Karl Marx, Friedrich Engels. Opere [Volumul 12]

Citation preview

KARL

MARX O P E R E,

FRIEDRICH V O L U MU L

12

ENGELS

Proletari in toate ţările, nlţl-vf I

KARL

MARX

FRIEDRICH ENGELS

OPERE

E D I T U R A P O L I T ICA 162

KARL

MARX

FRIEDRICH ENGELS

VOLUvIUL

E'ITURA Bucureşti

12

POLITICĂ -

1962

Prezenta traducere a fost întocmită în colectivul de redacţie al Editurii politice după originalul în limba germană apărut în editura „Dietz", Berltn, 1961, completat cu unle note din ediţia rus. apărută în Editura de stat pentru literatură politică, Moscova, 1958.

V

Prefaţă Volumul al 1 2-lea al Operelor lui Karl Marx şi Friedrich Engels cuprinde lucrările scrise de ei în perioada aprilie 1 85-ianuarie 1 859. Majoritatea articolelor şi coresponden­ ţelor incluse în volumul de faţă au apărut în ziarul american „New York Daily Tribune", pe atunci publicaţie progresistă. Un număr de articole au fost publicate în gazeta cartistă „The People's Paper" şi în ziarul londonez „Free Press" , iar o p arte din ele concomitent şi în „ New York DailY Tribune". Perioada în care se situează lucrările lui Marx şi Engels cuprinse în volum o constituie sfîrşitul memorabilului „dece­ niu • (Mrrx) care a urmat după înfrîngerea revoluţiei de la 1848-1849. Ea se caracterizează, pe de o parte, printr-un avînt impetuos al economiei mondiale capitaliste, iar pe de altă parte prin instaurarea unei crîncene reacţiuni politice în Europa. Evenimentul cel mai de seamă din acel timp a fost criza economică din 1 857-1858, prima criză economică gene­ rală din istoria capitalismului, criză care a cuprins toate sta­ tele mari din Europ a, precum şi S.U.A. Marx şi Engels au considerat perioada de reacţiune din Europ a din deceniul al 6-lea doar ca o etapă temporară, ca un „răgaz" acordat de istorie vechii societăţi burgheze. Ei erau ferm convinşi că triumful contrarevoluţiei nu poate fi de lungă durată şi nici în zilele celei mai negre reacţiuni nu şi-au pierdut încrederea că în curînd se va ridica un nou val revoluţionar. Ei contau pe faptul că iminenta criză eco· noică va da semnalul pentru o revoluţie în întreaga Europă, va intensifica lupta de eliberare naţională şi va grăbi revoluţia proletară în ţările cele mai dezvoltate din Europa. lncă la începutul deceniului al 6-lea, după înăbuşirea revo­ luţiei de la 1 848-1849, întemeietorii marxismului, făcînd bilanţul mişcării revoluţionare, au ajuns la concluzia că

VI

"o

Prefaţă nouă revoluţie este cu putinţă numai ca urmare a unei

(vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 7, Editura politică, 1 960, pag. 479) . Analizînd multilateral dezvoltarea economică şi politică a Europei şi Americii după revoluţia de la 1 848-1 849, ei s-au convins şi mai mult că unul dintre factorii principali care duc la o criză revoluţionară sînt cri­ zele economice. La mijlocul deceniului al 6-lea, elaborarea teoriei revo­ luţionare marxiste era în esenţă teminată. Ideile filozofice şi politice ale marxismului fuseseră elaborate în linii mari şi fuseseră formulate o serie de teze fundamentale ale econo­ miei politice marxiste. Pe baza concepţiei materialiste a isto­ riei, potrivit căreia dezvoltarea producţiei sociale j oacă rolul hotărîtor în istoria societăţii, Marx şi Engels au ajuns la concluzia că pentru proletariat este deosebit de importantă elaborarea unei teorii economice închegate, care să dezvăluie legile mişcării societăţii capitaliste, precum şi legile transfor­ mării ei revoluţionare într-o societate socialistă. Criza eco­ nomică care izbucnise şi care, după cum presupuneau con­ ducătorii proletariatului, avea să fie urmată de o nouă revo­ luţie în Europa l-a determinat pe Marx să se dedice, din octombrie 1 856, şi mai intens studiilor sale economice. Paralel cu istovitoarea muncă teoretică de dezvoltare a teoriei sale economice, Marx scrie în cursul acestor ani un mare număr de articole de ziar în care tratează toate eveni­ mentele importante şi problemele vieţii internaţional e şi ale politicii interne a statelor europene. Publicistica revoluţio­ nară, una dintre cele mai importante forme de actiTitate politică depusă de Marx şi Engels de-a lungul întregii perioade de reacţiune, a rămas şi în cursul acestor ani prin­ cipalul instrument care a permis conducătorilor proletaria­ tului să exercite o influenţă revoluţionară asupra prole taria­ tului, să-i ridice conştiinţa de clasă, să-i lămurească rolul său istoric de gropar al capitalismului şi sarcinile imediate care îi revin în viitoarea transformare revoluţionară a vechii societăţi, precum şi bazele strategiei şi tacticii proletare. La începutul volumului se află textul cuvîntării rostite de Marx la 14 aprilie 1856, la banchetul organizat cu pri­ lejul aniversării a patru ani de existenţă a gazetei cartiste „The People's Paper". In această cuvîntare scurtă, dar cu un bogat conţinut de idei, el expune într-o formă sugestivă, pe înţelesul maselor largi ale muncitorilor englezi, esenţa teoriei sale revoluţionare. Contradicţiile societăţii burgheze, noi crize"

Prefaă

VII

rată Marx, pot i rezolvate într-un singur fel : prin revo­ luţia proletară, spre care duce în mod inevitabil dezvoltarea Telaţiilor capitaliste. Marx subliniază faptul incontestabil că în societatea capitalistă proletariatul este singura clasă con­ secvent revoluţionară, în stare să transforme lumea veche. „Ştim - spunea el - că, pentru a funcţiona bine, noile forţe ale societăţii au nevoie de un singur lucru : de oameni noi, care să ştie să le stăpînească - şi aceştia sînt munci­ torW. (Vezi volumul de faţă, pag. 4.) In multe din articolele şi corespondenţele cuprinse în volumul de faţă, Marx analizează ascuţirea crizei economice mondiale din anii 1 857-1858. Incepînd cercetarea crizei de la primele ei simptome, încă vagi, apărute în sectorul cre­ ditului şi al circulaţiei banilor, el studiază în amănunţime fenomenele de criză în toate sferele economiei Franţei, Ger­ maniei şi în special ale Angliei. Interesul deosebit cu care Marx urmărea ascuţirea crizei în aceste ţări, pe atunci cele mai înaintate ţări capitaliste, se datoreşte faptului că Marx şi Engels aşteptau ca tocmai aici să izbucnească revoluţia p roletară. Articolele lui Marx despre criză cuprind un şir întreg de generalizări şi de concluzii teoretice importante, care dez ­ văluie legitatea dezvoltării capitalismului în general şi în deceniul al 6-lea în special. Marx consideră o trăsătură carac­ teristică pentru această epocă furia înfiinţării de societăţi şi speculaţiile de bursă legate de aceasta. Speculaţiile erau în floare mai ales după terminarea războiului Crimeii, căpătînd curînd un caracter general şi extinzîndu-se, pe rînd, asupra principalelor domenii ale vieţii economice din ţările capita­ liste : sfera capitalului de împrumut, comerţul, industria şi agricultura. Pornind din Franţa, speculaţiile s-au răspîndit rapid în Germania, fiind apoi preluate de toate ţările, mai mult sau mai puţin dezvoltate economiceşte din Europa, pre­ cm şi de S.U.A. Incă în toamna anului 1 856, deci cu cîteva luni înainte de începerea crizei economice, Marx prevede în mod just că acest agiotaj general va duce în mod inevi­ tabil la o criză generală (vezi articolele „Criza economică din Europa u, „Criza financiară din Europa u şi „Cauzele crizei financiare din Europa") . Intr-o serie de articole despre situa­ ţia creditului şi a banilor, Marx face o strălucită analiză a situaţiei de pe piaţa financiară mondială şi în special a sferei creditului cambial, care căpătase o largă răspîndire în dece­ niul al 6-lea.

VIII

Prefaţă

Cunoaşterea multilaterală a situaţiei industriei mondiale şi a comerţului mondial, studierea aprofundată a corelaţiei dintre export şi import pe scară mondială, cercetarea minu­ ţioasă a evoluării taxei de scont la Banca Angliei, centrul pieţei financiare internaţionale, urmărirea sistematică a fluctuaţiilor cursului hîrtiilor de valoare la bursa de efecte din Paris, centrul speculaţiilor febrile din Europa, pătrun­ derea cauzelor care au determinat devalorizarea aurului în raport cu argintul şi care au dus, în deceniul al 6-lea, la scurgerea argintului din Europa în Asia - toate acestea i-au permis lui Marx să prevadă cu precizie, încă în perioada premergătoare crizei, nu numai inevitabilitatea unei crize generale, ci şi particularităţile dezvoltării ei. In articolele „Legea din 1 844 cu privire la Banca Angliei şi criza finan­ ciară din Anglia u, „Zguduirea comerţului britanicu, „Criza comercială din Angliau, „Criza din Europau şi altele, Max defineşte dinainte caracterul crizei iminente, subliniind că ea va depăşi în intensitate şi extindere toate crizele ante­ rioare, transformîndu-se, în cele din urmă, într-o criză indus­ trială mondială. Intr-o serie de articole, Marx analizează particularităţile ascuţirii crizei economice din anii 1 857-1858 în diferite ţări. In articolul „Comerţul britanicu şi în altele, el subliniază că criza s-a manifestat mai acut decît oriunde în Anglia, cen­ trul pieţei financiare internaţionale. Particularitatea crizei în Anglia consta în faptul că a lovit în însăşi baza avuţiei naţio­ nale - industria, căpătînd caracterul unei crize industriale. Articolele mai sus menţionate, precum şi articolele „Legea din 1 844 cu privire la Banca Angliei u, „Crizele comerciale şi circulaţia banilor în Anglia" şi „Comerţul şi finanţele brita­ nice u cuprind o critică tăioasă a concepţiilor liber-schimbişti­ lor englezi, care vedeau în principiul libertăţii comerţului un panaceu universal împotriva crizelor. Marx arată inutilita­ tea încercărilor economiştilor burghezi de a găsi un remediu împotriva crizelor, combate versiunea lor vulgară şi simplistă cu privire la cauzele care au generat ciza din 1 857, ca ş i la cauzele crizelor în genere, ş i trage concluzii importante în ceea ce priveşte teoria crizelor. Adevăratele cauze ale oricărei crize, remarcă Marx, nu trebuie căutate în specu­ laţiile excesive şi în abuzul cu creditele, după cum susţin liber-schimbiştii, ci în natura relaţiilor social-economice pro­ prii capitalismului. „Crizele - scrie el -, sînt inerente actua­ lului sistem de producţieu, şi „ ... atîta timp cit dăinuie acest

Prefaţă

IX

sistem, ele se vor repeta inevitabil, la fel cum se succed în mod firesc anotimpurile " (vezi volumul de faţă, pag. 575 ) . Din seria de articole economice şi financiare scrise de Marx, un deosebit interes prezintă cel cu privire la b anca pe acţiuni Credit mobilier, foarte cunoscută pe atunci, ale cărei manevre speculative de bursă au contribuit în mare măsură la ascuţirea crizei economice din 1 857. Analizînd activitatea lui Credit mobilier, Marx relevă particularităţile specifice ale acestei bănci în comparaţie cu alte societăţi pe acţiuni şi formulează pentru prima oară, în articolul „Credit mobilier din Franţa (articolul al treilea)", importanta teză teoretică cu privire la însemnătatea şi rolul formei companiilor pe acţiuni în perioada capitalismului. In deceniul al 6-lea, companiile pe acţiuni, deşi se aflau într-un stadiu incipient de dezvoltare şi „„.nu-şi elaboraseră încă nici pe departe structura corespunzătoare" , începuseră să consti­ tuie „pîrghii puternice " de dezvoltare a forţelor de producţie ale societăţii capitaliste. „Influenţa lor crescîndă" asupra economiei naţionale a ţărilor capitaliste, scrie Marx, „nu poate fi îndeajuns subliniată" . Marx lega dezvoltarea formei capitalului pe acţiuni de evoluţia continuă a economiei capi­ taliste. „Desigur, nu se poate nega - scria el - că intro­ ducerea formei companiilor pe acţiuni în industrie mar­ chează o epocă nouă în viaţa economică a naţiunilor mo­ derne" (vezi volumul de faţă, p ag. 34) . Pe de o parte, reuni­ rea capitalurilor individuale sub forma companiilor pe acţiuni deschide uriaşe posibilităţi de producţie, fiind capabilă deci să înfiinţeze întreprinderi industriale de proporţii inaccesi­ bile capitalistului izolat. Pe de altă p arte, accelerînd concen­ trarea producţiei şi centralizarea capitalurilor şi grăbind, totodată, ruinarea micii burghezii, companiile pe acţiuni con­ solidează treptat dominaţia unui grup oligarhic de capitalişti industriali. Pe măsură ce numărul reprezentanţilor acestui capital devine tot mai mic, numărul muncitorilor salariaţi creşte, devenind o forţă revoluţionară tot mai ameninţătoare pentru capitalul care îi exploatează. Aici, Marx prevedea, de fapt, în mod genial, unele caracteristici ale stadiului mo­ nopolist al capitalismului. Un loc important în volum ocupă articolele lui Marx şi Engels care tratează problema colonialismului. Intemeietorii marxismului urmăresc şi în această perioadă cu deosebită atenţie politica colonială a ţărilor capitaliste şi lupta de

X

Prefaţă

eliberare naţională a popoarelor asuprite, care la jumătatea deceniului al 5-lea cunoştea un putenic avînt. Relevînd faptul că una din cauzele crizei financiare euro­ pene, şi anume scurgerea argintului din Europa în Asia în cursul deceniului al 5-lea, este legată într-o anumită măsură de răscoala taipinilor, Marx scria că „această revoluţie chi­ neză va avea asupra Europei o influenţă mult mai mare decît toate războaiele Rusiei, manifestele italiene şi societăţile secrete de pe acest continent " (vezi volumul de faţă, pag. 11 ) . Marx punea răscoala de eliberare naţională din India din 1 857-1 859, care a atras o parte considerabilă a forţelor armate ale Angliei, pe acelaşi plan cu alţi factori hotărîtori, care, după părerea sa, puteau atrage Anglia în revoluţia viitoare (vezi articolele : „Situaţia din Europa. - Situaţia financiară a Franţei " , „Partidele politice din Anglia. - Situa­ ţia din Europ a " ) . Ideea lui Marx c u privire la interacţiunea celor doi fac­ tori, mişcarea revoluţionară din ţările capitaliste şi lupta de eliberare naţională a popoarelor din Orient, a constituit baza pe care s-a dezvoltat ulterior teoria marxistă cu privire la problema naţională şi colonială. Ideile fundamentale cu pri­ vire la politica proletariatului în problema naţională şi colonială cuprinse în articolele lui Marx şi Engels referi­ toare la China, India şi la alte ţări coloniale şi dependente au fost ulterior dezvoltate multilateral de V. I. Lenin, care a tratat în mod creator problema naţională şi colonială în ecopa imperialismului. Analizînd lupta popoarelor asuprite împotriva domina­ ţiei engleze, Marx şi Engels educau clasa muncitoare euro­ peană în spiritul internaţionalismului proletar şi militau pen­ tru sprijinirea hotărîtă a mişcării de eliberare naţională din Persia, China, India şi Irlanda. Articolele lor cu privire la războiul anglo-persan din 1 856-1 857, la primul şi al doilea război al opiului din China, din 1 839-1 842 şi 1 856-1 858, ca şi la răscoala de eliberare naţională din India din 1 857-1 859 sînt documente care-i demască cu toată asprimea pe colonia­ liştii englezi. In aceste articole, Marx şi Engels înfierează cu minie expansiunea colonială în Asia şi dezvăluie metodele politicii coloniale engleze în India şi China. Demascînd formele şi metodele cu ajutorul cărora, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, Anglia, pe atunci cel mai mare rechin capitalist, a reuşit să-şi instituie monopolul colonial, Marx şi Engels arată cum capitalismul englez şi-a

Prefaţă

XI

realizat anexiunile sale în ţările continentului asiatic prin jaf făţiş şi violenţă, prin corupţie şi înşelăciuni. In articolele : „Războiul anglo-persan " , „Conflictul anglo­ chinez u , „Războiul împotriva Persiei", „Perspectivele războiu­ lui anglo-persan", întemeietorii marxismului subliniază ca­ racterul agresiv al diplomaţiei engleze în Asia, care repre­ zenta unul dintre principalele instrumente ale expansiunii co­ loniale engleze. Una dintre metodele preferate şi tipice ale diplomaţiei colonialiştilor englezi, arătau Marx şi Engels, era învinovăţirea cîrmuitorilor indigeni de a fi încălcat obliga­ ţiile prevăzute prin tratate, sau de a nu fi respectat cine ştie ce regulă neînsemnată a etichetei diplomatice. Acestea ser­ veau drept pretext pentru o agresiune militară, pentru ane­ xiuni teritoriale de jaf şi apoi pentru încheierea unor tratate neechitabile, care legalizau aceste anexiuni, ca şi alte con­ diţii avantajoase pentru agresorii englezi. In tendinţa lor de a dobîndi o sferă de influenţă exclusivă în Persia şi în Afga­ nistan, capitaliştii englezi nu numai că au folosit în propriile lor interese egoiste certurile dintre triburi şi vrajba naţională şi religioasă dintre diferitele naţionalităţi care populau aceste ţări, ci au şi aţîţat în mod artificial duşmănia dintre acestea şi statele învecinate. O mărturie elocventă a faptului că cotropitorii englezi au călcat în picioare interesele vitale ale popoarelor slab dez­ voltate o constituie comerţul cu opiu în China, despre care Marx şi Engcls scriu o serie de articole cuprinse în volumul de faţă („Istoria comerţului cu opiu" şi altele) . Camuflaţi sub masca făţarnică de civilizatori creştini, cotropitorii englezi au făcut din monopolul contrabandei cu opiu una dintre cele mai importante surse de îmbogăţire. Guvernul englez, care se da în mod făţarnic drept adversar al comerţului cu opiu, a introdus de fapt şi şi-a însuşit monopolul asupra produc­ ţiei de opiu în India, a legalizat vînzarea de opiu contraban­ diştilor, obţinînd încă la începutul secolului al XIX-lea pro­ fituri uriaşe de pe urma acestui comerţ. Finanţele stăpî nirii britanice în India, conchide Marx, sînt legate în mod direct nu de comerţul cu opiu în China, ci tocmai de caracterul de contrabandă al acestui comerţ. Marx arată că comerţul cu opiu a golit vistieria Chinei, subminînd economia ei ; el ameninţa să ducă poporul la ex­ tenuare fizică şi la degenerare morală. La împotrivirea auto­ rităţilor chineze faţă de acest comerţ, colonialiştii englezi au răspuns provocînd cele două aşa-zise „războaie ale opiului u .

XII

Prefaţă

Cercetînd în amănunţime istoria acestor războaie şi califi­ cîndu-le drept războaie piratereşti, Marx şi Engels au dez­ văluit atrocităţile comise de cotropitorii englezi faţă de popu­ laţia paşnică de pe teritoriul chinez ocupat de ei. Analizînd cauzele şi scopurile primului război al opiului din China, En­ gels observă că colonialiştii englezi au dat dovadă, de la în­ ceputul şi pînă la sfîrşitul războiului, de cea mai feroce cru­ zime (vezi articolul „Noua expediţie a englezilor în Chinau). „In acest război - scria Marx - soldăţimea engleză a co­ mis orori pur şi simplu pentru a se distra ; furia ei nu a fost nici sanctificată de un fanatism religios, nici înteţită de ura împotriva unor cuceritori aroganţi, nici provocată de rezis­ tenţa îndîrjită a unui duşman eroic. Femei violate, copiii lor trecuţi prin ascuţişul săbiilor, sate întregi incendiate - fapte arătate nu de mandarini, ci recunoscute de înşişi ofiţerii bri­ tanici -, toate acestea au fost săvîrşite atunci exclusiv dintr-o frenezie dezlănţuită". (Vezi volumul de faţă, pag. 289.) In arti­ colele „Conflictul anglo-chinez", „Dezbateri p arlamentare în legătură cu acţiunile militare din China", „Tratatul anglo­ chinez", scrise în cursul celui de-al doilea război al opiului, Marx ajunge la concluzia că acest al doilea război, care în­ cepuse prin bombardarea sălbatică a populaţiei paşnice a Cantonului, era la fel de tîlhăresc ca şi primul. Marx şi Engels privesc cu profundă simpatie lupta dîrză şi activă a poporului chinez împotriva invadatorilor străini. Ei se ridică împotriva apologeţilor burghezi ai colonialismu­ lui, care atacau cu vehemenţă pe chinezi pentru formele lor speciale de luptă, şi explică necesitatea acestor forme prin condiţiile inegale în care se afla p oporul chinez faţă de colo­ nialiştii înarmaţi pînă-n dinţi. „Această răscoală generală a tuturor chinezilor împotriva tuturor străinilor - scrie En­ gels - a fost provocată de politica piraterească a guvernu­ lui britanic, şi această politică a fost cea care a imprimat răs­ coalei caracterul unui război de exterminare". (Vezi volumul ' de faţă, pag. 21 7.) Engels caracterizează rezistenta opusă de masele populare din China agresorilor englezi în cel de-al doilea război al opiului ca un adevărat război al poporului, n război „pentru salvgardarea naţiunii chineze". „Şi într-un război al poporului - explică Engels - mijloacele folosite de naţiunea răsculată nu pot i apreciate nici după regulile în­ deobşte recunoscute ale războiului regulat, nici după vreun alt criteriu abstract, ci numai după gradul de civilizaţie l a

Prefaţă

XIII

care a ajuns această naţiune răsculată" . (Vezi volumul de faţă, pag. 217.) Intemeietorii comunismului ştiinţific au prevăzut profetic pieirea vechii Chine şi naşterea unei Chine noi. Ei erau ferm convinşi de viitoarea eliberare a acestei ţări mari şi cu o veche civilizaţie, fapt pe care-l considerau drept un eveni­ ment de cea mai mare importanţă istorică pentru dezvoltarea progresistă a tuturor ţărilor din Orient. „Nu va trece mult timp - scrie Engels - şi vom fi martorii agoniei celui mai vechi imperiu din lume şi ai zorilor unei noi ere pentru în­ treaga Asie " . (Vezi volumul de faţă, p ag. 2 1 9.) Volumul cuprinde o serie bogată de articole scrise de Marx şi Engels în legătură cu marea răscoală de eliberare naţională din India din 1 857-1859. In articolele pe această temă se dezvăluie cauzele răscoalei şi înfrîngerii ei. Ele c a­ racterizează răscoala, fac o apreciere istorică a ei, prezentînd şi desfăşurarea operaţiilor militare. Karl Marx şi Friedrich Engels considerau răscoala din In­ dia ca o parte componentă a luptei generale de eliberare na­ ţională a popoarelor asiatice împotriva colonialismului ; ei arată interdependenţa dintre răscoala din India şi războaiele coloniale duse de englezi în Asia. In articolele „Persia şi China", „Tratatul cu Persia " şi altele, Marx şi Engels au ajuns la concluzia că războiul anglo-persan şi cel de-al doilea război al opiului din China, care au adus poporului indian o nouă şi uriaşă povară, întrucît au fost purtate în special cu forţele de luptă ale armatei anglo-indiene, au contribuit în mare măsură la izbucnirea răscoalei din India. La rîndul ei, răscoala i-a silit pe colonialiştii englezi să grăbească în­ cheierea unei păci cu Persia şi să pună capăt pentru cîţiva ani acţiunilor militare în China. Clasele guvernante din Anglia căutau să mascheze ade­ văratul caracter şi proporţiile răscoalei din India. Ele pre­ zentau răscoala drept o simplă revoltă militară a sipailor, unităţi indiqene din armata anglo-indiană din Bengal. Auto­ rităţile anglo-indiene tăinuiau cu grijă faptul că pături largi ale populaţiei indiene au participat la răscoală ; ele se stră­ duiau să dovedească că răscoala a fost ponită de musulmani şi că, chipurile, ea n-ar fi fost sprijinită de hinduşi. Marx şi Engels resping aceste afirmaţii false; ei caracte­ rizează de la bun început răscoala din India drept o mişcare naţională generală, o revoluţie a poporului indian împotriva dominaţiei britanice (vezi articolele : „Răscoala din armata

XIV

Prefaţă

indiană", „Ştiri din India", „Răscoala din India", „Despresu­ rarea Lucknow-ului") . Ei menţionează ca un fapt demn de re­ marcat unirea nu numai a adepţilor diferitelor religii - hin­ duşi şi musulmani - şi a reprezentanţilor diferitelor caste brahmani, rajputi, şi într-o serie de cazuri sikhi -, ci şi a reprezentanţilor diferitelor pături sociale ale societăţii i n­ diene în timpul răscoalei într-un front comun împotriva do­ minaţiei engleze. „A fost pentru prima oară - scrie Marx cind regimente de sipai au ucis pe ofiţerii lor europeni, cînd musulmanii şi hinduşii, uitînd de aversiunea lor reciprocă, s-au unit împotriva stăpînilor lor comuni ; cînd «tulburările care au început în rîndurile hinduşilor au adus, î ntr-adevăr, pe tron, la Delhi, un împărat musulman» ; pentru prima oară cînd răscoala nu s-a limitat doar la cîteva localităţi şi cînd, în sfîrşit, răscoala din armata anglo-indiană a coincis cu ma­ nifestarea nemulţumirii generale a marilor popoare asiatice faţă de dominaţia engleză, deoarece răscoala armatei benga­ leze era, fără îndoială, strîns legată de războaiele din Persia şi China". (Vezi volumul de faţă, pag. 234.) In articolul „Răscoala din India", Marx dovedeşte în mod incontestabil că populaţia indiană simpatiza cu răscoala şi o sprijinea, că pături largi ale poporului indian au participat la răscoală. Numai faptul că ea a luat proporţii uriaşe şi că englezii se loveau la tot p asul de mari greutăţi în aprovizio­ narea armatei cu mijloace de transport şi alimente, observă Marx, este suficient pentru a dovedi atitudinea ostilă a ţă­ ranilor indieni faţă de cotropitorii englezi. Marx şi Enqels au pus cauzele directe care au declanşat răscoala din India în strînsă legătură cu schimbările surve­ nite la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea în stăpînirea britanică a Indiei, în special cu schim­ barea funcţiilor armatei indigene. După cum obsevă Marx în alt loc, Anglia reuşise să cucerească India şi s-o stăpî­ nească timp de jumătate de secol fără zguduiri mai serioase, în special pe baza unui singur principiu fundamental, a prin ­ cipiului „dezbină şi stăpîneşte". Aţîţarea vrajbei între dife­ ritele rase, triburi, religii, caste şi principate suverane a con­ stituit unul dintre cele mai importante mijloace de consoli­ dare a dominaţiei britanice în India. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea însă, condiţiile acestei dominaţii s-au schimbat esenţial. Compania lndiilor orientale, o unealtă în mîinile co­ lonialiştilor britanici, şi-a încheiat în această perioadă cuce­ ririle teritoriale şi se instalase temeinic, ca unic cuceritor al

Prefaţă

xv

ţării. Pentru a-şi supune poporul indian, ea a trebuit să se sprijine pe armata indigenă creată de ea şi a cărei misiune principală nu o constituiau funcţiile militare, ci cele poliţiste de reprimare a populaţiei asuprite. Aşadar, supunerea po­ porului indian depindea de fidelitatea armatei de indigeni, „prin crearea căreia autorităţile britanice au organizat pentru prima oară un centru general de rezistenţă, un centru cum nu a avut niciodată pînă atunci poporul indian" (vezi volumul de faţă, pag. 233-234) . Astfel explică Marx faptul că răscoala n-a fost începută de ţăranii raiaţi indieni, înfometaţi şi vlă­ guiţi, ci de sipai bine retribuiţi, care se aflau într-o situaţie privilegiată. Dar forţele motrice ale răscoalei nu s-au limitat la sol­ daţii din armata indigenă. In această răscoală, observă Marx, sipaii au jucat rolul de unelte (vezi articolul „Problema in­ diană " ) . Răscoala a avut rădăcini sociale mult mai adînci : nemulţumirea generală a poporului indian faţă de îndelun­ gata asuprire colonială, faţă de jefuirea ţării de către invada­ torii englezi şi faţă de metodele feroce de exploatare co­ lonială. In articolele „Ancheta în legătură cu torturile din India" şi „Impozitele din India", Marx relevă că impozitele excesiv de împovărătoare, şantajul, violenţele şi torturile în­ grozitoare folosite pretutindeni la încasarea impozitelor de stat constituiau un fenomen obişnuit în viaţa ţărănimii in­ diene. Torturile deveniseră o parte componentă oficial recu­ noscută a politicii financiare engleze în India. In acelaşi timp, nici o parte din impozitele încasate n-a fost restituită po­ porului sub forma unor construcţii de interes social, „mai ne­ cesare în ţările asiatice decît oriunde" (vezi volumul de faţă, pag. 52 1 ) . Marx arată că una din cauzele directe ale răscoalei a fost şi politica de extindere forţată a posesiunilor britanice prin anexarea teritoriilor rămase încă independente şi prin aca­ pararea domeniilor principatelor indigene (vezi articolele : „Anexarea Aud ului " şi „Proclamaţia lui Canning şi problema proprietăţii funciare în India " ) . Această politică a generat nemulţumiri faţă de dominaţia britanică la o parte conside­ rabilă a claselor avute ale populaţiei indiene, în special la p roprietarii funciari feudali. O stare de spirit opoziţionistă faţă de dominaţia britanică s-a manifestat în cursul răscoalei şi în rîndurile burgheziei indiene, fapt dovedit de fiascoul su­ ferit de împrumutul pentru război din India, lansat la Calcutta de Compania Indiilor orientale.

XVI

Prefaţă

Privind cu profundă simpatie lupta de eliberare a poporu­ lui indian, Marx şi Engels credeau în victoria răscoalei, ară­ tînd, totodată, că ea depindea, în special în partea sudică şi centrală a Indiei, de acţiunea tuturor păturilor populaţiei in­ diene capabile să lupte împotriva colonialiştilor. Dar la o ase­ menea acţiune generală nu s-a ajuns din diferite cauze isto­ rice : din cauza fărîmiţării feudale a Indiei, a diversităţii etnice a populaţiei sale, a împărţirii religioase şi de castă a poporului indian, a trădării majorităţii feudalilor locali, care au condus răscoala. Marx şi Engels au considerat drept una din cauzele p rin­ cipale ale înfrîngerii răscoalei faptul că răsculaţii n-au avut o conducere unică şi centralizată, o comandă militară co­ mună şi că printre ei au apărut divergenţe şi certuri. O in­ fluenţă nefastă asupra răscoalei au avut slabele forţe de luptă şi mijloace de război de care dispuneau răsculaţii în compa­ raţie cu inamicul lor, precum şi lipsa de experienţă în du­ cerea războiului. Toate acestea au subminat organizarea in­ ternă a participanţilor la răscoală, au micşorat şansele lor de succes în operaţiile militare, le-au slăbit moralul, le-au dezor­ ganizat rîndurile, ducînd în cele din urmă la înfrîngerea răs­ coalei (vezi articolul „Cucerirea oraşului Delhi " , „Asediul şi asaltul Lucknow-ului" '· „Despresurarea Lucknow-ului" , „Cu­ cerirea Lucknow-ului") . Dar, în ciuda condiţiilor grele de luptă, observă Marx şi Engels, răsculaţii au făcut tot ce au putut mai ales la apărarea centrelor principale ale răscoalei : Delhi şi Lucknow. Deşi înfrînţi la apărarea oraşului Delhi, ei au arătat totuşi forţa răscoalei naţionale, care, după cum scrie Engels, nu constă în lupte regulate, ci în războiul de guerillă. In articolele : „Răscoala din India" şi „Amănunte cu pri­ vire la asaltul Lucknow-ului", Marx şi Engels fac o caracte­ rizare nimicitoare a armatei coloniale britanice „civilizate " , care a maltratat cu cruzime pe participanţii l a răscoală în­ frînţi şi a jefuit barbar oraşele cucerite din mîinile lor. Apreciind importanţa istorică a răscoalei din India, Marx scrie că, deşi ea n-a schimbat în esenţă regimul colonial din India, a arătat în schimb că poporul indian urăşte robia co­ lonială şi că el este capabil să lupte cu dîrzenie pentru elibe­ rarea lui. Răscoala i-a silit pe colonialiştii englezi să schimbe întrucîtva formele şi metodele dominaţiei coloniale şi, în p ri­ mul rînd, să desfiinţeze pentru totdeauna Compania Indiilor

Prefaţă

XVII

Orientale, a cărei politică provocase indignare generală în India. Analizînd influenţa exercitată de răscoala din India asu­ pra dezvoltării crizei europene, Marx relevă în articolele „Criza financiară în Europa", „Importante documente bita­ nice" şi „Situaţia comerţului britanic" că răscoala a închis pentru cîteva luni piaţa indiană şi a paralizat exportul en­ glez, contribuind, în vara anului 1 857, la ascuţirea crizei din Anglia. Totuşi, pe de altă parte, răscoala a jucat un anumit rol în înviorarea industriei engleze şi a comerţului englez, făcînd să salte cererea de mărfuri englezeşti, care crescuse considerabil în India în urma războiului. In articolele sale cu privire la lupta de eliberare naţio­ nală a popoarelor Chinei şi Indiei, ca şi în articolul „Războiul în munţi odinioară şi acum " , Engels tratează o serie de pro­ bleme ale ştiinţei militare de pe poziţiile materialismului. Fo­ losind diverse exemple istorice de răscoale populare, el dez­ voltă aici, în primul rînd, teze cu privire la războiul popular de guerillă ca o formă deosebită de război, proprie marilor mişcări naţionale împotriva asupritorilor străini. Intr-o serie de articole incluse în volum, Marx şi Engels analizează politica internă şi externă a principalelor ţări ca­ pitaliste în timpul crizei, apreciind-o în perspectiva noii revo­ luţii europene, pe care ei o considerau iminentă . In scopul lămuririi politice a proletariatului şi al educării conştiinţei sale de clasă, Marx şi Engels au cercetat cu grijă desfăşu­ rarea evenimentelor internaţionale în timpul crizei ; ei au de­ finit caracterul luptei de clasă în această perioadă, gruparea forţelor de clasă, poziţia diverselor p artide şi guverne, si­ tuaţia clasei muncitoare în diferitele ţări. In acelaşi timp, ei au urmărit cu atenţie fiecare nou pas al mişcării democrate şi proletare internaţionale. In iulie 1 856, Marx manifestă un viu interes pentru noul avînt al revoluţiei burgheze în Spania, care începuse încă în 1 854 şi constituia primul semn de trezire a mişcării revolu­ ţionare europene după o lungă p!rioadă de reacţiune. Pe mar­ ginea evenimentelor din iulie din Spania, Marx scrie două articole, incluse în volum sub titlul „Revoluţia din Spania", c are reprezintă o continuare directă a seriei de articole cu privire la evenimentele revoluţionare din Spania scrise de el în 1 854 (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 1 0, Editura politică, 1 961) . 2

XVI II

Prefaţă

Definind particularităţile specifice şi caracteristicile revo­ luţiei din 1 856 din Spania, Marx subliniază tendinţa ei poli­ tică clar conturată ; el remarcă că ea a pierdut complet ca­ racterul dinastic şi militar propriu tuturor revoluţiilor bur­ gheze anterioare din Spania. Marx atrage atenţia asupra unei noi caracteristici a revoluţiei - intrarea clasei muncitoare spaniole în luptă şi schimbările survenite în urma acestui fapt în gruparea forţelor de clasă ale revoluţiei : de o parte curtea şi armata, de cealaltă parte poporul şi clasa munci­ toare. Un fapt demn de relevat în revoluţia din 1856, care, după cum spune Marx, reprezenta „unul din numeroasele semne ale progresului" în Spania, era sprijinul entuziast dat revoluţiei de către ţărănimea spaniolă. Ţărănimea spaniolă, scrie Marx, ar fi putut deveni în revoluţia din 1856 „un p u ­ ternic factor de rezistenţă" dacă conducătorii mişcării ar fi vrut şi ar fi putut folosi energia ei. Această idee dovedeşte rolul important pe care întemeietorii marxismului îl atribuiau în aceşti ani, dezvoltîndu-şi genialele lor teze cu privire l a alianţa dintre clasa muncitoare ş i ţărănime, maselor d e ţă­ rani în lupta împotriva feudalismului şi absolutismului. In articolele cu privire la Spania, Marx dezvăluie încă o dată rolul trădător, contrarevoluţionar jucat de marea bur­ ghezie faţă de masele populare. Atitudinea burgheziei spa­ niole în revoluţia din 1 856 a confirmat legitatea istorică a luptei de clasă, formulată de Marx şi Engels pe baza revo­ luţiei din 1848-1849. Temîndu-se de revendicările republi­ cane-democratice ale muncitorilor, de pericolul răsturnării monarhiei şi de izbucnirea unui război civil, burghezia spa­ niolă a trădat în momentul hotărîtor pe muncitorii care o ajutaseră să opună rezistenţă forţelor reacţiunii. Revoluţia burgheză spaniolă din 1 856 a fost înfrîntă din cauza slăbi­ ciunii clasei muncitoare, a izolării mişcării ţărăneşti şi tră­ dării burgheziei liberale. Marx şi Engels au analizat situaţia internă din principa­ lele ţări europene, în special din Anglia şi Franţa, în pers­ pectiva revoluţiei, considerînd că, în timpul crizei, în aceste ţări au devenit evidente simptomele unei situaţii revoluţio­ nare. Ei credeau că revoluţia avea cele mai multe şanse să izbucnească în Franţa, unde criza înrăutăţise considerabil si­ tuaţia economică a maselor muncitoare şi zdruncinase pozi­ ţiile guvernului bonapartist. Stagnarea industrială provocată de criză, situaţia grea din agricultură, depresiunea din co­ merţ şi catastrofa financiară care ameninţă ţara trebuie „să

Prefaţă

XIX

imprime poporului francez - scrie Marx - acea stare de s pirit în care să fie gata să se lanseze în noi experimente po­ litice. O dată cu dispariţia prosperităţii materiale şi a obiş­ nuitei ei anexe - indiferentismul politic - dispare şi orice pretext pentru existenţa celui de-al doilea Imperiu" (vezi vo­ lumul de faţă, pag. 400) . In articolele „Atentatul împotriva lui Bonaparte", „Dom­ nia pretorienilor", „Actuala situaţie a lui Bonaparte", 11Misiu­ nea lui Pelissier în Anglia", „Mazzini şi Napoleon ", ca şi în articolele cu privire Ia Credit mobilier, despre care am amin­ tit mai înainte, Marx supune unei critici nimicitoare regimul celui de-al doilea Imperiu şi dezvăluie trăsăturile caracteris­ tice ale bonapartismului : dictatura făţişă a burgheziei, do­ minaţia clicii militariste, teroarea politică de masă, corupţia generală, fraudele, speculaţiile uriaşe şi politica externă aventuristă dusă de guvernul lui Napoleon al III-lea cu scopul de a distrage atenţia maselor muncitoare de la problemele politicii interne. In aceste articole este dezvoltată teza cla­ sică formulată de Marx încă în „Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte" potrivit căreia dictatura bonapartistă s-a putut menţine numai datorită faptului că a manevrat între clase, fiind în acelaşi timp legată prin mii de fire de elemen­ tele cele mai tîlhăreşti, mai lacome şi mai cinice ale burghe­ ziei franceze. Speculaţiile, observă Marx, au devenit „prin­ cipiul vital " al celui de-al doilea Imperiu, iar societatea Cre­ dit mobilier, înfiinţată la scurtă vreme după lovitura de stat a guvenului, a devenit pilonul regimului bonapartist (vezi articolele : „Credit mobilier" şi 11Credit mobilier din Franţa") . Guvernul bonapartist a exploatat pe scară largă Credit mo­ bilier şi speculaţiile care erau în floare în Franţa, pentru a satisface dorinţa burgheziei de a stoarce profituri uriaşe, pen­ tru a mări numărul muncitorilor ocupaţi, distrăgîndu-i astfel de la lupta politică, în sfirşit, pentru a satisface pretenţiile personale ale clicii bonapartiste. Marx relevă nemulţumirea crescîndă a tuturor păturilor societăţii franceze faţă de guvernul bonapartist ; el ajunge la concluzia că 11singura posibilitate de a amina revoluţia în Franţa este un război european" (vezi volumul de faţă, pag. 668), Franţa şi Sardinia, sprijinite de Rusia ţaristă, tre­ buind să se alieze împotriva Austriei. Acest pronostic făcut de Marx a fost confirmat pe deplin în 1 859. După înfrîngerea revoluţiei din 1 848-1 849, Marx a con­ tinuat să fie de părere că revoluţia proletară poate învinge

XX

Prefaţă

în Europa numai cu condiţia participării proletariatului en­ glez. Sub acest aspect analizează Marx cu minuţiozitate în­ tr-o serie de articole cuprinse în volum situaţia internă a Angliei. In articolele : „Situaţia financiară a Franţei 11 , „Legea din 1 844 cu privire la Banca Angliei şi criza financiară din An­ glia" şi „Partidele p olitice din Anglia. - Situaţia din Eu­ ropa", Marx îşi exprimă convingerea fermă că dezvoltared crizei face posibilă o revoluţie în Anglia. Pe de o parte, î n Anglia exploatarea clasei muncitoare s-a intensificat, contra­ dicţiile dintre proletariat şi burghezie s-au ascuţit, mizeria maselor populare a cunoscut o creştere rapidă, iar vechile partide de guvemămînt au început să se descompună. Pe de altă parte, Anglia se aliase după războiul Crimeii cu Napo­ leon al III-lea, iar în plus, forţele de luptă şi mijloacele de război engleze erau mobilizate în răscoala din India şi în răz­ boiul din China. Marx ajunge la concluzia că Anglia nu pu­ tea sta de o µarte în cazul unei explozii revoluţionare seri­ oase pe continentul european, că „ea nu va mai putea să ocupe poziţia trufaşă din 1 848 şi 1 849" şi „să fie o stavilă î n calea revoluţiei europene, care s e apropie în mod vădit• (vezi volumul de faţă, pag. 237 şi 508). Marx se opreşte asupra unor particularităţi ale vieţii po­ litice din Anglia în a doua jumătate a deceniului al 6-lea. In articolele : „O înfrîngere a guvernului Palmerston 11 , „Apro­ piatele alegeri din Anglia", „Alegerile din Anglia" şi „Infrîn­ gerea lui Cobden, Bright şi Gibson", el face o excelentă ca­ racterizare a sistemului parlamentar burghez din Anglia, care, după cum scrie el, constă în aceea că „în anumite mo­ mente solemne, iresponsabilitatea trece de la un whig la un tory şi de la un tory la un whig. Responsabilitatea miniştri­ lor înseamnă acolo că goana după slujbe grase este princi­ pala ocupaţie a partidelor parlamentare " (vezi volumul de faţă, pag. 624) . Marx menţionează îndeosebi dezagregarea con­ tinuă a partidelor tradiţionale de guvemămînt din Anglia toryi şi whigii. Relevînd că aceste două vechi partide tind să se transforme într-un singur partid aristocratic, el atrage aten­ ţia asupra faptului că toryi şi whigii nu vor putea exista mai departe decît dacă se vor subordona intereselor generale ale burgheziei. El constată, în acelaşi timp, tendinţa burghe­ ziei engleze de a încheia compromisuri cu aristocraţia. Marx dezvăluie astfel caracteristicile esenţiale ale procesului de dezvoltare a sistemului bipartit englez, care a dus ulterior la

Prefaţă

XXI

transformarea vechilor partide aristocratice tory şi whig în două partide ale burgheziei engleze - conservatorii şi libe­ ralii -, care se succedau pe rînd la putere. Declarîndu-se pe deplin satisfăcută de cucerirea libertăţii comerţului şi a drep­ turilor politice, burghezia engleză a încheiat în deceniul al 6-lea o alianţă făţişă cu aristocraţia, pentru că se temea de clasa muncitoare şi nu voia să-i facă concesii. In articolele : „Rezultatele alegerilor" şi „Sistemul de fabrică din Anglia" , Marx arată că burghezia engleză refuza să lupte pentru re­ forma aparatului de stat din Anglia pe baze democratice. In­ frîngerea reprezentanţilor aşa-numitei şcoli manchesteriene în alegerile din 1857, scrie el, a dovedit clar că burghezia engleză a renunţat la conducerea mişcării democratice din ţară, conducere pe care o uzurpase în timpul agitaţiei Ligii împotriva legilor cerealelor. Totodată, Marx şi Engels au prevăzut c ă înfrîngerea vîrfurilor burgheziei industriale de la Manchester va contribui în mod inevitabil la înviorarea agi­ taţiei pentru reforma electorală în Anglia. Marx şi Engels sperau că această agitaţie va provoca o criză politică seri­ oasă, care va contribui la dezvoltarea mişcării revoluţionare de pe continent. Descompunerea şi neputinţa vechilor partide aristocratice şi lipsa de energie revoluţionară de care a dat dovadă bur­ ghezia, scrie el, au făcut ca clica oligarhică condusă de Pal­ merston să se menţină la putere. Marx caracterizează , într-o serie de artic'o le, pe acest reprezentant tipic al oligarhiei aristocratice dominante ca pe un adversar al oricăror re­ forme politice interne, ca inspirator al expansiuni i coloniale şi apărător zelos al unei politici externe agresive, prin care burghezia engleză căuta să distragă atenţia proletariatului de la problemele interne. Analizînd cauzele popularităţii şi in­ fluenţei lui Palmerston, care-şi cîştigase faima de , ;adevărat ministru britanic", Marx arată că politica acestuia era expre­ sia clasică a intereselor burgheziei engleze, care rîvnea cu lăcomie să-şi extindă pieţele de desfacere şi să consolideze monopolul industrial şi colonial al Angliei. . In articolele cu privire la situaţia din Prusia : „Demenţa regelui Prusiei n' „Regenţa din Prusia i I „Situaţia din Prusia" şi „Noul guvern", Marx demască esenţa reacţionară a dinas­ tiei Hohenzollern şi supune unei critici nimicitoare bazele orînduirii monarhice prusiene, constituţia prusiană reac­ ţionară, care a transformat toate drepturile democratice ale poporului în literă moartă. Marx înfierează dominaţia biro-

XXII

Prefaţă

craţiei, care a pătruns în toate domeniile vieţii sociale şi de stat din Prusia. Rînduielile feudal-monarhice din Prusia, arată Marx, s-au putut menţine datorită liberalismului laş al bur­ gheziei prusiene, ale cărei năzuinţe se limitau la obţinerea de posturi avantajoase în aparatul de stat. Volumul cuprinde mai multe articole ale lui Marx şi En­ gels cu privire la Rusia. Dacă întemeietorii marxismului au văzut mereu în Rusia ţaristă bastionul reacţiunii europene şi s-au manifestat întotdeauna ca duşmani neîmpăcaţi ai ţaris­ mului, ei au avut cu totul altă atitudine faţă de cealaltă Rusie, faţă de Rusia neoficială, faţă de forţele din interiorul ţării, care se opuneau absolutismului ţarist. După terminare. războiului Crimeii, care a scos clar în evidenţ. neputinţa ma­ şinăriei militar-birocratice ţariste, Marx şi Engels manifestă. sub influenţa mişcărilor ţărăneşti din ce în ce mai furtunoase care au loc în Rusia, un interes crescînd faţă de perspectivele dezvoltării revoluţionare a Rusiei. Dacă în timpul războiului Crimeii Marx şi Engels considerau că aceste perspective sînt relativ îndepărtate, acum ei ajung la concluzia directă că re­ voluţia se coace în Rusia. In articolele : „Partidele politice din Anglia. - Situaţia din Europa", „Problema desfiinţării iobăgiei în Rusia", „Eu­ ropa în anul 1858" şi „Despre eliberarea ţăranilor în Rusia" , Marx şi Engels consideră Rusia drept o ţară în care se pune la cale o revoluţie populară îndreptată împotriva iobăgiei, re­ levînd, totodată, faptul că mişcarea maselor populare dii Ru­ sia reprezintă un pericol pentru absolutism, că o răscoală ţă­ rănească va fi un „punct de cotitură în istoria Rusiei 11 (vezi volumul de faţă, pag 689) . Studiind situaţia internaţională din Europa în a doua jumătate a anului 1858, Marx exprimă ieea că Rusia revoluţionară este un aliat potenţial al mişcării re­ voluţionare din Occident. Dacă în urmă cu 10 ani, scrie el, această mare putere „a stăvilit cu toată energia torentul re­ volutionar, de astă dată ea însăşi stă pe un butoi de pulbere, pe care orice scînteie venită din Apus poate să-l aprindă pe neaşteptate" (vezi volumul de faţă, pag. 508) . In articolul „Eu­ ropa în anul 1858 " , Engels, relevînd că în toate ţările Europei are loc o redeşteptare a mişcării politice, îşi îndreaptă aten­ ţia în special asupra înviorării politice din Rusia, exprimată prin pregătirea eliberării ţăranilor de iobăgie. Caracterizînd situaţia internaţională din Europa la sfîrşi­ tul anului 1858, Marx trage concluzia extrem de importantă că în dezvoltarea ulterioară a Europei nu sînt posibile decît

Prefaţă

XXIII

două alternative : revoluţie sau război. Tocmai în momentul le faţă, relevă Marx, „Europa se zbate să găsească o soluţie a acestei dileme " (vezi volumul de faţă, pag. 668). Cu excepţia a patru articole, toate celelalte articole in­ duse în volum n-au fost semnate de autorii lor. Totuşi însem­ nările din agendele lui Marx pe anii 1857 şi 1858, precum şi corespondenţa dintre Marx şi Engels şi o serie de alte docu­ mente au permis stabilirea autorului la majoritatea arti­ colelor. După cum au arătat în repetate rînduri Marx şi Engels, redacţia ziarului „New York Daily Tribune" a procedat ar­ bitrar cu textele articolelor lor, în special cu cele publicate fără semnătură, ca articole de fond. In unele din articolele lui vfarx şi Engels, redacţia a făcut numeroase adaosuri, intro­ ducînd uneori pasaje întregi. In ediţia de faţă, asemenea adaosuri evidente au fost scoase din articole şi inserate sub formă de note la p asajele corespunzătoare din articolul res­ pectiv. Greşelile de tipar evidente constatate în textul lui „New York Daily Tribune" şi al altor ziare atunci cînd este vorba le transcripţia numelor proprii, de denumiri geografice, cifre, date şi citate au fost corectate apelîndu-se la sursele folosite le Marx şi Engels. Titlurile articolelor şi ale corespondenţelor lui Marx şi Engels corespund titlurilor sub care au apărut în ziare. Titlu­ rile inexistente în original şi date de Institutul de marxism­ leninism sînt incluse între paranteze drepte. Atunci cînd în­ tre titlul articolelor apărute în ziar şi cele însemnate de Marx în agendele sale există diferenţe, ele au fost menţio­ nate în note. Atunci cînd textul articolelor publicate simul­ tan de Marx în două publicaţii diferite prezintă diferenţe esenţiale, sau textul originalului tipărit diferă de manuscrisul păstrat de autor, variantele cele mai importante sînt trecute în note de subsol. Ins titutul de marxism-leninism de pe lîngă C.C. al P.C.U.S.

KARL

MARX şi

FRIEDRICH ENGELS Aprilie

1856

-

ianuarie

1859

·---- -

..-...',.•,_. ____ .„

•

WN0'.'•TUKD.l.APJL11.N

1-.��.."...;�:..•.;.,.& -

Karl Marx

Cuvîntare rostită la aniversarea gazetei „The People's Paper" la 14 aprilie 1856 la Londra 1 Aşa-numitele revoluţii de la 1 8�8 n-au fost decît nişte episoade neînsemnate, mici fisuri şi spărturi în crusta uscată a societăţii europene. Ele au dezvăluit, totuşi, o prăpastie. Sub o suprafaţă aparent solidă, ele au dezvăluit existenţa unor oceane de materie fluidă care nu aveau nevoie decît să se pună în mişcare pentru a sfărîma întregi continente de granit. Zgomotos şi confuz, ele au vestit eliberarea proleta­ riatului, adică secretul secolului al XIX-lea şi al revoluţiilor acestui secol. In realitate, această revoluţie socială nu a fost o noutate descoperită în 1 848. Aburul, electricitatea şi maşina de filat au fost revoluţionari mai periculoşi decît cetăţenii Barbes, Raspail şi Blanqui. Dar, deşi atmosfera în care trăim apasă asupra fiecăruia dintre noi cu o greutate de 20 OOO de pfunzi, o simţim noi oare? Tot atît de puţin cît a simţit societatea europeană dinainte de 1848 atmosfera revoluţionară care o înconjura şi o apăsa din toat e părţile. Un fapt deosebit de important caracterizează acest secol al XIX-lea în care trăim , un fapt pe care nimeni nu îndrăz­ neşte să-l tăgăduiască. Pe de o parte, au fost trezite la viaţă forţe industriale şi ştiinţifice pe care nici una din epocile pre­ cedente din istoria omenirii nu şi le-a putut măcar imagina. Pe de altă parte, există simptome ale unei decadenţe care de­ păşeşte cu mult toate grozăviile cunoscute din istoria ultimei perioade a imperiului roman. In zilele noastre, fiecare lucru, p are-se, generează contra­ ul său. Vedem că maşinile, dotate cu miraculoasă capacitate

4

Karl Marx

de a reduce munca omenească şi de a o face mai rodnică, îi condamnă p e muncitori la foamete şi istovire. Noile izvoare ale bogăţiei se transformă printr-o ciudată fatalitate în izvoare ale mizeriei. Victoriile tehnicii p ar a fi cumpărate cu preţul degradării morale. Se pare că, pe măsură ce omenirea supune natura, omul devine sclavul altui om sau al propriei lui j os­ nicii. Chiar şi lumina pură a ştiinţei pare că nu poate străluci decît pe fondul întunecat al ignoranţei. Toate invenţiile noas­ tre şi tot progresul nostru p ar să ducă la un singur rezultat : să doteze forţele materiale cu viaţă spirituală şi să reducă viaţa omenească la o simplă forţă materială. Acest antago­ nism dintre industrie şi ştiinţa modernă, pe de o parte, şi mi­ zeria şi decadenţa modernă, pe de altă parte, acest antago­ nism dintre forţele de producţie şi relaţiile sociale din epoca noastră este un fapt evident, copleşitor şi incontestabil. Unii deplîng, poate, toate acestea, alţii ar dori, poate, să scape de cuceririle tehnicii moderne pentru a scăpa astfel de conflic­ tele moderne ; sau îşi imaginează, poate, că un progres atît le remarcabil în industrie trebuie neapărat completat de un regres tot atît de remarcabil în politică. Noi însă nu ne lăsăm înşelaţi în ceea ce priveşte caracterul spiritului perfid care se manifestă necontenit în toate aceste contradicţii. Ştim că, pentru a funcţiona bine, noile forţe ale societăţii au nevoie le un singur lucru : de oameni noi,