Teatru, vol. 7 [7] 973500559X, 9735009757

Citation preview

TEATRU VII

OPERA LUI EUGENE IONESCO:

Elegii pentru fiinţe mici (versuri, 1931), Nu (critică literară, 1934), Englezeşte fără profesor (piesă de teatru, 1943), Război cu toată lumea (publicistică, 1992). ScRIERI ÎN LIMBA FRANCEZĂ: TEATRU: La Cantatrice chauve, La Leron, Les Salutations, Jacques ou la Soumission, L'Avenir est dans les ceufs, Les Chaises, Le Maître, Le Salon de l'automobile, Victimes du devoir, La Jeune Fille a marier, Amedee ou Comment s'en debarrasser, Le Nouveau Locataire, Scene a quatre, Le Tableau, L'Impromptu de l'Alma, Tueur sans gages, Rhinoceros, Delire a deux, Le Pieton de l'air, Le roi se meurt, La Soif et la Faim, La Lacune, Exer­ cices de conversation et de dictionfranraises pour etu­ diants Americains, Jeux de massacre, Macbett, Ce for­ midable bordel!, L'Homme aux valises, Voyages chez Ies morts, La Niece-Epouse, Le Vu:omte, Le Rhume onirique, Les connaissez-vouz?, Maximilien Kolbe; PROZĂ: La Photo du Colonel (nuvele, 1962), Le Soli­ taire (roman, 1973); ESEURI ŞI MEMORIALISTICĂ: Notes et contre-notes (1962), Journal en miettes (1967), Present passe, passe present (1968), Antidotes (1977), Un homme en question (1979), Entre la vie et le reve. Entretiens avec Claude Bonnefoy (1987), Une quete intermit­ tente (1987); VOLUME DE DESENE: Decouvertes (1969), Le Noir et le Blanc (1981). ScRIERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ:

EUGENE IONESCO

TEATRU VII

Pietonul aerului Regele moare Traducere din franceză şi note de

VLAD RUSSO şi VLAD ZOGRAFI

li

HUMANITAS BUCUREŞTI

Coperta seriei IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României IONESCU, EUGEN Teatru / Eugene Ionesco; trad. din franceză şi note de:

Vlad Russo şi Vlad Zografi. - Bucureşti: Humanitas, 200311 voi. ISBN 973-50-0559-X Vol. 7: Pietonul aerului; Regele moare. 2005 - ISBN 973-50-0975-7 I. Russo, Vlad (trad.) II. Zografi, Vlad (trad.) 821.133.1-2=135.l 821.135.1-2

EUGENE IONESCO

THEÂTRE COMPLET

© Gallirnard, 1991

© HUMANITAS, 2002, pentru prezenta versiune românească EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/317 18 19, fax 021/317 18 24 www.humanitas.ro Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/311 23 30, fax 021/313 50 35, C.P.C.E. -- CP 14, Bucureşti e-mail: [email protected] www.librariilehumanitas.ro

ISBN 973-50-0559-X ISBN 973-50-0975-7

PIETONUL AERULUI Pentru Madeleine Renaud şi Jean-Louis Barrault

PERSONAJELE DOMNUL BERENGER, Pieton al aerului DOAMNA BERENGER, soţia lui, pe nume Josephine DOMNIŞOARA BERENGER, fiica lui, pe nume Marthe ZIARISTUL (englez) PRIMUL ENGLEZ, în haine de duminică PRIMA ENGLEZOAICĂ, soţia lui BĂIEŢELUL, fiul lor AL DOILEA ENGLEZ, în haine de duminică A DOUA ENGLEZOAICĂ, soţia lui FETIŢA, fiica lor JOHN BULL, corifeu PRIMA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ A DOUA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ UNCHIUL-DOCTOR ANGAJATUL DE LA POMPE FUNEBRE (Angajatul P.F.) TRECĂTORUL DIN ANTI-LUME La tribunal: JUDECĂTORUL JOHN BULL, deghizat în călău OMUL ÎN ALB CĂLĂUL LA LOCUL DE EXECUŢIE UN ASESOR

(Personajele nu trebuie să vorbească cu accent englezesc.)

DECOR

În extrema stîngă, o casă mică de ţară în stil englezesc: un cottage, amintind de picturile lui Douanier Rous­ seau sau Utrillo sau chiar Chagall, potrivit afinităţilor scenografului. Căsuţa, ca şi peisajul descris mai jos tre­ buie să creeze o atmosferă de vis. Totuşi, acest onirism trebuie redat mai degrabă prin mijloacele unui artist pri­ mitiv, fals neîndemînatic, decît prin mijloacele unui ar­ tist suprarealist sau inspirate din tehnicile folosite la Opera franceză sau la Châtelet. Totul e scăldat în lu­ mină, deci fără penumbră, fără tul etc. Restul scenei reprezintă un cîmp cu iarbă, foarte verde şi foarte proaspătă, aflat pe culmea care domină valea; în fundalul decorului se vede dealul de vizavi. Culmea platoului pe care se petrece acţiunea trebuie să fie semi­ circulară, astfel ca, pe de o parte, prăpastia să se poată ghici în apropiere iar spectatorul să aibă senzaţia că se află pe marginea ei şi, pe de altă parte, pentru ca în fund, în dreapta, să se poată zări primele case, albe şi scălda­ te în soare, un soare de aprilie, din micul oraş de pro­ vincie englezesc. Cerul e foarte albastru şi foarte limpe­ de. Pe scenă se pot vedea cîţiva copaci: cireşi, peri în floare. Se vor auzi zgomotele foarte slabe ale unor trenuri ce trec prinfundul văii, de-a lungul unui mic rîu navigabil care nu se vede nici el, bineînţeles, dar a cărui prezenţă 7

poate fi sugerată prin sunetul slab al sirenelor de va­ por. Se pot vedea cablurile unui teleferic ?i, pe cabluri, două mici cabine ro?ii urcînd ?i coborînd. Mai tîrziu, pe măsură ce acţiunea va înainta, vor apă­ rea ?i alte accesorii ?i schimbări de decor. Astfel, în cursul plimbării lui Berenger ?i afamiliei sale, pe marginea pră­ pastiei se vor vedea: ruine năpădite de flori, de culoare roz; graniţa neantului, o punte de argint, un tren cu cremalieră pe dealul din faţă etc. La ridicarea cortinei, două Bătrîne Doamne englezoai­ ce trec în plimbare din dreapta (dinspre grădină) către stînga (spre curte). PRIMA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ: Oh, y es ... A DOUA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ: Yes, sîntem

glia.

PRIMA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ:

ter.

în An­

În comita tul Glouces­

Ce duminică super­ bă! (Se aud clopote.) Clopotele de la biserica ca­ tolică. PRIMA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ: La mine în sat nu exista biserică catolică.

A DOUA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ:

În aceea?i clipă, o minge o love?te pe a Doua Englezoai­ că Bătrînă care se întoarce în timp ce apare un băieţel englez. A DOUA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ: Ooh! PRIMA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ, Băieţelului:

ieţel neastîmpărat!

Ooh! Bă­

Apare Primul Englez, tatăl Băieţelului. PRIMUL ENGLEZ:

Sorry. Scuzaţi-l pe băieţelul meu. 8

BĂIEŢELUL:

N-am vrut.

Apare Prima Englezoaică, soţia Primului Englez şi mama Băieţelului. Băieţelului: Trebuie să fii atent. Ai fost nepoliticos. Trebuie să-i ceri scuze doamnei. BĂIEŢELUL: Scuzaţi-mă, doamnă. PRIMUL ENGLEZ, Doamnelor: Mii de scuze. PRIMA ENGLEZOAICĂ, Doamnelor: Mii de scuze. PRIMA ENGLEZOAICĂ,

Cele două Englezoaice Bătrîne şi părinţii se salută re­ ciproc spunîndu-şi: ,,Sorry, scuzaţi-ne." Apoi se despart, îşi întorc spatele şi îşi continuă plim­ barea, în timp ce Fetiţa englezoaică îşi face apariţia, ia de jos mingea Băieţelului şi i-o dă. PRIMA ENGLEZOAICĂ,

cută.

Fetiţei: Eşti o fetiţă bine-cres-

Fetiţa face o reverenţă în timp ce apar Al Doilea En­ glez şi soţia lui, părinţii Fetiţei. Fetiţa dumneavoas­ tră e bine-crescută, doamnă. PRIMUL ENGLEZ, celui de-al Doilea Englez: Fetiţa dum­ neavoastră e bine-crescută, domnule. AL DOILEA ENGLEZ, Primului: Nu mă-ndoiesc că şi băieţelul dumneavoastră e bine-crescut. PRIMA ENGLEZOAICĂ: Aşa şi aşa. A DOUA ENGLEZOAICĂ: Nici fetiţa noastră nu e întot­ deauna politicoasă. PRIMA ENGLEZOAICĂ, părinţilor:

Cei patru Englezi se salută iarăşi spunîndu-şi: ,,Sor­ ry, sorry", se despart şi îşi continuă fiecare plimbarea

9

în direcţia lui, în timp ce Prima Englezoaică îi spune pentru ultima dată Băieţelului: ,, Obraznicule." Băieţelul face cu tifla pe ascuns în direcţia părinţilor lui. FETIŢA: Ooh! Ce băieţel obraznic! PRIMA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ, care a

băieţel obraznic!

văzut: Ooh! Ce

Ooh! Ce obraznic! Eu n-o să-l spun. Nu-i frumos să pîrăşti.

A DOUA ENGLEZOAICĂ BĂTRÎNĂ: FETIŢA:

Ziaristul intră prin stînga - dinspre curte - prin spa­ tele casei lui Berenger. ZIARISTUL,

neaţa!

către Primul Englez: Hello! Bună dimi­

PRIMA ENGLEZOAICĂ: Hello! Superbă duminică, nu-i

aşa?

PRIMUL ENGLEZ: Superbă duminică! ZIARISTUL: Ideală ca să mergi la ţară.

Englezii ies continuîndu-şi liniştit plimbarea. Rămas singur, Ziaristul se îndreaptă spre căsuţa lui Berenger, pe fereastra căreia acesta din urmă tocmai scoate capul, se uită la cer, la gazon şi spune: BERENGER: Superbă duminică! ZIARISTUL: Domnule Berenger, o clipă. Sînteţi dom­

nul Berenger, nu-i aşa? Scuzaţi-mă, eu sînt zia­ rist... (Berenger dă semne c-ar vrea să se retragă.) O clipă, vă rog. (Capul lui Berenger reapare ca la teatrul de păpuşi.) Aş vrea numai să vă pun cî­ teva întrebări. (Capul lui Berenger dispare.) Cî­ teva întrebări foarte simple. Vă rog, domnule Berenger. O singură întrebare. 10

Berenger scoate iarăşi capul. BERENGER: Domnule, am hotărît să nu mai răspund

la întrebările puse de ziarişti.

Îşi retrage iarăşi capul. O singură întrebare. Nu-i pusă de ziarist, e pusă de ziar. M-au trimis special pentru asta. E-un fleac, un fleac, nu vă gîndiţi la cine ştie ce. BERENGER, scoţînd din nou capul: N-am timp deloc, am de lucru. Adică n-am, sau poate c-o să am, cine ştie? Am venit din Europa în Anglia ca să mă odihnesc, să uit de munca mea... ZIARISTIJL, scoţîndu-şi carnetul de reporter: Ştim. Aţi sosit în Anglia, în comitatul Gloucester, şi lo­ cuiţi într-o căsuţă prefabricată, în mijlocul aces­ tei pajişti situate pe culmea verde care domină valea, unde (în timp ce vorbeşte, Ziaristul arată de­ corul cu mîna) între două dealuri împădurit� curge un mic rîu navigabil... Ne-am informat, domnule, scuzaţi-ne indiscreţia plină de respect. BERENGER: Nu-i nici un secret, se vede cu ochiul liber. ZIARISTIJL: Ziarul la care lucrez ar dori să vă pună o întrebare, stimate domnule Berenger. ZIARISTUL:

Berenger dă semne că ar vrea să se retragă. Capul lui dispare şi apare din nou. Nu plecaţi, domnule Berenger. E o între­ bare foarte simplă. Puteţi răspunde absolut ori­ ce. E pentru un articol de pe prima pagină, cu o fotografie mare de-a dumneavoastră, la scara unu pe doi. BERENGER: Spuneţi repede, domnule. N-am timp. Mă odihnesc.

ZIARISTIJL:

11

ZIARISTUL: Iertaţi-mă, îmi pare nespus de rău să vă

tulbur liniştea. Am să vă pun întrebarea tradi­ ţională: cînd vom vedea pe marile scene ale lu­ mii o nouă capodoperă a dumneavoastră? BERENGER: Nu vreau să răspund la întrebarea asta. ZIARISTUL: Ba da, haideţi, domnule Berenger. BERENGER: Mă obligaţi să vă fac mărturisiri. De la început mi-am dat seama că n-am nici un mo­ tiv să scriu. ZIARISTUL: Vă înţeleg perfect. Deşi să n-ai motive nu e un motiv. Nu există motive pentru nimic, ştim cu toţii. BERENGER: Bineînţeles. Numai că oamenii fac tot fe­ lul de lucruri chiar dacă n-au nici un motiv să le facă. Şi totuşi, firile slabe îşi oferă motive aparen­ te pentru acţiunile lor. Se prefac că le acceptă. Doar trebuie să fac ceva, spun ei. Eu sînt altfel. Pe vremuri, simţeam în mine o forţă inexplica­ bilă care mă îndemna să acţionez sau să scriu în ciuda unui nihilism fundamental. Nu mai pot continua aşa. ZIARISTUL: S-a notat. Nu mai puteţi continua. BERENGER: Nu, nu mai pot. Ani de zile m-am con­ solat oarecum cu gîndul că nu mai e nimic de spus. Acum sînt prea convins de asta, iar con­ vingerea mea nu mai e una intelectuală sau psi­ hologică; a devenit o convingere profundă, fi­ ziologică, mi-a intrat în carne, în sînge, în oase. Mă paralizează. Activitatea literară nu mai e un joc, nu mai poate fi un joc pentru mine. Ar trebui să fie o cale către altceva. Dar nu e. ZIARISTUL: Către ce altceva?

12

Păi, dac-aş şti, problema ar fi rezolvată. Transmiteţi-ne un mesaj. BERENGER: S-au transmis toate mesajele. Aveţi la dispoziţie mesaje cîte vreţi. Cafenelele şi redac­ ţiile sînt pline de literaţi-profeţi care au rezol­ vat totul. Ei le ştiu pe toate. Nimic mai simplu decît mesajul automat. Bravo lor. Ei cred că Is­ toria are dreptate, cînd de fapt o ia mereu raz­ na. Dar pentru ei, Istoria nu e decît dreptatea celui mai tare, ideologia unui regim care se in­ stalează şi triumfă. Oricare ar fi el. Găseşti întot­ deauna cele mai solide argumente ca să justi­ fici o ideologie triumfătoare. Numai că, exact din momentul în care se instalează şi triumfă, ideologia devine falsă. E nevoie de discernă­ mînt şi curaj intelectual, sau de o intuiţie luci­ dă, ca să te ridici împotriva stării de fapt şi să prevezi ce va fi, sau pur şi simplu să simţi că lucrurile ar trebui să stea altfel. ZIARISTUL: Se spune că numai teama de rivali v-a făcut să abandonaţi teatrul, poate doar provi­ zoriu. BERENGER: Cred că e vorba mai curînd de nevoia unei reînnoiri lăuntrice. Am să mă pot eu reîn­ noi? În principiu, da, în principiu, da, cîtă vre­ me nu smt de acord cu starea de fapt. Numai cine nu e de acord cu starea de fapt aduce mereu ceva nou şi original. Adevărul îl găseşti într-un fel de nevroză, nu în sănătate. .. Nevroza este adevă­ rul, adevărul de mîine împotriva adevărului apa­ rent de azi. Toţi literaţii, aproape toţi, şi aproape toţi autorii de teatru denunţă răul, nedreptatea, alienarea - nenorociri trecute. Ei închid ochii BERENGER:

ZIARISTUL:

13

asupra răului de azi. Ce rost are să denunţi răul de ieri. E inutil să demistifici ce a fost deja de­ mistificat. Ăsta-i conformism, şi n-are alt scop decît să mascheze noul rău, noile nedreptăţi, noile escrocherii. Majoritatea scriitorilor de azi cred că aparţ1n viitorului, cînd de fapt sînt de­ păşiţi de Istorie. Sînt proşti şi n-au curaj. ZIARISTUL: O clipă ... Să înţeleg că scrieţi un teatru cu mesaj? Un mesaj diferit de al celorlalţi, şi to­ tuşi un mesaj... Mesajul dumneavoastră... BERENGER: Din păcate! N-am ce face! Sper totuşi că în spatele mesajului meu aparent există şi alt­ ceva, nu ştiu încă ce anume, ceva care se va dez­ vălui poate... de la sine ... în ficţiune. ZIARISTUL: Daţi-mi voie să notez: ,,Gata cu starea de fapt... nevroză... cafenea... discernămînt... cu­ raj, intuiţie ... rău... scriitorii sînt proşti." BERENGER: Mai e şi critica: bună, rea, pe mine mă oboseşte. Mă oboseşte şi teatrul, mă obosesc şi actorii; viaţa mă oboseşte ... ZIARISTUL: Notez: ,,oboseală... oboseală ... oboseală ... " BERENGER: Mă întreb în acelaşi timp dacă literatura şi teatrul pot într-adevăr exprima imensa com­ plexitate a realului, dacă azi mai poate vedea ci­ neva limpede în sufletul celorlalţi sau în sufletul lui. Trăim un coşmar înfiorător; literatura n-a avut niciodată forţa, intensitatea, tensiunea vie­ ţii; iar azi cu atît mai puţin. Ca să se ridice la înăl­ ţimea vieţii, literatura ar trebui să fie infinit mai crudă, mai cumplită. Dar oricît de crudă ar fi, literatura nu ne poate da decît o imagine extrem de palidă, de diluată a adevăratei cruzimi; ca şi a miracolului real, de altfel.- Ea nu e nici cunoaş14

tere, fiindcă nu-i decît clişeu: adică devine clişeu, încremeneşte imediat, expresia rămîne în urmă în loc s-o ia înainte. Ce se poate face pentru ca literatura să devină o explorare pasionantă? P'mă şi imaginarule insuficient. Realitatea, cea pe care literaţii conformişti cred că o reflectă sau o cu­ nosc - şi nu există decît literaţi conformişti -, realitatea asta depăşeşte ficţiunea; nici nu mai poate fi cuprinsă cu gîndul. .. ZIARISTUL: Am înregistrat: ,,Nu se mai poate înre­ gistra. " BERENGER: Dar totul ar fi suportabil dacă am fi ne­ muritori. Pe mine unul mă paralizează gîndul că voi muri. Nu e un adevăr nou. E-un adevăr pe care îl uităm. . . ca să putem face ceva. Eu nu mai pot să fac „ceva", eu vreau să mă vindec de moarte. La revedere, domnule. ZIARISTUL: Perfect. Vă mulţumesc pentru aceste preţioase declaraţii. Cititorii noştri de dumini­ că le vor citi fără îndoială cu sufletul la gură; vor avea cu ce să se amuze. Vă rămîn şi eu în­ datorat, graţie dumneavoastră am cu ce să um­ plu coloanele ziarului. BERENGER: Pe prima pagină. Şi cu fotografie, vă rog. ZIARISTUL: Bineînţeles, stimate maestre. Mîine pri­ miţi cecul. BERENGER: Cît? (Ziaristul, cu mîna pîlnie, îi spune lui Berenger o cifră care nu se aude.) Bine, e-n regulă, domnule. La revedere, domnule. Capul lui Berenger dispare. Ziaristul iese în grădină. Scena rămîne pustie cîteva clipe. În depărtare se aude un vuiet de avion care va cre�te în tot timpul scenei următoare. 15

Prin dreapta - dinspre grădină - intră Doamna Be­ renger, Josephine, îmbrăcată cu un capot albastru în­ chis, cu stele albe. !n urma ei, intră Unchiul-Doctor, urmat de Angaja­ tul de la pompefunebre. Acesta e îmbrăcat într-un cos­ tum negru, poartă mănuşi negre, cravată neagră şi un melon negru în mînă. Unchiul-Doctor are părul grizonat la tîmple şi poar­ tă un costum gri cu doliu la rever. UNCHIUL-DOCTOR, îndreptîndu-se către Josephine:

Jo­ sephine! Josephine! JOSEPI--IlNE, întorcîndu-se: Ce cauţi aici, Unchiule-Doc­ tor? Te credeam la Brazzaville ... UNCHIUL-DOCTOR: N-am fost în viaţa mea la Brazza­ ville. ANGAJATUL P.F.: Doamnă Berenger, doamnă Beren­ ger ... JOSEPHINE: Ce doriţi, domnule? ANGAJATUL P.F.: Scuzaţi-mă, doamnă Berenger, da­ ţi-mi voie să mă prezint: sînt angajat la pom­ pele funebre. Trebuie să vă aduc la cunoştinţă o veste foarte neplăcută. JOSEPHINE: Vai de mine! Dumnezeule! UNCHIUL-DOCTOR: Nu e o veste neplăcută, nici vor­ bă, linişteşte-te, dragă Josephine. Dimpotrivă, e o veste cît se poate de bună. ANGAJATUL P.F.: Depinde cum priveşti lucrurile. Ves­ tea o fi bună; pentru noi însă, e neplăcută. JOSEPHINE: Da' ce s-a întîmplat? ANGAJATUL P.F.: Nu vă speriaţi, doamnă, e cutremu­ rător. UNCHIUL-DOCTOR, Angajatului: Domnule, lăsaţi-mă totuşi să-i dau eu vestea nepoatei mele. Veştile 16

trebuie date cu menajamente. Marile bucurii şi marile dureri pot ucide. (Josephinei:) Fratele meu, tatăl tău ... JOSEPHINE: Ştiu, săracul, a murit în război. Vrei să-mi spui că i-a fost adus trupul? UNCHIUL-DOCTOR: Nu mai e mort, Josephine. JOSEPHINE: A înviat? Lasă-te de glume, unchiule. UNCHIUL-DOCTOR: Nu ştiu dacă a înviat. Dar trăieşte, pe onoarea mea de doctor. Poate că au cre­ zut doar că e mort. S-au înselat. În orice caz, nu e departe, ajunge dintr-o clipă într-alta. JOSEPHINE: Nu se poate, nu se poate! UNCHIUL-DOCTOR: Jur! JOSEPHINE: Si cum e? Unde e? A slăbit? E obosit? E bolnav? E trist? E vesel? ANGAJATUL P.F.: Dar noi, doamnă, noi ce ne facem? Aţi anunţat oficial decesul tatălui dumneavoas­ tră; aţi comandat înmormîntarea; totul e pre­ gătit, am dat anunţ în ziare, am cheltuit bani. JOSEPHINE: Vai, bietul meu tată! Nu l-am mai văzut de-o veşnicie. O să-l recunosc oare? UNCHIUL-DOCTOR: E mai tînăr