Teatru, vol. 8 [8] 973500559X, 9735011794, 973500559x

Citation preview

TEATRU VIII

OPERA LUI EUGENE IONESCO:

Elegii pentru fiinţe mici (versuri, 1931), Nu (critică literară, 1934), Englezeşte fără profesor (piesă de teatru, 1943), Război cu toată lumea (publicistică, 1992). SCRIERI ÎN LIMBA FRANCEZĂ: TEATRU: La Cantatrice chauve, La leron, Les Salutations, Jacques ou la Soumission, L'Avenir est dans les ceufs, Les Chaises, Le Maître, Le Salon de l'automobile, Victimes du devoir, Le Jeune Fille a marier, Amedee ou Comment s' en debarrasser, Le Nouveau Locataire, Scene a qua­ tre, Le Tableau, L' Impromptu de l'Alma, Tueur sans gages, Rhinoceros, Delire a deux, Le Pieton de l'air, Le roi se meurt, La Soif et la Faim, La Lacune, Exer­ cices de conversation et de diction franraises pour etudiants Americains, Jeux de massacre, Macbett, Ce formidable bordel!, L'Homme aux valises, Voyages chez les morts, La Niece-Epouse, Le Vicomte, Le Rhume onirique, Les connaissez-vouz?, Maximilien Kolbe; PROZĂ: La Photo du Colonel (nuvele, 1962), Le Solitaire (roman, 1973); ESEURI ŞI MEMORIALISTICĂ: Notes et contre-notes (1962), Journal en miettes (1967), Present passe, passe present (1968), Antidotes (1977), Un homme en question (1979), Entre la vie et le reve. Entretiens avec Claude Bonnefoy (1987), Une quete intermit­ tente (1987); VOLUME DE DESENE: Decouvertes (1969), Le Noir et le Blanc (1981). SCRIERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ:

EUGENE IONESCO

TEATRU VIII

Delir în doi Setea si foamea Traducere din franceză şi note de VLAD RUSSO şi VLAD ZOGRAFI

•

HUMANITAS BUCUREŞTI

Coperta seriei IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României IONESCU, EUGEN Teatru / Eugene Ionesco; trad. din franceză şi note de: Vlad Russo şi Vlad Zografi. - Bucureşti: Humanitas, 200311 voi. ISBN 973-50-0559-X Voi. 8: Delir în doi; Setea şi foamea. 2006 - ISBN 973-50-1179-4 I. Russo, Vlad (trad.) II. Zografi, Vlad (trad.) 821.133.1-2=135.1 821.135.1-2

EUGENE IONESCO

THEÂTRE COMPLET

© Gallimard, 1966

© HUMANITAS, 2002, pentru prezenta versiune românească EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/317 18 19, fax 021/317 18 24 www.humanitas.ro Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/31123 30, fax 021/313 50 35, C.P.C.E. - CP 14, Bucureşti e-mail: [email protected] www.librariilehumanitas.ro

ISBN 973-50-0559-x ISBN 973-50-1179-4

DELIR ÎN DOI

... în trei, în cîţi vrei Pentru Tsilla Chelton, Yves Penaud, Antoine Bourseiller

PERSONAJELE EA EL SOLDATUL VECINII

O cameră ca oricare alta: scaune, pat, toaletă, fereas­ tră în fund, uşă în stînga, uşă în dreapta. Ea stă în faţa toaletei care se află lîngă uşa din planul apropiat, în stînga. El se plimbă prin cameră, nu foarte nervos, şi totuşi puţin nervos, cu mîinile la spate, ochii în tavan, parcă ar privi cum zboară muştele. De afară se aud zgo­ mote, vociferări, împuşcături. Jocfără cuvinte - plim­ barea bărbatului, toaleta femeii - vreme de şaizeci de secunde. Cele două personaje sînt în halat şi papuci. Halatul bărbatului e cam jegos; cel alfemeii poartă sem­ nele unei oarecari cochetării. El e neras. Nu sînt tineri. EA: Cînd mă gîndesc ce viaţă mi-ai promis! Şi uite în ce hal m-ai adus! Am părăsit un soţ pentru un amant. Romantic, nu-i aşa? Soţul era de zece ori mai bun, donjuanule! El nu mă contrazicea prosteşte. EL: Nu ţin să te contrazic cu orice preţ. Dar cînd spui lucruri neadevărate, nu pot să accept. Eu iubesc adevărul. EA: Care adevăr? Dacă-ţi spun că nu-i nici o dife­ renţă! Ăsta-i adevărul. Nu-i nici o diferenţă. Melcul şi broasca ţestoasă sînt unul şi acelaşi lucru. 7

EL: Da' de unde. Nu-s deloc EA: Animal eşti tu, idiotule. EL: Ba tu eşti idioată.

acelaşi animal.

EA: Mă jigneşti, imbecilule, scîrbosule, donjuanule. EL: Măcar ascultă, ascultă, ce naiba... EA: Ce s-ascult? De şaptesprezece ani tot ascult.

Şaptesprezece ani de cînd m-ai smuls de lîngă soţul meu, din căminul meu. EL: N-are nici o legătură cu problema... EA: Ce problemă? EL: Problema pe care o discutăm. EA: Gata. Nu mai e nici o problemă. Melcul şi broasca ţestoasă sînt unul şi acelaşi animal. EL: Nu, nu sînt acelaşi animal. EA: Ba da, sînt acelaşi. EL: Toată lumea o să-ţi spună... EA: Care lume? N-are broasca ţestoasă carapace? Răspunde. EL: Şi ce-i cu asta? EA: N-are şi melcul? EL: Ba da. Şi ce-i cu asta? EA: Melcul sau broasca ţestoasă nu se-nchid în carapacea lor? EL: Ba da. Şi ce-i cu asta? EA: Broasca ţestoasă, sau melcul, nu-i un animal încet, bălos, cu corpul scurt? Nu-i un fel de rep­ tilă mică? EL: Ba da. Şi ce-i cu asta? EA: Păi e, fiindcă eu îţi demonstrez. Nu se zice încet ca broasca ţestoasă şi încet ca melcul? Şi pe urmă melcul, adică broasca ţestoasă, nu se tîrăşte? EL: Ei, nu chiar. 8

EA: Nu chiar ce? Vrei să zici că melcul nu se tîrăşte? EL: Ba da. EA: Păi vezi, e totuna cu broasca ţestoasă. EL: Ba nu. EA: Căposule! Cap de melc! Poftim, explică-mi tu

de ce. De-aia. Broasca ţestoasă, adică melcul, umblă cu casa-n spinare. Casa pe care chiar ea a ţesut-o, că de aia-i zice ţestoasă. EL: Limaxul se înrudeşte cu melcul. E un melc fără casă. În vreme ce broasca ţestoasă n-are nici în clin nici în mînecă cu limaxul. Ei, vezi? Vezi că n-ai dreptate? EA: Explică-mi tu, zoologule, explică-mi tu de ce n-am dreptate. EL: Păi, fiindcă... EA: Spune-mi care-s diferenţele, dacă vezi vreo diferenţă. EL: Păi, fiindcă... Diferenţele... Mă rog, există şi unele asemănări, nu pot să neg. EA: Atunci de ce negi? EL: Diferenţele... sînt că... că... N-are rost, oricum n-ai să recunoşti... şi pe urmă sînt prea obosit. Ţi-am explicat o dată, n-o mai iau de la capăt. M-am săturat. EA: Nu vrei să explici fiindcă n-ai dreptate. Nu poţi să vii cu argumente, pur şi simplu fiindcă n-ai. Dacă erai de bună-credinţă, recunoşteai. Tu eşti de rea-credinţă, mereu ai fost de rea-credinţă. EL: T'rmpenii, spui numai tîmpenii. Ce naiba, lima­ xul face parte din... Adică, vreau să spun, mel­ cul... Iar broasca ţestoasă...

EL: EA:

9

Ah! M-am săturat. Taci! Mai bine taci. Nu mai pot să te-aud cum baţi cîmpii. EL: Nici eu nu mai pot să te-aud. Nu mai vreau s-aud nimic. EA:

Zgomotul unei explozii puternice. Nici că ai să mai auzi! EL: Păi ce s-aud?! N-am ce să mai aud! (Pauză.) Ia stai puţin, broasca ţestoasă are cumva coarne? EA: Nu m-am uitat. EL: Melcul are. EA: Nu întotdeauna. Numai cînd şi le scoate. Broasca ţestoasă e un melc care nu şi le scoate. Şi cu ce se hrăneşte broasca ţestoasă, mă rog? Cu salată. Exact ca melcul. Deci e-acelaşi animal. Spune-mi ce mănînci, ca să-ţi spun cine eşti. Pe de altă parte, şi broasca ţestoasă şi melcul sînt comes­ tibile. EL: Nu se gătesc la fel. EA: Unde mai pui că nu se mănîncă unul pe altul, aşa cum nici lupii nu se mănîncă între ei. Fiind­ că fac parte din aceeaşi specie. Asta înseamnă cel mult că unul e o varietate a celuilalt. Dar e aceeaşi specie, aceeaşi specie. EL: Vită-ncălţată! Asta-i specia ta! EA: Ai zis ceva? EL: Am zis că nu facem parte din aceeaşi specie. EA: Trebuia să-ţi dai seama demult. EL: Mi-am dat seama din prima zi. Dar era prea tîrziu. Trebuia să-mi fi dat seama înainte să te cunosc. În ajun. Din prima zi am înţeles că n-o să ne înţelegem niciodată. EA:

10

Trebuia să mă laşi cu soţul meu, cu dragostea din sînul familiei, trebuia să mi-o spui şi să mă laşi să-mi fac datoria. Datorie care era o plăcere de fiecare clipă, zi şi noapte. EL: De ce-ai venit după mine? EA: Tu m-ai tras după tine. Donjuanule! Au trecut şaptesprezece ani! La vîrsta aia nu ştii ce faci. Mi-am părăsit copiii. N-aveam copii. Dar pu­ team să am. Oţi vroiam. Puteam să am băieţi care să fie alături de mine, să mă ocrotească. Şapte­ sprezece ani! EL: O să mai treacă şaptesprezece. Încă şaptespre­ zece ani o să mai ţină distracţia. EA: Fiindcă nu vrei s-accepţi adevărul. În primul rînd că limaxul are casa lui mică, ascunsă. Prin urmare e un melc. Adică o broască ţestoasă. EL: Aaa, ia stai, melcul e o moluscă, o moluscă gas­ teropodă. EA: Moluscă eşti tu. Molusca e un animal moale. Ca broasca ţestoasă. Ca melcul. Nu-i nici o dife­ renţă. Dacă-l sperii, melcul se ascunde în cochi­ lia lui, exact ca broasca ţestoasă. Uite, încă o dovadă că-i acelaşi animal. EL: La urma urmei, mi-e indiferent, de ani de zile ne certăm din cauza ţestoasei şi a melcului... EA: Melcului sau ţestoasei. EL: Cum zici tu, nu mai vreau s-aud de asta. (Pa­ uză.) Şi eu mi-am părăsit soţia. De fapt, mă rog, eram deja divorţat. Te consolezi cu gîndul că nu eşti nici primul, nici ultimul. Nu e bine să divorţezi. Dacă nu mă-nsuram, nu divorţam. Nu se ştie niciodată. EA:

11

Aşa e, cu tine nu se ştie niciodată. Eşti în stare de orice. Nu eşti în stare de nimic. EL: O viaţă fără viitor e pur şi simplu o viaţă fără viitor. Nici măcar. EA: Unii au noroc. Norocoşii. Ghinioniştii n-au. EL: Mi-e prea cald. EA: Mie mi-e frig. Nu-i momentul să-ţi fie cald. EL: Tu nu vezi că nu ne înţelegem? Nu ne înţelegem niciodată. Deschid fereastra. EA: Vrei să îngheţ. Vrei să mă omori. EL: Nu vreau să te omor, vreau aer. EA: Ziceai că trebuie să te resemnezi şi să te su­ foci. EL: Cînd am zis eu asta? N-am zis niciodată. EA: Ba da, ai zis. Anul trecut. Nu mai ştii ce spui. Te contrazici. EL: Nu mă contrazic deloc. Era alt anotimp. EA: Cînd ţi se face ţie frig nu-mi dai voie să des­ chid fereastra. EL: Tocmai asta îţi reproşez şi eu: că ţi-e cald cînd mie mi-e frig şi că ţi-e frig cînd mie mi-e cald. Niciodată nu ne e cald sau frig în acelaşi timp. EA: Niciodată nu ne e frig sau cald în acelaşi timp. EL: Nu. Niciodată nu ne e cald sau frig în acelaşi timp. EA: Fiindcă nu eşti şi tu un om ca toţi ceilalţi. EL: Eu, eu nu sînt un om ca toţi ceilalţi? EA: Nu. Din nefericire, nu eşti un om ca toţi ceilalţi. EL: Nu, nu sînt un om ca toţi ceilalţi, din fericire. EA:

Explozie. EA:

Din nefericire. 12

Explozie. EL: Din fericire. (Explozie.) O explozie. Nu sînt un om banal, nu sînt un idiot. Ca toţi idioţii pe care i-ai cunoscut tu;

Explozie. Ai auzit? O explozie. EL: Eu nu sînt un neica-nimeni! Eu eram invitat la prinţese cu decolteuri pînă la buric, care-şi puneau bluze pe deasupra ca să nu umble goale. Aveam idei geniale, aş fi putut să le pun pe hîr­ tie, mi s-ar fi cerut s-o fac. Puteam să fiu poet. EA: Te crezi mai deştept ca alţii; aşa am crezut şi eu în ziua în care mi-am pierdut minţile. Pe nai­ ba! M-am prefăcut că te cred. Fiindcă m-ai se­ dus. Numai că tu nu eşti decît un cretin. EL: Cretino! EA: Cretinule! Donjuanule! EL: Te rog să nu mă insulţi. Nu mă face pe mine donjuan. Nu ţi-e ruşine! EA: Nu te insult. Te demasc. EL: Las' că-ţi arăt eu ţie demascare. Ia uite cum îţi zboară fardurile! EA:

Îi trage o palmă cu putere. Măgarule! Donjuanule! Donjuanule! EL: Ia vezi... că-ti mai ard una! EA: Donjuanule! (Îi trage o palmă.) Aşa-ţi trebuie! EL: Ia taci!... Ascultă! EA:

Zgomotele de-afară sporesc, vociferările, împuşcăturile care se-auzeau vag, în depărtare, s-au apropiat, au ajuns sub fereastră. El, care era gata să reacţioneze violent la insultele ei, se opreşte brusc; la fel şi ea. 13

Ce i-o fi apucat iar? Deschide odată fereastra aia. Uită-te. EL: Adineaori ziceai că nu vrei s-o deschid. EA: Treacă de la mine. Vezi, eu am suflet... EL: E-adevărat, ai nimerit-o şi tu o dată, mincinoa­ so. Oricum, n-o să-ţi mai fie frig. Atmosfera s-a-ncins. EA:

Se duce să deschidă fereastra şi priveşte. EA: Ce se-ntîmplă? EL: Mai nimic. Sînt trei morţi. EA: Cine a murit? EL: Cîte unul de fiecare parte. Şi un neutru, un tre­

cător.

EA: Nu mai sta la fereastră. Or să tragă în tine. EL: O închid. (Închide fereastra.) Oricum, se-ndepăr-

tează. EA: Înseamnă c-au plecat. EL: Stai să mă uit. EA: N-o deschide. (El deschide fereastra.) De ce-or fi plecat? Răspunde. Închide naibii fereastra aia. Mi-e frig. (El închidefereastra.) O să ne sufocăm. EL: Ia uite-i cum stau la pîndă. Li se văd capetele acolo, după colţ, de-o parte şi de alta. Nu-i mo­ mentul să mergem la plimbare. Deocamdată nu putem ieşi. Luăm mai tîrziu o hotărîre. Mîine. EA: Atîta aşteptai ca să nu luăm nici o hotărîre. EL: Asta-i situaţia. EA: Aşa o să fie mereu, mereu. Cînd nu-i furtună, e greva căilor ferate, cînd nu-i gripă, e război. Cînd nu-i război, tot război e. Simplu ca bună ziua! Şi ce-o fi la capătul timpului? Ştim prea bine ce-i la capătul timpului. 14

N-ai mai terminat odată să te piepteni şi să te răspiepteni? Eşti destul de frumoasă, oricum nu poţi să fii mai frumoasă decît eşti. EA: Ţie nu-ţi place cînd sînt ciufulită. EL: Ţi-ai găsit momentul să fii cochetă! Mereu eşti în contratimp. EA: Am luat-o înaintea timpului meu. Mă fac frumoasă pentru zilele frumoase care vor veni. EL:

Un glonte tras din stradă sparge un geam. EA şi EL: Ah! Ai văzut?! EA: Eşti rănit? EL: Eşti rănită? EA: Ţi-am zis să tragi obloanele. EL: Am să mă plîng proprietarului. Cum

permite una ca asta? Unde-i proprietarul nostru? Pe stradă, bineînţeles, se distrează. Ce oameni! EA: Trage odată obloanele alea. (El lasă obloanele. Întuneric.) Aprinde lumina, ce naiba. Doar n-o să stăm pe întuneric. EL: Păi tu mi-ai zis să trag obloanele. (Se îndreap­ tă pe întuneric spre întrerupător, se loveşte de o mo­ bilă.) Au! M-am lovit! EA: Blegule. EL: Aşa, ia-mă la rost. Unde-o fi drăcia aia? Ce casă are şi proprietarul ăsta! hnposibil să te descurci! Niciodată nu ştii unde şi-a pus întrerupătoa­ rele. Nu se mişcă, dar îşi schimbă mereu locul. Ea se ridică, merge pe întuneric spre întrerupător, se loveşte de El. EA: Ai putea să fii mai atent. EL: Ai putea să fii mai atentă.

15

Ea reuşeşte să aprindă lumina. Mi-ai făcut un cucui în frunte. EL: M-ai călcat pe picior. EA: Special ai făcut-o. EL: Special ai făcut-o. (Se aşaziifiecare pe scaun. Pauză.) Dacă nu te-aş fi văzut, nu ne-am fi cunoscut. Cum ar fi fost? Poate că m-aş fi făcut pictor. Poate altceva, cum ar fi fost? Poate c-aş fi călă­ torit, poate c-aş fi fost mai tînăr. EA: Poate c-ai fi murit într-un azil. Poate că ne-am fi întîlnit totuşi altădată. Poate că aşa ne-a fost scris. Cine ştie? EL: Poate că nu m-aş fi întrebat ce rost are viaţa. Sau poate c-aş fi avut alte motive de nemulţu­ mire. EA: Mi-aş fi văzut copiii crescînd. Sau poate m-aş fi făcut actriţă de cinema. Poate c-aş fi locuit în­ tr-un castel plin cu flori, ghirlande de flori. Aş fi făcut... ce-aş fi făcut? Cum ar fi fost? EL: Eu plec. (Îşi ia pălăria, se îndreaptă spre uşă. Se aude un zgomot puternic. Se opreşte în faţa uşii.) Auzi? EA: Nu sînt surdă. Ce-o fi? EL: O grenadă. Atacă cu grenade. EA: Chiar dacă te-ai hotărî, tot n-am putea trece niciodată. Sîntem prinşi între două focuri. Ce idee ai avut şi tu să alegi casa asta de la graniţa dintre cartiere! EL: Tu ai vrut casa asta. EA: Mincinosule! EL: Sau n-ai memorie, sau faci pe proasta. Tu ai vrut apartamentul ăsta pentru frumuseţea per­ spectivei. Ziceai că o să-mi împrospăteze ideile. EA:

16

Poveşti! Tu n-ai avut niciodată idei. Cui i-ar fi trecut prin minte? ... Dracu' putea să ghicească... EA: Vezi, recunoşti că tu ai ales casa. EL: Cum s-o aleg dacă n-am avut nici o idee?... Sau am avut, sau n-am avut. Hotărăşte-te. EA: Am ales-o la întîmplare. (Zgomote mai puterni­ ce afară. Strigăte, gălăgie pe scări.) Îi auzi? Urcă. Închide bine uşa. EL: E închisă. Nu se-nchide bine. EA: Închide-o bine cînd îţi spun. EL: Au ajuns pe palier. EA: La noi pe palier? EA: EL:

Se aud bătăi în uşă. EL:

Potoleşte-te. Nu pe noi ne caută. Bat la uşa de vizavi.

Amîndoi ascultă. Gălăgia continuă. I-au săltat. Urcă la etajul de sus. EA: Coboară. EL: Ba nu, urcă. EA: Coboară. EL: Ba nu, urcă. EA: Îţi spun eu, coboară. EL: Mereu vrei să ai dreptate. Îţi spun eu că urcă. EA: Coboară. De frică, nici nu mai recunoşti zgomotele. EL: Urcă sau coboară, e cam totuna. Data viitoare la noi or să vină. EA: Hai să ne baricadăm. Dulapul. Împinge dula­ pul în dreptul uşii. Şi mai zici că ai idei. EA: EL:

17

N-am zis că am idei. Trebuie să te hotărăşti, din două, una! EA: Dulapul, ce naiba, împinge dulapul. (Iau dula­ pul care se află în dreapta �i-l împing în dreptul u�ii din stînga.) O să stăm mai liniştiţi. Măcar atît. EL: Linişte, asta numeşti tu linişte! Nu mai ştii ce spui. EA: Bineînţeles, cu tine nu poate omul să aibă linişte, niciodată nu-i linişte cu tine. EL: Cu ce te-mpiedic eu să ai linişte? EA: Mă calci pe nervi. Nu mă mai călca pe nervi. Oricum mă calci pe nervi. EL: Nu mai zic nimic, nu mai fac nimic. Chiar dacă nu fac absolut nimic, tot ai să zici că te calc pe nervi. Ştiu foarte bine ce-ţi trece prin minte. EA: Ce-mi trece prin minte? EL: Îţi trece prin minte ce-ţi trece prin minte. EA: Insinuări, aluzii perfide. EL: Şi, mă rog, de ce sînt perfide insinuările astea? EA: Toate insinuările sînt perfide. EL: Întîi şi-ntîi că nu sînt insinuări. EA: Ba da, sînt insinuări. EL: Ba nu. EA: Ba da. EL: Ba nu. EA: Păi dacă nu sînt insinuări, atunci ce sînt? EL: Ca să ştii ce sînt insinuările, trebuie mai întîi să ştii ce sînt. Dă-mi definiţia insinuării. Defi­ niţia insinuării, te rog. EA: Vezi c-au coborît? I-au săltat pe ăştia de pe palier. Nu mai ţipă. Ce le-or fi făcut? EL: Probabil că le-au tăiat beregata. EL:

18

Ce idee caraghioasă! De fapt, nu-i nimic de rîs... dar de ce le-or fi tăiat beregata? EL: Doar n-o să mă duc să-i întreb. Nu-i momentul. EA: Poate că nu le-au tăiat beregata. Le-or fi făcut altceva, mai ştii? EA:

Strigăte, zgomote venind de-afară, pereţii se clatină. EL: Auzi? EA: Vezi? EL: Vezi? EA: Auzi? EL: Folosesc mine subterane. EA: O s-ajungem în pivniţă. EL: Sau în stradă, şi-ai să răceşti. EA: În pivniţă ar fi mai bine. Putem

să ne punem calorifer. EL: Putem să ne ascundem. EA: N-o să le treacă prin minte să ne caute acolo. EL: De ce? EA: E prea adînc. Nu-şi închipuie ei că oameni ca noi, sau, mă rog, nu neapărat ca noi, îşi duc viaţa ca nişte animale, în adîncuri. EL: Scotocesc ei peste tot. EA: N-ai decît să te duci. N-am să te împiedic eu să pleci. Ieşi la aer curat, profită de ocazie ca să începi altă viaţă. Dacă-ţi închipui că există altă viaţă... EL: Nu-i o ocazie prea bună. Plouă, e ger. EA: Ziceai că mie mi-e frig. EL: Acuma mi-e mie. Mă ia cu frig pe şira spinării. Am dreptul să mă ia cu frig pe şira spinării. EA: Ai toate drepturile, bineînţeles. Eu n-am nici unul. Nici măcar să-mi fie cald. Ce viaţă mi-ai

19

oferit! Uită-te şi tu. Uită-te şi spune-mi dacă e o bucurie să trăieşti aici.

Arată spre obloanele închise, dulapul din dreptul uşii. Prostii, doar n-ai să-mi zici acum că eu sînt de vină pentru ce se întîmplă, pentru toată nebu­ nia lumii. EA: Eu spun că trebuia să prevezi. Trebuia să faci cumva ca să nu se-ntîmple cît sîntem noi aici. Tu eşti ghinionul în carne şi oase. EL: Bine. Atunci mă retrag. Îmi iau pălăria.

EL:

Vrea să se ducă să-şi ia pălăria. Un proiectil trece prin fereastră şi obloane şi cade în mijlocul camerei. Privesc proiectilul. EA: Uite o carapace de melc-ţestoasă. EL: Melcul n-are carapace. EA: Atunci ce are? EL: Nu ştiu, cochilie. EA: E-acelaşi lucru. EL: Aoleu! E o grenadă. EA: O grenadă! O să sară în aer, stinge fitilul. EL: N-are fitil. Uite că nu explodează. EA: Nu mai pierde vremea. Ascunde-te. (Ea se

as­ cunde într-un colţ. El se îndreaptă spre grenadă.) Ai să te omori. Imprudentule, imbecilule! EL: N-o putem lăsa în mijlocul camerei. Ia grenada, o aruncă pe fereastră. Afară se aude o explozie puternică. EA:

Ai văzut că explodează? În casă poate că n-ar fi explodat, nu-i destul aer în casă. Explodează în aer liber. Poate c-ai omorît pe cineva. Asasinule!

20

EL: Nu vezi ce-i afară? La grămadă, nu se simte.

P"'mă una-alta, am mai scăpat o dată de pericol.

Zgomot puternic afară. EA: Acum o să tragă curentul. EL: Vezi, n-ajunge să-nchizi obloanele. Trebuie să

punem o saltea, hai să punem salteaua. EA: Trebuia să te gîndeşti mai devreme. Mai ai şi tu cîte o idee, dar de fiecare dată e prea tîrziu. EL: Mai bine mai tîrziu decît niciodată. EA: Filozofule, imbecilule, donjuanule. Hai, repede, salteaua. Ajută-mă, ce stai.

Iau salteaua din pat şi o aşază în dreptul ferestrei. EL: N-o să mai avem pe ce să ne culcăm diseară. EA: Tu eşti de vină, n-avem nici măcar două saltele

în casă, soţul meu, pe care l-am părăsit din cauza ta, avea o mulţime. Era plină casa. EL: Era plăpumar. Erau saltelele altora, mare şme­ cherie... EA: Îţi dai seama că, în condiţiile astea, ar fi fost o mare şmecherie. EL: În alte condiţii, n-ar fi fost nici o şmecherie. Caraghioasă trebuie să fi fost casa aia a voas­ tră cu saltele peste tot. EA: Nu era un plăpumar de duzină. Era plăpumar­ amator, o făcea de dragul artei. Şi de dragul meu. Tu ce faci de dragul meu? EL: De dragul tău mă plictisesc. EA: Nu-i o mare ispravă. EL: Ba da. EA: În orice caz, nu te oboseşte. Puturosule.

21

Alte zgomote, uşa din dreapta se prăbuşeşte. Fum. EL: Asta-i culmea. Cum închizi o uşă, cum se des­

chide alta. Ai să mă-mbolnăveşti. M-ai îmbolnăvit deja. Sufăr de inimă. EL: Sau cade singură. EA: Iar ai să zici că nu-i vina ta. EL: Nu-s eu răspunzător. EA: Niciodată nu eşti răspunzător! EL: E-n logica lucrurilor. EA: Care logică? EL: Logica obiectivă a lucrurilor, e-n logica obiectivă a lucrurilor. EA: Ce ne facem cu uşa? Pune-o la loc. EA:

El priveşte prin deschizătură. Nu-i nimeni la vecini. Or fi plecat în vacanţă. Au uitat dinamita acasă. EA: Mi-e sete, mi-e foame. Du-te să vezi dacă n-or avea ceva de mîncare. EL: Am putea să ieşim. Uşa vecinilor dă în strada din spate, care-i mai liniştită. EA: Nu te gîndeşti