Karl Marx, Friedrich Engels. Opere [Volumul 10]

Citation preview

KARL MARX

FRIEDRICH ENGELS

O P ERE, V O LU MUL 10

Proletari

din

toate ţările, uniţi-vă I

KARL MARX

FRIEDRICH ENGELS OPERE

EDITURA POLITICĂ 1961

KARL MARX

FRIEDRICH ENGELS VOLUMUL

10

EDITURA POLITICĂ Bucureşti

-

1961

Prezenta traducere a fost întocmită în colec­ tivul de redacţie al Editurii politice după foto­ copiile textelor originale, completate cu unele note din ediţia rusă apărută în Editura de stat pentru literatură politică, Moscova, 1958

Prefaţă Volumul al 1 0-lea al Operelor lui K. Marx şi F. Engels cuprinde articolele scrise de ei din ianuarie 1854 pînă în ianuarie 1 855 inclusiv. Cea mai mare parte din ele au apărut în „New York Daily Tribune" , ziar american de orientare progresistă. Unele din articolele trimise la „Tribuneu au fost în acelaşi timp publicate de Marx şi în ziarul cartist „People's Paperu , uneori după ce erau refăcute de el în aşa fel ca să poată fi înţelese şi de cititorul muncitor englez. In ianuarie 1855, Marx a început să colaboreze şi la „Neue Oder­ Zeitung", ziar burghezo-democratic german, folosind în acest scop materiale din articolele sale şi ale lui Engels trimise la „Tribuneu . Colaborarea la „Neue Oder-Zeitungu îi dădea lui Marx posibilitatea să lămurească cititorilor germani proble­ mele cele mai importante ale politicii internaţionale, ale dezvoltării economice şi situaţiei interne a diferitelor ţări capitaliste, precum şi problemele mişcării burghezo-demo­ cratice şi ale mişcării muncitoreşti. Lucrările publicistice ale lui Marx şi Engels lcătuiesc o parte importantă din imensa activitate politică şi ştiinţifică multilaterală pe care au desfăşurat-o în vremea aceea în­ temeietorii marxismului. Acordînd o importanţă primordială dezvoltării mai departe a teoriei soci alismului ştiinţific, Marx şi-a continuat cercetările sale în domeniul economiei politice. Principalele obiecte de cercetare ştiinţifică ale lui Engels au fost istoria şi teoria artei militare, precum şi lingvistica. Multe din concluziile şi generalizările făcute de Marx şi Engels în procesul muncii lor de cercetare ştiinţifică şi-au găsit expresia în articolele scrise pentru „Tribuneu şi pentu llte ziare. Aceste articole ale întemeietorilor marxismului,

vt

Preaă

consacrate în mare parte evenimentelor curente, vieţii po­ litice şi economice a celor mai însemnate ţări din Europa şi Asia, reprezintă un strălucit exemplu de aplicare a dialecticii materialiste la analiza problemelor fundamentale ale epocii contemporane. Marx şi Engels căutau să folosească articolele lor publi­ cistice, ca şi corespondenţa lor cu militanţii mişcării munci­ toreşti din diferite ţări, ca mijloc de fundamentare a poziţiei proletariatului în problemele cele mai importante ale vieţii internaţionale şi ale politicii interne a statelor europene. Stabilind programul de acţiune al proletariatului în condiţii cînd, în majoritatea ţărilor, mişcarea muncitorească nu se desprinsese încă din torentul democratic general, întemeie­ torii marxismului şi-au concretizat teoria lor despre rolul de avangardă al proletariatului potrivit cu principalele sarcini ale epocii şi cu condiţiile specifice ale unei ţări sau alteia. Neavînd posibilitatea să prezinte o fundamentare amplă şi deschisă a tacticii proletariatului, aşa cum au făcut la timpul potrivit într-o serie de documente ale Ligii comuniştilor şi în paginile „Noii gazete renane" , Marx şi Engels erau acum nevoiţi să-şi formuleze principiile lor tactice în articole răzleţe, scrise cu diferite ocazii, cînd se cereau analizate unele evenimente concrete, şi să recurgă uneori la o form ă alegorică. In anii 1 854-1855, în perioada războiului din Crimeea, Marx şi Engels au dat o atenţie deosebită relaţiilor interna­ ţionale şi mersului operaţiilor pe diferitele teatre de război. Acestor două teme principale le sînt consacrate o mare parte din articolele cuprinse în volumul al 1 0-lea. Un loc deosebit ocupă în acest volum articolele care conţin ·o caracterizare a dezvoltării economice şi a vieţii politice din ţările capita­ liste, din Anglia în primul rînd, precum şi a mişcării munci­ toreşti engleze. Un important grup de articole se ocupă de evenimentele revoluţionare care au avut loc în Spania în 1 854. Lor li se alătură şi seria de articole ale lui Marx intitu­ late „ Spania revoluţionară", care aruncă o puternică lumină asupra istoriei revoluţiilor burgheze spaniole de la începutul secolului al XIX-lea. Examinînd politica externă a diferitelor state europene în timpul războiului din Crimeea, precum şi etapele tratative­ lor diplomatice şi mersul operaţiilor militare, Marx şi Engels

Preaă

II

au analizat fiecare din aceste probleme din punctul de vedere al perspectivelor de continuă dezvoltare a mişcării munci­ toreşti, a mişcării democrat-revoluţionare şi de eliberare naţională, din punctul de vedere al intereselor revoluţiei. Ca şi în anii 1 848-1849, Marx şi Engels considerau că tarismul reprezintă principalul bastion al reacţiunii abso­ lutiste feudale în Europa. Ei socoteau că prăbuşirea ţarismu­ lui, înlăturarea influenţei lui reacţionare asupra Europei con­ stituie o condiţie necesară pentru victoria revoluţiei proletare în Anglia şi Franţa, pentru rezolvarea democratică a pro­ blemelor fundamentale ale dezvoltării istorice a Germaniei, a Italiei, a Poloniei, a Ungariei şi a altor ţări din Europa probleme care nu fuseseră rezolvate în cursul revoluţiei din 1848-1849. In acelaşi timp, Marx şi Engels au văzut limpede că clasele guvernante din Anglia şi Franţa, profund interesate în menţinerea ţarismului ca forţă contrarevoluţionară, nu doreau să se ajungă la nimicirea lui totală, întrucît se temeau de urmările revoluţionare pe care le-ar fi avut această nimi­ cire pentru Europa şi vedeau în ea o primejdie pentru propria lor dominaţie. Planurile oligarhiei engleze şi ale guvenului bonapartist francez - au arătat Marx şi Engels în articolele lor - nu urmăreau altceva decît să înlăture Rusia din poziţia ei de concurent în lupta pentru hegemonie în Orientul apro­ Pirtt, să instaureze dominaţia lor în Balcani şi în regiunea Mării Negre, să slăbească puterea militară a Rusiei ţariste. Potrivit acestor planuri. principalele eforturi ale guvenelor Angliei şi Franţei erau îndreptate spre localizarea, pe cit era cu putinţă, a războiului, spre limitarea ostilităţilor la regiuhile care constituiau obiectivul tendinţelor lor acaparatoare. Acestui plan de localizare a unui război prin care se urmărea satisfacerea intereselor nesăţioase ale claselor stăpînitoare din Anglia §i din Franţa, Marx şi Engels îi opuneau lozihca războiului revoluţionar al popoarelor europene împotriva autocraţiei ţariste. Trasînd tactica proletariatului în timpul războiului din Crimeea, Marx şi Engels poneau de la considerentul că războiul împotriva ţarismului, dacă ar căpăta un caracter european, ar putea să provoace un nou avînt revoluţionar în ţările Europei, să ducă la prăbuşirea regimurilor despotice,

vm

Prefaţă

antipopulare din aceste ţări şi la eliberarea naţionalităţilor din Europa ; în aceste condiţii, războiul care a început s-ar transforma într-un război revoluţionar al popoarelor împo­ triva ţarismului. Acest război ar putea să grăbească şi în Rusia maturizarea situaţiei revoluţionare şi să apropie revo­ luţia care era îndreptată împotri'a absolutismului şi iobăgiei. Aşadar, lozinca, lansată de Marx şi Engels, a războiului revoluţionar împotriva ţarismului trebuia să declanşeze o mişcare revoluţionară în Europa, să ridice masele populare din toate ţările europene la luptă împotriva propriilor lor Uverne. Tocmai în aceasta consta deosebirea principială dintre poziţia lui Marx şi Engels şi poziţia naţionalistă a acelor reprezentanţi ai democraţiei burgheze europene care pledau pentru sprijinirea guvernelor contrarevoluţionare ale Angliei şi Franţei şi apreciau războiul acestor puteri împo­ triva Rusiei ca „un război între libertate şi despotism• (vezi volumul de faţă, pag. 282) . Tactica lui Marx şi Engels în perioada războiului din Crimeea a fost o continuare a tacticii lor din anii 1 848-1849, cînd, în coloanele „Noii gazete renanea, chemau la război revoluţionar împotriva ţarismului. Această tactică, după cum a arătat V. I. Lenin, a fost dictată de condiţiile istorice ale epocii dintre anii 1789 şi 1 871, cînd se punea pe primul plan sarcina de a nimici complet absolutismul şi feudalismul. „Inainte de răsturnarea feudalismului, absolutismului 7i jugu­ lui străin, nici vorbă nu putea fi de dezvoltarea luptei pro­ letare pentru socialism" (V. I. Lenin, Opere, vol. 21 , Editura politică, 1959, pag. 294). Chemarea la război revoluţionar împotriva ţarismului şi la transformarea revoluţionară a Europei a fost limpede for­ mulată de Engels în articolul său „Războiul european °, cu care începe volumul de faţă. Acest articol a fost scris cu prilejul apariţiei flotei anglo-franceze în Marea Neagră, în ianuarie 1 854. In articolul său, Engels subliniază deosebirea radicală dintre războiul pe care intenţionau să-l ducă împo· triva Rusiei clasele guvernante din Anglia şi Franţa şi un război cu adevărat revoluţionar împotriva ţarismului, care trebuia să aibă drept scop prefacerea democratică a Europei. Engels îşi exprimă convingerea că o schimbare în situaţia, condiţiile şi caracterul războiului nu se va produce decît

Preaă

IX

atunci cînd va apărea pe scenă o a şasea putere, revoluţia, care îşi va afirma supremaţia ei faţă de toate cele cinci aşa-zise „mariu puteri şi le va face să tremure de frică. In acest articol se exprimă ideea că operaţiile militare, odată începute, independent de dorinţa guvernelor Angliei şi Franţei, pot constitui un impuls pentru revoluţia europeană, al cărei teren a fost pregătit de dezvoltarea economică şi politică a Europei, de adîncirea contradicţiilor de clasă, de înteţirea frămîntărilor în rîndurile oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Aceeaşi idee o găsim formulată de F. Engels în articolul „Războiulu, de K. Marx şi F. Engels în articolul „Desfăşurarea operaţiilor militareu, şi ea stă la baza altor articole ale lor consacrate războiului. Trasînd tactica proletariatului în perioada războiului din Crimeea, întemeietorii marxismului au dezvoltat-o şi con­ cretizat-o potrivit condiţiilor specifice ale diferitelor ţări. Ei au acordat o deosebită atenţie Angliei, principala ţară capi­ talistă din acea vreme, ale cărei perspective de dezvoltare revoluţionară prezentau, după părerea lui Marx şi Engels, o importanţă primordială. Analizînd situaţia economică şi po­ litică a Angliei, atitudinea diferitelor clase ale societăţii engleze şi a partidelor lor politice în războiul din Crimeea, întemeietorii marxismului, în articolele lor, au demascat fără preget politica internă şi externă a claselor stăpînitoare din Anglia şi a partidelor lor - whig şi tory. Marx şi Engels au arătat că, prin politica lor internă, aceste clase împiedică dezvoltarea poporului englez pe drumul progresului, iar în politica externă, lăsîndu-se conduse de interesele lor egoiste de clasă, ele urmăresc să ajungă doar la o slăbire a ţarismu­ lui şi să menţină acest bastion al reacţiunii în Europa. Demascarea întregului sistem al politicii engleze şi a poziţii­ lor adoptate de partidele burgheze, critica acerbă îndreptată împotriva diplomaţiei engleze şi a metodelor ei de ducere a războiului - iată principalul conţinut al articolelor consa­ crate de Marx şi Engls analizei politicii claselor guvernante din Anglia. Marx arată, în articolele sale, că politica dusă de oligarhia burghezo-aristocratică în problema orientală se distingea prin aceeaşi perfidie care caracteriza, în general, diplomaţia engleză şi constituia trăsătura ei tradiţională. In articolele

X

Prefaţă

sale : „Documentele în legătură cu împărţirea Turciei" şi „Corespondenţa diplomatică secretă", Marx, pe baza unei minuţioase analize a numeroase documente diplomatice, demască încercările întreprinse de o serie de bărbaţi de stat englezi, în perioada de dinainte de război, de a ajunge la o înţelegere cu guvernul ţarist în problema împărţirii Turciei şi a-şi asigura astfel poziţii de importanţă decisivă în Orientul apropiat. Marx ajunge la concluzia că, dacă îm­ părţirea Turciei între Rusia ţaristă şi Anglia n-ar duce în mod inevitabil la un război cu Franţa, iar războiul cu Franţa n-ar conţine în sine pericolul izbucnirii unei revoluţii euro­ pene, atu.nci guvernul Angliei ar fi tot atît de dispus să în­ ghită Turcia ca şi pe Rusia (vezi volumul de faţă, pag. 1 74). In numeroasele cronici militare scrise de Engels la ru­ g ămintea lui Marx şi apărute ca articole de fond în „New York Daily Tribune" sînt criticate metodele folosite în război de către guvernul englez. Marx şi Engels au considerat această critică drept o importantă parte constitutivă a acţiunii lor de demascare a oligarhiei engleze. Publicînd şi în „The People's Paper" - organul cartiştilor - o parte din cronicile lor, Marx şi Engels vedeau în aceasta un mijloc de agitaţie, printre muncitoii englezi, împotriva politicii prac­ ticate de clasele stăpînitoare. In cronicile sale militare, Engels se prezintă ca un mare specialist în problemele războiului şi ca un profund cunos­ cător al artei militare. Intr-un şir de articole - „Războiul" , „Starea actuală a armatei engleze, tactica ei, echipamentul, intendenţa etc." , „Catastrofa britanică din Crimeea" şi altele -, l dezvăluie conservatismul sistemului militar englez, caracterul lui rutinar şi starea de înapoiere a artei militare în Anglia în raport cu întreaga ei dezvoltare capita­ listă. In articolele „Problema războiului în Europa" , „Retra­ gerea ruşilor de la Calafat" , „Situaţia armatelor în Turcia" şi multe altele, Engels examinează mersul campaniei militare, caracterizează starea forţlor statelor beligerante şi anali­ zează cu minuţiozitate diferite operaţii militare. Un interes deosebit prezintă manuscrisul său „Fortăreaţa Kronstadt", care se publică pentru prima oară. In articolele „Bătălia de la Inkerman", „Războiul" , „Campania din Crimeea", Engels dă o înaltă pretuire eroismului soldaţilor ruşi, dar critică în

Prefaţă

XI

acelaşi timp cu asprime starea de înapoiere a artei militare în Rusia moşierească, incapacitatea dovedită de un mare număr de generali şi „insurecţia de paradă" a soldaţilor practicată în armata taristă. Engels a consacrat un mare grup de articole asediului Sevastopolului, pe care îl privea ca pe o nouă etapă a campa­ niei militare (articolele : „Atacul împotriva Sevastopolului", „Asediul Sevastopolului", „Cu privire la critica asediului Sevastopolului" etc.). In articolele sale din octombrie-noiem­ brie 1854, Engels, pornind de la superioritatea numerică a aliaţilor şi arătînd cît de slabe erau fortificaţiile Sevastopolu­ lui, considera că e posibilă căderea oraşului în timpul cel mai scurt. Totuşi, eroismul apărătorilor Sevastopolului, vi­ tejia şi abnegaţia de care au dat ei dovadă au făcut posibilă pregătirea lui pentru o apărare îndelungată, cu toate că pînă atunci nu fusese întărit dinspre uscat. Acest fapt l-a determi­ nat pe Engels, încă de la sfîrşitul lunii decembrie 1854 - în­ ceputul lunii ianuarie 1855, să arate că „oraşul deschis se şi transformase într-o tabără întărită de prim rang" (vezi volu­ mul de faţă, pag. 625), că, datorită rîvnei dovedite de ruşi, Sevastopolul este mai bine fortificat ca oricînd şi că posibili­ tatea de a-l cuceri printr-un asalt este cu desăvîrşire exclusă (vezi volumul de faţă, pag. 662-663). Articolele lui Engels despre războiul din Crimeea, publi­ cate în acest volum şi în volumele al 9-lea şi al 11-lea ale edi­ ţiei de faţă, cuprind materiale şi concluzii teoretice preţioase în domeniul istoriei artei militare, al teoriei, strategiei şi tac­ ticii militare. Aceste articole oglindesc o etapă importantă în formarea gîndirii militare marxiste, în sintetizarea expeienţei războaielor contemporane făcută de Engels pe baza materia­ lismului istoric. Citind însă articolele militare ale lui Engels, trebuie să constatăm că, dispunînd adeseori doar de informa­ ţiile tendenţioase ale presei burgheze din vestul Europei şi neavînd nici timp şi nici posibilitatea să controleze ştirile în legătură cu mersul operaţiilor militare, întrucît cronicele militare erau scrise sub impresia proaspătă a evenimentelor, el făcea cîteodată aprecieri unilaterale asupra unor operaţii militare, ca, bunăoară, în cazul bătăliei de la Sinope sau al cuceririi Bomarsundului.

XI

Preaă

Demascarea politicii externe a oligarhiei engleze se îm­ bina la Marx şi Engels cu dezvăluirea esenţei antipopulare a întregului regim politic al Angliei burghezo-aristocratice. Intr-o serie de articole despre dezbaterile parlamentare, Marx ne oferă o strălucită critică a sistemului bipartid existent în Anglia. El subliniază că lupta dintre whigi şi tory în proble­ mele de politică externă are un caracter de paradă, deoarece fiecare partid „consideră că e mai bine să menajeze capa­ citatea de succesiune a adversarului său decît să-i submineze «reputaţia» politică şi să compromită, în felul acesta, însăşi cîrmuirea claselor dominante" (vezi volumul de faţă, pag. 61). O serie de scrieri ale lui Marx erau îndreptate împotriva unor anumite personalităţi, şi anume împotriva unor bărbaţi de stat englezi contemporani cu el. El continuă demascarea, în­ cepută încă de mai înainte, a politicii unor reprezentanţi de vază ai oligarhiei engleze ca Palmerston, Russell, Aberdeen, Gladstone şi alţii. Referindu-se la poziţia adoptată în anii războiului de dife­ rite partide şi grupări politice din parlamentul englez, Marx arată jalnicul rol pe care-l juca în viaţa politică a ţării frac­ ţiunea deputaţilor liberali irlandezi din parlament (aşa-zisa brigadă irlandeză). Reprezentanţii acestei fracţiuni - subli­ niază Marx - au trădat în fond mişcarea naţională a poporu­ lui irlandez. Sprijinind cînd un partid englez, cînd pe celălalt, brigada irlandeză obţinea de la ele unele concesii, reuşea să-şi satisfacă interesele sale hrăpăreţe, dar n-a împiedicat nici­ odată pe colonizatorii englezi să subjuge Irlanda ; ea „nu a împiedicat niciodată săvîrşirea unei mîrşăvii împotriva Irlan­ dei sau a unei nedreptăţi faţă de poporul englez" (vezi volu­ mul de faţă, pag. 66). Un mare număr de articole - „Dezbaterile parlamentare", „Războiul. - Dezbaterile parlamentare", „Dezbaterile parla­ mentare asupra războiului" şi altele - sînt consacrate anali­ zei discursurilor rostite în parlament de diferiţii deputaţi în legătură cu războiul, cu bugetul, cu unele proiecte de refomă etc. Marx a asistat personal la unele din aceste şedinţe ale Camerei comunelor. Sprijinindu-se pe exemple concrete, el critică fără cruţare societatea capitalistă, dezvăluie viciile şi plăgile ei, dă în vileag rînduielile politice dominante, de­ mască esenţa de clasă a parlamentarismului englez, ipocrizia „.

Preaă

XIII

şi falsitatea care caracterizează pe parlamentarii burghezi. Analizînd bugetul de război prezentat de ministrul de finanţe Gladstone, Marx, în articolul său „Finanţele britanice", subli­ niază că, în ultimă instanţă, masele populare sînt acelea care trebuie să plătească cheltuielile cerute de război. In nu­ meroase articole ale sale, Marx face o critică acerbă presei burgheze engleze. Intr-o serie de articole, el critică cu asprime discursurile rostite de reprezentanţii cercurilor liber-schimbiste ale bur­ gheziei industriale din Anglia, grupaţi în jurul aşa-zisei şcoli manchesteriene, care declarase că e „adeptă a păcii" şi luase atitudine împotriva războiului cu Rusia. Marx arată că această poziţie a liber-schimbiştilor nu era dictată de dorinţa lor sin­ ceră de pace, ci de convingerea că Anglia va fi în stare să-şi instituie monopolul ei pe pieţele mondiale prin mijloace paş­ nice, fără cheltuielile pe care le impune un război. Pornind de la constatarea că exportul mărfurilor engleze pe pieţele ruseşti e în creştere, liber-schimbiştii încercau să demonstreze că există o unitate de interese între Anglia capitalistă şi Ru­ sia moşierească. Marx subliniază că liderii liber-schimbişti Cobden şi Bright, care se erijau în rolul de „apărători ai pă­ cii" , nu făceau în fond altceva decît să apere regimul instaurat în 1815 în Europa, în interesul cercurilor conducătoare reacţionare ale marilor puteri şi împotriva intereselor vitale ale popoarelor. In felul acesta burghezia industrială a Angliei, ascunzîndu-se după paravanul lozincilor pacifiste, se comporta în fond la fel ca şi oligarhia aristocratică engleză, ca un duş­ man al democraţiei şi al mişcării de eliberare naţională. Falsul pacifism al celor de teapa lui Cobden şi Bright, care-şi ascun­ deau ura împotriva revoluţiei şi năzuinţa lor de a menţine o astfel de forţă reacţionară ca ţarismul, dezvăluia, după cum observă Marx, „sufletul josnic şi mîrşav al burgheziei euro­ pene" (vezi volumul de faţă, pag. 43) . Critica poziţiilor pe care se situau liber-schimbiştii englezi în problemele de politică externă se îmbină la Marx cu o critică ascuţită, virulentă a politicii lor intene, a falsei lor atitudini de „apărători" ai maselor populare. In articolele sale „Criza comercială şi fodustrială" şi „Criza comercială-indus­ trială din Anglia", Marx demască pe liber-schimbişti ca pe duşmanii cei mai înrăiţi ai clasei muncitoare. Toţi aceşti Cob-

XIV

Prefaţă

den şi Bright, scrie Marx, deplîng în mod făţarnic „mm1c1rea reciprocă a creştinilor" în război, dar în acelaşi timp se ma­ nifstă ca adepţi ai exploatării neîngrădite a muncitorilor, încercînd prin toate mijloacele să obţină abrogarea legislaţiei care limitează ziua de muncă pentru femei şi copii. Marx dez­ văluie caracterul vicios al încercărilor liber-schimbiştilor de a explica creşterea crizei economice în Anglia prin cauze în­ tîmplătoare, în cazul de faţă prin influenţa războiului. Liber­ schimbiştii încercau să-şi salveze dogma lor potrivit căreia abrogarea legilor cerealelor şi adoptarea principiilor comerţu­ lui liber ar fi un panaceu împotriva crizelor comerciale-in­ dustriale. Intr-o serie de articole ale sale consacrate dezvoltării eco­ nomice a ţărilor capitaliste, şi în primul rînd a Angliei, Marx combate concepţiile liber-schimbiştilor şi ale altor economişti burghezi. El se sprijină în expunerea sa pe un bogat material statistic, e cercetarea şi sintetizarea continuă a datelor eco­ nomice curente, şi această cercetare şi sintetizare a însemnat o parte din gigantica muncă de pregătire pentru „Capitalul", principala sa lucrare economică de mai tîrziu. Sprijinindu-se pe legea generală, descoperită de el, a dezvoltării capitalis­ mului, Marx dovedeşte totala netemeinicie a economiei politice burgheze. El subliniază că fenomenele de criză care se manifestă în Anglia sînt în mod organic inerente modului de producţie capitalist, cu contradicţiile lui antagoniste. Aceste fenomene de criză s-au manifestat în ciuda faptului că războiul a contribuit într-o oarecare măsură la dezvoltarea unor ramuri de producţie, permiţînd întrebuinţarea unei părţi din capitalul disponibil în scopuri militare. Marx semnalează ivirea, în acea vreme, a unei trăsături caracteristice a econo­ miei engleze, cum e legătura ei strînsă cu piaţa mondială ; ca urmare a exportului sporit de mărfuri engleze în alte ţări, a crescut şi influenţa pe care o exercită asupra întregii eco­ nomii mondiale industria engleză şi zguduirile la care este ea supusă. Analizînd dezvoltarea ciclică a economiei capitaliste, Marx ajunge la concluzia că perioada de prosperitate econo­ mică din Anglia, care a început în 1849, nu poate continua fără întrerupere şi că fenomenele de criză care s-au observat în economia engleză în cursul anilor 1853-1854 se vor accen-

Prefaţă

xv

tua tot mai mult, ducînd la o criză economică profundă, aşa cum s-a şi întîmplat în 1857. El consideră că izbucnirea acestei crize poate duce la un nou avînt al mişcării muncito­ reşti şi revoluţionare în Europa. Un loc deosebit ocupă în acest volum articolele consa­ crate mişcării muncitoreşti din Anglia : „Deschiderea Parla­ mentului muncitorilor. - Bugetul de război al Angliei" , „Scrisoare către Parlamentul muncitorilor" , „Parlamentul muncitorilor" şi altele. Marx şi Engels au fost, ani de-a rîn­ dul, foarte strîns legaţi de mişcarea cartistă şi ?U participat în mod nemijlocit la activitatea ei. In prima jumătate a dece­ niului al 6-lea, ei au ajutat pe cartiştii revoluţionari în lupta lor pentru renaşterea cartismului pe o bază nouă, socialistă. In articolele sale, Marx populariza materialul apărut în presa cartistă, făcea propagandă în jurul cuvîntărilor rostite de E. Jones, liderul cartiştilor revoluţionari, şi ajuta pe cartişti să demaşte în faţa maselor muncitoare caracterul de clasă al parlamentului englez. In articolul său „Fortificarea Constan­ tinopolului. - Neutralitatea Danemarcii. - Compoziţia parlamentului englez. - Recolta proastă din Europa" , Marx analizează compoziţia socială a parlamentului şi sistemul electoral în vigoare şi arată că cea mai numeroasă clasă a societăţii engleze - proletariatul - este, în fond, lipsită de dreptul şi posibilitatea de a participa la viaţa politică a ţării. Intemeietorii marxismului au arătat în mod stăruitor prole­ tariatului englez că sarcina lui este să-şi făurească partidul său politic de masă, cu adevărat revoluţionar. In scrisoarea sa de salut către Parlamentul muncitorilor, Marx pune în faţa lui măreţul şi gloriosul ţel - „organizarea clasei muncitoare pe scară naţională" (vezi volumul de faţă, pag. 133). In alt articol Marx subliniază că numai organizat într-un partid pe scară naţională capătă proletariatul englez o forţă socială şi politică şi devine capabil să lupte împotriva „privilegiilor actualelor clase guvernante şi a sclaviei clasei muncitoare" (vezi volumul de faţă, pag. 125). In articolele din volumul de faţă, un loc important este rezervat Franţei, politicii ei interne şi externe, poziţiei adop­ tate de ea în războiul din Crimeea. In aprecierea acestei po­ ziţii, Marx şi Engels porneau de la teza că însăşi natura regimului bonapartist - regim de dictatură burgheză care se

XVI

Prefaă

sprijinea pe armată - îl împingea în mod inevitabil pe Napo­ leon al Iii-lea la aventuri războinice . „Lui nu-i rămîne decît să aleagă între o revoluţie intenă sau un război în afara gra­ niţeloru - scrie Marx (vezi volumul de faţă, pag. 1 06) . El subliniază în repetate rînduri că Franţa bonapartistă a jucat rolul de principal instigator al războiului din Crimeea. „Ade­ văratul izvor al actualei crize orientale - arată Marx - este uzurparea bonapartistău (vezi volumul de faţă, pag. 69) . Marx şi Engels au arătat că Napoleon al Iii-lea şi clica lui, la fel ca şi oligarhia engleză, se tem de o revoluţie europeană şi că, din această cauză, sînt şi ei pentru un război localizat. Ca şi guvernul de coaliţie britanic, guvernul bonapartist din Franţa a fost călăuzit în acest război de scopuri hrăpăreţe, acaparatoare, care şi-au găsit expresia în planurile şi acţiunile militare ale comandamentului francez. In articolele sale, Marx a dezvăluit în mod sistematic intenţiile ascunse ale guvernu­ lui francez, a luptat împotriva mincinoaselor lozinci bonapar­ tiste care căutau să provoace ură şovină în rîndul maselor. El s-a ridicat cu hotărîre împotriva încercărilor unor demo­ craţi burghezi de a-l prezenta pe Ludovic Bonaparte drept un apărător al democraţiei, de a face să se creadă că „libertatea ar fi reprezentată prin Bonaparte (vezi volumul de faţă, pag. 283). Marx a demascat politica antidemocratică şi anti­ populară a lui Napoleon al Iii-lea şi a înfierat metodele sîn­ geroase ale „civilizaţiei loviturii de stat din decembrieu (vezi volumul de faţă, pag. 556) . In articolul „R�organizarea Depar­ tamentului de război al Angliei. - Cererile Austriei. - Si­ tuaţia economică a Angliei. - Saint-Anaudu este schiţat, sub forma unui strălucit pamflet, chipul unuia din aceia cărora „li se încredinţează azi misiunea de a salva civilizaţiau : mareşa­ lul Saint-Arnaud, reprezentantul tipic al cercurilor guvernante din Franţa bonapartistă, carieristul venal, acolitul cinic al lui Ludovic Bonaparte. Intr-o vreme cînd în Franţa mişcarea muncitorească fusese zdrobită, Marx şi Engels urmăreau cu o deosebită atenţie şi simpatie soarta revoluţionarilor proletari francezi, şi în pri­ mul rînd pe aceea a lui Auguste Blanqui, care era considerat drept conducătorul cel mai de seamă al clasei muncitoare franceze. Un interes deosebit prezintă, în această privinţă, pasajul din articolul „Mistificarea de la Sevastopol. - Privire

XVII

genera] ă" , publicat pentru prima oară în limba rusa, m care A. Blanqui este opus lui A. Barbes, care în timpul războiului din Crimeea s-a lăsat cuprins de o stare de spirit burghezo­ naţionalistă. O serie de articole ale lui Marx cuprinse în acest volum conţin o pătrunzătoare analiză critică a politicii interne şi externe a Prusiei, a poziţiei adoptate de ea în timpul războiu­ lui din Crimeea. Acestor probleme le sînt consacrate arti­ colele : „Declaraţia guvernului prusian. - Planurile lui Bona­ parte. - Politica Prusiei", „Rusia şi puterile germane. Preţurile cerealelor", „Bombardarea Odesei. - Grecia. - Pro­ clamaţia cneanlui Danilo al Muntenegrului. - Discursul lui Manteuffel" , „Tratatul dintre Austria şi Prusia. - Dezba­ terile parlamentare de la 29 mai" şi altele. Chestiunea poziţiei pe care trebuia s-o adopte Prusia în acest război era privită de Marx din punctul de vedere al rezolvării sarcinii istorice fundamentale a Germaniei, care nu fusese rezolvată de revo­ luţia din 1848-1849 : aceea de a crea o republică germană democrată unică. Marx considera că participarea Prusiei Ia un război împotriva Rusiei ţariste poate servi drept imbold direct pentru un nou avînt al miscării democratice în Germa­ nia, în care rolul hotărîtor l-ar avea clasa muncitoare. Ac­ ţiun>a maselor populare ar duce la răsturnarea monarhiilor existente în Prusia şi în celelalte state germane şi la făurirea unui stat german democratic unic. Marx demasca politica cercurilor guvernante reacţionare prusiene, care era pătrunsă de frica de masele populare, şi îndeosebi intenţia lor de a aresta pe toţi democraţii mai notorii şi de a-i transporta în fortăreţele din Prusia orientală, pentru a-i lipsi astfel de po­ sibilitatea de a organiza mişcarea populară (vezi volumul de faţă, pag. 80-82). O atenţie deosebită acordă Marx, în articolele sale, ana­ lizei pozitiei adoptate de Austria în războiul din Crimeea. Marx şi Engels dădeau o mare importanţă intrării Austriei în război, considerînd că mutarea teatrului de operaţii în centrul Europei ar provoca aici un nou avînt al mişcării de eliberare naţională, care ar putea să ducă la o victorie a revoluţiei burghezo-democratice. In acest caz s-ar schimba în mod ine­ vitabil şi caracterul războiului. „Dar atîta timp cit în acest război sînt angajate numai puterile occidentale şi Turcia, de

XVIII

Prefaţă

o parte, şi Rusia, de altă parte - scria Engels -, nu vom avea de- a face cu un război european de felul celor din pe­ rioada de după 1792" (vezi volumul de faţă, pag. 7). Intrarea în război a Austriei ar putea duce la prăbuşirea Imperiului austriac - această închisoare a popoarelor -, la constituirea în state naţionale independente a popoarelor în­ robite de Austria şi la transformări democratice într-o serie de ţări europene. „In afară de germani - sublinia Marx -, cei mai direct interesaţi în rezolvarea complicaţiilor orientale sînt ungurii şi italienii" (vezi volumul de faţă, pag. 212). Pe baza unei minuţioase analize a situaţiei Imperiului austriac făcute în articolele : „Diplomaţia rusă. - Cartea albastră în legătură cu problema orientală. - Muntenegru!", „Amănunte în legătură cu insurecţia de la Madtid. - Cererile Austriei şi ale Prusiei. - Un nou împrumut în Austria. - Va­ lahia ", „Retragerea trupelor ruse", „Războiul din Orint", Marx şi Engels ajung la concluzia că politica de neutralitate pe care se menţinea guvernul austriac în timpul crizei orien­ tale era determinată de şubrezenia regimului reacţionar din imperiul Habsburgilor, de greutăţile politice externe şi interne ale acestui imperiu. Guvenul austriac ptrea că se află între două focuri. El nu putea permite zdrobirea Rusiei ţariste, de­ oarece Habsburgii „şi-ar pierde singurul prieten care îi poate ajuta să iasă din apropiatul vîrtej revoluţionar" (vezi volu­ mul de faţă, pag. 313). Pe de altă parte, guvernul austriac nu voia ca Rusia să se întărească şi se temea că înaintarea tru­ pelor ruseşti în Balcani ar provoca tulburări printre popoarele slave subjugate de Imperiul austriac şi le va trezi „conştiinţa propriei lor forţe şi a umilinţelor pe care le îndură sub do­ minaţia germană" (vezi volumul de faţă, pag. 35). De aceea Austria a cerut ca Rusia să-şi retragă forţele militare din Principatele dunărene. Totodată, guvernul austriac spera că, ajutat fiind de puterile apusene, va putea să iasă din greută­ tile financiare, care, după cum a arătat Marx în articolele „Războiul din Orient" , „Falimentul Austriei" şi altele, atin­ seseră un înalt grad de acuitate. Tocmai aceste cauze, scrie Marx, au determinat guvernul austriac să adopte o poziţie Şovăielnică şi imprecisă. Analizînd situaţia internă a Imperiului ahstriac, Marx arată că politica guvernului austriac, care făcea totul pentru

Prefaă

XIX

învrăjbirea naţională a popoarelor subjugate de Austria, şi-a găsit un teren favorabil în poziţia naţionalistă a reprezentan­ ţilor burghezo-liberali ai acestor popoare, şi îndeosebi în po­ ziţia liberalilor italieni. „Secretul longevităţii Imperiului austriac - scrie Marx - constă tocmai în acest egoism pro­ vincial, care face ca fiecare popor să se lase orbit de iluzia că poate să-şi cucerească libertatea jertfind independenţa unui alt popor" (vezi volumul de faţă, pag. 213). Soarta popoarelor slave şi a altor popoare care făceau parte din Imperiul otoman (osmanlîu) feudal, ca şi aceea a popoarelor subjugate de Austria, era - după părerea lui Marx şi Engels - strîns legată de prefacerile democrat-revolu­ ţionare din Europa, de războiul revoluţionar care trebuia să ducă la prăbuşirea acestui imperiu şi la formarea de state democrate independente în Balcani. Spre deosebire de mulţi oameni politici din apusul Europei, printre care şi publicistul englez D. Urquhart, care erau pentru menţinerea inviolabili­ tăţii statului turcesc reacţionar, Marx şi Engels socoteau că Imperiul turcesc feudal rprezintă cea mai mare piedică pen­ tru progresul istoric şi sprijineau revendicările de indepen­ denţă naţională ale popoarelor slave şi ale celorlalte popoare aflate sub stăpînirea cotropitorilor turci. In afară de articolele consacrate războiului din Crimeea, în care se analizează mersul operaţiilor militare şi perspecti­ vele mişcării revoluţionare din Europa, legate de acest război, un loc important ocupă în acest volum articolele lui Marx consacrate revoluţiei burgheze din Spania, care a început în 1854: „Insurecţia de la Madrid. - Tratatul austro-turc. - Moldova şi Valahia", „Conferinţa de la Viena. - Imprumu­ tul austriac. - Proclamaţiile lui Dulce şi O'Donnell. - Criza de guvern din Anglia", „Revoluţia spaniolă. - Turcia şi Gre­ cia" , „Reacţiunea din Spania" şi altele. Marx şi Engels, care urmăreau cu atenţie toate manifestările mişcării revoluţionare de pe continentul european, acordau o mare însemnătate eve­ nimentelor revoluţionare din Spania. Ei au salutat cu entu­ ziasm mişcarea pornită de poporul spaniol împotriva absolu­ tismului, apreciind-o ca pe un eventual prolog al unei revo­ luţii în Europa. Pentru a"şi lămuri mai bine particularităţile revoluţiei burgheze, în continuă creştere, şi raportul forţelor de clasă

XX

'n:la�

din această ţară, Marx studidză în mod temeinic istoria revo­ luţiilor spaniole anterioare şi consultă cu atenţie lucrările unor autori spanioli, francezi, englezi şi germi. Rezultatul cercetărilor sale istorice a fost seria de articole intitulată „Spania revoluţionară", care a fost publicată în „New York Daily Tribune" în septembrie-decembrie 1 854 ; în aceste arti­ cole el a făcut o analiză profundă a luptei desfăşurate de poporul spaniol începînd din timpul invaziei napoleoniene şi pînă la revoluţia din 1 820-1823. O completare importantă a a cestei lucrări este fragmentul - publicat acum pentru prima oară - dintr-un articol al lui Marx, care face parte din seria amintită mai sus şi care a fost trimis de el la „New York Daily Tribune", dar nu a apărut în acest ziar. Articolele lui Marx consacrate Spaniei prezintă un mare interes ştiinţific. Generalizările cuprinse în aceste lucrări nu numai că aruncă lumină asupra celor mai importante eve­ nimente din istoria Spaniei - lupta spaniolilor cu m aurii, insurecţia împotriva absolutismului lui Carol al V-lea pentru apărarea drepturilor cîştigate în evul m ediu, războiul de eli­ berare naţională împotriva lui Napoleon, revoluţiile burgheze din prima jumătate a secolului al XIX-l�a, războiul carlist şi altele -, dar şi înlesneşte înţelegerea a o serie de probleme generale ale istoriei universale. In toate articolele consacrate istoriei revoluţiilor spaniole, Marx scoate mai întîi în evidenţă rolul maselor populare, a căror energie revoluţionară n-a putut fi înăbuşită nici de regimul despotic l absolutismului, nici de „sfînta inchiziţie" şi nici de armatele napoleoniene. Oricît de lipsit de viaţă părea la prima vedere statul spaniol, sub învelişul lui dormi­ tau forţele vii ale poporului spaniol, şi Napoleon I, care con­ sidera Spania drept un corp neînsufleţit, a fost „foarte neplă­ cut surprins cînd şi-a dat seama că, dacă statul spaniol este mort, în schimb societatea spaniolă este plină de viaţă şi că în fiecare parte componentă a ei pulsează din plin forţele rezistenţei " (vezi volumul de faţă, pag. 461) . Dînd o înaltă apreciere luptei desfăşurate în Spania îm­ potriva intervenţioniştilor francezi, Marx a dezvăluit în chip dialectic şi trăsăturile contradictorii ale acestei lupte : con­ tradicţia dintre ţelurile poporului, care luptă pentru eliberarea s a, şi tendinţele cercurilor � vernante reacţionare din Spanil

Preaţă

XXI

de a restaura absolutismul şi de a-şi menţine privilegiile. Marx relevă că acest fenomen este caracteristic, într-o măsură sau alta, pentru toate războaiele de independenţă care au fost duse împotriva invaziei napoleoniene. Cu acest prilej el exprimă ideea deosebit de importantă că e necesar ca lupta de eliberare naţională să se îmbine cu profunde transformări politice şi sociale interne. Pornind de la exemplul revoluţiilor spaniole din secolul al XIX-lea, Marx a descoperit o serie de legi proprii tuturor revoluţiilor burgheze anterioare. El a scos în evidenţă rolul maselor populare ca forţă motrice a acestor revoluţii şi în acelaşi timp a dezvăluit caracterul şovăielnic şi mărginirea de clasă a conducătorilor burghezo-liberali ai acestor revolu­ ţii, care erau străini de interesele poporului, fapt care şi-a pus pecetea pe întreaga dezvoltare a luptei revoluţionare. Lipsa de maturitate politică şi prejudecăţile maselor - arăta Marx - au fost, în fond, întotdeauna folosite de elementele liberale vrăjmaşe revoluţiei, care au căutat să menţină mişca­ rea în cadrul permis de constituţie. O trăsătură distinctivă a revoluţiilor burgheze, scria Marx în articolul său „Esparterou, este aceea că „tocmai atunci cînd poporul pare să se afle în ajunul unor măreţe iniţiative, cînd este pe cale să deschidă o nouă eră, el se lasă urat de iluziile trecutului şi cedează de bunăvoie întreaga lui putere şi influenţă, cîştigate cu atîta trudă, reprezentanţilor - autentici sau imaginari - ai mişcă­ rii populare dintr-o epocă apusă" (vezi volumul de faţă, pag. 399). Profunda critică făcută de Marx militanţilor liberali spanioli completează caracterizarea făcută de el în lucrările sale anterioare, în care liberalismul este prezentat drept curentul politic şi ideologic dominant în sinul burgheziei din secolul al XIX-lea. Cu totul tipică pentru burghezii liberali era, între altele, poziţia şovinistă, semnalată de Marx, a con­ ducătorilor revoluţiei spaniole în problema colonială, tendinţa lor de a menţine cu orice preţ sub stăpînirea Spaniei pose­ siunile ei din America latină. Analizînd istoria Spaniei, Marx dezvăluie, o dată cu legile generale ale dezvoltării sociale, şi particularităţile specifice ale acestei istorii, printre care şi înrîurirea pe care au exer­ citat-o asupra mersului dezvoltării istorice trăsăturile na­ ţionale şi traditiile seculare ale poporului spaniol. Astfel,

XXII

Prefaţă

pornind de la exemplul Spaniei, Marx arată că monarhia abso­ lută n-a jucat pretutindeni un rol progresist în perioada de destrămare a feudalismului şi de apariţie a statelor naţionale. Dacă în statele mari din Europa monarhia absolută din acea vreme „apare ca un centru civilizator, ca un element de uni­ ficare a societăţii" (vezi volumul de faţă, pag. 460), în Spania, datorită unei serii de cauze istorice, ea nu numai că n-a în­ deplinit funcţii centralizatoare, dar a frînat pur şi simplu pro­ gresul istoric. Marx ajunge la concluzia că „monarhia abso­ lută din Spania, care nu are decît o asemănare aparentă cu monarhiile absolute din Europa în general, trebuie să fie tre­ cută mai curînd printre formele asiatice de guvernrnînt. Ca şi Turcia, Spania a rămas un conglomerat de republici prost guvernate, avînd în frunte un suveran doar cu numele" (vezi volumul de faţă, pag. 461). Analizînd particularităţile dezvol­ tării istorice a Spaniei de la începutul secolului al XIX-lea, Marx notează că, datorită tradiţiilor spaniole, lupta dintre ca­ pitalism şi feudalism, „lupta dintre cele două sisteme sociale trebuia să ia forma unei lupte între interese dinastice opuse" (vezi volumul de faţă, pag. 672). . Intr-un fragment din manuscrisul articolului nepublicat al lui Marx din seria „Spania revoluţionară" găsim importante concluzii teoretice, care alcătuiesc un fel de bilanţ al conţinu­ tului tuturor articolelor din această serie şi ne oferă, ca să zicem aşa, cheia înţelegerii evenimentelor expuse. Marx exprimă aici o idee profundă despre principala cauză a înfrîn­ gerii revoluţiei burgheze spaniole din anii 1820-1823, care a constat în faptul că revoluţionarii burghezi, care reprezentau interesele păturilor orăşeneşti, erau rupţi de masele ţărăneşti. Partidul revoluţionar, subliniază Marx, n-a ştiut să lege inte­ resele ţărănimii de acelea ale populaţiei orăşeneşti, îndepăr­ tînd astfel masele ţărăneşti de revoluţie şi făcînd posibilă folosirea lor de către forţele contrarevoluţionare. Această îngustare a bazei sociale a mişcării şi dependenţa - deter­ minată de ea - a orăşenilor revoluţionari de armată, care reprezenta „un instrument primejdios pentru cei care îl mî­ nuiau" (vezi volumul de faţă, pag. 671), a şi fost cauza prin­ cipală a înfrîngerii revoluţiei. Articolele lui Marx despre Spania reprezintă un minunat model de aplicare a materialismului istoric la cercetarea isto­ riei unui popor. *

•

*

Prefaţă

XXIII

In volumul de faţă au fost incluse două manuscrise ne­ publicate - un fragment din seria de articole „Spania revolu­ ţionară", ale lui K. Marx, şi articolul „Fortăreaţa Kronstadt", al lui F. Engels. ln afară de aceasta, în volumul de faţă sînt tipărite 25 de articole ale lui Marx şi Engels care n-au apărut în prima ediţie a Operelor şi sînt publicate pentru prma oară în limba rusă. Pentru descoperirea noilor articole s-a folosit un carnet de însemnări al lui Marx din anii 1850-1854, care se păstrează în arhiva Institutului de marxism-leninism şi care, alături de alte materiale, conţine şi însemnările lui Marx şi ale soţiei sale în legătură cu articolele trimise la „New York Daily Tribune". Acest carnet de însemnări şi alte izvoare au permis să se stabilească cine este autorul lucrărilor cuprinse în volumul de faţă şi data la care au fost ele scrise. După cum au semnalat în repetate rînduri Marx şi Engels în scrisorile lor, redacţia ziarului „New York Daily Tribune" proceda în mod arbitrar cu textul articolelor lor, şi îndeosebi cu acelea pe care le publica fără semnătură, ca editoriale. Unora dintre articole, şi îndeosebi celor cu caracter militar, scrise de Engels, redacţia căuta să le imprime caracterul unor articole scrise la New York, şi în acest scop făcea adăugiri ; la unele dintre articolele lui Marx şi Engels au fost intercalate pasaje întregi ; în ediţia de faţă adăugirile evidente, făcute de redacţie, sînt menţionate în adnotările la pasajele respective ale articolelor. La cercetarea materialelor istorice concrete citate în arti­ colele publicate în volumul de faţă trebuie avut în vedere că pentru un mare număr de articole închinate evenimentelor curente Marx şi Engels puteau să folosească drept izvoare în primul rînd informaţiile apărute în presa burgheză - în zia­ rele „Times", „Moniteur universel", „Independance helge", în revista „Economist" etc. Din aceste publicaţii luau ei da­ tele despre mersul operaţiilor militare, despre efectivul arma­ telor ţărilor beligerante, despre situaţia financiară a diferite­ lor state etc. ln unele cazuri, aceste date nu se potrivesc cu cele stabilite de cercetările ulterioare. Greşelile de tipar la nume proprii, numir i geografice, cifre, date etc., descoperite în textul ziarului „New York Daily Tri­ bune" şi al altor publicaţii, au fost îndreptate pe baza contro­ lului efectuat după sursele folosite de Marx şi Engels.

XXIV

Prefaţă

Spre deosebire de prima ediţie a Operelor, în care multe din articolele lui Marx şi Engels au fost subîmpărţite şi gru­ pate în concordanţă cu tematica lor, omiţîndu-se cîteodată pasaje întregi, în ediţia de faţă toate articolel e s înt tipărite în forma în care au apărut, la timpul lor, în ziarele respec­ tive. In cazuril e cînd articolele au apărut iniţial fără titlu, el i-a fost dat de Institutul de marxism-leninism. La începutul fiecărui titlu s-a pus un asterisc. Institutul de marxism-leninism de pe Jîngă C.C. al P.C.U.S.

KARL MARX şi

FRIEDRICH ENGELS ianuarie 1854-inuarie 1855

I - Marx-ngels, Opere,

voi.

II

3

Friedrich Engels

Războiul europen 1 Problema turcă, care îşi aşteaptă rezolvarea de atîta timp, pare să fi atins, în sfîrşit, acel grad de acuitate cind ea scapă de sub autoritatea diplomaţiei, care nu mai poate s-o folo­ sească pentru manevrele ei atît de capricioase şi în general lipsite de orice rezultate. Flota franceză şi cea engleză au intrat în Marea Neagră pentru a împiedica flota de război rusă să atace flota turcă sau coastele Turciei. Ţarul Nicolaie a declarat cindva că un asemenea pas va fi considerat de el drept un semnal pentru declararea războiului. Va accepta el actuala situaţie fără să ia nici o atitudine ? Nu ne putem aştepta la un atac imediat al flotelor aliate şi la distrugerea escadrei ruseşti sau a fortificaţiilor şi şan­ tierelor navale de la Sevastopol. Dimpotrivă, avem toate mo­ tivele să credem că instrucţiunile transmise de diplomaţi celor doi amirali * sînt astfel întocmite, incit să se evite, prin toate mijloacele, orice posibilitate de ciocnire. Dar, după ce s-au dat ordinele respective, operaţiile militare atît pe apă cît şi pe uscat nu mai sînt supuse dorinţelor şi planurilor diplomaţilor, ci unor legi proprii care nu pot fi încălcate fără a pune în primejdie întreaga expediţie. Niciodată diplomaţii n-au avut intenţia ca ruşii să fie zdrobiţi la Olteniţa, dar, după ce Omer-paşa a căpătat o oarecare libertate de mişcare şi au început operaţiile militare, acţiunile comandanţilor ce­ lor două armate inamice au fost strămutate într-o sferă care, într-o mare măsură, scăpa de sub controlul ambasadorilor de la Constantinopol. Aşadar, din moment ce flota a ridicat ancora şi a părăsit rada portului Beykoz, nimeni nu poate spune cit de curînd se va găsi ea într-o situaţie din care nu o vor putea scoate nici rugăciunile de pace ale lordului Aberdeen şi nici înţelege• I*

-

Dnds şi HamelP

-

Nota Ted.

Friedrich Enges

rea secretă dintre lordul Palmerston şi Rusia, o situaţie în care ea va trebui să aleagă între o retragere ruşinoasă şi o luptă decisivă. O mare atît de îngustă şi de închisă cum e Marea Neagră, unde vasele duşmane cu greu se pot ascunde unele de altele, este tocmai locul în care, în asemenea con­ diţii, conflictele pot deveni aproape în fiecare zi inevitabile. Şi nu ne putem aştepta ca ţarul să lase, fără a opune rezis­ tenţă, ca flota lui să fie blocată la Sevastopol. Dar, dacă după acest pas va trebui să se producă un război european, acesta va fi, după toate probabilităţile, un război între Rusia, de o parte, şi Anglia, Franţa şi Turcia, de altă parte. Această eventualitate este destul de probabilă pentru a ne îndemna să cîntărim, în măsura posibilităţilor noastre, şansele de succes şi să evaluăm forţele militare active ale celor doi adversari. Dar va continua oare Rusia să rămînă tot singură ? De partea cui se vor situa Austria şi Prusia, precum şi statele germane şi italiene dependente de ele, în cazul unui răzb0i general ? Se vorbeşte că Ludovic Bonaparte a dat de înţeles guvernului Austriei că, dacă Austria, în cazul unui conflict cu Rusia, se va alătura acestei ţări, guvernul francez va căuta să profite de frămîntările revoluţionare din Ungaria şi din Italia, care nu au nevoie decît de o scînteie pentru a se transforma din nou într-un incendiu pustiitor, şi că în acest caz Franţa va încerca să restaureze naţiunile italiană şi ungară. O asemenea ameninţare n-ar putea să nu-şi exercite influenţa asupra poziţiei pe care urmează s-o adopte Austria ; ea ar contribui la menţinerea Austriei în stare de neutralitate pe o perioadă cit mai îndelungată, dar este în­ doielnic că această ţară ar putea rămîne mult timp în afara războiului dacă el ar izbucni. O asemenea ameninţare poate să constituie prin ea însăşi o cauză de răscoale parţiale în Italia, menite să facă din Austria un vasal şi mai dependent, şi mai docil al Rusiei. Şi, la urma urmei, nu s-a mai jucat o dată această partidă napoleoniană ? 2 Poate oare cineva să creadă că ,omul care a restabilit puterea lumească a papii şi care şi-a pregătit de pe acum un candidat la tronul regal al Neapolului 3 va da italienilor ceea ce constituie pentru ei o năzuinţă tot atît de importantă ca eliberarea de sub domina­ ţia austriacă, şi anume unitatea Italiei ? Ne putem noi aştepta ca poporul italian să se arunce orbeşte într-o asemenea cap­ cană ? Pentru italieni, fireşte, apăsarea jugului austriac în­ seamnă suferinţe cumplite, dar ei nu se vor arăta prea dor-

Războiul europen

5

nici să contribuie la gloria unui imperiu căruia, chiar în Franţa, îi fuge de pe acum pămîntul de sub picioare, nici să sporească prestigiul unui om care a pornit primul lupta îm­ potriva revoluţiei din Italia. Guvernului austriac îi sînt cu­ noscute toate acestea, şi de aceea este de presupus că Austria se va lăsa în mai mare măsură influenţată de propriile ei dificultăţi financiare decit de ameninţările lui Bonaparte ; putem deci să fim siguri că, în momentul decisiv, la Viena va precumpăni influenţa ţarului şi că Austria se va lăsa a trasă de partea Rusiei. Prusia încearcă să facă acelaşi joc ca în anii 1780, 1800 şi 1805 4• Planul ei este să formeze o ligă a statelor neutre din regiunea baltică sau din nordul Germaniei, în fruntea căreia ea ar putea să joace un rol destul de important, şi să treacă apoi de partea celui care-i va ,oferi cele mai mari avantaje. Istoria ne arată cum, printr-o coincidenţă aproape comică, ori de cite ori nesăţiosul, şovăitorul şi laşul guvern prusian a întreprins asemenea încercări, el a căzut în braţele Rusiei. Şi e probabil că nici de data aceasta Prusia nu va scăpa de soarta ei obişnuită. Ea va tatona terenul în toate direcţiile, se va vinde singură cui dă mai mult, va urzi intrigi în ambele tabere, va înghiţi cămile şi va strecura ţînţari 5, pierzîndu-şi astfel şi bruma de prestigiu care i-a mai rămas, va încasa ghionturi şi, în cele din urmă, va fi adjudecată celui ce va oferi mai puţin, adică în cazul de faţă, ca şi în toate celelalte, Rusiei. Pentru Rusia ea nu va fi ,o aliată, ci o povară, deoarece va considera că, în propriul ei interes şi pentru propria ei satisfacţie, e mai bine să facă în aşa fel ca propria ei armată să fie înfrîntă. Atîta timp cit nici una dintre puterile germane nu va fi atrasă într-un război european, luptele se vor da numai în Turcia, pe Marea Neagră şi pe Marea Baltică. In această perioadă, cea mai mare importanţă o va avea lupta pe mare. Nu încape îndoială că flota aliată e în stare să distrugă Se­ vastopolul şi să nimicească flota rusă din Marea Neagră ; aliaţii pot, de asemenea, să cucerească Crimeea şi s-.o men­ ţină sub stăpînirea lor, să ocupe Odesa, să blocheze Marea de Azov şi să dezlege mîinile muntenilor din Caucaz. Toate acestea le vor putea face cu cea mai mare uşurinţă, dacă vor acţiona cu rapiditate şi energie. Presupunînd că pentru această acţiune va i necesar să fie folosită prima lună de operaţii active, în luna următoare vapoarele flotei aliate, ur­ mate, la mare distanţă, de vasele cu pînze, care merg mult

6

Frierich Engls

mai încet, vor putea să-şi facă apariţia în Canalul Mînecii ; căci la această dată flota turcă ar putea foarte bine să ducă la bun sfîrşit ceea ce ar mai rămîne de făcut în Marea Nea­ gră. Pentru aprovizionarea cu cărbuni în Canalul Mînecii şi pentru alte pregătiri ar fi nevoie de încă două săptămîni. Şi, după ce aceste vapoare se vor alătura escadrei franceze şi celei engleze din Atlantic şi din Canalul Mînecii, flota aliată va putea, înainte de sfîrşitul lunii mai, să-şi facă apariţia în rada portului Kronstadt cu forţe îndeajuns de mari pentru a asigura succesul unui atac. Măsurile care ar urma să fie luate la Marea Baltică nu diferă, bineînţeles, de cele dovedite a fi necesare la Marea Neagră. Trebuie încheiată, cu orice preţ, o alianţă cu Suedia şi, la nevoie, exercitate presiuni de intimidare asupra Dane­ marcii. In Finlanda ar putea fi provocată o răscoală prin de­ barcarea unui număr suficient de trupe şi dind garanţii că nu se va încheia pace decît cu condiţia ca această regiune să fie realipită la Suedia. Trupele debarcate în Finlanda ar ameninţa Petersburgul, în timp ce flotele ar bombarda Kron­ stadtul. Este adevărat că această.fortăreaţă are o poziţie foarte puternică. Prin canalul navigabil care duce spre radă pot trece, înaintînd paralel, cel mult două vase de război, şi ele sînt expuse să fie atacate din flanc de tirul bateriilor instalate nu numai pe insula principală, dar şi pe stîncile mici, pe. bancu­ rile de nisip şi pe insuliţele vecine. Vor fi, în mod inevitabil, unele pierderi, nu num 1i de oameni, dar şi de vase. Dar dacă la întocmirea planului de atac se va ţine seamă şi de acest neajuns, dacă se va lua hotărîrea de a sacrifica cutare sau cutare vas şi dacă planul va fi pus în aplicare cu fermitate şi perseverenţă, Kronstadtul va trebui să cadă. Zidăria forti­ ficaţiilor lui nu va putea rezista mult timp focului concentrat al tunurilor grele Paixhans 6 , care sînt mai de temut decît ,ori­ care altele cînd sînt folosite împotriva zidurilor de piatră. Nişte vapoare mari cu elice, complet echipate cu tunuri de acest fel, ar avea foarte curînd o eficacitate incontestabilă, deşi, bineînţeles, ele şi-ar pune în joc propria lor existenţă. Dar ce înseamnă trei sau patru vase de linie cu elice în compa­ raţie cu Kronstadtul, această cheie a Imperiului rus, a cărei luare în stăpînire ar lăsa Petersburgul fără apărare ? Şi ce s-ar face Rusia fără Odesa, Kronstadt, Riga şi Sevas­ topol, dacă Finlanda ar fi eliberată şi o armată inamică ar ocupa poziţii la porţile capitalei, iar toate apele şi porturile ruseşti ar fi blocate ? Ea ar fi ca un uriaş fără mîini, fără ochi,

Războiul europn

'

căruia nu-1 ramme altă cale lecit să încerce să-şi strivească duşmanul sub greutatea trunchiului său inform, aruncindu-1 la nimereală cind într-o parte, cind în alta, după cum aude strigătul de luptă al inamicului. Dacă puterile maritime ale Europei ar acţiona cu o asemenea hotărîre şi energie, Prusia şi Austria ar putea să se elibereze pînă într-atîta de sub con­ trolul rus, incit să se alăture aliaţilor. Căci cele două puteri germane, dacă s-ar simţi în siguranţă pe propriul lor terito­ riu, s-ar folosi bucuros de situaţia grea a Rusiei. Dar e puţin probabil ca lordul Aberdeen şi d-l Drouyn de Lhuys să re­ curgă la măsuri atît de energice. Organele puterii nu urmă­ resc să dea lovituri decisive, şi, dacă va izbucni un război general, iniţiativa comandanţilor de oşti va fi atît de limitată, că ei se vor simţi cu desăvîrşire paralizaţi. Şi dacă, cu toate acestea, se vor obţine victorii decisive, ele vor fi atribuite hazardului şi se va avea grijă ca urmările lor să fie făcute cit mai inofensive pentru inamic. Războiului de pe coasta asiatică a Mării Negre i s-ar putea pune capăt imediat printr-o acţiune a flotelor ; dar pe coasta eu,opeană el ar putea continua aproape fără întrerupere. Alungaţi din Marea Neagră, rămaşi fără Odesa şi Sevastopol, ruşii n-ar putea trece Dunărea decit cu mari riscuri (afară doar de cazul că se vor îndrepta spre Serbia, pentru a pro· voca o răscoală), dar ei ar putea foarte bine să menţină sub ocupaţie Principatele dunărene, pînă ce forţe superioare ale adversarului şi teama de debarcarea unui mare număr de trupe în spatele lor şi în flanc i-ar sili să plece din Valahia. Cit despre Moldova, ei nu ar evacua- o decît în urma unor operaţii militare generale, căci demonstraţiile de forţă în flancul şi în spatele trupelor lor ar avea puţină importanţă, întrucit Hotinul şi Chişinăul le-ar asigura comunicaţii sigure cu Rusia. Dar atîta timp cit în acest război sînt angajate numai pu· terile occidentale şi Turcia, de o parte, şi Rusia, de altă parte, nu vom avea de-a face cu un război european de felul celor din perioada de după 1 792. Totuşi, odată războiul început, inerţia puterilor occidentale şi activitatea Rusiei vor sili cu­ rînd Austria şi Pusia să se declare în mod făţiş de partea ţarului. Se poate ca Prusia să nu fie luată prea mult în consi­ deraţie, deoarece este aproape sigur că armata ei, oricare ar fi capacitatea ei de luptă, va suferi, datorită înfumurării ei, o a doua Jenă 7• Austria, dimpotrivă, în ciuda situaţiei ei fali· mentare şi a răscoalelor care ar putea să izbucnească în

8

F'ieich Enges

Italia şi în Ungaria, nu va fi un adversar de dispreţuit. Rusia, la rîndul ei, fiind nevoită să-şi menţină trupele în Principatele dunărene şi la grniţa caucaziană, să ţină sub ocupaţie Po­ lonia, să-şi rezerve o armată pentru apărarea coastei baltice, şi mai ales a Petersburgului şi a Finlandei, va dispune de prea puţine trupe pentru ,operaţii ofensive. Dacă Austria, Rusia şi Prusia (în ipoteza că aceasta din urmă nu va fi încă definitiv înfrîntă) ar putea concentra de-a lungul Rinului sau în Alpi 500.000-600.000 de oameni, - ar fi ceva peste aşteptări. Şi francezii sînt în măsură să ţină singuri piept acestor forţe, cu condiţia însă ca generalii lor să nu fie cu nimic mai prejos de aceia ai adversarilor ; iar dintre aceştia numai austriecii au comandanţi demni de acest nume. Generalii ruşi nu sînt prea grozavi, iar în ce priveşte prusienii, la drept vorbind ei nici n�au generali ; ofiţerii lor sînt nişte sublocotenenţi înnăscuţi. Dar nu trebuie să uităm că există în Europa o a şasea putere, care, în anumite momente, îşi afirmă supremaţia faţă de toate cele cinci aşa-zise „mariu puteri şi le face să tremure de frică. Această putere este Revoluţia. Ea a stat mult timp calmă şi rezervată, dar acum criza comercială şi foametea o cheamă din nou pe cîmpul de luptă. De la Manchester şi pînă la Roma, de la Paris şi pînă la Varşovia şi Pesta, pretu­ tindeni se simte prezenţa ei, pretutindeni ea îşi ridică capul şi se trezeşte din somnolenţă. Simptome de tot felul dovedesc că ea se trezeşte la viaţă, şi ele se manifestă, pretutindeni, în starea de agitaţie şi de nelinişte cre a cuprins clasa pro­ letară. Va fi de ajuns să se dea un singur semnal, pentru ca această a şasea putere, cea mai importantă din Europa, să-şi facă apariţia în armura ei strălucitoare, cu sabia în mină, aşa cum a ieşit Minerva din capul lui Jupiter. Acest semnal va fi dat de războiul european, care e gata să izbucnească, şi atunci toate calculele în legătură cu echilibrul de forţe vor fi răsturnate prin ivirea unui nou factor, care, cu avîntul său veşnic tineresc şi robust, ca în anii 1792-1800, va răstuna planurile bătrînelor puteri europene şi ale generalilor lor. Scris de F. Engels Ia 8 ianuarie 1854 Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 3.992 din 2 februarie 1854.

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Trads din limba engleză

9

Karl Marx

* Puterile occidentale ş i Turcia Londra, marţi 10 ianuarie 1854

lnvinuirea care apasă asupra d-lui Szemere, că ar fi dat în vileag locul unde se află ascunsă coroana ungară 8 , i-a fost adusă pentru prima oară de „Soldatenfreund" din Viena, o publicaţie notorie a p,oliţiei austriece, şi acest simplu fapt e suficient pentru a dovedi falsitatea unei asemenea acuzaţii. Nu stă în obiceiul poliţiei să-şi compromită fără motive suficiente popriii ei complici ; în schimb, unul dintre proce· deele ei preferate este acela de a crea o atmosferă de suspi· ciune în jurul unui nevinovat pentru a-l acoperi astfel pe vinovat. E greu de crezut că poliţia austriacă ar fi sacrificat cu atîta uşurinţă un ,om cu poziţia şi influenţa d-lui Szemere dacă ar fi putut să-şi asigure colaborarea lui. Dacă secretul n-a fost dezvăluit prin indiscreţia vreunuia dintre agenţii lui Kossuth (ceea ce nu e de loc improbabil), nu-mi rămîne decît să-l bănuiesc de o asemenea trădare p e contele K. Batthyany, care locuieşte în prezent la Paris. El era unul dintre puţinii care ştiau unde au fost ascunse emblemele puterii regale şi este singurul dintre ei care s-a adresat Curţii de la Viena cu rugămintea de a-l amnistia. Am toate motivele să cred că el nu va contesta acest fapt. Lordul Hardinge, comandantul suprem al armatei britanice, a fost convins să-şi retragă demisia. Cît despre ducele de Norfolk, după cum ne informează corespondentul lui „Dublin Evening Mail", s-a aflat cite ceva din bîrfelile care circulă pe la palat. Un duce nobl care deţine în mod temporar o funcţie la curte şi care poartă cel mai înalt titlu feudal ereditar în stat, bînd şampanie la msa reginei, a cam întrecut măsura, piezîndu-şi, drept urmare, prea nobilul său echilibru pe cînd se afla în sufragerie şi atrăgînd-o pe însăşi maiesta-

10

Karl Marx

tea-sa în vîrtejul catastrofei. Consecinţa acestei regretabile întîmplări a fost demisia nobilului duce şi numirea contelui Spencer n postul de lord-steward al curţii maiestăţii-sale''.

D-l Sadleir, curtierul brigăzii irlandeze, şi- a înaintat din nou demisia din postul său ministerial, şi de data asta lordul Aberdeen i-a acceptat-o. Situaţia d-lui Sadleir devenise ex­ trem de dificilă după dezvăluirile, făcute în faţa unui tribunal irlandez, în legătură cu scandaloasele maşinaţii cu ajutorul cărora a reuşit să ajungă în parlament. E greu de crezut că ° asemenea întîmplare neplăcută e menită să întărească in­ iluenţa „guvernului tuturor talenteloru 1 asupra brigăzii irlandeze. Răscoalele pentru pîine, care au avut loc viner i şi sîmbătă la Creditton, în Devonshire 1 0, au fost în felul lor un răspuns lat de popor strălucitelor tablouri ale prosperităţii cu care Ziarele quvernamentale şi acelea ale liber-schimbiştilor au găsit de cuviinţă să-şi delecteze cititorii cu prilejul încheierii anului 1 853. Ziarul „La Patrie u l t anunţă din Trebizonda că, atunci cînd însărcinatul cu afaceri al Rusiei la Teheran a cerut demiterea a doi dintre cei mai populari miniştri ai şahului Persiei, poporul a început să se agite şi comandantul gărzi i a decla­ rat că nu va putea răspunde de ordinea publică dacă cererea va fi satisfăcută. Potrivit acestei informaţii, teama de o ex­ plozie de nemulţumire populară împotriva Rusiei a fost aceea care l-a determinat pe şah să reia relaţiile cu însărcinatul cu afaceri al Angliei. La marele număr de documente diplomatice care au fost date pînă acum publicităţii s-au mai adăugat nota celor patru p uteri din 1 2 decembrie n, adresată în comun Porţii de către respectivii ambasadori de la Constantinopol, precum şi noua circulară a d-lui Droun de Lhuys, semnată la Paris la 30 de­ cembrie, către agenţii diplomatici francezi. Citind cu atenţie nota celor patru puteri, ne putem da seama de ce la Constan­ tinopol s-au produs tulburări atît de serioase cînd s-a aflat că nota a fost acceptată de Poartă, de ce la 2 1 decembrie s-a stîrnit o mişcare de insurecţie şi de ce guvernul turc a fost nevoit să declare solemn că reluarea tratativelor de pace nu va atrage după sine sistarea sau întreruperea operaţiilor mi­ litare. Şi, într-adevăr, la exact nouă zile după ce vestea des­ pre măcelul perfid şi laş de la Sinope a ajuns la Constanti­ nopol şi a stînit în întregul Imperiu otoman un imens strigăt de răzbunare, cele patru puteri cer cu sînge rece Porţii -

Puterile occidentale şi Turcia

11

iar ambasadorii Marii Britanii şi Franţei o silesc chiar - să înceapă negocieri cu ţarul pe următoarele baze : toate tra­ tatele anterioare vor fi reînnoite ; firmanele în care sînt prevăzute privilegiile religioase acordate de sultan supuşilor săi creştini vor fi completate cu noi garanţii date fiecăreia dintre aceste puteri, deci şi ţarului ; Poarta va numi un îm­ puternicit pentru încheierea unui armistiţiu ; ea va permite Rusiei să construiască o biserică şi un spital la Ierusalim şi se obligă faţă de puteri (deci şi faţă de ţar) să-şi îmbunătă­ ţească sistemul ei administrativ intern. Poarta nu numai că nu va primi nici o despăgubire pentru grelele pierderi ce i-au fost pricinuite de actele piratereşti ale moscoviţilor, dar, mai mult decît atît, toate lanţurile cu care Rusia a ţinut încătu­ şată Turcia timp de un sfert de veac vor fi reînnoite, iar întemniţatul va fi şi mai straşnic încătuşat decît înainte. Poarta trebuie să se lase în voia ţarului autocrat, dindu-i cu umilinţă garanţii în legătură cu firmanele în care sînt în­ scrise privilegiile religioase ale supuşilor ei creştini şi luîn­ du-şi obligaţii solemne în ce priveşte sistemul ei administra­ tiv intern. In felul acesta ea trebuie să se supună, în acelaşi timp, protectoratului ţarului în poblemele religioase, ca şi dictatului său în problemele administraţiei civile. Drept com­ pensaţie pentru o asemenea capitulare i se promite Porţii „evacuarea cît mai grabnică cu putinţă a Principatelor du­ năreneu, a căror invadare lordul Clanricarde a calificat-o drept „un act pirateresc", şi totodată i se dau asigurări că preambulul acordului de la 13 iulie 1 84 1 13, care s-a dovedit a fi „o garanţie atît de sigură" împotriva Rusiei, va fi con­ firmat în mod formal. Cu toate că, în nemaipomenita lor mîrşăvie, aceste odioase „puteri" au întrecut orice măsură, silind Poarta, la cîteva zile după cele petrecute la Sinope, să ducă tratative pe o asemenea bază, ele nu vor reuşi totuşi, recurgînd la aseme­ nea procedee ticăloase, să scape de dificultăţile în care se zbat. Ţarul a mers prea departe pentru a mai tolera o încăl­ care, oricît de neînsemnată, de către vreuna dintre puterile europene a dreptului, pe care şi-l arogă el, de protector al creştinilor de supuşenie turcească. „Austria - relatează corespondentul din Viena al ziarului „Ti­ mes" 14 - s-a şi informat dacă curtea rusă ar avea ceva de obiectat împotriva protectoratului vreuneia dintre puterile europene asupra creştinilor din Turcia. Răspunsul, formulat în termenii cei mai catego­ rici, a fost că Rusia nu va permite nici unei alte puteri să se amstece

12

Karl Marx

�n treburile bisericii ortodoxe. Rusia - aşa s-a răspuns - a încheiat un tratat cu Poarta şi va rezolva numai cu ea această chestiune".

Ziarul „Standard "

15

scrie şi el că

„Nicolaie nu are de gînd să accepte nici un fel de propuneri care nu ar veni direct de la însuşi monarhul turc ; el contestă astfel putei­ lor europene orice drep t de mediaţie sau amestec, ceea e constitie o insultă la adresa acestor puteri, pe care nimeni nu o poate considera nemeritată".

Singurul pasaj important din circulara d-lui Drouyn de Lhuys este acela în care se face cunoscut că escadrele unite au intrat în Marea Neagră, urmărind „să combine în aşa fel acţiunile lor, încît să preîntîmpine orice nou atac al forţelor navale ale Rusiei împotriva teritoriului Turciei sau împotriva flotei turceşti " . Non bis in idem *. La moutarde apres la viande ** . Ziarul „Morning Chronicle " 16 a publicat ieri o tele­ gramă, cu data de 30 decembrie, a corespondentului său din Constantinopol, în care se arată că o escadră aliată a intrat în Marea Neagră. „Flotele - scrie „Daily News" 11 - intră, probabil, în Marea Nea­ gră doar pentru a face ceea ce au făcut în Bosfor, adică nimic".

După cum relatează „The Press"

18

,

„s-a dat deja ordin unei nave din flota engleză şi uneia din flota franceză să intre în Marea Neagră şi să se îndrepte spre Sevastopol, după ce vor fi arborat steagul alb. La sosirea lor acolo, ele trebuie să comunice amirlului rus că, dacă va ieşi din portul Sevastool, se va deschide imediat focul împotriva lui".

Cu toate că în acest anotimp, nu prea prielnic, şi dup ă victoria ei glorioasă de la Sinope, flota rus ă n-are motive speciale să iasă în largul Mării Negre, ţarul nu v a îngădui Angliei şi Franţei, fie şi temporar, să-l îndepărteze din nişte ape din care el le-a înlăturat cu succes încă din 1 833 19. El îşi va pierde prestigiul dacă nu va răspunde la această co- municare p rintr-o declaraţie de război. „O declaraţie de război a Rusiei împotriva Franţei şi Angiei scrie „Neue Preussische Zeitung" 20 - este mai probabilă decît o pace grabnică între Rusia şi Turcia".

*

-

Nimeni nu e judecat de două ori pentru aceeaşi faptă.

**

-

După masă, muştarul.

trad.

-

Nota trad.

-

Nota

13

Puterile occidentale şi Turcia

La Newry (Ulster) a avut Loc un mare miting în legătur ă cu atacul neprovocat al Rusiei împotriva Turciei. Sînt bucu­ ros că, mulţumită amabilităţii d-lui Urquhart, care mi-a trimis o dare de seamă asupra acestui miting, p ot să prezint citito ­ rilor dv. pasajele cele mai interesante din cuvîntarea rostită de acest gentleman. Intrucît mi-am mai expus în repetate rînduri părerile mele în problema orientală, socot că nu este necesar să mai subliniez punctele în care nu pot fi de acord cu d-l Urquhart 21• Imi permit numai să semnalez că punctul lui de vedere este confirmat de ştirea că „ţăranii din Valahia Mică, c u sprijinul soldaţilor valahi, s-au răs­ culat împotriva ruşilor. Toată regiunea din jl Calafatului şi de-a lungul malului stîng al Dunării s-a pus în mişcare. Funcţionarii uşi au părăsit localitatea Turmal *".

După ce a făcut cîteva observaţii introductive, d-l Urqu­ hart a spus : „In problemele care afectează interesele noastre cele mai importante şi relaţiile cu celelalte state nu există nici constrînger e legală, nici con­ ducere s istematică, nici răspundere faţă de naţiune, nici pedeapsă pen­ tru nerespectarea unei îndatoriri sau pentru săvîrşirea unei crime. Aici sînteţi cu totul lipsiţi de orice mijloace constituţionale de acţin9, fiindcă sînteţi ţinuţi în neştiinţă sau sînteţi greşit informaţi. Acest sistem nu urmăreşte deci altceva decît să pervertească pooul, să corupă guvenul şi să pună în pericol statul. Dar voi sînteţi împotriva guvenului us, atît de abil şi de tenace, atît de agresiv şi de lipsit de scrupule, care şi-a croit drum spre o atotputernicie ce constituie o ameninţare pentu întreaga lume, folosindu-se în acest scop chiar de guvenele e care încearcă să le răstoarne. Şi particularitatea situaţiei noastre constă în aceea că, aşa cum s-a întîmplat altădată la Atena, Rusia a găsit sau şi-a creat principalele instrumente ale puterii sale în sînul unui stat ale cărui organe reprezentative se opun cel mai mult politicii practicate de ea. Principala cază a acestei situaţii constă în faptul că Anglia este extrem de ignorantă în asemenea probleme. Sa­ tele Unite au un preşedinte care exercită prerogative proprii puterii regale. Acolo există un senat care controlează puterea executivă şi ste dinainte informat asupra măsurilor pe care urmează să le adopte ea. (Ascultaţi ! Ascultaţi ! Aplauze). In Franţa nu o dată au fost constituite comisii parlamenare pentru anchetarea unor treburi d e stat. Aceste comisii cer să li se prezinte diferite documente şi cheamă în faţa lor pe ministul afacerilor extene, ca să le dea explicaţiile necesare. Tot­ odată, acolo poorul este cu ochii în patru şi, în orice caz, ascultă cu circumspecţia cuvenită infomaţiile primite ; la fel se comportă şi gu­ venul, căci de respectarea unei asemenea practici depinde soarta gu­ vernelor şi a dinastiilor. In Austria există, cel puţin, un monarh care ştie ce fac supuşii săi. In ce priveşte Turcia şi Rusia, se observă că în una dintre ele starea de spirit a poporulu i îşi exercită presiunea

* Vechea denumire a comunei Tunarii Vechi.

-

Nota trad.

Kal Max asupra guvenului, iar n cealaltă guvernul exprimă voinţa naţiunii. Numai în Anglia coroana nu are nici o putere, guvernul e lipsit de sistem, parlamentul nu exercită nici un control, iar naţiunea nu ştie nimic din ce se petrece. (Ascultaţi ! Ascultaţi !). Revenind acum la situaţia actuală, la faptele ai căror martori sîntem, trebuie să vă spun în primul rînd - şi acest lucru e foarte important - că Rusia nu dispune de forţele necesare pentru a-şi pune în aplicare ameninţările ei, că ea s-a bizuit doar pe posibilitatea de a vă inspira o frică neîn­ temeiată, că nu avea cîtuşi de puţin intenţia să ponească război împ­ triva Turciei, că nu dispune de mijloacele necesare pentru un aseme­ nea război, că nici n-a făcut pregătirile necesare, întrucît socotea că voi veţi ţine în frîu Turcia, şi în felul acesta ea, Rusia, va pute a să-i acapareze posesiunile ; iar acum ea continuă să creadă că voi veţi exercita presiuni asupra Turciei ca să-i satisfacă pretenţiile ei neru­ şinate, car e au ca scop năruirea Imperiului otoman. (Ascultaţi ! Ascul­ taţi !). Cu aj utorul ambasadorului vostru la Constantinopol şi al esca­ drei voastre din Bosfor, Rusia este pe cale să-şi atingă acest scop. Şi aici trebuie să vă atrag atenţia asupra unei declaraţii a nobilului meu prieten colonelul Chesney şi să repar totodată o omisiun e făcută de el. El a declarat că, aşa cum stăteau lucrurile înainte de trecerea Prutului, Turcia era mai putenică decît Rusia, dar a uitat să vă vor­ bească despre înalta preţuire pe care o are şi a avut-o întotdeauna pentru calităţile militare ale turcilor. El a declarat că pînă şi în mo­ mentul de faţă, cu toate marile avantaje e care le-au obţinut ruşii mulţumită vouă, se îndoieşte că Turcia ar fi mai slabă decît Rsia. N-am nici cea mai mică îndoială că ea nu va fi mai slabă, însă cu două condiţii, pe care, cu permisiunea dv., le voi arăta aici : prima, să fie rechemat ambasadorul vostru şi să fie retrasă escadra voastră ; a doua, Trcia să nu-şi mai sleiască puterile punîndu-şi nădejdea în străini. Dar după aceea a urmat o nouă declaraţie, făcută, ce-i drept, cu unele ezitări, dar care, ponind de la un om cu atîta autoritate căci nimeni nu se bucură de mai mare autoritate decît dînsul în aceste probleme -, poate să capete o importanţă exagerată sau să fie greşit interpretată. Colonelul Chesney a declarat că s-ar putea ca momentul de faţă să fie favorabil Rusiei, căci Dunărea a îngheţat, şi asta îi dă posibilitatea să-şi treacă trupele în Bulgaria. Dar de ce forţe dispune ea ca să le poată trece în Bulgaria ? Luni de-a rîndul, Europei i-a fost dat să asculte relatări pline de exagerări ; ni s-a vorbit într-una despre mari concentrări de trupe ruseşti gata să intre în acţiune. Efectivul acestor trupe era evaluat la 150.000 şi lumea era gata să creadă că acest număr de oameni este suficient pentru a cuceri Turcia. Am primit, nu de mult, o informaţie oficială în care se arăta că efectivul total al tru­ pelor care au trecut Prutul nu depăşea cifra de 80.000 de oameni, din­ tre care 20.000-30.000 au şi murit de diferite boli sau se află în spitale. Am trimis această informare unuia dintre ziare, dar ea n-a fost dată publicităţii, întrucît părea neverosimilă. Acum Rusia a publicat ea în­ săşi un comunicat în care totalul trupelor a şi fost redus la 70.000. (Aplauze). Dacă facem abstracţie de raportul de forţe dintre cele două imperii în cazul cînd ele şi-ar mobiliza toate trupele, trebuie să ne fie clar că Rusia n-a avut intenţia să ducă războiul cu un asemene a efec­ tiv de oameni. Dar ce forţă putea să-i opună Turcia ? In momentul acela, ea dispunea între Balcani şi Dunăre de cel puţin 180.000 de oameni, iar între timp această cifră s-a ridicat la 200.000 de oameni, care ocupă poziţii putenice, fortificate, în timp ce efectivul trupelor ruseşti

Puterile occidentale şi Turcia

15

s-a redus, în cazul cel mai bun, la 50.000 de oameni, care pe deasupra sînt demoralizaţi în urma înfrîngerii şi epidemiei de dezertări. Cit des­ pre calitatea rupelor turceşti şi superioritatea lor asupra celor ruseşti, aţi azit cele spuse de generalul Bem şi aveţi totodată o mărturie vie în persoana colonelului Chesney, ale cărui cuvinte au fost confirmate de evenimentele care au stîrnit uimirea şi admiraţia întregii Europe. Dar trebuie să fie clar că pe noi nu ne interesează în momentul de faţă raportul de forţe dintre cele două imperii, ci intenţiile de care e ani­ mată şi modul cum acţionează una dintre ele, Rusia. Părerea mea este că e a nu avea intenţia să poarte război ; aceasta pentru că, pe de o parte, nu avea pregătite forţele necesare, iar pe de altă parte putea să se bizuie pe cabinetul englez. Rusia nu intenţiona să se angajeze într-un război şi nu are nici acum o asemenea intenţie. Incă înainte de începe­ rea operaţiilor militare, am declarat că ea va invada Principatele dună­ rene şi le va ocupa cu a jutorul Angliei. Cum am putut să prevăd acest lucru ? Fireşte, nu pentru că ştiam care sînt intenţiile Rusiei, pe care mii de oameni le cunosc tot atît de bine sau şi mai bine decît mine, ci pentru că ştiam de ce este în stare Anglia. Dar să examinăm încă o dată această problemă, fiindcă ea este prea importantă ca s-o trecem cu vederea. Colonelul Chesney a declarat că ceea ce interesează aici este rezerva pe care o avea Rusia dincolo de Prut. In legătură cu această rezervă, lui i-a fost dat să audă multe lucruri în ultima vreme . S-a spus, bunăoară, că Osten-Saken, cu cei 50.000 de soldaţi ai lui, este în plin marş spre Dunăre ca să răzbune înfrîngerea de la Olteniţa. După aceea s - a văzut că cei 50.000 de oameni s-au redus la 18.000, şi lucrul cel mai curios este că nici aceşti 18.000 de oameni n-au ajuns la destinaţie. (Rî­ sete şi aplauze). Dacă luăm cifra dată de colonelul Chesney - 75.000 - şi ţinem seama că ea s-a redus, pe seama celor căzuţi şi a celor bol­ navi, la 50.000, iar după aceea adăugăm pe cei 18.000 de soldaţi din rezerva înzestrată cu însuşiri de omniprezenţă, vom obţine un total de numai 70.000 de oameni, care trebuie să lupte împotriva unei armate de 200.000 de oameni protejaţi de tranşee solide, şi încă într-un ţinut muntos şi într-un anotimp în care, pînă în prezent, ruşii s -au eschivat întotdeauna de la luptă. Permiteţi-mi acum să vă reamintesc evenimentele războiului tre­ cut, din anii 1828-1829. Turcia trecea atunci prin serioase zguduiri in­ tene. Musulmanii ridicaseră sabia unii împotriva altora, provinciile erau bîntuite de răzmeriţă, în Grecia izbucnise răscoala, vechile forţe armate fuseseră nimicite, iar noii recruţi, puţin disciplinaţi, erau în număr de abia 33.000 . Stăpînirea asupra Mării Negre i-a fost smulsă Turciei prin salvele tunurilor britanice din rada portului Navarino ; şi atunci Rusia, sprijinită de Anglia şi Franţa, s-a aruncat asupra Turciei şi, dintr-un salt, a ajuns în centrul posesiunilor ei europene înainte ca ea să fi aflat că fusese declarat războiul. Şi cîţi oameni credeţi că a socotit atunci necesar să folosească ? 216.000. (Aplauze). Şi totuşi, numai prin înşelăciune ş i sub influenţa ambasadorului englez, care, din ne­ fericire, se întosese, Trcia a fost silită să semneze tratatul de la Adrianopole, care i-a fost smuls printr-un atac neaşteptat. (Ascultaţi ! Ascultaţi !). Uitaţi-vă la Turcia de astăzi, cu unitatea ei de aspiraţii, cu eroismul P e care i-l insuflă dragostea de ţară şi ura faţă de oric e îm­ pilre, cu puterea ei centralizată şi resursele ei bogate ; ea poate pune pe picioare 300.000 de voluntari, cei mai războinici din cîţi cunoaşte lu­ mea ; ea ar e 250.000 de soldaţi dis ciplinaţi, care au repurtat victorii în Asia ; ea deţine stăpînirea pe Marea Neagră, p e care e departe de

16

Karl Marx

a o fi pierdut la Sinope, după cum voi arăta de îndată ; ea dispune de o flotă de vapoare care pot transporta, fără pierderi de oameni s au de timp, pînă la teatrul d e operaţii militare trupe din cele mai înde­ părtate provincii ale imperiului ; de a culmile înzăpezite ale Cauca­ zului şi pînă n deşerturile sterpe ale Arabiei, de la vastele întinderi ale Africii şi pînă în golful Persic, pretutindeni domneşte acelaşi spirit de revoltă, se manifestă aceeaşi neînfricată bărbăţie. (Ascultaţi ! Ascul­ taţi ! Aplauze). Da, dar aşa cum în războiul trecut bătălia de la Nava­ rino i-a ads pe cazaci n Balcani, la fel şi acum elicele Angliei pot aduce, chiar şi fără război, vechile nave ruseşti pînă la Dardanele. Dar eu vorbesc de intenţiile Rusiei . Aici este cheia problemei. Acum victo­ ria trebuie cîştigată în Downing street, iar nu în răsărit. Oare vouă nu vi s-au adus prejudicii ? Există vreunul, dintre cei de faţă, care să nu fi suferit pagube serioase ? Puteţi găsi măcar un singur om care să nu fie nevoit să plătească mai mult pentru pîinea sa şi căruia să nu i se fi redus posibilităţile de a găsi de lucru sau de a-şi plasa capitalul ? (Ascultaţi ! Ascultaţi !). Cui nu i-au fost mărite impozitele ? Şi nu se ştie că Change-alley * este scuturată de friguri ? N-am fost noi marto­ rii perturbării pieţei financiare, provocată de această ofensivă a trupe­ lor useşti şi a cărei intensitate este egală cu două treimi din aceea a perturbării din 1847 ? Şi, totuşi, Rusia nu avea intenţii războinice. N-am văzut noi cum decad guvernele Europei şi cum se creează condiţiile favorabile pentru răscoale şi zguduiri ? Şi, totuşi, Rusia n-a avut cîtuşi de puţin intenţia să se angajeze într-un război. N-am văzut noi um se ruina Imperiul otoman, nevoit să întreţină o uriaşă armată, de o jumă­ tate de milion de oameni, din cauză că Rusia a trimis într-acolo o oaste de 70.000 de oameni, care trebuia să se hrănească pe socoteala Turciei, ca şi pe socoteala muncitorilor din Marea Britanie ? Şi toate acestea pentu că aţi dat crezare unor oameni naivi care cred că Rsia este atît de puternică încît nu i se poate opune nimeni, iar Turcia este atît de slabă încît nu i-ar mai putea fi de folos nici un fel de sprijin. Ho­ tărît lucru, trăim într-o epocă de visuri şi de basme ; sîntem în stre să credem nu numai atît, sîntem în stare să credem că Rsia este mai putenică decît toate puterile din lume coalizate împotriva eL Ziarul «Times» îşi manifestă dispreţul faţă de armata musulmană ; el nu are o părere prea bună nici despre armata franceză şi flota de război engleză şi susţine cu toată seriozitatea că întreaga Europă împreună cu Turcia ar putea tot atît de puţin să-i împiedice pe ruşi să ajungă la Constan­ tinopol pe cît ar putea să împiedice vînturile din nord să sufl e în cîm­ piile sarmate„. Cele spuse despre Europa sînt tot atît de adevărate ca şi cele spse despre Turcia, dar Turcia se va prăbuşi dacă veţi continua să procedaţi ca pînă acum. Rusia a ps în mişcare 70.000 de oameni, şi urmarea este că Turcia e cuprinsă de teamă şi indignare, Anglia se cutremură de groază şi panică, iar Rusia se cutremură şi ea de.„ hohote de rîs. (Rîsete şi aplauze prelungite). Am promis că voi reveni la bătă­ lia de la Sinop e sau, cum i se mai spune pe drept cuvînt, micul Navarino. Nu vă amintesc de acest neplăcut eveniment pentru a mă referi la comportarea noastră, fiindcă nu ne-am comportat de data asta mai ruşinos decît în alte cazuri, ci numai pentu că el ne arată raportul de forţe dintre cele două părţi. Din acest punct de vedere el n-a adăugat nimic l a puterea Rusiei şi n-a slăbit cu nimic Turcia, ci, dimpotrivă, a arătat cit se poate de limpede că uşii au toate motivele *

-

stradă din Londra pe care se află bursa.

-

Nota red.

Puterile occidentale şi Turcia

17

să s e teamă de vitejia turcilor. Avem de-a face aici cu un fapt fără precedent pînă şi în analele .ropriei noastre flote de război : fregate care se aşază în rînd cu vasele de linie, comandanţi care aruncă torţe în magazia de pulbere şi se jertfesc pe altarul patriei. Dar ce nu eşti în stare să faci împotriva unui guvern care, în orice împrejurare şi mai ales în cazul de faţă, este obiectul urii şi aversiunii oricărei fiinţe om­ neşti ! Observaţi că forţele navale ale Turciei au rămas intacte : nici un vas de linie, nici un vapor n-a fost pierdut. In momentul de faţă, Turcia ar fi de două ori mai sigură de poziţia ei dominantă în Marea Neagră dacă diplomaţii ar fi rechemaţi ; căci ei, şi numai ei, sînt vino­ vaţi de aşa-zisa catastrofă de la Sinope. Dar catastrofa a fost pregătită cu alt scop : ea trebuia să fie bita şi biciul menite să zorească animalele de povară de la Paris şi Londra, care au rămas în umă, şi să le deter­ mine să impună părţilor beligerante condiţiile unei înţelegeri. Inainte de a veni la această adunare am auzit pe unul dintre membrii comisiei spunînd că Anglia şi Franţa au procedat cit se poate de just, interve­ nind ca mediatoare, dacă au sperat că în felul acesta vor putea asigura pacea. Ştiu că cele spuse de el reflectă impresia generală care s-a creat în Anglia, dar m-am îngrozit totuşi cînd l-am auzit. Cine v-a dat dreptul vouă să porniţi prin lume şi să impuneţi pacea prin forţa armelor ? Un a este să te opui agresiunii, şi alta este să comiţi o agresiune. (Ascul­ taţi ! Ascultaţi !). Doar nu poţi interveni, fie şi pentru salvarea Turciei, decît declarînd război Rusiei. Mediaţia voastră ar fi însă favorabilă Rusiei, s-ar produce sub dictatul ei şi rezultatul ar fi că Turciei i s-ar impune condiţii de- a dreptul fatale ... In cursul negocierilor i-aţi propune Turciei să renunţe la vechile ei tratate cu Rusia în vederea unei con­ venţii generale europene. De fapt, o asemenea propunere a şi fost fă­ cută, şi ea a fost primită cu multă bucurie de o naţiune care e totdeauna gata să aprobe orice denaturare. Doane, dumnezeule ! Un acord euro· pean ! Iată deci pe ce trebuie să se bizuie Turcia ! Dar, la urma urmei, şi tratatul vostru de la Viena a fost tot un acord european, şi care sînt rezultatele lui ? Importanţa acestui acord constă în aceea că a creat Polonia . Şi ce s-a întîmplat cu Polonia ? După ce Polonia a căzut, ce v-a spus ministrul vostru despre acest tratat ? Iată ce v-a spus : «El a dat Angliei dreptul să-şi spună părerea în legătură cu evenimentele din Polonia». După ce a spus, în continuare, că a protestat în această chestiune înainte ca evenimentul să se fi produs, el a declarat : «Dar Rsia a adoptat, în cazul de faţă, un alt punct de vedere>. La fel se va întîmpla şi cu actualul vostru acord : ea va adopta şi de data aceasta un alt punct de vedere. (Aplauze furtunoase). Aceste cuvinte au fos. azite în Camera comunelor ; le-a rostit chiar ministrul" (lordul Pal­ merston), „care ţine acum în mîinile sale soarta Turciei, aş a cum a ţi­ nut-o şi pe aceea a Poloniei. Dar de data asta aţi fost preveniţi, pe cînd atunci eraţi în totală necunoştinţă de cauză ... Permiteţi-mi să mă refer la o ştire apărută de curînd în ziarul «Times». In ea se relatează că tri­ misul nostru în Persia a avut o divergenţă cu guvernul şahului ; acesta era pe punctul de a ceda, cînd, pe neaşteptate, s-a amestecat trimisul Rusiei, căutînd să agraveze disputa. Vedeţi, prin urmare, că în unul şi acelaşi moment Rusia caută să înlăture Anglia din Persia, iar Anglia încearcă să-i impună Turciei dominaţia Rsiei. In aceeaşi ştire se vor­ beşte şi despre sosirea unei solii la Teheran ; se arată să afganii sînt într-o stare de extremă agitaţie şi că Dost-Mahomed, duşmanul n­ înduplecat al Rusiei, ţine foarte mult la succesul soliei sale, care urmă· reşte să convingă Persia de necesitatea de a acorda sprijin Turciei. Vă 2

- Marx-Engels,

Opere,

voi. 1 0

18

Karl Marx

amintiţi, desigur, că acum 16 ani Anglia a declarat război afganilor cu s copul de a -l detrona pe Dost-Mahomed pentru că era duşmanul Angliei şi aliatul credincios al Rusiei. Sau poate că guvernul vostru a crezut aşa ceva ? Dar dacă aşa stăteau lucrurile, e cît se poate de ciudat că el n-a ponit la război împotriva Rusiei, ci împotriva afganilor, adică a făcut tocmai ce trebuia pentru a-i arunca în braţele Rusiei. Dar guver­ nul vostru nu avea o asemenea certitudine ; el ştia pe atunci perfect de bine că Dost-Mahomed, după cum se vede acum destul de limpede, este un dşman înverşunat al Rusiei, şi tocmai de aceea l-a şi atacat. Este fapt cert, aşa cum s-a dovedit în Camera comunelor, că documentele în care Dost-Mahomed era prezentat, pe nedrept, ca aliat al Rusiei fuseseră pe de-a-ntregul ticluite. Chiar trimisul Angliei a fost acela care a expe­ diat originalul în patrie spre a fi publicat. (Rşine !). Toate acestea sînt, după cum v-am mai spus, o consecinţă firească a faptului că măsurile luate de guven sînt ţinute secret şi că naţiune a este lăsată în ne­ cunoştinţă de cauză. Nu văd, printre cei prezenţi la această adunare, e nici unul care să nu fie părtaş tacit la această crimă şi care, prin in­ diferenţa sa faţă de a cţiunile şi onoarea patriei sale, să nu se fi înjosit pînă la situaţia de s clav, cu toate că se crede om liber. (Ascultai I Ascultaţi !). Permiteţi-mi să vă povestesc cîte ceva din ceea ce cred despre voi străinii. Aţi auzit, în ultima vreme, spunîndu-se multe des­ pre influenţa germană la curte. Poate că aţi vrea să ştiţi care sînt pă­ rerile verilor din Gemania ai reginei ? Atunci daţi-mi voie să vă spun că, dacă Gemania a ajuns să cadă sub influenţa Rusiei, aceasta se da­ toreşte Angliei. Ascultaţi numai aceste cuvinte : «Dacă Anglia şi Franţa nu se vor amesteca în treburile ei, Turcia va învinge. Dacă, dimpotrivă, puterile occidentale, orbite de slugănicie, nu se vor putea abţine de la orice „mediaţie", adică de la orice amstec in treburile Orientului, atunci Turcia este condamnată, şi cazacii mos­ coviţi vor deveni curînd stăpîni pe destinele oamenilor din lumea în­ treagă I Şi, totuşi, cît de nobilă a fost pînă acum atitudinea şi compor­ tarea nefericitei Turcii, cu toate fărădelegile comise de diplomaţi şi cu toate că a făcut greşeala de a lua o bandă de ucigaşi drept prietenii ei. O situaţie tristă de tot, ce să mai vorbim ! Mă aşteptam din oră în oră ca escadrele aliate să înceapă să bombardeze capitala Turciei, pentu a înfrînge eroismul acestei ţări şi a o sili să accepte o capitulare ruşinoasă. Turcii pot spune, pe bună dreptate : „Longa est injuria, lon­ gae ambages, sed summa s equor fastigia rerum !" • Şi cît de mare e con­ trastul dintre actuala lor comportare şi comportarea Angliei în situaţii asemănătoare ! Ei luptă, iar Anglia face piraterie. Amintiţi-vă numai de „declaraţia de la Lima" şi de cotropirea Afganistanului, de bombar­ darea oraşului Copenhaga şi de bătălia de la Navarino şi după aceea gîndiţi-vă la Turcia şi la situaţia ei în momentul de faţă. Ea e umilită şi ameninţată, invadată chiar şi provocată de „lumea civilizată", şi, în mijlocul tuturor acestor încercări, ea rămîne camă şi prudentă, fermă, hotărîtă şi imperturbabilă>. Din toate acestea vă puteţi da seama că unii oameni, aflaţi în postu­ rile cele mai înalte, pot să ofteze în zadar după privilegiul pe care mi-l acordă mie îngăduinţa voastră de a mă descărca sufleteşte, exprimîn­ du-mi indignarea, şi de a vă preveni asupra evenimentelor ce vă aşteaptă. Permiteţi-mi deci să vă înfăţişez situaţia în care vă aflaţi. * „Dăinuie mult nedreptatea, dăinuie mult incertitudinea, dar Nota trai. eu năzuiesc spre culmile cele mai înalte ale lucrurilor ! " -

-

19

Puterile occidentale şi Turcia

Britania se caracterizează prin două trăsături : ea se comportă ca n idiot în propria ei ţară şi ca un maniac în afara graniţelor, ca un ma­ niac înarmat care pune în primejdie propria-i viaţă şi pe aceea a altora. Fiecare dintre voi luat în parte nu este aşa cm spun eu, dar oţi laolaltă sînteţi aşa. Să sperăm că se va trezi în fiecare din voi per­ spicacitatea lui individuală şi va pune frîu maniacului colectiv, cit timp mai poate fi tratat creierul bolnav - acest organ de la care se trag toate relele". (Aplauze furtunoase şi prelungite).

La cele spuse de d-l Urquhart pot să adaug doar că ultimul coup d'eclat * al lordului Palmerston ş i favoarea poporului pe care a ştiut să şi-o cîştige au făcut din dînsul, dacă nu un prim-ministru oficial, apoi cel puţin unul real 22• Scris de K. Mx la 10 ianuarie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 3.988 din 28 ianuarie 1854 Semnat

:

K a r t M a rx

* - ispravă. - Nota traă.

Se tipăreşte după textul apărut în ziar rradus

din

lmba

engleă

20

Karl Marx *

Războiul din Orient 21 Londra, 14 ianuarie 1854

Problema orientală, care îşi aşteaptă de atîta timp rezol­ varea, pare să fi atins, în sfîrşit, acel grad de acuitate cînd ea scapă de sub autoritatea diplomaţiei, care nu mai poate s-o folosească pentru manevrele ei atît de capricioase şi, în general, lipsite de rezultate. La 3 ianuarie, flota franceză şi cea engleză au intrat în Marea Neagră, pentru a împiedica flota de război rusă să atace flota turcească sau coastele Turciei. Ţarul Nicolaie a declarat cîndva că un asemene a pas va fi considerat de el drept un semnal pentru declararea răz­ boiului. Va accepta el actuala situaţie fără să ia nici o atitu­ dine ? Astăzi s-a primit aici ştirea că flotele unite franceză şi engleză, împreună cu diviziunea întîi a flotei turceşti, t rans­ portă 17 .OOO de turci la Batum. Dacă aşa stau lucrurile, atunci e vorba de un act de război care echivalează cu un atac direct împotriva Sevastopolului, şi ţarului nu- i mai ră­ mîne altceva de făcut decît să declare imediat război. Dar va rămîne oare Rusia singură ? De partea cui se vor situa Austria şi Prusia în cazul unui război general ? Se vorbeşte că Ludovic Bonaparte a dat de înţeles guver­ nului austriac că, dacă Austria, în cazul unui conflict cu Rusia, se va alătura acestei ţări, guvernul francez va căuta să profite de frămîntările rev,oluţionare din Italia şi din Po­ lonia, care nu au nevoie decît de o scînteie pentru a se trans­ forma din nou într-un incendiu pustiitor, şi că Franţa va în­ cerca să restaureze naţiunile italiană şi polonă. Există totuşi destule temeiuri pentru a crede că guvernul austriac se va lăsa influenţat mai mult de propriile sale dificultăţi financiare decît de ameninţările lui Bonaparte.

Războiul din Orient

21

Situaţi a vistieriei austriece poate fi judecată dup ă canti­ tatea , mereu sporită în ultima vreme, a banilor de hîrtie de­ preciaţi aflaţi în circulaţie şi după măsura extremă, recent adoptată de guvern, p rin care se legiferează reducerea cu 15% a valorii banilor de hîrtie emişi tot de el. Acest plan, care are ca urmare deprecierea popriei monede, reprezintă, poate, culmea inventivităţii în materie de fiscalitate, deoarece stabileşte un impozit pe plata impozitelor. După cum rela­ tează ziarel e germane, bugetul Austriei pe 1854 se va încheia cu un deficit de 45.000.000 de florini la capitolul veniturilor şi cheltuielilor ordinare şi de 50.000.000 de florini la capito­ lul celor extraordinare. Pentru a suta oară Austria se pregă­ teşte să lanseze un împrumut care nu promite totuşi să fie încununat de succes. De data aceasta urmează să se contrac­ teze un împrumut de 50.000.000 de florini , cu se.opul vădit de a achita dobînzile datorate şi, totodată, de a fac e faţă unor nevoi urgente. Cînd ştirea despre iminenta intrare a flotei aliate în Ma­ rea Neagră a ajuns la Viena, bancherii au avut mult de lucru cu preschimbarea banilor de hîrtie în monede de argint. Po­ sesorii de bancnote de 100 şi 200 de florini au dat buzna la ghişeele băncilor, pentru a-şi salva avutul ameninţat. Cu toate acestea, în momentul hotărîtor influenţa Petersburgului asupra Vienei va fi aceea care va precumpăni, şi în conflictu) care se apropie Austria va fi atrasă de partea Rusiei. Cit despre Prusia, ea intenţionează să facă acelaşi joc ca în 1780, în 1800 şi în 1805, adică să creeze o lig ă a statelor neutre din regiunea baltică sau din nordul Germaniei, în fruntea căreia ar putea să joace un rol de oarecare importanţă, şi să se alăture părţii care îi va promite cele mai mari avantaje. Nu încape îndoială că flota turco-eur,opeană poate să dis­ trugă Sevastopolul şi să nimicească flota rusă din Marea Neagră, că aliaţii sînt în măsură să cucerească Crimeea şi s-o menţină în stăpînirea lor, să ocupe Odesa, să blocheze Marea de Azov şi să dezlege mîinile muntenilor din Caucaz. Acţiu­ nile care trebuie întreprinse în Marea Baltică sînt la fel de evidente ca şi cele care trebuie întreprinse în Marea Neagră : trebuie obţinută, cu orice preţ, o alianţă cu Suedia ; la ne­ voie, se va trece la măsuri d e intimidare a Danemarcii, iar în Finlanda va fi dezlănţuită o răscoală, debarcîndu-se în acest scop un efectiv suficient de trupe şi făcîndu-se promi­ siuni în sensul că pacea nu va fi încheiată decît cu condiţia alipirii acestei regiuni la Suedia. Trupele debarcate în Fin-

22

Karl Marx

landa ar ameninţa Petersburgul, în timp ce flota ar bombarda Kronstadtul. Totul va depinde de hotărîrea şi energia cu care vor acţiona puterile maritime europene. „Neue Preussische Zeitung " din 29 decembrie confirmă ştirea că împăratul Rusiei a semnat un decret care prevede că toate trupele imperiului său vor fi puse pe picior de război. El nu numai că şi-a retras sumele depuse la băncile en­ gleze şi franceze, dar a dat dispoziţie să se organizeze sub­ scrierea benevolă de fonduri în rîndurile nobilimii şi să se întrerupă construcţia de căi ferate, pentru a folosi b anii şi braţele de muncă, devenite astfel disponibile, pentru nevoile războiului. Pe de altă parte, Franţa se înarmează într-un ritm mi intens ca oricînd ; a fost chemată sub arme a doua jumătate a contingentului 1 852, al cărui efectiv se ridică la 800.000 de oameni. Totodată, în această ţară se p reconizează de multă .v reme lansarea unui împrumut de 200.000.000 de franci (vreo 8.000.000 de lire sterline) , dar preţurile extrem de ridicate la produsele alimentare, slaba recoltă de struguri ş i producţia deficitară de mătase brută, stagnarea generală în care se afl ă comerţul şi industria, temerile serioase care există în privinţa plăţilor ce urmează să fie efectuate la sfîrşitul luni i februarie, tendinţa de scădere a cursului titlurilor de stat şi a acţiunilor feroviare - toate aceste împrejurări n-au fost cîtuşi de puţin de natură să înlesnească o asemenea operaţie. Guvernul britanic, după cum relatează „Times u , intenţio­ nează să mărească în acest n efectivul echipajelor flotei de război şi al infanteriei marine pînă la 53.000 de oameni, ceea ce înseamnă un sp.or de vreo 8.000 de oameni faţ ă de cifra aprobată de parlament anul trecut şi de încă 5.000 în com­ paraţie cu numărul celor mobilizaţ i în timpul guvernării lor­ dului Derby. Se poate deci considera că efectivul flote i de război se măreşte faţă de cel din 1 852 cu aproximativ 1 3.000 de oameni. Forţele maritime militare se v.or ridica acum la 38.000 de marinari şi elevi de marină, plus 1 5.000 de soldaţi din infanteria marină. In sfîrşit, s-a risipit misterul în care era învăluită bătălia de la Sinope. Din relatările date publicităţii cu privire la ra­ portul de forţe dintre Rusia şi Turcia la Sinope reiese că ruşii au avut în plus faţă d e forţele turcilor 3 nave cu aburi cu două punţi, o navă cu trei punţi şi 680 de tunuri. In lumina acestor date, cele petrecute la Sinope n-au sporit cu nimic

Războiul n Orient

23

puterea Rusiei şi n-au slăbit-o cu nimic pe aceea a Turciei, ci, dimpotrivă. Vedem aici un fapt care nu-şi are precedent nici în analele flotei engleze : fregate care luptă în şirul na­ velor de linie şi comandanţi care aruncă torţe în magazia de pulbere şi se jertfesc pe altarul patriei lor. Principalele forţe maritime ale Turciei au rămas nevătămate ; ea n-a pierdut nici o navă de linie, nici o navă cu aburi. Mai mult decît atît, potrivit ultimelor ştiri, una dintre cele mai bune nave cu trei punţi ale flotei ruse , „Rostislav ", armată cu 120 de tunuri, a fost scufundată de turci. Această pierdere, trecută pînă acum sub tăcere sub pretextul plauzibil că „Rostislav" nu s-a scufundat în timpul luptei, ci imediat după aceea, şi recunoscută acum în mod deschis de ruşi, restabileşte într-o măsură considerabilă echilibrul faţă de pierderile flotei tur­ ceşti 24• Dacă a fost într-adevăr scufundată o navă cu trei punţi, atunci se poate presupune că şi celelalte nave ruseşti au suferit în cursul acestei lupte avarii destul de serioase şi că, în ultimă analiză, victoria de la Sinope a slăbit în mai mare măsură flota rusă decît pe cea turcească. De îndată ce a aflat despre catastrofa de la Sinope, paşa din Egipt a dat imediat ordin să se armeze 6 fregate, 5 corvete ş i 3 bricuri, pentru a compensa pierderile materiale ale flotei turceşti. Fregata egipteană cu aburi „Pervaz Bahri" , avariată şi cap­ turată, după ,o luptă de cinci ore, de fregat a rusă cu aburi „Vladimir", superioară ca putere de foc, a fost pînă într-atît de ciuruită de ghiulele, că numai cu greu a putut ajunge la Sevastopol, unde s-a scufundat numaidecît. Ea a putut fi adusă în acest port numai datorită ajutorului dat de şeful­ mecanic englezul Bell, căruia amiralul Kornilov i- a promis că-l va pune imediat în libertate dacă se va achita cu succes de această misiune. Ajuns la Sevastopol, Bell nu numai că n-a fost pus în libertate, dar a fost supus împreună cu sub­ alternii săi - mecanicii şi fochiştii - la un regim sever de arest, cu o alocaţie de hrană mizeră de 3 pence pe zi ; tot­ odată li s-a adus la cunoştinţă că vor trebui să facă un marş de 80 de mile în interiorul ţării într-un anotimp ca acesta, cînd vremea este atît de aspră. Atitudinea prinţului Menşi­ kov, care deţine comanda la Sevastopol, a fost aprobată de ţar şi de miniştrii săi, care au rămas nepăsători la protestele adresate de consulul englez la Odesa şi de ambasadorul en­ glez la Petersburg. Se ştie deja că în cursul măcelului gene­ ral de la Sinope au fost distruse, fără rost şi fără nici un fel de scrupule, două cargouri engleze care-şi vedeau de aface-

Karl Marx

rile lor particulare. In cele ce urmează reproducem, în forma ei simplă, aşa cum a fost publicată într-un ziar francez, o informaţie în legătură cu distrugerea acestor două vase. „La 30 noiembrie, brigantina «Howard» din Bideford, un port ma­ ritim din sudul Angliei, terminase descărcarea unui transport de căr­ bune pentru d-1 Pirentz, consulul austriac la Sinope, şi se afla la ancoră in timp c e se încărca balastul ; vasul se pregătea să plece la Fatsa, unde urma să încarce cereale pentru a le transporta în Anglia. Deodată şi-a făcut apariţia flota rusă şi, fără nici un fel de avertisment, fără să dea vaselor străine posibilitatea să se îndepărteze de zona periculoasă, a deschis un foc năprasnic asupra flotei turceşti care era ancorată n radă. In cîteva minute «Howard» şi alte vase comerciale aflate în pot au fost complet distrse".

Această încălcare atît de grosolană a dreptului interna­ ţional a fost anunţată în comunicatul de la Odesa. Totodată, ziarele ruseşti relatau, în termeni jignitori, că, în timp ce flota engleză nu se încumetă să pătrundă în Marea Neagră, guvernul englez nu îndrăzneşte să refuze unei nave de război ruseşti permisiunea de a intra în şantierele sale navale pen­ tru reparaţii . Cu ultima cursă p oştală ne-au sosit noi ştiri î n legătură cu evenimentele militare petrecute în vremea din urmă în Asia. Turcii, pe cît se p are, au fost nevoiţi să evacueze com­ plet teritoriul Armeniei ruseşti, dar nu se cunosc încă rezul­ tatele precise ale luptelor care i-au silit să s e retragă. Un corp de armată turcesc ajunsese la drumul care duce direct de la Ardahan la Ahalţih, în timp ce un detaşament pătrun­ sese mai spre sud, pe drumul care duce de la Kars prin Alek­ sandropol (în limba gruzină : Ghiumri) spre Tiflis. Pe cît se pare, şi unui corp şi celuilalt i-au ieşit în cale ruşii. Potrivit ştirilor din surse ruseşti, turcii au fost complet zdrobiţi în ambele cazuri şi au pierdut vreo 40 de tunuri ; nu dispunem de ştiri oficiale din surse turceşti, dar din relatările particu­ lare reiese că această retragere a ost determinată de necesi­ tatea de a intra în cantonamentul de iarnă. Cert este doar că turcii au evacuat teritoriul rusesc, cu excepţia fortului Sf. Nicolaie, că ruşii i-au urmărit şi că avangarda lor s-a încu­ metat chiar să înainteze pînă la o milă de Kars, unde d fost însă respinsă. Ştim, totodată, că armata turcă din Anatolia, care e recrutată din provinciile asiatice - acest bastion al barbariei vechi, musulmane - şi în rîndurile căreia se află un mare număr de trupe neregulate, nesigure, deşi curajoase, formate din soldaţi de ocazie, din amatori de aventur i şi tîl­ hari din Kurdistan, - nu are nimic comun cu armat a echili-

25

Războiul in Orient

--

brată, disciplinată şi muştruluită din Rumelia, al cărei co­ mandant ştie în fiecare zi cîţi şi ce fel de oameni are sub comanda lui ş i unde dorul de aventură ş i pornirile prădalnice ale unora sînt ţinute în frîu de regulamentele militare şi de curţile marţiale. Noi ştim că ruşii, care la începutul campa­ niei din Asia duceau mare lipsă de trupe, au primit după aceea întăriri, alcătuite din Divizia 13 infanterie ( 16.000 de soldaţi) , de sub comanda generalului-locotenent Obrucev II, şi un detaşament de cazaci de la Don ; ştim că ei au reuşit s ă ţină în frîu pe munteni şi să-şi menţină comunicaţiile atît p rin Munţii Caucaz spre Vladikavkaz * cît şi pe mare - spre Odesa şi Sevastopol. In aceste împrejurări şi ţinînd seama că Abdi-paşa, comandantul turc, a fost sau un trădător, sau un imbecil (între timp el a fost rechemat, în Locul lui fiind trimis Ahmed-paşa) , n-ar fi de loc de mirare ca turcii să fi suferit o înfrîngere, deşi nu încape îndoială că şi de data asta comunicatel e ruseşti exagerează. Pe Dunăre ruşii au atacat de curînd fortul Măcin, situat pe unul din braţele acestui fluviu. Aici şi-au făcut apariţia un vapor şi două canoniere, care au fost întimpinate cu un foc susţinut ; canonierele, după cît se spune, au fost scufun­ date, iar vaporul a fost atît de grav avariat, încît a preferat să se retragă în mare grabă. Au avut loc trei sau patru cioc­ niri, în parte între avanposturile de la Calafat, iar în parte între posturile ruseşti de la Dunăre şi micile detaşamente turceşti care au trecut fluviul pentru a le lua prin surprin­ dere. Turcii susţin că au ieşit învingători în toate aceste ciocniri. Este regretabil totuşi că trupele neregulate turceşti, care sînt mai potrivite pentru astfel de acţiuni decît pentru oricare altele, n-au fost mai de mult folosite pentru o mai activă desfăşurare a acestui război de h ărţuială. Ele ar fi putut foarte bine să dea o ripostă cazacilor, să dezorganizeze sistemul inevitabil defectuos al avanposturilor inamice care se află răsfirate pe o distanţ ă de 300 de mile -, să z ădănicească planurile ruşilor, să obţină informaţiile cele mai detaliate în legătură cu deplasările lor şi, cu curajul şi pru­ denţa cuvenită, ar fi ieşit învingătoare în orice ciocnire. Din ştirile telegrafice primite în ultimul moment rezultă c ă „la 6 ianuarie o divizie turcească formată din 15.000 de oameni, cu 15 tunuri, a atacat poziţiile întărite, prevăzute cu tranşee, de la Cetate, nu departe de Calafat, şi le-au luat cu asalt ; ruşii au pierdut 2.500 de oameni ; întăririle ruseşti, cu n efectiv de 18.000 de oameni, care au * Vechea denumire a oraşului Ordjonkidze.

-

Nota trad.

26

Krl Mx

fost trimis e de l a Karaul au fost sUite să se retragă după ce au pierdut 250 de oameni".

Potrivit unei alte ştiri, cea mai mare parte din populaţia Valahiei Mici s-a răsculat împotriva ruşilor, iar aceştia au împresurat oraşul Craiova. Intre timp Rusia nu-şi precupeţeşte eforturile, recurgînd la mijloace d e corupţie şi intimidare în toate colţurile lumii, l a graniţele Indiei britanice, în Persia, Serbia, Suedia, Dane­ marca etc. In Persia s- a ivit o divergenţă între trimisul An­ gliei şi guvernul şahului ; acesta era pe punctul de a ceda, cînd a intervenit ambasadorul rus, care a căutat nu numai să aţîţe minia şahului împotriva Angliei, dar s ă -l şi facă să adopte o atitudine de ostilitate activă faţă de Poartă ş i să-l determine să declare război Turciei. Pe cit se spune, aceste uneltiri au fost totuşi z ădănicite datorită ameninţării d-lui Thompson, însărcinatul cu afaceri al Angliei, că va părăsi Teheranul, datorită temerii de o imediată izbucnire a miniei poporului persan împotriva Rusiei şi datorită sosirii unei solii din Afganistan, care a ameninţat cu invadarea teritoriului persan de către afgani dacă Persia va încheia o alianţă cu Rusia. In acest timp, Serbia a fost inundată de o mulţime de agenţi ruşi, care vizitează diferite localităţi în căutare de persoane în trecut cunoscute prin ataşamentul lor faţă de dinastia exilată a Obrenovicilor. Aceşti agenţi intră în vorbă cu unii despre tînărul prinţ Mihail, iar cu alţii despre băt;î­ nul său tată Miloş ; ei încearcă să trezeasc ă speranţa că, prin protecţia acordată de Rusia, Serbia îşi va putea extinde gra­ niţele, că se va forma un nou regat al Iliriei, care va uni laolaltă pe toţi cei ce vorbesc limba sîrb ă şi care în prezent se află sub stăpînire turcească sau austriacă, iar pe de altă parte ameninţă că, în caz de împotrivire, nenumărate armate vor cotropi ţara, care va fi complet subjugată. In ciuda acestor intrigi interminabile, Rusia n-a reuşit s ă rupă legăturile dintre sîrbi şi sultan. Dimpotrivă, la Belgrad se aşteaptă sosirea a două firmane de la Constantinopol, din­ tre care unul va lichida toate legăturile existente între Serbia şi Rusia, iar celălalt va confirma toate privilegiile care au fost acordate, în diferite epoci, poporului sîrb. Totodată, gu­ venul rus duce cu perseverenţă, la Stockholm ş i la Copen­ haga, o serie de tratative menite să determine guvenele Suediei şi Danemarcii să se alăture Rusiei în apropiatul con­ flict european ; principalul obiectiv pe care-l urmăreşte Ru-

Războiul din Orient

27

sia prin încheierea unei alianţe cu aceste ţări este de a obţine închiderea strîmtorilor Sund şi Belt pentru puterile occiden­ tale. Tot ce a reuşit Rusia să obţin ă pînă în prezent se reduce la un tratat de neutralitate armată încheiat între Suedia, Da­ nemarca şi Prusia şi la pregătirile în domeniul înarmărilor, care sînt în mod vădit îndreptate împotriva ei însăşi. Scriso­ ril e particulare primite din Suedia sînt străbătute de nemăr­ ginita bucurie stîrnită d e posibilitatea ca ducatul Finlandei, care a fost cotropit cu atîta neruşinare, fără declaraţie de război, de către Rusia, să fie redat regatulu i scandinav. Cît despre Danemarca, aici atitudinea - nu a poporului, ci a curţii - este mai puţin precisă. Se zvoneşte chiar că actua­ lul ministru danez al afacerilor externe îşi va da demisia şi va fi înlocuit cu contele Reventlow-Criminil, care e cunoscut prin strînsele sale legături cu curtea de la Petersburg. In Franţa, „fuziunea" orleaniştilor cu legitimiştii 25 a avut un oarecare succes, datorită influenţe i Rusiei ; totodată, aceasta pune totul în mişcare pentru a face să dispară l'entente cor­ diale 26 care există între guvernele Angliei şi Franţei şi a semăna neîncredere între ele. O serie de ziare pariziene aflate în solda d-lui Kiselev încearcă să trezească suspiciuni în ce priveşte sinceritatea guvernulu i englez, iar pe de altă parte vedem cum în Angli a un ziar aflat în solda d-lu i Brunnov pune la îndoială sinceritatea guvernului francez. O alt ă lo­ vitură, îndreptată mai ales împotriva puterilor occidentale, este interzicerea de către Rusia a exportulu i de cereale po­ loneze. Şi, totuşi, activitatea diplomaţiei occidentale nu s-a do­ vedit a fi cîtuşi de puţin ostilă Rusiei ; dimpotrivă, ea a ma­ nifestat chiar tendinţe de tergiversare destul de pronunţate atunci cînd era vorba de restaurarea dreptăţii şi o înclinaţie spre compromis atunci cînd era vorba de crime. Acum însă pentru oricine este absolut limpede că un asemenea mod de a proceda a fost greşit şi dăunător. Invierea din morţi a con­ ferinţei de la Viena şi protocolul întocmit la 5 decembrie anul trecut de participanţii la această conferinţă, scrisoarea adresată lui Reşid-paşa de către ambasadorii Franţe i şi An­ gliei la Constantinopol 27, nota comună a celor patru mari puteri prezentată Porţii la 15 decembrie ş i acceptată de sultan la 31 decembrie, circulara din 30 decembrie a d-lui Drouyn de Lhuys către agenţii diplomatici francezi prin care se anunţa intrarea flotelor aliate în Marea Neagră, - iată prin­ cipalele evenimente ale istoriei diplomatice din ultimele şase

28

Kal Max

săptămîni. Cît priveşte protocolul conferinţei de la Viena, cititorii acestui ziar v.o r i aflat deja conţinutul lui atunci cînd vor citi aceste rînduri. Ce poate fi mai absurd decît afirmaţia, cuprinsă în aces t protocol , potrivit căreia „asigurările date, în diferite rînduri, de împăratul rus exclud cu desăvîrşire ideea că augustul suveran ar avea vreo intenţie de încălcare a integrităţii Imperiului otoman" ?

Ce poate fi mai primejdios decî t recomandarea, cuprinsă în acest protocol, că pentru Turcia ar fi indicat să accepte încheierea unui armistiţiu pe timp de trei luni ? La 5 decem­ brie, adică la două zile după ce vestea despre ruşinosul mă­ cel de la Sinope a ajuns la Constantinopol, Reşid-paşa a adre­ sat o scrisoare lordului Stratford de Redcliffe ş i generalului Baraguay d'Hilliers, cărora le comunica ştirile primite de la Sinope şi cerea ca flotele să intre în Marea Neagră. In ziua de 12 decembrie, adică după o săptămînă de la expedierea notei sale, Reşid-paşa a primit din partea celor doi ambasa­ dori un răspuns plin de indiferenţă prin care i se aducea la cunoştinţă că „prezenţa escadrei aliate avea doar o «semnificaţie politică„ şi, ca atare, era lipsită de orice semnificaţie militară ; ea constituia doar un «Sprijin moral», şi nicidecum unul militar".

In felul acesta, Poarta a fost silită să accepte nota comună a celor patru puteri care i-a fost prezentată la 15 decembrie. Aceast ă notă nu numai că nu prevede nici un fel de compen­ saţie în favoarea Porţii pentru pierderile ce i-au fost prici­ nuite de actele piratereşti ale ţarului autocrat ; ea nu numai că insistă să fie reînnoite toate vechile tratate de la Kuciuk­ Kainargi, Adrianopole, Unkiar-Skelessi 2s etc., care timp de un secol şi jumătate i-au servit Rusiei drept arsenal de arme de înşelare, amestec, expansiune şi cotropire, dar permite ţarului să exercite un protectorat asupra Turciei în proble­ mele religioase şi s-o supună unui dictat în problemele ad­ ministraţiei civile, întrucît ea stipulează că tuturor puterilor „Inalta Poartă trebuie să le comunice conţinutul fimanelor refe­ ritoare la privilegiile religioase acordate de ea tuturor supuşilor ei nemusulmani, dînd totodată fiecăreia dintre puteri asigurări corespun­ zătoare",

şi că Poarta trebuie să se declare ferm hotărît ă să pr.o cedeze cu mai multă energie la dezvoltarea sistemului ei adminis­ trativ şi la înfăptuirea de refome interne.

Războiul dn Oient

29

Deşi, în litera lor, aceste propuneri noi prevăd instaura­ rea unui protectorat comun al celor cinci puteri europene asupra supuşilor creştini ai Turciei, în realitate nu acordă drept de protectorat decît Rusiei. Totul este astfel orînduit ca Franţ a şi Austria, ţări de religie romano-catolică, să exer­ cite în Tu rcia protectoratul asupra populaţiei romano-catolice, iar Angliei şi Prusiei, ţări protestante, să le revină protecto­ ratul asupra supuşilor protestanţi ai sultanului, în timp ce Rusia urmează să exercite protectoratul asupra creştinilor de confesiune ortodoxă. Dar cum numărul catolicilor este mai mic de 800.000, iar al protestanţilor mai mic de 200.000, în timp ce numărul celor de confesiune ortodoxă se ridică la aproape 1 0.000.000, este limpede că dreptul de protectorat asu­ pra supuşilor creştini din Turcia va reveni, de fapt, ţarului. Aceste propuneri ale celor patru puteri au fost acceptate de Poartă abia la 19 decembrie, cînd, prin numirea în guvern a lui Riza-paşa şi Halil-paşa, a fost asigurat succesul partidului „păcii" , al partidului „rusesc " . L a 21 decembrie, cînd s-a aflat că consiliul d e miniştri a comunicat celor patru ambasadori că propunerile făcute de ei au fost acceptate, softa (studenţii) s-au adunat ca să pre­ zinte o moţiune de protest împotriva hotărîrii adoptate de guvern, şi numai arestarea instigatorilor a putut s ă preîn­ tîmpine izbucnirea unor tulburări. Incordarea care s- a produs atunci la Constantinop.ol a fost atît de puternică, incit a doua zi sultanul * nu s-a mai încumetat să meargă la Divan şi nici să străbată ca d e obicei, însoţit de salvele de tun şi de ura­ lele echipajului navelor de război străine, drumul pînă l a moscheea Tophane, iar Reşid-paşa a fugit din propriul s ău palat de la Istanbul, căutînd refugiu într-un palat învecinat cu reşedinţa sultanului. In ziua următoare, opinia publică a fost întrucîtva liniştită prin publicarea unei proclamaţii a sultanului care glăsuia că operaţiile militare nu vor fi între­ rupte. Aceste acţiuni confuze, laşe şi inexplicabile ale diploma­ ţiei occidentale din ultimele nouă luni, care au fost atît de sumbre, au făcut ca publicul să ajungă aproape la capătul răbdării şi au trezit îndoieli asupra sincerităţii guvenului britanic. Neputînd să înţeleagă motivele toleranţei mani­ festate, . vreme atît de îndelungată, de către puterile occi­ dentale, oamenii încep să vorbească despre influenţe secrete şi se răspîndeşte tot mai mult zvonul că prinţul Albert, so*

-

Abdl-Medjid,

-

Nota red.

30

Kal Mx

ţul reginei, se amestecă în treburile puterii executive, că el nu se mulţumeşte să-şi acompanieze suverana lui soţie la şedinţele Consiliului secret, dar face uz de influenţa sa pen­ tru a contola acţiunile membrilor de răspundere ai acestui consiliu ; că, profitînd de posibilitatea pe care o are de a asista la consultările reginei cu miniştri i ei, el menţine în acelaşi timp o legătură permanentă şi directă cu toate curţile străine, inclusiv cea rusă, dar cu excepţia celei franceze. După alte zvonuri, „contopirea " familiei Orleans cu vechea ramură a Bourbonilor, fosta dinastie regală a Franţei, se bucură aproape de acelaşi sprijin din partea curţii engleze ca şi din partea curţii ruse ; o dovadă în acest sens este vi­ zita ducelui d e Nemours la curtea reginei Viet.oria imediat după întrevederea sa cu „Henric al V-lea " *. Un al patrulea zvon - că tratativele în problema orien­ tală, cu asentimentul Rusiei, au fost încredinţate în exclusi­ vitate contelui von Buol Schauenstein, cumnatul contelui Meiendorf - este dat ca dovadă că guvenul englez n-a do­ rit niciodată să ducă tratative independente şi efective, şi, prefăcîndu-se că se opune planurilor Rusiei ş i al e aliaţilor ei, a încercat, de la bun început, să le sprijine. Se afirm ă că d-l Roebuck intenţionează să ridice în Camera comunelor întreagă această problemă a influenţei familie i Coburg, pe care lordul Brougham vrea ş i dînsul s-.o ridice în Camera lorzilor. Nu încape îndoială că în momentul de faţă chestiu­ nea aceasta, a influenţei familiei Coburg, constituie aproape singurul subiect de discuţii în capitală. Parlamentul se va întruni din nou la 31 ianuarie. O iarnă atît de aspră cum e cea de acum nu s-a mai po­ menit aici din 1 809. Dar nu gerul năprasnic e pacostea cea mai mare, ci necontenitele schimbări ale temperaturii şi ale vremii. Trenurile circulă cu foarte mare greutate ; pe alocuri, comunicaţiile , pe cît se pare, au fost complet întrerupte şi, în ce priveşte starea mijloacelor de comunicaţie, Anglia a fost aruncată înapoi, în vremuri de mult uitate. Pentru a atenua inconvenientele le-ate de faptul că expediere a acte­ lor comerciale a fost sistată din cauza înzăpezirilor, cît şi pentru a preîntîmpina protestarea, fără înştiinţare preala­ bilă, a poliţelor rămase neachitate, a început să fie folosit teleqraful electric. Cu toate acestea, faptul că la Londra au fost protestate peste 500 de poliţe denotă starea de anarhie în care a ajuns societatea ca urmare a acestei ierni aspre. *

- contele Chambord. - Nota red.

Războiul din Orient

31

Ziarele sînt pline de ştiri în legătură cu groaznicele naufra­ gii provocate de viscole şi furtuni, mai ales pe coasta răsări­ teană. Deşi tabelele, recent publicate, cu privire la comerţ, navigaţie şi venituri arată o continuare a prosperităţii sub semnul căreia a început anul 1 853, totuşi asprimea ienii, în· soţită de creşterea preţurilor la articolele de prim ă necesi­ tate - şi mai cu seamă la cereale, cărbune şi slănină -, are urmări grele asupra situaţiei claselor de jos. S-au înregistrat numeroase cazuri de moarte prin inaniţie. Răscoalele izbuc­ nite din cauza foamei în partea apuseană a ţării formează acum un acompaniament al lock-outurilor din nord. Din lipsă de timp nu putem prezenta azi cititorilor o ex­ punere amănunţit ă asupra situaţiei industriei şi comerţului ; vom face acest lucru în articolul următor. Scris de K. Marx l a 14 ianuarie 1854 Publicat în ziarul „Zuid Afrikaan" din 6 martie 1854 n limbile engleză şi olandeză

Se t ipăreşte după textul apărut n ziar Tradus din limba engleză

32

Karl Marx

Operaţiile militare din Orient. Situaţia financiară a Austriei şi a Franţei. Fortificarea Constantinopolului *

Londra, vineri 20 ianuarie 1854

Cu ultima cursă poştală ne-au sosit noi ştiri în legătură cu evenimentele militare care au avut loc de curînd în Asia. Tur­ cii, pe cît se pare, au fost siliţi să evacueze complet terito­ riul Armeniei ruseşti, dar rezultatul precis al luptelor care i-au determinat să se retragă nu este cunoscut. Ei au pătruns pînă la şoseaua care duce direct de la Ardahan la Ahalţih, în timp ce un alt corp de armată a luat-o mai spre sud, pe dru­ mul care duce de la Kars, trecînd prin Aleksandropol * ( în limba gruzină Ghiumri) pînă la Tiflis. Ambele aceste corpuri de armată, pe cît se pare, s-au întîlnit cu ruşii ; potrivit in­ formaţiilor din sursă rusească, turcii au fost înfrînţi şi în­ tr-un loc şi în altul şi au pierdut vreo 40 de tunuri ; nu dis­ punem de informaţii oficiale turceşti, dar dintr-o serie de scrisori particulare reiese că retragerea a fost determinată de necesitatea de a trece la cantonamentul de iarnă. Singurul lucru sigur este că turcii au evacuat teritoriul Rusiei, cu excepţia fortului Sf. Nicolaie, că ruşii i-au urmărit şi că avangarda lor s- a încumetat chiar să înainteze pînă la o milă de Kars, unde a fost respinsă. Ştim totodată că armata turcească din Anatolia , care e recrutată din provinciile asia­ tice - acest bastion al barbariei vechi musulmane - şi în rîndurile căreia se află un mare număr de trupe neregulate, nesigure, deşi curaj.o ase, formate din soldaţi de ocazie, ama · tori d e aventuri, hoţi d e drumul mare, nu are nimi c comun cu armata bine strunită, sever disciplinată din Rumelia, al cărei comandant ştie în fiecare zi cîţi şi ce fel de oameni are sub comanda lui şi în care dorul de aventuri şi ponirile pră­ dalnice sînt ţinute în frîu de codul militar şi de curţile mar* Vechea denumire a oraşului Leninakan.

-

Nota trad.

Operaţiile militare din Orient

33

ţiale. Ştim de asemenea că ruşii, care la începutul campame1 din Asia au dus mare lipsă de trupe, au primit noi întăriri, şi anume 1 6.000 de oameni sub comanda generalului-locotenent Obrucev II şi un detaşament de cazaci de la Don ; ştim c ă au reuşit să ţină în frîu pe munteni şi să-şi păstreze comuni­ caţiile atît spre Vladikavkaz, prin Munţii Caucaz, cît şi pe mare spre Odesa şi Sevastopol. In aceste împrejurări şi ţinînd seama că comandantul turc Abdi-paşa a fost sau un trădător, sau un imbecil (între timp el a fost rechemat şi pus sub stare de arest la Kars, iar în locul lui a fost trimis Ahmed-paşa) , n-ar fi de loc de mirare ca turcii să fi suferit o înfrîngere, deşi nu încap e îndoială că în comunicatele ruseşti sînt multe exagerări. Din „Augs­ burger Zeitung" 29 aflm că „pe la sfîrşitul lunii noiembrie Şamil a făcut o încercare desperată de a-şi croi drum spre sud pentru a stabili legături directe cu turcii. Efectivul armatei sale a fost evaluat Ia 10 .000-16.000 de oameni şi se spune că mirizii, floarea acestei armate, au fost nimiciţi" .

Această ştire aşteaptă însă s ă fie confirmată. In sfîrşit,_ s-a risipit misterul în care era învăluită bătălia de la Sinope. Unul dintre cele mai bune vase cu trei punţi ale flotei ruseşti, „Rostislav " , un vapor cu 1 20 de tunuri, a fost scufundat de turci. Această pierdere, care a fost pînă acum trecută sub tăcere sub pretextul plauzibil că „Rosti­ slav " nu s-a scufundat în timpul operaţiilor militare, ci ime­ diat după aceea, şi care este acum recunoscută în mod des­ chis de către ruşi, restabileşte într-o mare măsură echilibrul faţ ă de pierderile flotei turceşti. Dacă a fost într-adevăr scu­ fundată o navă cu trei punţi , este de presupus că şi celelalte nave ruseşti au avut de suferit în această b ătăli e avarii des­ tul de serioase, şi că în ultimă analiză victoria de la Sinope a slăbit în mai mare măsură flota rusă decît pe cea turcă. In orice caz se vede că şi pe apă turcii se bat într-adevăr „ca turcii" . Fregata cu aburi egipteană . „Pervaz Bahri" , care a fost scoasă din luptă şi capturată, după o luptă de aproape cinci ore, de fregata rusească „Vladimir" , mult mai mare, a fost în aşa hal ciuruită de obuze, că abia a putut fi adusă pînă la Sevastopol, unde s-a scufundat numaidecît. Aşadar, trofeele de război luate pînă acum de către ruşi se reduc la zero. Şi faptul că n-au putut aduce de la Sinope nici un vas capturat dovedeşte că turcii s-au apărat cu dîrzenie şi că această bătălie s-a soldat cu pierderi considerabile pentru flota rusă. 3

-

Marx-Engels,

Opere,

voi. 10

Karl Marx

Potrivit unei informaţii , flota aliată franco-engleză, îm­ preună cu p rimul divizion al flotei turceşti, transportă 1 7.000 de turci la Batum. Dacă aşa stau lucrurile, avem de-a face cu un act de război care echivalează cu un atac direct împotriva Sevastopolului, şi ţarului nu-i mai rămîne altceva de făcut decît să declare imediat război. Dup ă cît se spune, cu puţin înainte de intrarea flotei aliate în Marea Neagră, ţarul a dat ordin tuturor vaselor sale de război de acolo să se retrag ă la Sevastopol. Dintr-o scrisoare de l a Odesa cu data de 24 de­ cembrie aflăm că „comandantul flotilei ruseşti din Marea de Azov a trimis pe unul dintre aghiotanţii săi la Sevastopol pentru a raporta că se află într-o situaţie extrem de critică. Două corpuri de armată de cite 12.000 de oameni fiecare erau gata de plecare spre Sevastopol, cînd această ope­ raţie militară a fost brusc întreruptă de ştirea despre o iminentă apariţie a flotei aliate n Marea Neagră".

Din ultimele ştiri telegrafice reiese că în ziua de 13 ia­ nuarie, anul nou rusesc, ruşii intenţionau să dezlănţuie un atac general împotriva poziţiilor turceşti de la Calafat. Ei au şi pus în mişcare vreo 1 0 .000 de .oldaţi, care s-au postat în tranşeele de l a Cetate (un sat situat la 9 mile engleze spre nord de Calafat) dar n-au reuşit să-şi concentreze toate for­ ţele de care dispuneau, fiindc ă generalul turc le-a luat-o îna­ inte. Acesta a atacat cu 1 5.000-1 8.000 de soldaţi tranşeele inamice şi a ieşit învingător într-o serie de ciocniri extrem de sîngeroase care au avut loc la 6, 7, 8, 9 şi 1 0 ianuarie, si­ lindu-i în cele din urmă pe ruşi să se retragă în direcţia Cra­ iova. Ruşii înşişi recunosc că au lăsat pe cîmpul de luptă 1 .000 de morţi şi 4.000 de răniţi. Potrivi t ultimelor ştiri tele­ grafice primite, generalul Anrep, „care comand a trupele ru­ seşti, a fost grav rănit ; la fel şi generalul Tuinant " . De ase­ menea se anunţă că, la 10 ianuarie, turcii, sub comanda lui Selim-paşa (polonezul Zedlinski) , s-au retras din nou spre Calafat. Acestea sînt ştirile telegrafice primite, şi ele au fost pînă acum singura sursă de informaţii în legătură cu aceste evenimente extrem de importante. O informaţie prin care ni se face cunoscut, pe de o parte, că ruşii s-au retras la Cra­ iova şi, pe de altă parte, că turcii s-au retras la Calafat ne face să bănuim că şi de data asta ambii adversari au comis mari greşeli strategice. O ştire ne informează că, la ordinul lui Omer-paşa, un întreg corp de armată a trecut Dunărea între Olt şi Jiu, ameninţînd astfel liniile de comunicaţie ale corpului de armată rusesc de la Craiova. Dar cum ar fi putut

Operaţiile militare din Orient

85

turcii să treacă Dunărea, care e în întregime acoperită de sloiuri de gheaţă plutitoare , altundeva decît la Calafat, sin­ gurul loc unde ei au făcut pregătirile necesare pentru o ase­ menea eventualitate ? Infrîngerea suferită de ruşi la Calafat prezintă, poate, o mai mare importanţă politică decît una militară. Această în­ frîngere, îmbinată cu intrarea flotei aliate în Marea Neagră, exclude şi ultima şansă ca ţarul să dea ascultare prea umi­ lei cereri de pace ce i-a fost trimisă, printr-un curier, la Pe­ tersburg de către Conferinţa de la Viena. Pe de alt ă parte, această înfrîngere e menită să producă un efect imediat asu­ pra Serbiei, ţară învecinată, şi anume să întărească partidul naţional şi să bage spaima în prietenii Rusiei, care în ultima vreme au avut la Belgrad manifestări de o insolenţă uluitoare. E drept că prinţul Alexandru şi masele populare din Serbia nu vor să se lase convinşi de necesitatea de a rupe legăturile dintre ţara lor şi sultan, cu toate că Serbia este invadată de un mare număr de agenţi ruşi, care încearcă să urzească in­ trigi în cercurile cele mai diferite, cercetînd locuri şi vizi­ tînd persoane care în trecut s-au făcut cunoscute prin ataşa­ mentul lor faţă de dinastia - acum surghiunită - a Obrenovicilor, intrînd în vorbă cu unii despre tînărul prinţ Mihail, iar cu alţii despre Miloş, bătrînul său tată ; ei în­ cearcă, pe de o parte, să trezească speranţa că, prin protecţia acordată de Rusia, Serbia îşi va putea extinde graniţele, c ă se va forma un nou regat al Iliriei, care va uni laolaltă pe toţi cei ce v,o rbesc limba sîrbă şi care în prezent se află sub stăpînire turcească sau austriacă, iar pe de altă parte ame­ ninţă că, în caz de împotrivire, nenumărate armate vor co­ tropi ţara, care va fi complet subjugată. După cum ştiţi, prin­ ţul Miloş, care trăieşte acum la Viena, este un vechi protejat al lui Metternich, în timp ce fiul său Mihail , care în 1 842 a fugit din ţară, lăsîndu-şi tronul vacant, este pur şi simplu o unealtă a Rusiei. In acelaşi timp înfrîngerea suferită de Ru­ sia la Calafat va izbăvi Austria de teama că o armată rusă ar putea să-şi facă apariţia în faţa Belgradulu i şi să trezească în rîndurile supuşilor austrieci de aceeaşi origine şi credinţă cu ea conştiinta propriei lor forţe şi a umilinţelor pe care le îndură sub dominaţia germană. In ce priv�şte Austria, pot spune en passant * că ea a re­ nunţat, în sfîrşit, la speranţa pe care o nutrea de atîta vreme de a obţine un nou împrumut. Despre situaţia în care se află * 3*

-

în treacăt.

-

Nota trad.

36

Karl Marx

vistieria acestei ţări ne putem da seama după procedeul la care a recurs de curînd guvernul, scăzînd cu 1 5o cursul pro­ priilor săi bani de hîrtie ; această manevră financiară poate fi comparată doar cu escrocheriile rafinate ale ingenioşilor rois faux monnayeurs * ai Franţei, care ridicau cursul banilor cind aveau de făcut plăţi şi-l coborau cind aveau de încasat bani. Judecind după cele spuse de ziarele germane, bugetul Austriei pe 1 854 se va încheia cu un deficit de 45.000.000 de florini la venituri ordinare şi 50.000.000 de florini la venituri extraordinare. La Viena, ori de cite ori soseşte vre o ştire ce miroase a praf de puşcă, oamenii asaltează băncile pentru a-şi preschimba banii de hîrtie în bani de argint. Precum se ştie, Franţa se pregătea şi ea de multă vreme să încheie un împrumut de 200.000.000 de franci (8.000.000 de lire sterline) . Dar lipsa de alimente, slaba recoltă de stru­ guri, cantitatea insuficientă d e mătase brută, stagnarea ge­ nerală care domneşte în comerţ şi industrie, temerile serioase în legătură cu plăţile ce urmează să fie făcute la sfîrşitul lunii februarie, tendinţa de scădere a cursului titlurilor de stat şi a acţiunilor căilor ferate, toate acestea n-au uşurat în nici un fel efectuarea unei asemenea operaţii. Bonaparte n-a reuşit să găsească la bursă cumpărători pentru un nou împru­ mut. N-a mai rămas decit un singur mijloc, la care s-a recurs în ajun de coup d'etat ** acela de a trimite pe Persigny la Banca Franţei ca să scoată de acolo 50.000.000 de franci (1 0.000.000 de dolari) , lăsînd în locul lor drept „garanţie " o sumă egală în bonuri de tezaur. Asta s-a întîmplat chiar în ziua Anului nou. Răspunsul la această lovitură de stat finan­ ciară a fost scăderea cursului hîrtiiLor de valoare pînă la 69o. După cum se comunică ·acum în mod oficial, guvernul va obţine de la Banca Franţei un împrumut de 2.000.000 sau 3.000.000 de franci, garantat prin bonuri de tezaur. Cei ce nu ştiu ce s-a petrecut în holul B ăncii Franţei în ziua de Anul nou nu vor putea să înţeleagă cum de s-a lăsat convinsă această bancă să acorde un împrumut care-i fusese refuzat de bursă. In ce priveşte Persia, ştirile continu ă să fie contradictorii. Potrivit unor informaţii, armata persană se îndreaptă spre Erzerum şi Bagdad ; potrivit altora, intrigile Rusiei au eşuat, datorită faptului că d-l Thompson, însărcinatul cu afaceri al Marii Britanii, a ameninţat că va părăsi Teheranul, apoi da-

* **

-

-

-

regi falsificatori de monedă. Nota trad, lovitură de stat Nota trad. -

Operaţiile militare din Orient

37

torită temerilor de o explozie de ură a poporului persan îm­ potriva Rusiei şi, în sfîrşit, datorită avertismentului dat de o misiune afgană, recent sosită în Persia, că teritoriul acestei ţări va fi invadat de afgani dacă va încheia o alianţă cu Rusia. Aşa cum reiese din scrisorile particulare primite de la Constantinopol şi publicate în ziarul „La Patrie " , Divanul a hotărît să fortifice Constantinopolul dinspre uscat. După cit se vorbeşte, o comisie mixtă, compusă din ofiţeri europeni şi turci, a şi început lucrările preliminare de cercetare a te­ renului. Fortificarea acestui oraş ar schimba cu desăvîrşire caracterul operaţiilor de pe frontul războiului ruso-turc şi ar însemna cea mai grea lovitură care a fost dată vreodată stră­ vechilor visuri ale falsului moştenitor al împăraţilor bizantini. Zvonul că Austria concentrează un corp de armată în Ba­ nat, care ar urma să fie pus sub comanda generalului-conte Schlick, este dezminţit de pres a germană. Ziarul „Correspondenz " din Berlin anunţă că toate auto­ rităţil e au primit ordin să fie gata pregătite pentru o even­ tuală mobilizare a Landwehrului 30• Guvenul de la Petersburg a propus cabinetului de la Co­ penhaga să cedeze Rusiei insula Bornholm. „Insula Bonholm - observă, pe bnă dreptate, „Daily News" - ar putea deveni o Malta sau n Gibraltar al Balticii. Ea s e găseşte la dis­ tanţa de o zi de drum cu vaporul de Snd şi Copenhaga şi este situată chiar la intrarea în Marea Baltică".

In mesajul trimis de lordul Redcliffe guvernatorului Sevas­ topolului, pe care îl înştiinţează de intrarea escadrei aliate în Marea Neagră, se arată că această operaţie nu are alt scop decît acela „de a apăra teritoriul o toman împotriva ori­ căror agresiuni sau acţiuni ostile " , dar nu pomeneşte nimic despre apărarea !Jotei otomane. Datorită faptului că toate ştirile primite de la Paris, Viena, Berlin, Constantinopol şi Petersburg arată că e probabilă iz­ bucnirea războiului, pe toate pieţele de mărfuri de ambele părţi ale Canalului se observă o tendinţă generală de scădere a preţurilor. Scris de K. Marx la 20 ianuarie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribne" nr. 3.997 din 8 februarie 1854 Semnat

:

Ka r t

MaTx

Se tipăreşte după textul apărut n ziar Tradus din limba engleză

38

Friedrich Engels

Ultima bătălie pe teatrul de operaţii din Europa Articolele corespondenţilor noştri din Londra şi relatările ziarelor europene ne permit, în sfîrşit, să ne formăm o ima­ gine completă despre bătălia, atît de îndelungată, dintre turci şi ruşi a cărei arenă a fost Cetate, un mic sat aşezat la nouă mile spre nord de Calafat. In afară de faptul că în şirul de ciocniri sîngeroase de care ne ,ocupăm aici s-a dat dovadă de o mare vitejie şi că turcii au ieşit învingători, faptul cel mai den de relevat este că luptele n-au dus la nici un fel de rezultate practice în ce priveşte izgonirea ruşilor din Vala­ hia. Aceasta se datoreşte unei greşel i a turcilor, asupra că­ reia nu o dată am atras atenţi a cititorilor noştri. Ne referim la faptul că ei au trimis la Calafat o armată separată, cu mi­ siunea de a b ara drumul spre Serbia, cînd cea mai bună ga­ rantie împotriva pătrunderii ruşilor în această regiune ar fi fost prezenţa unei armate puternice, concentrate lingă Rus­ ciuc şi Hîrşova. O asemenea armată ar fi constituit ,o ame­ ninţare pentru comunicaţiile oricărei armate ruseşti care ar fi înaintat spre apus, în timp ce un pod şi un cap de pod lingă Olteniţa sau undeva prin apropiere, cu întărituri ca acelea de la Calafat, le�ar fi servit turcilor ca puncte de sprijin pe malul stîng al Dunării. Dar, chiar şi fără asta, ruşii n-ar pu­ tea să treacă Dunărea într-un punct din cursul ei superior şi să pătrundă în Serbia fără a da turcilor posibilitatea de a trece într-un punct din cursul ei inferior şi de a înainta spre Bucu­ reşti. Se înţelege că, făcînd această afirmaţie, noi ponim de la adevăratul raport de forţe şi considerăm că armata turcă din Rumelia deţine o superioritate numerică categorică asupra ar­ matei ruseşti din Valahia. Trebuie să observăm însă că turcii s-au folosit de supe­ rioritatea lor într-un mod parcă anume destinat să duc ă la anihilarea ei şi să pregătească înfrîngerea lor finală. In loc

Ultima bătălie pe teatrul de operaţii din Europa

39

să-şi concentreze forţele pe cursul inferior al Dunării, ei le-au despărţit unele de altele. In timp ce 30.000-35.000 de oameni au ocupat Vidinul şi Calafatul, restul armatei a r ă­ mas pe cursul mijlociu şi inferior al Dunării. Acest fluviu are forma unui arc, pe a cărui coardă se află ruşii, care, în felul acesta au de parcurs o distanţă mai mică pentru a-şi con­ centra trupele într-un punct dat. Mai mult decit atît : drumul, mai scurt, al ruşilor trece printr-o regiune de cimpie, în timp ce drumul, mai lung, al turcilor trece prin ţinuturi muntoase şi e tăiat de numeroase torente de munte. De aceea poziţia turcilor este cit se poate de dezavantajoasă, şi totuşi ei au ocupat-o de dragul unei vechi prejudecăţi care spune că cel mai bun mijloc de a bara drumul duşmanului este să te aşezi de-a curmezişul lui. La 20 decembrie, Omer-paşa , care se găsea la Şumla, a aflat că ruşii se pregătesc să dea la 13 ianuarie un atac ge­ neral împotriva Calafatului. El avea la dispoziţie 22 de zile ; dar poziţia Calafatului faţă de celelalte puncte ocupate de trupele turceşti este de aşa natură că, după cit se pare, Omer­ paşa nu putea să aducă acolo alte întăriri afară de nişte re­ zerve slabe de la Sofia. Pe de altă parte, faptul că ruşii, fără să fi primit completări cit de cit însemnate din Rusi a - la 3 i anuarie corpul d e armată omniprezent al lui Osten-Sacken încă nu sosise la Bucureşti -, s-au încumetat să-şi concen­ treze trupele atît de departe spre apus arată ori că mersul vremii şi apele umflate ale Dunării nu permiteau turcilor s ă treacă fluviul într-un punct situat în j osul apei, ori că Gor­ ceakov avea alte motive să creadă că ei vor rămîne inactivi în acel sector. Trupele turceşti de la Calafat au primit ordin să-i atace pe ruşi înainte ca ei să-şi poată concentra forţele. Mijlocul cel mai potrivit, în acest sens, ar fi fost să se repete experimentul de la Olteniţa 31• De ce nu s-a făcut to­ tuşi acest lucru ? Podul de la Calafat se ţine , în ciuda ienii şi a gheţurilor plutitoare, iar în j osul apei nu există nici un loc unde s-ar putea construi un astfel de pod şi crea capul de pod corespunzător. Sau, poate, Omer-paşa a primit ordin să rămînă p e malul drept al fluviului ? Modul de a acţiona al turcilor este atît de contradictoriu, măsurile îndrăzneţe şi ingenioase sînt urmate cu atîta regularitate de scăpări ş i bo­ roboaţe dintre cele mai evidente, incit aici trebuie să fie neapărat vorba de intrigi diplomatice. In orice caz, Gorcea­ kov n-ar fi înaintat nici cu un pas spre Calafat, dacă n-ar fi avut certitudinea că turcii nu vor repeta manevra de la Olteniţa.

40

Friedrich Engels

Impotriva Calafatului, după cît se pare, au fost trimişi în total vreo 30.000 de ruşi, căci este greu de crezut că ei s-ar fi încumetat să atace cu forţe mai slabe o poziţie fortificată, apărată de o ganizoană de 1 0.000 de oameni şi dispunînd de încă cel puţin 1 0.000 de ,oameni ca rezervă sau pentru diverse incursiuni. Aşadar, în acest punct a fost concentrată cel puţin jumătate din armata rusă care îşi desfăşoară opeaţiile în Valahia. Unde şi cum ar fi putut cealaltă jumătate a ei, dis­ persată pe o mare întindere, să împiedice trecerea armatei turceşti la Olteniţa, Silistra sau Hîrşova ? Şi dacă s-a putut menţine fără greutate comunicaţia între Vidin şi Calafat, atunci exista posibilitatea de a trece fluviul şi în alte locuri. In felul acesta ruşii, fiind aşezaţi pe coarda arcului format de poziţiile turcilor, au avut posibilitatea să aducă pe cîmpul de bătălie de l0a Cetate forţe superioare, în timp ce turcii nu şi-au putut întări corpul de armată de la Calafat, cu toate c ă aflaseră cu mult înainte de atacul ce se pregătea. Lipsiţi de posibilitatea d e a efectua , o manevră de diversiune care să preîntîmpine toată b ătălia, lipsiţi de orice şansă de a primi ajutor, turcii n-au mai avut altceva de făcut decît să se bizuie pe vitejia lor şi să spere că vor reuşi să înfrîngă una după alta forţele inamicului înainte ca el să poată proceda la con­ centrarea lor. Dar chiar şi această speranţă era destul de slabă, deoarece ei nu se puteau îndepărta prea mult de Ca­ lafat, şi orice unitate a inamicului, inferioară ca forţă, se pu­ tea retrage din raza lor de ,operaţii. In felul acesta, după o luptă de 5 zile, în cea mai mare parte încununată de succes pentru ei, turcii au fost totuşi nevoiţi să se retragă din nou spre întărituril e lor din satele aşezate în jurul Calafatului, deoarece, pînă la urmă, ruşii, primind noi întăriri, au dobîn­ dit o superioritate numerică hotărîtoare. Ca urmare, atacul ruşilor împotriva Calafatului, după toate probabilităţile, a fost preîntîmpinat sau amînat, iar turcii au arătat că ştiu să lupte bine nu numai în spatele parapetelor şi al tranşeelor, ci şi în cîmp deschis. Cît de sîngeroasă a fost bătălia se poate vedea dintr-o scrisoare primită din Bucureşti, în care se arată că în cursul luptelor a fost complet nimicit un regiment rus de puşcaşi, iar dintr-un regiment de ulani n-au rămas în viaţă decît 465 de oameni. La Olteniţa, ruşii au atacat poziţiile fortificate ale turci­ lor ; la Cetate, turcii au atacat pe acelea ale ruşilor. In am­ bele cazuri turcii au ieşit învingători, dar n-au cules roadele victoriei lor. Bătălia de la Olteniţa a avut loc tocmai î n mo-

Ultima bătălie pe tearul de operaţii din Europa

mentul cînd vestea încheierii armistiţiului era în drum de la Constantinopol spre Dunăre. Iar bătălia de la Cetate se află într-o ciudată coincidenţă cu vestea că Divanul a acceptat ultimele propuneri de pace impuse turcilor de către aliaţii lor occidentali 82• In primul caz, maşinaţiile diplomatice au fost zădănicite de ciocnirea forţelor armate, iar în cazul al doilea opera sînger,oasă a războiului a rămas fără nici un rezultat ca urmare a unor tainice manevre diplomatice. Scris de F. Engels la 19 ianuarie 1854 Publieat, ca articol de fond, n ziarul „New York Daily Tribune" nr. 3.997 din 8 februarie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleză

Karl Marx

* Ideile ţarului. - Prinţul Albert Londra, marţi 24 ianuarie 1854

Incercările armatei ruse de a trece Dunărea în mod simul­ tan pe toată linia de operaţii - la Măcin, la Giurgiu şi la Ca­ lafat - trebuie considerate mai degrabă drept nişte mnevre de recunoaştere decît atacuri serioase, căci e îndoielnic că generalul Gorceakov s-ar putea hotărî să se lanseze în ase­ menea atacuri cu forţele de care dispune. „The Press" , ziarul lui Disraeli, a publicat, în numărul său de sîmbătă, o notă în legătură cu o convorbire care a avut loc de curînd, la Gatcina, între ţar şi o personalitate „mar­ cantă" engleză. Aproape toate ziarele londoneze reproduc această notă, care, pe lingă banalităţile arhicunoscute şi ră­ suflate ale diplomaţiei ruse, conţine şi unele fapte interesante. Ţarul „a afirmat în mod categoric că ultimatumul lui Menşikov n-a întîmpinat dezaprobare la Londra şi că guvenul englez, cînd a fost informat că Poarta, probabil, îl va accepta, a socotit că aceasta e o so­ luţionare satisfăcătoare a problemei".

Toate acestea ar dovedi, pur şi simplu, că bietul John Russell a fost greşit informa·t de baronul Brunnov în legătură cu intenţiile „probabile" ale !naltei Porţi şi că vina pentru re­ fuzul acesteia de a accepta imediat ultimatumul lui Menşi­ kov 33 nu ,o poartă în nici un caz cabinetul de coaliţie. Apoi i-a spus ţarul „marcantei" personalităţi engleze „cînd s-a aflat despre victoria de la Sinope, generalul C astelbajac (ambasadorul Franţei) i-a adresat o scrisoare care începea cam aşa : cCa creştin şi ca soldat, îmi permit să prezint maiestăţii-voastre impe­ riale felicitările mele cu prilejul strălucitei victorii obţinute de floa maiestăţii-voastre.".

Aş avea de făcut aici o observatie : Castelbajac, vechi legitimist şi rudă cu Larochejacquelein, şi- a cîştigat tresele

Ideile ţarului. - Prinţul Albert

de general nu prin merite dovedite pe cîmpul de luptă, ci slujind, cu mai puţine riscuri, în anticamerele curţii şi profe­ sind cu toată ardoarea înalte principii regaliste. Bonaparte, din consideraţie pentru dorinţele personale ale ţarului, l-a numit pe Castelbajac ambasador la curtea de la Petersburg, deşi îşi dădea perfect de bine seama că el e gata mai degrabă să urzească un complot cu ţarul pentru restaurarea Bourbo­ nilor decît să apere interesele suveranului său nominal. Acest Castelbajac era deci omul cel mi indicat să-l felicite pe ţar, „ca creştin şi ca soldat " , pentru măcelul inutil de l a Sinope. „Nu cred - a r f i spus ţarul - că Anglia, c u parla­ mentul ei burghez, ar putea să ducă un război glorios " . Nu încape îndoială că ţarul îi cunoaşte pe toţi aceşti Cobden şi Bright şi apreciază la justa lui valoare sufletul josnic şi mîr· şav al burgheziei europene. In sfîrşit, el are perfect ă drep­ tate cînd afirmă, pe de o parte, că nu era. pregătit de război, căci era perfect convins că v a obţine prin simple ameninţări tot ce doreşte, iar pe de altă parte, că, dacă va izbucni to­ tuşi războiul, vom avea de„a face cu un „război al incapabi­ lilor" , adică l unor oameni care, prin laşele lor eforturi de a-l preîntîmpina, fac ca el să devină inevitabil, şi care în cele din urmă, pentru a-şi acoperi propriile greşeli şi a nu-şi pierde posturile, se vor arunca orbeşte în vîltoarea lui. „Opinia publică e oarecum înclinată să-l sacrifice pe principele Albert pe altarul zvonurilor. Şoaptele aproape imperceptibile, care la început au fost puse în circulaţie pentru a satisface interesele unui anumit partid, s-au transformat în murmure, iar aluziile pline de în­ ţeles au căpătat proporţiile unei vădite şi monstruoas e născociri. Faptul că toţi cei care cereau să fie primiţi în audienţă de regină găseau întot­ ueauna alături de maiestatea-sa pe principele Albert trezea mai degrabă simpatia şi stima publicului englez, dar după aceea s-a aflat că prin­ :ipele asistă Ia consfătuirile reginei cu miniştrii ; s-a aflat totodată că miniştrii s-au sesizat de prezenţa lui şi că, vrînd-nevrînd, au fost ne­ voiţi să discute diferite probleme în prezenţa unei terţe persoane, că au fost puşi chiar în situaţia de a-şi susţine părerile în faţa principelui şi că acesta se amestecă de fapt în consfătuirile lor cu regina ; că el nu numai că-şi exercită influenţa sa asupra părerii reginei, dar, avînd po­ sibilitatea să comunice în mod liber cu curţile străine, stabileşte un schimb necontrolabil de informaţii între Consiliul secret al reginei şi eabinetele unor suverani străini care sînt, poate, duşmani ai Angliei, într-un cuvînt se spune că principele Albert îşi trădează regina, că este acuzat de înaltă trădare şi, în sfîrşit, că, pe baza unei asemenea acu­ zaţii, a fost arestat şi dus la tnul Londrei. Aceasta este povestea care, în ultimele zile, a fost comentată în toate colţurile Angliei şi căreia nu puţini i-au dat crezare".

Am citat acest pasaj din „Spectator" 34 pentru a arăta ci­ titorilor cum a fost prelucrată opinia publică de presa lui

Kal Max

Palmerston, care a căutat să facă dintr-un biet june imbecil ţapul ispăşitor al miniştrilor responsabili. Principel e Albert este un principe german care are legături de rudenie cu cei mai mulţi dintre oamenii de stat absolutişti şi despotici de pe continent 35• De cîn.d a fost ridicat la rangul de principe­ consort în Marea Britanie, el şi-a petrecut vremea îngrăşînd porci, inventînd chipiuri caraghioas e pentru militari, întoc­ mind proiecte de azile de noapte model, extrem de neconfor­ tabile, şi şi-a consacrat o bună parte de timp expoziţiei din Hyde Park şi j ocului de-a milităria. E cunoscut ca un om amabil şi inofensiv, care ca intelect se situează întrucîtva sub media generală şi e un tată prolific şi un soţ docil. ln ultima vreme însă el ne este prezentat, în mod intenţionat, ca omul cel mai influent şi ca unul dintre personajele cele mai periculoase din Regatul Unit, care ar manevra întregul aparat de stat conform unor ordine secrete primite din Ru­ sia. Nu încape îndoială că principele exercită o anumită in­ fluenţă asupra treburilor curţii şi că această influenţă e pusă în seviciul despotismului. Principele nu poate să se comporte altfel decît ca un principe, şi cine e atît de prost s ă-şi închipuie că el s-ar putea comporta altfel ? Nici nu mai e nevoi e să reamintesc cititorilor pînă la ce grad de nepu­ tinţă a fost redusă puterea regală de către oligarhia brita­ nică. Se ştie, bunăoară, că regele William al IV-lea, duşman declarat al Rusiei, a fost silit de ministrul său de externe *, care făcea parte din oligarhia whigilor, să se comporte ca un duşman al Turciei. Cît de absurd este în acest caz să se creadă că principele Albert ar putea întreprinde ceva fără s ă ţină seama de voinţa guvernului - dacă bineînţeles, nu este vorba de niscai fleacuri ale curţii, de vreo amărîtă de panglică sau de vreo stea poleită I Se profită de faptul că el manifestă penchants * * absolutiste, pentru a abate atenţia poporului de la comploturile puse la cale de miniştri respon­ sabili şi de la trădările comise de ei. Dacă toată această zarvă şi toate aceste atacuri au, în genere, vreun sens, el nu poate fi altul decît acela de ofensivă împotriva institu­ ţiilor monarhice. Căci, dacă n-ar fi regina, n-ar fi nici prin­ cipele ; dacă n-ar exista tronul, nu s-ar putea vorbi de o in­ fluenţă a curţii. Principii şi-ar pierde puterea dacă n-ar mai fi tronurile care să-i susţină şi pe care să se sprijine. Dar ceea ce reţine atenţia este faptul că tocmai ziarele care merg * **

-

-

-

Palmerston. Nota red. înclinaţii. Nota trad. -

Ideile ţarului. - Prinţul Albert

cel mai departe cu „îndrăzneala" lor „ teribilă", care fac cea mai mare zarvă în toată povestea asta cu principele Albert şi caută să-şi facă din ea un fel de capital politic sînt acelea care îşi proclamă cu cea mai mare ardoare loialitatea faţă de tron şi profesează o respingătoare adoraţie faţă de regină. Cînd este vorba de ziarele torylor, lucrul acesta se înţelege de la sine. In ce priveşte radicalul „Morning Advertiser" 36, vedem că este vorba de acelaşi ziar care a avut cuvinte de laud ă pentru coup d'etat * a lui Bonaparte şi care nu demult şi-a îndreptat atacurile împotriva unei publicaţii irlandeze care îndrăznise s-o critice pe regină cu ocazia vizitei sale la Dublin ; este vorba de acelaşi ziar care face reproşuri revo­ luţionarilor francezi pentru concepţiile lor republicane şi ca­ re-l prezintă întotdeauna pe lordul Palmerston drept salva­ torul Angliei. Toată aceast ă poveste nu este altceva decît un truc palmerstonian. Palmerston a devenit impopular datorită demascării rusofiliei lui şi ca urmare a opunerii lui faţă de noul bill cu privire la reformă. Atitudinea lui în această pro­ blemă a făcut să cadă poleiala liberală de pe turtele sale dulci, atît de mucegăite. El are, totuşi, nevoie de populari­ tate pentru a deveni prim-ministru sau, c el puţin, ministru al afacerilor externe. Ce ocazie minunată de a apărea din nou în postura de liberal şi de a juca rolul unui Brutus urmărit de intrigile secrete ale curţii I Să ataci un principe-consort, ce momeal ă ispititoare pentru popor I El va deveni astfel cel mai popular om de stat al epocii sale. Şi ce prilej minunat de a-şi face de ruşine colegii, de a-i stigmatiza ca unelte ale principelui Albert şi de a da de înţeles curţii că trebuie să-l accepte pe Palmerston, pe baza condiţiilor puse chiar de el I Toryi, bineînteles, s-au alăturat acestui cor, căci puţin le pasă lor de biserică şi de coroană cînd este vorba de lire sterline şi de moşiile care trec cu atîta repeziciune din mîi­ nile lor în acelea ale lorzilor bumbacului I Şi cînd toryi, în numele „constituţiei" şi al „libertăţii " , rostesc cuvinte pline de minie la adresa unui principe, care dintre liberalii lumi- ' naţi nu se va prosterna în faţa lor în semn de adoraţie ? La adunarea anuală a Asociaţiei comerciale din Man­ chester, preşedintel e ei, d-l Aspinall Turner, referindu-se la greve şi lock-outuri şi, în genere, l a agitaţia generală care domneşte în rîndurile muncitorilor - pe care le-a caracte­ rizat, pe bună dreptate, ca „pe un război civil între patronii şi * - lovitură de stat. - Nota trad.

Karl Marx

muncitorii din Lancashire " -, a declarat că „Manchesterul va doborî tirania democraţiei, aşa cum a doborît altădată ti­ rania regală şi pe aceea a aristocraţiei" . „Iată - exclamă ziarul „Press" - o recunoaştere involuntară a politicii şcolii manchesteriene. In Anglia puterea supremă aparţine coroanei ? - Atunci îngrădiţi puterea regală ! Vă stă în cale aristo­ craţia ? - Măturaţi-o din calea voastră ! Se agită muncitorii ? - Nimi­ ciţi-i fără cruţare !" Scris de K. Marx la 24 ianuarie 1854 Publicat în ziarul ,,New York Daily Tribune" nr. 4.000 din 11 februarie 1854 Semnat

:

K aTi MaTx

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleză

47

Karl Marx şi Friedrich Engels

• Fortificarea Constantinopolului. Neutralitatea Danemarcii. Compoziţia parlmentului englez . Recolta proastă din Europa Londra. vineri 27 ianuarie 1854

Aşa cum m mai arătat într-unul din ultimele mele arti­ cole *, fortificarea Constantinopolului ar fi cea mai impor· tantă măsură care ar putea fi înfăptuită de turci. Din mo· mentul în care Constantinopolul r fi fortificat, iar forturile de la Bosfor şi Dardanele ar fi întărite cum trebuie, Turcia, ca oricare altă putere stăpînă pe această capitală, n-ar avea nevoie de nici un fel de garanţii străine pentru independenţa ei. Nu există alt oraş care să poată fi fortificat atît de uşor ca acesta. Numai una din laturile triunghiului, şi anum e cea dinspre uscat, ar cere ridicarea unui val neîntrerupt ; a doua latură, cea dinspre Marea de Marmara, şi a treia, cea dinspre Cornul de Aur, nu au nevoie de fortificaţii. O linie de forturi izolate, aşezate la ,o depărtare potrivită de zidul fortăreţei şi continuate spre răsărit astfel ca să apere Pera, Galata şi ţărmul de nord-est al Conului de Aur, ar servi la întărirea zidului şi în acelaşi timp ar împiedica pe duşman să-l oco· lească şi să construiască fortificaţii de asediu pe colinele de dincolo de Pera şi G alata, care domină oraşul. O asemenea fortăreaţă ar fi aproape inexpugnabilă. Liniile ei de comunicaţie ar putea fi tăiate numai în cazul for­ ţării Dardanelelor sau Bosf,o rului, şi atunci oraşul ar fi ime­ diat pierdut. Dar două strîmtori atît de înguste pot fi forti­ ficate cu uşurinţă şi atît de puternic, incit să nu poată trece prin ele nici o flotă inamică. O armată rusă care ar veni dinspre uscat ar trebui să folosească pentru comunicaţiil e ei cu Sevastopolul şi Odesa o cale maritimă destul de pericu­ loasă, şi este puţin probabil ca ea să se poată menţine vreme destul de îndelungată pentru a cuceri oraşul ; reducerea con* Vezi volumul de faţă, pag. 37.

-

Nota rea.

Karl Marx şi Friedrich Engels

tinuă a forţei sale numerice ar face ca e a să nu fie în stare să suporte loviturile garnizoanei oraşului şi ale întăririlor aduse din Asia. Răspunsul Rusiei la declaraţia de neutralitate a Dane­ marcii a7 a sosit la Copenhaga la 20 ianuarie. Rusia, pe cit se spune, refuză să recunoască neutralitatea şi cere Danemar­ cii să se alăture fie uneia din părţi, fie celeilalte. !ndată după primirea acestei comunicări, ambasadorii Franţei, An­ gliei ş i Rusiei * ar fi avut o convorbire cu miniştrii danezi. Din sursă demnă de toată încredere a - deşi nu pot, fireşte, să garantez autenticitatea informaţiei - am aflat însă că protestul cabinetului de la Petersburg nu este altceva decît o manevră menită să determine celelalte puteri să ajungă la o cit mai grabnică recunoaştere formală a condiţiilor în care este oferită neutralitatea daneză. Am fost informat că , recent de tot, între Danemarca, de o parte, şi Franţa şi Anglia, de altă parte, au avut loc tratative care au stabilit că în caz de război Anglia trebuie să blocheze cu vasele ei de război strîmtoarea Sund, iar Franţa să ocupe cu un corp de armată ducatul Schleswig-Holstein. Se vorbeşte c ă tocmai pentru a împiedica realizarea acestei combinaţii, despre care ministrul 5 rsted l-a informat pe contele Nesselrode, Rusia a cerut ca­ binetului de la Copenhaga să facă declaraţia de neutralitate împotriva c ăreia se preface acum că protestează ; dacă Franţa ş i Anglia vor recunoaşte neutralitatea Danemarcii, prin aceasta nu numai că vor fi zădărnicite planurile lor ini­ ţiale, dar vor fi scoase de sub restricţiile legilor războiului încărcăturile transportate de vasele neutre, ceea ce va asi­ gura exportul mărfurilor ruseşti prin Marea Baltică. Protestul ţarului împotriva achiziţionării de către Prusia a portului Oldenburg de la Marea Nordului este un protest bona fide * *, oricît de mirat s-ar arăta publicul berlinez faţă de această nouă manifestare de amestec omniprezent a urma­ şului lui Timur-Tamerlan. Marea „întrunire a adepţilor reformei de la Manchester" s-a dovedit a fi o fars ă extraordinară, cum pe bună dreptate remarcă ziarul „Englishman" . Ridicarea în slăvi a politicii lui Aberdeen, proferarea de insulte la adresa Turciei, glorificarea Rusiei şi tăgăduirea .o ricărui amestec în treburile altor state - iată cele cîteva teme care, în materie de politică externă, formează capitalul de bază al şcolii manchesteriene 38 ; ele -

* Dotezac, B uchanan şi baronul Ungen-Sternberg. ** -de bună-credinţă, sincer. Nota trad. -

-

Nota Ted.

Fortificarea Constantinopolului. - Neutralitatea Danemarcii

49

au fost din nou rumegate de d-nii Cobden, Bright şi ceilalţi „oameni simpli şi modeşti" , care vor să aibă în statul-maj or al armatei engleze „un adept al păcW şi să declare lock-out Camerei lorzilor pentru a scoate la mezat poporul englez şi a vinde pe un preţ de nimic toate celelalte pop.oare. Discursul d-lui Cobden n-a fost altceva decît o repetare, şi încă o repetare fără jenă, a discursului rostit de dînsul la închiderea parlamentului. Singurul lux, în sens de inovaţie, pe care şi l-a permis dînsul au fost două atacuri : unul îm­ potriva Franţei şi celălalt împotriva Americii. Pare cit se poate de suspect că acest om, care a avut un rol atît de im­ portant în încheierea alianţei cu Franţa într-o vreme cînd isprăvile „celor din decembrie" stîmiseră un strigăt de indig­ nare în Anglia, îşi distrug e acum propria sa ,operă, luînd în derîdere această alianţ ă şi calificînd- o drept „necugetată" şi „inoportună". Referindu-se la America, Cobden a declarat că tocmai dezvoltarea industriei şi a comerţului ei, iar nu politica de război a Rusiei, este aceea care ar putea să ameninţe măreţia prosperităţii economice şi naţionale a Angliei. Cum se îm­ pacă o asemene a declaraţie cu ipocritele sale raţionamente profesionale pe tema liberului-schimb, p.otrivit cărora prospe­ ritatea comercială a unu i popor depinde de dezvoltarea co­ merţului şi a industriei tuturor celorlalte popoare, iar ideea rivalităţii periculoase între două popoare industriale este prezentată ca o eroare a „vrăjitoarelor" pr,otecţionismului ? Cum se împacă toate astea cu afirmaţia că „Anglia, prin influenţa miraculoasă exercitată de producţia ei me­ canizată, a unit pentru totdeauna, prin legături de pace, cele două emisfere separate, punînd Europa şi America într-o totală şi indisolubilă dependenţă una de alta" ?

Nu e pentru prima oară cînd Cobden, căutînd să ferească Rusia de suspiciunile şi ura poporului englez, încearcă să-l aţîţe împotriva Statelor Unite ale Americii . In 1 836, cînd cap­ turarea unui vas englez de către un vas de război rusesc în apropiere de coasta cerkeză, măsurile financiare ale cabine­ tului de la Petersburg în legătură cu navigaţia pe Dunăre 39, precum şi dezvăluirile publicate în „Portfolio" 40, au provo­ cat minia p.oporului englez, şi mai ales a comercianţilor, îm­ potriva Rusiei, d-l Cobden, care pe atunc i continua încă să fie „un copil în viaţa literară şi era prea puţin obişnuit să vorbească în public" 4 1 , a publicat n mic pamfle t anonim, intitulat : „Rusia : un leac împotriva rusofobiei. De un fabrif

-

Marx-Engels.

Opere,

voi.

10

50

Karl Max şi Fiedich Engels

cant din Manchester" 42• In acest pamflet se arată că, „în mai puţin de 20 de ani, aceste convingeri (şi anume teama de creşterea prosperităţi i americane şi nu de expansiunea rusă) vor fi împărtăşite de întregul popor englez şi guvernul ţării va fi nevoit să ţină seama de ele " . In acelaşi pamflet Cob­ den scrie : „Examinînd diferitele motive pentru care cei ce discută această problemă se situează pe o poziţie ostilă faţă de naţiunea rusă, noi am descoperit, spre marea noastră surpriză şi cu profunda convingere a dreptăţii noastre, că un secol de guvenare aristoTatică în Anglia a făcut ca toate clasele societăţii să se molipsească de trufia şi aroganţa guvenanţilor lor" (faţă de blinda Rusie). „Dacă guvenul de la Pe­ tersburg ar fi, cmva, strămutat pe malurile Bosforului, atunci în locul colibelor care formează astăzi capitala Turciei ar răsări, în mai puţin de 20 de ani, un splendid şi bogat oraş european ; s-ar înălţa clădiri măreţe, ar lua fiinţă societăţi ştiinţifice şi artele ar cunoaşte o mare înflorire. Dacă guvenul rus ar căpăta într-adevăr o asemenea forţă, er ar înceta războiul dus cu sabia în mină şi ar pomi lupta împotriva bar­ bariei, construind căi ferate, înălţînd poduri, stimulînd acumularea de capitaluri, dezvoltarea oraşelor şi progresul civilizaţiei şi al libertăţii... Sclavia, care constituie o ruşine pentru Constantinopol, ar dispărea de îndată şi locul ei l-ar lua comerţul şi legile care apără viaţa şi pro­ prietatea" (aşa cm vedem, bunăoară, că se întîmplă azi în Moldova ş! în Valahia).

Ca o dovadă a gradului de civilizaţie al Rusiei şi, prin urmare, a dreptului ei de a cotropi Turcia, d-l Cobden po­ vestea cititorilor săi uimiţi cum un comerciant rus care po­ sedă 10.000-1 5.000 de ruble nu numai că face comerţ cu străinătatea, dar „este scutit de pedepse corporale şi are dreptul să călătorească într-o trăsură cu doi cai " . Mai este o are de mirare, după toate acestea, că împăratul Rusiei şi-a exprimat de curînd convingerea că „Anglia, cu parlamentul ei burghez, n-ar putea să ducă un război glorios" ? : 1 836 d-l Cobden era atît de convins de „reaua-credinţă a publiciş­ tilor şi .oratorilor" care se încumetau să-l dezaprobe pe autocratul întregii Rusii, încît a pus drept concluzie l a pam­ fletul său şi următoarea întrebare : „Dar cine sînt şi ce reprezintă aceşti publicişti şi oratori ? Şi cît timp li se va mai permite unor şarlatani politici să întărîte patimile şi să tulbure minţile unei naţiuni întregi fără nici o teamă că vor fi pedepsiţi ?"

B ănuim c ă este vorba de acei „publicişti ş i oratori ofi­ ciali " care posedă 1 0.000-15.000 de ruble, se pot plimba într-o trăsură cu doi cai şi sînt scutiţi, cel puţin, de „pedep-

Fortificarea Constantinopolului. - Neutralitatea Danemarcii

51

sele corporale" . Pînă în momentul de faţă au fost oameni care au văzut în mania filo-rusă a d-lui Cobden una din nu· mer.oasele ciudăţenii care îl caracterizează, după cum alţii au privit-o ca pe o consecinţă necesară a doctrinei sale des­ Pre pace. Iată însă că de curînd publicul a fost informat de către cineva * care se prezintă el însuşi drept „mîrţoaga literară sau, dacă vreţi, drep t măgarul literaru al răposatei Ligi împotriva legilor cerealelor 43 că, înainte de a scrie prima sa broşură, d-l Cobden „a făcut în anii 1 834 şi 1835 nişte călătorii de afaceri în Rusia, care au fost încununate de succes u , că „în 1 836 atît inima cit ş i stamba lui erau în Rusia" ş i că minia lui împotriva „publiciştilor, oratorilor, autorilor şi ziariştilor englezi u a fost provocată de criticile for la adresa noului său client, Nicolaie al Rusiei. Dat fiind că peste cîteva zile Camera comunelor îşi reia lucrările, ni se pare indicat să dăm aici, fi e şi într-o formă concisă, o statistică a sistemului reprezentativ britanic.

Rude ale pairilor Pairi irlandezi • Nobili proprietari funciari Oameni de ştiinţă şi litere Armata şi flota Reprezentanţi ai cercurilor comerciale şi financiare Jurişti Muncitori Totalul locurilor în parlament

Numărul locurilor

In %

10

17,0

266 20 30

41,3 3,0 4,6

:}

109 107 niciunul

17,1 17,0

641

Pairii irlandezi din Camera comunelor 44 sînt : vicontele Palmerston (circumscripţia Tiverton) ; vicontele Barrington (Berkshire) ; contele Annesley (Grimsby) ; vicontele Monck {Portsmouth) ; vicontele Galway (Retford) ; în sfîrşit, lordul Hotham (Yorkshire de est) . Oameni de ştiinţă şi litere : Ben­ j amin Disraeli (Buckinghamshire) , istoricul Thomas Ma­ caulay (Edinburg) ; statisticianul comercial MacGregor (Glasgow) ; William Stirling (Perthshire) , autorul „Analelor .artiştilor Spaniei" etc. ; William Gladstone (Universitatea din Oxford), autorul lucrări i „Statul şi biserica" etc. ; dr. Austen H. Layard (Aylesbury) , autorul lucrării „Ruinele Ninivei " etc. ; James Wilson (Westbury) , redactor al revistei „Economistu 45 ; sir William Molesworth (Southwark), redac•

4*

- A. Somerville. - Nota red.

52

Karl Max şi Friedrich Enge]s

torul operelor lui Hobbes etc. ; sir E. L. Bulwer-Lytton (Hard­ fordshire) , poet, dramaturg ş i romancier ; William Johnson Fox (Oldham) , publicist, membru al Ligii împotriva legilor cerealelor ; W. A. Mackinnon (Rye), autorul unei (cît se poate de lamentabile) „Istorii a civilizaţiei u etc. ; R. Monck­ ton Milnes, autorul „Impresiilor de călătorie u etc. şi Benja­ min Oliveira, autorul „Călătoriei prin Orientu (amîndoi din parte a circumscripţiei Pontefract) ; Edward Miall (Rochdale) , autorul mai multor scrieri teologice şi politice ; William Mure (Renfrewshire, Scoţia) , autorul unei „Istorii a literaturii greceşti " ; W. P. Urquhart (comitatul Westmeath, Irlanda) , autorul cărţi i „Viaţa lui Francesco Sforza u ; Robert Stephen­ son (Whitby) , celebru inginer de cale ferată ; William Michell (Bodmin) , medic ; John Brady (Leitrim) , chirurg . Dacă lordul John Russell poate fi şi el trecut în rubrica literaţilor, e o chestiune asupra căreia nu mă pronunţ. Cel puţin 1 00 de locuri sînt ocupate de oamen i care în mod formal •au fost aleşi în circumscripţiile lor electorale, dar în realitate au fost numiţi de duci, conţi, marchizi, nobile doamne şi alte persoane care se folosesc d e influenţa lor locală pentru a-şi asigura diferite avantaje politice. Marchi­ zul de Westminster, bunăoară, dispune de două locuri la Chester, un oraş cu 2.524 de alegători ; ducele de Norfolk dispune de un loc la Arundel ; ducele de Sutherland - de două la Newcastle-under-Lyme, marchizul de Lansdowne - de unul la Galne ; contele Fitzwilliam - de două la Mal­ ton ; ducele de Richmond - de două la Chichester ; d-ra Pierse - de unul la Northallerton etc. Disproporţia dintre numărul alegătorilor, de o parte , nu­ mărul deputaţilor aleşi, de altă parte, şi populaţia totală reiese din următoarele cîteva exemple : La Berkshire, întreag a populaţie se ridică la 170.065 de locuitori, iar numărul alegătorilor este de 7.980. Această cir­ cumscripţie alege în Camera comunelor 9 deputaţi, în timp ce Leicestershire, cu 230.308 locuitori şi 1 3.081 de alegători, nu dispune decît de 6 locuri ; Lincolnshire, cu 407 .222 de locuitori şi 24.782 de alegători, dispune de 13 locuri în Ca­ mera comunelor, în timp ce Middlesex, cu 1 .886.576 de lo­ cuitori şi 1 1 3.490 de alegători, alege doar 1 4 deputaţi. Lan­ cashire, cu 2.03 1 .236 de locuitori , are numai 8 1 .786 de alegători şi nu dispune decît de 26 de locuri în Camera co­ munelor, în timp ce Buckinghamshire, cu 1 63.723 de locuitori şi 8. 125 de alegători, este reprezentat de 1 1 deputaţi. Sussex,

Fortficarea Constantinopolului. - Neutralitatea Danemarcii

53

cu 336.844 de locuitori şi 1 8.054 de alegători, are 1 8 deputaţi, în timp ce Staffordshire, cu 608.7 1 6 locuitori şi 29.607 alegă­ tori, are numai 17. Raportul dintre numărul alegătorilor ş i cifra populaţiei este următorul : In Anglia, fiecare alegător din regiunile rurale reprezintă 20,7 locuitori ai comitatului. In Wales, fiecare alegător din regiunile rurale reprezintă 20 de locuitori. In Scoţia, fiecare alegător din regiunile rurale reprezintă 34,4 locuitori. In Anglia, fiecare alegător de la oraş reprezintă 18 lo­ cuitori ai oraşului. In W ales , fiecare alegător de la oraş reprezint ă 24,4 lo­ cuitori. In Scoţia, fiecare alegător de la oraş reprezintă 23,3 locuitori. Datele referitoare la Irlanda nu sînt atît de complete ca cele privind Anglia şi Scoţia. Cu toate acestea, cifrele de mai j os ne dau o imagine destul de apropiată de realitate pentru aceeaş i perioadă 1 851-1 852 : In regiunile rurale irlandeze revin pentru fiecare alegă­ tor 36 de locuitori. In oraşele irlandeze revin pentru fiecare alegător cite 23 de locuitori. Dificultăţile generale pe pieţele de cereale din Europ a ne prezintă următorul tablou. In Franţa, deficitul de cereale nu este de 1 0.000.000 de hectolitri, cum afirmă „Moniteuru 46 pentru a potoli panica, c i depăşeşte cu mult cifra de 20.000.000 hl, adică trece de 8.000.000 de cuarteri englezi ; cantitatea de cartofi este cu cel puţin un sfert mai mică de­ cît recolta medie a ultimilor cinci ani, iar la vin, ule i şi castane diferenţa este şi mai mare. In Belgia şi Olanda, defi­ dtul producţiei de grîne este de aproximativ 4.000.000 hl ; în Provinciile renane, Prusia ş i Elveţia el se ridică, după eva­ luările cele mai moderate, la peste 1 0.000.000 hl. I n ce pri­ veşte Italia, se ştie doar că acolo deficitul este foarte însem­ nat, deşi el e foarte greu de stabilit, fie şi cu aproximaţie ; cu toate acestea, chiar la o evaluare minimă el se ridică la 1 0.000.000 hl de grîne. Prin urmare, în principalele regiuni producătoare de cereale din Europa apuseană există un de­ ficit de cel puţin 44.000.000 hl ( 17.000.000 de cuarteri) . Despre

Krl Max şi Friedrich Engels

recolta de cereale din Anglia se ştie că ea este deficitară c. peste 5.000.000 de cuarteri, iar după unele calcule demne de toată atenţia această cifră se referă numai la griu. Prin urmare, numai în Europa occidentală recolta proastă d e anul trecut, cu urmările ei fatale, a dus la un deficit de cel puţin 22.000.000 de cuarteri ; dacă se ţine seama ş i de oalitatea. foarte proastă şi de slabele recolte obţinute la alte cereale, precum ş i de răspîndirea generală a bolii cartofului, atunci deficitul total - exprimat în griu - este de cel puţin. 5.000.000 de cuarteri, ajungîndu-se astfel la un deficit total de 27.000.000 de cuarteri de cereale. Cit despre perspectivele importului de cereale de pe pie­ ţele străine, potrivit informaţiilor căpătate dintr-o sursă foarte autorizată în problemele comerţului, situaţia se pre­ zintă în felul următor : „In Polonia, recolta de grîne a fost foarte slabă ; în Rusia, ea este cu totul insuficientă, după cum arată şi preţurile, destul de ridicate, care s-au cerut în porturile baltice, unde preţurile au crescut încă înainte de a se afla că noi ducem lipsă de grîu. In Principatele dună­ rene, ce-i drept, nu s-a înregistrat o recoltă proastă, dar rezervele­ s-au redus considerabil, la fel ca şi la Odesa, din cauza marilor can­ tităţi de cereale exportate în ţările din bazinul Mării Mediterane şi în Franţa. Cît despre America, ea nu poate livra nici măcar 2.000.00} de cuarteri. In afară de aceasta, toate vasele din lume ar fi insuficient­ pentru a transporta măcar jumătate sau aproape jumătate din canti­ tatea de cereale care ne lipseşte, după cum ştie astăzi toată Anglia". Scris de K. Marx şi F. Engels la 26-27 ianuarie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.004 din 16 februarie 1854

Tradus din limba englză

Semnat

:

K aT1 Marx

55

Karl Marx *

Misiunea contelui Orlov. - Finanţele de război ale Rusiei Londra, vineri 3 februarie 1854

m avut posibilitatea să privesc, de lingă clădirea sta­ tului-major al armatei, cortegiul .olemn al reginei , care se ducea la deschiderea parlamentului. Ambasadorul Turciei a fost salutat cu vii aclamaţi i şi urale. Prinţul Albert, a cărui faţă era de o paloare cadaverică, a fost fluierat de mulţimea :are se adunase pe ambele părţi ale străzilor, în timp ce regina se arăta zgîrcită cu obişnuitele ei saluturi şi privea -cu un zîmbet crispat la aceste manifestări neobişnuite ale nemulţumirii poporului. Intr-unul din articolele mele prece­ dente am arătat care e amploarea reală a acestei campanii împotriva lui Albert şi am spus că ea nu reprezintă altceva lecit o manevră în lupta dintre partide *. Aceast ă ma­ nifestare publică trebuie totuşi privită cu toată seriozitatea, fiindcă ea dovedeşte că aparenta loialitate a poporului en­ .glez nu este decît o formalitate convenţională, o afectare ceremonioasă care nu rezistă nici la cea mai uşoară lovitură. S-ar putea ca această manifestare să determine coroana să demită acest guven, a cărui politică antinaţional ă poate pune în primejdie propria ei securitate. Cînd s-a aflat despre recenta misiune a contelui Orlov pe lingă cabinetul de la Viena 47 , ziarul „Times" şi· a . infor­ ·nat cititorii săi creduli că tocmai acesta este omul pe care-l foloseşte ţarul de obicei pentru misiunil e sale de pace. Nu e nevoie, fireşte, să vă amb..tesc că acelaşi Orlov şi-a făcut apariţia la Constantinopol în primăvara anului 1 833 pentru a smulge Porţii tratatul de l a Un.iar-Skelessi 48 • Acum el caută să obţină de la cabinetul de la Viena permisiunea de a trece prin Ungaria un corp de armată rusesc, care urmează * Vezi volumul de faă, pag. 42-46.

-

Nota red.

56

Karl Marx

să fie expediat de la Varşovia pentru teatrul de operaţii de l a Dunăre. Ca un prim rezultat al prezenţei sale l a Viena poate fi considerat faptul că Austria cere în mod insistent Porţii să destituie pe actualii comandanţi turci de la Dunăre - Selim-paşa, Ismail-paşa şi Omer-paşa - sub pretext că sînt nişte renegaţi şi nişte rev,oluţionari. Cine cunoşte tre­ cutul istoric al Turciei ştie că, din cele mai vechi timpuri ale puterii otomane, toţi marii ei generali, amirali, diplomaţi şi miniştri au fost totdeauna creştini care s-au lepădat de cre­ dinţa lor : sîrbi, greci, albanezi etc. De ce nu s-ar cere Rusiei să se dispenseze de cei 40 sau 50 de oameni pe care i-a cum­ p ărat din toate colţurile Europei ş i care reprezintă capitalul ei d e bază în materie de artă diplomatică, gîndire politică şi talent militar ? Intre timp Austria a concentrat 80.000 de oameni la graniţele turceşti, în Transilvania şi Ungaria şi a dat ordin să li se alăture şi un corp de armată ceh de vreo 30.000 de .oameni. Guvernul prusian, dimpotrivă, a refuzat, după cit se spune, să se supună voinţei ţarului, care i-a ordo­ nat lui Frederic Wilhelm l !V-lea să trimită o armată de 1 00.000 de oameni ca să ocupe Polonia în numele şi în inte­ resul Rusiei, pentru a permite astfel garnizoanelor aflate acolo să se îndrepte spre sud, în vederea operaţiilor militare din Principatele dunărene. Intr-unul din articolele mele precedente * am atras aten­ ţia cititorilor asupra recentei manevre financiare la care a recurs quvenul austriac, cerind ca la plata impozitelor p.o­ priii săi bani de hîrtie să fie socotiţi la o valoare cu 15% mai mică decît cea nominală. Acest ingenios „impozit asupra plă­ ţii impozitelor u se extinde acum şi în Italia. „Gazzetta di Milano " din 22 ianuarie public ă un decret al ministrului de finanţe austriac prin care se anunţă că, „în urma deprecierii lor, banii de hîrtie vor fi primiţi la oficiile vamale la o va­ loare cu 17% mai redusă decît cea nominală• . In ceea ce priveşte vistieria rusă, m avut dej a prilejul, la începutul aşa-ziselor complicaţii orientale, să-i avertize: pe cititorii noştri împotriva zvonurilor, răspîndite cu atîta asiduitate, în legătură cu nişte „comori u secrete care s-ar păstra în subsolurile Băncii din Petersburg şi împotriva exa­ gerării ridicole a enormelor sume băneşti de care ar putea dispune în orice moment Rusia 49 • Părerea mea a fost pe de­ plin confirmată de evenimente. Ţarul nu numai că a fost • Vezi volumul de faţă, pag. 36.

-

Nota red.

Misiunea ontelui Olov

57

nevoit să-şi retragă rezervele metalice de la banca Angliei şi b anca Franţei, dar a fost nev.oit totodată s ă procedeze la o confiscare frauduloasă. Prinţul Paskevici a comunicat Băn­ cii de credit şi de scont din Varşovia că i se va lua capitalul sub forma de împrumut forţat , cu toate că statutul îi interzice să acorde împrumuturi băneşti pe alte garanţii în afară de proprietate a funciară. Sîntem de asemenea informaţi că gu­ vernul rus intenţionează să emită bani de hîrti e neconverti­ bili pentru suma de 60.000.000 de ruble, în vederea acoperirii cheltuielilor de război. Acest expedient nu constituie ceva nou în practicile cabinetului de la Petersburg. La sfîrşitul anului 1768, Ecaterina a II-a, pentru a acoperi cheltuielile legate de războiul cu Turcia, a întemeiat o bancă de emi­ siune, bazată pe principiul emiterii de bani de hîrtie conver­ tibili la purtător. Dar, dintr-un înalt spirit de precauţie, s-a omis să se spună publicului în ce fel de bani urmau să fie preschimbate aceste hîrtii, şi la cîteva luni după aceea plă­ ţile au început să fie efectuate numai în monede de aramă. Datorită unui alt „incident " nefericit, valoarea acestor mo­ nede de aramă a fost cu 50% mai mare decît aceea a meta­ lului din care erau b ătute, şi ele circulau la valoarea lor nominală numai pentru că erau foarte rare şi pentru că nu exista destulă monedă divizionară pentru comerţul cu amă­ nuntul. Convertibilitatea acestor bani de hîrtie s- a dovedit a fi astfel un simplu şiretlic. La început Ecaterina a limitat întreaga emisiune la 40.000.000 de ruble în bilete de 25 de ruble ; rubla reprezenta o monedă de argint în valoare de 38-40 de pence în bani englezeşti la cursul schimbului şi valora ceva mai mult de 1 00 de copeici de aramă. La moartea Ecaterinei, în 1796, cantitatea acestor bani de hîrtie se ridica la 157.000.000 de ruble, adică crescuse de aproape 4 ori faţă de cea iniţială. La Londra cursul schimbului a scăzut de la 41 de pence în 1787 la 31 de pence în 1796. Sub următoarele două guvene s-a produs o creştere rapidă a emisiunilor, şi în 1 8 1 0 circulaţia fiduciară s-a ridicat la 577.000.000 d e ruble, rubla de hîrtie ne mai valorînd decît 25 2/s copeici, adică un sfert din valoarea pe care o avusese în 1788, i ar cursul schim­ bului la Londra a scăzut, în toamna anului 1 8 1 0, la 1 1 1/2 pence pentru o rublă, de l a 38-40 de pence cit era în trecut. In 1 817, potrivit unei declaraţii a contelui Guriev, cantitatea de bancnote aflată în circulaţie s-a ridicat la 836.000.000 de ruble. Taxele vamale şi celelalte impozite fiind calculate în rubl e de argint, guvernul a anunţat că asignaţiile se primesc

58

Karl Marx

în proporţie de 4 la 1 , ceea ce înseamnă că s-a produs o de­ preciere de 75o. In timp ce această depreciere devenea tot mai pronunţată, preţurile mărfurilor creşteau în aceeaş i pro­ porţie şi înregistrau fluctuaţii atît de mari, încît guvernul a început şi el să se neliniştească şi pînă la urmă s-a văzut nevoit să recurgă la împrumuturi în străinătate pentru a retrage din circulaţie o parte din bancnote. La 1 ianuarie 1 821 , după cum s-a anunţat, cantitatea lor se redusese l a 640.000.000 d e ruble. I n cursul războaielor următoare - cu Turcia, Persia, Polonia, Hiva etc. - cantitatea de bancnote a crescut din nou, cursul schimbului s-a redus iarăşi, şi la toate mărfurile s-au înregistrat din nou oscilaţii puteice şi neregulate ale preţurilor. Abia la 1 iulie 1 839, cînd cursul schimbului s- a îmbunătăţit în urma unui mare export de ce· reale în Anglia, ţarul a publicat un manifest în care se arăta că, începînd de la 1 iulie 1 840, întreaga masă de asignaţii bancare va putea fi preschimbată, la cerere, în bancnote con­ vertibile, în ruble de argint la valoarea deplină de 38 de pence. Ţarul Alexandru, la timpul său, a declarat că asigna­ ţiile vor fi primite de perceptorii de impozite în proporţie de 4 la 1 ; ţarul Nicolaie le-ar fi redat prin conversiune de· plina lor valoare. Totuşi a fost introdusă o mic ă şi ciudată clauză, care prevedea că pentru fiecare bancnotă nou ă tre­ buie predate trei bancnote şi jumătate vechi. Prin urmare nu s-a declarat că bancnota veche nu valora decît 28o din va­ loarea ei iniţială, ci s-a spus că trei bancnote şi jumătate vechi sînt echivalente cu o singură bancnotă nouă. Aceasta ne arată, pe de o parte, că în problemele financiare guvernul rus este tot atît de corect şi de scrupulos ca şi în diplomaţie, iar pe de altă parte că este suficientă simpla ameninţare a unui război apropiat pentru a-l pune din nou în faţa tuturor dificultăţilor financiare din care Nicolaie a încercat să iasă timp d e douăzeci de ani. Unul dup ă altul guvernele europene fac apel la buzuna­ rul iubiţilor lor supuşi. Pînă şi regele ponderaţilor olandezi * cere Statelor generale 600.000 de rijksdaalderi pentru lucrări de fortificaţii şi apărare, adăugind că „împrejurările l-ar putea determina să mobilizeze o parte din armată şi să pună în acţiune flotau . Dacă printr-un ingenios pr.o cedeu d e contabilitate s-ar putea remedia lipsa reală de b ani şi umple casele goale, autorul proiectului de buget francez publicat recent în „Mo•

-

Wilhem al III-iea.

-

Nota red.

Misiunea contelui Orlov

59

niteur0 ar fi reuşit, fără îndoială, s ă obţină unele rezultate. Dar şi cel mai mărunt negustoraş din Paris îşi dă seama că, chiar recurgînd la cea mai dibace grupare de cifre, nimeni nu poate face să-i dispară numele din registrele creditorilor săi şi că eroul de la 2 decembrie *, socotind că buzunarul poporului este inepuizabil, a mărit în mod nechibzuit datoria naţională. Nu poate fi nimic mai naiv decît declaraţia făcut ă de gu­ vernul danez în şedinţa de la 17 ianuarie a folketingului că intenţionează să amine pentru un moment mai potrivit înfăp ­ tuirea planului său de modificare a instituţiilor fundamentale ale Danemarcii şi de introducere a mult aşteptate i Consti­ tuţii a întregului stat (Gesamtstaatsverfassung) 50 • Scris d e K. Marx la 3 februarie 1854 · Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.007 din 20 februarie 1854 Semnat

*

-

:

K arZ Marx

Napoleon al III-iea.

-

Nota red.

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba

engleză

60

Karl Marx :� Cărţile albastre.­ Dezbaterile parlamentare de la 6 februarie. Misiunea contelui Orlov. - Operaţiile flotei aliate.­ Brigada irlandeză. - In legătură cu convocarea Par­ lamentului muncitorilor

Londra, marţi

7 februarie 1854

Am citit cu cea mai mare atenţie „Drepturile şi privile­ giile bisericii ortodoxe şi ale bisericii catolice" , cum a fost ingenios botezată Cartea albastră a guvernului în legătură cu problema orientală 51 , şi m de gînd să prezint în cel mai scurt timp cititorilor noştri o succintă analiz ă a acestui labirint diplomatic. Pentru moment însă mă mărginesc să afirm că istoria n-a cunoscut, poate, niciodată un monument mai monstruos de infamie şi de imbecilitate guvernamentală decît acesta. Să ne amintim şi de aprecierea făcută de d-l Baillie asupra acestor Cărţi albastre în Camera co­ munelor. „Cît despre informaţii, găsiţi în ele cîte vreţi, dar, vă rog să re­ ţineţi, nu este vorba de informaţii oficiale, ci numai de ceea ce se poate afla dintr-o Carte albastră pregătită cu multă grijă şi care trec e sub tăcere tot ce doreşte guvernul să ascundă. Vorbesc din proprie expe­ rienţă (exclamaţii : „Ascultaţi ! Ascultaţi" ! - şi rîsete pe băncile gu­ venamentale). Ştiu cum au fost pregătite pentru această Cameră Căr­ ţile albastre în legătură cu problemele de politică extenă".

Ştiu foarte bine că lordul Palmerston, fiind acuzat o dată că a denaturat documentele referitoare la războiul din Afga­ nistan, că a suprimat unele pasaje extrem de importante din relatările oficiale şi chiar că a falsificat cu bun ă ştiinţă alte pasaje 52, a dat următoarea replică ingenioasă : „Sir, împiedice la putere dezvăluie

dacă într-adevăr s-a întîmplat aşa ceva, atunci ce putea să cel e două guverne ale adversarilor noştri, care ne-au urmat - şi dintre care unul s-a menţinut timp de cinci ani - să aceste fapte şi să publice documente autentice ? "

Dar ştiu tot atît de bine că secretul acestor tertipuri cu Cărţile albastre se află în însuşi sistemul prin care whigii şi

Cărţile albastre. - Dezbaterile parlamentare de la 6 februarie

61

toryi s e succed unii p e alţii la putere, fiecare din aceste partide considerînd că e mai bine, în propriul său interes, să menajeze capacitatea de succesiune a adversarului său decît să-i submineze „reputaţia " politică şi să compromită, în felul acesta, însăşi cîrmuirea claselor dominante. Iată ce binevoiesc să numească englezii funcţionarea glorioasei Lor constituţii. Lordul Clanricarde a avertizat pe cei de faţă că dînsul va propune să se ia în discuţie problema orientală în şedinţa fixată pentru ieri a Camerei lorzilor. Aceasta a dat naştere la mari aşteptări , şi Camera a fost aproape suprapopulată. In numărul de ieri al ziarului „Morning Advertiser " , d-l Urqu­ hart n-a ezitat chiar să vorbească despre lordul Clanricarde ca despre viitorul lider al partidului naţional, amintindu-şi că el a fost singurul care în 1829 s-a opus trecerii Balcanilor de către ruşi. D-l Urquhart însă a uitat, fără îndoială, că în anii 1 839-1840 care reprezintă o perioadă de covîrşitoare importanţă - acest nobil marchiz a fost ambasadorul lordu­ lui Palmerston la curtea de la Petersburg ş i principala lui unealtă pentru încheierea tratatului separat din 1 840 şi pen­ tru ruptura cu Franţa ss. Publicul a rămas vădit dezamăgit de aceste dezbateri, deoarece marchizul de Clanricarde, referindu-se la ştirile apărute în ziare p.otrivit cărora, „pe cit se pare, la Viena continuă să aibă loc un simulacru de tratative " , a declarat că „ar regreta nespus de mult dacă ar provoca nişte dezbateri care ar p utea să împiedice încheiere a p aşnică a acestor tra­ tative" . In consecinţă, el a declarat că intenţionează să pre­ zinte peste o săptămînă o propunere în această problemă. Nobilul marchiz s-a mulţumit să-l întrebe pe lordul Claren­ don „dacă nu s- a primit încă răspuns, din partea împăratului Rusiei, la propunerile de la Viena" şi „ce instrucţiuni au fost date ambasadorului englez de la Petersburg" . Lordul Claren­ don a răspuns că „abia azi după-amiază a primit o infomaţie oficială de la Viena în legătură cu actuala stare de lucruri " . Impăratul Rusiei a respins nota de l a Viena ş i a propus în locul ei un contraproiect propriu. La 2 februarie s-a întrunit conferinţa, care, la rîndul ei, a respins acest contraproiect. -

„Noile propuneri făcute de Rusia - a continuat lordul Clarendon - sînt absolut inacceptabile : ele nu ot fi transmise la Constantinopol, şi de acea nu este cazul să mai vorbim despre ele. N-am nici un mo­ tiv să crd că vor începe noi tratative în legătură cu această problemă. Cît dspre menţinerea păcii, nu am nici o seranţă în această privinţă".

62

Karl Marx

Răspunzînd Ia cealaltă întrebare a lordului Clnricarde, el a declarat : „Sîmbătă seara m primit, la ministerul afacerilor extene, vizita baronului Brunnov. Dinsul mi-a înmînat o notă n care arată că răspun­ sul ce l-a primit din partea mea la întrebările puse conform instruc­ ţiunilor date d e guvernul său nu este de n atură să-i permită continuarea relaţiilor diplomatice şi că, în consecinţă, relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Anglia pot fi considerate ca fiind rupte. Baronul Brunnov şi-a luat rămas bun de la mine sîmbătă seara, dar era prea tîrziu pentru a părăsi Londra şi, după cite ştiu, urma să plece astăzi dis-de-dimineaţă".

D-l Kiselev, după cum se comunică într-o telegramă, a părăsit ieri Parisul, plecînd l a Bruxelles. Ziarele oficiale sau guvenamentale nunţă că mbasada de la Londra va fi în­ chisă şi că toţi ruşii vor părăsi Anglia. Eu însă sînt informat din sursă excelentă că, dimp.o trivă, numărul ruşilor din An­ .g lia se va micşora doar cu persoana ambasadorulu i şi că în­ tregul p ersonnel * rămîne la Londra, sub conducerea d-lui Berg, prim-secretar de ambasadă. In ceea ce priveşte situaţia ambasadorului englez la curtea din Petersburg, lordul Cla­ rendon a declarat : „Dat fiind că baronul Brunnov m-a vizitat sîmbătă la orele 6,30 şi a fost nevoie ca în prealabil să luăm legătură cu guvernul francez, nu am putut în acel moment să dăm instrucţiuni ambasadorului englz de la Petersburg, dar am luat legătură, în această problemă, cu ambasa­ dorul francez, şi mîine se vor trimite instrucţiuni lui sir G. Seymour �i generalului d e Castelbajac, cărora li se va crea o situaţie absolut identică cu aceea a ambasadorului rus de aici, iar relaţiile diplomatice dintre cele două state şi Rusia vor fi rupte".

Lordul John Russell a repetat în Camera comunelor decla­ raţia făcută de lordul Clarendon în Camera lorzilor, iar lor­ dul Palmerston a anunţat c ă „intenţionează să depună un proiect de lege pentru contopirea legilor referitoare la miliţie, în care va propune să se organizeze unităţi de miliţie pentru Scoţia şi Irlanda, durata serviciului urmînd să fie sta­ bilită prin votul Camerei".

Efectivul armatei engleze va fi sporit numaidecît cu 1 1 .000 de oameni ; în afară d e aceasta, urmează să fie îm­ barcaţi imediat 1 .500 de oameni de Ia paza de coastă, care să formeze o rezervă pentru echipaj ele noi ale vaselor recent date în folosinţă. A fost emis un · decret regal care interzice exportul oricăror nave de război, echipament militar şi mu* -personal. - Nota trad.

Cărtile albastre. - Dezbaterile parlamentare de la 6 februarie

63

niţii în Rusia. Autorităţile navale care au inspectat şantierele particulare de pe Tamisa au pus sechestru pe două vase în curs de construire pentru Rusia. La Copenhaga a fost în­ cheiat, în numele guvenului englez, un contract pentru livrarea unei cantităţi de cărbune suficientă pentru vapoare cu o putere totală de 1 1 .000 C.P. Amiralul sir Charles Napier urmează să preia comanda flotei baltice, care este în curs de organizare. După cum anunţă „Wiener Zitung" , organ oficial, „guvernul a primit o notificare potrivit căreia Rusia a declarat categoric celor patru puteri că se consideră dezlegată de promisiunea făcută la Omlz că se va menţine n defensivă n Principatele dnărene".

In legătură cu obiectul misiunii contelui Orlov la Viena circulă o mulţime de zvonurj contradictorii ; cel mai vero­ simil dintre ele pare a fi cel relatat în corespondenţa din Berlin apărută în numărul de azi al ziarului „Times" . „Rsia - scrie corespondentl - invită Austria şi Prusia s ă încheie cu ea un tratat de neutralitate, care să fie valabil în orice împrejurări ; ea le propune să dea declaraţiei lor de neutralitate caracterul unei pro­ clamaţii de neutralitate a întregii Confederaţii germane, se declară de acord să vină în ajutorul Confederaţiei dacă va fi săvîrşită vreo agre­ siune împotriva vreunuia dintre membrii ei şi îşi ia obligaţia ca, în caz că la sfîrşitl războiului se vor face unele schimbări teritoriale de un fel sau altul, să nu încheie pacea fără să ţină seama cum se cuvine de interesele puterilor gemane în legătră cu asemenea schimbări terito­ riale. In această propunere cu privire la un tratat de neutralitate se fac referiri destul de clare la principiile şi clauzele enunţate în 1815 de Sfînta Alinţă".

In ce priveşte hotărîrea probabilă a Austriei şi Prusiei, nu pot decît să repet cele spuse şi altădată în legătură u această problemă * . Austria va încerca în fel şi chip s ă-şi păstreze poziţia neutră, atîta timp cit i se va permite, şi va trece de p artea Rusiei cînd va considera că a sosit momentul oportun. Pe de altă p arte, Prusia va lăsa, probabil, să-i scape iarăşi momentul favorabil pentru renunţarea la neutralitate şi pînă la urmă va suferi ruşinea unei noi lene. De la Constantinopol ne vine vestea că flota aliată s-a întors l a locul ei de ancorare de l a Beykoz, fără să ţină seama de următorul ordin, care i-a fost transmis de vasul „Samson" în numele ambasadorilor : * Vezi volumul de faţă, pag. 4-8. - Nota red.

64

Karl Marx

„Ambasadorii sînt surprinşi de hotărîrea luată e neaşteptate de către amirali, mai cu seamă în momentul de faţă, cînd este gata de plecare o flotilă turcă de nave cu aburi care transportă muniţii şi alte materiale pentru amata din Anatolia. Guvenele francez şi englez au dat instrucţiuni fomale şi precise" (aceasta este realitatea, însă aici nu e vorba de ordinul dat la început amiralilor, ci de cel primit de ei acum) „ca escadrele aliate să-şi asume protecţia flotei şi teritoriului oto­ man. In legătură cu aceasta se atrage din nou atenţia ambilor amirali supra caracterului categoric al acestor instrucţiuni care le-au fost transmise în modul cuvenit. Amiralii par a fi de părere că măsurile a căror executare le-a fost încredinţată pot fi îndeplinite la fel de bine dacă for�ele de sub comanda lor se află la Beykoz sau se află la Sinope". (In acest caz, nii ar putea să creadă că aceleaşi instrucţiuni pot fi executate chiar dacă escadrele ar sta liniştite Ia Malta şi Toulon). „Dr n această problemă rămîne să hotărască ei aşa cum vor crde de cu­ viinţă şi pe răspunderea lor".

Flota rusă, după cum se ştie, se află la Kaffa, în apropiere de strîmtoarea Kerci, care este de trei ori mai aproape de Batum decît de Beykoz. Intrebarea care se pune este dacă amiralii v.o r putea să evite un nou „Sinope" la Batum, „indi· ferent dacă ei se află la Beykoz sau în alt loc " . V ă amintiţi, desigur, c ă î n prima proclamaţie a ţarului sultanul era acuzat că adună sub drapelul său „drojdia" revoluţionară a întregii Europe. Şi iată că, în timp ce lordul Stratford de Redcliffe declară lordului Dudley Stuart că nu-l va putea ajuta să organizeze o legiune de voluntari recrutaţi din această „drojdie", însuşi ţarul este primul care înfiin· tează un detaşament „revoluţionar" , aşa-zisa legiune greco­ slavă, care are drept scop imediat prov.o carea unei răscoale a supuşilor sultanului . Acest detaşament e în curs de for­ mare în Valahia şi, potrivit unor declaraţii din sursă ru­ sească, el numără de pe acum peste 3.000 de oameni, care nu vor fi plătiţi cu bons a perpetuite *, cum sînt plătiţi va­ lahii înşişi : coloneilor li se promit cite 5 ducaţi pe zi, maiorilor 3 ducaţi, căpitanilor 2 ducaţi, subofiţerilor 1 ducat şi soldaţilor 2 zwanzigeri, jar armele urmează să fie furnizate de Rusia. Intre timp Franţa pare a avea intenţia să nu se mai înar· meze doar pe hîrtie. După cum ştiţi, au fost chemaţi sub arme rezerviştii contingentului 1 851 , iar în ultimele cîteva zile imense cantităţi de echipament militar au fost expediate de la Arras l a Metz şi Strasburg. Generalul Pelisier a plecat la Alger, unde, potrivit ordinelor primite, va alege diferitele unităţi din care urmează să fie alcătuită expediţia la Con­ stantinopol ; sir J. Burgoyne şi colonelul Ardant au şi plecat •

-

obligaţii pe vecie.

-

Nota trad.

Cărţile albastre. - Dezbaterile parlamentare de la 6 februarie

65

spre acest oraş pentru a face pregătirile de încartiruire necesare. Zvonul despre deplasarea une i mari armate, în frunte cu Omer-paşa, n-a fost încă confirmat, deşi p entru efectuarea unei asemenea operaţii nu se putea alege un moment mai favorabil, ştiut fiind că trupel e ruseşti sînt concentrate la Craiova, între Bucureşti ş i Calafat. Să revenim acum la activitate a p arlamentului englez, deşi, în fond, aici nu s-au produs prea multe evenimente demne de a fi menţionate, cu excepţia prezentării unui bill cu privire la accesul liber al vaselor străine la comerţul de cabotaj , împotriva căruia nu s-a ridicat nici un singu r glas de protest. Pe cit se vede, protestele au încetat cu desăvîr­ şire, deoarece s-au dovedit a nu fi în stare să ţină piept ofen­ sivei generale a principiului modern al comerţului : cum­ păraţi tot ce vă trebuie de pe piaţa cea mai ieftină. In ce măsură echipajul cel mai ieftin este capabil să apere viaţa şi averea ,oamenilor ne-o arată recenta catastrofă a vasului „Tayleur" 54• In şedinţa de ieri a Camerei comunelor, dl Butt a decla­ rat că are intenţia „să facă îine propnerea ca secretarul Camerei să dea citire, de la tribună, unui articol apăut în număul de astăzi al ziarului «Tims�, precum şi unor relatări anterioare din :Dublin Freeman's Jonal>, în care unor membri" (irlandezi) „ai Camerei comunelor li se aduce în­ vinuirea că primesc mită pentru plasarea în diferite posturi. El vrea de asemenea să propună alegerea unei comisii care să verifice temeinicia acuzaţiilor de trafic de influenţă aduse de aceste publicaţii".

De ce îl indignează pe d-l Butt numai vînzarea posturilor pe bani, e lesne de înţeles pentru oricine ţine minte că toate celelalte feluri de tranzacţii au fost recunoscute ca legale de către sesiunea precedentă. Incepînd din 1 830, Downing street se află la cheremul brigăzii irlandeze 55, Deputaţii irlandezi erau aceia care numeau şi menţineau pe miniştri după bunul lor plac. In 1 834 ei au înlăturat din guvern pe sir J. Graham ş i pe lordul Stanley. In 1 835 i l-au silit pe William al !V-lea s ă demită guvenul Peel şi s ă readucă la cîrma ţării guvernul Melboume. De la alegerile generale din 1 837 şi p înă la alegerile din 184 1 , cu toate că în Camera co­ munelor exista pe atunci o majoritate engleză ostilă acestui guvern, voturile b rigăzii irlandeze s-au dovedit a fi destul de numeroase pentru a avea un rol hotărîtor ş i a-l menţine l a putere. Aceeaşi brigadă irlandeză a adus la putere ş i ca5

-

Ma:-ngela, Opere,

Toi. 11

Krl Mx

66

binetul de coaliţie. In ciuda aptitudinii ei de a crea c abinete, brigada nu a împiedicat niciodată săvîrşirea unei mîrşăvii împotriva Irlandei sau a unei nedreptăţi faţ ă de poporul en­ glez. O putere deosebit de mare a avut brigada pe vremea lui O'Connell, în nii 1 834-1841. In interesul cui a fost folosită această putere ? Agitaţia irlandeză n-a .ost niciodată altceva decit un sprijin zgomotos dat whigilor împotriva torylor, cu scopul de a căpăta prin ş antaj diferite posturi de l a whigi. Oricine cunoaşte cit de cit aşa-zisa convenţie de la Litch­ fieldhouse 56 va fi de acord cu cele afirmate de noi. Prin această convenţie, O'Connell se obliga să voteze pentru whigi, deşi avea voie să peoreze împotriva lor, cu condiţia să i se dea dreptul să numească el pe demnitari în Irlanda. Ar fi timpul ca brigada irlandeză să lepede masca p atriotică. Ar fi timpul c a poporul irlandez să pună capăt urii surde ce o poartă poporului englez şi să ceară socoteală propriilor săi reprezentanţi pentru păcatele comise de ei. „Societatea artelor şi înşelătoriilor" 67 a încercat nu de mult să facă uz de arta sa pentru a submina Parlamentul muncitorilor * printr-,o manevră menită, chipurile, „să pună capătu luptei, c are nu mai conteneşte, dintre capitaliştii şi muncitorii din Anglia. A fost convocată o adunare sub pre­ şedinţia unui prea nobil lord şi s-a cerut reprezentanţilor celor două părţi să-şi spună păsul în spiritul şedinţelor care se ţin la paJ atul Luxembourg sub conducerea d-lui Louis Blanc 68• In numele clasei muncitoare a protestat împotriva acestei mistificări d-l Enest Jones, iar bătrînul Robert Owen a declarat, în faţa luminaţilor gentlemeni, că nici un fel de arbitraj , nici un fel de şiretlicuri sau tertipuri nu vor putea vreodată să umple prăpastia care desparte cele două mari clase fundamentale din Anglia, ca şi din oricare altă ţară. Este de prisos să mai spunem că adunarea s-a împrăştiat după ce s-a făcut de rîsul lumii. A doua zi cartiştii din Lon­ dra şi delegaţii organizaţiilor cartiste dn provincie au ţinut o întunire publică, l a care a fost adoptată, în unnimitate, propunerea de a se convoca Parlamentul muncitorilor, sta­ bilindu-se c a el să fie deschis la Manchester la 1 1 martie. Scris de . Max la 7 februarie 1854

Publicat n ziarul „New York Daily Tribne" r. 4.08 din 21 febuarie 1854 Senat : •

K

i

rl

M4rc

Se tipăreşte după etl apărut n iar Tradus dn limba

Vi volnul de faţă, pag. 124 şi .

-

Noa red,

engleză

67

Karl Marx *

Diplomaţia rusă. - Cartea albstră în legătură cu problema orientală. - Muntenegru! Londra, vineri 10 februarie 1854

Cînd s-a încheiat tratatul d e neutralitate dintre Dane­ marca şi Suedia, mi-am exprimat convingerea * că, contrar părerii atît de răspîndite în Anglia şi Franţa, el nu poate i privit în nici un caz ca un triumf al puterilor occidentale şi că pretinsul protest al Rusiei împotriva acestui tratat nu e decît o manevră. Ziarele scandinave, ca şi corespondentul ziarului „Timesu , care reproduce din ele o serie de pasaje, sînt acum de aceeaşi p ărere şi consideră că tot acest tratat este opera Rusiei. Propunerile prezentate de contele Orlov conferinţei de la Viena, şi respinse de ea, au fost următoarele : 1) reînnoirea vechilor tratate ; 2) protectoratul Rusiei asupra supuşilor ortodocşi din Turcia ; 3) expulzarea tuturor emigranţilor politici din Imperiul otoman ; 4) refuzul Rusiei de a accepta mediaţia vreunei alte puteri şi de a duce tratative altfel decît printr-un împuteni· cit turc cre să fie trimis la Petersburg. Cu p rivire la acest din umă punct, contele Orlov a deda· rat că e dispus să accepte un compromis, dar conferinţa a refuzat. D e ce a refuzat ? Şi de ce a respis împăratul Rusiei ultimele condiţii puse de conferinţă ? Propunerile făcute de cele două p ărţi sînt doar aceleaşi. Reînnoirea vechilor tra· tate fusese stipulată, protectoratul rusesc fusese acceptat cu unele modificări de fomă, iar ultimul punct fusese abndo· nat chiar de Rusia ; cererea Austriei în legătură cu expulza­ rea emigranţilor politici 59 nu putea să constituie nici ea un * Vezi volumul de faţă, pg. 48. 5*

-

Noa red.

68

Karl Marx

motiv de ruptură între Rusi a şi Occident. Este deci evident că în momentul de faţă împăratul Rusiei se află într-o ase­ menea situaţie, că nu poate accepta nici un fel de condiţii puse de Anglia ş i Franţa şi că el trebuie să-ş i subordoneze Turcia, indiferent dacă aceasta ar atrage sau nu după sine un război european. In cercurile militare se consideră de pe acum că războiul este inevitabil, şi pretutindeni se fac pregătirile necesare. Amiralul Bruat a şi părăsit oraşul Brest, plecînd la Alger, unde urmează s ă se îmbarce cu 1 0.000 de oameni, iar 16 re­ gimente engleze încartiruite în Irlanda au primit ordin să fie gata de plecare la Constantinopol. Expediţia nu poate avea alt scop decît să-i silească pe turci să se supună Rusiei, cum afirmă d-l Urquhart, sau să ducă războiul cu toată seriozitatea împotriva Rusiei. In ambele cazuri, turcii vor avea în mod inevitabil aceeaşi soartă. Dacă vor fi lăsaţi din nou - fie şi indirect - pe mina Rusiei şi vor fi supuşi acţiunii forţelor ei distructive, Imperiul otoman va fi redus curînd , ca pe vre­ muri Bizanţll, la teritoriul din împrejurimile capitalei. Iar dacă vor încăpea sub tutela absolută a Franţei şi Angl iei, ei îşi vor pierde tot atît de sigur suveranitatea lor asupra po­ sesiunilor lor europene. „Dacă trebuie să luăm în mîinile noastre războiul - remarcă „Ti­ mes" -, atunci e neapărat necesar să avem şi conducerea tuturor ope­ raţiilor".

In acest caz, guvernul turc va fi pus ub controlul direct al ambasadorilor puterilor occidentale, ministerul de război al Turciei - sub ordinele ministerelor de război ale Angliei şi Franţei, iar armatele turceşti vor fi comandate de generali francezi şi englezi. Imperiul turcesc sub vechea sa formă va înceta să mai existe. După „eşecul " total al misiunii sale la Viena, contele Orlov s-a întors acum la Petersburg, „ducînd cu sine asigu­ rarea că, orice s -ar întîmpla, Austria şi Prusia vor rămîne neutre". Pe de altă p arte, teiegramele primite de la Viena anunţă că în guvernul turc s-a produs o schimbare, deoarece seras­ chierul şi capudan-paşa şi-au dat demisia. Ziarul „Times " nu poate să înţeleagă cum a putut partidul războiului să sufere o înfrîngere tocmai în momentul dnd Anglia şi Franţa se pregătesc să înceapă războiul. In ceea ce mă priveşte, dacă ştirea este adevărată, nu pot să văd în acest eveniment „pro-

Diplomatia usă

videnţial" decît opera reprezentntului de la Constantinopol al cabinetului de coaliţie englez, a acelui reprezentant care, în depeşele sale publicate in Cartea albastră, îşi exprimă atît de des regretul că, „deocamdată, nu poate să meargă cu presiunile sale asupra cabinetului turc atît de departe pe cit ar fi de dorit " . Cartea albastră începe cu o expunere a cererilor formu­ late de Franţa în problema locurilor sfinte, cereri care nu au fost îndeajuns susţinute de vechile capitulaţii 6 0 şi care au fost prezentate cu vădita intenţie de a firma preponderenţa bisericii romano-catolice asupra celei ,ortodoxe. Nu împărtă­ şesc cîtuşi de puţin p ărerea d-lui Urquhart, care crede că ţarul, recurgînd la nu ştiu ce influenţe secrete la Paris, l-ar fi împins chiar el pe Bonaparte să provoace acest conflict, pentru a oferi Rusiei un pretext să intervină în favoarea cre­ ştinilor ortodocşi. Se ştie doar că Bonaparte caută să-şi asi­ gure emite que emite * sprijinul partidului catolic, p e care l-a considerat, de la bun început, drept condiţia principală a succesului uzurpării sale. Bonapart e şi- a dat perfect de bine seama de influenţa bisericii catolice asupra populaţiei ţără­ neşti din Franţa, şi tocmai ţăranii aveau să-l facă împărat, împotriva voinţei burgheziei şi a proletariatului. D-l Falloux, iezuitul, era membrul cel mai influent al primulu i guvern numit de Bonaparte şi al cărui şef nominal era Odilon Barrot, acest soi-disant ** voltairian. Prima hotărîre adoptată de acest guven, chiar a doua zi după instalarea lui Bonaparte ca pre­ şedinte, a fost aceea cu privire la faimoasa expediţie împo­ triva Republicii romane. D-l Montalembert, ş eful partidului iezuit, a fost instrumentul cel mai activ al lui Bonaparte în pregătirea răstunării regimului parlamentar şi a loviturii de stat de l a 2 decembrie. In 1 850, „!'Univers" , orgnul oficial al partidulu i iezuit, cerea în fiecare zi guvernului francez s ă ia măsuri hotărîte pentru apărarea intereselor bisericii cato­ lice în Orient. Bonaparte, donic să-l flateze pe papă, să-l cîştige de partea lui şi să fie încoronat de el, avea tot inte­ resul să dea ascultare acestor cereri şi să facă pe împăratul „cel mai catolic " 61 al Franţei. De aceea adevăratul izvo r al actualei crize orientale este uzurparea bonapartistă. Este ade­ vărat că Bonaparte, prudent, şi-a retras pretenţiil e de îndată ce şi-a dat seama că împăratul Nicolaie vrea să le folosească drept pretext pentru excluderea lui din conclavul european, * **

-

-

cu orice preţ. Not. tTad. Not. trad.

aşa-zis.

-

70

Krl Mx

iar Rusia, ca de obicei, caută cu orice preţ să profite de eve­ nimente pe care ea nu e în stare să le provoace, orice şi-r închipui d-l Urquhart. In tot cazul, pentru un istoric e cit s e poate d e interesant faptul că actuala criză a Imperiului oto­ man are drept cauză acelaşi conflict dintre biserica catolică şi cea ortodoxă care a dat cindva impulsul pentru înteme­ ierea acestui imperiu în Europa. N-m intenţia să cercetez întregul conţinut al „Dreptu­ rilor şi privilegiilor bisericii catolice şi bisericii ortodoxe• înainte de a aminti de un incident, extrem de important, care în Cartea albastră a fost complet trecut cu vederea. Este vorba de litigiul austro-turc în legătură cu Muntenegru!. Este cu atît mai necesar să ne ocupăm în prealabil de această chestiune, cu cit ea ne va permite să stabilim în acelaşi timp că între Rusia şi Austria există un plan secret de lichidare şi împărţire a Imperiului turcesc. Şi este necesar şi pentru că însuşi faptul că negocierile, în curs de desfăşurare, dintre curtea de la Petersburg ş i P.o artă au fost date de Anglia pe mina Austriei aruncă o lumină cit se poate d e ciudată asu­ pra atitudinii adoptate de cabinetul englez în tot cursul aces­ tei crize orientale. In lipsa oricăror documente oficiale cu privire la chestiunea Muntenegrului, mă voi referi la cartea, de curînd apărută, a lui L. F. Simpson : „Indreptar în pro­ blema orientală " e2 , In decembrie 1 852, fortăreaţa turcească Zabliak (situată l. graniţa dintre Albania şi Muntenegru) a fost atacată de un grup de muntenegreni. Cititorii noştri îşi amintesc, poate, c: Omer-paşa a fost trimis de Poartă să respingă pe agresorL inalta Poartă a declarat blocada întregii coaste albaneze. Această măsură putea fi îndreptată, evident, numai împotriva Austriei şi a flotei sale de război , şi ea dovedea că guvenul era convins că revolta din Muntenegru a fost provocată de Austria. După aceea, în ziarul „Allgemeine Zeitung " din Augsburg a apărut următoarea notă din Viena, cu data de 29 decem­ brie 1 852 : „Dacă Austria r vrea într-adevăr să-i spnJme pe muntenegreni, blocad a n-ar fi o piedică pentru ea. r fi de ajuns ca muntenegrenii să coboare din munţii lor, penru ca Austria să-i poată aproviziona cu ame şi muniţii la Cattaro, în ciuda prezenţei flotei turceşti în Marea Adriatică. Austria nu este încîntată nici de actuala invazie a munte­ negrenilor, nici de răscoala care este pe punctul de a izbuni în rîndu­ rile populaţiei creştine din Herţegovina şi Bosnia. Din considerente umanitare, ea a protstat întotdeauna împotriva asupririi creştinilor_

Diplomaţia usă

71

Austria este nevoită să-şi menţină neutralitatea faţă d e biserica orin­ tală. Ultimele ştiri primite de la Ierusalim au arătat ce proporţii a că­ pătat acolo ura religioasă. Oamenii de stat ai Austriei trebuie, de aceea, să depună toate eforturile pentru a menţine pacea între populaţia orto­ doxă şi cea catolică din propria lor ţară".

Din această notiţă aflăm, în primul rînd, că răscoalele care aveau să izbucnească în rîndurile populaţiei creştine din Turcia erau aşteptate ca sigure ; în al doilea rînd, că drumul p entru plîngerile Rusiei împotriva oprimării bisericii orto­ doxe a fost netezit de Austria ; în al treilea rînd, că era de aşteptat ca încurcatele dispute religioase în legătură cu locu· rile sfinte să determine „neutralitatea" Austriei. In aceeaşi lună, Rusia a adresat Porţii o notă prin care se oferea s ă îndeplinească oficiul de mediatoare în problema Muntenegrului. Propunerea i-a fost respinsă pe motiv că sul­ tanul este în stare să-şi apere singur drepturile. Vedem c ă Rusia a acţionat, în acest caz, întocmai ca pe timpul revolu­ ţiei greceşti 63 : întîi propune sultanului s ă-l apere împotriva supuşilor lui, pentru ca apoi, în caz că ajutorul ei nu este acceptat, să ia apărarea supuşilor sultanului împotriva suve­ ranului lor. Faptul că între Rusia şi Austri a a existat încă de pe atunci o înţelegere cu privire l a ocuparea Principatelor dunărene rezultă dintr-un alt pasaj , pe care-l cităm din „Allgemeine Zeitung" din Augsburg cu data de 30 decembrie 1 852. „E greu de crezut că Rusia, care a recunoscut nu de mult indepen­ denţa Muntenegrului, ar putea să rămînă pasivă în faţa evenimentelor. Mai mult decît atît : din scrisorile de afaceri primite de la nişte negus­ tori din Moldova şi Valahia, cit şi din relatările unor călători veniţi de acolo reiese că toată regiunea care se întinde din Volînia pînă la gura Prutului e plnă de trupe ruseşti şi că sosesc mereu noi întăriri".

In acelaşi timp, ziarele din Viena anunţă că la graniţa austro-turcă este concentrată o armată austriacă de obser­ vaţie. La 6 decembrie 1 852, lordul Stnley a adresat o interpe­ lare lordului Malmesbury în legătură cu chestiune a Munte­ neqrului, şi nobilul prieten al lui Bonaparte a făcut urmă­ toarea declaraţie :

„Nobilul lord şi-a exprimat dorinţa de a întreba dacă n situaţia politică a acelei ţări sălbatice, învecinate cu Albania, care poartă nu­ mele de Muntenegru s-a produs ro schimbare. Cred că în situaţia ei politică nu s-a produs nic i un fel de schimbare. Conducătorul acstei ţări poartă un dublu titlu : el este capul bisericii ortodoxe din această ţară şi, totodată, suveranul ei lumesc. In calitatea sa de cap al bisericii,

El se află sub jurisdicţia împăratului Rusiei, care este cnsiderat drept

72

Karl Marx

conducătorul tntregii

biseriCi ortodoxe. Conducătoul Muntenegrului (ca şi oţi predecsorii săi, cred) este obişnuit să primească sancţiunea şi recunoaşterea drepturilor şi titlurilor sale episcopale de la împăratul Rusiei. In ceea ce privşte independenţa acestei ţări, trebuie spus că, oricare ar fi părerile unor persoane în legătură cu avantajele unei ase­ menea situaţii, realitatea arată că Muntenegrut şi-a păstrat indepen­ denţa timp de vreo 150 de ani. Şi toate încercările întreprinse, în repe­ tate rînduri, de către Poartă de a-i impune jugul ei au eşuat un a după alta, aşa că n momentul de faţă ţara se află în aceeaşi situaţie ca şi a cm 200 de ai ".

In acest discurs, lordul Malmesbury, pe atunci ministru de extene într-un uven tory, dezmembreaz ă foarte liniştit Imperiul .otoman, separînd de el o ţară care i- a aparţinut dintotdeauna şi recunoscînd, în acelaşi timp, pretenţiile îm­ păratului Rusiei de a i conducătorul spiritual al unor supuşi ai Porţii. Tot ce se poate spune despre aceste două clici oli­ garhice este că ele îşi fac concurenţă în materie de prostie. Poarta, cum era ş i firesc, a fost serios alarmată de acest discurs al unui ministru britanic, şi nu mult după aceea în­ tr-un ziar englez a apărut următoarea scrisoare din Constan­ tinopol, cu data de 5 ianuarie 1 853 : „Poarta este extrem de iritată de declaraţia făcută de lordul Mal­ mesbury, în Camera lorzilor, că Muntenegru! este o ţară independentă. El a făcut astfel j ocul Rusiei şi al Austriei ; ca urmare a acestui fapt, Anglia îşi va pierde influenţa ş i încrederea de care s-a bucurat pînă acum. In primul articol al tratatului de la Şiştov, care a fost încheiat (prin mediaţia Angliei, Rusiei şi Olandei) între Poartă şi Austria în 1791. se spune clar că se acordă amnistie acelor supuş i ai ambelor puteri care s-au răsculat împotriva suveranilor lor legitimi şi se menţionează că supuşi rebeli ai Porţii sînt sîrbii, muntenegrenii, moldovenii şi vala­ hii. Cei 2.0003.000 de muntenegreni care locuiesc în Constantinopol plătesc haraciul, sau capitaţia, şi, cînd sînt implicaţi în vreun proces cu supuşi ai altor puteri la Constantinopol, ei sînt consideraţi şi trataţi întoteauna şi fără excepţie ca nişte supuşi turci".

La începutul nului " 1 853, uvernul austriac l-a trimis la Cattaro pe baronul Kellner von Kăllenstein, aghiotant al îm­ păratului, ca să urmărească mersul evenimentelor, în timp ce d-l Ozerov, însărcinatul cu afaceri al Rusiei l a Constantino­ pol, a prezentat Divanului un protest împotriva concesiilor făcute bisericii catolice în chestiunea locurilor sfinte. La sfîrşitul lunii ianuarie a sosit la Constantinopol contele Lei­ ningen, şi la 3 februarie a fost primit în audienţă particulară de către sultan, cărui a i-a predat o scrisoare din partea îm­ p ăratului Austriei. Poarta a refuzat să accepte cererile cu­ prinse în această scrisoare, şi atunci contele Leiningen a pre-

73

Diplomaţia să

zentat un ul.atum care acorda Porţii un termen de patru zile pentru răspuns. Poarta s-a pus imediat sub protecţia An­ gliei şi Franţei, care nu i-au acordat însă nici un fel de protecţie, în timp ce contele Leiningen, la rîndul său, a refu­ zat să accepte mediaţia lor. La 1 5 februarie el a obţinut o t ce ceruse (cu excepţia articolului al III-iea) , şi ultimatumul său a fost acceptat. El cuprindea umătoarele articole : I. Va fi imediat evacuat Muntenegru! şi se va restabili status quo ante bellum *· II. Poarta va da o declaraţie prin care îşi asmă obligaţi a s ă men­ ţină statu-quo în teritoriile Klek şi Sutorina şi să recunoască mare clausum ** în favoarea Austriei. III. Se va institui o anchetă severă în legătură cu actele de fanatism comise d e musulmani împotriva populaţiei creştine din Bosnia şi Her­ ţegovina. V. Vor fi îndepărtaţi toţi emigranţii politici şi renegaţi i care se afiă azi în provinciile de la graniţele Austriei. V. Se va aloca o compensaţie de 200.000 de florini comercianţilor astrieci cărora i s-au anulat în mod arbitrar contractele şi se va men­ ţine valabilitatea acestor contracte pe toată durata pentru care au fost încheiate. VI. Va fi plătită o compensaţie de 50.000 de florini unui comerciant căuia i-au fost confiscate în mod ilegal vasul şi încărcătura. VII. Vor fi înfiinţate o serie de consulate în Bosnia, Serbia, Herţ­ govina şi în toată Rumelia. VIII. Se dezaprobă atitudinea autorităţilor turceşti faţă de emigranţi în 1850".

Inainte de a accepta acest ultimatum, Poarta otomană, după cum relatează d-l Simpson, a adresat o notă mbasado­ rilor Angliei şi Franţei, cerindu-le promisiunea că-i vor acorda un ajutor real în caz de război cu Austria. „Cei doi ambasadori nefiind în situaţia de a-şi asuma obligaţii pre­ cise " , guvenul turc a cedat insistenţelor energice ale con­ telui Leiningen. La 28 februarie contele Leiningen a sosit la Viena, ir prinţul Menşikov la Constantinopol. La 3 martie, lordul Jon Russell, răspunzînd une i interpelă:i a lordului Dudley Stuart, a avut nernşinarea să declare că „drept răspuns la demersurile făcute e lîngă guvenul austriac s-au primit asigurări că, în această problemă, el este de aceeaşi părer­ cu guvenul englez şi, cu toate că n-ar putea reda în termeni exacţv actualul acord, poate, totuşi, să spună că intervenţia Franţei şi a An­ gliei a fost încununată de succes, şi este încredinţat că divergenţele din trecut au fost lichidate. Orientarea adoptată de Anglia a fost aceea de

* **

-

-

situaţi a existentă înainte de război. mare închisă. - Nota trad.

-

Nota trad.

Karl Marx �-i da Turciei sfaturi menite să-i salveze onoarea şi independenţa„. In ceea ce-l priveşte, crede că, din punctul de vedere al echităţii, al drep­ tului intenaţional, al credinţei faţă de aliatul nostru, precum şi din punctul de vedere al politicii generale şi al oportunităţii, menţin'ea

integrităţii şi independenţei Turciei constituie un factor important fi determinant al politicii externe a Angliei".

Scris de K. Marx la 10 februrie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.013 din 27 februarie 1854 Senat

:

K arl Marx

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba

eglez.

Friedrich Engels

Probl.a rzboiului în Europa Deşi „Nashville " nu ne-a adus nici U! fel de informaţii deosebite de p e teatrul de operaţii, totuşi, o dată cu veirea lui, am aflat un fapt de cea mai mare importanţă în actuala stare de lucruri. Şi anume că acum, în ceasul al unsprezece­ lea, cînd amb asadorii Rusiei au părăsit Parisul şi Londra, cînd ambasadorii Angliei şi Franţei la Petersburg au fost re­ chemaţi, cînd forţele navale şi de uscat ale Franţei şi An­ gliei au şi început să fie concentrate în vederea une i acţiuni imediate, - că tocmai în acest ultim moment cele două gu­ verne occidentale prezintă o nouă propunere de negocieri în care fac concesii Rusiei faţă de aproape toate pretenţiile ei. E cazul să amintim aici că principala pretenţie formulată de Rusia era aceea de a i se recunoaşte dreptul de a trata direct cu Poarta, fără amestecul celorlalte puteri, în vederea soluţionării unui litigiu care, după cum pretinde ea, nu o priveşte decî t pe ea şi pe Turcia. Această pretenţie va fi sa­ tisfăcută. Propunerile sînt cuprinse într-o scrisoare a lui Na­ poleon 64, pe care o reproducem în altă p arte, şi ele se reduc în fond la recunoaşterea dreptului pentru Rusi a de a trata direct cu Turcia, însă sub rezerv a ca tratatul care umează să fie încheiat între cele două p ărţi să fie garntat de cele p atru puteri. Această garanţie constituie o atenuare simţi• toare a acestei concesii, întrucît ofer ă puterilor occidentale un pretext dinainte pregătit pentru a interveni, pe viitor, în orice conflict de acest fel. Totuşi ea nu înrăutăţeşte cu nimic situaţia în care se află Rusia acum, cînd ţarul Nicolaie nu poate să nu-şi dea seama că orice încercare a sa de a dez­ membra Turcia riscă să provoace un război cu Anglia ş i Franţa. Ş i apoi avantajele reale pe care le-ar putea obţin e Rusia depind de natura tratatului care n-a fost încă încheiat ; pentru Rusia, care a văzut cu cită laşitate încearcă puterile

76

Friedrich Engels

occidentale să evite necesitatea unui răzb.oi, va fi de ajuns să-şi menţină concentrate trupele sale şi să-şi continue v­ chiul ei sistem de intimidare, pentru .a obţine cîştig de cauză la toate punctel e în timpul negocierilor. De altfel, diploma­ ţia rusă nu are nici un motiv să se teamă de un duel cu fai­ moşii amb asadori care au zămislit prima notă de la Viena, cu gafele ei notorii 65 • Rămîne totuşi de văzut dacă ţarul va accepta aceste pro­ puneri sau, dimpotrivă, va prefera să se sprijine p e armata sa. El nu-şi poate permite ca la fiecare cinci ani să recurgă la asemenea înarmări şi să procedeze la dislocare a trupelor pe tot cuprinsul întinsului său imperiu. Pregătirile făcute de el au căpătat o amploare atît de mare, că numai un mare cîştig material ar duce la compensare a cheltuielilor făcute cu acest prilej . In rîndurile populaţiei ruseşti este întreţinut cu multă grijă entuziasmul războiului. Am văzut o copi e după o scrisoare a unui negustor rus - care nu e unul dintre nu­ meroşii comercianţi germani, englez i sau francezi care s-au stabilit l a Moscova, ci un bătrîn moscovit autentic, un ade­ vărat fiu al sfintei Rusii, care ţine în depozitul său anumite mărfuri engleze pe care le vinde în consignaţie. El a fost în­ trebat dacă, în caz de război, aceste mărfuri n-ar fi în pericol de a fi confiscate. Bătrînul rus, indignat de bănuiala care c ă­ dea astfel asupra guvenului său şi destul de familiarizat cu frazeologia oficială potrivit căreia Rusia, spre deosebire de ţările „revoluţionare ş i socialiste" din Occident, este marele campion al „ordinii, proprietăţii, familiei şi religiei " , răspunde : „La noi, în Rusia, slavă domnului, deosebirea dintre «al meu» şi «al tău» este încă e deplin în vigoare, aşa că proprietatea dv. se ală

aici în mai mare siguranţă decît orinde. V-aş sfătui chiar să trimiteţi încoace o cantitate cît mai mare din bunurile dv„ căci aici ele vor fi, cred, în mai mare siguranţă decît acolo unde se ală în momentul de faţă. Temerile în ce Priveşte compatrioţii dv. sînt, poate, îndreptăţite, însă în ce priveşte proprietatea dv„ sînt lipsite de orice temei".

In acest timp, în nglia şi în Franţa se fac pe scară largă pregătiri de război. Escadra ocenică franceză a fost chemată de la Brest la .oulon pentru a transporta trup e în Orientul apropiat. Potrivit informaţiilor primite din diferite surse, ur­ mează să fie trimise trupe cu un efectiv total de patuzeci sau şaizeci de mii de oameni, dintre care o mare parte vor

tărit cu un mare număr de puşcaşi şi va i comandat fie de fi luate din armata din Afric a ; corpul expediţionar va fi în­

Problema războiului !n Europa B araguay d'Hilliers, fie de Saint-Anaud. Guvernul britanic se pregăteşte să trimită vreo 1 8.000 de soldaţi (22 de regimente cu un efectiv de 850 de oameni fiecare) ; în ziua cînd au fost trimise ultimele ştiri primite de noi, o parte din ele poniseră dej a spre Malta, unde s-a fixat locul de adunare a trupelor. Infanteria este transportată pe vapoare, iar navele cu pînze sînt folosite pentru transportul cavaleriei. Flota din Marea B altică, care la 6 martie urmează să fie concentrată pe Ta­ misa, nu departe de Sheeness, va fi compusă din 1 5 vase de linie, 8 fregate şi 1 7 vase mai mici. Aceasta este cea mai mare flotă britanică de la ultimul război încoace H ; şi, cum jumătate din ea va trebui să fie formată din vapoare cu roţi sau cu elice, iar tonajul şi putere a lor de foc sînt, n momentul de faţă, cu apoximativ 50% mai mari decît acum jumătate de veac, s-ar putea ca flota din Marea Baltică să posede cel mai puternic armament pe care l-a avut cîndva vreo ţară. Comand a ei urmează s-o aibă sir Charles Napier ; şi, dacă va fi război, el va Şi, fără îndoială mai bine decît oricine, să îndrepte ţevile tunurilor spre punctul decisiv. Pe Dunăre, bătălia de l a Cetate a dus, pe cit se vede, la o amînare a atacului rusesc asupra Calafatului. Aceste cinci zile de luptă i-au convins pe ruşi că nu e lucru uşor să cucereşti o tabără întărită care e în stare să dea asemnea lovituri. Poate că după ,o experienţă ca asta nici ordinul di­ rect al ţarului autocrat n-ar fi în măsură să silească trupele să pornească imediat la atac. Prezenţa generalului Şilder, co­ mandantul trupelor de geniu, care a fost trimis în mod spe­ cial de la Varşovia, pare să fi avut chiar un efect contrar celui urmărit prin ordinul imperial ; o inspecţie, de la oare­ care distanţă, a fortificaţiilor s-a dovedi t a i absolut sufici· entă pentru ca generalul Şilder, în loc să grăbească atacul, să-şi formeze convingerea că e nevoie de un număr mai mare de trup e şi de mai multe tunuri grele decît pot fi aduse în scurt timp la faţa locului. De aceea ruşii îşi concentrează de cîtva timp în jurul Calafatului toate forţ.le de care pot dis­ pune şi amplasează aici tunurile lor de asediu, din care, după cit se spune, au fost aduse în Valahia un număr de şaptezeci şi două.

Ziarul londonez „Times"

la

de oameni, ceea ce ni se pare cam exagerat, dacă

65.000

evaluează forţele ruşilor

ţinem seama de întregul efectiv al armate i ruseşti din Prin­ cipatele dunărene. In momentul de faţă această armată e al­ cătuită din şase divizii de infanterie, trei divizii de cavalerie şi apro:imativ trei sute de tunuri de cîmp, în afară de cazaci,

Fieich Enges

?8

puşcaşi şi alte unităţi speciale ; înainte de începerea opera­ ţiilor militare, efectivul ei total se ridica, după calculele �fi­ cialei la 1 20.000 de oameni. Evaluînd pierderile ruşilor morţi, răniţi şi bolnavi - l a 30.000 de oameni, se poate pre­ supune că le-au mai rămas 90.000 de ostaşi apţi de luptă. Din­ tre aceştia, cel puţin 35.000 sînt necesari pentru paza liniei Dunării, pentru serviciul de gnizonă în principalele oraşe şi pentru asigurarea comunicaţiilor. Ar rămîne deci, în cel mai bun caz, 55.000 de oameni pentru atacul împotriva Cala­ fatului. Şi acum să vedem care sînt poziţiile celor două amate. Ruşii, neglij înd întreaga linie a Dunării şi neţinînd seama de p oziţia pe c are o ocupă Omer-paşa l a Şumla, îşi îndreaptă grosul forţelor lor, şi chiar artileria lor grea, spre extremita­ tea flncului lor drept, într-un punct unde sînt mai departe decit turcii de Bucureşti, care e baza lor de operaţii cea mai apropiată. Din această cauză, spatele frontului lor este cit se poate de descoperit. Şi mai grav este faptul că, pentru a-şi asiura întrucitva spatele frontului, ei sînt obligaţi să-şi f ă­ rîmiţeze forţele şi să se prezinte în faţa Calafatului fără acea superioritate numerică vădită care, asigurîndu-le succesul, ar justifica întreagă această manevră. Ei lasă 30 pînă la 40% din trupele lor să stea împrăşiate în urma grosului forţelor lor, şi aceste trupe, bineînţeles, nu sînt în stare să resping ă un atac mai hotărît. Ca urmare, cucerirea Calafatului nu este asiurată, i ar comunicaţiile armatei asediatoare sînt în per­ manenţă primejduite. Greşeala este atît de evidentă, atît de colosală, incit numai autenticitatea absolută a faptului îl poate face p e un militar s ă creadă că e a a fost într-adevăr comisă. Dac ă Omer-paşa, c are dispune încă de forţe mai nume­ roase, va trec e Dunărea într-un punct oarecare între Rusciuc şi Hîrşova, să zicem, cu 70.000 de oameni, armata rusă va fi în întregime nimicită sau va fi nevoită să se refugieze în Austria. El a avut ·la dispoziţie o lună întreagă pentru con­ centrarea unui asemenea efectiv de trupe. De ce nu trece totuşi fluviul, care nu mai e blocat de sloiuri plutitoare de gheaţă ? De ce nu caută măcar să-şi reocupe vechiul tete-de­ pont * de la Olteniţa, pentru a putea începe înaintarea n orice clip ă ? Nu putem crede că Omer-paşa nu ştie ce şanse l-au ,oferit ruşii prin greşeala lor atît de grosolană. Trebuie să presupunem, în acest caz, că el e stînjenit de unele manevre *

-

cap de

d,

-

Nota trad.

Problemi războiului n Europa

79

diplomatice. Pe cit se p are, inactivitatea lui trebuie să ate­ nueze impresia produsă de manevrele navale ale flotei aliate n Marea Neagră. Amata rusă nu trebuie să fi e distrusă sau silită să se retragă n Austria, pentru că, în cazul acesta, la încheierea păcii s-ar ivi noi complicaţii. Aşa că, de dragul intrigilor şi manevrelor necinstite ale unor diplomaţi aface­ rişti, Omer-paşa e nevoit să permită ruşilor să bombardeze Calafatul, să le îngăduie să-şi plaseze astfel întreaga lor ar­ mată şi întreaga lor artilerie de asediu, incit s ă fie expuse loviturilor lui, iar el să nu aibă dreptul să profite de această ocazie. Şi, într-adevăr, este limpede că, dacă nu s-ar fi dat comandantului rus o garanţie deplină ş i precisă că flancu­ rile şi spatele trupelor sale nu vor fi atacate, el nu s-ar fi încumetat niciodată să se îndrepte spre Calafat. In caz con­ trar, indiferent de instrucţiunile pe care le-ar fi primit, el ar merita să fie tradus în faţa curţii marţiale şi condamnat la moarte prin împuşcare. Şi dacă cu vaporul care umează să sosească aici astăzi sau, cel mai tîziu, în citeva zile nu ne va sosi ştirea că Omer-p·aşa a trecut Dunărea şi se îndreaptă spre Bucureşti, ne va fi greu să nu tragem concluzia că pu­ terile occidentale au încheiat între ele un: acord fomal po­ trivit căruia Calafatul trebuie sacrificat pentru a satisface ambiţi a militară a Rusiei, iar turcilor nu li s e pemite să-l apere pe singura cale sigură, adică prntr-o mişcare ofensivă în josul Dunării 11. Scris de F, Engels la 13 febuarie 1854 Publicat, ca articol de fond, în ziaul „New York Daily Tribune" nr. 4.019 din 6 martie 1854

Se tipăreşte după apăut în ziar

textul

Tradus n limba engleză

80

Karl Marx

• Declaraţia guvernului p rusin. - Planurile lui Bona­ p arte. - Politioa Prusiei Dintr-o sursă din Londra, demnă de toată încrederea, m primit informaţiile de mai jos, care, dacă se confirmă, sînt de cea mai mare importanţ ă ; ele au apărut numai în prte în ziarele engleze şi, totodată, într-o formă denaturată es. I. La 3 februarie a fost trimisă la Paris şi la Londra urmă­ toarea declaraţie a guvenului prusian : „1) Intrucît, după explicaţiile date de contele Orlov, nu mai rămîne nici o îndoială că orice noi încercări de mediaţie pe lingă guvernul de la Petersburg sînt inutile prin prezenta, Prusia renunţă a oficiul de mediatoare, întrucît nu mai există nici un fel de condiţii pentru o ase­ menea misiune. 2) Propunerile făcute de contele Orlov cu privire la încheierea unui tratat de neutralitate cu caracter formal şi obligatoriu s-au lovit de un refz categoric, care i-a fost comunicat printr-o notă specială, Psia find ferm decisă să păstreze, chiar fără asentimentul Austriei, cea mai strictă neutralitate, e care e hotărîtă s-o asigure la momentul oportun prin înarmările corespunzătoare. 3) Dacă Prusia va propune sau nu, împreună cu Austria, o înarmare generală a Confederaţiei germane, asta va depinde de atitudine a puteri­ lor maritime faţă de Germania".

II. Ludovic-Napoleon a trimis la Torino pe un împuter­ nicit al său (d-l Brenier) cu următorul mesaj către regele Pie­ montului şi către d-l Cavour : La momentul oportun umează să izbucnească mişcări revoluţionare l a Parma, Piacenza , Guastalla şi Modena. Sardinia va trebui să ocup e atunci aceste regiuni şi să izgonească pe actual ii princip i domnitori. Napoleon garantează regelui încorporarea la Sardinia a pri­ melor trei principate şi, poate, a Modenei, iar în schimbul lor urmează să fie cedat Franţei comitatul Savoia. Anglia, pe cit se pare, s - a declarat de acord cu această combinaţie, deşi cu

multă

neplăcere

şi

dup ă

îndelungă

împotrivire.

După

aceea, d-l Brenier, continuîndu-şi călătoria prin Italia , a ajun&

SJ

Declaraţia guvenului pusian

l a Neapole, unde apariţia lui . produs „ o impresi e foarte p e · nibilă " . Misiunea lui este s ă pregătească o răscoală în Italia, fiindcă Napoleon este absolut convins c ă el este în stare nu numai să provoace izbucnirea incendiului în Italia, dar şi să stabilească în mod exact pînă la ce limită trebuie permisă întinderea p îrjolului. El propune să se procedeze l a· concen· trarea de trupe în următoarele puncte :

1 ) 1 00.000 2) 60.000 3) 80.000

de soldaţl l a graniţa dinspre Savoia ; de soldaţi la Metz ; d e soldaţ i l a Strasburg.

III. Prusia nu ridică obiecţii împotriv a dislocări i unei ar· mate franceze de 1 00.000 de o ameni la graniţa dinspre Sa· voia, dar ea consideră concentrarea unei armate la Metz şi a altei armate la Strasburg drept o ameninţare directă împo­ triva ei. Ei i se năzare de pe acum că în B aden, Hessen, Wit· temberg etc. a şi izbucnit răscoala şi că vreo 100.000 de ţă· rani, ponind din sudul Germaniei, se îndreaptă spre graniţele Prusiei. De aceea a şi protestat Prusia împotriva acestor două măsuri la care face aluzie punctul trei din declaraţia ei. In orice caz, Prusi a îşi va pune armata pe picior de război spre sfîrşitul lunii martie, sau poate chiar mai devreme. Ea inten· tionează să cheme sub

arme

200.000

pînă la

300.000

de

oa­

meni, în funcţie de împrejurări. Dar, dacă Napoleon va stă· rui asupra hotărîrii sale de a concentra cele două armate l a Metz ş i

Strasburg,

guvernul

prusian a şi

rească efectivul trupelor sale la

500.000

ho tărî t să-şi

spo·

de oameni. După cit

se vorbeşte, în guvernul de la Berlin, în care regele şi o mare p arte din miniştrii săi

înclinau

să sprijine Rusia, şi

numai

Manteuffel, susţinut de principele de Prusia, a reuşit să impună adoptarea unei declaraţii de neutralitate (la început el a pro· pus o alianţă formală cu

Anglia) , domneşte teama şi confu­

zia. Există dej a o hotărîre formală a guvenulu i (Kabinets·

Beschluss) care prevede că, în anumite împrejurări, toţi de· mocraţii mai de vază de pe cuprinsul regatului, şi în primul

nnd cei din Prusia renană, trebuie să fie arestaţ i într-o sin·

gură noapte şi transportaţi în fortăreţele din răsăritul ţării, unde vor fi lipsiţi de posibilitatea de a sprij ini planurile sub­ versive ale lui Napoleon (die Umsturzplăne Napoleon's l i) şi, în general, de a organiza o mişcare populară. Această mă·

sură urmează să fie pusă imediat în aplicare, dacă vor izbucni dezordini în Italia sau dacă Napoleon va concentra cele două 6 - &x-nges, pere,

Yol.

10

82

Karl Marx

amate l a Metz şi Strasburg. După cum m fost infomaţi, această hotărîre a f.ost adoptată în unimitate, deşi n-au fost prevăzute toate împrejurările în care guvenul va crede de cuviinţă s- o pună în aplicare. Scris de K. Marx la 17 febuarie 1854 Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribne" 4.022 dn 9 martie 1854.

r.

Se tipăreşte după textul apărut n ziar Trads dn limba englz.

83

Karl Mx

Dezbaterile prlmentare

81

Londra, marţi 21 febuie 1854

Bugetul armatei şi acela l flotei maritime de rzboi au fost prezentate p arlamentului. Intregul efectiv al armatei pre· văzut pentu anul viitor se ridică la 1 1 2.927 de oameni, ceea ce înseamnă o creştere de 1 0.694 faţă de anul trecut. Tota· 1ul cheltuielilor pentu forţele de uscat care prestează servi· ciu în interioul şi în afara ţării, cu excepţia cheltuielilor de întreţinere pentru coloniile australiene şi a acelora pe care :şi le-a luat asupra ei compania Indiilor orientale, se ridică, în anul bugetar care se încheie la 31 martie 1 855, la suma .de .3.923.288 1. st. Suma totală, c are se ridică la 4.877.925 1. t., va fi suficientă pentu întreţinerea a 5.7 1 9 ofiţeri, 9.956 de subofiţeri ş i 1 26.925 de soldaţi. Bugetul flotei maritime de război pe anul care se încheie la 31 martie 1 855 arată pen· tru serviciul activ un total de 5.979.866 1. st., cifră care indică o creştere de 1 . 1 72.446 1. st. faţă de anul trecut. Cheltuielile p entu transportul tupelor şi al artileriei se ridică la 225.050 1. st., creşterea respectivă fiind de 72.100 1. st. Suma totală .alocată pe anul în curs este de 7 .447 .948 1. st. Efectivul flotei va fi alcătuit din 41 .000 de marinari, 2.000 de elevi marinari ş i 1 5.500 de soldaţi de infanterie marină, care împreună cu cei 1 1 6 oameni de l a serviciile auxiliare dau o cifră totală de 58 .616 oameni. D·l Layard a anunţat în şedinţa de vineri seara că va pro· pune să fie discutată problema orientală, şi chiar în momer­ tul în care spicheul p ărăsea scaunul prezidenţial el a ceut cuvîntul şi a propus Camerei să ia în discuţie bugetul mili­ tar 70• Scurt timp după orele 4, toate galeriile erau tixite, iar 1a orele 5 Camera era plină. Două ore interminabile, spre ·exasperarea vizibilă a deputaţilor şi a publicului , au fost &*

Karl Marx

pierdute cu discuţii inutile asupra unor chestiuni lipsite de orice importanţă. Curiozitatea onorabililor deputaţi era atît de exacerbată, că şi-au amînat masa pînă la orele 8 pentru a asista la deschiderea marilor dezbateri, ceea ce constituie un eveniment destul de rar în viaţa p arlamentară a membri­ lor Camerei comunelor. D-l Layard, al cărui discurs a fost mereu întrerupt d e aplauze, a început prin a spune că guvernul i- a pus pe depu­ taţi într-o situaţie atît de ciudată, că le vine greu să-şi pre­ cizeze poziţia. Inainte de a se trece la votarea creditelor ce­ rute, era de datoria guvernului să-şi precizeze intenţiile. Dar, înainte de a cere guvenului să precizeze ce are de gînd să facă de acum înainte, vorbitorul ar vrea să ştie ce a făcut pînă acum. El a spus încă de anul trecut că, dac ă guvenul ar fi adoptat o atitudine mai demnă de ţara sa, ea n-ar fi fost nevoită să intre în război ; şi nici acum, după o consul­ tare atentă a Cărţii albastre , de curînd apărută, nu are nici un motiv să-şi schimbe părerea. Comparînd conţinutul mai multor telegrame primite din diferite părţi, oratorul ajunge la concluzia că guvenul a scăpat din vedere faptele cele mai evidente, n-a înţeles tendinţele cele mai neîndoielnice şi a dat crezămînt unor asigurări vădit false. Declarînd că tragedia de la Sinope a însemnat o ruşine pentru Anglia şj cerind explicaţii amănunţite, oratorul a dovedit, pe baza do­ cumentelor care au fost date publicităţii, că amiralii escadrei aliate ar fi putut evita catastrofa sau că înşişi turcii ar fi putut s-o prevină dacă n-ar fi existat instrucţiunile imprecise şi lipsite de curaj ale guvenului britanic. Din unele decla­ raţii recente ale guvernului, el deduce că acesta intenţio­ nează, ca şi pînă acum, să ducă tratative pe bază de status q.o ante bellum *, fapt pe care oratorul îl condamnă. El cere guvenului să-şi facă datoria, convins fiind că şi poporul en­ glez şi-o va fac e pe a lui. Sir James Graham, cu obişnuita lui impertinenţă, i-a răs­ puns că deputaţii trebuie să aibă încredere în miniştri sau, dacă nu, să-i trimită la plimb are. Dar „pînă una alta să nu ne pierdem vremea cu Cărţile albastre" . Guvernul - spune el - a fost tras p e sfoară de către Ru­ sia, acest vechi şi credincios aliat al Marii Britanii, dar „sus­ piciunile sumbre şi răutăcioas e nu-şi au locul în sufletele nobile " . Acest vulpoi bătrîn, „trepăduşul " lui sir Robert Peel şi *

-

situaţie existentă înainte de război.

-

Nota trad.

Dezbaterile parlamentare

ucigaşul fraţilor B andiera 7 1 , era într-adevăr delicios cind vor­ bea de „sufletele nobile u şi de „inaptitudinea de a suspecta " . Au urmat după aceea Lordul Jocelyn şi lordul Dudley Stuart, ale căror discursuri au umplut coloanele ziarelor a doua zi, dar au golit parlamentul în seara respectivă. Următorul Orator, d-l Roebuck, a început prin a lua apărarea miniştrilor care se aflau într-o situaţi e atît de delicată, dar a terminat prin a declara că e timpul ca guvernul să spună limpede ce are de gînd să facă. Sub pretext că vrea să dea un răspuns în această chestiune, a luat cuvîntul lordul John Russell. Incer­ cînd să găsească scuze pentru guvern, el a făcut un istoric al livergenţelor ivite în ultima vreme, iar după ce s-a convins că această manevră n-are nici un fel de şanse de succes, s-a arătat dispus să precizeze „ce are de gînd să facă guvernul M , lucru p e care, probabil, nici e l nu-l ştia prea bine. Du p ă spu­ sele lui, guvernul a încheiat un fel de vagă alianţă cu Franţa, nu pe cale de tratat, ci printr-un schimb de note. In momen­ tul de faţă, Anglia şi Franţa propun şi Turcie i să încheie un fel de tratat în virtutea căruia Poarta să nu poată cere pace fără consimţămîntul lor. Guvernul, spune oratorul, a fost crunt dezamăgit de nemaipomenita perfidie a ţarului. El (Russell) şi-a pierdut orice speranţă că pacea v a putea fi sal­ vată. Nu e exclus ca ţara să intre în război, şi de aceea gu­ venul este nevoit să ceară .o sporire a alocaţiilor bugetare cu 3.000.000 1. st. faţă de anul trecut. Secretul este o condi­ ţie a succesului în război, şi de aceea în momentul de faţă dînsul nu poate spune deputaţilor ce v a face guvernul în caz de război. Ultima parte - sau, mai bine zis, partea teatrală - a discursului său a fost rostită cu mult patos şi a exprimat atitudine a nemărginita indignare pricinuită ţarului­ de „ asasin u , aş a că ea a fost răsplătită cu aplauze furtunoase ; iar parlamentul, entuziasmat, era pe punctul de a vota suma ce­ rută, cînd a intervenit, pe neaşteptate, d-l Disraeli, care a reuşit să obţină o amînare a dezbaterilor pentru şedinţa de luni seara. Dezbaterile au fost reluate ieri-seară şi s-au încheiat abia l a orele 2 noaptea. Primul a luat cuvîntul d-l Cobden, care a promis că se va limita cu toată stricteţea la problema concretă aflată în dis­ cuţie. El s-a străduit din r ăsputeri să demonstreze , pe b aza

Cărţilor albastre, un lucru pe care nu-l contesta nimeni, şi

anum e că guvernul francez este acela care a început această „ regretabilă disputăM prin misiunea d-lui Lavalette în legă-

8'6

Kal Mx

tură cu locurile sfinte şi prin concesiile smulse de el Porţii 7z. Preşedintele Franţei, care avea pe atunci unele perspective să ajungă împărat, a crezut, p oate, că, prezentînd aceste re­ vendicări Turciei în numele creştinilor c atolici, îşi v a ago­ nisi n cit de mic c apital politic. Primii p aşi ai Rusiei se ex­ plică deci prin demersurile Franţei în această problemă. Fap­ tul că nota de la Viena n-a fost semnată nu constituie o vină a guvenului turc, ci a aliaţilor i căci Poarta, dacă r fi fost ameninţată cu retragerea imediată a flotei din golful Besik, r fi semnat imediat nota. Va trebui să intrăm în război, spune Cobden, deoarece am cerut Turciei să comunice, prin­ tr-o notă, Rusiei refuzul său de a-i acorda ceea ce am vrut să obţinem pentru noi, şi anume garanţia unui tratament mai bun pentru creştini. Marea majoritate a populaţiei Imperiu­ lui otoman urmăreşte cu viu interes succesele politicii pe care o promovează acum Rusia (de pildă în Moldova şi Va­ l ahia) . Oratorul încearcă să demonstreze, pe baza aceloraşi Cărţi albastre, că suferinţele şi împilările pe care le îndură populaţia creştină nu mai pot fi t olerate i în această privinţă el se referă mai ales la rapoartele lordului Clarendon, c are în mod vădit au fost scris e pentru ca să servească intereselor ţarului. Intr-unul din aceste rapoarte, Lordul Clarendon scrie : „Poarta trebuie să hotărască dacă e cazul să persevereze în a res­ pecta un principiu religios greşit cu riscul de a-şi pierde simpatiile şi sprijinul aliaţilor ei".

De aceea d-l Cobden se simte îndreptăţit să întrebe : „Crde oare parlamentul că este posibil ca o populaţie atît de fana­ tică cum e populaţia mahomdană din Turcia să renunţe la religia ei ? Or, fără o renunţare totală la preceptele Coranului este absolut imposibil ca creştinii din Turcia să se bucure de drepturi egale cu. turcii".

Tot atît de bine m putea să-l întrebăm şi noi pe d-l Cob­ den dacă, sub actualul regim al bisericii de stat anglicane şi al legilor existente în Anglia, este cu putinţ ă c a muncitori­ lor să li se acorde drepturi egale cu acele a ale unor Cobden. şi Bright. După aceea d-l Cobden a încercat să demonstreze, pe b aza unor scrisori ale lordului Stratford de Redcliffe şi ale agen­ ţilor consulari britanici, că în rîndurile populaţiei creştine din Turcia domneşte o nemulţumire generală, care ameninţa să se transforme într-o răscoală generală.

Dezbaterile parlamentare

87

Ne permitem din nou, cu acest prilej , să-l întrebăm pe d-l Cobden d ac ă în sinul popoarelor din Europa nu dom­ neşte o nemulţumire generală faţă de guvernele lor şi faţ: de clasele dominante respective şi dacă această nemulţumire nu ameninţă să se transforme curînd într-,o revoluţie gene­ rală ? Dacă Germaniei, Italiei, Franţei sau chiar Marii Bri· tnii le-ar fi fost dat, aşa cum i-a fost dat Turciei , să fie in­ vadate de o armată străină, ostilă guvernelor lor, de o ar­ mată care încurajează tendinţele de răzvrătire, ar i rămas vreuna din ele atîta timp liniştită cit a rămas populaţia creş­ tină din Turcia ? Intrînd în război pentru apărarea Turciei, a spus în înche­ iere d-l Cobden, Anglia ar lupta pentru preponderenţa popu­ l aţiei turceşti din Imperiul otoman şi împotriva intereselor marii majorităţi a populaţiei din această ţară. Aici este v,orb a pur şi simplu de o dispută religioas ă între armata rusă, de o parte, şi cea turcă, de altă p arte. Interesele îi dictează n9liei să fie de p arte a Rusiei. Volumul comerţului ei cu Rusia a căpătat proporţii imense. Ce-i drept, valoarea mărfurilor exportate de ea în această ţară nu trece de 2.000.000 1. st., dar acesta este doar un rezultat temporar al faptului că Rusia este încă stăpînită d e iluzii protecţioniste. In schimb , Anglia importă din Rusia mărfuri în valoare de 13.000.000 1. st. Cu excepţia Statelor Unite, nici ,o altă ţară din lume nu are cu Anglia legături comerciale atît de ample ca Rusia. Dacă An­ glia se pregăteşte să intre în război, de ce trimite în Turcia trup e de uscat în loc să facă uz numai de flota ei de război ? Dacă a venit vremea pentru lupta între spiritul căzăcesc şi cel republican, atunci de ce Prusia, Austria, restul statelor germane, Belgia, Olanda, Suedia şi Danemarca rămîn neutre, în timp ce Franţa şi Anglia sînt nevoite să lupte singure ? Dacă aceasta ar fi o chestiune de importanţă europeană, n-ar fi m ai firesc să presupunem că cei care sînt mai aproape de focarul primejdiei ar trebui să fie cei dintîi care să intre în luptă ? D-l Cobden încheie spunînd că „el este împotriva răz­ boiului cu Rusia " . După părerea lui, „cel mai bun lucru ar fi să se revină la nota de la Viena" . Lordul Joh! Manners consideră c ă guvenul merită un vot de blam pentru indolenţa sa şi pentru neîndreptăţita sa încredere în sine. Incă în primele comunicări făcute de el guvemelor Rusiei, Franţei şi Turciei, lordul Clarendon, în loc să acţioneze de comun acord cu Franţa, a persistat în a refuza o asemenea colaborare şi a făcut cunoscut guvenu-

88

Karl Max

lui rus c ă Anglia nu va colabor a cu Franţa, ceea ce a deter­ minat pe împăratul Rusiei să dea prinţului Menşikov ordinul care a provocat întreaga catastrofă. Nu e de mirare că, atunci cînd Anglia a anunţat, în cele din urmă, că intenţionează să întreprindă demersuri eficiente la Constantinopol, guver­ nul francez a avut unele îndoieli în ce priveşte sinceritatea guvernului maiestăţii-sale. Nu Anglia a sfătui t Poarta să res­ pingă ultimatumul prinţului Menşikov, ci, dimpotrivă, miniş­ trii sultanului au acţionat pe propria lor răspundere şi fără nici o speranţă că vor primi ajutor din p artea Angliei. Lun­ gile neg;ocieri diplomatice întreprinse de guvernul britanic dup ă ocuparea Principatelor dunărene de către ruşi au adus un mare prejudiciu intereselor Turciei şi s-au dovedit a fi cit se poate de avantaj oase pentru Rusia. Rusia a pus stăpî­ nire pe Principatele dunărene fără o declaraţi e de război, pentru a preîntîmpina astfel anularea tratatelor care consti­ tuiau pentru ea un instrument real de presiune asupra Tur­ ciei. De aceea acum, dup ă ce Turcia a declarat război, n-ar fi înţelept s ă se insiste asupra reînnoirii acestor tratate ca bază de negocieri. Principala p roblemă, şi într-adevăr actuală, se reduce la următoarele : ce obiective îşi propune să atingă guvernul angajîndu-se în această luptă teribilă ? Ni se spune, într-o formă destul de generală, că trebuie să ajutăm Turcia să-şi apere onoarea şi independenţa ; dar era absolut nece­ sar să se explice mult mai concret sensul acestei declaraţii. D-l Horsfall încearcă să resping ă concluziile eronate ale d-lui Cobden. Ceea c e interesează în fond aici nu este ce re­ prezintă în sine Turcia, i ce ar deveni Rusia dacă Turcia r fi inclusă în posesiunile ei ; împăratul Rusiei ar deveni, în acest caz, şi împărat al Turciei ? Rusia, spune Horsfall, nu recunoaşte alt scop decît acela de a-şi spori puterea ei po­ litică cu ajutorul războiului. Ceea ce urmăreşte ea este ex­ tinderea teritoriului ei ; începînd d e l a monstruoasa înşelă­ torie care a marcat primul pas al autocratului rus în această direcţie şi pînă la cumplitul masacru de la Sinope, activita­ tea lui s-a caracterizat prin ferocitate şi falsitate, prin crime neobişnuite p înă şi în analele Rusiei, ţară a cărei întreagă istorie este un lung şir de crime, care devin şi mai revoltă­ toare prin blasfemi a pe care o comite ţarul, îndrăznind să invoce în sprijinul său învăţătura creştină, ale cărei legi le nesocoteşte în chip atit de grosolan. In ce priveşte compor­ tarea victimei prezumtive, ea, dimpotrivă, a .os t admirabilă. După aceea d-l Horsfall încearcă în fel şi chip să ia apăra-

Dezbaterile parlamentare

89

re a guvernului, a cărui politică şovăielnică se explică, după dînsul, prin situaţia dificilă căreia a trebuit să-i facă faţă. Tot aici, spune el, trebuie căutată şi cauza ezitărilor sale diplomatice. Dacă toate guvernele din Europa, dacă cei mai experimentaţi diplomaţi s-ar fi uni t într-o acţiune comună împotriva ţarului autocrat, n-ar fi putut să-l pună într-o si­ tuaţie mai dificilă, mai neplăcută, şi mai fără de ieşire, şi care să fie legată de mai mari primejdii şi pierderi decit aceea în care a ajuns acum datorită greşelilor miniştrilor noştri sau abilităţii prop riilor săi miniştri. Cu şase luni în urmă, impăratul Nicolaie era principalul pilon al ordinii şi legalităţii în Europ a ; acum, dîndu-şi jos masca, el se mani­ festă ca cel mai mare revoluţionar. Dînd greş în intrigile sale politice, neobţinînd nici un succes în războiul din Asia şi fiind înfrînt de turci la Dunăre , ţ arul a început să-şi piardă terenul de sub picioare cu o repeziciune într-adevăr îmbucu­ rătoare. ln momentul de faţ ă este de datoria guvernului en­ glez ca, în caz de reîncepere a ostilităţilor, să aibă grijă ca p acea să se încheie numai pe baza unor condiţii care să pre­ zinte ,o garanţie suficientă şi sigură împotriva oricărei repe­ tări pe viitor a unei agresiuni similare. După părerea orato­ rului, una din condiţiile restabilirii păcii ar fi ca Rusia să desp ăgubească Turcia p entru cheltuielile pe care ea a fost silită să le facă, iar Turcia să primească înapoi drept garn­ ţie materială teritoriile care i-au fost răpite. D-l Drummond spune că, după părerea lui, Anglia este pe cale de a se angaj a într-un război religios şi de a între­ prinde o nouă cruciadă pentru apărarea mormîntului lui Go­ defroy de Bouillon, care este atît de năruit că nici nu ai unde să te aşezi pe el. Pe cît se p are, vinovat de această nelegiuire este, din capul Locului, papa de la Roma. Anglia nu este cî­ tuşi de puţin interesată în problema turcă, iar un rzboi în­ tre Anglia şi Rusia nu se poate termina printr-o victorie pen­ tru una din părţi, căci ele se vor lupta p înă la nesfîrşit fără să-şi facă vreun rău una alteia. „In acst război ne vom alege doar cu nşte lovitri zdravene·.

Drumond îşi aminteşte că nu de mult d-l Cobden s-a oferit să ţină în frîu Rusia ; dacă ar face acest lucru acum, ar scuti Anglia de multe neplăceri. De fapt, toată această dispută se învîrte în jurul chestiunii : cine trebuie să îmbrace idolii de la sfîntul mormînt - patronii caselor de modă de la Paris sau negustorii de la Petersburg ? Guvernul englez a

.90

Karl Marx

făcut descoperirea neaşteptată că Turcia este un vechi aliat, fără de c are nu poate fi menţinut echilibrul de forţe în Eu­ ropa. Dar cum se face că Anglia nu şi-a dat sema de acest lucru înainte ca Turciei să i se răpească întreg regatul grec sau înainte de înfrîngerea ei în bătălia de la Navarino 73, pe care, după cum ne amintim, lordul St.-Helens a caracterizat-o ca pe o bătălie remarcabilă, cu singura rezervă că lovitura nimicitoare n-a fost îndreptată împotriva cui se cuvenea. Cum de nu s-a gîndit Angli a la toate acestea cînd ruşii au trecut Balcanii şi cînd flota ei ar fi putut da Turciei un aju­ tor efectiv 1 Tocmai acum, cînd au făcut ca Imperiul otoman să ajungă în ultimul grad de decrepitudine, îşi închipuie unii că vor putea să sprij ine această putere, care e gata să se prăbuşească, pentru simplul motiv c ă trebuie menţinut echilibrul de forţe european 1 După ce a făcut cîteva observaţii · sarcastice pe seama simpatiei subite pentru Bonaparte, d-l Drummond a întrebat cine urmează să fie numit ministru de război. Din tot ce s-a văzut pînă acum, fiecare şi-a putut da seama că astăzi cîrma ţării se află în mîini slabe. In ce-l pri­ veşte, nu crede că buna reputaţie a vreunui general sau ami­ ral ar putea rămîne nepătată sub actualul guvern, care e gata să s acrifice pe oricare din ei pentru a fi pe placul uneia sau alteia din fracţiunile parlamentare. Dacă aliaţii sînt ferm ho­ tărîţi să ducă război, atunci trebuie să-şi îndrepte lovitura spre inima Rusiei, iar nu să-şi irosească în zadar obuzele în Marea Neagră. Ei trebuie să înceap ă prin a proclama restau­ rarea regatului Poloniei. Dar, mai presus de toate, oratorul vrea să fie informat asupra intenţiilor guvernului. „Şeful guvenului - a spus d-l Drummond - se mîndreşte cu priceperea sa de a păstra secretul şi, la un moment dat, a spus că ar vrea să vadă pe cineva care si fie în stare să-i smulgă o informaţie pe care nu e dispus s-o comunice. Această declaraţie îmi aminteşte de o anecdotă pe care am auzit-o cîndva în Scoţia : cică un scoţian a ple­ cat odată în India, iar la întoarcerea sa în Anglia a adus nevestei în dar un papagal care vorbea foarte bine. Un vecin, care nu voia să fie cu nimic mai prejos, s-a dus la Edinburg ş i i-a adus nevestei sale o bufniţă mare. Cînd i s-a atras atenţia că o buniţă nu va putea fi nici­ odată învăţată să vorbească, el a răspuns : E foarte adevărat, dar ob­ servaţi cît e de cufundată în gîndurile ei",

D-l Butt a spus că acesta e primul caz de l a revoluţie în­ coace cînd un guven se prezintă în faţa p arlamentului şi cere să i se acorde credite de război fără să-şi motiveze în mod amănunţit şi precis propunerea. In sensul juridic al cu­ vîntului, Anglia încă nu este în stare de război, iar Camera,

Dezbateile prlamntre

votînd aceste credite, are dreptul să ştie pentu care motiv se tot amină declaraţia de război împotriva Rusiei. Ş i cit de echivocă este poziţia flotei engleze în Marea Neagră I Amiralului Dundas i s- a dat ordin să forţeze vapoarele ru­ seşti să se retragă într-unul din porturile Rusiei. D ar ce se va întîmpla dacă, executînd acest ordin, el va distruge vreun v as rusesc înainte de o rupere formală a relaţiilor de pace cu Rusia ? Vor fi dispuşi miniştrii noştri să găsească o justi­ ficare pntru asemenea acţiune ? Oratorul speră că parla­ mentului i se va explica dacă ajutorul pe c are urmeaz ă să-l primească Turcia va fi acordat în condiţii atît de umilitoare, incit, pentru a încheia p ace cu Rusia, ea va trebui să se pre­ dea în mîinile Angliei şi Franţei. Dacă aceasta e politica An­ gliei, înse nă că parlamentului i se cere să voteze acum înarmări suplimentare nu pentru a asigura independenţa Tur­ ciei, ci pentu a o subjuga. D-l Butt şi-a exprimat o arecum bănuiala că toate aceste pregătiri de război, de care se face atîta p aradă, nu sînt altceva decit o manevră pentru pregă­ tirea unei p ăci ruşinoase. D-l S. Herbert, ministrul de război, a ţinut un discurs atît de vulgar şi de stupid, cum nu te-ai fi putut aştepta nic i de la un ministu al unui guven de coaliţie într-un moment de criză atît de serioasă. Guvernul s- a pomeni1 între două focuri şi nu-şi poate da de loc seama care este, de fapt, p ărerea Ca­ merei în această chestiune. Onorabili i gentlemeni din opo­ ziţie au avantajul de a invoca fapte ; ei critică trecutul, în timp ce guvenul nu dispune de fapte cu care să poată opera, ci se bazează doar pe ipoteze asupra viitorului. El este încli­ nat să se l as e antrenat în acest război nu atît pentu a apăra Turcia, cit pentru a se împotrivi Rusiei. Acestea au fost sin­ gurele informaţii „ asupra viitorului" pe care le-a putut ob­ ţine Camera de la bietul domn Herbert. Şi t.otuşi el le- a mai spus ceva nou de tot. După p ărerea d-lui Herbert, „d-l Cob­ den este exponentul sentimentelor celei mi numeroase clase a poporului englez u . Văzînd că această afirmaţie e contestată de deputaţi din toate colţurile Camerei, d-l Herbert a adăugat : „Dacă onorabilul deputat nu este repezentantul celei mai numeroase­ clase, el este, în orice caz, reprezentantul unei mari părţi a clasei mun­ citoare din ţara noastră" .

Bietul domn Herbert I A fost o adevărată plăcere cind după el a luat cuvîntul d-l Disraeli, i ar în locul flecarului a vorbit adevăratul polemist.

92

Karl Max

Făcînd aluzie la declamaţia teatrală cu care şi-a încheiat lordul J,ohn Russell discursul său de vineri seara, d-l Disraeli a început prin a face următoarea declaraţie : „m fost întotdeauna de părere că orice naţine, ii îndeosebi a noastră, ar fi pregătită într-o măsură mult mai mare şi ar accepta c·. mai multă bunăvoinţă să suparte pavara pe care o aduce cu sine o stare de război dacă ar şti într-adevăr pentru ce luptă decît atnci cînd este antrenată într-n conflict prin apeluri înflăcărate care aţîţă pa­ sinile şi stînesc n entuziasm fără margini ; asemenea procedeu poate prezenta avantaj e pentru un ministru sau altul în primul moment, dar după cîteva luni el va aduce după sine consecinţele inevitabile ale ignoranţei, consecinţe agravate, poate, de înfrîngerea militară".

Aş a s-a întîmplat în războiul din 1 828-1 829, cînd Anglia a fost de partea Rusiei şi nu a Turciei. Condiţiile atît de complexe care s-au creat pentru Turcia, ca şi situaţia des­ perată în care a ajuns ea în ultima vreme, se datorează în întregime acestui război, în care Anglia şi Franţa s-au aliat ca să lupte împotriva Turciei. Pe atunci nici un deputat din Camera comunelor nu-şi dădea bine seama pentru ce a intrat Anglia în război sau ce. scop a urmărit ea cînd şi-a îndreptat lovitura împotriva Turciei. Iată de ce este absolut necesar să fie bine înţelese cauzele şi scopurile actualului război. Şi ele pot fi înţelese numai c.onsultînd Cărţile albastre. Care a fost originea actualei stri de lucruri se poate vedea din ra­ poartele de pe această masă. Politica expusă în paginile lor a pregătit acel viitor care, după spusele miniştrilor, le ab­ soarbe întreaga atenţie. De aceea d-l Disraeli se ridică îm­ potriva doctrinei lui sir James Graham. D-l Herbert a pro­ testat adineaori împotriva citirii unor p agini izolate din aceste rapoarte. D-l Disraeli nu poate totuşi promite că va citi în faţa Camerei întregul conţinut al acestor Cărţi al­ bastre ; dar dacă obiecţia onorabilului gentleman v a fi con­ siderată întemeiată, nu-i va rămîne altceva de făcut. După părere a generală a celor ce cunosc problema oriental ă şi după părerea d-lui Disraeli, Rusia nu a avut cîtuşi de puţin intenţia să cucerească prin forţă Imperiul otoman ; ea a vrut doar ca, printr-o poliFcă abilă şi prin metode din ce în ce mai p erfecţionate, să obţină şi să exercite asupra populaţiei creştine din Imperiul turcesc o influenţă care să-i asigure, poate, o autoritate nu mai mică decît aceea pe care ar fi avut-o d acă ar fi fost stăpînă pe capitala statului condus de sultan. La începutul acestor negocieri , contele Nesselrode, în rapoartele sale din ianuarie şi iunie 1 853, a definit el în-

Dezbaterile parlamentare

93

suşi limpede şi precis politica Rusiei. Ea voia să obţină pre­ ponderenţa în Imperiul turcesc prin exercitarea unei influenţe deosebite asupra unui număr de 1 2.000.000 de oameni, care formează marea maj.oritate a supuşilor sultanului . In depe­ şele trimise de guvenul rus guvernulu i britanic nu numai că este clar definită aceast ă politică, dar guvernul britanic este informat cu toată francheţea şi asupra modului în care urmează să fie ea aplicată, şi anume nu prin cuceriri, c i prin menţinerea tratatelor existente şi printr-o interpretare a lor mai largă. Aşadar, încă de la începutul acestei serioase con­ troverse, la baza campaniei diplomatice a stat un tratat, şi anume tratatul semnat la Kuciuk-Kainargi. Prin acest tratat, supuşii creştini ai Porţii au fost puşi sub protecţi a specială a sultnului. Rusia însă interpreteaz ă altfel acest tratat, de­ clarînd că supuşii creştini ai sultanului se află sub protecţia specială a ţarului. In virtutea aceluiaşi tratat, Rusia poate interveni pentru apărarea noii ei biseric i (o clădire situată în strada Bei.oglu) ; ruşii însă interpretează acest articol al tratatului în sensul că Rusia este în drept să intervină în favoarea oricăre i biserici ortodoxe şi, bineînţeles, în favoa­ rea tuturor comunităţilor religioase care ţin de acest cult şi care se află pe teritoriile de sub stăpînirea sultanului ; or, aceste comunităţi alcătuiesc imensa maj oritate a supuşilor săi . Aceasta este interpretarea făţişă dată de către ruşi tra­ tatului de la Kuciuk-Kainargi. Pe de altă parte, dintr-un ra­ port cu data de 8 ianuarie 1 853 al lui sir Hamilton Seymour reiese că contele Nesselr.ode l-a informa t pe sir Hamilton , iar acesta pe lordul Clarendon, că „este necesar ca diplomaţia Rusiei să fie susţinută printr-o demonstraţie de forţă" . Po­ trivit aceluiaşi raport, certitudinea contelui Nesselrode c ă această problemă îşi va găsi o rezolvare satisfăcătoare se baza „pe presiunile pe care trebuie să le fi exercitat amba­ sadorii maiestăţii-sale la Paris şi Constantinopol " . Rusia, prin urmare, a declarat cu bună-ştiinţă că demonstraţia de forţă nu e altceva decît demonstraţie, dar că obiectivul trebuie să fie atins pe cale paşnică, prin eforturile ambasadorilor en­ glezi la Paris şi la Constantinopol.

„Şi acum - continuă d-l Disraeli - aş vrea să ştiu ce atitudine au avut aceşti ambasadori -, după o asemenea precizare a scopului, după o asemenea prezentare a metodelor şi, în sfirşit, avind de-a face cu o asemenea diplomaţie - faţă de această combinaţie·. Nu era necesar, spune Disraeli, să se ia în discuţie pro­ blema locurilor sfinte. Ea a fost, într-adevăr, curînd rezol-

Krl Mx

vată la Constantinopol. Chiar şi contele Nesselrode, încă de la începutul acestor tratative, şi-a exprimat surpriza şi sa­ tisfacţia sa şi a recunoscut că Franţa a dat dovadă de spirit conciliant. Dar în tot acest răstimp a avut loc o concentrare a forţelor ruseşti de-a lungul graniţelor turceşti, iar contele Nesselrode îi spunea mereu lordului Clarendon că guvenul său va cere o compensaţie echivalentă pentru privilegiile pierdute de biserica ortodoxă la Ierusali!, problemă care a fost rezolvată fră ca guvenul său să fi fost consultat. Pînă şi misiunea prinţului Menşikov a fost menţionată atunci, după cum reiese din diferitele rapoarte ale lui sir Hamilton Seymour. Lordul John Russell a declarat, cu o seară înainte, că contele Nesselrode s-a comportat ca un şarlatan. Pe de altă parte, acelaşi lord John Russell recunoaşte că contele Nesselrode a declarat în repetate rînduri că augustul său suveran va cere o compensaţie echivalentă pentru biserica ortodoxă ; el se plînge totodată că contele Nesselrode n-a spus niciodată ce vrea. „Mare ticălos mai e şi contele Nesselrode ăsta I Risete). Şi ce du­ plicitate coţcărească la oamenii de stat ruşi ! Risete). De ce n-a putut afla nobilul lord cea ce-l interesa ? Pentru ce se află sir Hamlton Seymour la Petesbrg dacă nu pentru a cere infomaţiile necesare ?"

Dacă contele Nesselrode nu i-a spus niciodată ce vrea, lu­ crul se explică prin aceea că nobilul lord n-a îndrăznit nici­ odată să-l întrebe. In acest stadiu al negocierilor era de da­ toria ambasadorilor să pună întrebări categorice guvenului de la Petersburg. Dacă guvenul rus nu putea să spună pre­ cis ce vrea, era cit se poate de indicat să se declare că gu­ vernul britanic va renunţa la intervenţiile sale amicale I a Paris şi la Constantinopol. Cînd lordul John Russell ş i - a pă­ răsit postul şi în locul s ău a venit lordul Clarendon, caracte­ rul acţiunilor diplomatice s-a schimbat în favoarea Rusiei. Cînd a preluat postul de ministru al afacerilor externe, lordul Clarendon a trebuit să întocmească instrucţiuni pentru lordul Stratford de Redcliffe, ambasadorul reginei, care urma s ă plece la postul său. In ce constau aceste instrucţiuni ? Intr-un moment în care Turcia se află în situaţia cea mai nenorocită şi mai critică cu putinţă, i se dau sfaturi în legătură cu refor­ mele pe care trebuie să le introducă în domeniul anistra­ ţiei intene şi al comerţului. I se dă să înţeleagă că atitudinea

Dezbaterile parlamentare

95

Porţii trebuie să se distingă prin cea mai mare moderaţie şi prudenţă, cu alte cuvinte că trebuie să accepte cererile Rusiei. In acelaşi timp însă guvenul continuă să nu ceară explicaţii precise cu privire la intenţiile Rusiei. Prinţul Menşikov a so­ sit la Constantinopol. Primind misive extrem de alarmante din partea colonelului Rose şi rapoarte pline de avertismente din partea lui sir Hamilton Seymour, lordul Clarendon, într-o scrisoare adresată lordului Cowley, ambasadorul britanic la Paris, dezaprobă ordinul de trimitere a flotei britanice dat de colonelul Rose, îşi exprimă regretul că s-a dat ordin ami­ ralului francez să pornească spre apele greceşti, îi face Fran­ ţei favoarea de a-i comunica principiul, demn de dispreţ, că „.o politică de suspiciune nu e nici înţeleaptă şi nici sigură• şi, în sfîrşit, declară că are deplină încredere în asigurările solemne date de ţarul Rusiei că va menţine Imperiul turcesc. După aceea lordul Clarendon trimite ambasadorului său la Constantinopol o scrisoare în care, referindu-se la obiecti­ vele misiunii prinţului Menşikov, îşi exprimă convingerea că, „oricare ar fi ele, nu pun în pericol autoritatea sultanului şi nici integritatea posesiunilor lui " . Ba mai mult, lordul Cla­ rendo n merge pînă acolo că aruncă singurului aliat care i-a mai rămas Angliei în Europa învinuirea că, dacă în momen­ tul de faţă Anglia are motive să se teamă de complicaţii în Orient, aceasta se datoreşte poziţiei adoptate într-o vreme de Franţa în problema locurilor sfinte. Ca urmare, contele Nesselrode l-a felicitat pe lordul Aberdeen pentru „le beau r6le" * (expresie care în Cartea albastră a fost tradusă prin „importantul rol •) pe care l-a jucat, lăsînd Franţa „isolee" **. La 1 aprilie, Anglia a fost informată, prin colonelul Rose , că Rusia vrea să impună Turciei o convenţie secretă. Abia după zece zile a sosit la Constantinopol lordul Stratford, c are a con­ fimat întu totul informaţia dată de colonelul Rose. După toate acestea, la 16 mai lordul Clarendon scrie lui sir Ha­ milton Semour c ă „explicaţiile date d e ţaul Rusiei", care nu sînt cuprinse în Cările albastre, „nu ne dau motive să împărtăşim, ci, dimotrivă, ne îndeană să nu ţinem seama de temerile pe care Ie-au provocat, în mod firesc, în întreaga Europă procedele folosite de prinţul Meşikov, care se îmbină u pregătirile iae din sudul Rsiei". * **

-

-

„msl rol". Nota trad. Nota trad. „izolată". -

96

Karl Ma:

După aceea contele Nesselrode a putut comunic a fără nici o jenă, la 20 iunie, lordului Clarendon că Rusia a ocu­ pat Principatele dunărene. In acest document contele Nes­ selrode declară c. „împăratul intenţionează s ă menţină sub ocupaţie aceste provincii ca o garanţie pînă ce va primi satisfacţie ; procedînd în felul acesta, el a rămas credincios declaraţiilor pe care le-a făcut guvenului englez ; în s chimbul său de păreri cu guvenul de la Londra în legătură cu pregătirile militare, care coincid cu începerea negocierilor, el n-a ascuns că ar putea să vină o vreme cînd va fi nevoit să recurgă la ajutorul Angliei şi a mulţumi t guvenului englez pentru intenţiile amicale ma­ nifestate de el, comparînd această atitudine a lui cu aceea a Franţei şi arncînd asupra lordului Stratford întreaga răspundere pentru eşecu­ rile suferit e ulterior de prinţul Menşikov",

Dup ă toate acestea, la 4 iulie, lordul Clarendon scrie o circulară în care îşi exprimă ş i de astă dată speranţ a în spi­ ritul de dreptate şi moderaţie al împăratului, referindu-se la declaraţia făcută de el în repetate rînduri că va respecta in­ tegritatea Imperiului turcesc. La 18 iulie el scrie lordului Stratford că „Franţa şi Anglia, dacă ar lua lucrurile în serios, ar putea în mod sigur să zdrobească forţele Rusiei, dar nu este exclus ca între timp Turcia să se prăbuşească definitiv ; de aceea singura cale justă este aceea a negocierilor paşnice".

Dar dacă acest argument, spune Disraeli, era valabil atunci, el este valabil şi azi. Guvernul a dat dovadă de .o în­ credere care capătă un caracter de credulitate maladivă sau s-a făcut vinovat de o toleranţă exagerată. Războiul este un rezultat al modului cum guvernul maiestăţii-sale a dus negocierile în cursul ultimelor şapte luni. Dacă guvernul en­ glez a dat dovadă de prea multă credulitate îseamnă că Rusia, prin comportarea ei perfidă, a grăbit izbucirea unui conflict care se va dovedi , poate, inevitabil şi care va asigura independenţa Europei, securitatea Angliei şi a civilizaţiei. Dar dacă el a avut o atitudine prea tolerantă, vom avea de-a face cu un război laş, cu un războ i şovăielnic, care nu va duce la nici un rezultat sau, mai bine zis, va duce la rezul­ tatul urmărit de la bun început. La 25 aprilie lordul Claren­ don a făcut în Camera lorzilor declaraţia inexactă că prinţul Menşikov avea misiunea să aplaneze conflictul în legătură cu locurile sfinte, deşi ştia foarte bine că acest lucru nu e adevărat. După aceea d-l Disraeli a făcut un scurt istoric al notei de la Viena pentru a demonstra crasa imbecilitate a

Dezbaterile parlamentare

97

guvenului sau excesiva lui toleranţă faţă de curtea de l a Petersburg ş i a trecut apoi la perioada a treia, aceea a inter­ valului dintre eşecul notei de l a Viena şi b ătăli a de la Sinope. Pe vremea aceea d-l Gladstone, ministrul finanţelor, într-un discurs :ostit de el la o întrunire publică a vorbit despre Tur­ cia pe un ton extrem de dispreţuitor. Acelaşi lucru l-au făcui şi ziarele semioficiale. Numai datorită energiei de care au dat dovadă turcii înşişi, în situaţia şi soarta Turciei s- a pro­ dus o schimbare care a silit guvernul să foloseasc ă un alt limbaj . Dar, îndată după bătălia de la Olteniţa, adepţii poli­ ticii de credulitate sau ai politicii de toleranţă au revenit la îndeletnicirile lor murdare. ln orice caz, măcelul de la Sinope a trezit iarăşi simpati i pentru turci. Escadrele au primit ordin să intre în Marea Neagră. Ş i ce au făcut ele ? S-au întors la Bosor I ln ce priveşte viitorul, lordul John Russell a dat in ­ dicaţii foarte vagi în legătură cu condiţiile alianţei dintre Anglia şi Franţa. D-l Disraeli atrage atenţia celor de faţă că menţinerea echilibrului de forţe nu trebuie confundată cu menţinerea actualei împărţiri teritoriale din Europa. Viitorul Italiei depinde, în primul rînd, de recunoaşterea acestui adevăr. După ce d-l Disraeli şi-a încheiat strălucitul său discurs, al cărui cuprins l-am redat, fireşte, doar în linii mari, a luat cuvîntul lordul Palmerston, care a suferit un fiasco total. El a repetat în parte discursul rostit la închiderea sesiunii pre­ cedente, a apărat cu prea puţină forţă de convingere politica guvernului şi a căutat prin toate mijloacele să nu-i scape un cuvînt care să conţină o nouă informaţie. Dup ă aceea, la propunere a lui sir J. Graham, au fost adop­ tate fără discuţii cîteva amendamente la proiectul de buget naval. In fine, faptul cel mai curios este că, dup ă aceste dezba­ teri atît de agitate, parlamentul n-a reuşit să obţină de la miniştri nici o declaraţie formală de război împotriva Rusiei, nici o precizare în legătură cu scopuril e pentru care Anglia este pe punctul de a fi tîrîtă în război. De aceea parlamen­ tul şi publicul ştiu tot atît de puţin cit ştiau şi pînă acum. Nu li s-a dat nici o informaţie nou ă . Scrs de K. Marx la 21 februarie

1854

Publicat în ziarul „New York Daily Tri­ bune" nr. 4.022 din 9 martie 1854. Senat 7

-

:

K arl Marx

Marx-Engels,

Opere,

voi.

10

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

98

Karl Marx

• Dezbaterile parlmentare de la 22 februarie.­ Telegrma lui Pozzo-di-Borgo.­ Politica puterilor occidentale Londra, vineri 24 februarie 1854

Coloanele presei au fost inundate de un val de flecăreală stupidă pe tema „pregătirilor războinice" şi a presupuselor „deplasări" ale lui Kossuth. Intîmplarea a făcut să aflu, de la un ofiţer polonez care se pregăteşte să plece la Constantino­ pol şi care i-a cerut fostului cîrmuitor unele sfaturi în această privinţă, că acesta l-a sfătuit să nu părăsească Londra. Kos­ suth nu s-a pronunţat cîtuşi de puţin în fav.oarea participării unor ofiţeri unguri şi polonezi la actualul război turc, deoa­ rece în acest caz ei ar i nevoiţi sau să lupte sub steagul lui Czartoryski, sau să se lepede de credinţa lor creştinească : prima hotărîre ar fi contrar ă politicii duse de el, iar cea de-a doua ar fi în dezacord cu principiile lui. Impresia produsă de magistralul rechizitoriu al d-lui Dis­ raeli împotriva politicii guvernului a fost atît de profundă, încît „guvernul tuturor talentelor" a socotit necesar să facă o încercare tardivă de a muşamaliza toată chestiune a asta. recurgînd la o mică comedie aranjată între miniştri şi d-l Hume în şedinţa de miercuri dimineaţa a Camerei comunelor. In încheierea nereuşitei sale replici la alternativa epigrama­ tică enunţată de d·l Disraeli : „credulitate " maladivă sau „toleranţă" trădătoare, lordul Palmerston a făcut apel, îm­ potriva opoziţiei, la judecata nepărtinitoare a ţării ; şi atunci a fost ales d-l Hume să răspundă în numele ţării, aidoma tîmplarului Snug care joacă rolul leului în „cumplita moarte a lui Piram şi a Tisbei" *. De-a lungul întregii sale activităţi parlamentare, d-l Hume s-a străduit să facă totul pentru ca opoziţia să fie cît mai plăcută, a prezentat amendamente * Shakespeare.

,ota red.

„Visul nei

nopţi de vară",

actul I,

scena .

-

Dezbaterile parlamentare de la 22 febrnarie

99

pentru ca apoi să şi le retragă şi a reprezentat de fapt aşa­ zisa opoziţie independentă, care formează întotdeauna arier­ garda pe care se poate bizui cu toată încrederea .o rice gu­ vern whig atunci cînd, în momente de primejdie, propriii săi partizani oficiali manifestă semne de şovăială. El este marele „pompier" parlamentar par excelence. El este nu numai cel mai vechi membru al parlamentului , dar şi un membru in­ dependent, şi nu numai independent, dar şi radical, şi nu nu­ mai radical, dar şi un pedant şi binecunoscut cerber al tezau­ rului statului ; misiunea lui este de a permite lirelor sterline să dispară pe neobservate, în timp ce alţii se ceartă pentru o jumătate de farthing. Pentru prima oară în întreaga sa activitate parlamentară, dup ă cum a declarat el însuşi în mod solemn, d-l Hume i a cuvîntul nu pentru a condamna proiectul de buget prezentat de guvern, ci pentru a-l aproba. Acest eveniment neobişnuit, cm a ţinut şi dînsul să observe, constituie o dovadă incon­ testabilă că nu în zadar guvernul a făcut apel l a judecata s ănătoasă a ţării, după calomniile nemeritate cu care a fost gratificat de către opoziţie, şi că trebuie să i se retragă în mod solemn acuzaţia de credulitate şi toleranţă ce i-a fost adusă. Argumentele d-lui Hume sînt cit se poate de carac­ teristice. Pentru a-i scăpa pe miniştri de acuzaţia alternativă de credulitate sau toleranţă, el n-a făcut altceva decît să do­ vedească credulitatea de care s-au făcut vinovaţ i miniştrii în tratativele lor cu Rusia. El a înţeles, prin urmare, adevă­ ratul sens al apelului lansat de lordul Palmerston. Tot ce voia să .obţină guvenul era retragerea acuzaţiei de trădare p remeditată. Cit despre credulitate, n-a declarat însuşi su­ perbul sir James Graham că „în sufletele nobile cu greu îşi fac loc suspiciunile " ? Dat fiind că războiul care e gata să izbucnească are drept cauză gafele diplomatice comise chiar de către miniştri, el este, în mod firesc, un război al lor, şi de aceea, după părerea d-lui Hume, ei sînt mai indicaţi decît oricine să-l ducă Ia bun sfîrşit. După părerea d-sale, volumul relativ redus al bugetului de război prezentat de guvern constituie dovada cea ma i convingătoare c ă războiul nu va căpăta o mare amploare. Lordul Palmerston, b ineînţeles, i-a mulţumit d-lui Hume pentru sentinţa pronunţat ă de el în nu­ mele ţării şi, drept recompensă, i-a fericit pe ascultătorii săi cu o expunere a ideilor sale despre documentele de stat. Dup ă părerea lui, asemenea documente nu trebuie prezen ­ tate Camerei şi ţării decît atunci cînd treaba s-a încurcat atît *

100

Karl Marx

de mult, incit publicarea lor nu mai are nici un rost. L. aceasta se reduce toată înţelepciunea tîrzie la care a ajuns, după o matură chibzuinţă, guvernul de coaliţie. Şeful său, lor­ dul Palmerston, a trebuit să facă totul nu numai pentru a atenua impresia produsă de discursul unuia dintre adversarii săi, dar şi pentru a anihila efectul produs de apelul său tea­ tral, adresat ţării în numele parlamentului. Marţi seara, d-l Horsfall, deputat de Liverpool, a făcut următoarea interpelare : „Convenţiile cu celelalte state sau demersurile pe care intenţionează să le întreprindă, în caz de război, guvenul maiestăţii-sale vor fi ele de aşa natură încît să constituie o piedică efectivă pentru vasele de corsari care ar vrea să se aprovizioneze cu armament în porturile neu­ tre în vederea unui atac împotriva flotei britanice ? "

La care lordul Palmerston a răspuns : „Onorabilul gentleman şi Camera trebuie să-şi dea seama că în­ tr-o situaţie cum e cea actuală nu se poate da un răspuns satisfăcător la o asemenea întrebare" .

Ziarul „Morning Post " H, propriul moniteur * l lui Pal­ merston , face următoarea observaţie pe margine a acestui răspuns dat de patronul său : „Nobilul lord (oricît de bine ar fi fost informat guvernul în această problemă) n-ar fi putut da un alt răspuns fără să intre în discutarea uneia dintre problemele cele mai delicate şi mai dificile, care şi for­ mează, poate, în momentul de faţă obiectul unor negocieri. Dar pentru ca ea să fie rezolvată în mod favorabil, trebuie să avem încredere în s entimentul firesc de dreptate care animă puterile, care nu doresc să reînvie, în epca noastră de civilizaţie, un sistem de piraterie lega­ lizată" .

Organul de presă al lordului Palmerston, pe de o parte, declară că „problema dificilă" despre care e vorba formează obiectul unor neg.ocieri în curs de desfăşurare, iar pe de altă parte susţine că rezolvarea ei trebuie lăsată pe seam a „sen­ timentului firesc de dreptate" care animă puterile interesate. Dacă mult lăudatul tratat de neutralitate dintre Danemarca şi Suedia n-a fost dictat de cabinetul de la Petersburg, atunci se înţelege de la sine că el trebuie să conţină o clauză care să interzică acestor state să aprovizioneze cu muniţii vasele de corsari acostate în porturile lor. In realitate însă toată această chestiune nu poate interesa decît Statele Unite ale *

-

buletin oficial .

-

Nota trad.

Dezbaterile parlamentare de la 22 februarie

101

Americii, întrucît Marea Baltic ă urmează să fie ocupată de vasele de lini e englezeşti, iar Olanda, Belgia, Spania, Portu­ galia şi porturile italiene de la Marea Mediterană se află în întregime în mîinile englezilor şi francezilor. Ce rol ar urma să aibă - după părerea cabinetului de la Petersburg - Sta­ tele Unite dacă războiul din Turcia va duce la un război î n­ tre Anglia şi Rusia ? La această întrebare putem da un răs­ -puns precis pe baza unei depeşe adresate în toamna anului 1 825 de către Pozzo-di-Borgo contelui Nesselrode 75• Rusia luase atunci hotărîrea să invadeze Turcia. Ca şi acum, ea in­ tenţiona să înceapă cu ocuparea paşnică a Princip at elor du­ nărene. „Presupunînd că acest ar i indicat să se înceapă deraţi, dîndu-i-se asigurări rzboi, împăratul este de paşnică".

-

plan va fi adoptat - spune Pozzo-di-Borgo , tratative cu Poarta în temenii cei mai mo­ că, dacă ea nu doreşte să se lanseze într-un acord să lichideze acest diferend pe cale

După ce enumeră toate măsurile care ar trebui luate, Pozzo-di-Borgo continuă : „Ar fi de dorit ca toate aceste tratative să fie aduse la cunoştinţa Statelor Unite ale Americii, în semn de consideraţie din partea guver­ nului imperial şi ·ca o dovadă de importanţa pe care o acordă el infor­ mării exacte a opiniei publice americane şi chiar obţinerii sprijinu­ lui ei".

In caz că Anglia ar lua partea Turciei şi ar declara război Rusiei, spune Pozzo-di-Borgo, „ea" (Anglia), „sprijinindu-se pe pretinsele ei drepturi pe mare îm­ potriva neutrilor, ar bloca porturile noastre. Statel e Unit e n-ar tolera aşa ceva. Şi aceasta ar duce la divergenţe grave şi la situaţii primej­ doase".

Intrucît, după cum observă, pe bună dreptate, istoricul rus Karamzin, „în politica noastră externă " (a Rusiei) „nu se schimbă nimic" 76 , sîntem îndreptăţiţi s ă presupunem că în momentul de faţă, sau poate încă din februarie 1 853, Rusia „aduce la cunoş_tinţă Statelor Unite toate tratativele ei" ş i ia toate măsurile pentru a determina, prin linguşirile ei, ca­ binetul de la Washington să adopte cel puţin o atitudine neutră. Totodată, în caz de război cu Anglia, ea îşi pune nă­ dejdea în eventuale dispute pe tem a „dreptului maritim al neutrilor", care ar duce la „divergenţe grave şi situaţii pri-

Karl Marx

i02

mejdioase " şi ar atrage Statele Unite într-o alianţă mai mult sau mai puţin deschisă cu Petersburgul. Şi fiindcă tot m-am apucat să citez cea mai celebră din­ tre depeşele lui Pozzo-di-Borgo, aş vrea să redau aici şi un pasaj în legătură cu Austria. Acest pasaj, nici după eveni­ mentele care s-au petrecut de la 1 825 încoace în Galiţia, Ita­ lia şi Ungaria, nu şi-a pierdut nimic din actualitatea lui. „Politica noastră - spune Pozzo - ne cere să adoptăm faţă de acest stat o atitudine ameninţătoare ; trebuie să-l convingem, prin pregătirile noastre, că, dacă întreprinde ceva contra noastră, împotriva lui va fi dezlănţuită ·c ea mai teribilă furtună pe care a avut-o de în­ fruntat vreodată. Prinţul Metternich ar putea fie să declare turcilor că intrarea noastră în Principatele dunărene a fos t provocată chiar de ei, fie să invadeze el însuşi, la alegerea lui, alt e provincu ale Imperiului otoman . In primul caz înseamnă că ne-am şi înţeles, iar în ai doilea caz că vom ajunge la o înţelegere. Singurul lucru de care trebuie să ne temem este o luare d e poziţie făţişă împotriva noastră. Dacă prinţul Metternich va fi destul de înţelept, va căuta să evite războiul, iar dacă înclină spre violenţă, îş i va primi pedeapsa cuvenită. Faţă de un gu­ ven care a aj uns într-o situaţie ca a lui, un guvern ca al nostru va găsi, la nevoie, o mie de căi pentru a pune capăt disensiunilor".

Discursurile incendiare ale lordului John * , toată această zarvă în legătură cu onoarea Angliei, manifestările de nobilă indignare faţă de perfidia ruşilor , viziunea bateriilor pluti­ toare engleze care defilează sub zidurile Sevastopolului şi Kronstadtului, zăngănitul armelor şi îmbarcarea ostentativă de trupe - toate aceste episoade dramatice derutează cu de­ săvîrşire opinia publică şi-i acoperă ochii cu o ceaţă care nu-i permite să vadă nimic în afară de propriile ei iluzii. După toate aceste dezvăluiri făcute de Cărţile albastre poate să existe oare o amăgir e de sine mai mare decît aceea de a crede că actualul guvern a devenit dintr-o dată capabil nu numai să poarte, în general, război, dar chiar să poarte îm­ potriva Rusiei alt război decît unul simulat, adică decî t un război menit să servească tocmai interesele duşmanului îm­ potriva cărui a se pretinde că e îndreptat ? Să aruncăm o scurtă privire asupra împrejurărilor în care au loc aceste pregătiri de război. N-a existat nici o declaraţie formală d e război împotriva Rusiei. Guvernul nu este în stare nici măcar să declare des­ chis care sînt adevăratele scopuri ale războiului. Se îmbarcă trupe fără să se precizeze care este destinaţia lor. Alocaţiile cerute sînt prea mici pentru un război mare şi prea mari *

-

Russell.

-

Nota red.

Dezbaterile parlamentare de la 2 februarie

103

pentru unul mic. Guvenul de coaliţie, devenit faimos prin ingeniozitatea de care a dat dovadă în născocirea de pre­ texte pentru călcarea celor mai solemne promisiuni şi în invocarea de motive pentru amînarea celor mai urgente re­ forme, se simte deodată obligat, într-un acces de scrupulozi­ tate, să-şi împlinească făgăduieli făcut e în mare pripă şi complică grava criză prin care trece ţara, oferindu-i drept surpriză un nou bill cu privire la reformă. Depunerea acestui bill, care este considerat drept inop.ortun de cei mai înfocaţi adepţi ai reformei parlamentare, n-a fost determinată de nici un fel de presiune din afară şi a fost întîmpinată din toate părţile cu cea mai mare indiferenţă şi suspiciune. Nu este oare limpede că guvernul nu urmăreşte altceva decît să abată atenţia opiniei publice de la politica lui externă, ridicînd în acest scop o problemă internă care prezintă un interes co­ vîrşitor ? Eforturile pe care le fac e guvernul pentru a induce în €roare publicul în ce priveşte relaţiile Angliei cu alte state sînt destul de străvezii. Cu Franţa nu s-a încheiat nici pînă acum un tratat în toată regula, ci s-a recurs la un surogat de tratat sub forma unui „schimb de note" . Dar Anglia a schim­ bat şi în 1 839, cu cabinetul lui Ludovic-Filip, astfel de note, în care se prevedea că flota aliată trebuie să intre în Darda­ nele şi să împiedice Rusia să intervină, singură sau împreună ·CU alte puteri, în treburile Orientului. Ştim cu toţii care a fost rezultatul acestui schimb de note : o sfîntă alianţ ă îm­ potriva Franţei şi tratatul cu privire la Dardanele 77 , Cît de sinceră şi serioasă este alianţ a anglo-franceză se poate vedea dintr-un incident care s-a petrecu t în şedinţa de ieri a Camerei comunelor. Bonaparte, după cum aţi putut vedea din „Moniteur" , îi ameninţă p e răsculaţii greci şi a trimis o notă reprobatoare guvernului regelui Othon. Cînd guver­ nul a fost interpelat, în această chestiune, d e sir John Walsh, lordul John Russell a declarat că ,.el nu are cunoştinţă de nici o înţelegere între guvernele francez şi englez în această chestiune şi n-a reuşit să discute această temă cu ministrul afacerilor externe. Impresia lui este însă că guvernul Fran­ ţei n-a trimis nici o notă reprobatoar e de acest fel, şi în nici un caz o asemenea notă n-a fost trimisă cu ştiinţa guvernului englez sau de -comun acord cu el".

Dacă guvernul englez este într-adevăr hotărît să ducă război împotriv a Rusiei, atunci de ce evită el cu atîta încă­ păţînare să recurgă la formele intenaţionale uzuale de de-

f04

Karl Marx

clarare a războiului ? Dacă intenţionează să încheie o alianţă serioasă cu Franţa, de ce ocoleşte cu atîta grij ă formele în­ deobşte acceptate de încheiere a alianţelor internaţionale ? In ce priveşte statele germane, sir James Graham declară că ele au încheiat o alianţă cu Anglia, iar lordul John Russell, în contrazicere cu cele spuse de dînsul, afirmă, chiar în aceeaşi seară, că în momentul de faţă relaţiile cu aceste state sînt aceleaşi ca la începutul complicaţiilor din Orient. Miniştrii susţin că ei intenţionează să reglementeze încă de pe acum relaţiile cu Turcia şi să propună încheierea unui tratat cu această ţară. Ei trimit trupe să ocupe Constantinop.olul fără să fi încheiat în prealabil un tratat cu Turcia. De aceea n-am fost de loc surprinşi cînd am aflat, dintr-o scrisoare primită de la Constantinopol, că un agent secret al Porţii a fost tri­ mis de la Viena la Petersburg pentru a prezenta ţarului o propunere de înţelegere separată. Corespondentul scrie : „Ar fi cit se poate de raţional ca Turcia, după ce s-a convins d: trădarea şi stupiditatea pretinşilor ei prieteni, să caute să se răzbune împotriva lor încheind o alianţă cu un duşman înţelept. Condiţiile înţe­ legerii pe care ei au încercat s-o impună Turciei sînt de zece ori mai dezastruoase decît pretenţiile lui Ienşikov".

In ce priveşte operaţiile pe care, după părerea guvenului englez, urmează să le efectueze trupele debarcate, ne putem face o idee exactă despre ele urmărind ceea ce au făcut şi fac în momentul de faţă escadrele aliate. La douăzeci de zile după intrarea lor în Marea Neagră, ele s-au întors în Bosfor. Cu cîteva zile mai înainte, după cum am fost informaţi, „miniştrii Porţii, în semn de consideraţie faţă de recomandările ambasadorului britanic, au fost nevoiţi să arunce la închisoare pe re­ dactorul ziarului grecesc cTelegraphe du Bosphore», care a scris n ziarul său că în curînd flota engleză şi cea franceză vor trebui să plece din Marea Neagră pentru a se întoarce în Bosfor. Redactorul lui cJour­ nal de Constantinople» a fost autorizat să declare că ambel e flote continuă să rămînă în Marea Neagră".

In semn de consideraţie pentru indicaţia ce i-a fost dată de amiralii englezi şi francezi, amiralul rus a trimis, la 1 9 februarie, două nave cu aburi cu misiune a de a-i bombarda pe turci la Şef.atil ; nave cu aburi ruseşti navighează în faţa Trebizondei, în timp ce escadrele aliate nu au alte vase în Marea Neagră decît o navă cu aburi engleză şi una franceză în apropiere de Sevastopol. Dezastrul de la Sinope şi bom­ bardarea Şefkatilului de către navele cu aburi ruseşti sînt

Dezbaterile parlamentare de la 22 februarie

105

deci singurele fapte de arme cu care se pot lăud a escadrele aliate. Cearta dintre ambasadori şi amirali, care a dus la ruperea totală a i relaţiilor dintre ei - lordul Stratford de Redcliffe a refuzat să-l primească pe amiralul Dundas, iar Baraguay d'Hilliers n-a permis unui amiral francez şi ofiţe­ rilor lui să vină la un bal oficial dat de el -, are o importanţă cu totul secundară, deoarece palavragiii diplomatici, care se văd compromişi prin publicarea depeşelor lor la Londra şi la Paris, caută, după cit se pare, să-;;i refacă cu orice pre� prestigiul pierdut, aricite vase şi ariciţi marinari i-ar costa treaba asta. Dar latura serioasă a problemei o constituie faptul că instrucţiunile date ambasadorilor, care au fost aduse la cu­ noştinţa publică, au fost anulat e printr-o serie de instrucţiuni secret e date amiralilor şi că aceştia se află de fapt în impo­ sibilitate de a executa nişte instrucţiuni contradictorii. Şi cum ar putea ele să fie altfel din moment ce n-au fost pre­ cedate de o declaraţie de război ? Pe de o parte, li se ordonă amiralilor să atace vasele ruseşti din Marea Neagră pentru a le sili să se retragă la Sevastopol, iar pe de altă parte ei nu trebuie să iasă din poziţia de simplă defensivă. In fine, dacă era într-adevăr vorba de pornit un război serios, cum ar fi putut ambasadorul britanic la Constantinopol să prezinte drept un mare succes faptul că a reuşit să înlăture din postul de ministru de război pe Mehmed-Ali-paşa, conducătorul partidului militarist din guvernul turc, şi să pună în locul lui �c „pacifistul " Riza-paşa, încredinţînd în acelaşi timp postul de comandant suprem lui Mehmed-paşa, o creatură a lui Re­ şid-paşa ? Există şi un alt aspect, de cea mai mare importanţă. Im­ barcările de trupe britanice şi franceze au început abia după ce la Londr a şi la Paris s-a primit ştirea că în Albania a iz­ bucnit o răscoală a populaţiei greceşti şi că ea s-a întins în Tessalia şi în Macedonia 78 • După cum ne arată depeşele lui Russell, Clarendon şi Stratford de Redcliffe, de la bun început cabinetul englez a aşteptat cu nerăbdare această răscoală, care îi oferă cel mai bun pretext să intervină în diferendul dintre sultan şi propriii săi supuşi creştini, sub pretextul de a servi drept mediator între turci şi ruşi. Din momentul în care catolicii se amestecă în treburile grecilor ( cuvîntul acesta îl folosesc aici numai în sens religios *) , se poate * In original „greeks" - „greci", care înseamnă şi „ortodocşi". Not a red.

-

106

Kal Max

conta cu certitudine pe o înţelegere între cei 1 1 .000.000 de locuitori ai Turciei europene şi ţar, care în acest caz va apărea într-adevăr ca protectorul lor religios. Intre musul­ mani şi supuşii lor ortodocşi nu există nici un fel de învrăj ­ bire religioasă, în timp ce ura religioasă împotriva cato­ licilor formează, am putea spune, singura legătură comună dintre diferitele popoare de confesiune ortodoxă de pe cuprinsul Imperiului otoman. In această privinţ ă nu s-a schimbat nimic din vremea cînd Mahomed al II-lea asedia Constantinopolul , cînd amiralul grec Lucas Notaras, cea mai influentă personalitate din Imperiul bizantin, a declarat în auzul tuturor că preferă să vadă triumfînd în capitală turba­ nul turcesc decît pălări a romană şi cînd, pe de altă parte, o prorocire ungurească glăsuia că creştinii vor fi cu adevărat fericiţi numai după ce blestemaţii de eretici ortodocşi vor fi stîrpiţi şi după ce turcii vor distruge Constantinopolul. De aceea orice amestec al puterilor occidentale în raporturile dintre sultan şi supuşii săi ortodocşi va favoriza planurile ţarului. La acelaşi rezultat s-ar ajunge dacă Austria s-ar gîndi, aşa cum a făcut în 1791 79 , să ocupe Serbia sub pretex­ tul de a contracara uneltirile trădătoare ale partidului rus din acest principat. Voi adăuga că la Londr a circulă zvonul că locuitorii răsculaţi ai Epirulu i au fost sprijiniţi de grecii din Insulele ionice, care li s-au alăturat fără să întîmpine vreo opunere din partea autorităţilor engleze, şi că în numă­ rul de sîmbătă al lui „Times " , organul de presă al guvernului de coaliţie, vestea izbucnirii răscoalei greceşti este privită ca un eveniment cît se poate de favorabil. In ce mă priveşte, sînt absolut convins că în dosul acestor zgomotoase pregătiri de război ale guvernului de coaliţie se ascund e trădarea. Bonaparte, bineînţeles, porneşte la război cu toată seriozitatea. Lui nu-i rămîne decît să aleagă între o revoluţie internă sau un război în afara graniţelor. El nu mai poate continua multă vreme să îmbine cruntul despotism al lui Napoleon I cu politica pacifistă şi coruptă a lui Ludovic­ Filip. El va fi nevoit să pună capăt expedierii de no i con­ voaie de deţinuţi la Cayenne dacă nu va putea să trimită în acelaşi timp armate franceze peste hotare. Dar contradicţia dintre intenţiile vădite ale lui Bonaparte şi planuril e secrete ale guvernului de coaliţie nu poate decît să complic e şi mai mult situaţia. Eu nu deduc cîtuşi de puţin, din toate acestea, că nu va fi război, ci, dimpotrivă, consider că războiul va lua proporţii atît de înspăimîntătoare şi va căpăta un carac-

Dezbaterile parlamentare de la 22 februarie

1}7

ter atît de revoluţionar, cum nici nu-şi închipuie omuleţii din cabinetul de coaliţie. Şi însăşi perfidia lor nu este alt­ ceva decît un mijloc de a transforma un conflic t local într-o conflagraţie europeană generală. Dar chiar dacă guvernul britanic ar fi atît de sincer pe cit este de fals în momentul de faţă, intervenţia lui n-ar pute a face altceva decît să grăbească prăbuşirea Imperiulu� otoman. Englezii nu pot interveni fără să ceară Porţi i garan­ ţii pentru supuşii ei creştini, şi aceste garanţii nu le pot obţine decît condamnînd-o la pieire. Chiar şi corespondentul din Constantinopol citat de noi mai sus şi care este un turco­ fil declarat este nevoit să recunoască că „propunerea puterilor occidentale de a pune pe picior de egalitate politică şi religioasă pe toţi supuşii Porţii ar duce numaidecît la anar­ hie, la războaie intestine şi la prăbuşirea rapidă şi definitivă a im­ periului". Scris de K. Marx la 24 februarie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tri­ bune" nr. 4.025 din 13 martie 1854 Semnat

:

Karl Marx

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

108

Karl Marx Falimentul Austriei Războiul bate la uşă şi nevoile sînt extrem de presante, dar nici guvernul francez şi nici cel austriac n-au reuşit pînă în prezent să-şi întărească nervus belli 80 , adică să-şi conso­ lideze situaţia financiară. In ciud a splendorii lucullice a di­ neurilor oferite de ministrul de finanţe al Franţei în onoarea înalţilor funcţionari ai departamentului finanţelor, a directo­ rilor de la Credit Mobilier 8 1 şi a celor mai mari bancheri din Paris, aceşti capitalişti se arată a fi totuşi prea puţin ma­ leabili şi înclină spre acel soi de patriotism pruden t care, căutînd să obţină cele mai mari avantaje din partea statului, a căpătat deprinderea de a-şi satisface interesele personale pe seama acelora ale statului. De aceea condiţiile în care urmează să fie contractat împrumutul de 200.000.000 de franci, proiecta t de guvernul francez, nu au fost stabilite nici pînă azi. Cit despre Austria, nu încape îndoială că unul din mo­ tivele principal e care o determină să adopt e o atitudine ami­ cală faţă de puterile occidentale este speranţa că va restabili astfel încrederea lumii financiare şi va ieşi din dificultăţile ei b ăneşti. Şi, într-adevăr, ziarul guvernamental de la Viena, care abi a plasase cîteva cuvinte în legătură cu neutralitatea Austriei şi buna ei înţelegere cu Franţa, a provocat îndată dup ă aceea o mare surpriză în rîndurile publicului, anunţînd că urmează să fie puse în vînzare o parte considerabilă din domeniile statului, care se întind pe o suprafaţă de 6.000.000 de acri, şi publicînd un rescript financiar, cu data de 23 fe­ bruarie 1 854, potrivit căruia toţi banii de hîrtie emişi de stat - în sumă de 150.000.000 de florin i - aflaţi în circulaţie şi avînd curs forţat trebuie predaţi la Banca Naţională şi preschimbaţi treptat în bancnote. După ce va fi efectuată această preschimbare, toate semnele băneşti de hîrtie emise

Falimentul Austriei

109

de trezorerie vor fi scoase din circulaţie, iar pe viitor emi­ siunea de către stat a banilor de hîrtie cu curs forţat va fi sistată. Procedînd la o asemenea preschimbare, guvernul imperial dă garanţie băncii pentru toţi banii de hîrtie emişi de stat care i-au fost predaţi ş i îşi ia obligaţia să rambur­ seze b ăncii toate cheltuielile legate de această conversiune ; el se obligă să verse anual cel puţin 1 0 .000.000 de florini pen­ tru achitarea datoriei astfel contractate ; el va acorda băncii, ca garanţie a achitării regulate a acestor sume, dreptul de a încasa veniturile vamale ale statului ; vărsămintele parţiale vor fi efectuat e în monedă metalică în măsura în care taxele vamale vor fi încasate în bani de metal. In acelaşi timp, gu­ vernul se .obligă să depună toate eforturile pentru ca banca să-şi poată îndeplini obligaţiile e i şi să poată relua plăţile în monedă metalică. La rîndul ei, banca, pentru a da posi­ b ilitate deţinătorilor de bancnot e să şi le preschimbe, după dorinţă, în titluri purtătoare de dobînzi care se achită în mo­ nedă metalică, s e însărcinează să emită titluri de creanţe purtătoare de dobîndă, care se bucură în toate privinţele de acelaşi regim ca şi creanţele sau obligaţiile de stat. Guvernul intenţionează, de asemenea, să retragă aşa-zisel e bilete de răscumpărare ş i de anticipaţie, pentru a le scoate definitiv din circulaţie. Conversiunea banilor de hîrtie cu curs forţat emiş i de stat în bancnote neconvertibile nu va reduce cantitatea lor şi nu le va ameliora cursul, ea nefăcînd decit să simplifice denumirile banilor de hîrti e emişi. Şi, cum pentru retragerea banilor de hîrtie statul dispune de mijloac e egale cu cele pe care le acordă banca, s-ar folosi singur de ele dacă n-ar şti că neîncrederea faţă de el este atît de mare, încî t creditul său nu poate fi restabilit decît cu ajutorul băncii, care nu este proprietate a statului. Prin urmare, pe măsur ă ce se accentuează caracterul militar al regimului său, creşte tot mai mult dependenţa împăratului faţă de bancherii evrei de la Viena. In ianuarie 1 852, el le-a dat zălog salinele de la Gmunden , Aussee şi Stallein. In februarie 1 854, ei au primit drepturi de ipotecă asupra veniturilor vamale ale întregii monarhii. Pas cu pas banca devine suveranul real al impe­ riului, în: timp ce guvernul nu mai exercită decît o putere nominală. Austria, cu cît se opune mai mult revendicărilor burgheziei, care vrea să participe la puterea politic ă, cu atît se vede silită să se încline mai adînc în faţa despotismului

1 10

Karl Marx

neîngrădit al unei fracţiuni din această clasă, în faţa finan­ ciarilor-creditori. Decretul, al cărui conţinut l-am expus în esenţă în cele de mai sus, maschează o nouă încercare de a efectua un împru­ mut sub forma unui ajutor pentru deţinătorii de bancnote prin preschimbarea bancnotelor în creanţe purtătoare de do­ bînzi ; dobînzile acestora urmează să fie achitate în monedă metalică. In 1 852 guvenul îşi asumase, de asemenea, obli­ gaţia să achite în monedă metalică diferite plăţi şi obligaţii mărunte, dar, cum impozitele erau încasate numai în bani de hîrtie emişi de stat sau în bancnote, el a fost nevoit să contracteze un împrumut de 35.000.000 de florini la Londra şi la Frankfurt. Noile împrumuturi măresc, fireşte, vechiul de­ ficit, ceea ce duce la o nouă emisiune de bani de hîrtie, a căror supraabundenţă şi depreciere corespunzătoare erau menite să le preîntîmpine. Marea deosebire pe care o face guvernul între plăţile în monedă metalică şi plăţile în banc­ note este tot atît de puţin în măsură să anihileze proasta repu­ taţie a acestora din urmă, pe cit de puţin îi va permite băncii o sporire a mijloacelor ei de plată cu 1 50.000.000 să-şi res­ pecte obligaţiile şi să reia plăţile în numerar. Guvernul tre­ buie să efectueze plăţile către bancă în monedă metalică î n aceeaşi proporţie în care şi taxele vamale sînt încasate sub această formă ; dar se ştie că în Austria nu numai ţăranilor, dar şi locuitorilor din oraşele mai mici le place să tezaurizeze, aşa cum fac chinezii şi indienii ; în 1 850 se strîngeau pîn ă şi monede de aramă, iar în 1 854 toate impozitele se plătesc în bani de hîrtie, cu toate că în felul acesta se pierd 1 7%. Cine cunoaşte istoria politicii financiare a Austriei nu va găsi nimic nou nici în făgăduielile noului decret, nici în măsurile financiare l a care se recurge acum. Prima emisiune de bani de hîrtie în Austria a avut loc p e vremea împără­ tesei Maria-Tereza, spre sfîrşitul războiului de şapte ani . Au fost emise la început bilete de bancă, pe care instituţiile de stat le preschimbau oricînd în argint. ln 1 797, ca urmare a dificultăţilor financiare provocate de războiul cu Franţa, convertibilitatea în argint a bancnotelor a fost desfiinţată. In timp ce prima emisiune, sub împărăteasa Maria-Tereza, era doar de 1 2.000.000 de florini, în 1 809 suma totală a b ile­ telor de bancă se ridica la 1 .060.793.653 de florini, deprecie­ rea lor atingînd, în acelaş i timp, punctul ei maxim. La 20 fe­ bruarie 1 8 1 1 , guvernul a publicat un decret prin care biletele de bancă erau complet scoase din circulaţie şi răscumpărate

Falimentul Austriei

111

la cursul de 20o, cu noi bani de hîrtie, care purtau numele de Wiener Wăhrung * (de aici şi denumirea : bilete de răscumpărare) . Guvernul a declarat că aceste bilete de răscumpărare sînt adevăraţii bani ai ţării şi a promis că ele n u vor fi niciodată emise într-o cantitate mai mare decît cea necesară pentru preschimbarea biletelor de bancă. In mai 1 8 1 1 valoarea lui Wiener Wăhrung suferise deja o scădere de 8% şi au început să fie emise bilete de anticipaţie, care erau astfel denumite pentru că prin ele se anticip a plata unei părţi din impozitele pe următorii doisprezece ani. Intr-ade­ văr, prima emisiune de bilete de acest fel se limita la suma de 45.000.000 de florini, şi pentru răscumpărare a lor în decurs de doisprezece ani a fost prevăzută o sumă anuală de 3.750.000 de florini, care urma să fie prelevată din impozitul funciar. Dar, ca urmare a războiului, noile emisiuni de bilete de anticipaţie s-au succedat destul de repede, fiecare dintre ele fiind însoţită de o nouă depreciere. In 1 8 1 5, agioul pentru argint în raport cu Wiener Wăhrung a ajuns la 400o. La 1 iunie 1 8 1 6 a apărut un decret imperial care declara că pe viitor statul nu va mai recurge niciodată la bani de hîrtie neconvertibili, că banii de hîrtie aflaţi în circulaţie vor fi retraşi treptat şi că moneda metalică urmează să devină din nou mijlocul de circulaţie standard. Pentru respectarea acestor promisiuni, la 1 8 ianuarie 1 8 1 8 a fost înfiinţată Banca Naţională privilegiată , cu care statul a încheiat în prealabil o convenţie prin care ea îşi asuma obligaţia să schimbe ba­ nii de hîrtie neconvertibili. Şi, totuşi, în iunie 1 852 găsim din nou în ziarul guvernamental o declaraţie a ministrului finan­ ţelor în care se arată că pe viitor nu se va mai recurge la nici un fel de împrumuturi forţate şi impozite extraordinare, sau la reducerea valorii banilor, că, dacă nu chiar acum, imediat, în orice caz pe viitor banii de hîrtie austrieci vor fi preschimbaţi, făr ă pierderi, în moned ă metalică şi că, prin lansarea împrumutului aflat în discuţie se urmăreşte scoate­ rea din circulaţie a banilor de hîrtie emişi de stat şi crearea posibilităţi i pentru stat de a-şi achita datoriile către bancă. Cit de inconsistente sînt aceste promisiuni ne-o dovedeşte, mai bine decît orice, faptul că ele sînt în mod periodic re­ petate. Pe vremea Mariei-Tereza, guvernul austriac era destul de puternic pentru a emite bilete de bancă proprii , convertibile •

-

valută vieneză.

-

Nota trad.

112

Karl Max

în bani metalici şi beneficiind chiar de un agio în raport cu argintul. In 1 8 1 8, statul, pentru a-şi răscumpăra bani i săi d e hîrtie, a fost nev.oit să înfiinţeze o bancă privilegiată, pro­ prietatea unor capitalişti privaţi. Aceste i bănci i s-au acor­ dat privilegii foarte împovărătoare pentru stat, dar ea a fost obligată să emită bilete convertibile. In 1 854 guvernul recurge la ajutorul unei bănci ale cărei bilete s-au depreciat tot atît de mult şi au devenit tot atît de neconvertibile ca şi semnele băneşti emise de stat. Cu toate că din 1 8 1 5 pînă în 1 846 Austria s-a bucurat, aproape fără întrerupere, de pace şi de linişte internă, prima lovitură pe care a primit-o după această perioadă îndelun­ gată a surprins-o complet nepregătită. Răscoala de la Craco­ via şi tulburările din Galiţia de la sfîrşitul lunii februarie 1 846 82 au făcut ca cheltuielile statului să crească cu peste 1 0.000.000 de florini faţă de 1 845. Principala cauză a acestui spor de cheltuieli au fost alocaţiile pentru armată : în 1 845 ele au însumat 50.624. 1 20 de florini, iar în 1 846 au crescut cu 7.000.000, în timp ce cheltuielile legate de administraţia ci­ vilă a provinciilor imperiului au crescut cu 2.000.000 de flo­ rini. In 1 847 criza comercială şi recolta proastă au avut ca urmare o scădere considerabilă a încasărilor din impozite, în timp ce bugetul militar, datorită mai ales tulburărilor din Italia, s-a urcat la 64.000.000 de florini. Deficitul din acel an a fost de 7.000.000 de florini. In anii 1 848 şi 1 849 provincii întregi n-au adus statului nici un fel de venituri ş i la toate acestea s-au adăugat cheltuielile cerute de războaiele din Italia şi Ungaria. In 1 848 deficitul a fost de 45.000.000 de flo­ rini, iar în anul următor el s-a ridicat la 1 2 1 .000.000. In 1 849 s-au emis bonuri de tezaur de 3o cu curs forţa t pentru suma de 76.000.000 de florini. Banca îşi încetase de mult timp plă­ ţile în monedă metalică, iar guvernul a declarat că emisiunile ei sînt neconvertibile. In 1 850 deficitul a fost de 54.000.000 de florini, iar pericolul unui război cu Prusia a dus la o scă­ dere a cursului banilor de hîrti e cu 60o. Suma totală a ba­ nilor de hîrtie emişi de către stat în anii 1 849-1 85 1 a fost de 21 9.000.000 de florini. In 1 852 deficitul a fost cu 8.000.000 de florini mai mare decît în 1 849 şi cu 46.000.000 mai mare decît în 1 847. In 1 851 bugetul de război s-a ridicat la 1 26.000.000 de florini, adică era de două ori mai mare decît în 1 847. In 1 852 cheltuielile pentru poliţie au fost de 9.000.000 de florini, adică de patru ori mai mari decît cele din 1 848,

Falimentul Ausriei

ua

iar în 1 853 cheltuielile pentru p oliţie şi pentru armată au -crescut şi mai mult. Adevărata problemă care se pune aici nu este însă de a stabili cum a ajuns Austria în acest impas financiar, ci de a -explica în ce fel a izbutit ea, care era înglodată în datori i şi copleşită de dificultăţi provocate de deprecierea banilor de hîrtie, să evite totuşi un faliment public. In 1 850 veniturile statului au fost de 1 96.000.000, adică cu 74.000.000 mai mari lecit în 1 848 şi cu 42.000.000 mai mari decît în 1 849. In 1 851 ele a u fost de 219.000.000, depăşind c u 23.000.000 pe cele din 1 850. In 1 852 ele au atins suma de 226.000.000, adică au fost cu 7.000.000 mai mari decît în 1 85 1 . Prin urmare, veniturile statului au crescut fără întrerupere, deşi proporţiile acestei creşteri n-au fost aceleaşi în 1 852 ca în 1 851 , şi nici în 1 851 aceleaşi ca în 1 850. De unde provine această creştere a veniturilor ? Dacă facem abstracţie de veniturile extraordinare obţinute sub forma contribuţiilor de războ i plătite de Sardinia şi a confis­ cărilor operate în Lombardia şi Veneţia 83, ajungem la con­ cluzia că transformarea ţăranului austriac în liber poses.or de pămînt a mărit capacitatea fiscală a satelor şi a făcut să spo­ rească veniturile obţinute din impozitul funciar. In acelaşi timp, desfiinţarea tribunalelor patrimoniale a făcut să intre în vistieria statului veniturile pe care şi le însuşea în trecut .aristocraţia în virtutea puterii sale judecătoreşti, şi începînd din 1 849 această sursă de venituri devine din ce în ce mai bogată. S-a obţinut, apoi, o creştere considerabilă a venitu· rilor datorită impozitului pe venit, care a fost introdus prin decretul din 29 octombrie 1 849. Deosebit de mari sînt venitu­ rile provenite din acest impozit în provinciile italiene ale Austriei. In 1 852, de pildă, suma totală a impozitulu i pe venit în provinciile germane şi slave a crescut cu 60 1 .000.000 de florini, în timp ce numa i în provinciile italiene el a crescut cu 639.000.000. Dar cauza principală care a salvat Imperiul austriac de la un faliment formal a fost, fără îndoială, subju­ garea Ungarie i şi asimilarea ei sub raport fiscal cu celelalte provincii. Baza întregului sistem fiscal austriac o constituie, de fapt, impozitul funciar. La 23 decembrie 1 8 1 7 a apărut un decret imperial prin care împăratul Franţ îşi făcea cunoscută hotărîrea de a proceda l a o uniformizare a impozitulu i fun­ dar în toate provinciile sal e germane, slave şi italiene. Intr-unul din paragrafele acestui decret se prevedea că pe S

-

Marx-Engels,

Opere,

voi. 10

1 14

Karl Marx

viitor nu se vor mai acorda nici un fel de scutiri de impozit funciar „pe bază de privilegii personale ale proprietarilor funciari sau ale proprietarilor de imobile", şi de regulă, acest principiu a fost aplicat pe de-a-ntregul. In 1 834 noul cadastru a fost introdus în arhiducatul Austriei, şi acesta a fost primul dintre domeniile ereditare ale monarhiei austriece în care a intrat în vigoare noul sistem. Lombardia austriacă dispunea de un cadastru excelent, care data încă din vremea lui Carol al VI-lea, aşa-numitul Censimento Milanese. Cit despre Ungaria şi Transilvania, ele nu erau nici pe departe atît de împovărate de impozitul funciar şi de alte impozite cum erau celelalte provincii ale imperiului. Potrivit constituţiei un­ gare, proprietarii funciari unguri, în mîinil e cărora era con­ centrată cea mai mare parte din pămînt, nu plăteau nici un fel de impozite directe ; Ungaria ş i Transilvania erau scutite pînă şi de citeva din impozitele indirecte care apăsau asupra celorlalte provincii. Populaţia Ungariei, a Transilvaniei şi a Graniţei militare 84 era în 1 846 de 1 4.549.958 de locuitori, iar populaţia celorlalte regiuni ale monarhiei - de 24.901 .675, astfel că primele trei ar fi trebuit să dea 7/1 9 din totalul ve­ niturilor. In realitate însă ele au contribuit în 1 846 doar cu 23.000.000 de florini, adică cu ceva mai puţin de 1 /7 din suma totală a veniturilor din acel an, care a fost de 1 64.000.000 de florini. Din cele 1 2. 1 23 de mile pătrate germane cit însumează întreaga suprafaţă a monarhiei austriece, provinciile ungare ocupă 5.855, adică jumătate din teritoriul ei. Impăratul Iosif al II-lea, al cărui obiectiv principal era centralizarea şi completa germanizare a monarhiei austriece, introdusese, în mod arbitrar, în Ungaria unele inovaţii me­ nite s- o pună într-o situaţie de egalitate cu celelalte provin­ cii. Dar opinia publică ungară s-a arătat atît de indignată de măsurile lui, incit la sfîrşitul vieţii sale Iosif al II-lea se te­ mea chiar că în Ungaria va izbucni o răscoală, aşa cum s-a întîmplat în Ţările de jos 85• Impăraţii Leopold al II-lea, Franţ I şi Ferdinand I nu s-au încumetat să repete primejdioasa experienţă. Această împre ­ jurare, adică piedicile pe care constituţia ungară le punea in calea egalizării fiscale, a încetat să mai existe după ce revo ­ luţia ungară a fost înăbuşită cu ajutorul Rusiei. Impăratul Franţ-Iosif, care nu jurase niciodată că va respecta constitu­ ţia ungar ă şi care tocmai de aceea a fost făcut împărat n locul lui Ferdinand, a introdus numaidecit în Ungaria impo­ zitul funciar în forma în care exista şi în celelalt e posesiuni

Falimentul Austriei

115

ale monarhiei austriece. In afară de aceasta, prin desfiinţa­ rea, la 1 octombrie 1 850, a barierelor vamale interne ale Ungariei, monarhia austriacă a devenit un teritoriu unitar atît din punctul de vedere al taxelor vamale cît şi din punctul de vedere al impozitelor. Accizele şi monopolul tutunului au fost şi ele introdus e aici de la 1 martie 185 1 . Numai impo­ zitele directe au crescut, în provinciile ungare, cu 1 1 .500.000 de florini în 185 1 , iar în 1 852 cu aproximativ 8.000.000. Concluzia incontestabilă care se desprinde de aici este că nu numai existenţa politică a Imperiului austriac, dar ş1 existenţa lui economică depinde de menţinerea stăpînirii lui asupra Ungariei şi Lombardiei ; .o dată cu pierdere a lor, falimentul acestui stat, care se tărăgănează de atîta vreme, devine inevitabil. Scris de K. Marx l a 3 martie 1854 Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.033 din 22 martie 1854

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

116

Karl Marx *

Planurile militare ale Frnţei şi Angliei. - Răscoala grecilor. - Spania. - China

Londra, vineri 3 martie 1854

Aşa cum am amintit în ultimul meu articol, sir Charles Napier îşi datoreşte numirea sa în postul de comandant al flotei baltice faptului că şi-a exprimat în mod public neîncre­ derea în alianţa cu Franţa şi a acuzat această ţară că a tră­ dat Anglia în 1 840, cînd ştiut este că guvernul englez în­ cheiase pe atunci o înţelegere secretă cu Nicolaie împotriva lui Ludovic-Filip. Ar fi trebuit să mai adaug că sir Edmund Lyons, al doilea amiral al flotei din Marea Neagră, în timpul cit s-a aflat ca ministru plenipotenţiar al Angliei în Grecia, s-a dovedit a fi un duşman declarat al Franţei şi a fost în­ l ăturat din acest post la insistenţele lordulu i Strat.ord de Redcliffe. In felul acesta, prin diverse asemenea numiri, gu­ vernul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a provoc. zizanie nu numai între comandamentul francez şi cel englez. dar şi între amirali şi ambasadorul englez la Constantinopol. Aceste fapte nu sînt contrazise şi, cu atît mai mult, nu sînt dezminţit e de cele spuse de Bonaparte, care, în mesajul adre­ sat de el deputaţilor, se felicită pentru alianţa strinsă cu Anglia. Entente cordiale 86 este, desigur, ceva mai veche de­ cît restaurarea etichetei imperiale. Şi pasajul cel mai remar­ cabil din mesajul lui Bonaparte nu-l constituie aceste remi­ niscenţe din discursurile lui Ludovic-Filip şi nici demascarea planurilor pline de ambiţi e ale ţarului, ci mai degrabă faptul că el se proclamă pr.o tector al Germanie i ş i mai ales al Austriei împotriva adversarilor din afară şi a duşmanilor dinăuntru. N-a trecut decît foarte puţin timp de la data de 5 februa­ rie, cînd, la Constantinopol, a avut loc schimbul textelor ratificat e ale tratatului dintre Poartă şi puterile occidentale, care cuprinde o clauză prin care ea se obligă să nu încheie pace cu Rusia fără consimţămîntul celor patru puteri, şi re-

Planurile militare ale Franţei şi Angliei

117

prezentanţii acestora au şi început să ducă negocieri cu Poarta în legătură cu situaţia viitoare a creştinilor din Tur­ cia. Ziarul „Times u , în numărul său de miercuri, dă în vileag adevăratul scop al acestor negocieri : „Situaţia unor provincii ale Imperiului turcesc care, prin diferite firmane şi tratate, au obţinut deja o autonomie intenă deplină cu con­ diţia de a recunoaşte suveranitatea Porţii constituie un precedent care poate fi extins fără prejudicii pentru vreuna dintre părţi şi care indică, poate, cea mai bună cale de ajutorare a posesiunilor europene ale Turciei în situaţia lor actuală".

Cu alte cuvinte, guvernul de coaliţie intenţionează să asi­ gure integritatea Imperiului turcesc în Europa prin transfor­ marea Bosniei, Croaţiei, Herţegovinei, Bulgariei, Albaniei, Rumeliei şi Tessaliei într-un fel de Principate dunărene. Dacă Poarta va accepta aceste condiţii, atunci este cert că, in caz de victorie a armelor turceşti, se va ajunge în mod inevita­ bil la un război civil între turci. In momentul de faţă se ştie că descoperirea conspiraţiei de la Vidin n-a făcut decît să grăbească izbucnirea răscoalei grecilor, �are la Bucureşti era considerată ca un fap t împli­ nit încă înainte ca ea să fi început. Paşa de la Skutari îşi concentrează toate trupele sale pentru a împiedica pe munte­ negreni să se unească cu grecii răsculaţi. Expediţia anglo-francez ă poate fi considerată, în măsura în care este vorba de intenţiile actuale ale guvernului bri­ tanic, ca o nouă înşelătorie. Ca punct de debarcare s-a fixat pentru francezi Rodosto, iar pentru englezi Eno'. Acest din urmă oraş este aşezat pe o mică peninsulă, la intrarea într-un liman îndărătul căruia se află întinsele mlaştini din valea Mariţei, care fără îndoială se vor dovedi cit se poate de prielnice pentru starea sanitară a taberei. Aceasta este aşe­ zată nu numai în afara Bosforului, dar şi în afara Dardane­ lelor, şi, pentru a ajunge la Marea Neagră, trupele vor tre­ bui să se îmbarce din nou pe vapoare ş i să guste toate plăcerile unei călătorii lung i de 250 de mil e împotriva curentului strîmtorilor, sau să facă un marş de 160 de mile printr-un ţinut fără drumuri, a cărui parcurgere le va lua, fără îndoială, două săptămîni. Francezii debarcaţi la Rodosto se află cel puţin la Marea de Marmara, cale de numai şapte zile de marş de Constantinopol. Ce trebuie să facă trupele în această situaţie neclară ? Ei bine, ele urmează să s e îndrepte spre Adrianopole, pentru a acoperi acolo capitala, sau, în cazul cel mai rău, să facă jonc-

118

Karl Marx

ţiune pe istmul Chersonesului Tracic, pentru a apăra Darda­ nelele. Aşa scrie „Times u , sprijinindu-se pe informaţii din „surse autorizate " , ş i citează chiar observaţiile strategice ale mareşalului Marmont, menite să dovedească înţelepciunea acestu i plan. O sută de mii de soldaţi francez i ş i englezi pentru apăra­ rea unei capitale care nu este ameninţată şi care poate nici nu va fi ameninţată în cursul următoarelor douăsprezece luni I Ei ar fi putut tot atît de bine să stea acasă. Acest plan, dacă va fi pus în aplicare, este, pe drep t cu­ vînt, tot ce se poate închipui mai defectuos. El se bazează pe cea mai proastă metodă ce poate fi aplicată într-un război de apărare, şi anume pe aceea care consideră că inactivita­ tea absolută este un izvor de putere. Dar chiar dacă se pre­ supune că expediţia trebuie să aibă mai ales un caracter defensiv, este clar că pentru aceasta cel mai uşor era să li se dea turcilor posibilitatea ca, sprijiniţi pe .o asemenea re­ zervă, să treacă la ofensivă sau, cel puţin, să ocupe poziţii de pe care să poată întreprinde o ofensivă parţială în măsura în care împrejurările vor permite. Dar la Enos şi la Rodosto trupele franceze şi engleze sint absolut inutile. Mai rău ca toate este că o armată de 1 00.000 de oameni, pe deplin asigurată cu mijloace de transport cu aburi şi spri­ jinită de o flotă alcătuită din 20 de vase de linie cu pînze, reprezintă ea însăşi o forţă capabilă de cele mai hotărîte acţiuni ofensive în orice parte a Mării Negre. O asemenea forţă ori trebuie să ia Crimeea şi Sevastopolul, Odesa şi Her­ sonul, să blocheze Marea de Azov, să nimicească fortăreţele ruseşti d e pe coasta caucazianu, să captureze flota rusă şi s-o aducă nevătămată pînă la Bosfor, ori nu-şi d ă seama de pro­ pria ei putere şi nu-şi cunoaşte îndatoririle ei de armată activă. Adepţii guvernului pretind că se vor putea întreprinde asemenea operaţii cînd cei 1 00.000 de oameni vor fi concen­ traţi în Turcia şi că debarcarea primelor divizii la Enos şi la Rodosto are ca scop doar inducerea în eroare a inamicului. Dar, chiar şi în acest caz, a nu debarca trupele de-a dreptul într-un punct oarecare de pe coasta Mării Negre înseamnă a-ţi pricinui o pierdere inutilă de timp şi de forţe. Duşmanul nu poate fi înşelat. De îndată ce împăratul Nicolaie va afla de această expediţie a 1 00.000 de oameni, care a fost anunţată cu atîta tărăboi, nu va întîrzia să trimită la Sevastopol, Kaffa, Perekop şi Enikale * toţi soldaţii de care dispune. Nu poţi * Vechea denumire a oraşului Kerci.

-

Nota trad.

Planurile militare ale Franţei şi Angliei

119

să-ţi sperii mai întîi duşmanul cu înarmările tale uriaş e şi după aceea să-l faci să creadă că nu vrei să-i pricinuieşti prin aceasta nici un rău. Manevra ar fi prea străvezie, şi, dacă cineva a putut să creadă că ruşii se vor lăsa induşi în eroare de asemenea pretexte j alnice, înseamnă că diplomaţia brita­ nică a comis şi de data. asta o greşeal ă grosolană. De aceea cred că cei ce au pus la cale această expediţie încearcă pur şi simplu să-l înşele pe sultan şi, prefăcindu-se că vor să înfricoşeze cit mai mult Rusia, vor căuta în or�ce caz să-i provoace cit mai puţine pagube. Dacă Franţa ş i Anglia vor ocup a Constantinopolul şi o parte din Rumelia, dacă Austria va ocupa Serbia şi, poate, Bosnia şi Muntenegru, iar Rusia va căpăta posibilitatea să-şi întărească poziţiile în Moldova şi Valahia, ce altceva va fi aceasta dacă nu o împărţire a Turciei europene ? Turcia se află astăzi într-o situaţie ma i proastă decit în 1772. Pe vre­ mea aceea, regele Prusiei, pentru a sili pe împărăteasa Eca­ terina să evacueze Principatele dunărene, a căror ocupaţie ameninţa să provoace un conflict european, a propus să se procedeze la o împărţire a Poloniei, menită să acopere chel­ tuielile războiului ruso-turc. Să ne amintim că atunc i P.oarta a ponit la început războ i împotriva Ecaterinei, pentru a apăra Polonia de pretenţiil e Rusiei, ş i că, pînă la urmă, Polo­ nia a fost jertfită pe altarul „independenţei şi integrităţii" Imperiului otoman. Politica trădătoare, de tergiversare, dusă de guvernul de coaliţie a permis emisarilor moscoviţi să pună la cale şi să pregătească răscoala din Grecia, care era aşteptată cu atîta nerăbdare de lordul Clarendon. Răscoala a început la 28 ia­ nuarie şi, potrivi t ultimelor ştiri primite de la Viena, la 13 februarie a căpătat proporţii de-a dreptul ameninţătoare. Pe cit se pare, ea a cuprins regiunile Acarnania şi Etolia şi districtele Ilussa şi Delonia. Se afirmă că la Egripo, capitala Eubeii, a izbucnit o răscoală nu mai puţin serioasă decit cea din Albania. Faptul că oraşele Arta şi !anina au fost părăsite de turc i şi ocupate de greci este de mai mică importanţă, deoarece fortăreţele care domină aceste oraşe rămîn în mîi­ nile trupelor turceşti, şi, după cum ştim din numeroasele războaie dintre creştini şi turci, în Albania stăpînirea de­ finitivă a acestor oraşe a fost întotdeauna legată de pose­ siunea fortăreţelor. In regiunea golfurilor Kontessa * şi Sa­ lonic . şi în aceea a coastei albaneze va fi declarată starea de * Vechea denumire a golfului Orphani.

-

Nota trad.

120

Kal Max

asediu. Am arătat într-un alt articol * , că, pentru Poartă, unul dintre rezultatele cele mai nedorite ale răscoale i din Grecia va fi acela că va .oferi un pretext puterilor occiden­ tale să se amestece în relaţiile dintre sultan ş i supuşii lui . în loc să lupte împotriva ruşilor, ele vor împinge pe creştinii greci la o alianţă cu ţarul. Cit de grăbite sînt puterile occi ­ dentale să recurgă la acest pretext se poate vedea dintr-o ştire sosită cu aceeaşi cursă poştală şi în care se spune c ă Poarta a acceptat tratatul propus de Anglia şi Franţa şi că ambasadorii acestor două ţări au trimis în ajutorul turcilor două nave cu aburi, în timp ce ministrul plenipotenţiar al Angliei la Atena â informat guvernul regelui Othon că An­ glia nutreşte intenţia să intervină în regiunile răsculate. Rezultatele imediate ale răscoalei din punct de vedere mili­ tar sînt descrise cu claritate de corespondentul din Viena în numărul de astăzi al ziarului „Times " : „In ultimele cîteva zile, la cartierul general de la Vidin s-a putut observa o oarecare descurajare provocată de faptul că întăririle aştep­ tate au primit ordin să se îndrepte într-o direcţie opusă şi acum se află în drum spre regiunile din sud-vest ale Turciei. Ştirea despre răs­ coala creştinilor din Epir a stîrnit agitaţie printre anăuţii şi albanezii de la Dunăre, care au cerut în gura mare să li se dea voie să se în­ toarcă acasă. Generalii de brigadă Husein-bei şi Soliman-paşa au pierdut orice înrîurire asupra trupelor lor dezlănţuite şi există temerea că, dacă se va face încercarea de a-i reţine pe soldaţi cu forţa, se va ajunge la o rebeliune deschisă ; pe de altă parte, dacă li se va permite să plece, în drum spre casă ei vor pustii ţinuturile locuite de creştini. Dar dacă mişcarea ostilă a populaţiei creştine din Apus va lua pro­ porţii mai ameninţătoare, aripa apuseană a armatei turceşti va fi ne­ voită să execute o mişcare înapoi, care va însemna mai mult decît o contrabalansare a loviturii primite de Rusia prin intrarea flotelor aliate în Marea Neagră".

Acestea sînt cîteva dintr e primele rezultate ale tacticii de tergiversare care e ridicată în slăvi cu atîta patos de către Graham, Russell, Clarendon şi Palmerston ca o justificare a politicii guvenului în problema orientală. Cînd au fost in­ formaţi, vineri seara tîrziu, că ţarul, fără s ă mai aştepte ca sir Hamilton Seymour s ă primească din Anglia ordinul său de rechemare , i-a poruncit pe un tor vehement şi fără nici un fel de menajamente să plece, miniştri i englezi au ţinut două şedinţe de cabinet : una sîmbătă ş i alta duminică după­ amiază. Rezultatul deliberărilor lor este de aş a natură că ţarul capătă o nouă amînare, de trei sau patru săptămîni, sub forma unui demers prin care * Vezi volumul de faţă, pag. 106.

-

Nota red.

Planurile militare ale Franţei şi Angliei

12 1

„ţarul este nsistent rugat ca, în termen de şase zile de la primirea prezentei comunicări, să dea asigurarea şi promisiunea solemnă că va ordona trupelor sale să evacueze Principatele dw1ărene cel mai tîrziu la 30 aprilie".

După cum aţi remarcat, acest demers nu este urmat de ameninţarea cu declaraţie de război în caz de refuz din partea ţarului. Se poate obiecta, fireşte - după cum arată ş i „Ti­ mes" -, că, în ciuda acestei noi amînări, continuă să se facă intense pregătiri de război. Trebuie însă remarcat, pe de o parte, că orice acţiuni hotărîte ale Porţii la Dunăre au de­ venit imposibile din pricina promisiunii făcute d e puterile occidentale că vor participa nemijlocit la război, şi fiecare zi de amînare în această privinţă duce la înrăutăţirea situa­ ţiei turcilor, întrucît permite ruşilor să-şi întărească poziţiile lor înaintate şi face ca răsculaţii greci să prezinte un pericol tot mai real în spatele frontului armatei de la Dunăre ; pe de altă parte, debarcarea de trupe la Enos ş i la Rodosto poate să creeze dificultăţi sultanului , fără ca, bineînţeles, să-i poată opri pe ruşi. S-a stabilit ca corpul expediţionar britanic să fie format din circa 30.000 de oameni, iar cel francez din circa 80.000. Dacă desfăşurarea evenimentelor va arăta că Austria, alătu­ rîndu-se doar de formă puterilor occidentale, nu urmăreşt e altceva decît s ă mascheze înţelegerea e i cu Rusia, Bonaparte va avea mult de regretat de pe urma acestei împrăştieri cît se poate de nesocotit e a trupelor sale. O altă răscoală care poate fi privită ca o diversiune în folosul Rusiei este aceea din Spania. Orice mişcare în Spania prov.o acă în mod inevitabil fricţiuni între Franţa şi Anglia. I n 1 823, după cum ştim din lectura cărţii „Congresul de l a Verona" 87 de Chateaubriand, intervenţia franceză în Spania a fost inspirată de Rusia. Că intervenţia anglo-franceză din 1 834 88, care pînă la urmă a dus la ruperea antantei cordiale dintre cele două state, a avut acelaş i izvor de inspiraţie se poate deduce din faptul că iniţiatorul ei a fost Palmerston. „Căsătoriile spaniole" 89 au netezit calea pentru răsturnarea dinastiei de Orleans. In momentul de faţă, detronarea „ne­ vinovatei " Isabella ar permite unui a dintre fiii lui Ludovic· Filip , ducele de Montpensier, să-şi revendice drepturile sale la tronul Spaniei şi în acelaşi timp i-ar aminti lui Bonaparte că într-o vreme unul din unchii săi * îşi avea reşedinţa la *

-

Joseph Bonaparte.

-

Nota rea.

122

Karl Marx

Madrid. Casa de Orleans ar fi sprijinită de membrii familiei Coburg, însă ar întîmpina rezistenţă din partea familiei Bonaparte. In felul acesta, răscoala spaniolă, care este de­ parte de a fi o revoluţie populară, se poate dovedi un pu­ ternic mijloc de dărîmare a unui edificiu atît de şubred cum e alianţa anglo-franceză. Se anunţă că a fost încheiat un tratat de alianţă între Rusia, Hiva, Buhara şi Kabul. In ce-l priveşte pe Dost-Muhammed, emirul de la Kabul, ar fi cit se poate de firesc ca el să încerce acum să se răz­ bune pe Anqlia, aliatul său perfid. Se ştie că în 1 838 acest emir a propus Angliei ca el să declare duşmănie de moarte, pe veci, Rusiei, dacă guvernul englez doreşte acest lucru, punînd să fie ucis agentul trimis la el de ţar ş i că Anglia i-a stîrnit din nou minia prin r.olul pe care a fost silit să-l joace în 1 839, pe vremea campaniei afgane, cînd el a fost alungat de pe tron, iar ţara i-a fost pustiită în modul cel mai cumplit şi mai lipsit de scrupule 90• Cit despre locuitorii Hivei, Buha­ re i şi Kabulului, care sînt musulmani-sunniţ i drept-credin­ cioşi, în timp ce persanii sînt adepţi ai dogmelor eretice ale ş iiţilor, e greu de presupus că ei se vor alia cu Rusia, aliata persanilor, pe care îi urăsc şi îi detestă, împotriva Angliei, aliata vădită a padişahului, pe care ei îl consideră drept -capul suprem al tuturor drept-credincioşilor. Este posibil ca Rusia să aibă drept aliaţi Tibetul ş i pe îm­ păratul tătar * al Chinei, dacă acesta va fi nev.o it să se retragă în Manciuria ş i să abdice de la tronul Chine i pro­ priu-zise. După cum se ştie, răsculaţii chinezi au pornit o adevărată cruciadă împotriva budismului, distrugînd tem­ plele şi ucigînd p e bonzi 91• Dar religia tătarilor este budis­ mul, iar Tibetul, care recunoaşte suzeranitatea Chinei, este reşedinţa marelui-lama şi este considerat ca sanctuar al bu­ diştilor credincioşi. De aceea, dacă Tian-van va reuşi să izgonească din China dinastia manciuriană, va trebui să ducă apoi un război religios împotriva autorităţilor budiste ale tătarilor. Şi cum de .o parte şi de alta a munţilor Himalaia domneşte religia budistă, iar Anglia nu poate să nu sprijine noua dinastie chineză, ţarul, fără îndoială, va lua partea tri* Marx foloseşte aici termenul „tătar", prin care în literatura vest­ europeană a secolului al XIX-lea erau desemnaţi mongolii, manciurienii şi alte triburi tiurce din Asia răsăriteană. Nota red. -

Planurile militare ale Franţei şi Angliei

123

burilor tătare, le va instiga împotriva Angliei şi va căuta să provoace răscoale religioase chiar în Nepal. Din ultimele ştiri sosite din Orient aflăm că „împăratul Chinei, prevăzînd pierderea Pekinului, a dat ordin gu­ vernatorilor diferitelor provincii să trimită veniturile imperiale la Ge­ tol, vechea reşedinţă a familiei sale şi actuala lui reşedinţă de vară din Manciuria, situată la vreo 80 de mile spre nord-est de Marele zid".

Ne putem deci aştepta, într-un viitor foarte apropiat, la izbucnirea unui mare război religios între chinezi şi tătari, care se va întinde şi pe teritoriul Indiei. Scris de K. Marx la 3 martie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tri­ bune" nr. 4.030 din 18 martie 1854 Semnat

:

Kar Z Marx

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

124

Karl Marx * Deschiderea Parlamentului muncitorilor. - Bugetul de război al Angliei Londra, marţi 7 martie 1854

Delegaţii Parlamentului muncitorilor 92 s-au întrunit ieri, la orele 1 0 dimineaţa, la Casa poporului din Manchester. Prima şedinţă a fost, bineînţeles, consacrat ă lucrărilor pre­ liminare. James Williams din Stockport ş i James Bligh din Londra au făcut propunerea, care a fost sprijinită de Ernest Jones, ca doctorul Marx să fie invitat a lua parte la şedin­ ţele Parlamentului muncitorilor ca delegat de onoare ; pro­ punerea a fost acceptată în unanimitate. Hotărîri similare au fost adoptate şi în privinţa d-lor Louis Blanc şi Nadaud. Ori­ care vor fi rezultatele imediate ale Parlamentului muncito­ rilor, simpla lui convocare marchează o nouă epocă în istoria clasei muncitoare. El şi-ar avea, poate, un precursor, în această privinţă, în adunarea de la palatul Luxembourg, din Paris, de după revoluţia din februarie 93• Dar încă de la prima privire se observă o mare deosebire : în timp ce comisia de l a palatul Luxembourg a fost creată din iniţiativa guvernului. Parlamentul muncitorilor este creat din iniţiativa muncito ­ rilor înşişi ; comisia de la palatul Luxembourg a fost în­ fiinţată pentru a îndepărta pe membrii socialişti ai guvernului provizoriu din centrul de acţiune şi a-i înlătura de la orice participare cit de cit serioasă la adevăratele treburi ale sta­ tului ; în sfîrşit, în timp ce comisia de la palatul Luxembourg era alcătuită doar din delegaţi care făceau parte din diferitele aşa-zise corps d'etats - corporaţii care corespundeau, într-o măsură mai mare sau mai mică, breslelor medievale sau ac­ tualelor trade-unionuri -, Parlamentul muncitorilor e o ade­ vărată reprezentanţă pe scară naţională a tuturor detaşamen­ telor şi categoriilor de muncitori. Succesul Parlamentului muncitorilor va depinde mai ales, dacă nu şi exclusiv, de

Deschiderea Parlamentului muncitorilor

125

hotărîrea sa de a pomi de la principiul că în momentul de faţă nu este vorba de o aşa-zisă organizare a muncii, ci de o adevărată organizare a clasei muncitoare. Privilegiile actualelor clase guvernante ş i sclavia clasei muncitoare se întemeiază, în egală măsură, pe organizarea exis tentă a muncii, pe care cele dintîi vor căuta, bineînţeles, s-o apere şi s-o menţină prin toate mijloacele de care dispun, unul dintre ele fiind actuala maşină de stat. Pentru a schimba deci actuala organizare a muncii şi a o înlocui cu una nouă, este nevoie de putere - de putere socială şi politică - nu numai pentru a opune rezistenţă, dar şi pentru a ataca ; iar pentru a căpăta o asemenea putere, clasa muncitoare trebuie să se organizeze ca o armată care posedă destulă energie morală şi fizică pentru a se angaj a în luptă cu hoardele duş­ mane. Dacă Parlamentul muncitorilor îşi va permite să-şi piardă vremea cu dezbaterea unor probleme pur teoretice în loc de a pregăti calea spre organizarea efectivă a unui partid pe scară naţională, el va suferi un eşec la fel ca şi comisia d e la palatul Luxembourg. Recent au avut loc noi alegeri în Comitetul executiv al cartiştilor potrivit prevederilor statutului Asociaţiei naţionale cartiste 94, S-a anunţat că Enest Jones, James Finlen (Lon­ dra) şi John Shaw (Leeds) au fost aleşi, cu formele cuvenite, în Comitetul executiv al Asociaţiei naţionale cartiste pe o perioadă de şase luni. După ce încercarea lui Bonaparte de a contracta un îm­ prumut la bursă a fost zădărnicită de rezistenţa pasivă a ca­ pitaliştilor parizieni, ministrul său de finanţe a prezentat senatului un proiect de buget care cuprinde următorul articol : „Ministrul de finanţe este autorizat să emită, pentru nevoile trezo­ reriei şi pentru efectuarea operaţiilor Băncii Franţei, bonuri de tezaur pe termen lung purtătoare d e dobîndă, rambursabile la termene stabi­ lite. Bonuril e de tezaur puse în circulaţie nu trebuie să depăşească suma de 250.000.000 de franci (10 milioane de lire sterline), dar, potrivit legii din 10 iunie 1833, bonurile care se varsă în fondul de amortizare a datoriei nu intră în această sumă şi nu pot fi depuse ca gaj la Banca Franţei sau la alte instituţii de scont". '

O clauză suplimentară prevede că „împăratul îş i rezervă dreptul de a proceda la emisiuni suplimentare printr-un sim· plu decret" , care urmează să fie sancţionat ulterior de că­ tre senat.

126

Karl Marx

Dintr-o scrisoare primită de la Paris am aflat că această propunere a îngrozit întreaga burghezie, deoarece, p e de o parte, bonurile de tezaur nu trebuie să depăşească suma de 250.000.000 de franci, iar pe de alt ă parte ele vor putea de­ păş i această sumă cu cit va crede de cuviinţă împăratul, şi bonurile astfel emise nici nu vor fi măcar primite în gaj de Banca Franţei sau de alte instituţii de scont. După cum se ştie, pentru suma de 60.000.000 de franci luată de la Caisses des dep6ts et consignations *, banca a şi emis bonuri de tezaur. Pînă şi spectrul războiului este folosit în fel ş i chip, de către eroii loviturii de stat din decembrie, pentru înlăturarea ultimelor bariere şubrede care mai feresc vistieria statului de aviditatea lor. In timp ce burghezia este înspăimîntată d e această perspectivă a dezorganizării iminente a creditului public, care şi aşa este destul de zdruncinat, proiectata ma­ jorare a impozitului pe sare, precum şi alte asemenea impo­ zite extrem de nepopulare, vor stîrni revolta maselor populare. In felul acesta, războiul, care fără îndoială îi va asigura lui Bonaparte o oarecare popularitate în ţ ările străine, poate să grăbească totuşi căderea lui în Franţa. Presupunerea mea că actualele dificultăţi din Spania vor putea da loc la serioase neînţelegeri între Angli a şi Franţa îşi găseşte o confirmare în următoarea informaţie apărută într-un ziar londonez : „Impăratul Franţei l-a întrebat pe lordul Clarendon, prin d-l Wa­ lewski, dacă guvernul britanic, în cazul detronării reginei Isabella, ar fi dispus să-l ajute să aşeze pe tronul Spaniei pe pretendentul carlist la coroană. Lordul Clarendon, după cit se spune, i- a răspuns că, din fericire, regina Isabella poate fi sigură de tronul ei şi că într-o ţară atît de devotată instituţiilor monarhice revoluţia nu reprezintă decît o posibilitate depărtată ; dar, chiar dacă în Spani a va izbucni o revoluţie şi regina va f i detronată, cabinetul britanic se vede nevoit să refuze a-şi asuma vreun fel de obligaţii. Propunerea împăratului de a-l urc a pe tron pe contele de Monte­ molin este inspirată de dorinţa sa, cit se poate de firească, de a înlătura pe ducesa de Montpensier de la succesiunea la coroana surorii ei ; căci împăratul consideră că n-ar fi de dorit să aibă ca vecin , n calitat e de soţ al reginei Spaniei, pe fiul lui Ludovic-Filip".

La şedinţa de vineri a Camerei comunelor, lordul John Russell a declarat că este nevoit s ă-şi retragă temporar bill-ul cu privire la reformă, care va fi, totuşi, dezbătut la 24 aprilie dacă în acest interval de timp, ca urmare a accep*

-

Casele de depuneri şi consemnaţiuni.

-

Nota trad.

Deschiderea Parlamentului muncitorilor

127

tării noilor propuneri făcute împăratului Rusiei, va fi regle­ mentată problema orientală. Este adevărat că, după publica­ rea manifestului ţarului către supuşii săi şi după scrisoarea adresată de el lui Bonaparte 95, o asemenea reglementare a devenit mai puţin probabilă ca oricînd. Cu toate acestea, declaraţia guvernului dovedeşte că bill-ul cu privire la re­ formă a fost lansat cu un singur scop , ş i anume ca să abată atenţia opiniei publice şi s-o liniştească în caz că diplomaţia coaliţiei va reuşi să restabilească, pentru Rusia, status quo ante bellum *. Rolul cu totul deosebit pe care l-a jucat Pal­ merston în aceste intrigi ministerial e a fost descris de „Mor­ ning Advertiser" , unul dintre ziarele care îl susţin cu cea mai mare ardoare, în felul următor : „Lordul Aberdeen este prim-ministru cu numele, iar nu şi în reali­ tate. Prim-ministru al coroanei sale este, de fapt, lordul Palmerston. El este figura centrală a cabinetului. De cînd Palmerston a revenit la putere, colegii săi sînt în permanenţă stăpîniţi de teama ca nu cumva să-i părăsească din nou pe neaşteptate, şi de aceea se feresc să împie­ dice realizarea acelor idei ale lui cărora ştiu că el le acordă o importanţă dosebită. Urmarea este că el obţine tot ce vrea. Un exemplu elocvent de influenţa de care se bucură excelenţa sa în Consiliul maiestăţii-sale ne-a fost dat săptămîn a trecută. Noul bill cu privire la refomă a fost atunci prezentat în mod formal spre examinare cabinetului şi s-a pus problema dacă e cazul ca el să fie dezbătut în actuala sesiune a parla­ mentului sau să fie retras. Lordul Aberdeen, lordul John Russell, sir James Graham şi sir William Molesworth s-au pronunţat pentru pune­ rea lui în discuţie. Lordul Palmerston a propus ca bill-ul să fie retras şi a declarat în mod răspicat, aşa cum am arătat acum cîteva zile, că, dacă va suferi o înfrîngere în cadrul cabinetului, va vota în Camera comunelor pentru scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi. Rezul­ tatul acestei discuţii sau conversaţii a fost triumful lui Palmerston. Oponenţii lui, printre care şi liderul partidului guvenamental n Ca­ mera lorzilor şi liderul acestui partid în Camera comunelor, au suferit o înfrîngere , Un alt triumf al lordului Palmerston în cursul săptămînii trecute a fost numirea lui sir Charles Napier în postul de comandant al flotei din Marea Baltică. Nu este nici un secret că atît lordul John Russell cit şi sir James Graham erau împotriva acestei numiri, dar lordul Palmerston era pentru, şi de aceea ea a fost făcută. In acest caz este foarte firesc ca nobilul lord să prezideze astăzi banchetul care va fi dat la Reform Club în onoarea viteazului amiral".

Aseară d-l Gladstone a prezentat în Camera comunelor ceva cu totul necunoscut actualei generaţii : un buget de război. Din discursul lui a reieşit cit se poate de clar că gu­ venul a hotărît să supună atît de timpuriu Camerei măsurile sale financiare pentru ca, înfăţişîndu-i din vreme consecinţele *

-

situaţia existenă înainte de război.

-

Nota trad.

128

Karl Max

extrem de neplăcute pe care le va avea războiul pentru punga persoanelor particulare, să tempereze zelul războinic al ţării. O altă caracteristică importantă a discursului său a fost aceea că el a cerut doar suma care ar fi necesară pentru aducerea înapoi a celor 25.000 de oameni care intenţionează să părăsească ţărmurile Angliei în caz că războiul se termină numaidecît. El a început prin a face o expunere asupra situaţiei reale a veniturilor şi cheltuielilor pe ultimul an financiar. Intrucît acesta nu este încă încheiat, d-l Gladston e a subliniat că, în ce priveşte veniturile pe ultima lună, ele pot fi doar evaluate. Pentru anul încheiat la 1 8 aprilie 1 853 se prevăzuse un venit global de 52.900.000 de lire sterline, în timp ce încasările totale s-au ridicat într-un an la nu mai puţin de 54.025.000 I. st ; în felul acesta, excedentul veniturilor reale asupra chel­ tuielilor prevăzute a fost de 1 .035.000 I.st. Pe de altă parte, economi i în sumă de s-au obţinut, la capitolul cheltuieli, . 1 .012.000 I.st. faţă de prevederile iniţiale. De aceea Gladstone a făcut socoteala că, dacă n-ar fi fost împrejurările speciale în care se află astăzi ţara, s-ar fi obţinut în acest an un exce­ dent bugetar de aproape 2.854.000 I.st. Gladstone a arătat apoi care sînt rezultatele reducerii de taxe vamale, operată de el. In ciuda acestei reduceri, încasă­ rile din taxe vamale s-au ridicat în anul bugetar 1 853-1 854 la 20.600.000 I.st., în timp ce în 1 852-1853 s-au încasat doar 20.396.000 I.st. S-a obţinut astfel un spor de 204.000 I.st. Re­ ducere a taxelor vamale la ceai a dus la o pierdere de numai 375.000 I.st. Inlocuirea taxelor de timbru , a căror cifră varia între 3 pence şi 1 0 şilingi, cu o taxă uniformă de un penny n-a dus la pierderi, aşa cum se prevăzuse, ci la o sporire a încasărilor cu 36.000 I.st. Mai departe, Gladstone s-a 'ocupat de rezultatele legilor de majorare a impozitelor, care au fost adoptate la ultima sesiune. In Irlanda încasarea impozitulu i pe venit a fost în­ tîrziată de diferite împrejurări, dar se crede că ea va aduce o sumă cu 20.000 I.st. mai mare decît cea prevăzută în buget. Extinderea sferei veniturilor impozabile (de la 1 50 la 1 00 I.st.) va da, pe cit se pare, în Marea Britanie o sumă cu 1 00.000 1.st. mai mare decît cea prevăzută în buget, adică 250.000 1 .st. Venitul obţinut din impozitul suplimentar de un şiling pe galonul de spirt în Scoţia a adus un spor de numai 209.000 I.st., în timp ce în prevederile bugetare fusese evaluat la 278.000 I.st.

Deschiderea Parlamentului muncitorilor

129

Pe de altă parte, impozitul pe spirt în Irlanda a adus un spor de 2 1 3.000 I.st., faţă de 1 98.000 I.st. cit fusese prevăzut. Taxa de succesiune urmează să aducă pe întregul an financiar doar 500.000 I.st. Aceasta este darea de seamă a d-lui Glad­ stone cu privire la finanţele Marii Britanii pe ultimul an bu­ getar, care se încheie la 5 aprilie. Prevederile bugetare la capitolul venituri pe anul 185-1855 (în lire sterline) Taxe vamale Accize Taxe de timbru Impozite Impozit pe venit . Taxe poştale Domeniile statului Rezerve vechi Alte venituri Total venituri.

20.175.000 14.595.000 7.090.000 3.015.000 6.275.000 1.200.000 259.000 420.000 320.000 53.349.000

Prevederile bugetare la capitolul cheltuieli (în lire sterline) Datoria consolidată Datoria neconsolidată Fondul consolidat Armata Flota Artileria Intendenţa Alte cheltuieli Miliţia . . . Serviciul de informaţii Serviciul oriental Total cheltuieli Deficit

27.000.000 546.000 2.460.000 6.857.000 7.488.000 3.846.000 645.000 4.775.000 530.000 792.000 1.250.000 56.189.000 2.840.000

Inainte de a trece la mijloacele de acoperire a deficitului, d-l Gladstone a enumerat măsurile a căror adoptare guver­ nul n-ar recomanda-o Camerei comunelor. El n-ar vrea s ă recurgă la restabilirea, fie şi parţială, a taxelor vamale, a căror reducere, propusă de el anul trecut, a căpătat putere de lege. El n-ar vrea să recurgă la restabilirea în mod inutil a unor impozite la care au renunţat şi guvernele precedente. Totuşi, dacă lupta în care s-a angaj at acum ţara o să ţină încă un an, atunci este îndoielnic ca guvernul să fie în stare 9

- Ma:-ngels,

Opere,

voi. 10

130

Kal Max

să menţină încă multă vreme aceste impozite micşorate. In general, Gladstone nu are intenţia să propună sporire a impo­ zitelor indirecte. Totodată el n-ar vrea nici să recurgă la împrumuturi de stat, deoarece nu există o altă ţară a cărei avuţie să fie atît de grevată de datorii ca aceea a Angliei. In sfîrşit, după toate aceste explicaţii preliminare, d-l Glad­ stone a trecut la o expunere a propunerilor guvernului. Este vorba de dublarea impozitului pe venit pe o durată de şase luni şi de desfiinţarea completă a actualei împărţiri a cam­ biilor în două categorii : interne şi externe. Cota medie a taxei pe trate, deşi repartizată în m od inegal, a fost pînă acum de 1 şiling şi 6 pence la 1 00 de şilingi. Gladstone a propus să se egalizeze cota prin reducerea ei la 1 şiling. Această schimbare va duce, după calculele sale, la o sporire a venitului cu 60.000 1. st. Cit priveşte cota impozitulu� pe venit, ea urmează să fie mărită de la 7 la 1 0if2 pence de fiecare liră la veniturile de 1 50 1. st. sau mai mari şi de la 5 la 71/2 pence de fiecare liră la veniturile cuprinse între 1 00 şi 1 50 1. st. Totodată Gladstone a propus ca, printr-o moţiune a Camerei comunelor, să fi e împuternicit ca, pînă ce va fi încasat impozitul, să emită bonuri de tezaur pentru suma de 1 .750.000 1. st., care să fie rambursate din sporul de încasări la impozitul pe venit. In încheiere, d-l Gladstone a încercat, fără prea mult succes, să-şi apere ultimele sale măsuri cu privire la reducerea datoriei publice, măsuri care, după cum ştiţi, au suferit un eşec lamentabil. La dezbaterile care au urmat după această expunere au participat numeroşi membri ai Camerei, dar singurul discurs demn de relevat a fost acela al d-lui Disraeli, care a declarat că nu se va opune nici unei propuneri pe care guvernul va socoti necesar s-o prezinte pe propria sa răspundere Camerei comunelor pentru a asigura posibilitate a de a duce războiul cu toată energia şi, după cum speră dînsul, cu deplin succes. Dar, în caz că războiul se prelungeşte, dînsul protesteaz ă îm­ potriva transformării impozitelor directe în singura sursă de mijloace pentru susţinerea lui. Cit despre cea de-a doua parte a dării de seamă a d-lui Gladstone, cea referitoare la actuala situaţie financiară a ţării şi la numerarul disponibil, i se pare că ea se caracterizeaz ă printr-o lipsă de claritate care, în general, nu·i stă bine unei dări de seamă financiare, şi mai ales unei dări de seamă prezentate în împrejurările actuale. Cit despre situaţia actuală a balanţei trezoreriei, el consideră că ea e incompletă şi nesatisfăcătoare. La 3 ianuarie 1 853,

Deschiderea Parlamentului muncitorilor

13t

după ce a venit la putere actualul guvern, balanţa trezoreriei era de 9.000.000 I.st., i ar un an mai tîrziu, în ianuarie 1 854, se redusese la jumătate. După clculul făcut de Disraeli, l a 5 aprilie balanţa trezoreriei v a coborî la 3.000.000 I.st., în timp ce plata dividendelor către creditorii statului şi chel­ tuielile pentru efectuarea conversiunii proiectate vor nece­ sita în total 9.000.000-1 0.000 . 000 I.st. Onorabilul gentleman a declarat că nu are rost să se efectueze aceste operaţi i prin balanţa trezoreriei şi că suma care mai lipseşte trebuie tre­ cută la deficit. Disraeli afirmă că ar fi extrem de important ca în momentul de faţă balanţa să se încheie favorabil, dar în locul problemei care se punea în trecut , dacă vor fi echi­ librate veniturile şi cheltuielile sau se va obţine un excedent, în prezent se pune problema dacă, în general, se va putea obţine o balanţă echilibrată sau se va înregistra un deficit însemnat ; şi, într-adevăr, în loc de o echilibrare, fie şi aproximativă, a veniturilor cu cheltuielile, a rezultat un de­ ficit enorm, care a fost provocat de ministrul de finanţe pe două căi : în primul rînd, prin reducerea dobînzii la bonurile de tezaur la 1 1/2%, într-un moment cînd valoarea banilor era în creştere, şi, în al doilea rînd, prin funesta sa conversiune a obligaţiilor Companiei Mărilor Sudului 96 , adică printr-o măsură care nu numai că i-a înghiţit balanţa, dar i-a lăsat şi un deficit de 2.000.000 I.st. După cîteva observaţii lipsite de importanţă făcute de alţi membri ai Camerei, dezbaterile pe marginea expunerii proiectului de buget au luat sfîrşit şi a fost adoptată cuvenita hotărîre. Scris de K. Marx la 7 martie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tri­ bune" nr. 4.035 din 24 martie 1854 Senat

:

Karl Ma rx

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

Til

••

O l .1 P I O R

OLiTI C A L JUSTICE

m

lf

•ERSL

RIGTT. '

:::Z •

s

=

Karl Marx Scrisoare către Parlmentul muncitorilor

Londra, 9 martie 1854 28, Dean street, Soho

Regret din tot sufletul că, cel puţin în momentul de faţă, nu pot părăsi Londra, aşa că nu am posibilitatea să-m i exprim prin viu grai sentimentul de mîndrie şi recunoştinţă pe care l-am încercat primind invitaţia de a participa ca delegat de onoare la lucrările Parlamentului muncitorilor. Insuşi faptul că a fost convocat un asemenea parlament marchează în­ ceputul unei noi epoci în istoria lumii. Vestea acestui eve­ niment remarcabil va trezi pretutinden i nădejdi în inimile muncitorilor din Europa şi din America. Dintre toate ţările, Marea Britanie este aceea în care des­ potismul capitalului şi sclavia muncii au căpiHat ce a mai mare dezvoltare. In nici o altă ţară păturile intermediare în­ tre milionarul care comandă întregi armate industriale şi sclavul salariat, care trăieşte de az i pe mîine, n-au fost mitu­ rate atît de radical de pe suprafaţa pămîntului ca în Marea Britanie. Aici nu mai există, ca în ţările de pe continentul european, o numer.o asă clasă de ţărani ş i d e meseriaşi, care depind într-o măsură aproape egală de proprietatea ş i de munca lor. In Marea Britanie s-a ajuns la o separaţie com­ pletă a proprietăţii de muncă. De aceea în nici o altă ţară războiul dintre cele două clase care alcătuiesc societatea modernă n-a luat proporţii atît de colosale ş i n-a căpătat contururi atît de distincte şi de p alpabile. Tocmai din această cauză clasa muncitoare din Marea Britanie s-a dovedit, înaintea tuturor celorlalte, pregătită şi chemată să se situeze î n fruntea marii mişcări menite să ducă în cele din urmă l a eliberarea completă a muncii. Acest

«bt

THE

ass nnnrmnf.

LAOURPARLIAMENT.

'AID\ >�S SlTîlNO. ! ot 11„ill\d •t •I• 1'c. h. uk c...o Io cr. Ţ\' le"f .1rr 9 d d _l•d„ .f MU ! ., t ..i J OO .., I ,00 'u ( to Nt.lC .. „. Md M n•.. Mt. „ J0 o l e ll.ts kttr 1-u r. ., •' 1> :"$, D " llffl, o�•. n�_ •• lh M""ht 1�41

lt�· � 1::�,���� �ub;•o' c \:"��;,!

t• !Hftl •tt.lJ -y (ep f pllt i aV1dt � fC('nf u.. '""•t•ht „ „t u H a' > ter„ .•t at -ou' itla . h• tt MmbUnt d s�ii

�,���\=:b��� :��:��.O� ( ���::tOfu1n;111: !���� �­ �.�':�j�I�d=��·::� ! 1nt tt• �l•f.lh• m�ll&Pt- comon� .ho:, ind•tria• umlu anJ .t -� ·•uc Io ,, l7 ·:d1tI-(��� ���'�:. „�:"� ::�tn��� .unt �ltt( p�•..„ nl l.• aol ��' ��=c:;ţo�r�� :�,�· " ef td in Cr t Bnll " !o rtbt •"), 1nt (_ f t t,i el• • \l Jn11.� A

h.,

1

I

r

en

Dn 'tf hu tud w col .i duumt1ont rwI J l•tlintl . l11. Bt i ţ l (ulf 'lt � l\ t c •'\i I c • t G1u1 ut t 11t.. 1t .omtt d 4 16 o t .. lMn l tc �\ 1o•t t .i � i ty •• o .i•t ll aaa . r. S-' y t tn e � k&� l

6ntn, thH �t l�1o��p." JC;i::��::�':o"1� o dr Wnt. � � i �m,l.'�:�: oC:l!l�;: i

�� 5m

IAd «11

•th ur•d • dtJ"t'q

�d�

�� ;��r�ll1�atbl'C �

" lt •• fll r � l aam, a•• ife b• m�M I :• fo\Uaa lclf. l h1 ltt to A . ttu � mae 1

.1vJ.7t ab� � =I :� ..•tc .... .� :h rty y

snne::

f l„ „. lrtt '• l t andAl. „hw. J ."• i i•t o tr -�j ' )&>q I ftf "• .ti • M �- M ll.•t rivite ca unele care oferă subiect de discuţii",

Contele Clarendon, care se simte omul cel mai potrivit pen­ tru a ţine în palm ă cărbuni aprinşi, procedează în deplin acord cu indicaţiile date de ţar şi în directă ,opoziţie cu avertismen­ tele propriului său ambasador. El îşi începe depeşa sa prin declaraţia că guvernul maiestăţii-sale „merge cu plăcere în întîmpinarea dorinţei împăratului ca chestiune a să fie discu­ tată mai departe cu toată sinceritatea" . Impăratul „şi-a cîşti­ gat dreptul", la „cea mai sinceră expunere de păreri " din p artea guvenului englez, datorită „încrederii " sale „generoase•

172

Kal

Mx

că acest guvern îl va ajuta să dezmembreze Turcia, să trădeze Franţa şi, în cazul cînd stăpînirea otomană va fi răsturnată, să reprime orice încercări ale populaţiei creştine de a forma state libere şi independente. „Guvernul maiestăţii-sale - spune în continuare acest englez năs­ cut liber - este absolut convins că, în cazul cînd se va dovedi utilă sau într-adevăr posibilă vreo înţelegere în legătură cu împrejurările nou ivite, cuvîntului maiestăţii-sale imperiale i se va acorda mai multă preferinţă decît oric.rui tratat care ar putea fi încheiat''.

In orice caz, cuvîntul său cîntăreşte tot atît de mult cît cîntăreşte orice tratat care ar putea fi încheiat cu el ; se ştie doar că consilierii coroanei britanice au declara t de mult ă

vreme că toate tratatel e c u Rusia şi-au înceta t existenta c a urmare a încălcării lor d e către această p utere.

„Guvernul maiestăţii-sale continuă să fie încredinţat c ă Turcia mai posedă încă elemente viabile". Şi, pentru a dovedi sinceritatea acestei credinţe, contele adaugă cu blîndeţe :

„Dacă părerea împăratului că zilele Imperiului turcesc sînt numă­ rate ar căpăta şi notorietate publică, prăbuşirea lui s-ar produce şi mai devreme decît pare să s e aştepte în momentul de faţă maiestatea-sa imoerială".

„Calmucul " , prin urmare, n-are decît să-şi exprime p ărerea că omul bolnav este pe moarte, pentru ca acest a să moară cu adevărat. Ce vitalitate de invidiat I Aici nu e nevoie nici măcar de trîmbiţele Ierihonului. E de ajuns o singur ă suflare din augusta gură a împăratului, pentru ca Imperiul otoman să se prefacă în ţăndări. „Guvenul maiestăţii-sale împărtăşeşte întru totul părerea împă­ ratului că ocuparea Constantinopolului de vreuna din marile puteri ar fi incompatibilă cu păstrarea actualului echilibru de forţe şi cu men­ ţinerea păcii în Europa şi că ea trebuie socotită, din capul locului, drept imposibilă ; că nu există elemente pentru restaurarea Imperiului bizantin ; că permanenta neorînduială care domneşte în Grecia nu constituie o încurajare pentru lărgirea teritoriului ei şi că, atîta timp cît nu există o bază pentru ·crearea unei autoadministrări regionale sau comunale, a lăsa provinciile turceşti în voia lor sau a le permite să fomeze republici separate înseamnă a le împinge la anarhie".

Observaţi că acestui ministru britanic, care se prosternează cu umilinţă la picioarele stăpînulu i său tătar ş i se face ecoul servil al cuvintelor lui, nu îi este ruşine să repete pînă şi o minciună atît de grosolană ca aceea că în Turcia „nu există o bază pentru crearea unei autoadministrări regionale sau

Corespondenta diplomaică secretă

t73

comunale" , cînd ştiut este că tocmai puternica dezvoltare a vieţii comunale şi regionale i-a dat Turciei posibilitatea să reziste pînă în zilele noastre la cele mai cumplite lovituri dinăuntru şi din afară. Declarîndu-se de acord cu toate postu­ latele enunţate de ţar, ministrul britanic caută în acelaş i timp să justifice toate concluziile pe care are de gînd să le tragă din aceste postulate. In caz de destrămare a Imperiului turcesc, spune viteazul conte, „singurul mijloc prin care s-ar putea ajunge la o soluţie p aşnică ar fi un congres european " . Dar el se teme de conse­ cinţele unui asemenea congres nu din cauza perfidiei Rusiei - care la Congresul de la Viena a păcălit atît de bine Anglia incit Napoleon, care se afla pe insula Sf. Elena, a exclamat : „Dacă aş fi învins la Waterloo, n-aş fi putut să dictez Angliei condiţii mai umilitoare " -, ci fiindcă îi e frică de Franţa. „Tratatele din 1815 trebuie revizuite, n acest caz, şi Franţa ar fi, poate, dispusă să accepte riscul unui război european pentru a scăpa de nişte obligaţii pe care ea le consideră jignitoare pentru denitatea ei naţională şi care, fiindu-i impuse de nişte duşmani învingători, sînt pentru ea o permanentă sursă de iritare".

Guvernul maiestăţii-sale „doreşte să menţină Imperiul tur­ cesc" nu ca pe un bastion împotriva Rusiei şi nu pentru că prăbuşirea Turciei ar sili Anglia să-şi apere împotriva Rusiei interesele ei, diametral opuse, în Orient. O, nu I , spune con­ tele, „interesele Rusiei şi ale Angliei în Orien t sîn t p erfect identice " .

Dorinţa Angliei de a menţine Imperiul turcesc nu izvo­ răşte din cine ştie ce considerente legate de problema orien­ tală, ci „din convingerea că nu se poate ridica nici o problemă mare în Răsărit fără ca ea să devină o surs ă de neînţelegeri în Apus" . Prin urmare, o problemă orientală nu va duce la un război al pu terilor occidentale împotriva Rusiei, ci la un război între puterile occidentale, la un război al Anglie i împotriva Franţei. Şi acelaşi ministru care a scris aceste rînduri, şi co­ legii lui care le-au sancţionat vor să ne tragă pe sfoară, făcîn­ du-ne să credem c ă s e pregătesc serios pentru un război îm­ potriva Rusiei, în alianţă cu Franţa, ş i încă „din cauza unei probleme care s-a ridicat în Răsărit" şi în ciuda faptului că „ interesele Rusiei şi ale Angliei în Răsărit sînt perfect identice" I Bravul conte merge şi mai departe. De ce se teme el de un război cu Franţa, care, după spusele lui, trebuie să fie un „rezultat necesar" al destrămări i ş i dez-

174

Karl Ma:

membrării Imperiului turcesc ? Un război cu Franţa ar fi, în fond, ceva cît se poate de plăcut. Dar de el ar fi legată împre­ jurarea delicată „că orice problemă mare în Apus va căpăta un caracter revoluţio­ nar şi va cuprinde în sine o revizuire a întregului sistem social, lu­ cru pentru care, bineînţeles, guvernele de pe continent nu sînt pre­ gătite. Impăratul îşi dă perfect de bine seama de forţele care se află în­ tr-o stare de permanentă fierbere sub stratul de la suprafaţa societă­ ţii şi de posibilitatea ca ele să provoace o explozie chiar şi în timp de pace ; de aceea maiestatea-sa imperială va fi, probabil, de acord cu părerea că prima lovitură de tun poate să fie semnalul unei situaţii mai fatale chiar decît dezastrele pe care, î n mod inevitabil, le aduce cu sine războiul".

„Prin aceasta - exclamă sincerul împăciuitor - se explică apriga dorinţă a guvernului maiestăţii-sale de a preîn tîmpina catastrofa " . Dacă în dosul împărţirii Turciei nu s-ar ascunde n război cu Franţa şi dacă în dosul unui război cu Franţa nu s-ar profila spectrul unei revoluţii, guvernul englez ar fi tot atît de dispus să-l înghită pe Grand Turc ca şi pe maiesta­ tea-sa „căzăcească u . Conformîndu-se cu fidelitate instrucţiunilor primite, prin intermediul lui sir H. Seymour, de la cancelaria imperială rusească, viteazul Clarendon îşi încheie depeş a sa printr-un apel l a „mărinimia şi simţul de dreptate al împăratului u . Intr-o a doua depeşă a contelui nostru, cu data de 5 aprilie 1 853, sir Hamilton este însărcinat să aducă la cunoştinţa can­ celarului rus că „vicontele Stratford de Redcliffe a primit ordin să se întoarcă la postul său, iar misiunii lui i s-a dat un caracter special printr-o scri­ soare autografă a .maiestăţii-sale, deoarece se crede că Poarta va fi mai lesne dispusă să dea ascultare unor sfaturi moderate atunci cînd ele vin de la o persoană cu o poziţie atît de înaltă şi de la un cunos­ cător atît de profund al problemelor turceşti cum e vicontele Stratford de Redcliffe - sfaturi prin care se recomandă stăruitor Porţii să-şi trateze cu cea mai mare blîndeţe supuşii ei creştini". a

Acelaşi Clarendon care a dat aceste instrucţiuni speciale scris în depeşa sa secretă din 23 martie 1 853 :

„Creştinii nu sînt trataţi cu asprime şi toleranţa de care dă dovadă Poarta faţă de această parte a supuşilor ei poate să servească drept exemplu pentru unele guvene care privesc cu dispreţ Turcia ca pe o ţară barbară".

In această depeşă secretă se recunoaşte că lordul Strat­ ford a fost trimis la Constantinopol ca executantul cel mai

Coresondenţa diplomatică secretă

175

abil şi cel mai docil pentru a exercita presiuni asupra sulta­ nului. ln ziarele guvernamentale din acea vreme, trimiterea lui a fost prezentată ca un act vădit demonstrativ împotriva ţarului, întrucît nobilul lord juca de multă vreme rolul de adversar personal al Rusiei. Seria de documente secre te prezentate parlamentului se încheie cu memorandumul rus în care Nicolaie s e felicit ă pen­ tru constatarea că vederile sale în problema combinaţiilor politice care trebuie îndeosebi evitate, în eventualitatea extremă că în Orient se vor produce evenimente extraordi­ nare, coincid întru totul cu acelea ale cabinetului englez. Memorandumul poartă data de 15 aprilie 1 853. In el se afirmă că „cel mai bun mijloc pentru a asigura existenţa gu­ venului turc este acela de a nu-l sîcîi cu pretenţii exagerate şi care sînt prezentate într-o formă umilitoare pentru demni­ tatea şi independenţa lui " . Asta s-a petrecut tocmai pe vremea

cînd Menşi.ov îşi juca comedia lui, remiţînd, la 19 aprilie, insolenta sa notă verbală, formulată într-un „limbaj care , din fericire, este foarte rareori întîlnit în diplomaţie" , cum s-a exprimat contele Clarendon vorbind în Camera lorzilor. Cu atît mai ferm convinsă era însă excelenţa-sa că ţarul este hotărît să-l menaj eze pe omul bolnav. Această convingere i s-a întărit şi mai mult după ce cazacii au invadat Principatele dunărene. Cabinetul de coaliţie n-a găsit decît o singură gaură în care să se ascundă de aceste documente demascatoare. El afirmă că scopul vădit al misiuni i prinţului Menşikov era problema locurilor sfinte, în timp ce schimbul de păreri cu privire la împărţirea Turciei se referea doar la o perioadă nedeterminată şi îndepărtată. Dar ţarul arătase destul de clar şi de precis, în primul său memorandum, că pentru el problema prăbuşirii Turciei nu est e „cîtuşi de puţin o fantezie sau o posibilitate îndepărtată " , c ă guvernul englez greşeşte „dacă consideră c ă cele două probleme - aceea a Muntenegrulu i şi aceea a locu­ rilor sfinte - sînt simple diferende care nu se deosebesc, prin implicaţiile lor, de dificultăţile de care se loveşte în mod o>iş­ nuit diplomaţia" şi că chestiunea locurilor sfinte „poate s. ia o întorsătură dintre cele mai serioase " şi „să ducă la ca­ tastrofă " . Insuş i cabinetul fusese de acord nu numai că ţarului i se făcuse o nedreptate în chestiunea locurilor sfinte, dar şi că el are „dreptul, consfinţit prin tratat, de a exercita o pr.o· tecţie excepţională" asupra unui număr d e unsprezece mi­ lioane de supuş i ai sultanului. Şi dacă cabinetul de coaliţie,

176

Kal Max

prin presiunile sale, n-a reuşit să determine Poarta să accepte cererile lui Menşikov, atunci ţarul, pregătindu-se să omoare pe „ce monsieuru , nu face decît să acţioneze în spiritul me­ morandumului din 1 844, al înţelegerii încheiate cu acest ca­ binet şi al declaraţiei verbale făcute lui sir G. Hamilton Sey­ mour că ,,nu va permite să se glumească cu el " . Miniştrii cabinetului de coaliţie nici nu-şi pun măcar întrebarea dacă el are sau nu dreptate ; singura chestiune care- i preocupă este aceea dacă ei se poartă cu el, chiar şi în acest moment, aşa „cum trebuie " . Pentru oricine citeşte cu atenţie aceste docu­ mente trebuie să fie clar că, dacă acest guvern de ocară con­ tinuă să rămînă la putere, complicaţiile extene se vor dovedi suficiente pentru a împinge poporul englez la o revoluţie teribilă, care să măture deopotrivă tronul, parlamentul şi cla­ sele dominante, care şi-au pierdut voinţa şi capacitatea de a menţin e poziţia Angliei în lume. Provocînd guvenul de coaliţie, prin intermediul ziarului „Journal de St.-Petersbourgu , s ă publice dovezile secrete ale propriei sale infamii, Nicolaie a rămas şi de data asta credin­ cios cunoscutului s ău aforism : „Je hais ceux qui me resistent ; je meprise ceux qui me serventu *. Scris de K. Max la 24 martie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribne" nr. 4.050 n 11 aprilie 1854 Semnat

:

Kart

Se tipăreşte după apărut n ziar Tradus din limba

textul engleză

Mar.

* - „Ii urăsc pe cei ce m1 se imotrivesc ; îi dispreţuiesc e cei ce-mi sluj esc". - Nota trad.

177

Karl Mdrx

• Declararea războiului. - In legătură cu istoricul ap ariţiei problemei orientale 103 Londra, marţi 28 martie 1854

ln sfîrşit, războiul a fost declarat. Ieri s-a dat citire, în am­ bele Camere, mesajului regal : el a fost citit de lordul Aber� deen în Camera lorzilor şi de lordul J. Russell în Camera comunelor. ln mesaj se vorbeşte despre măsurile care urmează să fie luate „pentru a contracara în mod activ tentativele Rusiei împotriva Turciei" . Mîine va apărea în „London Ga­ zette" textul oficial al declaraţiei de război, iar vineri vor avea loc în parlament discuţiile pe marginea răspunsului la mesaj. Concomitent cu declaraţia engleză a apărut un mesaj si­ milar al lui Ludovic-Napoleon către senat şi Corps Legislatif *. Declararea războiului împotriva Rusiei nu mai putea fi amî­ n ată după ce căpitanul Blackwood, purtătorul unui ultimatis­ sim * * anglo-francez adresat ţarului, s-a întors sîmbăta trecută cu răspunsul că Rusia nu are de gînd să dea nici un răspuns la acest document. Dar misiunea căpitanului Blackwood n- a rămas totuşi fără nici u n rezultat. Datorită ei, Rusia a cîştigat lun a martie, care e perioada cea mai periculoasă a anului p en­ tu armele ruseşti. Publicarea corespondenţei secrete dintre ţar şi guvernul englez, în loc să provoace o explozie de indignare publică, a constituit -incredibile dictu *** un motiv p entru întreaga presă zilnică ş i săptămînală să felicite Anglia pentru guver­ nul ei atît de autentic naţional. După cit ştiu însă, va fi con· vocată o întrunire care va avea menirea să deschidă ochii publicului englez asupra adevăratei comportări a guvenu-

* - Corpul legislativ. - Nota tTad. ** - ultimatm riguros. - Nota tTad. *** - lucru de necrezut. - Nota tTad. 12

-

Marx-ngels,

Opere,

voi. 10

178

Karl Marx

lui. Această întrunire va avea loc joia viitoare, în sala de concerte din Store street ; se crede că vor lua parte ş i lordul Ponsonby, d-l Layard, d-l Urquhart etc. In „Hamburger Correspondent " a apărut următoarea notă : „Potrivit unei ştiri din Petersburg, care a fost primită aici la 16 martie, guvenul rus intenţionează să publice diferite alte docu­ mente în legătură cu problema orientală. Printre ele figurează si .i­ teva scrisori ale prinţului Albert".

Este un fapt curios că, chiar în seara cînd in Camera co­ munelor s-a dat citire mesajului regal, guvernul a suferit prima sa înfrîngere din actuala sesiune : în ciuda eforturilor lui, cea de-a doua citire a bill-ului cu privire la întoarcerea forţată a săracilor la domiciliu 104 a fost amînată, cu o majo­ ritate de 209 voturi contra 1 83, pentru ziua de 28 aprilie. Per­ soana căreia guvernul îi datorează această înfrîngere nu este alta decît mylord Palmerston. -

„Excelenţa sa - scrie „Times" a reuşit să se pună Pe sine şi pe colegii săi între două focuri" (între partidul tory şi partidul irlan­ dez), „fără prea mari speranţe că lucrurile vor fi aplanate fără un amestec din afară". ·

Sîntem informaţi că la 1 2 martie a fost semnat un tratat de triplă alianţă între Franţa, Angli a şi Turcia 105, dar că, în ciuda apelului adresat personal de către sultan, marele muf tiu, care e sprijinit de corporaţia ulemalelor, a refuzat să dea o fetva 106 prin care să sancţioneze deciziile cu privire la schimbarea situaţiei creştinilor din Turcia, declarînd că ele sînt în contradicţie cu preceptele coranului. Această ştire trebuie considerată ca fiind cu atît mai importantă cu cît l-a determinat pe lordul Derby să facă următoarea observaţie : · •

„Aş vrea numai să-mi exprim speranţa sinceră că guvernul va preciza dacă este ceva adevărat în ştirea, care s-a răspîndit în ulti1mele cîteva zile, că acordl încheiat intre Anglia, Franţa şi Turcia cuprinde articole pe baza cărora noi vom stabili un protectorat cel puţin tot atît de condamnabil ca acela al Rusiei, împotriva căruia noi nu o dată m protestat".

Ziarul „Times " , în numărul său de astăzi, după ce declară că politica guvernului este cu totul opusă politicii- lordului Derby, adaugă : „Ne-ar părea nespus de rău dacă fanatismul religios al muftiului sau al ulemalelor ar duce la o rezistenţă serioasă împotriva acestei politici" .

Declararea războiului

179

Pentru a ne da seama de natura relaţiilor dintre guvernul turc şi autorităţile spirituale din Turcia, c a şi de dificultăţile pe care le întîmp ină astăzi guvernul turc în problema protec­ toratulu i asupra supuşilor creştini ai Porţii, adică în problema care la prima vedere constituie principala cauză a actualelor complicaţi i din Orient, trebuie să aruncăm o privire retro­ spectivă asupra istoricului apariţiei şi evoluţie i acestei probleme. Coranul ş i legislaţia musulmană, care e bazată pe el, reduc geografia şi etnografia diferitelor popoare la formula, pe cît de simplă pe atît de comodă, a împărţirii lor în două ţări şi două naţiuni : a drept-credincioşilor şi a necredincioşilor. Necredinciosul este „harbi" , duşmanul. Islamismul î i pune pe necredincioşi în afara legii ş i creează o stare de perma­ nentă învrăjbire între musulman i ş i necredincioşi. In acest sens corăbiile de corsari ale statelor berbere 1 07 au fost flota sfîntă a islamului. Cum se împacă atunc i cu coranul existenţa unor supuşi creştini ai Porţii ? „Cînd un oraş capitulează, iar locuitorii lui consimt să devină raiale, adică supuşi ai unui suveran musulman fără să-şi lepede cre­ dinţa, atunci - spune legislaţia musulmană - ei sînt obligaţi să plă­ tească haraiul (capitaţia) ; ei încheie astfel un armistiţiu cu drept­ credincioşii, şi nimănui nu-i mai este permis să se atingă de casele sau de averea lor„. In acest caz vechile lor biserici sînt considerate ·ca făcînd parte din proprietatea lor şi ei au voie să oficieze în ele serviciul di·in. Dar nu li se permite să zidească noi biserici. Ei au dreptul numai să le repare sau să reconstruiască acele părţi care sînt gata să se prăbuşească. La anumite intervale de timp, guvenatorii provinciilor trimit comisari să nspecteze bisericile şi locaşurile sfinte ale creştinilor pentru a vedea dacă, sub pretextul reparaţiilor, n-au fos t adăugate construcţii noi. Atunci însă cînd un oraş este cucerit prin luptă, locuitorilor li se lasă bisericile, dar numai ca locunţe sau ca locuri de refugiu, fără permisiunea de a oficia în ele serviciul divin" 108•

Intrucît Constantinopolul, c a şi cea ma i mare part e din Turcia europeană, a capitulat ş i s-a predat, creştini i de acolo se bucură de privilegiul de a trăi ca raiale sub protecţi a gu­ venulu i turc. Ei se bucură de acest privilegiu numai pentru că au acceptat să se pună sub protecţia musulmanilor. Prin urmare, numai datorită faptului că creştinii acceptă să fie cîr­ muiţi de către musulmani potrivit legilor musulmane, con­ ducătorul lor spiritual, patriarhul de la Constantinopol, este în acelaş i timp şi reprezentantul lor politic şi judecătorul lor suprem. Pretutindeni unde în Imperiul otoman se află o aglo­ meraţie de raiale ortodoxe, arhiepiscopii ş i episcopi i sînt prin 12*

180

Karl Marx

lege membri ai consiliilor municipale şi repartizează, sub conducerea patriarhului, impozitele pe care trebuie să le plă­ tească ortodocşii. Patriarhul răspunde în faţa Porţii de com­ portarea coreligionarilor săi. Dispunînd de dreptul de ju­ decată asupra credincioşilor bisericii sale, el transmite acest drept - în limitele eparhiilor respective - mitropoliţilor şi episcopilor, şi sentinţele acestora sînt obligatori i pentru func­ ţionarii turci, pentru cadii etc., care trebuie să le aducă la îndeplinire. Ei au dreptul să aplice pedeps e sub forma amen­ zilor, a detenţiunilor, a bătăii cu bastonul şi a exilării. In afară de asta, propria lor biserică le conferă dreptul de exco­ municare. Pe lîngă amenzi, ei percep diferite taxe de p e urma proceselor civile ş i comerciale. Fiecare treaptă a ierarhiei clericale îşi are fixat preţul ei în bani. Patriarhul, pentru a primi învestitura, trebuie s ă plătească un tribut greu Diva­ nului, dar, la rîndul său, vinde clerului respectiv arhiepisco­ piile şi episcopiile, iar acesta se despăgubeşte vînzînd dem­ nităţile subalterne şi încasînd tribut de la popi. Aceştia, la rîndul lor, vînd cu amănuntul puterea pe care au cumpărat-o de la superiorii lor şi fac negoţ cu toate actele legate de slujba lor : botezuri, cununii, divorţuri şi testamente. Din acest expose * reiese limpede că cheia de boltă a sis­ temului de stăpînire a clerului asupra creştinilor ortodocşi din Turcia şi a întregii structuri a societăţii lor este supu­ nerea raialelor faţă de coran, care, la rîndul său, tratîndu-i ca pe nişte necredincioşi, deci ca pe o naţiune aparte în sens religios, sancţionează împletirea puterii spirituale cu a celei lumeşti în mîinile preoţimii lor. De aceea a desfiinţ a printr-o emancipare civilă supunerea lor faţă de coran înseamnă Î' acelaşi timp a desfiinţa supunerea lor faţă de cler şi a pro­ voca o revoluţie în relaţiile lor sociale, politice şi religioase, care din capul locului i-ar arunca în mod inevitabil în bra­ ţele Rusiei. Cine vrea să înlocuiască coranul cu un code civil ** trebuie să schimbe întreaga structură a societăţii bizantine după modelul occidental. Acestea sînt raporturile dintre musulman i ş i supuşii lor creştini. Se pune însă întrebarea : care sînt raporturile din­ t re musulmani şi străinii necredincioşi ? Dat fiind că în coran se spune că .orice străin este un duş­ man, nimeni nu se va încumeta să-şi facă apariţia într-o ţară musulmană fără să ia în prealabil unele măsuri de precauţie. *

**

-

expnere. cod civil.

-

Nota trad. Nota trad.

Declararea rzboiului

181

De aceea pnmu negustori europeni care şi-au asumat riscul de a face comerţ cu un asemenea popor au căutat din capul locului să obţină pentru ei personal condiţi i şi privilegii excepţionale, care ulterior au fost îns ă extins e asupra între­ gii lor naţiuni. Aşa au luat naştere capitulaţiile. Acestea sînt nişte diplome imperiale, nişte acte de privilegii , care sînt acordate de Poartă unor state eur.opene şi care permit supu­ şilor acestora să intre nestînjeniţi în ţările mahomedane, să-şi vadă în linişte de afacerile lor şi să oficieze serviciul divin potrivit cultului lor. Ele se deosebesc de tratate prin­ tr-o caracteristică esenţială, şi anume prin aceea că nu sînt nişte acte bazate pe reciprocitate, nu sînt discutate împreună de părţile interesate şi nu sînt acceptate pe bază de avan­ taj e ş i concesii reciproce. Dimpotrivă, capitulaţiil e sînt nişte concesii unilaterale din partea guvernului care le acord ă şi, în consecinţ ă , pot fi anulate de el oricînd găseşte de cuviinţă. Şi, într-adevăr, Poarta a anulat în repetate rînduri privilegiile acordate de ea unor state extinzîndu-le asupra altora sau le-a anulat cu desăvîrşire, refuzînd să le mai respecte. Acest caracter nesigur al capitulaţiilor le-a transformat într-o veş­ nică sursă de dispute, de plîngeri din partea ambasadorilor şi a dus la nesfîrşite schimburi de note contradictorii şi de firmane reînnoite la începutul fiecărei domnii . Tocmai în aceste capitulaţii îşi are originea dreptul pu­ terilor străine de a exercita un protectorat nu asupra supu­ şilor creştini ai Porţii, asupra raialelor, ci asupra coreligio­ narilor lor care vizitează Turcia sau care s-au stabili t în această ţară ca străini. Prima putere care a obţinut un ase­ menea p rotectorat a fost Franţa. Capitulaţiile încheiat e între Franţa şi Poarta otomană în 1535 sub Soliman cel Mare şi Francisc I, în 1 604 sub Ahmed I şi Henric al IV-iea ş i în 1 673 sub Mahomed al IV-iea şi Ludovic al XIV-iea au fost re­ înnoite , confirmate, repetate şi completate în 1 740 în culege­ rea intitulată : „Capitulaţii, sau tratate vechi şi noi între curtea Franţei şi Poarta otomană, reînnoite şi adăugite în anul 1 740 al erei noastre şi 1 1 53 al hegirei, traduse 0 (prima traducere oficială sancţionată de Poartă) „la Constantinopol de d-l Deval, secretar-tălmaci al regelui şi primul său dra­ goman la Poarta otomană" 109• Articolul 32 al acestui acord consfinţeşte dreptul Franţei de a-ş i exercit a protectoratul .supra tuturor mănăstirilor în care se profeseaz ă religia „francă 0, indiferent de statul căreia îi aparţin , şi asupra tutu­ ror pelerinilor franci la locurile sfinte.

Karl Marx

182

Rusia a fost prima putere care, în 1 774, a inclus capitu­ laţia, întocmită după modelul Franţei, într-un tratat, şi anume în tratatul de la Kuciuk-Kainargi. Tot aşa şi Napoleon a con­ siderat util în 1 802 să facă din existenţa şi menţinerea capitulaţiei obiectul unui articol de tratat ş i să dea capitula­ ţiei caracterul unui contract sinalagmatic. Dar care este totuşi legătura dintre problem a protecto­ ratului şi aceea a locurilor sfinte ? Problema locurilor sfinte este problema protectoratului asupra comunităţilor religioase ale creştinilor ortodocşi care au fost înfiinţate la Ierusalim şi asupra clădirilor pe care le posedă ele pe pămîntul sfînt, în special asupra bisericii sfîntu­ lui mormînt. Se înţelege că posesiunea, în acest caz, nu în­ seamnă drept de proprietate, pe care coranul nu-l permite creştinilor, ci numai drept d e folosinţă, Acest drept de folo­ sinţă nu exclude cîtuşi de puţin posibilitatea ca celelalte comunităţi să oficieze şi ele serviciul divin în acelaşi loc ; posesorii nu au nici un fel de alte privilegii în afară de drep­ tul de a păstra cheile, de a intra în aceste clădiri ş i de a le repara, de a aprinde candela sfîntă, de a mătura în încăperi şi a întind e covoare, ceea ce în Orient se socoteşte a fi un simbol al posesiunii. Şi cum locurile sfinte sînt un fel de întruchipare a creştinismului, problema protectoratulu i a de­ venit şi ea din ce în ce mai acută. La posesiunea asupra locurilor sfinte şi a bisericii sfîntu­ lui mormînt sînt părtaşi catolicii, ortodocşii, armenii, abi­ sinienii, sirieni i şi copţii. Intre toţi aceşti diverş i pretendenţi a izbucnit un conflict. Monarhii europeni , care vedeau în aceste certuri religioase o problemă a influenţei pe care căuta s-o exercite fiecare din ei în Orient, s-au adresat în primul rînd stăpînilor acestui pămînt, paşalelor fanatice şi lacome, care abuzau de situaţia lor. Poarta otoman ă şi sluj­ başii ei au ad.optat extrem de supărătorul systeme de bascule \ dînd dreptate, pe rînd, catolicilor, ortodocşilor şi armenilor, cerînd şi primind aur din mîinile unora şi ale altora şi făcînd haz pe seama tuturor. Abia apucau turcii să acorde un firman prin care recunoşteau catolicilor dreptul de posesiune asupra unui loc disputat, că se prezentau şi armenii cu o pungă mai grea şi obţineau numaidecî t un fir­ man contrar celui dintîi. Aceeaşi tactică era aplicat ă şi faţă de .ortodocşi, care, în afară de aceasta, după cum se certifică în mod oficial în diferite firmane ale Porţii şi „hadjets" (hotă*

-

sistem de pendulare.

-

Nota trad.

Declararea rzboiului

183

rîri) ale slujbaşilor ei, ştiau cum să-şi procure titluri de pose­ siune false şi apocrife. In alte cazuri , hotărîrile luate de guvernul sultanului erau zădărnicite de lăcomia şi reaua­ voinţă a paşalelor şi a slujbaşilor inferiori din Siria. Atunci trebuia să se înceapă din nou tratative, să se numească noi comisari şi să se facă noi sacrificii băneşti. Ceea ce Poarta făcea altădată pentru bani a început să facă acum de frică, pentru a fi pr.otej ată şi ocrotită. După ce a cedat în faţa pre­ tenţiilo_r Franţei şi a revendicărilor catolicilor, ea se grăbeşte să facă aceleaşi concesii Rusiei şi ortodocşilor, încercînd astfel să scape de o furtună căreia nu se simte în stare să-i ţină piept. Căci nu există sanctuar, paraclis sau piatră din biserica sfîntului mormînt care să nu fi fost folosit ă pentru a provoca zîzanii între diferitele comunităţ i creştine. In jurul sfîntului mormînt găsim o îngrămădire de tot felul de secte creştine, ale căror pretenţii religioase ascund tot atîtea rivalităţi politice ş i naţionale. In Ierusalim şi la locurile sfinte trăiesc oameni de diferite naţionalităţi, care după apartenenţa lor religioasă se împart în catolici, greco-ortodocşi, armeni, copţi, abisinieni şi sirieni. Greco-.o rtodocşii sînt în număr de 2.000, catolicii - 1 .000, armenii 350, copţii - 1 00, sirienii - 20, iar abisinie­ nii - 20 ; în total 3 .490. In Imperiul otoman trăiesc 1 3.730.000 de greco-ortodocşi, 2.400.000 de armeni şi 900.000 de catolici. Fiecare dintre aceste grupuri, la rîndul său, se subîmparte în altele mai mici. Biserica greco-ortodoxă, despre care am vor­ bit mai înainte şi care recunoaşte pe patriarhul de l a Con­ stantinopol, se deosebeşte în mod radical de biserica ortodoxă rusă, a cărei autoritate spirituală supremă este ţarul, şi de cea elenă, ai cărei şefi supremi sînt regele şi sinodul de la Atena. La fel şi catolicii se subîmpart în romano-catolici, greco-uniţi şi maroniţi ; armenii - în gregorieni şi armeni· catolici ; o subîmpărţire asemănătoare exist ă la copţi şi la abisinieni. Cele trei biserici care predomină în locurile sfinte sînt biserica greco-ortodoxă, cea catolică şi cea armeană. Se poate spune că biserica catolică reprezintă mai ales popoare latine, cea greco-ortodox ă - popoare slave, slavi din Turcia şi eleni, iar celelalte biserici - popoare asiatice şi africane. Ne putem lesne închipui cum toate aceste elemente în­ vrăjbite asaltează sfîntul mormînt, cum se războiesc între ei nişte călugări, a căror rivalitate are drept motiv aparent o stea de la Betleem, o draperie oarecare, cheia unu i sanctuar, -

14

Kal Max

un altar, un mormînt , un pristol, o pernă, într-un cuvînt do­ rinţa de a obţine un privilegiu de-a dreptul ridicol. Pentru a înţelege ce reprezintă această cruciadă a călu­ gărilor, trebuie să avem în vedere, în primul rînd, modul lor de viaţă şi, în al doilea rînd, felul locuinţelor lor. „Toate lepădăturile astea religioase ale diferitelor naţiuni - po­ vestea nu de mult un călător - trăiesc la Ierusalim n izolare unele faţă de altele, duşmănindu-se între ele şi făcîndu-şi concurenţă ; ele alcătuiesc o populaţie nomadă, care se completează necontenit cu ele­ mente din rîndul pelerinilor şi care, pe de altă parte, este decimat. de ciumă şi de mizerie. Europeanul moare sau se întoarce după cîţiva ani n Europa, paşalele şi garda lor pleacă la Damasc sau la Constan­ tinopol, iar arabii fug în deşert. Ierusalimul este un loc n care toţi vin pentru un timp oarecare şi nimeni nu rămîne definitiv. In oraşul sfînt, fiecare trăieşte de pe urma religiei sale : greco-ortodocşii şi ar­ menii - din pomenile celor 12.000 sau 13.000 de pelerini care vizitează în fiecare an Ierusalimul, iar catolicii - din subsidiil e şi ajutoarele tri­ mise de coreligionarii lor din Franţa, Italia etc."

In afară de mănăstirile şi sanctuarele lor, creştinii posedă la Ierusalim mici locuinţe sau chilii, construite alături de biserica sfîntului mormînt şi ocupate de călugării care tre­ buie să păzească, zi şi noapte, acest loc sfînt. La anumite intervale de timp, călugării care fac de pază sînt schimbaţi de alţii. Chiliile au o singură uşă, care duce în interiorul bisericii ; călugării păzitori primesc hrană din afară printr-o ferestruică. Uşile bisericii stau încuiate şi sînt păzite de turci, care le deschid numai pentru bani şi le închid după cum le dictează capriciile sau lăcomia lor. Certurile dintre feţele bisericeşti sînt întotdeaun a cele mai veninoase, spunea Mazarin. Ce să mai spunem atunci de aceste feţe bisericeşti, care nu numai că trăiesc, toate, pe seama locurilor sfinte, dar îşi duc existenţa chiar în aceste locuri, şi încă toate laolaltă I Pentru întregire a tabloului tre­ buie să amintim că părinţii bisericii catolice, care, aproape fără nici o excepţie, sînt originari din Roma, Sardinia, Neapole, Spania şi Austria , privesc toţi cu aceeaşi invidie la protectoratul francez, pe care ar vrea să-l înlocuiască cu un protectorat al Austriei, al Sardiniei sau al Neapolelui, cu atît mai mult cu cît regele Sardiniei şi cel al Neapolelui şi-au conferit amîndoi titlul de rege al Ierusalimului. La acestea se adaugă şi faptul că populaţia sedentar ă a Ierusalimului numără vreo 1 5.500 de suflete, dintre care 4.000 de musul­ mani şi 8.000 de evrei. Musulmanii - turci, arabi şi mauri -, care reprezintă cam un sfert din întreag a populaţie, sînt, fi-

Delararea răzoiului

185

reşte, stăpîni din toate punctele de vedere, deoarece slăbi­ ciunea guvernului turc de la Constantinopol nu se răsfrînge în nici un fel asupra situaţiei lor. Mizeria şi suferinţele pe care le îndură evreii din Ierusalim sînt de nedescris. Ei lo­ cuiesc în cartierul cel mai murdar al oraşului, care poartă numele de Haret-el-Iahud şi e situat între Sion şi Moria, unde se află sinagogile lor, şi formează în permanenţ ă un obiect de asuprire şi intoleranţă din partea musulmanilor ; insultaţi de ortodocşi, persecutaţi de catolici, ei trăiesc doar din da­ rurile sărăcăcioase pe care le primesc de la fraţii lor din Europa. Dar evreii de aici nu sînt locuitori de baştină, ci au venit din ţ ări diferite şi îndepărtate, fiind atraşi la Ierusalim doar de dorinţa de a trăi în valea Iosafat ş i de a muri chiar în locurile unde se aşteaptă s ă apară mesia. „In aşteptarea morţii - scrie u n autor francez -, ei suferă şi se roagă. Cu ochii aţintiţi spre muntele Moria, unde se înălţa odinioară templul lui Solomon şi de care nu le este îngăduit să se apropie, ei varsă lacrimi pentru nenorocirile Sionului şi pentru soarta lor de oa­ meni dispersaţi în întreaga lume".

Pentru a pune vîrf acestor suferinţe, Anglia ş i Prusi a au trimis la Ierusalim, în 1 840, un episcop anglican, a cărui mi­ siune declarată era s ă- i convertească pe aceşti evrei. In 1 845 �I a fost crunt bătut şi batjocorit atît de evrei cit ş i de creştini şi de turci. Despre el se poate spune, pe drept cuvînt, că a fost primul şi unicul motiv de unire între toate religiile de la Ierusalim. Este limpede acum de ce oficierea în comun a serviciu­ lui divin de către creştini la locurile sfinte se reduce la ne­ sfîrşite şi desperate „răfuieli irlandeze " între diferitele gru­ puri de credincioşi ; dar, pe de altă p arte, aceste sfinte ră­ fuieli nu sînt altceva decit un paravan menit să ascundă un război cit se poat� de profan nu numai între state, dar şi între popoare, iar problema protectoratulUi asupra locurilor sfinte, care pare atît de ridicolă occidentalilor, însă este din cale-afară de importantă pentru cei din Orient, reprezintă doar una din fazele problemei orientale, care reapare mereu, este veşnic escamotată, dar nu este rezolvată niciodată. Scris de K. Marx la 28 martie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.054 din 15 aprilie 1854 Semnat

:

KaTl M a Tx

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

186

Karl Marx

Dezbaterile parlamentare asupra războiului Londra, marţi 4 aprilie 1854

O particularitate a tragediei engleze, care este atît de j ignitoare pentru sentimentele francezilor încît Voltaire spu­ nea despre Shakespeare că este un sălbatic beat 110 , constă în amestecul bizar de sublim şi josnic, de teribil şi grotesc, de eroic şi burlesc. D ar nicăieri Shakespeare nu-i încredinţează bufonului sarcina de a rosti prologul unei drame eroice. Onoarea acestei inovaţii i-a fost rezervată cabinetului de coaliţie. Mylord Aberdeen a jucat, dacă nu rolul unui bufon englez, cel puţin pe acela al unui Pantalone 1 11 italian. Unui observator superficial i se pare că toate marile mişcări isto­ rice se transformă, pînă la urmă, într-o farsă sau, cel puţin, într-o banalitate. Dar a încep e cu asta este o trăsătură ca­ racteristică numai tragediei intitulate Războiul cu Rusia•, al cărei polog a fost recitat în mod simultan vineri seara in ambele Camere ale parlamentului ; acolo. s-a discutat şi s-a adoptat în unanimitate răspunsul guvernului la mesajul tro­ nului, astfel ca el să poată fi înmînat, încă de ieri după­ amiază, reginei, care se instalase pe tr.onul ei de la palatul Buckingham. Cele petrecute la şedinţ a din Camera lorzilor pot fi descrise în foarte puţine cuvinte. Lordul Clarendo n a expus punctul de vedere al guvernului, iar lordul Derby pe acela al opoziţiei. Unul a vorbit ca un om care se află la putere, iar celălalt ca unul care a fost îndepărtat de la putere. Lordul Aberdeen, nobilul conte din frunte a guvenului, acest confident „spiritual" al ţarului, , ,scumpul, bunul, exce­ lentul" Aberdeen al lui Ludovic-Filip, „gentlemanul vrednic de toată stima" al lui Pius al IX-lea, cu toate că şi-a încheiat predica prin .obişnuitele scîncete pentru pace, a provocat, aproape tot timpul cît a vorbit, hohotele de rîs ale lorzilor, pentru că a declarat război nu Rusiei, ci săptămînalului Ion-

Dezbaterile parlamentare asupra războiului

187

donez „The Press". Lordul Malmesbury i-a ripostat nobilului conte. Lordul Brougham, această „muiere bătrînă şi proastă u , cum 1-a botezat William Cobbett, a făcut descoperirea că lupta în care s-au angajat „nu va fi de loc uşoară " . Contele Grey, care, animat de spirit creştinesc, a reuşit să transforme coloniile britanice într-o adevărată vale a plîngerii, a amin­ tit poporului englez că tonul şi spiritul în care s-au desfă­ şurat dezbaterile în legătură cu războiul, ca şi manifestările de ostilitate faţă de ţar şi de cazaci i lui, nu corespund spiri­ tului în care o naţiune creştină trebuie să înceap ă războiul. Contele de Harwicke şi-a exprimat părerea că Anglia nu dispune de mijloace suficiente pentru a face faţă flotei ruse. Forţele militare ale Angliei în Marea Baltică trebuie să cu­ prindă cel puţin 20 de vase de linie bine înarmate şi cu echi­ paje disciplinate, şi să nu se pornească la luptă, aşa cum s-a făcut, cu un grup de oamen i proaspăt recrutaţi, deoarece o asemenea gloată pe un vas de linie, în timpul une i operaţii, este un lucru mai rău decît orice altă gloată. Marchizul de Lansdowne a luat apărarea guvernului şi şi-a exprimat spe­ Ianţa că războiul va fi de scurtă durată şi se va termina printr-o victorie, deoarece (şi această explicaţie este caracte­ ristică pentru puterea de înţelegere a nobilului lord) „nu este un război dinastic, care are de obicei urmări dintre cele mai importante şi căruia cu mare greutate i se poate pune capăt" . Dup ă această plăcută conversazione *, î n care fiecare a spus ce avea pe suflet, răspunsul la mesaj a fost adoptat nemine contradicente **. Şi toate noutăţil e pe care le-am aflat din această conver­ sazione se reduc la cele cîteva declaraţii oficiale ale lordu­ lui Clarendon şi la o serie de date din istoria memorandumu­ lui secret din 1 844. Lordul Clarendon a declarat că „în mo­ mentul de faţă înţelegerea cu Franţa constă doar într-un schimb de note în care nu este vorba decît de indicaţii cu privire la operaţiile militare " . Prin urmare, în momentul de faţă nu există nici un fel de trata t între Anglia şi Franţa. Referindu-se la Austria şi Prusia, el a declarat că prima v a păstra o neutralitate armată, iar a doua se va menţine în simplă neutralitate, dar că „într-un război ca acesta, care se va desfăşura acum la graniţele ambelor state, nici unul din­ tre ele nu-şi v a putea păstra neutralitatea u . In încheiere, el a declarat că pacea prin care se va încheia viitorul război nu • **

-

-

convorbire. fără obiectii.

Nota trad Nota trad.

-

188

Karl Marx

va fi o pace glorioasă decît „dac ă va putea să asigure egali­ tatea de drepturi şi libertatea pentru supuşii creştini ai Turciei " . Dar noi ştim că şeic-ul-islam a ş i fost destituit, pentru c ă a refuzat s ă sancţioneze printr-o fetvă convenţia care ga­ ranta această egalitate de drepturi ; că populaţia vechi-tur­ cească din Constantinopol este extrem de agitată ; iar din­ tr-o telegram ă primită azi aflăm că ţarul a făcut cunoscut Prusiei că este gata să-şi retragă trupele din Principatele du­ nărene dacă puterile occidentale vor reuş i să impună Porţii un asemenea tratat. Ţarul nu urmăreşte altcev a decît dobo­ rîrea dominaţiei osmanlîilor. Şi, dac ă puterile occidentale se obligă să facă ele treaba asta în locul lui, atunci se înţelege că el nu va fi atît de nesocotit să se angajeze într-un război împotriva lor. Să trecem acum la istoria memorandumului secret, pe care o reconstitui din discursurile rostite de Derby, Aberdeen, Malmesbury şi Granville. Memorandumul „trebuia să fie o înţelegere provizorie, condiţională şi secretă între Rusia, Austria şi Anglia în vederea unor pregătiri referitoare la Turcia, Franţa urmînd să fie constrînsă să li se alăture fără nici un fel de consimţămînt din partea ei" . Acest memoran­ dum, pe care l-a descris în termenii sus-pomeniţi lordul Mal­ mesbury, a fost rezultatul unor convorbiri secrete între ţar, contele Aberdeen, ducele de Wellington şi sir Robert Peel. Ţarul a urmat sfatul lui Aberdeen atunci cînd s-a adresat lucelui şi lui sir Robert Peel. In controversa dintre lordul Aberdeen şi adversarii săi rămîne nelămurită chestiunea dacă documentul a fost elaborat de contele Nesselrode, după în­ toarcerea ţarului la Petersburg în urma vizitei făcute în An­ glia în 1 844, sau dacă el a fost elaborat chiar de miniştrii englezi înşişi pentru a-şi fixa, în scris, comunicăril e făcute de ţar. Legătura pe care o avea contele Aberdeen cu acest document se deosebea de simpla legătură pe care o are un ministru cu un document oficial oarecare, ceea ce - po­ trivit afirmaţiilor făcute de lordul Malmesbury - e dovedit d e un alt document, care n-a fost prezenta t Camerei. Memo­ randumul este considerat ca fiind extrem de important şi de natură să nu fie comunicat celorlalte puteri, cu toate asigu­ rările date de Aberdeen că el a făcut cunoscut Franţei „esen­ ţialul " . ln orice caz, ţarul nu ştia că fusese făcută o aseme­ nea comunicare. Memorandumul a fost aprobat şi sancţionat

Dezbaterile parlamentare asupra războiului

189

de ducele de Wellington şi de sir Robert Peel. Dar el n-a fost adus la cunoştinţă şi pus în discuţia cabinetului Peel, din care făcea parte pe vremea aceea şi lordul Derby. El nu era ţinut la un loc cu hîrtiile obişnuite ale ministerului afaceri­ lor externe, ci se afla în păstrarea personală a ministrului, care în caz de schimbare de guven îl preda direct succeso­ rului său ; la acest minister nu se afla nici un fel de copie. Cînd şi-a luat postul în primire, lordul Derby nu ştia nimic de existenţa memorandumului, deşi fusese el însuşi membru al cabinetului Peel în 1 844. Cînd contele Aberdeen a părăsit postul de ministru al afacerilor externe, a predat memoran­ dumul, într-o casetă, lordului Palmerston, care a transmis această cutie a Pandorei 11 2 succesorului său, ordul Granville, care, la rîndul său, cum singur ne-o spune, a înmînat-o la cererea baronului Brunnov, ambasadorul Rusiei - con­ telui Malmesbury atunci cînd acesta a preluat ministerul afa­ cerilor externe. Dar între timp pare să se fi produs o schim­ bare sau, mai precis, o falsificare a adevăratei semnături a documentului, deoarece contele de Granville l-a trimis con­ telui de Malmesbury cu o notă în care se specifica că este vorba de un memorandum elaborat de baronul Brunnov, în urma convorbirilor dintre împăratul Rusiei, sir Robert Peel şi lordul Aberdeen, numele ducelui de Wellington nefiind de loc menţionat. Nu se poate găsi un alt motiv pentru o ase­ menea falsă indicaţie decît dorinţa de a minimaliza impor­ tanţa memorandumului, prezentîndu-1 ca pe nişte simple în­ semnări ale ambasadorului, şi nu ca p e un document oficial provenit din cancelaria imperială de la Petersburg. Importanţa acordată de Rusia acestui document era atît de mare, încît, la 48 de ore după instalarea sa, lordul Mal­ mesbury a fost vizitat de baronul Brunnov, care l-a întrebat dacă l-a citit. Dar Malmesbury nu-l citise, deoarece i- a fost înmînat abia la cîteva zile după aceea. Baronul Brunnov a stăruit în mod deosebit asupra necesităţii ca el să citească acest document, care, după părerea lui, es te cheia tuturor tra tativelor cu Rusia. Din acel moment însă el n-a mai vorbit niciodată despre acest document cu membrii guvernului Derby, considerînd pesemne că guvernul tory este prea slab şi prea lipsit de stabilitate pentru a pune în aplicare politica rusă. In decembrie 1 852, guvernul Derby a demisionat, şi curînd după aceea, la 1 1 ianuarie, după ce s-a primit la Pe­ tersburg ştirea despre formarea guvernului de coaliţie, ţarul a ridicat din nou această problemă, ceea ce constituie o do·

190

Krl Max

vadă suficientă că, după părerea lui, „guvernul tuturor ta­ lentelor" este în stare să acţioneze mai departe pe baza acestui memorandum. Este vorba, prin urmare, de nişte dezvăluiri extrem de compromiţătoare făcute în Camera lorzilor de martorii cei mai irecuzabili, căci fiecare dintre ei a fost, la timpul său, prim-ministru sau ministru al afacerilor extene al Marii Bri­ tanii. Un ministru de externe englez încheie în secret cu Ru­ sia o „înţelegere condiţională" - potrivit expresiei folosite în memorandum -, şi nu numai fără sancţiunea parlamen­ tului, dar şi fără ştirea propriilor săi colegi, dintre care nu­ mai doi au fost iniţiaţi în acest secret. Timp de zece ani do­ cumentul nu este predat ministerului afacerilor externe, ci este păstrat într-o arhivă secretă de miniştrii care se succed. Ori de cite ori un ministru părăseşte scena, ambasadorul Rusiei îşi face apariţia la Downing Street 1 1 3 şi atrage atenţia noului titular că trebuie să ia în mod serios cunoştinţă de conţinutul tratatului, al tratatului secret care a fost încheiat de ţar nu cu reprezentanţele legale ale naţiunii, ci cu unul dintre miniştrii cabinetului, şi să acţioneze în conformitate cu linia de conduită prescrisă într-un memorandum rus elaborat în cancelaria imperială de la Petersburg. Dacă aceasta nu e o încălcare făţişă a constituţiei, dacă nu e complot şi înaltă trădare, dacă nu este o înţelegere se­ cretă cu Rusia, atunci nu mai ştim ce se înţelege prin aceşti termeni. Din aceste dezvăluiri aflăm, totodată , de ce criinalii, simţindu-se în deplină siguranţă, pot să rămînă nestînjeniţi la cîrma statului, şi încă într-o perioadă de război făţiş cu ace­ eaşi Rusie cu care ei, aşa cum s-a dovedit, au complotat în permanenţă, şi de ce opoziţia parlamentară nu este decît o simplă şarlatanie, menită să necăjească guvernul, iar nu s ă-l împiedice să-şi desfăşoare activitatea. Toţi miniştrii de ex­ terne şi , deci, toate guvernele care s-au perindat unul după altul, cu începere din 1 844, sînt complici la aceast ă crimă ; fiecare a devenit complice din momentul în care a neglijat să-l acuze p e predecesorul său şi a primit în tăcere cutia misterioasă. Simpla intenţie a fiecărui a de a p ăstra secretul face din el un vinovat. Tăinuind parlamentului complotul, fie­ care a devenit părtaş la complot. In faţa legii, cel ce ascunde bunuri furate este un infractor ca şi hoţul însuşi. De aceea, orice acţiune judiciară ar duce la prăvălirea în prăpastie nu numai a guvenului de coaliţie, dar şi a rivalilor lui, nu nu-

Dezbaterile parlamentare asupra războiului

191

mai a acestor miniştri, dar şi a partidelor parlamentare re­ prezentate de ei, şi nu numai a acestor partide, dar şi a cla­ selor dominante din Anglia. Ţin să remarc, en passant *, că singurul discurs demn de atenţie care a fost rostit în Camera lorzilor a fost acela al contelui Derby. D ar critica făcută de el memorandumului şi corespondenţei secrete - şi acest lucru îl pot spune şi des­ pre dezbaterile din Camera comunelor - nu conţine nimic în plus faţă de cele arătate în ampla expunere în legătură cu acest memorandum fatal şi cu această corespondenţă care jese din comun' * *. „Dreptul de a declara război este o prerogativă a coroanei, o pre­ rogativă reală, şi dacă regina se adresează parlamentului şi-l informeaă că a socotit necesar să înceapă războiul, asta nu poate constitui n motiv pentru Camera comunelor să discute dacă războiul este sau nu oortun. Datoria ei, în asemenea împrejurări, este să se unească strîns n j urul tronului şi abia mai tîrziu, cînd se va ivi un prilej potrivit �i corespunzător constituţiei, să ia în discuţie politica aceasta care a putut să ducă la război".

Astea au fost spuse de d-l Disraeli în Camera comunelor, şi în felul acesta au vorbit toţi membrii Camerei comunelor ; totuşi ziarul „Times " umple 1 7 coloane cu comentariile lor asupra acestei politici. De ce ? Tocmai pentru că acesta a fost un „prilej nepotrivit" şi pentru că vorbăria lor nu putea să ducă la nici un rezultat. Trebuie totuşi să facem o excepţie pentru d-l Layard, care a declarat limpede : „Dacă, după ce mă va fi ascultat, Camera va ajunge la convingerea că atitudinea miniştrilor trebuie să facă obiectul unei interpelări par­ lamentare, eu nu mă voi da în lături de la această obligaţie şi aş fi gata să-i rog pe miniştri �ă fixeze o zi cît mai apropiată în care aş putea să fac această interpelare".

Veţi înţelege acum de ce „Times" începe să se îndo­ iască de autenticitatea descoperirilor asiriene făcute de d-l Layard 114• Lordul J. Russell, care a dat citire mesajului în Camera comunelor, s-a deosebit de lordul Clarendon doar prin in­ tonaţia dată cuvintelor intangibilitate, libertate, independenţă şi civilizaţie, datorită căreia s-a ales cu aplauzele publicului său mai de rînd. *

*

-

în treacăt. Nota trad. Vezi volumul de faţă, pag. 148-159 şi 160-176. -

-

Nota red.

t92

Karl Marx

D-l Layard, luînd cuvîntul în replică, a comis două gafe qrosolane, care au stricat impresia lăsată de discursul său, în general, remarcabil. In primul rînd, el a încercat să dove­ dească existenţa a două elemente opuse în guvernul de coa­ litie : a elementului rusesc şi a celui englezesc, a fracţiunii lui Aberdeen şi a fracţiunii lui Palmerston , cînd în realitate aceste două fracţiuni nu se deosebesc între ele decît prin limbajul lor şi prin modul în care îşi manifestă slugărnicia faţă de Rusia. Unul dintre lideri este adept al Rusiei pentru că nu o înţelege, iar celălalt cu toate că o înţelege. Primul este, de aceea, un partizan făţiş al Rusiei, în timp ce al doilea este un agent secret al ei. Primul slujeşte deci în mod dezin­ teresat, în timp ce al doilea e plătit pentru serviciile sale. Primul este mai puţin periculos, deoarece se află în contra­ dicţie făţişă cu sentimentele poporului englez ; al doilea aduce prejudicii ireparabile, fiindcă se prezintă drept o în­ truchipare a ostilităţii naţionale împotriva Rusiei. Cit despre d-l Layard, este de presupus că el nu-l cunoaşte pe omul pe care-l contrapune lui Aberdeen. Pentru d-l Disraeli însă, care s-a folosit de aceeaşi contrapunere, nu exist ă o asemenea scuză. Căci nimeni nu-l cunoaşte mai bine pe lordul Palmer­ ston decît acest şef al opoziţiei, care încă din 1 844 a decla­ rat că niciodată politica extenă a unui ministru n-a fost atît de nefastă pentru interesele britanice ca politica dusă de no· bilul lord. A doua gafă comisă de d-l Layard a fost afirma­ ţia lui că „Timesu este ,organul de presă direct al partidului lui Aberdeen, - şi asta pe temeiul că corespondenţa secretă şi confidenţială, la numai două-trei zile de la sosirea ei , îi funiza acestui ziar material pentru articolele lui de fond, care urmăreau să convingă ţara să-şi dea asentimentul pen­ tru necinstita tranzacţie pusă la cale la Petersburg ; este vorba mai cu seamă de articolele apărute în lunile februarie şi martie ale anului trecuţ. Layard ar fi făcut mai bine dacă, asemenea lordului Palmerston, ar fi conchis că acest material este furnizat ziarului de către ambasada rusă din Londra ; aceasta i-ar fi dat posibilitatea să demonstreze că „Times• ş i ministerul afacerilor externe sînt, amîndou ă , nişte organe ale cabinetului de la Petersburg. Intrucît socot că „Times" reprezintă într-adevăr o forţă mai importantă decît guvernul de coaliţie - şi aceasta nu datorită p ărerilor lui, ci relatărilor făcute de el, din care iese la iveală caracterul trădător al acestei corespondenţe

D>zbaterile parl amentare asupra războiului

193

secrete -, citez în întregime declaraţia făcută de d-l Layard împotriva acestui ziar. „Prima dintre aceste depeşe secrete a sosit în Anglia la 23 ianuarie 1 853, iar la 26 ale aceleiaşi luni a apărut în «Timeso primul dintre articolele la care s-a referit vorbitorul. Depeşa următoare a fost pri­ mită la 6 februarie 1353, iar pe data de 1 1 ale lunii, adică după pa­ tru zile, a apărut în «Times» un articol special din care citez un pa­ saj. In acest articol se spunea : :Nu credem ca Rusia să ducă o poli­ tică menită să grăbească izbucnirea unei catastrofe în Orient ; tot­ odată Anglia îşi va oferi din nou bunele oficii pentru a atenua pri­ mejdia unei situaţii care devine critică. Totuşi nu trebuie să uităm că încercarea de a prelungi stăpînirea brutală şi şubredă a turcilor în Europa nu poate fi înfăptuită decît subordonînd nişte provincii r­ litoare şi o numeroasă populaţie creştină unei guvenări barbare ; şi noi vom fi bucuroşi dacă civilizaţia şi creştinismul vor repara pre­ j udiciile pricinuite de cucerirea otomană». Ziarul cTimes„, în numărul său din 23 februarie 1853, după ce făcea o serie de observaţii în legătură cu starea de epuizare a Tur­ ciei, scria din nou : :Extrema decădere politică, lipsa totală de oameni capabili şi in­ coruptibili în rîndurile cîrmuitorilor e i, scăderea populaţiei musul­ mane şi secătuirea vistieriei, Poarta le îmbină, printr-un contrast ciu­ dat, cu stăpînirea asupra unora dintre cele mai fertile regiuni, a unora dintre cele mai bune porturi şi a unora dintre popoarele cele mai în­ treprinzătoare şi mai talentate din sudul Europei.. . Este greu de în­ ţeles cum un rău atît de mare şi de vădit poate să-şi găsească, vreme atît de îndelungată, apărători în rîndurile unor oameni politici ca­ r-l privesc ca pe un bine relativ ; şi, cu toate că ne dăm seama de dificultăţile pe care le-ar provoca orice schimbări e teritoriul unui imperiu atît de vast, sîntem totuşi înclinaţi să privim cu satisfacţie, şi nu cu nelinişte apropierea momentului> - de unde ştie «Times> că se apropie un asemenea moment ? - ccînd nu va mai putea fi pre­ lungită dominaiia unui guvern cum este acela al Porţii asupra unei ţări ca aceea care se află sub stăpînirea ei. Poate că acest moment nu este aşa departe pe cît se crede şi poate că unii oameni de stat înţe­ lepţi pregătesc de pe acum măsuri pentru o asemenea eventualitate, e care nu o vor putea aîna la nesfîrşit. Noi nu credem şi nici nu vrem să presupunem că Austria şi Rusia au în momentul de faţă sau au elaborat dinainte, fără ştirea celorlalte puteri europene - nis­ cai planuri ostile pretenţiilor teritoriale ale Imperiului otoman. Avem temeinice motive să credem» - şi noi ştim ce înseamnă asta cînd o spune «Times» - «Că prinţul Menşikov a fost trimis d e la Petersburg la Constantinopol în calitate de trimis extraordinar cu o misiune spe­ cială, şi anume să declare, în numele împăratului Nicolaie, că ţarul, ca şef al bisericii ortodoxe, nu se poate supune şi nu poate îngădui ca biserica răsăriteană să se supună condiţiilor prevăzute de firma­ nul în legătură cu locurile sfinte din ţara sfîntă, pe care l-a obţinut de curînd ambasadorul Franţei». Prima nfomaţie în legătură cu misinea prinţului Menşikov a fost cea cuprinsă în depeşele trimise de sir H. Seymour, car e au so­ sit la 14 şi 21 februarie. Este de relevat că la 6 martie 1853 a fst primită depeşa în care era expus tot planul împăratului Rusiei cu privire la împărţirea Turciei. Răspunsul la această depeşă, aşa cn 13

-

Mx-ngels,

pere,

voi. 10

19t

Kal Max

am mai arătat, a fost trimis abia la 23 martie ; pînă la 13 martie nu s-a ţinut nici o şedinţă a cabinetului, cu toate că unii membri ai gu­ venului primiseră cu o săptămînă înaint e textul propunerii împă­ ratului. Această propunere a fost prezentată colegilor lor abia la 1� martie ; în schimb ea a fost comunicată încă înainte de această dată ziarului «Times>, căci la 7 martie, a doua zi după primirea depeşei� despre care nu puteau să ştie deocamdată decît doi sau trei membri ai cabinetului şi pe care nu putuse s-o vadă nici un funcţionar a' ministerului afacerilor externe, în «Times> a apărut un articol amă­ nunţit (Ascultaţi ! Ascultaţi !) în care se spunea între altele : «Situaţia Imperiului turcesc şi atitudinea puterilor europene faţă de Orient sînt chestiuni asupra cărora ar face bine să reflecteze oa­ meni i politici şi presa independentă, pentru a-şi forma şi exprima un punct de vedere, cu toate că înfăptuirea planurilor respective este încă o treabă inoportună şi cu scadenţă depărtată. Oamenii de stat, care sînt nevoiţi să se ocupe de chestiuni politice de fiecare zi şi să se conformeze de fiecare dată regulilor unei aşa-zise raţiuni de stat, sînt nevoiţi să se mişte într-un cadru mai îngust şi, pe cît se vede, nu sînt în stare să formuleze o idee nouă sau originală dacă ea n. formează în prealabil obiectul atenţiei şi reflecţiilo r publicului». Nobilul lord ar trebui să acorde o atenţie deosebită cuvintelor imediat următoare, căci ele se referă la obiecţia ridicată de el : «Iată de ce nu sîntem de loc surprinşi că, făcînd aluzie la dificultăţile re­ cent ivite în Turcia şi, mai ales, la graniţele ei europene, lordul Johb Russell a declarat că nu e de acord cu părerile care au fost formulate în ultima vreme în această privinţă şi, la rîndul său, a repetat - cu întreaga sa răspundere de persoană oficială - vechea poveste despre integritatea şi independenţa Imperiului otoman. Pe noi însă nu ne impresionează asemenea argumente». De unde ştia autorul articolului despre dezacordul nobilului lord ? (Ascultaţi !). Mai departe, în articol se spune : «Noi nu sîntem de acord cu părerea lordului J. Russell că în m­ mentul de faţă Europa n-ar putea fi lovită de o calamitate mai mare­ decît necesitatea de a discuta ce trebuie făcut dacă se va pune pro­ blema împărţirii Imperiulu i turcesc>. Camera ar trebui să acorde atenţie următoarelor cuvinte, car­ sînt aproape identice cu cele rostite de împăratul Rusiei : cNoi credem că ar fi o calamitate şi mai mare dacă dezmembra­ rea Turciei ar începe înainte de a se fi discutat această problemă». (Ascultaţi ! Ascultaţi !). Sînt aceleaşi cuvinte. Apoi autorul articolu­ lui continuă : «Şi aici fie-ne îngăduit să ne exprimăm surprinderea că un om de stat poate să facă confuzie între politica pe care ar trebui s-o aplice în caz de destrămare a Imperiului turcesc şi politica a cărei urmare a fost împărţirea Poloniei. Considerentele raţiunii de stat îşi păstrează. bineînţeles, întreaga lor valabilitate atunci cînd e vorba de menţine­ rea integrităţii şi independenţei Imperiului turcesc. Dar aceste con­ siderente, cărora li se pot opune nenumărate aspecte negative, nu în­ seamnă în fond altceva decît teama de a trece la rezolvarea unei pro­ bleme importante şi complicate. Intr-adevăr, în această privinţă există prejudecăţi atît de puternic înrădăcinate şi care au fost cu deosebire încuraj ate în ultimii ani, că pma şi încercarea de a discut­ problema în lumina adevăratei ei semnificaţii este privită, în unele

Dezbaterile parlamentare asupra războiului

195

cercuri, ca un act de destrăbălare politică şi ca o încălcare a tuturor legilor care leagă diferitele state între ele'» Articolul următor a apărut la 10 martie. Camera consideră, poate, că dovezile prezentate pînă acum şi menite să arate că autorul arti­ colului din «Times» folosea întocmai termenii din depeşe nu sînt destul ie concludente. Articolul pe care-l voi citi acum nu va lăsa să subziste nici o îndoială în această privinţă. La 10 martie a apărut un articol eare începea cu aceste cuvinte : «Prinţul Menşikov vine cu o misiune diplomatică mai precisă, şi avem toate motivele să credem că instrucţiunile lui au n caracter mai împăciuitor decît acelea al e contelui Leiningen». O apreciere în termeni asemănători se poate găsi şi în depeşa tri­ misă de sir H. Seymour la 21 februarie : «Excelenţa-sa (contele Nesselrode) a ţinut să mă asigure că instruc­ ţiunile pe care le va primi prinţul Menşikov vor fi de natură împă­ ciuitoare>. Mai departe, în articol se spune : «Ne încumetăm să spunem că oamenii de stat din zilele noastre dau dovadă de o oarecare lipsă de resurse atunci cînd au de-a face cu o problemă care priveşte soarta civilizaţiei în unele provincii în­ tinse, refacerea supremaţiei pe care a avut-o cîndva creştinismul în toată Europa, asigurarea progresului şi a bunăstării pentru milioane de oameni ; singura soluţie asupra căreia ei pot cădea de acord este aceea de a înfăşura un cap de turc într-un turban şi de a-l considera mai departe drept simbol al forţei şi stăpînirii>. La 19 martie a avut loc o şedinţă a cabinetului, în cadrul căreia s-a discutat depeşa primită la 6 martie ; răspunsul la această depeşă, care a fost trimis la 23 martie, cuprindea următorul pasaj : «Deşi gu­ vernul maiestăţii-sale consideră necesar să respecte principiile poli­ ticii care au fost expuse în depeşa de la 9 februarie a lordului John Russell, el împărtăşeşte bucuros dorinţa împăratului ca discutarea sinceră a problemei să fie continuată». In aceeaşi zi a apărut în «Times> un articol în care puteau fi gă­ site unele din frazele folosite de lordul Clarendon în depeşa sa. Arti­ colul începea astfel : «Părerile noastre în legătură cu situaţia actuală şi cu perspecti­ vele de viitor ale Imperiului otoman nu coincid cu punctul de ve­ dere al lordului J. Russell, aşa cum a fost el expus în Camera comu­ nelor. Aceste păreri se deosebesc de politica pe care a dus-o ţara noastră în trecut în diferite ocazii şi sînt complet diferite de sistemul Pe care încearcă să-l apere, în chip nu tocmai strălucit şi fără prea nult succes, cea mai mare parte din presa londoneză>. Presei britanice îi face cinste că nu împărtăşeşte punctul de ve­ dere al ziarului «Times», cu toate că nu posedă strălucitele pene epi­ gramatic e care au zdruncinat cîndva situaţia unui ministru al colo­ niilor şi au fost cit pe-aci să răstoane n cabinet. Către sfîrşitul acestui articol din «Times> se spune : «Eb (împăratul) «a declarat că e animat de dorinţa de a păstra bne relaţii cu ţara noastră şi de a-i cîştiga încrederea. Tratativele duse de el în această problemă vor pune la încercare sinceritatea asi­ gurărilor lui ; el nu ne poate oferi o mai bună dovadă de moderaţie şi de bunăvoinţă faţă de Turcia şi de restul Europei decît arătîndu-se gata să colaboreze şi de acum înainte, în această direcţie, cu guvernul britanic> . 1 3*

196

Karl Marx

Chiar în ziua cînd ziarul «Times> scria că încercările sale de a împăca publicul britanic cu mpărţirea Turciei au dat greş, răspunsul la depeşă, după o amînare de 16 zile, a fost trimis la Petersburg. (Ascultaţi ! Ascultaţi !). Cred că nu e nevoie să vă mai obosesc cu alte ci­ tate din «Times>".

D·l Bright l-a sprijinit pe d-l Cobden pentru a- i oferi lor­ dului Palmerston o nouă ocazie să-şi cîştige popularitate prin atacuri vulgare la adresa Rusiei şi printr-o apărare, cu pre­ făcută energie, a politicii de război. Palmerston a declarat între altele : „Dar cei care au urmărit vreme mai îndelungată problemele euro­ pene ştiu, cred, că intenţiile Rusiei în ce priveşte Turcia nu datează de ieri şi, în general, nu sînt de dată recentă. (Ascultaţi !). Se ştie că de multă vreme politica Rusiei a avut ca obiectiv permanent şi noto­ riu să pună stăpînire cel puţin pe partea europeană a Turciei, iar după aceea şi pe Turcia asiatică. Această politică a fost urmărită fără abateri şi cu o perseverenţă sistematică. Ea n-a fost pierdută din ve­ dere niciodată. Cînd s-au ivit ocazii favorabile, s-au făcut paşi îna­ inte, iar cînd au fost întîmpinate obstacole, s-au făcut paşi înapoi, însă numai pentru a folosi mai bine prilejul care se ivea dup ă aceea. (Ascultaţi ! Ascultaţi !). Tergiversările n-au fost niciodată un mijloc potrivit pentru a potoli Rusia sau pentru a o determina să renunte la planurile ei. Politica ei a fost să-şi urmărească întotdeauna ţelul � să nu se pripească, să nu-şi piardă obiectivul propus, prin acapararea lui prematură, ci să vegheze asupra orientării politice a celorlalte gu­ vene europene şi să se folosească de orice ocazie care oferă o posi­ bilitate, fie ea cît de mică, de apropiere de scopul final ce şi l-a fixat" -

Dacă comparăm această declaraţie a lordului Palmerston cu declaraţiile făcute de el în anii 1 829 , 1 830, 1 83 1 , 1 833, 1 836, 1 840, 1841, 1 842, 1 843, 1 846, 1 848, 1849, constatăm că este vorba de un răspuns dat nu atît d-lui Bright cît propriei sale politici din trecut 115• Dar, în timp ce încearcă să-şi cîş­ tige simpatia publicului prin atacuri vehemente împotriva Rusiei, acest duşman perfid îşi asigură, pe de alt ă parte, sim­ patia ţarului prin următoarea observaţie : „Dar, domnilor, condamn eu guvernul rus pentru că duce o ase­ menea politică ? O politică de expansiune dusă cu mijloace legale este o politică pe care o puteţi considera periculoasă pentru dv. şi pe care puteţi s-o combateţi sub motivul că ar ameninţa independenţa şi libertatea altor state, dar nu poate să constituie un motiv pentru a condamna guvenul care o înfăptuieşte, dacă el se foloseşte d e mij­ loace deschise, sincere şi îndeobşte recunoscute, fără secrete, subter­ fugii sau înşelătorii. C u regret trebuie să recunosc că, în cursul ulti ­ melor evenimente, guvenul rus n-a urmat o cale deschisă şi sinceră, care l-ar fi putut îndreptăţi să-şi mărturisească făţiş şi să-şi proclame cu curaj politica sa".

Dezbaterile parlamentare asupra războiului

197

Dar singurul lucru care i se poate reproşa guvernului rus este tocmai sinceri tatea sa fatală, dup ă cum s-a exprimat d-l Disraeli. Prin urmare, Palmerston, condamnînd ceea ce Rusia n-a făcut, aprobă întru totul ceea ce ea într-adevăr a făcut. Critica făcută de d-l Disraeli documentelor secrete a fost, ca de obicei, inteligentă, dar nu şi-a atins scopul, din cauza declaraţiei lui că acum nu-şi are rost critica şi că el a luat cuvîntul în Cameră numai pentru a sprijini mesajul tronului. Este penibil să vezi cum, din considerente de mărunt carie­ rism şi de politică de partid, un om atît de înzestrat îl lingu­ şeşte pe un Palmerston oarecare, şi nu numai în parlament, dar şi în ziarul său „The Press" , care e cunoscut prin serio­ zitatea lui. In şedinţa de ieri a Camerei, sir J. Graham a adus ştirea că flota a intrat în Marea Neagră şi că în momentul de faţ. se afl ă în apropiere de Vama. Lordul Aberdeen a anunţat în Camera lorzilor că marţi 1 1 aprilie intenţionează să propună întreruperea lucrărilor Ca­ merei pînă joi 27 aprilie. Scris de K. Marx la 4 aprilie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.055 din 17 aprilie 1854

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

198

Karl Marx

• Rusia şi puterile gemane. - Preţurile cerealelor Londra, vineri 7 aprie 185�

Lordul Clarendon a declarat aseară, în Camera lorzilor„ că „are tot temeiul să creadă" · c ă ştirea despre o debarcare în Dobrogea a 4.000 de ruşi aduşi cu vase de transport de la Odesa este inexactă. El nu are cunoştinţ ă că flota rusă ar fi p ărăsit Sevastopolul, care se află aproape tot timpul sub ob­ servaţia vaselor de război engleze sau franceze. Referindu-se Ia aparenta inactivitate o flotelor, el ar vrea să spun ă că o blocadă împotriva Sevastopolului şi Odesei ar putea fi între­ prinsă numai cu participarea întregii flote aliate şi că, dato­ rită anotimpului nefavorabil, aceasta ar fi o operaţie pericu­ loasă. De aceea consideră că s-a procedat cît se poate de just din punct de vedere politic cînd s-a reţinut flota la Beykoz. Corespondentul din Viena al ziarului „Times" s e alătură acestei păreri a lordului Clarendon şi, mai mult decî t atît„ dezvăluie adevăratele raţiuni care stau la baza politicii lui. De cînd s-a aflat despre tratativele în legătură cu „elibera­ rea creştinilor " , temerile în ce priveşte izbucnirea unor răs­ coale la Constantinopol au devenit mai întemeiate ca oricînd. De aceea ar fi fost cît se poate de „nepolitic" să se îndepăr­ teze flota din Bosfor înainte de sosirea unor forţe terestr­ îndeajuns de puternice, adică suficiente pentru a-i reduce l a tăcere pe turci. In Camera comunelor, lordul John Russell a declarat c> răspunderea pentru tulburările din Grecia revine curţii de la Atena, care le-a sprijinit - la început pe ascuns, iar acum în mod făţiş. Dezbaterile p arlamentare din această săptămînă nu pre-· zintă nimic interesant, în afară de discuţiile în jurul propu­ nerii d-lui Moore cu privire la instituirea unui comitet spe­ cial, care să examineze cazul numirii lui H. Stonor ca jude-

Rusia şi puterile gemane. - Preţurile cerealelor

t99

cător în colonia Victoria. In cadrul unei şedinţe închise a Camerei s-a stabilit că numitul Stonor s-a făcut vinova t de corupţie în timpul alegerilor care au avut loc în 1 853 în oră­ şelul Sligo. Camera a adoptat hotărîrea de a institui o comisie. In realitate însă urmărirea d-lui Stonor nu este decît un pre­ text pentru reluarea pe o bază nouă a luptei dintre cele două fracţiuni ale brigăzii irlandeze care s-a scindat 1 1 6 • Cit de mult este antrenată şi implicată în aceste scandaluri irlan­ deze clica ipocrită a d-lui Gladstone şi a adepţilor săi peelişti se poate vedea din următorul fragment dintr-un comentariu al lui „Moning Post " : „In s crisorile care au fost date la iveală, în zvonurile cele mai răspîndite, ca şi în documentele prezentate n cursul ultimelor săptă­ mîni în faţa comisiilor parlamentare sînt multe lucuri menite să întărească bănuiala că de cîtva timp fracţiunea peelistă din cadrul coaliţiei foloseşte n mod sistematic anumiţi agenţi pentru a influenţa alegerile din Irlanda şi că ea le-a pus la dispoziţie în acest s cop mari sme de bani. Deosebit de compromis este ducele de Newcastle. După cum s-a aflat, a avut loc, pe cît se pare, în urma indicaţiilor date de el, o consfătuire în legătură cu înaintarea n grad a persoanelor im­ plicate n aceste maşinaţii electorale'".

Ziarul „Daily News " publică în numărul său de azi tra­ tatul încheiat între Franţa, Anglia şi Turcia, în care găsim însă numai textul înţelegerii cu privire la operaţiile militare. Puterile .occidentale se feresc să formuleze sub forma unui tratat adevăratele condiţii ale „ajutorului acordat sultanului " . Aceste condiţii sînt impuse d e lordul Stratford d e Rcdcliffe cu ajutorul ameninţărilor in loco * şi sînt prezentate apoi ca un act liber consimţit al guvernului turc. Misiunea de pace a prinţului Mecklenburg la Berlin n-a avut alt scop decît să ofere regelui Prusiei un nou pretext pentru a se ţine deoparte de alianţa occidentală. Mi se scrie de la Berlin că Rusia e dispusă să recunoască declaraţia de neutralitate a Suediei numai dacă regele îşi asumă obligaţia să ordone din nou comandanţilor porturilor suedeze să res­ pecte vechile reguli potrivit cărora în raza de bătaie a bate­ riilor de coastă au voie să ancoreze cel mul t patru nave de război străine. Intrucît acest ordin se deosebeşte în mod ra· dical de regulile de neutralitate adoptate de Suedia şi Dane­ marca, e de aşteptat să se înceapă noi tratative între puterile scandinave, de o parte, şi puterile occidentale , de altă parte. La Stockholm este larg răspîndită părerea că ruşii vor re*

-

la faţa locului

-

Nota trad.

200

Karl Marx

nunţa la ocupaţia lor asupra insulelor Aland, îşi vor dărîma fortificaţiile lor de pe aceste insule şi vor evacua tunurile şi celelalte materiale de război. O telegramă primită în cursul zilei de azi anunţă că această măsură a şi fost pusă în apli­ care 117 • Corps d'observation * austriac din părţile de sud-est ale Ungariei este acum, din toate punctele de vedere, pe picior de război şi a ocupat diferitele poziţii care i-au fost indicate. Pentru concentrare a fost nevoie de 1 0· 1 2 zile. Ziarele ger­ mane, în general, consideră că această armată are menirea să atace armata turcească din flanc, în cazul cînd Austria se va alătura în mod activ Rusiei, şi că aceasta nu prezintă nici o dificultate. Dar austriecii pot pătrunde în Turcia nu­ mai pe la Mehadia, unde vor avea în faţa lor armata turcă, sau pe la Belgrad, unde se vor afla pe aceeaş i linie cu flancul stîng, destul de întins, al turcilor. De aceea pare mult mai probabil că austriecii, dacă vor intra în Turcia cu intenţii duşmănoase, vor înainta dinspre Belgrad spre Sofia prin Kru­ sevac şi Niş. Dar şi în acest caz turcii vor putea ajunge l a Sofia pe u n drum mai scurt dacă de la Vidin s e vor îndrepta direct spre sud. Raportul Comitetului prusian pentru împrumuturi , care a fost prezentat în camera inferioară, conţine o expunere a politicii duse de Prusia în problema orientală şi face cunos­ cute publicului cîtev a documente diplomatice care încă nu şi-au găsit loc în presa engleză. De aceea vreau să prezint aici cîteva extrase importante din acest raport. La sfîrşitul lunii ianuarie, adică într-un timp cînd contele Orlov făcea propuneri corespunzătoare curţii austriece, am­ basadorul Rusiei la B erlin a înmînat guvernului prusian o propunere în care se prevedea că cele trei curţi - a Prusiei, a Austriei şi a Rusiei - se angajează să semneze un pro­ tocol comun. In preambulul proiectului acestui protocol se arată că motivul care stă la baza acestui angajament comun este dorinţa de a face ca, în faţa primejdiilor care ameninţă pacea în Europa, alianţa celor trei puteri să fie şi mai strînsă şi de a reglementa atît relaţiile dintre ele cit şi relaţiile cu puterile occidentale în împrejurările date. Acest proiect conţine următoarele tre i puncte : 1 ) Cele două puteri germane se oblig ă în mod formal ca, în cazul unei participări active a Franţei şi Angliei la războ*

-

corpul de 0bservaţie.

-

Nota trad.

Rusia şi puterile germane. - Preţurile cerealelor

201

iul ruso-turc, să păstreze cea mai strictă neutralitate ; tot­ odată declară că, în cazul unor noi presiuni sau ameninţări din partea puterilor apusene, sînt gata să-şi apere neutrali­ tatea lor, la nevoie, cu arma în mină. 2) Orice încălcare a teritoriului Austriei, Prusiei sau a ori­ cărui alt stat german de către Franţa sau Anglia va fi privită de cele trei puteri ca o violare a propriului lor teritoriu, şi ele îşi vor da una altei a ajutor pentru respingerea atacului, în funcţie de împrejurări şi în concordanţă cu o înţelegere mi­ litară comună (care este elaborată, în momentul de faţă, la Berlin de către generalul Hess şi ministrul de războ i al Prusiei). 3) Impăratul Rusiei îşi reînnoieşte asigurările sale că in­ tenţionează să pună cap ăt războiului de îndată ce lucrul

acesta se va dovedi compatibil cu demnitatea sa şi cu inte­ resele, just înţelese, ale imperiului său. Dar, luînd în consi­

derare că desfăşurarea ulterioară a evenimentelor poate să schimbe situaţia existentă în Turcia, maiestatea-sa se obligă ca, în caz că se iveşte perspectiva unui acord în această pri­ vinţă cu puterile navale, să nu ia nici o hotărîre definitivă fără o înţelegere prealabilă cu aliaţii săi germani. Acest proiect este însoţit de .o depeş ă a contelui Nessel� rode, în care cancelarul reaminteşte Prusiei şi Austriei ce rol important are Tripla Alianţă, care a fost atîta timp scutul Europei. Dată fiind primejdia de război, suveranul său, îm­ păratul, s-a simţit obligat să adreseze un serios apel priete­ nilor şi aliaţilor săi. Interesele lor comune cer ca poziţia lor fată de nişte evenimente atît de importante să fie bine pre­ cizată. Subliniind caracterul unilateral al acţiunilor între­ prinse de puterile ,o ccidentale, el atrage atenţia asupra atitu­ dinii lor de desconsiderare faţă de interesele puterilor ger­ mane. Rusia procedează altfel. E a este gata să suporte sin­ gură povara războiului şi nu se gîndeşte să solicite vreun ajutor prietenilor şi aliaţilor săi sau să le ceară să facă sa­ crificii. Prosperitatea ambelor state şi a întregii Germanii depinde de alianţa lor. In felul acesta ele vor reuşi să pre­ întîmpine extinderea crizei şi, poate, vor grăbi rezolvarea ei. Mai departe, depeşa rusească examinează cele trei căi posibile, dar incompatibile una cu alta, care se deschid în faţa puterilor germane : o acţiune comună cu Rusi a împo­ triva puterilor navale, o alianţă cu acestea din urmă împo­ triva Rusiei sau, în sfîrşit, o strictă neutralitate. In ce pri-

202

Karl Max

veşte alianţa cu Rusia, se ştie că ţarul n-are nevoie de ea ; cît despre o acţiune împotriva lui, ea este exclusă, afară de cazul că puterile germane se vor lăsa intimidate de puterile apusene. O asemenea eventualitate ar echivala cu resemna­ rea în faţa unei necesităţi ruşinoase şi cu perspectiva unui viitor vrednic de plîns. Rusia, inexpugnabilă pe propriul ei teritoriu, nu se teme nici de invazii militare, nici de invazia, şi mai periculoasă, a spiritului revoluţionar. Dacă aliaţii o vor părăsi, va şti să se mulţumească cu propriile ei resurse şi va căuta ca pe viitor să se descurce şi fără ajutorul lor. (D-l Nes­ selrode îşi scrie depeşele sale în limb a germană, avînd grij ă ca traducerea lor în altă limbă să fie exasperunt de grea. Ca mostră de exerciţiile lui de limba germană citez ultima frază în original : Wenn seine Alliierten es verliessen, so wirde es sich gesagt sein lassen sich auf sich selbst zu­ iickzuziehen und sich so einrichten, ihrer in Zukunft entbeh­ ren zu konnen). Dar ţarul are deplină încredere în senti­ mentele prietenilor şi aliaţilor săi, pe care le cunoaşte, şi în vitezele lor armate , care sînt de multă vreme legate de ar­ mata rusă prin sîngele vărsat împreună (Bluttaufe) şi printr-o incontestabilă identitate de principii. De aceea cabinetul rus consideră că cea de-a treia cale este singura demnă de aten­ ţia curţilor germane, întrucît corespunde intereselor Lor şi, permiţîndu-le să-şi exercite în continuare rolul lor de me­ diatori, contribuie la realizarea dorinţelor speciale ale Rusiei. Această neutralitate nu trebuie, bineînţeles, să fie nedefinită sau doar provizorie, sau temporizatoare, căci în felul acesta ar fi considerată drept ostilă de către p ărţile beligerante şi în special de către Rusia. Această neutralitate trebuie să se sprijine mai degrabă pe principiile (Sfintei Alianţe) care au asigurat, în multe momente de grea cumpănă, ordinea gene­ ral ă şi pacea lumii. Este de datoria puterilor germane să apere - la nevoie, cu arma în mînă - aceste principii de bază ale politicii lor. Dacă una din cele două puteri navale (Franţa) va pune la cale sau va săvîrşi o agresiune împotriva Germa­ niei, atunci cealaltă (Anglia) va trebui să-şi schimbe imediat poziţia. In orice caz, dacă s-ar produce un asemenea eveni­ ment, Rusia ar fi gata să apere Germania cu toate forţele de care dispune. Această propunere a fost respinsă , mai întîi la Berlin, iar după cîteva zile şi la Viena. Manteuffel, care pe atunci mai juca încă rolul unui om de stat independent, a trimis o de-

Rusia şi puterile germane.

-

Preţurile cerealelor

203

peşă la Petersburg, în care spunea că Rusia, deşi se preface că n-are nevoie de ajutorul Prusiei, caută totuşi să obţină acest ajutor în mod indirect, manifestîndu-şi dorinţa de a vedea reînnoită Tripla Alianţă. „Cit despre spiritul revolu­ ţionar, de care Rusia pretinde că nu se teme, acest spirit remarcă Manteuffel - Prusia l-a înăbuşit şi ea fără s ă ape­ leze la vreun ajutor din afară u. Ministrul independent, care, punîndu-se în fruntea contrarevoluţiei, „a salvat u Prusia, nu-şi poate ascunde enervarea văzînd că Prusia, care nu-şi are Ungaria ei, este pusă pe acelaşi plan cu Austria. In timp ce Prusia se laudă astfel cu securitatea ei, cele ­ lalte documente la care se face aluzie în raport dovedesc c ă în ultimele zile ale lunii februarie Austria a remis Prusiei proiectul unei convenţii între cele patru puteri. Prusia a res­ pins acest proiect printr-o depeşă cu data de 5 martie. Este caracteristică însă pentru această putere declaraţia concomi· tentă, făcută de ea, că guvenul lui Frederic Wilhelm al IV-lea consideră totuşi că o înţelegere între cele p atru puteri este cel mai bun mijloc pentru o rezolvare satisfăcătoare d crizei. Ca urmare, Austria a fost şi ea nevoită să respingă această convenţie, care ar fi pus capăt poziţiei echivoce a ambelor puteri germane. O depeşă prusiană cu data de 16 martie cuprinde urmă· torul pasaj important : „Cabinetul prusian a luat cunoştinţă de măsurile întreprinse de Austria în vederea apărării intereselor sale la graniţa de sud-est. E de la sine înţeles că Prusia, ca şi toate celelalte state gemane, tre­ buie să-şi apere propriile ei interese speciale, dar asta nu exclude o înţelegere cu Austria. Dimpotrivă, Prusia este gata să ajungă la o înţelegere, în măsura în care e vorba de apărarea unor interese ger­ mane. Pentru acest motiv ea aşteaptă comunicări mai amănunţite în legătură cu următoarele puncte : 1) dacă Austria, pentru a-şi asigura liniştea în propriile ei pro­ vincii de graniţă, are de gînd să ocupe provinciile turceşti limitrofe ; 2) dacă intenţionează să ţină sub ocupaţie aceste provincii, cu i­ tlu de garanţie, pînă la restabilirea păcii ; 3) dacă intenţioneză să participe în mod activ la război".

De răspunsul pe care-l va primi la aceste cîteva întrebări va depinde posibilitatea, pentru Prusia, de a vedea ce trebuie făcut pentru apărarea intereselor germane şi de a-şi da seam. dacă va putea face ceva pentru slăbirea presiunii pe care o exercită asupra Austriei puterile occidentale (şi nicidecum Rusia ! ) .

204

Karl Max

La 1 4 martie guvernul prusian şi cel austriac au trimis curţilor germane două scrisori-circulare cu totul opuse prin conţinutul lor. In circulara prusiană se afirmă că apropiatul război va avea caracter pur local. Austria, dimpotrivă, con­ tinuă să susţină că el poate să capete o întorsătură care ar afecta îndeaproape propria ei situaţie. Atîta timp cît împre­ jurările îi vor permite, ea nu va lu a parte la război ; dar ea este totuşi nevoită să ia în considerare şi posibilitatea unei participări. Interesele de care e vorba în cazul de faţă pre­ zintă importanţă şi pentru statele germane. De aceea cabine­ tul imperial speră că într-o asemenea împrejurare Prusia şi celelalte curţi germane îşi vor uni forţele lor cu acelea ale Austriei. Confederaţia germană va trebui atunci să arate că, deşi în prezent se situează pe o poziţie defensivă, va şti s ă-şi asume şi un rol activ în rezolvarea acestei probleme. Austria va face o nouă declaraţie de îndată ce războiul dintre pu­ terile occidentale şi Rusia va fi efectiv declarat. Dacă există, î n genere, vreun mijloc d e a preîntîmpina o creştere a pri­ mejdiilor care ameninţă astăzi Europa, el nu poate fi altul decît acţiunile comune ale Austriei şi Prusiei, cu sprijinul statelor din Confederaţia germană. In sfîrşit, ultima - dar nu ş i cea mai puţin interesantă informaţie cuprinsă în acest raport o constituie răspunsul melancolic dat de d-l Manteuffel la o întrebare pusă de mem­ brii comitetului : Rusia n-a comunicat absolut nimic guver­ nului prusian în legătură cu proiectele ei de împărţire. In concluzie, aflăm din acest document că scamatoriile cu conferinţele de la Viena 118 încă nu s-au terminat. Dimpo­ trivă, documentul, referindu-se la cele declarate de premie­ rul prusian, constată că este în curs de elaborare un nou pro­ tocol, care va confirma că între cel e p a tr u p uteri domneşte o p ermanentă înţelegere. Preţurile pe piaţ a cerealelor sînt iarăşi în creştere. Re· centa lor scădere în Franţa şi în Anglia se explic ă prin difi· cultăţile întîmpinate de speculanţi, care , neavînd capitaluri suficiente şi lovindu-se de încordarea de pe piaţa de bani, au fost nevoiţi să efectueze vînzări masive, care au suprasaturat p iaţa. O altă cauză a fost faptul că negustorii, morari i şi bru­ tarii au hotărît să-şi epuizeze stocurile, convinşi fiind că imense încărcături de cereale se îndreaptă spre porturile eu­ ropene. De aceea continui să cred c ă preţurile n-au atins nii

Rusia şi puterile germane. - Preţurile cerealelor

205

pe departe nivelul lor maxim. Cert este că în nici unul din anii trecuţi nu s-au făcut atîtea speculaţii greşite ş i înşelă­ toare ca în acest an în legătură cu stocurile probabile şi po­ sibile de pe piaţa cerealelor şi nu s-au creat atîte a iluzii, care sînt încuraj ate într-o anumită măsură de ipocrizia zia­ relor liber-schimbiste. Scris de K. Marx la 7 aprilie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.059 din 21 aprilie 1854 .Semnat :

Karl

Marx

Se tipăreşte după textul ipărut în ziar Tradus din limba engleză

206

Friedrich Engels

Situaţia armatelor în Turcia Cînd au sosit primele ştiri în legătură cu ocuparea Do­ brogei de către ruşi, şi cu mult timp înainte ca adevăratul sens al trecerii lor peste Dunăre să poată fi desluşit din ope­ raţiile lor ulterioare, ne-am exprimat părerea că principalul scop al acestei manevre nu poate fi altul decit îmbunătăţirea poziţiei lor defensive. Toate operaţiile întreprinse de ei pînă acum, ca şi acelea ale inamicului lor, au confirmat că tocmai aşa se prezentau lucrurile. Ruşii au trimis în Dobrogea 40.000 pînă la 50.000 de soldaţi, care, judecind după informaţiile cele mai demne de încredere, n-au înaintat mai departe de linia Cernavodă-Constanţa. Pe cît se p are, au trimis tot atîţia oameni, dacă nu şi mai mulţi, la Călăraşi, localitat e situată în faţa Silistrei, cu intenţia să ţină sub ameninţare această cetate şi, dacă condiţiile vor fi favorabile, să o atace. Ei şi-au retras toate trupele care se aflau la vest de Bucureşti, cu ex­ cepţia unei ariergărzi, care, nemaifiind în stare să se menţină în faţa Calafatului, a întreprins o mică incursiune pe malul opus, sîrbesc, al Dunării, probabil pentru a arăta astfel cît de mult dispreţuiesc ruşii neutralitatea Serbiei şi a vedea ce impresie va produe asupra ţărănimii sîrbe prezenţ a cîtorva uniforme ruseşt i sau, poate, chiar pentru a crea un pretext pentru ocuparea acestei ţări d e către Austria. Nu încape îndoială că într-un viitor destul de apropiat o să auzim că întreaga Valahie Mică a fost evacuată de ruşi. Care vor fi atunci poziţiile lor ? Frontul lor se va întinde de la Tîrgovişte, trecînd prin Olteniţa şi Călăraşi, pînă la Cena­ vodă şi de acolo, peste Dunăre, pînă la Mare a Neagră, la Constanţa. Aceasta este o poziţie care poate duce mai degrabă la pierdere decît la cîştig. Şi chiar aşa stau lucrurile cu ruşii, deşi, privită ca atare, această scurtare a frontului este avan­ tajoasă pentru ei. In acelaşi timp ea înseamnă o deplasare

Situaţia amatelor n Turcia

207

a trupelor lor spre stînga, datorită cărui fapt linia lor de re­ tragere, care înainte constituia parcă o continuare a acestui front, se află acum în spatele lui şi e perpendicular ă pe el. Acum două luni, Omer-paşa le-ar fi putut tăia retragerea, trecînd pur şi simplu Dunărea în orice punct situat între Si­ listra şi Hîrşova ; acum, pe cît se pare, el nu mai poate efec­ tua o asemenea operaţie decî t prin debarcarea de trupe în apropiere de gura Nistrului. Tocmai în această imposibilitate constă principalul avantaj al manevre i ruşilor, care nu este micşorat nici de pericolul dislocării corpulu i lor de armată în Dobrogea în forma unui dreptunghi, ale cărui laturi se în­ vecinează una cu ,o poziţi e putenic ă a inamicului, a doua cu marea, iar celelalte două cu două coturi ale Dunării, în timp ce pentru comunicaţii, transportul întăririlor sau retragere există doar trei poduri. Dar cu aceasta se epuizează şi avantajele ruşilor. Ei au cucerit o poziţie de pe care pot să se retragă, dar nu s ă îna­ inteze. In faţa frontului lor, de la Olteniţa şi pînă la Cerna­ vodă, se întinde Dunărea, care poate fi trecut ă numai în cîteva puncte, care sînt apărate fie de baterii puternice de pe malul d ominant, fie, ca de pildă la Silistra, de o fortăreaţă p_ermanentă. Mai departe, de la Cernavodă şi pînă la mare, se întind lacurile şi bălţile Carasu, Valul lui Traian (în care toate locurile de trecere au fost din nou adaptat e pentru apă­ rare) , cetatea Constanţa, iar în flanc, pe Marea Neagră, se află flota aliată. Dincolo de Dunăre şi î n spatel e Valulu i lui Traian, se întinde o regiune relativ stearpă, alcătuită mai cu seamă din coline şi străbătută în toate direcţiile de văi abrupte, s ăpate de numeroase rîuri, fără nici un fel de po­ duri. Această regiune, bineînţeles, nu poate fi considerată ca impracticabilă pentru trupe, dar e a poate fi străbătută numai de o armată care are certitudinea fermă că v a ocup a o pozi­ ţie convenabilă, va întîlni un adversar slab şi, de partea cea­ laltă, va găsi din belşug alimente pentru ea ş i furaj e pentru cai. In cazul de faţă însă lucrurile se prezintă tocmai invers. Dacă ruşii vor voi să înainteze de la Valul lui Traian şi de la Olteniţa şi Turtucaia spre Bazargic ş i Razgrad, vor trebui să lase pe loc o parte din trupe pentru a efectu a blocada Si­ listrei şi a ţine sub observaţie Rusciucul. Cu forţele astfel slăbite, ei vor traversa acest ţinut cu drumuri impracticabile pînă la Razgrad şi Bazargic. Şi unde vor ajunge ? Ei bine, chiar în faţa primului lanţ al Balcanilor, care se află în calea liniei lor de operaţii şi pe care trebuie să-l treacă în unităţi

208

Friedrich Engels

separate şi pe citeva drumuri diferite. Să presupunem că vor încerca s ă facă acest lucru ; în cazul acesta, diferitele lor unităţi riscă să fie bătute una cite una de forţele concen· trate ale inamicului venite de la Şumla, cărora ei nu le vor putea tăia în nici un caz retragerea. Dar chiar dacă am pre· supune că vor învinge toate aceste dificultăţi şi vor apărea, să zicem, cu 1 00.000 de soldaţi în împrejurimile Varnei şi Şumlei, ce se va întîmpla ? Şumla este astfel aşezată, încit nu numai că poate fi apărată cu 40.000 de oameni împotriva a 1 00.000, dar, mai mult decit atît, aceste forţe numericeşte superioare nu vor putea ţine piept armatei turceşti, care are un efectiv mai redus. In acelaşi timp Şumla acoperă Vama, care este acoperită din celălalt flanc de flota aliată. Iar Vama şi Şumla formează împreună o poziţie mult mai puternică de· cit poziţia Verona-Legnago de pe Adige , pe care a apărat-o în 1 848 feldmareşalul Radetzky, presat din toate p ărţile de piemontezi şi de răsculaţii italieni. Totodată, în afară de Şumla şi Vama, mai sînt Rusciucul ş i Silistra, ambele situate în direcţia flancurilor inamice şi care, oricit de slabe ar pă· rea, nu pot fi atacate cu succes atîta timp cit principalele forţe ale armatei turceşti au posibilitatea să opereze o ieşire din Şumla în orice direcţie. Ambele fortăreţe sînt aşezate la Dunăre : Silistra în faţa centrului drept al actualei poziţii ruseşti, iar Rusciucul în flancul ei drept. Ele pot fi blocate numai pe malul drept al fluviului, ceea ce înseamnă că ase­ diatorii trebuie să ocupe poziţii pe terenul dintre aceste for­ treţ e şi Şumla, unde, după toate indiciile, Omer-paşa îşi concentrează cea mai mare parte din trupele sale. Orice ar­ mată care asediază Rusciucul ş i Silistra trebuie s ă fie, prin urmare, destul de numeroas ă pentru a rezista nu numai gar­ nizoanelor acestor fortăreţe, dar şi la cel puţin două treimi din armata turcă concentrată la Şumla. Pe de altă parte, dacă armata rusă înaintează prin Bazargic, ea trebuie de asemenea să fie destul de numeroasă pentru a ţine piept, în cimp des­ chis, la două treimi din armata de la Şumla. Afară de aceasta, trebuie detaşate trupe care să blochez e Vama măcar ,dinspre nord, iar dacă este cu putinţă şi dinspre sud, căci, dacă nu va fi blocată, ea nu va putea fi luată, şi, dacă nu va fi luată, ruşii nu vor putea trece Balcanii. Dacă, în afară de toate acestea, ţinem seama şi de trupele necesare pentru asigura­ rea comunicaţiilor dintre diferitele unităţi pe întreaga distanţă dintre Rusciuc ş i Vama şi pentru asigurarea aprovizionării, devine cit se poate de limpede că, p entru a porni o ofensivă

S i t1tia nnnatolnr în Trcia

209

cu şanse de succes asupra Şumlei şi Vanei - cele două puncte decisive ale apărării turceşti în Balcanii răsăriteni -, ruşii trebuie să dispună de forţe cel puţin îndoite faţă de cele pe care le pot concentra turcii la Şumla. Din toate acestea se vede că turcii au procedat cît se poate de inteligent. Retragerea lor din Dobrogea este prima dovadă concretă şi incontestabil ă a măiestriei militare a lui Omer-paşa. Această regiune şi fortăreţele ei nu meritau să fie apărate. In loc să sufere înfrîngeri şi pierderi în oameni şi materiale, generalul turc a ordonat din primul moment tru­ pelor sale să părăseasc ă fiecare punct, de îndată ce lucrul acesta devine posibil fără a periclita siguranţa retrageri i ge­ nerale, şi să se replieze spre Valul lui Traian. In felul acesta ruşii au obţinut cu uşurinţă o victo1ie aparentă, în timp ce turcii le-au provocat pagube serioase şi şi-au ocupat adevă­ rata lor poziţie de apărare înainte ca adversarul să le poată da replica cuvenită. Turcii ţin ganizoane numai în punctele importante şi acolo unde ele pot fi sprijinite de grosul armatei sau de flota din Marea Neagră. De aceea, la nevoie, ei vor putea să concentreze între Vama şi Şumla cel puţin 80.00090.000 de oameni şi să mai întărească această armată, reche­ mînd în grabă pe primele poziţii o parte din trupele care au fost trimise la Calafat fără nici un motiv real, numai din cauza unei panici politice. Cît despre ruşi, este imposibil cel puţin în cursul acestei campanii - ca ei să poată trece peste Dunăre trupe al căror efectiv să depăşeasc ă de două ari, sau şi mai mult, cifrele de mai sus. Făcînd o asemenea afirmaţiet noi presupunem că ei intenţioneaz ă într-adevăr s ă pornească o ofensivă energică şi facem abstracţie de posibi­ litatea sosirii trupelor auxiliare anglo-franceze, a căror pre­ zenţă ar face din orice încercare de trecere a Balcanilor un act de nebunie. Am examinat problema tocmai sub acest unghi, deoarece pentru noi este important să arătăm ade­ vărata situaţie a actualilor beligeranţi. Şi se poate afirma cu toată certitudinea că, dacă războiul ar fi dus numai de ruşi şi de turci, chiar şi după ce aceştia din urmă, datorită tergi­ versărilor diplomatice, au pierdut superioritatea necesară pentru operaţii ofensive, Constantinopolul, cel puţin în acest an, ar f. ferit de primejdia unei invazii ruseşti. Scris de F. Engels la 13 aprilie 1854

Publicat, ca articol de fond, n ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.065 din 28 aprilie 1854 14

-

Ma:-Engels, Opere,

voi. 10

Se tipăreşte după textul apărut n ziar Tradus din limba engleă

210

Karl Marx

• Nota lui Reşid-paşa. - Un ziar italian despre problema orientală Londra, marţi 18 aprilie 1854

Se anunţă că guvernele Angliei ş i Franţei au procedat, în sfîrşit, la schimbul instrumentelor de ratificare a unui tra­ tat de alianţă ofensivă şi defensivă, alcătuit din cinci aricole. Conţinutul lui nu e încă cunoscut. Tratatul dintre Austria şi Prusia n-a fost încă încheiat : există încă divergenţe în legătură cu ocuparea graniţei cu Polonia rusească, .o parte din curtea Prusiei nefiind de acord cu o asemenea operaţie. La 6 aprilie s-a oficiat la Atena un tedeum cu prilejul aniversării independenţei Greciei. Ambasadorii puterilor occi­ dentale n-au p articipat la această solemnitate. In aceeaşi z. ziarul atenian „ Observatorul " a publicat 16 ordonnances * regale, prin care se acceptă demisia a 21 de ofiţeri : generali. colonei şi alte grade, care intenionau să se alăture răscula­ ţilor. A doua zi, la Aten a a sosit ştirea că răsculaţii au suferil o grea înfrîngere lingă Arta. Insuşi locul unde a avut loc b ătălia arată c ă răscoala n-a c ăpătat o extindere cit de cit însemnată şi c ă singurele ei victime sînt , deocamdată, înşişi ţăranii greci care locuiesc în districtele de la graniţa regatu­ lu i Greciei. Cititorii noştri îşi amintesc, poate, că în 1 827 ambasadorii Rusiei, Anglied şi Franţei au cerut ca Inalta Poartă să recheme pe toţi turcii din Grecia, indiferent dacă s-au stabilit acolo pentru totdeauna sau nu. Ş i cum ei au refuzat să satisfacă această cerere, au fost siliţi prin b ătălia de la Navarino să se supună. In ultimul timp Inalta Poartă a dat şi ea un ordin similar împotriva grecilor ; şi fiindcă nici nota adresată de Reşid-paşa d-lui Metaxas, ambasadorul grec, nicd circulara *

-

ordonanţe.

-

Nota trad.

211

Nota lui Reşid-paşa

lordului Stratford de Redcliffe către consulii britanici n-au apărut încă în ziarele londoneze, voi reproduce aici, în tra­ lucere, ambele documente, care au fost publicate în „Journal de Constantinople" cu data de 5 aprilie. „Răspunsul

lui

Reşid-paşa, ministrul afacerilor la nota d-lui Metaxas

externe,

Constantinopol, 3 redjeb 1270 (1 aprilie 1854) Am luat cunoştinţă de nota pe care mi-aţi adresat-o la 26 martie în legătură cu hotărîrea dv. de a părăsi această capitală. Dat fiind că guvenul !naltei Porţi n-a primit din partea guvenului grec un răs­ puns satisfăcător la protestul său îndreptăţit în legătură cu evenimen­ tele actuale şi că charge d'affaires * al !naltei Porţi este nevoit să părăsească Atena, potrivit in.trucţiunilor primite, este cazul ca şi dv., stimate domn, să părăsiţi Constantinopolul. De aceea vă remit paşa­ portul dv., aşa cum aţi cerut. Şi fiind că, începînd de astăzi, relaţiile iiplomatice şi comerciale dintre cele două ţări sînt rupte, am luat ho­ tărîrea ca atît cancelariile greceşti, stabilite în diferite provincii ale imperiului nostru, cit şi consulii greci să se întoarcă imediat în ţara lor. Comercianţii şi ceilalţi supuşi greci care locuiesc în Turcia tre­ buie să plece şi ei din Constantinopol ; însă, pentru a apăra interesele comerţului grec, le vom acorda un termen de 15 zile. Pentru aceia lint.re ei care sînt stabiliţi în provincie acest termen va fi socotit din ziua primirii ordinului de plecare. Este un fapt dovedit că invadarea provinciilor noastre de graniţă a avut loc nu ca urmare a unei ne­ glij enţe, ci mai degrabă din cauza excesivei toleranţe a guvenului grec. Deşi guvenul imperial are în mod indiscutabil dreptul de a re­ ţine şi confisca - cu titlul de garanţie pentru pierderile materiale foarte însemnate suferite de noi - toate vasele aflate în porturile noastre, augustul meu suveran consideră că e mai potrivit cu simţul său de moderaţie să nu cauzeze nici un fel de pagube supuşilor greci într-o chestiune care priveşte exclusiv guvernul grec. Cînd acest gu­ ven va reveni la sentimente mai conforme cu spiritul de dreptate şi va ţine seama de normele dreptului internaţional, de prevederile din jus gentium **, atunci vom putea socoti că a venit vremea să exami­ năm problema cheltuielilor provocate de actuala răscoală. In conse­ cinţă, se permite tuturor vaselor greceşti să se întoarcă nestînjenite in ţară, în limitele termenului ce le-a fost stabilit. Autorităţile �om­ petente au primit ordin să faciliteze plecarea supuşilo r greci celor mai nevoiaşi şi să dea dovadă de cea mai mar e blîndeţe faţă de bolnavi şi neputincioşi". (Preacreştinul şi civilizatul guven al Austriei, cînd e vorba să ia asemenea măsuri, procedează întrucîtva altfel - de exemplu, în cazul izgonirii celor din Tessin 119). „Consider necesar să repet încă o dată că numai guvernul grec ne-a silit să luăm această hotărîre şi că întreaga răspundere pentu consecinţele ei revine Greciei şi numai ei.

Reşid-paşa•

* - însărcinatul cu afaceri. - Nota trad. * * - textual : dreptul popoarelor (denumirea latină a dreptului n­ tenaţional). - Nota trad. 14*

212

Karl Ma:

In conformitate cu acest ordin, 3 .000 de greci s-au îmbar­ cat la Constantinopol în ziua de 5 aprilie, şi sîntem informaţi că paşa din Smirna a şi dat publicităţii ordinul în legătură cu grecii care locuiesc în acest oraş. Circulara adresată de lordul Stratford de Redcliffe consu­ lilor britanici din Turcia şi din Grecia sună precum urmează � „Constantinopol, sîmbătă 1 aprilie 1854 Stimate domn ! Mi s-a adus la cunoştinţă că grecii care au invadat provinciile de la graniţă ale Turciei îndeamnă la răscoală pe supuşii greci ai sultanului, spunîndu-le că guvernele Franţei şi ngliei sînt gata să-i sprijine în eforturile lor d e răstunare a puterii sultanului. După cum am fost de asemenea informat, aceste procedee sînt folosite pentru a convinge pe oameni că ambasadorii Franţei şi ngliei vor lua sub protecţia lor pe toţi supuşii greci din Turcia de îndată ce Poarta - ca urmare a ruperii relaţiilor diplomatice şi comerciale cu Gre­ cia - va face cunoscută intenţia ei de a-i expulza de pe teritoriile de sub stăpînirea sultanului. Intrucît asemenea presupuneri ar putea să trezească speranţe neîntemeiate, să inducă în eroare persoane ani­ mate de cele mai bune intenţii şi s ă agraveze în mod criminal cala­ mităţile inerente stării de război, mă grăbesc să vă asigur că aceste afirmaţii sînt lipsite de orice temei. Cei ce dau crezare, fie şi pentru o clipă, unor născociri atît de evidente şi atît de incompatibil e cu o judecată sănătoasă şi cu faptele, trebuie să fie într-adevăr peste mă­ sură de ignoranţi şi de creduli . Dar, din păcate, tocmai aşa stau lu­ crurile pretutindeni în ţările în care publicitatea este atît de slab dezvoltată. Dv. ştiţi tot atît . de bine ca şi mine că nglia şi Franţa sînt întru totul de partea sultanului în nobila împotrivire pe care o opune unei agresiuni violente şi nedrepte. De aici reiese cu necesi­ tate că cele două guverne aliate nu pot avea decît un sentiment de indignare şi mînie faţă de o mişcare care e în măsură s ă aducă fo­ loase numai Rusiei şi care nu are nici măcar justificarea de a fi spon­ tană. Această mişcare va pune pînă la urmă într-o situaţie dificilă Poarta şi pe aliaţii ei şi nu oferă altă perspectivă decît pieirea ace­ lora care îşi pun în pericol viaţa pentru o iluzie atît de himerică. Noi nu avem, fireşte, decît sentimente de compătimire faţă de familiile nevinovate car e au de suferit consecinţele unei politici brutale şi lip­ site de principii ; dar nu putem să întreţinem nici un fel de legături cu conducătorii şi nici să ne ascundem sentimentele pe care ni le inspiră, cum e şi firesc, comportarea unui partid lipsit de chibzuinţă. Vă recomand în mod insistent să nu pierdeţi nici un prilej pentru a face cunoscut conţinutul acestei circulare tuturor acelora care sînt înclinaţi să dea crezare falselor afirmaţii dezminţite de ea.

Stratford de Redcliffe"

In afară de germani, cei mai direct interesaţi î n rezolva­ rea complicaţiilor orientale sînt ungurii şi italienii. De aceea merită să fie cunoscute intenţiile diferitelor p artide ale aces­ tor naţiuni, precum şi relaţiile dintre ele. Articolul de mai jos, luat din ziarul „ Unione" , care apare la To rino, şi tradus de mine în mod special, reflectă vederile partidului consti-

Nota lui Reşid-paşa

213

tuţional italian 1 2 0, care pare perfect dispus să sacrifice Un­ �aria de dragul restabilirii independenţei Italiei. Secretul lon­ gevităţii Imperiului austriac constă tocmai în acest egoism provincial, care face ca fiecare popor să se lase orbit de ilu­ zia că poate să-şi cucerească libertatea jertfind independenţa unui alt popor. „Ziarele engleze se străduiesc din răsputeri să dea apropiatului război cu Rusia aparenţa unui război pentru libertatea şi indepen­ denţa Europei, pe cînd în realitate ele nu au în vedere altceva decît interesele comerciale ale Angliei ; dovadă în această privinţă este recomandarea pe care lordul John Russell ne-o face nouă, italienilor, să stăm liniştiţi, dîndu-ne totodată de înţeles că mai devreme sau mai tîrziu s-ar putea ca Austria să devină mai umană. In felul acesta el recunoaşte cel puţin că în momentul de faţă ea nu se caracteri­ zează cîtuşi de puţin prin omenie. Cu toate acestea, filantropica An­ glie caută să încheie o alianţă cu Austria pentru a asigura «triumful libertăţii şi independenţei Europei». In ce priveşte presa franceză, ea nu este liberă, şi ziarele, temîndu-se de primul avertisment, după care urmează, la a doua contravenţie, suspendarea lor, se fac, vrînd­ nevrînd, ecoul dorinţelor guvenului. In afară de asta, presa franceză nu obişnuieşte să se ocupe e larg de problemele politicii curente şi ·este excesiv de supusă curentelor la modă. Ziarele liberale germane ·scriu sub impresia fricii de moarte pe care le-o inspiră Rusia, şi această frică este cît se poate de explicabilă dacă se ţine seama de influenţa pe care a dobîndit-o de pe acum Rusia asupra principalelor -două state germane. Dar ce vrem noi, în fond ? Independenţa Italiei. Dar atîta timp cît se vorbeşte despre integritatea teritorială a Turciei şi despre echilibrul european bazat pe tratatul de la Viena, este foarte fresc ca noi să ne bucurăm şi de acum încolo de existenţa acestui statu ­ -quo, care e atît de contrar năzuinţelor noastre. Ce urmăreşte Rusia ? Să termine cu Imperiul otoman, şi, prin urmare, şi cu echilibrul actualu­ lui statu-quo, şi să revizuiască harta Europei. Tocmai asta vrem şi noi. Ni se va obiecta, poate, că Rusia vrea să revizuiască harta Europei aşa cum îi convine ei . Dar tocmai asta poate să fie spre folosul nos­ tru, pentru că nici Franţa, nici Anglia, nici Germania nu vor tolera o nouă extindere a teritoriului şi prestigiului unu i imperiu care şi aşa posedă prea mult din amîndouă. Şi, ca urmare, ele vor fi nevoite să caute un bastion împotriva Rusiei. Un asemenea bastion nu poate fi ·decît Austria, faţă de care statele occidentale vor trebui să dea d­ vadă de generozitate, cedîndu-i întreaga vale a Dunării de la Orşova pînă la Marea Neagră, iar la cursul inferior al Dunării, Dobrogea şi cheile B alcanilor. Atunci se vor afla în posesiunea Austriei : 1) n vast teritoriu cu o populaţie înrudită cu propriile ei popoare ; 2) tot cursul unui mare fluviu, care e atît de necesar pentru co­ merţul Germaniei. In acest caz, Austria nu va mai avea nevoie de Italia, cel puţin pentru nevoile apărării sale ; sub stăpînirea ei vor fi, pe lingă actu­ alele 3.000.000 de slavi din sud şi cam tot atiţia daco-romîni, încă vreo 6.000.000 din cei dintîi şi 4.000.000 din ceilalţi. Integritatea şi independenţa Turciei ! Astea nu-s altceva decît două paradoxe solene. Dacă prin independenţă înţelegeţi libertatea unui popor de a se guvena în conformitate cu propriile sale principii şi

214

Karl Man:

fără ca vreun străin să aibă dreptul de a se amesteca în treburile lui, apoi această independenţă a şi fost serios subminată prin tratatul d­ la Kuciuk-Kainargi şi a primit lovitura de graţie (calpo di grazia} prin tratatul încheiat recent cu puterile occidentale. Potrivit prev­ derilor acestui tratat, Turcia nu mai este guvenată de sultan, ci d­ puterile europene, şi, dacă musulmanii şi creştinii, învingători i şi în­ vinşii sînt egali în faţa legii, dacă raialele - care alcătuiesc patt cincimi din populaţie - pot purta arme, înseamnă că Turcia nu mai există, înseamnă că a început o prefacere care nu poate fi înfăptuit> fără violenţă, fără tulburări din cele mai grave şi fără ciocnir i fizice­ între reprezentanţii celor două religii, care au fost obişnuiţi, timp de· patru secole, să se urască unii pe alţii. Să nu mai dăm deci nici > atenţie vorbelor despre independenţa Turciei, care nu este altceva de­ cît un basm. Acelaşi lucru se poate spune şi despre integritatea teritorială. N-au fost Franţa şi Anglia acelea care, în înţelegere cu Rusia, au ră-· pit Turciei regatul Greciei, care cuprinde Peloponezul, Atica, Beoţia, Phokis, Acarnania, Etolia, insula Negropont * etc„ cu o populaţie de· 1.000.000 de oameni ? Cine, dacă nu ele ? N-a fost Franţa aceea care a smuls Turciei Algeria ? Ş i n-au fost Franţa, Anglia şi Rusia acele. care au acordat Egiptului o independenţă parţială ? N-au fost engl­ zii aceia care, acum 15 ani, au pus mina pe Aden, la Marea Roşie, şi nu sînt tot ei aceia care au pus ochii acum pe Egipt ? Nu rîvneşte Austria la Bosnia şi Serbia ? Ce rost are atunci să se vorbească de menţinerea unei stări de lucruri împotriva căreia conspiră toţi şi care nu se poate prelungi în virtutea inerţiei ? De aceea considerăm că, punînd la cale pieirea Turciei, Rusia vrea să facă un lucru bun ; de asemenea, că puterile occidentale ab perfectă dreptate cînd vor să se opună încercărilor de cucerire ale Rusiei. Dar dacă aceste puteri vor într-adevăr să-şi atingă ţelul, atunci trebuie să renunţe la ipocrizia diplomatică cu care-şi mas­ chează intenţiile şi să ia hotărîrea fermă de a lichida Turcia şi de ­ revizui harta Europei. Ele trebuie să ajungă la o asemenea hotărîre". Scris de K. Marx la 18 aprilie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.068 din 2 mai 1854 Semnat

*

-

:

KarZ

Marx

Eubeea. - Nota red.

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba englez>

215

Karl Marx •

Grecia şi Turcia. - Turcia şi puterile o ccidentale. Restrîngerea comerţului de cereale în Anglia Londra, vineri 21 aprilie 1854

„Preu�sische Correspondenz " ne informează că faimosul baron Bunsen n-a fost rechemat, ci a obţinut, la propria-i ce­ rere, o prelungire de concediu. Contele Bemstorff a fost nu­ mit locum tenens * temporar. Comisia constituţional ă a dietei suedeze a hotărît, cu o 1majoritate de 1 2 voturi contra 1 1 , ca miniştrii să compară în faţa Curţii supreme a regatului în legătură cu atitudinea lor în problema simplificării sistemului fiscal, care a fost dezb ă­ tută de curînd. Potrivit unei relatări a d-lui Meroni, consulul Austriei la Belgrad, austriecii trebuie să se aştepte la o rezistenţă armată ·din partea sîrbilor, dacă îşi vor trimite armatele lor în Serbia. La 3 aprilie, d-l Metaxas a părăsit Constantinopolul ; el va fi urmat, în mai puţin de două săptămîni, de 40.00050.000 de compatrioţi ai săi. Nici o ambasadă n-a acceptat să preia temporar funcţiile ambasadei greceşti pentru rezolva­ rea afacerilor curente. Ambasadorul Austriei a refuzat pe motiv că, din moment ce Angli a ş i Franţa sînt puterile pro­ tectoare ale Greoiei, ar fi cazul ca tocmai reprezentanţii lor să-şi asume sarcina temporară a apărării intereselor Greciei. Prusia n-a vrut să accepte, pentru c ă şi Austria a refuzat. Ambasadorid Angliei şi Franţei au declarat că nu este mo­ mentul potrivit ca ei să acţioneze ca reprezentanţi ai d-lui Metaxas. Insărcinaţii cu afaceri ai statelor mai mici au con­ -siderat că este mai bine pentru ele să evite cu grijă orice manifestare de simpatie sau de antipatie. De aceea d-l Me­ taxas a fost nevoit să lase la Constantinopol pe un ataşat a] său. Dar în curînd a ieşit la iveală că acest locţiitor, abuzînd *

-

locţiitor.

-

Nota trad.

216

Karl Ma:

de împuternicirile acordate de Poartă, a început să distribuie cu mult zel paşapoarte raialelor greceşti, dîndu-le astfel po­ sibilitatea să se alăture răsculaţilor din Albania. Drept ur­ mare, activitatea reprezentanţei greceşti a fost sistată cu de­ săvîrşire, iar eliberarea paşapoartelor a fost încredinţată unei comisii formate din doi turci şi două raiale. In acelaşi timp a fost afişat un anunţ în care se spune că orice supus al regatului grec care doreşte să devină supus. al sultanului poate să capete aprobare în acest sens numai dacă va găsi două persoane demne de încredere care să ga­ ranteze de loialitatea lui. Dat f.ind că locuitorii greci ai Con­ stantinopolului au ameninţat în auzul tuturor că vor da foc oraşului şi-l vor j efui înainte de a-l părăsi, guvernul a luat măsuri extraordinare. Pe străzi circulă zi şi noapte patrule­ turceşti , iar pe promenada din Pera au fost amplasate cinci­ zeci de tunuri. De la apusul soarelui şi pînă la miezul nopţii, o ricine circulă - pe jos, călare sau cu un vehicul - pe stradă sau pe cîmp trebuie să aibă cu sine un felinar ; după miezul nopţii circulaţia este complet interzisă. Printr-o dispo­ ziţie specială a fost interzis exportul de cereale. Grecilor de religie catolică li s-a permis să rămînă în oraş pe răspunde­ rea episcopilor catolici din Pera. Aceşti greci, originari din insulele Tinos, Andros şi Syros, fac parte, cei mai mulţi, din categoria slugilor angaj ate la stăpîn. Loouitorii insulei Hydr­ au adresat Porţii o petiţie în care condamnă cu asprime­ răscoala grecilor şi imploră guvenul să nu le aplice şi lor măsurile generale îndreptate împotriva acestora. La Constan-· tinopol a venit de asemenea o delegaţie a supuşilor greci ar Porţii din Trikkala - un oraş situat în Tessalia - şi a cerut să se ia de urgenţă măsuri de apărare împotriv a tîlharilon greci care au incendiat sate întregi, iar pe locuitori, fără deo­ sebire de sex sau de vîrstă, i-au gonit spre graniţă, unde i-au1 supus la cele mai groaznice torturi. In rîndul turcilor îşi fac tot mai mult loc îndoiala, neîn­ crederea şi ostilitatea faţă de aliaţii lor occidentali. Ei încep să vadă în Franţa şi în Anglia nişte duşmani mai periculoşi chiar decît ţarul, şi părerea generală este exprimată în aceste· cuvinte : „Ei vor să răstoane pe sultan şi să împartă impe­ riul, vor să facă din noi nişte sclavi ai populaţiei creştineu . Debarcînd l a sud de Constantinopol, iar nu l a nord de Vama, aliaţii fortifică Gallipoli, în vederea unei lupte împotriva turcilor înşişi. Făşia de pămînt pe care este aşezat acest • sat formează o peninsulă lungă, legată de continent printr-u.

Gr'cia şi Turcia. - Turcia şi puterile occidentale

217

istm îngust şi foarte bine adaptată pentru a deveni un punct de sprijin pentru o invazie. De aici au sfidat genovezii odi· nioară pe împăraţii greci ai Constantinopolului. In afară de aceasta, drept-credincioşii musulmani sînt indignaţi de nu· mirea noului şeik-ul-islam, pe care îl socotesc aproape o unealtă a clerului grec ; şi în rîndurile turcilor începe să se răspîndească tot mai mult convingerea fermă că ar fi fost mai bine să satisfacă singura cerere formulată de Nicolaie, decît să devină o jucărie în mîinile unei haite d e puteri ne· săţioase. Opoziţia faţă de guvernul de coaliţie şi indignarea provo­ cată în rîndul maselor populare de felul cum poartă el război au devenit atît de puternice, că pînă şi ziarul „Times " , care se vede nevoit s ă aleagă între riscul unei reduceri de tiraj şi subordonarea faţă de „guvernul tuturor talentelor " , a gă· sit de cuviinţă să atace cu înverşunare acest cabinet în nu­ mărul său de miercuri 1 2 1 • Corespondentul din Quebec al ziarului „Moning Post• scrie : „Flota engleză din Oceanul Pacific este destul de putenică pentru a cuceri toate forturile şi întăriturile ruseşti situate de-a lungul coastei Americii ruseşti (altele, în interiorul ţării, nu există), precum şi unele puncte fortificate ale ruşilor aflate în insulele Vulpilor, Aleutine şi Kurile, care toate laolaltă formează un lanţ ce se întinde de la coasta Americii pînă în Japonia. Prin cucerirea acestor insule - care sint foarte bogate în blănuri şi cupru şi au o climă dulce, iar unele dintre ele dispun de porturi excelente în apropierea continentului asiatic, unde nu există porturi bune -, ca şi prin cucerirea Americii ruseşti influenţa noastră în Oceanul Pacific ar creşte considerabil, şi asta toc­ mai într-o perioadă cînd ţările situate în bazinul acestui ocean înce. să canete o însemnătate care de drept i se cuvine de mult. Cea mai puternică rezistenţă ar putea s-o întîmpine flota noastră la Nov­ Arhanghelsk, localitate situată pe insula Sitka, care constituie o po­ ziţie naturală puternică şi, în afară de asta, este temeinic fortificată şi prevăzută cu 60 sau 70 de tunuri. Pe insulă locuiesc aproape 1.500 de oameni, dintre care vreo 500 alcătuiesc ganizoana, şi se află un şantier naval, unde au fost construite pînă acum numeroase vase de război. In majoritatea celorlalte puncte se află doar cite 50 pînă a 300 de persoane şi puţine din aceste puncte dispun de întărituri ceva mai serioase. Dacă noi am cuceri aceste poziţii şi Franţa ar vrea să capete drept compensaţie alte teritorii, i s-ar putea permite să pună stăpînire pe Kamciatka şi pe coastele învecinate".

Cifrele publicate în „Gazette" cu privire la griul vîndut în centrele comerciale din Anglia şi Wales arată o reducere considerabilă în comparaţie cu cantităţile vîndute în perioada corespunzătoare a anului 1 853, şi această constatare poate

218

Kal Max

-servi drept criteriu pentru stabilirea cantităţii de cereale re­ coltate în fiecare din anii precedenţi. S-au vîndut : Februarie

Ianuarie 1853 . . . . . . . t85i .

.

• . . . . • .

582.282 de cuarteri 2 56.177

"

"

Martie

315.329 de cuarteri

358.886 de cuarteri

256.061 "

2 2 7.556

"

"

"

In ultima săptămînă s-au vîndut 36.628 de cuarteri , faţă le 88.343 în aceeaşi săptămînă a anului 1 853. Aşadar, aceste cifre, care arată că în ultimele trei luni s-a vîndut aproape cu o jumătate de milion de cuarteri mai puţin grîu decît î n aceleaşi luni al e anului 1 853, constituie dovada cea mai evi­ dentă că ultima recoltă a fost cît se poate de slabă. Ziarul „Mark Lane Express" scrie : „Pînă n prezent, importurile masive din străinătate au făcut ca insuficienţa livrărilor intene să nu fie prea puternic resimţită, şi chiar în momentul d e faţă cantităţi însemnate d e griu şi făină din diferite ţări sînt în drum spre Anglia ; dar se poate oare conta că în intervalul de timp care trebuie să treacă pînă la recolta următoare mportul va continua să se menţină pe o scară tot atît de întinsă ? America ne-a şi trimis toate cantităţile care se aflau în porturile sale maritime ; şi, cu toate că nu ne îndoim că ea dispune încă de impor­ tant e rezerve în Vestul îndepărtat, va fi, desigur, nevoie să se fixeze preţuri ridicate pentru a acoperi cheltuielile făcute cu transportul acestor rezerve pînă la coasta răsăriteană, iar de acolo pînă în Anglia. Porturile din nordul Europei şi-au epuizat aproape complet stocurile vechi, iar războiul cu Rusia exclude posibilitatea unor noi livrări de pe ţărmurile Mări i Negre şi ale Mării de Azov".

Toate aceste consideraţii le p rezentăm cititorilor noştri fără alte comentarii. Scris de K. Marx la 2 1 aprili e 1854 Publicat în ziarul „New York Daily TribuneM nr. 4.072 din 6 mai 1854 Semnat

:

Ka rl Marx

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleză

219

Karl Marx

* Răscoala din Grecia. - Emigraţia poloneză. Tratatul dintre Austria şi Prusia. Documente referitoare la înarmarea Rusiei Londra, vineri 28 aprilie 1854

Ultimele ştiri din sursă sigură primite din Turcia confimă întru totul cele spuse de „Tribune" în legătură cu retragerea ruşilor de la Calafat, ocuparea Dobrogei de către ei şi carac­ terul răscoalei din Grecia. Ziarul „Lloyd " 1 22 confirmă zvonurile că ruşii au ridicat asediul Calafatului şi că Valahia Mică a fost complet eva­ cuată. Din ultimele ştiri primite de la Constantinopol reiese că ruşii nu înaintează, ci, dimpotrivă, îşi întăresc poziţiile lor în Dobrogea. In ceea ce priveşte răscoala din Grecia, ziarul „Moniteur• a publicat în numărul său de ieri următoarea scrisoare de la Viena cu data de 25 aprilie : „Răscoala grecilor nu se întinde şi în Epir, dar ea începe să-şi arate adevăratul ei caracter. Dacă mai era cineva care să creadă că intere­ sele naţionale şi religioase sînt altceva decît un simplu pretext, ac­ ţiunile întreprinse de căpeteniile bandelor eline din regatul grec sint de natură să risipească orice îndoieli în această privinţă. Se ştie că, de la bun început, Grivas şi Xavellas au început să se certe intre ei pentru comanda supremă asupra răsculaţilor. Aceste două căpetenii continuă să acţioneze separat ş i nu ezită să folosească orice ocazie pentru a-şi face rău una alteia. In special Grivas, care se erijează în eliberator al raialelor creştine, nu le-a adus acestora decît j afuri şi incendii. Sulioţii, care au hotărît să interzică accesul pe teritoriul lor mai multor căpetenii greceşti, îl acuză îndeosebi pe Grivas. La în­ ceputul lunii trecute, acesta a cerut ospitalitate primatului g�ec De­ vendzista, dar a doua zi, la plecare, l-a j efuit şi i-a răpit soţia. Primatul s-a adresat lui Abdi-paşa, cerindu-i permisiunea de a lupta sub ordinele lui spre a se răzbuna pentru această faptă sălbatică. Dar Cit d e priceput este Grivas în materie de j afuri s-a văzut mai c . seamă la Metsovon. Oraşul acesta, indus în eroare de propaganda rusă, ş i-a deschis porţile, din proprie iniţiativă, în faţa «generalisimului.. Grivas. Primul lucru pe care l-a făcut acesta a fost să impună populaţiei creştine o contribuţie «patriotică> de 200.000 de piaştri� Suma, nefiind prea mare, a fost plătită. Dar Grivas nu s-a oprit aici. A vizitat el însuşi, unul după altul, pe toţi locuitorii mai de vază şi

Z20

Kal Max

mai înstăriţi ai oraşului, cărora le-a cerut să depună la bancă, tot cu titlu de donaţie, toate obiectele de valoare din aur şi argint pe care le posedă. Acest mod de extorcare a provocat nemulţumiri şi totodată s-a dovedit a nu fi prea potrivit şi nici prea avantajos. Atunci lui Grivas i-a venit o idee care ni se pare a fi o capodoperă în arta de a j efui. Sub pretext că trupele otomane se apropie de Metsovon, el a declarat că nevoile apărării cer să fie incendiat aproape tot oraşul şi de aceea a propus locuitorilor să se adune cu familiile lor în bise­ rica principală a oraşului, unde s-au şi strîns după puţin timp vreo 4.000 de oameni. Aşa cum scontase şi Grivas, toţi îşi luaseră cu ei banii, precum şi bijuteriile şi lucrurile cel e mai de preţ, astfel că toată avuţia oraşului se afla acum în mîinile lui. El a început atunci să dea drumul oamenilor din biserică în grupuri mici, lăsîndu-i în seama acoliţilor săi, care i-au j efuit fără prea multă vorbă. Acestea sînt faptele vitejeşti ale căpeteniei greceşti care pînă acum a jucat rolul cel mai de seamă în răscoala din Epir. Grivas n-a opus atunci turcilor decît o slabă rezistenţă. După ce a dat foc oraşului, el s-a retras spre Arhelus, în direcţia Radoviţe. Metsovon, care fusese, după Ianina şi Buat, oraşul cel mai înfloritor al Epirului, este azi un mor­ man de ruine, iar locuitorii lui au ajuns a sapă de len . N-au răas nevătămate decît vreo 100 de case".

Referindu-se la zvonurile - încă neconfirmate - că Kossuth şi Mazzini ar avea intenţia să vină la Constantino­ pol, Reşid-paşa a declarat că nu le va permite să intre pe teritoriul turcesc. Se v.o rbeşte că formarea unei legiuni poloneze n-a întim­ pinat nici o obiecţie din partea ambasadorilor Franţei şi An­ gliei, dar s-a lovit, în schimb, de piedici de altă natură. Ge­ neralul Wysocki a prezentat Porţii şi lordului Redcliffe un document cu cîteva mii de semnături, prin care este împu­ ternicit să acţioneze în numele unei p ărţi considerabile din emigraţia poloneză. Pe de altă parte, colonelul conte Za­ mojski, nep.ot al prinţului Czartoryski, a prezentat un docu­ ment similar, purtînd şi el numeroase semnături, prin care o altă parte din emigraţia poloneză îl împuterniceşte să ac­ ţioneze în numele ei. Ţinînd seama de divergenţele dintre cei doi rivali şi dorind să împace pretenţiile amîndurora şi, tot­ odată, să se folosească atît de serviciile lui Wysocki cit şi de cele ale lui Zamojski, ambasadorul Angliei a fost de părere să se formeze două legiuni poloneze în loc de una. Mareşalul Paskevici a sosit la 17 aprilie la Iaşi şi în ace­ eaşi zi şi-a continuat călători a spre Bucureşti. După cum relatează „Hannoversche Zeitungu , tratatul de alianţă ofensivă şi defensivă încheiat între Austria şi Prusia123 conţine următoarele prevederi principale :

„ 1 . Austria şi Prusia îşi garantează reciproc posesiunile din ţările germane şi din afara lor (in und ausserdeutschen Besitzungen), asfwl

Răscoala din Grecia. - Emigraţia poloneză

221

că un atac împotriva uneia din aceste puteri va fi considerat de cea­ lală drept un atac împotriva ei. 2. Austria şi Prusia îşi iau obligaţia să se sprijine între ele şi, în caz de nevoie, să întreprindă un atac comun dacă una din părţile con­ tractante va considera că interesele Germaniei sînt periclitate şi dacă cealaltă parte va fi de acord cu acest punct de vedere. Cazurile parti­ culare în care urmează să fie acordat sprijinul sînt stipulate într-un document separat, care constituie o parte integrantă din prezentul tra­ tat . Pentru a asigura eficacitatea lui, forţe armate corespunzătoare vor fi gata să intre în acţiune la anumite termene, dinainte stabilite. Ter­ menele, precum şi efectivul numeric şi modul de folosire a acestor forţe vor fi stabilite separat. 3. Toţi membrii Confederaţiei germane sînt invitaţi să se alătur­ acestei alianţe ofensive ş i defensive şi s-o sprijine în conformitate cu obligaţiile ce le revin pe baza legii federale".

Comparînd acest tratat cu înţelegerea referitoare la neu­ tralitate, care a fost propusă curţii prusiene de către contele Nesselrode, veţi vedea că ele se aseamănă în multe privinţe. Trebuie, de asemenea, remarcat că, practic vorbind, tratatul corespunde numai cerinţelor unei politici defensive, în tim­ ce toate hotărîrile în cazul unei politic i ofensive sînt rezer­ vate curţilor respective. La 25 aprilie, prima Cameră a Prusiei a aprobat, în con­ formitate cu recomandările comitetului ei, un împrumut de treizeci de milioane de taleri. Explicaţiile ministeriale date cu acest prilej de d-l von Manteuffel sînt cit se poate de ti­ pice pentru diplomaţia prusiană, care încearcă să-şi mas­ cheze neputinţa ei organică prin gesturi p atriotice şi printr-. emfază prostească, aşa că vom cita acest document in ex­ tenso *. D-l von Manteuffel a spus : „Complicaţiile care s-au ivit între Rusia şi Turcia şi care s-au extins apoi şi la puterile occidentale sînt îndeobşte cunoscute. Guver­ nul prusian, ţinînd seama de situaţia sa şi de interesele sale, a con­ siderat că este de dorit să aplaneze aceste complicaţii şi să înlăture neînţelegerile. Insă toate eforturile şi strădaniile lui au rămas fără nic. un rezultat. O anumită fatalitate pare să planeze asupra acestei pro­ bleme. Numeroase încercări care păreau menite să contribuie la resta­ b ilirea păcii n-au dus la nici un rezultat - poat e din cauză că n-au fost făcute la momentul potrivit şi n modul cuvenit. In felul acesta divergenţele s-au ascuţit, ducînd la izbucnirea războiului. Eforturile Prusiei şi ale Austriei de a asigura menţinerea păcii creează, ca să spunem aşa, o baă pentru reluarea tratativelor . Acesta a fost scopul principal al conferinţei de la Viena. La această conferinţă guvernul prusian a depus, fără preget, cele mai mari eforturi pentru menţinerea .păcii. El a acţionat în spirit de conciliere" (ca „îngerul păcii" al îm­ păratului Nicolaie), „însă întotdeauna cu fermitat e şi hotărîre şi cu conştiinţa poziţiei sale de mare putere" (la fel s-a exprimat şi împăra*

- în întregime.

-

Nota traă.

222

Karl Marx

ul Rusiei în corespondenţa sa secretă). „Tocmai pentru că nu era interesat" (să devină o provincie rusă şi să schimbe decorul) „şi pen­ u că atitudinea sa dezinteresată (uninteressiert) a fost recunoscută de celelalte puteri, el a putut să se pronunţe în mod deschis şi cu toată hotărîrea. Propunerile şi eforturile lui au fost primite de cele două părţi cînd cu recunoştinţă, cînd cu regret. Dar guvenul nu s-a lăsat abătut din drumul său. Prima condiţie de existenţă a unei mari puteri este independenţa ei. Această independenţă, guvenul prusian a ştiut să şi-o păstreze, acţionînd în interesul păcii şi fără a-şi pune întrebarea dacă acţiunile lui vor fi pe placul cutărei sau cutărei puteri" ( o definiţie extrem de subtilă a ceea ce trebuie înţeles prin indepen­ denţa unei mari puteri !). „Atunci cînd situaţia a devenit mai amenin­ ţătoare, guvenul a considerat că, p e lîngă eforturile sale generoase îndreptate spre menţinerea păcii, este de datoria sa să ţină seama în primul rînd de interesele Prusiei şi ale Germaniei. In acest scop, el a încheiat un tratat cu Austria. Celelalte state din Confederaţia ger­ mană vor adera şi el e la acest tratat. Prin urmare, putem conta pe o colaborare cu Austria şi cu întreaga Germanie. După părerea guver­ nului, această colaborare este cea mai bună şi mai sigură gar,1nţie pentru statele germane. Alături de această alianţă strînsă, continuă să rămînă în vigoare înţelegerea anterioară încheiată de Prusia şi Austria cu puterile occidental e pe baza conferinţei de la Viena. Prusia, în ciuda afimaţiilor contrare apărute în presa engleză, nu s-a înstrăinat de puterile occidentale. Această înţelegere cu puterile occidentale con­ tnuă să existe şi astăzi. Protocolul care o consemnează a fost deja semnat de ambasadorul Prusiei, dar nu poate fi prezentat Camerei. Poziţia de pînă acum a celor patru puteri a rămas neschimbată, şi ele Îşi vor continua şi de acum înainte eforturile lor îndreptate spre resta­ bilirea păcii, cu toate că două dintre aceste puteri au şi început ope­ raţiile militare" (iată o dovadă că acest război se duce de ochii lumi! �i că, în realitate, cabinetele occidentale sînt serios ocupate cu trata­ tivele de pace). „In ceea ce priveşte Rusia, se ştie că în ultimul timp cabinetul de la Petersburg a făcut unele demersuri mai amicale şi mai conciliatoare şi, cu toate că pentru moment nutreşte doar slabe speranţe să vadă restabilită pacea, el a oferit totuşi un punct de ple­ care pentru noi tratative de pace. Guvernul prusian s-a arătat gata să spere pînă în ultimul moment că pacea este posibilă. Atîta timp cît există măcar o rază de speranţă pentru pace, Prusia îşi va continua •eforturile şi strădaniile (Mlhen) de pînă acum. Cînd va fi sosit mo­ menul hotărîtor pentru Prusia" (Trema Byzantium ! *), „guvernul va -a cţiona fără întîrziere, fără ezitar e şi cu toată energia. Prusia trebuie să se pregătească pentru aces t moment. Cuvintele ei vor căpăta o greutate cu atît mai mare, cu cît ea va fi gata în orice clipă să tragă spada. Cînd a izbucnit conflictul dintre Rusia şi Turcia, puterile occi­ dentale au dat dovadă de fermitate şi au sprijinit Poarta otomană. Pe vremea aceea Prusia nu era împuternicită să joace rolul de inter­ mediar. In afară de faptul că fuseseră încălcate drepturile unei terţe puteri, pe ea o preocupa mai presus de orice binele propriilor ei supuşi. Problema orientală o priveşte pe Prusia mai puţin decît pe Austria, care este direct interesată în rezolvarea ei, şi Austria a cerut n mod insistent Prusiei să nu refuze să colaboreze cu ea. Prusia şi Austria şi-au propus să modereze pretenţiile exagerate ale celor două

*

-

Cutremură-te, Bizanţule !

-

Nota trad.

Răscoala din Grecia. - Emigraţia poloneză

22t

părţi, care îngreuiau restabilirea păcii. Şi tocmai eforturile lor au dus la convocarea conferinţei de la Viena, care e socotită, pe bună dreptate, drept un eeniment fericit. Guvernul nostru nu se poate eschiva de la rezolvarea unei probleme în care mai are posibilitatea de a exercita o influenţă salutară" (pentru Rusia) „asupra puterilor occidentale. El este o verigă de legătură pentru aceste puteri şi ar putea, eventual, să sevească la consolidarea speranţelor de pace. In ce priveşte pro­ iectul de notă despre care cele patru puteri au informat guvenul rus, nu trebui e să uităm că Rusia n-a recunoscut niciodată conferinţa ş i că, datorită unor noi împrejurări, intevenite între timp, acest proiect a încetat de a mai fi acceptabil pentru Turcia. Noul protocol de la Viena" (aici d-l von Manteuffel ne dezvăluie un secret foarte impor­ tant) „oferă noi posibilităţi pentru realizarea unei păci generale şi, în orice caz, pentru a ţine Prusia şi Germania departe de război. In ce priveşte cererea mai veche a Austriei de a se propune dietei germane o poziţie de strictă neutralitate, care să fie obligatorie şi pentru Pru­ sia, trebuie spus că guvernul, acţionînd din proprie iniţiativă, n-a putut fi de acord cu ea. El a considerat că e imposibil să renunţe la poziţia sa d e mare putere independentă şi la libertatea de a lua hotă­ rîri. In afară de aceasta, o asemenea neutralitate ar fi oferit celorlalte puteri un pretext să adopte o atitudine ostilă faţă de noi, dacă ar fi ajuns la concluzia că o asemenea atitudine corespunde intereselor lor. In prezent, situaţia puterilor occidentale este radical schimbată ca µrmar e a noilor obligaţii asumate de ele" (prin protocolul de la Viena 124). „In cazul cel mai nefavorabil nu va fi pace ; în s chimb însă, în cazul cel mai favorabil, patria noastră va fi ferită de marile cala­ mităţi pe care le aduce cu sine războiul, şi acesta este un avantaj imens, de nepreţuit". (Dacă e cineva în stare să înţeleagă această alter­ nativă, sînt gata să-l felicit pentru agerimea sa de minte). „Posibilita­ tea unor ciocniri militare între Rusia şi puterile occidentale, care ar putea să se producă în Marea Baltică şi în Marea Neagră, au silit Prusia, datorită poziţiei sale geografice de mare putere" (mai degrabă lungă decît mare), „să facă toate pregătirile necesare pentru a-şi apăra interesele, la nevoie cu arma în mină. In orice caz, guvenul n-a cedat în faţa trecutului" (asta înseamnă - dacă, în general, poate să însemne ceva - că nu-i e ruşine de trecutul lui) „şi este bucuros că a avut ocazia să-şi expună în mod public părerile".

Comitetul, bineînţeles, a găsit că aceste explicaţii sînt mai mult decît satisfăcătoare. I! „Journal de St.-Petersbourg " au fost publicate urmă­ toarele documente noi : „ORDIN

PE

'EPARTAMENTUL

POLIŢII

15 aprilie 1854 Maiestatea-sa împăratul a binevoit să ordone ca gradele inferioara care se eliberează din efectivele marinei şi ale gărzii şi care, simţin­ du-se sănătoşi, voinici, sîrguincioşi şi capabili, sînt dornici să rămînă în cadrele armatei pentru o nouă perioadă, propriu-zis p e durat. actualului război, să beneficieze de avantajele acordate celor de ace­ leaşi �ade care s-au eliberat din gardă şi din armată. General-adjutant, Gala/.o

Karl Marx UCAZ

CATRE

SENATUL OCIRMUITOR

In vederea întăririi măsurilor de apărare a regiunilor de coastă ale Golfului Finic şi întrucît socotim necesar să fie creat ă o flotilă de rezervă alcătuită din vase cu vîsle, ordonăm : 1. Pentru a asigura această flotilă cu numărul trebuincios de vîslaşi, să se formeze patru detaşamente de miliţie marină. 2. Detaşamentele să fie alcătuite prin recrutarea de voluntari din gubeniile Petersburg, Novgorod, Oloneţ şi Tver. 3. Pentru luarea măsurilor de organizare a acestor unităţi se insti­ tuie un comitet compus din alteţa-sa imperială marele duce Konstantin Nikolaevici, conducătorul departamentului marinei, şi ministrul bunu­ rilor statului, ministrul domeniilor imperiale şi ministrul afacerilor intene.

Nicolaie

Petersburg, 14 aprili e 1854 REGULAMENT

CU

PRIVIRE

LA UNITAŢILE

DE MILIŢIE MARINA

I. Scopul instituirii şi componenţa unităţilor de miliţie marină : 1. Unităţile de miliţie marină se creează cu scopul de a completa flotila de rezervă alcătuită din vase cu vîsle, menită să apere re­ giunile de coastă ale Golfului Finic. 2. Aceste unităţi de miliţie se compun din patru detaşamente, a căror formare şi organizare interioară intră n competenţa departa­ mentului marinei. 3. Din unităţile de miliţie pot face parte ca voluntari persoane de Orice rang, de constituţie fizică robustă, n condiţiile ce urmează. II. Modul de recrutare : 4. Cei doritori să intre în unităţile de rezervă ale marinei trebuie să posede acte legale, iar ţăranii iobagi autorizaţii scrise speciale, eli­ berate de moşierul respectiv sau de administratorul moşiei. 5. La Petersburg, doritorii se vor prezenta la inspectoratul minis­ terului marinei, în capitalele de gubernie la şeful guberniei, iar n judeţe la autorităţile poliţieneşti locale. 6. Celor ce se prezintă li se ridică actul de identitate şi li se eli­ berează n schimb o adeverinţă pe hîrtie simplă, care poartă înscrisă pe ea data prezentării. Actul de identitate se expediază fără întîziere la inspectoratul ministerului marinei, unde trebuie să plece şi volun­ tarul, căruia, totodată, i se plăteşte, dacă doreşte, solda pe o lună pentru cheltuielile de drum, consemnîndu-se acest lucru în adeverinţă. 7. Autorităţile poliţieneşti locale vor trebui să urmărească cu aten­ ţie plecarea neîntîziată a voluntarilor la Petersburg, dîndu-le în acest scop tot sprijinul necesar ; în caz de îmbolnăvire a unui voluntar, i se va da ajutorul cuvenit.

(Punctele

8

şi 9 nu prezintă interes)

III. Condiţ1ile serviciului : 10. Cei care intră în unităţile de miliţie marină primesc din ziua Prezentării lor la inspectorat : a) O soldă lunară de 8 ruble de ar�int. b) Hrană şi provizii la fel ca şi gradele inferioare din departa­ mentul marinei.

Răscoala dn Grecia. - Emigraţia poloneză

225

o) Un rînd de haine ţărăneşti. Se permite portul bărbii şi tun­ soarea a la paysanne *. 1 1 . Seviciul urmează să dureze pînă la 1 noiembrie 1854. 12. După expirarea acestui temen, nici unul dintre voluntari nu va fi reţinut în seviciu. 13. Cei care se vor distinge vor fi recompensaţi la fel ca şi gradele inferioare din unităţile regulate. 14. In caz de capturare sau de scufundare a unui vas inamic cu sprijinul canonierelor, voluntarii care fac seviciul pe canoniere vor participa la împărţirea premiilor, potrivit prevederilor legale. 15. In caz de rănire sau de mutilare, voluntarii din unităţile de miliţie se bucură de aceeaşi îngrijire şi de aceleaşi avantaje ca şi cei care servesc în trupele regulate. 16. Atîta timp cit voluntarii îşi fac seviciul, familiile lor se bucură de grija specială a autorităţilor şi obştilor locale.

Constantin Contele KiseleD Contele PeroDski Dmitrii BibikoD"

Ne-ar fi fost imposibil să facem o descriere mai bună şi mai concisă a Rusiei decît cea pe care ne-o oferă documen­ tele citate : împăratul, funcţionărimea, iobagii, bărbile a la paysanne, p oliţia, flotila d e vase cu vîsle a infanteriei ma­ rine, obştile săteşti, pămînturile şi mările - un tablou com­ plet al „întregii Rusii " . Scris de K. Marx la 28 aprilie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.079 din 1 5 mai 1854 Semnat : K a r Z· M a r x

•

15 -

- ţărănească. - Nota trad. Marx-Engels,

Opere,

voL

10

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleă

226

Karl Marx

Bombardarea Odesei. - Grecia. Proclamaţia cneazului Danilo al Muntenerului. Discursul lui Mnteuffel m *

Londra, marţi 2 mai 1854

In sfîrşit a fost bombardată Odesa, după ce această ope­ raţie fusese efectuată de atîtea ori în vanitoas a închipuire a aliaţilor. Dar relatările telegrafice primite pînă acum sînt prea puţine ş i prea sărace în amănunte pentru a merita s ă fie comentate. După ştirile cele mai veridice , bombardamen­ tul a început la 22 aprilie, a fost întrerupt la 23 aprilie (cînd s-a cerut comandantului oraşului să capituleze) şi reluat la 24 aprilie. Pe de o parte se anunţă că pe o mare întindere oraşul a fost cu desăvîrşire distrus, iar pe de altă parte că numai forturile au avut de suferit de pe urma rachetelor in­ cendiare şi a .obuzelor. In unele cercuri se afirmă chiar c ă bombardamentul n-a dat nici un fel de rezultate. Cîteva te­ legrame anunţă că au fost distruse opt vase ruseşti , bineînţe­ les vase comerciale, fiindcă la Odes a nu se aflau nave de război ruseşti. Potrivit ultimei ştiri, care a fost trimisă din Odesa la 26 aprilie, întreaga flotă aliată s-a retras în dimi­ neaţa aceleiaşi zile. Pentru a pregăti opinia publică în vedere a acestui eveni­ ment, guvenul francez a publicat de curînd în „Moniteur" un extras din ultimul raport al amiralului Hamelin către ministrul marinei, în care se spune : „La 6 aprilie fregata cu aburi ngleză «Furious» s-a apropiat de bdsa, pentu a cere şi a lua la bord pe consuli şi pe acei supuşi francezi şi nglezi care doresc să părăsească oraşul din cauza apro­ piatelor ostilităţi„. Cu toate că pe fregată şi pe şalupă fusese arborat steagul alb, bateriile ruse au deschis mişeleşte focul, trăgînd de şapte ori asupra şalupei la cîteva minute după ce ea se îndepărtase de debar­ cader„. Studiez împreună cu amiralul Dundas mijlcul de a proceda la represaliile pe care le impune acest procedeu barbar".

227

Bombardarea Odesei. - Grecia

Ruşii dau o altă versiune celor întîmplate. Ei afirmă că trimiterea unei nave care avea arborat l a bord steagul alb nu era decît un pretext pentru a cerceta instalaţiile lor de .apărare. Faptul că nava „Retribution a intrat nu de mult în portul Sevastopol sub pretext că vrea s ă transmită nişte de­ p eşe, însă în realitate pentru a întocmi schiţa bateriei insta­ late în interiorul portului, a înfuriat de-a binelea p e ţar, mai cu seamă că zarva stînit ă de această ispravă în presa en­ gleză i-a confirmat bănuielile. Drept urmare s-a dat ordin ca p e viitor să se deschidă foc de artilerie asupra oricărei nave -c are şi-ar face apariţia în raza unui port rusesc. „L'Indepen­ dance belge " 126 publică o scrisoare în legătură cu aceste evenimente, care e atribuită unui ofiţer rus de la Odesa, dar al cărei autor este, probabil, chiar d-l Kiselev. u

„In ziua de 27 martie (8 aprilie), la ora 6 dimineaţa, vaporul cFu­ rious> din flota regală engleză s-a apropiat de debarcaderul portului Oe carantină Odesa fără a arbora steagul alb. Comandantul portului militar, deşi avea ordin să dschidă focul asupra oricărei nave de război engleze, s-a hotărît totuşi să nu execute imediat acest ordin, întrucît presupunea că s-ar putea ca vaporul să nu fi aflat încă de declaraţia de război a Angliei. «Furious> a aruncat ancora şi a lansat > şalupă care, fluturînd un steag alb, s-a îndreptat spre ţărm. Coman­ dantul portului militar şi-a trimis imediat adjutantul în întîmpinarea ofiţerului de pe şalupă. Acesta a declarat că are misiunea să ia la bord pe consulul francez şi pe cel englez. I s-a răspuns că aceşti domni au părăsit de mult Odesa, şi, ca atare, el trebuie să plece imediat ; atunci ş alupa a fost ridicată pe bordul vaporului, iar steagul alb a fost cobo­ rît. Dar, în loc să ridice ancora, ofiţerii de pe vapor s-au apucat să facă schiţele bateriilor. Atunci, pentru a-i împiedica să facă acest lucru, s-a tras asupra lui cFurious> cu obuze oarbe. Şi fiindcă el nu le-a dat nici o atenţie, s-a tras cu o ghiulea într-una din roţile lui. cFurious> s-a îndepărtat imediat".

Este, fireşte, ridicol că flota anglo-franceză a trebuit s ă aştepte c a ruşii s ă-i .ofere „motiveu pentru a desfăşura ope­ raţii militare împotriva unui port rusesc, dar nici atunci ea n-a putut să ia acest port, ci s-a mulţumit doar să tragă asu­ p ra lui cîteva salve de bord. Cam în acelaşi timp cînd „Furiousu pleca în misiune l a O desa, în scrisorile trimise de la Odesa la Constantinopol se arăta că guvenul rus a confiscat toată cantitatea de ce­ reale aflate în depozite, fără a ţine cîtuşi de puţin seama de p roprietatea p articulară a comercianţilor străini. Cantitatea totală confiscat ă se ridică l a 800.000 de cetverti *. ln afară * Veche măsură pentru grîne în Rusia, egală cu 2,0991

Nota trad. 1 5*

l.

-

228

Karl Marx

de aceasta, guvernul rus a poruncit comercianţilor străini să-i pună la dispoziţie 1 50.000 de saci şi 15.000 de căruţe pentru a transporta în interiorul ţării cerealele confiscate. Drept răspuns la toate protestele care i s-au adresat , guver­ natorul a declarat că tocmai politica puterilor occidentale a silit guvenul rus să recurgă la asemenea măsuri extreme şi că, procedînd la confiscarea averii lor, guvernul nu face alt­ ceva decît să împiedice ca ea să fie jefuită de populaţia re­ voltată. După protestul adresat de consulii statelor neutre ră­ maşi la Odesa, guvenatorul a consimţit, în cele din urmă, nu să plătească costul mărfurilor confiscate, ci doar să eli­ bereze proprietarilor lor nişte simple chitanţe. In cele ce urmează dăm un extras dintr-un ziar care apare la Stockholm : „In tot oraşul mişună refugiaţii din Finlanda, şi mulţi dintre ei au venit din insulele Aland" (care, pe cit se pare, sînt încă ocupate de ruşi) „pentru a scăpa de agenţii de recrutare ruşi. In flota rusă se simte mare lipsă de marinari, iar autorităţile înhaţă acum pe tineri şi pe bătrîni. Taţi de familie sînt ridicaţi de la casele lor în puterea nopţii, fără să li se dea măcar timp pentru a se pregăti de drum. Ca urmare, familii întregi îşi string tot calabalîcul şi fug în Suedia pentru a scăpa de asemenea samavolnicii".

In „Journal de St.-Petersbourg" cu data de 23 aprilie a fost publicată o proclamaţie a ţarului către supuşii săi, n care războiul împotriva puterilor occidentale este prezentat ca un război al bisericii ortodoxe împotriva ereticilor, pen­ tru eliberarea coreligionarilor asupriţi din Imperiul otoman. In numărul de azi al ziarului „La Presse ", care apare la Paris, citim următoarele : ·

„Unul dintre corespondenţii noştri d e la Constantinopol ne-a co­ municat o serie de amănunte importante în legătură cu complotul rus care a fost descoperit cu cîtva timp în urmă şi a cărui anchetare a fost încheiată acum de curînd. Rezultatele anchetei arată în mod clar că Rusia pregătea de multă vreme criza care trebuia să bage în mor­ mînt pe conul bolna> chiar sub ochii medicilor săi. Ancheta a dove­ iit că baronul Oelsner a intrat în serviciul poliţiei turceşti numai pentru a-i putea înşela astfel mai bine pe cei ce exercitau rolul de ·surveillants * ai lui. El figura pe statul de plată cu 1.000 de piaştri lunar. In ciuda vicleniei sale, j ocul său dublu a fost demascat. El se împrietenise cu d-l Aspa, n medic aflat în serviciul turcilor, şi, soco­ tind că se poate încrede în el, i-a mărturisit că, deşi se afla în solda poliţiei turceşti, n-a încetat niciodată să slujească Rusiei. Potrivit ce1or spuse de d-l Oelsner, Rusia îşi propunea să recruteze dintre grecii 1şi slavii din Turcia o armată de 60.000 de conspiratori, gata, la un *

-

supraveghetori.

-

Nota trad.

Bombardarea Odesei. - Grecia

229

semnal dinainte stabilit, să pornească răscoala. Lovitura decisivă urma să fie dată la Constantinopol. In acest oraş, complotul era condus de un englez, un oarecare Plantagenet Harrison. D-l Aspa s-a prefăcut că împărtăşeşte părerile lui Oelsner, însă a dat de veste poliţiei tur­ ceşti. Poliţia, care il bănuia de mult pe Oelsner, a început să-l supra­ vegheze mai îndeaproape şi a descoperit că el trimitea cu regularitate rapoarte prinţului Gorceakov. In cele din urmă, ea a reuşit să inter­ cepteze unul din aceste rapoarte. Oelsner, care în general acţiona cu multă prudenţă, a avut ideea nefericită de a arăta acest raport d-lui 'Aspa, care l-a informat numaidecît pe d-l Palamari, agent secret al poliţiei turceşti, şi a reuşit să-l înmîneze, în prezenţa acestuia, lui Radsi�, un slav din Austria care avea legături cu Oelsner şi cu com­ plicii lui. Scrisoarea a fost confiscată cu prilejul percheziţionării lui RadH� şi formează unul din corpurile delicte. S-a stabilit de ase1menea că Oelsner era în inţelegere cu Constantinos, căpitanul unui vas comercial grecesc, şi că ei se înţeleseseră să mai atragă în acest complot alţi 40 de căpitani de vase greceşti care urmau să sosească într-o anumită zi la Constantinopol cu muniţii de război şi să fni­ zeze tot ce trebuie pentru declanşarea răscoalei în rînduril e populaţiei greceşti din capitală. Constantinos întreţinea relaţii permanente nu numai cu Oelsner, dar şi cu d-l Metaxas, ambasadorul Greciei pe lingă Poartă. Bodinarov, un colonel rus, servea ca om de legătură între Oelsner şi prinţul Gorceakov".

ln „Augsburger Zeitung0 au apărut o serie de articole ex­ trem de ostile Rusiei, care au provocat mare senzaţie în Ger­ mania, dat fiind că p înă acum acest ziar apăra cu multă căl· .dură interesele ruseşti ; totodată se ştie că inspiratorul lui este cabinetul austriac. Austria, se spune în aceste articole, trebuie să se considere dezlegată de obligaţiile ei faţă de Rusia după dezvăluirile cuprinse în corespondenţa secretă a lui sir H. Seymour. Intr-unul din aceste articole citim următoarele : „Atunci cînd procedeele Rusiei au silit Austria să protesteze la Petersburg, protestul ei a fost primit cu atîta aroganţă, iar cabinetul de la Viena a fost tratat cu atîta descosiderare, că orice depeşă nouă de la Constantinopol a început să trezească grele presentimente. Această lipsă de respect şi de atenţie l-a determinat pe contele Mens­ dorff să ceară să fie numit comandant de brigadă, pentru a fi astfel eliberat din postul său de la Petersburg, cu toate că personal n-avea nici un motiv să se plîngă".

Ca urmare, a fost înlocuit cu contele Esterhăzy. Intr-un alt articol dăm de următorul pasaj : „Cînd împăratul Rusiei a venit la Olmitz *, comportarea sa faţă de -contele Buol-Schauenstein a fost atît de necuviincioasă, ca să nu spun iignitoare, că a fost remarcată de toţi, iar Nesselrode şi Meyendorf *

Denumirea germană a oraşului ceh Olomouc,

-

Nota trai,

230

Karl Marx

s-au simţit foarte j enaţi". (lmi permit să amintesc cititorilor că pentru Nesselrode a devenit un obicei să provoace asemenea comportări aro­ gante ale augustului său stăpîn, pentru a avea apoi motiv să se plîngă) . „Tînărul împărat a fost martorul acestei atitudini faţă de ministrul său şi n-a uitat-o. Scrisorile lui sir H. Seymour n-au făcut decî t să grăbească o hotărîre dej a luată de maiestatea-sa" (de a se opune oricăror tentative ale Rusiei îndreptate împotriva Austriei) ... „In timpul şederii sale la Viena, contele Orlov a refuzat să-şi asume, în numele suveranului său, obligaţia de a respecta în orice condiţii inte­ gritatea Imperiului otoman".

Corespondentul din Constantinopol al ziarului „Times" stăruie îndeosebi asupra punctului de vedere că răscoala grecilor va duce în mod inevitabil la o revoluţie în Grecia, adică la o luptă între partidul naţional şi adeJii Rusiei. Pe de altă parte, se pare că cruntele represiuni operate de tru­ pele paşei în Bulgaria fac ca sentimentele populaţiei să în­ cline spre Rusia. !mi permit să citez cîteva· fapte care carac­ terizează atitudinea Greciei faţă de puterile occidentale. In „Nouvelliste de Marseille" se poate citi următoarea ştire, transmisă din Constantinopol cu data de 1 7 aprilie : „Europenii care locuiesc la Atena sînt supuşi la tot felul de j igniri. ,Lucrurile merg pînă acolo, că ei sînt atacaţi cu b astoanele, fără ca �andarmeria greacă să împiedice în vreun fel asemenea acte de vio­ lenţă. La 15 martie, d-l Gaspari, funcţionar al ambasadei franceze şi fiul unui fost consul francez la Atena, a fost lovit şi trîntit la pămînt în prezenţa a trei jandarmi, care s-au comportat ca nişte spectatori indiferenţi. In aceeaşi zi, alţi francezi au fost avertizaţi că a fost în­ tocmită o listă cu numele a 96 de «franci> care urmează să fie «pedep­ siţi>. Ca urmare a acestor excese, reprezentanţii Franţei şi ngliei au adresat guvenului regelui Othon o notă comună, prin care l informau că fiecare act de violenţă împotriva supuşilor francezi sau englezi va atrage imediat după sine pretenţia de a i se plăti o despăgubire de 25.000 d e drahme. La 12 aprilie, guvernului grec i-a fost prezentat n nou ultimatum, la care s-au acordat doar cinci zile pentru răspuns - pînă la 17 aprili, In acest ultimatum i se cere regelui Othon să despăgubească pe francezi pentru prejudiciile suferite de ei, să con­ dane în termeni categorici răscoala şi să îndrepte tot răul pricinuit cu îngăduinţa lui. Nimeni nu se aştepta ca regele să dea un răspuns satisfăcător. Ambasadorii hotărîseră ca, în caz că primesc un răspuns negativ, să rupă orice relaţii cu guvenul şi totodată, în numele colc­ tiv al Franţei şi ngliei, să se constituie în cadministratori ai Greciei>, potrivit prevederilor protocolului care a stat la baza creării regatu­ lui grec."

Guvernul grec a adresat reprezentanţilor săi din străină­ tate o circulară în care încearcă să-şi justifice propria sa comportare în timpul recentei dispute cu Poarta, ale cărei măsuri din ultima vreme, îndreptate împotriva supuşilor

Bombardarea Odesei. - Grecia

231

greci - după spusele d-lui Paikos - îşi au explicaţia în pă­ rerea de rău a turcilor că nu mai pot considera Grecia drept o provincie a lor. Aceasta este principal a cauză a intrigilor pe care le ţese Turcia de 20 de ani încoace împotriva Gre­ ciei şi pentru care răscoalele din Tessalia şi Epir nu sînt alt­ ceva decît un pretext. In numărul din 28 aprilie al ziarului „Die Presse" 127, care apare la Viena, a fost publicată următoarea proclamaţie adre­ sată de cneazul Danilo căpeteniilor triburilor sale munte­ negrene : „Doresc ca şi voi, muntenegrenii, urmînd exemplul strămoşilor noştri victorioşi, care ne-au lăsat moştenire libertatea cu care ne mîn­ rim atît de mult în faţa lumii întregi, să vă dovediţi şi de acum înainte la fel de viteji ca şi grecii şi alte popoare. De aceea mă adre­ sez soldaţilor care se află în rîndurile armatei, ca să ştiu dacă mă pot bizui p e ei, şi ordon tuturor căpeteniilor să-şi adune triburile. Fiecare soldat să spună de bunăvoie dacă este gata să mă urmeze împotriva turcilor, aceşti duşmani ai credinţei noastre şi ai ţării noastre. Voi, că­ peteniile, trebuie să primiţi pe toţi voluntarii şi să-mi trimiteţi ra­ poarte la Cetinje. Dar pe toţi aceia care nu sînt gata să înfrunte moartea vitejeşte, îi rog stăruitor să rămînă acasă. Oricine doreşte să meargă cu mine trebuie să-şi uite de nevastă şi de copii, şi de tot ce-i e drag pe lumea aceasta. Iţi spun ţie, poporul meu viteaz, şi vouă, fraţilor, vă spun : cine nu vrea să moară împreună cu mine să nu se mişte din locul său ; căci ştiu că fiecare dintre cei ce merg cu mine la război face mai mult decît 50 de fricoşi. Chem, aşadar, pe toţi vitejii în pieptul cărora bate o inimă fierbinte, pe toţi aceia care nu ,stau Pe gînduri atunci cînd e vorba să-şi verse sîngele pentu ţară, pentu biserica ortodoxă şi pentu sfînta cuce, să împartă cu mine gloria şi cinstea. Sîntem cu adevărat fiii vechilor muntenegreni, care au învins trei viziri turci, au înfrînt trupele franceze şi au ponit la asalt împotriva fortăreţelor sultanului. Să nu ne trădăm deci patia, să nu ne arătăm nedemni de gloria strămoşilor noştri, să mergem la luptă în numele domnului.

Danlo Cetinje, 15 martie 1854".

Din „Agramer Zeitung" 128 aflăm că, drept răspuns la .această chemare adresată fanaticilor haiduci din Muntene­ gu, căpeteniile fiecărui trib din această ţară au adunat pe tinerii războinici şi le-au adus la cunoştinţ ă cuprinsul procla­ maţiei ; 4.000 de oameni au jurat în faţa altarului să învingă sau să moară „pentru credinţă şi pentru ţară" . Nu poţi să nu observi ciudata asemănare dintre această mişcare şi devizele -şi speranţele care au însufleţit războiul prusian pentru inde-

232

Karl Mx

pendenţă 1 29, a cărui memorie este păstrată cu atîta pietate de generalul Dohna din Konigsberg* şi de întregul Treubund1 o prusian. Unităţile muntenegrene care vor ataca Herţegovina p e la Nikşici vor fi comandate de cneazul Danilo în persoană. Cele care vor ataca în sud (spre Albania) , pe la Zabliak, vor fi conduse de voevodul Gheorghi Petrovici. „Muntenii - scrie „Agramer Zeitung" - sînt bine aprovizionaţi ,cu muniţii, şi ambele corpuri vor dispune de cîte 12 tunuri de trei livre şi jumătate".

Semnalul pentru începerea ostilităţilor îl va da colonelul Kovalevski, care primeşte instrucţiuni direct de la Petersburg. D - l von Manteuffel, obţinînd cei 30.000.000 de taleri de care avea nevoie, a dat drumul deputaţilor celor două Camere să se ducă la casele lor, după ce a rostit în faţa lor un discurs din care citez următorul pasaj , deosebit de caracteristic : „Domnilor, votînd pentru acest împrumut, aţi dat guvenului po­ sibilitatea de a merge mai departe pe calea pe care a urmat-o pînă acum în deplină unitate (in voller Einigkeit) cu Austri a şi cu întreaga Germanie, şi în înţelegere cu celelalte mari puteri, şi de a păstra pentru Prusia rolul care i se cuvine în rezolvarea marii probleme care frămîntă azi Europa".

Fie-mi îngăduit să fac observaţia că în comunicarea tele­ grafică în legătură cu acest discurs , publicată în ziarele en­ gleze, în loc d e „în înţelegere cu celelalte mari puteri " , s-a tradus în mod greşit : „în înţelegere cu puterile occidentale " . Prusia ţinteşte mai departe. E a vrea s ă obţină, î n înţelegere cu ambele părţi aşa-zise beligerante, pacea - cu cine ? Chiar în ziua cînd i-a expediat acasă pe deputaţi, d-l von Manteuffel a avut norocul să rostească un al doilea discurs, la o reunion * * a partidului său, discurs mult mai precis şi mai elocvent decît j argonul oficial din pasajul citat de mine mai sus. Acest discurs este producţia cea mai tipic prusacă a zi­ lelor noastre. Ea cuprinde, parcă in nuce ***, toată înţelep­ ciunea prusiană în materie de stat : „Domnilor - a spus el -, există un cuvînt de care s-a abuzat fiUlt de ot : este 'vorba de cuvîntul libertate. Eu nu mă lepăd 'de acest cuvînt, dar deviza mea este alta. D eviza mea este cuvîntul slu­ jire (Dienst). Domnilor, noi toţi cei ce ne-am adunat aici avem datoria să slujim lui dumnezeu şi regelui, şi eu mă mîndresc că pot sluji unui •

Vechea denumire a oraşului Kaliningrad. - No ta traă. întrunire. - Nota trad. *** într-o formă extrem de concentrată. Nota traă. ••

-

-

-

Bombardarea Odesei. - Grecia

233

asemenea rege. Cuvîntul slujire uneşte întregul stat prusian, deşi el e risipit pe tot întinsul Germaniei (in deutschen Gauen). Acest cuvînt trebuie să ne unească pe toţi, indiferent de locul pe care îl ocupăm. Cuvintele slujire regelui sînt stindardul meu, sînt stindardul tuturor acelora care s-au adunat aici, şi în vremea noastră în ele este sal­ varea . Domnilor, trăiască slujirea regelui !"

Manteuffel are dreptate : nu există altă Prusie decî t aceea care trăieşte din slujirea regelui. Scris de K. Marx la 2-5 mai 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.080 din 16 mai 1854 Semnat

:

Karl Marx

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleză

23�

Karl Marx

Finanţele britanice Londra, marţi 9 mai 1854

Cu toate că bombardarea Odesei, care pînă la urmă s-a dovedit a fi o operaţie cu totul neînsemnată, a stîrnit o vie agitaţie în opinia publică, există o altă bombardare care pre­ ocupă şi mai mult minţile oamenilor în momentul de faţă, şi anume bombardarea pungii lor. Inainte de a face o analiz ă a raportului cu privire la situaţia financiară care a fost prezen­ tat de d-l Gladstone în şedinţa de ieri a Camerei comunelor, este necesar să aruncăm o privire retrospectiv ă asupra mă­ surilor financiare luate de el pînă acum. Pe cînd era ministru, d-l Disraeli a redus dobînda la bile­ tele de tezaur la 1 .. penny pe zi, adică la o cifră mai mică de­ cît oricînd pînă atunci. Dar d-l Gladstone, vrînd să-şi întreacă predecesorul, a mers şi mai departe şi a redus dobînda la 1 pence, fără să ţină seama că atunci cînd d-l Disrael i a re­ dus dobinda la biletele de tezaur se găseau bani din belşug şi la un preţ scăzut, în timp ce atunci cînd d-l Gladstone şi-a pus în gînd să-şi întreacă rivalul erau bani puţini şi la un preţ destul de ridicat. Drept consecinţă, marele b ărbat de stat a fost nevoit să plătească 3.000.000 în bani peşin pentru bilete de tezaur care, dacă nu s-ar fi atins de ele, ar fi cir­ culat cu aceeaşi dobîndă ca şi pînă atunci. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Abia reuşise guvernul să răscumpere, cu mari pagube pentru finanţele ţării, biletele de tezaur, că a fost nevoit să emită noi bilete, cu o dobîndă mai ridicată. Asta a fost prima dovadă a talentului excepţional al cazuistului de la Oxford, care, după cum se crede, întruneşte în persoana sa toate talentele, căci coaliţia tuturor talentelor a răstnat guvernul torylor, respingînd proiectul financiar prezentat de el şi proclamînd, pe acest temei, finanţele drept partea tare a propriei sale politici.

Finanţele britanice

235

D-l Gladstone nu s-a mulţumit cu aceste operaţii legate de datoria publică pe termen scurt ; el a făcut un experiment şi mai ciudat cu datoria pe termen lung. In aprilie 1 853 el a prezentat în Camera comunelor un proiect extrem de compli­ cat de conversiune a acţiunilor Companiei Mărilor Sudului şi a altor hîrtii de valoare ale statului, cu unele clauze care l-ar obliga să plătească peste o jumătate de an sau peste un an suma de 9.500.000 de lire sterline. Pe bună dreptate s-a remarcat că, atunci cînd a făcut toate acestea, el a avut în faţa ochilor depeşele secrete ale lui sir Hamilton Seymour, precum şi avertismentele colonelului Rose şi ale consulului Cunningham, care nu lăsau nici un fel de îndoieli în ce pri­ veşte intenţiile ostile ale guvernului rus şi apropierea unui război european. Dar cititorii îşi amintesc, desigur, că, chiar în perioada cînd d-l Gladstone a prezentat proiectul său, am prevăzut 131 că acest proiect va înregistra un fiasco şi că, din cauza lui, guvernul va fi nevoit să contracteze la sfîrşitul anului financiar un împrumut de cinci sau şase milioane. Fă­ cînd această afirmaţie, eu n-am avut cîtuşi de puţin în ve­ dere complicaţiile din Orient. Şi, în afară de asta, era greu de crezut că forma scolastică a proiectului d-lui Gladstone ar putea să ispitească banda speculanţilor de bursă ; nu era nevoie de prea multă perspicacitate pentru a prezice că re­ colta va fi slabă, cînd se ştia că din cauza timpului foarte ploios a fost însămînţată o suprafaţă mult mai redusă ca de obicei ; că o recoltă slabă va provoca o scurgere a aurului şi argintului din ţară ; că această scurgere a aurului şi ar­ gintului nu va putea, desigur, să contracareze tendinţa, deja existentă, de urcare a dobînzii pe piaţa de bani şi că, în faţa unei creşteri generale a dobînzii pe piaţa de bani, era ab­ surd să te aştepţi ca publicul creditor să accepte reducerea dobînzilor la hîrtiile sale de valoare sau să nu profite din plin de posibilitatea, pe care i-o oferea experimentul d-lui Gladstone, de a cere rambursarea hîrtiilor sale de valoare la preţul nominal pentru a reinvesti a doua zi, cu un profi t net, sumele astfel obţinute. Intr-adevăr, la sfîrşitul anului finan­ ciar d-l Gladstone a fost nevoit să achite la valoarea lor no­ minală, pentru o sumă de 6.000.000, anuităţi ale Companiei Mărilor sudului care fără amestecul lui ar fi cotate în prezent la bursa de valori numai la 85 1. st. pentru fiecare 1 00 1. st. In felul acesta el a risipit fără rost 6.000.000 1. st. din b anii statului şi, pe deasupra, însuşi publicul a avut de suferit de pe urma acestei strălucite operaţii o pierdere efectivă de cel

236

Karl Marx

puţin 1 .000.000, în timp ce soldul trezoreriei, care în aprilie 1 853 se cifra la 7.800.000 1. st. , s-a micşorat pînă în aprilie 1 854 - în timp de război - la 2.778.000 1. st., ceea ce în­ seamnă că s-a produs o scădere de peste 5.000.000 1. st. Pro­ iectul de conversiune născut mort al d-lui Gladstone consti­ tuie cauza tuturor dificultăţilor financiare cărora trebuie să le facă faţă acum guvenul. La 6 martie, adică cu numai 24 de zile înainte de declarare a războiului, d-l Gladstone a arătat că toate operaţiile sale se întemeiaz ă pe premisa că fondurile necesare pentru cheltuielile curente vor fi încasate în acelaşi an. Totodată a declarat că, datorită măsurilor luate de el, povara răzb.oiului va fi resimţită numai în momentul de faţă şi că nu poate fi vorba de contractarea unui împru­ mut pe piaţa de b ani. El a repetat această declaraţie la 22 mar­ tie şi chiar la 12 aprilie. Cu toate acestea, la 21 aprilie, în timp ce parlamentul era în vacanţă, a apărut o comunicare oficială în care se arăta că va fi nevoie de un împrumut şi că, în consecinţă, vor fi emise bonuri de tezaur pentru suma de 6.000.000 1. st. Bonurile de tezaur, dup ă cum, poate, vă amintiţi, sînt o invenţie a d-lui Gladstone , care a fost pusă în aplicare o dată cu proiectul său de conversiune. Biletul de tezaur obişnuit este o obligaţi e pe 12 luni, care de obicei se preschimbă sau se achită la expirarea acestui termen ; dobînda lui variază împreună cu rata dobînzii p e piaţa de bani. Bonurile de tezaur, dimpotrivă, aduc o do­ bîndă fixă, stabilit ă pe un şir de ani, şi reprezintă o rentă pe termen, care poate trece din mînă în mînă pe baza unei sim ­ ple andosări, fără nici un fel de cheltuieli suplimentare pen­ tru cumpărător sau pentru vînzător. In general, ele pot fi caracterizate ca o imitaţie a obligaţiilor eroviare. In 1 853, cînd le-a inventat pentru prima oară, d-l Gladstone a căpă­ tat dreptul de emitere a lor pentru suma de 30.000.000 1. st. ; şi el era atît de încîntat de invenţi a sa, încît socotea că cele 30.000.000 1. st. nu vor putea satisface cererea şi că vor fi cotate cu mult peste valoarea lor nominală. Dar „publicul s-a săturat după ce a înghiţit doar ceva mai mult de 400.000 1. st., adică aproape o şeptime din suma pe care se aştepta s-o plaseze ". Pentru a obţine cele 6.000.000 1. st. de care avea nevoie, d-l Gladstone a emis honuri de tezaur de trei categorii : cu termen de circulaţie de patru ani, de cinci ani şi de şase ani. Pentru a le face mai acceptabile la bursă, el a hotărît să se plătească dobîndă pentru cotele încă ne­ achitate. El a declarat că emite aceste bonuri la valoarea

Finanţele britanice

237

nominală cu o dobîndă de 31/2%, ţinînd seama de avantajele excepţionale ale noii forme de hîrtii de valoare, avantaje echivalente cu 1 0-1 6% din totalul dividendului. Cînd au în· ceput subscrierile s·a văzut că pentru bonurile de primul fel, care urmează să fie achitate în 1 858, sînt cereri numai pen­ tru suma de 800.000 1. st., în timp ce celelalte două categorii de bonuri, cu termen în 1 859 şi 1 860, nu sînt cerute de loc. Dar asta încă nu e totul. D-l Gladstone a fost nevoit să facă un rabat, vînzîndu-şi marfa l a preţul minim de 984%, la care se adaugă şi dobînda pentru citeva luni ; în felul acesta el face pur şi simplu un împrumut cu o dobîndă de 4o, în loc să păstrez e acţiunile Companiei Mărilor sudului , a căror dobîndă este de 3o, şi pierde astfel 15% la capital şi 25% la dobîndă. Cu toate aceste concesii, el a suferit un eşec to­ tal, căci s-a văzut nevoit să prelungească termenul de sub­ scripţie pînă la 8 aprilie şi să se mulţumească cu „suma ri­ dicol de mică" de 2.000.000 1. st., în loc de 6.000.000 cit ceruse la început. Acest eşec era inevitabil, pentru că hîrtiile de valoare ale d-lui Gladstone nu erau potrivite pentru investi­ ţiile de durată şi nici pentru cele pe termen scurt, pentru că achitarea lor în 1 859 şi 1 860 pare cit se poate de problematică în conjunctura actuală şi, în sfîrşit, pentru că, atunci cind pe piaţă se manifestă o tendinţă de urcare, obligaţiil e cu do­ b îndă fixă, stabilită pe un anumit număr de ani, nu pot avea aceeaşi căutare ca biletele de tezaur, a căror dobîndă creşte în mod sigur cind b anii se scumpesc. D-l Gladstone nu s-a mulţumit să arunce p e piaţă trei ca· teg.orii diferite de hîrtii de valoare ale trezoreriei ; el s-a sim­ ţit obligat să prezinte în Camera comunelor nu un buget , ci două, şi poate chiar trei sau patru. Spre deosebire de mi­ niştrii de finanţe de pînă acum, el şi-a prezentat raportul său asupra bugetului în ziua de 6 martie, înainte de sfîr_itul exer­ ciţiului financiar, pentru ca ţara - după cum a spus el să-şi cunoască bine situaţia. Camera comunelor a fost infor· mată că există un excedent bugetar de 3.000.000 1. st., dar că, ţinînd seama de situaţia extrem de gravă, guvernul se vede nevoit să sporească cheltuielile cu 6.000.000 1. st., astfel că în acest an este de aşteptat să rezulte un deficit de 3.000.000 1. st. N-au trecut nici două luni, şi iată-l că vine şi cere Camerei comunelor alte vreo 7.000.000 1. st., cu toate că ar fi putut, fără îndoială, să calculeze cu mai multă pre­ cizie, încă din martie, ce sumă trebuie să ceară populaţiei.

238

Karl Marx

Alocaţiile buqetare suplimentare pe care le cere el sînt repartizate precum urmează : Flota de război Armata . . Artileria Contingente de miliţie suplimentare Cheltuieli neprevăzute

4.550.000 l. st. 300.000 " " 650.000 „ " 500.000 " „ 2.100.000 „ „ 8.100.000 1. st.

Cheltuielile pentru flotă, armată şi artilerie au fost apro­ bate, în unanimitate, încă de vineri seara. Voi arăta pe scurt pentru ce scopuri au fost cerute : 300.000 1. st. au fost cerute pentru completarea rîndurilor armatei cu 1 4.799 de soldaţi şi ofiţeri, astfel ca efectivul forţelor terestre să fie mărit cu 40.493 de oameni faţă de cel de anul trecut, adică să fie ri­ dicat la 1 42.000 de oameni. Totalul cheltuielilor suplimentare pentru artilerie se cifrează la 742. 132 1. st. Cheltuielile supli­ mentare pentru flota de război, care însumează 4.553.731 l. st. şi cuprind o parte din cheltuielile suplimentare destinate ar­ tileriei, pot fi repartizate pe următoarele rubrici : I

1. a) Pentru solda marinarilor şi a infanteriei ma­ rine, întrucît efectivul flotei de război se completează cu 1 1.000 de oameni, şi anume cu 2.500 de soldaţi din unităţile de pază a coastelor şi 8.500 de voluntari . .

461.700 1. st.

b) Pentru plata soldei a 5.000 de marinari care ră­ mîn în serviciul suplimentar timp de 6 luni ; plata trebuie efectuată în cursul exerciţiului bugetar care se încheie la 31 martie 1855 . . . . . . . . . .

110.000

„

„

suplimentară, peste solda de oameni din unităţile de pază care în prezent fac serviciu . . . . . . . . . . . .

51.700

„

„

d) Pentru recrutarea a 5.000 de marinari de rezervă

220.000

„

„

e) Pentru hrana a 5.000 de oameni menţinuţi în serviciu suplimentar timp de 6 luni, pînă la 31 martie 1855 . . . . . . . . . . . . . .

50.000

„

„

50.000

„

„

c) Pentru remunerarea marinari, a celor 2.500 de a coastelor şi marangozi pe vase . . . . . .

) Pentru rezerve suplimentare de alimente, pentru plata transportului alimentelor şi pentru acoperirea diferenţei de preţuri la unele alimente care s-au scumpit . . . . . . . . . . . . . . . . . .

239

Finanţele britanice g) Pentru hrana etc. necesare unui număr suplimen­ tar de 5.000 de oameni care intră n rîndurile flotei pe un an

100.000 1. st.

h) Pentru remunerarea unui număr suplimentar de funcţionari inferiori necesari în perioada de război pentru cancelariile din Whitehall şi Somerset House *

5.000

„

„

i) Pentru salariile unui număr suplimentar de lu­ crători ce urmează să fie angajaţi la diferitele instituţii ale flotei militare, instituţii de aprovizionare şi medicale din Anglia . . . . . . . . . . . . . . .

2.000

„

„

j) Pentru salariile suplimentare ale muncitorilor de la depozitele de artilerie şi de la celelalt e instituţii ale flotei de război, de aprovizionare şi medicale din Anglia . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

47.000

„

„

k) Pentru salariile suplimentare ale muncitorilor de la depozitele de artilerie şi de la alte instituţii ale flotei de război din străinătate . . . . .

1.000

„

„

2. Pentru aprovizionarea flotei de război .

697.331

„

„

a) Pentru cumpărarea de cărbune şi de alţi combustibili necesari pentru navele cu aburi . . . . . . . . . . . . . 160.000 1. st. b) Pentru cumpărarea d e rezerve în locul celor remise flotei . . . . . . . . . .0.000 c) Pentru cumpărarea şi repararea de maşini cu aburi, întrucît s-a hotărît ca în flota de rezervă să precumpănească navele cu aburi . . . . . . . . . . . 252.674 d) Pentru cumpărarea de nave cu aburi, canoniere etc. . . . . . . . . . . . 244.657

„

„

„

„

„

„

3. Pentru construcţii, perfecţionări şi reparaţii la . . . . . . . . . . ş antierele navale

7.000 " "

4. Pentru medicamente şi instrumentare medicale

30.000 " "

5. Pentru diferite servicii

.

6.000 " " Total

1.457.031 l. st. ••

II La capitolele care figurează în b uget la flota de război, dar care se referă mai degrabă la armată, şi n u la flotă, se cere suma de . . . . . . . . . . . -

3.096.700 1. st.

* Corp de clădiri unde îşi au sediul o serie de instituţii de stat� Nota trad. ** Acest total nu cuprinde sumele care figurează la punctele b,c,d. ele fiind incluse în totalul din rubrica II. Nota red.

-

-

2�0

Kal Max

Dn care : 1. Pentru navlul navelor plătite cu luna, inclusiv nave cu aburi, pentru cumpăra­ rea de nave, precum şi pentru închirierea a 8 noi nave cu aburi şi 86 de vase de transport cu pînze, dintre care 75 de fregate pentru transportul cavaleriei . . . 2. Pentru navlul navelor închiriate în vederea transportului trupelor, împreună cu proviziile, deoarece guvernul a închi­ riat pentru tot anul 18 nave cu aburi şi 86 de nave de transport cu pînze . . .

2.610.200 1. st.

108.000

Total general

.

„

. .

„

4.553.731 1. st.

D-l Gladstone intenţionea:ă să sporească încasările de impozite prin prelungirea valabilităţii dublului imp„.t pe venit pînă la sfîrşitul războiului, majorarea accizului pe malţ de la 2 şilingi şi 9 pence la 4 şilingi şi a accizului pe băuturi spirtoase cu 1 şiling p e galon în Scoţia şi cu 8 pence pe galon în Irlanda, precum şi prin amînarea reducerii accizului pe zahăr, care trebuia să intre în vigoare la 5 iulie crt. Hotărî­ rile cu privire la băuturile spirtoase, malţ şi zahăr au fost adoptate imediat. Majorarea accizului pe băuturi spirtoase nu va duce la o sporire a veniturilor, înlrucît va atrage după sine o reducere considerabilă a consumului de băuturi. Noul acciz pe malţ va fi o pedeapsă pentru cîrciumari şi pentru clientela lor, pentru că organul lor ,oficial, „Morning Advertiser u , s-a do­ vedit a fi un adept înverşunat al războiului. Accizul pe za­ hăr e menit să dea în acest an un gust amar marinatelor ş i gemurilor. I n ceea c e priveşte impozitul p e venit, este bine ştiut că la 6 martie, adică la trei zile după primirea unor in­ formaţii din partea colonelului Rose şi a consulului Cunnin­ gham în legătură cu pregătirile de război ale Rusiei, d-l Glad­ stone a declarat că peste 7 ani acest impozit va fi desfiinţat. Nu mai puţin cunoscută este declaraţia făcută de d-l Glad­ stone la 18 aprilie, cînd a spus că este suficientă dublarea impozitului pe venit numai pe ,o jumătate de an. Asta în­ seamnă că d-l Gladstone sau este cel mai neprevăzător şi mai miop ministru de finanţe care a existat vreodată, sau se preface dinadins că bîjbîie în întuneric, pentru a dezorienta, deruta şi induce publicul în eroare. Contribuabilul englez nu numai că e nevoit să plătească pentru războiul cu Rusia şi pentru bigotismul şi meschinăria ipocrită a d-lui Gladstone, dar trebuie să-i furnizeze şi ţaru-

Finanţele britanice

241

lui mijloacele necesare pentru războiul lui împotriva Angliei. Aceasta reiese cit se p oate de limpede din explicaţiile date vineri seara de lordul John Russell, care a spus că guvernul britanic va continua să efectueze rambursări şi s ă plătească dobînzile pentru datoria cunoscută sub denumirea de împru­ mutul ruso-olandez 132 ; acest împrumut este inclus în tratatul de la Viena, care numără p rintre principalele lui clauze şi pe aceea că Polonia trebuie să rămînă un regat constituţional independent, că Cracoviei urmează să i se acorde protecţie ca unui oraş liber şi că navigaţia pe toate fluviile europene, leci şi pe Dunăre, nu trebuie să fie prin nimic stînjenită. Neîncrederea în loialitatea irlandezilor pare să fie nemă­ surat de mare, din moment ce lordul Palmerston a declarat că în a�est an guvernul maiestăţii-sale nu are intenţia să re­ :ruteze irlandezi în miliţie. La timpul său, acelaşi Palmerston a răsturnat cabinetul Russell sub pretext că lordul John a provocat nemulţumiri în Irlanda neincluzînd-o în p revederile legii de organizare a miliţiei. Cabinetul a suferit o adevărată înfrîngere cu prilejul prezentării billului cu privire la căile ferate, care conţinea doar cîteva din articolele recomandate de comisia parlamentară convocată în acest scop. Fiindcă proprietarii de căi ferate acţionează în cea mai strînsă uni­ tate, viteazul domn Cardwell , care a luat cuvîntul în nu­ mele guvenului, a preferat să retragă billul iniţial şi să-l în­ locuiască cu un altul, care a fost elaborat chiar de directorii căilor ferate şi care nu-i obligă p e aceştia la nimic şi nu con­ ţine prevederi mai severe decît cele în vigoare. Cu prilejul dezbaterii acestui bill n-a fost prezent nimeni în Camera comunelor, afară de directorii de companii feroviare care sînt şi membri ai parlamentului. „După cît se pre - scrie un săptămînal -, miniştrii şi parlamen­ tul nu au destulă putere nici ca să apere proprietatea acţionarilor şi 'buzunarele călătorilor, nici ca să pună la adăpost publicul faţă de pre­ tenţiile societăţilor feroviare, care revendică dreptul de a dispune de toate acestea după bunul lor plac". Scris de K. Marx la 9 mai 1854 Publicat în ziarul .„New York Daily Tribune" nr. 4.086 din 23 mai 1854 S emnat

16

-

:

Karl

Mar:-Engels,

Marx

Opere,

voi. 10

S e tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleză

242

Friedrich Engels

O faimoasă victori e Ziarele engleze se întrec în comentarii imnice pe seama decorării generalului Osten-Sacken de către ţar pentru că a participat la recenta bătălie dintre flota aliată şi fortifica­ ţiile de coastă care apără portul Odesa. Ele consideră că această bătălie s-a încheiat cu victoria deplin ă a aliaţilor şi socot că entuziasmul pe care-l manifestă duşmanul lor nu este altceva decît o nouă mostr ă de fanfaronad ă moscovită şi de minciună imperială. In ceea ce ne priveşte, cu toate că nu nutrim o simpatie deosebită pentru ţar sau pentru Osten­ Sacken - deşi acesta este, fără îndoială, un om inteligent şi energic (el este fratele generalului cu acelaşi nume 133 , c are comandă un corp de armată în Principatele dunărene) -, considerăm totuşi că această rrvictorieu de la Odesa merită s ă fie examinată ceva mai îndeaproape şi că ar fi util să se stabilească, pe cit e posibil, care din părţi se îndeleticeşte cu născocirile şi dă dovadă de fanfaronadă ; aceasta cu atît mai mult, cu cit este vorb a de prima şi unica lupt ă dintre aliaţi şi ruşi despre care am putut căpăta unele informaţii. Din documentele oficiale publicate de ambele părţi re­ iese că scopul urmărit de flota aliată cînd şi-a făcut apariţia în faţa Odesei era de a cere guvernatorului, ca reparaţie pentru focul tras împotriva steagului alb britanic, să predea toate vasele engleze, franceze şi ruseşti aflate în port. Aliaţii trebuie s ă-şi fi dat seama că nu vor primi nici un răspuns la această cerere şi, în consecinţă, erau probabil pregătiţi să ia cu forţa ceea ce ar fi cerut în zadar ; şi din moment ce nu şi-au atins scopul, înseamnă că au suferit o înfrîngere n toată regula, indiferent de pagubele pe care le-au pricinuit adversarului. Care era deci raportul de forţe ? Insuşi decretul guver­ nului rus, prin care Osten-Sacken este numit comandantul

O faimoasă victorie

243

unui teritoriu întins situat în imediat a vecinătate a spatelui frontului armatei de la Dunăre, cit şi faptul că acest coman­ dant şi-a ales ca reşedinţă Odesa arată importanţa pe care o atribuie ruşii - în mod firesc şi pe bună dreptate - acestui punct. Căci tocmai Odesa este locul în care o debarcare a inamicului le-ar putea aduce cele mai mari prejudicii. Aici inamicul ar găsi nu numai toate resursele unui mare oraş, dar, în plus, şi pe acelea ale grînarului întregii Europe ; aici el s-ar afla în punctul cel mai apropiat de liniile de co­ municaţie şi, eventual, de retragere ale armatei ruse care se află acum în Turcia. In aceste împrejurări, amiralii aliaţi nu puteau să nu ştie că oraşul este apărat de o garnizoan ă nu­ meroasă şi că orice încercare de a efectua o debarcare cu efectivul de marinari şi de soldaţi ai infanteriei marine de care ar putea dispune pentru aceast ă operaţie va fi imediat respinsă. Dar fără a debarca trup e şi fără a pune stăpînire, fie şi pentru scurt timp, măcar pe port , dacă nu şi pe oraş, ei nu puteau spera să elibereze vasele engleze şi franceze imobilizate acolo. Singura lor şansă de a-şi atinge acest scop era să supună oraşul unui bombardament cit mai violent, -astfel ca rămînerea oricăror trupe în oraş să devin ă riscantă, şi să încerce apoi să elibereze vasele. Totuşi nu este încă sigur că s-ar fi putut ajunge la acest rezultat prin bombar­ darea unui oraş mare cu străzi foarte largi şi cu pieţe mari, unde clădirile care ar putea fi incendiate ocupă un loc destul de redus. Amiralii trebuie să fi ştiut, prin urmare, că, dacă Osten-Sacken va respinge ultimatumul lor, ei nu vor putea să-şi impună punctul lor de vedere. Dar ei au considerat că după focul tras împotriva steagului alb trebuie să întreprindă ceva împotriva Odesei, şi de aceea au trecut la acţiune . Căile de acces spre Odesa dinspre mare erau apărate de .ş ase baterii, prevăzute, după cit se pare, cu vreo 40 sau 50 de tunuri de 24 şi de 48 de livre. Dintre aceste baterii au parti­ cipat la luptă numai 2 sau 3, deoarece atacanţii se menţi­ neau în afara cimpului de bătaie al celorlalte. Impotriva acestor baterii au intrat în acţiune 8 fregate cu aburi care aveau la bord cam 1 00 de tunuri ; dar, fiindcă natura ope­ raţiei făcea posibilă folosirea tunurilor numai de pe un sin­ gur bord al navelor, superioritatea aliaţilor în ceea ce pri­ veşte numărul tunurilor a fost considerabil diminuată. In ceea ce priveşte calibrul, forţele celor două părţi par să fi fost aproximativ egale, căci dacă un tun de 24 de livre este inferior unuia de 32 de livre cu ţeavă lungă, în schimb un 1 6*

244

F riedrich Engels

tun greu de 48 de livre este, fără îndoială, egal cu tunurile de bombardament de 56 sau 68 de livre, care nu suport ă o încărcătură completă de pulbere. In sfîrşit, vulnerabilitatea mai mare a vaselor, în comparaţie cu parapetele, şi lipsa de precizie a tirului, datorită mişcării vasului, fac ca tunurile bateriilor de coastă să aibă o situaţie mai favorabilă decît artileria navală, chiar dacă aceasta din urmă deţine o supe­ rioritate numerică mai pronunţată. Drept exemplu poate servi bătălia de la Eckenfărde 134, din Schleswig (1849) , unde două baterii care dispuneau în total de 20 de tunuri au dis­ trus un vas cu 84 de tunuri, au scos din luptă o fregată cu 44 de tunuri, care a fost capturată , şi au respins atacul a două vapoare puternic înarmate. S e poate deci considera că, atîta timp cît s-a limitat la artileria de coastă şi la cele 8 vase cu aburi, lupta a fost mai mult sau mai puţin egală, chiar dacă se ţine seama de superioritatea pe care o au tunurile anglo-franceze în ce pri­ veşte raza şi precizia tirului, aşa cum s-a văzut în timpul luptei. Datorită acestei situaţii, opera de distrugere. avansa foarte încet. Singurul rezultat la care s-a ajuns după mai multe ore de tir a fost scoaterea din luptă a două tunuri u­ seşti. In cele din urmă, aliaţii s-au apropiat mai mult şi şi-au schimbat tactica. Ei au încetat să mai tragă asupra pereţilor de piatră ai bateriilor şi au început să bombardeze cu obuze şi cu rachete incendiare vasele ruseşti şi clădirile militare din port şi din împrejurimi. Rezultatele nu s-au lăsat aştep­ tate. Obiectivul supus atacului era acum destul de mare pen­ tru ca fiecare obuz să nimerească într-un loc vulnerabil, aşa că, nu mult după aceea, totul a fost cuprins de flăcări. De­ pozitul de pulbere din spatele bateriei de la capătul digului, care .opusese cea mai înverşunată rezistenţă şi împotriva căruia fusese îndreptată încă de la început lovitura princi­ pală, a sărit în aer ; această explozie şi întinderea incendiu­ lui au silit în cele din urmă garnizoana bateriei să se retragă. Ca de obicei, artileriştii ruşi au dat dovadă şi de data aceast. de foarte puţină îndemînare, însă de o foarte mare bravură. Tunurile şi mitraliile lor, p e cît se vede, au fost de calitate cu totul inferioară, iar pulberea - extrem de slabă. Acesta a fost singurul rezultat al întregii operaţii. Patru tunuri ruseşti din bateria de la capătul digului au fost reduse la tăcere ; toate celelalte bateri i n-au suferit aproape nic i un fel de pierderi. Explozia depozitului de pulbere pare să nu fi fost prea putemică ; faptul că el se afla în imediata apro�

O faimoasă victorie

245

piere a bateriei denotă că deservea numai această baterie, cantitatea depozitată aici reprezentînd doar muniţia pentru 0 singură zi, să zicem 60 pînă la 1 00 de obuze pentru fiecare din cele patru tunuri ; dacă scădem numărul probabil de obuze trase în cursul zilei, rezultă că nu rămăseseră mai mult de 300 de încărcături de pulbere. Nu avem nici un fei de date care să ne permită o evaluare a pagubelor provo­ cate altor instalaţii ; aliaţii, bineînţeles, n-au putut să stabi­ lească proporţiile lor, iar ruşii le prezintă ca fiind cu totul neînsemnate. De altfel, din comunicatele ruseşti reiese că na­ vele care au ars nu erau vase de război, cum se spune în co­ municatele anglo-franceze ; pe cit se pare este vorba - afară de citeva vase come:ciale - de vase d e transport ş i de vapoare pentru pasageri, proprietate a statului. Trebuie s ă spunem că nici înainte n-am fost informaţi că la Odesa s-ar afla vase de război ruseşti. . In timpul luptei, două vase comerciale franceze şi unul sau două vase engleze au reuşit să scape din port ; şap te vase comerciale britanice continuă să se afle sechestrate acolo pînă în ziua de astăzi. „Vitejii" amirali, prin urmare, n-au reuşit să obţină satisfacerea cererilor lor, şi din moment -ce au fost nevoiţi să se retragă fără să fi obţinut vreun rezul­ tat pozitiv şi după ce au scos din funcţie doar o singură bate­ rie din şase, ei trebuie să admită că atacul lor a fost respins. Pierderile lor în oameni sînt foarte mici, dar corpul citorva nave a fost avariat, iar vaporul francez „Vauban" s-a aprins de la o ghiulea încinsă şi a fost nevoit să se retrag ă pentru cîtva timp din luptă. Iată la ce se reduce ceea ce presa britanică denumeşte „ glorioasele ştiri de la Odesa " şi ceea ce a răscumpărat în ochii englezilor toate gafele comise pîn ă acum de amiralul Dundas. Mai mult chiar : această b ătălie a ridicat atît de mult moralul publicului în Anglia, incit ni s-a spus, cu toată se­ riozitatea, că amiralii, convinşi acum de superioritatea zdro­ bitoare a artileriei lor faţă de cea rusească în ce priveşte raza tirului, au hotărît cu tot dinadinsul să încerce să bombardeze Sevastopolul şi că au mers chiar acolo şi au tras citev a salve. Dar astea-s curate născociri, căci cine şi-a aruncat măcar o dată privirea pe planul Sevastopolului ştie că un atac - cu sau fără bombardament - împotriva acestui oraş şi a acestui port, dacă nu se reduce la un simplu simulacru de luptă în afara golfului, trebuie să se desfăş.oare în apele din apro-

Friedrich Engels

pierea ţărmului şi în raza de bătaie chiar ş i a unor tunuri de cîmp. La acest simplu expose * ne-am permite să adăugăm c ă fanfaronada colegilor noştri englezi în legătură cu această b ătălie - în care atacul lor a fost complet respins, iar obiec­ tivul urmărit n-a fost atins - nu se deosebeşte prea mult de tonul general al comentariilor şi afirmaţiilor lor anterioare cu privire la mersul războiului. Oricare va fi rezultatul acestui război, un istoric imparţial va trebui, după părerea noastră, să menţioneze că născocirile, tertipurile, înşelăciunile, sub­ terfugiile diplomaţilor, fanfaronada şi minciunile militarilor, care, toate, au marcat primele etape ale luptei, au fost folo­ site într-o măsură egală atît de Anglia cit şi de Rusia. Scris de F. Engels la 15 mai 1854 Publicat ca articol de fond în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.098 din 6 iunie 1854

•

-

expunere.

-

Nota trad.

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleză

247

Karl Marx

* Atacul împotriva Sevstopolului. Curăţirea moşiilor în Scoţia Londra, vineri 19 mai 1854

„Primul atac împotriv a Sevastopolului " , despre care aflăm dintr-o telegramă publicat ă în ziarele de astăzi, p are să fie o faptă tot atît de glorioasă ca şi bombardarea Odesei, în care fiecare din părţi susţinea că victoria este de partea ei. Judecînd după cele aflate din ziare, atacul a fost efectuat prin bom­ bardarea cu obuze de tunuri „cu b ătaie lungă" , al căror tir a fost îndreptat împotriva fortificaţiilor exterioare. Că portul Sevastopol sau oraşul însuşi nu poate fi atacat cu tunurile, oricare ar fi bătaia lor, fără a p ătrunde în golf şi a ajunge în apropierea bateriilor care apără oraşul şi că, în general, ora­ şul nu poate fi luat fără debarcarea unor forţe considerabile, se poate vedea dintr-o simplă privire aruncată pe hartă, ş1 acest lucru este confirmat de orice autoritate în probleme militare. De aceea sus-zisa operaţie, dacă într-adevăr a avut loc, trebuie apreciată ca o faptă pseudoeroică, menită s ă edi­ fice pe aceiaşi gobe-mouches * al căror p atriotism a fost sti­ mulat de laurii de la Odesa. Guvernul francez l-a trimis pe d-l Bourree în Grecia cu 0 misiun e specială. El este însoţit de o brigad ă aflată sub co­ manda generalului Forey ş i are dispoziţie să ceară regelui Othon plata imediată a tuturor dobînzilor la împrumutul de 1 00.000.000 de franci acordat de Franţa guvernului grec în 1 828. In caz de refuz, francezii urmează s ă o cupe Atena şi 0 serie de alte puncte de pe teritoriul regatului. Cititorii îşi amintesc, poate, de articolele mele în legătură cu procesul de curăţire a moşiilor din Irlanda şi Scoţia, în uma căruia, în prima jumătate a secolului nostru, mii şi mii •

-

nătăfleţi,

-

Nota trad.

Karl Marx

de oameni au fost alungaţi de pe pămîntul strămoşilor lor 135_ Acest proces continuă şi astăzi, şi se desfăşoară cu o forţă întru totul demnă de aristocraţia virtuoasă, rafinată, reli­ gioasă şi filantropică a acestei ţări model. Casele sînt incen­ diate sau dărimate peste locatarii lipsiţi de apărare. Pe mo­ şia Neagaat din Knoydart a fost atacată toamna trecută, din ordinul landlordului, casa lui Donald MacDonald, un om res­ pectabil, cinstit şi hanic. Soţia lui zăcea în pat şi nu putea fi transportată ; cu toate acestea, administratorul şi banda sa de slugi au dat afară pe cei şase copii ai lui MacDonald, din­ tre care cel mai mare nu împlinise încă 15 ani, şi au dărîmat toată casa, cu excepţia unui mic colţ de acoperiş deasupra patului bolnavei. MacDonald a fost atît de puternic zguduit de aceast ă în­ tîmplare, că şi- a pierdut minţile. Medici i l-au declarat nebun, şi acum el umblă de colo pînă col o căutîndu-şi copiii printre ruinele colibelor arse şi dărîmate. Copiii săi flămînzi umblă după el plîngînd, dar el nu-i recunoaşte, şi est e lăsat în liber­ tate fără ajutor şi fără îngrijire, pentru că nebunia lui este inofensivă. Două femei măritate, care nu mai aveau mult pînă să nască, au văzut cum sînt dărîmate, sub ochii lor, casele în care locuiau. Ele au fost nevoite să doarmă nopţ i de-a rîndul sub cerul liber, şi urmarea a fost că amîndouă au născut înainte de vreme, în dureri atroce, şi că li s-au întunecat min­ ţile ; acum ele bat drumurile cu droaia de copii după ele, lipsite de orice sprijin şi fără nici o nădejde de a se înzdră­ veni, ca o înfricoşătoare mărturie împotriva clase i care poartă denumirea de aristocraţia britanică. Pînă şi copiii îşi ies din minţi din cauza terori i şi perse­ cuţiilor. La Doon, în Knoydart, nişte arendaşi săraci c.re fuseseră izgoniţi din casele lor s-au adăpostit într-o magazie părăsită. In toiul nopţii, agenţii landlordului au înconjurat magazi a şi i-au dat foc, pentru că aceşti oameni săraci şi nenorociţi îşi găsiseră adăpost sub acoperişul ei. Cuprinşi de groază, aceştia au fugit din magazia cuprinsă de flăcări, iar unii dintre ei au înnebunit de-a binelea. Ziarul „Northen Ensign" scrie : „Un băieţaş şi-a pierdut minţile şi va trebui să fi e izolat ; el sare noaptea din pat strigînd «Foc ! Foc !» şi-i asigură p e cei din jurul său că în magazia cuprinsă de flăcări au mai rămas încă bărbaţi Ş i copii. De cum se înserează, simpla vedere a unui foc îl înspăimîntă. Pri­ veliştea îngrozitoare de Ia Daune, cînd magazia cuprinsă de flăcări

Atacul împotriva Sevastopolului

24'

lumina totul în jurul ei şi cînd bărbaţi, femei şi copii, înnebuniţi de frică, alergau de colo pînă colo - iată ce i-a tulburat mintea".

Aş a se poartă aristocraţia cu nişte oameni săraci, perfect apţi de muncă, de pe urma cărora se îmbogăţeşte. Să vedem acum care sînt operele ei de binefacere p arohiale. Citez aici o serie de date, extrase de mine din materialele prezentate de d-l Donald Ross din Glasgow şi de ziarul „Northern Ensign" : 1. Văduva Matherson, în vîrstă de 96 de ani, primeşte în total 2 şilingi şi 6 pence de la parohia Strath, din insula Skye. 2. Murdo Mackintosh, în vîrstă de 36 de ani, şi-a pierdut complet capacitatea de muncă acum 14 luni, cînd s-a prăvălit peste el o căruţă. Este însurat şi are şapte copii între 1 şi 1 1 ani. Primeşte de la parohia Strath numai 5 şilingi pe lună. 3. Văduva lui Samuel Campbell, în vîrstă de 77 de ani, care lo­ cuieşte în Broadford, pe insula Skye, într-o casă dărăpănată, primea de la parohia Strath 1 şiling şi 6 pence pe lună. Ea s-a plîns că nu-i ajung, şi după multe tărăgăneli autorităţile parohiale i-au mărit aju­ torul la 2 şilingi lunar. 4. Văduva McKinnon, în vîrstă de 72 de ani, primeşte de la paro­ hia Strath, din insula Skye, 2 şilingi şi 6 pence lunar. 5. Donald McDugald, în vîrstă de 102 ani, locuieşte în Kraydatt. Soţia sa este în vîrstă de 77 de ani şi amîndoi sînt extrem de slăbiţi. Ei primesc de la parohia Glenelg doar cite 3 şilingi şi 4 pence lunar. 6. Mary McDonald, o văduvă în vîrstă de 93 de ani, nu se mai poate ridica din pat. Soţul ei era militar şi şi-a pierdut atunci un braţ. A murit acum 20 de ani. Ea primeşte de la parohia Glenelg 4 şilingi şi 4 pence pe lună. 7. Alexander Mcisaac, în vîrstă de 53 de ani şi complet inapt de muncă, are o soţie de 40 de ani, un fiu orb în vîrstă de 18 ani şi patru copii sub 14 ani. Parohia Glenelg acordă acestei familii nenorocite doar 6 şilingi şi 6 pence pe lună, adică mai puţin de 1 şiling de persoană. 8. Angus McKinnon, în vîrstă de 72 de ani, şi soţia sa bonavă, în vîrstă de 66 de ani, primesc cite 2 şilingi şi 1 pence pe lună. 9. Mary Mcisaac, în vîrstă de 80 de ani, bolnăvicioasă şi complet oarbă, primeşte de la parohia Glenelg 3 şilingi şi 3 pence pe lună. La rugămintea ei de a i se mări aj utorul, inspectorul i-a răspuns : „Cum nu vă este ruşine să cereţi mai mult cînd ştiţi că alţii primesc şi mai puţin decît atît ?" - şi n-a mai stat s-o asculte. 10. Janet McDonald, zisă McGillioray, în vîrstă de 77 de ani, com­ plet inaptă de muncă, primeşte numai 3 şilingi şi 3 pence lunar. 11. Catherine Gillies, în vîrstă de 78 de ani, complet inaptă de muncă, primeşte lunar de la parohia Glenelg numai 3 şilingi şi 3 pence. 12. Mary Gillies, zisă Grant, în vîrstă de 82 de ani, zace la pat de 8 ani ; primeşte d e la parohia Ardnamurchan 28 de livre de făină şi 8 pence lunar. Inspectorul epitropiei săracilor n-a mai vizitat-o de 2 ani ; ea nu primeşte nici un fel de aj utor medical şi nici îmbrăcă­ minte sau hrană.

250

Karl Mar:

13. John McEachan, în vîrstă de 86 de ani, ţintuit la pat, locuieşte în Ardnamurchan ; parohia respectivă îi dă o livră de făină pe zi şi 8 pence pe lună. N-are îmbrăcăminte şi nici altă avere. 14. Ewan McCallum, în vîrstă de 93 de ani, e bolnav de ochi. L-am găsit cerşind pe malurile canalului Crinan, în parohia Knapdale din Argyllshire. Primeşte 4 şilingi şi 8 pence pe lună ; nu are îmbră­ căminte, nu i se dă ajutor medical şi nici combustibil, şi nu are nici locuinţă. Este o adevărată grămadă de zdrenţe ambulante, un pauper cu un aspect dintre cele mai j alnice. 15. Kate Mcrthur, în vîrstă de 74 de ani, ţintuită la pat, trăieşte singură la Dnardy, n parohia Knapdale. In afară de cei 4 şilingi şi 8 pence pe lună e care îi primeşte de la parohie, nu mai are nimic. Nu o vizitează nici un doctor. 16. Janet Kerr, zisă McCallum, o văduvă în vîrstă de 78 de ani, cu sănătatea şubrezită, primeşte 6 şilingi pe lună de la parohia Glas­ sary. In afară de aceşti bani nu primeşte nici un alt ajutor şi nu are nici locuinţă. 17. Archibald McLaurin, în vîrstă de 73 de ani, din parohia Appin, e complet inapt de muncă ; la fel şi soţia lui. Primesc cîte 3 şilingi şi 4 pence ajutor parohial pe lună ; nu au combustibil, îmbrăcăminte sau locuinţă. Locuiesc într-o cocioabă mizerabilă, improprie pentru oameni. 18. Văduva Margaret McLeod, în vîrstă de 81 de ani, locuieşte în Lasgach, în parohia Lochbroom ; primeşte 3 şilingi pe lună. 19. Văduva lui John Mackenzie, de 81 de ani, locuieşte în Ullapool, parohia Lochbroom. Este complet oarbă şi grav bolnavă ; primeşte numai 2 şilingi pe lună. 20. Văduva Catherine McDonald, n vîrstă de 87 de ani, locuieşte pe insula Luing, în parohia Kilbrandon ; este complet oarbă şi zace la pat. Primeşte 7 şilingi lunar, pentru hrană, din care trebuie să plă­ tească o îngrijitoare. Casa ei s-a prăbuşit, dar parohia a refzat să-i dea locuinţă, şi acum ea zace sub un şopron, pe podeaua de lut. In­ spectorul refuză să-i acorde vreun aj utor.

Dar lipsa de omenie nu se mărgineşte la atît. La Strathcar­ ron a avut loc nu de mult o bătaie în toată regula. O mulţime de femei, înnebunite de brutalitatea evacuărilor efectuate şi de aşteptarea celor ce aveau să urmeze, se adunaseră în stradă fiindcă auziseră că în regiunea lor vine un detaşament de poliţişti ca s ă alunge pe arendaşi. Dar cei sosiţi nu erau poli­ ţişti , ci încasatori de accize ; aflînd că au fost confundaţi cu alţii, aceşti oameni, în loc să risipească neînţelegerea, s-au gîndit să profite de ea, dindu-se drept poliţişti şi spunînd că au venit s ă evacueze pe oameni. Cînd femeile au început să se agite, aceşti slujbaşi le-au a�eninţat cu un pistol încărcat. Cele ce s-au întimplat dup ă aceea au fost arătate într-o scri­ soare a d-lui Donald Ross, care a venit de la Glasgow la Strathcarron şi a stat în această localitate dou ă zile, culegînd informaţii şi examinînd pe răniţi. Din scrisoarea lui, scrisă la

Atacul împotriva Sevastopolului

251

„Royal Hotel " din Owen la 15 aprilie 1 854, aflăm urmă­ toarele : „Informaţiile culese de mine arată că şeriful s-a comportat cit se poate de ruşinos. El n-a avertizat pe oameni că are de gînd să pună în mişcare poliţia împotriva lor. El n-a dat citire legii cu privire la răzvrătiri. El nu le-a dat nici măcar timp să se împrăştie, ci, dmpo­ trivă, apropiindu-se cu detaşamentul său şi ţinînd în mînă un baston, a strigat : «La o parte !>, iar apoi, nelăsînd să treacă nici o clipă, a ordonat : «Daţi în ele !» , după care a început numaidecît o scenă de nedescri. Poliţiştii au început să lovească în cap pe nefericitele femei cu bastoanele lor grele, doborîndu-le la pămînt, călcîndu-le în picioare şi izbindu-le cu brutalitate sălbatică, unde nimereau. Curînd de tot întreaga paj işte a fost scăldată în sînge. Ţipetele femeilor, ale băie­ ţilor şi fetelor, care zăceau în băltoace de sînge, sfîşiau văzduhul. O parte dintre femei, căutînd să scape de urmărirea poliţiştilor, s-au aruncat în apele adînci şi repezi ale Carronului, punîndu-şi mai de­ grabă nădejdea în îndurarea lui decît în indulgenţa poliţiştilor sau a şerifului. Unora dintre femei bastoanele poliţiştilor le-au smuls smocuri de păr ; unei fete, o violentă lovitură de baston i-a rupt de la umăr o făşie de cane lungă de şapte ţoli, lată de peste un ţol şi groasă de peste un sfert de ţol O fată tînără, care stătea deoparte şi privea, a fost atacată de trei poliţişti, Aceştia au lovit-o în frunte, i-au spart capul şi, după ce a căzut jos, au început s-o lovească cu picioarele. Doctorul a extras din rană o bucată din boneta ei, ajunsă acolo prin lovitura bestială a unui poliţist. Urmele ţintelor de la bocanc se văd şi acum pe spatele fetei. In momentul de faţă, treisprezece femei din Strathcarron se află încă în stare gravă în urma loviturilor brutale date de poliţişti. Trei dintre ele sînt atît de grav bolnave, că medicul care le îngrijeşte nu are nici o speranţă ca ele să se însănătoşească. Jude­ cind după înfăţişarea acestor femei şi după gravitatea rănilor lor, precum şi după aprecierile medicilor pe care le-am aflat pînă acum, reiese că nici jumătate din ele nu vor scăpa cu viaţă ; şi chiar acelea care vor mai apuca să trăiască un tmp oarecare, vor păstra pe corpul lor tristele mărturii ale groaznicei brutalităţi căreia i-au căzut victme. Printre cele grav rănite se află şi o femeie însărcinată. Ea nu făcea parte din mulţmea care l-a întimpinat pe şerif, ci stătea la o dis­ tanţă destul de mare şi privea ; totuşi ea a fost crunt bătută de poli­ ţişti, cu bastoanele şi cu picioarele, şi starea ei este foarte gravă".

La cele de mai sus putem adăuga că numărul total al femeilor care au fost atacate de poliţişti este de 18 ş i că pe şerif îl cheamă Taylor. Acesta este chipul aristocraţiei britanice în anul 1 854. Autorităţile Locale şi guvenul au ajuns la o înţelegere în sensul că urmărirea judiciară a lui Cowell, Grimshaw şi a celorlalţi conducători ai grevei de la Preston 1 36 va fi sistată, cu condiţia ca să fie sistată şi anchetarea activităţii judecăto­ rilor de pace şi a lozilor industriei bumbacului din Preston. Ceea ce s-a şi făcut.

25!

Karl Marx

Faptul că d-l Duncombe a amînat cu două săptămîni pre· zentarea în Camera comunelor a propunerii sale de creare a unei comisii care să anchetez e acţiunile întreprinse de jude· cătorii de pace din Preston se explică, după unii, tocmai prin existenţa unei asemenea înţelegeri. Scris de K. Marx la 19 mai 1854

Publicat n ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.095 ln 2 iunie 1854 .Senat

:

Karl

Marx

Se tipăreşte după apărut în ziar Tradus

textul

din limba engleză

25:

Friedrich Engels

Războiul 137 In sfîrşit, sîntem în măsură să aducem la cunoştinţ a citi­ torilor o faptă vitejească săvîrşit ă de marinarii britanici. După un bombardament de 8 ore, flota amiralului Napier a distrus fortăreaţa Gustavswărn (ceea ce în traducere din limba suedeză înseamnă : citadela sau fortăreaţa lui Gustav) şi a capturat garnizoana ei cu un efectiv de 1 .500 de oameni. Acesta este primul atac serios împotriva unei posesiuni im­ periale ruseşti şi, în comparaţie cu operaţiile somnolente şi inofensive de la Odesa, el arată cel puţin că, p e cit îi va sta în putinţă, Charles Napier nu va accepta să-şi sacrifice glo­ ria sa şi pe aceea a strămoşilor săi. Fortul Gustavswărn este situat la extremitatea peninsulei care formeaz ă colţul de sud-vest al Finlandei, în apropiere de farul Hangă-Udd, cu­ noscut tuturor căpitanilor de vase comerciale care navighează în Golful Finic. Importanţa militară a acestui fort nu est e prea mare, căci el apără doar ,o întindere foarte mică de uscat şi de apă, şi flota atacatoare l-ar fi putut lăsa în urmă fără nici un risc. Insuşi fortul, după cum reiese din efectivul gai­ zoanei sale, trebuie să fi fost de proporţii destul de reduse. Dar faţă de binecuvîntata ignoranţă, care domneşte pînă şi în amiralitatea britanică şi la ministerul de război, în ce pri­ veşte adevărata forţă şi importanţă a apărării de coastă a Rusiei în regiunea Mării Baltice, ni se va ierta dacă, pînă la primirea unor informaţii mai amănunţite, ne vom abţine de la orice comentarii în legătură cu imp.ortanţa tactic ă a acestei operaţii. Pentru moment putem spune doar atît : faptul că bombar­ damentul a durat opt ore dovedeşte că ruşii, chiar dacă n. au dat dovadă de prea multă îndemînare, s-au apărat cu ne­ înfricare, ş i face să se prevadă că pentru apărarea fortă­ reţelor de prim rang din acelaşi golf ei vor depune o rezis-

-

254

F riedrich Engels

tenţă mult mai îndîrjită decit era de aşteptat. Pe de altă parte, cei 1 .500 d e prizonieri de război nu reprezintă pentru Rusia o pierdere cit de cit însemnată (ea este echivalentă cu pierderile medii pe care le provoacă bolile, timp de două zile, la Dunăre) , în timp ce pentru Napier ei trebuie să fie o povară destul de serioasă. Şi, într-adevăr, ce să facă cu ei 1 El nu-i poate elibera nici pe cuvînt de onoare, nici altfel, şi locul cel mai apropiat în care-i poate trimite este Anglia. Pentru a asigura transportarea în deplină securitate a acestor 1 .500 de oameni, el va avea nevoie de cel puţin trei nave de linie sau de un număr îndoit de fregate cu aburi. Insuş i rezultatul victoriei sale îi va stînjeni mişcările timp de două sau trei săptămîni. Şi, în sfîrşit , cum va putea el să-şi păstreze terito­ riul cucerit, dacă nu are trupe de debarcare 1 Nu văd cum ar putea să facă lucrul acesta fără să-şi slăbească din nou flota, care şi aşa dispune de efective insuficiente, şi fără să reducă şi mai mult numărul marinarilor şi al soldaţilor de infanterie raarină de pe fiecare navă. In legătură cu aceasta vom aminti o problemă care în prezent este aprig discutată în presa britanică, deşi, ca de obicei, cu prea multă întîrziere. Presa britanică a descoperit pe neaşteptate că o flotă, fie ea .o ricit de puternică, nu este de prea mare folos dacă nu are la bord trupe destul de numeroase care să debarce pe uscat şi să consolideze victoria, şi că pentru aceasta salvele arti­ leriei navale în luptă cu fortificaţiile de coastă se dovedesc a fi, chiar în cel mai bun caz, cu t otul insuficiente. S e pare că pînă la sfîrşitul luni i trecute această idee nu le-a trecut niciodată prin minte celor din cercurile oficiale britanice - atît celor care conduc războiul cit şi celor care dirijează opini a publică engleză. Deocamdată toate trupele şi toate mijloacele de transport aflate la dispoziţie au fost îndreptate spre Marea Neagră, iar trupele terestre destinate a fi trimise în Marea Baltică, al căror stat-major nu a fost încă complet organizat, constau doar dintr-o brigadă cu un efectiv de 2.500 de oameni, din care pînă acum n-a fost expediat nici unul I Francezii, la rîndul lor, întîrzie şi ei în modul cel mai la­ mentabil. In ceea ce priveşte flota lor, care are misiunea să opereze în Marea Baltică - vă amintiţi emfaticele cuvinte din raportul ministrului Ducos : „Maiestatea-voastră a ordo­ nat să fie echipată o a treia flotă i ordinul m aiestăţii-voastre a fost executat" -, această splendidă forţ ă armată, care tre-

Războiul

255

buia să fie gata de plecare la mijlocul lunii martie şi să fie alcătuită din zece nave de linie, în realitate nu numără nici acum mai mult de cinci nave de linie, care împreună cu fre­ gatele şi celelalte nave mai mici se tîrăsc, în acest moment, de-a lungul Marelu i Belt. Ca să ajungă aici, venind de la Brest, această flotă a avut nevoie de nu mai puţin de trei săptmîni, deşi vîntul a b ătut tot timpul dinspre apus. Marea tabără de la Saint-Omer, care trebuia să cuprindă 1 50.000, iar la nevoie chiar 200.000 de oameni, destinaţi, chipurile, unei expediţii baltice, exist ă pe hîrtie încă de acum trei sau patru s ăptămîni, dar în realitate n-a fost concentrată aici nici măcar o brigadă. Şi totuşi francezii ar fi putut găsi destul de uşor, pentru trupele lor de infanterie şi de artilerie uşoară de cîmp, 1 0.000-15.000 de oameni din garnizoanele lor de pe coastă, fără prea multă zarvă şi fără obişnuita pompă teatrală demonstrativă a marilor tabere. Dar de unde să ia mijloacele de transport necesare ? Ar fi trebuit să închirieze în acest scop vase comerciale engleze ; dacă ţinem seamă de viteza medie a flotei franceze, reiese că ele ar avea nevoie de patru pînă la şase s ăptămîni pentru a sosi, unul cite unul, pe teatrul de operaţii. Dar unde să debarce trupele, unde să-ş i concen­ treze brigada ş i divizia, unde s ă-şi organizeze statele-majore şi intendenţa ? Aliaţii se învîrtesc într-un cerc vicios : pn­ tru a avea o armată terestră în regiunea Mării Baltice, ei trebuie să cucerească, în prealabil, o insulă sau o peninsulă, unde s ă-şi concentreze şi s ă-şi organizeze trupele pentru atac ; dar pentru aceasta trebuie să dispună mai întîi de forţe terestre la faţa locului. Şi nu le-ar fi greu să învingă aceste dificultăţi, dacă ar avea un amiral bun, destul de priceput în arta războiului p e uscat pentru a putea comanda nişte forţe terestre ; şi nu încape îndoială că Charles Napier este în măsură să facă faţă unei asemenea sarcini, ca unul care a luptat destul de mult pe uscat. Dar numai cu greu ne putem aştepta la o unitate de acţiune cînd puterea supremă se află în mîinile unor oameni ca Aberdeen * , cînd patru ministere diferite se amestecă în treburile armatei, cînd armata şi flota se află într-un permanent antagonism ş i cînd trupele aliate engleze şi franceze se invidiază unele pe altele pentru gloie, pentru succesele obţinute de fiecare. * In textul articolului de faţă, publicat n ,,New York Daily Tri­ bne", au fost inserate aici cuvintele : „şi Palmerston". - Nota red.

256

Friedrich Engels

Prin urmare, mai devreme de sfîrşitul lunii iunie nu poate fi creată o armată terestră cît de cît imp,ortantă, pentru ope­ rnţiile în regiunea Mării Baltice ; şi dacă în răstimp de p atru luni războiul nu va i terminat şi pacea nu va fi încheiată, va trebui să se renunţe la toate cuceririle - să fie retrase sau abandonate pe loc trupele, tunu1ile, navele, proviziile -, şi timp de şapte lui, cît durează iarna, ruşii vor rămîne din nou stăpîni pe toate teritoriile lor baltice. De aici reiese destul de clar că în acest an nici vorb ă nu poate fi de atacuri serioase şi decisive împotriva regiunilor b altice ale Rusiei. E prea tîrziu I Numai în cazul cînd Suedia se va alătura puterilor occidentale, acestea vor dispune în regiunea Mării Baltice de ,o bază de operaţii care să le permită să între­ prindă o campanie de iarnă în Finlanda. Dar şi aici avem le-a face cu un cerc vicios - ce-i drept, ca şi primul, vicios numai pentru cei fricoşi. Cum s-ar putea ca suedezii să se alăture acestor puteri, atîta timp cît ele n-au dat dovezi con­ crete de seriozitate în intenţiile lor, trimiţînd forţe terestre şi ocupînd o parte din Finlanda ? Dar, pe de altă parte, cum ar putea ele să trimită acolo astfel de forţe fără să-şi asigure în prealabil Suedia ca bază de operaţii ? Pe drept cuvînt s e poate spune că Napoleon cel Mare, „călăul u atîtor milioane de oameni, cu felul lui curajos, hotărît şi imicitor de a duce războiul, era un model de ome­ nie în comparaţie cu şovăielnicii „bărbaţi de statu de la con­ ducerea acestui război cu Rusia, care pînă la urmă vor jertfi tot mai mulţi oameni şi mai mulţi bai, dacă vor continua să meargă pe drumul pe care au apucat. Dacă ne îndreptăm acum privirile spre Marea Neagră, vedem cum în faţa Sevastopolului flotele aliate se distrează cu inofensive exerciţii de tir la mare distanţă, al căror ·obiectiv îl constituie cîteva j alnice întărituri exterioare ale .acestei fortăreţe. Cu acest joc nevinovat, după cum sîntem informaţi, s-au îndeletnicit, timp de patru zile, majoritatea navelor, şi cum ruşii nu aveau gata de pornire decît douăspre­ zece vase de linie, nu s-au arătat, în tot acest răstimp, nici măcar o dată în afara radei portului, spre marea mirare a .amiralului Hamelin (vezi rapoartele sale din 1 şi 5 mai) 138• .cest marinar viteaz este totuşi destul de b ătrîn pentru a-şi aminti de vremurile cînd escadrele franceze erau nu numai blocate, dar ş i atacate în porturi de escadre engleze mult mai slabe. Şi, într-adevăr, ar fi ciudat să ne aşteptăm ca escadra

257

Războiul

rusă, inferioară ca forţă, să iasă din portul Sevastopol pentru a fi zdrobită şi scufundată de nave de două ori mai nume· roase, ca un fel de ispăşire pentru „odioasa crimă " d e la Sinope I In acest timp, două vase de linie (vapoare cu elice) şi şapte fregate cu aburi se află în drum spre Cerkasia. Ele au p1imit misiunea de a face o recunoaştere de-a lungul coaste­ lor Crimeii şi de a distruge apoi forturile de pe coastele cer· cheze. Dar la acest atac urmau să participe numai trei fregate cu aburi, celelalte p atru avînd ordin să se întoarcă de îndată ce vor fi terminat operaţiile de recunoaştere temeinică a Crimeii. După cit ştim, cele trei forturi pe care ruşi i continuă să le deţină pe coasta cercheză - Anapa, Suhum-Kale * şi Redut-Kale ** sînt destul de bine întărite şi situate pe înălţimi care domină largul mării (excepţie face Redut-Kale) ; de aceea este îndoielnic ca forţele trimise să fie suficiente pentru îndeplinirea misiunii primite, cu atît mai mult cu cit nu dispun nici de trupe de debarcare. Escadra, c are se află sub comanda contraamiralului Lyons, trebuie totodată să stabilească legătura cu cerchezii, şi îndeosebi cu căpetenia lor, Şamil. Ce anume trebuie să comunice contraamiralul Lyons lui Şamil nu se ştie cu precizie ; un lucru este însă cert : el nu poate s ă-i aducă ceea ce îi trebuie mai mult, şi anume arme ş i muniţii , căci navele de război aflate î n mi­ siune nu dispun de spaţiu liber pentru transportul mărfurilor. Două biete vase comerciale sau goelete încărcate cu aseme· nea articole preţioase ar fi fost cu mult mai de folos decit tot sprijinul moral, cu desăvîrşire inutil, acordat de cinci vase de război. Aflm totodată că în aceeaşi direcţie a p onit şi flota turcească, care aduce cerchezilor cele trebuincioase pentru înarmarea lor. In felul acesta flotele celor doi aliaţi îndeplinesc una şi aceeaşi misiune fără să ştie una de alta. Este şi asta o unitate de plan şi de acţiune l Poat e că fiecare din ele o va lua pe cealaltă drept o flotă rusească, şi atunci - ce privelişte minunată vor oferi cerchezilor cele două escadre trăgînd una în alta I Intre timp, la G allipoli şi Skutari trupele terestre ale aliaţilor fraternizează între ele în chip cu totul original, nimi· cind enorme cantităţi de vin tare şi dulce din p artea locului. Aceia dintre ei care întîmplător rămîn trej i sînt folosiţi l a -

*

**

17

-

Vechea denumire a oraşului Suhumi. Vechea denumire a oraşului Kulevi. Marx-Engels,

Opere, vol.

10

-

Nota trad. Nota trad.

258

Friedrich Engels

construirea de fortificaţii de campanie, care sînt astfel situate şi construite că nu vor fi atacate niciodată sau nu vor fi apărate niciodată. Dacă mai era nevoie de vreo dovadă că nici guver­ nul englez şi nici cel francez nu au avut cituşi de puţin inten­ ţia să aducă vreun prejudiciu serios prietenului lor Nicolaie, apoi lucrul acesta pînă şi un orb poate să-l vadă din felul cum îşi petrec timpul trupele lor. Pentru a avea un pretext să-şi ţină trupele departe de teatrul de operaţii, comanda­ mentul aliat le pune să sape o linie neîntreruptă de forti­ ficaţii de campanie de-a curmezişul întregului istm al Chersone­ sului Tracic. Oricine, şi mai ales orice pionier francez, ştie că liniile de apărare neîntrerupte trebuie evitate aproape în toate cazurile cind e vorba de fortificaţii de campanie . Şi to­ tuşi armatei anglo-franceze de la Gallipoli i s-a impus să folo­ sească asemenea fortificaţii într-un ţinut care, în proporţie de două treimi, poate fi controlat de pe înălţimile situate în partea de unde se aşteaptă apariţia inamicului. Dar pentru că, în ciuda tuturor strădaniilor de a se mişca cit mai încet cu putinţă , chiar şi cu viteza melcului, nu se poate totuşi evita o oarecare înaintare, urmează, după cit se aude, ca 1 5.000 de francezi să plece la Vama. Dar pentru ce ? Pentru a servi drept garnizoană fortăreţei ? Şi ce să facă acolo ? Să moară de febră ş i malarie. Dacă tot războiul acesta are vreun sens, atunci comanda­ mentul ar trebui să ştie că turcilor le lipseşte tocmai arta de a manevra în cimp deschis, în care sînt atît de versate tru­ pele anglo-franceze, în timp ce, pe de altă parte, ei e dove­ desc atît de pricepuţi cind e vorba de a apăra ziduri, metereze şi chiar breşe de fortificaţii împotriva unor trupe pornite la asalt, incit nici englezii ş i nici francezii nu pot rivaliza cu ei în această privinţă. Din această cauză, precum şi datorită faptului că Vama, cu garnizoana ei turcească, a fost în stare să facă ceea ce n-a reuşit pînă acum să facă nici o altă fortă­ reaţă - şi anume să reziste timp de 29 de zile după ce în meterezul cetăţii au fost făcute trei breşe potrivite pentru asalt -, turcii, care nu sînt îndeajuns de disciplinaţi, sînt luaţi de la Vama ş i trimiş i să lupte împotriva ruşilor în cimp deschis, în timp ce pentu apărarea meterezelor Vanei sînt trimişi bine instruiţii francezi, care sînt excelenţi cind e vorba de atac, dar puţin rezistenţi în cazul unei apărări de lungă durată.

Războiul

259

După alte informaţii, toate aceste mişcări nu sînt altceva decît o simplă amăgire şi se pun la cale evenimente mari. Trupele aliate, după cit se spune, nu intenţionează să între­ prindă nici un fel de operaţii în Balcani ; ele au menirea de a săvîrşi, cu ajutorul flotelor, mari fapte de vitejie în spatele frontului ruşilor. Ele ar urma să debarce la Odesa, să taie retragerea inamicului şi să se unească în spatele lui cu austriecii din Transilvania ; în afară d e aceasta, ele r urma să trimită detaşamente în Cerkasia. In sfîrşit, ele vor trebui să pună la dispoziţie 1 5.000 pînă la 20.000 de oameni pentru asaltul împotriva Sevastopolulu i dinspre uscat, în timp ce flotele vor forţa intrarea în rada portului. Este suficient să ne aruncăm .o privire asupra întregii istorii de pînă acum a războiului şi asupra tratativelor diplomatice care l-au pre­ cedat, ca să ne dăm seama de unde provin aceste zvonuri : ele au ponit de la Constantinopol , curînd după sosire a ma­ reşalului Leroy, care e cunoscut mai ales sub numele de Saint-Amaud. Oricine cunoaşte biografia acestui personaj ilustru * va recunoaşte numaidecît în tiradele lui pline de fanfaronadă pe omul care tocmai datorită acestei însuşiri a ajuns la înaltul său rang de astăzi, cu toate că, ofiţer fiind, a fost scos de trei ori din cadrele armatei. In cîteva cuvinte, situaţia actualului război se prezintă în felul următor : Anglia şi, mai ales, Franţa sînt nevoite, „în mod obligatoriu, deşi împotriva voinţei lor", să-şi menţină cea mai mare parte din forţele lor armate în Orient şi în Marea Baltică, adică pe cele două flancuri înaintate ale unei poziţii militare al cărei centru cel mai apropiat este Franţa. Rusia îşi sacrifică coastele ei maritime, flota şi o parte din trupele sale pentru a atrage definitiv puterile occidentale în această mişcare ce contravine oricărei strategii. De îndată ce s e va întîmpla acest lucru, de îndată ce efectivul necesar de trupe franceze va părăsi ţara şi va pleca în ţări îndepărtate, Austria şi Prusia vor declara că merg alături de Rusia şi se vor năpusti cu forţe superioare asupra Parisului. Dacă aces t plan reuşeşte, Ludovic-Napoleon nu va avea la dispoziţie nici un fel de trupe cu care să pareze o asemenea lovitură. Există însă o forţă care poate „să se mobilizeze " în orice împrejurări neprevăzute şi care poate „să-l mobilizeze " şi p e * I n textul din „New York Daily Tribune" se află intercalate aici următoarele cuvinte : „pe care am să v-o trimit într-un viitor apro­ piat". - Nota red.

1*

260

Friedrich Engels

Ludovic-Napoleon împreună cu creaturile lui, aşa cum a mobilizat şi în trecut pe mulţi cîrmuitori. Ea poate să opună rezistenţă tuturor acestor invazii, aşa cum a mai demonstrat o dată Europei unite. Şi fiţi siguri că această forţă - care e Revoluţia - nu se va l ăsa aşteptată atunci cînd va fi nevoie de acţiunea ei. Scris de F. Engels la 22 mai 1854 Publicat, sub s emnătura K. M„ în „The People's Paper" nr. 108 din 27 mai şi, ca articol de fond, în „New York Daily Tribune" nr. 4.101 din 9 iunie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în „The People's Paper" Tradus

din limba

engleză

261

Friedrich Engels

Starea actuală a armatei engleze, tactica ei, echipamentul, intendnţa etc. Londra, vineri 26 mai 1854

Războiul din Orient, chiar dacă nu va duce la alte rezul­ tate, va avea cel puţin darul să risipeasc ă o parte din gloria militară a defunctului duce de Wellington. Cine a cunoscut Angli a pe vremea cînd trăia acest general mai mult decît supraapreciat îşi aminteşte că o simplă comparaţie între Napoleon ş i un soldat de talia invincibilului „duce de fier" era privită pe atunci ca o ofensă adusă naţiunii britanice. Acum acest duce glorios este mort şi zace în mormînt, după ce, în decursul ultimelor patru decenii, a fost adevăratul co­ mandant al armatei britanice. Nici un alt comandant de oşti nu s-a bucurat vreodată de atîta independenţă ca el, şi nici unul n-a dat atît de puţin socoteală de faptele sale. Ducele era o autoritate care se situa mai presus de orice autorităţi, şi nici regele, nici regina nu îndrăzneau să-l contrazică atunci cind era vorba de domeniul lui de activitate. Dup ă ce a gustat timp de ani îndelungaţi din toate onorurile şi bucu­ riile care sînt de obicei hărăzite fericitei mediocrităţi şi care contrastează atît de putenic cu tragicele zguduiri îndeobşte rezervate geniilor - lui Napoleon, de pildă -, „ducele de fier" a încetat din viaţă, şi comanda armatei britanice a tre­ cut în alte mîini. A trecut un an şi jumătate de la moartea lui, armata britanică e pe punctul de a porni o campanie îm· potriv a ruşilor, şi iată că, încă înainte ca primul regiment să se pregătească de îmbarcare, se constată că „ducele de fier" a lăsat armata într-o stare care o face cu totul improprie pentru a fi folosită în luptă. Deşi dotat cu obişnuitul bun simţ englezesc, ducele s-a dovedit a fi în multe privinţe un om cu minte îngustă, măr­ ginită. Se ştie cît de nedrept a apreciat el rolul aliaţilor săi

262

F'iedich Engels

germani m deznodămîntul bătăliei de la Waterloo, atribuin­ du-şi lui toate meritele unei victorii care , dacă B.cher nu şi-ar fi făcut apariţia la timp, s-ar fi transformat într-o înfrîn­ gere. Indărătnicia cu care a lăsat să dăinuie toate abuzurile şi absurdităţile în armata britanică, ripostînd tuturor cri­ ticilor săi prin afirmaţia că „tocmai mulţumită acestor abuzuri şi absurdităţi am ieşit noi învingători în Spania şi Portu­ galia li , se îmbina perfect de bine cu convingerea sa conser­ vatoare că un anumit grad de absurditate tradiţională şi de corupţie este absolut necesar pentru buna funcţionare a unei constituţii care este „incontestabil cea mai bună" dintre toate. Dar, în timp ce în politică el ştia, în momentele critice, să facă concesii în problemele importante, în domeniul mili­ tar s-a cramponat cu multă dîrzenie de concepţiile învechite şi de absurdităţile tradiţionale. In decursul întregii sale acti­ vităţi, nici o îmbunătăţire cît de cît importantă n-a fost intro­ dusă în armata britanică, cu excepţia unor perfecţionări pur tehnice în domeniul artileriei. Căci aici era pur şi simplu imposibil să se ignoreze cu desăvîrşire progresele rapide o.ţinute în industria de fabrică şi în ştiinţele tehnice. Urma­ rea a fost că, deşi armata britanică posedă artileria cu cel mai bun material din lume, organizarea acestei artilerii este tot atît de greoaie ca ş i aceea a celorlalte arme şi că în pri­ vinţa echipamentului , a armamentului şi a organizării gene­ rale nu există nici un punct în care armata britanică să nu fi rămas în urma armatei oricăreia din ţările civilizate ale Europei. Trebuie să atrag din nou atenţi a cititorilor asupra faptu­ lui că în Anglia conducerea treburilor militare nu este, ca în alte ţări, concentrată într-un singur departament. Aici există patru departamente, care sînt independente unul de altul şi care se ciocnesc între ele. Există un secretar al de­ partamentului războiului, care nu este altceva decît trezorier şi contabil. Există un comandant-şef, cu sediul la statul-major al armatei engleze, care are în subordine infanteria şi cava­ leria. Există un comandant al serviciului tehnic al artileriei, care are sub conducerea lui pe ofiţerii din serviciul tehnic al artileriei şi care, bineînţeles, are în atribuţia sa materialul armatei. Mai există apoi un secretar al departamentului co­ loniilor, care trimite trupe î: diferitele posesiuni de peste mări şi reqlementează înzestrarea lor cu material de război. Afară de aceasta există o intendenţă şi, în sfîrşit, pentru tru­ pele din India - comandantul-şef al armatei de pe acest

Starea actuală a amatei engleze

263

teritoriu. Absurditatea unor asemenea rînduieli a putut fi discutată în mod public abia după moartea lui Wellington, deoarece în 1 837 raportul în legătură cu această problemă întocmit de comisi a p arlamentară a fost pus la dosar din ordinul ducelui. Acum, cînd a început războiul, lipsa de eficacitate a acestui sistem este pretutindeni resimţită, dar se ridică obiecţii împotriva înfăptuirii unor schimbări sub cu­ vînt că ele ar putea să înlăture orice posibilitate de ordine şi de continuitate în conducerea treburilor. Pentru a arăta la ce încurcături poate duce acest sistem, am dat, cu alt prilej , următorul exemplu : nu există două obiecte pe care un regiment să nu fie nevoit să le ceară de la departamente diferite, independente unul de altul. Efectele le distribuie un colonel însărcinat în mod special cu această problemă, dar mantalele se obţin de la serviciul tehnic al artileriei ; centiroanele şi raniţele le eliberează statul-major al comandantului-şef, iar armele de foc se obţin tot de la ser­ viciul tehnic al artileriei. La orice bază navală din străinătate, ofiţerii superiori, ofiţerii de artilerie, şefii de depozite şi ofi· ţerii de intendenţă sînt cu toţii mai mult sau mai puţin inde­ p endenţi unii de alţii şi răspund în faţa unor departamente diferite din metropolă, care sînt şi ele independente unele de altele. In afară de asta continuă să se menţină funcţia atît de scandaloasă a „coloneilor cu efectele". In fiecare regiment există un ofiţer cu gradul de colonel, a cărui atribuţie este să obţină de la vistierie pentru efectele necesare regimen­ tului o anumită sumă de bani, pe care numai în parte o chel· tuieşte potrivit destinaţiei. Restul şi-l însuşeşte ca recom· pensă pentru eforturile depuse. Comerţul cu brevetele de ofiţer face ca aproap e toate posturile superioare din armată să se afle la dispoziţia exclu­ sivă a aristocraţiei. După cîţiva ani de serviciu ca locotenent, căpitan şi maior, un ofiţer are dreptul ca, la ivirea primului loc vacant, să cumpere rangul militar următor devenit va­ cant, dacă nu este revendicat de un alt ofiţer egal cu el în grad, dar cu vechime mai mare. Prin urmare, un ofiţer care dispune de bani peşin poate să avanseze foarte repede, deoarece mulţi dintre camarazii săi cu un stagiu mai îndelun­ gat nu dispun de mijloace pentru a-şi cumpăra gradul urmă­ tor atunci cînd locul devine vacant. Este limpede că un ase­ menea sistem îngustează considerabil cercul oamenilor capabili din care se recruteaz ă corpul ofiţeresc. Ş i cum avansarea ofiţerilor superiori sau numirea lor în posturi de

26t

Friedrich Engels

comandă depinde aproape exclusiv de vechimea lor în ser­ viciu sau de legăturile lor aristocratice, rezultă că din cercul restrîns al celor recrutaţ i pentru posturile superioare din armată sînt excluşi în mod inevitabil numeroş i oameni talen­ taţi ş i bine pregătiţi. Nu încape îndoială că tocmai acestui sistem i se datoreşte, în primul rînd, regretabila sărăcie de cunoştinţe a majorităţii ofiţerilor britanici în domeniile ge­ nerale ale ştiinţei militare şi în cele cu caracter teoretic mai pronunţat. Numărul ofiţerilor este disproporţionat de mare faţă de acela al soldaţilor. Nicăieri nu se pot vedea atîtea trese şi epoleţi auriţi ca într-un regiment britanic. De aceea ofiţerii nu au ce face şi, fiindcă orice preocupare mai serioasă de a studi a ar veni în conflict cu acel esprit de corps * care î i caracterizează, e i îşi petrec timpul c u tot felul d e distracţii extravagante, convinşi fiind că, atunci cind vor trebui să lupte, vitejia lor înnăscută şi „regulamentele maiestăţii-sale" vor fi arhisuficiente pentru a-i scoate din orice încurcătură. Dar cind a fost creată tabăra de la Chobham 1 39 , incapacitatea unui mare număr de ofiţeri a devenit destul de evidentă pen­ tru toţi aceia care pot aprecia manevrele cu ceva mai multă competenţă decit j alnicii scribi plătiţi, care, cu entuziasmul lor de cockney * *, s-au lăsat fermecaţi de toate amănuntele neobişnuitului spectacol ce li se oferea pentru prima oară în viaţa lor. Regulamentele şi sistemul de instrucţie sînt cit se poate de învechite. Capacitatea de manevră a trupelor este extrem de redusă din cauză că mişcările sînt încete, complicate şi executate cu multă pedanterie. Vechiul sistem de mişcare în linie, care ca formă principală a tuturor manevrelor tac­ tice s-a menţinut vreme mai îndelungată în armata britanică decit în cea austriacă, oferă citeva avantaje bine cunoscute atunci cind terenul îngăduie aplicarea lui ; dar aceste avan­ taje sînt anihilate de ,o mulţime de circumstanţe, şi, ceea ce e mai important, întreg acest sistem poate fi aplicat numai în condiţii excepţionale. Sistemul de desfăşurare în coloane, şi mai ales în coloane mici de cite o companie, care a fost adoptat în cele mai bune armate de pe continent, asigură o mobilitate mult mai mare ş i o desfăşurare tot atît d e rapidă în formaţia în linie atunci cind e nevoie. * **

-

-

spirit d e castă. - Nota trad. poporul londonez ; în cazul de faţă burtăverde londonez.

Nota trad.

-

Starea actuală a amatei engleze

265

Armamentul soldatului englez este făcut din material de bună calitate şi excelent lucrat, dar în multe cazuri el este deformat de regulamente perimate. Vechile muschete de cali­ bru mare, cu ţeava lisă, sînt bine făcute, dar ceva mai grele· decit trebuie. Vechea puşcă de Braunschweig era bună Îh felul ei, dar a fost depăşită de arme mai bune. Carabina, de: curînd introdusă, a lui Pritchett, care e considerată ca o pe;­ fecţionare a carabinei franceze a lui Minie, pare să fie o armă excelentă, dar a putut fi impusă forurilor conducătoare numai după o luptă înverşunată. Dar şi aşa ea este introdusă într-un mod atît de neregulat ş i de nesistematic, că uneori jumătate dintr-un regiment are muschete, iar cealaltă jumă­ tate puşti, ceea ce duce la o totală harababură în materie de armament. Săbiile cavaleriştilor sînt bune, mai potrivite pen­ tru împuns şi tăiat decit cele de care dispun armatele ţărilor continentale. Caii sînt şi ei cit se poate de buni, dar călăreţii şi armamentul atîrnă prea greu. Artileria de cimp dispune de cel mai bun material din lume, admirabil simplificat în unele privinţe, dar de o prea mare varietate de calibre şi tipuri, care impun folosirea unei mari varietăţi de pulbere pentru încărcătură. Uniforma şi echipamentul individual al soldatului englez, dimpotrivă , sînt lucrul cel mai incomod din lume. Un guler tare, înalt, strîns în jurul gîtului ; un veston strîmt cu pulpane, lamentabil ca aspect ; pantaloni strîmţi, incomozi şi rău croiţi ; o manta diformă ; o căciulă sau o chivără urîtă ; un sistem de curele şi centuri pentru căratul muniţiei şi al raniţei cu care nu se pot lăuda nici prusienii. Despre toate astea au scris atît de mult ziarele în ultima vreme, incit nu e cazul să mai insistăm asupra lor. De asemenea nu trebuie uitat că, pe lingă această uniformă, care parcă dinadins este atît de incomodă, soldatul britanic e nevoit să poarte o greutate mult mai mare decit oricare altul. Şi parcă pentru a ridic a „mobilitatea" la rangul de principiu suprem al armatei, ea mai este împovărată şi de un convoi de proporţii mai mari decit în oricare altă armată. Vina acestei situaţi i o poartă în mare măsură caracterul greoi al serviciilor de intendenţă ; dar asemenea convoaie şi mai ales atîtea bagaje ofiţereşti nu pot i întîlnite nicăieri, afară doar de Turci a şi India. Să vedem acum cum s-a comportat această armată cînd trupele au ajuns în Turcia. Soldaţii francezi, în al căror regim militar au fost continuu introduse toate perfecţionările care şi-au dovedit utilitatea lor practică în timpul campaniilor din

266

Friecrich Enges

Algeria, s-au aranjat cît se poate de bine îndată după ce au debarcat. Ei nu aveau asupra lor mare lucru, dar aveau tot ce le trebuia, iar ceea ce nu era de ajuns se complet a destul de repede datorită ingeniozităţii înnăscute a soldatului fran­ cez. Chiar şi sub putreda administraţie a clicii lui Ludovic­ Napoleon şi Saint-Arnaud, acest sistem a funcţionat destul de bine. Dar englezii I Ei au sosit la Gallipoli înaintea depo­ zitelor lor de intendenţă şi într-un număr de patru .ori mai mare decît permitea capacitatea taberei ; nu se făcuseră nici un fel de pregătiri pentru debarcarea lor, nu existau brută­ rii de campanie, nu exista o administraţi e efectiv responsa­ bilă. Veneau cu nemiluita ordine şi contraordine, care se loveau cap în cap în modul cel mai înspăimîntător sau, mai bine zis, în modul cel mai ridicol. Nu puţini erau sergenţii şi caporalii bătrîni, care altădată ştiuseră să se aranjeze cit se poate de bine în desişurile cafrilor sau în şesurile pîrj o­ lite de arşiţă ale Indului, dar care aici se simţeau neputin­ cioşi. Perfecţionările, pe care le-ar fi introdus în timpul cam­ p aniei comandantul oricărei alte armate, au fost adoptat e aici numai pe durata campaniei ; de îndată ce diferitele regimente se despărţeau unele de altele, intra iarăşi în vigoare regula­ mentul învechit al maiestăţii-sale şi toată experienţa cîşti­ gată în timpul campaniei era definitiv pierdută. Acesta este mult lăudatul sistem pe care „ducele de fier" l-a menţinut cu o tenacitate de fier şi care, după părere a lui, nu putea să nu fie cel mai bun din lume din moment ce bătuse cu ajutorul lui pe generalii lui Napoleon în Peninsula iberică. Soldatul britanic, strîns în cuirasa sa de piele , stră­ bătînd stepele Bulgariei cu o povară de 60 sau 70 de livre, adeseori abi a tîrîndu-şi picioarele din cauza unui acces de friguri, prost apr.ovizionat de ofiţerii de intendenţă neglijenţi -ş i nepricepuţi, poate fi într-adevăr mîndru de slăvitul său .,duce de fier" , care l-a blagoslovit cu toate aceste binefaceri. Jalnicele rezultate la care duce în mod inevitabil siste­ mul învechit al ducelui sînt şi mai mult agravate de carac­ terul oligarhic al administraţiei engleze, în cadrul cărei a cele mai importante posturi sînt încredinţate unor oameni de al căror sprijin parlamentar are, poate, nevoie clica de carie­ rişti aflată la putere în momentul respectiv, dar cărora le 1ipsesc cele mai elementare cunoştinţe ş i aptitudini profesio­ nale. Să luăm, de exemplu, pe d-l Bernal Osborne, secretarul serviciului tehnic al artileriei sub guvernul de coaliţie. Nu-

Starea actuală a armatei engleze

267

mirea d-lui Bernal Osborne a fost c concesie făcut ă radica­ lilor din Mayfair 1 40, reprezentaţi în guvern prin sir W. Moles-. worth, 11umilul " edit.or al operelor lui Hobbes. D-l Bernal. Os bone ... e un ins ce prinde-n plisc un bob de duh, Ca un hulub, şi drumu- i dă-n văzduh. Telal de spirit, mămular de treabă, Il vinde-n bilei şi-n pieţe la tarabă *.

Oricît de bine s-ar pricepe d-l Bernul Osb orne în plasa­ rea de glume ieftine, este îndoielnic ca el să poată distinge o muschetă obişnuită de o carabină Minie. Şi totuşi el este secretarul parlamentar al maiestăţii-sale la serviciul ehnic al artileriei. Cititorii acestui ziar îşi amintesc, p oate, că acum cîtva timp Osborne a cerut în mod stăruitor p arlamentulu i să aloce serviciului tehnic l artileriei fonduri pentru producţia arme­ lor de foc necesare armatei şi flotei. El a afirmat că în Sta­ tele Unite ale Americii armele fabricate în întreprinderile statului revin mai ieftin decît cele furnizate de întreprinde­ rile particulare şi că în Anglia s-au ivit în cîteva rîndun d.h­ cultăţi serioase din cauză că furnizorii nu livrau armele la termenele stabilite. Punerea la vot, care trebuia să aibă loc în Camera comu­ nelor, a fost totuşi amînată în urma propunerii făcute de d-l Muntz de a se numi o comisie specială care „s ă găsească mijlocul cel mai ieftin, mai expeditiv şi mai convenabil de a asigura armatei maiestăţii-sale armele de foc necesare" . Ra­ portul acestei comisii a fost dat acum publicităţii. Şi care sînt concluziile la care a ajuns ? Că întreprinderile particulare n-au putut executa la timp comenzile 11din cauza şicanelor pe care le face serviciul tehnic al artileriei la verificarea armelor fabricate şi a obiceiului ei de a comanda la furnizori diferiţi numeroasele piese din care se compune o armă". In raport se arată, mai departe, că 11serviciul tehnic al artile­ riei nu are nici măcar idee de preţul la care revin armele în America şi nu ştie în ce măsură este mecanizată producţia lor în această ţară" , că 11serviciul tehnic al artileriei n-a vă­ zut niciodată arme de foc fabricate în întreprinderile de stat din America" , * Shakespeare. „Zadicele chinuri ale dragostei", actul V, scena Nota red,

a 2-a.

-

268

Friedrich Engels

1n sfîrşit, din acest raport aflăm c ă „ întreprinderile pe :are intenţionează să le construiasc ă guvernul nu vor putea livra primele arme decît după un an şi jumătate" . Aceste pasaje, extrase de noi din raportul parlamentar, sînt suficiente pentru caracterizarea aptitudinilor profesionale ale d-lui Osborne, secretar al serviciului tehnic al artileriei sub guvernul de coaliţie. Ex ungue leonem *. Se tipăreşte după apărut în ziar

Scris de F. Engels la 24 mai 1854 Publicat în ziarul „New York D aily Tribune" nr. 4.102 din 10 iunie 1854 Semnat :

*

-

Ka r l

Tradus

Marx

După gheare îl cunoşti pe leu.

-

Not a trad

textul

din limba engleză

269

Karl Marx

* Tratatul dintre Austria şi Prusia. Dezbaterile parlamentare de la 29 mai Londra, marţi

30

mai 1854

Ziarul „Times " este profund indignat că din ordinul gene­ ralului britanic s-a interzis „corespondenţilor săi particulari " să însoţească armata britanică. Dacă acest război ar fi un război bona fide *, atunci ar fi o absurditate să ridic i obiecţii împotriva unei asemenea măsuri. Se ştie că şi ducele de Wel­ lington s-a plîns de repetate ori, în depeşele sale, că Napo­ leon, folosindu-se de ştirile apărute în coloanele ziarelo r en­ gleze, a putut să transmită generalilor s ă i din Spani a unele informaţii în legătură cu deplasările şi dislocările probabile ale trupelor conduse de el (adică de Wellington) . In situaţia actuală, însă, un asemenea ordin nu poate avea decît un singur scop : acela de a ascunde publicului englez planurile trădătoare ale trupelor expediţionare. El îşi găseşte o com­ pletare demnă în ordinul dat de sultan - sub presiunea eroi­ lor de la 2 decembrie - şi citit în toate moscheile, prin care turcilor le sînt interzise orice discuţii politice. Şi, într-adevăr, de ce ar duce-.o turcii mai bine în această privinţă decît en­ glezii înşişi ? In şedinţa de ieri a Camere i comunelor, d-l Blackett l-a întrebat pe lordul John Russell dacă în ultimul protocol de la Viena 1 4 1 Marea Britanie a recunoscut sau a sancţionat în vreun fel primul articol al tratatului dintre Austria şi Prusia încheiat la 20 aprilie 1 854. In acest articol se prevede că puterile semnatare ale tratatului „îşi garantează una alteia posesiunea teritoriilor lor germane şi negenane, astfel că orice încălcare a teritoriului uneia din aceste puteri, din orice parte ar veni ea, va fi considerată drept o încălcare a teritoriului celeilalte" .

*

-

dus cu toată seriozitatea.

-

Nota trad.

270

Karl Marx

Lordul John Russell a răspuns că „protocolul nu conţine nici un fel de recunoaştere sau sancţionare specială a aces­ tui prim articol al tratatului dintre Austria ş i Prusia" . Spe­ cială sau nespecială, fapt este că din numărul de ieri al pu­ blicaţiei franceze „Moniteur" aflăm că „ultimul protocol de la Viena leagă acordul dintre Anglia şi Franţa, în vederea actualului război, cu tratatul încheiat de Austria şi Prusia pentru caz de război",

adică leagă actualul război dus de Anglia şi Franţa îm­ potriva Rusiei cu un eventual război dus de Austria şi Pru­ sia alături de Rusia şi constituie, în orice caz, pentru Austria şi Prusia o garanţie dată de puterile occidentale pentru po­ sesiunea nestînjenită asupra Poznanului, Galiţiei, Ungarie i şi Italiei. Lordul John Russell recunoaşte, mai departe, că în acest protocol „există tendinţa de a confima şi menţine principiile stabilite prin protocolurile de la Viena, şi anume integritatea Imperiului turcesc şi evacuarea Principatelor dunărene de către trupele ruseşti".

De fapt, această clauză înseamnă un nou angaj ament de a menţine status quo ante bellum. Puterile occidentale nu se pot lăuda că prin acest protocol au obţinut vreun avantaj asupra Rusiei ; căci în tratatul dintre Austri a şi Prusia se spune cit se poate de clar : „O acţiune ofensivă sau defensivă a celor două puteri contractante poate fi determinată, în primul rînd, de anexarea Principatelor dună­ rene de către Rusia şi, în al doilea rînd, de un atac al ruşilor în Bal­ cani sau de trecerea lor prin aceşti munţi".

Ambele aceste condiţii au fost, evident, dictate chiar de către Rusia. De la bun început ea a declarat că nu urmăreşte să anexeze Principdtele dunărene, ci doar să le păstreze ca o „garanţie materială" a satisfacerii cererilor ei. Să treacă Balcanii, cînd aveau în faţa lor o armată franceză de 80.000 de oameni, - o asemenea intenţie n-a figurat niciodată în planul de campanie al ruşilor ; singurul obiectiv urmărit de ei prin acest plan a fost să asigure pentru armata lor cîteva din cetăţile de pe malul drept al Dunării ca tetes-de-pont *, pentru a avea astfel în permanenţă posibilitatea de a p ă­ trunde în Bulgaria. Remarcăm, en passant **, că, pomenind * **

-

-

capete de pod. - Nota trad, în treacăt. - Nota trad.

Tratatul dintre Austria şi Pusia

271

despre acest nou pr.o tocol, „Times" se mulţumeşte cu nădej­ dea că puterile occidentale au reuşit, poate, să atragă Au­ stria de partea lor, căci în prezent Prusia este „în mod vădit " guvernată de „agenţi ruş i " , iar „Morning Chronicle " a pier­ dut chiar orice speranţă că Austria ar putea fi în mod sincer de acord. Napoleon cel mare - spune acest ziar - ar sili Austria şi Prusia să încheie o alianţă făţişă cu Rusia ; Na­ poleon cel mic permite Rusiei să-i impună să încheie cu pu­ terile germane o alianţă menită să ţină armata lui cit mai departe de zona operaţiilor militare. Răspunzînd la o interpelare a d-lui Milnes, lordul John Russell a declarat : „Franţa a trimis o armată cu un efectiv de aproximativ 6.000 de oameni, care are ordin să ocupe Pireul ; totodată, un regiment englez Ide infanterie care a părăsit Anglia săptămîna trecută are şi el ca obiectiv tot ocuparea Pireului".

Această măsură a fost luată din cauză că guvernul grec se află în cîrdăşie cu Rusia. Trupele urmează să ocupe Atena numai în anumite împrejurări. In ziarele franceze de astăzi citim următoarele : „Regele Othon a accepta t ultimatumul şi a promis că va readuce guvenul Mavrocordato dacă se renunţă la ocupaţie. In caz contrar, el este hotărît să mute reşedinţa guvernului său în interiorul ţării şi să-şi concentreze acolo trupele sale".

Că această altenativă nu va rămîne o vorbă goală reiese din următoarea declaraţie a lordului John Russell : „Dacă regele Greciei nu aprobă încercările poporului său de a încălca obligaţiile ce le are ca ţară neutră, atunci trupele care i-au fost trimise îi vor putea servi drept scut şi drept mijloc pentru a constrînge poporul să respecte aceste obligaţii. Dacă însă, pe de altă parte, asigurările solemne pe care le-am primit din partea guvenului grec se vor dovedi nesincere, aceste trupe vor putea fi în alt fel utile".

Prin urmare, orice ar face guvernul grec, ţara sa t ot va fi ocupată. Ziarul „Times" anunţă, nu fără enervare, că, „în momentul de faţă, trupele franceze alcătuiesc cea mai mare parte din gnizoanele Romei, Atenei şi Constantinopolului, aceste trei mari capitale ale lumii antice".

Bătrinul Napoleon avea obiceiul să ocupe capitalele lumii contemporane. Napoleon cel mic, mulţumindu-se cu aparen-

272

Kal Max

ţele teatrale ale măreţiei, îşi dispersează armatele în ţări lipsite de importanţă şi imobilizează cea mai mare parte din trupele sale în culs de sac *. 1n şedinţa de aseară a Camerei, retragerea bill-ului cu pri­ vire la combaterea corupţiei în alegeri a prilejuit un foarte amuzant schimb de replici între micul Johnny, Disrael i şi Bright. D-l Disraeli a remarcat că, „în cursul acestei sesiuni, guvernul a prezentat şapte bill-uri im­ portante. Dezbaterile în legătură cu trei din aceste bill-uri s�au soldat cu înfrîngerea lui ; trei alte bill-uri au fost retrase, iar la dezbaterile în legătură cu cel de-al şaptelea guvernul a suferit o înfrîngere, dacă nu totală, în oric e caz considerabilă. El a suferit înfrîngeri cu prile­ jul dezbaterii bill-ului pentru modificarea radicală a legii cu privire la întoarcerea forţată a săracilor la domiciliu, a bill-ului cu privir e la instrucţiunea publică în Scoţia şi a bill-ului pentru revizuirea completă a jurămîntului parlamentar . Guvenul a retras actualul bill cu privire ia combaterea corupţiei în alegeri ; el a retras un proiect de lege foarte important cu privire la reorganizarea totală a instituţiilor de stat ; el a retras un proiect de reformă parlamentară. Bill-ul cu privire la refoma Universităţii din Oxford va ieşi din Cameră complet mutilat".

Dacă guvernul n-avea nici o speranţă că vor fi votate aceste proiecte de lege, n-ar fi trebuit să le depună„. S-a spus că actualul guvern e lipsit de principii, dar întruneşte în el „toate talentele" , şi ar fi fost de aşteptat ca, din moment ce fiecare ministru şi-a sacrificat convingerile personale, acest eroism să aducă vreun folos ţării. Indignarea lordului John nu imprim ă mai mult ă forţ ă răs­ punsului său. El ridică în slavă meritele bill-urilor, atît ale celor respinse cit şi ale celor retrase. 1n orice caz, adaugă el, Camera nu s-a situa t de partea d-lui Disrael i şi a priete­ nilor lui. D-l Disraeli a acuzat guvernul de credulitate sau îngăduinţă excesivă în politica sa externă , dar n-a îndrăznit măcar o dată să ceară Camere i să-şi spună părerea în această problemă. El s-a prefăcut că nu vrea s ă pună piedici în calea pregătirilor de război ale guvernului ; şi totuşi el a făcut o propunere care urmărea să lipseasc ă guvernul de mijloacele necesare pentru ducerea răzb.o iului. Această propunere a fost respinsă cu o majoritate de peste 1 00 de voturi. 1n ceea ce priveşte bill-ul cu privire la drepturile evreilor, în al căror apărător se erijează d-l Disraeli, trebuie să spunem c ă pozi­ ţia sa a fost destul de şovăielnică, schimbîndu-se în funcţie de împrejurări. *

-

fundături, locuri retrase.

-

Nota trad.

Tratatul dintre Austria şi Prusia

273

Acest răspuns a atras asupra sărmanului lider al Camerei comunelor un nou atac, şi mai violent, din parea adversaru­ lui său. „Nobilul lord - a spus d-l Disraeli - pare a crede că eu sînt surprins că n-a demisionat din postul său. Dimpotrivă, aş fi fost ex­ trem de surprins dacă ar fi făcut acest lucru. (Rîsete zgomotoase). Va fi nevoie de multe alte înfrîngeri, şi mai umilitoare, şi mai categorice, de va fi cu putinţă, pentru ca nobilul lord să simtă nevoia de a face un asemenea pas. (Aplauze). Il cunosc prea bine P e nobilul lord. M-am aflat prea mult timp în rîndurile opoziţiei atunci cînd el era la putere. L-am văzut de prea multe ori în asemenea situaţiL Mi-a fost dat să-l văd de multe ori suferind înfrîngeri din cele mai grave şi rămînînd totuşi la postul său cu n patriotism şi cu o tenacitate care nu pot fi îndeajuns admirate. (Aplauze şi rîsete). In ceea ce priveşte războiul, guvernul a declarat în faţa parlamentului că va aştene pe masă toate documentele referitoare la această problemă ; în realitate, însă, el a ascuns pe cele mai importante dintre ele, şi ţara ar fi rămas într-o totală

ignoranţă în privinţa celor ce se întîmplă dacă nu s-ar fi produs dezvăluirile din «Jonal de St.-Petersbourg». După aceste dezvăluiri, el, Disraeli, a trebuit să-şi schimbe părerea în sensul că nu mai putea

i vorba de nici n fel de ipoteze, ci trebuia declarat categoric că guvernul poite fi vinovat numai de credulitate sau de îngăduinţă ex­ cesivă. El este convins că nu va trece mult pînă ce întreaga ţară va fi de aceeaşi părere"

D-l Disraeli a încercat apoi să apere guvernul lordului Derby şi să demonstreze că lordul John a făcut pe atunci o .opoziţie „rebelă " acestui guvern. Lordul John a făcut mari sacrificii : „El s-a despărţit de colegii săi de o viaţă întreagă, care îi fuseseră credincioşi, pentru a strînge la pieptul său pe vechii săi duşmani, cre i-au contestat întotdeauna calităţile şi au avut cuvinte de dezaprobare făţişă pentru activitatea lui. El a înşelat speranţele - ba aş putea spune chiar că el a pus în pericol existenţa acelui partid istoric a cărui încredere n-ar fi trebuit să fie, pentru n om ca nobilul lord, mai puţin preţioasă decît favoarea s uveranei sale . (Aplauze). Şi de ce a făcut el acest lucru ? Pentru că era devotat unor principii înalte şi era hotărît să înfăptuiască măsuri importante. Dar acum, cînd măsu­ rile lui au eşuat una după alta, el tot mai rămîne la putere. Cit pri­ veşte atitudinea sa în problema evreiască, Disraeli dezminte categoric şi fără nici un echivoc cele afirmate de nobilul lord".

De fapt, după cuvîntarea lui Disraeli, lordului John Russell nu i-a rămas altceva de făcut decît să dea unele explicaţii în legătură cu „insuccesele" sale şi să prezinte continuarea coa­ liţiei ca pe un rău necesar. D-l Bright şi-a exprimat părerea că 18

-

Marx-Engels, Opere, voi.

10

274

Karl Marx

„discuţia s-a solda t cu unele prejudicii destul de serioase pentru nobilul lord. Dată fiind compoziţia guvenului, încă din ziua formării lui era destul de clar că el nu va putea să acţioneze spre binele ţării. El, B right, îşi aduce aminte de un gentleman foarte spiritual din Ca­ mera comunelor, mare prieten al nobilului lord şi al întregului guvern, care a spus că acest cabinet ar obţine rezultate remarcabile dacă ar putea să nu se ocupe de politică. Cam aceasta a şi fost linia urmată de guven. In nici o problemă, cu excepţia liber-schimbismului, guvernul nu s-a dovedit capabil să dea sfaturi Camerei, să o conducă sau să o con­ troleze. Este absolut evident că nobilul lord, căruia din politeţe i s-a dat titlul de lider al Camerei comunelor, în realitate nu conduce Ca­ mera, că ea nu-l urmează pe nobilul lord şi că proiectele de legi pr­ zentate de guven sînt respinse fără prea multă ceremonie. Voi ne-aţi atras în război şi tot voi trebuie să ne scoateţi din el. Nu vrem să ne asumăm răspunderea. Iată în ce situaţie ne-a pus guvenul. Submi­ nînd şi distrugînd orînduirea de stat a Turciei, guvernul subminează şi distruge, într-o anumită măsură, şi sistemul parlamentar al ţării noastre".

Se p oate pune atunci întrebarea : care este rostul acestui sistem ? Probleme de politică internă nu pot fi ridicate, fi­ indcă ţara se află în stare de război. Dar cum ţara este în stare de război, nu pot fi discutate nici problemele războiu­ lui. Dar pentru ce se mai menţine atunci parlamentul ? Bătrî­ nul Cobbett a dezvăluit secretul : el este menţinut ca o su­ pap ă de siguranţ ă pentru pasiunile care clocotesc în această ţară. Scris de K. Marx la 30 mai 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.103 dn 12 iunie 1854 Semnat :

KaTi

MaT x

Se tipăreşte după apărut în ziar Tradus

din

limba

textul engleză

27 5

Karl Marx *

infiin.area unui minister special al războiului în Anglia. Operaţiile militare de la Dunăre. Situaţia economică Londra, vineri 2 iunie 154

Înfiinţare a unui minister special al războiului este un lucru hotărît, şi acum toată problema care se pune este aceea a desemnării unui titular pentru acest post. Ducele de New­ castle, care pînă î n prezent a întrunit în persoan a sa funcţia de ministru al coloniilor şi pe aceea de secretar de stat la departamentul războiului, şi-a manifestat de multă vreme dorinţa de a nu p ără si nici unul din aceste două posturi şi, dacă judecăm după tonul adoptat de „Morning Chronicle" , el vrea î n orice caz s ă rămînă î n fruntea ministerului de război. Ziarul „Times " , în numărul său de azi, recomandă pentru a treia .oară să fie numit lordul Palmerston. „Lordul Palmerston ar fi, desigur, mult mai indicat pentru postul de ministru de război, în care calitate ar conduce forţele armate ale ţării împotriv a a ceea ce am putea numi vechiut tui duşman, împotriva Rusiei, decît să se angajeze în interminabile dispute cu diferite adu­ nări parohiale sau cu comisiile pentru administrarea canalelor de scurgere".

„Daily News " , la rîndul său, îl recomandă tot pe lordul Palmerston. In numărul de ieri al lu i „Morning Herald" 142 a apărut un articol al d-lui Urquhart, care demască toată această intrigă. In orice caz, aceste evenimente din Downing Street prezintă mai mare importanţă pentru „război" decît toate demonstraţiile militare de la Gallipoli sau de la Skutari. După cum vă amintiţi, poate, s-au dat speranţe publicu­ lui că vor fi întreprinse acţiuni urgente şi energice de îndată ce comandanţii forţelor expediţionare vor fi sosit la Con­ stantinopol. L a 1 8 mai, mareşalul Saint-Arnaud, lordul Ra­ glan şi seraschierul turc au plecat la Vama, unde la 20 mi urma să aibă loc un consiliu de război cu Omer-paşa şi cu 18*

276

Karl Marx

amiralii. Intr-o telegramă sosită ieri la Londra se arată că „la consiliul de război de la Vama s-a luat hotărîrea ca tru­ pele aliate să fie deplasate de la Gallipoli la Adrianop.ole " . Totodată, în ziarul „Times " a apărut un articol d e fond în care este expus întregul plan de campani e şi se dau o serie de informaţii în legătură cu consfătuirea de la Vama. „Această consfătuire - scrie „Times" - a avut loc, pe cit se vede, chiar în momentul cînd ruşii, sub comanda lui Paskevici, atacau cu înverşunare cetatea Silistra, şi de aceea ofiţerii superiori ai armatei aliate au avut toată posibilitatea să stabilească ce măsuri trebuie luate pentu a veni în ajutorul acestei fortăreţe",

Tocmai de aceea au dat ei ordin trupelor lor să pornea­ scă de la Gallipoli spre Adrianopole, ca să vină în ajutorul celor de la Silistra ; tocmai de aceea au ajuns ei la următo a­ rea hotărîre eroică : „N-ar fi de loc indicat ca armata turcă să fie expusă riscului unei bătălii generale numai pentru a respinge un atac al ruşilor împotriva fortăreţelor care apără malul drept al Dunării..., după cum n-ar fi, d e asemenea, indicat să fie debarcate pe ţărm o parte considerabilă din trupele aliate pentu a se angaja într-o ciocnire imediată cu avan­ posturile ruseşti".

Cu alte cuvinte, generalii aliaţi au hotărît să nu se opună în nici un fel energicelor încercări ale ruşilor de a pune st.· pînire pe cetăţile de pe malul drept al Dunării. „Times " recunoaşte că un asemenea plan de operaţii „poate s ă pro­ ducă decepţie în rîndurile publicului, care manifestă o fi­ rească nerăbdare" ; pe de altă parte însă , ziarul face desco­ perirea că „aceste puncte întărite nu sînt în realitate decît nişte fortificaţii exterioare ale Turciei şi nu constituie în nici un caz forţa ei principală". Inainte ni se spunea că Mol­ dova şi Valahia nu sînt altceva decît nişte fortificaţii exteri­ oare ale Turciei şi că această ţară nu pierde prea mult dacă le cedează ruşilor. Acum aflăm că Turcia poate să cedeze ruşilor, cu tot atîta uşurinţă, şi Bulgaria. „Adevăratul bastion al Imperiului otoman îl formează Balcanii, şi ruşii nu vor cîştiga nimic prin cucerirea, cu preţul unor j ertfe grele, a unei linii exterioare de fortificaţii, dacă, pe măsură ce vor înainta, în calea lor se vor ivi obstacole noi, incomparabil mai de temut. Cu cit vor înainta mai mult în această regiune de la nord de Balcani , cu tltît situaţia lor se va înrăutăţi... Armata invadatoare îşi epuizează forţele luptînd împotriva punctelor fortificate de la Dunăre şi a uni­ tăţilor răzleţe ale duşmanului, în timp ce forţele care apără principala poziţie a inamicului rămîn relativ proaspete şi intacte".

Infiinţarea unui minister special al războiului în Anglia

277

Nu încape îndoială că, dacă aliaţii care se hrănesc cu carne de vacă * vor putea evita să dea ochi cu duşmanul, forţele lor îşi vor menţine toată prospeţimea. Dar ce se va întîmpla dacă ruşii nu vor vrea să înainteze în ţinutul de la nord de Balcani, mulţumindu-se cu ocuparea fortăreţelor aceste chei ale Bulgariei - şi cu Principatele dunărene ? Cum se va putea ajunge atunci la evacuarea lor ? „Dincolo de linia B alcanilor, armata europeană s e pregăteşte să treacă la ofensivă, cu o forţă irezistibilă, la momentul oportun, şi ulti­ mele luni ale campaniei vor trebui să aducă cu ele nimicirea inami­ 'cului".

Această ofensivă· irezistibilă va fi, desigur, considerabil uşurată prin trecerea cetăţilor de la Dunăre în mîinile ruşi­ lor, şi ceea ce nu vor izbuti să facă armatele aliate vor de­ săvîrşi, fără nici o dificultate, in temperiil e ano timpului . „Moniteur" anunţă, ce-i drept, că Omer-paş a se pregă­ teşte să vină în ajutorul Silistrei. Iar „Morning Chronicle" , nemulţumit d e articolul din „Times" citat d e noi mai sus, remarcă : „Autorul acestui plan speră, pe cît se pare, că între timp diplo­ ·maţia austriacă îl va determina pe ţar să-şi retragă trupele, mulţu­ mindu-se cu neîntreruptele succes e obţinute de ele fără să întîmpine vreo rezistenţă ; pe de altă parte, unii cred, poate, că, în cazul cînd ruşii vor continua să înainteze în B alcani, posibilitatea îndepărtată prevăzută în tratatul dintre Austria şi Prusia va deveni realitate".

Despre „Moniteur" se ştie însă că prezintă ştirile în aşa fel ca să menţină nealterată buna dispoziţie a pariziemlor, iar felul cum comentează „Chronicle " planul ziarulu i „Times" nu face decît să întărească presupunerea că aici este vorba tocmai de un plan al coaliţiei. Această presupunere este în­ tărită şi de alte surse de informaţie. Corespondentul din Con­ stantinopol al lui „Chronicle" , într-o corespondenţă a sa din 1 8 mai, fac e următoarea observaţie : „Este îndoielnic să se întreprindă vreo campanie la Dunăre în toiul verii, pentru că în acest caz ar muri mai mulţi oameni de friguri şi de boli decît din alte cauze".

Totodată ziarul „Globe " 143 , oficiosul guvenului, a publi­ cat ieri seară un articol care e conceput, de la un capăt la altul, în acelaşi spirit ca şi cel apărut î n „Times" . „Globe" * In original „beef-eating" - poreclă ironică dată soldaţilor din garda regală engleză. - Nota red.

278

Kal Max

ne informează, în primul rînd, că în momentul de faţă tru­ pele aliate din Turcia nu numără „decî t u 45.000 de oameni : 29.000 de francezi şi 1 6.000 de englezi ; în al doilea rînd, într-o coloană alăturată din acelaşi ziar ni se spune că ruşii au la Silistra doar 90.000 de oameni, în timp ce efectivul armatei operative turceşti se ridică l a 1 04.000. Şi, totuşi, „Globeu consideră că această mulţime de trupe turceşti, franceze şi engleze, cu un efectiv de aproape 150.000 de sol­ daţi, nu este suficientă pentru a împiedica pe cei 90.000 de ruşi să cucerească fortăreţele din Bulgaria , făr ă s. mai vor­ bim de ajutorul pe care l-ar putea da aliaţilor cele trei flote puternice. „Globe" consideră că n-are nici un rost ca turcii sau aliaţii să lupte împotriva ruşilor, dat fiind că „împotriva lor luptă timpul " . Expunînd planul de campanie alcătuit în mare grabă de comandanţii aliaţi, „Globe" merge şi mai de­ parte decît „Times", spunînd : „Oricare ar fi soarta cetăţilor de Ia Dnăre , trebuie adunate forţele necesare pentru a-l pne pe cotropitor în imposibilitate de a înainta mai departe şi pentru a-l pedepsi pentru ofensiva lui îndrăzneaţă".

Avem aici o dovadă clară că, prin ultimul protocol de la Viena, Angli a şi Franţa s-au alăturat tratatulu i dintre Aus­ tria şi Prusia. Cetăţile dunărene şi Bulgaria urmează să fie cedate Rusiei şi numai înaintarea ei mai departe poate con­ stitui un motiv de război. Cînd primii 15.000 de ruşi, trecînd Prutul, au năvălit în Moldova, Turcia a fost sfătuită să nu facă nici o mişcare, pentru că, oricum, tot nu va putea împiedica această formi­ dabilă forţă de 1 5.000 de oameni să ocupe şi Valahia. Şi, în­ tr-adevăr, ruşii au ocupat Valahia. Cînd Poarta a declarat război, nu s-au putut întreprinde nici un fel de operaţii îm­ potriva ruşilor, pentru că era iarnă. O dat ă cu venirea primă­ verii, Omer-paşa a primit o rdin să se abţină de la orice acţi­ uni .ofensive, atîta timp cit n-au sosit încă trupele aliate. După sosirea lor nu s-a mai putut face nimic, pentru că venise vara, care este un anotimp nesănătos. Să aşteptăm să vină toamna, şi atunci o să vedem că „este prea tîrziu pentru a începe o campanieu . Această metodă este, dup ă „Times" , o combinaţie de strategie şi tactică, esenţa tactici i constînd pesemne, dup ă părerea ziarului, în a sacrifica armata pentru a menţine „proaspete" rezervele. Observaţi, de asemenea, că tot timpul de cînd, chiar sub nasul şi sub ochii ziarelor de opoziţie şi ai publicului larg din Anglia, se practică această

Infiin\area unui minister special al războiului în Anglia

279

înşelătorie, „Moning Advertiser" şi „Times" se întrec în atacuri acerbe împotriva Prusiei , Danemarci i şi Suediei, pe car e le acuză că nu vor „să se alăture " puterilor occidentale I Că motivele care determină toate statele mai mici să încline de partea Rusiei nu sînt lipsite de temeiuri extrem de seri­ oase reiese, bunăoară, din tonul adoptat de ziarele guvena­ mentale daneze. Astfel, corespondentul din Copenhaga al zia­ rului „Morning Chronicle" scrie : „Ameninţarea cu ajutorul căreia partidul guvenamental reuşeşte să ţină în frîu partidul naţional se sprijină pe argumentul că Anglia a dat totdeauna dovadă de perfidie faţă de Danemarca şi că, dacă aceasta s-ar alătura acum puterilor occidentale, 100.000 de prusieni, poate împreună cu un corp austriac, ar pustii Iutlanda pînă la Eider şi ar ocupa întregul teritoriu continental al D anemarcii"" .

Guvernul de coaliţie p utea să se aştepte, şi s-a aşteptat fără îndoială, ca pentru delicatele servicii - diplomatice, militare şi de altă natură - aduse de el „cauzei drepte " a Rusiei să se aleagă cel puţin cu o anumită dovadă de delicată gratitudine din partea ţarului autocrat. Dar nici vorbă de aşa ceva : dimpotrivă, el primeşte din partea acestuia m ai multe ghionturi decît ar cere împrejurările. Pentru a vă arăta în ce formă se exprimă acest dispreţ suveran al curţii ruse pen­ tru adversarii ei fictivi, vă voi traduce aici o fabulă a unui Tirteu anonim rus, apărută nu de mult în „Nordisch e Biene " . Simplitatea puerilă a compoziţiei ş i limbajului e i trebuie expli­ cate prin gradul de evoluţie semibarbar al acelora cărora li se adresează poetul, după cum ironica p.oliteţe cu care „Journal de St.-Petersbourg " a criticat ultimul raport al ami­ ralului Hamelin referitor la Odesa trebuie atribuită faptului că în cazul de faţă ziarul se adresa unor diplomaţi europeni. Fabula e intitulată „Vulturul, buldogul, cocoşul şi iepurele" şi are următorul cuprins : Un vultur imperial, mare şi putenic, şedea pe vîrful unei stînci şi de pe acest loc înalt îşi rotea privirile peste întreaga lume, pină dincolo de Baltica (Weit hinter dem Belt die ganze Welt) ; şi şedea el aşa liniştit şi molcom, mulţumindu-se cu hrana sa modestă, şi nu se gîndea să-şi facă rost de provizii din valea care se întindea la poalele stîncii, căci putea să-şi procure în orice clipă tot ce voia . Un buldog, care se uita la el plin de invidie, se adresă unui cocoş de-ală­ turi : „Fii aliatul meu şi să ne unim - tu din răzbunare, iar eu din invidie - ca să-l dăm jos pe vulturul acela". Zis şi făcut. Poniră amindoi la drum şi, sfătuindu-se din mers cum să-l doboare mai bine pe vultur, cocoşul spuse : „Stai ! Uită-te la ghearele şi la aripile lui ; vai de acela care se va încumeta să le pună la încercare ! Nu o dată

280

Karl Marx

am auit eu blestemele străbunilor mei, care îşi aduceau aminte ce lovituri le dăduse cu aripile lui". „E adevărat - spus e buldogul -, dar noi îl vom prinde pe vultur printr-un şiretlic. Vom trimite un iepure în apropierea lui. El îşi va înfige ghearele în iepure, iar în acest timp tu îi vei abate atenţia prin strigăte şi sărituri, la care te pricepi atît de bine, prefăcîndu-te că vrei să te iei la harţă cu el. După ce-i vom abate astfel atenţia şi-l vom face să-şi îndrepte ghearele în altă parte, eu îl voi ataca pe la spate, astfel ca să nu se poată apăra, şi în cîteva minute îl voi sfîşia cu colţi i mei ascuţiţi". - Cocoşului i-a plăcut planul şi s-a aşezat la pîndă, undeva în apropiere. Buldogul intră în pădure, începe să latre ş i sperie un iepure, care o ia la fugă spre vulturul care aşteaptă linişti t. Iepurele, înnebunit de frică, încape repede în ghearele vulturului. Cocoşul, con­ formîndu-se înţelegerii încheiate, scoate un strigăt şi sare pe urmele iepurelui. Dar vai, ce grozăvie ! Vulturul, fără să se mişte de la locul lui, îşi desface doar aripile şi, fără să-i dea atenţie iepurelui, îl alungă departe de el, iar după aceea îl înhaţă pe cocoş, care nu mai e în stare nici să se mişte şi nici să strige. E bine cunoscută înclinarea iepurelui spre fugă ; iată-l că fuge în neştire, drept în mare, şi acolo şi dă sufletul. Vulturul l-a zărit de departe pe buldogul cel gras, care-şi urzea intrigile lui, căci nimic nu-i poate scăpa ochiului său de vultur. El a observat că eroul stătea ascuns într-un tufiş. Vulturul îşi desface larg aripile-i puternice şi se înalţă maiestuos. Buldogul începe să latre şi o rupe la fugă. In zadar însă, e prea tîrziu. Vulturul pică din văzduh şi-şi înfige ghearele în spatele trădătorului, care, îndată, e sfîşiat în bucăţi.

Perspectivele favorabile ale recolte i şi lipsa de cumpă­ rători în scop de speculă au făcut ca în ultima săptămînă preţurile la cereale să scadă într-o oarecare măsură. Este to­ tuşi inevitabil să se producă şi o mişcare contrară, căci, „ju­ decind după toate datele existente, este de presupus că ţă­ ranii deţin stocuri mult mai reduse decît cele de care dispu­ neau, de obicei, în această perioadă a anului" („Mark Lane Express " ) . Ştirile primite din Danzig, Stettin * , Rostock etc. sînt unanime în aprecierea că stocurile existente sînt extrem de mici, că ţăranii din împrejurimi nu mai au nimic - sau aproape nimic - de vînzare şi că din acele regiuni nu se vor putea obţine cereale pentru import decît la preţuri foarte ridicate. Importul de cereale din Franţa pare să nu fi sporit nici el ; cit despre oferta de griu pe pieţele din interiorul tării, e îndoielnic ca ea să ajungă pentru acoperirea nevoilor consumului. Am aflat de asemenea, dintr-o sursă particulară, că rela­ tările publicate de ziarul „Times " în legătură cu situaţia in­ dustriei din centrele industriale din jurul Manchesterului nu *

Denumirea germană a oraşelor poloneze Gdatlsk şi Szczecin .

Nota trad.

-

înfiinţarea unui minister special al războiului în Anglia

281

corespund, în general, realităţii şi că pretutindeni, în afară de Birmingham, se observă o stagnare a afacerilor. „Man­ chester Guardian " 1 44 ne aduce o confirmare în acest sens, adăugind totodată că reluarea lucrului de către marele nu­ măr de muncitori care au ost în grevă nu va putea să nu ducă la o scădere a preţurilor. In ce priveşte declaraţia, făcut ă de sir J. Graham în şe­ dinţa de luni a Camerei comunelor, că portul Arhanghelsk nu va fi blocat, „Morning Herald" o comenteaz ă prin urmă­ toarea frază laconică : „In Arhanghelsk se află o casă care aparţine ministrului de finanţe". Scris d e K . Marx l a 2 iunie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.105 din 14 iunie 1854 Semnat

:

Karl

Marx

Se tipăreşte după apărut în ziar Tradus

din

textul

limba engleză

282

Karl Marx

* Reorganizarea Departmentului de război l Angliei. Cererile Austriei. - Situaţia economică a Angliei. Saint-Arnaud Londra, vineri 9 inie 1854

Cel mai substanţial dintre discursurile rostite de Kossuth în timpul şederii sale în Anglia este, fără îndoială, cel de la Sheffield. Şi totuşi nu pot fi trecute cu vederea o serie de lipsuri. Incursiunile istoric e pe care le întîlnim în cuprinsul lui sînt în parte inexacte. Aşa, de pildă, nu există nici un temei pentru a afirma că decăderea Turciei a început din momentul în care Sobieski a venit să dea ajutor capitalei Austriei 145• Cercetările întreprinse de Hammer 146 dovedesc, fără putinţ ă de tăgadă , că organizarea Imperiului turcesc in­ trase încă de pe atunci în star e de descompunere şi că de cîtva timp se observa că epoca de forţă şi măreţie a otoma­ nilor se apropie repede de sfîrşitul ei. Tot atît de eronată este şi afirmaţia că Napoleon a renunţat la ideea de a ataca Rusia dinspre mare nu pentru că nu avea flotă şi pentru că englezii l-au făcut să-şi piardă dominaţia pe .o cean, ci din alte motive. Ameninţarea rostită de Kossuth că, dacă Anglia va încheia o alianţă cu Austria, Ungaria se va alia cu Rusia constituie o mare imprudenţă. In primul rînd, el pune astfel la îndemîn a ziarelor guvernamentale o armă pe care „Times" n-a ezitat s-o folosească pe scară largă pentru „a stigmatiza" pe toţi revoluţionarii ca pe nişte agenţi ai Rusiei. In al doi­ lea rînd, o asemenea afirmaţie sună destul de straniu în gura unui om al cărui guvern, încă din 1 849, a oferit coroana ungară ţareviciului rus. Şi, în sfîrşit, el nu poate să nege că, dacă ameninţarea rostită de el - din proprie iniţiativă sau din îndemnul altora - ar fi pusă cîndva în aplicare, ma­ ghiarii ar fi sortiţi să piară ca naţiune, întrucît populaţia Un­ gariei este formată în cea mai mare parte din slavi. Kossuth a comis de asemenea o greşeală cînd a caracterizat războiul împotriva Rusiei ca un război între libertate şi despotism.

Reorganizarea Departamentului de război al Angliei

283

Fără să mai vorbim de faptul că în acest caz libertatea ar fi reprezentată prin Bonaparte, afirmaţia lui Kossuth nu ia în considerare că scopul mărturisit al războiului este menţinerea echilibrului de forţe între puteri şi a tratatelor de la Viena, adică tocmai a acelor tratate care anihilează libertatea şi independenţa naţiunilor. Mai viguros ca de obicei a fost şi discursul rostit de d-l Urquhart la Birmingham, în care a acuzat din nou de tră­ dare guvernul de coaliţie. Dar fiindcă d-l Urquhart este în profundă divergenţă de păreri cu singurul partid în stare să răstoarne baza parlamentară, complet putredă , pe care se sprijină acest guvern de coaliţie al oligarhiei, toate dis­ cursurile lui îşi ating tot atît de puţin scopul ca şi cînd s-ar adresa pereţilor. Aseară, în Camera comunelor, lordul John Russell a anun­ ţat că va fi înfiinţat un minister special al războiului, care nu va absorbi însă diferitele direcţii din care se compune în momentul de faţă departamentul războiului, ci se va măr­ gini să exercite o supraveghere nominală asupra activităţii tuturor. Singurul avantaj al acestei schimbări const ă în crea­ rea unui nou post de ministru. In ceea ce priveşte numirea titularului acestui post, ziarul „Morning Post" scria în nu­ mărul său de ieri că în cadrul cabinetului a ieşit învingătoare fracţiunea peeliştilor 147 şi că noul secretar de stat la depar­ tamentul războiului va fi ducele de Newcastle, în timp ce portofoliul departamentului coloniilor va fi oferit lordului John Russell. Ziarul „GLobe ", în numărul său de aseară, con­ firmă această ştire, adăugind că, întrucît lordul John va de­ clina, probabil, această ofertă, în postul de secretar al de­ partamentului coloniilor va fi numit sir George Grey. In timp ce ziarele peeliştilor continuă să se prefacă a nu şti că s-a luat o hotărîre definitivă, ziarul lui Palmerston, în numărul său de azi, dă drept sigură ştirea că ducele de Newcastle şi sir George Grey au şi fost numiţi. In legătură cu „cererile categorice " ale Austriei, „Mor­ nnq P.ost" scrie următoarele : „Avem toate motivele să credem că Rusia nu va trece sub tăcere nota diplomatică a Austriei şi nici nu-i va răspunde printr-un refuz, şi nu vom fi surprinşi dacă în curînd vom afla că Rusia este dispusă să accepte propunerea austriacă cu privire la evacuarea completă a teritoriului turcesc, cu condiţia ca Austria să facă demrsuri pentru încheierea unui armistiţiu în vederea tratativelor".

284

Karl Marx

„Morning Chronicle " , în numărul său de azi, recunoaşte şi el că „această notă poate să fie de cea mai mare impor­ tanţă" . Ziarul adaugă totuşi că aceast ă not ă nu trebuie pri­ vită ca un ultimatum, că ea este concepută în obişnuitul lim­ baj curtenitor şi că s-a prevăzut posibilitatea unei rupturi numai în cazul cînd Rusia ar ignora cu desăvîrşire conţinu­ tul ei. Dar, dacă Rusia va da un răspuns evaziv sau va face concesii parţiale, vor putea să urmeze noi propuneri şi s ă fi e începute noi tratative. Să admitem pentru moment că presupunerea făcută de „Morning Post " este just ă şi pe cale de a fi realizată : în acest caz e evident că serviciul pe care l-ar face Austria ar fi să asiqure un nou armistiţiu în favoarea Rusiei. Este foarte pro­ babil că tocmai aşa ceva s-a şi urmărit, pornindu-se de la premisa că între timp va cădea Silistra şi că în felul acesta vor fi salvate „onoarea şi demnitatea ţarului " . Dar tot acest plan va trebui să se năruie dacă Silistra va rezista şi vitejia turcilor va sili, în sfîrşit, trupele aliate să înceap ă operaţii militare, oricît de puţin le-ar fi pe plac acest lucru coman­ danţilor şi guvernelor lor. Dacă există ceva care să poată înviora plicticosul specta­ col pe care-l oferă repetatele scăpări şi gafe înregistrate în actualul război de mari proporţii, acest ceva este amuzanta şovăială de care dau dovadă presa şi publicul englez atunci cînd este vorba de aprecierea valorii şi realităţii alianţei dintre puterile occidentale şi cele germane. Abia a apucat Austria să-şi formuleze, spre satisfacţia tuturor, „cererile" ei „categorice " , şi toată lumea se a rat ă alarmată de ştirea că între monarhii Austriei şi Prusiei va avea loc o întîlnire care, după cum scrie „Times " , „nu prevesteşte nimic bun pentru puterile occidentale" . Au ost date publicităţii datele statistice ale ministerului comerţului pe luna trecută. Aceste date sînt mai puţin favo­ rabile decît cele pe lunile precedente. Valoarea declarată a exportului a scăzut cu 747.527 1. st. faţă de luna respectivă a anului 1 853. Cel mai mult au fost afectate articolele de export legate de piaţa Manchesterului ; dar şi în industria pînzeturilor, a lînii şi a mătăsii se observă o scădere. Din ultimul buletin lunar al firmei „Sturge " din Birmin­ gham aflăm că starea semănăturilor de grîu nu este prea bună ; această situaţie este prezentată în felul următor : „Din cauza preţului ridicat al seminţelor s-a semănat pe fiecare acu o cantitate mai mică decît în alţi ani, şi calitatea inferioară a

Reorganizarea Departamentului de război al Angliei

285

griului din recolta de anul trecut care a fost folosit la însămînţări face, poate, ca perspectivele recoltei să nu fie atît de favorabile ca in cazul cînd recolta de anul trecut ar fi fost mai bună",

In legătură cu aceast ă ştire, „Mark Lane Express" face următoarea observaţie : „Această concluzie ni se pare foarte plauzibilă şi merită toată atenţia, fiindcă nu ne putem aştepta ca din seminţe de calitate infe­ rioară să iasă culturi la fel de sănătoase ca cele obţinute în condiţii mai favorabile. Starea semănăturilor va fi urmărită cu un interes deosebit, întrucît, după cum se ştie, nu numai în Anglia, dar aproape în toate părţile lumii s tocurile de cereale s-au redus foarte mult ca urmare a recoltei extrem de slabe din 1853. De acum încolo nivelul preţurilor va depinde in mare măsură de s tarea timpului ; în momen­ tul de faţă preţul griului este prea ridicat pentru a încuraja specula, şi, cu toate că este mai mult decît probabil că în umătoarele trei luni livrările din s trăinătate vor fi mult mai puţin abndente decît pînă acum, totuşi, dacă nu se va întîmpla nimic care să agraveze perspec­ tivele nefavorabile ale recoltei, cei ce posedă stocuri disponibile vor căuta să le lichideze cit mai repede, în timp ce morarii şi alţii se vor menţine, probabil, în expectativă.. . Totodată trebuie avut în vedere că, în general, în ţară se simte lipsă de cereale".

Nu poţi să treci în zilele acestea pe stăzile Londrei fără să vezi oameni îmbulzindu-se în faţa unor tablouri patriotice care înfăţişează interesantul grup al „celor trei salvatori ai civilizaţiei" : sultanul, Bonaparte ş i Victoria. Pentru a vă da posibilitatea să apreciaţi la adevărata lor valoare personajele cărora li se încredinţează azi misiunea de a salva civilizaţia, dup ă ce „au salvat societatea" , voi schiţa aici, în continuare, portretul generalisimului lor, mareşalul Saint-Arnaud 14s. Vestitele zile din iulie 149 l-au salvat pe Jacques Leroy (cum se numea el pe atunci) sau Jacques-Achille Leroy de Saint-Arnaud (cum se numeşte azi) din ghearele creditorilor săi. Atunci el s-a văzut pus in faţa grelei probleme cum s ă profite de faptul că societatea franceză căzuse într-o stare de dezordine totală, ca urmare a prăbuşirii subite a vechiu­ lui regim. Achille nu luase parte la lupte, care ţinuseră trei zile ; şi nici nu putea măcar pretinde că a participat la aceste lupte, fiindcă se ştia perfect de bine că în acele zile memo­ rabile el se afla închis sub lacăt în celula sa de la Sainte­ Pel agie. De aceea el n-a putut să ceară nici o răsplată, după exemplul multor altor aventurieri din vremea aceea, sub fal­ sul pretext că ar fi unul dintre luptătorii din iulie. Pe de altă parte, succesul regimului burghez nu părea nici el cit de cit favorabil pentru acest reprezentant notoriu al drojdiei boe­ me i pariziene. care manifestase întotdeauna o credinţă oarbă

286

Karl Marx

în legitimism şi nu făcuse parte niciodată din societatea „Ajută-te singur" (o lipsă de prevedere pe care a reparat-o devenind unul dintre primii membri ai Societăţii lui 1 0 de­ cembrie) 1 5 0 şi nu avusese nici un rol în marea „comedie a celor 1 5 ani " . Ş i totuşi Achille învăţase cîte ceva din arta improvizaţiei de la vechiul său dascăl, d-l E. de P. El s-a prezentat cu semeţie la ministerul de război, unde s-a dat drept un ofiţer inferior care demisionase din' armat ă în tim­ pul Restauraţiei din motive politice. Alungarea sa din Gardes du corps *, excluderea sa din legiunea corsicană, dispariţia sa din Regimentul 5 1 , care se p regătea să plece în colonii, toate acestea el le-a mistificat cu multă uşurinţă, făcînd din ele tot atîtea dovezi ale patriotismului său nestăvilit şi ale persecutării sale de către Bourboni. Foaia matricolă dovedea, ce-i drept, falsitatea afirmaţiilor lui, d ar ministerul de război s-a prefăcut că se încrede în ele. Demisia a numeroşi ofiţeri care nu voiseră să presteze jurămînt lui Ludovic-Filip crease numeroase goluri ce trebuiau umplute, şi oricine se dezicea în mod public de legitimism, indiferent de motivele conver­ tirii sale, era primit cu braţele deschise de către guvernul uzurpatorului. Şi în felul acesta Achille a fost încadrat în Reqimentul 64 de linie, de altfel nu fără a fi umilit : el a fost reintegrat doar ca ofiţer inferior, în loc să fie înaintat î n grad ca ceilalţi ofiţeri care îşi dăduseră demisia în timpul Restau­ raţiei. Trecerea anilor şi vechea lui calitate de ofiţer i-au adus în cele din urmă înaintarea la gradul de locotenent. In ace­ laşi timp i s-a prezentat un prilej să-şi manifeste deosebitul său talent de renegat servil. In 1 832 regimentul său era în­ cartiruit la Parthenay, în plin centru al răscoalei legitimiste din Vandeea. Vechile sale legături cu unii dintre foştii Gar­ des du corps, care se grupaseră în jurul ducesei de Berry, i-au dat posibilitatea să îmbine slujba de soldat cu aceea de spion de poliţie, ,o îmbinare cu totul corespunzătoare geniu­ lui său, care se maturizase în tripourile Londrei şi în diferite cafes borgnes ** ale Parisului. Ducesa de Berry, vîndută d-lui Thiers de evreul Deutz, a fost arestată la Nantes, şi Achille a primit misiunea s-o însoţeasc ă pînă la Blaye, unde el avea să facă parte din temnicierii ei de sub comanda generalului Buqeaud. Stăpînit de dorinţa de a nu lăsa să-i scape nici un prilej de a-şi dovedi nemărginita-i rîvnă atunci cînd este *

••

-

-

garda regală. - Nota trad. spelnci. - Nota trad.

Reorganizarea Departamentului de război al Angliei

287

vorba de apărare a intereselor dinastiei, el s-a întrecut cu măsura, ajungînd s ă-l scandalizeze pînă şi pe Bugeaud prin j osnicele servicii pe care le aducea poliţie i şi prin atitudinea sa grosolană faţă de ducesă. Dar Bugeaud nu avea destulă putere pentru a concedi a pe un aghiotant care fusese numit în mod sp ecial de poliţie pentru paza ducesei, căci acesta se afla în subordinea directă a d-lui Joly, comisar de poliţie, şi, la urma urmelor, depindea mai mult de ministerul de in­ terne decît de cel de război. Viitorul generalisim al trupelor anglo-franceze a avut pe atunci un rol de moaşă, deoarece misiunea sa specială era de a constata şi a dovedi, pe baza depoziţiilor făcute de martori, că ducesa est e însărcinată, fapt a cărui dezvăluire a însemnat o lovitură de graţie pen­ tru susţinătorii vechiului regim. Tocmai în această calitate figurează numele d-lui de Saint-Arnaud pentru prima dată în „Moniteur" . Intr-un număr din mai 1 833 al acestui ziar citim : „D-l Achille de Saint-Arnaud, în vîrstă de 34 de ani, domiciliat n mod obişnuit la Paris, aghiotant al generalului Bugeaud, a primit

dispoziţie să s emneze, în calitatea sa oficială, actul de naştere al co­ pilului e care ducesa l-a născut în închisoare la 10 mai 1833",

Galantul Saint-Arnaud, continuînd să-şi joace rolul său de temnicer, a însoţit-o pe ducesă pe corveta care a dus-o la Palermo. Reîntors în Franţa, Achille a devenit obiect de b atjocură şi ţap ispăşitor pentru întregul regiment. Dispreţuit de cei­ lalţi .ofiţeri, exclus de la orice reunions * ale lor, hărţuit de manifestările lor făţişe de nemărginit dispreţ, pus p arcă la carantină de tot regimentul, el a fost nevoit , în cele din urmă, s ă-şi caute un refugiu în legiunea străin ă algeriană, care toc­ mi se forma pe atunci la Paris, sub conducerea colonelu­ lui Bedeau. Această legiune străină poate fi foarte bine ca­ racterizată ca o Societate a lui 1 0 decembrie a armatelor europene. Derbedei notorii , aventurieri înglodaţi în datorii, de­ zertori din toate ţările, în general pleava armatelor europene - iată din cine era alcătuit nucleul acestui Corps d'elite **, despre care se spunea, pe bună dreptate, că e un refugium peccatorum ** *. Nicăieri geniul lui Achille nu s-ar fi putut manifesta mai în voie ca în ambianţa colegială a unei aseme­ nea armate, a cărei misiune oficială o fere a de ghearele po*

••

-

reuniuni. - Nota trad. corp de elită. - Nota trad. refugiu l păcătoşilor. - Nota trad.

-

*•*

288

Karl Marx

liţiei, în timp ce fizionomia morală a membrilor ei înlătura toate barierele care reţin de obicei pe ofiţerii din armata regulată. Risipitor în toate, Achille s-a dovedit însă atît de zgîrcit în manifestarea vitejiei şi aptitudinilor sale militare, incit a continuat să vegeteze timp de alţi patru ani în mo­ destul grad de locotenent din primul batalion al legiunii stră­ ine, pînă ce, în cele din urmă , la 15 august 1 837, i-a fost con­ ferit, printr-un nou brevet, gradul de căpitan. Nenorocirea cea mare e că în armata franceză casa de campanie se află sub controlul căpitanului, care răspunde de plata soldei şi de aprovizionarea soldaţilor. Casele de bani reprezentau însă tocmai punctul cel mai vulnerabil al modernului nostru Ahile. Şi aşa s-a întîmplat c ă , la numai cîteva lun i dup ă înaintarea sa în grad, în casa de bani ce-i fusese încredinţată a fost descoperit un deficit îngrozitor. D-l de Rulhieres, generalul inspector, care a descoperit această delapidare, a cerut cu insistenţă pedepsirea căpitanului. A fost întocmit raportul către minister, şi el ar fi fost imediat trimis la poştă, iar d-l de Saint-Arnaud ar fi fost pierdut pentru totdeauna, dacă şeful său, locotenent-colonelul Bedeau, mişcat de desperarea subalternului său, n-ar fi intervenit numaidecît , reuşind să potolească minia generalului Rulhieres. Saint-Arnaud are ,o manieră cu totul personală de a-şi manifesta recunoştinţa pentru binele ce i s-a făcut. Fiind nu­ mit ministru de război în ajun de coup d'etat 151 , el a dat ordin să fie arestat generalul Bedeau ş i să se şteargă numel e gene­ ralului Rulhieres din listele corpului ofiţeresc. Rulhieres i-a trimis următoarea scrisoare, pe care a arătat-o prietenilor săi la Paris şi a publicat-o în ziarele belgiene : „In 1837 generalul Rulhieres a renunţat la hotărîrea de a rupe spada căpitanului Leroy de Saint-Arnaud, pentru că n-a vrut să-l dezonoreze. In 1851 ministrul de război Leroy de Saint-Arnaud , nepu­ tînd să-l dezonoreze pe generalul Rulhieres, i-a rupt spada". Scris de K. Marx la 9 iunie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.114 din 24 iunie 1854 Semnat

:

Kar Z Marx

Se tipăreşte după apărut în ziar Tradus

din limba

textul engleză

289

Friedrich Engels

Asediul Silistrei Dup ă un interval de timp în care s-au desfăşurat operaţii militare ce nu rezistă criticii, întrucî t au fost dictate nu atît de considerente strategice şi tactice cît de considerente di­ plomatice şi p arlamentare, asediul şi asaltul Silistrei consti­ tuie, în sfîrşit, un eveniment care prezintă o importanţă militară. Acest asalt ne arată că ruşii continuă s ă p ăstreze iniţia­ tiva şi că, p înă în momentul de faţă, operaţiile turcilor şi ale armatelor şi flotelor aliate sînt determinate de acelea ale inamicului. Flotele aliate sînt instinctiv şi implacabil atrase spre flota rusă, în adăpostul ei sigur de la Sevastopol ; ne­ fiind în stare să atace această fortăreaţă fără ajutorul unor trupe terestre, ele sînt stînjenite în operaţiile lor şi p aralizate de o flotă cu mult inferioară lor în ce priveşte calitatea şi numărul navelor. Pînă şi evacuarea forturilor de pe ţărmul Caucazului, efectuată la timp şi sub nasul navelor cu aburi britanice şi franceze, ne arată cit de hotărîţi sînt ruşii să p ăstreze cît mai mult iniţiativa în mîinile lor. Or, în război, iniţiativa înseamnă foarte mult. Ea constituie o dovadă de superioritate în ce priveşte efectivul, calitatea trupelor sau arta conducerii armatelor şi menţine ridicat moralul soldaţi­ lor în cazurile de insucces şi retragere în afară de pierderea unei b ătălii decisive. Tocmai această iniţiativă a cimentat rîndurile micii armate a lui Wellington, care era înconjurată, în Spania, de trupe franceze cu un efectiv de sute de mii de soldaţi, şi a situat-o în centrul tuturor evenimentelor acestui război de cinci ani. Puteţi fi nevoiţi să vă retrageţi, puteţi fi respinşi, dar atîta timp cît veţi fi în stare să exercitaţi o in­ fluenţă asupra acţiunilor inamicului, în loc să vă supuneţi lui, veţi continua să-i fiţi superiori într-o anumit ă măsură. Şi, ceea ce este mai important, soldaţii dv., fiecare în parte şi 19

-

Marx-Engels,

Opere, voi.

10

290

F'rierich Engels

toţi laolaltă, se vor simţi mai presus de aceia ai inamicului. In afară de aceasta, asaltul Silistrei este prima operaţie cu adevărat ofensivă a ruşilor de cînd ei au terminat ocuparea gurilor Dunării. Intrarea lor în Dobrogea a urmărit scopuri vădit defensive ; ea a însemnat totodată o micşorare a liniei frontului lor şi un pas spre cucerirea gurilor Dunării. Iar asal­ tul Silistrei este o operaţie nu numai îndrăzneaţă, dar şi, în cel mai înalt grad , bine calculată. In anii 1 828-1 829 ruşii, care deţineau pe atunci o poziţie dominantă în Marea Neagră, au procedat foart e bine negli­ j înd Silistra pentru a pune stăpînire în primul rînd pe Vama, care le deschidea o nouă linie de comunicaţii maritime cu propria lor ţară. Totuşi Silistra era un punct destul de impor­ tant pentru a-i ispiti s-o cucerească înainte de a trece Bal­ canii. Dar acum, cînd în Marea Neagră domină flotele aliate, Vama îşi pierde în m.re măsură importanţa ei pentru ruşi, iar Silistra şi Şumla devin pentru ei obiectivele princi­ pale ale ofensivei. Pentru ruşi, în momentul de faţă, Vama poate prezenta valoare numai în mod indirect : cucerind-o, ei nu capătă o bază largă de operaţii, ci privează doar pe inamic de ceea ce s-ar putea numi un cap de pod pe ţărm, la adăpos­ tul căruia el ar putea să-şi concentreze pe neaşteptate, cu ajutorul navelor sale, un număr oarecare de trupe pentru o anumită operaţie. Astfel, în 1 849, danezii, atrăgînd o armată prusiană în Iutlanda, au trimis pe mare un puternic detaşa­ ment de trupe în capul lor de pod pe ţărm de la Fredericia şi, dind un atac prin surprindere, au nimicit un detaşament minunat, dar cu mult mai slab, al armatei din Schleswig-Hol­ stein, care fusese lăsat în faţa cetăţii în vederea asediului. Prin urmare, dacă ruşii, după ce au fost îndepărtaţi de Marea Neagră, nu vor putea trece în nici un caz Balcanii fără s ă ocupe î n prealabil Vama, ei nu vor putea s ă pornească îm­ potriva Varnei fără să pună stăpînire cel puţin pe Silistra. Dar în momentul de faţă aceste considerente trec pe pla­ nul al doilea. Fără ajutorul Austriei, Rusia nici nu se poate gîndi la trecerea Balcanilor în văzul actualilor săi inamici. In momentul de faţă Silistra prezint ă pentru ruşi o impor­ tanţă defensivă primordială ; şi această importanţ ă este atît de mare, încît, dacă ei nu vor cuceri această cetate, v.or pu­ tea să considere ca şi pierdută campania lor din acest an. Silistra este situată tocmai în dreptul centrului poziţiilor ru­ seşti, care se întind de la Giurgiu, prin Călăraşi şi Cernavodă, pînă la Constanţa. Atîta timp cît în faţa acestei poziţii există

B AT A L I A

A S E D I U L S I LI S T R E I

D E L A t � '. E R M l N 5 X l . 1 8 5 4

' . �

Kahia-Tabia

1

/

Chiciuc-Tabia �

�

Medgidia

-

-

ÎI

I I

lrike ..m o "

::111 -

\'. \1

R ,, ne e de 1a

::

1

Di�punereo trupelor

-

M1şcor0 rrypelor E n g lezii

� ��

Francezii Fortificcf11 şi redute

�

„

: --

sediul Silsrei

293

un puternic sistem de cetăţi, atîta timp cît la Şumla se află Omer-paşa, asemenea unui păianjen care urmăreşte din pînza sa fiecare mişcare a prăzii aşteptate de el, atîta timp cît la Kamcik şi Dievnenska se aşteaptă sosirea trupelor aliate, există prea puţine şanse ca armata de care poate dispune Rusia pentru un război la Dunăre să fie în stare să pătrundă, fără n ajutor străin, în văile Traciei, a căror verdeaţă a atras pe soldaţii obosiţi ai lui Dibici din Munţii Balcani. Rusia tre· buie să conteze, cel puţin în acest an, doar pe o simplă apă­ rare a actualelor ei cuceriri, atîta timp cît Austria nu i se va alătura sau atîta timp cît o altă împrejurare nu va slăbi pe inamicul ei cel mai serios, care e armata anglo-franceză, sau nu-l va sili să se îndepărteze. Războiul defensiv presu­ pune un sistem de fortificaţii de campanie sau, dac ă se poate, permanente. Dar atîta timp cît Silistra se află în mîinile ina­ micului, ruşii nu au la dispoziţi e fortificaţii permanente, cu excepţia micilor forturi din Dobrogea, care, în caz de pier­ dere a Valahiei, vor deveni absolut inutile. Ruşii ar putea să refacă unele fortificaţii de la Brăila şi Rusciuc şi să creeze o tabără întărită lîngă Bucureşti, dar atîta timp cît ei n-au pus încă stăpînire pe Silistra, prim a lor linie serioasă de apă­ rare se află mai departe în spatele frontului, pe linia Siret­ Focşani-Galaţi-Izmail. Dar să presupunem că Silistra se află în mîinile ruşilor, şi situaţia militară ne apare dintr-o dată schimbată. Silistra reprezintă pentru ruşi un punct minunat pentru un cap de pod pe Dunăre. Ea e siiuată în unghiul interior format de un cot al Dunării şi care reprezintă o poziţie cum nu se poate mai potrivită pentru o asemenea destinaţie. La nord-vest se află o mare insulă, străbătută de un dîmb în direcţia Călăraşi şi care domin ă şesurile situate la vest de Cetate, la o distanţă de 1 .000 de iarzi, îndeajuns de apropiat ă pentru deschiderea unui oc de anfiladă asupra tranşeelor şi pentru bombarda­ rea coloanelor. La est se află două mici insule, de pe care se poate deschide focul asupra căilor de acces dinspre est, iar bateriile temporare, amenajate acolo în caz de scădere a nivelului apei, ar hărţui fără încetare pe asediatori. In felul acesta o parte din teritoriu, pe care turcii, atacaţi de la nord, nu o pot folosi pentru apărare şi, de aceea, trebuie s-o ce­ deze inamicului, ar reprezenta poziţii excelente pentru bate­ riile ruse care execută foc de flanc asupra inamicului care atacă dinspre sud. In acest caz sectorul de front descoperit pentru atac ar fi mărginit de baza triunghiului în vîrful că-

29�

F'iedich Enge]s

ruia se află Silistr a sau, cu alte cuvinte, d e latura lui sudică, îndreptată spre uscat i şi armata turcă sau aliată nu s-ar pu­ tea gîndi la un atac serios împotriva Silistrei cel puţin atita timp cit Valahia se află în mîinile ruşilor. Dar principalele avantaje n-ar fi atît de ordin tactic, cit de ordin strategic. Luarea în stăpînire a Dobrogei şi Silistrei îi dă Rusiei posibilitatea să domine Dunărea şi, în funcţie de împrejurări, să întreprindă acţiuni ofensive de scurtă durată fie dinspre Valul lui Traian, fie dinspre Silistra. Un inamic al cărui efectiv n-ar depăşi de două ori pe acela al ruşilor n-ar putea trece prin nici un punct situat mai sus pe cursul fluviului , fără a lăsa astfel descoperită Şumla. Iar despre o trecere a fluviului mai j.os de Silistra nici nu poate fi vorba : pînă la Hîrşova nu există loc de trecere, iar pentru a ajunge acolo el ar trebui mai întîi să pună stăpînire pe poziţiile de la Carasu, iar apoi şi pe Hîrşova însăşi, care este tot atît de bine apărată împotriva unui atac de p e uscat pe cit este de vulnerabilă pentru un atac dinspre Dunăre. Aşadar, ca urmare a ocupării Silistrei de către ruşi, for­ turile din Dobrogea capătă pentru ei o mare importanţă. Ar­ mata lor dispune astfel de un ax dublu, în jurul căruia poate să manevreze nestingherit, făr ă a-şi pune în pericol comuni­ caţiile, şi, chiar dacă forţe de două ori mai mari ar permite inamicului să treacă Dunărea pe la Olteniţa sau pe la Giur­ giu, să cucerească Bucureştiul şi să respingă pe ruşi din­ colo de Ialomiţa, asediul Silistrei ar fi absolut necesar pentru a fac e ca o înaintare decisivă spre Basarabia s ă nu pre­ zinte nici n pericol. De aceea, pînă la căderea de fapt a Silistrei, ruşii s-ar putea considera stăpînitori ai Valahiei, chiar dacă n-ar avea nici un soldat în această provincie. In­ tr-un cuvînt, stăpînirea Silistrei ar însemna pentru ei şase luni de stăpînire în Valahia, i ar cele şas e luni care ne apro­ pie de iarnă, cind în această ţară nu pot fi în general desfă­ şurate nici un fel de acţiuni de asediu, ar însemna prelungi­ rea stăpînirii ruseşti cu încă patru luni. Cucerirea Silistrei ar însemna ciştigarea campaniei, iar retragerea de l a Silistra ar i aproape echivalentă cu pierderea ei. Aşadar, în mod cu totul excepţional , în ciuda diploma­ ţiei, venalităţii, laşităţii şi şovăielii ei, ne-am apropiat, în virtutea legilor interne ale războiului, de punctul de cotitură hotărîtor. Sau Silistra va fi lăsată în voia soartei, şi atunci căderea ei este un fapt cert, a cărui veracitate poate fi calcu­ lată matematic, sau îi vor veni în ajutor aliaţii, şi atunci se

sediul Silisrei

295

va da o bătălie hotărîtoare, căci ruşii nu vor putea să se retragă fără luptă, întrucî t şi-ar demoraliza astfel armata şi şi-ar pierde orice prestigiu ; de altfel se pare că ei nici nu au o asemenea intenţie. Nici o cetate n-a cunoscut atîtea vicisitudini ale soartei ca Silistra. In 1 8 1 0 ea a fost cucerită de ruşi după nouă zile de asediu şi cinci zile de asal t decisiv. In 1 828, deşi cetatea se afla exact în aceeaşi stare ca înainte, ei au împresurat-o, la 21 iulie, cu forţele lor terestre, iar la 10 august, şi cu 36 de canoniere. Dar artileria lor de asediu a sosit abia în sep­ tembrie şi n-avea nici un fel de muniţie, aşa că nu s-a putut executa un atac în toată regula. La 1 0 noiembrie, o dată cu venirea iernii şi apariţia sloiurilor de gheaţă pe Dunăre, ei au fost nevoiţi să ridice asediul. In timpul retragerii, ruşii, dezorganizaţi şi demoralizaţi, au fost urmăriţi cu înverşunare de garnizoana cetă ţii ; o parte din artileria lor de asediu a fost părăsită pe poziţii, iar cealaltă a fost cucerită de către turci, care se îndreptau spre Rasova. In anul următor, Dibici a reluat asediul, împresurînd cetatea la 7 mai, alungindu-i pe turci din tranşeele şi redutele construite de ruşi in anul precedent, şi a deschis focul cu 31 de tunuri grele , pe care le-a amplasat, probabil fără nici un fel de pregătire preli­ minară, pe o colină situată la aproape 900 de iarzi de oraş. La 26 mţi, la vreo 600 de iarzi de zidurile cetăţii, au fost pla­ sate baterii demontabile. In acelaşi timp a fost săpată a doua paralelă ; a treia a fost săpată la 4 iunie, iar la 12 iunie a început înaintarea pentru acoperirea glacisului. L a 17 iunie el a fost acoperit într-un punct, dar această operaţie a fost terminată abia la 26 iunie, după ce cinci baterii au fost pla­ sate chiar la marginea şanţului, la 30 de iarzi de zidul prin­ cipal. Concomitent cu aceasta, generalul Şilder, cel care con­ duce latura genistică a asediului, a efectuat pe scară largă operaţiile de minare preferate. Mine mari, introduse sub con­ traescarpă şi sub zidul principal, au explodat la 21 iunie (for­ mînd dintr-o dată o breşă practicabilă) , la 25, 27, 28 şi 29 iu­ nie, cînd, în sfîrşit, cetatea s- a predat. Dar se pare că nici atunci n-a existat necesitatea extremă de a se preda, dacă n-ar fi fost panica pe care exploziile subterane au provocat-o în rîndurile soldaţilor superstiţioşi din trupele neregulate. In spatele întregului front atacat şi al celu i de-al doilea val a fost făcută o coupure, adică o nouă tranşee, pentru cucerirea căreia ar fi fost, desigur, nevoie de noi operaţii cu ajutorul minelor sau al artileriei. Astfel, această minunat ă cetate, care

296

Friedrich Engels

n-a fost prin nimic perfecţionată în comparaţie cu anul 1 810, a ştiut totuşi să reziste 35 de zile după săparea tranşeelor şi 9 zile după ce a ost făcută o breş ă .racticabilă în zidul prin­ cipal ; ea a silit pe ruşi să consume 30.000 de proiectile şi obuze în atacul de artilerie şi 336 de chintale engleze de pulbere la min ări. Datorit ă dificultăţilor financiare şi războaielor din Egipt, după pacea de la Adrianopole, turcii au neglijat în aşa mă­ sură acest punct important, încît chiar în 1 836 nu numai că nu fuseseră complet astupate breşele din 1 829 şi nu fuseseră curăţate şanţurile, dar se mai vedeau şi urmele asediului din 1 81 0. Sultanul şi-a pus atunci în gînd să construiasc ă nişte forturi detaşate, dar ac eastă intenţie a rămas cîtva timp ne­ realizată. In momentul de faţă Silistra se află într-o situaţie cu totul diferită, în special datorită eforturilor depuse de co­ lonelul Grach, un ofiţer prusian în slujba turcilor. E greu de presupus că construcţia, iniţial defectuoasă, a cetăţii ar per­ mite îmbunătăţiri apreciabile, dar unele forturi, construite pe coline, şi-au dovedit dej a utilitatea. Cetatea formează un semicerc, al cărui diametru, lung de vreo 1 .800 de iarzi, trece pe malul Dunării. Ea are 1 0 fronturi bastionate, cu o lun­ gime mijlocie de 500 de iarzi. Ca şi în celelalte cetăţi turceşti din secolele XVI-XVII, construcţia suferă de toate neajunsu­ rile caracteristice vechilor fortificaţii italiene : curtine lungi, bastioane mici şi înguste, flancuri scurte care aproape că nu acoperă şanţul, şanţul însuşi destul de mic (cu o adîncime nu mai mare de 8 picioare), lipsa unor căi acoperite, doar un simplu glacis a cărui creastă sau parte superioară se ridică cu cel mult 4 picioare mai sus de culmea contraescarpei. Va­ lul însuşi, cu o înălţime de 8 picioare şi o lăţime de 20 de picioare, este construit din pămînt ; escarp a şi contraescarpa sînt calculate după adîncimea şanţului, adic ă au 8 picioare. Şantul însuşi, datorită nivelului său înalt, în mod necesar rămîne uscat. In faţa curtinelor nu există nici măcar lunete. Aşa a fost Silistra p înă în 1 836. Iar aceste lipsuri ale întări­ turilor ei sînt agravate de faptul că l a 600 de iarzi de zid cetatea e dominată de un lanţ de ridicături, care se întind spre sud. Aceste ridicături sînt ramificaţii muntoase ale po­ dişului bulgar, care, avînd suprafaţa superioară absolut ne­ tedă, se întinde la 1 .500 de iarzi de oraş, iar apoi coboară lent în direcţia fluviului , oferind bateriilor minunat e poziţii în terasă pentru foc frontal sau de anfiladă, cu braţul îngust al fluviului de o >arte şi cu o colină de cealaltă. Maiorul

Asediul Silisrei

297

Moltke, care a vizitat această cetate în 1 836 şi din a cărui lucrare despre campania din 1 828-1829 am luat amănuntele de mai sus, îşi exprimă p ărerea că „Silistra nu va dispune de o apărare serioasă dacă nu va fi înzes­ trată u patru forturi detaşate, aşezate pe coline, şi cu un cap de pod pe marea insulă din faţa ei" 152•

Nu se putea construi un cap de pod pe o insulă care apar­ ţinea Valahiei, întrucît turcii fuseseră îndepărtaţi din această ţară, potrivit prevederilor tratatului ; dar forturile au fost deja construite şi, dacă sîntem bine informaţi, ele se află cam în locurile care au fost indicate de maiorul Moltke. Este greu de spus ce anume a putut întreprinde colone­ lul Grach pentru a înlătura lipsurile pe care le prezenta zidul principal al cetăţii. Dar cu greu ne-am putea îndo i că el a construit măcar un drum ascuns şi a făcut creneluri în cen­ trul curtinei, pentru a se putea trage de-a lungul şanţului pe toate fronturile cele mai ameninţate şi mai puţin protejate. In ce priveşte cele patru forturi detaşate, deocamdată nu ştim nimic despre caracterul construcţiei lor, dar, ţinînd seam a de faptul că colonelul Grach este prusac şi că ieftinătatea are o mare importanţă pentru Poartă, am putea spune că, după toate probabilităţile, ele au fost construite după un sistem care acum e adoptat aproape pretutindeni pe continent şi mai cu seamă în Prusia, şi anume : redute plate, p ătrate sau octo­ gonale, cu creneluri la fiecare al doilea colţ. Dispunerea lor este determinată de cele patru promontorii, care formează ieşindurile platoului în direcţia oraşului şi sînt separate între ele prin trei văi. Distanţa dintre ele şi zidul principal trebuie să fie în medie de 1 .500 de iarzi , astfel că focul din cetate nu constituie pentru ele o protecţie cît de cît sigură. Dar nu există o necesitate absolută în această privinţă ; iar mai aproape de oraş, pe pantă, se pare că nu există nici o c ută de teren unde să se poată amenaja bine un fort defilat faţă de marginea platoului care domină asupra lui. In afară de aceste fortificaţii permanente, colonelul Grach a ridicat pe platou o întăritură de pămînt care nu are carac­ ter de lucrare permanentă, denumită Arab-Tabi a (fortul Ara­ bia), dispusă în faţa celor două forturi centrale şi la o distanţă de circa 1 .000 de iarzi. Unele informaţii ne permit să ajungem la concluzia că au fost înălţate şi alte redute de campanie, care formează un fel de linie exterioară a forturi­ lor ; în felul acesta rezultă trei linii succesive de apărare.

298

Fieich Enges

Dar cheia acestor poziţii rămîne tot Arab-Tabia, p e care tre­ buie s-o cucereşti ca să te poţi apropia de linia interioară a forturilor. O asemenea dispunere a fortificaţiilor asigură Si­ listrei o mai mare forţă defensivă şi ofensivă. Şi cum un asalt în toată regula poate duce la rezultate decisive numai dacă poneşte din partea sudică a cetăţii, o garnizoană de 1 5.0001 8.000 de omeni poate destina mari forţe pentru ieşiri. Tru­ pele care execută ieşirea dispun de minunate poziţii acope­ rite, situate pe panta din spatele forturilor detaşate, de unde ele se pot strecura pe neobservate, prin văi, pînă la o mică distnţă de inamic. De aceea, în cazul unui asalt împotriva fortului Arab-Tabia, situaţia va fi decisă nu atît de garnizoana acestui fort, cit de detaşamentele care ies din Silistra. Să tre­ cem acum la asediul însuşi. De la sfîrşitul lunii aprilie ruşii au deschis din cind în cind focul asupra Silistrei de pe malul celălalt al Dunării. In mai ei au început să construiască o tranşee în toată regula pe o mare �nsulă situată în dreptul oraşului, în apropiere de digul dinspre Călăraşi, ş i p înă la 1 0 mai au terminat opera­ ţia de amplasare a b ateriilor lor de-a lungul malului fluviu­ lui. La 1 1 mai a fost puternic bombardat .oraşul, iar frontul de nord a fost supus unui foc razant de artilerie. Aceste atacuri s-au repetat şi la 1 2 mai, cind au fost observate de locotenentul artificier Nasmyth, care tocmai sosise acolo şi care a publicat o informaţie în acest sens în ziarul londonez „Timesu. Principalul obiectiv al atacului de artilerie l-a constituit b astionul de nord-est, de la Cisengel, de unde turcii ripostau cu o deosebită înverşunare şi cu un tir de mare pre­ cizie. Dimpotrivă, tirul de artilerie al ruşilor este prezentat ca fiind extrem de neprecis. La majoritatea obuzelor desco­ perite în oraş, înainte de tragere n-au fost scoase căpăcelele de la focoase , astfel că ele n-au putut să ia foc şi nici să ex­ plodeze. Această neglijenţă, care e un fenomen obişnuit la tirul rapid în luptele din cimp deschis de la începutul cam­ paniei, constituie ceva nemaipomenit pentru o tragere de artilerie pe timpul asediului, cind focul se execută întot­ deauna cu oarecare încetineală ; ea ne arată cit de mult s-au grăbit ruşii să-şi consume muniţia. In afară de aceasta, în timpul nopţii ruşii au amenajat o baterie pe insula Şiblak, la est de Silistra (în 1 829 ei aveau acolo două b aterii) . Cele patru tunuri ale acestei b aterii erau, probabil, destinate s ă bată cu foc de anfiladă întregul front de nord.

sil Silsrei

299

Pe cit se pare, între 1 3 şi 1 6 mai nu s-au produs nici un fel de schimbări esenţiale ; cel puţin comunicatele nu ne aduc nimic nou. E foarte probabil că generalii ruşi, dindu-şi seama că bombardamentul, aşa cum era şi de aşteptat, nu-şi atinge ţelul atu'ci cînd e vorba de cetatea turcească, s-au pregătit să dea un atac pe malul drept al Dunării. Ca ur­ mare, la 1 6 mai s-a construit n pod mai jos de Silistra ; pe acest pod au trecut 20.000 de soldaţi, cărora, după cit se spune , li se vor alătura curînd alţi 20.000 din Dobrogea. Ru­ şii au procedat la o întreagă regrupare a trupelor în vederea concentrării lor spre Silistra şi Turtucaia ; şi întrucît atacul urma să se desfăşoare pe malul drept al fluviului, era nevoie de forţe de acoperire împotriva unui atac al lui Omer-paşa, care se afla la Şumla, şi împotriva trupelor anglo-franceze care ar fi putut fi debarcate la Vama. La 19 mai s-au desfăşurat p rimele acţiuni de cercetare în faţa fortului Arab-Tabia ; mari mase de trupe au fost con­ centrate imediat dincolo de linia bătăii maxime a tunurilor, iar lanţul de puşcaşi şi-a început înaintarea. Dup ă o scurtă canonadă, Musa-paşa a trimis pe platou un detaşament de başibuzuci 151, care a respins pe puşcaşi. La 20 mai a avut loc un nou atac al ruşilor, care părea prea impresionant pentru o simplă acţiune de cercetare şi nu îndeajuns de impresio­ nant pentru un adevărat atac. La 21 mai a fost efectuat pri­ mul atac împotriva fortului Arab-Tabia ; amănuntele nu ne sînt cunoscute, dar ştim că ruşii au fost respinşi cu mari pierderi. Doi ofiţeri ruşi care au trecut la turci au comunicat că forţele inamicului se ridică la 90.000 de oameni, că ele sînt formate din trei corpuri de armată (ceea ce corespunde realităţii : corpurile 3, 4 şi 5) şi se află sub comand a marelui prinţ Constantin. Ultima declaraţie este, evident , greşită, pentru că, după cum se ştie, Constantin comandă flota, ar­ mata şi apărarea de coastă în Finlanda. Ştirea despre atacul proiectat pentru a doua zi n-a fost de fapt confirmată. Ruşii erau gata de luptă, dar nu s-au apropiat de fort. Apoi noi iarăşi nu dispunem de date în legătură cu mersul evenimen­ telor pînă la 26 mai ; în zorii zilei de 27 mai, însă, ruşii au atacat din nou Arab-Tabia cu forţe de-a dreptul considera­ bile. De trei ori a fost reluat asaltul şi de trei ori atacanţii au fost respinşi cu mari pierderi. In rapoartele turceşti se vorbeşte de 1 .500 de morţi şi 3.000 de răniţi ruşi, ceea ce este, poate, cam exagerat, dar nu şi neverosimil. Hotărîndu-se să cucerească fortul ă la Suvorov, a doua zi de dimineaţă

300

F'riedrich Engels

Paskevici şi-a pregătit din nou coloanele în vederea atacu­ lui. Măcelul, pe cît se pare, a fost îngrozitor : generalul Sel­ van a fost omorît ; colonelul-conte Orlov-junior a căzut lo­ vit de n glonte în ochi. Un alt colonel a fost grav rănit. Ruşii înşişi şi-au evaluat pierderile lor la 1 86 de morţi şi 379 de răniţi. Dar, după toate probabilităţile, aceste cifre nu reprezintă nici o treime din pierderile reale ; faţă de efectivul trupelor cu care au executat ei atacul, 2.000 de oameni re­ prezintă cea mai mică pierdere pe care o puteau înregistra. In noaptea următoare turcii au executat o ieşire în masă, au dat năvală pe neaşteptate în liniile ruşilor, pe care i-au respins cu mari pierderi (1 .500-1 .800, dup ă cum aflăm din rapoartele primite). Aceast ă ieşire încununat ă de succes, ca şi faptul c ă la ultimul salt nu s-a reuşit să se ajungă la o ciocnire cu trupele, cu toate că s-a făcut uz de cavalerie pentru a le ajunge din urmă şi a le tăia retragerea, l-au silit pe prinţul Paskevici să renunţe la încercarea de a cuceri fortul printr-un atac la baionetă. Nu încape îndoială că apă­ rarea acestei redute reprezintă una din cele mai glorioase fapte de arme nu numai din această campanie, dar din toate campaniile ruso-turce. Terenul de aici permite a să se exe­ cute un atac cu forţe foarte mari, şi ruşii nu sînt dintre aceia care să piardă ocazia de a trimite la asalt atîtea mii de oa­ meni cit pot. Prin urmare ei trebuie s ă fi dispus de o supe­ rioritate numerică de-a dreptul considerabilă, care a cerut din partea turcilor, pentru a le opune rezistenţă, nu numai un mare curaj, ci şi ieşiri bine planificate şi executate în mod coordonat. Nu ne putem îndoi că, dacă ar fi avut în faţă pe turcii din 1 829, ruşii ar fi cucerit cetatea. Aceast ă a doua înfrîngere a lor ne arată că turcii, sau cel puţin o parte din ei, au înregistrat succese în domeniul tacticii şi ştiinţei mi­ litare, dar nu şi-au pierdut vitejia. Sub acest raport, apăra­ rea fortului Arab-Tabia şi bătălia de la Cetate reprezintă cele mai remarcabile evenimente din întreaga campanie. In ce priveşte atacul ruşilor, despre el nu putem spune nimic bun. Paskevici, pe cît se pare, se grăbeşte atît de mult să cucerească Silistra, încît nu-i rămîne timp nici măcar pentru măsurile absolut necesare pentru realizarea acestui scop. Şovăiala lui e cît se poate de izbitoare. El a recurs mai întîi la un bombardament, deşi ar i trebuit să ştie cît de · inutil este un asemenea mijloc cînd e vorba de un oraş tur­ cesc. Un bombardament poate duce doar la o mare risip ă de muniţie pentru ruşi şi cel mult la o spărtură în zid dinspre

sediul Silisrei

30'

fluviu, unde apropierea Dunării, acest şanţ natural cu o lă­ ţime de 1 .000 de iarzi, exclude orice gînd de a executa un asalt. Apoi a fost atacat frontul terestru, dar artileria de la Arab-Tabia, pe cît se pare, pînă în cele din urmă tot nu a fost redusă la tăcere şi nu s-a făcut nici o încercare serioasă de a distruge fortificaţiile acestui fort. Toate acestea pre­ zintă prea puţină importanţ ă pentru succesorul lui Suvorov. După cum a spus acest general arhirus, „glonţul e prost, b a­ ioneta e isteaţ ă " , şi dacă acest lucru este adevărat cînd e vorba de baioneta rusească, care, după cum s-a exprimat aceeaşi strălucită personalitate, este capabilă să străpungă Alpii, acest lucru este, fără îndoială, şi mai adevărat cînd e vorba de gloanţele ruseşti, care au o tendinţă invariabilă şi implacabilă de a greşi ţinta. Astfel s-a dat ordin de asalt, şi el a fost executat ; s-a repetat de cîteva ori, dar degeaba. Inseamnă că parapetele de pămînt ale fortului turcesc, care e de proporţii reduse, dar temeinic construit, sînt mai rezistente decît granitul Alpilor, împotriva căruia a luptat Suvorov, şi că ghiulelele şi g_l oanţele turceşti nu sînt atît de proaste ca ghiulelele şi gloanţele ruşilor. Ca urmare, Paskevici va fi nevoit să revină la vechea regulă : să nu ataci niciodată nişte fortificaţii înainte de a reduce la tăcere artileria lor şi de a distruge lucrările lor de apărare. Aşadar, pe la 30 sau 31 mai începe un asediu în toată regula, şi pînă la urmă Paskevici se adresează „glonţului, care e prost " . Dar nu ! Asta-i doar simplă aparenţă , Căci vine generalul Şilder, celebru încă din 1 829, care promite să dărîme ceta­ tea cu nelipsitele sale mine, şi asta doar în cîteva zile. Fo­ losirea minelor împotriva unei fortificaţii de campanie este expresia unei desperări militare fără margini ; a furiei igno­ rante a inamicului ajuns într-o situaţie fără ieşire. Dacă e neapărată nevoie să se recurgă la mine, prima condiţie pen­ tru folosirea lor cu succes este acoperirea glacisului, Dar înainte de asta trebuie redusă la tăcere artileria inamică, ceea ce înseamnă că trebuie construite una, două sau trei paralele, cu bateriile respective. Intr-adevăr, minele reprezintă etapa fi­ nală a asediului, iar nu începutul lui. Dacă Şilder nu are de gînd să sape galerii subterane pe o suprafaţă de aproxi­ mativ 20 de mile pătrate sau să construiască un tunel pe sub Dunăre, el nu va putea să scape de necesitatea unui asediu în toată regula. Contrar celor spuse de Suvorov, gloanţele sînt necesare.

802

Fiich Enges

Un asediu în toată regula al ortului Arab-Tabia ar pu­ tea, fără îndoială, să se termine în cîteva zile, întrucît această fortificaţie aproape că şi-a îndeplinit misiunea, şi o apărare îndelungată i-ar slăbi prea mult garnizoana. Dar asta r în­ semna un asediu în toată regula împotriva a cel puţin două forturi, iar apoi şi împotriva oraşului însuşi. Cinci să�tă­ mîni sînt, desigur, termenul cel mai scurt, în cursul căruia ruşii, cu neglijenţa lor caracteristică în actiunile de asediu, pot înfăptui acest lucru. Dar dacă turcilor le vor ajunge pro­ viziile şi muniţia şi nu se vor ivi nici un fel de împrejurări neprevăzute, cetatea se poate considera ca fiind în siguranţă pînă la începutul lunii iulie. Presupunem, fireşte, că forturile au o rezistenţă mijlocie şi că zidurile nu sînt prea p ărăgi­ nite. Dar dacă în 1 829 Silistra a rezistat timp de 35 de zile dup ă săparea tranşeelor, este limpede că în 1 854, cu noile perfecţionări, cu un comandant curajos şi priceput, cu un conducător al artileriei cu multă experienţă şi cu o garni­ zoană de prim rang, ea va fi în stare să reziste cel puţin tot atît. Dacă s-ar putea conta pe aliaţi, am putea afirma liniştiţi că această campanie e sortită să se termine cu un eşec total pentru ruşi, dac ă nu cu ceva şi mai rău. Scis de F. Engels la 10 iunie 1854 Publicat, ca articol de fond, n ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.115 din 26 iunie 1854

Se tipăreşte după apărut n ziar Tradus

din limba

textul engleză

308

Karl Marx şi Friedrich Engels

Situaţia pe teatrul de operaţii militare ruso-turc 1 54 Nu numai coincidenţa, destul de curioasă, dintre evacua­ rea Valahiei de către ruşi şi ocuparea ei de către austrieci, dar şi felul cum a fost întreprins, executat şi, în sfîrşit, ridi· cat asediul Silistrei ne arată că aici au acţionat factori cu totul străini de considerentele de ordin militar. Dintr-un ra­ port oficial rus, care merge pînă în seara zilei de 28 mai şi care se deosebeşte de buletinele turceşti doar prin cifrele privind numărul morţilor şi răniţilor, se vede că operaţiile s-au desfăşurat cu o grabă de-a dreptul uluitoare, că ener­ gicele eforturi menite să ducă la distrugerea fortificaţiilor exterioare n-au fost întreprinse decît după ce s-a dovedit în mod practic că nu se poate cuceri Silistra printr-un asalt şi că acest atac a avut un caracter mai neorganizat şi mai în contrazicere cu ştiinţa militară decît oricare alt atac din isto­ ria asediilor efectuate de ruşi. Informaţiile obţinute pînă acum în legătură cu operaţiile din perioada 28 mai-15 iunie sînt prea fragmentare ca să putem prezenta un tablou amă­ nunţit al evenimentelor ; dar faptul că în timpul acestor atacuri repetate şi desperate aproape toţi ofiţerii superiori au fost răniţi şi scoşi din luptă - Paskevici, Şilder, căruia i s-a amputat apoi un picior, Gorceakov, Liders şi Orlov, că­ ruia un glonţ i-a scos un ochi - constituie o dovadă grăi­ toare că ruşii primiseră ordin nu numai să cucerească cu orice preţ cetatea, dar să facă acest lucru într-un termen sta­ bilit cu precizie. Felul cum au procedat ei aici aminteşte mai degrabă de metodele barbare de cucerire a oraşelor folosite de către Timur-Tamerlan în Kurdistan decît de un război dus dup ă toate regulile artei militare modene. Pe de altă parte, este evident că eroica şi iscusita apărare a Si­ listrei a provocat o uimire tot atît de mare şi în rîndurile puterilor aliate, şi n Divanul otoman. Cititorii noştri îşi

304

Karl Marx şi Friedrich Engels

amintesc, poate, că acum vreo şase săptămîni comandanţii trupelor aliate *, întîlnindu-se la Vama, au descoperit că li­ nia Balcanilor formează pentru Turcia ,o apărare naturală ; iar acum numeroase ziare britanice nu numai că recunosc, dar se şi laudă că nici un soldat francez sau englez n-a venit în ajutorul Silistrei. In sfîrşit, nu se poate contesta că S i­ listra era un punct de mare importanţ ă militară, că de soarta acestei cetăţi depinde soarta întregii campanii şi că ruşii, renunţînd la asediu şi retrăgîndu-s e brusc pe Siret, au pier­ dut întregul teritoriu cucerit de ei în acest an şi anul trecut. Este cazul să spunem, totuşi, că multe dintre ziarele en­ gleze exagereaz ă peste măsură proporţiile actualelor insuc­ cese ale moscoviţilor. Trebuie să fie cineva prea naiv ca s ă creadă c ă ieşirea întreprinsă la 1 3 iunie d e garnizoana Si­ listrei şi o întărire de 2.000 de oameni, primită, dup ă cît se spune, de la Omer-paşa, au dus la înfrîngerea totală a ruşilor şi au silit o armată de 90.000-1 00.000 de oameni să fugă din faţa a 1 5.000 de oameni. Retragerea brusc ă a ruşilor, pe cît putem noi judeca, este tot atît de enigmatică ca şi ofen­ siva lor neaşteptată. Ea nu poate fi explicată decît printr-o înţelegere prealabilă cu Austria, în care a fost prevăzută ocuparea Valahiei de către trupele austriece. In aceste con­ diţii, prezintă un interes deosebit următorul fragment din­ tr-.o scrisoare a corespondentului din Constantinopol al zia­ rului „Moming Chronicle" , care dezvăluie această intrigă la 10 iunie, adică cu patru zile înainte de încheierea acordului austro-turc : „Turcii cred că diplomaţia se joacă cu ei şi că ea are intenţia să predea Silistra în mîinile Rusiei. Această bănuială este întărită âe ştirea, primită aici, că la Viena se pregăteşte un nou protocol, în care s e vorbeşte despre căderea Silistrei ca despre un fapt împlinit ; acum, cînd ambiţia militară a Rusiei a fost satisfăcută, Austria crede că a sosit momentul potrivi t pentru intervenţia ei militară, menită să ducă la o reglementare a problemei cu participarea ei, şi anume

la ocuparea Principatelor dunărene, care urmează să fie evacuate de trupele ruseşti".

Aşadar, dacă ruşii ar fi cucerit la timp Silistra, totul ar fi fost în ordine. Dar ei, deşi n-au reuşit să satisfac ă ambiţi a mi­ litară a ţarului, au trebuit să se conformeze acordului cu Austria şi să se retragă într-un mod destul de puţin onorabil. In timp ce ruşii se retrag dincolo de Siret, austriecii înain-

* Saint-Anaud şi Raglan. Vezi volumul de faţă, pag. 275-276. Nota red.

-

Situaţia pe teatrul de operaţii militare uso-turc

305

tează spre Siret şi Dunăre şi ocupă astfel o poziţie care des­ parte pe moscoviţi de turci şi de aliaţii lor. ln această pozi­ ţie ei sînt un arbitru al controversei şi-i împiedică să înain­ teze atît pe unii cit şi p e alţii. Ruşii rămîn în Moldova, în timp ce conferinţa de la Viena va fi ocupată, mai mult ca oricînd, cu întocmirea de protocoale, şi în felul acesta va fi cîştigată o iană. Dacă conferinţa nu va duce la nici un re­ zultat - ceea ce este neîndoielnic din moment ce împăratul Rusiei a şi primit banii în cadrul noului său împrumut de 31.000.000 de dolari, de la Hope & Co. din Amsterdam * poziţia armatei ruse de dincolo de Dunăre şi Siret va fi de două ori mai s0lidă decît linia dintre Bucureşti şi Constanţa. Comparînd forţa pe care o aveau ruşii în faţa Silistrei, în Bulgaria, şi aceea pe care o au acum, după retragerea lor dincolo de Siret, cu forţa armatelor aliate în măsura în care ingenioasa dislocare a acestor armate permite în geţeral ca ele să fie aruncate în talerul balanţei, vedem limpede că, chiar cu cele mai bune intenţii, aceste armate n-ar fi în stare să dejoace combinaţia austro-rusă. Forţele ruseşti care acţionează pe ţărmul european al Mării Negre împotriva Turciei şi a aliaţilor ei sînt alcătuite din 13 divizii de infanterie, şi anume trei divizii din Corpul 3 de armată, trei din Corpul 4, una din Corpul 5, trei din Corpul 6 şi trei divizii de rezervă. In afară de acestea, aici se află Diviziile 3, 4, 5 şi 6 de cavalerie uşoară şi Diviziile 3, 4 şi 5 de artilerie. Aceste trupe, care reprezintă aproape ju­ mătate din principala armată operativă, potrivit calculelor oficiale trebuie să fie formate din 16.000 de oameni de fiecare divizie de infanterie, din 5.000 de fiecare divizie de cavalerie şi din 160 de tunuri de fiecare divizie de artilerie ; în total 250.000-260.000 de oameni, inclusiv cei de la coloanele de transport şi cei care deservesc tabăra. Dar dacă vom încerca să apreciem efectivul armatei ruse după felul cum se prezenta ea pe vremea războiului din Ungaria 1 55, va trebui să evaluăm efectivul unei divizii de infanterie la cel mult 1 3.000-14.000 de oameni şi să micşorăm, în mod corespunzător, cifrele pen­ tru cavalerie şi artilerie. Efectivul real al trupelor introduse de ei treptat-treptat în Principatele dunărene va trebui deci să fie evaluat la cifra, mai redusă, de 2 1 0.000, şi chiar din această cifră ar trebui să se scadă cel puţin 20.000-25.000 de oameni, care reprezintă pierderile suferite pe cîmpul de luptă şi cele provocate de diferite boli. Dacă ne amintim de * Vezi volumul de faţă, pag. 324. 20

-

Marx-Engels,

Opere,

voi. 10

-

Nota red.

306

Karl Max şi Friedrich Engels

ravagiile provocate în rîndurile armatei ruse de frigurile palustre în anii 1 828-1 829 şi vom lua ca termen de compa­ raţie datele pe care ni le oferă un chirurg rus într-o scrisoare publicată d e „Wiener medizinische Wochenschrift u 1 56 , pu­ tem considera fără exagerare că pierderile armatei ruse se ridică la 8-10% din efectivul ei total. Ruşii pot dispune, aşadar, de o armată de aproximativ 1 80.000 de oameni. Este interesant să aflăm ce fracţiune din această armată a putut fi folosită în operaţiile de la Silistra. Un mare număr de trupe au fost repartizate pentru asigurarea comunicaţiilor şi apărarea depozitelor din spatele frontului. A trebuit tot­ odată să fie ocupat Bucureştiul şi linia Dobrogei. Diferite de­ taşamente au fost necesare pentru acoperirea flancurilor şi, în parte, a frontului armatei ; dacă scădem 60.000 de oameni, care sînt necesari pentru aceste diverse sarcini, vedem că pentru asediul Silistrei şi pentru acoperirea aceste i operaţii rămîn 1 30.000 de oameni. Şi această evaluare este mai curînd prea mare decît prea mică. Dar poziţia Silistrei, care e situată lingă un fluviu mare, a obligat în mod forţat armata asedia­ toare să se subdividă în mai multe p ărţi pentru a împresura cetatea din toate p ărţile. Totodat ă a fost necesar să se posteze pe malul nordic rezerve puternice, ca să poată veni în ajuto­ rul trupelor care ar fi respinse de pe malul sudic în caz de înfrîngere. In sfîrşit, trupele care ocupau malul sudic, adică malul drept, au fost nev.o ite, la rîndul lor, să se subdividă în două armate, dintre care una avea misiunea să continue ase­ diul şi să respingă ieşirile asediaţilor, iar cealaltă să acopere pe asediatori şi să zdrobească trupele care ar fi fost trimise în ajutorul cetăţii. A fost nevoie de vreo 35.000-40.000 de oameni pentru a ocupa malul drep t şi a desfăşura asediul pe malul stîng. Aşadar, pentru operaţii active în cîmp deschis împotriva unei armate care ar fi venit în ajutorul celor din cetate, ruşii ar fi putut dispune de o armat ă de 80.000 de oa­ meni, şi acesta era efectivul maxim pe care-l puteau pune în acţiune ruşii pe teritoriul bulgar pe o rază de 1 0-20 mile în jurul Silistrei. Să vedem acum de ce forţe dispuneau aliaţii pentru a le opune ruşilor, care numărau în acel moment 1 80.000 de oa­ meni. Despre armata turcească de la Şumla s-a spus de curînd că numără vreo 80.000 de oameni, dar că îi lipseşte tot ce este necesar pentru operaţiile în cîmp deschis ; după cum reiese din ultimele rapoarte ale lordului Raglan şi ale .ofiţerilor de stat-major francez, ea dispune de proaste cadre ofiţereşti şi,

Situaţia pe tearul de operaţii militare uso-turc

307

în general, este într-o stare care o pune într-o vădită impo­ sibilitate de a desfăşura operaţii ofensive. Nu avem intenţia şi, în momentul de faţă, nici nu sîntem în măsură să verifi­ căm exactitatea acestor informaţii. Este de ajuns să spunem că aceasta este părerea oficială a aliaţilor despre starea prin­ cipalei armate turceşti. De atunci au fost trimise trupe de la Calafat la Rusciuc, unde, după cit s e spune, se organizează o tabără pentru 40.000 de .oameni. Este greu de înţeles o po­ litică al cărei rezultat este imobilizarea unui întreg corp de armată, care dacă, în loc să se concentreze la Rusciuc, s-ar îndrepta spre Bucureşti, ar putea să-i silească pe ruşi să ridice imediat asediul Silistrei. Dar conducerea războiului se află, în întregime, în mîinile diplomaţiei. Dacă facem abstrac­ ţie de actuala garnizoană de la Rusciuc şi de garnizoana şi rezerva de la Şumla, este foarte îndoielnic că turcii ar putea trimite în cimp deschis 50.000 de oameni destul de bine înar­ maţi pentru a fi în măsură să-şi îndeplinească misiunea ce le stă în faţă. Dacă, potrivit aprecierii făcute de autorităţile militare occidentale, un soldat anglo-francez valorează cel puţin cit doi soldaţi ruşi, aliaţii ar trebui , totuşi, să dispună de o armată de 65.000 de oameni care să contrabalanseze ar­ mata rusă de ocupaţie. De aceea, atîta timp cit aliaţii nu vor concentra la Vama o asemenea forţă militară, este îndoiel­ nic ca ei s ă treacă la operaţii active, în afară de cazul unei extreme necesităţi. Şi ei au fost destul de prudenţi pentru a nu pune numai­ decit la bătaie asemenea forţe, incit să nu mai aibă un pretext de a se eschiva de la noi operaţii active. Trupele anglo­ franceze aflate acum în Turcia nu numără mai mult de 80.000 de oameni, în afară de cei 1 5.000-20.000 care se îndreaptă acum într-acolo şi în al căror efectiv intră aproape întreaga artilerie şi cavalerie. Numărul navelor de transport disponi­ bile în Bosfor este - în mod intenţionat sau neintenţionat extrem de limitat, astfel că ar fi nevoie de multe curse, dus şi întors, dacă toate trupele ar trebui să fie transportate la Vama numai pe mare. Dar, potrivit ultimelor şi celor mai precise informaţii, spune corespondentul citat de noi mai sus, pînă acum doar 1 2.000 de soldaţi englezi şi francezi au fost trimişi pe mare, în timp ce grosul armatei franceze înaintează încet de la Gallipoli spre Constantinopol şi Adrianopole. Şi cum drumurile se află într-o stare foarte proastă şi dificul­ tăţile de aprovizionare a armatei cu alimente sînt extrem de mari , toate acestea constituie o întreprindere care permite !*

308

Kal Max şi Friedrich Engels

faimosului lor general Saint-Arnaud „să facă tot timpul na­ veta" între Vama şi Constantinopol. Putem fi siguri că el nu va pierde ocazia să profite de orice intrigă din Divan pentru a se alege cu un profit serios pentru buzunarul său fără fund. Despre cele două divizii britanice care se mai flă încă la Skutari, acelaşi corespondent ne informează că, „pe cit se pare, nu sînt încă gata de plecare, deşi o întreagă flotilă de vapoare şi nave de transport stau ancorate şi aşteaptă îm­ b arcarea lor". Din toate acestea reiese destul de clar pentru oricine că puterile aliate sînt foarte preocupate ca nu cumva să se po­ menească în situaţi a de a face inoperant actualul acord din­ tre Rusia şi Austria. Dacă ele ar urmări un asemenea scop, pentru înfăptuirea lui ar avea în faţa lor o alternativă extrem de simplă : sau o alianţă anglo-suedeză în Marea Baltică care ar crea o bază de operaţii pentru trupele auxiliare, fa­ cilitîndu-le debarcarea în Finlanda şi ocolirea, pe uscat, a fortăreţelor Sveaborg şi Kronstadt, sau un atac combinat pe uscat şi pe mare asupra Crimeii şi Sevastopolului. Cît pri­ veşte prima posibilitate, este interesant să vezi cum ziarul „Times " , care cu mai puţin de trei s ăptămîni în urmă pleda cu insistenţă pentru necesitatea de a trimite în Marea Bal­ tică escadra din Marea Neagră, recomandă acum simpla blo­ cadă a porturilor baltice şi imediata întoarcere a celei mai mari p ărţi din flota b altică în Marea Neagră, devenind pe neaşteptate un adept înflăcărat al ocupării Crimeii. Acelaşi ziar îşi manifestă plin de ipocrizie regretul că Napier nu p oate întreprinde nimic înainte de a face joncţiunea cu flota franceză. Acum, cind aceast ă j oncţiune a fost făcută, se înţe­ lege că p înă la urmă nu se va face nimic şi că cel mai b ine ar fi ca flota enqleză şi cea franceză, trecind prin strîmtoarea Kattegat, Canalul Mînecii şi strîmtoarea Gibraltar, să facă încă o excursie în Marea Neagră. Dacă ne gîndim de cit timp a fost nevoie ca s ă se ajungă la joncţiunea acestor flote, iar pe de altă parte de cit timp va mai trebui pentru ca ele să se unească sub comanda amiralului Dundas, devine cit se p oate de limpede că scopul principal al acestor propuneri este ca nici în Marea Neagră şi nici în Marea Baltică să nu se facă nimic. Dacă facem abstracţie de înfrîngerea lor neprevăzut ă şi neaşteptată de la Silistra, singurul punct în care ruşii au su­ ferit pierderi importante şi sînt ameninţaţi de pericole este Caucazul, deşi în această privinţă nu există încă informaţii

Situaţia pe teatrul de operaţii militare ruso-turc

30 9

absolut veridice. Ei au evacuat apr.oape toate fortăreţele lor de pe ţărmul de răsărit al Mării Negre nu din teamă de flota aliată, ci pentru a-şi întări armata din Gruzia. După cum se comunică, în timpul retragerii lor prin trecătoarea Daril. avangarda şi ariergarda lor au fost atacate pe neaşteptate de însemnate forţe de munteni ; avangarda a fost nimicită, iar centrul şi ariergarda au fost nevoite să se retragă cu mari pierderi. In acelaşi timp, armata lui Selim-paş a a înaintat de la fortul Sf. Nicolaie spre Osurgeti şi a silit pe ruşi să pără­ sească această cetate, de unde ei, la timpul lor, au hărţuit adeseori şi au ameninţat pe turci ; acest succes a asigurat comunicaţiile dintre Selim-paşa şi principala armată turcă din Kars. Dacă ne amintim că în iarnă şi în primăvară această armată s-a menţinut şi ea într-o jalnică inactivitate, manevra ruşilor dovedeşte cel puţin că ei şi-au dat seam a de şubreze­ nia poziţiei lor din Gruzia şi au simţit absolută nevoie să se întărească pe ţărm. Dacă ştirea în legătură cu înfrîngere a de la Darial se confirmă, pe de-a-ntregul sau măcar în parte, reiese că armata lui Voronţov a fost izolată şi că ea se gă­ seşte în alternativa : să încerce să-şi creeze la Tiflis o bază trainică pentru a rezista pînă la iarna viitoare, ceea ce nu este o treabă prea uşoară, sau să-şi deschidă cu orice preţ drum prin trecătoare. Această .operaţie ar fi, în orice caz, preferabilă unei retrageri spre Marea Caspică, întrucît strîm­ toarea care duce într-acolo este incomparabil mai pericu­ loasă decît cea de la Darial. Dar în legătură cu această chestiune ne vom putea da o părere mai precis ă abia dup. ce vom fi primit ştiri mai complete şi mai sigure din această regiune. Ceea ce putem însă stabili în momentul de faţă este că, datorită ultimelor operaţii, Rusia a repurtat incontestabil două victorii : una - împrumutul acordat de Hope & Co., iar cealaltă - acordul austriac cu Poarta, şi a suferit o înfrîn­ gere - la Silistra. Viitorul va arăta dacă aceste victorii îi vor crea o superioritate permanentă, menită să compenseze ruşine a înfrîngerii. Scris de K. Marx şi F. Engels la 14-16 iunie 1854

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.125 din 8 iulie 1854

Tradus din limba

engleză

310

Karl Marx şi Friedrich Engels Retragerea trupelor ruse

Retragerea trupelor ruse din Turcia s-a dovedit a fi cu mult mai completă decit ne aşteptam şi decît pare a fi acum necesară - din punct de vedere militar - chiar şi în cazul cel mai rău. Pe cît se vede, obligaţia pe care şi-a asumat-o ţarul faţă de împăratul austriac şi ordinele date de el gene­ ralilor ruşi au în vedere evacuarea totală a Moldovei şi Va­ lahiei, astfel ca pe pămîntul turcesc să nu mai rămînă de loc soldaţi ruşi, în timp ce o puternică armată austriacă trebuie să-i înlocuiască imediat şi să despartă unul de altul pe ina­ micii de pînă mai deunăzi. Dr ar fi o greşeală să credem că retragerea ruşilor a fost provocată de înfrîngerea lor l a Silistra sau să lum drept bune fanfaronadele ziarelor en­ gleze, care prezintă această înfrîngere drept o zdrobire to­ tală şi vor să facă lumea să creadă că cei 1 5.000 sau cel mult 1 7.000 de oameni care au pornit la atac din cetate au putut să pună pe fugă 1 00.000 sau cel puţin 90.000 de soldaţi. Nu încape îndoială că ruşii au fost respinşi în repetate rînduri cu hotărîre, pricinuindu-le mari pierderi, aşa cum meritau ei pentru atacurile lor pripite, nechibzuite, dezordonate, în con­ tradicţie cu ştiinţa militară, indiferent de bravura cu care au fost întreprinse ; turcii au luptat cu un eroism şi o bărbăţie fără seamăn şi au dovedit că posedă atît de bine arta militară, incit acest asediu va rămîne ca un eveniment memorabil în istorie ; totuşi noi n-avem motive să credem că tocmai ei l-au silit pe inamic să ridice asediul. lntr-adevăr, judecind după informaţiile cele mai veridice, ruşii au continuat să-şi menţin ă bateriile lor pe malul stîng şi să le folosească îm­ potriva cetăţii după acel ultim atac sîngeros în timpul căruia, după cum au anunţat în mare pripă unele telegrame , aceste baterii ar fi fost capturate de garnizoană. Adevărul, pe cit se vede, este că ruşii s-au retras, în cele din urmă, de la Si-

Retragerea trupelor ruse

311

listra pur şi simplu pentru că ţarul s-a înţeles cu Austria ca pînă la o anumită dată el să-şi evacueze trupele din Princi­ patele dunărene. El a dat ordin ca în prealabil să se pună stă­ pînire pe Silistra, pentru ca, părăsind Turcia, să-şi sporească prestigiul măcar printr-o singură victorie ; trupele însă n-au reuşit să execute acest ordin şi au fost nevoite să se retragă, ducînd cu ele ruşinea eşecului. Dar această retragere n- a fost o fugă din acelea în care duşmanul te urmăreşte pas cu pas. Ruşii n-au cucerit şi poate că nici n-ar fi putut să cucerească Silistra chiar şi printr-un asediu în toată regula ; această campanie n-ar fi dus, probabil, la nici un rezultat, şi în acest caz ei ar fi trebuit să se retragă spre Siret ; totuşi ei erau mai puternici decît aliaţii - turcii ş i ceilalţi -, cel puţin pentru defensivă erau cu mult mai puternici. In afară de aceasta, ei încă nu s-au întîlnit cu aliaţii şi n-a avut loc nici o bătălie decisivă. De aceea nu încape discuţie că această retragere spre Prut este dictată de considerente diplomatice, iar nu de o necesitate militară, care ar decurge dintr-o superioritate numerică sau dintr-o strategie mai iscusită a lui Omer-paşa şi a aliaţilor săi în Turcia. Dar dacă am face o greşeală să presupunem că ruşii au fost siliţi cu forţ a să se retrag ă de la Silistra , ar fi să facem o greşeală cel puţin tot atît de mare dacă n-am vede a că în acest război toate împrejurările lucrează împotriva lor şi că amestecul Austriei prezintă pentru ei cel mai bun mijloc de a-şi îmbunătăţi situaţia. Nu avem aici în vedere eşecurile succesive suferite de ei la Olteniţa, Cetate, Caracal sau Si­ listra, căci toate acestea au fost lupte relativ mici, în care turcii i-au bătut şi în care ei n-au putut să le opună succese similare. Toate aceste ciocniri, luate laolaltă, n-au dus la re­ zultate decisive ; în schimb, în Asia ruşii sînt mereu bătuţi şi acum sînt pe cale să sufere acolo o înfrîngere definitivă. Din numeroasele cetăţi de la Marea Neagră nu le-au mai ră­ mas decît două, iar în interiorul ţării, Şamil şi muntenii lui nu numai că au eliberat munţii şi văile din împrejurimi de odiosul moscovit, dar l-au izolat totodată pe contele Voron­ ţov de Rusia şi, acţionînd în sud împreun ă cu turcii, se în­ dreaptă spre Tiflis cu o armată care îl va sili, poate, p e conte să se predea şi să dea înapoi toate posesiunile transcauca­ ziene ale Rusiei, care au fost cucerite cu atîta greutate şi sint menţinute atît de anevoie. Pierderea acestor provincii, care au costat atîta sînge şi atîţia bani, a r constitui, poate, pentru ţa: o ruşine şi mai m are decît o înfrîngere într-o bătălie de-

312

Karl Max şi Frierich Engels

c1s1va m Turcia, şi nu încape îndoială că, de îndată ce ar­ mata lui va trece înapoi Prutul, el va d a imediat ordin tutu� ror trupelor care nu sînt folosite pentru apărarea Crimei i şi a Sevastopolului să meargă să recucerească trecătorile din Caucaz şi să dea ajutor lui Voronţov. După toate probabili­ tăţile, succeselor lui Ş amil li se datoreşte, în mare măsură, faptul că Rusia a acceptat pretenţiile formulate de Austria în legătură cu evacuarea Principatelor dunărene. In această tranzacţie importantă, care schimb ă şi complică atît de mult perspectivele războiului, Austria ocupă o pozi­ ţie din cele mai importante şi mai avantajoase. Aceasta reprezintă o mare victorie a diplomaţiei e i şi o dovad ă a res­ pectului pe care-l inspiră resursele ei militare părţilor beli­ gerante. Ea intervine ca un prieten al ambelor părţi ; ruşii se retrag liniştit, cedîndu-i locul ; iar Poarta, semnînd tra­ tatul prin care se permite Austriei să ocupe Principatele du­ nărene, nu face decît să urmeze sfatul ce i-a fost dat de Franţa şi Anglia. Aşadar, avem de-a face cu un mediator înarmat, care intervine cu consimţămîntul comun al părţilor beligerante pentru că fiecare din ele presupune că această in­ tervenţie e în avantajul ei. Puterile occidentale declară des­ chis că Austria acţionează în favoarea lor ; şi, judecind după acordul care, după cum arată faptele, a existat între Pe­ tersburg şi Viena încă înainte ca lume a să fi aflat de inter­ venţia Austriei şi înainte ca armata lui Paskevici să fi primit riposta de la Silistra, nu încap e îndoială că Rusi a consideră şi ea că Austria acţionează în favoarea ei. Dar care din aceste părţi este înşelată ? Pe care din ele intenţionează s-o trădeze Austria ? Se înţelege că Austria, ca oricare altă putere, se îngri­ j eşte numai de interesele ei. Aceste interese cer, pe de o parte, ca Rusia să nu ocupe Principatele dunărene şi să nu ţină în mîinile ei gurile Dunării şi Marea Neagră, întrucî t în această direcţie se îndreaptă o parte considerabilă, şi în con­ tinuă creştere, din comerţul Austriei. In afară de aceasta, ane­ xarea de către Rusia a Turciei sau a oricărei părţi din ea poate provoca tulburări în rîndurile populaţiei slave din Imperiul austriac, printre care panslavismul sau alianţa cu Rusia nu­ mără de pe acum numeroşi adepţi. De aceea este clar c ă Austria nu ar fi de acord ca Rusia să înghită Turcia decît dacă ar putea, în acelaşi timp, să-şi extindă dominaţia ei şi să-şi lărgească teritoriul într-o altă direcţie , oricare ar fi ea, ceea ce este imposibil. Dar, pe de altă parte, politica austriacă,

Retragerea tupelor ruse

313

prin simpatiile de care e animată, este în întregime de par­ tea ţarului şi împotriva Franţei şi Angliei ; adevărata orien­ tare a Austriei va fi întotdeauna ostilă puterilor occidentale. Cei de la Viena nu vor fi cuprinşi de mîhnire aflînd că Ru­ sia a păţit o ruşine drept pedeapsă pentru războiul inutil în­ ceput de ea ; dar Austria nu va admite niciodată o slăbire serioasă a Rusiei, pentru că atunci Habsburgii şi-ar pierde singurul prieten care îi poate ajuta să iasă din apropiatul vîrtej revoluţionar. Credem că la aceasta se limitează motivele de care trebuie să se lase călăuzit, în acţiunile sale, cabinetul de la Viena în toate etapele viitoare ale războiului. Austria va trăda pe oricare din părţile beligerante, sau pe ambele deodată, în măsura în care acest lucru îi va fi cerut de inte­ resele ei şi ale dinastiei imperiale, şi nimic mai mult. Faptul că Rusia se retrage şi renunţă la cotropiri şi că provinciile evacuate de ea sînt predate Austrie i o obligă pe aceasta să aper e pe viitor Rusia de orice neplăceri. Austria poate să menţină cu aliaţii o prietenie nominală, dar este în interesul ei ca de acum înainte orice acţiuni ale lor împo­ triva ţarului să se soldeze printr-un eşec, şi putem fi siguri că ea va recurge în acest scop la toate mijloacele, în afară de declararea efectivă a războiului, la care nu va îndrăzm niciodat ă să recurgă. Prin urmare, politica ei va fi inevitabil trădătoare faţă de puterile occidentale ; ele sînt partea înşe­ lată în tratatul care permite armatei austriece să ocupe pro­ vincii turceşti ; şi va veni o vreme cînd , în cadrul desfăşu­ rării ulterioare a războiului, ele se vor convinge de acest lucru. Desfăşurarea în continuare a războiului nu intra, pe cît se pare, în planurile primului-ministru englez, lordul Aber­ deen, care a căutat să rezolve conflictul, conform dorinţei exprimate de Austria, pe bază de statu-quo şi, poate, prin trecerea protectoratului asupra Principatelor dunărene de la Rusia la casa de Habsburg. Dar acum se poate considera că aceste planuri au eşuat ca urmare a autodemascărilor lordu­ lui Aberdeen în faimosul său discurs şi a dezbaterilor parla­ mentare care au urmat şi a căr.or desfăşurare poate fi urmă­ rită în ampla dare de seamă publicată în acest număr al ziarului *. Poporul britanic, iritat de aceste demascări, nu va consimţi, cel puţin în momentul de faţă, să încheie pacea fără să primească drept despăgubire pentru imensele chel­ tuieli suportate de el din cauza războiului o compensaţie mai •

Vei volumul de

faă, pag.

31-323.

-

Nota red.

31�

Karl Mx şi Friedrich Engels

substanţială decît simpla restabilire a vechii situaţii. El con­ sideră necesar ca Rusia să fie înfrîntă, pentru ca ea să nu poată atît de curînd să tulbure din nou liniştea în întreaga lume ; şi el aşteaptă cu nerăbdare să se producă vreo faptă de arme răsunătoare, ceva în genul cuceririi Kronstadtului sau Sevastopolului. Fără o asemenea recompensă palpabilă pentru participarea sa la război, el nu se va declara de acord cu încheierea păcii. Această stare de spirit a poporu­ lui englez va duce, probabil, la o imediată schimbare de gu­ vern şi la continuarea războiului. Dar de aici nu rezultă cî­ tuşi de puţin că, dacă războiul va continua, Rusia va suferi lovituri mai grele decît acelea pe care le-a suferit pînă acum - afară de cazul că turcii şi cerkezii ar cuceri, fără nici un ajutor din Apus, provinciile ei din Transcaucazia. Şi, jude­ cind după oamenii de la Londra care v.or veni, probabil, la putere după demisia lordului Aberdeen, după atitudinea lor de la începutul războiului şi pînă acum, ne putem foarte bine aştepta ca într-o bună zi ei să încheie tratatul de pace pe aceeaşi bază pentru care pleda lordul Aberdeen şi din pri­ cina căreia el îşi pierde acum postul său. Pînă acum diplo­ maţia austriacă a acţionat cu succes, şi e foarte probabil că ea va repurta şi victoria definitivă. Scris de K. Marx şi F. Engels la 19-23 iunie 1854

Se tipăreşte după apărut n ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.126 din 10 iulie 1854

Tradus din limba

textul engleză

315

Karl Mx Războiul. - Dezbaterile p arlmentare Londra, mari 27 iunie 1854

Buletinul rus din Bucureşti anunţă în mod oficial că, în urma unui ordin primit de la Petersburg, asediul Silistrei a fost ridicat, Giurgiu! a fost evacuat şi întreaga armată rusă se pregăteşte să treacă înapoi Prutul. Ziarul „Times" a pu­ blicat aseară, în cea de-a treia ediţie a sa, o telegramă cu cuprins analog a corespondentului său de la Viena : „Impăratul Rusiei s atisface cererea Austriei, din înaltă conside­ raţie pentru vechiul său aliat, şi a ordonat trupelor sale să se în­ toarcă înapoi pe inia Prutului."

In şedinţa de aseară a Camerei comunelor, lordul John Russell a confirmat ştirea despre ridicarea asediului Si­ listrei, dar a declarat că n-a fost încă informat în mod ofi­ cial despre răspunsul Rusiei la cererile Austriei. Urmarea intervenţiei întreprinse de Austria va fi că între turci şi ruşi va fi înălţat ă o barieră menită să asigure retra­ gerea acestora din urmă şi să le dea posibilitatea să-şi întă­ rească garnizoana din Sevastopol şi Crimeea şi, poate, să restabilească legătura cu armata lui Voronţov. In afară de aceasta, restabilirea Sfintei Alianţe dintre Rusia, Austria şi Prusia va putea fi considerată drept fapt împlinit în momen­ tul cînd puterile aliate vor refuza să accepte o simplă reve­ nire la status quo ante bellum *, care im2lică, în cazul cel mai bun, unele mici concesii ale ţarului în favoarea Austriei. Toată urzeala acestei „soluţii" subtile, despre care se spune că este opera lui Mettenich, s-a destrămat însă dn cauza indiscreţiei b ătrînului Aberdeen şi a intrigilor lui Pal­ merston. *

-

situaţia de dnante de război.

-

Nota t'd.

316

Karl Marx

Aici e cazul să amintim că, cu prilejul ultimei remanieri a guvernului, toate încercările de a obţine numirea lordului Palmerston la ministerul de război, a cărui creare o ceruse mai ales presa palmerstoniană, au dat greş şi că postul rîv­ nit de nobilul lord a fost ocupat, chiar sub nasul lui, d e un peelist, ducele de Newcastle. Acest insucces pare să-i fi amintit lordului Palmerston că a venit de mult timpul să fie dizolvat întregul cabinet, şi de aceea el a dezlănţuit o ade­ vărată furtună împotriva şefulu i cabinetului, folosind c a pre­ text nechibzuitul discurs al lordului Aberdeen îndreptat îm­ potriva lordului Lyndhurst 1 57• Toată presa engleză s-a agăţat imediat de acest discurs. Este i mportant însă să menţionăm că ziarul „Morning Herald" a vorbit deschis despre existenţa unui complot împotriva lordului Aberdeen încă înainte ca el să-şi fi rostit discursul său. Vinerea trecută, d-l Layard a luat cuvîntul în Camera comunelor şi a anunţat că joia vii­ toare va propune adoptarea următoarei moţiuni : „Limbajul folosit de primul-ministru al coroanei urmăreşte s ă tnezească î n s înul opiniei publice îndoieli serioase cu privire l a obiec­ tivul şi ţelurile războiului şi să reducă şansele încheierii unei păci onorabile şi trainice".

Această moţiune are două puncte slabe : în primul rlnd, ea este în contradicţie cu prevederile constituţiei şi, de aceea, poate fi lesne respinsă pentru că încalcă regulamentul parla­ mentar, care interzice unui membru al Camerei comunelor să critice un discurs rostit în Camera lorzilor, şi, în al doilea rînd, ea pare a căuta să facă distincţie între cuvintel e spuse de premier într-o anumită ocazie şi întreag a activitate a ca­ binetului de coaliţie. Cu toate acestea, moţiunea a neli­ niştit pînă într-atîta pe lordul Aberdeen, încît după două ore de la anunţarea ei a luat cuvîntul şi a declarat, pe un ton neobişnuit de emoţionat, că „lunea viitoare" (deci cu trei zile înaintea d-lui Layard) „voi pre­ zenta Camerei comunelor o copie a depeşei pe care am adresat-o Ru­ siei după încheierea tratatului de la Adrianopole şi mă voi folosi de acest prilej pentru a spune cîteva cuvinte despre denaturarea sensu­ lui recentului meu discurs din Camera lorzilor în legătură cu răz­ boiul".

Convingerea că moţiunea anunţată de d-l Layard va duce la înlăturarea din cabinet a lordului Aberdeen a fost atît de puternică, încît ziarul „Morning Advertiser " , bunăoară, a şi publicat lista guvernului care urmează să-i ia locul, cu lor-

Războiul. - Dezbaterile parlamentare

317

dul John Russell ca premier şi lordul Palmerston ca ministru de război. Ne putem lesne închipui că şedinţa de aseară a Camerei lorzilor a atras un număr neobişnuit de mare de intriganţi turbulenţi şi ahtiaţi de senzaţii din rîndul aristocra­ ţiei , donici s ă vadă cum o să iasă lordul Aberdeen din această situaţie, destul de grea şi de complicată. lnainte de a reda, pe scurt, cuprinsul discursulu i rostit de lordul Aberdeen şi al învinuirilor aduse lui de către mar­ chizul de Clanricarde, trebuie să mă întorc la epoca şi la îm­ prejurările la care s-au referit în principal ambi i vorbitori, şi anume la anul 1 829, cînd în fruntea ministerului afaceri­ lor externe al Angliei se afla lordul Aberdeen. Pe vremea aceea, o flotă rusă sub comanda amiralulu i Gheiden blocase Dardanelele, golfurile Saros şi Enos, precum şi Adramiti şi Smina, în ciuda acordului încheiat în 1 8 1 5 între cabinetul de la Petersburg şi cel de la Londra, care prevedea că Rusia nu trebuie să întreprindă nici un fel de operaţii militare în Marea Mediterană. Aceast ă blocadă, care ameninţa comerţul britanic cu ţările Levantului, a alarmat opinia publică en­ gleză din vremea aceea, care era, de altfel, destul de som­ nolentă, şi a stîrnit proteste vehemente împotriva Rusie i şi a guvernului. Drept urmare au avut loc o serie de întreve­ deri, la care au participat prinţul Liven, ambasadorul Rusiei, şi contele Matuşevici, de o parte, şi Wellington şi Aberdeen, de altă parte. Intr-o depeşă expediată din Londra la 1 ( 1 3) iunie 1 829, prinţul Liven raportează în termenii următori despre caracterul tratativelor care s-au purtat atunci. „Convorbirea cu lordul Aberdeen, care a avut loc cam cu o oră mai tîrziu" (după convorbirea cu ducele de Wellington, convorbire care nu prea a satisfăcut pe diplomatul rus), „a fost nu mai puţi n re­ marcabilă. Nefiind prea bine informat asupra modului cum se desfă­ şurase convorbirea noastră cu premierul, el s-a străduit, după ce a aflat amănuntele ei, să atenueze impresia neplăcută pe care ar fi pu­ tut să ne-o lase cele spuse d e el la început. El ne-a asigurat de cîteva ori că Anglia n-a avut niciodată intenţi a să caut e prilej de ceartă cu Rusia ; că, dacă guvenul englez s-a străduit să ne determine să nu mai menţinem blocada golfului Enos, el a făcut-o numai din dorinţa de a preîntîmpina cereri inoportune şi de a cimenta bunele relaţii dintre cele două cabinete ; că noi avem, poate, mai mult e motiv e decît

credem să ne feliCi tăm pentru avantajele pe care le obţinem de pe urma acestui sprijin excelent şi permanent din partea Angliei. El

consideră drept un merit al său că a pus menţinerea acestei bune în­ ţelegeri mai presus de avantajele vremenice p e care le putea pre­ zenta pentru noi blocada golfului Enos ; el se teme însă că poziţia guvenului englez nu este îndeajuns de bine înţeleasă la Petersburg. Obiecţiile pe care le-a făcut unori Aberdeen - de pildă în timpul

3 18

Krl Mx

recentului incident - sînt atribuite faptului că ar avea intenţii rău­ voitoare şi un punct de vedere ostil, pe cînd în realitate asemenea in­ tenţii şi arrier-pensees * sînt foarte departe de mentalitate a şi de po­ litica sa. Pe de altă parte însă, el se află într-o situaţie cît se poate de delicată. Opinia publică din Anglia este oricînd gata de atacuri duşmănoase împotriva Rusiei. Guvernul britanic nu poate să descon­ sider e în permanenţă opinia publică, şi ar fi periculos s-o întărite cînd e vorba de probleme " (se referă la dreptul maritim) „atît de strîns legate de prejudecăţile naţionale. Cu toate acestea, Rusia se poate bizui pe bunăvoinţa şi pe sentimentele prieteneşti ale guvernu­ lui englez, care luptă împotriva lor" (a prejudecăţilor naţionale). „La toate acestea i-am răspuns : «Ştiu ce însemnătate are opinia publică în Anglia şi am putut vedea cn se s chimbă ea în decurs de nnai cîteva zile. Opinia publică este împotriva noastră în acest război pentru că ne consideră agresori, pe cînd în realitate noi sîn­ tem cei atacaţi ; ea ne atribuie intenţia de a răsna Imperiul oto­ man, în timp ce noi declarăm că nu urmărim aşa ceva ; în sfîrşit, e a socoate că noi ducem o politică plină de ambiţii, împotriva căreia noi înşine protestăm. Lămurirea o piniei publice în această privinţ.

ar fi mijlocul cel mai sigur de a o îndrepta». Lordul Aberdeen mi-a răspuns că lucrurile nu stau chiar aşa cn îmi închipui eu ; opinia publică se pronunţă împotriva Rusiei pentru că în Anglia ea îi susţine, în general, cu ardoare pe whigi, dar, au "este *, cabinetul britanic este departe de a nu ne dori succes ; dim­ potrivă, el ne doreşte un succes grabnic şi decisiv, deoarece ştie că acesta este singurul mijloc de a se pune capăt războiului, care nu poate fi privit altfel decît ca o mare calamitate, întrucît este impo­ sibil să-i prevezi consecinţele ! In conclzie, ministrul englez s-a lan­ sat în ample consideraţii menite să demonstreze că îi atribuim inten­ ţii pe care nu le poate avea şi a încheiat prin declaraţia că cabinetul de la Londra doreşte ca războiul să se termine în mod onorabil şi

avantajos pentru Rusia"

1s.

E ciudat însă că nici unul dintre adversarii lordului Aber­ deen n-a socotit că e cazul să facă uz de această depeşă, care constituie o mărturie atît de convingătoare împotriva comportării lui în perioada premergătoare încheierii trata­ tului de la Adrianopole, încît ar fi imposibil să se acorde vreo importanţă conţinutului unei depeşe secrete a excelen­ ţei-sale scris e dup ă încheierea acestui tratat. Publicarea de­ peşei citate de noi mai sus ar fi răsturnat dintr-o dată sing1rul argument pe care lordul Aberdeen l-a invocat în apărarea sa în discursul său de ieri. Adevărata lui apărare ar fi putut s-o constituie numai o acuzare făţiş ă a lordului Palmerston, deoarece toată această „încăierare " a avut loc exclusiv in­ tre aceşti doi vechi concurenţi la titlul de cel mai bun slu­ jitor al Rusiei. *

**

-

gînduri ascunse. - Nota trad. de altfel. - Nota trad.

Războiul. - Dezbaterile parlamentare

319

Lordul Aberdeen a început prin a declara că n-are nimic de retractat sau de dezminţit, ci ar vrea doar „să explice" unele lucruri. I s-a adus falsa acuzaţie că revendică pentru sine onoarea de a fi întocmit tratatul de la Adrianopole. Or, el nu numai că n-a întocmit acest tratat, dar a protestat îm­ potriva lui, lucru de care cei de faţă se pot convinge luînd cunoştinţă de conţinutul depeşei, a cărei citire el propune să fie făcută chiar acum. El şi colegii săi au fost atît de neli­ niştiţi de acest tratat, că simpla lui existenţ ă a dus la schim­ barea întregii politici a guvernului într-o problemă de cea mai mare însemnătate. In ce a constat această schimbare de politică ? înainte de semnarea tratatului de la Adrianopole, nici el, lordul Aberdeen, nici ducele de Wellington, care urmau în acest caz politica lui Canning, nu s-au gîndit vreodată la crearea unui regat independent al Greciei, ci au vrut doar să creeze un stat vasal sub suzeranitatea Porţii, ceva în genul Valahiei şi Moldovei. După semnarea trata­ tului de la Adrianopole, situaţia Imperiului turcesc li s-a părut atît de precară şi existenţa lui atît de primejduită, in­ cit au propus ca Grecia să fie transformată, dintr-un stat vasal, cum era pînă atunci, într-un regat independent. Cu alte cuvinte, pornind de la considerentul că tratatul de la Adrianopole a contribuit atît de mult la slăbirea Turciei, s-a hotărît să se contracareze consecinţele lui periculoase prin smulgerea unor întregi provincii turceşti. Iată în ce a constat „schimbarea". Cu toate că temerile lor în ce priveşte eventualele con­ secinţe ale acestui tratat s-au dovedit exagerate, lordul Aberdeen este totuşi foarte departe de a nu-l considera dăunător şi chiar nefast. El a spus atunci că „Rusia n-a do­ b îndit, prin acest tratat, teritorii considerabile" şi este şi acum convins că în ultimii cincizeci de ani Imperiul rus nu şi-a mărit prea mult teritoriul său în Europa, cum a susţinut lordul Lyndhurst (Basarabia, Finland a şi regatul Poloniei nu sînt, după părerea nobilului lord, nişte achiziţii prea impor­ tante) . Dar, aşa cum a arătat el în depeşa sa din decembrie 1 829, deşi achiziţiile teritoriale ale Rusiei nu sînt p rea mari, ele au totuşi o însemnătate deosebită ; una dintre ele a adus Rusiei „dominaţia exclusivă asupra navigaţiei pe Dunăre, iar alta o serie de porturi din Asia, care, deşi mici, au o mare importanţ ă politică". (Vastul teritoriu obţinut de ruşi în Caucaz a scăpat şi el memoriei lordului Aberdeen.) Pornind de la acest punct de vedere, el susţine că tratatul de la Adria-

320

Kal Mat

nopole a marcat începutul unei schimbări în politica Rusiei, care de atunci a căutat mai mult să-şi extindă influenta ei politică decît să facă noi achiziţii teritoriale. Această schim­ bare a politicii nu a însemnat şi o schimbare a intenţiilor. „Satana a devenit doar mai înţelept ca înainte" . Faptul că Rusia a întocmit, în înţelegere cu Carol al X-lea, un plan de acaparare a Turciei - nu prin cuceriri alarmante, ci cu aju­ torul a o serie de tratate - este trecut sub tăcere. Totodată, lordul Aberdeen n-a găsit cu cale să menţioneze că chiar şi înainte de tratatul de la Adrianopole şi de cel de la Unkiar­ Skelessi, pe care el îl citează ca pe o dovadă de schimbare a politicii ruseşti, Rusia şi-a asumat, încă din 1 827, obligaţia, faţă de Franţa şi Anglia, de a nu încerc a să se folosească de războiul împotriva Turciei pentru a-şi asigura noi achiziţii teritoriale ş i că, fără învoirea Angliei, Rusia n-ar fi putut, în 1 833, să pună în mişcare o armată împotriva Constanti­ nopolului. Mai departe, lordul Aberdeen a atras atenţia că fraza sa : „dacă am putea obţine pace măcar pe douăzeci şi cinci de ani, aşa cum s-a întîmplat după tratatul de la Adrianopole, n-ar fi de loc rău" a fost greşit interpretat ă în sensul că el ar fi dispus să revină la un tratat asemănător celui de la Adria­ nopole. El a vrut să spună doar că, „dacă printr-un tratat încheiat la terminarea războiului s-ar asi­ gura pacea pe douăzeci şi cinci de ani, lucrul acesta, ţinînd seama de vremelnicia a tot ce face omul, n-ar fi d e loc rău. El n-a recomandat niciodată o revenire Za statu-quo, dar nici n-a obiectat împotriva lui. Pînă la declararea războiului, statu-quo a însemnat maximum din ceea ce au sperat şi au dorit ei ; şi nici n-au dorit să obţină mai mult, iar guvernul turc a fost de acord cu această soluţie ; ea însemna mult mai mult decît se puteau ei aştepta. Dar, din momentul în care răz­ boiul a fost declarat, modul de a pune problema se schimbă radical, şi totul depinde acum de război„. Nimeni nu poate spune cit de mult se vor abate de la statu-quo, deoarece aceasta depinde de evenimente pe care nimeni nu este în măsură să le domine. El poate să spună pumai că trebuie asigurate - şi în mod efectiv asigurate - inde­ pendenţa şi integritatea Imperiului otoman".

Cum trebuie să fie ele asigurate, lordul Aberdeen nu ne-o poate spune, deoarece lucrul acesta depinde şi el tot de mer­ sul războiului. Spusele lui au fost interpretate în sensul că el nu crede în existenţa unui pericol de agresiune din partea ruşilor sau că se îndoieşte de caracterul ei real ; în realitate însă el este extrem de îngrijorat de posibilitatea unui atac al ruşilor împotriva Turciei, deşi nu are prea mari temeri în ce priveşte posibilitatea une i agresiuni ruseşti împotriva

Războiul. - Dezbaterile parlamentare

321

Europei, şi „pe zi ce trece el are tot mai puţine temeri în această privinţă" . El consideră că Franţa este mai puteică decît Rusia şi Austria luate laolaltă. Nobilul lord s-a plîns apoi de „învinuirile personale, extrem de absurde şi de duş­ mănoase, care i s-au adus" . In realitate nu există în această ţară un om mai iubitor de pace decît el, dar tocmai dragostea sa de pace face ca el să fie deosebit de indicat pentru a duce războiul cu cea mai mare energie. „Colegii mei vor confirma, desigur, că personal am cerut, mai insistent poate decît oricare altl, înaintarea rapidă şi concentrarea forţelor aliate n Balcani pentru a sprijini viteaza armată a lui Omer­ paşa şi a întinde o mină Austriei, spre a-i da astfel posibilitatea să participe mai activ la operaţiile militare",

Aceasta este linia de conduită asupra căreia a insistat Aberdeen în permanenţă. La interpelarea lordului Beaumont, el a declarat că, „deşi a fost altădată prieten intim al prn­ ţului Metternich, de cînd se află la putere - adică de un an şi jumătate - n-a avut nici un fel de legături cu el, nici directe, nici indirecte, pînă acum cîteva zile, cînd o prietenă i-a comunicat că are de gînd să-i scrie lui Metternich şi l-a întrebat dacă nu doreşte să-i transmită ceva prinţului, la care Aberdeen i-a răspuns : «Vă rog să-i transmiteţi salutări cordiale» " . Discursul lui Aberdeen s-a bucurat, î n general, d e o pri­ mire favorabilă din partea Camerei. Este ciudat însă că ustu­ rătorul răspuns pe care i l-a dat marchizul de Clanricarde pretendent dezamăgit la un post ministerial ş i fost ambasa­ dor al Lordului Palmerston la Petersburg - n-a primit replica nici unuia dintre membrii cabinetului şi că nici unul dintre ei n-a luat cuvîntul pentru a confirma că Aberdeen a fost primul care a cerut ca războiul să fie dus cu toată energia. Marchizul de Clanricarde a insistat mai cu seamă asupra participării lui Aberdeen la întocmirea tratatului de la Adria­ nopole, asupra aprecierii generale a trecutului lui politic şi asupra gafelor comise de el în perioada actualei guvenări. El a spus că lordul Aberdeen, de dragul intereselor sale per­ sonale şi pentru motive de ordin pur personal, dă acum publi­ cităţii .o depeşă l cărei conţinut, cu cîteva luni în urmă, a refuzat să-l comunice ş i altor membri ai celor două Camere. Dar acest conţinut este cu totul diferit de ceea ce nobilul lord a scris la Petersburg în decembrie 1 829, după ce în sep­ tembrie fusese semnat tratatul de la Adrianopole. Esenţa pro­ blemei constă în caracterul instrucţiunilor date de el pe 21

-

Marx-Engels,

Opere,

voi.

10

322

Karl Marx

vremea aceea amsabadorului Angliei şi în măsurile luate de el pentru a împiedica semnarea acestui tratat. Generalul care comanda trupele ruseşti la Adrianopole nu avea mai mult de 15.000 de oameni, din care trebuie scăzuţi cei 5.00�.000 care, din cauza bolilor sau a rănilor, erau 'literalmente hors de combat *. Pe de altă parte, generalul turc se afla în apro­ piere cu 25.000 de albanezi. Generalul rus a acordat Turciei un termen foarte scurt pentru a se hotărî dacă acceptă sau nu condiţiile propuse, deoarece ştia că situaţia sa reală ar putea să iasă la iveală dacă ar da turcilor un termen lung. De aceea nu le-a dat mai mult de cinci - opt zile. La Con­ stantinopol, ministrul turc a invitat pe ambasadorii Austriei şi Angliei şi pe ministrul Prusiei pentru a se consulta cu ei şi a le cere părerea. Ambasadorul Angliei, conformîndu-se in­ strucţiunilor primite de la lordul Aberdeen, şi-a exprimat părerea că acest tratat, despre care nobilul lord a spus acum că este atît de dezastruos, trebuie semnat cit de curînd. Nobilul marchiz n-a vrut să menţioneze că tocmai atacu­ rile vehemente pe care prietenul său , lordul Palmerston, care se afla pe atunci în opoziţie, le-a îndreptat împotriva lordu­ lui Aberdeen, acuzîndu-1 de exces de rusofobie, l-au deter­ minat pe acesta să dea dispoziţie ca tratatul să fie semnat. Marchizul i-a reproşat apoi premierului că a fost totdeauna cel mai zelos, mai statonic şi mai puternic sprijinitor al absolutismului în Europa ; ca dovadă în această privinţă el a invocat istoria Portugaliei, a Belgiei şi a Spaniei şi a făcut aluzie la împotrivirea manifestată de Aberdeen faţă de fai­ moasa cvadruplă alianţă din 1 834 159• Trebuie, într-adevăr, s ă ai neruşinarea şi sîngele rece al unui bătrîn lord whig pentru a fi în stare să preamăreşti în acest moment „gloria" Belgiei. „constituţionalismul " Portugaliei sau al Spaniei şi toate bine­ facerile de care se bucură Europa datorită cvadruplei alianţe, dopre care Palmerston, denaturînd faptele, a spus în pledoa­ ria sa că n-a fost pusă la cale de el , ci de Talleyrand. Referindu-se la operaţiile din actualul război, Clanricarde a spus că planul campaniei a fost elaborat de cele mai înalte autorităţi militare din Rusia în luna decembrie a anului tre­ cut şi că guvernul britanic a fost informat despre acest plan. care prevedea nu numai ocuparea Principatelor dunărene. dar şi trecerea Dunării, cucerirea Silistrei, atacarea din spate a Şumlei şi o campanie în Balcani. Nobilul lord, care era în posesia unei asemenea informaţii, s-a prezentat în faţa Came*

-

scoşi din lupă.

-

Nota trad.

Războiul. - Dezbaterile parlamentare

323

rei pentru a vorbi despre pace şi nu a socotit necesar să comunice dispoziţiile pe care cabinetul le-a dat pe atunci, pînă pe la sfîrşitul lunii februarie sau începutul luni i martie, ministerului de război. Dacă lordul Clanricarde şi-ar fi adus aminte de răspunsul lat de lordul Palmerston d-lui Disraeli în Camera comunelor, ca şi de răspunsul pe care i l-a dat lordul Clarendon în Camera lorzilor, nu s-ar fi pus în situaţia ridicolă de a acuza le această nesocotire a îndatoririlor numai pe lordul Aber­ deen şi de a nu aduce acelaşi reproş prietenilor săi whigi, cu toate că îl merita întregul cabinet. „Dacă cu 15 luni în urmă - a declarat ritos marchizul - guver­ nul ar fi păşit pe calea cuvenită - aş fi chiar ispitit să spun : pe calea cinstită -, nici nu s-ar fi ajuns la război".

Dar astea sînt tocmai cuvintele pe care d-l Disraeli le-a adresat lordului John Russell. In sfîrşit, marchizul a mers pînă acolo cu absurditatea lui că a pus exclusiv în seama lordului Aberdeen toate greşelile coaliţiei şi nesfîrşitele înfrîngeri suferite de ea în parlament în toate problemele importante. Memoria nu-l ajută să-şi amintească că, încă de la formarea acestui cabinet, .oameni cu judecata sănătoasă au spus că el nu se va putea menţine nici şase săptămîni dacă nu va lăsa· deschise toate proble­ mele de legislaţie ş i nu se va abţine de la orice fel de politică. După un discurs stupid rostit de lordul Brougham, care s-a declarat pe deplin satisfăcut de prima parte a discursului lor­ dului Aberdeen şi încă şi mai satisfăcut de cea de-a doua, pro­ blema a fost epuizată. Principalul rezultat al acest�i întreg incident este că pro­ tocolul secret de la Viena şi- a pierdut orice importanţă, ceea ce atrage după sine continuarea .operaţiilor militare şi a răz­ boiului, a cărui grabnică încheiere fusese aşteptată cu atîta încredere, încît renta consolidată înregistrase o urcare de 3o, în ciuda existenţei unor mari împrumuturi pe piaţă, iar la cluburile militare se făceau pariuri că războiul nu va mai dura decît cel mult patru săptămîni. Scris de K. Marx la 27 iunie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.126 din 10 iulie 1854 Senat : K a r l M a r x

Se tipăreşte după apărut în ziar Tradus din limba

textul engleză

324

Karl Marx •

Insurecţia de la Madrid. - Tratatul austro-turc . Moldova şi V lahia

Londra, marţi 4 iulie 1854

Insurecţia militară de sub conducere a generalilor O'Don­ nell şi Dulce, care era de mult aşteptată să s e producă la Madrid , a izbucnit, în sfîrşit 1 60• Ziarele guvernamentale fran­ ceze se grăbesc să ne comunice că, potrivit ştirilor primit e de ele, guvernul spaniol a ştiut să facă faţă pericolului şi că insu­ recţia a fost înăbuşită. Dar corespondentul din Madrid al zia­ rului „Morning Chronicle " , care ne prezintă o descriere amănunţită a insurecţiei şi reproduce textul proclamaţiei date de insurgenţi, arată că aceştia au părăsit capitala doar pentru a se uni cu ganizoana Alcala şi că, dacă Madridul va rămîne pasiv, ei vor putea ajunge cu uşurinţă la Saragosa. Dacă mişcarea va avea mai mult succes decît ultima insurecţie din acest oraş 1 61 , această împrejurare va sili Franţa s ă p rocedeze la unele modificări în actualele ei operaţii militare, va crea un motiv de divergenţă între Franţa şi Anglia şi se va răs­ frînge, poate, ş i asupra complicaţiilor existente între Spania şi Statele Unite. Acum s-a lămurit că noul împrumut rus n-a fost definitiv încheiat de către d-nii Hope din Amsterdam, aş a cum am pre­ supus mai înainte *, pe baza anunţurilor apărute la bursele din Londra ş i Manchester, şi că aceşti bancheri n-au avansat trezoreriei ruse nici un fel de sume b ăneşti. Ei s-au declarat doar de acord să propună acest împrumut la diferite burse din Europa , fără să-şi asume însă nici un fel de angajamente. Se vorbeşte că succesul acestui împrumut este foarte îndoielnic şi, potrivit informaţiilor de care dispunem, la Berlin şi la Frankfurt nimeni nu manifestă ·vreun interes faţă de el. Sena­ tul din Hamburg a interzis cotarea lui oficială, iar agenţii * Vezi volumul de faţă, pag. 305. - Nota red.

Insurecţia de la Madrid. - Tratatul austro-turc

325

diplomatici şi consulii englezi, dacă e să dăm crezare celor scrise de „Morning Chronicle" , au lansat un apel către cetă­ ţenii britanici, avertizîndu-i să nu subscrie la un împrumut „care are drept scop un război împotriva reginei " . Informaţiile î n legătură cu mişcările d e trupe ruse după ridicarea asediului Silistrei sînt destul de contradictorii. In timp ce în „Moniteur " se vorbeşte de retragerea ruşilor din­ colo de Prut, ziarul vienez „Die Presse " afirmă că nu există nici un temei să se dea crezare unei asemenea informaţii. Mai probabil e că, dimpotrivă, ruşii nu intenţionează să evacueze nici măcar Valahia, întrucit generalul Liprandi a ocupat po­ ziţii lingă Ploieşti şi Cîmpina, plasîndu-ş i avanposturile la trecătoarea Turnu-Roşu, în timp ce grosul armatei, retrăgîn­ lu-se prin Slobozia şi pe malul stîng al Dunării, după cum se comunică, s-a oprit la Brăila. Pe de altă parte, corpul lui Liders, care ocupă Dobrogea, n-a părăsit încă linia Valul lui Traian şi e pre a puţin probabil ca, chiar în cazul unei noi retrageri, el să predea Măcinul şi Isaccea. Se vorbeşte că numeroase trupe noi se îndreaptă spre Moldova, unde, pe cit se pare, ruşii intenţionează să concentreze forţe masive : aici a venit corpul de armată al generalului Paniutin din Podolia şi sînt aduse forţe suplimentare din Basarabia. Pe cit se spune, toate forţele ruseşti aflate în partea de nord a Moldovei , între Iaşi, Roman şi Botoşani, se ridică la 60.000 de oameni, şi o divizie cu un efectiv de 20.000 de oameni este cantonată la Kameneţ. „Paskevici - relatează „Ost-Deutsche Post" - a declarat că el nu va părăsi în nici un caz gurile Dunării " . Ruşii explică retragerea lor numai prin epidemia care a izbuc­ nit în localităţile de pe cursul superior al Dunării. In momentul de faţă, planurile austriecilor nu sînt încă de loc clare. După cit se zvoneşte, corpul de armată al lui Coro­ nini a primit ordin să se îmbarce pe vapoare la Orşova, pentru a coborî pe Dunăre la vale pînă la Giurgiu, iar de acolo să se îndrepte spre Bucureşti. „Corriere Italiano " , oficiosul guver­ namental austriac, scrie că singurul scop al acestei operaţii este ocuparea unei poziţii neutre în Valahia ; în acelaşi timp aflăm că Rusia a respins „ultimatumul " austriac. „Morning Chro­ nicle " publică următoarea telegramă : „In răspunsul său siei declară că e gata problemele, afară de sultanului. In această

la cererile fomulate de Austria, împăratul Ru­ să ducă tratative cu cele patru puteri n toate aceea a privilegiilor pentru supuşii creştini ai problemă, el vrea să trateze nmai direct cu

Karl Max

326

Poarta şi nu admite amestecul celor patru puteri. El refuză totodată să dea vreun fel de garanţii în privinţa evacuării Principatelor du­ nărene".

De aceea se prea poate ca, în urma acestui refuz, să se p ro­ ducă un simulacru de război între Austria ş i Rusia. Un ase­ menea război s-ar reduce la un „rencontre" * tot atît de glorios ca şi faimoasa luptă de la Bronnzell, cu care s-a termi­ nat, în 1 850, simulacrul de război dintre Prusia şi Austria 162 , într-un moment cînd ziarele încercau încă să întrevadă care vor i groaznicele urmări ale acestei „crize din Europa cen­ tral ă " . In loc să ne îndeletnicim cu asemenea speculaţii în legătură cu semnificaţia posibilă a actualei politici a Austriei, mai bine să procedăm la o analiză a acordului austro-turc din 14 iunie, care are o existenţă reală şi al cărui text complet a şi fost dat publicităţii. Aici trebuie să ţinem seama de doi factori : de relaţiile dintre Austria ş i Turcia şi de atitudinea pe care o are poporul moldo-valah faţă de Turcia ş i Austria sau faţă de alte puteri străine ; oricît ar părea de ciudat, acest din urmă factor a fost complet ignorat de opinia publică europeană, care se află în întregime sub influenţa diplomaţilor. Primul articol din acest acord conţine următoarea pre­ vedere : „!mpăratul Austriei se obligă să facă diplomatice cit şi de altă natură, pentru patelor dnărene de armata străină care voie, să trimită trupele necesare pentru

uz de toate mijloacele, atît a obţine evacuarea Princi­ Ie ocupă şi, în caz de ne­ realizarea acestui scop".

Prin acest articol împăratul Austriei este împuternicit să introducă în Valahia oricîte trupe v a crede d e cuviinţă şi făr ă să declare în prealabil război Rusiei. In felul acesta, un stat vasal Turciei este supus unei operaţii care face din el o pose­ siune neutră aflată sub autoritatea Austriei şi îndreptată îm­ potriva Turciei. Articolul al II-lea stabileşte că, „conducerea operaţiilor armatei revine în mod exclusiv coman­ dantului suprem imperial. Acesta însă trebuie să aibă grijă să infor­ meze din timp pe comandantul suprem al armatelor otomane asupra operaţiilor pe care urmează să le întreprindă".

Datorită acestui acord, austriecii nu numai că sînt scutiţi de orice control din partea Turciei asupra .oricărei operaţi i p e care o socot utilă, dar e i îşi asigură şi un control absolut asu•

-

duel.

-

Nota trad,

Insurecţia de la Madrid. - Tratatul austro-turc

327

pra tuturor operaţiilor pe care le-ar întreprinde comandamen­ tul turcesc pe teritoriul Valahiei, întrucît va fi de ajuns să facă cunoscută comandamentului turcesc intenţia lor d e a ocupa cutare sau cutare punct, pentru a-i împiedica pe turci să înainteze în direcţia respectivă. Iar dacă ţinem seama că, în afară de micul teritoriu al Dobrogei, Principatele dunărene sînt singura arenă posibilă de bătălie între Turcia ş i Rusia, devine limpede că amestecul Austriei pune pur şi simplu Tur­ cia în imposibilitate de a exploata succesul şi de a pedepsi pe inamicul care i-a încălcat teritoriul. Potrivit articolului al Iii-lea, „împăratul Austriei se obligă să restabilească de comun acord cu guvernul otoman, şi cit mai curînd cu putinţă, ordinea legală în Prin­ cipatele dunărene, aşa cum decurge din privilegiile acordate de !nalta Poartă în ce priveşte administrarea acestor regiuni. Dar autorităţile locale restabilite în felul acesta nu-şi vor putea extinde competenţa lor n aşa măsură, incit să exercite vreun control asupra armatei im­ periale",

In felul acesta, împăratul austriac îşi rezervă deplina liber­ tate de a restabili ordinea legală atunci cînd i se va părea că e cu putinţă ; şi chiar atunci i se dă posibilitatea să resta­ bilească autorităţile locale numai pentru a le subordona legilor militare austriece, aşa cum procedează şi generalul rus Budberg. Potrivit articolului al IV-lea, „curtea imperială austriacă se obligă să nu încheie cu curtea im­ perială rusă nici un fel de acord care n-ar porni de la recunoaşterea drepturilor suverane ale sultanului şi a integrităţii imperiului său".

Articolul al V-lea adaugă : „De îndată ce scopul prezentei convenţii va fi fos t atins prin n­ cheierea unui tratat de ipace între !nalta Poartă şi curtea usă, îm­ păratul Austriei va lua imediat măsuri pentru retragerea în termenul cel mai surt a forţelor sale militare de pe teritoriul Principatelor. Condiţiile amănunţite ale acestei retrageri vor forma obiectul unui acord special între Austria şi !nalta Poartă".

In primul din aceste două articole, Austria iş1 rezervă dreptul de a încheia cu Rusia un acord bazat numai p e statu­ quo, aşa cum este el stabilit în nota de la Viena 163 • ln cel de-al doilea, Austria promite să-şi retragă trupele nu după în­ cheierea unui acord între e a ş i Rusia, ci abia după ce se va încheia un tratat între Rusia şi Turcia. „Garanţia materială", .care nu se mai află în siguranţă în mîinile Rusiei, este trans-

328

Krl MX

misă Austriei, care este împuternicită s-o păstreze - cu con­ simţămîntul Porţii - pînă cînd Turcia va adera la , , acordul dintre cele două curţi imperiale" . Articolul al VI-lea permite austriecilor să-şi însuşească, chiar fără nici un simulacru de plată, toate proviziile de hrană care vor mai rămîne în Principatele dunărene după plecarea ruşilor. Avantajele acestui acord p.ot fi înţelese numai în Germania, unde populaţia s-a obişnuit să primească garni­ zoane austriece drept pedeapsă pentru păcatele sale revo­ luţionare şi unde în anii 1 849-1850 austriecii au pustiit regiuni întregi. In fond, convenţia aceasta înseamnă trecerea Principatelor dunărene în mîinile Austriei şi încetarea suzeranităţii turceşti asupra lor. Turcii au săvîrşit astfel, ca şi ruşii odinioară, o încălcare flagrantă a drepturilor poporului moldo-valah. Ei n-aveau dreptul să treacă Principatele dunărene sub .ocupaţie austriacă, după cum n-aveau dreptul nici să le declare pro­ vincii ruseşti. Pretenţiile Porţii la suzeranitatea asupra Moldovei şi Vala­ hiei se bazează pe tratatele din 1393, 1 460 şi 1 5 1 1 . Tratatul încheiat în 1393 între Valahia şi Turcia conţine următoarele articole : „Art. I. Noi, Baiazid etc., în nemărginita noastră îndurare faţă de Vaiaiia, care s-a supus imperiului nostru invincibil împreună cu dom­ nitorul ei, hotărîm ca această ţară să continue să se conducă după propriile ei legi şi ca donitorul valah să aibă libertatea deplină de a declara război şi de a încheia pace cu vecinii săi atunci cînd îi va conveni şi în felul cm va crede de cuviinţă. Art. III. Donitorii (creştini) sînt aleşi de mitropoliţi şi de boieri. Art. IV. Donitorul Valahiei este dator să plătească un tribut anual de 500 de piaşti pentu vistieria imperială".

Tratatul încheiat în anul 1 460 între Vlad al V-lea, domni­ torul Valahiei, ş i Mahomed al II-lea hotărăşte : „Art. I. Sultanul se declară de acord şi se obligă, atît în nmele său cît şi în acela al succesorilor săi, să acorde protecţie Valahie i şi s-o apere împotriva oricărui duşman, fără a-i cere altceva în afară de recunoaşterea suzeranităţii sale asupra Valahiei ca principat su­ veran, pentu care voievozii trebuie să plătească Inaltei Porţi un tri­ but de 10.000 de piaşti. Art. II. Inalta Poartă nu se amestecă sub nici o formă în condu­ crea locală a sus-numitului principat şi nici un turc nu are dreptul Ide a păşi pe teitoril Valhiei fără n motiv serios. . Art. III. Voievozii continuă să fie aleşi, ca şi în trecut, de m:tro­ poliţi, episcopi şi boiei, şi aceste alegeri sînt r ecunoscute de Poarta ca

fiind legale.

Insurecţia de la Madrid. - Tratatul ausr-turc

329

Art. IV. Poporul valah îşi păstrează libertatea de conducere n conformitate cu propriile sale legi, şi voievozii lui au drep t de viaţă şi de moarte asupra supuşilor lor, precum şi dreptul de a declara răz­ boi şi de a încheia pace fără a putea fi traşi la răspundere de către sultan pentru faptele lor".

Al treilea tratat este cel din anul 1 51 1 , prin care Moldova recunoaşte suzeranitatea Porţii şi obţine condiţii mai favora­ bile decît Valahia. Se înţelege că tratatele încheiate între Rusia ş i Turcia n-au putut face să-şi piardă valabilitatea tratatele pe care moldo­ venii ş i valahii le-au încheiat ei înşişi cu Poarta, întrucît aceste popoare n-au dus niciodată tratative cu ruş ii şi nu i-au dat Porţii dreptul să trateze în locul lor. Trebuie să men­ ţionăm că în Tratatul de la Adrianopole Rusia a recunoscut ea însăşi capitulaţiile sus-menţionate. In articolul al V-lea din acest tratat se spune : „Intrucît principatele Valahia şi Moldova s-au supus, prin actul de capitulaţie, suzeranităţii Inaltei Porţi şi Rusia a garantat propă­ şirea (!) lor, e de la sine înţeles că ele continuă să se bucure de ace­ leaşi privilegii şi imunităţi care le-au fost conferite prin actul de ca­ pitulaţie".

Din aceste capitulaţii, care continuă să fie şi azi în vig.o are, întrucît n-au fost anulate prin nici un fel de tratat ulterior, reiese că Principatele dunărene sînt două state suverane, sub suzeranitatea Porţii, căreia îi plătesc tribut, însă cu condiţia ca Poarta să le apere de toţi duşmanii din afară, oricare ar fi ei, şi totodată să nu se amestece sub nici o formă în treburile lor interne. Turcii nu numai că n-au dreptul să pună Valahia sub o ocupaţie străină, dar le este interzis şi lor să treacă pe teritoriul Valahiei fără un motiv serios. Mai mult decît atit : din moment ce turcii au încălcat în felul acesta prevederile capitulaţiilor încheiate cu valahii şi şi-au pierdut dreptul la suzeranitate, ruşii ar putea, dacă valahii li s-ar adresa lor, să invoce această încălcare a tratatelor pentru a-ş i legitima pre­ tenţia de a alunga pe austrieci din Principate. Şi acest lucru n-ar fi cîtuşi de puţin surprinzător, dat fiind că Rusia, în po­ litica ei, a încurajat întotdeauna pe turci ş i chiar i-a împis să încalce drepturile valahilor pentru a provoca discordie în­ tre cele două ţări ş i a crea în felul acesta un pretext pentru intervenţie. Ce s-a întîmplat , de pildă, în 1 848 ? In primăvara acestui an, cîţiva boieri au înmînat domnitorului Moldovei o petiţie prin care cereau anumite reforme ; sub influenţa con­ sulului rus, aceste revendicări nu numa i că n-au fost satis-

330

Kal Max

făcute, dar autorii petiţiei au fost aruncaţi în închisoare. Tulburările provocate de această măsură au dat apo i pretext ru�ilor să treacă graniţa la 25 iunie şi să se îndrepte spre Iaşi. Tot pe atunci, domnul Valahiei, urmînd exemplul altor gu­ verne europene, a promis ,o serie de reforme, pe care le cerea partidul liberal al boierilor valahi. Aceasta s-a întîmplat la 23 iunie. Nici nu face să mai spunem că aceste reforme nu afectau cu nimic suzeranitatea Porţii. Dar ele anihilau toată influenţa pe care şi- o cîştigase Rusia prin legea fundamentală promulgată de ea în timpul ocupaţiei din 1 829 164 şi care era anulată prin reformele menţionate. Constituţia introdus ă în locul acestei legi fundamentale desfiinţa iobăgia şi dădea în proprietat e ţăranilor o parte din pămîntul .ocupat de ei, în timp ce moşierii urmau să primească de la stat o compensaţie pentru pămîntul ce le fusese luat şi pentru pierderea dreptului asupra muncii ţăranilor lor. Ca urmare, domnitorul, la îndem­ nul ruşilor, a abdicat, şi pentru conducerea treburilor statului a fost alcătuit un guvern provizoriu. Poarta, care, după cum am mai spus, nu avea dreptul să se amestece în treburile interne ale Principatelor şi care pierduse prilejul de a protesta împ.otriva intrării ruşilor în Moldova, l-a trimis pe Soliman­ paşa cu o armată turcească în Valahia şi a publicat un apel ameninţător al sultanului către populaţie ; se înţelege că toate aceste măsuri au fost adoptate de Divan sub presiunea Rusiei. Valahii au ieşit în întimpinarea paşei ş i a turcilor ş i au fra­ ternizat cu ei. A fost încheiat un: acord în care se prevedea că guvernul provizoriu va fi înlocuit printr-o Lieutenance Prin­ dere *, care trebuia să fie formată mai întîi din şase membri, iar apoi din trei. Acest guvern a fost recunoscut de paşă, iar la insistenţele lui, şi de consulii străini. Noii constituţii i s-au adus unele modificări, după care a fost recunoscută şi de sultan. In acest timp, guvernul rus, în manifeste adresate întregii Europe, tuna şi fulgera împotriva poporului valah, pe care-l acuza că a instaurat republica şi a proclamat comunismul. La 1 august 1 848, o mare oaste rusească a trecut Prutul, îndrep­ tîndu-se spre Bucureşti. Soliman-paş a a fost rechemat pe neaşteptate de către Poartă ; sultanul a refuzat să primească pe delegaţii valahi, sosiţi la Constantinopol la propria lui invitaţie, iar la 25 septembrie Fuad-efendi şi-a făcut apariţia la marginea Bucureştilor, în fruntea unei armate turceşti, şi a declarat că a venit numai cu scopul de a lipsi Rusia de orice *

-

locotenenţă domnească.

-

Nota trad.

Insurecţia de la Madrid. - Tratatul austro-turc

331

pretext pentru invadarea Principatelor dunărene. Increzîn­ du-se în vorbele turcilor , peste 1 00.000 de locuitori ai oraşului Bucureşti şi ai satelor din apropiere, fără arme, îmbrăcaţ i în haine de sărbătoare, aµ ieşit, în frunte cu clerul, să întîmpine pe turci. Fuad-efendi a propus să se trimită la el, în lagăr, o delegaţie căreia să-i comunice instrucţiunil e lui. In raportul său, d-l Brătianu povesteşte următoarele despre aceste eve­ nimente : „Nici n-a ajuns bine delegaţia să i se prezinte lui Fuad-efendi, cînd a şi fost arestată ; în acelaşi timp, trupele turceşti, înaintînd în marş vertiginos, au năvălit în Bucureşti, au călcat sub copitele cailor lor pe paşnicii locuitori ieşiţi să întîmpine pe turci ca pe nişte prie­ teni, le-au smuls steagurile, le-au sfărîmat crucile, au pus sub focul armelor lor o cazarmă militară care le-a apărut în cale, precum şi un întreg cartier al oraşului, au tras cu mitraliile în soldaţii valahi aflaţi în cazărmi, îndemnîndu-i să se predea şi să depună armele, şi au mă­ celărit pe cei bolnavi ; intrînd în oraş, oastea s-a dedat la jafuri, la asasinate şi la alte cumplite acte de violenţă".

Aici, armatei turce i s-a alăturat împuternicitul rus, gene­ ralul Duhamel, şi de fapt el i-a servit de comandant. După el venea armata rusă, şi rezultatul a fost convenţia de la Balta Liman 165, care, printre altele, a restabilit legea fundamentală rusească, aşa-zisul Statut, cu alte cuvinte acelaşi statu-quo la care Austria se obligă acum să readucă Valahia. Este limpede că, dacă Omer-paşa ar păşi acum cu armata sa victorioasă în Valahia, turcii, care au tras unele învăţă­ minte din recenta lor experienţă şi care se află în stare de război cu Rusia, ar restabili constituţia din 1 848, care ar duce la o reapariţie „a republicii, a comunismului şi a tuturor ino­ vaţiilor anului 1 848 " . Nimeni nu va crede că Austria ar fi mai încîntată decît Rusia de o asemenea perspectivă. Pe de altă parte, este tot atît de limpede că Poarta trebuie să fi fost supusă unei presiuni extrem de puternice, dacă s-a lăsat antrenată într-o nouă încălcare a tratatelor sale cu valahii, deşi ştia din proprie experienţă care pot fi consecinţel e unui asemenea act. Această presiune n-a putut fi exercitată decît de ambasadorul englez. De aceea este interesant să amintim de atitudinea adoptată în anii 1 848-1849 de lordul Redcliffe şi de şefii săi din Downing Street faţă de încălcarea dreptu­ rilor Moldovei ş i Valahiei de către ruşi şi turci. Cînd, în iunie 1 848, armata rusă a trecut pentru prima oară graniţ a Moldovei, lordul Palmerston, răspunzînd la o întrebare a inevitabilului Dudley Stuart, a declarat in Camera comunelor că

332

Kal Max

„armata rusă a intrat în Moldova fără să fi primit ordin în acst ;ens din partea cabinetului de la Petersburg ; ea nu urmăreşte alt­ ceva decît să menţină sau să restabilească ordinea, după care se va retrage imediat ; trcerea ei s-a făcut cu consimţămintul domnitoru­ lui, şi Rusia nu are intenţia să anexeze acest teritoriu".

In august 1 848, cînd armata rusă, în drum spre Bucureşti, a trecut din nou Prutul şi moldovenii şi valahii au trimis o delegaţie la Constantinopol, Divanul a cerut sfatul ambasa­ dorilor Angliei şi Franţei, şi lordul Redcliffe i-a recomandat să urmeze linia politică prescrisă de către Rusia. In .octombrie, cînd turcii şi ruşii au ocupat împreună Va­ lahia, un ofiţer valah a fost urmărit de ruşi pînă la locuinţa lui Omer-paşa, comandantul trupelor turceşti din Bucureşti. Omer-paşa şi Fuad-efendi au protestat amîndo i împotriva acestui act. Aflînd de o asemenea ofensă, Poarta a declarat că nu mai doreşte să aibă de-a face cu ruşii şi că va ordona trupelor sale să se retragă peste Dunăre, pentru a nu mai fi p ărtaşe la politica ruşilor în Principatele dunărene. Totodată ea a ameninţat că va adresa marilor puteri u: protest solemn, la care va anexa şi un memorandum amănunţit în legătură cu toate cele întîmplate în Principatele dunărene. Acelaşi ambasador a intervenit din nou şi a dejucat aceste intenţii ale Porţii. In sfîrşit, cînd, în 1 849, ocupaţia comună ruso-turcă a că­ p ătat caracterul unui regim de teroare, şi Magheru, conducă­ torul trupelor neregulate valahe, a fost singurul care a opus rezistenţă, el a fost nevoit să se retragă dincolo de Carpaţi, „supunîndu-se argumentelor consulului general britanic, care i-a arătat că prezenţa armatei lui paralizează activitatea di­ plomaţiei şi că în curînd ţara lui va fi pusă din nou în drep­ turile sale". Scris de K . Marx l a 4 iulie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.134 lin 19 iulie 1854 Semnat

:

Karl

Marx

Se tipăreşte după textul apăut în ziar Tradus

din limba engleză

333

Friedrich Engels Războiul de la Dunăre

88

Cu vreo 80 de ani în urmă, cînd armatele victorioase ale Ecaterinei a II-a smulgeau Turciei o provincie după alta şi cînd aceste provincii nu deveniseră încă ceea ce se cheamă astăzi sudul Rusiei, poetul Derj avin, într-unul din momentele sale de inspiraţie lirică în care obişnuia să cînte gloria, dacă nu virtuţile, împărătesei însăşi şi măreţul viitor al imperiu­ lui ei, a scris următorul memorabil distih, care exprimă şi astăzi, într-o formă concisă, trufia şi aroganţ a politicii ţariste � „Ce-ţi trebuie alianţă ţie, rusule ? Păşeşte înainte, şi universul e al tău !" *

Aşa ceva s-ar potrivi destul de bine rusului ş1 m zilele noastre , însă numai dacă ar putea să păşească înainte ; dar această mişcare întîmpină piedici destul de serioase. Iată de ce el se vede nevoit, cel puţin în momentul de faţă, să amine pentru cîtva timp cucerirea universului. Dar cel mai amarnic îi răneşte mîndria faptul că, b ătînd în retragere, el nu numai că nu poate să-şi asigure dominaţia mondială, dar este chiar nevoit să lase neatinse cheile unei fortăreţe obişnuite cum e cea de la Silistra, de pe Dunăre, pe care jurase să pună mina. Şi, ceea ce este mai dureros, el lasă în urma sa vreo 50.000 de fraţi de-ai lui, căzuţi în lupte şi seceraţi de boli în cursul acestei campanii, care este unică în felul ei. Din punct de vedere militar, asediul Silistrei este, fără în­ doială, evenimentul cel mai important de la începutul răz­ boiului. Datorită faptului că ruşii n-au reuşit să ia această fortăreaţă, campania lor poate fi considerată ca definitiv pier­ dută, iar la actuala lor retragere dincolo de Siret se adaugă ruşinea păţită şi dizgraţia ţarului. Noi am prezentat deja * Drjavin. „La cucerirea Varşoviei".

-

Nota red.

334

Friedrich Engels

cititorilor noştri o analiză minuţioasă şi, nădăjduim, com­ pletă a etapelor iniţiale ale asediului Silistrei ; acum, după ce am primit rapoartele oficiale ruseşti, venite cu vapo­ rul „Pacific " , putem, în sfîrşit, să urmărim întreaga operaţie pînă la lichidarea ei, fără să nedreptăţim o parte sau alta. In afară de rapoartele ruseşti, care excelează prin claritate, pre­ cizie ş i sobrietate, dar păcătuiesc prin numeroase omisiuni, ărtare de Madrid. Guvenul aşteaptă pentru astăzi sosirea trupelor lin provincii, îndosebi a batalionului regelui. Dacă e să dăm crezare ultimelor ştiri, această unitate s-a şi alăturat răsculaţilor. Orele 4 după-amiază. In momentul de faţă aproape întreaga gar­ nizoană pleacă din Madrid în direcţia Vallecas, ponind în întîmpi­ narea răsculaţilor, care dau dovadă de o extrem de mare siguranţă. Magazinele sînt închise. Garda de la Retiro şi în general de la toate instituţiile guvenamentale a fost înamată în grabă . Chiar acum am aflat că ieri mai multe companii ale ganizoanei s-au alăturat răscu­ laţilor. Ganizoana din Madrid este comandată de generalul Campu­ zano, despre care s-a sps în mod eronat că a trecut de partea răscu­ laţilor, de generalul Vista Hermosa şi de ministrul de război Blaser. Pînă acum nu au sosit încă întăririle aşteptate de guven ; dar se spune că Regimentul 4 de linie şi Regimentul 1 de cavalerie au por­ nit din Valladolid şi se îndreaptă în mare grabă spre Madrid. Ace­ laşi lucru se afimă şi despre ganizoana din Burgos, comandată de generalul Turon. Şi, în sfîrşit, generalul Rivero a părăsit Saragosa în fruntea nor forţe considerabile. De acea e de aşteptat să aibă loc noi ciocniri şi mai sîngeroase".

Pînă la 6 iulie de la Madrid nu au sosit mc1 ziare şi mc1 scrisori. Numai ziarul „Moniteur " a publicat următoarea te­ legramă laconică din Madrid, purtînd data de 4 iulie :

3.2

Karl Marx „La Madrid şi în provincii liniştea continuă s ă domnească".

Potrivi t unei informaţii din sursă neoficială, răsculaţii se află la Aranjuez. Dacă bătălia pe care corespondentul zia­ rulu i „Independance " o anunţa la 1 iulie s-ar fi încheiat cu victoria guvernului, n-am fi dus lipsă nici de scrisori, nici de ziare şi nici de buletine. Cu toate că la Madrid a fost decla­ rată starea de asediu, ziarele „Clamor Publico " , „Naci6n ". „Diario" , „Espaia" şi „Epoca" au reapărut fără a informa în prealabil guvernul, care a aflat acest lucru regretabil de l a funcţionarii săi. Se spune c ă printre persoanele arestate l a Madrid ar fi şi bancherii Antonio Gillermo Moreno şi Jose Manuel Collado. A fost emis de asemenea un mandat de arestare împotriva lui Seahor Sevillano, marchiz de Fuentes de Duero, prieten intim al mareşalului Narvaez. D-nii Mon şi Pidal au fost puşi sub supraveghere. Ar fi prematur să se facă aprecieri în legătură cu caracte­ rul general al acestei insurecţii. Se poate spune însă că ea nu pare să fie opera partidului progresist 1 69, deoarece gene­ ralul San Miguel, reprezentantul acestui partid în mediul militarilor, stă liniştit la Madrid. Judecind după toate infor­ maţiile de care dispunem, sufletul complotului pare să fie mai curînd Narvaez, iar regina Cristina, a căre i influenţă a scăzut mult în ultimul timp datorită contelui San Luis , favo­ ritul reginei domnitoare, nu ar fi nici ea străină de această mişcare. Nu cred să mai existe vreo ţară în afară de Turcia, des­ pre care să se ştie atît de puţin şi care să fie apreciată atît de greşit în Europa, cum este Spania. Nenumăratele pronun­ ciamento-uri şi rebeliuni militare locale au deprins Europa să pună Spani a pe acelaşi plan cu Roma imperială din epoca pretorienilor. Aceasta este tot atît de greşi t ca şi aprecierile superficiale cu privire la Turcia ale unor oameni care işi în­ chipuie că viaţa acestei naţiuni s-a stins pentru că istoria ei oficială din ultimul secol se reduce numai la revoluţi i de palat şi emeutes * ale ienicerilor. Cauza acestei erori constă pur şi simplu în aceea că istoricii, în loc să caute izvorul forţei vitale a acestor popoare în organizarea lor provincial ă ş i looală, o caută î n almanahurile curţii. Schimbările care au loc în sfera pe care în mod obişnuit o numim stat au afectat atît de puţin poporul spaniol, incit el a cedat acest domeniu limitat patimilor schimbătoare şi intrigilor meschine ale fa* - rebeliuni. - Nota trad,

Amănunte în legătură cu insurecţia de la Madrid

343

voriţilor de la curte, ale generalilor, ale aventurierilor şi ale puţinilor aşa-zişi oameni de stat, şi pînă acum el nu prea a avut prilejul să se căiască de această indiferenţă a sa. Prin ::aracterul ei, istoria modernă a Spaniei merită cu totul altă apreciere decît aceea care i s-a făcut pînă acum şi eu voi profita de o .ocazie pentru a mă opri în mod amănunţit asu­ pra acestei probleme într-unul dintre articolele mele urmă­ toare. Aici pot spune numai următoarele : nu va fi de loc de mirare dacă dintr-o simplă rebeliune militar ă va lua naştere în Peninsula iberică o insurecţie generală, deoarece ultimele decrete financiare ale guvernului 1 7 0 au transformat cu mult succes pe perceptorul fiscal într-un propagandist al revo­ luţiei. In momentul de faţă, Austria este aceea care decide soarta războiului. Dacă trupele ei n-au intrat încă în Valahia, aceasta se explică doar prin faptul că ea aşteaptă răspunsul împăratului Rusiei. După cum se anunţa într-o telegramă, Gorceakov a şi sosit la Viena, aducînd un răspuns nefavora­ bil. Cererile Austriei şi Prusiei trimise la 3 iunie au fost pu­ blicate pentru prima oară în „Kolnische Zeitung " 171 • Princi­ palele puncte din cererile Austriei sînt următoarele : „Impăratul Rusiei, cîntărind cu inţelepciune toate considerentele ce i-au fost prezentate, va ţine seama de importanţa pe car e împă­ ratul Austriei o atribuie opririi înaintării armatelor ruse dincolo de Dunăre şi obţinerii de la împăratul Rusiei a unor indicaţii precise in legătură cu termenul - sperăm, nu prea îndepărtat - cînd va în­ ceta ocupaţia Principatelor dunărene. Impăratul Nicolaie, nu ne n­ doim de acest lucru, doreşt e pacea ; el va găsi deci mijloacele nece­ sare pentru a pune capăt unei situaţii care, pe zi ce trece, devine tot mai mult o sursă de tulburări intene pentru Austria şi Germania. Sîntem convinşi că el nu va dori ca, prin menţinerea ocupaţiei pe un termen nelimitat sau subordonînd evacuarea Principatelor dunărene unor condiţii inacceptabile pentu noi, să silească pe împăratul Franţ­ Iosif să ia el însuşi măsuri pentru apărarea intereselor sale, care în actuala stare de lucruri sint ameninţate de un pericol atît de mare".

Nota prusiană, menită să sprijine „cererile" austriece 172, se încheie astfel : „Regele nădăjduieşte că împăratul va consimţi să discute pro­ blema în litigiu în condiţii care să permită găsirea unei soluţii prac­ tice, pentru a înlesni rezolvarea ei satisfăcătoare prin determinarea şi stabilirea unor limite precise n cadrul cărora să se desfăşoare ac­ ţiunile ambelor părţi. De aceea augustul nostru suveran speră că acest demers va fi primit corespunzător năzuinţelor car e au stat la baza lui şi că în urma răspunsului împăratului Rusiei, pe care noi şi cabinetul de la Viena ii aşteptăm cu un mare interes, explicabil prin impor-

Karl Marx tanţa lui, regele va fi scutit de necesitatea dureroasă ce-i este impusă de datoria şi de obligaţiile sale".

Hess, comandantul suprem al Armatei de est, intenţio­ nează să-şi stabilească cartierul general la Cernoviţî, Ziarul vienez „Soldatenfreund" publică următoarea biografie a ge­ neralului Hess : „Feldmareşalul von Hess s-a născut la Viena în 1788 ; în 1805 a intrat ca sublocotenent în Regimentul Giulay, la sfîrşitul anlui 1815 era locotenent de stat-major, iar în 1822, fiind avansat locotenent-co­ lonel, a fost numit intendent militar la Turin. In 1829 ajunge colonel, iar în 1831 ofiţer de intendenţă al corpului de armată mobil din Ita­ lia de nord. In 1842 obţine gradul de general-locotenent şi în 1848 este nmit şeful statului„major al armatei lui Radetzky. El est e autorul planului campaniei asupra Mantuei, Curtatonei şi Vicenzei în 1848, precm şi l planului scurtei campanii din 1849 care s-a terminat cu lupta de la Novara".

In legătură cu intenţiile făţiş recunoscute ale Austriei de a ocupa Valahia, voi reproduce cele spuse chiar de ziarele austriece. „Frankfurter PostzeHung" , organ al ambasadei austriece pe lingă Dieta federală, remarcă : „Datorită poziţiei sale geografice, Austria este obligată să spriJme cu toată hotărîrea restabilirea păcii, despărţind în mod efectiv, prin ocuparea Principatelor dunărene, părţile beligerante şi ocupînd punc­ tele cele mai importante situate intre ele. Dacă ruşii se vor retrage peste Prut, turcii şi aliaţii lor nu vor mai putea trece peste Dunăre. Totodată, dacă luăm în consideraţie faptul că fiecare dintre părţi a căpătat o oarecare experienţă şi s-a lepădat de unele iluzii" (ruşii de iluzia superiorităţii lor militare, iar puteril e maritime de iluzia atot­ puterniciei flotelor lor), „este limpede că situaţia actuală face ca re­ luarea tratativelor de pace să fie aproape inevitabilă".

La rîndul său, ziarul „Lloyd" relevă : „Teritoriul disputat, şi anume Principatele dunărene, a r f i pus sub protecţia unui stat neutru. Armata turcă n-ar putea, în acest caz, să ocupe poziţii pe malurile Prutului. Un mediator înamat ar ocupa o oziţie între trupele puterilor apusene şi acelea ale Rusiei şi ar pre­ veni ciocnirea lor în Principatele dunărene. In felul acesta s-ar ajunge efectiv la un amistiţiu pe cel mai important teatru de operaţii mili­ tare. Dacă mai există într-adevăr vreo posibilitate de pace, această măsură va duce la apropierea ei. Nici la Petersburg şi nici în altă parte nu mai poate exista vreo îndoială că, luînd hotărîrea d e a ocupa Principatele dunărene, Austria a umărit asigurarea păcii şi că această hotărîre reprezintă totodată ultimul pas posibil în vederea prevenirii unui război general".

mănunte in legătură cu insurecţia de la Madrid

Şi, în sfîrşit, un articol foarte interesant în acest gen g ă­ sim în ziarul „Spenersche Zeitungu 173, care apare la Berlin : „Se confimă că ambasadorii celor patru mari puteri vo r ţine încă conferinţă la Viena, în primul rînd pentru a lua cnoştinţă d e con­ venţia încheiaă între Austria şi Poartă şi a declara că această con­ venţie este în concordanţă cu protocoalele anterioare ale conferinţei şi, în al doilea rînd, pentru a se ajunge la o înţelegere cu privire la modificarea principiilor stabilite prin protocolul de la Viena din 9 apri­ lie, în aşa fel încît să sevească drept bază pozitivă viitoarelor a cţiuni preliminare menite să ducă nu la război, ci la pace". o

Intre timp, Austria, profitînd de aceste împrejurări, a în­ tocmit proiectul unui nou împrumut, ale cărui condiţii pu­ blicate în mod oficial sînt următoarele : „1. Suma împrumutului se stabileşte aproximativ între 350.000.000 şi 500.000.000 de florini. Dacă subscrierle vor atinge această sumă, plăţile se vor efectua în decurs de 3, 4 sau 5 ani, în funcţie de suma subscrierii. 2. Preţul de emisiune este fixat la 95 în bilete de bancă. 3. Dobînda trebuie să fie de 5 % şi se plăteşte în monedă metalică. 4 . Subscrierea nu are un caracter forţat ; guvenul imperial, prin intermediul autorităţlor existente în toate provincile, va face apel la patriotismu! cetăţenilor statului. 5. Imprumutul va fi folosit pentru achitarea către bancă a dato­ riei pubice în smă de circa 80.000.000, în scopul de a se restabili cusul biletelor de bancă. Restul" (este o idee ingenioasă să numeşti rest patru cincimi din întreaga sumă) „va servi drept sursă de com­ pletare a bugetelor pe anii viitori".

Ziarul „Lloyd" ne asigură, fireşte , că această grandioasă operaţi2 financiară, în felul cum a fost proiectată acum (şi se poate spune, nu pentru prima oară !), va pune capăt o dată pentru totdeauna deprecierii actuale a valutei austriece. Ci­ titorii îşi vor aminti că acest pretext a fost invocat la con­ tractarea aproape a fiecărui împrumut austriac din acest se­ col. In această grandioasă operaţie există totuşi cîteva puncte care, poate, nu le-au s ărit în .ochi, întrucît au fost omise cu grijă în comunicatul reprodus mai sus. In legătură cu aceasta, ziarul „Globeu de ieri seară scria următoarele : „Acest împrumut va fi un împrumut naţional, căci fiecare contri­ buabil va trebui să subscrie la împrumut proporţional cu totalul im­ pozitelor pe care le plăteşte. La început se va recurge la constrînge­ rea morală, iar apoi şi la constrîngerea directă. De aceea, în fapt, această măsură echivalează cu introducerea unui impozit suplimen­ tar, făgăduindu-se că suma respectivă va fi restituită".

Este interesant ce mare asemănare există între această operaţie, atît în ceea ce priveşte expunerea de motive cit şi

346

Kal Max

în ceea ce priveşte modul de înfăptuire a ei şi ultimele de­ crete spaniole care au fost preludiul revoluţiei. In ultimul meu articol * am atras atenţia cititorilor noştri asupra drepturilor şi situaţiei poporului valah, dezminţind afirmaţia că diferendele diplomatice s-au produs ca urmare a încălcării acestor drepturi. In ziarul parizian „Le Siecle" 174 a apărut de curînd un raport al d-lui Barbu Bibescu, prefect de Mehedinţi, în Valahia Mică, adresat ministrului afacerilor externe al Porţii. Auzim, în sfîrşit, o voce care se ridică în apărarea poporului Principatelor dunărene, faţă de soarta căruia „apărătorii civilizaţiei" manifestă o indiferenţă atît de ruşinoasă. Raportul începe cu comunicarea că, „pentru a se răzbuna împotriva rezistenţei pasive opuse de po­ porul complet dezarmat, ruşii, n timpul retragerii lor din Valahia Mică, s-au dedat la cele mai dezgustătoare atrocităţi şi distrugeri. Au luat cu ei întreaga vistierie, pecetele şi arhivele administraţiei, precum şi obiectele bisericeşti. Inainte de plecare au înjnghiat vitele car e au scăpat de la nenumăratele rechiziţii anterioare, dar nu le-au dus cu ?i, ci le-au 1ăsat să putrezească, şi au făcut acest lucru numai pen­ tru ca poporul să simtă toată cruzimea şi ura lor".

In legătură cu zvonurile care circulau pe atunci despre o apropiată intrare a austriecilor în Valahia, d-l Bibescu ob­ servă că „o armată străină, chiar şi cea mai binevoitoare, constituie întotdeauna o povară pentru ţara pe care o ocupă". E l spune că Valahia nu are nevoie de austrieci , că ea este în stare şi singură să furnizeze 50.000 de ostaşi instruiţi şi dis­ ciplinaţi. In fiecare dintre cele 1 7 judeţe ale Valahiei există în momentul de faţă cîte 3.000 de j andarmi, paznici de pădure, vînători şi foşti soldaţi, care nu au nevoie decît să li se dea arme pentru ca, la primul semnal, să pornească atacul împo­ triva ruşilor. El îşi încheie raportul cu următoarel e cuvinte : „Nu ne lipsesc decît armele ; dacă în arsenalele dv. nu aveţi arme suficiente, la numeroasele fabrici din Franţa, Anglia şi Belgia ele se găsesc în cantităţi mari şi noi sîntem gata să plătim pentru ?le. D aţi-ne arme şi încă o dată arme, excelenţă, şi în mai puţin de trei luni nu va mai rămîne nici n rus în Principatele dnărene, iar lnalta Poartă va avea la dispoziţie 100.000 de romîni, care tind cu tot atîta ardoare ca şi osmanlîii să alunge şi să pdepsească pe duş­ manul lor comun, pe duşmanul lor de neîmpăcat".

Bietul prefect de Mehedinţi nu-şi dă seama că Austria îi ţine pe valahi sub ocupaţia ei tocmai pentru a-i împiedica *

Vezi volumul de faţă, pag. 32-332.

-

Nota red.

Amănunte în legătură cu insurecţia de la Madrid

347

să se înarmeze şi a nu le permite ca, unindu-se cu osmnlîii, să-i alunge şi să-i pedepsească pe ruşi. După cum comunică ziarele cocknei *-lor, sir Charles Na­ pier încearcă să-i ademenească pe amiralii ţarului din Kron­ stadt şi să-i facă să părăsească adăpostul, unde, îndărătul zi­ durilor de granit, ei „tremură" în faţa flotei anglo-franceze. Dar de ce nu-şi părăsesc marinarii englezi adăposturile lor de lemn pentru a lupta cu ruşii în elementul acestora, pe uscat ? Trebuie să remarcm că, în pofida lăudăroşeniilor engleze, ruşii au ieşit din Sevastopol şi „�u avariat" vasul „Furious " . Baraguay d'Hilliers a fost numit comandant al unei divizii trimise în Marea Baltică şi care urmează să se îmbarc e la 1 4 iulie. Anglia trebuie să asigure transportul a 6.000 de oa­ meni. Acelaşi număr de trupe şi o baterie de cîmp se vor îmbarca pe vase franceze. Dacă la acestea adăugăm infante­ ria marină, aflată sub comanda colonelului Fieron, efectivul întregii divizii baltice se va ridica la 13.000-14.000 de oa­ meni. Totodată la Marsilia îmbarcările de trupe pentru Ma­ rea Neagră n-au încetat încă ; după cum se vede, procesul de dezarmare a Franţei n-a atins încă gradul de „securitate " dorit. Scris de K. Marx la 7 iulie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.136 din 21 iulie 1854 Semnat

*

-

:

Karl

Marx

poporului londonez.

-

Nota trad.

Se tipăreşte după apărut n ziar

textul

Tradus din limba engleză

�48

Karl Marx •

Agitaţie în Italia. - Evenmentele dn Spania. Poziţia statelor gemane. - Judecătorii englezi Londra, vineri 14 iulie 1854

Sir Charley * s-a întors foarte liniştit de la Kronstadt fără să fi suferit pierderi - morţi sau răniţi -, în afară de ciţiva dintre neîfricaţii săi marinari care au pierit de holeră. Pen­ tru a menţine buna dispoziţie a publicului urmeaz ă să se re­ pete acum aceeaşi farsă în faţa Sevastopolului : în apropiere de Odesa au şi fost văzute 50 de vase ale flotei aliate, „luînd direcţia" spre acest punct. Imbarcarea trupelor franceze la Calais, care fusese fixată pentru astăzi, a fost amînată pentru 20 iulie, pentru a se aş­ tepta, după cite se spune, să se lămurească situaţia în legă­ tură cu evenimentele din Spania. Generalul Budberg a silit populaţia Principatelor dună­ rene să adopte o moţiune în care îşi exprimă recunoştinţa faţă de împăratul Nicolaie pentru ocuparea ţării şi apărarea ei de „turcii cruzi şi barbari" . Vasul „Eufrat" , care a părăsit Constantinopolul la 5 iulie şi a sosit la 1 3 iulie la Marsilia, ne aduce ştirea importantă că Dobrogea n-a fost nicidecum evacuată de ruşi şi că „ilustrul" ghinionist ** Reşid-paşa a fost numit din nou în postul de ministru al afacerilor externe. Din Cracovia s-a anunţat la 8 iulie că prinţul Paskevici a sosit la castelul de la Gomel, situat pe domeniile sale din Litua­ nia, şi că nu va mai lua parte la campania actuală. După cum am mai aflat, s-a renunţat nu numai la serviciile lui, dar şi l a planul lui de campanie ; această ştire este cu atît mai verosi­ milă, cu cit trupele ruseşti, care au început să se retrag ă spre Moldova, s-au pus din nou în mişcare sub comanda prinţu-

* - amiralul Charles Napier. Nota red. •• Joc de cuvinte, bazat pe consonanţa dintre „wretched" - ghi­ nionist - şi Reşid. Nota red. -

Agitaţie în Italia. - Evenimentele n Spania

lui Gorceakov, despre care se spune că ar strînge forţe im­ portante în faţa Bucureştiului. In momentul de faţă trupele ruseşti sînt dispuse astfel : arip a lor dreaptă, aşezată pe cursul superior al Ialomiţei, se întinde pînă la Alpii Transilvaniei, unde, cu 24 de piese de artilerie grea, ţine în stăpînire trecă­ toarea Timiş ; centrul lor ocupă intervalul dintre Focşani şi Bucureşti ; aripa lor stingă, de sub comanda lui Liders, sta­ ţionează în apropiere de Brăila, iar extrema stingă, de sub comnda lui Uşakov , se află în Dobrogea. După ultimele ştiri primite de pe teatrul de operaţii, im­ portante forţe turceşti (40.000 de oameni, dintre care 1 2.000 aliaţi) au trecut Dunărea şi au ocupat Giurgiul. Ziarele fran­ ceze anunţă că o mică localitate rusească de la gurile Sulinei a fost bombardată de nave ale flotei aliate şi distrusă ; e drept că această ştire trebuie mai curînd primită cu aceeaşi re­ zervă ca şi povestea despre a doua bombardare şi distrugerea fortăreţei B.omarsund de la Marea Baltică. Operaţiile mare­ şalulu i Saint-Arnaud în Orient au provocat, se pare, unele te­ meri la palatul Tuilerii, în sensul că ele ar putea să capete o prea mare amploare. In orice caz, se spune că guvernul fran­ cez a trimis un inspector-şef, desigur un specialist în pro­ bleme financiare, care să tempereze acest exces de zel (son exces de zele). In Italia, şi guvernul, şi poporul au fost cuprinşi de o agi­ taţie ciudată. Generalul L a Marmora, ministrul de război al Piemontului, a .ordonat să se creeze tabere militare în Savoia, la St.-Maurice, Alessandria şi chiar pe insula Sardinia. Un mare număr de soldaţi aflaţi în concediu nelimitat au fost chemaţi sub arme. Totodată se completează proviziile fortă­ reţelor Alessandria şi Casale. Pe de altă parte, mareşalul Radetzky a dat şi el ordin să fie creată o tabără militară în­ tre Verona şi Volta, unde un număr de peste 20.000 de sol­ daţi sînt instruiţi zilnic în vederea unui războ i de hărţuială (petite guerre). La Codo.o, Casale, Pusterlarzo şi în alte cîteva oraşe din Lombardia au avut loc dezordini provocate de scumpetea produselor alimentare. Vreo 200 de persoane au fost arestate şi trimise la Mantua. Dup ă cum reiese din unele scrisori primite de la Neapole, în acest oraş s-au operat numer,oase arestări ; acelaşi lucru s-a petrecut şi în Sicilia, unde a fost băgat la închisoare fiul contelu i Caraffa. Regele­ bombă * ia măsuri excepţionale de înarmare pe uscat şi pe apă. E l a dat ordin ca, pentru orice eventualitate , fortăreaţa *

-

Ferdnand al Ii-lea.

-

Nota red.

350

Karl Marx

Gaeta să fie pusă pe picior de război. El a declarat că în în­ treaga Europă bîntuie ciuma, şi de aceea pentru toate vasele care sosesc a fost introdusă o carantină severă. Toate vasele venite din P.ortugalia, Glasgow şi Regatul Sardiniei sînt su­ puse unei carantine de 10 zile, iar cele din Toscana şi Statul roman unei carantine de 7 zile. Intrucît anterior au fost in­ troduse restricţii similare pentru aproape toate celelalte state, sosirea nestînjenită a unui vas constituie o rară excep­ ţie. Corespondenţa străină sosită pe calea uscatului este su­ pusă tuturor măsurilor de precauţie care se iau faţă de ţările unde bîntuie ciuma. Comunicaţiile cu Statul papal continuă să se desfăşoare prin Montecassino şi Sora, precum şi prin munţii Abruzzi, dar probabil că în curînd un cordon sanitar va fi stabilit de-a lungul întregii frontiere. Ultima poştă care era aşteptată de la Madrid, prin Bor­ deaux, nu ajunsese încă pînă ieri seară la Paris. Se anunţă că trupele regale continuă să-i urmărească pe răsculaţi , că i-ar fi ajuns din urmă şi că sînt pe punctul de a-i nimici. La început ni s-a spus că răsculaţii fug în Estremadura, inten­ ţionînd să ajungă la graniţa portugheză. Acum aflăm că ei se află în drum spre Andaluzia, ceea ce denotă că răsculaţii nu sînt prea grăbiţi să-şi părăsească patria. Din unele scrisori particulare s-a aflat că generalul Serrano, în fruntea unui nu­ măr de 300 de cavalerişti, s-a alăturat răsculaţilor ; „Gaceta" însă pretinde că s-ar fi alăturat numai el. La Madrid circulă zv.onul că regimentul regelui (del Rey) a trecut de partea răsculaţilor. Corespondentul ziarului 11Morning Chronicle " adaug ă că î n afară d e aceasta l i s-au mai alăturat 200 d e ofi­ ţeri din toate armele, mai multe companii din regimentele staţionate la Toledo şi două batalioane de voluntari din Ma­ drid. „Gaceta " anunţă că divizia care a primit ordin să-i ur­ mărească pe răsculaţi .a părăsit Madridul în seara zilei de 5 iulie, fiind formată din trei brigăzi de infanterie, una de cavalerie, două baterii de artilerie, o companie de genişt i şi un detaşament de muncitori ai departamentului de război. Divizia a pornit sub comanda generalului Vista Hermosa, care însă a fost înlocuit a doua zi cu generalul Blaser, mi­ nistrul de război. Printr-un decret regal din 7 iulie, generalul San Român a fost numit temporar în postul de ministru de războ i pentru durata absenţe i generalului Blaser. „Gaceta " anunţă că divizia menţionată mai sus a ajuns la Tembleque ş i că înaintează spre Ciudad-Real prin valea rîului Guadiana. 1n aceeaşi zi, Blaser a adresat o proclamaţie către soldaţii şi

Agitaţie în Italia. - Evenimentele n Spnia

35t

subofiţerii armatei răsculaţilor, chemîndu-i să se întoarcă sub drapel şi făgăduindu-le, în numele reginei, iertare deplină. In „Messager de Bayonne " citim următoarele : „Potrivit ultimelor ştiri pe care le-am primit, generalul O'Don­ nell a înaintat spre Valdepeias. Avangarda armatei regale a fost concentrată n regiunea Tembleque. Generalul O'Donnell foloseşte timpul liber pentru instruirea micii sale armate care se compune din 2.000 de cavalerişti, 6 tunuri şi 800 de infanterişti".

Proclamaţia lui O'Donnell se deosebeşte de cea a lui Dulce : prima invocă constituţia din 1 837 176, iar a doua ve­ chiul drept castilian de răscoală împotriva monarhilor care s-au făcut vinovaţi de călcare a jurămîntului prestat la înco­ ronare. Un element nou îl constituie formarea unor detaşa­ mente de luptători de guerilă republicani la Valencia. Din­ tr-o ştire care poartă data de 6 iulie reiese că mai multe oraşe şi sate, printre care Alura, Jâtiva şi Carlet, s-au răsculat îm­ potriva guvernului. Orozco, colonel în retragere, a pătruns în această din urmă localitate în fruntea unui detaşament înarmat , a confiscat toate armele de foc şi a lansat o procla­ maţie către locuitori prin care îi cheamă să se alăture miş­ cării. Guvernul a trimis detaşamente d e cavalerie, infanterie şi gardă civilă pentru înăbuşirea răscoalei din Valencia. „L'Independance belge" prezintă o versiune cu totul nouă cu privire la nota pe care Rusia a adresat-.o Austriei şi Pru­ siei 176 • Dupi cum relatează acest ziar, care poate fi conside­ rat ca un moniteur particular al foştilor diplomaţi ruşi din Bruxelles, nota rusă n-a fost adresată direct guvernului aus­ triac, ci prinţului Gorceakov, care a remis o copie d-lui de Buol şi şi-a exprimat cu acest prilej speranţa că Austria, ce­ rind ruşilor să evacueze Principatele dunărene, n-a urmărit în realitate altceva decît să propună un armistiţiu, c ăci ea, bineînţeles, nu putea dori ca trupele ruse aflate în retragere să fie expuse unui atac al forţelor aliate. Prin urmare, Austria nu putea să aibă în vedere altceva decît declararea armisti­ ţiului. Turcii, englezii şi francezii ar trebui, în consecinţă, să se abţină de la orice acţiune ofensivă şi de la orice noi manifestări ostile împotriva Rusiei. In ce priveşte evacuarea Principatelor dunărene de către trupele ruseşti, în notă se subliniază că Rusia, în orice caz, trebuie să-şi menţină în aceste provincii anumite puncte strategice pînă ce va fi în­ cheiată pacea, căci altfel ar i pusă într-o situaţie prea dez­ avantajoasă faţă de armatele aliaţilor. Pe de altă parte, nota neagă că Rusia ar avea intenţia să creeze, printr-o asemenea

252

rl Mx

ocupare strategică, o ameninţare pentru Austria. Pornind de la aceste premise, în notă se arată că Rusia este gata să în­ ceapă noi tratative de pace pe următoarele baze : integrita­ tea Imperiului otoman, la care guvernul rus n-a intenţionat niciodată să atenteze ; egalitate între supuşii creştini şi mu­ sulmani ai Porţii, aşa cum se prevede în protocolul de la 9 aprilie, în sfîrşit revizuirea convenţiilor cu privire la strîmtori. Nota admite un protectorat comun al puterilor asupra creşti­ nilor din Turcia ; dar în ceea ce priveşte protectoratul rus asupra creştinilor ortodocşi, „lndependance " recunoaşte că în notă sînt adăugate cîteva fraze vagi care oferă suficiente po­ sibilităţi de interpretări diferite. Prinţul Gorceakov, relatează z iarul, a adoptat un ton şi mai conciliant chiar decît nota. Depeşa sa nu este ultimul cuvînt al Rusiei ; el este împuter­ nicit să meargă mai departe dacă există speranţa de a con­ vinge Austria să înceapă noi tratative. La 9 iulie însă, cabi­ netul de la Viena nu ajunsese încă la nici o hotărîre. „In prezent - scrie „Independance", sau mai exact, baronl Brun­ nov - nu trebuie să închidem ochii asupra faptului că, oricare ar i intenţiile Petersburgului, va fi suficient să se producă un sngur n­ cident, o acţiune militară oarecare, de pildă un atac împotriva Kron­ stadtului sau, ceea ce este mai probabil, împotriva Sevastopolului , ori chiar ocuparea insulelor Aland de către trupele anglo-franceze, pen­ tru ca aceste intenţii să te schimb e şi pentu ca precumpănirea s-o aibă partidul care se opune oricăror concesii".

In orice caz, Prusia este mulţumită de aceast. notă rusă, pe care o consideră ca un mijloc de a relua tratativele şi de a împiedica pe austrieci să intre în Valahia. Chiar şi „Le Mo­ niteur" recunoaşte că noile ezitări ale curţii de la Viena au fost provocate de obiecţiile Prusiei împotriva aceste i acţiuni a austriecilor. Pe de alt ă parte, după cum relateaz ă ipocritul „Morning Chronicle " , „la Berln s e afirmă că obligaţia condiţională, Pe care şi-a asu­ mat-o curtea prusiană, de a apăra teritoriul austriac de orice invazie inamică îi dă dreptul să protsteze împotriva oricărei noi provocări din partea Rusiei".

In afară de aceasta, se ştie că acordul dintre Austria şi Prusia 177 a fost redactat în aşa fel încît să permită fiecăreia dintre cele două puteri să-şi întrerupă operaţiile militare pînă ce se va convinge de necesitatea măsurilor militare pre­ conizate de cealaltă. De aceea, Austria, chiar dacă se declar ă gata de .o acţiune comună cu puterile occidentale, totuşi, în

Agitaţie în Italia. - Evenimentele n Spania

353

urma obiecţiilor ridicate de Prusia, poate să fie nevoită să renunţe. In ce mă priveşte, sînt convins că toate aceste even· tualităţi au fost din timp examinate în comun de cele trei puteri nordice şi că noile dificultăţi pe care le intîmpină Austria nu au nici ele alt scop decît acela de a da ocupaţiei Valahiei de către Austria aparenţa unei lupte eroice împo­ triva Rusiei. Nu este exclus ca un mic simulacru de război, în genul războiului austro-prusian din 1 850, să fie prevăzut de acest acord, deoarece el ar face ca Austria să aibă un cu· vînt mai greu de spus la încheierea păcii. Trebuie să rele· văm că „Oesterreichische Correspondenz" 178 declară cate· goric că Austria este de acord cu politica puterilor occiden· tale în toate punctele, cu excepţia punctului privitor la o eventuală încălcare a actualelor hotare ale Rusiei. Pentru a aprecia poziţia Austriei este important să ne în· dreptăm atenţia asupra protestului guvernului Serbiei împo­ triva ocupaţiei austriece 179, prezentat acum Camerei conu· nelor în urma unei interpelări din 22 iunie. Acest protest a fost adresat de guvernul sîrb Inaltei P.orţi. El începe prin constatarea că, „dup ă cum Austria considera guvenul Ser· biei a i în relaţii mai bune sau mai proaste cu Rusia sau cu Turcia , ea îşi schimba şi atitudinea faţă de Serbia, făgăduin· du-i în permanenţă să-i dea tot sprijinul pentru apărarea ho­ tarelor principatului împotriva oricărui atac duşmănos" . Apoi Ia graniţele Serbiei au fost concentrate forţe importante. Gu· vernul sîrb a cerut lămuriri „cabinetului de la Viena, în mod direct, şi !naltei Porţi, în mod indirect, cu privire la scopul şi semnificaţia acestor mişcări de trupe ale Austriei " . Austria a dat un răspuns evaziv, îni timp ce Poarta şi reprezentanţii puterilor occidentale la Constantinopol au declarat că nu ştiu nimic despre scopul urmărit de demonstraţia austriacă şi chiar păreau să împărtăşească neliniştea şi îndoielile gu­ venului Serbiei. „Paşa de la Belgrad a rămas fără instruc­ ţiuni sau, mai exact, avea aceleaşi vechi instrucţiuni potrivit cărora trebui a să considere orice intervenţie militară a Aus· triei în Serbia ca pe un act duşmănos îndreptat împotriva Imperiului otoman însuşi şi pe care trebuia să-l respingă cu cea mai mare hotărîre ". Intrucît Austria părea să încline tot mai mult de partea puterilor occidentale, reprezentanţii ei de la Belgrad au început să facă declaraţii liniştitoare în ceea ce priveşte intenţiile ei. Totodată, cabinetul de la Viena a dat asigurări guvernului sîrb că respectivele măsuri militare nu au nicidecum un caracter duşmănos faţă de Serbia ; că Austria 23

-

Ma::-ngels, Opere, voi.

Ul

3M

rl Mx

nu doreşte decît să-şi apere propriile ei hotare ; că ea va in­ terveni în Serbia numai în cazul cînd trupe ruseşti vor intra pe teritoriul acesteia sau dacă va izbucni acolo o rebeliune împotriva puterii legale ; că, aşadar, chiar şi în acest caz din urmă, intervenţia ei ar avea un caracter prietenesc şi scopul ar fi să vină în ajutor guvernulu i şi puterii legale. Asigurările date de Austria nu au reuşit să liniştească guvernul sîrb. Acesta vedea că Austria, pe de o parte, are pretenţia de a juca rolul de arbitru şi, pe de altă parte, acţionează în mod izolat sub pretextul că doreşte să vină împreună cu puterile occidentale în ajutorul Imperiului otoman. In sfîrşit, guver­ nul Serbiei bănuia Austria de intenţia de a provoca ea însăşi tulburările pe care pretindea că est e atît de dornică să le preîntîmpine. Intrucît pregătirile militare ale Austriei luau cu fiecare zi un caracter tot mai ameninţător, guvernul sîrb, de acord cu Izet-paşa, a făcut demersuri energice la Viena şi la Constantinopol pentru a zădărnici orice combinaţii în urma cărora Austria ar putea să devină arbitrul destinelor actuale ale Serbiei. Iată de ce Azis-paşa a fost trimis mai întîi la Viena, iar acum se află la Constantinopol. Totodată au fost luate, în înţelegere cu reprezentanţii turci, toate măsurile necesare pentru apărarea ţării. Austria invocă două motive care ar putea determina intervenţia ei în Serbia : 1) intrarea ruşilor şi 2) izbucnirea unei răscoale în Serbia. Primul este absurd, deoarece teatrul operaţiilor militare se află prea de­ parte de Serbia, iar dacă ruşii ar încerca să pătrundă în Ser­ bia, trupele sîrbe şi turceşti ar fi întru totul suficiente pentru a le da o ripostă. Dacă ar fi nevoie de trupe ajutătoare, Ser­ bia ar prefera alte trupe celor austriece. „Poporul sîrb nutreşte faţă de Austria o asemenea neîncredere, ca să nu spunem ură, incit orice sîrb ar privi pe dată intrarea au­ striecilor în Serbia ca pe o mare primejdie şi ca pe o mare nenoro­ cire, şi toate eforturile sîrbilor ar fi îndreptate spre lupta împotriva trupelor austriece ; întreaga energie a naţiunii ar fi canalizată îm­ potriva acestui inamic, care a întruchipat întotdeauna politica hră­ păreaţă şi egoistă promovată de Austria faţă de Serbia sub pretextul că-i oferă protecţie".

Cit priveşte izbucnirea unor răscoale în ţară, ele nu sînt de temut decît ca urmare a unei intervenţii austriece. Serbia va rămîne totdeauna loială faţă de Poartă. „Tot ce cere guvernul sîrb este ca !nalta Poartă să-l onoreze şi de acum înainte cu aceeaşi încredere ca şi pînă acum şi ca Serbia să nu fie lăsată să aj ungă sub ocupaţie austriacă, ceea ce ar constitui

Agitaţie în Italia. - Evenimentele din Spania

355

începutul unor nenorociri incalculabile. Cu această condiţie, guvenul sîrb îşi asumă deplina răspundere pentru menţinerea ordinii şi a liniştei publice în Serbia".

Din acest protest al Serbiei se vede totodată cit se poate de clar entuziasmul cu care aşteaptă poporul valah intrarea austriecilor în Valahia. Atitudinea neutră sau, mai exact, ostilă a statelor mici faţă de Anglia nu are nimic surprinzător pentru cei care au urmărit actualele ei operaţii militare împotriva Rusiei, expe­ diţiile de jaf ale flotei engleze în Marea Baltică şi măsurile luate pentru a face ca trupele de la Vama să fie incapabile de a participa la operaţii militare ; căci pînă şi detaşamentele sanitare mobile ale trupelor britanice din Turcia au fost ex­ pediate abia acum din Southampton pe vasul „Himalaya" . De aceea Suedia şi-a anunţat hotărîrea definitivă de a rămîne neutră şi de a se abţine de la orice măsuri comune cu pu­ terile occidentale ; Danemarca şi Olanda, ca membre ale Con­ federaţie i germane 1 80, nu s-au declarat de acord cu comuni­ catul austriac din 24 mai decît cu rezerva categorică c ă singurul lui scop este menţinerea neutralităţii absolute şi restabilirea păcii. D-l Jardine, judecător de pace în Bow Street, a judecat un caz 181 care a stînit la Londra infinit mai multă senzaţie de­ cît discursul ţinut de Bonaparte la Boulogne sau glorioasa retragere a lui Charley de la Kronstadt. Un german, pe nume dr. Peitman, după ce a stat închis 4 zile, a fost adus sub es­ cortă în faţa judecătorului ca fiind alienat mintal şi neputînd, din această cauză, să fie lăsat în libertate. D-l Reynolds, in­ spector judecătoresc, a cerut ca publicul şi reprezentanţii pre­ sei să păr ăsească sala, şi deci procesul s-a desfăşurat în cel mai strict secret, în cabinetul personal al judecătorului. D-l Otway, membru al Camerei comunelor şi prieten al acu­ zatului, a protestat cu indignare că nu i se dă posibilitate a să asiste la proces şi, în cele din urmă, a primit încuviinţarea de a asista ; de asemenea, un avocat, d-l Lewis, a cerut şi a obţinut să fie admis ca apărător al acuzatului. D-l Lewis a întrebat de ce a fost dr. Peitman închis timp de 4 zile într-o celulă pentru delincvenţi fără a fi fost interogat de vreun ju­ decător. D-l Jardine a răspuns că i-au fost prezentate certifi­ cate, semnate de doi medici, care atestă că acuzatul este alie­ nat mintal şi, în consecinţă, el este nevoit să-l trimită la un sanatoriu pentru alienaţi. D·l Lewis s-a oferit să prezinte cer­ tificate care să dovedească contrarul, dar d-l Jardine a respins 23*

356

Karl Marx

examinarea oncaror propuneri menite să ducă la amînarea procesului, întrucît el trebuie să acţioneze pe baza docu­ mentelor ce i-au fost prezentate. D-l Lewis a declarat atunci că va face apel la o instanţă superioară, unde cazul va fi examinat fără idei preconcepute şi unde vor fi ascultate am -· bele părţi. Pînă atunci el şi-ar sfătui clientul să nu răspundă la întrebări, deşi judecătorul i-o va cere. D-l Otway a pro­ testat împotriva caracterului ex parte * al întregii proceduri şi a declarat că va pune cazul în discuţia Camerei comunelor, ţinînd seama de împrejurările întemniţării preventive a d-rului Peitman şi ale trimiterii sale la un sanatoriu pentru alienaţi. Acuzatul a fost trimis din nou la Colney Hatch * *. Citez acum declaraţia d-lui Percival, medicul care l-a eli­ berat de curînd pe d-rul Peitman de la Bedlam **, declaraţie publicată azi în „Morning Advertiser" : „D-rul Peitman, un profesor german, şi-a făcut studiile la Bonn, Berlin· şi Halle. El este fiul unui ofiţer din Hanovra, care a luptat pentru George al Iii-lea şi a murit în serviciul militar, şi fiul vitreg al baronului Rippert, un landrat prusian. A venit în Anglia u aproape 30 de ani în urmă şi, făcînd cunoştinţă în scurt timp cu sistemul de învăţămînt nepermis de defectuos practicat în şcolile şi colegiile noastre cu caracter de castă, el a plecat la Oxford şi la Cambridge pentru a ţine acolo prelegeri pe această temă. In 1835 el a fost reco­ mandat marchizului de Normanby, sub protecţia căruia a plecat în Irlanda. Intrucît lady Normanby găsise între timp un educator pentru lordul Mulgrave, ea l-a recomandat pe d-rul Peitman unui nobil irlan­ dez care l-a angajat ca educator al celor doi fii ai săi. Şapte luni mai tî.iu a ieşit la iveală că fiul cel mai mare nutrea o profundă afec­ ţiune faţă de o fată în casă, de fel din Saxonia, care a rămas însărci­ nată. Mama băiatului s-a adresat d-rului Peitman, rugindu-l s-o ajute să trimită fata înapoi în Gemania, dar doctorul a refuzat să se amestece în această poveste. El şi-a părăsit slujba şi a început să ţină prelegeri publice la Dublin ; în martie 1836 s-a trezit cu fata saxonă, care între timp născuse copilul pe moşia nobilului şi se afla într-o stare de mizerie neagră ; ea i-a spus d-rului Peitman că are de gînd să angajeze un avocat ca să-l dea în judecată pe fiul nobilului :are a sedus-o şi că el, Peitman, urmează să fie chemat ca martor. Atunci d-rul Peitman a hotărît să se adreseze colonelului Phipps, administratorul moşiei marchizului de Normanby, care era în relaţii foarte intime cu familia în seviciul căreia fusese el. D-rul Peitman s-a dus de cîteva ori la acest Phipps, fratele lui Nomanby şi actualul secretar al prnţului Albert, dar nu a căpătat nici un răspuns şi nici nu a fost primit. In cele din urmă el a fost chemat în faţa judecăto­ rului de pace din Dublin, d-l Studdert, care, pe baza mărturiei ace­ luiaşi Phipps şi fără să aibă nici o altă dovadă că d-rul Peitman ar fi tulburat ordinea publică, în mai 1836 l-a trimis pe acesta din urmă la un ospiciu. In timpul cînd lordul Nomanby era viceregele Irlandei,

* **

-

-

nilateral. - Nota trad. denumirea unui sanatoriu entu alienaţi.

-

Nota red.

Agitaie n Italia. - Evenimentele din Spa

357

Peitman a fost transferat la spitalul Dean Swift pe baza certificatului unui oarecare doctor Lytton, după părerea căruia nu exista vreun temei pentru a-l considera alienat mintal. Nouă luni mai tîrziu, d-rul Peitman a fost eliberat din spital datorită intervenţiei doctoului Dawson, decan al catedralei Saint Patrick, pe baza recomandaţiei căruia el a ţinut ulterior n curs de prelegeri în faţa societăţii regale din Dublin şi a fost invitat în familia lordului Fortescue. Cînd prin­ ţul Albert a sosit în Anglia, d-rul Peitman i sa adresat rugindu-l să-l numească bibliotecarul său şi să-i permită să-şi pună în aplicare reforma şcolară preconizată de el . După o convorbire îndelungată pe care d-rul Peitman a avut-o cu ducele de Sussex, acesta a dat dispo­ ziţie bibliotecarului său să-i permită lui Peitman accesul liber la biblioteca sa. După aceea d-rul Peitman a trimis cererea sa prinţului Albert, alăturînd diplomele sale şi 11 volume de scrieri publicate de el. Prinţul nu i-a dat nici un răspuns la cererea sa, şi d-rul Peitman a rugat, în cel e din urmă, ori să i se acorde o audienţ ă ori să i se resti­ tuie documentele. Cam pe atunci tînărul Oxford a tras asupra reginei, iar din Germania a sosit o femeie cu care prinţul fusese în relaţii intime în timpul şederii sale a Bonn, unde învăţase la acelaşi profe­

sor cu care a învăţat şi Peitman. La curte domnea o stare de nervo­ zitate, iar insistenţele doctorului Peitman au trezit bănuieli. Toate acestea i-au fost raportate ministrului afacerilor interne, marchizul de Normanby, împotriva căruia Peitman depusese o plîngere că a fost închis fără nici un temei într-un ospiciu din Dublin ; şi într-o bună dimineaţă, în iunie 1840, un poliţist în haine civile a fost trimis la locuinţa d-rului Peitman pentru a-l aduce la Whitehal. Lordul Nor­ manby l-a convocat pe fratele său, colonelul Phipps, pe baza mărtu­ riei căruia magistratul de serviciu a dat dispoziţie ca d-rul Peitma n să fie intenat la Bedlam, unde a stat 14 ani. Cît timp a stat acolo, com­ portarea lui a fost exemplară ; nici măcar o singură dată nu a trebuit să fie izolat şi nu i s-au dat nici un fel de medicamente. El s-a preocupat de îmbunătăţirea tratării bolnavilor şi a organizat lecţii pentru bolnavii care îşi puteau însuşi cunoştinţele predate de el. După ce a fost eliberat, urmînd sfatul prietenilor săi, el a adresat o petiţie reginei şi, sîmbăta trecută, întrucît socotea că acum îi este permis să meargă oriunde fără teama de a fi arestat, s-a dus la capela regală din palatul Buckingham, unde a asistat la serviciul divin, pentru a atrage asupra sa atenţia reginei. Şi acolo a fost din nou arestat".

Cititorii îşi pot da seama din acest exemplu cit de pri­ mejdios este în libera Anglie să provoci nervozitate la curte şi să fii iniţiat în scandalurile familiale ale virtuoasei aristo­ craţii engleze. Scris de K. Marx la 14 iulie 1854 Publicat în ziarul „New York D aily Tribune" nr. 4.142 dn 28 iulie 1854 Semnat

:

Karl

Marx

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleză

358

Karl Marx • Conferinţa de la Viena. - Imprumutul austriac . Proclamaţiile lui Dulce şi O'Donnell . Criza de guvern din Anglia Londra, marţi 18 iulie 1854

La 13 iulie a avut loc la Viena o conferinţă a cărei com­ ponenţă era oarecum diferită de aceea a ultimelor conferinţe celebre. Contele Buol, premierul Austriei, a oferit în ziua aceea un dineu în onoarea prinţului Gorceakov, ambasado­ rul Rusiei, care are misiunea să acopere poziţiile prinţului Gorceakov, comandantul suprem din Principatele dunărene. In afară de personalul legaţiei ruse au luat parte la acest di­ neu : contele Flemming, reprezentantul Prusiei în lipsa con­ telui Arnim ; generalul Mansbach, ministrul plenipotenţiar al Suediei ; contele Bille-Brahe, ministrul plenipotenţiar al Dane­ marcii ; d-l de Heeckeren, ministrul plenipotenţiar al Olandei ; d-l de Wendtland, secretarul - expulzat - al regelui Greciei ; în sfîrşit, contele O'Sullivan de Grass, reprezentantul pleni­ potenţiar al Belgiei şi decanul corpului diplomatic. Aceasta este, prin urmare, lista completă a persoanelor care acţionează în mod deschis sub pavilion rusesc. Bambergul 1 82 a fost şi el. fireşte, reprezentat cum se cuvine, dar numele marilor lui băr­ baţi de stat n-au fost date publicităţii. Presa oficială engleză nu-şi poate ascunde indispoziţia provocată de ordinul austriac prin care se opreşte înaintarea corpului de armată de sub comanda contelui Coronini în Va­ lahia şi de depeşele trimise la Paris şi la Londra, în care se arată că Rusia propune să se ia drept bază pentru tratativele de pace protocolul de la 9 aprilie, însă cu anumite condiţii. Semi oficiosul „Oesterreichische Correspondenz " consideră că, deşi propunerile ruseşti nu sînt întru totul satisfăcătoare, ele conţin, în fond, ceva care merită să fie luat în considerare de puterile occidentale. Ziarele „Times " , „Morning Chroni­ cle " şi „Observer" 1 83 încearcă, spre consolare, să sugereze

Conferinţa de la Viena. - Imprumutul sriac

ideea că vinovată de toate acestea este Prusia. Dacă mai era nevoie de ceva pentru a întări impresia produsă de dineu, apoi regruparea trupelor ruseşti ne oferă o dovadă suficientă de încrederea pe care o are Rusia în i ntenţiile Austriei. Căci iată ce scrie „Neue Preussische Zeitung" , acest moniteur ru­ sesc care apare la Berlin, în legătură cu ultimele mişcări ale trupelor ruseşti în Principatele dunărene : „In uma unui ordin al prinţului Gorceakov, toate dispoziţiile date acum cîteva zile au fost contramandate. Se dăduse ordin să fie retrasă ganizoana (din Bucureşti) şi să fie evacuat Bucureştiul ; generalul Dannenberg urma să părăsească acest oraş n cîteva zile, împreună cu jandameria, şi să stabilească cartierul general l ariergărzii la Focşani. Acum, potrivit noilor dispoziţii, trebuie menţinută linia Olt­ niţa-Bucureşti-Buzău-Focşani".

Din alte surse aflăm că acum cavaleria rusă înaintează din nou spre Statira *, localitate situată pe malul stîng al Ol­ tului. Cit de serioasă a fost intenţia de a părăsi Bucureştiul se vede din măsurile severe luate pentru evacuarea arhive­ lor acestui oraş, care, după cit se spune, conţin unele docu­ mente extrem de compromiţătoare pentru curtea de la Pe­ terhof. Toate aceste acţiuni ale ruşilor, în aparenţ ă stranii şi con­ tradictorii, se explică prin intervenţia inoportun ă a armatei turceşti în tratativele diplomatice. Aşa cum hotărîrile care au fost adoptate, una după alta, de diplomaţii de la Viena au fost anulate de faptele de arme ale turcilor la Olteniţa, Ce­ tate şi Silistra, la fel şi recentele intrigi diplomatice au fost ză�ărnicite de înaintarea generală a armatei lui Omer-paşa. „Toate vicleşugurile acestor pungaşi inveteraţi - ale lui Nestor, această brînză veche, mucegăită şi roasă de şoareci, şi ale lui Ulise, această corcitură de cîine şi de vulpe - nu fac nici cît o ceapă dege­ rată !... Urmarea e că grecii încep să ridice în slăvi barbaria, iar politica se bucură de un prost renume" **.

Dacă aţi fi trecut sîmbătă pe străzile Londrei, aţi fi auzit pe toţi vînzătorii de ziare strigînd : „Marea victorie anglo-turco-franceză împotriva ruşilor la Giurgiu şi ocuparea Bucureştiului de către trupele aliate".

Cauzele acestor informaţii solemne le veţi înţelege, înce­ tul cu încetul, cînd vă voi vorbi despre nou a criză de guvern. * E vorba, probabil, de oraşul Slatina. Nota trad. ** Shakespeare. „Troilus şi Cressida", actul V, scena 4. -

-

Noa red.

860

Krl Mx

In ce priveşte operaţiile comune întreprinse de forţele anglo­ franceze în bătălia de la Giurgiu, din ştirile sosite, cu ultima cursă poştală, de la Vama şi purtînd data de 4 iulie , aflăm că în taberele de acolo nu s-a produs „nici o mişcare 0 • Po­ trivit ultimelor informaţii - cu data de 13 iulie - primite de la Viena, trupele auxiliare se aflau în plin marş spre Rus· ciuc, pe drumul care trece prin Şumla ; la 8 iulie a sosit la Rusciuc o divizie franceză şi abia la 9 iulie şi-a făcut apa­ riţia şi o divizie engleză. Or, bătălia de la Giurgiu, care s-a terminat în ziua de 8 iulie, la orele 4 dimineaţa, începus e în zorii zilei de 1 iulie şi, cu o întrerupere de cîteva ore la amiază, a ţinut pînă a doua zi dimineaţa. Este limpede deci că nici trupele franceze, nici cele engleze n-au putut lua parte la b ătălie. Turcii au descoperit că 8 tunuri ruseşti sînt scoase din funcţiune şi au săpat imediat tranşee în jurul Giurgiului. Oraşul p.opriu-zis n-a avut de suferit, în ciuda ghiulelelor trimise de turci de la Rusciuc şi de pe insule. După retragerea ruşilor, Omer-paşa a dat o proclamaţie prin care îndemna pe locuitori să rămînă liniştiţi, întrucît oraşele lor nu mai sînt ameninţate de nici o primejdie. Giurgiu! a fost ocupat de un mic detaşament din trupele regulate, în timp ce forţele principale ale turcilor au fost dispuse în tabără în jurul oraşului şi pe cele trei insule de pe Dunăre. Omer-paşa rămîne la Giurgiu, iar Said-paşa la Rusciuc. Turcii sînt stă­ >îni pe drumul care duce de la Giurgiu la Olteniţa, pe ma­ lul stîng al Dunării. Cit despre o a doua bătălie, care ar fi fost urmată de lua­ rea Bucureştiului, însuşi ziarul francez „Moniteur " spune că este vorba doar de o mică înfrîngere pricinuită de turci arier­ gărzii ruseşti la Frăteşti, pe drumul care duce de la Giurgiu la Bucureşti. „Moniteur0 adaugă că turcilor li s-a alăturat un corp de armată anglo-francez cu un efectiv de 25.000 de oa­ neni , că forţele aliaţilor se ridică la vreo 60.000 de oameni, că prinţul Gorceakov se află în fruntea unor forţe aproxima­ tiv egale ca număr şi că este de aşteptat să se dea o bătălie mare, care va hotărî soarta Bucureştiului. Frăteşti este o lo­ calitate slab fortificată, situată la vreo 12 mile de Giurgiu şi la 30 de mile de Bucureşti. După „Moniteur0 , s-a dat aici o bătălie la 1 1 iulie, iar după „Journal des Debats " 11' l a 1 4 iulie. Se spune că ruşii au avut în această bătălie 700 de răniţi, printre care doi generali. Ultimul vapor sosit la Marsilia, venind de la Constanti­ nopol , a adus vestea ocupării unui braţ al Dunării - Sulina -

Conferinţa de Ia Viena.

-

lmpumutul austriac

361

de către nava engleză „Terrible" , care a intrat în rada acestui port, a distrus fortificaţiile ruseşti, a împrăştiat garnizoana lor şi a luat prizonier pe comandant. Mi se pare că această ştire are nevoie de o confirmare din sursă mai autorizată. Ziarele engleze înregistrează un zvon, pe care nu-l repetă însă nici un ziar francez, şi anume că amiralul Lyons face curse în faţa Anapei pentru a sprijini o expediţie a amiralu­ lui Bruat, despre care se spune că are pe bord 7.000 de oa­ meni gata să debarce. Din nişte scrisori primite de la Constantinopol am aflat că Poarta, în urma insistenţelor depuse de ambasadorii An­ gliei şi Franţei, pare a fi dispusă să reia imediat relaţiile co­ merciale cu Grecia cu următoarele condiţii : 1) Grecia se obligă să plătească, la termenele stabilite, cheltuielile de război şi o indemnizaţie pentru pagubele pricinuite în ultima vreme de răsculaţi, şi 2) ea va semna, în termen de două luni, tratatul comercial p e care a refuzat să-l încheie pînă acum. In acest tratat se recunosc actualele graniţe dintre Turcia şi Grecia. Din regiunea Mării Baltice n-am primit nici un fel de veşti. Ziarul „Hamburger Correspondent" descrie rezultatul pe care l-a avut prădalnica expediţie întreprinsă de englezi pe coasta Finlandei şi arată care a fost impresia produsă de ea asupra finlandezilor : „Se confirmă că, după incendierea localităţilor Brahestad şi Uleâborg, guvernul rus, convingîndu-se de sentimentele populaţiei fin­ landeze de pe ţărmurile celor două golfuri, a dat ordin să se distri­ buie ame celor apţi de luptă spre a le oferi astfel posibilitatea să se opună oricăror noi încercări de debarcare ale detaşamentelor engleze. A fost aprobată îfiinţarea imediată a două batalioane de puşcaşi finlandezi de cîte 1.000 de oameni fiecare şi acum se va proceda la recrutarea lor în districtele Abo, Vasa şi Uleâborg. Asemen ea batalioane urmează să fie formate, treptat, şi în celelalte provincii" .

Imprumutul austriac, aşa cum am şi prevăzut * , s e dove­ deşte a fi o contribuţie forţată. Acum el urmează să fie re­ p artizat în întregime pe diferite regiuni ale imperiului. Aus­ tria de sus, de exemplu, trebuie să subscrie 1 15.000.000 de florini, Austria de jos 1 5.000.000, Viena 2.500.000, Ungaria 70.000.000 etc. Dacă împăratul Rusiei n-a obţinut nimic pentru sine, el a contribuit, cel puţin, la angajarea tuturor celorlalte guverne într-un conflict serios cu supuşii lor în problemele financiare. Prusienii vor trebui să plătească, la 1 august, im* Vezi volumul de faţă, pag. 345.

-

Nota red.

362

Krl Mx

pozite mărite pe venituri. Bonaparte, după cit se pare, plă­ nuieşte ş i el să lanseze un nou împrumut de 500.000.000 de franci, care va produce o impresie deosebit d e puternică în Franţa, ca urmare a actualelor perspective ale recoltei de struguri şi de griu şi a stagnării comerţului, mai ales la Lyon - în urma răscoalei din Spania. Guvenul de coaliţie are şi el de gînd să facă apel la buzunarele englezilor şi e de aşteptat ca acest lucru să se producă chiar în cursul săptă­ mînii viitoare. Răscoala din Spania pare să fi intrat într-.o nouă fază, după cum rezultă din proclamaţiile lui Dulce şi O'Donnell. Primul este un partizan al lui Espartero, iar al doilea a fost un adep t hotărît al lui Narvaez şi în secret, poate, al reginei Cristina. Convingîndu-se că în vremea noastră este imposibil să pui în mişcare oraşele spaniole printr-o simplă revoluţie de palat, O'Donnell se prezintă pe neaşteptate ca un adep t al principiilor liberale. Proclamaţia lui a fost dată la Manzana­ res, un orăşel din La Mancha, situat nu departe de Ciudad­ Real. In proclamaţie se spune că scopul mişcării est e men­ ţinerea tronului - dar cu condiţia înlăturării camarilei -, respectarea cu stricteţe a legilor fundamentale, îmbună­ tăţirea legii electorale şi a legilor presei, reducerea impozite­ lor, promovarea după merit în posturile din administraţia civilă, descentralizarea, precum şi crearea unei miliţi i na­ ţionale pe o bază largă. In proclamaţie se popune ca juntele provinciale şi o adunare generală a cortesurilor, cu sediul la Madrid, să fie însărcinate cu revizuirea legilor. Proclamaţia generalului Dulce este redactată în termeni şi mai energici. In €a se spune : „Nu mai există progresişti şi moderados. Sîntem cu toţii spanioli, însufleţiţi de exemplul celor de la 7 iulie 1822. Revenirea la consti­ tuţia din 1837, sprijinirea Isabelei a II-a, exilarea pe viaţă a reginei­ mamă, demisia actualului guvern, restabilirea păcii în ţara noastră - iată ţelurile pe care le urmărim cu orice preţ, şi vom dovedi pe dmpul de onoare acest lucru trădătorilor, pe care îi vom pedepsi pen­ tu nebunia lor criminală".

După cum relatează „Journal des Debats ", la Madrid au fost confiscate hîrtii şi scrisori din care reiese, fără putinţă de tăgadă, că scopul secret al răsculaţilor este să declare tronul vacant, să unească Peninsula iberică într-un singur stat şi să propună coroana lui don Pedro al V-lea, prinţ de Saxa-Coburg­ Gotha. Induioşătorul interes pe care-l manifestă „Times " faţă de răscoala din Spania, ca şi prezenţa sus-numitului don Pedro

Conferinţa de la Viena. - Împrumutul ausl-iac

363

în Anglia, par să indice că într-adevăr se ţese o nouă intrigă casei Coburg. Curtea spaniolă este, evident, foarte alarmată, deoarec e au fost încercate pînă acum toate combinaţiile mi­ nisteriale posibile ; s-a făcut apel la Isturiz şi la Martinez de la Rosa, dar în zadar. După cum anunţă „Messager de Ba­ yonne", contele de Montemolin a părăsit oraşul Neapole de îndată ce a primit vestea izbucnirii răscoalei. O'Donnell a intrat în Andaluzia şi trupele lui au străbătut Sierra-Morena în trei coloane : prima prin La Carolina, a doua prin Pozo-Blanco ş i a treia prin Despeiaperros. 11Gaceta " recu­ noaşte că colonelul Buceta a reuşit să i a prin surprindere Cuenca şi că, în felul acesta, răsculaţii şi-au asigurat comu­ nicaţiile cu Valencia. In această provincie răscoala a cuprins pînă în momentul de faţă patru sau cinci oraşe, afară de Alura, unde trupele guvernamentale au primit o lovitură cumplită. Se afirmă de asemenea că a izbucnit o răscoală la Reus, în Catalonia, iar „Messager de Bayonne " adaugă că s-au pro­ dus tulburări ş i în Aragon. a

Aimes-tu le front severe Du sa(i)ge Napoleon ? Aimes-tu que l'Angleterre T'oppose lord Palmerston ? *

In acest cuplet se glorifică îmbarcare a trupelor franceze la Calais. Puternica agitaţie de care a fost cuprinsă Londra de sim­ bătă pînă luni a avut ca ,obiectiv înlocuirea ducelui de New­ castle cu Palmerston, pentru a-l opune într-adevăr pe lordul Palmerston ţarului. Atît în tab ăra guvernamentală cit şi în aceea a opoziţiei s-a produs din nou o mare agitaţie. Se ştia că bugetul noului minister al războiului va fi prezentat în Camera comunelor luni seara, şi această împrejurare urma să fie folosită pentru un atac necruţător împotriva cabinetului de coaliţie şi pentru instalarea invincibilului Palmerston la mi­ nisterul de război. „Sîmbătă, pe la orele două după-amiază, a fost convocată o şedinţă de cabine. Miniştrii s-au adunat abia p e la trei. Au fost de faţă cu toţii, afară de ministrul afacerilor externe, care a intirziat într-o audienţă la regină. Lordul Clarendon a venit şi el la patru . Şedinţa a durat pină la 6 şi jumătate şi imediat după aceea lordul Aberdeen s-a în­ dreptat spre palatul maiestăţii-sale". * Iţi place chipul sever al înţeleptului Napoleon ? Ţi-ar plăcea ca Anglia să-ţi opună pe lordul Palmerston ? Nota trad. -

-

364

Kal Max

Din această relatare febrilă a lui „Morning Heraldu se vede cit de mari speranţe au trezit Î' rîndurile torylor aceste „im­ portante " evenimente. Lordul John Russell şi-a convocat adep­ ţii, pentru luni, la Whitehall 185 , iar d-l Disraeli, la rîndul său, i-a adunat pe membrii opoziţiei. O sută şaptezeci şi nouă de gentlemeni s-au prezentat la Whitehall, savurînd în mod anti­ cipat, cu o bucurie aproape isterică, marile destăinuir i pe care avea să le facă Russell. Dar ei au fost cumplit dezamăgiţ i de acest Squeers 186 parlamentar, care le-a declarat pe un ton sec că, întrucît urmează să se voteze proiectul bugetului d e război, speră că v,o r păstra tot calmul necesar : „Cabinetul va avea curînd nevoie de alţi bani pentru continuarea războiului, şi în felul acesta chestiunea încrederii sau neîncrederii în guvenul de coaliţie va fi rezolvată săptămîna viitoare, cînd această problemă financiară va fi pusă la vot în Camera comunelor".

Nefiind iniţiat în secretele lordului Clarendon, nu le-a putut da nici un fel de informaţii în legătură cu treburile externe. Rezultatul a fost că Russell a salvat întregul guvern de coaliţie pe toată durata actualei sesiuni ; căci dacă s-ar fi pus problema votului de încredere în legătură cu proiectul de bu­ get al ministerului de război, o înfrîngere înregistrată cu acest prilej ar fi echivalat cu o victorie a lui Palmerston asupra lui Newcastle, pe cînd un vot de neîncredere în legătură cu pro­ iectul bugetului de război luat în ansamblu ar fi însemnat o victorie a torylor asupra forţelor unite ale whigilor şi peeliş­ tilor, ceea ce constituie, fireşte, o eventualitate cu totul inad­ misibilă. In consecinţă, votarea bugetului ministerului de războ i s-a desfăşurat aseară în cea mai mare linişte şi fără nici un fel de incidente, dacă facem abstracţie de faptul că Russell şi Pakington au pus în funcţie un întreg arsenal de banalităţi răsuflate în legătură cu actuala conducere militară. Păcat că, din pricina împotriviri i îndărătnic e a reginei, nu i se poate încredinţa lui Palmerston ministerul războiului, căci instalarea lui în acest post ar face să cadă şi ultimul pretext la adăpostul căruia radicalii continuă ş i azi să apere politica externă a Angliei. Atunci cînd, în şedinţa de vinerea trecută a Camere i co­ munelor , d-l Otway a anunţat că vrea să pună în discuţie ca­ zul d-rului Peitman, lordul Palmerston s-a ridicat şi a spus că dînsul este gata să dea orice explicaţie şi că totul se va do­ vedi a fi „în ordine u . Intre timp, d-rul Peitman a publicat, în

Coneina de la Viena. - lmpumutul austriac

365

ziarul „Moning Advertiser" , o scrisoare în care caută să dove­ dească că, deşi în alte privinţe n-a dat niciodată dovadă de sminteală, el continuă totuş i să creadă în generozitatea reginei Victoria ş i a prinţului Albert, pe care îi imploră să-i îngăduie să se întoarcă în Germania, adică tocmai ce vor şi ei. Josnicul servilism al aşa-zise i prese radicale îşi găseşte expresia în tăcerea absolută pe care o păstreaz ă faţ ă de acest caz, fără precedent, al unui om care, pe baza unei lettre de cachet *, a fost îngropat de viu timp de 18 ani numai pentru că a avut nenorocul să ştie cite ceva despre raporturile exis­ tente între nişte membri ai familie i regale şi ai aristocraţie i şi cameristele lor germane. Scris de K. Marx la 18 iulie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.147 dn 3 august 1854 Senat

*

:

Karl

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba engleză

Marx

- ordin de întemniţare fără cercetări şi fără judecată. - Nota trad.

366

Karl Marx Revoluţia spaniolă. - Turcia şi Grecia Londra, vineri 21 iulie 1854

„Ne touchez pas a la Reine " (nu vă atingeţi de regină) sună o veche maximă castiliană ; dar aventuriera d-nă Muioz şi fiica ei Isabella au depăşit de prea multă vreme chiar şi drepturile acordate reginelor Castiliei, pentru ca poporul spa­ niol să nu-şi fi pierdut prejudecăţile dinastice. Pronunciamento-ul din 1 843 1s7 a durat trei luni, cel din 1854 abia trei săptămîni. Guvernul a fos t dizolvat, c ontele San Luis a fugit, regina Cristina încearcă să ajungă la graniţa fran­ ceză, iar la Madrid atît armata cît şi populaţia civilă s-au pro­ nunţat împotriva guvernului. De la începutul secolului, toate revoluţiile din Spania - cu excepţia mişcărilor pentru apărarea unor privilegii provinciale ş i locale, care izbucnesc periodic în provinciile din nord - se caracterizează printr-o surprinzătoare uniformitate : fiecare complot de pala t este urmat de insurecţii militare, i ar acestea aduc Î' mod invariabil după ele pronunciamento-uri munici­ pale. Acest fenomen este provocat de două cauze. In primul rind, vedem că, întrucît viaţa poporului se mărgineşte la cadrul diferitelor provincii, în sfera pe care noi o numim sta­ tul, în sensul modern al cuvîntului, armata este singura forţă capabilă să se opună curţii pe plan naţional. In al doilea rind, poziţia specială a Spaniei şi războiul din Peninsula iberică 188 au creat condiţii în care toate forţele vitale ale naţiunii spa­ niole s-au putut concentra numai în armată. Iată de ce singu­ rele manifestări ale sentimentului naţional (în 1 8 1 2 şi 1 822 189) au pornit de la armată ; şi iată de ce partea cea mai activă a naţiunii s-a obişnuit să considere armata ca instrumentul fi­ resc al oricărei răscoale naţionale. Dar în perioada zbuciumată dintre 1 830 şi 1 854, populaţia oraşelor Spaniei s-a convins în-

Revoluţia spaniolă. - Turcia şi Grecia

3 67

cetul cu încetul că armata nu mai slujeşte cauza naţiunii, ci s-a transformat într-o unealtă pusă în slujba rivalităţilor din­ tre nişte generali ambiţioşi care tindeau să pună curtea sub tutela lor. In consecinţă, vedem că mişcarea din 1 ,54 se deose­ beşte foarte mult chiar şi de cea din 1 843. Orice vedea poporul în emeute * a generalului O'Donnell în fară de un complot împotriva influenţei dominante de la curte, cu atît mai mult cu cit această rebeliune se bucura de sprijinul favoritului î n dizgraţie Serrano. De aceea oraşele şi satele au ezit at de a răspunde la chemarea lansată de cavaleria din Madrid. Iată de ce generalul O'Donnell a fost nevoit să schimbe complet caracterul acţiunilor sale, pentru a nu rămîne izolat şi a nu se expune la un eşec. El a fost nevoit să introducă în procla­ maţia sa trei puncte, îndreptate toate împotriva supremaţiei armatei : convocarea cortesurilor, un guvern necostisitor şi formarea unei miliţii naţionale - această din urmă reven­ dicare fiind determinată de dorinţa oraşelor de a deveni din nou independente faţă de armată. Aşadar, este neîndoios că insurecţia militară a fost sprijinită de insurecţia populară nu­ mai cu preţul supunerii faţă de condiţiile acesteia. Rămîne de văzut dacă ea va fi nevoită să respecte aceste condiţii şi să-şi ţină făgăduielile. Cu excepţia carliştilor 190, toate partidele şi-au lansat lozin­ cile - progresiştii, partizanii constituţiei din 1 837, partizanii constituţiei din 1 81 2 191, unioniştii (care cer anexarea P,ortu­ galiei) şi republicanii. Ştirile referitoare la acest din urmă partid trebuie primite cu rezerve, deoarece ele trec prin cen­ zura poliţiei din Paris. Paralel cu lupta dintre partide, creşte şi rivalitatea dintre conducătorii militari. Espartero, auzind de succesul lui O'Donnell, şi-a părăsit imediat refugiul de la Lega­ nes şi s- a proclamat capul mişcării. Dar, de îndată ce Cezar­ Narvaez a aflat de fapta lui Pompei-Espartero, el şi-a făcut din nou apariţia, oferind imediat reginei serviciile sale, care au fost acceptate, şi Narvaez urmează să formeze noul gu­ vern. Din amănuntele pe care le voi relata ulterior se va ve­ dea că militarii sînt departe de a deţine pretutindeni iniţia­ tiva şi că pe alocuri, dimp,o trivă, ei au trebuit să cedeze î n faţa presiunii irezistibile a populaţiei. In afară de pronunciamento-ul din Valencia, despre care am scris în articolul precedent **, a mai avut loc un pronun­ ciamento la Alicante. In Andaluzia au avut loc pronuncia* .. rebeliune. - Nota trad.

**

Vezi volnul de faţă, pag. 363. - Nota red.

168

Karl Max

mento-uri la Granada, Sevilla ş i Jaen. In Castilia Veche, un pronunciamento a avut loc la Burgos ; în Leon - la Vallado­ lid ; în Biscaya - la San Sebastian şi Vitoria ; în Navarra - la Tolos a ş i Pamplona ; în Aragon - la Saragosa ; în Cata­ lonia - la Barcelona, Tarragona, Lerida şi Gerona ; se spune de asemenea că un pronunciamento ar fi avut loc în insulele Baleare. Intr-o scrisoare din 1 2 iulie primit ă de la Cartagena, din care reiese că se aşteaptă un pronunciamento la Murcia, citim următoarele : „In virtutea unui bando * publicat de guvernatorul militar local, toţi locuitorii din Cartagena care posedă puşti şi alte arme sînt obli­ gaţi să le predea autorităţilor civile în termen de 24 de ore. La cererea consulului francez, francezilor care locuiesc în acest oraş li s-a per­ mis să predea armele lor la consulat, ca în 1848".

Din toate aceste pronunciamento-uri, numai patru merită să ne oprim asupra lor - cel de la San Sebastian, în Biscaya ; cel de la Barcelona, capitala Cataloniei ; de la Saragosa, ca­ pitala Aragonului, şi de la Madrid. In Biscaya iniţiatorii pronunciamento-ului au fost munici­ palităţile, în Aragon - militarii. In San Sebastian, cînd poporul a cerut să fie înarmat, municipalitatea era dej a hotă­ rîtă să se pronunţe în favoarea insurecţiei. Oraşul a fost înar­ mat pe dată. Pînă la 17 iulie, cele două b atalioane care alcătuiau garnizoana oraşului nu au putut fi convinse să se alăture poporului. Dar, după ce p.opulaţia oraşului şi militarii s-au unit, 1 .000 de cetăţeni înarmaţi, însoţiţi de un oarecare număr de soldaţi, au pornit spre Pamplona şi au organizat insurecţia în Navarra. Apariţia cetăţenilor înarmaţi din San Sebastian a înlesnit insurecţia din capitala Navarrei. Gene­ ralul Zabala a aderat mai tîrziu la mişcare şi a plecat la Bayonne, chemînd pe soldaţii şi ofiţerii Regimentului din C6rdova, fugiţi aici după înfrîngerea suferită la Saragosa, să se înapoieze imedia t în patrie şi s ă i se alăture la San Se­ b astian. Potrivit unor ştiri, el s-ar fi îndreptat apoi spre Madrid, pentru a se pune la disp.o ziţi a lui Espartero, pe cînd, după ştiri din alte izvoare, el s-ar fi îndreptat spre Saragosa, cu intenţia de a se uni cu răsculaţii din Aragon. Generalul Mazarredo, comandantul provinciilor b asce, a refuzat să ia parte la pronunciamento-ul din Vitoria ş i a fost nevoit să treacă în Franţa. Trupel e generalului Zabala se compun din *

- ordin. - Nota trad.

Revoluţia spaniolă. - Turcia şi Grecia

36�

două batalioane ale Regimentului Bourbon, un b atalion de carabinieri şi un detaşament de cavalerie. In încheierea rela­ tării mele despre provinciile basce pot adăuga, ca un amănunt caracteristic, că generalul de brigadă Barastequi, care a fost numit guvernator al provinciei Guipuzcoa, este unul din foştii adjutanţi ai lui Espartero. La Barcelona iniţiativa au avut-o, se pare, militarii, dar, judecînd dup ă informaţiile suplimentare primite de noi, e foarte îndoielnic ca această iniţiativă să fi fost întru totul spontană. In ziua de 13 iulie, la orele 7 după-amiază, soldaţii lin cazărmile San Pueblo şi Buen Suce,o s-au supus reven­ dicărilor demonstraţiei populare şi au proclamat un pronun­ ciamento, strigînd : Vive la Reine ! Vive la Constitution I * Moarte miniştrilor I Jos Cristina I După ce au fraternizat cu mulţimea şi au mers împreună cu ea de-a lungul cheiului, sol­ daţii s-au oprit în Piaţa Constituţiei. Cavaleria, căreia de şase zile nu i se permitea să iasă din Barceloneta, deoarece coman­ dantul militar nu avea încredere în ea, a proclamat la rîndul său un pronunciamento. Din această clipă întreaga garnizoană a trecut de parte a poporului şi orice opunere din partea auto­ rităţilor a devenit imposibilă. La orele 1 0 generalul Marchesi, guvernatorul militar, a cedat în faţa presiuni i generale, iar la miezul nopţii comandantul districtului militar al Cataloniei a declarat că este hotărît să se alăture mişcării. El a venit în Piaţ a Ayuntamiento şi a ţinut un discurs în faţa pop.orului adunat acolo. La 1 8 iulie a fost formată o juntă, compusă din comandantul districtului militar şi alte personalităţi, a cărei lozincă era : „Constituţia, regina şi moralitatea u . Din ştirile sosite ulterior din Barcelona aflăm că, din ordinul noilor auto­ rităţi, cîţiva muncitori au fost împuşcaţi pentru că au distrus maşini şi au încălcat dreptul de proprietate, precum şi că un comitet republican care s-a întrunit într-un oraş vecin a fost arestat ; nu trebuie însă să uităm că aceste ştiri au trecut prin mîinile „guvernului de la 2 decembrie" 192, a cărui vocaţie spe­ cială este calomnierea muncitorilor şi a republicanilor. Se spune că la Saragosa iniţiativa au avut-o militarii, dar această afirmaţie este dezminţită d e completare a că imediat s-a hotărît formarea unui corp de miliţie. In orice caz, este cert, şi chiar „Gaceta" din Madrid confirmă acest lucru, că, încă înainte de pronunciamento-ul din Saragosa, 1 50 de sol­ daţi din Regimentul de cavalerie din Montos, care se îndrep* - Trăiască regina ! Trăiască constituţia ! - Nota trad.

24

-

Marx-ngels, Opere,

voi.

10

370

Krl Max

tau spre Madrid şi fuseseră încartiruiţi peste noapte la Torre­ jon (la cinci ligi * de Madrid) , s-au răsculat şi şi-au părăsit ofiţerii, care au sosit la Madrid în seara zilei de 1 3 iulie, adu­ cînd cu ei casa regimentului. Soldaţii, sub comanda căpita­ nului Baraiban, au încălecat şi au p,o rnit pe drumul spre Huete, intenţionînd, după cum se presupune, să se unească cu detaşa­ mentul colonelului Buceta la Cuenca. In ceea ce priveşte Madridul, spre care, după cum se spune, se îndreaptă Espar­ tero cu „armata centrului" şi generalul Zabala cu armata din nord, este cit se poate de limpede că un oraş care trăieşte pe seama curţii va fi ultimul care se va alătura insurecţiei. „Gaceta " a publicat încă la 1 5 iulie un comunicat al ministru­ lui de război în care se afirmă că răsculaţii o iau la fugă, iar devotamentul şi entuziasmul trupelor cresc. Contele de San Luis, care se pare că aprecia foarte just situaţia din Madrid, a declarat muncitorilor că generalul O'Donnell şi anarhiştii îi vor lipsi de .o rice posibilitate de a munci, pe cînd guvernul, dacă va învinge, va angaja pe toţi muncitorii la lucrările publice, plătindu-le 6 reali (75 de cenţi) pe zi. Prin această ma­ nevră San Luis spera să recruteze sub drapelul său partea populaţiei din Madrid care putea fi pusă cel mai uşor în miş­ care. Dar acţiunea sa a avut acelaşi succes ca şi aceea a parti­ dului „National" în 1 848 la Paris 1 93• Aliaţii pe care şi i-a dobîndit în felul acesta în scurt timp s-au transformat în cei mai primejdioşi duşmani ai săi, deoarece fondurile destinate retribuirii lor s-au epuizat în şase zile. Cit de mult se temea guvernul de un pronunciamento în capitală se poate vedea din proclamaţia generalului Lara (guvernatorul) , prin care se interzice răspîndirea oricăr,o r ştiri cu privire la succesele insurecţiei. Mai departe se pare că tactica generalului Blaser se limita la strădania de a preîntîmpina orice contact între răsculaţi şi trupe, pentru ca nu cumva să se contamineze şi acestea. Se spune că planul iniţial l generalului O'Donnell prevedea o întîlnire cu trupele guvernamentale în cîmpiile ţinutului La Mancha, atît de potrivite pentru operaţiile de cavalerie. Dar sosirea ex-favoritului Serrano, care ţinea legă­ tura cu cîteva dintre principalele oraşe ale Andaluziei, l-au determinat să abandoneze acest plan. Atunci armata consti­ tuţionaliştilor a hotărît să nu rămînă în ţinutul La Mancha, ci să se îndrepte spre J aen şi Sevilla. *

Liga

=

4,83 km.

-

Nota red,

Revoluţia spaniolă. - Turcia şi Grecia

371

Relevăm, en passant *, că b.o letinos ** ale generalului Bla­ ser seamănă neobişnuit de mult cu ordinele de serviciu ale generalilor spanioli din secolul al XVI-lea, de care făcea atîta haz Francisc I, şi cu ordinele din secolul al XVIII-lea, de care şi-a bătut joc Frederic cel Mare. Este limpede că această insurecţie spaniolă în mod inevi­ tabil va deveni o sursă de divergenţe între guvernele Franţei şi Angliei ; iar ştirea că generalul O'Donnell înainte de izbuc­ nirea insurecţiei ar fi stat ascuns în palatul ambasadorului Marii Britanii, ştire publicată de un ziar francez, nu este de natură să atenueze neîncrederea lui Bonaparte faţă de Anglia. 1n relaţiile dintre Bonaparte şi Victoria există încă de pe acum un început de încordare. Bonaparte se aştepta să se întîlnească cu regina cu prilejul îmbarcării trupelor sale la Calais, dar maiestatea-sa a răspuns la această dorinţă a lui vizitînd chiar în ziua aceea pe fosta regină Amelia. In plus, atunc i cînd mi­ niştrii englezi au fost interpelaţi în parlament de ce Marea Albă, Marea Neagră şi Marea de Azov nu sînt supuse bloca­ dei, ei au invocat drep t justificare alianţa cu Franţa. La aceasta Bonaparte a răspuns anunţînd în „Moniteur u blocada împotriva mărilor menţionate, fără a mai aştepta consimţă­ mîntul formal al Angliei. In sfîrşit , întrucît îmbarcarea trupe­ lor franceze exclusiv pe vase engleze a produs o impresie neplăcută în Franţa, Bonaparte a publicat o listă de vase fran­ ceze destinate aceluiaşi scop pe care le-a şi folosit . Poarta a remis reprezentanţilor celor patru puteri aliate o notă cu privire la autorizaţia acordată vaselor comerciale gre­ ceşti de a intra din nou în porturi turceşti. Aceast ă autorizaţie rămîne valabilă timp de două luni, cu condiţia ca guvernul grec să nu se facă vinovat de nici un act care ar putea duce la revocarea ei. Dacă la expirarea acestu i termen guvernul grec nu va fi dat Porţii satisfacţia cuvenită, aceasta îşi rezervă dreptul de a restabili actualul statu-quo. In porturile turceşti vasele greceşti se vor supune autorităţilor locale şi nu vor putea cere protecţia altor puteri. In cursul celor două luni trebuie să se elaboreze principiile în vederea unui acord şi a unui tratat comercial. Compensaţia pe care Poarta o cere pentru uriaşele pagube pricinuite de răscoala grecilor urmează să fie fixată d e un tribunal de arbitraj , pe baza raportului unei comisii de anchetă care va face cercetări la faţa locului şi va fi alcătuită din francezi, englezi, turci şi greci. * ** !4*

-

-

printre altele. - Nota trad. buletine. - Nota trad.

372

Krl Mx

Şamil a primit în mod oficial din partea Porţii titlul de generalisim al armatei cercheze ş i gruzine. Trei dragomani aflaţi în serviciul armatei franceze au fost împuşcaţi la Vama, fiind demascaţi că întreţin legături cu ruşii. Doi dintre ei erau greci, iar unul armean. Unul dintre ei, înainte de a fi executat, a înghiţit un document compro­ miţător. Din Hermannstadt * ni se comunică la 16 iulie că în apro­ piere de Frăţeşti pînă în prezent nu a avut loc nici o luptă. Ştirea despre sosirea trupelor aliate la Rusciuc * * s-a dovedit a fi, desigur, falsă , şi, în condiţiile actuale, sarcina lor va fi doar de a frîna, cum se exprimă „Times u , îndirjirea barbară a turcilor victorioşi. Scris de K. Marx la 21 iulie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.148 din 4 august 1854 Semnat

* **

-

-

:

Ka rl

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba englez.

Marx

denumirea germană a oraşului Sibiu. oraşul bulgar Russe. - Nota trad.

-

Nota trai.

373

Karl Matx Dezbaterile parlamentare în legătură cu războiul Londra, marţi 25 iulie 1854

Vinerea trecută, în şedinţa de seară a Camerei comunelor, lordul J. Russell, răspunzînd la o interpelare a d-lui Disraeli, a declarat că maiestatea-sa a binevoit să ordone prorogarea Camerei şi că, în legătură cu aceasta, el intenţionează să pro­ pună luni votarea unor credite în sumă de 3.000.000 de lire sterline ; nu va fi nevoie de crearea unui comitet pentru căutare de fonduri. La întrebarea d-lui Disraeli dacă anul acesta va avea loc o sesiune de toamnă a parlamentului, lor­ dul John n-a dat nici un răspuns. In consecinţă, creditele ce­ rute au fost votate cu unanimitate în şedinţele ambelor Camere, care au avut loc ieri. In Camera lorzilor, votul în favoarea creditelor a fost cerut le lordul Aberdeen, care a rostit cu acest prilej cel mai scurt, mai arid ş i mai banal dintre toate discursurile cu care ne-a fericit de cînd a devenit prim-ministru. El a spus că trebuie să ceară trei milioane şi şi-a exprimat convingerea că lorzii nu vor ridica nici o obiecţie. Intre ei pot exista divergenţe de păreri, dar trebuie să fie cu toţii de acord că „este necesar să se aprobe toate măsurile cele mai potrivite pentru terminarea .g rabnică şi cu succes a războiului " . Or, pentru atingerea acestui scop este nevoie, în primul rînd, de „eforturi active şi energice din partea Angliei şi a Franţei, cu concursul celor­ lalte puteri" . Lordul Aberdeen n-a spus dacă se referă la efor­ turi militare sau diplomatice ; el nici măcar n-a exclus Rusia din rîndul „celorlalte puteri " cu care Anglia şi Franţa trebuie să acţioneze în comun. Dată fiind însă apropiata p rorogare a parlamentului, este cu atît mai important ca guvernul să-şi asi9ure banii necesari. Poate că unii dintre nobilii lorzi ar prefera -ca aceşti bani să nu-i fie încredinţaţi lui, ci altcuiva, dar ase­ menea dorinţe capricioase nu-şi au locul cînd e vorba de bu-

37�

Karl Marx

nul mers al treburilor. Iar aceste treburi, care mai sînt şi urgente, cer votarea celor trei milioane de lire sterline. Contel e de Ellenborough, care are un deosebit talent de a v orbi întotdeauna anapoda, „crede că acesta este prilejul cel mai potrivit pentru a recomanda guvernului să facă cele mai severe economii la toate departamentele civile care nu sînt legate de război " . Contele de Hardwicke consideră că în Marea Baltică se află o escadră extrem de puternică, care poate să facă faţă oricărei situaţii neprevăzute, că în Marea Neagră se dflă o escadră similară, care este cea mai numeroasă dintre armatele expediţionare care au fos t trimise vreodată din Anglia. El nu ştie cum are de gînd guvernul să folosească aceste forţe şi de aceea face apel la toţi nobilii lorzi să aprobe creditele cerute. Contele Fitzwilliam, un whig care nu deţine nic i o funcţie în administraţie, a protestat împotriva „afirmaţie i că, dintre toate ţările europene, ţara noastră este cea mai împovărată de impozite ; ar trebui, dimpotrivă, să se spună că la noi poporul este mult mai puţin împovărat decît în oricare altă parte a comunităţii europene" . Dacă nobilul lord ar fi spus aşa ceva nu despre popor, ci despre lorzi, ar fi avut dreptate. „Cît des· pre discursul nobilului meu coleg din fruntea guvernului " , trebuie spus că niciodată n-a mai fost rostit, c u un asemenea prilej , un discurs „despre care să se poată spune cu mai mult temei că n·a transmis Camerei aproape nici o idee nouă", şi nobilul lord ar trebui să ştie mai bine care sînt cerinţele Ca­ merei în materie de idei. Contele Fitzwilliam ar vrea să afle de la lordul Aberdeen care sînt „celelalte puteri " cu care el doreşte atît de mult să întreprindă acţiun i comune. Poate că Austria 1 El se teme ca nu cumva, sub influenţa acestei puteri, guvernul englez să încline spre punctul de vedere că unele probleme minore, ca evacuarea Principatelor dunărene sau libertatea navigaţiei pe Dunăre, ar putea constitu i un motiv suficient pentru încheierea păcii. (O temere ridicolă, fiindcă. e de la sine înţeles că nimeni nu-l va putea determina pe lor­ dul Aberdeen să formuleze nişte pretenţii atît de exagerate) . Contele ar vrea, de asemenea, să ştie ce trebuie înţeles prin integritatea Turciei - ceea ce a fost definit ca atare prin tratatul de la Adrianopole sau altceva ? In încheiere, el. ţine să remarce că parlamentul se află într-o situaţie foarte ciu­ dată, deoarece n-a fost cîtuşi d e puţin informat asupra in­ tenţiilor guvernului. Ţinînd seama de toate aceste conside­ rente, el va vota pentru acordarea creditelor cerute.

Dezbaterile parlamentare n legătură cu războiul

375

Marchizul de Clanricarde, a cărui dispoziţie devine tot mai sumbră pe măsură ce, cu fiecare zi ce trece, el se depăr­ tează tot mai mult de postul ministerial rîvnit, a cerut, drept răsplată pentru neasemuita toleranţă faţă de guvern de care a dat dovadă pînă acum, să i se dea măcar unele explicaţii în legătură cu succesele obţinute şi cu orientarea adoptată în răstimpul de cînd au fost cerute ultimele credite ; el ar vrea să ştie cite ceva despre condiţiile în care se desfăşoară războiul şi despre perspectivele lui, ca şi despre relaţiile ţă­ rii cu aliaţii ei. Au fost obţinute unele succese de către turci, iar nu de guvernul britanic şi de armele britanice, ceea ce nu-l împiedică, totuşi, să aducă elogii vitejilor marinari en­ glezi din Marea Baltică şi din Marea Neagră. In ceea ce pri­ veşte raporturile cu aliaţii, el spune că vrea să propună pu­ blicarea tratatului recent încheiat între Turcia şi Austria, ca şi a altor documente care ar putea să arunce lumină asupra situaţiei actuale. „Din zvonuri care au căpătat o largă răspîndire reiese că, în urma presiunilor şi insistenţelor guvenului britanic, Divanul, care pînă acum era categoric împotrivă, şi ministrul plenipotenţiar turc au încheiat de curînd cu Austria o convenţie potrivit căreia trupele austriece urmează să intre n Principatele dunărene şi să ocupe o parte din Imperiul turcesc".

Cum se explică atunci că, în ceasul primejdiei, Austria, în loc să-şi trimită în grabă trupele, s-a abţinut de la această măsură şi a început noi tratative ? Oratorul ar vrea de ase­ menea s ă ştie dacă conferinţele de la Viena îşi continuă lu­ crările şi ce probleme se discută în cadrul lor. In general, el consideră că Anglia se află într-o stare de dependenţă prea mare faţ ă de puterile germane. Pentru a dovedi că Austria „trebuieu să fie cel mai bun aliat cu putinţă, lordul Clarendon a arătat cum este ea inti­ midată de Rusia, care încercuieşte diferitele ei teritorii. Tra­ tatul austro-turc n-a putut fi prezentat în faţa Camerei, deoa­ rece nu s-a primit încă exemplarul său ratificat. Lordul Cla­ rendon consideră că poate să asigure Camera că nu e de­ parte ziua cînd Austria va acţiona de comun acord cu An­ glia, dar el „nu poate totuşi să dea nici o garanţie în această privinţă u . Cu toate acestea, pornind de la caracteristicile ge­ nerale ale Austriei şi de la faptul că ministerul afacerilor externe se află sub conducerea lui, nobilii lorzi pot trage cele mai încurajatoare concluzii. Lordul Clarendon, care a fost prins de două ,ori cu minciuna cea mai neruşinată, se

376

Karl Marx

aşteaptă acum, fireşte, să se dea deplină crezare declaraţiei sale că „guvenul nu intenţionează să revină la statu-quo şi nici n-are de gînd să se mulţumească cu o pace înjghebată în grabă, care n-ar fi altceva decît n armistiţiu şubred şi ar face inevitabilă izbucnire. unui nou război".

După ce au dat o dovadă atît de strălucită de educaţia lor aleasă, lorzii au trecut în chip firesc l a problemele edu­ caţiei naţionale - şi aici ne despărţim de ei. In timp ce Camera lorzilor era angajată în aceste dezba­ teri, Camera comunelor era ocupată cu nişte chestiun i lip­ site de orice importanţă, pînă ce a fost informată despre discursul lordului Aberdeen, care a pr,o dus „o impresie ne­ plăcută" . Lordul John Russdl a simţit numaidecît că trebuie creată o impresie contrară. Cînd guvernul a vrut să ceară prima subvenţie extraordi­ nară, a făcut uz de „minunata " flotă din Baltică ; pentru cea de-a doua subvenţie a servit drept pretext faimoasa bombar­ dare a Odesei ; acum a fost ales drept cuvînt de ordine Se­ vastopolul. Lordul John a început prin a scoate în evidenţă spiritul „patriotic" al Camerei, care s-a manifestat prin generozita­ tea cu care ea a acordat primele subvenţii cerute de guvern, şi a mulţumit deputaţilor pentru că, dînd dovadă de multă înţelegere, s-au abţinut pînă în prezent să pună guvernului întrebări care l-ar fi pus într-o situaţie dificilă. Asta ne-a dat posibilitatea să obţinem rezultate însemnate, foarte însemnate - să ne asigurăm un mare număr de vase şi de oameni. An­ glia are în momentul de faţă 1 7 vapoare de rangul unu, doi şi trei, faţă de unul singur cît avea la 1 ianuarie 1 853, 17 nave de linie cu pînze, faţă de 1 1 , şi forţe militare maritime cu un efectiv de 57.200 de oameni, faţă de 33.91 0 cîţi avea atunci, In afară de aceasta, pe ţărmurile turceşti a fost debarcat un corp de armată care numără peste 30.000 de soldaţi, „dintre care o mare parte se aflau pînă nu de mult la Vama" . Asta în ce priveşte resursele militare. Cît despre operaţiile de război, ele „de-abia au început, şi tot ce se poate spune deocamdată este că armata turcă a făcut minuni de vitejie. Acum nimeni n-o să mai spună că împăratul Rusiei poate să răstoarne cu un bobîrnac întregul Imperiu otoman. Pe lîngă strălucitele fapte de arme ale turcilor, glo­ ria acestui război constă în deplina unitate şi armonie dintre armata franceză şi cea engleză".

Dezbaterle parlamentare n legătură cu răzoiul

377

Trecînd apoi la problema creditelor cerute, lordul John a declarat că nu poate să dea deputaţilor explicaţii precise cu privire la destinaţia ce va fi dată banilor. S-ar putea ca vreo dou! milioane să fie necesare pentru intendenţă, arti­ lerie şi transporturi ; în afară de aceasta, s-ar putea ca ar­ matei britanice să i se alăture o importantă unitate de trupe turceşti, a cărei soldă ar urma s-o plătească guvernul brita­ nic. In ansamblu însă, banii nu sînt ceruţi Camerei pe baza unui buget detaliat, ci pentru a fi folosiţi de către guvern „pe măsură ce va fi nevoieu. Austria, a spus nobilul lord, este şi mai interesată în apă­ rarea Turciei decît Franţa sau Anglia. Căci de îndată ce şi-ar asigura dominaţia în Principatele dunărene şi ar dobîndi o influenţă precumpănitoare în Turcia, ţarul şi-ar subordona pe de-a-ntregul guvernul austriac. Dar pentru a apreci a în mod just atitudinea Austriei, trebuie să avem în vedere situaţia ei grea. In cîteva puncte, trupele ruseşti se pot apropia pînă la o mică distanţă de capitala Austriei, iar pe de altă parte, în unele regiuni supuse acestei ţări situaţia este atît de alar­ mantă, că ar fi periculos pentru ea să intre în război. De aceea a şi căutat ea, pe cit i-.a fost cu putinţă, să obţină re­ glementarea acestor probleme pe calea tratativelor. Dar nu de mult ea a trimis un mesaj împăratului Rusiei, al cărui răs­ puns nu poate fi numit evaziv. „In primul rînd, Rusia nu se declară dispusă să fixeze vreun ter­ men pentru evacuarea Principatelor dunărene. Ea consideră că, din moment ce războiul a fost declarat, din moment ce Anglia şi Franţa se află angajate în acest război şi dispun de forţe superioare celor ruseşti în Marea Neagră şi în Marea Baltică, în timp ce flota ei de război nu iese din porturil e sale, îi rămîn ca teatre de operaţii numai Principatele dunărene şi navigaţia pe Dunăre, unde poate spera să restabilească echilibrul şi să obţină victoria prin succesul armelor sale. De aceea ea refuză să evacueze, în asemenea condiţii, Princi­ patele dunărene".

Rusia era dispusă să adopte principiile expuse în proto­ colul de la 9 aprilie, cu excepţia paragrafului privitor la ad­ miterea Turciei în comunitatea statelor europene. In ce pri­ veşte viitoarea comportare a Austriei, lordul John consideră că actuala ei politică este greşită, dar în acelaşi timp nu poate să creadă că ea îşi va călca obligaţiile asumate. Potri­ vit acestor obligaţii faţă de puterile occidentale şi faţ ă de Turcia, Austria trebuie să participe la încercarea de a opune rezistenţă Rusiei. Se prea poate însă ca ea să încerce din nou să obţină un răspuns mai favorabil din partea Petersbur-

378

Karl Max

gului. Aliaţii, bineînţeles, nu pot exercita nici un control asupra organelor guvernamentale ale Austriei, după cum Austria nu are nici un drept de control asupra regelui Pru­ siei. Este limpede, deci, că toate puterile dispun de condiţiile cele mai favorabile pentru ,o acţiune comună împotriva Rusiei. Lordul John a trecut apoi la o ampl ă şi înflăcărată expu­ nere în legătură cu intenţiile Angliei şi Franţei. Integritatea Turciei nu e compatibilă cu o revenire la statu-quo în Prin­ cipatele dunărene. El a spus : „Dar, stimate domn, mai există şi un alt mod în care poziţia Rusiei ameninţă independenţa şi integritatea Turciei. Mă refer la crearea unei putenice fortăreţe, înzestrată după toate regulile artei, inexpugna­ bilă, pe cit stă în putinţa artei militare, şi avînd n portul ei o flotă foarte mare, alcătuită din vase de linie, care e gata în orice moment, dacă vîntul e favorabil, să ponească spre Bosfor. Consider că aceasă situaţie este atît de ameninţătoare pentru Turcia, incit nici un tratat de pace care ar lăsa în mina împăratului Rusiei această poziţie m­ ninţătoare n-ar putea fi considerat ca satisfăcător. (Aplauze fu­ noase). Vom fi gata şi de acum înainte, cum am fost şi pînă acum, să discutăm această problemă cu guvenul francez, şi am toate mo­ tivele să cred că în această privinţă părerea guvenului împăratului Franţei coincide cu a noastră". (Aplauze),

Referindu-se la propunerea făcută de d-l Disraeli în le­ gătură cu fixarea unei sesiuni de toamnă, lordul John a spus că „refuză să accepte din partea membrilor acestei Camere nişte condiţii care ar îngrădi libertatea de acţiune d mi­ niştrilor" . Ar fi obositor ş i de prisos s ă redăm aici toate raţiona­ mentele, pe această temă, expuse de alde Hume, Bdnkes, Knight, Alcock şi tutti quanti *, D-l Cobden, dind crezare celor spuse de lordul John şi închipuindu-şi că a transformat Camera comunelor într-un consiliu de război, s-a străduit din răsputeri să dovedească de ce Sevastopolul şi Crimeea nu trebuie în nici un caz să fie luate. El ·a atins o chestiune mai interesantă atunci cînd a pus întrebarea dacă nu cumva Anglia este aliată cu guver­ nele împotriva popoarelor. Se înşeală amanic cei ce-şi închi­ puie că prin declanşarea acestui război s-a urmărit apărarea vreunei naţionalităţi asuprite. Dimpotrivă, acest război are drept scop să strîngă şi mai mult lanţurile care ţin Ungaria şi Italia sub stăpînirea Austriei. In Camera comunelor există deputaţi onorabili, dar induşi în eroare, care *

-

cei de-o seamă cu ei. - Nota tra ă,

Dezbaterile parlamentare în legătură cu războiul

379

„susţin că guvernul nu poartă război aşa cum trebuie şi că ar fi cazul să fie pus alt om în fruntea departamentului războiului, ba chiar - cum au spus ei uneori - în funtea guvenului. Un asemenea om ar fi, după părerea lor, lordul Palmerston. Şi ni se spune că toate astea se fac în interesul Ungariei şi al italienilor. Dar oratorul a auzit dn gura a doi dintre cei mai de seamă conducători ai popoarelor ungar şi italian că ei nu numai că nu-şi leagă speranţele şi aspiraţiile lor de numele acestui nobil lord, dar ştiu, dimpotrivă, că, atunci cînd ar fi putut să l e acorde sprijin moral, el n-a mişcat nici un deget ca să le vină în ajutor. Dacă există n actualul guven englez un om în care aceşti conducători să aibă mai puţină încredere decît în oricare altul, apoi acest om este nobilul lord. Cobden nu crede ca nobilul lord să-şi fi dat seama de marea înşelătorie comisă în numele său, dar acm, din fericire, această iluzie s-a risipit".

D-l Layard şi lordul Dudley Stuar t n-au făcut altceva de­ cît să repete vechile lor discursuri ; singura schimbare a fost doar declaraţia lordului Dudley că credinţa sa în forţa magică a numelui „Palmerston " este azi „mai puternic ă decît oricînd ". l-a fost dat d-lui Disraeli ca , dintr- o singură suflare, să spargă întregul balon de săpun al discursului rostit de lor­ dul John. Dup ă ce şi�a motivat, pe scurt, propunerea de a se ţine o sesiune de toamnă, făcînd în acest sens aluzie la Sinope şi la alte fapte de vitejie din timpul ultimei vacanţe de toamnă, el a declarat că este uimit, consternat şi alarmat la culme de vestea despre iminenta distrugere a Sevastopo­ lului şi cucerire a Crimeii. Lordul John a făcut atunci o obiec­ ţie, fără să se ridice de la locul său ; dar d-l Disraeli, aşezin­ du-se la rîndul său, l-a silit să dea explicaţii. Atunci lordul John, cu glas umil şi sfielnic, a declarat : „Pot spune doar atît : am afirmat numai că, după părerea mea, nu trebuie să i se îngăduie Rusiei să-şi menţină şi de acum înainte po­ ziţia ameninţătoare pe care a adoptat-o, întreţinînd o flotă atît de mare la Sevastopol" .

După ce a smuls lordulu i John această mărturisire, d-l Disraeli a rostit unul din cele mai vehemente şi mai sar­ castice discursuri ale sale, care merită, fără îndoială, să fie citit in extenso * şi pe care l-a încheiat cu următoarele cuvinte : „Intr-adevăr, după cele auzite aici, mi se pare că ar fi cu totul nedrept să se facă, aşa cum se obişnuieşte uneori, o subtilă distincţie între politica lordului Aberdeen şi aceea a unor colegi ai săi. Nu sint

* - în întregime. -

Nota tra d.

380

rl Mx

un admirator sau un adept al lordului Aberden, dar nu sînt n admi­ rator nici al politicii parlamentare care constă n a dezvinovăţi pe unii membri ai cabinetului pe seama altora. Din explicaţia dată de nobilul lord cu privire la ceea ce susţine el că a spus reiese că politica sa n problema rusă nu se deosebeşte, n fond, cu nimic de politica lordului Aberdeen, şi lucrul acesta trebuie să constituie, în ultimă instanţă, un motiv de satisfacţie pentu poporul englez. Inseană că noi nu avem n cabinet dezbinat ; actuala sesine se încheie, cel puţin, sub senul deplinei nităţi de vederi a miniştrilor în această problemă. Şi atîta timp :ît acest război urmăreşte realizarea unor scopuri mărunte, iar marile planuri politice sînt sortite să ducă la rezultate j alnice şi neînsemnate n guvernul de coaliţie va doni nanimttatea". -

Glumele lordului Palmerston n-au avut nici un efect. După discursul d-lui Disrael i şi după intervenţia a numeroş i mem­ bri ai Camerei , care au declarat că au fost induşi în eroare de primul discurs al lordului J,ohn, propunerea de aprobare a fondurilor a fost adoptată, însă cu condiţia ca dezbaterile să fie reluate în aceeaşi zi, seara. Totodată, lordul Dudley Stuart a anunţat că intenţionează să propună să se trimită reginei o adresă „cu rugămintea de a binevoi să 'amîne în­ cheierea sesiunii parlamentare pînă cînd va avea posibilita­ tea să pună la dispoziţia Camerei informaţii mai complete cu· privire la relaţiile cu puterile străine şi cu privire la părerile şi planurile sale în legătură cu lupta în care este angajată maiestatea-sa " . Scris d e K. Marx la 25 iulie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.150 din 7 august 1854 Semnat

:

Kar1

Marx

Se tipăreşte după textul apărut n ziar Tradus din limba engleză

381

Karl Marx

Politica Austriei. - Dezbaterile din Camera comunelor în l egătură cu războiul

•

Londra, vineri 28 iulie 1854

Intr-unul din articolele mele * precedente am analizat tra­ tatul turco-austriac din 1 4 iunie şi am •arătat că scopul acestei ciudate tranzacţii diplomatice este, în primul rînd, de a da un pretext armatei aliate să nu treacă Dunărea şi să nu vină în contact cu ruşii ; în al doilea rînd, de a-i împiedica pe turci să ocupe din nou toată Valahia şi d e a-i scoate din partea deja cucerită de ei ; în al treilea rînd, de •a restaura în Principatele dunărene vechiul regim reacţionar care a fost impus romînilor de către Rusia în 1 848. Acum sîntem precis informaţi din Constantinopol că Austri· a a protestat împo­ triva intenţiei lui Omer-paşa de a trece Dunărea şi că reven­ dică pentru sine dreptul exclusiv de a ocupa Principatele dunărene, precum şi dreptul de a interzice accesul în aceste principate nu numai trupelor anglo-franceze, dar şi turcilor. Drept răspuns la acest protest, Poarta, dup ă cit se spune , a ordonat lui Omer-paşa să nu treacă acum Dunărea, însă i refuzat, în principiu, să-i recunoască Austriei dreptul exclu­ siv de a ocupa Principatele dunărene. Se înţelege că ghi­ nionistul Reşid-paşa, care a reuşit să înveţe cite ceva de la dascălul şi protectorul său lordul Palmerston, nu are de ri­ dicat nici o obiecţie serioasă împotriva admiteri i în fapt a ceea ce el refuză să admită în principiu. S-ar putea crede că Austria a violat deja şi a anulat în fond tratatul de la 1 4 iunie prin faptul că n-a intrat în Valahia în momentul cind armata rusă se retrăgea în dezordine, în trei direcţii diferite, şi era expusă din flanc şi din spate unui atac austriac întrucit nu se retrăsese imediat dincolo de Siret. Nu trebuie să uităm însă că, potrivit prevederilor acestui faimos tratat, Austria nu este obligată să intre imediat în Principatele dunărene, să •

Vzi volnul de faţă, pag. 32--327.

-

Nota red.

382

Karl Marx

le părăsească pînă la o anumită dată sau să-i forţeze pe ruşi să le evacueze într-un termen stabilit. Acum se anunţă c ă austriecii într-adevăr intră în Valahia Mică şi că ruşii îşi recheamă trupele din trecătorile Carpaţilor şi le concentreaz. la Focşani. Asta nu înseamnă însă altceva decît că austriecii, în loc să-i scoată pe ruşi din Valahia, au hotărît să alunge pe turci din Valahia Mică şi să împiedice astfel operaţiile lor pe malurile Oltului. Nici nu se putea născoci un plan mai bun pentru provocarea unei răscoale în armata turcească de­ cît îndepărtarea ei dintr-un ţinut p e care l-a cucerit, şi ocu­ parea Bulgariei de către trup ele franco-engleze, care, evitînd cu grijă orice ciocnire cu ruşii, aproape că pun Turcia sub stare de asediu. Această tendinţ ă reiese limpede dintr-un apel comun adresat de către comandamentul englez şi fran­ cez către populaţia Bulgariei şi care a fost copiat, aproape -cuvînt cu cuvînt, dup ă Budberg, Gorceakov şi tutti quanti *. Vă amintiţi că m făcut de mult prezicerea c ă puterile occi­ dentale vor face un singur serviciu cauzei progresului : ele vor revoluţiona Turcia, această cheie de boltă a învechitului sistem european. Austria nu numai că protestează împotriva tendinţei manifestate de turci de a ocupa teritorii turceşti, dar cere totodată şi repunerea în drepturi a celor doi domnitori care se află în prezent la Viena şi care urmează să se întoarcă în Moldova şi Valahia o dată cu primele trupe austriece, lucru pe care d-l von Bruck l-a adus la cunoştinţa Porţii. Reşid-paşa răspunde că Poarta va aprecia în ce măsură este indicată repunerea lor în drepturi, dar d-l von Bruck insistă, la rîn­ dul său, să fie respectat articolul 3 al tratatului, care prevede reinstaurarea vechiului guvern. Cititorii îşi amintesc, poate, că la timpul cuvenit am atras atenţia asupra formulării echi­ voce a acestui articol ** . La această observaţie Reşid-p aşa răs­ punde prin precizarea că repunerea în drepturi a domnito­ rilor nu poate avea loc pînă ce Poarta nu se va fi convins că ei nu şi-au călcat datoria lor de supuşi loiali. Poarta n-are motive serioase să se plîngă de prinţul Ghica, domnitorul Moldovei, în schimb comportarea lui Ştirbei, domnitorul Valahiei, e cum nu se poate mai provocatoare ; el s-a ma­ nifestat în modul cel mai scandalos ca n prieten al Rusiei, astfel că înlăturarea lui a devenit obligatorie pentru P. o artă. Atunci d-l von Bruck a făcut apel la sultan. Acesta a con* - toţi cei d-o seamă cu ei. - Nota trad. Vezi volumul de faţă, pag. 327. Nota red.

**

-

Politia Asriei

38�

vocat un consiliu extraordinar, în cadrul căruia s-a ajuns la un compromis în sensul că ambii domnitori îşi vor lua tem­ porar în primire posturile lor, i ar Poarta va numi un înalt comisar pentru cercetarea comportării lor, după care se va adopta o hotărîre definitivă. Este de la sine înţeles c ă prin­ ţul Ghica, împotriva căruia, dup ă cit se spune, Reşid nu are obiecţii serioase, rev·ine la putere numai cu numele, din mo­ ment ce Moldova continuă să rămînă în mîinile ruşilor. In schimb, întoarcerea prinţului Ştirb ei, pe care însăşi Poarta l-a alungat şi l-a stigmatizat ca agent al ruşilor, este un fapt real, deoarece o parte din Valahia a şi fost evacuată de ruşi, iar restul va fi, probabil, evacuat într-un viitor apropiat. Dar activitatea diplomaţiei austriece nu se opreşte aici. In numărul de ieri al lui „Moning Post" citim următoarea telegramă din Belgrad, datată 19 iulie : „Ieri a venit ordin de la Constantinopol să se suspende imediat pregătirile de război şi orice exerciţii militare. Confidenţial se anunţă că va uma un alt ordin - cu privire la dezamare. Aceste ştiri au fost transmise de îndată prinţului Alexandru".

Iată deci care este răspunsul Porţii la protestul Serbiei îm­ potriva ocupaţiei austriece. In felul acesta, j alnicul guvern turc îşi pierde posibilitatea de a opune rezistenţă duşmanu­ lui său făţiş şi totodată este împins la acte .ostile şi uzurpa­ toare împotriva propriilor săi vasali loiali. Prin tratatul de la 1 4 iunie, guvernul turc a rupt acordul său cu Principatele dunărene, iar prin ordinul de dezarmare el a călcat legile fundamentale ale Serbiei. In felul acesta, una şi aceeaş i ac­ ţiune politică creează primejdia unei răscoal e în rîndurile armatei turceşti şi aruncă Serbia şi Principatele dunărene în braţele Rusiei. Cererea formulată de Austria de a evacua Principatele dunărene se transformă în interzicerea, pentru turci, a accesului în aceste principate, iar faimoasele pregă­ tiri militare ale Austriei se transformă în dezarmarea Serbiei. Stupida Austrie, care este o simplă unealtă în mîinile ţaru­ lui şi ale complicilor săi englezi, nu face altceva decît să pregătească elementele revoluţiei generale, a cărei primă victimă va fi chiar e a şi a cărei apropiere o pot deplînge nu­ mai nişte utopişti reacţionari de felul lui David Urquhart. Cititorii noştri au aflat despre mişcarea care a început în Italia. Ziarele anunţă că s-au produs dezordini la Genua, Mo­ dena, Parma etc. Dar, dup ă p ărerea mea, cel mai mult amin­ tesc de insurecţia generală din 1 848 evenimentele care au avut loc la Ferrara.

38�

Karl Marx

Cit de just a fost caracterizat de mine de la bun început împrumutul „patriotic benevolu al arogantului guvern austriac, care este pe cale de a da faliment, se poate vedea din recentul apel adresat de baronul Burger către supuşii săi loiali din Lombardia. In acest apel se anunţă că partea din împrumutul b enevol pe care trebuie s-o subscrie Lombardia este de 40.000.000 de florini, ceea ce înseamnă 1 04.400.000 de franci ; dacă împărţim -această sumă la numărul locuitorilor, vedem că revin cite 40 de franci de persoană. „Acest împrumut benevol - scrie „Unione" - se transfomă într-o contribuţie gigantică : fiecare provincie, fiecare mnicipalitate, fiecare persoană în parte trebuie să subscrie bnevol o anumită cotă " .

Şi pentru ca să nu mai existe nici o îndoială asupra ade­ văratului caracter al acestui împrumut „benevol " , apelul ba­ ronului Burger se încheie cu următoarele cuvinte : „Trebuie să fie limpede pentru oricine că, în caz de nereuşită a acestui împrumut benevol, va fi impusă o contribuţie extraordinară şi forţată, care va greva în mod corespunzător diferitele venituri obţinute de pe uma pămîntului, a capitalului, a comerţului şi a industriei".

In şedinţa de luni a Camerei comunelor, preşedintele Con­ siliului secret şi liderul Camerei * a luat cuvîntul, pasămite, pentru a arăta în mod amănunţit care sînt intenţiile guvenu­ lui, iar 6 ,ore după aceea - fap t fără precedent în analele parlamentului - a retractat, din acelaş i loc, tot ce spusese. La ora 1 seara el a declarat că, după n b ombardament intes, Sevastopolul a fost distrus şi izolat de restul Rusiei ; la ora 1 şi 1 5 minute după miezul nopţii el a declarat că flota rusă de la Sevastopol a pierdut unul sau dou ă vase de linie, dar c ă pînă în prezent „Rusia îşi păstrează neştirbite întreg prestigiul ei şi întreaga ei situaţieu. Timp de 6 ore micul Johnny* a ocărit, s-a înfoiat, s-a lăudat, a făcut multă zarvă şi tărăb,oi, a adresat felicitări şi a îndrugat la minciuni în faţa membrilor Camerei comunelor. Timp de 6 ore el i-a silit să plutească în empireu, dar a fost de ajuns ca d-l Disraeli să spună o vorbă de duh pentru ca acest balon s, se spargă, -şi falsul leu a fost nevoit să-şi pună di: nou pe umeri obiş­ nuita piele de viţel. Pentru guvern a fost o „zi a umilinţei " , dar e l a obţinut totuşi aprobarea proiectului său î n legătură -cu cele 3.000.000 1. st. * - John Russell. - Nota red.

Poliia Ausiei

385

In şedinţa de marţi au avut loc dezbateri pe marginea pro­ punerii prezentate de lordul Stuart cu privire la prelungirea sesiunii parlamentare. Alocaţiile fuseseră deja votate ; ce mai rămînea de făcut decît să s e voteze încredere în gu­ vern ? Şi fiindcă onorabilii membri ai Camerei îşi dădeau seama de toate acestea, puţini dintre ei au fos t prezenţi la această şedinţă, dezbaterile au lîncezit, guvenul a avut o atitudine mai sfidătoare ca oricînd şi propunerea lui Dudley Stuart a fost respinsă în unanimitate. Guvernul a reuşit să transforme propria sa ruşine într-o victorie asupra membri­ lor Camerei comunelor. A fost o „zi a umilinţei" pentru parlament. Şi, totuşi, şedinţa s-a dovedit a fi destul de inte­ resantă , datorit ă pledoariei în favoarea departamentului de război al Angliei, reprezentat prin d-l Herbert , secretar de stat al acestui departament şi cumnat al lui Voronţov, dato­ rită lipsei de modestie a d-lui Berkeley, lordul amiralităţii, şi datorită emfaticelor tirade debitate de micul Johnny cînd s-a ocupat de situaţia din sinul guvernului englez. D-l Herbert, un om cu căpşor distins şi fost „tînăr tory " , a răspuns la plîngerile în legătură c u organizarea nesatis­ făcătoare a intendenţei, aducînd elogii lui Filder, intendentul general, care este fără îndoială omul cel mai potrivit pentru acest post, deoarece cu 50 de ani în urmă s-a bucurat de încrederea „ducelui de fier" * şi a deţinut pe vremea aceea funcţii înalte. Supărătoarelor scrisori ale corespondenţilor de ziare el le-a opus dichisitele dări de seamă ale „celor mai buni trezorieri ai armatei " şi complimentele silite ale cîtorva ofiţeri francezi. El n-a spus nici un cuvînt despre totala lipsă de mijloace de transport ·a armatei, care nu dispunea de catîri şi de cai pentru transportul bagajelor şi al rezervelor de apă, absolut necesare unei armate care trebuie să străbată dis­ tanţa de la Vama şi Dievnia pînă la Dunăre, şi de multe alte lucruri trebuincioase în timpul unui marş. El n-a spus nici un cuvînt despre lipsa de mijloace pentru aprovizionarea arma­ tei cu alimente. El n-a tăgăduit că intendenţa a luat fiinţă abia dup ă ce fuseseră trimise mai multe divizii şi dup ă ce flota sosise la Constantinopol. El n-a îndrăznit să conteste că, după cum a spus lordul Raglan, trupele lui au staţionat timp de două luni în acelaşi loc, neputînd s ă înainteze din cauza funcţionării defectuoase a intendenţei, deşi se aflau aproape la o bătaie de tun de un duşman sleit de puteri din cauza foametei. *

25

-

-

Wellington. - Nota red,

M.rx-Engels, Opere,

voi.

10

386

Kal Mx

La fel a răspuns şi ingeniosul cumnat al prinţului Voron­ ţov la plîngerile în legătură cu materialul de artilerie. El a dat un răspuns amănunţit la repoşul, formulat chiar de el, că armata a luat cu sine în Turcia numai tunuri de şase livre. In schimb el n-a spus nici un cuvînt despre faptul că armata nu are artilerie de asediu, că infanteria nu dispune aproape de loc de cavalerie care s-o sprijine, cînd ştiut este că aceasta este arma cea mai eficace pentru operaţii în cîmpiile Vala­ hiei, şi că o armată de 40.000 de oameni, cum era cea de la Vama, nu avea nici măcar 40 de piese de artilerie pentru a le opune ruşilor, î n timp ce la aceştia fiecare corp de 40.000 de oameni dispune de 1 20 de tunuri. La acuzaţiile ce au fost aduse guvernului pentru negli­ jenţa sa în ce priveşte aprovizionarea armatei cu echipa­ mentul de război necesar a răspuns, indignat, cumnatul lui Voronţov, care a luat apărarea comandamentului militar, spunînd că nu i se poate reproşa nimic. Referindu-se la accidente şi la monopolul englez în ma­ terie de asemenea întîmplări, care nu s-au produs niciodată în corpul expediţionar francez, onorabilul domn Herbert a declarat, în primul rînd, că într-adevăr o navă la bordul căreia se afla o parte din Regimentul 6 de dragoni a căzut pradă flăcărilor, dar căpitanul, „un nobil marinar bătrîn, pus n faţa celei mai îngrozitoare morţi ce poate exista, a refuzat să părăsească nava , cu toate insistenţele echipajului, pînă cînd a fost, vai I prea tîrziu, şi el a pierit la postul său". Lă­ sîndu-se lesne prostiţi, membrii Camere i comunelor au pri­ mit cu exclamaţii de aprobare acest răspuns stupid. ln ceea ce priveşte pierderea „Tigrului " 194, ea trebuie atribuită unei simple întîmplări. „Cît despre trista întîmplare din Marea Baltică, ea nu este altceva decît o dovadă de vitejie nesăbuită a marinarilor noştri " . Domnul cu căpşor distins a trecut apoi l a întrebarea c e i-a fost pusă : „Au obţinut oare flota ş i armata noastră vreun rezultat practic ?" şi a început să se laude cu „blocada completă, eficientă şi irezistibilă a porturilor ruseşti " . Această blocadă este atît de eficientă că, de exemplu, 8 nave de război ruseşti acţionate cu aburi au reuşit să vină de la Sevastopol la Odesa, în ciuda bombardamentelor, a luptelor şi a piedicilor de tot felul. Ea este atît de eficientă, încît co­ merţul Rusiei la Marea Baltică continuă să se desfăşoare pe scară destul de largă, mărfurile ruseşti se vînd pe piaţa Lon­ lrei la preţuri doar cu puţin mai ridicate faţă de cele de -

Politia Ausriei

387

dinainte de război, la Odesa se face comerţ la fel ca ş i anul trecut, iar blocada, doar cu numele, a Mării Negre şi a Mării Albe a fost impusă englezilor abia acum cîteva zile de către Bonaparte. Dar, afirmă nobilul tînăr cu numele de Herbert, guvernul englez a făcut şi mai mult. N-a pus el Rusia în imposibilitate să aducă întăriri pe Marea Neagră şi nu i-a tăiat el toate căile de acces la mare ? Spunînd acestea, el uită cu desăvîr­ şire că, timp de patru luni, guvenul englez i-a lăsat pe ruşi să fie complet stăpîni pe Dunăre ; că le-a permis să ocupe, cu numai 15.000 de oameni, Moldov a şi Valahia, aceste grînare ale Eur,opei ; că i-a lăsat să acapareze, aproape sub nasul lui, bogatele turme ale Dobrogei şi că a împiedicat flota tur­ cească să nimicească escadra rusă de la Sinope. Englezii, spune el, au contribuit într-o măsură însemnată la succesele militare ale turcilor, deoarece, formînd o rezervă a armatei lor, le-au dat posibilitatea să folosească fiecare soldat şi fie­ care tun împotriva armatei invadatoare. Dar mai e ,oare nevoie să amintim cititorilor noştri că, atîta timp cit ruşii n-au fost în stare să concentreze în prin­ cipate forţe superioare, guvernul englez i-a interzis lui Omer-paşa să profite de superioritatea numerică a armatei sale şi să exploateze roadele primelor sale victorii ? Şi ce au mai făcut trupele engleze ? „Cîte lire sterline a cheltuit Rusia pentru construirea unei linii de forturi de-a lungul coastei cercheze ? Şi în cursul unei singure campanii de scurtă durată, toate aceste fortăreţe putenice care în­ cătuşau Cerkasia ca nişte lanţuri, cu excepţia unui singur fort, au căzut în mîinile englezilor sau ale aliaţilor lor".

Voronţov I Voronţov I Ai uitat că la începutul acestei se­ siuni, cînd ai fost sfătuit să iei aceste forturi, ai refuzat, dind astfel ruşilor posibilitatea să transfere ganizoanele acestor forturi la Sevastopol ? Tu ai luat numai forturile pe care ruşii s-au hotărît chiar ei să le părăsească, ş i acea singură „excepţie " , fortul care n-a fost nici distrus, nici luat şi nici măcar atacat, singurul care merita să fie luat şi pe care ruşii 1-au socotit vrednic să fie păstrat, singurul care deschide comunicaţiile cu cerchezii, este Anapa. Insipida diatrib ă a d-lui Herbert şi-a atins punctul culmi­ nant cînd el a afirmat că Angli a a participat la glorioasa apărare a Silistrei - căreia nu numai că nu i-a venit în aju­ tor, dar nu l-a lăsat nici pe Omer-paşa să facă acest lucru -, afirmaţie bazată pe faptul c ă printre cei ucişi se afla şi un 25*

888

Krl Mx

tînăr cu numele de căpitanul Butler. Despre locotenentul Nasmyth, care a rămas în viaţă, el n-a spus, bineînţeles, nici un cuvînt. Căpitanul Butler, trebuie să vă spun, s-a dus la Silistra numai după ce guvenul a refuzat să-l trimită acolo, şi mareşalul Herbert are temeiuri cu atît mai serioase s ă aprobe comportarea lui. Cît despre locotenentul Nasmyth, se ştie că el face parte din categoria acelora care urmau să fie izgoniţi nu peste mult timp din tabăra engleză şi că a plecat la Silistra în calitate de corespondent de război. Fiindcă lordul Dudley Stuart a atacat guvenul pentru că n-a achiziţionat nave cu aburi cu un pescaj de cel mult trei picioare şi înarmate cu unul sau două tunuri grele, amiralul Berkeley, care a vorbit după generalul Herbert, l-a rugat pe nobilul lord „să-l înveţe pe inspectorul şantierelor navale cum să construiască asemenea naveu. Acesta a fost răspunsul pe care l-a dat neînfricatul amiral whig la întrebarea dacă amiralitatea va putea să echipeze o flotă pentru operaţiile din Marea Baltică fără să-şi asigure în preal.bil un mare număr de canoniere. Viteazul Berkeley şi savantul său inspec­ tor de şantiere navale ar face mai bine să se adreseze pentru asemenea instrucţiuni amiralităţii suedeze şi ruse, decît s ă solicite sfaturi sărmanului lord Dudley Stuart, care a devenit un obiect de ironie pentru toţi. Nu vom stărui asupra felului cum este apărat comanda­ mentul britanic de elegantul Herbert şi de viteazul Berkeley şi vom trece la destăinuirile făcute de indiscretul Berkeley. Dacă cu o seară mai înainte micul Johnny a făcut să se destrame basmul cu Sevastopolul, astăzi, în urma discursului rostit de Berkeley, s-a destrămat basmul cu Kronstadtul. Şi fiindcă în Principatele dunărene întreaga luptă va fi dusă numai de austrieci, înseamnă că pentru „cele mai formida­ bile armate şi flote care au fost echipate şi trimise vreodată de o ţară", cu vapoarele lor cu elice , cu tunurile lor Paixhans şi cu celelalte mijloace monstruoase de distrugere nu rămîne nici un cîmp de activitate. Dintr-o scrisoare a viteazului co­ mandant al flotei din Marea Baltică * , viteazul Berkeley citează următoarele cuvinte : „N-am putut face nimic cu această putenică flotă, doarece oice atac împotriva Kronstadtului sau a Sveaborgului ar fi însemnat o pieire sigură". *

-

amiralul Charles Napier.

-

Nota red.

Poliia Asriei

889

Dar nu numai atît. Viteazul Berkeley, încîntat de ceea ce nu putea să facă cea mai puternic ă flotă, continuă să gîngă­ vească : „Amiralul Chads, care posedă cunoştinţe ştiinţifice mai vaste ca oricine, a scris şi el următoarele : după două zile de observaţie din far şi după o cercetare amănunţită a forturilor şi a navelor, m-am convins că forturile sînt prea masive pentru artileria noastră de bord. Ele reprezintă nişte imense blocuri de granit. Despre posibilitatea de a ataca navele inamice chiar acolo unde se află nici nu poate fi vorba",

Referitor la Napier, viteazul Berkeley trage următoarea concluzie : „Niciodată pînă acum unui ofiţer britanic nu i s-a dat o asemenea carte blanche * n privinţa operaţiilor militare. Guvenul nu numai că nu i-a legat mîinile, dar, dimpotrivă, l-a încurajat pe toate căile să înainteze" - de la Bomarsund la Kronstadt şi de la Kronstadt la Bomarsund.

La observaţia făcută de d-l Hildyard, din partidul tory, că „niciodată în viaţa lui n-a mai pomenit atîta indiscreţieu, că Berkeley a vorbit ca un agent făţiş al Rusiei şi că toate aceste tirade emfatice despre Kronstadt s-au bucurat totuşi de aprobarea lui tacită, viteazul Berkeley şi-a retractat, în parte, spusele sale indiscrete, declarînd că Napier s-a referit numai la situaţia sa actuală, cînd dispune numai de nave şi nu este sprijinit de forţe terestre. Că la Marea Baltică nu se poate face nimic fără trupe de uscat şi fără o alianţ ă cu 'Suedia este un lucru pe care îl repet mereu de cînd Napier a părăsit ţărmurile Angliei, şi această părere o împărtăşesc toţi militarii care gîndesc în mod ştiinţific. Trec acum la ultimul punct al acestor dezbateri memora­ bile, şi anume la declaraţiile atît de arogante ale lordului John Russell. După ce a obţinut cecul de 3.000.000 de care avea nevoie, el a devenit tot atît de neruşinat, pe cit arăta Oe ruşinat cu 20 de ore înainte, cînd se zvîrcolea strivit de ·sarcasmele lui Disraeli. „El n-a considerat cîtuş i de puţin necesar să dea alte -explicaţii în legătură cu declaraţiile pe care le-a făcut aseară u. Cit despre „regretabilele divergenţe" între Aber­ deen şi colegii săi, pe care încearcă unii să le provoace, el spune: *

- mînă liberă ; libertate de acţiune. - Nota trad.

390

Kal Max

„In ceea ce priveşte măsurile generale legate de război, ele au fost discutate zi de zi de acei consilieri ai maiestăţii-sale care alcătuiesc aşa-zisul cabinet, iar răspunderea în faţa parlamentului şi a ţării pen­ u hotărîrile luate o poartă, în egală măsură, atît lordul Aberdeen cit şi colegii săi de cabinet".

El a îndrăznit chiar - de altfel, fără să rişte nimic - să spună în faţa Camerei: „Dacă sîntem socotiţi vrednici de demnitatea de miniştri ai reginei, trebuie să avem şi latitudinea de a convoca sau de a nu convoca par­ lamentul ; iar dacă sîntem socotiţi nevrednici de această latitudine, înseamnă că nu sîntem vrednici nici să fim miniştri".

După ce am asistat, luni şi marţi, la şedinţele parlamen­ tului englez, am înţeles cit de mult m-am înşelat în 1 848, cînd în „Noua gazetă renană" am stigmatizat Adunările na­ ţionale de la Berlin şi Frakfurt ca cea mai j alnică expresie a vieţii parlamentare 195• Pentru cititorii acestui ziar va i destul de amuzantă o comparaţie între declaraţiile cumnatului britanic al lui Vo­ ronţov, searbăda fanfaronadă a lui Russell şi răcnetele din articolele de fond ale ziarului „Times" - şi următoarele extrase din ultima informaţie trimisă, la 13 iulie, de cores­ pondentul lui „Times " din tabăra britanic ă de la Varna : „Aseară toată lumea credea că în curînd o să se încheie pace, leoarece se anunţase că un trimis austriac urmează să ia masa cu generalul Brown şi că el vine de la Şumla, unde a avut lungi între­ vedri cu Omer-paşa, şi merge la Varna, unde urmează să se consulte cu lordul Raglan şi cu mareşalul Saint-Anaud. După cum s-a anunţat, ducele de Cambridge a declarat că unităţile de cavalerie se vor în­ toarce în Anglia pînă în noiembrie, iar cele de infanterie pînă în mai. Intr-un cuvînt, nu se poate preciza dacă sîntem în stare de război şi armatele aliate sînt într-adevăr parte beligerantă, sau dacă ele, de cînd au debarcat n Turcia, s-au mărginit la un simulacru de operaţii de război. Parăzile, trecerile în revistă, exerciţiile şi inspecţiile noastre sînt la fel de inofensive şi inocente ca şi cînd s-ar desfăşura la Satory sau la Chobham, şi toate operaţiile noastre pe uscat s-au mărginit, n primul rînd, la o excursie de recunoaştere a lordului Cardigan ; în al doilea rînd, la trimiterea cîtova ofiţeri şi soldaţi din trupele de pionieri la Silistra şi Rusciuc ; în al treilea rînd, la trimiterea în aceste localităţi a cîtorva pontonieri francezi ; şi, n al patrulea rînd, la trimiterea a încă unui grup de pionieri şi a 150 de marinari la Rusciuc, pentru a construi un pod de la unul din maluri pînă la insule şi de acolo pînă la malul celălalt".

In Anglia nu există o Bastilie, dar există în schimb ospicii de alienaţi, unde pe baza unei lettre de cachet poate fi lesne închisă orice persoană indezirabilă curţii regale sau care îm-

391

Politia Austriei

piedică aranj area anumitor chestiuni familiare. In cursul dez­ baterilor de miercuri în legătură cu cazul doctorului Peitman *, lucrul acesta a fost pe deplin dovedit de d-l Otway, care a fost sprijinit de d-l Henley. Au fost suficiente cîteva cuvinte ale lordului Palmerston, acest civis romanus 190 şi apărător notoriu al „drepturilor şi privilegiilor unui supus britanic" , pentru a se trece la altă problemă. P almerston nici n-a afirmat că Peitman este într-adevăr nebun, ci a spus doar că „el pare a-şi închipui că e îndreptăţit să formuleze unele pretenţii faţă de guvern" şi că are d e gînd să prezinte aceste pretenţii într-un chip foarte importun reginei, sau, mai bine zis, personajului anonim cu numele de prinţul Albert. Cobur­ gii au pătruns pretutindeni, i ar în momentul de faţă ei urmă· resc să pună mîna pe Spania. „Aceasta - scrie „Globe", oficiosul guvenului - este o chestiune care priveşte drepturile doctorului şi ale reginei, şi noi sîntem con­ vinşi că nici un om, fie el în parlament sau în afara parlamentului, nu poate să stea pe gînduri atunci cînd este vorba de aprecierea acestor drepturi".

Nu este de mirare că în aceast ă ţară liberă şi binecuvîn­ tată, o carte ca „Drepturile omului " de Thomas Paine a fost arsă în public. In aceeaşi seară, a zilei de miercuri, s-a mai jucat încă o mică comedie parlamentară. L a şedinţa de vinerea trecută, d-l Butt pr.opusese să se interzică supuşilor britanici, sub anumite sancţiuni, să negocieze hîrtii de valoare ale guver­ nului rus , însă cu rezerva ca acest bill să se refere numai la împrumuturile ruseşti lansate în cursul actualului război. Guvernul britanic n-a propus adoptarea unui astfel d e bill, dar nici n-a putut să i se opună, deoarece Bonaparte publi­ case dej a în „Moniteur" o ştire falsă în sensul că guvernul englez împărtăşeşte punctul lui de vedere, considerînd ile­ gală orice subscriere la împrumutul rus. De aceea Palmer­ ston a sprijinit propunerea lui Butt, dar a primit o replică nu tocmai mabil ă din partea d-lu i Wilson, înţeleptul editor l revistei „Economist" şi secretar al trezoreriei. Şi iată că acelaşi Palmerston, care luni a luat apărarea cabinetului de coaliţie, iar marţi s-a abţinut de la cuvînt şi a asigurat astfel succesul coaliţiei, n-a putut totuşi să nu profite miercuri de acest prilej pentru a-şi relua rolul de „femeie lipsită de apărare " în acest cabinet. El a vorbit cu aerul şi pe tonul *

Vezi volumul de faţă, pag.

355-357.

- Nota red.

892

Kal Max

unei sibile masculine, covîrşit parcă de explozia spontană a sentimentelor sale patriotice, pe care el, sărmanul, încătu­ şat cum era de disciplina de fier a poziţiei sale oficiale, fusese nevoit să şi le înăbuşe în decursul celor două seri prece­ dente. El a stîrnit inevitabilele aplauze furtunoase ale ono­ rabililor gentlemeni, lesne amăgiţi, cînd a spus: „Acest bill nu face altceva decît să confirme principiul că supuşii britanici nu trebuie să furnizeze ruşilor mijloace pentru războiul lor. Argumentele aduse de secretarul trezoreriei urmăresc să ne detemine să abrogăm legile cu privire la crima de înaltă trădare. Asemenea argumente sînt pur şi simplu absurde".

Trebuie observat c ă toate astea le spune tocmai omul care, timp de 24 de ani, a impus Angliei împrumutul ruso-olandez, iar în momentul de faţă este membrul cel mai influent al unui cabinet care continuă să plăteasc ă dobînzi l a acest împrumut şi să-l ramburseze, furnizîndu-i astfel lui - lui Palmerston - „mijloace pentru războiul lui u.

Scris de K. Marx la

28

iulie

1854

Publicat în ziaul „New York Daily Tribune" nr. din 9 august 1854 Semnat

:

Ka T1 MaTr

4.152

Se tipăreşte după textul apărut n ir Tradus din imba

engleză

398

Karl Marx şi Friedrich Engels Un război plictisitor

A trecut aproape un an de cînd o mică unitate turceacă, formată din două batalioane, a reuşit să treacă Dunărea e la Turtucaia - o localitate situată în faţa Olteniţei , să ridice acolo întărituri şi, atacată fiind de ruşi, să-i respingă după o încăierare scurtă, dar foarte crîncenă, care, fiind prima ciocnire din acest război, a primit pretenţioasa denu­ mire de b ătălia de la Olteniţa. Aici turcii i-au înfruntat sin­ guri p e ruşi ; ei n-aveau în spatele lor rezerve de trupe engleze sau franceze şi nici nu se puteau bizui pe vreun spri­ jin din partea flotei aliate. Şi, cu toate acestea, ei şi-au men­ ţinut poziţiile pe malul valah al Dunării timp de două săptă­ mîni la Olteniţa, iar la Calafat toată iarna. După aceea Anglia şi Franţa au declarat război Rusiei ; în repetate rînduri s-au înregistrat fapte de vitejie, ce-i drept cu rezultate îndoielnice. O escadră din Marea Neagră şi una din Marea Baltică, precum şi o armată franco-engleză de aproape 1 00.000 de soldaţi, sînt gata să sară în ajutorul tur­ cilor şi încearcă să abată spre ele forţele inamicului. Şi toate acestea n-au alt rezultat decît repetarea a ceea ce s-a petre­ cut la Olteniţa, pe o scară mai mare, dar poate cu şi mai puţin succes decît anul trecut. Ruşii au supus unui asediu cetatea Silistra. Ei au procedat fără nici o judecată, dar au dat dovadă de mult curaj. Au fost bătuţi zi de z i şi noapte de noapte ; şi nu din pricina măiestr·iei adversarului sau datorită prezenţei căpitanuli But­ ler şi a locotenentului Nasmyth, cei doi ofiţeri englezi care, dacă am da crezare celor spuse de „Times" , au salvat Silistra. Nu, ei au fost bătuţi din cauza totalei ignoranţe a turcilor, care nu ştiau nici măcar că la un moment dat un fort sau un meterez nu mai poate fi menţinut şi continuau să se cram­ poneze de fiecare palmă de pămînt, de fiecare muşuroi pe -

I

39�

Karl Marx şi Friedrich Engels

care încerca să-l ocup e inamicul. Totodată, ruşii au fost b ătuţi şi din cauza incapacităţii propriilor lor generali , din cauza frigurilor şi a holerei, în sfîrşit din cauza efectului mo­ ral produs de ameninţarea flancului lor stîng de către .o armată aliată şi a flancului drept de către o armată austriacă. Cînd a izbucnit războiul, noi am arătat că armata rusă n-a fost niciodată în stare să execute un asediu după toate regu­ lile artei, şi proasta conducere a operaţiilor de la Silistra dovedeşte că ea n-a învăţat nimic de atunci. Aşadar, ruşii au fost înfrînţi ; ei au fost nevoiţi să se retragă în modul cel mai ruşinos şi să întrerupă asediul unei cetăţi extrem de de­ fectuos construite ; şi au făcut lucrul acesta în anotimpul cel mai favorabil şi într-un moment cînd ganizoana asediat ă nu putea conta pe nici un sprijin din afară. Aşa ceva nu se în­ tîmplă decît o dată la o sută de ani. Şi orice ar încerca să facă ruşii la toamnă, ei au pierdut această campanie, şi au pierdut-o în chip ruşinos. Să vedem acum şi reversul medaliei. Silistra a fost deblocată. Ruşii s e retrag pe malul stîng al Dunării. Ei se pregătesc chiar să evacueze Dobrogea, şi o evacuează trep­ tat. Hîrşova şi Măcinul au fost distruse. Siretul pare să fie linia aleasă de ei pentru a-şi apăra nu cuceririle, ci propriul lor teritoriu. Croatul Omer-paşa, acest vulpoi bătrîn care ştie tot atît de bine ca oricare altul să-ş i ţină gura sau să mintă „în exerciţiul funcţiunii u , trimite în acelaşi timp un corp de armată în Dobrogea şi altul la Rusciuc pentru a cu­ prinde astfel în cleşte ambele flancuri ale ruşilor. In mo­ mentul acela se puteau întreprinde şi alte manevre, mult mai reuşite, dar, după cit se pare, b ătrînul Omer cunoaşte pe turci şi pe aliaţii săi mai bine decît noi. Din punct de vedere militar ar fi fost mai just să trimită trupele prin Dobrogea sau pe la Călăraşi pentru a tăia comunicaţiile inamicului, dar, după toate cele văzute pînă acum, Omer nici nu poate fi acuzat că a lăsat să-i scape un prilej favorabil. Se ştie că armata lui este foarte defectuos aprovizionată cu alimente, că nu pri­ meşte aproape nimic din ceea ce-i trebuie şi de aceea nu poate să execute mişcări rapide care ar îndepărta-o de baz a e i sau a r deschide noi linii d e operaţii. Asemenea mişcări duc la rezultate hotărîtoare cînd sînt întreprinse cu forţe sufi­ ciente ; dar ele nu sînt pe măsura puterilor unei armate care rabdă de foame şi care trebuie să străbată ţinuturi neroditoare. Se ştie că Omer-paşa s-a dus la Vama să cear ă ajutor gene­ ralilor aliaţi, care se aflau pe atunci acolo cu 15.000 de soldaţi

Un rzboi plictisitor

395

excelenţi, la o depărtare de patru zile de marş de Dunăre ; dar nici Saint-Arnaud şi nici Raglan n-au găsit cu cale s ă se deplaseze într-acolo unde puteau să dea ochii cu inamicul. De aceea Omer nici nu putea să facă mai mult decît a făcut. El a trimis 25.000 de oameni în Dobrogea şi s-a îndreptat cu restul armatei spre Rusciuc. Aici trupele sale au trecut din insulă în insulă, pînă ce au ·ajuns pe malul celălalt al Dunării, apoi, printr-un marş brusc spre stînga, au luat Giurgiu! din spate şi au silit pe ruşi să se retragă. A doua zi ruşii au ocu­ pat poziţii pe nişte înălţimi situate la nord de Giurgiu, unde au fost atacaţi de turci. A urmat o bătălie sîngeroasă, remar­ cabilă prin numărul ofiţerilor englezi care şi-au disputat cu un rar succes onoarea de a fi omorîţi printre primii. Ei au primit fiecare cite un glonţ, dar fără vreun folos pentru cineva, căci ar fi şi absurd să se creadă că, la simpla vedere a unui ofiţer englez căzut în luptă, soldatul turc ar putea deveni invincibil. In orice caz, ruşii, care nu aveau aici decît o avangard ă - o brigadă compusă din două regimente : Kolîvan ş i Tomsk -, au fost bătuţi, şi turcii şi-au consolidat poziţia pe malul valah al Dunării. Ei au trecut numaidecît la consolidarea terenului şi, cum aveau genişti englezi şi se pricepeau ei înşişi foarte bine la asemenea treabă - după cum au dovedit la Calafat -, fără îndoială ci ar fi transformat acest loc într-o poziţie de temut. Dar li s-a permis să meargă numai pînă aici şi nici un pas mai departe. Acelaşi împărat al Austriei, care timp de 8 luni a jucat cu atîta rîvnă rolul omului dezinteresat, intervine pe neaşteptate în această chestiune. Se ştie, doar, că i-au fost promise Principa:tele dunărene pentru întreţinerea trupelor sale şi el are de gînd să pună mina pe ele. Ce caută turcii acolo ? Să facă bine şi să se întoarcă în Bulgaria. Şi iată că vine ordin de la Constantinopol ca trupele turceşti să fie retrase de pe malul stîng al Dunării şi ca „întreg acest colţ de pămîntu s ă fie lăsat la cheremul soldaţilor austrieci. Diplo­ maţia este mai presus de orice strategie. Austria vrea, cu orice preţ, să-şi apere graniţele ocupînd cîţiva iarzi de pămînt dincolo de ele ; şi pentru a-şi atinge acest obiectiv important, ea e gata să lase pe planul al doilea pînă ş i măsurile cele mai necesare cerute de război. In afar ă de asta, nu este Omer-paşa un dezertor austriac ? Şi Austria nu uită niciodată. In Munte­ negru ea a curmat cariera victorioasă a acestui general, iar acum repetă aceeaşi manevră, pentru ca renegatul să simtă că n-a scăpat încă de orie& dependenţă faţă de suveranul său legitim.

396

Karl Marx şi Friedrich Engels

Ar fi cu totul inutil să examinăm în amănunţime operaţiile militare în actuala etapă a campaniei. Ele nu prezintă prea mult interes din punct de vedere tactic ; e vorba doar de atacuri frontale simple, directe ; în ambele părţi, mişcările de trupe sînt determinate mai mult de considerente diplomatice decît de motive de ordin strategic. Este foarte posibil ca aceast ă campanie să se termine fără nici un fel de operaţii de amploare deosebită, întrucît pe Dunăre nu s-au făcut nic i un fel de pregătiri în vederea unei mari ofensive, iar în ce pri­ veşte luarea Sevastopolului, despre care auzim vorbindu-se atîta, operaţiile vor fi, probabil, amînate, pînă cînd, din cauza apropierii ienii, vor trebui lăsate pentru anul viitor. Toţi europenii cu idei conservatoare ar trebui, pe cît se pare, să se simtă îndemnaţi să renunţe la ele cînd văd că nu se rezolvă odată această problemă orientală. De 60 de ani în­ treaga Europă ne oferă tabloul văditei sale incapacităţi de a reglementa acest litigiu atit de neînsemnat. Şi iată că, pînă la urmă, Franţa, Anglia şi Rusia au pornit războiul. Ele se războiesc de şase luni, dar nu au ajuns încă decît la încăierări · iscate din greşeală sau care se limiteaz ă la proporţii extrem de reduse. Optzeci pînă la nouăzeci de mii de soldaţi englezi şi francezi s-au postat acolo, la Vama, sub comanda fostului secretar militar al bătrînului Wellington * şi a unui mareşal francez ** (care, ce- i drept, s-a distins mai cu seamă prin suc­ cesele repurtate la casele de amanet din Londra) ; francezii nu fac nimic, iar englezii îi ajută cum pot mai bine ; şi fiindcă acest mod de a purta război s-ar putea să li se pară nu tocmai onorabil, vin escadrele în rada Balcicului ca să arunce o privire şi să constate care dintre cele două armate se pricepe mai bine s ă guste din plăcerile acestui dolce far niente * * * . Şi cu toate că, pînă acum, armatele aliate n-au făcut altcev a de­ cît să consume proviziile pe care conta armata turc ă şi să trîndăvească zi de zi, timp de două luni, acolo lîngă Vama, ele nu sînt încă gata să-şi îndeplinească misiunea. Dacă li s-ar fi cerut, ele ar fi fost în stare să elibereze Silistra pînă în luna mai a anului viitor. Trupele care au cucerit Algeria şi au în­ văţat teoria şi practica războiului pe unul dintre cele mai difi­ cile teatre de operaţii militare 197, soldaţii care au luptat îm­ potriva sikhilor pe malurile nisipoase ale Indului şi împotriva cafrilor în desişurile ghimpoase ale Africii de sud 198, adică •

** **

-

Raglan. - Nota red. Saint-Anaud. - Nota red. dulce trîndăvie. - Nota trad.

Un război plictisitor

397

în ţări mult mai sălbatice decît Bulgaria, stau acum neputin­ cioşi şi inutili, incapabili să facă ceva chiar într-o ţară care exportă şi acum cereale I Dar dacă aliaţii nu se p.ot lăuda cu faptele lor de arme, ruşii nu sînt nici ei într-o situaţie mai bună. Ei au avut destul timp să se pregătească. Şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă, fiindcă ştiau de la început ce rezistenţă aveau să întîmpine. Şi, totuşi, ce au dovedit ei că pot face ? Nimic. N-au fost în stare să le ia turcilor nici o palmă din teritoriul disputat, n-au putut să ia Calafatul şi n-au izbutit să-i bată pe turci în nici o luptă. Şi este vorba de aceiaşi ruşi care, sub comanda lui Minih şi a lui Suvorov, au cucerit coasta Mării Negre de la Don pînă la Nistru. Dar Şilder nu e Minih, iar Paskevici nu e Suvorov, şi cu toate că soldatul rus suportă mai bine ca ori­ care altul bătaia cu vergile, îşi pierde şi el dîrzenia, ca oricare altul, cînd trebuie să se retragă mereu. Fapt este că Europa conservatoare - Europa „ordinii, a proprietăţii, a familiei şi a religiei", Europa monarhilor, a feudalilor şi a capitaliştilor, oricît de diferite ar fi relaţiile între aceştia în diferite ţări - dă încă o dată dovadă de totala ei neputinţă. O fi ea putredă, Eur.opa, dar un război ar fi trebuit să trezească în ea elementele sănătoase, să scoată din nou la iveală energiile latente. Şi, printre cei 250.000.000 de oameni, s-ar găsi, desigur, careva în stare să ducă o luptă adevărată, în care ambele părţi să se aleagă cu gloria pe care forţa şi inteligenţa pot s-o dobîndească pe cîmpul de luptă. Dar iată că nu numai Anglia burgheză şi Franţa bonapartistă sînt in­ capabile să ducă un război adevărat, energic, îndîrjit, dar şi Rusia, ţara europeană care este cea mai puţin molipsită de „civilizaţia ateistă şi moleşitoare", este incapabilă de aşa ceva. Turcii sînt potriviţi pentru operaţii ofensive prin sur ­ prindere şi pentru împotrivire dîrză în caz de defensivă, dar nu par a fi făcuţi pentru ample operaţii combinate, la care participă mar i armate. De aceea totul se reduce la un grad de neputinţă şi la o recunoaştere reciprocă a propriei slăbiciuni, care par a nu mai surprinde pe nici una dintre părţi. Cu nişte guverne cum sînt cele de azi, acest război oriental poate să mai dureze încă 30 de ani şi să nu ducă la nici un rezultat. Dar, în timp ce în întreaga Europă cercurile oficiale dau dovadă de incapacitate, în partea de sud-vest a acestui con­

tinent se trezeşte o mişcare care arată deodată că există totuşi alte forte, mai active. Oricare ar fi adevăratul caracter şi re­ zultatul insurecţiei din Spania, se poate afima cu toată certi-

398

Karl Max şi Friedrich Engels

tudinea că faţă de o viitoare revoluţie ea se află în acelaşi raport ca mişcarea elveţiană şi cea italiană din 1 847 faţă de revoluţia din 1 848 199• In cadrul acestei insurecţii se pot dis­ tinge două aspecte importante. In primul rînd, armata, care, începînd din 1 849, este adevăratul cîrmuitor pe continent, s-a scindat şi a renunţat la misiunea ei de a menţine ordinea, pen­ tru a-şi afirma propria e i părere în opoziţie cu guvernul. Dis­ ciplina a învăţat-o să-şi cunoască puterea, dar această putere a dus la slăbirea disciplinei. In al doilea rînd, noi am fost mar­ torii unor lupte de baricade încununate de succes. Pretutin­ deni und; începînd din iunie 1 848 200, s-au ridicat baricade, ele s-au dovedit pînă acum inutile. Baricadele, ca formă de rezistenţă a populaţiei unui oraş mare împotriva armatei, pă­ reau că nu-şi mai ating de loc scopul. Acum această preju­ decată a dispărut. Am văzut din nou baricade victorioase, inexpugnabile. Vraja s-a risipit. Devine posibilă o nouă eră revoluţionară, şi este caracteristic că trupele Europei oficiale, care se dovedesc a nu fi de nici un folos într-un război ade­ vărat, sînt, în acelaşi timp, infrîn1e de populaţia răsculată a unui oraş. Scris de K. Marx şi F. Engels la 29 iulie - 1 august 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.159 din 17 august 1854

Tradus din limba

engleză

Karl Marx

Espartero

O trăsătură distinctivă comună tuturor revoluţiilor este aceea că, tocmai atunci cînd poporul pare să se afle în ajunul unor măreţe iniţiative, cînd este pe cale să deschidă o nouă eră, el se lasă furat de iluziile trecutului şi cedează de bună­ voie întreaga lui putere şi influenţă, cîştigate cu atîta trudă, reprezentanţilor - autentici sau imaginari - ai mişcării populare dintr-o epocă apusă, Espartero este unul dintre aceşti oameni ai trecutului pe care poporul obişnuieşte să-i ia în circă în momentele de criză socială şi de care apoi îi vine tot atît de greu să scape ca şi lui Sindbad-corăbierul de bătrî­ nul răutăcios care îl strînge de gît cu picioarele sale. Intrebaţi pe un spaniol din aşa-numita şcoală pr.ogresistă care este în­ semnătatea politică a lui Espartero şi el fără să stea pe gînduri vă va răspunde că „Espartero întruchipează unitatea marelui partid liberal ; Espartero este popular pentru că se trage din popor ; popularitatea sa slujeşte exclusiv cauzei progresiştilor".

Intr-adevăr, el este fiul unui meşteşugar şi s-a ridicat pînă la funcţia de regent al Spaniei ; a intrat în armată ca simplu soldat şi a părăsit-o ca feldmareşal. Dar, dacă se poate spune că el simbolizează unitatea marelui partid liberal, aceasta, poate, numai ca o mediocritate în care toate extremele sînt neutralizate. In ceea ce priveşte popularitatea progresiştilor, se poate spune fără a exagera că momentul în care ea a trecut

de la întreaga masă a partidului asupra acestei persoane izo­ late coincide cu sfîrşitul ei.

Faptul că pînă în prezent nimeni nu a reuşit să descopere secretul succesului lui Espartero este cea mai bună dovadă a caracterului echivoc şi excepţional al acestui succes. In timp

ce prietenii săi se eschivează prin alegorii vagi, duşmanii săi,

Kal Max făcînd aluzie la un anumit fapt din viaţa sa particular!, spun despre el că este pur şi simplu un j ucător norocos. După cum se vede, nici prietenii, nici duşmanii iu izbutesc să stabilească vreo legătură logică între om, pe de o parte, şi gloria şi nu­ mele său, pe de altă parte.

Meritele militare ale lui Espartero sînt tot atît de discuta­ bile pe cît sînt de indiscutabile greşelile lui politice. Intr-o voluminoasă biografie a lui Espartero, întocmită de d-l de Florez 20 1 , se face mult caz de vitejia ş i de arta militară de care a dat dovadă în provinciile Charcas, La Paz, Arequipa, Potosi şi Cochabamba, unde a luptat sub comanda generalului Morillo, care fusese însărcinat să readucă statele sud-ame­ ricane sub stăpînirea co.oanei spaniole. Dar ce impresie gene­ rală au lăsat faptele eroice săvîrşite de el în America de Sud în mintea uşor excitabilă a compatrioţilor săi o dovedeşte în suficientă măsură porecla de „şef al ayacuchismului" ce i-a fost dată, precum şi cea de „ayacuchos " dată partizanilor săi - aluzie la nefericita bătălie de la Ayacucho, în urma căreia Spania a pierdut definitiv Peru şi America de Sud 202 • Fără în­ doială că este un erou foarte original acela a cărui poreclă intrată în istorie i se trage nu de la o victorie , ci de la o în­ frîngere. In cei 7 ani cît a durat războiul împotriv·a carliştilor, el nu s-a distins nici o singură dată printr-o lovitură îndrăz­ neaţă, de felul acelora care au adus repede rivalului său Nar­ vaez reputaţia de ostaş cu nervi de oţel. Fără îndoială, Espar­ tero avea darul de a exploata cît mai bine micile succese, dar faptul că Maroto i-a dat lui pe mînă ultimele forţe ale preten­ dentului a fost o pură întîmplare, iar insurecţia din 1 840 a lui Cabrera nu constituie decît ,o încercare întîrziată de a galva­ niza cadavrul carlismului 203• Insuşi d-l de Marliani, istoricul Spaniei moderne ş i admiratorul lui Espartero, e nevoit să ad­ mită că acest război de 7 ani nu poate fi comparat decît cu războaiele feudale dintre micii stăpînitori ai Galiei din secolul al X-lea, cînd succesul nu era un rezultat al victoriei 2 4• In afară de aceasta, din nefericire, dintre toate faptele de arme ale lui Espartero în Spania, aceea care s-a întipărit cel ma i viu în memoria oamenilor este, dacă nu chiar ,o înfrîngere în ade­

văratul înţeles al cuvîntului, în cel mai bun caz, o faptă cît

se poate de stranie pentru un erou al libertăţii : el a devenit celebru prin bombardarea oraşelor Barcelona şi Sevilla. Dacă spaniolii, spune un scriitor 205, ar vrea vreodată să-l picteze

sub înfăţişarea lui Marte, ei vor da acestui zeu chipul unui

„ dărîmător de ziduri

u.

401

Espartero

Cînd Cristina a fost silită, în 1 840, să renunţe la regenţă şi să fugă din Spania, Espartero, împotriva dorinţei unei părţi considerabile a progresiştilor, a preluat puterea supremă în cadrul regimului parlamentar. El s-a înconjurat de un fel de camarilă şi îşi dădea aere de dictator militar, fără a încerca în fond să se ridice deasupra unui monarh constituţional obiş­ nuit. De favorurile sale se bucura mai curînd partidul mode­ Tados 2 66 decit vechii progresişti, care , cu puţine excepţii, au fost înlăturaţi din funcţii. Fără a-şi fi împăcat duşmanii, el şi-a înstrăinat încetul cu încetul prietenii. Neavînd curajul să sfă­ Tîme cătuşele regimului parlamentar, el nu a ştiut nici să-l accepte, nici să-l folosească, nici să-l transforme într-un instru­ ment de acţiune. In cei 3 ani cit a durat dictatura sa, spiritul revoluţionar a fost încetul cu încetul înfrînt ca urmare a unui şir nesfîrşit de compromisuri, iar disensiunile din cadrul parti­ dului progresist, cărora nimeni nu le punea stavilă, au ajuns atît de acute, incit, printr-un coup de main *, moderados au putut să-şi reciştige puterea deplină. Astfel, Espartero şi-a pierdut în aşa măsură autoritatea, incit chiar ambasadorul de la Paris, numit de el, a început să comploteze împotriva lui cu Cristina şi cu Narvaez ; el devenise atît de neputincios, incit n-a putut să pareze aceste intrigi jalnice şi nici tertipurile meschine ale lui Ludovic-Filip. Era atît de puţin conştient de propria-i situaţie, incit a luat atitudine în mod nechibzuit îm­ potriva opiniei publice, care nu aştepta decit un pretext pen­ im a-l zdrobi.

In mai 1 843, cind îşi pierduse orice popularitate, el men­ ţinea în posturile lor pe Linage, Zurbano şi pe ceilalţi membri ai camarilei sale militare, deşi i se cerea cu insistenţă să-i demită ; el a destituit guvernul Lopez, care dispunea de o ma­ j oritate considerabilă în Camera deputaţilor, şi a refuzat cu încăpăţinare să acorde membrilor exilaţi ai partidului mode­

rados amnistia, pe care pe atunci o cerea toată lumea ; parla­

mentul, poporul şi chiar armata. Cererea de a se acorda amnis­

tia însemna pur şi simplu că guvenarea sa devenise odioasă

tuturor. Şi deodată un adevărat uragan de pronunciamento-uri

împotriva „tiranului Espartero " , a zguduit peninsula de la un capăt la celălalt ; în ceea ce priveşte rapiditatea cu care s-a extins, această mişcare nu poate fi asemuită decît numai cu

mişcarea actuală. Moderados şi progresiştii s-au unit în vede­

rea realizării scopului lor comun : •

6

-

-

lovitură neaşteptată.

Marx·Engels, Opere,

voi.

10

-

să se descotoroseasc ă de

Nata trad.

402

Karl Marx

regent. Criza l-a luat prin surprindere, ceasul fatal l-a găsit. nepregătit. Narvaez, însoţit de O'Donnell, Concha şi Pezuela, a de­ barcat cu o mină de oameni la Valencia. Chiar de la început,. toate acţiunile lor au fost rapide, de o îndrăzneală prudentă, energice şi hotărîte. Acţiunile lui Espartero se caracterizau,. dimpotrivă, prin ezitări neputincioase, tărăgănări fatale, ne­ hotărîre molatică şi slăbiciune uşuratică. In timp ce Narvaez­ a ridicat asediul Teruelului şi a intrat în Arag.on, Espartero a părăsit Madridul şi şi-a pierdut cîteva săptămîni la Albacete· într-o inactivitate inexplicabilă. Cînd Narvaez a atras de partea sa, la Torrej6n, corpurile lui Seoane şi Zurbano şi a pornit spre Madrid, Espartero s-a unit, în sfîrşit, cu Van-Halen şi a supus Sevilla unui bombardament inutil şi revoltător. Apoi Espartero a început să abandoneze în grabă o poziţie după alta, fiind părăsit în fiecare etapă de alte unităţi ale tru­ pelor sale, pînă ce a ajuns în cele din urmă la coastă. Cînd s-a îmbarcat la Câdiz, acest .oraş - ultimul în care mai avea aderenţi - a trimis eroului său ultimul salut pronunţîndu-se şi el împotriva lui. Un englez care se afla în Spania în timpul acestei catastrofe descrie foarte plastic „scara mobilă u a suc­ ceselor lui Espartero : „Nu a fost o prăbuşire înspăimîntătoare, produsă fulgerător dupo bătălie cinstită, ci o lunecare lentă, pas cu pas, fără nici un fel de luptă, de la Madrid la Ciudad Real, de la Ciudad Real la Albacete. de la Albacete la Cordoba, de la Cordoba la Sevilla, de la Sevilla la Puerto de Santa Maria, iar de aici în largul oceanului. El a decăzut de la idolatrizarea de care se bucura la un devotament plin de entu­ ziasm, de la un devotament plin de entuziasm la ataşament, de la ataşamen t la stimă, de la stimă la indiferenţă, de la indiferenţă la dis­ preţ, de la dispreţ la ură, iar ura l-a aruncat în mare". o

Atunci cum a fost cu putinţă ca Espartero să devină din nou salvatorul ţării şi „paloşul revoluţiei u , cum este numit 1 Acest eveniment ar fi cu totul de neînţeles dacă nu ar fi

existat cei 1 0 ani de reacţiune, în timpul cărora Spania a ge­

mut sub dictatura nemiloasă a lui Narvaez şi sub jugul greu al fav.oriţilor reginei

care i-au

luat locul lui

Espartero. Pe­

rioadele îndelungate de reacţiune cruntă au însuşirea uluitoare

de a restabili prestigiul conducătorilor căzuţi, care au suferit un eşec în revoluţie. Cu cit poporul este înzestrat cu o ima­ ginaţie mai vie - şi ce popoare au mai multă imaginaţie de­ cît cele din

sudul

Europei 1 -, cu atît mai

putenică

este

năzuinta lui de a opune unei persoane care întruchipează des-

Espartero

403

potismul o persoană care să întruchipeze revoluţia. Deoarece poporul nu poate crea din nimic o asemenea persoană, el reînvie eroii dispăruţi ai mişcărilor sale din trecut. Oare însuşi Navaez nu a fost la un pas de a deveni popular pe seama lui Sartorius ? Espartero, care şi-a făcut la 29 iulie intrarea triumfală la Madrid, nu era un om real, ci un spectru, un nume , o aintire.

Ca să fim drepţi, trebuie să reamintim că Espartero nu s-a dat niciodată drept altceva decît un monarhist constituţional ; Iacă a existat vreodată vreo îndoială în această privinţă, ea :s-a risipit, desigur, în faţa primirii entuziaste care i s-a făcut în timpul exilului său la castelul Windsor şi de către clasele guvernante din Anglia. Cînd a sosit la Londra, întreaga aristo­ craţie, în frunte cu Wellington şi Palmerston, s-a grăbit să-l intîmpine. Aberdeen, în calitatea sa de ministru al afacerilor externe, i-a trimis o invitaţie pentru a fi prezentat reginei; lor­ ·dul-primar şi aldermenii Londrei i-au adus un omagiu gastro­ nomic la Mansion House 207 ; iar cînd s-a aflat că acest Cincinat spaniol îşi petrec e timpul liber ocupîndu-se cu 9rădinăritul, nu a existat societate botanică, horticolă sau agricolă care să nu se fi grăbit să-i ofere titlul de membru de onoare. Era un adevărat leu al capitalei. La sfîrşitul anului 1 847, în urma unei amnistii, exilaţii spanioli s-au întors în patrie şi Espartero, printr-un decret al reginei Isabella , a fost numit senator. Dar el nu a părăsit Anglia înainte ca regina Victoria să-l fi invitat pe el şi pe ducesa lui la masă, acordîn­ du-le cu acest prilej cinstea ieşită din comun de a le propune să înnopteze sub acoperişul castelului Windsor. E de presu­ pus, ce-i drept, că toată strălucirea de care era înconjurată �ersoana lui se datora, în parte, părerii că Espartero fusese şi continua să fie reprezentantul intereselor britanice în Spania. De asemenea, nu este mai puţin adevărat că demonstraţiile în cinstea lui Espartero erau, într-un anumit fel, demonstraţii împotriva lui Ludovic-Filip. Cînd s-a înapoiat în Spania, a fost asaltat de tot felul de deputăţii, a primit felicitări peste felicitări, iar oraşul Barce­ lona a delegat un trimis special însărcinat să-i obţină iertarea

pentru comportarea urîtă a oraşului în 1 843. Dar a auzit oare cineva ca numele său să fie pomenit vreodată în perioada fu­ nestă care a durat din ianuarie 1 846 şi pînă la ultimele eve­

nimente ? A ridicat el măcar o singură dată glasul în timpul

acestei tăcer i mormîntale a Spaniei umilite ? Se cunoaşte mă­ car un singur act de împotrivire patriotică din partea lui ? Se

Krl Mx retrage foarte liniştit la moşia sa din Logroio, cultivă varză şi flori şi aşteaptă să-i vină momentul. Nici măcar nu s-a dus spre revoluţie, pînă nu a venit ea la el. A făcut mai mult decît Mabomed. A aşteptat să vină muntele la el şi muntele a venit. Totuşi, trebuie să menţionm o excepţie . Cînd a iz­ bucnit revoluţia din februarie * , în urma căreia întreaga Eur.opă a fost zguduită, el l-a împins pe d-l de Principe şi pe alţi cîţiva prieteni să publice o broşură, intitulată „Espar­ tero, trecutul, prezentul şi viitorul lui " 208, pentru a reaminti Spaniei că ea continuă s ă adăpostească pe omul trecutului, prezentului şi viitorului. Dar, întrucît mişcarea revoluţionară din Franţa a început curînd să slăbească, omul trecutului, prezentului şi viitorului a fost din nou dat uitării.

Espartero s-a născut la Granatula, în ţinutul La Mancha, şi, asemenea vestitului său compatriot * * , avea şi el ideea lui fixă - constituţia - şi Dulcineea lui din T.oboso - regina Isabella. La 8 ianuarie 1 848, cînd s-a înapoiat la Madrid după exilul petrecut în Anglia, el a fost primit de regină, căreia la despărţire i-a spus : „Rog pe maiestatea-voastră să mă cheme oricînd va avea nevoie de un braţ care să o apere sau de o inimă care să o iubească".

Şi iată că acum maiestatea-sa l-a chemat şi cavalerul ei rătăcitor apare, domoleşte valurile revoluţiei, paralizeză ener­ gia maselor prin calmul său înşelător, oferă Cristinei, lui San Luis şi celorlalţi refugiu la palat şi predică în auzul tuturor încrederea lui nestrmutată în cuvintele inocente. Isabella. După cum se ştie, această regină vrednică de respect, des­ pre ale cărei trăsături se· spune că vădesc cu fiecare an o asemănare tot mai izbitoare cu acelea ale lui Ferdinand al VII-lea de tristă amintire, a fost declarată majoră la 15 no­ iembrie 1 843. In ziua de 2 1 noiembrie a aceluiaşi an, ea a împlinit abia 1 3 ani. Olozaga, numit de Lopez pe trei luni tutorele ei, a format un guven, pe care camarila şi cortesu­ rile , alese cu puţin înainte, sub impresia primului succes l lui Narvaez, nu-l vedeau cu ochi buni. El voia să dizolve cortesurile şi a obţinut un decret regal, nedatat, semnat de regină, prin care i se dădea împuteiciri în acest sens. In seara zilei de 28 noiembrie, regina i-a înmînat personal lui Olozaga decretul. In seara zilei de 29 noiembrie, el a avut o nouă convorbire cu ea ; dr nici n-a apucat bine să plece de * 1848. - Nota red. ** - Don Quijote de la Mancha. - Nota red. -

Espartero

405

la palat, şi un subsecretar de stat s-a prezentat la el acasă, i-a adus la cunoştinţă că a fost demis şi i-a cerut să resti­ tuie decretul pe care regina l-ar fi semnat fiind silită de el. Olozaga, avocat de profesie, era un om prea versat pentru a se lăsa atît de uşor prins în cursă. El n-a restituit documen­ tul decît a doua i, după ce l-a arătat cel puţin la 100 de depu�aţi, pentru a demonstra că regina îl semnase cu scrisul ei obişnuit, normal. La 13 decembrie , Gonzalez Bravo, numit prim-ministru, a convocat pe preşedinţii camerelor, principa­ lele notabilităţi ale Madridului, pe Narvaez, pe marchizul de la Santa Cruz şi pe alţii la regină, pentru ca maiestatea-sa să poată face o declaraţie în legătură cu cele petrecute între ea şi Olozaga în seara de 28 noiembrie. Micuţa şi inocenta re­ gină i-a condus în încăperea în care îl primise pe Olozaga şi a jucat în faţa lor, cu multă vioiciune, dar puţin cam şar­ jat, o mică scenă dramatică. Uite aşa a pus Olozaga zăvorul la uşă, uite aşa a apucat-o de rochie şi a silit-o să stea jos, aşa i-a condus mina şi a forţat-o să semneze decretul, într-un cuvînt aşa i-a călcat el în picioare demnitatea regală. Cit a durat această scenă, Gonzalez Bravo a notat declaraţiile re­ ginei, iar cei prezenţi au examinat decretul cu pricina , a cărui senătură părea să fi fost făcută cu ştersături de către o mină nesigură. Aşadar, pe baza declaraţiei solemne a reginei, Olo­ zaga urma să fie condamnat pentru crima de laesa majestas *, adică ori să fie rupt în bucăţi de patru cai, ori, în cazul cel mi bun, să fie exilat pe viaţă în Filipine. Dar, după cum am văzut, Olozaga îşi luase măsuri de precauţie. Au urmat dez­ bateri în cortesuri, care au durat 17 zile şi care au provocat o senzaţie mai mare chiar decît faimosul proces al reginei Carolina în Anglia 209• Pledoaria rostită de Olozaga în cor­ tesuri cuprinde, printre altele , următorul pasaj : „Dacă ni se spune că fără nici o discuţie trebuie să se dea cre­ zare cuvîntului reginei, eu voi răspunde : nu I Acuzaţia ori există, ori nu există. Dacă există, cuvîntul reginei este o mărturie ca oricare alta şi acestei mărturii eu ii opun mărturia mea" .

Cînd această problemă a fost discutată în cortesuri, cu­ vîntul lui Olozaga a avut mai multă greutate decît cuvîntul reginei. Ulterior el a fugit în Portugalia, pentru a nu cădea

victimă criminalilor trimişi să-l asasineze. Acesta a fost pri­ mul entrechat ** al Isabellei pe scena politică a Spaniei şi *

*'

-

lemajestate. - Nota trad.

ps de balet. - Nota trad.

406

Karl Marx

prima dovadă a cinstei sale. Şi este aceeaşi micuţă regină în ale cărei cuvinte Espartero cheamă acum pop.orul să se în­ creadă ş i c ăreia el , „paloşul revoluţiei" , îi oferă, după 1 1 ni de „Şcoala calomniei " * , „braţul care s-o apere" ş i „inima care s-o iubească " 2 10. Scris de K. Marx l a

4 august 1854

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York D aily Tribune" nr. 4.161 din 19 august 1854

*

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba

- titlul unei celebre comedii de Sheridan. - Nota ed.

englez.

407

Friedrich Engels

Atacul împotriva fortăreţelor ruseşti

211

S e pare că, în cele din urmă, aliaţii - francezi i şi englezii - s-au hotărît să pornească un atac adevărat împotriva Ru­ siei. Urmează să fie luate cu asalt unul dup ă altul, dacă nu simultan, punctele fortificate cele mai avansate ale imperiu­ lui : acelea de pe insulele Aland şi de la Sevastopol, la Marea Neagră. In Europa occidentală circulă chiar zvonul că primul iintre aceste puncte a şi fost luat, după un scurt bombarda­ ment, dar ştirea are nevoie de confirmare şi este, probabil, prematură. In ceea ce priveşte atacul care urmează să fie lansat împotriva Sevastopolului, n-au fost date informaţii ofi­ ciale, dar ziarul 11Times " din Londra susţine cu tărie că acest atac va i totuşi întreprins, şi în capitală se dă îndeobşte crezare acestei ştiri. Pînă în prezent au fost îmbarcate l a Vama numai două sau trei divizii din trupele franceze ş i en­ gleze, şi, cu toate că se crede că ele vor face p arte din corpul expediţionar p entru Crimeea, se prea p.oate totuşi să fie des­ tinate asediului împotriva fortăreţei ruseşti de la Anapa din Asia. Toate îndoielile în această privinţă se vor risipi, pro­ babil, abia o dată cu sosirea vaporului următor. Atacul împotriva Bomarsundului va prezenta un mare in­ teres din punct de vedere militar. Pentru prima dată vor fi puse la încercare nişte fortificaţii de oraş cu cazemate sistem Montalembert. Judecind după sciţele şi planurile fortăreţei, aceste forturi, deşi într-o măsură mult mai mică decît cele de la Helsingfors, Kronstadt sau Sevastopol, sînt deopotrivă de bine apărate împotriva unui atac pe uscat , ca şi împotriva

unui bombardament de pe nave, şi sînt construite în strictă concordanţă cu principiile lui Montalembert. Principala con­ strucţie defensivă împotriva navelor este un fort lung, rezis­ tent la bombe, care are apoximativ 1 00 de tunuri şi este apărat din flancuri de întărituri temporare de p mint ; fortul

�08

Fieih Enges

este dominat şi acoperit din spate de două turnuri mari, pre­ văzute unul cu 30, iar celălalt cu 1 0 tunuri. lmpotriva fortu­ lui principal acţionează de obicei navele, în timp ce forţele terestre îşi îndreaptă atacul împotriva turnurilor. Judecînd după ultimele informaţii, garnizoana Bomarsund este mult mai slabă decît credeam : ea numără doar ceva mai mult de 3.000 de oameni. Din informaţiile de care dispunem nu reiese destul de clar în ce măsură operaţiile de pe mare şi cele de pe uscat pot nu numai să coincidă în timp, dar şi să fie coor­ d onate în mod efectiv şi să se sprijine între ele, căci în mod necesar un atac de p e mare se efectuează de vive force „ şi soarta lui trebuie să se hotărască într-un interval de timp extrem de scurt, pe cînd un atac p e uscat împotriva unor fortificaţii de pi atră presupune efectuarea unor lucrări pregă­ titoare, săparea a cel puţin unei tranşee paralele şi instala­ rea de b aterii, şi, în consecinţă, cere timp. ln orice caz, pro­ blemele de acest fel pot fi rezolvate numai la faţa locului. Oricum ar fi însă, cucerirea Bomarsundului ar prezenta un interes mult mai mare, din punct de vedere militar, chiar de­ cît cucerirea Sevastopolului, deoarece ar contribui la rezol­ varea unei probleme mult discutate, în timp ce cucerirea Se­ vastopolului n-ar i altceva decît aplicarea cu succes a unor reguli militare de mult elaborate. Aşteptatul atac împotriva Sevastopolului urmează să fie executat mai ales cu forţe terestre, iar operaţiile flotei se vor reduce aproape exclusiv la o blocadă riguroasă a portului. Prin urmare, toată această operaţie se va reduce la blocada, p e uscat şi pe mare, a unui port maritim nu îndeajuns de bine fortificat dinspre uscat. Noi, bineînţeles, nu putem şti ce for­ tificaţii au putut s ă ridice ruşii în partea de sud a oraşului şi a golfului ; dar este aproape sigur că ei au construit redute şi linii de apărare, care vor necesita un asediu în toată re­ gula, dacă, bineînţeles, al1iaţii nu v.or vrea să facă sacrificii prea mari. Noi ştim, în orice caz, că în vîrful dealului de la nord de Golful Mare, drept în faţa oraşului, se înalţă o for­ tăreaţă permanentă şi, pe cît se p are, bine construită : un mare p atrulater, cu ş anţuri largi şi adînci de-a lungul fiecă­ reia din laturile sale şi cu b aterii de mortiere la toate ieşin­ durile. Acest deal este singurul punct din apropierea oraşu­ lui care nu se află în raza de b ătaie a artileriei amplasat e p e alte înălţimi şi care doină l însuşi golful şi versantul opus.

Aici se va opune deci cea mai mare rezistenţă ; dar este greu *

-

prn asalt.

-

Nota trad.

Atacul mpotriva fortăretelor ruseşti

409

de crezut că oraşul şi portul v.or putea fi ţinute, chiar dacă vor fi cucerite toate fortificaţiile de coastă dinspre sud, în caz c ă acest fort nu va fi luat. Cel puţin aici va fi nevoie de lucrări de asediu în toată regula. Lungimea Golfului Mare, de la capul Constantin şi pînă la capătul s ău răsăritean, este de circa 8 mile ; şi chiar dacă se consideră că oraşul şi for­ tificaţiile ocupă un spaţiu nu prea mare, tot se ajunge la concluzia c ă trupele aliate vor trebui s ă formeze î n jurul lor un semicerc de 22-24 de mile pentru a asigura blocada din­ spre uscat. In acest caz aliaţii trebuie să fie destul de puter­ nici, în toate punctele, pentru a împiedica încercările de ieşire ale garnizoanei şi atacurile trupelor care ar putea fi concentrate în spatele lor. Cu toate că nu ştim ce forţe va putea Rusia s ă folosească, direct sau indirec t , pentru apăra­ rea fortăreţei sale de la Marea Neagră, toate aceste amănunte ne arată că pentru cucerirea ei va fi nevoie de multe trupe. In afară de aceasta, aliaţii vor avea de înfruntat un duşman primej dios sub forma ucigătoarei clime a stepelor Crimeii. Faptul că, în operaţiile ce vor urma, b ateriile de coast ă par să nu le fie de prea mare folos ruşilor face să scadă considerabil interesul militar al întregii acţiuni, care se va educe la un asediu de proporţii foarte mari, dar în nici un caz nemaiîntîl­ nite. Pînă acum efectivul corpului expediţionar n-a fost eva­ luat de nimeni la mai mul t de 1 00 .000 de oameni, din care face parte şi un detaşament de turci. In lumina celor arătate pînă aici, o asemenea armată nu ni se pare suficientă pentru atingerea scopului urmărit. Scris de F. Engels la 7 august

1854

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.162 dn 21 august 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din limba

engleză

�10

Karl Marx

*

Evacuarea Principatelor dunărene. Evenimentele din Spania. Noua constituţie daneză. - Cartiştii Londra, marţi, 8 august 1854

La 28 iulie, p rinţul Gorceakov a trecut cu grosul armatei s ale prin Jilava, un s at situat la vreo 6 mile depărtare de C ă­ lugăreni, iar a doua zi a pornit mai departe spre Focşani. Avangarda, care se află sub comanda generalului Soimonov, este formată din 8 b atalioane ale Diviziei 1 0 infanterie, din două regimente de puşcaşi - Tomsk şi Kolîvan - şi din re­ gimentul de husari al marelui duce, ţareviciul. Ea trebuia să treacă la 1 august Ialomiţa pe la Ureşti şi Urziceni , unde au

fost construite poduri. Se aşteaptă sosirea ei la Focşani p e l a mijlocul lunii. Armata turcească înaintează în trei coloane. La 29 iulie centrul ei se afla la Călugăreni ; la 30 iulie cercetaşii avan­ gărzii ei au fost zăriţi la Glina, la dou ă mile depărtare de Bucureşti, unde, după unele p resupuneri, la 1 august urma să se

stabilească

cartierul

general

al

lui

Omer-paşa.

Arip a

dreaptă, venind dinspre Olteniţa, a înaintat de- a lungul Ar­ geşului, îndreptîndu-se spre Bucureşti. Arip a stingă, car e la

28 iulie se afla la Mocina, urmează să vină p e drumul de la Slatina la Bucureşti.

„Retragerea armatei ruse - scrie „Moniteur de l' Armee" - pare să aibă mai degrabă un caracter strategic decît unul politic. Generalul moscovit se află într-o situaţie avantajoasă, întrucît capătă posibili­ tatea să-şi concentreze trupele pe o poziţie bună, unde vor putea să se odihnească după suferinţele pe care le-au îndurat în Dobrogea şi cele care le-au fost pricinuite de turci pe malul stîng al Dunării. El se va afla mai aproape de baza de aprovizionare, continuînd totodată să-şi menţină o parte însemnată din teritoriul ocupat anul trecut. In sfîrşit, el capătă o poziţie care este de temut chiar şi pentru nişte forţe superioare".

Evacuarea Principatelor dunărene

411

La 26 iulie baronul Budberg a adresat locuitorilor Vala­ hiei următoarea proclamatie : „Maiestatea-sa împăratul întregii Rusii, rege al Poloniei, protector al principatelor Moldovei şi Valahiei şi al tuturor celor de credinţă ortodoxă, a hotărît să-şi retragă pentru o perioadă foarte scurtă ru­ pele sale imperiale din ţinuturile nesănătoase de lingă Dunăre, spre a le încartirui într-o regiune deluroasă, mai sănătoasă. In miopia lui, duşmanul şi-a închipuit că ne retragem de frică şi a încercat de aceea, să atace trupele noastre care se retrăgeau. Dar de îndată ce comandantul suprem, prinţul Gorceakov, a dat ordin ca atacanţii să fie respinşi, ei au şi luat-o la fugă în chip ruşinos, lepădîndu-şi armele şi muniţiile, care au încăput astfel în mîinile vitejilor noştri soldaţi. O dată cu venirea anotimpului mai potrivit, ne vom întoarce la voi ţU arma în mlă penru a vă elibera pentru totdeauna de barbarii turci. Retragerea noastră se va face cu multă prudenţă şi fără grabă, pentru ca duşmanul să nu-şi închipuie că fugim de frica lui".

Este interesant că în 1 853, în aceeaşi lună, iulie, ruşii n-au considerat de loc anotimpul nefavorabil pentru a ocupa Valahia. „Emigraţia familiilor de bulgari din Dobrogea - se relatează într-o scrisoare din Galaţi publicată într-un ziar german - continuă fără întrerupere. Circa I.OOO de familii, cu 150.000 de vite, au trecut dincolo de Dunăre la Reni".

Această „emigrare de bunăvoie " , la care sînt îndemnaţi locuitorii de către ruşi, chipurile, pentru a fi salvaţi d e răz­ bunarea turcilor, are un caracter foarte asemănător cu acela al împrumutului „benevol" austriac. Corespondentul din Viena al lui „Morning Chronicle" relatează c ă aceste familii, „aflînd că urmează să fie folosite la lucrări de fortificaţii în Mol­ dova, au vrut să se întoarcă la casele lor ; dar cazacii le-au silit să se îndrepte spre Focşani, unde lucrează acum la săpatul tranşeelor".

La Madrid nici n-au fost bine ridicate b aricadele la cere­ rea lui Espartero, şi contrarevoluţia a şi început să acţioneze. Primul pas al contrarevoluţiei a fost de a asigura impunita­ tea reginei Cristina, a lui Sartorius şi a complicilor lor. A urmat apoi formarea unui guven cu participarea membrului partidului moderados, O'Donnell, în calitate de ministru de război, toată armata fiind pusă la dispoziţia acestui vechi prieten al lui Narvaez. Lista mai cuprinde numele Pacheco, Lujan, don Francisco Santa Cruz , toţi partizani notorii ai lui Narvaez, iar Pacheco, pe deasupra, şi membru al guvernului

412

Krl Mx

de tristă amintire din 1 847 2 12 • Un altul, Salazar, a fost numit numai p entru că este p rietenul din copilărie l lui Espartero. Ca răsplată p entru masacrarea sîngeroasă a poporului pe ba­ ricade şi în pieţele publice, o ploaie de decoraţii s-a revărsat, pe de o parte, asupra generalilor p artizani ai lui Espartero şi, pe de altă p arte, asupra prietenilor lui O'Donnell din p ar­ tidul moderados. Ca să pregătească terenul pentru a reduce definitiv la tăcere presa, a fost reintrodusă legea presei din 1 837. In loc să convoace cortesurile constituante, se spune că Espartero ar avea de gînd să convoace numai camera pe b aza constituţiei din 1 837 şi, după spusele unora, chiar în forma în care a fost modificată de Narvaez. Pentru asigu­ rarea cit mai deplină a succesului tuturor acestor măsuri şi al altora ce vor urma, mase mari de trupe sînt concentrate în împrejurimile Madridului. Ceea ce atrage îndeosebi atenţia în toate acestea este înscăunarea atît de subită a reacţiunii. In primul moment, conducătorii baricadelor s - au prezentat la Espartero p entru a-şi expune observaţiile lor în legătură cu alegerea guvernului. Esparter o s-a l ansat în lungi expH­ caţii în legătură cu dificultăţile pe care le întîmpină din toate părţile şi a încercat să susţină numirile făcute de el. Dar se pare c ă reprezentanţii poporului n-au fost prea satisfăcuţi de explicaţiile lui. In acelaşi timp au sosit ştiri „foarte alar­ mante " despre tulburările republicane care au avut loc în Valencia, Catalonia şi Andaluzia. Deruta lui Espartero reiese şi din decretul prin care sancţionează continuarea funcţionă­ rii juntelor pro'inciale. De asemenea, el nu a îndrăznit încă să dizolve junta din Madrid, cu toate că guvernul a fost for­ mat şi a pornit la îndeplinirea îndatoririlor sale. La cererea lui Napoleon cel Mic, colonelul Charras a fost expulzat din Belgia. Corespondentul din Paris al ziarului „In­ dependance helge " informează despre apariţia unui p amflet scris şi publicat de p rinţul Murat, în care acesta formulează pretenţii la tronul regelui-bomb ă * ca fiind moştenirea legi­ timă a familiei Murat. Pamfletul a fost tradus în limb a italiană. Guvernul danez persistă cu încăpăţînare în refuzul său de a pune l a dispoziţie puterilor occidentale porturile şi locurile de debarcare, ceea ce le-ar fi o ferit acestor a p osibilitatea de a-şi menţine trupele în Marea B altică în timpul ienii. Dar acesta nu este singurul mijloc prin care guvenul danez îşi manifestă desconsiderarea faţă de puterile ce s-au ridicat im*

-

Ferdinand l II-iea.

-

Nota re.

Evacuarea Principatelor dunărene potriva protectorului său , împăratul Rusiei. El nu a ezitat s ă săvîrşească, chiar sub nasul flotelor ş i armatelor puterilor occidentale, un coup d'etat pe care-l proiecta de mult şi care este exclusiv în interesul Rusiei. La 26 iulie a fost dat publi­ cităţii la Copenhaga un document de stat intitulat „Consti­ tuţia monarhiei daneze privind treburile ei general e " . E ciu­ dat că presa engleză nu a dat aproape nic i o atenţie acestei măsuri. De aceea voi prezenta punctele cele mai importante ale acestei noi constituţii daneze :

Capitolul 1. Normele de succesiune ale monarhiei daneze sînt sta­ bilite prin legea din 31 iulie 1853. Capitolul 5. Treburile generale ale monarhiei sînt toate treburile despre care nu se spune precis că ţin de un domeniu anumit. Capitolul 6. Cheltuielile generale ale monarhiei care depăşesc ve­ niturile ei sînt acoperite în următoarele proporţii : Danemarca 60 % , Schleswig 1 7 % , Holstein 230/o. Capitolul 7. Treburile generale ale monarhiei sînt conduse de un rigsrad *. Capitolul 8. Actualul rigsrad este format exclusiv din membri nu­ miţi de rege. Pe viitor rigsradurile vor fi în parte alese. Capitolul 10 . Rigsradul va fi format atunci din 50 de membri, din care 20 numiţi de rege, iar 30 aleşi în următoarele proporţii : dieta daneză 18, statele provinciale ale Schleswigului 5, statele provin­ ciale ale Holsteinului 6 şi nobilimea Lauenburgului 1. Capitolu l 1 1 . Legea fundamentală a regatului Danemarcii din 5 iunie 1849 priveşte numai treburile intene ale acestui regat. Capitolul 15. Membrii rigsradului primesc o indemnizaţie anuală de 500 de taleri. Capitolul 1 6. Rigsradul este convocat nu mai rar decît o dată la doi ani, pe un termen ce va fi stabilit printr-un decret regal. . Capitolul 17. Şdinţele rigsradului au loc la Copenhaga, dar regele le poate muta în orice alt loc. Capitolu l 18. Lucrările rigsradului sînt conduse de un preşedinte humit de rege. Dezbaterile se pot desfăşura în limbile germană sau daneză, hotărîrile însă trebuie formulate în limba daneză. Capitolul 19. Şedinţele rigsradului sînt închise. Capitolul 2 1 . Nici un impozit general pe întreaga monarhie nu poate fi introdus, schimbat sau desfiinţat şi nici un împrumut de stat nu poate fi contractat fără consimţămîntul rigsradului. Capitolul 22. In toate domeniile, cu excepţia finanţelor monarhiei unite, rigsradul are numai rol consultativ. -

-

-

-

-

-

-

Printr-un decret cu aceeaşi dată

se fixează convocarea

rigsradului pentru 1 septembrie 1 854, iar un alt decret cu­

curteni, înalţi funcţionari şi cavaleri i ordinului Danebrog. prinde numele celor numiţi de rege,

toţi cei numiţi fiind

Principalele obiective atinse cu ajutorul acestui nou coup

*

-

consiliu de stat.

-

Nota trad.

Kal Max d'etat sînt : abogarea legii fundamentale, desfiinţarea insti­ tuţiilor reprezentative ale Danemarci i şi crearea unui meca­ nism uşor de mînuit în vederea obţinerii oricărei sume de bani necesare curţii şi guvernului. Ernest Jones a pornit din nou într-o călătorie în scopuri de agitaţie prin districtele industriale , ca să le atragă în miş­ carea pentru cartă. La Halifax, Bacup şi în alte localităţi pe care le-a vizitat pînă acum a fost adoptată următoarea petiţie către parlament :

„CătTe onoTabilele comune ale Marii BTitanii şi ITlandei întmnite în paTlament - petiţia Tespectuoasă a locuitoTiloT din Bacup, adunaţi întT-un miting publ'c în ziua de duminică 30 iulie 1854, aTată că :

Subsemnaţii, în decursul unei lungi perioade de timp, am urmărit cu atenţie acţiunile actualilor miniştri ai coroanei în problemele de politică intenă şi extenă şi, pe baza observaţiilor lor imparţiale, m ajuns la convingerea că nici într-un domeniu nici în celălalt, fără doar şi poate, miniştrii nu au meritat încrederea ţării. Subsemnaţii sîntem convinşi că situaţia intenă nu va putea fi îmbunătăţită şi în relaţiile extene Anglia nu va putea da dovadă de forţă atîta timp cît astfel de oameni se află la cîrma ţării. De aceea subsemnaţii rugăm onorata dv. cameră să prezinte re­ ginei o adresă în care să ceară maiestăţii-sale să binevoiască a demite pe actualii ei sfetnici şi a chema ca aj utoare oameni care să cores­ pundă în mai mare măsură spiritului progresist al secolului şi care să poată fac e faţă cerinţelor vremii noastre. Şi subsemnaţii vom stărui în susţinerea petiţiei noastre".

Duminică a avut loc la Dirpley Moor din Bacup un mare miting, la care agitatorul * a ţinut una dintre cele mai vi­ guroase cuvîntări pe care le-a rostit vreodată ; unele extrase din această cuvîntare merită să fie reproduse în ziarul dv. : „A sosit, în sfîrşit, timpul să acţionăm şi, în prezent, păşim în Anglia într-o perioadă de renaştere a cartismului cum n-a mai cunos­ cut această mişcare de la decăderea ei. Se apropie, în sfîrşit, ceasl cînd vom dobîndi carta„. Aţi luptat împotriva reducerii salariilor şi lupta voastră a fost zadarnică ; foamea v-a împins la răscoală. Dar, dacă foamea v-a în­ văţat să luptaţi, sărăcia v-a luminat şi, după fiecare nouă înfrîngere, aţi devenit mai conştienţi şi mai experimentaţi. Priml mijloc la care aţi recurs au fost asociaţiile şi grevele. Aţi crezut că ele vă vor aduce salvarea şi aţi uitat că, întrucît mijloacele de muncă nu vă aparţin, nu aveţi posibilitatea să ţineţi piept concurenţei capitalistului, care cu punga lui plină poate foarte bine să stea în timp ce voi flămînziţi şi să aştepte să vadă cine rezistă mai mult. V-aţi pus apoi llădejdea în ziua de muncă incompletă şi vi s-a spus că, dacă fiecare muncitor va lucra cu două ore mai puţin, cei fără lucru vor găsi o muncă pen­ tru două ore. Dar aţi uitat că, în timp ce voi obţineaţi reducerea zilei

*

-

Enes t Jones.

-

Nota Ted.

Evacuarea Principatelor dunărene

US

de muncă cu 1 %, folosirea maşinilor de către monopolişti creştea cu 100 % . V-aţi îndreptat apoi privirile spre cooperaţie. Aţi înţeles un mare adevăr : eliberarea muncii trebuie să depindă de cooperaţie, dar aţi scăpat din vedere mijloacele prin care poate fi obţinută această elibe­ rare. Cine produce are nevoie de piaţă ; cine are ceva de vîndut are nevoie de cineva care să vrea să cumpere, şi aţi uitat că vă lipseşte acel «cineva», Producţia cooperatistă începe, dar unde e piaţa ? Unde puteţi găsi o piaţă ? Cum puteţi să-i transformaţi pe săraci în bogaţi ca să poată cumpăra produsele cooperaţiei ? Cu ajutorul minelor ca­ lifoniene care se află chiar în Anglia, al căror aur îl vedeţi la supra­ faţă în lanurile care-şi unduiesc spicele de grîu copt. Priviţi pămîntul de sub picioarele voastre I Aici, pe coastele acoperite de iarbă pe care şedeţi, aici, pe cîmpurile largi pe care păşiţi, aici se ascunde liberta­ tea, aici se ascunde cooperaţia, aici se ascund salariile ridicate, aici se ascunde propăşirea şi pacea ! In cele 15.000.000 de terenuri publice, în cele 27.000.000 de lunci necultivate care există la noi în Anglia. Intr-o legendă grecească se povesteşte că Hercule, luptînd cu gigantul Anteu, a cărui mamă era pămîntul, l-a doborît de cîteva ori, dar Anteu, de fiecare dată cînd cădea la pieptul mamei sale, sorbea forţe noi şi, cînd se ridica, era şi mai putenic. Obsevînd acest lucru, Hercule l-a ridicat şi l-a ţinut în aer pînă l-a biruit. Tot astfel şi monopolul-Hercule a rupt gigantul-muncă de pămîn­ tul care i-a dat naştere şi îl strînge în ghearele concurenţei, iar acesta, slab şi neputincios cum este, atînă, ca momîntul lui Mahomed, între rai şi iad, dar mult mai aproape de acesta din urmă ! Dar cum putem ajunge să avem pămînt ? Unii vă vor spune că pentru acest lucu nu avem nevoie de putere politică. Dar cine spune asta ? Nu cumva conducătorii mişcări i pentru reducerea zilei de muncă cu 10 % , sau ai mişcării pentu ziua de muncă de 10 ore, sau ai mişcării pentu ziua de muncă incompletă, sau ai mişcării pentru reducerea timpului de lucu al maşinilor, sau ai mişcării pentru înfiinţarea de societăţi de înmomîntare, sau ai mişcării pentru crearea de societăţi mutuale, sau ai mişcării pentru separarea bisericii de stat, sau ai miş­ cării pentu instucţiunea publică, sau ai mişcării pentru autoadminis­ trarea municipală, sau ai reunei alte mişcări ? C e multe " 213•

Preşedintel e mitingulu i a atras atenţia că comisarul şi alţi reprezentanţi ai poliţiei sînt de faţă şi şi-a exprimat speranţa că cele ce s-au spus la miting nu vor fi denaturate în rapoar­ tele acestor slugi ale guvenului. In legătură cu acest aver­

tisment, Enest Jones a spus :

Evacuarea Principatelor dunărene

417

„In ceea ce mă priveşte, puţn îmi pasă de cele ce vor spune ei pot spune ce poftesc. In munca de agitaţie sînt ca 'un soldat în luptă : păşesc în întimpnarea sorţii printre gloanţele care zboară din toate părţile : ori cad şi mor, ori rămîn în viaţă şi învng ; căci eu sînt un soldat l democraţiei". Scris de K. Marx la 8 august 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.162 din 21 august 1854 Semnat

2i

-

:

K aTl

Ma

Marx-ngels, Opere,

Tx

Toi. 11

Se tipăreşte după textul apărut in ziar Tradus dn limba

engleză

418

Karl Marx

Evacuarea Moldovei şi a Valahiei. Polonia. - Cererile poporului spaniol

*

Londra, vineri 1 1 august 1 854

După o ştire „Moniteur " ,

apărută

în

numărul

de

ieri

al

ziarului

„ambasadorul Rusiei la Viena a făcut cunoscut guvenului austriac că împăratul Nicolaie a dat ordin ca Valahia şi Moldova să fie complet evacuate. In pofida acestei declaraţii, contele Buol a avut, la 8 august, un schimb de note cu baronul de Bourqueney şi cu lordul Westmore­ land, din care reiese că Austria împărtăşeşte părerea Franţei şi Angliei în ce priveşte necesitatea de a cere Rusiei garanţii menite să preîn­ timpine o nouă izbucnire a conflictelor care tulbură liniştea Europei, şi se obligă ca, pînă la restabilirea păcii generale, să nu încheie nici n fel de acorduri cu cabinetul de la Petersburg atîta timp cît nu vor fi obţinute asemenea garanţii". De ce natură trebuie să fie aceste garanţii - se poate vedea din ziarul „Time s " de astăzi. Se cere, în primul rînd, să fie evacuate Principatele ; în al doilea rînd, să se proce­ deze la înlocuirea protectoratului rus cu un protectorat eu­ ropean comun ; în al treilea rînd,

„să fie revizuită convenţia măsurile necesare pentu ca redusă la proporţii ma i puţin pentru libertatea navigaţiei pe

cu privire la strîmtori şi să se adopte preponderenţa Rusiei pe mare să fie periculoase pentru existenţa Turciei şi Marea Neagră şi la gurile Dunării".

Ştirea apărută în 11Moniteur " este confirmată, în linii mari, de declaraţiil e făcute de lordul Clarendon la şedinţa de ieri a Camerei lorzilor. Din alte surse am fost de asemenea infor­

maţi că cartierul general al armatei ruse a fost mutat la Bu­ zău, că patru regimente ruseşti au trecut Prutul şi că guver­ nul austriac, la rîndul său, a contramandat ordinul potrivit căruia mai multe unităţi militare urmau să întărească arma­ tele care sînt concentrate în eşaloane la graniţele Galiţiei şi Transilvaniei.

Evauarea Moldovei şi

a

Valahiei

U9

Este greu de crezut că în istoria războaielor a existat cîndva vreo operaţie mai ciudată decît această evacuare a Principatelor dunărene de către armata rusă. Şi, într-adevăr, ea nu poate fi explicată în nici un caz prin motive de ordin strategic, ci numai prin considerente diplomatice. Aşa cum s-a mai arătat în „Tribune" , Austria şi Rusia au întocmit un plan potrivit căruia austriecii urmau să ocupe Principatele dunărene de îndată ce vanitatea ţarului avea să fie satisfă­ cută prin cucerirea Silistrei ; pentru eventualitatea unei în­ frîngeri a Rusiei a fost întocmită o clauză specială, care pre­ vedea că şi în acest caz ocupaţia austriacă trebuia să aibă loc. In consecinţă, cu o zi înainte ca ruşii să ridice asediul Silistrei, Turcia şi Austria au încheiat un acord prin care aceasta din urmă căpăta dreptul de a intra în Valahia 2 1 4 • Acest acord avea un triplu scop : în primul rînd, să nu per­ mită Turciei să intr e în Principatele dunărene ; în al doilea rînd, „să creeze un cordon împotriva molimei revoluţionare de-a lungul întregii graniţe austriec e " şi, în sfîrşit, să dea posibilitatea armatei ruse să se retragă în deplină siguranţă. Acest acord, după cum reiese cit se poate de clar din măr­ turisirile făcute de lordul Clarendon, a fost impus Porţii de lordul Stratford de Redcliffe, ambasadorul Angliei la Constan­ tinopol ; în acelaşi timp, Divanul a dat ordin să se permită ruşilor să-şi retragă nestînj eniţi unităţile lor. Retragerea lor precipitată de la Dunăre rămîne aşadar inexplicabilă, dacă n-a fost o urmare a înţelegerii intervenite între Rusia şi Au­ stria. Austriecii stabiliseră la început ziua de 3 iulie ca dată a intrării trupelor lor în Valahia. Prin ce se explică tărăgă­ neala lor ? Ei au căutat să obţină din partea Porţii o concesie după alta : în primul rînd, cu privire la orma de guvemă­ mînt care urma să fie stabilită în Valahia ; în al doilea rînd, cu privire la scoaterea turcilor din propriile lor provincii. Apoi au declarat că ocuparea Valahiei de către ei nu în­

seamnă o declaraţie de război. Lordul Clarendon spune :

„La sfîrşitul lunii iunie, cînd ruşii se pregăteau să evacueze Vala­ hia, guvenul austriac a trimis un ofiţer din statul-major al genera­ lului Hess la comandanţii supremi aliaţi ca să- i informeze că el inten­ ţionează să ocupe o parte din Valahia în numele sultanului, pentru a 'estabili puterea lui, dar că austriecii nu vor veni acolo ca parte beligerantă, deoarece Austria nu se află în stare de război cu Rusia şi n-a primit deocamdată răspuns la cererile pe care i le-a adresat".

Această sinceritate neghioabă

a

Austrie i a provocat o

oarecare zăpăceală, astfel că a fost nevoie de o nouă amî27*

420

Karl Mrx

nare. A urmat apoi protestul Prusiei, care devenise geloasă vzînd cum Austria îşi lărgeşte sfera ei de influenţă la Du­ nre. Faptul că aceste două puteri sînt nişte unelte ale Rusiei nu le împiedică să se ,invidieze totdeauna una pe alta, după cum s-a văzut destul de limpede pe vremea „războiului cartofilor" din 1 850 215 • Dacă d-l Urquhart ar fi citit cu atenţie protocolul senat în acelaşi n la Varşovia, nu i-ar fi venit niciodată ideea extravagantă de a prezenta, aşa deodată , Prusia ca un bastion al Europei împotriva Rusiei. Cînd ruşii, care începuseră deja să se retragă, au văzut că Austria lasă să-i scape o ocazie atît de favorabilă, au făcut stînga-mprejur şi au început din nou să înainteze spre Du­ năre ; căci, dacă evacuarea Valahiei s-ar fi terminat înainte ca Austria să intre în acţiune, n-ar mai fi existat nici un pre­ text pentru ocuparea ulterioară a acestui principat. Intre timp însă generalul turc de la Rusciuc *, „închipuindu-şi" după cum se exprimă „Times " - că ruşii sînt în plină retra­ gere, s-a îndreptat spre Giurgiu şi i-a bătut zdravăn, făcînd imposibilă orice încercare a lor de a pune din nou stăpînire pe linia Dunăii. In urma acestei înfrîngeri, ruşii au fost ne­ voiţi să se gîndească în mod serios la retragere ; această hotărîre le-a încolţit în minte după ce şi-au dat sema că pretinşii aliaţi i Turciei nu vor mai putea să rămînă multă vrme inactivi şi că guvenul englez, nevoit să ţină sema de amata sa şi de opinia publică, va trebui să întreprindă vreo acţiune împotriva Rusiei. Retragerea din Principatele dună­ rene le-a adus ruşilor o sporire a forţei lor de apărare în Basarabia şi în Crimeea. Astfel. dintr-o telegramă primită aici aflăm că regimentele ruseşti din Basarabia şi Herson urmează să plece în cea mai mare grabă în Crimeea, locul lor umind să fie ocupat de regimentele din Moldova. Era de prevăzut că turcii vor căuta numaidecît să profite de situaţia lor favorabilă. La 6 august, avangarda lor, sub co­ manda lui Iskander-bey, a intrat în Bucureşti, şi generalul turc a primit un grup de delegaţi din partea capitalei valhe chiar în ziua în care se împlinea un an de la ocuparea aces­ tui oraş, în 1 853, de către duşmanii Turciei. Prin urmare, austriecii au lăsat încă o dată să le scape momentul favorabil şi se văd astfel lipsiţi de oice fals pre­ text pentru intrarea lor în Valahia. In momentul de faţă, ocu­ parea ei i-ar duce în mod inevitabil la o ciocnire cu turcii. De aceea, în timp ce ziarele austriece li acuză pe turci că au *

-

Omer-paşa.

-

Nota red.

Evauarea Moldovei şi

a

Valahiei

�21

călcat tratatul intrînd în Bucureşti, presa guvenamentală engleză stigmatizează încetineala şi prostia austriecilor, care au dus la eşuarea planului lor întocmit cu atîta iscusinţă. Iată, de pildă, ce scrie ziarul „Times" în numărul său de joi : „Din cauza încetinelii lor, austriecii au pierdut toate avantajele poziţiei e care ar fi putut s-o ocupe în Principatele dunărene. Omer­ paşa s-a folosit de această împrejurare şi acum îl urmăreşte de aproae pe inamic, care se retrage, In prezent Valahia este ocupată, în cea mai mare parte, de trupele sultanului. De la Orşova şi pînă la Galaţi, Dunărea se află în mîinile lor şi nu există nici un motiv să se creadă că vreo putere străină ar putea să ceară comandantului turc ă se retragă dintr-o provincie pe care o deţine cu drept de stăpîn şi dato­ rită vitejiei armatei salew.

Tot ce le mai rămîne acum Moldova.

austriecilor

este

să

ocupe

Ştirile primite de la Constantinopol, care poartă data de 30 iulie, se referă, aproape exclusiv, la proiectata expediţie în Crimeea. Escadra de 20 de nave, comandată de amiralul Bruat şi avînd ca însoţitori pe generalii Brown şi C mbert, care a plecat la 21 iulie de la Balcic pentru a face o recu­ noaştere de-a lungul coastei de la Anapa la Sevastopol, s-a întors la 27 iulie. Indată după aceea, Canrobert şi Brown au plecat la Vama pentru a raporta lui Saint-Arnaud ş i lordului Raglan despre rezultatele misiunii lor. Trupele anglo-franceze au fost eşalonate în diferite porturi, de la Vama şi pînă la Constanţa, pentru a uşura îmbarcarea lor. Această îmbarcare trebuie să fi avut loc la 29 sau 30 iulie. Flota turcească in­ trase deja în Marea Neagră şi toate forţele navale anglo­ franceze trebuie să i fost concentrate în regiunea Vanei în jurul datei de 1 august, întrucît la acea dată se strînseseră acolo un mare număr de nave militare de transport. In legă­ tură cu destinaţia acestor forţe, „Gazette du Midi" scrie ur­ mătoarele :

„Unii vorbesc de Anapa şi de fortăreaţa situată n apropiere, n ro 20.000 de oameni şi a cărei cucerire ar asigura imediat comunicaţiile între Abhazia, Cerkasia şi Crimeea ; în felul acesta cerkezii ar putea, fără nici o greutate, să ia parte la orice atac împotriva Crimeii. După spusele altora, atacul urmează să fie îndreptat împotriva Odesei, a cărei ganizoană numără în momentul de faţă vreo 40.000 de oameni ; trupele aliate ar putea să-şi amenajeze nă­ rituri pentru a-şi petrece acolo iana şi a ţine sub ameninţare Basa­ rabia, de o parte, şi Crimeea, de altă parte. O a treia versiune indică drept obiectiv de atac oraşl Nikolaev, unde se află arsenalele armatei ruse ; acest oraş ocupă o suprafaţă triunghiulară mărgnită la răsărit de Nipru, iar la apus de Bug" .

ce se află

U2

Karl Mx

Dobroge a a fost complet evacuată de ruşi şi este în pre­ zent ocupată de 36.000 de turci şi frncezi. Turcii se află la Babadag şi, după cît se spune, au ordin s ă atace Tulcea, în timp ce francezii urmează să atace Galaţii. Se vorbeşte că la 16 iulie micul orăşel construit de uşi la braţul Sulinei, care în parte era dej a năruit, a fost come let distus de vapoarele engleze „Spitfire " şi „Vesuvius " şi că, în afară de biserică şi de far, n - a fost cuţată nici o clădire. La Marea Albă, englezii au debarcat într-un punct de pe malul lacului Onega şi au distus un sat. Chestiunea navei „Vladimir" din Marea Neagră 2 16 a pro­

vocat violente atacuri din partea ziarului „Times " împotriva amiralului Dundas, la care „Herald " a răspuns astfel : „La Marea Baltică, sir Charles Napier a putut permite flotei de la Sveaborg să treacă nestînjenită spre locul ei de ancorare, a putut per­ mite să se fortifice temeinic oraşul Hang6-Udd şi după aceea să fie supus unui bombardament lipsit de orice eficacitate, a putut permite să fie îndepărtate geamandurile, ceea ce a dus la avarierea unor vase, şi despre toate acestea «Timeso n-a suflat un cuvînt de reproş. Cu amiralul Dundas însă lucrurile stau cu totul altfel".

Din nişte scrisori primite de la Paris, cu data de 9 august,

aflăm că efectivul armatei orientale va fi sporit cu 50.000 de soldaţi francezi. Dacă războiul nu va aduce nici un alt folos, el va face, cel puţin, ca Franţa să scape de armata loviturii de stat din decembrie. Aţi observat, poate, că, după eşecul planurilor sale în Tur­ cia, împăratul Rusiei a început să folosească din nou titlul său de rege al Poloniei , la cre renunţase ca la ceva inutil după victoria sa din Ungaria, întrucît se considera că anexa­ rea Poloniei este un fapt împlinit. Intr-o scrisoare din Var­

şovia cu data de 1 august şi publicată în ziarul „Di e Presse "

din Viena, citim următoarele :

„Apropiata sosire a ţarului la Varşovia va fi umată, după cît se spune, de unele concesii făcute polonezilor în ce priveşte drepturile naţionale. Se aşteaptă să fie convocată adunarea notabililor, de care se vorbea şi în statutul organic din 1832 al Regatului Poloniei. Se crede că vor fi redeschise instituţiile de învăţămînt public, că se va da ordin să fie folosită limba polonă în documentele oficiale, să fie publicate în fiecare an cheltuielile şi veniturile şi să se acorde polonezilor drep­ tul de a aproba impozitele directe. Circulă de asemenea zvonul că va fi refăcută amata polonă, dar că ea se va afla sub comanda unor ofiţeri ruşi. Operaţiile celei de-a patra recrutări au fost încheiate. Nici­ odată pînă acum populaţia n-a avut de suportat o asemenea povară".

Evauarea Moldovei şi a Valahiei In „Dusseldorfer Zeitung" din 7 august citim de asemenea : „După unele ştiri primite din Varşovia, generalul Ridiger, rezi­ dentul Regatului Poloniei, a convocat pe mareşalii nobilimii poloneze şi le-a propus să adreseze coroanei o petiţie prin care să ceară restau­ rarea regatulu i polonez independent" .

Multe a u fost soluţiile propuse de diferite partide pentru rezolvarea problemei poloneze, dar o soluţie ca aceea pro­ pusă şi prescrisă de generalul rus nu i-a trecut niciodată ni­ mănui prin minte. Din Copenhaga aflăm că nătăfleţul rege al Danemarcii, însoţit de d-l de Tillisch, ministrul afacerilor interne, s-a îm­ barcat pe un vas cu destinaţia Karlskrona, unde urmează să se întîlnească cu regele Suediei. Tillisch este unul dintre par­ tizanii cei mai fanatici ai Rusiei, şi se crede că întîlnirea celor doi regi are drept scop reînnoirea acelei legături prie­ teneşti cu Rusia care e cunoscută sub numele de Neutralita­ tea armată nordică 2 1 7 • Dacă Danemarca şi Suedia intenţio­ nează să rămînă neutre faţă de Rusia, nu înseamnă că ele au aceeaşi intenţie şi faţă de Anglia şi Franţa, după cum reiese din următoarea împrejurare. Acum cîteva zile generalul Meza, comandantul artileriei daneze, trecînd în revistă artileria gărzii naţionale, a rostit o cuvîntare neobişnuit de înflăcă­ rată, în care a dat de înţeles că se apropie, poate, ziua cind artileria gărzii naţionale, alături de aceea a armatei, va fi chemată de rege să ia parte la apărarea comună a patriei scandinave. Mîine va fi anunţată prorogarea parlamentului. „Actuala sesiune este la fel de remarcabilă prin hotărîrile ei date uitării, ca şi campania din Crimeea prin operaţiile ei militare amînate".

Acum cîteva zile, revista „ Charivari "

218

a publicat o ca­

ricatură care înfăţişa poporul spaniol încleştat în luptă şi pe cei doi cavalerişti - Espartero ş i O'Donnell - îmbrăţişîn­ du-se peste capetele oamenilor. „ Charivari"

a luat în mod

greşit drept sfîrşitul revoluţiei ceea ce nu este decît începu­ tul ei. Lupta dintre O'Donnell şi Espartero a început deja, şi nu numai între ei, ci şi între conducătorii militari şi popor. Guvenului nu i-a folosit prea mult că l-a numit p e toreadorul

Pucet a administrator general al abatoarelor , că a instituit un

comitet pentru decorarea celor ce au luptat pe baricade şi, în sfîrşit, că a numit doi francezi, Pujol şi Delmas, în funcţia

Krl Mx de istoriografi i actualei revoluţii. O 'Donnell vrea ca corte­ fsurile să fie alese pe b aza legii din 1 845, Espartero - p e 19 baza constituţiei din 1 837 2 , i a r poporul - p e b ază de vot universal. Poporul refuză s ă depună armele pînă ce nu va fi publicat programul guvenului, deoarece programul prezentat la Manzanares * nu mai corespunde revendicărilor lui. Po­ porul cere să se anuleze concordatul din 1 851 22 0, să se con­ fişte averile contrarevoluţionarilor, să se prezinte o d are de semă asupra situaţiei finanţelor, s ă se anuleze toate con­ tractel e p entru construcţia de căi ferate şi alte contracte frauduloase p entru executarea de lucrări publice şi, în sfîrşit, să se numească un tribunal special pntru judecarea Cristinei. Două încercări ale ei de a scăpa cu fuga au fost zădicite de împotrivirea armată a poporului. „El Tribuno" prezintă următoarea listă de sumele pe care Cristina trebuie să le restituie vistieriei statului : 24.000.000 primite de ea nelegal ca regentă din 1 834 p înă în 1 840 , 1 2.000.000 primite la întoar­ cerea ei din Franţa , după o absenţă de trei ani, şi 35.000.000 primite din vistieria Cubei. Această listă este extrem de mo­ dest.. Se ştie c ă î n 1 847, cînd a p ărăsit Spania, Cristina a luat u sine mari sume de b an i şi aproape toate bijuteriile coroanei spaniole. Scris de K. Max la 11 august 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.166 din 25 august 1854 Semnat

*

:

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus

Ka„1 Marx

Vezi volumul de faţă, pag. 362. - Nota Ted.

n limba engleză

425

Karl Marx

Problema orientală. - Revoluţia din Spnia. Presa din Madrid

*

Londra, marţi 15 august 1854 Ziarul „Kolnische Z eitung" anunţ ă că,

„după tratative care au durat ani îndelungaţi, guvenul american a declarat că refuză să reînnoiască tratatul cu Danemarc a dacă articolul al V-lea nu va fi înlocuit cu un articol prin care să se acorde tuturor vaselor americane dreptul de liberă trecere prin Sund. Totodată, u­ venul Statelor Unite a refuzat să ofere vreo compensaţie. Danemarca, alarmată de atitudinea americanilor, s-a adresat celorlalte puteri şi guvenul prusian ar fi declarat că e gata să trimită 20.000 de soldaţi pentru apărarea Sundului". Intrucît taxele vamale care se percep în Sund nu apasă asupra nici unei ţări atît de mult ca asupra Prusie i însăşi, măsura care i se atribuie va i cum nu se p oate mai adecvată spiritului politicii prusiene. In orice caz, se non e vero, e ben t.ovato *. După dezbateri îndelungate, dieta de la Frakfurt a publi­ cat noile legi u privire la presă şi cu privire la asociaţii. Legea cu privire la asociaţii interzice pur şi simplu orice fel de adunări sau ş edinţe politice, iar legea cu privire la presă fixează sume mari drept c auţiune, pune apariţia oricărei pu­ blicaţii în funcţie de aprobarea guvenului şi scoate proce­ sele de încălcare a legilor presei din competenţa curţilor cu juri. Guvenul p rusian a abandonat procesul conspiraţiei revo ­ luţionarilor de la Berlin 22 1 , care a durat atîta timp, întrucît procurorul a declarat că martorul p rincipal l acuzării, d-1 Hentze, este „suspect". Acest Hentze este aceeaşi persoană pe baza mărturiei căreia,

în

procesul de l a Colonia 222, o

* - ciar dacă nu e adevărat, născocirea se potriveşte. - Nota

trad.

"26

Karl Marx

seamă de prieteni de-ai mei au fost condamnaţi la închis oare în 1 852. Dar nu mai sîntem în 1 852 şi poate că guvenul pru­ sian nu a vrut să se expună riscului de a vedea stigmatizaţi pentru a doua oară pe toţi agenţii săi de poliţie şi amintirea celor petrecute la Colonia să reînvie chiar în capitală, şi încă într-o vreme cînd teroarea contrarevoluţionar ă nu mai este suficientă pentru a inspira teamă poporului. La 1 august guvenul sîrb a trimis un curier la Brestovac, unde prinţul Alexndru se află la o cură de ape, cu proiectul de răspuns la poruncile !naltei Porţi. Răspunsul a fost semnat de prinţ şi trimis imediat la Constantinopol. In el se invocă imposibilitatea de a înfăptui dezarmarea, dat fiind numeroa­ sele primejdii care ameninţă Serbia, dar se arată că, luîndu-se

în consideraţie dorinţele Austriei şi .ordinul Porţii, exerciţiile

militare au fost sistate. Izet-paşa, guvernatorul Belgradului,

a fost rechemat la propria-i cerere. Deocamdată nu se ştie

cine este succesorul lui.

Se anunţă că Bucureştiul este ocupat de

1 0.000

de turci ;

în acelaşi timp însă, în numărul de astăzi al ziarului „Moni­

teur" citim că Austria nu aşteaptă decît răspunsul lui Omer­

paşa la ultima comunicare a colonelului Kalik pentru a or­

dona intrarea unui corp de armată austriac î n Principatele

dunărene. Cînd contele Buol a primit din partea prinţului Gorceakov înştiinţarea cu privire la retragerea ruşilor din

Principatele dunărene, el a răspuns că „Principatele dunărene

vor fi ocupate de trupele austriece, dar aceasta nu are nici

o semnificaţie ostilă faţă de Rusia n .

Prorogarea parlamentului în 1 854 a readus problema ori­ entală la stadiul în care se afla în momentul vacanţei parla­

mentare din

1 853.

Conferinţa de la Viena urmează să se aş­

tearnă din nou pe lucru pentru a paraliza operaţiile active, a deruta opinia publică şi a-i ofer i lui sir James Graham o

nouă ocazie să spună la redeschiderea parlamentului că spi­ ritele nobile nu înclină spre suspiciune. E demn de relevat

faptul că de data aceasta înşelător ia nu porneşte de la Aus­ tria, ci de la Anglia însăşi, după cum reiese din următoarea

relatare a corespondentului de la Viena al ziarului „Times " :

„Min iştrii plenipotenţiari ai Anglie i şi Franţei l-au informat e contele Buol că au primit instrucţiuni din partea guvernelor 101 sâ propun ă convocarea unei conferinţe la Viena. După cît se spune, li s-a răspuns că nimic n-ar putea fi mai plăcut pentru curtea imperială·.

Problema orientală. - Revoluţia din Sp_ania

427

L a baza noilor deliberări ale conferinţei va sta un fel de nouă variantă a notei de la Viena 223, şi anume răspunsul d-lui Drouyn d e Lhuys la ultima notificare a d-lui Nessel­ rode ; principalele puncte ale acestei notificări diferă foarte puţin de ceea ce era de aşteptat pe b az a condiţiilor publicate în „Times " , pe care le-am analizat într-unul dintre ultimele mele articole. Acolo nu se pomeneşte nici un cuvînt despre o contribuţie, nici în favoarea turcilor şi nici măcar în fa­ voarea aliaţilor. Protectoratul asupra Moldovei, Valahiei şi Serbiei, c are a fost uzurpat de Rusia, urmează să facă loc unei uzurpări europene ; acelaşi lucru urmează să se întîmple cu „protectoratul " asupra creştinilor din Turcia ; madel e vic­

toriilor turceşti urmează să fie limitate l a libertatea naviga­ ţiei pe Dunăre pentru Austria şi la o schimbare a tratatului din 1 84 1

224

nu în favoarea Porţii, ci în favoarea puterilor.

Cuvîn tarea de joi a lordului Clarendon, ale căre i princi­

pal e puncte le-am relatat, cuprindea o recunoaştere extrea

de importantă în legătură cu politica guvernului englez m

p roblema .orientală. Clarendon a declarat făţiş :

„Ţin să vă reamintesc că războiul a fost declarat la 29 martie, cu mai bine de patru luni în urmă, şi toată lumea - cînd spun toată lumea nu mă refer la guvernul maiestăţii-sale, ci la ofiţerii cei mai capabili şi mai experimentaţi, atît din Anglia cît şi din Franţa socotea că pe atunci Rusia punea la cale un război de agresiune. Ni­ meni nu credea că, după ce a concentrat forţe importante la nord de Dunăre, după ce a făcut atîtea eforturi şi a adunat toate cele necesare în asemenea cantităţi, Rusia ar avea altă intenţie decît aceea de a porni un marş spre sud ; dimpotrivă, toată lumea considera că tocmai aceasta este intenţia ei. Deşi nu ne îndoiam de vitejia binecunoscută a turcilor, nu puteam totuşi să credem că vor fi în stare să reziste trupelor ruseşti bine disciplinate şi superioare din punct de vedere numeric, aflate sub comanda celor mai experimentaţi generali, în timp ce singurului general turc pe care îl cunoşteam, deşi numai după nume - Omer-paşa -, pînă atunci nu i se prezentase ocazia, pe care ulterior a folosit-o cu atîta vitejie, de a-şi cîştiga un renume şi o glorie trai­ nică. Guvernul francez, ca şi noi, avea o părere atît de bine contu­ rată în această privinţă, încît sir J. Burgoyne şi un ofiţer francez experimentat din trupele de geniu au fost trimişi la Constantinopol pentru a găsi mijloacele de apărare ale acestui oraş şi a strîmtorii Dardanelelor ; se acorda o atît de mare importanţă misiunii lor şi în­ tregul plan al campaniei era considerat atît de indisolubil legat de rezultatele ei, încît lordul Raglan şi mareşalul Saint-Arnaud şi-au amî­ nat plecarea pentru a avea posibilitatea de a sta personal de vorbă cu ofiţerii însărcinaţi cu această misiune. Apoi armatele unite ale alia­ ţilor au plecat la Gallipoli, unde se construiau fortificaţii puternice. Ele s-au îndreptat spre Constantinopol, avînd tot timpul în vedere necesitatea de a apăra Dardanelele",

�28

Krl Max

Aşadar, tot planul aliaţilor consta în presupunerea că Rusia va înainta şi va ocup a p rovinciile turceşti din Europa, iar trupele aliate vor ocup a capitala Imperiului otoman şi Dardanelele. Aceasta este cauza amînărilor şi a tuturor de­ plasărilor, greşit interpretate, ale forţelor anglo-franceze. Vi­ tej i a trupelor turceşti, care a făcut să se năruie acest ingenios plan ruso-anglo-francez, a fost deigur „neaşteptată" . Cu cîteva luni înainte de izbucnirea actualei revoluţii spaniole, am relatat cititorilor dv. că au fost puse în mişcare diverse influenţe ruseşti în scopul de a provoca tulburări în peninsulă. Pentru aceasta Rusia nu avea nevoie de agenţi direcţi. In slujba ei se afla ziarul „Times" - apărător şi prie­ ten al regelui-bombă, al „tinerei speranţe" a Austriei * , al lui Nicolaie, al lui George al IV-le a -, care dintr-o dată în­ cepe să-şi strige indignarea stînită de groaznica imoralitate a reginei Isabella şi a curţii spaniole. Afară de aceasta mai erau agenţii diplom atici .i guvenului englez, pe care minis­ trul rusofil Palmerston reuşea foarte lesne să-i duc ă de nas, zugrăvindu-le perspectiva unui regat al Coburgilor în p e ­ ninsulă 2 25• In p rezent s - a stabilit î n mod cert că nimei altul decît ambasadorul britanic a fost acela care l-a ascuns p e O 'Donnell î n p alatul său şi l - a convins p e bancherul Collado, actualul ministru de finanţe, să avanseze banii de care aveau nevoie O'Donnell şi Dulce p entru pronunciamento-ul or. Acelora care nu cred că Rusia a avut într-adevăr n amestec în treburile Spaniei îmi voi p ermite să le reamintesc eveni­ mentele de pe insula Le6n. In 1 820 au fost concentrate l a Câdiz importante forţe militare p entru a i trimise î n colo­ niile sud-americane. Pe neaşteptate, armata staţionată acolo s-a declarat p entru constituţia din 1 8 1 2 şi trupe situate în alte localităţ i i-au urmat exemplul. De la Chateaubriand, reprezen­ tantul francez la congresul de la Ver.ona, ştim acum 22& c ă Rusia a încurajat Sp ania să pornească expediţia în America de Sud şi a împins Franţa s ă ponească campania din Spania. Pe de altă p arte, din mesajul preşedintelui Statelor Unite ** aflăm c ă Rusia îi promisese să preîntîmpine expediţia împo­ riva Americii de Sud 227• Aşadar, nu este nevoie de prea multă perspicacitate p entru a deduce cine a instigat răscoala de p e insula Leon. Dar vom mai da un exemplu din care e vede atenţia plină de delicateţe a Rusiei faţă de tulburările in peninsula spaniolă. In a sa „Istorie politică a Spii *

*

-

Franţ-Iosif. Nota red. Monroe. Nota red. -

-

Problema orientală. - Revoluţia din Spania

429

modene" (Barcelona, 1 840) , d-l de Marliani, pentru a de­ monstra că Rusia nu avea nici n motiv s ă se opună mişcării constituţionliste din Spania, relatează următoarele : „Pe Neva puteau fi văzuţi soldaţi spanioli care depuneau jrmîn­ tul pe constituţie (din 1812) şi-şi primeau drapelele chiar din mina împăratului. In neobişnuita sa expediţie împotriva Rusiei, Napoleon a format o legiune spcială din prizonierii spanioli intenaţi în Franţa care, după înfrîngerea amatei franceze, au trecut de partea ruşilor. Alexandru i-a primit cu cea mai mare bunăvoinţă pe spanioli şi i-a încartiruit la Peterhof, unde împărăteasa îi vizita deseori. Intro bună zi, Alexandru le-a ordonat să se adune pe Neva îngheţată şi i-a pus să jure pe constituţia spaniolă, dăruindu-le totodată drapele brodate de împărăteasă cu mina ei. Acest corp de armată, care de atunci s-a numit corpul de armată «Impăratul Alexandru>, a fost îmbarcat la Kronstadt şi transportat la Câdiz. In 1821, la Ocaia, el şi-a dovedit redinţa faţă de jurămîntul prestat pe Neva, răsculîndu-se pentru r­ stabilirea constituţiei" 11.

Rusia, în timp ce ţese intrJgi prin intermediul Angliei în Peninsula iberică, ponegreşte totodată Anglia în ochii Fran­ ţei. Astfel, în „Neue Preussische Zeitung" citim că Anglia a pus la cle revoluţia spaniolă fără ştirea Franţei. Ce interes are Rusia să provoace tulburări în Spania ? Scopul ei este s ă creeze o diversiune în Apus, să stînească divergenţe între Franţa şi Anglia şi, în cele din urmă, să îm­ pingă Franţa la o intervenţie. Presa rusofilă din Anglia a şi comunicat că baicadele de la Madrid au fost construite de răsculaţii francezi din iunie. Ceva asemănător i s-a spus, la timpul s ău, şi lui Carol a l X-lea l a congresul de la Verona : „Precedentul creat de armata spaniolă a fost imitat în Portugalia, s-a extins asupra Neapolului şi Piemontului şi constituie pretutindeni un exemplu primejdios de armate care se amestecă în înfăptuirea unor reforme şi care sub ameninţarea armelor dictează legi ţării lor. Ime­ diat după răscoala din Piemont, la Lyon şi în alte localităţi din Franţa au avut loc mişcări urmărind acelaşi scop. La complotul lui Berton din La Rochelle, au luat parte 25 de soldaţi din Regimentul 45. Spania revoluţionară a transmis înapoi Franţei elementele hidoase ale dz­ binării şi fracţiunile dmocratice din ambele ţări s-au unit împotriva sistemului monarhic".

Nu vrem cîtuşi de puţin să spunem c ă revoluţia spaniolă ste opera englezilor şi a ruşilor. Nici vorbă de aşa ceva. Rusia nu sprijină dezordinele decît atunci cind ştie că există o criză revoluţionară. D ar adevărata mişcare populară cre izbucneşte dup ă aceea se dovedeşte totdeauna deopotrivă de ostilă intrigilor Rusiei ca şi asupririi exercitate de guvnul

430

Karl Marx

propriu. Aşa a fost în Valahia în Spania anului 1 854.

1 848,

aşa stau lucrurile în

Perfidia Angliei iese pe deplin la iveală din comportarea lordului Howden, ambasadorul ei la Madrid. Cînd a plecat să-şi ia postul în primire, înainte de a părăsi Anglia, el a convocat pe deţinătorii de titluri spaniole şi i-a îndemnat să ceară guvenului achitarea sumelor ce l i se cuvin şi să de­ clare că în caz de refuz nu vor acorda nici un fel de credite comercianţilor spanioli. In felul acesta, el a creat dificultăţi noului guvern, dar de îndată ce a sosit la Madrid a donat o sumă de bani în folosul celor căzuţi pe baricade, cucerindu-şi aprobarea poporului spaniol.

„Times " îl acuză pe d-l Saule că a provocat insurecţia de la Madrid în interesul actualului guvern american. Dar nu d-l Saule a scris articolele din „Times " îndreptate împotriva Isabelle i a II-a, iar partidul interesat în anexarea Cubei nu a cîştigat nimic de pe urma revoluţiei. In această privinţă este caracteristică numirea, în postul de guvenator militar al in­ sule i Cuba, a generalului de la Concha, unul dintre secun­ danţii ducelui de Alba în duelul cu fiul d-lui Saule. Ar fi o greşeală să se creadă că liberalii spanioli împărtăşesc cît de puţin vederile liberalului englez d-l Cobden în ceea ce pri­ veşte renunţarea la colonii 229 • Una dintre principalele sarcini ale constituţie i din 1 8 1 2 a fost de a menţine stăpînirea asu­ pra coloniilor prin introducerea unui sistem unic de repre7entare în noul cod 230 • In 1 8 1 1 spaniolii au efectuat chiar o înarmare pe scară largă, recrutînd cîteva regimente în Ga­ licia - singura provincie spaniolă care nu se afla p e atunci sub .ocupaţia francezilor - pentru a îmbina politica lor în America de Sud cu violenţa. Păstrarea tuturor coloniilor apar­ ţinînd Spaniei era, poate, cel mai de seamă principiu al aces­ tei constituţii şi actualii revoluţionari se situează şi ei pe această poziţie.

In nici o revoluţie comportarea militanţilor vieţii publice nu a oferit un spectacol atît de scandalos ca în această re­ voluţie spaniolă ponită din considerente de „moralitate " . Principala preocupare a coaliţiei vechilor partide care a for­ mat actualul guven spaniol (adepţii lui Espartero şi adepţii lui Narvaez) a constituit-o împărţirea prăzii : funcţiile, pos­ turile, lefurile, titlurile şi ordinele. Dulce şi Echague au şi sosit la Madrid, iar Serrano

a

cerut şi el permisiunea să vină

pentru a-şi asigura partea lui de pradă. Intre moderados şi

progresişti a izbucnit o ceartă violentă : primii sînt acuzaţi

431

Problema orientală. - Revoluţia din Spania

ca i-au numit în posturi pe toţi generalii, iar ceilalţi că i-au numit pe toţi liderii politici. Pentru a potoli patimile „gloa­ tei " , toreadorul Puceta a fost avansat din postul de şef al abatoarelor în postul de şef al poliţiei. Nici chiar ziarul foarte moderat „Clamor Publico " nu-şi ascunde dezamăgirea : „ Generalii şi liderii ar fi dat dovadă de mai multă demnitate dacă ar fi renunţat Ia avansări, dînd un exemplu nobil de dezinteresare şi de credinţă faţă de principiile de moralitate proclamate de revoluţie".

Neruşinarea cu care a ost împărţită prada se reflectă şi în numirile de ambasadori. Nu vom mai vorbi de numirea la Paris a lui seior Olozaga, care, fiind în 1843 ambasadorul lui Espartero la aceeaşi curte, a complotat cu Ludovic-Filip , cu Cristina şi cu Narvaez, nici de numirea la Viena a lui Alexandro Man, fost în 1 844 ministru de finanţe al lui Nar­ vaez, nici de numirea la Lisabona a lui Ryos y Rosas şi la Torino a lui Pastor Diaz, doi membri ai partidulu i modera­ dos, destul de puţin dotaţi; e suficient să dăm ca exemplu pe Gonzalez Bravo, o întrupare a corupţiei spaniole, numit ambasador la Constantinopol. In 1 840 Bravo scotea revista „El Guirigay" („Flecăreala " ) , un fel de „Punch" 231 madrilen, în care o ataca cu vehemenţă pe Cristina. Trei ani mai tîr­ ziu, goana după .o funcţie l-a transformat într-un aderent zgo­ motos al partidului moderados. Narvaez, care avea nevoie de o unealtă docilă, l-a folosit pe Bravo ca prim-ministru al Spaniei şi apoi l-a azvîrl it cît colo de îndată ce s-a putut dis­ pensa de el. I n timpul cît a fost prim-ministru, Bravo a nu­ mit în postul de ministru al finanţelor pe un anume Carrasco, care a jefuit pur şi simplu vistieria spaniolă. Postul de sub­ secretar la ministerul finanţelor, Bravo l-a dat tatălu i său, care fusese dat afară din acest minister, unde ocupa un post subalten, pentru că lua mită ; pe cumnatul său , un client obişnuit al teatrului Principe, l-a făcut camerier al reginei. Cînd i se reproşau trădările şi corupţia, Bravo răspundea : „Nu este oare ridicol să rămîi întotdeauna acelaşi ?" Şi acest om a fost ales pentru funcţia de ambasador al „revoluţiei moralităţii " . In contrast cu ticăloşiile cercurilor oficiale, care dezono­

rează mişcarea spaniolă, este îmbucurător cînd auzi că po­

porul a silit în cele din urmă aceste cercuri s-o traducă pe Cristina în faţa j udecăţii cortesurilor şi să consimtă la con­

vocarea unei adunări naţionale constituante fără senat, deci care să nu fie bazată pe legea electorală din

1 837

sau pc

�32

Krl Mx

aceea din 1 845. Guvernul n-a îndrăznit încă s ă impună o lege electorală făcută de el ; poporul însă se pronunţ ă în unani­ mitate pentru votul universal. La Madrid, în alegerile pentru garda naţională, au fost aleşi exclusiv progresişti. ln provincii domneşte ,o totală anarhie. Pretutindeni au fost instituite şi acţionează junte şi fiecare dintre acestea pu­ blică decrete în interesul ţinutului respectiv : una desfiin­ ţează monopolul tutunului, alta impozitul pe sare. Contra­ bandiştii desfşoară o amplă activitate şi succesul lor este cu atît mai mare cu c it în Spania ei sint singura forţă care nu e supusă dezorganizării. La Barcelona , soldaţii se bat cînd între ei, cînd cu muncitorii. Această stare de anarhie din pro­ vincii este cît se poate de favorabilă, întrucît nu permite ca­ pitalei s ă ia în mîinile ei cauza revoluţiei. In momentul de faţă presa in Madrid este reprezentată de următoarele ziare : „Espaia", „Novedades " , „Naci6n " , „Epoca " , „Clamor Publico" , „Diario espaiol" , „Tribuno" , „Esperanza", „Iberi a " , „Catolico " , „Miliciano " , „Independen­ cia " , „Guardia Nacional", „Esparterista" , „Union" , „Europ a " , „Espectator ", „Liberal" , „Eco d e l a revoluci6n " . Ziarele „He­ raldo " , „Boletin del pueblo " şi „Mensaj ero" şi-au încetat apariţia. Scris d e K. Marx la 15 august 1854 ubicat în ziarul

„New York Daily Tribune" nr. 4.172

dn 1 septembrie 1854

Semnat : K a r Z M a r x

Se tipăreşte după apărut n ziar

textul

Tradus din limba engleză

433

Karl Marx •

Revoluţia din Spania. - Bomarsund Londra, vineri 18 aust 1854

Din articolele de fond apăute în ziarele „Assemblee na­ tionale", „Times" şi „Jounal des Deb ats " se vede că nici partidul us pur, nici partidul uso-coburgic, nici partidul constituţional nu sînt mulţumite de mersul revoluţiei spani­ ole. De aici s-ar putea trage concluzia că Spania mai are oare­ care şanse, deşi aparenţele par să dovedească contrarul. In ziua de 8 august, o delegaţie a Clubului unional z3z l-a vizitat pe Espartero pentru a-i remite o adresă prin care se cere introducerea votului universal. Una . dupi alta sosesc numeroase petiţii cu acelaşi conţinut. In legătură cu aceasta, în consiliul de miniştri au avut loc dezbateri prelungite şi animate. Dar adepţii votului universal, ca şi adepţii legii elec­ torale din 1 845, au suferit o înfrîngere. „Gaceta " n Madrid publică un decret cu privire Ia convocarea cortesurilor la 8 noiembrie ; decretul este precedat de un expose * adresat re­ ginei. Alegerile se vor ţine pe b az a legii din 1 837, cu mici modificări. Cortesurile urmează să constituie o adunare con­ stituantă unică, funcţiile legislative ale senatului fiind supri­ mate. Două puncte ale legii din 1 845 au rămas în vigoare, şi anume punctul referitor Ia modul de constituire a organe­ lor electorale în competenţa cărora intră organizarea opera­ ţiei de votare şi publicarea rezultatelor alegerilor (mesas) şi acela referitor la număul deputaţilor : este ales un deputat Ia 5.000 de alegători. Aşadar, adunarea va număra între 420 şi 430 de membri. Potrivit unei circulare date de Santa Cuz, ministul afacerilor intene, înregistrarea alegătorilor tre­ buie să fie terminată pînă la 6 septembrie. După verificarea listelor de către autorităţile provinciale, înregistrarea se va *

28

-

-

epunere.

Marx-!ngels,

- Nota

Opere,

voi. 10

trad.

434

Karl Mar:

încheia la 1 2 septembrie. Alegerile vor avea loc la 3 octom­ brie în principalele centre ale circumscripţiilor electorale. Numărarea voturilor va începe la 16 octombrie în capitala fiecăre i provincii. In cazurile în care rezultatul alegerilor va fi controversat şi va fi nevoie de o nou. alegere, ea va tre­ bui să se termine pînă la 30 octombrie. ln instrucţiuni se spune fără echivoc că „cortesurile din 1854 trebuie să salveze monarhia, aşa cum au făcut cele din 1837 ; ele trebuie să stabilească o nouă legătură între tron şi naţiune ; aceste scopuri nu pot constitui un obiect de discuţie şi nicL de interpelări".

Cu alte cuvinte, guvernul interzice să se discute problema dinastiei ; de aici „Times " trage o concluzie contrară, presu­ punînd că problema se va pune astfel : ori dinastia actuală, ori nici un fel de dinastie ; mai e oare nevoie să subliniem că această din urmă perspectivă mîhneşte nespus de mult ziarul „Times" şi-i răstoană toate socotelile ? Legea electorală din 1837 acordă dreptul de vot numai cetăţenilor care deţin în proprietate sau în arendă o casă sau u n teren, care plătesc mayores cuotas (impozit pe corăbii perceput de stat) şi care au împlinit vîrsta de 25 de ani. In afară de aceasta, se bucură de dreptul de vot : membrii aca­ demiilor spaniole de istorie şi de arte frumoase, doctorii şi licenţiaţii facultăţilor de teologie, drept şi medicină, membrii colegiilor ecleziastice, vicarii parohiilor împreună cu clerul aflat în subordinea lor, judecătorii şi avocaţii cu stagiu de doi ani, ofiţerii cu un anumit stagiu în armată, aflaţi fie în serviciul activ, fie în rezervă, medicii , chirurgii, farmaciştii cu un stagiu de doi ai, arhitecţii, pictorii şi sculptorii care sînt membri ai vreunei academii, profesorii şi membrii cor­ pului didactic din orice instituţie de învăţămînt public. Prin aceeaşi lege sînt privaţi de dreptul de vot cei care nu plă­ tesc impozitele faţă de stat şi de comună, faliţii, persoanele aflate sub interdicţie morală sau civilă şi, în sfîrşit, toţi cei în curs de a fi judecaţi sau anchetaţi. Aşadar, decretul nu acordă votul universal şi scoat e pro­ blema dinastiei din competenţa cortesurilor. Cu toate acestea, pare puţin probabil ca chiar şi o asemenea adunare să fie realizabilă. In 1 8 1 2 cortesurile spaniole nu s-au ocupat de problema monarhiei numai pentru că ea nu exista decît cu numele, întrucît de ani de zile regele se afla în afara gra­ niţelor Spaniei. In 1 837 ele nu s-au ocupat de această pro­ blemă pentru că mai întîi trebuia să se pună capăt monarhiei

Revoluţia din Spania. - Boma r_ sund __ ___

___

43_5

_ _ _ _ _ _ _

absolute şi abia după aceea cortesurile se puteau gîndi la atitudinea lor faţă de monarhia constituţională. In ceea ce priveşte situaţia generală din ţară, „Times" deplînge pe bună dreptate faptul că în Spania nu există centralizarea din Franţa şi că din această cauză, chiar dacă în capitală se ob­ ţine o victorie asupra revoluţiei, acest lucru nu este hotă­ rîtor în ceea ce priveşte provincia atîta timp cît acolo dăi­ nuie starea de „anarhie " fără de care nici o revoluţie nu poate fi încununată de succes.

Se înţelege de la sine că în revoluţiile spaniol e există unele momente caracteristice numai lor. De pildă, îmbinarea jafului cu acţiunile revoluţionare este o particularitate care s-a manifestat pentru prima oară în războiul de guerillă îm­ potriva invaziei franceze, apoi a fost preluată de „regalişti " în 1 823 şi de carlişti începînd din 1 835. De aceea ştirea că la Tortosa, în Catalonia de j os, au avut loc dezordin i grav e nu are nimic surprinzător. 1n proclamaţia din 3 1 iulie, junta populară din acest oraş declară : „O bandă de criminali odioşi, acţionînd sub pretextul revendicării de a se desfiinţa impozitele indirecte, a pus stăpînire pe oraş şi a călcat în picioare toate legile sociale. Acţiunea ei a fost marcată de j afuri, asasinate şi incendieri".

De altfel junta a restabil i t repede ordinea : cetăţenii s-au înarmat şi s-au grăbit să vină în ajutorul slabei garnizoane a oraşului. S-a întrunit o comisie militară împutenicit ă să ur­ mărească şi să pedepsească pe cei care poartă vina eveni­ mentelor de la 30 iulie. Bineînţeles că aceste evenimente au Oferit ziarelor reacţionare un prilej de per.oraţii pline de vir­ tute. Cît de puţin îndreptăţite sînt ele se poate vedea din ştirea publicată de „Messager de Bayonne " potrivit căreia carliştii şi-au arborat s teagul în provinciile Catalonia, Ara­ gon şi Valencia, şi anume chiar în munţii din apropiere unde în timpul războaielor carliste îşi aveau principalele cuiburi. In rîndurile carliştilor a apărut pentru prima oară ladro fac­ cioso, adică un tîlhar care se dă drept aderentul unui partid urmărit de puterea guvernamentală. lncă din timpul lui Vi­ riatus, luptătorul de guerillă spaniol a avut ceva de tîlhar în el ; dar ca un tîlhar sadea să-şi atribuie titlul de luptător de guerillă, aceasta este o inovaţie carlistă. Participanţii la eve­

nimentele din Tortosa aparţin, fără îndoială, acestei categorii. La Lerida, Saragosa şi Barcelona

situaţia este gravă. Pri­

mele două oraşe au refuzat s ă se unească cu Barcelona pen28*

436

arl

Mx

tru că acolo conducerea o au militarii. Dar, după cum s e vede, nici acolo Concha nu este î n stare să facă faţă furtunii, şi locul său urmează s ă-l ia generalul Dulce, deoarece se crede că popularitatea pe care acest general şi-a cîştigat-o în ultimul timp oferă mai multe garanţii în ceea ce priveşte înlăturarea greutăţilor. La Madrid, societăţile secrete şi-au reluat activitatea şi, la fel ca în 1 823, ele conduc partidul democrat 233• Primul lu­ cru pe care, la insistenţele lor, îl cere poporul este ca toţi cei care au fost miniştri începînd din 1 843 să dea socoteală de activitatea Lor. Guvenul răscumpără armele acaparate de popor în zi­ lele luptelor pe baricade. Pe această cale el a pus mîna pe 2.500 de puşti care înainte se aflau în mîinile rsculaţilor. „Ayacucho" don Manuel Sagasti, fostul j efe politico * al Ma­ dridului în 1 843, a fost repus în funcţia sa. El a lansat două proclamaţii - una către populaţie şi alta către miliţia na­ ţională - în care declară că intenţionează să reprime cu ho­ tărîre orice dezordini. Acţiunea d e înlăturare a oamenilor lui Srtorius din diferitele funcţii se desfăşoară foarte rapid. Este, poate, singurul lucru care se face rapid în Spania. In această chestiune, toate prtidele se arată deopotrivă de grăbite. Contrar comunicărilor anteriore, Salamanca nu se află la închisoare. El a f,ost restat l a Arnjuez , dar a fost curînd eliberat şi acum este la Malaga. O dovadă că poporul, prin presiunea pe care o exercită, ţine sub controlul său guvenul - fapt fără precedent în istoria Spaniei - o constitui e importantele schimbări de per­ sonal şi simplificări ale aparatului departamentelor respec­ tive, efectuate de ministrul de război, ministrul afacerilor in­ terne şi ministrul lucrărilor publice. Partidul unionist, sau partidul Coburg-Braganza 234, este foarte slab. Altfel ce motiv r fi avut s ă facă atîta zarvă in jurul singurei adrese trimisă din Portugalia gărzii naţionale din Madrid ? La o examinare mai atentă reiese că adresa (care poneşte de la ziarul „Jounal de Progresu din Lisa­ bona) nu se referă de loc la problema dinastică, ci este pr şi simplu un salut frăţesc de felul acelora care ne sînt atît de cunoscute din tmpul mişcării din 1 848. Principala cauză a revoluţiei spaniole a fost starea în *

-

uvenator.

-

Nota trad,

Revoluia din Spia. - Bomrsund

437

care se găseau finanţele şi, îndeosebi, decretul lui Sartorius, care prevedea plata impozitelor cu 6 lni înainte. Cînd a iz­ bucnit rev.oluţia, toate casele de bani ale statului erau goale, deşi la nici un departament nu se făcuseră plăţi ; ba , mai mult, de luni de zile sumele destinate unor scopuri precise nu fuseseră folosite conform destinaţiei lor. Astfel, de pildă, taxele pentru drumuri, percepute la bariere, nu au fost nici­ decum folosite pentru întreţinerea dumurilor. Aceeaşi soartă au avut-o şi fondurile alocate special pentu lucrări publice. Cînd s-a f ăcut revizia caselor lucrărilor publice, în locul scriptelor de evidenţ ă a sumelor cheltuite pentru lucrări exe­ cutate s-au descoperit chitanţe ale favoriţilor de la curte. Se ştie că de multă vreme la Madrid ocupaţia cea mai b ănoasă o constituiau operaţiile financiare. Bugetul Spaniei pe anul 1 853 se prezenta astfel : 47.350.000 de reali 1.331.685 " 213.271.423 " 1.687.860 " 3.919.083 " 39.001.233 " 278.646.284 " 85.165.000 " 43. 9 57. 940 " 72.000.000 " 142.279.000 ,, 143.400.586 „ 119.050.508 " 18.387.788 "

Lista civilă şi apanajele Legislaţia . . . . . . . Dobînzile la datoria publică Preşedintele consiliului de miniştri Departamentul afacerilor extene Departamentul justiţie i . . . . Armata . . . . . . . . . . Flota . . . . . . . . . . . Departamentul afacerilor intene Poliţia . . . . . . . . Departamentul finanţelor Pensiile . . . . . . Biserica . . . . . . Cheltuieli excepţionale Total

1.209.448.390 de reali

n pofida acestui buget, dintre toate ţările europene Spa­ nia este ţara în care se percep cele mai puţine impozite şi nicăieri problema economică nu este atît de simplă ca aici. Reducerea şi simplificarea aparatului birocratic prezintă aici mai puţine dificultăţi, întrucît există tradiţia ca municipali­ tăţile să-şi conducă singure treburile ; acelaşi lucru este va­ l abil şi pentru reforma tarifului vamal, şi pentru olosirea raţională a bienes nacionales * care nu au fost încă înstrăi­ nate. Intr-o ţară ca Spania, cu resurse atît de puţin dezvol­ tate şi cu o populaţie atît de puţin numeroasă - abia 15.000.000 de locuitori -, problema socială, n înţelesul mo­ dem al cuvîntului, nu are o b az ă. * - terenuri ale statului. - Nota trad. -

Krl Mrx

�38

Din ziarele engleze veţi afla despre primele acte de vi­ tej ie ale armatei britanice la Bomarsund. Biete'e ziare, care nu au avut niciodată prilejul să anunţe vreun eveniment cu adevărat de seamă , se entuziasmează în faţa succeselor .ob­ ţinute de 1 0.000 de francezi împotriva unui număr de 2.000 de ruşi. Nu vom insista asupra acestor acte de vitej ie ; mai bine să examinăm consecinţele ce le va avea cucerirea une i insule c are este un faubourg * al Stockholmului şi nu al Petersbur­ gului. Ziarul francez „ Siecle" a comunicat - şi numeroase ziare au reprodus această ştire - că Suedia se va alătura neîntîrziat măsurilor active ale puterilor occidentale împo­ triva Rusiei. Cît de verosimilă este această ştire se poate aprecia după faptul c ă Suedia a încheiat un tratat de neutra­ litate armată tocmai în momentul cînd ar fi putut efectua cu succes operaţii militare în mlaştinile şi p ădurile Finlandei. Işi va schimba ea oare politica acum, cînd timpul favorabil acestor operaţii a trecut ? Anglia şi Franţa au refuza t s ă dea regelui Oscar g aranţiile băneşti şi teritoriale cerute de acesta în schimbul aderării sale. Mai mult, cum se explic ă ordinul guvernului suedez cu privire la demobilizarea unei escadre întregi dacă Suedia intenţione a z ă într-adevăr să participe l a operaţiile militare ? Această demobilizare priveşte vasele de linie „Carol al XII- lea " , „Prinţul Oscar" , fregata „D esiree" şi corvetele „Gefle" şi „Thor" . Luarea Bomarsundului acum, cînd la această latitudine marea va fi curînd acoperită cu gheţuri, nu poate avea im­ portanţă. La Hamburg predomină p ărerea că după aceasta va urma cucerirea oraşului Riga. Ea se bazează pe o scrisoare pe care căpitanul Heathcote, comandantul vasului „Archer" , i - a trimis-o d-lui Hertolet, consulul englez de la Memel, în care se face cunoscut că pînă la 1 O august toate vasele străine trebuie să p ărăsească rada portului Riga. Prusia, după cît se pare, încuraj ează intens contrabnda cu material d e război l a graniţa ei cu Rusia şi, în acelaşi timp, se pregăteşte s-o rupă cu puterile occidentale. Comandanţii por­ turilor Konigsberg **, Dnzig, Kolberg şi Swineminde * * * au p rimit dispoziţii s ă întărească fortificaţiile respective. Cele mai influente ziare din Norvegia şi din Suedia de­ clară că suburbie. Nota trad. * * Actualmente Kaliningrad. Nota trad. *** Denumirile germane ale oraşelor poloneze : Gdansk, Kolobrze: şi Swinoujscie. Nota trad. •

-

-

-

-

439

Revoluţi. din Spania. - Bomarsund

„ar fi mai mult decît o nebunie să ne alăturăm aliaţilor şi să ne expunem la sacrificii uriaşe fără a avea convingerea absolută şi precisă că Rusia va fi definitiv zdrobită, iar Polonia restaurată. In caz con­ trar, chiar şi alipirea Finlandei la Suedia nu va fi decît o înşelăcine şi o cursă".

Nu trebuie s ă uităm că toate aceste guverne nordice se afl ă în conflict cu propriile lor p opoare. La Copenhaga, de exemplu, situaţia este următoarea : alegătorii din Schleswig­ Holstein au hotărît să se abţină cu desăvîrşire de la partici­ p area în alegerile în rigsrad ; totodată, alegătorii din Co­ penhaga au trimis doctorului Madvig, deputat în landsting, o adresă în care îi recomandă să nu accepte un loc în rigsrad, deoarece decretul regelui a constituit o încălcare a consti­ tuţiei daneze şi a drepturilor p,oporului danez. Scris de K. Marx la 18 augus t 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.174 din 4 septembrie 1854 Semnat

:

Kar l

Marx

Se tipăreşte după apărut n ziar Tradus

din limba

textul engleză

440

Friedrich Engels Cucerirea B omarsundului 231 PRIUL ARTICOL)

Armatele aliaţilor au trecut, î: sfîrşit, la acţiuni decisive. Ele au luat Bomarsundul. La 3 şi 4 august trupele franceze şi infanteria marină britanică au debarcat pe insulele Aland ; la 1 O august fortăreaţa a fost împresurată ; în următoarele trei zile au fost construite baterii şi au fost instalate tunuri ; la 1 4 auust s- a deschis focul ; în ziua de 1 5 a u fost luate cu asalt cele două tunuri rotunde, unul de către francezi, iar­ celălalt de către englezi ; în ziua de 1 6, după o luptă scurtă î n care aliaţii n-au avut aproape nici un fel de pierderi, fortul cel mare cu cazemate a capitulat. Rapiditatea cu care au fost efecuate aceste acţiuni este, fără îndoială , o dovadă de curaj. După toate informaţiile pe care le aveam, ar fi fost de aşteptat. ca pentru cucerirea acestei fortăreţe să fie nevoie de un ase­ diu în toată regula, de deschiderea a cel puţin unei tranşee p aralele şi de lucrări de apropiere, care ar fi durat vreo două iăptămîni. Pînă şi ziarul „Timesu din Londra, care de multă vreme vorbea pe un ton de p arcă ar fi fost de ajuns ca infan­ teria aliată să atace l a b aionetă zidurile de piatră pentru ca ele să se prăbuşească, pînă şi acest ziar a fost nevoit s ă recu­ noască în cele din umă că fără un asediu nu se poate face nimic şi că această operaţie obositoare va necesita, probabil, două săptămîni. De aceea, dacă atacul s-a încheiat cu succes cam l a o săptmînă după împresurarea fortăreţei şi în a şasea zi de l a începerea lucrărilor de săpare a tranşeelor, rezultă î n mod firesc că asediatorii s-au lovit de dificultăţi mult mai mici decît se aşteptau. E de la sine înţeles că, atîta timp cit nu s-au primit rapoarte amănunţite în legătură cu asediul, nu

Cucerirea Bomarsundului (Primul artiol)

putem decit s ă facem unele presupuneri în legătură cu cau­ zele care au uşurat atacul ; există însă o serie de împrejurări care ar fi putut să-i favorizeze pe asediatori. O parte consi­ derabilă din efectivul ganizoanei era alcătuită din finlandezi şi chiar din locuiori ai insulelor Aland. Este de la sine în­ ţeles că ei nu prea erau însufleţiţi de patriotism rusesc şi, dup ă cele spuse de dezertori, luaseră chiar hotărîrea să nu lupte de loc dacă le va fi cu putinţă. Se pare că locuitorii insulelor, cind s-au convins că aliaţii sînt hotărîţi să atace Bomarsundul cu toată seriozitatea, i -au primit ca pe nişte eli­ beratori ai lor de sub jugul rusesc, le-au fuizat, cum era şi firesc, tot felul de informaţii şi le-au dat tot sprijinul. D ar principal a cauză trebuie s ă fi fost un defect destul de serios în însăşi construcţia fortăreţei. Cum nu ne putem procura un plan al fortăreţei, iar informaţiile noastre în această privinţă se bazează, toate, pe simple vederi şi scheme, precum şi pe 'descrieri făcute de neprofesionişti (în orice caz nu de ofiţeri din trupele de geniu) , care sînt de aceea extrem de vagi, şi cum aceste vederi şi descrieri se contrazic într-o serie în­ treagă de amănunte, nu putem stabili în ce constă acest defect. Totuşi, judecind după ceea ce ne oferă aceste scheme, cele două tunuri rotunde se flanchează între ele, într-o anumită măsură, cu focul lor ; dar fiindcă în orice fortificaţie ro ­ tund ă tunurile trebuie s ă fie amplasate radial, iar focul lor să fie extrem de dispersat, înseamnă că cu cit e mai mică fortificaţia, deci şi numărul tunurilor, cu atît focul are o dis­ persare mai mare şi deci o eficacitate mai mică. De aceea stăuie Montalembert atît de mult asupra inconvenientelor pe care le preznta folosirea unor astfel de tunuri, afară de cazul cind caracterul dispersat l focului este compensat de sprijinul puteic pe care fiecare turn îl primeşte de la ve­ cinii săi din dreapta şi din stînga şi de la fortăreaţa prin­ cipală, situată în spatele său. Dacă 5 sau 6 tunuri de acest fel îşi pot concentra focul asupra unui singur punct, atunci acest foc devine tot atît de concentrat şi de eficace pe cit de dispersat şi de slab era înainte. In afară de aceasta, Montalembert ştia perfect de bine c ă în ultimele faze ale unui asediu, cind tŢebuie să se ponească la asalt, focul in­ fanteriei se dovedeşte a fi cel mai eficace împotriva atacan­ ţilor. De aceea el nu numai că avea grijă ca tunurile sale

442

Friedrich Enges

să fie prevăzute cu lucrări pentru infanteria apărătorului, dar lega, de obicei , între ele diferitele tunuri p rintr-un fel de comunicaţie sau tranşee acoperită, care servea nu numai ca o cale de comunicaţie ferită, dar şi ca un adăpost din care infan­ teria putea să execute focul. Utilitatea unei asemenea tranşee a fost dovedită nu de mult la Arab-Tabia, unde întreaga apărare din flanc se reducea la o tranşee de acest fel şi unde n mic grup de arnăuţi a putut să respingă unul după altul toate atacurile ruşilor. Şi, în sfîrşit, Montalembert a căutat să fac ă în aşa fel ca tunurile sale să fie puse la adăpost de orice coup de main * . El le înconjura cu un şanţ, cu o comunicaţie acoperit ă

şi uneori le considera doar ca un reduit, ca ultima pozi ţie de rezervă a unei redute mari şi puternice. Aceasta a fost cea mai matură construcţie a sa şi, după cît se pare, cea mai reuşită. Ea a fost adoptată, cu unele modificări mai mari sau mai mici ,

aproape în toate lucrările de fortificaţie din ul tima vreme în care �înt folosite micile turnuri ale lui Montalembert. Ca un adaos la aceste piedici p entru accesul la tun, el a ame­ naj at în chip foarte ingenios, p entru infanteria care-l apără, tot catul de j o s sau subsolul lui. Dup ă cît se p are, ruşii au comis în toate aceste privinţe greşeli destul de serioase. Durata tragerii de pregătire a asal­ tului - 20-30 de ore - a fost, evident, prea scurtă pentru a se p roduce o breş ă îndeaj uns de largă, chiar dacă se fo­

32 de livre, bineînţeles dacă zidăria n-a fost de altă calitate decît aceea care se foloseşte de obicei la for· tificaţii. D e aceea se p o ate p resupune că tunurile au fos t luate, c u ajutorul scărilor d e asediu, de către soldaţi care au pătruns p rin ambrazuri şi au deschis porţile, aruncîndu-le în aer. Aceasta, de asemenea, presupune un foc de flanc loseau tunuri de

foarte slab, şi întrucît se p are că fortul principal nu avea în spatele său b aterii pentru

sprijinirea

turnurilor,

fiecare

dintre acestea era flancat doar de focul celuilalt. Această greşeală este cu atît mai gravă, cu cît, după cum reiese din examinarea schemelor, terenul extrem de accidentat din re­ giunea fortului a permis trupelor de asalt să se apropie des­ tul de mult, adăp,ostindu-se în dosul ridicăturilor de p ămînt. Mai departe, judecînd după ceea ce arată schemele şi după cele p etrecute, n-au fost luate nici un fel de măsuri împotriva *

-

atac prin surprindere.

-

Nota trad.

Cucerirea Bomarndului (Primul artiol)

unui coup de main. In jurul turnurilor nu existau, pe cît se p are, uc1 un fel de redute, iar cele construite de ruşi în faţa tunurilor au fost abandonate aproape fără nici o rezis­ tenţă. Se spune că fiecare turn era înconjurat de un şanţ ; dar şanţurile par să fi fost foate puţin adînci şi nu erau adaptate pentru luptele de apărare ale infanteriei. Era de ajuns ca aliaţii s ă pună stăpînire pe turnuri pentru ca fortul prin­ cipal, dominat de ele, să cadă inevitabil în mîinile lor. De aceea el a şi c ăzut, după ce a întîmpinat, probabil, doar un simulacru de rezistenţă. Apreciind aceste fortificaţii după durata atît de scurtă a asediului lor, s -ar putea crede

că

cei

care le-au construit

n-au luat de loc în consideraţie posibilitatea unui atac serios de pe uscat. Construind aceste turnuri, ei au avut, probabil, în vedere numai respingerea a tacurilor unor detaşamente de i nfanterie marină cu un efectiv de vreo 2.000 de oameni şi nu îndeajuns de puternice pentru a porni la asalt sau pentru a începe, cu oarecare şanse de succes, un asediu în toată regula. De aceea fr.ontul dinspre mare era cel mai putenic, în timp ce frontul dinspre uscat, pe care îl formau turnurile, era mai mult aparent decît real. O r, experienţa ne arată c ă chiar

1 .000

de soldaţi din infanteria marină ar f i putut, pro­

b abil, încă cu multe luni în urmă s ă ia cu asalt turnurile şi să sileasc ă astfel fotul principal să capituleze !

In ceea ce priveşte asaltul ca atare, se pare că el a fost foarte b ine executat atît de francezi cît şi d e englezi. Englezii sînt specialişti cunoscuţi în materie de asalt ; aceasta este metoda lor preferată, care nu dă greş aproape niciodată. Francezii preferă atacul în cîmp deschis ; iar în caz de ase­ diu, cu înclinaţia lor firească spre matematică, ei prefer ă să aplice procedeele metodice ale ştiinţei specifice franceze c are a fost elab.orată de Vauban. Dar se pare că şi ei s-au lăsat antrenaţ i de energia unui veteran englez. In armata de

la Bomarsund se afla un colonel b ătrîn cu numele de Jones,

omul c are l-a întrecut pe Vauban cînd, la B adaj 6z, Ciudad­ Rodrigo şi San Sebastian, luptînd împotriva unor garnizoane viteze şi îndîrjite, a izbutit, cu mijloace vădit insuficiente,

să reducă asediul aproape cu o treime din durata reglemen­ tară. Colonelul Jones nu este un inginer oarecare. Spre deosebire de confraţii săi, el nu priveşle asediul ca pe un

Fridrich Enges

simplu exerciţiu în cadrul căruia inginerul principal dă un examen şi trebuie să demonstreze în faţa întregii armate în ce măsură a reţinut şi şi-a rînduit în memorie toate regulile şi prescripţiile unui asediu în toată regul a şi toate preve­ derile însrise de Vauban în tratatul s ău „Asediul cetăţi­ lor" 236• El nu consideră că întreaga armată s-a adunat acolo de dragul inginerilor, p e care trebuie să-i apere în timp ce e i î şi văd de exhibiţiile lor. Colonelul Jones este în primul rînd ostaş şi apoi inginer. El cunoaşte bine pe soldatul en­ glez şi ştie ce i se poate cere. Şi cucerirea rapidă, cu curaj şi fără nici o zarvă a Bomarsundului, într-un termen de două ori mai scurt decit cel stabilit, aduce atît de mult cu stră­ pungerea şi luarea cu asalt a fortăreţelor spaniole, incit ea nu putea să fie condusă de nimeni altul decit de bătrînul Jo­ nes. Francezii n-ar i putut să inventeze niciodată un ase­ menea procedeu de cucerire a unei fortăreţe. El este în con­ trazicere cu întreaga lor mentalitate, este prea rectiliniu, prea lipsit de politeţe şi contrar bunelor maniere. Dar ei n-au putut să conteste autoritatea unui om c are cu 50 de ani în urmă a încercat, chiar p e pielea lor, procedeul său nere­ glementar de a lua o fortăreaţă şi a putut verifica eficacita­ tea lui în toate cazurile. Iar cînd a început asaltul, se pare că dîrzenia lor n-a fost cu nimic mai prejos de aceea a en­ glezilor. Este ciudat că ruşii, care se mîndreau atît de mult cu pri­ ceperea cu care au dat asalturile lor de la Perekop şi Ocea­ kov pînă l a Varşovia şi Bistriţa, au fost respinşi ori de cite ori au încercat să ia cu asalt fortificaţii de campanie, iar în lup­ tele de la jlistra n-au fost în stare să ia o fortificaţie de campanie nici măcar printr-un asediu în toată regula, şi au fost nevoiţi să se retragă, deşi ganizoana turcească a fortăreţei nu primise nici un sprijin din afară ; pe de altă parte, chiar la începutul actualului război, turcii au luat cu asalt o forti­ ficaţie permanentă a ruşilor, fortul Sf. Nicolaie, iar fai­ moasa fortăreaţă Bomarsund a fost cucerită aproape fără să i se facă cinstea deschiderii unei tranşee paralele. Trebuie de asemenea să relevăm că, după cit se vede, flota n-a adus o contribuţie cit de cit importantă la această victorie. Navele, p e cit se vede, au căutat, ca întotdeauna, să se menţină la dis­ tanţă de bateriile din cazemate.

Cucerirea Bomarsundului (Primul aricol)

445

Dar, după cit se pare, acest succes este de natură s ă-i de­ termin e pe aliaţi să nu mai întreprindă nimic în cursul toam ­ nei care vine. In orice caz, unităţile care urmau să plece în­ tr-o mare expediţie la Sevastopol n-au ridicat încă ancora şi, după cum s-a anunţat, o să mai întîrzie vreo cîteva s ăptămîni. Dar atunci o să fie prea tîrziu, şi în felul acesta bravilor sol­ d aţi i armatei aliate le vor fi asigurate odihna de iană şi repausul, care sînt atît de necesare după toate lipsurile în­ durate de ei în tabăra de la Vama. Scris de

F. Engels la

21

august 1854

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York D aily Tribune" nr. 4.174 din 4 septembrie 1854

Se tipăreşte după apărut în ziar Tradus

textul

din limba engleză

446

Friedrich Engels

Cucerirea Bomarsundului (AL DOILEA A.TICOL)

Amănuntele în legătură cu luarea Bomarsundului, aşa cum sînt ele prezentate de diferite ziare, continuă să fie des tul de confuze şi lipsite de date concrete. De fapt, n-am aflat nici pînă acum la ce distanţă de forturi au fost amplasate bateriile de asediu şi unde au fost ancorate navele în timpul atacului dinspre mare. Contrar aşteptărilor, nici după ce forturile au fost cucerite de trupele aliate n-am aflat nimic nou despre fe­ lul cum erau ele construite. Aproape toate chestiunile impor­ tante s înt trecute sub tăcere, iar publicului i se prezintă, spre a-l distra, mai mult aspecte pitoreşti decît amănunte de ordin tehnic. Pînă şi comunicatele oficiale sînt atît de neglij ent în­ tocmite, că nu poţi stabili cu precizie dacă fortul Izee (după ortografia local ă) , care a fost cucerit de francezi, a trebuit sau nu să fie luat cu asalt, căci, după cît se pare, în acest fort n-a opus rezistenţă aproape nimeni, afară de comandantul lui. Din puţinele date pe care le-am putut obţine am aflat că, aşa cum de altfel am b ănuit călăuzindu-ne după scheme, cele două tunuri au fost construite pe un teren atît de accidentat, încît rîpele, povîmişurile şi stîncile ofereau posibilităţi natu­ rale d e apropiere pînă la o distanţă destul de nică de şanţu­ rile lor. Aliaţii au putut să ocupe poziţii comode în aceste rîpe, la adăp.ost de şrapnelele ruseşti care treceau pe deasupra capetelor lor ; şi, după ce au c ăpătat astfel posibilitatea de a-şi construi baterii în imediata apropiere a obiectivului, ei au început încă din prima zi de asediu să tragă cu acele bate­ rii care în asemenea cazuri s e folosesc de obicei în ultima etapă, şi anume cu bateriile de asediu. Faptul că ruşii şi-au construit fortificaţiile pe un asemenea teren, fără s ă-l niveleze măcar pînă la o distanţă de 600-800 de iarzi de aceste forti­ ficaţii, dovedeşte că ei nu s -au aşteptat niciodat ă la un atac

serios pe uscat. După cît se pare, bateriile de asediu au fost

Cucerirea Bomarsundului (Al doilea articol)

amplasate la o distanţă de cel mult 500-600 de iarzi de for­ turi, deoarece francezii au efectuat bomb a rdarea acestora cu tunuri de 1 6 livre, care în general sînt socotite ca insuficient de qrele pentru a face o breşă într-un zid chiar şi la o distanţă de 1 00-150 de iarzi. Or, un bombardament de 36 de ore a provocat turnului asemenea stricăciuni, incit dup ă alte 1 2 ore s-ar fi prăbuşit o faţadă întreagă. Englezi i au bombardat fortul Notici cu 60 de tunuri de 32 de livre, în greutate de 45 de chin­ tale englezeşti fiecare. Aceste tunuri, după cum se arată în cartea „Artileria na­ vală " a lui sir Howard Douglas 237, se folosesc cu o înc ărcă­ tură reglementară de 7 livre de pulbere, şi la .o distanţă de 400-500 de iarzi ghiuleaua p ătrunde în stejar masiv pînă la 2-2,5 picioare. Ghiulelele tunurilor franceze de 16 livre, cu o încărcătură de 5 livre, pătrund, de la o distanţă d e 400-500 de i arzi, în construcţiile din len de stejar pînă la o adîncime de 1 ,5-2 picioare. Dacă englezii, cum e de presupus, au mărit încărcătura pînă la cel puţin 8 livre, nu este de mirare că, avînd de două ori mai multe tunuri şi încă de calibru de două ori mai mare, au reuşit să deschidă o l atură a fortificaţiei în mai puţin de 1 2 ore. Cit despre atacul dinspre mare, trebuie spus c ă el n-a fost decît o simplă diversiune. Numai căpitanul Pelham s-a folosit de acest prilej pentru a face o experienţă ştiinţifică. El a tras cu tunul său principal de 8 ţoli, cu ţeavă lungă, şi a tras cu toată perseverenţa şi regularitatea care caracterizează focul pentru străpungerea zidurilor, căutînd, pe cit i-a fost cu pu­ tinţă, să nimerească mereu în acelaşi punct. Aceste tunuri de 8 ţoli, cu ţeavă lungă, sînt cele mai bune din cite posedă flota enqleză de rzboi. Marea· lor greutate (95 de chintale engle­ zeşti) permite folosirea unei încărc ături de 1 6 livre de pulbere pentru o ghiulea masivă cu greutatea de 68 de livre. Efectul distrugător al unei asemenea ghiulele, chiar şi la o distanţă de 500-600 de iarzi, este incomparabil mai mare decît acela al ghiulelelor de 18 sau 24 de livre, care au fost folosite pînă acum, în mod .obişnuit, la b ateriile de asediu. Dirijat cu pri­ cepere, un asemenea tir nu poate s ă nu producă un efect enorm. Şi, într-adevăr, tirul perseverent al căpitanului Pelham a dezvăluit foarte curînd secretul fortăreţelor de granit ale ruşilor. Au fost suficiente citeva salve d e tun pentru a des­

p rinde din zid ceea ce î nainte p ărea s ă fie n bloc de granit masiv, dar în realitate s-a dovedit a fi doar o placă de căptu­ şire, a cărei grosime era în vădită disproporţie cu înălţimea ş i

448

Fiich Enges

lăţimea ei. După alte cîteva salve au căzut şi plăcile vecine, şi îndată după aceea din pereţi s-a despris, cu zgomot mare, o avalanşă de moloz, care a lăsat descoperită însăşi inima fortă­ reţei. A devenit evident că „granitul u nu era decît o aparenţă ; s-a văzut că, de îndată ce cădeau plăcile, relativ subţiri, cu care era îmbrăcat escarpamentul, n dosul lor nu se afla nici un fel de zidărie solidă de pia,tră care să poată opri obuzele. In realitate, pereţii nu erau decît nişte simple căptuşeli, avînd spaţiul dintre ele umplut cu piatră spartă, nisip şi alte mate­ riale complet lipsite de coeziune şi trăinicie. Dacă fortul prin­ cipal a fost construit în felul acesta, nu încape îndoială că nici zidăria turnuriJor nu era de calitate mai bună, şi astfel devine perfect explicabilă rapiditatea cu care au putut fi ele străpunse. Şi aceşti pereţi, atît de puţin rezistenţi, au fost în stare să ţină la respect, timp de aproape patru luni de zile, prin înfăţişarea lor impunătoare, întreaga flotă anglo-fran­ ceză I Dar dezamăgirea lui sir Charles Napier, cînd a văzut din ce erau construite în realitate aceste fortificaţii, nu putea să fie atît de mare ca aceea pe care a avut-o ţarul cînd a aflat din ce era făcut „granitul u pentru care plătise atîţia bani. In ce priveşte atacul d e pe usoat, el prezintă interes şi sub un alt aspect. m vorbit mai înainte despre terenul accidentat care înconjura fortificaţiile nu numai pînă la distanţa tirului de artilerie, dar şi pînă la aceea a focurilor de armă. De acest avantaj au ştiut să profite soldaţii regimentului de puşcaşi din Vincennes, care, adăpostindu-se după buturugi, bolovani, stînci etc., s-au furişat foarte aproape şi au deschis un foc ni­ micitor asupra ambrazurilor cazematelor. Cum puştile lor nimereau fără greş de Ia distanţa de 400-500 de iarzi şi cum, ajungînd în ambrazură ca într-un tunel, fiecar e glonţ - diri­ jat de pereţii înclinaţi - nimerea în deschizătura centrală din fund, ne putem lesne închipui ce inconvenient reprezenta acest lucru pentru servanţii ocupaţi cu încărcarea tunurilor fortăreţei. După cît se pare, ruşii nu au luat nici cele mai elementare măsuri de precauţie împotriva acestui tir de armă. Aveau şi ei puşcaşi. De ce nu i-au postat atunci pe tunuri, după parapetul acoperişului, de unde ar fi putut să ţină în bătaia focului pe

puşcaşii inamici ? Dar, pe cît se pare, puşcaşii finlandezi de la Bomarsund nu erau dispuşi să lupte pentru gloria sfintei Rusii.

Şi, în sfîrşit, francezii au folosit, în afară de tunurile de asediu, cîteva mortiere şi 3 obuziere. Mortierele au deschis un foc indi­ rect asupra acoperişului rezistent la bombe al turnului, incer-

Cucerea Bomasundulul (Al doilea aicol)

cînd să-l spargă prin îmbinare a forţei c ăderii cu aceea a exploziei. Dar acest tir nu pare să fi dat cine ştie ce rezul­ tate. Pe de alt ă parte, obuzierele franceze au deschis un foc razant asupra ambrazurilor. De la o distanţă atît de mică - de 400-500 de iarzi - o obuzieră lungă de bronz de 24 de livre, folosind obuze cu diametrul de 6 ţoli, poate foarte bine să nimerească, o dată la trei lovituri, într-o ţintă cum este dmbrazura ; şi fiecare obuz care a lovit la ţintă a scos din luptă servanţii unui tun şi însuş i tunul. Aşa că acest tir tre­ buie să fi fost foarte eficace. Zidurile de granit ale Bomarsundului s-au dovedit, aşa­ dar, a nu fi altceva decît o înşelătorie a ruşilor, nişte grămezi de moloz ascunse sub un î nveliş subţire de piatră, care nu putea să reziste prea mult timp unui tir precis şi susţinut. Dacă cei ce le-au construit l-au înşelat pe Nicolaie, nu e mai puţin adevărat că şi el a reuşit să-i înşele pe aliaţi cu aceste fortificaţii fictive şi să-i silească să renunţe la o întreagă campanie. Apărarea ruşilor a fost, în general, slabă 1 se prea poate c a această slăbiciune să-şi aib ă cauza în starea de spi­ rit destul de m anifestă a unităţilor finlandeze. Atacul aliaţilor s-a caracterizat printr-o dîrzenie nemaiîntîlnită pînă acum în acţiunile lor şi care constituie, după toate probabilităţile, un merit al generalului Jones. Dificultăţile c ărora a trebuit să li se facă faţă la deplasarea şi instalarea tunurilor, deşi exa­ gerate de sir Charles Napier, au fost, fără îndoială, mari. Francezii au folosit în timpul atacului tunuri de asediu de ca­ libru prea mic şi mortiere care, în condiţiile date, nu puteau i de prea mare folos, dar tirul lor razant cu tunuri şi cu puşti, îndreptat împotriva ambrazurilor, este vrednic de toată lauda. Englezii, ca de obicei, au pus în funcţiune tunurile cele mai grele pe care le-au putut aduce pe cîmpul de luptă, au execu­ tat un foc deschis, direct şi eficace, au făcut faţ ă greută­ ţilor, şi-au dovedit şi în această luptă dîrzenia lor obişnuită şi şi-au impus voinţa fără multă zarvă, dar şi fără o origina­ litate deosebită. Dar, odată Bomarsundul luat, se pune întrebare a : ce tre­ buie făcut cu el ? Potrivit ultimelor ştiri primite de la Ham­ burg, în cadrul unui consiliu de război convocat de amirali, comandanţii forţelor expediţionare şi generalii au hotărît să distrugă toate fortificaţiile şi să p ărăsească insula, dacă Suedia nu va fi dispusă s-o ocupe cu preţul unei declaraţii de război împotriva Rusiei. Dacă aceste ştiri se cofirmă în­ seamnă că expediţia împotriva insulelor Aland, departe de a 29

-

Marx-ngels, pere, voi. 10

Fiih ngeb

(50

fi o manevră strategică, cum a afirmat „Moniteur • , n-a fost decît o manevră diplomatică, avînd drept scop să atragă Suedia într-o alianţă periculoasă cu aceleaşi puteri a căror prietenie, după m a spus d-l Bright, „a adus Turciei, într-un singur an, atîtea nenorociri cite nu şi-ar fi putut închipui Rusia nici în cele mai nemăsurate şi ma i ambiţioase visuri ale e i " . Curtea suedeză ezită, presa suedeză avertizează poporul să se ferească de „Dna os et dona ferentes " *, dar ţăranii suedezi au şi adoptat o moţiune prin care se cere Camerei să roage pe rege să facă totul pentru ca insulele Aland să nu mai fie niciodată ale Rusiei. E prea puţin probabil ca această petiţie a ţăranilor să fie luată în seamă, aşa că în curînd vom primi, probabil, vestea că fortăreaţa a fost aun­ cată în aer. Scris de

F.

Engels la 28 aust 1854

Publicat, ca articol de fond, în ziaul „New York Daily Tribne" nr. 4.182 din 13 septembrie 1854

*

-

Se tipăreşte după apărut n ziar Tradus

el

din mba englă

„de greci şi cînd aduc darri" Vergiliu. „Eneida").

- Nota trad.

AL ARX

Spania revoluţionară33

Scris de K. Marx în august-noiembrie 1854

Se tipăreşte după apărut n ziar

Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" din 9 şi 25 septembrie ; 20, 27 şi 30 octombrie ; 24 noiembrie ; 1 şi 2 decembrie 18.

Tradus din limba

textl

nilzi

453

I

In prezent, în Spania, dup ă cum se vede, revoluţia a căpă­ tat într-o asemenea măsură un caracter de durată, încît, după cum ne informează corespondentul nostru de la Londra, repre­ zentanţii claselor avute şi conservatoare au început să pără­ Seasc ă ţara şi să caute adăpost în Franţa. Ş i nu e de mirare : Spania nu a adoptat niciodată noua modă franceză, atît de iarg răspîndită în 1 848, de a începe şi a termina o revoluţie în trei zile. Eforturile ei în această direcţie sînt mai complexe şi mai îndelunqate. Termenul de trei ani este, se pare, cel mai scurt termen la care se limitează Spania, iar uneori ciclul ei revoluţionar se prelungeşte pînă la nouă ani. Astfel, prima revoluţie spaniolă din secolul nostru a durat din 1 808 pînă în 1 8 1 4, a doua - din 1 820 pînă în 1 823 şi a treia - din 1 834 pînă în 1 843. Cit va dura şi cum se va sfîrşi actuala revoluţie nu ar putea să prezic ă nici cel mai perspicace om politic ; se poate spune însă fără exagerare că nici o altă ţară din Europa, inclusiv Turcia şi Rusia cu războiul ei, nu prezintă pentru un observator atent un interes atît de profund cum prezintă Spa­ nia zilelor noastre. Răscoalele sînt în Spania un fenomen tot atît de vechi ca �i puterea favoriţilor de la curte, împotriva cărora sînt în­ dreptate de .obicei. Astfel, la mijlocul secolului al XV-lea, no­ bilimea s-a revoltat împotriva regelui Juan al II-lea şi a favoritului său don Alvaro de Luna Tulburări şi mai serioase au avut loc în secolul al XV-lea împotriva regelui Henric al !V-lea şi a şefului camarilei s ale, don Juan de Pacheco, marchiz de Villena. In secolul al XVII-lea, la Lisabona, poporul l-a sfîşiat în bucăţi pe Vasconcellos, acest Sartorius al viceregelui spaniol din Portugalia, şi aceeaşi soartă a avut-o Santa-Coloma, favoritul lui Filip al !V-lea, la Saragosa. La sfîr­ şitul aceluiaş i secol, în timpul domniei lui Carlos al II-la,

rl Max

poporul din Madrid s-a răsculat împotriva camarilei reginei, din care făce a p arte contesa de Berlepsch şi conţii Oropesa şi Melgar ; aceştia stabiliseră un imp ozit împovărător pe toate alimentele care intrau în capitală şi împărţau venitul între ei. Poporul a venit l a palatul regal, a silit regele să iasă pe balcon şi să se dezică în mod public de camarila reginei. Apoi mulţimea s-a îndreptat spre palatele conţilor Oropesa ş i Mel­ gar, le-a j efui t şi le-a dat foc, încercînd să pună mina şi p e proprietarii lor, oare a u avut norocul să scape c u preţul exilu­ lui pe viaţă. Cauza care a provocat răscoala din secolul l XV-iea a fost tratatul mişelesc încheia t de marchizul de Vil­ lena, favoritul regelui Henric al IV-lea, cu regele Franţei, Ludovic al XI-iea, în virtutea căruia Cata!lonia urma să fie cedată Franţei. Trei secole mai tîrziu, tratatul încheiat la Fon­ tainebleau la 27 octombrie 1 807, prin care don Manuel Godoy, „prinţul p ăcii • , favoritul regelui Carlos al IV-iea şi ibovnicul reginei, se înţelegea cu Bonaparte cu privire la împărţirea Portugaliei şi la intrarea armatelor franceze în Spania, a dus Ia izbucnirea la Madrid a unei răscoale populare împotriva lui Godoy, răscoală cre a atras dup ă sine : abicarea lui Car­ los al IV-iea, urcarea pe tron a fiului său Ferdinand al VII-iea. invazia armatelor franceze în Spni a şi, în cele din umă, războiul pentru independenţă. Astfel, războiul spaniol pentru independenţă a început printr-o răscoală populară împotriva camarilei întruchipate pe atunci în persoana lui don Manuel Godoy, aşa cum în secolul al XV-iea războiul civil a început printr-o răscoală împotriva camarilei întruchipate în persona marchizului de Villena. La fel şi revoluţia din 1854 a început printr-o răscoală împotriva camarilei îtruchipate ln persoana contelui de San Luiz. . Deşi aceste răscoale se repetau într-ua, pină în secolul nostu în Spania n-au avut loc revoluţii serioase, dacă facem abstracţie de războiul Sfintei ligi 131 ln timpul lui Carlos I, sau Carol al V-lea, cum î i spun germanii. Motivul nemijlocit l acestor evenimente din urmă l-a constituit, ca de obicei, com-. portarea clici i de l a curte. Aceasta, bucurîndu-se de protecţia viceregelui Spaniei - cardinalul de origine fl amandă Adrian -, i-a adus la

desperare pe cstilieni prin

lăcomia ei

n­

ruşinată ; ea vindea funcţiile publice celor care plătau mi

mult şi făcea pe faţă negoţ cu hotăririle judecătoreşti. Re�is­ tenţa opusă camarilei flamande nu era decît aspectul exterior l mişcării. La baza mişcării stătea apărarea libertăţilor Spa­

niei medievale împotriva abuzurilor absolutismulu i modem.

IJ 1�, (X.)jl:.��O ( k�.1��· �... 1�;g. -,o.l ..t..- . .n„ t'���\,�. }·„J.

·) � (_-

-- ..�.

.. Jr- ]. ,.. � ? f..-� O',,. - � A(" - " ;;.; 11.

r

-

-� · ((J �• s). 'A� .J . � · 111r· . 6�.� k 1w. -� �� z..�� y� . (f. r i) � � � �

_

�.

f.1. t ace cortesurile pentru a obţine din partea lor aprobarea fondurilor necesare. Indignate de faptul că subsidiile acordate­ anterior fuseseră folosite în mod abuziv pentru scopuri străine de interesele Spaniei, cortesurile au refuzat să apobe fondu­ rile cerute. Carlos, înfuriat, le dizolvă ; iar atunci cînd nobilii. insistară să li se acorde privilegiul de a nu plăti impozite" Carlos declară că cei care cer un asemenea drept nu puteau p retinde să facă parte din cortesuri, ş i într-adevăr îi excluse din adunare. Pentru cortesuri, aceasta a constituit o lovitură mortală ; de acum încolo şedinţele lor se reduceau pur şi sim­ plu la o ceremoie de curte. Cel de-al treilea element consti­ tutiv

l vechilor cortesuri - clerul -, încă din timpul lui

Ferdinand Catolicul se grupase sub steagul inchiziţiei şi înce­ tase de mult să-şi mai identifice interesele cu cele ale Spaniei feudale. Dimpotrivă, datorită inchiziţiei, biserica se transformă în cel mai puteic instrument al absolutismului. Dacă după domnia lui Carlos I decăderea politică şi socială a Spaniei a purtat toate indiciile unei descompuneri ruşinoase şi de durată, care aminteşte cele mai rele timpuri ale Impe­ riului turcesc, în schimb, în timpul acestui împărat, vechile libertăţi erau cel puţin înmormîntate într-un cavou fastuos. Aceasta era perioada cînd Vasco Nuiez Balboa împlînta stea-· gul Castiliei

pe

ţărmurile

Darienului,

Cortez - în Mexic,.

Pizarro - în Peru ; perioada cînd Spania se bucura de o in­ luenţă absolută în Europa, cînd imaginaţia înflăcărată a lo­ uitorilor Iberiei era orbită de viziunea strălucitoare a Eldora­ do-ului, a aventurilor cavalereşti şi a monarhiei universale. Atunci au dispărut libertăţile spaniole în zăngănit de arme. într-un torent de aur şi la lumina înfricoşătoare a rugurilor inchiziţiei. Dar cum se explică fenomenul ciudat că, după aproape trei secole de domnie a dinastiei Habsburgilor şi ap oi a dinastiei Bourbonilor - fiecare dintre aceste dinastii fiind suficientă pentru a zdrobi n popor -, într-o măsură sau alta libertăţile

municipale ale Spaniei s-au păstrat ? Cum se explică faptul că

n această ţară, în care monarhia absolută, în forma ei cea

40

Karl Marx

mai pură, a ap ărut mai devreme decît în orice alt stat feudal, centralizarea nu a putut prinde rădăcini ? Răspunsul la această întrebare nu e greu de găsit. Secolul al XVI-lea a fost epoca formării marilor monarhii, care p retutinden i au apărut ca ur­

mare a slăbirii claselor feudale învrăjbite : aristocraţia şi oră­

şenii. Dar în celelalt e state mari ale Europei, monarMa absolută apare ca un centru civilizator, ca un element de uni ­

ficare a societăţii. Acolo ea era laboratorul în care diferitele elemente ale societăţii erau contopite şi prelucrate în aşa fel, încît auto administrarea locală p e car e oraşel e o exercitau în evul mediu ceda locul s ău dominaţiei generale a burgheziei şi autorităţii

publice a societăţii

civile. In Spania, dimpotrivă,

nobilimea decădea fără a-şi pierde privilegiile cele mai dăună­ toare, în timp ce oraşele îşi p ierdeau puterea lor d in evul mediu fără a dobîndi importanţa prope oraşelor modeme. De cînd a fost instaurată monarhi a absolută , aceste oraşe

vegetau într-o star e de permanentă decădere. Nu e locul aici s ă stabilim care au fost condiţiile politice sau economice care au distrus comerţul, industria, navigaţia ş i agricultura Spaniei.

Pentu scopul pe care-l urmărim prin această lucrare e su­ ficient să relevăm faptul ca atare. Pe măsură ce viaţa comer ­ cială şi industrială a oraşelor decădea, schimburile interne

deveneau mai rare, l egăturile dintre locuitorii diferitelor pro­ vincii slăbeau, mijloacele de comunicaţie erau neglijate şi drumurile mar i rămîneau pustiii. Aşadar, viaţa local ă a Spa­ niei,

caracterul independent al provinciilor şi comunelor ei, inexistenţa unei uniformităţi în dezvoltarea social ă - feno­ m en determinat iniţial de configuraţi a geografică a ţării şi care apoi s-a dezvoltat în decursul 1istoriei din cauză că dife­ ritele provincii s-au eliberat în mod de sine stătător de sub

stăpînirea maurilor, formînd mici state independente - toate acestea s-au consolidat şi s-au statonicit acum definitiv ca 1rmare a

revoluţiei care s-a p rodus în economie şi care a secat izvoarele activităţii naţionale. Monarhia absolută nu nu­ mai că a găsit în Spania un material care prin însăşi natura sa

se opunea centralizării, dar a făcut în plus tot c e depindea de ea pentru a împiedica apariţia unor interese comune izvorîte din diviziunea muncii pe scară naţional ă şi din diversitatea schimburilor interne, care constituie singura b az ă posibilă a unui sistem administrativ uniform şi a unei legislaţii generale.

Spania rvoluţionară.

-

I

�61

Astfel, monarhia absolut ă din Spania, care nu are decît o ase· mănare aparentă cu monarhiile absolute din Europa în gene­ ral, trebuie să fie trecută mai curînd printre formele asiatice d e guvernămînt. Ca şi Turcia , Spania a rămas un conglomerat de republici prost guvernate, avînd în frunte un suveran doar cu numele. Despotismul îmbrăca diferite forme în diferitele provincii, unde legile generale erau interpretate după bunul plac al viceregilor şi guvernatorilor ; dar , cu tot desp.otismul său, guvernul nu împiedica provinciile s ă-şi p ăstreze legile şi obiceiurile

proprii,

sisteme

monetare

diferite,

steaguri

de

război d e culori diferite şi sisteme fiscale proprii. Despotismul oriental atacă autoadministrarea municipală numai atunci cînd aceasta vine în conflict cu interesele sale nemijl ocite, dar ad­ mite bucuros existenţa instituţiilor respective atîta timp cit ele îl scutesc de ,obligaţia de a face el un anumit lucru şi de grij ile pe care le aduce cu sine o administraţie efectivă. Şi aşa s-a întîmplat că Napoleon, care, ca toţi contempora­

nii săi, c onsidera Spania un corp neînsufleţit, a fost foarte ne­ cînd şi-a dat seama că, dacă statul spaniol

p l ăcut surprins

este mort, în schimb societatea spaniolă este plină de viaţă şi că în fiecare p arte componentă a ei pulsează din plin forţele

rezistenţei. Prin tratatul de la Fontainebleau, el a ,obţinut ca trupele sale să ajungă la Madrid ; ademenind fai1ia regală la

B ayonne î n vederea tratativelor , Napoleon l-a silit p e Carlos l IV-lea să-şi retragă abdicarea şi apoi s ă-i cedeze lui pose­ siunile sale ; intimidîndu-1 p e Ferdinand al Vii-lea, el l-a silit

să dea şi el o declaraţie analogă. Carlos al IV-lea împreună cu regina şi cu „prinţul p ăcii " au fost trimişi la Compiegne, Fer· dinand al Vii - lea şi fraţii s ăi au fost închişi în castelul Valen­ ;ay, iar Napoleon a d at tronul Spaniei fratelui său Joseph ; dup ă aceea a convocat junta spaniolă la Bayonne şi a înzes­ trat-o cu una dintre constituţiile sale gata c onfecţionate 244• Napoleon, care, în afară de j alnica dinastie p e care o ş ti a sub p az ă sigură, nu vedea nimic viu în monarhia sp aniol ă, era

ferm convins că a izbuti t să pună mina pe Spania. Dar numai la cîteva zile după acest coup de main * , el a primit ştirea c ă la Madrid a izbucnit o răscoală. E drept c ă Murat a reprimat această izbucnire de revoltă, ucigînd vreo ie de oameni, dar cînd s-a aflat în ţară de acest masacru , în Asturia a izbucnit •

-

lovitură îndrăzneaţă.

-

Nota trad.

i6 !

Krl Mx

o răscoală care curînd a cuprins întreaga monarhie. Relevm că această primă mişcare spontană a izbucnit în popor, în timp ce clasele ,,mai buneu s-au supus jugului străin fără s ă cric­ nească. Aşa a fost pregătită Spania pentru noul ei tărîm de acti­ vitate revoluţionară şi aşa a păşit e a l a lupta care caracte­ rizează dezvoltarea ei în acest secol. Faptele şi influenţele pe tare le-am enumerat pe scurt mai sus continuă să-i hotărască soarta şi să îndrumeze impulsurile poporului ei. Am arătat că ele sînt necesare nu numai pentru a înţelege criza actuală, dar şi pentru a aprecia tot ce a săvîrşit şi a suferit ea din momen­ tul în care a f�st ocupată de Napoleon - o perioadă de aproape cincizeci de ani de episoade tragice şi strădanii eroice, într-adevăr unul dintre cele mai emoţionante şi mai instructive capitole ale istoriei moderne 245•

Spania revoluionară.

-

II

II

m prezentat cititorilor noştri o scurtă schiţ ă a începutu­ rilor istoriei revoluţionare a Spaniei pentru a-i ajut a să în­ ţeleagă şi să aprecieze mai just evenimentele din această ţară, asupra cărora sînt aţintite acum privirile lumii întregi. Un şi mai mare interes şi o importanţă poate egală pentru înţele­ gerea prezentului prezintă marea mişcare naţională care a dus la izg.onirea Bonaparţilor şi a redat coroana spaniolă dinastiei care o deţine pînă în ziua de astăzi. Dar pentru a putea apre­ cia cum se cuvine această mişcare, cu episoadele ei eroice şi cu neuitatele ei manifestări de vitalitate din partea unui popor care era considerat că şi-a trăit traiul, trebuie să ne întoarcem la începuturile agresiunii napoleoniene împotriva poporului spaniol. Adev.ărata cauză a tuturor celor întîmplate a fost for­ mulată, pare-se, pentru întîia oară în tratatul de la Tilsit, în­ cheiat la 7 iulie 1 807 şi despre care se spune că ar fi fost com­ pletat cu o onvenţie secretă semnată de prinţul Kurakin şi de Talleyrand. Tratatul a fost publicat în „Gaceta" din Madrid la 25 august 1 8 1 2 ; el cuprindea, printre altele, următorele stipulaţii : „Articolul I. Rusia urmează să ia în stăpînire Turcia europeană şi să-şi extindă possiunile din Asia atît cit va socoti de cuviinţă. Articolul II. Dinastia Bourbonilor din Spania şi casa de Braganza din Portugalia vor înceta să domnească. Ambele coroane vor fi cedate prinţilor din casa Bonaparte".

Acest tratat, în cazul cînd textul este autentic - şi auten­ ticitatea lui nu o contestă aproape nimeni, aşa cum se poate vedea chiar şi din memoriile recent publicate ale regeli Joseph Bonaparte 241 -, este adevărata cauză a invaziei fran­ ceze din 1 808 în Spania, iar în cazul acesta evenimentele fur­ tunoase care au zguduit Spania în vremea aceea sînt legate prin fire tainice de destinele Turciei.

Karl Marx

Cînd, în urma masacrului de la Madrid şi a acordului de la Bayonne, au izbucnit s imultan răscoale în Asturia, în Gali­ cia, în Andaluzia şi în Valencia, iar armata franceză a ocupat Madridul, Bonaparte a .ocupat sub pretexte născocite cele patru fortăreţe din nord : Pamplona, San Sebastian, Figueras şi Bar­ celona ; o parte din armata spaniolă fusese dinainte transfe­ rată pe insula Fiinen pentru a partioipa la operaţiile împotriva Suediei ; în sfîrşit, toate autorităţile existente - militare, b ise­ riceşti, judiciare ş i administrative - precum şi nobilimea au chemat poporul s ă se supună cotropitorului străin. Exista însă un fapt care compensa toate greutăţil e situaţiei. Graţie lui Napoleon, ţara scăpase de rege, de familia regală ş i de guver­ nul regelui. Aşadar, au fost sfărîmate c ătuşele care, în caz contrar, ar fi putut împiedica poporul spaniol s ă-şi manifeste energia înnăscută. Cît de incapabil a fost el să se împotri­ vească francezilor sub conducerea regilor s ăi şi în condiţii obişnuite au dovedit-o campaniile lipsite de glorie din 1 794 ş i 1 795 2 47• Napoleon a chemat la Bayonne, unde se afla el, oamenii cei mai de vază din Spania p entru a le înmîna cu propria lui mînă un rege nou şi o constituţie. Au venit toţi, cu foarte puţine excepţii. La 7 iunie 1 808, regele Joseph a primit l a Bayonne o deputăţie a granzHor Spaniei ş i , î n numele lor , du­ cele de Infantado, prietenul cel mai apropiat al lui Ferdinand al VII-lea, i s-a adresat cu următoarele cuvinte : „Sire, granzii Spaniei au fost întotdeauna vestiţi pentru loialitatea faţă de regele lor ; maiestatea-voastră se va bucura acum din partea lor de aceeaşi credinţă şi acelaşi devotament".

Consiliul regal al Castiliei l-a asigurat pe b ietul Joseph c ă „ el este pnincipalul vlăstar a l unei familii pe care cerul însuşi a sortit-o să domneas c ă " . Nu mai puţin abj ect a fost s alutul ducelui del Parque, venit în fruntea unei delegaţii care repre­ zenta armata. In ziua următoare, aceleaşi persoane au publicat o proclamaţie prin care cereau tuturor să se supună dinastiei Bonaparte. La 7 iuHe 1 808, noua constituţie a fost senat ă de 9 1 de spanioli de viţa cea mai nobilă ; printre ei erau duci, conţi şi marchizi, p recum şi ş efii diferitor ordine religioase. In discuţiile asupra acestei constituţii, ei n-au făcut obiecţii decît

în legătură cu desfifnţarea vechilor lor privilegii ş i avantaje. Din primul guvern ş i prima curte regală a lui Joseph făceau parte aceleaşi persoane care alcătuiseră guvernul Şi curtea

Spania revoluţionară. - II

�65

regală a lui Ferdinand al VII-lea. Unii reprezentanţi ai c laselor de sus vedeau în Napoleon un trimis al providenţe i pentru renaşterea Sp aniei, alţii îl considerau singurul bastion împo­ triva revoluţiei ; nimeni nu credea că rezistenţ a naţională p o ate fi încununată de succes. Aşadar, chiar de la începutul rzboiului spaniol pentru in­ dependenţă, marea nobilime şi membri i foste i administraţii şi-au pierdut .orice influenţă asupra burghezie i şi poporului, deoarece i-au părăsit la începutul luptei. De o parte erau · affrancesados (franţuziţii) , i ar de cealaltă parte - naţiunea. .a Valladolid, Cartagena, Granada, Jaen, Sanlucar, La Caro­ lina, Ciudad Rodrigo, Câdiz şi Valencia, cei mai de vază mem­ bri ai fostei administraţii - guvenatori, generali şi alte per­ sonalităţi marcante, considerate agenţi ai francezilor şi o pie­ dică în calea mişcării naţionale - au căzut jertfă furiei p oporului. Pretutindeni autorităţile existente erau înlăturate. încă înainte cu cîteva luni de răscoală, la 19 martie 1 808, la Madrid au avut loc tulburări în rîndurile populaţiei, care ce­ rea ca El Chorizero (cîrnăţarul - poreclă a lui Godoy), p re­ cum şi acoliţii lui detestaţi să fie înlăturaţi din posturile lor. Acest ţel a fost at1ns acum pe scară naţională ; prin aceasta a fost înfăptuită revoluţia internă pe planul p e care l-au dorit masele şi în afara oricărei legături cu împotrivirea faţă de cotropitorul străin. In întregul ei, mişcarea părea s ă fie îndrep­ tată mai curînd împotriva revoluţiei decît pentru ea. Naţională prin faptul că p roclamase independenţa Spaniei faţ ă de Franţa, ea era în acelaşi timp dinastică, întrucît îl opunea pe „ iubitul " Ferdinand al VII-lea lui Joseph Bonaparte ; reacţionară, întru­ cît opunea vechile instituţioi, obiceiuri şi legi prefacerilor raţionale ale lui Napoleon ; superstiţioasă şi fanatică, întrucît opunea „ sfînta religie" aşa-zisului ateism francez, sau desfiin­ \.ării privilegiilor speciale ale bisericii romane. Preoţii, înspăi­ mîntaţi de s o arta c onfraţilor lor francezi, din instinct de con­ servare, aţîţau pasiunile poporului. „Mirul sfînt al superstiţiei - spune Southey - tunat peste lacăra patriotismului a făcut-o să ardă cu şi mai multă putere" us.

Toate războaiele p entru independenţă duse împotriva Fran­ ţei se caracterizează prin îmbinarea spiritulu i de renaştere cu -spiritul reacţiunii, dar nicăieri această dualitate nu s-a ma­ nifestat atît de pregnant ca în Spania. In imaginaţia poporului, regele era înconjurat de aureola poetică a p rinţului din b asme, prins şi asuprit de uriaşul cel rău. Cele mai captivante şi mai :30

-

Marx-Engels,

Opere,

voi.

10

'66

Krl Max

îndrăgite epoci ale trecutului naţional erau legate de tradiţiile sfinte şi miraculoase ale războiului crucii împotriva semiluniii ; in afară de aceasta, mulţi oameni din clasele de j.os erau de­ prinşi să poarte rasa călugărilor cerşetori şi să triiască pe seama bisericii. Un autor spaniol, don Jose Clemente Carni­ cero, a publicat în 1 8 1 4 şi în 1 8 1 6 următoarele lucrăi : „Na­ poleon, adevăratul Don Quijote al Europei " , „Principalele evenimente ale glorioasei revoluţii spaniole" , „Legitima resta­ bilire a inchiziţiei " 249• Chiar şi numa i din citirea titlurilor acestor cărţi ne putem da seama de trăsătura specifică a revo­ luţiei spaniole, pe care o regăsim şi în manifestele juntelor provinciale ; toate ridică în slăvi pe rege, sfînta religi e şi pa­ tria, iar în unele dintre ele poporului i se spune chiar că „în joc se ală speranţele lor n lmea de apoi, ameninţate de primejdie imediată".

·

Dar dacă ţărănimea, locuitorii orăşelelor din interiorul ţării şi marea armată de cerşetori cu şi fără rasă, adînc pătrunşi de prejudecăţi religioase şi politice, formau în partidul na­ ţional marea majoritate, acest partid mai cuprindea, pe de altă parte, o minoritate activă şi influentă, care vedea în răs­ coala populară împotriva invaziei franceze semnalul renaşterii politice şi sociale a Spaniei. Această minoritate era alcătuită din locuitorii porturilor maritime, ai oraşelor comerciale şi ai unora dintre centrele provinoiale unde, sub domnia lui Caror al V-lea, se dezvoltaseră într-o anumită măsură condiţiile ma­ teriale ale societăţii modene. Aceştia erau sprijiniţi de cele mai înaintate elemente ale nobilimii şi burgheziei, de scriitori, medici, avocaţi şi chiar preoţi, pe care Pirineii nu i-au ferit de invazia filozofiei secolului al XVIII-lea. Vestitul memorandum al lui Jovellanos cu privire la îmbunătăţirea agriculturii şi la legea agrară, întocmit din ordinul Consiliului regal al Casti­ liei şi publicat în 1 795, poate fi considerat ca un adevărat ma­ nifest al acestui grup 250• In sfîrşit, mai era şi tineretul burghez. ca, bunăoară, studenţii de la universitate, care îşi îsuşiseră cu înflăcărare aspiraţiile şi principiile revoluţiei franceze şi care un timp au nutrit chiar speranţa că ţara lor va renaşte cu ajutorul Franţei. Atîta timp cit nu eiia vorba decît de 1apăoarea în comun a patriei, între cele două mari tabere care alcătuiau partidul naţional a domnit o înţelegere perfectă. Antagonismul dintre ele nu a ieşit la iveală decît atunci cînd ele s-au întîlnit în cortesuri, pe arena luptei pentru noua constituţie, re uma

Spania rvoluionară.

-

II

461

să fie elaborată. Minoritatea revoluţionară, în dorinţa de a întreţine în popor spiritul patriotic, nu a ezitat să facă apel la prejudecăţile naţionale ale vechilor credinţe populare. Dacă, pentiru atingerea scopurilor imediate ale rezistenţei naţionale, o asemenea tactică putea să pară indicată, totuşi a s-ar fi dovedit a fi fatală pentru minoritate în momentul cînd partea conservatoare a vechii societăţi r fi început să olosească aceleaşi prejudecăţi şi pasiuni ale poporului pentru a-şi apăra propriile ei interese împotriva adevăratelor planuri, a planu­ rilor finale 1ale revoluţionarilor. Părăsind Madridul La cererea lui Napoleon, Ferdinand instituise o juntă guvernamentală supremă sub preşedinţia infantelui don Antonio. Dar această juntă şi-a încheiat exis­ tenţa încă în mai. Pe atunci nu exista un guven central şi oraşele răsculate îşi formau junte proprii , sub conducerea j untelor di: capitalele provinciilor. Aceste junte provindale. erau de fapt nişte guvene de sine stătătoare, fiecare orga­ nizîndu-şi armata sa proprie. Junta de la Oviedo a declarat di suveranitatea ·a trecut integral în mîinile sale, a proclamat război împotriva lui Bonaparte şi a trimis delegaţi în Anglia pntru a încheia un armistiţiu. Mai tîrziu acelaşi lucru l-a făut şi junta de la Sevilla. Este interesant că, siliţi de împre­ jurări, aceşti catolici fanatici au acceptat o alianţă cu Anglia, ţ ala în care spaniolii erau deprinşi să vadă întruchiparea celei i cond nabile erezii, aproape cu nimic mai bună decît îsuşi sultanul turc. Căutînd să scape de agresiunea ateismu­ lui francez, ei s�au aruncat în braţele protestantismului bri­ tnic. De aceea nu este de mirare că, la întoarcerea sa în Spa­ nila, Ferdinand al VII-lea, în decretul prin care se reintroducea sfînta inchiziţie, a declarat că una dintre cauzele „care au întinat puritatea religiei in Spania a fost şederea in ţară unor true străine care aparţineau diferitor scte, toate deopotrivă de infectate de ura împotriva sfintei biserici romane".

a

Juntele provinciale, care au apărut atît de subit, cu totul independent una de alta, recunoşteau într-o anumită măsură - ce-i drept, foarte neînsemnată şi neprecisă - autoritatea juntei supreme de a Sevilla, întrucît, de

cînd Madridul în­ căpuse pe mîinile strinilor, acest oraş era considerat capitala Spaniei. In felul •acesta a fost creat un simulacru foarte anar­

hic de guvn federal, care, dat fiind ciocnirile de interese contrad�ctorii, suspiciunile locale şi rivalitatea în exercitarea influenţei, nu era un instrument prea adecvat pentru centra0*

468

Karl Marx

lizarea comandamentului militar şi pentru operaţii de luptă comune. Proclamaţiile către popor ale acestor junte diferite oglin­ desc întreaga forţă eroică a unui popor care s-a trezit deodat! dintr-un lung somn letargic şi, p arcă sub acţiunea unui curent electric, este împins spre .o activitate febrilă ; totodată însă aceste proclamaţii n•au putut s ă evite stilul exagerat de pom­ pos, bufoneria şi flecăreala, grandilocvenţ a prolixă, care l-au d eterminat pe Sismondi să foloseasc ă pentru caracteriz·arei literaturii spaniole epitetul' de „oriental ă " 251 • In aceeaşi mă­ sură ele sînt p ătrunse de acea vanitate copilăroasă proprie iri i spaniole ; aşa, de p ildă, membri i juntelor îşi arogau titlul de „alteţău şi se împ.opoţonau cu uniforme ţipătoare. ln legătură cu aceste junte trebuie să relevăm două fapte - unul care arată nivelul scăzut al conştiinţe i poporulu i în perioada cînd a început răscoala şi 1altul c are a dăunat dez­ voltării revoluţiei. Juntele erau alese prin vot universal ; dar „adevăratul zel al claselor de j o s se vădea în supunerea lor " . D e obicei ele alegeau pe stăpînii lor fireşti - aristocraţi1a pro­ vincială şi mioa nobilime funciară, în spatele c ăir.ora se afla clerul - ş i numai rareori notabilităţi din rîndurile burghezieL Poporul era atît de pătruns de conştiinţa neputinţei sale, incit îşi manifesta iniţiativa numai silind clasele de sus să opună rezistenţă cotropitorului, fără a avea pretenţia să i'a parte l o conducerea acestei irezistenţe. a Sevilla, d e pildă, „primul gînd al poporului a fost de a cere ca clerul parohial şi egu­ menii mănăstirilor să se întrunească pentru a alege membrii juntei " . In felul acesta, juntele erau pline de oameni aleşi pe b aza situaţiei lor sociale din trecut ş i foarte puţin indicaţi pentru a fi conducători revoluţionari. Pe de altă parte, atunci cînd îi numea pe aceşti reprezentanţi, poporul nu se gîndea nici să le îngrădeasc ă puterea , nici să stabilească p e ce durată au fost aleşi. Cit despre junte, ele nu se gîndeau , desigur , decît s ă extind ă prim a şi să amine l a infinit pe cea de-a doua. Iată de ce aceste prime creaţii ale avîntului poporului de l a în­ ceputul •revoluţiei au rămas de-a lungul întregii ei desfăşurări ca nişte diguri care stăteau în calea torentulu i revoluţionar ori de cîte ori acesta ameninţa să se reverse. La 20 iulie 1 808, chiar în ziua în care Joseph Bonaparte intra în Madrid, la Bailen, Castaios a silit 1 4.000 de francezi de sub comanda generalilor Dupont şi Vedel s ă depună armele, iar cîteva zile mai tîrziu Joseph a fos t nevoit să se

retragă din Madrid l a Burgos. In afară de aceasta au mai avut

Spania revoluţionară.

-

II

469

loc două evenimente care au ridicat mult moralul spaniolilor : generalul Palafox l-a alungat pe Lefebvre din Saragosa, 1r l a La Coruia a sosit armata marchizului d e la Romana, c u un efectiv de 7.000 de oameni, care, fără a ţine seama de francezi, a plecat din insula Finen pentru a veni în ajutor p atriei. După b ătăli1a de la Bailen, revoluţi1a a atins punctul său cul­ minant, şi acea p arte a înaltei aristocraţii care fie că a recu­ noscut dinastia Bonaparte, fie că a avut p revederea de a se abţine de l a orice manifestare se alătură ciauzei poporului, ceea ce pentru această cauză constituia un avantaj cît se p oate de îndoielnic.

'70

Karl Max

III

Imp:rţirea puterii între juntele provinciale a salvat Spania de p rimul val al invaziei napoleoniene nu numai p entru că a mărit de citeia ori capacitatea de rezistenţă a ţării, dar şi pen­ tru că în felul acesta cotropitorul nu ştia încotro s ă-şi îndrepte loviturile ; într-adevăr, francezii au fost de-a dreptul uluiţi cind au descoperit că centrul rezistenţei spaniolilor se afla pretutindeni şi nicăieri. Totuşi, curînd dup ă ce Bailenul a ca­ p itulat şi Madridul a fost evacuat de c ătre Joseph, p este tot s-a făcut simţită nevoia de a se crea un centru guvernamen­ tal. Dup ă primele succese, neînţelegerile între juntele provin­ ciale se ascuţiră atît de mult, incit generalul Castaios, de pildă, a reuşit numai cu multă greutate s ă împiedice Sevilla de a p orni împotriva Granadei. Rezultatul a fost că armaa franceză, care, cu excepţia forţelor comandate de mareşalul Bessieres, se retrăsese în cea mai mare neorînduială spre lini. Ebrului, astfel incit, dacă ar fi fost urmărită energic, ar fi putut fi cu uşurinţă împrăştiată sau cel puţin constrîns ă s ă se retragă dincolo de graniţă, a căp ătat posibilitatea de a se reface şi de a ocupa poziţii trainice. Dar ceea ce a provocat protestul întregii naţiuni împotriva rivalităţii dintre junte şi acelei atitudini uşuratice de l aissez faire

* a comandanţilor a

fost mai ales reprimarea singeoasă a răscoalei din Bilbao de către generalul Merlin 252• Necesit,atea imperioasă de a coor­ dona operaţiile militare ; convingerea c ă Napoleon nu va în­ tîrzia să apară în fruntea unei armate victorioase, recrutată pe malurile Niemenului şi ale Oderului şi pe ţărmurile Balti­ cii ; necesitatea unei autorităţi centrale care să încheie tratate de alianţă cu Marea Britanie şi cu alte state, să întreţină legă­ turile cu America *

-

indolenţă.

-

spaniolă Nota trad.

şi

s ă perceapă impozite de la

Spa revoluionară.

-

III

aceasta ; prezenţa la Burgos a unei autorităţi centrale rn· ceze şi necesitatea de a opune altarului străin n altar pr.o· priu - acestea au fost împrejurările sub presiunea cărora junta de la Sevill. a fost nevoită s ă renunţe, sorîşnind din linţi, l a supremaţia ei nedefinită şi în fond nominală şi să propună diferitelor junte provinciale s ă aleagă din mijlocul lor cite doi deputaţi, a c:ror adunare să constitui e o Juntă centrală, juntele p rovinciale exercitînd mai departe adminis· traţia intenă a regiunilor respective, „dar cu condiţia cuvenitei supneri faţă de guvernul central",

Aşadar, Junta central ă compusă din 35 de deputaţ i ai jun· telor provinciiale (34 din Spani a propriu-zis ă şi unul din insulele amare) s-a întruni t la Aranjuez la 25 septembrie 1 808, chiar în ajunul zilei cînd stăpînii Rusiei şi i Germaniei s-au prostenat în faţa lui Napoleon la Erfurt 253• In perioadele revoluţionare, destinele armatelor oglindesc .şi mai pregnant adevărata natură a cîrmuirii civile decît în împrejurări obişnuite. Junta centrală, a cărei menire era să-i alunge pe cotropitori din Spania, a fost ea însăşi alungată, _prin forţa armelor franceze, de la Madrid la Sevilla ş i de l a Sevilla la Cadiz, unde o aştepta u n sfîrşit lipsit d e glorie. Stăpînirea ei a fost marcată p rintr-o succesiune de înfrîngeri uşinoase, p rin nimicirea amatelor spaniole şi, în sfîrşit , prin transformarea operaţiilor militare regulate în operaţii răzleţe de guerillă. Iată ce . declarat Urquijo, un nobil spaniol, co­ mandantului districtului militar ·al Castiliei, Cuesta, la 3 apri· lie 1 808 : „Spania noastră este un edificiu în stil gotic, alcătuit din elemente eterogene ; cite provincii, atitea forţe, atîtea privilegii, legislaţii şi obi­ ceiuri. In Spania lipseşte cu desăvîrşire ceea ce în Europa se numeşte 5pirit public. Aceste cauze vor împiedica întotdeauna statonicirea unei )uteri centrale suficient de putenice pentru a putea nifica forţele noastre naţionale".

Prin urmare, dacă în epoca invaziei franceze, starea de fapt din Spania crea cele mai mari dificultăţi în calea formării unui centru revoluţionar, componenţa însăşi a Juntei cen· trale o punea în imposibilitate de a face faţă teribilei crize prin care trecea ţara. Prea numeroasă ş i alcătuită prea l a întîmplare pentru u n organ executiv, junta era totodată prea >uţin numeroasă pentru a putea avea p retenţii l a autoritatea unei convenţii naţionale zs'. Insuşi faptul că a fost învestită

&72

' Krl Max

u putere de către juntele provinciale o făcea incapabilă d e

a învinge pornirile ambiţioase, raua-voinţă ş i egoismul ca-· pricios al acestor adunări. Juntele provinciale, i căror mm­ bri, aşa oum am arătat în articolul precedent, erau aleşi în funcţie de situaţia ocupată de ei în vechea societate, şi nu în funcţie de capacitatea lor de a crea o societate nouă, la rîndul lor, au trimis în Junta centrală granzi spanioli, pre­ laţi, demnitari ai Castiliei, foşti miniştri, foşti înalţi funcţio­ nari civili şi militari, în loc să trimită oameni care s-au disti. în timpul revoluţiei. De la bun început revoluţia spaniol ă a fost sortită unui eşec din cauza străduinţei ei de a nu depăşi cadrul legitimităţii şi al bunei creşteri. Cei doi membri mai de s eamă ai Juntei centrale, sub stea­ gul cărora s-au grupat cele două p artide mari din cadrul ei, au fost Floridablanca şi Jovellanos ; amîndoi au avut de su· ferit de p e urma persecuţiilor lui Godoy, amîndoi erau foşti miniştri şi acum erau invalizi, îmbătrîniţi în rutina domoală şi pedantă a regimului spaniol anchilozat, a cărui încetineală solemnă şi cumpătată devenise proverbială încă pe timpul lui Bacon, care a exclamat cîndva : „Fie ca moartea cînd o veni să mă ia să vină din Spania, căci atunci va sosi la o oră tîrzie " 255• Floridablanca şi Jovellanos era u opuşi unul altuia ; acest lucru îşi avea originea în acea perioadă a secolului al XVIII-lea care a premers epocii revoluţiei franceze. Unul era funcţionar plebeu, celălalt un aristocrat filantrop. Florida­ blanca era un adept şi un militant al absolutismului luminat, reprezentat de Pombal, Frederic al II-lea şi Iosif al II-la ; Jovellanos era un „prieten al poporulu i " , pe c are spera s ă-l ducă spre libertate p e calea unei succesiuni meticulos chib­ zuite de legi economice şi propagînd prin literatură doctine generoase. Amîndoi erau adversari ai tradiţiilor feudale, unul încercînd să elibereze de ele puterea monarhică, iar celălalt - să smulgă din cătuşele lor societatea civilă. Rolul pe care l-a avut fiecare dintre ei în istori a ţării lor a corespuns deo­ sebirii dintre concepţiile lor. Floridablanca a deţinut puterea supremă c a prim-ministru al lui Carlos al III-lea, şi, în mă­

sura în care întîmpina rezistenţă, guvenarea lui devenea despotică. Jovellnos, a cărui c arieră ministeri ală în timpul lui Carl o s al IV·lea a fost de scurtă durată, şi-a cîştigat in­

fluenţa asupra poporului spaniol nu în calitate de ministru, ci de învăţat, nu prin decrete, ci prin cărţi. Floridablanca,

atunci cînd furtuna p olitică l-a aşezat în fruntea unui guvern

Spania revoluţionară.

-

III

t73

revoluţionar, era un octogenar, care nu-şi p ăstrase nezdrun­ cinate decît credinţa în despotism şi neîncrederea în forţele creatoare ale poporului. Cînd a plecat la Madrid, el a dat în p ăstrare municipalităţii din Murcia un protest secret, în care declara că n-a făcut decît să cedeze forţei, de teama de a nu fi victima unor atentate din p artea poporului, şi că a semnat acest protocol anume pentru a se putea justifica în faţa re­ gelui Joseph de ce a acceptat mandatul ce i-a fost înmînat de popor. El nu s-a mulţumit cu reînvierea tradiţiilor trecu­ tului său, ci a corijat acele măsuri luate în timpul trecutei s ale guvernări pe care acum le găsea prea p ripite. Astfel, el, care la timpul lui i-a izgonit pe iezuiţi din Spania 256, acum, de îndată ce a devenit membru l Juntei centrale, le-a obţi­ nut permisiunea de a se întoarce în ţară „ca persoane parti­ culare " . Dacă recunoştea că de cînd a cîrmuit el ţara a in­ tervenit o schimbare, apoi aceasta era numai că Godoy, care l-a izgonit şi a smuls puterea din mîinile marelui conte de Floridablanca, fusese acum el însuşi înlocuit în p o stul p e care-l ocupa de acelaşi conte Floridablanca ş i izgonit la rîn­ dul său. Acesta era omul pe care Junta centrală şi l-a ales ca preşedinte şi pe care majoritatea membrilor ei îl recu­ noşteau drept conducătorul lor infailibil. Jovellanos, care stătea în fruntea influentei minorităţi din Junta centrală, îmbătrînise şi el şi-şi pierduse în bună p arte energia într-o lungă şi grea detenţiune la care-l condamnase

odinioară Godoy. Dar chiar şi în cei mai buni ani ai săi el n-a fost un om al acţiunilor revoluţionare, ci mai curînd n

reformator bine intenţionat, oare era prea exigent în alege­ rea mijloacelor şi de aceea incapabil de a duce lucrurile pînă la capăt. In Fnţa, el s-ar fi alăturat lui Mounier sau lui

Lally-Tollendal, dar n-ar fi mers nici cu un p a s mai departe decît ei. In Anglia, el ar fi figurat ca membru popular al Ca­ merei lorzilor. In Spania răsculată, el putea fumiza idei tine­ retului înflăcărat, dar în problemele practice nu ajungea nici măcar pînă la tenacitatea smerită a unui Floridablanca. Ne­ fiind cu totul liber de prejudecăţi aristocratice şi fiind, de aceea, foarte înclinat spre anglomanie în spiritul lui Montes­ quieu, acest suflet nobil constituia, se p are, o mărturie vie că în Spania nu putea apărea o minte capabilă să fie pre­ ocupată de idei generale decît în mod excepţional şi în dauna energiei personale, de care sp aniolii dau dovadă numai în treburile locale.

Karl Max

E adevărat că în Junta centrală exista un număr de oa­ meni - în frunte cu don Lorenzo Calvo de Rozas, delegat al Saragosei - care, împărtăşind concepţiile reformatoare le lui Jovellanos, împingeau în acelaşi timp spre acţiuni revo­ luţionare. D ar cum numărul lor era prea mic şi în mijlocul lor nu erau nume cunoscute, ei nu puteau să scoată greaua căruţă de stat a Juntei de pe făgaşul adînc al ceremoniallui spaniol. Şi acest orgn al puterii, alcătuit într-un mod atît de pri­ mitiv şi atît de lipsit de energie internă, condus de întruchi­ pări vii ale trecutului, era chemat să săvîrşească o revoluţie şi să-l învingă pe Napoleon. D acă limbajul manifestelor sale era pe atît de puternic pe cit de slabe erau faptele sale, aceasta se datora poetului spaniol don Manuel Quintana, pe care Junta, dind dovadă de gust literar, l- a însărcinat, în c a­ litate de secretar, să-i scrie manifestele. Asemenea eroilor împăunaţi ai lui Calderon, care, confun­ dînd titlurile convenţionale cu măreţia a devărată, se prezintă printr-o înşirare obositoare a tuturor titlurilor lor, prima grijă a Juntei a fost să-şi acorde onorurile şi distincţiile cuve­ nite înaltei s ale poziţii. Preşedintele ei primi titlul de „ aleţ ă " , ceilalţi membri pe acela de „excelenţă" , i a r Juntei i n cor­ pore * i s-a acordat titlul „maiestate" . Membrii ei adoptară un fel de uniformă de cnaval asemănătoare cu acee a de general, îşi prinseră de piept insigne înfăţişînd lumea veche şi lumea nou ă şi-şi aprobară o indemnizaţie anuală de 1 20.000 de reali. Conducătorii Spaniei răsculate socoteau, fiind ln deplin acord cu vechile tradiţii spaniole, că , pentru a putea apărea în toată măreţia şi demnitatea pe scena istorică a Eu­ ropei, trebuie să se înfăşoare în mantii de teatru. Relatarea istoriei in terne a Juntei şi a amănuntelor admi­ nistraţiei sale nu intră în scopurile pe care ni le-am propus în această expunere. Aici ne vom mărgii să răspundem la două întrebări. Ce influenţă a avut Junta asupra dezvoltării mişcării revoluţionare din Spania ? Ce influenţă a avut ea asupra apărării ţării ? Răspunsul la aceste două întrebări va explica multe aspecte ale revoluţiilor spaniole din secolul al XIX-lea, care pînă acum păreau învăluite în mister şi de ne­ înţeles. a început majoritatea mmbrilor Juntei centrale conside­ rau că datoria lor este

înainte de toate să

înăbuşe

primle

elanuri revoluţionare. In consecinţă, Junta a intensificat ve-

•

-

în întregl ei.

-

Nota trad.

Spania rvoluionari.

-

D

chile măsuri severe împotriva presei şi a numit un nou mare inchizitor, pe c are, din fericire, francezii l-au împiedicat să-şi îndeplinească funcţia. Deşi pe atunci cea mai mare parte a proprietăţilor imobiliare din Spania era scoasă din circulaţie în virtutea dreptului de „mină moartă" - sub forma majora­ telor nobiliare şi a pămînturilor inalienabile ale bisericii -, Junta a dispus să fie oprită vînzarea, care începuse, a mo­ şiilor de „mină moartă" , ameninţînd chiar cu anularea tran­ zacţiilor p articulare de vînzare a pămînturilor bisericeşti. Ea a recunoscut datoria publică, dar lU a luat nici o măsură financiară pentru a elibera bugetul de nenumăratele obligaţii u care era împovărat ca urmare a gospodăririi guvernelor corupte care s-au succedat de-a lungul secolelor, nici pentru a reforma sistemul fiscal, l cărui caracter nechitabil, absurd şi apăsător era proverbial, şi nici pentru a deschide naţiunii noi surse de activitate productivă prin ruperea cătuşelor feudalismului.

Karl Max

476

IV

Incă pe vremea lui Filip al V-lea, Francisco Benito Sole­ dad a spus : „Toate nenorocirile Spaniei i se trag d e la toga­ dos (jurişti) " 2 57• In fruntea nefastei ierarhii judecătoreşti din Spania se afla Consiliul regal [Consej o Real] al Castiliei. Apărut în epoca furtunoasă a don Juanilor şi Enriques-ilor, întărit de Filip al Ii-lea, care vedea în el un demn adaos l a Santo officio *, 1cest consiliu s - a folosit de calamităţile acelor timpuri şi de slăbiciunea ultimilor regi pentru a acapara şi a concentra în tnîinile s ale cele mai variate împuternicir i şi pentru a-şi completa funcţiile de tribunal suprem cu funcţiile de legislator şi de organ administrativ suprem al tuturor rega­ telor din Sp ania de atunci. Aşadar, puterea consiliului o în­ trecea chiar şi p e aceea a p arlamentului francez, cu care se asemuia în multe privinţe, cu excepţia faptului că Consiliul regal nu s-a s ituat niciodată de partea poporului. Intrucî t în Spania veche fusese autoritatea învestită cu cele mai mari puteri, el era, desigur, duşmanul cel mai neîmpăcat al noii Spanii şi al tuturor organelor populare ale puterii apărute de curînd, care ameninţau s ă-i slăbească influenţa supremă. Con­ siliul, care se afla în fruntea tagmei juriştilor şi întruchipa garanţia tuturor abuzurilor şi privilegiilor lor, controla, fi­ reşte, totalitatea numeroaselor şi infliuentelor interese legate de j ustiţia spaniolă. Prin urmare, el constituia o forţă cu care revoluţia nu putea încheia un comp romis ; revoluţia ar fi tre­ buit să nimiceasc ă această forţă pentru a nu fi nimicită de ea. După cum am văzut într-unul din articolele precedente, con­ siliul s-a vîndut lui Napoleon şi, ca urmare a acestei trădări, a pierdut orice autoritate în ochii poporului. Dar în ziua cînd şi-a început activitatea, Junta centrală a făcut prostia s ă *

-

tibunalul inchiziţiei.

-

Nota „ed.

Spania revoluţionară.

-

V

anunţe consiliului constituirea sa şi s ă-i ceară să depună în faţa ei j urămînt de credinţă ; totodată Junta a declarat că. după ce consiliul va depune jurămîntul, e a va trimite textul acestui j urămînt tuturor celorlalte autorităţ i ale regatului. Acest pas nechibzuit, care a fost condamnat pe faţă de tot partidul revoluţionar, i - a arătat consiliului că Junta centrală are nevoie de sprij inul s ău ; el prinse din nou curaj şi, după ce timp de cîteva zile se prefăcu că ezită, declară, ascunzîn­ du-şi reaua-voinţă, că se supune Juntei ; j urămîntul consi­ liului era însoţit de expresia propriilor s al e îndoieli reacţio­ nare, concretizate în recomandare a făcută Juntei de a s e autodizolva, reducîndu-şi componenţa l a 3-5 membri, con­ form legii a 3-a, partea a 2-a, titlul 1 5 25 8 , şi de a dispune dizol­ varea juntelor provinciale. Dup ă ce francezii, cînd au revenit la Madrid, au dizolvat Consiliul regal, Junta centrală, nemul­ tumindu-se cu greşeala s ăvîrşită1 prima oară, comise nesoco­ tinţa de a reînvia consiliul, creînd aşa-zisul Consejo Reunido, în care Consiliul regal era contopit cu toate celelalte rămăşiţe ale vechilor consilii regale. Aşadar, Junta însăşi a creat con­ trarevoluţiei un organ central, care, concurîndu-i p ropria ei influenţă, prin fel de fel de intrigi şi comploturi i-a făcut tot timpul greutăţi şi i-a pus în cale piedici, împingînd-o la ac­ ţiunile cele mai antipopulare, p entru c a apoi, afectînd o no­ bilă indignare, s ă îndrepte împotriva ei dispreţul şi revolta poporului I Nici nu mai e nevoie să spunem că, prin faptul c. mai întîi a recunoscut şi apoi a restabilit Consiliul regal, Junta centrală nu a mai fost în stare să înfăptuiască vreo reformă. nici în domeniul organizării tribunalelor spaniole, nici în do­ meniul legislaţiei civile şi penale, cu desăvîrşire defectuoase. Cu toate că în răscoala spaniolă precumpăneau elementele naţionale şi religioase, în rîndurile ei au existat în primii doi ani tendinţe foarte categorice spre reforme sociale şi politice . aceasta reiese din toate manifestele din acea vreme ale junte­ lor provinciale, care, deşi formate în majoritatea lor din repre­ zentanţi ai claselor privilegiate, nu s c ăpau nici un prilej de a condamna vechiul regim şi a promite reforme radicale. Acest lucru se vede şi din manifestele Juntei centrale. In primul me­ s aj pe care Junta l-a adresat naţiunii la 26 octombrie 1 808 s e spune : „O tiranie exercitată timp de douăzeci de ani de oamenii cei mai incapabili a adus ţara în pragul pieirii ; ura şi dezbinarea au înstrăi­ nat naţiunea de cîrmuirea ei. Nu e mult de cînd poporul, asuprit şi înjosit, nefiind conştient de propria lui putere, negăsind apărare împo­ triva abuzurilor guvernului nici la instituţii, nici la legi, a ajuns să

rl Mx

678

·:onsidere stăpînirea străină mai puţin odioasă decît această tiranie funestă. Stăpînirea unei voinţe veşnic schimbătoare şi aproape tot­ ieauna ndreaptă a durat prea mult ; s-a abuzat prea mult timp de răbdarea poporului, de dragostea lui pentru ordine şi de loialitatea lui :eneroasă ; a sosit momentul să-şi înceapă domnia legea care să aibă la baza ei binele general Prin urmare este nevoie de reforme în toate domeniile vieţii. Junta va foma diferite comitete, pentru fiecare d­ partament în parte, şi acestora urmează să le fie adresate în scris orice propuneri în legătură cu guvenarea şi cu administraţia",

In mesajul lansat de Juntă la Sevilla la 28 octombrie 1 809 se spune : Un despotism slab şi decrepit a netzit calea tiraniei franceze. am permite să se repete în ţară abuzurile din trecut, ar fi o Dac crimă la fel de monstuoasă ca şi aceea de a vă da pe mîna lui Na­ polon".

ă

După cum se vede, în Junta centrală a avut loc o diviziune a muncii cit se poate de originală : partidului lui Jovellanos i se îngăduia s ă proclame şi s ă consemneze în procese-verbale năzuinţele revoluţionare ale naţiunii, în timp ce partidul lui Floridablanca îşi rezerva dreptul de a le respinge direct şi de a opune himerelor revoluţionare acţiuni contrarevolu­ ţionare. Oricum ar fi fost pentru noi e important să dovedim, pe baza declaraţiilor făcute de juntele provinciale către Junta centrală, faptul deseori contestat că în epoca primei răscoale spaniole au existat unele năzuinţe revoluţionare. Oum a folosit Junta centrală situaţia prielnică reformelor, care s-a creat datorită bunei-credinţe a poporului, presiunii împrejurărilor şi existenţei unei primejdii nemijlocite, se poate vedea din ifluenţa exercitată de comisarii ei în diferi­ tele provincii unde erau trimişi. Un autor spaniol 251 relatează u candoare că Junta centrală, în care nu abundau oamenii înzestraţi, reţinea cu grij ă la centru pe membrii săi de vază, iar pe cei care nu erau buni de nimic îi trimitea la periferii. Aceşti comisari erau împuteniciţi să prezideze juntel e pro­ vinciale şi să reprezinte Junta centrală în deplinătatea atri­ buţiilor ei. Vom da numai cîteva exemple din activitatea lor : generalul Romana, căruia soldaţii spanioli îi spuneau marchi­ zul de las Romerias * din pricina veşnicelor sale marşuri şi contramarşuri, luptele avînd loc numai atunci cînd lipsea el, - acest Romana, învins de Soult şi izgonit din Galicia, apău în Asturia în calitate de comisar al Juntei centrale. Primul lucu pe care îl făcu fu s ă caute ceartă juntei provinciale da •

-

de la cuvîntul „romerias" - „pelern". - Nota red.

Spania revoluionară.

-

V

la Oviedo, care prin msuri revoluţionare energice îşi atră­ sese ura claselor privilegiate. Fără să stea mult pe gînduri, el o dizolvă şi o înlocui cu oamenii săi. Mareşalul Ney, aflînd despre aceste disensiuni într-o provincie unde pînă atunci francezii au întimpinat o rezistenţă generală şi unanimă, intră numaidecît cu trupele sale în Asturia, îl alungă pe marchizul de las Romerias, pătrunse în Oviedo şi supuse oraşul unui j af de trei zile. La sfîrşitul anului 1 809, după ce francezii eva­ uară Galicia, marchizul nostru, comisar al Juntei centrale, intră în a Coruia, îşi arogă întreaga putere de stat, desfiinţă juntele districtuale, apărute în mare număr în timpul răscoa­ lei, numi în locul lor guvernatori militari, ameninţînd cu urmărirea pe membri i juntelor şi chiar urmărind efectiv pe p atrioţi, dind dovadă de o supremă bunăvoinţă faţă de per­ soanele care trecuseră de partea cotropitorului şi dovdin­ du-se în general un nătărău periculos, neputincios şi capri­ cios. De ce crimă s-au făcut vinovate j unta provincială şi juntele districtuale din Galicia ? Ele au ordonat recrutarea generală, fără a excepta vreo clasă sau p ersoană ; au perceput impozite de la capitalişti şi de la proprietarii funciari ; au redus lefurile funcţionarilor publici ; au ordonat corporaţiilor bisericeşti să pună la dispoziţia juntelor numerarul existent în casele lor. Intr-un cuvînt, ele au luat măsuri revoluţionare. O dată cu apariţia faimosului marchiz de las Romerias, Asturia şi Galicia, cele două provincii care s-au distins cel mai mult prin împotrivirea lor generală faţă de francezi, au început, de îndată ce nu le ameninţa pericolul imediat al unei invazii, s ă se eschiveze de la participarea la războiu l pentru inde­ pendenţă. La Valencia, unde atîta timp cît poporul era lăsat în voia lui şi a conducătorilor aleşi de el, se p ărea că s - au deschis noi perspective, spiritul revoluţionar a fost înfrînt ca urmare a in­ fluenţei guvernului central. Junta centrală nu s-a mulţumit să pună această provincie sub comanda unui oarecare general don Jose Caro, ci a trimis acolo, în calitate de comisa r al ei „propriu u , pe baronul Labazora. Acest baron considerînd c ă j unta provincială s-a făcut vinovată, întrucît s-a opus unor ordine de sus, a anulat decretul juntei în virtutea căruia nu­ mirile în posturile vacante de canonici, deţinători de beneficii bisericeşti şi comandori * fuseseră, pe bună dreptate, sistate, iar veniturile respective repartizate spitalelor militare. De aici

*

Titlu 1nalt m cadrul ordinelor de călugări din evul mediu. -

Nota trad.

480

Karl Marx

dispute înverşunate între Junta centrală şi junta de la Valen· cia ; de aici inactivitatea de mai tîrziu a Valenciei, cînd se afla sub conducerea liberală a mareşalului Suchet ; de aici străduinţele Valenciei, după întoarcerea lui Ferdinand al VII-lea, de a-l proclama rege, în opoziţie cu guvenul revo· luţionar din acea vreme. La C.diz, punctul cel mai revoluţionar al Spaniei din acea epocă, prezenţa comisarului Juntei centrale, imbecilul şi tru· faşul marchiz de Villel, a provocat la 22 şi 23 februarie 1 809 izbucnirea unei răscoale care ar fi avut urmările cele �i de· zastruoase dacă nu ar fi fost îndreptată la timp pe făgaşul războiului p entru independenţă. Nu există o ilustrare mai vie a înţelepciunii dovedite de Junta centrală în numirea comisarilor ei decît trimiterea lui seior Lozano de Torres ca delegat pe lingă Wellington. Acesta, înjosindu-se în faţa general:ului englez pînă la o lin· guşire servilă, în taină informa Junta că plîngerile generalului cu privire la insuficienţa proviziilor erau lipsite de orice te­ mei. Descoperind duplicitatea acestui ticălos, Wellington in· dignat, l-a alungat din tabăra sa. Junta centrală se afla în cele mai avantaj oase condiţii pen­ tru a traduce în viaţă ceea ce proclamase într-unul din mesa· jele ei către naţiunea spaniolă : „Providenţa a vrut ca în această criză teribilă să nu puteţi înainta nici măcar cu n pas spre independenţă, fără a vă apropia totodată de libertate " 20.

Cînd Junta a luat în mîinile ei frînele conducerii, fran· cezii nu ocupaseră nici a treia p arte din teritoriul Spaniei. Vechile organe ale puterii fie că nu existau, fie că s-au supus cotropitorului, fie că au fost dizolvate din ordinul lui. 1n nu· mele apărării patriei comune, Junta ar fi putut înfăptui orice reformă socială care ar fi urmărit trecerea proprietăţii şi a puterii din mîinile bisericii şi ale aristocraţiei în mîinile bur· gheziei şi ale ţăranilor. Ca şi la timpul său Comite de salut public din Franţa 261 , Junta a avut parte de o împrejurare fe· ricită : zguduirile din interior au coincis cu necesitatea de a se apăra împotriva unei invazii din afară ; mai mult, Junta centrală avea în faţa ochilor exemplul iniţiativei îndrăzneţe de care au dat dovadă unele junte provinciale sub presiunea împrejurărilor. Junta centrală însă nu numai că atîrna ca o ghiulea care frîna desfăşurarea revoluţiei spaniole, dar ac· ţiona efectiv în favoarea contrarevoluţiei, reinstaurînd vechile

Spania revoluţionară.

-

V

481

organe ale puterii, făurind din nou lanţurile ce fuseseră rupte, stingînd flacăra revoluţiei pretutindeni unde izbucnea, rămî­ nind ea însăşi inactivă şi împiedicind pe alţii să acţioneze. Pină şi guvenul englez al torylor a socotit necesar, în pe­ rioada cind Junta se afla la Sevilla, să-i adreseze la 20 iulie 1 809 o notă prin care protesta cu energie împotriva orientării ei contrarevoluţionare, „de teamă ca nu cumva Junta să înă­ buşe entuziasmul obştescu . Cineva a remarcat că Spania a avut de îndurat toate suferinţele unei revoluţii, fără a căpăta forţă revoţţţ ionară. Dacă această remarcă conţine un sîmbure de adevăr, ea sună ca o condamnare fără drept de apel a Juntei centrale. Am considerat că este cu atît mai necesar să insistăm asu­ pra acestei probleme, cu cit nici n istoric europe an n-a în­ ţeles încă importanţa ei hotărîtoare. Numai sub guvenarea Juntei centrale rezolvarea problemelor şi sarcinilor urgente ale apărării naţionale putea fi îmbinată cu transformarea so­ cietăţii spaniole şi cu descătuşarea spiritului naţional, fără de care în mod inevitabil, la cea mai mică ciocnire cu viaţa reală, praful se alege de orice constituţie politică. Cortesurile se aflau în condiţii diametral opuse : împinse în colţul cel mai îndepărtat al Peninsulei iberice, izolate timp de doi ani de partea principală a monarhiei de către armata franceză de ocupaţie, ele reprezentau Spania ideală, în timp ce Spania reală era cucerită ori se afla în luptă. In timpul cit a fost con­ dusă de cortesuri, Spania era împărţită în două : pe insula Le6n - idei fără acţiuni ; în restul Spaniei - acţiuni fără idei. In timpul Juntei centrale, dimpotrivă, puterea supremă trebuia să dea dovadă de o deosebită slăbiciune, incapacitate şi rea-voinţă pentru a rupe războiul spaniol de revoluţia spa­ niolă. In pofida afirmaţiilor unor autori francezi şi englezi, cortesurile au dat greş nu pentru că au acţionat în spirit revo­ luţionar, ci pentru că au avut predecesori reacţionari, care au pierdut momentul potrivit pentru acţiuni revoluţionare. Auto­ rii spanioli modeni, deşi se simt ofensaţi de criticii englezi şi francezi, s-au dovedit totuşi incapabili de a-i dezminţi ; şi acum ei strîmbă din nas cind aud acest bon mot * al abatelui de Pradt : „Poporul spaniol seamănă cu nevasta lui Sganarelle, căreia îi place să fie bătută u 262 , •

31

-

-

cuvînt de duh.

-

Nota trad,

Mx-ngels, Opere, Yol. 10

482

Krl Marx

V

Junta centrală nu a ştiut să-şi apere patria pentru că nu a ştiut să-şi îndeplinească misiunea revoluţionară. Fiind con­ ştientă de propria ei slăbiciune, de instabilitatea puterii ei şi de extrema ei lipsă de popularitate, ar fi putut ea oare să recurgă la alte mijloace decît la tertipuri nedemne şi la intrigi mărunte atunci cînd încerca să pună capăt rivalităţilor, gelo­ ziilor şi pretenţiilor exagerate ale generalilor, fenomene care apar inevitabil în toate epocile revoluţionare ? Intrucît Junta se temea şi îşi suspecta tot timpul propriii ei şefi militari, avem toate motivele să dăm crezare celor spuse de Wel­ lington, care, la 1 septembrie 1 809, scria fratelui lui, marchi­ zul de Wellesley : „Umărind acţiunile Juntei centrale, încep să mă tem că în folo­ sirea forţelor sale ea se călăzeşte nu atît după nevoile apărării şi ale operaţiilor militare, cit mai ales după intrigi politice şi scopuri politice mărnte".

In perioadele revoluţionare, cînd toate legăturile de subor­ donare slăbesc, disciplina militară poate fi restabilită numai impunînd generalilor respectarea riguroasă a disciplinei ci­ vile. Aşa cum Junta centrală, dată fiind componenţa ei ab­ surdă, nu a reuşit niciodată să-şi supună generalii, tot astfel nici generalii n-au reuşit niciodată să se facă ascultaţi de sol­ daţi, şi pînă Ia sfîrşitul războiului armata spaniolă nu a atins nici măcar nivelul obişnuit de disciplină şi supunere. Dezmă­ ţul din armată era întreţinut de veşnica lipsă de provizii, de îmbrăcăminte şi de toate celelalte obiecte de care are nevoie o armată, căci moralul unei armate, pentru a folosi expresia lui Napoleon, depinde întru totul de condiţiile ei materiale. Junta centrală era incapabilă să aprovizioneze cu regularitate armata, căci în această privinţă manifestele poetice ale bietu-

Spania revoluţionară.

-

V

�83

lui Quintana nu puteau face nimic, iar dacă ar fi folosit con­ strîngerea pentru a obţine executarea decretelor sale ar fi în­ semnat ca Junta centrală să recurgă la măsurile revoluţionare pe care le condamna atunci cînd erau luate de juntele provin­ ciale. Chiar şi recrutarea generală fără privilegii şi excepţii şi accesul tuturor spaniolilor la orice grad în armată se datorau juntelor provinciale şi nu Juntei centrale. Dar dacă înfrînge­ rile armatelor spaniole erau determinate de incapacitatea şi de caracterul contrarevoluţionar al Juntei centrale, aceste catastrofe au avut, la rîndul lor, un efect deprimant asupra guvenului, şi, atrăgînd asupra lui dispreţul şi suspiciunea poporului, l-au făcut şi mai dependent de încrezuţii, dar inca­ pabilii şefi militari. Armata regulată spaniolă, deşi suferea pretutindeni înfrîn­ geri, era prezentă totuşi peste tot. Fiind împrăştiată de peste douăzeci de ori, ea era mereu gata să înfrunte din nou duşma­ nul, şi nu arareori după înfrîngere reapărea cu forţe sporite. Infrîngerile pe care le suferea nu aveau nici un efect asupra ei pentru că se retrăgea în fugă, pierderile în oameni erau în general neînsemnate, iar de pierderea cîmpului de bătaie nu se sinchisea. Retrăgîndu-se în dezordine în munţi, unităţile ştiau bine că se vor regrupa şi-şi vor face din nou apariţia în momentul cînd erau cel mai puţin aşteptate, după ce vor fi primit noi întăriri, şi astfel vor putea, dacă nu să se împotri­ vească armatelor franceze, cel puţin să le ţină într-o stare de permanentă încordare şi să le silească să-şi cheltuiască for­ ţele. Mai norocoşi decît ruşii, spaniolii nici nu trebuiau să moară ca să nvie din morţi. Infrîngerea suferită de spanioli la Ocaia la 19 noiembrie 1 809 a fost ultima lor mare bătălie care s-a desfăşurat după regulile artei militare ; după aceasta ei s-au limitat exclusiv la lupte de guerillă. Insuşi faptul că s-a renunţat la un război dus potrivit regulilor artei militare este o dovadă că impor­ tanţa centrului guvernamental naţional era pusă în umbră de aceea a centrelor locale. Atunci cînd înfrîngerile armatei regu­ late au devenit un fenomen permanent, au apărut pretutindeni detaşamente de luptători de guerillă, şi masa poporului, care nu prea se preocupa de înfrîngerile pe plan naţional, era entu­ ziasmată de succesele locale ale eroilor săi. ln acest punct cel puţin Junta centrală împărtăşea iluziile generale : „Gaceta" „publica relatări mai amănunţite despre o ciocnire oarecare cu inamicul a luptătorilor de guerillă decît despre bătălia de la Ocaiau. 3 1*

484

Karl Marx

Aş a cum prin lancea sa Don Quij ote îşi exprima protestul împotriva folosirii prafului de puşcă, aşa protestau şi luptă­ torii de guerillă împotriva lui Napoleon, dar nu cu acelaşi succes. „Aceşti luptători de guerillă - se arată în „Oesterreichische mili­ tărische Zeitschrift" (voi. 1, 1821) - îşi aveau baza de operaţii, ca să spunem aşa, în ei înşişi, şi orice operaţie militară împotriva lor se încheia cu însăşi dispariţia obiectului ei".

In istoria luptelor de guerillă trebuie să distingem trei pe­ rioade. In prima perioadă, populaţia unor provincii întregi pu­ nea mina pe arme şi ducea un război de partizani, ca, de exem­ plu, în Galicia şi Asturia. In a doua perioadă, detaşamentele de luptători de guerillă, formate din rămăşiţele armatelor spa­ niole, din spanioli care au dezertat din armata franceză, din contrabandişti etc., duceau războiul pe cont propriu, indepen­ dent de orice influenţe străine şi potrivit propriilor lor interese imediate. O întîmplare fericită şi un anumit concurs de împre­ jurări făceau deseori ca districte întregi să se adune sub stea­ gul lor. Atîta timp c it luptătorii de guerillă erau astfel orga­ nizaţi, ei, ca un tot, nu făceau o impresie înfricoşătoare, dar erau totuşi extrem de periculoşi pentru francezi. Ei formau b aza pentru o înarmare efectivă a poporului. Ori de c ite ori se ivea prilejul de a pune mina pe o captură sau se proiecta o operaţie complicată, elementele cele mai active şi cele mai curaj oase din rîndurile poporului se alăturau luptătorilor de guerillă. Detaşamentele acestea se aruncau cu cea mai mare grabă asupra prăzii lor, sau se aşezau în ordine de luptă, în funcţie de operaţia pe care o aveau de executat. Nu arareori luptătorii de guerillă puteau fi văzuţi p îndind o zi întreagă un duşman prudent, pentru a intercepta un curier sau pentru a captura provizii. Aşa l-a capturat Mina-junior pe viceregele Navarrei, numit de Joseph Bonaparte, aşa l-a luat prizonier Julian pe comandantul oraşului Ciudad-Rodrigo. De îndată ce operaţia era terminată, fiecare îşi vedea de drumu l său, şi oamenii înarmaţi se împrăştiau în toate direcţiile ; cit despre ţăranii care luaseră p arte la acţiune, aceştia se întorceau liniş­ tiţi la ocupaţiile lor obişnuite, astfel incit „ absenta lor trecea chiar neobservată " . Ca urmare, pe toate drumurile comunica­ ţiile erau întrerupte. Duşmani erau cu miile, deşi era cu ne­ putinţă să fie descoperiţi. Nu putea fi trimis un curier fără ca el să nu cadă în mina duşmanului ; nu se puteau trimite pro­ vizii fără c. ele să nu fie capturate ; într-un cuvînt, orice miş­ care a francezilor era urmărită de sute de ochi. Totodată, unei

Spania revoluionară.

-

V

485

asemenea forme de organizare nu i se putea pune capăt din­ tr-o dată. Francezii trebuiau să fie în orice minut gata de luptă împotriva unui duşman care, ascunzîndu-se mereu, reapărea iar şi, rămînînd nevăzut, era pretutindeni, căci fiecare munte ii servea drept ascunzătoare. „Forţele francezilor - scrie abatele de Pradt - au fost sleite nu ·de bătălii şi de ciocniri, ci de necontenitele mici atacuri ale unui inamic nevăzut, care, dacă era urmărit, se topea pe dată in masa poporului, pentru ca imediat să apară din nou cu forţe reînnoite. Ca leul din fabulă, care a fost chinuit de un ţînţar pînă şi-a dat sufletu, întocmai aşa arată armaa franceză".

In a treia perioadă, luptătorii de guerillă au început să imite procedeele armatei regulate, efectivele detaşamentelor lor au ajuns pînă la 3.000-6.000 de oameni, nu mai erau în � egături strînse cu districte întregi şi au încăput pe mina cî­ torva conducători care le foloseau pentru a-şi atinge scopu­ [ile lor proprii. Aceste schimbări în modul de a duce războiul de guerillă au creat francezilor avantaje considerabile. Nemai­ avînd posibilitatea, din cauza efectivelor lor mari, să se ascundă şi să dispară subit, evitînd lupta, cum făceau înainte, detaşamentele luptătorilor de guerillă erau acum deseori luate _prin surprindere, bătute, împrăştiate şi mult timp nu mai erau in stare să-i hărţuiască pe francezi. Dacă facem o comparaţie între cele trei perioade ale răz­ 'boiului de guerillă şi istoria politică a Spaniei, ne putem da seama că aceste perioade corespund etapelor succesive prin care a trecut entuziasmul poporului sub influenţa spiritului .contrarevoluţionar al guvernului, influenţă de natură să-l tem­ pereze. Războiul de partizani a început prin răscoala unor mari mase ale populaţiei, a fost continuat apoi de detaşamente de luptători de guerillă care se sprijineau pe districte întregi şi a ·dus în cele din urmă la formarea unor unităţi neregulate, care, la rîndul lor, erau mereu pe punctul de a se transforma fie în bande de tîlhari, fie în regimente ale trupelor regulate. Era firesc ca pierderea legăturii cu puterea guvenamentală ·supremă, slăbirea disciplinei, permanentele înfrîngeri, necon­ tenitele formări, desfiinţări şi reconstituiri ale cadrelor în ·decurs de şase ani să imprime armatei spaniole în ansamblul -ei caracterul unei armate pretoriene, făcînd-o să fie deopotrivă capabilă să devină o unealtă izbăvitoare sau un flagel în mîi­ nile şefilor ei. Prin forţa împrejurărilor, g eneralii înşişi ori fă­ .ceau .parte din guvernul central, ori luptau şi complotau îm­ Jpotriva lui, aruncîndu-şi întotdeauna spada în balanţa politică.

486

Krl Max

Astfel, Cuesta, care, pe măsură ce pierdea bătăliile hotărîtoare pentru soarta ţării, părea să se bucure de o încredere tot mai mare din partea Juntei centrale, a început prin a complota cu Consiliul regal şi a aresta pe reprezentanţii Le6nului în Junta centrală. Chiar şi generalul Morla, membru al Juntei centrale, a trecut în tabăra bonapartiştilor, după ce în prealabil a pre­ dat Madridul francezilor. Impertinenţul marchiz de las Rome­ rias, membru şi el al Juntei centrale, a complotat împotriva ei cu fanfaronul Francisco Palafox, cu nemernicul Montijo şi cu turbulenta juntă de la Sevilla. Generalii Castaios, Blake, La Bisbal (un O'Donnell) au jucat cu schimbul un rol de seamă în calitate de regenţi şi au ţesut intrigi în perioada cortesu­ rilor, iar comandantul districtului militar al Valenciei, don Xavier Elio, a sfîrşit prin a lăsa Spania la discreţia lui Ferdi­ nand al VII-lea. Elementul pretorian era, fără îndoială, mult mai dezvoltat în rîndurile generalilor decît ale trupelor lor. Pe de altă parte, dacă în timpul războiului o parte dintre conducătorii luptătorilor de guerillă, cum erau Porlier, Lacy, Eroles şi Villaoampa, proveneau din rîndurile ofiţerilor trupe­ lor de linie care s-au distins în lupte, armata regulată, la rîn­ dul ei, a primit comandanţi din rîndurile foştilor conducători ai detaşamentelor de guerillă, cum erau Mina, Empecinad o şi alţii i astfel armata şi luptătorii de guerillă constituiau partea cea mai revoluţionară a societăţii spaniole, deoarece se recrutau din toate păturile fără alegere, inclusiv dintre tinerii patrioţi înflăcăraţi, care năzuiau să meargă înainte şi asupra cărora influenţa moleşitoare a guvernului central nu avea efect şi care se eliberaseră de cătuşele vechiului regim ; unii dintre aceşti tineri, ca, de pildă, Riego, fuseseră timp de ctţiva ani prizonieri în Franţa. De aceea nu trebuie să ne mire influenţa pe care armata spaniolă a exercitat-o în mişcările ulterioare - atît în cazurile cînd lua asupra ei iniţiativa revo­ luţionară, cit şi în acelea cînd, prin caracterul ei pretorian, aducea prejudicii cauzei revoluţiei. Cit priveşte pe luptătorii de guerillă, este lesne de înţeles ca, după ce au petrecut ani îndelungaţi în bătălii sîngeroase, deprinşi fiind să ducă o viaţă de vagabonzi, poniţi spre ură pătimaşă, răzbunare şi jaf, în timp de pace să fie sortiţi să se transforme într-o adunătură dintre cele mai primej dioase, gata la primul semn să urmeze, în numele oricărui partid şi al ori­ cărui principiu, pe cel care îi poate plăti cu largheţe sau să le ofere noi prilejuri de j af.

Spania revoluţionară.

-

VI

�87

VI

La 24 septembrie 1 8 1 0 s-au întrunit pe insula Le6n corte­ surile extraordinare ; la 20 februarie 1 8 1 1 ele şi-au mutat re­ şedinţa la Cadiz ; la 19 martie 1 8 1 2 ele au promulgat noua constituţie, iar la 20 septembrie 1 8 1 3 şi-au încheiat lucrările, trei ani după începerea lor. Împrejurările în care s-a întrunit această adunare sînt fără egal în istorie. Nici o adunare legislativă nu a avut încă în rîndurile sale reprezentanţi ai unor părţi atît de diferite ale lumii şi nici una nu a avut pretenţii să exercite controlul asu­ pra unor teritorii atît de vaste din Europa, America şi Asia şi a supra unei populaţii atît de variate, cu împletirea unor inte­ rese atît de complexe ; dar aproape întreaga Spanie era ocu­ pată de francezi, şi însăşi adunarea, care de fapt era izolată de către armatele duşmane de restul ţării şi înghesuită pe un petic minuscul de pămînt, trebuia să emită legi sub ochii armatei asediatoare, care o înconjura din toate părţile. Din colţişorul îndepărtat de pe insula Le6n, cortesurile trebuiau să pună temeliile Spaniei noi, aşa cum au făcut odinioară stră­ moşii lor în ţinuturile muntoase Cavadonga şi Sobrarbe 263 , Cum se explică fenomenul ciudat că constituţia din 1 8 12, care ulterior a fost stigmatizată de capetele încoronate ale Euro­ pei, întrunite la Verona, ca fiind cea mai incendiară născocire a iacobinismului, s-a născut în vechea Spanie monahală şi absolutistă tocmai într-o vreme cînd părea cu desăvîrşire ab­ sorbită de un război sfînt împotriva revoluţiei ? Şi cum se €Xplică dispariţia subită a acestei constituţii, care s-a evapo­ rat ca o apariţie spectrală - „sueio de sombra a , cum spun istoricii spanioli - la prima ciocnire cu un reprezentant viu al Bourbonilor ? Dacă naşterea acestei constituţii este o €nigmă, sfîrşitul ei este la fel de enigmatic. Pentru a explica această enigmă, vom începe prin a examina pe scurt însăşi

488

Karl Max

constituţia din 1 8 1 2, pe care spaniolii au mai încercat în două rînduri s-o reînvie : întîi în perioada 1 820-1823 şi apoi în 1 836. Constituţia din 1 8 1 2 cuprinde 384 de articole şi conţine următoarele 10 capitole : 1) despre n aţiunea spaniolă şi spa­ nioli ; 2) despre teritoriul Spaniei, religia şi cîrmuirea ei şi ce­ tăţenii spanioli ; 3) despre cortesuri ; 4) despre rege ; 5) despre tribunale şi jurisdicţia civilă şi penală ; 6) despre administra­ ţia intenă a provinciilor şi a comunelor ; 7) despre impozite ; 8) despre forţele armate naţionale ; 9) despre instrucţiunea publică ; 1 0) despre respectarea constituţiei şi căile de modi­ ficare a ei. Pornind de la principiul că „purtătorul puterii supreme este în esenţă naţiunea şi, de aceea, singură naţiunea are dreptul exclusiv de a stabili legi fundamentale",

constituţia p roclamă totuşi principiul separaţiei puterilor, în virtutea căruia „puterea legislativă aparţine cortesurilor îm­ preună cu regele u , „executarea prevederilor cuprinse în legi se încredinţează regelui " , iar „aplicarea legilor n procesele civile şi penale este exclusiv de competenţa instanţelor j udecătoreşti, nici cortesurile şi nici regele ne­ fiind în nici o împrejurare împuterniciţi să exercite funcţii j udecăto­ reşti, să se amestece în procese în curs de j udecare sau să hotărască revizuirea unor sentinţe date" .

Baza reprezentării naţionale este numărul populaţiei, soco­ tindu-se un deputat la fiecare 70.000 de locuitori. Cortesurile sînt alcătuite dintr-o singură Cameră, şi anume Camera depu­ taţilor, în care

alegerile

se fac prin vot universal.

Drept de

vot au toţi spaniolii, cu excepţia slugilor, a faliţilor şi a delin­ cvenţilor. După 1 830 nu se bucură de drept de vot cetăţenii care nu ştiu să scrie şi să citească. Dar alegerile sînt indirecte. întrucît se fac în trei trepte : p arohiale, districtuale şi provin­ ciale. Nu se cerea un anumit cens de avere pentru deputaţi.

E drept că, potrivit art. 92, „pentru ca cineva să p o ată fi ales în cortesuri, trebuie să aibă un venit anual corespunzător de pe urma unei proprietăţi imobiliare p ersonal e u , dar art. 9 3

amină intrarea în vigoare a articolului precedent p înă cînd cortesurile vor anunţa în şedinţele lor viitoare că a sosit mo­

mentul pentru aplicarea lui. Regele nu are dreptul nici de a dizolva cortesurile, nici de a le proroga ; cortesurile se întru-

Spania revoluţionară.

-

I

nesc în fiecare an la 1 martie în capitală, fără convocare prealabilă, şi lucrările lor ţin cel puţin trei luni consecutiv. O dată la doi ani se aleg noi cortesuri, şi nici un deputat nu poate participa la lucrările cortesurilor timp de două legis­ laturi consecutive, adică orice deputat poate fi reales numai după o întrerupere de doi ani. Deputaţii nu au dreptul să ceară sau să primească de la rege recompense, pensii sau distincţii onorifice. Secretarii de stat, consilierii de stat şi toţi cei ce deţin funcţii în cadrul casei regale nu pot fi aleş i deputaţi în cortesuri. Funcţionarii publici aflaţi în slujba guvernului nu pot fi aleşi în cortesuri ca deputaţi din partea provinciei în care îşi exercită funcţia. Drept despăgubire pentru cheltuie­ lile deputaţilor, provinciile respective le vor plăti diurne ; cuantumul acestor diune va fi stabilit de către cortesuri, în al doilea n al activităţii lor, pentru deputaţii cortesurilor legislaturii următoare. Dezbaterile cortesurilor nu pot avea loc în prezenţa regelui. Dacă miniştrii vor să facă cortesurilor vreo comunicare în numele regelui, ei pot asista la dezbateri atunci cînd şi aşa cum găsesc cortesurile de cuviinţă ; miniş­ trii pot şi să ia parte la dezbateri, dar nu pot să asiste la vo­ tare. Regele, prinţul de Asturia şi regenţii sînt datori să de· pună jurămîntul pe constituţie în prezenţa cortesurilor ; acestea hotărăsc în toate problemele, de fapt şi de drept, care se pot ivi în legătură cu succesiunea la tron şi, în caz de ne­ voie, numesc regenţa. Sînt supuse aprobării cortesurilor, pînă la ratificare, toate tratatele cu privire la alianţe ofensive, sub­ venţii şi comerţ ; cortesurile permit sau interzic intrarea unor trupe străine pe teritoriul regatului, hotărăsc înfiinţarea sau desfiinţarea unor funcţii în instanţele judecătoreşti stabilite prin constituţie, precum şi crearea sau desfiinţarea unor func­ ţii publice. La propunerea regelui, cortesurile stabilesc în fie­ care an efectivul forţelor armate terestre şi maritime pentru timp de pace şi pentru timp de război, dau dispoziţii tuturor d epartamentelor armatei, flotei şi miliţiei naţionale ; ele sta­ bilesc cheltuielile administraţiei de stat, fixează în fiecare an impozitele, în caz de nevoie contractează împrumuturi de stat şi hotărăsc în toate problemele referitoare la monedă, măsuri şi greutăţi ; ele întocmesc planul general al instruc­ ţiunii publice, apără libertatea politică a presei, iau măsuri pentru ca responsabilitatea miniştrilor să fie reală şi efectivă etc. Regele nu are decît dreptul de veto suspensiv, pe care îl poate exercita în cursul a două sesiuni consecutive, dar, dacă acelaşi proiect de lege este propus a treia oară şi este aprobat

t90

Karl Marx

d e cortesurile din anul următor, se presupune că consimţă­ mîntul regelui a fost obţinut, şi el este obligat să-l dea. Inainte de încheierea fiecărei sesiuni, cortesurile numesc o comisie permanentă alcătuită din şapte deputaţi, care funcţionează în capitală pînă la următoarea sesiune a cortesurilor şi care este împuternicită să supravegheze stricta respectare a constitu­ ţiei şi aplicarea riguroasă a legilor ; această comisie trebuie să raporteze sesiunii următoare orice încălcare înregistrată şi în momente critice este împuternicită să convoace o sesiune extraordinară a cortesurilor. Regele nu poate părăsi ţara fără consimţămîntul cortesurilor. El trebuie să le ceară aprobarea şi atunci cînd doreşte să contracteze o căsătorie. Cortesurile ixează suma venitului anual al casei regale. Singurul consiliu privat de pe lingă rege este Consiliul de stat, din care miniştrii nu fac parte şi care numără 40 de mem­ bri, dintre aceştia 4 reprezentanţi ai clerului, 4 granzi ai Spa­ niei, iar ceilalţi - reprezentanţi de vază ai administraţiei ; toţi aceştia sînt aleşi de rege dintr-o listă de 120 de persoane propuse de cortesuri ; dar nici un deputat nu poate fi consilier şi nici un consilier nu poate primi de la rege funcţii, distincţii sau numiri. Consilierii de stat nu pot fi destituiţi fără motive considerate ca întemeiate de către Curtea supremă de justiţie. Cortesurile fixează leafa acestor consilieri, de a căror părere în toate problemele importante regele este obligat să ţină seama şi care propun candidaţii pentru funcţiile bisericeşti şi judecătoreşti. La departamentul justiţiei se desfiinţează toate vechile consejos * şi se introduce o nouă organizare a instan­ ţelor judecătoreşti, se creează o Curte supremă de justiţie me­ nită să judece miniştrii atunci cînd sînt puşi sub acuzaţie, să cerceteze toate cazurile de concediere sau demitere a unor consilieri de stat şi a unor membri ai Curţilor de justiţie etc. Nici un proces nu poate fi început fără a se face în prealabil dovada că s-a încercat reconcilierea părţilor. Tortura, perce­ perea silită a impozitelor şi confiscarea proprietăţii se des­ fiinţează. De asemenea se desfiinţează toate tribunalele extraordinare, cu excepţia celor militare şi bisericeşti, iar îm­ potriva sentinţelor date de acestea se pofte face apel la Curtea supremă de justiţie. Pentru administraţia intenă a oraşelor şi comunelor (acolo unde nu există comune, ele urmează să fie formate din districte care numără o populaţie de cel puţin 1 .000 de suflete) se creează ayuntamientos, formate din unul sau mai multi ma*

-

consilii.

-

Nota trad.

Spania revoluţionară.

-

VI

gistraţi, funcţionari municipali superiori şi consilieri, prezi­ date de şeful poliţiei (corregidor), toţi fiind aleşi prin vot uni­ versal. Nici un funcţionar public aflat în slujba regelui nu poate fi ales magistrat, funcţionar municipal superior sau con­ silier. Funcţiile municipale sînt considerate ca funcţii publice, şi nimeni nu poate fi eliberat din aceste funcţii fără motive te­ meinice. Instituţiile municipale îşi îndeplinesc îndatoririle sub supravegherea unor deputăţii din partea provinciei. Cu cîrmuirea politică a provinciilor este însărcinat un gu­ vernator Uefe politico) numit de rege. Guvernatorul colabo­ rează cu o deputăţie al cărei preşedinte este şi pe care o aleg districtele în alegerile generale pentru noi cortesuri. Aceste deputăţii provinciale sînt alcătuite din 7 membri, ajutaţi de un secretar plătit de cortesuri. Deputăţiile se întrunesc în fiecare an într-o sesiune de cel mult 90 de zile. Judecînd după dreptu­ rile şi îndatoririle lor, ele pot fi privite ca nişte comisii perma­ nente ale cortesurilor. Toţi membrii ayuntamientos-urilor şi deputăţiilor provinciale, cînd îşi iau în primire funcţiile, de­ pun un jurămînt de credinţă faţă de constituţie. In ceea ce priveşte impozitele, toţi spaniolii, fără nici o excepţie, sînt datori să pa:ticipe proporţional cu mijloacele lor la acoperirea cheltuielilor statului. Se desfiinţează toate vămile, cu excepţia acelora din porturi şi de la graniţă. Toţi spaniolii, fără excep­ ţie, sînt obligaţi să presteze serviciul militar şi, paralel cu armata regulată, în fiecare provincie se creează, dintre lo­ cuitorii ei, detaşamente ale miliţiei naţionale, în raport cu populaţia şi în funcţie de împrej urări. ln sfîrşit, constituţia din 1 8 1 2 nu poate fi modificată, lărgită sau revizuită nici chiar în probleme de amănunt înainte de împlinirea unui termen de 8 ani de la intrarea ei în vigoare. Intocmind acest nou plan al statului spaniol, cortesurile îşi dădeau, bineînţeles, seama că o constituţie politică atît de modernă va fi cu desăvîrşire incompatibilă cu vechiul sistem social şi, de aceea, ele au promulgat un şir de decrete în vederea transformării organice a societăţii civile. Astfel, ele au lichidat inchiziţia. Au desfiinţat justiţia seniorială cu toate privilegiile, excepţiile, interdicţiile şi îngrădirile ei, ca. de pildă : dreptul de vînătoare, de pescuit, de folosire a pă­ durilor, a morilor etc., cu excepţia drepturilor cîştigate la timpul lor prin cumpărare şi care urmau să fie răscumpărate. Ele au abolit zeciuiala pe cuprinsul întregului regat, în toate funcţiile bisericeşti care nu erau legate de oficierea servici-

492

Karl Marx

lui divin ; au sistat numirile şi au luat măsuri în vederea des­ fiinţării mănăstirilor şi secularizării pămînturilor lor. Ele intenţionau să transforme în proprietate privată imen­ -sele întinderi de pămînt necultivate, domeniile regale şi pămînturile obşteşti din Spania, vînzînd jumătate din ele în scopul amortizării datoriei publice, distribuind o altă parte, sub formă de loturi mici, drept recompensă patriotică partici­ panţilor la războiul pentru independenţă demobilizaţi şi acordînd o a treia parte, gratuit şi tot în loturi mici, ţăra­ nilor săraci donici să aibă pămînt, dar care nu aveau mijloa­ cele necesare pentru a-l cumpăra. Ele permiteau împrej­ muirea păşunilor şi a altor proprietăţi funciare, interzisă în trecut. Ele au abrogat legea absurdă care interzicea transfor­ marea păşunilor în pămînt arabil şi a terenurilor arabile în păşuni şi, în general, au eliberat agricultura de vechile reguli .arbitrare şi absurde. Ele au anulat toate legile feudale cu privire la contractele de arendă, precum şi legea potrivit căreia moştenitorul unui majorat putea să nu confirme con­ tractele de arendă încheiate de predecesorul său, deoarece dacă murea cel care le-a încheiat se considera că contractele nu mai sînt în vigoare. Ele au desfiinţat aşa-numitul voto de Santiago, un bir străvechi pe care trebuiau să-l plătească plugarii din anumite provincii sub forma unei anumite can­ tităţi de cereale şi de vin de cea mai bună calitate, îndeosebi pentru întreţinerea arhiepiscopului şi a capitulului din San­ tiago. Ele au emis un decret prin care se introducea un mare impozit progresiv etc. Intrucît unul dintre principalele ţeluri ale cortesurilor era menţinerea stăpînirii asupra coloniilor din America, unde în­ cepuseră răscoalele, ele au recunoscut deplina egalitate po­ litică a spaniolilor americani cu cei europeni, au proclamat o amnistie generală fără nici o excepţie, au emis decrete îm­ potriva asupririi locuitorilor băştinaşi din America şi Asia, au desfiinţat aşa-numitele mitas, repartimientos 264 etc., au desfiinţat monopolul mercurului şi au fost primii în Europa care au abolit comerţul cu sclavi. Constituţia din 1812 a fost atacată din toate părţile. Unii, de pildă chiar Ferdinand al VII-lea (vezi decretul său din 4 mai 1 8 14), îi aduceau învinuirea că nu este decît o simplă imitaţie a constituţiei franceze din 1791 265, transplantată pe solul Spaniei de nişte vizionari care nu au ţinut seama de tradiţiile istorice ale Spaniei. Alţii însă - ca, de pildă, aba­ tele de Pradt, în cartea sa „Despre revoluţia actuală din Spa-

Spania revoluţionară.

-

VI

493

nia " 266 afirmau că cortesurile s-au cramponat fără rost de formule învechite, luate din străvechile fueros 267 şi aparţi­ nînd epocii feudale, cînd puterea regală era limitată de privi­ legiile extraordinare ale granzilor. Adevărul este că constituţia din 1 8 1 2 constituie o repro­ ducere a străvechilor fueros, interpretate însă în spiritul revoluţiei franceze şi adaptate nevoilor societăţii modeme. Dreptul la răscoală, de exemplu, este considerat îndeobşte ca una dintre cele mai îndrăzneţe inovaţii ale constituţiei iaco­ bine din 1 793 268, or, acest drept este prevăzut în străvechile fueros din Sobrarbe, unde apare sub denumirea Privilegio de la Union * . De asemenea el poate fi intîlnit şi în vechea con­ stituţie a Castiliei. Potrivit celor prevăzute în fueros din So­ brarbe, regele nu are dreptul nici să declare război, nici să încheie pace sau tratate de alianţă fără consimţămîntul prea­ labil al cortesurilor. Comisia permanentă, formată din şapte membri ai cortesurilor, a cărei menire este să supravegheze riguroasa respectare a constituţiei în intervalele dintre sesiu­ nile adunării legislative, exista de multă vreme în Aragon şi a fost introdusă în Castilia atunci cînd cortesurile princi­ pale ale regatului au fost unite într-o singură adunare. In perioada invaziei franceze, o asemenea comisie exista încă în regatl Navarrei. Cit priveşte formarea unui Consiliu de stat, ai cărui membri sînt aleşi de rege pe baza unei liste de 120 de persoane, prezentată de cortesuri şi pe care tot corte­ surile îi plătesc, ideea acestei creaţii singulare a constituţiei din 1 8 1 2 a fost sugerată autorilor ei de amintirea influenţei funeste a camarilelor de la curte în toate epocile monarhiei spaniole. Consiliul de stat era astfel conceput incit să ia lo­ cul camarilei. De altfel, instituţii similare au existat şi în trecut. In timpul lui Ferdinand al !V-lea, de pildă, pe lingă rege se aflau întotdeauna 12 deputaţi care erau numiţi de oraşele Castiliei şi aveau rolul de consilieri intimi ai regelui, iar în 1 4 1 9 delegaţii oraşelor se plîngeau că împuterniciţii lor nu mai sînt admişi în Consiliul regal. Faptul că înalţii demnitari şi membrii casei regale nu pot face parte din cor­ tesuri, precum şi interdicţia ca deputaţii să primească de la rege distincţii onorifice sau funcţii par la prima vedere că sînt împrumutate din constituţia din 1 79 1 şi decurg în mod firesc din principiul modern al separaţiei puterilor, principiu sancţionat de constituţia din 1 8 1 2. In realitate, nu numai că găsim precedente în vechea constituţie a Castiliei, dar mai -

*

-

dreptl de asociere.

-

Nota trad,

Krl Mx

ştim şi că au fost numeroase cazuri cînd poporul răsculat i-a ucis pe deputaţii care acceptaseră onoruri sau funcţii de la coroană. Cit priveşte dreptul cortesurilor de a numi regenţa în cazul cînd regele este minor, acesta a fost în permanenţă exercitat de vechile cortesuri ale Castiliei în cursul îndelun­ gatei perioade din secolul al XIV-lea cînd se aflau pe tron monarhi minori. E adevărat, cortesurile din Cadiz luau regelui dreptul, exercitat de el dintotdeauna, de a convoca, dizolva şi pro­ roga cortesurile, dar întrucît acestea îşi pierduseră complet importanţa, ca urmare tocmai a procedeelor folosite de regi p entru a-şi extinde privilegiile, necesitatea anulării acestui drept al regelui era evidentă. Faptele citate sînt suficiente pentru a arăta că tendinţa spre o îngrădire minuţioasă a pu­ terii regale - trăsătura cea mai pregnantă a constituţiei din 1 8 1 2 -, de altfel pe deplin justificată de amintirea proaspătă şi odioasă a despotismului dezgustător al lui Godoy, îşi avea originea în străvechile fueros ale Spaniei. Cortesurile din Cadiz nu au făcut altceva decît să treacă acest control din mîinile stărilor privilegiate în mîinile reprezentării naţionale. Cit de mult se temeau regii Spaniei de vechile fueros se vede din faptul că în 1 805, cînd a trebuit să se alcătuiască o nouă culegere de legi spaniole, regele a emis ordinul de a se în­ lătura orice urmă a drepturilor feudale cuprinse în culege­ rea precedentă, care se refereau la o perioadă cînd monar­ hia fiind slabă, regii erau siliţi să încheie cu vasalii lor tran­ zacţii ce le ştirbeau puterea suverană. Dacă alegerea deputaţilor prin vot universal era un lucru nou, nu trebuie să uităm că cortesurile din 1812, la fel ca şi toate juntele, fuseseră ele însele alese prin vot universal ; că, deci, îngrădirea dreptului de vot ar fi constituit o încăl­ care a unui drept cucerit de popor ; în sfîrşit, nu trebuie de asemenea să uităm că introducerea unui cens de avere într-o vreme cînd aproape întreaga proprietate imobiliară din Spa­ nia era legată de dreptul de „mină moartă 0 ar fi exclus de fapt cea mai mare parte a populaţiei de la drepturile elec­ torale. Reunirea reprezentanţilor poporului într-o singură Ca­ meră nu constituie nicidecum o copie după constituţia fran­ ceză din 1 79 1 , aşa cum vor să dovedească toryi englezi, care găsesc mereu ceva de bombănit. Cititorii noştri ştiu că din timpul lui Carlos I (împăratul german Carol al V-lea) aristo­ craţia şi clerul şi-au pierdut locurile în cortesurile Castiliei.

Spania revoluţionară.

-

VI

495

D ar chiar şi atunci cînd cortesurile erau împărţite în brazas (ramuri) , care reprezentau diferitele stări, ele se întruneau într-o singură sală, avînd numai locuri diferite, şi votau îm­ preună. Dintre puţinele provincii în care cortesurile mai de­ ţineau o putere reală în momentul invaziei franceze, în Na­ varra se păstrase, ce-i drept, vechiul obicei de convocare a cortesurilor pe stări, dar în provinciile basce, în adunrile pe deplin democratice nici măcar nu existau reprezentanţi ai clerului. De altfel, dacă clerul şi aristocraţia îşi mai păstrau odioasele lor privilegii, ei nu mai formau de multă vreme corporaţii politice independente, pe a căror existenţă se baza structura cortesurilor din vechime. Separarea puterii judecătoreşti de puterea executivă, sta­ tornicită de cortesurile de la Câdiz, a constituit încă în seco­ lul al XVIII-lea obiectul revendicărilor celor m ai luminaţi oameni de stat ai Spaniei ; şi ura generală pe care Consiliul regal şi-a atras-o de la începutul revoluţiei a făcut ca pretu­ tindeni să devină limpede necesitatea de a limita activitatea instanţelor judecătoreşti la sfera lor specifică. Capitolul din constituţie care se referă la autoadministra­ rea municipală este, aşa cum am arătat într-unul din artico­ lele precedente, un produs pur spaniol. Cortesurile n-au făcut decît să restabilească vechiul sistem municipal, descotorosin­ du-l însă de caracterul feudal. In ceea ce priveşte deputăţiile provinciale, investite cu aceleaşi puteri în domeniul adminis­ traţiei interne a provinciilor ca şi ayuntamientos în dome­ niul administraţiei municipale, cortesurile le-au creat ca o imitaţie a instituţiilor similare care, în momentul invaziei franceze, existau încă în Navarra, Biscaya şi Asturia. Desfi­ inţînd excepţiile de la obligativitatea serviciului militar, cor­ tesurile nu făceau decît să sancţioneze ceea ce devenise o practică generală în timpul războiului pentru independenţă . Abolirea inchiziţiei a fost şi ea tot numai sancţionarea unui fapt împlinit, căci tribunalul inchiziţiei, deşi fusese restabilit de Junta centrală, nu se încumeta să-şi reia activitatea, iar membrii săi se mulţumeau să-şi încaseze lefurile, aşteptînd prudenţi vremuri mai bune. Cît priveşte lichidarea abuzurilor feudale, cortesurile nu au ajuns nici măcar la proporţiile re­ formei cerute de Jovellanos în vestitul memoriu prezentat Consiliului regal în 1 795, în numele societăţii economice din Madrid. Chiar miniştrii despotismului luminat de la sfîrşitul seco­ lului al XVIII-lea, Floridablanca şi Campomanes, au făcut

Krl Mx

unii paşi m această direcţie. In plus, nu trebuie să uităm că, în afară de cortesuri, exista şi un guven francez la Madrid, care, în toate provinciile ocupate de armatele lui Napoleon, a şters de pe faţa pămîntului toate instituţiile mănăstireşti şi feudale şi a introdus un sistem modern de administraţie. Zia­ rele bonapartiste prezentau răscoala doar ca pe un rezultat l intrigilor şi al corupţiei practicate de Anglia, folosindu-se de sprijinul călugărilor şi al inchiziţiei. In ce măsură rivali­ tatea cu guvernul cotropitorului străin a avut o influenţă binefăcătoare asupra hotărîrilor cortesurilor se poate vedea din faptul că însăşi Junta centrală, în decretul ei din septem­ brie 1 809, prin care anunţă convocarea cortesurilor, s-a adre­ sat spaniolilor astfel : „Calomniatorii noştri spn că noi apărăm vechile abuzuri şi viciile incorigibile ale guvenului corupt. Dovediţi-le că voi luptaţi pentru feri­ cirea şi indepndenţa patriei, că de acum înainte nu mai vreţi să vă supuneţi bunului plac şi gusturilor schimbăcioase ale nui singur om" etc.

Pe de altă p arte, putem urmări în constituţia din 1 8 1 2 in­ diciile neîndoioase ale unui compromis între ideile liberale ale secolului al XVIII-iea şi tradiţiile sumbre ale epocii do­ minaţiei clericale. E suficient să cităm art. 12, potrivit căruia „religia naţinii spaniole este şi în veci va fi catolică, apostolică şi romană, singura credinţă adevărată. Naţiunea o apără prin legi n­ elepte şi drepte şi interzice profesarea oricărei alte religii".

Art. 173 îl obligă pe rege ca la urcarea sa pe tron să de­ pună în faţa cortesurilor următorul jurămînt : „Eu, prin graţia lui dumnezeu şi potrivit constituţiei monarhiei spaniole, rege al Spaniei, jur pe cel atotputenic şi pe sfînta evanghelie c ă voi apăra şi voi păstra religia catolică, apostolică şi romană şi că nu voi tolera nici o altă reli2ie n re2atul spaniol".

Prin urmare, făcînd o analiză mai minuţioasă a constitu­ ţiei din 1812, ajungem la concluzia că ea nu este nicidecum o imitaţie servilă a constituţiei franceze din 179 1 , ci o creaţie aut9ntică şi originală a vieţii intelectuale a Spaniei, care a reînviat instituţiile străvechi şi naţionale, a introdus refor­ mele cerute cu glas tare de cei mai de seamă scriitori şi oameni de stat ai secolului al XVIII-iea şi a făcut concesiile necesare prejudecăţilor populare.

Spania revoluţioară.

-

VII

.97

VII

D atorită unei serii întregi de împrejurări favorabile, la Câdiz s-au adunat oamenii cei mai progresişti din Spania. In momentul cînd au avut loc alegerile, mişcarea încă nu se potolise şi însăşi lipsa de popularitate a Juntei centrale a făcut ca oamenii să-şi îndrepte privirile spre adversarii ei, care, în mare parte, aparţineau minorităţii revoluţionare a naţiunii. La prima şedinţă a cortesurilor erau reprezentate aproape exclusiv provinciile cele mai democratice : Catalonia şi Galicia, căci deputaţii din Le6n, Valencia, Murci a şi din insulele Baleare au sosit abia după trei luni. In provinciile cele mai reacţionare, situate în interiorul ţării, cu unel e ex­ cepţii izolate, ţinerea alegerilor pentru cortesuri nu a fost autorizată. Pentru diferitele regate, oraşe şi orăşele ale vechii Spanii, unde armatele franceze nu au permis alegerea depu­ taţilor, precum şi pentru reprezentarea provinciilor de peste ocean din Noua Spanie, de unde deputaţii n-au putut sosi la timp, au mai fost aleşi reprezentanţi dintre numeroasele per­ soane care s-au refugiat Ia Câdiz de calamităţile războiului, precum şi din rîndurile numeroşilor negustori sud-americani, >meni originari din coloniile spaniole şi alte persoane, venite în acest oraş din curiozitate sau pentru diferite treburi per­ sonale. Aşa s-a întîmplat că aceste provincii au fost repre2entate de oameni mai înclinaţi spre înnoiri şi mai pătrunşi de ideile secolului al XVIII-iea decît în cazul cînd s-ar fi ţinut alegeri în provinciile respective. In sfîrşit, faptul că cortesurile s-au întrunit la Câdiz a avut o î nrîurire hotărîtoare, .acest oraş fiind în mod notoriu cel mai radical din tot regatul ·şi semănînd mai mult cu un oraş american decît cu unul spaniol. Populaţia oraşului umplea galeriile sălii în care aveau loc şedinţele cortesurilor, şi atunci cînd opoziţia reac-

498

Karl Marx

ţionarilor devenea prea insistentă îi ţinea în frîu prin influ­ enţa sa morală şi prin presiuni din afară. Ar fi totuşi o mare greşeală dacă s-ar crede că în cortesuri majoritatea o constituiau adepţii reformelor. Cortesurile erau împărţite în trei partide : serviles, liberalii (din Spani a aceste denumiri de partide s-au răspîndit în toată Europa) şi „ame­ ricanii" 269 ; aceştia din urmă votau cînd cu un partid, cînd cu celălalt, după cum erau îndemnaţi de interesele lor în­ guste. Serviles, cei mai puternici sub raport numeric, erau antrenaţi de spiritul activ, de zelul şi entuziasmul minorităţii liberale. Deputaţii din partea clerului, care formau majorita­ tea partidului serviles, erau oricînd gata să sacrifice prero­ gativele regale, în parte pentru că nu uitau antagonismul dintre biserică şi stat, în parte pentru a-şi cîştiga popularitate şi a salva în felul acesta privilegiile şi drepturile castei lor. In dezbaterile cu privire la votul universal, la sistemul uni­ cameral, la desfiinţarea censului de avere şi la dreptul de veto suspensiv, partidul clerical se alătura întotdeauna părţii celei mai democratice a partidului liberal, împotriva partiza­ nilor constituţiei engleze. Unul dintre membrii partidului cle­ rical, canonicul Caiedo, ulterior arhiepiscop de Burgos şi prigonitor necruţător al liberalilor, s-a adresat d-lui Muioz Torrero, canonic şi el, dar făcînd p arte din partidul liberal, cu următoarele cuvinte : „Dv. admiteţi să i se lase regelui o putere excesivă, dar, n cali­ tate de faţă bisericească, aveţi obligaţia să apăraţi interesele bisericii, şi nu pe acelea ale regelui".

Liberalii au fost nevoiţi să accepte unele compromisuri cu partidul clerical, aşa cum am văzut din unele articole ale constituţiei din 1812. Cînd s-a discutat libertatea presei, preoţii au atacat-o susţinînd că este „ostilă religiei". După dezbateri foarte furtunoase şi după ce a fost proclamat prin­ cipiul potrivit căruia oricine era liber, fără o autorizaţie spe­ cială, să-şi exprime în mod public convingerile, cortesurile au adoptat în unanimitate un amendament cu privire la adău­ garea cuvîntului „politice " , şi astfel această libertate a fost redusă la jumătate, toate scrierile pe teme religioase rămî­ nînd în competenţa cenzurii autorităţilor eclesiastice, potri­ v it hotărîrilor conciliului de la Triente 210 . La 1 8 august 1 8 1 3 , după c e a fost adoptat u n decret împotriva tuturor acelora care ar atenta la constituţie, a fost votat un alt decret, prin care se declara că orice activitate complotistă în scopul de

Spania revoluţionară.

-

VII

�99

a

determina naţiunea spaniolă să renunţe la religia romano­ catolică va fi considerată ca o trădare şi se va pedepsi cu moartea. Cînd a fost desfiinţat voto de Santiago, s-a adoptat ca o compensaţie o rezoluţie prin care sfînta Tereza de Jesu a fost proclamată patroana Spaniei. In afară de aceasta, libe­ ralii au avut grij ă să propună şi să obţină aprobarea decrete­ lor cu privire la desfiinţarea inchiziţiei, a zeciuielii, a mănăs­ tirilor etc. numai după ce constituţia fusese proclamată. Dar tocmai din acel moment opoziţia partidului serviles, în ca­ lrul cortesurilor, şi a clerului, în afara lor, deveni de neînvins. După ce am lămurit împrejurările cărora constituţia din 1 8 1 2 îşi datoreşte apariţia şi trăsăturile ei caracteristice, ne mai rămîne să dezlegăm enigma dispariţiei sale subite, care nu a întimpinat nici o rezistenţă la întoarcerea lui Ferdinand al VII-iea. Rareori i-a fost dat lumii să asiste Ia un spectacol atît de umilitor. Cînd Ferdinand a intrat în Valencia, la 1 6 aprilie 1 8 14, „oamenii s-au înhămat, jubilînd, la trăsura sa, arătînd prin vorbe şi prin gesturi că sînt gata să poarte iarăşi vechiul jug. Se auzeau exclamaţii : «Trăiască puterea absolută a regelui ! Jos constituţia !»",

In toate oraşele mari, aşa-numitei Plaza Mayor, Piaţa 1are, i se schimbase denumirea în Plaza de Ia Constitucion, aceste cuvinte fiind gravate pe o placă de piatră. La Valen­ cia această placă de piatră a fost înlocuită cu o placă „pro­ vizorie" de lemn, purtînd inscripţia : Plaza Real de Fer­ nando VII. La Sevilla mulţimea a alungat pe toţi reprezen­ tanţii autorităţilor, a ales în locul lor alte persoane pentru toate funcţiile existente sub vechiul regim şi a cerut noilor autorităţi să reinstaureze inchiziţia. De la Aranjuez pînă la Madrid, trăsura lui Ferdinand a fost trasă de popor. Cînd regele a coborît din trăsură, mulţimea l-a ridicat în braţe, l-a arătat triumfător mulţimii , de oameni adunate în faţa p alatu­ lui şi apoi I-a purtat pe braţe p înă în apartamentele sale. Deasupra intrării clădirii cortesurilor din Madrid era înscris cu litere mari de bronz cuvîntul „Libertate" ; gloata s-a re­ pezit spre clădire pentru a da jos inscripţia ; oamenii au adus scări, au smuls literele una după alta şi Ie-au aruncat în mijlocul străzii, în strigătele triumfătoare ale celor de faţă. Apoi au fost adunate o sumedenie de procese-verbale ale cortesurilor, de ziare şi pamflete ale liberalilor şi s-a format o procesiune în frunte cu congregaţiile religioase, cu călugări 32*

Karl Mrx

500

şi cu preoţi de mir ; toate aceste hîrtii au fost îngrămădite într-una din pieţele publice şi arse în chip de autodafe poli­ tic, după care a fost oficiat un serviciu divin solemn, la care s-a cîntat „Te Deum" * în semn de mulţumire pentru triumful bisericii. Dar, poate, mai important decît aceste demonstraţii neruşinate ale gloatei de la oraşe - care în parte fusese cumpărată şi care, ca şi lazzaronii 271 din Neapole, preferă regimului sobru al burgheziei domnia fastuoasă a regilor şi a călugărilor - este faptul că, atunci cînd s-au ţinut pentru a doua oară alegeri generale, partidul serviles a obţinut > victorie hotărîtoare ; încă la 20 septembrie 1 81 3 cortesurile constituante au fost înlocuite cu cortesurile ordinare, care la 1 5 ianuarie 1 8 1 4 s-au mutat de la Cadiz la Madrid. In articolele precedente am arătat că însuşi partidul revo­ luţionar a contribuit la stimularea şi consolidarea vechilor prejudecăţi ale poporului, pentru a le folosi ca o armă împo­ triva lui Napoleon. m văzut apoi că Junta centrală, în sin­ gura perioadă cînd prefacerile sociale puteau fi îmbinate cu măsurile de apărare naţională, a făcut tot ce i-a stat în pu­ tinţă pentru a împiedica acest lucru şi pentru a înăbuşi nă­ zuinţele revoluţionare ale provinciilor. Cortesurile din Cadiz, dimpotrivă, fiind în cea mai mare parte a existenţei lor lipsite de orice legătură cu Spania, pînă la retragerea armatelor franceze nu au avut nici măcar posibilitatea de a aduce la cunoştinţa poporului constituţia şi decretele lor organice. Cortesurile au apărut, ca să spunem aşa, post factum ** . Ele au găsit societatea într-o stare de oboseală, de istovire, de slăbiciune - rezultat firesc al unui războ i îndelungat dus exclusiv pe teritoriul Spaniei, al unui război în care armatele erau în permanenţă în mişcare, iar guvernul de ai numai ara­ reori era şi cel de mîine, în timp ce aproape şase ani de zile· vărsarea de sînge nu a încetat nici o clipă pe tot întinsul Spaniei, de la Cadiz pînă la Pamplona şi de la Granada pînă în Salamanca. Nu era de aşteptat ca în această situaţie socie­ tatea să fie prea sensibilă la calităţile abstracte ale unei con-· stituţii politice, oricare ar fi ea. Şi totuşi, cînd constituţia n. 1 8 1 2 a fost pentru prima oară adusă la cunoştinţa publicului la Madrid şi în celelalte provincii evacuate de francezi, ea a fost primită cu „bucurie şi entuziasm " , căci masele populare întotdeauna nutresc speranţa că o simplă schimbare de gu­ ven le-ar putea pe dată izbăvi de calamităţile sociale pe care **

*

-

„Pre tine, doamne, te lăudăm". cu întîrziere. - Nota trad.

-

Nota trad,

Spania revoluionară.

-

VII

501

le au de suferit. Cînd şi-au dat însă seama că constituţia nu a;e o astfel de putere miraculoasă, aşteptarea încordată se transformă în dezamăgire, iar la aceşti meridionali pătimaşi de la dezamăgire la ură nu este decît un pas. Au mai fost şi unele împrejurări particulare, care au con­ tribuit în mod deosebit la slăbirea simpatiei poporului faţă de regimul constituţional. Cortesurile au emis decrete foarte severe împotriva aşa-numiţilor affrancesados, sau j osephites *. In parte ele au fost silite să recurgă l a aceste măsuri sub presiunea maselor populare însetate de răzbunare şi a reac­ tionarilor, care, apoi, de îndată ce decretele smulse de ei au început să fie aplicate, s-au întors împotriva cortesurilor. Peste 1 0 .000 de familii au fost astfel silite să plece în exil. O puzderie de tirani mărunţi s-au năpustit asupra provinciilor evacuate de francezi, şi-au instaurat acolo domnia lor sama­ volnică şi au început anchete, persecuţii, arestări, procese inchizitoriale împotriva acelora care s-au compromis prin le­ gături cu francezii, au primit funcţii din partea lor, au cum­ părat de la ei bunuri naţionale etc. In loc de a încerca să înlesnească prin toate mijloacele trecerea de la regimul fran­ cez la regimul naţional, regenţa a făcut tot ce depindea de ea pentru a mări dificultăţile şi a aţîţa patimile inevitabile în asemenea schimbări ale puterii. Dar de ce a procedat re­ genţa în felul acesta ? Pentru a putea cere cortesurilor sus­ pendarea constituţiei din 1 8 12, care, spunea ea, are o acţiune atît de dăunătoare. Relevăm en passant ** că toate regenţele, aceste organe executive supreme numite de cortesuri, erau formate cu regularitate din duşmanii cei mai înverşunaţi ai cortesurilor şi ai constituţiei lor. Acest fapt ciudat are o ex­ plicaţie cit se poate de simplă : deputaţii din partea colonii­ lor americane ale Spaniei se uneau întotdeauna cu serviles cînd era vorba de numirea puterii executive, deoarece ei considerau că slăbirea acesteia este o condiţie necesară pen­ tru ca coloniile americane să-şi cucerească independenţa faţă de metropolă şi presupuneau că în vederea acestui scop simplele divergenţe între puterea executivă şi cortesurile suverane nu erau suficiente. Introducerea de către cortesuri a unui impozit direct unic pe renta funciară, precum şi pe veniturile din industrie şi comerţ a stîrnit de asemenea mari nemulţumiri în rîndurile poporului. O şi mai mare nemulţu* - adepţi ai influenţei franceze sau j osefiţi (partizani ai lui J­ seph Bonaparte). - Nota red. ** - n treacăt. - Nota trad.

502

Krl Mx

mire a stînit decretul absurd care interzicea circulaţia tutu­ ror monedelor spaniole bătute sub Joseph Bonaparte şi impu­ nea posesorilor lor să le preschimbe pe bani naţionali ; în acelaşi timp circulaţia monedei franceze era interzisă, decre­ tul prevăzînd cursul la care trebuia să fie preschimbată pe monedă naţională. Intrucit acest curs se deosebea foarte mult de cursul vechi, stabilit de francezi în 1808 pentru evaluarea comparativă a monedelor franceze şi spaniole, multe per­ soane particulare au avut de suferit daune considerabile� Această măsură absurdă a contribuit şi la creşterea preţuri­ lor mărfurilor de primă necesitate, care şi aşa se scumpiseră simţitor. Categoriile populaţiei care erau cele mai interesate în abolirea constituţiei din 1812 şi în restaurarea vechiului re­ gim - granzii, clerul, călugării şi juriştii - nu lăsau să le scape nici un prilej pentru a aţîţa la maximum iritarea po­ porului, provocată de împrejurările nefericite în care a avut loc introducerea regimului constituţional în Spania. In felul acesta se explică victoria partidului serviles în alegerile ge­ nerale din 1 8 1 3. Regele ar fi putut aştepta o rezistenţă cit de cit serioasă numai din partea armatei, dar la Valencia, generalul Elio şi ofiţerii săi, călcîndu-şi jurămîntul de credinţă faţă de consti­ tuţie, l-au proclamat rege pe Ferdinand al VII-lea fără a aminti măcar constituţia. Curînd şi ceilalţi şefi militari au urmat exemplul lui Elio. In decretul din 4 mai 1 8 1 4, prin care Ferdinand al VII-le. dizolva cortesurile de la Madrid şi abroga constituţia din 1 8 1 2, el declara în acelaşi timp că despotismul îi este odios, făgăduia că va convoca cortesurile respectînd vechile forme legale, că va asigura o libertate raţională a presei etc. E l şi-a ţinut promisiunea în singurul chip demn de primirea pe care i-a făcut-o poporul spaniol : a anulat toate actele corte­ surilor, a restabilit toate instituţiile în vechea lor formă, a reînviat sfînta inchiziţie, a rechemat pe iezuiţii alungaţi de bunicul său, pe cei mai de seamă membri ai juntelor, ai cor­ tesurilor şi pe aderenţii lor i-a condamnat la galere , i-a arun­ cat în închisorile din Africa sau i-a exilat şi a ordonat să fie împuşcaţi cei mai vestiţi conducători ai luptătorilor de gue­ rillă - Porlier şi de Lacy.

Spania revolu�ionară.

-

VIII

503

VIII

In cursul anului 1 8 19, în împrejurimile Cadizului a fost concentrată o armată expediţionară, care trebuia să înapoieze Spaniei coloniile ei răsculate din America. Comanda a fost încredinţată lui Enrique O'Donnell, conte de La Bisbal, un­ chiul actualului ministru spaniol, Leopoldo O'Donnell. Expe­ diţiile precedente împotriva Americii spaniole, în care, înce­ pînd din 1 8 14, au fost sacrificaţi 1 4.000 de oameni şi în care s-au practicat metodele cele mai mîrşave şi mai necruţătoare, au inspirat armatei un dezgust profund şi în mod obişnuit erau considerate ca un mijloc ingenios folosit pentru a se de­ b arasa de regimentele nemulţumite. Cîţiva ofiţeri, printre care Quiroga, Lopez Baios, San Miguel (actualul Lafayette al Spaniei) , O'Daly şi Arco Agiero, au hotărît să se folosească de nemulţumirea soldaţilor pentru a scutura jugul despotismu­ lui şi a proclama constituţia din 1812. La Bisbal, care a fost iniţiat în secretul complotului, a făgăduit să ia conducerea mişcării. In înţelegere cu el, capii conspiraţiei au fixat pen­ tru 9 iulie 1 8 1 9 o trecere în revistă generală a armatei expe­ liţionare, în timpul căreia urma să fie dată lovitura hotărî­ toare. La Bisbal şi-a făcut într-adevăr apariţia la ora fixată pentru trecerea în revistă a trupelor, dar, în loc să-şi ţină cuvîntul, ordonă să fie dezarmate regimentel e participante la complot, arestă pe Quiroga şi pe ceilalţi capi şi trimise la Madrid un curier cu un raport în care se lăuda că a preîn­ tîmpinat o catastrofă îngrozitoare. A fost avansat şi decorat, dar mai tîrziu, cînd curtea primi o informaţie mai exactă în legătură cu cele petrecute, i se luă comanda şi i se ordonă să se întoarcă în capitală. Este vorba de acelaşi La Bisbal care în 1 8 14, cînd regele s-a reîntors în Spania, a trimis la Ferdinand un ofiţer din statul său major cu două scrisori. Intrucît se afla prea departe pentru a putea urmări acţiunile

Krl Mx

regelui şi pentru a se comporta întocmai cum se comportă acesta, în prima scrisoare La Bisbal elogia în temeni pompoşi constituţia din 1 8 1 2 pentru eventualitatea că regele va presta jurămîntul de credinţă pe constituţie. In a doua srisoare, el prezenta, dimpotrivă, sistemul constituţional ca un regim al anarhiei şi al haosului, saluta intenţia lui Ferdinand de a-l desfiinta şi se oferi să lupte împreună cu armata sa împotriv: rebelilor, demagogilor şi duşmanilor tronului şi ai altarului. Ofiţerul a transmis cel de-al doilea mesaj, care a fost primit cu mare plăcere de Bourbon. . Cu toate simptomele de rebeliune manifestate în rîndurile armatei expediţionare, guvernul de la Madrid, în fruntea că­ ruia se afla ducele de San-Fernando, ministru al afacerilor externe şi preşedinte al cabinetului din acea vreme, se încă­ păţîna să rămînă într-o stare de inexplicabilă apatie şi inac­ tivitate şi nu făcea nimic pentru a grăbi plecarea expediţiei sau pentru a împrăştia armata în diferite porturi. Intre timp, don Rafael del Riego, comandantul batalionului al doilea al trupelor din Asturia, staţionat atunci la Las Cabezas de San Juan, pe de o parte, şi Quiroga, San Miguel şi alţi conducă­ tori militari de pe insula Leon, care reuşiseră să fugă din în­ chisoare, pe de altă parte, s-au înţeles între ei să pornească simultan o acţiune revoluţionară. Situaţia lui Riego era cea mai dificilă. Orăşelul Las Cabezas era înconjurat din trei părţi de cartierele generale ale armatei expediţionare : la Utrera se afla cavaleria, la Lebrija divizia a doua de infan­ terie, iar la Arcos, unde se stabilise comandantul suprem cu statul-major, era staţionat un batalion de cercetaşi. Cu toate acestea, Riego a reuşit la 1 ianuarie 1 820 să ia prin surprin­ dere şi să aresteze pe comandantul suprem împreună cu sta­ tul său major, deşi batalionul staţionat la Arcos avea un efectiv de două ori mai mare decît batalionul asturian. In aceeaşi zi Riego a proclamat chiar în orăşelul acela consti­ tuţia din 1 8 1 2, a ales un alcalde provizoriu şi nu s-a mulţumit numai să îndeplinească sarcina ce-i revenea, dar a atras cer­ cetaşii de partea sa, a luat prin surprindere batalionul de ara­ gonezi staţionat la Bornos, a ponit de la Bomos la Jerez şi de aici la Puerto de Santa Maria, proclamînd pretutindeni constituţia, pînă în ziua de 1 ianuarie, cînd a ajuns pe insula Le6n, unde a dat în primire, la fortul Sf. Petru, pe militarii arestaţi de el. Quiroga şi adepţii lui nu au ocupat şi ei aşa cum fusese stabilit dinainte - printr-un atac neaşteptat podul de la Suaso şi apoi insula Le6n, ci au aşteptat pînă la

Spania revoluţionară. - VIII

505

2 ianuarie, cind Oltra, trimisul lui Riego, le-a adus înştiinţa­ rea oficială despre luarea prin surprindere a Arcosului şi des­ pre arestarea statului-major. Intregul efectiv al armatei revoluţionare, a cărui comandă supremă i-a fost încredinţată lui Quiroga, nu era mai mare de 5.000 de oameni, şi, după ce atacurile ei împotriva porţi­ lor Cadizului au fost respinse, ea însăşi a rămas închisă pe insula Le6n. „Situaţia noastră - spune San Miguel - era neobişnuită ; revoluţia, care de 25 de zile bătea pasul pe loc, fără să piardă şi fără să cîştige nici o palmă de pămînt, constituia unul dintre cele mai ciudate feno­ mene în politică" m.

Provinciile păreau adîncite într-un somn letargic. Aşa trecu luna ianuarie. La sfîrşitul lunii ianuarie, Riego, temîn­ du-se ca nu cumva flacăra revoluţiei să se stingă pe insula Le6n, a format, fără să ţină seama de sfaturile lui Quiroga şi ale celorlalţi conducători, o coloană mobilă de 1 .500 de oa­ meni şi a poit un marş prin Andaluzia, aflîndu-se tot timpul sub ochiii ni armate care era de zece ori mai puternică decît a sa şi care-l urmărea. El a proclamat consituţia la Algesiras, Ronda, Malaga, C6rdoba şi în alte oraşe ; locuitorii îi făceau pretutindeni o primire prietenoasă, dar el n-a reuşit nicăieri să provoace o răscoală serioasă. Intre timp, urmăritorii lui, care îşi pierduseră o lună întreagă cu marşuri şi contramar­ şuri inutile, păreau că nu doresc decit un singur lucru - să evite pe cit e posibil o ciocnire cu mica lui armată. Compor­ tarea trupelor guvernamentale era absolut inexplicabilă. Ex­ pediţia lui Riego, începută la 27 ianuarie 1 820, s-a terminat la 1 1 martie, cind a fost nevoit să dea drumul numărului mic de oameni care îl mai urmau. Micul lui detaşament nu a fost împrăştiat în urma unei lupte decisive, ci a dispărut treptat, ca rezultat al istovirii oamenilor, al necontenitelor ciocniri mărunte cu duşmanul, al bolilor şi al dezertărilor. Intre timp situaţia în care se găseau răsculaţii pe insula Le6n nu era de loc promiţătoare. Ei continuau să se afle sub blocadă atît dinspre mare cit şi dinspre uscat, iar în oraşul Cadiz orice manifestare în favoarea lor era înăbuşită de ganizoană. Dar cum s-a întîmplat că Riego la 1 1 martie a dizolvat în Sierra Morena detaşamentul său care lupta pentru constituţie, iar la 9 martie, la Madrid, Ferdinand al VII-lea a fost nevoit să depună jurămîntul de credinţă pe constituţie, aşa că de fapt

�06

Karl Marx

Riego şi-a ajuns scopul exact cu două zile înainte de a pierde definitiv speranţa în succesul cauzei sale ? Marşul coloanei lui Riego a trezit un nou interes, atenţia generală fiind aţintită asupra lui ; provinciile se aflau într-o stare de expectativă şi urmăreau cu nesaţ orice mişcare a lui. Uluiţi de îndrăzneala lui Riego, de rapiditatea acţiunilor sale, de riposta viguroasă pe care o dădea atacurilor duşma­ nilor săi, oamenii îi atribuiau triumfuri imaginare şi vorbeau despre întăririle primite de el şi despre aderarea masei po­ p orului, ceea ce în realitate nu s-a întîmplat. Pînă ce ajun­ geau în provinciile mai îndepărtate, zvonurile despre marşul lui Riego luau proporţii exagerate, şi provinciile situate cel mai departe de locul acţiunii au fost primele care s-au pro­ nunţat pentru constituţia din 1 8 1 2. Spania era atît de coaptă pentru revoluţie, încît chiar şi nişte ştiri false erau suficiente p entru a o dezlănţui. Dar şi uraganul din 1 848 a fost doar dezlănţuit tot de zvonuri false. In Galicia, Valencia, la Saragosa, B arcelona şi Pamplona, răscoalele au izbucnit una după alta. Enrique O'Donnell, conte de La Bisbal, la care a apelat regele pentru a lupta împotriva lui Riego, s-a oferit nu numai să pornească împo­ triva lui cu arma în mînă, ci şi să-i nimicească mica armată, iar pe el să-l ia prizonier. Nu cerea decît să fie numit coman­ d ant al trupelor staţionate în La Mancha şi să i se dea b ani pentru nevoile lui personale. Regele în persoană i-a înmînat o pungă cu aur şi ordinele respective către unităţile din La Mancha. Cînd ajunse însă la Oca.a, La Bisbal s-a pus în fruntea trupelor şi a proclamat constituţia din 1 8 1 2. Ştirea despre trecerea sa de partea răsculaţilor a stînit fierbere î n opinia publică din Madrid, unde, d e îndată c e a sosit această veste, a izbucnit revoluţia. Atunci guvernul a început să ducă tratative cu revoluţia. Prin decretul din 6 martie, regele a propus s ă convoace vechile cortesuri, adunate in Estamentos (pe stări), dar decretul nu a mulţumit pe nimeni : nici parti­ dul vechii monarhii, nici partidul revoluţiei. Căci şi atunci c înd s-a înapoiat din Franţa, el a promis acelaşi lucru, dar nu şi-a ţinut promisiunea. In cursul nopţii de 1 martie la Ma­ drid au avut loc demonstraţii revoluţionare. „Gaceta" publică în numărul ei din 8 martie un decret al lui Ferdinand al VII-lea, prin care acesta făgăduia să presteze jurămîntul pe c onstituţia din 1 8 1 2. In decret se spunea : „Să păşim deci cu toţii, şi eu voi fi primul care s-o fac, cu intenţii curate p e drumul constituţiei",

Spania revoluţionară.

-

VIII

507 •

La 9 martie poporul a pus stăpînire pe palat, şi regele nu s-a putut salva decit restabilind ayuntamiento-ul din Madrid din 1 8 1 4 şi prestînd în faţa acestuia jurămîntul pe constitu­ ţie. Fără să stea pe gînduri, el a jurat fals, căci avea întot­ deauna la îndemînă un duhovnic gata să-l absolve pe deplin de toate păcatele posibile. In acelaşi timp a fost convocată o juntă consultativă, care prin primul ei decret a eliberat p e deţinuţii politici şi a rechemat în patrie pe emigranţii poli­ tici. Din închisori, care şi-au deschis acum porţile, s-a în­ dreptat spre pal atul regal primul guvern constituţional. Cas­ tro, Herreros şi A. Argielles, care au format primul guven, erau martirii anului 1 8 1 4 şi deputaţi în 1 822 273 • Adevăratul izvor al entuziasmului, care s-a manifestat la urcarea pe tron a lui Ferdinand, a fost bucuria pricinuită de abdicarea tatălui lui, Carlos al IV-lea. Tot astfel izvorul jubilării generale cu prilejul proclamării constituţiei din 1 8 1 2 a fost bucuria prici­ nuită de alungarea lui Ferdinand al VII-lea. Cit priveşte con­ stituţia însăşi, după cum ştim, în momentul cind s-a terminat întocmirea ' ei nu existau teritorii unde ar fi putut fi procla­ mată. Pentru majoritatea poporului spaniol ea era întocmai ca zeul necunoscut căruia i se închinau vechii atenieni. ln zilele noastre autorii englezi, făcind o aluzie directă la actuala revoluţie spaniolă, afirmă, pe de o parte, că mişcarea din 1 820 nu a fost decit un complot militar, iar pe de altă parte că ea a fost doar rezultatul unei intrigi a ruşilor. Am­ bele afirmaţii sînt deopotrivă de absurde. In ceea ce priveşte răscoala militară, am văzut că, deşi ea a suferit un eşec, re­ voluţia a ieşit victorioasă ; afară de aceasta, enigma care tre­ buie dezlegată nu o constituie complotul a 5.000 de soldaţi, ci faptul că acest complot a fost aprobat de o armată de 35.000 de oameni şi de o na ţiune cit se poate de loială nu­ mărînd 12.000.000 de suflete. Faptul că revoluţia a început în rîndurile armatei are o explicaţie cit se poate de simplă, căci dintre toate organele monarhiei spaniole numai armata a cunoscut o profundă transformare şi revoluţionarizare în timpul războiului pentru independenţă. Cit priveşte intriga uneltită de ruşi, nu se poate nega că Rusia a avut un oare­ care mestec în treburile revoluţiei spaniole ; dintre toate puterile europene, Rusia a fost prima care a recunoscut constituţia din 1 81 2 prin tratatul încheiat la 20 iulie 1 8 1 2 l a Velikie Luki 274, ea a fost prima care a sprij init revoluţia din 1 820, prima care a trădat-o lui Ferdinand al VII-lea, prima care a aprins făclia contrarevoluţiei în diferite locuri ale

508

Karl Marx �

peninsulei, prima care a protestat în mod solemn împotriva revoluţiei în faţa Europei şi, în cele din urmă, a silit Franţa să înceapă o intervenţie armată împotriva ei. Ambasadorul Rusiei, d-l Tatişcev, a fost, fără îndoială, personalitatea cea mai marcantă de la curtea din Madrid, şeful neoficial al ca­ marilei. El a reuşit să introducă la curte pe Antonio Ugarte, un ticălos de cea mai j osnică speţă, şi să-l facă şeful călugă­ rilor şi al lacheilor care, în consfătuirile lor tainice, dispu­ neau de sceptru în numele lui Ferdinand al VII-lea. Datorită lui Tatişcev, Ugarte a fost făcut conducătorul principal al unei expediţii împotriva Americii de Sud, iar datorită lui Ugarte ducele de San-Fernando a fost numit ministru al afa­ cerilor externe şi şef al cabinetului. Ugarte a pus la cale cumpărarea din Rusia a unor corăbii putrede pentru expedi­ ţia în America de Sud, primind ca răsplată ordinul „Sf. Ana u . Ugarte l-a împiedicat pe Ferdinand ş i pe fratele său don Car­ los să se prezinte în faţa armatei în primul moment al crizei. El a fost personajul ocult căruia i se datoreşte apatia inexpli­ cabilă a ducelui San-Fernando şi măsurile care l-au determi­ nat pe un liberal spaniol să facă în 1836 la Paris următoarea remarcă 275 : „Cu greu te poţi debarasa de impresia că guvenul însuşi devenea !auza răstnării stării de lucruri existente".

Dacă la aceasta adăugăm faptul ciudat că în mesajul său 276 preşedintele Statelor Unite preamărea Rusia pentru că i-a făgăduit să nu permită amestecul Spaniei în treburile co­ loniilor sud-americane, nu mai rămîne nici umbră de îndoială în ceea ce priveşte rolul jucat de Rusia în revoluţia spaniolă. Dar ce dovedesc toate aceste fapte ? Dovedesc ele oare că Rusia a provocat revoluţia din 1820 ? Nicidecum ; ele dove­ desc numai că ea a împiedicat guvernul spaniol să opună re­ zistenţă revoluţiei. Că mai devreme sau mai tîrziu revoluţia trebuia să răstoarne monarhia absolută şi clericală a lui Fer­ dinand al VII-lea reiese din : 1) şirul de conspiraţii care s-au succedat una după alta începînd din 1 8 1 4 ; 2) mărturia d-lui de Martignac, comisarul francez care l-a însoţit p e ducele de Angouleme în timpul invaziei legitimiste în Spania ; 3) o mărturie care nu poate să nu fie luată în consideraţie, măr­ turia lui Ferdinand însuşi. In 1 8 1 4, Mina intenţiona să dezlănţuie o răscoală în Na­ varra, el a dat primul semnal de rezistenţă, a chemat la arme,

Spania revoluţionară.

-

VIII

50>

a intrat în fortăreaţa Pamplona, dar, întrucît nu avea încre­ dere în propriii lui aderenţi, a fugit în Franţa. In 1 8 1 5, ge­ neralul Porlier, unul dintre cei mai vestiţi luptători de gue­ rillă din timpul războiului pentru independenţă, a proclamat constituţia în La Coruia. El a fost decapitat. In 1 8 1 6, Richard intenţiona să uzeze de forţă pentru a-l lua prizonier pe rege la Madrid. A fost spînzurat. In 1817, avocatul Navarro, îm­ preună cu patru complici ai săi, a murit pe eşafod Ia Valencia pentru că a proclamat constituţia din 1 8 12. Pentru aceeaşi crimă a fost împuşcat în acelaşi an pe insula Mallorca ne­ înfricatul general Lacy. In 18 18, colonelul Vida!, căpitanul Sola şi alţii, care au proclamat constituţia la Valencia, au fost zdrobiţi şi executaţi. Conspiraţia de pe insula Le6n n-a fost decît ultimul episod al luptei necontenite în care din 1808 pînă în 1 8 1 4 au pierit atîţia bărbaţi viteji. D-l de Martignac, care în 1 832, cu puţin înainte de moar­ tea sa, a publicat cartea „Spania şi revoluţia ei " , spune ur­ mătoarele : „Trecuseră doi ani de cînd Ferdinand al VII-lea îşi reinstaurase puerea absolută, şi proscrierile încă mai continuau din vina unei ca ­ marile recutate din drojdia omenirii. Intreaga maşină de stat era răs­ turnată cu capul în jos : peste tot domneau dezordinea, stagnarea şi confuzia, impozitele erau repartizate în modul cel mai inegal, starea finanţelor era îngrozitoare, împrumuturile nu aveau acoperire, nici cele mai impenoase nevoi ale statului nu puteau fi satisfăcute, armatei nu i se plătea solda, j udecătorii se retribuiau ei înşişi luînd mită, admi­ nistraţia era couptă şi nu făcea nimic, incapabilă să îndrepte ceva sau măcar să păstreze ceva. De aici nemulţumirea generală care domnea în rîndurile poporlui. Noul sistem constituţional fu întimpinat u entuziasm de marile oraşe, de către clasa comercianţilor şi industria­ şilor, de liber-profesionişti, de amată şi de proletariat. Nu i-au opus rezistenţă decît călugării ; ţărănimea era nedumerită" 77•

Acestea sînt mărturisirile făcute înainte de moarte de un om care a fost unul din principalele instrumente ale distru­ gerii acestui nou sistem. In decretele sale din 1 martie, 1 1 apri­ lie, 1 iunie 1 8 1 7, 24 noiembrie 1 8 1 9 şi altele, Ferdinand al Vll-lea confirmă textual cuvintele d-lui de Martignac şi-şi încheie astfel lamentările sale : „Plîngerile poporlui, care încă ne mai răsună în urechi, sînt una mai janică decît cealaltă".

Aceasta dovedeşte că n-a fost nevoie de nici un Tatişcev pentru a provoca o revoluţie în Spania.

510

Karl Marx

Reacţiunea din Spania

218

Londra, vineri 1 septembrie 1854

Sosirea la Madrid a regimentelor Vicalvaro a încurajat guvernul să-şi înteţească activitatea contrarevoluţionară. Re­ introducerea legii cu privire la presă din 1837, înfrumuseţată cu toate rigorile legii suplimentare din 1 842, a dat lovitura de graţie aceli părţi a presei 1 1 incendiare u ai cărei editori nu au putut depune cautionnement * necesară. La 24 august a apărut ultimul număr al publicaţiei „Clamor de las Barri­ cades u, sub titlul „ Ultimas Barricades u , întrucît ambii edi­ tori ai acestei publicaţii fuseseră arestaţi. In locul ei a apă­ rut în aceeaşi zi „Las Cortes u , un nou ziar reacţionar . „Excelenţa-sa guvenatorul general, don San Miguel - se spne in programul acestui ziar -, care ne onorează cu prietenia sa, a făcut ziarului nostru favoarea de a-i oferi colaborarea sa. El îşi va sena articolele cu iniţialele sale. Persoanele care se află la conducerea zia­ rului vor apăra cu energie revoluţia, care a înfrînt abuzurile şi exc­ sele unei puteri corupte, dar ei îşi vor înălţa steagul numai în incinta adunării constituante. Numai acolo poate fi dată bătălia cea mare",

Este vorba de bătălia cea mare pentru interesele Isabellei II-a şi ale lui Espartero. Amintim că, la b anchetul reprezen­ tanţilor presei, acelaşi San Miguel a declarat că presa nu are alte criterii decît pe sine însăşi, bunul-simţ şi luminarea po­ porului, că ea este o instituţie care nu poate fi nimicită nici -de sabie, nici de ocnă, nici de exil şi nici de vreo altă forţă din lume. Şi în aceeaşi zi în care propune presei colaborarea sa, el nu găseşte nimic de obiectat împotriva decretului care suprimă libertatea presei atît de îndrăgită de el. a

* - cauţinea.

-

Nota traă.

Reacţiunea din Spania

512

După suprimarea libertăţii presei a urmat imediat su­ primarea libertăţii întrunirilor, tot în virtutea unui de­ cret regal. La Madrid au fost închise cluburile, iar în pro­ vincii au fost dizolvate juntele şi comitetele securităţii publice, cu excepţia acelora pe care guvenul le-a re­ cunoscut ca „deputăţii 0 • Clubul uniunii a fost închis pe baza unui decret al guvernului, deşi numai cu cîteva zile înainte Espartero primise titlul de preşedinte de onoare al acestui club, fapt pe care ziarul 11Times 0 din Londra încearcă zadarnic să-l conteste. Clubul a trimis o depu­ tăţie la ministrul afacerilor intene pentru a cere demiterea lui seior Sagasti, guvernatorul Maridului, acuzîndu-1 de în­ călcarea libertăţii presei şi a dreptului de întrunire. D-l Santa Cruz a răspuns că nu poate reproba pe un funcţionar de stat pentru măsuri luate cu aprobarea consiliului de miniştri. Urmarea a fost izbucnirea unor tulburări serioase ; dar Plaza de la Constitucion a fost ocupată de garda naţională şi lu­ crurile s-au sfîrşit aici. Imediat după ce ziarele mici au fost interzise, şi ziarele mari, care pînă atunci îl protejau pe Sa­ gasti, au intrat în conflict cu el. Pentru a închide gura zia­ rului „Clamor Publico 0 , d-l Corradi, redactorul-şef al ziaru­ lui, a fost numit ministru. Dar această măsură va fi insufi­ cientă, întrucît nu va fi cu putinţă ca toţi redactorii să fie incluşi în guvern. Cea mai îndrăzneaţă măsură a contrarevoluţiei este însă permisiunea dată reginei Cristina de a pleca la Lisabona. după ce consiliul de miniştri şi-a luat obligaţia să lase corte­ surile constituante să hotărască asupra soartei ei ; este un act de trădare, pe care guvenul caută să-l acopere anunţînd, înainte ca tribunalul să-şi fi dat sentinţa, confiscarea moşiilor din Spania ale Cristinei, moşii care, după cum se ştie, repre­ zintă partea cea mai puţin însemnată a averii ei. Aşadar, Cristina a scăpat ieftin, şi acum aflăm că şi San Luis a sosit cu bine la Bayonne. Partea cea mai interesantă în toată această poveste este modul în care s-a ajuns la decizia amin­ tită. La 26 august cîţiva patrioţi şi membri ai gărzii naţionle s-au întrunit pentru a discuta măsurile de asigurare a securităţii publice ; ei au condamnat guvenul pentru şovăie­ lile şi jumătăţile lui de măsură şi au hotărît să trimită o de­ putăţie la consiliul de miniştri, cerindu-i ca Cristina să fie

512

Kal Max

îndepărtată din palat, unde unelteşte împotriva libertăţii poporului. Foarte suspect este că acestei propuneri i s-au ală­ turat doi aghiotanţi ai lui Espartero şi însuşi Sagasti. Urma­ rea a fost că s-a întrunit consiliul de miniştri şi după aceea Cristina a fugit în taină. La 25 august regina a apărut pentru prima oară în public, pe promenada Prado * , însoţită de aşa-zisul ei soţ şi de prin­ ţul de Asturia, dar se pare că primirea ce i s-a făcut a fost extrem de rece. Comitetul numit pentru întocmirea raportului cu privire la starea finanţelor în momentul căderii guvenului Sartorius a publicat acest raport în „Gaceta", unde a fost precedat de n expozeu al domnului Collado, ministrul finanţelor. Potrivit datelor din raport, datoria curentă a Spaniei se ridică în pre­ zent la 33.000.000 de dolari, iar deficitul total la SO.OOO.OOO de dolari. După cit se pare, pînă şi fondurile extraordinare ale guvenului au fost luate pe ani de zile înainte şi cheltuite. Ve­ niturile din Havana şi din Filipine au fost încasate pe doi ani şi jumătate înainte. Sumele obţinute prin împrumutul forţat au dispărut fără urmă. Minele de mercur de la Almaden au fost ipotecate pe ani şi ani de zile. Rezervele în numerar care urmau să fie depuse la casa de depuneri nu există. De aseme­ nea nu există nici fondul provenit din taxele plătite pentru substituire în armată. Urmează să fie plătiţi 7.485.692 de reali pentru tutunul primit şi neachitat. De asemenea trebuie să se plătească 5.505.000 de reali pentru devizele lucrărilor publice efectuate. Potrivit dec,araţiei d-lui Collado, obligaţiile cele mai urgente totalizează 252.980.253 de reali. Măsurile propuse de el pentru acoperirea acestui deficit sînt caracteristice unui adevărat b ancher ; el propune să se restabilească liniştea şi ordinea, să se perceapă în continuare toate vechile impozite şi să se încheie noi împrumuturi. In concordanţă cu acest sfat, Espartero a obţinut de la principalii b ancheri din Madrid 2.500.000 de dolari pe b aza promisiunii că va urma în totul politica p artidului moderados. In ce măsură intenţionează să-şi fină promisiunea se poate vedea din ultimele măsuri luate de el. Nu trebuie să se creadă că aceste măsuri reacţionare nu au întimpinat nici o rezistenţă din partea poporului. Cînd, la *

-

blevard din Madrid.

-

Nota 'ed.

Reacţiunea n Spania

513

28 august, s-a aflat despre plecarea Cristinei, au apărut din nou baricade ; dar, dacă ar fi să dăm crezare unei ştiri tele­ grafice sosite de la Bayonne şi publicate de ziarul francez „Moniteur" , „trupele, împreună cu garda naţională, au luat cu asalt baricadele şi au înăbuşit mişcarea ".

Acesta este cercle vicieux * în care sînt condamnate să se mişte guvernele-avorton revoluţionare. Ele recunosc datoriile contractate de predecesorii lor contrarevoluţionari drept obli­ gaţii naţionale. Pentru a le putea plăti, ele sînt nevoite să perceapă în continuare vechile impozite şi să facă noi împru­ muturi. Pentru a putea încheia noi împrumuturi, ele trebuie să garanteze „ordinea", adică să înfăptuiască ele însele măsuri contrarevoluţionare. Aşadar, noul guvern popular se trans­ formă de la bun început într-o slugă a marilor capitalişti şi într-un asupritor al poporului. Exact aşa cum guvernul provi­ zoriu al Franţei din 1 848 a fost nevoit să introducă faimosul impozit de 45 de centime şi să confişte fondurile caselor de economii pentru a plăti capitaliştilor dobînzile ce li se cu­ veneau. „Cel puţin guvenul revoluţionar al Spaniei - scrie autorul englz

l cărţii „Adevărul despre Spania" - nu a decăzut pînă într-atît incit

să adopte rşinoasa doctrină a refuzului de a plăti, practicată în Sta­ tele Unite" nt,

Fapt este că, dacă vreuna dintre revoluţiile spaniole ante­ rioare şi-ar fi permis măcar o singură dată să refuze să plă­ tească, ruşinosul guvern al lui San Luis n-ar fi găsit nici un bancher care să consimtă să-i avanseze bani. Dar poate că autorul nostru este de părere că contractarea datoriilor este un privilegiu al contrarevoluţiei, pe cînd achitarea lor este un privilegiu al revoluţiei. Se pare că Saragosa, Vlencia şi Algeiiras nu împăTtăşesc acest punct de vedere, deoarece au desfiinţat toate impozitele, a căror povară le apăsa. Guvernul nu s-a mulţumit cu numirea lui Bravo Murillo în postul de amb asador la Constantinopol, dar l-a trimis şi p e Gonzales Bravo la Viena în aceeaşi calitate. * - cercul vicios. - Nota trad. 3

-

Marx-Engels,

Opere,

voi.

10

514

Karl Marx

Duminică 27 august au avut loc adunările electorale ale circumscripţiei Madrid, convocate spre a alege prin vot uni­ versal pe împuterniciţii care urmează să supravegheze alege­ rile din capitală. La Madrid există două comisii electorale : Uniunea liberală şi Uniunea comerţului. Cine cunoaşte istoria revoluţiilor spaniole îşi va da sema că simptomele de reacţiune arătate mai sus nu sînt atît de ameninţătoare cum ar putea ele să pară unui observator super­ ficial, întrucît, în general, revoluţiile spaniole încep abia o dată cu întrunirea cortesurilor, care este de obicei semnalul dizolvării guvernului. Afară de aceasta, la Madrid nu sînt decît puţine trupe şi cel mult 20.000 de membri ai gărzii na­ ţionale, dar dintre ei nu sînt înarmaţi decît jumătate, în timp ce poporul, după cum se ştie, nu a dat ascultare chemării de a preda armele. Fără să ţină seama de lacrimile reginei, O'Donnell a dizol­ vat garda ei personală, deoarece armata regulată privea cu invidie privilegiile de care se bucura acest cop, din rîndurile căruia Godoy, remarcîndu-se prin felul cum ştia să cînte la ghitară şi să interpreteze seguidillas graciosas y pycantes *, s-a ridicat la rangul de soţ al nepoatei regelui, iar Muioz, cunoscut numai prin farmecele sale personale, a devenit so­ ţul unei regine-mame. La Madrid, un grup de republicani a lansat următoarea Constituţie a Re,ublicii Federale Iberice : C A

P

I TO L U L

I.

ORGANIZAREA

FEDERALE

REPUBLICII

I B ERICE

Articolul 1 . Spania, cu insulele ei şi Portugalia, se unesc şi for­ mează Republica Federală Iberică. Steagul acesteia va fi o îmbinare a culorilor celor două steaguri actuale al Spaniei şi al Portugaliei. Deviza ei va fi Libertate, Egalitate, Fratenitate. Articolul 2. Puterea supremă aparţine totalităţii cetăţenilor. Ea este inalienabilă şi imprescriptibilă. Nici o persoană, nici o anumită parte a poporului nu-şi poate aroga exercitarea ei. Articolul 3. Legea este expresia voinţei naţionale. Judecătorii sînt numiţi de popor prin vot universal. Articolul 4. Toţi cetăţenii care au împlinit vîrsta de 21 de ani au dreptul de a fi alegători. Articolul 5. Pedeapsa cu moartea atît pentru crimel e politice cît şi pentru cele de drept comun se desfiinţează. Toate procesele vor fi j udcate de curţi cu juri,

•

-

seguidile graţioase şi picante.

-

Nota trad,

Reaciunea n Spania

515

Articolul 6. Proprietatea este inviolabilă. Moşiile emigranţilor poli­ tici care au fost confiscate li se restituie. Arteolul 7. Impozitele s e plătesc proporţional cu veniturile. Există un singur impozit, direct şi general. Toate impozitele indirecte, taxele de barieră şi impozitele pe consum se desfiinţează. De asemenea se desfiinţează monopolurile guvernamentale asupra sării şi tutunului, taxa de timbru, taxa pe brevete şi conscripţia. Articolul 8. Libertatea presei, a întrunirilor, libertatea de asociere, inviolabilitatea domiciliului, libertatea învăţămîntului, a comerţului şi a conştiinţei sînt garantate. Credincioşii tuturor confesiunilor îşi plă­ tesc singuri preoţii. Articolul 13. Administraţia republicii este federală, provincială şi municipală. CA

P

I T O L U L

AL

I I - L E A. ADMINISTRATIA FEDERALA

Articolul 14. Administraţia federală este încredinţată unui Consiliu executiv, care este numit şi poate fi revocat de Congresul federal central. Articolul 15. Relaţiile intenaţionale şi comerciale, asigurarea uni­ tăţii măsurilor, greutăţilor şi monedei, poşta şi forţele armate se află în competenţa administraţiei federale. Articolul 16. Congresul federal central este alcătuit din nouă de­ putaţi din partea fiecărei provincii, aleşi prin vot universal şi datori să acţioneze în conformitate cu instrucţiunile alegătorilor. Arti'colul 17. Congresul federal central este un organ permanent. Articolul 20. Ori de cite ori trebui e emisă o lege, administraţia care o consideră necesară supune proiectul ei confederaţiei cu şase luni înainte dacă este vorba de congres şi cu trei luni înainte dacă este vorba de corpurile legislative provinciale. Articolul 21 . Orice deputat al poporului care nu respectă instruc­ ţiunile primite este deferit j ustiţiei.

Capitolul al III-lea se referă la administraţia provincială şi cea municipală ; în acest capitol sînt confirmate aceleaşi principii. Ultimul articol sună astfel : „De acum înainte nu trebuie să mai existe colonii ; ele sînt trans­ formate în provincii şi se administrează după principiile respective. Sclavia se desfiinţează". CA

P

I TOL U L AL I V

•

L E A. ARMATA

Articolul 34. Intregul popor va fi înarmat şi organizat într-o gardă naţională, o parte în gardă mobilă, iar cealaltă parte în miliţie locală. Articolul 35 . Garda mobilă este formată din bărbaţii necăsătoriţi, n vîrstă de 21 pînă la 35 de ani ; ofiţerii ei sînt numiţi pe bază de alegeri dintre elevii şcolilor militare. Articolul 36. Miliţia locală este alcătuită din toţi cetăţenii în vîrstă de 35 pînă la 56 de ani ; ofiţerii sînt numiţi pe bază de alegeri. Sarcina lor este de a apăra localităţile respective. Articolul 38. Trupele de artilerie şi de geniu se recrutează dntre voluntari ele sînt corpuri permanente şi formează garnizoanele fortă­ reţelor aş�zate d-a lungul coastelor şi graniţelor. In interiorul ţării nu sînt admise fortăreţe. ·

33*

516

Karl Marx

Articolul 39, care se referă la flotă , conţine prevederi similare. Articolul 40. Statele-majore din provincii şi districtele militare se desfiinţează. Articolul 42. Republica Iberică renunţă la orice războaie de cuce­ rire şi conflictele le va supune arbitrajului unor guvene neinteresate în problema respectivă. Articolul 43. Nu se admite existenţa unor armate permanente.

Scris de K. Marx la 1 septembrie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune'' nr. 4.185 din 1 6 septembrie 1854 Semnat

:

Kar

l Mar.

·

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

517

Karl Marx Zvonuri despre arestarea lui Mazzini. Imprumutul forţat din Austria. - Spania. Situaţia din Valahia *

Londra, marţi 12 septembrie 1854

Ziarele relatează diferite zvonuri despre arestarea lui Maz­ zim la Basel. De la un prieten am primit următoarea infor­ maţie : într-adevăr, Mazzini a fost arestat de doi j andarmi la Zirich, dar numai pentru cîteva ore, căci apoi a fugit. Fuga i-a fost înlesnită de un alt italian, care s-a lăsat în acelaşi timp arestat în alt loc, dindu-se drept Mazzini. Prin această manevră autorităţile au fost derutate, şi d-l Druey personal a telegrafiat de la Berna la Geneva să se oprească cercetările, deoarece Mazzini se află la închisoare. Se presupune că cel arestat în locul lui Mazzini ar fi Saffi, dar circulă şi versiunea că ar fi un ofiţer ungur, numit Tirr. „Gazzetta di Milano " din 3 1 august relevă cu satisfacţie că, în şedinţ. sa din 28 august, consiliul municipal din Pavia a hotărît să participe la împrumutul naţional, subscriind 200.000 de florini. In opoziţie cu această ştire, un ziar neofi­ cial publică următorul text al hotărîrii acestui consiliu : „Municipalitatea din Pavia a subscris suma ce i-a fost fxată în mod obligatoriu oraşului Pavia, dar a făcut aceasta nu în calitate de reprezentant al oraşului şi nici în calitate de simplu participant la subscripţie, ci doar ca organ al cîrmuirii, dependent de puterea execu­ tivă, căreia, potrivit circularei din 1830, este obligat să i se supnă necondiţionat, precum şi pentu a executa ordinul care i-a fost transmis la 7 august de către guvenatorul general".

Şi la Treviso subscripţia la împrumutul benevol s-a făcut tot sub o ameninţare directă. Din comunicatul consiliului din Triest reiese că chiar şi în acest oraş, cunoscut prin senti­ mentele sale de loialitate faţă de Austria, subscripţia la îm­ prumut nu a fost nici benevolă, nici atît de generală cum pretind ziarele austriece :

518

Karl Marx

„Oraşul nostu a subscris încă 1.000.000 la împumutul naţional. Consiliul municipal anunţă prin prezenta că această sumă va fi repar­ tizată între persoanele care nu au participat pînă n prezent la sub­ scripţie sau care au subscris sume prea mici n raport cu averea lor. Totodată, se fixează ziua de 6 septembrie ca ultimul termen pentu Subscripţia benevolă. Consiliul speră că toată lumea se va grăbi să profite de avantajele pe care le oferă împrumutul, cu atît mai mult cu cît, după termenul menţionat, consiliul va fi pus n situaţia neplăcută de a fi obligat să recurgă la constrîngere",

Presa reacţionară încă nu este mulţumită de ultimele măsuri ale guvernului spaniol ; ea bombăne pentru că se face un nou compromis cu revoluţia. Astfel în „Jounal des De­ batsu citim : „Incă la 7 august Espartero a declarat «că, potrivit voinţei po­ porului din Madrid, ducesa de Rianzares nu va prăsi capitala nici ziua. nici noaptea şi nici pe ascuns». Şi abia la 28 august s-a permis reginei Cristina, după un arest de 21 de zile, să plece în plină zi şi chiar cu oarecare pompă. Guvernul s-a vădit însă destul de slab, ordonînd n acelaşi timp confiscarea moşiilor ei".

Acum ziarul „Debats " speră că acest ordin va fi anulat. De data aceasta însă, ziarul are poate şi mai puţine şanse să-şi vadă speranţele împlinite decît atunci cînd îşi exprima o slabă nădejde că confiscarea moşiilor familiei Orleans 28> nu va fi pusă în aplicare de Bonaparte. Guvernatorul din Oviedo a şi trecut la sechestrarea minelor de cărbune din provincia Asturia, care aparţineau Cristinei. Directorii mine­ lor din Siero, Langreo şi Piero Corril au şi primit ordin să prezinte o dare de seamă şi să pună administraţiile respective în subordinea guvernului. In ceea ce priveşte afirmaţia din „Debatsu că plecarea Cristinei ar i avut loc „în plină zi ", aici ziarul se dovedeşte a fi foarte greşit informat. Cînd a ieşit din apartamentele ei, regina Cristina a străbătut coridoarele într-o linişte mormîn­ tală, căci s-au luat toate măsurile să nu se poată întîlni cu nimeni. Garda naţională, care ocupă cazarma din curtea pa­ latului regal, nici măcar n-a bănuit plecarea ei. Intregul plan fusese atît de bine tăinuit, încît chiar şi Garrigo, care urma să escorteze regina, a primit ordinul abia în momentul plecă­ rii. Iar escortei nu i s-a comunicat ce misiune i-a fost încre­ dinţată decît atunci cînd se afla la 12 mile de Madrid şi nu­ mai cu mare greu a izbutit Garrigo să-şi împiedice oamenii s-o insulte pe regină şi să se întoarcă neîntîrziat la Madrid. Co­ mandanţii gărzii naţionale au aflat despre cele întîmplate abia la două ore după plecarea d-nei Muioz. După cum afirmă

Zvonuri despre arestarea lui ' Mazini

519

ziarul „Espaia", Cristina a ajuns la graniţa portugheză în di­ mineaţa zilei de 3 septembrie. In timpul călătoriei, scrie zia­ rl, dispoziţia ei a fost dintre cele mai bune, dar ducele ei era cam trist. Relaţiile dintre Cristina şi acest Muioz pot fi înţelese numai dacă ne amintim răspunsul pe care l-a dat Don Quij ote atunci cînd Sancho Panza l-a întrebat de ce o iubeşte pe Dulcineea, o fată de ţară cit se poate de simplă, cînd ar putea să aibă la picioarele sale prinţese : O doamnă, răspunse nobilul cavaler, care d roaie de a l orat�ri nobili, bogaţi şi spirituali, ş �_ -a luat ca ibovuc un simplu ţăran. Trebuie să ca pentu ceea ce îl folosesc eu, este mai filozof

era înconjurată de o a fost întrebată de ce ştiţi, răspunse doamna, decît însuşi Aristotel *.

Cum priveşte presa reacţionară situaţia din Spania în ge­ neral, ne putem da seama după unele extrase din „Kălnische Zeitung" şi „Independance helge " . Primul dintre aceste ziare scrie : „După. spusele unui corespondent bine informat şi demn de toată încrederea, care este şi aderent al lui O'Donnell şi al partidului mo­ derados, situaţia este îngrijorătoare, deoarece între partide continuă să existe un conflict ascuţit. Clasele muncitoare, influenţate de agita­ tori, se află într-o pemanentă stare d e agitaţie" .

. „Independance" scrie : „Viitoul monarhiei spaniole se află în mare primejdie. Toţi ad­ vrraţii patrioţi spanioli sînt în unanimitate de acord că trebuie să se pună capăt orgiilor revoluţionare. Furia autorilor de pamflete şi a luptă­ torilor de pe baricade se îndreaptă împotriva lui Espartero şi guver­ nului său nu mai puţin vehement decît împotriva lui San Luis şi a bancheului Salamanca. Dar, ca să fim drepţi, acestă naţiune cava­ lerească nu poate fi făcută răspunzătoare pentru aceste excese. Poporul din Madrid nu trebuie confundat cu gloata care a urlat : . Cele 1.80 de baricade din Madrid şi manifestaţiile ultracomuniste din B arcelona trădează rolul jucat de democraţia străină în satnalele spaniole. Astfel, nu încape îndoială că ' n mare număr de emigranţi francezi, gemani şi italieni au parti­ cipat .la evenimentele deplorabile care frămîntă în prezent peninsula. Nu încape îndoială că Spania este în pragul unei conflagraţii sociale, a cărei urmare imediată va fi pierderea perlei Antilelor, bogata insulă Cuba, .deoarece Spania nu va fi în stare să lupte împotriva uneltirilor Americii sau împotriva patriotismului unui Saule sau al unui Sanders: Este timpul ca Spania să deschidă ochii şi toţi oamenii cinstiţi din Europa civilizată să-şi unească glasurile pentru a da alarma" . * - Cevantes. „Don Quijote", vol. I, cap. 25. - Nota red.

520

Karl Marx

Desigur că nu este nicidecum nevoie de o intervenţie a democraţiei străine pentru a provoca revolta populaţiei din Madrid, cind ea vede că la 28 august guvernul îşi calcă cu­ vîntul dat la 7 august, că el suspendă libertatea întrunirilor şi reintroduce legea cu privire la presă din 1 837, potrivit că­ reia fiecare editor este obligat să depună o cauţiune de 40.000 de reali şi să plătească un impozit direct de 300 de reali. Dacă în provincii continuă tulburări cu caracter nede­ finit şi nehotărît, cum ar putea fi altfel explicat acest fapt decit prin inexistenţa unui centru de acţiune revoluţionară ? De cind aşa-zisul guvern revoluţionar a ajuns pe mina lui Espartero, nu a apărut nici măcar un singur decret în inte­ resul provinciilor. Provinciile văd că acest guvern este în­ conjurat de aceeaşi atmosferă de linguşire, intrigi şi carierism . care a existat şi în timpul lui San Luis. In jurul guvernului se agită aceeaşi haită de paraziţi, flagel de care suferă Spania încă din epoca Filipilor 2 81 , Să aruncăm o privire asupra ultimului număr, din 6 sep­ tembrie, al ziarului „Gaceta " din Madrid. Ziarul publică un raport al lui O'Donnell în care se arată că există un număr atît de imens de grade şi titluri militare, incit din fiecare trei generali numai unul poate fi folosit în serviciul activ. Această supraproducţie de generali, o adevărată calamitate, este un blestem care urmăreşte Spania din 1 823. Ar fi fost de aştep­ tat că va urma un decret care să pună capăt acestei cala­ mităţi. Nici gînd. Prin decretul emis în urma acestui raport se convoacă o juntă militară consultativă, numită de guvern şi formată din generali care nu deţin în prezent nici o funcţie în armată. In afară de solda lor obişnuită, aceşti domni urmează să primească : generalii-locotenenţi cite 5.000 de reali, iar generalii-maiori cite 6.000 de reali. Generalul Ma­ nuel de la Concha a fost numit preşedinte al acestei junte militare de sinecurişti. In acelaşi număr, „Gaceta • anunţ ă o nouă ploaie de decoraţii, pensii etc., ca şi cum generozitatea cu care s-a făcut prima împărţire nu şi-ar fi făcut efectul. Sn Miguel şi Dulce au primit marea cruce a ordinului lui Carlos al III-lea ; toate decoraţiile şi distincţiile acordate de junta de la Saragosa sînt confirmate şi completate. Dar lucrul cel mai interesant apărut în acest număr al ziarului „Gaceta • este co-· municarea că plăţile către creditorii statului vor fi reluate l a 1 1 septembrie. Cit d e nesocotit este poporul spaniol dacă nu se simte satisfăcut de aceste realizări ale guvernului său re­ voluţionar !

Zvonuri despre arestarea lui , Mazzini

5!1

Călători întorşi de curînd din Valahia descriu situaţia extrem de grea în care se află acest principat. După cum se ştie, Rusia a împovărat Principatele dunărene cu o datorie de 1 4.000.000 de franci, care reprezintă echivalentul cheltuielilor de ocupaţie din 1848-1849. Această sumă a fost încasată de generalii ruşi în timpul ultimei ocupaţii. Ruşii s-au retras nu­ mai după ce au golit toate casele de bani ale parohiilor, mă­ năstirilor şi oraşelor. Cu conţinutul acestor case de bani ei au plătit produsele pentru care au încheiat contracte cu proprie­ tarii funciari şi cu ţăranii valahi. Dar pentru mijloacele de transport, care într-o ţară agricolă prezintă o foarte mare im· portanţă, ca şi pentru lemne, cărbuni, paie etc. în general, n.. s-a plătit nimic, ele fiind pur şi simplu rechiziţionate. Ca urmare, vistieria Principatelor dunărene este pînă într-atît de secătuită, incit se aşteaptă ca diferite parohii să dea faliment. In afară de toate astea, trebuie ţinut seama şi de uzura locuin­ ţelor transformate în spitale, precum şi de numeroasele bunuri. de tot felul pe care boierii, temîndu-se de j aful turcilor, le-a. dat în păstrare ruşilor. lntr-o scrisoare din Atena, datată 29 august, citim : Regele persistă n refuzul său de a plăti vreo compensaţie Turcie.. Crşte ura împotriva tupelor occidentale, şi cîţiva soldaţi francezi au fst molestaţi de opor".

m putea relata cititorilor dv. o poveste interesantă des­ pre felul cum au fost dizolv ate comunităţile greceşti datorită influenţei engleze, cum le-a fost impus Capo d'Istria şi cum intreg poporul a fost demoralizat prin maşinaţiile lordului Palmerston. Intenţiile cinstite ale guvernului britanic, chiar şi în momentul de faţă, cînd el a început o intervenţie în Grecia, ies la iveală destul de limpede din sprijinul acordat de nglia generalului Kalergis, care, ca şi Capo d'Istria, este născut şi crescut în Rusia, unde îşi are domiciliul permanent. Lordul Stratford de Redcliffe şi guvernul britanic au ob1inut, în sfîrşit, ceea ce de mult încearcă să provoace : o răs­ coală în Turcia, dacă nu în partea ei europeană, cel puţin în Anatolia. Aflasem, din ştirile primite din Rodos, că pe coasta aşezată în faţa acestei insule a avut loc o răscoală a zeibe­ cilor, un trib războinic de munteni din Turcia. Acum, "Jour­ nal de Constantinople " din 20 august comunică că anarhia din această regiune se agravează pe zi ce trece. Intrucît aici nu există trupe regulate, rebelii săvîrşesc mereu incursiun, coborînd din munţi şi pătrunzînd în sate, unde percep ze-

522

Karl Mn

duiala, jefuiesc pe locuitori şi caravanele, siluiesc femeile şi ucid pe oricine li se împotriveşte. Cele mai mari nelegiuiri au fost săvîrşite în provincia Masteşak. Guvernatorul a fost nevoit să fugă de la Aidin la Tir. Denizli se află în mîinile lor, iar muftiul Sahib-efendi, care se ducea la guvernatorul general pentru a-i prezenta un raport, a fost prins şi decapitat împreună cu toţi însoţitorii lui. Răsculaţii se numără cu miile. Izbucnirea acestor tulburări este pusă pe seama başbuzucilor reîntorşi de la Kars şi Baiazid, care învinuiesc Poarta că-i oprimă pe turci şi se supune Rusiei. Dacă aruncăm o privire asupra Europei, vedem simptome de revoluţie în Spania, Italia, Danemarca, în Principatele du­ nărene, Grecia şi Turcia asiatică ; şi chiar în rîndurile arma­ tei franceze de la Vama a răsunat strigătul „A bas les singes !" * Scris de K. Marx Ia 12 septembrie 1854 Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.197 n 30 septembrie 1854 .

Semnat : K a r l M a r x

1 *

-

„Jos maimuţele I".

-

Nota trad.

Se tipăreşte după apărut în ziar

textul

Tradus din limba engleză

523

Karl Marx • Acţiunile flotei aliate. - Situaţia din Principatele dunărene. - Spania. - Comerţul exterior al Anglie..

Londra, vineri 15 septembrie 1854·

In nuiărul de ieri al ziarului „Moniteur" a apărut urmă­ toarea telegramă : „Terapia, 7 septembrie. Francezii şi turcii au părăsit Vana la 5 septembrie. Flota engleză urmează să li se alăture în apropierea Insulei Şerpilor. Timpul este frumos".

Amînarea plecării acestui prim grup al armatei expediţio­ nare se datoreşte furtunilor puternice care au bîntuit în Bos� for pînă la 27 august. In ziua de 27 august, cînd vîntul care sufla din nord-est şi-a schimbat direcţia, vasele de transport au putut ieşi din Constantinopol, îndreptîndu-se spre Marea Neagră. Insula Şerpilor (Bade Adessi) este o mică insulă stîn­ coasă, situată la oarecare distanţă de coasta b asarabeană, aproape în faţa gurilor Dunării. Perimetrul ei nu depăşeşte trei mile englezeşti. Trupele care au plecat abia la 5 septem­ brie n-au putut, probabil, debarca înainte de 9 septembrie. Un pasaj interesant găsim într-un articol apărut în „Mo­ niteur" în care se analizează perspectivele actualei expe­ diţii : , dacă efectivul trupelor ruseşti din , ,Dacă - s crie „Moniteur" Crimeea se va dovedi mai impunător decit presupunm noi pe baa ştirilor primite pînă acm ; dacă forţele concentrate la Sevastopol vor putea organiza o apărare de durată ; dacă vor fi întimpinate dificul­ tăţi datorate anotimpului ; în sfirşit, dacă amata rusă din Crimeea va putea primi întăriri importante din interiorul ţării, atunci de data aceasta va trebui pur şi simplu să ne îmbarcăm din nou şi în primă­ vară să reluăm atacul împotriva Sevastopolului", -

într-un cuvînt, dacă „puternica armadă, care dispune de mii de mijloace de distrugere " , va întîmpina în calea sa pie­ dici cit de cit serioase, ea se va întoarce neîntîrziat în Bos­ for. In orice caz, dacă asemenea piedici nu vor i întimpinate,

Karl Marx

vinovaţi nu vor fi aliaţii, deoarece ţarul a fost încunoştinţat cu luni în urmă despre pregătirea expediţiei, iar expediţia însăşi a tot fost amînată pînă în ultimele zile ale anotimpu­ lui favorabil. Cită încredere au marinarii francezi în coman­ dantul lor se poate aprecia din următorul pasaj extras din­ tr-o scrisoare din Constantinopol, publicată în „Augsburger Zeitung" : „!n flotă, lui Saint-Anaud i se spune în mod obişnuit Florival, pseudonim sub care şi-a făcut debutul la teatrul Ambigu comique din Paris".

Potrivit ultimelor ştiri sosite de la Hamburg şi Copenhaga, o parte din vasele de război şi din vasele de transport fran­ ceze încărcate cu soldaţi au trecut prin Belt, făcînd cale în­ toarsă spre Franţa. Ziarul bonapartist „Constitutionnel " pu­ blică următoarele dezvăluiri în legătură cu lupta de la Bo­ marsund : „Maistatea-sa împăratul Napoleon al III-lea nu a dorit ca flota, care îi ste devotată, să fie lipsită de recompensa pe care a meritat-o după o cursă atît de ln2ă şi de 2rea în Marea Baltică".

Prin urmare, Bomarsundul a fost bombardat exclusiv pen­ tru a oferi un amuzament marinarilor şi ca o concesie făcută nerăbdării şi dorinţei de distracţii a ofiţerilor. Aceste două aluzii laconice din „Moniteur" şi „Constitutionnel " spun mai multe despre caracterul războiului decît toate lăudăroasele articole de fond ale presei guvernamentale engleze. Din ordinul ţarului au fost arestaţi toţi inginerii care au participat la construirea forturilor de la Bomarsund. Ei ur­ mează să fie deferiţi justiţiei. Una dintre acuzaţiile care li se aduc este că fortificaţiile ar fi trebuit construite în întregime din blocuri masive de granit ; or, după căderea forturilor a ieşit la iveală că zidurile fuseseră pur şi simplu umplute cu nisip şi cu pietriş. Comandanţii tuturor fortăreţelor situate de-a lungul Golfului Finic au primit ordin de la Petersburg să cerceteze în modul cel mai amănunţit felul cum au fost construite fortăreţele şi să raporteze de îndată rezultatele cercetării. In prezent s-a stabilit că fortul Gustavsvărn de pe capul Hango a fost aruncat în aer chiar de către ruşi în mo­ mentul cînd au observat în preajma fortului pe Baraguay d'Hilliers şi generalul Jones în cursul expediţiei lor de recu­ noaştere. Ruşii se temeau de un atac împotriva oraşului Abo, şi fortul Gustavsvărn a fost distrus pentru ca garnizoana sa să poată fi folosită în vederea apărării oraşului.

Actiunile flotei aliate

525

Inainte de a încheia cu evenimentele din Marea Baltică şi a trece la altă temă, aş vrea să reproduc aici următoarea ştire apărută în ziarul „Aftonbladetu : „Un corespondent din Copenhaga anunţă ca un fap t cert că la

16 august guvenul danez l-a autorizat pe d-l T. P. Shaffner să con­

struiască o linie de telegraf electric din America de Nord pînă la Copenhaga, trecînd prin Groenlanda, Islanda, insulele Faroe şi Nor­ vegia. La 26 august a fost inaugurată o linie de la Stockholm la Malmo, avînd o lungime de 68.670 de iarzi". ·

Unele ziare londoneze publică astăzi telegrame în care este vorba de victoria obţinută de Şamil undeva prin apro­ piere de Tiflis. Ziarele franceze şi germane nu pomenesc i­ mic despre acest fapt. La 4 septembrie turcii au trecut Dună­ rea la Măcin şi au ocupat o insulă situată între această fortăreaţă şi Brăila. O mare p arte din flotila turcă de pe Du­ năre a ancorat şi ea în apropiere de Măcin. Ocuparea Brăilei de către turci urma să aibă loc la 5 septembrie. Trebuie, de asemenea, să menţionăm proclamaţia generalului Krusenstern care a fost afişată la Odesa la 30 august ; prin aceasta locui­ torii sînt avertizaţi, sub ameninţarea unor pedepse grele, să nu se opună incendierii oraşului dacă armata va socoti nece­ sar să ia o asemenea măsură în interesul apărării ţării. Auto­ rităţile ruseşti din toate judeţele Basarabiei au dat de aseme­ nea ordin ca la apropierea duşmanului să se dea foc satelor şi oraşelor. Acest ordin este cu atît mai ridicol, cu cît ruşii ştiu prea bine că romînii din Basarabia ar avea tot atît de puţine motive să regrete retragerea lor ca şi romînii din Va­ lahia şi din Moldova. Am mai arătat în ce condiţii are loc înrolarea miliţiei va­ lahe şi moldoveneşti în armata rusă. Ziarele engleze de astăzi publică relatări amănunţite în legătură cu cele întîm­ plate la 28 august între d-l Budberg şi ofiţerii miliţiei romî­ neşti ; la sfîrşitul discuţiei, căpitanul Filipescu i-a spus în faţă generalului rus că valahii îl consideră pe sultan singurul lor suzeran. Acest căpitan, se înţelege, a fost arestat şi îm­ p reună cu el şi alţi doi ofiţeri care au îndrăznit să protesteze în chip asemănător. Redăm mai j os un extras din numărul de astăzi al ziarului parizian „La Presse" în care este vorba des­ pre evenimentele din ziua de 29 august, cînd campania rusă din Principatele dunărene s-a încheiat atît de glorios : „Arestarea căpitanului Filipescu şi a altor doi ofiţeri care au în­ drăznit să nu se supună ordinelor generalului Budberg a stînit o vie

526

Karl Max

indignare n rîndurile miliţiei moldoveneşti şi a făcut să crească şi mai mult hotărîrea ei de a nu servi în armata usă. La 29 august, cu puţin înainte de ora stabilită pentu trecerea în revistă, hatmanul Mavrocordat s-a îndreptat spre cazărmile cavaleriei, aflate în faţa pa­ latului guvenamental. Nu mică i-a fost mirarea şi groaza cnd n-a ma i găsit acolo nici un om. Soldaţii, în loc să-şi înşeueze caii pentru revistă, izbutiseră să fugă cu toţii din grajduri, lăsindu-şi acolo armele şi bagajele. Ghinionistul hatman poneşte în grabă spre cazărmile arti­ leriei, unde îl aşteaptă o nouă surpriză. Tunurile se aflau la locurile lor pe platou, dar oamenii dispăuseră. In desperarea sa, Mavrocordat se şi vede deportat în Siberia. El reuşeşte totuşi să adune vreo 30 de artilerişti, cărora, tremurînd de furie şi de frică, le ordonă să nhame caii şi să scoată tunurile în piaţa unde urma să aibă loc trecerea n revistă. «N-au decît să ne ducă cu sila, strigă ei, noi nu primim ordine de la ruşi>. Cu aceste cuvinte ei închid porţile cazărmii. In această clipă din piaţă se aude răpăit de tobe. Işi făcea apariţia întreaga divizie a lui Osten-Sacken, compsă din 12 batalioane, un regiment de dragoni şi 3 divizioane de artilerie . Barînd toate străzile, divizia se aliniază în piaţă şi blochează cu desăvîrşire palatul guvenamental şi cazărmile cavaleriei moldoveneşti. 60 de cavalerişti moldoveni care au putut fi aduşi înapoi stau aliniaţi în faţa cazărmii. In faţa lor se află 12.000 de ruşi din infanterie, cavalerie şi artilerie. Soseşte Osten-Sacken, însoţit de generalul Budberg şi uma t de o suită numeroasă. Tupele moscoviţilor se desfac n coloane şi defilează, cu baioneta la armă, in strigăte de cura», în faţa generalilor lor. Apoi ele se aşază în careu la o distanţă de 150 de iarzi de cavaleriştii moldoveni. Li se dă ordin să-şi încarce armele. Soldaţii ruşi, făcîndu-şi cruce, execută ordinul. Li se ordonă apoi să-i ochească pe cei 60 de cavalerişti. După ce acest ordin este executat, Osten-Sacken se apropie cu suita sa de grupul de soldaţi ai miliţiei moldoveneşti şi îi îndeamnă să-i urmeze armata, ameninţîndu-i că, în caz contrar, vor fi împuşcaţi. Indemnul lui e urmat de o tăcere prelngită. O agitaţie extraordinară a cuprins mul­ ţimea adunată în piaţă. Dar iată că unul dintre moldoveni iese din rînd şi, cu glas liniştit, se adresează generalului rus : cNoi sîntem sol­ aaţi moldoveni - spune el - şi datoria noastră este să ne apărăm ţara, Ear nu să luptăm pentru străini. Faceţi cu noi ce vreţi. Nu vom merge cu voi>. «Puteţi să ne omorîţi, dar nu vom merge cu voi», repetă cei 60 de soldaţi într-un glas. Auzind acest răspns curajos, Osten-Sacken le ordonă să descalece şi să depună armele, ca şi cum r vrea să dea ordin să fie executaţi pe loc. Ei se supun, gata să primească moartea. Intr-o clipită sînt nconjuraţi de mii de soldaţi, care se aruncă asupra lor şi îi iau prizonieri . După această faptă vitejească, moscoviţii se îndreaptă spre cazărmile artileriştilor moldoveni, unde în dosul porţi­ lor închise se mai adăposteau 30 de oameni. Forţînd porţile, ei pătrund în clădire ; se produce o încăierare, şi artileriştii, covîrşiţi de forţele superioare ale duşmanului, sînt luaţi şi ei prizonieri. Ruşii îi scot in grabă de acolo, împroşcîndu-i cu vorbe de ocară şi ameninţîndu-i cu moartea, dar ei rămîn nepăsători. Numai unul dintre ei, un tinăr conet de 22 de ani, cu ochii scînteind de mînie, se apropie de generalul Vranghel şi, dezvelindu-şi pieptul, exclamă : clată-mi pieptul, găuriţi-l cu gloanţele voastre dacă îndrăzniţi». Generalul nu îndrăzneşte. Cor­ netul şi camarazii lui sînt dezarmaţi şi duşi, intre două şiruri de baio­ nete în tabăra lui Osten-Sacken, dincolo de barierele laşilor. Despre soata lor nu ştie nimeni nimic. In ceea ce-i priveşte pe cei trei ofiţeri

Aciunle lotei aiate

527

arestaţi în seara zilei precedente, domneşte teama că ei vor fi împuş­ caţi. In aceeaşi seară ruşii au înconjurat cîmpul unde îşi avea tabăra regimentul moldovenesc de infanterie, dar n-au găsit decît 150 de oameni ; ceilalţi reuşiseră să fugă, Populaţia laşilor îşi înjură protec­ torii n gura mare. 60 de cavalerişti, 30 de artilerişti şi 150 de infan­ terişti luaţi prizonieri şi dezarmaţi de 12.000 de ruşi cu 3 baterii, aceasta este singura victorie cu ai cărei lauri se întorc ruşii acasă din campania lor n Principatele dunărene".

Intr-unul dintre articolele precedente am amintit de ordi­ nul dat de Omer-paşa prin care se interzice răspîndirea ma­ nifestului austriac lansat de generalul Hess. Acum au devenit cunoscute motivele care au determinat această interdicţie : în manifest se cerea autorităţilor valahe să se adreseze în toate problemele numai şi numai comandamentului austriac. Omer-paşa i-a trimis vorbă generalului Hess că ar face bine să nu se mai amestece în problemele administraţiei civile a Valahiei, care sînt de competenţa lui (a lui Omer-paşa) . Ge­ neralul Hess, care dăduse proclamaţia sa numai pentru a ta­ tona cit de departe poate să meargă, şi-a cerut scuze pentru pasajul care trezise obiecţii. Şi, pentru a-l convinge pe Omer­ paşa că totul n-a fost decît o greşeală, i-a prezentat textul german original în care autorităţile valahe erau invitate să se adreseze aghiotantului său numai în problemele care aveau vreo legătură cu trupele austriece. Omer-paşa l-a pus la locul lui şi pe generalul austriac Popovic, care, la 3 sep­ tembrie, a intrat în Bucureşti cu avangarda armatei austriece şi a început din primul moment să se comporte acolo în ma­ niera lui Haynau. In ce măsură este binevenită ocupaţia austriacă pentru populaţia Valahiei se poate vedea din rîn­ durile ce urmează, care au fost extrase din numărul de astăzi al ziarului „Daily News" : „Multe dintre satele aşezate în calea austriecilor au fost părăsite de locuitorii lor, care şi-au luat cu ei tot avutul, temîndu-se că vor fi siliţi să le pună austriecilor la dispoziţie provizii sau mijloace de transport în schimbul banilor de hîrtie, a căror valoare reală repre­ zintă exact jumătate din cea nominală. Ca urmare, pîinea pentru tru­ pele austriece trebuie adusă tocmai de la B ucureşti, adică de la o distanţă de 20 sau chiar 30 de mile".

Nu încape îndoială că ticăloşiile comise în Principatele dunărene - şi care nu sînt decît roadele diploma/iei engleze - au fost acelea care i-au inspirat unei publicaţii atît de lu­ cide cum este „Economist" un articol al cărui autor, ponind de la nişte greşeli relativ neînsemnate ale diplomaţiei ame­ ricane în Europa, face următoarea distincţie între diplomaţia engleză şi cea americană :

528

Karl Marx

„Noi nu ne îndoim că în America, întocmai ca şi la noi, sînt destui oameni capabili de a nutri sentimente nobile, de a respecta cu rigu­ rozitate normel e de conduită şi de a-şi înţelege clar datoria lor faţă de ceilalţi oameni. Diferenţa dintre noi şi nenorocirea fraţilor noştri americani constă în aceea că de partea cealaltă a Oceanului Atlantic nu aceşti oameni aleg guvernul, nu ei dau tonul întregii naţiuni şi nu i determină limbajul presei. La noi putrea se află în mîinile claselor culte, ale claselor de sus. In Statele Unite guvernează masele ; acolo gloata a uzurpat dreptul de a vorbi în numele naţiunii ; gloata dic­ tează ce trebuie să se spună şi ce trebuie să se facă, ea alege guver­ nul, şi acest guven trebuie să-i slujească ei ; ea sprijină presa, şi presa trebuie să-i facă pe plac ; într-un cuvînt, tot ce se face şi ce se scrie trebuie să corespundă gusturilor şi dorinţelor gloatei".

Aşa scrie lacheul afaceriştilor de bursă englezi, ca şi cum diplomaţia engleză şi ticăloşia nu ar fi noţiuni identice, ca şi cum „gentlemenW numiţi graţie d-lui Wilson, redactorul revistei „Economist " , şi d-lui Gladstone, patronul său, nu ar fi fost demascaţi în faţa parlamentului ca escroci, trişori şi hoţi. Din Spania nu sosesc decît foarte puţine ştiri. La 8 sep­ tembrie, j unta consultativă din Madrid s-a dizolvat definitiv. Junta din Sevilla, înainte de dizolvare, a protestat energic împotriva politicii reacţionare a guvernului central. Demo­ craţii din Catalonia au publicat un manifest împotriva gene­ ralului Prim, care, pentru a nu-şi pierde p artea la împărţirea prăzii, a anunţat din Turcia că trece de partea actualului gu­ ven. Prim şi-a atras ura catalanilor în 1 843, cu prilejul ase­ dierii castelului Figueras, cînd au fost săvîrşite atrocităţi re­ voltătoare, dictate numai de furia nemaipomenită de care au fost cuprinşi asediatorii în faţa vitejiei de care a dat dovadă un detaşament relativ mic, comandat de Ametller, la apărarea fortăreţei. Despre Prim se spunea pe atunci că este „un om de o vanitate ridicolă, ameţit de un succes întîmplător şi de faptul că a primit titlul de conte şi rangul de general-loco­ tenent" . „Epoca " anunţă că l a 7 septembrie a avut loc lingă Aran­ juez o ciocnire armată între garda naţională şi un detaşament despre care încă nu se ştie dacă erau carlişti sau republicani. Oricît de rapide şi de hotărîtoare p ar succesele reacţiunii la prima vedere, ziarele contrarevoluţionare nu contenesc să-şi exprime temerile că s-ar putea ca aceste succese să nu fie încă consolidate. Din darea de seamă asupra comerţului şi navigaţiei, pu­ blicată de curînd, prezintă interes următoarele date 282 :

Acţiunile flotei aliate

529

Valoarea totală declarată a ezportului de produse alimet1lare şi articole indstriale din Anglia şi Irlanda în 1831, 1842 şi 1853

(ln lire etorline)

1831

1842

1853

Ezportul (n ţăi străine Rusia, porturile

din

nord şi de

la Marca Neagră . . . . . . . . . . . .

1.195.565

1.885.953

1.228.400

Suedia şi N orvcgia . . . . . . . . . . . .

115.707

334.017

556.183

Danemarca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

92.294

194.304

569.733

Prusia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

192.816

376.651

579. 588

::;�: } . . .................

Hanovra şi Uniunea hansea�ică . . a

3.642.952

6.202.700

7.565.493

3.573.362

4.482.955

.

2.082.536

1.099.490

1.371.81 7

Franţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

602.688

3.193.939

2.636.330

Portugalia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

975.991

947.855

1.210.411

Insulele Azore şi Madeira . . . . . .

80.698

64.909

124.971

Spania şi insulele Baleare . . . . . .

597.848

322.614

1.360.719

Insulcle Canare . . . . . . . . . . . . . . . .

33.282

54.554

107.638

Italia : Sardinia Ducatul Toscanei Statul papal Neapole şi Sicilia Posesiunile austriece Grecia

�:::��

a şi Moldova

} J

1.112.447 639.794

........

2.490.376

637.353 135.315

........

899.100

1.489.826

2.029.305

375.551

306.580

122.832

221.003

787.111

426

41.952

75.257

Africii . . . .

234.768

459.685

617.764

1 79.510

................

·

..

· . .

Marocul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Posesiunile

franceze

din

Sene1.725

gambia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Coasta occidentală

a

..............

285.296

306.132

558.212

Filipinele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

39.513

47.019

386.552

China . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

51 9.443

969.381

1.373.689

Cuba

663.531

711.938

1.124.864

376.103

141.896

133.804

lava şi Sumatra

........................

Haiti

34

207.491 639.544

Siria şi Palestina . . . . . . . . . . . . . .

Egiptul

2.494.197

-

Marx-Engels, Opere,

voi. 10

5 30

Karl Mx

I Statele Unite şi California . . . . . . Mexicul Noua

Granadă

Venezuel. Brazilia

\ f

· · · · · · · · · · · · . . . . . .

. . . .

..... . ......

· · · · · · · · . . . . . . . . . . . . . .

Uruguay

}

Buenos Aires

............

1831

I

1842

9.053.583

3.585.381

728.858

374.969

248.250

231.711

1.238.371

1.756.805

339.870

969.791

I

1853

23.658.427 791.940 450.804 248.190 3.186.407 529.883 551.035

Chile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

654. 617

950.468

1.264.942

Peru . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . .

409.003

684.013

1.246.730

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

215

7.223

912.662

Totalul exportului în ţări străine

26.909.432

34.119.587

65.551.579

Insulele din Canalul Mînecii . . . .

324.634

364.350

470.107 670.840

Alte ţări

.

Ezportul tn poseiunile britanice Gibraltar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

367. 285

937.719

Malt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

134.519

289.304

297.906

Insulele Ionice . . . . . . . . . . . . . . . .

50.883

83.600

1 16.567

Afric. de sud . . . . . . . . . . . . . . . .

257.245

369.076

1.212.630

Insul. Mauriciu

. . . . . . . . . . . . . .

148.475

244.922

385.879

Indiile orientale . . . . . . . . . . . . . .

3.857.969

5.169.888

8.185.695

Hong-Kong . . . . . . . . . . . . . . . . . . Australia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Coloiile n America de Nord . .

Indiile occidentale . . . . . . . . . . . .

Alte posesiuni

. • . . . . . . . . . . . . . .

Totalul exportului n posesiunile britanice

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

Totalul exportului n posesiunile britanice şi n ţări străine

-

-

I

357.908

403.223

998.952

14.513.700

2.089.327

2.333.585

4.898.544

2.583.949

2.591.425

1.906.639

39.431

18.675

347.787

10.254.940

13.261.436

33.382.202

37.164.372

47.381.023

98.933.781

r

„Economistu a ales anul 1 842 pentru a sublinia avantaj ele libertăţii comerţului, introduse începînd din acest an 23, dar, cu naivitatea sa obişnuită, a uitat că 1 842 a fost un an de

531

Acţinile lotei aliate

depresiune comercială, iar 1 853 un an de foarte mare prospe­ ritate. Dacă creşterea exportului englez se datoreşte influen­ ţei miraculoase a libertăţii comerţului, o dovadă mai grăi­ toare în acest sens ar fi fost o comparaţie între exportul în tările care menţin un sistem protecţionist riguros, de pildă Rusia, şi Franţa ; aceasta cu atît mai mult cu cit prima dintre ele şi-a sporit mai mult decît alte ţări exportul în Anglia şi a suferit mai mult decît oricare altele influenţa libertăţii co­ merţului englez. Se constată însă că în amîndouă aceste ţări exportul s-a redus. Exportul în Rusia a fost în 1 853 de 1 . 1 06. 776 1. st. 1 831 li 1 . 1 95.565 l i li li In Franţa 11 1 853 11 2 .636.330 11 „ 1842 li 3. 1 93.933 li " li

Valoarea totală a exportului britanic în perioada de şapte luni care s-a încheiat la 5 august 1 854 a crescut în compara­ ţie cu lunile corespunzătoare din 1 853, ca urmare a creşterii preţului metalelor i dar exportul altor produse dintre cele mai importante ale industriei britanice s-a redus considerabil, după cum rezultă din următorul tabel :

Articole de in Fire de în . Articole de mătase Mătase răsucită Articole de lînă . Articole de bumbac Fire de bumbac

1853 (!n I. st.)

18M (în I. st.)

2.650.150 646.578 965.345 132.689 3.741.261 15.515.224 3.897.080

2.456.953 581.752 834.275 120.890 3.731.453 14.762.981 3.838.393

Cifrele referitoare la produsele de bumbac sînt cu atît mai grăitoare cu cit cantitatea mărfurilor exportate a crescut, în timp ce sumele realizate de pe urma lor s-au micşorat. In 1 854 s-au exportat 98 1 .994. 130 de iarzi de articole de bum­ bac, fără a socoti dantelele şi tulul, în timp ce în 1 853 s-au exportat numai 969.293.663 de iarzi. Scris de K. Marx la 15 septembrie 1854

Se tipăreşte după textul apărut n ziar

Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.198 dn 2 octombrie 1854

Tradus din limba engleză

Senat �4*

:

K aT 1

M aT:

532

Friedrich Engels

Atacul împotriva Sevastopolului

Pe cit se pare, francezilor şi englezilor li se prezintă, în sfîrşit, ocazia să dea o lovitură serioasă puterii şi prestigiu­ lui Rusiei ; de aceea urmărim cu un sporit interes înaintarea spre Sevastopol, despre care vorbesc ultimele ştiri publicate în altă parte a ziarului. Presa engleză şi cea franceză, bine­ înţeles, fac mare zarvă în j urul acestui eveniment, şi dacă ar fi să dăm crezare celor spuse de ele, istoria artei militare n-a cunoscut încă vreodată ceva mai grandios ; dar cine cunoaşte faptele, cine a urmărit inexplicabilele tergiversări şi absur­ dele subterfugii de la începutul acestei expediţii, precum şi toate împrejurările care au precedat-o şi au însoţit-o, nu se va lăsa înşelat. Oricît de glorios va fi sfîrşitul acestei expe­ diţii, despre începutul ei se p oate spune mai degrabă că a fost de-a dreptul ruşinos. Să aruncăm o privire retrospectivă asupra acţiunilor ar­ matelor aliate în Turcia. La început, aceşti războinici grozav de vitej i, dar totodată extrem de prudenţi, au vrut să debarce la Enos, dincoace de Dardanele, şi să se apropie de peninsulă abia după ce se va fi stabilit că treaba asta nu este legată de nici o primejdie. Dar, înainte de a săvîrşi această faptă eroică. vitejia lor a întrecut orice aşteptări şi ei şi-au asumat riscul unei debarcări la Gallipoli, lingă Chersonesul Tracic. Dar această operaţie a avut drept scop doar ridicarea în cel mai scurt timp a unor construcţii defensive de-a curmezişul pen­ insulei şi crearea, în felul acesta, a lucrului cel mai esenţial pentru propriile lor nevoi, a unei baze de operaţii. In acest timp turcii au stat în permanenţă, la Dunăre, faţă în faţă cu · teribilul adversar, a cărui prezenţă în Valahia servise de pre­ text pentru aceste manevre savante ale aliaţilor, şi trebuie spus că i-au ţinut piept cu destul succes. Dar pe măsură ce soseau mai multe nave şi mai multe trupe, devenea limpede

TEATRUL DE RĂZBOI DIN CRIMEEA IN ANUL 1 854 SEV \STOPOL

---:

20

o

20

40

��G

R ���

K m. --/-J ---1

Atacul împotriva Sevastopolului

535

că Dardanelele şi peninsula nu le pot adăposti pe toate. In s avantul proiect elaborat de Londra şi Paris s-a ivit astfel o nouă lacună. O parte din trupe trebuiau să se expună acum primejdiei şi riscului unei debarcări în locul cel mai pericli­ tat : la Constantinopol I Pentru a remedia acest neajuns s-a început de îndată fortificarea acestui oraş. Din fericire, toate acestea au durat o bună bucată de vreme şi astfel a fost atins principalul obiectiv, acela de a pierde şi nu de a ciştiga timp. S-a stabilit apoi că se poate trimite fără prea mari riscuri o divizie la Vama în calitate de garnizoană a acestui punct iportant, dat fiind că turcii, care îl apăraseră atît de viteje­ şte în 1 828, făcuseră, desigur, de atunci asemenea progrese în însuşirea disciplinei europene, incit nu li se mai putea încredinţa apărarea lui. In consecinţă, divizia a fost trimis ă l a Vama, i a r după ea a u m a i fost trimise încă una sau două. In cele din urmă, cind nu mai exista nici un pretext pentru menţinerea trupelor în Bosfor, întreaga mare armată aliată a fost concentrată, fără nici o grabă, la Vama. Această ope­ raţie a fost efectuată tocmai în timpul cind o armată austriacă şi-a făcut apariţia, ca un nor ameninţător, în flancul şi în spatele ruşilor şi c ind, în urma unor combinaţii politice, b az a operaţiilor aliate a fost astfel mutată, pe neaşteptate, de la Constantinopol în Transilvania şi în Galiţia. Avem toate mo­ tivele s ă credem că, dacă nu s-ar i întîmplat aşa, Bulgaria n-ar fi văzut niciodată o armată aliată. O dovadă în această privinţă ne-o oferă comportarea aliaţilor în timpul asediului Silistrei. După cum ştie toată lumea, acolo a fost punctul de cotitură al întregii campanii ; într-un asemenea moment, c ind ambele părţi şi-au încordat la maximum toate forţele lor, în nouă cazuri din zece o cit de neînsemnată precumpănire de forţe la una dintre părţi poate să hotărască rezultatul în fa­ voarea ei. Or, în timpul acestui asediu decisiv, 20.000 de sol­ daţi englezi şi 30.000 de soldaţi francezi - „floarea celor două armateu -, care se aflau la o depărtare de numai ci­ teva zile de marş de această fortăreaţă, se pregăteau de luptă împotriva holerei, fumîndu-şi în tihnă pipele. Şi de n-ar fi fost grozavele pustiiri provocate de această boală în rîndu­ rile ruşilor, de n-ar fi fost un grup de arnăuţi care, îngropaţi şi aciuaţi într-un şanţ sub ploaia de obuze care cădeau din toate părţile, au săvîrşit minuni de vitejie, Silistra ar fi în­ căput în mîinile inamicului. Nu există în istoria războaielor un . alt exemplu de armată care să fi putut atît de lesne să vină în ajutorul aliaţilor ei şi care să-i fi lăsat în voia soartei

536

Friedrich Engels

într-un mod atît de laş. Nici un fel de expediţie în Crimeea,. nici un fel de victorii nu vor spăla această pată de pe onoa­ rea comandanţilor francezi şi englezi. Ce s-ar fi întîmplat u englezii la Waterloo dacă bătrînul Blucher, după înfrîngerea pe care o suferise cu două zile mai înainte la Ligny, ar fi dat dovadă de aceeaşi lipsă de conştiinciozitate ca şi Raglan şi Saint-Arnaud 284 ? Grupul de arnăuţi care a luptat în tranşeele fortului Arab­ Tabia s-a dovedit a nu fi cu nimic mai prejos decît ruşii în privinţa abilităţii, perspicacităţii şi vitejiei ostăşeşti. Ruşii n-au fost aruncaţi peste Dunăre de vreo armată venită în aju­ torul fortăreţei. Propria lor neghiobie, bărbăţia apărătorilor, frigurile de baltă, presiunea pasivă a austriecilor la Nistru şi a aliaţilor la Dievnia (căd cine ar fi crezut că ei se vor comporta astfel ?) - iată ce i-a determinat pe ruşi să ridice, în cele din urmă, asediul şi să renunţe la întreaga campanie, la Principatele dunărene şi la Dobrogea. După ce au obţinut un succes atît de mare, generalii aliaţi au vrut, fireşte, să-l exploateze în folosul viitoarelor operaţii, dar în concordanţă cu regulile sistemului strategic pe care-l aplicaseră pînă atunci cu atîta eficacitate. !n consecinţă, lordul Cardigan a pornit cu cavaleria britanică spre Dunăre într-o operaţie de cercetare, în cursul căreia nu i-a văzut pe ruşi, a pierdut mulţi cai şi nu s-a ales cu nimic altceva decît cu boli şi bat­ j ocuri. La rîndul său, generalul Espinasse, cunoscut mai ales prin aceea că a trădat Adunarea naţională la 2 decembrie 1 8 5 1 285, a intrat cu divizia sa în Dobrogea, unde n-a obţinut alt rezultat decît că mai multe regimente excelente au fost pe jumătate nimicite de holeră şi au adus această boală epi­ demică în tabăra aliaţilor. Marea epidemie de holeră care a bîntuit după aceea în tabăra aliaţilor la Vama a fost deci răsplata binemeritată pentru subtilele lor combinaţii strate­ gice. Soldaţii se prăpădeau cu miile înainte de a da ochi cu duşmanul ; ei piereau ca muştele într-o tabără în care du­ ceau, în linişte şi pace, o existenţă destul de fastuoasă. Toate­ acestea au provocat descuraj are, neîncredere în comandanţi şi dezorganizare, şi nu atît printre englezi, care au avut mai puţin de suferit şi posedă o mai mare putere de rezistenţă, cit printre francezi, al căror caracter naţional îi face mai re­ ceptivi faţă de asemenea influenţe, mai ales cînd comandanţii lor îi ţin în stare de inactivitate. Dar ceea ce s-a văzut cu pri­ lejul tulburărilor care au izbucnit acum în rîndurile soldaţi­ lor francezi a fost o consecinţă firească a condiţiilor anormale

Atacul mporiva Sevastopolului

537

de existenţă ale armatei, începînd din 1 849. Burghezia I-a în­ văţat pe soldatul francez, care a scăpat-o de ororile revolu­ ţiei, să se considere salvatorul naţiunii şi al societăţii în ge­ neral. Soldatul era �ăsfăţat de Ludovic-Bonaparte , fiindcă acesta vedea în el forţa care a restaurat imperiul. EI a fost tratat tot timpul în aşa fel că a învăţat să comande şi a uitat că trebuie să se supună. I s-a vîrît în cap ideea că este su­ perior civililor şi curînd de tot el a început să-şi închipuie că este cel puţin egalul comandanţilor săi. Au fost depuse toate eforturile pentru a face din el un pretorian ; or, istoria a arătat întotdeauna că pretorienii nu sînt decit nişte soldaţi degeneraţi. Ei încep prin a comanda civililor, apoi încearcă să-şi impună voinţa propriilor lor generali şi sfîrşesc prin a căpăta o bătaie zdravănă. Dar să vedem ce s-a întîmplat la Vama. Atunci cind în­ tregi batalioane, cuprinse de convulsiile holerei, au început să se tăvălească pe nisipul încins, soldaţii b ătrîni au început să facă comparaţie între aventurierii care-i comandă acum şi vechii comandanţi de oaste, care, la timpul lor, i-au condus cu atîta succes în campaniile din Africa, pe care eroii actualu­ lui imperiu al perioadei de decădere 286 Ie privesc cu atîta dispreţ. In Africa clima este mai caldă decit în Bulgaria, şi Sahara este un loc mult mai puţin plăcut chiar decit Dobro­ gea. Dar în întreaga peioadă a cuceririlor din Africa mortali­ tatea n-a atins asemenea proporţii ca în timpul tihnitului popas de la Dievnia sau al uşoarelor marşuri de recunoaştere din jurul Constanţei. Cavaignac, Bedeau, Changamier, La­ moriciere i-au condus în situaţii mult mai primej dioase şi cu pierderi mult mai mici ; ce-i drept, toate astea s-au întîmplat într-o vreme cind Espinasse şi Leroy Saint-Amaud erau încă învăluiţi în negura anonimatului, din care numai infamia po­ litică a putut să-i scoată la iveală. De aceea, zuavii, princi­ palii reprezentanţi ai armatei africane, care luptaseră cel mai bine şi cunoscuseră mai bine decit toţi mirosul de pulbere, s-au sculat ca un singur om şi au strigat : „A bas Ies singes I II nous faut Lamoriciere I " „Jos maimuţele I Daţi-ni-I pe Lamoriciere ! " Aflînd despre aceasta, maiestatea-sa impe­ rială Napoleon al III-iea, care este principalul făuritor al acestei caricaturi oficiale a unui trecut măreţ, trebuie să fi simţit că strigătul zuavilor înseamnă pentru el „începutul sfîrşituluin. La Vama acest strigăt a avut un efect miraculos. Se poate spune că el a fost cauza principală a expediţiei din Crimeea. -

Fiedich Engels

538

După experienţa acestei campanii de vară, sau, mai bine zis, a excursiei de la Gallipoli la Skutari, de la Skutari la Vama, de la Vama la Dievnia, Aladin şi înapoi, nimeni nu ne poate cere să privim cu seriozitate pretextele invocate de comandanţii aliaţi pentru a explica de ce expediţia, după o amînare atît de lungă, a fost întreprinsă în cele din urmă cu o atît de mare grabă. Un singur exemplu va fi suficient pen­ tru a arăta cit valorează argumentele lor. După cum s-a afir­ mat, amînarea a fost provocată de faptul că nu sosise artile­ ria de asediu franceză. Dar cind au început tulburările provocate de holeră şi cind Leroy Saint-Arnaud a văzut di acum trebuie să j oace, fără întîrziere, cu principalul său atu, el a cerut să i se aducă de la Constantinopol artilerie de ase­ diu turcească şi muniţii, şi toate acestea au fost pregătite şi încărcate pe vase într-un timp extrem de scurt ; şi dacă în acest timp n-ar fi sosit parcul de asediu francez, s-ar fi pornit în larg şi fără el. Dar artileria de asediu turcească era gata de luni de zile, ceea ce dovedeşte că toate amînările de pînă atunci nu fuseseră necesare. Vedem, aşadar, că această pompoasă expediţie în Crimeea, în care sînt angajate 600 de vapoare şi 60.000 de soldaţi, 3 p arcuri de asediu şi cine ştie cite tunuri de cimp, nu este în nici un caz rezultatul bine chibzuit al unor operaţii iscu­ site, pregătite din vreme şi pe o bază ştiinţifică, ci doar n coup de tete * făcut în pripă, menit să evite masacrarea lui Leroy Saint-Anaud de propriii lui soldaţi. Bătrînul lord Raglan, bun şi blajin de felul lui, nu era omul care să se opună acestui plan, mai ales că orice nouă amînare putea să provoace şi în armata lui aceeaşi atmosferă de indisciplină şi descurajare care cuprinsese trupele franceze. Ironia istoriei, despre care vorbeşte un scriitor german **, se manifestă în evenimentele din zilele noastre nu mai pu­ ţin ca în trecut, şi în momentul de faţă victima ei este săr­ manul lord Raglan. Cit despre Leroy Saint-Arnaud, nimeni n-a văzut vreodată în el un comandant suprem. El este cu­ noscut de prea multă vreme ca făcind parte din cercurile demimondene, ca client obişnuit al tripourilor, unde se întîl­ nea cu femei hoaţe şi afacerişti, un complice demn de omul pe care „ datoriile, iar nu datoriau l-au împins la expediţia de la Boulogne 287• In ciuda interdicţiilor impuse de cenzură, gurile-rele din Paris sînt destul de bine informate asupra ca•

-

pas mpudent.

** Hegel.

-

-

Nota red.

Nota trad.

Atacul împoriva ·Sevastopolului

539

racterului şi antecedentelor lui. Locotenentul de două ori de­ gradat, căpitanul care în Africa a jefuit casa regimentului s ău , l cărui casier era, este prea bine cunoscut şi, orice ar face el în Crimeea, cea mai glorioasă dintre faptele sale va rămîne pentru totdeauna expediţia încununată de succes la o casă de amanet din Londra cu plăpumile gazdei sale, ex­ pediţie urmată de o retragere abil executată la Paris. Dar bietul Raglan, general-adjutant al ducelui de Wellington, un om încărunţit în îndeletnicirile teoretice şi în amănuntele conducerii unui stat-major, crede, fără îndoială, cu adevărat în motivele pe care le invocă pentru acţiunile sale. Şi asu­ pra lui apasă întreaga greutate a răspunderii pentru faptul ciudat că întreaga campanie a fost atît de savant pregătită şi atît de abil executată, că 1 0.000 de oameni, adică aproape unu din şapte, au murit înainte de a da ochii cu duşmanul şi că toate aceste operaţii temeinic chibzuite n-au dus la altceva decît la o expediţie pripită în Crimeea, care a fost întreprinsă tocmai la începutul anotimpului neprielnic. Intr-adevăr, ni­ mic nu e mai usturător decît această „ironie a istoriei " . Şi, totuşi, expediţia poate să fie încununată d e succes. Aliaţii aproape că merită acest lucru, căci nimic n-ar putea provoca un dispreţ mai mare faţă de modul cum au purtat ei războiul pînă acum. Atîta zarvă, atîtea măsuri de precauţie, atîta risipă de erudiţie împotriva unui duşman care suferă o înfrîngere într-o campanie pe care o întreprinzi nu pentru a-l nimici, ci pentru a-ţi păstra intactă propria armată I Aceasta ar fi sentinţa cea mai aspră pe care aliaţii ar putea s-o pro­ nunţe împotriva lor înşişi. Dar ei nu sînt încă la Sevastopol. Ei au debarcat la Evpatoria şi la Fortul vechi. De acolo ei au de făcut 50 şi, respectiv, 20 de mile pînă la Sevastopol. Arti­ leria lor grea urmează să fie debarcată în apropiere de cea de-a doua localitate sus-menţionată, pentru a evita dificul­ tăţile transportului pe uscat ; debarcarea este deci departe de a fi terminată. Nu se ştie încă în mod precis de ce forţe dispun ruşii, dar nu încape îndoială că ele sînt de ajuns de mari pentru a deţine superioritatea asupra forţelor aliate în multe puncte din imediata vecinătate a Sevastopolului. Tere­ nul deluros şi golful, care p ătrunde în uscat pe o adîncime de aproape 1 0 mile, vor sili pe aliaţi să se întindă p e o linie foarte lungă de îndată ce vor încerca să împresoare fortă-

5 _4_0__________F _n _ ·e_ rich_E � ng �e_Is___________

reaţa. Unui comandant hotărît nu-i va fi prea greu să rupă această linie. Nu ştim, fireşte, cum se prezintă lucrările de apărare ale fortăreţei pe uscat ; dar ceea ce ştim despre bătrînul Menşikov ne face să credem că el nu şi-a pierdut vremea degeaba. Relatările apărute în ziarele b ritanice şi direcţia de ope­ raţii aleasă de aliaţi ne fac să presupunem că primul atac va fi îndreptat asupra fortului care domină oraşul de pe un deal situat în partea de nord. Ruşii îi zic Sevemaia krepost, adică Fortul nordic. Dacă are o construcţie cit de cit solidă, el va putea să reziste vreme îndelungată. Este vorba de o mare redută în formă de patrulater, construită după sistemul poligonal al lui Montalembert sau după sistemul caponierelor : flancurile sînt apărate de cazemate j o ase, care se află aşezate pe fundul şanţului, la mijlocul fiecărei laturi a patrulaterului, şi care ţin şanţul sub focul lor atît în dreapta cit şi în stînga. Ase­ menea fortificaţii prezintă avantajul că nu sînt expus e efectu­ lui direct al focului inamicului atîta timp cit acesta nu s-a apropiat cu tranşeele sale pînă la marginea şanţului. Faptul că o asemenea fortificaţie se află în imediata apropiere a fortăreţei principale permite folosirea ei în scopuri ofensive ca punct de sprijin şi ca b ază pentru atacuri puternice, şi în­ săşi existenţa unei asemenea fortificaţii îi va sili pe aliaţi să-şi limiteze operaţiile principale la ţărmul nordic al gol­ fului. Experienţa B omarsundului ne-a arătat că nu se poate spune nimic precis despre fortăreţele ruseşti înainte ca ele să fie puse în mod practic la încercare. De aceea, în momen­ tul de faţă, nu pot fi stabilite cu un grad oarecare de proba­ bilitate şansele de succes ale expediţiei din Crimeea. Un lu­ cru însă se poate spune cu destulă certitudine : dacă opera­ ţiile vor căpăta un caracter de durată, dacă venirea iernii va duce la o nouă izbucnire a epidemiei, dacă trupele îşi vor irosi puterile în ieşiri nechibzuite şi nepregătite, ca acelea ale ruşilor la Silistra, atunci armata franceză şi foarte pro­ b abil armata turcă vor ajunge din nou într-o stare de des­ compunere ca aceea în care s-a aflat prima dintre ele l a Vama ş i a doua, n u o dată, î n Asia. Englezii vor rezista, pro­ babil, mai mult, dar există o limită la c are şi cele mai disci­ plinate trupe încep să dea înapoi. In aceasta constă adevă-

Atacul împotriva Sevastopolului

su

rata primejdie pentru aliaţi, şi dacă, datorită rezistenţei opuse de ruşi, situaţia va evolua tocmai în felul acesta, atunci re­ îmbarcarea în faţa unui duşman victorios va fi o operaţie foarte riscantă. Se prea poate ca expediţia să fie încununată de succes, dar, totodată, e posibil ca ea să se transforme într-un al doilea Walcheren 288, Scris de F. Engels la 1 8 septembrie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.209 din 14 octombrie 1854

Tradus din limba engleză

Friedrich Engels

Ştirile din Crimeea

In numărul de azi al ziarului nostru sînt publicate nume· roase ştiri, dintre cele mai zguduitoare, despre luptele sîng­ roase din Crimeea, despre cucerirea Sevastopolului, despre distrugerea forturilor sale principale şi nimicirea unei mari părţi din flota rusă, despre capitularea totală a prinţului Menşi­ kov şi capturarea rămăşiţelor armatei sale înfrînte şi aproape nimicite. Dacă aceste informaţii corespund adevărului, în­ seamnă că de aproape 40 de ani omenirea n-a mai văzut o asemenea vărsare de sînge şi nici evenimente militare cu consecinţe atît de importante. Cît despre exactitatea acestor ştiri, ea este o chestiune pe care vom încerca s-o lămurim măcar în parte, separînd cu grij ă ceea ce ştim din surse ofi­ ciale şi demne de încredere de ceea ce am aflat din surse neoficiale şi îndoielnice. De aceea trebuie să grupăm aceste ştiri în două catego­ rii : cele referitoare la bătălia de la Alma, din 20 septembrie, şi cele care anunţă cucerirea Sevastopolului însuşi. Potrivit rapoartelor trimise de lordul Raglan şi de mareşalul Saint­ Anaud, trupele aliate au atacat la 20 septembrie tabăra în­ tărită a ruşilor de pe înălţimile situate la sud de rîul Alma şi i-au silit pe ruşi să se retragă. Englezii au capturat două tu­ nuri. Francezii nu pomenesc în raportul lor de nici o captură. Ei au pierdut vreo 1 .400 de oameni, iar englezii tot atîţia. Efectivul trupelor ruseşti este evaluat la 45.000-50.000 de oameni, iar pierderile la 4.000-6.000. Aceste rapoarte au fost scrise, evident, sub impresia imediată a victoriei proaspăt obţinute. Ştirea în care se spune că la bătălia de la Alma au luat parte 50.000 de ruşi este în izbitor contrast cu informa­ ţiile anterioare, potrivit cărora în toată Crimeea nu se află decît cel mult 45.000 de oameni. Cele două tunuri capturate într-o tabără fortificată care era apărată de „o numeroasă ar-

Ştirile in Crimeea

543

tilerie greau par nişte capturi cu totul neînsemnate dacă ţi­ nem seama că este aproape imposibil să salvezi nişte tunuri amplas ate în fortificaţii de campanie atunci cînd acestea sînt pe cale de a f. luate. Dar şi mai semnificativă este tăcerea marşalului Saint-Anaud în ce priveşte capturarea d e tunuri de către francezi. Să presupunem că Menşikov a concentrat într-adevăr 45.000-50.000 de oameni în tabăra întărită de la Alma. Ce dovedeşte asta ? Dovedeşte că el a avut trupe mult mai nu­ meroase decît se credea şi că a putut, prin urmare, să am­ plaseze atît de mulţi oameni în cîmp deschis, sau că fortifi­ caţiile dinspre uscat ale Sevastopolului erau atît de slabe încît nu-i rămînea altă posibilitate de apărare a fortăretei decît să-i înfrîngă pe aliaţi în cîmp deschis, sau, în fine, că el a făcut o enormă greşeală acceptînd să dea o b ătălie în cîmp deschis şi expunîndu-şi trupele influenţei demoraliza­ toare a unei înfrîngeri decisive. Potrivit unor ştiri mai vechi, în tabăra rusă de la Alma nu se aflau mai mult de 1 0.000 de oameni. Aceste trupe puteau să primească întăriri, dar, pentru a mări efectivul lor pînă la 25.000 sau 30.000 de oameni, ruşii ar fi trebuit să facă efor­ turi considerabile. Dacă ei au avut SO.OOO de oameni nu de­ p arte de Alma, adică la 15 mile de locul de debarcare, atunci cum se explică faptul că nu i-au atacat pe aliaţi chiar în mo­ mentul debarcării ? Regiunea cuprinsă între Fortul vechi, unde au debarcat aliaţii, şi Sevastopol este străbătută de trei cursuri de apă, care formează, datorită rîpelor lor adînci, tot atîtea poziţii militare importante. Cel mai apropiat de Sevastopol este rîule­ ţul Cenaia, care se varsă în partea de răs ărit a golfului Se­ vastopol. In timp ce Fortul de nord apără malul de nord al golfului, acest rîuleţ, sau, mai b ine-zis , albia lui adîncă, for­ mează un fel de şanţ natural la răsărit de oraş. Acolo se află, bineînţeles, ultima poziţie importantă de apărare. Rîuleţul următor este Kacea, care curge de la răs ărit la apus, la cîteva mile spre nord de Fortul de nord ; în sfîrşit, la aproape 12 mile spre nord de aici curge Alma. Dintre aceste trei linii de apă­ rare, indiferent de avantajele tactice p e care le pot oferi şi care nu pot fi apreciate de la distanţă, este greu de crezut că pentru o. b ătălie decisivă, de care putea s ă depindă soarta Sevastopolului, ruşii au ales pe prima şi cea mai îndepărtată. Totuşi, absenţa principalelor unităţi ale cavaleriei aliate putea s ă-i încurajeze pe ruşi să trimită un detaşament putenic în

Fridrich Engels

544

poziţiile întărite de pe Alma, dat fiind c ă, datorită superiori­ tăţii lor momentane în ce priveşte această armă, ei puteau s ă n u se teamă de atacuri ale cavaleriei duşmane împotriva flancurilor lor. La o asemenea acţiune putea s ă-i îndemne şi considerentul că, din momentul în care Sevastopolul va fi îm­ presurat, le va fi imposibil să folosească cavaleria . Privită mai îndeaproape, înfrîngerea ruşilor la Alma î şi pierde şi mai mult însemnătatea ei tactică. Ruşilor nu le plac tranşeele deschise. Acolo unde au timpul necesar şi unde au de gînd să opună o rezistenţă înverşunată, ei preferă redutele pătrate închise. Din momentul în care a început atacul, s al­ varea artileriei din asemenea redute devine imposibilă. D ar chiar şi în cazul categoriei de fortificaţii care poartă denu­ mirea tehnică de lunete, care sînt deschise la gorj ă *, nu există aproape nici o posibilitate de a salva artileria atunci cînd duşmanul a pornit la asalt. Căci, dacă tunurile sînt re­ trase chiar în momentul atacului, apărarea se lipseşte de pro­ priile ei arme, iar dacă şanţul a şi fost străpuns, cine să mai tîrască tunurile peste rambleu şi p latformă, cine s ă înhame caiii şi să evacueze tunurile sub focul executat de inamic de la mică distanţă ? „Tunurile amplasate în fortificaţii trebuie considerate pierdute din momentul în care fortificaţiile înseşi nu mai pot fi apărate. Tot ce se poate face în asemenea cazuri este să-l sileşti pe inamic să plătească pentru ele cit mai s cump cu putinţă".

Aşa scrie generalul Dufour în manualul său de fortificaţii de campanie. Faptul că ruşii au pierdut numai două tUnuri dovedeşte că tabăra n-a fost apărată pînă la ultima pos.bilitate şi că, de fapt, n-au fost luate printr-un atac la b aionetă decît una s au două întărituri. Celelalte poate că nici n-au fost apă­ rate cu această armă şi, pe cit se pare, au fost părăsite îna­ inte ca coloana de asalt să fi ajuns pînă la şanţ. Retragerea ruşilor pare să se fi desfăşurat în perfectă ordine, sub aco­ perirea cavaleriei lor, şi ei au avut avantajul că unităţile de cavalerie ale aliaţilor n-au putut trece repede rîul Alma şi rîpele. D ar, în cazul acesta, faptul că ei şi-au salvat aproape întreaga artilerie este o dovadă suficientă că s-au retras din luptă înainte ca rîndurile lor să fi fost dezorganizate printr-o lovitură puternică. Asta este tot ce ştim despre victoria obţinută p e înălţi­ mile de la sud de Alma, care a fost anunţată în Anglia, la *

-

ieşirea din spate.

-

Nota trad.

Ştirile din Crmeea

545

1 octombrie, prin salve de tun şi dangăt de clopote, ves­ tită în sunet de fanfară la bursă sîmbătă 30 septembrie, la orele 10 seara, de către lordul-primar, aclamată în sălile de teatru şi decretată de ziarul „Times" din Londra ca un re­ zultat anticipat al tedeumului oficiat de arhiepiscopul de Canterbury. Corespondenţii relatează că Saint-Anaud n-a izbutit să se suie pe cal. Acelaşi lucru s-a întîmplat, după cum povestesc istoricii, şi lui Napoleon în timpul bătăliei de la Waterloo. Victoria de la Alma s-a datorat, poate, aceloraşi împrejurări ca şi înfrîngerea de la Waterloo. Să trecem acum la a doua categorie de ştiri, şi mai zgu­ duitoare, în legătură cu cucerirea Sevastopolului. Prima in­ formaţie despre acest eveniment care a fost primită la Londra a fost expediată din Bucureşti, prin telegraf, la 28 septembrie. In telegramă se arăta că Sevastopolul a fost cucerit de aliaţi printr-un atac combinat de pe mare şi de pe uscat. Sursa ini­ ţială a acestei ştiri a fost, după cit se spune, un vapor fran­ cez trimis să ducă această veste de la Sevastopol la Constan­ tinopol şi care a întîlnit în calea sa un alt vapor francez, aflat în drum spre Varna. Dacă, aşa cum se susţine, fortăreaţa a fost cucerită la 25 septembrie, vestea ar fi putut să ajungă la Vama în noaptea de 26 spre 27 şi să fie primită la Bucu­ reşti în ziua de 28 la amiază, întrucît distanţa dintre Vama şi Bucureşti - care e de vreo 100 de mile - este în general parcursă de curier în 24 de ore. Pe această ştire s-a bazat Bonaparte cînd şi-a întocmit mesajul său către tabăra de la Boulogne, pe care îl publicăm în altă parte a ziarului. S-a dovedit însă că pînă la 30 septembrie n-a sosit nici un curier la Bucureşti. A doua ştire despre căderea Sevastopolului, deşi prezenta oarecare verosimilitate din punct de vedere geografic, a fost expediată din Bucureşti abia în ziua cînd Bonap arte îşi citea mesajul său. Această ştire telegrafică, primită de guvernul austriac la 1 octombrie, orele 6 seara, şi comunicată ziarului „Times " , de către ambasadorul Aus­ triei la Londra, în ziua de 3 octombrie, a fost publicată în aceeaşi zi în ziarul „Moniteur" cu următorul comentariu : „Această ştire a fost transmisă guvenului francez de către d-l von Buol, care a însărcinat pe d-l Hlbner să felicite pe împăratul Franţei, în numele împăratului Austriei, pentu glorioasa victorie re­ purtată de amele franceze n Crimeea".

Trebuie remarcat că această ştire importantă se bazează doar pe declaraţia verbală făcută de un curier care a fost trimis de la Constantinopol la Omer-paşa şi care, negăsindu-1

35

-

Marx-Engels,

Opere,

Toi. 10

t6

Fridrich Engels

1a Bucureşti, a plecat să-l caute la Silistra, unde îşi avea pe atunci cartierul general. După spusele acestui curier, Se­ vastopolul a fost cucerit şi 1 8 .000 de ruşi au fost ucişi, iar 22.000 făcuţi prizonieri ; fortul Konstantin a fost distrus, iar celelalte forturi, cu 800 de tunuri, au fost cucerite ; 6 nave de război ruseşti au fost scufundate, iar prinţul Menşikov s-a retras cu restul navelor în fundul golfului, declarînd că mai degrabă le aruncă în aer decît să capituleze. Aliaţii, spune curierul, i-au dat şase ore timp de gîndire. La Constantinopol va fi iluminaţie timp de zece zile. Judecind după cele aflate despre fortificaţiile ruseşti de pe insulele Aland şi după succesele obţinute de aliaţi la Alma, capitularea Sevastopolului după numai două săptă­ mîni nu pare ceva de necrezut. D ar îşi poate oare închipui cineva că o armată de 50.000 de oameni, care a reuşit să-şi salveze cu succes, după o bătălie pierdută, aproape întreaga ei artilerie şi care are în frunte pe unul dintre cei mai viteji comandanţi ruşi ce s-au văzut pînă acum în această campa­ nie, - îşi poate oare închipui cineva că o asemenea armată va depune armele după primul ei atac împotriva oraşului ? Şi, totuşi, în acest război s-au produs evenimente atît de ne­ verosimile şi de extraordinare, încît trebuie să fim gata „să mergem din surpriză în surpriză u , cum a făcut Napoleon în 1 807, cînd a primit raportul lui Sebastiani de la Constantino­ pol. Aliaţii au făcut, în cursul acestui război, tot ce le-a stat în putinţă pentru a-şi pregăti o înfrîngere fără precedent. De ce nu le-ar oferi soarta un triumf fără seamăn ? Istoria, care nu e niciodată lipsită de ironie, a vrut, poate, să rezerve lu­ mii spectacolul neobişnuit al întemniţării într-un modest tun de pe Bosfor a bătrînului Rodomonte 289 moscovit, care cu numai un an în urmă părăsea capitala „omului care este pe moarte " , plin de mîndra certitudine că va reuşi s ă-i înghită tot imperiul. Ce pedeapsă cumplită pentru mîndrul şi arogan­ tul Menşikov, aţîţătorul şi iniţiatorul acestui război, să se în­ toarcă la Constantinopol ca prizonier I Dacă curierul turc a spus adevărul, istoria campaniei din Crimeea poate fi rezumată în foarte puţine cuvinte : la 1 4 şi 1 6 septembrie, armata, neîntîmpinînd nici o rezistenţă, a de­ barcat la Fortul vechi ; la 1 9 ea s-a pus în mişcare, la 20 a cîştigat bătălia de la Alma, iar la 25 a cucerit Sevastopolul. „Africa u, vaporul următor care trebuia să vină de la Li­ verpool, pleacă direct la New York, fără să mai intre în por­ tul Halifax. E îndoielnic ca el să sosească mai devreme de

547

Ştirile din Crimeea

vineri, şi pînă atunci nu sînt speranţe să pnm1m vreo infor­ maţie sigură în legătură cu această chestiune extrem de in­ teresantă. Deocamdată, cel mai nimerit lucru ar fi, poate, să luăm drept bună întreaga poveste cu curierul turc şi nădăj­ duim că cei ce vor face aşa nu vor ajunge în situaţia umili­ toare în care s-a trezit, în această chestiune, amicul nostru Ludovic Bonaparte la Boulogne. Aşa cum se poate vedea în altă p arte a ziarului nostru 290, cu prilejul unei treceri în re­ vistă a trupelor care a avut loc zilele trecute împăratul a anunţat, pe un ton cit se poate de melodramatic şi de cate­ goric : Sebastopol est prise * . Poate că, rostind aceste cuvinte, el şi-a închipuit că este un Napoleon adevărat, care vesteşte trupelor sale o mare victorie. Spre nenorocul nepotului, un­ chiul n-a avut niciodată nevoie să-şi anunţe victoriile : el îşi conducea singur trupele l a bătălie, şi soldaţii săi, văzînd cum fuge duşmanul, n-aveau nevoie de nici un fel de confirmare. Nenorocul lui şi mai mare a fost că vestea pe care Ludovic Bonaparte nu s-a putut abţine s-o comunice a trebuit să fie corectată seara de către subprefectul de Boulogne, care a pus să se afişeze o declaraţie în sensul că a fost primită o ştire despre luarea Sevastopolului, dar că exactitatea ei nu poate fi garantată. In felul acesta împăratul francezilor a fost corectat de propriul său subprefect de Boulogne ! Extrem de semnificativ este de asemenea faptul că, în ultimul număr, din 3 octombrie, al ziarului oficial al guvernului francez, şti­ rile cu privire la marele eveniment nu sînt confirmate. Şi, totuşi, se prea poate ca ele să fie adevărate, iar noi aşteptăm cu tot interesul informaţii precise. Scris de F. Engels la 2 ctombrie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York D aily Tribune" nr. 4.211 din 17 octombrie 1854

Tradus din limba englezl

•

35•

-

Sevastopolul a fost luat.

-

Nota trad.

548

Karl Marx şi Friedrich Engels

Mistificarea de la Sevastopol Englezii au o vorbă : „Prinde un tătar I " Iată însă că nu numai englezii, dar şi francezii şi austriecii s-au lăsat tot atît de bine prinşi de ·un tătar *. Şi să ne fie cu iertare dacă acum ne manifestăm oarecum satisfacţia că „Tribune" şi aceia dintre cititorii ei care urmăresc cu atenţie desfăşurarea ac­ tualei campanii din Crimeea nu s-au lăsat prinşi o dată cu ceilalţi. Cînd ni s-a comunicat pentru prima oară ştirea, ce părea de necrezut, că Sevastopolul a fost cucerit, am încercat să arătăm ** , pe b aza unei cercetări prealabile a căilor prin care trecuse această informaţie şi pe baza datelor oferite de ştiinţa militară, că este îndoielnic ca victoria de la Alma, oricît de deisivă ar fi fost ea, să poată i urmată atît de repede de capitularea oraşului fortificat, care constituia obiectivul principal al întregii campanii. In acelaşi timp noi credem că am stabilit ca un fapt cert că, în ansamblu, aliaţii n-au obţinut în nici un caz o victorie decisivă, din moment ce ruşii s-au retras în perfectă ordine şi cu toate tunurile lor. Şi, în sfîrşit, am subliniat mai ales că toate amănuntele acestei informaţii, în măsura în care ele aduceau ceva nou faţă de cele arătate în comunicatul oficial despre bătăli a de la Alma, se bazau în mod exclusiv pe relatarea verbală făcută de un curier care fusese trimis cu nişte depeşe secrete la Omer-paşa. De aceea n-am fost de loc surprinşi cînd am aflat că zguduitoarea ştire despre „căderea Sevastopolului" nu este altceva decît o dena­ turare fantezistă a informaţiei cu privire la victoria de la Alma, care a fost adusă la Bucureşti de un curier glumeţ, co-

* - Joc de cuvinte : „Catch a Tartar• - „a deveni din vinător vînat" ; „tartar" - „tătar" : denumire dată de turci curierilor militari sau diplomatici. - Nota red. • • Vezi volumul de faţă, pag. 542-547. - Nota red.

549

Misticarea de la Sevastopol

municată la Boulogne de melodramaticul Ludovic-Napoleon şi crezută orbeşte de dughengiul englez, acest exemplar remar­ cabil al speciei umane. Presa engleză s-a dovedit a fi, în ge­ neral, o reprezentantă demnă a acestei clase, şi se pare că în Anglia este de ajuns să pronunţi cuvîntul „Sevastopol " pen­ tru a stîrni un entuziasm general. Cititorii noştri îşi amintesc, poate, că, la încheierea ultimei sesiuni parlamentare, lordul John Russell a declarat că distrugerea Sevastopolului face parte din planurile guvernului englez ; deşi această declaraţie a fost retractată chiar în aceeaşi şedinţă, totuşi, mulţumită ei - pentru a ne exprima cu cuvintel e rostite cu acest prilej de d-l Disraeli - timp de cinci ore onorabilii deputaţi s-au aflat în al nouălea cer. Ziarul londonez „Times " a publicat pînă acum nu mai puţin de nouă articole de fond, toate scrise, bona fide sau mala fide *, pe acelaşi ton exaltat ; şi toate acestea, după cit se pare, doar cu scopul de a-l împinge pe sir Charles Napier la acţiuni pripite împotriva Kronstadtului sau Sveabor­ gului. Imbătat, parcă, de glorie şi de succesele obţinute, acest ziar s-a apucat chiar să bombardeze - în închipuire, bine­ înţeles - ţărmurile prusiene ale Mării Baltice, precum şi pe regele-bombă de la Neapole şi pe marele duce al Toscanei de la Livorno. Ziarul acesta era într-adevăr pornit să se răz­ boiască cu toată lumea, din care face parte, bineînţeles, şi „restul omenirii " . Despre starea reală a fortificaţiilor d e coastă d e la Sevas­ topol nu ştim mare lucru, aşa că nu putem face previziuni cit de cit întemeiate cu privire la durata rezistenţei probabile a acestei fortăreţe. Succesul de la Alma ne oferă serioase te­ meiuri să credem că Sevastopolul va fi cucerit ; căci acest succes trebuie să fi ridicat spiritul de luptă al trupelor aliate şi să se fi dovedit a fi un bun mijloc profilactic împotriva molimei - acest duşman atît de primejdios al aliaţilor în Cri­ meea, care, după cum se anunţă, a şi început să opereze . Ar fi însă absurd să se creadă că aliaţii vor putea intra în Sevas­ topol cu aceeaşi uşurinţă ca într-o cafenea. După grandioasa mistificare cu ştirea că a fost cucerită această fortăreaţă, că sînt 30.000 de morţi şi răniţi şi că au fost luaţi 22.000 de prizonieri - o mistificare cum n-a mai cu­ noscut istoria -, era de aşteptat ca documentele oficiale autentice, pe măsura apariţiei lor, să prezinte cel puţin infor· maţii clare şi complete. Dar raportul publicat în ziua de 5 octombrie, la Londra, într-o ediţie specială a ziarului „Ga•

-

cu bună-crednţă sau cu rea-crednţă.

-

Nota trad.

550

Karl Marx şi Friedrich Engels

zette " şi reprodus astăzi în coloanele ziarului nostru nu este lipsit, în ultimă analiză, de unele expresii echivoce. Şi, într-a­ devăr, acest raport provoacă foarte multe obiecţii, ceea ce se explică prin faptul că el provine de la lordul Stratford de Red­ cliffe, un învăţăcel al şcolii diplomatice a lui Palmerston. In raport se arată, în primul rînd, că el a fost expediat în Anglia, din Bucureşti pe ziua de 30 septembrie, la orele 31/2 după­ amiază, în timp ce lordul Redcliffe îl datează : Constantinopol, 30 septembrie, orele 91/2 seara ; reiese că raportul a fost primit l a Bucureşti cu şase ore înainte de a fi fost expediat din Con­ stantinopol. In al doilea rînd, în acest raport nu se pomeneşte nici un cuvînt despre ceea ce s-a întîmplat în Crimeea între 20 şi 28 septembrie, ci se arată doar că „în dimineaţa zilei de 28 septembrie armatele aliate şi-au stabilit baza lor de operaţii a Balaklava şi s-au pregătit pentru un marş m­ diat împotriva Sevastopolului. Nava «Agamemnon» (pe bordul căreia se află amiralul Lyons) şi alte nave de război se află în golful Bala­ klava. Acest loc prezintă însemnate avantaje pentru debarcarea par­ cului de asediu".

Luînd drept bună această informaţie, presa engleză a tras în mod firesc concluzia că armatele aliate, după ce au trecut de Belbek şi Severnîi, au forţat înălţimile din spatele golfului Sevastopol şi au ajuns în linie dreaptă la golful Balaklava. Aici e cazul să facem observaţia că, din punct de vedere mi­ litar, este inadmisibil ca o armată care a pus stăpînire pe înăl­ ţimile ce domină Sevastopolul să coboare frumos pe versan­ tul opus şi să se îndrepte spre un alt golf, situat la o distanţă de 1 1 mile, cu unicul scop de „a stabili acolo o bază de ope­ raţii " . Pe de altă parte, este perfect admisibil ceea ce a făcut amiralul Lyons, care a ocolit cu o parte din escadră capul Cher­ sones, pentru a asigura aliaţilor un port de refugiu care să fie situat aproape de Sevastopol şi, totodată, potrivit pentru de­ barcarea artileriei de asediu, care, aşa cum am spus de fiecare dată, nu fusese încă debarcată. E de la sine înţeles că tunurile nu puteau fi debarcate fără forţe de acoperire, care ar fi putut să fie detaşate din grosul forţelor armatei, după debarcarea de la Fortul vechi, sau ar fi putut să fie formate dintr-o parte a rezervelor sosite pe mare de la Constantinopol şi de la Vama. Mai departe, în raport se arată c ă „prinţul Menşikov s e află î n armata operativă, î n fruntea a 22.000 de oameni, şi aşteaptă întăriri".

Mistificarea de la Sevastopol

551

De aici ziarele engleze trag concluzia că între 20 şi 28 sep­ tembrie ruşii au pierdut în lupte 25.000 pînă la 30.000 de oameni, presupunînd, ca şi lordul Raglan, că în bătălia de la Alma ei aveau 45.000 pînă la 50.000 de oameni. m spus şi altădată * că prima facie ** n-am dat crezare acestor cifre şi am considerat tot timpul că prinţul Menşikov dispunea pentru operaţiile de cîmp de cel mult 25.000 de oameni ; şi acum reiese că evaluarea noastră coincide cu cifrele date de ruşi în comunicatele lor. In continuare, în raport se mai arată că „fortăreaţa Anapa a fost incendiată de ruşi. Garnizoana ei se îndreaptă spre tea­ trul de operaţW . Refuzăm să credem în exactitatea acestei informaţii. Dacă prinţul Menşikov speră să-i vină întăriri la timp, e mult mai indicat să le ceară de la Perekop, iar nu de la Anapa, care se află la o distanţă de aproape 200 de mile de Crimeea ; iar dacă nu poate spera să primească întăriri de l a Perekop, înseamnă că a r comite o mare imprudenţă dacă a r chema garnizoana din Anapa, d e pe celălalt ţărm a l Mării Ne­ gre, şi ar sacrifica astfel, pe lingă Sevastopol, şi ultimul bastion al ruşilor în Caucaz. Vedem deci că, în ciuda întregii „informaţii u cuprinse în acest raport oficial, trebuie să con­ siderăm mai departe bătălia de la Alma ca principalul eveni­ ment a cărui veracitate este stabilită. Dar nici cu privire la acest eveniment nu se cunosc încă amănunte, şi ducele de Newcastle a şi prevenit publicul britanic să nu se aştepte la asemenea amănunte mai devreme de luni 9 octombrie. Tot ce am aflat în plus faţă de raportul telegrafic oficial al lordului Raglan se rezumă la următoarele : eroul caselor de împrumut şi amanet din Londra, mareşalul Saint-Arnaud, a fost „indis­ pus " în ziua bătăliei (s-a mai întîmplat vreodată aşa ceva altor eroi ?} - comanda supremă a avut-o lordul Raglan -, englezii n-au pierdut 1 .400 de oameni, ci 2.000, dintre care 96 de ofiţeri, iar la Constantinopol au şi sosit 6 vapoare cu răniţi. Deplasările armatei lui Omer-paşa, care a pornit de l a Bucureşti ş i din Valahia şi, trecînd prin Rusciuc, Silistra şi Olteniţa, se îndreaptă spre coasta Mării Negre, par să con­ firme zvonurile potrivit cărora comandamentul aliat din Cri­ meea a cerut întăriri. Dar această retragere a turcilor din Valahia poate fi explicată şi prin dorinţa Austriei de a-i ţine la distanţă de toate drumurile care duc spre Basarabia, cu excepţia aceluia - impracticabil - care trece prin Dobrogea. * Vi volumul de faţ, pag. 43. ** - dn capul locului. - Nota trad.

-

Nota red.

552

Karl Marx şi Friedrich Engels

Cu toată credulitatea nemaipomenită de care a dat dovadă în chip atît de convingător publicul englez, merită să fie re­ ţinut faptul că bursa londoneză s-a lăsat prea puţin influen­ ţată de entuziasmul general, creşterea cursului acţiunilor astfel n-a trecut niciodată de 5/s%. In acest timp, la Paris hîrtiile de valoare ale statului s-au urcat imediat cu 1 1/2°/0, dar şi această urcare este cu totul neînsemnată faţă de creşterea de 1 0 % de după înfrîngerea de la Waterloo. Aşa că, dacă această misti­ ficare a fost pusă la cale în vederea unor speculaiii , ceea ce este foarte posibil, ea n-a îndreptăţit nici pe departe marile speranţe pe care, cu siguranţă, şi le-au pus în ea iniţiatorii ei. Scris de K. Marx şi F. Engels la 6 ctombrie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribne" nr. 4.215 din 21 octombrie 1854

Tradus n limba engleză

553

Karl Marx şi Friedrich Engels

Mistificarea

de

la S evastopol. - Privire generală

Londra, vineri 6 octombrie 1854

In cursul acestei săptămîni, englezii au trecut printr-o stare de agitaţie şi de încordare de nedescris. Sîmbătă, în faţa bur­ sei,' lordul-primar a dat citire, în sunet de fanfare, comunicării în legătură cu victoria de la Alma, şi în toată ţara s-a răspîn­ dit ştirea falsă că a căzut Sevastopolul. Intreaga lume s-a lă­ sat înşelată. Napoleon a anunţat acest fericit eveniment arma­ tei sale la Boulogne, ziarele engleze şi franceze i-au consacrat editoriale, împăratul Austriei a felicitat pe împăratul Franţei şi pe regina Angliei pentru victoria obţinută, dar, din pru­ denţă, n-a pomenit de Sevastopol ; au fost aprinse focuri de artificii şi s-au tras salve de tun. Curînd am aflat ce informaţie dăduse naştere acestei bucurii şi acestei stări de exaltare ; si. într-adevăr, sursele ei s-au dovedit a fi foarte suspecte. Un tătar - aşa se cheamă la turci curierii - a venit la Bucureşti cu nişte informaţii de la Constantinopol pentru Omer-paşa şi , fiindcă generalul nu era acolo, p achetul i-a fost transmis fără să fie deschis, aşa că nu-i cunoaştem conţinutul. Curierul a spus însă celor de faţă că, în momentul plecării lui din Con­ stantinopol, în oraş era mare iluminaţie şi că se dăduse ordin ca ea să ţină zece zile. De aici el a tras concluzia că a fost luat Sevastopolul şi a început să povestească despre asta cu multe amănunte, aşa cum numai un curier turc sau londonez, cînd e la cîrciumă, e în stare să povestească. El a spus că au căzut în luptă 1 8.000 de ruşi şi au fost capturate 200 de tunuri, deşi în forturi erau mai mult de 500 ; e de la sine înţeles că au fost luaţi prizonieri 22.000 de ruşi, întrucît se ştia că efectivul ganizoanei se ridică la vreo 40.000 de oameni. Mai întîi a fost c apturată flota, apoi o parte din ea a fost distrusă, iar prinţul Menşikov este pe punctul de a se arunca în aer cu rămăşiţele ei etc. etc.

554

Kal Max şi Frierich Engels

Părea, totuşi, destul de ciudat că un eveniment atît de im­ portant nu fusese anunţat de lordul Redcliffe consulului de la Bucureşti şi că guvernul francez nu primise nici o comunicare. Totuşi, vestea era prea bună ca să nu i se dea crezare, şi de aceea a şi fost crezută. E drept că a doua zi s-a primit o ştire de la Petersburg, în care era vorba de un raport trimis, la 26 septembrie, de prinţul Menşikov, care făcea cunoscut că după bătălia de la Alma el se retrage spre Simferopol. Dar ziarele, în loc să renunţe numaidecît la plăcuta iluzie a căderii Sevastopolului, au crezut că este vorba de o greşeală de tipar şi că, în realitate, raportul purta data de 20 septembrie. Astăzi opinia publică engleză s-a trezit : neverosimila ştire despre cucerirea unei mari fortăreţe fără asediu s-a dovedit a fi o mistificare cumplită, care va face ca pe viitor ziarele să fie mai circumspecte. In Spania au avut loc tulburări nu numai la Malaga, unde partidul republican, aşa cum am arătat într-unul din ultimele mele articole, este foarte puternic, dar şi la Logroio, unde a stat, mulţi ani, Espartero ; prin telegraf se anunţă, de aseme­ nea, că la Jaen a fost descoperit un complot republican şi că infantele don Enrique, fratele imbecilului soţ al reginei, a fost exilat în insulele Baleare. Dar agitaţia provocată de vestea că­ derii Sevastopolului este atît de mare, că nimeni nu mai d ă nici o atenţie evenimentelor din Spania. In Danemarca a avut loc, la 2 octombrie, deschidere a die­ tei. Mesajul tronului, rostit de rege, a sunat ca o sfidare arun­ cată adunării. El a fost primit cu fluierături şi cu aclamaţii în favoarea constituţiei. „Frankfurter Journal " anunţă, pentru a doua oară, că puterile aliate au hotărît să revizuiască faimo­ sul tratat de la 8 mai 1852 29 1 , în care se prevede că succe­ siunea la tronul Danemarcii revine, în ultimă instanţă, împă­ ratului Rusiei. Urquhart a atras neîncetat atenţia opiniei publice asupra acestui document, care discreditează diploma­ ţia europeană, şi se pare că acum eforturile lui sînt, în sfîrşit, încununate de succes. Prin această manevră a lor - dacă, în genere, un asemenea zvon are vreun temei real - puterile occidentale caută ca, reluînd negocierile, să determine Prusia, care la timpul său nu s-a declarat de acord cu sus-zisul tratat, să se alăture aliaţilor. Merită să fie relevat faptul că Palmer­ ston a calificat acest tratat, ca şi pe cel din 1840, drept o măsură îndreptată împotriva Rusiei, în timp ce revizuirea lui în momentul de faţă trebuie înţeleasă ca un act de ostilitate împotriva Rusiei.

Mistificarea de la Sevastopol

555

Se anunţă că Austria a trimis o notă la Petersburg, prin care p ropune încă o dată ca cele patru condiţii să fie luate drept b ază pentru tratativele de pace şi declară că refuzul ţarului de a le accepta va fi considerat de Franţ-Iosif ca un casus belli *. Acesta este unul dintre rezultatele victoriilor obţinute în Crimeea. Dintr-o circulară comercială a d-lor Smith şi Charles cităm următoarele observaţii în legătură cu un articol apărut recent în 11Economistu : „Dintre toate afirmaţiile sau aluziile care au fost făcute pînă acum de cînd a început războiul, cea mai importantă din punctul de vedere al comerţului cu Rusia este cea făcută de «Economist» sîmbăta trecută. Trebuie avut în vedere că acest săptămînat este proprietatea unuia dintre secretarii trezoreriei (d-l Wilson), şi de aceea observaţiile asu­ pra cărora vrem să atragem atenţia trebuie privite ca semioficiale. După ce prezintă situaţia de la bursa din Petersburg şi arată că, drept umare a comerţului nostru cu Prusia, această ţară va funiza, în mod inevitabil, Rusiei aur britanic pentru nevoile ei militare şi după ce ne spune că guvernul nostru a prevăzut toate acestea, dar a socotit că din două rele această stare de lucruri reprezintă răul cel mai mic, «Economist» afirmă, în continuare, că după căderea Sevasto­ polului «noi vom instaura dominaţia noastră absolută pe Marea Nea­ gră şi pe ţărmurile ei şi vom deveni stăpîni pe Dunăre. Dar, între timp, Rusia ar putea să ocupe o poziţie atît de inaccesibilă armelor noastre, încît ar pune la grea încercare răbdarea Angliei, deoarece în acest caz ea, Rusia, ar fi vulnerabilă numai în ceea ce priveşte co­ merţul . Se poate pune problema dacă interesele noastre naţionale nu ne vor cere în curînd să ducem o altă politică decît cea de pînă acum. Ne vom da seama, poate, că blocăm zadarnic porturile atîta timp cît mărfurile noastre ajung pe piaţă prin ţările vecine şi Prusia se poate îmbogăţi făcînd pe intemediarul mulţumită căruia blocada efectuată de noi la coastele Rusiei poate fi atît de uşor zădănicită etc. etc. De aceea, dacă din înalte considerente de ordin politic - încheie «Eco­ nomist» cu un avertisment cît se poate de solemn - se va ivi nece­ sitatea de a reexamina problema intensificării blocadei şi a îngrădirii comerţului atît pe uscat cît şi pe mare etc„„ ar fi bine ca cei ce sînt dispuşi să se lanseze în asemenea acţiuni riscante» (ca acordarea de capital ruşilor, pentru a-şi cumpăra, în timpul ienii, mărfuri care ar uma să fie transportate acolo anul viitor) «să ţină seama că s-ar putea ca în al doilea an al campaniei noastre în Rusia să fie necesară o politică cu totul diferită de aceea care a fost considerată în primul an drept cea mai înţeleaptă şi mai indicată». Aproape că nici nu mai este nevoie să subliniem concluzia care se degajă din toate acestea (şi noi recomandăm în mod stăruitor priete­ nilor noştri să analizeze conţinutul întregului articol), şi anume că puterile aliate consideră că singurul mijloc de a duce la bun sfîrşit războiul este să interzică în anul viitor comerţul pe uscat, iar pentru a-i împiedica pe capitalişti să se lanseze în tranzacţii comerciale care vor fi ulterior intezise, guvenul a avut grij ă să permită unuia din*

-

motiv de ră7boi.

-

Nota trad.

556

Karl Marx şi Frierich Enges

tre secretarii trezoreriei să facă cunoscute din vreme comercianţilor noştri intenţiile sale, pentru a preîntîmpina astfel gravele consecinţe pe care le-ar avea ei de suferit. Sîmbătă, preţurile la grăsimi s-au stabilit la un nivel ceva mai scăzut decît vineri. Probabil că, dacă n-ar fi fost articolul din «Economist», asupra căruia am atras aten­ ţia, preţurile ar fi scăzut astăzi sub influenţa ştirilor despre cuceri­ rea Sevastopolului. Unii cred că, după căderea acestei importante for­ tăreţe, împăratul va fi dispus să aj ungă la o înţelegere, însă noi sîn­ tem de altă părere ; această catastrofă este menită să-l îndîrjească şi mai mult pe ţar şi să-l determine să-şi caute un mijloc de revanşă n altă direcţie. Nu încape îndoială că, atîta timp cît n-a fost constrîns să se retragă din propriile sale oraşe mari, el poate să considere că n-a fost definitiv înfrînt, şi el pune prea multe n joc pentru a ceda atîta timp cît n-a ajuns la limita extremă . De aceea acest război poate, după părerea noastră, să mai dureze cîţiva ani, dacă nu va fi pusă în aplicare linia pe care, după cum crede «Economist», intenţionează · s-o aplice aliaţii".

„Moniteur" cu data de 5 octombrie anunţă că Barbes, care în ultimii trei ani a stat întemniţat la Belle-Ile, a fost pus în libertate fără nici un fel de condiţii, din ordinul lui Bonaparte, în urma unei scrisori în care el îşi exprimă speranţa profundă în izbînda civilizaţiei loviturii de stat din decembrie asupra civilizaţiei moscovite 292 ; în treacăt fie spus, prima izbîndă de acest fel a fost înregistrată recent la Atena, unde, reeditînd cele întîmplate în zilele lui iunie 1 848, nişte soldăţoi francezi au pus mina pe un editor de ziar, pe care-l considerau „sus­ pect" , i-au ars cărţile şi hîrtiile, iar pe el l-au aruncat în în­ chisoare. Din acest moment B arbes a încetat să mai fie unul dintre conducătorii revoluţionari din Franţa. Manifestîndu-şi simpatia pentru trupele franceze, indiferent pentru ce cauză şi sub a cui comandă luptă ele, B arbes s-a pus, în mod irevo­ cabil, pe acelaşi plan cu moscoviţii înşişi, dind dovadă de aceeaşi lipsă de discenămînt ca şi ei în ce priveşte scopurile campaniilor lor. B arbes şi Blanqui şi-au disputat vreme înde­ lungată supremaţia în conducerea efectivă a Franţei revo­ luţionare. B arbes îl calomnia într-una pe Blanqui şi căuta să arunce asupra lui bănuiala că ar fi în înţelegere cu guvernul. Scrisoarea lui B arbes şi ordinul lui Bonaparte rezolvă pro­ blema care din ei doi este omul Revoluţiei şi care nu 293. Scris de K. Max şi F. Engels la 6 octombrie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat în ziarul „New York Daily Tribune" dn 21 octombrie 1854

Tradus

r.

4.215

din limba

engleză

557

Friedrich Engels

Bătălia de la Alma

In sfîrşit, am primit informaţii oficiale în legătură cu b ătă­ lia de la Alma şi, în numărul de azi al ziarului nostru, publi­ căm rapoartele comandanţilor şi corespondenţele amănunţite le unor ziarişti englezi, martori oculari ai b ătăliei, şi ale cîtorva ofiţeri de marină. Toate aceste date confirmă, în linii mari, concluziile la c are m ajuns pe b aza primelor ştiri tele­ grafice despre această b ătălie. După cit se pare, lucrurile s-au petrecut astfel : La vreo trei mile de coastă, rîul Alma face o cotitură de forma unei semilune cu vîrfurile îndreptate spre nord. Malul sudic al rîului, format în cea mai mare parte din stînci înalte de vreo 300 de picioare, se prezintă aici ca un amfiteatru care coboară, mai mult sau mai puţin lin, pînă la apă. Acest povîr­ niş, apărat la dreapta şi la stînga de stînci abrupte care for­ mează marginile unui platou, a fost ales de ruşi pentru poziţiile lor. La nevoie, cavaleria lor, care deţinea superiorita­ tea, putea să acopere oricînd retragerea pe întinderea neacci­ dentată a platoului, care în plus oferea, aproape pretutindeni, posibilităţi pentru evacuarea artileriei. La jumătatea drumului dintre platou şi valea rîului povîrnişul formează un fel de terasă ; aici şi-au instalat ruşii principalele forţe ale infante­ riei lor, care erau apărate la stînga de stînci abrupte, conside­ rate inaccesibile, iar la dreapta de nişte stînci la fel de abrupte, de o redută construită pe terasă şi de o b aterie grea de anfiladă, amplasată pe înălţimile dominante. Amiralul Ha­ melin afirmă că această b aterie era formată din 12 tunuri de 32 de livre ; dar cum au putut fi evacuate în momentul retra­ gerii nişte tunuri atît de grele - şi lucrul acesta, fără îndoială, a fost făcut - rămîne o enigmă pentru acest ofiţer. Terenul din faţa poziţiilor ruseşti, întretăiat de vii şi de stînci, era favorabil pentru apărare, a cărei sarcină era uşu-

558

Fieich Enges

rată şi de nişte abattis * şi de alte obstacole artificiale, care, în treacăt fie spus, nu puteau fi prea rezistente, întrucît în acest ţinut e mare lipsă de lemn. Pe înaltul platou din spatele trupelor ruseşti şi pe ambele lor flancuri erau dispuse rezer­ vele lor şi cavaleria. In faţă, puşcaşii lor se instalaseră dincolo de rîul Alma, unde ocupaseră satele Alma şi Burliuk. Aliaţii au ponit împotriva acestei poziţii puternice la 20 septembrie : francezii pe aripa dreaptă, iar englezii pe cea stingă. Dis-de-dimineaţă, divizia franceză a generalului Bos­ quet (Divizia 2), împreună cu 8 batalioane turceşti, a fost tri­ misă de-a lungul ţărmului mării, cu misiunea de a se căţăra din partea aceea pe stînci, sub protecţia tunurilor de pe na­ vele cu aburi, şi de a învălui astfel flancul stîng al trupelor ruseşti. Englezii urmau să execute o mişcare similară împo­ triva flancului drept al inamicului. Ei însă nu puteau fi pro­ tej aţi de nave, iar pe platou li se opunea grosul cavaleriei duşmane, aşa că această parte din planul de atac n-a fost exe­ cutată. Intre timp, francezii, sub comanda lui Bosquet, au reuşit să escaladeze marginea stîncoasă a platoului, şi, în timp ce trupele ruseşti de pe această înălţime erau bomb ardate de tunurile grele de pe navele cu aburi, Divizia 3 franceză, de sub comanda prinţului Napoleon, a pornit împotriva aripii stingi a ruşilor. Ceva mai departe, centrul şi aripa dreaptă a armatei ruseşti au fost atacate de englezi. Alături de divizia prinţului Napoleon înainta Divizia 2 engleză, comandată de sir de Lacy Evans, fostul conducător al legiunii britanice din Spania în timpul războiului carlist 294• El era sprijinit de gene­ ralul England (Divizia 3), iar la extremitatea flancului stîng al trupelor aliate se afla Divizia uşoară engleză, comandată de sir G. Brown, care era sprijinită de Divizia de gardă, de sub comanda ducelui de Cambridge. Rezerva (Divizia 4, coman­ dată de sir G. Cathcart, şi Divizia de cavalerie, de sub co­ manda contelui de Lucan) manevra la aiergarda aripii stingi, pentru a zădărnici orice încercare de ocolire a flancului de către inamic. O trăsătură distinctivă a acestei bătălii a fost, după cît se pare, aceea că faza ei iniţială - a schimbului de focuri pe întreaga linie sub acoperirea căruia au avut loc manevrele cu adevărat decisive - a fost de foarte scurtă durată. într-ade­ văr, poziţiile ruşilor erau atît de clar conturate, iar puternica lor artilerie era în aşa fel amplasată, încît orice prelungire a schimbului de focuri ar fi fost nu numai inutilă, dar chiar *

-

baraje.

-

Nota trad.

Bătălia de la lma

dăunătoare pentru aliaţi. Francezii, după cit se pare, au fost nevoiţi să se expună cîtva timp acestui foc de hărţuire, deoarece englezii se aflau în ultima linie ; după aceea însă coloanele francezilor şi lanţul de trăgători al englezilor au început să înainteze încet, dar sigur, pe terenul dificil pe care-l aveau în faţă, au forţat pe ruşi să părăsească satele Alma şi Burliuk (acesta din urmă fusese incendiat de trupele în retragere, pentru a nu putea fi folosit de aliaţi ca adăpost) , au trecut rîul şi, fără tărăgăneli inutile, au pornit la atac îm­ potriva înălţimilor. Aici bătălia, desfăşurîndu-se în multe locuri în vii, între stînci şi baraj e, amintea prin caracterul ei de luptele care au avut loc în 1 848 între Verona şi Casti­ glione 295• Era imposibilă o înaintare după regulile obişnuite ; o mulţime compactă, dezordonată de trăgători, care în cea mai mare parte acţionau fiecare după capul lui, îşi croia drum spre prima terasă, unde se aflau trupele ruseşti. Intre timp, generalul Bosquet a reuşit să-şi instaleze una dintre brigăzile sale pe platou, de unde ameninţa aripa stîngă a armatei ruse ; i s-a trimis în ajutor o brigadă din Divizia 4 (a lui Forey) , în timp ce a doua brigadă a lui Forey sprijinea divizia lui Napo­ leon. In felul acesta francezii au pus stăpînire pe o poziţie c are reprezenta o ameninţare serioasă pentru aripa stîngă a armatei ruse. Pe flancul drept al ruşilor, sir George Brown a luat reduta rusă, care era cheia acestei părţi a poziţiilor lor de pe terasă ; şi, cu toate că înaintarea rezervelor ruseşti de pe înălţimi i-a silit pentru un moment pe englezi să se retragă, un atac al scoţienilor (divizia ducelui de Cambridge) le-a asi­ gurat, în cele din urmă, stăpînirea asupra acestei întărituri. In felul acesta a fost învăluită aripa stîngă a ruşilor şi a fost străpunsă aripa lor dreaptă. Centrul lor, care a fost supus unui masiv atac frontal, nu avea altă cale decît să se retragă, urcînd povîmişul spre platou ; ajunşi aici, ruşii puteau să nu se mai teamă de nici un atac serios, dată fiind prezenţa cava­ leriei şi a artileriei lor călare într-un ţinut cum nu se poate mai potrivit pentru folosirea acestor două arme. Totuşi, în flancul stîng al trupelor ruseşti trebuie să se fi produs o oare­ care derută în momentul cînd el a fost învăluit de Bosquet ; relatările din sursă franceză sînt unanime în această privinţă, şi faptul că trăsura lui Menşikov a căzut aici în mîinile fran­ cezilor le confirmă întru totul. Pe de altă parte, faptul că ruşii au izbutit să evacueze întreaga lor artilerie, şi chiar tunurile

560

Friedrich Engels

grele de asediu ale b ateriei de pe flancul drept (francezii n-au capturat nici un tun, iar englezii numai trei, şi acelea, proba­ bil, avariate) , dovedeşte că retragerea, în ansamblu, a fost efectuată în perfectă ordine şi arată că hotărîrea luată de Menşikov de a înceta lupta de îndată ce lucrurile au căpătat o întorsătură defavorabilă pentru el a fost bine inspirată. Trupele aliate, după cit se pare, au dat dovadă de multă vitej ie. Istoria cunoaşte puţine bătălii în care înaintarea să fi fost, ca în cazul de faţă, aproape neîntreruptă, înceată, dar sigură, fără nici unul din acele episoade neprevăzute şi inci­ dentale care conferă majorităţii marilor bătălii o notă atît de dramatică. Chiar şi numai acest fapt confirmă, în orice caz, că aliaţii au avut o superioritate numerică considerabilă şi dove­ deşte că, în rapoartele lor, generalii aliaţi au făcut aprecieri cu totul exagerate în ce priveşte efectivul armatei ruse. Asu­ pra acestei chestiuni vom reveni numaidecit. Aliaţii au dat dovadă că posedă o bună artă militară, dar ei nu s-au bazat atît pe inventivitatea generalilor lor, cit pe vitejia trupelor şi pe sprijinul flotei. A fost, ca să spunem aşa, o bătălie simplă, obişnuită, cu caracter pur tactic, lipsită, cum rar s-a mai văzut, de orice trăsături strategice. Manevra din flanc a lui Bosquet a izvorît dintr-o idee foarte firească şi a fost bine executată de soldaţii legiunii africane, care au în­ văţat să efectueze acest gen de operaţii în defileurile munţilor Atlas. Englezii au străpuns aripa dreaptă a ruşilor, luptînd cu îndirjire şi fără şiretlicuri, şi sarcina lor, pe cit se pare, le-a fost uşurată de o bună capacitate de manevrare a regimente­ lor şi brigăzilor ; dar monotonia înaintării britanice în două lanţuri succesive de trăgători era întreruptă doar de obstaco­ lele naturale, şi nu de manevre complicate menite să-l inducă în eroare pe inamic sau să-l ia prin surprindere. Prinţul Menşikov şi-a ales bine poziţia. Totuşi, se pare că el n-a folosit în măsura posibilităţii cavaleria de care dispu­ nea. De ce n-a avut cavalerie pe flancul stîng ca să prăvă­ lească de pe stînci brigada izolată a lui Bosquet îndată ce ea a început să se alinieze 1 Intreruperea bătăliei, scoaterea tru­ pelor din zona focului, evacuarea artileriei şi replierea, în general, au fost executate, după cit se pare, cu multă pricepere şi fac mai multă cinste artei sale strategice decit face artei strategice a generalilor aliaţi victoria obţinută de ei.

5 61

Bătălia de la Alma

In ceea ce priveşte forţele angaj ate în luptă, se ştie că alia­ ţii au avut pe cîmpul de bătălie trei divizii franceze şi patru en�Ieze, în afară de artilerie, şi că o divizie franceză şi una engleză, precum şi toată cavaleria, au rămas în rezervă, fără să mai punem la socoteală şi cele 8 batalioane turceşti care au fost trimise în sprijinul lui Bosquet, dar care au sosit după ce lupta se terminase. Şi fiindcă francezii au lăsat la Vama subunităţi mai puternice şi au suferit acolo pierderi mai mari decît britanicii, înseamnă că în ziua bătăliei diviziile au fost aproape egale, adică fiecare divizie franceză a avut vreo 6.000 de oameni, iar fiecare divizie engleză vreo 5.500. In acest caz, înseamnă că au luptat efectiv vreo 40.000 de infanterişti, cu o rezervă de vreo 1 6.000 de oameni, în care trebuie cu­ prinşi şi turcii, ceea ce, după ce se scade numărul celor bol­ navi şi al celor din detaşamentele care au avut alte misiuni, pare a corespunde informaţiilor cu privire la efectivul forţelor expediţionare. După o declaraţie a mareşalului Saint-Amaud, armata rusă era formată din două divizii de linie 1 6 şi 17 , cu două brigăzi de rezervă (soldaţi rechemaţi din per­ 14 şi 15 , plus Batalionul 6 puşcaşi. Aceasta ar e chi­ misie) vala cu 49 de batalioane, dacă brigăzile au avut numărul com­ plet de batalioane. Dacă socotim cîte 700 de oameni de fiecare batalion (în acest război n-au fost niciodată mai mulţi, deşi în campania din Ungaria fiecare batalion avea cu 50 de oameni mai mulţi) , obţinem în total 34.300 de oameni. Dar această cifră reprezintă cam tot atîtea trupe regulate de uscat cîte există în general, după informaţiile noastre, la Sevastopol şi în împrejurimile sale, şi este foarte probabil ca cel puţin 5 sau 6 batalioane să fi fost lăsate ca garnizoană în această fortăreaţă. Forţele ruşilor s-ar reduce, aşadar, la 30.000 de in­ fanterişti, şi această cifră poate fi considerată aproximativ exactă. După cît se vorbeşte, cavaleria lor număra 6.000 de oameni, dar nu încape îndoială că o bună parte din ei erau pur şi simplu cazaci. Această vădită superioritate numerică a for­ ţelor aliate face ca victoria lor să fie lipsită de gloria exa­ gerată pe care, după cum se poate constata din extrasele din presa engleză publicate de noi, încearcă unii să i-o atribuie. Ambele părţi par să fi dat dovadă de aceeaşi bravură, şi este cert că generalii aliaţi, oricît s-ar făli ei cu victoria lor, nu s-au gîndit o clipă că după aceste succese vor putea să intre de-a dreptul în Sevastopol, fără nici o amînare şi fără să în-

-

-

-

562

Friedrich Engels

tîmpine vreo rezistenţă, sub fîlfîit de steaguri şi în sunet de fanfare. E puţin probabil ca rezultatul acestei bătălii, deşi el a avut o mare însemnătate pentru aliaţi din punct de vedere moral, să provoace o deprimare prea mare în rîndurile armatei ruse. Retragerea aceasta seamănă cu aceea de după Litzen sau Bautzen ; dacă Menşikov, de pe poziţia sa de flanc de la B ah­ cisarai, va şti să-i atragă după sine pe aliaţi cu aceeaşi în­ demînare ca şi Blicher înainte de bătălia de la Katzbach 298, atunci ei se vor putea convinge că astfel de victorii infruc­ tuoase nu sînt de prea mare folos pentru învingător. Menşikov continuă să ameninţe cu forţe însemnate spatele frontului lor, şi, atîta timp cit ei nu-l vor înfrînge pentru a doua oară şi nu-l vor respinge definitiv, el va rămîne un adversar de te­ mut. Acum, aproape totul depinde de sosirea de întăriri din rezerva aliaţilor, de o parte, şi de trupe ruseşti de la Perekop. Kerci şi Anapa, de altă parte. Acela care va reuşi să obţină primul superioritatea numeică va putea să dea o lovitură se­ rioasă. Dar Menşikov are avantajul că poate să evite în orice moment un atac, hătind în retragere, în timp ce aliaţii sînt ţintuiţi de locul unde îşi au depozitele, taberele şi trenurile regimentare. In momentul de faţă, Sevastopolul, deşi este împresurat dintr-o parte, pare să fie în afară de orice primejdie, căci superioritatea forţelor aliate nu este atît de mare incit să l e permită să lupte p e două fronturi. D a r dacă - după cum reiese aproape cu certitudine din informaţiile aduse de „Nia­ gara " , pe care le-am primit aseară, prin tel egraf, din Halifax * rezerva de 20.000 de oameni a aliaţilor va sosi mai repede decit întăririle lui Menşikov, citeva zile pot fi hotărîtoare în multe privinţe. Nu este de aşteptat ca o fortăreaţă cum e Se­ vastopolul, dacă va fi atacată în mod serios şi cu toată ener­ gia, să reziste două săptămîni împotriva unor tranşee deschise . Intreaga rezervă a plecat de la Vama, pe mare, şi trebuia să sosească la 4 sau la 5 octombrie, dar în telegrama din Halifax nu se vorbeşte de sosirea ei ; prin urmare, în nici un caz nu este de aşteptat ca Sevastopolul să cadă mai de vreme de 1 6 sau 1 8 octombrie. S-ar putea ca, prin operaţii active în cimp deschis, el să reziste ceva mai mult ; dar dacă Menşikov, cu a rmata lui mobilă din spatele frontului aliaţilor, nu va obţine -

•

-

în Canada; intercalarea aparţine redacţiei ziarului.

-

Nota "ed.

563

Bătălia de la Alma

împotriva lor o victorie cit de cit decisivă şi dacă trupele .aliate nu vor fi secerate de epidemii, Sevastopolul va trebui neapărat să cadă. Judecind după pregătirile făcute de ruşi şi lupă starea lor de spirit, se poate da drept sigur că Sevasto­ polul nu va fi luat decit după o rezistenţă înverşunată şi după o cumplită vărsare de sînge ; scenele sîngeroase ale bătăliei de la Alma vor fi, fără îndoială, întrecute în genul lor de gro­ zăviile asaltului şi cuceririi Sevastopolului. Scris de F. Engels la 9 octombrie 1854

Se tipăreşte după apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.219 n 26 octombri e 1854

Tradus din limba engleză

3 6"

textul

Friedrich Engels

Forţele militare ale Rusiei

Putem, fără nici o grij ă, să lăsăm pentru cîtva timp pe John Bull şi pe Jacques Bonhomme 97 să-şi sărbătorească „glo­ rioasa izbîndă" de la Alma şi să se bucure cu anticipaţie de căderea Sevastopolului. Operaţiile militare de la Dunăre şi din Crimeea, oricîtă importanţă ar prezenta ele pentru aliaţi şi pentru lagărul liberalismului burghez din Europa, nu înseamnă mare lucru pentru Rusia. Centrul de greutate al acestei ţări nu poate fi cîtuşi de puţin afectat de rezultatele lor, în timp ce pentru aliaţi o înfrîngere în Crimeea şi retragerea lor for­ ţată ar paraliza pentru mult timp operaţiile terestre şi le-ar pricinui un prejudiciu moral de pe urma căruia n-ar putea să-şi revină decît printr-o extremă încordare de forţe. In ultima vreme am primit unele informaţii demne de în­ credere în legătură cu repartizarea şi cu recentele deplasări ale trupelor ruseşti ; n-ar fi, poate, lipsit de interes să facem o totalizare a lor, pentru a arăta cit de mică este, în compa­ raţie cu efectivul lor total, acea p arte care este dej a angaj ată în operaţii militare şi ce se poate aştepta de la restul arma­ tei ruse. După cum se ştie, armata rusă este compus ă din următoa­ rele părţi : I.

ARMATA DE OPERATll PRINCIPALA

2 corpuri de elită : cel de gardă şi cel de grenadieri, compuse din 76 de batalioane şi 92 de escadroane, cu 228 de tunuri. 6 corpuri de linie, compuse din 300 de batalioane şi 192 de esca­ droane, cu 672 de tunuri. 3 corpuri de cavalerie, compus e din 176 de escadroane şi avînd 96 de tnuri. In total, 376 de batalione, 460 de escadroane şi 996 de tnuri.

Forţele militare ale Rusiei

565

I I . CO.PURI SPECIALE

Corpul finlandez, compus din 12 batalioane. Corpul din Orenburg, compus din 10 batalioane. Corpul siberian, compus din 15 batalioane. Corpul caucazian, compus din 55 de batalioane şi 10 escadroane şi avînd 180 de tunuri. Rezerva corpului caucazian, compusă din 36 de batalioane şi 2 escadroane. Corpul de linie caucazian, compus din 47 de batalioane. In total, 175 de batalioane, 12 esaroane şi 180 de ni. I I I.

CAZA CI . ŞI ALTE TRUPE NEREGULATE

Circa 700 de escadroane, 32 de batalioane şi 224 de tunuri. IV.

REZER VE

1. Circa 50 de batalioane de pză internă, în afară de invalizi, şi 77 de companii disciplinare. 2. Rezervele grosului armatei, adică Batalioanele 4, 5 şi 6 de gardă şi de grenadieri şi Batalioanele 5 şi 6 de linie, şi anume cîte trei ba­ talioane pntru 24 de regiment e şi cite două batalioane pentru 72 de regimente, n total 216 batalioane.

Toate aceste rezerve au şi fost chemate sub arme şi com­ plet organizate, astfel că după ultima recrutare, de 300.000 de oameni, a şi început formarea Ba talioanelor 1 şi 8 ale fiecărui regiment ; prin urmare, cele 216 batalioane menţionate mai sus pot fi incluse în totalul general, care se ridică astfel la 726 de batalioane, 472 de escadroane de cavalerie regulată ş i 700 d e escadroane d e cavalerie neregulată şi la u n număr de tunuri care trece cu mult de 1 .000. Organizarea rezervelor pen­ tru cavalerie şi artilerie este prea puţin cunoscută în afara hotarelor Rusiei, aşa că ele n-au fost incluse în acest total. Din fericire, acest total pare să indice o forţă mai de temut decît cea reală. Pentru a stabili efectivul trupelor de care poate dispune în mod efectiv Rusia în cazul unui război euro­ pean, trebuie să scădem din totalul de mai sus corpul siberian, unităţile de pază internă şi cel puţin jumătate din numărul cazacilor ; rămîn atunci vreo 650 de batalioane, 472 de esca­ droane de cavalerie regulată, 350 de escadroane de cavalerie neregulată şi vreo 1 .200 de tunuri. Aceste trupe pot fi eva­ luate la cel puţin 520.000 de infanterişti, 62.000 de cavalerişti şi 30.000 de cazaci, adică la ceva mai mult de 600.000 de oameni, care sînt reparizaţi pe întreag a graniţă care se în­ tinde de la Marea Caspică, de-a lungul Mării Negre şi Mării Baltice pînă la Marea Albă. De cînd a început războiul cu Turcia, la graniţa de sud a imperiului au intrat, rînd pe rînd, în luptă împotriva aliaţilor următoarele trupe :

566

Friedrich Engels

1. Corpurile 3, 4 şi 5 de linie, cu o parte din rezervele lor, care� în majoritatea cazurilor, sînt încă pe rm. 2. Cele trei corpuri caucaziene. 3. Două divizii (două treimi) ale Corpului 1 de linie, fără rezerve. 4. O parte din Corpul 3 de cavalerie (dragoni) din Crimeea.

Toate acestea fac, la un loc, vreo 240.000 de oameni înainte de începerea campaniei, d ar acum acest număr s-a redus, în orice caz, la 1 84.000 de oameni, dintre care 84.000 pot fi soco­ tiţi ca alcătuind armata din B asarabia, 54.000 se află în Cri­ meea sau se îndreaptă într-acolo, iar 46.000 se află în Caucaz. In regiunea Mării Baltice se aflau, la sfîrşitul lunii august: In Finlanda, rezerva Corpului 6 . . . Corpul finlandez . . Garda şi rezervele ei . O parte din Corpul de gre­ nadieri de la Revel In total

.

16.800 de oameni 12.000 „ „ 66.800 „ " 10.000

„

"

105.600 de oameni

In Polonia sau în drum spre Polonia se aflau : Restul Corpului de grenadieri cu rezervele sale Corpurile 1 Şi 2 cu rezervele lor Cazaci şi cavalerie din dife rite corpuri Diferite rezerve In total

55.000 de oameni 120.000 30.000 25.000

" „

„

„ „

„

230.000 de oameni

Insumînd toate aceste totaluri, obţinem aproximativ 575.00) de oameni, care, împreună cu corpul din Orenburg (la Astra­ han) , cu corpul de rezervă al cavaleriei şi cu detaşamentele aflătoare în regiunea Mării Albe şi în alte locuri, se ridică la totalul general arătat mai înainte. Dintre trupele din Polonia, vreo 30.000 de oameni se aflau în marş, aproximativ 20.000 alcătuiau garnizoana Varşovia, vreo 1 00.000 ocupau malul drept al Vistulei în fostul regat al Poloniei, iar vreo 80.000 erau menţinuţi ca rezervă în Volînia şi Podolia, pe Bug şi pe Nistru. Prin urmare, grosul armatei ruse, inclusiv elegantele regimente de gardă şi de grenadieri, erau concentrate pe linia Petersburg-Hotin, adică de-a lungul graniţelor apusene ale im­ periului. Dar şi în aceste condiţii s-a părut că trupele nu ocupă

poziţiile cele mai importante. Grenadierii au părăsit Revelul, fiind înlocuiţi de o divizie de gardă, şi împreună cu celelalte două divizii de gardă au plecat în Polonia ; aceste două divizii aveau cîte patru batalioane de fiecare regiment, şi numai Ba­ talioanele 5 şi 6 rămăseseră la Petersburg. In felul acesta armata din apus a ajuns să aibă peste 270.000 de oameni şi urmează să i se alăture cele trei corpuri de rezervă ale cava­ leriei care pînă acum n-au luat de Joc parte la operaţiile ili­ tare ; în felul acesta armata din apus va ajunge să aibă 300.000 de oameni . In prezent, poziţiile ocupate de trupe s-au schimbat. Cei 1 00.000 de oameni care se aflau în partea de sud-est a regatu­ lui Poloniei au trecut Vistula şi au ocupat poziţii de-a lungul graniţei cu Austria. Cei 80.000 de oameni staţionaţi în Volînia au trecut în Polonia şi acum formează o linie neîntreruptă de trupe de-a lungul acestei graniţe. Garda, grenadierii - poate şi corpurile de cavalerie pe măsură ce vin aici - ocupă o poziţie centrală în spatele frontului. In timpul iernii pot fi aduse vremelnic trupe suplimentare de la Marea Baltică, de­ venite disponibile în perioada de îngheţ. Pînă în mai, noul contingent, din care se formează Batalioanele 7 şi 8 - s au batalioane noi - ale diferitelor regimente, în total 192 de ba­ talioane ( 1 30.000-140.000 de oameni) , va fi îndeajuns de in­ struit pentru a le lua locul. E limpede, prin urmare, că lui Nicolaie îi pas ă pre a puţin de ceea ce se întîmplă în sudul imperiului său din moment ce el a putut să concentreze 300.000 de oameni pe splendida poziţie strategică din Polonia. Căci aceasta este, într-adevăr, o poziţie splendidă. Ea pătrunde ca o pană între P rusia şi Austria, le cuprinde pe amîndouă din flanc şi, în acelaşi timp , este apărată de cele mai bune mijloace de rezistenţă pe care le poate crea arta militară în colaborare cu natura. Napoleon îşi dădea bine seama de importanţa militară a teritoriului cu­ prins între Vistula şi afluenţii ei. In campania din 1 807, el a ales acest teritoriu ca b ază de operaţii pînă ce a luat Danzigul * . Dar el n-a dat nici un moment atenţie fortificării lui şi a plătit scump pentru aceasta în timpul retragerii din 1 8 12. Ruşii, mai ales după 1 83 1 , au făcut ceea ce omiseseră să facă predeceso­ rii lor. Modlin (Novo-Gheorghievsk) , Varşovia, Ivangorod, Brest-Litovsk formează un întreg sistem de fortificaţii care, datorită posibilităţilor strategice pe care le îmbină, nu-şi are * Denumirea gemană

a

oraşului polonez dansk. - Nata trad.

568

Friedrich Engels

egal în lume. Graţie acestui sistem, o armată bătută poate să ţină piept unui adversar de două ori mai puternic, atîta timp cît îşi are asigurată hrana, şi tăierea liniilor de comunicaţie ale unei ţări întregi este o operaţie pe care n-a încercat s-o săvîrşească nimeni pînă acum. Tot acest sistem complex de fortăreţe, spune un autor german de lucrări militare care cu­ noaşte această ţară, denotă mai degrabă intenţii agresive de­ cît defensive. El n-a fost creat atît pentru apărarea teritoriului pe care e aşezat, cît pentru a servi drept bază pentru operaţii ofensive îndreptate spre apus. Şi, totuşi, sînt unii care cred că Nicolaie o să ceară pace dacă o să i se ia Sevastopolul I Dar Rusia n-a încercat pînă acum nici o treime din şansele ei, şi pierderea vremelnică a Sevastopolului şi a flotei abia va fi resimţită de acest gigant, pentru care Sevastopolul şi flota sînt simple jucării. Rusia ştie prea bine că nu coastele maritime, regiunile în care pot fi debarcate trupe duşmane, reprezintă teatrul de operaţii hotărîtor pentru ea, ci, dimpotrivă, regiunile din interiorul continentului, unde se pot desfăşura acţiuni concentrate, cu un mare număr de trupe, fără a risipi forţele armatei pentru apărarea fără rost a coastelor împotriva unui inamic care poate oricînd să se facă nevăzut. Rusia poate să piardă Cri­ meea, Caucazul, Finlanda, Petersburgul şi celelalte teritorii periferice, dar, atîta timp cît trupul ei, a cărui inimă este Mos­ cova, iar braţul drept Polonia fortificată, rămîne nevătmat, ea poate să nu dea nici cu un pas înapoi. Se poate spune că principalele operaţii militare din 1 854 nu sînt altceva decît un mic preludiu al bătăliilor popo arelor care vor fi consemnate în cronica anului 1 855. Cînd vor intra în scenă, una împotriva celeilalte sau umăr la umăr, marea armată rusă din apus şi armata austriacă, abia atunci vom fi martorii unui adevărat război de mari proporţii, în genul ma­ rilor războaie ale lui Napoleon. Şi poate că aceste bătălii nu vor fi şi ele decît preludiul unor alte lupte, şi mai înverşunate, şi mai hotărîtoare, duse de masele populare din Europa î m­ potriva despoţilor de pe acest continent care sînt astăzi victo­ rioşi şi manifestă o nemărginită siguranţă de sine. Scris de F. Engels la 16 octombrie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat ca articol de fond în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.223 din 31 octombri e 1854

Tradus din limba

engleză

� ,:

;� � J

..

-�

.. __

..' .

\ '

I

\

N� „' lt J.t ' J '·..

�-

1

O pagină din materialele pregătitoare ale lui F. Engels

pentru articolul său „Forţele militare ale Rusiei"

„. ,.. JJ .,

#�-

,,�

?)'... 7ţ,,, � , ..,

/. .

/

569

Friedrich Engels

Asediul Sevastopolului

După bătălia de la Alma, principala faptă de arme a alia­ ţilor în Crimeea a fost vestitul marş de flanc al lordului Raglan de la Alma la Balaklava, prin care obiectivul evident al campaniei - cucerirea şi ocuparea Sevastopolului - s-a redus la efectuarea unui coup de main * împotriva unei părţi, şi încă a celei mai slabe, a fortificaţiilor ruseşti ; operaţia aceasta presupune, ce-i drept, distrugerea flotei, a şantierelor navale şi a arsenalelor ruseşti, dar ea implică necesitatea, pentru trupele aliate, de a se retrage de îndată ce acest obiec­ tiv a fost atins. Că tocmai aşa stau lucrurile reiese din felul cum s-a desfăşurat întreaga operaţie. A fost abandonat planul de atac al frontului de nord al fortăreţei, care este frontul principal şi singurul unde un atac poate avea o importanţă decisivă ; corpul expediţionar şi-a recunoscut astfel în mod deschis incapacitatea sa de a duce la bun sfîrşit ceea ce era prevăzut în planul său : cucerirea şi ocuparea definitivă a Sevastopolului. Or, aşa cum am arătat, tocmai acest marş este proslăvit - în nenumărate coloane pline de o frazeologie bombastică şi de un retorism confuz - ca o mostră, dintre cele mai strălucite, de artă militară ; pînă şi marile ziare lon­ doneze, care îşi aveau corespondenţii lor la faţa locului , au descoperit adevărul abia după o lună de zile şi, p e cît se p are, numai în urma unor sugestii din partea guvernului. Astfel , ziarul „Times" din Londra şi-a dat seama de adevărata situa­ ţie abia la 28 octombrie, cînd, cu multă prudenţă, a dat de înţeles că, după cît se pare, pînă în prezent a fost atinsă doar partea mai mică a obiectivului întregii campanii şi că este problematic ca forturile din partea de nord a golfului să poată fi luate dacă nu vor capitula de bunăvoie. „Times " însă speră *

-

atac prin surprindere.

-

Nota trad,

5 70

Fiedich Engels

că ele vor da dovadă de bună-cuviinţă şi vor capitula, de­ oarece toate fortificaţiile dependente trebuie să capituleze atunci cind partea principală a fortăreţei a fost luată. Ade­ vărul este însă că nu Fortul de nord depinde de oraşul Sevas­ topol, ci, dimpotrivă, Sevastopolul depinde de Fortul de nord, şi tare ne temem că argumentele confratelui nostru nu se vor dovedi suficiente pentru cucerirea unei fortăreţe atît de puternice. In orice caz, de cind cu „gloriosul marş 0 de care este vorba, aliaţii n-au făcut nimic cu care să se poată cit de cit lăuda, şi de aceea nu le putem reproşa confraţilor noştri en­ glezi că exagerează prea mult însemnătatea acestui marş. In ceea ce priveşte desfăşurarea asediului ca atare, ea consti­ tuie şi acum una dintre temele de care ei înşişi, pe cit se pare, preferă să se ocupe cit mai puţin cu putinţă. Dar fiindcă este de datoria noastră să fim, în primul rînd, imparţiali, nu ne vom comporta cu atîta delicateţe. Adevărul este că în acest război, care şi aşa este destul de ciudat, actualul ase­ diu constitie unul din momentel e cele mai ciudate. Tră­ sătura caracteristică a acestui război pare a fi credinţa că fortificaţiile de cimp nu pot fi cucerite. Mai întîi la Olteniţa a fost aplicată, timp de citeva ore, vechea metodă de bom­ bardare, iar după aceea s-a făcut încercarea de a lua cu asalt fortificaţiile, însă fără succes. La Calafat, ruşii nici n-au în­ drăznit măcar să pornească la atac. La Silistra, o simplă în­ tăritură de pămînt a rezistat loviturii principale a atacanţilor şi, chiar după ce fusese făcută aproape una cu pămjntul, a continuat să se opună asaltului furibund al inamicului. Şi, în sfîrşit, acum, la Sevastopol, unei simple linii de fortificaţii de cimp i s-a făcut onoarea de a i se opune un mare număr de baterii de asediu şi tunuri mult mai grele decit au fost folosite vreodată împotriva celor mai desăvîrşite fortăreţe. Acest asediu constituie o dovadă elocventă că, în măsura în care în cursul unei lungi perioade de pace, datorită progre­ sului industrial, s-au p erfecţionat mijloacele materiale de ducere a războiului, arta războiului a decăzut. Dacă Napo­ leon ar vedea bateriile din faţa Sevastopolului, cu puzderia lor de tunuri de 8 şi de 1 0 ţoli, cu siguranţă că ar izbucni în hohote de rîs. Dar asta nu-i încă nici pe departe totul. Aliaţii şi-au ocupat poziţiile lor pe la 1 octombrie, dar au început să-şi sape tranşeele abia la 8 sau 9 ale lunii, ş1 pînă în ziua de 17 n-au tras nici o salvă de tun. Această în­ tîrziere se explică prin faptul că tunurile n-au putut fi aduse

Asediul Sevastopolului

571

mai devreme la faţa locului. Trebuia străbătută o distanţă de numai 4 sau 5 mile, pe un teren bun şi tare, uşor ondulat şi în parte chiar pe un drum destul de bun. Dar lipseau ani­ malele de tracţiune. Nu s-au găsit asemenea animale în Cri­ meea, care e un ţinut mai bogat în vite decît oricare altul I De pe înălţimile de lingă Cemaia, în valea Baidarului, se pot vedea mai mulţi boi decît ar fi nevoie pentru a trage peste dealuri întreaga flotă aliată. Dar această vale este des­ chisă cazacilor, şi cavaleria aliaţilor, făcînd o incursiune, s-ar putea lovi de aceşti adversari de temut. In afară de aceasta, aliaţii trebuie să rămînă în bune relaţii cu localnicii şi să nu se atingă de proprietatea lor. Prin asemenea subterfugii, zia­ rele engleze încearcă să ascundă adevărul că Raglan şi Can­ robert, care au blocat Sevastopolul dinspre sud, s-au pome­ nit şi ei blocaţi de posturile înaintate ale lui Menşikov de pe Cemaia. Aşa stau lucrurile, şi drept dovadă poate servi sim­ plul fapt că trupele aliate, după cum reiese şi din ultimele informaţii, sînt nevoite să se hrănească cu came sărată, pen­ tru că nu au posibilitatea să obţină came proaspătă. La 3 octombrie, cinci batalioane ruseşti au trecut Cemaia pe la Inkerman şi au fost lăsate să intre în fortăreaţă pe la sud, „pentru că acest lucru le poate aduce numai avantaje aliaţilor " . Ce mod original de a duce războiul I Inamicul, despre care ni se spune că este înfrînt, demoralizat, nimicit, trimite 3.000 de oameni la Sevastopol, şi asta sub nasul alia­ ţilor. Se vede bine că a avut motive să-i trimită acolo. D ar dacă inamicul avea motivele lui să-i trimită în fortăreaţă, Raglan avea şi el motivele lui să le facă temenele şi să-i lase să intre. El socotea că oraşul este supraaglomerat, deşi nu prea se vede pe ce se b aza o asemenea părere. In orice caz, afară de cele patru mile pătrate din interiorul liniilor ruseşti, mai există întreaga coastă nordică şi tot ţinutul ce se întinde dincolo de ea, unde poate fi trimis, în zece minute, orice sur­ plus de trupe. Să spui că e supraaglomerat un oraş împre­ surat numai dintr-o parte este, în orice caz , culmea absur­ dităţii. Cînd a fost anunţată pentru prima dată debarcarea, am prezis că epidemiile vor fi duşmanul cel mai de temut al alia­ ţilor în cazul c înd campania se va prelungi. Şi iată că bîntuie epidemia în formele ei cele mai grave, la care s e adaugă, cel puţin în ce-i priveşte pe britanici, cea mai proastă îngri-

57i

Friedrich Enges

jire ce se poate imagina. Intr-adevăr, bolnavii sînt atît de ne­ glijaţi din această cauză, încît lordul Raglan a fost nevoit să facă o aspră mustrare personalului sanitar. Dar asta încă nu-i totul. Medicii se află la Constantinopol, depozitele de medicamente la Vama, iar bolnavii la Balaklava. Nu este oare aceasta o minunată ilustrare a noii doctrine militare re­ cent expuse de Ludovic Bonaparte la Boulogne şi potrivit căreia orice armată, pentru a avea o poziţie bună, trebuie aşezată în triunghi ? Pe măsură ce în această perioadă a anu­ lui vremea devine mai aspră, cazurile de boală se înmulţesc, regimentele se topesc văzînd cu ochii - un regiment brita­ nic care număra la plecare 1 .000 de oameni nu dispune acum de mai mult de 600 de soldaţi apţi de luptă - şi operaţiile continuă în acelaşi ritm lent. Rutina comandamentului su­ prem - rod al celor 40 de ani de instrucţie în timp de pace - nu poate fi zdruncinată de astfel de fleacuri. Poată să piară armata, dar Sevastopolul să fie luat conform regulamentului maiestăţii-sale I La asediile obişnuite, asediatorii caută, de regulă, să-şi instaleze bateriile avansate cît mai aproape de for tificaţiile duşmanului, şi se consideră că 600 sau 700 de iarzi sînt o distanţă destul de mare. Dar la un asediu mare ca acesta, mai ales cînd este îndreptat împotriva unor simple fortificaţii de cîmp, trebuie să se procedeze, după Raglan, tocmai invers. Inamicul ne permite să ne apropiem pînă la o distanţă de 700 de iarzi, dar noi nu trebuie să facem niciodată ceea ce vrea el. Aşa spune Raglan şi îşi instalează bateriile la o dis­ tanţă de 2.500 - 3.000 de iarzi, lucru pe care l-am considera de necrezut dacă comunicatele ar lăsa cea mai mică îndoială în această privinţă. El se apropie apoi pînă la 1 .500 - 1 .200 de iarzi şi, în cele din urmă, invocă drept motiv pentru a nu deschide focul că tirul bateriilor de asediu poate da re­ zultate numai dacă ele se află la 300 s au 400 de iarzi de for­ tificaţiile pe care trebuie să le străpungă I Bateriile îndepăr­ tate trebuie să aibă neapărat tunuri Lancaster 298 şi tunuri de zece ţoli cu bătaie lungă, căci artileriştii britanici par să fie de părere că aceste tunuri, la fel ca şi telescoapele, sînt bune numai la distanţe mari. In realitate, chestiunea bătăii lungi, care e foarte potrivită cînd este vorba de artileria navală, a dus mai degrabă la neînţelegeri şi confuzie decît la rezultate bune atunci cînd a fost vorba de artileria de uscat ; drept exemplu pot servi aceste baterii ridicole.

sil Svstopolului

573

Fortificaţiile dinspre uscat ale Sevastopolului, care au provocat toate aceste manevre atît de geniale şi de ingeni­ oase, sînt formate din următoarele construcţii : în partea apu­ seană (pe care o atacă francezii) se află una sau două faţade ale Fortului Karantinnîi. ln spatele lui se înalţă n z id cu metereze care se întinde pînă la capătul golfului Karantin­ naia şi se încheie, pe un deal, cu un turn rotund, care slu­ j eşte drept punct de sprijin interior pentru întăriturile de pă­ mînt din jurul lui. De aici se întinde în continuare, pînă la capătul de sus al portului, un zid gros de vreo trei picioare, care împrejmuieşte astfel Sevastopolul în partea de sud-vest. Despre acest zid se spune că e cu totul nepotrivit pentru apărare, deşi ar i putut destul de uşor să fie adus într-o stare corespunzătoare ; de aceea el este apărat de mici întărituri de pămînt amplasate în faţa lui. De la capătul portului spre răsărit, pînă la golful Korabelnaia (frontul pe care atacă en­ glezii) , nu există nici un fel de mijloace de apărare propriu­ zise, cu excepţia a două turnuri înconjurate şi apărate de lu­ nete, asemenea celui descris mai sus. Afară de aceasta, mai există aici cîteva întărituri de pămînt de formă neregulată, care toate la un loc formează o tabără întărită, fără prea mari pretenţii dacă e să dăm crezare schiţelor făcute la faţa locu­ lui şi publicate de căpitanul Biddulph. In orice caz, în schiţe figurează o singură linie de apărare, care e alcătuită din în­ tărituri deschise în partea din spate ; aici nu se văd redute închise, la care ruşii ţin în general extrem de mult. Dar e greu de crezut că lucrurile s-au petrecut chiar aşa. Dacă ar fi trebuit, într-adevăr, să ia numai această linie, englezii ar fi luat-o de mult în luptă la b aionetă. Trebuie să credem că în spatele ei se află o a doua linie de redute, Toate fortificaţiile ruseşti sînt înarmate cu tunuri navale grele ; aceasta este cea mai bună întrebuinţare pe care ar fi putut să le-o dea ruşii. Dar ei folosesc aceste tunuri cum nu se poate mai prost. Zile şi nopţi întregi trag cu ele în duşman şi, dintr-o sută de obuze, numai unul nimereşte la ţintă. Poate că tocmai acest tir atît de nepriceput l-a determinat pe lordul Raglan să-şi sape tranşeele la distanţa sigură de 3.000 de iarzi. După un bombardament de trei zile executat de flota şi armatele aliaţilor, se anunţă că englezii au făcut în partea lor o breşă ; francezii n-au reuşit încă să facă acest lucru în p artea lor. lndată ce vor face şi ei o breşă, va trebui să se treacă la asalt. Faptul că 200 de tunuri de c alibru atît de

574

Fieich Engels

mare au nevoie de trei sau patru zile pentru a zdrobi rezis­ tenţa unor asemenea instalaţii defensive ar părea de necre­ zut dacă n-am şti din surse demne de toată încrederea la ce distanţă respectabilă au fost amplasate bateriile aliaţilor. Asta e tot ce putem spune despre rezultatele obţinute pînă acum ; dar, indiferent cu ce se vor încheia operaţiile, se poate spune cu toată certitudinea că asediul Sevastopolului va ră­ mîne un eveniment unic în istoria militară. Scris de F. Engels la 30 octombrie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.236 dn 15 noiembrie 1854

Tradus din limba engleză

575

Friedrich Engels

Campania din Crimeea

291

Cititorii noştri vor i, desigur, foarte surprinşi de noua s tare de spirit care se desprinde din ştirile de pe teatrul de operaţii din Crimeea aduse ieri de vaporul „Baltik" şi pe care le publicăm azi în coloanele ziarului nostru. Pînă acum co­ mentariile presei britanice şi dările de seamă ale corespon­ denţilor britanici şi francezi asupra desfăşurării şi perspecti­ velor războiului excelau printr-o încredere în sine plină de semeţie şi aroganţă. Această încredere a făcut acum loc unei stări de nelinişte şi chiar de zăpăceală. Acum toată lumea recunoaşte că superioritatea, atît de mult trîmbiţată, a arma­ telor aliate este inexistentă. Sevastopolul se dovedeşte a fi mai putenic, Menşikov un general mai capabil, iar armata lui mult mai impunătoare decît s-a crezut pînă acum. In loc să obţină o victorie sigură şi decisivă, francezii şi englezii se pot aştepta acum la o înfrîngere ruşinoasă. Aceasta este starea de spirit pe care o descrie corespondentul nostru din Liverpool, el însuşi un englez pătruns de toate aspiraţiile pa­ triotice şi prejudecăţile celor din ţara lui, şi această stare de spirit se manifestă şi în acţiunile, deosebit de energice, ale celor două guverne, francez şi englez. Se fac eforturi despe­ rate pentru a grăbi trimiterea de întăriri la Sevastopol. Din Regatul Unit au şi fost trimişi toţi soldaţii, pînă la unul ; nu­ meroase vapoare au fost rechiziţionate pentru transport. O armată franceză cu un efectiv de 50.000 de soldaţi a şi fost expediată, în speranţa că va sosi la timp pe teatrul de ope­ raţii, pentru a participa la ultima bătălie, la bătălia decisivă. In numărul de sîmbătă al ziarului nostru am publicat un mare număr de documente, care se refereau mai ales la sta­ diile anterioare ale asediului şi la cooperarea, parţial încu­ nunată de succes, dar în general lamentabilă, a flotelor ; la toate acestea adău găm astăzi rapoartele oficiale cu privire

576

Fiedich Engels

la atacul sîngeros întreprins de Liprandi împotriva aliaţilor la Balaklava, precum şi dările de seamă asupra desfăşurării ulterioare a operaţiilor, care, trebuie s-o recunoaştem, au fost, toate, cit se poate de nefavorabile pentru aliaţi. O ana­ liză minuţioasă a acestor documente ne duce la concluzia că, deşi - aşa cum am mai arătat în repetate rînduri - situaţia creată este destul de complic.ată şi chiar de natură să pro­ voace temeri, ea nu este totuşi chiar atît de precară cum i se pare corespondentului nostru din Liverpool. Nu credem ca ea să constituie pentru aliaţi un pericol mai mare decît acela al retragerii forţate şi al reîmbarcării. Pe de altă parte, nu este exclusă posibilitatea ca ei să cucerească oraşul printr-un asalt desperat şi cu preţul unei mari vărsări de sînge. Dar, oricum ar fi, chestiunea asta trebuie să se rezolve, după pă­ rerea noastră, cu mult înainte ca întăririle trimise din Franţa şi din Anglia să poată sosi în Crimeea. Totul arată că această campanie se apropie de momentul decisiv ; în urma manevre­ lor executate şi a scăpărilor şi greşelilor comise, caracterul ei s-a precizat, şi deznodămîntul e de pe acum hotărît. Dis­ punem în momentul de faţă de informaţii autentice, incon­ testabile în legătură cu principalele evenimente, aşa că pu­ tem prezenta o expunere scurtă, concisă asupra întregului mers al luptei. Acum este fapt stabilit că, în momentul debarcării aliaţi­ lor la Fortul vechi, se aflau pe cîmpul de luptă, sub comanda lui Menşikov, în total 42 de b atalioane şi 2 regimente de ca­ valerie, în afară de un anumit număr de cazaci ; garnizoana propriu-zisă a Sevastopolului era alcătuită din infanterie ma­ rină şi marinari. Cele 42 de b atalioane făceau parte din Di­ viziile 1 2, 16 şi 17 infanterie. Presupunînd că fiecare b atalion avea efectivul complet, de 700 de o.meni, obţinem un total de 29.400 de infanterişti ; împreună cu 2.000 de husari, cu cazacii, artileriştii, pionierii şi geniştii ei constituie o armată de 32.000 de oameni. Cu asemenea forţe, Menşikov nu putea să împiedice debarcarea aliaţilor, căci şi-ar fi expus astfel trupele, lipsite de o rezervă suficientă, focului flotelor aliate. O armată numeroasă, care are posibilitatea să-şi sacrifice o parte din forţele ei, poate trimite cîteva detaşamente ca să înceapă un război de guerillă cu incursiuni şi atacuri de noapte împotriva trupelor pe care le debarcă inamicul ; în cazul de faţă însă, ruşii aveau nevoie de fiecare soldat pen­ tru b ătălia generală în curs de pregătire. In afară de aceasta, infanteristul rus nu este cîtuşi de puţin potrivit pentru ac-

Campania din Crimeea

577

ţiunile de guerillă ; forţa lui constă în acţiuni p e coloane în formaţie strînsă. Cit despre cazaci, ei obişnuiesc să între­ p rindă operaţii de proporţii mai mari sau mai mici, a căror reuşită este în proporţie directă cu posibilitatea de a face o captură mai mult sau mai puţin importantă. Pe lingă aceasta, campania din Crimeea arată, pe cit se p are, că organizarea cazacilor în unităţi regulate, înfăptuită cu consecvenţă în decursul ultimilor 30 de ani, a p aralizat iniţiativa lor perso­ nală şi i-a pus într-o situaţie de inferioritate, în care nu mai sînt apţi pentru serviciul în trupele neregulate şi nu sînt încă adaptaţi pentru serviciul în unităţile regulate. Pe cit se pare, ei sînt acum deopotrivă de inapţi pentru serviciul în avan­ posturi sau în detaşamente independente, ca şi pentru a ataca pe inamic în formaţii. De aceea ruşii au procedat cit se poate de just cind au păstrat cu grij ă fiecare sabie şi fiecare b aio­ netă pentru b ătălia de la Alma. Pe malurile acestui rîu, 32.000 de ruşi au fost atacaţi de 55.000 de aliaţi. Raportul de forţe era de aproape 1 : 2. In mo­ mentul în care aproape 30.000 de aliaţi au intrat în acţiune, Menşikov a dat ordin de retragere. In acest moment, numă­ rul ruşilor angajaţi în luptă nu trecea de 20.000. Orice noi încercări ale ruşilor de a-şi menţine poziţiile ar fi transformat retragerea într-o adevărată înfrîngere, deoarece ar fi făcut necesară punerea în acţiune a tuturor rezervelor de care dis­ puneau. Cînd a devenit clar că aliaţii, datorită imensei lor superiorităţi numerice, îşi au succesul asigurat, Menşikov a întrerupt b ătălia, a acoperit cu rezervele sale retragerea şi, lichidînd începutul de învălmăşeală care se produsese la flancul său stîng în urma manevrei de învăluire întreprinse de Bosquet, a părăsit cimpul de bătălie „în cea mai perfectă ordine " , fără să fie urmărit şi hărţuit. Aliaţii susţin că le-a lipsit cavaleria necesară pentru urmărire ; dar dacă ţinem seama că ruşii nu dispuneau decit de două regimente de hu­ sari - în orice caz, de mai puţine decit aliaţii -, trebuie să recunoaştem că acest argument cade de la sine. Ca şi la Zorn­ dorf, Eylau şi Borodino 300 , infanteria rusă, deşi zdrobită, s-a dovedit demnă de caracterizarea făcută de generalul Cath­ cart, care a comandat împotriva ei o divizie şi care a spus despre ea că „nu se lasă cuprinsă de panică " . Dar dacă infanteria rusă şi-a păstrat p rezenţa de spirit şi calmul, în schimb Menşikov s-a lăsat cuprins de panică. Ma­ rea superioritate numerică a aliaţilor, îmbinată cu surprinză­ toarea hotărîre şi impetuozitate de care au dat dovadă în 37

-

Marx-Engels,

Opere,

vot 10

578

Friedrich Engels

timpul atacului, a răstunat, pentru un timp, planurile lui. EI a renunţat la gîndul de a se retrage în interiorul Crimeii şi s-a îndreptat spre sud de Sevastopol, cu intenţia de a se men­ ţine pe linia rîuleţului Cernaia. Aceasta a fost o greşeală imensă, de neiertat. Urmărind cu privirea de pe înălţimile de la Alma toate poziţiile aliaţilor, el a avut toată posibilitatea să evalueze efectivul adversarilor săi, cu o aproximaţie de 5.000 de oameni. El trebuia să ştie că, deşi dispuneau de o o a­ recare superioritate numerică, aliaţii nu aveau forţe sufi­ ciente pentru ca, pornind în urmărirea lui în interiorul Cri­ meii, să poată lăsa în acelaşi timp trupe care să suprave­ gheze Sevastopolul. El trebuia să ştie că, dacă pe litoralul mării raportul dintre forţele lui şi acelea ale aliaţilor era de 1 : 2, în schimb la Simferopol el ar fi putut să le opună o ar­ mată de două ori mai mare decît a lor. Şi, totuşi, după cum a mărturisit chiar el, s-a îndreptat spre partea de sud a Se­ vastopolului. Dar după ce a efectuat această retragere fără nici un obstacol din partea aliaţilor şi a lăsat armata să se odihnească o zi sau două pe dealurile de dincolo de Cernaia, Menşikov s-a hotărît să-şi repare greşeala. El a făcut acest lucru printr-un marş de flanc riscat de la Cernaia la Bahcisa­ rai. Această mişcare era în contradicţie cu una din regulile de b ază ale strategiei, dar promitea rezultate importante. Cînd ai făcut o greşeală strategică, rareori poţi scăpa de consecinţele ei. Problema care se pune în acest caz este ur­ mătoarea : ce e mai puţin nefavorabil : să suporţi aceste con­ secinţe pînă la capăt, sau, dimpotrivă, să încerci să le eviţi printr-o a doua mişcare greşită, de data aceasta săvîrşită în mod deliberat. Noi credem că, în cazul de faţă, Menşikov a avut perfectă dreptate încumetîndu-se să execute un mar: de flanc în raza de acţiune a adversarului, cu scopul d e a pă­ răsi poziţia sa în mod absurd „concentrată" în jurul Se­ vastopolului. Dar în această luptă dintre mediocrităţi strategice şi ge­ nerali îmbîcsiţi de rutină, mişcările armatelor inamice au că­ pătat forme fără precedent în practica militară. P asiunea pentru marşuri de flanc a cuprins ambele tabere, ca o epide­ mie de holeră. In timp ce Menşikov a luat hotărîrea de a exe­ cuta un marş de flanc de la Sevastopol la Bahcisarai, lui Saint-Arnaud şi lui Raglan le-a venit ideea de a porni de la Kathi spre B alaklava. Ariergarda rusă şi avangarda brita­ mca s-au întîlnit lingă ferma Mekenzi (denumită astfel după un scoţian ajuns mai tîrziu amiral în armata rusă) şi,

Campania dn Crimeea

579

aşa cum se întîmplă de obicei, avangarda a zdrobit arier­ garda. Intrucit am făcut în „Tribune u o analiză critică, din punct de vedere strategic, a marşului de flanc al aliaţilor, nu mai e nevoie să revenim asupra acestei chestiuni. La 2 sau la 3 octombrie, Sevastopolul a fost împresurat şi aliaţii au ocupat poziţiile pe care cu puţin mai înainte le pă­ răsise Menşikov. Din acest moment a început celebrul asediu al Sevastopolului şi, o dată cu el, o nouă etapă a campaniei. Fină atunci, aliaţii, dispunînd de o superioritate indiscutabilă, puteau face ce voiau. Flotele lor, deţinînd supremaţia pe mare, le-au asigurat debarcarea. După debarcare, superiori­ tatea lor numerică şi, fără îndoială, şi calităţile lor militare superioare le-au asigurat victoria de la Alma. Acum însă a început să se stabilească acel echilibru de forţe la care, mai devreme sau mai tîrziu, se ajunge în mod inevitabil atunci cind o armată acţionează în mod izolat de baza ei într-o ţară inamică. Ce-i drept, armata lui Menşikov nu se arătase încă, dar existenţa ei a făcut necesară dispunerea unei re­ Zerve pe Cemaia, cu frontul spre est. Datorită acestui fapt, armata asediatoare propriu-zisă s-a pomenit considerabil slă­ bită şi doar cu puţin superioară numericeşte faţă de gami­ ZOana Sevastopolului. Insuficienta energie, lipsa de sistem, mai ales în ceea ce priveşte colaborarea între diferitele departamente de care depindeau forţele britanice maritime şi de uscat, greutăţile provocate de configuraţia terenului şi, în special, un ireme­ diabil spirit de rutină, propriu, pe cit se p are, departamentu­ lui de război britanic în toate verigile lui, atît administrative cit şi operative, au făcut ca începerea adevăratelor acţiuni de asediu să întîrzie pînă la 9 octombrie. In această zi au fost, în sfîrşit, săpate tranşee la imensa distanţă de 1 .500-2.500 de iarzi de fortificaţiile ruşilor. Acest fapt, nemaivăzut şi nemaiauzit în istoria operaţiilor de asediu, dovedeşte că ru­ şii tot mai puteau să apere terenul din jurul fortăreţei pe o rază de cel puţin o milă ; şi, într-adevăr, ei l-au menţinut pînă la 1 7 octombrie. In dimineaţa acestei zile, lucrările de asediu erau destul de avansate pentru ca aliaţii să poată deschide focul. Este foarte probabil că deschiderea focului ar fi fost amînată cu încă citeva zile - dat fiind că în ziua aceea aliaţii nu erau cituşi de puţin pregătiţi să întreprindă cu succes asemenea operaţii - dacă nu i-ar fi zorit ştirea senzaţională că întreaga Anglie şi întreaga Franţă jubilează, aşteptînd căderea Sevastopolului la 25 octombrie. Această

580

Friedrch Engels

ştire a întărîtat, fireşte, trupele, şi, pentru a le calma, a tre­ buit să se deschidă focul. Rezultatul a fost că aliaţii au aliniat 1 26 de guri de foc împotriva a 200 sau 250. Dar celebra axiomă a lui Vauban, de care anglo-francezii fac uz ori de cite ori simt că e nevoie să liniştească opinia publică, spune că „asediul este o operaţie în care succesul poate fi scontat cu o pre­ cizie matematică, şi nu este decît o chestiune de timp, dacă nu este zădănicit de vreo cauză exterioară".

Această importantă axiomă are la bază o altă axiomă a aceluiaşi inginer, potrivit căreia : „în caz de asediu, focul ofensivei poate fi intensificat pînă la realizarea unei superiorităţi faţă de acela al apărării".

Aici însă, la Sevastopol, lucrurile au stat tocmai invers : focul ofensivei în momentul deschiderii lui era categoric in­ ferior aceluia al apărării. Consecinţele nu au întîrziat să se arate : în citeva ore ruşii au redus la tăcere focul bateriilor franceze şi în tot cursul zilei au dus lupta în condiţii aproape egale cu bateriile engleze. Pentru a provoca o diversiune s-a întreprins un atac de pe mare. Dar el nu s-a desfăşurat cu mai multă măiestrie şi nu a avut un succes mai mare. Navele franceze, atacind forturile Karantinnîi şi Aleksandr, au spri­ j init atacul întreprins împotriva lor de pe uscat ; fără acest sprijin, francezii ar fi întimpinat cu siguranţă o ripostă cu mult mai drastică. Navele engleze au atacat partea de nord a portului, inclusiv fortul Konstantin şi bateria Telegrafnaia, precum şi o baterie provizorie, ridicată la nord-est de fortul Konstantin. Amiralul Dundas, om precaut, dăduse ordin navelor sale să ancoreze la o distanţă de 1 .200 de iarzi de forturi ; pe cit se vede, el este un adept al tragerii la distanţă mare. Dar este un fapt de mult stabilit că, într-o bătălie între nave şi baterii de coastă, navele sînt înfrînte dacă nu pot angaj a lupta la o distanţă de cel mult 200 de iarzi de b a­ terii, astfel ca focul lor să lovească sigur la ţintă şi să pro­ ducă efectul maxim. Aşadar, Dundas şi-a expus navele unui foc nimicitor şi ar fi suferit o înfrîngere serioasă dacă nu i-ar fi venit în ajutor sir Edmund Lyons, care, nesocotind, pe cit se p are, ordinul primit, s-a apropiat, pe cit a putut, cu trei nave de linie, de fortul Konstantin şi i-a provocat ava­ rii, dar nu fără a suferi, la rîndul său, unele pierderi. Dar în­ trucit în rapoartele celor doi amirali - britanic şi francez -

Campania din Crimeea

581

inu s-a spus pînă acum nici un cuvînt despre avariile reale pricinuite forturilor, este de presupus că şi aici, ca şi la Bo­ marsund, fortificaţiile de coastă construite după sistemul lui Montalembert - forturi şi baterii cu cazemate - au putut face faţă unei îndoite superiorităţi numerice a tunurilor de pe bordul navelor. Acest lucru este cu atît mai remarcabil, cu cit zidăria descoperită a acestor forturi, după cum se ştie astăzi cu destulă certitudine şi aşa cum a arătat, în parte, şi experienţa de la Bomarsund, nu poate să reziste mai mult de 24 de ore atacului nimicitor al tunurilor navale grele, instalate pe ţărm. După acest episod, francezii au păstrat o tăcere aproape completă, timp de cîteva zile. Englezii, ale căror baterii erau amplasate la o distanţă mai mare de tranşeele ruseşti şi dis­ puneau de calibre mai mari decît aliaţii lor, au fost în stare să întreţină focul şi să reducă la tăcere tunurile din rindul de sus al unei redute de piatră. Atacul de pe mare n-a mai fost reluat, şi aceasta constituie cea mai bună dovadă a res­ pectului pe care l-au inspirat forturile şi cazematele. Apăra­ rea ruşilor i-a readus la realitate pe învingătorii de la Alma. În locul fiecărui tun scos din luptă intra în acţiune un altul. Fiecare ambrazură distrusă în cursul zilei de focul inamicu­ lui era refăcută în aceeaşi noapte. In ceea ce priveşte lucră­ rile de sapă, ambele părţi au fost într-o situaţie aproape iden­ tică pînă în momentul cînd aliaţii au luat măsu ri pentru a-şi .a sigura superioritatea. Ordinul categoric al lordului Raglan de „a cruţa oraşul a fost contramandat şi s-a dezlănţuit un bombardament care, prin acţiunea lui concentrată asupra unei mase de trupe grupate şi prin caracterul lui de uzură, trebuie să fi pricinuit mari pierderi garnizoanei. Afară de aceasta, în faţa bateriilor au fost trimişi puşcaşi pentru ca, folosind orice poziţie acoperită, să ţintească asupra tunari1.o r ruşi. Ca şi la Bomarsund, puştile Minie au făcut treabă bună. In cîteva zile tunurile grele şi aceste puşti au scos din luptă pe cea mai mare parte dintre artileriştii ruşi. Aceeaşi soartă au avut-o şi marinarii din flota de război, care, din toată garnizoana, erau cei mai obişnuiţi cu mînuirea tunu­ rilor grele. Atunci a trebuit să se recurgă la un mijloc care se foloseşte în mod obişnuit în garnizoanele asediate : tunu­ rile au fost date pe mina unor infanterişti, sub supravegherea artileriştilor care mai rămăseseră. Dar, cum lesne ne putem închipui, focul lor nu producea aproape nici un efect, şi în ielul acesta asediatorii au căpătat posibilitatea de a-şi aprou

582

Friedrich Engels

pia tot mai mult tranşeele de fortăreaţă, După cum s-a comu­ nicat, ei au săpat o a treia paralelă la distanţa de 300 de iarzi de întăriturile exterioare. Nu ştim deocamdată ce b aterii au instalat ei pe această a treia paralelă ; nu putem decît să con­ statăm că, în asediile normale, a treia paralelă se face întot­ deauna la piciorul glacisului întăriturilor atacate, adică la o distanţă de aproximativ 50 sau 60 de iarzi de şanţ. Dacă în faţa Sevastopolului această distanţă a fost depăşită, nu pute. considera acest fapt decît ca o confirmare a părerii expri­ mate de unele ziare britanice, potrivit căreia caracterul ne­ regulat al liniilor apărării, în loc să ofere inginerilor b rita­ nici un vast cîmp de valorificare a inventivităţii lor, n-a făcut decît să-i deruteze pe aceşti gentlemeni, care sînt în stare si străpungă după toate regulile artei un front de bastioane· regulate, dar care se pomenesc într-o mare încurcătură d­ îndată ce inamicul se abate de la principiil e prescrise de anu­ mite somităţi în acest domeniu. Din moment ce s-a luat hotărîrea de a da atacul dinspre· sud, paralela şi b ateriile respective trebuiau îndreptate îm­ potriva unuia sau, cel mult, împotriva a două fronturi b in e determinate ale apărării. Trebuiau atacate c u forţe concentrate două sau, în caz de extremă necesitate, trei forturi exteri­ oare, situate la mică distanţă unul de altul ; în cazul distru­ gerii lor, toate celelalte întărituri exterioare ar fi devenit. inutile. In felul acesta aliaţii, concentrînd acţiunea întregii lor artilerii asupra unui singur punct, ar fi obţinut imediat şi cu destulă uşurinţă o puternică superioritate de foc şi ar fi redus considerabil durata asediului. Pe cît putem să ne dăm seama din examinarea planurilor şi hărţilor, frontul care s­ întinde de la fortul Karantinnîi şi pînă la capătul golfului interior, adică frontul împotriva căruia îşi îndreaptă acum francezii eforturile, ar fi fost cel mai potrivit pentru o ofen­ sivă, deoarece distrugerea lui ar fi descoperit complet oraşul însuşi. Cele 130 de tunuri de care dispun aliaţii le-ar fi putut asigura imediat superioritatea de foc în acest sector limitat_ In loc de aceasta, dorinţa de a da fiecărei armate deplină posibilitate de a acţiona independent de cealaltă a dus la O· metodă de asediu fără precedent, potrivit căreia întregul val de apărare, lung de peste trei mile, a fost supus unui bom­ bardament simultan pe întreaga lui întindere. Acest mod d­ a ataca este ceva nemaivăzut şi nemaiauzit. Căci el permit­ apărării să pună concomitent în acţiune - în întărituri d e b astioane şi lunete obişnuite - întreaga forţă a celor 250 d e

Campania dn Crimeea

583

tunuri de care dispune. Precum se ştie, pe un front de b asti­ oane cu greu încap mai mult de 20 de tunuri, iar în cazul unui asediu obişnuit pot participa la apărare cel mult trei sau patru fronturi. Poate că ulterior inginerii armatelor aliate vor putea să aducă argumente foarte temeinice în sprijinul modului lor ciudat de a acţiona, dar deocamdată trebuie să tragem concluzia că ei n-au fost în stare să găsească punc­ tele cele mai slabe ale apărării şi, pentru ca ele să nu le scape, au deschis focul pe toată linia. Intre timp, ambele părţi au primit întăriri. Atacurile im­ p etuoase şi, în parte, încununate de succes date de Liprandi .asupra avanposturilor aliaţilor arată că ruşii dispun de forţe mai mari decît acelea pe care le-a retras Menşikov spre Bah­ dsarai. Deocamdată însă ele nu sînt destul de puternice pen­ tru o b ătălie victorioasă. Ţinînd seama de succesele obţinute le către asediatori, de faptul că pierderile pricinuite apărării cresc în proporţie geometrică pe măsură ce asediatorii se apropie de val, precum şi de faptul că întăriturile exterioare tot mai rezistă, în timp ce zidul interior pare destul de slab, ne putem aştepta la rezultate decisive între 9 şi 15 noiem' brie : atunci va cădea partea de sud a fortăreţei, sau, dim­ p otrivă, aliaţii vor suferi o înfrîngere categorică şi vor fi nevoiţi să renunţe la asediu. Trebuie însă avut în vedere că toate pronosticurile de acest fel depind de împrejurări care nu pot fi prevăzute în întregime de la o depărtare atît de mare de teatrul de operaţii. Scris de F. Engels la 9 noiembri e 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.246 din 27 noiembrie 1854

Tradus din limba engleză

584

Friedrich Engels

B ătălia de la B alklava 301

O dată cu sosirea vaporului „Africa" , am căpătat infor­ maţii pe încă trei zile despre evenimentele din Europa, dar ele nu cuprind ştiri noi, de un interes deosebit de pe teatrul de război, afară de zguduitorul episod cu un spital în care au ars ,de � vii un mare număr de bolnavi şi răniţi şi de relata­ rea altor suferinţe de nedescris. In legătură cu bătălia sînge­ roasă şi cu rezultat imprecis de la 5 noiembrie, despre care am aflat dintr-o scurtă ştire sosită cu vaporul „Baltik" , dis­ punem acum de un scurt raport al lordului Raglan, dar nu am primit încă obişnuitele relatări ample şi interesante ale co­ respondenţilor participanţi activi sau martori oculari ai eve­ nimentelor. In Anglia, ca şi în Franţa, domneşte o nelinişte profundă - mult mai profundă decît ar putea să pară la prima vedere - provocată de dificultăţile sporite şi mereu crescînde ale războiului ; dîrza apărare a Sevastopolului, care nu vrea de loc să cedeze sub presiunea aliaţilor, deşi ei se întrec în bravură şi abnegaţie, este privită ca un fapt plin de rele prevestiri. Extrasele din ziarul londonez „Times" pe care le publicăm în numărul de faţă al ziarului nostru dezvăluie o stare de spirit schimbată şi existenţa unor îndoieli care ar putea fi luate de către unii chiar drept primele semne ale desperării. In lipsă de date amănunţite în legătură cu bătălia de la 5 noiembrie, care să ne permită să facem unele apreci­ eri, ne vom opri asupra cîtorva din episoadele asediului, pre­ mergătoare acestei bătălii. La 25 octombrie monotonia lentă a asediului Sevastopo­ lului a fost întreruptă, pentru prima oară, de un incident dra­ matic. In ziua aceea ruşii au atacat poziţiile care acoperă armata aliată asediatoare, şi, fiindcă de data asta avantaj ele erau distribuite mai uniform, rezultatul a fost şi el cu totul diferit de acela al bătăliei de la Alma. Intr-adevăr, această

Bătălia de la Balaklava

585

actiune a fost tocmai contrarul celei de la Alma : aici a luptat aproape numai cavaleria, în timp ce la Alma ea a fost com­ plet absentă ; ruşii nu s-au menţinut în apărare, ci au atacat, şi aliaţii au fost aceia care au avut avantajul unor poziţii pu­ ternic întărite. Ce-i drept, şi aici, aproape ca şi la Alma, bă­ tălia s-a terminat fără nici un rezultat, dar de data asta su­ perioritatea a fost de partea ruşilor. Peninsula Chersonesul Heraclian, situată la sud de golful Sevastopol, este despărţită de stepa Crimeii printr-un lanţ de înălţimi ce se întinde de la gura rîuleţului Cernaia, care se varsă în golful Sevastopolului, în direcţia sud-vest. In partea de nord-vest, povîmişurile acestor înălţimi coboară lin spre Sevastopol, pe cînd cele din sud-est, care în general sînt abrupte şi prăpăstioase, sînt cu faţa spre Balaklava. După ce aliaţii au ocupat Chersonesul, acest lanţ de înălţimi a fost pen­ tru ei linia de apărare firească împotriva oricărei armate ru­ seşti care ar fi încercat să zădărnicească asediul. Din neferi­ cire, însă, „baza de operaţii" a englezilor, principalul port al flotei lor, depozitul lor central de provizii se aflau la Bala­ klava, care este situată la vreo 3 mile sud-est de aceste înăl­ ţimi. De aceea a fost necesar ca Balaklava să fie inclusă î n sistemul d e apărare. Terenul din jurul acestei localităţi este alcătuit dintr-un şir de coline foarte inegale, care se întind de la capătul sudic al l anţului sus-amintit, aproape în linie dreaptă, spre răsărit şi spre apus de-a lungul coastei şi care, ca aproape toate colinele din Crimeea, coboară lin spre nord­ vest, dar se termină la sud-est p rintr-un povîrniş abrupt şi rîpos. In unghiul pe care îl formează aceste două grupuri de înălţimi se întinde un şes ondulat, care se înalţă treptat spre răsărit şi se termină cu o pantă abruptă în valea rîuleţului Cernaia. Trăsătura cea mai remarcabilă a acestui şes o constituie un şir de coline neînsemnate şi mici ridicături de teren, care se întind spre nord-vest şi sud-est, unind ceea ce numim noi lanţul Heraclian cu munţii de pe coasta de sud. Pe aceste înălţimi, la vreo 3 mile spre est şi nord-est de Balaklava, şi-au construit aliaţii prima lor linie de apărare, formată din patm redute, care apărau drumurile dinspre Bahcisarai şi dinspre cursul superior al rîuleţului Cernaia. Aceste redute erau apă­ rate de turci. O a doua linie de fortificaţii de campanie, con­ struită drept în faţa B alaklavei, ajungea pînă la vîrful unghiu­ lui format de colinele de pe coastă şi de lanţul Heraclian, acesta din urmă fiind apărat de divizia franceză a generalului

586 .

F'riedrich Engels

Bosquet, staţionată în apropiere. Prin urmare, în timp ce linia a doua, apărată de soldaţi, de infanterie marină şi de marinari englezi, continua cu linia redutelor franceze, care o acope­ reau din flanc, prima linie - cea turcească -, împinsă aproape la 2 mile mai în faţă, nu numai că era lăsată aproape fără nici un sprijin, dar, oricît ar părea de ciudat, nu era aşezată perpendicular pe drumul pe care putea să-şi facă apa­ riţia duşmanul, ci aproape în prelungirea acestui drum, aşa că ruşii puteau să ia, una cite una, toate cele patru redute, consolidîndu-şi de fiecare dată poziţiile pe terenul ocupat şi neîntîmpinînd o rezistenţă prea puternică din partea redute­ lor încă necucerite. Poziţiile dinspre Balaklava ale aliaţilor erau ocupate de turcii care se aflau în redute, sau în prima linie ; înălţimile din imediata vecinătate a acestei localităţi erau ocupate de infanteria marină engleză, iar în valea de la nord se aflau Regimentul 93 din Scoţia şi cîteva detaşamente de convales­ cenţi. Mai departe, spre nord, se afla tabăra cavaleriei en­ gleze, iar pe Piscuril e Heracliene - avangarda diviziei ge­ neralului Bosquet. In ziua de 25 octombrie, la orele 6 dimineaţa, generalul Liprandi i-a condus pe ruşi la atac împotriva acestor poziţii. El comanda o divizie combinată, formată din şase regimente de infanterie (Regimentele Nipru, Azov, Ucraina, Odesa, Vla­ dimir, Suzdal, batalionul 6 de puşcaşi şi un batalion de ca­ zaci de la Marea Neagră - în total 26 de batalioane) , trei regimente de cavalerie (Regimentele 1 1 şi 12 de husari şi un regiment combinat de ulani - în total 24 pînă la 26 de esca­ droane) , vreo două regimente de cazaci şi 70 de tunuri, din­ tre care 30 de 1 2 livre. Generalul Liprandi l-a trimis pe generalul Gribbe, prin­ tr-un defileu situat în stînga sa, să ocupe cu trei b atalioane ale Regimentului Nipru satul Komarî, în faţa căruia se află prima şi cea mai puternică redută. Generalul Gribbe a ocu­ pat satul, şi cele trei batalioane ale sale par să-şi fi petrecut acolo ziua în cea mai mare tihnă, căci în relatările despre bătălia care a urmat nu se vorbeşte niciodată despre ele. Coloana principală, care a înaintat la început de-a lungul rîuleţului Cernaia, iar după aceea pe un drum vicinal, a ieşit la drumul mare care duce de la B ahcisarai la Balaklava. Aici ea a dat de redutele ocupate de turci. Şi fiindcă prima redută era destul de bine întărită, generalul Liprandi a ordonat mai întîi artileriei să deschidă focul asupra ei, iar apoi a

Bătălia de la Balaklava

5 87

trimis înainte detaşamentele de asalt. Un lanţ de trăgători acoperea batalioanele 1 , 2 şi 3 ale Regimentului Azov, care înaintau în coloane pe companii, fiind sprijinite, la rîndul lor, de pe ambele flancuri de batalionul 4 al Regimentului Azov şi de un batalion al Regimentului Nipru, care atacau în coloane compacte. După o energică rezistenţă, reduta a fost cucerită ; faptul că turcii au pierdut cu acest prilej 170 de oameni morţi şi răniţi - dovedeşte, contrar afirmaţiilor răuvoitoare apărute în presa engleză, că această redută a fost apărată vitejeşte. Redutele a II-a, a III-a şi a IV-a, însă, construite în grabă, au fost luate de ruşi aproape fără să întîmpine nici o rezistenţă, şi la orele 7 dimineaţa prima linie de apărare a aliaţilor se afla în întregime în mîinile lor. Abandonarea acestor redute de către turci va avea efectul salutar de a face să dispară absurdele superstiţii despre ne­ maipomenita vitejie a turcilor, care s-au încetăţenit încă din zilele Olteniţei şi Silistrei ; şi totuşi generalii englezi şi presa engleză nu se poartă prea frumos în cazul de faţă, vărsîn· du-şi deodată mînia asupra turcilor. Ar trebui să fie învino· văţiţi nu atît turcii, cît mai degrabă ofiţerii de pionieri, care s-au priceput să construiască într-un mod atît de defectuos linia lor de apărare şi nu s-au îngrijit s-o termine la timp, precum şi comandanţii care au expus prima linie unei lovi­ turi nimicitoare a inamicului fără să-i asigure vreun sprijin. Soldaţii Regimentului 93 din Scoţia, dîrji, dar domoli, cum le stă bine unor scoţieni, au intrat în acţiune încetul cu în­ cetul şi au înaintat peste coline în ajutorul redutelor abia după ce acestea fuseseră luate. Turcii, puşi pe fugă şi deci­ maţi de cavaleria rusă, au putut, în sfîrşit, să se regrupeze în flancurile scoţienilor. Aceştia, căutînd să se adăpostească de focul ruşilor, se adăpostiseră după creasta unei mici ridi­ cături de teren, într-un loc mai avansat decît toate poziţiile pe care le mai deţineau aliaţii, şi erau sprijiniţi numai din flancul stîng de către divizia de cavalerie. Intre timp ruşii se desfăşuraseră în dispozitiv de luptă p e înălţimil e unde erau situate redutele ; pe flancul stîng se afla Regimentul Azov, la dreapta lui Regimentul Ucraina, iar mai la dreapta Regi­ mentul de infanterie Odesa. Aceste trei regimente au umplut spaţiul dintre redute şi au ocupat fosta linie întîi a aliaţilor. Mai departe, la dreapta, şesul ondulat oferea Regimentului Odesa un teren prielnic pentru acţiunile cavaleriei. lntr-acolo au fost trimise cele două regimente de husari, care s-au găsit faţă-n faţă cu cavaleria britanică, concentrată aici l a o dis·

588

Friedrich Engels

tanţă de vreo două mile. Regimentele Suzdal şi Vladimir, o parte din artilerie şi ulanii, care tocmai sosiseră, au rămas în rezervă. Cînd Regimentul 93 din Scoţia, întărit cu batalionul de convalescenţi şi cu turci, a început să opună rezistenţă ruşi­ lor, au fost aruncaţi în luptă împotriva lui husarii. Dar înainte ca ei să înceapă înaintarea au fost atacaţi de brigada de cava­ lerie grea a englezilor. Cei 700 sau 800 de dragoni englezi s-au năpustit asupra ruşilor şi i-au împrăştiat printr-o şarj ă care este una din cele mai strălucite şi mai izbutite din cîte se cunosc, dacă se ţine seama de superioritatea numerică a ruşi­ lor. Husarii ruşi, care erau de două ori mai numeroşi, au fost împrăştiaţi într-o clipă. Cele cîteva escadroane ruseşti care au fost trimise împotriva Regimentului 93 din Scoţia au fost întîmpinate cu o salvă scoţiană calmă de la o distanţă de 15 iarzi şi au luat-o înapoi care cum a putut. Dacă turcii au luat-o din loc, în schimb englezii, pînă una­ alta, s-au acoperit de glorie. Curajul scoţienilor, care au în­ tîmpinat cavaleria fără ca măcar să se grupeze în careu, precum şi atacul impetuos al cavaleriei grele sînt fapte care pot într-adevăr să constituie un obiect de mîndrie, cu atît mai mult cu cit au fost săvîrşite înainte de sosirea oricăror întă­ riri. Dar iată că au sosit Divizia 1 (a ducelui de Cambridge) şi Divizia a 4-a (a lui Cathcart) , precum şi Divizia franceză a lui Bosquet şi brigada de vînători africani (cavalerie) . Tru­ pele au intrat în dispozitiv de luptă, şi abi a acum se putea spune că stau faţă-n faţă două armate. După ce francezii lui Bosquet s-au grupat pe Piscurile Heracliene, Liprandi a dat ordin Regimentelor Vladimir şi Suzdal să se desfăşoare la extremitatea flancului drept pe înălţimi, în spatele cavaleriei. Cele două armate se aflau fiecare în afara bătăii focului celeilalte, şi de aceea focul încetase aproape complet, cînd deodată, în urma unei neînţelegeri încă nelămurite, cavaleria uşoară engleză a pornit la un atac fără rost, care s-a terminat cu înfrîngerea ei. S-a primit ordin de înaintare, şi în cîteva se­ cunde contele de Cardigan şi-a condus brigada sa uşoară în su­ sul unei văi aşezate în faţa poziţiilor sale şi protej ate de am­ bele părţi de înălţimi pe care erau instalate baterii, al căror foc era concentrat asupra terenului de la picioarele lor . In­ treaga brigadă era formată doar din 700 de oameni ; ajunşi în raza de bătaie a armelor, ei fură întîmpinaţi de focul arti­ leriei şi al puşcaşilor instalaţi pe povîmişuri. Atunci brigada atacă bater.a instalată la capătul de sus al văii, înfruntă focul

Bătălia de Ia Balaklava

589

tras de la 20 de iarzi, dădu peste cap pe artilerişti, împrăştie pe husarii ruşi care întreprinseseră o a doua şarjă - cei drept, nehotărîtă - şi era pe punctul de a face calea întoarsă, cînd deodată fu atacată din flanc de ulanii ruşi. Aceştia erau proaspăt sosiţi şi se năpustiră de îndată asupra cavaleriei en­ gleze, care era dej a obosită. De data asta, în ciuda unor suc­ cese parţiale obţinute de ei, englezii fură nevoiţi să se retragă, şi ruşii îi zdrobiră cu desăvîrşire - ce-i drept, datorită supe­ riorităţii lor numerice şi greşelii comise de englezi, care se avîntaseră fără nici un rost drept sub focul încrucişat al unei numeroase artilerii. Din cei 700 de cavalerişti englezi, cel mult 200 s-au întors apţi de luptă. Pînă la venirea unor întăriri proaspete, brigada de cavalerie uşoară poate fi con­ siderată :a nimicită. Infrîngerea englezilor ar fi fost cu mult mai grea, şi poate că nu s-ar mai fi întors nici unul dintre ei, dacă n-ar fi fost întreprinse două manevre tactice, care au sprijinit din am­ bele flancuri şarj a cavaleriei uşoare. In dreapta, lordul Lucan a ordonat brigăzii de dragoni să pornească la un atac de di­ versiune împotriva bateriilor ruseşti din faţa ei. Brigada îna­ intă voiniceşte cîteva minute, pierdu vreo zece oameni, care căzură sub focul inamicului, şi se întoarse în galop. Dar, pe flancul stîng, două regimente franceze de vînători africani, care se numără printre cele mai bune regimente de cavalerie din lume, văzînd că aliaţii lor sînt bătuţi, se grăbiră să le vină în ajutor. Ele atacară bateria, care, instalată sus pe deal în faţa Regimentului de infanterie Vladimir, trăgea asupra ca­ valeriei uşoare engleze din flanc, ajunseră într-o clipită pe linia tunurilor, trecură pe artilerişti prin ascuţişul săbiilor şi apoi, misiunea lor fiind încheiată, se retraseră - lucru pe care l-ar fi făcut şi dacă Regimentul de infanterie Vladimir n-ar fi pornit imediat împotriva lor. Avem de-a face aici cu o nouă mostră a modului englez de a duce războiul, aşa cum s-a manifestat în actuala campa­ nie şi cum nu o dată a fost relevat de noi. Englezii comit mai întîi o greşeală, iar după aceea nu se pot hotărî să încalce regulile tacticii, deşi numai în felul acesta ar putea evita consecinţele greşelii. Puşcaşii francezi, însă, si-au dat imediat seama ce au de făcut. Pe flancul în care se aflau ei, cavaleria rusă n-a atacat, pentru că ei i-au luat-o înainte cu atacul lor impetuos ; cit despre prudenţii cavalerişti din brigada de dra­ goni a lui Scarlett, ei s-au mulţumit să facă o simplă demonstra­ ţie de forţă, ceea ce, bineînţeles, nu era suficient pentru

590

Friedrich Engels

a-i împiedica pe ulanii ruşi să atace pe husari din flanc. Dacă ei ar fi pornit la atac, aşa cum au făcut francezii, ulanii ruşi ar fi făcut foarte repede calea întoarsă. Dar în timp ce cava­ leria uşoară engleză primise ordin să dea dovadă de vitejie, cavaleria grea primise ordin să fie cit mai prudentă, ceea ce a dus la pieire brigada uşoară. Cu aceasta, acţiunea a luat sfîrşit. Ruşii au distrus cele două redute mai apropiate de poziţiile aliaţilor şi s-au insta­ lat temeinic în celelalte două. Ei au pus stăpînire p e terenul cucerit, şi lordul Raglan, neîncumetîndu-se să-i atace, a ordo­ nat să fie întărită a doua linie de redute şi s-a mulţumit să le apere pe acestea. Prima linie a fost abandonată. Comportarea Regimentului 93 din Scoţia în cursul acestei acţiuni merită cele mai mari laude. A întîmpina cavaleria des­ făşurîndu-şi regimentul în linie, aşa cum au făcut scoţienii, mulţumindu-s e să replieze, pe flancul drept, o companie en potence *, a nu trage pînă în momentul decisiv şi a des­ chide apoi focul cu un calm necruţător - iată fapte de arme pe care le pot săvîrşi doar foarte puţine unităţi, înzestrate cu cele mai înalte calităţi care se cer unui infanterist. Trupele austriece şi cele engleze sînt, probabil, singurele cu care se poate face un asemenea experiment ; această apreciere e va­ labilă, poate, şi pentru ,unele trupe ruseşti, ·Care capătă antre­ namentul necesar datorită îndelungatului lor stagiu militar, deşi nu ţinem minte ca ele să fi fost puse vreodată la o ase­ menea încercare şi să-i fi făcut faţă. Superioritatea cavaleriei engleze şi a celei franceze asu­ pra celei ruseşti a fost incontestabil dovedită în cursul aces­ tei bătălii. Cele trei brigăzi ale aliaţilor aveau cam acelaşi efectiv ca şi cele trei regimente ale ruşilor ; şi dacă ele ar fi fost trimise la atac toate odată, iar nu una după alta, şi dacă, pe lingă aceasta, ar fi fost sprijinite prin aducerea mai în faţă a artileriei şi prin înaintarea întregii infanterii, Liprandi şi trupele lui s-ar fi aflat în mare primejdie de a fi prăvăliţi pe panta abruptă dinspre rîuleţul Cernaia şi de a avea soarta pe care le-a pregătit-o Bl.icher francezilor la rîul Katzbach. Efectivele celor două armate au fost aproximativ urmă­ toarele : ruşii au avut 25 de batalioane, dintre care cele mai multe participaseră la bătălia de la Alma şi care numărau cel mult 1 4.000 de oameni. Cavaleria, formată din 24 de esca­ droane, dintre care majoritatea străbătuseră tot drumul de la Moscova şi Kaluga, nu număra în nici un caz mai mult de *

-

în forma laturilor unui unghi drept.

-

Nota trad.

Bătălia de la Balaklava

591

2.400 de oameni. In afară de aceasta, ruşii au avut vre o 1 .000 de cazaci şi 70 de piese de artilerie. Infanteria aliaţilor era formată din nucleul principal al Diviziilor 1 şi a 4-a britanice şi al Diviziei franceze a lui Bos­ quet ; în afară de aceasta, ea cuprindea şi un număr oarecare de turci, care poate fi evaluat doar cu aproximaţie, pe baza datelor despre batalioanele turceşti debarcate. La expediţia din Crimeea au participat de la început 1 0 batalioane turceşti şi, după cum reiese din raportul de la 1 8 octombrie al lordu­ lui Raglan, au mai fost debarcate la Balaklava încă 6 bata­ lioane. Şi cum aceste unităţi nu făceau parte din armata ase­ diatoare şi nu au fost duse departe de Balaklava, înseamnă că toate trebuie să fi luat parte la bătălia de care am vorbit, deşi după retragerea lor din redute ele nu mai sînt menţio­ nate în rapoarte şi nici nu sînt considerate demne de aşa ceva. !n ansamblu, nu vom comite o eroare prea mare dacă vom evalua numărul englezilor la 6.500, al francezilor la 3.500 şi al turcilor la cel puţin 6.000 de oameni. La aceştia trebuie să adăugăm pe cei vreo 1 .000 de soldaţi din infanteria ma­ rină şi de marinari englezi care se aflau în redutele de lingă Balaklava. Efectivul total al infanteriei era, deci, de 1 7.000, sau, dacă nu-i punem la socoteală pe turci, de 1 1 .000. In ceea ce priveşte cavaleria, cele două brigăzi engleze numărau vreo 1 .400 de oameni (în rapoartele engleze se dă numai cifra sol­ daţilor) , vînătorii africani cel puţin 800, ceea ce înseamnă în total 2.200 de oameni. Date cu privire la efectivul artile­ riei nu se cunosc, dar ea era, în orice caz, inferioară ca număr celei ruseşti, deşi cu mult superioară sub aspectul calităţii. In concluzie, considerăm că în cazul de faţă aliaţii n-au fost cu nimic mai slabi decît ruşii, că ei au avut avantajul de a se putea retrage pe poziţii excelente şi, printr-un atac com­ binat al cavaleriei şi infanteriei, ar fi putut să obţină o vic­ torie decisivă, nu ca aceea de la Alma, care a rămas fără nici un rezultat, ci o victorie care i-ar fi scutit de necesitatea de a da sîngeroasa bătălie de la 5 noiembrie. Acum însă ei nu s-au despăgubit nici pentru prejudiciile pe care le-au suferit ; datorită unui ciudat amestec de temeritate excesivă şi pru­ denţă exagerată, de impetuozitate deplasată şi timiditate ne la locul ei, de elan care nu ţine seama de regulile artei mi­ litare şi savante subtilităţi care scapă din vedere momentul favorabil pentru acţiune, datorită ciudatei apucături de a face întotdeauna ceea ce nu trebuie şi atunci cînd nu trebuie, care

592

Fiedich Enges

caracterizează toate acţiunile lor, aliaţii au pierdut în mod categoric bătălia de la Balaklava. Din informaţiile cu privire la bătălia de la 5 noiembrie putem, deocamdată, să tragem doar concluzia că ea a consti­ tuit începutul crizei care, după aprecierea noastră, trebuia să se producă între 5 şi 10 noiembrie. După cum am arătat mai demult şi după cum afirmă acum şi ziarul „Times " din Lon­ dra, de acum încolo totul depinde de aprovizionare şi de întăriri. Scris de F. Engels la 16 noiembrie 1854

Se tipăreşte după apărut în ziar

textl

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.249 din 30 noiembrie 1854

Tradus din limba engleză

593

Friedrich Engels Bătălia de la Inkerman 302

Această bătălie sîngeroasă a avut loc la 5 noiembrie, dar rapoartele comandanţilor aliaţi şi relatările corespondenţilor principalelor ziare au sosit la Londra abia la 23 noiembrie. Ultimele două vapoare sosite în America ne-au adus descrieri foarte succinte ale bătăliei, însă nici una din ele nu era de ajuns de amănunţită pentru a ne permite să ne edificăm în­ tr-o măsură cit de cit satisfăcătoare asupra caracterului luptei. Dar poşta sosită azi cu vaporul „Pacific u ne d ă posibili­ tatea să publicăm rapoartele cele mai complete asupra între­ gii bătălii, inclusiv rapoartele lui Raglan, Canrobert şi Men­ şikov, precum şi excelentele şi strălucitele scrisori ale co­ respondenţilor speciali ai ziarelor „Times" şi „Morning Herald" din Londra, care sînt deservite, amîndouă, de colabo­ ratori llintre cei mai capabili, aflaţi la faţa locului. Avînd la îndemînă toate aceste documente, precum şi altele, ne propunem să facem o analiză a felului cum s-a desfăşurat bătălia, pentru a da astfel posibilitate cititorilor noştri să-şi formeze, în această chestiune, o părere obiectivă şi bine în­ temeiată. Ca şi prusienii la Jena, trupele engleze, aşezate cu faţa spre Inkerman, au ocapat poziţii pe un lanţ de înălţimi care erau accesibile din faţă numai prin citeva defileuri. Ca şi prusienii, englezii n-au avut grijă să ocupe o înălţime de l a extremitatea flancului lor stîng, spre care Menşikov, c a şi Napoleon la Jena, şi-a îndreptat o parte din armata lui, ocu­ pînd acolo, înainte de revărsatul zorilor, o poziţie situată în faţa flancului inamic. Intenţia vădită a ruşilor era de a pro­ fita de această împrejurare pentru a se năpusti cu grosul ar­ matei lor asupra flancului englezilor, de a-şi desfăşura trupele p e înălţimile astfel cucerite şi de a nimici - sau, ca să folo­ sim termenul tehnic, de „a zdrobi " - diviziile engleze una 38

-

Ma:-Engels, Opere,

voi. 10

59�

Friedrich Engels

cite una, pe măsură ce vor încerca să facă manevra fatală, dar inevitabilă de schimbare a frontului. Napoleon şi-a da­ torat acestei manevre strălucita sa victorie asupra unei ar­ mate care, deşi greoaie, înceată şi comandată într-un mod care lăsa mult de dorit, era totuşi, pe vremea aceea, cea mai bună dintre vechile armate de pe continent. La reuşita aces­ tei lovituri îndrăzneţe a contribuit rapiditatea manevrelor executate de trupe versate în noul mod de ducere a războiu­ lui, care şi-a făcut apariţia în cursul războiului american pen­ tru independenţă şi al războaielor revoluţionare franceze şi care a fost aplicat şi de Napoleon. Aici, la Inkerman, Menşi­ kov a încercat şi el să ia prin surprindere, cu trupele sale lente şi greoaie, nişte trupe engleze şi franceze active şi ca­ pabile de mişcări rapide, şi de aceea rezultatul a fost opus celui de la Iena. Neglijenţa de care au dat dovadă englezii cînd şi-au ocupat poziţiile este extrem de ruşinoasă pentru comandamentul lor. Nu există nici o scuză pentru omisiunea de a ocupa colina de· pe malul sudic al rîuleţului Cernaia şi nici pentru lipsa unor fortificaţii de campanie în faţa acestei poziţii importante, pen­ tru a cărei atacare, cum prea bine ştia comandamentul englez„ ruşii îşi concentrau cîteva mii de soldaţi. Aşa cum am mai arătat, ruşii au căutat imediat să profite de această neglijenţă„ ocupînd colina de la extremitatea nordică a lanţului de înăl­ ţimi, şi au înce,ut să bombardeze cu artileria grea de cîmp poziţiile engleze.\Ziarele britanice afirmă că ruşii aveau pe cîmpul de luptă tunuri de 24 şi 32 de livre, dar asta nu do­ vedeşte altceva decît extrema lor ignoranţă în materie de artilerie. Transportarea propriei lor artilerii de la Balaklava la tranşee ar fi trebuit să le arate că tunurile de 24 şi 32 de livre nu pot fi folosite în cîmp deschis şi cu atît mai puţin pentru un atac nocturn prin surprindere. In realitate, ceea ce numesc ele tunuri de 24 şi 32 de livre erau nişte obuziere, al căror calibru este asemănător cu acela al tunurilor de 24 şi 32 de livre, dar care sînt de fapt nişte tunuri uşoare de cîmp, cu nimic mai grele decît obuzierele de cîmp britanice. Obuzierele, care folosesc proiectile tubulare cu încărcătură mică şi care îşi prelungesc bătaia mai ales prin mărirea un­ ghiului de tragere, pot avea un calibru mai mare decît acela al tunurilor care folosesc ghiulele masive. Obuzierul de 24 de livre corespunde, ca greutate şi eficacitate, tunului de 6 livre,

Bătălia de la Inkeman

595

iar aşa-zisele obuziere de 32 de livre (aproximativ 6 ţoli) co­ respund tunurilor de 12 livre ; în armata rusă aceste obuziere sînt ataşate la bateriile de tunuri cu astfel de calibre. Cele spuse aici arată cit de mult contribuie ignoranţa şi vanitatea naţională la apariţia legendelor despre eroi şi despre gloria militară a unei naţiuni. Pînă aici totul îi favoriza pe ruşi. Arta lor militară se do­ vedise cu mult superioară aceleia a lordului Raglan. Planul lor era excelent şi pe cale de a fi executat cu pricepere. Ei reuşiseră să ocupe un important punct de sprijin şi să oco­ lească flancul inamicului. Imensa superioritate numerică a trupelor lor, care stăteau gata să atace linia întinsă şi slabă a englezilor în punctul ei cel mai vulnerabil, părea să le asi­ gure un succes hotărîtor. Dar ruşii nu ştiau încă cu ce soldaţi le e dat să aibă de-a face. Deşi luaţi prin surprindere, englezii Operară cu tot calmul o schimbare de front, întorcîndu-se cu faţa de la răsărit la nord, şi întîmpinară coloanefo de atac cu un foc ucigător. Şi începu atunci o luptă cum nu s-a mai văzut în Europa încă din timpul bătăliei de la Albuera 303, cînd trupele engleze, prin dîrzenia şi vitejia lor şi cu preţul a trei sferturi din efectiv, au făcut să se decidă în favoarea lor Soarta unei bătălii aproape pierdute din cauza îngîmfării stu­ pide a comandantului. Este fapt stabilit că la Inkerman s-au dat mai multe atacuri la baionetă decît în tot cursul războiu­ lui din Peninsula iberică, unde s-au înfruntat, timp de şase ani, cele mai viteze armate ale timpului lor. De la orele 6,30 pînă la 9,30, circa 8.000 de englezi au rezistat asaltului unei armate ruseşti care, după cum declară şi ruşii, număra cel puţin 30.000 de oameni. Dîrzenia cu care ei au respins în repetate rînduri atacurile ruşilor, care erau adeseori execu­ tate cu trupe proaspete, este mai presus de orice laude, şi mă îndoiesc că există în Europa alte trupe, afară de cele mai bune batalioane ale armatei lui Radetzky, care să fi putut face acest lucru. Trebuie spus că această bravură a fost fa­ vorizată de avantajele naturale ale poziţiei lor, c are dinspre front, adică dinspre răsărit, era apărată de înălţimi inaccesi­ bile. Colina dinspre nord, ocupată de ruşi, era şi ea despăr­ ţită de aceste înălţimi prin cîteva rîpe, ale căror ramificaţii numeroase duceau spre poziţia ocupată de englezi. De aceea orice coloană de atac a ruşilor trebuia să treacă prin această porţiune de teren, extrem de expusă focului artileriei brita3*

596

Fridrich Enges

nice, şi să înainteze în formaţie compactă pînă la crestele înălţimilor, care erau singurul loc unde ea se putea desfăşura. Coloanele ruşilor, slăbite de focul artileriei şi - pe măsură ce se apropiau - de acela al puşcaşilor, urcau spre creste şi, înainte ca ele să se poată desfăşura, erau din nou împinse la vale de salvele de foc şi de atacurile la baionetă. In cursul acestei bătălii s-a constatat că de la distanţă mică glonţul Minie posedă o imensă superioritate asupra glonţului de puşcă obişnuit : în timp ce acesta, prin lovitura lui, abia p o ate omorî un om, un glonţ Minie omora nu arareori patru sau cinci oameni şi provoca mari pierderi coloanelor ruseşti, con­ siderabil eşalonate în adîncime. Cînd s-au apropiat diviziile engleze, b ătălia a deveni. generală şi a cuprins un front mai larg. Ruşii, care nu izbu­ teau să îninteze prea mult, au atacat cu aripa lor stingă frontul iniţial al poziţiei engleze, în timp ce aripa lor dreaptă încerca să răzbată spre Sevastopol. Ei au reuşit, în parte, să ocupe înălţimile englezilor, dar n-au fost în stare să-şi for­ meze un dispozitiv de luptă în toată regula. Ei au încercat să încercuiască şi să izoleze unul cîte unul detaşamente mici ale trupelor engleze. !ncleştarea a fost cumplită, şi englezii, cu toate că s-au bătut admirabil, ar fi fost nimiciţi în această luptă inegală, dacă n-ar fi intervenit divizia franceză a lui Bosquet. Zuavii şi legiunea străină au atacat aripa stîngă a ruşilor şi au dat-o peste cap, iar după aceea au căpătat posibi­ litatea să pornească la atac şi vînătorii africani, şi astfel in­ fanteria rusă a fost silită să se retragă. In felul acesta 1 4.000 de aliaţi, pierzînd o treime din efectivul lor, au învins 30.000. de ruşi, şi, totuşi, toată lumea recunoaşte că ruşii, dacă luăm pe fiecare în parte, au luptat foarte bine şi că arta lor mili­ tară, în măsura în care e vorba de planul de atac, s-a dovedit, după cum am văzut, net superioară aceleia a aliaţilor. Dar de ce au fost ei . totuşi învinşi ? Trebuie să spunem că cea mai mare parte din trupele care au luat parte la această bătălie erau formate din rămăşiţele înfrînte şi demoralizate ale unităţilor care asediaseră Silistra şi că, după fostul Corp de armată al lui Osten-Sacken, Corpul de armată al lui Dan' nenberg este azi, fără îndoială, cel mai slab din armata rusă. Dar nu acest fapt a avut rolul decisiv. Bătălia a fost pierdută nu numai datorită vitejiei englezilor, dar şi, mai ales, datorită felului de luptă specific al ruşilor . Avem de- a face aici cu o

Bătălia de la Inkenan

597

victorie a metodei europene de ducere a războiului asupra celei ruseşti. Şi în aceasta constă trăsătura caracteristică a bătăliei de care ne ocupăm. Comandantul rus începe prin a elabora un foarte bun plan de atac, care e o imitaţie a uneia din cele mai celebre bătălii ale lui Napoleon (căci nici un general rus n-a avut vreodată o idee originală, nici măcar Suvorov, a cărui originalitate consta doar într-o înaintare directă) . După aceea trece la exe­ cutarea acestui plan în modul cel mai temeinic cu putinţă. El .ocupă o poziţie în flancul inamicului. Manevra strategică s-a terminat : încep mişcările tactice . Şi iată că deodată modul ştiinţific de a duce războiul, care se bazează pe un studiu te­ meinic al războaielor din trecut şi e un produs al civilizaţiei apusene, este lăsat în părăsire, şi pe primul plan îşi face loc barbaria fără mască. Această splendidă armată cu soldaţii ei bătrîni - din care mulţi se află sub arme de 25 de ani - şi cu modelul ei de instrucţie de paradă se dovedeşte atît de �reoaie, atît de incapabilă să se desfăşoare în lanţ de trăgă­ tori şi să lupte în detaşamente mici, incit ofiţerii n-au altceva le făcut decît să arunce această masă grea, ca un singur tot, asupra duşmanului. Se renunţă la orice idee de manevră tac­ tică ; înainte, înainte, înainte I - iată tot ce se poate face. Această masă densă de came vie oferea, fireşte, prin însuşi caracterul ei compact, cea mai bună ţintă pe care şi-o putea dori un artilerist ; şi în timp ce lanţurile rare ale englezilor, ascunse după creasta dealului, erau ferite de foc, ghiulelele lor făceau ravagii în coloanele eşalonate în adîncime, omorînd la fiecare salvă 30-40 de oameni, iar dintre gloanţele lor de tip Minie, care cădeau ca grindina, aproape nici unul nu putea să nu nimerească o ţintă de asemenea proporţii. Simpla presiune a acestei mase grele ar fi fost suficientă pentru a rupe rîndurile aliaţilor. Dar aici ruşii s-au lovit de un adver­ sar obişnuit cu acest mod de a duce războiul. Englezii, în războaiele lor din India, au învăţat să reziste presiunii unor mase dense, chiar superioare lor din punct de vedere nume­ ric. Şi cu toate că ruşii se situează cu mult deasupra sikhilor şi beludjilor, trupele engleze, obişnuite să bată forţe de 6 sau de 8 ori mai numeroase ale sikhilor sau beludjilor, au putut foarte bine să reziste presiunii unor forţe ruseşti de 3 ori mai numeroase ca ale lor din moment ce ruşii au adoptat

598

Friedrich Engels

tactica sikhilor. Cînd coloanele ruseşti au ajuns în vîrful dea­ lului, rîndurile lor erau deja rărite şi destrămate de focul inamic şi o nouă salvă, trasă de la 50 de iarzi, şi un atac cu baioneta au fost suficiente pentru a-i împrăştia în dezordine. Mai tîrziu, cînd ruşii au început să vină în număr mai mare, englezi1i - după exemplul soldaţilor lui Napoleon, care în timpul b ătăliei de lingă piramide au format careuri în mijlo­ cul mamelucilor - au rezistat în mijlocul masei de ruşi care îi înconjurau. Dîrzenia trupelor, care erau pătrunse de acea încredere în sine pe care numai soldaţii unei ţări cu un înalt nivel de civilizaţie o pot avea, precum şi superioritatea ar­ mamentului şi a focului englezilor au avut un rol hotărîtor pentru rezultatul luptei. Ca ţintaşi, soldaţii ruşi se prezintă mai prost decît oricare alţii, şi ei înşişi au dovedit acest lucru aici, căci altfel ar fi trebuit să doboare pe toţi englezii aflaţi pe cîmpul de luptă. Acestea sînt deci particularităţile şi semnificaţia b ătăliei de la Inkerman. Ea a arătat că gloria infanteriei ruse a început să apună. Ea a arătat că, oricît de mult ar înainta Rusia pe drumul progresului, Occidentul în orice caz înaintează de două ori mai repede şi că Rusia nu poate spera să iasă învin­ gătoare într-un război cu ţările occidentale nu numai în caz de egalitate a forţelor, dar chiar şi atunci cînd are de partea ei asemenea avantaj e ca acelea de la Inkerman. Dacă nu s-ar fi produs catastrofa cu vasele de transport aliate din Marea Neagră, această bătălie ar fi fost suficientă pentru a asigura aliaţilor o victorie categorică în Crimeea, cu condiţia însă ca generalii englezi şi francezi să nu comită greşeli prea gro­ solane. Nu dispunem încă de amănunte în legătură cu această mare catastrofă, de care am aflat numai dintr-o telegramă din Londra primită de agentul nostru din Liverpool chiar în mo­ mentul cînd vaporul „Pacific " se pregătea să ridice ancora. Nu ştim încă dacă ultimele vase transportau trupe sau numai provizii şi muniţii, dar din tăcerea telegrafului putem trage concluzia că ele nu aveau trupe pe bord. Dar dacă în timpul acestei furtuni au pierit mari unităţi militare îmbarcate cu destinaţia Crimeea, atunci se poate spune, pe drept cuvînt, că forţele naturii au dat aliaţilor o lovitură mult mai puter­ nică decît inamicul şi că trupele lor de la Sevastopol pot fi nimicite de molime şi de atacuri de h ărţuire înainte de a li se putea trimite noi întăriri.

Bătălia de la Inkennan

599

O altă primejdie, nu mai puţin serioasă, o constituie pen­ tru aliaţi poziţia adoptată de puterile germane. După cit se pare, acum, pentru prima dată, Austria manifestă într-adevăr tendinţa de a rupe relaţiile cu puterile occidentale şi de a se alia cu ţarul, şi exemplul ei va fi urmat de întreaga Germa­ nie. In orice caz, nu încape îndoială că se apropie momentul cînd războiul va putea să capete proporţii uriaşe, înfricoşă­ toare şi să cuprindă în flăcările lui întreaga Europă. Scris de F. Engels la 27 noiembrie 1854

Se tipăreşte după apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.261 ·din 14 decembrie 1854

Tradus din limba engleză

textul

600

Friedrich Engels Camp nia in Crimeea

De la înverşunata şi sîngeroasa bătălie de la Inkerman, pe teatrul de luptă din Crimeea nu s-a mai produs nici u. eveniment cit de cit important din punct de vedere militar : dar faptul că a venit iama, iar Sevastopolul n-a fost încă luat, a schimbat întregul caracter al războiului, şi acum este mo­ mentul să trecem în revistă evenimentele care s-au succedat de la debarcarea corpului expediţionar şi pînă astăzi, pentru a aprecia în ce împrejurări şi cu ce perspective intră războiul în noua lui fază. Dar înainte de toate e necesar să adăugăm citeva cuvinte la observaţiile noastre anterioare în legătură cu ultima bătălie memorabilă. Relatările oficiale despre acest eveniment, care au apărut, toate, şi în ziarul nostru, sînt din cale-afară de contradictorii şi se disting printr-o totală lipsă de perspicacitate. Raportul lordului Raglan a fost, se vede, întocmit în mare grabă. Confundînd frontul armatei sale în­ dreptat spre rîuleţul Cemaia cu cel îndreptat spre Sevastopol, Raglan, în acest raport al său, dă unuia şi aceluiaşi flanc al po­ ziţiei sale cind denumirea de flancul drept, cind pe cea de­ flancul stîng, astfel că pe baza acestui document este impo­ sibil să-ţi formezi o idee clară despre cele întîmplate. Rapor­ tul lui Canrobert este pe cit de scurt, pe atît de vag şi de nebulos, şi de aceea nu poate fi de nici un folos ; cit despre aşa-zisul raport al lui Menşikov, care a fost publicat de „Russkii invalidu 304, oricine îl compară cu rapoartele prece­ dente ale prinţului Menşikov îşi dă imediat seama că a fost. scris de altcineva. Nicolaie consideră, pesemne, că şi aş a a dat destulă libertate presei, şi, fiindcă a văzut că, dacă spune adevărul, aşa cum îi şade bine unui gentleman, nu-şi fereşte· armata de înfrîngeri, el a ajuns la concluzia că poate foarte bine să revină la vechiul sistem al minciunilor. Prin voinţa

Campania din Crimeea

601

împăratului, desfăşurarea obişnuită a evenimentelor capătă o interpretare arbitrară, şi un atac al armatei sale împotriva asediatorilor, care s-a terminat printr-un eşec, se transformă astfel într-o ieşire victorioasă a unor asediaţi. Cauza este limpede : orice unitate care efectuează o ieşire trebuie în mod inevitabil să se întoarcă în interiorul fortificaţiilor ei după ce obiectivul operaţiei a fost atins ; în felul acesta retra­ gerea poate fi interpretată şi prezentată ca un act firesc, în timp ce redarea întocmai a faptelor ar face ca ruşinea înfrîn­ gerii să nu mai poată fi ascunsă. Trebuie să spunem că Nicolaie are toate motivele să ascundă poporului său împrejurările în care a avut loc această bătălie. De la bătălia de la Narva încoace, armele ruseşti n-au suferit niciodată o asemenea înfrîngere. Dar dacă ţinem seama de marea deosebire dintre ruşii de la Narva şi cei de la Inkerman, dintre hoardele neinstruite de la 1 700 şi armata bine muştruluită din 1 854, trebuie să recunoaştem că, prin comparaţie, Narva apare ca o pagină de glorie în istoria militară . Rusiei. Narva .a fost prima înfrîngere se­ rioasă a unei naţiuni în plină ascensiune, pe care tăria de caracter a făcut-o să înveţe chiar şi din înfrîngeri cum să cîştige victorii. Inkerman ne apare aproape ca un simptom de decădere în cadrul dezvoltării de seră pe care a cunoscut-o Rusia începînd din timpul lui Petru cel Mare. Creşterea arti­ ficială şi permanentele eforturi de a menţine, cu un material barbar, o strălucită aparenţă de izaţie au dus ţara la isto­ vire şi, după cit se pare, au contaminat-o cu un fel de oftică. In toate bătăliile acestui secol, de la Austerlitz şi Eylau 30 pînă la Silistra, ruşii au dovedit că sînt soldaţi excelenţi. Ori de cite ori au suferit înfrîngeri, ele s-au dovedit a fi perfect explicabile ; şi chiar dacă aruncau o pată pe reputaţia unor generali, ele n-au pătat niciodată onoarea armatei. Acum, însă, situaţia este cu totul alta. Dacă la Balaklava a fost do­ vedită superioritatea cavaleriei aliaţilor, dacă asediul Sevas­ topolului, luat în ansamblu, demonstrează imensa superiori­ tate a artileriei lor, despre infanteria rusă se poate spune că şi-a păstrat pînă în ultima vreme buna ei reputaţie. La Ink er­ man s-a lămurit şi aceas tă chestiune. Oricît ar părea de ciu­ dat, infanteria rusă şi-a pierdut reputaţia într-o bătălie în care fiecare infanterist rus luat în parte a luptat poate mai vi­ tejeşte ca oricînd. Nemărginita mediocritate, care a fost caracteristica principală a tuturor operaţiilor militare din

602

Friedrich Engels

cursul acestui război, atît a celor întreprinse de ruşi cît şi a celor întreprinse de aliaţi, nu s-a manifestat nicăieri cu atîta claritate ca aici. Fiecare manevră şi fiecare pas au dus la rezultate direct opuse celor urmărite. Se pune la cale un coup de main *, dar el se transformă într-o întreagă campanie, ba chiar într-una de iarnă. Se dă o bătălie, dar rezultatele victo­ riei sînt efemere şi le scapă printre degete învingătorilor în mai puţin de o săptămînă. Se porneşte un atac cu artilerie grea de asediu împotriva unui oraş deschis, dar, înainte de aducerea parcului de asediu, acest oraş se transformă într-o tabără întărită de primul rang. Incepe asediul, şi, în momentul cînd se aşteaptă încheierea lui cu succes, trebuie să se re­ nunţe la el, pentru că îşi face apariţia o armată de despre­ surare, care însă nu obţine victoria, ci suferă o înfrîngere. O poziţie întărită, care a fost ocupată în vederea luptei cu armata de despresurare, dar care are o întindere prea mică, devine pentru armata de despresurare un mijloc de a face din asediatori nişte asediaţi I Trec astfel zece săptămîni, în care s-au depus eforturi, s-au dat lupte, s-au făcut săpături şi au fost întocmite planuri şi contraplanuri ; vine iarna şi gă­ seşte ambele armate, dar mai ales pe aceea a aliaţilor, cu to­ tul nepregătite pentru acest anotimp ; şi toate astea n-au alt rezultat decît uriaşele pierderi pe care le suferă ambele părţi, în timp ce sfîrşitul campaniei rămine tot atît de îndepărtat şi de imprevizibil ca înainte. Forţele aduse de aliaţi în Crimeea, începînd de la prima lor debarcare şi pînă la 5 noiembrie, n-au trecut de 25.000 de englezi, 35.000 de francezi şi 1 0.000-15.000 de turci, adică în total 70.000-75.000 de oameni. Cînd a început expediţia, nu mai erau aşteptate completări din Anglia şi Franţa ; se aflau pe drum cîteva batalioane şi escadroane, dar ele sînt cuprinse în cifrele menţionate mai sus. Şi dacă mai puteau să fie aduse, în scurt timp, niscai trupe în plus, ele puteau să fie numai turceşti ; dar nici comandanţii aliaţi şi nici trupele aliate n-au avut vreodată încredere în turci, în ciuda bravurii dovedite de ei la Cetate şi la Silistra. Prin urmare, partea cu adevărat de nădej de a forţelor expediţionare o formau cei 60.000 de francezi şi englezi, şi, în ultimă instanţă, numai ei pot fi luaţi în considerare. Dar această armată era prea mică pentru o în­ treagă campanie şi prea mare pentru un coup de main. Ea nu *

-

atac prin surprindere.

-

Nota trad.

Campania din Crimeea

603

putea fi îmbarcată destul de repede i cele citeva luni cit au durat pregătirile au fost suficiente pentru a-i pune în gardă pe ruşi ; şi dacă prezenţa austriecilor constituia o garanţie că Principatele dunărene şi Bulgaria nu vor fi atacate de ruşi, ea constituia în acelaşi timp o garanţie că Basarabia şi Odesa sînt ferite de orice primejdie senioasă ; căci poziţia austriecilor era situată în flancul şi în spatele ambelor acestor direcţii de operaţii, aşa că nici una dintre armate nu putea să înainteze fără să se expună loviturilor lor. Aşadar, ruşii, pe cit se pare, erau siguri că toate aceste pregătiri sînt îndreptate împotriva Sevastopolului ; în afară de acest oraş, numai Hersonul şi Nikolaevul - aceste şantiere navale ale flotei ruse - erau ameninţate de o primejdie cit de cit serioasă. De aceea era clar că în orice caz pregătirile ruşilor în Crimeea vor urma pas cu pas pe acelea ale aliaţilor. Şi aşa a şi fost pînă ce, în cele din urmă, proiectatul coup de main s-a transformat într-o campanie adevărată, dar care - după cum s-a văzut limpede chiar din felul cum a început - se desfăşoară într-un mod cit se poate de defectuos. Aliaţii au început să priceapă, pentru prima oară, care e adevărata situaţie abia în timpul bătăliei de la Alma, cind n-au putut să-i împiedice pe ruşi să se retragă în perfectă ordine de pe cimpul de luptă, deşi i-au atacat cu forţe mult superioare numericeşte ; planul iniţial a fost dat peste cap, atacul prin surprindere a eşuat şi s-a ivit necesitatea de a face pregătiri pentru noi eventualităţi. Au început atunci ezitările, şi zilele treceau fără rost ; în sfîrşit, s-a luat hotărîrea de a pomi spre Balaklava, şi avantajele unei puternice poziţii defensive au căpătat prioritate faţă de posibilitatea de a pune grabnic stă­ pînire pe partea de nord a Sevastopolului, care domină oraşul şi care era, de aceea, un punct de importanţă decisivă. In ace­ laşi timp Menşikov a făcut şi el greşeli aproape tot atît de mari prin marşul său precipitat spre Sevastopol şi prin contra­ marşul, la fel de precipitat, spre Bahcisarai. A urmat apoi ase­ diul. Au trecut 19 zile pînă ce bateriile primei paralele au putut să deschidă focul, şi de atunci cele două părţi au conti­ nuat să deţină poziţii deopotrivă de favorabile. Asediul con­ tinua cu o încetineală extremă, fără ca prin aceasta să devină mai eficace. Munca grea în tranşee şi străjile istovitoare aveau o influenţă nefastă asupra oamenilor, care şi aşa erau slăbiţi de o climă cu care nu erau obişnuiţi şi de o epidemie

604

Friedrich Engels

cumplită ; de aceea rîndurile aliaţilor se răreau cu o repe­ ziciune de necrezut. Generalii lor, care se aşteptau, în cel mai rău caz, la pierderile obişnuite, inevitabile într-o asemenea campanie, s-au lăsat descurajaţi de pierderile din cale-afară de mari. Cît despre serviciul sanitar şi cel de intendenţă, mai ales la englezi, ele erau complet dezorganizate. De pe poziţiile l or, aliaţii puteau cuprinde cu ochii bogata vale a Baidarului, unde se găseau din abundenţă proviziile de care aveau mare trebuinţă, dar nu se încumetau să ponească într-acolo. Ei nu aveau nici o nădejde în sosirea grabnică a unor întăriri, iar ruşii se apropiau din toate părţile. S-a dat apoi bătălia de l a 2 5 octombrie. Ruşii au ieşit învingători, ş i a treia parte din cavaleria aliaţilor a fost nimicită. După aceea a urmat bătălia de la 5 noiembrie, cînd ruşii au fost respinşi, dar aliaţii au suferit pierderi grele, pe care nu şi le-ar mai fi putut permite p entru a doua oară. De atunci atît armata de despresurare a ruşilor cit şi cea asediatoare a aliaţilor dau dovadă de pasivi­ tate. Asediul Sevastopolului - dacă, în general, se poate vorbi de aşa ceva - se desfăşoară pro forma * . Nimeni nu va putea spune că focul molîu şi dezordonat pe care îl întreţin aliaţii de la 5 noiembrie încoace ar putea să pricinuiască vreo p agubă instalaţiilor defensive ale oraşului sau măcar să-i îm­ piedice pe ruşi să repare stricăciunile provocate anterior. Dacă asediul va fi reluat, totul va trebui, fără îndoială, să por­ nească de la început, cu singura deosebire că bateriile alia­ ţilor vor fi aduse, poate, cu cîteva sute de iarzi mai aproape de fortificaţii decît la începutul primului asediu, dacă, bine­ înţeles, focul din oraş împreună cu atacurile necontenite din­ spre Inkerman nu se vor dovedi superioare focului aliaţilor şi nu vor distruge bateriile lor mai avansate. Iată deci că acum, la începutul lunii decembrie, aliaţii se găsesc într-un ţinut cu ierni reci, prost aprovizionaţi cu îm­ brăcăminte şi cu tot ce trebuie pentru a putea rezista în acest anotimp nefavorabil ; ei sînt slăbiţi, în ciuda tuturor întăririlor primite şi a celor care urmează să mai sosească, şi au pierdut un mare număr de oameni ; sînt siliţi să participe la o luptă ale cărei scopuri şi metode nu intrau în intenţiile lor şi pentru care n-au fost de loc pregătiţi ; n-au obţinut nimic, dar absolut nimic, afară de conştiinţa superiorităţii individuale şi tactice a soldaţilor lor asupra acelora ai adversarului. Intăririle pri·

*

-

în mod formal, de d�agul aparenţelor.

-

Nota trad.

Campania dn Crimeea

605

mite pînă acum de ei se ridică, probabil, la 20.000 de oameni, mai ales francezi, şi sînt aşteptate să sosească noi completări ; dar dacă ne amintim de dificultăţile şi tergiversările de care a fost însoţită prima expediţie a aliaţilor în Turcia, dacă ne amintim apoi că aproape toate vasele folosite pentru transpor­ tarea primei armate au fost reţinute şi că pentru trupele care urmează să fie trimise acum în Orient trebuie găsite vase noi, trebuie să deducem că un timp oarecare după sosirea celor 20.000 de oameni, despre care am vorbit mai sus, armata din Crimeea nu va mai primi alte completări. Prin urmare, forţele aliaţilor numără în prezent vreo 55.000-60.000 de oameni, dintre care o treime, pînă nu de mult, duceau încă o viaţă co­ modă în garnizoane şi vor avea de trecut prin cumplite încer­ cări înainte de a se obişnui cu lipsurile vieţii de tabără sub­ cerul de iarnă al Crimeii. In realitate se prea poate ca, după catastrofa suferită de vasele de transport franceze şi engleze în timpul groaznicei furtuni de la 14 noiembrie, aceste comple­ tări să se dovedească a fi mai degrabă o povară pentru armată decît un mijloc de sporire a forţelor ei. Totuşi nu se poate spune că această catastrofă face parte din categoria cataclis­ melor fatale, copleşitoare, care nu pot fi prevăzute şi nici pre­ întîmpinate oricît de minuţios ar fi întocmite planurile. Fur­ tuna de la 1 4 noiembrie a fost un fenomen foarte firesc în acest anotimp 1 acelaşi lucru se poate spune şi despre catas­ trofa pe care a suferit-o flota aliaţilor. Insăşi data la care a fost pornită expediţia din Crimeea, după trei luni de tergiver­ sări obositoare şi inexplicabile, îi prevestea furtuni şi naufra­ gii, pierderi de vase, de echipaje, soldaţi şi provizii. Mai mult decît atît, organizatorilor acestei campanii neobişnuite li s-a atras atenţia în repetate rînduri asupra accidentelor la care este permanent expusă, în acest anotimp, navigaţia pe Marea Neagră. Ei sînt deci răspunzători pentru tot, chiar şi pentru. catastrofa de la 1 4 noiembrie, care aminteşte trupelor aliate că le ameninţă soarta pe care a avut-o armata lui Napoleon în timpul campaniei sale împotriva Moscovei. Ziarul „Times " din Londra evaluează la 1 .000 de oameni pierderile suferite de aliaţi la 1 4 noiembrie în diferite puncte ale Crimeii, „afară de cei care au încăput în mîinile cazacilor". Acelaşi ziar rela­ tează că „splendidul vs «Prince», un vapor nou cu elice, cu un deplasa­ ment de 2.700 de tone, a ponit zilele trecute spre Balaklava, avînd pe

�06

F'riedrich Engels

bord Regimentul 46, întregul echipament de iarnă pentru trupele ase­ diatoare, printre care : 40.000 de mantale, costume de flanelă, rufărie, ciorapi şi mănuşi, cane de vită, carne de porc şi alte provizii, inven­ tar de spital pentru Skutari şi o mare cantitate de ghiulele şi obze pentru continuarea asediului. Toate acestea au fost înghiţite de valuri. S-a dus la fund şi vasul «Resoluteo cu 900 de tone de pulbere. Se pare deci că s-au prăpădit dintr-o dată toate cele necesare pentru a con­ tinua asediul şi pentru a feri trupele de asprimea ienii ; şi chiar dacă ne mulţumim doar cu păstrarea oziţiei noastre de pe înălţimile din faţa Sevastopolului, tot este evident că nu vom putea face faţă celui mai apri2 duşman al nostru - iana care se apropie··.

Deşi Crimeea este o parte aproape izolată a Imperiului rus şi trupele trimise împotriva armatei aliaţilor n-au fost în stare s-o dea peste cap atunci cînd ea număra doar 35.000 de oa­ meni, totuşi nimeni nu s-ar încumeta să afirme că cei 60.000 de oameni, cît are astăzi această armată, sînt destul de tari pentru a ţine piept tuturor trupelor pe care Rusia le poate arunca împotriva lor. Ruşii au în Crimeea şase divizii de infanterie şi o divizie de rezervă, adică vreo 1 00 de batalioane (afară de infanteria marină şi de marinari, pe care nu i-am inclus în calcule pentru nici una din părţi) . Aceste 1 00 de batalioane, dintre care jumătate au făcut cumplita campanie de la Dunăre, care a durat 1 8 luni, nu pot avea mai mult de .50.000-60.000 de oameni ; totalul trupelor de care dispun ruşii aici - inclusiv cavaleria, artileria de cîmp şi cazacii - depă­ şeşte forţele aliaţilor doar cu 1 0.000-15.000 de oameni. Dar, Iacă este adevărat că Corpul de armată al lui Liders, adică alte 49 de batalioane, cu un număr de 20.000-25.000 de sol­ daţi (căci şi ele au lăsat o treime din efectivul lor la Dunăre) , se află în marş spre Perekop, dacă în aceeaşi direcţie se con­ centrează şi alte rezerve provenite din noi formaţii, atunci ruşii pot avea foarte curînd prilejul să dea o lovitură deci­ sivă ; şi cum superioritatea morală, fizică şi tactică poate com­ pensa numai pînă la un anumit punct superioritatea nume­ rică, atunci cînd calitatea comandamentului este aproximativ aceeaşi, înseamnă că rezultatul final al campaniei poate fi -considerat ca foarte îndoielnic. Pe de altă parte, dacă o iană neobişnuit de aspră va duce la sistarea oricăror operaţii mi­ litare, este limpede că armatele aliaţilor nu vor putea să reziste. Situaţia din Crimeea, aşa cum reiese din această trecere în revistă, nu face decît să justifice îndoielile şi neîncrederea cu care am primit ştirea că Austria s-a alăturat puterilor occi-

Campania dn Crimeea

607

dentale. Este limpede că împrejurările, care au fost descrise de noi în mod amănunţit, nu sînt de natură să determine cabinetul de la Viena să iasă din obişnuita sa nehotărîre ; pe de altă parte, situaţia precară a cabinetului englez şi necesi­ tatea urgentă de a masca imensul eşec din Orient prin apa­ renţa unor succese însemnate obţinute în altă parte oferă motive suficiente pentru a exagera importanţa unui acord modest, prezentîndu-l ca pe o mare alianţă ofensivă şi defen­ sivă 306• S-ar putea să ne înşelăm în această privinţă ; dar cititorii noştri ştiu de ce sîntem de această părere, şi timpul va arăta dacă mult lăudata trecere a Austriei de partea alia­ ţilor este o realitate sau un subterfugiu destinat în mod special să fie folosit cu prilejul apropiatei sesiuni parlamentare. Scris de F. Engels la 4 decembrie 1854

Se tipăreşte după apărut în ziar

textu'

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4 .272 din 27 decembrie 1854

Tradus din limba engleză

608

Karl Marx şi Friedrich Engels Desfăşurarea operaţiilor militare

Soarele Austerlitzului a apus. In faţa Sevastopolului urma Să aibă loc o mare bătălie în cinstea aniversării lui 2 decem­ brie 307 ; acest eveniment a fost anunţat în mod confidenţial, şi la Paris toţi erau în aşteptarea lui, dar dintr-un raport al generalului Canrobert din 3 decembrie reiese că „ploua cu găleata, drumurile deveniseră impracticabile, tranşeele erau pline cu apă, şi operaţiile de asediu, ca şi toate celelalt e lucrări, au fost întreupte".

Pînă acum ruşii atacau, iar aliaţii se apărau, căci primii .aveau superioritatea numerică la rîuleţul Cernaia, în timp ce lingă zidurile Sevastopolului situaţia era tocmai inversă. Cu alte cuvinte, ruşii erau destul de putenici la Cernaia pentru a păstra iniţiativa în mîinile lor, iar aliaţii nu, deşi erau în stare să-şi menţină poziţiile ; pe de altă parte, la Sevastopol, aliaţii, care erau destul de puternici pentru a efectua un ase­ diu, s-au trezit în faţa unei garnizoane egale cu ei din punct de vedere numeric, aşa că operaţiile militare, deşi n-au fost sistate de asediatori, n-au dat aproape nici un fel de rezultate vizibile. Raportul de forţe pare a fi pe cale de a se schimba, şi în curînd aliaţii vor fi, probabil, destul de puternici pentru a-i da înapoi pe ruşi de la Cernaia. In acest caz, ruşii, care >i-au pierdut poziţiile lor de dincolo de Inkerman, pot acţiona în două feluri. Ei pot să facă un ocol şi să se stabilească în tabăra apărată de tranşee de lingă Fortul de nord, sau să se retragă cu grosul forţelor lor în interiorul ţării, unde aliaţii nu-i pot urmări prea departe. Este puţin probabil ca aliaţii să poată strînge înainte de februarie forţele necesare pentru a încercui tabăra nordică sau pentru a urmări o armată în retra­ gere dincolo de Bahcisarai. E îndoielnic ca ei să fie în stare

Desf�urara operaillor litare

9

să dea o a doua bătălie împotriva unei armate care a ocupat poziţii întărite undeva în regiunea Simferopol. Şi într-un caz şi în altul ei vor trebui să se întoarcă la Cernaia, şi această alternare de înaintări şi retrageri va continua, probabil, toată iarna, dacă, bineînţeles, Sevastopolul nu va cădea în urma unui asalt dinspre sud. Dar cum vaporul „Atlantic " nu ne-a adus decît foarte puţine ştiri în legătură cu asediul, nu putem spune, în această privinţă, decît că acest lucru ni se pare puţin probabil. Şi, într-adevăr, dintr-o informaţie cu data de 7 decembrie, publicată în ziarul „Moniteur" din Paris şi re­ produsă de ziarele londoneze, s-a aflat doar că armatele aliate au obţinut deodată superioritatea şi că, la numai două zile după potop, „au terminat aproape în întregime împresurarea oraşului" . Această informaţie suspectă a fost, bineînţeles, ticluită cu scopul de a atenua impresia produsă de neîmplini­ rea profeţiilor în legătură cu ziua de 2 decembrie. Nu de mult am publicat o serie de date cu privire la efec­ tivul total al armatei ruse şi la amplasarea ei *. Am arătat atunci că, din aceşti aproape trei sferturi de milion de soldaţi, cel mult o treime desfăşoară în prezent operaţii active şi că cea mai mare parte din restul de două treimi sînt folosiţi pentru a ţine sub ameninţare Austria. In ciuda întăririlor trimise în Crimeea, situaţia nu s-a schimbat prea mult de atunci; Corpul 4 armată, al lui Dannenberg, care a venit în ajutorul Sevastopolu­ lui, a fost luat din armata de la Dunăre, unele, mai înainte, pri­ mise unele completări. Singura schimbare esenţială în poziţia principalei armate din vest a Rusiei, cum putem denumi ar­ mata de circa 300.000 de oameni care se află concentrată la graniţa austriacă, constă într-o uşoară extindere a aripii ei stingi spre Basarabia şi spre cursul mijlociu al Nistrului ; în această poziţie ea poate, la nevoie, să absoarbă rămăşiţele armatei de la Dunăre, dacă acestea s-ar retrage din Basara­ bia. Este posibil, totuşi, ca principala armată din vest să fi detaşat cîteva divizii pentru Crimeea şi mici întăriri pentru armata de la Dunăre, dar, în ansamblu, efectivul ei a rămas neschimbat ; sosirea Diviziei 3 de gardă din Revel şi a altor cîtorva rezerve a compensat, probabil, aceste descompletări. Armata de la Dunăre însă poate fi considerată complet dezorganizată şi redusă la situaţia unui simplu corp demonstra­ tiv, care a fost adus în Basarabia pentru a menţine cit mai mult timp aparenţa unei ocupaţii ruseşti. Prin plecarea lui Liprandi şi, apoi, a lui Dannenberg, această armată a fost lip39

* Vezi volumul de fa, pag. 56568 . -

Ma:-ngels,

Opere,

vol. 10

-

Noa red.

610

Karl Marx şi Frierich Engels

sită de întregul Corp 4 armată (Diviziile 1 0, 1 1 şi 1 2) ; dacă din cele cinci divizii care au mai rămas (7, 8, 9, 1 4 şi 1 5) scădem trupele necesare pentru ocuparea coastei şi pentru serviciul de garnizoană la fortăreţele de la Benderî şi Izmail pînă la Herson şi Nikolaev şi dacă ţinem seama de enormele pierderi suferite în cele două campanii de la Dunăre, se poate presupune că aceste cinci divizii nu vor putea pune la dis­ poziţie, pentru operaţiile lor militare, mai mult de 15.000 de oameni. Ele sînt amplasate în apropiere de coastă, şi orice p arte a coastei am lua, apărarea rusă, atît de putenică în interiorul continentului, este aici, pretutindeni, extrem de slabă. Trebuie apărate împotriva atacurilor flotei duşmane numeroase fortăreţe şi depozite, şi prin aceasta se explică faptul că din cei 30.000 sau 35.000 de oameni, din care sînt formate aceste cinci divizii, nici jumătate nu sînt disponibili pentru luptă. Destrămarea armatei de la Dunăre, ca şi cele mai multe din marile măsuri strategice luate de Rusia (căci greşelile grosolane încep de obicei abia la executarea lor) , este un pas cit se poate de nimerit. De cînd anglo-francezii s-au afun­ dat pînă peste cap în Crimeea, ruşii nu mai întîmpină nici un fel de forţe inamice la Dunăre. Armata lui Omer-paşa, care, în urma pierderilor suferite în cele două campanii, abia dacă numără 40.000 de oameni, n-a primit nici un fel de completări şi este atît de dezorganizată, datorită activităţii desfăşurate de diplomaţia vest-europeană, că abia ar fi în stare să împre­ soare Izmailul ; şi cu atît mai puţin ar fi ea în stare să deta­ şeze un corp care să asigure acoperirea acestui asediu sau să-i respingă pe ruşi în cîmp deschis. In afară de aceasta, un atac împotriva Basarabiei, care cu cîteva luni în urmă ar fi constituit o diversiune foarte eficace, ar fi, în momentul de faţă, cu totul lipsit de obiect din punct de vedere militar, şi de aceea armata lui Omer-paşa este trimisă acum în Crimeea. Prin urmare, singura forţă care ar putea să-i ameninţe pe ruşi în sud-vest este armata austriacă, cu un efectiv de vreo 270.000 de oameni, care ocupă Galiţia, Transilvania şi Mol­ dova. Această armată trebuie înainte de toate să fie ţinută în şah, căci dacă ea ar intra în acţiune împotriva Rusiei, ar trebui abandonată Basarabia, şi chiar întregul ţinut pînă la Bug, şi desfăşurate operaţii care ar pomi de la baza de acţi­ uni ofensive din regiunea fortăreţelor poloneze, sau de la cea de acţiuni defensive din regiunea Kievului şi a Niprului. In ambele cazuri, o armată staţionată la Dunăre s-ar pomeni

Desfşurarea operailor mitre

611

izolată şi ar fi nevoită să-şi găsească o bază proprie undeva în stepele din sud, ceea ce nu este de loc uşor într-o regiune care poate hrăni mulţi cai şi multe oi, dar prea puţini oameni. Pe de altă parte, dacă Austria ar trece de partea Rusiei sau şi-ar întoarce baionetele neutre spre Alpi şi spre Rin, atunci am vedea armata din Polonia intrînd în Germania ca rezervă a austriecilor, după ce ar trimite în prealabil un puternic corp de armată spre Dunăre, sau masive forţe ale austrieci­ lor ponind spre Dunăre şi încercînd să întreprindă un marş asupra Constantinopolului. In ambele cazuri ar fi de prisos să se ţină pe Dunăre o armată separată, cu un efectiv mai mare decît acela al unui simplu corp de armată cu misiune demonstrativă. Despre o participare a Austriei la acest război putem vorbi, fireşte, numai într-un sens cu totul ipotetic. Mult trîmbiţatul tratat de alia.ţă pe care - după cit se vorbeşte - l-a înche­ iat Austria cu Franţa şi Anglia la 2 decembrie s-a dovedit a fi o simplă cursă întinsă parlamentului englez, aşa cum i-am prevenit pe cititori de îndată ce s-a anunţat semnarea lui. In mesajul tronului se vorbeşte despre acest tratat în ter­ menii următori : „Vă informez cu satisfacţie că, împreună cu împăratul Franţei, am încheiat cu împăratul Austriei un tratat de p e urma căruia mă aştept la mari avantaje pentru cauza comună".

Aberdeen însă, presat de lordul Derby, a fost nevoit să declare : „Noi propunem doar să se ia act că Camera a aflat cu satisfacţie că maiestatea-sa a încheiat un tratat de pe urma căruia ea" (mai bine zis, bătrînul Aberdeen) „speră să obţină importante avantaje".

Acesta a fost maximul de satisfacţie care s-a putut obţine de la el. In Camera comunelor, d-l Disraeli l-a silit pe lordul John Russell să facă un pas mai departe şi să recunoască deschis că mult lăudatul tratat de alianţă nu este nici tratat şi nici alianţă. El a mărturisit că acest tratat nu angajează cu nimic Austria şi că, în schimb, atrage puterile occidentale în­ tr-o alianţă ofensivă şi defensivă cu Austria, dacă ea doreşte să declare război Rusiei, şi le obligă totodată să propună Ru­ siei, încă înainte de sfîrşitul anului, condiţii de pace p e baza faimoaselor patru puncte. La urma urmei, Austria ar putea atunci să se descotorosească de tratat „fără a-şi călca cuvîn­ tul dat u , anunţînd „în ultimul momentu că nu este de acord 39*

612

Karl Marx şi Frierich Enges

cu interpretarea dată celor patru puncte de către puterile occidentale. Rezultatul acestor explicaţii, date de. lordul John Russell, în legătură cu faimosul tratat de la 2 decembrie a fost scăderea imediată a cursului efectelor, atît la Londra cit şi la Paris. Acum un an, guvernul de coaliţie a afirmat că a tolerat masacrul de la Sinope pentru , putea ajunge la încheierea unei alianţe cu statele germane. Acum se încheie cu unul dintre aceste state un pseudotratat cu titlu de compensaţie nu pentru pieirea unei flote turceşti, ci pentru prinderea unei armate engleze. ln ultimele numere ale ziarelor germane ni se dau chiar asigurări că deschiderea parlamentului englez a fost un semnal pentru reapariţia fantomei conferinţei de la Viena, care este gata să pună încă o dată în mişcare maşină­ ria ei greoaie. Dar fiindcă Austria, după cum afirmă lordul John Russell, declară că este posibil ca ea să fie obligată să intre într-un război cu Rusia şi fiindcă acelaşi lucru îl indic ă şi dislocarea armatei ruse de-a lungul frontierei austriece, putem p resupune pentru moment că Austria şi restul Germaniei, în care am putea să includem şi Prusia, intenţionează să se alăture pu­ terilor occidentale. ln ce măsură este pregătită Rusia pentru o asemene, eventualitate ? Dacă în 1 8 1 2 armatele continentale trimise să lupte împo­ triva ei erau cu mult mai slabe decit acelea pe care ar putea să le vadă apărînd la graniţele ei în cursul lunii aprilie sau al lunii mai şi dacă atunci Anglia era aliat, şi nu duşman, acum Rusia poate, în schimb, să se consoleze cu gîndul că, cu cit armatele care pătrund în interiorul ei sînt mai nume­ roase, cu atît sînt mai mari şansele ca ele să fie repede nimi­ cite şi că, pe de altă parte, ea are acum sub arme de trei ori mai multe trupe decit atunci. Prin aceasta nu vrem de loc să spunem că „sfînta Rusie u este invincibilă. Dimpotrivă, noi credem că şi Austria singură ar putea foarte bine să se măsoare cu ea în ce priveşte re­ sursele militare, iar Austria împreună cu Prusia, dacă este vorba de şansele pur militare, sînt perfect capabile să-i im­ pună o pace ruşinoasă. O populaţie de patruzeci de milioane de oameni, concentrată pe o suprafaţă ca aceea a Germaniei, va putea oricind să facă faţă cu succes celor şaizeci de mili­ oane de supuşi ruşi, împrăştiaţi pe un teritoriu imens. Planul strategic al atacării Rusiei dinspre apus a fost elaborat cu cea mai mare precizie de Napoleon, şi dacă împrejurări cu

Desfşurarea operaţiilor litare

613

caracter nestrategic nu l-ar fi silit să se abată de la acest plan, supremaţia şi integritatea Rusiei ar fi fost serios ame­ ninţate în 1812. Planul acesta prevedea înaintarea spre Dvina şi Nipru, organizarea unei linii de apărare în această regiune, construirea de fortificaţii, depozite şi linii de comunicaţie, cucerirea fortăreţelor ruseşti de la Dvina şi amînarea marşu­ lui asupra Moscovei pînă în primăvara anului 1813. Intr-un moment cînd anotimpul era foarte înaintat, el a fost nevoit să renunţe la acest plan din motive politice, din cauză că ofi­ ţerii săi protestau împotriva încartiruirii pe timpul iernii în Lituania, şi· din cauză că avea o credinţă oarbă în propria sa invincibilitate. El a pornit spre Moscova, şi rezultatul se cu­ noaşte. Catastrofa a fost mult agravată de proasta organizare a intendenţei franceze şi de lipsa de îmbrăcăminte călduroasă pentru soldaţi. Dacă s-ar fi dat mai multă atenţie acestor chestiuni, Napoleon, în retragerea sa, s-ar fi aflat la Vilno în fruntea unei armate de două ori mai numeroas e decît aceea pe care putea să i-o opună Rusia. Greşelile lui ne sînt clare ; ele nu erau cîtuşi de puţin inevitabile prin însăşi natura lor. Faptul că el a ajuns pînă la Moscova, ca şi marşul efectuat de Carol al Xii-lea asupra Poltavei, constituie o dovadă că ţara este accesibilă, deşi acest acces este destul de dificil. Cît despre întreţinerea unei armate victorioase în interiorul ţă­ rii, trebuie spus că aici totul depinde de întinderea liniei de operaţii, de depărtarea la care se află bazele ci, precum şi de gradul de siguranţă al acestora. Linia de operaţii a lui Napoleon de la Rin pînă la Eylau şi Friedland, dacă ţinem seama că liniile lungi de operaţii micşorează capacitatea de acţiune a unei armate, ar fi egală cu o linie de operaţii care s-ar întinde de la Brest-Litovsk (în ipoteza că fortăreţele din Polonia au fost luate în primul an) pînă la Moscova. Şi în această ipoteză nu s-a ţinut seama că baza imediată de ope­ raţii ar fi mutată la Vitebsk, Moghilev şi Smolensk ; fără ase­ menea acţiuni pregătitoare, un marş asupra Moscovei ar fi, fără îndoială, riscant. Rusia are, incontestabil, o populaţie puţin densă, dar nu trebuie să uităm că provinciile centrale - care constituie însăşi inima naţiunii ruse şi bastionul ei - au o populaţie egală cu aceea a Europei centrale. Cam aceeaşi este densita­ tea populaţiei şi în Polonia, adică în cele cinci gubernii care formează regatul Poloniei de sub stăpînire rusească. Partea cea mai populată a Rusiei - guberniile Moscova, Tula, Rea­ zan, Nijni-Novgorod, Kaluga, Iaroslavl, Smolensk şi altele -

61�

Karl Marx şi Frierich Engels

constituie inima Velikorusiei şi formează un tot compact ; ele sînt urmate la sud de guberniile maloruse, dens populate şi ele : Kiev, Poltava, Cernigov, Voronej şi altele. Sînt în total douăzeci şi nouă de provincii sau gubernii de acest fel ; den­ sitatea populaţiei este aici de două ori mai mică decît în Ger­ mania. Populaţia este foarte rară numai în guberniile din ră­ sărit şi din nord, precum şi în stepele din sud, iar, în parte, şi în apus, în fostele gubernii poloneze - Minsk, Moghilev şi Grodno -, din cauza mlaştinilor întinse dintre Bug (cel polonez) şi Nistru. Dar o armată care înaintează şi care are în spate şesurile bogate în grîne ale Poloniei, Volîniei şi Po­ doliei, iar în faţă cîmpiile Rusiei centrale, care sînt totodată şi teatrul ei de operaţii, n-are motive să-şi facă grij i cu hrana dacă îşi organizează într-un mod cît de cît satisfăcător apro­ vizionarea şi învaţă, chiar de la ruşi, cum să folosească mij­ loacele de transport locale. Cît despre distrugerea tuturor re­ surselor de către armata care se retrage, cum s-a întîmplat în 1 8 12, ea este posibilă numai de-a lungul unei singure linii de operaţii şi în imediata ei vecinătate ; dacă Napoleon, prin înaintarea sa pripită de la Smolensk, nu şi-ar fi fixat pentru încheierea campaniei sale un termen extrem de scurt, ar fi găsit în jurul său resurse alimentare din belşug. Fiind însă grăbit, el nu putea să-şi procure provizii suficiente din regiu­ nea situată în imediata apropiere a liniei sale de marş, şi se pare că pe atunci furajorii săi se temeau într-adevăr să pă­ trundă adînc în imensele păduri de conifere care despărţeau un sat de altul. O armată care va putea să detaşeze puternice unităţi de cavalerie pentru procurarea de provizii şi să folo­ sească numeroasele care şi căruţe existente în regiunea res­ pectivă, va fi în stare să-şi facă rost de toate produsele ali­ mentare de care are nevoie ; şi este îndoielnic ca Moscova să fie incendiată pentru a doua oară. Dar chiar şi în acest caz n-ar putea fi împiedicată o retragere spre Smolensk, unde ar­ mata ar găsi o bază de operaţii bine pregătită, aprovizionată cu toate cele necesare. Dar aici se cer examinate nu numai probleme militare. Un asemenea război trebuie dus la capăt prin acţiuni politice. S-ar putea ca declaraţia de război a Germaniei împotriva Rusiei să fie un semnal pentru restaurarea Poloniei de către Rusia însăşi. Nicolaie nu ar renunţa, desigur, la provinciile lituaniene şi bieloruse ; dar regatul Poloniei, Galiţia, Poznanul şi, poate, Prusia occidentală şi cea orientală ar putea forma un regat de proporţii destul de respectabile. Dar cine ar putea

Desfşurarea operaţiilor militare

615

să spună cit va dăinui o Polonie astfel restaurată ? Un lucru este cert : în felul acesta s-ar pune capăt entuziasmului de paradă pentru cauza Poloniei, pe care l-a afişat, în ultimii patruzeci de ani, oricine a avut pretenţia că e liberal ş1 pro­ gresist. După aceea ar urma, bineînţeles, un apel al Rusiei către Ungaria ; şi dacă maghiarii vor manifesta unele ezitări, nu trebuie să uităm că două treimi din populaţia Ungariei este formată din slavi şi că aceştia văd în maghiari o aristocraţie cîrmuitoare care a acaparat puterea. Pe de altă parte, Austria n-ar ezita, într-un asemenea caz, să restabilească vechea con­ stituţie ungară, pentru a şterge astfel Ungaria de pe harta Europei revoluţionare. Toate acestea arată destul de limpede ce perspective largi, din punct de vedere militar şi politic, ar deschide aderarea Austriei la alianţa occidentală şi posibilitatea unui război al întregii Europe împotriva Rusiei. In ipoteza contrară s-ar pu­ tea ca în primăvară să vedem un milion şi jumătate de soldaţi aliniaţi împotriva puterilor occidentale şi o armată austro­ prusiană mărşăluind spre graniţa Franţei. Şi atunci conduce­ rea războiului va fi luată, fără doar şi poate, din mîinile ac­ tualilor lui cîrmuitori. Scris de K. Marx şi F. Enges la 1--1 5 decembrie 1854

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.276 din 1 ianuarie 1855

Tradus din limba engleză

H6

Friedrich Engels Forţele militare ale Austriei

Este curios că presa engleză, care în ultimele şase luni nu s-a ocupat de altceva decît de poziţia Austriei, n-a găsit de cuviinţă să publice nici un fel de informaţii exacte cu privire la forţele militare reale pe care le va putea arunca în balanţă Austria în momentul cînd va considera necesar să-şi preci­ zeze linia ei politică. Părerile ziarelor londoneze în problema: ce este de preferat, o alianţă cu Austria sau o ruptură făţişă cu ea, sînt împărţite. Dar aceste ziare, reprezentante ale opi­ niei publice a unei naţiuni care declară cu mîndrie că este cea mai practică din lume, n-au catadicsit niciodată să se ocupe de acele amănunte şi cifre statistice pe care se înte­ meiază orice hotărîre judicios adoptată nu numai în comerţ sau în economia politică, dar şi în politica de stat. într-adevăr, se creează impresia că presa britanică este condusă de oameni tot atît de incompetenţi în domeniul lor de activitate c a şi acei ofiţeri britanici care îşi închipuie că, din moment ce şi-au cumpărat un grad în armată, şi-au îndeplinit întru totul da­ toria lor militară. Un ziar susţine că trebuie menţinută cu orice preţ şi în orice împrejurări alianţa cu Austria, pentru că ea posedă o forţă militară imensă. Un alt ziar declară că alianţa cu Austria este mai mult decît inutilă, deoarece acea­ stă ţară îşi iroseşte întreaga ei energie pentru a ţine în frîu pe unguri, polonezi şi italieni. Dar nici unul, nici celălalt nu şi-a dat osteneala să afle care este forţa militară reală a Austriei. In 1 849, armata austriacă, care pînă atunci avea un sistem de conducere greoi şi extrem de învechit, a fost complet re­ organizată. La această reorganizare au contribuit deopotrivă înfrîngerile din Ungaria şi victoriile din Italia. Conducerea a fost eliberată de străvechile cătuşe tradiţionale. Armata acestei ţări, în care de curînd fuseseră înăbuşite o revoluţie

Forţele litare ale Astriei

617

în capitală şi un război civil în provincie, a fost organizată pentru un război în toată regula. A fost înfăptuită cu succes împărţirea forţelor armate în brigăzi, divizii şi corpuri de ar­ mată permanente, cum era pe timpul domniei lui Napoleon şi cum este azi în armata activă a Rusiei. In timpul campa­ niei din Italia şi al celei din Ungaria, cele 77 de regimente de infanterie, fără a pune l a socoteală unităţile de puşcaşi şi cele 40 de regimente de cavalerie, erau pînă-ntr-atît de dis­ persate, că nu numai batalioane ale aceluiaşi regiment, dar chiar şi companii ale aceluiaşi batalion se aflau o parte în Ungaria, iar altă parte în Italia. Acum ele au fost reunite şi grupate în unităţi permanente, pentru a face cu neputinţă orice asemenea dezorganizare şi a asigura o conducere nor­ mală a trupelor. Potrivit acestui nou plan, forţele armate au­ striece, care se compun din 12 corpuri de armată şi două cor­ puri de cavalerie, se împart în patru armate. Fiecare armată nu numai că este formată din unităţi ale celor trei arme, dar dispune de un personal administrativ cu desăvîrşire indepen­ dent şi e înzestrată cu mijloace materiale care îi dau posibili­ tatea să fie în permanenţă gata de acţiune. Armata I, com­ pusă din Corpurile 1, 2 şi 9 armată, este dislocată, de obicei, în provinciile germane ale imperiului ; Armata a II-a, com­ pusă din Corpurile 5, 6, 7 şi 8 de armată şi din Corpul 2 ca­ valerie, şi Armata a III-a, compusă din Corpurile 1 0, 1 1 şi 1 2 armată şi din Corpul 1 cavalerie, sînt staţionate d e obicei în provinciile ungare şi slave ; cit despre Armata a IV-a, care e compusă numai din Corpul 4 armată, ea se află în Italia. Fiecare corp de armată se compune din două sau trei di­ vizii de infanterie, una sau două brigăzi de cavalerie, patru baterii de artilerie de rezervă şi din subunităţile necesare de pontonieri, intendenţă şi personal sanitar. Un corp de cava­ lerie e compus din două divizii, care echivalează cu patru brigăzi sau opt regimente de cavalerie, şi dintr-un număr co­ respunzător de b aterii de artilerie uşoară. O divizie de infan­ terie e compusă din două bngăzi, cu cite cinci batalioane şi o baterie de artilerie pedestră, şi din două pînă la patru esca­ droane de cavalerie. Forţele armate astfel împărţite se compun în total, după cum am arătat mai sus, din 77 de regimente de infanterie în care nu intră şi unităţile de puşcaşi , 40 de regimente de cavalerie şi 14 regimente de artilerie de cimp, fără a pune la socoteală artileria de garnizoană, unităţile de geniu, de pio­ nieri etc. Infanteria se compune din 62 de regimente de linie, -

618

Friedrich Enges

14 regimente de infanterie de grăniceri, un regiment de 25 de batalioane de puşcaşi. Un regiment de linie este format din 5 batalioane de front şi un batalion de rezervă şi instruc­ ţie, sau din 28 de companii de front şi 4 companii de rezervă şi instrucţie. O companie de front numără 220 de oameni, iar o companie de rezervă şi instrucţie 1 30. Prin urmare, un re­ giment de linie trebuie să numere în cele cinci batalioane de front ale sale 5.964 de oameni, iar în cele 62 de regimente, inclusiv unităţile de rezervă şi instrucţie, trebuie să aibă 369.800 de oameni. Infanteria de grăniceri se compune din 1 4 regimente cu cite două batalioane d e front ş i un batalion de rezervă şi instrucţie, ceea ce echivalează cu 12 companii de front şi 4 companii de rezervă şi instrucţie. O companie de front numără 242 de oameni, dintre care 22 de puşcaşi. Aşa­ dar, un regiment de grniceri numără 3.850 de oameni, iar cele 14 regimente numără în total 55.200 de oameni. Puşcaşii, sau vînătorii, alcătuiesc un regiment cu 7 batalioane, cu 32 de companii, printre care unele de rezervă şi instrucţie, şi 25 de batalioane, cu 125 de companii, printre care şi unele de rezervă şi instrucţie ; fiecare companie fiind formată din 202 oameni, numărul total al puşcaşilor este de 32.500. Efectivul total se ridică deci la 470.000 de oameni. Cavaleria austriacă se compune din 16 regimente de cava­ lerie grea (8 de cuirasieri şi 8 de dragoni) şi 24 de regimente de cavalerie uşoară (12 de husari şi 1 2 de ulani) . La recru­ tarea soldaţilor de cavalerie au fost folosite cu succes parti­ :Ularităţile specifice ale diferitelor naţionalităţi din care este alcătuit Imperiul austriac. Unităţile de cuirasieri şi de dra­ goni sînt alcătuite aproape numai din germani şi cehi ; hu­ sarii sînt toţi unguri, iar ulanii sînt polonezi. In cadrul infan­ teriei, o asemenea repartizare nu prezintă avantaje deosebite. Germanii şi ungurii formează, de regulă, batalioanele de elită ale grenadierilor, în timp ce tirolezii (germani şi italieni) şi cei originari din Stiria formează batalioanele de puşcaşi ; in­ fanteria de grăniceri, în marea ei majoritate, este alcătuită din croaţi şi sîrbi, care sînt la fel de potriviţi şi pentru infan­ teria uşoară. Cavaleria grea are în fiecare regiment şase escadroane de front şi unul de rezervă şi instrucţie, un escadron numă­ rînd 1 94 de oameni. In fiecare regiment de cavalerie uşoară sînt opt escadroane de front şi unul de rezervă şi instrucţie, fiecare escadron numărînd 227 de oameni. Efectivul total al

Forţele militare ale Austriei

619

cavaleriei, fără subunităţile de rezervă şi instrucţie, este de 62.500 de oameni, iar împreună cu ele se ridică la 67.000. Artileria este formată din 12 regimente de artilerie de cîmp, un regiment de artilerie de coastă şi un regiment de artificieri. Austriecii nu au artilerie călare. In unităţile de artilerie care la ei poartă denumirea de artilerie călare, ser­ vanţii sînt transportaţi cu furgoanele. Fiecare regiment de artilerie de cîmp are patru baterii de artilerie călare (cu tu­ nuri de 6 livre) şi şapte baterii de artilerie pedestră (patru cu tunuri de 6 livre şi trei cu tunuri de 1 2 livre) , fără a socoti companiile de rezervă. Fiecare baterie are opt tunuri. Regi­ mentul de artilerie de coastă nu are baterii permanente ; el se împarte în batalioane şi companii şi este folosit pentru serviciul de ganizoană la fortăreţele de coastă. Regimentul de artificieri se compune din 1 8 baterii cu cîte 8 aruncătoare. Prin urmare, artileria austriacă numără în total 1 .056 de tu­ nuri şi 144 de aruncătoare de artificii. In afară de aceasta, în cele opt batalioane ale artileriei de garnizoană se află circa 1 0.400 de oameni, iar în subunităţile tehnice 4.500. Efectivul trupelor de geniu se ridică la vreo 1 6.700 de oameni. Pe lîngă aceste trupe combatante, de rezervă şi de garni­ z oană, în Austria există şi unităţi şi subunităţi separate, care îndeplinesc o serie de servicii speciale ; deşi nu sînt folosite pentru serviciul militar de front, ele dau posibilitatea de a nu folosi soldaţii combatanţi la executarea unor lucrări auxiliare, care nu rareori au făcut ca batalioanele să se transforme în companii, iar regimentele de cavalerie în simple escadroane. Există astfel trei batalioane sanitare şi trupe de intendenţă, iar pe lîngă fiecare corp de armată se află un detaşament de cavalerie, ai cărui soldaţi fac serviciul de curieri. Acest sis­ tem a fost introdus de curînd şi în armata engleză, în cadrul căreia s-a format corpul cavaleriei de stat-major. Efectivul total al unităţilor de front ale armatei austriece se ridică la vreo 476.000 de oameni, cu 1 . 1 40 de tunuri ; împreună cu sub­ unităţile de rezervă, cu trupele tehnice, cu statele-majore, cu garnizoanele şi forţele de poliţie (jandarmeria) , efectivul armatei austriece se ridică la aproximativ 620.000 de oameni. Soldatul austriac face serviciul militar timp de opt ani, după care rămîne doi ani în rezervă. In felul acesta există întotdeauna o rezervă disponibilă, din care, în caz de război, pot fi chemaţi sub arme aproape 120.000 de oameni. In regiu­ nea Graniţei militare, fiecare grănicer sos trebuie să presteze serviciu militar de la vîrsta de 20 de ani pînă la 50. In felul

620

F'ieich Enges

acesta, efectivul infanteriei de grăniceri, ale cărei unităţi ac­ tive numără 55.000 de oameni, poate fi sporit pînă la 1 50.000200.000 de oameni. In cursul anului 1 849 au fost sub arme cel puţin 150.000 de grăniceri. Dar în vremea aceea în regiu­ nea Graniţei militare au rămas atît de puţini bărbaţi, că toate muncile agricole au trebuit să le facă femeile. Totalizînd datele prezentate pînă aici, a căror exactitate o garantăm, putem spune că organizarea ei militară îi per­ mite Austriei să pornească la război cu o armată de 600.000 de oameni, dintre care cel mult 300.000 pot fi concentraţi oriunde este nevoie ; totodată, poate fi chemată sub arme o rezervă de circa 200.000 de veterani, fără să fie nevoie de o recrutare extraordinară şi fără a pricinui o pagubă prea mare forţelor de producţie ale ţării. Structura armatei ruse a fost concepută în aşa fel, încît să permită încorporarea în rîndurile ei a unor mase mult mai mari de oameni. Populaţia Rusiei este de 60.000.000, faţă de 40.000.000 cît are Austria ; şi totuşi, după cum am văzut, Aus­ tria îşi poate spori armata ei pînă la 800.000 de oameni şi chiar mai mulţi, prin simpla chemare sub arme a rezervei, în timp ce Rusia, pentru a atinge acelaşi efectiv, a fost ne­ voită nu numai să mobilizeze toate rezervele, dar şi să recru­ teze trupe noi, echivalente cu patru contingente normale. Scris de F. Engels la 21 decembrie 1854

Se tipăreşte după apăut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziaul „New York Daily Tribune" nr. 4.281 din 8 ianuarie 1855

Trads din limba engleză

textul

621

Karl Marx Privire retrospectivă asupra campaniei din Crimeea

30 9

I Londra, 29 decembrie „Intîlnirea dintre contele Buol, d-l de Bourqueney şi prinţul Gor­ ceakov în casa contelui Westmorland, ambasadorul Angliei la Viena, nu a avut alt scop decît să funizeze ţarului Rusiei informaţia pe care acesta dorea s-o aibă cu privire la senificaţia Triplei Alianţe încheiate la 2 decembrie şi la condiţiile în care cele trei mari puteri sînt dispuse să înceapă tratativele de pace pe baza celor patru puncte. Prinţul Gorceakov a transmis fără zăbavă la Petersburg informaţiile primite. In cîteva zile ţarul va trebui să accepte sau să respingă condiţiile pre­ iminare. Noul an va marca o cotitură hotărîtoare".

Aşa scrie „Moming Post " , moniteur *-ul particular al lor­ dului Palmerston, iar ziarul torylor, „Press" , scrie : „Tratativele de la Viena sînt menite să pună la îndemîna Austriei un nou pretext pentru a amina răspunsul definitiv pe care trebuie să-l dea puterilor occidentale în legătură cu termenul stabilit în tratatul din 2 decembrie".

Hotărîtor este, poate, faptul ca, m timp ce politicienii, în articolele lor de fond din presa cotidiană şi săptămînală, co­ mentează cu multă erudiţie politică noua conferinţă de la Viena 3 1 0, oamenii de afaceri, în articolele despre bursă apă­ rute în coloanele aceloraşi ziare o consideră pur şi simplu o „farsă " . Aşa procedează, bunăoară, cronicarul financiar, auto­ rul lui money article **, apărut azi în „Moming Post u . In rea­ litate, evenimentul de la Viena a prezentat atît de puţin in­ teres pentru bursa de la Londra, incit ştirea despre acest eve­ niment nu i-a determinat nici pe „urşii" şi „buldogii" şi nici * **

-

buletinul. Nota trad. articol cu privire la piaţa de bani. -

-

Nota trad.

622

Krl Mx

pe pesimiştl şi optimiştii de la stock exchange * să încheie fie şi cele mai neînsemnate tranzacţii. Micile oscilaţii înre­ gistrate în ultimele 3 zile în cursul efectelor de stat nu pot fi puse pe seama diplomaţiei de la Viena, ci pe seama buge­ tului de la Paris. Se presupune că la noul împrumut de 500.000.000 de franci lansat la Paris participă şi capitalişti englezi, care vor provoca astfel o restrîngere a pieţei de bani, a cărei stare este oricum îngrijorătoare din cauza repercusi­ unii crizei din America de Nord (de mai mari proporţii decît cea din 1 837), a ultimelor ştiri sosite din Indiile orientale, din care rezultă că afacerile merg prost, a urcării preţului cerea­ lelor şi a cîtorva falimente neaşteptat de mari la Londra şi Liverpool. Dacă împăratul Rusiei nu-şi face iluzii de pace, în orice caz guvernul englez nutreşte asemenea iluzii. In marele război din secolul trecut împotriva Franţei, poporul englez a fost tîrît de oligarhia sa. Actualul război împotriva Rusiei, oligarhia engleză l-a ponit împinsă de popor. Toate acţiunile ei diplomatice, militare şi financiare denotă cit î i este de le­ hamite să ducă acest război care i-a fost impus. Chiar şi ul­ tima măsură luată de guvern - bill-ul cu privire la crearea unei legiuni străine si1 - urmărea în primul rînd să le „facă odios 0 englezilor războiul. Despre o epuizare a izvoarelor de recrutare nu poate fi vorba într-o ţară din care emigrează anual peste 1 00.000 de bărbaţi valizi, fără ca această emigrare să aibă alt efect decît o influenţare temporară asupra nivelului salariului. Tot atît de puţin poate fi vorba de o recrutare ex­ cepţională urgentă de trupe auxiliare, întrucît măsura guver­ nului nu a fost luată nici în vederea unui ajutor urgent şi nici a unui ajutor excepţional. Bill-ul 3 1 2 cu privire la miliţie, votat în mai, a dat posibilitate guvernului să recruteze numai în Anglia şi Ţara Galilor 80.000 de miliţieni, şi experienţa a dovedit că din toate regimentele chemate în primăvară sub arme, mai bine de o pătrime din voluntari au trecut în servi­ ciul activ ; totuşi, pînă l a începutul lunii decembrie guvenul n-a format decît 18 regimente de miliţieni (aproximativ 1 3.500 de oameni) . Se ştie că englezii au protestat întotdeauna - şi în timpul lui Carol I, şi l lui William al III-lea, şi al primilor George, şi, în sfîrşit, în timpul marelui război antiiacobin împotriva introducerii în Marea Britanie a unor mercenari străini. Este însă cu totul nou şi nemaiauzit în istoria Angliei *

-

bursă.

-

Nota trad.

RAZBOIUL CRIMEII (1853-1 856) 20

TEATRELE DE RĂZBOI DE LA DUNĂRE, DIN CRIMEEA ŞI CAUCAZ 30

l {

ikolaev H

son

Privire rerospectivă asupra campaniei dn Crimeea

623

ca folosirea unor mercenari străini în afara teritoriulu i englez să stîmească o asemenea furtună de indignare. Tocmai acest fapt dovedeşte caracterul comple t diferit al actualului război în comparaţie cu războaiele anterioare duse de Anglia în tim­ purile moderne. De aceea aristocraţia guvernantă invocă în mod intenţionat spectrul trecutului, practica vechilor ei re­ crutori, care cumpărau soldaţi p e piaţa cea mai ieftină. Ea face acest lucru - cum a mărturisit Sidney Herbert în Ca­ mera comunelor - fără a i cît de cît convinsă de reuşita măsurii propuse, p rin urmare nu cu scopul de a duce război, ci de a pregăti pacea. Pentru a crea o armată engleză potri­ vit nevoilor, în momentul de faţă guvenul ar trebui să mă­ rească solda soldaţilor, să desfiinţeze pedepsele corporale, să ofere chiar şi simplului soldat perspectiva avansării în grad, pe scurt, să democratizeze armata şi s-o transforme dintr-o proprietate a sa într-o proprietate a naţiunii. „Pînă acum - scrie astăzi „Times" -, in timp de război, ca şi tn timp de pace, armata nu era decît un organ al guvenului n ve­ derea avansării î n grad a aristocraţiei şi sprijinirii guvenului aflat la putere".

Şi aici ajungem la punctul hotărîtor. Un război împotriva Rusiei înseamnă pentru aristocraţia engleză pierderea mono­ polului ei de a guverna ţara. Obligată din 1 830 să ducă o po­

litică internă exclusiv în interesul burgheziei industriale şi comerciale, aristocraţia engleză a păstrat totuşi toate postu­ rile guvernamentale, pentru că deţinea monopolul politicii externe şi al armatei. Dar acest monopol putea fi p ăstrat nu­ mai atîta timp cit un război popular - şi un asemenea război nu era posibil decît împotriva Rusiei - nu făcea din politica externă o cauză a poporului. Intreaga diplomaţie engleză în­ tre 1 830 şi 1 854 se reduce, aşadar, la un singur principiu : evitarea cu orice preţ a războiului împotriva Rusiei. Aşa se explică necontenitele concesii făcute în ultimii 24 de ani Ru­ siei în Turcia, în Persia, î n Afganistan, în Danemarca şi în orice punct de pe glob. Cît de just a calculat aristocraţia o dovedesc actualele evenimente. Abia a izbucnit războiul îm­ potriva Rusiei, că ziarul „Times" s-a şi grăbit să declare :

„Aristocraţia este incapabilă să ducă războaiele noastre. M aşina _ _ cu mecanismul oligarhică de stat se află într-o contradicţie flagranta nostru social".

Krl Mx

Londra, 1 ianuarie

II

„Toate departamentele administraţiei noastre militare s-au năit sub povara actualului război".

Aşa scrie „Times " de astăzi. Intr-adevăr, analizînd orga­ nizarea administraţiei militare sau a oricărui alt organ de conducere din Anglia, ai zice că s-a urmărit ilustrarea aşa­ numitului principiu al echilibrului constituţional al puterilor. Diferitele autorităţi sînt de aşa manieră legate între ele, incit se paralizează complet unele pe altele, întregul mecanism fiind astfel condamnat la inactivitate. De aceea, în cursul ac­ tualului război s-a putut întîmpla ca răniţii să se afle la Ba­ laklava, medicii militari la Constantinopol, iar medicamentele la Skutari. Iată de ce se revoltă armata din Crimeea împo­ triva sistemului care o sacrifică, căci ce altceva decît revoltă înseamnă dacă toate gradele militare - de la colonel pînă la soldat - încalcă disciplina, adresează în fiecare săptămînă mii de scrisori ziarelor londoneze şi fac sus şi tare apel la opinia publică împotriva comandanţilor lor ? Este totuşi ne­ drept a-l face răspunzător pe lordul Raglan de starea de lu­ cruri generată de sistemul existent. El poartă răspunderea, dar pentru conducerea militară. Dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra campaniei din Crimeea, constatăm că lordul Raglan a comis prima sa greşeală în bătălia de la Alma, unde a dispus să fie învăluit flancul stîng, care se sprijinea pe mare, şi nu flancul drept al armatei ruse. Prin învăluirea flancului drept, o parte din armata rusă ar fi fost împinsă spre mare, iar cealaltă parte spre Fortul de nord, în timp ce acum sînt efectiv respinşi spre Simferopol, adică pe linia de retragere cea mai avantajoasă pentru ei. Dacă în b ătălia de la Alma aliaţii au încercat în mod cu totul inutil să ia taurul de coame, atunci cînd au fost favorizaţi de împrejurări ei au ezitat plini de teamă. Faimo­ sul „marş de flanG asupra Balaklavei" n-a fost altceva decît renunţarea de a ataca fortul dinspre partea de nord. Dar toc­ mai această parte comandă toate operaţiile, tocmai ea este punctul decisiv ; Fortul de nord este cheia spre Sevastopol. Aliaţii au renunţat, aşadar, la o ofensivă mai îndrăzneaţ ă � de aceea cu mai multe şanse de succes, pentru a-şi asigura o poziţie defensivă solidă.

Privire rerospectivă asupra campaniei dn Crimeea

625

Este aceeaşi greşeală pe care a comis-o Omer-paşa cînd şi-a întărit poziţiile la Calafat, în loc să pornească de la Olte­ niţa spre Bucureşti şi să străpungă linia atît de lungă a ina­ micului. A urmat apoi asediul Sevastopolului, care dovedeşte în orice caz că, din cauza păcii îndelungate, arta militară a pierdut tot atît cit au cîştigat, datorită dezvoltării industriei, mijloacele de ducere a războiului. In nici unul din războaiele anterioare simplele întărituri de pămînt n-au jucat un rol atît de mare. Ruşii au recurs mai întîi la Olteniţa la vechiul sistem d e a le supune unui bombardament de cîteva ore şi de a trece apoi la asalt. Dar fără succes. La Calafat întăriturile de pă­ mînt i-au ţinut în loc, i-au paralizat pe ruşi, care n-au cutezat să le atace. La Silistra o întăritură de pămînt pe jumătate distrusă a zădărnicit toate eforturile armatei ruse, iar acum, la Sevastopol, o linie de întărituri de pămînt a fost onorată cu canonada unor baterii de asediu mai numeroase şi a unor tunuri de artilerie mai grele decît au fost folosite vreodată împotriva celei mai perfecte fortăreţe. Dar înainte ca tunurile de asediu să fi fost amplasate, oraşul deschis se şi transfor­ mase într-o tabără întărită de prim rang. Se ştie că la 25 oc­ tombrie, în bătălia de la Balaklava, cavaleria engleză a fost sacrificată fără nici un rost şi contrar tuturor regulilor de artă militară stabilite. Ajungem, în sfîrşit, la bătălia de la Inker­ nan, cel mai de seamă eveniment militar din această cam­ p anie. Ca şi prusienii la Iena, trupele britanice au fost dispuse în faţa Inkerman-ului pe un şir de coline, accesibile din front d oar prin cîteva defileuri. Ca şi prusienii, englezii au neglijat să ocupe o înălţime la extremitatea flancului lor stîng, dînd astfel posibilitate lui Menşikov să trimită, ca şi Napoleon la Iena 313, o parte a armatei într-acolo şi să se instaleze astfel temeinic, înainte de revărsatul zorilor, în flancul inamic. Ru­ şii, care, în general, nu ţin să fie originali, au copiat planul de operaţii al lui Napoleon, dar de îndată ce mişcarea strategică a fost înfăptuită şi trebuiau să înceapă operaţiile tactice, ei au lepădat masca civilizaţiei occidentale şi a ieşit la iveală tă­ tarul. Această strălucită armată rusă formată din vechi ostaşi - mulţi dintre ei cu o vechime de peste 25 de ani în ar­ mată -, acest model de soldaţi de paradă s-a dovedit a fi atît de neîndemînatică, de greoaie, de incapabilă să lupte în linie de trăgători şi în detaşamente mici, încît ofiţerilor ei nu le-a rămas altceva de făcut decît să arunce dintr-o dată toată masa compactă a armatei asupra inamicului. Ar fi fost de ajuns simpla presiune a acestei mase pentru a străpunge rîn40

-

Marx-Engels,

Opere,

voi. 10

626

Kal Marx

durile rare ale englezilor ; totuşi, pe de o parte, coloanele masive de came de tun au creat condiţii pentru acţiunea uci­ gătoare a puştilor şi tunurilor engleze şi, pe de altă parte, cînd ruşii, în număr covîrşitor, au trecut la atacul cu baio­ neta, englezii i-au întîmpinat cu aceeaşi superioritate cu care careurile lui Napoleon i-au întîmpinat pe mameluci în lupta de la piramide. 1 4.000 de aliaţi au bătut, după ce au pierdut o treime din efectiv, 30.000 de ruşi, deşi este îndeobşte cu­ noscut că ruşii, luaţi individual, luptă vitejeşte şi că planul lor de atac era superior celui al aliaţilor. Incă niciodată de la bătălia de la Narva armatele ruse nu au suferit un asemenea dezastru. Şi dacă ţinem seama de enorma deosebire dintre ruşii de la Narva şi ruşii de la Inkerman, dintre hoardele semibarbare de la 1 700 şi armata bine instruită de la 1 854, atunci bătălia de la Narva apare strălucită în comparaţie cu cea de la Inkerman. Narva a fost prima înfrîngere serioasă suferită de o naţiune în ascensiune şi care a ştiut să trans­ forme chiar şi înfrîngerile în instrumente ale victoriei. Inker­ man apare ca un simptom aproape sigur al declinului acelei dezvoltări de seră pe care a cunoscut-o Rusia de la Petru cel Mare încoace. Creşterea, artificial accelerată, şi eforturile uriaşe de a menţine într-o ţară cu un nivel semibarbar apa­ renţa unei civilizaţii strălucite pare a fi sleit această naţiune, sortind-o unui fel de ftizii. Pentru infanteria rusă bătălia de la Inkerman reprezintă ceea ce a reprezentat bătălia de la Rocroi 314 pentru infanteria spaniolă. Scris de K. Marx la 29 decembrie 1854 şi 1 ianuarie 1855

Se tipăreşte după textul apărut n ziar

Publicat în „Neue Oder-Zeitung" nr. 1 şi 5 din 2 şi 4 ianuarie 1855

Tradus din limba germană

627

Karl Marx Presa şi sistemul milit;

Londra, 3 ianuarie „lmpăratul Rusiei - relatează un corespondent al ziarului „Times" din tabăra de la Sevastopol - cică s-ar fi oferit să expedieze înapoi n Anglia pe un singur vas de război pe toţi cei ce vor mai rămîne n viaţă din armata noastră pînă la începutul lunii mai".

Urmează apoi descrierea sugestivă a mortalităţii, mizeriei, dezordinii şi descompunerii care fac ravagii în tabăra engleză. Situaţia armatei constituie acum aproape unica temă a arti­ colelor de fond din cotidianele londoneze. „Armata brita�că - scrie „Times" - nici nu este o amată n sensul militar al cuvîntului. Ea este o gloată de viteji, nimic altceva decît o simplă gloată, ba chiar mai rău, deoarece este comandată de oameni care n-ar trebui s-o comande, din care cauză este lipsită de capacitatea ei naturală de luptă„. Comanda armatei britanice in faţa Sevastopolului are un caracter pur nominal, ba mai mult, ofiţeri emi­ nenţi afimă că amata ar ptea fi comandată cu tot atîta succes de subofiţerii ei ca de cei care se socotesc comandanţii ei. Recunoaştem că nu este prea uşor să arunci peste bord oameni curajoşi şi loiali, cu vechime in slujbă şi care s-au acoperit de glorie".

Dar a l a guerre comme a l a guerre * .

„Dacă vreun guven a avut vrodată posibilitatea să ia asemenea măsuri violente, apoi acela este actualul guven".

Pentru ce ? „Pentru că el s-a împotrivit cu atîta îndirjire să declare război". De aceea „guvenul are toate atuurile în mină şi nu este cazul să se simtă reţinut de nici un fel de considerente privind cutare sau cutare persoană".

Bine ragi, leule I Intrucît actualul guven duce războiul cu Rusia împotriva voinţei sale, greşelile în modul de a duce * - la război ca la război. - Nota trad.

4 0*

628

Karl Mae

războiul nu-i pot fi puse lui în sarcină, ci numai generalului comandant, iar publicul trebuie să înţeleagă că nu guvenul îl împiedică pe lordul Raglan, ci lordul Raglan împiedică guvernul. In timp ce „Times " îl atacă în felul acesta pe lordul Ra­ glan pentru a acoperi guvenul, „Morning Chronicle " , ziarul peeliştilor, îşi îndreaptă atacurile împotriva ziarului „Times " , chipurile, pentru a-l apăra p e lordul Raglan, de fapt însă pen­ tru a accepta cu recunoştinţă şi a exploata certificatul de ne­ vinovăţie dat de „Times" .guvernului şi totodată pentru a crea o diversiune, înscenînd o luptă între două organe guver­ namentale. „Deprimarea scrie onorabilul „Chronicle" - de care a fost cuprinsă în ultimele zile opinia publică trebuie atribuită, o spunem cu tot regretul, exclusiv influenţei ziarului «Times». Evenimentele sînt prezentate în culori snbre, calamităţile sînt exagerate, binemeritata reputaţie a generalilor noştri este terfelită, se dă uitării mărinimia proverbială a englezilor faţă de cei absenţi şi toate acestea nnai cu scopul de a face senzaţie, de a produce efect ! Ura şi veninul acestor atacuri se revarsă mai ales asupra capului feldmareşalului Raglan ... La starea de mizerie în care se află armata din Crimeea de la începu­ tul lunii decembrie, deşi ultimele rapoarte sînt ceva mai îmbucurătoare, a contribuit în primul rînd groaznicul asalt din 14 noiembrie".

Şi guvenul este atît de mărinimos, incit nu-l face răspun­ zător pe lordul Raglan pentru asaltul din 1 4 noiembrie. Nu rămîne, aşadar, altă scăpare decît goana după efect a ziarului „Times" . Să ne întoarcem acum l a acea parte a presei londoneze care reprezintă anumite interes e particulare în cadrul guver­ nului, adică la „Daily News" şi la „Moning Post" , primul de cîtva timp ziarul secret, iar al doilea - de ani de zile zia­ rul oficial al lui Palmerston. „Sistemul nostru administrativ - spune „Daily News" - s-a schim­ bat atît de puţin, de parcă s-ar afla încă în epoca mezilor şi perşilor. Orice criză neprevăzută l-ar face să se prăbuşească. Chiar şi în mo­ mente cie cumplite jertfe, cînd sînt sacrificate vieţi omeneşti şi avuţii, rareori el se schimbă în aşa măsură încît să poată face faţă pe viitor unor catastrofe similare„. Aşa s-a întîmplat şi cu departamentul răz­ boiului. Cite speranţe n-a trezit numirea de curînd a unui ministru prim al războiului ! Dar nici urmă de îmbunătăţire nu s-a văzut. Tre­ buie oare să-l învinovăţim pentru aceasta pe ducele de Newcastle sau, mai curînd, să r:curgem la reformarea a însuşi sistemului paralizant care lasă funcţiile de stat în mîinile aristocraţiei muribunde ? Oricare ar fi meritele ducelui de Newcastle, el nu este acel Hercul e oficial capabil să pună capăt acestui sistem. Poporul englez nu va ceda însă pnă nu se va înfăptui ceea ce ducele este incapabil să înfăptuiască".

Prsa şi sisteml militr

629

Ziarul „Daily News" este încă novice în rolul său de organ ministerial. In plus el trebuie să ţină seama de publicul său burghez. Se observă totuşi de la prima vedere că substratul articolului îl constituie nevoia de un „Hercule oficial 1 • Dar cine este acest Hercule oficial ? Şi cum se poate ajunge la el ? Răspunsul la această întrebare îl dă „Morning Post" , care scrie : „A începe cu atacuri împotriva lordului Ragf an înseamnă, fără în· doială, a porni de la un capăt greşit. Lordul Raglan este mai presus de atacurile ziarului cTimes>„. Cu toate acestea, nu încape îndoială că există lipsuri în activitatea dusă d e guvern în interiorul ţării... Luaţi, de pildă, departamentul războiului. Urmează oare să fie şi de acum încolo condus în spiritul şi după exemplul ultimelor nouă luni ? Gîndiţi-vă că armata aflată dincolo de graniţele ţării depinde cu totul de administraţia din ţară„. De aceea este deosebit de important ca şeful acestui departament să fie un adevărat stăpîn şi să acţioneze ca atare„. Se spune că piedica o constituie vechiui sistem. Un adevă­ rat stăpîn ar fi zdrobit însă de mult, pe propria sa răspundere, acest sistem„. In realitate, secretul constă în aceea că şeful actualului gu­ ven stinghereşte, asemenea unei greutăţi de plumb, orice efort al diferitelor departamente. Bătaia leneşă a pulsului lui Aberdeen se transmite tuturor organelor administrative, imprimînd întregului sis­ tem ritmul său... Răsturnaţi întregul sistem şi puneţi-i pe umeri n cap adevărat şi puternic".

Cu alte cuvinte : faceţi-l pe Palmerston prim-ministru. El este acel Hercule oficial la care visează „Daily News" , acelaşi Palmerston pe care, la propunerea prinţesei ruse Liven, lordul Melbourne l-a numit în 1 830 ministru de externe ; acelaşi care, în timpul războiului afgan 315, a jertfit în chip atît de enigmatic o armată britanică, incit sir Robert Peel l-a ame­ ninţat pe faţă într-o şedinţă a parlamentului cu „dezvăluiri" dacă va continua să-l scoată din sărite cu lăudăroşeniile lui ; acelaşi Palmerston care a ştiut să manevreze cu atîta înde­ mînare alianţa ofensivă împotriva Rusiei, propusă în 1 839 de Franţa, alianţă, după toate aparenţele, aproape gata perfectată, incit într-o bună zi a anului 1 840 ea s-a transformat într-o ali­ anţă anglo-rusă împotriva Franţei 3 16 • Cu toate că Palmerston este- membrul cel mai influent al actualului guvern şi în toate cercurile parlamentare el se manifestă, şi trebuie să se ma­ nifeste, ca un campion al acestuia, el uzează în permanenţă în presă de toate artificiile diplomatice pentru a sugera un serios dezacord între el şi Aberdeen şi a-şi salva astfel popu­ laritatea în cazul unui eşec al guvernului de coaliţie. Tot­ odată, opoziţia este împiedicată să facă vreun pas decisiv şi

630

Krl Me

este ţinută într-o tensiune inutilă în legătură cu disensiunile din sinul guvernului. Aşa, de pildă, „Moming Herald", ziarul torylor, cade astăzi pentru a suta oară în capcană, declarînd coaliţia definitiv eşuată şi comentînd pe larg indignarea pa­ triotică a lui Palmerston şi Russell împotriva lui Aberdeen, Newcastle şi Gladstone. Ad vocem * Gladstone, mai menţio­ năm că, după cum rezultă dintr-un articol de fond apărut astăzi în ziarul „Chronicle " cu privire la împrumutul francez, Gladstone nu are de gînd să recurgă la împrumuturi, ci este hotărît să ducă războiul cu ajutorul impunerii directe, adică forma de impunere cea mai nepopulară, mai apăsătoare şi mai neeconomică.

Scris de K. Marx la 3 ianuarie 1855

Publicat in „Neue Oder-Zeitung" nr. 9 din 6 ianuarie 1855

*

-

Cit priveşte pe.

-

Nota trad.

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Tradus din imba germană

631

Friedrich Engels Catastrofa britanică din Crimeea

De cînd ziarul „Times u din Londra a publicat vehementele sale articole de fond, întregul public britanic pare cuprins de o vie agitaţie şi de o adîncă îngrijorare, provocată de situa­ ţia trupelor din Crimeea. Intr-adevăr, acum nu se mai poate contesta sau ascunde faptul că, din cauza nemaipomenitei in­ competenţe de care dă dovadă conducerea tuturor serviciilor administraţiei militare, armata engleză se apropie repede de o totală descompunere. Constrînşi să înfrunte toate greutăţile pe care le aduce cu sine o campanie de iană, să îndure frigul şi umezeala, să facă faţă fără întrerupere îndatoririlor isto­ vitoare ale serviciului în tabără, lipsiţi de echipament şi de alimente, de corturi şi de adăposturi, aceiaşi veterani care au ştiut să înfrunte şi soarele arzător al Indiei şi atacurile fu­ ribunde ale beludjilor şi afganilor mor în fiecare zi cu sutele, iar întăririle, pe măsură ce sosesc, sînt înghiţite de molime ucigătoare. La întrebarea : cine este, totuşi, răspunzător de această stare de lucruri, răspunsul pe care-l dau cei mai mulţi azi în Anglia este că vina o poartă lordul Raglan. Dar această învinuire e lipsită de temei. Nu ne enumerăm printre admira­ torii modului în care înţelege nobilul lord să conducă opera­ ţiile militare şi am criticat fără rezervă greşelile lui grosolane, dar din respect pentru adevăr trebuie să spunem că nu aceste greşeli au dus la grozavele calamităţi care fac să piară solda­ ţii în Crimeea, ci defectele întregului sistem de conducere a forţelor armate britanice. Armata britanică are un comandant suprem, personaj de care se dispensează aproape toate celelalte armate civilizate. Dar ar fi greşit să se creadă că acest comandant suprem co­ mandă într-adevăr ceva. Dacă infanteria şi cavaleria îi sînt subordonate într-o oarecare măsură, în schimb artileria, tru­ pele de geniu, pionierii şi unităţile de artificieri se află cu

632

Friedrich Enges

totul în afara sferei sale de competenţă. Pantalonii, vestoanele şi ciorapii sînt, într-o anumită măsură, de domeniul lui, în schimb mantalele scapă de sub autoritatea lui. EI poate să-I încarce pe fiecare infanterist cu două cartuşiere, dar nu po.te să-i procure măcar o puşcă. EI poate să trimită pe toţi subal­ tenii săi în faţa Curţii marţiale şi să dea ordin să fie snopiţi în bătaie. Dar nu le poate da ordin să facă măcar un pas. Deplasările trupelor nu sînt de competenţa sa, iar hrana lor nu-l priveşte cîtuşi de puţin. Mai este apoi şi „marele maistru al artileriei " . Acest post este o j alnică rămăşiţă din vremurile cînd ştiinţa era conside­ rată ca o treabă neostăşească şi cînd toate armele speciale - artileria şi trupele de geniu - nu se compuneau din soldaţi, ci din oameni cu profesiune nedefinită - pe jumătate oameni de ştiinţă şi pe jumătate meşteşugari -, care erau reuniţi într-o breaslă sau corporaţie aparte, sub conducerea unui ase­ menea „mare maistru " . Acest şef suprem al artileriei are în subordine nu numai artileria şi trupele de geniu, dar şi manta­ lele şi armele unităţilor de puşcaşi ale armatei. De aceea el este implicat în toate operaţiile militare, de orice natură ar fi ele. Urmează apoi secretarul departamentului războiului. Dacă importanţa primelor două personaje era egală cu zero, apoi a acestuia este şi mai mică. Secretarul departamentului războiu­ lui nu poate da ordine nici uneia din unităţile armatei, dar poate să împiedice orice acţiune întreprinsă de vreuna din unităţi. Şi fiindcă el este acela care hotărăşte în materie de finanţe militare şi orice acţiune militară costă bani, refuzul lui de a aloca fonduri echivalează cu un veto absolut pentru orice operaţie. Dar chiar dacă este dispus să alace fonduri, importanţa lui rămîne tot egală cu zero, fiindcă el nu poate să asigure hrana armatei ; treaba asta iese din sfera lui de com­ petenţă. La toate acestea trebuie să adăugăm că intendenţa, care hrăneşte de fapt armata şi, la nevoie, trebuie să-i asigure mijloace de transport în cazurile de deplasare, este pusă sub controlul trezoreriei. In felul acesta, primul-ministru, care este şi prim-lord al trezoreriei, are posibilitatea să exercite o in­ fluenţă directă asupra oricărei operaţii militare şi s-o gră­ bească, s-o întîrzie sau s-o oprească de tot, după cum crede de cuviinţă. Toată lumea ştie că intendenţa este o parte a arma­ tei aproape mai importantă decît soldaţii înşişi ; şi tocmai pentru acest motiv înţelepciunea colectivă a Marii Britanii a găsit cu cale să facă în aşa fel ca intendenţa să fie cu totul

Casrofa biiă n Crmea

633

independentă de armată şi s-o pună sub controlul unui depar-. tament cu totul independent de ea. In sfîrşit, deplasările arma­ tei, care în trecut ţineau de competenţa ministrului coloniilor, au fost puse acum sub ordinele ministrului de război, al cărui post a fost creat de curînd. El hotărăşte cum să fie dislocate trupele din Anglia pînă în China şi din India pînă în Canada. Dar, după cum am văzut, puterea lui, privită în sine, este tot atît de redusă ca şi a oricăruia dintre cei patru şefi militari de care am vorbit ; pentru cea mai mică mişcare este necesar să se ajungă la o coordonare a acţiunilor celor cinci şefi. Actualul război a început sub auspiciile acestui sistem mi­ nunat. Trupele engleze, care acasă erau bine hrănite şi bine aprovizionate datorită celor 40 de ani de pace, au ponit vo­ ioase în această campanie, convinse fiind că, orice ar face ina­ micul, Anglia nu va lăsa ca vitejii ei fii să ducă lips. de ceva. Dar abia au debarcat la Gallipoli, primul lor loc de staţionare, că - printr-o comparaţie cu armata franceză - şi-au dat seama de nivelul· ridicol de scăzut al întregii pregătiri a engle­ zilor şi de j alnica neputinţă a tuturor oficialităţilor engleze. Şi cu toate că acolo ele puteau să se aprovizioneze destul de uşor cu tot ce le trebuia, cu toate că se dăduseră din timp dis­ poziţiile necesare şi efectivul trupelor trimise era destul de redus, toate au mers cît se poate de prost. Toţi arătau peste măsură de ocupaţi, şi nimeni nu voia să-şi asume obligaţii pe care nu le avusese în Anglia în timp de pace ; aşa se explică faptul că nu s-a găsit nimeni care să facă faţă sarcinilor care izvorau din însuşi mersul războiului. De aceea încărcături în­ tregi de provizii au fost lăsate să putrezească pe ţărm, acolo unde fuseseră descărcate întîia oară de pe vase, iar o parte din trupe au trebuit să fie trimise la Skutari din lipsă de lo­ cuinţe pentru încartiruirea lor. S-au ivit simptome neîndoiel­ nice de haos şi de dezordine, dar, fiindcă războiul abia în­ cepuse, era de aşteptat ca, pe măsura experienţei căpătate, lucrurile să se îndrepte. Trupele au plecat la Varna. Ele s-au depărtat şi mai mult de Anglia, efectivul lor a crescut, iar o dată cu el au crescut şi neorînduielile în conducere. Acţiunile de sine stătătoare ale celor cinci direcţii din care se compune conducerea militară şi care în Anglia sînt fiecare răspunzătoare faţă de un alt mi­ nistru au dus aici, pentru prima dată, la neînţelegeri făţişe şi vizibile. Trupele din taberele de campanie duceau lipsă acută de toate, în timp ce garnizoana de la Vama avea tot ce poftea. Intendenţa, lucrînd cu mare încetineală, a mobilizat mij loace

634

Frierich Engels

de transport locale, dar, fiindcă comandantul-şef n-a dat ordin ca transporturile să fie puse sub escortă, căruţaşii bulgari s-au împrăştiat care încotro aproape de îndată ce au fost adunaţi laolaltă. La Constantinopol a luat fiinţă un depozit central - un fel de bază principală de operaţii -, dar asta n-a dus la altceva decît la ivirea unei noi şi interminabile surse de difi­ cultăţi, tergiversări şi contestări de competenţă, de diferende între armată, departamentul artileriei şi înzestrării tehnice, vistierie, intendenţă şi ministerul de război. Dacă trebuia fă­ cut ceva, fiecare căuta să se descotorosească şi să lase toată treaba pe seama altuia. Toţi căutau să se sustragă de la orice răspundere. Urmarea a fost că totul mergea prost şi că nu se făcea nimic serios. Repulsia provocată de asemenea metode şi conştiinţa că această inactivitate duce armata la descompu­ nere au avut, probabil, un anumit rol în hotărîrea luată de lordul Raglan de a risca expediţia în Crimeea. Această expediţie a fost o încununare a întregului sistem militar al lui John Bull. Tocmai acolo, în Crimeea, acest sistem s-a manifestat în toată splendoarea lui. Cît timp armata s-a aflat într-adevăr pe picior de pace, aşa cum a fost cazul la Gallipoli, Skutari şi Vama, era greu de aşteptat ca dezordinea, confuzia şi panica să se manifeste în toată amploarea lor. Dar acum, în faţa duşmanului, în timpul unui asediu adevărat, situaţia se prezenta cu totul altfel. Rezistenţa ruşilor a oferit slujbaşilor britanici un vast cîmp de manifestare a tuturor ca­ lităţilor lor de oameni de acţiune. Şi trebuie să recunoaştem că niciodată pînă acum eforturile îndreptate spre distrugerea unei armate nu s-au dovedit atît de eficace ca cele depuse de aceşti domni. Din cei peste 60.000 de oameni care au fost tri­ mişi în Orient cu începere din luna februarie a anului trecut, în momentul de faţă nu mai sînt apţi de luptă decît cel mult 1 7.000 ; dintre aceştia mor zilnic 60-80 de oameni, 200-250 sînt scoşi din luptă pentru motive de boală, iar dintre cei care se îmbolnăvesc prea puţini se mai întorc în rîndurile armatei. Din cei 43.000 care au murit ori s-au îmbolnăvit, nici 7.000 n-au fost scoşi din luptă prin acţiunea directă a inamicului I Cînd s-a aflat pentru prima dată în Anglia că armata din Crimeea duce lipsă de hrană, de îmbrăcăminte, de adăposturi, de toate cele necesare, că nu există nici medicamente, nici materiale pentru operaţii chirurgicale, că bolnavii şi răniţii trebuie să zacă pe pămînt rece şi umed, expuşi intemperiilor sau să plece pe vase supraîncărcate, ancorate într-o radă exte­ rioară, fără nici o îngrijire şi fără cele mai elementare instru-

Catastrofa brianiă din Crmeea

635

mentare medicale ; cînd s-a aflat că oamenii mor cu sutele pentru că sînt lipsiţi de strictul necesar, toată lumea a crezut că guvernul nu se îngrij eşte de cuvenita aprovizionare a arma­ tei de operaţii. N-a trecut însă mult, şi s-a văzut că, dacă aşa stăteau întrucîtva lucrurile la început, acum ele se prezintă cu totul altfel. S-au trimis toate cele de trebuinţă, şi încă din belşug, dar, din nefericire, nimic n-a ajuns acolo unde era nevoie. Medicamentele erau la Vama, în timp ce bolnavii şi răniţii se aflau în Crimeea sau la Skutari ; echipamentul şi proviziile au fost aduse pînă la coastele Crimeii, dar n-avea cine să le descarce ; ceea ce, întîmplător, s-a putut descărca a fost lăsat să putrezească pe ţărm. Necesitatea de a asigura o colaborare cu flota a adus noi elemente de disensiune în ra­ porturile, şi aşa destul de încordate, dintre organele conducă­ toare ale departamentelor, ale căror dezbinări trebuiau să asi­ gure triumful armatei britanice. Incapacitatea, camuflată cu ajutorul unor regulamente bune doar pentru timp de pace, era atotstăpînitoare ; într-unul din cele mai bogate ţinuturi ale Europei, la ale cărui ţărmuri ferite erau ancorate sute de vase de transport încărcate cu provizii, soldaţii englezi primeau jumătăţi de raţii ; în timp ce în jurul lor erau nenumărate cirezi de vite, ei sufereau de scorbut, deoarece se hrăneau nu­ mai cu carne sărată ; în timp ce pe vase se găseau lemne şi cărbuni din belşug, pe ţărm era atît de puţin combustibil, în­ cît soldaţii erau nevoiţi să-şi mănînce raţiile în stare crudă şi nu puteau să-şi usuce hainele udate de ploaie. E greu de crezut, dar cafeaua se dădea nu numai nerîşnită, dar şi nepră­ j ită. Rezerve de alimente, băuturi, îmbrăcăminte, corturi, muniţii se găseau cu tonele şi cu sutele de tone pe bordul va­ selor, ale căror catarge aproape atingeau ţărmul stîncos pe care era aşezată tabăra, şi totuşi trupele engleze, aidoma lui Tantal, nu puteau să obţină nimic din toate acestea. Toţi sim­ ţeau că e ceva în neregulă la mijloc, toţi umblau de colo pînă colo blestemînd şi învinuind pe alţii de neglijenţă în serviciu, dar nimeni - ca să folosim o vorbă din popor „nu ştia să dea de rost" ; căci fiecare avea propriile lui instrucţiuni, elaborate în mod special pentru el şi aprobate de autorităţile respective, şi în ele se arăta tocmai că ceea ce trebuia făcut în acel mo­ ment nu făcea parte din sfera obligaţiilor lui şi că nu era în căderea lui să îndrepte lucrurile. La toate acestea se adăugă şi faptul că vremea a devenit din ce în ce mai umedă şi mai rece, iar ploile torenţiale care au început să cadă au transformat întregul Chersones

636

Frierich Enges

Heraclian într-o mlaştină nesfîrşită, în care apa şi noroiul ajung pînă la genunci şi chiar mai sus ; gîndiţi -vă la soldaţii care îşi petrec cel puţin două nopţi din patru în tranşee, iar în celelalte două dorm pur şi simplu în noroi, uzi şi murdari, fără a avea măcar o scîndură sub ei, şi avînd cel mult un cort drept adăpost ; închipuiţi-vă necontenitele alarme, care, adăugîn­ du-se la toate celelalte, făceau cu neputinţă o odihnă cumse­ cade şi un somn normal ; crampele, diareele şi celelalte boli cauzate de umezeala permanentă şi de frig ; împrăştierea în întreaga tabără a personalului sanitar, care şi aşa era destul de redus ; corturile de spital, în care 3.000 de bolnavi zac pe pămîntul ud şi aproape sub cerul liber, - închipuiţi-vă toate acestea, şi vă veţi da lesne seama că armata engleză din Cri­ meea se află într-o stare de completă dezorganizare, redusă, după cum scrie ziarul „Times" din Londra, la „o gloată de vi­ teji", şi că s-ar putea prea bine ca soldaţii să primească cu un sentiment de uşurare glonţul rusesc menit să-i izbăvească de toate aceste chinuri. Dar ce se poate face în acest caz ? Ei bine, dacă nu vreţi să aşteptaţi pînă ce - în urma unei jumătăţi de duzină de acte ale parlamentului, alcătuite după cuvenita chibzuinţă de către juriştii coroanei, discutate, îmbunătăţite prin diverse amenda­ mente, votate şi înscrise în codul de legi - toate chestiunile care priesc conducerea armatei vor fi concentrate în mîinile unui adevărat ministru de război şi vor aştepta pînă ce acest nou ministru de război, presupunînd că el va fi omul potrivit, îşi va reorganiza departamentul şi va da noi instrucţiuni ; cu alte cuvinte, dacă nu vreţi să aşteptaţi pînă ce nu va mai ră­ mîne nici urmă din armata britanică din Crimeea, atunci nu există decît o singură eşire. Şi anume comandantul-şef al corpului expediţionar să-şi asume, din proprie iniţiativă şi pe proprie răspundere, puteri dictatoriale asupra tuturor direc­ ţiilor conducerii militare, care rivalizează şi se duşmănesc în­ tre ele, puteri pe care le deţine orice alt comandant-şef şi fără de care el va duce în mod inevitabil întreaga acţiune la un eşec total. In felul acesta, situaţia ar putea fi curînd îndrep­ tată. Dar unde poate fi găsit generalul englez care să fie dispus să acţioneze după exemplul vechilor romani şi care, cînd va fi chemat în faţa judecăţii, să spună în apărarea sa, ca un ade­ vărat roman : „Da, recunosc că sînt vinovat că mi-am salvat ţara" ? In încheiere, trebuie să ne punem întrebarea : cine a inven­ tat şi a menţinut acest minunat sistem de conducere militară ?

Catasofa britanică din Crimeea

637

Nimeni altul decît răposatul duce de Wellington * . El ţinea la fiecare din amănuntele acestui sistem ca şi cum ar fi avut per­ sonal tot interesul să creeze cit mai multe dificultăţi succeso­ rilor săi, în care vedea pe viitorii săi rivali în glorie militară. Wellington, care se distingea prin judecata sa sănătoasă, dar care era cu desăvîrşire lipsit de talent militar, resimţea cu atît mai dureros propria sa mediocritate în acest domeniu, cu cit era nu numai contemporanul strălucitului geniu al lui Napo­ leon, dar şi adversarul lui pe cîmpul de luptă. De aceea Wellington era stăpînit de o puternică invidie faţă de succe­ sele altora. Sînt bine cunoscute josniciile la care recurgea el pentru a micşora meritele subaltenilor şi ale aliaţilor săi ; el nu i-a iertat niciodată lui Blicher că l-a salvat la Waterloo. Wellington ştia prea bine că, dacă fratele său n-ar fi fost mi­ nistru în timpul războiului din Spania, el n-ar fi reuşit nici­ odată să ducă la bun sfîrşit acest război. Nu cumva se temea că gloria lui va fi umbrită de viitoare succese militare, şi nu din cauza acestei temeri a menţinut el intactă această maşină militară, care era atît de bine adaptată pentru a lega mîinile generalilor şi a duce la pieirea unor armate ? Scris de F. Engels la 4 ianuarie 185-

Se tipăreşte după textl apărut n ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.293 din 22 ianuarie 1855

Tradus din limba engleză

* In textul articolului de faţă, care a fost refăcut de K. Marx pen­ tru „Neue Oder-Zeitung" şi publicat în acest ziar la 8 şi 9 ianuarie 1855, se află şi următorul pasaj, care lipseşte din textul englez : „Ori­ ginea acestui sistem trebuie căutată, după cit se pare, în măsurile constituţionale de prevedere împotriva armatei pemanente. In locul unei diviziuni a îndatoririlor, care ar da armatei n maximum de elasticitate, avem aici o diviziune a puterilor, care reduce la minimum capacitatea ei de manevrare. Dar menţinerea acestui sistem nu s-a datorat cîtuşi de puţin unor considerente parlamentare sau consti­ tuţionale, ci faptului că, o dată cu o reformă a conducerii militare care ar răspunde cerinţelor timpurilor moderne, ar fi lichidată, cel puţin în acest domeniu, influenţa oligarhiei. La sesiunea precedentă a parla­ mentului, miniştrii n-au vrut să admită nici un fel de inovaţii, în afară de separarea ministerului de război de ministerul coloniilor. Wellington a sprijinit cu toată dîrzenia acest sistem din 1815 şi pînă la moartea sa, cu toate că ştia foarte bine că, în condiţiile a·cestui sistem, el n-ar fi dus niciodată la bun sfîrşit războiul din Peninsula iberică, dacă, în­ tîmplător, fratele său, marchizul Wellesley, n-ar fi fost pe atunci mi­ nistru. In 1832 şi 1836, în faţa comitetelor create de parlament n vederea introducerii unei reforme a vechiului sistem, Wellington a apărat fără rezerve vechile orînduieli. Nu cumva s-a temut să nu ne­ tezească succesorilor săi calea spre glorie ?" Nota ret. -

638

Karl Marx Criza cmercială şi industrială I

Londra, 8 ianuarie. Cluburile şi ziarele londoneze, tot l­ cărind pline de importanţă despre „criza ministerială " , nu au timp să constate un fapt cu mult mai important, şi anume că în Anglia a izbucnit din nou o mare criză industrială şi comer­ cială, care, prin p roporţiile ei, este şi mai nimicitoare decît cri­ zele din 1 847 şi 1 836. Dacă falimentele înregistrate sporadic de 3 luni încoace şi care în ultimul timp au sporit ca număr şi importanţă, n-au putut duce la recunoaşterea acestui fapt, acum, în sfîrşit, în urma publicării dărilor de seamă comer­ ciale anuale şi a buletinelor statistice întocmite de Board of Trade " cu privire la exportul şi importul din ultimele 1 1 luni, existenţa crizei nu mai poate fi tăgăduită. Din aceste buletine reiese că, în comparaţie cu cele 1 1 luni respective ale anului 1 853, exportul a scăzut cu 1 .71 0.677 I.st. Şi, dacă se compară numai ultima lună - 5 noiembrie-5 decembrie - a ambilor ani, cu 1 .856.988 I.st. Din tabelele cu privire la export extra­ gem următoarele date, din care reiese că în unele dintre cele mai importante ramuri industriale s-a înregistrat o scădere a exportului : Ţesături de bumbac Fire de bumbac Ţesături de in . Fire de in . Ţesături de lînă . Ţesături de mătase . Expot de maşini .

1853 (ln I. st.)

1854 (în I . st.)

23.757.155 6.322.639 4.379.732 1.069.812 9.470.413 1.492.785 1.368.027

22.877.050 6.055.640 3.735.221 852.763 8.566.723 1.144.506 1.271.503

In dările de seamă cu privire la comerţ se face, fireşte, în­ cercarea de a pune pe seama războiului criza din 1 854, la fel *

-

ministerul comerţului din Anglia.

-

Nota tTad.

Criza comercială şi indstrială

639

cum revoluţia din 1 848 a fost învinuită de criza izbucnită încă în 1 847. De astă dată însă, chiar şi ziarul londonez „Econo­ mist" , care din principiu găseşte întotdeauna explicaţia crize­ lor în condiţii întîmplătoare şi fără nici o legătură cu comer­ ţul şi industria, este nevoit să admită că falimentele şi restrîngerea activităţii comerciale înregistrate în 1 854 mar­ chează începutul unei reacţii fireşti împotriva „prosperităţii febrile" din 1 853. Cu alte cuvinte, ciclul economic a ajuns din nou la acel punct în care supraproducţia şi speculaţia excesivă se transformă în criză. Cea mai bună dovadă o constituie Sta­ tele Unite ale Americii de Nord, care au fost atinse de războiul din Orient numai în măsura în care acesta a dat un avînt nemaipomenit construcţiei de vapoare şi comerţului cu va­ poare şi le-a asigurat desfacerea unor materii prime care înai..te erau furnizate aproape exclusiv de Rusia. In Statele Unite, criza durează de peste patru luni şi continuă încă să crească, deşi, din 4.208 bănci, 1 09, adică aproximativ 2 1/2 %, au şi dat faliment, iar în statele industriale din est stagnarea in­ dustriei, îmbinată cu o scădere a salariului, a luat asemenea proporţii, încît luna trecută mai bine de 4 .000 de emigranţi europeni „au reemigrat0 înapoi în Europa. Criza din 1 836 din Anglia a fost urmată de criza din 1 837 din America. De astă dată evenimentele se desfăşoară în sens invers. Iniţiativa fali­ mentelor a pornit din America. Statele Unite şi Australia sînt inundate în aceeaşi măsură de mărfuri engleze. Ce importanţă are acest lucru pentru comerţul englez ne putem da seama din următoarele date : în 1 853 Marea Britanie a exportat mărfuri în valoare de aproximativ 1 00.000.000 I .st., din care de 25.000.000 în Statele Unite şi de 15.000.000 în Australia. Indiile orientale erau cea mai importantă piaţă de desfacere după Statele Unite şi Australia. Dar încă prin 1 852 piaţa Indiilor orientale era atît de suprasaturată de mărfuri, încît numai o extindere nouă a comerţului prin Penj ab şi Sind spre Buhara, Afganistan şi Belucistan şi de aici, pe de o parte, spre Asia centrală şi, pe de altă parte, spre Persia a putut cu greu men­ ţine exportul la vechiul nivel de 8.000.000 I.st. In prezent, toate canalele de desfacere sînt şi acolo atît de înfundate, în­ cît nu de mult mărfuri din Hindustan au fost transportate în Australia, „aducîndu-se astfel bufniţe la Atena" 3 17• Singura piaţă aprovizionată cu mărfuri cîtăva vreme „cu precauţie " din pricina războiului din Orient, a fost piaţa Levantului. Dar în City nu mai este pentru nimeni un secret că, de cînd criza din Statele Unite şi stagnarea din Australia i-au silit pe coner-

Krl Mx

cianti să caute cu înfrigurare pieţe care să nu fie încă supra­ saturate de mărfuri, Constantinopolul, devenit locul de depo­ zitare a tuturor mărfurilor neplasate, trebuie şi el considerat acum „închisu. Şi ultimele frămîntări din Spania au fost folo­ site pentru a introduce acolo, cu ajutorul comerţului de con­ trabandă, atîtea mărfuri englezeşti cite putea absorbi. O ultimă încercare de acest fel se face în momentul de faţă în statele din sudul Americii, deşi capacitatea redusă de consum a aces­ tora nu mai trebuie demonstrată. Avînd în vedere importanţa hotărîtoare a crizei din Anglia pentru situaţia socială şi politică din întreaga lume, va fi ne­ cesar să revenim mai pe larg şi mai amănunţit asupra istoriei comerţului englez din 1 854. II Londra, 9 ianuarie. Drept indiciu al creşterii comerţului englez şi a industriei engleze în perioada 1 849-1853 pot servi următoarele date. In 1 846 încărcătura vaselor care au ieşit şi au intrat în porturile britanice a fost de 9.499.000 de tone, în 1 850 această încărcătură a crescut la 1 2.020.000 de tone, iar în 1 853 la nu mai puţin de 15.38 1 .000 de tone, adică exact de două ori încărcătura din 1 843. In 1 846, valoarea exportului de pro­ duse britanice industriale şi de materii prime a fost de 57.786.000 I.st., în 1 850 de 71 .367.000 I .st. şi în 1 853 de peste 98.000.000 1.st. , adică mai mult decît dublul valorii exportului global din 1 842. Ce rol j oacă Statele Unite ale Americii de Nord şi Australia în această creştere a exportului 1 ln 1 842 valoarea exportului britanic în Australia se ridica la mai puţin de 1 .000.000 I.st., în 1 850 el a atins aproape 3.000.000, iar în 1 853 chiar 1 4.513.000 I.st. In 1 842 s-au exportat în Statele Unite mărfuri în valoare de 3.582.000 I.st. ; în 1 850 de aproape 1 5.000.000 şi în 1 853 mărfuri de nu mai puţin de 23.658.000 I.st. Din aceste cifre reiese, pe de o p arte, că anul 1 854 repre­ zintă un punct de cotitură în istoria comerţului modem, ca şi anii 1 825, 1 836 şi 1 847 ; pe de altă p arte reiese că criza din Statele Unite nu constituie decît un moment al crizei din An­ glia şi, în sfîrşit, că războiul din 1 854 pe care „Patrie ", Journal de l'Empire *, îl numeşte foarte just „une guerre p a­ cifique " * * n-a influenţat nicidecum această calamitate s-

-

* ziarul imperiului. - Nota trad, ** - război paşnic, - Nota trad. -

Criza comercială şi indstrială

cială, sau, dacă cumva a influenţat-o, atunci cel mult în sensul că a stăvilit-o, a frînat-o. Unor ramuri industriale, ca, de pildă, industria pielăriei, a fierului, a linii, precum şi construcţia de vapoare, cererea determinată de război le-a dat de-a dreptul un impuls. Spaima· provocată după 40 de ani de pace de decla­ rarea războiului a paralizat pentru un moment amploarea spe­ culaţiilor. lmprumuturile contractate de diferite state europene în vederea războiului au menţinut dobînda la un nivel care constituia o frînă pentru dezvoltarea excesivă a industriei, îm­ piedicînd astfel izbucnirea crizei. Dar n-a crescut oare, susţine Asociaţia p ăcii 318, preţul cerealelor din pricina războiului 1 Nu înseamnă oare această creştere a preţului cerealelor o des­ creştere a domestic tradeUlui *, adică o scădere, în Anglia, a consumului de produse industriale 1 Şi nu reprezintă această îngustare a pieţei interne elementul principal al crizei 1 lnainte de toate trebuie să amintim că în 1 853, anul celei mai mari prosperităi a Angliei, preţul cerealelor era ridicat şi că în 1 854 el era, în medie, mai scăzut decît în 1 853 ; prin urmare, nici prosperitatea din 1 853 şi nici simptomele crizei din 1 854 nu pot fi explicate prin nivelul preţului cerealelor. Să lăsăm însă deoparte influenţa preţului cerealelor asupra industriei ; care a fost oare influenţa războiului asupra preţului cereale­ lor 1 Cu alte cuvinte : poate fi explicată creşterea preţului cerealelor prin scăderea importului din Rusia 1 Din cantitatea totală de griu şi de făină importată în Marea Britanie, Rusia livrează aproximativ 1 4o, şi întrucît importul total nu satis­ face decît aproximativ 20o din consumul naţional, reiese că importul din Rusia reprezintă aproximativ 21/zo din acest consum. . Ultim ul raport oficial cu privire la importul comparativ de cereale şi făină din diferite ţări în Marea Britanie, publicat la începutul lunii noiembrie 1 854, cuprinde un tabel comparativ pe primele nouă luni ale anilor 1 853 şi 1 854. Potrivit acestui raport, întregul import de griu al Marii Britanii pe anul 1 853 a fost de 3.770.921 de cuarteri, dintre care 773.507 cuarteri im­ portaţi din Rusia şi 209.000 de cuarteri importaţi din Moldova şi din V.lahia. lntregul import de făină s-a ridicat la 3.800.74 de chintale, dintre care 64 de chintale proveneau din Rusia, iar din Principatele dunărene nimic. ln anul de război 1 854, Marea Britanie a primit din Rusia 505.000 de cuarteri de griu şi din Moldova şi Valahia 1 18.000 de cuarteri. Nimeni nu va putea susţine că această descreştere a importului (compensată, de *

41

-

-

comerţului inten.

Marx-ngels. Opere,

voi. 10.

-

Nota trad.

Kal Mx

altfel, printr-un import mai mare de făină din alte ţări) a făcut să se urce preţul cerealelor în 1 854, an cu o recoltă excep­ ţională, aproximativ la nivelul preţurilor anilor 1 852 şi 1 853, în care recolta a fost proastă. Dimpotrivă, chiar şi încetarea oricărui import de cereale ruseşti nu ar fi avut un asemenea efect. Descreşterea importului din Principatele dunărene ră­ mîne o enigmă, deşi din punct de vedere economic nu prezintă nici o importanţă. Această enigmă poate fi uşor dezlegată. Dacă aliaţii au blocat doar nominal porturile ruseşti la Marea Neagră, ei au blocat în schimb în mod real Bosforul şi apoi gurile Dunării � în loc să blocheze Rusia, ei au blocat Turcia şi Principatele dunărene. Cine nu ştie că cruciadele Rusiei îm­ potriva Semilunii din 1 8 1 2, 1 828 310, 1 848 {aceasta din urmă sub pretextul reprimării unor răzmeriţe la laşi şi la Bucureşti) şi 1 854 au fost provocate, în parte, de concurenţa comercială pe care regiunile din sudul Rusiei o făceau Principatelor dună­ rene, precum şi Bosniei, Serbiei şi Bulgariei, care făceau co­ merţ pe Dunăre I De cită genialitate a dat, prin urmare, dovadă guvenul englez cînd, în dorinţa de a pedepsi Rusia, a permis Odesei şi Taganrogului să facă comerţ, suprimînd în schimb şi blocînd comerţul concurenţilor Rusiei pe Dunăre, lipsind astfel Anglia de sursele ei de aprovizionare I

III

Londra, 1 6 ianuarie. Ziarul londonez „Economist" scrie în legătură cu actuala criză comercială şi industrială : „Oricît ar fi scăzut exportul de alte mărfuri, exportul de maşini nu a avut de suferit. In comparaţie cu anul 1853, în 1854 valoarea ma­ şinilor exportate nu numai că nu a scăzut, dar chiar a crescut. Aşa­ dar, în prezent alte ţări folosesc maşinile noastre. ln această privinţă noi nu mai avem un avantaj asupra lor. Franţa, Germania, B elgia, Olanda, Elveţia şi Statele Unite sînt acum mari ţări industriale, şi unele dintre ele ne sînt chiar superioare. Trebuie să ne luăm la între­ cere cu ele, şi nu putem face acest lucru cu succes dacă n e legăm mi.­ oile. Toată lumea s-a convins acum din experienţă că restricţiile introduse în favoarea marilor proprietari funciari le-au adus chiar lor prejudicii, că restricţiile introduse în favoarea fabricanţilor s-au întors chiar împotriva lor ; cu timpul, şi muncitorii de fabrică vor descoperi că restricţiile legale introduse în interesul lor nu pot decît să le dăuneze. Să sperăm totuşi că ei îşi vor da seama de aces t lucru înainte ca ţările sus-menţionate să fi făcut asemenea progrese incit să poată •

Ca comercială şi indsrială

6�3

inlătra Anglia nu numai de pe piaţa ei intenă, c1 ş1 de pe pieţele altor state, aducîndu-i pe muncitorii noştri de fabrică n cea mai nea­ gră mizerie".

D-l Wilson, editorul revistei „Economist" şi factotum în mi­ nisterul de finanţe al miruitului şi onctuosului Gladstone, în­ truneşte în una şi aceeaşi persoană pe apostolul libertăţii şi pe carierist ; acest om neagă într-o coloană a ziarului său nece­ sitatea statului în general şi într-alta demonstrează, în particu­ lar, că guvenul de coaliţie este absolut indispensabil. D-l Wil­ son, aşadar, îşi începe predica cu o denaturare intenţionată a faptelor. In tabelele cu privire la exportul din 1 854, exportul de maşini este trecut în două rubrici. Din prima rubrică cu privire la locomotive de cale ferată reiese că în 1 853 exportul a însu­ mat 443.254 I.st., în 1 854 însă 525.702 I.st., ceea ce reprezintă, într-adevăr, un spor de 82.488 I.st. In schimb, a doua rubrică, în care sînt trecute maşini folosite în fabrici şi, în general, toate tipurile de maşini în afară de locomotive, indică pentru 1 853 suma de 1 .368.027 I.st., faţă de 1 .27 1 .503 I.st. în 1 854, ceea ce înseamnă că exportul a scăzut cu 96.524 I.st. Adunînd am­ bele rubrici, rezultă, aşadar, că exportul a scăzut cu 1 4.076 I.st. Acest amănunt îi caracterizează pe domnii din şcoala man­ chesteriană 320• Ei consideră că momentul de faţă este indicat pentru a anula actuala „restricţie " în interesul muncitorilor de fabrică, şi anume limitarea prin lege a timpului de muncă pen­ tru femei, pentru tineri sub 1 8 ani şi pentru copii sub 12 ani. ln vederea atingerii unui scop atît de înalt se puteau, desigur, falsifica cîteva cifre. Dar, potrivit datelor apărute în „Man­ chester Examiner" 321 , ziarul special al quakerului Bright, şi potrivit datelor apărute în toate buletinele comerciale din districtele industriale, pieţele externe - obişnuitul canal de desfacere a surplusului nostru de produse - gem sub povara supraproducţiei şi a speculaţiei noastre excesive. Dacă, în pofida apariţiei a două noi pieţe de aur - Austra­ lia şi California -, în pofida telegrafului electric, care a transformat întreaga Europă într-o mare bursă comercială, în pofida căilor ferate şi a vapoarelor, care au sporit într-o mă­ sură inimaginabilă căile de comunicaţie şi, prin urmare, schim­ bul, s-a ajuns la o asemenea suprasaturare cu mărfuri a pieţei mondiale, se naşte întrebarea : cit ar mai fi întîrziat izbucni­ rea crizei dacă li se permitea fabricanţilor să introducă în locul zilei de muncă de 1 1 ore ziua de muncă de 18 ore ? Socoteala este prea simplă pentru a ne bate capul cu ea. Aceasta ar fi dus nu numai la o izbucnire corespunzător mai rapidă a crizei, 4 1*

Karl Marx

dar o întreagă generaţie de muncitori ar fi pierdut 50o din forţa lor fizică, din dezvoltarea lor spirituală şi din vitalitatea lor. Aceeaşi şcoală manchesteriană care la obiecţiile noastre probabil va răspunde : Chinul oare-n cleşti ne strînge, Bucuria s-o sporească ? *

face să răsune Anglia de vaiete sentimentale în legătură cu jertfele omeneşti pe care le implică războiul împotriva Rusiei, ca în genere orice război ! Peste cîteva zile îl vom auzi p" d-l Cobden protestînd la Leeds împotriva faptului că creştinii se măcelăresc între ei. Peste cîteva săptămîni îl vom auzi pro­ testînd în parlament împotriva „restricţiilor" care împiedică să fie secerate prea rapid vieţile copiilor în fabrici. Oare con­ sideră el că singura faptă eroică îndreptăţită este aceea -a lui Irod ? Sîntem de acord cu şcoala manchesteriană că limitarea prin lege a timpului de muncă nu este indiciul unui nivel ridicat al dezvoltării sociale. Sîntem însă de părere că nu în legi se află rădăcina răului, ci în condiţiile care le fac ne­ cesare. V Londra, 22 ianuarie. In legătură cu criza comercială şi in­ dustrială trebuie să reamintim că în 1 825 lordul trezorier Robinson a deschis parlamentul cu un discurs ditirambic des­ pre avîntul fără precedent al comerţului şi al industriei. Cî­ teva săptămîni mai tîrziu, Banca Angliei era pe punctul de a-şi suspenda plăţile în numerar. De atunci Robinson poartă porecla de „Robinson prosperity", care i-a fost dată de Cob­ bett. Intrucît în Anglia precedentele istorice sînt foarte apre­ ciate, nu se putea ca „Robinson prosperity" să nu aibă urmaşi. Mesajul tronului cu care a fost deschisă ultima sesiune extra­ ordinară a parlamentului a felicitat ţara pentru neobişnuita prosperitate a agriculturii, industriei şi comerţului. Totuşi dis­ păruseră pînă şi aparenţele care l-ar fi putut orbi cit de cît pe Robinson. Se pare că felicitările guvernului fac parte din cere­ monialul de rigoare cu care se anunţă în Anglia zguduirile pieţei mondiale. Dar mai ciudată decît discursurile miniştrilor este, în acest moment, tăcerea presei. Crede ea cumva că va * Goethe : „Către Zuleica".

-

Nota reă.

Ca omiă şi

ndslă

MS

putea „să ignoreze" criza comercială, aşa cum coteriile literare de la Paris „sugrumă " cărţile indezirabile printr-un complot al tăcerii 1 Despre criză vorbesc însă listele preţurilor, listele fa­ limentelor publicate în „Gazette" şi scrisorile „oamenilor de afaceri". In curînd vor vorbi şi ziarele. Săptămîna trecută, în City şi-au încetat plăţile foarte multe firme comerciale, prin­ tre care cele mai importante sînt : Lonergan & Co., care fac comerţ cu Spania şi cu Indiile occidentale, Rogers Lo­ wery & Co., care lucrează cu Manchesterul şi cu districtele industriale învecinate, Kotherington & Co., care fac comerţ cu America, în sfîrşit fraţii Aubertius, o firmă veche şi solidă. Pasivul acestor firme se urcă, în medie, la 1 0.000-150.000 I.st. In săptămîna aceasta se aşteaptă ca cel puţin şapte mari firme Importante din City să-şi înceteze plăţile. Dintr-o scrisoare de afaceri din Birmingham din 20 ianua­ rie extragem următoarele date cu privire la starea industriei din Staffordshire de sud : „Cu excepţia întreprinderilor metalurgice care execută material de război comandat de guven, puţine întreprinderi metalurgice au co­ menzi, iar cele care au comenzi sînt nevoite să accepte preţui extrem de redse. Cu 8 I.st. şi 10 şilingi poţi cumpăra acum 1 tonă de oţel­ balot, care pe la mijlocul verii se vindea cu 12 I.st. ; dar şi la acest preţ scăzut cu greu se găsesc cumpărători, din care cauză producţia trebuie restrînsă. Puţine ramuri importante ale economiei Statelor Unite ale Americii de Nord au suferit atît de mult · de pe urma crizei comerciale ca industria metalurgică. Aproape toate marile uzine meta• lurgice din Statele Unite, în care s-au investit sume enorme, i-au azvîrlit pe muncitori în stradă, fără să existe perspective că vor fi curînd primiţi înapoi. Consumul de fier al Americii trebuie de aceea considerat ca fiind aproape pe de-a-ntregul sspendat, şi nu ne putem aştepta la noi comenzi de acolo. Sîmbăta trecută, mulţi muncitori din fabricile de cositor" (din Birmingham) „au fost concediaţi şi încă şi mai mulţi vor avea deseară aceeaşi soartă" (20 ianuarie). „Tnătorii şi alămarii nu se află într-o situaţie mai bună, deoarece în maj orita­ tea întreprinderilor mari de aici s-a introdus ziua de lucru incom­ pletă. - In ceea ce priveşte articolele de lux se dau foarte puţine comenzi, şi comis-voiajorii din această ramură, care se deplasează în căutare de comenzi pentru la primăvară, trimit rapoarte foarte depri­ mante. - Situaţia pieţei de bani continuă să perturbeze toate ramu· rile comerciale. Băncile urcă nivelul dobîn�ii, ceea ce are efecte cit se poate de dăunătoare, şi în momentul de faţă o singură afacere merge bine, anume cămătăria. Micile instituţii de credit sînt asaltate de cereri şi scontarea poliţelor este foarte mănoasă", Scris de K. Mx între 8 şi 22 ianuarie 1855

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat în „Neue Oder-Zeitung" nr. 17, 19, 33 şi 41 din 1 1, 12, 20 şi 25 ianuarie 1855

Tradus din limba germană

646

Karl Marx * Cere patru puncte

I L ondra , 9 ianuarie. Telegrama din Viena care a vestit că Rusia acceptă cele patru puncte 3 22 a provocat, pe de o parte, o urcare a cursului rentelor consolidate la bursa locală - la un moment cursul lor s-a urcat cu 2 1/2 % faţă de cel de sîmbătă -, iar pe de altă parte a stîrnit o adevărată panică printre furnizorii de seu, ulei şi cereale, pentru care o încheiere grab­ nică a păcii ar da semnalul unor falimente de mari proporţii. Astăzi s-a potolit agitaţia cercurilor din City, care privesc aproape fără excepţie tratativele în legătură cu cele patru puncte drept o a doua ediţie a tratativelor cu privire la „Nota de la Viena" 323• Ziarul „Morning Chronicle" , întru totul de­ votat guvernului, este de părere că ar fi prematur să se sus­ ţină că Rusia a acceptat cu adevărat garanţiile pretinse de ea. Rusia s-a declarat gata să ducă tratative pe baza actuală, aşa cum o înţeleg cele trei puteri. „Times " crede că poate sărbă­ tori o victorie a politicii apusene şi declară cu această ocazie : „Respingem categoric prsupunerea că actualul război ar duce la o aşa-zisă revizuire a hărţii Europei, ca rezultat al unor cuceriri sau revoluţii care, cel puţin în ceea ce priveşte ţara noastră, nu prezintă nici un inters". „Aliaţii - spune „Moming Post" - au făcut destul pentru a se putea retrage n mod onorabil de pe teatrul de război, dacă condiţiile puse de ei vor fi acceptate".

Ziarul 11Daily Newsu este de părere că Rusia, reluînd tra­ tativele, îşi propune să întărească încrederea Pusiei în mo­ deraţia sa, să aţîţe vrajba dintre statele germane şi să zdrun­ cine relaţiile dintre puterile occidentale şi Austria. Important în cele patru puncte, crede ziarul, este numai articolul supli­ mentar, potrivit căruia tratatul din 13 iulie 1841 cu privire la Dardanele 324 ar trebui revizuit „în sensul unei limitări a for­ telor maritime ale Rusiei în Marea Neagră u ; în City circulă

Cele aru punte

zvonul că guvernul ar fi dispus să renunţe la acest articol. In sfîrşit, „Moning Advertiser" declară că ultimul pas Rusia l-a făcut în înţelegere cu Austria, pentru a-i da acesteia posibi­ litatea să scape de obligaţiile ei faţă de puterile occidentale. Dintr-o telegramă sosită chiar acum reiese că tratativele nu trebuie să întrerupă operaţiile de război.

II Londra, 12 ianuarie. Zvonul că Rusia a acceptat fără con­ diţii cele „patru puncte" - şi anume cele „patru" puncte în interpretarea celor „trei" puteri - s-a dovedit acum a fi un simplu „hoax" * al ziarelor „Morning Post" şi „Times". lncli­ năm cu atit mai mult să credem că este vorba de un „hoax " , cu cit ştim din depeşele secrete ale lui Pozzo-di-Borgo 325, de­ peşe devenite cunoscute în urma insurecţiei de la Varşovia, că acest maestru al diplomaţiei emite următorul principiu : „ori de cite ori se iscă vreun conflict, Rusia trebuie să facă în aşa fel incît marile puteri europene să-i impună propriile i condiţii".

Şi într-adevăr vedem c ă cele „patru" puncte nu sînt decît „patru" teze ruse. Dacă deocamdată Rusia nu le acceptă, expli­ caţia o găsim la acelaşi maestru al diplomaţiei Pozzo-di-Borgo. Rusia, arată el, ar putea face Occidentului asemenea concesii aparente numai dintr-o tabără militară victorioasă. Acest lucru este necesar pentru păstrarea „prestigiului" pe care se bazează puterea ei. Pînă acum Rusia a reuşit, ce-i drept, să aibă o „ta­ bără militară" , dar nu şi o „victorie" . Dacă Silistra ar fi căzut, cele „patru puncte" ar fi fost de mult puse pe tapet. După păre· rea ziarelor „Times" şi „Morning Post" , cele „patru puncte• în interpretarea celor „trei puteri" au fost acceptate ca bază a tratativelor, ele urmînd să servească ca un minimum de la care să se pornească. Reiese acum că prinţul Gorceakov le priveşte ca un maximum problematic, pentru care, dimpotrivă, urmează să se mai stea la tocmeală, sau în general le con­ sideră menite să slujească drept pretext pentru o a doua „con­ ferinţă de la Viena" . „Morning Post" ne încredinţează astăzi într-un leader **, scris într-un stil grandilocvent de oracol diplomatic, că întrevederile de la Viena ale diplomaţilor, con*- mistificare. No ta trad. ** - articol de fond. Nota trad. -

-

648

Karl Mx

vocate din cînd în cînd, nu constituie decît preliminariile ade­ văratei conferinţe, care se va întruni abia la 1 februarie şi care, fără îndoială, va constitui o surpriză, mai mică sau mai mare, pentru toată lumea. Ieri a fost afişată în clădirea lui Lloyd următoarea înştiin­ ţare a amiralităţii : „Potrivit ultimului paragraf al scrisorii mele din 8 noiembrie" (1854), „prin care comunicam că amiralii francezi şi englezi de pe Ma­ rea Neagră au primit ordin de la respectivele lor guvene să extindă blocada de la gurile Dunării asupra tuturor porturilor de la Marea Neagră şi de la Marea de Azov aflate încă în mîinile duşmanului, am fost însărcinat de lordul amiralităţii să vă comunic, pentru a fi în­ cunoştinţate cercrile comerciale, că guvenele Angliei şi Franţei au hotărît instituirea sus-menţionatei blocade cu începere de la 1 februa­ rie" (1855), „urmînd ca în «London Gazette„ să apară o informaţie spe­ cială cu privire la blocarea acestor porturi de îndată ce ea va intra în vigoare. - Semnat : W.A.B. Hamilton".

Prin urmare, aici se mărturiseşte deschis că pînă în prezent flotele aliate şi-au blocat numai propriii lor aliaţi de la gurile Dunării, dar n-au blocat nici porturile ruse de la Marea Nea­ gră şi nici cele de la Marea de Azov. Cu toate acestea, guver­ nul a declarat în repetate rînduri în parlament - în aprilie, în august şi în octombrie - că a dat „cele mai stricte dispo­ ziţii" cu privire la blocarea porturilor şi coastelor Rusiei. Incă la 21 decembrie, lordul Granville a declarat, în numele guver­ nului, în Camera lorzilor : „Odesa este blocată de cinci vase de război, care patrulează în permanenţă la intrarea în port şi de la care guvenul primeşte regu­ lat rapoarte" .

Intr-o scrisoare adresată unui cotidian, un cunoscut pamfle­ tist englez rezumă astfel urmările măsurilor de instituire a blocadei, luate sau mai bine zis neluate de coaliţie : „1) Guvenul englez fnizează din Anglia duşmanului Angliei mijloace băneşti în vederea continuării războiului împotriva Angliei. 2) Dunărea este blocată pentru a sărăci Principatele dunărene şi a ne priva pe noi înşine de importul de cereale. 3) Odesa, Taganrog, Kerci şi alte puncte rămîn neatinse, trupele ruse din Crimeea avînd astfel posibilitatea să primească întăriri, muniţii şi alimente. 4) Această blocadă fictivă ruinează pe propriii noştri negustori, îmbogăţindu-i în schimb pe negustorii greci, ruşi şi austrieci".

„Times " profită şi el de comunicarea d-lui . Hamilton pentru a ataca cu vehemenţă „diplomaţia blocadelor" adoptată de guvern. Este o caracteristică a glasului de tunet din Printing-

M9

Cele paru puncte

house-square 26 că tunetele lui se aud întotdeauna post fac· tum '· De l a 26 martie 1 854 şi pînă astăzi, „Times" a apărat „diplomaţia blocadelor" . Acum, cînd zarva pe care o face nu mai vine în contradicţie cu nici o măsură a guvenului, adu­ cîndu-i în schimb popularitate, el devine subit clarvăzător. Ministrul marinei, sau, cum i se spune aici, primul lord al amiralităţii, sir James Graham, este îndeajuns de cunoscut pe continent ca urmare a acelei fapte eroice din cabinetul negru care i-a dus pe fraţii Bandiera pe eşafod 327• Mai puţin cunoscut pare a fi faptul că în 1 844, cînd ţarul Nicolaie a debarcat pe coasta engleză, acelaşi sir Graham nu a îndrăznit să strîngă mina imperială ce i-a fost întinsă, încumetîndu-se doar să o sărute. (Vezi „Portfolio " , seria a 2-a, 1 844) .

III Lona ra, 1 5 ianuarie. In problema importanţei celor „patru puncte" : „Pînă la 1 februarie" (pînă la 5 sau 6 februarie, spune corespon­ dentul din Viena al ziarului „Times"), „pe tărîm diplomatic nu poate inteveni nimic nou. Intre timp ţarul are la dispoziţie o lună întreagă în cuprinsul căreia are latitudinea să-şi deplaseze oriunde doreşte for­ ţele sale de luptă. Luna pe care Rusia a cîştigat-o prin acceptarea ce­ lor patru puncte poate fi prelungită pînă la două luni, dacă pentru fiecare punct au loc, probabil potrivit instrucţiunilor primite de am­ basadorul rus, dezbateri amănunţite ; şi în acest timp nu este de loc exclus că se vor face încercări susţinute de a satisface Austria propu­ n îndu-i condiţii absolut inadmisibile pentru Franţa şi Anglia. A dez­ bina cele trei puteri - iată ţelul urmărit".

Aşa scrie „Moming Post" . Mai important decît toate aceste prezumţii ale presei brita­ nice în legătură cu intenţiile ascunse ale Rusiei este faptul că ziarele engleze (cu excepţia, se înţelege, a ziarelor guverna­ mentale) recunosc deschis că baza tratativelor - cele patru puncte - nu merită să fie luată în discuţie. „Cînd a început lupta - scrie „Sunday Times" 38 , toată lmea trebuia convinsă că este vorba de înfrîngerea imperiului s sau, cel puţin, de dobîndirea unor garanţii materiale care să asigure pacea în Europa. In cazul cînd pacea ar fi încheiată pe baza aşa-ziselor patr. puncte, înseamnă că pentru atingerea atît a primului cît şi a ultimului -

*

-

cu întîziere. - Nota trad.

650

Karl Mx

scop nu s-a realizat nimic şi nu se va realiza nimic. Dacă aici se poate vorbi de o victorie, apoi aceasta nu este o victorie decît pentru Rusia". „Guvernul tuturor incapacităţilor" - se spune în „Leader" 3t s-a împotmolit in cele patru puncte ; el merită să intre n istorie ca guvenul celor patru puncte. Dar să isprăvim cu această comedie plictisitoare a unui război fără ţel I O pace pe baza celor patru puncte poate fi încheiată numai din teamă ca în iureşul războiului popoarele înseşi să nu cîştige prea multă influenţă şi, poate, pentru a-i împie­ dica pe englezi să redobîndească drepturile cucerite de Cromwell pen­ tru ei. Chiar şi numai aceasta ar putea fi un motiv de a cîrpi vechea conspiraţie cu Rusia şi de a-i permite din nou acesteia ca, sub pre­ textul tratativelor de pace, să ponească iarăşi agresiunile ei împotriva Europei". -

Ziarul „Examiner0 330, care ocupă, incontestabil, primul loc printre săptămînalele burgheze, publică un articol amănunţit despre „baza 0 tratativelor de pace, din care redăm, pe scurt, esenţialul : „Dacă acele concesii - se spune printre altele în acest articol - care derivă din cele patru puncte chiar şi atunci cînd sînt interpre­ tate în modul cel mai circumspect şi şicanator sînt considerate ca echivalînd cu cheltuielile uriaşe făcute de Anglia în această luptă şi cu sîngele vărsat de ea, înseamnă că, ponind războiul, ţarul Rusiei s-a dovedit un mare om de stat. Nici măcar despăgubiri nu urmează să plătească Rusia pentru sumele enorme pe care ni le-a extorcat an de an prin încălcarea tratatului de la Viena„. Gurile Dunării, pe care Rusia, potrivit unei corespondenţe oficiale publicate recent, a căutat prin toate mijloacele să le închidă comerţului englez, urmează să ră­ mină în mîinile ei. Punctul cu privire la navigaţia liberă pe Dunăre coincide în practică cu statu-quo, întrucît Rusia nu a negat niciodată că prevederile tratatului de la Viena referitoare la navigaţia fluvială privesc şi Dunărea. Anularea tratativelor de la Kainargi şi Adria­ nopole nu schimbă cu nimic lucrurile, deoarece toată lumea e de acord că aceste tratate n. îndreptă ţesc de fel pretenţiile pe care Rusia Ie are faţă de Turcia. Dacă, pe de altă parte, ţinem seama de faptul că Rusia urmează să fie una din cele 5 puteri care urmează să deţină protec­ tratul asupra Principatelor dunărene şi asupra supuşilor creştini ai sultanului, credem că avantajele scontate de pe urma acestei schim­ bări sînt absolut iluzorii, deoarece ea are neîndoios marele dezavan­ taj de a da un caracter legal maşinaţiilor Rusiei în vederea împărţirii T.reiei. Ni se va reaminti, desigur, că cele patru puncte stipulează, printre altele, şi revizuirea tratatului din 1841, şi anume o revizuire in interesul unui echilibru al puterilor europene. Formularea este destul de vagă şi enigmatică, şi, în plus, după toate cele ce s-au petre­ cut în ultimul timp, nu sîntem de loc convinşi că schimbarea proiec­ tată nu primejduieşte într-o măsură incomparabil mai mare indepen­ denţa aliatului nostru" (Turcia) „decît supremaţia duşmanului nostru Noi am fi respins ca absolut neverosimilă posibilitatea ca o aseme­ nea cbază„ să fie, aşa cum se pare, discutată, n prezen t la Viena, dacă lordul John Russell, în răspunsul său la discursul lui Cobden, nu r fi declarat solemn în parlament că guvernul nu doreşte ncidecum să răpească Rusiei vreunul din teritoriile ei". „.

Cele patru puncte

651

E drept că ultimul punct este cel hotărîtor, întrucît, de pildă, pînă şi libertatea navigaţiei pe Dunăre ar putea fi asi­ gurată numai în cazul cînd Rusiei i s-ar răpi „teritoriul " de la gurile Dunării, pe care a pus stăpînire în parte prin tratatul de la Adrianopole şi prin încălcarea tratatului de la Londra din 1 827, în parte prin ucazul din februarie 1 836 şi prin încălcarea tratatului de la Adrianopole 331• Punctul pe care „Examiner" îl trece sub tăcere se referă la tratatul din 1 84 1 cu privire la Dar­ danele. Acest tratat se deosebeşte de tratatul încheiat de lor­ dul Palmerston în 1 840 numai prin aceea că Franţa s-a alăturat ca parte contractantă. Conţinutul este identic. Acum cîteva luni lordul Palmerston încă mai proclama tratatul din 1 840, deci şi tratatul din 1841 cu privire la Dardanele, drept o victo­ rie a Angliei asupra Rusiei, iar pe sine însuşi drept autor al acestui tratat. Atunci cum se poate ca anularea unui tratat, care reprezenta o victorie a Angliei asupra Rusiei, să însemne deodată o înfrîngere a Rusiei de către aceeaşi Anglie 1 Sau, dacă pe atunci Anglia a fost indusă în eroare de propriii ei miniştri şi a crezut că acţionează împotriva Rusiei, în timp ce acţiona în favoarea acesteia, de ce să nu se considere că şi acum se întîmplă acelaşi lucru 1 In cursul ultimei şedinţe extraordinare a parlamentului, Disraeli a exclamat : „Să se termine cu cele patru puncte I" Din extrasele de mai sus rezultă că el a găsit ecou în presa liberală. Uimirea provocată de faptul că Rusia a acceptat cu sau fără rezerve cele patru puncte începe să facă loc uimirii că Anglia le-a propus. Scris de K. Marx între 9 şi 15 ianuarie 1855

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat în „Neue Oder-Zeitung" nr. 20, 23 şi 29 din 13, 15 şi 18 ianuarie 1855

Tradus din limba germană

652

Karl Marx Criza comercială-industrială din Anglia

Criza comercială-industrială din Anglia, ale cărei prime semne prevestitoare au fost încă de mult înregistrate în co­ loanele ziarului nostru, a devenit acum o realitate despre care ne vorbesc în mod deschis cele mai autorizate izvoare din acest domeniu : rapoartele anuale ale camerelor de comerţ britanice şi ale celor mai mari firme comerciale din regat ; acest lucru îl dovedesc şi numeroasele falimente, trecerea unor fabrici la săptămîna de lucru incompletă şi tabelele care indică o reducere a exportului. Potrivit ultimului „Raport cu privire la situaţia comerţului şi a navigaţiei u , care are n ca­ racter oficial, valoarea declarată a articolelor de export enu­ merate în luna care s-a încheiat la 5 decembrie a fost urmă­ toarea : 1852 (în I.st.)

1853 (în I.st.)

6.033.030

7.628.760

1854 (în I.st.)

5.771.772

In 1 854 s-a înregistrat o scădere de 261 .258 I.st. faţă de 1 852 şi de 1 .856.988 I.st. fată de 1 853. Nu este de mirare că teoreticienii oficiali ai liber-schimbis­ mului englez încearcă din răsputeri să demonstreze că actuala criză nu este rezultatul funcţionării normale a sistemului existent în Anglia şi că ea nu are nimic comun cu crizele care, cam de la începutul secolului al XVIII-lea, se produc la anu­ mite intervale de timp, ci, dimpotrivă, a fost provocată de cauze întîmplătoare şi excepţionale. Potrivit dogmelor şcolii liber-schimbiste, nici nu poate fi vorba de crize comerciale­ industriale după ce legile cerealelor au fost abolite şi organele legislative engleze au adoptat principiile libertăţii comerţului. lată însă că acum liber-schimbiştii se lovesc nu numai de pre-

Crza omercială-indsială n Anglia

653

ţuri ridicate la cereale în condiţiile unei recolte îmbelşugate, dar şi de o criză comercială-industrială. Şi aceasta într-un mo­ ment cînd la pieţele mondiale existente s-au adăugat Califor­ nia şi Australia, care îşi revarsă torentele lor de aur ; cînd telegraful electric a transformat întreaga Europă într-o sin­ gură bursă de efecte, iar căile ferate şi vapoarele au făcut să sporească însutit mijloacele de comunicaţie şi de schimb. Dacă panaceul liber-schimbist ar fi trebuit să fie pus la încercare, ar fi fost greu de găsit pentru aceasta împrejurări mai favorabile decît cele consemnate de istoria industriei şi a comerţului în perioada dintre 1 849 şi 1 854. Liber-schimbiştii nu şi-au ţinut promisiunile, şi acum, bine­ înţeles, încearcă să folosească drept ţap ispăşitor războiul, aşa cum în 1 848 au folosit în acest scop revoluţia. Cu toate acestea, ei nu pot contesta că, într-o anumită măsură, conflic­ tul din Orient a amînat izbucnirea crizei, frînînd nestăvilitul spirit de afaceri şi canalizînd o parte din surplusul de capital spre împrumuturile încheiate în ultima vreme de majoritatea puterilor europene ; că unele ramuri industriale, ca de exem­ plu siderurgia, industria pielii şi industria linii, au găsit un anumit sprijin în cererea extraordinară de care se bucură pro­ dusele lor, cerere provocată de război ; şi, în sfîrşit, că alte ramuri industriale, cum sînt construcţiile navale, producţia de coloranţi etc., în care aşteptările exagerate în legătură cu urmările declarării războiului au dat naştere unor speculaţii foarte puternice de ambele părţi ale Oceanului Atlantic, au servit în parte drept supapă pentru tendinţa generală - care începuse deja să se facă simţită - de dezvoltare excesivă a activităţii comerciale-industriale. Dar argumentul principal al liber-schimbiştilor se reduce la constatarea că războiul a pro­ vocat o urcare de preţuri la toate felurile de cereale şi că toc­ mai aceste preţuri ridicate au dat naştere crizei. In legătură cu aceasta, e cazul să amintim că preţurile la cereale au fost în medie mai ridicate în 1 853 decît în 1 854. Şi dacă aceste preţuri ridicate nu pot constitui o explicaţie pen­ tru prosperitatea fără precedent din 1 853, tot atît de puţin pot ele constitui o explicaţie pentru criza din 1 854. Anul 1 836 a fost marcat de o criză comercială-industrială, cu toate că în acel an cerealele s-au vîndut la preţuri reduse ; 1 824 a fost, ca şi 1 853, un an de prosperitate excepţională, deşi toate pro­ dusele alimentare s-au vîndut la preţuri ridicate. Adevărul este că, deşi preţurile ridicate la cereale, ducînd la o restrîngere a pieţei interne, pot constitui o piedică pentru prosperitatea in­ dustriei şi a comertului. conjunctura pieţei interne a unei ţări

65�

Krl

Mx

ca Marea Britanie nu poate fi niciodată factorul hotărîtor atîta timp cit toate pieţele externe nu au fost dej a supraaglo­ merate de mărfuri. Prin urmare, într-o asemenea ţară, preţurile ridicate la cereale sînt de natură să agraveze şi să prelun­ gească criza, dar nu pot s-o provoace. De altfel nu trebuie să uităm că, potrivit doctrinei ortodoxe a şcolii manchesteriene, preţurile ridicate la cereale, atunci cind sînt provocate de mersul firesc al lucrurilor şi nu sînt o urmare a măsurilor protecţioniste, a legilor prohibitive şi a scării mobile, îşi pierd cu desăvîrşire influenţa lor nefastă şi pot avea chiar o influ­ enţă favorabilă, aducind avantaje fermierilor. Fiindcă nu se poate contesta că recoltele proaste din anii 1 852 şi 1 853 au fost fenomene naturale, liber-schimbiştii se referă la anul 1 854 şi afirmă că războiul din Orient, exercitînd aceeaşi acţiune ca o taxă vamală protecţionistă, a provocat o urcare a preţu­ rilor în ciuda recoltei îmbelşugate. Să lăsăm deci la o parte problema influenţei generale pe care o au preţurile grînelor asupra industriei şi să examinăm problema influenţei exerci­ tate asupra acestor preţuri de actualul război. Importul de griu şi de făină din Rusia reprezintă apr­ mativ 1 4% din întregul import de cereale al Regatli Ui, şi fiindcă întregul import de cereale nu acoperă decît apr­ ximativ 20% din consumul ţării înseamnă că Rusia fumiz-ează Anglii doar ceva mai mult de 2 1/2 % din acest consum. Po­ trivit ultimelor dări de seamă oficiale, care se referă doar la primele nouă luni ale anului 1 853, întregul import de griu al Marii Britanii a fost de 3.770.921 de cuarteri, dintre care 773.507 proveneau din Rusia iar 209.000 din Valahia şi din Moldova. Intregul import de făină a fost de 3.800.746 de chin­ tale * , dintre care 64 proveneau din Rusia şi nici unul din Principatele dunărene. Aşa stăteau lucrurile înainte de izbuc­ nirea războiului. In lunile respective ale anului 1 854, cantitatea de griu importată direct din porturile ruseşti a fost de 505.000 de cuar­ teri, faţă de 773.507 în 1 853, iar cea importată din Principa­ tele dunărene de 1 1 8.000 de cuarteri, faţă de 209.000, redu­ cîndu-se deci cu 359.507 cuarteri. Dacă se ia în considerare că în 1 854 s-a obţinut o recoltă îmbelşugată, iar în 1 853 una foarte slabă, nimeni nu va afirma că o asemenea reducere a putut să exercite o influenţă cit de cit sensibilă asupra pre­ ţunlor. Dimpotrivă, din dările de seamă oficiale asupra vîn­ zărilor săptămînale de griu din recolta proprie pe piaţa en•

-

chintalul englezesc este egal cu 50,8 kg,

-

Nota red.

Cra comercilă-indusrilă n Anglia

655

gleză - şi aceste dări de seamă cuprind doar o mica parte din totalul vînzărilor efectuate în ţară - reiese că în octombrie şi în noiembrie 1 854 s-au vîndut 1 . 1 09. 1 48 de cuarteri, faţă de 758.061 în lunile respective ale anului 1 853, ceea ce compen­ sează cu prisosinţă acea scădere a importului despre care se spune că a fost provocată de războiul cu Rusia. Se poate re­ marca totodată că dacă, din mila cabinetului englez, în hamba­ rele Principatelor dunărene nu ar fi putrezit mari rezerve de griu turcesc ca urmare a faptului că, din prostie sau datorită unei trădări, aliaţii au blocat braţul Sulina din Delta Dunării şi au lipsit astfel Anglia de posibilitatea de a se aproviziona, răz­ boiul cu Rusia n-ar fi provocat reducerea importului de griu nici măcar în proporţiile cu totul neînsemnate pe care le cu­ noaştem. Şi cum aproape două treimi din cantitatea totală de făină importată care intră în portul Londra este adusă din Statele Unite, trebuie să recunoaştem că livrările, cu totul insuficiente, făcute de America în ultimul trimestru al anului 1 854 au influenţat asupra comerţului cu mărfuri alimentare într-o măsură mult mai mare decît războiul cu Rusia. Dacă ni se va pune întrebarea : de ce în Marea Britanie, în ciuda recoltei îmbelşugate, preţurile la cereale se menţin totuşi ridicate, vom aminti că, aşa cum s-a arătat în repetate rînduri în cursul anului 1 853 în coloanele ziarului 11Tri­ buneu 332 , confuziile liber-schimbiste au dus la grave între­ ruperi şi erori în comerţul englez cu cereale, la reducerea preţurilor în lunile de vară sub nivelul lor normal, cînd ştiut este că numai o urcare a lor ar fi putut să asigure crearea stocurilor necesare şi comenzi suficiente pentru viitoarele livrări de cereale. Aşa s-a ajuns ca în iulie, august, septem­ brie şi octombrie 1 854 importul să fie de numai 750.000 de cuarteri, faţă de 2. 132.000 în lunile respective ale anului 1 853. In afară de aceasta, nu încape îndoială că, în urma abolirii legilor cerealelor, în Anglia au fost transformate în păşuni întinderi atît de vaste de pămînt arabil, că în asemenea con­ diţii chiar o recoltă îmbelşugată ar putea să se dovedească a fi relativ insuficientă. „Aşadar - se arată într-un raport al camerei de comerţ din Hull - Regatul Unit păşeşte în anul 1855 cu stocuri foarte reduse de griu importat, n timp ce preţurile sînt aproape tot atît de ridicate ca I a începutul anului 1854, şi pînă la primăvară ţara va trebui să se mul­ ţumească aproape numai cu livrările fermierilor săi".

656

Krl Mx

Cauza crizei comerciale-industriale engleze din 1 854, care, probabil, nu-şi va atinge adevăratele ei proporţii înainte de primăvara acestui an, este cuprinsă în următoarele cîteva cifre : valoarea exportului de materii prime şi produse finite din Anglia, care în 1 846 se cifra la 57.786.000 1. st., s-a ridicat în 1 853 la imensa sumă de 98.000.000 1. st. Din aceste 98.000.000 1. st., Australia, care în 1 842 a cumpărat mărfuri în valoare de mai puţin de 1 .000.000, iar în 1 850 de vreo 3.000.000, a absorbit în 1 853 mărfuri în valoare de aproape 1 5.000.000 ; Statele Unite, care în 1 842 au consumat mărfuri englezeşti în valoare de numai 3.582.000 1. st., iar în 1 850 de aproape 15.000.000 1. st., au cumpărat în 1 853 mărfuri pentru imensa sumă de 24.000.000 1. st. Despre inevitabila influenţă opusă pe care au exercitat-o asupra comerţului englez criza americană şi saturarea pînă la refuz a pieţei australiene, nu e cazul să mai vorbim. In 1 837 criza americană a urmat ime­ diat după cea engleză din 1 836, în timp ce acum criza engleză urmează după cea americană ; dar şi într-un caz şi în celălalt criza este o consecinţă inevitabilă a aceleiaşi cauze : func­ ţionarea sistemului industrial existent în Anglia, care duce în mod inevitabil la supraproducţie în această ţară şi la spe­ culaţii excesive în toate celelalte ţări. Piaţa australiană şi cea nord-americană nu constituie cîtuşi de puţin o excepţie ; fiind, în egală măsură, dependente de Anglia, ele nu sînt decît expresia cea mai grăitoare a situaţiei generale a pieţelor din întreaga lume. „Ne aflăm în faţa unui fenomen de suprasaturaţie a pieţelor extene şi, cu unele excepţii, de micşorare a veniturilor", se arată într-o dare de seamă din Manchester referitoare la industria bum­ bacului. „Cele mai multe dintre pieţele extene care absorbeau de obicei surplusurile producţiei industriei noastre - se spune într-o altă dare de seamă, n care e vorba de industria mătăsii - suferă acum grelele consecinţe ale suprasaturaţiei de mărfuri". „Producţia a fost lărgită în proporţii extraordinare - se arată într-un raport cu privire la industria de prelucrare a linii pieptănate din Bradford - şi un timp oarecare mărfurile au avut căutare pe pieţele extene. Au fost încheiate numeroase tranzacţii riscante, care au fost urmate de o tri­ mitere nechibzuită de mărfuri în străinătate, ceea ce, bineînţeles, a dus în majoritatea cazurilor la rezultate dintre cele mai nesatisfă­ cătoare".

In rapoartele publicate de marile firme comerciale şi aduse aici de vaporul „Pacific" se găsesc multe asemenea pasaj e pe care le-am putea cita.

Criza omerilă-ndusrlă n nglia

657

Revoluţia din Spania şi intensificarea contrabandei în această regiune, care a urmat după izbucnirea ei, au creat o piaţă excepţional de avantajoasă pentru produsele agricole engleze. Datorită temerilor provocate de războiul oriental, piaţa Orientului apropiat a fost, vreme destul de îndelungată, .singura care era încă nesaturată, dar, după cit am aflat, Lan­ •Cashire a început, cu vreo trei luni în urmă, să recupereze n această regiune timpul pierdut, iar acum dispunem de in­ formaţii care arată că şi la Constantinopol s-au acumulat can­ tităţi imense de articole de bumbac, lină, fierărie, cuţitărie şi alte mărfuri englezeşti. Singura ţară în care evenimentele politice au exercitat o influenţă vizibilă asupra desfăşurării crizei comerciale pare a fi China. „Speranţele puse n creşterea treptată a exportului nostru în China - scrie o fimă din Mnchester - s-au spulberat aproape de­ iinitiv, şi răscoala care are Ioc acum în această ţară şi care la început părea că e favorabilă schimburilor extene pare acum sortită să i­ neze ţara şi să ducă Ia dezorganizarea totală a comerţului. Exportul în China, în care se puneau mari speranţe, a încetat aproape cu d­ săvîrşire".

Cititorii noştri îşi aduc, poate, aminte că, atunci cînd re­ voluţia chineză 333 a început să ia o amploare mai mare, noi am prezis consecinţele dezastruoase de care se plîng acum firmele exportatoare engleze. Negînd existenţa oricărei legături între război şi criza co­ mercială-industrială, ale cărei simptome au început să apară într-o vreme cînd nimeni nu se gîndea încă la război, noi ne dăm, fireşte, seama că el poate să agraveze în chip primej­ dios greaua încercare prin care trebuie să treacă Marea Bri­ tanie. Continuarea războiului înseamnă sporirea impozitelor, care nu este în nici un caz un leac împotriva reducerii veni­ turilor. Scris de K. Marx la 11 ianuarie 1855

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat, ca articol de fond, în ziarul „New York Daily Tribune" nr. 4.294 din 26 ianuarie 1855

Tradus din limba engleză

42

-

Marx-Engels,

Opere,

TOI. 10

�58

Karl Marx Berarii şi respectarea repausului duminical. Clanricarde

Londra, 1 9 ianuarie. I n coloanele ziarului „Morning Ad­ vertiser" se duc în momentul de faţă discuţii aprinse în jurul problemei dacă guvernul de coaliţie este pe drept acuzat de „stupiditate" . Convins de existenţa unei înţelegeri secrete în­ tre guvern şi Rusia, Urquhart apără cu succes guvernul îm­ potriva acuzaţiei de incapacitate. „Morning Advertiser" este un fenomen original în presa londoneză. Ziarul, proprietate a „Societăţii de ajutor reciproc a cîrciumarilor cu brevet" , care l-a înfiinţat în scopuri filan­ tropice, şi annme pentru ajutorarea orfanilor, veteranilor şi faliţilor, este, după „Times" , incontestabil cel mai răspîndit cotidian londonez. Aceasta nu se datorează, desigur, merite­ lor redacţiei conduse de un oarecare Grant, fost stenograf. Acest Grant s-a căsătorit cu fiica celui mai de vază membru al „Societăţii de ajutor reciproc", pe nume Homer, marele Homer, cum îl numesc berarii asociaţi, iar marele Homer l-a făcut pe micul său ginere redactor-şef al ziarului „Moning Advertiser". Intrucît societatea avea posibilitatea să difuzeze ziarul „Advertiser" în fiecare cîrciumă şi chiar în multe par­ lours *, baza materială pentru propăşirea lui era asigurată. In­ fluenţa lui trebuie însă atribuită faptului că el nu se ocupă cu redactarea propriu-zisă a articolelor, ci este mai degrabă un fel de club pentru discuţii, în care fiecare cititor îşi spune cuvîn­ tul. „Morning Advertiser" , care nu este admis în adunările reprezentanţilor presei londoneze „respectabile• , nefiind con­ siderat den, se răzbună pe confraţii lui deschizîndu-şi din cînd în cînd coloanele nu numai publicului, ci şi unor scriitoi mai de seamă care nu s-au vîndut nici unui partid. *

-

saloane.

-

Nota trad.

B erarii şi respectarea repausului duminicl

659

De la „Morning Advertiser" la bere şi la ultimele legi cu privire la b ere ale d-lui Wilson Patten nu e decît un pas. Re­

centa lovitură de stat a partidului clerical a prilejuit multe glume, dovedind că şi în a doua j umătate a secolului al XIX-lea tipurile shakespeariene sînt în floare. Latura serioasă •O prezintă însă nedmerirea maselor populare provocată de încercarea bisericii de a se amesteca în viaţa civilă şi de a o reglementa. Masele s-au îndepărtat în asemenea măsură de biserică, incit imixtiunile acesteia sînt privite doar ca nişte practical jokes *, pe care le respingi de îndată ce te stînje­ nesc. Partidul clerical, nedîndu-şi seama de situaţia sa, a avut curajul să ţină aseară la Nottingham un miting public, în cadrul căruia a propus să se trimită parlamentului o peti­ ·ţie în care să se ceară închiderea tuturor cîrciumilor nu nu1mai în timpul orelor fixate recent de Wilson Patten, ci în tot icursul zilei de duminică. A asistat un număr considerabil de .muncitori şi, după dezbateri furtunoase, s-a adoptat, cu o mare majoritate, următorul amendament prezentat de un mun­ citor de fabrică, pe nume Hatton : „Să se trimită parlamentului o petiţie n care să se ceară derea tuturor bisericilor şi capelelor în zilele de duminică".

închi­

Se spune că, imediat după redeschiderea parlamentului, fordul Lyndhurst va ţine un discurs în Camera lorzilor în care va expune toate capetele de acuzare împotriva guvenului. ln sesiunea 1 853-1854, marchizul de Clanricarde a fost, după cum se ştie, aşa-zisul cap al opoziţiei antiruse din rîndul pai­ rilor. Scrisorile pe care el şi fiul său, lordul Dunkellin, le-au adresat cu prilejul eliberării acestuia din captivitatea rusă ţarului Nicolaie nu-i mai permit, desigur, s ă j oace în conti­ nuare acest rol. In legătură cu scrisoarea lui Dunkellin, u­ noscutul umorist Douglas Jerrold face următoarea remarcă în „Lloyd's Paper" : „Lordul Dunkellin îl declară pe Nicolaie un om cu adevărat mare ·pentru motivul uluitor că l-a pus în libertate pe lordul Dunkellin I Il consider mare pentru că a reuşit să mă supună pînă şi p e mine, spune uriaşa despre Tom Thumb **, dar aici piticul îl proclamă pe ţar un om mare" .

*

**

42*

-

glume grosolane. Nota trad . Prichindel. Nota red. -

-

660

rl Mx

Cine cunoaşte Cărţile albastre, publicate în 1 841 în legă­ tură cu problema turco-egipteană 334, şi a aflat din ele ce loc a ocupat marchizul Clanricarde ca ambasador la Curtea din Petersburg ştie de asemenea că tiradele antiruse rostite de el în Camera lorzilor fac întru totul parte din categoria mani­ festărilor opoziţioniste, la care se dedă din principiu orice whig adevărat atunci cînd dumnezeu nu-i dă o funcţie ofi­ cială. Scris de K. Mx la 1 9 ianuarie 1855 Publicat n „Neue Oder-Zeitung" nr. 35 din 22 ianuarie 1855.

Se tipăreşte după textul apărut n ziar Tradus din limba eă

161

Karl Marx şi Friedrich Engels Cu privire [a ritica sediului Sevstopolului

L ondra, 1 9 inuarie, Sir Howard Douglas a scos o nouă ediţie a celebrei s ale lucrări „Artileria navală" 335, comple­ tînd-o cu un supliment critic cu privire la evenimentele din cursul ultimului război. Pe baza ultimelor date şi a unui ma­ terial oficial accesibil numai lui, el demonstrează, printre al­ tele, că flota singură nu poate lupta cu succes împotriva unor forturi cazematate, dacă acestea sînt construite după toate re­ gulile şi apărate cum trebuie ; că bombele nu sînt de nici un folos împotriva unor ziduri solide ; în sfîrşit, că în b astioane şi forturi cazematate, ca cele de la Bomarsund şi Sevastopol, se pot face breşe numai trăgînd cu tunuri de asediu grele, de cel puţin 32 de livre, şi nume după procedeul vechi, pe cînd prin trageri de la bordul unei nave, din pricina greutăţilor pe care le prezintă ochirea, nu se poate face o breşă fără a condamna vasul la o distrugere sigură, In ceea ce priveşte campania din Crimeea în special, Douglas, cu toată atitudinea sa părtinitoare faţă de comandanţii din Crimeea şi rezerva _protocolară impusă de poziţia sa ofiială, ajunge la concluzia că în cele din urmă expediţia din Crimeea se va dovedi o greşeală. Dar n-a comu· nicat oare Jupiter „Times" senzaţionala noutate că după o canonadă de 40 de ore Sevastopolul va fi luat �u asalt ? „Această informaţie ziarul o deţine dintr-o sursă sigură, şi numai pentru a nu le da de ştire ruşilor, el nu relatează toate amănuntele cu privire la un evnimnt care va avea lc chiar zilele acestea (vezi „Times" din 2-31 decembrie), Nu încape îndoială că Sevastopolul va cădea în citeva zile".

Iată cum stau lucrurile în realitate. Se ştie că „Timesa s-a opus cu vehemenţă billului ·cu privire la legiunea străină, din cauză că a luat cunoştinţă de această măsură o dată cu restul publicului, cu profanii. Atunci ziarul a început să murmure,

662

Karl Marx şi Friedrich Engels

să cîrtească şi să sîcîie guvernul. Pentru a-i astupa gura, gu­ vernul a fost atît de laş să-i arunce ca pe o pomană o ştire, şi anume asaltul asupra Sevastopolului, transformînd astfel un plan pe care generalii aveau intenţia să-l pună în aplicare în anumite cazuri şi în anumite condiţii într-un plan de cam­ panie definitiv. Nu e de mirare că ziarele franceze - de ase­ menea organe semioficiale - au publicat ştiri asemănătoare, întrucît era în ajunul lansării împrumutului de 500.000.000 sas. Şi la fel de explicabil este faptul că „Times u a căzut în cursă. El dă crezare oricărei ştiri primite cu 24 de ore înaintea al-· tor ziare. Situatia din Crimeea nu s-a îmbunătăţit prea mult. In timp ce pierderile francezilor cauzate de boli sînt relativ mici, în timp ce cavaleria lor are un număr suficient de cai şi infante­ ria este puternică şi aptă de luptă, englezii continuă zilnic să interneze 150 de oameni în spital şi să aibă 40-50 de morţi. Artileria lor n-are cai şi cavaleria şi-a cedat caii pentru a asi-· gura transportul tunurilor grele de la Balaklava, din care cauză caii au ajuns într-o stare j alnică. Deoarece vremea se schimbă la fiecare două-trei zile, ploile alternînd cu îngheţ slab, noroaiele n-apucă să se zbicească. Faptul că aproape toate mijloacele de transport sînt folosite pentru aprovizio­ narea armatei, care continuă să rămînă nevoia cea mai impe­ rioasă, face ca nici tunurile, nici muniţia să nu mai poată fi transportate pe poziţiile de tragere. Intre timp tranşeele s-au apropiat de întăriturile inamice ; s-a construit o a treia para­ lelă care nu poate fi echipată cu tunuri deşi trebuie apărată împotriva ieşirilor inamicului. Este greu de precizat la ce dis­ tanţă se află tranşeele cele mai apropiate de obiectivele de atac, întrucît ştirile se contrazic şi, fireşte, nu au un caracter oficial. După unele ştiri, ele s-ar afla la o distanţă de 140 sau 150 de iarzi, în timp ce, potrivit unui comunicat francez, cel mai apropiat punct s-ar mai afla la o distanţă de 240 de iarzi. Pentru moment bateriile franceze, care în pre­ zent sînt instalate şi gata de luptă, trebuie să aştepte, deoa­ rece canonada dezorganizată şi absolut inutilă din noiembrie a epuizat rezervele de muniţii, iar repetarea unui aseme­ nea bombardament dezorganizat ar fi o absurditate. In aceste condiţii ruşii au avut şi au suficient timp nu numai pentru a repara toate distrugerile provocate de atacurile anterioare, ci şi pentru a constri noi întărituri, - şi i fac acest lucru cu atîta zel, incit în prezent Sevastopolul este mai întărit ca ori­ cînd. Acum, cînd trupele au ocupat rînd pe rînd diferitele linii

Cu pire a iia siuli Sesaoluli

663

de apărare şi cînd, îndărătul ultimei linii de centură, marile edificii de piatră ale oraşului au fost transformate în redute, un asalt decisiv este foarte puţin probabil. ln orice caz, dacă operaţiile de asediu vor fi reluate, totul va trebui luat de la capăt, - cu singura deosebire că bateriile s-au apropiat consi­ derabil de oraş şi, prin urmare, pot acţiona mult mi eficace. Dr cu ce preţ a fost dobîndit acest avantaj I Tocmai efortul de a asigura paza unor tranşee atît de întinse a pricinuit ma­ joritatea cazurilor de boală din armata britanică prin faptul că soldaţilor le rămînea foarte puţin timp pentru dormit. Pe lingă aceasta, ruşii executau ieşiri destul de des, şi chiar dacă ieşirile lor nu erau întotdeauna încununate de succes, ele reu­ :şeau să sleiască un duşman dej a istovit. Intre timp la Evpatoria continuă să sosească trupe turceşti care urmează să opereze împotriva Simferopolului şi să ţină sub observaţie partea de nord a Sevastopolului. Această operaţie care-i desparte cu totul pe turci de armatele anglo­ iranceze, formîndu-se astfel două armate complet izolate una de alta, constituie o nouă greşeală strategică, care va da posi­ bilitate ruşilor să înfrîngă pe fiecare din cele două armate în parte. Dar această greşeală era inevitabilă. Ar fi fost o gre­ şeală şi mai mare de a îngrămădi atît de multe trupe pe mica peninsulă Chersonesul Heraclian. Iată urmările faimosului „marş de flanc de la Balaklava" *. Scris de K. Marx şi F. Enges la 19 ianuarie 1855

Se tipăreşte după textul apărut în ziar

Publicat în „Neue Oder-Zeitung" nr. 37 din 23 ianuarie 1855

Tradus din limba gemană

* In textul englez al acestui articol, publicat în „New York Daily Tribune" din 3 februarie 1855, această idee este formulată mai amă­ .nunţit : „Vedem, aşadar, cum urmările faimosului marş de flanc de la Balaklava scot la iveală noi şi noi greşeli. Este foarte posibil ca turcii să sufere o înfrîngere serioasă ; să nu se uite însă că ei nu mai au amata care a luptat la Calafat şi Silistra. Dezorganizarea, negli­ jarea îndatoririlor, lipsa totală de echipament au demoralizat complet această amată, şi Turcia nu are altă armată cu care s-o poată înlocui. In aceste condiţii nu mai există nici o şansă ca tratativele de pace să fie întrerupte de căderea Sevastopolului. Niciodată încă în perioada :are s-a scus din momentul debarcării aliaţilor acest eveniment n-a fost mai puţin probabil decît acum. Se poate spune fără exagerare că în toată istoria războaielor nu există o campanie mai nereuşită decît cea din Crimeea". - Nota red.

664

Karl Marx Adevăratul s cop l tratativelor de la Viena. - Pole­ mica împotriva Prusiei. - O răzvrătire u bulgări de zăpadă

Londra, 23 ianuarie. Puterile occidentale au declarat că tra­ tativele de la Viena nu vor întrerupe nici un moment opera­ ţiile de război. Ce avantaje militare nemijlocite putea, aşadar, obţine Rusia prin tratative fictive 1 La această întrebare pus. de ziarul „Sun" 337 se poate da un răspuns foarte precis. Iniţial garnizoana din Crimeea era formată din Corpul 6 de amat. şi o parte din Corpul 5 de armată (ruse) . Corpul 4 de armată a sosit cu cîteva zile înainte de bătălia de la Balaklava ; în. prezent, în peninsulă se află şi Corpul 3 ; Divizia 8 a sosit l a 1 8 decembrie la Bahisarai ; Diviziile 1 ş i 8 împreună cu Di­ vizia 1 dragoni şi cu aproximativ 240 de tunuri şi 4 regimenta de cazaci s-au instalat la Perekop. Divizia de cavalerie uşoară,. care face parte din Corpul 3 de armată, a fost împinsă spre Ev­ patoria, pe care o ţine sub observaţie. Prin urmare, aproxima­ tiv jumătate din armata rusă de operaţii (fără a pune la soco­ teală rezervele) se află în Crimeea sau în garnizoanele Odesa,. Herson şi Nikolaev, iar o p arte din Corpul 2 de armată (Pa­ niutin) urmează să vină pentru a o sprijini. Nu se poate, fi-· reşte, aprecia adevăratul efectiv l acestor 1 2 divizii de infan­ terie şi 6 divizii de cavalerie după pierderile pe care Ie-au suferit într-o campanie nereuşită şi în urma nesfîrşitelor mar­ şuri, întrucît nu se ştie dacă pierderile au fost compensate· prin noi întăriri. In orice caz trebuie să se afle acolo cel puţin 1 00.000 de oameni apţi pentru luptă, fără a mai socoti infan­ teria marină şi marinarii care se pot afla l a Sevastopol.. Această mare concentrare de trupe în Crimeea, care reprezintă. cel puţin un sfert din totalul forţelor militare ruse, arată cit de important este pentru ţarul Nicolaie să antreneze Austria. în noi tratative, pînă cînd se vor completa pierderile suferite· de armata sa din Volînia şi Podolia în cursul recentelor operaţii. Publicarea ultimelor comunicate prusiene, austriece şi fran­ ceze în ajunul sesiunii ordinare a parlamentului este folosit.

Adevăratul sop l raativelor de la Viena

665

la fel cum a fost folosit tratatul din 2 decembrie în ajunul se­ siunii extraordinare a parlamentului 335• Ziarelor guvernamen­ tale le convine de minune să scape de atacurile împotriva felu­ lui cum duce Anglia războiul prin atacuri la adresa diplomaţiei prusiene. „Globe" şi „Morning Chronicle" , cele mai devotate ziare guvenamentale, au adoptat un ton extrem de violent în polemica împotriva Prusiei. „Răzvrătirea cu bulgări de zăpadă", care a avut loc du­ minica trecută, dovedeşte din nou că pretenţiile sîcîitoare ale partidului clerical şi legea cu privire la respectarea mai strictă a repausului duminical, trecută prin contrabandă prin parla­ ment, nu fac decît să provoace poporul englez la manifestări de o spontaneitate ştrengărească. Duminica trecută, în timpul slujbei religioase de dimineaţă, pe Trafalgar Square, în apro­ pierea bisericii St. Martin, s-au adunat aproape 1 .500 de oa­ meni care s -au distrat bombardînd cu bulgări de zăpadă omni ­ busele, trăsurile şi trecătorii. Din cauza gălăgiei din faţa bise­ ricii, slujba religioasă a trebuit să fie suspendată. Poliţia, in­ tervenind, a devenit deîndată obiectul principal al atacului şi timp de cîteva minute constablerii nu mai vedeau nici în dreapta, nici în stînga din cauza zăpezii îngrămădite pe umerii, pe chipiile lor etc. Soldaţii, care căutau să iasă din biserică pentru a se îndrepta spre cazărmile lor, au fost siliţi să se retragă imediat, iar calmul lor englezesc a fost pus la grea în­ cercare. A fost nevoie să se trimită pe cîmpul de bătaie încă vreo 1 00 de constableri. In cele din urmă poliţia a făcut uz de bastoanele ei, astfel că s-a ajuns la o luptă îndîrjită. Patru dintre conducătorii principali au fost arestaţi şi tîrîţi 1 a postul de poliţie, în ciuda repetatelor încercări din Chando-street şi Russell-street de a-i smulge din mîinile apărătorilor ordinii. Ieri aceşti oameni au fost aduşi în faţa magistratului de la tri­ bunalul poliţiei din Bow-street. Epitropii bisericii St. Martin au venit şi ei pentru a depune mărturie împotriva acuzaţilor. Toţi eroii implicaţi au fost condamnaţi la o amendă de 40 de şilingi sau 1 4 zile închisoare, şi cu aceasta s-a încheiat povestea „răz­ vrătirii cu bulgări de zăpadă" . In orice caz, ea dezminte afir­ maţia prinţului de Ligne, care în timpul răscoalei din Ţările de Jos a refuzat să-i dea ajutor lui Iosif al Ii-lea, pretextînd că este iană, iar zăpada şi răscoala se exclud una pe alta. Scris de K. Marx la 23 ianuarie 1855 Publicat n „Neue Oder-Zeitung" nr. 43 din 26 ianuarie 1855

Se tipăreşte după textul apărut în ziar Trads din limba germană

DIN MANUSCRISELE NEPUBLICATE ALE LUI K. M A R X

şi F. E N G E L S

&69

Karl Marx Frament nepublicat din seria de articole „Spania revoluţionară'' 339

[să readucă sub] steagul revoluţiei armata lui Blleste­ ros, care, după capitularea comandantului ei, a continuat să rămînă concentrată la Priego, la 1 0 leghe spre nord de Malaga. In timpul acestei a doua expediţii a sa din Cadiz 340, el * a fost luat prizonier de un soldat din unitatea generalului Moli­ tor ; apoi a fost dat pe mina bandei apostolice şi trimis la Madrid, unde a fost executat la 7 noiembrie, cu patru zile înainte de întoarcerea lui Ferdinand în capitală. „.

„Non por suo culpa caj a Riego, Por traicion D'un vil Borbon" („Nu din vina lui a căzut Riego, ci a fost trădat de un mişel de Bourbon"). Cînd a sosit la Madrid, Ferdinand a fost vizitat şi salutat de ofiţerii din bandele „armatei credinţei" 341 ; după plecarea lor, el a exclamat adresîndu-se curtenilor săi : „Sînt aceiaşi cîini, numai zgărzile sînt altele". Numărul călugărilor, care în 1822 fusese de 1 6.3 1 0, a ajuns pînă în 1830 la 6 1 .727, ceea ce înseamnă că în 8 ani a crescut cu 45.4 1 7 **. Din ziarul „Gaceta" din Madrid aflăm că într-o singură lună, de la 24 august la 24 septembrie 1824, au fost împuşcate, spînzurate sau tăiate 1 .200 de persoane, şi asta într-o vreme cînd decretul barbar împotriva comuneros-ilor 342, francmasonilor etc. nu fusese încă dat publicităţii. Universita­ tea din Sevilla a fost închisă pentru mulţi ani, dar în locul ei a fost deschisă o şcoală de stat pentru luptele cu tauri. *

Riego. - Not1 Ted. In continuae, în manuscris sînt şterse cuvintele „cerşetori de profesie". - Not. re. *

-

-

670

rl Mx

Frederic cel Mare, stînd odată de vorbă cu ministrul său de război, l-a întrebat care dintre ţările europene este, după păre­ rea lui, cel mai greu de ruinat ? Văzînd că ministrul său este oarecum în încurcătură, a răspuns tot el : „Spania, căci de ani de zile guvenul ruineze şi tot degeaba".

spaniol se străduişte • s-o

S-ar zice că Frederic cel Mare a prevăzut domnia lui Ferdi­ nand al Vii-lea. Infrîngerea revoluţiei din 1 82-1 823 este uşor de explicat. Aceasta a fost o revoluţie burgheză, mai exact, o revoluţie orăşenească, în care populaţia de la sate, ignorantă, înapoiată, credincioasă pompoaselor ceremonii bisericeşti, rămînea un observator pasiv al luptei dintre partide, al cărei sens poate că nici nu-l înţelegea. In puţinele provincii în care populaţia de la sate, ca o excepţie, a luat parte activă la luptă, ea s-a situat de cele mai multe ori de partea contrarevoluţiei, fapt care este foarte de înţeles pentru Spania, „ această magazie de obiceiuri .străvechi, unde este depozitat tot ceea ce în alte părţi a fost de mult depăşit şi dat uitării", ţară în care în timpul războiului pentru independenţă puteau fi văzuţi ţărani purtînd pinteni din arsenalul Alhambrei şi înarmaţi cu halebarde şi suliţe, lucrate cu multă măiestrie în vechime, folosite încă în războaiele din secolul al XV-lea. In afară de aceasta, o trăsătură caracteris­ tică a Spaniei era aceea că fiecare ţăran care avea deasupra uşii colibei sale sărăcăcioase o emblemă de nobil tăiată în pia­ tră se considera într-adevăr nobil, şi, din această cauză, populaţia de la sate în general, deşi j efuită şi săracă lipită pămîntului, nu încerca niciodată simţămîntul de adîncă înjo­ sire care împingea la deznădejde pe ţăranii din toate celelalte ţări ale Europei feudale. Doi oameni care au avut un rol foarte important în timpul revoluţiei - generalul Morillo şi San Mi­ guel - au recunoscut că partidul revoluţionar nu a ştiut să lege interesele ţărănimii cu mişcarea de la oraşe. Morillo, care în nici un caz nu poate fi bănuit de simpatii faţă de revo­ luţie, îi scria din Galicia ducelui d'Angouteme : ,,Dacă cortesurile ar fi adoptat legea cu privire la drepturile se­ nioriale şi i-ar fi deposedat pe granzi de proprietăţile lor funciare in favoarea gloatei, alteţa-voastră s-ar fi ciocnit de armate numeroase şi de temut, animate de sentimente patriotice, care s-ar fi organizat în mod spontan, aşa cum s-a întîmplat în Franţa în împrejurări similare4.

Pe de altă parte, San Miguel (vezi lucrarea lui „Războiul civil din Spania" , Madrid, 1 836 343 ) spune :

Frament nepubliat dn seria de art. „Spania revoi."

67t

„Cea mai mare greşeală a liberalilor a fost aceea că ei nu au ţinut seama de indiferenţa şi chiar de ostilitatea marii majorităţi a poporu­ lui faţă de noile legi. Numeroasele decrete emise de cortesuri în ve­ derea îmbunătăţirii situaţiei materiale a poporului nu puteau să dea rezultate atît de repede cum o cereau împrejurările. Nici reducerea la j umătate a zeciuielii percepute de biserică, nici vînzarea moşiilor mănăstireşti nu au contribuit la îmbunătăţirea situaţiei materiale a păturilor de jos ale populaţiei agricole. Dimpotrivă, această din urmă măsură, prin faptul că lua pămîntul din mina călugărilor îngăduitori şi-l dădea pe mina unor capitalişti calculaţi, a dus la o înrăutăţire a situaţiei vechilor arendaşi, deoarece a făcut să crească preţul de aren­ dare a pămîntului ; astfel, din pricină că au fost lezate unele interese materiale ale acestei clase numeroase, prejudecăţile ei, jignite prin înstrăinarea bunurilor bisericeşti, s-au accentuat şi mai mult".

De aceea, orăşenii revoluţionari, rupîndu-se în felul acesta de principala masă a poporului, au început vrînd-nevrînd să depindă de armată şi de conducătorii acesteia în lupta lor îm­ potriva granzilor, a clerului de la ţară, a călugărilor şi a rege­ lui, reprezentantul tuturor acestor elemente perimate ale socie­ tăţii. Chiar poziţia ca atare, acaparată în felul acesta de armată în lagărul revoluţionar, împreună cu izolarea armatei de mase au făcut ca armata să devină un instrument primejdios pentru cei care îl mînuiau, dar inofensiv pentru duşmanul în care trebuia să lovească. In sfîrşit, păturile de sus ale burgheziei, aşa-numiţii moderados, au pierdut curînd interesul pentru revoluţie, iar apoi chiar au trădat-o, legănîndu-se cu speranţa că îşi vor putea instaura puterea cu ajutorul unei intervenţii franceze şi că, în felul acesta, se vor putea bucura fără să facă nici un efort de roadele unei noi societăţi, pe care nu ar fi ne­ voiţi să le împartă cu plebeii. Rezultatele pozitive ale revoluţiei din 1 820-1823 nu se re­ duc numai la marea frămîntare care a contribuit la lărgirea orizontului unor însemnate pături ale populaţiei şi le-a impri­ mat noi trăsături caracteristice. Chiar şi a doua restauraţie 344, în timpul căreia elementele perimate ale societăţii au luat ase­ menea forme încît au devenit de-a dreptul de nesuportat şi incompatibile cu existenţa Spaniei ca naţiune, a fost tot un produs al revoluţiei. Principalul ei rezultat a fost că a dus la o asemenea ascuţire a antagonismului, încît a exclus posibili­ tatea oricărui compromis şi a făcut ca un război necruţător să fie inevitabil. După cum spune însuşi lordul Liverpool, nici­ odată o schimbare politică importantă nu a fost înfăptuită mai puţin violent şi cu mai puţină vărsare de sînge decît revo­ luţia spaniolă din 1 820-1823. De aceea, cînd vedem că răz­ boiul civil din 1 833-1843 u5 a trecut prin foc şi sabie elemen-

&72

Krl Mx

tele perimate * ale societăţii spaniole şi s-a compromis prin acte de canibalism, cruzimea feroce a acestei epoci trebuie s-o atribuim nu vreunor particularităţi ale naţiunii spaniole, ci aceleiaşi forţe a împrejurărilor care a dus în Franţa la domnia terorii. In timp ce francezii au centralizat şi, în felul acesta, au scurtat durata domniei terorii, spaniolii, credincioşi tradiţiilor lor, au descentralizat-o şi prin aceasta au prelungit-o. Dat fiind tradiţiile spaniole, este puţin probabil că partidul revoluţionar ar fi obţinut victoria dacă ar fi răstunat tronul. La spanioli, pentru a învinge, chiar şi revoluţia trebuia să apară în calitate de pretendent la tron. Lupta dintre cele două sisteme sociale trebuia să ia forma unei lupte între interese dinastice opuse. Spania secolului al XIX-lea şi-a făcut revoluţia cu uşurinţă, atunci cînd a putut să-i dea forma războaielor civile din seco­ lul al XIV-lea. Chiar Ferdinand l Vll-lea a fost acela care a dat revoluţiei un steag monarhic, numele Isabellei, în timp ce contrarevoluţiei i l-a lăsat pe fratele său, don Carlos, acest Don Quijote al sfintei inchiziţii. Ferdinand l Vii-lea şi-a rămas pînă la capăt credincios sie însuşi. Dacă toată viaţa i-a dus pe liberali cu promisiuni false, cum ar fi putut el oare să-şi refuze plăcerea de a-i înşela pe serviles pe patul său de moarte 346 ? In materie de religie el a fost totdeauna un scep­ tic I El nu putea să creadă că cineva, fie el chiar şi sfîntul duh, ar putea fi atît de prost încît să spună adevărul. Scris de . Mx

la 21 noiembrie 1854

S e tipăreşte după manuss

"Tradus n limba engleă

* In continuare sînt ştese cuvintele : „puterea feudalilor ş1 a cA­ lugărilor". - Nota red,

673

Friedrich Engels Fortăeaţa Krostadt 47

De cînd sir Charles Napier a plecat în Marea Baltică, după ce a primit din partea primului lord al amiralităţii „ autorizaţia necondiţionată de a declara războiul u , partea mai optimistă a publicului englez nu a încetat să spere că în curînd va sosi vestea despre bombardarea Kronstadtului, cucerirea căilor de acces spre Petersburg şi poate (cine ştie ?) chiar şi vestea că drapelul britanic a fost arborat în vîrful strălucitor al turnu­ lui Amiralităţii ruse. Aceste speranţe sînt întemeiate pe o idee foarte justă, aceea că Kronstadtul este cheia succesului oricărui atac îm­ potriva Rusiei efectuat dinspre mare în regiunea Balticii. Puneţi mina pe Kronstadt, şi Petersburgul se află la picioarele voastre, flota rusă încetează să existe, iar Rusia este redusă la ceea ce era înainte de Petru cel Mare. Dacă nglia, dispunînd în regiunea Mării Baltice de forţele necesare pentru săvîrşirea unei asemenea fapte de arme, le va risipi, în măsură mai mare decît este absolut necesar, în atacuri împotriva unor puncte de importanţă secundară, va face o greşeală cit se poate de gravă, ale cărei urmări funeste se vor face simţite în următoa­ rele două-trei campanii. Dar dacă noi sîntem conştienţi de im­ portanţa hotărîtoare a Kronstadtului, şi ruşii sînt conştienţi de acest lucru şi au acţionat în consecinţă. Această cheie pentru a pătrunde în Rusia a fost împrejmuită cu un blindaj dublu şi triplu, înţesat cu aproape 1 .000 de tunuri. Toată lumea ştie că Kronstadtul ocupă colţul de sud-est al unei mici insule, lungă de vreo 5 mile ; această insulă închide intrarea în partea care se îngustează a golfului Finic şi este situată la circa 16 mile de gura Nevei. De ambele părţi ale insulei marea este aproape peste tot foarte puţin adîncă, şi nu există decît două canale navigabile pentru vasele maritime. Unul, care trece pe la nord de insulă, la 2-3 mile de ţărmul 43

-

Max-ngels, Opere,

voi. 10

674

Fiedich Engels

ei nordic, şi are o adîncime de cel puţin 4 stînjeni marini * ; la 4 mile de extremitatea răsăriteană a insulei el face o co­ titură, apropiindu-se de ea pînă la o distanţă de 1 .400 de iarzi, dar pierde totodată un stînjen marin în adîncime. Prin urmare, întreaga coastă de nord-est a insulei este în afara bătăii tunu­ rilor oricărei nave de război care ar folosi acest canal naviga­ bil, excepţie făcînd numai extremitatea apuseană şi cea răsă­ riteană a insulei. De aceea numai aceste extremităţi sînt fortificate, prima prin forturile Ekaterina, Aleksandr şi Mihail, a doua prin înseşi zidurile de cetate ale oraşului şi prin două baterii ridicate pe o limbă de nisip la vreo 1 .000 de iarzi în faţa acestui zid ; dar, după cum se spune, cea mai mare dintre aceste baterii nu este decît o ruină. La nivelul coastei de nord a insulei, între construcţiile de apărare din răsărit şi cele din apus, la o milă bună de ţărm, este construită pe un banc de nisip încă o baterie, care rămîne însă în afara bătăii tunurilor de pe vasele din canalul navigabil de 4 stînjeni. Aşadar, acest canal navigabil de la nord, dat fiind că se află la o mare depărtare de construcţiile de apărare, că pre­ zintă mari dificultăţi pentru navigaţie şi că în partea sud­ estică adîncimea lui este simţitor micşorată, trebuie considerat ca nepotrivit pentru un atac serios împotriva Kronstadtului. ln cazul cînd o anumită fărîmiţare a forţelor nu ar avea con­ secinţe dezastruoase, el poate fi folosit pentru a trimite cîteva dintre vasele mai uşoare de partea cealaltă a insulei, unde, după ce ar reduce la tăcere bateria răsăriteană, care nu e prea puternică, ar putea ocupa o poziţie avantajoasă în vederea bombardării oraşului Kronstadt, în care se află nu numai prin­ cipalele depozite de intendenţă şi şantiere navale ale flotei de război a Rusiei din regiunea Mării Baltice, dar şi mult lemn de construcţie aparţinînd unor persoane particulare ; de aceea oraşul este plin de materiale uşor inflamabile, şi deci cîteva proiectile bine ţintite pot provoca un incendiu uriaş, care să distrugă într-o singură noapte depozitele de materiale acumu­ late în decurs de ani de zile, ale flotei de război. Există oare o posibilitate reală de a ocupa o asemenea poziţie cu un număr suficient de nave de război uşoare ? Acest lucru se poate aprecia numai pe baza unui examen temeinic al situaţiei la faţa locului, îmbinat cu noi măsurători ale adîncimii. Merită oare să se ponească la o asemenea acţiune ? Aceasta va de­ pinde de raportul de forţe. Aici trebuie să ne mărginim la *

Un stînjen marn

=

182 cm. - Nota trad.

Forăraţa Krostadt

675

concluziile care se pot trage chiar de la distanţă, confruntînd informaţiile cele mai demne de încredere de care dispunem. Aşadar, principala linie de .atac rămîne canalul navigabil din sud, care duce la Rada mare şi la Rada mică, cărora li se spune şi strîmtorile. Aici canalul navigabil de 4 stînjeni, larg de cîteva mile la extremitatea de nord-vest a insulei, se în­ gustează brusc pînă la o milă la o distanţă de două mile de portul interior şi formează apoi un unghi foarte ascuţit, al cărui vîrf se află în faţa Portului de război. In acest loc cana­ lul navigabil este tăiat de o limbă îngustă de nisip, care leagă bancul de nisip de la Oranienbaum de insulă şi care reduce adîncimea maximă a canalului l. 3,5 stînjeni marini. Ruşii au păstrat cu grijă această pavăză naturală a Portului lor de război, deşi pentru înlăturarea ei ar fi fost suficientă o simplă lucrare de dragaj. Prin urmare, acest canal navigabil de 4 stîn­ j eni, a cărui parte centrală nu are nicăieri o adîncime mai mică de 4,5 stînjeni marini şi prin care pot trece şi cele mai mari vase de război, este principala cale de acces spre Kronstadt, iar lupta hotărîtoare trebuie să aibă loc în dreptul vîrfului unghiului ascuţit, acolo unde pe o lungime de 1 ,5 mile canalul nu este mai larg de 400 de iarzi. Acest canal navigabil este protejat de fortificaţiile cele mai felurite - de la construcţiile antediluviene de pe vremea lui Petru cel Mare pînă la cele mai modeme şi impunătoare construcţii cu două-trei rînduri suprapuse de tunuri. Este demn de remarcat că punctele cele mai importante sînt apărate de fortificaţii învechite şi care pe deasupra prezintă lipsuri impor­ tante : acesta este punctul vulnerabil al Kronstadtului. Aceste vechi fortificaţii constau din mici bastioane, tunurile sînt instalate în spatele unor parapete descoperite, în timp ce tu­ nuri închise în cazemate sînt puţine la număr sau lipsesc cu desăvîrşire ; bastioanele sînt extrem de mici şi înguste, şi de aceea numărul tunurilor instalate aici este şi el foarte mic în raport cu lărgimea frontului lor. In afară de aceasta trebuie să relevăm că jumătate din aceste tunuri sînt îndreptate mai ales înspre locurile puţin adînci, de unde se poate aştepta cel mult un atac cu canoniere. Dar pentru astfel de întărituri chiar şi canonierele prezintă un pericol. Spre deosebire de acestea, fortificaţiile modeme sînt con­ struite în conformitate cu principiile proclamate pentru prima oară de Montalembert, principii care, într-o formă mai mult sau mai puţin modificată, au fost unanim recunoscute şi sînt aplicate îndeosebi la construcţiile de apărare a coastelor şi a 43*

676

F'ieich Enges

porturilor. In afară de Kronstadt, se mai pot cita ca exemple de aplicare pe scară largă a lor în acest scop Cherbourg şi Sevastopol. Aceste construcţii se caracterizează prin două sau 'trei rînduri suprapuse de tunuri, tunurile din rîndul de j o s fiind instalate în cazemate - într-un fel d e mici încăperi bol­ tite, în care tunurile şi servanţii sînt foarte bine feriţi de focul inamicului. Numai tunurile din rîndul de sus sînt instalate în spatele unor parapete neacoperite, dar, fiind aşezate la mai mare înălţime decît puntea superioară a celor mai mari nave cu trei punţi, ele sînt bine apărate contra ghiulelelor. P rimul atac va arăta dacă aceste forturi sînt destul de solide pentru a rezista zguduiturilor produse de tirul propriilor lor tunuri şi tirului distrugător al tunurilor inamicului 1 dacă rezultatul va fi pozitiv, ele vor constitui o grea încercare pentru atacanţi. Putem considera că în regiunea canalului navigabil de la Kronstadt trec trei linii de fortificaţii. Prima linie, sau linia exterioară, în formă de semicerc, acoperă gura Radei mari, sau partea canalului navigabil de 4 stînjeni, care are o lăţime de o milă pînă la o jumătate de milă. Aripa dreaptă sau de nord a acestei poziţii o formează fortul Petru - o redută neînsemnată cu spatele descoperit, situată pe insulă aproximativ la 1 .400 de iarzi de canalul na­ vigabil adînc ; o baterie de mortiere, instalată tot pe insulă la jumătate de milă mai spre răsărit şi care poate fi socotită aproape inutilă, şi fortul Konstan tin - o redută puternică, în­ chisă la spate, construită pe o limbă de nisip la o distanţă de 1 .000 de iarzi de marginea canalului navigabil, drept în faţa bateriei de mortiere. Acesta este un fort de construcţie mo­ dernă, prevăzut cu 50 de tunuri aşezate în două rînduri supra­ puse. Menirea sa este să acopere căile de acces exterioare ; el poate crea multe greutăţi unei flote dispuse în ordine de bătaie ; dar, o dată acest fort depăşit, jumătate din tunurile sale devin inutile. In centrul primei linii se află f or tl Aleksandr (altul decît cel situat la extremitatea nordică a insulei şi care a fost amin­ tit mai sus} ; acest fort este o construcţie semicirculară cu temelia la 3 stînjeni marini sub apă, la 400 de iarzi distanţă de locul unde canalul navigabil se îngustează pînă la o jumă­ tate de milă. De aceea, în bătaia tunurilor acestui fort se află întregul canal navigabil de la un capăt la altul, şi, deşi pe planuri şi pe hărţi apare mic, el este prevăzut cu nu mai puţin de 2 de tunuri aşezate în trei rînduri suprapuse. Dacă acest fort în formă de turn este construit destul de solid şi dacă ven-

Forăraa rosadt

677

tilaţia cazematelor sale este destul de bună pentru ca fumul să fie eliminat, va fi nevoie de cel puţin două nave cu trei punţi pentru a-i veni de hac. In spatele acestui fort se găseşte vechea Citadelă - o re­ dută a cărei lipsă de însemnătate este vădită chiar de existenţa noului fort, ce acoperă jumătate din sectorul bătut de tunu­ rile ei. In sfîrşit, aripa stîngă sau de sud o formează fortul şi bate­ ria Risbank, situate la sud de intrarea în Rada mare. Acest fort, construit în secolul trecut, a fost supus unei modernizări, în urma căreia o parte din tunurile sale sînt aşezate acum în două rînduri suprapuse, iar numărul total al tunurilor a fost mărit la 50. Cu toate acestea, el ocupă o suprafaţă mult mai mare decît forturile moderne, iar frontul său dinspre radă are în lăţime circa 300 de iarzi şi pe deasupra este expus tirului de anfiladă, parţial dinspre canalul navigabil şi integral de pe o poziţie pe care la o jumătate de milă mai spre apus o pot ocupa nave cu pescaj mai mic, în ape cu o adîncime de 3-3,5 stînjeni marini. Pentru a compensa acest neajuns, cu 600 de iarzi mai în spate a fost construită bateria Risbank, dar poziţia acesteia nu prea corespunde scopului urmărit. Fortul Risbank este situat exact la o milă mai spre sud de fortul Aleksandr, şi amîndouă aceste forturi acoperă cu focul lor încrucişat intrarea în Rada mare. Această primă linie de fortificaţii ca atare nu ar i chiar atît de greu de străpuns dacă nu ar fi sprijinită de focul liniei a doua, aşezată în spatele celei dintîi. Linia a doua apără toată Rada mare, precum şi intrarea în Rada mică. Ea este alcătuită din două întărituri aşezate pe flancuri : fortul Petru I (un fort vechi, prost construit, un fel de cronwerk situat la jumătate de milă spre est de fortul Aleksandr şi avînd p e un front de 250 de iarzi numai 24 de tunuri) , Kronşlot (o întăritură în­ vechită de tip bastion, avînd cinci fronturi, dintre care două sînt îndreptate spre ape puţin adînci şi deci sînt inutile ; deşi cea mai lungă diagonală a sa măsoară 400 de iarzi, nu are mai mult de 36 de tunuri) şi, în sfîrşit, în centru, zidul apusean for­ tificat al Portµlui comercial. Acest zid depăşeşte limitele insu­ lei Kronstadt propriu-zise şi ajunge pînă l a canalul navigabil, care are aici o lărgime de numai 300 de iarzi şi cu care for­ mează un unghi drept. Zidul este prevăzut cu 70 de tunuri şi 12 mortiere, dintre care o parte, după cit se pare, au fost de­ montate şi de aceea nu pot stingheri prea mult navele. Im­ preună cu principalele fronturi ale fortului Petru I şi cu cele

678

F'ieich Enges

două fronturi ale Kronstadtului, tunurile de pe acest zid apără într-un mod cit se poate de eficace, prin focul lor încruciş at, partea interioară a Radei mari ; date fiind focul din prima lime şi îngustimea canalului navigabil, pentru orice alte vase în afară de vapoarele cu elice va fi probabil extrem de greu să ocupe o poziţie avantajoasă cu forţe suficiente. Linia a treia, care apără nemijlocit Rada mică sau inte­ rioară, este formată în partea de sud a canalului navigabil dintr-un al treilea front (de nord-est) al Kronşlotului, iar în partea de nord-est din zidurile întărite ale Portului comercial, Portului mijlociu şi Portului militar. Acesta din urmă, care formează un unghi obtuz cu capătul răsăritean al Portului mij­ lociu, poate ţine sub foc de anfiladă întreaga Radă mică, iar zidul dinspre sud al Portului comercial şi cel al Portului mijlo­ ciu o apără printr-un foc frontal. Ambele ziduri sînt flancate de cîteva bastioane, porţi fortificate şi alte puncte întărite. Intrucît aici lărgimea canalului navigabil nu depăşeşte nicăieri 250 de iarzi, lupta ar fi extrem de sîngeroasă, dar nu încape nici o îndoială că Kronstadtul ar fi nevoit să capituleze înainte ca navele să poată pătrunde atît de departe. Intăritura centrală a acestei a treia linii şi singura care ar putea aduce vreodată un folos practic este fortul Menşikov, primul bastion dinspre vest de pe zidul de sud al Portului co­ mercial. Acest bastion a fost reconstruit şi transformat într-un turn de proporţii impunătoare, care are 44 de tunuri aşezate în patru rînduri (suprapuse) ; jumătate din aceste tunuri aco­ peră cu foc de anfiladă cea mai mare parte a Radei mici şi a Radei mari, iar cealaltă jumătate, din cauza orientării ambra­ zurilor, nu este aproape de nici un folos. Intrebarea este dacă nu cumva cele patru rînduri de tunuri nu se vor dovedi a fi o greutate prea mare pentru fundamentul nu tocmai solid al acestui edificiu. Trebuie de asemenea să adăugăm că dinspre uscat Kron­ stadtul este apărat de fronturi regulate de bastioane, a căror străpungere ar necesita un asediu în toată regula ; or, dat fiind terenul mlăştinos al micii insule şi avînd în vedere că singura b ază de operaţii ar fi flota, un astfel de asediu prezintă mari greutăţi. Kronstadtul poate fi luat numai dinspre mare. Se înţelege că nu am putut descrie fortificaţiile permanente decît pe baza ultimelor ridicări topografice şi rapoarte mili­ tare. Se poate că în ultimii cîţiva ani să fi intervenit unele modificări, dar nu cred că prea importante.

·

679

Fortăraţa Krostadt

Să recapitulăm. Soarta oricărui atac împotriva Kronstadt­ ului va trebui să se decidă în Rada mare, şi în acest sector singurele fortificaţii care pot respinge cu succes atacul flotei sînt forturile Aleksandr, Petru I, Risbank, cele două fronturi ale Kronşlotului, zidul de vest al portului şi fortul Menşikov. Toate la un loc pot deschide focul asupra atacatorilor simul­ tan din 350 de tunuri, din care cele mai multe sînt bine apărate de ziduri şi bolţi şi trag prin ambrazuri înguste. Celelalte ba­ terii fie că sînt îndreptate împotriva altor puncte de atac, fie că nu prezintă importanţă, fie că nu vor putea atinge obiec­ tivele dorite, acestea fiind în afara razei lor de acţiune. Se pune întrebarea : se va putea oare aduce prin acest ca­ nal navigabil îngust şi întortocheat un număr suficient de nave ca să poată face faţă atît frontului de nord cît şi frontu­ lui de sud al apărării şi să le reducă la tăcere dacă aceste nave vor fi expuse ele înseşi unui foc din flancuri venind dinspre zidurile portului, din fortul Menşikov şi din Kronşlot ? Poate că specialiştii navali vor răspunde la această întrebare, dacă nu cumva vor prefera să aştepte ca răspunsul să-l dea viaţa însăşi. Bazîndu-ne pe modestele noastre cunoştinţe de tactică navală, am spune că avem de-a face aici cu un caz în care superioritatea vaselor de linie cu elice poate da rezultate ce ar părea de neatins pentru vase cu pînze şi vapoare cu roată. Repetăm : partea cea mai vulnerabilă a Kronstadtului o constituie forturile cu o construcţie învechită. Ele ocupă po­ ziţiile cele mai favorabile şi cea mai mare parte a spaţiului existent, iar eficacitatea focului lor este departe de a fi cea necesară. Dacă fortul Risbank a fost modernizat, în schimb fortul Petru I şi Kronşlotul au rămas la un nivel extrem de scăzut. Ele ar putea fi reduse la tăcere şi, poate, chiar ocupate relativ cu uşurinţă, şi în acest caz ar putea fi folosite pentru bombardarea oraşului. Dar chiar din momentul cînd navele vor fi pătruns pînă la nivelul forturilor Aleksandr şi Risbank, ele îşi vor putea îndrepta focul împotriva oraşului, pricinuindu-i pagube imense, în cazul cînd forturile nu le vor da prea mult de furcă. Scris de F. Engels la sfîrşitul lunii martie 1854 S. publică p?ntru prima oară

Se tipăreşte după

manuscris

Tradus din limba engleză

[ 681

A n e x e

683

Burghezia engleză 348

Ca urmare a creşterii influenţei elementelor burgheze în Anglia, este firesc să presupunem că încetul cu încetul şi ve­ chea lor situaţie în raport cu aristocraţia se va schimba potri­ vit noilor condiţii şi că relaţiile care există în prezent între cele două clase vor deveni de fapt inacceptabile. Această pre­ supunere este confirmată de unele fapte demne de atenţie referitoare la ultimii cinci ani. Cu vreo cinci ani în urmă, bo­ gatul bancher Jones Lloyd a fost făcut pair cu titlul de lord Overstone. El şi-a folosit o parte din imensa lui avere pentru a cumpăra o moşie în comitatul Northampton. Aristocraţia, credincioasă politicii sale dintotdeauna, a hotărît să-l pri­ mească în rîndurile ei nu pentru că era milionar, ci pentru că era mare proprietar funciar. Dar ce condiţii i s-au pus lui Jones Lloyd ? I s-a cerut să rupă orice legături cu afacerile bancare şi cu comerţul. Şi Jones Lloyd a acceptat. Aşadar, este evident că aristocraţia nu şi-a schimbat cîtuşi de puţin concepţiile ei tradiţionale cu privire la condiţiile pe care trebuie să le în­ deplinească cineva pentru a deveni pair. Dar oare toţi membrii marii burghezii vor fi la fel de concesivi ca Jones Lloyd ? Pro­ babil că nu toţi. Mai mult, cunoaştem un caz cînd un înalt demnitar a refuzat toată viaţa titlul de pair şi a interzis şi fiilor lui să-l accepte după ce va muri el. Ne referim la exem· plul de neuitat al răposatului sir Robert Peel. Fiul şi nepotul unor industriaşi şi proprietari de fabrici din Lancashire, în ulti­ mii ani ai vieţii lui a aspirat la rolul de conducător al marii burghezii şi, cu toate că de mult ar fi putut deveni pair, a pre­ ferat să rămînă primul printre membrii Camerei comunelor, întrucît n-a vrut să se retragă din viaţa publică ocupînd un loc în Camera lorzilor. Viaţa sa este o dovadă grăitoare că centrul de greutate al puterii politice se află undeva în sinul clasei burgheze. Ce exemplu de revoluţionarism şi ce prece-

68�

Anexe

dent constituie - dacă o pnv1m prin prisma evenimentelor din 1 848, încă vii în amintirea poporului - acea clauză a tes­ tamentului lui Robert Peel, care interzice copiilor lui să accepte titlul de pair dacă vreodată le va fi oferit drept recom­ pensă pentru meritele de om politic ale tatălui lor I Pe patul de moarte, el s-a răzbunat cumplit pe aristocraţia ereditară pentru toate ironiile la adresa obîrşiei sale plebeiene cu care l-au tratat şi din pricina cărora sufletul lui sensibil a avut atît de mult de suferit încă de cînd, băiat fiind, a venit la Harrow. Lordul John Russell a urmat şi el exemplul lui sir Robert Peel. Deşi era fiul şi fratele unor duci de Bradford şi ar fi putut de mult să devină pair, a refuzat. In ultimul timp, această hotărîre a sa a fost supusă la o grea încercare. Funcţia de preşedinte al Consiliului privat este aproape întotdeauna ocupată de un pair, şi cînd, la ultima remaniere a cabinetului, Russell a accep­ tat acest post, toată lumea a fost convinsă că va primi titlul de pair. Dar nu I El a preferat să rămînă membru al Camerei co­ munelor, a renunţat la noul post, s-a adresat alegătorilor din oraşul Londra şi a fost reales în unanimitate în Camera comu­ nelor. Cînd a început să circule zvonul că sir William Moles­ worth va fi ridicat la rangul de membru al Camerei lorzilor, el a considerat aceasta ca o jignire care i se aduce în calitatea lui de om politic şi a publicat o dezminţire categorică, decla­ rînd că nu intenţionează nicidecum să accepte titlul de pair. Toate astea s-au referit la titlul de pair. S-ar părea însă că titlul de cavaler, întrucît nu implică o participare la exercita­ rea puterii politice, a fost introdus pentru a da o satisfacţie parveniţilor din rîndurile burgheziei. Astfel se poate explica ridica-rea la acest rang a lui sir Joseph Paxton, grădinarul-şef al ducelui de Devonshire, şi a antreprenorului sir John Fox. Dar poate oare titlul de cavaler să satisfacă în toate cazurile simţul demnităţii de care e stăpînită burghezia ? Se pare că nu. Inginerul Stephenson a refuzat cu dispreţ acest titlu amă­ gitor, şi exemplul său a fost urmat foarte curînd de antrepre­ norul de cale ferată Dargan, care a considerat, desigur, că, acceptînd acest titlu, ar fi pus într-o situaţie falsă. Degeaba îl vizitează regina în vila lui somptuoasă - cinste rezervată în trecut numai celei mai înalte aristocraţii. Modestul burghez rnfuză să se plece în faţa maiestăţii regale, şi regina Victoria, luînd braţul recalcitrantului cetăţean, îşi ia libertatea de a de­ clara că în prezent feudalismul are nevoie de sprijinul c moderados ; senator ; ambasador 673, 675. la Torino (1854). - 431. Pezuela y Ceballos, Juan (1809Pedro al V-lea (1837-1861) 1906) - general şi scriitor mi­ rege al Portugaliei (1853-1861). litar spaniol, a făcut parte din - 362. partidul moderados ; ministu l marinei (1846) ; din 1867, senator. - 402. Peel, Robert (1788-1850) - băr­ bat de stat englez, lider al tory­ lor moderaţi, cunoscuţi sub nu­ mele de peelişti; ministru de in­ tene (1822-1827 şi 1828-1830) şi prim-ministru (1834-1835 şi 1841-1846); cu sprij inul libera­ lilor a obţinut abrogarea legi­ lor cerealelor (1846). - 65, 84,

150, 189, 629.

Pidal, Pedro Jose (1800-1865) -

om politic reacţionar spaniol, a făcut parte din partidul mode­ rados; preşedinte al cortesurilor (1843) ; ministru de intene (1844 -1848) ; ministru de externe

(1848-1851). - 342.

Pius al IX-lea (1792-1878) - papă Peitman - pedagog german. -

356, 357, 364, 391.

Pelham, Frederick Thomas (1808-

1861) - ofiţer de marină englez; 1858 vice-amiral. - 447.

din

(184-1878). - 69, 186.

(aprox. 1475spaniol, cuceritorul statului incaşilor (Pe­ ru) în deceniul l 4-lea al se­ colului al XI-lea. - 459.

Pizarro,

Francisco

1541) - conchistador

Pelisier, Jean-Jacques (1794-1864)

- general francez, din 1855 ma­ Pombal, Sebastian Jose, marchiz (1699-1782) - bărbat de stat reşal; în perioada 1830-1860 a luat parte Ia cucerirea Algeriei ; comandant-şef al armatei din Crimeea (mai Ul55-iulie 1856).

- 64.

portughez, adept al absolutis­ mului luminat, cîrmuitorul de fapt al Portugaliei (175-1777).

- 472.

Perez de Castro, Evaristo (1778- Pompei (Cneius Pompeius Magnus)

1848) - om politic spaniol, lib­ ral, deputat al cortesurilor din Cădiz (1810-1813); a participat

(10648 î.e.n.) - comandant de oşti şi bărbat de stat roman. 367.

787

Indice de nume

Ponsonby, John, viconte (aprox. Puceta 177-1855) - diplomat englez, Jose. ministru plenipotenţiar la Nea­ pole (1832), ambasador la Con­ stantinopol (1832-1841) şi la Viena (1846-1850). - 178.

Popovic,

Timofei (1795-1867) general austriac; în timpul ocu­ paţiei austriece din 1854 în Prin­ eipatele dunărene, guvenator militar al Bucureştiului. - 527.

Porlier - vezi Diaz Porlier, Juan. Pozzo-di-Borgo, Karl conte (1764-1842)

Osipovici, diplomat us, de origine corsicană; din 1814 pînă în 1821 ministru ple­ nipotenţiar; din 1821 pînă în 1835 ambasador la Paris, apoi la Lon­ dra (1835-1839). - 101, 153, 647.

Fradt, Dominique Dufour de (1759 - 1837) - preot, diplomat, pu­ blicist şi istoric francez. - 481, 485, 492.

Pujol, Louis - publicist francez,

blanquist, a participat la insu­ recţia din iunie 1848 din Franţa şi la evenimentele revoluţionare din Spania din 1854. - 43.

Q Quintana, Manuel Jose (1772 1857) - poet şi om politic spa­ niol, adept al iluminiştilor fran­ cezi din secolul al XVIII-lea, a participat la revoluţiile burgheze din 1808-1814 şi 182-1823; în 1808-1810 secretar al Juntei cen­ trale. - 474, 483.

Quiroga, Antonio

528.

Principe y Vidaud, Miguel Agus­ tin (181 1-1866) - scriitor spa­ niol, autorul unei serii de lu­ crări de istorie a Spaniei şi de literatură spaniolă; a făcut parte din partidul progresist. - 491.

PTitchett, Robert Taylor (18281907) - meşter armurier englez; a perfecţionat puşca Minie. 265. Prusia, principe de - vezi Wil­ helm I. 50*

(1784-1841)

ofiţer spaniol, liberal, a partici­ pat la războiul pentru indepen­ denţă (1808-1814) şi la revolu­ ţia burgheză din 182-1823. -

503-505.

Prim y Prats, Juan (1814-1870) - general şi om politic spaniol,

unul dintre fruntaşii partidului progresist, a participat la revo­ luţiile burgheze din 1834-1843 şi 1854-1856; în 1843-1844 a înăbuşit cu cruzime răscoala re­ publicanilor şi a aripii stingi a progresiştilor din Catalonia . -

vezi Muioz Benavente,

R

Radetzky, Joseph, conte (1761858) - feldmareşal austriac ; începînd din 1831, a comandat trupele austriece din Italia de nord; în 1848-1849 a înăbuşit cu cruzime mişcarea revoluţio­ nară şi de eliberare naţională din Italia; în 185-1856 a fost guvernator-general al Regatului lombarda-veneţian. - 208, 349,

595.

Raglan, Fitzroy James Henry So­ merset, baron (1788-1855) general englez, din 1854 feld­ mareşal; a participat, ca ofiţer de stat-major al lui Wellington, la războiul împotriva lui Napo­ leon I (1808-1814 şi 1815); se­ cretar militar al cancelariei co­ mandantului-şef (1827-1852); şef al departamentului artileriei (1852-1854), comandant suprem al armatei din Crimeea (1854-

788

Indice de nume

1855). - 275, 396, 421, 536, 569, 571-573, 591, 593, 595, 634.

304, 306, 53--5 39, 578, 581, 600, 624,

385, 542, 584, 628,

395, 551, 590, 631,

Redcliffe - vezi Stratford de Red­ cliffe, Stratford . Reşid-paşa (1802-1858) - bărbat

de stat turc; a ocupat în repe­ tate rînduri postul de .mare vi­ zir şi de ministru de externe. 28, 29, 105, 210-211, 220, 346, 348, 381-383 .

Roebuck, John Arthur (1801-1879) - om politic şi publicist englez.

radical burghez, membru al par­ lamentului; în 1855, preşedinte al Comisiei pentru cercetarea situaţiei armatei engleze din Crimeea. - 30, 85.

Romana,

Pedro Caro-y-Sureda� marchiz de la (1761-181 l) general spaniol, a particip.t la războiul pentru independenţă (1808-1814); comisar al Juntei centrale din Asturia. - 469, 478r

-

479, 486 .

Revntlow-Criminil, Heinrich, con­ te (1798-1869) - bărbat de stat ,ose, Hugh Henry (1801-1885) ofiţer englez, din 1854 general,

şi diplomat danez, ministru de externe (1842-1848), ministru pentru problemele Holsteinului (1852-1854). - 27.

Richard, Vicente (m. 1816) - re­

voluţionar burghez spaniol, exe­ cutat după tentativa neizbutită de răscoală împotriva regimului absolutist al lui Ferdinand al VII-lea. 509 . -

Riego y Nunez, Rafael de (17851823) - ofiţer spaniol, a parti­

cipat la războiul pentru inde­ pendenţă (1808-1814); unul din­ tre cei mai de seamă conducă­ tori ai revoluţiei burgheze din 1820-1823. - 486, 504-506, 669.

Riza-paşa (1809-1859) - general

apoi feldmareşal; însărcinat cu afaceri la Constantinopol (1852: -1853) ; în timpul războjului din Crimeea, reprezentant pe lîngă statul-major al armatei franceze din Crimeea ; unul dintre înăbuşitorii răscoalei de· eliberare naţională din India (1857-1859). - 95, 235, 240.

Rulhieres, Joseph-Marcelin (17871862) - general şi om politic

francez ; a participat la cam­ paniile lui Napoleon I ; în de­ ceniul al 4-lea a participat la cucerirea Algeriei ; în 18481849 membru al Adunării con­ stituante şi al Adunării legisla­ tive şi ministru de război ; după lovitura de stat de la 2 decem­ brie 1851 a fost pus în retra­ gere. - 288 .

şi bărbat de stat turc, în dece­ niul al 5-lea şi al 6-lea a ocu­ pat în repetate rînduri postul de seraschier (ministru de război). Russell, John (1792-1878) - băr­ 29, 105. bat de stat englez, lider al whigilor, prim-ministru (18461852 şi 1865-1866), ministru de Robinson, Abraham - unul din­ externe (1852-1853 şi 1859tre militanţii mişcării cartiste 1865), preşedinte al Consiliului în deceniul al 6-lea. - 138. privat (1854-1855). - 42, 52, 62, 73, 85, 92, 94, 97, 102, 104, Robinson, Frederick John, viconte 120, 126, 151, 153, 155, 160-165, Goderich (1782-1859) - bărbat 168-171, 177, 191, 198, 241, 269de stat englez, tory ; în 1823273, 283, 315, 316, 323, 364, 373, 1827 cancelar al trezoreriei (mi­ 376-379, 384, 385, 388, 390, 549, nistru de finanţe), iar în 1827612, 630. 1828 prim-ministru. - 644. -

Indice de Ryos y Rosas, Antonio (1812-1873)

- om politic spaniol, a făcut parte din partidul moderados ; deputat al cortesurilor ; ministru de interne (1856). - 431. s

nm

e

789

Salamanca y Mayol, Jose (1811-

1883) - om politic spaniol, bancher, a făcut parte din partidul moderados ; ministru de finanţe (1847). - 436.

Salazar, Jose Alende (1802-1893)

- general spaniol, a aderat la partidul progresist ; ministru al (1814-1856) - om marinei (1853-1854). - 412. politic şi bancher irlandez, unul dintre liderii fracţiunii irlan­ Sami-paşa - bărbat de stat turc, deze în parlament ; în 1853 1în 1852-1854 guvenator gene­ adjunct al ministrului de fi­ ral al Vidinului . - 337. nanţe. - 10. San-Fernando, Joaquin Jose Mel­ Saffi, Aurelio (1819-1890) - re­ garejo, duce (m. 1835) - om voluţionar şi scriitor italian, politic reacţionar spaniol ; şef militant al mişcării de eliberare al guvernului (1819). - 504, 508. naţională ; tovarăş de luptă al lui Mazzini ; a participat la re­ San-Luiz - vezi Sartorius, Luiz. Jose, conte San-Luiz. voluţia din 1848-1849 din Ita­ lia ; în 1851 a emigrat în An­ glia ; cu începere din 1872 a San Miguel y Valledor, Evaristo condus partidul republican din (1785-1862) - general, scriitor Italia. - 487. şi om politic spaniol, a partici­ pat la războiul pentru indepen­ Sagasti, Manuel - general spa­ denţă (1808-1814) şi la revolu­ niol, a sprijinit dictatura lui ţia burgheză din 1820-1823 ; Espartero ; guvernator al Ma­ şef al guvernului liberal (1822) ; dridului (1843 şi 1854-1855). 436, 511-512. ulterior a aderat la partidul moderados ; ministru de război Said-paşa - general turc, în 1854 (1840-1842) . - 343, 503-505, a comandat unităţi militare la 510, 520, 670. Dunăre. - 360. San Roman - general spaniol, Saint-Arnaud, Armand-Jacques în 1853-1854 adjunct al minis­ Leroy d e (1801-1854) - ma­ trului de război. - 350. reşal francez, bonapartist ; în deceniul al 4-lea şi al 5-lea a Sanchez, Julian - unul dintre participat la luptele pentru conducătorii de guerilleros în cucerirea Algeriei ; unul dintre perioada războiului pentru in­ organizatorii loviturii de stat dependenţă (1808-1814) - 484. de la 2 decembrie 1851 ; mi­ nistru de război (1851-1854) ; în 1854 comandant-şef al ar­ Santa-Coloma, Dalmacio Keralt, conte (m. 1640) - bărbat de matei din Crimeea. - 77, 259, stat spaniol, vicerege al Cata­ 266, 275, 28�288, 304, 308, 349, loniei, ucis n timpul răscoalei 395, 396, 421, 536-538, 542, 543, populare din Barcelona. - 453. 545, 551, 561, 578. Sadleir, John

Saint-Helens

vezi Fitzherbert, Alleyne, baron Saint-Helens. _

Santa Cruz y Pa'checo, Francisco,

marchiz

(aprox. 1802-1883) -

790

Indice de nme

om politic spaniol, ministru de interne (1854-1856) şi ministru de finanţe (1856). - 405, 411, 433, 511. Sartorius, Fernando Luiz Jose, conte San-Luiz (1820-1871) -

război (1843), a participat la lovitura de stat din 1856 ; şef al guvenului (1868-1869, 1871, 1874), ministru de extene (1862 -1863), regent (1869-18� 1). 350, 367, 370, 430.

bărbat de stat şi publicist reac­ Seoane, Antonio - general spa­ ţionar spaniol, unul dintre li­ niol, a sprijinit dictatura lui derii partidului moderados, mi­ Espartero ; după 1843 a trecut nistru de interne (1847-1851), de partea partidului moderados ; şef al guvernului (1853-1854). a participat la revoluţia bur­ - 339, 342, 366, 370, 403, 411, gheză din 1854-1856. - 402. 43--437, 454, 511-514, 519. Sevillano, Sijora Juan, marchiz Scarlett, James York (1799-1871) de Fuentes de Duero - om po­ - general englez, în 1854 şi la litic spaniol, ministru de finanţe începutul lui 1855 a comandat (1854). - 342. o brigadă de cavalerie, iar apoi toată cavaleria în Crimeea Seymour, George Hamilton (1797 (1855-1856). - 589. -1880) diplomat englez, în 1851-1854 ministru plenipoten­ Schlick, Franz Heinrich, conte ţiar la Petersburg, - 23, 62, 75, (1789-1862) - general austriac, 93-95, 120, 151-156, 160-171, a participat la înăbuşirea rev­ 174, 176, 229, 235, 648. luţiei din 1848-1849 din Unga­ ria ; în 1854-1859 a comandat Shaftesbury - vezi Ashley, An­ trupele din Galiţia şi Bucovina. thony Cooper. - 37. Shakespeare, William (1564-1616) Sebastiani, Horace, conte (1772- mare scriitor englez. - 98, 1851) - mareşal francez, diplo­ 186, 267, 359, 659. mat ; ministru de externe (1830 -1832), ambasador la Constan­ Shaw, John - unul dintre mili­ tinopol (1806-1807) şi la Lon­ tanţii mişcării cartiste din d­ dra (1835-1840). - 546. ceniul al 6-lea al secolului al XIX-lea ; membru al Comitetu­ lui executiv al Asociaţiei na­ general turc, în Selim-paşa ţionale cartiste. - 125. 1853-1854 a comandat un corp de armată în Caucaz. - 309. Sheridan, Richard Brinsley (1751 Selim-paşa (Zedlinski) general dramaturg şi om po­ -1816) turc, de origine poloneză ; în litic englez, reprezentant al 1853-1854 a comandat unităţi aripii radicale a partidului militare turceşti la Dunăre. whig. - 405. 34, 56. -

�

-

Selvan (m. 1854) - general rus,

în 1854 a comandat unităţi militare lîngă Silistra. - 300.

-

Sian-fîn

(aprox. 1831-1861) împărat al Chinei (1850-1861). - 122.

-

Leonard Francis Dominguez, Francisco Simps cm, scriitor englez de la jumătatea (1810-1885) - general şi bărbat de stat spaniol, ministru de secolului al XIX-lea. - 70, 73.

SeTrano y

791

Indice de nume

Sismondi, Jean-Charles-Leonard Soult, Nicolas-Jean (1769-1851) Simonde de (1773-1842) - eco­ mareşal şi bărbat de stat fran­ nomist elveţian, critic mic­ cez, în 1808-1814 a comandat burghez al capitalismului. trupele franceze în Spania ; în 468. timpul Monarhiei din iulie a fost ministru de război (1830Sobieski, Jan (1624-1696) - rege 1834, 1840-1845), ministru de al Poloniei (1674-1696) ; în extene (1839-1840) şi prim­ 1683, în fruntea trupelor po­ ministru (1832-1834, 1839-1840 loneze şi austro-germane a re­ şi 1840-1847). - 478. purtat o victorie împotriva armatei turceşti lingă Viena. -

282.

Soimonov, Fedor Ivanovici (1800 -1854) - general rus, în pe­ rioada războiului din Crimeea a comandat unităţi militare la Dunăre şi n Crimeea ; a murit în lupta de la lnkerman . - 410.

Soa, Juan Maria (m. 1819) ofiţer spaniol, revoluţionar bur­ ghez, executat pentru că a participat la răscoala din Va­ lencia împotriva regimului ab­ solutist al lui Ferdinand al Vii-lea. - 509.

Soledad,

Benito - călugăr spa­ niol, adept al absolutismului luminat. - 476.

Soliman cel Mare - vezi Soliman I Kanuni. Soliman I Kanuni (1494-1566) sultan al Turciei (1520-1566). 181. Soliman-paşa - general turc, în 1854 a comandat nităţile de trupe neregulate de la Dunăre.

- 330.

Somerville, Alexander (181 1-1885) - ziarist englez, radical bur­ ghe. - 51 Saule, Pierre (1801-1870) - avo­

Southey,

poet şi

465.

Robert (1774-1843) scriitor englez, tory.

Stanley - vezi

Derby,

George Geo •rey Smith.

Edward

Stephenson, Robert (1803-1859)

-

inginer şi om politic englez, tory, membru al parlamentului.

- 52.

Stirling,

William (1818-1878) istoric englez şi specialist în domeniul artelor, tory moderat, membru al parlamentului, autor al nei lucrări de istoria artei spaniole. - 51.

Stratford de Redcliffe, Stratford Canning, viconte (1786-1880) diplomat englez, ministru ple­ nipotenţiar la Constantinopol

(1810-1812, 1825-1828, 18411858), - 11, 28, 37' 63, 64, 69, 73, 86, 94-96, 105, 116, 120, 142, 160, 174, 199, 211, 212, 215, 220, 332, 361, 419, 521, 550, 554.

Stuart, lord Dudley Coots (18031854) - om politic englez, whig, membru al parlamentului ; a întreţinut legături cu cercurile poloneze ale emigranţilor mo­ narhişti conservatori. - 64, 73,

85, 331, 379, 380, 385, 388.

Louis Gabriel (1770cat şi om politic american, am­ Suchet, 1826) - mareşal francez, a basador la Madrid (1853-1854), participat la războiul din Spa­ a obţinut de la guvenul spa­ nia (1808-1814) ; n 1812-1813 niol concesii în Cuba pentru guvenator militar francez al Statele Unite ale Americii. Vlenciei. - 480. 430.

792

Indice de nme

Suvorov,

Aleksandr Vasilievici Tatişcev, Dmitri Pavlovici (1767(1730-1800) - mare comandant 1845) - diplomat rus, ministra de oşti rus. - 299-302, 391 , plenipotenţiar la Madrid (11U5597. 1821), reprezentant al Rusiei li Congresul de la Verona (1822) ; Szemere, Bertalan (1812-1869) ambasador la Viena (1826om politic şi publicist ungur ; 1841). - 508, 509. ministru de intene (1848) şi şef al guvernului revoluţionar Thackeray, William Makepeace (1849) ; după înfrîngerea revo­ (18 11-1863) - remarcabil scri­ luţiei a emigrat din Ungaria itor realist englez. - 686. - 9. Thiers, Adolphe (1797-1877) istoric şi bărbat de stat burghe. ş francez ; ministru de interne (1832-1834), prim-ministru (183: Şamil (aprox. l 7�-1871) - con­ -1840), preşedinte al Republicii ducător al lupt! i duse de mun­ (1871-1873) şi călău al Comu­ tenii din Daghestan şi Cecenia nei din Paris. - 286. împotriva colonizatorilor ţarişti

din deceniile al 4-lea, al 5-lea Tian-van - vezi Hun-Siu-ţiuan. şi al 6-lea ale secolului trecut ; unul dintre ideologii miuridis­ Tillisch, Frederick Ferdinand mului reacţionar, folosit de (1801-1889) - bărbat de stat sultanii Turciei în scopuri co­ reacţionar danez, monarhist, tropitoare. - 257, 312, 372, 525. ministru de interne (1851-1852, 1854, 1864-1865). - 423. Şilder, Karl Andreevici (17851854) - general rus, remarcabil inginer militar şi inventator ; Timur (Tamerlan) (1336-1405) comandant de oşti şi cotropitor în războaiele din 1828-1829 şi din Asia centrală, întemeietor 1854 cu Turcia, a condus lu­ al unui vast stat în Orient. crările de asediu ale trupelor 48, 303. ruse de la Dunăre. - 77, 146, 295, 301-303, 335, 397, Tirteu (sec. 7-6 î.e.n.) - poet Ştirbei, Barbu Dimitrie Bibescu, din Grecia antică. - 279. principe (1799-1869) - domn al Munteniei (1849-1853 şi 1854 Toreno, Jose Maria Queipo de -1856). - 346, 382, 383. Llano Ruiz de Saravia, conte (1786-1843) - om politic bur­ ghezo-liberal şi istoric spaniol ; T a participat la revoluţiile bur­ gheze din 1808-1814 şi 1820TaUeyrand-Perigord, Charles1823, deputat în cortesurile de Maurice, prinţ (1754-1838) la Cădiz, ministru de finanţe celebru diplomat francez, mi­ şi prim-ministru (1834-1835) ; nistru de externe (1797-1799, în 1814-1820, 1823-1833 şi din 1799-1807, 1814-1815), repre­ 1835 a trăit în emigraţie. - 478. zentant al Franţei la Congresul de la Viena (1814-1815), amba­ sador la Londra (1830-1834) ; Tilrr, Istvan (1825-1908) - ofiţer s-a distins printr-o totală lipsă ungur, a participat la mişcarea de principialitate în politică şi de eliberare naţională italiană printr-o extremă cupiditate. şi la revoluţia din 1848-1849 322, 463. din Germania ; în cadrul ar-

Indice de n ume matei turceşti şi al celei en­ gleze a participat la războiul din Crimeea. 517. u

793

războiul pentru independenţă (1808-1814) şi la revoluţiile burgheze din 1820-1823 şi 1834 -1843 ; în 1843-1847 s-a aflat în emigraţie împreună cu Es­ partero. - 402.

y Larrizabal, Antonio Vas'concellos, Miguel (m. 1640) (1780 - aprox. 1833) - om po­ ministrul Margaretei de Savoia, litic spaniol, reacţionar, şeful cîrmuitoarea spaniolă a Portu­ camarilei de la curtea lui Fer­ galiei ; a fost ucis în timpul dinand al VII-lea. - 508. răscoalei populare împotriva dominaţiei spaniole. - 453. Ungern-Sternberg, Ernst Wilhelm, baron - diplomat rus, în de­ Vauban, Sebastian le Pretre (1633 ceniul al 6-lea ministru pleni­ -1707) - mareşal francez, in­ potenţiar la Copenhaga. - 48. giner militar, autor al unei serii de lucrări despre fortificaţii şi Urquijo, Mariano Luiz (1768asediu. - 442, 580. 1817) - scriitor şi om politic spaniol, monarhist ; în timpul ocupaţiei franceze (1808-1814) Vedel, Dominique-Honore-Marie­ Antoine (1771-1848) - general a trecut de partea francezilor ; francez ; în 1808, în timpul şef al guvernului regelui Joseph războiului din Spania, a capi­ Bonaparte ; în 1813 a emigrat tulat cu divizia sa lingă Bailen. în Franţa. - 471. - 468.

Ugarte

Urquhart,

David (1805-1877) diplomat englez, publicist şi om Victor-Emanuel al II-lea (18201878) - rege al Piemontului politic reacţionar, turcofil ; în (1849-1861) şi al Italiei (1861deceniul al 4-lea a îndeplinit 1878). - 80. însărcinări diplomatice în Tur­ cia ; în 1847-1852 membru al parlamentului, tory. - 13, 19, Victoria (1819-1901) - regină a Angliei (1837-1901). - 30, 44, 61, 68-70, 178, 275, 283, 383, 46, 55, 170, 177 186, 196, 261, 420, 554, 658. 285, 365, 371, 373, 391, 403, 553, 611. Urquhart, William Pollard (18141871) - economist şi om politic liberal englez, membru al parla­ Vidal, Joaquin (m. 1819) - ofiţer spaniol, liberal, în 1819 s-a mentului. - 51. aflat în fruntea răscoalei din Valencia împotriva regimului Uşakov, Aleksandr Kleonakovici absolutist al lui Ferdinand al (1803-1877) - general rus, în VII-lea. - 509. 1854 a comandat unităţi de J

trupe la Dunăre, iar în 1855 o Villacampa, Pedro (1776-1845) divizie în Crimeea. - 349. general spaniol, a comandat un detaşament de guerilleros n timpul războiului pentru inde­ V p�ndenţă (1808-1814) ; a parti­ cipat la revoluţia burgheză din Van-Halen, Antonio, conte de Peracampos (m. 1858) - general 1820-1823 ; ulterior a ocupat spaniol, a făcut parte din parti­ posturi de comandă în armată '· dul progresist ; a participat la a fost şi senator. - 486.

Indice de nume Vittet, aristocrat spaniol, membru al Juntei centrale (1808). - 480. Villna - vezi Pacheco, marchiz de Villena.

Juan,

Virgiliu (Publius Virgilius Maro) (70-19 î.e.n.) - celebru poet roman. - 450. .

Viriatus (m.

stat francez, fiul lui Napoleon I şi al contesei poloneze Walew­ ska ; a participat la răscoala poloneză din 1830-183 1 ; după înfrîngerea răscoalei a emigrat în Franţa ; ministru de extene (1855-1860) ; a fost preşdinte al Congresului de la Paris (1856). - 164 .

139 î.e.n.) - condu­

cătorul răscoalei triburilor din Walsh, John Benn rmatwate (1798-1881) - om politic şi Spania antică împotriva domi­ publicist englez, tory, apoi con­ naţiei romane în anii 150-139 servator ; membru al parlamen­ î.e.n. - 435. tului. 103. Vista Herosa, Angel Garcia Loigorri, conte (m. 1887) - ge­ Wellesley, Richard Cowley, mar­ chiz (1760-1842) bărbat de neral spaniol, în 1854 a coman­ stat englez, guvernator general dat unităţile militare guvena­ al Indiei (1797-1805), ambasa­ mentale care au încercat să dor în Spania (1809), ministru înăbuşe revoluţia din Spania ; de externe (1809-1812), lord­ fiind înfrînt, a fugit n străină­ protector al Irlandei (1821tate. - 350. 1828 şi 1833-1834), in care ca­ litate a înăbuşit cu crzime Vlad al V-lea - domn al Ţării Romîneşti. mişcarea de eliberare naională (In realitate este din această ţară. - 482, 637. vorba de Vlad al III-lea (14561462 şi 1474-1476), rămas în Arthur Wellesley, istorie sub numele de Vlad Wellington, duce (1769-1852) - comandant Ţepeş. - Nota trad.). - 328. de oşti şi bărbat de stat englez, tory ; în 1808-1814 şi 1815 a Voltaire, Fran;ois-Marie (adevă­ comandat trupele în războaiele ratul nume de familie : Arouet) împotriva lui Napoleon I ; şef filozof deist (1694-1778) francez, scriitor satiric, istoric, al departamentului artileriei reprezentant de seamă al ilu­ (1818-1827), comandant suprem minismului burghez din secolul (1827-1828, 1842-1852), prim-mi­ al XVIII-lea ; a luptat împo­ nistru (1828-1830), ministru de triva absolutismului şi catolicis­ externe (1834-1835). - 150, 154, mului. - 186. -

-

Voronţov, Mihail Semenovici, prinţ (1782-1856) - bărbat de stat rus, general, n 1844-1854

188, 189, 261, 263, 266, 269, 317, 319, 385, 396, 403, 480, 482, 539, 637.

comandant-şef al trupelor din Wendtland secretar sonal Caucaz şi guvernator general al lui Othon I, regele Greciei, al Caucazului. - 309, 3 1 1, 312, în 1854. - 358. -

315, 385, 386, 390. w

William al IV-lea (1765-1837) rege al Angliei (1830-1837). 44, 65.

Walewski, Alexandre-Florian-Joseph Colonna, conte (1810- Wilhelm I (1797-1888) - principe 1868) - diplomat şi bărbat de de Prusia, rege al Prusiei (1861

Indice de nme

-1888), împărat al (1871-1888). - 81.

Germaniei

Wilhelm al III-tea (1817-1890) rege al Ţărilor de Jos

1890). - 58.

Wilhelm

al

Ill-tea

de

(1849-

795

războiului din Crimeea a încer­ cat să organizeze o legiune po­ loneză care să participe la războiul împotriva Rusiei. -

220.

z

Orania

(1650-1702) - stathu�er al Ţă­ rilor de Jos (1672-1702), rege l Angliei (1689-1702). - 622.

Wittams,

James - unul dintre în militanţii mişcării cartiste deceniul al 6-lea. - 124, 138.

James (1805-1860) economist burghez şi om politic englez, liber-schimbist, fondator şi redactor al revistei „Econo­ mist" ; în 1853-1858 secretar al ministerului de finanţe. - 51,

Wilson,

391, 528, 643.

John (1802-1892) - om politic englez, tory, ulte­

Wison-Patten,

rior conservator ; membru parlamentului. - 659.

al

Wysocki, Josef (1809-1873) - om

politic polonez, general şi scri­ itor militar, a participat la răs­ coalele din 1830-1831 şi 18631864 din Polonia şi la revoluţia din 1848-1849 în Ungaria, după înfrîngerea cărora a trăit în emigraţie în Franţa ; în timpul

Zabata

y

de

ta

Puente,

Juan

(1804-1879) - general spaniol,

a făcut parte din partidul mo­ derados ; a participat la revolu­ ţia burgheză din 1854-1856. -

368, 370.

Zamojski,

Wladislaw, conte magnat polonez, a participat la răscoala din 1830-1831 ; după înăbuşirea răscoalei a fost unul dintre conducătorii emigraţiei monarhiste-conserva­ toare poloneze de la Paris ; în timpul războiului din Crimeea a încercat să organizeze o le­ giune poloneză car e să participe la războiul împotriva Rusiei. -

220.

Martin (1788-1844) general spaniol, revoluţionar burghez, unul dintre conducă­ torii de guerilleros în perioada războiului pentru independenţă (1808-1814) ; executat pentru tentativa de a proclama consti­ tuţia din 1837. - 402.

Zurbano,

Indice de publicaţii p erio dice

?,Aftonbladet" (Stockholm). - 525. „Agramer Zeitung" (Agam, astăzi Zagreb). 231. „Allgemeine Zeitung" (Augsburg). - 33, 70, 71, 229, 524. „L'Assemblee nationale" (Paris) . - 433. „Augsburger Zeitung" - vezi „Allgemeine Zeitung". „Berlinische Nachrichten von Staats- und gelehrten Sachen". - 345. „Boletin del pueblo" (Madrid). - 432. „El Catolico" (Madrid). - 432. „Le Charivari" (Paris). 423. „Chronicle" vezi „The Morning Chronicle". „Clamor de las Barricades" (Madrid). - 510. „El Clamor Publico" (Madrid). - 342, 431, 432, 511. „Le Constitutionnel" (Paris). - 524. ,,Correspondenz" - vezi „Preussische Litographische Correspondenz•. „IZ Corriere Italiano" (Viena). 325. „Las Cortes" (Madrid). - 510. „Th e Daily News" (Londra). - 12, 37, 199, 275, 527, 628, 629, 646. „El Diario espaiol" (Madrid). - 342, 432. „The Dublin Evening Mail". - 9. „Dsseldorfer Zeitung", - 423. „El Eco de la revoluci6n" (Madrid). - 432. „The Economist" (Londra). - 51, 391, 527, 530, 555, 639, 642, 643. „Englishman, a Weekly political and industrial journal" (Londra). - 4. „La Epoca" (Madrid). - 342, 432, 528. „La Espana" (Madrid). - 342, 432, 519. „El Esparterista" (Madrid). - 432. ,,Espectador" (Madrid). - 432. „La Esperanza" (Madrid). 432. „a Europa" (Madrid). - 432. „The Examiner" (Londra}. 650, 651. „Examiner and Times" (Manchester}. - 643. ,,Frankfurter Journal". - 554. 344. „Frankfurter Postzeitung". „Gaceta de Madrid". - 339, 340, 350, 363, 369, 370, 433, 463, 483, 506, 512, -

-

-

-

-

-

-

520, 669.

„Gazette" vezi „The London Gazette". „Gazetta Ufficiale di Milano". - 56, 517. „Gazette du Midi" (Marsilia). - 421. „The Globe and Traveller" (Londra). 277, 278, 283, 345, 391, 665. -

-

791

Indice de publicaţii periodice

„El Guardia Nacional" (Madrid). - 432. „El Guirigay" (Madrid). - 431. vezi „Staats und Gelehrte Zeitung des „Hamburger Correspondent" Hamburgischen unparteiischen Correspondenten". „Hannoversche Zeitung". - 220. „Herald" - vezi „The Morning Herald". „El Heraldo" (Madrid). - 432. „La Iberia" (Madrid). - 432. „L'Independance belge" (Bruxelles). - 227, 340, 342, 351, 352, 412, 519. „La Independencia" (Madrid). - 432. „Joual de Constantinople". - 211, 521. „Jounal de Progres" (Lisabona). - 436. „Joual de Saint-Petersbourg". - 148, 170, 176, 223, 228, 279. 360, 362, 433, 516. „Jounal des Debats politiques et litteraires" (Paris). „Kolnische Zeitung". - 343, 425, 519. „The Leader" (Londra). - 650. „El Liberal" (Madrid). - 432. „Lloy." - vezi „Wiener Lloyd". „Lloy.'s Weekly London Newspaper". - 219, 659. „The London Gazette". - 177, 549-550, 645. „Manchester Examiner" - vezi „Examiner and Times". „The Manchester Guardian". - 281. 218, 280, 285. „The Mark Lane Express, Agricultural Journal" (Londra). „Mensajero" (Madrid). - 432. „Messager de Bayonne". - 340, 351, 363, 435. „El Miliciano" (Madrid). - 432. „Le Moniteur de l'Armee" (Paris). - 410. „Le Moniteur universel" (Paris). - 53, 58-59, 103, 219, 226, 270, 277, 287, -

-

-

325, 341, 352, 360, 371, 391, 418, 426, 450, 513, 523, 524, 545, 556, 609.

„The Morning Advertiser" (Londra). - 45, 61, 127, 240, 279, 316, 356, 365, 647, 658, 659.

„The Morning Chronicle" (Londra). - 12, 271, 275, 277, 279, 284, 304, 324, 325, 350, 352, 358, 411, 628, 630, 646, 665.

„The Morning Herald" (Londra). - 275, 281, 316, 364, 422, 593, 630. „The Morning Post" (Londra). - 100, 199, 217, 283, 284, 383, 621, 626, 629, 646-649.

„La Naci6n" (Madrid). - 342, 432. „Le National" (Paris). - 370. „Neue Oder-Zeitung" (Breslau, astăzi Wroclaw). - 626, 630, 645, 651, 660, 663, 665.

„Nue Preussische Zeitung" (Berlin). - 12, 22, 359, 429. 390. „N eue Rheinische Zeitung. Organ der Demokratie" (Colonia). 8, 19, 37, 41, 46, 54, 59, 66, 74, 79, 82, 97 , „New York Daily Tribune". -

107, 225, 323, 439, 574,

-

131, 138, 141, 147, 159, 1 76, 185, 1 97, 205, 209, 246, 252, 255, 259, 260, 268, 274, 281, 288, 302, 347, 357, 365, 372, 380, 392, 398, 405, 409, 417, 451, 516, 522, 531, 532, 541, 547, 548, 552, 556, 592, 599, 607, 615, 620, 637, 655, 657, 663, 688. „The Northem Ensign" (Wigtown, Scoţia). - 248, 249. „Nouvelliste de Marseilles". - 230. „Las Novedades" (Madrid). - 432. „The Observer" (Londra). - 358. 63, 108. „Oesterreichisch Kaiserliche Wiener Zeitung". „Oesterreichische Correspondenz" (Viena). - 353, 358. 115, 233, 332, 445, 579,

123, 241, 338, 450, 583,

2 14, 309, 424, 563,

2 1 8, 314, 432, 568,

98

Indice de publicaţii peridice

„Oesterreichischer Soldatenfreund" (Viena). - 9, 344. ,,Oesterreichische militarische Zeitschrift" (Viena). - 484. „Ost-Deutsche Post" (Viena). - 325. „La Patrie" (Paris). - 10, 37, 640. „The People's Paper" (Londra). - 133, 147, 260. „The Portfolio" (Londra). - 49, 649. „The Press" (Londra) . - 12, 42, 46, 187, 197, 621. „Die Presse" (Viena). - 231, 325, 422. „La Presse" (Paris). - 525. „Preussische Correspondenz" - vezi , ,Preussische Lithographische Correspondnz". „Preussis'che Lithographische Correspondenz" (Berlin). - 37, 215. „Punch, or the London Charivari". - 431. „Russkii invalid" (S.-Petersburg). - 600. „Le Siecle" (Paris). - 346, 438. „Soldatenfreund" - vzi „Oesterreichischer Soldatenfreund". „The Spectator" (Londra). - 43. „Spnersche Zeitung" - vezi „Bertinische Nachrichten vn Staats - und gelehrten Sachen". „Staats und Gelehrte Zeitung des Hamburgischen unparteiischen Correspondnten". - 178, 361. „The Standard" (ondra). - 12. „The Sun" (Londra). - 664. „Sunday Times" (Londra). - 649. „The Times" (Lon ra) - 11, 22, 55, 63, 67, 68, 77, 106, 1 18, 120, 146, 155,

165, 178, 1 91, 192, 198, 217, 230, 269-271, 275-279, 280, 282, 84, 298, 308, 315, 358, 362, 372, 390, 393, 407, 418, 420, 422, 426428, 430, 433-435, 440, 511, 545, 549, 569, 584, 592, 593, 605, 623, 624, 627, 628, 631, 636, 646649, 658, 661, 662. . „Tribune" - vezi „New York Daily Tribune". ,,El Tribuno" (Madrid). - 424, 432. „Ultimas Barricades" (Madrid). - 510. „La Union" (Madrid). - 432. „Unione" (Turin). - 212, 384.

„L'Univers religieux, philosophique, politique, scientifique et litteraire" (Paris). - 69. „Wiener Lloyd". - 344, 345. „ Wiener medizinische Wochenschrift" (Viena). - 306. „Wiener Zeitung" - vezi „Oesterreichisch Kaiserliche Wiener Zeitung". „De Zuid-Afrikaan" („The Zuid Afrikaan") (Cape Ton). - 31.

799

Indice de numiri geografice *

A Abo (Turku) - 524. Abzzi, mnţi - 350. Acaania, provincie în - 119.

Alpii Transilvaniei (Carpaţii sudici) - 349. Alura - 351, 363. Amsterdam - 305, 324. Grecia Anapa - 257, 361, 387, 407, 421, 551,

562.

Adige, fluviu n Italia - 208. Anatolia - 167, 521. Adramiti Edremit) - 316. Andaluzia - 350, 363, 367, 370, Adrianopole (turc: Edine) - 28, 412, 464, 505. 117, 146, 276, 296, 307, 318-322, Andros, insulă - 216. 329, 374, 651. Arab-Tabia, fort - 29-302, 334 Adrianopole, cîmpia de la - 165. -337, 442, 536. Ahalţih (Ahalţihe) - 24, 32. Aragn - 363, 368, 402, 435, 457, Aidin, în Turcia - 522. 493. Aladin - 538. Aranjuez - 342, 436, 471, 499, 528. Aland, insulele - 200, 407, 440, Arcos (rcos-de-la-Frontera) 441, 449, 450, 546.

505.

A>acete - 402. Ardahan, localitate în Caucaz Albania - 105, 117, 119, 167, 216, 24, 32. 232. Arequipa, n Bolivia - 400. Albuera - 595. Argeş, rîu, afluent al Dunării Alcald-de-Hnares - 324. 410. Aleksandropol Leninakan) - 24, Arhanghelsk - 281. 32. Armnia - 24, 32. Alessandria - 349. Arras - 64. Algr - 64, 68. Arta - 119, 210. Algria - 396. Arundel - 52. Algesirs - 505, 513. Astrahan - 566. Alicante - 367. Asturia - 461, 464, 478, 479, 484, 495, 518. Ala, rîu - 542-546, 548, 549, 551, 553, 554, 557, 558, 563, 564, Atena - 120, 210, 247, 271, 521, 556. 569, 578, 579, 581, 585, 590, 591, Atlantic, ocean - 6, 653. 603, 624. Ala, sat în Crimeea - 558, 559. Atlas, munţi - 560. Aussee - 109. Aladeu - 512. Austerlitz (Slavkov) - 601, 608. Alpi, mnţi - 8, 301, 511. * Intre

Nota red.

paranteze sTnt

arilate

actualele denumiri de pe irtlle

geografice.

-

soo

Indice de numiri geogrfice

Avila - 458. Aya·cucho - 400. Aylesbury - 51.

B Babadag, în Romînia - 422. Baup - 414. Badaj6z - 443. Badn - 81. Bagdad - 36. Bahcisarai - 562, 578, 583, 585, 586, 603, 608, 664. Baiazid Dogub a i azi t) - 522. Baidar, vale - 571, 604. Bailen - 468-470. Balaklava - 569, 572, 576, 578, 585, 586, 591, 592, 601, 603, 624, 625, 662�64. B alaklava, golf - 550. Balcani, munţi - 61, 90, 207-209, 259, 270, 277, 290, 293, 304, 322. Balcic, în Bulgaria - 396, 421. Baleare, i nsule - 368, 497, 554. Balta-Liman - 331. Bamberg - 358. Banat - 37. Barcelona - 368, 369, 400, 403, 432, 435, 464, 506. Barceloneta, suburbie a B arcelo­ nei - 369. Basarabia - 143, 147, 294, 319, 325, 338, 420, 525, 551, 603, 609, 610. Baset - 517. Batum (Batui) - 20, 34, 64. Bautzen, în Saxonia - 562. Bayonne - 368, 461, 464, 511, 513. Bazargic Dobrici, Tolb uh in) 207, 208. Belbek - 550. Belgrad - 26, 35, 200, 215, 353, 383, 426. Belle-Ile, insulă în golful Biscaya - 556. Beltul Mare, strîmtoare - 27, 255, 524. Bel.cistan - 639. Benderî - 610. Berkshire - 51, 52. Berlin - 37, 63, 158, 199-202, 324, 345, 359, 425. Berna - 517. Besik (Beşik), golf în Marea Egee - 86.

Beykoz - 3, 63, 64, 198. Bilbao - 470. Birmingham - 281, 283, 284, 645. Biscaya, golf - 368, 495. Bistriţa - 444. Blaye - 286. Bodmin - 52. Bomarsund - 349, 389, 407, 408, 438, 440450, 524, 540, 581, 661. Bordeaux - 350. Bornholm - 37. �J Bonos - 504. Borodino - 577. Bosfor, strîmtoare - 47, 97, 104, 117, 118, 198, 307, 523, 535, 546, 642. Bosnia - 117, 119, 167, 642. Botoşani - 325. Boulogne - 355, 538, 547, 549 , 553, 572. Brăila - 143, 145, 146, 293, 325, 349, 525. Brest, în Franţa - 68, 76, 255. Brest-Litovsk (Brest) - 567, 613. Brestovac - 426. Bronnzell - 326. Bruxelles - 62, 351. Buckinghamshire - 51, 52. Bucovina - 337. Bucureşti - 38-40, 65, 78, 79, 117, 206, 220, 293, 294, 305, 306, 315, 325, 330, 332, 349, 359, 360, 410, 421, 426, 527, 545, 54--5 51, 553, 554, 625, 642. Bugul de Sud, fluviu - 143, 566, 610. Bugul de Vest, rîu - 614. Buhara - 122, 639. Bulgar, podişul - 296. Bulgaria - 117, 167, 230, 270, 27�278, 305, 382, 395, 397, 535, 537' 603, 642. Bunzelwitz (Legnitzke-Pole), în Silezia - 144. Burgos - 368, 468, 471. Burliuk - 558, 559. Buzău, rîu, afluent al Dunării 337, 418. c

Cidiz - 402, 428, 465, 471, 480, 487, 494495, 497, 500, 50�505, 669.

801

Indice de numiri geografice

Calafat - 25, 34, 35, 38-40, 42, 65, 77-79, 142-147, 168, 206, 209, 219, 307, 393, 395, 570, 625, 663. Calais - 348, 363, 371. California - 643, 653. Calne - 52. Canalul Mînecii - 6, 37, 308. Canare, insule - 471. Caracal - 311. Carasu, rîu 207, 294. Carlet 35 1. "arpaţi, munţi - 332, 382. Cartagena - 368, 465. Casale, fortăreaţă în Italia - 349. Castiglione, localitate în Italia 559. Castilia - 339, 368, 457-459, 464, 466, 471, 472, 476, 493, 494. Catalonia - 363, 368, 369, 412, 435, 454, 497, 528. Cattaro (Kotor), în Muntenegru 72. Caucaz - 5, 25, 33, 308, 319, 551, 5J6, 568. Cavadonga, munţi în Spania 487. Cayenne - 106. Călăraşi - 206, 290, 293, 298, 394. Călugăreni - 410. Cerkasia - 257, 259. Cernaia, rîu - 543, 571, 578-579, 585, 586, 590, 594, 600, 608, 609. Cernaia, munte în Crimeea 571. Cernavodă - 206, 207, 290. Cernigov, gubernie - 614. Cernoviţî (Cernovţî) - 344. Cetate - 34, 38, 40, 77, 144, 168, 300, 311, 359. Charcas, în Bolivia - 400. Cherbourg - 676. Chersones, cap - 550. Chersonesul Heraclian - 585, 635 -636, 663. (peninsula Chersonesul Tracic Gallipoli) - 118, 258, 532. Chester - 52. Chicheste7 - 52. Chişinău - 7. Chobham, lingă Londra - 264. Cisngel, bastion lingă Silistra 298. -

-

-

51

-

Marx-Engels, Opere,

voi.

10

Ciudad-Real - 350, 312. Ciudad-Rodrigo 443, 465, 484. Cîmpina - 325. Cochabamba, în Bolivia - 400. Codogno - 349. Colonia - 426. Compiegne 461. Constantin, cap 409. Constantinopol (Istanbul) - 3, 10, 12, 26-29, 37, 41, 47, 55, 63, 64, 68, 69, 72, 73, 88, 93, 94-95, 98, 104-106, 116, 117, 119, 142, 147, 154, 161, 163, 167, 168, 174, 179, 184, 188, 198, 209, 212, 215-217, 219, 220, 227, 22--230, 259, 275, 307-308, 320, 322, 330, 332, 348, 353, 354, 360, 361, 381, 385, 395, 419, 421, 426, 431, 513, 523, 524, 535, 538, 545, 546, 550, 551, 553, 572, 61 1, 624, 634, 640, 657. Constanţa - 206, 207, 290, 305, 421, 537. Copenhaga - 26, 48, 63, 413, 423, 439, 524. C6rdoba - 505. Cornul de Aur, golf - 47. Cracovia - 112, 241, 348. Craiova - 26, 34, 65, 144. Creditton - 10. Creta, insulă - 167. Crimeea - 5, 21, 118, 257, 308, 312, 315, 338, 378, 379, 420, 421, 536, 537-539, 542, 548-551, 555, 564, 566, 568, 569, 571, 576-578, 598, 600, 602-606, 609, 610, 631, 634-636, 661, 662, 664. Croaţia - 117, 167. Cuba, insulă - 424, 430. Cuenca - 363, 370. -

-

-

D Danzig (Gdansk) - 280, 337, 438, 567. Dardanele, strîmtoare - 47, 103, 117, 317, 427, 532, 535, 646, 651. Darial, trecătoare în Munţii Cau­ caz - 309. Darien, golf în America centrală - 459. Delonia, provincie în Grecia 119. Denizti, în Turcia 522. Despenaperros 363. Devonshire - 10. -

Indice de numiri geograice

802

Dievnia - 385, 537. Dievnenska, rîu - 293, 536. Dobrogea - 198, 206, 207, 209, 219, 290, 293, 294, 299, 306, 325, 327, 348, 349, 387, 394, 395, 422, 536, 537, 551. Don, fluviu - 397. Doon, în Scoţia - 248. Dublin - 45. Dunărea, fluviu - 7, 25, 35, 3841, 42, 49, 56, 77-79, 89, 120, 142-145, 146, 206-209, 241, 254, 270, 276, 290, 293-296, 298299, 301, 305-306, 332, 333, 334, 336, 337, �49, 360, 374, 381, 385, 387, 393�396, 420, 427, 523, 525, 532, 536, 564, 606, 610, 611, 642, 648, 651, 655. Dvina, fluviu - 613. E

G Gaeta 350. Galaţi - 146, 293, 411, 422. Galicia - 430, 464, 478, 479, 484, 497, 506, 670. Galiţia - 102, 112, 270, 337, 418, 535, 610, 614. Gallipoli - 216, 257, 266, � 75, 276, 307, 532, 538, 633, 634. Gatcina - 42. Geneva - 517. Genua 383. Gerona - 368. Gibraltar 308. Giurgiu - 42, 290, 294, 315, 325, 349, 359, 360, 395, 420. Glasgow - 51, 249, 250, 350. Glina, cătun lîngă Bucureşti 410. Gmunden, în Austria - 109. Golful Mare - 408, 409, 543, 550. Granada - 368, 457, 465, 470, 500. Granatula 404. Grimsby, localitate în Scoţia 51. Grodno, gubernie - 614. Gruzia - 309. Guadiana, fluviu 350. Guastalla, în Italia 80. Guipuzcoa - 369. Gustavsvirn - 253, 524. -

-

-

Ebru, fluviu - 470. Eckernforde - 244. Edinburg 51. Egipt - 167, 296. Egripo (Chalkida) 119. Enikale vezi Kerci. Enos 1 17, 1 18; 121, 532. Enos, golf 317. Epir 106, 140, 231. Erfurt - 471. Erzerum (Erzurum) - 36. Estremadura 349. H Etolia, provincie în Grecia - 119. Eubeea, insulă 119, 214. Halifax, în Anglia 414. Evpatoria - 539, 663, 664. Halifax, în Canada - 546, 562. Eylau - vezi Preussisch-Eylau. Hamburg - 324, 438, 449, 524. Hango-Udd - 253, 524. F Hardfordshire - 52. Ferrara - 383. Havana - 512. Figueras 464, 528. Helsingfors (Helsinki) - 407. Filipine, insule - 405, 512. Herson 118, 420, 603, 610, 664. Finic, gof - 253, 524, 673. 117, 167, 232. Finlanda - 6, 8, 21, 27, 253, 256, Herţegovina Hessen 81. 299, 308, 319, 439, 566, 568. Focşan. - 293, 349, 382, 410. 122. Himalaia, munţi Fontainebleau - 454, 461. Hindustan - 639. Fortul vechi - 539, 543, 546, 550, Hiva 58, 122. 576. Hîrşova - 38, 40, 78, 207, 294, Frankfurt pe Main - 110, 324. 394. Frăteşti 360, 372. Fredericia, în Danemarca - 290. Hotin - 7, 566. Huete - 370. Friedland (Pravdinsk) - 613. Hydra, insulă - 216. Finen, insulă - 464, 469. -

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

803

Indice de nmiri geogrfice I

Kiev 610. Kiev, gubernie - 614. Knoydart, localitate în Scoţia 248. Kolberg (Kolobrzeg) - 337, 438. Komarî, localitate în Crimeea 586. Kontessa, golf (Orphani) 119. Kănigsberg (Kaliningrad) 232, 438. Korabelnaia, golf 573. Kronstadt 6, 22, 102, 308, 314, 347, 348, 355, 389, 407, 549, 673679. Kru$evac 200. Kuciu.-Kainargi - 28, 93, 182. Kurdistan - 24, 303. -

Ialomiţa, rîu, afluent al Dunării - 294, 349, 410. Ianina - 119 . Iaroslavl, gubernie - 613. Iaşi - 220, 325, 330, 335, 642. Iberică, peninsulă - 266, 343, 366, 401, 429, 457, 481, 508, 595, 637. Iena 7, 63, 593, 594, 625. Ierusaiim 11, 94, 182-185. nussa, provincie în Grecia - 119. I,dia 26, 262, 265, 631, 633. IndiHe orientale 622, 639. Indiile occidentale - 645. Indul, fluviu - 266, 396. Inkerman - 571, 593-595, 598601, 608, 625, 626. Ioni'ce, insule 106, 139. Iosafat, fluviu - 185. Irlanda - 52, 53, 66, 68, 128, 240, 241, 247. Isaccea 325. Istanbul - vezi Constantinopol. Iutlanda, peninsulă - 290. Ivangorod - 567. Izmail 293, 610. -

-

-

-

-

-

-

-

-

L

-

La Carolina - 363, 465. La Coruia - 469, 479, 509. La Mancha - 362, 370, 404, 506. Lancashire, comitat în Anglia 46, 52, 657, 687. Langreo - 518. La Paz, în Bolivia - 400. Las Cabezas de San Juan - 504. J Lebrija - 504. 125, 644. Leeds Jaen - 368, 370, 465, 554. Leganes 367. Jitiva 351. Legnago, în Italia 208. Jerez (Jerez de la Frontera) Leicestershire, comitat în Anglia 504. - 52. Jilava - 410. Leitrim - 52. Jiu, rîu, afluent al Dunării 34. Le6n, insulă 368, 428, 481, 486, 487, 497, 504, 505, 509. K Lerida - 368, 435. Ligny, în Belgia - 536. Kabul 122. Lincolnshire, comitat în Anglia Kacea, rîu 543. 52. Kaffa (Feodosia) - 64, 118. Lisabona 431, 453, 511. Kaluga 590. Liverpool - 100, 546, 598, 622. Kaluga, gubernie - 613. 293. Livorno Kamci., rîu în Bulgari1 549. Logroio - 404, 554. Kameneţ 325. Lombardia 113, 1 15, 349, 384. Karantinnaia, golf - 573. Londra 30, 57, 62, 75, 80, 98, Karlskrona, în Suedia - 423. 105, 106, 110, 124, 125, 132, 133, Kars 24, 32, 33, 309, 522. 135, 139, 146, 149, 150, 159, 164, Kathi, localitate în Crimeea 171, 192, 275, 285, 286, 314, 317, 578. 324, 355, 358, 359, 363, 386, 403, Kattegat, strîmtoare - 308. 535, 545, 549, 593, 598, 612, 622, Katzbach (Kaczawa), rîu n Sile­ 651. zia - 562, 590. 562. Liitzen, în Saxonia Kerci 118, 562. Lyon 362. Kerci, strîmtoare 64. -

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

51*

-

Indice de numiri geografice

M Macedonia - 105, 167. Madrid - 122, 324, 339-342, 350, 362, 366--3 70, 402, 403, 405, 411, 412, 429-432, 436, 437, 454, 461, 464, 465, 467, 468, 470-473, 477, 486, 495, 499, 500, 503, 505, 506, 507, 509, 510, 511, 514, 518, 520, 528, 669. Malaga - 436, 505, 554. Mallorca, insulă - 509. Malta, insulă - 64, 77. Malton - 52. Manchester - 8, 45-46, 48, 66, 124, 133, 135, 280, 284, 324, 645. Manciuria - 122. Mantua - 348. Manzanares - 361, 424. Marea Albă - 371, 387, 422, 565, 566. 5, 21, 118, 371, Marea de Azov 648. Marea Baltică - 8, 21, 48, 101, 187, 254, 255-256, 259, 308, 347, 349, 355, 361, 374, 375, 386, 388, 389, 412, 525, 549, 565-�67, 673, 674. Marea Caspică - 308, 565. Marea de Marmara - 47, 117. Marea Mediterană - 101, 317. Marea Neagră - 3-7, 12, 20, 21, 24, 27-28, 34, 35, 37, 79, 90-91, 97, 104-105, 1 1 6--1 18, 197, 207, 209, 254, 256, 290, 305, 308-309, 311, 312, 347, 371, 374, 375, 387, 407, 421, 422, 523, 565, 605, 642, 646, 648. Marea Nordului - 48. Mariţa, fluviu - 1 17. Marsilia - 347, 348, 360. Masteşak, provincie în Turcia 522. 25, 42, 325, 394, 525. Măcin Mehadia - 200. 346. Mehedinţi 438. Memel (Klaipeda) 64, 81, 82. Metz 52. Middlesex Minsk, gubernie - 614. Mocina - 410. 80, 383. Modena (Novo-Gheorghievsk) Mdlin 567. 613. Moghilev -

Moghilev, gubernie - 614. 7, 11, 50, 56, 71, 77, Moldova 86, 88, 96, 101, 117, 119, 143, 167, 170, 175, 188, 242, 270, 27--278, 305, 310-313, 319, 322, 325-332, 337, 338, 346, 348, 351, 358, 359, 374, 377, 381-383, 387, 388, 395, 418-421, 426, 427, 521-522, 525, 527, 536, 603, 610, 641, 642, 654, 655. Mntecassino, localitate în Italia - 349 . 76, 143, 568, 590, 613Moscova 614. Moscova, gubernie - 613. Muntenegru - 70, 71, 119, 151, 168, 175. Mur'cia - 368, 497. -

-

N 286. Nantes Narva - 601, 626. Navarino (Pylos) - 90, 210. Navarra - 368, 484, 493-495, 508. 81, 349, 363, 549. Neapole Negropont vezi Eubeea. Nepal - 123. Neva, fluviu - 673. Newcastle-under-Lyme - 52. Newry, în Irlanda - 13. New York - 546. 470. Niemen, fluviu Nijni-Novgorod, gubenie - 613. Nikolaev - 603, 610, 664. Nikopole, n Bulgaria 143. Nikşici, în Muntenegru - 232. Nipru, fluviu - 609, 613. 207, 337, 397, Nistru, fluviu 536, 566, 609, 614. 200. Niş, în Serbia Northallerton - 52. 659. Nottingham -

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

o

483, 506. Ocaia Oceakov - 444. Oder, fluviu 470. Odesa - 5-7, 21, 23, 24, 33, 34, 47, 118, 143, 146--147, 198, 22-228, 234, 242, 243, 245, 247, 2�3, 259, 279, 348, 376, 386, 525, 603, 642, 664. 52. Oldham -

-

-

805

Indice de nmiri geogrfi ce Olmi.tz (Olomouc) - 63. Olt, rîu, afluent al Dunării - 34, 359, 382. Olteniţa - 3, 38-40 , 78, 97, 145, 168, 206, 207, 294, 311, 359, 360, 393, 410, 551, 570, 587, 625. Onega, rîu 422. Or�ova - 325. Osurgeti - 309. Oviedo - 467, 479, 518. Owen, în Sco ţi a - 251. Oxford - 51. -

p

Palermo - 287. Pamplona - 368, 464, 500, 506, aog. Paris - 8, 9-10, 37, 59, 62, 69, 75, 80, 93, 94, 105, 124, 126, 139, 159, 25g, 286-288, 350, 358, 370, 401, 422, 431, 508, 535, 539, 552, 608, 612, 645. Parma - 80, 383. Partheay - 286. Pavia - 517. Pen;ab (Punjab) - 639. Perekop - 118, 444, 551, 562, 606, 664. Perthshire - 51. Pesta, capitala Ungariei, partea

Budapestei contemporane, situ­ ată pe malul stîng al Dunării

- 8. Petersburg (Leningrad) - 6, 8, 21-22. 23, 35, 37, 61, 67, 68, 75, 101-102, 104, 149, 151, 155, 163, 164, 171, 188, 189, 192, 203, 232, 312, 315, 321, 377, 438, 524, 554, 555, 566, 568, 673. Piacenza - 80. Piero Corril - 518. Pind, munţi în Balcani - 139. Pirinei, munţi - 466. Piscurile Heracliene, în Crimeea - 585, 586, 588. Ploieşti - 325. Podolia - 325, 337, 566, 614. Poltava - 613. Poltava, gubernie - 614. Pontefract - 52. Portsmouth - 51. Potosi, în Bolivia - 400. Poznan - 270, 614. Pozo-Blanco - 363.

Preston - 251, 687. Preussisch-Eylau (Bagrationovsk) - 577, 601, 613. Priego - 669. Principatele dunărene - vezi Va­ lahia şi Moldova. Proverice - 457. Prut, rîu, afluent al Dunării 143, 146, 278, 311, 315, 325, 330, 332, 418. Puerto de Santa Maria - 504. Pusterlarzo - 349.

Q Quebec, în Canada - 217.

R Rasova - 295. Razgrad - 207, 335. Reazan, gubernie 613. Redut-Kale, fortificaţie de coastă în Caucaz - 257. Renfrewshire, comitat n Scoţia - 52. Retford - 51. Reus - 363. Revel (Tallin) - 567, 609. Riga - 6, 438. Rin, fluviu - 8, 611, 613. Rochdale, district în Anglia - 52. Rocroi, în Franţa - 626. Rodos, insulă - 521. Rodosto (Tekirdag) - 117, 118, 121 . Roma - 8. Roman - 325. Ronda - 505. Rostock - 280. Rumelia - 117, 119. Rusciuc (Russe) - 38, 78, 207, 208, 293, 307, 360, 372, 394, 395, 420, 551. Rye - 52. -

s

Sahara, deşert - 537. Saint-Maurice - 348. Saint-Omer, în Franţa - 255. Salaman·ca - 500. Salonic, golf - 119. San, rîu - 337.

806

Indice de nmiri geogrfice

Sanluc.r (Sanlucar-de-Barrameda) - 465. San Sebastian - 368, 443, 464. Saragosa - 324, 368, 369, 435, 453, 469, 474, 506, 513, 520. Sardinia, insulă - 349. Saros, golf - 317. Savoia - 81, 349. Schleswig - 48, 244. Scoţia - 52-53, 128, 240, 247. Serbia - 7, 26, 35, 38, 106, 119, 139, 167, 206, 215, 353, 35--3 55, 383, 426, 427, 642. Sevastopol - 3-7, 20, 2 1, 23, 25, 33, 34, 47, 102, 10--1 05, 1 18, 198, 227, 245, 247, 256-257, 259, 289, 308, 312, 314, 315, 347, 348, 376, 378, 379, 384, 386-388, 396, 407, 409, 421, 445, 532, 539, 542-551, 553, 554, 561-564, 568-585, 596, 598-601, 603, 604, 608, 609, 624, 625, 627, 661-664, 676. - Fortul Aleksandr - 580. - Fortul Karantinnîi 573, 580, 582. - Fortul Konstantin 546, 580. - partea de nord - 550, 603, 663. - Fortificaţia de nord sau Fortul de nord - 540, 543, 570, 608, 624. - b ateria Telegrafnaia - 580. - partea d e sud - 409, 583. Sevastopol, golf - vezi Golful Mare. Sevilla - 368, 370, 400, 402, 467, 468, 470, 471, 478, 481, 486, 499, 528, 669. Sf. Elena (insulă) - 173. Sf. Nicolaie, chei şi fort (Şefkatil), azi Kobuleti - 24, 32, 104, 309, 444. Sheeness - 77. Sheffield - 282. Sibiu - 372. Sicilia, insulă - 349. Siero - 518. Sierra-Morena, munţi - 363, 505. Silistra - 40, 206-208, 276, 277278, 284, 289, 290, 293-312, 315, 322, 325, 333-337, 359, 387, 393, 394, 396, 419, 444, 535, 536, 540, 546, 551, 570, 587, 596, 601, 602, 625, 647' 663.

Simferopol - 554, 578, 609, 624, 663. Sind, regiune în Pakistan - 639. Sinope - 10-12, 22, 23, 28, 33, 43, 64, 84, 88, 97, 104, 257, 379, 387. Siret, afluent al Dunării - 146147, 293, 304, 305, 311, 333, 381, 394. Siria - 183. Skutari - 1 17, 257, 275, 308, 538. Slatina - 410. Sligo - 199. Slobozia 325. Smirna (Izmir) - 212, 317. Smolensk - 613, 614. Smolensk, gubernie - 613. Sobrarbe, regiune muntoasă în Spania 487, 493. Sofia - 39, 200. Sora, n Italia - 350. Southampton - 355. Southwark - 51. Staffordshire, comitat în Anglia - 53, 645. Stallein, în Austria - 109. Stettin (Szczecin) - 280. Stiria - 618. Stockholm - 26, 199, 438. Stockport - 124. Strasburg - 64, 81, 82. Strathcarron, în Scoţia - 250. Suaso - 504. Suhum-Kale - 257. Sulina, braţ al Dunării - 349, 360, 422, 655. Sund (Eresun), strîmtoare - 27, 48, 425. Sussex - 52. Sveaborg (Suomenlinna) - 308, 549. SwinemiLnde (Swinoujkie) - 438. Syros, insulă în Marea Egee 216. -

-

ş

Şefkatil - vezi Sf. Nicolaie, fort. Şerpilor, insulă - 523. Şiblak, insulă pe Dunăre - 298. Şiştav (Sviştov) - 72. Şumla (Kolarovgrad) - 39, 78, 208, 209, 290, 292, 294, 299, 306, 307, 322, 336, 360.

807

Indice de numiri geogrfice

Romînia în localitate Ureşti, 410. Taganrog - 642. Urziceni - 410. Tamisa, fluviu în Anglia - 63, 77. Utrera - 504. Tarragona - 368. Teheran - 10, 26, 36. V 350, 351. Tembleque Valahia - 7, 11, 26, 38, 40, 50, 56, Terapia (Tarabia) - 523. 64, 71, 77, 86, 88, 96, 102, 117, 119 , 402. TerueL 139, 142, 143, 145, 167, 170, 175, 105, 117, 139, BO, 167, Tessalia 188, 206, 219, 242, 270, 276�278, 216, 231. 293, 294, 296, 302-304, 309�312, 122. Tibet 318, 321, 325332, 343, 346-347, Tiflis (Tbilisi) - 24, 32, 309, 311, 351, 352, 355, 358, 359, 374, 3771 525. 381-383, 385, 387, 388, 395, 4111 Tilsit (Sovetsk) - 463. 418421, 426, 427, 430, 521-522, Timiş, trecătoare (Predeal), Alpii 525, 527, 532, 536, 551, 641, 642, 349. Transilvaniei 654, 655. Tinos, insulă în Marea Egee 351, 363, 367, 402, 412, Valencia 216. 435, 464, 465, 479, 486, 497, 499, Tir (Sur), în Turcia - 522. 502, 506, 509, 513. Tiverton 51. 368, 457, 465. VaHadolid Tîrgovişte - 206. 207, 209, 294, ValuL lui Traian 350. Toledo 325. 368. Tolosa Vandeea - 286. 370, i02. Torrej6n (del Rei) Varna - 197, 208, 209, 216, 258, 458. Torrelobaton 275, 276, 290, 299, 304, 307, 355, Torres Vedras, în Portugalia 360, 372, 376, 385, 390, 394, 396, 144. 407, 421, 445, 522, 535-537, 540, 80, 431. Torino 545, 550, 561, 562, 572, 633-635. TortesiHas (Tortales de Esgeba) 8, 56, 77, 422, 444, 566, Varşovia - 458. 567. Tortosa - 435. VeLikie Luki - 507. Toscana 350. locali­ Ventas-deL-Espiritu-Santo, Toulon - 64, 76. 341. tate lîngă Madrid 167. Tracia 144, 208, 349, 428, 429, 56, 114, 146, 259, Verona Transilvania 487, 559. 418, 535, 610. 10, 104. Vicalvaro - 340, 510. Trebizonda (Trabzon) 199. Victoria, în Australia Treviso - 517. 39, 40, 117, 143-144, 200. Vidin 517. Triest Viena 5, 21, 27, 35-37, 56, 61, 216. TrikkaLa 63, 68, 70, 73, 104, 108, 109, 170, Tula, gubenie - 613. 173, 202, 219, 241, 283, 312, 323, 422. Tulcea 343, 354, 358-36 1, 382, 513, 646, 167. Tunis 647. 325. Turnu-Roşu, trecătoare 458. Villalar (Libros) 207, 299. ViLno (Vilnius) Turtucaia (Tutrakan) 613. Vistula, fluviu - 566, 567. u Vitebsk 613. Vitoria 368. 13. UlsteT Ungaria - 4, 8, 56, 102, 112-1 15, Vladikavkaz (Ordjonikidze) - 25, 33. 200, 203, 213, 270, 282, 361, 378, 337, Volînia (regiunea Volînia) 422, 615, 617. 566, 567, 614. Unkiar-Skelessi - 28, 55, 320. T

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

Indice de numiri geogrfice

8 03

349. Volta, în Italia 614. Voronej, gubernie -

-

w

541. Walcheren, insulă 53, 217. Wales 173, 262, 536, 545, 552, Waterloo 637. 51. Westbury Westmeath 52. -

52. Whitby Wurttemberg -

Yorkshire, 51.

comitat

-

z

-

-

-

-

81. y

Zabliak Zorndorf Zurich

-

-

70, 232. 577. 517.

-

în

Angli a

809

Cuorins* Pag.

Prefaţă

V-XXIV

F. ENGELS. Războiul european

3-8

K. MAX. *Puterile occidentale şi Turcia

9-1 9

K . MARX. *Războiul din Orient

20-3 1

K. MARX. *Operaţiile militare din Orient. - Situa­ ţia financiară a Austriei şi a Franţei. - Fortificarea Constantinopolului

32-37

F . ENGELS. Ultima bătălie pe teatrul de operaţii din Europa

38-4 1

K. MARX. *Ideile ţarului. - Prinţul Albert

42-46

K. MARX şi F. ENGELS. *Fortificarea Constantino-

polului. - Neutralitatea Danemarcii. - Compoziţia parlamentului englez. - Recolta proastă din Europa

47-54

K. MARX. *Misiunea contelui Orlov. - Finanţele de război ale Rusiei

55-59

.

* Articolele al căror titlu a fost dat de Institutul de marxism-leni­ nism de e lingă C.C. al P.C.U.S. sînt însemnate cu un asterisc. Nota red.

-

810

Cups

K. MARX. *Cărţile albastre. - Dezbaterile parlamentare de la 6 februarie. - Misiunea contelui Orlov. - Operaţiile flotei aliate. - Brigada irlandeză. - In legătură cu convocarea Parlamentului muncitorilor . . . . . . . K. MARX. *Diplomaţia rusă. - Cartea albastră în legătură cu problema orientală. - Muntenegru! . . . . . . . . . . . F. ENGELS. Problema războiului în Europa .

.

.

K. MARX. *Declaraţia guvernului prusian. - Planu-

rile lui Bonaparte. - Politica Prusiei

60-66

67-74 75-79 80-82

K. MARX. Dezbaterile p arlamentar e

83-97

K. MARX. *Dezbaterile parlamentare de la 22 fe bruarie. - Telegrama lui Pozzo-di-Borgo. Politica puterilor occidentale

98-107

K. X Falimentul Austriei

l Oa-1 15

K. MARX. *Planurile militare ale Franţei şi Angliei. - Răscoala grecilor. - Spania. - China

1 1 6- 1 23

K. MARX. *Deschiderea parlamentului muncitorilor. - Bugetul de război al Angliei

1 24-131

K. MARX. Scrisoare către Parlamentul muncitorilor K. X Parlamentul muncitorilor

1 32-133

K. MARX. Răscoala din Grecia

139-141

F. ENGELS. Retragerea ruşilor de la Calafat

1 42-147

K. MARX. Documentele în legătură cu împărţirea Turciei . . . . . . . . . . . .

1 48-159

K. MAX. Corespondenţa diplomatică secretă .

1 60-176

.

1 34-138

.

.

K. X *Declararea războiului. - In legătură u istoricul apariţiei problemei orientale .

K. MAX. Dezbaterile parlamentare asupra războiului . . . . . . . . .

1 77-1 85 1 86-197

Cups

·

811

K. MARX. *Rusia şi puterile germane. - Preţurile cerealelor . . . . . . .

1 98-205

F. ENGELS . Situaţia armatelor în Turcia

206-209

K. MARX. *Nota lui Reşid-paşa. - Un ziar italian despre problema orientală . . . . .

2 1 0-2 1 4

K. MARX. *Grecia şi Turcia. - Turcia şi puterile occidentale. - Restrîngerea comerţului de ce­ reale în Anglia . . . . . . . . . . .

2 1 5-2 1 8

K. MARX. *Răscoala din Grecia. - Emigraţia po­ loneză. - Tratatul dintre Austria şi Prusia. Documente referitoare la înarmarea Rusiei . .

2 1 9-225

clamaţia cneazului Danilo al Muntenegrului. - Discursul lui Manteuffel

226-233

K. MARX. *Bombardarea Odesei. - Grecia. - Pro­

K. MARX. Finanţele britanice .

234-241

F. ENGELS. O faimoasă victorie

242-246

K. MARX. *Atacul împotriva Sevastopolului. Curăţirea moşiilor în Scoţia

247-252

F. ENGELS. Războiul

253-260

F. ENGELS. Starea actuală a armatei engleze, tactica ei, echipamentul, intendenţa etc.

261 -268

K. MARX. *Tratatul dintre Austria şi Prusia. Dezbaterile parlamentare de la 29 mai . . . . 269-274 K. MARX. *Înfiinţarea unui minister special al războiului în Anglia. - Operaţiile militare de la Dunăre. - Situaţia economică . . . . . .

275-281

K. MARX. *Reorganizarea departamentului de război al Angliei. - Cererile Austriei. - Situaţia economică a Angliei. - Saint-Arnaud

282-288

F. ENGELS. Asediul Silistrei

289-302

K. MARX şi F. ENGELS. Situaţia pe teatrul de operaţii militare ruso-turc . . . . . . . . .

303-309

812

Cu!is

K. MARX şi F. ENGELS. Retragerea trupelor ruse .

K . MARX. Războiul. - Dezbaterile parlamentare .

3 1 0-3 1 4

K. MARX. *Insurecţia de la Madrid. - Tratatul

3 1 5-323

F. ENGELS. Războiul de la Dunăre

324-332

austro-turc. - Moldova şi Valahia .

.

.

.

.

K. MARX. *Amănunte în legătură cu insurecţia de

333-338

la Madrid. - Cererile Austriei şi ale Prusiei. - Un nou împrumut în Austria. - Valahia .

K. MARX. *Agitaţie în Italia. - Evenimentele din

339-347

Spania. - Poziţia statelor germane. - Judecătorii englezi . . . . . . . . . . . .

K. MARX. *Conferinţa de la Viena. - Imprumutul

348-357

austriac. - Proclamaţiile lui Dulce şi O'Donnell. - Criza de guvern din Anglia . . . .

358-365

K. MARX. Revoluţia spaniolă. - Turcia ş i Grecia .

366-372

K. MARX. Dezbaterile parlamentare în legătură cu războiul . . . . . . . .

373-380

*Politica Austriei. - Dezbaterile din Camera comunelor în legătură cu războiul

38 1-392

K. MARX.

K. MARX şi F. ENGELS. Un război plictisitor

393-398

K. MARX. Espartero

399406

F. ENGELS. Atacul împotriva fortăreţelor ruseşti .

407409

Evenimentele din Spania. - Noua constituţie daneză. - Cartiştii . . . . . . . . . .

4 10-4 1 7

Polonia. - Cererile poporului spaniol

4 1 8-424

K. MARX. *Evacuarea Principatelor dunărene. K . MARX. *Evacuarea Moldovei şi a Valahiei. -

.

K. MARX. *Problema orientală. - Revoluţia din Spania. - Presa din Madrid . . . . . .

425432

.

433439

K. MARX. *Revoluţia din Spania. - Bomarsund

Cupins

F.

ENGELS. Cucerire a articol) . . . .

813

(Primul

Bomarsundului

440-445

F. ENGELS. Cucerirea Bomarsundului (Al doilea articol) . . . . . . . K.

446-450

MARX. Spania revoluţionară

451-509

I

453 463 410 416 482 481 491 503

II III IV V VI VII VIII K.

MARX. Reacţiunea din Spania

5 1 0-5 1 6

K.

MARX. *Zvonuri despre arestarea lui Mazzini. - Imprumutul forţat din Austria. - Spania. - Situaţia din Valahia . . . . . . . .

5 1 1-522

K.

MARX. *Acţiunile flotei aliate. - Situaţia din Principatele dunărene. - Spania. - Comerţul exterior al Angliei . . . . . . 523-53 1

F. ENGELS. Atacul împotriva Sevastopolului

.

.

532-541

F. ENGELS. Ştirile din Crimeea

.

.

542-547

MARX ş i F. ENGELS. Mistificarea de la Sevastopol . . . . . . . . . . . . . . .

548-552

MARX şi F. ENGELS. Mistificarea de la Sevastopol. - Privire generală .

553-556

K.

K.

F. ENGELS. Bătălia de la Alma

.

.

.

.

.

.

.

551-563

F. ENGELS. Forţele militare ale Rusiei F. ENGELS. Asediul Sevastopolului

564-568 .

F. ENGELS. Campania din Crimeea F. ENGELS. Bătălia de la Balaclava F. ENGELS. Bătălia de la Inkerman

569-574 575-583

.

584-592 593-599

Cups

814

F. ENGELS. Campania din Crimeea K. MARX şi F. ENGELS. Desfăşurarea operaţiilor militare . . . . . F. ENGELS. Forţele militare ale Austriei . . K. MARX. Privire retrospectivă asupra campaniei din Crimeea . . . . K. MARX. Pres a şi sistemul militar . . . . F. ENGELS. Catastrofa britanică din Crimeea K. MARX. Criza comercială şi industrială . K. MARX. *Cele p atru puncte . . . . . K. MARX. Criza comercială-industrială din Anglia . K. MARX. Berarii şi respectarea repausului duminical. - Clanricarde . . . . . . . . . K. MARX şi F. ENGELS. Cu privire la critica asediului Sevastopolului . . . . . . K. MARX. Adevăratul scop al tratativelor de la Viena. - Polemica împotriva Prusiei. O răzvrătire cu bulgări de z ăpadă . .

.

.

.

.

.

.

.

.

.

· .

.

.

•

•

„

-

600-607 608-6 1 5 61 6-620 621-626 627-630 631-637 63-645 646-65 1 652-657 658-660 661-663

664-665

DIN MANUSCRISELE NEPUBLICATE ALE LUI K. MARX şi F. ENGELS

K. MARX. Fragment nepublicat din seria de articole 11Spania revoluţionară" .

669-672

F. ENGELS. Fortăreaţa Kronstadt

673-679

ANEXE

Burghezia engleză Adno tări . .

683-688

Date din viaţa şi activita tea lui K. Marx şi F. Engels

743-756

691-742

Indice de nume

757-795

Indice de publicaţii periodîce

796-798

Indice de numiri geografice

799-808

815

Cupis

ILUSTRAŢII Un fragment dintr-o pagină a ziarului „People's Paper" în

care a apărut scrisoarea adresată de K. Marx Parla­ mentului muncitorilor

132-133

Schema dispozitivului trupelor în timpul asediului Silistrei şi al bătăliei de la Inkerman

291

Prima pagină a unuia din caietele lui Marx cu extrase din istoria Spaniei

455

O pagină dintr-un manuscris nepublicat al lui K. Marx din

seria de articole „Spania revoluţionară" Teatrul de război din Crimeea în anul 1854

484-485 533

O pagină din materialele pregătitoare ale lui F. Engeis pen­ tru articolul său „Forţele militare ale Rusiei"

568-569

Războiul Crimeii (1853-1856). Teatrele Dunăre, din Crimeea şi Caucaz

622-623

de război de la

Dai la cules 9.01.1961. Bun de tipar 3.03.1961. Tira; 12.270. Hirlie velină de 65 grlm'. Coli editoriale 50,22. Coli de tipar 52, 50. 4 planşe tipo. A. 001453/190. C.Z. pentru biblioteci 3C 1 = R.

Intreprinderea poligrafică Combinatul poligrafic Casa Scinteii „!. V. Stalin " , Piaţa Scinteii, Bucureşti, R.P.R„ comanda nr. 4365/10.048.