Teatru, vol. 6 [6] 973500559X, 9735009129

Citation preview

TEATRU VI

OPERA LUI EUGENE IONESCO:

Elegii pentru fiinţe mici (versuri, 1931), Nu (critică literară, 1934), Engle­ zeşte fără profesor (piesă de teatru, 1943), Război cu toată lumea (publicistică, 1992). SCRIERI ÎN LIMBA FRANCEZĂ: TEATRU: La Cantatrice chauve, La Leron, Les Salutations, Jacques ou la Sou­ mission, L'Avenir est dans les ceufs, Les Chaises, Le Maître, Le Salon de l' automobile, Victimes du de­ voir, Le Jeune Fille a marier, Amedee ou Comment s' en debarrasser, Le Nouveau Locataire, Scene a quatre, Le Tableau, L'Impromptu de l'Alma, Tueur sans ga­ ges, Rhinoceros, Oelire a deux, Le Pieton de l' air, Le roi se meurt, La Soif et la Faim, La Lacune, Exercices de conversation et de dictionfranraises pour etudiants Americains, Jeux de massacre, Macbett, Ce formida­ ble bordel!, L'Homme aux valises, Voyages chez les morts, La Niece-Epouse, Le Vicomte, Le Rhume oni­ rique, Les connaissez-vouz?, Maximilien Kolbe; PROZĂ: La Photo du Colonel (nuvele, 1962), Le So­ litaire (roman, 1973); ESEURI ŞI MEMORIALISTICĂ: Notes et contre-notes (1962), Journal en miettes (1967), Present passe, pas­ se present (1968), Antidotes (1977), Un lwmme en question (1979), Entre la vie et le reve. Entretiens avec Claude Bonnefoy (1987), La quete intermittente (1987); VOLUME DE DESENE: Oecouvertes (1969), Le Noir et le Blanc (1981). SCRIERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ:

EUGENE IONESCO

TEATRU VI Noul locatar Rinocerii Traducere din franceză şi note de VLAD RUSSO şi VLAD ZOGRAFI

li

HUMANITAS BUCUREŞTI

Coperta seriei IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a României IONESCO, EUGENE Teatru/ Eugene Ionesco; trad. din franceză şi note de

Vlad Russo şi Vlad Zografi. - Bucureşti: Humanitas, 2003 11 voi. ISBN 973-50-0559-X Voi. 6: - 2005 - ISBN 973-50-0912-9 I. Russo, Vlad (trad.; note) II. Zografi, Vlad (trad.; note) 821.135.1-2 821.133.1-2=135.l

EUGENE IONESCO

THEÂTRE COMPLET

© Gallimard, 1991, 2002 © HUMANITAS, 2002, pentru prezenta versiune românească EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/222 85 46, fax 021/224 36 32 www.humanitas.ro Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/223 15 01, fax 021/222 90 61, www.librariilehumanitas.ro

ISBN 973-50-0559-X ISBN 973-50-0912-9

NOUL LOCATAR

PERSONAJELE DOMNUL PORTĂREASA PRIMUL HAMAL AL DOILEA HAMAL

DECORUL

Cameră goală, fără nici o mobilă. În mijloc, pe peretele din fund, o fereastră deschisă. În dreapta şi în stînga, uşi cu două batante. Pereţi zugrăviţi în alb. La început, jocul trebuie să fie foarte realist, la fel decorul şi mobi­ lele ce urmează afi aduse. Apoi, aproape insesizabil, rit­ mul va conferi jocului un anume caracter ceremonial. În ultima scenă, realismul va prevala din nou. La ridicarea cortinei, zarvă mare: din culise se aud voci, lovituri de ciocan, crîmpeie de muzică, ţipete de copii, paşi pe scară, o flaşnetă etc. Pe fondul acestui vacarm, scena rămîne pustie o clipă; apoi, deschizînd uşa cu zgomot, din dreapta intră Portăreasa, cu o legătură de chei în mînă, cîntînd cu voce tare. La, la, la, tralalala, tralalali, tralala­ la-a-a! (Scutură legătura de chei.) La, la, la, la! (Se

PORTĂREASA:

întrerupe din cîntat, se îndreaptă spre fereastra des­ chisă, se apleacă în afară.) Gustave! Gustave! Gus­

tave! He-e-e-i Georges, du-te şi zi-i lui Gustave să meargă la domnul Clerence!... Georges!... (Tăcere.) Georges!... (Tăcere.) Nici ăsta nu-i aici! (Se apleacă foarte mult pefereastră, cîntînd cît o ţine gura.) La! la! la! la! la! la! la! la! la! la! 7

În vreme ce vacarmul continuă iar Portăreasa e aple­ cată foarte mult pe fereastră, din stînga intră în tăcere Domnul, de vîrstă mijlocie, cu o mustaţă mică neagră, îmbrăcat în negru: poartă melon pe cap, veston şi pan­ taloni negri, mănuşi, pantofi de lac, are un pardesiu pe braţ şi ţine în mînă o valiză mică din piele neagră; în­ chide uşa fără s-o trîntească şi, păşind fără zgomot, se îndreaptă către Portăreasă care nu-l vede, se opreşte lîn­ gă ea, aşteaptă o clipă nemişcat, în vreme ce Portărea­ sa, simţind o prezenţă străină, se opreşte brusc din cîn­ tat, rămînînd totuşi cîteva clipe în aceeaşi poziţie, apoi, cînd Domnul spune: DOl'v1NUL: Doamna Portăreasă? PORTĂREASA, se întoarce şi, ducîndu-şi mîna

la inimă, ţipă: Aaaah! Aaah! Aaah! (Sughite.) Mă iertaţi, domnu', m-a luat cu sughiţ! (Domnul rămîne ne­ mişcat.) Acum aţi intrat? DOl'v1NUL: Da, doamnă. PORTĂREASA: Mă uitam prin curte să văd dacă n-o fi Gustave, sau Georges, sau altul! ... Să se ducă pînă la domnul Clerence. Mă rog! ... Care va să zică aţi venit? DOl'v1NUL: Cum vedeţi, doamnă. PORTĂREASA: Nu V-aşteptam azi... Mă gîndeam că veniţi mîine ... Ei, bine-aţi venit! Cum aţi călă­ torit? Nu sînteţi obosit? Aoleu, ce spaimă am tras! Se vede treaba c-aţi terminat mai repede de­ cît vă-nchipuiaţi! Asta e. Chestia e că nu ro-aş­ teptam. (Sughite.) Sughit. De la sperietură. Totul e-n regulă. Noroc că ăia dinaintea dumneavoas­ tră, păi da, locatarii care au stat aici înainte, au cărat totul la timp. Bătrînul a ieşit la pensie. Nu 8

prea ştiu eu ce-nvîrtea. Mi-au zis c-o să-mi scrie. Era funcţionar. Nu se-nfuria. Poate că şi dum­ neavoastră ... Da? Nu? La un minister, nu ştiu care. Am uitat. Mi-a zis. Da' eu, cu ministerele, ştiţi, nu prea le am! Deşi bărbatu-meu dintîi era şi el un fel de funcţionar pe la un birou. Oameni tare cumsecade. Îmi spuneau tot. Ah, păi eu sînt învăţată cu mărturisirile. Sînt discretă! Bătrîna nu lucra. N-a făcut nimic toată viaţa. Eu le făceam curat, aveau pe cineva care le făcea cumpărătu­ rile, cînd nu venea tot pe mine mă chemau. (Su­ ghite.) De la sperietură! Ce spaimă am tras! Păi, eu v-aşteptam abia mîine. Sau poimîine. Aveau şi-un căţel, nu suportau pisicile, mai întîi că nu-i voie cu pisici în casă, nu din cauza mea, proprie­ tarul, mie nu-mi pasă! Erau oameni la locul lor, n-aveau copii, duminica se duceau la ţară, la niş­ te veri, în concediu mergeau în Bourgogne, dom­ nul era de pe-acolo, acolo s-au şi dus acum, da' vinul de Bourgogne nu le plăcea, cică li se suia la cap, le plăcea mai mult ăla de Bordeaux, nu cine ştie ce, mă rog, oameni bătrmi, da' nici cînd erau tineri, ce să-i faci, n-avem toţi aceleaşi gus­ turi, la mine e taman pe dos. Mă rog, erau tare cumsecade. Şi dumneavoastră? Ceva cu comer­ ţul? Funcţionar? Rentier? Pensionar? Ah, nu, pensionar nu, sînteţi prea tînăr, nu se ştie nici­ odată, unii se pensionează mai repede, cînd eşti obosit, nu-i aşa, şi cînd ai şi cu ce, nu poate toa­ tă lumea, cine poate - bravo lui. Familie aveţi? DOMNUL, lăsîndu-şi valiza şi pardesiul pe jos: Nu, doamnă. 9

Lăsaţi valiza din mînă, domnu'. Pie­ le fină, să nu vă obosiţi. Puneţi-o unde vreţi. Uite că mi-a trecut sughiţul, gata cu sperietura! Sco­ teţi-vă pălăria!

PORTĂREASA:

Domnul îşi înfundă uşor pălăria pe cap. Nu-i nevoie s-o scoateţi. Păi sigur, sîn­ teţi la dumneavoastră acasă. Săptămîna trecută nu era încă a dumneavoastră, cum se schimbă toate, ce să-i faci, îmbătrînim, vîrsta, da' acuma sînteţi acasă, nu zic nu, pe mine nu mă priveş­ te, e foarte bine aici, casă bună, eu de douăzeci de ani... cum trece vremea... (Fără să scoată un cuvînt, Domnul face cîţiva paşi prin încăperea goa­ lă pe care o inspectează cu privirea, cercetează pe­ reţii, uşile, dulapul din perete; îşi ţine mîinile la spa­ te. Portăreasa continuă.) Vaai, domnu', au lăsat totul în perfectă stare! Oameni curaţi, distinşi, ce mai, mă rog, aveau şi ei defecte, ca toată lu­ mea, nu erau amabili, deloc vorbăreţi, da' deloc, niciodată nu mi-au zis mare lucru, numai flea­ curi, el, bătrînul, treacă-meargă, da' ea nimic, şi-a aruncat pisica pe geam de i-a căzut în cap pro­ prietarului, noroc că n-a căzut pe florile mele, a făcut „buf", şi el, el o bătea, dacă puteţi să vă-nchipuiţi una ca asta, domnu', în secolul nos­ tru, treaba lor, eu nu mă bag, odată am urcat, dădea în ea, ea ţipa: ,,Bestie, bestie, negustor de rahat..." (Portăreasa rîde în hohote; Domnul, totfă.ră o vorbă, verifică starea pereţilor, a uşilor, a broaşte­ lor, le atinge cu mîna, dă din cap etc., în vreme ce, vorbind în continuare, Portăreasa îl urmăreşte cu

PORTĂREASA:

10

privirea; vacarmul de afară continuă.) ,, ...negustor de rahat", vai, domnu', ce-am mai rîs, mă rog, acuma au plecat, nu trebuie să-i vorbim de rău, sînt ca şi morţi, nu de tot, mai ales că nici n-am motive, erau tare cumsecade, n-am de ce să mă plîng, afară de cadoul de Anul Nou... Vaaai, domnu', nici o grijă, casa e solidă, nu e din as­ tea noi, nu se mai face aşa ceva în ziua de azi... O să vă simţiţi bine aici, ce mai... şi vecinii sînt tare drăguţi, linişte şi pace, o dată n-am chemat poliţia, doar la trei, un poliţai, urlă tot timpul, vrea să aresteze pe toată lumea ... DOMNUL, arătînd cu degetul: Doamnă, fereastra! ... Vocea lui e egală şi ştearsă. PORTĂREASA: Ah,

cum să nu, domnu'! De acord, vă fac eu curat. Nu vă iau mult, domnu'. Ne-nţe­ legem noi, n-o să aveţi de plătit asigurările... DOMNUL, cu acelaşi gest, la fel de calm: Fereastra, doamnă! PORTĂREASA: Vai, da, domnu', mă iertaţi, am uitat. (Închide fereastra; vacarmul scade puţin.) ...Ştiţi, domnu', din vorbă-n vorbă, trece timpul...

Domnul îşi continuă verificările. Am închis fereastra, vedeţi, cum aţi vrut, se-nchide uşor. (Domnul verifică închizătoa­ rea de la fereastră, examinează apoi fereastra.) Dă în curte, da' totuşi e lumină, vedeţi, fiindcă-i la şase... DOMNUL: La parter nu era nimic liber. PORTĂREASA: Ah, vă-nţeleg, să ştiţi, nu-i uşor la şase, casa n-are lift.. . PORTĂREASA:

11

OOMNUL, mai degrabă pentru sine: Nu-i vorba de asta.

Nu sînt obosit, doamnă. PORTĂREASA: Păi atunci, de ce, domnu'? Nu vă pla­ ce soarele? E-adevărat, face rău la ochi! De la o vîrstă, mai bine lipsă, înnegreşte pielea ... DOMNUL: Nu, doamnă. PORTĂREASA: Nu cine ştie ce, e-adevărat, nu cine ştie ce... N-aveţi unde să dormiţi la noapte? Vă-m­ prumut eu un pat! (De cîteva clipe, inspectînd în continuare încăperea, Domnul calculează unde va aşeza mobila care urmează să sosească; arată cu de­ getul, pentru sine, amplasamentele; scoate din bu­ zunar o ruletă, măsoară.) Vă ajut eu să v-aşezaţi mobila, nici o grijă, vă dau eu idei, am o grăma­ dă, nu-i prima oară, şi cum o să fac şi curat... n-ajung azi mobilele, nu le-aduc ei aşa repede, staţi liniştit, îi ştiu eu pe ăia de la magazin, ne­ gustori, ce mai, toţi o apă şi-un pămînt, toţi... DOMNUL: Ba da, doamnă. PORTĂREASA: Credeţi că aduc mobila azi? Perfect, mie îmi convine, n-am pat să vă-mprumut, da' m-ar mira, cum îi ştiu, vai de lume, i-am vă­ zut eu, nu-i prima oară, nu vin ei, e sîmbătă, ba nu, e miercuri, am eu un pat pentru dum­ neavoastră ... păi, dacă vă fac curat...

Dă să deschidă fereastra. DOMNUL: Vă rog, doamnă! PORTĂREASA: Ce mai e? (Se preface iarăşi că deschide fe­

reastra.) Vreau să-l chem pe Georges să-i zică lui Gustave să se ducă pînă la domnul Clerence... DOMNUL: Lăsaţi fereastra, doamnă. 12

Fiindcă domnul Clerence vrea să ştie dacă domnul Eustache care e prieten cu dom­ nul Gustave, şi e prieten şi cu Georges, că sînt şi-un pic rude, nu de tot, numai un pic... DOMNUL: Lăsaţi fereastra, doamnă. PORTĂREASA: Bine, bine, bine! Am priceput, nu vreţi, nu făceam nici un rău, dreptul dumneavoastră, fereastra dumneavoastră, nu a mea, nici n-am ce să fac cu ea, am priceput, dumneavoastră porunciţi aici, cum doriţi, eu nu mă mai ating de ea, sînteţi proprietarul apartamentului, luat cam pe nimic, mă rog, pe mine nu mă priveş­ te, fereastra la fel, tot a dumneavoastră, totul se cumpără pe bani, asta-i viaţa, nimic de zis, nu mă bag, treaba dumneavoastră, am de coborît şase etaje ca să dau de Gustave, o biată bătrînă, vai, vai, vai, capricioşi mai sînt bărbaţii, nu le pasă de nimic, da' eu vă ascult, vedeţi, cu dragă ini­ mă, nu mă deranjează, ba chiar sînt bucuroa­ să, o să vă fac curat, o să fiu cum ar veni ser­ vitoarea dumneavoastră, nu-i aşa, domnu', ne-am înţeles? DOMNUL: Nu, doamnă. PORTĂREASA: Cum adică, domnu'? DOMNUL: N-am nevoie de serviciile dumneavoas­ tră, doamnă. PORTĂREASA: Asta-i culmea! Păi dumneavoastră m-aţi rugat, ce ghinion, n-am martori, v-am crezut pe cuvînt, m-am lăsat trasă pe sfoară... sînt eu prea bună. . . DOMNUL: Nu, doamnă, nu. Nu mi-o luaţi în nume de rău. PORTĂREASA: Păi cum?! PORTĂREASA:

13

Se aud ciocănituri în uşa din stînga. DOivlNUL: Mobilele! PORTĂREASA: Deschid

eu! Nu vă deranjaţi, e dato­ ria mea să deschid, să vă servesc, sînt servitoa­ rea dumneavoastră.

Dă să se ducă să deschidă uşa; Domnul se aşază între ea şi uşă, o opreşte. DOJvlNUL, la fel de calm:

vă rog!

Doamnă, nu vă amestecaţi,

Se duce la uşa din stînga, o deschide, în vreme ce Por­ tăreasa, cu mîinile în şolduri, exclamă: PORTĂREASA: Asta-i culmea! Te duce cu vorba, îţi pro-

mite cîte-n lună şi în stele şi nu se ţine de cuvînt!

Domnul deschide uşa; intră Primul Hamal. PRIMUL HAMAL: Ziua bună! DOJvlNUL: Au sosit mobilele? PRIMUL HAMAL: Le putem urca? DOJvlNUL: Te rog, domnule. PRIMUL HAMAL: S-a făcut, domnule. (Iese.) PORTĂREASA: N-o să reuşiţi s-aranjaţi mobilele sin-

gur, domnu'.

DOJvlNUL: Mă ajută hamalii, doamnă. PORTĂREASA: Nu făcea s-aduceţi străini, eu nu-l cu­

nosc, nu l-am văzut niciodată, e riscant. Puteaţi să-l rugaţi pe bărbatu-meu. Nu trebuia eu să-l las să intre, nu poţi să ai încredere, nu se ştie nici­ odată, aşa se întîmplă nenorocirile, ce rrmpenie, barbatu-meu e aici, barbatu-meu de-al doilea, de ăl dintîi nu mai ştiu nimic, e jos, n-are de lu-

14

cru, e şomer, e solid, ştiţi, ar mai cîştiga şi el un ban, de ce să daţi la alţii, n-ajută la nimic, poa­ te foarte bine să le urce el, ştiţi, e tuberculos, da' tot trebuie să cîştige o pîine, au dreptate ăia care fac grevă, şi bărbatu-meu dintîi la fel, n-a mai vrut să ştie de nimic, s-a cărat, şi pe urmă te mai miri! Mă rog, nu-s femeie rea, vă fac eu curat, vreau să vă servesc... DOMNUL: N-am nevoie de serviciile dumneavoas­ tră, doamnă, îmi pare foarte rău, doamnă, o să-mi fac singur menajul. PORTĂREASA,furioasă, ţipă: Îi pare rău! Auzi, îi pare rău! Asta-i bătaie de joc! Nu suport, nu suport să fiu luată peste picior. Mi-e dor de bătrînii mei, ei nu erau aşa. Ce drăguţi erau, şi ce cum­ secade, toţi o apă şi-un pămînt! Unu' nu-i mai breaz! Pierzi vremea cu ei, şi am şi altele de fă­ cut, îmi zice să urc, şi pe urmă... (Loviturile de ciocan se înteţesc, ca şi alte zgomote venind din cu­ lise.) Gata cu gălăgia! Nu se mai aude om cu om! (Domnului:) Nu vă deschid geamul, nu vreau să vi-l sparg, eu sînt femeie cinstită, de cînd sînt nimeni nu mi-a zis o vorbă, care va să zică m-aţi chemat sus degeaba, şi rufele mele ... mai bine nu veneam! Uşa din stînga se deschide şi Primul Hamal intră din nou, cu mare zgomot, purtînd două taburete foarte mici, în vreme ce Portăreasa îşi continuă diatriba. PRIMUL HAMAL, Domnului: Asta, pentru început! PORTĂREASA, Hamalului care n-o ascultă: Să nu te iei

după el, băiete...

15

PRIMUL HAMAL, Domnului: Unde le pun? PORTĂREASA, acelaşi joc: ...e-un mincinos,

n-o să te plătească, ăştia cumpără totul cu bani! DOMNUL, calm, Hamalului: Unul aici, domnule, te rog! Şi celălalt dincolo! Arată jos, de-o parte şi de alta a uşii din stînga. PORTĂREASA,

ochii.

acelaşi joc: ...O să cari de-o să-ţi sară

PRIMUL HAMAL,

acelaşi joc: Am înţeles, domnule.

Aşază taburetele în locurile indicate. acelaşi joc: ...Ne dăm sufletul pentru nimica toată, asta-i viaţa noastră...

PORTĂREASA,

Primul Hamal iese; Portăreasa se întoarce către Domn. PORTĂREASA: Eu habar n-am cine sînteţi, da' eu sînt

cineva, domnule, v-am mirosit eu... Doamna Mathilde (adică: sînt Doamna Mathilde). DOMNUL, cu acelaşi calm, scoţînd bani din buzunar: Poftiţi, doamnă, pentru deranj! Îi întinde banii.

Ce? Da' drept cine mă luaţi?!... Ce-s eu, cerşetoare, puteam să am copii, nu-i vina mea, bărbatu-meu e de vină, ar fi fost mari acum, n-am nevoie de banii dumneavoastră! (Ia banii şi-i pune în buzunarul şorţului.) Mulţumesc, dom­ nu'!... Care va să zică nu vreţi, atunci n-aveţi decît să plîngeţi cît poftiţi, nici nu mă gmdesc să vă fac curat, nu vreau să am de-a face cu domni dii-ăştia ca dumneavoastră, domnu' n-are nevo­ ie de nimeni, domnu' vrea să facă totul singur,

PORTĂREASA:

16

mai mare păcatul, la vîrsta dumneavoastră ... (Continuă, în vreme ce Domnul se duce liniştit la uşa din stînga, aşază taburetele unul în locul altu­ ia, se-ndepărtează ca să vadă cum arată.) ...un stri­ cat, un stricat la noi în casă, cică n-are nevoie de nimeni, nici de-un cîine, stricaţi pe toate dru­ murile, ce vremuri, asta-mi mai lipsea, ce por­ cărie, numai oameni cumsecade la noi în imo­ bil (şi mai tare:) de-aia le e frică la oameni cînd se uită pe fereastră, eu puteam să cad şi el că n-are nevoie de nimic, o plăcere nevinovată acolo, tot n-am ce pune în gură, un film, din an în paşti, asta-i tot, ăştia nici măcar nu ştiu ce vor ... (Pînă la urmă, Domnul a aşezat din nou taburetele ca la început, se-ndepărtează, priveşte.) ...habar n-au ce-i viaţa, da' bombăne toată ziua bună ziua... DO!v1NVL, privind taburetele, cu un aer satisfăcut şi nu prea, fiindcă are ofireflegmatică: Mda, e mai bine! Primul Hamal intră cu zgomot pe uşa din stînga, cu un vas în mînă. PORTĂREASA, acelaşi joc: Şi se mai şi crede, naiba ştie

ce se crede, nişte bandiţi, nişte golani, nişte pu­ turoşi. .. DOMNUL, Primului Hamal: Aici, domnule, poţi să-l pui aici. Arată către colţul scenei, în fund, la stînga. PRIMUL HAMAL:

Acolo? Am înţeles, domnule!

Se-ndreaptă către locul indicat. PORTĂREASA, acelaşi joc:

Şi-ţi fac tot felul de propu­ neri ruşinoase, pe bani... 17

DOMNUL, Primului Hamal care n-a aşezat obiectul chiar

în colţ: Nu, în colţ, chiar în colţ... PORTĂREASA, acelaşi joc: Da' cu mine nu ţine! PRIMUL HAMAL: Acolo? DOMNUL: Da, acolo, e bine ... PORTĂREASA, acelaşi joc: Nu se cumpără totul pe bani, domnu', banul nu împute chiar totul! Eu nu ac­ cept în ruptul capului! PRIMUL HAMAL, Domnului: Dar unde o să puneţi res­ tul? DOMNUL, Hamalului: Nici o grijă, domnule, m-am gîndit la toate, o să vezi, e loc... Primul Hamal iese prin stînga. PORTĂREASA: Numai că eu m-aşteptam la asta, eram

cu ochii-n patru, păi dacă nici eu nu-i cunosc pe derbedeii ăştia, pe toţi papagalii ăştia, că sînt pe toate drumurile, m-am informat eu, nu m-am lăsat, fetele se dau în vînt după ei, da' cu mine nu ţine! Ştiu eu ce urmăriţi, vă cunosc planu­ rile, vroiaţi să faceţi din mine o prostituată, din mine, mamă de familie, să-mi propuneţi mie una ca asta, mie, mamă de familie, mamă de familie, nu-s eu aşa proastă, nu-s nebună, noroc cu in­ spectorul de poliţie, domnu', chiar aici în casă, o să fac reclamaţie, vă bagă la zdup, şi mai e şi bărbatu-meu să mă apere ... aha! n-are nevoie de nimeni, ai? Las' că vedem noi! DOMNUL, care n-are totuşi nimic ameninţător, se-ntoar­ ce către Portăreasă; e extrem de calm, nu ridică gla­ sul, îşi păstrează demnitatea, dar e destul de auto18

ritar: Doamnă, iertaţi-mă, vă sfătuiesc să nu vă enervaţi; nu vă face bine, doamnă! PORTĂREASA, puţin intimidată: Cum îndrăzniţi să-mi spuneţi mie aşa ceva, mie, mamă de familie! Cu mine nu ţine! Aşa nu mai merge! Abia aţi venit, ce vreţi? Mă chemaţi sus, mă angajaţi şi tam-ne­ sam mă daţi afară! Pe vremea ălora bătrîni, chiar aici, aici unde staţi. . . DOMNUL,jără gesturi, cu mîinile la spate: Duceţi-vă, doamnă, în ghereta dumneavoastră! O fi venit poşta! Portăreasa tace din gură, parcă i-ar fi frică; Domnul o priveşte, fără să se mişte, apoi se-ntoarce spre vas şi-l contemplă; profitînd de faptul că Domnul s-a întors cu spatele, Portăreasa o şterge spre dreapta, spunînd pen­ tru sine: La ce v-o trebui vasul ăsta? (Apoi, ajun­ să lîngă uşă, spune mai tare:) Mamă de familie! Cu mine nu ţine! Mă duc eu la inspector! (Vrînd să iasă, se ciocneşte de al Doilea Hamal care intră.) Ia, fii atent! (Apoi iese, dar se mai aude încă ţipînd, în timp ce Domnul se întoarce către noul venit.) Cu mine nu ţine! Cu mine nu ţine! AL DOILEA HAMAL: Bună ziua, domnule. Am venit pentru căratul mobilei. DOMNUL: Bună ziua, domnule. Mulţumesc. Cole­ gul dumitale a venit deja. PORTĂREASA:

Arată cu degetul peste umăr, spre stînga. AL DOILEA HAMAL: În regulă. Mă duc să-l ajut. (Tra­ versează scena îndreptîndu-se spre uşa din stînga; vede cele două taburete şi micul vas din colţ care

19

trebuie să aibă cam treizeci de centimetri înălţime. ) Văd că a-nceput deja să le aducă! DOMNUL: Da, domnule, a început. AL DOILEA HAMAL: A venit demult? DOMNUL: Nu, acum cîteva minute. AL DOILEA HAMAL: Mai sînt multe de adus? DOMNUL: Destule. (Zgomot din stînga. ) Urcă scările. PRIMUL HAMAL, din culise: Ai venit? Hai să-mi dai o mînă de ajutor! Al Doilea Hamal iese prin stînga, dispare o clipă, apoi reapare, cu spatele, suflînd din greu; în acest timp, Dom­ nul, întinzînd braţul spre diferite locuri din încăpere: podea, pereţi etc., ca pentru afixa mai bine amplasamen­ tul mobilelor, spune: DOMNUL: Una... două... trei. . . patru... una... Al Doilea Hamal, cu spatele, a apărut aproape în între­ gime. Nu se vede încă ce cară cu atîta efort; din culise se aude: PRIMUL HAMAL, cu efort: Dă-i înainte... Hai! DOMNUL, acelaşi joc: Una ... două... trei... patru... una .. . Cei doi Hamali apar cu totul, cărînd din greu un al doi­ lea vas gol, identic cu primul, evident extrem de uşor; efortul lor conjugat trebuie să pară însă foarte mare; se poticnesc de efort. PRIMUL HAMAL: Hai, înc-o dată! . . . AL DOILEA HAMAL: Ţine-I bine! . . . DOMNUL: Una . . . două ... trei... PRIMUL HAMAL, Domnului: Şi pe-ăsta unde-l punem? DOMNUL, întorcîndu-se către ei: Puneţi-l... aici ... vă rog! (Arată cu degetul la stînga uşii din stînga, lîn20

gă rampă.) Aaaşa! (Cei doi Hamali duc vasul la lo­ cul indicat. ) Aşa. Perfect. Cei doi Hamali au aşezat vasul; se ridică, îşi freacă bra­ ţele şi şalele, îşi scot şepcile, se şterg de sudoare; în acest timp, din cînd în cînd se aude vocea Portăresei pe sca­ ră împreună cu vocile altor persoane, pînă la înceta­ rea treptată a oricărui zgomot. Dac-o fi cu toate la fel! Am în­ curcat-o! DOMNUL: Aţi obosit, domnilor? PRIMUL HAMAL: Oh . . . nu-i nimic . . . Sîntem învă­ ţaţi . . . (Colegului său:) Nu mai pierde vremea! Hai să-i dăm drumul! AL DOILEA HAMAL:

Hamalii ies pe uşa din stînga, în timp ce: numărînd: Unu . . . doi. . . trei. . . patru . . . unu . . . doi. . . trei. . . (Apoi se deplasează, fixează lo­ curile, foloseşte ruleta pe care o ţine în mînă. ) Aici, e bine . . . Pe ăsta o să-l punem aici . . . pe ăsta, aici! . . . Aaaşa . . .

DOMNUL,

Primul Hamal intră din stînga cărînd acum de unul singur cu mare greutate un alt vas. îi indică, la celălalt capăt al scenei, colţul din fund, la dreapta. Primul Hamal se-ndreaptă într-aco­ lo, aşază obiectul, în vreme ce Domnul măsoară, spunînd: Una . . . două . . . una . . . trei . . . cinci . . . una . . . două . . . şapte . . . Buuun . . . asta e . . . e-n regulă . . . PRIMUL HAMAL: E bine aici, domnule?

DOMNUL,

Pe măsură ce obiectele aduse vor fi mai mari şi vor pă­ rea mai grele, Hamalii vor lăsa impresia că le cară cu 21

mai multă uşurinţă; în cele din urmă le vor aduce ca în joacă. Da, domnule, e bine. (Apoi, Primul Hamal iese prin stînga, în vreme ce al Doilea Hamal intră pe aceeaşi uşă, aducînd alt vas absolut identic.) Aco­ lo, te rog!

DOMNUL:

Arată colţul din dreapta, lîngă rampă. AL DOILEA HAMAL:

Aha! Da!

Aşază obiectul, iese prin stînga, în vreme ce pe aceeaşi uşă intră Primul Hamal cărînd alte două taburete foar­ te mici, identice cu cele de adineaori. Şi pe-astea, domnule, unde le pun? DOMNUL, arătînd în stînga şi în dreapta uşii din dreapta: Acolo şi dincolo, bineînţeles, simetric cu ce­ lelalte! PRIMUL HAMAL: Trebuia să-mi dau seama... (Se duce să aşeze obiectele la locurile indicate.) Uff!... Mai e loc? PRIMUL HAMAL:

Se opreşte o clipă, cu mîinile goale, în mijlocul încăpe­ rii, apoi iese prin stînga. Se-aranjează. Bineînţeles. Am eu grijă! valiză: Aici, domnule?

DOMNUL:

AL DOILEA HAMAL, intrînd prin stînga cu o

Arată la dreapta ferestrei din fund şi se-ndreaptă în­ tr-acolo; Domnul îl opreşte. DOMNUL:

Pardon, nu acolo, acolo...

Domnul arată partea stîngă a ferestrei; al Doilea Ha­ mal se duce să aşeze obiectul, spunînd: 22

Bine, domnule. Da' fiţi mai clar vă rog. DOMNUL: Am să fiu. AL DOILEA HAMAL: Să nu ne obosim degeaba! DOMNUL: Înţeleg. PRIMUL HAMAL, intră prin stînga cu un gheridon, în vreme ce al Doilea Hamal iese tot prin stînga: Şi ăsta? Unde? DOMNUL: Ah, da ... da ... e mai greu să-i găsim un locşor... PRIMUL HAMAL: Poate aici, domnule? AL DOILEA HAMAL:

Se duce cu gheridonul la fereastră, spre stînga. E locul ideal. ( Gheridoanele au toate forme şi culori diferite.) Da.

DOMNUL:

Primul Hamal aşază gheridonul şi iese. intră prin stînga cu un gheridon: Şi ăsta? DOMNUL, arătînd la stînga gheridonului precedent: Aici, te rog. AL DOILEA HAMAL, aşază gheridonul, apoi: Păi, n-o să mai aveţi loc de farfurii. DOMNUL: E prevăzut totul, e calculat. AL DOILEA HAMAL, privind pe scenă: Nu prea văd unde. DOMNUL: Ba da. AL DOILEA HAMAL: Mă rog, cum ziceţi. AL DOILEA HAMAL,

Iese prin stînga, în vreme ce Primul Hamal intră cu alt gheridon. DOMNUL,

Primului Hamal: Lîngă celălalt.

Apoi, în vreme ce Primul Hamal aşază gheridonul şi iese, iar al Doilea Hamal intră tot pe uşa din stînga cu alt 23

gheridon, Domnul trasează cercuri cu creta pe podea, între care unul mai mare în mijloc; Domnul se între­ rupe şi se ridică, pentru a-i indica celui de-al Doilea Ha­ mal amplasamentul noului gheridon. La perete, lîngă celălalt! (În vreme ce al Doilea Hamal aşază gheridonul, Domnul, care a ter.:. minat de trasat cercul, se ridică din nou şi spune:) Se aranjează! (În vreme ce al Doilea Hamal iese, tot prin stînga intră Primul Hamal cu un alt ghe­ ridon.) Lîngă celălalt!

D01v1NUL:

Indică locul, Primul Hamal aşază gheridonul şi iese prin stînga. Rămas o clipă singur, Domnul numără gheri­ doanele aduse. Da . . . da . . . acuma trebuie. . . (Prin dreap­ ta intră Primul Hamal, cu un alt gheridon.) De jur-împrejur. .. (Apoi, prin stînga, al Doilea Ha­ mal.) De jur-împrejur . . .

D01v1NUL:

Hamalii - Primul ieşind prin stînga şi intrînd prin dreapta, al Doilea intrînd prin stînga şi ieşind prin dreapta - aduc gheridoane şi alte obiecte diverse: sca­ une, paravane, lămpi cu picior, teancuri de cărţi, pe care le aşază, încrucişîndu-şi de fiecare dată drumurile, de jur-împrejurul scenei, de-a lungul pereţilor; totul tre­ buie să se petreacă astfel încît în timpul acestei scene să existe mereu un hamal în scenă. De jur-împrejur, de jur-împrejur. . . de jur-împrejur . . . (Apoi, cînd de-a lungul pereţilor se află un prim rînd de mobile, Domnul îi spune Pri­ mului Hamal, care intră prin stînga cu mîinile goa­ le:) Acum adu te rog o scară! (Primul Hamal iese

D01v1NUL:

24

pe unde a intrat, al Doilea intră prin dreapta.) O scară! Al Doilea Hamal iese pe uşa pe care a intrat. DOMNUL, privind de jur-împrejur la pereţi, îşifreacă mîi­ nile: Aaaşa. Începe să prindă contur. Mai mare dragul să stai aici. Nu-i rău deloc. Cei doi Hamali intră din stînga şi din dreapta, pe unde au şi ieşit; Domnul îi arată celui care a intrat din stîn­ ga peretele din dreapta, şi vice-versa, fără să vorbească. PRIMUL HAMAL: S-a făcut. AL DOILEA HAMAL: S-a făcut.

Hamalii aşază, încrucişîndu-şi drumurile, cele două scări la stînga şi la dreapta, rezemate de perete. DOMNUL:

Lăsaţi scările acolo! Aduceţi tablourile.

Hamalii coboară de pe scări şi ies prin stînga şi prin dreap­ ta. Mergînd spre ieşire, al Doilea Hamal atinge unul din cercurile desenate cu cretă în mijlocul scenei. DOMNUL: Fiţi atenţi, nu-mi stricaţi cercul. AL DOILEA HAMAL: În regulă, o să-ncercăm! DOMNUL: Aveţi grijă! (Al Doilea Hamal iese, în timp

ce, din partea opusă, intră Primul cu o pînză mare reprezentînd un chip monstruos de bătrîn.) Atenţie la cercuri! (Vocea e calmă şi neutră.) PRIMUL HAMAL: Am să-ncerc. Nu-i uşor cînd cari ... DOMNUL: Agaţă tabloul. .. PRIMUL HAMAL: Da, domnule. Se suie pe scară şi agaţă cu grijă tabloul pe perete. Al Doilea Hamal intră şi el, din partea opusă celei pe care a intrat Primul, cu o pînză mare reprezentînd un alt bă­ trîn monstruos. 25

Strămoşii mei. (Către al Doilea Hamal:) Ur­ că-te pe scară. Agaţă tabloul. AL DOILEA HAMAL, urcînd pe scară cu tabloul în mînă, la peretele opus: Nu-i deloc uşor, cu cercurile as­ tea ale dwnneavoastră. Mai ales cînd om aduce lucrurile grele. Nu poţi să le vezi pe toate. DOMNUL:

Agaţă tabloul. DOMNUL:

Ba da. Cu puţină bunăvoinţă.

Domnul ia dintre obiectele aduse o carte, o cutie sau alte obiecte mai mici, pe care le aduce în centrul scenei şi le pune înapoi după ce le priveşte ridicîndu-le dea­ supra capului, în vreme ce muncitorii sînt ocupaţi cu aşezarea tablourilor pe cei doi pereţi; Domnul poate de asemenea să împingă o mobilă sau două, să refacă cer­ curile cu creta; totul pe tăcute; se aud slab lovituri de ciocan şi zgomotele de afară, devenite muzică. Domnul contemplă tablourile şi mica încăpere cu un aer mul­ ţumit. Cei doi muncitori au terminat, la fel şi Domnul; treaba s-a desfăşurat o vreme pe tăcute; Hamalii coboa­ ră de pe scări; le vor pune undeva, de pildă într-un loc mai liber lîngă cele două uşi din stînga şi din dreap­ ta; pe urmă se apropie de Domnul care priveşte un ta­ blou, apoi pe celălalt. arătîndu-i Domnului tablourile agăţate: Merge? DOMNUL, Hamalului: Merge? AL DOILEA HAMAL: Cred că da. DOMNUL, contemplînd tablourile: Sînt bine agăţate. (Pa4ză.) Aduceţi mobila grea. AL DOILEA HAMAL: Mi-e sete. (Îşi şterge fruntea. ) PRIMUL HAMAL,

26

Aduceţi bufetul. (Hamalii se-ndreaptă îm­ preună către uşa din stînga; Domnul se-ntoarce spre fereastră.) Una ... da ... Aici ...

DOMNUL:

fnainte ca cei doi Hamali să ajungă la uşa din dreapta, ambele batante ale acesteia se deschid, şi în scenă pătrun­ de un bufet împins de o forţă invizibilă. fn vreme ce ba­ tantele se închid, cei doi Hamali apucă bufetul şi se-ntorc către Domnul care, cu un gest, le indică unde să-l pună. AL DOILEA HAMAL,

înaintînd puţin spre centrul sce-

nei: Unde? cu spatele la public, cu mîna întinsă spre fereastră: Hm... acolo! ... PRIMUL HAMAL: N-o să mai aveţi lumină. DOMNUL: E lumină electrică. DOMNUL,

Primul Hamal împinge bufetul la fereastră; bufetul o astupă dar nu complet; nu e destul de înalt; al Doilea Hamal se duce la una din uşi, răsuceşte comutatorul, lampa din tavan se aprinde; ia o pînză înfăţişînd un pei­ saj de iarnă; pînza s-a strecurat singură printre batan­ tele uşii; se duce s-o aşeze deasupra bufetului; de data asta, fereastra e acoperită în întregime; Primul Hamal deschide bufetul, ia o sticlă, trage o duşcă, o întinde celui de-al Doilea Hamal, care trage şi el o duşcă, apoi i-o întinde Domnului. DOMNUL:

Nu. Nu obişnuiesc.

Apoi, pe rînd, cei doi Hamali beau direct din sticla pe care şi-o trec unul altuia, privind la fereastra acoperită. DOMNUL:

E mai bine aşa .

Cei doi Hamali, continuînd să bea din cînd în cînd, se întorc şi ei spre fereastra acoperită de bufet şi de pînza 27

care înfăţişează un peisaj de iarnă, ceea ce face ca toţi trei să stea cu spatele la public. PRIMUL HAMAL, aprobînd: Aha! Aha! AL DOILEA HAMAL, aprobînd: Aha! Aha! DOMNUL: Mda, nu-i bine. (Arătînd pînza celor doi Ha-

mali.) Nu-mi place ... Întoarceţi-I!

Se duc să întoarcă pînza, în vreme ce Domnul îi urmă­ reşte; se văd spatele tabloului, rama întunecată, sfori­ le; apoi cei doi Hamali se-ndepărtează puţin şi, luînd iarăşi sticla din care continuă să bea, se aşază în dreap­ ta şi în stînga Domnului, tot cu spatele la public; mai privesc cîteva clipe în tăcere bufetul şi tabloul aşezat deasupra. DOMNUL: E mai bine. PRIMUL HAMAL: E mai frumos. DOMNUL: E mai frumos. Mai sobru. AL DOILEA HAMAL: Sigur, e mai frumos, mai sobru. PRIMUL HAMAL: Sigur că da ... AL DOILEA HAMAL: Sigur că da ... DOMNUL: Aşa nu se mai vede nimic. PRIMUL HAMAL: Ceva-ceva tot am făcut!

Tăcere. după un timp, întorcînd sticla cu gîtul în jos: Nu mai e. PRIMUL HAMAL: Ultima picătură. AL DOILEA HAMAL, ţinînd sticla în aceeaşi poziţie, Domnului: Nu mai avem. DOMNUL: Nici eu. AL DOILEA HAMAL,

Primul Hamal ia sticla din mîna celui de-al Doilea, o pune în bufet şi-l închide. 28

DOMNUL:

Acum vecinii nu se mai aud.

PRIMUL HAMAL: E mai bine pentru toată lumea. AL DOILEA HAMAL: Toată lumea o să fie mulţumită. DOMNUL: Toţi mulţumiţi. (Clipă de tăcere.) Gata. La

treabă. Fotoliul meu. PRIMUL HAMAL: Unde-l punem? AL DOILEA HAMAL: Unde-l punem? DOMNUL: În cerc. (Arată cercul din mijloc.) Aşa n-o să-mi mai stricaţi cercul. PRIMUL HAMAL, Domnului: O să-l vedem mai bine. DOMNUL, Primului Hamal: Adu-l. (Primul Hamal se-n­ dreaptă către uşa din stînga; celui de-al Doilea Ha­ mal:) Şi-acum, mobila grea, din lemn roz. Primul Hamal ajunge la uşa din dreapta; apare fotoliul, împins tot din afară; al Doilea se duce la uşa din stîn­ ga; apare o jumătate din dulap, îl apucă, îl trage spre el, spre centrul scenei; mişcările au devenit foarte len­ te; de acum înainte, toate mobilele apar pe rînd, prin cele două uşi, împinse din afară; totuşi nu apar decît pe ju­ mătate; Hamalii le trag spre ei; cînd mobilele sînt trase complet în scenă, apar imediat alte mobile, tot pe jumă­ tate, şi aşa mai departe; Primul Hamal a luat deci fo­ toliul, în vreme ce al Doilea, la cealaltă uşă, trage spre el un dulap enorm, culcat; Primul Hamal aşază foto­ liul în interiorul cercului. văzînd dulapul roz: Frumos e rozul. PRIMUL HAMAL, după ce a aşezat fotoliul în interiorul cercului: Bun fotoliu. DOMNUL, pipăind tapiţeria fotoliului: E moale. Bine ca­ pitonat. (Primului Hamal:) Mai adu, domnule, te rog, mai adu. DOMNUL,

29

Primul Hamal se duce la uşa din dreapta, unde găseş­ te alt dulap roz, culcat; al Doilea, trăgînd de dulap, îi aruncă o privire Domnului, ca pentru a întreba fără cu­ vinte unde să pună mobila. Acolo ! (Dulapurile - în total vor putea fi patru - vor fi aşezate, potrivit indicaţiilor penna­ nente ale Domnului, de-a lungul celor trei pereţi, paralel cu celelalte şiruri de mobile; cînd Primul, cînd al Doilea Hamal îl vor întreba din priviri pe Domn, ori de cîte ori vor scoate complet mobilele dintre ba­ tantele uşilor, iar Domnul va spune, arătînd cu de­ getul:) Acolo! Acolo! Acolo! Acolo!

DOMNUL:

La fiecare „acolo!", Hamalii vor da din cap afirmativ şi vor căra mobilele; după cele patru dulapuri, vor urma mobile mai mici - iarăşi gheridoane, canapele, coşuri de răchită, mobile necunoscute etc. - aşezate în faţa celorlalte, de-a lungul celor trei pereţi, înghesuindu-l din ce în ce mai mult pe Domn în centrul scenei; to­ tul va deveni un soi de balet greoi, mişcările rămînînd foarte lente. în vreme ce Hamalij aduc mereu mobile, îi pun întrebarea din priviri, în vreme ce se văd mo­ bilele intrînd, împinse din afară etc., se află în cen­ tru, cu o mînă pe spătarul fotoliului şi cu cealaltă indicînd: Acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . .

DOMNUL,

Jocul acesta trebuie să dureze mult timp; lentoarea lui poa­ te fi dată de mişcări descompuse; apoi trebuie revenit la 30

un ritm firesc; la un moment dat, Primul Hamal adu­ ce din dreapta un aparat de radio; cînd privirea lui în­ trebătoare se opreşte asupra Domnului, acesta spune ridicînd foarte puţin vocea: DOMNUL. Ah, nu, în nici un caz. PRIMUL HAMAL: Nu funcţionează. DOMNUL: Atunci, da. Aici. (Indică un loc lîngă foto­ liu; Primul Hamal se execută, pleacă spre dreapta după alte mobile, în vreme ce, din stînga, cu aceeaşi privire întrebătoare, intră al Doilea Hamal, cu o gă­ leată.) Da, sigur că da, aici. Arată în partea cealaltă a fotoliului; al Doilea Hamal aşază găleata, apoi amîndoi pleacă fiecare în partea sa şi revin cu mobile închizînd din ce în ce mai mult cer­ cul în jurul Domnului; jocul se desfăşoară acum fără cuvinte, într-o tăcere absolută; zgomotele şi vocea Por­ tăresei de afară s-au stins treptat; Hamalii merg tip­ til; mobilele intră şi ele fără zgomot; de fiecare dată cînd aduc o nouă mobilă, Hamalii îi aruncă Domnului o pri­ vire, iar el continuă să indice,fără să rostească un cuvînt, arătînd cu mîna, locurile unde trebuie aşezate obiectele al căror cerc se apropie mereu, din ce în ce mai mult de el; scena aceasta mută, cu gesturi şi mişcări şi mai des­ compuse, trebuie să dureze şi ea foarte mult, mai mult chiar decît scena cu „acolo . . . acolo . . . acolo . . . acolo . . . " a Domnului. În cele din urmă, al Doilea Hamal adu­ ce, din stînga, o pendulă enormă, în timp ce celălalt hamal îşi continuă jocul; zărind pendula, Domnul face un semn de uimire şi nehotarîre, apoi un semn că nu; pe urmă, în vreme ce al Doilea Hamal iese cu pendula şi se duce să aducă altă mobilă, Primul Hamal in tră cu 31

altă pendulă absolut identică cu prima; Domnul îl tri­ mite afară cu un gest, apoi revine asupra hotărîrii. DOMNUL:

Ba da... la urma urmei, de ce nu?

Pendula este adusă lîngă fotoliu, unde Domnul îi in­ dică amplasamentul cu degetul; al Doilea Hamal adu­ ce acum un paravan mare, foarte înalt; ajunge lîngă fotoliu, în timp ce Primul Hamal aduce şi el, din par­ tea cealaltă, un alt paravan de aceeaşi dimensiune. AL DOILEA HAMAL: N-o

să mai aveţi loc! DOMNUL: Ba da. (Se aşază în fotoliu în interiorul cercului.) Aaaşa. Urmează un al doilea, apoi un al treilea paravan, adu­ se de Hamali, care îl închid pe Domn în cercul său. O latură rămîne deschisă către public. Domnul stă aşezat în fotoliu, cu pălăria pe cap, cu faţa la public; de-o par­ te şi de alta, cei doi Hamali, cu trupurile după paravan, îşi întind capetele către Domn, privindu-l o clipă.

E-n regulă? Staţi bine? (Domnul face semn că „da " din cap.) Ce bine e să fii la casa ta! AL DOILEA HAMAL: Eraţi obosit. Odihniţi-vă un pic. DOMNUL: Continuaţi... Mai sînt multe? PRIMUL HAMAL:

Joc mut. Domnul stă aşezat, nemişcat, cu pălăria pe cap, cu faţa spre public; cei doi Hamali se duc, unul la uşa din dreapta, celălalt la uşa din stînga; se zăresc scînduri la fel de înalte ca uşile, verzi în stînga, mov în dreap­ ta, care le astupă, părînd a fi spatele unor dulapuri late şi înalte; Cu mişcări simetrice, fiecare privind în direc­ ţia uşii sale, cei doi Hamali se scarpină în cap pe sub şepci, cu un aer încurcat; ridică simultan din umeri,

32

apoi ridică mîinile pe care şi le pun pe urmă în şolduri; apoi, în acelaşi timp, se întorc în mijlocul mobilelor, de-o parte şi de alta a scenei; se privesc şi: Cum o scoatem la capăt? Cum o scoatem la capăt? DOMNUL,jără să se mişte: Mai sînt multe? Nu-i gata? PRIMUL HAMAL:

AL DOILEA HAMAL:

Fără a-i răspunde Domnului, Primul Hamal mai face un gest semnificativ către al Doilea, adică se află în încurcătură, gest repetat de al Doilea Hamal. DOMNUL, fără

să se mişte, în continuare foarte calm: Aţi adus toate mobilele?

Joc mut preţ de cîteva clipe. Din locul unde se află, cei doi Hamali se întorc fiecare spre uşile lor, apoi din ace­ laşi loc, către Domnul care nu-i mai poate vedea. PRIMUL HAMAL: DOMNUL:

Ce e?

Domnule, e o mică problemă. . .

Mobilele care-au rămas sînt prea mari, uşile nu-s destul de înalte. PRIMUL HAMAL: N-au cum să treacă. DOMNUL: Ce-a mai rămas? PRIMUL HAMAL: Dulapuri. DOMNUL: Ăla verde, ăla mov? AL DOILEA HAMAL: Da. PRIMUL HAMAL: Şi asta nu-i tot. Mai sînt. AL DOILEA HAMAL: E plin pe scări. Nu se mai poate circula. DOMNUL: Şi-n curte e plin. Şi pe stradă. PRIMUL HAMAL: În oras, masinile nu mai circulă. S-a umplut de mobile. AL DOILEA HAMAL:

33

Domnului: Dumneavoastră măcar n-aveţi de ce vă plînge, aveţi pe ce să staţi. PRIMUL HAMAL: Poate că metroul merge totuşi. AL DOILEA.HAMAL: Nici vorbă. DOiv1NVL, tot din locul lui: Nu! Subteranele, complet blocate. AL DOILEA HAMAL, Domnului: Da' aveţi ceva mobile! Aţi umplut toată ţara. DOMNUL: Sena nu mai curge. Blocată şi ea. A secat. PRIMUL HAMAL: Şi noi ce facem, dacă nu mai intră? DOMNUL: Nu le putem lăsa afară. AL DOILEA HAMAL,

Hamalii vorbesc în continuare de la locurile lor. PRIMUL HAMAL: Le-am putea aduce prin pod. Da'. . .

trebuie s ă spargem tavanul. AL DOILEA HAMAL: Nu-i nevoie. Casă modernă. Ta­ van rulant. (Domnului:) Nu ştiaţi? DOMNUL: Nu. AL DOILEA HAMAL: Ba da. E simplu. Baţi din palme. (lşi apropie mîinile una de alta.) Tavanul se des­ chide. DOMNUL, dinfotoliu: Nu. . . Mi-e teamă că plouă peste mobile. Sînt noi şi sensibile. AL DOILEA HAMAL: Nici o grijă, domnule. Cunosc sis­ temul. Tavanul se deschide, se închide, se des­ chide, se închide, la comandă. PRIMUL HAMAL: Păi, am putea, ce ziceţi. .. DOMNUL, din fotoliu: Numai să-l închideţi imediat. Cu grijă. PRIMUL HAMAL: S-a marcat. Eu ce păzesc? (Celui de-al Doilea Hamal:) Eşti gata? AL DOILEA HAMAL: Gata. 34

PRIMUL HAMAL, Domnului: Îi dăm drumul? DOMNUL: Daţi-i. PRIMUL HAMAL, celui de-al Doilea Hamal: Dă-i drumul.

Al Doilea Hamal bate din palme. Din tavan coboară în avanscenă cîteva scînduri mari care-l ascund aproape complet publicului pe Domnul aflat în ţarcul lui; una sau două pot coborî şi pe scenă, printre celelalte mo­ bile; sau pot coborî butoaie mari; noul locatar e astfel complet zidit; căţărîndu-se pe mobile, după ce a bătut de trei ori într-una din laturile ţarculuifără să primeas­ că răspuns, Primul Hamal se îndreaptă cu scara lui că­ tre scîndurile care închid ţarcul; ţine în mînă un bu­ chet de flori, pe care încearcă să-l ascundă publicului; în tăcere, sprijină scara din dreapta şi urcă; ajuns în vîrful scîndurii laterale, priveşte de sus, în interiorul ţarcului, adresîndu-i-se Domnului. PRIMUL HAMAL: Gata, domnule, am adus totul. Staţi

bine, toate sînt la locul lor? eţală cu ea însăşi, doar un pic în surdină: Tavan. Inchide, te rog. PRIMUL HAMAL, din capul scării, tovarăşului său: Închi­ de tavanul, cînd te roagă. Ai uitat. AL DOILEA HAMAL, de la locul lui: Ah, da. (Bate din pal­ me ca să se închidă tavanul.) S-a făcut. VOCEA DOMNULUI: Mulţumesc. PRIMUL HAMAL, de pe scară: Aşa, acum o să fiţi la adă­ post. N-o să vă fie frig . . . E-n rr�gulă? VOCEA DOMNULUI, după o clipă de tăcere: În regulă. PRIMUL HAMAL: Daţi-mi pălăria, domnule, poate vă jenează. VOCEA DOMNULUI,

După o scurtă pauză se vede pălăria Domnului apă­ rînd din interiorul ţarcului. 35

PRIMUL HAMAL, luînd pălăria şi aruncînd florile în ţarc:

Aşa. Acum o să vă simţiţi mai comod. Luaţi flo­ rile astea. (Celui de-al Doilea Hamal:) Gata? AL DOILEA HAMAL: Gata. PRIMUL HAMAL: Bun. (Domnului:) Am adus totul, domnule, sînteţi la casa dumneavoastră. (Coboa­ ră de pe scară.) Noi ne-am dus. Se duce să pună scara la perete, sau o pune la întîm­ plare, dar u�or,fără zgomot, printre celelalte obiecte care înconjoară ţarcul Domnului. PRIMUL HAMAL,

celui de-al Doilea Hamal: Hai.

Cei doi Hamali se-ndreaptă, la întîmplare, nu prea se ştie încotro, sprefundul scenei, fiecare în partea sa, oa­ recum în direcţia unor ieşiri invizibile, problematice, căci fereastra e astupată, ca şi uşile cu batantele larg deschi­ se, lăsînd în continuare să se vadă scîndurile violent co­ lorate care le astupă. La un moment dat, de la un capăt al scenei, Primul Hamal, cu pălăria Domnului în mînă, se opreşte, se întoarce, vorbeşte în direcţia Domnului. PRIMUL HAMAL:

N-aveţi nevoie de nimic?

Tăcere. AL DOILEA HAMAL: N-aveţi nevoie de nimic? VOCEA DOMNULUI, după o clipă de tăcere; imobilizat în

scenă: Mulţumesc. Stingeţi.

!ntuneric complet în scenă. CORTINA

Paris, 14-1 6 septembrie 1953

RINOCERII Lui Jean-Louis Barrault, Genevieve Serreau şi doctorului T. Fraenkel

PERSONAJELE

în ordinea intrării în scenă GOSPODINA SOŢIA BĂCANULUI JEAN BERENGER CHELNERIŢA BĂCANUL DOMNUL BĂTRÎN LOGICIANUL PATRONUL CAFENELEI DAISY DOMNUL PAPILLON DUDARD BOTARD DOAMNA BOEUF UN POMPIER DOMNUL JEAN SOŢIA DOMNULUI JEAN

ACTUL I DECORUL

O piaţă într-un orăşel de provincie. În fundul scenei, o casă cu parter şi etaj. La parter, vitrina unei băcănii. Se intră printr-o uşă cu geam, la care se ajunge urcînd două-trei trepte. Deasupra vitrinei stă scris cu litere de-o şchioapă: BĂCĂNIE. La etaj, două ferestre, probabil de la apartamentul proprietarilor băcăniei. Băcănia se află deci în fundul scenei, dar în stînga, nu departe de cu­ lise. Deasupra băcăniei se zăreşte în depărtare turla unei biserici. Între băcănie şi partea dreaptă a scenei se des­ chide perspectiva unei străduţe. Pe dreapta, uşor oblic, faţada unei cafenele. La etajul cafenelei, o fereastră. Pe terasa cafenelei: mai multe mese şi scaune care ajung aproape de mijlocul scenei. Lîngă scaune, un copac pră­ fuit. Cer albastru, lumină intensă, ziduri de un alb ima­ culat. Duminică de vară, spre ora amiezii. Jean şi Be­ renger se vor aşeza la o masă pe terasă.

Înainte de ridicarea cortinei, se aude dangătul clopote­ lor, care va înceta la cîteva clipe după ridicarea corti­ nei. În timp ce se ridică cortina, o femeie, care ţine în­ tr-o mînă un coş gol iar în cealaltă o pisică, traversează în tăcere scena de la dreapta la strînga. Soţia băcanu­ lui deschide uşa prăvaliei şi o priveşte cum trece. Ia uite-o şi pe-asta! (Soţului ei, care e în prăvălie:) Ia uite-o cum umblă cu nasul pe

SOŢIA BĂCANULUI:

39

sus. Nu mai vrea să cumpere de la noi. (Soţia băcanului dispare, scena rămîne pustie pentru cîte­ va clipe.)

Din dreapta îşiface apariţia Jean; în acelaşi moment, din stînga îşiface apariţia Berenger. Jean e foarte îngrijit îm­ brăcat: costum maron, cravată roşie, guler scrobit, pă­ lărie maron. Roşu în obraji. Poartă pantofi galbeni, bine lustruiţi; Berenger e neras, nu poartă nimic pe cap, e nepieptănat, iar hainele îi sînt şifonate; în toate se vede cît de neglijent e, are un aer obosit, nedormit; cască din cînd în cînd. venind din dreapta: În sfirşit ai apărut şi tu, Berenger. BERENGER, venind din stînga: Bună-dimineaţa, Jean. JEAN: Nici nu m-aşteptam să vii la timp! (Se uită la ceas.) Aveam întîlnire la unsprezece şi jumăta­ te. Şi e aproape douăsprezece. BERENGER: Scuză-mă. Aştepţi de mult? JEAN: Nu. Acum am venit, după cum vezi. JEAN,

Se duc să se aşeze la o masă pe terasa cafenelei. Păi, atunci nu mă mai simt aşa vinovat, din moment ce ... şi tu... JEAN: Nu-i deloc acelaşi lucru, mie nu-mi place să aştept, n-am vreme de pierdut. Tu n-ajungi nici­ odată la timp, aşa că special vin mai tîrziu, atunci cînd bănuiesc că am şanse să dau de tine. BERENGER: E-adevărat... e-adevărat, şi totuşi... JEAN: Doar n-ai să-mi spui acum că vii la timp! BERENGER: Da, sigur... asta nu pot să zic. BERENGER:

Jean şi Berenger se aşază la masă. 40

JEAN: Aici sîntem de-acord. BERENGER: Ia zi, ce bei? JEAN: Ţi s-a făcut sete, aşa de dimineaţă? BERENGER: E-al naibii de cald, secetă mare. JEAN: Cu cît bei mai mult, cu-atît ţi se face mai sete,

după cum zice ştiinţa populară ... N-ar fi aşa secetă şi nu ne-ar fi aşa sete dac-am putea aduce pe cerul nostru nişte nori ştiinţifici. JEAN, cercetîndu-l pe Berenger: Nu te-ar ajuta cu ni­ mic. Nu de apă ţi-e ţie sete, dragul meu Beren­ ger... BERENGER: Ce vrei tu să zici, dragul meu Jean? JEAN: Ştii tu foarte bine. De seceta din gîtlejul tău e vorba. E un pămînt pe care nimic nu-l poate iriga. BERENGER: Comparaţia ta mi se pare . . . JEAN, întrerupîndu-l: Prietene, ai ajuns într-o stare jalnică. BERENGER: Într-o stare jalnică, aşa crezi? JEAN: Nu sînt orb. Cazi de-a-n picioarelea de oboseală, iar ai avut o noapte albă, caşti, pici de somn. BERENGER: Sînt uşor mahmur. . . JEAN: Trăsnesti a băutură! BERENGER: Îmi simt capul cam greu, e-adevărat! JEAN: În fiecare duminică dimineaţă aceeaşi poveste, ca să nu mai vorbim de zilele săptămînii. BERENGER: Ah, nu, în timpul săptămînii mai rar, din cauza serviciului. . . JEAN: Şi cravata, unde ţi-e cravata? Ai pierdut-o la chef! BERENGER, ducînd mîna la gît: Ai dreptate, ciudat, ce naiba oi fi făcut cu ea? BERENGER:

41

JEAN, scoţînd o cravată din buzunarul sacoului: Uite, pune-o pe asta. BERENGER:Vai, mulţumesc, eşti foarte amabil. Îşi înnoadă cravata la gît. JEAN, în timp ce Berenger îşi înnoadă cravata negli­ jent: În ce hal îţi stă părul! (Berenger îşi trece de­ getele prin păr.) Ia un pieptene! Scoate un pieptene din celălalt buzunar al sacoului. BERENGER, luînd pieptenele: Mulţumesc. Se piaptănă aproximativ. JEAN: Eşti neras! Uite şi tu ce mutră ai. Scoate o oglindă mică din buzunarul interior al saco­ ului, i-o întinde lui Berenger care se priveşte în ea; pri­ vindu-se în oglindă, scoate limba. BERENGER: Am limba tare încărcată. JEAN, luînd înapoi oglinda şi punînd-o la loc în buzu­ nar: Nu mă miră!... (Ia înapoi şi pieptenele pe care i-l întinde Berenger şi îl pune la loc în buzunar.) Ciroza te paşte, prietene. BERENGER, neliniştit: Crezi?... JEAN, lui Berenger care vrea să-i dea înapoi cravata: Cravata poţi s-o păstrezi, am destule. BERENGER, cu admiraţie: Tu eşti un tip îngrijit. JEAN, continuînd să-l cerceteze pe Berenger: Ai haine­ le şifonate ca naiba, arăţi jalnic, zău, cămaşa e jegoasă... dezgustător... şi pantofii... (Berenger în­ cearcă să-şi ascundă picioarele sub masă.) Panto­ fii nu-s lustruiţi... Şleampăt mai eşti!... Şi ume­ rii... 42

BERENGER: Ce-i cu umerii mei?... JEAN: Ia întoarce-te. Hai, întoarce-te. Te-ai sprijinit

de-un zid. (Berenger întinde fără vlagă mîna spre Jean.) Nu, perie n-am la mine. Mi-ar umfla bu­ zunarele. (Lafel de lipsit de vlagă, Berenger îşi tra­ ge cîteva palme pe umeri ca să îndepărteze praful alb; Jean se trage înapoi.) Aoleu! Da' cum ai reuşit? BERENGER: Habar n-am. JEAN: Jalnic, jalnic! Mi-e ruşine că sîntem prieteni. BERENGER: Eşti prea aspru cu mine... JEAN: Ba nu-s destul! BERENGER: Ascultă-mă, Jean. Aici n-ai nici o distrac­ ţie, e o plictiseală de moarte în oraşul ăsta, nu-s făcut pentru munca mea... zi de zi opt ore la bi­ rou, numai trei săptămîni de concediu vara! Sîmbătă seara mă simt cam obosit, înţelegi ce vreau să zic, şi-atunci, ca să mă mai destind şi eu... JEAN: Dragul meu, toţi muncesc, şi eu muncesc, la fel ca toată lumea, şi eu stau opt ore la serviciu zi de zi, n-am decît douăzeci şi una de zile de concediu pe an, şi cu toate astea, cu toate astea... uită-te la mine... Puţină voinţă, ce naiba!... BERENGER: Ehei, voinţă, n-are toată lumea voinţa ta. Eu unul nu reuşesc să mă obişnuiesc. Nu, nu mă pot obişnui cu viaţa. JEAN: Toţi trebuie să ne obişnuim. Doar nu te crezi vreo fiinţă superioară? BERENGER: N-am zis că... JEAN, întrerupîndu-1: Să ştii că nu-s mai prejos ca tine, ba, fără falsă modestie, află că eu fac mai mul­ te parale. Om superior e cel care-şi face datoria. 43

BERENGER: Care datorie? JEAN: Datoria lui... datoria lui de funcţionar, de pil­ dă. BERENGER: Aaa, da, datoria de funcţionar... JEAN: Pe unde ai chefuit tu noaptea asta? Dacă-ţi mai aduci aminte! BERENGER: Am sărbătorit ziua de naştere a lui Au­ guste, prietenul nostru Auguste... JEAN: Prietenul nostru Auguste? Pe mine nu m-a invitat nimeni la ziua de naştere a prietenului nostru Auguste...

fn acest moment se aud din depărtare, dar apropiindu-se foarte repede, răsuflarea unei fiare sălbatice, goana ei, precum şi un muget prelung. Nu puteam să refuz. Ar fi fost urît din partea mea... JEAN: Da' ce, eu m-am dus? BERENGER: Păi... poate tocmai fiindcă n-ai fost in­ vitat!... CHELNERIŢA, ieşind din cafenea: Bună ziua, ce vor dom­ nii să bea? BERENGER:

Zgomotele devin foarte intense. JEAN, lui Berenger,

aproape strigînd, ca să acopere zgo­ motele pe care nu le percepe conştient: Nu, e drept, n-am fost invitat. Nu mi s-a făcut cinstea... Dar îţi dau în scris că şi dacă m-ar fi invitat nu m-aş fi dus, fiindcă ... (Zgomotele devin colosale.) Da' ce se-ntîmplă? (Zgomotele galopului unui animal puternic şi greu se aud din imediata apropiere, tot mai accelerate; i se aude gîfiitul.) Ce-i asta? CHELNERIŢA: Ce-i asta?

44

Berenger, în continuare nepăsător, părînd că nu aude nimic, îi răspunde calm lui Jean în legătură cu invita­ ţia; mişcă din buze; nu se aude ce spune; Jean se ridi­ că brusc, dărîmînd scaunul pe care stătea, priveşte spre culisele din stînga, arătînd cu degetul, în vreme ce Be­ renger, fără pic de vlagă, rămîne aşezat. Ooh! Un rinocer! (Zgomotele produse de ani­ mal se îndepărtează cu aceeaşi viteză, aşa încît pu­ tem deja distinge cuvintele care urmează; această scenă trebuie jucată foarte repede, repetînd:) Ooh! Un rinocer! CHELNERTfA: Ooh! Un rinocer! SOŢIA BĂCANULUI, care scoate capul pe uşa băcăniei: Ooh! Un rinocer! (Soţului, care a rămas în pră­ vălie:) Vino repede să vezi, un rinocer!

JEAN:

Toţi urmăresc cu privirea, în stînga, galopul fiarei. Goneşte drept înainte, mai-mai să facă ţăndări vitrinele! BĂCANUL, din prăvălia lui: Unde? CHELNERTfA, punîndu-şi mîinile în şolduri: Ooh! SOŢIA BĂCANULUI, soţului, care a rămas mai departe în prăvălie: Vino să vezi!

JEAN:

Chiar în acea clipă Băcanul scoate capul. BĂCANUL, scoţînd capul: Ooh, LOGICIANUL, intrînd repede în

un rinocer! scenă din stînga: Un rinocer, în goana mare, pe trotuarul de vizavi!

Toate aceste replici, începînd cu „ Ooh! Un rinocer!", rostită de Jean, sînt aproape simultane. Se aude cum o femeie strigă „Ah!". Femeia îşi face apariţia. Aleargă pînă în mijlocul scenei; este Gospodina cu coşul în mînă;

45

ajunsă în mijlocul scenei, scapă coşul din mînă; cum­ părăturile se împrăştie pe jos, o sticlă se sparge, dar nu dă drumul pisoiului pe care-l ţine în cealaltă mînă. GOSPODINA: Ah! Ooh!

Domnul Bătrîn, elegant, vine din stînga în urma Gos­ podinei, se repede în băcănie, se ciocneşte de proprieta­ rii prăvăliei, intră înăuntru, în vreme ce Logicianul se va lipi de zidul din fund, în stînga intrării în băcănie. Jean şi Chelneriţa, în picioare, Berenger, rămas pe sca­ un, la fel de apatic, formează un al doilea grup. În ace­ laşi timp, din stînga se aud exclamaţii: ,,Ooh!", ,,Ah!" şi paşii celor care o iau la goană. Praful ridicat de fia­ ră cuprinde scena. scoţînd capul pe fereastra de la etajul aflat deasupra cafenelei: Ce se-ntîmplă acolo? DOl\1NUL BĂTRîN, dispărînd în spatele proprietarilor băcăniei: Mă scuzaţi! PATRONUL,

Bătrînul Domn elegant poartă ghetre albe, pălărie, bas­ ton cu măciulie defildeş; Logicianul rămîne lipit de pe­ rete; are mustaţă căruntă, lornion şi poartă pe cap o pă­ lărie de paie. SOŢIA BĂCANULUI, împinsă şi împingîndu-şi soţul,

către Domnul Bătrîn: Aveţi grijă cu bastonul ăla! BĂCANUL: Aveţi grijă! Ce oameni!

Capul Domnului Bătrîn se va zări în spatele proprie­ tarilor băcăniei. CHELNERIŢA, Patronului: Un rinocer! PATRONUL, de la fereastra lui, Chelneriţei:

razna! (Văzînd rinocerul:) Incredibil! 46

Ai luat-o

(Strigătele de „Ooh!" $i de „Ah!" din culise sînt unfel de fond sonor pentru exclamaţia ei; Gospodina, care a scăpat CO$Ul cu cumpărături $i sti­ cla, n-a lăsat să-i scape pisoiul pe care-l ţine în cea­ laltă mînă.) Pis-pis, sărăcuţul de el, s-a speriat!

GOSPODINA: Ah!

Patronul urmăre$te cu privirea, spre stînga, goana ani­ malui, în vreme ce zgomotele - tropăielile, mugetele etc. - scad. Cam somnoros, Berenger întoarce U$Or capul din pricina prafului, fără să zică nimic; se strîmbă doar, ca $i cum ar spune: ,,Incredibil!" JEAN, întorcînd $i el puţin capul,

dar iritat: Incredibil!

Strănută. în mijlocul scenei, întoarsă spre stînga; cumpărăturile sînt împră$tiate pe jos, în jurul ei: Incredibil!

GOSPODINA,

Strănută $i ea. DOMNUL BĂTRîN, BĂCANUL, SOŢIA BĂCANULIB, înfund,

deschizînd U$a băcăniei pe care Domnul Bătrîn a în­ chis-o în urma lui: Incredibil! JEAN: Incredibil! (Lui Berenger:) Ai văzut? Zgomotele produse de rinocer, mugetele lui, s-au îndepăr­ tat; toţi urmăresc mai departe animalul cu privirea, cu excepţia lui Berenger, rămas pe scaun, la fel de apatic. TOŢ1, cu excepţia lui Berenger: Incredibil! BERENGER, lui Jean: Da, am impresia c-a fost un

nocer! Ce praf a mai făcut!

Scoate batista, Î$i suflă nasul. GOSPODINA:

Incredibil! Ce spaimă am tras!

47

ri-

BĂCANUL, Gospodinei: Coşul dumneavoastră... cumpărăturile ... Bătrînul Domn se apropie de Doamnă şi se apleacă pen­ tru a aduna cumpărăturile împrăştiate pe jos. O salută plin de politeţe, scoţîndu-şi pălăria.

PATRONUL: Să vezi şi să nu crezi... CHELNERIŢA: Colosal!... DOiv1NUL BĂTRÎN, Doamnei: Doamnă, îmi permiteţi să vă ajut să strîngeţi cumpărăturile? GOSPODINA, Domnului Bătrîn: Vă mulţumesc, dom­ nule. Puneţi-vă pălăria, vă rog. Vai, ce spaimă am tras. LOGICIANUL: Spaima e iraţională. Raţiunea trebuie s-o învingă. CHELNERIŢA: Nu se mai vede. DOMNUL BĂTRÎN, Gospodinei, arătînd spre LiJgician: Prietenul meu e logician. JEAN, lui Berenger: Ei, ce zici de-asta? CHELNERIŢA: Iute se mai mişcă animalele astea! GOSPODINA, Logicianului: Încîntată de cunoştinţă, domnule. SOŢIA BĂCANULUI, către Băcan: Aşa-i trebuie dacă n-a vrut să cumpere de la noi. JEAN, Patronului şi Chelneriţei: Ce ziceţi de-asta? GOSPODINA: Măcar de pisoi am avut grijă. PATRONUL, de la fereastră, ridicînd din umeri: Nu vezi aşa ceva în fiecare zi! GOSPODINA, Logicianului, în timp ce Domnul Bătrîn strînge cumpărăturile: Vreţi să-l ţineţi o clipă? CHELNERIŢA, lui Jean: Eu n-am mai văzut niciodată! LOGICIANUL, Gospodinei, luînd pisoiul în braţe: Nu zgîrie?

48

PATRONUL, lui Jean: E ca o cometă! GOSPODINA, Logicianului: N-aveţi idee

ce cuminte e. (Celorlalţi:) Vai, vinul meu!... La banii ăştia! BĂCANUL, Gospodinei: Găsiţi la mine cît vreţi! JEAN, lui Berenger: Ce zici de-asta? Zi. BĂCANUL, Gospodinei: Din ăla bun! PATRONUL, Chelneriţei: Ce caşti gura?! Ocupă-te de domnii! Arată spre Berenger şi Jean; pleacă de la fereastră. BERENGER, lui Jean: Despre ce vorbeşti? SOŢIA BĂCANULUI, către Băcan: Du-te să-i aduci altă

sticlă! Berenger: Despre rinocer, ce naiba, despre rinocer! BĂCANUL, Gospodinei: Eu am vin din ăla bun, în sti­ cle incasabile! JEAN, lui

Dispare în prăvălie. LOGICIANUL, mîngîind pisoiul pe care-l ţine în braţe: Pis,

pis, pis.

CHELNERIŢA,

să bea?

către Berenger şi Jean: Ce vor domnii

BERENGER, Chelneriţei: Pastis, de două CHELNERIŢA: Am înţeles, domnule.

ori!

Se îndreaptă spre intrarea în cafenea. adunînd cumpărăturile, ajutată de Domnul Bătrîn: Sînteţi tare amabil, domnule. CHELNERIŢA: De două ori pastis deci! GOSPODINA,

Intră în cafenea. DOMNUL BĂTRÎN, Gospodinei:

pă doamnă.

49

E o nimica toată, scum­

Soţia băcanului intră în prăvălie. LOCICIANUL, Domnului şi Gospodinei, care strîng cum­

părăturile: Strîngeţi-le metodic. JEAN, lui Berenger: Ei, ce zici de-asta? BERENGER, lui Jean, neştiind ce să spună: Păi... nimic... Face praf... BĂCANUL, ieşind din prăvălie, cu o sticlă de vin, către Gospodină: Avem şi praz. LOCICIANUL, mîngîind mai departe pisoiul pe care-l ţine în braţe: Pis, pis, pis. BĂCANUL, Gospodinei: O sută de franci litrul. GOSPODINA, plătind Băcanului, apoi adresîndu-se Dom­ nului Bătrîn care a reuşit să pună totul la loc în coş: Sînteţi tare amabil. Ah, politeţea franţuzească! Tinerii din ziua de azi habar n-au... BĂCANUL, lµînd banii de la Gospodină: Ar trebui să cumpăraţi de la noi. N-aţi mai avea de traver­ sat strada. N-aţi mai risca întîlniri neplăcute! Se întoarce în prăvălia lui. JEAN, care s-a

aşezat din nou şi se gîndeşte mai departe la rinocer: Totuşi, e extraordinar! DOMNUL BĂTRÎN, îşi scoate pălăria, sărută mîna Gos­ podinei: Încîntat de cunoştinţă! GOSPODINA, Logicianului: Domnule, vă mulţumesc că mi-aţi ţinut pisoiul. Logicianul îi dă Gospodinei înapoi pisoiul. Chelneri­ ţa revine cu băuturile. Pastisul dumneavoastră, domnilor! lui Berenger: Eşti incorigibil!

CHELNERIŢA: JEAN,

50

Gospodinei: Pot să vă conduc cîţi­ va paşi? BERENGER, lui Jean, arătînd spre Chelneriţa care s-a în­ tors în cafenea: Eu am cerut apă minerală. Şi uite ce-a înţeles ea ...

DOMNUL BĂTRÎN,

Jean ridică din umeri, plin de dispreţ, fără să creadă o vorbă. GOSPODINA, Domnului Bătrîn: Mă aşteaptă soţul, sti­

mate domn. Vă mulţumesc. Altă dată! Gospodinei: Sper din tot sufletul, scumpă doamnă. GOSPODINA, Domnului Bătrîn: Şi eu! DOMNUL BĂTRÎN,

!şi fac ochi dulci, apoi ea iese prin stînga. BERENGER:

Gata, nu mai e praf ...

Jean ridică iar din umeri. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului, urmărind-o cu privirea

pe Gospodină: Delicioasă! ...

JEAN, lui Berenger: Un rinocer!

Nu-mi vine să cred!

Domnul Bătrîn şi Logicianul merg încet spre dreapta, pe unde vor ieşi. Stau de vorbă pe-ndelete. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului, după ce a aruncat o ul­

timă privire în direcţia Gospodinei: Şarmantă, nu-i aşa? LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Să-ţi explic ce e si­ logismul. DOMNUL BĂTRÎN: Ah, da, silogismul! JEAN, lui Berenger: Nu-mi vine să cred! E inadmi­ sibil. Berenger cască. 51

Domnului Bătrîn: Silogismul conţine o propoziţie principală, una secundară şi con­ cluzia. DOMNUL BĂTRÎN: Care concluzie? LOGICIANUL,

Logicianul şi Domnul Bătrîn ies. JEAN: Nu, nu-mi vine să cred. BERENGER, lui Jean: Văd şi eu că nu-ţi vine

să crezi. Era un rinocer, mă rog, da, un rinocer!... S-a dus... e departe... JEAN: Cum adică? ... E nemaipomenit! Un rinocer în libertate prin oraş... Nu te miră? N-ar trebui per­ mis aşa ceva! (Berenger cască.) Pune mîna la gură! BERENGER: Mda... mda... N-ar trebui permis. E pe­ riculos. Asta nu mi-a trecut prin minte. Hai, nu-ţi mai face griji, am scăpat. JEAN: Ar trebui să adresăm un protest autorităţi­ lor municipale! Ce rost mai au autorităţile mu­ nicipale? BERENGER, căscînd, apoi ducînd repede mîna la gură: Ah, scuză-mă ... Poate că rinocerul a scăpat de la grădina zoologică! JEAN: Visezi de-a-n picioarelea! BERENGER: Stau pe scaun. JEAN: În picioare sau pe scaun e totuna. BERENGER: E totuşi o diferenţă. JEAN: Nu despre asta-i vorba. BERENGER: Păi, tu ai zis că-i acelaşi lucru să stai pe scaun sau în picioare... JEAN: Ai înţeles greşit. Pe scaun sau în picioare e acelaşi lucru atunci cînd visezi!... BERENGER: Ei, da... Visez... Viaţa e vis. 52

continuînd: ...Visezi cînd spui că rinocerul a scăpat de la grădina zoologică ... BERENGER: Am zis: ,,Poate că ..." JEAN, continuînd: ...fiindcă la noi în oraş nu mai există grădină zoologică de cînd animalele au fost decimate de ciumă... e mult de-atunci ... BERENGER, cu aceeaşi indiferenţă: Mă rog, poate c-o fi venit de la circ... JEAN: Despre care circ vorbeşti tu? BERENGER: Nu ştiu ... Un circ ambulant. JEAN: Ştii bine că primăria le-a interzis nomazilor să se stabilească pe raza oraşului... Nu mai vin la noi de pe vremea cînd eram copii. BERENGER, străduindu-sefără succes să nu caşte: Atunci poate c-o fi rămas ascuns în pădurile mlăşti­ noase dimprejur, de pe vremea aia... JEAN, ridicînd braţele spre cer: Pădurile mlăştinoase dimprejur! Pădurile mlăştinoase dimprejur!... Prietene, ţi s-a suit alcoolul la cap . BERENGER, naiv: E-adevărat... Îl simt cum urcă din stomac... JEAN: Ţi-a înecat creierul. Unde-ai pomenit tu pă­ duri mlăştinoase împrejur?... Provinciei noastre i se mai zice şi Castilia cea Mică, e ca un de­ şert! BERENGER, depăşit şi destul de obosit: Ce să mai zic?... Poate şi-o fi găsit adăpost sub o piatră... Şi-o fi făcut cuib pe o creangă uscată... JEAN: Dacă-ţi închipui că ai umor, află că te înşeli! Mă scoţi din sărite cu... cu paradoxurile tale! Tu nu eşti în stare să vorbeşti serios! BERENGER: Azi, numai azi... Din cauza ... fiindcă... JEAN,

53

Arată spre capul lui cu un gest vag. JEAN: Azi la fel ca-ntotdeauna! BERENGER: Ei, nu chiar la fel. JEAN: Umorul tău nu face doi bani! BERENGER: Da' n-am zis ... JEAN, întrerupîndu-1: Nu suport să-şi

bată nimeni joc de mine! BERENGER, cu mîna pe inimă: Nu mi-aş permite nici­ odată, dragul meu Jean ... JEAN, întrerupîndu-l: Ba îţi permiţi, dragul meu Berenger... BERENGER: Vai de mine, nu-mi permit. JEAN: Ba da, tocmai ţi-ai permis! BERENGER: Da' cum poţi să crezi... JEAN, întrerupîndu-l: Cred ce văd! BERENGER: Te rog să mă crezi că ... JEAN, întrerupîndu-l: ...Că-ţi baţi joc de mine! BERENGER: Încăpăţînat mai eşti. JEAN: Şi pe deasupra mă faci măgar. Uite, mă jigneşti. BERENGER: Nici nu mi-a trecut prin minte. JEAN: Păi, tu n-ai minte! BERENGER: Un motiv în plus ca să nu-mi treacă prin minte. JEAN: Sînt şi lucruri care trec pînă şi prin mintea celor care n-o au. BERENGER: Imposibil. JEAN: De ce să fie imposibil? BERENGER: Fiindcă e imposibil. JEAN: Explică-mi mie de ce e imposibil, tu care zici că poţi să explici totul... BERENGER: N-am zis asta niciodată.

54

Atunci de ce-ţi dai aere?!... Şi de ce mă jig­ neşti? Spune! BERENGER: Da' nu te jignesc deloc. Dimpotrivă. Doar ştii cît de mult te respect. JEAN: Dacă mă respecţi, de ce mă contrazici şi spui că nu-i periculos să laşi un rinocer să zburde chiar în buricul tîrgului, mai ales duminică di­ mineaţa, cînd străzile sînt pline de copii... şi de adulţi... BERENGER: Mulţi sînt la biserică. Pentru ei nu-i nici un risc... JEAN, întrerupîndu-1: Dă-mi voie... exact cînd iese lumea la cumpărături. BERENGER: N-am spus niciodată că nu-i periculos să laşi un rinocer să zburde prin oraş. Am zis numai că nu m-am gîndit la pericolul ăsta. Nu mi-am pus problema. JEAN: Tu nu te gîndeşti niciodată la nimic! BERENGER: Bine, ai dreptate. Un rinocer în liberta­ te nu-i un lucru bun. JEAN: N-ar trebui să se întîmple una ca asta. BERENGER: De-acord. N-ar trebui să se întîmple. E chiar o nebunie. Aşa e. Dar nu-i un motiv să te cerţi cu mine pentru dihania asta. De ce-mi ca­ uţi nod în papură din cauza unui perisodactil, acolo, care a trecut întîmplător prin faţa noas­ tră? Un patruped stupid despre care nici nu me­ rită să vorbim! Unde mai pui că-i şi fioros... Şi care a dispărut, gata, nu mai există. Hai să vor­ bim de altceva, dragul meu Jean, să vorbim de altceva, slavă Domnului avem despre ce vorbi... (Cască, ia paharul.) Hai noroc! JEAN:

55

Logicianul şi Domnul Bătrîn intră din nou prin dreap­ ta; continuînd să vorbească, se vor aşeza la una din me­ sele de pe terasa cafenelei, destul de departe de Beren­ ger şi de Jean, mai în spate, în dreapta lor. JEAN:

Pune paharul pe masă. Nu bea.

Jean trage o duşcă zdravănă şi pune pe masă paharul pe jumătate gol. Berenger rămîne cu paharul în mînă, fără să-l aşeze pe masă şi fără să îndrăznească să bea. BERENGER:

nului!

Totuşi, parcă nu-mi vine să-l las patro-

Se vede limpede că ar vrea să bea. JEAN: Lasă-l cînd îţi spun. BERENGER: Bine. (Vrea să pună

paharul pe masă. !n acea clipă trece Daisy, tînără dactilografă blondă, care traversează scena de la dreapta la stînga. Ză­ rind-o pe Daisy, Berenger se ridică brusc şi face o mişcare greşită; varsă paharul pe pantalonii lui Jean.) Oh, Daisy! JEAN: Fii atent! Bleg mai eşti. BERENGER: E Daisy... Iartă-mă... (Se duce să se ascun­ dă ca să nu-l vadă Daisy.) Nu vreau să mă vadă... în halul în care sînt. JEAN: Eşti incorigibil, absolut incorigibil! (Priveşte spre Daisy care iese.) Ce, ţi-e frică de fata asta? BERENGER: Taci, taci din gură. JEAN: Da' nu pare deloc fioroasă! BERENGER, întorcîndu-se spre Jean, odată ce Daisy a dis­ părut: Te rog încă o dată să mă ierţi pentru... JEAN: Uite ce face băutura din om, nu mai eşti stă­ pîn pe mişcări, nu mai ai forţă în mîini, eşti aiu56

rit, frînt de oboseală. Îţi sapi groapa, prietene. Te duci de rîpă. BERENGER: Eu nu mă dau în vînt după alcool. Şi to­ tuşi, dacă nu beau, ceva nu e în regulă. E ca şi cum mi-ar fi teamă, şi-atunci beau ca să nu-mi mai fie teamă. JEAN: Teamă de ce? BERENGER: Nu prea ştiu. Spaime greu de explicat. Nu mă simt la mine acasă în viaţă, printre oa­ meni, şi-atunci iau un păhărel. Asta mă mai li­ nişteşte, mă destinde, uit. JEAN: Uiti de tine! BERENGER: Mă simt obosit, de ani de zile mă simt obosit. Mi-e greu să-mi duc povara trupului... JEAN: Asta-i neurastenia alcoolicului, melancolia băutorului de vin... BERENGER, continuînd: Îmi simt în fiecare clipă tru­ pul parc-ar fi de plumb sau parc-aş duce pe ci­ neva în cîrcă. Nu m-am obişnuit cu mine în­ sumi. Nu ştiu dacă eu sînt eu. Cum beau puţin, povara dispare, mă recunosc, devin eu însumi. JEAN: Aberaţii, Berenger, uită-te la mine. Eu cîntăresc mai mult ca tine. Şi totuşi, mă simt uşor, uşor, uşor! Îşi mişcă braţele de parcă şi-ar lua zborul. Domnul Bă­ trîn şi Logicianul, care au intrat din nou în scenă, au făcut cîţiva paşi tot pălăvrăgind. Chiar în acel moment trec pe lîngă Jean şi Berenger. Un braţ al lui Jean îl iz­ beşte cu toată puterea pe Domnul Bătrîn care cade în braţele Logicianului. LOGICIANUL, continuînd discuţia:

logism... (E lovit.) Oh!... 57

Un exemplu de si­

lui Jean: Fiţi atent. (Logicianului:) Scuză-mă. JEAN, Domnului Bătrîn: Scuzaţi-mă. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Nu face nimic. DOMNUL BĂTRÎN, lui Jean: Nu face nimic. DOMNUL BĂTRÎN,

Domnul Bătrîn şi Logicianul se vor aşeza la una din mesele de pe terasă, uşor în spate şi la dreapta faţă de Jean şi Berenger. lui Jean: Ai forţă. Da, am forţă, am forţă din mai multe moti­ ve. În primul rînd am forţă pentru că am for­ ţă, apoi am forţă pentru că am forţă morală. Am forţă şi pentru că nu sînt îmbibat de alcool. Nu vreau să te jignesc, dragul meu, dar să ştii că de fapt alcoolul atîrnă greu. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Iată un exemplu de silogism. ,,Pisica are patru picioare. Isidore şi Fricot au fiecare patru picioare. Deci, Isidore şi Fricot sînt pisici." DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Şi cîinele meu are pa­ tru picioare. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Atunci e pisică. BERENGER, lui Jean: Eu abia am putere să trăiesc. Poate că nici nu mai am chef să trăiesc. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului, după o îndelungă cu­ getare: Aşadar, din punct de vedere logic, cîi­ nele meu ar fi pisică. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Din punct de vede­ re logic, da. Dar şi reciproca e adevărată. BERENGER, lui Jean: Mă apasă singurătatea. Şi so­ cietatea mă apasă. BERENGER,

JEAN:

58

lui Berenger: Te contrazici. Singurătatea te apasă sau mulţimea? Te crezi un gmditor şi n-ai pic de logică. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Frumoasă mai e lo­ gica! LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Cu condiţia să nu abuzezi. BERENGER, lui Jean: E anormal să trăieşti. JEAN: Dimpotrivă. Nimic mai firesc. Dovadă: toa­ tă lumea trăieşte. BERENGER: Morţii sînt mai numeroşi decît viii. Nu­ mărul lor creşte. Viii sînt rari. JEAN: Morţii nu există, trebuie să recunoşti!... Ha! Ha!... (Hohot de rîs.) Şi ei te apasă? Cum să fii apăsat de lucruri care nu există? BERENGER: Mă întreb dacă eu însumi exist! JEAN, lui Berenger: Nu exişti, dragul meu, pentru că nu gîndeşti! Gîndeşte şi vei exista. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Alt silogism: ,,Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci, Socrate e pisică." DOMNUL BĂTRÎN: Şi are patru picioare. E-adevărat, eu am un motan pe care-l cheamă Socrate. LOGICIANUL: Vezi... JEAN, lui Berenger: La urma urmei nu eşti decît un cabotin.Un mincinos. Spui că viaţa nu te intere­ sează. Şi totuşi există cineva care te interesează! BERENGER: Cine? JEAN: Colega ta de serviciu care a trecut pe-aici adi­ neaori. Eşti îndrăgostit de ea! DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Care va să zică So­ crate era pisică! JEAN,

59

LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Logica o demonstrea­

ză. JEAN, lui Berenger: N-ai vrut să te vadă în halul în care eşti. (Gest al lui Berenger.) Asta dovedeşte că nu ţi-e totul indiferent. Da' cum îţi închipui tu că un beţivan ar putea s-o cucerească pe Daisy? LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Să ne întoarcem la pisicile noastre. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Te ascult. BERENGER, lui Jean: Oricum, cred că are deja pe ci­ neva. JEAN, lui Berenger: Pe cine? BERENGER: Pe Dudard.Un coleg de birou: licenţiat în drept, jurist, perspective de avansare, perspec­ tive în inima lui Daisy; nu pot să mă pun cu el. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Motanul Isidore are patru picioare. DOMNUL BĂTRÎN: De unde ştii? LOGICIANUL: E dat prin ipoteză. BERENGER, lui Jean: E bine văzut de şef. Eu n-am perspective, n-am studii, n-am nici o şansă. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Aha! Prin ipoteză! JEAN, lui Berenger: Şi renunţi, aşa... BERENGER, lui Jean: Ce să fac? LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Şi Fricot are patru picioare. Cîte picioare au Fricot şi Isidore? DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Împreună sau sepa­ rat? JEAN, lui Berenger: Viaţa e-o luptă, dacă nu te baţi eşti un laş! LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Împreună sau sepa­ rat, depinde. 60

BERENGER, lui Jean: Ce să fac, sînt dezarmat. JEAN: Înarmează-te, prietene, înarmează-te. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului, după ce a cugetat

greu: Opt, opt picioare.

din

LOGICIANUL: Logica ne conduce la calculul mental. DOMNUL BĂTRÎN: Logica are multe laturi! BERENGER, lui Jean: Şi unde să găsesc eu arme? LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Logica nu cunoaşte

limite!

JEAN: În tine însuţi. Prin voinţa ta. BERENGER, lui Jean: Ce arme? LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Am să-ţi demonstrez... JEAN, lui Berenger: Armele răbdării, ale culturii, ar-

mele inteligenţei. (Berenger cască.) Trebuie să de­ vii un spirit viu şi strălucitor. Pune-te la curent. BERENGER, lui Jean: Cum să mă pun la curent? LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Le iau pisicilor două picioare. Cîte picioare îi rămîn fiecăreia? DOMNUL BĂTRÎN: E complicat. BERENGER, lui Jean: E complicat. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Ba e simplu. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: O fi uşor pentru tine, poate, pentru mine nu. BERENGER, lui Jean: O fi uşor pentru tine, poate, pen­ tru mine nu. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Hai, fă un efort de gîndire. Străduieşte-te. JEAN, lui Berenger: Hai, fă un efort de voinţă. Străduieşte-te. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Nu reuşesc. BERENGER, lui Jean: Nu reuşesc nici să mă tai. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Trebuie să-ţi dau mură-n gură. 61

JEAN, lui Berenger: Trebuie să-ţi dau mură-n gură. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Ia o foaie de hîrtie şi

calculează. Luăm şase picioare de la două pisici, cite picioare rămîn de fiecare pisică? DOMNUL BĂTRÎN: Stai o clipă...

Calculează pe o foaie de hîrtie pe care o scoate din bu­ zunar. JEAN: Uite

ce trebuie să faci: te îmbraci si tu ca lu­ mea, te razi în fiecare zi, îţi pui o cămaşă curată. BERENGER, lui Jean: E scump să dai la curăţătorie... JEAN, lui Berenger: Nu mai bei şi faci economie. Aşa trebuie să arăţi: cu pălărie, cravată ca asta, cos­ tum elegant, pantofi bine lustruiţi. Vorbind despre elementele vestimentare, Jean îşi pre­ zintă, plin de sine, pălăria, cravata, pantofii. Logicianului: Există mai multe soluţii posibile. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Spune. BERENGER, lui Jean: Şi pe urmă, ce să fac? Spune... LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Te ascult. BERENGER, lui Jean: Te ascult. JEAN, lui Berenger: Eşti timid, dar ai calităţi. BERENGER, lui Jean: Calităţi? Eu? JEAN: Pune-le în valoare. Trebuie să fii pe fază. Pu­ ne-te la curent cu evenimentele literare şi cul­ turale ale vremii noastre. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: O primă posibilita­ te: o pisică poate să aibă patru picioare şi cea­ laltă două. BERENGER, lui Jean: Am aşa puţin timp liber. DOMNUL BĂTRÎN,

62

Ai calităţi, nu trebuie decît să le pui în valoare. JEAN: Profită de puţinul timp liber pe care-l ai. Nu te lăsa dus de val. DOMNUL BĂTRÎN: Eu n-am avut timp niciodată. Am fost funcţionar. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Găseşti întotdeauna timp ca să-nveţi. JEAN, lui Berenger: Se găseşte întotdeauna timp. BERENGER, lui Jean: E prea tîrziu. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: E cam tîrziu pentru mine. JEAN, lui Berenger: Niciodată nu-i prea tîrziu. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Niciodată nu-i prea tîrziu. JEAN, lui Berenger: Ai opt ore de muncă, la fel ca mine, la fel ca toată lumea, dar duminicile, dar serile, dar cele trei săptămîni de concediu din vară? Îţi ajung dacă o iei metodic. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Şi celelalte soluţii? Ia-o metodic, metodic... LOGICIANUL:

Domnul se pune din nou pe calculat. lui Berenger: Uite, în loc să bei şi să boleşti, nu-i mai bine să fii în formă şi cu zîmbetul pe buze, chiar şi la serviciu? Şi ai putea să-ţi pe­ treci timpul liber într-un mod mai inteligent. BERENGER, lui Jean: Adică? ... JEAN, lui Berenger: Vizitează muzee, citeşte reviste li­ terare, du-te la conferinţe. În felul ăsta scapi de angoase şi-ţi mobilezi şi tu mintea. În patru săp­ tămîni eşti om cultivat.

JEAN,

63

BERENGER, lui Jean: Ai dreptate! DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: O pisică poate să aibă

cinci picioare ...

JEAN, lui Berenger: Ai zis-o cu gura ta. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Şi altă pisică

un pi­ cior. Dar în cazul ăsta mai sînt ele pisici? LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: De ce nu? JEAN, lui Berenger: În loc să arunci toţi banii pe bău­ tură, nu-i mai bine să cumperi şi tu bilete la tea­ tru ca să vezi un spectacol interesant? Cunoşti teatrul de avangardă, despre care se vorbeşte atîta? Piesele lui Ionesco le-ai văzut? BERENGER, lui Jean: Nu, din păcate! Am auzit doar vorbindu-se despre ele. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Dacă luăm două pi­ cioare din opt de la cele două pisici ... JEAN, lui Berenger: Chiar acum se joacă una. Profi­ tă de ocazie. DOMNUL BĂTRÎN: Putem avea o pisică cu şase picioa­ re ... JEAN: Ar fi o excelentă iniţiere în viaţa artistică a zilelor noastre. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Şi o pisică fără nici un picior. BERENGER: Ai dreptate, să ştii că ai dreptate. Am să mă pun la curent, cum zici tu. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: În cazul ăsta ar exista o pisică privilegiată. BERENGER, lui Jean: Îţi promit. JEAN: Promite-ţi în primul rînd ţie. DOMNUL BĂTRÎN: Şi o pisică lipsită de toate picioa­ rele, degradată? 64

BERENGER:

vînt.

Îmi promit solemn. O să mă ţin de cu­

LOGICIANUL: Ar fi injust. Prin urmare, n-ar fi logic. BERENGER, lui Jean: În loc să beau, m-am hotărît să-mi

cultiv spiritul. Mă simt de pe-acum mai bine. Mi s-a luminat deja mintea. JEAN: Păi vezi! DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: N-ar fi logic? BERENGER: Mă duc la muzeul municipal chiar azi după-masă. Cumpăr două bilete la teatru pen­ tru diseară. Vii cu mine? LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Nu, pentru că jus­ tiţia e totuna cu logica. JEAN, lui Berenger: Trebuie să perseverezi. Totul e să te ţină bunele intenţii. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Pricep. Justiţia . . . BERENGER, lui Jean: Îţi promit şi îmi promit. Vii cu mine după-masă la muzeu? JEAN, lui Berenger: Azi după-masă am program: dorm. DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: Justiţia e o altă latură a logicii. BERENGER, lui Jean: Dar vii cu mine diseară la teatru? JEAN: Nu, diseară nu. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Ţi s-a luminat min­ tea! JEAN, lui Berenger: Îţi urez s-o ţii tot aşa cu bunele intenţii. Numai că diseară trebuie să mă-ntîlnesc cu prietenii la berărie. BERENGER: La berărie? DOMNUL BĂTRÎN, Logicianului: De altfel, o pisică fără nici un picior.. . 65

JEAN, lui Berenger: Am promis că mă duc. Eu mă ţin

de cuvînt.

Logicianului: . . . n-ar putea alerga destul de iute ca să prindă şoareci. BERENGER, lui Jean: Vai, dragul meu, e rîndul tău să calci strîmb. Ai să te-mbeţi. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Ai făcut deja progrese în logică! DOMNUL BĂTRÎN,

Încep iarăşi să se audă, apropiindu-se din nou foarte repede, un galop rapid, un muget, sunetele sacadate ale copitelor unui rinocer, răsuflarea lui zgomotoasă, de data asta însă în sens invers, înaintînd dinfundul sce­ nei către avanscenă, în culise, în stînga. JEAN,furios, lui Berenger: O dată, dragul meu ... o dată

e ca niciodată. Nu mă confunda cu tine. La tine ... la tine-i altceva . . . BERENGER, lui Jean: Şi, mă rog, de c e n-ar fi l a fel? JEAN, strigînd pentru a acoperi zgomotul care vine din­ spre prăvălie: Fiindcă eu nu-s beţiv! LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Chiar şi fără picioa­ re, pisica trebuie să prindă şoareci. E în firea ei. BERENGER, strigînd foarte tare: Nu vreau să zic că eşti beţiv. Dar de ce-aş fi eu mai curînd decît tine, cînd sîntem în aceeaşi situaţie? DOMNUL BĂTRÎN, strigînd, Logicianului: Ce e în firea pisicii? JEAN, lui Berenger; acelaşi joc: Fiindcă totul ţine de măsură. Spre deosebire de tine, eu sînt un om măsurat. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn, ţinînd mîinile pîlnie la ureche: Ce spui?

66

Zgomotele asurzitoare acoperă cuvintele celor patru persona7e. ţinînd mîinile pîlnie la ureche, lui Jean: Şi eu ... Ce-i cu mine? Ce spui? JEAN, urlînd: Spun că ... DOMNUL BĂTRÎN, urlînd: Spun că ... JEAN, dîndu-şi seama că zgomotele se apropie: Da' ce se-ntîmplă? LOGICIANUL: Da' ce-i asta? JEAN, se ridică, dărîmă scaunul pe care stătea, priveşte că­ tre culisele din stînga, de unde provin zgomotele unui rinocer trecînd în sens invers: Ooh! Un rinocer! DOMNUL BĂTRÎN, acelaşi joc: Ooh! Un rinocer! BERENGER, rămîne aşezat, de data asta însă mai atent: Rinocer! În sens invers. CHELNERffA, ieşind cu o tavă cu pahare: Ce-i asta? Ooh, un rinocer! BERENGER,

Scapă tava. Paharele se sparg. PATRONUL, ieşind din cafenea: Ce-i asta? CHELNERffA, Patronului: Un rinocer! LOGICIANUL: Un rinocer în goana mare

pe trotuarul de vizavi! BĂCANUL, ieşind din băcănie: Ooh, un rinocer! JEAN: Ooh, un rinocer! SOŢIA BĂCANULUI, scofînd capul pe fereastră, deasu­ pra băcăniei: Ooh, un rinocer! PATRONUL, Chelneriţei: Ăsta nu-i motiv să spargi pa­ harele. JEAN: Goneşte drept înainte, mai-mai să facă ţăn­ dări vitrinele. DAISY, venind din stînga: Ooh, un rinocer! BERENGER, zărind-o pe Daisy: Ooh, Daisy! 67

Se aud paşii grăbiţi ai celor care o iau la goană, strigă­ te de „oohf şi „ah!", la fel ca prima dată. II

CHELNERIŢA: Incredibil! PATRONUL, Chelneriţei: O

să plăteşti tot ce-ai spart!

Berenger încearcă să se ascundă ca să nu fie văzut de Daisy. Domnul Bătrîn, Logicianul şi Băcanul se în­ dreaptă spre centrul scenei şi spun: ÎMPREUNĂ: Incredibil! JEAN şi BERENGER: Incredibil!

Se aude un mieunat sfişietor, apoi strigătul uneifemei, la fel de sfişietor. TOŢI:

Ooh!

Aproape în aceeaşi clipă, în vreme ce zgomotele se în­ depărtează rapid, apare Gospodina de adineaori, fără coş, ţinînd în braţe o pisică ucisă şi plină de sînge. GOSPODINA, jelindu-se: Mi-a strivit pisoiul, mi-a stri-

vit pisoiul! I-a strivit pisoiul!

CHELNERIŢA:

Băcanul, Domnul Bătrîn şi Logicianul o înconjoară pe Gospodină şi spun, împreună cu Soţia Băcanului, de la fereastră: TOŢI: Vai ce nenorocire! Bietul pisoiaş! DOMNUL BĂTRÎN: Bietul pisoiaş! DAISY şi CHELNERIŢA: Bietul pisoiaş! BĂCANUL, SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră, DOMNUL BĂTRÎN, LOGICIANUL: Bietul pisoiaş! PATRONUL, Chelneriţei, arătînd spre paharele sparte şi

scaunele răsturnate: Ce naiba faci acolo? Strîn­ ge de pe jos! 68

La rîndul lor, Jean şi Berenger se reped, o înconjoară pe Gospodină care jeleşte mai departe, cu pisoiul mort în braţe. CHELNERIŢA, se îndreaptă spre

terasa cafenelei pentru a strînge cioburile şi a aşeza scaunele răsturnate, continuînd să privească în urmă către Gospodină: Vai, bietul pisoiaş! PATRONUL, arătînd Chelneriţei cu degetul către scau­ ne şi paharele sparte: Uite-acolo, acolo! DOMNUL BĂTRÎN, Băcanului: Ce ziceţi de asta? BERENGER, Gospodinei: Nu plîngeţi, doamnă, ni se frînge inima! DAISY, lui Berenger: Domnule Berenger... Eraţi aici? Aţi văzut? BERENGER, lui Daisy: Bună ziua, domnişoară Daisy, n-am avut vreme să mă rad, îmi pare rău că... PATRONUL, controlînd felul în care sînt strînse ciobu­ rile şi aruncînd apoi o privire către Gospodină: Bie­ tul pisoiaş! CHELNERIŢA, adunînd cioburile, cu spatele la Gospodină: Bietul pisoiaş! Evident, toate aceste replici trebuie rostite foarte repe­ de, aproape simultan. SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră: Asta-i culmea! JEAN: Asta-i culmea! GOSPODINA, jelindu-se şi legănînd în braţe pisoiul mort:

Miţu' meu, Miţu' meu! Gospodinei: Mi-ar fi plăcut să vă revăd în alte împrejurări! LOGICIANUL, Gospodinei: Nu-i nimic de făcut, doam­ nă, toate pisicile sînt muritoare! Trebuie să ne împăcăm cu gîndul.

DOMNUL BĂTRÎN,

69

GOSPODINA, jelindu-se: Pisoiul meu, pisoiul meu, pi­

soiul meu! PATRONUL, Chelneriţei, care a adunat în şorţ cioburi­ le paharelor: Hai, du-le la gunoi! (Ridică scaune­ le răsturnate.) Îmi datorezi o mie de franci! CHELNERIŢA, intrînd în cafenea; Patronului: Numai la bani vă e gîndul. SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră, Gospodinei: Liniş­ tiţi-vă, doamnă. DOMNUL BĂTRÎN, Gospodinei: Liniştiţi-vă, scumpă doamnă. SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră: Ţi se rupe inima, zău! GOSPODINA: Pisoiul meu! Pisoiul meu! Pisoiul meu! DAISY: Chiar că ţi se rupe inima. DOMNUL BĂTRÎN, sprijinind-o pe Gospodină şi îndrep­ tîndu-se cu ea spre o masă de pe terasă; e urmat de toţi ceilalţi: Luaţi loc, doamnă. JEAN, Domnului Bătrîn: Ce ziceţi de asta? BĂCANUL, Logicianului: Ce ziceţi de asta? SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră, către Daisy: Ce zi­ ceţi de asta? PATRONUL, Chelneriţei care revine, în vreme ce Gospo­ dina, în lacrimi şi mîngîind mai departe pisoiul mort, e aşezată la o masă de pe terasă: Un pahar de apă pentru doamna. DOMNUL BĂTRÎN, Doamnei: Luaţi loc, scumpă doamnă! JEAN: Biata femeie! SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră: Bietul animal! BERENGER, Chelneriţei: Aduceţi-i mai bine un coniac. PATRONUL, Chelneriţei: Un coniac! (Arătînd spre Berenger:) Plăteşte domnu'!

70

Chelneriţa intră în cafenea spunînd: CHELNERIŢA: Un coniac, am înţeles! GOSPODINA, plîngînd în hohote: Nu vreau, nu vreau! BĂCANUL: A mai trecut şi adineaori prin faţa pră-

văliei.

JEAN, Băcanului: Nu era acelaşi! BĂCANUL, lui Jean: Parcă totuşi... SOŢIA BĂCANULUI: Ba da, era acelaşi. DAISY: E a doua oară cînd trece pe-aici? PATRONUL: Cred că era acelaşi. JEAN: Nu, nu era acelaşi rinocer. Cel dinainte avea

două coarne pe nas, era un rinocer din Asia; ăsta n-avea decît unul, era un rinocer din Africa!

Chelneriţa îi aduce Doamnei un pahar de coniac. DOMNUL BĂTRÎN: Un coniac, doamnă, ca să prindeţi

putere.

GOSPODINA, în lacrimi: Nuuu... BERENGER, enervîndu-se brusc, lui

Jean: Vorbeşti aiu­ rea!. .. Cum puteai tu să-i distingi coamele! Diha­ nia a trecut aşa iute că abia am putut s-o zărim... DAISY, Gospodinei: Beţi, beţi, vă face bine! DOMNUL BĂTRÎN, lui Berenger: E-adevărat, alerga re­ pede. PATRONUL, Gospodinei: Gustaţi, e bun. BERENGER, lui Jean: N-ai avut timp să-i numeri coar­ nele ... SOŢ1A BĂCANULUI, de lafereastră, către Chelneriţă: Daţi-i să bea. BERENGER, lui Jean: Unde mai pui că era într-un nor de praf... DAISY, Gospodinei: Beţi, doamnă. 71

aceleiaşi: Măcar un strop, domniţa mea... haideţi, curaj ...

DOMNUL BĂTRÎN,

Chelneriţa o pune să bea pe Gospodină ducîndu-i pa­ harul la buze; Gospodina se preface că refuză, dar bea. CHELNERIŢA: Aşa, bravo! SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră: Aşa, bravo! JEAN, lui Berenger: Eu unul nu-s deloc în ceaţă. Cal­

culez repede, am mintea limpede!

DOMNUL BĂTRÎN, Gospodinei: Vă simţiţi BERENGER, lui Jean: Gonea cu capul în

naiba.

mai bine? pămînt, ce

PATRONUL, Gospodinei: Nu-i aşa că-i bun! JEAN, lui Berenger: Păi tocmai, se vedea mai bine. GOSPODINA, după ce a băut: Pisoiul meu! BERENGER, enervat, lui Jean: Aiurea! Prostii! SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră, către Gospodină: Am

eu alt pisoi pentru dumneavoastră. Eu? Adică îndrăzneşti să zici că eu spun prostii? GOSPODINA, Soţiei Băcanului: Nu vreau altul!

JEAN, lui Berenger:

Plînge în hohote, legănînd pisoiul. BERENGER, lui Jean: Da, chiar aşa, prostii. PATRONUL, Gospodinei: Aşa a fost să fie! JEAN, lui Berenger: Eu nu spun niciodată prostii! DOMNUL BĂTRÎN, Gospodinei: Fiţi filozoafă! BERENGER, lui Jean: Şi nu eşti decît un închipuit! (Ri-

dicînd vocea:) Un pedant... lui Jean şi lui Berenger: Domnilor, dom­ nilor! BERENGER, lui Jean, continuînd: ...Un pedant nesi­ gur pe cunoştinţele lui, fiindcă, dacă vrei să ştii,

PATRONUL,

72

rinocerul din Asia are un singur corn pe nas, iar rinocerul din Africa are două ... Celelalte personaje o părăsesc pe Gospodină şi îi încon­ joară pe Jean şi pe Berenger care discută foarte aprins. JEAN, lui Berenger: Te-nşeli, e pe dos! GOSPODINA, singură: Ce drăgălaş era! BERENGER: Punem pariu! CHELNERIŢA: Vor să parieze! DAISY, lui Berenger: Nu vă enervaţi, domnule

Be­ renger. JEAN, lui Berenger: Nu pun pariu cu tine. Coarne­ le alea două tu le porţi! Asiaticule! CHELNERIŢA: Vai de mine! SOŢ1A BĂCANULUI, de la fereastră: Ăştia se iau la bă­ taie. BĂCANUL, soţiei: Vezi-ţi de treabă, e numai un pariu! PA1RONUL, lui Jean şi lui Berenger: Terminaţi cu scan­ dalul. DOMNUL BĂTRÎN: Ei, haideţi ... Care specie de rino­ cer n-are decît un corn pe nas? (Băcanului:) Dum­ neavoastră sînteţi negustor, trebuie să ştiţi! SOŢ1A BĂCANULUI, de la fereastră, către Băcan: Ar tre­ bui să ştii! BERENGER, lui Jean: Eu n-am coarne. N-am să port niciodată coarne! BĂCANUL, Domnului Bătrîn: Negustorii nu pot să ştie chiar totul! JEAN, lui Berenger: Ba da! BERENGER, lui Jean: Şi nici asiatic nu sînt. Oricum, asiaticii sînt oameni la fel ca toţi ceilalţi... CHELNERIŢA: Chiar aşa, asiaticii sînt oameni la fel ca dumneavoastră şi ca mine ... 73

Patronului: Aşa e! Chelneriţei: Nu te-a întrebat nimeni de sănătate! DAISY, Patronului: Are dreptate. Sînt oameni la fel ca noi. DOMNUL BĂTRÎN,

PATRONUL,

În tot timpul acestei discuţii, Gospodina continuă să jelească. Era aşa dulce, era la fel ca noi. scos din fire: Sînt galbeni!

GOSPODINA: JEAN,

Logicianul, rămas deoparte, între Gospodină şi grupul format în jurul lui Jean şi Berenger, urmăreşte cu aten­ ţie controversa, fără să participe. Adio, domnilor! (Lui Berenger:) Pe tine nu te salut! GOSPODINA, acelaşi joc: Ne iubea atît de mult!

JEAN:

Plînge în hohote. Haideţi, domnule Berenger, haideţi, dom­ nule Jean ... DOMNUL BĂTRÎN: Eu am avut prieteni asiatici. Poate că nu erau asiatici veritabili... PATRONUL: Eu am cunoscut unii veritabili. CHELNERIŢA, Soţiei Băcanului: Eu am avut un prieten asiatic. GOSPODINA, acelaşi joc: Îl aveam de cînd era mic de tot! JEAN, scos din fire în continuare: Sînt galbeni! Gal­ beni! Foarte galbeni! BERENGER, lui Jean: În orice caz, tu te-ai înroşit ca racul! SOŢIA BĂCANULUI, de lafereastră, şi CHELNERIŢA: Vai de mine! DAISY:

74

PATRONUL: Se-mpute treaba! GOSPODINA, acelaşi joc: Era aşa

curat! Făcea numai

în lădiţa lui! lui Berenger: Dacă aşa stau lucrurile, atunci află că n-ai să mă mai vezi! Pierd vremea cu un imbecil ca tine. GOSPODINA, acelaşi joc: Ştia să se facă înţeles! JEAN,

Furios, Jean iese grăbit prin dreapta... Se-ntoarce totuşi înainte de-a ieşi definitiv. DOMNUL BĂTRÎN, Băcanului: Există şi asiatici albi, ne-

gri, albaştri, alţii la fel ca noi. JEAN, lui Berenger: Beţivule! Toţi îl privesc înmărmuriţi.

BERENGER, în direcţia lui Jean: Nu-ţi permit! TOŢI, în direcţia lui Jean: Oh! GOSPODINA, acelaşi joc: Numai că nu vorbea!

Ba cîteodată . . . DAISY, lui Berenger: Nu trebuia să-l enervaţi. BERENGER, lui Daisy: Nu-i vina mea . . . PATRONUL, Chelneriţei: Du-te şi adu un sicriu mic pentru bietul animal. . . DOMNUL BĂTRÎN, lui Berenger: Cred că aveţi drepta­ te. Rinocerul din Asia are două coarne, iar rino­ cerul din Africa unul singur. . . BĂCANUL: Domnul susţinea contrariul. DAISY, lui Berenger: Amîndoi aţi greşit! DOMNUL BĂTRÎN, lui Berenger: Şi totuşi aţi avut drep­ tate. CHELNERIŢA, Gospodinei: Haideţi cu mine, doamnă, să-l punem în cutie. 75

plîngînd în hohote ca o nebună: Nicioda­ tă! Niciodată! BĂCANUL:Iertaţi-mă, eu cred că domnul Jean avea dreptate. DAISY, întorcîndu-se către Gospodină: Nu vă lăsaţi copleşită, doamnă! GOSPODINA,

Daisy şi Chelneriţa o duc pe Gospodină, împreună cu pisoiul mort, spre intrarea în cafenea. DOMNUL BĂTRÎN,

eu?

către Daisy şi Chelneriţă: Să vin şi

Rinocerul din Asia are un corn, iar rinocerul din Africa două. Şi viceversa. DAISY, Domnului Bătrîn: Nu-i nevoie. BĂCANUL:

Daisy şi Chelneriţa intră în cafenea, ducînd-o pe Gos­ podină, în continuare neconsolată. de la fereastră, către Băcan: Tu cu ideile tale! Mereu invers decît ceilalţi! BERENGER, aparte, în vreme ce ceilalţi continuă să dis­ cute pe tema coarnelor rinocerului: Daisy are drep­ tate, nu trebuia să-l contrazic. PATRONUL, Soţiei Băcanului: Soţul dumitale are drep­ tate, rinocerul din Asia are două coarne, cel din Africa trebuie să aibă două, şi viceversa. BERENGER, aparte: Nu suportă să fie contrazis. Turbează la cea mai mică obiecţie. DOMNUL BĂTRÎN, Patronului: Nu-i aşa, dragul meu. PATRONUL, Domnului Bătrîn: Ba, să mă iertaţi! ... BERENGER, aparte: E coleric, ăsta-i singurul lui defect. SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră, către Domnul Bătrîn, către Patron şi către Băcan: Poate că-s la fel amîndoi. SOŢIA BĂCANULUI,

76

aparte: În fond, are un suflet de aur, m-a ajutat de atîtea ori. PATRONUL, Băcanului: Celălalt nu poate să aibă de­ cît unul, din moment ce unul are două. DOMNUL BĂTRÎN: Poate că unul are unul, iar celălalt două. BERENGER, aparte: Îmi pare rău că n-am fost mai în­ ţelegător. Dar de ce s-o încăpăţîna? N-am vrut să-l scot din sărite. (Celorlalţi:) Mereu spune enormi­ tăţi! Vrea să-i impresioneze pe toţi cu ce ştie el. Nu recunoaşte niciodată că se poate înşela. DOMNUL BĂTRÎN, lui Berenger: Aveţi dovezi? BERENGER: În legătură cu ce? DOMNUL BĂTRÎN: Cu afirmaţia de adineaori, care a provocat controversa penibilă cu prietenul dum­ neavoastră. BĂCANUL, lui Berenger: Chiar aşa, aveţi dovezi? DOMNUL BĂTRÎN, lui Berenger: De unde ştiţi că unul din rinoceri are două coarne, iar celălalt unul? Şi care din ei? SOŢIA BĂCANULUI: Nu ştie nici el mai multe. BERENGER: De fapt, nu ştim dacă au fost doi. Eu cred că a fost un singur rinocer. PATRONUL: Să zicem că au fost doi. Care-i unicorn, rinocerul din Asia? DOMNUL BĂTRÎN: Nu. Rinocerul din Africa e cel bicorn. Eu aşa cred. PATRONUL: Care e bicorn? BĂCANUL: Nu cel din Africa. SOŢIA BĂCANULUI: Nu-i aşa uşor să cădem de-acord. DOMNUL BĂTRÎN: Ar trebui totuşi să lămurim problema. BERENGER,

77

ieşind din expectativă: Domnilor, ier­ taţi-mă că intervin. Nu asta e problema. Daţi-mi voie să mă prezint. GOSPODINA, în lacrimi: E un logician! PATRONUL: Oh! E logician! DOMNUL BĂTRÎN, prezentîndu-l lui Berenger pe Logi­ cian: Prietenul meu, Logicianul! BERENGER: Încîntat, domnule. LOGICIANUL, continuînd: ...Logician profesionist: iată buletinul meu de identitate. LOGICIANUL,

Arată buletinul. BERENGER: E o mare cinste pentru mine, domnule. BĂCANUL: E o mare cinste pentru noi. PATRONUL: În cazul ăsta, sînteţi amabil să ne spu­

neţi, domnule Logician, dacă rinocerul african este unicorn... DOMNUL BĂTRÎN: Sau bicorn... SOŢIA BĂCANULUI: Şi dacă rinocerul asiatic este bi­ corn. BĂCANUL: Sau poate unicorn. LOGICIANUL: De fapt, nu aici e problema. Şi tocmai asta mă simt dator să precizez. BĂCANUL: Dar noi asta am fi vrut să aflăm. LOGICIANUL: Lăsaţi-mă să vorbesc, domnilor. DOMNUL BĂTRÎN: Să-l lăsăm să vorbească. SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră, Băcanului: Da' lă­ saţi-l odată să vorbească. PATRONUL: Vă ascultăm, domnule. LOGICIANUL, lui Berenger: Mă adresez în primul rînd dumneavoastră. Dar şi celorlalte persoane aici de faţă.

78

BĂCANUL:

Şi nouă...

LOGICIANUL: Vedeţi dumneavoastră, discuţia s-a pur­

tat întîi în jurul unei chestiuni de care, în mod involuntar, v-aţi îndepărtat. Vă întrebaţi, la în­ ceput, dacă rinocerul de-acum este într-adevăr cel de adineaori, sau dacă este altul. La asta tre­ buie să răspundem. BERENGER: Cum? LOGICIANUL: Iată cum: puteaţi să fi văzut de două ori acelaşi rinocer cu un singur corn ... BĂCANUL, repetînd, ca pentru a înţelege mai bine: De două ori acelaşi rinocer. PATRONUL, acelaşi joc: Cu un singur corn... LOGICIANUL, continuînd: ...Sau puteaţi la fel de bine să fi văzut de două ori acelaşi rinocer cu două coarne. DOMNUL BĂTRÎN, repetînd: Un singur rinocer cu două coarne, de două ori... LOGICIANUL: Exact. Se mai poate să fi văzut un prim rinocer cu un corn, apoi altul tot cu un singur corn. SOŢIA BĂCANULUI, de la fereastră: Aha, aha... LOGICIANUL: Dar şi un prim rinocer cu două coarne, apoi un al doilea cu două coarne. PATRONUL: E corect. LOGICIANUL: Acuma: dacă aţi fi văzut... BĂCANUL: Dacă am fi văzut... DOMNUL BĂTRÎN: Da, dacă am fi văzut... LOGICIANUL: Dacă aţi fi văzut prima oară un rinocer cu două coarne ... PATRONUL: Cu două coarne ... LOGICIANUL: .. .iar a doua oară un rinocer cu un corn... BĂCANUL: Cu un corn.

79

LOGICIANUL: . . . nici

cluzie.

atunci nu se poate trage o con-

DOMNUL BĂTRÎN: Nu se poate trage nici o concluzie. PATRONUL: De ce? SOŢIA BĂCANULUI: Aoleu... Nu mai pricep nimic. BĂCANUL: Aha! Aha!

Ridicînd din umeri, Soţia Băcanului dispare de la fe­ reastră. Într-adevăr, e posibil ca între timp ri­ nocerul să fi pierdut un corn, iar cel de-acum să fie acelaşi cu cel de adineaori. BERENGER: Înţeleg, numai că... DOMNUL BĂTRÎN, întrerupîndu-1 pe Berenger: Nu în­ trerupeţi. LOGICIANUL: Se poate de asemenea ca doi rinoceri cu două coame să fi pierdut amîndoi cîte un corn. DOMNUL BĂTRÎN: E posibil. PATRONUL: Da, e posibil. BĂCANUL: De ce nu! BERENGER: Aşa e, şi totuşi... DOMNUL BĂTRÎN, lui Berenger: Nu întrerupeţi. LOGICIANUL: Dacă aţi putea demonstra că prima dată aţi văzut un rinocer cu un corn, fie el asiatic sau african... DOMNUL BĂTRÎN: Asiatic sau african... LOGICIANUL: . . .iar a doua oară un rinocer cu două coarne... DOMNUL BĂTRÎN: Cu două coarne! LOGICIANUL: . . . fie el ce-o fi, n-are a face, african sau asiatic... BĂCANUL: African sau asiatic... LOGICIANUL:

80

continuîndu-şi demonstraţia: . . . atunci putem trage concluzia că avem de-a face cu doi rinoceri diferiţi, fiindcă e puţin probabil ca un al doilea corn să poată creşte în mod vizibil, în cîteva minute, pe nasul unui rinocer. . . DOMNUL BĂTRÎN: E puţin probabil. LOGICIANUL, încîntat de raţionamentul lui: ... Asta ar face dintr-un rinocer asiatic sau african . . . DOMNUL BĂTRÎN: Asiatic sau african. LOGICIANUL: . . . un rinocer african sau asiatic. PATRONUL: African sau asiatic. BĂCANUL: Aha, aha. LOGICIANUL: . . . Or, logica interzice acest lucru, o aceeaşi fiinţă neputînd să se nască în două lo­ curi diferite în acelaşi timp ... DOMNUL BĂTRÎN: Nici măcar pe rînd. LOGICIANUL, Domnului Bătrîn: Asta rămîne de demonstrat. BERENGER, Logicianului: E limpede, dar nu rezolvă problema. LOGICIANUL, lui Berenger, zîmbind competent: Bine­ înţeles, stimate domn, numai că, în felul ăsta, problema e corect pusă. DOMNUL BĂTRÎN: E perfect logic. LOGICIANUL, scoţîndu-şi pălăria: La revedere, domnilor. LOGICIANUL,

Se întoarce şi va ieşi prin stînga, urmat de Domnul Bă­ trîn. DOMNUL BĂTRÎN:

La revedere, domnilor.

Îşi scoate pălăria şi iese în urma Logicianului. BĂCANUL:

0 fi logic . . .

81

În acest moment, din cafenea iese Gospodina, îmbrăca­ tă în haine de doliu, ducînd o cutie, urmată, ca într-un cortegiu funerar, de Daisy şi de Chelneriţă. Cortegiul păşeşte spre ieşirea din dreapta.

...O fi logic, dar putem noi ac­ cepta ca pisicile noastre să fie strivite sub ochii noştri de rinoceri cu un corn sau cu două coar­ ne, fie ei asiatici sau africani?

BĂCANUL, continuînd:

Arată, cu un gest teatral, spre cortegiul care e pe cale să iasă. Are dreptate, aşa e! Nu putem accepta ca pisicile noastre să fie strivite de rinoceri sau de naiba ştie ce! BĂCANUL: Nu putem accepta! SOŢ1A BĂCANULUI, scoţînd capul prin uşa magazinului, către Băcan: Hai înăuntru! Vin clienţii! BĂCANUL, îndreptîndu-se spre magazin: Nu, asta nu putem accepta! BERENGER: Nu trebuia să mă iau la ceartă cu Jean. (Patronului:) Un pahar de coniac, vă rog! Unul mare! PATRONUL: Vine! PATRONUL:

Intră în cafenea ca să-i aducă paharul de coniac. BERENGER, singur:

Nu trebuia, nu trebuia să-mi ies din fire! (Patronul iese din cafenea aducînd un pa­ har mare de coniac.) Mi-e inima prea grea ca să mai merg la muzeu. Îmi cultiv spiritul altă dată.

Ia paharul de coniac, îl bea. CORTINA

ACT UL II TABLOUL I DECORUL

Biroul unei administraţii sau al unei întreprinderi pri­ vate, de exemplu o mare editură care publică lucrări juridice. În fund, în mijloc, o uşă mare cu doi batanţi, deasupra căreia stă scris: ŞEF DE SERVICIU. În stînga, în fund, aproape de uşa şefului, măsuţa lui Daisy, pe care e o maşină de scris. Lîngă peretele din stînga, în­ tre o uşă care dă spre scări şi măsuţa lui Daisy, o altă masă pe care se află condica de prezenţă, în care anga­ jaţii trebuie să semneze la sosire. În stînga, în planul apro­ piat, uşa care dă spre scări. Se văd ultimele trepte, ba­ lustrada, un mic coridor. În planul apropiat, o masă cu două scaune. Pe masă: şpalturi, o călimară, tocuri; e masa la care lucrează Botard şi Berenger; acesta din urmă se va aşeza pe scaunul din stînga, primul pe cel din dreapta. Lîngă peretele din dreapta, o altă masă, mai mare, dreptunghiulară, acoperită la rîndul ei de hîr­ tii, şpalturi etc. Două scaune (mai frumoase, mai „im­ portante") de o parte şi de alta a mesei. E masa la care stau Dudard şi Domnul Boeuf Dudard se va aşeza pe scaunul dinspre perete, avîndu-i pe ceilalţi angajaţi în faţa lui. Este şef-adjunct. Între uşa din fund şi perete­ le din dreapta, o fereastră. În cazul în care teatrul are o fosă de orchestră, ar fi mai bine să nu existe decît o simplă ramă de fereastră, în planul cel mai apropiat, 83

înfaţa publicului. În colţul din dreapta, înfund, un cuier de care sînt agăţate haine de lucru gri sau sacouri uza­ te. Cuierul poate fi eventual şi el aşezat în avanscenă, lîngă peretele din dreapta. Pe pereţi, rafturi cu cărţi şi dosare prăfuite. În fund, în stînga, deasupra rafturilor, pe nişte tăbliţe stă scris: JU­ RISPR UDENŢĂ, CODURI; pe peretele din dreapta, care poa­ te fi uşor oblic, pe tăbliţe stă scris: MONITORUL OFICIAL, LEGI FISCALE. Deasupra uşii şefului de serviciu, un ceas arată ora 9 şi 3 minute. La ridicarea cortinei, Dudard stă în picioare, aproape de scaunul de la biroul lui, cu profilul drept spre sală; de cealaltă parte a biroului, cu profilul stîng spre sală, Botard; între ei, tot lîngă birou, cu faţa spre public, şe­ ful serviciului; Daisy, puţin mai în spate, lîngă şeful ser­ viciului, în stînga lui. Ţine în mînă foi de hîrtie bătute la maşină. Cele trei personaje stau în jurul unui ziar mare, larg deschis pe masă, deasupra şpalturilor. La ridicarea cortinei, preţ de cîteva clipe, personajele rămîn nemişcate, în poziţia în care vor rosti prima re­ plică. Trebuie să se obţină efectul unui „tablou vivant", la fel ca la începutul primului act. Şeful serviciului, la vreo cincizeci de ani, e bine îmbră­ cat: costum bleumarin, decoraţia Legiunii de onoare, gu­ ler fals, apretat, cravată neagră, mustaţă mare, neagră. Se numeşte Domnul Papillon. Dudard: treizeci şi cinci de ani. Costum gri; poartă mî­ necuţe negre, de lustrină, ca să-şi menajeze sacoul. Poa­ te purta ochelari. E destul de înalt şi are tot viitorul în faţă. Dacă şeful ar ajunge director-adjunct, el e cel care i-ar lua locul; lui Botard îi e antipatic. 84

Botard: învăţător ieşit la pensie; expresie mîndră, mus­ taţă mică, albă; are vreo şaizeci de ani şi e încă verde. (Ştie totul, înţelege totul.) Poartă un basc pe cap; e îmbrăcat cu o haină de lucru gri; de nasul lui mare se sprijină o pereche de ochelari; un creion în spatele urechii; poar­ tă şi el mînecuţe de lustrină. Daisy: tînără, blondă. Mai tîrziu, Damna Boeuf: femeie grasă de patru­ zeci-cincizeci de ani, plîngăcioasă, gîfiind. La ridicarea cortinei, personajele se află deci în picioa­ re, nemişcate, în jurul mesei din dreapta. Şeful ţine mîna şi degetul arătător întinse spre ziar. Dudard, cu mîna întinsă spre Botard, pare să-i spună: ,,Ţi-am zis eu! " Botard, cu mîinile în buzunare, zîmbeşte sceptic ca şi cum ar spune: ,,Nu mă duceţi pe mine cu una, cu două." Daisy, cu foile dactilografe-te în mînă, pare să-l sprijine din priviri pe Dudard. După cîteva clipe, Botard atacă. BOTARD: Poveşti, poveşti de adormit copiii. DAISY: L-am văzut, am văzut eu rinocerul! DUDARD: Scrie în ziar, e limpede, nu poţi să negi. BOTARD, cu expresia celei mai adînci neîncrederi: Pfff! DUDARD: E scris negru pe alb, ce naiba; uite, la fap-

tul divers, rubrica pisicilor strivite! Citiţi, vă rog, ştirea, domnule! DOMNUL PAPILLON: ,,Ieri, duminică, în urbea noas­ tră, în Piaţa Bisericii, la ora aperitivului, o pi­ sică a fost călcată în picioare de un pachiderm." DAISY: N-a fost chiar în Piaţa Bisericii! DOMNUL PAPILLON: Asta-i tot. Nu se dau alte amă­ nunte. BOTARD: Pfff! DUDARD: Ajunge, e clar. 85

Eu nu-i cred pe ziarişti. Ziariştii sînt cu toţii nişte mincinoşi, parcă n-aş şti, eu nu cred decît ce văd cu ochii mei. Eu am fost învăţă­ tor şi-mi plac lucrurile precise, demonstrate şti­ inţific, sînt un spirit metodic, exact. DUDARD: Ce-are a face aici spiritul metodic? DAISY, lui Botard: Domule Botard, cred că ştirea e cît se poate de precisă. BOTARD: Asta numeşti dumneata precizie? Hai să fim serioşi. Despre ce fel de pachiderm e vor­ ba? Ce înţelege redactorul de la rubrica pisici­ lor strivite prin pachiderm? Nu ne spune. Şi ce înţelege prin pisică? DUDARD: Toată lumea ştie ce-i aia o pisică. BOTARD: E vorba despre o pisică sau despre un mo­ tan? Şi culoarea? Rasa? Eu unul nu-s rasist, ba chiar sînt antirasist. DOMNUL PAPILLON: Hai, dom'le Botard, că nu de­ spre asta-i vorba, ce-are a face aici rasismul? BOTARD: Îmi pare rău, domnule. Nu puteţi nega fap­ tul că rasismul e una din marile erori ale seco­ lului. DUDARD: Bineînţeles, sîntem cu toţii de-acord, nu­ mai că aici nu-i vorba de... BOTARD: Dom'le Dudard, cu lucrurile astea nu-i de glumit. Evenimentele istorice ne-au demonstrat cu vîrf şi îndesat că rasismul... DUDARD: Eu îţi zic că nu despre asta e vorba. BOTARD: Nu mai spune! DOMNUL PAPILLON: Nu rasismul e în discuţie. BOTARD: Nu trebuie pierdută nici o ocazie ca să-l denunţăm. BOTARD:

86

Dar vi s-a spus că nimeni nu-i rasist. Nu as­ ta-i problema, e vorba pur şi simplu despre o pisică strivită de un pachiderm: un rinocer, în cazul nostru. BOTARD: Eu nu-s din Sud. Meridionalii ăştia au prea multă imaginaţie. Poate că era vorba doar de-un purice strivit de-un şoarece. Şi s-a făcut din ţîn­ ţar armăsar. DOMNUL PAPILLON, lui Dudard: Hai să-ncercăm să lă­ murim lucrurile. Care va să zică spui că ai văzut cu ochii dumitale rinocerul care a ieşit la plim­ bare, a hoinărit pe străzile oraşului? DAISY: Nu hoinărea, alerga. DUDARD: Eu personal nu l-am văzut. Dar oameni demni de încredere... BOTARD, întrerupîndu-1: Vă daţi seama că sînt bali­ verne, acordaţi credit unor ziarişti care nu mai ştiu ce să inventeze ca să-şi vîndă ziarele lor de doi bani, ca să-şi servească patronii ca nişte slugi! Şi dumneata, dom'le Dudard, îi crezi, dumnea­ ta care eşti jurist şi licenţiat în drept. Dă-mi voie să rîd! Ha! Ha! Ha! DAISY: Dar eu l-am văzut, am văzut rinocerul! Bag mîna în foc. BOTARD: Ei, hai! Te credeam fată serioasă. DAISY: Domnule Botard, n-am orbul găinilor! Şi nu eram singură, erau în jurul meu oameni care se uitau. BOTARD: Pfff! Sigur se uitau la altceva!... Vagabonzi, gură-cască, trîntori... DUDARD: Dar asta s-a întîmplat ieri, duminică. BOTARD: Eu muncesc şi duminicile. Nu stau să-i as­ cult pe popii care te cheamă la biserică numai DAISY:

87

ca să nu te lase să-ţi faci treaba şi să-ţi cîştigi pîinea cu sudoarea frunţii. DOMNUL PAPILLON, indignat: Oooh! BOTARD: Iertaţi-mă, n-am vrut să vă jignesc. Dis­ preţuiesc religiile, dar asta nu înseamnă că nu le respect. (Către Daisy:) Da' mai întîi, spune-mi dumneata, ştii ce-i ăla un rinocer? DAISY: E un . . . e un animal foarte mare şi rău! BOTARD: Şi te mai lauzi că gîndeşti precis! Rinoce­ rul, domnişoară . . . DOMNUL PAPILLON: Doar n-o s ă n e ţii acuma o lecţie despre rinoceri. Nu sîntem la şcoală. BOTARD: Din păcate.

În timpul ultimelor replici Berenger a putut fi văzut urcînd precaut ultimele trepte ale scării, deschizînd cu grijă uşa biroului pe care se poate citi din afară: EDITU­ RĂ JURIDICĂ .

OOMNUL PAPILLON, către Daisy: Gata!

E trecut de nouă, domnişoară, ia condica de prezenţă. Cine a în­ tîrziat, treaba lui!

Daisy se îndreaptă spre măsuţa din stînga, pe care e con­ dica de prezenţă, în momentul în care intră Berenger. intrînd, în vreme ce ceilalţi continuă să discute; către Daisy: Bună-dimineaţa, domnişoară

BERENGER,

Daisy. Nu cumva am întîrziat?

BOTARD, către Dudard şi Domnul Papillon:

Eu lupt împotriva ignoranţei oriunde o întîlnesc! DAISY, lui Berenger: Grăbiţi-vă, domnule Berenger. BOTARD: . ..În palate, în bordeie! DAISY, lui Berenger: Semnaţi repede condica! BERENGER: Oh, mulţumesc! Şeful a ajuns?

88

lui Berenger; duce degetul la buze: Ssst! Da, e aici. BERENGER: Deja? Aşa devreme? DAISY,

Se duce repede să semneze condica de prezenţă. BOTARD, continuînd: Oriunde! Chiar şi în edituri. DOMNUL PAPILLON, lui Botard: Domnule Botard, cred

că ...

semnînd condica; către Daisy: Dar nu e încă nouă şi zece ... DOMNUL PAPILLON, lui Botard: Cred că ai depăşit li­ mitele bunei-cuviinţe. DUDARD, Domnului Papillon: Asta e şi părerea mea, domnule. DOMNUL PAPILLON, lui Botard: Doar n-o să spuneţi acum că domnul Dudard, colaboratorul meu şi colegul dumitale, licenţiat în drept şi funcţio­ nar ireproşabil, este un ignorant. BOTARD: Nu spun asta, deşi facultăţile sau universitatea nu fac cît şcoala primară. DOMNUL PAPILLON, către Daisy: Unde e condica aia? DAISY, Domnului Papillon: Aici, domnule. BERENGER,

Îi dă condica de prezenţă. lui Berenger:Ia te uită, domnul Berenger! BOTARD, lui Dudard: Ce le lipseşte universitarilor sînt ideile clare, spiritul de observaţie, simţul practic. DUDARD, lui Botard: Nu zău! BERENGER, Domnului Papillon: Bună ziua, Domnu­ le Papillon. (Berenger tocmai trecea prin spatele �efului, ocolind grupul celor trei personaje, îndrep-

DOMNUL PAPILLON,

89

tîndu-se către cuier; îşi va lua haina de lucru ori sacoul uzat, agăţînd în loc sacoul de oraş; aflat lîn­ gă cuier, scoţîndu-şi haina şi punînd-o pe cealaltă, îndreptîndu-se apoi către masa de lucru din serta­ rul căreia va scoate mînecuţele de lustrină neagră etc., salută.) Bună ziua, domnule Papillon! Îmi cer scuze, era cit pe ce să-ntîrzii. Bună ziua, Dudard! Bună ziua, dom'le Botard! DOMNUL PAPILLON: Ia zi, Berenger, ai văzut şi dum­ neata rinoceri? BOTARD, lui Dudard: Universitarii sînt spirite abs­ tracte, habar n-au ce-i viaţa. DUDARD, lui Botard: Prostii! BERENGER, continuînd să se pregătească de lucru, cu un exces de zel prin care vrea să compenseze întîrzie­ rea; Domnului Papillon, pe un ton firesc: Cum să nu, bineînţeles că l-am văzut! BOTARD, întorcîndu-se: Pfff! DAISY: Ah! Vedeţi, nu-s nebună. BOTARD, ironic: Ah, domnul Berenger o spune din galanterie, fiindcă, în ciuda aparenţelor, este un om galant. DUDARD: E galanterie să spui c-ai văzut un rinocer? BOTARD: Sigur că da, cînd e vorba să confirmi afir­ maţiile fanteziste ale domnişoarei Daisy. Toată lumea se poartă galant cu domnişoara Daisy, e de înţeles. DOMNUL PAPILLON: Dom'le Botard, nu fi de rea-cre­ dinţă, domnul Berenger n-a luat parte la discu­ ţie. Abia a venit. BERENGER, către Daisy: Nu-i aşa că l-aţi văzut? L-am văzut amîndoi. 90

BOTARD: Pfff!

Poate că domnul Berenger şi-a închi­ puit că a zărit un rinocer. (Face în spatele lui Be­ renger semn că Berenger bea!) Are atîta imagina­ ţie! La el totul e cu putinţă. BERENGER: Nu eram singur cînd am văzut rinoce­ rul! Sau poate că erau doi rinoceri. BOTARD: Nici măcar nu ştie cîţi a văzut! BERENGER: Eram împreună cu prietenul meu Jean!... Mai erau şi alţii. BOTARD, lui Berenger: Ai luat-o razna, pe cuvînt. DAISY: Era un rinocer unicorn. BOTARD: Pfff! Ăştia doi s-au înţeles să-şi bată joc de noi! DUDARD, către Daisy: Cred mai curînd că avea două coarne, după cite am auzit! BOTARD: Păi, ar cam trebui să vă puneţi de-acord. DOMNUL PAPILLON, privind ceasul: Gata, domnilor, e tîrziu. BOTARD: Dumneata, dom'le Berenger, ai văzut un rinocer sau doi rinoceri? BERENGER: Ăăă... păi... BOTARD: Habar n-ai. Domnişoara Daisy a văzut un rinocer unicorn. Rinocerul dumitale, domnu­ le Berenger, dacă despre rinocer e vorba, era unicorn sau bicorn? BERENGER: Păi, vedeţi, tocmai asta-i problema. BOTARD: Ai încurcat borcanele. DAISY: Of! BOTARD: N-aş vrea să vă jignesc, dar eu nu cred în povestea voastră! Rinoceri pe la noi, asta nu s-a mai văzut! DUDARD: Ajunge o dată! 91

Nu s-a văzut niciodată! Doar în poze, în manualele şcolare. Rinocerii voştri au înflorit numai în creiere de cucoane. BERENGER: Expresia „a înflori" nu prea se potriveşte cu rinocerii. DUDARD: Aşa e. BOTARD, continuînd: Rinocerul vostru e un mit! DAISY: Un mit? DOMNUL PAPILLON: Domnilor, cred că e momentul să ne-apucăm de treabă. BOTARD, lui Daisy: Un mit, la fel ca farfuriile zbu­ rătoare! DUDARD: Există totuşi o pisică strivită, nimeni nu poate să nege! BERENGER: Am fost martor. DUDARD, arătînd spre Berenger: Există şi martori! BOTARD: Halal martor! DOMNUL PAPILLON: Domnilor, domnilor! BOTARD, lui Dudard: Psihoză colectivă, dom'le Du­ dard, psihoză colectivă! La fel ca religia, care e opiumul popoarelor! DAISY: Ei bine, aflaţi că eu cred în farfuriile zbu­ rătoare! BOTARD:

BOTARD: Pfff! DOMNUL PAPILLON, ferm:

Ajunge, v-aţi întrecut cu gluma. Gata cu trăncăneala! Rinoceri-nerino­ ceri, farfurii zburătoare sau nezburătoare, tre­ buie să vă apucaţi de lucru! Editura nu vă plă­ teşte ca să pierdeţi vremea cu animale reale sau fantasmagorice! BOTARD: Fantasmagorice! DUDARD: Reale! 92

DAISY: Cît se poate de reale. DOMNUL PAPILLON: Domnilor,

vă atrag încă o dată atenţia: vă aflaţi în orele de program. Daţi-mi voie să pun capăt acestei polemici sterile... BOTARD, jignit, ironic: De acord, domnule Papillon. Dumneavoastră sînteţi şeful. Dacă-i ordin, tre­ buie să ne executăm. DOMNUL PAPILLON: La treabă, domnilor. N-aş vrea să ajung în trista situaţie de a vă tăia din sala­ riu! Domnule Dudard, cum stai cu comentariul la legea privind reprimarea alcoolismului? DUDARD: Pun la punct ultimele detalii, domnule. DOMNUL PAPILLON: Încearcă să termini. E urgent. Dumneata, domnule Berenger, şi dumneata, domnule Botard, aţi terminat de corectat şpal­ turile la reglementările privind vinurile „cu de­ numire de origine controlată"? BERENGER: Nu încă, domnule Papillon. Dar lucrăm de zor. DOMNUL PAPILLON: Terminaţi împreună de corectat. Tipografia aşteaptă. Dumneata, domnişoară, îmi aduci scrisorile la semnat în birou. Bate-le mai repede la maşină. DAISY: Am înţeles, domnule Papillon. Daisy se duce la micul ei birou şi bate la maşină. Du­ dard se aşază la biroul lui şi începe să lucreze. Beren­ ger şi Botard stau la măsuţele lor, amîndoi în profil faţă de sală; Botard, cu spatele la uşa care dă spre scări, e supărat; Berenger e apatic şi fără vlagă; Berenger pune şpalturile pe masă şi-i întinde manuscrisul lui Botard; Botard se aşază mormăind ceva, în timp ce Domnul Papillon iese trîntind uşa. 93

DOMNUL PAPILLON:

Ne vedem mai tîrziu, domnilor!

Iese. BERENGER, citind şi corectînd,

în timp ce Botard urmă­ reşte pe manuscris cu un creion: Regle_mentare pri­ vind soiurile de vin „cu denumire de origine" ... (Corectează.) Origine, nu origină, cu e. (Corectea­ ză.) Controlată ... Nu contrariată ... Vinurile cu de­ numire de origine controlată din regiunea Bor­ deaux, regiunea de jos a dealurilor de sus ... BOTARD, lui Berenger: La mine nu-i aşa! E sărit un rînd. BERENGER: O iau de la capăt: ,,Vinurile cu denumi­ re de origine ... " DUDARD, lui Berenger şi Botard: Citiţi mai încet, vă rog. N-aud decît vocile voastre, nu pot să mă concentrez. BOTARD, către Dudard, pe deasupra capului lui Beren­ ger, reluînd discuţia de adineaori; preţ de cîteva cli­ pe, Berenger corectează singur; citeşte mişcîndu-şi buzele fără să scoată un sunet: E o mistificare! DUDARD: Ce e o mistificare? BOTARD: Povestea dumitale cu rinocerul, ce altceva!? Propaganda dumitale care răspîndeşte zvonuri! DUDARD, întrerupîndu-se din lucru: Ce propagandă, dom'le? BERENGER, intervenind: Nu-i nici o propagandă. DAISY, încetînd să mai bată la maşină: De cîte ori să vă spun că am văzut... am văzut... toată lumea a vă­ zut. DUDARD, lui Botard: Mă faci să rîd! . .. Propagandă! În ce scop? BOTARD, lui Dudard: Hai, dom'le! . .. Las' că ştii mai bine ca mine. Nu face pe prostu'. 94

enervat: În orice caz, dom'le Botard, eu nu sînt plătit de pontenegrini. BOTARD, roşu de furie, bătînd cu pumnul în masă: Asta-i o insultă. Nu-ţi permit să...

DUDARD,

Domnul Botard se ridică. BERENGER, pe un ton rugător: Hai, DAISY: Hai, domnule Dudard... BOTARD: Repet: e o insultă...

dom'le Botard...

Uşa care dă spre cabinetul şefului se deschide brusc: Bo­ tard şi Dudard se aşază imediat la loc; şeful ţine în mînă condica de prezenţă; la apariţia lui se face brusc linişte. DOMNUL PAPILLON: Domnul Boeuf n-a venit azi? BERENGER, privind în jur: Într-adevăr, lipseşte. DOMNUL PAPILLON: Tocmai de el aveam nevoie! (Că-

tre Daisy:) A anunţat cumva că-i bolnav sau că nu poate să vină? DAISY: Nu mi-a zis nimic. DOMNUL PAPILLON, deschizînd uşa larg şi intrînd: Dacă mai continuă aşa, îl dau afară. Nu-i" prima dată că-mi face figura asta. P--mă acum am închis ochii, dar nu mai merge ... Are cineva cheia de la ser­ tarul lui? Chiar în acel moment îşi face apariţia Doamna Boeuf În timpul ultimei replici a putut fi văzută urcînd, cît de repede poate, ultimele trepte ale scării şi deschizînd brusc uşa. Gîfiie din greu şi e speriată. BERENGER: Uitaţi, a venit doamna Boeuf. DAISY: Bună ziua, doamnă Boeuf. DOAMNA BOEUF: Bună ziua, domnule Papillon!

ziua tuturor.

95

Bună

Şi soţul dumneavoastră? Ce-i cu el, nu mai are chef să se obosească? DOAMNA BOEUF, gîfiind: Vă rog să-l scuzaţi, scuzaţi-l pe soţul meu... A plecat la ai lui în week-end. Are o gripă uşoară. DOMNUL PAPILLON: Aha! o gripă uşoară! DOAMNA BOEUF, întinzînd o hîrtie şefului: Uitaţi, spu­ ne în telegramă. Speră să se întoarcă miercuri... (Gata să leşine:) Daţi-mi un pahar cu apă... şi un scaun... DOMNUL PAPILLON:

Berenger îi aduce în mijlocul scenei scaunul lui pe care ea se prăbuşeşte. DOMNUL PAPILLON, lui Daisy: DAISY: Imediat.

Dă-i un pahar cu apă.

1n timpul replicilor care urmează îi va aduce un pahar cu apă şi îi va da să bea. DUDARD, şefului: O DOMNUL PAPILLON:

fi cardiacă. E foarte neplăcut că domnul Boeuf lipseşte. Dar nu-i un motiv să vă daţi de ceasul morţii! DOAMNA BOEUF, cu greutate: Staţi să vă spun... M-a urmărit un rinocer de-acasă pînă aici... BERENGER: Unicorn sau cu două coarne? BOTARD, izbucnind în rîs: Mă faci să rîd! DUDARD, indignat: Da' lăsaţi-o să vorbească! DOAMNA BOEUF, făcînd un mare efort ca să explice şi arătînd cu degetul în direcţia scărilor: E acolo, jos, la intrare. Parc-ar vrea să urce scările. În acelaşi moment se aude un zgomot. Se văd treptele scării care se prăbuşesc sub o greutatefără îndoială co­ losală. De jos se aud mugete speriate. Odată risipit pra96

ful iscat de prăbuşirea scării, va apărea palierul scării suspendat în gol. DAISY: Dumnezeule! DOAMNA BOEUF, pe scaun,

Ah!

ducînd mîna la inimă: Oh!

Berenger se agită în jurul Doamnei Boeuf, îi trage pal­ me, îi dă să bea. BERENGER:

Liniştiţi-vă!

Între timp, Domnul Papillon, Dudard şi Botard se re­ ped în stînga, deschid uşa împingîndu-se şi ajung pe palierul scării, într-un nor de praf; continuă să se audă mugetele. DAISY, Doamnei Boeuf

Boeuf?

Vă simţiţi mai bine, doamnă

pe palier: Uite-l. Jos! E chiar un rinocer! BOTARD: Eu nu văd nimic. E o iluzie. DUDARD: Ba da, acolo jos, se-nvîrte în cerc. DOMNUL PAPILLON: Domnilor, nu mai încape nici o îndoială. Se-nvîrte în cerc. DUDARD: N-are cum să urce. Scara nu mai există. BOTARD: E ciudat. Ce-o fi însemnînd asta? DUDARD, întorcîndu-se spre Berenger: Hai şi tu să vezi. Vino să-ţi vezi rinocerul. BERENGER: Vin imediat.

DOMNUL PAPILLON,

Berenger o părăseşte pe Doamna Boeuf şi se repede spre palier, urmat de Daisy. DOMNUL PAPILLON, lui

Berenger: Ia priveşte şi dum­ neata, specialistul în rinoceri. BERENGER: Nu sînt specialist în rinoceri ... 97

Ooh... Priviţi cum se-nvîrte în cerc. Ai zice că suferă ... Ce-o fi vrînd? DUDARD: Parc-ar căuta pe cineva. (Lui Bolard:) Acum îl vezi? BOTARD, jignit: Îl văd, cum să nu. DAISY, Domnului Papillon: Poate că avem cu toţii vedenii. Şi dumneavoastră... BOTARD: Eu n-am niciodată vedenii. Dar e ceva ne­ curat la mijloc. DUDARD, lui Bolard: Ce să fie necurat? DOMNUL PAPILLON, lui Berenger: E într-adevăr un ri­ nocer, nu-i aşa? O fi acelaşi cu cel pe care l-ai văzut dumneata? (Către Daisy:) Şi dumneata? DAISY: Sînt sigură. BERENGER: Are două coame. E un rinocer african, sau poate mai curînd asiatic. Of! Nu mai ştiu dacă rinocerul african are două coarne sau un corn. DOMNUL PAPILLON: Ne-a dărîmat scara, cu-atît mai bine, odată şi-odată tot trebuia să se întîmple! De cîte ori n-am cerut direcţiei generale să ne pună o scară de ciment în locul vechiturii ăsteia roa­ se de carii... DUDARD: Eu le-am trimis un raport şi acum o săp­ tămînă, domnule. DOMNUL PAPILLON: Trebuia să se-ntîmple, da, da, trebuia să se întîmple. Era de aşteptat. Am avut dreptate. DAISY, Domnului Papillon, ironică: Ca de-obicei. BERENGER, lui Dudard şi Domnului Papillon: Spu­ neţi-mi, ce credeţi, bicornitatea e caracteristică rinocerului din Asia sau celui din Africa? Uni­ cornitatea e caracteristică celui din Africa sau celui din Asia... DAISY:

98

Bietul animal, se tot învîrte în cerc şi scoa­ te mugete. Ce-o fi vrînd? Oh, se uită la noi. (În direcţia rinocerului:) Pis, pis, pis... DUDARD: Acuma n-o să-l mîngîi, pun pariu că nu-i domesticit... DOMNUL PAPILLON: Oricum, n-ajungi la el. DAISY:

Muget cumplit al rinocerului. Bietul animal! BERENGER, continuînd, lui Botard: Dumneata care le ştii pe toate, nu crezi totuşi că bicornitatea... DOMNUL PAPILLON: Baţi cîmpii, dragul meu Beren­ ger, eşti cu mintea în ceaţă. Are dreptate dom­ nul Botard. B.OTARD: Cum e cu putinţă, într-o ţară civilizată... DAISY: Aveţi dreptate. Problema e: există sau nu există? BOTARD: E un complot ordinar! (Cu gestul unui ora­ tor aflat la tribună, arătînd cu degetul spre Dudard şifulgerîndu-1 cu privirea:) Numai dumneata eşti de vină! DUDARD: De ce eu şi nu dumneata? BOTARD,furios: Eu? Mereu pe ăştia mici cade vina. Dac-ar fi după mine... DOMNUL PAPILLON: Am încurcat-o acuma, fără scară. DAISY, către Botard şi Dudard: Potoliţi-vă, domnilor, nu-i momentul. DOMNUL PAPILLON: Direcţia generală e de vină. DAISY: Aşa o fi. Dar cum mai coborîm noi? DOMNUL PAPILLON, glumind drăgăstos şi mîngîind obrazul dactilografei: Te iau în braţe şi sărim împre­ ună! DAISY:

99

respingînd mîna f?efului: Ia mîna aia bătucită de pe faţa mea, pachidermule! DOMNUL PAPILLON: Am glumit! DAISY,

fntre timp, în vreme ce mugetele rinocerului continuă, Doamna Boeuf s-a ridicat f}i s-a alăturat grupului. Pri­ vef}te pentru cîteva clipe cu atenţie rinocerul care se în­ vîrte jos; brusc scoate un urlet cumplit. DOAMNA BOEUF: Dumnezeule! Nu se poate! BERENGER, Doamnei Boeuf Ce e? DOAMNA BOEUF: E soţul meu! Boeuf, sărăcuţul

el, ce-o fi păţit? DAISY, Doamnei Boeuf Sînteţi sigură? DOAMNA BOEUF: Îl recunosc, îl recunosc.

de

Rinocerul răspunde cu un muget violent, însă tandru. Incredibil! De data asta chiar îl dau afară! DUDARD: Are asigurare? BOTARD, aparte: M-am prins... DAISY: Cum să plăteşti asigurare într-un caz ca ăsta? DOAMNA BOEUF, lef}inînd în braţele lui Berenger: Vai! Doamne! DOMNUL PAPILLON:

BERENGER: Oh ! DAISY: S-o ducem

pe scaun.

Berenger, ajutat de Dudard f}i Daisy, o cară pe Doamna Boeuf f}i o af}ază pe scaun. DUDARD, în timp ce-o cară: Nu puneţi la inimă, doam-

nă Boeuf.

DOAMNA BOEUF: Ah! Oh! DAISY: Poate se rezolvă totuşi ... DOMNUL PAPILLON, lui Dudard: Ce se

punct de vedere juridic? 100

poate face din

DUDARD: Trebuie întrebat la contencios. BOTARD, urmînd cortegiul şi ridicînd braţele

spre cer: Asta-i curată nebunie! Ce societate! (Se-nghe­ suie cu toţii în jurul Doamnei Boeuf, îi dau palme ca s-o trezească, ea deschide ochii, scoate un „ah! ", îi închide la loc, ceilalţi îi dau iar palme, în timp ce Botard vorbeşte.) Nu vă faceţi iluzii, am să aduc absolut totul la cunoştinţa comitetului de ac­ ţiune. Nu-mi las eu colegul la greu. O să se afle. DOAMNA BOEUF, venindu-şi în fire: Sărmanul meu iu­ bit, nu pot să-l las în halul ăsta, sărmanul meu iubit. (Se aud mugete.) Mă cheamă. (Cu tandre­ ţe:) Mă cheamă. DAISY: Vă simţiţi mai bine, doamnă Boeuf? DUDARD: Şi-a mai venit în fire. BOTARD, Doamnei Boeuf Puteţi conta pe sprijinul de­ legaţiei noastre. Nu vreţi să deveniţi membră în comitetul nostru? DOMNUL PAPILLON: Iar o să-ntîrziem cu lucrările. Domnişoară Daisy, te-aşteaptă corespondenţa!... DAISY: După ce-mi spuneţi cum ieşim de-aici. DOMNUL PAPILLON: E o problemă . . . Pe fereastră. Se îndreaptă cu toţii spre fereastră, cu excepţia Doam­ nei Boeuf, prăbuşită în scaun, şi a lui Botard, rămaşi amîndoi în mijlocul scenei. Ştiu eu de unde ni se trag toate astea. DAISY, la fereastră: E prea sus. BERENGER: Ar trebui poate să chemăm pompierii, să vină cu scările! DOMNUL PAPILLON: Domnişoară Daisy, du-te la mine în birou şi sună la pompieri. BOTARD:

101

Domnul Papillon se preface că o urmează. Daisy iese prin fund, se va auzi cum ridică receptorul 9i spune: ,,Alo, alo, pompierii? ", precum 9i zgomotul vag al convorbirii telefonice. ridicîndu-se brusc: Nu pot să-l las aşa, nu pot să-l las aşa! DOMNUL PAPILLON: Dacă vreţi să divorţaţi... acum aveţi un motiv întemeiat. DUDARD: Ar fi din vina lui, fără discuţie. DOAMNA BOEUF: Nu! sărăcuţul! nu-i momentul, nu pot să-mi las soţul în halul ăsta. BOTARD: Sînteţi o femeie curajoasă. DUDARD, Doamnei Boeuf Şi ce-o să faceţi? DOAMNA BOEUF,

Luînd-o la goană spre stînga, Doamna Boeuf se năpus­ te9te spre palier. BERENGER: Fiţi atentă! DOAMNA BOEUF: Nu pot să-l las, nu pot să-l las. DUDARD: Opriţi-o. DOAMNA BOEUF: Îl iau acasă! DOMNUL PAPILLON: Ce-are de gînd să facă? DOAMNA BOEUF, pe marginea palierului, pregătindu-se să sară: Vin, iubitule, vin. BERENGER: Vrea să sară. BOTARD: E datoria ei. DUDARD: N-o să poată. Toţi, cu excepţia lui Daisy care vorbe9te mai departe la telefon, se află pe palier, în apropierea ei; Doamna Boeuf sare; Berenger, care a încercat totu9 i s-o opreas­ că, a rămas cu Justa ei în mînă. BERENGER:

N-am putut s-o opresc. 102

De jos, se aude rinocerul mugind tandru. DOAMNA BOEUF: Am venit, iubitule, am venit. DUDARD: A aterizat călare, drept în spinarea lui. BOTARD: E o amazoană. VOCEA DOAMNEI BOEUF: Hai acasă, iubitule. DUDARD: Pornesc în galop.

Dudard, Berenger, Botard, Domnul Papillon revin pe scenă şi se duc la fereastră. BERENGER: Aleargă de rupe pămîntul. DUDARD, către Domnul Papillon: Aţi călărit vreodată? DOMNUL PAPILLON: Pe vremuri... puţin... (Întorcîn-

du-se spre uşa din fund, către Dudard:) Tot n-a ter­ minat cu telefonul ăla!... BERENGER, urmărind cu privirea rinocerul: Au ajuns departe. Nu se mai văd. DAISY, ieşind: Mi-a fost greu să prind pompierii!... BOTARD, ca o concluzie a unui monolog interior: Bine lucrat! DAISY: . . .Mi-a fost greu să prind pompierii. DOMNUL PAPILLON: Ce, arde peste tot? BERENGER: Are dreptate domnul Botard. Atitudi­ nea doamnei Boeuf e într-adevăr mişcătoare, are curaj. DOMNUL PAPILLON: Acum mai am şi un angajat în minus, trebuie să-l înlocuiesc. BERENGER: Chiar credeţi că nu ne mai poate fi de folos? DAISY: Nu, nu arde, pompierii au fost chemaţi pen­ tru alţi rinoceri. BERENGER: Pentru alţi rinoceri? DUDARD: Cum adică pentru alţi rinoceri? 103

Da, pentru alţi rinoceri. Au fost semnalaţi mai peste tot în oraş. Dimineaţa erau şapte, acum sînt şaptişpe'. BOTARD: Ce vă spuneam eu! DAISY, continuînd: Cică ar fi chiar treizeci si doi. Încă nu-i oficial, dar o să se confirme cu siguranţă. BOTARD, mai puţin convins: Pfff! Exagerări... DOMNUL PAPILLON: Vin să ne scoată de-aici? BERENGER: Mie mi s-a făcut foame! ... DAISY: Da, or să vină, pompierii sînt pe drum! DOMNUL PAPILLON: Şi lucrul? DUDARD: Eu cred că-i un caz de forţă majoră. DOMNUL PAPILLON: Trebuie recuperate orele de muncă pierdute. DUDARD: Ei, domnule Botard, mai negi şi-acum evi­ denţa rinocerică? BOTARD: Delegaţia noastră se opune concedierii fără preaviz a domnului Boeuf. DOMNUL PAPILLON: Nu eu hotărăsc, o să vedem con­ cluziile anchetei. BOTARD: Nu, domnule Dudard, nu neg evidenţa rinocerică, n-am negat-o niciodată. DUDARD: Eşti de rea-credinţă. DAISY: Aşa e! Sînteţi de rea-credinţă. BOTARD: Repet: n-am negat-o niciodată. Vroiam nu­ mai să ştiu pînă unde se poate ajunge. Ştiu eu ce ştiu. Eu nu mă mulţumesc să constat fenome­ nul. Îl înţeleg şi-l explic. Sau, mă rog, l-aş putea explica, dacă ... DUDARD: Păi atunci explică-ni-I. DAISY: Explicaţi-l, domnule Botard. DOMNUL PAPILLON: Explică-l, dacă ţi-o cer colegii. BOTARD: o să vi-l explic ... DAISY:

104

DUDARD: Te ascultăm. DAISY: Sînt tare curioasă. BOTARD: O să vi-l explic eu ... într-o bună zi... DUDARD: De ce nu acum? BOTARD, Domnului Papillon, ameninţător: O să avem

noi în curînd o explicaţie, între patru ochi. (Tu­ turor:) Ştiu eu cine trage sforile, cunosc eu de­ desubturile afacerii ... DAISY: Ce dedesubturi? BERENGER: Ce dedesubturi? DUDARD: Aş vrea şi eu să cunosc dedesubturile ... BOTARD, continuînd, pe un ton cumplit: Şi ştiu şi numele tuturor vinovaţilor. Numele trădătorilor. Nu mă duce nimeni de nas pe mine. Am să vă dezvălui scopul şi semnificaţia acestei provo­ cări! Am să-i demasc pe instigatori. BERENGER: Cine ar avea interesul să ...? DUDARD, lui Botard: Baţi cîmpii, domnule Botard. DOMNUL PAPILLON: Să nu ne-abatem de la subiect. BOTARD: Eu bat cîmpii, eu? DAISY: Chiar adineaori ne acuzaţi că avem haluci­ naţii. BOTARD: Chiar adineaori, aşa e. Acum halucinaţia s-a transformat în provocare. DUDARD: Şi cum crezi dumneata că s-a petrecut schimbarea asta? BOTARD: Nu-i un secret pentru nimeni, domnilor! Copil să fii să nu pricepi. Numai ipocriţii fac pe proştii. Se aud zgomotul şi sirena maşinii de pompieri care so­ seşte. Se aude cum frînează maşina care opreşte brusc sub fereastră. 105

DAISY: Au BOTARD: E

venit pompierii! inacceptabil, lucrurile nu pot să rămî­

nă aşa. DUDARD: Nu e nici o semnificaţie aici, domnule Bo­ tard. Rinocerii există, asta-i tot. Nimic altceva. DAISY, la fereastră, privind în jos: Pe-aici, domnilor pompieri. Jos e mare tărăboi şi agitaţie, se aud zgomotele maşinii. VOCEA UNUI POMPIER: Aduceţi scara. BOTARD, lui Dudard: Am descîlcit eu

iţele, am un sistem de interpretare infailibil. DOMNUL PAPILLON: Ar trebui totuşi să vă întoarceţi la birou după-masă. Se vede scara pompierilor care se sprijină de fereastră. Afacerile trec pe planul doi, domnule Papillon. DOMNUL PAPILLON: Ce-o să zică direcţia generală? DUDARD: E un caz excepţional. BOTARD, arătînd spre fereastră: Nimeni nu ne poate obliga s-o luăm pe drumul ăsta. Trebuie să aş­ teptăm să se repare scara. DUDARD: Dacă-şi rupe cineva piciorul, direcţiunea o să aibă necazuri. DOMNUL PAPILLON: Asta aşa e. BOTARD:

Apare casca unui pompier, apoi Pompierul. către Daisy, arătînd spre fereastră: După dumneavoastră, domnişoară Daisy. POMPIERUL: Hai, domnişoară.

BERENGER,

Pompierul o ia pe domnişoara Daisy în braţe, prin fe­ reastra pe care ea s-a urcat, şi va dispărea cu ea. 106

DUDARD: La revedere, domnişoară Daisy. Pe curînd. DAISY, dispărînd: Pe curînd, domnilor.

DOMNUL PAPILLON, sprefereastră:

Sună-mă mîine di­ mineaţă, domnişoară. Ai să vii la mine acasă să baţi scrisorile la maşină. (Lui Berenger:) Dom­ nule Berenger, îţi atrag atenţia că nu sîntem în vacanţă şi că vom relua lucrul imediat ce va fi posibil. (Celorlalţi doi:) M-aţi auzit, domnilor? DUDARD: Am înţeles, domnule Papillon. BOTARD: Evident, exploatare la sînge! POMPIERUL, reapărînd la fereastră: Cine urmează? DOMNUL PAPILLON, celorlalţi trei: Daţi-i drumul. DUDARD: După dumneavoastră, domnule Papillon. BERENGER: După dumneavoastră, domnule. BOTARD: După dumneavoastră, sigur că da. DOMNUL PAPILLON, lui Berenger: Adu-mi dosarele cu corespondenţa pentru domnişoara Daisy. Aco­ lo, pe masă. Berenger se duce după dosarele cu corespondenţa şi le aduce Domnului Papillon. Haideţi mai repede. N-avem timp. Ne-au mai chemat şi alţii. BOTARD: Ce vă spuneam eu?

POMPIERUL:

Domnul Papillon, ţinînd mapa cu scrisori sub braţ, se urcă pe fereastră. către pompieri: Atenţie la dosa­ re. (Întorcîndu-se către Dudard, Botard şi Berenger:) La revedere, domnilor. DUDARD: La revedere, domnule Papillon. BERENGER: La revedere, domnule Papillon.

DOMNUL PAPILLON,

107

DOiv1NUL PAPILLON, a dispărut; se aude spunînd:

ţie la hîrtii!

Aten­

Dudard! Să-nchizi bi­ roul cu cheia! DUDARD, strigînd: Nici o grijă, domnule Papillon. (Lui Botard:) După dumneata, domnule Botard. BOTARD: Domnilor, cobor. Am să iau imediat legă­ tura cu autorităţile competente. Dezleg eu acest fals mister. VOCEA DOMNULUI PAPILLON:

Se duce la fereastră. DUDARD, lui Botard: Eu credeam că l-ai dezlegat deja.

BOTARD, urcînd pe fereastră: Ironia dumitale mă lasă

rece. Am să-ţi arăt dovezile, documentele, da, da, chiar aşa, dovada că eşti un trădător. DUDARD: E absurd . . . BOTARD: Jignirile dumitale . . . DUDARD, întrerupîndu-l: Dumneata mă jigneşti. BOTARD, dispărînd: Eu nu jignesc. Eu vin cu dovezi. VOCEA POMPIERULUI: Haideţi, haideţi odată ... DUDARD, lui Berenger: Ce faci azi după-masă? Nu vrei să bem un păhărel? BERENGER: Îmi pare rău. Am să profit de după-masa asta liberă ca să trec pe la prietenul meu Jean. Vreau totuşi să mă-mpac cu el. Ne-am certat. Mă simt vinovat.

Capul Pompierului apare din nou la fereastră. Haideţi, haideţi . . . BERENGER, arătînd spre fereastră: După dumneata. DUDARD, lui Berenger: După dumneata. BERENGER, lui Dudard: Oh, nu, după dumneata. POMPIERUL:

108

DUDARD, lui Berenger: Nici nu mă gîndesc, după dumneata. BERENGER, lui Dudard: După dumneata, te rog, după dumneata. POMPIERUL: Mai repede, mai repede. DUDARD, lui Berenger: După dumneata, după dum­ neata. BERENGER, lui Dudard: După dumneata, după dum­ neata.

Se urcă în acelaşi timp pe fereastră. Pompierul îi ajută să coboare, în vreme ce cortina cade. SFÎRŞITUL TABLOULUI

TABLOUL II DECORUL

Acasă la Jean. Structura decorului este aproximativ aceeaşi ca în tabloul I: scena e împărţită în două. În dreapta, ocupînd trei sferturi sau patru cincimi din sce­ nă, înfuncţie de dimensiunile ei, se află camera lui Jean. În fund, la perete, patul în care Jean e culcat. În mijlo­ cul scenei, un scaun sau un fotoliu în care se va aşeza Berenger. În dreapta, în mijloc, o uşă care dă spre baia lui Jean. Cînd Jean se va duce la baie, se va auzi zgomo­ tul apei de la robinet, de la duş. În stînga camerei, un perete împarte scena în două. În mijlocul peretelui, uşa care dă spre scări. Dacă se doreşte un decor mai puţin realist, se poate pune doar uşa, fără perete. În stînga sce­ nei se vede scara, ultimele trepte ducînd spre apartamen­ tul lui Jean, balustrada, partea de sus a palierului. În fund, la nivelul palierului, o uşă de la apartamentul vecinilor. Mai jos, în fund, partea de sus a unei uşi cu geam deasupra căreia scrie PORTAR. La ridicarea cortinei, Jean e culcat în pd, sub pătură, cu spatele la public. Se aude cum tuşeşte. Du?{'( cîte­ va clipe apare Berenger urcînd ultimele trepte ale scă­ rii. Bate la uşă, Jean nu răspunde. Bate din nou. BERENGER: Jean! (Bate din nou.) Jean! Uşa din fundul palierului se deschide, apare un bătrî­ nel cu barbişon alb. 110

BĂTRÎNELUL: Ce e? BERENGER: Am venit să-l văd pe Jean, domnul Jean,

prietenul meu. BĂTRÎNELUL: Credeam că-i pentru mine. Şi mie-mi zice tot Jean, înseamnă că-i celălalt. VOCEA SOŢIEI BĂTRÎNELULUI, dinfundul camerei: Pe noi ne caută? BĂTRÎNELUL, întorcîndu-se spre soţia lui, care nu se vede: Nu, pe celălalt. BERENGER, bătînd: Jean. BĂTRÎNELUL: Nu l-am văzut ieşind. L-am văzut aseară. Nu prea era în apele lui. BERENGER: Ştiu de ce, eu sînt de vină. BĂTRÎNELUL: Poate că nu vrea să deschidă. Insistaţi. VOCEA SOŢIEI BĂTRÎNELULUI: Jean! Nu te-ntinde la vorbă, Jean. BERENGER, bătînd: Jean! BĂTRÎNELUL, soţiei: Gata, vin. Aoleu... Închide uşa şi dispare. în continuare culcat, cu spatele spre public, cu o voce răguşită: Ce e? BERENGER: Am venit să te văd, dragă Jean. JEAN: Cine-i acolo? BERENGER: Eu, Berenger. Te deranjez? JEAN: Ah, tu erai? Intră. BERENGER, încercînd să deschidă: E-ncuiată uşa. JEAN: Stai o clipă. Of, of, of... (Jean se scoală; e într-adevăr cam prost dispus. Are o pijama verde şi e ciufulit.) O clipă. (Răsuceşte cheia în broască.) O clipă. (Se bagă din nou în pat, sub pătură, ca la început.) Intră. BERENGER, intrînd: Bună ziua, Jean. JEAN,

111

din pat: Cît e ceasul? Nu eşti la serviciu? Ai rămas în pat, nu eşti la serviciu? Iar­ tă-mă, te deranjez poate. JEAN, întors cu spatele: Ciudat, nu ţi-am recunoscut vocea. BERENGER: Nici eu nu ţi-am recunoscut vocea. JEAN, tot cu spatele: Ia loc. BERENGER: Eşti bolnav? (Jean răspunde printr-un mor­ măit.) Ştii, Jean, am fost un tîmpit că m-am cer­ tat cu tine pentru povestea aia. JEAN: Ce poveste? BERENGER: Ieri... JEAN: Ieri? Cînd? Unde? BERENGER: Ai uitat? Povestea cu rinocerul, rinoce­ rul ăla nenorocit. JEAN: Care rinocer? BERENGER: Rinocerul sau, dacă vrei, ăia doi rinoceri nenorociţi pe care i-am văzut. JEAN: Ah, da, îmi aduc aminte ... De unde ştii că rinocerii ăia doi erau nenorociţi? BERENGER: Vorba vine. JEAN: Bine. S-o lăsăm baltă. BERENGER: Draguţ din partea ta. JEAN: Si ce-i cu asta? BERENGER: Vroiam totuşi să-ţi spun că-mi pare rău că am susţinut... cu înărrjire, cu încăpăţînare... cu furie... da, mă rog, în fine... Am fost un tîmpit. JEAN: Asta nu mă miră la tine. BERENGER: Iartă-mă. JEAN: Nu mă simt prea bine. JEAN,

BERENGER:

Tuşeşte. 1 12

Nu rămîneai tu altfel în pat. (Schimbînd tonul:) Ştii, Jean, amîndoi am avut dreptate. JEAN: În legătură cu ce? BERENGER: Cu ... tot cu aia. Încă o dată, iartă-mă că revin, n-am s-o lungesc. Vreau să-ţi spun, dra­ gă Jean, că am avut amîndoi dreptate, fiecare în felul lui. Acum e lucru dovedit. Există în oraş rinoceri cu două coarne şi rinoceri cu un corn. JEAN: Asta spuneam şi eu! Ei şi, cu-atît mai rău. BERENGER: Da, cu-atît mai rău. JEAN: Sau cu-atît mai bine. Depinde. BERENGER, continuînd: De unde vin unii şi de unde vin ceilalţi sau de unde vin ceilalţi şi de unde vin unii, asta are, la urma urmei, prea puţină im­ portanţă. Singurul lucru care contează pentru mine e existenţa în sine a rinocerilor, fiindcă ... JEAN, întorcîndu-se şi aşezîndu-se pe patul desfăcut, cu faţa spre Berenger: Nu mă simt prea bine, nu mă simt prea bine! BERENGER: Îmi pare rău pentru tine! Da' ce ai? JEAN: Nu-mi dau seama, am aşa, o stare ... BERENGER: De slăbiciune? JEAN: Da' de unde, simt că dau în clocot. BERENGER: Vroiam să zic... o slăbiciune trecătoare. I se poate întîmpla oricui. JEAN: Mie niciodată. BERENGER: Atunci o fi un exces de sănătate. Une­ ori, nici prea multă energie nu-i bună. Dezechi­ librează sistemul nervos. JEAN: Eu am un echilibru perfect. (Vocea lui Jean de­ vine din ce în ce mai răguşită.) Am o minte sănă­ toasă într-un corp sănătos. Ereditatea mea ... BERENGER:

1 13

Da, bineînţeles. Poate c-ai răcit totuşi. Ai febră? JEAN: Nu ştiu. Ba da, ba da, un pic de febră. Mă doare capul. BERENGER: O migrenă uşoară. Te las, dacă vrei. JEAN: Stai. Nu mă deranjezi. BERENGER: Eşti şi răguşit. JEAN: Răguşit? BERENGER: Da, puţin răguşit. De asta nu ţi-am re­ cunoscut vocea. JEAN: De ce-aş fi răguşit? Vocea mea nu s-a schimbat, mai curînd a ta s-a schimbat. BERENGER: A mea? JEAN: Ce te miri? BERENGER: Tot ce se poate. Nu mi-am dat seama. JEAN: Parcă îţi dai tu seama de ceva! (Ducînd mîna lafrunte:) De fapt, mă doare fruntea. M-am lovit, e clar! BERENGER:

Vocea lui e şi mai răguşită. BERENGER: Cînd te-ai lovit? JEAN: Nu stiu. Nu-mi aduc aminte. BERENGER: Te-ar fi durut. JEAN: Poate că m-am lovit în somn. BERENGER: Te-ar fi trezit şocul. E clar că te-ai lovit nu­

mai în vis. JEAN: Eu nu visez niciodată... BERENGER, continuînd: Probabil că durerea de cap te-a apucat în somn şi ai uitat că ai visat sau poate că-ţi aduci aminte inconştient! JEAN: Eu, inconştient? Eu sînt stăpîn pe gîndurile mele, nu mă las dus de val. Merg drept înainte, întotdeauna merg drept înainte. 114

BERENGER: Ştiu, nu m-am exprimat eu bine. JEAN: Fii mai limpede. Şi ai putea să nu mă jigneşti.

BERENGER: De multe ori cînd te doare capul ţi se pare

că te-ai lovit. (Apropiindu-se de Jean:) Dacă te lo­ veai, aveai un cucui. (Privindu-l pe Jean:) Ia te uită, dar tu chiar ai un cucui. JEAN: Un cucui? BERENGER: Unul mic. JEAN: Unde? BERENGER, arătînd sprefruntea lui Jean: Uite, ţi-a cres­ cut chiar deasupra nasului. JEAN: N-am nici un fel de cucui. În familia mea, nimeni n-a avut. BERENGER: Ai o oglindă? JEAN: Asta-i bună! (Pipăindu-şifruntea:) Şi totuşi aşa s-ar părea. Mă duc la baie să mă uit. (Se scoală brusc şi se duce spre baie. Berenger îl urmăreşte cu privirea. Din baie:) E-adevărat, am un cucui. (Re­ vine, a devenit mai verzui la faţă.) E clar, m-am lovit. BERENGER: N-arăţi prea bine, te-ai înverzit la faţă. JEAN: V ăd că ţii neapărat să-mi faci complimente. La tine nu te uiţi cum arăţi? BERENGER: Iartă-mă, n-am vrut să te necăjesc. JEAN, foarte supărat: Nu s-ar zice. BERENGER: Respiri tare greu. Te doare cumva în gît? (Jean se duce din nou să se-aşeze pe pat.) Te doare în gît? Poate ai anghină. JEAN: De ce să am anghină? BERENGER: Dar nu e nimic ruşinos, am avut şi eu an­ ghină. Lasă-mă să-ţi iau pulsul.

Berenger se ridică şi se duce să-i ia pulsul lui Jean.

voce şi mai răguşită: Las' că trece. Ai pulsul perfect regulat. Nu te speria. JEAN: Da' nu mă sperii deloc, de ce să mă sperii? BERENGER: Ai dreptate. Cîteva zile de odihnă şi-ai scăpat. JEAN: N-am timp să mă odihnesc. Trebuie să um­ blu după hrană. BERENGER: Dacă ţi-e foame înseamnă că n-ai nimic grav. Ar trebui totuşi să te odihneşti cîteva zile. Ar fi mai prudent. Ai chemat doctorul? JEAN: N-am nevoie de doctor. BERENGER: Ba da, trebuie să chemi doctorul. JEAN: Să nu-mi aduci doctorul pe cap, nu vreau să văd nici un doctor. Mă-ngrijesc singur. BERENGER: Greşeşti dacă nu crezi în medicină. JEAN: Doctorii inventează boli care nu există. BERENGER: O fac cu cele mai bune intenţii. De dragul de a-i vindeca pe oameni. JEAN: Inventează boli, inventează boli! BERENGER: Poate că le inventează, dar le şi vindecă. JEAN: N-am încredere decît în veterinari. BERENGER, îl apucă din nou de încheietura mîinii pe Jean, după ce îi dăduse drumul: Parcă ţi se umflă vene­ le. Ies în afară. JEAN: E un semn de forţă. BERENGER: Da, sigur, e un semn de sănătate şi de forţă. Totuşi... JEAN, cu o BERENGER:

Se uită mai de-aproape la antebraţul lui Jean, în ciuda acestuia care reuşeşte să şi-l tragă înapoi violent. JEAN: Ce te uiti la mine BERENGER: Pielea ta ...

ca la altă dihanie?

116

Ce-ai cu pielea mea? Ce, eu mă iau de pielea ta? BERENGER: Parcă... da, parcă şi-ar schimba culoarea văzînd cu ochii. Se-nverzeşte. (Vrea să apuce din nou mîna lui Jean.) Şi se-ntăreşte. JEAN, retrăgîndu-şi din nou mîna: Ia nu mă mai pi­ păi aşa. Ce-ţi veni? Mă scoţi din sărite. BERENGER, către sine: Poate că-i mai grav decît mi-am închipuit. (Lui Jean:) Trebuie să chemi doctorul. JEAN:

Se duce spre telefon. Lasă telefonul în pace. (Se repede spre Berenger şi-l îmbrînceşte. Berenger se clatină.) Nu-ţi băga na­ sul unde nu-ţi fierbe oala. BERENGER: Gata, gata. Era pentru binele tău. JEAN, tuşind şi răsuflînd din greu: N-am nevoie să-mi spui tu ce-i bine. BERENGER: Respiri cam greu. JEAN: Respiră fiecare cum poate! Dacă nu-ţi place res­ piraţia mea, află că nici mie nu-mi place respira­ ţia ta. Respiri prea uşor, nici măcar nu se-aude, parcă ţi-ai da duhul dintr-o clipă într-alta. BERENGER: Nu sînt aşa puternic ca tine, asta-i clar. JEAN: Şi ce, te trimit eu la doctor să-ţi dea putere? Face fiecare ce vrea! BERENGER: Nu te-nfuria pe mine. Doar ştii că sînt prietenul tău. JEAN: Nu există prietenie. Nu cred în prietenia ta. BERENGER: Mă jigneşti. JEAN: N-ai de ce să te simţi jignit. BERENGER: Jean, dragul meu... JEAN: Nu sînt dragul tău Jean. JEAN:

117

Tare mizantrop mai eşti azi. Da, sînt mizantrop, mizantrop, mizantrop, aşa-mi place mie, să fiu mizantrop. BERENGER: Văd eu că tot mai eşti supărat pentru cear­ ta aia prostească de ieri, a fost vina mea, recunosc. De asta am şi venit, să-mi cer iertare ... JEAN: De care ceartă vorbesti? BERENGER: Păi ţi-am zis adineaori. Povestea cu ri­ nocerul! JEAN, fără să-l asculte pe Berenger: De fapt, nici mă­ car nu-i detest pe oameni, îmi sînt indiferenţi sau mă dezgustă, totul e să nu-mi iasă în cale, că-i strivesc. BERENGER: Dar tu ştii prea bine că eu n-am să fiu niciodată un obstacol... JEAN: Eu am o ţintă. Mă năpustesc spre ea. BERENGER: Sigur, ai dreptate. Totuşi, eu cred că tu treci printr-o criză morală. (De la o vreme, Jean se plimbă prin cameră, de la un perete la altul, ca un animal în cuşcă. Berenger îşi dă seama şi se dă pu­ ţin la o parte, din cînd în cînd, ca să-l evite. Vocea lui Jean e tot mai răguşită.) Nu te enerva, hai nu te enerva. JEAN: Nu mă simţeam bine în haine, acum şi pijamaua mă jenează! BERENGER:

JEAN:

fşi desface puţin cămaşa de la pijama, apoi o încheie la loc. BERENGER: Vai, dar ce s-a-ntîmplat cu pielea ta? JEAN: Iar te iei de pielea mea? E pielea mea şi află

că nici în ruptul capului n-aş da-o pentru pie­ lea ta. 118

Parcă-i toval. E mai tare. Rezistă la intemperii. BERENGER: Eşti din ce în ce mai verde. JEAN: Azi ai mania culorilor. Ai vedenii, iar ai băut. BERENGER: Ieri am băut, azi nu. JEAN: Aici te-a adus tot trecutul tău desfrînat. BERENGER: Dar ţi-am promis că mă las, uite, eu ascult sfaturile prietenilor. Eu nu mă simt umi­ lit, dimpotrivă. JEAN: Mă doare-n cot. Brrr... BERENGER: Ce spui? JEAN: N-am zis nimic. Am făcut brrr... mă amuză. BERENGER, privindu-l pe Jean în ochi: Ştii ce s-a întîmplat cu Boeuf? A devenit rinocer. JEAN: Ce s-a întîmplat cu Boeuf? BERENGER: A devenit rinocer. JEAN, făcîndu-şi vînt cu poalele cămăşii de la pijama: Brrr... BERENGER: Nu-i de glumă, ce naiba. JEAN: Da' lasă-mă să respir. E dreptul meu. Sînt la mine acasă. BERENGER: N-am spus nu. JEAN: Te rog să nu mă contrazici. Mi-e cald, mi-e cald. Brrr... O clipă. Mă duc să mă răcoresc. BERENGER, în timp ce Jean se repede spre baie: E din cauza febrei. BERENGER:

JEAN:

Jean e la baie, se aud respiraţia lui şi apa curgînd din­ tr-un robinet. de dincolo: Brrr... BERENGER: Are frisoane. Fie ce-o fi, eu îl sun pe doc­ tor.

JEAN,

119

Se îndreaptă din nou spre telefon, apoi, cînd aude vo­ cea lui Jean, se retrage brusc.

Aşa care va să zică, Boeuf, dragul de el, a de­ venit rinocer. Ha, ha, ha... Şi-a bătut joc de voi, s-a deghizat. (Scoate capul prin uşa întredeschisă de la baie. E foarte verde. Cucuiul de deasupra na­ sului a crescut.) S-a deghizat. BERENGER, plimbîndu-se prin cameră, fără să-l priveas­ că pe Jean: Te rog să mă crezi, părea ceva foar­ te serios. JEAN: Mă rog, treaba lui. BERENGER, întorcîndu-se spre Jean, care a dispărut în baie: E clar că n-a făcut special. S-a transformat împotriva voinţei lui. JEAN, de dincolo: De unde ştii tu? BERENGER: După toate semnele, aşa părea. JEAN: Şi dacă a făcut special? Aud? Dacă a făcut special? BERENGER: M-ar mira. Doamna Boeuf cel puţin pă­ rea să nu fie la curent... JEAN, cu o voce foarte răguşită: Ha, ha, ha! Vaca aia de madam Boeuf! Ha, ha, ha, e o idioată! BERENGER: Idioată sau nu... JEAN, intră repede, îşi scoate cămaşa pe care o aruncă pe pat, în vreme ce Berenger se întoarce discret. Jean, care are pieptul şi spatele verzi, se întoarce din nou la baie. Între cele două drumuri: Boeuf nu-i zicea niciodată nevesti-si ce-are de gînd... BERENGER: N-ai dreptate, Jean. Dimpotrivă, sînt un cuplu foarte unit. JEAN: Foarte unit, eşti chiar aşa sigur? Hmm, hmmm. Brrr... JEAN:

120

îndreptîndu-se spre Uţia de la baie pe care Jean i-o închide în nas: Foarte unit. Dovadă că . . . JEAN, de dincolo: Boeuf avea viaţa lui intimă. Păstra în adîncul inimii un colţişor secret, numai al lui. BERENGER: Nu trebuia să deschid discuţia, pare să-ţi facă rău. JEAN: Dimpotrivă, mă eliberez. BERENGER: Lasă-mă totuşi să chem doctorul, te rog. JEAN: Îţi interzic categoric. Nu suport oamenii încăpăţînaţi. (Jean intră în cameră. Berenger se dă îna­ poi, Uţior speriat, pentru că Jean e ţii mai verde ţii vor­ beţite cu mare greutate. Vocea lui e de nerecunoscut.) Şi dacă a devenit rinocer, de voie sau de nevo­ ie, poate că pentru el e mai bine. BERENGER: Ce tot spui, dragul meu? Cum îţi închi­ pui că . . . JEAN: Tu vezi peste tot numai răul. Dacă-i place lui să fie rinocer, n-are decît! Nu-i nimic ieşit din comun aici. BERENGER: Sigur, nu-i nimic ieşit din comun. Şi totuşi mă-ndoiesc că-i face chiar atîta plăcere. JEAN: Şi de ce nu, mă rog? ! BERENGER: Mi-e greu să spun de ce. E limpede. JEAN: Îţi spun eu că nu-i chiar aşa rău! La urma urmei, rinocerii sînt fiinţe la fel ca noi, au ace­ laşi drept la viaţă ca şi noi! BERENGER: Cu condiţia să n-o calce în picioare pe-a noastră. Tu nu-ţi dai seama de diferenţa de men­ talitate? JEAN, într-un du-te-vino între cameră ţii baie: Crezi că a noastră e mai bună? BERENGER,

121

Totuşi, noi avem morala noastră care e incompatibilă cu a animalelor ăstora. JEAN: Morală! Ce să spun! M-am săturat pînă-n gît de morală. Frumoasă mai e morala! Morala tre­ buie depăşită. BERENGER: Şi ce pui în locul ei? JEAN, acelaşi joc: Natura! BERENGER: Natura? JEAN, acelaşi joc: Natura are legile ei. Morala e con­ tra naturii. BERENGER: Dacă înţeleg eu, tu vrei să înlocuieşti legea morală cu legea junglei! JEAN: Abia aştept s-ajung acolo! BERENGER: Vorba vine. Dar, de fapt, nimeni... JEAN, întrerupîndu-1, intrînd şi ieşind: Trebuie să ne întemeiem viaţa pe altceva. Trebuie să ne întoar­ cem la plenitudinea primordială. BERENGER: Nu sînt deloc de-acord cu tine. JEAN, răsuflînd zgomotos: Vreau să respir. BERENGER: Gîndeşte-te, ce naiba, nu-ţi dai seama că noi avem o filozofie pe care animalele astea n-o au, un sistem de valori de neînlocuit? Clădit în secole de civilizaţie!. .. JEAN, tot de la baie: Să demolăm totul şi o să trăim mai bine. BERENGER: Nu pot să te iau în serios. Glumeşti, asta e poezie. JEAN: Brrr... BERENGER:

E aproape un muget. Nu te ştiam poet. iese de la baie: Brrr...

BERENGţR: JEAN,

122

Un nou muget. BERENGER: Te cunosc prea bine ca să cred că aşa gîn­ deşti cu adevărat. Fiindcă tu ştii la fel de bine ca mine că omul... JEAN, întrerupîndu-1: Omul... Să n-aud cuvîntul ăsta! BERENGER: Vreau să spun fiinţa umană, umanis­ mul... JEAN: Umanismul e fumat. Nu esti decît un bătrîn sentimental şi ridicol. Intră la baie. BERENGER: Oricum, totuşi, spiritul... JEAN, de la baie: Clişee! T împenii! BERENGER: Tîmpenii? JEAN, de la baie, cu o voce foarte răguşită, greu de în­ ţeles: Absolut. BERENGER: Mă mir s-aud asta din gura ta, dragă Jean. Ţi-ai pierdut minţile? Spune, ţie chiar ţi-ar plă­ cea să fii rinocer? JEAN: De ce nu! Eu n-am prejudecăţile tale. BERENGER: Vorbeşte mai clar. Nu te înţeleg. Pronunţi greu. JEAN, tot de la baie: Destupă-ţi urechile! BERENGER: Cum? JEAN: Destupă-ţi urechile. Am zis: de ce să nu fii ri­ nocer? Mie îmi plac schimbările. BERENGER: Afirmaţiile astea ale tale... (Berenger se opreşte pentru că apariţia lui Jean este înfricoşătoa­ re. Într-adevăr, Jean a devenit complet verde. Cu­ cuiul de pe frunte s-a transformat aproape într-un corn de rinocer.) Vai! Tu chiar ţi-ai pierdut capul! (Jean se repede spre pat, aruncă păturile pe jos, 123

rosteşte furios cuvinte de neînţeles, scoate sunete ciu­ date.) Nu mai fi aşa furios, calmează-te! Nu te mai recunosc. JEAN, greu inteligibil: Cald... prea cald. Demolăm to­ tul, haine, mă mănîncă, haine, mă mănîncă. Îşi scoate pantalonii de la pijama. Ce faci? Nu te mai recunosc! Tu care erai întotdeauna aşa pudic! JEAN: Mlaştinile! mlaştinile!... BERENGER: Uită-te la mine! Parcă nu m-ai vedea! Parcă nu m-ai auzi! JEAN: Te-aud foarte bine! Te văd foarte bine! BERENGER:

Se năpusteşte spre Berenger, cu capul plecat. Berenger se dă deoparte. BERENGER: Fii atent! JEAN, răsuflînd zgomotos:

Pardon!

Apoi se năpusteşte cu toată viteza în baie. vrea să fugă spre uşa din stînga, apoi se în­ toarce şi intră la baie, după Jean, spunînd: Nu pot să-l las în halul ăsta, e prietenul meu. (Din baie:) Am să chem doctorul! Ai neapărată nevoie, cre­ de-mă, ai neapărată nevoie. JEAN, din baie: Nu. BERENGER, din baie: Ba da. Calmează-te, Jean! Eşti ri­ dicol. Aoleu, cornul îţi creşte văzînd cu ochii!... Eşti rinocer! JEAN, din baie: Te calc în picioare, te calc în picioare. BERENGER,

Gălăgie mare la baie, mugete, zgomot de obiecte care cad, oglinda cade şi se sparge; apoi apare Berenger, înspăi124

mîntat, care reuşeşte cu greu să închidă uşa de la baie, în ciuda faptului că, aşa cum se poate ghici, uşa e îm­ pinsă din partea cealaltă. împingînd în uşă: E rinocer, e rinocer! (A reuşit să închidă uşa. Haina i-a fost găurită de corn. În momentul în care Berenger a reuşit să închidă uşa, cornul rinocerului a străpuns-o. În vreme ce uşa e zdruncinată de îmbrîncelile continue ale ani­ malului şi se aud mugete amestecate cu cuvinte greu de distins, cum ar fi „turbez", ,,ticălosule" etc., Be­ renger se repede spre uşa din dreapta.) Nu mi-aş fi închipuit asta niciodată din partea lui! (Des­ chide uşa care dă pe scări şi bate cu pumnii în uşa de pe palier.) E un rinocer în bloc! Chemaţi po­ liţia!

BERENGER,

Uşa se deschide. BĂTRÎNELUL, scoţînd capul: Ce s-a-ntîmplat? BERENGER: Chemaţi poliţia! E un rinocer în casă! ... VOCEA SOŢIEI BĂTRÎNELULUI: Ce s-a-ntîmplat, Jean?

De ce faci scandal? soţiei: Nu ştiu ce tot zice. A văzut un rinocer. BERENGER: Da, aici în casă. Chemaţi poliţia! BĂTRÎNELUL: Ce daţi buzna aşa? Cîtă lipsă de educaţie!

BĂTRÎNELUL,

Îi închide uşa în nas. se repede pe scări: Portar, portar, un rino­ cer în casă, chemaţi poliţia! Portar! (Se vede cum se deschide partea de sus a uşii de la ghereta porta­ rului; apare un cap de rinocer.) Încă unul! (Beren­ ger urcă scara în goană. Vrea să intre în camera lui

BERENGER,

125

Jean, ezită, apoi se îndreaptă din nou spre U$a Bătrî­ nelului. ln acea clipă, U$a Bătrînelului se deschide $i apar două mici capete de rinocer.) Doamne sfin­ te! (Berenger intră în camera lui Jean, în timp ce U$a de la baie e mai departe zgîlţîită. Berenger se îndreap­ tă spre fereastră, care e reprezentată printr-o simplă ramă, în faţa scenei, spre public. La capătul puteri­ lor, gata să le$ine, bîiguie:) Doamne Dumnezeu­ le! Doamne Dumnezeule! (Cu mare efort, încale­ că pe fereastră, aproape că trece de partea cealaltă, adică spre sală, dar se întoarce fiindcă în aceea$i cli­ pă apare, dinfosa orchestrei, traversînd-o în plină vi­ teză, un $ir lung de coarne de rinocer. Berenger se întoarce cît poate de repede $i prive$te o clipă pe fe­ reastră.) E o turmă întreagă pe stradă! O arma­ tă de rinoceri coboară pe bulevard! (Prive$te în toate părţile.) Pe unde să ies, pe unde să ies ! . . . Măcar d e s-ar mulţumi c u mijlocul străzii! Se revarsă pe trotuar, pe unde să ies, pe unde să plec?!