282 89 80MB
Romanian Pages 1186 Year 1952
ACADEMI A
REPUBLICII POPULARE
ROMÂNE
FLORA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE REDACTOR PRINCIPAL A cad.
T R A IA N SĂ V U L E SC U
I
EDITURA
ACADEMIEI
REPUBLICII
19
5 2
POPULARE
ROMANE
FLORA
REPUBLICII
POPULARE
ROMÂNE
REDACTOR PRIN CI PAL Academician TR. SĂVULESCU COLECTIVUL DE REDACŢIE AL PRIMULUI VOLUM DIN FLORA R.P.R Academician E. I. NYARADY (Responsabil); f ţ ALEXANDRESCU, AL. BELDIE, AL. BUIA, C. C. GEORGEŞCU, GH. GRINŢESCU, M. GUŞULEAC,
1. GRINŢESCU, I. MORARiU, I. PRODAN, E. ŢOPA.
CUVÂNT ÎNAINTE DE ACADEMICIAN TRAIAN SĂVULESCU
PREŞEDINTELE ACADEMIEI R. P. R.
Pentru cunoaşterea teritoriului ţării noastre şi a bogăţiilor ei naturala, Academia R. P. R., urmând îndemnul şi având sprijinul P. M. R. şi al Guver nului, a hotărî t să Întocmească o serie de lucrări de bază pentru atingerea acestui scop. Printre acestea se enumără Flora R . P. R. şi Fauna R. P. R. Flora R . P. J?., din care publicăm primul volum, prezintă un deosebit interes practic şi ştiinţific. Cunoaşterea exactă a plantelor care trăiesc spontan, subspontan sau sunt cultivate pe teritoriul R. P. R. va înlesni o mai bună folosire a lor. Ţara noastră, aşezată la iăspântie geografică şi climatică, cu variaţiuni de relief, sol şi climă la distanţe mici, prezintă o floră bogată (peste 3.600 de specii) şi foarte felurită. Dintre numeroasele specii de plante fanerogame (antofite sau spermatofite), care trăiesc la noi, multe pot avea Între buinţări industriale directe: plante textile, tinctoriale, tanante, medicinale. Multe specii intră in compoziţia fâneţelor şi păşunilor naturale şi servesc drept hrană vitelor, altele pot fi folosite pentru introducerea şi extinderea tarlalelor cu ierburi In regiunea de stepă şi silvostepă, in legătură cu noua agrotehnică ce stă la baza agriculturii socialiste. Cunoaşterea rezervelor floristice este necesară pentru realizarea planului de transformare a naturii şi introducerea complexului Docuceaev-Costicev-Viliams. Cunoaşterea spe ciilor forestiere este necesară pentru plantarea fâşiilor de păduri şi a perdele lor de protecţie In stepă şi silvostepă. Cunoaşterea speciilor de Graminee şi Leguminoase este necesară pe de o parte pentru introducerea asolamentelor de câmp şi furajere, iar pe de altă parte, pentru Îmbunătăţirea structurii solurilor sărăturoase, făcând astfel posibilă luarea lor In cultură. Din plantele sălbatice se pot crea prin selecţiun8 noi soiuri, cu productivitate sporită, mai rezistente la boale, insecte şi intemperii (ger, secetă). Fiecărei plante introduse în cultură trebue să i se cunoască condiţiile naturale de desvoltare şi de fructificare, pentru a putea mai bine dirija transformarea lor in raport cu condiţiunile mediului şi corespunzător necesităţilor de hrană ale omului. Multe plante spontane sau cultivate servesc drept gazde pentru diferiţi paraziţi animali şi vegetali, iar cunoaşterea morfologiei şi biologiei
VIII
FLO RA
R .P .R .
lor, a distribuirii lor pe teritoriul ţării, a condiţiunilor ecologice de viaţă, a litmului de desvoltare şi a raportului lor cu paraziţii ce le atacă, ne indică mijloacele practice de combatere, fără a fi siliţi să recurgem la tratamente chimice, adesea foarte costisitoare. Printre plantele spontane şi unele in troduse (adventive) mai de curând sau mai demult pe teritoriul ţării noa stre, foarte multe pătrund în lanurile plantelor cultivate, in grădini şi livezi, concurând în folosirea spaţiului şi hranei pe cele folositoare, producând pier deri importante în recoltă. Lupta cu buruienile nu se poate duce cu succes dacă nu se cunosc bine condiţiunile lor de viaţă, originea şi tendinţa lor de răs pândire, întovărăşirile lor cu alte plante, aşa cum se întâlnesc în natură sau cum sunt provocate prin folosirea unei agrotehnice necorespunzătoare. Multe plante spontane au valoare decorativă şi pot fi introduse în grădini, parcuri, case, pentru împodobirea spaţiului de locuit şi de recreaţie al munci torilor. Din cele arătate rezultă că flora ţării noastre este un izvor de bogăţie naturală inepuizabilă, o mare rezervă de materii prime pentru industrie şi pentru satisfacerea necesităţilor de hrană mereu crescânde ale omului, iar studiul ei complet este o datorie rămasă neîmplinită în trecut. Cunoaşterea plantelor de pe teritoriul ţării noastre răspunde de asemenea necesităţii şi dorinţei omului de a se orienta just în spaţiul în care trăieşte, de a şti care îi sunt prietenii pe care trebue să şi-i apropie şi care îi sunt duşmanii cu care trebue să .lupte. Studiul plantelor pune pe cei care îşi dau osteneala să le cunoască mai de aproape, în contact cu cele mai interesante probleme ale vieţii pe pământ ca: originea şi transformarea fiinţelor vieţuitoare, raporturile dintre acestea contradicţiile dintre plante şi mediul exterior, contradicţiile lor proprii, care le înlesnesc desvoltarea progresivă necontenit, evoluţia lor. Intr’un cuvânt, celui care caută să cunoască lumea plantelor, dialectica naturii i se impune cu tărie de lege, ferindu-1 de credinţe deşarte, concepţii misterioase şi alte interpretări false care l-au împiedecat să înfrunte vânjos elementele ce-1 înconjură, dar pe care este dator să le înlăture, ca să stăpânească liber forţele naturii şi la nevoie, cunoscându-le, să le transforme în folosul societăţii. Studiul plantelor prezintă şi un deosebit interes educativ. El desvoltă spi ritul de observaţie, cultivă sensibilitatea pentru nuanţe şi raporturile de cauzalitate, atât de manifeste la fiinţele vieţuitoare. Varietatea înfăţişării plantelor, istoria fiecăreia dintre ele, educă şi desvoltă gustul, imaginaţia, voinţa. Spectacolul activităţii constante a fiinţelor vieţuitoare proclamă cu tărie legea muncii, a sforţării, a luptei, principii care stârnesc energii noi, întăiesc sentimentul de responsabilitate şi de libertate. Prin studiul anima lelor şi plantelor, viaţa nu mai apare .ca ceva separat ăe realitatea fizică, lumea fenomenelor percepute nu este o lume mecanică, ci este o lume a vie ţii supusă legilor materialismului dialectic, cu trăsături fundamentale, care
cuvAnt înainte
IX
dau caracterizarea cea mai completă, generalizarea şi sintetizarea cea mai clară pentru cunoaşterea fenomenelor naturii. Tovarăşul I. V. S t a l i n caracterizează metoda dialectică marxistă prin următoarele patru trăsături fundamentale, care, confruntate cu datele istoriei naturii, ne înlesnesc cunoaşterea exactă a fenomenelor şi ne pun în mână cea mai puternică şi mai sigură armă pentru stăpânirea şi transformarea naturii. 1. Considerarea naturii ca un întreg unitar şi închegat, în care obiectele şi fenomenele sunt legate organic unele de altele, depind unele de altele şi se determină reciproc. 2. Considerarea naturii in stare de continuă mişcare şi transformare, în noire şi desvoltare, unde întotdeauna ceva apare vşi se desvoltă, ceva se descompune şi piere. 3. Considerarea proceselor de desvoltare a naturii drept o desvoltare in care transformările mici, cantitative, duc la transformări calitative, iar acestea din urmă se produc sub forma unui salt dela o stare la alta. 4. Considerarea obiectelor şi fenomenelor naturii drept obiecte şi fenomene cărora le sunt inerente contradicţiile interne, care constitue baza « luptei» tendinţelor contradictorii ale desvoltării; lupta dintre ceea ce este vechi şi ceea ce este nou, între ceea ce moare şi ceea ce se naşte. Cunoaşterea naturii începe cu constatarea faptelor, apoi păşeşte mai de parte la desvăluirea legăturilor dintre faptele constatate, nu numai pentru a le explica, ci şi pentru a le dirija conform intereselor practice. Natura, dacă este cunoscută, devine docilă, devine plastică, putând fi astfel stăpânită şi modelată după voia şi nevoia noastră. ★
Inventarierea şi cunoaşterea plantelor din flora R.P.R. a preocupat pe botaniştii profesionişti şi amatori de multă vreme, iar studiile floristice au evoluat dela studiile empirice de început, până la diversitatea disciplinelor modeme, sprijinite pe o pregătire adâncită într’un domeniu restrâns. Dar, ca în orice ţară din lume, studiul ştiinţific al plantelor a fost premers de cunoaşterea lor de către popor. Botanica populară s*a născut odată cu poporul, a evoluat cu el şi într’însa se resfrâng trecutul, istoria, îndeletnicirile, suferinţele şi bucuriile lui. Cunoştinţele poporului despre lucrurile şi întâm plările din natură se sprijină pe o milenară observaţie, pe o repetată verifi care prin experienţă. Poporul nostru cunoaşte temeinic plantele şi vegetaţia în mijlocul căreia vieţuieşte şi a ştiut în toate timpurile să le Llosească pentru nevoile sale trupeşti, să descopere în ele izvor de inspiraţie pentru arta sa şi să afle mângâiere pentru necazurile de care nu a fost cruţat în cursul unei istorii pline de vifore. Pv. porul nostru întrebuinţează peste 5.000 de nu miri pentru plantele care trăiesc sălbatice sau cultivate pe teritoriul ţării.
X
FLO RA R .P .R .
Cele mai numeroase numiri sunt comune tuturor provinciilor, multe au însă caracter regional, sau chiar specific unui anumit ţinut. Dar cunoaşterea co morii folklorului românesc în legătură cu plantele este departe de a fi com pletă. Vor trebui neapărat întreprinse studii sistematice pe întreg cuprinsul ţării, pentru a se scoate la iveală tezaurul de numiri cu care poporul a botezat conform graiului şi firii lui, plantele în mijlocul cărora trăieşte. Aceste studii sunt utile nu numai pentru botanişti, ci şi pentru lingvişti şi istorici. Fără a face un studiu amănunţit al istoriei desvoltării botanicei la noi, vom indica totuşi, în cele ce urmează, etapele mai importante ale acestei ştiinţe în ţara noastră. Intre anii .1694 şi 1699, stolnicul Constantin Cantacuzino a întocmit o hartă amănunţită a Munteniei, pe care a publicat-o într’o ediţie grecească în anul 1700 şi într’una italienească în 1718. Pe lângă diferite elemente geogra fice, această hartă cuprinde şi reprezentarea pădurilor. Dimitrie Cantemir în a sa Descrierea Moldovei (1715) descrie cu măiestrie vegetaţia spontană şi cultivată care acoperea câmpurile şi dealurile Moldovei şi reprezintă pe hartă—a doua schiţă geobotanică românească—pădurile şi răs pândirea lor. In decursul veacului al XVIII-lea, ţara noastră a fost străbătută de diferiţi călători străini: germanul K r a m e r (1720 — 1726), veneţianul F r a n c e s c o G r i s e l i n i (1774—1777), D o m e n i c o S e s t i n i (1779— 1780), cunoscutul profesor din Pa via L. S p a l l a n z a n i (1786), F e 1 i c e Ca r o n i (cca 1800) ş. a., care pe lângă informaţii lingvistice, de agricul tură, mineralogie, etc., transmit în lucrările lor şi date privitoare la flora spon tană şi cultivată. Lucrările acestora sunt indicaţiuni de începuturile pătrunderii elementelor capitaliste străine în economia ţării, din perioada feudală. In anul 1830, doctorul C o n s t a n t i n a c h i C a r a c a ş , într’o lucrare pos tumă în limba greacă, indică 300 de specii de plante din Muntenia, folosind nomenclatura binară. Această lucrare cuprinde cea mai completă listă de plante apărută până la acea dată in Muntenia. In Transilvania, interesul pentru cunoaşterea plantelor se deşteaptă încă din veacul al XVII-lea, când se semna lează erbarii, manuscrise şi chiar publicaţii, în cea mai mare parte pră pădite. In anul 1816, J. B a u m g a r t e n din Sighişoara publică o floră descriptivă a Transilvaniei, in trei volume, iar mai târziu, în anul 1846, adaugă şi al patrulea volum. In Banat, după indicaţiile floristice ale călăto rilor italieni despre care am amintit, explorarea temeinică a provinciei începe cam pe la 1815, fiind făcută de către botanistul P. K i t a i b e 1. Ceva mai târziu, R o c h e l cercetează flora acestei provincii şi descrie un număr de specii noi. Pe la începutul veacului trecut, un şir lung de botanişti germani a cutreierat Banatul şi ne-a trimis date despre flora şi vegetaţia provinciei. Gel mai de seamă dintre aceşti cercetători a fost H e u f f e 1, care ne-a lăsat o lucrare apărută în anul 1858, cuprinzând cea mai completă enumeraţie a florei bănăţene.
CUVÂNT ÎN A IN TE
XI
In Ţara Românească şi Moldova, dorinţa pentru studii superioare începuse să se manifeste încă dela sfârşitul secolului al XVIII-lea. Dovadă fac cererile boierilor prezenţi în anul 1770 în delegaţie la curtea împărătesei Ecaterina a Il-a a Rusiei, pentru înfiinţarea unor Academii de epistimii[(Ştiinţe, trad. n.), meşteşuguri şi limbi. Intre anii 1788 şi 1795, medicul B. H a c q u e t a întreprins o călătorie în părţile de Nord ale Garpaţilor. A făcut o descriere generală a vegetaţiei Moldovei şi a dat o listă de câteva plante. Pe la începu tul secolului trecut, doi botanişti polonezi, W i t t m a n şi Z a w a d z k i , au explorat din punct de vedere floristic Bucovina, iar doctorul H e r b i c h a întreprins numeroase excursiuni între anii 1836 şi 1850. In anul 1859, a pu blicat opera sa de seamă asupra florei Bucovinei. In 1833 a luat fiinţă la Iaşi Societatea de Medici şi Naturalişti, din iniţiativa doctorului Zotta şi docto rului Czihak, cu sprijinul generalului Kiselev. Preocupările acestei Societăţi, din care făceau parte ca membri corespondenţi mulţi oameni de ştiinţă din Rusia, se îndreptau în toate direcţiunile ştiinţelor naturale, dar mai cu deo sebire în direcţia studiilor botanice. I u 1 i u E d e 1, primind din partea Societăţii însărcinarea să întreprindă studii asupra florei Moldovei, după numeroase excursiuni, publică în anul 1835 o lucrare completă. Un an mai târziu, C z i h a k enumără din Moldova 1116 specii de plante. In 1837, X. H. L e v e i 11 e, participând la excursia ştiinţifică din Rusia Meridională şi Crimeea, de. sub direcţiunea prinţului Demidov, face observaţiuni interesante asupra vegetaţiei din Ţara Românească şi Moldova. Printre precursorii bota nişti care după E d e 1 au studiat temeinic flora Moldovei, menţionăm pe D. G u e b h a r d t , care a recoltat foarte multe plante aflate în prezent răzle ţite in erbarele din Paris şi Viena, dar cea mai mare parte sunt în posesiunea Conservatorului erbarului « De Candolle » din Geneva. In 1862, C z i h a k şi S z a b o publică o lucrare privitoare la plantele alimentare, medicinale şi tinctoriale pe care le foloseşte poporul român. In 1856, A n a s t a s e F ă t u a înfiinţat la Iaşi o Grădină Botanică în care se cultivau aproape 2.500 de Specii de plante. In 1877, A. F ă t u a publicat un Tratat de botanica cu capitole de organografie, histologie, fiziologie, taxonomie şi geografie. Mai întâi în Moldova a început studiul şi inventarierea florei, marcând desvoltarea şi întărirea treptată a burgheziei. In timp ce în Moldova se manifesta in jurul Societăţii de Medici şi Naturalişti o viguroasă activitate floristică, în Ţara Românească odată cu înfiinţarea Şcoalei Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti — 1856 — cercetările botanice capătă un tempo mai viu, tot ca urmare a desvoltării for maţiei capitaliste. U. H o f f m a n n , profesor de botanică, întemeiază in anii 1862—1864 Grădina Botanică din Bucureşti şi publică o listă de plante de prin părţile muntoase ale Carpaţilor de Sud. Nu putem să străbatem cu mintea aceste timpuri din istoria botanicei româneşti fără să amintim pe profesorul 1. B a r a s c h , dela Colegiul Sf. Sava, publicist de mare talent, interne-
XII
FLO R A R .P .R .
ietorul revistelor de popularizare «Minunile Naturii» (1852), « Isis sau Na tura» (1855—1859), «Natura» (1861—1863). Indemânatectraducător, B a ra s c h a tipărit câteva manuale, printre care unul de Botanică Silvică, cel dintâi în acest fel. Flora Dobrogei a început să fie cercetată cam pe la mijlocul secolului trecut. Botanistul K o c h a publicat o serie de note, iar botanistul ungur J a n k a a descris prin 1877 numeroase specii noi din Dobro ? gea, dintre care unele endemisme locale. Tot cam la această dată, Dobrogea şi Muntenia au fost străbătute de fraţii S i n t e n i s d e A l e s s i ş i S c h a a r s c h m i d t, iar rezultatele cercetărilor acestor botanişti au fost folosite de către K a n i t z în 1ucrarea apărută în anii 1879 —1881, privitoare la plantele cunoscute până atunci în România. In Transilvania, după apariţia operei lui B a u m g a r t e n , flora acestei părţi de ţară a început a fi studiată cu multă râvnă. Sibiul, centru economic important (industrie şi comerţ), a devenit centru pentru studiile botanice, iar în fruntea botaniştilor sibieni se găseau F. S c h u r şi M. F u s s. F. S c h u r , în valoroasa sa lucrare asupra plantelor din Transilvania, apărută în anul 1866, enumără nu mai pu ţin de 4129 de specii, înafară de numeroase varietăţi şi forme. A descris multe specii noi, care în bună parte nu au rezistat revizuirilor critice de mai târziuF u s s, unul dintre întemeietorii Societăţii de Ştiinţe Naturale din Sibiu, a studiat flora fanerogamă a Transilvaniei şi a publicat o lucrare străbătută de un puternic discernământ critic. In anul 1859, celebrul botanist vienez K e r n e r v. M a r i l a u n întreprinde o excursiune în munţii Bihorului. Rezultatele le publică mai târziu, iar în cunoscuta sa lucrare asupra biologiei şi geografiei plantelor din ţările dunărene, descr:e cu multă măiestrie vegetaţia Bihorului, regiune neexplorată încă până la el. încă în a doua jumătate a secolului trecut, un număr însemnat de botanişti unguri şi saşi (J a n k a, fraţii W o l f f , S i m o n k a i , B a r t h , S c h u r , F r e y n , F r o n i u s , R 6 m-e r, C s â t o , B r a s s a i , B i e l z , Gz e t z , E m e r i c h , E r c s e i , J o o B r a n d s h, G r i e s e b a c h , H e r z o g , S c h e n k , K o v a c s , L u r t z, L a n d o z,. S t u r ş. a.) cercetează flora munţilor şi Podişului Transilvaniei.. In Bucovina, după H e r b i c h cercetările botanice nu lâncezesc, pentrucă în anul 1872 K n a p p publică o lucrare remarcabilă prin spiritul'critic ştiinţific al autorului. In Ţara Românească şi Moldova, mai ales după războiul de independenţă, un impuls de creaţiuni originale se marchează mai cu seamă în jurul celor două Universităţi din Iaşi şi Bucureşti. Doctrinele transformiste ce-şi făceau curs şi mai ales curentul darwinist, au stârnit un interes fără seamăn pentru ştiinţele naturale în toate ţările din lume, resimţit puternic şi la noi. « Revista ştiinţifică » penti*u vulgarizarea cunoştinţelor de Ştiinţe natu rale şi Fizică, întemeiatădeP. S. A u r e l i a n şi Gr. Ş t e f ă n e s c u la. Bucureşti, timp de 11 ani, cât a apărut, din 1870 —1871 până în anul 1881,
CtJ VÂNT ÎN A IN TE
XIII
a publicat numeroase articole de Botanică scrise de A u r e l i a n , Gr. Ş t e f ă n e s c u , B r â n d z ă şi alţii, precum şi interesante notiţe informa tive despre mişcarea ştiinţifică din străinătate, dând importanţă problemelor de evoluţionism. In revista « Contemporanul» apărută la Iaşi (1881—1891)ţ s’au discutat cu multă libertate şi înţelegere ideile care scormoniseră adânc în cenuşa dogmelor finaliste, tiranic stăpâne până atunci, mai mult prin intole ranţă, decât prin logică şi tăria dovezilor. Numeroşi tineri roiesc la studii în străinătate şi se întorc în ţară temeinic pregătiţi şi cu dorinţa vie să folosească cele învăţate pentru ţară şi poporu] lor. Unii dintre aceştia au fost deschizători de drumuri şi au adus contribuţii valoroase pentru progresul ştiinţei la noi. Printre aceştia cităm pe D. V o i n o v, P. B u j o r , E. R a c o v i ţ ă , Gr. A n t i p a, D. B r â n d z ă , G. G r e c e s c u, doctor V. B a b e ş , doctor I. C a n t a c u z i n o iar mai târziu Em . C. T e o d o r e s c u , M. B r â n d z ă , Al . P o p o v i c i ş.a. P. B u j o r , D. V o i n o v , E. R a c o v i ţ ă , Em. G. T e o d o r e s c u au participat efectiv la luptele clasei muncitoare împotriva exploatatorilor, fiind membri ai mişcării socialiste. Toţi au fost colaboratori la « Contempo ranul» şi la alte reviste progresiste din ţară şi străinătate. Gr. A n t i p a a fost elevul lui E . H a e c k e 1 din Jena. Doctorul D. B r â n d z ă înzestrat dela natură cu un deosebit dar de observaţie, de recunoaştere şi de descriere a plantelor în modul cel mai exact, a devenit în scurtă vreme nu numai un maestru de frunte în problemele floristice, ci şi o autoritate botanică apreciată atât în ţară, cât şi in străinătate. Intreprinzând numeroase excursii şi făcând schimb cu specialiştii de peste graniţă, a agonisit un bogat material şi a alcătuit un erbar universal, cuprin zând colecţii rare, unice. D. B r â n d z ă este ctitorul celor dintâi aşeză minte botanice din ţara noastră. El a creat catedra de botanică, a zidit Insti tutul Botanic dela Gotroceni şi a înfiinţat Grădina Botanică de pe lângă Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, cu toate piedecile pe care le-a întâmpinat dela oficialităţile timpului. După câteva note privitoare la flora şi vegetaţia României, D. B r â n d z ă , ţinând seamă de tot ce se publicase privitor la flora ţării noastre, publică în anii J879—1883 opera cea mai de valoare, Prodromul Florei Române în care enumără 2.100 de specii de plante. Obser vaţiile critice şi descrierile sunt redate în această lucrare într’o limbă şi intr’un stil cu adevărat ştiinţific. B r â n d z ă trebue considerat cu drept cuvânt ca întemeietorul terminologiei botanice in limba românească. Intreprinzând numeroase excursii în Dobrogea, întocmeşte manuscrisul pentru lu crarea Flora Dobrogei. Manuscrisul, îngrijit redactat, a fost publicat de Acade mia Română după moartea lui B r â n d z ă , în anul 18,98. Flora Dobrogei a doctorului B r â n d z ă cuprinde enumeraţia şi descrierea a 1176 de specii^ descrierea familiilor şi genurilor, chei dicotomice pentru determinarea genurilor şi speciilor. Flora Dobrogei a doctorului D. B r â n d z ă este cea
XIV
flora r .p .r .
dintâi carte românească pentru determinarea plantelor in limba română, cea dintâi lucrare critică asupra provinciei dintre Dunăre şi mare, păstrându-şi nealterată valoarea până în prezent. Contemporan de profesorat şi de cercetare cu doctorul B r â n d z ă a fost dr. D. G r e c e s c u, profesor de botanică la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Pasionat excursionist, a strâns un bogat material de erbar, din care a întocmit Erbarul Florei României, iar piin schimb cu botaniştii străini a întocmit Erbarul european. Aceste erbare, distruse în timpul ulti mului război mondial, au fost fără pereche în ceea ce priveşte acurateţea cu care au fost alcătuite, modul cum au fost catalogate şi conservate. După o serie de note privitoare la floră publicate în tinereţe, D. G r e c e s c u dă la iveală în anul 1898 opera sa capitală, Conspectul Florei României, lucrare cu o valoare intrinsecă permanentă, neîntrecută în proporţii şi importanţă de nicio lucrare similară publicată înaintea sau după apariţia ei. Ea a fost folosită în lucrările floristice şi sistematice generale apărute după anul 1900: A s c h e r s o n et G r a e b n e r , Synop. der Mitteleurop. Flora; E n g l e r , Dos Pflanzenreich, Flora U. R. S. S., etc.. Conspectul Florei României cu prinde enumeraţia a 3.000 de specii şi varietăţi amănunţit studiate şi contro late, însoţite de sinonimiile cele mai importante, cu indicaţii precise de durată de viaţă, habit şi numiri populare. D. G r e c e s c u este cel dintâi român care a încercat o clasificare originală a plantelor, sprijinită pe criterii exclusiv morfologice şi tot el tratează în mod original aspectul fitogeografic al ţării, pune bazele fitogeografiei româneşti, dă cea dintâi zonare a vegetaţiei, ţinând seama de factorii geografici hotărîtori in repartiţia speciilor şi a întovărăşirilor lor. G r e c e s c u a mai studiat amănunţit flora Ceahlăului şi Bucegilor, plante din Macedonia. In anul 1875 ia fiinţă Societatea Română de Geografie, în al cărei buletin, botaniştii au publicat lucrările lor. In timpul când dincoace de Carpaţi, B r â n d z ă şi G r e c e s c u se străduiau pentru cunoaşterea florei şi vegetaţiei, în Transilvania se desfăşura o activitate bota nică dintre cele mai serioase, tot ca un rezultat al desvoltării formaţiunii ca*pitaliste. Alături de botaniştii saşi şi unguri, F l o r i a n P o r c i u s din Năsăud a participat la propăşirea cunoştinţelor botanice de dincoace şi de dincolo de Carpaţi. A procurat mult material monografiştilor contemporani, a descris specii noi, a reuşit să înlăture multe confuziuni şi nedumeriri pri vitoare la speciile critice sau greşit înţelese. In Transilvania se acumulase mult material. Se simţea necesitatea unei revizuiri critice a tot ceea ce fusese publicat anterior. Botanistul care a înfăptuit această operă a fost S i m o n k a i . Intr’o lucrare apărută în anul 1886, Enumeratio Florae Transilvanicae vasculosae critica, S i m o n k a i lămureşte haosul pe care îl crease S c h u r prin fărâmiţirea şi mărunţirea speciilor şi rezolvă mulţu mitor spinoasa problemă a stabilirii exacte a sinonimiilor. S i m o n k a i a prelucrat monografic diferite genuri (Acer, Rhamnus, Pulsatilla şi mai ales
CUVÂNT ÎN A IN TE
XV
Quercus). A descris numeroase specii noi, unele dintre ele endemisme caracteristice. In Bucovina, după câteva contribuţiuni mai mărunte ale diferiţilor bo tanişti, C. H u r m u z a c h i a dat la iveală o întregire a cunoaşterii florei Bucovinei. Un botanist bucovinean remarcabil prin activitatea sa a fost P r o c o p i a n u P r o c o p o v i c i căruia îi datorim publicarea în 1902 a celei dintâi hărţi de vegetaţie a teritoriului care reprezintă astăzi Repu blica Populară Română. In 1891, din iniţiativa doctorului C. I s t r a t i a luat fiinţă Societatea Română de Ştiinţe, care avea şi o Secţiune de Ştiinţe naturale. In această secţiune s’au făcut numeroase comunicări de botanică. In 1898, Prof. P a x din Breslau tipăreşte volumul I din monumentala sa lucrare privitoare la răspândirea plantelor din Carpaţi. Deşi cu unele lipsuri şi erori, această lucrare rămâne totuşi o operă de mare valoare, în care s’au desbătut pentru întâia oară cele mai arzătoare probleme de geobotanică ale Carpaţilor. După apariţia Conspectului Florei României a lui G r e c e s c u şi a operei de geo botanică a lui P a x , în cercurile universitare din Iaşi şi Bucureşti se simţea un viu îndemn pentru adâncirea studiilor de floristică, sistematică şi geo botanică. Colecţiile de erbar ale Institutului de Botanică din Bucureşti se îmbogăţesc. In anul 1901, M. VI ăd e s e u începe să publice un studiu monografic asupra criptogamelor vasculare din România. V l ă d e s c u a editat cea dintâi publicaţie periodică românească din ţara noastră « Buletinul Herbarului Institutului Botanic din Bucureşti», din care au apărut numai două volume şi o fasciculă din volumul III. In atmosfera de lucru moştenită dela B r â n d z ă , un mănunchiu de tineri s’au consacrat cu pasiune studiilor speciale. Din această cohortă au făcut parte E m. C. T e o d o r e s c u, M. V l ă d e s c u , Z a c h . G. P a n ţ u , S i m. R a d i a n, I. C o n s t a n t i n e s c u ş. a. Dintre aceştia, P a n ţ u a desvoltat o activitate neîntre ruptă timp de 40 de ani în domeniul floristic şi sistematic al plantelor supe rioare. Pe lângă o serie de note scrise singur sau în colaborare, P a n ţ u a publicat două studii monografice, unul asupra Orchidaceelor şi altul asupra Geraniaceelor din România, o contribuţie la flora Bucureştilor şi împreju rimilor, o contribuţie la flora Ceahlăului şi alta privitoare la flora Bucegilor. P a n ţ u s’a ocupat de asemenea cu cunoaşterea florei Deltei Dunării. Cea mai*valoroasă, cea mai cunoscută lucrare a lui P a n ţ u este aceea intitulată Plantele cunoscute de poporul român. După 1900, dincoace şi din colo de Carpaţi, studiile monografice se înmulţesc şi prin ele se adânceşte şi se lărgeşte din ce în ce mai mult cunoaşterea precisă şi critică a florei ţării noastre. Menţionăm cele mai importante monografii apărute după această dată, care privesc direct flora României: Achillea ( Pr o da n) ; Acer ( S i m o n k a i , P a x ) ; Aconitum ( G â y e r , R a p a i c s, U n g a r , Gh. G r i n ţ e s c u) ; Artemisia ( B o r z a ) ; Anchusa ( G u ş u l e a c ) ; Alyssum (N y â -
XVI
FloUa
r .p .K.
r â d y ) ; Astrantia (I. G r i n ţ e s c u) ; Biscutella ( J â v o r k a ) ; Campanula ( W i t a ă e k , S ă v u l e s c u , H r u b y ) ; Capsella ( B o r b â s ) ; Cephalaria ( S z a b 6 ) ; Centaurea ( Wa g n e r , P r o d a n ) ; Cerastium ( Bo r z a ) ; Ckenopodiacee (B e c k) ; Chenopodium (Murr, Ae 11 e n) ; Cuscuta ( Bui a) : Cyperaeee ( De g e n , S o 1a c o 1u) ; Crucifere (H a y e k) ; Elatine (M o e s z) ; Erysimum (J â v o r k a); Equisetum (P o p) ; Euphrasia ( W e t t s t e i n ) ; Fraxinus ( B o r z a ) ; Fumana (J a n c h e n) ; Gentiana ( B o r b â s , W e t t s t e i n ) ; Geraniacee ( P a n ţ u ) ; Graminee ( D e g e n , S o l a c o l u , S ă v u l e s c u , N y â r â d y ) ; Hesperis ( B o r b â s ) ; Hieracium (Z a h n, L e n g y e l , N y â r â d y , P r o d a n , B e r n â t s k y ) ; Iris ( P r o d a n ) ; Jurinea ( N y â r â d y ) ; Knautia ( S z a b â ) ; Koeleria ( D o m i n ) ; Larix ( G r i n ţ e s c u ) ; Linum (J â v o r k a) ; Melica (P a p p ); Mentha ( B o r b â s , T r a u t m a n n , T o p i t z, P r o d a n ) ; Melampyrum ( Re c h i n ger, B o r z a , S o o , B e a u v e r d ) ; Onosma ( J â v o r k a ) ; Orchidacee ( P a n ţ u ) ; Orobanche (B e c k) ; Phlomis ( R e c h i n g e r K. H. fi i . ); Potentilla ( Wo l f f , Nyârâdy, H o r m u s a c h i ) ; Quercus ( S i m o n k a i , S c h w a r z , B o r z a , G e o r g e s c u , Cr e t z o i u ) ; Roşa ( D e g e n , Ke l 1e r, P r o d a n ) ; Syringa ( B o r z a ) ; Taraxacum (H a n d e 1-M a z z e 11 i ); Tilia ( Wa g n e r ) ; Thymus ( B o r b â s , L y k a , K. R e c h i n g e r , N y â r â d y ) ; Veronica (K e 11 e r); Verbascum ( S o l a c o l u ) ; Viola (B e kke r , G â y e r , Gh. G r i n ţ e s c u ) . Diferiţi arbori ( F e k e t e şi B l â t t n y , G. G. G e o r g e s c u , P. E n c u l e s c u ) . In anul 1901 a luat fiinţă Societatea Naturaliştilor din România iar în publicaţiunile acesteia s’au tipărit numeroase studii botanice. In anul 1900 se înfiinţează la Iaşi revista «Analele Ştiinţifice ale Universităţii», de ase menea cu numeroase studii valoroase de Botanică. In anul 1905, G h. Ţ iţ e i c a şi G. G. L o n g i n e s c u dela Universitatea din Bucureşti au înfiinţat revista « Natura », cu multe şi variate articole de popularizare. La Iaşi, « Revista Ştiinţifică Gh. Adamachi» a publicat articole de sinteză şi uneori chiar articole cu caracter de originalitate în domeniul botanicei. Această revistă a fost întemeiată în anul 1900 de către profesorii dela Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, la îndemnul şi din iniţiativa lui P. P o n i. Către sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului acestuia, în perioada de creştere activă a capitalismului la noi, încep să apară reviste cu caracter practic, cum sunt « Viaţa Agricolă», « Revista Pădurilor», în care s’au publicat adesea lucrări de Botanică, unele cu caracter original. In 1908, P a x tipăreşte al doilea volum din lucrarea sa asupra răspândirii plan telor în Carpaţi, în care se ocupă şi de răspândirea plantelor cultivate şi face o împărţire a Carpaţilor în districte floristice. H a y e k, în 1916, într’o lucrare de sinteză asupra vegetaţiei fostei Austro-Ungarii, caracteri zează diferite regiuni, formaţiuni şi asociaţiuni din Garpaţii de Est şi de Sud, precum şi din Munţii Apuseni şi Podişul Transilvănean. In acelaşi an, botanista
cuvAnt înainte
XVII
P a 11 i s a publicat un studiu asupra plantelor din Delta Dunării, în care a studiat asociaţiile cele mai importante şi biolcgia lor. F e k e t e şi B l â t t n y , intro lucrare de mari proporţii, se ocupă de răspândirea plantelor lem noase in toată Ungaria şi datele acestor autori sunt dintre cele mai preţioase, nu numai pentru Transilvania, ci şi pentru toată flora Garpaţilor. De abia în anul 1913, fosta Academie Română începe să editeze « Buletinul Secţiunii Ştiinţifice », « Memoriile Secţiunii Ştiinţifice », precum şi colecţia « Studii şi Cercetări», în care s’au tipărit numeroase lucrări care privesc pământul, clima, fauna şi flora ţării. După anul 1918 se desprind din trupul viguros al botanicei ramuri noi: fitogenetica, fitosociologia, fitopatologia, citologia, paleobotanica, microbiologia, istoriografia botanică, iar botanica agricolă, botanica silvică, botanica farmaceutică ajung treptat la o însemnată desvoltare. Fi ziologia vegetală, prin străduinţa Prof. E m . G. T e o d o r e s c u , atinge un înalt nivel prin originalitatea lucrărilor publicate şi prin atragerea unui număr însemnat de tineri care au continuat opera frumoasă a maestrului jor. Ganeraţia de botanişti de după 1918 este reprezentată prin specialişti care s’au consacrat diferitelor ramuri ale biologiei vegetale teoretice şi apli cate, dar împrejurările vitrege de care era zăgăzuită desvoltarea ştiinţei nu le-a îngăduit să ajungă la crearea unor opere de sinteză, care nu pot fi rezul tatul muncii unui singur om. O activitate importantă s’a desfăşurat mai ales n jurul catedrei de Botanică Sistematică de pe lângă Facultatea de Ştiinţe din Cluj. Aici a apărut revista « Buletinul Grădinii şi Muzeului Botanic din Cluj », «Flora Romaniae Exsiccata» care a fost distribuită în diferite ţări din lume, şi s’au întreprins numeroase cercetări în domeniul sistematicei floris tice. In anul 1947, A l. B o r z a publică Conspectus Florae Romaniae, în care sunt enumerate 3637 de specii (inclusiv hibrizi) la care, la fiecare specie sunt indicate subspeciile, varietăţile şi formele. Activitate vie în ce priveşte studiile de sistematică şi floristică, precum şi cele de geobotanică, se observă în jurul catedrelor de Botanică din centrele universitare din Cluj. Iaşi şi Bucureşti, precum şi în jurul catedrelor de Botanică silvică, agricolă, farmaceutică dela Facultăţile de specialitate. In acest timp apar lucrări de floristică şi geobotanică. Printre acestea menţionăm: vegetaţia lemnoasă din România (E n c u 1 e s c u), flora Câm piei Ardelene ( P r o d a n ) , vegetaţia Muntelui Penteleu (Ş e r b ă n e s c u), flora şi vegetaţia judeţului Iaşi ( R ă v ă r u ţ ) , flora şi vegetaţia munţilor G:-dru şi Muma din Munţii Apuseni (A. P a u c ă), vegetaţia halofită din R: mânia (E. Ţ o p a), Conspectul florei Dobrogei ( P r o d a n ) , studiul b«niieiiilcr ( S ă v u l e s c u , P r o d a n , Z a h a r i a d e ) , vegetaţia Deltei LHoârii ( P a n ţ u , S o l a c o l u , S ă v u l e s c u ) , studiul tinoavelor din România ( S o l a c o l u , Po p ) , flora judeţului Vlaşca (M o r a r i u), flora r>ierală din jurul Bucureştiului (M o r a r i u), studii fitosociologice din Munţii FiŢLraş ( Gh i ş a ) , un studiu biogeografic al ţării ( S ă v u l e s c u ) , flora
XVIII
l'LOKA R.P.ll.
Clujului ( N y â r â d y ) , plantele vasculare din Cheile Turzii ( N y â r â d y ) , păşunile din Transilvania (S a f t a), flora şi vegetaţia dela Băile Sărate Turda ( T o d o r ) , vegetaţia stâncilor din Transilvania şi Banat ( Z 6 1 y o m y ) , vegetaţia lemnoasă din Bucegi şi studiul făgetelor ( B e l d i e ) , pădurile dintre Comana şi Dunăre ( G e o r g e s c u ) , contribuţiuni la flora Dobrogei (Z ah a r i a d e), vegetaţia din Cheile Bicazului (G u ş u 1 c a c) ş. a. O lucrare floristică de mare interes practic, atât pentiu începători cât şi pentru botaniştii formaţi, este: Flora pentru determinarea şi descrierea plantelor ce cresc în România de I. P r o d a n . Această lucrare a apărut în prima ediţie în anul 1923 şi în a doua ediţie în anul 1939. Lucrai ea cuprinde două volume cu diagnoze ale familiilor, genurilor şi speciilor şi cu chei dicotomice la genuri şi specii. Ea este completată cu un al doilea volum care cuprinde consideraţiuni fitogeografice şi ecologice. O lucrare importantă pen tru flcra ţării noastre este şi cunoscuta floră maghiară publicată de S. J â v o r k a în anul 1925. Această lucrare este fericit întregită printr’o iconografie care ne redă atât aspectul general al plantelor, cât şi analiza diferitelor organe. In flora lui J â v o r k a sunt descrise şi iconografiate multe plante de pe teritoriul ţării noastre. Deşi, cum se constată din cele arătate mai sus, în epoca de după primul război mondial activitatea în domeniul floristicei, sistematicei şi geobotanicei a sporit, deşi numărul botaniştilor bine pregătiţi a crescut, manifestând dorinţa de adâncire a studiilor care privesc flora şi vegetaţia ţării noastre, totuşi rezultatele obţinute nu au fost la înălţimea sforţărilor izolate ale spe cialiştilor, iar posibilitatea editării unei opere de sinteză de mari proporţii nu se întrevedea înainte de eliberarea poporului nostru de sub jugul fascist şi de sub apăsarea asupririi capitaliste. Izolarea ştiinţei de practică, lipsa de legătură dintre botaniştii noştri şi cei din U. R. S. S., greutatea de a cu noaşte măreţele rezultate obţinute în domeniul botanicei teoretice şi apli cate în U. R. S. S. au fost cauze care au împiedecat desvoltarea şi înflorirea ştiinţei botanicei în ţara noastră. Aceleaşi cauze au determinat şi stagnarea ştiinţei solurilor, care deşi îşi avea origina în ştiinţa sovietică, când a fost despărţită de aceasta, a pierdut contactul cu practica, cu producţia. Totuşi, în perioada înfloririi ştiinţei geologice la noi, mai ales în timpul lui M u r g o c i , ea a adus reale foloase ştiinţelor geobotanice din ţara noastră. Noile condiţii create după 23 August 1944 pentru desvoltarea ştiinţei în România şi mai ales îndemnul şi sprijinul pe care le-au căpătat oamenii de ştiinţă odată cu instau rarea regimului de democraţie populară în R. P. R., au determinat strân gerea forţelor risipite într’un mare mănunchiu, în care, alături de botanişti mai în vârstă şi cu mai multă experienţă, lucrează cu avânt numeroase ele mente tinere. Editarea marii opere Flora R. P. R . a devenit nu numai posibilă, dai este în curs de realizaie, sub egida şi cu sprijinul Academiei R. P. R. Colectivul angajat cu ducerea la îndeplinire a acestei opere, legată de con
CUVÂNT înainte
X IX
struirea socialismului la noi, este alcătuit din aproape toţi botaniştii sistema ticieni astăzi în viaţă. Materia a fost distribuită pe persoane în modul următor: Pteridophyta (G. G r i n ţ e s c u , I. G r i n ţ e s c u ) , Gymnosperme, Fagacee (B e 1 d i e), Betulacee ( G e o r g e s c u ) , Salicacee, Ulmacee, Moracee, ( B e l d i e ) , Ranunculacee (G. G r i n ţ e s c u , N y â r â d y ) , Caryophyllacee (G u ş u i e ac, P r o d r n ) , Polygonacee (G. G r i n ţ e s c u , I. P r o d a n ) , Berberidacee, 'Elaeagnacee ( B e l d i e ) , Frankeniacee, Thymelaeacee, Rosacee lemnoase ( B u i a ) , Lauracee, Oenotheracee ( Cs i i r o s ) , Magnoliacee, Solanacee ( Gh i ş a ) , Guttifere (G u şu i e ac), Violacee (G. G r i n ţ e s c u ) , Myrtacee, Malvacee ( Mor a r i u), Euphorbiacee ( P r o d a n ) , Anacardiacee, Acanthacee, Rubiacee (A. P a u c ă), Cistacee, Saxifragacee (R ă v ă r u ţ), Resedacee, Linacee (Ş e r b ă n e s c u), Lythracee (T o d o r), Umbelifere (I. G r i n ţ e s c u , T o d o r), Nimphaeacee, Cerathophyllacee, Droseracee ( Ţopa) , Tamaricacee, Liliacee ( Z a h a r i a d e ) , Grucifere ( N y â r â d y ) , Tiliacee, Aceracee ( B e l d i e ) , Valerianacee (C s ii r o s), Roşa, Alchemilla şi alte Rosacee (B u i a), Scrophulariacee (G h i ş a), Papaveracee, Aristclochiacee, Papilionacee ( N y â r â d y ) , Centaurea ( Pr o da n ) , Iridacee ( P r o d a n ) , Ccmposite ( N y â r â d y ) , Potentilla (G u ş u i e ac), Boraginee (G u ş u i e ac), Labiate ( Gu ş u 1e ac), Orchidacee (A. P a u c ă), Primulacee (To do r), pro bleme de nomenclatură ( A l e x a n d r e s c u ) , Graminacee ( S ă v u l e s c u ) ş. a. Orice lucrare de botanică sistematică se bazează în primul rând pe studiul plantelor in situ din ţara respectivă, iar în al doilea rând, pe studiul plantelor conservate în erbar. Pentru Flora R . P . R . s’a folosit erbarul muzeului Botanic din Cluj. După distrugerea erbarului Institutului Botanic din Bucureşti, in timpul bombardamentului din ultimul război mondial, erbarul din Cluj este in momentul de faţă cel mai important din ţara noastră. Erbarul Institutului Botanic din Bucureşti cuprindea o serie de erbare importante, cum sunt erbarele Grecescu, D. Brândză (in parte), Florian Porcius, Panţu, Procopianu Procopovici, M. Brândză, M. Vlădescu ş. a. Numai o neînsemnată parte din acest erbar a putut fi salvată şi ea se află în posesiunea Institutului Botanic din Bucureşti. Pentru alcătuirea Florei R . jP. R. au mai fost folosite erbarele Institutului de Cercetări Silvice din Bucureşti, al Institutului Botanic din Iaşi şi al Societăţii de Ştiinţe Na turale din Sibiu (unde se găsesc o parte din plantele lui Baumgarten şi erbarul lui Fuss). S’au folosit de asemenea următoarele exsiccate, binecunoscute: Flora Romaniae exsiccata, întocmită la Institutul Botanic din Cluj, dela 1921 la 1947; Flora exsiccata Austro-Hungarica,\ntocmită de Muzeul Botanic din Viena între 1888 şi 1913; Flora Hungarica exsiccata, întocmită de Secţiunea Botanică a Muzeului Naţional din Budapesta; Herbarium Normale, editat de J. D o r f l e r , precum şi câteva erbare particulare ca erbarde: G. Grin ţescu, E. Nyârâdy, A. Coman, I. Prodan, Tr. Săvulescu, C. Zahariade.
XX
F L O R A R .P .R .
Din anul 1947 s’a început alcătuirea unui erbar de bază al florei R. P. R., care continuă să sporească datorită sprijinului Academiei R. P. R. şi cola borării tuturor botaniştilor. Acest erbar, menit să înlocuiască erbarele dis truse de bombardamente, este conservat provizoriu la Institutul de Cerce tări Agronomice al R. P. R., până ce Academia R. P. R. va dispune de un local propriu corespunzător. Completarea acestei colecţii de bază este o sarcină permanentă a colaboratorilor .la Flora R . P. R . ★
Metoda de cercetare a materialului şi de prezentare a lui, precum şi redactarea textelor au fost analizate în mai multe şedinţe ale Colectivului angajat la Flora R.P.R. Hotărîrile luate au fost comunicate în scris colabora torilor şi sunt obligatorii pentru fiecare. Textele definitiv redactate de autor sunt analizate de un birou cu sediul la Cluj şi de altul cu sediul la Bucureşti, iar după aprobarea redactorului principal, Preşedintele Academiei R. P. R., sunt transmise Editurii pentru a fi publicate. De mare folos ne-au fost regu lile stabilite pentru editarea Florei U. R . S. S., după modelul căreia ne dăm osteneala să prezentăm Flora R. P . R . Flora R . P . R ., atât în ceea ce priveşte sistematizarea materialului pe familii, genuri, specii, cât şi în ceea ce priveşte definirea acestora, reflectează principiile evoluţionismului. Chiar şi la întocmirea cheilor dicotomice pentru genuri şi specii, am ţinut seama nu numai de criterii practice şi de comoditate, ci şi de legăturile filogenetice, în măsura în care acest lucru a fost posibil. Pentru rânduirea claselor, ordinelor şi familiilor, am folo sit sistemul Wettstein, cu unele modificări introduse în lucrările mai recente şi în special în cele sovietice. Specia, noţiune reală, dialectică, istorică şi biologică, reprezintă în Flora R .P .R . unitatea sistematică de bază. Speciile mici sunt considerate ca uni tăţi juste, corespunzând interpretării dialectice a naturii. In Flora R.P.Ram exclus concepţia speciilor mari, colective, în sensul celor adoptate de pildă de A s c h e r s o n şi G r a e b n e r ş.a. Ceea ce trebue să arătăm este faptul că speciile care trăiesc pe teritoriul ţării noastre, ca de altfel şi pe teritoriul altor ţări, nu sunt noţiuni echivalente în diferitele grupuri ale plantelor şi în consecinţă nu pot fi tratate la fel. Inegalitatea valorii sistematice şi dimensiunilor speciilor o descoperim nu numai dela familie la familie, ci şi în cuprinsul aceloraşi familii, în diferite secţiuni. De exemplu: speciile de Campanula din secţia Rapunculus se deosebesc uşor între ele, caracterele lor fiind net diferenţiate. Speciile de Campanula din secţia Heterophyllae se deosebesc destul de greu. Cele din sec ţia I-a pot fi uşor descrise, cele din secţia ultimă se descriu cu mai multă greutate. Cele dintâi suportă variaţiuni de mediu importante, fără ca morfo logia lor să fie puternic influenţată. Multe specii din acest grup nu for mează hibrizi. Cele din categoria a doua se deosebesc prin caractere subtile,
cuvAnt înainte
XXI
iar acţiunea factorilor externi se imprimă prin schimbări continue. Şi în Flora R .P .R . se întâlnesc cazuri când speciile, considerate în tot arealul lor, s’au diferenţiat în specii locale, geografice, deosebite şi morfologic sub in fluenţa şi acţiunea mediului. De multe ori însă, diversitatea speciilor apro piate nu corespunde unei anumite regularităţi geografice. Astfel sunt speciile hibridogene ale diferitelor genuri, cum sunt de pildă cele ale genurilor Salix, Rumex, Centaurea, Mentha ş. a. In sfârşit sunt specii apogame, adevăraţi descendenţi vegetativi ai părinţilor, cum sunt multe specii ale genului Hieracium. In Flora R .P .R ., hibrizii sunt descrişi şi însemnaţi cu X . Unităţile superioare speciei sunt genul şi familia, care sunt de asemenea unităţi naturale în a căror descriere trebue neapărat, fără excepţie, să intre toate speciile. Unităţile inferioare speciilor admise în Flora R .P.R . sunt: Subspecia, unitate de valoare sistematică mare, care se deosebeşte în general uşor şi are origine comună cu celelalte subspecii ale aceleiaşi specii. In Flora U.R.S.S., astfel de unităţi au fost considerate ca specii bune. Varietatea cuprinde plante cu modificări distincte faţă de specia tip şi care au o anumită distribuţie geografică. Forma cuprinde indivizi cu modificări de valoare sistematică mică şi care nu au o distribuţie geografică proprie. Subforma cuprinde indivizi cu modificări minimale, la care influenţa factorilor exteriori se manifestă direct. O observaţie critică pe care mă simt dator s’o fac, este aceea că colabo ratorii primului volum al Florei R.P.R. au alunecat pe panta descrierii unui număr de varietăţi şi forme nejustificate, necontrolate suficient prin obser vaţii şi experienţă, de multe ori bazate pe un număr restrâns de exemplare. Această fărâmiţire a speciilor, moştenire dela concepţia lui S c h u r , B o r b â s şi alţii, se resimte la unii botanişti din Cluj, Iaşi şi Bucureşti. Nă dăjduim că în volumele viitoare această tendinţă va fi înfrânată, iar prezen tarea materialului se va face într’adevăr în formă critică, fără balast de no menclatură şi descrieri insuficiente. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre abuzurile de descriere a formelor hibridogene după impresii şi nu după o serioasă verificare experimentală. Trebue să se acorde în viitor o atenţie mai mare alegerii caracterelor în cheile dicotomice, pentru a face din ele instrumente practice, uşor de mânuit. In Flora R .P .R . nu sunt descrise speciile zise intermediare (în seiis filogenetic). Cum a «arătat L î s e n c o, în natură, trecerea dela o specie la alta nu se face prin tipuri intermediare, ci prin apariţia prin salt a unei alte specii, ca rezultat al unei acumulări cantitative în timp, a diferitelor modificări. La fiecare specie este indicată variabilitatea ei în ordinea menţionată, totuşi s’a urmărit ca diagnozele speciilor să nu fie sumare, ci cât mai cu prinzătoare, fără a depăşi însă limitele necesare conturării speciilor.
XX II
FLO R A R .P .R .
Nomenclatura adoptată în Flora R .P .R . s’a căutat să fie cât mai cores punzătoare regulilor internaţionale ale nomenclaturii botanice. Şi în această privinţă, mare folos am avut din felul cum a fost soluţionată problema în Flora U.R.S.S. Cheile dicotomice ale genurilor şi speciilor şi chiar cele ale varietăţilor şi formelor, se bazează pe antiteze cât se poate de precise şi clare, astfel ca şi un nespecialist să le poată folosi cu succes pentru determinarea plantelor. In descrierea familiilor, genurilor şi speciilor, am fost obligaţi să folosim unii termeni tehnici pentru care nu am avut un corespunzător exact în limba română. Pentru cunoaşterea lor, rugăm cititorii să folosească diferite tratate de morfologie şi organografie. Este de datoria redacţiei responsabile a Florei R.P.R . ca în volumele viitoare să deprindă pe colaboratori să evite folosirea abuzivă în diagno ză şi chei dicotomice a termenilor latineşti, pentru care există termeni cores punzători exacţi în limba română. De exemplu: pentru aculeat-ghimpos; adpres-alipit; emarginat-ştirbit; erect-drept; repent-târîtor; nutant-aplecat, etc. Trebue ca Flora R.P.R. să devină o lucrare folosită şi înţeleasă de cât mai mulţ'' oameni. Ea nu trebue să rămână o lucrare închisă în formule ermetice, descifrabile numai de un grup restrâns de specialişti.’ In Flora R.P.R. sunt cuprinse şi descrise nu numai speciile sălbatice, ci şi ce e cultivate pentru diferite scopuri. Transcrierea speciilor în n ora R.P.R. s’a făcut după criterii cât se poate de simple, pentru ca să nu fie îngreuiată consultarea lucrării. Speciile sunt scrise cu litere groase, folosind numirea binară legitim adoptată. Urmează apoi sinonimiile controlate (cu italice), care interesează Flora R .P.R .; numirea populară românească, numirea ma ghiară, în special cea folosită de populaţia maghiară din Transilvania, numirea germană şi numirea rusească, corespunzătoare fiecărei specii; exsiccateje studiate, planşele din textul Florei R .P.R . cu ic:>rpg;afia spsoiei; diagaoz a;,, timpul înfloritului; staţiunea; răspândirea speciei în ţară,indicându-se localităţile unde plantele au fost citate; variabiliţatea speciei (subspecii, varietăţi şi forme întâlnite în flora R.P.R., însoţite de scurte diagnoze)f;v întrebuinţările practice; observaţiuni critice esenţiale şi, în fine, răs pândirea generală pe glcb. Aproape toate speciile, pe. lângă diagnoza^ lorj sunt ilustrate. Figuri de ar.samblu şi figuri analitice precizează caracte rele diagnostice importante ale speciilor. Desenurile au fost executate în parte după plante vii şi în parte după plante de erbar. Figurile, în raport cu dimensiunile lor, au fost asociate mai multe sau mai puţine, într’o planşă. La sfârşitul volumului, într’un capito special, sunt date în limba latină diagnozele speciilor, subspec ilcr, varietăţilor şi formelor, descrise pentru întâia oară în volumul apărut d in 'Flora R.P.R . Executarea figurilor s’a făcut cu toată grija, după indicaţiile'specialiştilor însărcinaţi cu prelucrarea
cuvAnt înainte
X X III
diferitelor familii, genuri şi specii. Colectivul de desenatori lucrează la Cluj, sub directa supraveghere a Acad. E. N y â r â d y , care, conform însărcinării primite dela Prezidiul Academiei R.P.R., este îndrumătorul şi coordona torul tehnic al întregii lucrări. In ceea ce priveşte nomenclatura populară română, am introdus numai numirile date de popor, evitând de a crea numiri pe care el nu le cunoaşte şi pe care, foarte probabil, nu le va folosi niciodată. Vocabularul botanic al poporului nostru este, după cum am arătat, foarte bogat. Sunt însă regiuni din ţară neexplorate, de unde numirile folosite de popor nu sunt cunoscute nici botaniştilor, nici lingviştilor. Am evitat să introducem numiri artificiale, să creem un jargon străin firii limbii şi gândirii poporului român. Conside răm că se impune întreprinderea de cercetări noi, sistematice, pe teren, în vede rea descoperirii bogatului tez&ur de cuvinte, cu care creatorul limbii, poporul, a botezat plantele. S’au folosit totuşi unii termeni pătrunşi în limbă, de sus în jos, prin întrebuinţarea lor repetată şi îndelungată în agricultură, silvicultură şi medicină. Indicarea staţiunii plantelor s’a făcuf destul de amănunţit, precizându-se plantele întovărăşitoare, condiţiile ecologice în care se desvoltă specia res pectivă în ţara noastră şi care determină variaţiile şi transformările pe care ea le suferă în raport cu mediul înconjurător. Flora ţării noastre este caracterizată prin prezenţa unui număr însemnat de endemisme, a căror formare este condiţionată de factorii istorici şi de factorii mediului. Aspectul general şi constituţia actuală a florei R.P.R. sunt rezultatul unui îndelungat proces evolutiv în care schimbările continue din mediul exterior au determinat modificări continue în raporturile cantitative din ele mentele ce constituesc flora. Ele au determinat în acelaşi timp schimbări în structura speciilor, provocând transformarea lor. Contradicţiile interne inerente, constituesc baza luptei tendinţelor con tradictorii ale transformării. Aceasta este explicaţia dialectică a dispariţiei formelor îmbătrânite şi slabe, apariţia şi desvoltarea elementelor tinere care capătă întâietate, înlocuind pe cele bătrâne şi devenind elemente caracteîistice ale florei ţării noastre. înfăţişarea de astăzi a florei R.P.R. nu este decât un moment în evoluţia ei, un punct de plecare pentru alte stări în viitor. Pentru cunoaşterea tabloului florei şi vegetaţiei din trecutul ţării noastre şi legătura acesteia cu flora şi vegetaţia prezentă, nu avem date paleontologice suficiente. Analiza de polen din turbării are o aplicaţie limitată în lămurirea trans formărilor spaţiale mari. Şi astăzi, de pildă, vegetaţia din turbăriile dela Poiana Stampei din regiunea Suceava ne spune, cel mult, care este vegetaţia înconjurătoare, dar nu ne poate informa asupra vegetaţiei din stepa din Bărăgan sau din Dobrogea. Pentru a cunoaşte originea şi desvoltă-
X X IV
FLO R A R .P .R .
rea elementelor din stepă, este indispensabil să cunoaştem bine flora U.R.S.S., să studiem bogatul material din erbarele diferitelor centre de cercetare din U.R.S.S. In primul rând, este necesar să cunoaştem cel mai bogat erbar de pe glob, erbarul Institutului Botanic din Leningrad, precum şi erbarul Soc. Naturaliştilor din Moscova, unde se găsesc colecţii de pe întreg globul, dar mai ales din diferite puncte ale vastului continent asiatic. Plantele din Asia sunt prea puţin reprezentate în erbarele din Viena, Berlin, Paris, Londra, etc. cerce tate până acum de botaniştii noştri. Studierea erbarelor din U.R.S.S. şi in special a celor din Leningrad şi Moscova a devenit o condiţie indispensabilă pentru cercetările monografice ce se vor întreprinde în viitor, cu scopul adâncii ii cunoaşterii diferitelor familii, genuri şi specii reprezentate în flora ţării noastre. ★
Academia R.P.R., luându-şi sarcina să editeze Flora R .P .R ., care va apare în 12 volume, a urmărit să ofere oamenilor muncii din ţara noastră, într’o prezentare sistematică cât mai completă, şi într’o formă accesibilă, o lucrare care să le îngăduie să cunoască şi săpreţuiască bogăţia materiei prime vegetale a Patriei. Colectivul care, cu tragere de inimă, lucrează la ducerea la bun sfârşit a acestei monumentale lucrări, corespunzătoare timpurilor şi transformă rilor pe care le trăim, este convins că nu a reuşit până acum să prezinte o lu crare perfectă din toate punctele de vedere. Se vor descoperi de sigur omi siuni, scăderi şi greşeli inevitabile într’o publicaţie de proporţiile Florei R .P .R . Dorinţa cea mai vie a membrilor acestui colectiv şi a Academiei R.P.R. este de a îmbunătăţi mereu prezentarea bogăţiei floristice a ţării noastre. Citi torii sunt rugaţi să comunice redacţiei Florei R .P.R . toate observaţiile lor, pentru a ţine seamă de cele îndreptăţite la o nouă ediţie sau, până atunci> la editarea unui supliment a1 Florei R .P.R . Cititorii sunt stăruitor rugaţi să comimice de asemenea orice date ce le sunt cunoscute, privitoare la între buinţarea diferitelor specii de plante, la caracterul lor, util sau dăunător, la numirile populare şi la răspândirea lor. Colaborarea cu cercuri cât mai largi din popor este chezăşia succesului în marile opere ştiinţifice din epoca noastră. ★
Aruncând această scurtă privire istorică asupra desvoltării studiilor botanice în ţara noastră, pentru a ne face o judecată justă asupra diferitelor etape parcurse, este necesar ca fiecare moment să fie apreciat în funcţie de situaţia desvoltării societăţii care influenţează creaţia ştiinţifică. Istoria fiecărei ştiinţe, deci şi a Botanicei este istoria luptei dintre materialism şi idea lism, iar modul de producţie a avut influenţe hotărîtoare în desfăşurarea ei.
CUVÂNT ÎN A IN TE
XXV
Din cele arătate se poate constata că a existat o tradiţie materialistă în botanica din ţara noastră, că am avut în trecut reprezentanţi de seamă ai curentelor materialiste progresiste. Dar suntem datori să recunoaştem că activitatea acestora a fost adeseori umbrită de curente nesănătoase, care s’au manifestat până în ultimul timp şi au înfrânat adeseori progresul ştiinţei plan telor. Aceste curente s’au manifestat mai ales in istoriografia Botanicei, fie prin trecerea sub tăcere a activităţii rodnice a multor oameni de ştiinţă va loroşi, fie prin prezentarea şovină a producţiei ştiinţifice româneşti şi negli jarea voită a contribuţiei ştiinţifice a reprezentanţilor altor minorităţi na ţionale, care la rândul lor au avut prin unii oameni de ştiinţă manifestări şovine, fie printr’o prezentare idealistă, neştiinţifică a diferitelor probleme şi teme în care fideismul încerca să ducă casă bună cu evoluţionismul şi alte teorii materialiste. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, cu toată opreliştea ridicată de clasa dominantă în drumul ideilor revoluţionare ce înaintau vic torios în lumea întreagă, şi-a impus influenţa ei binefăcătoare în activitatea ştiinţifică din ţara noastră. Elementele progresiste, înarmate din ce în ce mai temeinic cu învăţătura marxist-leninistă, au pornit la luptă cu elementele reacţionare favorizate de regimurile burghezo-moşiereşti din trecut. Lupta între clasa exploatatoare şi muncitorime s’a accentuat după primul război mondial, atingând momentul culminant atunci când stăpânitorii au îm pins poporul la lupta împotriva Uniunii Sovietice. După eliberarea ţării noastre de sub cotropirea fascistă de către glorioasele armate sovietice, lupta seculară a poporului pentru eliberare şi lupta eroică a clasei muncitoare împotriva opresorilor şi exploatatorilor au fost încununate de succes care a deschis noi orizonturi in calea poporului muncitor. Aceste succese ale po porului român, datorite clasei muncitoare condusă de Partidul Muncitoresc Român, au dasch s şi ştiinţei o largă şi luminoasă cale de desvoltare şi înflorire. Sprijinită de învăţătura marxist - leninistă şi îndrumată de prin cipiile materialismului dialectic, noua ştiinţă din Republica Populară Ro mână a obţinut în scurtă vreme rezultate teoretice şi practice, importante. Datorită sprijinului P.M.R. şi al Guvernului R.P.R., au fost iniţiate lucrări ştiinţifice de sinteză care, după părerea noastră, fac şi ele parte din marile lucrări socialiste pe care clasa muncitoare le înfăptueşte cu avânt. Acestea explică şi faptul că Academia R.P.R. are acum putinţa să ducă până la capăt o operă de importanţa aceleia din care apare acum primul volum, Flora R .P .R . Iată pentru ce se cuvine să arătăm profundă recunoştinţă c'asei celei mai înaintate, purtătoarea germenilor de progres, clasei muncitoare şi P.M.R., care cu fermitate îndrumează poporul pe calea progresului prin ştiinţă, către un viitor strălucit.
riPE^MCJIOBHE ÂKaaeMHK TPAHH C 3B Y JIE C K y IIPE3HAEHT AKAflEMHH PHP / I jih bo3mo>kho Oojiee mnpoKoro 03HaKOMjieiHHH c TeppHTOpHefi Hamei* cTpaHbi h ee npopoAHbiMH 6oraTCTBaMH, AKa^MHH P H P , cJieAya yKa3aH«HM h npM noAAepxcKe PyiMbiHCKoft pa6oqen napTHH h npaBHTejibCTBa, npHCTynHjia k cocTaBJieHHio h H3AaHiHio pAAa TpyAOB, Roropue aojixhm jieqb b ocHOBy npeACTOHmen HaM AeHTejibHocm B qncjie noAoâHbix TpyAOB ynoMHHeM ABe pa6oTbi: «Ojiopa P H P » h « $ ayHa P H P». «Ojiopa PHP», nepBbiH tom kotopoh hcabeho noHBHjicn b neqaTH, npeAcrraBAHeT oco6biâ npaKraqecKHH h HayqHbiH HHTepec. ToqHoe 3HaKOMCTBO C AHKOpaCTymHMH H KyjIbTypHblMH paCTeHHHMH, COCTaBJIHK>IIlHMH pacTHTCjibHbiH noKpoB PH P, o6jierwr HaHjiyqmee hx Hcnojib30BaHHe. Haina CTpaHa, pacnojKtfKeHHaa Ha reorpa^HqecKOM h KjiHMaTnqecKOM pacnyTLH, npjSACTaBAHeT, Ha cpaBHHTejibHo MajioiM npoTflxceHHH, 3HaqnTeAbHoe pa3HOo6pa3He pejibe^a, cocTaBa noHBbi h KjiHMaTa h oOjiaAaeT 6oraTOH (cBbime 3600 bhaob) h pa3Hoo6pa3HeHmeH (JjjiopOH. Cp ©ah MHO'ro^HCJieHHbix bhaob nptfHapacTâioiAHx y Hac HBHodpaqHbix pacieHJîii-rAntbphyta' hah Spermatophytâ cymecTByeT uejibift pHA raKHx, koto-' pbie MoryT 6biTb hemocpeactbohho HcrioÂb30BaHbi b npaMbmuieHHbix iţejihx:- TencTHAbHbie, KpacHAbHbie, Ay6(HjibHbie h jieKapcxBeHHbie. Mflorb bhaob bxoaht b cocTaB pacTHTejibHoro noKpoBa JiyroB h nacTOnm h cjiyxcaT noAHOxcHbiM Kop'MOM RJin OKOTă. Xlpyrne "Moryr 6biTb Honojib30BaHbi npH BHeApeHHH h ocBoe'HHH TpaBonojibHbix ceBoo6opOTOB b cienHbix h JiecocrenHMX pâHOHax B CBH3H C HOBbIMH arpOTeXHHqeCKHMH npneMaMH — OCHOBOH COHHaAHCTHqeCKODO CeAbCKOrO X03HăCTBâ. H3yqeHHe (JwiopHCTHqecKHx pecypcoe HeoOxOAHMO ajih BbinojiHeiiHH npec6pa3GEaHHH npHpOAbl H OCBOeHHH TpaBOJIOJlbHOH CHCT0MM 30MAeAeAHH. 3HaHHe ApeBeCHOH paCTHTeAbHGCTH Heo6xOAHMO npH 3âA05KeHHH nOAe3amHTHbix AecHbix nojioc h Apyrnx .necoHacajKAeHHă b CTenn h JiecoerenH. 3Hakomctbo c pa3jmqHbiMH BHAaMH 3AaKOBbix h 6 o6 obbix HeoOxoAHMo npH BHeApeHHH noAeBbix h KopMOBbix ceBOo6opoTOB, a Taicxce npH yjiyqmeHHH CTpVKTVpbT COJIOHIIOIB, AJIH AaJTbHeHIIiero HX Ce.nbCKOX03HHCTÎBeHHOrO OCBOeHHH.
XXVIII H3
StfOPA PHP AHKOpacTyuiinx
pacreHHH
nyTeM
mojkho
o r6opa
co3AaTb
HOBbie
BbicaKonpOAyKTHBHbie copTa, 6oAee cTOHKHe k nanaAeHiHio BpeAHTejiefi h 6 o jre3HeH, Mopoeo- h sacyxioycTofiHHBbia HoAxcHbi 6birb xoporno H3yqeHbi ycAOBHH p a 3BHTH5i h nAOAOHomeHHH xaxcAoro KyAbrypHoro pacTeHHH, qxo6bi HMCTb B03M0XCH0CTb ycneiiraee HanpaBAHTb ,npeo6 pa30BaHHe pacTeHHH
b co
OTBeTCTBHH C BAHHHHeM BHeiHHeH CpeAbI H C npOAOBOJIbCTBOHHblMH Hy5KABmh qeAOBexa. M norne AHKOpacrymHe
h
xyAbTypHbie pacreHHB cjiyrcaT
npHIOTOM AJ1H p a3'HbIX ACHBOTHblX H paCTHTejIbHblX n ap a3HTOB. MeXCAy TeM 3H-aKOMCTBO c hx Mopc})OAarHeH h 6HOjiorHeH, c hx TeppHTOpHaAbHbiM pacnpoCTpaHeHHeM, C HX ]HCH3HeHHbIMH SKOAOrHHeCKHMH yCJIOBHHMH, C AHHaMHKOH HX pa3BHTHH H B3aHMOOTHOIII0HH5IMH C HanaAaJOIUHMH Ha HHX Hapa3HTaMH, no3BOJiHT HaM HaHTH npaxTHqecKHe npHeMbi 6opb6bi, He npHâeran k p a 3AHHHblM XHMHqeCKHM CpeACTB3M, TpetfyTOIIţHM 3aqaCTyiO
KpynHblX AeHeXC-
Hbix 3aTpaT. PÎ3 AHKopacrymHX, a TaKxce AaBHo hah HeAaBHO 3aHeceHHbix H3 Apyrnx Meci Ha TeppHTopHio Hameii crpaHbi paereHHii, cweHb M-Horne npoHHKaioT Ha no ah KyAbTypHbix paereHHii, b caAbi h oropoAbi, Anuian noAe3Hbie pacTeHHH Heo6 xoAHMoro hm npocTpaHCTBa h nHiiţH h cHHxcan hx ypOHcaăHOCTb. HeAb3H ycnemHO 6opOTbCH C COpHHKaMH, eCAH He 3HaTb yCAOBHH hx ACH3HH, HX npOHCXOJKAe-HHH H CTpeMAeHHH K pacnpOCTpaHeHHIO, K COJKHTeAbCTBy c ApyrHMH pacreHHHMH, Ka k cAyqafiHOMy, Tax
h
Bbi3BaHHOMy npHMel-
HeHHeM HenpaBHAbHbix arporexHHqecKHx npneMOB. MHorne AHKOpacrymHe pacTeHHH nrpaioT jiniub AexopaTHBHyK) poAb h MoryT noAyqHTb paonpocrpaHeHHe b caAax, n ap xax h Aance 6 bTTb Hcn0Ab3OBaHbi aah yxpameHHH jkhahiu H Mecr OTAbIXa TpyAHLAHXCH
H3 BbimeH3AOA(eHHoro HBCTByeT, qTo (})Aopa «atHeii crpaHbi — HencTomHMbiii HCToqHHK npHpOAHoro 6onaTCTBa, orpoMHbiii pe3epB pacTHTeAbHoro cwpbH, HAymero Ha yAOBAeTBOpeHne npoMbimAeHHbix HyjXA h Bce B03pacT^ţpmnx noTpeâHocreij b npoAOBOAbCTBHH qeAOBexa; noAHoe H3 yqeene 3T.oâ mHe npoHcxoatAeHHe h 3B0AI0AHF0 XtHBblX CymeCTB, HX B3aHMOOTHOIIieHH5I, npOTHBOpeHHH MeJKAy pacTeHHHMH h BHeniHeii cpeAoii, BHyrpeHHHe npoTHBopeqHH b caMHx paciehhhx, o6AerqaiomHe hx nocreneHHoe h HenpepbiBHoe pa3BHTHe. JKeAaxmiHH npOHHKHyTb B TaHHbl piaCTWTeAbHOrO MHpa, o6H3aH yCBOHTb AHaA©KTHKy npnpoAbi, x a x HenpeAOJKHbifi 3a.KOH, orpaatAaiomHH ero ot nycTbix cyeBepnii, OT MHCTHKH H OT HpOqHX AOXtHblX TOAKOBaHHH, npenHTCTByiOmHX eMy OMCAO
6o*porbC5i c oKpyxiaiomeH ero cTHXHen;
oh
AOAnceH
ocbo6oahtbch ot
Bcex
IIPEAHCJOBUE
X X IX
9THX 3a 6 jiy»AeiHHH, HTOâbl nOKOlpHTb CHJIbl npHpOAbl H, H3yHHB 9XH CHJIbl» HanpaBHTb hx Ha nojib3y odmecxaa. H 3yneHHe pacreHHH HMeer xaioxe 6 ojibiiioe BoenHTaTejibHoe 3HaqeHHe. O h o pa3BHBaeT Ha6jiK>AaxejibHocxb, cnoco 6HocTb pacno3HaBaTb orreHKH h npHMHHHVIO 3aBHCHMOCTb HBJI6HHH, T3K HCHO BbIHBJlHIOmHeCH y XCHBblX CymecTB. P a 3HOo6 pa 3He BHeniHero o 6jiHKa pacxeHHH, h c t o p h h xaxA oro H3 h h x BOCITHTblBaiOT H pa 3BHBaiOT BKyC, B006paXteHHe, HaCTOHHHBOCTb. HenpepblBHa$i ACHTejibHocrb H^HBbix cyiiţecxB, npoxeKaiomaH Ha HaniHx rjiaaax, Hatjihaho noATBepHCAaeT 33KOH o Heo6xoAHMocra nocxoHHHoro TpyAa, ycHAHH h dopbdbi, nopojKAaeT HOByio SHepnno, y/Rpenjinex qyBcxBO oxBexcxBeHHoexH h cBo6oAbi. H3yqeHHe jkhboxhoto h pacxnxejibHOro MHpa y 6 extAaeT Hac b XOM, qxo HCH3Hb He HBJIHeTCH qeM XO o6 oco 6jieHHbIM OT 4)H3HqeCKOH AeHCXBHTeAbHocxH, qTO o6jiacxb nocxnraeMbix HBJieHHH He MexaHnqecKHH, a xhboh m h p , noAqHHeHHbiH 3aKO*HaM AHaAeKxnqecKoro MaxepHajiH3Ma, o 6jiaAaiomHH ocHOBHbiMH npH3HaKaMH, noAHOCXbio xapaKxepH3yiomHiMH, qexKO o 6o 6maioi u h m h h cHHX63Hpyioii;HMH ero h yKa3biBaiom,RMH eMy BepHbiH nyxb k no3HaHHIO HBJieHHH npHpOAbl. ToBapniA H. B. CxajiHH onpeAejinex MapKCHexcKHH AHaAeKXHqeoKHĂ MeXOA CAeAyiOmHMH qerbipbMH OCHOBHblMH nOAOJKeHHHMH, KOXOpbie B conocxaBAeHHH c HCTopnqecKHM pa3BHxneM npnpoAbi, oâAerqaiOT HaM xoqHoe no3HaHne ee HBJieHHH m Aaex «aM Bepwoe h Moryqee opyauie a a h h o k o peHHH h npeo6pa30Ba«HH npinpoAbi* 1. npnpoAy cjieA yex paccM axpHBaxb k »k eAHHoe h cBH3Hoe iţejioe, npeAMeTbl H HBJieHHH .KOTOpOIX) OpraHHqeCKH CBH3aHbI MeXCAy C0 6 0 K), 3 3 BHCH A p yr ox Apyra h B33HMHO A p yr A p yra onpeAejiHH. 2. H a npnpoAy cJieAyex cMOxpexb xaic Ha Heqxo, HaxoAHmeecn b noc x o h h h o m ABH*eHHH h noABepnaiomeecH HenpepbiBHbiM npeo6pa30BaHHHM, 06H0BJieHHK> H pa3BHXHIO, TAe BeqHO qXOLXO IIOHBJIHeXCH H paSBHBaeXCH, pa3jiaraexcH h noradaex. 3. Flpoueccbi pa3BHXHH npnpoAbi cjieAyex paccMaxpHBaxb x a k npoiţeccn HesHaqnxejibHbix KOJiHqecxBeHHbix npeBpaiueHHfi, BeAymnx k xaqecxBeHHbiM npeBpameHHHM, nponcxoAfliAHM cxaqKaMH, ox oAHoro c o c t o h h h h k ApyroMy. 4. H a npeAMexbi h Ha HBJieHHH npnpoAbi HaAo CMorpexb waK Ha npeAMexbi h HBAeHHH, KOXopuM npneyme BHyxpeHHee npoxHBOpeqne, cocxaBJiHioHI.ee OCHOBy «6opb6bI» npOXHBOpeqHBblX CXpeMJieHHH B JKH3HeHHOM pa3BHXHHI xax Ha 6opb6y MexcAy cxapbiM h h o b u m , MexcAy OTMHpaiomHM h HaponcAaioIUHMCH. FIo3HaHHe npHpoAbi HaqHHaexcn c no3HaHHH HCHHXb sxy CBH3b, ho h ajih Toro, qxodbi HanpaBJIHXb ee COrjiaCHO npaKXHqecKHM HHxepecaM. no3Ha«HaH npnpoAa cxanoBHxcH nocjiyuiHOH, njia-
XXX
»MOPA PHP
MD^ceT 6uTb HanpaBjieHa h npeo6pa30BaHa cooTBeTCTBeHHo HaineMy îKejiaHHiQ h HauiHM norpednocTHm.
cthmhoh h
★
C ABBHHX nop HHBeHTapH3aUHH H H3yH0HHe paCT6HHâ, BXOAHIHHX b cocraB (J)jiopbi P H P , 3aHHMajiH ftoTaHHKOB — npcxJjeccHOHajiOB h jnodHTejiefi; 3a 9to BpeMH (JîjiopHCTHHecKHe HccjieAOBaHHH nepemjiH o r nepBOHaqajibHore SMnupHHecKQro MeTOAa k pa3Hoo6pa3HbiM coBpeMeHHbiM HayqHbiM AtocunnjiHHaM, onnpaiomHMiCH Ha ocHOBaTejibHoe h noApotfHoe H3yqeHHe KaxcAoro ee 3JieMeHTa B OTAeJIbHOCTH.
B HarneH crpaHe, KaK h noBciOAy, HayqHOMy H3yqeHHio pacTeHHH npeAmeciBOBajio 3HaK0MCTB0 c HHMH «apoAa. HapoAHan 6oTaHHKa poAHjiacb h pasBHBajiacb oAHOBpeMe.HHo c HapoAOM, h b Heă oTpaxcaeTCH Bce ero npornjioe, ero hctophh, ero AeflTejibHocTb, HeB3roAbi h paAOcm no3HaHne HBjiehhh h ajieMeHTOB npHpOAbl HapoAOM ocHOBaHo Ha TbicnqejieTHHx HadjnoAeHHHX, npoBepeHHbix HenpepbiBHbiM *H3HeHHbiM onbiTOM. Hain HapoA AaBHo xopomo 3HaeT oicpyxtaiomHH ero pacTHTejibHbiH mhp h yMeji BicerAa n0Jlb30BaTbCH HM AJIH yAOBJieTBOpeHHH CBOHX XCH3HeHHbiX noTpe6HocTeH; 3TOT MHp CJiynCHJl eMy TaKXCe HCTOqHHKOM BAOXHOBeHHH B HCKyCCTBe H yTeuieHHeM b TH>Kejibie ahh, Koropbix -dbijio TâK MHoro b ero 6ypHOH hctopiiH. Hani HapoA nojib3yercH 5000 pa3jmqHbix Ha3BaHHH AJia o6o3.HaqeHHH AHKopacTymHx h KyjibTypHbix pacreHHH, npoH3paciaiomHX Ha Hameii TeppHTOpHH. BojIbUIHHCTBO 3THX Ha3BaHHH 06UXH AJIH BCeH CTpaHbl, HO MHOrHC H3 hhx HMeiOT o6jiacTHoe, a HOKoropbie jwnib pafioHHoe 3HaqeHHe. SHaKOMCTBO c coKpoBHmHHueH pyMbiHCKoro (})OAbKAopa, KacaiomerocH pacTHTejibHoro MHpa, Aajieno eme He 3aKOHqeiiO; Heo6xoA«MO npeAnpHHHTb CHCTeMaTHqecKyio padoTy Ha Bcen TeppHTopHH CTpaHbl no H3yqeHHio 6oraTeHmeH raMMbi Ha3BaHHH, KorropbiMH HapoA OAapnji na CBoeM o6 pa3How HSbiKe oKpyncaîom^e ero pacreHHH. 3Ta pa6oTa BaxcHa He TOjibKo b 6oTaHHqeCKOM, HO H B H3bIKOBOM H HCTOpHqeCKOM OTHOmeHHHX. He bxoah b noApo6Hoe paccMOTpeHHe hctophh pa3BHTHH 6oTaHHKH, yxa>KeM Bce 5Ke rjiaBHbie STanbi, «epe3 acoropbie nponuia y Hac 3Ta nayKa. B 1694— 1699 roAax CTOJibHHK KoHCTaHrHH KaHTaKy3HHo cocTaBHji noApo6Hyra xapTy MyHTeHHH, BbinymeHHyio hm b rpeqecKOM (1700) h HTajibHHCKOM (1718) H3AaHHHx. HapnAy c pa3HbiMH reorpa(})HqecKHMH AaHHbiMH, Ha sroii xapTe o6osHaqeHbi jiecHbie MaccHBbi. flHMHTpHH KaHTeMHp B CBO€M «OnHCaHHH MoJIAaBHH» (1715) MacTepcKH
onncbiBaeT AHKopacTymyio h KyjibrypHyio pacTHTejibHocTb, noKpbiBajomyio paBHHHbi h ropbi 3toh o6jiacrH h AaeT HaM Ha KapTe cxeMy pyMbiHCKoă reo6oraHHKH c H3o6paxceHHeM jiecoB h hx pacnpocTpaHeHHH. B XVIII Bene Hamy crpaHy noceTHjio MHoro HHOCTpaHHbix nyTeimecTBeHHHKOB: HeMeu,
UPE^UCJJLObME
XXXI
KpaMep (1720— 1726), BeHeunaHeu ^paHHecKo rpH3ejiHHH (1774— 1777), floMeHHKO CecTHHH (1779— 1780), H3BeorHbift naBHăcKHă npo pacTeHHH npo6yAHACH eme b XVII Bene, KorAa nonBHJiHCb repOapHH, pyKonncH h a a » e nenaTHbie xpyAbi, 6ojibinaH q a crb Koxopbix norH 6jia. B 1816 roAy H. BayMrapxeH H3 CHrHiiioapbi ony6jiHKOBaji onHcaxejibHyio (pjiopy TpaHcnjibBaHHH, b xpex xoMax, k (KOxopbiM nipHi6aBiHAicii no3AHee„ b 1846 roAy nexBepxbiH tom. B BaHaxe, n-o yxBepxgxeHHio yKa3aHHUx Bbiuie HxajibHHCKnx nyTemeCTBeHHHKOB, Cepbe3Hbie (})AOpHCTHHeCKHe pa3BeAKH 6bIJlH npeAnpHHHXbl OKOJIO 1815 roAa OoxaHHKOM n . K«xafi6ejioM. HeMHorHM no3>Ke HccjieAOBaHHeM 4>AOpbI 3T0fi npOBHHUHH 3 aHHMaACH Poxejib h onncaji mhoxo HOBblX BHAOB pacTeHHfi. B Haqajie npom jio ro Bena BaHaT HCKOjiecHJio MHoro repMaHCKHX yqeHbix, ocTaBHBiHHx HaM AaHHbie o (j)Jiope ih o pacxnxeAbHOM noKpoBe stoh npOBHHUHH. CaMblM BblAaJOIUHMCH H3 3THX HCCJieAOBaTejiefi 6bIJI XeătpeJIb, OCXaBHBIHHH H8M CBOH TpyA. OnyOjIHKOBaHHblH B 1858 TOAy H COAepJKaiUHH caMbjfi noAHbiH nepeqeHb OaHaTCKOH (Juiopu.
B MyHTeHHn h MojiAaBHH cTpeMjieHHe k BbicmeMy o6pa30BaHHio Haqajio npoHBAHTbCH eiue c KOHua XVIII Bena. 06 o t o m CBHAeTejibCTByeT x o a s TailcTBO, c KOTOpbiM pymiHCKaH OoHpcKaH AeAerauHH oOpamnacb k HMnep.aTpHue EKaTepHHe B t o p o h 06 yqpextAeHHH AKaAeMHH HayK, peMecji h H3biKOBeAeHHH. MexcAy 1788 h 1795 roAaMH a o k t o p Taxa npeAnpHHHji .nyTemecTBHe no CeBepHbiM KapnaTaM. O h cAejiaji o6mee onncaHne pacTHTejibhocth MoAAaBHH c nepeqHCM HeacoTOpbix pacreHnfi. B Haqajie npomjioro Bena A»a nojibCKHe OoTaHHKa BHTMaH h 3 aBaACKHfi npoH3Bejra KAeHHH TpaHC(})opMHCTCKoe yqeHHe, b ocodeHHOCTH ace AapBHHH3M, npoâyAHJiH bo Bcex cTpaHax 'MHpa HeObiBajibiă H)HTepec KeHHe HauiAo MoryqHH otkjihk b Hameii crpaHe. JKypHaji «PeBHCTa mTHHKeHHK) POAHHe H HapoAy. M n o rn e H3 hhx OTKpbuw HOBbie nyTH b Hayxe h 3HaqHTejibHO coAeâCTBOBajiH ee ycnexaM. Ha30BeM HeKoxopbix H3 hhx: JX. B ohhob, n. Byncop, 3 . PaKOBHua, T. AHTHna, A - BpbiHA3a, T. rp e q e c x y , aoktop B. B a6em , A oiaop H. KaHTa.Ky3HHo, a no3AHee 3 . TeoAopecKy, M . BpbiHA3a, A. n o noBHq h Ap.
11. Byacop, JX. B ohhob, E. PaKOBHua, 3 . K. TeoAopecKy, b KaqecTBe yqacTHHiKOB counajiHC'miqecKoro ABHHteHHH npHHHjiH AeHTejibHoe yqacTHe b 6opb6e pa6oqero KJiacca c SKcnjiyaiaTopaMH. Bce ohh 6 ujih coTpyAHHHHKaMH HcypHajia «KoHTeiMnopaHyji» ' h Apyrnx nepe^oBbix pyMbiHCKHx h 3apy6e>KHbix H3AaHHH. T. AHrana 6bui yqeHHKOM 3HaMeHHToro neHCKoro ecTecTBeHHHKa 3pHCTa renejin. JloKTo-p BpbiHA3a, KOToporo npnpoAa oAapnjia He3aypnAHOH HadjnoAarejibHocTbio, noMoraBinen eMy c nopa3HTejibHofi qeTKocTbio onpeAejiHTb h onncbiBaTb pa3jmqHbie bham pacTeHHH, cTaji b KopoTKoe BpeMH He TOjibKO rjiydOKHM 3HaTOKOM BOnpoCOB, KacaBHIHXCH (JWIOpbl, HO H 06menpH3HaHHbIM, He TOJIbKO B PyMbIHHH, HO H 3arpaHHUeH, aBTOpHTeTOM B oâjiaCTH 60TaHHKH. B cbohx MHoroqncjieHHbix SKcneAHUHHx h nyTeM o^MeHa c 3apy 6q^KHbiMH 60TaHHKaMH OH HaKOnHJl 06lIIHpHbIH MaTepHajl H COCTaBHJI yHHBepcajIbHblH repdapHH, coAepacamHH peAKHe, yHHKajibHbie KOjijieKUHH. JX. BpbiHA3a co3Aan nepBbie OoTaHHqecKHe yqpeameHHH Hauien crpaHbi, Ka^eApy 6 oiaHHKH, BoTaHHqecKHft HHCTHTyT b KoTpoqeHax h BoTaHHqecKHH caA jipH EcTecTBeHhom (^aKyjibTere ByxapecTCKoro yHHBepcHTeTa, — Bce sto HecMOTpn Ha npeiIHTCTBHH, qHHHBHIHeCH eMy BJiaCTHMH. nocjie HeCKOJIbKHX 3aMeTOK, KacaBUiHXCH 4)Jiopbi PyMbIHHH, BpbiHA3a, yqTH Bce noHBHBmnecH ao Toro BpeMeHii b neqaTH AaHHbie 06 oTeqecTBeHHofi (})jiope, ony 6jiHKOBaji b nepnoA MeîKAy 1379— 1383 rr. cboh ueHHeâuiHH TpyA «BBeAeHHe b H3yqeHHe pyMblHCKOH (})AOpbI», B KOTOpOM OH nepeqHCJIHeT 2100 BHAOB pacTeHHH. KpnTHqecKHĂ oo3op H H3AOJKeHHe npeAMeTa o 6jieqeHbi 3Aecb aBTopoM b cTporo HayqHyio $opMy. BpbiHA3a jiojimen no npaBy cqHTaTbcn ocHOBaTejieM pyMbincKOH 6oTaHHqeciKe HBHjiacb pyKonncb o (})jiope stou o 6jia c m PyKonncb 3rra, TmaTejibHO OTpeAaKTHpoBaHHan, 6biJia ony&jiHKOBaHa nocjie cMepTH BpbiHA3a b 1898 roAy. «O jiopa JXo 6 pyAJK«» AOKTopa BpbiHA3a coAep>KHT nepeqeHb h onncaHHe 1176. bhaob, onncaHHe ceMeficTB h poaob
IIPEAHC.10BIIE
XXXV
^HXOTOMHqecKHe Kirnonn iui** onpeAejieHHH poaob b bhaob. 3 tot TpyA HBJ1516TCH nepBOH pyMblHCKOH KHHroâ, IipHCBOHBIlieH paCTeHHHM pyMbIHCKHe Ha3BaHHH, a TaioKe nepBOH KpHTHqecKOH pa6oToă, KacaiomeHcn o6jiacTH wejKAV jHyHaeM h HepHbiM MOpeM h coxpaHHBiueH bcfo cboio HayqHyio ueHHOCTb h ao HacTonmero BpeMeHH. COBpeMeHHHKOM AOKTOp 3 BpbIHA3a no npO(j)eCCOpCKOH H HCCJieAOBaTejibCKOH AeflTeAbHocTH 6biji rpeqecKy, npocj^eceop 6oTaHHKH Ha mcahuhhckom ij)aKyjibTeTe b ByxapecTe. ByAyqn cipacTHbiM jnoâHTejieM HayqHbix SKCKypCIÎH, OH C06pajl 06llIHpHbIH (j)JIOpHCTHqeCKHH MaTepHaA, Ha OCHOBaHHH KOToporo hm 6biji cocTaBJieH «rep6apHH pyMblHCKOH (j)jiopbi». 3areM, nyTew odMeHa c 3apy6e>KHbiMH 6oTaHHKaMH oh cocraBHJi «EBponeHCKHH repdapHH». 3 th rep6apHH, nornânm e bo BpeMH nocjieAHefi mhpoboh boA-hm, ne HMejiH ce6e paBHbix b oxHomeHHH TiiiaTejibHocTH cocTaBjieHHH h cnoco6a KjiaccH(jîHKauHH h xpaHeHHH pacTeHHH. llocjie pHAa 3aMeTOK o (})jiope, ony6jmKOBaHHbix hm b mojioaocth, rpeqecKy H3ABA b 1898' roAy cboh KanHTajibHbifi TpyA «063op pyMblHCKOH (J)Aopbi». 3 tot TpyA npeACTaşAHeT co6oio HCKAJOqHTCJIbHyFO H ITOCTOHHHyK) IjeHHGCTb, HenpeB30HAeHHyi0 KaK no o6T>eMy, TaK h no CBoeMy 3HaqeHHio, hh oahoh «3 ony6jiHKOBaHHbix, KaK ao, TaK h nocjie ee H3AâHHH padoT. OHa 6bijia Hcnojib30BaHa npn cocTaBjieHHH pa6oT o6m ero xapaKTepa no 6oraHHKe h (J)jiopncTnqecKOH cHCTeMaTHKe, noHBHBnmxcH b neqaTH nocjie 1900 roAa, KaK, HanpHMep, «CnHoncHC cpeAH©eBponeHCKon cjjjiopbi» (Auiep30H h TpeâHep), «PacTHTejibHoe uapcTBO» (SHrjiep), «Ojiopa CCCP» n t . a . «0630p pyMblHCKOH (jxnopbi» coAepacHT nepeqeHb 3000 bhaob h pa3HOBHAHoerefi, noApo6Ho nccjieAOBaHHbix h npoBepeHHbix. FlapajijiejibHo c Ha3BaHHHMH asiotch rJiaBHeHinne hx chhohhmh, C TOqHbIMH yKa3BHHHMH AOJirOBeqHOCTH H BHeUIHerO OdJIHKa, a T3K5Ke C0oTBeTCTBeHHbie HapoAHbie HanMeHOBaHHH. rpeqecKy 6biji nepBbiM pyMbi-HOM, KOTOpbiH npeAnpHHHjj cBoeo6pa3Hyio KJiaccn(J)HKaiXHK) pacTeHHH, onnpaiomyiocn HCKjnoqHTeAbHo Ha hx Mop(})ojiorHqecKHe npH3HaKH. O h cBoeo6pa3HO TOJiKOBaA (})HToreorpa(})HqecKHH o6 jihk Hauieft cxpaHbi, 3aKjiaAbiBan ocHOBbi pyMblHCKOH cjwToreorpacjmi, b nepBbiă pa3 Aaji 30HajibHoe pacnpeAejieHiie păciHTejibHocTH, c yqemM bjihhhhh peiuaiomHx reorpa^nqecKHx (})aKTOpoB Ha pacnpocTpaneHne bhaob h hx coo6mecTB. KpOMe Toro, TpeqecKy noA1poOHo HCCJieAOBaA (j)Jiopy ropbi Haxjisy h ByqeAJKCKHX rop, a TaioKe pacTeHHH MaKeAOHHH. B 1875 roAy 6 uji o yqpeacAeHo PyMbiHCKoe reorpacJmqecKoe o6mecTBo; b BiojiJieTeHe stoto o6mecTBa HauiH 6oTaHHKH neqaTajiH cboh paOoTbi. B to BpeMH KaK no 3Ty cTopoHy KapnaT BpbiHA3a h rpeqecKy. H3yqaAH c{)Jiopy H pacTHTejibHbiâ noKpOB, b ApAHjie TaioKe npoBOAHjiacb cepbe3Han OoTaHHqecKan padoTa, HBjiHBinaHCH pe3yjibTaTOM pa3BHTHH KannTajiH3Ma. HapHAy c BenrepcKHMH h c3 kckhmh (SoraHHKaMH b paicnpocrpaHeHHH CoraHHqecKHx 3HâHHĂ no tv h no 9Ty CTopoHy pyMbiHCKoA rpaHHiibi, npHh
XXXVI
$.IOPA,,PHP
HHMaji AeHTejibHoe y q a c ra e jiopHaH n o p q n y c H3 H acayA a. Oh cHaOataji HayqHbiM MaTepHajiOM coBpeMeHHbix eMy aBTopoB MOHorpacjîHâ, onncaji HOBbie BHAbi, ycTpaHHji MHorHe HeacHocra h HeAopa3yMenHH, KacaBinHeca coMHHTejibHbix hjih ouiHOoqHo onpeAejieHHbix bhaob. B ApAflJie HaKanjiHBaeTCH o6iimpHbiH 6oTaHHqecKHiî MaTepnaji. MyBCTByeTCH HeoâxoAiiMOCTb b KpHTHqecKOM pa36ope Bcex ony6jiHKOBaHHbix ao Toro BpeMeHH TpyAOB. 3 ia pa6oTa 6bijia BbinojiHeHa CnMOHKaeM. B cboom TpyAe (1886) „E îum eratio F lorae T ran silv an icae v ascu lo sa e c ritic a “ CHMOHKafi nbiTaeica pa3o6paTbCH b xaoce, co3AaHHOM IIIypoM, BAaBiHHMCH b cjihuikom MejiKHe AeTajiH npH pa3AejieHHH bhaob, h yAOBjieTBopHTejibHo p a 3 p e m a e i caojkhhh Bonpoc o tohhom onpeAejiei-niH chhohhmob. CHMOHKafi o6pa6oTaji mohorpa(})HqecKH pa3jinqHbie pOAbi (A cer, R ham nus, Pulsatilla h, b qacTHOCTH, Q uercus) h onncaji MHoroqHCJieHHbie HOBbie bhabi, b tom qncjie h m-hoto xapaKiepHbix SHAeMOB. B ByKOBHHe, nocjie necKOJibKHx 6ojiee He3HaqHTejibHbix HayqHbix Tpy AOB no dOTaHHKe, K. XypMy3aKH a sa cBoAKy nayqHbix AanHbix o OyKOBHHckoh $ ji ope. C^eAyeT ynoMHHyTb TaioKe h o BbiAaiomeMca cBoeă njiOAOTBopHOH HayqHOH ABHTejIbHOCTbK) 6y.KOBHHCKOM 'dOTaHHKe IlpOKOnbHHy npOKOnHBHHe, KOTopoMy Mbî o6n3aHbi noHBJieHneM b n e q a ra (1902) nepBOH khhhi O paCTHTejlbHOM nOKpOBe oOjiaeTH, HBJIflIOmeHCH HbIHe qaCTbFO PyMblHCKOH HapoAHoft PecnydJiHKH. B 1891 roAy, no HHHunaTHBe AOKropa K. McrpaTH, 6bijio co3Aano P yMbiHCKoe HayqHoe oOmecTBo c OTAejioiM ecTecTBeHHbix Hayx. B stom oTAejie 6bijin CAejia-Hbi M«oroqHCJieHHbie cooOmeHHH n o OoTâHHKe. B 1898 roAy 6pecjiaBAbCKHH npotjjeccop H an c onyOjiHKOBaji nepBbin tom cBoero MOHyMeHTajibHoro TpyAa o pacnpocTpaHenjHH KapnaTCKOH (})jiopbi. HecMOTpa Ha HeKOTopbie npo6ejibi h ohuh^ kh, 3Ta pa6oTa npeACTaBjiaer co5oio oqeHb ueHHbiH BKJiaA b HayKy. B iHen BnepBbie oOcyacAaiOTCfl caMbie xcryqHe Bonpocbi KapnaTCKOH reoOoTaHHKH. IloHBjieHHe « 0 6 3 o p a pyMblHCKOH tjjjiopbi» TpeqecKy h cocTaBJieHHoro riaxcoM TpyAa n o reoOoTaHHKe, noOyAHJin yHHBepcHTeTCKHe Kpyrn $Icc h B yxapecTa yrjiy6HTb HccjieAOBaHne CHCTeMaTHqecKoft (J)jiopHCTHKH h reoOoTaHHKH. rep6apH H ByxapecTCKoro 6oTaHHqeJcKoro HHCTHTyTa HaqHHaiOT oOoramaTbcn. B 1901 roAy M. BjiSAecKy npHCTynaeT k onyOjiHKOBaHHio MOHorp.a(j)HH o nanoporaHKOBbix b P y MbIHHH. BjiaAecKy ocHOBaji nepBoe pyMbiHCKoe inepnoAHqecKoe >H3AaHHe no OoTaHHKe, a hmchho «BiojijieTeHb rep6apHH ByxapecTCKoro OoTaHHqeCKoro HHCTHTyTa», BbinycTHBmero ABa tom a h oAHy TeTpaAb. KpyatOK mojiOAeran,
oAymeBAeHHbiH
TpaAHUHHMH,
saBemaHHbiMH
eMy
ABHTejibHocTbio
BpbiHA3a, Bceuejio OTAajicn HCCJieAOBaHHio cneiţHajibHbix BonpocoB 6oTahhkh . B cocTaB 3TOvi njieHAU bxoahjih : 3. K. TeoAopecKy, M. BjisAecKy, 3. K. IlaH uy, C. PaAnaH, H . KoHcrraHTHHHHy h Ap. B TeqeHHe 40 jieT IlaH iiy pa3BHBaA HeycTaHHyio A^HTejibHOCTb no HCCJieAOBaHHio h cncTeMa-
nPEWCflOBHE
XXX VII
rim e BbicniHx pacTeHHĂ. H ap flay co MHOxcecTBOM 3aMeroK, cociaBjieHHbix KaK *w ih o hm , TaK h b coTpyjiHHHOCTBe c ApyrHMH 6oTaHHKaMH, n a m iy iiy6;iHKOBaji ABe M onorpa^H n: o,zmy o flTpbiuiHiHKOBbix, Apyryio o re p a HHeBwx b PyMbIHHH; noMHMO SToro oh Hainncaji em e HecKOjibKo pa6oT o cj'.nope B y x ap ecra h ero oKpeTHocren, o (})jiope ropbi H axjiay, (})Jiope Byqe^C K H x rop. llaH u y hocbhthji ce6n T â r n e HCCJieAOBaHHio (j)jiopbi JXyHaftCKO# AejIbTbl. CaMbIM UeHHbIM H caMbIM H3BeCTHbIM ei'O TpyflOM HBJIHeTCH ip y /i 03arjiaBJieHHbiH «3HaKOMbie pyMbiHCKOMy HapoAy pacTeHHH». n o c jie 1900 roAa, no o 6 e ctopohh K apnaT yMHoncaioTCH MOHorpa^HnecKHe nccjiejîOBaHHH BonpocoB (f)jiopiHCTHkh h napa;uiejibH o c 3THM paciuHpfleTCH h yrJiydJineTcn TonHoe h KpHTiinecKoe HccjieAOBaHHe pacTHTejibHocTH Hauieă CTpaHbl. B ot nepeneHb nandojiee 3H awrejibH bix MOHorpacjiHH, noHBHBUiHxcH nocjie 1900 r., Henocpe^cTBeHHO oTHocamHecH k pyMbiHCWofi (jwiope: A c H lle a (ITpojaH ); A c e r (Cn\toHKaii, lia n e ) fA conitutn'(T afl;ep, P a n a n q f YHrap, TpaHnecny); A rtem isia (Bop3a) A n c h u sa (ry m y jiaic); A ly ssu m (H n ap a^ n ); A stra n tia (rpHHuecny) Biscutella (HBopna); C a m p a n u la (BaTacen, CaByjrecKy, X p y tfn ); C apsella (Boptfam); C e p h a la ria (C a6o); C e n ta u re a (BarH ep, ITpo,n;aH); C erastiu m (E opaa); C h en o p o d iaceae (BeiKaBmiHâ xaKxce M«oro ueHHbix HccjieAoBaHHH no BonpocaM 6oTa,HHK?H. B 1905 r. T. UnueHKa h T. T. JIoH^jKHHecKy (BvxapecTCKHH yHHBepcHTeT) ocnoBajin JKypHaji «H aTypa» ( n p n p o ^ a ) b kotopom nenaTa.nocb MHoro pa3noo6pa3Hbix nonyjinpHbix CTaTeâ. H a CTpaHiiuax BbixoAHBniero b JIccax «H aynH oro jKypHajia HMeHH T. A^aMaRH» noMema.mcb cbojxkh h HHofî pa3 Aaxce opnrHHaJibHbie craTbH no 6oTaHHKe.
XXX VIII
KypHaji 6biji ocHOBaH b 1900 roAy EciecTBeHHbiM $aKyjibTeTOM flccKoro yHHBepciiTeTa no noqmiy h HHHunaTHBe K. rioHH. B Konue npomjioro h b Haqajie HbmeniHero cmneraa, b nepnoA HHTeHCHBHOrO paSBHTHH KanHTajIH3Mâ, B PyMbIHHH HaqHHaiOT nOHBJIHTbCH HCypHajibi npaKraqecKoro xapaicrepa, KaK HanpHMep: «Bnaiţa ArpHKOjia» (CejibCK0X03HHCTBeHHaH ^Ke roAy riajumc nyOjiHKyeT HccAeAOBaHHe o pacTHTejibHOCTH ^yHancKOH AeJIbTbl, B KOTOpOM OHa 3aHHMaeTCH H3yqeHHeM TAaBHblX paCTHTeAbHblX cooOmecTB h hx 6noAorHH. OexeTe h BAaTHH BbinycTHAH 6oAbiuoH TpyA no Bonpocy o pacnpocTpaHeHHH ApeBecHofi pacTHTejibHOCTH Ha TeppHTopnn BenrpHH. TpyA bthx aBTopoB coAepJKHT MHoro ueHHbix AaHHbix, KacaFomnxcn He TOJIbKO TpaHCHJItBaHCKOâ, HO H BCeH KapnaTCKOfi (j)AOpbI. H TOJIbKO b 1913 roAV TorAaniHHH PyMbiHCKaa AxaAeMHH HaqimaeT H3AaBaTb «EioAAeTeHb HayqHoro oTAejia», «3anncKH HayqHoro oTAeAa» h koaagkuhio «TpyAbl H HCCJieAOBaHHH», B KOTOpblX nv6jIHKyeT 'MHOrO TpyAOB o nOHBe, KjiHMaTe, (ţ>avHe h c|)Aope CTpaHbl.- FIocAe 1918 roAa HaqHHaeTca H3yqeHHe HOBblX OTpacACH 60TaHHqeKH0CTb C03AaTb TpVAbT CHHTeTHqeCKOTO XapAiKTepa, HenOCHJIbHbie oAHowy qejioBeKv. OcoOeHHo nmpoKo pa3BepHyAacb paboTa npn KacpeApe chctgmaTHqecKOH 6oTaHHKH KAyxccKoro ecTec.TBGHHoro (JjaKyAbTeTa. IlOHBHACH >KVpHaA «ByAeTHHyA rpSAHHHH UIH My3eyjiyH 6oTaHHK AHH KJiyJK» (BfOJiAeTeHb 6oTaHKqecKoro caAa h My3en b KJiyjKe), „Flora Ro« maniae Exsiccata", KOTopbiH noAyqHA pacnpocTpaHeHHe b 3apy6eJKHbix CTpanax; 6biah HaqaTbi oOniHpHbîe h MHoroqncAeHHbie nccAeAOBaHHH b o6a3cth
IIPEfllTO.TOBITE
X X X IX
cHCT6M3TH3âUHH (Jjjiopbi. B 1947 roAy A. Bop3a ony6jiHKOBaji „Conspectus Florae Romaniae" c oepeqncAeHHeM 3637 bhaob (BKjnoqan h nrâpHAbi) h yKa3aHHeM tioabhaob, pa3H0BHAH0CTeft h Aopbi h mo reo6oTaHHKe pa3BepHyAacb npn Kacj)eApax 6oxaHHKH lOiyjKCKQro, JIccKoro h ByxapecTCKoro yHHBepcnTeTOB h npn KacfeApax AecHoii, ceAbowoxo3HHCTBeHHoft h (j)apMaueBTHqecKoâ 6 otshhkh na (JjaKyAbTeTax cooTBeTCTByiomeH cneunaAbHQCTH. TorAa ace HaqaAH BbixoAHTb H3 neqaTH pa3Hbie TpyAbi no H3yqeHHio qbjiopbi h no reodoTaHHKe. OrMeraM H3 hhx: «PyMbiHCKaa ApeBecHan pacTHTejIbHOCTb» (F.HKyAeCKV), «OAOpa TpaHCHAbBaHCKOH paBHHHbl» (rTpOAaH), «PacTHTejibHOCTb ropHoro MaccHBa IleHTeAey» (Mep6aHecKy), «Ojiopa u paCTHTejibHocTb ÎTcckoh odjiacTH» (PsBapvu), «Ojiopa h pacthtcjibHocTb Ha BepuiHHax KoApy» (E. Tona), «KpaTKHâ o63op (fwopbi ,ZIo6pyA5KH» (FIpoAaH), «HccjieAOBaHHe cophhkob» (CsByjiecicy, ripoAaH, 3 axapnaAH), «PacTHTejibHocT flyHaficKofi AeAbTbi» (riaHuy, CoAaKOAy, CaByAecKy), «HcCAeAOBaHne Toptţ)HHHKOB b PyMbIHHH» (CojiaKOJiy, rion), «OAopa BjiamCKofî o6jiacTH» (Mopapy), «CopHan pacraTeAbHocT b panone ByxapecTa» (Mopapy), «HToconHo.nornqecKHe nccAeAOBaHHH b arapaincKHX ropax» (Turna), «EHoreorpafjmqecKoe HccjieAOBaHHe CTpaHbl» (CaByAecKy), «OAopa K.ny^cKOH o6jiacTH» (HnapaAH), MoHorpacfmH ymeAH TypAbi» (HnapaAH), «TpaHCHAbBaHCKne nacT6nma» (Catjrra), PacraTeAbHocT cxaji TpaHCHAbBahhh h BanaTa» (3 oahomh), «P aCTHTea bHoct EyqeAxccKHX rop h ‘H3yqeH«e 6vK0Bbix AecoB» (Be.nbAHe), «Jleca MeacAy KoManoH h JXynaeM» (JJîKopZDKecKy), «HoBoe o AodpyAJKCKon (j)Aope» (3 axapnaAH) h t . a. BoAbinoe npaKTHqecKoe 3HaqeHHe KaK aah HaqHHaioimix, tbk h ajih 3*aKypc o6yqeHHH 6oTaHHKOB, HMeeT pa6oTa no H3yqeHHio (j)Aopbi, 03 a taabjieHHa h : «Aopa, aah onpeAeAeHHH h onncaHHH npoH3pacTaionxHx b PyMbIHHH pacTeHHfi» M. OpoAaHa. llepBoe H3AaHHe SToro TpyAa bmihao b 1923 roAy h BTapote — b 1939 roAy. Oh coctoht H3 AByx tomob , coAep>KariiHx onpeAeAeHHH ceMeftcTB, poaob h bhaob h AHXOTOMHqecKHH kaioh AA51 POAOB H BHAOB. 3 tOT TpyA 6bIA AOnOAHeH eme OAHHM TOMOM, B KOTopoM co6paHbi cj)HToreorpa(J)HqecKHe h SKOAornqecKHe AaHHbie. BoAbiuoe 3HaqeHne aah H3yqeHHH $A0pw Hameii CTpaHbl npeACTaBA5ieT TaK>Ke paâoTa C. Hbopkii, nocBHmeHHaq BeHrepcKOH (})Aope'H ony6AHK0BaHHaa b 1925 roAy. 3Ta pa6oia yAaqHO AonoAHeHa HKOHorpacjmeH, BOcnpoH3BOAameH BHemHHii BHA paCTeiIHii H aH3AH3 OTACAbHblX HX OpraHOB. KHHra H bOPKH COAepJKHT onncaHHe ir H3o6paAceHHe MHornx pacTeHHH, npoii3pacTaK)mHx Ha TeppnTopiin Hameii CTpaHbl. HecMOTpn Ha to, hto — KaK bhaho H3 npHBeAeHHbix AaHHbix — nocAe OKOHqaHHH nepBOH mhpoboh bohhm, padoTbi no chctcmaTH3anHH (j)Aopbi h no reo6oTaHHKe noAyqHAH 6oAee mHpOKHii pa3Max ii HecMOTpa Ha yBeAHqeHHe qncjîa xopomo noAroTOBAeHHbix (SoTaHHKOB, CTpeMHBiHHxc5i k 6oAee kohlihbihhx
XL
«B.IOPA PHP
OCHOBâTeJIbHOMV H3yq0HHK) pyMblHCKOH (})JIOpbI H pacTHTejibHOCTH, nOJiyqennbie peavjibTaTbi He onpaBAajra eAHHHHHbix ycHjmB HeKOTopbix cn eu n ajthctob. *h H3,iţâHne 6ojibiuoS padoTbi HiHpoKoro ododiiţaiom ero x apaicrepa He npezicTaBjiHJiocb B03MojKHbiM ao ocBo5oHCAeHHH Harnero H apo^a ot (JjauiHCTCKoro u ra h ot KanHTajiHCTHqecKoro rHeTa. OrpbiB HayKH ot npaKTHKH, ot’cyrcTBHe vbîi3kh b pa6oTe HauiHx 6oTaHHKOB c padoToS cobctckhx yqeHbix H TpyZlHOCTH, npeiTHTCTBOBâBHIHe HaM 03HaK0-MHTbCH C djieCTRLUHMH AOCTHHCeHHHMH TeOpeTHqeCKOH H npHKJia^HOH 6oraHHKH B CCCP BOT npnqHHbi, TopM03HBiHHe pa3BHTHe h pacuBeT 6oTaHHqecK0H HayKH b Hauiefi
cTpaHe. HoBwe, co3,naHiHbie nocjie 23 aBrycTa 1944 roAa ycjioBHH ajih pa3BHTHH nayKH b PyMbIHHH, h, ocodeHHO, noompeHHe h noAAepjKKa, KOTopbiMH nojib3VI0TCH HayqHbie AenTejiH co BpeMeHH ycTaHOBJieHHH cTpoa HapoAHOH AeMOKpaTHH B PHP, npHBejIH K 0^'be(HHHeHHIO pa3p03HeHHbIX e^HHHqHblX CHJ1 b 6ojibiuyio cnjioqeHHVio rp ynnv, rAe MOjioAbie ajieMeHTbi pa6oTaioT njieqoM k n.neqy c dojiee CTapbiMH h 6o.nee onbiTHbiMH 6oTaHHKaMH. Tlo3tomv H3AaHHe o6uiHpHoro TpyAa n o onncaHHio ({>Jiopbi PHP CTajio He TOJIbKO B03M0HmHMH B flaHHOH CTpaHe, H Ha H3yqeHH« cotfpaHHbix b rep6apHHX 3acvmeHHbix pacreHHfi. /J jih H3yqeHHH cjwiopbi P H P HaniH 5oTaHHKH nojib3yiOTCH rep6apneM KJiy^KCKoro 6oTaHnqecKoro My3en. B HacTonmee BpeMH, n o o e rabejin repâapnn ByxapecTCKoro 6oTaHHqecKoro HHCTHTVTa, VHHqTOJKeHHOTC) B03J3yiIIHbIMH 60M6apAHp0BKaMH BO BpeMH BTO* pofi MnpoBOH BOHHbi, KJiyjKCKHH repbapHH H.nneTCH Han6ojiee 6orarbiM b CTpaHe. rep6apHH 6yxapecTCKoro HHCTHTyTa 6oTaHHKH coctohji h3 pHAa ueiiHbix rep6apneB, KaK repfiapHH PpeqecKy, JX. BpbiHA3a (qacTHqHo), OjiopnaHa HopqHyc, llaHny, npoiKonHHy-PIpoKonoBHqa, M. BpbiHA3a, M. BjiSAecKy h a p * JTmub He6ojibniyio qacTb stoto rep6apnn yAajiocb cnacTH h coxpaHHTb b ByxapecTCKOM CkyraHHqecKOM HHCTHTyTe. Plpn cocTaBjieHMH Ojiopbi P H P HauiH HCCJieAOBaTejiH nojib30Bajmcb eme rep6apHHM:H ByxapecTCKoro HayqHoHccAeAOBaTejibCKoro JiecHoro HHCTHTyTa. flccKOro 6oTa-HHqecKoro HHCTH TyTa h 06mecTBa ecTecTB03HaBHH b CH0ny (rAe HaxoAHTbcn qacTb pacjenHfi, co6paHHbix EayMrapTenoM, a Tanace rep6apHH O ycca). Eburn TaioKe Hcnojib30BaHbi cAeAyioiuHe xoporno H3BecTHbie KOJUieKUHH pacTeHHH ( skchKaTbi): Flora Rom aniae exsiccata, corraRjieHHaH ii co6paHHan Kjivîkckhm 6oTaHHqec.KHM hiicthtvtom 3a 1921—1947 roAbi; Flora exsiccata Austro* H un^arica. co6paHHan B ghckhm 6oTawfqecKHM My3eeM Me>KAy 1888 h 1913 roAaMH; Flora H unaarica~exsiccata, coeraBJieHaH 6oTaKHbi HenpeMeHHO 6biTb EKjnoqeHbi Bce 6e3 HCKjnoqeiniH BHUbi. Ctohihhmh ^Hxjiope CCCP» TaKne eAHHHiibi cqHTaiOTCH BHA3MH. P a 3 H0 BHAH0 CTb, rpynnnpyiomaH pacTeHHH c OTqeTjiHBo o6o3HaqeHHbiMH H3MeHeHHHMH no cpaBHenHK) c THnHqHbiM bhaom h HMeiomne onpeAejieHHoe reorpa^nqecKoe pacnpoerpaHeHHe. o p m a, rpynnnpyiomaH pacTeHHH co cjia6o Bbipa>KeHHbiMH cncTeMaTnqccKHMH iî3MeHeHHHMH h He HMeiomne cBoero onpeAejieHHoro reorpa(j)HqecKoro pacnpocrpai-ieHHH. r i o j u J i o p M î f , irpynnnpyiomaH orAejibHbie pacreHHH c MHHHMajibH3MeHeHHHMH, Ha KOTopbix B03AeftcTBHe (J)aKTopoB oKpy>Kaiomefi cpeAbi CKa3HBaercH HenocpeACTBeuno. hwmh
CqHTaeM CBoeft o6H3aHHOCTbio cAeAaTb cjieAvromee KpnTHqecKoe 3aMeqaHwe: cocTaBHTejin nepBoro TOMa «Ojiopa PHP» necKOJibKo yBAeKJincb onncauneM HexoToporo qncAa pa3rtoBHAH0CTeH h (})apM, npH3iiaHne KOTopbix He onpaBAbiBaeTCH, h6 o ohh He dbijiH AOCTaToqno npoBepeHbi Ha6jnoAeHHHMH h . onbiTOM h onnpaiOTCH HepeAKO AHinb Ha orpaHHqeHHoe KOJinqecTBo 3K3eMnjiHpOB. CKJioHHOCTb k TaKOMy qpe3MepHOMy pa3Apo6Aehhiq BHAa HBAneTCH HacjieAHeM MeroAa Illypa, Bopâoina h ap. h aaMeqaeTCH y HeKOTopbix KJiyaccKHX, hcckhx h dyxapecTCKHx 6oraHHKOB. HaAoeMCH, qro b cjieAViomHx H3A3HHHX 3Ta TeHAeHiiHH 6ojibine He npoHBHTCH h qTo MaTepHaA 6yAeT npeAcraBjieH b KpHTHqecKoft (JiopMe, 6e3 6ajmacTa H3AHDJHeS HOMeHKAaTypbl H HenOJIHblX OnncaHHH. To TKe M05KH0 CKa3aTb h o 3jiovnoTpe6AeHHH b onncaHHH rn6pHAoreHHbix pM Ha ocHOBaHHH cy6*beKTHBHbix BneqaTAeHHfr, 6e3 cepbe3Hoâ onbiTHOH /npoBepKH. Heo6xoAHMO b 6yAymeM yAOAHTb 6ojibine BHHMaHHH Bbi6opy xapaKTepHCTHqecKHx npH3H3K0B AHXOTOMHqeCKHX KAIOqeH, qT06bI OHH MOLTIH CAyjKHTb npaKTHqHbIM H yAo6onpHJ10}KHMbIM MepHJTOM. Tax Ha3biBaeMbie -npoMejKyToqHbie ( b $HJioreHeTHqecKOM CMbicjie) bhah hc onncaHbi bo «jiope PHP». B npnpoAe, KaK yxa3aji JIbiceHKO, nepexOA ot OAHOro BHAa k ÂpyroMy nponcxoAHT He qepe3 nocpeACTBO npOMejKyfoq-
XLIV
fc.IOPA PHP
HHX THITOB, a B BHAO C'KaqKOOdpa3HOTO nOHBJieHHH HOBOrO BHAa B pe3yj!bTaTe KOJIHHeCTBeHHOrO HiaKOnjieHHH pa3JIHqHbIX H3MeHeHHH BO BpeMGHH. H3MGHqHB0CTb Ka>KAoro BHAa yKa3biBaeTCH b H3ji0JKeHHOM Bbirne nopaAKe. B ce xce cocraBHTejiH npHJioaKHjm cTapaHHH k tom y , qTodbi AnarH03 bhaob He dbiji KpaTKHM, a no bosm ojkhocth d o jie e coAepjKaTejibHbiM, n e n e p e QAHaKo rpaH H u, neo6xoAHMbix aah yroqHeHHH b h ao b .
xoah
BbiJin npHAOJKeHbi ycHJiHH
k
TOMy, qTo6bi HOMeHKAaTypa OTBeqajia n a n -
d o jie e ToqHo MejKAyHapoAHbiM npaBHjiaivf 6oTa«HqecKOH HOMeHKJia.Typbi,
h
b 3 tom ouHonieHHH HaM OKa3ajio 6ojibiiivFo y c jiy ry 3 HaKOMCTBO co cnocodoM
pa3pemeHHH stoh 3aA aqn bo « O jio p e C C C P » . JţnxoTOMHqecKHe Kjnoqn poaob h bhaob h A axte pa3HOBHAHOCTefi ocHOBaHbi Ha BxiOAHe ToqHbix
h h ch h x
aiHTHTe3ax, BCJieACTBne q e ro
6biTb n p n onpeAejieHHH pacTeHHH c ycnexoM npHMeHeHbi
npH
h
h
$opM ,
ohh
MoryT
HecneiiHajiHCTaMH.
OIIHCâHHH CeMdHCTB, POAOB H BHAOB Mbl 6bIJIH npHHyjKAOHH HCnOJlb-
3 0 BaTb P51A TeXHHqeCKHX BbipaîKeHHfî, AJI5I KOTOpblX B pyMbIHCKOM H3bIKe He
HaUTAOCb COOTBeTCTBVJOIIJHX TepMHHOB. ZUlH 03HaK0MJieHHH C HHMH TIpOCHM qHTaTejin odpaTH Tbcn
k
cymecTByioiiXHM TpyAaM n o
Mop4)OJiorHH
h
o p ra -
Horpacj)HH.
riepeA OTB-eTCTBeHHbimjh peAaKTopaMH «O jio p b i P H P » jiejKHT o6n3aH HOCTb HayqHTb CBOHX COTpyAHHKOB He 3JI0yn0Tpe6AHTb JlfcFHHCKHMH TepMHHaMH b A H am o3ax h AHXOTOMHqeoKHx KAioqax b Tex c jiy q a n x , KorAa b p y MblHCWOM H3bfKe HMeiOTCH BbipaJKeHHH, TOqHO COOTBeTCTByiOmHe AaHHbTM noHHTHHM. H anpH M ep, „ a c u le a t" mojkho 3afMe»HTb pyMbiHCKHM cjiobom — „ g h im p o s" UTHiiOBaTbiH; „ a d o re s " — pyMbiHCKHM „ alip it" npHHcaTbin; „ e r r a r g in a t" — „ ştirb it" BbieMqaTbw: ..e re c t" — „ d r e r t u npHMOCTOHqnft
h t. a .
H e-
qTodbi «’O jio p a P H P » HBHjiacb TpyAOM odnţeAocTynHbiM h Morjia fîbiTb H-cn0Ab030BaHa bo 3 moxcho dojibniHM KpyroM qHTaTejiefi. O H a He aojdk Ha ocTaBaTbcn padoTOH, Bbipa>KeHHOH b HenoHHTHbix (Jjopwyjiax. AocTvnHbix .TiKHpHbIM IIipH(j)TOM, np.HqeM 6bIJIlH npHHHTbl 06menpH3HaHHbie dHHapHbie HaaBaHHH. Jlajiee cjreAyiOT npoBepeHHbie chhohhmh (HaneqaiaHHbie KvpcHbom), HMeiomne OTHOineHHe k (ţ)jiope P H P ; pyMbiHCKoe HapoAHoe Ha3BaHHe, BenrepcKoe Ha3BaHHe, npeHMymecTBeHHo.e Ha3BaHHe, npHMeHneMoe BeHrepcKHM HaceAeHHeM TpaHcnjibBaHHH. HeMeiiKoe H33BaHHe h pvccKoe Ha3Baune, cooTBeTCTBviomee KancAOMy bha>7; «Ojiopa P H P » coAepxcHT HKonorpacjwio BHAa, yKa3aHHe TadJiHiibi c pncyHKaMH AaHHoro BHAa; AHarH03, bhpmh UBeTeHHH; MecTOHaxo>KAeiHHe; pacnpocTpaHeHHe BHAa no TeppHTOpHH P H P c yK33HHeM MeCTHOCTH, TAC AaHHOe . paCTeHHe-dblAO HaâAeHO; H3MeHqHBOCTb BHAa
IIPEAUCJUiiilE
XLV
(HOflBHAbl, pa3HOBHAHOCTH H (j)OpMbI, BCTpeqaeMbie BO (J)JIOpe PHP), C KpaTAKarH03aMH; npâKTHHecKHe npiHMeHeHHH; Hanâojiee cymecTBeHHbie KpnTHHecKiie 3aMenaHHH h, HaKOtHeu, o6mee pacnpocrpaHeHHe Ha 36mhom mape. riOHTH BCe BHAbI COnpOBOJKAaiOTCH He TOJIbKO A«arH030M, HO H HJIJIIOCTpaUHHMH. PHCyHKH, H 306pa>K aiOIH He OâlIţHH BHA, H pHCyHKH aHajIHTHqeCKHe yTOqHHIOT HanOojiee Bax6bi BbiHBHTb HeoueHHMyio coKpoBHiiţHHuy Ha3BaHHH, kotopbiMH napoA, TBopeu pyMbiHCKoro H3biKa, HaAejiHji pacreHHH CBeă crpaHbi. HaMH 6buiH «Bce xce incnojib30BaHbi h HeKOTOpbie H.a3BaHHH, npoHHKHine b pyMbiHCKHfi H3biK cBepxy BHH3, 6jiaroAapn hx qacTOMy npHMeHeHHio b cejibCKOM X03HfiCTBe, JiecOBOACTBe H MeAHUHHe. yKa3a>iHe MecroHaxoJKAeHHH pacTeHHH 6bijio cAejiaHo AocTaToqHo noApo6ho, c yxoqHeHHeM coxcHTejibcrByiomHx pacreHHH, 9K0jiaraqecKHx ycjioBHfî, b KOTOpblX pa3BHBaeTCH AaHHblH BHA B HaiHeH CTpaHe H KOTOpbie OffipeAejIHIOT H3MeHeHHH h tnpeo6pa30BaHHH, kotopwm oh noABepraeTCH noA BjiHHHHeM oKpyxcaionj,eH cpeAbi. XapaxrepHbiM ajih 4>jiopbi Hameii CTpaHbl HBjiHercn HaaiiHHe 3HaqH'rejibHoro KOjmqecTBa 9HAeMOB, o6pa30BaBHe KOTopbix oflycjioBjieno xak HCTOpHqecxHMH (JjaicropaMH, Tax h OKpyxtaiomeH cpeAofi. 0 6 m H H BHA H TenepeiHHHH COCTaB (J)AOpbI PHP HBJIHIOTCH pe3yjibTaTOMA-THTeJIbHOH aBOAIOUHH, B XOAe KOTOpOH nOCTOHHHoe H3MeHeHHe BHeniHei}' jpeAbl OâyCJIOBHJIO H nOCTOHHHbie H3MeHeHHH KOJIHqeCTBeHHOrO COOTHOHieHHH khmh
XLVI
4>.io p a p iir
cocTaBHbix ajieMeHTOB Hameii xe BpeMH ohh odycjioBiLiH t H3MeHeHHH b erpoeHHH bhaob, Bbi3BaB hx npeo6pa30BaHHe. Hen36e/KHb(e BHVTpeHHHe npoTHBopeqHH cocTaBJinioT ocHOBy 6 opb 6 bi npcr THBOpeHHBblX TeHAeHHHH B npeo6pa30BaHHH. 3 t0 HBJIHeTCH AHajieKTHHeCHM ofrbflCHeHHeM Hcne3HOBeHHH ycTapeBiuHx h cjia6bix (Jx)pM h noHBjieHHH b pa3BHTHH HOBblX MOJIOAblX SJieMeHTOB, 3aMeHHK)HţHX CTapbie, 3aBOeBbIBaiOniHX nepBeHCTBo h CTaHOBHHiHxcH xapaKTepiibiMH ajieMeHTaMH $Jiopbi H am ei CTpaHbl. CoBpeMeunoe cocTOHHne cjjjiopbi PHP — Bcero JiHinb oahh H3 momchtob ee 9B0JH0UHH, HcxoAHan TOHKa ajih ^yA y m n x 3TanoB ee pa3BHTHH. y Hac hc HMeercH AOCiaTOHHoro KOJiHHecTBa najieoHTOjiorHHecKHX AaHHbix ajih b o c co3AanHH KapTHHbi $jiopbi h pacTHTejibHOCTH Hameii CTpaHbl b hx npomaoM h ycTaHOBjieHHH cbh3h c cymecTByiomeii b HacTonmee BpeMH (J)jiopoH b pacTHTejibHOCTbio. ripHMeHeHHe aHajiH3a nbijibiibi top 4>hhhkob npn BbiHCHehhh KpynHbix noBepxHocTHbix npeo6pa30BaHHii, BecbMa orpam meHo. Em e h no ceii qac pacrHTejibHOCTb top 4)hhhkob b rioHHa CTaMneii, CynaBCKoi otfjiacTH roBopHT HaM, no>Kajiyii, 0 6 oKpyxcaiomeii pacTHTejibHOCTH, ho He MOJKeT Hiinero CKa3 aTb o pacTHTejibHOCTH 6 aparaHCKoii hjih AoâpyAJKCKoâ cTenn. .Hjih toto, hto6 h HCCJieAOBaTb npoHcxoJKAeHHe h pa3BHTHe CTenHoi pacTHTejibHOCTH HEM Heo6 xOAHMO xopom o 03HaK0MHTbCH C (ţ)JIOpOH CCCP, H3 y^HTb o 6 mHpHbiii iviaTeipnaji repdapneB pa3JiHHHbix E'aymio-HCCJieAOBaTejibCKHx ueHTpoB CoBercKoro Coi03a. B nepByio onepeAb HaM HeoâxoAHMo 03HaK0MHTbCH c fjoraTeiiiHHM re p 6 apneM bo BceM MHpe, re p 6 apneM JleHHHrpaACKoro BoTam m ecRoro HHCTHTyTa, a TaioKe c re p 6 apneM MocKOBCKoro o 6 mecTBa ncnbiTaTejieii npnpoAbi, rAe xpaHHTcn KOjijieKUHH, coâpaHHbie Ha BceM seMHOM m ape, b ocoâeHHOCTH me b pa3Hbix MecTax o 6 niHpHoro a 3 n arCKoro MaTepHKa. PacTeHHH, nponspacT aiom ne b A3H h , -cjiado npeACTaBjieHi* b BeHCKOM, 6 epAHHCKOM, napmKCKOM h jiohaohckom re p 6 apHHx H AO HaCTonmero BpeMeHH 6 bijih Majio H3yqeHbi HamHMH (kmiHHKaMH. H ostomy. nsy^eHHe coBeTCKHx re p 6 apneB, h b nepByio onepeAb, jieHHHrpaackoto h m o CKOBCKOrO HBJ1HBTCH Heo6 xOAHMbIM yCJlOBHeM AJIH npOAOJIHCeHHH MOHOrpa(f)BnecKHx «ccjieAOBaHHii, HMeiomHx uejibio Gojiee noApo 6 Hoe H3yneHHe Hexo* Topbix ceMeiicTB, poaob h bhaob, npeACTaBJieHHbix b cjijiope Hamefi crpam *.
★ IlpHHHB Ha ce6n o6H3aTejibCTBo H3AaTb 12 tomob «4>jiopbi PHP», AxaAeMHH PHP HMejia uejibio npeAOCTaBHTb b pacnopnxceHHe TpyAHmnxcfl H a meii CTpaHbl, CHCTeMaTHEeCKHĂ H B03M03KH0 nOJIHblii TpyA, 0 6 jieHeHHblft B AocTynHyio cjx>pMy, no3BOjiHK>myio hm 03Haii0MHTbCH c 6oraTbiMH peccypcaMF pacTHTejitHoro cbipbH Hameii Poahhw h no aoctohHCTBy oueHHTb hx.
IIPFAHCJ10BWE
XLVJ1
KojiJieKTHB, c BOO^yiueBjieHHeM pa6araiomHH HaA ycneiimbiM BbinojmeHHeM SToro MOHyMeHTajibHoro TpyAa, cooTBeTCTByiomero nepeacHBaeMOH HaMH anoxe bcjihkhx npeo6pa30BaHHâ, npH3HaeT, hto ao HacToamero BpeMeHH eMy eme He yaajiocb AaTb 6e3ynpeHHOH bo Bcex orHomeHHHx pa6oTbi. B Hefi HecoMHeHHO HaHAyTca ynymeHHH, HeAoneTbi h ohih6 kh, HeH36e>KHbie b H3.uahhh TaKoro oC^eMa, kbk «Ojiopa P H P » . KaK Hjieribi KOJiJieKTHBa, Tak h AKa AeMHH P H P oAymeBjieHH ropaHHM jKejiamieM BceMepHo yjiyqmaTb KaaeCTBO pa 60TbI, uejlb KOTOpOH n03HaK0MHTb HHTaTejIH C paCTHTejlbHblMH 6ora*pCTB3MH Harneâ CTpaHbl. KojiJieKTHB npocHT HHTaTejieH HH dOTaHHKH, B (|>OpMe 3aMaJIHHBaHHH nJIOAOTBOpHOH pa 6o r a MHOTHX BHAHblX Hay^HblX AfcHTeJieH, B mOBHHHCTHHeCKOM noAxoAe k pyMblHCKOH HayHHOH AOHTejibHocTH h HaMepeHHo npeHe6pexcHTeabHOM OTHomeHHH k HayHHOMy coTpyAHHHecTBy npeACTaBHTejien HaunoHaabHbix MeHbiiiHHCTB, KOTOpbie, b cbok) onepeAb, TaKxce npoHBjiHjiH moBHHH3M, JIH60 B HACajIHCTHHeCKOH, HeHayHHOâ nOCTaHOBKe HeKOTOpblX BOnpOCOB H TeM, C nonbITKaMH npHMHpHTb $HAeH3M c 3BOJIIOUHOHH3MOM H ApyTHMH MaTepHBJlHCTHHeCKHMH TeOpHHMH.
XLVIII
«MOPA PHP
HecMOTpa Ha Bce npeoHTCTBHH, miHHMbie rocnoACTByioinHMH KjiaccaMH nodeAOHOCHOMy npOHHKHOBeHHIO peBQJIIOUHOHHOH MbICJIH BO BCe CTpaHbl MHpa, nodeAa BejiHKoâ OKTHâpbCKoâ coiţHajiHCTHHecKoâ peBOjiiouHH Bce ^Ke OKa3ajia cBoe 6jiaroTBopHoe BJiHHHHe « a HaynHyio pa6oTy b Hameii CTpaHe. Bce 6ojiee ocHOBaiejibHO BOopyaceHHbie MapKCHCTCKO-jieHHHCKHM yneHHeM nporpeccHBHbie ajieMeHTbi BCTyniHjiH b 6opb6y c peaKUHOHHbiMH ajieMeHTaMH, KOTopbiM fijiaronpHHTCTBOBaji npomjibiii 6yp>Kya3HO-(})eQAajibHbiâ c rp o â. B opb6a 3KcnjiyaTaTOpcKHx KJiaccoB c pa6omiM KjiaccoM o6ocTpHjiacb nocjie nepBOH MHpOBOfi BOHHbl H AOCTHTJla KyJIbMHHaUHOHHOH TOHKH B TOT M0M6HT, K ow a rocnoACTByiomHe KJiaccbi BTHHyjiH HapoA b BOHHy c C obctckhm C ok> 30 M. n o c jie ocBodo^AeHHH Hanieâ CTpaHbl cjiaBiHoâ CoBencKOH ApMHeâ orr (JjamHCTCKOH OKKynauHH, BeKOBan 6opb6a H am ero HapoAa 3a ocBo6o»AeHHe h repoHnecKan 6opb6a p a 6 o n ero KJiacca JipOTHB yrHeTaTejieâ h SKcnjiyaTaTOpOB yBeunajiacb ycnexoM, oTKpbiBmHM nepeA TpyAOBbiM HapoAOM HOBbie ropH30HTH. 3 tot ycnex, OAepjKaHHbiâ pyiMbiHCKHM HapoAOM bo rjiaBe c. pa6oHHM KjiaccoM, pyKOBOAHMbiM PyMblHCKOH p ad o q e â napTHeâ, oTKpbUi nepeA aayKofi iunpOKHH nyTb pa3BHTHH h npouBeTaHHH. O n ap an cb Ha MapKCHCTCKo-JienHHCKoe vaernie h pyKOBOAHCb npHHUHnaMH AHajieKTHneckoto MaTepHaAH3Ma, HOBan Hayxa PyMblHCKOH HapoAHoâ PecnydjiHKH aoKeHHH. BjiaroAapH noAAep^KKe PyMblHCKOH padoqeii napTHii h IlpaBHTejibCTBa PHP, 6bijio npHCTynjieHo k BbinojiHeiHHio dojibum x HayHHbix patfoiT no chhTeTH3auHH, KOTOpbie no HaineMy MaeHHio hbahkxtch nacTbio BejiHKoro couHajiHCTHnecKoro CTpoHTejibCTBa, c. noA'beMOM ocymecTBJiHeMoro pa6omhm KJiaCCOM.
Bce 3to od'bHCHneT no^eMy AxaAeMHH PHP cnocodHa
b
HacTonmee
BpeMH AOBecTH ao KOHua BbinoAHeHHe TaKOro TpyAa, KaKHM HBjineTCH nepBblK TOM «O jiopbl PHP». B ot noqeMy Mbi aojijkhbi Bbipa3HTb Hainy rjiydoKyio npH3HaTejibH0CTb caMOMy nepeAOBOMy KJiaccy H am eâ CTpaHbl — hochtcjiio n p o rp ecca — pa6oqeMy Kjiaccy h PyMblHCKOH p a 6 o n eâ napTHH, HeyKAOHHO BeAymHM Ham HapoA no nyTH HaynHoro n p o rp ecca k CBeTJioMy 6yAymeMy.
ENUMERAREA SISTEMATICĂ A SPECIILOR Ord. L Y G O P O D I Â L E S Fam. 1. Lycopodiâccae L. C. Rich. Genul 1. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.
L. L. L. L. L. L. L.
L y c o p â d iu m
L.
Selâgo L........................................................................................................................... anndtinum L.................................................................................................................. clavâtum L..................................................................................................................... inundâtum L.................................................................................................................. alpinum L....................................................................................................................... complanâtum L........................................................................................................... tristâchyum P u r sh ..................................................................................................
Pag32 34 37 38 38 39 39
Fam. 2. Selaginellâceae Mett. Genul 2.
S e la g in e lla
P. B.
8. S. Selaginoides (L.) L i n k .............................................................................................. 9. S. helvetica (L.) L i n k ..................................................................................................
41 41
Ord. I S O f i T Â L E S Fam. — Isoetâccae Trevis. Genul
I s o e te s
L.
— I. echindsporumD u rie u ................................................................................................... — I. lactistris L...................................................................................................................
45 45
Ord. E Q U I S E T Â L E S Fam. 3. Equisetâceae L. G. Rich. Genul 3. 10. 11. 12. 13. 14. 15. —
E. E. E. E. E. E.