126 36 8MB
Romanian Pages 150 Year 2001
DREPT CML. PERSOANELE
DREPT CML. PERSOANELE Gabriel Boroi Copyright© 2001 Editura ALL BECK Toate drepturile rezervate Editurii ALL BECK Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL BECK Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate·editurii. AII rights reserved. The distribution of this book outside Romania, without the written permission of ALL BECK is strictly prohibited. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Boroi, Gabriel Drept civil. Persoanele/Gabriel Boroi - Bucureşti; Editura Ali Beck, 2001 152 p., 24 cm. - (Curs universitar) ISBN 973-655-071-0 347.15/.17
Editura ALL BECK
Bucureşti Str. Sergent Nuţu Ion, nr. 2, sector 5
Redactor: Dorei Pădurariu
PRINTED IN ROMANIA
Gabriel Boroi
DREPT CML. PERSOANELE
@Ir
AII BECK
�(OO)î]
Colecţia Curs universitar 1. Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional public Raluca Miga-Beşteliu 2. Dreptul păcii. Tratat Dumitru Mazilu 3. Drept civil. Drepturi reale. Obligaţii Paul Mircea Cosmovici 4. Manual de criminologie Valerian Cioc/ei 5. Drept penal. Partea generală Alexandru Boroi 6. Teoria generală a dreptului Ghe. C. Mihai, Radu I. Motica 7. Drept internaţional public. Sinteze pentru examen Adrian Năstase, Cristian Jura, Bogdan Aurescu 8. Dreptul familiei Al. Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Dumitrache 9. Manual de drept internaţional privat Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru 1O. Drept civil. Introducere · Ovidiu Ungureanu 11. Drept financiar Emil Bălan 12. Tratat de dreptul fauilliei Ion P. Filipescu 13. Curs de drept civil. Drepturi reale principale Eugen Chelaru 14. Manual de contracte civile speciale Camelia Toader 15. Drept civil. Partea generală Gabriel Boroi 16. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor C-tin Stătescu, Corneliu Bârsan 17. Drept comercial român St. D. Cărpenaru 18. Drept internaţional contemporan Al. Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu 19. Dreptul muncii Sanda Ghimpu, Al. Ţie/ea 20. Curs de drept comercial român Vasile Pătulea, Corneliu Turianu 21. Drept roman Ştefan Cocoş 22. Drept execuţional penal Petrache Zidaru 23. Protecţia internaţională a drepturilor omului Corneliu-Liviu Popescu
Cuprins
Capitolul I. Persoana fizică ....................................1 Secţiunea I. Consideraţii generale referitoare la persoana fizică .....3 1. Nopunea de persoană fizică ...............................3 2. Clasificarea persoanelor fizice .............................4 3. Sediul materiei .........................................5 Secţiunea a li-a. Identificarea persoanei fizice ....................7
§ 1. Consideraţii generale referitoare la identificarea persoanei fizice ..........................................7
1. Nopunea de identificare a persoanei fizice ...................7 2. Necesitatea identificării persoanei fizice .....................8 3. Enumerarea mijloacelor (atributelor) de identifcare a persoanei fizice .......................................8 4. Natura juridică a atributelor de identificare a persoanei fizice ...9 §2. Numele ................................................1 1 1. Nopunea şi caracterele juridice ale numelui .................1 1 1.1. No[iune ...........................................1 1 1.2. Caractere juridice ..................................1 4 2. Stabilirea (dobândirea) numelui de familie şi a prenumelui ....1 7 2.1. Considera/ii introductive 2.2. Stabilirea numelui de familie al copilului din căsătorie ....1 8 2.3. Stabilirea numelui de familie al copilului din afara căsătoriei .................................20 2.4. Stabilirea numelui de familie al copilului născut din părinti necunoscuti ...............................2 2 3. Modificarea numelui de familie ...........................2 4 3.1. Precizări introductive ................................2 4 3.2. Modificarea numelui de familie determinată de schimbări În filiatie ...............................2 4 3.3. Modificarea numelui de familie determinată de institutia adopfiei ................................3 4 V
Drept civil. Persoanele
3.4. Modificarea numelui de familie determinată de institu[ia căsătoriei ............................... 3 7 4. Schimbarea şi retranscrierea numelui de familie şi a prenumelui ............................ � ......... : .4 3 4.1. Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui ........4 3 4.2. Retranscrierea numelui de familie şi a prenumelui .......4 7 . §3. Domiciliul şi reşedinţa ...................................4 9 1. Notiunea, importanta juridică, felurile şi caracterele juridice ale domiciliului .................................4 9 1.1 No[iune şi importan[ă juridică .........................4 9 1.2. Felurile domiciliului .................................5 0 1.3. Caracterele juridice ale domiciliului ....................5 0 2. Domiciliul de drept comun ...............................51 3. Domiciliul legal ........................................5 2 4. Domiciliul ales (domiciliul conventional) ...................5 3 5. Reşedinta .............................................54 §4. Starea civilă ...........................................55 1. Consideratii introductive .................................55 1.1. No[iune şi con[inut .................................55 1.2. Caractere juridice ..................................5 6 1.3. Delimitarea stării civile de posesia de stat ...............5 6 2. Înregistrările de stare civilă ...............................57 2.1. No[iune şi feluri ....................................57 2.2. Organizarea Înregistrărilor de stare civilă ...............58 2.3. Regulile Înregistrărilor de stare civilă ...................58 3. Actele de stare civilă ....................................60 3.1. No[iune şi natură juridică ............................60 3.2. Regimul juridic al actelor de stare civilă ................60 4. Actiunile de stare civilă ..................................64 4.1. No[iune şi delimitare ................................64 4.2. Clasificarea ac[iunilor de stare civilă ...................65 4.3. Puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate cu privire la ac[iunile de stare civilă ....................68 5. Proba stării civile .......................................69 Secţiunea a III-a. Capacitatea civilă a persoanei fizice .............7 1 § 1. Precizări introductive ................................... • 71 _§2. Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice ...........7 2 1. Definitia şi caracterele juridice ale capacitătii civile de folosintă a persoanei fizice ............................7 2 VI
Cuprins
1.1. Defini/ie ..........................................72 1.2. Caractere juridice ..................................72 2. Începutul capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice ...... 73 3. Conţinutul capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice .....74 3.1. No/iune ............................................74 3.2. Clasificarea incapacită/ilor de folosin/ă .................75 3.3. lncapacită/i civile cu caracter de sanc/iune ..............75 3.4. lncapacită/i civile cu caracter de protec/ie sau de ocrotire ..76 3.5. Sanc/iunea care intervine În cazul Încheierii actului juridic cu nerespectarea unei incapacită/i de folosin/ă .....78 4. Încetarea capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice ......81 4.1. Precizăriprealabile .................................81 4.2. Condi/iile de fond ale declarăriijudecătoreşti a mor/ii .....71 4.3. Procedura declarării dispari/iei ........................82 4.4. Procedura declarării judecătoreşti a mor/ii ..............82 4.5. Situa/ia comorien/ilor şi a codeceda/ilor ................86 §3. Capacitatea civilă de exerciţiu a persoanei fizice ............87 1. Definiţia, premisele, felurile şi caracterele juridice ale capacităţii civile de exerciţiu a persoanei fizice ...........87 1.1. Defini/ie ..........................................87 1.2. Premise .......................................... · 87 1.3. Feluri .............................................87 1.4. Caractere juridice ..................................88 2. Lipsa capacităţii civile de exerciţiu a persoanei fizice .........88 3. Capacitatea civilă de exerciţiu restrânsă ....................90 4. Capacitatea civilă de exercitiu deplină .....................93 5. Sancţiunea nerespectării regulilor referitoare la capacitatea civilă de exerciţiu ............................94 Secţiunea a IV-a. Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil .........................99 1. Consideraţii generale ...................................99 2. Ocrotirea minorului .....................................99 2.2. Ocrotirea părintească ...............................99 2.2. Tutela minorului ..................................100 2.3. Curatela minorului ................................1 O 1 3. Ocrotirea bolnavului psihic prin interdicţia judecătorească ....102 4. Ocrotirea persoanei fizice capabile prin curatelă ............103 VII
Drept civil. Persoanele
Capitolul II. Persoana juridică ................................I05 Secţiunea I. Consideraţii generale referitoare la persoana juridică .107 1. Definitie şi reglementare .......................... , .....I07 1.1. Definifie .........................................l07 1.2. Sediul materiei ....................................107 2. Enumerarea şi clasificarea persoanelor juridice .............108 2.1. Enumerarea persoanelorjuridice .....................l08 2.2. Clasificarea persoanelorjuridice .....................11 O 3. Elementele constitutive ale persoanei juridice ..............111 3.1. Precizări introductive ...............................111 3.2. Organizarea proprie ...............................112 3.3. Patrimoniul propriu ................................112 3.4. Scopul propriu ....................................11 3 4. Identificarea persoanei juridice ..........................11 3 Secţiunea a II-a Înfiinţarea persoanelor juridice .................115 1. Consideratii generale ..................................115 2. Continutul modurilor de înfiintare ........................116 2. I. Înfiinfarea persoanei juridice prin actul de dispozifie al organului de stat competent ...............116 2.2. Înfiinfarea persoanei juridice prin actul de înfiinfare recunoscut .............................116 2.3. Înfiinfarea persoaneijuridice prin actul de înfiinfare autorizat ..............................117 2.4. Înfiinfarea persoaneijuridice prin alt mod reglementat de lege ................................118 Secţiunea a III-a. Capacitatea civilă a persoanei juridice ..........120 1. Definitie .............................................120 2. Capacitatea civilă de folosintă a persoanei juridice ..........120 2.1. Nofiune şi caractere juridice .........................120 2.2. Începutul capacităfii de folosinfă a persoanei juridice· ....121 2.3. Confinutul capacităfii de folosinfă a persoaneijuridice ...12 3 2.4. Încetarea capacităfii de folosinfă a persoaneijuridice ....124 2.5. Sancfiunea nerespectării regulilor referitoare la capacitatea de folosinfă a persoanei juridice ...........125 3. Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice ...............125 3.1. Nofiune şi reglementare generală ....................125 3.2. Începutul capacităfii de exercifiu a persoaneijuridice ....126
VIII
Cuprins
3.3. Conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoaneijuridice . . . 127 '3.4_ Încetarea capacităţii de exerciţiu a persoaneijuridice . . . . 127 3.5. Sancţiunea nerespectării regulilor referitoare la capacitatea de exerciţiu a persoaneijuridice . . . . . . . . . 128 Secţiunea a IV-a. Reorganizarea şi încetarea persoanelor juridice ..129 1. Reorganizarea persoanelor juridice .......................129 1.1. Noţiunea de reorgannizare a persoanelor juridice . . . . . . . 129 1.2. Competenţa de a dispune reorganizarea persoanelor juridice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 1.3. Formele reorganizării persoanelor juridice . . . . . . . . . . . . . 1 30 1.4. Efectele reorganizării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ·. . . . . . . . . . 130 2. Încetarea persoanei juridice .............................132 2.1. Enumerarea modurilor de Încetare a persoaneijuridice . .132 2.2. Dizolvarea persoaneijuridice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .133 2.3. Transformarea persoanei juridice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .13 5
·1x
CAPITOLUL I
PERSOANA FIZICĂ
Secţiunea I Consideraţii generale referitoare la persoana fizică
I. Noţiunea de persoană fizică Subiectele de drept civil, adică participantii la raporturile juridice civile (purtătorii de drepturi subiective civile şi de obligatii civile), se împart în două categorii: persoanele fizice şi persoanele juridice. Prin notiunea de persoană fizică se desemnează omul, privit ca titular de drepturi subiective civile şi de obligatii civile. Trebuie subliniat că, în dreptul modern, orice flintă umană are calitatea de subiect de drept civil, deci orice om are calitatea de persoană fizică. Sub aspect etimologic, este de mentionat că termenul "persoană" provine din cuvântul latin persona, ce desemna la teatru masca pe care o purta pe scenă actorul, sugerând rolul său în piesă; preluându-se acest cuvânt în drept, s-a dorit să se exprime rolul omului de actor pe scena viepi juridice. Este de retinut că, în dreptul roman, cuvântul persona nu era folosit şi pentru desemnarea persoanei juridice, pentru care, de altfel, nici nu exista un termen special (se întrebuintau, după caz, termenii fiscus, civitates, uni versitates personarum sau corpora, universitates rerum sau piae causae). De altfel, chiar şi în limbajul juridic actual, termenul persoană este utilizat une ori pentru a desemna numai flinta umană ca subiect de drept.. Alteori, prin cuvântul respectiv se desemnează atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice (desigur că sensul în care este întrebuintată notiunea de persoană rezultă din context). Deşi, ab originem, notiunea de persoană fizică apartinea numai dreptului civil, în sensul că exprima calitatea omului de a fi subiect de drept civil, este totuşi de retinut că, uneori, mai ales în literatura de specialitate, notiunea de "persoană fizică" este însotită de atributul "ca subiect de drept civil", iar aceasta datorită faptului că notiunea în discutie a ajuns să fie utilizată nu numai în dreptul civil, ci şi în alte ramuri de drept, pentru a exprima calitatea omului de subiect de drept într-o ramură sau alta.
3
Persoana fizică
2. Clasificarea persoanelor fizice Categoria persoanelor fizice, ca subiecte de drept civil, este susceptibilă de mai multe clasificări. Într-o primă clasificare, deosebim: - minorii până la împlinirea vârstei de 14 ani; - minorii cu vârsta între 14 şi 18 ani; - majorii (persoanele fizice de peste 18 ani, precum şi femeia care se căsătoreşte, în conditiile prevăzute de lege, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani). Această clasificare prezintă importantă juridică sub aspectul capacitătii civile de exercitiu. Astfel, minorii sub 14 ani (împreună cu cei puşi sub inter dictie) sunt lipsiti de capacitate civilă de exercitiu, minorii între 14 şi 18 ani (cu exceptia celor puşi sub interdictie şi a femeii ce se căsătoreşte, în conditiile prevăzute de lege, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani) au capacitate civilă de exercitiu restrânsă, iar persoanele fizice de peste 18 ani (cu exceptia celor puşi sub interdictie), precum şi femeia care se căsă toreşte, în conditiile prevăzute de lege, înainte de a împlini vârsta de 18 ani au capacitate civilă de exerciţiu deplină. Într-o a doua clasificare, putem distinge: - persoanele fizice cu cetătenie română; - persoanele fizice cu cetătenie străină; - persoanele fizice fără cetătenie (apatrizii). Clasificarea în discutie prezintă importantă juridică şi pentru dreptul civil, spre exemplu, în privinta dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor (potrivit art. 41 alin. 2 din Constitutie, "cetătenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor"), în materia con tractului de arendare (conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 16/1994, arendaşii - persoane fizice pot fi numai cei care au cetătenia română), a schimbării numelui pe cale administrativă (potrivit art. 4 şi art. 20 din Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume, schimbarea numelui pe cale administrativă poate fi solicitată de cetătenii români şi de apatrizii domiciliati în România), a acordării creditelor la care se referă Legea nr. 114/1996 (potrivit art. 20 alin. 3 din această lege, "creditele pentru construirea sau cumpărarea de locuinte se acordă o singură dată persoanelor fizice cu cetătenie română ... ") etc: Într-o altă clasificare, putem face distinctie între: - persoanele fizice cu domiciliul în România; - persoanele fizice cu domiciliul în străinătate. 4
Considera/ii generale Această clasificare prezintă importantă juridică, de exemplu, în ceea ce priveşte adopţia, schimbarea numelui, regimul investiţiilor în România etc. I Ultimele două clasificări mentionate mai sus prezintă importantă şi pen tru a determina legea aplicabilă raportului juridic cu element de extranei tate, însă, de această problemă se ocupă dreptul international privat.
3. Sediul materiei Normele juridice care alcătuiesc institutia juridică a persoanei fizice se găsesc în mai multe acte normative. Dintre aceste acte normative, mentionăm: Codul civil, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 1, capitolul l şi capitolul 111), Codul familiei (în special titlul 111), Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi per soanele juridice, Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume, Decretul nr. 313/1980 privind asistenta bolnavilor psihic periculoşi, Legea nr. 105/1996 privind evi denta populaţiei şi cartea de identitate, Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, Ordonanta de urgentă nr. 25/1997 cu privire la adopţie, Ordo nanţa de urgentă nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi transplantul de tesuturi şi organe umane etc. După cum se observă, unele dintre aceste acte normative constituie prin cipale izvoare pentru alte ramuri de drept, însă ele contin şi norme juridice civile, norme care interesează institutia de drept civil a persoanei fizice. Dintre reglementările internationale, 2 amintim: Pactul international privind drepturile civile şi politice ale omului (ratificat prin Decretul 1 Mentionăm, în treacăt, că până la adoptarea Constitutiei din 1991, clasificarea prezenta interes şi în materia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, deoarece, potrivt fostului art.47 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, persoanele iizice care nu aveau cetătenia română şi domiciliul în România nu puteau dobândi în pro prietate terenuri de orice fel prin acte între vii, iar dacă dobândeau terenuri prin moştenire erau obligate să le înstrăineze în termen de un an de la data dobândirii. Însă, acest articol a fost abrogat expres şi indirect prin art.41 alin.2 şi art. I SO alin. I din Constitutie. Deci, cetătenii români, indiferent că au domiciliul în România sau în străină tate, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. În schimb, cetătenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, indiferent de mijlocul de dobândire, deci nu numai prin acte juridice. 2 Potrivit art.20 alin. I din Constitutie, "dispozitiile constitutionale privind drepturile şi libertătile cetătenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordantă cu Declaratia Universală
5
Persoana fizică
nr. 212/1974), Conventia europeană a drepturilor omului (ratificată prin Legea nr. 30/1994), Conventia cu privire la drepturile copilului (ratificată prin Legea nr. 18/1990) etc.
a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", iar alin.2 al aceluiaşi articol prevede că "dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."
6
Secţiunea a II-a Identificarea persoanei fizice
§ 1. Consideraţii generale referitoare la identificarea persoanei fizice I. Noţiunea de identificare a persoanei fizice
Prin identificarea persoanei fizice se înţelege individualizarea persoanei fizice în raporturile juridice, deci determinarea pozipei sale în viata juridică. Este de reţinut că individualizarea persoanei fizice se realizează nu numai în raporturile juridice civile, ci în toate celelalte raporturi juridice în care per soana fizică apare ca titulară de drepturi şi obligaţii. În consecinţă, ca ansamblu de norme juridice ce reglementează individu alizarea persoanei fizice în raporturile juridice la care aceasta participă, iden tificarea persoanei fizice este o instituţie complexă, iar numai o parte din această instituţie juridică aparţine dreptului civil, anume aceea formată din normele juridice (civile) care reglementează mijloacele de individualizare a persoanei fizice în raporturile juridice civile. Mai precizăm că, în lucrările de specialitate, materia identificării per soanei fizice este desemnată şi tratată sub diferite denumiri, precum: "atributele persoanei fizice" 1, "drepturile personale nepatrimoniale" 2 , "indi vidualizarea persoanei fizice", "drepturile personalităţii umane". Sub aceste denumiri sunt analizate mijloacele care servesc la identificarea persoanei 1 A se vedea, spre exemplu, C. St ătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juri
dică. Drepturile reale, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 98; E. Po e n a r u, Introducere În dreptul ciqjl. Teoria generală. Persoanele, Editura Europa Nova, 1996, p. 224.
2 A se vedea Y. E m i n escu, "Drepturile personale nepatrimoniale", în lucrarea
Persoana fizică În dreptul R.P.R., Editura Academiei, Ducureşti, 1963, p. 425 şi urm.
7
Persoana fizică
fizice, mijloace denumite, la rândul lor, "atribute" sau "elemente" de identifi care a persoanei fizice. De asemenea, o terminologie diferită este folosită şi în legislatie, spre exemplu, capitolul III din Decretul nr. 3 1/1 954 este intitulat "Ocrotirea drep turilor personale nepatrimoniale", art. 293 C. pen. utilizează termenul de "identitate" etc.
2. Necesitatea identificării persoanei fizice Identificarea persoanei fizice constituie o necesitate generală şi perma nentă. Identificarea persoanei fizice reprezintă o necesitate generală, deoarece individualizarea persoanei fizice se realizează în toate raporturile juridice la care aceasta participă, deci în toate ramurile de drept. Identificarea persoanei fizice este o necesitate permanentă, întrucât flinta umană participă continuu (de la naştere şi până la moarte) la cele mai diverse raporturi juridice. Sub un alt aspect, necesitatea identificării persoanei fizice este atât de ordin general (obştesc), cât şi de ordin personal (individual). Necesitatea identificării persoanei fizice este de ordin general, deoarece însăşi societatea are interesul ca fiecare component al ei să poată fi identifi cat în multiplele raporturi juridice la care participă. Necesitatea identificării persoanei fizice este şi de ordin personal, întrucât fiecare persoană fizică, în calitate de participantă-"la diverse raporturi juri dice, este direct interesată să se poată individualiza în aceste raporturi.
3. Enumerarea mijloacelor (atributeflor) de identificare a persoanei fizice Pentru identificarea persoanei fizice sunt necesare anumite mijloace (atribute), care, la rândul lor, nu aparţin unei singure ramuri de drept. I 1 Dintre mijloacele de identificare a persoanei fizice care nu aparţin dreptului civil, amintim: cetătenia (în dreptul constitutional), "rn / fără antecedente penale" sau "cu / fără cazier judiciar" (în dreptul penal şi în dreptul procesual penaQ, vechimea în muncă (în dreptul muncii) etc.
8
Identificarea persoanei fizice
Este de retinut că, din punct de vedere terminologic, expresia "mijloace de identificare" are două sensuri. I Într-un prim sens, pe care îl vom avea în vedere în cele ce urmează, prin mijloace de identificare întelegem toate acele atribute sau calităţi care ser vesc la individualizarea persoanei fizice şi care sunt reglementate de lege. Într-un al doilea sens, prin mijloace de identificare se mai desemnează şi acele mijloace (de regulă, înscrisuri) prin care se dovedesc atributele sau calităţile ce individualizează persoana fizică, spre exemplu, actele de stare civilă, cartea de identitate, livretul militar etc. În dreptul civil, principalele mijloace (atribute) de identificare a persoanei fizice sunt: numele, domiciliul şi starea civilă. 2 Aşa cum se spune uneori, numele permite să recunoaştem persoana fizică şi să o desemnăm, domi ciliul ne indică locul unde ea poate fi găsită, iar starea civilă stabileşte iden titatea juridică a persoanei fizice respective. 4. Natura juridică a atributelor de identificare a persoanei fizice Aşa cum am arătat atunci când am prezentat clasificarea drepturilor subiective civile în functie de natura conţinutului lor, drepturile subiective civile nepatrimoniale (personale nepatrimoniale) pot fi împăqite în mai multe categorii, una dintre acestea fiind formată din drepturile care privesc identificarea persoanei. 3 Aşadar, ca natură juridică, atributele de identificare a persoanei fizice sunt drepturi nepatrimoniale. În mod exceptional, unele atribute de identifi care a persoanei fizice, care însă apaqin altor ramuri de drept, iar nu drep tului civil, nu sunt drepturi subiective (de exemplu, persoană cu cazier judi ciar, recidivist). 1 A se vedea şi Gh. Beleiu, Drept civil. Persoanele, Universitatea din Bucureşti, 1 982, . p. 195-196. 2 Alte atribute de identificare a persoanei fizice care prezintă importantă mai ma;e în dreptul civil sunt reşedinta şi pseudonimul. Pseudonimul, care se caracterizează prin autodesemnare, individualizează persoana fizică. în societate, mai ales într-un anumit domeniu de ac;tivitate, printr-un cuvânt ori o grupare de cuvinte. Pseudonimul nu trebuie confundat cu porecla, aceasta din urmă neformând obiectul unui drept subiectiv şi deci nebucurându-se de protectia legală a drepturilor nepatrimoniale. 3 G. B o r o i , Drept civil. Partea generală, Editia a II-a, Editura AII Beck, Bucureşti, 1999, p, 56.
9
Persoana fizică
Calificarea atributelor de identificare a persoanei fizice ca drepturi su biective civile nepatrimoniale este în afara oricărei îndoieli, sprijinindu-se şi pe un argument de text, în sensul că art. 54 alin. 1 din Decretul nr. 3 1/1 954, care este situat în capitolul III, intitulat "Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale", prevede că "persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim, . . . sau în orice alt drept personal nepatrimo nial va putea cere instantei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate". În consecinţă, atributele de identificare a persoanei fizice prezintă acele caractere juridice care sunt ale drepturilor nepatrimoniale. Astfel: - au ca obligaţie civilă corelativă acea obligatie generală şi negativă de a nu li se aduce atingere, obligaţie ce revine tuturor celorlalte subiecte de drept (sau, cum se spune în doctrină, sunt opozabile erga omnes) ; - sunt inalienabile (totuşi, există o excepţie în privinţa numelui, în sensul că, în condiţiile legii, este posibilă o transmisiune sui-generis) ; - sunt insesizabile; - sunt imprescriptibile extinctiv (cu excepţia unor acţiuni de stare civilă) şi achizitiv; - nu sunt susceptibile de exercitare prin reprezentare (unele excepţii există în privinţa numelui şi a stării civile) ; - aparţin oricărei persoane fizice. La aceste caractere juridice comune, vom mai adăuga şi acele caractere proprii fiecărui atribut de identificare a persoanei fizice (de exemplu, uni tatea numelui, stabilitatea, unicitatea şi obligativitatea domiciliului, indivi zibilitatea stării civile) . Sub un alt aspect, atributele de identificare a persoanei fizice pot fi privite şi ca elemente din conţinutul capacitătii de folosinţă (în sensul de aptitudine a persoanei fizice de a avea drepturile nepatrimoniale prevăzute de lege), situaţie în care caracterele juridice care sunt ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice (legalitatea, generalitatea, egalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea şi universalitatea) sunt şi caracterele juridice ale atributelor de identificare a persoanei fizice. I
1 A se vedea, în acest sens, Gh. B e l e i u , op. cit., p. 204.
Identificarea persoanei fizice
§ 2. Numele I . Noţiunea şi caracterele juridice ale numelui
1. 1. Noţiune Nu există o definitie legală a numelui, ci legea civilă reglementează con ditiile în care numele se stabileşte, se modifică ori se schimbă. În doctrină au fost oferite mai multe definitii, precum: "cuvântul sau total itatea cuvintelor care sunt destinate a individualiza o persoană, prin grai sau prin scris", 1 "cuvântul sau totalitatea cuvintelor prin care este individualiza tă o persoană", 2 "apelativul servind la desemnarea unei persoane în viata socială şi juridică", 3 "marca de individualizare a unei persoane", 4 "acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în dreptul subiectiv al omului de a fi individualizat în familie şi societate prin cuvintele stabilite, în conditiile legii, cu acest titlu sau cu această semnificatie". 5 Se observă că unele dintre aceste definitii nu sunt de natură să asigure o diferentiere clară a numelui de alte atribute de identificare a persoanei fizice (spre exemplu, de pseudonim, de poreclă). Cât priveşte ultima definitie reprodusă mai sus, este de remarcat că aceasta scoate în evidentă natura juridică de drept subiectiv a numelui, însă, aşa cum vom arăta ceva mai jos, numele poate fi privit nu numai ca un drept subiectiv civil personal nepatri monial, ci şi ca un element al capacitătii de folosintă a persoanei fizice. În ce ne priveşte, apreciem că, în definirea numelui, ar trebui să se tină seama de următoarele aspecte: - numele este un atribut de identificare a persoanei fizice; - numele este constituit din mai multe tatori, fie numele lor de familie reunite (în ambele situatii, este vorba despre numele de familie al adoptatorilor din momentul încuviintării adoptiei), iar nu un alt nume de familie, străin de cel al adoptatorilor sau alcătuit din numele unuia dintre adoptatori şi un alt nume. I Există o situatie în care s-ar putea discuta dacă adoptia antrenează sau nu modificarea numelui de familie al adoptatului, anume atunci când, în conditiile prevăzute de art.2 alin.2 din Ordonanta nr.2 5/ 1997, este adoptată o persoană căsătorită ce are nume de familie comun cu celălalt sot. În litera tura de specialitate, s-a arătat că sotul adoptat rămâne cu numele de familie comun, nedobândind numele de familie al adoptatorului, însă, în cazul în care celălalt sot consimte, sotul adoptat poate dobândi numele de familie al adoptatorului.2 Totuşi, art.80 lit.e din Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 1 I9/ I 996 precizează că adoptia unei persoane căsătorite nu implică şi modificarea numelui de familie (din eroare, textul se referă la schimbarea numelui de familie) al sotiei/sotului sau al copiilor celui adoptat; în astfel de situatii, cei interesati pot solicita schimbarea numelui de familie pe cale administrativă. Folosind un argument de interpretare gramaticală, coroborat cu argumentul de interpretare logică per a contraria şi cu regula de interpretare logică ubi /ex non distinquit, nec nas distinquere debemus, s-ar putea trage concluzia că sotul adoptat va lua numele de familie al adop tatorului. Însă, art.28 alin. I C.fam. prevede că "sotii sunt obligati să poarte în 1 În reglementarea anterioară, în cazul adoptiei cu efecte restrânse (care însă nu a mai fost mentinută în reglementarea actuală), exista posibilitatea încuviintării ca adop tatul să continue a purta vechiul său nume de familie, adăugându-l la cel dobândit prin adoptie. 2 I. P. F i l i p e s c u , op. cit., p. 64 şi p. 415. A se vedea şi I. Deleanu, notă la sent. civ. nr. 515 din 16 iunie 1966 a Trib. rai. Gherla, în "Revista română de drept" nr. 4/1967, p. 144; D. Lupulescu, Numele şi domiciliul persoanei fizice, Editura ştiintifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 36.
35
Persoana fizică
timpul căsătoriei numele comun declarat," aşa încât, pentru a pune de acord cele două texte şi tinând cont de ratiunile care justifică modificarea numelui de familie ca efect al schimbărilor în starea civilă determinate de adoptie şi căsătorie, vom deosebi două ipoteze: dacă, la încheierea căsătoriei, sotii şi au păstrat numele de familie avute anterior, adoptia ulterioară a unuia dintre soti antrenează modificarea numelui de familie al acestuia, în sensul că satul adoptat va lua numele de familie al adoptatorului; dacă, la încheierea căsă toriei, sotii au luat un nume de familie comun, satul ce va fi adoptat ulterior va lua numele de familie al adoptatorului numai cu consimtământul celuilalt sot (art.2 8 alin.2 C.fam., care, deşi se referă la schimbarea numelui de fami lie pe cale administrativă, îşi va găsi aplicare, pentru identitate de ratiune, şi în cazul modificării numelui de familie). b) Desfacerea adopţiei Cât priveşte incidenta desfacerii adoptiei asupra num.elui de familie, art.2 2 alin.3 din Ordonanta nr.2 5/1997 prevede doar că "instanta se va pro nunta şi cu privire la numele copilului după desfacerea adoptiei". Este însă evident că încetarea rudeniei civile dintre adoptat şi adoptatori sau, după caz, adoptator face să nu mai subziste ratiunea purtării de către adoptat a numelui de familie dobândit prin adoptie. În consecintă, desfacerea adoptiei antrenează o modificare a numelui de familie al adoptatului, care va redobândi numele de familie avut anterior adoptiei. Este de retinut că art.2 7 alin.I din Ordonanta nr.2 5/1997 a abrogat expres şi direct dispozitiile capi tolului III - "Adoptia" - al titlului II din Codul familiei, deci şi art.83 partea a II-a, care, în caz de desfacere a adoptiei, permitea instantei judecătoreşti să încuviinteze, pentru motive temeinice, păstrarea de către adoptat a numelui de familie dobândit prin adopye; prin urmare, trebuie să admitem că, în actuala reglementare, instanta judecătorească nu mai are această posibilitate. Totuşi, nu este exclusă o eventuală schimbare pe cale adminis trativă a numelui de familie. Se observă însă că, în această privintă, solutia legislativă actuală nu este cea mai practică. c) Nulitatea adopţiei În cazul declarării nulitătii (desfiintării) adoptiei, adoptatul redobândeşte numele de familie avut anterior încuviintării adoptiei. Deşi, în principiu, nuli tatea retroactivează, în privinta numelui de familie efectele se vor produce numai pentru viitor, dat fiind caracterul ireversibil al purtării numelui de familie luat ca urmare a încuviintării adoptiei lovite de nulitate.
36
Identificarea persoanei fizice
3.4. Modificarea numelui de familie determinată de institufia căsătoriei Modificarea numelui de familie poate să intervină sau, după caz, inter vine ca efect al încheierii căsătoriei, al divortului, precum şi al declarării nulitătii căsătoriei. În schimb, încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soti nu atrage niciodată modificarea numelui de familie al sotului ce a rămas în viată. a) Încheierea căsătoriei
Cât priveşte incidenta încheierii căsătoriei asupra numelui de familie, retinem că, potrivit art. 2 7 C.fam., "la încheierea căsătoriei, viitorii soti vor declara, în fata delegatului de stare civilă, numele pe care s-au învoit să-l poarte în căsătorie. Sotii pot să-şi păstreze numele lor dinainte d� căsătorie, să ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite." După cum se observă, schimbarea stării civile prin căsătorie nu implică automat şi modificarea numelui de familie. Nu va interveni nici o modificare a numelui de familie dacă viitorii soti se înteleg să-şi păstreze numele de familie dinaintea căsătoriei. Dacă viitorii soti se hotărăsc să poarte în căsă torie un nume de familie comun, va opera o modificare a numelui de fami lie pentru ambii numai atunci când ei decid ca numele de familie comun să fie format din numele lor reunite, iar când numele de familie comun constă în numele unuia dintre ei, îşi va modifica numele de familie doar sotul care ia numele celuilalt. Aşa cum se subliniază constant în doctrină, posibilitătile enumerate de art. 27 C.fam. sunt limitative. Deci, nu ar fi posibil ca unul dintre soti să-şi mentină numele de familie avut anterior încheierii căsătoriei, iar celălalt sot să ia numele de familie reunite; 1 sotii să ia ca nume de familie comun un nume pe care niciunul dintre ei nu îl avea în momentul efectuării declaratiei cu privire la numele de familie ce va fi purtat în căsătorie2 (chiar dacă ar fi vorba despre un nume de familie pe care unul dintre viitorii soti l-a avut ante rior, dar pe care nu îl mai are în momentul respectiv). 1 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1 254/1 956, în Repertoriu 1952-1965, p. 1 3, nr. 5. 2 Art. 41 din Metodologia pentru aplicarea unitară a dispozitiilor Legii nr. 1 1 9/1 996 pre cizează că "o dată cu depunerea declaratiei (de căsătorie - p.n., G.B.) sau ulterior, până la încheierea căsătoriei, viitorii soti declară, în . fata ofiterului de stare civilă, numele de familie pe care s-au învoit să-l poarte în căsătorie, potrivit dispozitiilor Codului familiei. Dacă întelegerea referitoare la numele de familie a intervenit după depunerea declara ţiei, dar înainte de a se încheia căsătoria, această înţelegere se consemnează într-o declaraţie scrisă, separat, care se anexează la declaratia initială."
37
Persoana fizică
După încheierea căsătoriei, alegerea numelui de familie care va fi purtat în timpul căsătoriei devine irevocabilă, în sensul că sotii sunt obligati să poarte în timpul căsătoriei numele de familie pe care l-au declarat.I b) Desfacerea căsătoriei prin divorţ Dacă la încheierea căsătoriei sotii şi-au păstrat numele de familie, des facerea respectivei căsătorii prin divort nu va avea vreun efect asupra numelui de familie al foştilor soti. În cealaltă ipoteză (când, la încheierea căsătoriei, sotii au luat un nume ,de familie comun), se va pune însă proble ma modificării numelui de familie ca efect al divortului. Art.4 0 alin.I C.fam. prevede că "la desfacerea căsătoriei prin divort, sotii se pot învoi ca sotul care, potrivit art. 2 7, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei." Cel de al doilea alineat al aceluiaşi articol stabileşte că "instanta judecăto rească va lua act de această învoială prin hotărârea de divort. Instanta, pen tru motive temeinice, poate să încuviinteze acest drept chiar în lipsa învoielii între soti." În sfârşit, art.4 0 alin.3 C.fam. dispune că "dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanta nu a dat încuviintarea, fiecare dintre foştii soti va purta numele ce avea înainte de căsătorie." Se observă că regula în materie este stabilită de art.4 0 alin.3 C.fam., 2 deci, în principiu, schimbarea stării civile ca efect al desfacerii căsătoriei prin divort atrage modificarea numelui de familie, fie al unuia dintre foştii soti (cel care şi-a modificat numele de familie la încheierea căsătoriei, luând numele de familie al celuilalt sol), fie al ambilor (dacă, la încheierea căsă toriei, sotii au luat, ca nume de familie comun, un nume format din reunirea numelor lor de familie anterioare). Primele două alineate ale articolului mentionat stabilesc exceptia în materie, care constă în purtarea numelui de familie al celuilalt sot şi după desfacerea căsătoriei prin divort, fie în temeiul învoielii foştilor soti, fie în baza încuviintării instantei.3 1 Această obligativitate nu se opune posibilitătii de a solicita schimbarea numelui de familie pe cale administrativă, dar, dacă sotii au luat un nume de familie comun, unul dintre ei va putea cere schimbarea pe cale administrativă numai cu consimtământul celuilalt sot. 2 C. S t ă t e s c u , op. cit., p. 1 29; Gh. Beleiu, op. cit., 1 982, p. 233; E. Lupan, D. Po p e s c u , op. cit., p. 1 09; T. Po p, op. cit., p. 94. 3 Apreciem că învoiala sotilor sau încuviintarea instantei judecătoreşti poate să inter vină nu numai atunci când unul dintre soti a purtat în timpul căsătoriei numele de fami lie al celuilalt sot, ci, pentru identitate de ratiune, şi în cazul când sotii au luat, ca nume de familie comun, numele lor de familie reunite. 38
Identificarea persoanei fizice
În legătură cu învoiala soţilor, la care se referă art.4 0 alin. 1 C.fam., s-a ară tat că aceasta nu poate avea ca obiect decât dreptul pentru soţul divoqat de a păstra exact acel nume de familie pe care îl purta în timpul căsătoriei, nefi ind posibil să se convină ca, după divort, să se revină la numele de familie avut anterior căsătoriei, la care să se adauge numele de familie purtat în timpul căsătoriei. I Mai trebuie reţinut că este necesar ca învoiala soţilor să intervină înainte de desfacerea căsătoriei prin divorţ, iar nu după acest moment, iar instanta care va pronunţa divoqul doar va lua act de învoiala respectivă şi o va consemna în hotărâre. 2 Cât priveşte noţiunea de "motive temeinice" care să justifice (desigur, în lipsa învoielii despre care vorbeşte art.4 0 alin. I C.fam.) încuviinţarea, de către instantă, a purtării şi după divort a numelui de familie dobândit prin încheierea căsătoriei, este de observat că legea nu pre�izează în ce ar con sta aceste motive, care deci sunt lăsate la aprecierea instantei. În acest sens, s-a decis că prin noţiunea de "motiv temeinic", la care se referă art.4 0 alin. 2 C.fam., urmează a se înţelege orice interes ce ar fi vătămat prin modificarea numelui purtat de sot în timpul căsătoriei, interes care poate să fie nu numai moral, ci şi material. 3 Referitor la sfera de aplicare a excepţiei prevăzute de art.4 0 alin. 2 C.fam., mai subliniem că numai instanta de divort şi numai o dată cu pronunţarea divoqului poate să încuviinţeze păstrarea numelui de familie dobândit prin încheierea căsătoriei ce urmează a se desface, însă numai în măsura în care soţul interesat a formulat o cerere în acest sens, iar nu şi din oficiu. Nu există posibilitatea pentru cel interesat de a solicita păs trarea numelui de familie dobândit prin încheierea căsătoriei după ce căsă toria respectivă a fost desfăcută prin divort. 4 1 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 30/1961, în Repertoriu 1952-1965, p. 39, nr. 113; C. Stătescu, op. cit., p. 130-131; Gh. Beleiu, op. cit. , 1982, p. 233. 2 S-a decis că instanta (de divorţ) nu poate să respingă cererea prin care i se solicită să i-a act de învoiala sotilor ca acel sot care şi-a modificat numele de familie la încheierea căsătoriei să poarte acest nume de familie şi după divort - C. S. J., s. civ., dec. nr. 609/1993, în revista "Dreptul" nr. 12/1993, p. 87. Îrlsă, cererea prin care, după desfacerea căsătoriei prin divort, se solicită instantei să ia act de învoiala foştilor soti cu privire la numele de familie se va respinge ca inadmisibilă. 3 Trib. Supr., s. civ., dec. nr. T467/1980, în Rep�rtoriu 1980-1985, p. 30, nr. 73. 4 Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 1587/1956, în Culegere de decizii /956, voi. 1, p. 402. Aşadar, sub aspect procesual, cererea de încuviintare a purtării numelui de familie dobândit prin încheierea căsătoriei şi după desfacerea acelei căsătorii prin divort poate exista numai în calitate de cerere accesorie, fiind inadmisibilă dacă se formulează pe cale principală.
39
Persoana fizică
Prin urmare, dacă nu s-a formulat o cerere prin care se solicită men ţinerea numelui de familie dobândit la încheierea căsătoriei şi, desigur, nici o cerere prin care se solicită să se ia act de învoiala soţilor, instanta de divorţ este obligată să dispună, chiar şi din oficiu, revenirea la numele de familie avut anterior încheierii căsătoriei. Unele precizări sunt însă necesare în legătură cu noţiunea de "numele ce avea înainte de încheierea căsătoriei", utilizată de art.40 alin.3 C.fam. Este vorba despre numele de familie care a fost modificat ca urmare a încheierii căsătoriei ce se desface prin divorţ, deci despre numele de familie purtat în momentul efectuării declaraţiei ce a precedat încheierii căsătoriei respec tive, iar nu de un alt nume de familie purtat anterior. Spre exemplu, dacă mai înainte de încheierea căsătoriei ce se desface prin divorţ, un sot a purtat numele de familie al fostului sot dintr-o căsătorie anterioară încetată prin deces ori desfăcută prin divorţ, atunci el va lua acel nume de familie, iar nu pe cel care l-a avut înainte de încheierea primei căsătorii.I Desigur că, dacă în timpul căsătoriei, soţul şi-a schimbat pe cale adminis trativă numele de familie dobândit la încheierea acelei căsătorii sau dacă acest nume de familie a fost modificat prin adopţie (în ambele cazuri, cu consimţământul celuilalt sot), nu mai există nici o justificare pentru revenirea la numele de familie avut anterior căsătoriei.2 c) Nulitatea căsătoriei Efectul nulităţii căsătoriei asupra numelui de familie constă în revenirea la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei desfiinţate. Nu mai există însă cele două posibilităţi prevăzute de art.4 0 alin.I şi 2 C.fam. pentru ipoteza divorţului, întrucât aceste două dispoziţii legale, stabilind excepţii de la regula modificării numelui, nu pot fi aplicate şi la cazuri care nu intră sub incidenta prevederilor lor. Desfiinţarea căsătoriei atrage modificarea numelui de familie (desigur, atunci când, la încheierea acelei căsătorii, unul dintre soţi a luat numele de familie al celuilalt sot ori soţii au luat numele lor de familie reunite) chiar şi pentru soţul de bună-credinţă, sot care, potrivit art.23 alin.I C.fam., păstrează situaţia unui sot dintr-o căsătorie valabilă pe perioada cuprinsă între data încheierii căsătoriei şi data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de anulare a căsătoriei respective. De altfel, sub aspectul numelui de familie, nu 1 Trib. Supr., s . civ., dec. nr. 1 398/1 963, în Repertoriu 1952-1965, p. 40, nr. 1 1 6. 2 A se vedea şi Trib. Supr., s. civ. , dec. nr. 1 1 1 6/1 979, în Repertoriu 1975-1980, p. 25, nr. 63. 40
Identificarea persoanei fizice
există deosebiri de efecte între "căsătoria putativă" (care presupune buna credintă a unuia dintre soti sau a ambilor soti la încheierea căsătoriei lovite de nulitate) şi "nulitatea căsătoriei", deoarece şi pentru sotul de rea-credinţă la încheierea căsătoriei nulitatea nu retroactivează în privinţa numelui de familie, faptul purtării numelui de familie pe durata căsătoriei ce a fost desfi intată fiind ireversibil. d) Încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi S-a pus problema de a şti dacă încetarea căsătoriei prin moartea unuia dintre soţi produce sau nu efecte asupra numelui de familie al celuilalt soţ, în cazul în care acesta din urmă îşi modificase numele de familie la încheierea respectivei căsătorii. În prealabil, trebuie să mentionăm că, în redactarea sa din momentul adoptării, art.28 C.fam., după ce instituia obligatia pentru soti de a purta în timpul căsătoriei numele de familie comun declarat, prevedea în partea a II-a că "după desfacerea căsătoriei prin moarte, soţul supravieţuitor are dreptul să poarte acest nume, cât timp nu a încheiat o căsătorie nouă." Prin Legea nr.4/1956, a fost abrogată întreaga parte a doua a textului initial, iar, din această abrogare, aparent, s-ar putea trage concluzia că după încetarea căsătoriei prin deces, soţul supravieţuitor nu ar mai avea dreptul să poarte numele de familie dobândit la încheierea acelei căsătorii, ci ar urma să revină la numele de familie avut anterior căsătoriei. S-a arătat însă că o asemenea interpretare nu poate fi primită, în considerarea unui argument de ordin istoric (o îndelungată tradiţie a dreptului nostru este în sensul că dece sul unuia dintre soti nu are nici un efect asupra numelui de familie al sotului rămas în viată), precum şi a unui argument a fortiori (dacă, în caz de divorţ, există posibilitatea păstrării numelui de familie luat la încheierea căsătoriei, ca urmare a învoielii sotilor sau a încuviintării instantei, indiferent din vina cui s-a pronuntat divorţul, cu atât mai mult trebuie să se ajungă la aceeaşi concluzie atunci când căsătoria a durat până la moartea unuia dintre soţi) ; în realitate, legiuitorul a dorit să înlăture acea restrictie care limita în timp dreptul soţului supravietuitor de a purta numele de familie luat la încheierea căsătoriei ce a încetat prin deces, aşa cum rezultă din chiar lucrările orga nului legislativ de la acea dată. 1 Mai mult, s-a subliniat că purtarea numelui 1 A se vedea: Tr. ,Io n a ş c u , Drept civil pentru facultăfile de ştiinţe juridice, partea a II-a, Persoanele, Ministerul Învăţământului şi Culturii, Bucureşti, 1 959, p. 66; M. I. Eremi a, op. cit., p. 1 1 9- 1 20; C. S t ă t e s c u , op. cit., p. 1 23- 1 25; Gh. Belei u , op. cit., 1 982, p. 237-238; I. P. F i l i p e s c u , op. cit., p. 224.
41
Persoana fizică
de familie luat la încheierea căsătoriei şi după încetarea acesteia prin dece sul celuilalt soţ constituie nu numai un drept, ci şi o obligaţie, această soluţie fiind impusă de două caractere juridice ale numelui pe care le-am analizat cu un alt prilej (legalitatea numelui şi, în special, consecinţa sa, anume obligativitatea numelui) ; în alte cuvinte, soţul supravieţuitor nu are un drept de opţiune între a purta în continuare numele de familie avut în timpul căsă toriei ce a încetat şi a reveni la numele de familie pe care I-a avut anterior acestei căsătorii. I Aşadar, schimbarea intervenită în starea civilă ca efect al încetării căsăto riei prin deces nu conduce, în nici o situaţie, la modificarea numelui de fami lie al soţului supravieţuitor.
1 C. S t ă t e s c u , op. cit., p. 126; Gh. Beleiu, op. cit., 1982, p. 238; E. L u p a n , D. Po pesc u , op. cit., p. 111_; T. Pop , op. cit., p. 96. Pentru opinia c ă ar fi vorba numai de un drept, nu şi de o obligaţie, a se vedea, totuşi, M. I. Ere m i a , op. cit., p. 121-122 (opinia s-ar sprijini pe o interpretare gramaticală a art. 28 alin. 1 C. fam. şi o interpretare per a contrario a aceluiaşi text). În doctrină şi în jurisprudenţă s-a mai ridicat problema de a şti dacă, prin recăsătorirea soţului supravieţuitor, numele de familie pe care· acesta îl are din căsătoria ce a încetat prin deces ar putea ori nu să devină nume de familie comun în noua căsătorie. Într-o primă soluţie, fără a se oferi o argumentare corespunzătoare, s-a răspuns în sens negativ - Tr. Iona ş c u , op. cit., p. 66; M. I. Ere m i a , op. cit., p. 121 (menţionăm că soluţia respec tivă este tributară unei reglementări mai vechi, în care văduva păstra numele de familie al soţului după decesul acestuia, însă, daeă se recăsătorea, îl pierdea, dar aceasta numai datorită faptului că, în sistemul Legii din 18 martie 1895, femeia care se căsătorea era obligată să ia numele de familie al soţului). Soluţia contrară, cu care suntem de acord, se sprijină pe împrejurarea că nu există nici un text de lege care să limiteze dreptul soţului supravieţuitor de a purta numele de familie pe care acesta l-a dobândit prin căsătoria ce a încetat ca urmare a decesului celuilalt soţ - ubi /ex non distinquit, nec nos distinquere debemus, precum şi pe un- argument de interpretare istorico-teleologică (mai precizăm că legalitatea numelui şi intangibilitatea numelui sunt caracterele juridice ale numelui care justifică această soluţie). Pentru această din urmă soluţie, a se vedea: Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 755/1968, în Culegere de decizii 1968, p. 61; C. S t ă t e s c u , op. cit., p. 127-128; Gh. Beleiu , op. cit., 1982, p. 239-240; E. L u p a n , D. Popescu, op. cit., p. 1 11-112; T. Pop , op. cit., p. 96.
42
Identificarea persoanei fizice
4. Schimbarea şi retranscrierea numelui df:: familie şi a prenumelui
4. 1. Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui Prin schimbarea numelui de familie (sau a prenumelui) se întelege înlo cuirea, la cerere, a numelui de familie (sau a prenumelui) cu un alt nume de familie (cu un alt prenume), prin decizie administrativă sau după ce a fost parcursă procedura administrativă. Cât priveşte partea finală a definitiei de mai sus (care, până în prezent, nu a fost retinută în literatura de specialitate), subliniem că, în actuala regle mentare, nu este exclusă posibilitatea ca schimbarea numelui de familie să fie dispusă printr-o hotărâre judecătorească, însă o asemenea hotărâre inter vine numai după ce a fost declanşată şi parcursă procedura administrativă, iar decizia definitivă pronuntată în sistemul organelor administrative şi prin care a fost respinsă cererea de schimbare a numelui de familie este atacată prin intermediul recursului special reglementat de art. 4 din Legea nr. 2 9/ 1 99 0 privind contenciosul administrativ. Având în vedere faptul că este obligatorie parcurgerea procedurii în fata organelor administrative prevăzute de lege, precum şi împrejurarea că, de regulă, schimbarea numelui este dispusă de organul administrativ, se poate folosi şi în actuala reglementare expresia utilizată de Decretul nr. 975/ 1 9 68, anume aceea de "schimbarea numelui pe cale administrativă." Tot în legătură cu definitia oferită mai sus, mentionăm că am retinut şi precizarea potrivit căreia înlocuirea numelui de familie are loc la cerere, întrucât este vorba despre un element de natură să contribuie în multe situatii la delimitarea schimbării numelui de familie de modificarea numelui de familie, având în vedere că, în cazul acesteia din urmă, de regulă, înlocuirea numelui de familie nu este conditionată de exprimarea vointei persoanei respective într-un atare sens. Dreptul de a cere schimbarea numelui este recunoscut persoanei fizice de către art. 3 din Decretul nr. 975/1 9 68, care prevede că "numele se poate schimba pe cale administrativă." În art. 4 - 18 din acelaşi act normativ se reglementează, în mod unitar, atât schimbarea numelui de familie, cât şi schimbarea prenumelui. De altfel, prin cererea formulată, cel interesat poate să solicite fie schimbarea numelui de familie şi a prenumelui, fie numai schimbarea numelui de familie, fie numai schimbarea prenumelui. În cele ce urmează, deşi ne vom referi la schimba;rea numelui în general, vom avea în vedere, cu precădere, schimbarea numelui de familie. 43
Persoana fizică
Pot solicita schimbarea numelui cetăţenii români şi persoanele fără cetăţenie (apatrizii) care domiciliază în România (art. 4 şi art. 2 0). Interpre tând art. 4 ţinând cont de regula ubi /ex non distinquit, nec nos distinquere debemus, rezultă că schimbarea numelui poate fi cerută şi de cetăţeanul român cu domiciliul în străinătate. De altfel, această soluţie este prevăzută în mod expres de art. 87 alin. 3 din Metodologia pentru aplicarea unitară a dis poziţiilor Legii nr. 1 19/199 6, care dispune că "cererea de schimbare a nume lui de familie şi/sau a prenumelui privind pe cetăţeanul român cu domiciliul în străinătate se depune la primăria ultimului domiciliu avut în România, iar dacă nu a avut vreodată domiciliul în România, la Primăria sectorului I al municipiului Bucureşti." În schimb, interpretând cele două articole menţio nate per a contraria, rezultă că nu pot solicita schimbarea numelui cetăţenii străini, chiar dacă ar avea domiciliul în România, şi nici apatrizii ce nu au domiciliul în România. Procedura schimbării numelui se declanşează printr-o cerere formulată cu acest scop. Dacă persoana fizică majoră face personal şi singură cererea de schimbare a numelui, în schimb, pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face de părinti sau, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Interpretând gramatical art. 6 alin. 1 partea I din Decretul nr. 975/19 68, se desprinde concluzia că încuviinţarea autorităţii tutelare este necesară numai în situaţia în care cererea de schimbare a numelui minorului se face de către tutore, nu şi atunci când cererea este formulată de părinti. Însă, dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelară. Dacă minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta. Pentru interzisul judecătoresc, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Potrivit art. 7 partea I din Decretul nr. 975/19 68, schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere fie o dată cu schimbarea numelui de fami lie al părinţilor, fie, dacă există motive temeinice, separat. 1 Din această dis poziţie legală mai rezultă că schimbarea numelui de familie al părinţilor nu implică şi schimbarea numelui de familie al copilului. În cazul în care soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume de familie comun, pentru schimbarea acestui nume de familie de către unul 1 Motivele temeinice la care se referă art. 7 din Decretul nr. 975/ 1 968 privesc posibi!i tatea de a formula cererea de schimbare a numelui de familie al 1Tiinorului separat de cererea de schimbare a numelui de familie al părintilor, însă ele nu se confundă cu motivele temeinice care justifică, potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, însăşi schimbarea numelui de familie.
44
Identificarea persoanei fizice
dintre soti .este necesar consimţământul celuilalt soţ (art. 2 8 alin. 2 C. fam. şi art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 975/1968). Însă, schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi nu implică şi schimbarea numelui de familie al celuilalt soţ (art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 975/1968) şi, desigur, nici schimbarea numelui de familie al copilului. Cererea de schimbare a numelui se depune la primăria _de domiciliu, cu excepţia situaţiei când ar fi incidente dispoziţiile art. 87 alin. 3 din Metodo logia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 1 -19/1996, pe care le-am reprodus mai sus. Cererea trebuie motivată şi însoţită de următoarele acte: copii certificate ori legalizate de pe certificatele de stare civilă ale celui care solicită schimbarea numelui; un exemplar al Monitorului oficial al României în care a fost publicată cererea de schimbare a numelui sau, după caz, dova da privind scutirea de publicare a cererii; actul de consimţământ, dat în formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul prevăzut de art. 2 8 alin. 2 C. fam. şi art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 975/1968; copia de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în cazul în care tutorele solicită schimbarea numelui minorului sau al celui pus sub interdicţie judecătorească; orice acte pe care solicitantul le consideră necesare motivării cererii sale. Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, prin grija şi pe cheltuiala solicitantului, în Monitorul oficial al României, partea a III-a. Nu este supusă acestei cerinţe de publicitate "cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole, ori transformat prin traducere sau în alt mod." Scutirea de publicare se aprobă de către şefii organelor locale ale poliţiei. Este de observat că această formalitate trebuie îndeplinită înainte de depunerea cererii de schimbare a numelui 'la primăria de domiciliu. Orice persoană interesată poate face opoziţie la cererea de schimbare a numelui", în termen de 3 0 de zile de la publicarea acesteia. Opoziţia se for mulează în scris, trebuie motivată şi se depune la primăria unde a fost înre gistrată cererea de schimbare a numelui. Cererea de schimbare a numelui, împreună cu actele ce o însotesc şi eventualele opoziţii (aşadar, dosarul referitor la schimbarea numelui) se înaintează de către ofiţerul de stare civilă, în termen de 5 zile, la formaţiunea de evidenţă a populaţiei (constituită şi organizată de Ministerul de Interne) la care este arondată localitatea (art. 11 din Decretul nr. 975/1968 şi art. 87 alin. 2 din Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 1 19/1996). Competenţa de a soluţiona cererea de schimbare a numelui aparţine Inspectoratului General al Poliţiei din cadrul Ministerului de Interne. Acest organ va verifica dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege şi, 45
Persoana fizică apreciind temeinicia cererii, precum şi a opozitiilor făcute, va da, în termen de 60 de zile de la primirea dosarului, o decizie motivată de admitere sau, după caz, de respingere a cererii de schimbare a numelui. Decizia de admitere a cererii de schimbare a numelui se trimite, în copie (şi în număr suficient de exemplare spre a fi făcute comunicările prevăzute de lege), primăriei la care s-a înregistrat cererea. Aceasta trebuie să înşti inteze, de îndată, pe solicitant, iar, după ce solicitantul va depune dovada de plată a taxei de timbru (nu este însă necesară plata taxei de timbru pentru schimbarea numelui format din expresii indecente, ridicole, ori transformat prin traducere sau în alt mod), îi va elibera o copie a deciziei de schimbare a numelui. În cazul în care solicitantul nu se prezintă (sau dacă nu depune dovada de plată a taxei de schimbare a numelui) în termen de 60 de zile de la data încunoştiintării sale, primăria va restitui copiile de pe decizia de schimbare a numelui autoritătii care a încuviintat schimbarea numelui (art. 88 din Metodologia pentru aplicarea unitară a dispozitiilor Legii nr. 1 1 9/1 996). Decizia de schimbare a numelui se înscrie, prin menţiune, pe marginea actului de naştere al persoanei în cauză, 1 iar efectele schimbării numelui se produc de la data efectuării acestei înscrieri, dată de la care solicitantul va purta numai numele obtinut prin decizie (art. 1 5 din Decretul nr. 975/1 968). Dovada schimbării numelui se face cu decizia de admitere a cererii sau cu certificatul eliberat pe baza acestei decizii. În cazul în care Inspectoratul General al Politiei respinge cererea de schimbare a numelui, va pronunţa o decizie, pe care o va comunica solici tantului. Această decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la co municare, competenta de soluţionare a contestaţiei aparţinând Ministerului de Interne (art. 1 7 din Decretul nr. 975/1 968). Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate să facă o nouă cerere, dacă au intervenit motive noi sau dacă au încetat cau zele care au determinat admiterea unei opozitii. 1 Înscrierea schimbării numelui se face nu numai pe actul de naştere, ci, dacă este cazul, şi pe actul de căsătorie al persoanei căreia i s-a admis schimbarea numelui, la ce rerea acesteia. În cazul în care cel care şi-a schimbat numele are copii minori, dar schim barea numelui de familie nu se referă şi la aceştia, se va opera mentiunea despre schim barea numelui părintelui şi pe actele de naştere ale copiilor; pentru copiii majori, ope rarea mentiunii se. va face numai la cererea acestora, cu aprobarea Directiei de evidentă a populatiei (art. 91 din , Metodologia pentru aplicarea unitară a dispozitiilor Legii nr. 119/1996). 46
Identificarea persoanei fizice
Mai trebuie retinut că, întrucât decizia prin care Ministerul de Interne solutionează contestatia are caracterul unui act administrativ-jurisdictional, iar legea specială nu contine dispozitii referitoare la atacarea ei în justitie, îşi vor găsi aplicare prevederile art. 4 din Legea nr. 29/1990, deci, această deci zie poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie. 1 În raport de dispozitiile Decretului nr. 975/1968, se mai pune problema de a şti ce cale procedurală are la dispozitie persoana care a făcut opozitie la cererea de schimbare a numelui, atunci când Inspectoratul General al Politiei a admis cer�ea de schimba� a numelui, respingând deci opozitia. Contestatia la care se referă art. 17 din Decretul nr. 975/1968 nu poate fi exercitată într-o asemenea. situatie, deoarJce textul de lege mentionat contine o normă specială, care este de strictă interpretare şi aplicare. În lipsa unor dispozitii legale speciale, apreciem că persoana interesată trebuie să recurgă la procedura contenciosului administrativ de drept comun (art. 1, iar nu art. 4 din Legea nr. 29/1990).
4.2. Retranscrierea numelui de familie şi a prenumelui Schimbarea numelui nu trebuie confundată cu retranscrierea numelui, aceasta din urmă fiind reglementată de art. 19 din Decretul nr. .975/1968. Mentionăm că textul de lege (care se referă, deopotrivă, atât la numele de familie, cât şi la prenume) nu foloseşte expresia de retranscriere, însă aceas ta este utilizată constant în literatura de specialitate. 2 1 În acest sens, a se vedea: T. Pop , op. cit., p. 99-1 00; V. M. C i o b a n u , Tratat teoretic , şi practic de procedură civilă, voi. I, Teoria generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1 996, p. 389-390. Soluţia recunoaşterii dreptului de a exercita recursul special împotriva deciziei pronunţate de Ministerul de Interne se fundamentează pe faptul că art. 21 din Constituţie consacră principiul accesului liber la justiţie, iar, potrivit art. 1 25 alin. I din Constituţie, justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instante judecă toreşti stabilite de lege Gudecătorii, tribunale şi curţi de apel), deci, în toate cazurile în care c;:ompetenta ar apar{ine unui organ jurisdicţional ori cu atribuţii jurysdicţionale din afara sistemului instantelor judecătoreşti, trebuie să se asigure accesul la cel puţin una din instantele judecătoreşti. 2 A se vedea: C. S t ă te s c u , op. cit., p. 1 43; Gh. B e l e i u , op. cit., 1 982, p. 243; E. Lu p a n , D . Pop e s c u , op. cit., p . I 1 5 ; T. Pop , op. cit., p . 1 00.
47
Persoana fizică
Motivele care determină retranscrierea numelui de familie şi a prenu melui rezultă din primul alineat al art. 19, potrivit căruia, persoana al cărei nume de familie sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin mentiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenu melui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile privind pe titular, cât şi pe părintii săi. Cererea de retranscriere se depune la primăria în păstrarea căreia se află registrele de stare civilă 1 şi se aprobă de primar. Pe baza acestei aprobări, se efectuează mentiune pe marginea actelor de stare civilă respective. Alineatuţ 4 al art. 19 reglementează extinderea efectelor retranscrierii numelui, stabilind că efectele aprobării se extind asupra copiilor minori, iar, când sotii au nume de familie comun, şi asupra celuilalt sot, în ambele si tuatii dacă acesta din urmă îşi dă consimtământul. Dacă sotii nu se înteleg în ceea ce priveşte extinderea efectelor retranscrierii numelui asupra copi ilor minori, va decide autoritatea tutelară. Pentru extinderea efectelor admi terii cererii de retranscriere asupra numelui de familie al celuilalt sot (desi gur, dacă sotii au nume de familie comun) este întotdeauna nevoie de con simtământul acestuia din urmă, deci, numai în privinta extinderii efectelor retranscrierii asupra numelui de familie al copiilor minori nedarea con simtământului unuia dintre părinti poate fi suplinită de decizia autoritătii tutelare. Extinderea retranscrierii numelui de familie al unuia dintre părinti asupra numelui de familie al copilului minor presupune că părintii au nume de familie comun, iar, în cazul în care părintii nu au nume de familie comun, fie că minorul a luat numele de familie ale părintilor reunite, fie că minorul a luat numele de familie al părintelui ce a cerut şi obtinut retranscrierea; întrucât textul de lege nu face nici o distinctie, ar rezulta că în toate aceste trei cazuri urmează a se cere ori suplini consimtământul celuilalt părinte. Înscrierile retranscrierii numelui se comunică organului local al politiei în raza căruia domiciliază cel în cauză. Ultimele două alineate ale art. 19 reglementează căile de atac împotriva deciziei primarului cu privire la cererea de retranscriere a numelui. Astfel, în caz de respingere a cererii de retranscriere a numelui, petitio narul poate să facă plângere la judecătoria în a cărei circumscriptie terito1 Se admite că petitionarul poate să depună cererea şi la primăria locului de domi ciliu, caz în care aceasta o va trimite spre rezolvare organului competent potrivit art. 1 9 alin. 2 - Trib. Supr., s. civ., dec. nr. 21 34/1 975, în "Revista română de drept" nr. 6/1 976, p. 50; T. Po p , op. cit. , p. 1 00.
48
Identificarea persoanei fizice
rială domiciliază, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat decizia. I În cazul în care s-a admis cererea de retranscriere a numelui, orice per soană interesată poate face contestaţie la judecătoria în a cărei rază teritori ală domiciliază, în termen de un an de la data admiterii cererii.
§ 3. Domiciliul şi reşedinţa I . Noţiunea, importanta juridică, felurile şi caracterele juridice ale domiciliului 1. 1. Nofiune şi importanfă juridică Potrivit art. 1 3 din Decretul nr. 3 1/1 954, "domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală", iar art. 25 alin. 1 din Legea nr. 1 05/1 996 dispune că "domiciliul persoanelor fizice . . . este la adresa din localitatea unde acestea îşi au locuinţa statornică." Făcând abstracţie de felurile domiciliului, acesta poate fi definit, în ge neral, ca acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică. 2 Domiciliul persoanei fizice prezintă importantă juridică sub mai multe aspecte. Astfel, în dreptul civil, domiciliul prezintă importantă: în materie succesorală, locul deschiderii succesiunii fiind cel al ultimului domiciliu al defunctului; în ceea ce priveşte executarea unor obligaţii civile, în sensul că executarea obligaţiilor pentru care nu s-a stabilit un anume loc de executare 1 S-a decis că norma juridică ce stabile§te competenţa instanţei în raport cu domici liul persoanei care face cererea nu are caracter absolut, ci constituie o dispoziţie legală de favoare, în sprijinul titularului dreptului, la care acesta poate renunţa, ori de câte ori apreciază, în funcţie de condiţiile cpncrete, că îşi poate promova interesele în modali tatea procesuală obişnuită - Trib. Supr., s. civ. , dec. nr. 557/1 989, în revista "Dreptul" nr. 1 2/1 990, p. 1 33. Însă, din art. 1 59 C. proc. civ. şi art. 1 9 C. proc. civ., ultimul interpretat per a contrario, rezultă că, nefiind vorba despre o pricină privitoare la bunuri, competenţa ter itorială în această materie este de ordine publică. 2 Etimologic, cuvântul domiciliu vine de la sintagma latină domum co/ere - casa pe care o locuieşte cineva. Trebuie însă subliniat că nu orice locuinţă a unei persoane are semnificaţia juridică de domiciliu al acelei persoane.
49
Persoana fizică
prin contract şi al căror obiect nu îl constituie bunuri individual determinate se face la domiciliul debitorului; în materia capacitătii civile etc. Domiciliul prezintă importantă şi în alte ramuri de drept, spre exemplu, în dreptul pro cesual civil, el determină, în principiu, stabilirea instantei competente din punct de vedere teritorial, locul comunicării actelor de procedură etc. 1 .2. Felurile domiciliului În functie de modul de stabilire, domiciliul este de trei feluri: - domiciliul de drept comun; - domiciliul legal; - domiciliul ales, numit şi domiciliul conventional, care însă nu reprezintă un veritabil domiciliu. 1 .3. Caracterele juridice ale domiciliului Dreptul la domiciliu prezintă caracterele juridice ale oricărui drept nepa trimonial (opozabilitate erga omnes, inalienabilitate, imprescriptibilitate, personalitate, universal_itate), la care se adaugă şi caractere specifice: stabi litatea, unicitatea, obligativitatea şi inviolabilitatea. Stabilitatea, care caracterizează domiciliul de drept comun şi domiciliul legal, constă în aceea că domiciliul reprezintă locuinta statornică. 1 Prin acest caracter domiciliul se deosebeşte de reşedintă. Trebuie mentionat că acest caracter al· domiciliului nu constituie o piedică în calea schimbării domiciliului, în conditiile legii. Unicitatea domiciliului constă în aceea că, la un anumit moment, o per soană fizică are un singur domiciliu (de drept comun sau legal). Dacă o per soană are mai multe locuinte statornice, atunci numai una are valoarea juri dică a domiciliului, anume cea principală. 2 Acest caracter nu exclude co1 Rezultă că formula "domiciliu stabil", utilizată în unele acte normative şi chiar une ori în practică (de exemplu, C. S. J., s. civ., dec. nr. 2106/1991, revista "Dreptul" nr. 6/1992, p. 84), este un pleonasm. 2 Domicilium est, ubi quis larem, rerumque ac fortunarum suarum constituit, unde rursus non sit d(scessurus si nihil avocet; unde cum profectus est, peregrinari videtur; quod si rediit, peregrinari iam destitit.
50
Identificarea persoanei fizice
existenta domiciliului de drept comun cu domiciliul convenţional şi nici schimbarea domiciliului. Obligativitatea domiciliului decurge din funcţia social-juridică a domici liului de a fi mijloc de individualizare a persoanei fizice, funcţie ce prezintă interes şi pentru societate, iar nu numai pentru titular. Din acest caracter juridic decurge regula potrivit căreia orice persoană are un domiciliu. Se apreciază că de la această regulă nu ar putea exista nici o excepţie, aşa încât, în lipsa unui domiciliu actual, se va tine seama de domiciliul de ori gine, adică de domiciliul părinţilor, ceea ce ar însemna că şi nomazii urmea ză a fi consideraţi că au domiciliu, fie în locul unde au avut domiciliul părţin tii lor sau, în ultimă instantă, la locul unde li s-a declarat naşterea.I S-a observat însă, în mod justificat, că un asemenea raţionament nu poate înlă tura lipsa reală a domiciliului în cazul nomazilor. 2 Inviolabilitatea domiciliului exprimă interdicţia pătrunderii în domiciliul unei persoane fără învoirea acesteia, cu excepţiile prevăzute de art. 2 7 alin. 2 din Constituţie.
2. Domiciliul de drept comun Domiciliul de drept comun are ca titular, în principiu, per ,..... "'na cu capaci tate de exerciţiu deplină. În mod excepţional, şi minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate avea domiciliu de drept comun. Astfel, potrivit art. 102 C. fam., autoritatea tutelară poate încuviinţa copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 1 4 ani, să îşi schimbe felul învăţăturii ori pregătirii profesionale sta bilite de părinti ori să aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii profesionale. 1 Tr. I on aş c u , op. cit., p. 79. În sensul că nu ar fi posibil ca o persoană să nu aibă domiciliu, a se vedea şi O. A-lexandre s c o , Principiile dreptului civil, voi. I, Bucureşti, 1 926, p. 1 87. 2 C. S t ă t e s c u , op. cit., p. 1 48- 1 49. În combaterea opiniei că nu ar exista excepţii de la regula că orice persoană are un domiciliu s-a adus ca principal argument regle mentarea infractiunii de vagabondaj, care porneşte de la premisa că făptuitorul este o persoană fără domiciliu - N. Titu l e s c u , Drept civil, note litografiate, citat după C. S t ă te s c u , op. cit., p. 1 48, nota 2, precum şi împrejurarea că legislatia procesual civilă se referă şi la ipoteza persoanei cu domiciliul necunoscut - C. H a m a n g i u , I. R o s e t t i B ă l ă n e s c u , Al. B ă i c o i a n u , op. cit., voi. I , p . 1 5 1 .
51
Persoana fizică
În lipsa unei dispozitii legale care să reglemente�e stabilirea domiciliului de drept comun, urmează să admitem că, la majorat, persoana fizică îşi vede convertit domiciliul legal în domiciliu de drept comun. Legea nr. 1 05/199 6 reglementează însă schimbarea domiciliului, care se realizează pe calea unei proceduri administrative. Nu sunt indicate în lege motivele schimbării domiciliului, ceea ce înseamnă că principiul în materie este acela al libertătii schimbării domiciliului de drept comun. Dovada domiciliului de drept comun se face cu cartea de identitate. Însă, mentiunea din cartea de identitate cu privire la domiciliul unei persoane nu are efect constitutiv cât priveşte determinarea acestuia, ci numai caracter de evidentă a persoanei respective. De aceea, dacă domiciliul persoanei se află într-un alt loc decât cel care rezultă din cartea de identitate, dovada acestuia poate fi făcută, în principiu, cu orice mijloc de probă.
3. Domiciliul legal Prin domiciliul legal se întelege acel domiciliu care este stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice. Caracteristicile domiciliului legal sunt următoarele: este stabilit prin lege; are semnificaţia unei măsuri de ocrotire a anumitor persoane fizice; coin cide cu domiciliul de drept comun al persoanei fizice care exercită ocrotirea. Potrivit actualei reglementări, au domiciliu legal: - minorul, care are domiciliul legal la părintii săi ori, după caz, la părintele la care locuieşte statornic, la părintele care îl ocroteşte sau la tutore; - persoana pusă sub interdictie judecătorească, aceasta având domiciliul legal la tutore; - persoana ocrotită prin curatelă, însă numai atunci când curatorul este în drept să îl reprezinte, caz în care domiciliul curatorului coincide cu domici liul legal al celui ocrotit. Domiciliul legal se schimbă: o dată cu schimbarea domiciliului de drept comun al persoanei fizice care realizează ocrotirea; p�in înlocuirea per soanei fizice care realizează ocrotirea; prin reîncredintarea minorului. În principiu, domiciliul legal se dovedeşte prin probarea domiciliului de drept comun al persoanei care asigură ocrotirea. Minorul de peste 14 ani îşi dovedeşte domiciliul legal cu cartea de identitate. Dacă este necesar, se poate folosi şi hotărârea judecătorească de încredintare sau reîncredintare a minorului, ori decizia de instituire a tutelei sau curatelei.
52
Identificarea persoanei fizice
4. Domiciliul ales (domiciliul convenţional) În doctrină, prin domiciliul conventional (domiciliul ales) se · întelege locul (adresa) stabilit(ă) prin acordul de vointă al păqilor în vederea exe cutării actului juridic în acel loc sau pentru solutionarea litigiului şi comuni carea actelor de procedură. I Este vorba despre o convenţie accesorie, care are ca principal efect pro rogarea competentei instantei. Având natura juridică a unei conventii accesorii, rezultă, pe de o parte, că domiciliul convenţional este supus cerintelor legale referitoare la conditiile şi efectele actelor juridice, iar, pe de altă parte, îşi va găsi aplicare regula
accesorium sequitur principale.
În principiu, domiciliul ales nu poate fi schimbat decât prin acordul de vointă al păqilor. Dacă însă alegerea de domiciliu s-a făcut exclusiv în favoarea uneia dintre părti, aceasta poate să renunte la beneficiul domici liului ales. Subliniem că există şi situatii în care domiciliul ales nu îmbracă forma unei conventii accesorii. Spre exemplu, în cazul în care cererea de chemare în judecată este formulată de o persoană care locuieşte în străinătate, atunci, în cererea respectivă, va trebui să mentioneze şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; de asemenea, pârâtul care locuieşte în străinătate are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România (art. 1 1 2 alin. 1 pct. 1 şi art. 1 1 4 1 alin. 4 C. proc. civ.). Alegerea de domiciliu poate uneori să îmbrace o formă specială, în sen sul că, pe lângă indicarea domiciliului ales, se mentionează şi numele unei persoane la care se face alegerea de domiciliu. Spre exemplu, art. 9 3 C. proc. civ. prevede că "în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări la domiciliul părtii".
Dintre dispozitiile legale care se referă expres Ia domiciliul ales, mentionăm: art. 1 78 1 C. civ, art. 19 C. proc. civ., art. 93 C. proc. civ., art. 1 1 2 alin. l pct. 1 teza finală C. proc. civ. , art. 1 1 4 1 alin. 4 C. proc. civ. , art. 59 alin. l şi art. 60 alin. 1 din Titlul VI al Legii nr. 99/1 999 etc.
53
Persoana fizică
5. Reşedinţa Prin reşedinţă se înţelege acel atribut de identificare în spaţiu a persoanei fizice, prin indicarea locuinţei vremelnice sau temporare. Reşedinţa nu prezintă caracterul de stabilitate şi nici de obligativitate, în schimb, ca şi domiciliul, o persoană fizică nu poate avea, la un moment dat, decât o singură reşedinţă (unicitatea reşedinţei) . Drept caractere juridice specifice reşedinţei, vom retine vremelnicia şi caracterul facultativ. Potrivit art. 29 din Legea nr. 1 05/1 996, persoana care locuieşte temporar mai mult de 45 de zile la o altă adresă decât cea de domiciliu este obligată să se prezinte la formaţiunea de evidentă a populaţiei pentru înscrierea, în cartea de identitate şi în documentele de evidentă, a menţiunii de stabilire a reşedinţei. I Menţiunea se acordă pentru cel mult un an, la expirarea acestui termen cel în cauză putând solicita înscrierea unei noi menpuni de stabilire a reşedinţei. Regulile aplicabile stabilirii reşedinţei privesc şi schimbarea ei. Reşedinţa se probează cu menţiunea înscrisă în cartea de identitate, prin etichetă autocolantă. Ea însă poate fi dovedită, în principiu, şi prin alte mijloace de probă.
1 Sunt exceptaţi de la dispoziţia înscrisă în art. 29 din Legea nr. 105/1996: persoanele care locuiesc mai mult de 45 de zile, dar nu mai mult de 60 de zile, la o altă adresă în interesul serviciului, la odihnă sau la tratament; elevii şi studenţii aflaţi în vacanţă; per soanele internate pentru îngrijirea sănătăţii; cadrele militare active care locuiesc în interesul serviciului în altă localitate decât cea de domiciliu, indiferent de durată (art. 30 din Legea nr. 105/1996).
54
Identificarea persoanei fizice
§ 4. Starea civilă I . Consideraţii introductive I.I. Nofiune şi confinut Prin starea civilă a persoanei fizice (sau statutul civil al persoanei fizice) 1 întelegem mijlocul de identificare a acesteia prin indicarea calitătilor per sonale având această semnificatie, potrivit legii. Continutul stării civile diferă după cum aceasta este privită ca drept subiectiv civil nepatrimonial sau ca sumă a unor calităti personale. Dreptul subiectiv de individualizare prin starea civilă cuprinde urmă toarele prerogative: posibilitatea omului de a se individualiza prin starea sa civilă; posibilitatea de a pretinde să fie individualizat, de către altii, prin starea sa civilă; posibilitatea de a recurge, în caz de nevoie, la farta coerci t\vă a statului. Ca sumă a unor calităti personale, starea civilă cuprinde mai multe ele mente, dintre care unele privesc situatia familială, inclusiv filiatia şi natura acesteia (din căsătorie, din afara căsătoriei, născut din părinti necunoscuti, adoptat, căsătorit, necăsătorit, divortat, văduv, recăsătorit, rudă sau afin cu cineva). Alte elemente componente ale stării civile sunt sexul (bărbat sau femeie), vârsta, cetătenia etc. În principiu, orice calitate ce produce efecte juridice ar putea fi inclusă în starea civilă. Totuşi, vom include în starea civilă numai acele calităti inerente oricărei persoane fizice, iar nu şi diversele pro fesii şi functii, chiar dacă acestea implică drepturi şi obligatii proprii. De retinut că starea civilă este determinată (fixată) de lege. Legea este cea care fixează starea civilă a unei persoane la naşterea acesteia, iar per soana respectivă nu poate să îşi modifice direct starea civilă, însă are posi bilitatea de a îndeplini anumite acte care, pe cale de consecintă, vor antre na schimbări în starea sa civilă. 2 Deci, pentru ca o persoană fizică să dobân dească o anume stare civilă, este necesar să intervină anumite împrejurări 1 În dreptul roman, situatia persoanei era apreciată sub trei aspecte: status libertatis (starea de om liber� eliberat sau sclav), status civitatis (starea de cetătean roman, de latin sau de peregrin) şi status familiae (situapa în familie de pater familias, sui iuris ori alieni
iuris).
2 H. şi L. Maze a u d , J. M a z e a u d , Fr. Chabas, Ler;ons de droit civil, tome I, voi. II, Les personnes, 8e edition, Montchrestien, Paris, 1 997, p. 34.
55
Persoana fizică
(fapte sau acte juridice), precum naşterea, adopţia, căsătoria etc., de care legea leagă diferite efecte, interesând statutul juridic al persoanei.
1 .2. Caractere juridice La caracterele juridice comune oricărui drept nepatrimonial, vom mai adăuga un caracter juridic specific stării civile, anume indivizibilitatea aces teia, în sensul că o persoană fizică are, la un moment dat, una şi aceeaşi stare civilă fată de toate celelalte subiecte de drept civil, deci starea civilă nu poate fi scindată. O persoană fizică are aceeaşi stare civilă indiferent de raporturile juridice la care ea participă. Spre exemplu, situatia de căsătorit a unei persoane se impune nu numai în raporturile dintre cei doi soti, ci şi în raporturile cu toţi ceilalti membri ai societăţii; o persoană are situaţia de copil din căsătorie atât în raporturile cu părintii săi, cât şi în toate celelalte raporturi juridice etc. Acest caracter juridic specific stării civile prezintă interes practic în înte legerea efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia stării civile, în sensul că efectele substantiale (de drept material) ale unor asemenea hotărâri pot fi opuse şi tertelor persoane (care nu au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunţat hotărârea), deci sunt opozabile erga omnes.
1 .3. Delimitarea stării civile de posesia de stat Starea civilă nu trebuie confundată cu folosinţa stării civile (posesia de stat), întrucât prima notiune are în vedere statica, pe când cea de a doua are în vedere dinamica atributului de identificare în discutie. Deşi starea civilă nu poate fi dobândită prin simpla ei folosire în fapt, totuşi, această folosire produce anumite efecte. Folosinta stării civile (posesia de stat) reprezintă acea stare juridică ce rezultă din întrunirea, cumulativă, a trei elemente: - nomen , adică individualizarea unei persoane prin purtarea numelui ce corespunde stării civile pretinse de acea persoană; - tractatus, adică tratarea, considerarea unei persoane, de către cei apro piati, ca fiind persoana căreia îi apartine starea civilă de care se prevalează aceasta; - fama, adică recunoaşterea, în familie şi societate, ca fiind persoana căreia îi apartine starea civilă de care aceasta se prevalează. 56
Identificarea persoanei fizice
Efectul principal al posesiei de stat se situează pe tărâm probatoriu. Astfel, posesia de stat (folosinţa stării civile) prezumă că starea civilă cores punde realităţii, prezumţie ce poate fi completată sau chiar combătută. Dacă însă posesia de stat este întărită de existenta unui act de stare civilă (act de naştere) căruia îi corespunde, deci dacă există concordanţă între posesia de stat şi actul de naştere, atunci prezumţia de existentă a acelei stări civile este o prezumţie legală absolută şi irefragabilă (art. 5 1 C. fam.). 1
2. Înregistrările de stare civilă
2. I. Nofiune şi feluri Diversele elemente ale stării civile pot avea drept cauză fie un act juridic sau jurisdicţional (de exemplu, adopţia, căsătoria, divorţul etc.), fie un fapt juridic stricta sensu (spre exemplu, naşterea, decesul etc.). Principalele fapte şi acte juridice ce privesc starea civilă a unei persoane sunt consem nate (înregistrate) în înscrisuri ce poartă denumirea de acte de stare civilă. Aşadar, este necesar să definim noţiunile de înregistrări de stare civilă şi de acte de stare civilă. Prin înregistrări de stare civilă înţelegem acele operaţiuni juridice de con semnare, în registrele de stare civilă, a faptelor şi actelor juridice ce privesc starea civilă, precum şi a altor elemente prevăzute de lege, operaţiuni efec tuate, în condiţiile legii, de către organele cu atribuţii de stare civilă. Există două categorii (feluri) de înregistrări de stare civilă: - înregistrări sub forma întocmirii actelor de stare civilă. Această formă este utilizată în cazul naşterii, al căsătoriei şi al decesului, întocmindu-se, în mod corespunzător, actul de naştere, actul de căsătorie şi actul de deces ; - înregistrări sub forma înscrierii de menţiuni marginale pe registrele de stare civilă (pe actele de stare civilă). Această formă este utilizată în cazul stabilirii filiaţiei faţă de mamă, al stabilirii filiaţiei faţă de tată, al încuviinţării adopţiei, al desfiinţării sau desfacerii adopţiei, al desfacerii (divorţului), desfiinţării sau încetării căsătoriei, al schimbării numelui pe cale administra tivă, al schimbării sexului etc. 1 Se admite că acest efect nu îşi găseşte aplicare în cazul substituirii de copii Gh. B e l ei u , op. cit., 1999, p. 376. A se vedea şi T. S., s. civ., dec. nr. 8 1 0/1 978, Culegere de decizii 1978, p. 7.
57
Persoana fizică
Centralizatorul înregistrărilor de stare civilă este actul de naştere, întrucât orice modificare intervenită în starea civilă a unei persoane se comunică autoritătii administratiei publice locale unde s-a întocmit actul de naştere al persoanei respective în vederea înscrierii mentiunii corespunzătoare. 2.2. Organizarea Înregistrărilor de stare civilă
Organele competent� să efectueze înregistrări de stare civilă sunt urmă toarele: - consiliile judetene şi autoritătile administratiei publice locale ale muni cipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin ofiteri de stare civilă; - primăriile locului de coborâre sau de debarcare, în cazul în care naşte rea ori decesul ar avea loc în tren, pe o navă sau aeronavă, în timpul unei călătorii în interiorul tării; - comandantul navei, în cazul în care naşterea, căsătoria sau decesul ar avea loc pe o navă în timpul unei călătorii în afara granitelor tăriL La sosirea în tară, acesta este obligat să înainteze o copie certificată de pe înregistrarea efectuată, prin căpitănia portului de înscriere a navei, la Primăria sectorului I Bucureşti; - comandantul aeronavei, în cazul în care naşterea sau decesul ar avea loc pe o aeronavă în timpul unei călătorii în afara granitelor tării; la sosirea în tară, acesta trebuie să înainteze un extras de pe carnetul de drum, prin comandantul de· aeroport, la Primăria sectorului I Bucureşti; - reprezentantii diplomatici sau consulari ai României, care au compe tenta să efectueze înregistrări de stare civilă. privitoare la cetătenii români aflati în străinătate, precum şi la apatrizi. Registrele de stare civilă se tin în două exemplare şi se completează cu cerneală de culoare neagră. Primul exemplar se păstrează la primăria unde a fost întocmit, iar cel de al doilea se înaintează, spre păstrare, consiliilor judetene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
•
2.3. Regulile Înregistrărilor de stare civilă
Există două categorii de reguli referitoare la înregistrările de stare civilă, anume: reguli generale şi reguli speciale. Regulile generale sunt următoarele: - înregistrările de stare civilă se efectuează pe baza unei declaratii, făcute personal, în scris sau verbal, cu exceptia cazurilor în care, potrivit legii, ele se fac din oficiu (art. 5 din Legea nr. 119/199 6); 58
Identificarea persoanei fizice
- înregistrările făcute de o persoană necompetentă, care a exercitat public atribuţia de ofiţer de stare civilă, rămân valabile chiar dacă respectiva per soană nu avea în realitate această calitate (art. 7 din Legea nr. 119/199 6) error communis tacit ius; - în caz de refuz, la cererea părţii, primăria va înainta de îndată lucrările ce privesc cauza judecătoriei, care va hotărî de urgenţă (art. 1O din Legea nr. 1 19/199 6) ; - înregistrările se fac în limba română, folosindu-se alfabetul latin (art. 5 alin. 3 din Legea nr. 119/199 6); - anularea, mooificarea, rectificarea şi completarea unei înregistrări de stare civilă se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile. Instanta se pronunţă la cererea persoanei interesate, a autorităţii administraţiei publice locale, a consiliului judeţean sau a parchetului, pe baza cercetărilor efectuate de poliţie şi a concluziilor procurorului, compe tenta aparţinând instanţei de la domiciliul sau sediul celui care formulează cererea (art. 57 din Legea nr. 1 19/199 6); - pe baza înregistrărilor din registrele de stare civilă se eliberează numai celui îndreptăţit un certificat original constatator (art. 1 1 din Legea nr. 119/199 6), iar duplicatele certificatelor se eliberează numai în condiţiile legii. Nimeni nu poate reţine certificatele de stare civilă ale altei persoane (art. 1 2 alin. 1 din Legea nr. 119/199 6), putându-se retine numai copii legalizate sau copii certificate pentru conformitate de către prezentator. Este interzis să se facă menţiuni, ştersături ori adăugiri, de orice fel, pe certificatele originale sau pe duplicate, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege (art. 6 alin. 4 din Legea nr. 1 19/199 6). O serie de reguli speciale există pentru înregistrarea: naşterii (art. 17- 2 5 din Legea nr. 1 19/199 6 şi art. 2 8-37, art. 58-6 0 din Metodologie) ; recunoaşterii sau hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei (art. 45 din Legea nr. 119/199 6 şi art. 75-77 din Metodologie) ; adopţiei (art. 2 6 din Legea nr. 1 19/199 6 şi art. 798 2 din Metodologie), anulării şi desfacerii adopţiei (art. 47 din Legea nr. 1 19/199 6 şi art. 83 din Metodologie); căsătoriei (art. 2 7-33 din Legea nr. 1 19/199 6 şi art. 38-46, art. 59 din Metodologie) ; divorţului, anulării şi înce tării căsătoriei (art. 48 din Legea nr. 119/199 6 şi art. 84-8 6 din Metodologie); schimbării numelui pe cale administrativă (art. 49 din Legea nr. 119/199 6 şi art. 87-94 din Metodologie) ; decesului (art. 34-4 1 din Legea nr. 119/199 6 şi art.47-57, art. 58-60 din Metodologie) ; actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate (art. 4 2 din Legea nr. 119/199 6 şi art. 61- 64 din Metodologie) ; actelor de stare civilă în caz de mobilizare, război sau partici pare la misiuni de menţinere a păcii ori în scop umanitar (art. 8 alin. 7 din Legea nr. 1 19/199 6 şi art. 1 13- 1 17 din Metodologie). 59
Persoana fizică
Dintre aceste reguli, mentionăm aici doar că în cazul înregistrării tardive a naşterii, adică atunci când declaratia de naştere a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului de naştere se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Competenta apaqine judecăto riei în raza căreia domiciliază copilul sau se găseşte sediul institutiei de ocrotire a copilului. În vederea solutionării cererii de înregistrare tardivă a naşterii, instanta va solicita politiei să facă verificări pentru stabilirea iden titătii, precum şi avizul medicului legist cu privire la vârsta şi sexul persoanei în cauză. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.
3. Actele de stare civilă 3.1. Noţiune şi natură juridică Actele de stare civilă sunt acele acte (instrumentum), din registrele de stare civilă, în care sunt consemnate, de către organele cu atributii de stare civilă, în conditiile legii, elementele stării civile. În sens restrâns, actele de stare civilă sunt numai actul de naştere, actul de căsătorie şi actul de deces. În sens mai larg, urmează a fi incluse în categoria actelor de stare civilă şi certificatele eliberate pe baza celor trei acte de stare civilă (certificatul de naştere, certificatul de căsătorie şi certificatul de deces), precum şi dupli catele acestor certificate, eliberate în conditiile legii. Actele de stare civilă au o natură juridică mixtă. Pentru dreptul civil, ele reprezintă o categorie de înscrisuri autentice. De altfel, art. 1 din Legea nr. 1 19/199 6 prevede expres că "actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau dece sul unei persoane". Pentru dreptul administrativ, actul de stare civilă este, pe de o · parte, în scrisul doveditor (instrumentum) al ac::tului administrativ individual (nego tium) care este înregistrarea de stare civilă, iar, pe de aită parte, un mijloc de evidentă a populatiei.
3.2. Regimul juridic al actelor de stare civilă Regimul juridic al actelor de stare civilă cuprinde, pe lângă regulile referi toare la înregistrarea lor initială (de care ne-am ocupat deja), anumite reguli 60
Identificarea persoanei fizice
privind reconstituirea şi întocmirea ulterioară, precum şi o serie de reguli . referitoare la anularea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare civilă şi ale mentiunilor de pe acestea.
a) Reconstituirea şi întocmirea ulterioară Reconstituirea actelor de stare civilă poate fi cerută atunci când: - registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte ; - actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate şi nu poate fi procurat certificatul sau extrasul de pe acest act. Întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă: - întocmirea actului de naştere sau deces a fost omisă, deşi au fost de puse actele necesare întocmirii acestuia; - întocmirea actului de căsătorie a fost omisă, deşi a fost luat consimtă mântui sotilor de către ofiterul de stare civilă. Procedura reconstituirii sau întocmirii ulterioare a actelor de stare civilă este o procedură administrativă. Cererea de reconstituire sau, după caz, de întocmire ulterioară a actului de stare civilă se depune, împreună cu actele doveditoare, la autoritatea administratiei publice locale. Această cerere trebuie solutionată în termen de 3 0 de zile, prin dispozipe a primarului, dispozitie care se va comunica solicitantului, în termen de 1 O zile de la emitere. În caz de respingere a cererii de reconstituire sau, după caz, de întocmire ulterioară a actului de stare civilă, dispozitia primarului poate fi contestată de petitionar la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă. b) Anularea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare civilă şi ale menţiunilor de pe acestea Anularea actelor de stare civilă şi a mentiunilor înscrise pe marginea acestora este acea sanctiune care intervine atunci când nu au fost respec tate dispozitiile legale ce reglementează conditiile de valabilitate a acestora. Potrivit art. 1 03 alin. 1 din Metodologie, anularea se poate cere dacă: - actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător; - actul nu trebuia întocmit la primăria respectivă sau, după caz, de primăria respectivă (necompetenta generală, materială sau teritorială) ; - faptul sau actul de stare civilă nu există; - nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă; - mentiunea a fost înscrisă pe un alt act de stare civilă; - mentiunea a fost operată cu un text greşit. 61
Persoana fizică
Această enumerare legală nu are caracter limitativ, existând şi cazuri de nulităţi virtuale, spre exemplu, înregistrarea a fost făcută de o persoană necompetentă, cu excepţia situaţiei în care şi-ar găsi aplicare art. 7 din Legea nr. 1 1 9/ 1 99 6; înregistrarea nu s-a făcut în registrul de stare civilă; actul re constituit a fost procurat etc. I Modificarea actelor de stare civilă presupune înregistrarea unor menţiuni ce privesc, în general, schimbările în starea civilă a unei persoane, în ipote zele prevăzute de lege (dar şi în alte ipoteze), anume: - înscrierea recunoaşterii sau stabilirii ulterioare a filiaţiei; - înscrierea adopţiei, a anulării sau a desfacerii acesteia; - înscrierea divortului, anulării sau desfacerii căsătoriei; - înscrierea schimbării pe cale administrativă a numelui de familie sau a prenumelui; - înscrierea acordării sau pierderii cetăţeniei române. Subliniem că modificarea actelor de stare civilă sau a menţiunilor înscrise pe marginea acestora ar putea interveni şi în alte ipoteze decât cele care se desprind din art. 1 05 coroborat cu art. 65 şi urm. din Metodologie, spre exem plu, în cazul schimbării sexului (la care se referă expres art. 4 4 lit. i din Legea nr. 1 1 9/ 1 99 6). Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora presupune îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă, de exemplu, dacă există neconcordantă între cele două exemplare ale registrelor de stare civilă, dacă la rubrica "numele tatălui" din actul de naştere a fost înregistrat un alt nume decât cel care tre buia trecut etc. Completarea actelor de stare civilă2 presupune întregirea acestora cu menţiunile omise, atunci când, din diferite motive, unele rubrici au rămas libere deşi trebuiau completate, spre exemplu, la rubrica "numele tatălui" din actul de naştere nu a fost trecut nici un nume, deşi la data întocmirii actului de naştere copilul respectiv avea stabilită filiaţia faţă de tată. De retinut că, potrivit art. 57 alin. 4 din Legea nr. 1 1 9/ 1 99 6, "actele de stare civilă reconstituite nu pot fi rectificate ori completate". Utilizând argumentul 1 În acest sens şi Gh. Beleiu, op. cit, 1999, p. 383. 2 Pentru opinia că nu ar exista vreo deosebire de natură între rectificarea şi comple tarea înregistrărilor de stare civilă, în ambele cazuri urmărindu-se îndreptarea unor erori sau neconcordante ce s-au strecurat cu prilejul efectării. înregistrării, a se vedea, totuşi, C. S t ă t e s c u , op. cit., p. 193.
62
Identificarea persoanei fizice
de interpretare logică per a contrario, ar rezulta, pe de o parte, că actele de stare civilă reconstituite sunt susceptibile de anulare sau, după caz, de modi ficare, iar, pe de altă parte, că actele de stare civilă întocmite ulterior pot fi anulate, modificate, rectificate ori completate. Anµlarea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare civilă şi ale menţiunilor înscrise pe marginea acestora se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (art. 57 alin. 1 din Legea nr. 1 19/199 6 şi art. 1 0 1 alin. 1 din Metodologie).1 Instanta judecătorească poate fi sesizată de persoana interesată, de auto ritatea administraţiei publice locale (primar), de consiliul judeţean sau de parchet. Competenta de soluţionare în primă instantă a cererii referitoare la anula rea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă ori menţiunilor înscrise pe marginea acestora aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau, după caz, sediul solicitantului, iar, dacă petiţionarul este un cetăţean străin ori un cetătean român cu domiciliul în străinătate, competenta aparţine Judecătoriei sectorului I Bucureşti. Judecata cererii se face pe baza cercetărilor efectuate de politie, iar con cluziile procurorului sunt obligatorii.2 În caz de admitere a cererii, anularea sau 1 după caz, modificarea, rectificarea ori completarea actului de stare civilă sau menţiunii înscrise pe acesta se va înscrie numai prin menţiune pe actul de stare civilă corespunzător. Efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate sunt opozabile oricărei per soane, însă terţii au posibilitatea să facă dovada contrară (art. 2 3 alin. 2 din Decretul nr. 3 1/1954 şi art. 15 din Legea nr. 1 19/199 6). Opozabilitatea erga omnes a efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie decurge din caracterul indivizibil al stării civile. Fată de terţi însă, opozabili tatea nu este absolută, ci relativă, terţul interesat având posibilitatea să facă dovada contrară. l Art. 1 0 1 alin. 2 din Metodologie exceptează de la această regulă înscrierea recunoaş terii voluntare a unui copil născut în afara căsătoriei (aşadar, în cazul recunoaşterii volun tare a unui copil, modificarea actului de stare civil� se face pe cale administrativă, nefi ind nevoie de o hotărâre judecătorească), precum şi modificarea codului numeric per sonal atribuit greşit (în realitate, este vorba de rectificarea codului numeric personal, care, oricum, nu este un element de stare civilă). 2 Potrivit art. 282 J C. proc. civ., hotărârile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă nu sunt supuse apelului, ceea ce înseamnă că, fiind vorba de sentinte pro nuntate în primă şi ultimă instantă, ele pot fi atacate cu recurs.
63
Persoana fizică
Menţionăm că în cazul în care eroarea priveşte certificatul de stare civilă, nu se va recurge la procedura judiciară, ci îşi va găsi aplicare o procedură administrativă, îndreptarea făcându-se de chiar organul care a efectuat înregistrarea de stare civilă. 4. Acţiunile de stare civilă
4. 1. Noţiune şi delimitare Prin acţiuni de stare civilă desemnăm acele acţiuni în justiţie care au · ca obiect elemente de stare civilă. Acţiunile de stare civilă nu trebuie con(undate cu acţiunile în justiţie ce privesc anularea, modificarea, rectificarea şi completarea actelor de stare civilă ori menţiunilor înscrise pe marginea acestora: 1 Criteriul principal de diferenţiere între cele două categorii de acţiuni în justiţie îl constituie obiectul acţiunii. Acţiunea de stare civilă are ca obiect un element al stării civile, pe când acţiunea referitoare la anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă ori menţiunilor înscrise pe marginea acestora are ca obiect înregistrarea de stare civilă, deci nu priveşte starea civilă, ci doar modul în care aceasta (Iegalmente şi precis sta bilită) a fost înregistrată în registrele de stare civilă. În alte cuvinte, prin acţi unile din această din urmă categorie nu se contestă şi nici nu se solicită schimbarea vreunui element de stare civilă, deci aceste acţiuni nu sunt de natură să schimbe însuşi statutul civil al persoanei. Pe lângă deosebirile referitoare la obiect, între cele două categorii de acţi uni în justiţie mai există şi alte diferenţieri importante, anume sub aspectul temeiului juridic, al competentei, al incidentei prescripţiei extinctive etc. Astfel, în privinţa temeiului juridic, acţiunile de stare civilă se întemeiază pe anumite dispoziţii înscrise în Codul familiei, iar acţiunile referitoare la anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă ori menţiunilor înscrise pe marginea acestora se fundamentează pe art. 5 7 din Legea nr. 1 1 9/ 1 99 6. Deosebiri există şi din punctul de vedere al competentei materiale şi al competentei teritoriale a instantei. Unele acpuni de stare civilă sunt de corn1 Pentru deosebirea dintre acţiunea de stare civilă şi cererea de "rectificare" a unui act de stare civilă, a se vedea şi C. H a m a n g i u , I. R o s e t t i - B ă l ă n e s c u , Al. B ă i c o i a n u ,
op. cit., voi. li, p . 34 1 -343 .
64
Identificarea persoanei fizice
petenta materială în primă instantă a tribunalului (actiunea în anularea căsă toriei, actiunea în încuviintarea adopţiei, acţiunea în desfiintarea adoptiei şi actiunea în desfacerea adoptiei), pe când toate acţiunile referitoare la anu larea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă ori mentiunilor înscrise pe marginea acestora sunt de competenta în primă instantă a judecătoriei. Sub aspectul competentei teritoriale, pentru majori tatea acţiunilor de stare civilă se aplică regula înscrisă în art. 5 C. proc. civ., deci competenta apaqine instanţei de la domiciliul pârâtului, cu excepţia cazurilor în care, printr-o normă specială, se stabileşte competenta teritori ală de a solutiona o anumită actiune de stare civilă în favoarea unei alte instanţe (cum este cazul, spre exemplu, al actiunii de divort - art. 607 C. proc. civ., al acţiunilor în materie de adopţie - art. 15 din Ordonanţa nr. 2 5/1997), iar competenta teritorială de rezolvare a acţiunii referitoare la anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă ori mentiunilor înscrise pe marginea acestora aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau, după caz, sediul solicitantului. Cât priveşte eventuala incidentă a prescripţiei extinctive, reamintim că unele acţiuni de stare civilă (acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei, acţi unea în stabilirea paternitătii, acţiunea în tăgăduirea paternitătii) sunt pres criptibile extinctiv, în vreme ce acţiunile referitoare la anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă ori mentiunilor înscrise pe marginea acestora sunt, în toate cazurile, imprescriptibile extinctiv.
4.2. Clasificarea acfiunilor de stare civilă a) După obiectul sau finalitatea lor, în doctrină, de regulă, acţiunile de stare civilă sunt clasificate în: I - actiuni în reclamaţie de stat, adică acele aqiuni prin care se urmăreşte obţinerea altei stări civile (mai exact, altui element de stare civilă) decât cea existentă la data intentării acţiunii. Sunt incluse în această categorie acţiunea în stabilirea maternităţii şi acţiunea în stabilirea paternităţii; - acţiuni în contestaţie de stat, adică acele actiuni prin care se urmăreşte înlăturarea unei stări civile (mai exact, a unui element de stare civilă), pre tins nereale, şi înlocuirea ei cu alta, pretins reală, de exemplu, acţiunea în 1 A se vedea, spre exemplu, C. S t ă t e s c u,· op. cit., p. 1 69- 1 70; Gh. B e l e i u , op. cit., 1 999, p. 377; E. Po enaru, op. cit., p. 238; H. şi L. M a z e a u d , J. M a z e a u d , Fr. C h abas, op. cit., p. 40.
65
Persoana fizică
tăgăduirea paternitătii, actiunea în contestarea recunoaşterii voluntare de maternitate sau de paternitate, actiunea în nulitatea căsătoriei, actiunea în nulitatea adopţiei, aqiunea în nulitatea recunoaşterii voluntare de materni tate sau de paternitate etc. ; - aqiuni în modificare de stat, adică acele actiuni prin care se urmăreşte o schimbare, doar pentru viitor, în starea civilă a persoanei, cea anterioară nefiind contestată. Este cazul actiunii de divort, al actiunii în desfacerea adoptiei şi al actiunii prin care se solicită schimbarea sexului. În cazul primelor două categorii de actiuni menţionate mai sus, hotărârea ce se va pronunta, în caz de admitere a cererii, va avea un efect declarativ, în sensul că ea va declara o stare civilă anterioară. 'Spre exemplu, în cazul admi terii unei cereri în stabilirea paternitătii copilului din afara căsătoriei, stabilirea filiatiei acestui copil fată de pârât va avea efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, pârâtul fată de care s-a admis actiunea fiind considerat tatăl copilului încă de la naşterea acestuia din urmă, iar nu numai din momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a admis cererea în stabilirea pater nităţii.I Având în vedere efectul declarativ al hotărârilor respective, se con sideră, uneori, că actiunile în reclamatie de stat şi actiunile în contestatie de stat formează o singură categorie de acţiuni de stare civilă, în ambele ipoteze fiind vorba de recunoaşterea, cu efect retroactiv, a unui element de stare civilă contrar celui care, în aparentă, există la data intentării actiunii. În cazul celei de a treia categorii, dacă se admite cererea, hotărârea va avea un efect constitutiv, efectele producându-se numai pentru viitor, nu şi pentru trecut. Spre exemplu, adoptia se_ consideră desfăcută de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a desfăcut adoptia, deci, de la această dată, încetează rudenia creată prin adoptie şi reapare rudenia firească. b) O altă clasificare a acţiunilor de stare civilă se poate face în funcţie de sfera persoanelor îndreptăţite să le exercite, distingându-se: - actiuni ce pot fi pornite numai de către titularul stării civile. Această cate gorie include actiunea de divort, precum şi actiunea în declararea nulitătii relative a căsătoriei; 1 Totuşi, în cazul declarării nulităţii căsătoriei, soţul de bună-credinţă păstrează cali tatea de soţ dintr-o căsătorie valabilă pentru intervalul de timp cuprins între momentul încheierii căsătoriei lovite de nulitate şi momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost anulată căsătoria respectivă (art. 23 alin. 1 C. fam.), deci, în privinţa lui, hotărârea produce efecte numai pentru viitor.
66
Identificarea persoanei fizice
- actiuni ce pot fi pornite de titular, de reprezentantul legal al acestuia şi de procuror, I eventual şi de alte organe sau persoane expres prevăzute de lege, nu însă de orice persoană care ar justifica un interes (actiunea în sta bilirea maternitătii, actiunea în stabilirea paternitătii, actiunea în tăgăduirea paternitătii, actiunea în desfacerea adoptiei); - actiuni ce pot fi pornite de orice persoană interesată (actiunea în con testarea recunoaşterii voluntare de maternitate, actiunea în contestarea recunoaşterii voluntare de paternitate, actiunea în contestarea filiatiei fată de mamă atunci când filiatia rezultă din certificatul de naştere fără însă a exista o folosintă a stării civile conformă cu acest certificat, aqiunea în con testarea existentei împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumti