Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany) 9789737573636

Citation preview

Mihai ALEXANDRESCU

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

© Editura EIKON Cluj-Napoca, str. Bucureşti nr. 3A Redacţia: tel 0364-117252; 0728-084801; 0728-084802 e-mail: edituraeikon@yahoo. com Difuzare: tel/fax 0364-117246; 0728-084803 e-mail: eikondifuzare@yahoo. com web: www. edituraeikon. ro Editura Eikon este acreditată CNCSIS (cod 132) Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ALEXANDRESCU, MIHAI Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany) / Mihai Alexandrescu. - Cluj-Napoca : Eikon, 2010 ISBN 978-973-757-363-6 32(498) Mitrany,D. 929 Mitrany,D.

ISBN 978-973-757-363-6

Editor: Vasile George DÂNCU

Copertă: Mihai Alexandrescu Tehnoredactor: Ioachim GHERMAN

Mihai ALEXANDRESCU

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Cluj-Napoca, 2010

Bunicii mele, Mioara, cu recunoştinţă.

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

CUPRINS LISTA ABREVIERILOR.................................................................7 LA ÎNCEPUT DE DRUM…...........................................................9 INTRODUCERE.............................................................................11 VIAŢA ŞI OPERA LUI DAVID MITRANY...........................31 FORMAŢIA INTELECTUALĂ ŞI PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A LUI DAVID MITRANY ................33 DAVID MITRANY – ESEU BIO-BIBLIOGRAFIC................................44 DAVID MITRANY – ROMÂNIA ŞI EUROPA DE SUD-EST .............60 DAVID MITRANY ŞI FUNCŢIONALISMUL ÎN ISTORIOGRAFIA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE .....................................................68 DAVID MITRANY: ÎNTRE FABIANISM ŞI LIBERALISM ....................................81 FABIANISMUL ................................................................................83 LIBERALISMUL DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA ........88 „ŞCOALA” DE LA „THE MANCHESTER GUARDIAN” .................98 DEZBATERI PRIVIND ORGANIZAREA SISTEMULUI INTERNAŢIONAL ..........................................103 FILOSOFIA ORGANIZĂRII PĂCII PÂNĂ ÎN SECOLUL XX ............105 STATUL ŞI SUVERANITATEA........................................................121 NAŢIUNEA ŞI NAŢIONALISMUL ÎN SISTEMUL INTERNAŢIONAL ....................................................132 „GUVERNAREA INTERNAŢIONALĂ” – SOLUŢIA AGENŢIILOR SPECIALIZATE .........................................140

5

Mihai Alexandrescu DAVID MITRANY ŞI ALTERNATIVA FUNCŢIONALISTĂ ...................................155 FUNCŢIONALISMUL ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE .............157 CONTEXTUL EXPRIMĂRII IDEILOR FUNCŢIONALISTE ................174 DEFINIREA CONCEPTELOR .........................................................181 FUNCŢIONALISMUL TIMPURIU (GUVERNAREA INTERNAŢIONALĂ)...........................................195 FUNCŢIONALISMUL MATUR (A WORKING PEACE SYSTEM) ...................................................208 DAVID MITRANY – DE LA FEDERALISM LA FUNCŢIONALISM....................................228 DAVID MITRANY: EXEGEZĂ, REFORMULARE ŞI REINTERPRETARE........237 ŞTIINŢA POLITICĂ AMERICANĂ ..................................................239 ANALIZA ŞCOLII BRITANICE ŞI GERMANE DE RELAŢII INTERNAŢIONALE .......................................................................252 CONCLUZII ..................................................................................261 BIBLIOGRAFIE ............................................................................271 ANEXA: LISTA LUCRĂRILOR LUI DAVID MITRANY .................297

6

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

LISTA ABREVIERILOR CECO CEE Euratom ISR LSE ONU RI RIIA SN SUA SUE TVA UCD UPU

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului Comunitatea Economică Europeană Comunitatea Europeană a Energiei Atomice Institutul Social Român London School of Economics Organizaţia Naţiunilor Unite Relaţii Internaţionale Institutul Regal de Afaceri Internaţionale Societatea Naţiunilor Statele Unite ale Americii Statele Unite ale Europei Tennessee Valley Authority Uniunea Controlului Democratic Uniune Poştală Universală

7

Mihai Alexandrescu

8

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

LA ÎNCEPUT DE DRUM… Această carte prezintă parcursul unei idei, a unei abordări a relaţiilor internaţionale, care odinioară era considerată idealistă, însă de care astăzi lumea se apropie tot mai mult. Cu fiecare an ce trece părăsim tot mai mult paradigma westphaliană a sistemului internaţional, căci actorii internaţionali sunt mereu în căutarea elementelor care îi apropie, identificând valori, formulând norme şi construind instituţii. Secolele de războaie, care au marcat istoria lumii, au determinat sute de proiecte de pacificare, însă puţine dintre ele au reuşit să depăşească în vizionarismul lor constrângerile intelectuale şi spirituale ale momentului. În timpul celui de-al doilea război mondial David Mitrany a propus un nou proiect de pace mult mai pragmatic, însă contextul internaţional şi anumite predispoziţii ale liderilor lumii au oprit sistemul lui Mitrany la stadiul de proiect. Această carte prezintă relaţia dintre abordarea funcţionalistă şi sistemul internaţional. Totodată, această carte marchează şi un capăt de drum şi începutul unui nou capitol în activitatea mea profesională. Cuprinzând mare parte din teza mea de doctorat („David Mitrany – despre funcţionalism în evoluţia relaţiilor internaţionale”), această lucrare reprezintă o primă expresie a opiniei mele referitoare atât la istoriografia studiului relaţiilor internaţionale, cât şi la maniera în care consider că sistemul internaţional contemporan ar trebui analizat. Cu gratitudine îmi îndrept gândurile mentorului meu, Profesorul Vasile Puşcaş, mulţumindu-i pentru spriji9

Mihai Alexandrescu

nul acordat în definitivarea şi publicarea acestei cărţi, precum şi pentru şansa de a pătrunde în domeniul fascinant al studiului Relaţiilor Internaţionale, datorită harului său de a trezi interesul discipolilor săi. De asemenea, aduc mulţumiri conf. dr. Marcela Sălăgean, pentru acribia cu care a citit şi recitit textul aceste cărţi, precum şi pentru observaţiile utile, oferite cu generozitate, în vederea armonizării unora dintre părţile acestei lucrări. Mulţumesc profesorilor recenzenţi ai tezei mele de doctorat (prof. dr. Mihaela Luţaş, prof. dr. Constantin Hlihor, cercet. pr. I Gheorghe Iancu), ale căror observaţii şi recomandări au constituit un prilej de îmbunătăţire a prezentării acestui subiect dificil care este funcţionalismul în Relaţiile Internaţionale. Recunoştinţa mea se îndreaptă spre toţi cei care, într-o formă sau alta, mi-au semnalat observaţiile lor, pe parcursul scrierii acestei cărţi. Dedic această carte memoriei bunicii mele. 7 octombrie 2010 Cluj-Napoca

10

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

INTRODUCERE Se spune că primul studiu privind relaţiile internaţionale îi aparţine lui Tucidides, în lucrarea sa Despre Războiul Peloponeziac. Unii autori consideră că aceasta este prima analiză empirică cunoscută a sistemului internaţional. Istoricul antic este prezentat ca un precursor al teoriei Relaţiilor Internaţionale, fiind revendicat pentru prima dată de către realişti.1 Evoluţia acestui domeniu de cercetare este reconstruită diferit de fiecare nou curent teoretic, pentru a servi propriilor asumpţii.2 Dincolo de aceste aspecte, cercetarea sistemului internaţional a fost una îndelungată. Cei care s-au încumetat spre această analiză a relaţiilor dintre actorii internaţionali au fost fie economişti, fie jurişti, fie oameni politici, istorici, filosofi sau sociologi. Aceste preocupări le observăm şi în timpul lui Dante şi al lui Pierre Dubois. Ele au fost continuate până astăzi. La început, se căutau formule pentru a reda pacea eternă; se imaginau diferite scenarii în care se construiau instituţii internaţionale care să aibă fie un rol coercitiv, fie unul de coeziune. Dincolo de aceasta, preocuparea reală era de a preveni războaiele, mai mult decât de a organiza pacea pe fundamentele unor cooperări sectoriale. La mijlocul secolului al XX-lea s-a pus întrebarea dacă se poate vorbi despre Relaţii Internaţionale ca despre Laurie M. Johnson Bagby, „The Use and Abuse of Thucydides in International Relations”, in International Organization, vol 48, No. 1, (Winter, 1994), pp. 131-153. 2 R. W. Cox, “Social Forces, States and World Orders: Beyond International Relations Theory”, in Millennium, 10/1981, p. 128. 1

11

Mihai Alexandrescu

o disciplină aparte. 3 Dezbaterea nu era nouă. Un moment important în definirea acestui domeniu l-a constituit a XI-a Sesiune a Conferinţei Permanente a Înaltelor Studii Internaţionale, desfăşurată la Praga în 1938, al cărei raportor a fost profesorul britanic Alfred Zimmern, de la Universitatea din Oxford. Pentru prima dată, tema conferinţei a fost Învăţământul Universitar al Relaţiilor Internaţionale. În raportul care a precedat lucrările sesiunii de la Praga, A. Zimmern sublinia că „în masa generală a fenomenelor sociale ale lumii actuale, există un anumit număr de elemente distincte care pot să se preteze la un studiu separat, sub numele de Relaţii Internaţionale.”4 Preocuparea manifestată de profesorul de la Oxford era de a stabili disciplinele universitare ce puteau fi incluse în acest nou domeniu al Relaţiilor Internaţionale. Printre cele enumerate de el se aflau: ştiinţele politice, economia politică, dreptul internaţional, geografia, istoria, sociologia, filosofia politică şi morală. Pentru a desemna perioada care a precedat forma instituţionalizată a acestui domeniu, Brian C. Schmidt scrie, astăzi, despre „preistoria Relaţiilor Internaţionale”5. Însuşindu-ne această sintagmă, considerăm că studiul relaMorton A. Kaplan, „Is Internaţional Relations a Discipline?”, în The Journal of Politics, vol. 23, No 3, (Aug., 1961), pp. 462-76. 4 Sir Alfred Zimmern, „Mémoire préeliminaire du rapporteur, preparée pour la séssion de Prague, 1938”, în L’Enseignement Universitaire des Relations Internationales – travaux de la XIe Session de la Conférence Permanente des Hautes Etudes Internationales, Prague, 1938, p. 26. 5 Brian C. Schmidt, “On the History and Historiography of International Relations”, in Walter Carlsnaes, Thomas Risse and Beth A. Simmons (ed. by) Handbook of International Relations, London, New Delhi, Sage Publications, 2005 pp. 3-22. 3

12

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ţiilor internaţionale a fost prezent în mediile universitare încă dinainte de primul război mondial, în discipline precum: istoria diplomatică, geografia politică, dreptul internaţional, economia internaţională. Cu toate acestea, despre Relaţii Internaţionale (RI) ca disciplină consacrată în curricula universitară putem discuta doar după cel de-al doilea război mondial. În 1950, spre exemplu, mai existau încă autori care protestau faţă de reticenţa universităţilor de a introduce studiul relaţiilor internaţionale ca disciplină şi la acelaşi rang cu celelalte departamente.6 Referitor la definirea acestui domeniu, un aspect interesant îl reprezintă paternitatea sa. La un an de la apariţia cunoscutei lucrări a lui Quincy Wright,7 istoricul francez, Alfred Grosser, scria un articol intitulat „Studiul relaţiilor internaţionale, o specialitate americană?”.8 Deşi acceptase faptul că noul domeniu s-a dezvoltat într-o formulă instituţionalizată mai întâi în Marea Britanie şi SUA, Grosser îi reproşa lui Wright că a omis, în lucrarea sa, cărţile publicate în limbile franceză sau germană.9 Două decenii mai târziu, Stanley Hoffmann publica un articol, devenit celebru, în care argumenta faptul că Relaţiile Internaţionale sunt o „ştiinţă socială america-

Vezi Percy E. Corbett, „Objectivity în the Study of Internaţional Relations”, în World Affairs, July 1950, pp. 257-263. 7 Quincy Wrihgt, The Study of Internaţional Relations, New York, Appleton-Century-Crafts, 1955. 8 Alfred Grosser, „L’Etude des Relations Internationales. Une Spécialité Américaine?”, în Revue française de science politique, année 1956, vol 6, No 3, pp. 634-651. 9 Ibidem, p. 637. 6

13

Mihai Alexandrescu

nă.”10 După experienţa traumatică a războiului, cercetătorii americani* au culminat cu cercetarea fenomenului puterii în relaţiile internaţionale. În acelaşi timp, decidenţii americani aveau nevoie de o înţelegere teoretică a chestiunilor de putere şi interes în politicile războiului rece. Pe de altă parte, avântul disciplinei RI în SUA s-a datorat şi predispoziţiei intelectuale din mediile academice, încurajate de oportunităţile instituţionale. Un alt factor care a favorizat hegemonia americană în domeniu este limba engleză, care a devenit o lingua franca.11 Mai important este faptul că accesul unei cărţi în mediul academic internaţional era canalizat de piaţa americană şi britanică pe baza criteriilor specifice ale selecţiei editoriale. Redacţiile editoriale ale revistelor şi editurilor americane sau britanice controlau accesul articolelor ştiinţifice şi al cărţilor spre audienţa internaţională. Era, până la urmă, vorba despre nevoia de recunoaştere şi adaptare la un model de cercetare, care dacă nu era însuşit risca să excludă o anumită contribuţie ştiinţifică. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că anul 1919 a reprezentat primul pas realizat în sensul instituţionalizării studiului RI. La numai un an de la finele primului război mondial, la University College of Wales din Aberystwyth s-a înfiinţat Departamentul de Politici InternaStanley Hoffmann, „An American social science: Internaţional Relations”, în Daedalus 106 (3), 1977, pp. 41-60, (republicat în Ianus şi Minerva. Eseuri asupra teoriei şi practicii politicii internaţionale, trad. Robert Butaru, Bucureşti, Ştiinţa, 1999. pp. 1-20). * Nu se spune însă nimic despre faptul că Hans Morgenthau sau John Herz erau refugiaţi europeni. 11 Ibidem. 10

14

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ţionale, fiind cel mai vechi de acest gen din lume. Departamentul şi Catedra de Politici Internaţionale „Woodrow Wilson” au fost create cu sprijinul financiar al lui David Davies, membru al Parlamentului Britanic (Camera Lorzilor). Acesta era un filantrop britanic, care a sperat că prin înfiinţarea acestei prime catedre de politici internaţionale din lume va ajuta la înţelegerea evenimentelor mondiale şi, prin aceasta, putea promova pacea şi securitatea. Catedra a fost creată şi în memoria numeroşilor studenţi ai Colegiului care au murit în prima conflagraţie mondială. Primul director al acestui departament a fost Alfred Zimmern, iar mai târziu acesta a fost coordonat de E. H. Carr, cel care, de altfel, a realizat şi o primă analiză istoriografică a studiului relaţiilor internaţionale.12 În perioada interbelică, în Marea Britanie s-a dezvoltat o adevărată tradiţie a departamentelor din cadrul universităţilor. În acest sens, amintim şi catedrele de relaţii internaţionale create la Oxford sau London School of Economics. În ceea ce priveşte Statele Unite, William T. R. Fox scria că interesul american pentru studiul relaţiilor internaţionale pare să fi fost generat de mai vechea mişcare pentru pace din secolul al XIX-lea.13 Înainte de primul război mondial, în Statele Unite s-au constituit două fundaţii de cercetare a relaţiilor internaţionale: Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională şi Fundaţia pentru Pace MonE.H. Carr, The Twenty Years’ Crisis: 1919-1939: An introduction to the Study of Internaţional Relations, London, Macmillan, 1939. 13 W.T.R.Fox, „Interwar Internaţional Relations Research: The American Experience”, în World Politics, vol. 2, No 1, Oct. 1949, p. 68. 12

15

Mihai Alexandrescu

dială. Înainte de 1914, în SUA războiul era văzut ca o soluţie doar atunci când alte mijloace deveniseră ineficiente. Reţeta păcii părea simplă: democraţie, înţelegere internaţională şi arbitraj. Patru ani mai târziu, războiul i-a deziluzionat pe cei care crezuseră că pacea era posibilă prin alegerea corectă a procedurilor. Celor trei mijloace li se mai adăugau: autodeterminarea naţională, dezarmarea şi securitatea colectivă.14 Principalele teme abordate de către şcoala politică americană şi britanică, în perioada interbelică, priveau evoluţia sistemului internaţional după conferinţa de pace de la sfârşitul primului război mondial. În 1927, profesorul britanic J. T. Shotwell vorbea despre „noi forme care apar şi care dacă se maturizează vor modifica sistemul de relaţii ale naţiunilor civilizate.”15 El se referea la instituţiile de la Geneva. În continuarea acestei preocupări privind funcţionarea instituţiilor Societăţii Naţiunilor, un alt subiect frecvent analizat era guvernarea internaţională (‘international government’). Aici şcoala americană interfera cu cea britanică. Printre autorii care au avut astfel de preocupări îi menţionăm aici doar pe Mary Parker Follett,16 Leonard S. Woolf17, John A. Hobson18, David Mitrany19 sau C. Brinton.20 Ibidem, pp. 69-70. James T. Shotwell, Report of the Advisory Committee on International Relations of the Social Science Research Council, 1927, apud. W.T.R. Fox, op.cit., p. 71. 16 Mary Parker Follett, The New State. Group Organization the Solution of Popular Government, New York, Longmans, Green, 1918. 17 Leonard S. Woolf, International Government : two reports: prepared for the Fabian Research Department, together with a project by a Fabian 14 15

16

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Contextul prezentat în paginile anterioare este mult mai complex, iar expunerea sa exhaustivă în această carte ar estompa sensul argumentaţiei noastre. Lucrarea publicată de Jörg Friedrichs21, în 2004, oferă o imagine suficient de cuprinzătoare pentru a putea dezvolta o dezbatere fundamentată privind evoluţia disciplinei Relaţiilor Internaţionale. În România studiul relaţiilor internaţionale a avut, în parte, aceeaşi evoluţie ca şi în spaţiul academic francez sau italian. Avem în vedere, în mod concret, disciplinele dinspre care s-au manifestat primele preocupări pentru studiul relaţiilor internaţionale. La fel ca în celelalte ţări unde au existat asemenea abordări, este destul de dificil să vorbim, în perioada interbelică, despre o disciplină a Relaţiilor Internaţionale în România. Totuşi, preocuparea pentru studiul acestui domeniu în România interbelică o regăsim, în mod special în sfera istoriei universale, a dreptului internaţional. Cei care au

Committee for a supernatural authority that will prevent war, London, George Allen & Unwin Ltd., 1916. 18 John A. Hobson, Towards International Government, London, George Allen & Unwin Ltd., 1915. 19 David Mitrany, The Progress of International Government, London, Allen & Unwin; New Haven, Yale University Press, 1933. 20 C. Brinton, From Many One: The Process of Political Integration, The Problem of World Government, Cambridge, Harvard University Press, 1948. 21 Jorg Friedrichs, European Approaches to International Relations Theory: A House with Many Mansions, London and New York, Routledge, 2004.

17

Mihai Alexandrescu

asigurat „integrarea în istoriografia universală”22 au fost istorici (A.D. Xenopol, N. Iorga, V. Pârvan, C.C. Giurescu, Gh. Brătianu, P.P. Panaitescu). De asemenea, preocupări privind evoluţia politicii internaţionale pot fi sesizate şi dinspre istoria diplomatică, dreptul internaţional şi sociologie. Istoria diplomatică reprezintă, în prima jumătate a secolului al XX-lea, o istorie a relaţiilor bilaterale. De departe, autorul care s-a remarcat prin volumul şi calitatea studiilor acestor relaţii a fost Nicolae Iorga, urmat apoi de Gheorghe Brătianu şi Constantin Giurescu. Gheorghe Brătianu reprezintă un nume de rezonanţă în rândul Şcolii Analelor, create la finele anilor 1920, de către Lucien Fevre şi Marc Bloch. Istoricul român rămâne cunoscut cu o lucrare publicată în 1947 „Forme de organizare a păcii”23, care reprezintă o analiză istorică a proiectelor de organizare a păcii apărute în ţările europene, dar în acelaşi timp şi cu un studiu apreciat la vremea respectivă în istoriografia europeană privind Marea Neagră, care dincolo de a fi o monografie, reprezintă şi o primă încercare de analiză geopolitică. 24

Dan Berindei, « L’Historiographie des relations internationales en Roumanie dès la fin du « XIXe siècle à 1944 », in The History of International Relations in Central and Eastern Europe. Study Traditions and Research Perspectives, Cluj-Napoca, Institute of Central European History, 1995, pp. 63-64. 23 Gheorghe Brătianu, L’organisation de la paix dans l'histoire universelle des origines à 1945, Bucureşti, Enciclopedică, 1997. 24 Idem, La mer Noire. Des origines à la conquête ottomane, Monachii, Societatea Academică Română, 1969. 22

18

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Majoritatea autorilor care au participat prin lucrările şi prelegerile lor la clădirea disciplinei Relaţiilor Internaţionale în România au fost profesori de drept internaţional. Îi amintim pe George Sofronie, Mihai Antonescu, Radu Meitani, Nicolae Daşcovici. Dinspre sociologie au venit Dimitrie Gusti şi Petre Comarnescu. Primul, profesor de sociologie, membru al Academiei Române, director al Institutului Social Român, fost ministru al Educaţiei, şi-a manifestat preocuparea pentru teme care ţineau de drept internaţional şi politică externă. Temele abordate, în prima parte a secolului trecut, priveau: evoluţia Societăţii Naţiunilor (organizare, mandate internaţionale), politica externă a României, chestiunea Dunării, ideea federaţiei europene, dreptul păcii, neutralităţii şi al războiului. În 1924 şi 1925, Institutul Social Român (ISR) a găzduit o serie de conferinţe privind politica externă a României. Prelegerile au fost adunate într-un volum, publicat în 1926. În cuprinsul acestui tom, Dimitrie Gusti a scris articolul Origina şi fiinţa Societăţii Naţiunilor. Pornind de la întrebarea: „Oare Societatea Naţiunilor este o inovaţie, o invenţie a tratatului de pace din Versailles, care a consacrat o concepţie nouă, originală a lui Wilson?”, sociologul român a prezentat istoria proiectelor de organizare a păcii din antichitate până la acel moment. La finele studiului său a elaborat şi un eseu bibliografic asupra Societăţii Naţiunilor.25

Dimitrie Gusti, „Origina şi fiinţa Societăţii Naţiunilor” în Politica externă a României, Bucureşti, Institutul Social Român, 1925, pp. 348-393.

25

19

Mihai Alexandrescu

Tema federaţiei europene a fost reluată pe parcursul perioadei interbelice, amintind aici lucrările lui Mihai Antonescu26 şi a lui Ion Feraru.27 În 1930, în cadrul Institutului Social Român s-a creat Centrul de Înalte Studii Internaţionale. În aceeaşi perioadă, în cadrul Facultăţii de Drept din Bucureşti, s-a înfiinţat Institutul de Drept Internaţional. Ambele entităţi abordau, într-o formă sau alta, teme care ţin de studiul relaţiilor internaţionale. Cu toate acestea, nu putem vorbi încă despre o disciplină a Relaţiilor Internaţionale. Într-o formă voalată, această realitate a fost prezentată de către Mihai Antonescu şi George Sofronie în cadrul celei de-a XI-a Sesiuni a Conferinţei Permanente de Înalte Studii Internaţionale de la Praga din 1938. Sofronie propunea sintetizarea şi sistematizarea materialului imens al studiului Relaţiilor Internaţionale. În acest sens, el dădea drept exemplu studiul Relaţiilor Internaţionale din SUA. Era necesar, spunea el, ca Relaţiile Internaţionale să fie „menţinute pe calea de mijloc dintre abstract şi concret, între metoda sintetică şi metoda descriptivă de informare.”28 Cu alte cuvinte, el propunea o sinteză între pragmatismul american şi abstractizarea britanică. Mihai Antonescu, Organizarea Păcii şi Societatea Naţiunilor, Bucureşti, Tipografia Şcoalelor Militare de Geniu, 1929. 27 Ion Feraru, Statele Unite ale Europei, Bucureşti, 1935. 28 George Sofronie, „L’enseignement du Droit Internaţional par rapport à l’étude des Relations Internationales”, în Conférence Permanent des Hautes Etudes Internaţional, L’Enseignement Universitaire des Relations Internationales – travaux de la XIe Session de la Conférence Permanente des Hautes Etudes Internationales, Paris, Institute International de Coopération Intellectuelle, 1939, p. 79. 26

20

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Un argument care susţine inexistenţa unei discipline a Relaţiilor Internaţionale în universităţile europene era lipsa unui vocabular unitar. În această perioadă se menţinea o confuzie între termeni precum politică internaţională, relaţii internaţionale, relaţii bilaterale, sociologie internaţională pentru a denumi, în fapt, acelaşi domeniu de studiu. Urmând expunerea lui Radu Meitani, în cadrul Conferinţei menţionate, aflăm că în România curricula universitară a Relaţiilor Internaţionale se împărţea între Facultatea de Litere şi cea de Drept. Cercetătorii români ai relaţiilor internaţionale din perioada interbelică au participat indirect şi la dezbaterea teoretică asupra rolului şi rostului acestui domeniu. Dezbaterea se purta în jurul manierei de interpretare a sistemului internaţional, a rolului şi funcţiei statului în sistem, precum şi a poziţiei pe care trebuia să o ocupe actorii non-statali în relaţiile internaţionale. Mai târziu, analiza domeniului de studiu al Relaţiilor Internaţionale a căpătat o tentă critică prin aprecierile pe care le-a făcut Edward H. Carr cu privire la Norman Angell şi la alţi liberali pluralişti britanici. În accepţiunea lui Carr, idealismul era sinonim cu utopismul. În anii care au urmat s-a extins eticheta profesorului britanic asupra majorităţii celor care susţineau că rolul statului în sistem trebuia regândit şi a celor care se declarau apărătorii principiilor sistemului de la Versailles. Spuneam mai sus că cercetătorii români au participat indirect la această dezbatere, pe de o parte prin lucrările de limbă franceză ale profesorilor români, publicate în mediul occidental (Sofronie, Gusti, Brătianu, Comarnescu), iar pe de altă parte prin unul dintre autorii de refe21

Mihai Alexandrescu

rinţă de la finalul perioadei interbelice: David Mitrany. Numele acestuia este legat, în special, de abordarea funcţionalistă a relaţiilor internaţionale. El a fost revendicat de către istoriografia britanică, datorită apropierii sale profesionale şi a mediului său de formare intelectuală. Cu toate acestea, Mitrany rămâne, până la urmă, cercetătorul născut în România („the Romania-born British Professor/ theorist”), cum este menţionat în majoritatea enciclopediilor, care a emigrat la 20 de ani în Germania, apoi în Marea Britanie. În ciuda despărţirii geografice de România, el a rămas apropiat acestei ţări, precum şi mediilor intelectuale şi academice româneşti. În acest sens, putem aminti, în treacăt, relaţiile pe care le-a păstrat cu personalităţi precum C. Rădulescu-Motru sau Anton Golopenţia. Pe de altă parte, preocupările sale intelectuale timpurii l-au legat de România şi Europa Centrală şi de Sud-Est. Până în anii 1930, Mitrany fusese considerat un istoric al acestei arii geografice. Un alt argument pe care îl putem invoca în susţinerea aprecierii noastre este şi relaţia pe care autorul a realizat-o între funcţionalism ca abordare teoretică şi bazinul danubian ca model de aplicare practică. Într-o abordare contrafactuală, am putea spune că în absenţa evoluţiilor internaţionale care au determinat despărţirea şcolii româneşti de Relaţii Internaţionale de mediul ştiinţific occidental, în 1948, David Mitrany ar fi putut fi revendicat şi de către cercul ştiinţific construit în jurul Centrului de Înalte Studii Internaţionale din cadrul ISR al lui D. Gusti. Am ales să studiem personalitatea şi opera lui D. Mitrany din dorinţa de a observa care sunt rădăcinile sale intelectuale. Nu avem pretenţia de a susţine că formaţia 22

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

intelectuală îi este datorată şcolii româneşti, câtă vreme cunoaştem relaţiile strânse pe care el le-a păstrat cu London School of Economics (LSE). Nici nu am pornit, în demersul nostru, cu ideea preconcepută că vom regăsi în fundamentul său intelectual mai multe influenţe româneşti decât britanice, germane sau americane, câtă vreme ştim că şcoala românească de Relaţii Internaţionale a debutat cu un decalaj semnificativ faţă de cea occidentală, chiar dacă până la începutul celui de-al doilea război mondial a redus mult din această falie, devenind un centru important de cercetare internaţională pentru Europa de Sud-Est. Ceea ce ne-am propus a fost să-l redăm pe David Mitrany istoriografiei româneşti a relaţiilor internaţionale, iar în plan internaţional am dorit să oferim un alt gen de analiză a operei sale. În 2003, când am decis să începem cercetarea asupra acestei personalităţi, în literatura românească referinţele la David Mitrany apăreau sub formă de citări în aparatul critic al unor studii privind reforma agrară, iar după 1990 în lucrări care priveau istoria integrării europene, fiind vorba doar despre scurte aprecieri preluate din compilaţii occidentale. Analize care să se preteze la activitatea, opera sau originile intelectuale ale autorului nu fuseseră publicate în literatura de specialitate din România. Singura manifestare ştiinţifică menită să marcheze activitatea lui David Mitrany a datat în august 200229,

Mircea Malitza, Mitrany and the Cooperation Process in the Black Sea Area, Millennium III, (Bucharest), forthcoming, 2002. Contribution delivered at the "Mitrany-Workshop'', Mangalia, Black Sea University Foundation, 14 August 2002.

29

23

Mihai Alexandrescu

când la Mangalia a avut loc un colocviu prezidat de Mircea Maliţa şi Gerhard M. Ambrosi În cercetarea internaţională am observat o tendinţă de continuă reinterpretare a operei lui Mitrany. Spre exemplu, în 1985, Kenneth Thompson scria în prefaţa lucrării lui John Eastby că acesta a realizat „o contribuţie finală” la încercarea de desluşire a lui Mitrany. Pare să se fi înşelat, pentru că în deceniile următoare autori precum Cornelia Navari, Peter Wilson, John M. Hobson, Dorothy Anderson l-au reanalizat pe Mitrany din unghiuri diferite. Lucrarea noastră reprezintă ea însăşi o reinterpretare a operei lui David Mitrany. Am încercat să-l analizăm pe de o parte din perspectiva istorică a proiectelor de reorganizare a sistemului internaţional începând din secolul al XIV-lea, iar pe de altă parte din prisma dezbaterii teoretice din anii interbelici. Am fost interesaţi de influenţa pe care opera sa a avut-o în istoriografie în anii 1930, precum şi mai târziu după momentul 1943. Am dorit să eliminăm anumite clişee care se perpetuau în literatura specifică atunci când se făcea referire la opera lui Mitrany. Spre exemplu, unii critici ai săi i-au reproşat şi continuă să-i reproşeze că nu a elaborat o teorie a relaţiilor internaţionale, în vreme ce alţii avertizau mereu că nu el este cel care a întemeiat abordarea funcţionalistă în Relaţiile Internaţionale. Alţi autori au realizat, într-un mod mult prea facil, o relaţie între ideile expuse de Mitrany şi aşa-zisa teorie neo-funcţionalistă specifică pentru procesul integrării europene. În cele trei cazuri pe care le-am menţionat, am observat absenţa unei lecturi aprofundate a operei lui Mitrany. 24

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Pentru o sintetizare, dar şi o clarificare a modului în care se poate înţelege evoluţia ideilor lui Mitrany, am împărţit opera acestuia în două etape: funcţionalismul timpuriu şi funcţionalismul matur. Acestea au fost precedate de o perioadă în care autorul a căutat definirea unor concepte esenţiale în discursul teoretic al timpului. Putem numi aceasta ca o etapă prefuncţionalistă, căci regăsim numeroase legături cu opera funcţionalistă a lui Mitrany. Am putea spune că este vorba despre un timp al căutării, al definirii conceptelor pe care autorul urma să le utilizeze în analizele sale. Putem identifica articole care datează din perioada funcţionalismului timpuriu şi unele chiar din cel matur, fără a le putea integra într-unul dintre acestea. În privinţa funcţionalismului timpuriu şi a funcţionalismului matur delimitările temporale devin mai precise. Anii 1932-1934 au fost martorii primelor încercări ale lui Mitrany de a prezenta o abordare funcţionalistă a relaţiilor internaţionale. După acest moment, care nu a fost bine receptat în istoriografia vremii, a urmat anul 1943, în care autorul a publicat lucrarea care i-a adus consacrarea definitivă în lumea academică a studiului relaţiilor internaţionale. Anul 1943, nu reprezintă punctul de pornire a funcţionalismului matur, ci exprimarea publică a unor concluzii prezentate doi ani anterior în cadrul grupului de analiză internaţională de la Institutul Regal de Afaceri Internaţionale, aflat sub coordonarea Foreign Office-ului. Noi am delimitat cronologic etapa funcţionalismului matur între 1939 (anul când s-a alăturat grupului ştiinţific menţionat) şi 1975 (anul în care a publicat ultima sa lucrare pe tema funcţionalismului internaţional). 25

Mihai Alexandrescu

Cercetarea noastră asupra personalităţii şi operei lui David Mitrany a urmărit analizarea operei fundamentale a autorului, care a caracterizat fiecare dintre etapele menţionate. Am fost interesaţi pe de o parte să identificăm sursele intelectuale ale funcţionalismului aşa cum a fost exprimat de Mitrany, iar pe de altă parte ne-am propus să urmărim evoluţia acestei abordări în scrierile sale. Bibliografia pe care am utilizat-o datează în cea mai mare parte dinainte de anul 1943. Am ales această limită cronologică pornind de la dorinţa de a reda cât mai fidel anturajul intelectual în care s-a format Mitrany, dincolo de interpretările ulterioare care s-au realizat asupra perioadei menţionate. Considerăm că recursul la operele originale şi reinterpretarea lor din prisma funcţionalismului ne-au oferit posibilitatea de a înţelege mai bine maniera în care Mitrany a perceput evoluţia relaţiilor internaţionale, precum şi contextul în care acesta şi-a exprimat ideile. În mod evident, nu putem ignora lucrările care s-au scris despre David Mitrany începând din 1966. În ultimele patru decenii studiile s-au diversificat. Am constatat în noua istoriografie tendinţa de a renunţa la clişee şi de a se încerca analize aplicate ale funcţionalismului. Ca noutate, analiza noastră a avut ca obiect şi arhiva personală a lui David Mitrany aflată la London School of Economics. În prima parte a lucrării se regăsesc câteva consideraţii introductive privind viaţa şi opera lui David Mitrany, care depăşesc formula clasică de prezentare cu care ne-a obişnuit istoriografia occidentală. Am prezentat aici formaţia intelectuală şi pregătirea profesională, 26

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

relaţia sa cu mediile germane, britanice, americane şi româneşti. Ne-am axat, în continuare, pe o prezentare bio-bibliografică a operei, realizând un subcapitol distinct pentru preocuparea lui Mitrany faţă de România şi Europa de Sud-Est. Această parte am încheiat-o cu o prezentare sumară a modului în care David Mitrany şi funcţionalismul au fost interpretaţi în istoriografia Relaţiilor Internaţionale. Partea a doua am dedicat-o prezentării surselor sistemului funcţionalist elaborat de David Mitrany. Am fost preocupaţi pe de o parte să-l prezentăm atât din perspectiva influenţei date de formaţia intelectuală şi profesională, intrând în dezbaterea dintre fabianism şi liberalism de la începutul secolului al XX-lea, cât şi în lumina continuării unei evoluţii ideatice prin formularea proiectelor de reorganizare a sistemului internaţional. Am observat în lucrarea sa din 1933 (Progress of International Government) dorinţa de a analiza maniera în care a fost descris sistemul internaţional de la Imperiul Roman până în secolul al XX-lea în scrieri filosofice, juridice sau istorice. În această logică, am prezentat evoluţia unor concepte precum pacea durabilă, suveranitatea, statul, naţionalismul, guvernarea internaţională, pe care le regăsim analizate şi în operele profesorilor lui Mitrany. În ce măsură aceste interpretări l-au influenţat pe acesta a fost una dintre întrebările la care am căutat un răspuns în această parte a lucrării. În cea de a treia parte, am analizat ceea ce Mitrany a numit alternativa funcţionalistă de interpretare a sistemului internaţional. Pentru început am considerat necesară prezentarea contextului în care a fost exprimată 27

Mihai Alexandrescu

această alternativă, pentru ca mai apoi să recurgem la studierea fiecărei etape în efortul de elaborare a abordării funcţionalismului internaţional. Fără să uităm scopul iniţial al lucrării noastre, cel de a-l reda pe Mitrany istoriografiei româneşti, analiza noastră este însoţită de citarea câtorva dintre ideile exprimate, pentru ca şi alţi cercetători care se vor apropia de acest subiect să aibă acces la limbajul utilizat de autor. Am încheiat această parte printr-o încercare de a lămuri relaţia care a existat între federalism şi funcţionalism. Ultima parte a cercetării noastre am rezervat-o prezentării lui David Mitrany din perspectiva exegezei contemporane. Fără a avea intenţia de a prezenta în integralitate studiile care s-au publicat cu privire la viaţa şi opera acestui autor, am încercat o trasare a principalelor tendinţe din istoriografie în interpretarea alternativei funcţionaliste exprimate de David Mitrany. Funcţionalismul în sistemul internaţional este o temă actuală astăzi, când regândirea ordinii mondiale determină redescoperirea unor proiecte şi concepte cândva umbrite de confruntarea dintre teorii ce erau considerate majore. Odinea mondială a redevenit un subiect de analiză şi prospecţie atât pentru liderii lumii, cât şi pentru analiştii politicii internaţionale. Ultimele două decenii au relevat că o singură paradigmă nu este suficient de comprehensivă pentru a deveni expresia definitorie în analiza sistemului internaţional. Diversitatea actorilor, dar şi a interacţiunilor este mereu mai mare, ceea ce determină o adaptare permanentă a discursului şi metodei în analiza sistemului internaţional contemporan. Cartea de faţă vine să readucă în literatura studiului relaţiilor internaţionale 28

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

una dintre abordările pragmatice de la mijlocul veacului trecut, precum şi opera unuia dintre gânditorii critici ai politicii internaţionale interbelice, belice şi post-belice. Această lucrare este una introductivă pentru istoriografia românească în ceea ce priveşte viaţa şi opera lui David Mitrany. Cercetarea asupra acestui subiect va trebui continuată. Mitrany poate fi studiat din numeroase alte perspective, pentru că opera sa este una complexă, iar ideile expuse au fost considerate uneori ca fiind controversate. El trebuie recuperat de istoriografia românească pentru că rămâne unul dintre autorii de origine română care au influenţat dezbaterea teoretică a Relaţiilor Internaţionale. El poate reprezenta, în acelaşi timp, şi o punte între şcoala românească a Relaţiilor Internaţionale şi cea britanică şi americană, atât timp cât nu ne vom limita la prezentarea operei, ci vom încerca să-l actualizăm prin redefinirea funcţionalismului din perspectivă contemporană.

29

Mihai Alexandrescu

30

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

VIAŢA ŞI OPERA LUI DAVID MITRANY

31

Mihai Alexandrescu

32

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Formaţia intelectuală şi pregătirea profesională a lui David Mitrany Originea şi studiile Dacă reuşeşti să înţelegi viaţa şi opera unui autor fără a te lăsa dominat de ideile pe care acesta le-a promovat, atunci cu adevărat opera acelui autor şi-a găsit exegetul. Mai este încă o cale destul de lungă până la o exegeză reală a operei lui David Mitrany, însă înţelegerea acesteia devine, treptat, o realitate după multe decenii de la publicarea ei. Paginile acestei cărţi nu fac decât să contribuie la completarea acestei etape deschise de cercetătorii britanici. Despre viaţa lui D. Mitrany s-a publicat relativ puţin. Cel mai mult s-au menţionat data şi locul naşterii sale, originea etnică, perioada studiilor londoneze, activitatea de cercetare de la Institutul de Studii Avansate de la Princeton University, principalele sale lucrări publicate şi data decesului său. Pentru a afla mai multe informaţii despre viaţa lui Mitrany este aproape suficient să urmărim memoriile sale. Desigur, nu intenţionăm să intrăm în detaliile foarte intime ale familiei sale, căci acestea nu ne apropie de sursa ideilor sale funcţionaliste. Originea etnică i-a oferit lui D. Mitrany atât şansa afirmării sale în ambientul intelectual occidental, cât şi gustul amar al inferiorităţii provocate de statutul său de emigrant est-european. D. Mitrany s-a născut în 1 ianuarie 1888, în Bucureşti, într-o familie de evrei. În 1908 33

Mihai Alexandrescu

a absolvit Înalta Şcoală de Comerţ din Bucureşti30, iar după satisfacerea stagiului militar, el a decis să emigreze. Citând din memoriile lui Mitrany, publicate în 1975, profesorul Gerhard M. Ambrosi subliniază faptul că în perioada antebelică Europa de Sud-Est era marcată de numeroase probleme naţionale, ca urmare, tânărul absolvent, analizând statutul său etnic, considerase această zonă „mai degrabă păgubitoare decât utilă” formării sale ulterioare.31 Amărăciunea anilor petrecuţi în România pare să nu se fi estompat nici la sfârşitul vieţii sale: „Născut şi educat în România, am văzut masa populaţiei unei ţări cu natură bogată trăind în condiţii mai proaste decât în mult hulita perioadă a dominaţiei turceşti. O ţară cu un învăţământ de stat obligatoriu care avea încă aproape 70% analfabeţi; o ţară cu un model de sufragiu avansat şi cu cea mai mare parte a populaţiei trăind în mediul rural, care nu avea un singur ţăran adevărat în Parlament, în vreme ce clasa ţărănească a avut adesea purtătorii săi de cuvânt în adunările ad-hoc când trebuia să fie împreună înainte de independenţă; o ţară în care una dintre cele mai liberale constituţii scrise şi cu o flacără a patriotismului nestinsă nu a dovedit nici o jenă pentru cele mai nedemne metode de guvernare.” * *D. Mitrany, “The Making of the Functional Theory: A Memoir”, in D. Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975. James T. Shotwell, Economic and Social History of the World War, Washington, Carnegie Endowment for International Peace, 1924, p. 33. 31 Gerhard M. Ambrosi, „David Mitranys Funktionalismus als analytische Grundlage wirtschaftlicher und politischer Neuordnungen in Europa”, ini Harald Hageman (Hg.): Die deutschsprachige wirtschaftswisseschaftliche Emigration nach 1933, Metropolis-Verlag, Marburg, 1996. 30

34

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

După ce a părăsit România, Mitrany s-a stabilit la Hamburg (Germania), unde a rămas trei ani. Aici a urmat cursurile serale de la Kolonialinstitut, precursorul actualei Universităţi din Hamburg. Acest spaţiu academic german era familiar şi lui John Maynard Keynes, una dintre personalităţile perioadei interbelice cu care Mitrany a colaborat câţiva ani mai târziu. Realizând o paralelă între influenţa germană asupra lui Keynes şi cea asupra lui Mitrany, Ambrosi a remarcat abilitatea fiecăruia de a-şi crea conexiuni cu personalităţi influente din mediile sociale, politice sau financiar-bancare ale locului. Cu toate acestea, natura relaţiilor legate de cei doi a fost diferită. Socializarea lui Mitrany, ca expatriat din România, s-a realizat din nevoia de a lucra pentru a-şi putea plăti cursurile, în vreme ce contactele lui Keynes se realizau prin membrii familiei Warburg (celebri bancheri germani).32 Dincolo de aceste aspecte sociale, ambii au fost impresionaţi de cultura germană şi de mediul social al acestei ţări. D. Mitrany a revenit în acest spaţiu câţiva ani mai târziu, în calitate de corespondent pentru publicaţia britanică The Manchester Guardian. Era o perioadă în care am întâlnit pentru prima dată noi metode de a trata problema socială, dincolo de o mai mare solidaritate…33 G. M. Ambrosi, „Keynes and Mitrany as instigators of European Governance”, in Millenium III, No. 12/13, Summer 2005, pp. 271-288. 33 Ibidem. 32

35

Mihai Alexandrescu

După cei trei ani petrecuţi la Hamburg, el a plecat, în toamna lui 1912, spre Londra. Cornelia Navari, sesizând aspiraţiile tinerilor intelectuali români, scria că „în 1912, în vreme ce majoritatea compatrioţilor săi preferau Parisul, el [Mitrany] a venit la London School of Economics”.34 Remarca autoarei britanice este puţin forţată pentru că, luând în considerare raţiunile care l-au determinat să părăsească România şi experienţa sa hamburgheză, Mitrany nu îşi motivase decizia plecării sale la Londra ca urmare a unui impuls dat de trendul intelectualităţii române din timpul său. Cu toate acestea, la acel moment, LSE se afirma tot mai mult în lumea academică britanică şi europeană. Şcoala Londoneză de Economie şi Ştiinţe Politice a fost fondată, în 1895, de către un grup de membri ai Societăţii Fabiene format din: Sidney şi Beatrice Webb, Graham Wallas şi George Bernard Shaw, având la bază o donaţie de 20.000 lire din partea lui Henry Hunt Hutchinson. Se pare că familia Webb i-ar fi propus lui Wallas să devină directorul LSE. Acesta a declinat oferta, acceptând doar să predea. La un an de la înfiinţare, LSE găzduia 281 de studenţi (dintre care 87 erau femei). În 1900, LSE s-a asociat cu Universitatea din Londra ca facultate de economie, extinzându-şi programul prin includerea ştiinţelor sociale. Şcoala a avut o evoluţie impresionantă, fiind, în prezent una dintre cele mai apreciate. Din 1925 până în 2008, LSE a dat 16 laureaţi ai premiului Nobel: trei pentru pace; doi pentru literatură şi 11 pentru economie.

Cornelia Navari, „David Mitrany and International Functionalism”, in David Long and Peter Wilson (ed.) Thinkers of the Twenty Years’ Crisis. Inter-War Idealism Reassessed, Oxford, Clarendon Press, 1995, p. 214.

34

36

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Cele două specializări fundamentale pe care Mitrany le-a urmat la LSE, pe lângă cea de ştiinţe economice, au fost sociologia (o disciplină nouă în curricula europeană) şi ştiinţele politice, cu Leonard T. Hobhouse şi, respectiv, Graham Wallas. Studiile sale londoneze au fost finalizate prin obţinerea licenţei (1918) şi apoi a doctoratului în economie (1929). Început de drum Interesul său pentru domeniul sociologiei se poate explica şi din prisma experienţei sale din Europa Centrală şi de Sud-Est. Cunoştinţele dobândite în acest nou domeniu le-a aplicat în analizele sale ulterioare referitoare la chestiunea ţărănească. Preocupările sale intelectuale, la acea vreme, erau centrate pe studiul naţionalismului şi al reformei sociale. Dezlănţuirea primului război mondial îi va schimba percepţia asupra acestor teme. Dacă înainte de război considera că reforma socială este soluţia păcii şi a unei vieţi mai bune, după acest conflict pacea devenea cheia reformei sociale.35 Cu toate acestea, naţionalismul şi chestiunea ţărănească vor constitui teme pe care le va aborda până în 1952. Din 1914, el a lucrat ca ofiţer de informaţii în cadrul Foreign Office-ului, precum şi în cadrul Ministerului de Război. La cererea autorităţilor britanice, el a fost ataşat pe lângă Legaţia Română de la Londra.36 Scopul

35 36

C. Navari, op. cit., pp. 214-215. J. T. Shotwell, op. cit., p. 34.

37

Mihai Alexandrescu

pentru care a fost numit în toate aceste funcţii pare să fi fost nevoia autorităţilor britanice de a avea un consultant pe probleme est-europene şi Balcani. Cunoaşterea limbii române şi originea sa central-est europeană îl recomanda, probabil, pentru aceste misiuni, într-o vreme în care încă se mai credea că în Balcani se afla cheia obţinerii păcii continentale. O perioadă importantă în construcţia ideilor sale a început cu anul 1916 când, împreună cu un grup de editorialişti, Mitrany se afla pe frontul de la Somme (Franţa), observând războiul din interiorul operaţiunilor.37 În 1917, s-a alăturat Societăţii pentru Liga Naţiunilor. Împreună cu G. Lowes Dickinson, Leonard Woolf, A. J. Grant şi H. N. Brailsford va face un tur al Marii Britanii pentru a susţine ideea unei organizări pentru o pace permanentă.38 Subiectul cu care se prezenta Mitrany în cadrul acestui turneu era Statele Mici şi o Ligă a Naţiunilor.39 Prelegerea a fost, ulterior, publicată în paginile cotidianului The Manchester Guardian (19 aprilie 1919) cu titlul „Minor States and the League – A Scheme of Devolution”.40 Asupra conceptului şi limbajului acestui articol vom reveni în capitolul Contextul exprimării ideilor funcţionaliste. Mitrany ţinea să mărturisească faptul că şi-a impus ca principiu de viaţă, având în vedere activitatea sa internaţională, de a nu se ataşa de nici un partid politic

Ibidem. C. Navari, op. cit., p. 215; D. Mitrany, op. cit., p. 6. 39 D. Mitrany, op.cit., p. 6. 40 Ibidem, pp. 6-7. 37 38

38

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

sau vreun grup ideologic, nici chiar de vreo lojă masonică, în ciuda ofertelor care i-ar fi fost adresate în acest sens.41 Recent, Will Banyan a încercat să verifice sinceritatea mărturisirii lui Mitrany, urmărind parcursul său intelectual şi profesional. El ar fi identificat la Mitrany, cel puţin, o apropiere de mediile fabianiste, care promovau gradualitatea în realizarea socialismului. În acest sens, Banyan îl numeşte pe Mitrany „agent al fabienilor”.42 Sunt enumerate cinci perioade din viaţa autorului care ar demonstra apropierea sa de mişcarea condusă de Societatea Fabiană: educaţia la London School of Economics, membru al Ligii pentru Societatea Naţiunilor, membru al Comitetului pe Probleme Internaţionale al Partidului Laburist, jurnalist la Manchester Guardian şi participant la două conferinţe ale Societăţii Fabiene.

Anii de la „The Manchester Guardian” Începând din luna mai 1919 şi până în 1922, Mitrany s-a angajat la cotidianul The Manchester Guardian*, al cărui editor era C. P. Scott. În staff-ul editorial de aici, el avea responsabilitatea departamentului de relaţii exIbidem, p. 7. Will Banyan, Fabian, Fellow Traveller or Free Agent? The Strange Case of David Mitrany, 2007 (http://www.martinfrost.ws/ htmlfiles/third_section/mitrany_fabianism07.html – accesat în 12 aprilie 2009). * Cotidianul britanic era cunoscut pentru poziţiile sale liberale privind modul de organizare a păcii. 41 42

39

Mihai Alexandrescu

terne.43 Credem că introducerea sa la această publicaţie a avut cel puţin sprijinul lui Hobhouse, aflat în relaţii cordiale cu Scott. Din 1919 el a fost membru al Comitetului Consultativ pe probleme Internaţionale al Partidului Laburist, alături de Norman Angell, G. D. H. Cole, Harold Laski şi Leonard Woolf. O relaţie de prietenie a legat cu H. Laski.44 Fiecare dintre cei menţionaţi au avut preocupări în domeniul Relaţiilor Internaţionale. Toţi au încercat să definească rolul statului în contextul creat după primul război mondial. Vom regăsi influenţe ale acestora în primele lucrări ale lui Mitrany referitoare la sistemul internaţional. În calitatea sa de corespondent pentru The Manchester Guardian, David Mitrany realizează, în 1922, o analiză critică asupra ocupării regiunii Ruhr de către armata franceză. În acest context, el a publicat, în 24 mai 1922, un articol intitulat France’s Claim to Act Alone. Această atitudine manifestată de Mitrany a atras critici din partea altor editori. Noul editor, W. P. Crozier, care l-a înlocuit, în 1921, pe C. P. Scott, obiecta în privinţa viziunii lui Mitrany şi a influenţei acestuia asupra atitudinii cotidianului britanic în politica externă.45 În timpul colaborării sale cu The Manchester Guardian, fostul absolvent de la LSE a activat timp de trei luni Dorothy Anderson, „David Mitrany (1888-1975): an appreciation of his life and work”, in Review of International Studies, No. 24, 1998, pp. 277-278. 44 C. Navari, op. cit. p. 215. 45 D. Mitrany, „The Making of the Functional Theory: A Memoir”, in D. Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975, p. 53. 43

40

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

în calitate de corespondent la Berlin. Aici a avut posibilitatea de a intra în contact cu persoane influente precum Hjalmar Schacht. Acesta chiar i-a propus să fie expert financiar pentru Guvernul german, însă Mitrany a declinat această ofertă.46 Din 1921, a fost editor pe probleme externe la The Manchester Guardian Commercial, fiind implicat în proiectul „Reconstrucţia Europei”, alături de J. M. Keynes. În 1922, la propunerea lui Graham Wallas, Mitrany a fost cooptat în Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională, sub editorialul lui James T. Shotwell. D. Anderson susţine că activitatea din cadrul acestei instituţii va constitui „baza pentru mare parte din dezvoltarea de mai târziu a gândirii lui Mitrany”.47 În cadrul acestei Fundaţii, Mitrany a fost implicat în colegiul editorial al unei serii de volume privind „istoria socială şi economică a războiului mondial”∗, publicând, în 1936, cartea The Effects of the War in Southeastern Europe.48 Activitatea din cadrul Fundaţiei Carnegie (1922-1928) i-a dat lui David Mitrany posibilitatea de a intra în contact cu mediul academic american. Prima sa vizită în Statele Unite a realizat-o în 1924-1925 în calitate de invitat al Fundaţiei.49 G. M. Ambrosi, David Mitranys Funktionalismus... D. Anderson, op. cit., p. 278. ∗ Detalii privind acest editorial se pot găsi în James T. Shotwell, op. cit., pp. 1-11. 48 D. Mitrany, The Effects of the War in South-Eastern Europe, (Carnegie Endowment for International Peace, Economic and Social History of the World War Series), New Haven, Yale University Press, 1936. 49 D. Anderson, op. cit., p. 279. 46 47

41

Mihai Alexandrescu

În căutarea stabilităţii profesionale În ciuda experienţei dobândite în cei şapte ani petrecuţi alături de Shotwell şi colegiul acestuia, Mitrany continua să-şi dorească o poziţie mult mai stabilă. Această dorinţă îl determină, în 1928, să candideze pentru un post la LSE. Anumite interese personale şi statutul de emigrant al lui Mitrany, par a fi fost principalele argumente pentru care atât Hobhouse, cât şi Wallas l-au refuzat. Şansa sa a venit, însă, prin 1930, când l-a întâlnit pe Abraham Flexner, care i-a facilitat accesul în Institutul de Studii Avansate de la Princeton, unde s-a stabilit în 193350 după ce îi expirase contractul de doi ani de la Harvard unde a fost profesor vizitator (1931-1933). Din 1933, Mitrany activase la Şcoala de Economie şi Politică din cadrul Institutului de Studii Avansate de la Universitatea din Princeton. Aici a lucrat până în 1958, fără a mai lua în considerare întreruperea din timpul celui de-al doilea război mondial. Experienţa americană i-a dat posibilitatea de a observa şi studia evoluţia politicii Statelor Unite în timpul Marii Crize, analizând teme precum politica New Deal, promovată de preşedintele Roosevelt, sistemul constituţional american, neutralitatea în politica externă a SUA. În această perioadă petrecută în universităţile americane, el şi-a conturat şi primele idei ale abordării funcţionaliste, optând pentru soluţia funcţionalismu-

50

C. Navari, op. cit., pp. 215-216.

42

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

lui planificat, spre deosebire de cel democratic argumentat până la acea dată de Mary Parker Follett.51 În timpul războiului şi după După izbucnirea războiului, în 1939, Mitrany a revenit în Marea Britanie. Încă din 1938 el făcea parte dintr-un grup de analiză aflat sub conducerea Institutului Regal de Afaceri Internaţionale (RIIA), care însă lucra exclusiv pentru Foreign Office. Începând din 1939, timp de trei ani, Mitrany a pregătit numeroase documente şi rapoarte destinate diplomaţiei britanice în care prezenta ideile şi proiectele sale privind obţinerea păcii. Cu toate acestea, documentele sale nu au fost luate în considerare. În aceste condiţii, în 1942, el a întrerupt colaborarea cu Foreign Office, dându-şi demisia şi din grupul de lucru de la RIIA. Un an mai târziu, folosind materialele pe care le-a elaborat anterior, şi-a finalizat lucrarea care i-a adus celebritatea şi pe care a intitulat-o A Working Peace System: An Argument for the Functional Development of International Organization.52 La sfârşitul războiului, Mitrany a luat în considerare posibilitatea de a se reîntoarce la Princeton. Din 1944, a ocupat postul de consilier pe probleme externe în cadrul companiei Unilever, până în 1960. Este vorba despre aceeaşi companie spre care s-a îndreptat, în În acest sens, se poate consulta cartea lui Craig N. Murphy, Global Institution, Marginalization, and Development, London and New York, Routledge, 2005, pp. 73-90. 52 D. Anderson, op. cit., pp. 279-280. 51

43

Mihai Alexandrescu

1929, M. Parker Follett, când a realizat un adevărat pionierat al profesiei de consultant managerial.53 Şansa de a lucra la Unilever i-a dat lui Mitrany posibilitatea de a rămâne la reşedinţa sa de la Kingston Blount (Oxford) împreună cu soţia sa, Ena Limebeek, care la acea vreme era invalidă, dar şi de a-şi putea continua colaborarea cu Princeton University. În 1957, profesorul s-a preocupat de crearea în sistemul politic britanic a unei instituţii noi specifice sistemului scandinav: Ombudsman. În legătură cu această chestiune, el a publicat două articole în The Manchester Guardian. Alte preocupări erau legate de relaţiile instituţionale dintre sindicate şi Partidul Laburist. În apropierea vârstei de 80 de ani, Mitrany a făcut un turneu de trei luni la trei centre universitare americane: Harvard, Yale şi Columbia. În această perioadă a susţinut mai multe conferinţe, discuţii şi interviuri televizate.54 Era etapa regăsirii şi regândirii funcţionalismului. David Mitrany a decedat în 25 iulie 1975, după ce izbutise să publice ultima sa carte despre alternativa funcţionalistă.

David Mitrany – eseu bio-bibliografic Perioada în care a publicat David Mitrany cuprinde aproximativ 61 de ani (1914-1975), fără a lua în considerare absenţa sa editorială dintre 1959-1963. Dacă ar fi să 53 54

C. N. Murphy, op. cit., p. 80. D. Anderson, op. cit., pp. 280-282.

44

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

realizăm o clasificare a operei sale, putem stabili cel puţin şase puncte de referinţă tematică: (a) Războiul mondial şi Societatea Naţiunilor; (b) Marx şi ţărănimea; (c) Documente pentru Foreign Office (1939-1942); (d) Statele Unite ale Americii. Politica externă şi internă; (e) Integrarea europeană; (f) Sistemul internaţional. Drumul spre funcţionalism. (a) Războiul mondial şi Societatea Naţiunilor În expunerea formării intelectuale a lui Mitrany, am remarcat participarea activă a acestuia, în perioada primului război mondial, la activităţile Societăţii pentru Liga Naţiunilor. Analizele sale ulterioare au avut ca teme de dezbatere: sancţiunile internaţionale, reforma Pactului Societăţii Naţiunilor (SN), prevenirea agresiunii, transferul de populaţie din anii 1940. După ce eşecul SN a fost confirmat prin izbucnirea celui de al doilea război mondial, preocuparea lui Mitrany s-a îndreptat spre Organizaţia Naţiunilor Unite, considerată, în multe privinţe, o organizaţie care corespundea obiectivelor enunţate de abordarea funcţionalistă. În perioada primului război mondial, Mitrany scria în Noua Revistă Română articole cu caracter sociologic sub forma „Scrisori din Anglia”. În acelaşi timp, a publicat o broşură intitulată „O cauză dreaptă”, având ca obiectiv analiza cauzelor primului război mondial. Scrisul 45

Mihai Alexandrescu

tânărului absolvent de la LSE dezvăluie un fin observator al evoluţiilor politice de pe continent din preajma anului 1914. În martie acelaşi an, într-unul dintre articolele sale din Noua Revistă Română, prezenta iniţiativa britanicului Max Waechter pentru înfiinţarea „Ligii pentru unirea europeană”. Scopul final al proiectului britanic, agreat, se pare, şi de Eduard al II-lea, era realizarea Statelor Unite ale Europei, însă un obiectiv fundamental era eliminarea rivalităţii şi competiţiei dintre Antantă şi Puterile Centrale. În ciuda mediului internaţional tensionat din preziua izbucnirii conflictului dintre Serbia şi Austria, D. Mitrany ţinea să sublinieze că „nu există nimic care să probeze că o unire între marile naţiuni europene nu este posibilă.”55 După încheierea tratatelor de pace de la Paris, critica sa devine din ce în ce mai aspră, observând în scrisul său un analist format al evoluţiei sistemului internaţional postbelic. Primele sale articole referitoare la efectele conferinţei de la Paris, apar în The Manchester Guardian, unde era corespondent şi editorialist. În acest sens, amintim cele trei articole semnate în acest cotidian în 1919 şi care reflectă viziunea sa faţă de decizia impunerii statelor învinse a obligativităţii achitării unor sume de bani cu titlul de reparaţii de război. Această temă a reluat-o, în 1922, în cadrul articolului La politique de la Commission des Réparations en Bulgarie, publicat în The Manchester Guardian Commercial, sub redacţia lui John Maynard Keynes. O altă temă abordată de Mitrany în perioada interbelică a fost cea a sancţiunilor internaţionale. Studiul său David Mitrany, „Spre federaţia europeană”, in „Noua Revistă Română. Socială, Critică, Ştiinţifică & Literară”, nr. 17, vol. XV, 30 martie 1914, p. 262.

55

46

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

din 192556 este realizat în perioada în care se dezbătea Protocolul asupra dezarmării de la Geneva. În complementaritatea sancţiunii este dezbătut şi conceptul de armistiţiu, ca instrument de coerciţie în relaţiile internaţionale. Autorul îşi pune, de la început, întrebarea în ce măsură „avem dreptul de a impune recursul la arbitraj”. Acest studiu analizează noţiuni precum statu quo, asistenţă economică, dezarmare, securitate. În a doua parte a anilor 1930, când scleroza instituţională a Societăţii Naţiunilor devenea tot mai evidentă, Mitrany participă la diverse reuniuni în care se dezbătea necesitatea reformării Pactului SN. Tema dominantă a celei de-a şaptea şi a opta Conferinţe de Studii Internaţionale de la Paris (1934) şi, respectiv, Londra (1935) a fost securitatea colectivă. Aici, David Mitrany are o intervenţie privind problema schimbului paşnic şi al articolului XIX din Pactul SN. Argumentaţia sa pleacă de la enunţarea a două obiective pe care o societate politică trebuie să le urmărească: menţinerea unei vieţi sociale paşnice şi asigurarea progresului. Ca urmare, orice modificare ce ar avea loc în sistemul internaţional ar trebui să ia în considerare aceste obiective.57

Idem, Le Problème des Sanctions Internationales, Paris, Centre Européen de la Dotation Cornegie, 1926. 57 Idem, „The Problem of Peaceful Change and Article 19 of the Convenant”, in Collective Security. A Record of the Seventh and Eighth Initernational Studies Conferences, edited by Maurice Bourquin, Paris, International Institute of Intellectual Co-operation, 1936, pp. 209-215. 56

47

Mihai Alexandrescu

(b) Marx şi ţărănimea Analiza chestiunii ţărăneşti cunoaşte în opera lui Mitrany peste 14 articole şi cărţi. Cea mai mare parte a acestora tratează relaţia dintre doctrina marxistă şi problemele socio-economice ale ţăranilor. În istoriografia est-europeană numele lui D. Mitrany a fost asociat, aproape exclusiv, studiului relaţiilor agrare. Autorul, sociolog şi economist prin formaţie, s-a preocupat începând cu anul 1927 de chestiunea ţărănească din Europa Centrală şi de Sud-Est, în general, şi din România, în particular. Prima lucrare dedicată acestei teme a fost publicată sub titlul Marx versus the Peasant. Esenţa studiului realizat de Mitrany era că teoria lui Karl Marx s-a dovedit a fi una anti-ţărănească şi că în spiritul acestei formulări intelectuale societatea socialistă se constituia odată cu dispariţia acestei categorii sociale. Analiza profesorului era una ideologică şi factuală, comparând scrierile marxiştilor occidentali cu cele ale populiştilor şi socialiştilor din Europa răsăriteană. Lenin a ajuns să promoveze aceeaşi atitudine ostilă faţă de ţărănime. Cu toate acestea, şi-a dat seama că revoluţia socialistă nu se putea realiza fără sprijinul acestei clase sociale. Această temă a relaţiei dintre marxism şi ţărănime a fost dezvoltată în 1951 într-o lucrare cu un titlu mai expresiv: Marx against the Peasant. A Study in Social Dogmatism. Studiul din 1927 este completat, în noua sa carte, cu trei noi capitole: Revoluţia marxistă, Revoluţia ţărănească şi Prin dogmă spre dictatură. Analizele sale se extind şi asupra statelor din Europa Centrală şi Estică. 48

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Mitrany remarcă faptul că participanţii la Conferinţa de la Versailles au ignorat implicaţiile sociale ale primului război mondial, în vreme ce socialiştii au încercat să exploateze această situaţie. Autorul analizează discursurile lui Lenin, Stalin şi ale altor lideri sovietici pentru a observa evoluţia politicii statului sovietic faţă de chestiunea ţărănească. Mitrany vorbeşte chiar despre desfăşurarea a două revoluţii în spaţiul rusesc după 1917: prima îndreptată direct împotriva vechilor structuri privilegiate de conducere şi cea de a doua îndreptată direct contra lucrătorilor din toate sectoarele economice, neprivilegiaţi, dar care se limitau la pământ sau la viaţa lor, fără nici o afinitate faţă de socialism. În ultima parte a cărţii (Prin dogmă spre dictatură), Mitrany susţine că ţăranii s-au aflat, în perioada interbelică între mişcările de dreapta şi cele de stânga: „În Est, sovieticii au apelat la proletari împotriva ţăranilor; în Europa Centrală şi de Vest, dictatorii fascişti au încercat să-i înroleze pe ţărani împotriva proletarilor”.58 Pentru Mitrany, populismul nu era decât o reacţie la marxism, în vreme ce partidele ţărăniste erau mari protagoniste ale liberalismului, democraţiei, pacifismului. În argumentul lucrării lui Barrington Moore (Social Origines of Dictatorship and Democracy), Mitrany a identificat revoluţiile care s-au extins în Europa de Est şi Asia în prima parte a secolului al XX-lea ca fiind esenţialmente mişcări ţărăneşti, nu marxiste. Aceste revoluţii nu erau neagreate nici de marxişti, nici de liberali. Lipsiţi de alte baze de claIdem, Marx against the Peasant. A Study in Social Dogmatism, London, George Weidenfeld & Nicolson LTD, 1951 p. 168.

58

49

Mihai Alexandrescu

să sau populare pentru revoltă, marxiştii au ajuns la putere în spatele promisiunii reformei agrare şi a altor cereri pe care ei le înţelegeau greu şi faţă de care erau, în realitate, ostili. Neînţelegând spiritul ţărănimii, cu problemele sale sociale şi economice, şi nefiind capabili să-i „aservească” dogmei lor, marxiştii au folosit puterea ce le-a fost încredinţată de ţărani împotriva ţărănimii: i-a expropriat pentru a salva „revoluţia” şi a crea o societate potrivită dogmatismului lor social. Potrivit lui Mitrany, dictatura proletariatului era, în esenţă, tradusă prin necesitatea exproprierii ţărănimii care nu era o clasă a statului. (c) Documente pentru Foreign Office (1939-1942) Aceste documente nu au fost, în cea mai mare lor parte publicate, însă sunt menţionate de către D. Mitrany în lucrarea din 1975 şi se regăsesc în arhiva autorului de la London School of Economics. Aceste documente aparţin perioadei celui de-al doilea război mondial, în care a participat la activităţile grupul de lucru creat la RIIA pentru a oferi consultanţă Foreign Office-ului. Teme abordate de către Mitrany sunt centrate pe evoluţia situaţiei din Europa de Est, poziţia SUA faţă de participarea sa în război, proiecte se soluţionare a conflictelor (d) Statele Unite ale Americii. Politica externă şi internă Preocupările lui D. Mitrany legate de Statele Unite ale Americii pot fi încadrate temporal între 1937 şi 1952. 50

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Temele principale pe care autorul le-a abordat au cele referitoare la politica de neutralitate a SUA şi la programul naţional de reconstrucţie a economiei americane în contextul crizei economice.59 Aplecarea lui D. Mitrany asupra vieţii politice interne a Statelor Unite s-a datorat atât interesului său cât şi indicaţiilor venite din partea lui A. Flexner, superiorul său de la Institutul din Princeton. (e) Unificarea europeană În prima parte a acestui capitol, când am prezentat lucrările lui D. Mitrany privind „Războiul mondial şi Societatea Naţiunilor”, semnalam un articol publicat în 1914, în Noua Revistă Română în care autorul evoca proiectul lui Max Waechter pentru înfiinţarea „Ligii pentru unirea europeană”, al cărui scop era realizarea Statelor Unite ale Europei. Acest subiect este reluat de autor abia în 1949 în contextul dezbaterilor privind constituirea Consiliului Europei. În toată perioada interbelică, în care s-au prezentat numeroase idei de unitate europeană, Mitrany nu şi-a exprimat prin studii publicate sau conferinţe decât o singură dată un punct de vedere.60 Fiind provocat, în 1930, de către Academia Americană să-şi exprime opinia faţă de planul lui Aristide Briand, prezentat în Adunarea SN, Mitrany afirma:

Idem, “Legislation for Neutrality in USA”, in New Statesman and Nation, July 8, 1939. Idem, “The New Deal: An Interpretation of its Origin and Nature”, în Agenda, vol. I, No. 4, October 1942. 60 Idem, “Pan-Europa: A Hope or a Danger?”, in The Political Quarterly, vol. 1, No. 4, September-December, 1930, pp. 457-478. 59

51

Mihai Alexandrescu

„În situaţia actuală a lumii, relaţiile dintre statele independente trebuie, de fapt, să fie organizate pe considerente care ţin de funcţionalitate, mai degrabă decât de teritorialitate.”61 În 1949, într-o recenzie la cartea lui R. G. Hawtrey: Western European Union: Implications for the United Kingdom, Mitrany îşi începea articolul scriind: „Ideea unei Uniuni Occidentale a fost atât de mult discutată în timpul războiului, încât este ciudat cât de puţin s-au studiat în detaliu implicaţiile sale.”62 Editorialul, semnat în 6 August 1949 în The Manchester Guardian, a fost dedicat de către Mitrany creării Consiliului Europei, a cărei dezbatere era în desfăşurare la acea vreme. Profesorul încerca să semnaleze oportunitatea pe care o au statele participante la întâlnirea care avea loc, în acea perioadă, la Strasbourg. Ele ar fi putut rezolva dilema de după al doilea război mondial: nevoia unei unităţi europene care să izvorască din raţiuni economice şi sociale sau o unitate de teama unor ameninţări externe, cum era considerat comunismul. Elementul central al discursului lui Mitrany îl reprezintă planificarea, pe care nu o agrea doar la nivel naţional, ci internaţional. El semnala lipsa unei reale reprezentări naţionale la dezbaterile de la Strasbourg, ceea ce ar fi putut să dea o putere de decizie mai mare în realizarea obiectivelor de unitate europeană. Asupra soluţiei unităţii regionale, D. Mitrany şi-a exprimat de fiecare dată reţinerea. Rămâne cunoscut artiIbidem. Idem, „Western Union: Some Doubts and Perplexities”, in The Manchester Guardian, March 26, 1949, p. 6.

61 62

52

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

colul său din Journal of Common Market Studies, din 1965, în care recurgea la o analiză a integrării europene, prin comparaţia dintre eroarea regională, eroarea federală şi alternativa funcţională.63 Părintele abordării funcţionaliste susţinea că a scris acel articol din perspectiva cercetătorului relaţiilor internaţionale, fără a se preocupa de problema în ce măsură o uniune europeană ar putea sau nu să aducă prosperitate cetăţenilor săi. Autorul subliniază că pentru idealiştii europeni – E. Crucé, St. Pierre, I. Kant şi J.J. Rousseau – Europa era universul lor. Ideile expuse de către R. Coudenhove-Kalergi în perioada interbelică sunt considerate de funcţionalistul Mitrany nişte aberaţii.64 Construcţia Europei nu se poate rezuma doar la chestiunile economice şi politice, ci trebuie să ia în considerare unitatea patrimoniului spiritual şi cultural al continentului. Acest tip de argumente din anii 1950-1960, erau considerate stranii având în vedere divizările politice şi religioase din istoria Europei. Ironia autorului este usturătoare la adresa federaliştilor europeni, fascinaţi de diverse formule federative din sistemul internaţional, despre care nu ştiau cum funcţionează sau ce tip de relaţii au existat la origine între entităţile componente. El propunea în locul lor alternativa funcţionalistă. În faţa formulei securităţii colective, pe care o înţelege în contextul şocului a două conflagraţii mondiale, Mitrany agreIdem, „Prospect of Integration: Federal or Functional”, in Joseph S. Nye Jr, (ed.), International Regionalism. Readings, Boston, Little, Brown and Company, 1968, pp. 43-74. 64 Ibidem, p. 47. Putem aminti, în completarea acestei remarci, articolul său „Pan-Europa: A Hope or a Danger?”, in The Political Quarterly, vol. 1, No. 4, September-December, 1930, pp. 457-478. 63

53

Mihai Alexandrescu

ează ideea unei comunităţi globale, al cărei scop ar trebui să fie bunăstarea globală. (f) Sistemul internaţional. Drumul spre funcţionalism Am lăsat la finalul capitolului lucrările de analiză a sistemului internaţional, pentru că acestea au reprezentat marca operei lui David Mitrany. Nu ne propunem să prezentăm aici maniera în care s-a conturat abordarea funcţionalistă, ci să semnalăm publicaţiile care pot marca momentele importante ale maturizării acesteia. Lucrarea care i-a adus celebritatea în lumea academică occidentală şi în istoriografia studiului relaţiilor internaţionale a fost cartea sa din 1943 intitulată A Working Peace System: An Argument for the Functional Development of International Organization. Cu acest titlu, practic Mitrany a intrat în marea dezbatere teoretică de la mijlocul secolului trecut privind evoluţia sistemului internaţional. S-a menţinut în acest forum de discuţii prin diferite alte studii, precum: A road to security (1944), The Functional Approach to World Organization (1948), World unity and the nations (1950), The Prospect of Integration: Federal or Functional (1965), The Functional Approach in Historical Perspective (1971), A political theory of the new society (1975). El argumenta, încă 1932, că principalul obstacol în calea realizării unei societăţi globale se află într-o „adorare” a frontierelor politice. Soluţia pe care el o întrevedea „o integrare funcţională a activităţilor materiale pe o scară internaţională şi un transfer cultural pe o 54

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

bază regională”.65 În acest context, el a susţinut mai multe conferinţe pe care le-a publicat, în 1933, sub titlul The Progress of International Government. Perioada interbelică reprezintă un spaţiu temporal în care conceptul de guvernare internaţională a fost dezbătut de mulţi autori, cea mai mare parte dintre aceştia provenind din şcoala anglo-saxonă şi americană. Sub o formă sau alta el se regăseşte în lucrările lui M. Parker Follett (1918), L. Woolf (1916), H. Laski (1930). Statul reprezintă noţiunea fundamentală care este tratată de către aceşti autori liberali şi pluralişti. În ceea ce priveşte conceptul diversităţii sociale, acesta este prezentat puţin diferit de către Mitany, având în vedere şi experienţa sa central-est europeană. El începe să îşi expună ideile despre stat în 1932, în cadrul conferinţelor ţinute la Yale, unde a fost profesor vizitator. Acestea au fost publicate în articolul The Political Consequences of Economic Planning în Yale Review, iar apoi în Sociological Review. Teza pe care o formulează acum Mitrany şi care va fi dezvoltată mai apoi, în 1943, este planificarea în societăţile democratice, pentru a da un caracter funcţional guvernării interne a statului. În condiţiile Marii Crize (1929-33), soluţia pe care el o propunea era crearea unei politici în care rigorile planificării să fie judicios combinate cu principiul democratic al

Idem, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975, pp. 103-104. Se poate consulta şi articolul lui Will Banyan Outflanking the Nation-State. The Origins of the “functional approach” to the New World Order, www.paranoiamagazine.com/ outflanking.html.

65

55

Mihai Alexandrescu

consensului.66 Planificarea izolată la nivel naţional ar activa violenţa în sistemul internaţional. Mitrany reia în cursurile sale de la Princeton tema sancţiunilor internaţionale ca formă de menţinere a păcii şi a ordinii în sistemul internaţional al statelor, însă îşi pune problema unei autorităţi internaţionale care să deţină responsabilitatea acestor instrumente de coerciţie. Nu renunţarea la forţele militare naţionale era soluţia păcii şi al siguranţei, ci sentimentul naţiunilor că fac parte dintr-o comunitate internaţională. Când aceasta se va realiza, sancţiunile vor deveni anacronice.67 A Working Peace System reprezintă punctul de plecare pentru prima dezbatere privind procesul integrării europene din anii 1950-60. În memoriile sale, Mitrany menţionează momentul ianuarie 1941, când a prezentat Foreign Office-ului un document intitulat Territorial, Ideological, or Functional International Organization?68 Refuzul diplomaţiei britanice de a lua în considerare această prezentare, l-a determinat pe profesorul Mitrany să întrerupă colaborarea cu Foreign Office. Prin extinderea ideilor sale din 1941, el publică, în 1943, lucrarea A Working Peace System: An Argument for the Functional Development of International Organization. Idem, “The Political Consequences of Economic Planning”, in The Sociological Review, vol. 26, No. 4, October 1934, pp. 32-33, apud. Craig N. Murphy, op. cit., p. 75. 67 Idem, The Progress of International Government, London, Allen & Unwin; New Haven, USA, Yale University Press, 1933, p. 171. 68 Idem, „The Making of the Functional Theory: A Memoir”, in D. Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975, p. 20. 66

56

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Într-o perioadă în care proiectele pan-continentale europene şi americane cunoşteau o aderenţă remarcabilă în rândul intelectualilor şi oamenilor politici, Mitrany propunea modelul „extinderii reţelei” activităţilor internaţionale şi al agenţiilor printr-un proces gradual de integrare al tuturor naţiunilor, numit şi procesul ramificaţiei.69 Mitrany pleda pentru o abordare funcţională care depăşeşte valoarea graniţelor prin „creşterea naturală a activităţilor comune şi a agenţiilor administrative comune.”70 Teoreticianul abordării funcţionaliste în Relaţiile Internaţionale susţinea eficienţa transferului unei părţi a suveranităţii economice spre „agenţii executive internaţionale”, care aveau precizate activităţi specifice şi clar definite. Aceste agenţii cu caracter economic, spre deosebire de cele militare, au şi un caracter profilactic. Absenţa violenţei nu este suficientă pentru a vindeca sistemul internaţional de tendinţele sale belicoase şi de a asigura o pace paşnică. Prin urmare, ceea ce contează sunt procesele prin care sunt realizate condiţiile păcii: transferul paşnic de suveranitate de la nivel naţional la cel supranaţional, agenţii funcţionale, comunitate internaţională.71

Idem, A Working Peace System: An Argument for the Functional Development of International Organization, London, Royal Institute for International Affairs, 1943, p. 6. 70 Ibidem, pp. 26-27. 71 Idem The Road to Security, London, National Peace Council, 1944, pp. 16-19. 69

57

Mihai Alexandrescu

„Nici o teorie sau experienţă nu poate forţa statele şi politicienii să coopereze dacă ei au intenţia de a se lupta unii cu alţii.”72 Această soluţie funcţională a relaţiilor internaţionale postbelice a fost dezvoltată de Mitrany în lucrările sale ulterioare. Toate acestea au fost cuprinse în cartea sa din 1975: The Functional Theory of Politics. Funcţionalismul a reprezentat baza conceptuală pe care s-a construit, în anii 1950-60, neo-funcţionalismul, ca formă teoretică de explicare a procesului integrării europene. În 1948, Mitrany afirma că efectul final al ramificaţiei economice şi al intensificării relaţiilor dintre naţiuni este federaţia globală.∗ În acest context, el a respins ideea federalismului regional pe care îl considera „un argument pentru noul naţionalism, iar nu pentru

Idem, “The Functional Approach in Historical Perspective”, in International Affairs, vol. 47, No. 3, July 1971, p. 538. ∗ În perioada interbelică, s-a afirmat de către mulţi politologi, provenind din mediul anglo-saxon, soluţia federaţiei globale (world federalism). În opinia lor, această soluţie nu elimina natura teritorială a statului, ci mai degrabă susţine necesitatea ca statele să cedeze anumite părţi din suveranitatea lor unei autorităţi superioare, ca o formă de eliminare a războiului şi o garanţie a păcii. (vezi, spre exemplu, lucrările lui C. Brinton From Many One: The Process of Political Integration, The Problem of World Government, Cambridge, Harvard University Press, 1948; N.M. Butter Why War?, New York, Charles Scribner’s Sons, 1938; C. Eagleton Analysis of the Problem of War, New York, The Ronald Press Company, 1937; S. J. Hembleben Plans for World Peace Through Six Centuries, Chicago: University of Chicago Press, 1943 sau E. Reeves Anatomy of Peace, New York, Harper and Brothers, 1945. 72

58

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

noul internaţionalism.”73 La această concepţie revine în 1965, când critică soluţia regională a unităţii europene. Robert O. Keohane subliniază faptul că prin această abordare, Mitrany a înlăturat concepţiile clasice privind „politica de putere” şi viziunile federaliste.74 Privind în ansamblu întreaga operă a lui David Mitrany, remarcăm o evoluţie a viziunii sale asupra organizării sistemului internaţional. Experienţele sale intelectuale şi profesionale, şansa de a participa la dezbaterea teoretică a relaţiilor internaţionale din perioada interbelică, i-au oferit cadrul de modelare a concepţiei sale privind organizarea sistemului internaţional. Contribuţia lui David Mitrany la istoriografia studiului relaţiilor internaţionale a fost dezvoltarea unei abordări funcţional-sociologice în opoziţie cu cea politico-constituţională. Experienţa eşecului Societăţii Naţiunilor în dezvoltarea unor politici de menţinere a păcii pe cale instituţională şi interguvernamentală, l-a determinat pe părintele funcţionalismului să gândească o formă total diferită a cooperării internaţionale care să nu înceapă de la proiecte federaliste, ci de la necesitatea asigurării bunăstării. El a pledat pentru cooperarea internaţională. Mitrany argumenta că interdependenţa

David Mitrany, „The Functional Aproach to World Organization”, in International Affairs, July 1948, p. 360. 74 Robert O. Keohane, „The Functional Theory of Politics [review]”, in The American Political Science Review, vol. 72, No. 21, June 1978, p. 805. 73

59

Mihai Alexandrescu

naţiunilor poate fi constituită prin cooperare la nivel tehnic şi economic.75

David Mitrany – România şi Europa de Sud-Est Plecarea lui Mitrany din România, în 1908, nu a însemnat o despărţire definitivă de acest spaţiu. El a revenit aici atât prin turneul făcut, în 1922, împreună cu Teddy Scott, cât şi prin studiile sale despre România şi Europa de Sud-Est. În orice caz, până în acest moment ştim că el a păstrat relaţii cu diverse personalităţi din ţară, menţionându-i doar pe Anton Golopenţia şi pe Constantin Rădulescu-Motru, ultimul fiind directorul publicaţiei „Nouă Revistă Română”, unde Mitrany a publicat un set de articole. În prima parte a lucrării noastre am putut observa care au fost sentimentele pe care Mitrany le-a păstrat faţă de România sau cel puţin faţă de perioada în care el a părăsit ţara. În istoriografie pot fi surprinse două modele de interpretare a vieţii acestuia: unii (Lucian M. Vezi comentariile lui Gene Edward Rainey „A Working Peace System” [review], in „The Journal of Politics”, vol. 29. No. 3 (Aug. 1967), p. 690-691; Martin Griffiths Fifty Key Thinkers in International Relations, London, Routledge, 1999, pp. 191-193; Laura Cram Integration theory and the study of the European policy process, in Jeremy Richardson (ed.) European Union, London, New York, 2001, p. 51-73; Will Banyan, op. cit.; Dorothy Anderson, „David Mitrany (1888-1975): an appreciation of his life and work”, in Review of International Studies, vol. 24, 1998, p. 579. 75

60

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Ashworth) consideră că datorită originii sale evreieşti, el s-a simţit acasă atât în Germania, cât şi în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, în acelaşi timp, alţi autori (Thompson) deplâng soarta acestuia de expatriat ce nu-şi găsea nicăieri locul. Nu ne propunem aici să divagăm pe seama sentimentelor încercate de Mitrany de-a lungul vieţii, deşi am fi tentaţi să admitem a doua interpretare. Interesul nostru este de a identifica elemente/momente ale evoluţiei relaţiei sale cu România şi Europa de Sud-Est. Primele scrieri prin care Mitrany se făcea cunoscut în lumea anglo-saxonă au avut ca subiect viaţa politică şi constituţională din România. Lucian M. Ashworth nota recent76 că la începutul secolului al XX-lea a existat un interes special pentru Europa de Sud-Est în rândul publiciştilor britanici. Putem să observăm acest interes la H. N. Brailsford77, C. R. Buxton şi N. Buxton.78 D. Mitrany s-a făcut remarcat ca istoric al României şi al Europei de Sud-Est. Elaborase pentru Foreign Office numeroase documente explicative privind această zonă. Ulterior, o parte din aceste materiale le-a publicat. Participarea sa la volumul colectiv al lui N. Forbes Lucian M. Ashworth, “David Mitrany and South-East Europe: The Balkan Key to World Peace”, în The Historical Review, Institute for Neohellenic Research, vol. II, 2005, pp. 203-224. 77 Henry N. Brailsford, Macedonia: its Races and their Future, Methuen & Co., London, 1906, Idem Report of the International Commission, To Inquire into the causes and Conduct of the Balkan Wars, Published by the Endowment Washington, D.C. 1914. 78 Noel Buxton, Europe and the Turks, London, 1907,.Idem, With the Bulgarian Staff, New York, 1913, Idem, Balkan Problems and European Peace, London, 1919. 76

61

Mihai Alexandrescu

s-a datorat tot originii sale, dar şi dorinţei mediului britanic de a înţelege mai bine Balcanii, imediat după cele două războaie care s-au desfăşurat aici, la începutul secolului.79 În 1917-1918, Mitrany a făcut parte din echipa Departamentului de Informări Politice al Foreign Office-ului, condusă de sir William Tyrell, grup care a elaborat Manualele Păcii, editate de George Walter Prothero.80 În prima etapă aceşti experţi au susţinut integritatea monarhiei habsburgice şi ideea creării unei federaţii balcanice. În a doua etapă, la propunerea lui D. Mitrany, Harold W. V. Temperley, Arnold Toynbee şi Allen Leeper, Foreign Office-ul a agreat, în vara lui 1918, dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar. La sfârşitul aceluiaşi an, centrala diplomatică britanică recomanda ca Transilvania să fie redată în întregime României, Banatul să fie partajat între Serbia şi România, Bucovina să fie şi ea împărţită între România şi un stat rutean, iar o comisie internaţională de control să fie creată pentru a supraveghea traficul danubian.81 Lucrarea pe care Mitrany o publicase în 191782 a fost o ple-

David Mitrany, “Romania: Her History and Politics”, in N. Forbes et al., The Balkans; A History of Bulgaria, Serbia, Greece, Romania, Turkey, Oxford, Clarendon Press, 1915, pp. 251-318. 80 George W. Prothero (edited by), Peace Handhooks. Issued by the Historical Section of the Foreign Office, vol. 1, London, H. M. Stationery Office, 1920. 81 Sherman David Spector; Romania at the Paris Peace Conference: A Study of the Diplomacy of Ioan I. C. Bratianu, Bookman Associates, 1962, pp. 99-100, 274 (nota 10). 82 David Mitrany, Greater Romania; A Study in National Ideals, London, Hodder & Stoughton, 1917. 79

62

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

doarie în favoarea unirii Basarabiei, Transilvaniei şi a Bucovinei cu România. În anii care au urmat, Mitrany devenise corespondent pentru The Manchester Guardian, iar spaţiul de interes a continuat să rămână Europa Centrală şi de Sud Est. Dincolo de articolele pe care le-a publicat aici, Mitrany s-a remarcat prin câteva lucrări, unele dintre ele devenind referenţiale în istoriografia interbelică. Preocupările sale s-au extins. Subiectele abordate de el au fost: naţionalismul, constituţionalismul, societatea în timpul războiului şi reforma agrară. În articolul The New Romanian Constitution, publicat în 1924 în Journal of Comparativ Legislation and International Law, autorul prezenta o istorie constituţională pentru a explica necesitatea unei noi legi fundamentale pentru România post-belică. Pe lângă abordarea istorică, Mitrany a supus analizei sale trei teme generale: reforma agrară, dreptul de vot şi garanţiile constituţionale. Concluzia rămâne una critică la adresa textului constituţional adoptat în 1923: „Noua constituţie creează o situaţie ciudată [...], ţara este expusă riscului, în viitorul imediat, unor serii de crize constituţionale sfâşietoare.”83 Până în 1930, România a fost una dintre temele predilecte studiilor lui Mitrany. În 1928, a publicat în Foreign Affairs o analiză privind Disputa funciară transilvăneană. Doi ani mai târziu, a publicat lucrarea The Land & the Peasant in Romania. The War and agrarian reform (1917-21) – una dintre cele trei lucrări care l-au consacrat Idem, „The New Rumanian Constitution”, in Journal of Comparativ Legislation and International Law, 1924, p. 119.

83

63

Mihai Alexandrescu

în anii 1930. Cartea a fost recenzată atât de autori americani cât şi europeni. Volumul făcea parte dintr-un editorial mai amplu, coordonat de James T. Shotwell, intitulat „Istoria economică şi socială a războiului mondial”. Aceasta este prima lucrare a lui Mitrany de o complexitate atât de mare. Ca stil şi metodă de abordare se încadrează la interferenţa dintre istoriografia metodică şi cea a analelor, fiind pregnantă cercetarea istorică orientată spre istoria socială şi economică. Tema reformei agrare, mai ales în partea a treia a lucrării, este abordată dintr-o perspectivă pluridisciplinară, în care se îmbină analiza juridică, economică, socială, psihologică, culturală şi politică. În această carte din 1930 putem observa condeiul unui fin cunoscător al realităţilor sociale şi economice ale Europei interbelice. Mitrany a realizat un studiu comparativ între diferite state europene care au recurs la un proces de reformă funciară. Războiul mondial a determinat un transfer al bogăţiei în toate sectoarele economice. În Occident, subliniază autorul, transferul s-a realizat în cadrul aceleiaşi clase, prin speculaţie şi competitivitate acerbă. În schimb în Est, transferul s-a executat de la o clasă la altă, fie prin intervenţia statului, fie prin revoluţie. În această parte a continentului, reformele nu aveau o motivaţie naţională, ci mai degrabă una socială, fiind în principal un fenomen social.84 Analizând situaţia din România, Mitrany susţinea că ţărănimea a trăit o mizerie cruntă, nu atât în perioada vasalităţii feudale, cât sub „guvernarea constituIdem, The Land & the Peasant in Romania. The War and agrarian reform (1917-21), London, Humphery Milford, 1930, pp. xxv-xxvii.

84

64

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ţională”. În această ultimă perioadă drepturile sale au fost încălcate sistematic. Cu toate acestea, au fost rare momentele când s-au auzit voci care să condamne această stare de fapt. În 1913, în contextul războaielor balcanice, problema reformei agrare a fost enunţată de către conducătorii de atunci ai ţării, însă, după ce pericolul conflictelor regionale a trecut, nimeni nu a mai vorbit despre această chestiune până la primul război mondial. Referitor la reforma agrară din 1917-1921, D. Mitrany a ajuns la următoarea concluzie: „Evenimentul ar fi putut să rămână un monument al calităţii omului de a fi înţelept şi generos, ar fi marcat o ruptură definitivă cu un trecut dezonorant. Din nefericire, ceea ce a urmat pare a fi mai degrabă un interludiu.”85 După cartea din 1930, David Mitrany s-a evidenţiat prin lucrarea The Effects of the War in South-Eastern Europe (Carnegie Endowment for International Peace, Economic and Social History of the World War Series), New Haven, Yale University Press. The Effects of the War in Southeastern Europe, 1936. Tema studiului său fusese des abordată în perioada interbelică. Este vorba despre o încercare de a înţelege evoluţiile care au avut loc după primul război mondial în Europa Centrală şi Est. Cartea este considerată importantă nu atât prin originalitatea abordării, cât mai ales pentru complexitatea şi structuralitatea sa. Ea a oferit una dintre primele perspective istorice, sociale, economice şi politice asupra efectelor războiului în această parte a continentului. Într-o recenzie a acestei cărţi, 85

Ibidem, pp. 581-582.

65

Mihai Alexandrescu

Harry Howard argumenta că nu este vorba despre o lucrare de cercetare, ci „mai degrabă o sinteză a volumelor de la Carnegie [Endowment for International Peace] cu privire la efectele războiului în Europa Centrală şi de Sud-Est.”86 Privind la modul general, Mitrany afirmă: „Efectele Marelui Războiu au fost aceleaşi peste tot. [...] Efectul său asupra unui stat cu o singură naţiune poate fi unul de unificare. Însă în cazul unui stat multinaţional nu poate fi decât unul perturbator. Dacă războiul modern cere naţiunea-sub-arme, iar naţiunea-sub-arme nu poate exista fără unitate naţională, acest lucru înseamnă că un stat multinaţional îşi asumă un risc fatal atunci când întreprinde acest gest. Pentru un stat care este divizat naţional sau social, salvarea sa poate exista doar într-o stare de pace; sau poate în reîntoarcerea la armate formate totalmente din profesionişti.”87 Evoluţiile sociale şi economice din Europa Centrală şi de Sud-Est au fost analizate de Mitrany şi din prisma relaţiei dintre marxism şi ţărănime. Prima lucrare dedicată acestei teme a fost publicată în 1927 cu titlul „Marx versus the Peasant”. Principala teză expusă de Mitrany, în acest studiu, se află în asumpţia că teoria lui Karl Marx era una anti-ţărănească, iar societatea socialistă se constituia

Harry N. Howard, „The Effect of the War in Southeastern Europe [review]”, in The American Historical Review, vol. 43, No. 3, (Apr. 1938), p. 627. 87 David Mitrany, The Effects of War in Southeastern Europe, New Haven, Yale University Press, 1936, p. 237. 86

66

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

odată cu dispariţia acestei categorii sociale.88 Analiza profesorului era una ideologică şi factuală, comparând scrieerile marxiştilor occidentali cu cele ale populiştilor şi socialiştilor din Europa răsăriteană. Această temă a relaţiei dintre marxism şi ţărănime a fost reluată, în 1951, cu un titlu mai sugestiv: „Marx against the Peasant. A Study in Social Dogmatism”. Studiul din 1927 a fost completat, în noua sa lucrare, cu trei capitole noi: Revoluţia marxistă, Revoluţia ţărănescă şi Prin dogmă spre dictatură. Analizele sale se extind şi asupra statelor din Europa Centrală şi de Est. Într-un alt registru putem nota interesul lui Mitrany pentru evoluţiile din Balcani. În privinţa acestei chestiuni sesizăm, încă din 1926, preocuparea autorului pentru „pacificarea” acestei regiuni. În contextul încheierii Tratatului de la Locarno, prin care graniţele Franţei şi Belgiei cu Germania erau garantate de către Marea Britanie şi Italia, D. Mitrany prezintă chestiunea balcanică din prisma unor planuri de securizare a graniţelor statelor de aici. Această abordare se va dezvolta spre afirmarea ideii creării unei Autorităţi Regionale a văii Dunării (1944) după modelul american al TVA.

88 Idem, Marx versus the Peasant, London, Routledge, 1927, pp. 19-20.

67

Mihai Alexandrescu

David Mitrany şi funcţionalismul în istoriografia relaţiilor internaţionale În ultimele două decenii, am observat, în rândul cercetătorilor, o preocupare constantă pentru reexaminarea şi reinterpretarea abordării funcţionaliste formulate de David Mitrany. Despre opera acestuia s-a scris puţin în timpul vieţii sale, comparativ cu volumul de studii publicate după 1975. El a devenit un subiect oarecum „la modă” abia din 1966, dar mai ales după decesul său (iulie 1975). În prima parte a activităţii sale ştiinţifice şi publicistice, David Mitrany a fost identificat drept un istoric al Europei Centrale şi de Sud-Est. Studiul său publicat în volumul lui N. Forbes privind România a fost recenzat încă din 1915. El a devenit apoi subiectul recenziilor privind lucrările sale despre relaţiile agrare, marxism şi Europa de Est. Nu de aceeaşi atenţie a beneficiat în privinţa scrierilor sale referitoare la guvernarea internaţională. Lucrarea considerată fundamentală în definirea abordării funcţionaliste, publicată în 1933, nu a suscitat, la acea vreme, interesul contemporanilor. Până în prezent, am identificat două recenzii la acea lucrare: una semnată de W. W. Willoughby de la Universitatea din Washington, publicată în anul 1934 şi cealaltă elaborată, în 1936, de Herry D. Gideonse de la Universitatea din Chicago, care avea douăsprezece rânduri. Acesta din urmă a remarcat în prezentarea lui Mitrany o formă eliberată de „tehnicităţi”, „clară în exprimare” şi „echilibrată în interpretarea 68

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

tendinţelor şi doctrinelor contemporane”.89 După trei decenii, această lucrare a fost reluată în analiza lui Sewell. Nici chiar prima ediţie a cărţii „A Working Peace System” nu a fost analizată foarte amănunţit de contemporani. În schimb, această lucrare a fost tradusă în mai multe limbi de circulaţie internaţională. Ediţia din 1966 a găsit un loc mai bun în istoriografie, cu o introducere semnată de Hans Morgenthau, intrând în dezbaterea istoriografică. În ceea ce priveşte referirile la viaţa şi opera lui David Mitrany, noi am constatat trei categorii de studii. În prima categorie am inclus autorii care au scris atât despre viaţa cât şi despre opera acestuia. O enumerare cronologică a acestor autori ar reţine următoarele nume şi titluri: Dorothy Anderson, fostă asistentă a lui Mitrany din ultima parte a anilor 1960, într-un studiu privind viaţa şi opera acestuia, preia lista bibliografică a lucrărilor publicate de el pe care a anexat-o la lucrarea sa finală din 1975: • „David Mitrany (1888-1975): an appreciation of his life and work”, in Review of International Studies, No. 24, 1988, pp. 277-278 Gerhard M. Ambrosi (Universitatea din Trier), care a prezentat o bibliografie cu 166 de titluri privind personalitatea lui Mitrany, funcţionalismul şi integrarea europeană:

Harry D. Gideonse, “The Progress of International Government – review”, în The American Journal of Sociology, vol. 41, No 5, Mart. 1936, p. 681.

89

69

Mihai Alexandrescu

Some Literature relating to David Mitrany, Functionalism, and European Integration, 2004 (http:// www.uni-trier.de/fileadmin/fb4/prof/VWL/EWP/Pu blikationen/Ambrosi/mitrany.html). Will Banyan, care a lucrat atât pentru guverne locale cât şi federal din SUA, precum şi în cadrul unor organizaţii internaţionale, consultant pe probleme globale la o corporaţie globală, propune o nouă abordare critică a vieţii şi operei lui Mitrany: • Outflanking the Nation-State. The Origins of the “functional approach” to the New World Order, (http:// www.paranoiamagazine.com/ outflanking.html). În a doua categorie, am inclus autori care s-au referit în studiile lor doar la abordarea funcţionalistă. Printre primele analize ale concepţiei funcţionaliste amintim studiul introductiv publicat de Hans Morganthau în ediţia din 1966 a lucrării A Working Peace System şi lucrarea lui James Patrick Sewell din acelaşi an: Functionalism and World Politics. Alte analize asupra funcţionalismului au fost menţionate chiar de D. Mitrany în memoriile sale din 1975, referindu-se la Altiero Spinelli şi Franciszek Golembski. Hans Morgenthau: • „Introduction” to David Mitrany, A Working Peace System, Chicago, Quadrangle Books, 1966 James Patrick Sewell, pornind de la un studiu de caz (programele ONU de finanţare a dezvoltării economice), autorul american a realizat prima prezentare detaliată a construcţiei teoretice a lui David Mitrany. Analiza a realizat-o în acelaşi an în care teoreticianul funcţionalist publicase cartea „A Working Peace System”: •

70

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

• Functionalism and World Politics. A Study based on United Nations Programs Financing Economic Development, Princeton, New Jersey University Press, 1966. Studiul lui J.P. Sewell este unul complex având şi o parte de analiză practică prin analizarea abordării funcţionaliste asupra sistemului ONU. Argumentul funcţionalist are rolul de a explica relaţia dintre organizaţia internaţională şi comunitatea internaţională pe baza unei scheme de interpretare. Aceasta are în vedere relaţii dintre organe, atitudini, concepte, variabile, instituţii, procese.90 Altiero Spinelli: • The Growth of the European Movement since World War II (1957) A. Spinelli observa că funcţionalismul părea a fi „o abordare mult mai practică decât federalismul politic.” În acelaşi timp, „spre deosebire de federalişti, funcţionaliştii nu s-au organizat niciodată, însă ideile lor s-au extins pretutindeni.”91 Fr. Golembski a elaborat la începutul anilor 1970 o teză de doctorat referitoare la abordarea funcţionalistă. Numele său a fost menţionat de Mitrany la începutul memoriilor sale şi ulterior, ca fiind un tânăr doctorand polonez ce venise la el pentru un interviu referitor la opera şi sistemul său de analiză: J.P. Sewell, Functionalism and World Politics.A Study based on United Nations Programs Financing Economic Development, Princeton, New Jersey University Press, 1966, pp. vii-x. 91 A. Spinelli, „The Growth of the European Movement Since World War II”, in C. Groves Haines (ed.) European Integration, John Hopkins Press, 1957, p. 37 (notă de subsol), apud. D. Mitrany, „Notes and References”, in D. Mitrany, The Functional Theory..., p. 75. 90

71

Mihai Alexandrescu

• Functionalism, Varşovia, 1972 Lucrarea amintită punctează faptul că unul dintre aspectele cele mai importante ale concepţiei lui Mitrany este caracterul pragmatic. O altă trăsătură a funcţionalismului rezidă în explicarea realităţilor sociale „ca un proces permanent de creare şi formare a relaţiilor sociale.” Abordarea funcţionalistă priveşte organizarea internaţională dintr-o perspectivă dinamică.92 Paul Taylor (London School of Economics): • „Introduction”, in David Mitrany, The Functional Theory of Politics, London School of Economics & Political Science, Martin Robertson, 1975, p. ix-xxv. • „Functionalism: the approach of David Mitrany”, in Frameworks for International Co-operation, (edited by A.J.R. Groom and Paul Taylor), London, Pintern Publishers, 1990, p. 125-138; • Idem and A.J.R. Groom (edited by), Functionalism. Theory and Practice in International Relations, University of London Press Ltd, 1975 Studiul introductiv pe care Paul Taylor l-a publicat la volumul lui Mitrany din 1975, The Functional Theory of Politics, reprezintă o primă analiză academică a concepţiei formulate de acesta. Ne propunem să insistăm asupra acestei prezentări fiindcă aceasta ne oferă un punct de referinţă pentru viitoarele analize şi comentarii referitoare la abordarea funcţionalistă care au apărut în istoriografia relaţiilor internaţionale.

Fr. Golembski, Functionalism, Varşovia, 1972, apud. D. Mitrany, The Functional Theory…, pp. 260-263.

92

72

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Potrivit lui P. Taylor, principiile majore ale funcţionalismului sunt: „omul poate fi dezobişnuit de loialitatea sa faţă de statul-naţiune prin experienţa unei cooperări internaţionale fructuoase; organizaţia internaţională creată conform misiunii sale ar putea creşte răsplata bunăstării indivizilor dincolo de nivelul obţinut în cadrul statului; beneficiile ar putea fi mai mari dacă organizaţia ar funcţiona dincolo de frontierele naţionale.”93 Profesorul britanic confirmă că „abordarea profesorului Mitrany era în mare măsură un produs al timpului său.”94 Mitrany s-a format la şcoala pluralistă engleză de la începutul secolului trecut; a păstrat în timpul vieţii relaţii de prietenie cu alţi teoreticieni precum H. Laski sau L. Woolf. Pe de altă parte, şcoala dominantă a Relaţiilor Internaţionale de după primul război mondial era reprezentată de Norman Angell, a cărui lucrare din 1909, reluată câţiva ani mai târziu: Europe’s Optical Illusion, a marcat dezbaterea teoretică privind reorganizarea sistemului internaţional. În prima parte a formării sale, funcţionalismul s-a dezvoltat în interacţiune cu ideile fabianismului. În consecinţă, în lucrările timpurii ale lui Mitrany observăm că acesta „a recunoscut noua responsabilitate a statului pentru asigurarea bunăstării indivizilor.”95 Aprofundând modelul Organizaţiei Mondiale a Muncii, el va vorbi despre nevoia unui transfer de responsabilitate de la nivelul statului la nivelul agenţiilor internaţionale specializate.

Paul Taylor, „Introduction”, in D. Mitrany, op.cit., p. x. Ibidem, p. xx. 95 Ibidem. 93 94

73

Mihai Alexandrescu

Un alt aspect pe care îl semnalează atât Paul Taylor cât şi alţi analişti ai relaţiilor internaţionale se referă la natura teoretică a concepţiei formulate de către David Mitrany. Într-o lucrare colectivă publicată în 1975, Paul Taylor şi A.J. Groom susţineau că funcţionalismul este mai degrabă o abordare decât o teorie propriu-zisă.96 În teza sa de doctorat, Golembski remarca faptul că funcţionalismul poate fi considerat mai degrabă o teorie generală a afacerilor sociale, bazată pe principii filosofice legate de tradiţia gândirii liberale.97 John Eastby: • Functionalism and Interdependence, University Press of America, New York, London, Lanham, 1985 În această lucrare autorul a prezentat abordarea funcţionalistă din perspectiva şcolilor teoretice şi a principalilor lor autori: H. Morgenthau, J. P. Sewell, R. Niebuhr, E. Haas, D. Lindberg. Cornelia Navari (Universitatea din Birmingham): • „Functionalism Versus Federalism: Alternative Visions of European Unity”, in Philomena Murray and Paul Rich (edited by), Visions of European Unity, Westview Press, 1996, pp. 63-90. • „David Mitrany and International Functionalism”, in David Long and Peter Wilson (ed.) Thinkers of the Twenty Years’ Crisis. Inter-War Idealism Reassessed, Oxford, Clarendon Press, 1995. A.J.R. Groom and Paul Taylor (ed.), Functionalism. Theory and Practice in International Relations, University London Press Ltd., 1975, p. 1. 97 Fr. Golembski, op. cit. in loc. cit., p. xix. 96

74

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Gerhard M. Ambrosi: • „David Mitranys Funktionalismus als analytische Grundlage wirtschaftlicher und politischer Neuordnungen in Europa”, in Harald Hageman (Hg.): Die deutschsprachige wirtschaftswisseschaftliche Emigration nach 1933, Metropolis-Verlag, Marburg, 1996. • „Keynes and Mitrany as instigators of European Governance”, in Millenium III, No. 12/13, Summer 2005, pp. 271-288. Profesorul Ambrosi a prezentat opera lui Mitrany în relaţionare cu alte lucrări specifice din epocă, precum cele ale lui Keynes, încercând o expunere comparativă nu doar a ideilor, ci şi a sistemului de relaţii dezvoltat de fiecare dintre aceştia. Lucian M. Ashworth (Universitatea din Limerick): • Creating international studies: Angell, Mitrany, and the liberal tradition, Aldershot, England; Brookfield, Vt., Ashgate, 1999. • “David Mitrany and South-East Europe: The Balkan Key to World Peace”, în The Historical Review, Institute for Neohellenic Research, vol. II, 2005, pp. 203-224. • ”Where are the idealists in interwar International Relations?”, în Review of International Studies, 32, 2006, pp. 291-308. Ashworth a debutat în exegeza lui Mitrany printr-o prezentare comparativă cu Norman Angell, în cadrul “tradiţiei liberale” din studiul relaţiilor internaţionale. În acelaşi registru se înscrie lucrarea mai recentă a lui Per A. Hammarlund (London School of Economics): 75

Mihai Alexandrescu • Liberal Internationalism and the Decline of the State. The Thought of Richard Cobden, David Mitrany and Kenichi Ohmae, Palgrave, Macmillan, 2005. Will Banyan: • Fabian, Fellow Traveller or Free Agent? The Strange Case of David Mitrany, 2007 (http://www.martin frost.ws/htmlfiles/third_section/mitrany_fabianism07.html). A treia categorie de studii sunt compendiile, manualele de relaţii internaţionale şi integrare europeană. În acest caz, avem în vedere referirile care s-au făcut la opera lui Mitrany şi modul în care aceasta a fost calificată de autori. Anii 1990 au consacrat o literatură bogată privind teoriile integrării europene. Printre autorii care s-au preocupat de aspectele teoretice ale integrării europene îi amintim doar pe Ben Rosamond, Wolfgang Wessels, John McCormick şi Laura Cram. În lucrarea Theories of European Integration98, Ben Rosamond a consacrat un capitol pentru analiza a trei curente teoretice: federalism, funcţionalism şi tranzacţionalism. Autorul ţine să precizeze de la început originea liberală a logicii funcţionaliste de la Kant prin Woodrow Wilson.99 Funcţionalismul lui Mitrany oferă o viziune tehnocratică a guvernării. Rosamond evidenţiază patru categorii principale de critici aduse funcţionalismului. În primul rând, în logica funcţionalistă determinarea nevoilor este un obiectiv şi un exerciţiu tehnocratic. Este greu de imaginat cum ar funcţiona schema funcţionalistă în condiţiile normale ale economiei de piaţă, fie la nivel local, fie Ben Rosamond, Theories of European Integration, Palgrave, New York, 2000. 99 Ibidem, p. 31. 98

76

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

la nivel internaţional. În al doilea rând, funcţionalismul lui Mitrany este unul naiv şi se construieşte pe asumpţii nerezonabile despre abilitatea oamenilor şi a guvernelor de a se mişca în direcţii raţionale. Criticabilă era şi separaţia pe care el o făcea între conceptul de putere şi cel de bunăstare. O altă critică adusă funcţionalismului se referea la parcimonia predicţiilor, un atribut necesar unei teorii ale relaţiilor internaţionale. În fine, funcţionalismul era criticat pentru lipsa rigorii ştiinţifice.100 Analiza profesorului W. Wessels101 se realizează pe o diagramă ALIS (Asumpţii-Logică-Instituţii-Strategii). Funcţionalismul este prezentat ca o alternativă la politicile stato-centrice tinzând spre o înţelegere a politicilor internaţionale care plasează în centru nevoile sociale şi economice. În privinţa logicii funcţionaliste aceasta se fundamenta pe principii precum: „forma urmează funcţiile” şi ramificaţia. Primul principiu presupune că o cooperare funcţională ar fi prioritară procesului decizional politic. Ramificaţia înseamnă că succesul perceput în cooperarea dintr-un anumit domeniu de interese comune, poate fi un imbold spre extinderea cooperării şi în alte domenii. Neo-funcţionaliştii au numit acest principiu spill-over în contextul integrării europene.102 În lucrarea sa din 1996, privind politicile Uniunii Europene, John McCormick realizează o comparaţie între realism şi funcţionalism, considerându-le cele două mari şcoli de gândire ce explică mecanismele integrării europeIbidem, pp. 39-42. Wolfgang Wessels, Theories and Strategies of European Integration, University of Cologne, course paper, 2005. 102 Ibidem, pp. 65-68. 100 101

77

Mihai Alexandrescu

ne. Comparaţia se realizează apoi şi pe un alt plan de analiză între interguvernamentalism şi supranaţionalism. Vom relua aici doar tabelul pe care l-a prezentat autorul în lucrarea sa:103 Realism

Funcţionalism

Scopurile dominante ale actorilor

Securitate militară

Pace şi prosperitate

Instrumentele politice ale statului

Forţa militară şi instrumente economice

Instrumente economice şi acţiuni de voinţă politică

Forţele înaintea formării agendei

Schimbări potenţiale în balanţa de putere şi ameninţări de securitate

Confort reciproc şi logică expansivă a sectorului de integrat

Chestiuni politice

Accente pe politicile înalte, precum securitate şi apărare

Accente iniţiale pe politicile joase, precum chestiunile economice şi sociale

Rolul organizaţiilor internaţionale

Minor; limitat de puterea statului şi importanţa forţei militare

Substanţial; nou, OI funcţionale vor formula politica şi vor deveni tot mai responsabile de implementarea acesteia

John McCormick, The European Union. Politics and Policies, Boulder Colo, Westview Press, 1996, pp. 13-14.

103

78

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Laura Cram analizează teoriile integrării din perspectiva studiului procesului politic european. Prima remarcă a autoarei este că funcţionalismul nu poate fi considerat o teorie a integrării europene, fără însă a mai intra în detalii privind aspectele ontologice, epistemologice sau teleologice ale abordării lui Mitrany. Ceea ce ţine să sublinieze în studiul său este critica pe care Mitrany a adus-o naţionalismului şi organizării teritoriale a puterii, factori care ameninţă pacea. Abordarea funcţionalistă se fundamentează pe distincţia dintre cooperarea politico-constituţională şi cea tehnică-funcţionalistă. Adept al „autodeterminării tehnice”, Mitrany subliniază avantajul acesteia de a nu pretinde o împărţire constituţională a autorităţii şi puterii. În ceea ce priveşte aplicarea funcţionalismului în procesul integrării europene, L. Cram menţionează faptul că Monnet şi Schuman au adoptat anumite aspecte ale concepţiei lui Mitrany în crearea CECO, însă fără obiectivul central al acestuia: disoluţia teritorială a autorităţii.104 Am optat pentru prezentarea acestor critici aduse abordării funcţionaliste şi lui David Mitrany fiindcă ele reprezintă principalele curente exprimate în raport cu funcţionalismul. Mulţi au autori s-au exprimat în această privinţă, majoritatea dintre aceştia pentru a construi la rândul lor o nouă abordare a procesului integrării europene sau a sistemului internaţional.

104

L. Cram, op. cit., pp. 53-55.

79

Mihai Alexandrescu

80

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

DAVID MITRANY: ÎNTRE FABIANISM ŞI LIBERALISM

81

Mihai Alexandrescu

82

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Fabianismul La finalul secolului al XIX-lea s-a constituit un grup de dezbatere format din Edith Nesbit, Hubert Bland şi Edward Pease, la care s-au alăturat, câteva luni mai târziu, Havelock Ellis şi Franck Podmore. În ianuarie 1884, acest grup şi-a luat numele de Societatea Fabienilor, făcându-se referire la politica victorioasă a lui Fabius Cuntactor. În monografia publicată în 1918, Edward Pease scria că „Societatea Fabiană a fost creată în scopul reconstrucţiei societăţii, bazată pe sistemul competitiv, în asemenea măsură pentru a asigura bunăstarea şi fericirea generală.”105 Printre fondatorii Societăţii Fabiene se mai numără şi Graham Wallas, John. A. Hobson, Sidney Webb, Beatrice Webb, George Bernard Shaw, Herbert G. Wells. Potrivit fabienilor, capitalismul a creat o societate injustă şi ineficientă. Principiile de bază ale acestei asociaţii erau gradualismul şi reformismul. Pe această bază trebuia să se construiască societatea socialistă. Asociaţia s-a distanţat de alte forme radicale de exprimare a socialismului: Federaţia Social Democrată, Liga Socialistă sau Marxismul. „Ea îşi fundamenta socialismul, nu pe speculaţiile unui filosof german, ci pe evoluţia evidentă a societăţii care ne înconjura.”106

Edward R. Pease, The History of the Fabian Society, New York, 1918, cap. III (http://ia331332.us.archive.org/2/items/ thehistory ofthef13715gut/13715-h/13715-h.htm#Chapter_VII). 106 Ibidem, cap. V. 105

83

Mihai Alexandrescu

Fabienii erau în favoarea unei politici externe imperialiste ca model de reformă internaţionalistă; în acelaşi timp susţineau naţionalizarea pământului. În 1889, şapte* dintre membrii Societăţii Fabiene au publicat o colecţie de articole intitulată „Fabian Essays in Socialism”. E. R. Pease sublinia că grupul celor şapte a „controlat destinul” Societăţii, deşi era vorba despre „un foarte mic şi aproape necunoscut grup”107 William Clarke nota că Societatea Fabiană avea drept scop „reorganizarea societăţii prin emanciparea capitalului funciar şi industrial de proprietatea individuală şi de clasă.”108 Una dintre realizările acestei societăţi a fost crearea, în 1895, a Şcolii Londoneze de Economie. În ciuda originii sale, Edward R. Pease susţinea că LSE nu a avut nici o conectare directă sau organică cu Societatea Fabiană.109 Însă fostul premier britanic, Clement Atlee, mărturisea, în memoriile sale, că între 1912 şi 1914 a fost lector la LSE în Departamentul pentru Ştiinţe Sociale şi Administraţie Publică, dar numirea sa nu s-a datorat calificărilor sale academice cât cunoştinţelor sale practice despre condiţiile sociale. Deşi salariul său nu era unul stimulant, el era satisfăcut prin faptul că avea suficient timp pentru a se dedica propagandei socialiste:

G. Bernard Shaw, Sidney Webb, William Clarke, Syndey Olliver, Annie Besant, Graham Wallas, Hubert Bland 107 Ibidem, cap. IV. 108 William Clarke, The Fabian Society, în Fabian Essays in Socialism, Boston, 1908, p. xxiii. 109 E. R. Pease, op.cit., cap. VII. *

84

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

„pentru că era o regulă fundamentală în Şcoală ca nimeni să nu poată fi restricţionat în exprimarea opiniilor sale politice.”110 În timp, în rândul membrilor Societăţii Fabiene s-a produs o ruptură din cauza radicalizării discursului. Spre exemplu, Graham Wallas, care a fost membru din 1886, a decis în 1904 să se retragă din cauza divergenţelor pe care le avusese cu George Bernard Shaw şi soţii Webbs. Lucrările pe care le publicase după această dată sunt cele care i-au adus şi celebritatea în lumea academică europeană. În 1895, el a fost în favoarea unei scheme de a utiliza testamentul Societăţii Fabiene, nu pentru propagandă politică, ci pentru cercetarea şi învăţarea academică. Apropierea lui Mitrany de fabianism este una incidentală. Nu putem susţine că acesta a fost marcat de ideile fabianiste în construcţia alternativei funcţionaliste. Unii autori (Peter Wilson, Will Banyan) au încercat să demonstreze această influenţă prin contactul pe care Mitrany l-a avut cu foşti (G. Wallas şi L. T. Hobhouse) sau existenţi fabieni (L. Woolf). Considerăm că în afara gradualismului, preluat ca metodă de acţiune, iar nu ca esenţă de aplicare a socialismului, Mitrany nu a mai conservat în abordarea sa alte caracteristici ale fabianismului. Deşi a devenit student la LSE din 1912, Mitrany susţinea, în memoriile sale, că acest centru de învăţământ nu a fost o instituţie pur dogmatică. El dădea exemplul a doi profesori de ai săi Leonard T. Hobhouse, care era liberal, în relaţii personale cu C.P. Scott de la The Manchester Guardian, şi Graham Wallas, unul dintre fondatorii Socie110Clement

Attlee, As it happened, London, Heinemann, 1954, Apud. http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/EDlse.htm (accesat în 15 august 2010).

85

Mihai Alexandrescu

tăţii Fabiene. Ambii dascăli ai lui Mitrany par să fi fost „alergici la cel mai mic iz de dogmatism”. 111 Putem presupune de aici că Mitrany a fost influenţat de mişcarea fabianistă? Banyan revine subliniind relaţia care exista între Societatea Fabiană şi profesorii lui Mitrany. El susţine relaţiile pe care Mitrany le-a dezvoltat cu membri ai Societăţii Fabiene; L. Woolf fiind pentru el un exemplu elocvent. Relaţia cu Woolf pare a se fi închegat în 1916, când s-a alăturat Societăţii pentru Liga Naţiunilor. Acesta este anul în care a fost publicată şi lucrarea International Government, o colecţie de prelegeri susţinute de Woolf pentru Societatea Fabiană şi care urma să fie una de referinţă în literatura primilor ani interbelici, tot astfel cum lucrarea lui Norman Angell Great Illusion din 1909 a fost punctul de referinţă pentru cei care aveau să critice mai târziu idealismul în relaţiile internaţionale. Leonard Woolf l-a invitat pe Mitrany să se alăture Comitetului Consultativ al Partidului Laburist privind Chestiunile Internaţionale, însă acesta a renunţat să mai participe la acest Comitet în 1931, când s-a impus obligativitatea de a fi şi membru al Partidului Laburist. Banyan spune că perioada aceasta a fost una fructuoasă, în care Mitrany a intrat în contact cu ideile internaţionaliste ale lui Woolf.112 Peter Wilson merge chiar mai departe argumentând că Woolf era un „pionier al funcţionalismului internaţional”. Acesta propusese crearea unei guvernări internaţionale prin internaţionalizarea administraţiei în dome111 David Mitrany, The Making of the Functional Theory: A Memoir, in D. Mitrany, The Functional Theory …, pp. 16-17. 112 W. Banyan, op. cit.

86

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

nii precum: comunicaţiile, sănătatea publică, industria, comerţul. Comentând influenţa fabianismului asupra lui Woolf, P. Wilson susţine că implicarea Societăţii Fabiene în internaţionalismul socialist a fost una marginală, ea fiind preocupată mai degrabă cu transformarea socialistă a Marii Britanii.113 Reamintim aici ruptura care s-a produs la începutul primului război mondial în şcoala pluralist-liberală britanică, când majoritatea celor care (de inspiraţie biologistă) s-au exprimat împotriva conceptului unitarian al statului naţional suveran au venit în apărarea acestuia într-o perioadă în care acesta era atacat din exterior. După câţiva ani de confuzie, în 1918, socialiştii au păstrat preocuparea pentru analiza politicilor interne, în vreme ce funcţionaliştii s-au aplicat asupra chestiunilor internaţionale.114 Putem fi de acord cu influenţa pe care Woolf a avut-o asupra lui Mitrany în etapa prefuncţionalistă, însă de la fabieni el a păstrat doar preferinţa pentru gradualism împotriva căii revoluţionare, pentru pragmatism împotriva utopiei politice. Aici ne gândim la ceea ce spunea şi Alfred Zimmern atunci când se referea la cei care promovau ideea de State Unite ale Europei.115 O întrebare este justificată în acest stadiu al cercetării noastre: dacă relaţia dintre Mitrany şi Woolf era una atât de strânsă şi fructuoasă, de ce primul nu a notat în Peter Wilson, The International Theory of Leonard Woolf: a Study in Twentieth-Century Idealism, New York, Palgrave Macmillan, 2003, pp. 25, 27. 114 Harald Kleinschmidt, Nemesis of Power. A History of International Relations Theory, London, Reaktion Books, 2000, pp. 192-193. 115 A. Zimmern, op,.cit, p. 45. 113

87

Mihai Alexandrescu

memoriile sale importanţa pe care cel de al doilea a avut-o în formularea propriilor sale idei privind sistemul internaţional? Am observat că Mitrany îl menţiona doar pe Hobhouse ca inspirator direct. Banyan consideră că este vorba despre un sentiment de frustrare.116 În vreme ce lucrarea lui Woolf (International Government) era în mare parte produsul propriei gândiri, iar nu a unui colectiv fabian, având doar ca inspiraţie opera lui Paul S. Reinsch, schema teoretică a lui Mitrany a fost rezultatul unui efort de sinteză teoretică şi conceptuală şi adaptare la un anumit context istoric. În fine, suntem de acord cu avertismentul lui Banyan, care spunea că pentru a cunoaşte influenţele reale asupra gândirii lui Mitrany este nevoie să fie studiate documentele personale ale acestuia, precum şi cele ale lui Woolf, Hobhouse şi Wallas. Însă noi considerăm că pe lângă acest studiu este necesar şi un efort de analiză comparată a lucrărilor elaborate de contemporanii lui Mitrany.

Liberalismul de la începutul secolului al XX-lea O altă sursă intelectuală, poate cea mai importantă, a operei lui D. Mitrany a fost liberalismul, pe care acesta pare mai dispus să o accepte. În acest sens, considerăm utilă o descriere a personalităţii celor doi profesori ai lui Mitrany (Graham Wallas şi Leonard T. Hob116

W. Banyan, op. cit..

88

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

house), precum şi a altor aspecte pe care autorul le-a nominalizat printre factorii ce l-au influenţat în formularea schemei funcţionaliste. Această detaliere a parcursului intelectual şi profesional al persoanelor amintite ne oferă şansa de a completa imaginea formării intelectuale şi profesionale a lui Mitrany Graham Wallas a fost membru al Societăţii Fabienilor între 1885 şi 1904. În 1905 el a fost în favoarea constituirii LSE pentru a se dezvolta cercetarea şi învăţământul academic. În 1904, a părăsit Societatea din cauza disputei cu B. Shaw, care dorea să promoveze protecţionismul ca politică a Societăţii. Gândirea politică matură a lui Wallas se asocia cu noul liberalism, aşa cum era acesta promovat de colegii săi L. T. Hobhouse şi J. A. Hobson. El argumenta pentru un colectivism democratic în politica socială.117 Graham Wallas a fost preocupat de chestiunile cooperării, a exploatării resurselor. Aceste teme erau legate de cele privind statul şi naţiunea. În lucrarea sa din 1921 (Our Social Heritage), autorul susţinea că oamenii din perioada sa, având în vedere numărul lor mare şi crescând, nu mai puteau trăi fără a dezvolta o cooperare globală. Această cooperare, care evoluează de la scară naţională la una mondială, implică schimbări de formă şi caracter în procesul de cooperare. Or, ceea ce a stat în calea acestei cooperări au fost relaţiile diplomatice, care în spaţiul lor obscur au cultivat mereu ameninPeter Clarke, “Biography of Wallas Graham”, în Liberal Democrat History Group for the Study of Liberal Democrat, SDP and Liberal History http://www.liberalhistory.org.uk./item_single.php?item_ id=38&item=biography (accesat în 15 august 2010). 117

89

Mihai Alexandrescu

ţarea războiului. În aceste condiţii, el se întreba, în aceeaşi lucrare, care trebuie să fie relaţia dintre dreptul mondial şi cel municipal (local). El considera că funcţionalitatea legislaţiei mondiale era posibilă şi fără crearea unei autorităţi politice supranaţionale. Dincolo de aspectele pur instituţionale de cooperare mondială, Wallas susţinea că înainte de a calcula efectul asupra cooperării mondiale a unei adaptări universale a principiului naţionalităţilor, era necesară o interogaţie asupra imuabilităţii emoţiei naţionalităţii ca succesiune biologică şi cât de mult aceasta poate fi controlată. Pentru el era evident că „naţiunile nu-şi vor ceda interesele lor individuale spre interesele mai largi ale umanităţii decât dacă vor simţi că formularea unei decizii comune a fost luată”.118 Cu alte cuvinte, ceea ce le putea determina să coopereze nu ţinea de firea emoţiei naţionale, ci mai degrabă de interese materiale reciproc avantajoase. Noile principii pragmatice ale liberalismului european au fost dezvoltate cu rigoare şi de Leonard T. Hobhouse, a cărui influenţă a fost călăuzitoare pentru tânărul David Mitrany. Profesorul de la LSE era recunoscut în domeniul sociologiei, fiind unul dintre cei care argumentau noul liberalism ca pe o formulă revizuită a utilitarismului din secolul al XIX-lea.119

Graham Wallas, Our Social Heritage, New Haven, Yale University Press, 1921, pp. 199-213. 119 David Weinstein, “The New Liberalism of L.T. Houbhouse and the Revisionism of Nineteenth Century Utilitarism”, în Journal of the Historyof Ideas vol 57. 118

90

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

La începutul carierei sale, Leonard T. Hobhouse a fost, mai întâi, apropiat de mişcarea socialistă, cartea sa din 1893120 fiind o pledoarie pentru alternativa cooperatistă, sindicalism şi guvernarea locală, viziunea sa apropiindu-se de cea organicistă exprimată de T. H. Green. În scurt timp, el a observat că fabianismul promova, de fapt, un colectivism care glorifica statul, impunând conformitatea în numele egalităţii. Deziluzionat de atitudinea Societăţii Fabiene faţă de Războiul cu Burii, Hobhouse a abandonat această mişcare. Hobhouse se integrase în Rainbow Circle, un grup de reflecţie format din politicieni şi teoreticieni care din 1890 discutau chestiuni sociale şi de muncă. Membrii acestui grup aveau legături strânse atât cu liderii sindicali, cât şi cu Societatea Fabienilor. Între 1897 şi 1903 el a făcut parte din echipa de la The Manchester Guardian, coordonată de C.P. Scott, într-o perioadă când acesta din urmă devenise membru al Camerei Comunelor. Din 1903, el s-a concentrat pe cariera academică, însă dificultăţile financiare l-au determinat să se abordeze activismul politic, devenind secretar şi organizator al Free Trade Union, pe care l-a părăsit în urma unui conflict cu Joseph Chamberlain. Din 1905 a început să scrie pentru The Tribune, o publicaţie cu afinităţi liberale. În 1907, Hobhouse a devenit profesor la catedra de sociologie de la London School of Economics, continuând să publice în The Manchester Guardian, iar în 1911 a devenit director al acestei publicaţii. 120 Leonard T. Hobhouse, The Labour Movement, London, Unwin, 1893 şi ediţiile următoare: 1896, 1898, 1900, 1903, 1906, 1912 (New York, MacMillan).

91

Mihai Alexandrescu

Leonard T. Hobhouse a dezvoltat o operă în care încerca să găsească răspunsuri pentru condiţiile socio-economice. El a fost considerat unul dintre liderii noii şcoli de gândire engleze, noul liberalism, ce lua în considerare şi aspectele inegalităţii sociale. Hobhouse a fost mai degrabă un continuator al tezelor lui T. H. Green, care au jucat un rol important în secolul a XIX-lea în re-definirea liberalismului. Green a fost primul teoretician liberal care a luat în considerare inegalitatea socială. Acesta a schimbat concepţia negativistă asupra libertăţii într-una pozitivă. El susţinea că „idealul adevăratei libertăţi este maximul de putere pentru toţi membrii societăţii umane”. În ceea ce priveşte antiteza dintre stat şi individ, Green considera că era necesară consolidarea unei naţiuni democratice.121 În operele sale, Hobhouse a promovat rolul statului în vederea întăririi valenţei sale sociale, a datoriei publice şi a reformei sociale.122 În acelaşi timp, el a susţinut şi ideea armoniei între individ ca persoană privată şi membru al societăţii. Profesorul britanic considera că instituţiile sociale şi politice nu sunt un scop prin ele însele, ci doar organe ale vieţii sociale, bune sau rele, în acord cu spiritul care le-a creat.123 Lui Hobhouse îi aparDuncan Brack, “The New Lilberalism”, în Liberal Democrat History Group for the Study of Liberal Democrat, SDP and Liberal History, http://www.liberalhistory.org.uk/item_single.php?item_id= 85&item=history (accesat în 15 august 2010). 122 Barbara Plank, “Leonard Hobhouse”, în Liberal International http://www.liberal-international.org/editorial.asp?ia_id=684&key words=hobhouse (accesat în 10 august 2010). 123 Leonard T. Hobhouse, Elements of the Social Justice, New York, Holt, 1922, pp. 1-21. 121

92

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ţine conceptul de Socialism Liberal. Una dintre tezele exprimate în 1919 de Hobhouse şi care a fost preluată şi adaptată schemei funcţionaliste de către Mitrany a fost cea a relaţiei dintre libertate şi personalitatea individuală. Profesorul de la LSE scria că folosirea constrângerii în crearea unui caracter înseamnă, în realitate, distrugerea acestuia. „Personalitatea nu se construieşte fără, ci din, şi funcţia ordinii exterioare nu este de a crea, ci de a prevedea condiţii de creştere.”124 Obiectivul constrângerii este de a asigura cele mai favorabile condiţii externe de creştere internă. Prin urmare, sfera libertăţii devine identică cu sfera creşterii, aşa încât nu se putea sesiza o contradicţie între libertate şi control. Libertatea şi constrângerea erau considerate funcţii complementare, iar auto-guvernarea statului produsul şi condiţia autoguvernării individuale.125 Hobhouse sublinia că o comunitate este liberă în măsura în care va înlocui forţa ca bază a relaţiilor sociale, iar armonia acestora este stabilită ca bază a cooperării.126 În acelaşi timp, Hobhouse a refuzat să adopte vederile colectiviste radicale (precum cele ale lui Bernard Bonsaquet), dar a respins şi individualismul radical (ca cel promovat de Jeremy Bentham). Pentru Hobhouse, concepţia de stat suveran implica autoritatea finală a unei comunităţi organizate politic şi independenţa sa faţă de alte comunităţi. Această concepţie a crescut în proporţie cu cea a unei autorităţi mai înalte care acoperă toate statele slabe. Rezultatul era Idem, Liberalism, London, Williams & Norgate, 1919, p. 143. 125 Ibidem, pp. 152-154. 126 Idem , Elements of the Social Justice…, p. 98. 124

93

Mihai Alexandrescu

în contrast cu „starea de natură” pe care a prezentat-o Hobbes.127 El susţinea că există doar o singură comunitate finală: rasa umană, însă aceasta nu şi-a găsit niciodată expresia de organizare. Pentru ca aceasta să fie organizată era de datoria oamenilor de stat, însă principiul comunităţii a fost reprezentat, cu imperfecţiuni şi inconsistenţe, de corpuri organizate – state, biserici, asociaţii de toate tipurile. Atunci când vorbim despre comunitate în orice relaţie, ne referim la comunitatea care este înzestrată cu o anumită funcţie.128 Hobhouse a fost atras de cariera de jurnalist. Linia pro-laburistă asumată de Manchester Guardian, în special pentru apărarea minerilor în 1893, pare să-l fi atras spre această publicaţie. Un argument în plus a fost dat şi de răspunsul pe care el l-a transmis la invitaţia lui Scott, în care el a lămurit că nu vrea să devină un jurnalist permanent. Cu toate acestea, el a început să scrie cu regularitate editoriale, având şi o relaţie strânsă cu Scott. Câţiva ani mai târziu el va scrie că în perioada petrecută la The Manchester Guardian „eram în adevăratul meu mediu aşa cum nu am fost niciodată până atunci şi nici după aceea.”129 În mod cert, aceasta a fost şi raţiunea pentru care Hobhouse l-a îndemnat pe Mitrany să se apropie de această publicaţie, spaţiu în care şi acesta s-a simţit foarte ataşat dedicând pagini importante în memoriile sale.

Ibidem, p. 233. Ibidem, p. 235. 129 Stefan Collini, Liberalism and Sociology: L. T. Hobhouse and Political Argument in England 1880-1914, Cambridge, Cambridge University Press, 1983, pp. 79-85. 127 128

94

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Începuturile carierei de jurnalist a lui Hobhouse au coincis cu ridicarea chestiunilor imperiale în politicile britanice. În această perioadă de editoriat, el a realizat deosebirea dintre principiul gladstonian al internaţionalismul şi doctrina cobdenistă de neintervenţie: „În chestiunile internaţionale, Gladstone a fost pionier. Principiul său nu a fost exact cu cel al lui Cobden. El nu a fost intervenţionist. Principiul gladstonian poate fi definit în antiteză la cel al lui Machiavelli, Bismark şi la practica oricărui minister de externe. /…/ Pentru Gladstone, omul de stat este un om însărcinat cu protejarea nu doar a intereselor materiale, ci şi a onoarei ţării sale. El este un cetăţean al lumii în care îşi reprezintă naţiunea, care este membră a comunităţii lumii.”130 Cobden susţinea că interesele naţionale nu erau doar incorecte, ci şi iluzorii. El a văzut o lume care devenea mai strâns conectată în toate părţile prin comunicare. Comerţul nu era perceput doar ca un scop în sine, ci ca o cale de dezvoltare a unui sens real de unitate umană.131 Hobhouse şi-a făcut un nume, la începutul secolului al XX-lea, din critica dură la adresa politicii imperiale a guvernului, cu referire expresă la războiul burilor.132 În 1911, Hobhouse a descris noul liberalism într-o manieră formativă. El a cerut guvernului să se preocuLeonard T. Hobhouse, Social Evoluton and Political Theory, New York, The Columbia University Press, 1911, p. 45. 131 Idem, The World in Conflict, London, T.F. Unwin 1915, pp. 66-67 132 S. Collini, op.cit., p. 82. 130

95

Mihai Alexandrescu

pe de reformele sociale pentru a asigura, astfel, o distribuţie echitabilă a greutăţilor şi recompensele în raport cu funcţiile asumate în procesul de producţie, marcat de diviziunea muncii. Prin această cale se limitează bogăţia excesivă şi se evită sărăcia. Doar în acest cadru, cetăţenii pot să-şi dezvolte caracterul lor moral şi să ia parte la producţia bunului comun în interesul fiecăruia. Societatea se poate dezvolta doar prin cooperarea cetăţenilor şi această cooperare trebuie promovată de guvern preocupându-se de motivaţia necesară pentru ca cetăţenii să coopereze.133 Unul dintre conceptele introduse de Hobhouse a fost cel de „teorie funcţională a societăţii valabilă pentru a sugera diviziunile care transcend graniţele teritorială. Vom şi în opera lui David Mitrany regăsi mare parte din consideraţiile enunţate de Hobhouse. Cu toate acestea, Hobhouse nu a fost un internaţionalist în viziune, preocupările sale ţinând mai degrabă de dezvoltarea politicilor interne. Aprecierea la adresa operei lui Hobhouse a venit şi din partea lui Moris Ginsberg, autor pe care îl regăsim în lecturile lui D. Mitrany. Într-o prelegere susţinută în 1929, Ginsberg sublinia câteva dintre calităţile operei lui Hobhouse. Acesta remarca, la acel moment, „influenţe formative” în cariera profesorului britanic: de la Spencer ar fi moştenit „ambiţia pentru o filosofie care ar fi o sinteză a tuturor Richard Münch, Christian Lahusen, Democracy at work: a comparative sociology of environmental regulation in the United Kingdom, France, Germany, and the United States, Westport – Connecticut, Praeger, 2001, p. 166. 133

96

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ştiinţelor”, precum şi prejudecăţile revoluţionare. Cea mai importantă influenţă pare să fi venit dinspre Auguste Comte, de la care a preluat principiul „interconexiunii fenomenelor sociale” şi ca urmare necesitatea unei ştiinţe a societăţii care să ofere o vedere de ansamblu asupra vieţii sociale. În acelaşi timp, Hobhouse a considerat că ideea de dezvoltare ar trebui să se afle în centrul sociologiei. În fine, el a formulat şi o generalizare a relaţiei dintre creşterea mentalităţii în artă, ştiinţă şi industrie şi diversele forme de organizare socială. Tot Ginsberg nota, în 1929 (anul decesului lui L. T. Hobhouse), că acesta a realizat o critică a teoriei hegeliene a statului şi a pregătit terenul pentru o filosofie socială.134 Într-o clasificare, 1983, Gans a enumărat şase „liberali moderni” (S. Mill, T.H. Green, L.T. Hobhouse, Bonsaquet, Dewey şi Rawls) în comparaţie cu „vechii liberali” (Hobbes, Locke, Bentham).135 În acest cadrul intelectual, formarea lui Mitrany a fost marcată de cei doi profesori. Cât priveşte influenţa fabinistă, reamintim faptul că la momentul când Mitrany s-a înscris la LSE (1912), cei doi profesori părăsiseră de câţiva ani mişcarea fabianistă, iar unii dintre ei chiar se afirmaseră cu lucrări cu o importantă tentă liberală.136 Ca atare, încercarea lui Banyan de a identifica eMoris Ginsberg, Essays in Sociology and Social Philosophy, vol. 2, New York, MacMillan, 1960, p. 55. 135 G.F. Gans, The Modern Liberal Theory of Man, Canberra, Croom Helm, 1983. 136 Leonard T. Hobhouse, Liberalism, London, Williams & Norgate, 1919; Idem, Democracy and Reaction, London, T.F. Unwin, 1904; Idem, Morals in Evolution, New York, Henry Holt & Co., 1906. Gra134

97

Mihai Alexandrescu

lemente în susţinerea ipotezei că Mitrany s-a format ca un „agent al fabienilor” are nevoie de piese suplimentare pentru a putea fi considerată suficient de solidă. Ceea ce am putut remarca, până în acest moment, este mai degrabă o influenţă venită dinspre două personalităţi academice dominante mai degrabă decât dinspre un curent ideologic.

„Şcoala” de la „The Manchester Guardian” Perioada petrecută la cotidianul britanic The Manchester Guardian a jucat un rol important în conturarea ideilor prefuncţionaliste ale lui Mitrany. Această publicaţie avea o orientare liberală, iar istoria acesteia ne poate dezvălui şi contextul intrării lui Mitrany în colectivul editorial. Printre cei care au colaborat aici se numără J. T. Hobhouse, J. A. Hobson şi H. N. Brailsford. De altfel, venirea lui Mitrany la The Manchester Guardian s-a datorat lui Hobhouse, care se afla în relaţii cordiale cu editorul şef C.P. Scott. Sora lui Hobson era soţia fiului lui Scott, Teddy. Acesta din urmă avea o strânsă relaţie de prietenie cu Mitrany, care amintea în memoriile sale despre episodul expediţiei sale cu Teddy Scott prin Europa, pentru a observa şi înţelege sistemele politice variate ale Europei post-belice. ham Wallas, Human Nature in Politics, London, A. Constable and co., Ltd,, 1908, Idem, Great Society; A Psychological Analysis, New York, MacMillan Co., 1914.

98

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

În ceea ce-l priveşte pe John Atkinson Hobson putem nota că s-a opus implicării Marii Britanii în primul război mondial şi, în 1914, s-a alăturat Uniunii Controlului Democratic137 servind în cadrul comitetului executiv al acesteia. În lucrarea Toward International Government (1914) el a fost promotorul formării unui for mondial de prevenire a războaielor. Totuşi, el a fost un critic dur al Societăţii Naţiunilor pe care o asemăna Sfintei Alianţe. În acelaşi timp a fost şi un critic al Tratatelor de la Versailles. În 1919, Hobson s-a alăturat Partidului Laburist Independent. Ca socialist, Hobson a respins teoriile lui Karl Marx şi a fost pentru reformarea capitalismului mai degrabă decât pentru o revoluţie comunistă.138

137 Printre principiile enunţate în Manifestul UCD (august 1914) regăsim: (1) nici o provincie nu va fi transferată de la un guvern la altul fără consultarea plebiscitară a populaţiei respectivei provincii; (2) nici un tratat, acord sau înţelegere nu va intra în vigoare în numele Marii Britanii fără a fi sancţionat de către Parlament. Trebuia asigurat controlul democratic asupra politicii externe; (3) politica externă a Marii Britani nu avea ca scop crearea de alianţe în scopul menţinerii balanţei de putere, ci va fi direcţionată spre acţiuni concertate între puteri şi constituirea unui Consiliu Internaţional, a cărui deliberări vor fi publice, astfel urmând a fi garantată pacea; (4) Marea Britanie îşi propune, ca parte a Păcii, un plan pentru reducerea drastică, prin consens a armamentelor tuturor puterilor beligerante; (5) conflictul european nu va continua printr-un război economic după încetarea operaţiunilor militare, politica britanică fiind îndreptată spre promovarea relaţiilor comerciale libere între toate naţiunile şi extinderea principiului porţilor deschise. 138 John Simkin, “John Atkinson Hobson”, în Spartacus Educational, http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/TUhobson.htm (accesat în 15 august 2010).

99

Mihai Alexandrescu

Un alt colaborator important de la The Manchester Guardian, cu care Mitrany a intrat în contact, a fost Henry Noel Brailsford. Acesta a activat în ultimii ani ai secolului al XIX-lea drept corespondent extern pentru cotidianul menţionat, fiind trimis în Balcani, Franţa şi Egipt. În 1907 s-a alăturat, asemenea lui J.A. Hobson, Partidului Laburist Independent. La alegerile generale din 1918 a fost ales în Parlament, după ce înainte fusese membru al Uniunii pentru Controlul Democratic de unde critica politica guvernamentală de război. În lucrarea sa A League of Nations, publicată în 1917, Brailsford clama crearea unei organizaţii internaţionale responsabile pentru comerţ, investiţii externe şi distribuţia materiilor prime. El considera că deşi a fost încheiat Tratatul de la Versailles, acesta nu a rezolvat chestiunea militarismului german. În 1932, Brailsford a părăsit Partidul după o lungă perioadă în care criticase politicile nesocialiste ale lui Ramsay MacDonald.139 Relaţia dintre Brailsford şi Mitrany s-a construit în cadrul aceleiaşi Societăţi pentru Liga Naţiunilor, căreia i se alăturaseră Mitrany, pentru ca în anul 1917 să realizeze turneul prin Marea Britanie pentru promovarea ideii de pace. Cât priveşte relaţia cu Hobson, David Long notează că în vreme ce acesta credea într-o guvernare internaţională, Mitrany era mai sceptic. În schimb, cel din urmă s-a inspirat dintr-o serie de idei internaţionaliste liberale exprimate de Hobson. De exemplu, el a respins accentul lui Hobson pe necesitatea unui guverJohn Simkin, “Henry Noel Brailsford”, în Spartacus Educational, http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/Jbrailsford.htm (accesat în 15 august 2010).

139

100

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

nământ central internaţional, a respins orice credinţă în federalism care ar fi însemnat un melanj al statelor într-o guvernare internaţională şi a minimalizat noţiunea de reformă democratică. Mitrany pare să fi moştenit o viziune descentralistă din tradiţia socialistă a ghildelor promovată de G.D.H. Cole. Pe de altă parte, Hobson evidenţia un rol mult mai larg pentru statul politic şi nu vedea nici o problemă în avansarea reformei politice şi juridice, precum şi a celei economice.140 *** Opera lui David Mitrany poate fi inclusă în sinteza dezbaterilor care s-au desfăşurat în relaţie cu organizarea sistemului internaţional. El poate fi înţeles cu atât mai bine cu cât îl vom citi din prisma istoriografiei care l-a precedat, iar nu a celor care l-au interpretat după 1943. Pentru a înţelege funcţionalismul aşa cum a fost el exprimat de Mitrany, vor trebui explicate şi aspectele funcţionaliste care se regăsesc la Woolf, Cole, Hobhouse, Friggis şi ceilalţi. În egală măsură, va trebui desluşită dezbaterea din jurul conceptelor de stat, naţionalitate şi suveranitate. Funcţionalismul venea să destrame, rând pe rând, miturile care se cimentaseră secole în şir ca piloni de rezistenţă ai interpretării sistemului şi politicii internaţionale. Or, demitizarea pe care a operat-o Mitrany a avut ca instrumente aceleaşi metode şi valori utilizate de predecesorii săi. El nu a fost un deschizător de drum în funcţionalismul internaţional. Primele fire ale acestui 140 David Long, Towards a new liberal internationalism: the international theory of J.A. Hobson, Cambridge, Cambridge University Press, 1996, pp. 187-188.

101

Mihai Alexandrescu

ghem le regăsim atât în şcoala istorico-sociologică a ştiinţelor politice, cât şi în conceperea biologistă a statului încă din secolul al XIX-lea. A fost meritul lui Hobhouse, Wallas, Cole, Woolf şi alţi liberali britanici de a fi clarificat conceptele de bază cu care a operat, mai târziu, Mitrany. Considerăm utilă parcurgerea, fie şi de o manieră sumară, a evoluţiei conceptului de organizare paşnică a sistemului internaţional, căci astfel poate fi integrat David Mitrany într-o anumită tendinţă a analizei; aceasta s-a reunit apoi cu interpretarea doctrinară şi a constituit două punţi peste care s-a înălţat funcţionalismul internaţional. În analiza acestei evoluţii am utilizat operele originale şi analizele care datau până în 1940. Am dorit să păstrăm cât mai fidel rădăcinile intelectuale ale gândirii lui Mitrany, nepervertite de interpretările celor care i-au urmat. În mod evident, nu am cuprins aici toate sursele.

102

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

DEZBATERI PRIVIND ORGANIZAREA SISTEMULUI INTERNAŢIONAL

103

Mihai Alexandrescu

104

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Filosofia organizării păcii până în secolul XX Toynbee a semnalat faptul că în relaţiile internaţionale din perioada interbelică exista „tendinţa tuturor afacerilor umane de a deveni internaţionale”.141 Acelaşi autor remarcase dispoziţia spre o unificare economică ce nu fusese însoţită, până în 1914, de o una politică, societatea internaţională continuând să fie anarhică. Preocuparea pentru o cooperare politică ce putea să ducă spre o unitate internaţională a fost evidentă şi uneori zgomotos enunţată în perioada interbelică. Cu toate acestea, nu era vorba despre un interes pentru un subiect inedit. Numeroase sunt veacurile în care se pot nota preocupări pentru cooperarea internaţională, pentru unitatea şi pacea eternă. Literatura pacifistă a reţinut numele a multor „profeţi” ai păcii, de la Dante la William Penn, Em. Crucé sau Im. Kant. Toţi au înfăţişat posibile proiecte de instaurare a unei ordini care să asigure pacea globală. Majoritatea acestor proiecte s-au născut în perioade de conflict în sistem. Formele propuse pentru organizarea sistemului internaţional în vederea atingerii acest obiectiv au fost monarhice, republicane, federaliste, supranaţionaliste, individualiste sau colective. Eşecul aplicării acestora a fost cauzat, în principal, de lipsa aderenţei în rândul decidenţilor vremii. 141 Arnold J. Toynbee, „World Sovereignty and World Culture. The Trend of International Affairs since the War”, în Pacific Affairs, vol. IV, No 9, Sept. 1930, p. 753.

105

Mihai Alexandrescu

Autorii frecvent evocaţi în compendiile de specialitate au lucrat independent, prin analize proprii. În acest registru pot fi integraţi: Dante Aligheri, Emeric Crucé, Maximilien de Sully, William Penn, J. Proudhon, Saint Simon, Immanuel Kant, dar şi Coudenhove Kalergi, David Mitrany sau Maynard Keynes. Aceştia nu au creat, în jurul lor, o şcoală şi nici nu au avut pretenţia de a se numi teoreticieni ai Relaţiilor Internaţionale. Demersul lor era unul analitic şi prospectiv. Principalele teme în discuţie au fost suveranitatea, guvernarea, statul, poporul, naţionalitatea. În prima conferinţă susţinută la Yale University din 1932, David Mitrany a prezentat această istorie a ideilor pacifiste. El a încercat să traseze caracteristicile perioadelor mai importante din literatura păcii universale. Inis Claude Jr. a examinat, mai târziu, funcţionalismul tocmai în evoluţia acestor idei, încadrându-l mai degrabă ca o „abordare de pace”, decât ca pe o teorie a relaţiilor internaţionale. Lucrarea lui Mitrany care se pretează la acest gen de analiză este cea din 1933 (The Progress of International Government). În cursul său „International Government in Perspective”, Mitrany a expus, într-o abordare diacronică, relaţia dintre cetăţeni şi stat, limitele şi funcţiile autorităţii, drepturile şi obligaţiile cetăţenilor. El explica auditoriului care erau caracteristicile păcii romane care se fundamenta pe pacea internă şi protecţia externă. Autoritatea Comună (= Common Superior) era văzută ca parte a unei ordini naturale a universului:

106

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

„Pentru prima dată, oamenii din mai multe rase, locuri şi nivele au avut o viziune asupra ideii unui drept comun tuturor.”142 Acestea erau unitatea şi pacea lumii la care râvniseră generaţiile ce au supravieţuit dezmembrării Imperiului Roman. În locul acestora, sistemul internaţional a existat într-o stare de anarhie „fără ordine sau principii, pentru indivizi ca şi pentru comunităţi.”143 Mitrany încerca să releve faptul că toată istoria proiectelor de organizare a păcii a fost o permanentă căutare a acelei Autorităţi Comune pierdute. În literatura dedicată păcii, Dante este considerat primul autor al unei lucrări pacifiste de la începutul Evului Mediu. Mitrany spunea că De Monarchia lui Dante, din 1310, a fost „ultimul strigăt pentru un imperiu menit să restabilească ordinea şi justiţia în această politică haotică.”144. De la autorul florentin până la jumătatea secolului al XX-lea s-au scris mii de pagini pe tema organizării paşnice a sistemului internaţional. Aceste proiecte noi le-am clasificat drept: (a) abordări excluzive, respectiv (b) abordări incluzive. Abordarea excluzivă se defineşte, în linii generale, prin dorinţa de a crea diferite entităţi regionale, continentale sau globale, precum şi printr-o atitudine ostilă manifestă faţă de alteritatea politico-teritorială. În cazul aborDavid Mitrany, The Progress of International Government, London, Allen&Unwin; New Haven, Yale University Press, 1933, pp. 22-23. 143 Ibidem. 144 Ibidem, p. 24. 142

107

Mihai Alexandrescu

dării incluzive, putem observa interesul pentru promovarea cooperării internaţionale, dincolo de barierele teritorial-constituţionale, economice, religioase, culturale sau rasiale. Luând în considerare primul tip de proiecte definit de noi, în această paradigmă am inclus ca reprezentanţi elocvenţi pe Dante Alighierri, Pierre Dubois, Antoine Marini, ducele de Sully ori, mai recent, pe contele Richard Coudenhove-Kalergi. Ca trăsătură generală a proiectelor acestor autori, se poate observa dorinţa de a impune o anumită unitate a lumii în jurul unui centru de putere instituţionalizat ori personificat, cu scopul declarat de a asigura pacea internă a respectivei entităţi nou create, în acelaşi timp cu promisiunea unui conflict permanent împotriva celorlalţi. Complexitatea acestor proiecte a sporit o dată cu trecerea timpului. În secolul al XIV-lea, Dante şi Pierre Dubois se concentrau asupra rivalităţii dintre Împăratul romano-german şi Suveranul Pontif, optând fie pentru susţinerea unei monarhii universale, fie pentru o republică creştină. Totuşi, se poate sesiza un prim pas înspre interesul de a impune instituţii, proceduri şi reguli ca elemente esenţiale pentru funcţionarea sistemului. Acest lucru devine evident de la Dubois, care a înţeles că era necesar un conciliu care sub puterea unui jurământ trebuia să conserve pacea şi federaţia. Unii autori consideră că ne aflăm în faţa primei formulări ştiinţifice a unui tribunal internaţional, care funcţiona pe baza unui sistem de arbitraj internaţional.145 145

Mihai Antonescu, op. cit., p. 161.

108

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Câţiva ani după căderea Constantinopolului sub autoritatea otomanilor, în Boemia, regele husit George Podiebrad îşi însuşea proiectul lui Antoine Marini care vorbea despre o alianţă defensivă. Acest concept includea ideea unui inamic, însă nedefinirea duşmanului lăsa deschisă oportunitatea unor conflicte nu doar în contra turcilor, ci şi a altor state care nu făceau parte din confederaţia propusă spre constituire.146 Expresia cea mai clară a exclusivismului o regăsim în proiectul ducelui Maximillien de Sully147. În mod explicit, el propunea formarea unei republici prea-creştine, „mereu paşnică în interiorul său”, compusă din toate senioriile, care slujeau numele lui Isus Cristos în Europa.148 Dincolo de principiile care au fost enunţate în acest proiect, „Marele Plan” reprezintă, în esenţă, un program ambiţios de reorganizare completă a hărţii Europei.149 Se propunea o pace perpetuă în cadrul unei republici prea-creştine a Europei şi, în acelaşi timp, un război permanent în afara organizaţiei. Scris în perioada tratatelor de la Westphalia (1648), proiectul conţinea un principiu fundamental pentru sistemul internaţional: cel al echilibrului puteri-

Christian L. Lange, L’Histoire de l’internationalisme, Paris-Munchen-London-La Haye-New York, Kristiania, 1929, pp. 112-113. 147 Sully’s Grand Design of Henry IV, from the Memoirs of Maximilien de Béthun duc de Sully (1559-1641), London, Sweet & Maxwell, 1921 148 Maximilian de Benthun, duc de Sully, Memoirs, Paris, 1837, tome 2, p. 213. 149 Dwight W. Morrow, Society of Free States, New York – London, Harper & Brothers Publishers, 1919, pp. 19-20. 146

109

Mihai Alexandrescu

lor.150 Pe de altă parte, unii autori considerau că noua configuraţie teritorială propusă de duce ar fi „prima enunţare a principiului naţionalităţilor.”151 Un proiect pe care îl considerăm din categoria celor excluzive rămâne şi cel al lui Richard Coudenhove-Kalergi. După primul război mondial, acesta, impresionat de modelul SUA, dar simţind puternic pericolul bolşevismului a promovat proiectul pan-european. Schema lui Kalergi era una constituţional-teritorială. Acesta identifica, în 1923, doi duşmani de moarte ai Europei: Rusia şi America; prima dorea să o cucerească, iar cea de a doua să o cumpere. Pentru a evita acest pericol, Kalergi propunea Pan-Europa, care era o uniune politico-militară, ce presupunea o unire, prin care Europa să se ajute singură.152 Mitrany a remarcat faptul că proiectul lui Kalergi era unul excluziv, în care scopul era asigurarea păcii interne a noii construcţii pe care o imagina. Întrebarea era ce tip de relaţie se stabilea cu exteriorul. În această privinţă, putem sesiza asemănarea de abordare dintre Kalergi şi Sully. În ceea ce priveşte proiectele cu caracter incluziv, acestea depăşesc, prin numărul lor, pe cele menţionate în paginile precedente. Aceste planuri au pornit de la ideea dezvoltării cooperării internaţionale, încercând găsirea unor formule de menţinere a păcii în cadrul sistemului internaţional.

M. Antonescu, op. cit., p.p 176-177. Chr. Lange, op. cit., p. 246. 152 Richard N. Coudenhove-Kalergi, Pan-Europa, trad. Mircea Suhăreanu, Târgu-Mureş, 1997, p. 12. 150 151

110

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

La începutul Războiului de treizeci de ani se punea întrebarea dacă „este posibilă pacea generală?”. Unul dintre cele mai timpurii planuri ale acelei perioade aparţinuse lui Emeric Crucé,153 care a eliminat dintre cauzele războiului diversitatea între naţiuni sau diferenţa de religie.154 Autorul preciza explicit că nu căuta o pace provizorie, ci una asumată voluntar, onest şi permanent, o pace care să ofere fiecăruia ceea ce îi aparţine, privilegiu pentru cetăţean, ospitalitate pentru străin şi tuturor libertatea de a călători şi a face comerţ.155 Pacea generală, în accepţiunea monahului, era garanţia liniştii statului atât în interior, cât şi în exterior. El considera că dezvoltarea comerţului era „cel mai frumos fruct” al păcii universale.156 În această logică, Crucé vedea necesară întreţinerea şi dezvoltarea căilor de comunicaţie.157 Chr. Lange îl considera „primul internaţionalist veritabil”, care a reuşit să treacă dincolo de limitele religioase acceptând, în sistemul său de organizare internaţională, state precum Turcia sau China. O altă contribuţie în evoluţia proiectelor pacifiste este dată de corelarea pe care a inspirat-o între libera circulaţie, interesele de comerţ, schimbul de produse şi pacea internaţională. Emeric Crucé, Le Nouveau Cynée ou discours d’Etat représentant les occasions et moyens d’etablir une paix générale et la liberté du commerce par tout le monde, Paris, 1623. 154 Ernest Nys, Les Origines du droit international, Bruxelles, Alfred Castaigne, Paris, Thorin & Fils, 1894, p. 397. 155 Dwight W. Morrow, The society of free states, New York, Harper, 1919, p. 14. 156 Em. Crucé, op. cit., pp. 29-30, apud. Chr. Lange, op. cit., p. 414. 157 Ernest Nys, Etudes des droit international et de droit politique, Bruxelles, Alfred Castaigne, Paris, A. Fontemoing, 1896, pp. 311312. 153

111

Mihai Alexandrescu

Câteva decenii mai târziu, William Penn propunea şi o formulă instituţionalizată de menţinere a păcii internaţionale sub forma unei diete generale sau a unui parlament. O remarcă a lui William Penn merită reţinută în acest sens: „guvernarea este o soluţie împotriva confuziei, o restrângere a oricărei dezordini.” 158 Aceasta este o concepţie pe care o vom regăsi mai târziu şi la Edmund Burke sub formula „guvernarea este o chestiune practică”, idee pe care David Mitrany a apreciat-o. Rostul guvernării este cel de a trece peste pasiunile şi resentimentele oamenilor. Dacă Emeric Crucé a proiectat o pace pe fundamentul liberalizării comerţului, William Penn a gândit un proiect de pace pe baza regulilor justiţiei, fiind, după cum spunea Mihai Antonescu, primul care a proiectat „o organizare politică”.159 Inovaţiile sale instituţionale pot fi sumarizate în universalismul unei diete ce cuprindea state independente egale. În secolul al XVIII-lea, abatele de Saint Pierre a propus o formulă care a stârnit interesul multor altor autori care i-au urmat în secolele următoare.160 Propunând crearea unei Societăţi Europene, autorul francez venea să enunţe necesitatea unei adunări permanente (Senatul European) care să reunească plenipotenţiarii suveranilor. Era garantată suveranitatea, iar formulele constituţionale ale William Penn, Towards the Present and Future Peace of Europe, London, Peace Committee of the Society of Friends, 1936, pp. 7-9. 159 M. Antonescu, op. cit., p. 190. 160 Abbé de Saint Pierre, Projet de Traité pour rendre la paix perpétuelle entre les souverains chrétiens, pour maintenir le commerce libre entre les nations, pour affermir beaucoup davantage les Maisons Souveraines sur le Trône, Utrecht, 1717. 158

112

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

fiecărui stat nu erau puse în discuţie, fiind respectat şi statu-quo-ul teritorial. Am putea spune că el a operat, în proiectul său, prima incizie în suveranitatea statelor, încercând extirparea unuia dintre atributele sale: dreptul la război. În caz de diferende, aliaţii urmau să aleagă procedura medierii sau, în caz de eşec, arbitrajul. 161 Neîncrezător în firea umană, Rousseau, admirând proiectul lui Saint-Pierre, deplângea lipsa unui „moment favorabil aplicării acestui sistem”.162 Conceptul de pace perpetuă a continuat să facă literatură şi la începutul secolului următor, păstrând aceeaşi tendinţă conciliatoristă. În 1843, englezul Jeremy Bentham publica un studiu, pe care l-a intitulat „Principles of International Law”. Ultima parte a lucrării cuprinde un eseu cu titlul „A plan for an universal and perpetual peace”. Argumentaţia acestuia era, în multe privinţe, asemănătoare cu cea a lui Emeric Crucé. Autorul identifica premisele războiului în aceleaşi gelozii „provocate de cedări forţate mai mult sau mai puţin recente” şi în „ura şi prejudecăţile religioase”. Acest reprezentant al utilitarismului din secolul al XVIII-lea propunea: codificarea legilor nescrise aflate în practică, semnarea de convenţii internaţionale referitoare la chestiunile lămurite, dar care puteau degenera într-un litigiu, precum şi perfecţionarea stilului legilor şi actelor internaţionale.163 Ibidem, pp. 21-36. Jean Jacques Rousseau, Oeuvres complètes, Contracte Social, Paris, Verdière, 1826, p. 447. 163 J. Bentham, The Principles of International Law, Essay 4: A Plan for an Universal and Perpetual Peace (http://www.laits.utexas.edu/ poltheory/bentham/pil/pil.e04.html), accesat octombrie 2008. 161 162

113

Mihai Alexandrescu

Convins de puterea opiniei publice, dar şi de importanţa liberei exprimări, Bentham propunea garantarea libertăţii presei. În acelaşi timp, considera necesară eliminarea secretului în cazul operaţiunilor ministerului afacerilor externe care nu constituiau decât piedici în calea păcii. Aceste idei au fost preluate, în mare măsură, de profesorul Woodrow Wilson, care le-a expus, mai târziu, de la biroul Casei Albe, în calitate de preşedinte al Statelor Unite, sub formula celor 14 puncte. Utilitarismul lui Bentham s-a întâlnit, în aceea perioadă, cu viziunea liberală a lui Kant. Acesta afirma că dreptul internaţional trebuia să se construiască pe baza unei federaţii de state libere, a unei federaţii de popoare, căci „mai multe popoare reunite într-un singur stat nu ar mai forma mai mult decât un singur popor”. Argumentaţia filosofului devine una sarcastică atunci când releva că pentru a se justifica o declaraţie de război se cita mereu din Grotius, Pufendorf, Vattel, deşi codul lor nu a putut să obţină vreodată forţa legii, fiindcă statele nu sunt supuse nici unei puteri coercitive.164 Sustragerea de la orice constrângere străină a statelor are la bază imposibilitatea dreptului ginţilor de a se impune. Kant propunea ca în locul tratatelor de pace să se formeze o alianţă paşnică ce urma să elimine pentru totdeauna războiul, dar şi dominaţia unui stat asupra altuia.165 Dimitrie Gusti îl considera pe Kant, alături de Saint-Pierre, întemeietorul filosofiei pacifiste. De la aceştia, el a desprins patru idei esenţiale, care vor apărea dezvol164 Im. Kant, Essai philosophique sur la paix perpétuelle, Paris, Fischbacher, 1880, pp. 19-20. 165 Ibidem, p. 21.

114

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

tate şi în programele pacifiste ulterioare: ideea unei societăţi a statelor; ideea de organizare; ideea internaţională; ideea de arbitraj.166 Din secolul următor putem nota deschiderea unui nou capitol în literatura pacifistă, pe care Louis-Lucas l-a numit „realizările practice”.167 În acest cadrul în reţinem pe Saint-Simon, care susţinea că cea mai bună formă de guvernământ era cea parlamentară. El a enumerat patru principii care trebuiau să ghideze o organizare politică, luând ca exemplu principiile papale: omogenizarea sistematică între state, chiar dacă acestea îşi conservă independenţa naţională*; acordarea guvernului general unei independenţe faţă de guvernele naţionale; formularea unor viziuni generale şi preocupare pentru interese generale din partea autorităţii generale; forţa acesteia trebuia să vină dinspre opinia publică.168 Lucrarea lui Saint-Simon a influenţat în prima parte a secolului al XIX-lea dezbaterea privind organizarea sistemului internaţional pe baze paşnice. Sub această influenţă s-au scris lucrări ale căror autori (Charles Lemonier şi Auguste Comte) au determinat ei înşişi o nouă dezbatere.169

Dimitrie Gusti, Opere, vol. IV, Bucureşti, Ed. Academiei RSR, 1968, p. 113. 167 Pierre Louis-Lucas, op. cit., p. 171. * Se va citi „suveranitatea”. 168 Saint-Simon et Augustin Thiéry, De la réorganisation de la société européenne ou de la nécessité et des moyens de rassembler le peuples de l’Europe en un seul corps politique, en conservant à chacun son independance nationale, Paris, Adrien Egron, 1814 pp. 30-31. 169 Bernard Doyen, L’Histoire de l’idée européenne, pp. 120-122. 166

115

Mihai Alexandrescu

Ideea federaţiei a fost analizată de P. J. Proudhon, pe care el o definea în termeni de contract, pact, tratat, convenţie, alianţă; adică o convenţie prin care unul sau mai mulţi şefi de familie, una sau mai multe comune, unul sau mai multe state se obligau reciproc pentru unul sau mai multe obiective particulare a căror sarcină incumbă delegaţilor federaţiei.170 El susţinea că un contract de federaţie, înseamnă a rezerva mereu mai mult cetăţenilor decât statului, autorităţilor municipale şi provinciale decât autorităţii centrale.171 El îşi începea pledoaria pentru principiul federativ cu o disertaţie asupra antitezei dintre autoritate şi libertate. Proudhon atenţiona că sistemul federativ era opus ierarhiei sau centralizării administrative şi guvernamentale, iar atribuţiile autorităţii centrale nu doar că se restrângeau, dar se şi specializau. Autorul considera imposibilă crearea unei confederaţii între mari monarhii, pentru că principiul lor era unul unitar, ceea ce le puneau în opoziţie cu pactul federal.172 Un pact federal presupune, în primul rând, o delegare din suveranitatea statului, iar în al doilea rând acceptarea unui arbitru. Or, natura unor monarhii era de a comanda, nu de a se supune.173 El s-a opus concepţiei unei confederaţii universale. Chiar şi Europa i se părea „prea mare pentru o confederaţie unică”, propunând formarea unei confederaţii de con-

P. J. Proudhon, Du Principe Fédératif et de la Nécessité de reconstituer le parti de la Révolution, Paris, Dentu, 1863, p. 67. 171 Ibidem, p. 77. 172 Ibidem, pp. 70-72. 173 Ibidem, p. 82. 170

116

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

federaţii.174 Tocmai în această logică regăsim ideea restabilirii confederaţiilor italiene, greceşti, bavareze, scandinave şi danubiene. Într-un atare sistem, marile state puteau să cunoască descentralizarea, iar orice naţionalitate îşi putea regăsi libertatea. Proudhon s-a declarat împotriva principiului naţionalităţilor pentru că acesta nu ar face decât să izoleze naţiunile. Micile colectivităţi trebuiau încurajate, încredinţându-li-se puteri proprii. Mitrany argumenta că de la Rousseau la SaintSimon toate proiectele pentru pace internaţională şi toate cele care pledau pentru federaţia Europei erau, fără excepţie, republicane. Argumentul acestora era că rivalităţile şi conflictele între naţiuni au fost opera prinţilor. O altă caracteristică a acestor proiecte era centrarea lor pe stat mai mult decât pe lume, pe prevenirea războiului mai mult decât pe organizarea păcii. „Viziunea lor filosofică generală era prin natura sa pacifică, însă ideea unei societăţi internaţionale nu a găsit niciodată un tratament sistematic în mâinile lor.”175 Dincolo de aprecierile lui Mitrany, putem observa că ideile organizării păcii internaţionale au continuat să fie exprimate şi la finalul secolului al XIX-lea, însă lumea internaţională era cuprinsă deja într-un alt tip de relaţii. Până în secolul al XX-lea, am avut de a face cu proiecte de unitate, ceea ce indică o percepţie generală că pacea se putea realiza prin unire, continentală sau federativă. Mihai Antonescu a remarcat că cei care au analizat evoluţia sistemului internaţional „au văzut legătura firească dintre orga-

174 175

Ibidem, p. 88. D. Mitrany, The Progress of …, pp. 34-35.

117

Mihai Alexandrescu

nizarea păcii şi unitatea lumii.”176 În perioada primului război mondial proiectele de unificare au cunoscut o frecvenţă apreciabilă. Autorii de la începutul secolului trecut au propus propriile lor planuri pentru o pace durabilă. Potrivit lui Carlton J. H. Hayes, în rândul pacifiştilor de la începutul secolului trecut existau două grupuri: unul dintre acestea aprecia că războiul este în general foarte rău şi o calamitate cunoscută a umanităţii, prin urmare orice fel de pace, nedreaptă sau dreaptă era de preferat. Celălalt grup este dispus a recunoască că există tratate care sunt atât de injuste încât nu meritau sprijinite.177 Dickinson propunea crearea unei autorităţi internaţionale. Pentru a se asigura pacea în Europa, popoarele de pe acest continent ar fi trebuit să-şi cedeze unei autorităţi internaţionale armamentul şi utilizarea acestuia pentru alte scopuri decât pentru poliţie internă. Această autoritate urma să distribuie cota armelor între diferite naţiuni conform populaţiei lor, resurselor şi poziţiei geografice. O ligă a Europei nu era o utopie, ci un proiect răsunător, iar pentru aceasta trebuia să fie pregătită opinia publică.178 Reacţia la acest plan al lui Dickinson a apărut instantaneu. Cotidianul american „The New Republic” se întreba, întrunul dintre primele sale numere, dacă atunci când Dickinson propunea „o Ligă a Europei cu o forţă poliţienească

M. Antonescu, op. cit., p. 13. Carlton J. H. Hayes, „The Peace of the Nations”, în Columbia University Quarterly, Columbia Unversity Press, vol. XIX, 1916-1917, pp. 162-182. 178 Ibidem. 176 177

118

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

care să menţină jurisdicţia sa, el a luat în considerare posibilitatea unui război civil în interiorul Ligii?”179 Burns subliniază faptul că politica internaţională era afectată de distincţia care se făcea între Marile Puteri şi celelalte state. Primele constituiau singure sau în grup o organizaţie internaţională, în vreme ce statele mici tindeau să devină sateliţi ai acestora sau cel mult organizaţii locale.180 Deşi Burns considera primitivă o asemenea concepţie, vreme îndelungată s-a afirmat că un stat era mare putere dacă avea o forţă militară predominantă. Alte criterii de definire a marii puteri erau demografia şi creşterea economică. Pe de altă parte, o mare putere avea interese de dependenţă, investiţii sau comerţ pe scară globală. În 1920, Burns susţinea că sistemul internaţional de după primul război mondial nu a fost o creaţie a diplomaţiei, ci o consecinţă a politicii echilibrului puterii, care are origini vechi şi cauze complexe. Cu toate acestea, autorul respingea versiunea disoluţiei marilor puteri, căci, considera el, „o lume a statelor mici poate fi mai primitivă”. Soluţia pe care el o propunea avea la bază dezvoltarea sistemului printr-o organizare internaţională complexă a sistemului de state ca întreg. Aici el făcea referire la constituirea unor organizaţii administrative cu obiective particulare. Burns sublinia că statele reprezentau o problemă a politicii internaţionale, iar nu soluţia acesteia. În schimb, el considera util sistemul marilor puteri. Pe de altă parte, autorul şi-a pus problema cum poate fi limitată suverani-

„Lowes Dickinson's Plan”, in The New Republic, Jan. 2, 1915. Cecil Delisle Burns, International Politics, London, Methuen&Co. Ltd, 1920, p. 14.

179 180

119

Mihai Alexandrescu

tatea statelor, astfel încât ordinea mondială să nu mai fie condiţionată de voinţa celui mai puternic. 181 Existenţa teritoriilor nedezvoltate era văzută ca o sursă de fricţiune între popoarele mari fiindcă nu exista nici un principiu sau politică pentru sporirea uzului de resurse nedezvoltate în lume.182 Mai mult, înmulţirea întreprinderilor industriale determinau căutarea a noi surse şi noi câmpuri pentru investiţii, iar dincolo de motivele economice, statele lumii erau interesate ca întregul pământ locuit să fie pus sub o guvernare eficientă. De inspiraţie kantiană, purtând şi elemente ale schemei lui Saint Pierre, opera lui David Mitrany se încadrează în acest şir al proiectelor de organizare a păcii, propunând o altă abordare a problemei. Scopul oricărui plan de organizare trebuie să fie asigurarea funcţionalităţii construcţiei. Or, pentru ca aceasta să fie garantată, dincolo de voinţă mai era necesară adaptarea la realităţile momentului, precum şi capacitatea de a citi sistemul creat privind prospectiv. Ceea ce Mitrany a adus în plus faţă de ceilalţi predecesori ai săi a fost raportarea la experimentele anterioare. El a înţeles că o organizare fundamentată pe o constituţie impusă nu va funcţiona atât timp cât elementele care o compun nu se vor integra organic în acest sistem. Mitrany a remarcat faptul că proiectele propuse şi realizate până la acea dată încercau doar să evite războiul, iar nu să organizeze pacea sau să asigure condiţiile colaborării.

181 182

Ibidem, p. 21. Ibidem, p. 67.

120

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Ceea ce am remarcat aici este deosebirea de interpretare conceptuală a problemei faţă de ceea ce s-a exprimat anterior, dar şi contemporan. Mitrany a atenţionat că abordările de până atunci se limitau la evitarea războiului, ceea ce reprezenta o falsă premisă în procesul de reorganizare a sistemului internaţional. Pentru el era mai important, din punctul de vedere al eficienţei, organizarea păcii. Nu a fost el cel care a sesizat acest fapt. În sinteza pe care a realizat-o în 1911, Reinsch a prezentat contribuţia agenţiilor internaţionale specializate în cooperarea internaţională, care reprezenta o formulă de asigurare a păcii. Această abordare a fost reluată mai târziu şi de alţi autori precum Leonard Woolf, Francis Bowes Sayres, Pitman Potter.

Statul şi suveranitatea Unul dintre subiectele analizate de David Mitrany a fost rolul statului şi al suveranităţii în progresul guvernării internaţionale. Această temă complexă implică termeni şi concepte cu nuanţe care diferă de la o abordare la alta. Ştim deja că Mitrany s-a format la şcoala lui Hobhouse şi Wallas, autori care au dominat dezbaterea doctrinară politică şi sociologică engleză în deceniile dintre secolele XIX-XX. Referirile pe care Mitrany le face la aceşti autori sunt ocazionale, însă regăsim în argumentele formulei sale de analiză amprentele profesorilor săi. În egală măsură, în opera lui Mitrany putem percepe ecouri ale influenţei şcolii biologiste în doctrina suveranităţii şi a statului. 121

Mihai Alexandrescu

Conceptele de stat şi suveranitate au avut o evoluţie destul de lentă în ultimele cinci secole. Dacă proiectele de unificare în scopul organizării păcii au fost opera mai ales a filosofilor şi oamenilor de stat, doctrinele ce defineau rolul şi natura statelor şi a suveranităţii au fost produsul unor şcoli de gândire formate deopotrivă din filosofi, istorici, jurişti, sociologi. La început, definirea statului a fost inclusă în analiza suveranităţii. Prin aceasta se urmărea, în fapt, conturarea autorităţii de stat. Conceptul de suveranitate se referea, în esenţă, la natura, atribuţiile şi sursele puterii supreme, însă întrebarea clasică era: „Cui îi aparţine suveranitatea?” În acest tip de limbaj, o problemă o constituia delimitarea sferei de acţiune a acesteia, o alta era strâns legată de definirea limitelor sale. James J. Sheehan notează că iniţial limitele suveranităţii erau de natură juridică şi personală, referindu-se la autoritatea asupra supuşilor. În timp, aceste limite au devenit mai largi din punct de vedere spaţial, marcând limite teritoriale.183 În secolul al XVI-lea, dezbaterea avea în centrul analizei suveranitatea absolută, atribuită de obicei monarhului. Luther spunea cu câţiva ani înaintea lui Bodin că „a te supune statului este o parte din datoria de a te supune lui Dumnezeu.” Mitrany semnalează că prin formularea sa, Luther a fost cel care a dat prinţilor un drept al lor pe pământ, oferindu-le doctrina „dreptului divin”.184 Cel care a întărit acest rol al puterii seculare a fost Nicolo Machiavelli. Acesta a prezentat o nouă op183 James J. Sheehan, „The Problem of Sovereignty in European History”, în American Historical Review, February 2006, p. 3. 184 D. Mitrany, The Progress of …, pp. 24-25.

122

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ţiune în teoria politică. Subiectul său era statul secular şi ceea ce noi numim acum statul-naţiune, mai degrabă decât statul-mondial medieval. În continuare, Mitrany susţinea că „Prinţul era un manifest politic, o chemare pentru un om puternic care ar uni Italia, divizată în cinci state, şi ar opri-o din decadenţă apărând-o de invadatorii barbari.”185 Primul care a prezentat o explicaţie sistematică a naturii suveranităţii a fost Jean Bodin.186 Acesta a transformat suveranitatea într-o posesiune personală a regelui.187 Mitrany nota că aplicată în interior, în sfera de influenţă a unei autorităţi care deja era predominantă, teoria lui Bodin a ajutat mult la desfiinţarea autonomiilor locale şi provinciale. În acelaşi timp, aplicată în relaţiile exterioare, în care autorul francez negase autoritatea Papei şi a Împăratului, teoria sa a introdus conceptul de stat individual absolut.188 Pentru Hugo Grotius, suveranitatea era o proprietate căreia putea să i se acorde drepturi perfecte sau imperfecte la toate treptele posibile. Puterea supremă era limitată de dreptul divin, natural şi cel al naţiunilor, dar şi de acordurile care se încheiau între conducători şi cei conduşi. Actele suveranului puteau fi supuse ratificării de către un senat sau alt corp politic.189 Grotius nu Ibidem, pp. 24-26. Ch. E. Merriam, History of the Sovereignty since Rousseau, The Columbia University Press, New York, 1900, pp. 13-16. 187 Leon Duguit, Law in the Modern State, London, George Allen & Unwin LTD, 1921, p. 2. 188 D. Mitrany, op. cit., pp. 26-27. 189 Ch. E. Merriam, op. cit., pp. 21-24. 185 186

123

Mihai Alexandrescu

a acordat o atenţie deosebită problemelor practice ale organizării politice. Pentru el statul era o uniune perfectă de oameni liberi care îşi propuneau garantarea libertăţii, protecţia şi promovarea bunăstării comune.190 Păstrând aceeaşi raportare la Autoritatea Comună, Mitrany considera că, în fapt, Grotius şi-a propus să creeze un sistem care ar fi înlocuit constrângerea unei reguli de drept cu domnia de altă dată a Autorităţii. De când nu mai există o atare autoritate care să controleze relaţiile dintre state, acestea se află într-o stare de natură, supuse unui drept natural. Singurul remediu găsit era să adapteze doctrina dreptului natural la lumea statelor, susţinând că toate statele sunt egale.191 Grotius a făcut apel nu unor oameni aflaţi dintr-o stare de natură, ci raţiunii oamenilor într-o stare de civilizaţie.192 În opinia lui Mitrany, doctrina lui Grotius a furnizat un sens filosofic şi un scop pentru ordinea internaţională. În contextul în care s-a renunţat la ideea unităţii lumii, sub un conducător suprem, singura alternativă identificată de juristul secolului al XVII-lea era constituirea unei societăţi guvernate de un drept acceptat prin consens. Mitrany a remarcat faptul că „în absenţa unei autorităţi transmise, singura sursă de drept validă putea fi o autoritate delegată.”193 Spre deosebire de Bodin, Grotius a dat o atenţie detaliată relaţiilor dintre suverani, însă nu Raymond G. Gettell, History of Political Thought, New York, London, The Century Co., 1924, p. 191. 191 D. Mitrany, op. cit., pp. 28-30. 192 L. Dickinson, The War and the Way Out, London, Chancery Lane, 1915, p. 48. 193 D. Mitrany, op. cit., pp. 30-31. 190

124

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

le-a gândit în termeni de relaţii între naţiuni, ci doar între suverani.194 În plus, Grotius a denunţat noţiunile ce defineau autoritatea universală, enunţate până la el, şi a recunoscut existenţa unei mari societăţi a statelor. Hobbes, Locke şi Pufendorf au dezbătut tema suveranităţii având în centrul preocupării lor starea de natură a societăţi. Hobbes vedea o stare absolut conflictuală, în vreme ce Locke o interpreta ca pe o situaţie în care drepturile individuale nu erau pe deplin asigurate. Pufendorf o privea ca pe o condiţie intolerabilă în care predomina ignoranţa şi iraţionalismul. O altă deosebire între cei trei era chiar şi în privinţa interpretării suveranităţii. La primul vedem o pledoarie pentru o putere absolută a suveranului195, în timp ce Locke oferea guvernului o suveranitate controlată de societatea civilă,196 iar Pufendorf, adept al contractualismului, accepta doar supremaţia suveranităţii, dar nu şi absolutismul ei.197 În secolul al XVIII-lea, monarhul era deposedat de suveranitatea care fusese privită, până atunci, ca o posesiune personală.198 Dacă Hobbes absorbise toată personalitatea statului în guvernant, Rousseau, pe aceeaşi logică, a absorbit-o în popor. Singura personalitate ade-

Quincy Wright, A Study of War, Chicago, The University Chicago Press, 1942, p. 899. 195 R. G. Gettell, op.cit., pp. 218-220. 196 Ch. E. Merriam, op. cit., pp. 30-33. 197 Ibidem, pp. 28-30; L. Oppenheim, International Law. A Treatise, Vol. I, Peace, London – New-York – Bombay – Calcutta, Longmans, Green and Co, Paternoster Row, 1912, p. 111. 198 L. Duguit, op. cit., p. 2. 194

125

Mihai Alexandrescu

vărată era cea a corpului colectiv.199 În teoriile celor doi, individul sau colectivitatea erau supuse unui transfer integral. Nici guvernul, nici poporul nu constituiau singure statul. Teoriile individualiste ale lui Hobbes şi Rousseau au tranşat în mod diferit această chestiune. La Hobbes guvernarea a devenit singura reprezentantă a personalităţii statului, iar această concepţie o putem regăsi în afirmaţia „Statul sunt eu!”. Cu Rousseau, poporul a devenit guvern. Consecinţa acestei evoluţii individualiste a determinat definirea suveranităţii ca fiind absolute, indivizibile şi inalienabile.200 O nouă interpretare a suveranităţii a fost dată la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea ca reacţie la consecinţele revoluţiei franceze. Acum se afirma şcoala istorică (Ed. Burke, Fr. Savigny), care a respins teza contractului social, afirmând că statul este rezultatul unui proces mai lung, la care au participat mai multe generaţii. Teza contractului social era tot mai mult abandonată de teoreticienii care au urmat în secolul al XIX-lea. Un prim pas l-a făcut Kant, care, ca răspuns la excesele revoluţiei franceze, a negat recunoaşterea oricărui drept de rezistenţă faţă de suveran.201 Dincolo de doctrina ecleziastică, teoria patrimonială sau şcoala doctrinarilor, în secolul al XIX-lea reţinem abordarea utilitaristă a lui Bentham. Acesta considera că oamenii se supun autorităţii pentru că astfel găCh. E. Merriam, op. cit., pp. 33-36. Ibidem, pp. 36-38. 201 Ch. E. Merriam, op.cit., pp. 42-49; Immanuel Kant, Idea for a Universal History with a Cosmopolitan Purpose, Translated by T.M. Greene and H. Hudson, 1786, p. 46. 199 200

126

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

sesc un curs mai favorabil interesului lor, iar nu pentru că au agreat tacit sau expres să facă aceasta.202 Bentham vedea suveranitatea limitată în interior doar de consideraţiile utilitariste, iar în exterior aceasta putea fi limitată de acordurile încheiate între naţiuni. În acelaşi secol, discursul privind statul şi suveranitatea a fost marcat şi de Heinrich von Treitschke. Acesta susţinea că funcţia statului era doar aceea de a reglementa şi proteja, iar omul nu mai era dispus să se dedice doar statului. În acelaşi timp, statul nu putea tolera, în mod legitim, nicio putere superioară. 203 În continuare, s-a făcut treptat trecerea de la interpretarea contractuală spre cea organică a statului, iar aici îi putem reţine pe Fichte (statul are la temelie un contract al cărui obiect este securitatea membrilor săi), Schelling (statul este o creaţie a voinţei generale), Hegel (fundamentul statului era conştiinţa unui popor), precum şi pe Krause (statul ideal este statul-umanitate/ Menschheitstaat).204 O altă abordare a statului a fost interpretarea acestuia ca „stat-persoană” politică. O regăsim la Stahl, von Stein, Gierke. Pentru ei, organicismul consta în acceptarea unui „cap al statului” prin voinţa populară.205 Gierke a Ch. E. Merriam, op.cit, p. 131. Heinrich von Treitschke, Politics, vol. I, New York, The MacMillan Company, 1916, pp. 26-53. 204 Francis William Coker, Organismic Theories of the State. Nineteenth Century Interpretations of the State as Organism or as Person, New York: Columbia University, Longmans, Green & Co., Agents, London, P. S. King & Son, 1910, pp. 20-32 205 William Archibald Dunning, A History of Political Theory from Rousseau to Spencer, MacMillan Company, 1920, pp. 305-307, 377-386; F. W. Cocker, op.cit., pp. 66-72. 202 203

127

Mihai Alexandrescu

definit statul ca pe o formă politică de viaţă asociativă. Statul nu este nimic altceva decât suma indivizilor şi a uniunilor mai mici; este un organism social uman cu o viaţa colectivă unificată distinctă de viaţa membrilor săi. Statul reprezintă comunitatea absolută şi generală, el este suveran atunci când interesele generale cer exercitarea puterii pentru menţinerea sa.206 De la mijlocul secolului al XIX-lea mulţi sociologi au utilizat concepţia biologică a organismului în explicarea instituţiilor sociale şi politice. Ei au susţinut că societatea este un organism „natural”, un organism viu şi nu este un produs pur al naturii. Definit ca întruparea şi personificarea puterii naturale,207 el este înzestrat cu suveranitate care, în concepţia lui Bluntschli, implică: independenţa autorităţii faţă de oricare alt stat; demnitatea publică supremă; plenitudinea puterii publice; este cea mai înaltă în stat, pentru că nu există o putere politică deasupra sa; unitatea, care reprezintă o condiţie în orice organism, căci altfel divizarea suveranităţii paralizează şi dizolvă statele şi este incompatibilă cu existenţa sa sănătoasă.208 August Comte a dezvoltat o abordare sociologică a statului şi suveranităţii. Factorii fundamentali au fost ordinea şi progresul care corespund organizării şi vieţii în biologie. Cooperarea este principiul dominant al societăţii, iar simpatia – sentimentul unităţii – este un element activ şi necesar. Pentru cooperare este nevoie de guvern. Funcţia guvernului este de a menţine solidaritatea societăţii, de a păstra activ spiritul întregului şi sentimentul unităţii. La F. W. Cocker, op.cit., pp. 76-82. Ibidem, p. 15; 493. 208 Ibidem, pp. 493-496. 206 207

128

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

rândul său, H. Spencer nota că originea societăţii se găseşte în cooperare. Motivele cooperării sunt, în general, o mai bună satisfacere a voinţelor şi prevenirea conflictelor. Dar cooperarea implică organizare.209 Abordarea sociologică, influenţată de cea biologistă-organicistă şi istorică a determinat, treptat formularea unei noi abordări funcţionaliste a statului în sistemul internaţional. După secolul al XIX-lea, biologismul a continuat să formeze teoriile internaţionale din secolul al XX-lea, devenind suportul ideatic al diverselor abordări ale sistemelor internaţionale. Problema care a persistat după secolul al XIX-lea a fost legată de stabilirea relaţiei între sistemul ca întreg şi unităţile sale componente. Au existat teoreticieni şi practicieni optimişti, tot astfel cum au existat şi cei pesimişti. În cazul celor dintâi se susţinea că instituţiile şi organizaţiile internaţionale s-au dedicat promovării păcii şi că ele au avut un anumit grad de control asupra guvernelor statelor naţiune suverane. În schimb, pesimiştii au considerat mereu că sistemul internaţional era unui anarhic şi că nu erau necesare organizaţii şi instituţii internaţionale care să reducă drepturile statelor-naţiune suverane. Cele două abordări sunt cunoscute sub numele de funcţionalistă şi, respectiv, realistă. Kleinschimdt consideră că funcţionalismul împarte fundaţia sa liberală cu federalismul şi cu internaţionalismul. Cele trei direcţii teoretice se pronunţau împotriva conceptelor şi ideologiilor statului naţional suveran unitar, care erau articulate de către naţionalişti. Liberalii au susţinut beneficiile limitării suve209

Ibidem, pp. 124-139.

129

Mihai Alexandrescu

ranităţii statului-naţiune. Accentul lor se punea îndeosebi pe drepturile şi libertăţile individuale. Autorul citat notează că federalismul a întărit divizarea suveranităţii între unităţile ierarhice. În acest sens, este reţinută teoria lui John Austin care respingea conceptul de suveranitate divizată. El distingea între federaţie, ca stat compozit (cazul SUA) şi confederaţie, ca sistem de state confederate (Confederaţia germană)210 Asemenea lui Fichte şi Hegel, funcţionaliştii liberali defineau statul ca un instrument de construcţie a naţiunii sau o întrupare morală a naţiunii. În şcoala sociologică relaţia dintre populaţia statului şi stat era explicit definită în termeni de funcţie. Funcţionaliştii au susţinut viziunea pragmatică asupra statului care acţionează prin guvernul său în competiţie cu alte părţi ale corpului social. Ei acuzau statul că nu a evoluat ca un derivat funcţional al propriei populaţii.211 Funcţionalismul era văzut ca o ramură a biologismului, format ca o alternativă liberală la statul naţional unitar de la finele secolului al XIX-lea şi reformulat după primul război mondial ca teorie internaţională. Funcţionalismul a fost atât o teorie a statului şi a grupurilor sociale, cât şi o teorie a relaţiilor internaţionale. În prima formulă, funcţionalismul şi-a propus stabilirea unor reguli pentru coloniile europene. În a doua situaţie, scopul funcţionalismului era menţinerea păcii şi justiţiei sociale în lume. Kleinschmidt a remarcat confuzia în care s-a afundat funcţionalismul la începutul primului război mondial. În august 1914 majoritatea acelor liberali care se exprimaseră în 210 211

H. Kleinschmidt, op.cit., pp. 170-175. Ibidem, pp. 176-179.

130

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

în contra statului naţional unitar suveran deveniseră apărători ai acestuia în situaţia de criză provocată de conflagraţie. Atunci s-a produs o ruptură. După 1918, funcţionaliştii au renunţat pentru socialişti şi conservativi la analiza politicilor interne şi s-au preocupat mai cu aplecare de relaţiile internaţionale.212 În acest context istoriografic, Mitrany şi-a definit poziţia faţă de concepte precum stat, suveranitate şi naţiune. El nu a dorit să spargă suveranităţile naţionale pentru a crea o suveranitatea supranaţională sau globală, ci a dorit să elimine barierele artificial create prin doctrină şi practică în domenii precum comunicaţiile, sănătatea sau comerţul. Aşa cum am constata, ideile sale nu erau noi. El a preferat principiile organiciste ale secolului al XIX-lea şi a preluat elemente importante din doctrina sociologică. Lucrarea sa din 1933 reprezintă continuarea unei tradiţii de tip kantian, dar şi benthamian de formulare a proiectelor de organizare a păcii. Pornind de la afirmaţia că „dacă scopul scuză mijloacele sau nu, cert este că scopul trebuie să determine mijloace”213, el considera că acest scop era armonizarea intereselor locale care trebuiau să eludeze chestiunile individualiste. În această logică, statul trebuia dezgolit de valenţele sale pur teritoriale. Pentru Mitrany statul înceta să mai fie „suveran al păcii şi ordinii publice”214, primind misiunea de a îndeplini o funcţie socială. El susţinea ca în locul statului-naţiune să se creeze un sis-

Ibidem, pp. 192-193. D. Mitrany, A Working Peace System. An Argument for the Functional Development of International Organization, London, 1943, p. 26. 214 Idem, The Progress of..., p. 122. 212 213

131

Mihai Alexandrescu

tem de agenţii internaţionale specializate, preluând astfel modelul lui Paul S. Reinsch şi al lui Leonard S. Woolf. Regăsim în opera lui David Mitrany numeroase elemente specifice analizei lui H. Laski din 1932 şi nu numai. Putem, de asemenea, decela şi influenţa venită dinspre Hobhouse. Unul dintre inspiratorii lui Mitrany pare să fi fost şi H.G. Wells. John Partington notează că Mitrany a preluat global ideile lui Wells fără nici o recunoaştere a fundaţiei create de acesta în anii 1920 şi 1930.215 Mitrany a devenit avocatul unui sistem alternativ care este cunoscut sub numele de funcţionalism. Ceea ce Partington dorea să remarce era faptul că funcţionalismul nu a fost creaţia lui Mitrany din 1943, nici măcar din 1932, când datează prima sa încercare de a aborda acest subiect. Mai degrabă, teoria funcţionalistă era rezultatul lui H.G. Wells din anii 1923-1930 sub influenţa lui David Lubin şi a unor agenţii mondiale specializate precum Uniunea Poştală Internaţională şi Crucea Roşie Internaţională care operau independent de guvernele naţionale şi într-o manieră mult mai eficientă decât vreo naţiune sau un grup de naţiuni.

Naţiunea şi naţionalismul în sistemul internaţional Printre cauzele disputelor internaţionale era notat şi principiul naţionalităţilor. În dezbaterea doctrinară, unii dintre autori considerau acest principiu „o altă formă a 215 John S. Partington, Building cosmopolis: the political thought of H.G. Wells, Ashgate Publishing, Ltd., 2003, p. 9.

132

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

principiului democratic.”216 Definirea naţionalităţii a lăsat în urma sa o bibliografie bogată şi diversificată. Toynbee vedea în naţionalitate o experienţă spirituală şi o exprimare proprie unei societăţi umane.217 Alfred Zimmern definea acelaşi concept sub formula: „un corp de oameni uniţi de un sentiment al unei intimităţi şi demnităţi în definirea unei patrii.”218 Pentru Dickinson, naţionalitatea stătea sub semnul lui Ianus*, reprezentând atât libertate, cât şi agresiune. El ne spunea că războaiele sunt făcute de guverne, iar nu de popoare, însă aceste popoare se află sub influenţa teoriei guvernamentale.219 Hobhouse vedea în creşterea naţionalităţilor o ameninţare pentru pace şi ordine.220 Într-o prelegere din 1916, Hobhouse rememora faptul că în secolul al XIX-lea, ideea naţionalităţii era asociată cu cea de libertate. Însă această creştere a conştiinţei naţionale care a inspirat lupta pentru libertate a luat calea exclusivismului, iar principiul în sine a devenit forţa dominantă a secolului al XX-lea, distrugând ideile cosmopolite.221 În aceste condiţii, viitorul ideal nu mai era unul cosmopolit, ci unul internaţional. Charles Roden Buxton, Towards a Lasting Settlement, New York, MacMillan, 1916, p. 40. 217 Arnold J. Toynbee, The New Europe. Some Essays in Reconstruction, London – Toronto, J.M. Dent&Sons, 1915, p. 10. 218 A. Zimmern, op. cit. p. 52. * Această formulă este preluată de Mitrany, prin Hobhouse, în descrierea federalismului. 219 Lowes Dickinson, „The War and the Way Aut”, în Atlantic Monthly, January, 1915. 220 Leonard T. Hobhouse, The World in Conflict, London, T.F. Unwin 1915, p. 63. 221 Idem, Questions of war and peace, London, T.F. Unwin, 1916, p. 190. 216

133

Mihai Alexandrescu

La începutul secolului trecut, Leonard T. Hobhouse considera că democraţia nu mai putea fi interpretată doar ca o guvernare a unei majorităţi, ci mai degrabă ca „guvernarea ce exprimă cel mai bine comunitatea ca întreg”, iar majoritatea devenea doar un „mijloc mecanic”.222 Centrând această abordare în discursul său ştiinţific, profesorul de la LSE a dezvoltat o amplă argumentaţie în jurul conceptelor de naţionalitate şi suveranitate. El a observat că anumite popoare erau dispuse să accepte suveranitatea populară în detrimentul libertăţii personale şi naţionale. Însă acest scop nu era realizabil atâta vreme cât, potrivit liberalismului, o suveranitate populară reală nu putea exista fără o libertate perfectă de exprimare. Câţiva ani mai târziu, Hobhouse anunţa sfârşitul vechii doctrine a suveranităţii absolute. Statele mai mari căutau acum un sistem de guvernare complex, în care autoritarismul era limitat, în vreme ce un viitor stat global trebuia să se bazeze pe libertatea de orientare naţională.223 Statul era perceput ca un „vast şi complex organism, o asociaţie de fiinţe umane /…/ care are propria sa constituţie şi circumstanţe speciale şi în concret îndatoririle şi drepturile sale, asemenea îndatoririlor şi drepturile oricărei asociaţii şi ale oricărui individ, trebuie judecate în relaţie cu această constituţie şi aceste circumstanţe.”224 Parte din „constituţia” unui stat era formată din naţionalităţi. În logica dreptului de exprimare, aceste naţionalităţi puteau pretinde drepturi. Profesorul de la LSE considera că o naţionalitate care era ţinută cu forţa sau divizată prin violenţă devenea o sursă de conL. T. Hobhouse, op.cit., p. 162. Idem, Liberalism, London, Williams & Norgate, 1919, p. 238. 224 Idem, Democracy and Reaction, London, T.F. Unwin, 1904, p. 209. 222 223

134

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

flict, iar aceste condiţii nu făceau decât să suprastimuleze „sentimentul de naţionalitate” care aducea în discuţie „loialităţile”.225 În aceeaşi perioadă, Graham Wallas a prezentat relaţia dintre naţionalitate şi umanitate ca fiind o analiză asupra statului ca entitate. El sublinia că statul modern era, pentru cetăţenii săi, un simbol, o personificare, o abstracţie.226 În schimb, pentru Hobhouse „sentimentul de naţionalitate este analog celui de rudenie”227 În concepţia lui Wallas, naţionalismul, aşa cum fusese interpretat de Bismark şi Mazzini, a avut o influenţă „incalculabilă” în dezvoltarea conştiinţei politice a Europei în secolul al XIX-lea. Cei doi oameni politici credeau că nici un stat nu ar fi putut fi bine guvernat dacă nu ar fi inclus în hotarele sale o naţiune omogenă. Mai mult, Mazzini îi critica pe cosmopoliţi care proliferau ideea că toţi oamenii s-ar iubi unii pe alţii indiferent de naţionalitate, măcar ca pe o imposibilitate psihologică. Naţiunea era, după omul politic italian, „termenul imediat între umanitate şi individ.”228 În vreme ce Ramsay Muir considera că naţionalitatea era « o idee excluzivă, greu de definit »229, Alfred Zimmern o definea printr-o negaţie, socotind că naţionalitatea nu este integral o chestiune politică, dar nici o chestiune a guvernelor suverane, a armatelor, frontierelor şi politicii Idem, The World in Conflict, London, T.F. Unwin 1915, pp.81-83. Graham Wallas, Human Nature in Politics, London, A. Constable and co., Ltd,, 1908, pp. 273-274. 227 L. T. Hobhouse, Social Evoluton …, p. 146. 228 Giuseppe Mazzini, Life and Writtings, vol. III, 1891, p. 8. 229 Ramsay Muir, Nationalism and Internationalism. The Culmination of Modern History, London, 1916, p. 51. 225 226

135

Mihai Alexandrescu

externe, ci era o chestiune spirituală, o chestiune de educaţie.230 Principiul naţionalităţii apărea pur şi simplu ca o altă formă a principiului democratic.231 Buxton considera că dacă s-ar fi fixat ca obiectiv al acestui principiu autonomia, mai degrabă decât „suveranitatea naţională completă”, ar fi fost evitate multe dintre dificultăţi.232 Însă sentimentul naţionalităţii a determinat un altul, pe cel al independenţei care, în Europa de la începutul secolului al XX-lea, era mai puternic decât perceperea avantajelor care ar fi derivat din acceptarea unei conduceri comune.233 În tradiţia ministerelor de externe ale Europei se putea sesiza o indiferenţă totală faţă de naţionalitate, fiind preocupate mai mult de interesele temporare ale guvernelor, decât de interesele permanente ale oamenilor. În această logică, soluţionarea războiului avea nevoie de o influenţă democrată, fiind socotită singura securitate de care interesele naţionalităţii sunt preocupate în mod serios.234 Un element esenţial în analiza autorilor liberali englezi a relaţiei stat-naţionalitate-sistem l-a constituit şi suveranitatea. Statul, ca suveran, a ocupat un loc central în teoria dreptului internaţional.

Alfred E. Zimmern, Nationality and Government, London, Chatto and Windus, 1918, p. 65. 231 C. R. Buxton, op. cit., p. 40. 232 Ibidem, p. 45. 233 L. T. Hobhouse, The World …, p. 81. 234 C. R. Buxton, op.cit., p. 57. 230

136

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

„Esenţa relaţiilor interne ale unui stat este dreptul său, ca suveran, de a-şi impune voinţa asupra tuturor celor care trăiesc în teritoriul său.”235 Cu toate acestea, în exterior singura cale de a-şi impune dorinţa era războiul. În acest sens, s-a dezvoltat şi dreptul internaţional, care derivă din voinţa statelor pregătite să-l pună în vigoare. Pe de altă parte, Alfred Zimmern oferea o definire negativă principiului suveranităţii, perceput ca fiind „una dintre forţele cele mai formidabile şi sinistre ale duşmanilor noştri şi unul dintre principalele obstacole în progresul uman în vremurile actuale.”236 Au existat, totuşi, autori care considerau imposibil de conceput să dăinuiască o ordine internaţională, din care să facă parte statele, dacă ele îşi păstrau suveranitatea.237 Unul dintre autorii fabieni de la începutul secolului al XX-lea, G. D. H. Cole, încerca o pledoarie în favoarea principiului funcţional al statului. El respingea pretenţia statului de a reprezenta toţi indivizii care-l compuneau, creându-şi astfel o superioritate absolută asupra acestora. Reproşul pe care Cole îl aducea acestei revendicări etatiste se referea la faptul că un atare sistem ar lăsa individul „intact şi auto-suficient”, distribuindu-şi loialitatea şi obligaţiile spre un număr destul de mare de organe funcţionale ale statului. Pentru Cole „principiul funcţional este, înainte de orice, recunoaşterea identităţii personale absolute şi inalienabile a fiecărei persoa-

H. Laski, op. cit, p. 219. A. Zimmern, op.cit,, p. 46. 237 H. Laski, op.cit., p. 220. 235 236

137

Mihai Alexandrescu

ne.238 Cole poate fi reţinut şi prin definirea cooperării internaţionale: „Eu sper din toată inima ca ele [războaiele] să dispară pentru a lăsa loc creşterii cooperării internaţionale, nu doar între state, ci şi între formele variate de asociere funcţională.”239 Funcţionalitatea pe care autorul britanic o vedea în cooperarea internaţională reprezintă o premisă pentru dezvoltarea unei societăţi globale. Acest tip de societate, în opinia lui Cole, ar fi reprodus structura funcţională a societăţilor mai mici care o compuneau.”240 Principala condiţie pentru ca o societate a naţiunilor să poată funcţiona era asigurarea omogenităţii de structură a societăţilor care o formau. Era necesară o distincţie între naţiune şi stat, între conştiinţa solidarităţii comune şi organizarea politică acceptată. Pilsbury socotea că „naţionalitatea este o stare mentală sau comunitate în comportament.”241 El a definit naţionalitatea drept un ideal mai degrabă decât o moştenire materială; un spirit încorporat în indivizi. În egală măsură naţiunea este o realitate.242 Naţionalitatea era catalogată de Zimmern drept „o chestiune de propagandă, la fel ca religia.”243 Pentru el, naţionalitatea se G.D.H.Cole, op.cit., p. 141. Ibidem, p. 142. 240 Ibidem, p. 143. 241 W. B. Pillsbury, The Psychology of Nationality and Internationalism, New York, D. Appleton and Company, 1919, pp. 4-5. 242 Ibidem, pp. 222-223. 243 Ibidem, p. 50. 238 239

138

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

defineşte printr-un „corp de oameni, uniţi de un sentiment încorporat al intensităţii speciale, intimităţii şi demnităţii, în definirea unei patrii.”244 Herbert completează definiţia oferită de Zimmern, susţinând că aceasta este o conştiinţă de neam relaţionată la o ţară de origine bine determinată, care uneşte oamenii fără să ţină seama de fidelitatea politică şi opinii politice, convingeri religioase şi interese economice.245 Profesorul Zimmern nota că atunci când englezii invocă principiul naţionalităţii, ei se referă la principiul democraţiei, la faptul că un popor are dreptul de a dispune de propriul destin potrivit voinţei sale.246 Majoritatea autorilor din deceniul al treilea al secolului al XX-lea susţineau că principiul naţionalităţilor a constituit una dintre cauzele primului război mondial şi, ca atare, era necesară o revenire a sferei, rolului şi funcţiei suveranităţii şi naţionalităţii pentru a face posibilă cooperarea internaţională. Aceştia au construit un fundament pe care să se ridice, mai târziu, concepţia funcţională a relaţiilor internaţionale, dincolo de aspectele constituţional-politice.

Ibidem, p. 52. Sydney Herbert, Nationalty and its Problems, London, Methuen, 1920, p. 29. 246 A. Zimmern, op. cit., p. 50. 244 245

139

Mihai Alexandrescu

„Guvernarea internaţională” – soluţia agenţiilor specializate Un aspect important în dezbaterea din primele decenii ale secolului trecut l-a reprezentat definirea „guvernării internaţionale”. În acest sens, este elocvent „dialogul” purtat, în 1930, între W. Rappard şi P. Potter. Primul dintre ei definea guvernarea internaţională ca fiind „exerciţiul autorităţii în administrarea afacerilor a două sau mai multe puteri.”247 Autorul continuă susţinând că guvernarea internaţională poate fi interpretată fie ca guvernarea de către două sau mai multe naţiuni (condominium), fie ca guvernarea a două sau mai multe naţiuni (uniunile personale a doi monarhi).248 În ceea ce priveşte termenul, Rappard îl aprecia ca fiind ambiguu şi prea ambiţios. În primul caz pentru că este folosit pentru a descrie o ipotetică guvernare mondială şi, în al doilea rând, pentru că este folosit pentru a descrie funcţionare a sistemului Societăţii Naţiunilor, unde este absolut dificil de definit guvernarea. Pitman B. Potter afirmă că guvernarea internaţională constă în controlul unei naţiuni sau al naţionalilor săi de către o alta, arbitrar sau în concordanţă cu dreptul creat. Acest lucru este posibil fiindcă nu este încălcată suveranitatea naţională. Doctrina suveranităţii naţionale, scrie Potter, permite acorduri între naţiuni care William Rappard, „The Beginning of International Government”, în The American Political Science Review, vol. 24, nr. 4, Nov. 1930, p. 1001. 248 Ibidem , p. 1002. 247

140

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

vor constitui, după aceea, controlul guvernării asupra participanţilor dacă este administrat de către naţiuni în mod individual şi agenţii lor sau agenţi care acţionează pe baza unui mandat comun.249 Într-o lucrare anterioară, Potter nota că „organizaţia internaţională nu este singurul tip posibil de guvernare globală, nici singurul proces prin care s-a atins un anumit grad de guvernare unită. Două alte forme de guvernare mondială au fost luate în considerare: imperiul şi cosmopolitanismul.250 Cecil Delisle Burns afirma că relaţia statelor, care sunt subiecţi ai dreptului internaţional, era bazată pe concepţia de suveranitate. În acest sens, suveranitatea implică independenţa completă în relaţiile internaţionale.251 Câţiva ani mai târziu, Harold J. Laski scria că „guvernarea internaţională implică subordonarea organizată a statelor unei autorităţi în care fiecare poate avea o voce, dar în care, de asemenea, acea voce nu este niciodată sursă de decizie auto-determinată.”252 El considera că „este imposibil de conceput să dăinuiască o ordine internaţională, din care statele să facă parte, dacă acestea îşi păstrează suveranitatea.”253 Laski nota, în aceeaşi lucrare, că era general recunoscut faptul că „statul suveran este incompatibil cu stabilirea unei ordini globale eficiente.”254 Pentru a se evita Pitman B. Potter, „The Concept of „International Government”, în The American Political Science Review, vol. 25, No. 3 (August 1931), pp. 713-717. 250 Idem, An Introduction to the Study of International Organisation, New York, The Centari, 1922, 13. 251 C. D. Burns, op. cit., p. 144. 252 H. Laski, op.cit., p. 65. 253 Ibidem, p. 220. 254 Ibidem, p. 226. 249

141

Mihai Alexandrescu

războiul şi conflictele, ordinea internaţională trebuia să gestioneze chestiuni precum moneda, tarifele, standardele de muncă, migraţia, accesul la materii prime etc.255 Diplomaţia şi conferinţele periodice s-au dovedit insuficiente pentru soluţionarea problemelor internaţionale, chiar şi înainte de 1914. În acest sens, s-au constituit numeroase organizaţii internaţionale care aveau ca obiect acţiuni tehnice şi administrative pe scară internaţională. Până atunci, dreptul internaţional susţinea că administraţia era parte a guvernării naţionale. Însă dezvoltarea relaţiilor internaţionale, creşterea circulaţiei internaţionale au solicitat stabilirea unor norme în acest sens. Ca rezultat al unor acorduri internaţionale între state, s-au desfăşurat două procese: unul de creare a unor organe administrative internaţionale şi un altul de introducere a uniformităţii în anumite administraţii. Leonard S. Woolf a identificat patru domenii în care s-a desfăşurat primul proces: (a) comunicaţiile; (b) sănătatea publică; (c) industria şi comerţul; (d) etica şi crima. 256 Subiectului agenţiilor internaţionale i s-a dedicat o literatură apreciabilă.* O lucrare dedicată special agenţiilor internaţionale aparţine lui Paul S. Reinsch (1911), Ibidem, pp. 243-244. L. Woolf, op.cit., pp. 182-183. * Vom menţiona câteva dintre lucrările de referinţă publicate referitor la acest subiect. Louis Renault, Études sur les rapports internationaux. La Poste et le télégraphe, Paris, Larose, extrait de la Nouvelle revue historique de droit français et étranger, 1877; G. Moynier: Les bureaux internationaux, Geneva, 1892; Descamps, Les offices internationaux, Bruxelles, 1894; Fiore: „L’organisation juridique de la société internationale” în Revue de droit international, 1899, pp. 105-109; L. Poinsard: Droit international conventionnel, Paris, F. Pichon, 1894. 255 256

142

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

devenită clasică în literatura de specialitate. Profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Wisconsin, Paul Reinsch începea cartea cu o pledoarie în favoarea „cooperării universale”: „Noi construim cooperarea în cercuri tot mai mari, astfel că aceasta transcede graniţele naţionale, devenind un efort universal comun.”257 Autorul a identificat tendinţa lumii contemporane de a dezvolta o cooperare din ce în ce mai complexă, implicând majoritatea activităţilor umane. Gradul de dependenţă între naţiuni, sesizat de Frédéric Seebhom încă din 1873, determina o acţiune pozitivă pentru dezvoltarea unor domenii ce corespundeau nevoilor ordinii economice şi sociale. În teorie, dar şi în practică, se părea că „ideea cosmopolitanismului nu mai este un castel în aer, ci a devenit incorporată în numeroase asociaţii şi uniuni ce operează global.”258 În 1911 existau deja 45 de uniuni internaţionale publice care includeau statele. În acelaşi timp, au existat 150 de „uniuni internaţionale compuse din persoane private unite pentru dezvoltarea industriei, comerţului sau activităţii ştiinţifice.”259 Guvernele naţionale, înţelegând avantajele unei acţiuni internaţionale, au admis să coopereze pentru toate acele domenii mai sus menţionate, care nu puteau să progreseze sau să fie protejate de state în mod izolat. În această Paul S. Reinsch, Public International Unions. Their Work and Organization. A Study in International Administrative Law, Boston and London, Ginn and Company, 1911, p. 2. 258 Ibidem, p. 4. 259 Ibidem. 257

143

Mihai Alexandrescu

logică s-au constituit cele 45 de uniuni internaţionale, numite de Reinsch „publice”. Dintre acestea, 30 aveau birouri sau comisii administrative. Pe de altă parte, profesorul de la Wisconsin sublinia faptul că această nouă tendinţă spre internaţionalismul pozitiv nu se proiecta împotriva statului modern, a diversităţii entităţilor etnice şi politice. Curentul generat era, mai degrabă, împotriva „încercărilor artificiale de crearea a unui stat global.”260 Aceste uniuni internaţionale au fost rezultatul relaţiilor ce s-au constituit în timp în conducerea afacerilor globale. Morrow notează că ele nu au fost un răspuns la vreo propagandă sau produsul unui plan deliberat, ci au „apărut în mod întâmplător.”261 Analiza lui Reinsch continua prin prezentarea logicii pe care se puteau construi relaţiile globale: „Atunci când vreun interes social sau economic a atins relaţiile la nivel global, când activităţile sale pentru a putea continua trebuie să rămână la experienţa întregii omeniri şi operaţiunile sale trebuie extinse pe numeroase teritorii naţionale, atunci un astfel de interes poate fi reglementat efectiv doar pe baze globale.”262 În ceea ce priveşte dreptul administrativ internaţional, Reinsch îl defineşte ca fiind „acel corp de legi şi ordonanţe creat de acţiunea conferinţelor sau comisiilor internaţionale care reglementează relaţiile şi activităţile agenţiilor naţioIbidem, p. 5. Dwight W. M., op.cit., p. 82. 262 P. S. Reinsch, op. cit., p. 127. 260 261

144

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

nale şi internaţionale privind acele interese materiale şi intelectuale care pot determina o organizare universală autoritativă.”263 În acelaşi timp, s-au identificat cel puţin trei scopuri generale care ar fi trebuit atinse prin crearea unui drept administrativ internaţional264: (1) asigurarea reciprocităţii avantajelor pentru cetăţenii tuturor statelor civilizate; (2) reglementarea activităţilor administrative, conectate cu interesele globale, să se realizeze pe o bază adecvată extinderii şi importanţei acestora; (3) idealul uniformităţii sau universalităţii dreptului cu privire la uniunile internaţionale. Acelaşi autor remarca265 faptul că sancţiunea reală pe care dreptul administrativ internaţional o poate aplica ar fi excluderea din uniune a acelui stat care neglijează sau refuză persistent să-şi îndeplinească obligaţiile. În egală măsură, la începutul secolului al XX-lea, în ciuda tendinţei spre cosmopolitism, cooperarea internaţională era admisă de guvernele naţionale atât timp cât aceasta nu presupunea o derogare completă a drepturilor suveranităţii. Un exemplu oferit de profesorul Reinsch a fost conferinţa privind condiţiile de muncă din 1890, unde delegaţii Elveţiei au propus înfiinţarea unui birou internaţional al muncii. Reprezentanţii Marii Britanii au obiectat pe motiv că ei nu ar putea supune legislaţia lor privind munca la discreţia unei puteri străine. O reacţie asemănătoare s-a constatat şi în decembrie 1917, la Conferinţa Inter-aliată Ibidem, p. 130. Ibidem, pp. 130-131. 265 Ibidem, p. 134. 263 264

145

Mihai Alexandrescu

de la Paris, când în cadrul Comisiei pentru Transport Maritim şi Importuri Generale s-a decis, printr-o rezoluţie, necesitatea unui aranjament de cooperare între statele aliate. Acest acord avea ca obiectiv utilizarea economică a tonajului sub controlul aliaţilor. Urmare a rezoluţiei, s-a propus constituirea unui Comitet Internaţional care să îndeplinească atribuţiile executive privind un pool comun al tonajului. Acelaşi refuz a venit din partea Marii Britanii şi a Statelor Unite, argumentându-se că era dificil să fie delegată o putere absolută în privinţa tonajului propriu, care era considerat baza tuturor cerinţelor civile şi militare.266 Crearea unei conştiinţe, a unui interes comun şi a unei organizări internaţionale nu se vedea a fi realizabile în cursul unei singure generaţii. Principiul care trebuia să stea la fundamentul unei asemenea construcţii era comunitatea de interese. Autorii/promotorii cooperării internaţionale insistau cu preponderenţă pe argumentul avantajelor reciproce. Reinsch credea că „este limpede că guvernul naţional izolat nu este capabil să asigure cetăţenilor săi toate avantajele civilizaţiei”267 Cooperarea internaţională putea fi privită ca o datorie a statelor. Chiar Reinsch revine în, cartea sa, cu următoarea sentinţă:

266 267

D. Morrow, op.cit., pp. 103-104. P. S. Reinsch, op. cit., p. 137.

146

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

„Nici un stat nu are dreptul, printr-o izolare neînduplecată de la mişcările internaţionale, să-şi excludă cetăţenii de la avantajele civilizaţiei.”268 Cu toate acestea, ceea ce ar fi putut determina interesul statelor spre o cooperare internaţională era conştientizarea necesităţilor practice. În orice caz, activităţile administrative ale uniunilor internaţionale aveau ca finalitate crearea unor mijloace de comunicare între guverne, oferindu-le acestora ocaziile pentru schimburi periodice de opinii şi comparaţii a rezultatelor. Ceea ce trebuia să devină convingător şi limpede în argumentaţia teoretică se referea la relaţia dintre dreptul administrativ internaţional şi suveranitatea naţională. Între 1804 şi 1915, se creaseră 45 de birouri sau comisii internaţionale oficiale. Prima dintre acestea a fost Comisia Rinului Central (1804). Se poate sesiza o creştere a numărului acestor organe după formula prezentată de Pitman B. Potter269: 1648-1803 - 0 birouri 1804-1864 - 7 birouri 1865-1889 - 15 birouri 1890-1915 - 23 birouri Dincolo de cuantificarea acestor noi instrumente de cooperare internaţională, s-au realizat clasificări diverse, în funcţie de nivelul de analiză a relaţiilor internaţionale.

268 269

Ibidem, p. 138. Pitman Potter, op. cit., p. 272.

147

Mihai Alexandrescu

A. Francis Bowes Sayres (1919)270 1. organe Administrative internaţionale cu putere de control mică sau nereală; 2. organe executive internaţionale cu putere reală de control asupra unor situaţii locale; 3. organe executive internaţionale cu putere reală asupra tuturor statelor. B. Paul S. Reinsch (1911) 1. comunicaţii 2. interese economice 3. reforma sanitară şi a închisorilor 4. puteri politice 5. scopuri ştiinţifice 6. scopuri speciale şi locale C. Pitman B. Potter (1922) 1. comunicaţii internaţionale 2. sănătate şi morală 3. chestiuni comerciale şi financiare 4. chestiuni ştiinţifice D. Leonard S. Woolf (1916) 1. organe permanente deliberative sau legislative în conjuncţie cu organele administrative 2. conferinţe periodice în conjuncţie cu birourile sau oficiile internaţionale permanente 3. conferinţe şi convenţii cu obiect: unificare legilor şi administraţiilor naţionale 4. organe internaţionale speciale cu caracter permanent.

Francis B. Sayres, Experiments in international administration, New York, Harper & Brothers, 1919.

270

148

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Dincolo de această clasificare, aceste organe administrative internaţionale au avut partea lor de contribuţie în dezvoltarea doctrinei şi a practicii dreptului internaţional. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre noi actori în sistemul internaţional. Agenţiile în sine nu deţineau personalitate juridică, ci erau un for de reuniune a unor reprezentanţi statali cu interese şi abilităţi tehnice într-un anumit domeniu. Luând ca exemplu faimoasa Uniune Poştală Universală, putem sesiza în structura sa trei instituţii: congresul, conferinţa şi biroul internaţional. Prima reunea plenipotenţiarii tot la trei ani. Fiecare membru dispunea de un vot. Statutele UPU erau conţinute într-o Convenţie şi un Regulament. Nu ne propunem să intrăm în detalii privind prevederile acestor documente271, ci să observăm modul cum aceste organe internaţionale se raportau la stat şi suveranitatea acestuia. Conferinţa era un corp administrativ cu proceduri de lucru asemănătoare congresului. În fine, biroul internaţional era un organ administrativ permanent aflat sub supervizarea Uniunii Poştale Elveţiene de la Berna. Aceeaşi structură o regăsim şi la alte organe administrative internaţionale, excepţie făcând Institutul Internaţional pentru Agricultură, cu şapte organe interne.272 În studiul guvernării internaţionale, organele administrative internaţionale ocupă o poziţie importantă. Woolf definea, în 1916, guvernarea internaţională prin

Acestea pot fi consultate la Woolf, op. cit., pp. 190-191; Burns, op. cit., pp. 148-149; Reinsch, op. cit., pp. 25-27; Francis B. Sayre, op.cit., pp. 20-21. 272 Woolf, op. cit., pp. 255-256. 271

149

Mihai Alexandrescu

reglementarea relaţiilor între state, naţiuni sau popoare prin acorduri internaţionale.273 Woolf se întreba asupra posibilităţii de a se crea sau dezvolta o maşinărie prin care toate relaţiile dintre state să poată fi supuse guvernării internaţionale mai degrabă decât arbitrajului armelor. Autorul britanic credea în posibilitatea ca relaţiile internaţionale să fie organizate pe baza unui acord astfel încât maşinăria (dreptul internaţional, tratatele, conferinţele, tribunalele, autoritatea internaţională) să funcţioneze în sensul soluţionării disputelor internaţionale şi a prevenirii războiului. Woolf susţinea că o schimbare profundă în relaţiile internaţionale a avut loc de la începutul secolului al XIX-lea, iar cei care încă mai repetau că guvernarea internaţională era o utopie şi acordul internaţional trăda interesele naţionale, ori au închis ochii la faptul că în fiecare departament al vieţii începuturile unei guvernări internaţionale există deja şi că în fiecare sector al vieţii, chiar unde conflictul intereselor naţionale ar trebui să fie mai acute, interesele internaţionale sunt de departe mai puternice şi mai reale decât cele naţionale, şi acestea din urmă pot fi şi au fost armonizate cu succes, combinate şi fuzionate în cele dintâi prin instrumentele acordurilor internaţionale.274 „Recunoaşterea intereselor internaţionale şi că interesele naţionale sunt interese internaţionale şi vice versa, a fost marea descoperire a ultimilor 100 de ani. Această descoperire a operat în multe feluri diferite, 273 274

Ibidem, p. 141. Ibidem, pp. 148-149.

150

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

toate punând în lumină chestiunea guvernării internaţionale. În primul rând, aceasta se leagă de creaţia spontană şi evoluţia unui număr mare de organizaţii noi, organe şi organisme internaţionale, ale căror funcţii fie au fost reglementate prin acorduri ale statelor sau administraţiile , fie persoane sau grupuri de persoane”275 Peter Wilson subliniază că abordarea funcţionalistă a lui Mitrany s-a fundamentat pe ideile lui Woolf privind organizarea internaţională, poate chiar mai mult decât a fost el conştient. Această influenţă pare să se fi datorat colaborării îndelungate dintre cei doi autori. De altfel, titlul pe care Mitrany l-a dat primei sale cărţi din abordarea funcţionalistă (The Progress of International Government, 1933) îl apropie de Woolf. Acelaşi comentator notează că Woolf a fost primul gânditor care a demonstrat cum poate fi aplicată la nivel internaţional logica funcţionalistă. 276 Pentru J. A. Hobson, care mergea pe aceeaşi paradigmă a cooperării exprimate de Hobhouse şi Wallas, forma generală în care o cooperare între naţiuni era posibilă, ar fi fost o ligă sau o confederaţie. Scopul unei asemenea organizări internaţionale priveşte determinarea membrilor săi de a-şi supune diferendele lor grave arbitrajului sau altor forme de soluţionare paşnică, dar mai ales de a accepta judecata şi de a o respecta.277 Ibidem. Peter Wilson, “Leonard Woolf and International Government”, în David Long and Peter Wilson, Thinkers of the Twenty Years’ Crisis:Inter-War Idealism Reassessed, Oxford, Clarendon Press; New York, Oxford University Press, 1995, p. 140. 277 J. A. Hobson, op.cit., p. 24. 275 276

151

Mihai Alexandrescu

Proiectul lui Hobson prevedea crearea unei ligi a păcii, care într-o primă etapă ar trebui să-şi planifice să câştige aderenţa majorităţii marilor puteri, incluzându-le şi pe unele dintre cele care erau deja angajate în război. În relaţiile exterioare, Liga ar trebui să adopte o atitudine defensivă, de abţinere de la orice interferenţă în politicile interne. Cei care urmau să formeze Liga trebuiau: ‰ să supună arbitrajului sau concilierii toate disputele sau diferendele pe care nu puteau să le soluţioneze pe cale diplomatică şi să respecte termenii impuşi; ‰ să facă presiuni diplomatice, economice sau de forţă pentru a determina orice membru care refuză să supună o dispută soluţionării paşnice; ‰ să acorde asistenţă oricărui membru al Ligii care era atacat; ‰ să acţioneze în comun pentru a îndrepta orice nedreptate ce se poate produce asupra vreunui membru al Ligii.278 În analiza guvernării internaţionale, Hobson a luat în dezbatere atât problema naţionalităţii, cât şi pe cea a oportunităţii economice. „Trăim într-o lume a schimbării şi toate acordurile politice trebuie să fie înzestrate cu capacitatea de a creşte. Nici un acord mecanic pentru interpretarea şi întărirea tratatelor existente de drept sau uzanţe nu va fi adecvat securităţii păcii. Trebuie să existe puterea de a strivi vechile aranjamente şi de a inventa noi legi, noi uzanţe şi noi moduri de cooperare.”279

278 279

Ibidem, pp. 26-27. Ibidem.

152

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

S-au scris zeci de proiecte de creare a unei guvernări internaţionale care cuprindeau şi îmbinau diverse forme clasice de organizare şi funcţionare, însă Hobson a notat o chestiune pe care D. Mitrany a înţeles-o bine în anii care au urmat: „este clar că maşinăria noastră de soluţionare paşnică şi de funcţionare a Consiliului Internaţional nu poate fi pur juridic şi executiv.”280 Era nevoie de mai mult de atât. Principiul naţionalităţilor era incompatibil cu cel al internaţionalismului. Primul dintre ele era individualizator, promovând separarea şi independenţa. La începutul secolului al XX-lea internaţionaliştii au propus o soluţie de compromis: autonomia ca formă de manifestare a drepturilor minorităţilor. În acest cadru îl vom regăsi, încă din 1906, pe ardeleanul A.C. Popoviciu, care pornind de starea constituţională existentă în Imperiul Austro-Ungar, a preferat în locul dezmembrării, autonomia locală în interiorul unei noi entităţi, Statele Unite ale Austriei Mari. Hobson susţinea că autoguvernarea locală este cel mai mare tămăduitor politic dacă este dublată de reprezentarea proporţională în acele locuri unde nu este posibilă omogenitatea.281 Pe lângă Reinsch, Woolf, Hobson, un alt autor care pare să-l fi influenţat pe Mitrany* a fost sir Arthur Salter. Dintre lucrările acestuia reţinem: Recovery (1932) şi The United States of Europe and other papers (1933). După cum chiar el mărturiseşte, perioada în care a scris a fost una marcată de un regres în desfăşurarea relaţiilor internaţioIbidem, pp. 112-113. Ibidem, p. 128. * A se vedea David Mitrany, “The Making of the Functional Theory: A Memoir”, in D. Mitrany, The Functional Theory …, pp. 17-18. 280 281

153

Mihai Alexandrescu

nale, de o întoarcere în timp, în haosul care a caracterizat anii imediat post-belici. Salter recunoştea că eliminarea războiului din relaţiile dintre naţiuni era o sarcină urgentă a societăţii internaţionale, însă aceasta în sine nu oferea o „fundaţie stabilă şi suficientă pentru o pace durabilă.”282 El era încrezător în construcţia graduală a unui sistem propriu-zis de guvernare mondială. La momentul publicării acestei lucrări, autorul a sesizat două sisteme care se luptau pentru stăpânirea sorţii lumii: sistemul colectiv al tratatelor împotriva războiului (Pactul Societăţii Naţiunilor; Tratatele de la Locarno; Pactul Briand-Kellogg) şi cel al înarmărilor şi al alianţelor militare. Dincolo de aceste preocupări pentru evoluţia sistemului de la Versailles, Salter argumenta importanţa birourilor în administraţia internaţională. Reprezentând guvernele naţionale, membrii acestor oficii puteau asigura cooperarea aliată în formularea deciziilor prin armonizarea intereselor naţionale. El se declara împotriva unei ligi regionale, deoarece cauzele războiului depăşesc barierele unui continent. Sancţiunile ligii nu depind doar de eficienţa în operaţiuni, ci şi de efectul lor în intimidarea agresorului, precum şi de cooperarea pe scară globală.283

Arthur Salter, Recovery. The Second Effort, London, G. Bell and sons, 1932, p. 279. 283 Idem, The United States of Europe and Other Papers, New York, Reynal and Hitchcock, 1933, pp. 14-31. 282

154

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

DAVID MITRANY ŞI ALTERNATIVA FUNCŢIONALISTĂ

155

Mihai Alexandrescu

156

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Funcţionalismul în Relaţiile Internaţionale Ne-am obişnuit ca manualele de teorii ale Relaţiilor Internaţionale să înceapă prin a-i învăţa pe studenţi despre „prima mare dezbatere teoretică” dintre idealişti şi realişti. O dezbatere care a început târziu şi pe care noi o vedem mai degrabă în termenii unor orgolii dintre Edward H. Carr şi Norman Angell sau David Davis. Nu intenţionăm să insistăm aici asupra acestei ipoteze care ar consolida teza unui mit al primei dezbateri care nu ar fi existat. Nimic, sau prea puţin, din antagonismele epistemologice invocate de Carr în 1939 argumentează existenţa unei dezbateri reale, ci mai degrabă dorinţa de a asuma sau revendica începuturile unei discipline. În orice caz, presupunând reală o asemenea ipoteză şi admiţând faptul că o confruntare euristică s-ar fi desfăşurat în geneza domeniului Relaţii Internaţionale, ne preocupă aici modul cum poziţionăm abordarea funcţionalistă în mitica dezbatere teoretică interbelică. Principalele direcţii ontologice în analiza relaţiilor internaţionale de la finalul perioadei interbelice sunt cunoscute în literatură drept idealism şi realism. Cel care a dat semnalul acestei „dezbateri” a fost profesorul britanic E. H. Carr. Acesta afirma că idealismul în Relaţiile Internaţionale este sinonim cu utopia. Sensul profund peiorativ folosit de autor a determinat o contra-poziţionare a unui realism genuin, incomplet definit, ai cărui reprezentanţi se vor forma abia în anii care urmau. 157

Mihai Alexandrescu

Idealismul interbelic s-a dezvoltat pe fundamentele ridicate odinioară de internaţionaliştii clasici, dar îşi trage seva şi din ipotezele kantiene de la finele secolului al XVIII-lea. În perioada care a precedat primul război mondial, s-au constituit mişcări de promovare a păcii ce s-au manifestat fie în cadrul unor organizaţii finanţate de filantropi americani, fie prin scrieri politice ale unor autori precum Theodore Roosevelt sau Woodrow Wilson. Destinderea relaţiilor internaţionale a permis în secolul al XIX-lea o interconectare mereu mai strânsă a intereselor economice şi financiare dintre naţiuni. În a doua jumătate a acelui veac, dar şi în primele două decenii care i-au urmat acestuia, s-a creat un număr de instituţii internaţionale care purtau o puternică valoare administrativă. Pornind de la acele modele, autori precum Paul S. Reinsch, Francis B. Sayre, Pitman Potter au promovat ideea extinderii modelului acelor instituţii privite deja ca instrumente şi mijloace mai eficiente de organizare a păcii mondiale. Discursul lor „teoretic” este numit, cel mai adesea, ca fiind internaţionalism liberal. Izbucnirea războiului mondial, în vara lui 1914, a întrerupt brusc această evoluţie a sistemului internaţional şi a adus patru ani de criză în care naţiunile s-au retras în matca lor. Teritorialitatea şi naţionalismul au fost reaprinse pe altarele statelor. Conferinţa de la Versailles (1919-1920) ar fi putut să fie şansa destinderii relaţiilor internaţionale, însă captivi discursului naţional, liderii lumii au preferat abordarea teritorială a păcii, prin care cultivarea principiului naţionalităţii, satisfacerea unor idealuri din secolul al XVIII-lea au fost legitimate prin acorduri şi tratate. Wilson putea să fie mulţumit pentru 158

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

că diplomaţia deschisă a luat locul tot mai mult celei secrete, însă s-a dezvoltat în egală măsură şi manipularea opiniei publice, astfel încât discursul liderilor a fost preluat şi propagat de mase cu mai multă virulenţă şi convingere, dar cu mai puţină înţelegere a mesajului iniţial. Din 1919 au început să se dezvolte catedre de studiere a politicii internaţionale din dorinţa de a înţelege cauzele războiului şi comportamentul actorilor internaţionali. La Aberystwith, profesorul Alfred Zimmern a creat o catedră de politică internaţională căreia i-a dat numele preşedintelui SUA, Woodrow Wilson. Acesta a fost primul exemplu, căruia i-au urmat şi altele în SUA, Franţa, Italia, Elveţia. În această perioadă, era dificil de realizat o delimitare între intelectuali şi partide politice. În general, preocuparea pentru cooperarea internaţională a fost afişată de stânga politică. În acest sens, este cunoscută relaţia pe care şi-a construit-o Partidul Laburist din Marea Britanie cu lumea academică şi publicistică. În 1918, laburiştii au înfiinţat Comitetul Consultativ pentru Probleme Internaţionale. Acest for a reunit numeroase personalităţi din mediul universitar şi jurnalistic al vremii. Unul dintre cei mai cunoscuţi a fost Leonard S. Woolf care a deţinut şi funcţia de secretar al Comitetului. Printre membri îl reţinem şi pe David Mitrany, care s-a retras în anul 1932, când prezenţa în Comitet era condiţionată de apartenenţa la Partidul Laburist. Primii analişti ai relaţiilor internaţionale din perioada interbelică deşi nu au fost toţi profesori universitari, s-au remarcat prin acurateţea studiului lor. Autori precum Walter Lippmann, J. A. Hobson, H. G. Wells, H. 159

Mihai Alexandrescu

N. Brailsford, L. S. Woolf veneau dinspre jurnalism. Analiza lor avea surse din lumea academică, dar şi din afara ei. Peter Wilson284 a remarcat tendinţa celor care scriu despre studiul relaţiilor internaţionale din perioada interbelică, de a-i considera pe cei care au sprijinit Societatea Naţiunilor şi care au crezut în progresul social ca fiind idealişti, într-un sens peiorativ. Însă nu este doar o peiorativizare aici, ci şi ambiguitate, căci unii autori folosesc noţiunea de „idealism” în interşanjabilitate cu „utopismul”, internaţionalismul liberal sau raţionalismul. Elementele cheie ale idealismului-utopic se regăsesc, în opinia unor autori precum Hedley Bull, Michael Joseph Smith, John Vasquez sau Ken Booth, în credinţa în raţiune, progres, armonia intereselor. Spre exemplu, Booth consideră că idealiştii credeau că instituţiile sunt creaţii umane capabile să influenţeze gândirea şi acţinnile oamenilor.285 Acestei abordări idealiste i s-a opus, la finalul perioadei interbelice, realismul ingenuu al profesorului E. H. Carr prin lucrarea sa din 1939 „The Twenty Years’ Crisis”. Critica epistemologică pe care el a dezvoltat-o l-a dus spre radicalizarea discursului până într-acolo încât i-a numit pe idealişti ca fiind utopici. Aceasta noţiune a fost preluată cu fidelitate, în formă şi conţinut, de către criticii menţionaţi mai sus. Cel care i-a răspuns a fost Norman Angell, în 1946, însă mitul „primei mari dezbaPeter Wilson, The international theory of Leonard Woolf: A study in twentieth century idealism, New York, Palgrave Macmillan, 2003, pp. 11-12. 285 Ibidem, p. 13, nota 8. 284

160

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

teri teoretice” în Relaţiile Internaţionale a apărut şi s-a dezvoltat mai târziu. În analiza lui Carr, utopia era sinonimă cu libera voinţă, teoria, intelectualitatea, stânga şi etica. La cealaltă extremă, realismul era reprezentat de determinism, practică, birocratism, dreapta şi politică.286 Această segregare s-a produs retroactiv şi viza mai degrabă parcurgerea unei istoriografii a domeniului Relaţiilor Internaţionale, în scopul de a defini un curent nou care se afirma în deceniul al cincilea al secolului trecut. Aici putem reţine şi definiţia idealismului liberal oferită de Kenneth W. Thompson, în 1977. Acesta aprecia că idealismul se caracterizează prin: (a) credinţa că instituţiile pot schimba comportamentul popoarelor; (b) capacitatea de a distinge între bine şi rău; (c) credinţa în justiţie.287 Cu toate acestea, noi subliniem, pentru început, o lucrare publicată în 1941 de H. M. Magid la Columbia University Press, care era o sinteză privind pluralismul politic englez.288 El scria că mişcarea pluralistă s-a manifestat ca o reacţie la teoria idealistă a statului, care la rândul său găsise calea spre teoria politică din cauza inadecEdward Hallett Carr, The Twenty Years’ Crisis: 1919-1939: An Introduction to the Study of Internaţional Relations, London, Macmillan, 1939, pp. 11-21. 287 Kenneth W. Thompson, „Idealism and Realism: Beyon the Great Debate”, în British Journal of International Studies, 3, 1977, pp. 199-209. 288 Henry Meyer Magid, English Political Pluralism: The Problem of Freedom and Organization, New York, Columbia University Press, 1941. 286

161

Mihai Alexandrescu

vării vechiului liberalism al şcolii utilitariste. Vechiul liberalism a fost responsabil pentru atomizarea societăţii şi poziţionarea individului împotriva statului. În acest context, pluralismul a însemnat o reformulare a vechiului liberalism individualist, care nu a reuşit să satisfacă nevoia de unitate a societăţii. Noul pluralism este considerat o sinteză între temperamentul englez şi filosofia germană de organizare.289 Lucian M. Ashworth subliniază distincţia ce trebuie făcută între cele trei paradigme anterioare: conservatoare, liberală şi socialistă: ‰ Conservatorismul tindea să fie legat de diplomaţia antebelică, cea care a cauzat primul război mondial; ‰ Liberalismul era asociat cu comerţul liber şi cu dezvoltarea instituţiilor internaţionale; ‰ Socialismul îşi dorea depăşirea vechii diplomaţii, însă credea că problemele imperialismului şi controlului economic trebuiau tratate înainte pentru a putea fi posibilă o ordine echitabilă.290 În ceea ce priveşte perioada interbelică, aceasta a fost dominată de rivalitatea dintre idealism şi pragmatism, care s-a desfăşurat în cadrul paradigmei pluraliste. În grupul idealiştilor îi regăsim pe J. A. Hobson – care scria despre guvernarea internaţională, Norman Angell – care promova ideea cooperării economice internaţionale, pe Richard Coudenhove Kalergi – adept al federa-

Ibidem, pp. 4-6. Lucian M. Ashworth, „Where are the idealists in interwar International Relations?”, în Review of International Studies, 32, No 2, 2006, p. 297. 289 290

162

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

lismului continental. În categoria pluralismului pragmatic îi includem pe G. D. H. Cole, D. Mitrany, G. H. Wells. Din perspectivă epistemologică nu putem face o distincţie radicală, deoarece nici unii, nici ceilalţi nu şi-au definit suficient de tranşant conceptele. Dacă idealiştii au preferat o abordare exclusiv apriorică, ceilalţi au introdus în analiza lor nunaţe mai tari ale empirismului. Confuzia dintre ele era una teleologică, fiindcă ambele abordări urmăreau aceeaşi finalitate, dar distincţia consta în instrumentele utilizate. Idealiştii au preferat crearea unor instituţii noi fără o determinare factuală, pe când pragmaticii au propus dezvoltarea unor instituţii existente şi modernizarea manierei de funcţionare a lor. Idealiştii îşi puneau speranţa în armonia între naţionalism şi internaţionalism, precum şi în diviziunea naturală a muncii între naţiuni. Pragmaticii căutau orientarea naţiunilor spre ceea ce le ajutau să conlucreze, dar în cadrul unor agenţii internaţionale specializate. Construcţia idealiştilor era guvernul mondial sau regional, în vreme ce pragmaticii considerau necesară urmarea unei politici gradualiste care să pornească de la consolidarea legăturilor de cooperare. Într-o încercare de a sintetiza aceste caracteristici ale celor două orientări pluraliste interbelice, am propus următoarea reprezentare atât a asemănării cât şi a deosebirilor: IDEALIŞTII

PRAGMATICII

ƒ Promovarea democraţiei în relaţiile internaţionale

ƒ Promovarea democraţiei în relaţiile internaţionale

ƒ Promovarea egalităţii internaţionale

ƒ Promovarea internaţionale

163

echităţii

Mihai Alexandrescu ƒ Susţinerea creării unor instituţii interguvernamentale regionale sau/şi internaţionale

ƒ Crearea unor organe transnaţionale funcţionale sectoriale

ƒ Semnarea unor acorduri internaţionale care să reglementeze comportamentul actorilor statali

ƒ Renunţarea la tratate şi acorduri internaţionale rigide

ƒ Auto-derminarea naţiunilor

ƒ Transferarea loialităţii omului de la statul egoist spre entităţi funcţionale sectoriale

Cel care a realizat tranziţia dintre idealişti şi pragmatici a fost Leornard S. Woolf. El vorbea despre guvernarea internaţională în logica ierarhiei internaţionale a delegării de competenţe spre o Autoritate Internaţională (Conferinţa Integuvernamentală) şi un Parlament Internaţional (Conferinţele), combinându-le cu soluţii sectoriale de cooperare, aşa cum fuseseră ele descrise în primul deceniul al secolului trecut de către Paul S. Reinsch. Între sursele idealismului şi ale pragmatismului în paradigma pluralistă se regăsesc influenţele kantiene de la finalul secolului al XVIII-lea care este comun celor două curente. Despărţirea intelectuală dintre ele s-a produs în al patrulea deceniu al secolului trecut, când eşecul proiectului de la Versailles devenea tot mai evident. Pragmaticii s-au inspirat din gândirea lui Edmund Burke şi cea a lui Jeremmy Bentham. De la primul dintre ei ştim că guvernarea este dificilă şi necesară pentru a menţine ceea ce s-a câştigat într-o luptă lungă şi prin experimente de secole. 164

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Cu toate acestea, oamenii sunt fiinţe cu experienţă şi sentimente, trăind într-o lume în care afacerile umane se pot dezvolta într-o viteză redusă, gradual şi în ordine. În ceea ce priveşte statul acesta era văzut ca un organism, iar nu ca o maşină.291 Ce de al doilea rămâne cunoscut drept promotor al utilitarismului. Principalele elemente cheie în definirea utilitarismului benthamian se referă la: principiile care ghidează comportamentul indivizilor, obligaţiile guvernului, maniera în care interesele indivizilor pot fi reconciliate între ele, forma în care interesele individuale se armonizează cu cele ale comunităţii. În definirea lui Bentham, utilitatea presupune: beneficiu, avantaj, plăcere, bine, fericire.292 David Long şi-a propus o cercetare a formulei originale a funcţionalismului în relaţiile internaţionale, în lumina utilizărilor anterioare a termenilor de funcţie şi funcţional de către Tawney, Cole şi Laski. Este vorba despre o examinare a dezvoltării funcţionalismului prin evoluţia terminologiei utilizate pentru a se descrie pe sine. Acelaşi autor a remarcat faptul că „a existat o tendinţă la cercetarea relaţiilor internaţionale pentru a vedea dezvoltarea funcţionalismul ca pe o evoluţie continuă spre o abordare rafinată şi completă a organizaţiilor internaţionale.”293

Thomas I. Cook, History of Political Philosophy from Plato to Burke, New York, Prentice Hall, 1936, pp. 681-684. 292 Jeremmy Bentham, An Introduction to the Principles of Morals and Legislation, London, Printed for T. Payne, and Son at the Mews Gatf, 1789, pp. ii-iv. 293 David Long, „International functionalism and the politics of forgetting” in International Journal, XLVIII, Spring, 1993, p. 356. 291

165

Mihai Alexandrescu

Dacă ar fi să privim în matricea oferită de David Long, la începutul anilor 1990, atunci vom găsi expresia funcţionalismului în definiţii oferite de Richard Henry Tawney în lucrarea sa din 1920.294 Pentru el o societate funcţională se defineşte prin faptul că principalul subiect al unui accent social ar fi performanţa funcţiilor. Long ne atenţionează asupra faptului că Tawney a utilizat cuvintele funcţie şi funcţional ca parte a unui atac moral asupra capitalismului, individualismului şi industrialismului. El a subliniat importanţa unei focalizări holistice în studiul societăţii şi a principiilor sale sociale.295 Autorul introducea, prin conceptul de funcţionalitate, principiul de interes comun. În 1920, Tawney încerca să lămurească faptul că ideea de funcţie este incompatibilă cu doctrina potrivit căreia fiecare persoană şi organizaţie are un drept nelimitat de exploatare a oportunităţilor lor economice cât de mult îşi doresc, care este credinţa de lucru a industriei moderne.296 Funcţia era definită de Tawney printr-o „activitate care îmbracă şi exprimă ideea scopului social.”297 Reforma societăţii era posibilă pe baza respectării funcţiei acesteia de operaţionalitate a activităţilor umane în vederea realizării bunăstării comune. În ceea ce îl priveşte pe G. D. H. Cole, D. Long ne spune că acesta, spre deosebire de Tawney, a folosit cuvântul funcţie pentru a desemna nu doar rolul social, ci şi serviciul pe care îl face individul. Cole a fundamentat o Richard Henry Tawney, Acquisitive Society, New York, Harcourt, 1920. 295 D. Long, op.cit., p. 359. 296 R. H. Tawney, op.cit., p. 42. 297 Ibidem, p. 8. 294

166

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

teorie a reprezentării funcţionale ca o critică a teoriei liberale clasice a statului. Viziunea liberală din secolul al XIXlea a fost aceea că principala sau unica relaţie politică importantă era cea dintre stat şi individ. Câteva dintre lucrările lui Cole sunt emblematice în definirea concepţiei sale asupra statului şi societăţii. În cartea sa din 1920, G.D.H.Cole a formulat cadrul teoretic pe baza căruia s-au dezvoltat principiile sale care respingeau teoria statului şi asumau aderenţa sa la conceptul democraţiei funcţionale.298 Câteva dintre înţelesurile oferite de Cole unor cuvinte, altfel uzuale în analiza politică, sunt importante în observarea influenţelor care au marcat scrisul lui Mitrany. Comunitatea a fost definită ca „un complex al vieţii sociale, incluzând un număr de fiinţe umane care trăiesc împreună în relaţii sociale, legate de un set comun, totuşi mereu şanjabil, de convenţii, cutume şi tradiţii şi conştiente de obiective şi interese comune.”299 Un om poate aparţine mai multor comunităţi, însă poate ajunge astfel în ceea ce Cole numeşte „conflict de loialităţi”, care până la urmă cuantifică realitatea obligaţiilor comune.300 Există, în acelaşi timp, „dorinţa fatală” de a confunda comunitatea cu statul. În concepţia lui Cole, societatea este o asociaţie, un grup de persoane care au un scop comun sau o agregare de scopuri comune. Aceste scopuri comune urmează cur-

George Douglas Howard Cole, Social Theory, New York, Frederick A. Stokes, 1920. 299 Ibidem, p. 25. 300 Ibidem, pp. 26-27. 298

167

Mihai Alexandrescu

sul unor acţiuni cooperative sub o formă ce este unanim acceptată de grup.301 Deosebirea dintre comunitate şi societate este dată de natura relaţiilor dintre unităţile componente. În primul caz este vorba despre „un centru de sentimente”, în vreme ce în al doilea caz autorul vede „un centru sau un grup de centre de deliberare şi planificare” în care părţile componente au drepturi şi obligaţii.302 Ceea ce caracterizează societatea este interesul şi funcţia. Dacă în privinţa interesului, acesta este admis ca fiind unul comun, funcţia este determinată de interesul „asociaţiei” privită doar în relaţie cu alte asociaţii similare.303 Funcţia este un concept relativ simplu, căci, ne spune Cole, într-o societate fiecare instituţie are un obiectiv ce a determinat direcţiile principale ale evoluţiei sale. Îndeplinirea acestui obiectiv este „baza necesară” a funcţiei respectivei instituţii. Ca urmare, principiul funcţional al societăţii se aplică asociaţiilor şi instituţiilor care o compun, iar nu indivizilor.304 Din explicaţia lui Cole, rezultă că funcţia există doar în raport cu interesul şi scopul societăţii, iar funcţionalitatea este măsurată în relaţie cu maniera în care sunt îndeplinite aceste scopuri. În critica lui Cole se regăseşte şi suveranitatea statului. Analiza se realizează din perspectiva „democraţiei funcţionale”, ţintindu-se distrugerea statului „omni-competent”. Din prisma sferei economice, Cole Ibidem, p. 37. Ibidem, p. 31. 303 Ibidem, p. 55. 304 Ibidem, pp. 47-49. 301 302

168

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

îşi propuse să desfiinţeze şi ideea că statul reprezintă consumatorii, fiind pentru excluderea acestuia din participarea funcţională în controlul industriei şi serviciilor. Negând tocmai această calitate a omnicompetenţei statului, autorul nu făcea decât să se opună tezei clasice a suveranităţii statului. În concepţia lui Cole, suveranitatea era o funcţie de coordonare a activităţilor diferitelor entităţi funcţionale ale societăţii.305 Cu aceasta ne apropiem de ceea ce spunea David Long, în 1993, ca fiind „o versiune embrionară a argumentului funcţional al lui Mitrany.”306 În definirea suveranităţii, Cole consideră că funcţiile statului ar trebui definite şi limitate în termenii daţi de interesele sale specifice, ceea ce ar duce la o prăbuşire totală a suveranităţii.307 G.D.H Cole nu respinge statul ca agent de coordonare a democraţiei funcţionale, însă acest stat nu poate fi o continuare istorică a celui deja existent. Statul actual este o maşinărie ce se numeşte democraţie politică, căreia autorul îi opune democraţia funcţională. Prima formulă este una care aplică în mod fals principiul reprezentării. Simpla funcţie a statului ar trebui să fie cea de coordonare şi doar atât.308 În fine, despre Cole am putea aminti faptul că apropierea sa de domeniul afacerilor internaţionale este una redusă. Un concept important pe care îl tratează atât în Guild Socialism, cât şi în Social Teory, este cel al soIdem, Guild Socialism Re-stated, London, L. Parsons, 1920, pp. 119-121. 306 D. Long, op.cit., p. 362. 307 G.D.H.Cole, Social Theory …, pp. 101-102. 308 Idem, Guild Socialism …, pp. 121-125. 305

169

Mihai Alexandrescu

cietăţii globale. Cole mărturiseşte credinţa sa că societatea globală se poate bizui pe o solidaritate internaţională ce va face inutilă o forţă externă.309 Dimensiunea internaţională a argumentaţiei sale se dezvăluie timid, abia la finalul cărţii sale Guild Socialism. Autorul clamează obligaţia socialiştilor breslelor să fie internaţionalişti, asemenea celorlalţi socialişti. Sfera lor de preocupare nu ar trebui să fie sistemul social din propria lor ţară, ci „recrearea societăţii mondiale ca o federaţie de comunităţi libere şi auto-guvernabile, legate împreună prin legături mai apropiate de preocupări civice şi economice comune, de idei comune şi poate, mai presus de toate, de această diferenţă şi unicitate a fiecăruia care există într-o comunitate şi fără de care comunitatea ar fi goală şi lipsită de sens.”310 *** Funcţionalismul nu este o teorie sau o doctrină, ci mai mult o metodă de analiză, care porneşte de la studierea acţiunii şi instituţiilor internaţionale. El propune un model de acţiune, fără a crea instituţii noi, ci dezvoltându-le pe cele care existau deja. Revenind la definirea pe care a oferit-o în 1975 profesorul Paul Taylor, principiile funcţionalismului sunt: (a) omul poate fi lecuit de loialitatea sa faţă de statul-naţiune prin experimentarea unei cooperări internaţionale fructuoase;

309 310

Idem, Social Theory…, pp. 141-142. Idem, Guild Socialism…, pp. 215-216.

170

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

(b) organizaţia internaţională dacă are în vedere cerinţele misiunii sale, ar putea spori bunăstarea individuală dincolo de nivelul obţinut prin stat; (c) recompensele ar putea fi mai mari dacă organizaţia ar funcţiona dincolo de frontierele naţionale.311 Paul Taylor şi A.J. Groom notau în introducerea la monografia dedicată funcţionalismului că scrierile lui Mitrany au reprezentat „expresia cea mai clară a ideilor care au fost enunţate spre sfârşitul primului război mondial”.312 Noi apreciem că Mitrany poate fi considerat un liberal de sorginte kantiană, fiind printre puţinii în anii 1930, care a realizat o paralelă între viziunea asupra relaţiilor internaţionale ca proces istoric şi progresiv şi Kant. El a întărit teza caracterului evolutiv al omenirii.313 În cursul primei conferinţe susţinute la Yale University, Mitrany sublinia că: „în domeniul internaţional, dacă interpretarea mea este corectă, problema noastră este de a induce naţiunile să-şi adapteze viziunea spre cerinţele inevitabile ale vieţii civilizate. Problema a fost pusă deja în acest mod de Kant, în al său Eseu pentru Pacea Eternă.”314

Paul Taylor, “Introduction” la D. Mitrany, The Functional Theory …, pp. iv-vi. 312 Paul Taylor, A.J. Groom (ed.), Functionalism. Theory and Practice in International Relations, London, University of London Press Ltd, 1975. 313 Andreas Osiander, „Rereading Early Twenty Century IR Theory: Idealism Revisied”, în International Study Quarterly, No. 42, 1998, p. 420. 314 D. Mitrany, The Progress of …, p. 51. 311

171

Mihai Alexandrescu

Progresul omenirii a fost unul laborios, spontan şi chiar inconştient, fără a se desfăşura pe baza unui proiect. „Experienţele noastre prezente nu sunt produsul unei minţi vizionare” era esenţa mesajului pe care Mitrany l-a preluat de la Kant. Progresul kantian a fost asociat cu utilitarismul cobdenian. Mitrany considera, asemenea lui Richard Cobden, că pacea şi prosperitatea sunt posibile prin aranjamente funcţionale. Cu toate acestea, o diferenţă se remarcă între internaţionalismul promovat de autorul de la Manchester şi funcţionalismul lui Mitrany. Concepţia celui din urmă privind bunăstarea se clădea pe criterii economice, în vreme ce Cobden formula o argumentare negativă în sensul eliminării hotarelor juridice şi politice din calea prosperităţii. Dincolo de atitudinea negativă a celor doi faţă de limitările impuse de guvernele naţionale, se poate sesiza faptul că pentru Mitrany calea spre progres şi prosperitate nu era una guvernamentală şi politică, ci una a aranjamentelor economice, prin crearea de instituţii internaţionale funcţionale pentru diferite sectoare de activitate. Aceasta era o abordare ce se deosebea de concepţia negativă a predecesorului său, care clama dreptul de neintervenţie şi afirma credinţa în tratatele internaţionale menite să faciliteze comerţul liber şi să introducă arbitrajul în relaţiile internaţionale.315 Noi considerăm că Mitrany nu a fost un idealist, cu atât mai puţin un utopist, în termenii lui Carr, ci mai degrabă un liberal/pragmatic. Mitrany îi numea idealişti 315 Mai multe argumente, în acest sens, pot fi găsite la David Long, Towards a New Liberal Internationalsm: The International Theory of J. A. Hobson, Cambridge, Cambridge University Press, 1996, pp. 185-187.

172

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

pe susţinătorii proiectului pan-european. Mai mult chiar, Hans Morgenthau îl considera pe Mitrany un realist316. Potrivit lui Ashworth, „abordarea lui Mitrany este una materialistă, fundamentată pe conceptul de nevoi umane.”317 *** Contribuţia lui David Mitrany la istoriografia studiului relaţiilor internaţionale a fost dezvoltarea unei abordări funcţional-sociologice în opoziţie cu cea constituţional-politică. Experienţa eşecului Societăţii Naţiunilor în dezvoltarea unor politici de menţinere a păcii pe cale instituţională şi interguvernamentală, l-a determinat pe teoreticianul funcţionalismului să gândească o formă total diferită a cooperării internaţionale care să nu înceapă de la proiecte federaliste, ci de la necesitatea asigurării bunăstării. În spiritul şcolii pluraliste liberale britanice, el a pledat pentru cooperarea internaţională. Mitrany argumenta că interdependenţa naţiunilor poate fi constituită prin cooperare la nivel tehnic şi economic.318

Hans Morgenthau, Politica între naţiuni: Lupta pentru putere şi lupta pentru pace, Bucureşti, Polirom, 2007, pp. 538-539. 317 Lucian M. Ashworth, Creating international studies: Angell, Mitrany, and the liberal tradition, Aldershot, England; Brookfield, Vt. Ashgate, 1999, pp. 38-41. 318 Vezi comentariile lui Gene Edward Rainey, op. cit.; Martin Griffiths Fifty Key Thinkers in International Relations, London, Routledge, 1999, p. 191-193; Laura Cram, “Integration theory and the study of the European policy process”, in Jeremy Richardson (ed.) European Union, London, New York, Routledge, 2001, p. 51-73; Will Banyan, op. cit.; Dorothy Anderson, op.cit. 316

173

Mihai Alexandrescu

Din perspectivă conceptuală, reţinem la Mitrany preluarea noţiunii de transfer (devolution) dinspre liberali. Conceptul de transfer al autorităţii a avut până la Mitrany înţelesul de cedare de autoritate (putere, personalitate, proprietate) de la nivelul local spre central. Transferul (surrender) în această accepţiune se încadra în logica creării statului global sau al federaţiei mondiale. Mitrany a oferit un alt sens acestui concept. Pentru el transferul (devolution) semnifică cedarea de autoritate de la nivel central spre local. Argumentul transferului de autoritate nu a fost formulat exclusiv de Mitrany. El a preluat, dezvoltat şi aplicat o abordare pe care o putem regăsi în lucrările lui J.T. Hobhouse, A. Zimmern, G. Wallas, L. Dickinson etc. De aici să înceapă diferenţa pe care o face Mitrany în interpretarea sistemului internaţional? Întrebarea nu este retorică. Sensul pe care autorul l-a conceptului de transfer a modificat întreaga structură de argumentare în lucrările sale.

Contextul exprimării ideilor funcţionaliste În 1975, în lucrarea sa de sinteză a abordării funcţionaliste, David Mitrany susţinea că ideea funcţionalistă a fost exprimată pentru prima dată în 1932, în cursul celei de-a treia prelegeri susţinute în cadrul Dodge Lectures la Yale University: The Communal Organization of World A-

174

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ffairs.319 Noi am identificat elemente ale funcţionalismului cel puţin din toamna lui 1930, într-un articol publicat în „Current History”, la New York.320 În acel studiu, autorul considera deja că „relaţiile între statele independente trebuie, de fapt, să fie organizate pe linii funcţionaliste mai degrabă decât teritoriale.”321 Pe de altă parte, analizând memoriile sale, putem identifica un prim pas spre conturarea viziunii sale funcţionaliste, pe care noi am numit-o etapa pre-funcţionalistă, într-un articol publicat în „The Manchester Guardian” (19 aprilie 1919) sub titlul „Minor States and the League – A Scheme of Devolution”, Contextul era redat chiar de autor într-o descriere pe care o considerăm suficient de lămuritoare: „Venind dintr-o ţară mică, unde resentimentul supremaţiei Marilor Puteri era endemic, tema mea putea fi foarte bine şi o pledoarie pentru o organizare globală ideală.”322 Această pledoarie avea loc în cursul anului 1917 prilejuită fiind de un turneu în Marea Britanie în cadrul Societăţii pentru Liga Naţiunilor, sub auspiciile Asociaţiei Educative a Muncitorilor. Despre această prelegere Mitrany susţine că prezenta, în avans, un proiect de transfer (devolution) regional, care ar fi trebuit să servească pentru D. Mitrany, „Retrospect and Prospect”, în D. Mitrany, The Functional Theory …, p. 239. 320 Idem, The Case against Pan-Europa, în „Current History”, 33:1 (Oct. 1930), pp. 65-69. 321 Ibidem, p. 69. 322 Idem, The Making of the Functional Theory….., p. 6. 319

175

Mihai Alexandrescu

a da ţărilor mai mici o reprezentare la centru, chiar indirect prin grupul lor colectiv. Însuşi Mitrany semnalează în memoriile sale că la vremea prelegerii sale erau în dezbatere alte scheme care priveau spre o Societate a Naţiunilor sub formula unor uniuni regionale prea distante şi constrânse a fi separate. Aceasta era văzută ca un stagiu intermediar. Proiectul lui Mitrany, în schimb, deşi a utilizat aceeaşi idee regională, a fost clădit pe fundamentul transferului: „Cum majoritatea statelor mai mici au trăit în grupuri regionale, organe regionale subsidiare ar putea fi create pentru a trata nevoi locale şi diferenţe locale şi astfel să ajute la îndreptarea ostilităţii regionale endemice /…/ pe calea cooperării locale – cu un drept de apel spre organele centrale ale Ligii. Aceasta ar ceda grupurilor regionale atâta autoritate cât este necesară pentru responsabilitatea propriilor afaceri şi astfel le-ar despovăra de presiunea organizaţiei centrale.”323 Mitrany era convins, la acel moment că între state cooperarea devenise imperativă, însă egalitatea era imposibilă. Tocmai de aceea, „pentru a fi practici, orice sugestii pentru o Constituţie a Ligii trebuie să prezinte o schemă graduală.” El consideră că era necesar un aranjament care să salveze poziţia marilor puteri, care se vedeau în situaţia de a fi depăşite de votul statelor mici. În acelaşi timp, aranjamentul în cauză trebuia să le asigure şi statelor mici posibilitatea de a participa activ şi direct la guvernarea Ligii.

323

Ibidem, p. 7.

176

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

În faţa acestui dublu scop, Mitrany propunea o schemă de transfer care putea facilita tratarea problemelor imediate: „Pentru aceasta ar trebui reprodusă o formă de transfer internaţional, organe executive, juridice şi legislative pe care le cere Liga pentru a fi reproduse într-un număr de corpuri secundare cu caracter similar.”324 Autorul prelegerii merge mai în detaliu în prezentarea soluţiei propuse. În ceea ce priveşte Constituţia, aceasta trebuia să prevadă înfiinţarea unor corpuri legislative sau consultative care să fie alese de populaţiile statelor membre respectându-se proporţia acestora. În acelaşi timp, era concepută crearea unor organe executive şi juridice ale grupurilor numite sau ales pe aceeaşi bază ca şi organele centrale corespondente. Din rândul acestor corpuri locale se alegeau membri, prin rotaţie, pentru Consiliul Central şi Curtea Centrală a Ligii. Ca formulă de funcţionare a sistemului, Mitrany precizase ca problemele ori disputele să fi tratate, în primă instanţă, la nivel local, doar în absenţa unei soluţionări sau a unor eventuale contestaţii, acestea să fie transmise spre centru, care poate să respingă decizia locală doar cu trei sferturi de voturi, fiind şi instanţă finală.325 Momentul afirmării acestor principii de organizare era unul al confruntărilor de proiecte privind viitorul sistemului internaţional după primul război mondial. 324 Idem, „Minor States within the League of Nations. A Scheme of Devolution”, în The Manchester Guardian, 8 Aprilie 1919. 325 Ibidem.

177

Mihai Alexandrescu

La acea dată, predomina ideea unei Societăţi a naţiunilor prin regândirea ordinii mondiale, reaşezarea pieselor pe tabla de şah a relaţiilor internaţionale. În continuare, statele jucau acelaşi rol important în discursurile cercetătorilor relaţiilor internaţionale, dar mai ales ale actorilor implicaţi. Dacă ar fi să preluăm mărturia lui Mitrany, prima exprimare a proiectului funcţionalist de organizare a păcii datează din 1932. În acest an, Mitrany a fost invitat să ţină o serie de patru conferinţe despre guvernarea internaţională la Universitatea Yale din SUA. Conferinţele s-au desfăşurat sub auspiciile Societăţii Dodge. Istoria Societăţii Dodge începe din august 1815, când un grup de „prieteni ai păcii”, în frunte cu David Low Dodge, au creat Societatea New York pentru Pace. Aceasta a fost prima societate al cărei scop specific era promovarea păcii. În acelaşi an şi în anii următori, în Europa şi SUA s-au creat asociaţii similare, fără să existe o legătură între ele. În 1828, din unirea mai multor societăţi s-a înfiinţat American Peace Society, cu acoperire naţională iar din 1887 avea o publicaţie lunară „Advocate of Peace”. Dodge a fost director al Societăţii, iar primul preşedinte a fost William Ladd, cel care propunea în 1840 crearea unui congres al naţiunilor cu o curte internaţională de justiţie. Anual, Societatea organiza conferinţe dedicate chestiunilor păcii şi evoluţiei sistemului internaţional. Printre cei care au conferenţia înainte de Mitrany s-a numărat şi Graham Wallas, în 1919, parte din prelegerea sa fiind cuprinsă mai târziu în lucrarea „Our Social Heritage” (1921)

Prelegerile susţinute de Mitrany în 1932 au fost publicate, anul următor, în volumul „Progress of International Government”. După acest moment, începe o perioadă cu experienţe bogate, pe care Mitrany le acumulează în SUA. Este perioada în care a început să observe 178

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

îndeaproape politica lui F.D. Roosevelt pentru combaterea crizei economice prin New Deal. Mitrany era în relaţii apropiate cu cel care gândise sistemul TVA: Felix Frankfurter. Analizând aceste evoluţii, el şi-a consolidat şi dezvoltat argumentele în sprijinul alternativei funcţionaliste. Felix Frankfurter a fost una dintre personalităţile citate pe Mitrany în memoriile sale. Mitrany îşi amintea de o scrisoare pe care i-o trimisese acestuia, în care îi mărturisea că „niciodată nu a suferit de dogmatism”, şi că interesul său era de a vedea o anumită evoluţie în organizarea păcii. Despre Felix Frankfurter ştim că este fiul unui negustor evreu născut în Viena, care la 12 ani a emigrat, împreună cu familia, spre Statele Unite, studiind mai târziu la Harvard Law School. Din 1906 a fost asistent al procurorului districtual în New York. În 1914 el s-a întors la Harvard Law School ca profesor de drept administrativ. În perioada în care F.D. Roosevelt a fost guvernator al New York-ului (1929-1932), Frankfurter îi oferea acestuia consultaţii juridice, iar când a devenit preşedinte, Roosevelt se consulta adesea cu el pe chestiunea implicaţiei juridice în legislaţia New Deal. (http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/ USAfranfurter.htm

Din 1933, după expirarea contractului cu Universitatea din Yale, s-a alăturat echipei lui Abraham Flexner* de la Universitatea din Princeton, Institute for AdDoctorul Abraham Flexner a fost un alt personaj prezent în viaţa profesională a lui Mitrany. El a fost cel care a formulat reforma sistemului medical american. În 1933 s-a decis să înfiinţeze, cu ajutorul Fundaţiei Rockefeller, un grup academic preocupat de cercetarea abstractă. De aici a luat fiinţă Institutul de Studii Avansate de la Princeton, al cărui prim director a fost Flexner. În cadrul acestei fundaţii a lucrat şi Mitrany. *

179

Mihai Alexandrescu

vanced Studies. Aici, printre colegi se regăsea şi Albert Einstein.** El ar fi preferat să se dedice studiului chestiunilor internaţionale, însă Flexner i-a sugerat să aibă în vedere chestiunile de politică internă. În aceste condiţii, Mitrany a studiat cazul Autorităţii Văii Tennessee, pe care a văzut-o drept un model de funcţionare specifică ce a reuşit să determine coordonarea activităţilor dintr-un anumit domeniu. Acest exemplu i-a consolidat lui Mitrany ideile funcţionaliste. Cazul în sine a fost important mai ales pentru aspectele constituţionale pe care le comportau. Fără a opera modificări în textul constituţional, Roosevelt a izbutit să demonstreze valenţa operativă a proiectului său şi, astfel, pentru prima dată guvernul de la Washington, D.C. a fost perceput ca o autoritate centrală. De la acest exemplu, Mitrany a efectuat coroborările necesare cu modelele expuse în urmă cu mai bine de două decenii de Paul Reinsch, întărindu-şi argumentele pentru alternativa funcţionalistă. Contextul exprimării finale a acestei alternative a fost dat de al doilea război mondial. Mitrany şi-a întrerupt şederea la Princeton pentru a se întoarce la Londra, devenind membru al Serviciului de Presă şi Cercetări Externe din cadrul Chatham House, aflat sub directă coordonare a Foreign Office-ului. Aceasta a fost o perioadă în care a debutat şi dezbaterea idealism-realism, cel din urmă având argumentele eşecului sistemului de la Versailles. Autori precum Quincy Wright semnalau, spre exemplu, că „suveranitatea era considerată o cauză ma-

În 19 aprilie 1955, Mitrany a dedicat în The Guardian, un necrolog pentru Albert Einstein: „Einstein as a man. A Record of Goodness”.

**

180

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

joră a războiului mondial”.326 În perioada conflagraţiei s-au scris numeroase proiecte de reorganizare a păcii. Erau rememorate încercările de acest gen începând de la Dante. Lucrarea lui Mitrany era considerată la acea vreme una de sinteză, nu neapărat una novatoare.327 Spre deosebire la Reinsch, Woolf sau Cole, Mitrany a avut de partea sa contextul favorabil al dezbaterii, la care s-a alăturat stăruinţa cu care s-a preocupat de acest model vreme de peste un deceniu. În această logică, astăzi Mitrany este considerat, de majoritatea exegeţilor, ca fiind reprezentantul principal al abordării funcţionaliste, fără a nega aportul esenţial adus de ceilalţi funcţionalişti. Dincolo de slăbiciunile lui Mitrany de a nu-i fi menţionat în memoriile sale pe toţi cei care l-au inspirat, remarcăm faptul că el nu şi-a asumat rolul de creator al acestui model, nedorind nici măcar să fie considerat un teoretician.

Definirea conceptelor Naţiunea-naţionalismul-naţionalitatea În capitolul al doilea al acestei lucrări am urmărit cum erau definite naţionalitatea şi naţionalismul până la începutul secolului al XX-lea. Mitrany preluase, în propria sa definiţie, argumentele lui Karl Renner:

326 327

Q. Wright, op.cit., p. 895. Henry M. Wriston, The Functional Approach to Peace, 1944, p. 4.

181

Mihai Alexandrescu

„înainte de a fi un factor politic, naţionalitatea poate exista inconştient ca un caracter naţional, semiconştient ca sentiment naţional, pe când în final acceptă o conştiinţă de sine când se desprinde într-o clamare politică.”328 Referindu-se la obiectele de analiză a sistemului contemporan internaţional, Mitrany afirma, în 1938, că „una dintre problemele cheie este natura şi funcţionarea naţionalismului”329. Autorul a insistat asupra confuziei terminologice. Noţiuni precum naţiune, naţionalism şi naţionalitate erau, de obicei, definite fără a se face o distincţie între acestea. Mitrany susţine chiar că această confuzie (mai ales între naţionalitate şi naţionalism) era prezentă şi în documentele oficiale din perioada interbelică. „Această confuzie /…/ a jucat un rol mare în unirea celor două în ceva asemănător unei dogme /…/ stabilind astfel principiul naţional al autodeterminării aproape ca o lege nescrisă /…/, care a avut un efect deformator în crearea unei societăţi internaţionale.”330 Luând în considerare sursele, cele două noţiuni nu sunt identice. Într-o exprimare mai plastică, ideea de naţionalitate era pur şi simplu „un ţăruş puternic pe care se atârnă mantaua libertăţii şi pălăria frigiană”.331 În percepţia lui Mitrany, principiul naţionalităţilor are o conotaţie excluzivă. El susţine că naţionalitatea a făDavid Mitrany, „Nationality and Nationalism”, în D. Mitrany, The Functional Theory …, p. 139. 329 Ibidem, p. 137. 330 Ibidem, p. 138. 331 Ibidem, p. 141. 328

182

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

cut pentru popoare, ceea ce a realizat democraţia pentru indivizi. Aşa cum individul a devenit unitatea politică a statului, tot astfel şi naţiunea a devenit unitatea politică a lumii.332 Acest principiu a fost pus în serviciul aspiraţiei politice, fiind o directivă politică, văzut ca „o armă adiţională împotriva domniei arbitrajului.” Autorul operează chiar o distincţie între principiul naţionalităţii şi naţionalitate, primul termen având sensul unirii unui grup fără un cadru politic, doar pe baza elementelor sociologice şi istorice comune.333 În expunerea argumentării sale, sesizăm influenţe ale contemporanilor săi liberali, pluralişti.334 Mitrany căuta argumente pe care să-şi sprijine reticenţa faţă de efectele naţionalismului asupra evoluţiei sistemului internaţional, în scriitori liberali din secolul al XIX-lea: Mazzini, Gladstone sau Acton. Cel din urmă critica naţionalismul, socotind că nu era mereu liberal sau constructiv. Gladstone considera că naţiunea era membră a comunităţii internaţionale fiind reprezentată de omul de stat, care era o persoană preocupată nu doar de apărarea intereselor materiale, ci şi a onoarei ţării sale. El era un cetăţean al lumii în care îşi reprezenta naţiunea, ce la rândul său era parte a comunităţii mondiale.335

Idem, Progress of ……., pp. 48-49. Idem, Nationality and Nationalism………, pp. 140-141. 334 C. Navari, op.cit., 1995, p. 218. 335 L. T. Hobhouse, Social Evolution and Political Theory, New York, Columbia University Press, 1911, p. 45. 332 333

183

Mihai Alexandrescu

Mitrany distingea între naţionalitatea specifică secolului al XIX-lea şi cea de la începutul veacului său; „între naţiunea care caută un stat şi noul stat care caută o naţiune.336 „La turnura secolului al XIX-lea, masele radicale ceruseră reguli şi drepturi stabile şi Napoleon a putut să joace cartea naţionalismului constituţional împotriva regimurilor autocrate. Acum masele cer acţiune socială fără referire la „drepturi” şi dictatorii totalitari pot să joace cartea puternică a socialismului pragmatic împotriva democraţiei constituţionale.”337 Într-o prelegere din 1947, el a revenit asupra temei punctând diferenţa dintre naţionalismul din secolul al XIX-lea (cu scop de emancipare politică – autodeterminare – formula Wilson) şi naţionalismul de la mijlocul secolului al XX-lea (cu scop de emancipare socială – formula Roosevelt). În primul caz, efectul aplicării sale determina separarea naţiunilor. În al doilea caz, se dorea aducerea popoarelor în jurul unei aspiraţii comune. „Există puţine lucruri comune între naţionalismul din secolul XIX, care era liberal, şi actualul naţionalism, care este social. Probabil, s-ar putea rezuma, politic, spunând că primul era preocupat, în esenţă, de crearea unui stat naţional, în vreme ce cel

D. Mitrany, op. cit., p. 140. Idem, “A Wartime Submission. Territorial, Ideological or Functional International Organization?” în D. Mitrany, The Functional Theory …, p. 107. 336 337

184

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

actual este preocupat de viaţa din interiorul acelui stat.” 338 Mitrany sublinia, în studiul său din 1941, faptul că naţionalismul secolului al XIX-lea a fost clădit pe fundamente culturale, iar forjarea statului naţiune a determinat o spargere a unităţii mondiale. Naţiunile nou create au refuzat atât organizarea internaţională cât şi controlul internaţional în virtutea suveranităţii dobândite. Statul naţional era privit ca expresia pervertirii ideii politice moderne, rezultată din „mariajul adevăratei idei liberale, ideea personalităţii grupului asemenea individului, cu o falsă concepţie organică”, ce a susţinut că statul se justifica prin naţionalitate şi, ca urmare, a trebuit să rămână construit pe naţionalitate, el fiind considerat „expresia ultimă a învăţăturii şi dezvoltării politice”.339 În acest context, drumul de la naţionalitate spre naţionalism era scurtat. „Când sentimentele ataşate formal grupului etnic au fost transferate către stat şi ataşamentul naţional s-a identificat cu patriotismul, noi am intrat în categoria naţionalismului, iar naţionalitatea, care a fost adăpostul liberalismului naţional, a devenit, ca şi naţionalismul, copilul său teribil.”340 Se poate constata o evoluţie a statului naţional, care era considerat la mijlocul secolul al XX-lea un stat socialistic. Noul naţionalism avea la bază factori sociali. Mitrany aprecia că a construi o organizare politică pe Idem, “Nationalism and Planning”, în D. Mitrany, The Functional Theory …,, pp. 209-211. 339 Idem, Nationality ..., p. 142. 340 Ibidem, p. 142. 338

185

Mihai Alexandrescu

baza naţionalităţii însemna a consacra divizarea acelui stat în alte unităţi politice, dar transformând viaţa statelor pe o bază socialistică ducea, prin natura sa, mai degrabă la o cooperare, decât la o dezbinare.341 În 1936, la finalul studiului său privind efectul războiului în Europa de Sud-Est, Mitrany a analizat chestiunea naţionalismului din prisma unui experiment al schimbului minorităţilor. Acest subiect a marcat dezbaterea perioadei interbelice. În opinia sa, această chestiune trebuia studiată prin aspectele sale umane, economice, politice, precum şi din prisma efectului asupra relaţiilor internaţionale. El considera că dacă guvernul este văzut ca un instrument al realizării unei vieţi mai bune pentru oameni, atunci sub nicio formă acest gen de experiment nu se poate evidenţia ca fiind un act al guvernului. Acest tip de acţiune provoacă cel puţin o răsturnare a vieţii unor oameni, pentru care transferul înseamnă o ruptură. Pe de altă parte, sub aspect economic, schimbarea determină o dislocare impresionantă, încetarea unor activităţi economice stabile şi costuri pentru crearea altora noi. Din punct de vedere politic este vorba despre un factor de nesiguranţă, care poate fi exploatat în discursurile demagogice. Toate aceste aspecte însă pot fi temporare dacă vor putea fi gestionate raţional. Cu toate acestea, în planul relaţiilor internaţionale, nici un schimb de populaţie, voluntară sau forţată, nu poate fi justificată ca o metodă satisfăcătoare de so-

341

Ibidem, pp. 143-144.

186

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

luţionare a unei probleme minoritate pe timp de pace.342 În 1947, David Mitrany a publicat un articol privind drepturile omului şi organizarea internaţională343, în care a atenţionat asupra greşelii mai vechi de a fi ignorat problema libertăţii naţionale. Aici contrazicea argumentul dimensiunii statelor, expus de realişti, care susţinea că la acea dată majoritatea statelor erau prea mici pentru a avea o viaţă materială progresivă. El aducea în discuţie şi elementul spiritual-cultural al acelor unităţi. Mitrany sublinia diferenţa dintre naţionalitate şi naţionalism asemănătoare diferenţei dintre personalitate şi individualitate. Din secolul al XIX-lea chestiunea drepturilor minorităţilor a fost abordată din perspectivă constituţională (a se vedea Congresul de la Berlin – 1878; Congresul de la Paris – 1919). Experimentul constituţional a eşuat din mai multe motive. Pe de o parte, din cauza unei proceduri impuse unor state care nu aveau experienţă politică şi tradiţii. Pe de altă parte, criza generală a sistemului internaţional interbelic atât economic cât şi politic a lovit în problema minorităţilor. În al treilea rând, s-a creat o greşeală prin evidenţierea minorităţilor ca un grup distinct când pentru ele adevărata nevoie era de a fi acceptate ca parte a dreptului comunităţii naţionale. La Idem, The Effects of the War in South-Eastern Europe (Carnegie Endowment for International Peace, Economic and Social History of the World War Series), New Haven, Yale University Press, 1936, pp. 252-254. 343 Idem, „Human Rights and International Organization”, în India Quarterly, Newe Delhi, vol 3, No. 2, April-June 1948; şi în Etudes Internationales, Bruxelles, vo. 1, No. 3, July 1948. 342

187

Mihai Alexandrescu

momentul 1947, Mitrany considera că mijloacele internaţionale trebuiau să asigure o societate mai bună, în care viaţa indivizilor să fie mai bună. El clama necesitatea de a fi introdus dreptul de apel spre o curte internaţională, iar acest drept să fie înscris în dreptul internaţional. Scopul nu era de a se proclama drepturi, ci de a proteja viaţa în toate aspectele sale. Ceea ce urmărea autorul era formarea unei comunităţi internaţionale în cadrul căreia să fie produse anumite ajustări şi corecţii. Indivizii şi grupurile puteau fi protejaţi prin încheierea unor acorduri care să fie puse apoi sub autoritatea mai multor agenţii specializate internaţionale.344 Statul în relaţiile internaţionale Aprecierile lui Mitrany privind poziţia şi rolul statului în sistemul internaţional străbat atât din lucrările sale funcţionaliste, cât şi din cele istorice. Definirea statului apare ca reacţie la alte definiţii formulate în dezbaterea vremii sale. În lucrarea The Progress of International Government, Mitrany realizează un periplu în istoria doctrinelor politice pentru a releva evoluţia conceptului de stat. Motivul pentru care se angajează în acest demers este declarat în lucrarea amintită. El considera că „crizele prin care trec instituţiile noastre de guvernământ încep din divorţul dintre cele două domenii [autonom şi internaţional] ale teoriei şi practicii politice.”345 Idem, „The Protection of Human Rights”, în D. Mitrany, The Functional Theory …,, pp, 185-194. 345 Idem, Progress of ..., p. 20. 344

188

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

În concepţia lui Mitrany, apropiată de cea a şcolii istorice a lui Burke şi Saligny, statul era o creaţie a istoriei şi prin istorie. Ca urmare, el a realizat un studiu istorico-sociologic al evoluţiei statului. Analiza statului în sistem a efectuat-o din prisma proceselor economico-sociale; este vorba despre prezentarea progreselor în procesul interdependenţelor economice. Evoluţia statului are şi o latură dialectică, a cărui progres istoric John M. Hobson l-a cuprins în cinci etape de la unitatea medievală, la suveranitatea absolutistă, suveranitatea constituţional/burgheză. Statul ca cel mai înalt stadiu al suveranităţii până la funcţionalismul internaţional şi declinul suveranităţii.346 Mitrany afirma că statul şi-a asumat o postură ingrată, căci el organizează un grup-naţiune pe bază de conformitate pentru a asigura coeziunea, disciplina şi loialitatea, vitale pentru supravieţuirea sa.347 O lucrare pe care Mitrany o considera esenţială pentru definirea statului era cea a lui Hugo Grotius. Acesta a formulat principiul juridic al egalităţii statului prin care prinţul sau statul era legitimat să acţioneze ca propriul său judecător. Individualitatea şi egalitatea au pornit din acelaşi punct. Cele două principii aveau la bază raţiuni de ordin practic pentru prinţi. Aceste principii externe statului nu au determinat, de la sine, în interiorul său o dezvoltare democratică. Statele s-au dezvoltat esenţialmente pe un progres constituţional, fiind definită o relaţie statică înJohn M. Hobson, The State and International Relations, Cambridge, Cambridge University Press, 2000. 347 James Patrick Sewell, Functionalism and World Politics. A Study based on United Nations Programs Financing Economic Development, Princeton, New Jersey University Press, 1966, p. 30. 346

189

Mihai Alexandrescu

tre stat şi cetăţean.348 Principiul egalităţii în faţa legii reprezintă în plan intern o alternativă la despotism, în vreme ce în dreptul naţiunilor devenise o consecinţă a negării imperiului universal, dar, spune Mitrany, şi al chemării statelor separate de a trăi împreună într-o societate controlată de lege. În fiecare dintre cele două cazuri, egalitatea era considerată indispensabilă dezvoltării unui sistem politic modern.349 Mesajul pe care Mitrany îl transmitea era că simpla existenţă a unui principiu în dreptul internaţional nu era o condiţie suficientă pentru a asigura o ordine internaţională reală. Mitrany considera că scopul statului era asigurarea progresului societăţii şi a securităţii. Ca o consecinţă a primului război mondial şi a crizei economice de la începutul anilor 1930, statele au optat pentru planificarea economică. Aceasta era o măsură protecţionistă, care se încadra în logica defensivă a statului. Sistemul internaţional fiind unul anarhic şi marcat de inegalităţi între statele componente, scopul politicii statelor mici rămânea securitatea. Prăbuşirea marilor puteri care au dominat secolul XIX a pus statele mici în defensivă. Mitrany a criticat Societatea Naţiunilor pentru că a reprezentat, în esenţă, o aplicare a filosofiei laissez faire în societatea internaţională. Pactul Societăţii Naţiunilor era văzut ca definind, în primul rând, relaţiile informale dintre state, într-un sens negativ, şi doar vag fiind preocupat cu iniţierea unor activităţi comune. Secţiunile economice şi financiare ale Ligii erau mai ales nişte secretariate, un 348 349

D. Mitrany, op.cit., pp. 31-36. Ibidem, p. 53.

190

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

exemplu era Organizaţia Internaţională a Muncii. Mitrany dorea să vadă agenţii executive cu sarcini şi putere autonome. Ele nu trebuiau doar să dialogheze, ci să gândească împreună proiecte şi acţiuni comune care să determine armonizarea relaţiilor dintre actorii internaţionali. Hidemi Suganami350 notează două experienţe trăite de Mitrany ce l-au determinat să ajungă la concluziile exprimate mai sus. În primul rând, este vorba despre calitatea sa de asistent pe chestiunile europene la proiectul iniţiat de Carnegie Endowment, în care el a prezentat contribuţiile europene la istoria economică şi socială a primului război mondial. Revelaţia studiului său a fost că sub impactul noului mod de desfăşurare a războiului, care a făcut din resursele economice şi potenţialul industrial un factor decisiv, pretutindeni principalii beligeranţi, indiferent cât de mari ar fi variaţiile istorice, constituţionale şi sociale, au răspuns, în moduri similare, nevoilor practice din timpul războiului, prin îmbunătăţirea aranjamentelor executive şi administrative. Aceasta era o confirmare remarcabilă a tezei funcţionaliste, căci în condiţiile date, exista o relaţie strânsă între funcţia şi structura guvernului. Aceasta demonstra nevoia unor instituţii care să funcţioneze fără o planificare rigidă de progres. A doua experienţă vine din Statele Unite, în forma New Dealului şi a Tennessee Valley Authority, a căror naştere şi progres Mitrany le-a observat îndeaproape în timp ce era profesor visiting la Harvard University. Potrivit lui Mitrany, New Deal a reprezentat o evoluţie funcţio-

350 Hidemi Suganami, The Domestic Analogy and World Order Proposals, Cambridge, Cambridge University Press, 1989.

191

Mihai Alexandrescu

nală pe toată linia. Scopul central al TVA era controlul apei, cu puterea electrică ca un corolar, care afectează un sistem riveran care se întinde pe şapte state americane suverane şi care a prezentat probleme şi oportunităţi atât de mari pentru indivizi şi guverne. Acolo unde hotarele statului au devenit incomode în evoluţia societăţii, utilitatea funcţiei le-a luat locul printr-o forţare a voinţei şi sfidând rigidităţile artificiale ale constituţionalităţii. Începuturile funcţionalismului la David Mitrany Alternativa funcţionalistă în relaţiile internaţionale a fost exprimată pentru prima data de Mitrany într-un articol publicat în toamna lui 1930.351 Acest articol a fost scris ca o reacţie la planul lui Aristide Briand pentru Uniunea Europeană, precum şi la schemele pentru Pan-Europa. Autorul a recurs în acest studiu atât la argumente conceptuale, cât şi istorice şi constituţionale. Acele încercări de constructe continentale erau caracterizate de Mitrany ca fiind „jumătăţi de drum între statele naţionale şi o Ligă universală a Naţiunilor.”352 Ceea ce reproşa autorul era lipsa unui spirit european real, care să încurajeze constituirea unei uniuni continentale. Richard Coudenhove Kalergi a perceput construirea acelei uniuni ca pe o uniune vamală pentru salvarea Europei, iar „lupta pentru Pan-Europa este o luptă împotriva barbarismului.” Susţinătorii mişcării pan-continentaD. Mitrany, “The Case Against Pan-Europa”, în Current History, New York, 1930, vol. 33, No. 1; pp. 65-69. 352 Ibidem, p. 65. 351

192

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

liste afirmau existenţa unui pericol extern, care determina crearea unei uniuni pan-europene. Pericolul părea să vină atât din partea bolşevismului din Uniunea Sovietică, cât şi din partea Statelor Unite ale Americii. O altă fobie alimentată la sfârşitul deceniului al treilea al secolului trecut era posibilul Anschluss între Austria şi Germania. Pentru a preveni acest act, s-au elaborat zeci de proiecte şi scheme, iar Pan-Europa era unul dintre acestea. Mitrany a înţeles caracterul artificial al acestor scheme şi a încercat să sublinieze diferenţele de esenţă care existau între un spirit american real şi unul european imaginar: „În vreme ce Statele Unite ale Americii formează o unitate politică conştientă şi Imperiul Britanic este susţinut de legăturile de origini şi tradiţii comune, Pan-Europa nu are nimic foarte solid pe care să se clădească. Sensul medieval al unităţii aparţine trecutului, sentimentul care a inspirat mişcările naţionale în secolul trecut era mai degrabă unul al diferenţelor faţă de vecinii imediaţi.”353 Mitrany a observat că se cultiva un sentiment al fricii ca fundament al creării unor unităţi continentale. Preşedintele Uniunii Camerelor de Comerţ din România chiar susţinea că în cazul în care nu există acel pericol unificator, el trebuie creat. În fapt, ceea ce propuneau schemele pan-continentale era crearea unui nou naţionalism, pe o scară mai înaltă, pe baza a două prin353

Ibidem, p. 67.

193

Mihai Alexandrescu

cipii: pericolul comun extern şi sentimentul comunităţii interne. Mitrany consideră că argumentele lui Kalergi sunt specifice concepţiei individualiste a statului, privit ca o „teritorialitate închisă”, o unitate politică suverană şi auto-suficientă din punct de vedere economic. Toate aceste planuri „conservative” ignorau curentul egalitarist şi universalist care se contura tot mai evident în acea perioadă. Concluziile la care a ajuns Mitrany în 1930 cuprindeau şi primele argumente în favoarea unei scheme funcţionaliste de organizare a sistemului mondial: „În starea actuală a lumii, relaţiile între statele independente trebuie, de fapt, să fie organizate mai degrabă pe principii funcţionale decât teritoriale.”354 Statul, la începutul perioadei interbelice, renunţa la atribuţiile sale autoritare, asumându-şi funcţii sociale. Teritorialitatea şi frontierele deveneau inutile în sectoare precum aviaţia sau telecomunicaţiile. Asemenea domenii aveau nevoie de o ajustate continuă şi sistematică pentru a putea progresa. Ceea ce le putea oferi şansa dezvoltării era o ligă universală a naţiunilor: „Între concepţia unei ligi mondiale şi cea a uniunilor continentale există, astfel, o diferenţă nu de grad, ci de esenţă. Una ar proceda în vechea cale printr-o definire a teritoriului, cealaltă printr-o definire a funcţiilor; în vreme ce uniunile şi-ar defini teritoriul ca instrument de dife354

Ibidem, p. 69.

194

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

renţiere între membri şi străini, o ligă ar selecta şi defini funcţii pentru scopul contrar al integrării cu privire la interesele tuturor.”355 În fine, Mitrany subliniază că ambele forme de organizare au ca instrumente grupurile regionale, însă în cazul uniunilor pan-continentale acestea ar fi folosite în scopuri exclusiviste, iar în cel al ligii mondiale ar fi devenit instrumente de transfer. Aceste prime consideraţii au fost reluate textual de Mitrany în lucrările sale ulterioare privind alternativa funcţionalistă.

Funcţionalismul timpuriu (Guvernarea Internaţională) Ghidaţi, poate, după aprecierile finale ale lui Mitrany, din 1975, exegeţii săi continuă să susţină, de la Sewell356 încoace, că prima formulare publică a alternativei funcţionaliste asupra relaţiilor internaţionale a fost făcută în cadrul unor conferinţe pe care le-a susţinut la Yale University în 1932. În paginile anterioare am prezentat un articol apărut cu doi ani înainte, în care am putut revedea primele idei funcţionaliste ale lui Mitrany. Ibidem.. James Patrick Sewell, Functionalism and World Politics. A Study based on United Nations Programs Financing Economic Development, Princeton, New Jersey University Press, 1966. * Anunţul prelegerii lui D. Mitrany în The University Daily (http://www.thecrimson.com/ article.aspx?ref=446245). 355 356

195

Mihai Alexandrescu

Prelegerile sale de la Yale University din 1932 au fost o dezvoltare a principiilor enunţate anterior, precum şi o simulare a aplicării alternativei sale. MITRANY TO GIVE LECTURES AT YALE* Mitrany to Discuss Responsibility of Citizen, in Second Semester—Was Manchester Guardian Editor Published On Saturday, November 28, 1931 12:00 AM

Dr. David Mitrany, visiting Lecturer on Government and for many years foreign editor of the Manchester Guardian, has been chosen to deliver the William E. Dodge lectures on “the responsibilities of citizenship” at Yale next spring. Founded some twenty years ago by William E. Dodge, these lectures have been delivered every year by eminent authorities in the field of government and law. The terms of the general subject will be interpreted broadly this year so as to allow Dr. Mitrany to cover the field of international relations and citizenship in its most inclusive meaning. Rumanian by Birth Dr. Mitrany, a Rumanian by birth, has spent most of his life in England, where he has been associated with the London School of Economics. His reputation was gained in large measure by his work on the Manchester Guardian. Several works on international relations and on Rumania, have come from his pen. Among the men who have delivered the Dodge lectures in the past have been William Howard Taft, Charles Evans Hughes, Viscount James Byrce, Elihu Root, and Samuel Walker McCall. They were given last year by Felix Frankfurter, Byrne Professor of Administrative Law at the Harvard Law School.

Mitrany argumenta, încă de pe atunci, că principalul obstacol în calea realizării unei societăţi globale se află într-o „adorare” a frontierelor politice. 196

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Soluţia pe care el o întrevedea era „o integrare funcţională a activităţilor materiale pe o scară internaţională şi un transfer cultural pe o bază regională”.357 În acest context el a susţinut mai multe conferinţe pe care le-a publicat, în 1933, sub titlul “The Progress of International Government”, precum şi în articolul din 1934, Political Consequences of Economic Planning. Aceste lucrări cuprind argumentele sale privind tendinţele generale ale societăţii contemporane. „Scopurile guvernării internaţionale, în orice caz, diferă de acelea ale guvernării locale.”358 Pentru Mitrany scopul unei organizaţii politice era cel de a asigura fericirea membrilor săi. Ceea ce diferă sunt mijloacele.359 In ceea ce priveşte mijloacele, autorul va reveni peste câţiva ani cu completarea: „dacă scopul scuză mijloacele sau nu, cert este că scopul trebuie să determine mijloace.”360 Mitrany pleca de la teza că criza instituţională a anilor 1930 era determinată de despărţirea dintre autonom şi internaţional în teorie şi practică. Ţinta demersului său era reformarea sistemului de la Versailles. În această logică, observăm la Mitrany păstrarea argumentelor sale în jurul datelor empirice din Idem, The Functional Theory …, pp. 103-104; vezi şi Will Banyan Outflanking the Nation-State. The Origins of the „functional approach” to the New World Order, www.paranoiamagazine.com/ outflanking.html. 358 Idem, The Progress of the International Governemnt…., p. 103. 359 Ibidem, p. 17. 360 Idem, A Working Peace System. An Argument for the Functional Development of International Organization, London, Royal Institute of International Affairs, 1943. 357

197

Mihai Alexandrescu

perioada interbelică. Construcţia sa pare a fi una nouă, însă nu face decât să ridice alte ziduri în jurul aceloraşi piloni şi pe aceeaşi temelie fragilă încercând să o întărească. La cea de a doua prelegere susţinută la Yale, Mitrany le spunea studenţilor că primul obiectiv al unei guvernări trebuie să fi egalitatea în faţa legii, iar cel de-al doilea: crearea unor condiţii materiale juste pentru viaţă. Cu toate acestea, profesorul atenţiona că egalitatea în faţa legii nu ar trebui să preceadă crearea legii. Prin urmare, ceea ce conta era o evoluţie logică în dezvoltarea societăţii. În acest sens, pe plan internaţional Mitrany susţinea necesitatea stabilirii unui sistem legal care să includă toate statele civilizate. Ceea ce ar bloca acest demers era problema constituţională privind rolul pe care statele urmau să-l joace în guvernarea internaţională. Dincolo de numărul crescând al acestor entităţi, se punea problema reprezentării corecte, având în vedere dimensiunile diferite ale statelor.361 În contrast cu ceea ce clamau pan-continentaliştii, Mitrany sugera adoptarea unei scheme graduale pentru reformarea constituţiei Societăţii Naţiunilor. În această schemă se urmărea soluţionarea unei dileme: un aranjament care să salveze Marile Puteri de un posibil vot copleşitor al statelor mici, dar şi să le asigure celor din urmă participarea la guvernarea Ligii. Scopul se putea realiza, spune Mitrany, printr-o schema a transferului regional.362 Cele trei tipuri de instituţii (legislativă, executivă sau juridică) urmau să fie mai grupate. Membrii Ligii erau împărţiţi în trei categorii: 361 362

Idem, The Progress of ..., pp. 63-65. Ibidem, p. 107.

198

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

(a) Marile Puteri – cu reprezentare directă; (b) statele secundare – cu reprezentare de grup; (c) statele mici – cu reprezentare panel. În formula pe care Mitrany o lansează, organele legislative regionale ar fi alese de parlamentele sau populaţiile statelor care compuneau grupul de state. Dintre membrii acelor organe urmau să aleagă, pe principiul reprezentării proporţionale, un număr de delegaţi care să reprezinte întregul grup de state în Adunarea Centrală a Ligii. Prin această repartizare pe grupuri, Mitrany avea în vedere respectarea principiului un vot pentru fiecare stat, respectând totodată şi diferenţierea între membri pe baza populaţiei pe care o avea fiecare stat. În acest sens, se urmărea nu doar reprezentarea statelor, ci şi a naţiunilor. Structura pe care o propunea Mitrany se construia prin gradualitate şi diferenţierea reprezentării. Participarea la procesul decizional se realiza prin delegaţi în cazul statelor secundare sau prin reprezentare panel. În ceea ce priveşte organele executive şi juridice regionale, acestea trebuiau numite sau alese pe aceleaşi principii. Se dorea ca grupul regional să fie mereu reprezentat la centru. În cadrul grupului, fiecare stat deţinea prin rotaţie preşedinţia. În cazul în care Marile Puteri ar dori să aibă o majoritate în Executivul Central, atunci se impunea introducerea unui anumit grad de arbitraritate în compoziţia grupurilor regionale. Pentru realizarea acesteia se putea ţine seama pe de o parte de faptul că majoritatea statelor mici sunt organizate în grupuri, iar pe de altă parte că aceste grupuri sunt rezultate şi ca urmare a destrămării fostelor imperii, ocupând regiuni ca199

Mihai Alexandrescu

re au o evoluţie istorică uniformă şi au o similaritate a condiţiilor sociale şi politice. Republicile central americane şi statele care nu au o independenţă completă urmau să fie incluse într-un panel, iar reprezentarea lor la organele Ligii s-ar fi făcut prin rotaţie. Această situaţie era considerată una provizorie până la definitivarea statului lor, pentru a fi posibilă extinderea sistemului, prin includerea acestora.363 În cazul în care se dorea extinderea sau reorganizarea „diverselor secţiuni” reclamate de schimbarea condiţiilor iniţiale de constituire era necesar acordul a trei sferturi din membrii Executivului Central, precum şi a Adunării Centrale. În acest caz, sistemului i se asigura stabilitate şi flexibilitate. Principiul care stă la baza acestei scheme este similaritatea. Organele legislative, executive şi juridice de la nivel central sunt reproduse de o de serie de organe secundare cu caracter similar care s-ar înfiinţa în diverse părţi ale lumii sub forma unor organe internaţionale. Grupurile regionale de state nu ar fi trebuit să cuprindă nici o Mare Putere propriu zisă, acestea din urmă, beneficiind de reprezentarea directă.364 Cât priveşte funcţiile sistemului, principiul fundamental era cel a soluţionării la nivel local a chestiunilor care privesc un anumit grup de state. Acest principiu a fost numit de către Mitrany, principiul transferului (devolution). Doar în absenţa unui acord, când una sau mai multe părţi nu ar fi mulţumite de decizia Consiliului sau a Curţii regionale, ori în situaţia în care chiar 363 364

Ibidem, pp. 108-110. Ibidem, p. 107.

200

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

organele centrale se opun, cu majoritate de 3/4, deciziile organelor locale se supuneau dezbaterii organului central care acţiona ca instanţă de apel.365 Mitrany a pornit în construcţia acestei scheme de la experienţa Societăţii Naţiunilor, la care a observat o problemă, nu atât în obţinerea unui acord de principiu, cât mai ales în transpunerea sa în acţiune. Or, acest transfer regional de competenţe, prevăzut în schema funcţionalistă, avea drept scop armonizarea intereselor la nivel local. De exemplu, dacă un acord a fost obţinut într-un anumit domeniu, el putea fi aplicat în regiunea interesată fără a fi necesar să se aştepte ratificarea şi aplicarea sa în întregul sistem. El venea astfel în întâmpinarea unor solicitări similare formulate de statele din Extremul Orient, America latină, Mica Înţelegere.366 Autorul a reluat parte din argumentaţia sa din 1930 în ceea ce priveşte diferenţa de esenţă între schema unei ligi mondiale şi cea a uniunilor pan-continentale. Ceea ce a vrut să sublinieze în plus faţă de articolul anterior se referă la sensul schimbării în interpretarea pe care el o oferea spre deosebire de cea unională. Scopul sistemului funcţional era de a crea reguli şi a stabili un control internaţional care să se dezvolte în paralel cu activităţile internaţionale. Astfel se dorea instaurarea unei ordini bazate de egalitate, pe drepturi şi obligaţii pozitive, spre deosebire de sistemul de la Versailles care era caracterizat de Mitrany ca o „ficţiune juridică care poate doar să întărească armele.”367 Acest sistem blaIbidem, p. 110. Ibidem, p. 113. 367 Ibidem, p. 117. 365 366

201

Mihai Alexandrescu

mat de Mitrany s-a construit pe vechea doctrină a suveranităţii, care promova teritorialitatea închisă, izolarea statelor naţiune. Or, tocmai esenţa acestei doctrine părea să fie conservată în schemele pan-continentale. „O nouă filozofie pentru o societate globală trebuie să înceapă smulgând rădăcinile acestui crez pervers. Prima datorie este că trebuie renunţat la cultul păgân al frontierelor politice ca sursă a dreptului nostru public şi a moralei.”368 Din nou, Mitrany afirma că în relaţiile globale statele independente trebuie organizate în linii funcţionale mai degrabă decât teritoriale, iar statul ar trebui să nu mai fie „suveran al păcii şi ordinii publice, primind misiunea de a îndeplini o funcţie socială, dezvoltând servicii publice necesare pentru bunăstarea comună.” Ceea ce Mitrany a remarcat a fost că dacă un stat a preluat controlul anumitor servicii, el a separat politicul de tehnic. De aici, s-a putut deschide calea spre coordonarea internaţională a serviciilor.369 Este evident, că în această situaţie autorul avea în vedere exemplele oferite de evoluţia agenţiilor internaţionale specializate, create în secolul al XIX-lea şi începutul secolului următor.* Treptat s-au conturat şi serviciile internaţionale care aveau ca trăsătură comună caracterul lor tehnic. Aceste demers a fost posibil în condiţiile

Ibidem, p. 118. Ibidem, p. 122. * Aici se observă influenţa lucrărilor lui Paul S. Reinsch de la începutul secolului, precum şi rapoartele lui Leonard S. Woolf, privind guvernarea internaţională. 368 369

202

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

în care şi reprezentarea în cadrul organizaţiilor internaţionale speciale se făcea la nivel tehnic. Mitrany nota, în lucrarea sa din 1933, că era preocupat mai mult de „funcţionarea unui posibil nou sistem internaţional, decât de moralitatea acestuia.370 Acelaşi autor susţinea că „dacă s-ar crea o guvernare internaţională, [...] utilizarea forţei de către o asemenea guvernare ar fi comparabilă cu utilizarea acesteia de către miniştrii de justiţie dintr-un stat.”371 Acceptarea unei autorităţi internaţionale reprezintă o altă preocupare a lui David Mitrany. Această chestiune, în condiţiile unui sistem internaţional anarhic, care a suferit mari mutaţii prin tratatele de pace de după primul război mondial, era abordată şi de către alţi autori ai şcolii engleze, precum sir Norman Angell, Leonard Woold sau Harold Laski. „Renunţarea la forţa naţională nu implică în nici un caz o creştere corespunzătoare a forţei internaţionale, ci din contră o scădere corespunzătoare a acesteia. Când naţiunile vor simţi că fac parte dintr-un commonwealth global, sancţiunile vor deveni un anacronism, aşa cum este în prezent în Statele Unite, unde statele nu mai gândesc în termeni de auto-apărare. Problema noastră reală şi profundă, este cum vom crea o acceptare a unei autorităţi internaţionale.”372

Ibidem, p. 145. Ibidem, pp. 151-52. 372 Ibidem, p. 171. 370 371

203

Mihai Alexandrescu

Până la urmă, era o problemă de acceptare a unui set de principii prin care se punea accent pe anumite îndatoriri ale statului mai mult decât pe drepturile sale, pe interdependenţă mai mult decât pe independenţă. Ceea ce era mai important în concepţia lui Mitrany era ca aceste principii să fie aşezate sub protecţia unei autorităţi internaţionale care să le interpreteze şi să le aplice.373 Prin The Progress of International Government, Mitrany susţinea ca în locul statelor-naţiune să se creeze un sistem de agenţii funcţionale internaţionale, printr-un transfer permanent de funcţii şi autoritate care trebuie să aibă loc între stat organele internaţionale. Ideea cooperării internaţionale a fost dezvoltată de L. T. Hobhouse, apoi de L. Woolf şi G.D.H. Cole. Raţiunea pe care s-a construit ideea cooperării internaţionale a fost aceea că „pacea nu se poate rezuma doar la absenţa violenţei”. Pe de altă parte, Mitrany susţinea că nu se poate crea o guvernare globală înainte de a se constitui o comunitate globală. Naţionalismul şi anarhia internaţională sunt considerate cauzele fragmentării comunităţii globale în unităţi rivale. Construcţia acestei comunităţi este considerată soluţia acestor probleme din sistemul internaţional.374 Această comunitate se poate crea pe baza cooperării, a interdependenţei, a siguranţei. Asemenea mentorului său asumat, Leonard T. Hobhouse, Mitrany susţinea în 1932 că era necesară deIbidem, p. 175. Dimitris N. Chryssochoou, Michael J. Tsinisizelis, Stelinos Stavridis, Kostas Ifantis, Theory and Reform in the European Union, Manchester, Manchester University Press, 2003, p. 8. 373 374

204

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

păşirea vechii doctrine a suveranităţii, prin „renunţarea la cultul păgân al frontierelor politice ca sursă a dreptului nostru public şi al moralei.”375 El considera mai importat acum să se selecteze şi definească funcţiile mai degrabă decât teritoriul statului. Planurile pan-continentale nu reprezentau decât „ultimul tranşeu la vechii doctrine a suveranităţii”.376 David Long semnalează că pentru Mitrany, ca şi pentru Cobden, pacea şi prosperitatea înfloresc din aranjamente funcţionale corecte.377 Mitrany argumenta că în domenii tehnice specifice, instituţiile statului naţiune ar fi înlăturate de organizaţii internaţionale funcţionale, iar loialităţile popoarelor s-ar îndrepta spre organizaţiile internaţionale care le îndeplinesc nevoile. El a clamat ca administratorii acestor organizaţii funcţionale să se preocupe mai eficient şi just de nevoile umanităţii decât politicienii naţionali sau instituţiile politice naţionale. Diferenţa pe care David Long o sesizează între Mitrany şi Cobden se referă la actorii economici şi sociali implicaţi. În vreme ce Cobden argumenta pentru o concepţie negativă a libertăţii, văzută ca un drept de neinterferenţă, Mitrany credea în necesitatea instituţiilor internaţionale menite să asigure libertatea. În aceeaşi logică internaţională îl regăsim şi pe Norman Angell.378 În ceea ce îl privea pe J.A.Hobson, acesta era văzut ca un intermediar între evoluţia internaţionalismului liberal dintre cobdenism şi funcţionalism. Atât HobD. Mitrany, op. cit., pp. 117-118. Ibidem, p. 117. 377 D. Long, op.cit., 1996, p. 186. 378 Ibidem, pp. 186-188. 375 376

205

Mihai Alexandrescu

son cât şi Mitrany au fost influenţaţi de curentul Şcolii Economice Londoneze a lui Hobhouse şi Wallas, amândoi au fost editori la Manchester Guardian, chiar dacă în perioade diferite, fiind legaţi de Scott. Mitrany fiind prieten cu fiul editorului şef de la Manchester Guardian, care era cumnatul lui Hobson.379 *** Lucrarea din 1933 se înscrie în continuarea proiectelor de organizare a păcii din secolul XVIII, mai degrabă decât în dezbaterea teoretică din perioada interbelică. Aici regăsim elemente din discursul kantian, precum şi al lui Saint-Pierre, Cruce despre care am discutat în capitolul anterior. Reţinem elementele cheie ce au fost preluate de la aceştia: egalitatea în faţa legii, libertatea democratizarea, reprezentativitatea. La acestea se mai adaugă cele preluate de la mentorii săi: eliminarea dogmatismului din acţiunea internaţională, deteritorializarea relaţiilor internaţionale, prevalenţa intereselor umane decât a celor statele. *** Sistemul propus de David Mitrany în The Progress of International Government (1933) – schema transferului regional: ¾ Scop: reformarea Societăţii Naţiunilor ¾ Principiul organizării: similaritatea ¾ Principiul funcţional: soluţionarea locală (=transferul/devolution) 379

Ibidem, p. 187.

206

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

207

Mihai Alexandrescu

Funcţionalismul matur (A Working Peace System) Lucrarea care i-a adus lui Mitrany celebritatea în lumea academică occidentală şi în istoriografia studiului relaţiilor internaţionale a fost cea din 1943, intitulată „A Working Peace System: An Argument for the Functional Development of International Organization”. Cu acest titlu, practic, Mitrany a intrat în marea dezbatere teoretică de la mijlocul secolului trecut privind evoluţia sistemului internaţional. S-a menţinut în acest forum de discuţii prin mai multe studii, precum: „A road to security” (1944), „The Functional Approach to World Organization” (1948), „World unity and the nations” (1950), „The Prospect of Integration: Federal or Functional” (1965), „The Functional Approach in Historical Perspective” (1971), „A political theory of the new society” (1975). S-ar părea că lucrarea din 1943 ar fi apărut ca răspuns al unei frustrări trăite de autor, în urma indiferenţei manifestate de conducerea Foreign Office-ului faţă de proiectul prezentat de el anterior. Făcând parte din Serviciul de Presă şi Cercetare Externă din cadrul Foreign Office-ului, D. Mitrany a prezentat, în cadrul grupului (1941) şi apoi superiorilor săi (1942), un proiect intitulat „Territorial, Ideological, or Functional International Organization?” Documentul din 1941 prezenta dezbaterea de la începutul deceniului cinci al secolului trecut privind organizarea postbelică a lumii. Acest studiu a fost scris sub influenţa apăsătoare a eşecului Societăţii Naţiunilor, dar mai ales al reînceperii unui nou război mondial. Dezbate208

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

rea, care s-a desfăşurat în toată perioada interbelică, a continuat şi în primii ani ai războiului. În 1941, David Mitrany susţinea că din punct de vedere politic principalele misiuni ale aliaţilor era soluţionarea războiului şi organizarea păcii. Primul obiectiv era realizabil prin tratate de pace între beligeranţi fiecare dintre ele tratând o situaţie particulară precum: frontierele, măsuri poliţieneşti, reparaţii etc. În ceea ce privea al doilea obiectiv era necesară iniţiativa organizării unui nou sistem de pace prin tratate formale, acorduri administrative speciale sau prin orice alt mijloc considerat oportun pentru scopul urmărit. Ceea ce era important se referea la nevoia stabilirii unor principii generale care să constituie axele în jurul cărora se pot realiza acordurile. Având experienţa păcilor anterioare, Mitrany nota că în acordurile de soluţionare a războiului nu trebuia să apară nici o restricţie sau măsură punitivă. Mai mult, tratatele trebuiau să cuprindă anumite aranjamente funcţionale între părţi fie pe durată scurtă fie nelimitate. Acordul general de pace ar trebui să fie cuprinzător atât pentru părţi cât şi pentru domeniul în cauză. El trebuia să aibă un caracter de continuitate şi să unească toate părţile prin interese comune: comerţ şi comunicaţii, drepturi şi obligaţii internaţionale comune, măsuri comune de drept. Eşecul modelului conferinţei de la Versailles l-a determinat pe Mitrany să atenţioneze că era necesară o delimitare clară de competenţe între organismul care se ocupă de tratatele de pace şi cel care avea ca obiectiv constituirea unei organizaţii pe principii funcţionale. Mai degrabă cel de-al doilea ar putea să ofere anumite instrucţiuni celui dintâi. Un principiu esenţial era acela de a nu forţa nici un stat să 209

Mihai Alexandrescu

adere la organizaţia nou creată şi mai ales de a nu exclude nici unul dintre statele care erau pregătite să coopereze. Scopul acestor aranjamente era de a asigura funcţionalitatea lor prin fixarea unor relaţii de continuitate între părţi. Era de preferat abordarea nevoilor reale în locul unor drepturi contractuale. Procesul în sine urmărea trei paşi: calmarea, reconstrucţia şi reorganizarea. Trecerea de la o etapă la cealaltă nu trebuia să urmeze un calendar prestabilit, ci să fie consecinţa dezvoltării, a progresului. 380 Ceea ce trebuie să caracterizeze noul sistem de pace este securitatea. Aceasta poate fi organizată funcţional prin acorduri care să nu afecteze organizarea socială a ţărilor în cauză, fără a provoca diviziuni politice disturbatoare. Dincolo de aspectele politice şi etatice, la finalul războiului era necesar să fie creată o securitate socială prin ridicarea pragului pentru o viaţă socială decentă. Potrivit lui Mitrany, acţiunea de calmare era una urgentă, însă limitată în timp şi spaţiu, în vreme ce reconstrucţia ar fi putut fi garantată prin relaţionarea nevoilor imediate cu o politică de continuitate, de creionare a unui plan pe termen lung pentru dezvoltare, indiferent de starea materială a momentului. Gradualitatea pe care o prezintă Mitrany în schiţa sa implică un proces prin care anumite organe deja existente urmau să fie încorporate în altele mai largi. În vreme ce aceste organe trebuiau să corespundă unei liste de funcţii, crearea lor nu necesită să corespundă şi etapelor sugerate. Mitrany considera că existenţa a diverse planuri parţiale chiar neintenţionat stau în calea unei acţiuni inD. Mitrany, „Agenda of Peacemaking”, în D. Mitrany, The Functional Theory …,, pp. 173-177.

380

210

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ternaţionale mai largi. De aceea, el preferă planificarea pentru reconstrucţie şi dezvoltare, iar misiunea unei autorităţi de planificare ar fi doar de consiliere, coordonare şi dirijare în diferite acţiuni de reconstrucţie şi organizare internaţională. În acest caz, el recomanda să se facă uz de experienţa acumulată în diverse sectoare de agenţiile internaţionale, precum Organizaţia Internaţională a Muncii sau cele care ţinuseră de Secretariatul Societăţii Naţiunilor.381 Schiţa propusă de Mitrany în 1941 cuprindea patru capitole: (I) Cadrul general; (II) Dilemele federaţiei; (III) Alternativa funcţionalistă şi (IV) Prin acţiune funcţională spre Societate Internaţională. Prima constatare a autorului a fost că eşecul Societăţii Naţiunilor nu a fost cauzat de „surmenare”, ci de „inaniţie”. Ceea ce i-a lipsit a fost capacitatea de a trece dincolo de transferul paşnic, ca formă de modificare a frontierelor. Este vorba despre comportamentul pe care Societatea Naţiunilor şi l-a asumat în 1920. Eşecurile acestei organizaţii au relevat ineficienţa sistemului de la Versailles de a păstra pacea. În ceea ce priveşte proiectele elaborate, în această perioadă, Mitrany observa că cel mai în vogă curent era cel al federalismului internaţional. „Federaţia este singura alternativă la o Ligă [a Naţiunilor] atât de mult încercată pentru a aduna, prin metode democratice, un număr de unităţi politice. Dar poate un sistem care a funcţionat într-un domeniu să fie pur şi simplu trans-

381

Ibidem, p. 179.

211

Mihai Alexandrescu

plantat la nivel atât de larg şi de complex ca cel internaţional?”382 Întrebarea se sprijinea pe următoarea logică: uniunea federală nu reprezintă altceva decât lărgirea bazei teritoriale şi administrative, însă nu soluţionează potenţialul ofensiv al actorilor din sistemul internaţional. „Noi trebuie să ne punem credinţa nu într-o pace protejată, ci într-o pace funcţională.”383 Mitrany avertiza că un nou sistem internaţional nu se putea crea peste noapte, el avea nevoie de adaptări permanente. În acest sens, constituţiile scrise, care implică un anumit grad de inflexibilitate în relaţiile internaţionale, sunt considerate instrumente inutile pentru construcţia unui sistem de pace operativ şi durabil. Federaţia internaţională pune un accent sporit pe aspectele politice şi teritoriale. Mitrany a sugerat că principala caracteristică a proiectelor federaliste din timpul războiului mondial era selectarea membrilor. Existau două criterii de selecţie: geografică (pan-continentală) şi ideologică (democratică). Preocuparea lui Mitrany era organizarea lumii pe baza unor relaţii funcţionale. Adept al modelului organicist de interpretare a sistemului internaţional, Mitrany notează că este necesară o „selecţie organică naturală” pentru a uni acele interese care sunt cu adevărat comune. Principiul esenţial este selectarea specifică şi organizarea separată a activităţilor avându-se în vedere natura acestora, condiţiile în care trebuie să opereze şi nevoile momentului. El propunea combinarea organizării internaţio382 Idem, „Territorial, Ideological, or Functional International Organization?” in D. Mitrany, The Functional Theory …, p. 105. 383 Ibidem, p. 121.

212

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

nale cu libertatea naţională, pentru că, în mod evident, nu toate interesele sunt comune tuturor actorilor din sistem şi, pe cale reciprocă, nici toate interesele comune nu sunt egale tuturor ţărilor.384 Autorul respingea planificarea centralizată şi controalele, susţinând că era necesară o redefinire a sferelor de acţiune publică şi privată. Linia de demarcaţie între cele două sfere era una şanjabilă sub presiunea nevoilor şi a cerinţelor sociale. Cartelurile internaţionale specializate constituiau exemplele preferate de Mitrany în susţinerea schemei sale funcţionaliste. În descrierea „ordinii funcţionaliste”, autorul a luat în calcul două axe: (a) schimbarea paşnică şi (b) egalitatea statelor. În primul caz, Mitrany revenea la ideile sale exprimate şi în 1932. O schimbare a frontierelor are ca prim efect tulburarea vieţii sociale, indiferent dacă această modificare este una voită sau impusă. Misiunea schimbării paşnice este cea de a preveni asemenea tulburări. În viziunea funcţionalistă, schimbările sunt considerate inutile, iar scopul funcţionalismului este de a transforma frontierele în chestiuni inutile, fiind depăşite de importanţa unor activităţi şi interese comune. În al doilea caz, în cadrul Societăţii Naţiunilor egalitatea statelor era socotită o ficţiune. Problema inferiorităţii era una reală şi, totuşi, parţială, căci un stat putea să crească pe baza performanţelor sale dintr-un anumit sector. Multe dintre problemele locale puteau fi rezolvate

384

Ibidem, p. 115.

213

Mihai Alexandrescu

printr-o abordare funcţionalistă, care era văzută ca un progres gradual. Profesorul căuta un „alt sens al păcii”, unul dinamic, cu o viziune socială. El sublinia că, în contextul războiului care înconjura lumea, avea datoria de a construi realitatea unui interes comun pe timp de pace. Spre deosebire de schemele federale, metoda funcţionalistă părea să aibă şanse mai mari de a putea fi aplicată. Deşi această metodă întâmpina dificultăţi, Mitrany credea că acestea puteau fi surmontate, având în vedere că ele au un caracter tehnic. „În nici o altă cale nu pare posibilă combinarea autonomiei naţionale cu universalitatea. Agenţiile naţionale nu ar fi înlăturate; ele ar putea deriva dintr-o coordonare funcţională largă.”385 Conducerea Foreign Office-ul nu s-a arătat interesată de documentul propus spre analiză de Mitrany, în 1942. În acest condiţii, acesta s-a retras din grupul de lucru din care făcea parte şi s-a întors la Chatham House, publicând aceste propuneri în 1943. Reluând acest proiect, Mitrany pornea de la premisa că scopul fiecărui proiect de unitate, care a fost conceput din Evul Mediu până în acel moment fusese crearea unui sistem internaţional paşnic. Însă evoluţia istorică a creat un mozaic de unităţi separate. Realizând o analiză a cauzelor eşecului sistemului de la Versailles, Mitrany a considerat că Societăţii Naţiunilor i-au fost atribuite o autoritate formală şi sarcini prea mari, în vreme ce chestiunile urgente au fost lăsate în seama agenţiilor internaţionale. 385

Ibidem, p. 122.

214

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Au urmat apoi o serie de conferinţe economice, însă statele au preferat să se întoarcă spre interior.386 În ultimii ani interbelici şi în primii trei ani de război relaţiile dintre state s-au deteriorat considerabil. Orice schemă de reconstrucţie a ordinii internaţionale nu se putea realiza fără a lua în calcul statul naţional ca principal actor. În această perioadă erau în vogă proiectele federaliste, în special cele care promovau ideea federaţiei universale. S-a propus o etapă premergătoare de con-valescenţă înainte de a se începe reconstrucţia internaţională. Tocmai această sugestie era criticată de Mitrany, pe care o considera periculoasă, deoarece ar putea fi prost înţeleasă, dar şi prelungită. Ideea „spitalizării”, cum o denumea Mitrany, era rezonabilă în situaţia în care se urmărea pe de o parte o reaşezare a ordinii în interiorul statelor, iar pe de altă parte o îmbunătăţire şi adaptare a schemei federaliste la noile realităţi. Propunerea lui Mitrany era cea a organizării funcţionale a sistemului, în contrapunere cu organizarea constituţional-teritorială. El considera că funcţiile pozitive ale statelor „pot lucra şi se dezvolta mult mai liber fără constrângere constituţională”.387 Funcţiile negative (apărarea, justiţia, poliţia etc.) erau considerate „instrumente ale unei autorităţi constituite”. Însă chiar şi în această sferă erau posibile aranjamente funcţionale. Autorul a sesizat faptul că, spre exemplu, astfel de acorduri au fost încercate în cazul creării unei poliţii internaţionale atât înainte cât şi după primul război mondial. Aceste aranjamente funcţionale ad-

386 387

Idem, A Working Peace System…, 1943, p. 24. Ibidem, p. 25.

215

Mihai Alexandrescu

hoc nu au adus modificări în structura constituţională a statelor implicate.388 Aceste tip de acorduri au existat şi sunt identificabile în „reţeaua de aranjamente arbitrare (curţile de la Haga etc.)”. Ceea ce se putea obiecta în aceste cazuri era lipsa operabilităţii acestora, „nu pentru că metoda nu a fost funcţională, ci din cauza condiţiilor şi scopurilor lumii politice antebelice.”389 Autorul revine asupra celor două probleme pe care le implică reorganizarea sistemului: (a) schimbarea paşnică şi (b) egalitatea statelor. El sublinia că o metodă solidă de a realiza schimbări paşnice era de a transfera la nivel internaţional ceea ce este la nivel naţional. Cu alte cuvinte, apropiindu-se întrucâtva de concepţia lui Titulescu de spiritualizare a frontierelor, Mitrany propunea a face din schimbările de frontiere o acţiune inutilă, lipsită de semnificaţie prin dezvoltarea continuă şi naturală a activităţilor şi intereselor comune, precum şi a agenţiilor administrative comune.390 Chiar autorul recunoaşte că nu este vorba de o invenţie conceptuală, ci de o extindere a unor experienţe anterioare. S-a putut remarca o tendinţă tot mai accentuată în prima parte a secolului trecut de a dezvolta activităţi internaţionale pe baze operative, căci în multe domenii la conferinţele internaţionale speciale se practica reprezentarea tehnică a statelor naţionale. În ceea ce priveşte chestiunea egalităţii statelor, chiar şi în cadrul Societăţii Naţiunilor aceasta era mai mult una fictivă. Atenţia statelor devine mai acută în cazul în care participă la o acţiune de control şi beneficii a Ibidem. Ibidem, pp. 25-26. 390 Ibidem. 388 389

216

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

unei organizaţii comune. Problema era de a găsi un aranjament care să evidenţieze o relaţie acceptabilă între autoritate şi responsabilitate, astfel încât să se asigure o echitate în reprezentare şi în distribuirea responsabilităţilor. Mitrany susţinea că poziţia de inferioritate a unui stat este reală şi parţială, dar poate fi şanjabilă. Pe de altă parte, acest principiu internaţional al egalităţii poate fi aplicat printr-o activitate funcţională specifică ce nu atentează la suveranitate. Aceasta este o cale spre egalitate, care se obţine gradual. Mitrany notează că organele funcţionale elimină egalitatea formală, lăsând loc egalităţii practice. *** În paginile anterioare, am observat că, într-o perioadă în care proiectele pan-continentale europene şi americane cunoşteau o aderenţă remarcabilă în rândul intelectualilor şi oamenilor politici, Mitrany propunea modelul „extinderii reţelei” activităţilor internaţionale şi ale agenţiilor printr-un proces gradual de integrare a tuturor naţiunilor, numit şi procesul ramificaţiei.391 În 1943, el a remarcat că problema generaţiei sale era de a găsi o cale prin care să sudeze interesele comune fără a se interfera în mod nejustificat cu căile particulare ale fiecărui actor. De notat faptul că „nu toate interesele sunt comune tuturor şi că interesele comune nu privesc toate ţările în acelaşi grad.”392 Ca atare, o uniune creată pe principii constituţional-teritoriale impune aceleaşi interese membrilor săi, prin logica majorităţii. Ceea ce sugera Mitrany era recursul la selecţia naturală care va aduce împreună toate interesele care sunt 391 392

Ibidem,, p. 6. Ibidem, p. 32.

217

Mihai Alexandrescu

comune. Astfel sunt create agenţiile internaţionale specializate. În schema formulată în 1943, Mitrany prezintă nivelele de coordonare funcţională. El a identificat patru nivele de coordonare: (a) în cadrul grupului; (b) coordonarea mai multor grupuri; (c) planificarea internaţională; (d) autoritatea politică.393 Primul palier este cel al coordonării tehnice şi funcţionale, care priveşte chestiunile de producţie şi cele de distribuţie. Al doilea nivel este cel al coordonării unor grupuri de agenţii funcţionale. Aici exemplul oferit este cel al unor agenţii de comunicaţii care nu se vor ocupa doar cu distribuţia de comenzi de material rulant, nave etc., ci ar putea coopera cu alte agenţii care controlează materialele şi producţia. Al treilea grad de coordonare propus de Mitrany este cel al planificării internaţionale; este vorba despre ideea creării unui organ internaţional de consultare (Consiliul Internaţional de Investiţii sau Comisia Internaţională de Dezvoltare). O Comisie de Dezvoltare ar avea rolul de a orienta creşterea agenţiilor funcţionale în domeniile cele mai dorite; în vreme ce un Consiliu de Investiţii ar putea ghida distribuţia comenzilor pentru nave, materiale etc. nu doar conform cu cel mai bun uz economic, ci şi pentru a urma anumite tendinţe ciclice pe piaţă, ajutând astfel la evitarea şomajului. Deasupra tuturor se propune o autoritate politică. Aceasta nu reprezintă o nevoie imediată a sistemului, deoarece anumite funcţii pot fi organizate pe bază de acord de la caz la caz. Un asemenea tip de organ superior nu este acceptat de către guvernele naţionale. Este preferată mai degrabă repre393

Ibidem, pp 35-37.

218

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

zentarea în cadrul unui Consiliu al Guvernatorilor din interiorul unei agenţii funcţionale internaţionale. Mitrany sublinia, spre sfârşitul lucrării sale din 1943, că interesul său era de a oferi fundamentul pe care să se poată construi „realitatea unui interes comun în timp de pace.”394 Diferenţa pe care o sesiza în cazul alternativei sale în raport cu alte abordări contemporane era că pacea pe care el o propunea nu era una în care naţiunile să fie ţinute separate, ci una care încerca să aducă naţiunile împreună în mod activ. Schemele federale au o logică construită pe o scară limitată. Deşi are numeroase dificultăţi, acestea sunt de ordin tehnic şi există posibilitatea de a le depăşi, în vreme ce soluţia creări federaţiilor naţionale era criticată din perspectiva funcţionalistă. În încheiere, Mitrany conchidea că „pacea nu va fi asigurată dacă noi organizăm lumea divizându-o.”395 Metoda funcţionalistă este acţiunea prin ea însăşi. Teoreticianul abordării funcţionaliste a relaţiilor internaţionale susţinea eficienţa transferului unei părţi a suveranităţii economice spre „agenţii executive internaţionale”, care aveau precizate activităţi specifice şi clar definite. Potrivit Laurei Cram, cheia înţelegerii viziunii lui Mitrany este distincţia pe care el o face între cooperarea politico-constituţională şi cooperarea tehnico-funcţională în construcţia noii societăţi internaţionale.396 Ineditul acestei abordări nu rezidă în paternitatea conceptului de funcIbidem, p. 51. Ibidem, 54. 396 Laura Cram, „Integration theory and the study of the European policy process”, in Jeremy Richardson (ed.), European Union: power and policy-making, London, New York, Routledge, 2001, p. 54. 394 395

219

Mihai Alexandrescu

ţionalitate a relaţiilor internaţionale, ci în măsura extinderii sale la diferite nivele ale relaţiilor dintre actorii internaţionali. Sistemul global interbelic a fost marcat de caracterul său inter-statal în care cel mai important actor era statul-naţiune. Alături de acesta au început să se afirme, la începutul secolului trecut, şi alţi actori, precum organizaţiile internaţionale, societăţile multinaţionale etc. Acestea aveau o activitate sectorială a căror sferă de acţiune depăşea graniţele naţionale. Pornind de la aceste exemple şi trăind eşecul Societăţii Naţiunilor, David Mitrany a dorit ca modelul organizaţiilor transnaţionale să fie extins la scară planetară. Experienţa sa de jurnalist, diplomat şi analist al relaţiilor internaţionale l-a determinat să identifice modalitatea de a apropia statele cu scopul dezvoltării unor domenii care transced raţiunile geografiei politice. Această abordare este numită funcţionalism pentru că se referă la necesitatea de-a da un caracter funcţional/operaţional relaţiilor dintre actori. Acest tip de analiză a relaţiilor internaţionale, de factură sociologică, se opune tradiţiei westphalice, consacrată la mijlocul secolului al XVII-lea. David Mitrany respingea ideea proiectului de organizare care determină un proces de integrare planificată. El s-a declarat adeptul cooperării transnaţionale care poate să se dezvolte într-un sistem de interdependenţe, în care să primeze nevoia soluţionării unor probleme comune. Raportându-se la experienţa interbelică şi la cea din al doilea război mondial, Mitrany susţinea că trebuie renunţat la principiul păcii protejate (=securitatea colecti220

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

vă), ci trebuie promovată o pace ce se construia gradual, prin progres. Sistemul păcii funcţionale avea în centrul său agenţiile internaţionale. Acestea erau înzestrate cu responsabilităţi funcţionale care aveau drept obiectiv gestionarea problemelor asupra cărora a existat un consens de cooperare. Aceste agenţii internaţionale ar trebui să preia o parte din atribuţiile statelor-naţionale. Este vorba despre aşanumitul proces de transfer (devolution) care presupune un transfer permanent de funcţii şi autoritate de la stat la agenţie. Acest fenomen nu face distincţia dintre actori. Dezvoltarea cooperării într-un sector poate determina o nouă cooperare într-un nou sector; este vorba despre aşa numitul proces de ramificaţie. Potrivit lui Mitrany, statele trebuie să aibă o putere agenţială internă scăzută, în care să se conformeze nevoilor individuale ale membrilor săi. Cu toate acestea, statul nu poate satisface pe deplin nevoile umane, iar pentru aceasta soluţia era o dezvoltare graduală a instituţiilor funcţionale internaţionale.397 În 1944, David Mitrany a continuat să fie preocupat de chestiunea securităţii internaţionale. Pacea internaţională nu se rezumă doar la prevenirea violenţei; este necesară dezvoltarea factorilor unităţii sociale. Perioada interbelică a fost martora unui sistem internaţional a cărui fundament era dreptul şi ordinea, dar nu şi viaţa socială. A lipsit voinţa pentru pacea comună. După ce eşecul Societăţii Naţiunilor a fost recunoscut, Mitrany expunea două modele de organizare a noului sistem: 397

John M. Hobson, op.cit., p. 88.

221

Mihai Alexandrescu

Fie prin crearea unei autorităţi internaţionale autonome cu putere şi mijloace de menţinere a păcii.; ‰ Fie prin dezvoltarea unor acorduri economice comune suficient de cuprinzătoare şi vaste pentru a preveni o fractură între puterile participante. O forţă internaţională nu are sens decât ca un braţ al unei autorităţi internaţionale, în vreme ce o autoritate internaţională cu dreptul de a recurge la forţă din proprie iniţiativă nu ar fi departe de un guvern suveran internaţional. Ca atare, era recomandată calea acordurilor funcţionale pentru acţiuni economice şi sociale comune. ‰

„Absenţa violenţei nu este suficientă pentru o viaţă paşnică, neatinsă de o viaţă bună. Nu este mai mult decât un sens comun şi nevoie comună de a merge la inima tulburătorului şi nu de a trata cu transgresiuni ocazionale” /…/ „Problema reală a securităţii şi misiunea oamenilor de stat în vremea noastră nu este de a ţine naţiunile paşnic deoparte, ci de a le aduce să activeze împreună”.398 *** Mitrany şi-a expus concepţia funcţionalistă în juxtapunere cu proiectele federaliste ale perioadei în care a scris. G.M. Ambrosi merge mai departe susţinând că „în funcţionalismul lui Mitrany s-ar putea detecta o reacţie critică la marele plan al lui A.C. Popovici”,399 care proiecta, în 1906,

D. Mitany, „International Security”, în D. Mitrany, The Functional Theory …, pp. 183-184. 399 G. M. Ambrosi, Some Literature relating to David Mitrany, Functionalism, and European Integration, 2004 (http://www.uni- tri398

222

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

schema unei federalizări a Europei Centrale în formula Statelor Unite ale Austriei Mari. Am putea spune că sâmburele comparaţiei dintre cei doi îl regăsim în preocuparea fiecăruia de a găsi mijloacele de flexibilizare a unui sistem prea rigid, lăsând loc creării unor relaţii pe baze naturale, iar nu impuse. În cazul lui A.C. Popovici, recomandările sale privind reorganizarea structurală a Imperiului Austro-Ungar avea drept miză un transfer de autoritate de la nivel central spre regional şi local. În acest sens, putem găsi o similaritate în logica expusă de Popovici privind reprezentativitatea tuturor naţionalităţilor la nivel central şi schema funcţionalistă descrisă de Mitrany în cadrul conferinţelor de la New York din 1932. Până la acest moment al cercetării noastre, nu am identificat ca în perioada 1943-1960 să fi apărut recenzii la lucrarea lui Mitrany din 1943. Au existat însă referiri la alternativa funcţionalistă. Cert este că a existat o dezbatere în jurul acestei lucrări, deoarece credem că articolul său din 1948 este un răspuns la aceasta: „Se pare că soarta tuturor perioadelor de tranziţie a fost ca reformatorii să fie mai pregătiţi să se lupte pe o teorie, decât să se pună de acord pe o problemă? În acest stadiu, eu pot doar să cer să fiu creditat pentru că eu nu reprezint o teorie. Eu reprezint o anxietate.”400

er.de/fileadmin/fb4/prof/VWL/EWP/Publikationen/ Ambrosi/mitrany .html) , accesat: 8 mai 2005. 400 D. Mitrany, “The Functional Aproach to World Organization”, in International Affairs, July 1948, p. 350.

223

Mihai Alexandrescu

Articolul din 1948 era şi rezultatul unor dezbateri din cadrul Chatham House din martie acelaşi an. El venea să completeze imaginea funcţionalistă, adoptând argumentele actualizate la realităţile post-belice. Mitrany era conştient, pe de o parte, de tendinţa continuării tradiţiei separatiste a statelor, care a cuprins Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est, Africa, dar pe de altă parte a observat nevoia cooperării materiale. Toate schemele şi ideile exprimate pentru organizarea internaţională au fost structurate de Mitrany în trei categorii: (a) o asociere generală şi atentă; (b) sistem federal; (c) aranjamente funcţionale.401 New Deal-ul promovat de Roosevelt i-a oferit lui Mitrany argumente pentru a demonstra cât de rigid poate fi un sistem federal care se fundamentează pe o constituţie scrisă. Încă de la crearea sa, federaţia era o formă inventată, care avea ca scop centralizarea şi impunerea unor limite în guvernare. Dincolo de critica acestei forme de organizare politică, Mitrany a încercat să contureze cadrul sociologic în care „orice efort spre guvernare internaţională să poată funcţiona.”402 Guvernarea de tip secolul XX trebuia să devină mai puţin o divizare a puterii, ci o integrare a funcţiilor. Până la urmă, era vorba de a schimba dimensiunile instrumentelor politice tradiţionale, de a le da o nouă funcţionalitate. Mitrany nu introduce o invenţie politică în sistem, ci o metodă de aplicare eficientă a unor instrumente deja existente. Schemelor exclusiviste propuse la mijlocul seco401 402

Ibidem, p. 351. Ibidem, p. 354.

224

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

lului al XX-lea, Mitrany le opunea alternativa funcţionalistă: „O schemă începută de câteva ţări pentru transport, petrol şi aşa mai departe ar putea fi mai târziu extinsă pentru a include alţi membri întârziaţi sau reduse fiind reticente faţă de cei rămaşi afară. Mai mult, ei pot varia în calitatea lor de membri, putând lua parte la anumite scheme şi poate nu în altele, în vreme ce în anumite aranjamente politice asemenea alegeri împărţite nu sunt tolerate.”403 În cazul acestei alternative, nu se punea problema transferului de suveranitate către o autoritate superioară, ci a creării unui pool atât de mare cât este necesar pentru a putea asigura o performanţă comună într-o chestiune particulară. Din nou, Mitrany prezenta o schemă de evoluţie graduală: „Dacă guvernele au în atenţia lor bunăstarea propriilor popoare, ele ar putea face ca asemenea organizaţii să funcţioneze; şi dacă organizaţiile sunt de succes şi numărul lor creşte, guvernarea globală ar evolua gradual prin performanţele lor.”404 Aici, parafrazându-l pe Leonard T. Hobhouse, Mitrany afirmă că performanţa anumitor funcţii este modul prin care se poate crea o comunitate normală.405 Harta Ibidem, p. 358. Ibidem. 405 Interpretarea dată de Hobouse este una specifică tradiţiei organiciste a ştiinţelor politice engleze: “the human body is organic because 403 404

225

Mihai Alexandrescu

activităţilor economice şi sociale ale lumii este asemănătoarea unei reţele de interese şi relaţii care transcend diviziunile politice impuse de limitele statelor. Aceste interese şi relaţii se află la fundamentul organizaţiilor internaţionale. Mitrany îşi dorea ca aceste realităţi să devină funcţionale, entităţile create să se dezvolte în mod natural, pe baza unor performanţe acumulate progresiv pentru a putea deveni ele însele determinări ale unor reţele de interese şi relaţii mai extinse. În această logică, asocierea de state este fie una prea cuprinzătoare fie una selectivă. Ideală ar fi crearea unei asociaţii cuprinzătoare, care să aducă ţările să conlucreze pentru bunăstarea comună. Adam Watson a interpretat metoda funcţionalistă expusă de Mitrany în 1943 ca „un fel de tactică a salamului în care feliile succesive de loialitate tăiate din state sunt transferate către agenţiile internaţionale.”406 Acest mecanism de transmitere a loialităţii, mai întâi a funcţionarilor publici şi experţilor direct implicaţi în birocraţia internaţională şi apoi a publicului statelor în cauză, este descrisă de funcţionalişti ca fundamentată pe un interes real şi ireversibil, astfel conducând lumea spre pace şi colaborare armonioasă. Concluzia lui Mitrany în 1943 era că „pacea nu poate fi asigurată dacă noi organizăm lumea prin ceea ce o diits life depends on the functions performed by many organs, while each of these organs depends in turn on the life of the body, perishing and decomposing if removed there from.”, (Hobhouse, Liberalism, London, Williams & Norgate, 1919, p. 125). 406 Adam Watson, Diplomacy: The Dialogue Between States, London, Methuen, 1984, p. 191.

226

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

vide.” El nota că elementele unui sistem funcţional ar putea începe să lucreze fără o autoritate politică generală.407 Abordarea lui Mitrany nu este doar una economică, ci şi sociologică. Am putut observa că el a descris o relaţie dintre agenţie, acţiune comună, interes, bunăstare şi fiinţa umană. Până la urmă, eliminarea barierelor pe care el o promova însemna nu doar o flexibilizare a relaţiilor internaţionale, ci şi o deschidere între popoare. Practic, statele îşi păstrau suveranitatea lor, dar supuşii (cetăţenii) îşi puteau exercita libertatea. În această logică, sistemele federative determinau crearea unei autorităţi superioare ce acumula în timp o suveranitate. Or, Mitrany încearcă o eliberare a omului de chingile teritorialităţii promovând ideea dreptului la bunăstare, care nu se mai putea mărgini exclusiv la graniţe ivite sub pretextul unei primejdii externe. Dacă soluţia lui Kalergi era protecţia împotriva pericolului comun, Mitrany venea să propună rezolvarea paşnică şi durabilă a originilor nesiguranţei. În acest caz, un prim pas era înlăturarea dogmatismului şi ideologiei din relaţiile internaţionale, iar al doilea pas era precizarea interesului comun. De aici încolo, era vorba doar de practică şi operativitate.

407

Idem, A Working Peace System…, 1943, p. 54.

227

Mihai Alexandrescu

David Mitrany – de la federalism la funcţionalism Încheiem acest capitol cu o secţiune în care ne propunem lămurirea unor aspecte din opera lui David Mitrany, referitoare la parcursul acestuia de la convingerile federaliste spre alternativa funcţionalistă. Poate că insistenţa cu care el a încercat mereu să argumenteze zădărnicia proiectului federalist european are pe undeva o dorinţă personală de a suprima convingerile sale mai vechi. În martie 1914, Mitrany a publicat în „Noua Revistă Română” un articol pe care l-a intitulat „Spre federaţia europeană”. Redăm, în continuare, un fragment revelator din acesta: „Nu există nimic care să probeze că o unire între marile naţiuni europene nu este posibilă. Din contră istoria ne arată că popoare cari se duşmăneau au putut deveni bune prietene şi aliate.[...] Dacă în această stăruinţă Liga va reuşi să creeze miezul unei uniri, o grupare generală a celorlalte naţiuni europene va fi apoi relativ uşoară. Şi cu timpul, cu bunăvoinţă pricepută şi simpatie de toate părţile, s’ar putea realiza idealul suprem: Statele federale ale Europei. Greutăţile ce întâmpină o reformă sunt proporţionale cu importanţa ei. Realizarea acestor idei va cere deci mult timp şi multă muncă: dar ţelul este demn de ori şi ce sforţare.”408

408 Idem, „Spre federaţia europeană”, in Noua Revistă Română. Socială, Critică, Ştiinţifică & Literară, nr. 17, vol. XV, 30 martie 1914.

228

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Aceste cuvinte par să exprime credinţele unui tânăr idealist al mişcării federaliste europene. Atunci, el avea 26 de ani, era încă student la LSE şi trăia sub imperiul unei dezbateri ample privind viitorul Europei. Momentul în care scria acele rânduri preceda cu câteva luni izbucnirea războiului dintre Austro-Ungaria şi Serbia, care a scăpat de sub orice control al previziunii militare şi politice, transformându-se de la lună la lună într-un război mondial. Anul 1914 venea după o perioadă de pace continentală de peste trei decenii. În ciuda unei bipolarizări continentale evidente generaţia de atunci era obişnuită cu existenţa unui sistem internaţional organizat, deşi anarhic. Diplomaţia secretă şi sistemul concertului european dăduse iluzia permanenţei, a inşanjabilităţii. Or, şocul primului război mondial, prin amploarea şi complexitatea sa, a scos la suprafaţă conflicte latente, atât sociale cât şi naţionale. Sentimentul unei nedreptăţi, a unei inegalităţi între actorii sistemului internaţional era dominant în rândul statelor din Europa Centrală şi de Sud-Est. David Mitrany remarca cum „izbucnirea războiului în 1914 le-a găsit nepregătite [...] pentru şansa de a încerca să unească popoarele din Europa de Sud. Ele l-au perceput mai degrabă ca pe o şansă de a multiplica lumea naţiunilor separate prin presiuni pentru dezmembrarea Imperiului Habsburgic.”409 Tot sistemul de valori şi toată tihna unei dezbateri privind viitorul federal al Europei s-au curmat brusc. Acel crez al tânărului Mitrany că „realizarea acestor idei va cere deci mult timp şi multă muncă” se năruise în faţa atrocităţi-

409

Idem, The Making of the Functional Theory…., p. 14.

229

Mihai Alexandrescu

lor şi tulburărilor din sistemul internaţional. Provenind el însuşi dintr-o societate care dezvolta un discurs naţionalist conflictual, Mitrany a perceput ca soluţie pentru evitarea unei noi conflagraţii mondiale necesitarea creării unei ligi a naţiunilor, fundamentată pe principiul transferului de competenţe şi al reprezentării egale. Prima sa tendinţă a fost aceea de a rămâne în domeniul ştiinţelor sociale, fiind preocupat de problemele unei categorii sociale importante: ţărănimea. Însă din partea Foreign Office-ului venise invitaţia de a formula rapoarte informative privitoare la Europa de Sud-Est, pentru ca diplomaţia britanică să poată pătrunde problemele care existau în zona balcanică. Aşa îl vom regăsi pe Mitrany în colectivul de autori ai volumului lui N. Forbes: Balkans, în care a prezentat o istorie a României. De altfel, iniţial Mitrany a fost cunoscut în prima parte a activităţii sale ştiinţifice ca un istoric al Europei Centrale şi de Sud-Est. Am observat treptat la Mitrany o redefinire a sistemului internaţional. Alternativa funcţionalistă s-a creat progresiv sub aspect intelectual, ideatic şi conceptual. Pentru început ea a apărut la Mitrany ca un instrument de eficientizare a sistemului Societăţii Naţiunilor, prin redefinirea elementelor sale de bază: statul, suveranitatea, naţionalitatea, libertatea, individualitatea, bunăstarea. Pe acest nou fundament pe care încerca să-l construiască, el a ridicat doi piloni: egalitatea actorilor şi schimburile paşnice, grinda fiind „cooperarea”. Utilitatea acestui edificiu era dată de caracterul funcţional al acţiunilor internaţionale, care trebuia să fie sectoriale, în logica ramificaţiei şi a reţelei. 230

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Eşecul sistemului de la Versailles, devenit evident după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, l-a determinat pe Mitrany să îşi definească alternativa în raport cu interesul pentru o pace durabilă, care era fezabilă prin cooperare şi eficientizarea relaţiilor internaţionale. În această logică, el a respins proiectele federaliste europene formulate în perioada interbelică. Această perioadă ca şi cea a celui de-al doilea război mondial au fost dominate de un mozaic de proiecte federaliste regionale sau globale. Sub o formă sau alta, acestea păstrau ca nucleu statul-naţinne. Federaţia, sub forma unei uniuni sau a unui stat federal, se fundamenta pe principii politico-constituţionale. David Mitrany prezenta federaţia ca pe o alternativă la Societatea Naţiunilor care a încercat, prin mijloace democratice să unească mai mulţi actori statali. Principalul exponent al acestui curent interbelic a fost contele Richard Coudenhove-Kalergi, care a patronat mişcarea pan-europeană. Potrivit acestuia mişcarea iniţiată de el nu era „o mişcare pentru pace mondială, ci pentru unire, asemenea mişcărilor germană şi italiană pentru unire din secolul XIX. Mişcările pentru unire erau în interior şi mişcări pentru pace.”410 Întrebarea firească era, atunci, ce caracter aveau aceste mişcări în exterior? În 1930, într-un articol intitulat sugestiv: Pan-Europa: O speranţă sau o ameninţare?, Mitrany aducea, pentru prima dată, în discuţie planul federalist pan-european, în forma prezentată de Aristide Briand la Adunarea Generală a Societăţii Naţiunilor. Asupra acelui studiu autorul a revenit cu completări în anul 1975. 410

Ibidem, p. 109.

231

Mihai Alexandrescu

Prima critică pe care o aducea proiectului pan-european era o comparaţie de substanţă între SUA, Commonwealth-ul britanic şi proiecţia pan-europeană: „Statele Unite ale Americii formează o unitatea politică conştientă, Imperiul Britanic se menţinea prin legături care ţin de o origine şi o tradiţie comune, însă Pan-Europa nu are nimic solid pe care să se construiască. Sensul medieval al unităţii este o idee a trecutului; sentimentul care a inspirat mişcările naţionale în secolul trecut erau mai degrabă un sens al diferenţelor faţă de vecinii apropiaţi. A integra aceste naţiuni divizate într-un nou naţionalism continental presupune existenţa a două elemente: un simţ al unui pericol comun şi un simţ al unei comunităţi interne.”411 În privinţa celui de-al doilea factor, contele Kalergi aducea argumentul „rasei europene, conştiente de naţionalitatea sa occidentală”. Aprecierea lui Mitrany faţă de proiectul lui Kalergi este exprimată, într-o manieră nedisimulată, în articolul său din 1965 când vorbeşte despre „aberaţiile contelui Coudenhove-Kalergi”.412 Mitrany reia analiza dintre federalism şi funcţionalism într-un studiu publicat în 1948 în International Affairs.413 El susţinea că există trei scheme principale de organizare a sistemului internaţional: (a) asocierea generală Idem, Regional Pacts…, p. 153. Idem, The Prospect of Integration: Federation or Functional? în Joseph S. Nye Jr., op.cit., p. 52. 413 Idem, “The Functional Aproach to World Organization”, in International Affairs, July 1948. 411 412

232

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

(Societatea Naţiunilor şi mai târziu Organizaţia Naţiunilor Unite); (b) uniunea federală şi (c) un sistem de aranjamente funcţionale. Federalismul este considerat o invenţie a teoriei politice, care provine din Lumea Nouă. Pe lângă avantaje indiscutabile, un sistem federal are în structura şi funcţionarea sa „o combinaţie de rigidităţi”: rigiditatea cadrului său – geografic sau ideologic; rigiditatea propriei structuri şi rigiditatea vieţii generale. Principalele funcţii ale unui sistem federal sunt apărarea şi politica externă comună. Pe de altă parte, schemele federale sunt reciproc exclusive chiar şi în cazul unor federaţii democratice. În dezbaterea din 1948, în cadrul Chatham House, Mitrany recunoştea că scopul final al schemei sale era federaţia mondială. El afirma că efectul final al ramificaţiei economice şi a intensificării relaţiilor dintre naţiuni este federaţia globală. Însă aceasta nu era posibilă în condiţiile de la mijlocul secolului al XX-lea, şi în orice caz nu prin crearea mai multor federaţii regionale închise. În acest context, el a respins ideea federalismului regional pe care îl considera „un argument pentru noul naţionalism, iar nu pentru noul internaţionalism.”414 Evoluţia sistemului internaţional în perioada interbelică, neputinţa şi apoi eşecul Societăţii Naţiunilor l-au convins că soluţia federală nu este nici cea mai potrivită, dar nici pe deplin realizabilă. De aceea, Mitrany agrease constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom), încă a respins ideea Comunităţii Economice Europene.415 414 415

D. Mitrany, op.cit., p. 360. Ibidem, p. 35.

233

Mihai Alexandrescu

Continuând analiza sa, Mitrany revine, în 1965, cu o reacţie critică la evoluţia construcţiei europene de după 1957: „Federaliştii ‘europeni’ au fost atât de fascinaţi de o formulă uşoară şi rapidă încât nu s-au întrebat niciodată cum funcţionează aceasta acolo unde există, nici dacă originile sale au avut vreo legătură cu problema unităţii unui grup de state într-un anumit ambient social.”416 Mesajul lui Mitrany are în vedere rolul pe care organizarea sistemului internaţional trebuie să-l aibă faţă de nevoile sociale şi economice comune ale actorilor implicaţi. El sublinia că problema reală a securităţii actorilor nu presupunea doar menţinerea în starea paşnică a unor naţinni separate, ci determinarea acestora de a conlucra.417 Mitrany consideră că există doi factori care stau la baza cooperării funcţionaliste chiar la nivel global: pe de o parte nevoia unui obiectiv şi perspective comune, care ar evidenţia scopurile şi politice sociale, pe de altă parte, nevoia unei strânse similarităţi în ceea ce priveşte căile şi mijloacele de acţiune.418 În egală măsură, autorul studiului din 1965 vrea să lămurească faptul că logica funcţionalistă nu se ridică împotriva sentimentului naţionalităţii sau a mândriei suveranităţii. Un sistem funcţionalist este deschis prin natura sa, membrii săi fiind integraţi fără intervenţii violente asupra politicii şi administraţiei naţionale. În aIdem, The Prospect of integration…, p. 52. Idem, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975, p. 184. 418 Idem, The Prospect of Integration…, p. 62. 416 417

234

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ceastă logică, Mitrany afirma că CECO şi Euratom sunt „organisme pur funcţionale” asemănătoare agenţiilor ONU, prezentând multe puncte de cooperare, în vreme ce CEE este o organizaţie cu „tendinţă birocratică fiindcă este difuză şi o tendinţă expansionistă fiindcă este birocratică”,419 prezentând mai multe puncte de competiţie. Luând în considerare critica lui Mitrany cu privire la construcţia europeană şi intenţiile spre formarea unei comunităţi politice, funcţionalismul nu poate fi definit ca o teorie a integrării europene şi nici ca un precursor al teoriilor integrării. El considera că uniunile regionale nu reprezintă o soluţie, ci un transfer a problemelor la nivel superior, în vreme ce federaţiile internaţionale creează mai multe probleme decât soluţionează. În introducerea la a patra ediţie a lucrării care l-a consacrat A Working Peace System, Mitrany spunea că „suveranitatea nu poate fi transferată efectiv printr-o formulă, ci printr-o funcţie”420, adică prin crearea unor agenţii specializate pentru soluţionarea problemelor şi nevoilor economice şi sociale ale populaţiilor. Cert este că sistemul pe care Mitrany îl promova era cel al dezvoltării unor reţele de cooperare care acea în centrul său principiul ramificaţiei. Scopul final al schemei sale era realizarea unei federaţii mondiale funcţionale. El a sugerat ca naţiunile să colaboreze în chip eficient pentru că aceasta este singura cale reală de protecţie împotriva războiului. Aşa cum am putut observa şi în capitolele anterioare, el opunea construcţia funcţionalistă a relaţiilor Ibidem, pp. 68-69. Idem, A Working Peace System, 4th edition, London, National Peace Council, 1946, p. 9. 419 420

235

Mihai Alexandrescu

internaţionale tradiţionalei formule teritorial-constituţionale ale statelor. În 1948, Mitrany considera că Organizaţia Naţiunilor Unite ar putea asigura dreptul şi ordinea protejând astfel organizaţiile funcţionale.421

Idem, “The Functional Aproach to World Organization”, in International Affairs, July 1948, p. 361.

421

236

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

DAVID MITRANY: EXEGEZĂ, REFORMULARE ŞI REINTERPRETARE

237

Mihai Alexandrescu

238

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Alternativa funcţionalistă formulată de David Mitrany a fost examinată de mai mulţi cercetători ai relaţiilor internaţionale. Vom avea în vedere şcoala de ştiinţe politice americană şi şcoala britanică de relaţii internaţionale. Acestea sunt cele care au inspirat în mod considerabil interpretările marginale efectuate de alţi autori, din acest motiv vom acorda un interes special autorilor care aparţin mediilor academice amintite.

Ştiinţa politică americană Lucrările lui Mitrany pe care le-am încadrat în etapa funcţionalismului timpuriu au fost aproape ignorate de recenzenţii vremii. Una dintre primele analize la „Progress of International Government” (1933) îi aparţine lui James P. Sewell din 1966.422 În acelaşi an, cel care este considerat principalul teoretician al realismului în relaţiile internaţionale, Hans Morgenthau, a scris introducerea ediţiei din 1966 a cărţii lui Mitrany, A Working Peace System. Practic, abia în acel an putem discuta despre o primă exegeză amplă a operei funcţionaliste a lui Mitrany. Din perspectiva teoriei relaţiilor internaţionale, alternativa funcţionalistă a fost interpretată de Hans Morgenthau ca fiind un răspuns raţional la starea sistemului din acel moment. Supranaţionalismul este văzut 422

J. P. Sewell, op.cit., 1966.

239

Mihai Alexandrescu

el însuşi ca un proces raţional spre deosebire de naţionalismul modern. Teoreticianul realist conchidea în 1966: „viitorul lumii civilizate este strâns legat de viitorul abordării funcţionale a organizării internaţionale”423 Coroborând cele două ipoteze de mai sus, am putea crede că abordarea mitranyistă este mai apropiată de realism decât de liberalism. Interpretând funcţionalismul ca pe o abordare raţională, reţinem argumentaţia lui Morgenthau care nota că raţiunea „tinde spre crearea armoniei între diferite impulsuri iraţionale aflate în conflict. Aduce în armonie scopurile şi mijloacele cu impulsurile iraţionale. Stabileşte armonia între diferite scopuri conflictuale. Aduce mijloacele în armonie cu scopurile.”424 Printre impulsurile iraţionale identificate de Morgenthau se găsea şi naţionalismul. John Eastby, analizând interpretarea lui Morgenthau asupra alternativei lui Mitrany, considera că exista o anumită consonanţă între teoria celui dintâi şi funcţionalism. Morgenthau considera că niciodată problema păcii nu va putea fi soluţionată permanent. El credea într-un transfer al funcţiilor statului spre instituţii supranaţionale. Funcţionalismul îşi dorea să creeze un echilibru social care să minimizeze cauzele conflictului stabilind un anumit gen de echilibru al puterii între instituţii funcţionale. Hans Morgenthau, „Introduction” in David Mitrany, A Working Peace System, Chicago, Quadrangle Books, 1966, p. 11. 424 Idem, Scientific Man versus Power Politics, Chicago, University Chicago Press, 1974, p. 158. 423

240

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Eastby a dorit să indice faptul că Morgenthau nu era la fel de optimist ca Mitrany în ceea ce priveşte capacitatea funcţionalismului de a crea o societate globală.425 Pentru realizarea acestui obiectiv mai lipsea ceva: statul. În „Politica între naţiuni” el spunea că „nu poate exista o pace internaţională permanentă fără un stat co-extensiv cu graniţele lumii politice.”426 Pentru Morgenthau statul global nu se creează prin cucerire, federaţie sau educaţie, însă activitatea funcţională poate să-i creeze baza socială a acestuia. În interpretarea sa, „crearea unei comunităţi internaţionale presupune cel puţin o ameliorare şi minimizare a conflictelor internaţionale, astfel încât interesele care unesc membrii diferitelor naţiuni să poată fi mai importante decât interesele care-i separă.”427 Acest proces este realizabil prin activităţile diplomatice tradiţionale ale statelor. Calificarea făcută de Morgenthau abordării lui Mitrany nu este considerată de Eastby ca fiind una decisivă în aprecierea sa asupra funcţionalismului.428 Rolul statului rămâne unul principal în sistem, iar transferul spre autorităţi supranaţionale nu este unul neapărat funcţional, cât unul ierarhic. Interpretarea unui alt teoretician ai şcolii politice americane, Reinhold Niebuhr asupra societăţii universale este una civilizaţionistă. El considera că istoria a dat posibilitatea creării unei civilizaţii universale. O asemăJohn Eastby, Functionalism and Interdependence, New York, University Press of America; London, Lanham, 1985, pp. 30-33. 426 Hans Morgenthau, Politics Among Nations. The Sturggle for Power and Peace, New York, Knopf, 1960, p. 499. 427 Ibidem, p. 525. 428 J. Eastby, op.cit., p. 34. 425

241

Mihai Alexandrescu

nare între abordarea acestuia şi cea a lui Mitrany s-ar putea observa. În ambele cazuri, se promova ideea spiritului naţional care trebuia să depăşească limitările impuse de stat. În cazul lui Mitrany era vorba despre o satisfacţie materială printr-o unificare tehnică, în vreme ce la Niebuhr reconcilierea era posibilă prin intervenţia unui spirit activ. Abordarea lui Mitrany era una raţională şi economică, în vreme ce la Niebuhr era vorba despre un act de credinţă.429 Un comentator al funcţionalismului a fost la acea dată James Patrick Sewell, care a publicat în 1966 o carte pe care a intitulat-o „Functionalism and World Politics. A study based on United Nations Programs financing economic developement”. După ce a parcurs argumentaţia funcţionalistă a lui Mitrany, el prezintă lipsurile aparente ale acestei abordări. Prima critică pe care o aduce se referea la „soluţionarea problemelor” ca formulă de justificare a acţiunii funcţionaliste. În acest caz, Sewell pune în discuţie maniera de definire a problemei şi a soluţiei. Ambele concepte par a fi mult prea complexe, cuprinzând numeroase variabile, pentru a putea fi incluse într-o simplă formulă. Funcţionalismul greşeşte în argumentaţia sa prin faptul că încearcă soluţionarea problemelor internaţionale în afara politicii ca forţă condiţionantă, privind aspectele economice şi sociale ca substantivale.430 În ceea ce priveşte relaţia dintre individ şi stat, analizând una dintre definiţiile pe care Mitrany le-a formulat alternativei funcţionaliste, Sewell susţine că modelul acestuia este Gesellschaft (Societate), iar nu Gemein429 430

Ibidem, pp. 78-85. J. P. Sewell, op.cit., pp. 37-43.

242

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

schaft (Comunitate), apropiindu-se mai mult de pluralişti. Despre alegerea omului, el susţine că aceasta era asigurată de accesul la formele de asociere ale lumii moderne. Ceea ce reproşa Sewell funcţionalismului era preferinţa pentru material, mai degrabă decât pentru uman, pentru tehnic, mai degrabă decât pentru moralitate. Tehnocraţii (experţii) puteau avea abilitatea de a defini o problemă, însă soluţia pe care aceştia o formulau nu putea rezolva şi problema umană. Pentru Inis L. Claude Jr., funcţionalismul se identifica prin „valori ca prosperitatea, bunăstarea, justiţia socială şi viaţa bună, mai degrabă decât prin prevenirea războiului sau eliminarea insecurităţii naţionale.” În acelaşi timp, Claude afirma că o lumea paşnică nu putea fi una operaţională, iar funcţionalismul nu avea capacitatea de a rezolva problema războiului.431 El priveşte războiul ca pe un produs al condiţiilor obiective ale societăţii umane, iar războiul era cauzat de inadecvenţa instituţională a sistemului statelor-naţiune.432 Cu toate acestea, Claude susţine că funcţionalismul este atractiv, căci el nu s-a îndreptat doar spre pacifişti, ci şi spre idealismul uman şi interesul raţional. Autorul atenţionează că Mitrany nu cerea guvernelor naţionale să transfere suveranitatea care aparţinea popoarelor, ci să dobândească beneficii pentru aceste popoare care altfel nu erau disponibile. În aceeaşi logică, funcţionalismul nu intenţiona să reducă din puterea guvernelor de a

Inis L. Claude Jr, Swords into plowshares; the problems and progress of international organization, New York, Random House, 1964, pp. 378-381. 432 Ibidem, pp. 381-382. 431

243

Mihai Alexandrescu

apăra proprii cetăţeni, ci să le extindă competenţa pentru a servi mai bine interesele acestora.433 În interpretarea lui Inis L. Claude, „Mitrany scrie ca un social democrat şi îşi găseşte mare parte din inspiraţie în remarcabila invenţie a New Deal-ului: TVA. Funcţionalismul reprezintă aplicarea filosofiei statului bunăstării la scară internaţională.”434 Claude se arăta sceptic faţă de funcţionalism în ceea ce priveşte propunerea acestuia de a înlocui organizarea politică cu una economică în scopul aducerii oamenilor spre calea convieţuirii. Vom regăsi la Claude aceeaşi nedumerire, exprimată şi de Sewell, referitoare la separarea vieţii spirituale de cea materială. Scepticismul său se manifestase şi în ceea ce priveşte maniera de structurare a activităţii economice. În această logică, funcţia creează organizaţia, prin urmare o funcţie devenită superfluă determină dispariţia organizaţiei. Scepticismul se arăta aici faţă de capacitatea numeroaselor organizaţii funcţionale internaţionale de a lucra în armonie. Într-o formulă concretă referitoare la organismele ONU, Claude nota că „dacă problema majoră a organizării politice internaţionale este conflictul, confuzia este o problemă la fel de serioasă în sfera funcţională.”435 Claude a examinat funcţionalismul ca pe o abordare a păcii, iar nu ca pe o sursă a unor propuneri menite să operaţionalizeze activitatea internaţională pe baza unor voinţe comune.

Ibidem, p. 386. Ibidem, p. 388. 435 Ibidem, p. 397. 433 434

244

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Deceniul al şaptelea al secolului trecut a găzduit şi consolidarea neofuncţionalismului al cărui principal exponent a fost Ernst Haas prin lucrarea „Beyond the Nation-State”. John Eastby scrie că Haas nu a interpretat funcţionalismul, ci l-a schimbat într-un instrument al integrării, iar nu ca abordare de rezolvare a problemelor umane. El a intenţionat să rescrie funcţionalismul în limbaj ştiinţific prin eliminarea părţilor normative şi ideologice ale teoriei funcţionaliste.436 Determinarea pe care a generat-o în mediile academice asupra direcţiei de interpretare a alternativei expuse de Mitrany justifică o prezentare detaliată a argumentaţiei dezvoltate de Ernst Haas în lucrarea amintită. Haas i-a reproşat lui Mitrany că nu a fost suficient de ştiinţific, ci a creat o doctrină care cuprinde erori importante de analiză. Critica lui Haas asupra abordării funcţionaliste cuprinde: ‰ viziunea asupra condiţiei umane; ‰ criticismul asupra statului-naţiune în relaţie cu împlinirea individuală şi conflictul internaţional; ‰ teoria schimbării; ‰ programul de reformă. În primul caz, Haas subliniază influenţa socialismului de tip guild şi a pluralismului în diagnosticarea condiţiei umane. Omul este văzut de funcţionalişti ca fiind prin natură bun, raţional şi devotat comunităţii. Dizarmoniile şi conflictul prevalează într-o societate în care autoritatea este exercitată de politicieni mai degrabă decât

436

J. P. Eastby, op.cit., pp. 50-51.

245

Mihai Alexandrescu

de tehnocraţi, de parlamentari, iar nu de grupurile voluntare.437 Moştenirea guild socialismului s-ar observa şi atunci când funcţionaliştii susţin că statul naţional omnicompetent a întrerupt evoluţia grupurilor ocupaţionale pre-industriale şi pre-naţionale care erau concentrate pe obţinerea fericirii umane, deoarece acestea au oferit un sens participării la soluţionarea problemelor practice: „Spontaneitatea grupului s-a pierdut, tendinţa omului de a se identifica cu colegii de breaslă de oriunde s-a stopat, căutarea securităţii naţionale a devenit centrul vieţii în stat.”438 Altfel spus, statul nenatural a luat locul societăţii naturale, prin codificările realizate în secolul al XIX-lea prin dreptul internaţional. Funcţionaliştii considerau că munca, cooperarea naţională, iar nu puterea reprezintă componenta esenţială pentru o viaţă împlinită şi creativă. În vocabularul funcţionalist, termenii muncă, cooperare, conlucrare, operativitate descriu acţiunea al cărei scop este atingerea bunăstării generale. Mitrany nota în finalul lucrării sale din 1943, că: „scopul care ni se înfăţişează este cum să construim realitatea unui interes comun în pace… Nu o pace care ar ţine naţiunile separate, ci o pace care le-ar aduce să activeze împreună, nu o viziune statică şi strategică a păcii, ci o viziune socială a acesteia… Noi trebuie să ne punem credinţa nu într-o pace protejată, ci într-una care funcţionează; aceasta nu ar fi de fapt nimic Ernst B. Haas, Beyond the Nation-State, Stanford, Calif., Stanford University Press, 1964, pp. 8-9. 438 Ibidem, p. 9. 437

246

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

mai mult sau mai puţin decât ideea şi aspiraţia unei securităţi sociale luată în sensul său larg.”439 Acest extras din prezentarea lui Mitrany reprezintă citatul ideal preluat de comentatorii marginali ai abordării funcţionaliste, care preferă în mod facil să-l descrie într-o banală antiteză cu abordările tradiţionaliste ale păcii şi statului şi pentru a deschide drumul spre abordările integraţioniste. Haas, în schimb, a identificat în acest fragment „esenţa diagnosticului funcţionalist asupra ordinii existente negative şi germenii pentru succesorul său pozitiv.”440 În relaţie cu raportul dintre muncă şi creativitate în realizarea păcii, Haas a identificat drept elemente necreative declaraţiile de pace, securitatea colectivă, negocierile de dezarmare, conferinţele parlamentarilor, încercările constituţionaliste pentru federalizare.441 Aici se observă mai degrabă puterea decât acţiunea. În preocuparea lui Haas se afla definirea funcţionalismului şi enunţarea elementelor sale definitorii. El considera că în abordarea funcţionalistă se regăseau elemente marxiste, pragmatice, liberale, pluralist şi guild-socialiste.442 De la marxism a fost reţinută critica privind inegalitatea socială şi distribuţia inechitabilă a beneficiilor economice, care constituiau cauza principală a conflictelor interstatale. Pragmatismul juca, în opinia lui Haas o mare parte din rolul funcţionalismului, prin evitarea abordării constituţionaliste a sistemului internaţional. Se prefera în David Mitrany, A Working Peace System…, 1943, p. 51. Haas, op. cit,, p. 10. 441 Ibidem. 442 Ibidem, pp. 19-20. 439 440

247

Mihai Alexandrescu

schimb o colaborare ce se dezvolta gradual, fără o planificare rigidă. Utilitarismul în viziunea funcţionalistă devenea evident în căutarea de către om a avantajelor raţionale care să maximizeze bunăstarea sa fizică prin cooperare cu alţi oameni atunci când acest gest era necesar. Avantajul era maximizat prin eforturi comune, prin participarea la misiuni creatoare comune, ceea ce ar fi unit oamenii, grupurile şi, în final, naţiunile. În situaţia în care abundenţa resurselor economice era evidentă, conflictele sociale erau considerate de funcţionalişti nenaturale, iar izbucnirea acestora era cauzată de inabilităţile serviciilor diplomatice ale puterilor. Mitrany găsea această cauză în frustrările şi anxietăţile omului modern ce se vedea constrâns să trăiască într-un stat-naţiune necreativ, care supravieţuia prin amplificarea sentimentului de teamă în faţa unei alterităţi naţionale. Haas a mers mai departe cu analiza sa şi a realizat o asociere cu teoria psihoterapeutică a lui Kurt Lewin, care nega inevitabilitatea conflictelor de grup. În această logică, interesele nu trebuiau reconciliate dacă ele puteau fi integrate la un nivel mai înalt prin implicarea actorului în efortul creativ comun. După ce a argumentat aceste influenţe asupra abordării funcţionaliste (formulate de Wells, Mitrany sau Cole), Haas a enunţat patru elemente definitorii ale acestei abordări. În primul rând, considera că funcţionalismul se distinge prin principiul separaţiei puterii de bunăstare. În al doilea rând, acesta ar promova procesul de învăţare ca metodă de progres. În această logică, se admitea că o lecţie integrativă însuşită cu succes într-un anumit domeniu va fi aplicată mai apoi în contexte noi, fiind asumată învăţarea nelimitată şi transferabilitatea. În al treilea rând, se248

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

pararea politicului de tehnic era interpretată de Haas prin prisma rolului expertului în integrarea internaţională şi poziţia acestuia faţă de guvernul naţional şi grupul de interes. În fine, separaţia între loialităţi, care presupune că o persoană poate fi antrenată într-o varietate de loialităţi.443 Potrivit lui Haas, funcţionaliştii nu gândesc în termeni sistemici. El reproşa faptul că se discuta despre transfer însă nu şi despre o nouă configuraţie internaţională a relaţiilor. Nelămurită pare să fi rămas şi definirea „membrilor” care formau comunitatea politică a lui Mitrany. Este vorba despre indivizi, grupuri voluntare, agenţii funcţionale.444 Critica funcţionalismului este realizată nu doar la nivel normativ ci şi empiric. Haas consideră că slăbiciunea funcţionalismului în plan ideologic era evidentă în practică. A luat spre analiză cazul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi cel al controlului internaţional al armelor. După analiza efectuată, autorul a conchis faptul că nu se putea vorbi despre o despărţire a tehnicităţii de politic, ci mai degrabă de mai mult profesionalism în acţiunea comună internaţională care nu s-a mai pus în spatele puterii şi al politicului. Concluzia sa era că domeniul sănătăţii mondiale arată o expansiune funcţională incontestabilă pe seama competenţelor politice şi naţionale. Întrebările pe care le ridica Haas ar fi: „Ideologia funcţionalistă este adecvată pentru a explica creşterea incontestabilă a puterii internaţionale în anumite domenii? Rolul experţilor este crucial? Puterea poa-

443 444

Ibidem, pp. 20-22. Ibidem, p. 22.

249

Mihai Alexandrescu

te fi separată de bunăstare?”445 În ultimul caz, răspunsul lui Haas era unul negativ. Inis L. Claude a respins asumpţiile teoretice ale funcţionalismului susţinând inadecvenţa separabilităţii pentru a aduna potenţialităţile dezvoltării umane. El avea drept obiect de analiză agenţiile specializate ale ONU. Aceeaşi critică a dezvoltat-o şi James P. Sewell, care s-a concentrat asupra Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Ambii autori au considerat că puterea şi bunăstarea erau departe de a putea fi separate, iar transferabilitatea lecţiilor însuşite într-un anumit domeniu spre un altul nu constituia un succes per se. Haas a recunoscut meritul funcţionalismului de a fi depăşit anumite clişee specifice realismului politic, însă îi reproşa că nu a fost suficient de radical. Postulatele separaţiei deschideau calea spre o apropiere a relaţiilor internaţionale de restul ştiinţelor sociale: sociologie politică, studiul empiric al politicilor. Ca urmare, Haas considera necesară o redefinire a acestor postulate în lumina teoriei ştiinţei sociale şi a studiilor empirice contemporane.446 Într-un articol recent, Andrew Wilson Green propunea o „recitire” a lui Mitrany „cu ajutorul lui Haas şi Sewell”.447 Autorul articolului atenţionează că ideile lui Mitrany au fost distorsionate de interpreţii săi şi recomanda celor care doreau să reia expunerea gândirii lui Mitrany să se întoarcă la opera acestuia. Blamul pentru distorsiIbidem, pp. 14-19. Ibidem, pp. 23-25. 447 Andrew Wilson Green, “Review Article. Mitrany Reread with the Help of Haas and Sewell”, in Journal of Common Market Studies, vol. 8, issue 1, June 2008, pp. 50-69. 445 446

250

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

onare o poartă şi Mitrany atunci când susţinea că gândirea sa era diferită de modelele tradiţionale de gândire. Green consideră că acesta este un utopist tocmai pentru că preferă să creadă în consens decât în violenţă şi neagă validitatea intereselor locale care să justifice soluţii federale. Autorul articolului amintit consideră că gândirea lui Mitrany asumă că organizaţiile funcţionale ar fi universale în sfera lor de acţiune, iar prin aceasta el nu este în principiu în antiteză cu logica organizaţiilor regionale funcţionale. Tot Green afirmă că „gândirea lui Mitrany /…/ poate fi considerată, prin soluţiile pe care le oferă, o variantă a gândirii federale, cu anumite deosebiri de schemele federaliste tradiţionale.”448 Dacă federaliştii tradiţionali propun transferul (surrendering) elementelor de suveranitate naţională spre un singur stat federal, de obicei regional ca sferă, Mitrany ar propune tot un transfer (surrendering) de elemente de suveranitate spre câteva organizaţii internaţionale „funcţionale” care sunt universale ca sferă. Recenzentul american notează că preocuparea lui Mitrany era pacea iar nu integrarea politică, însă acest scop îi pare neclar autorului: „instituţiile funcţionale vor determina un sens al comunităţii sau un sens al comunităţii va crea instituţiile funcţionale?”449 Chiar dacă se pare că Green face o confuzie între transferul funcţionalist şi cel federal, el a înţeles în cele din urmă că respingerea lui Mitrany faţă de abordarea instituţională tradiţională este motivată de faptul că aceasta nu elimină violenţa, ci doar o manipulează. El conchidea că Mitrany a tratat funcţionalismul ca pe un „panaceu” şi formularea pe care el a dat-o funcţi448 449

Ibidem, p. 52. Ibidem, p. 56.

251

Mihai Alexandrescu

onalismului „are toate defectele panaceului tipic.” Nu poate fi considerat ca o ipoteză ştiinţifică.

Analiza şcolii britanice şi germane de Relaţii Internaţionale Încercarea lui Ernst Haas de a combina funcţionalismul cu sociologia istorică a fost analizată de profesorul Paul Taylor de la LSE, încă din 1968. Analizând cartea lui Haas, acesta susţine că este greşit să se suprasimplifice maniera în care funcţionaliştii au separat puterea şi bunăstarea. Ei nu ar argumenta că puterea şi bunăstarea sunt separabile, ci sunt preocupaţi de modul în care cele două relaţionează.450 Spre exemplu, Mitrany considera că puterea este mai bine folosită pentru a îndeplini cerinţele bunăstării care nu sunt sugerate de cerinţele naţionalismului. Pe de altă parte, tot Mitrany afirma în 1944 că guvernele naţionale pot avea propria lor contribuţie în soluţionarea problemelor războiului dezvoltând, ceea ce el numea „aranjamente economice comune suficient de cuprinzătoare şi vaste pentru a preveni o scindare între puterile participante.”451 În acelaşi timp, exagerat apare şi argumentul lui Haas care susţinea despărţirea dintre politicieni şi experţi. Mitrany era avocatul agenţiilor specializate formate din

Paul Taylor, „The Functionalist Approach to the Problem at International Order: A Defence”, in Political Studies, vol. XVI, 3, 1968, pp. 402-403. 451 David Mitrany, The Road to Security, London, National Peace Council, 1944, p. 14, apud P. Taylor, op.cit., p. 403. 450

252

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

experţi, însă în egală măsură el a reţinut guvernelor naţionale puterea de supervizare şi veto.452 Critica lui Taylor asupra argumentelor utilizate de Haas în „Beyond the Nation-State” continuă cu referire la afirmaţia acestuia că funcţionaliştii ar fi postulat unitatea organică sănătoasă a societăţii în care interesele de grup ar reprezenta o afirmare a bunului comun şi că funcţionaliştii au învăţat mult din viziunea liberală de secol XIX privind interesul de grup. Profesorul britanic menţionează că este falsă chestiunea „unităţii organice” a funcţionaliştilor versus interesul de grup derivând din conflict dezvoltat de liberali. Principala diferenţă între funcţionalişti şi liberali este aceea că primii s-au concentrat mai ales pe realizarea unui acord minimal, în vreme ce liberalii l-au luat drept garanţie. Cadrul respectivului acord trebuia realizat pe baza experienţei cooperării cu succes pentru scopurile bunăstării. Începând din 1975, Paul Taylor şi alţi autori britanici au combătut direct sau indirect interpretările şcolii americane, în special a celor formulate de aşa-zişii neofuncţionalişti. Ceea ce declara Mitrany în scrierile sale era evident pentru cercetătorii britanici: funcţionalismul nu era o teorie a relaţiilor internaţionale şi cu atât mai puţin una a integrării europene. Una dintre cele mai cuprinzătoare sinteze de analize a alternativei propuse de David Mitrany a apărut în 1975 sub coordonarea lui Paul Taylor şi a lui A.J.R. Groom453. Ceea ce se reproşa în 1969, la conferinţa de la

452 453

Ibidem, p. 18. Paul Taylor, A.J.R. Groom, Functionalism…

253

Mihai Alexandrescu

Bellagio, au încercat să demonstreze, într-o formulă mai aplicată cei doi coordonatori ai lucrării amintite: „…funcţionalismul este o abordare, mai degrabă decât o teorie închegată.”454 Cu toate acestea, funcţionalismul era perceput, la acel moment, ca una dintre principalele alternative la teoriile politicii de putere. Funcţionalismul era critic faţă de stilul tradiţional al adunărilor alese prin sufragiu popular, deoarece păreau tot mai puţin capabile să exercite controlul asupra legislaţiei sau să fie receptive la nevoile de schimbare. În acest caz era nevoie de o reprezentare a experţilor. Mitrany spera să existe o posibilitate de a obţine noi căi de reprezentare.455 Esenţa argumentării lui Mitrany o regăsim sub formula „forma urmează funcţiei”. Cu alte cuvinte, am putea spune că alternativa funcţionalistă era pregătită pentru schimbări. În aceeaşi logică, Mitrany a susţinut că guvernul naţional nu mai era un garant al unei ordini sociale date, ci servantul şi instrumentul de schimb.456 Teoreticianul a conştientizat că lipsa unei reprezentări eficiente în sistemul de guvernare a creat o nouă problemă social-politică majoră: „Rezultatul era că vechiul remediu democratic al extinderii electoratului a servit doar la diluarea sferei iniţiativei şi a controlului popular. Toate scopurile democraţiei politice era controlarea gu-

Ibidem, p. 1. Ibidem, pp. 1-6. 456 Paul Taylor & AJR Groom (ed.), Frameworks for International Co-operation, London, Pintern Publishers, 1990, p. 126. 454 455

254

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

vernului: toate clamările pentru democraţie socială sfârşesc în control de către guvern.”457

Realiştii

Centraliştii

Analizând această abordare a lui Mitrany, Taylor admitea că intenţia funcţionalismului nu era de a aboli guvernele, iar el era o abordare indirectă a problemelor războiului.458 Acelaşi cercetător britanic, profesor la LSE, Paul Taylor, afirma că ideile lui David Mitrany constituiau punctul de plecare pentru mare parte din teoria integrării europene moderne: neo-funcţionalismul, interdependenţa, teoria regimurilor, societatea globală.459 La rândul său, AJR Groom a realizat o calificare a diverselor abordări privind pacea şi securitatea: ƒ modelul lor este statul naţiune ƒ societatea internaţională este anarhică

G. Clark, L. B. Sohn, World Peace Through World Law, 1958

ƒ vorbesc despre necesitatea unui guvern mondial. ƒ întărirea securităţii colective sau a echilibrului internaţional

H. Morgenthau, Politics Among Nations, 1948

ƒ modelul statului-naţiune

David Mitrany, „A Political Theory for a New Society”, în Paul Taylor and AJR Groom (ed.) op.cit, p. 31. 458 Paul Taylor & AJR Groom (ed.), Functionalism…, p. 127. 459 Ibidem, p. 125. 457

255

Gradualiştii

Mihai Alexandrescu ƒ o sinteză între liberalismul de sec. XX şi pragmatism şi radicalism ƒ adepţi ai modelului de putere a societăţii globală

Funcţionaliştii

Etatiştii

ƒ resping sistemul de administrate ƒ baza sistemului era statul-naţiune. ƒ Se admite cooperarea şi cooperare. ƒ organizare global㠃 „forma urmează funcţia” ƒ nu este nevoie de constituţie scrisă

Ch. de Gaulle, Cross Conference: 15 Sept, 1960 D. Mitrany, A Progress of International Government, 1933

Charles Pentland460 prezintă, la rândul său, patru modele de integrare, în care include şi funcţionalismul: Federalism

- cea mai veche tradiţie - stat supranaţional, care posedă suficientă autoritate politică şi coercitivă pentru a satisface nevoile statelor-membre.

460 Charles Pentland, „Functionalism and Theories of International Political Integration”, in Paul Taylor, AJR Groom (ed.), op.cit., pp. 9-17.

256

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany) Pluralism

- comunitatea politică integrată este un sistem de state independente - alege modelul comunităţii peste modelul stat, preferat de federalişti - cheia integrării este comportamentul social

Funcţionalism

- comunitatea este reţea de organizaţii - fiecare organizaţie are structura şi compoziţia sa

Neo-funcţionalism

- este produsul direct al confruntării ideilor funcţionaliste - întrupează acceptarea supranaţionalismului ca scop al integrării.

În a doua jumătate a anilor 1990 şi în primul deceniu al acestui secol, observăm o preocupare crescândă în lumea academică britanică pentru funcţionalism. Acesta este analizat fie din perspectiva rădăcinilor sale intelectuale, fie din perspectivă comparatistă în relaţie cu ale abordări teoretice mai noi. Reţinem în acest cadru, lucrările lui Lucian M. Ashworth privind dezbaterea teoretică din perioada interbelică461, dar şi prezentarea influenţei spaţiului sud-est european asupra formaţiei intelectuale a lui Mitrany462. Un studiu special a fost dedicat de autorul britanic unei comparaţii între Norman Angell şi David MiAshworth, Lucian M., “Where are the idealists in interwar International Relations?”, în Review of International Studies, 32, 2006, pp. 291-308. 462 Idem, “David Mitrany and South-East Europe: The Balkan Key to World Peace”, în The Historical Review, Institute for Neohellenic Research, vol. II, 2005, pp. 203-224. 461

257

Mihai Alexandrescu

trany din perspectiva tradiţiei liberale de analiză a relaţiilor internaţionale.463 În aceeaşi manieră observăm o analiză importantă publicată în 2005, de Per A. Hammarlund464. Acesta a sesizat faptul că la Mitrany conceptul „social” era integrat în interdependenţa crescândă din secolul al XX-lea, iar în gândirea sa el găsea elemente anti-statale. Printre exegeţii lui Mitrany s-au numărat Dorothy Anderson şi Cornelia Navari, ambele autoare prezentând şi interpretând datele biografice ale teoreticianului funcţionalist. În fine, autori precum David Long465 sau Peter 466 Wilson au analizat alţi funcţionalişti, din analiza cărora găsim elemente de influenţă şi modelare a gândirii lui David Mitrany În spaţiul academic german îl remarcăm pe profesorul G. M. Ambrosi, de la Universitatea din Trier, care în urmă cu câţiva ani a elaborat o lista bibliografică în jurul temei: David Mitrany, funcţionalismul şi integrarea europeană. Aceasta s-a construit pornind de la premisa că nu doar abordarea funcţionalistă este o temă complexă, ci chiar şi David Mitrany ca autor, intelectual şi vizionar. Lista bibliografică evidenţiază legăturile care s-au creat în timp între funcţionalism şi procesul integrării europene. Idem, Creating international studies: Angell, Mitrany, and the liberal tradition, Aldershot, England ; Brookfield, Vt. : Ashgate, 1999. 464 Per A. Hammarlund, Liberal Internationalism and the Decline of the State. The Thought of Richard Cobden, David Mitrany and Kenichi Ohmae, Palgrave, Macmillan, 2005. 465 David Long, op.cit., 1996. 466 Peter Wilson, “Leonard Woolf and International Government”, în David Long and Peter Wilson, op.cit. 463

258

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Ambrosi a încercat în perioada care a urmat publicării acestui eseu bibliografic să prezinte noi perspective de analiză a personalităţii lui Mitrany. În acest sens vom putea reţine ca interesantă analiza pe care el a realizat-o între opera şi personalitatea lui Mitrany şi cea a lui Keynes. Şi în acest caz analiza s-a concentrat pe procesul integrării europene. În ceea ce priveşte preocupări similare în spaţiul francez, italian şi spaniol, acestea l-am putea considera a fi episodice şi mai ales fundamentată pe anumite clişee care s-au construit de către criticii americani ai abordării funcţionaliste. În noua dezbatere teoretică privind viitorul sistemului internaţional, funcţionalismul redevine un subiect important pentru cercetători, fără ca acesta să fie luat separat, ci în corelaţie şi adaptare cu abordări constructiviste sau regionaliste.

259

Mihai Alexandrescu

260

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

CONCLUZII

261

Mihai Alexandrescu

262

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Anii 1930, marcaţi de crize ale sistemului internaţional, au scos în evidenţă vulnerabilităţile sistemului de la Versailles. O bibliografie considerabilă s-a scris mai ales în a doua parte a acelui deceniu cu privire la rolul Societăţii Naţiunilor în politica internaţională. Într-o dezbatere aprinsă în jurul ideii de reconstrucţie a lumii statelor, David Mitrany a venit să explice că pacea internaţională nu se putea reduce doar la prevenirea violenţei dintre actori, ci trebuia să ia în considerare factorul social şi economic, în esenţă, necesitatea unei unităţi sociale, dincolo de una teritorial-constituţională. El sublinia că problema reală a securităţii nu era menţinerea în stare paşnică a unor naţiuni separate, ci determinarea acestora să conlucreze. Întreaga operă a lui David Mitrany privind organizarea sistemului internaţional aduce în discuţie factorul social. După şocul provocat de primul război mondial, noul sistem internaţional avea ca obiectiv înlăturarea violenţei din relaţiile interstatale, organizarea unei securităţi internaţionale, iar rezultatul a fost semnarea Pactului Societăţii Naţiunilor. În timp, s-a observat eşecul abordării politice a relaţiilor internaţionale, chiar dacă aceasta avea ca obiectiv construcţia unei cooperări internaţionale. Înainte de primul război mondial se conturase o nouă abordare a politicii internaţionale, care pornea de la chestiunile practice, de la experienţele reuşite de cooperare în domenii specifice ale activităţii internaţionale. Abordarea funcţionalistă a Relaţiilor Internaţionale porneşte tocmai de la aceste modele. Forma de ma263

Mihai Alexandrescu

turitate a funcţionalismuli în Relaţiile Internaţionale o regăsim în lucrările lui D. Mitrany. Cu toate acestea, precursori ai logicii funcţionaliste pot fi consideraţi şi L.T. Hobhouse, Leonard Woolf, Mary Parker Follett, G.D.H. Cole sau H. Laski. Privind în ansamblu întreaga operă a lui David Mitrany, remarcăm o evoluţie a viziunii sale asupra organizării sistemului internaţional. Experienţele sale intelectuale şi profesionale, şansa de a participa la dezbaterea teoretică a Relaţiilor Internaţionale din perioada interbelică i-au oferit cadrul de modelare a concepţiei sale privind organizarea sistemului internaţional. Mitrany nu şi-a propus să fărâmiţeze suveranităţile naţionale pentru a crea o suveranitate internaţională; el nu a căutat să pună bazele unei federaţii sau unui stat global, el a propus o schemă de organizare a păcii, iar nu una de evitare a războaielor. Concluziile mentorului său, privind primul război mondial, l-au urmat în opera sa. L. T. Hobhouse scria, în 1915, că „războiul poate distruge virtuţile păcii, însă pacea cultivă virtuţile care sunt cerute de război.”467 Pornind şi de la această remarcă a sociologului englez, preocupările constante ale lui Mitrany au fost studierea efectelor războiului468, chestiunea sancţiunilor internaţionale469. Mitrany susţine că el nu a „inventat o doctrină”, ci a „învăţat o lecţie”. Este vorba despre lecţia războiului Leonard T. Hobhouse, The World in Conflict, London, T.F. Unwin 1915, p. 24. 468 D. Mitrany, The Effects of the …. 469 Idem, The Problem of International Sanctions, London, Oxford University Press, 1925. 467

264

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

mondial, despre neputinţa filosofilor, juriştilor, sociologilor ca în proiectele lor de pace să treacă dincolo de aspectele metafizice, de interesele locale, pentru a putea înţelege mecanismele care pot face pacea funcţională. De ce majoritatea exegeţilor lui Mitrany, începând cu Inis Claude, au ţinut neapărat să sublinieze că funcţionalismul nu este o teorie, câtă vreme însuşi autorul acesti abordări a susţinut acelaşi lucru? De ce unii au încercat mereu să demonstreze limitele funcţionalismului? Aici considerăm justă afirmaţia lui Kenneth W. Thompson, care, în 1979, îi critica pe cei care şi-au revendicat o nouă teorie pe fundamentul clădit de Mitrany.470 El a încercat să propună o schemă de interpretare a sistemului internaţional. Aici regăsim definiţia pe care Hobhouse a dat-o misiunii politologului, aceea de a analiza relaţiile dintre lucruri, de a le face înţelese, iar nu a de prevesti viitorul. Aceasta este şi principala deosebire a lui Mitrany faţă de teoreticienii Relaţiilor Internaţionale, căci el nu a încercat să prevestească evoluţia unor conflicte, pe care unii le-au grupat sub sintagma „războiului rece”, ci a propus soluţii pentru ca relaţiile să devină funcţionale. Dacă teoreticienii clasici ai acestui domeniu au fost preocupaţi să identifice „jocuri” ale actorilor pentru a putea înţelege ce se întâmplă, Mitrany a venit şi a propus un „joc” nou, mult mai simplu şi mai eficient, care însemna renunţarea la diplomaţia secretă, eliminarea orgolilor cu care naţiunile au fost hrănite vreme de secole, reducerea importanţei teritorialităţii în relaţiile dintre naţiuni şi concentrarea spre o politică a cooperării şi bunăstării. Potrivit logicii lui Mitrany, orice 470

K. W. Thompson, op.cit., pp. 60-61.

265

Mihai Alexandrescu

scop îşi are mijloacele sale, însă acestea nu trebuie să se întoarcă împotriva scopului. Din abordarea funcţionalistă formulată de Mitrany s-a dezvoltat mai târziu neo-funcţionalismul (prin întâlnirea cu behaviorismul), teoria regimurilor, interdependenţa. O revendicare permanentă dinspre funcţionalism o regăsim în teoria integrării europene. Faptul că Mitrany a admis constituirea unei comunităţi europene a cărbunelui şi oţelului, ca formă de exprimare practică a asumpţiilor funcţionaliste, nu însemna o încurajare a dezvoltării unei baze regionale de cooperare. Gradualismul pe care l-a promovat Mitrany nu a fost în sensul construcţiei unui stat european, ci al dezvoltării unor instrumente de cooperare care să depăşească limitările constituţional-politice. Instituţiile internaţionale care se creau ar fi trebuit să urmeze principiul „forma urmează funcţia”, ceea ce se poate traduce prin admiterea unei flexibilităţi în evoluţia acestora. O entitate care a atins scopul pentru care a fost creată ar trebui să îşi extindă bazele cooperării sale, iar nu să se integreze într-un sistem rigid. În acest sens, Comunitatea Economică Europeană şi derivata sa de mai târziu s-au îndepărtat de logica funcţionalistă. Până la urmă, neo-funcţionalismul nu este decât o abordare federalistă cu o argumentare ce cuprinde elemente specifice funcţionalismului. De aceea, se poate explica reacţia critică a lui Mitrany în 1965 când vorbeşte despre erorile integrării regionale. Teoreticienii integrării regionale au preferat, după al doilea război mondial, să se revendice din abordarea funcţionalistă. Însă ei au luat, spune Charles Pentland, o turnură greşită, spre o preocupare îngustă de construire a 266

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

unor super state regionale, masiv birocratizate.471 Acest reproş l-a formulat Mitrany încă din perioada interbelică, pe atunci aflându-se în polemică cu modelul promovat de Richard Coudenhove Kalergi.472 Soluţia integrării regionale este, într-adevăr, imaginea unei cooperări internaţionale incomplete. Neofuncţionaliştii au avut tendinţa la început să îşi limiteze studiul lor la Europa Occidentală, în special la Comunitatea Europeană, deşi mai târziu au fost realizate comparaţii cu creşterea pieţelor comune în Africa, Europa de Est şi America Latină. Pe de-a-ntregul, neofuncţionaliştii au abandonat dimensiunea globală propusă de Mitrany.473 La baza proiectului lui Jean Monnet a stat ideea agenţiilor internaţionale, care s-a materializat prin Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), iar mai apoi în Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). Faţă de evoluţia construcţiei europene de după 1957 şi proiectele pentru crearea unei uniuni europene la nivel politic, reacţia lui Mitrany a apărut, în primă fază, în 1965. El continua să susţină funcţionalismul pe care l-a propus cu două decenii în urmă, dar respingea soluţia regionalizării. Pe de o parte acest fenomen limita caracterul funcţional al cooperării, pe de altă parte nu era vorba decât de o extindere geografică a unor suveranităţi naţionale. Charles Pentland, op. cit., in loc. cit., 1975, p. 9. D. Mitrany, Pan-Europa… 473 Clive Archer, International Organizations, London, New York, Routledge, 2001. 471 472

267

Mihai Alexandrescu

Din cele menţionate mai sus se poate observa că Mitrany a avut o contribuţie mai mult tangenţială decât directă cu integrarea europeană.474 Astfel este greu să afirmăm că funcţionalismul este o teorie a integrării europene. A critica funcţionalismul lui Mitrany ca fiind impracticabil este nedrept, atâta vreme cât sistemul internaţional şi-a creat legăturile funcţionale internaţionale în special după al doilea război mondial. Pe de altă parte, abordarea lui Mitrany promovează, în esenţă, gradualismul. El nu s-a aşteptat ca aceasta să fie adoptată peste noapte. Chiar astfel, ea are anumite aspecte de ambiguitate, care pot fi examinate critic. În primul rând, în ciuda referinţei la posibile aranjamente funcţionale regionale, planurile lui Mitrany mergeau împotriva modelului organizaţiilor regionale precum Comunităţile Europene, acum Uniunea Europeană. În vreme ce aceste organizaţii pot lega autoritatea lor de o activitate specifică precum condiţiile de reglementare a industriilor de cărbune şi oţel sau agricultura statelor membre UE, ele ţin încă la legătura tradiţională între autoritate şi un teritoriu delimitat. Politicile de cărbune şi oţel sau Politica Agricolă Comună a UE nu se extind spre industriile şi fermele altor state nemembre care poate ar dori să participe la schemele lor. Totuşi, funcţionând propriu zis, aceste scheme trebuie să cuprindă spaţii clare cu un interes comun. Mai mult, aceste acorduri regionale pot depăşi problemele de decizie privind importanţa, frontierele şi consecinţele unei funcţii particu-

Vezi şi studiul lui Michael O’Neill, The Politics of European Integration, London and New York, Routledge, 1996, p. 32.

474

268

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

lare, iar o îngrădire nu ar face decât să ducă spre o cooperare dificilă sau neproductivă. În al doilea rând, Mitrany nu a reuşit să imagineze în mod real vreun control politic al legăturilor funcţionale între ţări, astfel distingându-se de abordarea mai tradiţionalistă a organizaţiilor internaţionale. În al treilea rând, este de reţinut comentariul făcut de Inis Claude: „Teoria funcţională a organizării internaţionale a fost preocupată abia în ultimă instanţă de chestiunea domeniului politic al luptei militare; funcţionalismul tratează promovarea bunăstării ca o abordare indirectă la prevenirea stării de război.”475 Funcţionalismul a marcat dezbaterea teoretică privind reorganizarea sistemului internaţional de la mijlocul secolului trecut. Mitrany nu a creat o şcoală, el s-a remarcat ca un gânditor independent, însă alternativa pe care el a formulat-o în analiza sistemului internaţional a stat ca bază de lansare a unor şcoli importante în teoria Relaţiilor internaţionale. Putem spune că David Mitrany a beneficiat de un context favorabil expunerii alternativei funcţionaliste. Dacă acelaşi context ar fi existat în vremea lui Reinsch sau a lui Woolf, la care să se adauge o perseverenţă de neîntrerupt, probabil că Mitrany nu ar mai fi fost astăzi considerat liderul curentului funcţionalist. Dovada acestui context este faptul că lucrarea sa din 1933, care era mult mai complexă în privinţa argumentării, nu a beneficiat de acelaşi interes din partea contemporanilor săi ca cea din 1943.

475

Inis L. Claude, op.cit., pp. 34-35.

269

Mihai Alexandrescu

David Mitrany a fost prea pragmatic în analiza sa asupra sistemului internaţional pentru a fi teoretician. Nu s-a oprit la jumătatea drumului, refuzând să se izoleze în lumea fascinantă a ideilor şi conceptelor a căror importanţă şi valoare nu le-a negat niciodată. El a abstractizat realitatea pentru a se putea întoarce spre aceasta, oferindu-i alternative de funcţionare. Personalitate complexă şi greu adaptabilă, Mitrany a gustat amărăciunea statutului său social, la fel de bine cum a cunoscut şi plăcerea de a lucra şi preda în institute de cercetare şi universităţi de prestigiu din Europa şi Statele Unite. Intelectual de origine română, recunoscând influenţa pe care experienţa sa din Europa Centrală a avut-o asupra preocupărilor sale şi a formării gândirii sale teoretice, David Mitrany a rămas în istoriografia românească a Relaţiilor Internaţionale cvasinecunoscut. Funcţionalismul va trebui redescoperit în dezbaterea teoretică din România, pentru a putea construi un discurs teoretic fundamentat privind viziunea românească asupra construcţiei europene şi, implicit, a sistemului internaţional contemporan. Funcţionalismul revine în atenţia politologilor şi al profesorilor de Relaţii internaţionale, căci sistemul internaţional are mereu nevoie să se redescopere şi să îşi găsească mecanismele potrivite de funcţionare. Abordarea lui Mitrany a fost una dintre cele dintâi, în acest sens. Aceasta a stat la temelia multora dintre abordările teoretice noi. Sursele sale conceptuale şi principiile enunţate rămân valabile şi astăzi, chiar dacă modificările sistemului internaţional determină la descoperirea unor noi forme de aplicare. 270

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

BIBLIOGRAFIE

271

Mihai Alexandrescu

272

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

LUCRĂRI GENERALE Cărţi Antonescu, Mihai, Organizarea păcii şi Societatea Naţiunilor, vol. I, Bucureşti, Tipografia Şcoalelor Militare de Geniu, 1929 Archer, Clive, International Organizations, London, New York, Routledge, 2001 Bentham, Jeremmy, An Introduction to the Principles of Morals and Legislation, London, Printed for T. Payne, and Son at the Mews Gatf, 1789 Brailsford, H.N., The War of Steel and Gold. A Study of the Armed Peace, London, 1918 Brătianu, Gheorghe, La mer Noire. Des origines à la conquête ottomane, Monachii, Societatea Academică Română, 1969. Brătianu, Gheorghe, L’organisation de la paix dans l'histoire universelle des origines à 1945, Bucureşti, Enciclopedică, 1997. Brinton, Crane, From Many One: The Process of Political Integration, The Problem of World Government, Cambridge: Harvard University Press, 1948 Butler, Nicholas Murray, Why War?, New York, Charles Scribner’s Sons, 1938 Buxton, Charles Roden, Towards a Lasting Settlement, London, Allen &Unwin Ltd., 1916 Burns, Cecil Delisle, International Politics, London, Methuen&Co. Ltd, 1920 273

Mihai Alexandrescu

Carr, Edward Hallett, The Twenty Years’ Crisis: 1919-1939:An introduction to the Study of International Relations, London, Macmillan, 1939 Chryssochoou, Dimitris N.; Michael J. Tsinisizelis, Stelinos Stavridis, Kostas Ifantis, Theory and Reform in the European Union, Manchester, Manchester University Press, 2003 Clarke, William, The Fabian Society, în Fabian Essays in Socialism, Boston, Ball Pub. Co. 1908 Claude Jr, Inis L., Swords into plowshares; the problems and progress of international organization, New York, Random House, 1964 Cole, George Douglas Howard, Social Theory, New York, Frederick A. Stokes Co, 1920 Collini, Stefan, Liberalism and Sociology: L. T. Hobhouse and Political Argument in England 1880-1914, Cambridge, Cambridge University Press, 1983 Coker, Francis William, Organismic Theories of the State. Nineteenth Century Interpretations of the State as Organism or as Person, New York: Columbia University, Longmans, Green & Co., Agents, London, P. S. King & Son, 1910. Constant, Benjamin Cours de politique constitutionnelle, vol I, Paris, 1819 Constant, Benjamin, OEuvres Politiques, Paris, Charpentier, 1874 Cook, Thomas I., History of Political Philosophy from Plato to Burke, New York, Prentice Hall, 1936 Coudenhove-Kalergi, Richard N., Pan-Europa, trad. Mircea Suhăreanu, Târgu-Mureş, Pro-Europa, 1997 274

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Crucé, Emeric., Le Nouveau Cynée ou discours d’Etat représentant les occasions et moyens d’etablir une paix générale et la liberté du commerce par tout le monde, Paris, 1623 Descamps, Edouard Eugène François. Les offices internationaux et leur avenir, Bruxelles, F. Hayez, 1894 Duguit, Leon, Law in the Modern State, London, George Allen & Unwin LTD, 1921 Dunning, William Archibald, A History of Political Theory from Rousseau to Spencer, New York, Macmillan Company, 1920 Eagleton, C., Analysis of the Problem of War, New York, The Ronald Press Company, 1937 Falk, Richard A.; Samuel S. Kim and Saul H. Mendlovitz, The United Nations and a Just World Order, Boulder, San Francisco, Oxford, Westview Press, 1991 Follett, Mary Parker, The New State. Group Organization the Solution of Popular Government, New York, Longmans, Green, 1918 Gettell, Raymond G., History of Political Thought, New York, London, The Century Co., 1924 Moris Ginsberg, Essays in Sociology and Social Philosophy, vol. 2, New York, MacMillan, 1960 Griffiths, Martin, Fifty Key Thinkers in International Relations, London, Routledge, 1999 Gusti, Dimitrie, Opere, vol. IV, Bucureşti, Ed. Academiei RSR, 1968 Haas, Ernst B., Beyond the Nation-State, Stanford, Calif., Stanford University Press, 1964 275

Mihai Alexandrescu

Hembleben, Sylvester John, Plans for World Peace Through Six Centuries, Chicago, University of Chicago Press, 1943 Herbert, Sydney, Nationality and its Problems, London, Dutton, 1920 Hobhouse, Leonard T., Democracy and Reaction, London, T.F. Unwin, 1904 Idem, Elements of the Social Justice, New York, Holt, 1922 Idem, The Labour Movement, London, Unwin, 1893. Idem, Liberalism, London, Williams & Norgate, 1919 Idem, Morals in Evolution, New York, Henry Holt & Co., 1906 Idem, Questions of War and Peace, London, T.F. Unwin Ltd., 1916 Idem, Social Evoluton and Political Theory, New York, The Columbia University Press, 1911 Idem, The World in Conflict, London, T.F. Unwin 1915 Hobson, John A., Towards International Government, London, George Allen & Unwin Ltd. 1919 Hobson, John M., The State and International Relations, Cambridge, Cambridge University Press, 2000 Hoffmann, Stanley,, Ianus şi Minerva. Eseuri asupra teoriei şi practicii politicii internaţionale, trad. Robert Butaru, Bucureşti, Ştiinţa, 1999 Kant, Immanuel, Spre pacea eternă, trad, Rodica Croitoru, Bucuresti, All, 2008 Idem, Essai philosophique sur la paix perpétuelle, Paris, G. Fischbacher, 1880

276

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Idem, Idea for a Universal History with a Cosmopolitan Purpose, Trans. by T.M. Greene and H. Hudson, 1786 Kleinschmidt, Harald, Nemesis of Power. A History of International Relations Theory, London, Reaktion Books, 2000 L’Enseignement Universitaire des Relations Internationales – travaux de la XIe Session de la Conférence Permanente des Hautes Etudes Internationales, Paris, Institute International de Coopération Intellectuelle, 1939, 1938 Lange, Christian L., L’Histoire de l’internationalisme, Paris-Munchen-London-La Haye-New York, Kristiania, 1929 Lansing, Robert, Notes on Sovereignty. From the Standpoint of the State and of the World, Washington, Carnegie Endowment for International Peace,1921 Laski, Harold, The State in Theory and Practice, London, Allen and Unwin, 1935 Leibniz, Gottfried Wilhelm, Esprit de Leibnitz ou Recueil de pensées choisies, sur la religion, la morale, l’histoire, la philosophie etc., tome 2e, Lyon, 1772 Long, David, Towards a New Liberal Internationalism: The International Theory of J.A. Hobson, Cambridge, Cambridge University Press, 1996 Louis-Lucas, Pierre, Un plan de paix générale et de liberté du commerce au XVIIe siècle; le Nouveau cynée d'Eméric Crucé, Paris, Librairie de la Société du Recueil Sirey, 1919

277

Mihai Alexandrescu

Magid, Henry Meyer, English Political Pluralism: The Problem of Freedom and Organization, New York, Columbia University Press, 1941 McCormick, John, The European Union. Politics and Policies, Boulder Colo, Westview Press, 1996 Merriam, Ch. E., History of the Sovereignty since Rousseau, New York, The Columbia University Press, 1900 Mesnard, Pierre L’essor de la philosophie politique au 16e siècle, Paris, Boivin, 1936 Morgenthau, Hans, Politica între naţiuni. Lupta pentru putere şi lupta pentru pace, Bucureşti, Polirom, 2007 Idem, Scientific Man versus Power Politics, Chicago, University Chicago Press, 1974 Idem, Politics Among Nations. The Sturggle for Power and Peace, New York, Knopf, 1960 Morrow, Dwight W., Society of Free States, New York – London, Harper & Brothers Publishers, 1919 Moynier, Gustave, Les bureaux internationaux des Unions universelles, Geneva, A. Cherbuliez, 1892 Muir, Ramsay, Nationalism and internationalism, London, Constable, 1916 Münch, Richard; Christian Lahusen, Democracy at work: a comparative sociology of environmental regulation in the United Kingdom, France, Germany, and the United States, Westport – Connecticut, Praeger, 2001 Murphy, Craig N., Global Institution, Marginalization, and Development, London and New York, Routledge, 2005 278

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Nye Jr, Joseph S,. (ed.), International Regionalism. Readings, Boston, Little, Brown and Company, 1968 Nys, Ernest, Etudes des droit international et de droit politique, Bruxelles, Alfred Castaigne, Paris, A. Fontemoing, 1896 Idem, Les Origines du droit international, Bruxelles, Alfred Castaigne, Paris, Thorin & Fils, 1894 Oeuvres de Leibnitz, avec notes et introductions par A. Foucher de Careil, tome 4e, Paris, 1862 Oppenheim, Lassa, International Law. A Treatise, Vol. I, Peace, London – New-York – Bombay – Calcutta, Longmans, Green and Co, Paternoster Row, 1912 Partington, John S. Building Cosmopolis: the political thought of H.G. Wells, Aldershot, Hants, England, Ashgate Publishing, Ltd., 2003 Pease, Edward R., The History of the Fabian Society, New York, E.P. Dutton & Co., 1916 Penn, William, Towards the Present and Future Peace of Europe, London, Peace Committee of the Society of Friends, 1936 Pillsbury, Walter Bowers, The Psychology of Nationality and Internationalism, New York, Appleton and Company, 1919 Poinsard, Leon, Droit international conventionnel, Paris, 1896 Potter, Pitman B., An Introduction to the Study of International Organization, New York, Century Co, 1922 Prothero, George W. (edited by), Peace Handhooks. Issued by the Historical Section of the Foreign Office, vol. 1, London, H. M. Stationery Office, 1920. 279

Mihai Alexandrescu

Proudhon, Pierre J., Du Principe Fédératif et de la Nécessité de reconstituer le parti de la Révolution, Paris, Dentu, 1863 Reeves, Emery, Anatomy of Peace, New York, Harper and Brothers, 1945 Reinsch, Paul S., Public International Unions. Their Work and Organization. A Study in International Administrative Law, Boston and London, Ginn and Company, 1911 Renault, Louis, Études sur les rapports internationaux. La Poste et le télégraphe, Paris, Larose, extrait de la „Nouvelle revue historique de droit français et étranger”, 1877 Rosamond, Ben, Theories of European Integration, Hampshire, UK, Palgrave, 2000. Rousseau, Jean Jacques, Oeuvres complètes, Contracte Social, Paris, 1826 Saint Pierre, Abbe de, Projet de Traité pour rendre la paix perpétuelle entre les souverains chrétiens, pour maintenir le commerce libre entre les nations, pour affermir beaucoup davantage les Maisons Souveraines sur le Trône, Utrecht, 1717 Saint-Simon et Augustin Thiéry, De la réorganisation de la société européenne ou de la nécessité et des moyens de rassembler le peuples de l’Europe en un seul corps politique, en conservant à chacun son independance nationale, Paris, Adrien Egron, 1814 Salter, Arthur, Recovery. The Second Effort, London, G. Bell and sons, 1932 Idem, The United States of Europe and Other Papers, New York: Reynal and Hitchcock, 1933 280

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Sayre, Francis B., Experiments in international administration, New York, Harper & Brothers, 1919 Seebohm, Frederic, De la reforme du droit des gens, Paris : Librarie Franklin, 1873 Spector, Sherman David, Rumania at the Paris Peace Conference: A Study of the Diplomacy of Ioan I. C. Bratianu, New York, Bookman Associates, 1962 Suganami, Hidemi, The Domestic Analogy and World Order Proposals, Cambridge, Cambridge University Press, 1989 Sully’s Grand Design of Henry IV, from the Memoirs of Maximilien de Béthun duc de Sully (1559-1641), London, Sweet & Maxwell, 1921 Toynbee, Arnold J., The New Europe. Some Essays in Reconstruction, London, Toronto, M. Dent & Sons 1915 Treitschke, Heinrich von, Politics, vol. I, New York, The Macmillan Company, 1916 Vattel, Emer de, Le Droit des gens ou Principes de la loi naturelle, appliqués a la conduite et aux affaires des nations et des souverains, Londres, tome 1, 1758 Wallas, Graham, Great Society; A Psychological Analysis, New York, Macmillan Co., 1914 Idem, Human Nature in Politics, London, A. Constable and co., Ltd,, 1908 Idem, Our Social Heritage, New Haven, Yale University Press,1921 Watson, Adam, Diplomacy: The Dialogue between States, London, Routledge, 1984

281

Mihai Alexandrescu

Wessels, Wolfgang, Theories and Strategies of European Integration, University of Cologne, course paper, 2005 Wheaton, Henry, Elements of International Law, 5th ed., London, Stevens and Sons; New York, Baker, Voorhis & Co., 1916 Idem, Histoire des progrès du droit des gens, 4e édition, Leipzig, F. A. Brockhaus, 1865 Wilson, Peter, The International Theory of Leonard Woolf: a Study in Twentieth-Century Idealism, New York, Palgrave Macmillan, 2003 Woolf, Leonard S., International Government: two reports: prepared for the Fabian Research Department, together with a project by a Fabian Committee for a supernatural authority that will prevent war, London, Allen & Unwin, 1916 Wright, Quincy, The Study of Internaţional Relations, New York, Appleton-Century-Crafts, 1955 Wright, Quincy, A Study of War, Chicago, The University Chicago Press, 1942 Zimmern, Alfred Eckhard. Nationality and government with other wartime essays, London, Chatto and Windus, 1918

Articole Benoist, Alain de, „The First Federalist: Johannes Althusius”, în Telos, Winter, 2000, vol 1, issue 118, pp. 25-34 282

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Berindei, Dan, „L’Historiographie des relations internationales en Roumanie dès la fin du XIXe siècle à 1944”, in The History of International Relations in Central and Eastern Europe. Study Traditions and Research Perspectives, Cluj-Napoca, Institute of Central European History, 1995 Brailsford, Henry N., „Trade as a Cause of War”, în The New Republic, May 8, 1915 Corbett, Percy E., „Objectivity în the Study of International Relations”, în World Affairs, July 1950, pp. 257-263 Cox, R. William, “Social Forces, States and World Orders: Beyond International Relations Theory”, in Millennium, 10, 1981 Fiore, Pasqual, „L’organisation juridique de la société internationale” în Revue de droit international, 1899, pp. 105-109 Fox, William T.R., „Interwar Internaţional Relations Research: The American Experience”, în World Politics, vol. 2, no 1, (Oct. 1949), pp. 68 Gideonse, Harry D., „The Progress of International Government – review”, în The American Journal of Sociology, vol. 41, No 5, Mart. 1936 Grosser, Alfred, „L’Etude des Relations Internationales. Une Spécialité Américaine?”, în Revue française de science politique, année 1956, vol 6, No 3, pp. 634-651 Gusti, Dimitrie, „Origina şi Fiinţa Societăţii Naţiunilor”, în Politica Externă a României. 19 Prelegeri publice organizate de Institutul Social Român, Bucureşti, Institutul Social Român, 1926 283

Mihai Alexandrescu

Hayes, Carlton J. H., „The Peace of the Nations”, în Columbia University Quarterly, Columbia Unversity Press, vol. XIX, 1916-1917, pp. 162-182 Hoffmann, Stanley, „An American social science: International Relations”, în Daedalus 106 (3), 1977, pp. 41-60 Johnson Bagby, Laurie M., “The Use and Abuse of Thucydides in International Relations”, in International Organization, vol 48, no. 1, (Winter), 1994, pp. 131-153 Kaplan, Morton A., „Is Internaţional Relations a Discipline?”, în The Journal of Politics, vol. 23, no 3, (Aug., 1961), pp. 462-476 Mead, Edwin D., “Introduction” în Bejamnin F. Trueblood, The Development of Peace Idea and Other Essays, Boston, 1932 Potter, Pitman B., „The Concept of „International Government””, în The American Political Science Review, vol. 25, No. 3 (August 1931), pp. 713-717 Rappard, William, „The Beginning of International Government”, în The American Political Science Review, 1930, pp. 1001-1009 Schmidt, Brian C., „On the History and Historiography of International Relations”, in Walter Carlsnaes, Thomas Risse and Beth A. Simmons (ed.) Handbook of International Relations, London, New Delhi, Sage Publications, 2005, pp. 3-22 Scott, James Brown, „Introduction” în William Ladd, A Essay on a Congress of Nations, New York, Oxford University Press, American branch 1916 284

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Sheehan, James J., “The Problem of Sovereignty in European History”, în American Historical Review, February 2006 Sofronie, George, „L’enseignement du Droit International par rapport à l’étude des Relations Internationales”, în Conférence Permanent des Hautes Etudes International, L’Enseignement Universitaire des Relations Internationales – travaux de la XIe Session de la Conférence Permanente des Hautes Etudes Internationales, Paris, Institute International de Coopération Intellectuelle, 1939 Spinelli, Altiero, „The Growth of the European Movement Since World War II”, in C. Groves Haines (ed.) European Integration, Baltimore, John Hopkins Press, 1957 Toynbee, Arnold J., “World Sovereignty and Wordl Culture. The Trend of International Affairs since the War”, în Pacific Affairs, vol. IV, no 9, Sept. 1930, pp. 753-778 Zimmern, Sir Alfred, „Mémoire préeliminaire du rapporteur, preparée pour la séssion de Prague, 1938”, în L’Enseignement Universitaire des Relations Internationales – travaux de la XIe Session de la Conférence Permanente des Hautes Etudes Internationales, Institute International de Coopération Intellectuelle, 1939

285

Mihai Alexandrescu

LUCRĂRI SPECIALE Cărţi Ashworth, Lucian M., Creating international studies: Angell, Mitrany, and the liberal tradition, Aldershot, England; Brookfield, Vt., Ashgate, 1999 Eastby, John, Functionalism and Interdependence, Lanham, New York, London, University Press of America, 1985 Hammarlund, Per A., Liberal Internationalism and the Decline of the State. The Thought of Richard Cobden, David Mitrany and Kenichi Ohmae, New York, Palgrave, Macmillan, 2005 Mitrany, David, A Working Peace System. An Argument for the Functional Development of International Organization, London, The Royal Institute of International Affairs, 1943 Idem, A Working Peace System, Chicago, Quadrangle Books, 1966 Idem, Greater Rumania; A Study in National Ideals, London, Hodder & Stoughton, 1917 Idem, Marx versus the Peasant, London, 1927 Idem, The Effects of the War in South-Eastern Europe, Carnegie Endowment for International Peace, Economic and Social History of the World War Series, New Haven, Yale University Press, 1936 Idem, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975 286

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Idem, The Progress of International Government, London, Allen & Unwin, New Haven, Yale University Press, 1933 Idem, The Road to Security, London, National Peace Council, 1944 Sewell, James Patrick, Functionalism and World Politics. A Study based on United Nations Programs Financing Economic Development, Princeton, New Jersey University Press, 1966 Taylor Paul, A.J.R., Groom (ed.), Frameworks for International Co-operation, London, Pintern Publishers, 1990 Taylor, Paul, A.J.R. Groom (ed.), Functionalism. Theory and Practice in International Relations, London, University of London Press Ltd, 1975 Articole Alexandrescu, Mihai, „David Mitrany. Viaţa şi opera”, în Nicolae Păun (coord.), Actualitatea mesajului fondatorilor Uniunii Europene, Cluj-Napoca, EFES, 2006, pp. 292-301 Idem, „David Mitrany: From Federalism to Functionalism”, in Transylvanian Review, nr. 1/2007, pp. 20-33 Idem, „Câteva date de demografie a României de la începutul secolului al XX-lea, prezentate de David Mitrany”, în Ioan Bolovan, Cornelia Mureşan, Mihaela Hărănguş, Perspective demografice, istorice 287

Mihai Alexandrescu

şi sociologice. Studii de populaţie, Cluj-Napoca, Presa Universtiară Clujeană, 2008, pp. 295-300 Ambrosi, Gerhard Michael, „David Mitranys Funktionalismus als analytische Grundlage wirtschaftlicher und politischer Neuordnungen in Europa”, ini Harald Hageman (Hg.): Die deutschsprachige wirtschaftswisseschaftliche Emigration nach 1933, Metropolis-Verlag, Marburg, 1996 Idem, „Keynes and Mitrany as instigators of European Governance”, in Millenium III, No. 12/13, Summer 2005, pp. 271-288 Anderson, Dorothy, „David Mitrany (1888-1975): an appreciation of his life and work”, in Review of International Studies, nr. 24, 1988, pp. 277-278 Ashworth, Lucian M., “David Mitrany and South-East Europe: The Balkan Key to World Peace”, în The Historical Review, Institute for Neohellenic Research, vol. II, 2005, pp. 203-224 Idem, “Where are the idealists in interwar International Relations?”, în Review of International Studies, 32, 2006, pp. 291-308 Cram, Laura, „Integration theory and the study of the European policy process”, in Jeremy Richardson (ed.) European Union: power and policy-making, London, New York, Routledge, 2001, pp. 51-73 Franceschet, Antonio, „Sovereignty and Freedom: Immanuel Kant’s Liberal Interantionalist legacy”, în Review of International Studies (2001), 27, pp. 209-228 Green, Andrew Wilson, “Review Article. Mitrany Reread with the Help of Haas and Sewell”, in Jour288

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

nal of Common Market Studies, vol. 8, issue 1, June 2008, pp. 50-69 Howard, Harry N., „The Effect of the War in Southeastern Europe [review]”, in The American Historical Review, vol. 43, No. 3, (Apr. 1938), p. 627 Keohane, Robert O., „The Functional Theory of Politics [review]”, in The American Political Science Review, vol. 72, No. 21, (June 1978), p. 805 Mitrany, David, „Agenda of Peacemaking”, în David Mitrany, The Functional Theory of Politics, London: London School of Economics & Political Science, 1975 Idem, „A Political Theory for a New Society”, în Paul Taylor and AJR Groom (ed.) Functionalism. Theory and Practice in International Relations, London, University London Press Ltd, 1975, pp. 25-37 Idem, “A Wartime Submission. Territorial, Ideological or Functional International Organization?” în D. Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975 Idem, “Einstein as a man. A Record of Goodness”, in The Guardian, 19 April 1955 Idem, “Human Rights and International Organization”, în India Quarterly, Newe Delhi, vol 3, nr. 2, April-June, şi în Etudes Internationales, Bruxelles, vol. 1, nr. 3, July 1948 Idem, „International Security”, în David Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975 289

Mihai Alexandrescu

Idem, „Nationality and Nationalism”, în D. Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975, Idem, “Nationalism and Planning”, în The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975 Idem, „Prospect of Integration: Federal or Functional”, in Joseph S. Nye Jr, (ed.), International Regionalism. Readings, Boston, Little, Brown and Company, 1968, pp. 43-74 Idem, “Pan-Europa: A Hope or a Danger?”, in The Political Quarterly, vol. 1, no. 4, September-December, 1930, pp. 457-478 Idem, „Regional Pacts: Their Uses and Dangers”, in David Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975 Idem, „Spre federaţia europeană”, in Noua Revistă Română. Socială, Critică, Ştiinţifică & Literară, nr. 17, vol. XV, 30 martie 1914 Idem, „Territorial, Ideological, or Functional International Organization?” in David Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975 Idem, „The Case against Pan-Europa”, în Current History, 33:1 (Oct. 1930), pp. 65-69 Idem, “The Functional Aproach to World Organization”, in International Affairs, July 1948 Idem, „The Making of the Functional Theory: A Memoir”, in D. Mitrany, The Functional Theory of 290

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Politics, London, London School of Economics & Political Science, 1975 Idem, “The New Deal: An Interpretation of its Origin and Nature”, in Agenda, vol. I, No. 4, October 1942 Idem, “The New Rumanian Constitution”, in Journal of Comparativ Legislation and International Law, 1924 Idem, “The Political Consequences of Economic Planning”, in The Sociological Review, vol. 26, No. 4, October 1934, p. 32-33 Idem, “Western Union: Some Doubts and Perplexities”, in The Manchester Guardian, March 26, 1949, p. 6 Morgenthau, Hans, „Introduction” to David Mitrany, A Working Peace System, Chicago, Quadrangle Books, 1966 Navari, Cornelia, „David Mitrany and International Functionalism”, in David Long and Peter Wilson (ed.) Thinkers of the Twenty Years’ Crisis. Inter-War Idealism Reassessed, Clarendon Press, Oxford, 1995 Osiander, Andreas, „Rereading Early Twenty Century IR Theory: Idealism Revisied”, în International Study Quarterly, 42, 1998, pp. 409-432 Pentland, Charles, „Functionalism and Theories of International Political Integration”, in Paul Taylor, AJR Groom, Functionalism. Theory and Practice in International Relations, London, University London Press Ltd, 1975, pp. 9-17 Rainey, Gene Edward, „A Working Peace System [review]”, in The Journal of Politics, vol. 29. no. 3 (Aug. 1967), pp. 690-691 291

Mihai Alexandrescu

Taylor, Paul, „The Functionalist Approach to the Problem at International Order: A Defence”, in Political Studies, vol. XVI, 3, 1968, pp. 393-410 Taylor, Paul, „Introduction”, in David Mitrany, The Functional Theory of Politics, London, London School of Economics & Political Science, Martin Robertson, 1975, p. ix-xxv Taylor, Paul, „Functionalism: the approach of David Mitrany”, in Paul Taylor and A.J.R. Groom (ed.) Frameworks for International Co-operation, London, Pintern Publishers, 1990 Thompson, Kenneth W., „Idealism and Realism: Beyon the Great Debate”, în British Journal of International Studies, 3, 1977, pp. 199-209 Wilson, Peter, “Leonard Woolf and International Government”, în David Long and Peter Wilson, Thinkers of the Twenty Years’ Crisis: Inter-War Idealism Reassessed, Oxford, Clarendon Press; New York, Oxford University Press, 1995 Reviste, Publicaţii, Ziare Agenda, vol. I, No. 4, October 1942 American Historical Review, February 2006 Atlantic Monthly, January, 1915 British Journal of International Studies, nr. 3, 1977 Columbia University Quarterly, Columbia Unversity Press, vol. XIX, 1916-1917 Current History, vol. 33, nr.1, oct. 1930 Daedalus vol. 106, nr. 3, 1977 Etudes Internationales, Bruxelles, vo. 1, nr. 3, July 1948 292

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

India Quarterly, Newe Delhi, vol 3, nr. 2, April-June 1948 International Affairs, July 1948 International Organization, vol. 48, no. 1, (Winter, 1994) International Study Quarterly, vol. 42, 1998 Journal of Common Market Studies, vol. 8, issue 1, June 2008 Millenium III, No. 12/13, Summer 2005 Millennium, 10/1981 Noua Revistă Română. Socială, Critică, Ştiinţifică & Literară, nr. 17, vol. XV, 30 martie 1914 Pacific Affairs, vol. IV, no 9, Sept. 1930 Political Studies, vol. XVI, 3, 1968 Review of International Studies, nr. 24, 1998; nr. 27, 2001; nr. 32, 2006 Revue de droit international, 1899 Revue française de science politique, année 1956, vol 6, no 3 Telos, Winter, 2000, vol 1, issue 118 The American Historical Review, vol. 43, No. 3, (Apr. 1938) The American Political Science Review, 1930; vol. 25, No. 3, August 1931; vol. 72, June 1978 The American Political Science Review, The Guardian, 19 April 1955 The Historical Review, Institute for Neohellenic Research, vol. II, 2005 The Journal of Politics, vol. 23, no 3, Aug., 1961; vol. 29. no. 3, Aug. 1967 The Manchester Guardian, March 26, 1949 The New Republic, January 2; May 8, 1915 The Political Quarterly, vol. 1, no. 4, September-December, 1930 The Sociological Review, vol. 26, No. 4, October 1934 293

Mihai Alexandrescu

Transylvanian Review, nr. 1/2007 World Affairs, July 1950 World Politics, vol. 2, no 1, Oct. 1949 Articole electronice Ambrosi, Gerhard Michael, Some Literature relating to David Mitrany, Functionalism, and European Integration, 2004 (http://www.uni-trier.de/ fileadmin/fb4/prof/VWL/EWP/Publikationen/ Ambrosi/mitrany.html) Banyan, Will, Fabian, Fellow Traveller or Free Agent? The Strange Case of David Mitrany, 2007 (http://www.martinfrost.ws/htmlfiles/third_se ction/mitrany_fabianism07.html) Idem, Outflanking the Nation-State. The Origins of the “functional approach” to the New World Order, www.paranoiamagayine.com/ outflanking.html Clement Attlee, As It Happened (1954), http:// www.spartacus.schoolnet.co.uk/EDlse.htm Edward R. Pease, The History of the Fabian Society, New York, 1918, cap. III (http://ia331332.us.archive .org/2/items/thehistoryofthef13715gut/13715-h /13715-h.htm#Chapter_VII) http://www.liberal-international.org/editorial.asp?ia_i d=684&keywords=hobhouse http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/EDlse. htm http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/Jbrailsford.htm http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/TUhobson.htm http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/USAfrankfurter. htm. 294

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Immanuel Kant, Idea for a Universal History with a Cosmopolitan Purpose, Translated by T.M. Greene and H. Hudson, 1786, p. 46 (http://everything2.com/ title/ Idea%2520for%2520a%2520Universal%2520 History%2520with%2520Cosmopolitan%2520Pur pose), accesat în octombrie 2008 J. Bentham, The Principles of International Law, Essay 4: A Plan for an Universal and Perpetual Peace (http://www.laits.utexas.edu/poltheory/bentha m/pil/pil.e04.html), accesat octombire 2008 Liberal Democrat History Group, The New Lilberalism, http://www.liberalhistory.org.uk/item_ single.php?item_id=85&item=history Anunţul prelegerii lui D. Mitrany în The University Daily (http://www.thecrimson.com/article.aspx?ref= 446245 Will Banyan Outflanking the Nation-State. The Origins of the “functional approach” to the New World Order, www.paranoiamagayine.com/ outflanking.html Wriston, Henry M., The Functional Approach to Peace, 1944 (http://www.henrymerrittwriston.org/pdfs/ volume_3/1944_03_02_approach_peace_v3.pdf)

295

Mihai Alexandrescu

296

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

ANEXA: Lista lucrărilor lui David Mitrany

297

Mihai Alexandrescu

298

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

1. România. Istorie, societate, instituţii Rumania: Her History and Politics, Oxford Pamphlet; also in N. Forbes et al., The Balkans; A History of Bulgaria, Serbia, Greece, Rumania, Turkey, Oxford, Clarendon Press, 1915 German Penetration in Rumania, in Quarterly Review, vol. 226, No. 449, October 1916 Greater Rumania; A Study in National Ideals, London, Hodder & Stoughton, 1917 The New Rumanian Constitution, in Journal of Comparative Legislation and International Law, vol. 5, Pt. 1, February 1924 The Transylvanian Land Dispute; in Foreign Affairs, 1928 The Land and the Peasant in Rumania; the War and Agrarian Reform (1917-21), (Carnegie Endowment for International Peace, Economic and Social History of the World War), Oxford University Press, 1930

2. Războiul mondial şi Societatea Naţiunilor Spre federaţia europeană, in Noua Revistă Română. Socială, Critică, Ştiinţifică & Literară, nr. 17, vol. XV, 30 martie 1914, p. 262 Minor States and the League; A Scheme of Devolution, in The Manchester Guardian, April 19, 1919 299

Mihai Alexandrescu

Sanctions under the Treaty of Versailles, in The Manchester Guardian, April 1922 La politique de la Commission des Réparations en Bulgarie, in The Manchester Guardian Commercial -Reconstruction Supplement, 28 Septembre 1922, p. 521-523 The Problem of International Sanctions, London, Oxford University Press, 1925 Le Problème de Sanctions Internationales, Paris, Centre Européen de la Dotation Carnegie, 1926 Territorial Revision and Article XIX of the League Covenant, in International Affairs, London, vol. 14, No. 6, November-December, 1935 The Problem of Peaceful Change and Article XIX of the Covenant, in Collective Security, a record of the 7th and 8th International Studies Conferences, Paris, 1934, London, 1935, Paris, Institute of Intellectual Cooperation; London, G. Allen, pp. 209-215. Revised and published in R. R. Wood, et al., Towards Peace and Justice, Philadelphia, Friends’ Peace Committee, 1937 Comment on Proposals for the Reform of the Covenant, in New Commonwealth Quarterly, vol. 2, No. 2, September 1936, p. 220 International Sanctions (Collaborator in RIIA Study Group), Oxford University Press, 1938 Some Notes on the Transfer of Populations (jointly with A. G. B. Fischer) in Political Quarterly, vol. 14, no.4, October – December 1943 Transfers of Population: Frontiers and Minorities in the Peace Settlement, in The Time, February 16, 1944 300

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

3. Marx şi ţărănimea The Literature of Peasantist Reconstruction, in The Manchester Guardian Commercial – Reconstruction Supplement, Section 12, January 4, 1923 “Peasantism” as Political Crusade, in Labour Magazine, April 1924 Bolshevism in the Balkans; A Reality or a Bogeyman?, in The New Republic, New York, July 22, 1925 The Peasant Movement, in Encyclopaedia Britannica, 1926, Revised for 1945 and 1959 editions Marx versus the Peasant, in T. E. Gregory and H. Dalton (eds.) London Essays in Economics in Honour of Edwin Cannan, London, Routledge, 1927 Marx şi Ţărănimea; teoria agrariană a lui Marx, Reacţie Poporanistă, Biblioteca economică, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice, No. 7,. 1930 World Agriculture: An International Survey, (Collaborator in RIIA Group Study), Oxford University Press, 1932 Large Scale and Peasant Farming in Eastern Europe, in The Advancement of Science, vol. 2, no. 6 (Report of the British Association for the Advancement of Science Conference on European Agriculture held in March) The General Background of the Peasant Problem, in Agrarian Problems from Baltic to Aegean: Discussion of a Peasant Programme, London, Royal Institute of International Affairs, 1944 Communism and the Peasants: An Old Conflict Re-emerges, in The Manchester Guardian, July 31, 1948 301

Mihai Alexandrescu

Communism and the Peasants: The Social Lesson of Korea, in The Manchester Guardian, August 15, 1950; Monthly Bulletin of the Peasant Union, vol. 1, no. 6-7, July-August, 1950 Marx against the Peasant: A Study in Social Dogmatism, London, Weidenfeld & Nicolson. American edition: University of North Carolina Press, Chapel Hill, 1951 Communism and the Peasants, in Annals of the American Academy of Political and Social Science, vol. 276, July 1951; Progress, London, vol. 42, no. 233, Winter 1951 Marx, Stalin and the Peasants, in The Listener, March 20, 1952 The Forgotten Peasant (Editorial), in The Manchester Guardian, August 9, 1952

4. Europa de Sud-Est Die Möglichkeiten eines Balkan-Locarno, in Europäische Gesprache, September 1926, p. 473 The Possibility of a Balkan Locarno, in International Conciliation, New York, Carnegie Endowment, No. 229, April 1927 The Problem of South-East Europe, in Round Table, No. 93, December 1933 Land Tenure in Eastern Europe and the Near East, in Encyclopedia of Social Sciences, New York, Macmillan, 1933 Danubian Clues to European Peace: New Life in the Balkans, in The Listener, June 26, 1935 302

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Danubian Nationalism, May 23, 1935, and Constructive Forces in the Balkans, June 20, 1935 (with BBC booklet) The Effects of the War in South-Eastern Europe (Carnegie Endowment for International Peace, Economic and Social History of the World War Series), New Haven, Yale University Press, 1936 The USSR and South-Eastern Europe: Permanent Factors’, in International Affairs, vol. 20, No. 3, July 1944 A Regional Authority for the Danube Valley, (1944). Revised text A TVA for the Danube Valley, in Contact, London, 1946 Introduction to Economic in S.E. Europe, London, Political and Economic Planning, Oxford University Press, 1945

5. Documente pentru Foreign Office (1939-1942) Note on the new nationalism and the new internationalism (October 3, 1939) An American proposal for amending the law of neutrality (November 11, 1939) Notes on a functional basis of international action with special reference to the U.S. (October 3, 1940) Peasant problem of Eastern Europe (December 12, 1940) Territorial, ideological or functional international organisation? (January 1, 1941) 303

Mihai Alexandrescu

The problem of Eastern Europe, în original Eastern Europe: a note on Mr. Macartney’s memorandum (February 3, 1941) Contact with American opinion (February 25, 1941) Some postulates which a new international order should satisfy (February 25, 1941) The social incidence of international lending (March 7, 1941) German economic penetration in Rumania (March 12, 1941) Lord Melchett’s memorandum on the United States (March 19, 1941) American trade union leaders invited to Great Britain ( march 31, 1941) Some American views on the League and international organization (April 7, 1941) Note on a proposed international Bill of Rights (June 9, 1941) Agenda of peacemaking (June 20, 1941) Contacts between English and American labour (July 8, 1941) Memorandum on research in ‘grand strategy’ (with H. A. Sargeaunt) (July 10, 1941) Note on the need for an international development commission (October 2, 1941) Notes on relations between USSR and the states of Eastern Europe (November 20, 1941) Labour in the United States (January 21, 1942) How can we develop a method of ‘peaceful change’? (February 13, 1942) 304

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

A note on the problem of German disarmament (March 18, 1942) League inquiry (May 7, 1942) The New Deal (May 23, 1942) The transfer of population (June 30, 1942) The relations of the USA with Latin America (August 22, 1942) Aspects of population transfer (with A. G. B. Fischer) (October 9, 1942) What to do with Germany (fără dată) A note on the replies prepared by the German section to certain question of MI 7 (fără dată) A note on Professon Brierly’s Memorandum on the legal aspects of reprisals (with memo) (fără dată)

6. Statele Unite ale Americii. Politica externă şi internă Legislating for Neutrality in USA, in New Statesman and Nation, July 8, 1939 The American Continent, in A.J. Toynbee (ed.) Survey of International Affairs 1938, vol. 1, Part VI, London, Royal Institute of International Affairs, 1941 The New Deal: An Interpretation of its Origin and Nature, in Agenda, vol. 1, no. 4, October 1942 America and the Pact: Some Liberal Misgivings, in The Manchester Guardian, March 26, 1949 American Foreign Policy: The Futility of the New Isolationism, (Review of George Kennan’s book), in The Manchester Guardian, April 8, 1952 305

Mihai Alexandrescu

7. Între federalism şi funcţionalism Pan-Europa – a Hope or a Danger?, in Political Quarterly, vol. 1, No. 4, September-December, 1930 Western Union: Some Doubts and Perplexities, in The Manchester Guardian, June 30, 1949 Great Experiment. Council of Europe, in The Manchester Guardian, (editorial), August 6, 1949 A Living Unity in Europe I. The Coal Pool at Work. II. Political Practice, in The Manchester Guardian, December 7 and 8, 1954 A New Look at the “Grand Design” Idea, in European-Atlantic Review, London, Summer 1957 European Organizations, (Study Group) London, PEP, George Allen & Unwin, 1959 Delusions of Regional Unity, in B. Landheer (ed.), Limits and Problems of European Integration, The Hague, 1963 The Prospect of European Integration: Federal or Functional?, in Journal of Common Market Studies, vol. IV, No. 2, December 1965. Reprinted with reduced notes in A Working Peace System, Chicago, Quadrangle Books, 1966. in J. S. Nye (ed.) International Regionalism, Boston, Little, Brown & Co., 1968; in R. S. Jordan, Issues in International Relations, Allyn & Bacon, 1972; in A. J. R. Groom and P. Taylor, Functionalism in International Relations, London, University of London Press, 1975

306

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

8. Sistemul internaţional. Drumul spre funcţionalism Political Consequences of Economic Planning, in Yale Review, New Haven, vol. 23, No. 4, June 1932; and in The Sociological Review, vol. 26, No. 4, October 1934. Revised and published in F. Mackenzie (ed.) Planned Society: yesterday, today, tomorrow, New York, Prentice Hall, 1937 The Progress of International Government, London, Allen & Unwin; New Haven, USA, Yale University Press, 1933 International Air Force: Political and Legal Issues, Conference of League of Nations Union, April 1935 A Working Peace System: An Argument for the Functional Development of International Organization, London, RIIA, 1943. Reprinted 1944. 4th edition, with new Introduction, London, National Peace Council, Pamphlet No. 40, 1946 The Road to Security, London, National Peace Council, Peace Aims Pamphlet No. 29, December 1944 Problems of International Administration (Adress to the Joint Conference on International Public Administration, IPA and RIIA), Published in Public Administration, vol. 23, No. 1, 1945. Reprinted with other Conference papers in the booklet International Administration, IPA A World Order and Patriotism, in The New Era, April 1945 307

Mihai Alexandrescu

The Principle of Practicalism, in Contact, No. 1, 1945 A General Commentary, in D. Mitrany et al., The United Nations Charter: A Commentary and the Text, London, National Peace Council, Peace Aims Pamphlet, No. 31, 1945 Introduction to J. A. Joyce (ed.) World Organization – Federal or Functional?, London, Watts, 1945 The United Nations, in The Manchester Guardian, March 23, 1946 The Growth of World Organization, in Common Wealth Review, June 1946 National Planning and International Conflict, in Common Wealth Review, July 1946 Alliance or Enmity? The West and Soviet Russia, in The Manchester Guardian, August 31, 1946 Foreword to W. G. Friedmann, International Public Corporation as Agencies of Reconstruction, London, World Unity Booklets, No. 2, 1946 Human Rights and International Organization, in India Quarterly, New Delhi, vol. 3, No. 2, April-June, 1947; Etudes Internationales, Bruxelles, vol. 1. No. 3, July 1948 The Social Balance of Power, in Contact, July 1947 The Prospect of Functional Co-operation, in The Eastern Economist, New Delhi, vo. 9, No. 9, September 1947 International Federation: Some Risks behind Western Action, in The Manchester Guardian, July 14, 1948 The Functional Approach to World Organization, in International Affairs, London, vol. 24, No. 308

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

3, July 1948. Reprinted in C. A. Cosgrove and K. J. Twichett (eds.), The New International Actors, London, Europa Publications, 1970 Mental Health and World Unity, in Proceedings of the First World Congress on Mental Health, London, 4 vols, vol. IV, 1948 Functional Federalism, in Common Cause, Chicago, vol. 4, no. 4, November 1950 Functional Unity and Political Discord, in J. C. M. Garnett and D. Mitrany, World Unity and the Nations, National Peace Council, London, 1950 The Functional Approach to Colonial Self-Government (for study group on government in the colonies), 1952; published in Problems of Parliamentary Government in the Colonies, London, Hansard Society, 1953 Functional Co-operation in the Commonwealth, in Sir Drummond Shiels (ed.), The British Commonwealth: A Family of Peoples, London, Odhams, 1952 Community Basis of World Organization, in The Friend, Philadelphia, vol. 127, No. 5, September 3, 1953 Search for a New World: Coming Problems of Co-existence, in The Manchester Guardian, July 5, 1955 A Working Peace System, Chicago, Quadrangle Books, 1966 The Making of the Functional Theory: A Memoir, published in The Functional Theory of Politics, London Martin Robertson for LSE, 1975 The United Nations in Historical Perspective, in International Relations, London, vol. III, No. 10, November 1970. Reprinted in K. J. Twichett, The Evolving United Nations, London, Europa Press 309

Mihai Alexandrescu

The Functional Approach in Historical Perspective, in International Affairs, London, RIIA, vol. 47, No. 3, July 1971 The End of Morality in War, in International Relations, London, vol. IV, No. 4, November 1973 A Political Theory for the New Society, in A. J. R. Groom and Paul Taylor, Functionalism in International Relations, London, University of London Press, 1975 The Functional Theory of Politics, London, Martin Robertson for LSE, 1975.

310

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany)

Indici autoritate comună / internaţională, 56, 118, 125, 141, 150, 164, 203, 204, 211, 214, 222, 245, 268 autoritate superioară, 58, 90, 106, 107, 124, 188, 215, 218, 225, 227, 233 autoritate, 37, 38, 79, 93, 106, 109, 115, 116, 122-124, 126, 128, 140, 174, 176, 180, 194, 204, 217, 221, 223, 227, 256, 268 Autoritatea Regională a văii Dunării, 67, 180

A agenţie internaţională, 5, 57, 73, 121, 131, 132, 140, 142, 145, 149, 163, 188, 191, 202, 204, 211, 214, 216219, 221, 226, 227, 235, 236, 249, 250, 252, 267 Ambrosi, G. M., 24, 34, 35, 41, 69, 74, 75, 222, 258, 259, 288, 294 Anderson, D., 34, 40, 41, 43, 44, 60, 69, 173, 258, 288 Angell, N., 21, 40, 73, 75, 86, 157, 160, 173, 203, 205, 258, 286 Antanta, 46 Antonescu, M., 19, 20, 108, 110, 112, 117, 118, 273 arbitraj, 16, 47, 108, 113, 115, 150-152, 172, 183 Archer, C., 267, 273 Ashworth, L., M., 61, 75, 162, 173, 257, 286, 288 Atlee, C., 84 autodeterminare, 16, 47, 108, 113, 115, 150-152, 172, 183 autonom, 267, 273

B Balcani, 38, 62, 67, 100, 230 războaie balcanice, 61, 65 Balkan, 61, 75, 230, 257, 288, 299, 301, 302, 303 Banyan, W., 39, 55, 60, 70, 75, 85, 88, 97, 173, 197, 294, 295 Benoist, A., 282 Bentham, J., 93, 97, 113, 114, 126, 127, 131, 164, 165, 273, 295 Berindei, D., 18, 282 biologism, 129, 130 311

Mihai Alexandrescu Coker, F. W., 127, 128, 274 Cole, G. H. D., 40, 101, 137, 138, 163, 165-170, 181, 204, 248, 264, 274 Collini, S., 94, 95, 274 comunitate, 54, 56, 57, 71, 93, 94, 95, 107, 128, 134, 138, 146, 165-168, 170, 183, 187, 188, 194, 204, 225, 232, 234, 235, 241, 243, 245, 249, 251, 257, 266 Comunitatea Economică Europeană (CEE), 7, 234, 235, 266, 267, 268 Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, 7, 23, 67, 79, 235 Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), 7, 234, 267 Consiliul Europei, 51, 52 Constant B., 274 Cook, I. T., 165 cooperare, 59, 60, 77, 79, 89, 90, 96, 105, 121, 128, 129, 138, 139, 143, 145-147, 151, 152, 154, 159, 163, 164, 173, 176, 186, 219, 221, 230, 231, 235, 236, 246, 248, 256, 263, 266, 269 Corbett, P. E., 13, 283 cosmopolitanism, 126, 141, 143, 277, 295

Bismark, O. von: 95, 135 Bland, H., 83, 84 Bonsaquet, B., 93, 94 Brailsford, H. N., 38, 61, 98, 99, 100, 160, 273, 282 Briand, A., 51, 154, 192, 231 Brinton, C., 16, 17, 58, 233, 273 bunăstare, 54, 59, 73, 77, 83, 124, 166, 171-173, 202, 225-227, 230, 243, 244, 246, 248, 250, 252, 253, 265, 269 Burns, C. D., 119, 141, 149, 273 Butter, N. M., 58, 233 Buxton, C. R., 61, 132, 136, 273 Buxton, N., 61 C capitalism, 83, 99, 166 Carr, E. H., 15, 21, 157, 160, 161, 172, 274 Chamberlain, J., 91 Chryssochoou, D. N., 204, 274 Clarke, P., 89, 274 Clarke, W., 84, 274 Claude Jr., I., 106, 243, 244, 250, 265, 269, 274 Claude, I., 106, 243, 244, 250, 265, 269, 274 312

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany) Europa Centrală şi de SudEst, 22, 37, 48, 66, 67, 229 Europa Centrală, 48, 49, 63, 270

Coudenhove-Kalergi, R., 53, 106, 108, 110, 162, 192, 194, 227, 231, 232, 267, 274 Cox, R. W., 11, 283 Cram, L., 60, 76, 78, 79, 173, 219, 288 Crucé, E., 53, 105, 106, 111113, 274, 277 Cuntactor, F., 83

F fabianism, 5, 16, 27, 39, 73, 76, 81, 83-88, 91, 97, 282, 294 societate fabiană, 39, 83, 84, 86, 274 Falk, R., 275 federalism, 6, 28, 53, 54, 58, 59, 71, 74, 76, 100, 105, 108, 129, 130, 133, 162, 208, 211, 214, 215, 228, 229, 232-234, 256, 266, 279, 282, 287, 306, 308 federaţie, 19, 20, 46, 58, 62, 70, 83, 114, 116, 117, 130, 170, 173, 174, 211, 212, 215, 219, 222-224, 227, 228, 229, 231-236, 241, 247, 251, 264, 290, 299, 308 Fiore, P., 142, 283 Follet, M. P., 142, 283 Forbes, N., 16, 43, 44, 55, 264, 275 Foreign Office, 25, 37, 43, 45, 50, 56, 61, 62, 180, 208, 214, 230, 279, 303 Fox, W. T. R., 15, 16, 283

D Dante, A.: 11, 105, 106, 107, 108, 181 democraţie funcţională, 167, 168, 169 democraţie politică, 89, 169 democraţie, 16, 49, 55, 89, 92, 133, 139, 163, 183, 184, 254, 255 Descamps, E. E. F., 142, 275 dezarmare, 16, 47, 247 Doyen, B., 115 Duguit, L., 123, 125, 275 Dunning, W. A., 127, 275 E Eagleton, C., 58, 233, 275 Eastby, J., 24, 74, 240, 241, 245, 286 Ellis, H., 83 313

Mihai Alexandrescu Groom, A. J. R., 72, 74, 153, 254, 255, 256, 287, 289, 291, 292, 306, 310 Grosser, A., 13, 283 Gusti D., 19, 21, 22, 114, 115, 275, 283 guvern, 41, 70, 76, 95, 96, 99, 115, 125, 126, 128, 128130, 133, 135, 143, 145147, 154, 163, 165, 172, 180, 186, 191, 192, 218, 225, 243, 249, 252, 253255 guvernare, 34, 55, 65, 76, 91, 93, 106, 112, 120, 126, 133, 134, 140-142, 154, 164, 176, 197, 198, 244, 245 guvernare internaţională, 5, 6, 16, 27, 55, 68, 86, 100, 121, 140, 141, 149-153, 162, 164, 178, 195, 197, 198, 202-204, 222, 224, 225 guvernământ, 100, 115, 188

funcţie, 21, 94, 130, 131, 139, 147, 165, 166, 168, 169, 192, 202, 236, 244, 254 funcţionalism, 5, 6, 9, 22, 25, 26, 27, 28, 29, 36, 42, 44, 45, 54, 58, 59, 68-74, 7679, 86, 101, 102, 106, 129, 130, 132, 165, 166, 170173, 175, 189, 192, 195, 205, 208, 213, 220, 222, 228, 232, 235, 239-245, 247-250, 252-259, 264-270, 286, 287, 289, 291, 292, 294, 306, 307, 310 Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională, 15, 34, 41, 65, 66, 187, 191, 277, 286, 299, 300, 302, 303 Fundaţia pentru Pace Mondială, 15 G Geneva, 16, 47 Gettel, R. G., 124, 125, 275 Gideonse, H. D., 68, 69 Golembski, F., 70, 72 gradualism, 39, 57, 83, 85, 87, 154, 163, 165, 176, 198, 199, 210, 214, 217, 221, 225, 248, 256, 266, 268 Griffiths, M., 60, 173, 275

H Haas, E., 74, 245, 246-250, 252, 253, 276, 288 Hammarlund, P. A., 75, 258, 286 Harvard, 17, 42, 44, 58, 179, 191, 196 Hawtrey, R. G., 52 314

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany) Institutul Social Român, 7, 19, 22, 283 interguvernamentalism, 77 internaţionalism liberal internaţionalism, 59, 87, 95, 109, 129, 135, 138, 144, 153, 158, 163, 172, 234, 277, 278, 279, 303

Hayes, C. J. H., 118, 283 Hembleben, S. J., 58, 233, 276 Herbert, S., 139, 276 Hobbes, T., 94, 97, 125, 126 Hobhouse, L. T., 37, 40, 42, 85, 88-98, 101, 121, 132136, 151, 174, 183, 204, 206, 225, 226, 264, 265, 274, 276 Hobson, J. A., 16, 17, 83, 89, 99-101, 151-153, 159, 162, 172, 205, 206, 276, 277 Hobson, J. M.24, 189, 221 Hoffman, S., 13, 14, 276, 283 Howard, H., 66, 289

J Johnson, Bagby, L.M., 11, 283 K Kant, I., 53, 76, 105, 106, 114, 126, 171, 172, 276, 288, 295 Kaplan, M. A., 12, 284 Kenyes, J. M., 35, 41, 46, 75, 106, 259, 288 Kingston Blount (Oxford), 44 Kleinschmidt, H., 87, 130, 277 Kostas, I., 277

I idealism, 9, 21, 36, 53, 74, 75, 86, 87, 151, 157, 158, 160164, 171, 172, 180, 229, 243, 257, 258, 282, 288, 291, 292 imperiu, 27, 62, 107, 141, 152, 190, 193, 223, 229, 232 Institutul de Studii Avansate (Princeton), 33, 42-44, 51, 56, 179, 180 Institutul Regal de Afaceri Internaţionale, 7, 25, 43, 50, 57, 286, 300, 301, 305, 307, 310

L Lange, C., 109-111, 277 Lansing, R., 277 Laski, H., 40, 55, 73, 132, 137, 141, 165, 203, 264, 277 315

Mihai Alexandrescu Lenin, V. I., 48, 49 liberali pluralişti, 21, 21, 55, 87, 161-164, 173, 183, 243, 245, 247, 257 Liga pentru Societatea Naţiunilor, 38, 39, 45, 86, 100, 175, 211 Liga pentru unirea europeană, 46, 51 Limebeek, E., 44 Lindberg, D., 74 Locarno, 67, 154, 302 loialitate, 72, 135, 137, 164, 167, 170, 189, 205, 226, 249 London School of Economics (LSE), 7, 15, 23, 26, 34, 36, 37, 39, 40, 42, 46, 50, 55, 56, 72, 75, 84, 85, 89, 90, 91, 93, 97, 134, 196, 206, 229, 235, 252, 255, 286, 289-292 Londra, 36, 37, 47, 180 Long, D., 36, 47, 100, 101, 151, 165, 166, 169, 172, 205, 258, 277, 291, 292 Louis-Lucas, P., 115, 277

91, 94, 98, 99, 172, 175, 177, 196, 206 Marx, K., 45, 48, 49, 66, 67, 99, 286, 301, 302 Mazzini, G., 135, 183 McCormick, J., 76-78, 278 Merriam, C. E., 123-127, 278 Mitrany, D., 1, 3, 5, 6, 9, 16, 17, 22-29, 31, 33-76, 79, 81, 85-90, 9394, 96-102, 106, 107, 110, 117, 120124, 131-133, 151, 153, 155, 159, 163, 167, 169, 171-237, 239-259, 263-270, 286, 287-295, 296-309 Moore, B., 49 Morgenthau, H., 14, 69, 70, 74, 113, 239, 240, 241, 255, 278, 291 Morrow, D. W., 109, 111, 144, 146, 278 Muir, R., 135, 278 Münch, R., 96, 278 Murphy, C. N., 43, 44, 56, 278

M

naţionalism, 5, 27, 37, 58, 59, 63, 79, 132, 135, 158, 163, 181-187, 193, 204, 232, 234, 240, 252, 278, 290, 303

N

Magid, H. M., 161 Manchester Guardian, 5, 35, 38-41, 44, 46, 52, 63, 85, 316

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany) Pillsbury, W. B., 138, 279 planificare, 52, 55, 56, 168, 190, 191, 211, 213, 218, 220, 248 Podmore, F., 83 Poinsard, L., 142, 279 Potter, P. B., 121, 140, 141, 147, 148, 158, 279, 284 pragmatism, 20, 29, 72, 87, 90, 130, 162-164, 172, 184, 247, 256, 270 principiul naţionalităţilor, 90, 110, 117, 132, 139, 153, 158, 182, 183 protecţionism, 89, 190 Prothero, G. W, 62, 279 Proudhon, P. J., 106, 116, 117, 279 putere, 14, 50, 52, 59, 77-79, 92, 99, 108, 109, 114, 119, 122, 123, 125, 127, 128, 140, 145, 146, 148, 152, 173-176, 190-192, 198-200, 221, 222, 224, 240, 243, 246-250, 252-254, 256, 278 Puterile Centrale, 46

neo-funcţionalism, 58, 245, 255, 257, 266 Nesbit, E., 83 New Deal, 42, 51, 179, 191, 224, 244, 291, 305 Niebuhr, R., 74, 241, 242 Noua Revistă Română, 45, 46, 51, 60, 228, 290, 293, 299 Nye Jr., J., 53, 232, 278, 290, 306 Nys, E., 111, 279 O Ombudsman, 44 opinie publică, 114, 115, 118, 159 Oppenheim, L., 125, 279 Organizaţia Mondială a Muncii, 191, 211 Organizaţia Naţiunilor Unite, 7, 45, 233, 236 P pace eternă/perpetuă, 11, 105, 109, 112-114, 171, 276, 280, 295 Partidul Laburist, 39, 40, 44, 86, 94, 99, 100, 159 Partington, J. S., 132, 279 Pease, E. R., 83, 84, 279, 294 Penn, W., 105, 106, 112, 279

R ramificaţia, 57, 58, 77, 217, 221, 230, 233, 236 Rappard, W., 140, 284 raţionalism, 160 317

Mihai Alexandrescu S

realism, 11, 77, 78, 129, 157, 160, 161, 173, 180, 187, 239, 240, 250, 255, 292 Reeves, E., 58, 223, 279 reformism, 83 Reinsch, P. S., 88, 121, 131, 142-146, 148, 149, 153, 158, 164, 180, 181, 202, 269, 280 relaţii internaţionale, 5, 6, 7, 9-29, 47, 43, 54, 57-59, 68, 72, 73, 75-77, 86, 89, 99, 105, 106, 123-125, 130, 131, 137, 139, 141, 142, 144, 145, 147, 150, 152154, 157-161, 163, 165, 167, 168, 171-173, 175, 178, 179, 186, 188, 190, 191, 192, 194, 195, 202, 206, 208, 210, 212, 219, 220, 227, 231, 236, 239, 249, 250, 252, 253, 258, 263-265, 269, 270 Renault, L., 142, 277 România, 5, 17, 19, 21-23, 27, 34-36, 48, 60-64, 68, 193, 270, 299 Rosamond, B., 76, 280 Rousseau, J. J., 53, 113, 117, 123, 125-127, 275, 278, 280 Ruhr, 40

Saint-Pierre, abate, 53, 112114, 120, 206, 280 Saint-Simon, 106, 115, 117, 280 Salter, A., 153, 154, 280 sancţiuni internaţionale Sayre, F. B., 121, 148, 149, 158, 280 Schmidt, B. C., 12, 284 Scott, C.P.: 39, 40, 85, 91, 94, 98, 206 Scott, T.: 60, 98 securitate colectivă, 16, 47, 53, 247, 255 Sewell, J. P., 69, 70, 71, 74, 189, 195, 239, 242-244, 250, 287, 288 Shaw, G. B., 36, 83-85, 89 Sheehan, J. J., 122, 284 Shotwell, J. T., 16, 34, 37, 41, 42, 64 similaritate, 200, 206, 223 sistemului internaţional, 1, 3, 5, 9, 11, 16, 21, 24, 27, 28, 40, 45, 46, 47, 53, 54, 56, 57, 59, 73, 79, 88, 101, 102, 103, 105, 107, 108, 109, 110, 115, 117, 119, 121, 129, 132, 149, 158, 177, 178, 182, 183, 187, 188, 190, 194, 203, 204, 208, 212, 318

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany) 45, 50, 51, 61, 70, 96, 110, 114, 130, 146, 159, 178, 179, 191, 193, 203, 232, 270, 278, 304, 305 Statele Unite ale Austriei Mari, 153, 223, Statele Unite ale Europei, 7, 20, 46, 51, 87, 153, 154, 228, 280, Strasbourg, 52 Suganami, H., 191, 281 Sully, M., 106, 108, 109, 110, 281 supranaţionalism, 77, 239, 257 suveranitate, 5, 27, 57, 58, 101, 106, 112, 113, 115, 116, 121, 122, 123, 125, 127, 127, 128, 130, 131, 134, 136, 137, 140, 141, 147, 149, 168, 169, 180, 189, 217, 225, 227, 230, 233, 236, 243, 251, 264

214, 221, 229, 230, 232, 234, 248, 259, 263, 264, 265, 268, 269, 270, 307 societate, 47, 48, 50, 63, 66, 83, 96, 105, 125, 128, 138, 166, 167, 168, 170, 188, 190, 202, 211, 230, 241, 242, 245, 255, 299 Societatea Naţiunilor, 7, 19, 20, 45, 51, 160, 176, 190, 211, 231, 233, 273, 299 Sofronie, G., 19, 20, 21, 284 Spector, S. D., 62, 280 spill over, 77 Spinelli, A., 70, 71, 285 Stalin, I. V., 49, 302 stat, 5, 11, 16, 21, 27, 34, 38, 40, 46, 48-50, 52, 55, 56, 58, 62, 64, 66, 67, 70, 72, 73, 75, 78, 87, 89, 91-97, 100, 101, 106, 109, 111-138, 141, 143151, 158, 161, 162, 164, 165, 167-171, 174-178, 183-190, 192, 194, 197206, 209, 210, 213, 215, 216, 217, 220-236, 240253, 255-258, 263, 264, 267-270, 274-278, 281, 283, 286, 294, 295, 299, 304 Statele Unite ale Americii, 7, 13, 14, 15, 20, 41, 42,

T Tawney, R. H., 165, 166, Taylor, P., 72, 73, 74, 170, 171, 252, 253, 254, 255, 256, 287, 289, 291, 292, 306, 310 Temperley, H. W. V., 62 teritorialitate, 52, 158, 194, 202, 227, 265 319

Mihai Alexandrescu utopie/utopism, 21, 87, 118, 150, 157, 160, 161, 172, 251

Thiéry, A., 115, 280 Thompson, K. W., 24, 61, 161, 265, 292 Toynbee, A. J., 62, 105, 133, 281, 285, 305 transfer, 45, 54, 57, 64, 73, 99, 126, 164, 174, 175, 176, 177, 185, 186, 195, 197, 198, 200, 201, 204, 206, 211, 216, 219, 221, 223, 225, 226, 230, 235, 236, 240, 241, 249, 250, 251, 300, 305, Tratatul de la Locarno, 67, 154, 302, Treitschke, H., 127, 281 Tsinisizelis, S. S., 204, 274 Tyrell, W., 62

V Vattel, E., 114, 251 Versailles, 19, 21, 49, 99, 100, 154, 158, 164, 180, 197, 201, 209, 211, 214, 231, 263, 300 W Waechter, M., 46, 51 Wallas, G., 36, 37, 41, 42, 83, 84, 85, 88, 89, 90, 97, 101, 121, 135, 151, 174, 178, 206, 281 Watson, A., 226, 281 Webb, B., 36, 83, 85 Webb, S., 36, 83, 84, 85 Wells, H.G., 83, 132, 159, 163, 248, 279 Wessels, W., 76, 77, 281 Wheaton, H., 281 Willoughby, W.W., 68 Wilson, P., 24, 36, 74, 85, 86, 87, 151, 160, 158, 282, 291, 292 Wilson, W., 15, 19, 76, 114, 158, 159, 184 Woolf, L. S., 16, 38, 40, 55, 73, 85, 86, 87, 88, 101,

Ţ ţărănimea, 45, 48, 50, 64, 66, 67, 230, 301, U Unilever, 43, 44 uniune regională, 52, 53, 55, 59, 107, 176, 235, 251, 290, 306 Uniunea Controlului Democratic, 7, 99, 100, Universitatea din Chicago, 68, 320

Funcţionalismul şi Sistemul Internaţional (David Mitrany) Y

121, 131, 142, 148, 149, 150, 151, 153, 159, 160, 164, 181, 202, 204, 258, 264, 269, 282, 292 Wright, Q., 13, 125, 180, 181, 282

Yale University, 44, 106, 171, 174, 178, 179, 195, 196, 198, Z Zimmern, A. E., 12, 15, 87, 133, 135, 136, 137, 138, 139, 159, 174, 282, 285

321

Mihai Alexandrescu

322