142 83 9MB
Romanian Pages 242 Year 2006
Sistemul electoral Instituţii de drept electoral
Conf. univ.
dr.
Gheorghe Iancu
Sistemul electoral Instituţii de drept electoral Ediţia a II-a revizuită şi completată
La elaborarea lucrării a fost avută în vedere legislaţia publicată până la data de 1 noiembrie 2005.
Editura C.H. Beck Bucureşti 2006
Sistemul electoral Instituţii de drept electoral
Conf. univ. dr. Gheorghe Iancu
Sistemul electoral Instituţii de drept electoral Ediţia a II-a revizuită şi completată
La elaborarea lucrării a fost avută în vedere legislaţia publicată până la data de 1 noiembrie 2005.
Editura C.H. Beck Bucureşti 2006
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României IANCU, GHEORGHE Sistemul electoral : instituţii de drept electoral I Gheorghe Iancu. - Ed. a 2-a, rev. - Bucureşti : C.H. Beck, 2006 Bibliogr. ISBN 973-655-851-7 342.8(498) Tipărit la S.C. TIPARG S.A. Piteşti
Precizări prealabile Între relaţiile sociale reglementate de dreptul constituţional figurează şi relaţiile sociale care privesc alegerea deputaţilor, senatorilor şi a şefului statului, deoarece apar în procesul instaură rii, menţinerii şi exercitării puterii în stat. Normele care reglemen tează aceste relaţii sociale formează sistemul normelor juridice electorale (sistemul electoral). În conţinutul lor, normele juridice electorale stabilesc: care sunt drepturile electorale ale cetăţenilor; condiţiile ce trebuie înde plinite de o persoană pentru a le exercita; garanţiile care asigură exercitarea lor efectivă; obligaţiile autorităţilor şi instituţiilor pu blice în legătură cu alegerile de deputaţi, senatori sau a şefului statu lui; regulile de organizare şi desfăşurare a alegerilor, precum şi cele de stabilire, centralizare şi comunicare a rezultatelor votului (scru tinul). Studierea sistemului electoral prezintă interes ştiinţific datorită importanţei alegerii autorităţilor reprezentative, prin care poporul îşi exercită suveranitatea şi pentru că el asigură cadrul juridic optim pentru exercitarea suveranităţii naţionale, prin intermediul unor alegeri libere, periodice şi corecte. Este de altfel îndeobşte admis că într-un stat de drept, demo cratic, poporul trebuie să aibă ultimul cuvânt, fapt ce rezultă cu prisosinţă şi din art. 2 din Constituţia română.
Capitolul I. Drepturile exclusiv politice Secţiunea 1. Consideraţii generale Drepturile electorale ale cetăţenilor formează o categorie dis tinctă între drepturile şi libertăţile cetăţenilor, fiind astfel înscrise în constituţii şi legi şi au ca obiect, în exclusivitate, participarea cetăţenilor la guvernare. Sfera drepturilor electorale este mai largă decât cea rezultată din constituţii, ceea ce înseamnă că nu toate drepturile electorale ale cetăţenilor sunt nominalizate în constituţii. În constituţii sunt reglementate doar drepturile electorale fun damentale ale cetăţenilor, în timp ce celelalte drepturi electorale sunt prevăzute de lege (dreptul cetăţenilor de a verifica înscrierea în listele electorale, de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite şi a oricăror erori, dreptul de a contesta can didaturile etc.). Tradiţional, ca drepturi electorale fundamentale înscrise în constituţii sunt dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, clasificate ca drepturi fundamentale exclusiv politice. În Constituţie aceste drep turi sunt reglementate de art. 36 şi art. 37. Caracterul de exclusiv permite delimitarea lor de celelalte drepturi şi libertăţi fundamen tale, iar faptul că ele aparţin numai cetăţenilor înseamnă că pot fi exercitate pentru participarea la guvernare, iar aceasta se realizea ză numai de cetăţeni. Alături de drepturile exclusiv politice, dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, în art. 38 din Constituţie se mai prevede dreptul cetă ţenilor români de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European. Se poate pune întrebarea firească dacă aceste drepturi sunt sau nu drepturi funda�entale exclusiv politice. Într-o opinie se arată, în esenţă, că drepturile exclusiv politice sunt exercitate de cetăţeni pentru participarea la guvernare. Cele două drepturi fundamentale
4
Sistemul electoral
electorale ale cetăţenilor români nu implică participarea la guver nare la nivel naţional, ci participarea acestora la formarea singurei instituţii europene reprezentative, alese printr-un proces electoral asemănător celor utilizate pentru desemnarea parlamentelor naţio nale. ,,Este vorba de noi drepturi electorale, care însă nu se înca drează în categoria celor exclusiv politice, în sens tradiţional, întrucât nu implică o participare la exercitarea suveranităţii de stat, ci o participare la un proces electoral menit să desemneze un organ reprezentativ continental" (Elena Simina Tănăsescu). În aceeaşi opinie se arată că aceste două drepturi pot fi examinate în contextul mai larg al noţiunii de „cetăţenie europeană", ele fiind exercitate doar de cetăţenii europeni. În opinia noastră, cele două drepturi sunt drepturi electorale fundamentale, pentru că îndeplinesc toate trăsăturile drepturilor fundamentale subliniate în doctrina de specialitate, şi anume: sunt drepturi subiective ale cetăţenilor români; sunt drepturi esenţiale şi sunt prevăzute de Constituţie. Desigur că este important să se stabilească şi natura lor pentru a fi clasificate într-o categorie de drepturi fundamentale sau alta, dar ceea ce contează este definirea lor ca drepturi fundamentale. În ceea ce priveşte clasificarea aces tor drepturi fundamentale, credem că ele sunt drepturi fundamen tale exclusiv politice, pentru că, prin conţinutul lor, pot fi exerci tate de către cetăţenii români pentru constituirea Parlamentului European. În acest context credem că este necesar să arătăm că drepturile fundamentale exclusiv politice trebuie să asigure participarea la guvernare. Noţiunea de „participare la guvernare", care nu a fost definită de doctrina de specialitate, cuprinde posibi litatea pe care o au cetăţenii români de a vota sau de a fi aleşi pentru constituirea unor autorităţi şi instituţii publice interne, dar şi de a alege şi de a fi aleşi pentru constituirea Parlamentului Eu ropean. O clasificare a acestor drepturi, clasificare care are la bază criteriul participării cetăţenilor români la guvernare, nu este sin gura în doctrina de specialitate, existând opinia potrivit căreia drepturile în cauză sunt clasificate, nu într-o categorie denumită „exclusiv politice", ci în „Drepturile şi libertăţile care proteguiesc persoana, ca relaţie socială, în considerarea apartenenţei la statul român" (Ion Deleanu). În plus, doctrina de specialitate nu este
Drepturile exclusiv politice
5
unanimă în a recunoaşte existenţa unei categorii de drepturi, de genul celor exclusiv politice, a căror exercitare să aibă ca scop participarea la guvernare. Chiar dacă s-ar recunoaşte o astfel de categorie de drepturi, care să asigure participarea la guvernare, este necesară definirea acestei ultime noţiuni, definiţie din care nu ar putea lipsi constituirea unor autorităţi şi instituţii publice interne sau a unor organisme internaţionale sau europene (de genul Parla mentului European). Nu vedem niciun impediment în a gândi astfel, în condiţiile în care există şi alte argumente în sprijinul opiniei noastre. Astfel, conform art. 148 alin. (1) din Constituţie, aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene are ca scop transferarea unor atribuţii către instituţiile comuni tare, precum şi exercitarea în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, iar conform alin. (2), ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Mai mult, potrivit art. 148 alin. (4) din Constituţie, Parla mentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecăto rească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în actul de aderare. Transferarea unor atribuţii către instituţiile comunitare, printre care figurează şi Parlamentul European, presupune că ele vor putea decide în aplicarea acestor atribuţii, adică vor putea adopta acte obligatorii pentru autorităţile şi instituţiile publice române şi pentru cetăţenii români. Asemenea acte obligatorii se vor putea referi şi la guvernare, la care cetăţenii români, şi numai ei, pot participa, întrucât, conform art. 16 alin. (4) din Constituţie, cetă ţenii Uniunii au dreptul de a alege şi de a fi aleşi doar în autorităţi le administraţiei publice locale, care nu îndeplinesc atribuţii legate de guvernare. O asemenea opinie se poate susţine şi prin faptul că prin exercitarea celor două drepturi fundamentale se exercită suveranitatea de către natiune, ca urmare a participării la alegeri. În alte cuvinte, prin �xercitarea celor două drepturi fundamen tale cetăţenii români participă la guvernare, întrucât desemnează instituţii europene, care vor putea lua măsuri obligatorii pentru politica naţională românească şi care vor deveni parte componentă
6
Sistemul electoral
a activităţii de guvernare a României. Desigur că, într-un aseme nea context, însăşi noţiunea de „guvernare" va trebui să-şi îmbo găţească conţinutul, prin legea de aprobare a tratatului de aderare la Uniunea Europeană [art. 148 alin. (1) din Constituţie]. Ca urma re, aceste două drepturi sunt exclusiv politice. Examinarea lor nu se va face însă separat, ci împreună cu fiecare dintre drepturile corespondente, şi anume dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. În strânsă corelaţie cu acestea, unele constituţii prevăd sau au prevăzut şi un alt drept electoral fundamental, şi anume dreptul de revocare. Revocarea parlamentarilor există în R.P. Chineză şi se poate face de către alegători, în Indonezia se poate realiza de parti dul politic al cărui reprezentant este parlamentarul, în Lichtenstein, unde parlamentarul poate fi revocat de grupul său electoral. Acest drept există şi în legislaţia unor cantoane din Elveţia. Majoritatea sistemelor electorale prevăd însă faptul că parlamentarii nu pot fi revocaţi de alegători sau excluşi din parlamente. Între aceste cate gorii figurează şi România, Constituţia neprevăzând un asemenea drept electoral fundamental. Aceste drepturi trebuie privite în strânsă legătură cu două teorii, cea a mandatului imperativ şi cea a mandatului reprezentativ, fundamentate pe raporturile de reprezentare (Joseph Bartheleny şi Paul Duez). Potrivit teoriei mandatului imperativ, parlamentarii pot acţiona numai potrivit instrucţiunilor obligatorii date de alegă torii lor. Alegătorii din circumscripţia electorală pot revoca pe parlamentari în cazul încălcării instrucţiunilor date de alegători, fără vreo motivare. Raporturile juridice de reprezentare, ce se nasc între alegători şi parlamentari, legitimează dreptul electora tului de a revoca pe cei aleşi. Mandatul imperativ presupune scrutinul uninominal şi, pe cale de consecinţă, numai într-un asemenea sistem revocarea poate fi posibilă. În ţara noastră, potrivit art. 69 din Constituţie, orice mandat imperativ este nul, în exercitarea mandatului. lor deputaţii şi sena torii fiind în serviciului poporului. De altfel, toate motivele care ar explica mandatul imperativ au dispărut odată cu Revoluţia fran ceză (Joseph Bartheleiny şi Paul Duez).
Drepturile exclusiv politice
7
Potrivit teoriei mandatului reprezentativ, parlamentarii pri mesc un mandat dat de întreaga naţiune. Alegătorii nu stabilesc dinainte obligaţiile parlamentarilor, ei fiind autorizaţi de către naţiune să o reprezinte, întrucât sunt aleşii şi deci reprezentanţii ei. În acest fel, parlamentarul nu păstrează nicio legătură cu alegătorii, nu răspunde faţă de aceştia şi deci nu poate fi revocat decât de întreaga naţiune, lucru care se poate realiza doar în cazul nerealegerii sale (Joseph Barthelemy şi Paul Duez). În principiu, mandatul reprezentativ presupune scrutinul repre zentării proporţionale. Exercitarea drepturilor exclusiv politice se face de către com ponenţii corpului electoral, corp care nu poate şi nu trebuie con fundat cu naţiunea, întrucât pot vota doar cetăţenii care îndepli nesc condiţiile prevăzute de constituţii şi de legi (alegătorii activi). Crearea corpului electoral se face de către organele de stat, care au fost, la rândul lor, înfiinţate de corpul electoral. Pe cale de consecinţă, statul este cel care stabileşte dimensiunile corpului electoral prin reglementarea unor condiţii constituţionale şi legale, în acest scop. Pe cale de consecinţă, corpul electoral există şi în sistemul votului universal, cât şi în cadrul celui restrâns (cenzitar sau capacitar). Condiţiile de îndeplinit pentru a face parte din cor pul electoral sunt diferite de la un stat la altul. În statele demo cratice aceste condiţii sunt puţine, în timp ce în statele nedemo cratice acestea sunt foarte grele. O problemă interesantă a fost ridicată în doctrina de specialitate în legătură cu determinarea structurii corpului electoral. În examinarea acestei probleme se pleacă de la două teorii, şi anume teoria potrivit căreia alegătorul are un drept fundamental de a vota şi teoria conform căreia alegătorul îndeplineşte o funcţie publică în procesul electoral. Conform primei teorii, alegătorul are un drept individual înnăscut, superior şi anterior legiuitorului, care nu ar putea să îl excludă de la exercitarea dreptului de vot, decât dacă există ne demnitate sau incapabilitate. Ca urmare, corpul electoral este foarte extins, foarte larg. Conform celei de-a doua teorii, alegătorul îndeplinind o func ţie publică este obligat să o exercite ca pe orice altă funcţie pu blică. Ca urmare, potrivit acestei teorii, statul are dreptul de a
8
Sistemul electoral
stabili structura corpului electoral, alegând pe cei care pot înde plini funcţia publică de alegător, iar pe restul eliminându-i. Se pot păstra, astfel, pe baza unor criterii politice, doar persoanele care vor vota pentru ordinea statal-politică stabilită de stat. În opinia lui Joseph Barthelemy „organizarea corpului electo ral nu este o problemă juridică, ci o lungă şi grea problemă poli tică şi socială. Legiuitorul, dacă vrea să facă o operă durabilă şi solidă şi dacă vrea să ferească ţara de revoluţii, trebuie să acorde dreptul de a alege celor care posedă cea mai mare forţă socială şi sunt capabili să-l exercite într-un mod ordonat, liniştit şi luminat". Într-o opinie asemănătoare se arată că: ,,Aceasta este singura rea litate care determină formarea corpului electoral. Alternanţa forţelor sociale într-un stat, aspiraţiile politice ale momentului, fac apel la una din cele două teorii juridice, electoratul - drept indi vidual, sau electoratul - funcţie socială. Dar doctrinele juridice nu sunt decât rezultanta forţelor sociale în lupta într-un stat, astfel că putem spune că numai de aceste forţe depinde compunerea cor pului electoral; singure aceste forţe determină cine are dreptul de a face parte din corpul electoral" (Paul Negulescu şi George Alexianu). Desigur că baza electorală de masă, care este formată de partidele politice şi care le sprijină în alegeri, are un rol important în forma rea corpului electoral. Astfel, în alegeri o asemenea bază electorală poate duce la victorie un partid politic, care îşi va instituţionaliza programul electoral, după alegeri şi va stabili şi structura corpului electoral, potrivit intereselor sale politice. În determinarea structurii corpului electoral au existat trei sisteme cunoscute, şi anume: cel cenzitar; cel capacitar şi cel al votului universal, care vor fi examinate într-o altă parte a demer sului nostru.
Drepturile exclusiv politice
9
Secţiunea 2. Dreptul de vot şi dreptul de a alege în Parlamentul European §1. Dreptul de vot (art. 36) În unele constituţii, dreptul de vot este denumit dreptul de a alege. Constituţia română reglementează dreptul de vot în art. 36, acesta fiind un drept electoral exclusiv politic al cetăţenilor români. Între noţiunea de alegere şi cea de votare, riguros ştiinţific, exis tă deosebiri. Alegerea desemnează operaţiunea prin care cetăţenii aleg pe membri unei autorităţi publice reprezentative. Votarea de semnează faptul că, cetăţenii se pronunţă pentru sau contra unor reguli sau hotărâri, existând sinonimie între votare şi referendum. Rigurozitatea ştiinţifică este uneori părăsită de constituţii pentru a se ajunge la o receptare mai eficientă de către cetăţeni a unor termeni juridici. În al doilea rând, dreptul de vot este un drept complex, întrucât conţine atât elemente constituţionale (votul şi trăsăturile sale), cât şi elemente de nivelul legii. Dreptul de vot indică cine şi în ce condiţii se poate vota (sau alege). Trăsăturile tradiţionale ale votului sunt: universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. În România aceste trăsături rezultă din art. 62 alin. (1) şi art. 81 alin. (1) din Constituţie.
1.1. Universalitatea votului Universalitatea votului reprezintă caracteristica votului potrivit căreia toţi cetăţenii români au dreptul de a vota, dacă sunt îndepli nite condiţiile constituţionale şi legale. Prin reglementarea votului universal s-a urmărit să se cheme la vot, constituindu-se corpul electoral, un număr cât mai mare de alegători, fără distincţie (fără aplicarea vreunui cens). Acest fapt, însă, nu înseamnă că toată naţiunea are acces la dreptul de vot, ci doar corpul electoral, care reprezintă doar o parte din aceasta. Au drept de vot doar cetăţenii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de constituţii şi de legile elec torale. Aceştia au fost denumiţi cetăţeni activi, diferiţi de ceilalţi -
Sistemul electoral
cetăţeni pasivi. Ca urmare, se evidenţiază caracterul democratic al votului universal, care se manifestă în mod diferit de la un sis tem constituţional la altul. În ţara noastră, din dispoziţiile art. 36 din Constituţie rezultă aspectele democratice ale dreptului de vot şi ale votului. Astfel, o persoană poate vota în România dacă: este cetăţean român, are vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua ale gerilor inclusiv, este în deplinătatea facultăţilor mintale şi are aptitudinea morală de a vota. Calitatea de cetăţean român concretizează faptul că drepturile cu caracter politic aparţin numai cetăţenilor români, indiferent dacă au sau nu şi alte cetăţenii. Vârsta minimă de 18 ani permite larga participare a tinerilor la vot, ea fiind vârsta la care o persoană are maturitatea electorală şi discernământul necesar. Deplinătatea facultăţilor mintale. Este firesc ca legea să refuze dreptul la vot persoanelor care nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale. Constituţia stabileşte că nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal puşi sub interdicţie, prin hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă. Această dispoziţie constituţională cuprinde o dublă protecţie, şi anume a persoanelor în cauză, dar şi a societăţii, actul votării implicând responsabilitate. Existenţa aptitudinilor morale. Potrivit art. 36 din Constituţie, sunt consideraţi a nu avea aptitudini morale şi deci vor fi excluşi de la exercitarea drepturilor de vot cei condamnaţi, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale, pe toată perioada stabilită prin hotărârea judecătorească de condam nare. Existenţa aptitudinilor morale constituie un minim de ataşa ment al alegătorului faţă de stat. În ceea ce priveşte faptele săvâr şite pentru care intervine nedernnitatea, există o diversitate de reglementări în diferitele sisteme electorale. În ceea ce priveşte dreptul de vot a1 persoanelor arestate pre ventiv, considerăm că nu există niciun impediment legal şi practic în calea exercitării dreptului de vot. Această soluţie se bazează pe prezumţia de nevinovăţie până la constatarea judecătorească şi definitivă a nedernnităţii morale. În acest caz se aplică dispoziţiile legale privind urna specială.
Drepturile exclusiv politice
11
În ceea ce priveşte persoanele aflate în executarea unei pe depse penale privative de libertate, soluţia este restrângerea exer citării dreptului. fundamental de vot, prin suspendarea exercitării lui pe durata executării pedepsei în cauză. În cazul eliberării unor asemenea persoane, acestea îşi pot re dobândi dreptul de vot, prin încetarea suspendării sau pot să nu redobândească un asemenea drept din cauza continuării nedem nităţii morale şi după eliberare, dacă instanţa judecătorească s-a pronunţat astfel. De asemenea, restrângerea este conformă cauzelor prevăzute expres şi limitativ în art. 53 alin. (1) din Constituţie, iar ambele situaţii sunt reglementate de art. 115 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei deputaţilor şi a Senatului, modificată şi completată. Din punct de vedere istoric, votul universal este o cucerire a Revoluţiei franceze de la 1789, iar acesta urmăreşte să instaureze principiul democraţiei, adică „participarea la exerciţiul puterii publice a celui mai mare număr de indivizi" (J Barthelemy). După Revoluţia franceză votul universal s-a răspândit în Europa şi în afara ei. În Europa, deşi proclamat în Franţa, s-a instaurat de-abia în anul 1848, odată cu alegerile din 23 aprilie, funcţionând şi în prezent. În toată această perioadă au existat două atingeri grave aduse votului universal, şi anume: prin Legea electorală de la 1850 şi în timpul lui Napoleon al III-lea, deşi acesta abrogase Legea din 1850. În plus, femeile au căpătat drept de vot de-abia în 1944. Aceste atingeri au avut drept cauze o serie de interese politice. În Germania votul universal se introduce prin Constituţia din 1871 şi a fost menţinut de Hitler. Elveţia a fost a treia ţară care l-a introdus prin Constituţia din 1874. În Finlanda şi Norvegia a fost introdus în 1906, iar în Suedia în 1909, iar în 19 1O s-a acordat drept de vot şi femeilor. În Italia a fost introdus în 1912, în Danemarca în 1915, iar în Anglia în 1918. Spre deosebire de Germania, în Italia fascistă a existat o modificare a votului univer sal, prin Legea electorală din 1923, care a inspirat Legea electo rală română din 1926 şi care a introdus sistemul primei electorale. În afara Europei, votul universal a pătruns cu repeziciune în America, odată cu eliberarea negrilor din sclavie în anul 1867.
12
Sistemul electoral
Prin amendamentul al XIX-lea la Constituţie, votat în februarie 1 9 1 9, S.U.A. a acordat drept de vot şi femeilor. În România votul universal a fost introdus ca urmare a modi ficării în 1 9 1 7 a Constituţiei din 1866, pusă în aplicare prin De cretul-lege din 1 6 noiembrie 1918, care s-a aplicat în Vechiul Re gat, în Basarabia şi în Dobrogea, dar care, totuşi, a menţinut sena torii de drept. Votul universal a fost reglementat în Constituţia din 1923, care stabilea că prin legi speciale se vor determina condiţiile sub care femeile pot exercita drepturile politice, dar pe baza depli nei egalităţi între cele două sexe [art. 6 alin. (2)]. Legea electorală din 1926 aduce o serie de restrângeri votului universal, prin intro ducerea primei electorale. Constituţia din 1938 şi Legea electo rală din 1939 introduc censul profesional, ceea ce presupunea că un cetăţean, ca să fie alegător, trebuia să aibă o profesie (că trăieşte din munca sa), o anumită instruire (să ştie să citească şi să scrie). Prin această Constituţie se admite votul femeilor, care erau eligibile doar pentru Senat, nu şi pentru Adunarea Deputaţilor. Se menţin senatorii de drept. Acest tip de cens profesional este menţi nut şi de decretele-legi din februarie şi noiembrie 1 94 1 . Consti tuţiile din 1948, 1952 şi 1965 au menţinut şi ele votul universal. De asemenea, actele tranzitorii, emise după 22 decembrie 1989 şi Constituţia din 1991 au reglementat şi ele votul universal. Votul universal, care trebuie să fie o realitate constituţională, trebuie să fie diferenţiat de votul restrâns (selectiv). Votul restrâns cunoaşte două aspecte, şi anume: votul cenzitar şi votul capa citar (Paul Negulescu şi George Alexianu) şi nu asigură univer salitatea votului. Votul cenzitar este un vot restrâns impus cetăţeanului pentru a putea vota şi a fost exprimat în constituţii prin diferite censuri. Censul de avere a fost, din punct de vedere istoric, cel mai răs pândit cens electoral şi presupune ca cetăţeanul, pentru a putea vota, să aibă o anumită avere. În susţinerea sa s-a arătat că, acest tip de cens creează o prezumţie de capacitate, întrucât numai oa menii cu bani au posibilitatea de a învăţa, dar au şi un fel de apti tudine politică şi morală. De asemenea, acest cens presupunea o anumită responsabilitate socială, întrucât cei cu bani plăteau impo zite mai mari, iar greşelile guvernanţilor se reflectau asupra lor.
Drepturile exclusiv politice
13
Ca urmare, ei aveau dreptul de a conduce. Problema care s-a pus a fost aceea a cuantumului averii. Unele sisteme constituţionale considerau ca cens de avere impozitul direct plătit. Acesta s-a apli cat în România sub imperiul Constituţiei din 1 866, până la modi ficarea din 1917. Alte sisteme constituţionale luau în considerare o anumită avere rezultată dinfolosinţa unei proprietăţi funciare şi care a fost în vigoare în Anglia, anterior reformei electorale din 19 1 8, dar şi în ţara noastră sub imperiul Statutului lui Cuza, din 1 864 până în 1 866. Cu toate acestea, din practica aplicării sale a rezultat că acest cens nu a dat rezultate, ceea ce a creat premisele alegerii unui alt cens, şi anume cel bazat pe capacitate, adică o anumită instruire şcolară. Acest cens a fost cunoscut de Constituţia română din 1 866 (art. 58-65 şi art. 68-72) şi era preponderent în Europa acelor vremuri, fiind prevăzut chiar în Constituţia Belgiei din 1831. Constituţia franceză de la 1791 îl prevedea şi ea. În Constituţie federală a S. U.A. amendamentul XXIV (23 ianua rie 1964) pr�vede că dreptul de vot al cetăţenilor S.U.A. nu poate fi „refuzat sau restrâns din motiv de neplată a oricărei taxe de alegător sau altă taxă". Censul de avere poate apărea şi în prezent sub alte forme. Astfel, în Danemarca şi unele cantoane din Elveţia nu au drept de vot persoanele care nu sunt luate în evidenţa asistenţei publice. Censul de domiciliu presupune că, cetăţeanul, pentru a vota, trebuie să domicilieze o anumită perioadă de timp stabilită de lege, în localitatea unde votează. Sunt deci excluşi de la vot cei care, din diferite motive, sunt obligaţi să îşi schimbe des domiciliul. Se întâlneşte în Norvegia, Islanda, S.U.A., termenele fiind diferite. Censul de sex presupune înlăturarea nefirească a femeilor de la exercitarea dreptului de vot. A avut o mare arie de răspândire în trecut, care s-a restrâns, în prezent fiind rar întâlnit. Astfel, acest cens a dispărut din Anglia în 19 18, din Belgia în 1919, din Franţa în 1944, din Monaco în 1962, din Libia în 1963, din Elveţia în 197 1 . În ţara noastră, femeile au căpătat dreptul de vot în 1928. Censul de vârstă presupune stabilirea unei vârste exagerat de ridicate pentru exercitarea dreptului de vot, împiedicând astfel tineretul de a participa la alegeri, sub motivarea falsă a lipsei de
14
Sistemul electoral
maturitate pentru participarea la conducerea statului. Sunt reglemen tate vârste minime de 21 de ani, de 23 de ani sau chiar mai mari. Censul profesional şi alte tipuri de cens. Potrivit censului pro fesional sunt excluse de la exercitarea dreptului de vot persoanele care au anumite profesii. Astfel, în Brazilia şi Turcia nu au drept de vot militarii, în Libia şi Iran militarii şi poliţiştii, în Belgia subofiţerii, caporalii şi soldaţii pe durata îndeplinirii serviciului militar, iar membrii activii ai armatei participă la vot doar după trei ani de serviciu. În Canada, sunt excluşi funcţionarii numiţi de guvernatorul general. În Anglia, militarii au participat la alegeri pentru Camera Comunelor de-abia după anul 1945. Votul capacitar, potrivit căruia alegătorul putea participa la alegeri doar dacă dovedea un anumit grad de instruire şcolară. Problema, care s-a pus în practică, a fost de a se şti gradul de instruire şi care să fie criteriul pentru desemnarea alegătorilor. Astfel, Constituţia statului Massachussetts cere ca alegătorii săi să ştie să citească în limba engleză constituţia şi să îşi scrie numele. În Connecticut, alegătorii trebuie să ştie să citească un articol oarecare, al Constituţiei. În statul Mississippi se cere ca alegătorii să cunoască măcar parţial Constituţia, să o înţeleagă când o citesc şi să o poată interpreta. Un asemenea cens este permis de amenda mentul XV (3 februarie 1879) la Constituţia federală a S.U.A., care stabileşte doar că dreptul de vot al cetăţeanului S.U.A. nu va putea fi refuzat sau restrâns de federaţie sau de oricare stat numai din cauza rasei, culorii sau condiţiei anterioare de servitute. În ţara noastră, sub imperiul Constituţiei din 1866 şi în aplica rea Legii electorale din 1884, alături de censul de avere (plata unui anumit impozit) se aplica şi votul capacitar, fiind consideraţi ale gători: profesorii; membrii profesiunilor libere; ofiţerii în retrage re; pensionarii de la stat; învăţătorii şi preoţii. O astfel de regle mentare a existat şi în Italia din anul 1828. Legea electorală din 9 mai 1939, adoptată în aplicarea Constituţiei din 1938, nu recu noştea dreptul de vot decât ,,ştiutorilor de carte".
Drepturile exclusiv politice
15
1.2. Egalitatea votului Egalitatea votului este o concretizare a principiului constitu ţional al egalităţii cetăţenilor (art. 1 6 din Constituţie) şi este presu pusă de universalitatea votului. În conţinutul său egalitatea votului presupune că fiecare cetă ţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat şi că circumscripţiile electorale, pentru alegerea aceluiaşi organ de stat, să fie egale ca număr de locuitori. Singularitatea votului presupune egalitatea de valoare a fiecărui vot şi este asigurată de legile electorale prin faptul că fiecare ale gător are dreptul la un singur vot, poate fi înscris doar pe o singură listă electorală, are un singur domiciliu, un singur act de identitate (buletin, carte sau paşaport), o singură carte de alegător etc. Egalitatea circumscripţiilor din punctul de vedere al locuito rilor este simplu de realizat în sistemele electorale cu scrutin uni nominal, circumscripţiile fiind trasate, în mod legal, în funcţie de numărul de parlamentari care trebuie aleşi. În cazul scrutinului de listă, o asemenea egalitate este greu de realizat, atunci când cir cumscripţiile electorale se confundă cu unităţile administrativ-teri toriale (judeţe), care au populaţii diferite ca număr. În asemenea cazuri, se reglementează „norma de reprezentare". De asemenea, egalitatea votului presupune şi înlăturarea unor tehnici şi procedee electorale care alterează egalitatea votului. Aceste tehnici şi pro cedee sunt: Geografia electorală presupune crearea unor circumscripţii electorale inegale ca număr de locuitori pentru alegerea aceluiaşi organ de stat. Prin acest procedeu se pot crea circumscripţii mari ca număr de locuitori, care pot cuprinde adversari ai partidelor de guvernământ şi în care se alege un număr egal sau mai mic de parlamentari decât în circumscripţii mai mici. Acest procedeu a fostfolosit în trecut în Anglia şi în S.U.A. Colegiile electorale. Conform acestui sistem, corpul electoral este grupat legal, în vederea alegerilor, în două sau mai multe categorii, înfuncţie de avere, denumite colegii electorale. Aceste colegii electorale, inegale ca număr de alegători, fie aleg acelaşi număr de parlamentari, fie un număr diferit de parlamentari dacă
16
Sistemul electoral
colegiile sunt egale. Acest sistem a fost folosit sub imperiul Constituţiei române din 1866 şi a fost desfiinţat în România prin Constituţia din 1923, anterior fiind atenuat în urma modificării din 1884 a Constituţiei din 1866. Potrivit Constituţiei din 1866 şi a Legii electorale din acelaşi an, corpul electoral era împărţit în patru colegii electorale, pentru alegerea Adunării Deputaţilor, colegiul I - cei care aveau un venit financiar anual de la 300 de galbeni în sus; colegiul II - cei cu un venit financiar între 100 şi 300 de galbeni; colegiul III - cei care plăteau statului un impozit (o dare) de 80 de lei; colegiul IV - cei care anual plăteau un impo zit anual la stat, cât de mic. Pentru alegerea Senatului existau două colegii, criteriul fiind venitul financiar de 300 de galbeni anual. Cei cu peste 300 de galbeni formau colegiul I; iar cei sub această sumă, colegiul al Ii-lea. De asemenea, Universităţile din Bucureşti şi Iaşi urmau să desemneze câte un senator. Legea electorală din 1884 împărţea corpul electoral în trei colegii pentru alegerea Adunării Deputaţilor, colegiul I - cei cu un venit financiar anual de 1200 lei; colegiul II - cei care plătesc un impozit anual de cel puţin 20 de lei; colegiul III - cei care plă tesc impozit către stat, cât de mic. Pentru Senat, existau două cole gii, pentru care se aplicau regulile Legii din 1866. Această lege a rămas în vigoare, cu modificarea din 1907, până la reglementarea votului universal, ca urmare a modificării în 1917 a Constituţiei din 1866. Votul universal a fost reglementat prin Decretul-lege din noiembrie 1918. În acest Decret-lege se stabilea, pentru prima dată, o normă de reprezentare de 30.000 de locuitori pentru un senator şi de 70.000 de locuitori pentru un deputat. Se regle mentau senatorii de drept şi cei aleşi de universităţi. Variante ale acestui sistem au fost colegiile naţionale sau religioase. Ele au existat în coloniile franceze potrivit unei Legi din 1946. O altă variantă a colegiilor electorale este cea a colegiilor pro fesionale, conform cărora alegătorii sunt grupaţi potrivit profesiei lor şi a fost aplicat în România, sub imperiul Constituţiei din 1938. Conform acestei variante, un cetăţean putea deveni alegător, pentru formarea Adunării Deputaţilor, dacă dovedea că are o pro fesie şi o anumită instruire şcolară (să citească şi să scrie). Profe-
Drepturile exclusiv politice
17
sia trebuia să se încadreze în următoarele trei categorii: agricultura şi munca manuală; comerţul şi industria; ocupaţiuni intelectuale, iar criteriul de grupare era solidaritatea ocupaţiei. O asemenea reglementare s-a menţinut şi după 6 septembrie 1 940, data la care se instaurează regimul militar în România, iar corpul electoral este înlocuit cu „Adunarea obştească plebiscitară" reunită doar de câteva ori până în 1 944. Votul plural. Acesta constă în faptul că anumite categorii de cetăţeni, într-o singură circumscripţie, pe lângă votul pe care îl au toţi alegătorii, mai dispun şi de unul sau mai multe voturi supli mentare, pentru alegerea aceluiaşi organ sau autoritate de stat. Aceste categorii de cetăţeni trebuie să îndeplinească anumite con diţii de avere, număr de copii, titluri ştiinţifice etc. pentru a bene ficia de votul plural. Conform acestui tip de vot, în Legea belgia nă din 1893, primul vot era acordat individului, care vota dacă îndeplinea condiţiile constituţionale şi legale, al doilea era al fami liei, pentru cei care nu puteau vota şi era exercitat de capul fami liei, al treilea era rezervat economiei şi era exercitat de proprietarii care aveau o anumită avere, al patrulea şi al cincilea erau acorda,te capacităţii, constatate prin titluri obţinute în învăţământul superior sau mediu. Nu era permis decât cumulul a trei voturi. În Belgia a fost utilizat până în 1 92 1 , când s-a introdus votul universal. În ţara noastră acest tip de vot nu a existat. El a fost propus în 1 9 1 3, ca element de tranziţie de la votul cenzitar la cel universal, dar nu a mai fost reglementat pentru că a izbucnit primul război mondial, iar în 1 9 1 7 s-a reglementat constituţional votul universal. Sistemul a fost aplicat şi în Anglia. Votul multiplu. Acest procedeu este asemănător votului plural, numai că, potrivit acestuia, alegătorul care trebuie să îndeplineas că anumite condiţii, dispune de mai multe voturi pentru acelaşi or gan sau autoritate de stat, dar în circumscripţii electorale diferite, putând astfel să voteze de mai multe ori în aceste circumscripţii. Acest sistem a fost aplicat în ţara noastră, sub imperiul Constituţiei din 1 923, în alegerile pentru Senat. În România, potrivit Legii electorale din 1 866, profesorii universitari, din Universităţile de la Bucureşti şi Iaşi, aveau un vot dublu: cu unul votau pentru Senat şi cu celălalt pe senatorul universităţii. Prin
18
Sistemul electoral
Constituţia din 1923 votul multiplu s-a îmbunătăţit. Astfel, pu teau alege câte un senator, membrii aleşi ai consiliilor judeţene şi cei ai consiliilor locale; camerelor de comerţ şi industrie, cele de muncă şi agricultură. Prima electorală este un procent, legal stabilit, de mandate (un plus de mandate), care se atribuie automat grupării declarate majo ritară, peste ceea ·ce i se cuvenea proporţional cu voturile obţinute şi care a realizat un anumit procent în alegeri, nu neapărat de peste 50%. Procedeul a fost folosit de regulă, în perioade de criză poli tică, când partidul de guvernământ nu reuşea să obţină majoritatea în alegeri. Acest sistem a fost aplicat în Italia, unde a fost introdus prin Legea din 13 decembrie 1923, iar în România a fost introdus prin Legea electorală nr. 1424 din 27 martie 1926. Potrivit Legii electorale italiene din 1923, se stabilea un singur colegiu pentru toată ţara, existenţa partidelor politice, liste de candidaţi, buletine pe care se putea stabili trei preferinţe şi o pri mă electorală. Lista care obţinea majoritatea voturilor era decla rată majoritară şi dobândea o primă electorală care adunată cu voturile obţinute la alegeri putea duce la o majoritate până la 2/3 din mandate. Restul de 1/3 se împărţea între listele minoritare. În 1928 această lege a fost înlocuită cu o alta, agreată de regimul fascist de atunci. În România prima electorală a fost introdusă prin Legea din 1926, sub influenţa Legii italiene din 1923. Astfel, dacă o listă electorală a unui partid politic obţinea cel puţin 40% din voturile exprimate pe toată ţara, acel partid politic era declarat grupare majoritară şi obţinea jumătate din numărul mandatelor de repartizat. De asemenea, acesta participa şi la repartizarea celeilal te jumătăţi, proporţional cu voturile obţinute, alături de celelalte partide politice. Se putea obţine o majoritate confortabilă, chiar calificată. În cazul în care nu se înregistra o grupare politică majo ritară, mandatele se împărţeau potrivit numărului de voturi obţinu te. Pragul electoral era de 2%. În doctrina de specialitate Legea electorală din 1926 a fost criticată, invoc�ndu-se următoarele argumente: se violau principiile electorale stabilite de Constituţia din 1923; se crea o majoritate în mod artificial, falsificându-se vo tul universal constituţional reglementat; se creau nedreptăţi locale,
Drepturile exclusiv politice
19
nerealizându-se o reprezentare, nici măcar aproximativă, a modu lui în care s-a votat. De regulă aceste sisteme au fost utilizate în perioade de criză politică, conform intereselor politice ale unui partid politic, care doreşte să câştige alegerile. 1.3. Caracterul direct al votului Această trăsătură constituţională a votului presupune că alegă torul poate şi trebuie să îşi exprime opţiunea sa personală şi nu prin intermediari sau reprezentanţi. În unele sisteme constituţionale, este admis şi votul indirect, cu mai multe faze, prin care alegătorii nu îşi aleg ei reprezentanţii, ci desemnează, în acest scop un număr de intermediari (alegători de gradul al doilea), care la rândul lor aleg parlamentari. Într-o asemenea categorie pot fi grupate sistemul francez de alegere a senatorilor şi cel american de alegere a preşedintelui. V atul indirect a fost folosit şi în ţara noastră, sub imperiul Constituţiei din 1866 ca urmare a modificării din 1 9 1 7 şi al celei din 1 923, pentru unii senatori. Votul indirect nu trebuie confundat cu votul prin corespondenţă, fiind lăudat că ar fi mai „luminat", că prin el s-ar face o selecţie mai bună şi ar fi mai conservator. 1.4. Caracterul secret al votului Secretul votului este trăsătura constituţională care dă posibili tatea alegătorului de a-şi exprima opţiunea sa cu privire la candi daţii propuşi pe liste, fără ca această opţiune să fie cunoscută de altii sau supusă vreunei presiuni. Acest caracter al votului este o c�cerire a Revoluţieifranceze din 1 789. În România legea prevede o serie de garanţii care asigură secretul votului. Votul este public dacă scrutinul se realizează la vederea tuturor şi a fost folosit în Anglia până în 1872, în Prusia până la 1 920, în Ungaria până la 1 928. 1.5. Caracterul liber al votului Vatul este liber exprimat, în cazul participării la vot, prin aceea că alegătorul are posibilitatea de a-şi manifesta sau nu liber opţiu nea pentru o anumită listă sau un anumit candidat.
20
Sistemul electoral
Unele sisteme electorale folosesc votul obligatoriu, care se fundamentează pe ideea calităţii de alegător privite ca o funcţie publică (Italia, Grecia, Luxemburg, Australia, Chile, Brazilia, Belgia). În ţara noastră, votul obligatoriu a funcţionat sub regimul Constituţiilor din 1 923, el forţând cetăţenii să se prezinte la urne pentru a vota. În doctrina de specialitate s-a pus problema legiti mităţii obligativităţii votului. Răspunsul la această problemă s-a dat în funcţie de cele două teorii, deja examinate, legate de deter minarea structurii corpului electoral. Astfel, dacă exercitarea votu lui este un drept al cetăţeanului, acesta este liber să-l exercite sau nu şi nimeni nu-l poate obliga în acest sens. Dacă, însă exercitarea votului îmbracă forma unui drept social, acesta devine o funcţie socială, iar obligativitatea se impune (Paul Negulescu şi George Alexianu). În cazul votului obligatoriu, sancţiunea constă într-o amendă, de multe ori într-un cuantum modic, iar constatarea faptei se face de preşedintele biroului secţiei de votare.
§2. Dreptul de a alege în Parlamentul European (art. 38) Acest nou drept fundamental exclusiv politic este, pentru mo ment, reglementat doar de art. 38 din Constituţie. Potrivit Consti tuţiei, acest drept va putea fi exercitat în condiţiile stabilite prin tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi �onform unei noi legi care va trebui să fie adoptată în acest sens. Un astfel de drept este reglementat în sistemele de drept ale tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene, deci va trebui să fie reglementat şi în ţara noastră, după aderarea României la Uniunea Europeană. Desigur, condiţiile de conţinut ale dreptului de vot vor trebui să fie păstrate, la care se vor adăuga cele reglementate în dreptul comu nitar constituţional.
Drepturile exclusiv politice
21
Secţiunea 3. Dreptul de a fi ales şi dreptul de a fi ales în Parlamentul European §1. Dreptul de a fi ales (art. 37) Acest drept fundamental exclusiv politic are drept scop să stabilească condiţiile în care un cetăţean va fi ales. Semnificativă, în această privinţă, este teoria germană a drepturilor reflexe, con form căreia un astfel de drept este reglementat pentru a fi exercitat de alegători, dar produce efecte, ca în cazul reflexiei dintr-o oglin dă, faţă de alte persoane, care vor fi alese. Un alt aspect al dreptului de a alege (de vot) este cel reglemen tat de art. 16 alin. (4) din Constituţie, care prevede dreptul cetăţe nilor Uniunii Europene de a alege, dar numai pentru constituirea autorităţilor administraţiei publice locale. Acest drept se va exer cita conform condiţiilor aderării României la Uniunea Europeană (şi numai după aceasta), prevăzute în tratatul de aderare, dar şi în legea organică, care se va adopta în acest scop. În decursul istoriei, s-au individualizat o serie de îngrădiri ale acestui drept fundamental exclusiv politic, care, în principiu, sunt aceleaşi cu cele ale dreptului de vot şi care poartă tot denumirea de censuri. Alături de censurile asemănătoare cu cele ale drepturilor de vot, sunt cunoscute şi altele, speciale, stabilite doar pentru dreptul de a fi ales, şi anume: - Censul pecuniar este concretizat în cauţiuni băneşti, care se depun de candidat sau în necesitatea posedării unei anumite averi. În Marea Britanie, cauţiunea pentru un deputat este de 150 de lire sterline. În Franţa cauţiunea, pe care trebuie să o depună un can didat, este de 1000 franci (noi). Un astfel de cens a fost aplicat şi în ţara noastră sub regimul Constituţiei din 1866; - Censul de reşedinţă. În unele sisteme constituţionale se cere candidatului să locuiască în circumscripţia în care şi-a depus candidatura (Canada); - Incompatibilităţile presupun interdicţia îndeplinirii concomi tente, de persoana aleasă, atât a demnităţii pentru care a fost alea-
22
Sistemul electoral
să, cât şi a altei demnităţi sau funcţii publice sau private. Aceasta înseamnă că incompatibilităţile nu constituie censuri sau condiţii care interzic participarea la alegeri. În ţara noastră dreptul de a fi ales este reglementat constitu ţional în art. 37. Potrivit acestui text constituţional, pentru ca o persoană să fie aleasă deputat sau senator, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 16 din Constituţie, pentru exercitarea dreptului de vot, precum şi alte condiţii prevăzute special în art. 37 din Constituţie. Condiţiile special prevăzute pentru exercitarea dreptului de a fi ales, la care face trimitere art. 37 alin. (1) din Constituţie, sunt cele cuprinse în art. 16 alin. (3) şi cele din art. 40 alin. (3) din Consti tuţie. O condiţie specială prevăzută de art. 37 alin. (2) din Consti tuţie este limita minimă de vârstă. Astfel, candidaţii de ales tre buie să fi îndeplinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în autorităţile administraţiei publice locale, de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi ca Preşedinte al României. Explicaţia acestor condiţii de vârstă constă în importanţa aces tor demnităţi publice, în marea responsabilitate ce revine celor aleşi şi care astfel vor participa la guvernare, dar şi în necesitatea existenţei unui anumit nivel de credibilitate şi de experienţă practică a candidaţilor.
§2. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European (art. 38) În art. 38 din Constituţie este reglementat şi dreptul cetăţenilor români de a fi aleşi în Parlamentul European. Alegerea trebuie să se supună unor reguli prevăzute de Constituţie şi legea naţională, pe de o parte, şi de reglementările comunitare, pe de altă parte. În ceea ce priveşte reglementările comunitare, un rol foarte important îl are Tratatul de la Nisa (februarie 2001), care a limitat numărul membrilor Parlamentului European la 732, în perspectiva aderării de noi membri. Pentru România, ca ţară candidată, numărul europarlamentarilor români de ales pentru Parlamentul European a
Drepturile exclusiv politice
23
fost stabilit la 33. Desigur că, din alegerile pentru Parlamentul Euro pean, care se vor desfăşura în România, potrivit regulilor legale care vor fi adoptate, trebuie să rezulte un număr de numai 33 de euro parlamentari români, conform prevederilor Tratatului de la Nisa. Constituţia europeană semnată la Roma, pe data de 29 octombrie 2004, prevede, însă, un număr de 35 de europarlamentari. Noi probleme se vor pune odată cu integrarea României în co munitatea europeană, constituită prin Tratatul de la Maastricht, în care se prevede posibilitatea candidaturii în alegerile locale şi din partea cetăţenilor Uniunii Europene. Astfel, conform art. 16 alin. (4) din Constituţie, cetăţenii Uniu nii Europene, care îndeplinesc cerinţele legii organice române au dreptul să fie aleşi, dar numai în autorităţile administraţiei publice locale. Desigur că reglementarea legală şi exercitarea acestui drept se va face numai după aderarea României la Uniunea Europeană şi în condiţiile prevăzute în tratatul de aderare. În literatura juridică, s-a pus o interesantă problemă, şi anume aceea a faptului dacă aleşii trebuie să fie desemnaţi dintre „elite" sau nu. Răspunzând la o asemenea întrebare, Jean Francois Aubert ara tă că: ,,Trebuie aleşi deputaţii cei mai talentaţi sau cei mai reprezen tativi? Adunarea aleasă trebuie să fie un tablou ideal sau o fotografie fidelă? Un cenaclu din spiritele cele mai remarcabile ale timpului lor sau o reproducere în mic a poporului? Democraţia modernă a dat preferinţă celui de-al doilea termen. Poporul nu are ce face cu o elită, în care el nu se recunoaşte şi pe care, oricât de inteligentă ar fi, nu o înţelege. Lui îi trebuie mai mult un purtător de cuvânt". În acelaşi sens, în doctrină se arată că „alegerea unor perso nalităţi, a unor elite, ar presupune (e drept nu neapărat) renunţarea la scrutinul de listă (în orice caz la listele blocate) şi practicarea largă a candidaturilor independente. Aceasta ar reduce implicarea partidelor politice, or este ştiut că şanse mari revin candidaţilor propuşi de partide, pentru că aceasta permite alegătorilor să opte ze, în cunoştinţă de cauză, prin cunoaşterea platformelor politice şi a orientării candidaţilor. Candidaţii propuşi de partidele politice reprezintă pentru alegători mai multe garanţii şi opţiuni clare. Apoi partidele politice sunt, de fapt, motorul democraţiei parla mentare şi desigur constituţionale" (Ioan Muraru).
Capitolul II. Scrutinul Scrutinul este o parte a sistemului electoral şi este definit ca modalitatea, prin care alegătorii desemnează autorităţile repre zentative. Prin funcţia pe care o are, scrutinul este parteafinală a alege rilor într-un sistem electoral, parte care este de mare importanţă, întrucât în urma sa se „nominalizează", de fapt, ,, învingătorii". Sistemele electorale au individualizat trei tipuri de scrutin de atribuire a mandatelor diferite: majoritar, reprezentarea proporţio nală şi scrutinele mixte.
Secţiunea 1. Scrutinul majoritar §1. Consideraţii generale Scrutinul majoritar este modalitatea conform căreia este pro clamat ales candidatul care a obţinut cele mai multe voturi. Acest sistem cunoaşte două variante: a) scrutinul majoritar uninominal şi b) scrutinul majoritar de listă. Ambele variante pot fi organizate cu unul sau două tururi de scrutin. În Franţa există şi scrutinul cu trei tururi pentru alegerea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. El a fost utilizat pentru alegerea deputaţilor Stării a Treia din cadrul Stărilor Gene rale după Revoluţia franceză de la 1789. Originile acestui tip de scrutin sunt vechi. El a apărut sub influenţa Bisericii Catolice, care susţinea necesitatea utilizării majorităţii absolute, cu toate că multă vreme aceasta a fost ataşată regulii unanimităţii. Unanimita tea se baza pe ideea că o minoritate nu putea prezenta puncte de vedere legitime, fiind în eroare. De altfel, pentru alegerile ecle ziastice, unanimitatea nu era imposibilă, dar nici nu era uşor de
Scrutinul
25
realizat. Tot Biserica Catolică mai susţinea că alegerile serveau ca revelaţie a alegerii divine, iar alegătorul nu exercita un drept, ci o funcţie publică. Ca urmare, Biserica a propus şi utilizat majorita tea absolută sau pe cea calificată de 2/3. Autorităţile statului soli citau sprijinul Bisericii pentru organizarea alegerilor, ceea ce a dus la apariţia premiselor scrutinului majoritar. În prezent, Fran ţa, după 1 302 (prima reuniune a Statelor Generale), şi Anglia, du pă 1 265, utilizează acest tip de scrutin. Franţa l-a părăsit între 1945 şi 1 946, dar l-a reintrodus după 1 946.
§2. Scrutinul majoritar uninominal Acest scrutin presupune existenţa unui singur loc pentru care s-au organizat alegerile, iar alegătorii să voteze pentru un singur candidat, într-o circumscripţie electorală. În cadrul acestui sistem, personalităţile au un rol deosebit de important. Acest tip de scrutin este folosit pentru alegerea Camerei Comu nelor a Marii Britanii şi presupune circumscripţii egale ca locui tori. Pentru a se asigura egalitatea acestora, s-au constituit comisii speciale care verifică periodic (la cca. 1 O ani) numărul locuitorilor din fiecare circumscripţie, care trebuie să fie de cca. 50.000. Acest tip de scrutin, în diferitele sale variante, se regăseşte în 68% din statele lumii.
§3. Scrutinul majoritar de listă Acest sistem, care mai este cunoscut şi sub denumirea de sis tem plurinominal, presupune ca alegătorul să aleagă mai mulţi candidaţi înscrişi pe o listă. Dacă o listă câştigă majoritatea le gală, partidul care a propus-o va lua toate mandatele pentru care s-au organizat alegerile. În acest tip de scrutin, partidele politice joacă rolul cel mai im portant, scrutinul fiind mai mult o opţiune politică a alegătorilor. Alegătorii îşi exprimă opţiunile pentru o listă de candidaţi, care reprezintă un partid politic, o orientare politică şi nu pentru o anu mită persoană, ca în cazul scrutinului majoritar uninominal. Există
26
Sistemul electoral
două tipuri de scrutin majoritar de listă (plurinominal), şi anume: cel al listelor blocate şi cel al listelor neblocate. De asemenea, există două variante ale listelor neblocate, şi anume panaşajul şi votul preferenţial (alternativ). Panaşajul creează posibilitatea alegătorului de a întocmi chiar el lista de candidaţi, combinând mai multe asemenea liste. În pre zent este utilizat în unele cantoane elveţiene (Geneva). Votul preferenţial, care mai este denumit şi alternativ, creează posibilitatea alegătorului de a modifica doar ordinea candidaţilor pe o listă electorală, conform unei preferinţe stabilite de alegător, fără însă a putea să combine mai multe liste. El combină într-un singur tur de scrutin efectele a două tururi. Un exemplu este relevant. Dacă există 50.000 de voturi expri mate şi patru candidaţi, majoritatea legală est� cea absolută (2500 1 voturi) şi sunt de repartizat 2 mandate. Voturile obţinute sunt următoarele: A = 20.000; B = 14.000; C = 10.000; D = 6.000. Candidatul A nu a obţinut majoritatea absolută, ceea ce presu pune eliminarea candidatului D şi adăugarea voturilor sale celor lalţi candidaţi, conform preferinţei exprimate de alegător, în ale geri, pentru listele A, B şi C după cum urmează: A = 5.500 (cât trebuie pentru a fi ales); B = 400; C = 100. Adăugând aceste valori la cele deja obţinute, se ajunge la urmă toarea situaţie definitivă: A = 25.500; B = 14.400; C = 10. 100. Va fi declarat ales candidatul A, care a obţinut majoritatea absolută. Pentru celălalt mandat de repartizat, se procedează la fel, pen tru B eliminându-se candidatul C (devenit ultimul) şi aşa mai de parte dacă sunt mai multe mandate de repartizat. Acest tip de scrutin a fost şi este folosit în Nauru şi Australia (în fiecare stat pentru alegerea Camerei federale şi a celeilalte Camere, cu excepţia Tasmaniei). A fost utilizat pentru prima dată în 1892 în Queensland. Listele blocate. În sistemele electorale în care nu este admis nici panaşajul şi nici votul preferenţial, există sistemul listelor blocate, ceea ce presupune că alegătorul este obligat să voteze lista de candidaţi propusă în întregime, fără să poată să o modifice în vreun fel. A fost utilizat în Turcia între 1950 şi 1957 şi este prevăzut în
Scrutinul
27
Andorra, Bahrein, Kuwait, Coasta de Fildeş, Laos, Thailanda, de Autoritatea Palestiniană etc.
§4. Scrutinul majoritar cu unul sau două tururi de scrutin Sistemul cu un tur de scrutin este specific britanic, presupune un singur tur de scrutin, legea prevăzând că mandatul se atribuie imediat candidatului care a obţinut majoritatea legală. Este utilizat în Marea Britanie, Sudan, Bahamas, Canada, Etiopia, India, Kenya, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Liban, Malaysia, Mongolia, Maroc, Nepal, Pakistan, Uganda, S.U.A., Zambia etc. Sistemul majoritar cu două tururi de scrutin. Conform acestui tip de scrutin, de origine franr;eză, dacă un candidat a obţinut ma joritatea absolută de voturi, în primul tur de scrutin, este declarat ales. În caz contrar, se organizează un al doilea tur de scrutin, ca re mai este denumit „ balotaj ", în care va putea fi ales candidatul care obţine o majoritate inferioară celei absolute, şi anume una relativă sau simplă. Este utilizat în Franţa, Albania, Chiad, Congo, Cuba, Egipt, Gabon, Haiti, Iran, Macedonia, Monaco, Moldova, Ucraina etc. O interesantă problemă s-a pus în legătură cu dreptul de a fu ziona pe care l-ar avea partidele între cele două tururi de scrutin, scrutin de regulă, plurinominal. Un astfel de drept ar fi benefic pentru partidele mai mici. În cazul fuziunii acestea s-ar putea suprareprezenta, dacă fuziunea se face cu alte formaţiuni minori tare, pentru a forma o alianţă majoritară. Din examinarea legislaţiei unor state, se poate reţine că în cazul listelor blocate, dacă fuziunea este interzisă între cele două tururi, atunci ea se poate realiza doar înainte de primul tur, sub pedeapsa eliminării din autoritatea reprezentativă aleasă. De regulă al doilea tur se desfăşoară la două săptămâni faţă de primul tur, el poate să fie închis, când sunt admişi doar primii doi clasaţi după primul tur sau deschis pentru mai mulţi candidaţi trecuţi de primul tur. Alegerile se desfăşoară conform principiului primul tur alege, cel de-al doilea elimină.
28
Sistemul electoral
Secţiunea 2. Avantajele şi dezavantajele scrutinului majoritar §1. Avantajele scrutinului maj oritar a) Simplitatea. Cu excepţia panaşajului şi a votului preferen ţial, care creează unele dificultăţi, sistemul majoritar se caracteri zează prin simplitate. Această simplitate are efecte asupra funcţio nării regimului politic, întrucât creează bazele stabilităţii guverna mentale, care nu se poate realiza în toate cazurile. b) Posibilitatea unei mai bune cunoaşteri a candidaţilor de că tre electorat, mai ales când scrutinul este uninominal, iar circum scripţiile reduse ca populaţie. Aleşii pot cunoaşte mai bine dolean ţele alegătorilor şi astfel reprezentarea este mult mai bună. c) Diminuarea influenţei partidelor în desemnarea candidaţilor. Se creează astfel un cerc de personalităţi, care vor forma numărul de candidaţi. Uneori un astfel de avantaj devine însă un dezavantaj. d) Crearea unei majorităţi parlamentare, care să susţină un gu vern stabil. e) Reducerea fragmentării politice, la două partide relevante şi crearea condiţiilor pentru instalarea unui singur partid politic de guvernământ. f) Apariţia unei opoziţii coerente. g) Excluderea din viaţa politică şi de la reprezentarea parla mentară a partidelor extremiste. h) Acordarea de şanse candidaţilor independenţi.
§2. Dezavantajele scrutinului majoritar a) Injustiţiile scrutinului, care se relevă mai ales în cazul celui cu un tur şi al pierderii resturilor. Este posibil ca un partid politic să fi obţinut puţine voturi mai mult decât un altul sau altele şi astfel să obţină mandatul sau toate mandatele, iar celelalte să nu obţină nimic, pentru că resturile se vor pierde.
Scrutinul
29
b) Imoralitatea scrutinului. Pericolul nealegerii împinge la reali zarea de compromisuri, cu cauze imorale, care să creeze o bază de alegători mai mare pentru unii candidaţi. c) Realizarea unei anumite succesiuni dorite de deţinătorul mandatului, datorită creării, prin intermediul unui asemenea scru tin, a unor adevărate fiefuri electorale. d) Excluderea partidelor politice mici, a femeilor şi a mino rităţilor de la reprezentarea parlamentară. e) Încurajarea dezvoltării politice a partidelor în clanuri sau pe baze etnice ori religioase.
Secţiunea 3. Reprezentarea proporţională §1. Consideraţii generale Reprezentarea proporţională permite atribuirea fiecărui partid, mare sau mic, sau fiecărei coaliţii, a unui număr de mandate pro porţional cu forţa sa (politică, numerică, numărul de mandate etc.), tinzându-se spre o justiţie electorală. În reprezentarea proporţională rolul cel mai important în desemnarea candidaţilor îl au partidele, întrucât alegerile se desfă şoară pe bază de liste de candidaţi, propuse de partide sau coaliţii politice. Acest tip de scrutin se desfăşoară doar într-un singur tur de scrutin. Odată cu apariţia partidelor politice şi a votului universal, cu progresele în confidenţialitatea votului, scrutinele au început să presupună alegerea unor opţiuni politice, a unor programe, nu a unor indivizi. Din anul 179 1 dezbaterile asupra proporţionalităţii şi eliminării inegalităţilor, au devenit cotidiene. Au început să fie căutate modele matematice de atribuire a mandatelor, pentru a se asigura o mai mare corespondenţă între componentele politice ale adunărilor parlamentare şi votul alegătorilor. Evoluţia pe mai depaite a reprezentării proporţionale a fost influenţată de capaci tatea ştiinţei de a raţionaliza politica. De altfel, primele sisteme ale reprezentării proporţionale au fost propuse politicienilor de matematicieni şi adeseori ele le poartă numele.
30
Sistemul electoral
Primele reguli de alegere pe baza reprezentării proporţionale a fost introdusă pentru alegerea unei părţi a Parlamentului danez, în 1855, la îndemnul ministrului de finanţe Andrae, reguli apropiate celor propuse de matematicianul englez Thomas Hare. Sistemul a fost utilizat în Costa Rica (1893) şi în Tasmania (1896). Belgia a fost prima ţară europeană care a adoptat reprezentarea proporţio nală în 1899. Legea a fost întemeiată de Victor d 'Hondt şi cuprin dea reprezentarea proporţională cu repartizarea resturilor prin tehnica celei mai mari medii. Acest tip de scrutin a fost ulterior adoptat de: Finlanda (1906), Suedia (1907), Portugalia (1911) şi Danemarca (1915) şi a reprezentat o măsură dintre cele adoptate pentru democratizarea vieţii politice. Acelaşi tip de scrutin s-a impus după război în: Rusia şi Olanda (1917), Norvegia, Germania, Italia, Elveţia, Austria, Luxemburg (1919), în Irlanda şi Malta (1921), iar după al doilea război mondial în Franţa (1946-1986), Grecia (1974), Spania (1977). Acest tip de scrutin mai este uti lizat în: Algeria, Marea Britanie, Argentina, Bosnia şi Herţego vina, Brazilia, Cambodgia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cipru, Republica Cehă, Salvador, Estonia, Honduras, Islanda, Indonezia, Israel, Lichtenstein, Madagascar, Mozambic, Namibia, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Portugalia etc. Din 1952 Danemarca şi Norvegia au recurs la metoda Sainte Lii.gue, prima (alături de Suedia - Sainte-Lii.gue modificată), iar Norvegia (alături de Polonia - metoda Sainte-Lii.gue propriu-zisă).
§2. Etapele pentru atribuirea mandatelor parlamentare Etapele pentru atribuirea mandatelor. O primă etapă este aceea a calculării coeficientului electoral, care poate fi făcută la nivel naţional sau de circumscripţie. Coefi cientul electoral se obţine prin împărţirea numărului total de voturi exprimate la numărul total de locuri (mandate) de repartizat. După calcularea coeficientului electoral, se trece la a doua eta pă a repartizării mandatelor, între listeie propuse de candidaţi, prin împărţirea, pentru fiecare listă, a coeficientului electoral la numărul de voturi obţinute de fiecare listă. Se obţine un număr de
Scrutinul
31
mandate atribuite, dar şi un rest de voturi, întrucât nu în toate situaţiile împărţirea de mai sus este perfectă. Acestor voturi le corespunde un număr de mandate. După această a doua etapă este posibil să nu se ajungă la atri buirea tuturor mandatelor, pentru că după prima împărţire rămân întotdeauna resturile electorale, adică voturi neutilizate şi mandate nedistribuite. Se impune deci o nouă repartizare, care poate fi individualizată într-o a treia etapă. Această ultimă etapă este cea mai dificilă şi presupune multe nuanţări, dar şi clasificări. În funcţie de cadrul în care se aplică reprezentarea proporţio nală, există clasificarea în: reprezentarea proporţională la nivel naţional şi cea la nivel de circumscripţie.
2.1. Reprezentarea proporţională la nivel naţional Ea se numeşte reprezentare proporţională integrală şi constă în stabilirea unei circumscripţii unice - întreaga ţară, liste electorale naţionale şi un coeficient electoral naţional. Uneori, în locul coeficientului electoral, se utilizează numărul uniform, care constă în alegerea unui număr uniform pe întreaga ţară, cunoscut dinainte şi care se împarte în etapa a doua, la numă rul de voturi obţinute de fiecare listă, obţinându-se numărul de mandate repartizate pentru acea ţară. Aceasta este utilizată în statele mai mici (Olanda, Israel, Para guay) în care toată ţara este o singură circumscripţie.
2.2. Reprezentarea proporţională la nivel de circumscripţie Ea se numeşte reprezentare proporţională apropiată şi presu pune cadrul restrâns al unor circumscripţii electorale în care se calculează coeficientul electoral, la acest nivel şi apoi se face re partizarea resturilor. Sunt utilizate mai multe sisteme de repar tizare a resturilor, care sunt următoarele: a) sistemul celui mai mare rest; b) sistemul celei mai mari medii. Exemplu: Într-o circumscripţie electorală sunt exprimate 400.000 de voturi pentru 8 mandate parlamentare. Coeficientul electoral de
Sistemul electoral
32
circumscripţie este 50.000 (400.000 : 8). La alegeri au participat 5 liste de candidaţi propuse de 5 partide politice şi care au obţinut următoarele voturi: Lista A - 126.000 Lista B - 94.000 Lista C - 88.000 Lista D - 65.000 Lista E - 27.000 Total - 400.000 Prima operaţiune este atribuirea mandatelor în urma aplicării coeficientului electoral calculat mai sus, prin împărţirea, pentru fiecare listă, a numărului de voturi obţinute la acest coeficient. Rezultatele sunt următoarele: Lista 1 A B C D E
Voturi Coeficient Mandate obţinute Rest (voturi (col. 2 : 3) exprimate electoral neutilizate) 4 3 2 5 2 50.000 126.000 26.000 94.000 50.000 1 44.000 88.000 50.000 1 3 8.000 50.000 65.000 1 15.000 27.000 o 50.000 27.000
Au fost distribuite 5 mandate din cele 8 de atribuit, rămânând 3 mandate care urmează să fie atribuite. Pentru repartizarea celor 3, se vor putea folosi cele două sisteme enumerate mai sus şi care vor fi utilizate după cum urmează.
2.2. 1. Sistemul celui mai mare rest Folosindu-se acest sistem, resturile se vor aşeza în mod des crescător (44.000, 3 8.000, 27.000, 15 .000), iar mandatele se vor repartiza după cum urmează: Lista A - O mandate Lista B - 1 mandat (44.000 voturi) Lista C - 1 mandat (3 8.000 voturi) Lista D - O mandate (15.000 voturi) Lista E - 1 mandat (27.000 voturi)
Scrutinul
33
Repartizarea definitivă a mandatelor, folosindu-se acest sistem, este următoarea: Lista A - 2 mandate Lista B - 2 mandate Lista C - 2 mandate Lista D - 1 mandat Lista E - 1 mandat Această metodă favorizează partidele politice mici. 2.2.2. Sistemul celei mai mari medii Fiecărui număr de mandate atribuite pentru fiecare listă, în cadrul etapei a doua, i se adaugă, în mod fictiv, cifra „ 1", apoi se împarte cifra obţinută, în urma adiţionării, la numărul de voturi obţinute de fiecare listă, după cum urmează: Lista 1 B C A D E
Voturi Mandate Adiţionarea exprimate atribuite cifrei „ l " 2 94.000 88.000 126.000 65.000 27.000
3 1 1 2 1
o
4 1 1 1 1 1
Total obţinut (col. 3+4) 5 2 2 3 2 1
Media obţinută 6 47.000 44.000 42.000 32.500 27.000
Cea mai mare medie este 47.000, care a rezultat la lista B, aceasta obţinând cel de-al 6-lea mandat; a doua medie, 44.000, este a listei C, care obţine cel de-al 7-lea mandat, iar a treia medie este a listei A, care va obţine cel de-al optulea mandat. Au fost astfel repartizate şi ultimele trei mandate rămase. Repartizarea definitivă este următoarea: Lista A - 3 mandate Lista B - 2 mandate Lista C - 2 mandate Lista D - 1 mandate Lista E - O mandate Această metodă favorizează partidele politice mari.
Sistemul electoral
34
Secţiunea 4. Sistemul coeficientului modificat
(Hagenbach-Bischoff)
Acest sistem, utilizat în Elveţia, are ca scop să se evite obţine rea de resturi prin diminuarea coeficientului electoral, dacă se constată că acest coeficient este mai mare decât numărul de voturi obţinute de partide. Astfel, dacă au fost exprimate 200.000 de voturi şi este necesar să fie repartizate 5 mandate, conform acestui sistem, pentru a se afla coeficientul electoral, se adaugă la cifra 5 cifra 1 şi apoi se împarte rezultatul la voturile exprimate, după cum urmează: 200.000 = 33.333 5+1 Dacă voturile obţinute de patru liste sunt următoarele: Lista A - 86.000 voturi Lista B - 56.000 voturi Lista C - 38.000 voturi Lista D - 20.000 voturi, atunci coeficientul electoral de 33.000 este mai mare decât numărul de voturi obţinute de lista D, motiv pentru care, potrivit acestui sistem, se va reduce în continuare coeficientul electoral, prin adăugarea la cifra 5 a cifrei 2, după cum urmează: 200.000 = 20.000 5+2 Coeficientul electoral de 20.000 este egal cu numărul de voturi obţinute de Lista D şi care este cel mai mic. Împărţind voturile obţinute de fiecare listă la cei doi coeficienţi electorali, se vor obţine următoarele rezultate: Cu coeficientul electoral 33.333 Lista A = 86.000 = 2 mandate 33.333 Lista B = 56.000 = 1 mandat 33.333
Scrutinul
35
Lista C = 38.000 = I mandat 33.00Q Lista D = 20.000 = O mandate 33.333 Cu coeficientul electoral 20.000 Lista A = 86.000 = 4 locuri 20.000 Lista B = 56.000 = 2 locuri 20.000 (va obţine doar I loc pentru că totalul mandatelor este de 5) Lista C = 38.000 = I mandat, dar nu se acordă niciun mandat 20.000 Lista D = 20.000 = I mandat, dar nu se acordă niciun mandat 20.000 Inconvenientul cel mai mare este că prin acest sistem se poate ajunge la repartizarea unui număr de mandate mai mare decât cel legal prevăzut (a se vedea calculele făcute cu coeficientul electoral 20.000).
Secţiunea 5. Sistemul de scrutin d'Hondt (al divizorului comun) Sistemul d'Hondt este unul de reprezentare proporţională, dar independent, care, prin aplicare, dă rezultate identice cu cele pe care le dă sistemul celei mai mari medii, dar după o procedură diferită. Luând exemplul dat în sistemul coeficientului modificat, în acest sistem este necesar să se împartă voturile obţinute din fieca re listă cu I , 2, 3, 4 etc. (care este totalul mandatelor de repartizat). Procedura �3te următoarea:
Sistemul electoral
36 Partidul A B C D
Voturi Cifra cu care se divizează voturile exprimate exprimate Rezultatele obtinute 1 86.000 2 4 5 3 86.000 43.000 28.600 2 1 .500 1 7.200 1 56.000 4 2 5 3 56.000 28.000 16.666 14.000 11.200 38.000 1 2 5 3 4 38.000 19.000 12.666 9.500 7.600 5 20.000 1 2 4 3 20.000 10.000 6.866 5.000 4.000
Rezultatele obţinute se aşează în ordine descrescătoare până la al 5-lea loc, câte mandate sunt de repartizat, obţinându-se cifra de 28.666. această cifră se numeşte repartitor electoral (divizorului comun), care este diferit de coeficientul electoral, întrucât împăr ţind, prin sistemul d'Hondt, repartitorul la numărul de voturi ale fiecărei liste, se obţine, în mod direct, numărul de mandate ce se atribuie fiecărei liste, după cum urmează: Lista A = 86.000 = 3 mandate 28.666 Lista B = 56.000 = 1 mandat 28.666 Lista C = 38.000 = 1 mandat 28.666 Lista D = 20.000 = O mandate 28.666 Cu toate acestea, şi sistemul d'Hondt conţine un inconvenient deosebit de important, pentru că rămân multe voturi pe baza că rora nu mai pot fi atribuite mandate, pentru că toate mandatele au fost deja repartizate definitiv. O asemenea situaţie rezultă din fap tul că repartitorul electoral este valoric mai mare decât totalul vo turilor obţinute de listele care nu au obţinut mandate. Astfel, în exemplul dat mai sus, la lista B rămân 17.334 voturi (0,9%), la lista C rămân 4334 voturi (0,3%), iar la lista D rămân 20.000 vo turi (0,7%). Pentru depăşirea unui astfel de inconvenient, se folo sesc alte metode, printre care se poate enumera metoda Sainte-
Scrutinul
37
Lague (Udda), folosită în ţările scandinave din 1951, care, în prin cipiu, presupune stabilirea unor medii şi găsirea mediei celei mai mari sau metoda hibridă folosită în România.
Secţiunea 6. Sistemul Sainte-Lăgue şi alte sisteme de scrutin §1. Sistemul Sainte-Lague Sistemul (metoda) Sainte-Lăgue a fost propusă de matema ticianul francez cu acelaşi nume, în 1910. Este o metodă apropiată celei d'Hondt şi este cunoscută în două variante, şi anume: Sainte Lăgue propriu-zisă şi Sainte-Lăgue modificată. Metoda Sainte-Lăgue propriu-zisă utilizează calculele sistemu lui d'Hondt, dar împărţirea pentru obţinerea repartitorului electo ral se face la 1, 3, 5, 7 . . . , numărul cifrelor trebuie să fie egal cu numărul de mandate de repartizat. Metoda Sainte-Lague modificată. Această metodă are ca spe cific faţă de cealaltă metodă sau de sistemul d'Hondt, faptul că împărţirea se va face începând cu cifrele 1 şi 4, apoi 3, 5, 7, 9 . . . şi aşa mai departe. În rest, toate cele deja examinate sunt la fel. Cele două metode au fost propuse pentru a se reduce efectele negative ale sistemului d'Hondt, pentru a se diminua mărimea repartitorului electoral şi astfel pentru a se atribui mai multe man date pentru listele partidelor politice decât în cazul sistemului d'Hondt. Aceste metode au în vedere şi voturile, care rămân în urma aplicării sistemului d'Hondt şi ca urmare se măreşte numă rul de mandate repartizate. În acest mod metodele Sainte-Lague sunt mai eficiente şi mai eficace. În dorinţa de a descoperi sisteme electorale cât mai apropiate de realitatea electorală au fost imaginate o serie de scrutinuri de reprezentare proporţională, care au reuşit să realizeze doar o re prezentare arbitrară a forţei minorităţii politice şi care este de parte de reprezentarea proporţională. Aceste tipuri de scrutinuri sunt: votul cumulativ; votul limitat şi minimul electoral.
Sistemul electoral
38
§2. Votul cumulativ Conform acestui tip de scrutin, alegătorul poate acorda mai multe voturi, de care legal poate dispune discreţionar, fie unui sin gur candidat, fie tuturor candidaţilor ori unei părţi dintre aceştia. Acest sistem are avantajul că acordă alegătorului o mare libertate, majorităţile politice formându-se pe baza liberului-arbitru al alegă torilor. Este greu de împărtăşit opinia conform căreia acest sistem ar ,,falsifica majoritatea electorală, acordând majoritatea locurilor mi norităţii electorale" (Paul Negulescu şi George Alexianu), pentru că majoritatea rezultă ca urmare a alegerilor, indiferent care tip de scrutin a fost utilizat, iar majoritatea şi minoritatea politică nu se stabileşte în funcţie de numărul de membri pe care îi are un partid politic, ci în funcţie de opţiunile alegătorilor exprimate în alegeri. Joseph Barthelemy, însă critică corect acest sistem arătând că „în cearcă să asigure empiric o reprezentare proporţională a minorităţii, este un sistem de confuzie, de surpriză şi de arbitrar". Acest sistem a existat în Illinois (S.U.A.) şi în Anglia anilor 1870.
§3. Votul limitat Acest tip de scrutin constă în faptul că fiecare alegător poate vota un număr de candidaţi inferior celui stabilit pentru a fi ales. Se poate asigura astfel o reprezentare a minorităţii politice, dar arbitrariul este la fel de mare ca în cazul votului cumulativ. El este la polul opus votului cumulativ şi a fost utilizat în Franţa în anul 1795 pentru alegerea birourilor adunărilor, în Anglia între anii 1867-1884, în cca. 12 circumscripţii electorale, în Spania şi Portugalia, înaintea scrutinului de reprezentare proporţională, în Malta înainte de 1921 când a fost introdusă reprezentarea pro porţională. În Spania mai este utilizat pentru alegerea de senatori în unele circumscripţii electorale.
§4. Minimul electoral Prin acest tip de scrutin se permite unui candidat, care a parti cipat la alegeri în mai multe circumscripţii, să îşi adune voturile
Scrutinul
39
necesare obţinerii unui loc de parlamentar, din toate circumscrip ţiile în care a fost candidat, chiar dacă nu are majoritatea în niciuna dintre acestea, cu condiţia să întrunească un număr minim de voturi. Acest sistem a fost criticat, pentru că este bazat pe proba bilitate şi arbitrariu; nu satisface noţiunea de „dreptate" şi multi plică, rară sens, candidaturile, permiţând depunerea aceleiaşi can didaturi în atâtea circumscripţii câte consideră candidatul că ar fi necesare pentru a atinge minimul electoral necesar (Paul Negu lescu şi George Alexianu).
Secţiunea 7. Avantajele şi dezavantajele reprezentării proporţionale §1. Avantajele reprezentării proporţionale a) Echitatea. Numărul mandatelor obţinute de partidele politice, potrivit reprezentării proporţionale corespunde forţei lor electorale, reprezentarea lor parlamentară fiind astfel justă şi echitabilă. b) Caracterul programatic. Reprezentarea proporţională este un scrutin al programelor partidelor şi coaliţiilor politice. c) Caracterul cinstit al scrutinului. Absenţa celui de-al doilea tur de scrutin elimină desistările şi retragerile de la vot, determi nate de cauze ilicite. d) Existenţa unor „praguri electorale " care constituie procen te minime de voturi ce trebuie realizate de liste la nivel naţional. Nerealizarea unor asemenea procente în alegeri are drept conse cinţă neprimirea nici unui mandat, deşi în listă s-ar putea să existe personalităţi de prestigiu. e) Creează foarte puţine resturi. f) Încurajează prezentarea de liste de candidaţi. g) Creează condiţii pentru alegerea femeilor pe listele partidelor politice şi pentru respectarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea unor demnităţi reprezentative. h) Restrânge crearea de fiefuri electorale. i) Creează condiţii pentru desemnarea unor guverne eficiente.
40
Sistemul electoral
§2. Dezavantajele reprezentării proporţionale a) Întocmirea listelor electorale de candidaţi de către partide. În fapt aceste liste sunt rezultatul conducerilor partidelor, care de ţin astfel cheia alegerilor. b) Ruperea legăturilor dintre aleşi şi alegători. Acest fenomen este evident prin faptul că alegerile se organizează pe liste electo rale şi pe bază de programe politice. c) Favorizarea conflictelor politice în societate sub semnul demo craţiei. Există pericolul de fragmentare a opiniei publice, care dacă este anterioară reprezentării proporţionale, aceasta o poate agrava. d) Necesitatea unor calcule care pot crea premisele unor în tâmpinări, contestaţii şi recursuri din partea celor ce se simt ne dreptăţiţi, dar şi o anumită reprezentare matematică.
Secţiunea 8. Scrutinele electorale mixte Sistemele electorale mixte rezultă din combinarea sistemului majoritar cu reprezentarea proporţională, potrivit unor tehnici nu prea numeroase ca număr. Există trei tendinţe care grupează aceste tehnici de combinare în trei tipuri de scrutine mixte, şi anume: cele în care domină scru tinul majoritar, cele în care domină reprezentarea proporţională şi cele echilibrate. Scrutinele electorale mixte dominate de scrutinul majoritar. Un asemenea sistem a fost practicat în Japonia, unde scrutinul majoritar era de inspiraţie britanică. Legea din 12 iulie 1919 a introdus în Franţa un sistem electo ral destul de complicat, care este o combinaţie a scrutinului majo ritar cu cel de reprezentare proporţională. El a fost utilizat şi în alegerile din 1924. Conform acestui tip de scrutin, fiecare alegător avea la dispoziţie atâtea voturi câte locuri trebuiau repartizate în circumscripţia unde vota, iar scrutinul se organiza într-un singur tur de scrutin. Erau aleşi toţi candidaţii care obţineau majoritatea absolută. Locurile rămase nerepartizate erau repartizate conform sistemului Hare. Astfel, se
Scrutinul
41
împărţea numărul voturilor acordat pentru fiecare listă, la numărul candidaţilor de pe fiecare listă în parte. Se obţinea, pentru fiecare listă un cât matematic, care reprezenta un număr (cifre), în funcţie de care se clasificau listele, într-o ordine descrescătoare a cifrelor obţinute. Mandatele erau acordate în ordinea descrescătoare acestor numere (cifre). Dacă rămâneau resturi, acestea se acordau listei ajunse prima, după aranjarea lor în ordine descrescătoare. Scrutinele electorale mixte dominate de reprezentarea propor ţională. Aceste scrutine sunt cel francez al înrudirilor, prevăzut în Legea din 9 mai 1951 (aplicată între 1951 şi 1956) şi sistemul Hare (al votului unic transferabil). Tipul de scrutin francez utilizat în perioada 1951-1956 presu punea posibilitatea înrudirii listelor dintr-o circumscripţie electo rală, iar voturile obţinute de fiecare listă se puteau aduna. Dacă o înrudire de liste obţinea majoritatea absolută a voturilor, aceasta câştiga toate mandatele de repartizat în acea circumscripţie (scru tin majoritar de listă). În caz contrar, mandatele erau repartizate, pe baza reprezentării proporţionale (cea mai mare medie), între listele înrudite şi celelalte liste. Votul unic transferabil (Hare), propus şi experimentat pentru prima dată de Thomas Wright Hill în 182 1 (când votul era public), a fost adoptat de Danemarca în 1855, dar pe baza votului cu buletine şi a fost popularizat de Thomas Hare din anul 1857. Potrivit siste mului Hill, experimentat într-o şcoală, elevii trebuiau să se aşeze în spatele colegului lor, pe care îl preferau pentru a fi ales în comitetul şcolii. S-au format, astfel, şiruri lungi, iar elevii vedeau că sunt deja peste suficientul necesar alegerii. În consecinţă s-au reorientat şi au trecut în spatele altor colegi, preferaţi în ordinea a două, a treia etc. Mai mult suporterii unor candidaţi mai puţin populari au trecut la alţi candidaţi, văzând că aceştia nu au susţinere. Rezultatul a fost că numărul necesar de candidaţi pentru comitet a fost susţinut de aproape acelaşi număr de elevi. Această metodă funcţionează în cir cumscripţii cu număr mic de mandate de atribuit. Astfel, fiecare alegător trebuie să claseze candidaţii de pe o listă, conform prefe rinţei sale, ca şi în cazul votului preferenţial. Candidaţii care au atins coeficientul electoral, legal calculat, obţin mandate şi sunt declaraţi aleşi. Dacă voturile unui candidat au depăşit coeficientul electoral,
42
Sistemul electoral
voturile sale în plus se distribuie celorlalţi candidaţi, conform ordinii de preferinţă stabilită de alegători. În acest scop, se calculează pon derea preferinţelor următoare pentru fiecare candidat rămas în cursă, pondere care apoi se aplică la surplusul de voturi ale can didaţilor aleşi. Dacă însă lrprima numărare voturile nici unui candidat nu au depăşit coeficientul electoral, se elimină candidatul de pe ultimul loc, voturile sale repartizându-se celorlalţi candidaţi. Se realizează astfel un transfer de voturi, conform preferinţelor alegătorilor. Vor fi declaraţi câştigători toţi cei care obţin un număr de voturi egal cu coeficientul electoral. Acest sistem se apropie de cel al votului preferenţial, este utili zat în Irlanda şi în Australia. În Irlanda parlamentarii irlandezi din Parlamentul European şi parlamentarii din Parlamentul irlan dez sunt aleşi pe baza votului unic transferabil (Hare), iar şeful statului prin votul preferenţÎal. În Tasmania (Australia) votul unic transferabil este utilizat pentru alegerea Camerei reprezentanţilor, începând cu 1 896, iar votul preferenţial pentru celelalte alegeri. Acest tip de scrutin mai este utilizat în Malta din anul 192 1 , în India pentru alegerea Camerei Superioare, în S. U.A. pentru alege rile municipale, unde este prevăzut legal. Acest tip de scrutin mai este denumit şi scrutin de compensare şi nu cunoaşte prea numeroase variante. El presupune ca o parte din mandate să fie atribuite ca urmare a scrutinului uninominal, cu un tur de scrutin, iar cealaltă parte, pe bază de reprezentare pro porţională, cu titlu de compensare.
Secţiunea 9. Scrutinele electorale mixte echilibrate Una din cele mai cunoscute şi utilizate variante ale scrutinelor electorale mixte este scrutinul buletinului dublu (reprezentarea proporţională personalizată). Conform acestui scrutin, fiecare alegător dispune de două bule tine de vot. Cu unul desemnează, prin scrutin majoritar uninomi nal, cu un tur, într-o circumscripţie electorală, un deputat, iar cu celălalt se pronunţă pentru un partid (o listă de candidaţi), prin re prezentare proporţională (sistemul d 'Hondt), în cadrul unui land. Astfel, Bundestagul, pentru care se utilizează acest tip de scrutin,
Scrutinul
43
este compus din 656 de deputaţi. Jumătate (328) sunt aleşi, cu un buletin, pe baza scrutinului majoritar cu un tur, iar cealaltă jumă tate (328) de deputaţi, cu cel de-al doilea buletin, pe baza repre zentării proporţionale de tip d'Hondt (pe lista de partide). Cele două voturi sunt apreciate distinct, la deschiderea urnelor. Im portant este că cel din urmă tip de scrutin (reprezentarea propor ţională) este cel decisiv. Astfel, dacă numărul de mandate obţinu te pe baza scrutinului majoritar este superior celui obţinut ca ur mare a aplicării reprezentării proporţionale, diferenţa nu se anu lează, ci se procedează la suplimentarea locurilor (mandatelor) din Bundestag. Astfel, numărul de mandate câştigate pe baza scruti nului majoritar într-un land se scade din numărul total al locurilor alocate pe liste. În cazul în care din alegeri rezultă că au fost câştigate, pe baza scrutinului majoritar, mai multe mandate decât minimul alocat de 328 atunci, numărul de mandate care depăşeşte pe cel alocat (328) nu se anulează, ci se adaugă la cele 328 de mandate câştigate pe baza reprezentării proporţionale. Ca urmare, numărul de deputaţi va creşte peste totalul de 656. Pentru acest motiv, de multe ori în această cameră sur�t mai mulţi deputaţi decât numărul standard de locuri, de 656. In caz contrar, nu se suplimentează numărul de locuri (mandate) obţinute pe baza scru tinului majoritar. Prin acest procedeu se realizează o compensare prin mandatele care se adaugă, de aceea scrutinul se mai numeşte de compensare. Un tip de scrutin identic se mai regăseşte doar în Venezuela, unde, ca şi în Germania, numărul de locuri alocate este de 50% pentru fiecare tip de scrutin utilizat. În doctrina de specialitate (Florin Bucur Vasilescu) s-a subli niat existenţa aşa-numitului vot util. Astfel, alegătorul german cunoaşte regula pragului de 5% şi că, dacă votează pentru partide nesemnificative, riscă ca votul să se irosească. De aceea el îşi diri jează votul pentru alegerea candidaţilor marilor partide. De aceea în cele două tipuri de scrutin, alegătorul va vota convergent, can didatul unui partid politic şi lista aceluiaşi partid. Ca urmare, se pot constitui majorităţi politice solide. Acest tip de scrutin a fost preluat de Bolivia (48% - 52%), Ungaria (54% - 46%), Mexic (40% - 60%), Noua Zeelandă (42% - 58%), Italia din 1994 (25% - 75%).
Capitolul III. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor Secţiunea 1. Consideraţii generale Organizarea şi desfăşurarea alegerilor constau într-o serie de operaţiuni electorale, concretizate în proceduri, acte juridice şi materiale, care au ca scop, în principal, desemnarea (alegerea) reprezentanţilor de către guvernaţi. Aceste operaţiuni, reglementate de norme juridice electorale, formează, în unele sisteme de drept, o parte a dreptului consti tuţional, cum este exemplul românesc, în timp ce în altele consti tuie o ramură de drept, şi anume dreptul electoral (Franţa). An samblul de reguli care definesc calitatea de cetăţean, diferitele tipuri de alegeri şi cele care reglementează desfăşurarea scrutinului se constituie în sistemul electoral. În unele sisteme de drept sunt adoptate coduri electorale. În opinia noastră, este foarte importantă adoptarea unui cod electoral. Astfel, datorită complexităţii proce durii electorale, normele juridice electorale trebuie să fie foarte detaliate, motiv pentru care este greu ca o lege să le cuprindă în integralitatea lor. Pe cale de consecinţă, de legeferenda în România ar trebui adoptat un astfel de cod electoral, pornindu-se eventual de la experienţa acumulată de alte state în domeniul electoral, cum sunt Franţa, Italia, Marea Britanie, Germania, S.U.A. etc. Atât într-o formă, cât şi în alta, operaţiunile electorale reflectă, în mod profund, tipul de regim politic care le organizează. Altfel spus, operaţiunile electorale corespund unor serii de compromisuri între forţe şi ideologii opuse, care caută, împreună, să le dea o semnificaţie aparte. Statul stabileşte corpul electoral, ţinând cont de esenţa aces tuia, cetăţenii neputând să îşi exercite drepturile electorale decât în virtutea dispoziţiilor constituţionale şi legale.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
45
În unele sisteme de drept, există obligaţia alegătorului de a vota, întrucât dreptul de vot nu este privit ca un drept, ci ca o func ţie publică şi, ca orice funcţie publică, trebuie exercitată. În alte sisteme, nu este reglementată obligaţia votării, întrucât dreptul de vot este considerat un drept politic şi nu o obligaţie. Acest mod de a privi drepturile electorale ale electoratului nu rămâne fără conse cinţe pe tărâmul sancţiunilor pentru neparticiparea la alegeri. Dreptul exclusiv politic de vot aparţine numai cetăţenilor. Modul de manifestare a acestui drept în cadrul alegerilor cunoaşte nuan ţări de la un sistem la altul. Toate alegerile au un caracter referendar, întrucât candidaţii sau partidele propun alegătorilor programe politice de activitate, programe pentru a căror realizare aleşii dispun de o anumită liber tate, iar cetăţenii se pronunţă prin vot asupra lor. În funcţie de scopul şi obiectul alegerilor, acestea pot fi: alegeri organizate pentru desemnarea parlamentarilor şi a preşedintelui de republică, alegeri pentru desemnarea primarilor şi a consiliilor locale sau de alte tipuri, alegeri sociale sau universitare. Intere sează, dintre toate aceste tipuri, doar alegerile din prima categorie şi nu cele cuprinse în alte tipuri de alegeri. Într-un sens foarte general, dacă am folosi criteriul implicării partidelor şi a formaţiunilor politice în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, toate tipurile de alegeri ar avea caracter politic; ceea ce le deosebeşte este scopul lor principal, care poate fi politic, admi nistrativ, social, sindical, universitar etc. În funcţie de aria pe care se desfăşoară operaţiunile electorale, alegerile sunt naţionale şi locale. Alegerile naţionale au întotdeauna caracter politic, pentru că ele au ca scop alegerea legislativului şi a preşedintelui de repu blică. Acest tip de alegeri se poate desfăşura într-o singură circum scripţie organizată pe întreg teritoriul statului sau în mai multe cir cumscripţii organizate pe acelaşi teritoriu, dar pe fracţiuni (porţiuni) ale sale. În principiu, alegerile organizate pentru alegerea preşedin telui republicii se desfăşoară într-o singură circumscripţie formată din întregul teritoriu al statului, în timp ce alegerile parlamentare se desfăşoară în circumscripţii formate în porţiuni de teritoriu.
46
Sistemul electoral
Alegerile naţionale pot fi alegeri generale şi parţiale, în funcţie de faptul că sunt aleşi toţi parlamentarii sau numai o parte din aceştia. De asemenea, în funcţie de momentul organizării şi desfă şurării lor, alegerile sunt la sfârşitul mandatului sau anticipate. Aceste clasificări sunt specifice alegerilor politice, dar, cu unele nuanţări, pot fi avute în vedere şi pentru alegerile locale. Alegerile locale. Acest tip de alegeri organizate pentru desem narea autorităţilor reprezentative locale, aparent nu au caracter politic, datorită scopului lor, şi anume acela de a desemna pe gos podarii localităţilor în care se desfăşoară. Cu toate acestea, există, şi în ceea ce le priveşte, un anumit scop politic determinat de rolul partidelor şi al altor formaţiuni politice în organizarea şi desfă şurarea lor. · Acest tip de alegeri nu poate face obiectul demersului nostru. O precizare în plus este necesară şi se referă la faptul că potrivit legii electorale române (Legea nr. 373/2004), în sistemul nostru electoral există, pentru prima dată reglementată, o orga nizare a alegerilor între două perioade electorale şi o organizare a alegerilor în perioada electorală.
Secţiunea 2. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor la distanţă (fără prezenţa la urne) - votul electronic şi votul prin corespondenţă §1. Precizări prealabile Una din cauzele absenteismului electoral este lipsa reglementă rii şi aplicării în cadrul desfăşurării alegerilor a votului la distanţă. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor la distanţă se pot realiza prin votul electronic şi prin votul prin corespondenţă. Noţiunea de „ distanţă stabilită faţă de secţia de votare ". De regulă, este necesar să existe o distanţă, care în principiu trebuie să fie mare, fără ca aceasta să fie o condiţie, între locul exercitării dreptului de vot şi secţia de votare. În unele state votul electronic
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
47
se poate exercita la secţiile de votare, dar trăsăturile acestuia nu se schimbă, cu excepţia distanţei, care nu există. O asemenea situaţie este permisă în Portugalia, Suedia, Guatemala, Finlanda, Elveţia, Danemarca, Austria, Venezuela, Marea Britanie etc. Apariţia e-voting-ului este legată de adoptarea, la data de 30 septembrie 2004, de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Eu ropei a Recomandării Rec (2004) 11, care reglementează standar dele legale, operaţionale şi tehnice în legătură cu sistemul electro nic de votare. Recomandarea, care nu este un instrument juridic obligatoriu, aşa cum este şi denumirea sa, are ca scop reafirmarea încrederii în ideea că democraţia reprezentativă şi cea directă fac parte din idealurile şi principiile care trebuie să fie protejate ca moştenire comună a popoarelor europene. Aceste două tipuri de democraţie reprezintă baza participării cetăţenilor la viaţa politică, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la cel naţional, regional şi local. Dreptul de vot reprezintă unul din fundamentele oricărei demo craţii şi, pe cale de consecinţă, reglementarea sistemului electronic de votare trebuie să fie în concordanţă cu principiile organizării şi desfăşurării alegerilor şi referendumului. Reglementarea e-voting-ului este în concordanţă cu faptul că noile tehnologii în domeniile informării şi al comunicării sunt folosite din ce în ce mai mult în viaţa de zi cu zi, statele trebuind să ţină cont de aceste evoluţii. Interesant este că unele state deja utilizează e-voting-ul atât pentru alegeri, cât şi pentru referendum, cum ar fi: S.U.A. (pentru alegerile prezidenţiale din 2004), Austria, Marea Britanie (în ale gerile regionale din 2002), Olanda (în alegerile pentru Parlamentul European din 2004), Spania (la un referendum local în 2004 şi la referendumuri în 2005), Japonia (la alegerile municipale din 2003), Republica Cehă (va fi utilizat experimental în viitor), Slovenia şi Estonia. Cantonul Geneva (pentru referendumurile cantonale din 2003 şi pentru cel federal care a avut loc pe data de 26 septembrie 2004) utilizează cel mai mult acest tip de vot, cetăţenii săi expri mându-şi astfel opţiunile politice în proporţie de cca. 80% din totalul celor care îşi exprimă dreptul de vot în acest canton. În toate cazurile, însă, cu toate că e-voting-ul este chiar şi reglemen-
48
Sistemul electoral
tat, acesta se aplică doar experimental, pentru unele categorii de alegeri (locale, regionale, municipale sau parlamentare), în cazul unor referendumuri, iar în majoritatea cazurilor nu este acceptat. În Marea Britanie, însă, opinia generală este că votul electronic este acceptat ca o etapă finală a unui proces îndelungat şi complex, proces în care etapa anterioară acestuia este votul prin corespon denţă. Această modalitate de vot este foarte utilizată în Marea Britanie, iar efectul folosirii sale a fost creşterea prezenţei la vot cu un procent destul de mare, de cca. 20%. În acelaşi timp, în Franţa, acest tip de vot nu mai este reglementat de Codul electoral. Abrogarea s-a făcut prin Legea nr. 75-1329 din 31 decembrie 1975. În general, neacceptarea acestui nou tip de vot este determi nată, în principal, de lipsa unor măsuri de siguranţă a utilizării sale în procesul de exercitare a dreptului de vot şi de lipsa credi bilităţii rezultatelor sale. O precizare este foarte necesară, şi anume că e-voting-ul, exa minat în demersul nostru şi prevăzut în Recomandare, nu trebuie să fie confundat cu votul electronic utilizat, ca modalitate de vot, în cvorumul parlamentar, pentru votarea legilor. Demersul nostru şi Recomandarea nu se referă la un astfel de vot electronic, care poate fi public sau secret în funcţie de publicarea sau nu a listei din care rezultă modul în care au votat parlamentarii. Însăşi Reco mandarea, de altfel, se referă la alegeri şi la referendum. Apoi, vo tul electronic nu poate fi confundat sau identificat cu votul prin corespondenţă, chiar dacă prin e-mail ar putea fi transmisă un anumit tip de corespondenţă. În alte cuvinte, e-mailul reprezintă suportul electronic de transmitere a corespondenţei, şi nu e-voting-ul însuşi. De altfel, regulile e-voting-ului diferă de cele pentru utili zarea e-mailului. În plus, prin corespondenţă se înţeleg: scrisorile, telegramele, trimiterile poştale de orice fel, altele decât scrisorile şi telegramele, convorbirile telefonice şi alte mijloace legale de comunicare. E-mailul este doar suportul electronic de transmitere a corespondenţei, care se utilizează alături de altele, printre care şi hârtia, nu corespondenţa însăşi. În alte cuvinte, votul poate fi transmis prin tipurile de corespondenţă deja enumerate, cu condi ţia să fie reglementate de lege. În România nu este reglementat votul prin corespondenţă şi nici votul electronic. La nivel interna-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
49
ţional nu există vreun instrument juridic adoptat în domeniul votu lui prin corespondenţă. Procedural, în principiu, votul prin corespondenţă trebuie să înceapă a se exercita, ca şi cel electronic, înainte de data alegerilor şi trebuie să se finalizeze, prin primirea corespondenţei, anterior orei la care se închid urnele în ziua alegerilor. Momentul începerii procedurii de vot prin corespondenţă este diferit de la un stat la altul. De regulă, el se fixează cu 1 8, cu 1 2, 1 0 zile anterior datei alegerilor. Întocmirea corespondenţei şi primirea acesteia sunt supuse unor reguli stabilite de fiecare stat în parte. În acelaşi timp, votul electronic nu trebuie să fie confundat cu votul exprimat prin intermediul maşinilor de vot. Astfel, votul exprimat prin aceste maşini de vot este apropiat votului electronic, dar există o serie de deosebiri, care le diferenţiază. · Maşina de vot este utilizată pentru identificarea mai facilă, de către alegător, a candidaţilor sau a listelor de candidaţi propuse de partidele politice sau alianţele acestora. În acest scop, de prin cipiu, pe un panou al maşinii de vot sunt înscrise candidaturile, iar pentru fiecare există un buton, care prin apăsare asigură expri marea votului de către alegător. Pentru ca alegătorul să aibă acces la maşina de vot şi astfel să voteze, este necesar ca acesta să se identifice, identificare care se poate face prin mai multe modalităţi (carduri personale, răspuns la întrebări puse de maşina de vot etc.). Identificarea şi transmiterea opţiunii politice de vot se face pe căi electronice, exercitarea este însă mecanică şi nu presupune cunoştinţe de mânuire a unui computer, pentru că însăşi maşina de vot nu este un computer. Transmiterea opţiunilor politice 'de vot se face pe căi electronice în mod centralizat, la dispoziţia autorităţii de stat care supraveghează alegerile (în prezent, în cazul ţării noastre - Biroul Electoral Central). Doar această autoritate de stat va putea deschide urna şi va putea număra voturile exprimate. Maşinile de vot sunt utilizate în Brazilia, Paraguay, Filipine, parţial în Olanda, Norvegia, Spania, Australia şi Irlanda, precum şi în India. În S. UA. a fost folosit, iar Brazilia este singurul stat în care aceste maşini sunt utilizate pentru toate alegerile, de către toţi alegătorii brazilieni (în proporţie de 1 00%).
50
Sistemul electoral
§2. Efectele reglementării votului la distanţă (fără prezenţa la urne) Acceptat sau neacceptat, principalele efecte ale reglementării şi utilizării e-voting-ului ar putea fi următoarele: - posibilitatea alegătorilor de a-şi exprima opţiunea politică şi a exercita dreptul lor de vot dintr-un alt loc decât la o secţie de vo tare; - facilitarea exprimării votului de către alegători; - facilitarea participării la alegeri a cetăţenilor care locuiesc sau se află temporar în străinătate; - facilitarea accesului la vot a celor care nu se pot deplasa la secţiile de vot, inclusiv a persoanelor cu handicap; - reducerea absenteismului electoral, prin reglementarea unor canale adiţionale .de vot; - modernizarea metodelor de votare ca medii de comunicare şi angajament civic, în instaurarea sau dezvoltarea democraţiei; - reducerea, în timp, a costurilor, alocate pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor sau a referendumurilor; - stabilirea şi anunţarea mai rapidă şi mai sigură a rezultatelor alegerilor şi ale referendumurilor; - oferirea unor servicii mai bune alegătorilor, printr-o varietate de canale de utilizat în exprimarea opţiunilor politice. Ca urmare, este evident că vor câştiga încrederea electoratului şi se vor impune doar metodelor de votare cele mai sigure, eficien te şi robuste din punct de vedere tehnic. În acest scop, pentru votul electronic, Recomandarea Rec (2004) 11 propune statelor membre ale Consiliului Europei să ia o serie de măsuri după cum urmează: a) sistemul electronic de votare trebuie să respecte toate prin cipiile unor alegeri democratice şi ale referendumului şi să fie la fel de sigur şi de încredere, ca şi cel care nu implică utilizarea unor mijloace electronice; b) trebuie să se ţină cont de legătura şi intercondiţionarea între aspectele legale, operaţionale şi tehnice ale sistemului electronic de vot; c) statele trebuie să îşi revizuiască legislaţia în conformitate cu prevederile din Recomandare;
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
51
d) nu se cere statelor să îşi schimbe sistemele lor proprii de vot, care existau la momentul adoptării acestor Recomandări, sisteme care pot fi păstrate şi în momentul introducerii votului electronic, atât timp cât sunt în conformitate cu toate principiile alegerilor democratice şi ale referendumului; e) statele trebuie să îşi revizuiască politica şi experienţa lor cu privire la votul electronic şi, mai ales, să implementeze prevede rile Recomandării; f) statele trebuie să raporteze rezultatele acestor revizuiri Se cretariatului Consiliului European, care le va transmite statelor membre. Toate aceste efecte se pot constitui în adevărate avantaje ale acestei noi modalităţi de exprimare a opţiunilor politice. Un alt efect principal, care intenţionat a fost lăsat la sfârşit, este cel referitor la schimbarea esenţială referitoare la metodele de votare. Reglementarea votului la distanţă a avut drept consecinţă apariţia unei alte modalităţi de exprimare a opţiunii politice de către alegător. În alte cuvinte, în acest moment, există două mo dalităţi de exprimare a opţiunilor politice, în cadrul alegerilor, şi anume una prin prezenţa efectivă la secţia de votare, în faţa urnei de vot şi o a doua fără o asemenea prezenţă. Se poate susţine, cu destul temei, că prima modalitate de vot este cea a prezenţilor, în timp ce a doua este cea a absenţilor de la secţiile de votare. Cores punzător acestor două modalităţi există proceduri electorale dife rite pentru exercitarea votului. În prezent, procedurile pentru exer citarea votului de către cei prezenţi efectiv la secţiile de votare sunt prevăzute în reglementările interne ale statelor. În ţara noastră, în Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi în Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Tot doar în reglementările interne este prevăzut şi votul prin corespondenţă. Procedura pentru exer citarea votului electronic este prevăzută în Recomandarea Rec (2004) 11 şi în unele reglementări interne ale unor state care îl re glementează şi îl aplică experimental, din care au fost date câteva exemple. Atât reglementarea substanţială, cât şi cea procedurală, pentru modalităţile de exercitare a opţiunilor politice, sunt diferite,
52
Sistemul electoral
iar diferenţele vor fi scoase în evidenţă în cele ce vor urma. Ca urmare, experimental sau nu, ţării noastre i se recomandă să regle menteze, şi ea, e-voting-ul. În vederea reglementării este necesar însă, să fie făcute câteva precizări şi clarificate câteva probleme.
§3. Principiile votului electronic Recomandarea cuprinde în Anexa I câteva principii ale votului electronic şi care sunt caracterizate ca fiind „standarde legale", în alte cuvinte, niveluri de atins de către legislaţiile interne în dome niu, necesar a fi adoptate. Aceste principii sunt aceleaşi, din punctul de vedere formal, ca şi în cazul votului exprimat prin prezenţa efectivă la urne. Cu toate acestea, în conţinut aceste principii sunt diferite, iar diferenţa în cauză reprezintă una din trăsăturile care deosebesc cele două mo dalităţi de exprimare a opţiunilor politice de către alegători. În acelaşi timp, Recomandarea adaugă principiul transparenţei, că ruia i se dă o mare importanţă în dreptul comunitar european, pe cel al controlului sistemului de vot electronic, precum şi principiul siguranţei şi încrederii în votul electronic. Toate aceste principii pot fi considerate şi ca trăsături ale votului electronic. Aceste principii sunt următoarele: 3.1. Principiul universalităţii votului În conţinutul acestui principiu sunt cuprinse câteva elemente principale, şi anume: - toţi alegătorii trebuie să înţeleagă şi să poată folosi cu uşu rinţă votul electronic; - condiţiile de îndeplinit pentru înregistrarea votului exprimat electronic nu trebuie să constituie impedimente pentru participarea la alegeri; - reglementarea votului electronic trebuie să fie astfel conce pută, încât să asigure persoanelor cu handicap şansa de a-şi expri ma opţiunea politică;
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
53
- votul electronic trebuie să fie conceput ca o modalitate adi ţională faţă de metoda prin prezenţa efectivă la vot, în cazul în care prezenţa efectivă nu este posibilă. Credem că o astfel de regulă este restrictivă, pentru că, în mod firesc, modalitatea de vot electronic ar trebui să poată fi exercitată în toate situaţiile, votantul având dreptul să aleagă o modalitate sau alta, în funcţie de con diţiile concrete în care acesta se află.
3.2. Principiul egalităţii votului Conţinutul acestui principiu cuprinde câteva interesante şi ne cesare elemente, şi anume: - alegătorii trebuie să nu introducă în urna virtuală (electro nică) mai mult de un vot, iar procedura de votare trebuie să se declanşeze şi astfel să fie permisă doar . dacă s-a stabilit că nu a mai fost introdus un alt vot în această urnă. Un astfel de conţinut este firesc, având în vedere că voturile alegătorilor sunt egale ca valoare, iar on-line este posibil să se producă o serie de nereguli, pnntre care şi posibilitatea unui vot multiplu. În acest scop, siste mul trebuie să fie astfel conceput în aşa fel încât să întrerupă comunicarea alegătorului cu urna virtuală atât la început, dacă s-a mai votat anterior, dar şi la sfârşitul operaţiunii de exprimare a votului, pentru a nu se permite continuarea votării de aceeaşi per soană; - sistemul electronic trebuie să nu permită alegătorilor să utili zeze mai multe circuite (canale) existente între terminal şi urna virtuală (reţea telefonică sau internet) pentru a-şi exprima opţiu nile politice. În cazul utilizării aceloraşi canale, în cadrul alege rilor şi a referendumului, sistemul electronic trebuie să fie astfel conceput încât să existe o modalitate şi nu mai multe de a agrega toate voturile şi de a stabili corect rezultatele votului; - în concordanţă cu valoarea egală a fiecărui vot, acestea tre buie să fie numărate doar o singură dată în cadrul alegerilor sau al referendumului.
54
Sistemul electoral
3.3. Principiul votului liber exprimat Acest principiu presupune următoarele: - modul de organizare a sistemului trebuie să asigure atât for marea, cât şi exprimarea, în mod liber, a opţiunilor politice. În acest scop, este necesar ca sistemul electronic să permită exersarea personală a votului electronic de către fiecare alegător prin inter mediul unor încercări, teste etc.; - sistemul electronic trebuie să fie astfel conceput încât ale gătorii să nu îşi exprime opţiunea politică în mod pripit şi ne gândit, să existe celeritate în procesul electoral; - alegătorul are dreptul să îşi poată schimba opţiunea politică oricând sau să poată întrerupe procedura votului electronic, fără ca opţiunile anterioare să fie înregistrate. După înregistrarea votului, sistemul trebuie să nu permită schimbarea opţiunii politice deja exprimate şi înregistrate; - în timpul votării nu trebuie să fie posibile nici un fel de in fluenţe sau injoncţiuni; - să se interzică posibilitatea unui „vot gol", oferindu-se mij loacele necesare de participare la alegeri sau la referendum, fără exprimarea unei eventuale preferinţe electorale; - sistemul trebuie să indice alegătorului, după exprimarea opţiunii politice, că votul a fost exprimat corect şi că procedura s-a finalizat cu succes. 3.4. Principiul secretului votului Conform acestui principiu, votul electronic trebuie astfel orga nizat încât să excludă orice ar afecta confidenţialitatea exprimării opţiunii politice. În acest scop, voturile transmise on-line în urna virtuală trebuie să rămână anonime, iar numărul lor să nu trimită, în nici un fel, la nici un alegător. De asemenea, pe perioada sta bilirii rezultatului votului, informaţiile şi datele utilizate nu trebuie să fie divulgate.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
55
3.5. Principiul transparenţei Acest principiu are în vedere necesitatea ca alegătorii să înţeleagă şi să aibă încredere în votul electronic, iar statele au importante obligaţii în acest sens. Ca urmare, toate informaţiile în legătură cu funcţionarea e-voting-ului trebuie să fie tăcute publice, iar alegătorii să poată exersa sistemul înainte şi separat de mo mentul declanşării procedurii on-line de votare. Procedura de vot trebuie să fie supravegheată de observatori, legal stabiliţi, care să aibă dreptul de a-şi prezenta observaţiile în timpul desfăşurării alegerilor şi al stabilirii rezultatelor votării. În plus, este necesar să existe reguli care să permită posibilitatea renumărării voturilor, dar şi a reluării parţiale sau totale a alegerilor. 3.6. Principiul controlului sistemului de vot electronic Controlul sistemului de vot electronic trebuie să poarte asupra tuturor componentelor sale, iar cunoaşterea lor trebuie să fie o obligaţie pentru autorităţile electorale competente, cu scopul veri ficării şi al certificării lor. Se poate pune problema înţelesului acestei noţiuni în sistemul nostru de drept. Un răspuns este uşor de dat dacă, în sens foarte larg, birourile electorale pot fi considerate autorităţi, sens pe care îl îmbrăţişează Recomandarea. Desigur că un asemenea sens foarte larg este necesar a fi utilizat faţă de mul titudinea de organizări şi de structuri care se găsesc în statele lu mii, referitoare la alegeri. În România, în concordanţă cu regulile constituţionale şi legale în domeniul electoral, birourile electorale nu pot fi considerate autorităţi. De altfel, în Constituţie sunt iden tificate structurile considerate autorităţi publice, printre care nu figurează birourile electorale, iar legile electorale nu le definesc astfel. Ca urmare, în sensul foarte larg al Recomandării, prin auto rităţi electorale competente se pot înţelege, pentru ţara noastră, birourile şi oficiile electorale, Autoritatea Electorală Permanentă şi celelalte autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii în domeniul alegerilor. În stadiul actual constituţional şi legal din România, prin autorităţile electorale competente ar putea să se înţeleagă doar Autoritatea Electorală Permanentă şi celelalte autorităţi şi insti tuţii publice cu atribuţii în domeniul alegerilor. De asemenea, în
56
Sistemul electoral
ţara noastră, singura instituţie cu obligaţii legale corespunzătoare principiului în examinare este Autoritatea Electorală Permanentă, care „certifică, spre neschimbare, cu 1O zile înainte de data alege rilor, programele de calculator selecţionate în urma licitaţiilor or ganizate potrivit prevederilor legale în vigoare şi le pune la dispo ziţia partidelor înscrise în competiţia electorală la cererea acesto ra" [art. 29 alin. (1) lit. u) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului]. În acelaşi timp, un organ de stat independent trebuie să verifi ce periodic, înainte de introducerea votului electronic şi mai ales după ce i-au fost aduse modificări, dacă acesta funcţionează corect şi dacă au fost luate toate măsurile de securitate necesare. Desigur că, de lege ferenda, un astfel de organ independent nu poate fi decât Autoritatea Electorală Permanentă, care, în prezent, nu înde plineşte asemenea atribuţii, pentru că, în România, votul electro nic nu este încă reglementat.
3.7. Principiul siguranţei şi încrederii în votul electronic Siguranţa votului electronic şi încrederea în această modalitate de vot sunt cele două probleme care stau la baza utilizării doar experimentale a e-voting-ului, în unele state. Ca urmare, Recomandarea a avut în vedere această stare de fapt şi a detaliat un astfel de principiu extrem de important al votului electronic. Conform acestui principiu, obligaţia asigurării siguranţei votului electronic şi a încrederii în el este a statului. În acest scop, statele trebuie să ia măsuri pentru: evitarea fraudelor electorale on-line şi a intervenţiilor neautorizate care ar afecta sistemul şi durata procesu lui electoral; menţinerea valabilităţii sistemului electronic de vo tare doar pe durata desfăşurării procedurii de e-voting, pentru autentificarea sistemului electronic de vot utilizat şi pentru asigu rarea corectitudinii sale. Desigur că, de lege ferenda, o astfel de măsură trebuie să fie aplicată în România, de Autoritatea Electo rală Permanentă, care, în viitor, trebuie să îndeplinească toate con diţiile legale de independenţă în activitatea sa, cerute de Recoman dare. În acest scop, doar persoanele autorizate, constituite în echi-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
57
pe de câte două, pot avea acces la infrastructura centrală, la infor maţiile şi datele electorale şi la servere. Componenţa echipelor va trebui să se schimbe periodic, iar activitatea lor trebuie să se desfăşoare în afara perioadelor electorale. Desigur că o astfel de regulă îşi are baza în necesitatea asigurării transparenţei opera ţiunilor realizate, încrederii şi a siguranţei sistemului utilizat, toate acestea trebuie să se constituie şi în efecte ale utilizării votului electronic. În ţara noastră, conform art. 26, art. 27 şi art. 29 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Se natului, o astfel de activitate nu poate fi realizată decât de Autori tatea Electorală Permanentă, dar pentru care trebuie prevăzută o astfel de obligaţie într-o reglementare viitoare. Potrivit art. 26: ,,În scopul asigurării condiţiilor logistice necesare aplicării întocmai a dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea dreptului de vot, pre cum şi a condiţiilor corespunzătoare pentru buna desfăşurare a operaţiunilor electorale, funcţionează Autoritatea Electorală Per manentă". Conform art. 27 alin. (1) şi (2): ,,(1) Autoritatea Electo rală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă cu per sonalitate juridică şi cu competenţă generală, care asigură apli carea unitară, în intervalul dintre două perioade electorale, a dis poziţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor sau a altor consultări cu caracter naţional sau local. Autoritatea Electo rală Permanentă urmăreşte şi sprijină dotarea secţiilor de votare cu logistica necesară, precum şi realizarea operaţiunilor specifice în intervalul dintre două perioade electorale. (2) În înţelesul pre zentei legi, perioada electorală este intervalul de timp care începe la data aducerii la cunoştinţă publică a zilei alegerilor şi se încheie odată cu comunicarea oficială a rezultatelor scrutinului. Perioada electorală cuprinde intervalul de timp dintre data aducerii la cu noştinţă publică a zilei alegerilor şi data începerii campaniei elec torale, campania electorală, desfăşurarea efectivă a votării, numă rarea şi centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votării, atri buirea mandatelor şi publicarea rezultatului alegerilor în Monito rul Oficial al României, Partea I", iar atribuţiile sale se exercită doar „în intervalul dintre două perioade electorale" [art. 29 alin. (1) teza I din Legea nr. 3,73/2004].
58
Sistemul electoral
Pentru momentul foarte important al deschiderii urnei virtuale, Recomandarea prevede o serie de reguli detaliate şi precise, care să asigure siguranţa şi încrederea în sistemul utilizat. Astfel, orice intervenţie trebuie să fie autorizată şi va fi realizată de echipe de câte două persoane. Intervenţia va trebui să fie raportată autorităţii electorale competente, care va monitoriza acest tip de operaţiuni, împreună cu observatorii acreditaţi legal. O astfel de autoritate trebuie să fie, de lege ferenda, în ţara noastră, Autoritatea Electo rală Permanentă. Recomandarea prevede o serie de reguli privind siguranţa şi încrederea pentru voturile exprimate. Astfel, sistemul electronic va fi conceput pentru ca acesta să poată supraveghea valabilitatea, integritatea şi confidenţialitatea voturilor. De asemenea, trebuie ca sistemul să asigure „sigilarea" voturilor, în urna virtuală, până la momentul dispunerii sale şi numărării lor. Ca o măsură adiacentă, se prevede necesitatea codificării fiecărui vot, pentru a se împie dica comunicarea lor în afara mediului electoral supravegheat. Tot „sigilate" trebuie să rămână, iar sistemul trebuie să asigure acest lucru, şi informaţiile, şi datele referitoare la alegători, iar baza de date, care se va constitui, trebuie să respecte regulile privind pro tecţia datelor personale. În acest sens, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptată Directiva CEE 46/95, iar în ţara noastră această di rectivă a fost preluată în Legea nr. 677/2001 pentru protecţia per soanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Informaţiile referitoare la alegători vor fi autentificate (identificarea alegătorului) şi separate în prea labil, prin codificare, de votul exprimat.
§4. Procedura de desfăşurare on-line a votării Procedura de desfăşurare on-line a votării este prevăzută în Anexa II şi Anexa III din Recomandare. Din interpretarea siste matică a regulilor referitoare la acest domeniu, rezultă că acestea pot fi grupate în trei categorii, şi anume: 1. reguli privind etapa premergătoare votării; 2. reguli privind etapa votării;
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
59
3. reguli privind etapele postelectorale. Aceste categorii de reguli cuprind trei tipuri diferite de proce duri, corespunzătoare etapelor de votare reglementate. Înainte de a intra în examinarea acestor reguli este necesar de precizat că Recomandarea cuprinde o serie de dispoziţii referitoa re la cele trei categorii de reguli, denumite ,,standarde operaţiona le". Aceste standarde cuprind informaţii utile şi detaliate privind procedurile pentru cele trei etape şi se referă la notificări, alegători şi registrul electronic al acestora, propunerile de candidaţi, votare, stabilirea rezultatelor votării, auditul sistemului electronic de vo tare, cerinţele tehnice de îndeplinit, accesibilitatea programelor şi a serviciilor electronice pentru votare, interpretabilitatea . acestora, asigurarea operabilităţii sistemelor electronice şi a programelor şi cerinţele de securitate pe toată durata desfăşurării procesului elec toral (premergătoare votării, în timpui votării şi ulterioare votării). De asemenea, tot din interpretarea regulilor cuprinse în Recoman dare referitoare la standardele operaţionale rezultă că sunt prevă zute două categorii de proceduri de vot electronic, şi anume votul electronic şi votul electronic la distanţă. a) Notificări. Reglementările legale trebuie să cuprindă reguli detaliate şi clare de utilizare a e-voting-ului pentru toate momen tele alegerilor, cât şi pentru referendum. În alte cuvinte, un calen dar detaliat al alegerilor. Perioada de votare electronică nu poate începe înainte de notificarea publică a datei alegerilor sau a refe rendumului. Cât priveşte perioada de votare electronică la distanţă, aceasta trebuie să fie notificată public cu mult timp înaintea începerii vo tării, datorită timpului necesar pentru ca notificarea să ajungă la alegători, şi nu pentru transmiterea votului în urna virtuală, opera ţiune care presupune un timp foarte scurt. În plus, alegătorii vor fi informaţi, într-un limbaj simplu şi clar, în timp util, în legătură cu modul de organizare a exprimării opţiunii politice on-line şi cu paşii pe care alegătorii trebuie să îi parcurgă pe terminalul utilizat. Este nec�sar să facem o precizare. Există o mare diferenţă între modalitatea de alegere prin prezenţa efectivă la urne şi cea on-line (e-voting), în ceea ce priveşte notificarea publică referitoare la data votării. Astfel, în primul caz, notificarea nu este complicată,
60
Sistemul electoral
mai greu este de stabilit data alegerilor, care se publică şi de la publicare încep să curgă o serie de termene, prevăzute de lege. Altă serie de termene curg de la data alegerilor, înapoi, în aşa fel încât cele două categorii de termene se „întâlnesc" cam la mijlocul perioadei dintre publicarea datei alegerilor şi această dată. În al doilea caz, data alegerilor, care se publică şi ea, are mai multă importanţă pentru stabilirea perioadei de exprimare a votului on line. În alte cuvinte, datorită acestei modalităţi specifice de votare (on-line), opţiunea politică a alegătorului nu se exprimă în data alegerilor, ci într-o perioadă anterioară, aşa cum deja s-a explicat, care trebuie să respecte mai multe reguli referitoare la siguranţă şi încredere şi mai ales la transmiterea voturilor în urna virtuală, păstrarea lor „sigilată" acolo, la dispunerea şi la numărarea votu rilor din această urnă. De altfel, perioada de exprimare a voturilor on-line se sfârşeşte anterior datei alegerilor, potrivit regulilor reglementate în actele normative ale statelor. Excepţie poate face votarea on-line la distanţă, dar nu este obligatoriu. b) Alegătorii şi registrul electronic al acestora. Alegătorii vor trebui să fie înregistraţi într-un registru electronic, care trebuie actualizat periodic. În acest scop, aceştia vor putea să verifice aceste registre şi, pe cale de consecinţă, vor putea cere corectarea unor înregistrări necorespunzătoare. De asemenea, este necesară crearea posibilităţii inregistrării prin internet a unor proceduri electronice interactive şi a autentificării (identificării) datelor per sonale ale alegătorului. Desigur că, autentificarea se va face pe baza actelor de identificare ale alegătorului şi nu va fi realizată, iar înregistrarea nu se va produce, dacă aceste acte nu vor fi pre zentate. c) Propunerile de candidaţi. Propunerile de candidaţi pot fi fă cute on-line, alături de propunerile care se pot face în cadrul pro cedurii reglementate pentru modalitatea de alegere prin prezenţa la urne. Comun celor două tipuri de modalităţi este faptul că pro punerile trebuie să fie făcute publice şi prin alte moduri, nu numai pe cale electronică. d) Votare. Recomandarea prevede o serie de standarde operaţio nale referitoare la votare. Programul trebuie astfel conceput ca să nu permită alegătorului să voteze de mai multe ori. Cât priveşte
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
61
votul on-line la distanţă poate începe şi/sau se poate tennina mai devreme de deschiderea secţiilor de votare. În nici un caz votarea on-line la distanţă nu poate continua, de regulă, după închiderea secţiilor de votare, Cu toate acestea, urnele virtuale vor fi deschise o perioadă suficientă de timp pentru a pennite primirea voturilor exprimate anterior închiderii secţiei de votare, dar neajunse la secţia de votare din cauza canalului electronic utilizat. Pentru fie care tip de canal utilizat trebuie puse la dispoziţia alegătorului îndrumări referitoare la procedura de votare on-line. În cazul votă rii on-line la distanţă se va utiliza un canal special şi mai larg de comunicare. Opţiunile de vot pe care le are la dispoziţie alegătorul (candidaturile) vor trebui să fie prezentate în mod egal pe dispo zitivul folosit, iar programul nu va trebui să cuprindă informaţii referitoare la propaganda electorală, ci doar cele privind expri marea votului (instrucţiuni de utilizare a programului). Asemenea informaţii trebuie prezentate doar pe o pagină electronică şi în mod egal. În cazul votului on-line la distanţă, alegătorii trebuie atenţio naţi că sistemul electronic utilizat este real şi viabil, cu excepţia cazului în care aceştia participă la teste. În situaţia în care testele se pot realiza şi în perioada electorală, este necesar ca exprimarea opţiunii politice să se facă pe un canal diferit, special pus la dispoziţie. După exprimarea opţiunii politice prin votul electronic, toate informaţiile referitoare la modul în care alegătorul a votat trebuie să dispară automat şi imediat de pe display-ul tenninalului şi de pe canalul electronic de transmitere către urna virtuală. Alegătorul poate obţine dovada imprimată a votului electronic exprimat, dar este obligat să nu o facă publică şi să nu o scoată din secţia de votare. În cazul votului on-line la distanţă, obţinerea unei astfel de dovezi nu este posibilă, tocmai datorită greutăţii controlării res pectării interdicţiilor mai sus arătate. e) Stabilirea rezultatelor votării. Programul utilizat nu va trebui să permită să fie făcut public numărul de voturi obţinute de fiecare candidat sau lista de candidaţi, decât după închiderea urnelor virtuale şi terminarea perioadei de votare on-line, când se poate proceda la decodificare, dar şi prelucrarea unor informaţii, care să
62
Sistemul electoral
aibă ca scop dezvăluirea opţiunilor politice ale unor alegători. Du pă decodificare se poate proceda la numărarea voturilor exprimate on-line de către structurile statale competente şi de observatori. După numărare se vor întocmi evidenţele necesare, care vor cu prinde, în mod obligatoriu, informaţii privind începerea şi termi narea numărării voturilor şi participarea la vot. Voturile afectate de nereguli vor fi înregistrate ca atare. t) Auditul sistemului electronic de votare. Sistemul electronic trebuie să fie monitorizat, iar concluziile trase vor trebui să fie folosite pentru alegerile şi referendumurile viitoare. În acest scop, în normele legale interne trebuie să fie prevăzută obligaţia întoc mirii şi prezentării unor rapoarte asupra alegerilor sau desfăşură rii referendumului. În România, potrivit art. 29 alin. (1) lit. k), Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să prezinte Parlamen tului un raport asupra organizării şi desfăşurării alegerilor, respec tiv a referendumului, care să cuprindă, în mod obligatoriu, referiri la participarea la alegeri, modul de desfăşurare a acestora şi aba terile şi neajunsurile constatate, inclusiv a celor de ordin legislativ. Acest raport se dă publicităţii sub forma unei Cărţi Albe. g) Cerinţele tehnice de îndeplinit. Cerinţele tehnice presupun o atentă evaluare a riscurilor ce pot apărea în finalizarea alegerilor sau a referendumului. De asemenea, pe baza evaluării unor astfel de riscuri, sistemul electronic trebuie să cuprindă măsuri de sigu ranţă adecvate, în aşa fel încât erorile şi deteriorările sistemului să rămână în limite prestabilite. h) Accesibilitatea programelor şi a serviciilor electronice pen tru votare. Este necesar ca alegătorii să aibă acces la toate pro gramele şi serviciile electronice pentru alegeri, iar în caz contrar să fie puse la dispoziţie alternative pentru a vota. Alegătorii (uti lizatorii) programelor pot participa la toate stadiile creării sale, în special cât priveşte eventualele constrângeri şi testarea uşurinţei ele acces. Îh acest scop, li se vor pune la dispoziţie facilităţi (iriter feţe speciale, resurse echivalente, . asistenţă personală). De ase menea, vor trebui să fie puse la dispoziţia alegătorilor şi tehnologii speciale pentru a se asigura accesibilitatea persoanelor cu handi cap, iar propunerile de candidaţi trebuie să fie prezentate ale gătorilor sub cea mai bună formă.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
63
i) Interoperabilitatea programelor şi a serviciilor electronice. În acest scop, trebuie utilizate standarde transparente (Election Markup Language - EML) şi care pot fi găsite pe pagina de internet a Consiliului Europei. În cazul solicitării unor informaţii specifice pentru alegeri sau pentru referendum trebuie utilizată o procedură de localizare adecvată acestor solicitări. j) Asigurarea operabilităţii sistemelor electronice şi a progra melor. Autoritatea electorală competentă, care în România nu ar putea fi, de lege ferenda, decât Autoritatea Electorală Permanentă, va trebui să publice componentele programului utilizat pentru alegeri. Va trebui să facă excepţie cel de protecţie a datelor perso nale, dar, şi în acest caz, va trebui să specifice programul folosit, versiunile sale, data instalării şi o scurtă descriere a sa. Se va asi gura adoptarea de noi proceduri pentru instalarea unor noi versiuni îmbunătăţite ale programului, verificându-se astfel starea echi pamentului electronic de votare. În caz de urgenţă este necesar să existe un sistem electronic de rezervă (echipament şi program), care să fie conform celui original. Echipamentele de rezervă tre buie să fie disponibile în mod permanent, iar intervenţiile legate de acest echipament se vor face doar de personal autorizat, con form unei proceduri speciale stabilite de autoritatea electorală competentă. Şi în acest caz, în România, o astfel de autoritate nu poate fi decât Autoritatea Electorală Permanentă, care, şi în pre zent, conform art. 29 alin. ( 1 ) lit. p) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, întocmeşte lista cu personalul de specialitate atestat de Institutul Naţional de Statis tică, care participă la centralizarea, prelucrarea datelor şi consta tarea rezultatelor alegerilor. Înainte de a fi utilizat, echipamentul va fi verificat şi aprobat de aceeaşi autoritate electorală compe tentă (de lege ferenda, în ţara noastră, Autoritatea Electorală Permanentă), care va trebui să primească şi eventualele nereguli constatate. Asemenea nereguli şi eventualele schimbări, ce trebuie tăcute, vor trebui să fie evidenţiate ca urmare a controlului de realizat pentru toate operaţiunile tehnice îndeplinite. Echipamen tele vor fi păstrate în zone sigure, iar datele rezultate ca urmare a desfăşurării alegerilor sau a referendumului vor trebui să fie recu perate în situaţia producerii unor perturbări majore (căderea siste-
64
Sistemul electoral
mului) şi stocate în siguranţă. Autorităţile electorale competente au un rol foarte mare în desfăşurarea votului electronic, iar acest rol este esenţial în ceea ce priveşte asigurarea operabilităţii siste mului electronic şi a programelor. . Ca urmare, de lege ferenda, Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să dobândească noi atribuţii în momentul adoptării normelor legale interne referitoare la e-voting. Subliniind acest rol important, în Recomandare se prevede că la apariţia oricărui incident, care ar putea afecta inte gritatea sistemului electronic de votare, va fi anunţată autoritatea electorală competentă, care este obligată să ia măsurile necesare şi imediate pentru remediere. Tot aceste autorităţi sunt obligate să stabilească nivelul incidentelor care vor trebui să fie raportate. k) Cerinţele de securitate pe toată durata desfăşurării proce sului electoral (premergătoare votării, în timpul votării şi ulte rioare votării). Aceste cerinţe de securitate constau într-o serie de măsuri tehnice, care trebuie să asigure: continuarea procesului de votare în cazul căderii sistemului electronic; confidenţialitatea identităţii alegătorilor şi a registrelor electronice cuprinzând datele lor de înregistrare; restricţionarea accesului la serviciile electro nice oferite de program, oferindu-se alegătorului doar informaţiile corespunzătoare identităţii sale şi doar pe baza autentificării (iden tificării) solicitantului; protejarea şi autentificarea datelor, astfel încât nicio persoană neautorizată să nu poată folosi, intercepta sau modifica datele înregistrate, utilizarea metodelor de autentificare bazate pe mecanisme criptografice, pentru module necontrolate; identificarea cu uşurinţă a alegătorilor şi a candidaţilor; păstrarea unor surse temporale sincronizate de încredere (pentru informaţii şi indicatorii temporali). Autorităţile electorale competente au un rol mare şi în privinţa cerinţelor de securitate, pentru că trebuie să avanseze şi să desfăşoare verificări periodice pentru a se asigura buna funcţionare a serviciilor electronice de vot, dar şi operabi litatea componenţelor sale, conform specificaţiilor tehnice apro bate. Observaţiile făcute trebuie să genereze date şi informaţii si gure şi detaliate, în special referitoare la momentul generării unor astfel de date şi informaţii. Reguli privind etapa pregătitoare votării. Este necesar să se reglementeze păstrarea autenticităţii valabilităţii şi integrităţii re-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
65
gistrelor electronice de alegători, precum şi a listelor cuprinzând propunerile de candidaţi. De asemenea, este necesar să se verifice dacă propunerile de candidaţi au fost făcute cu respectarea terme nelor, care trebuie prevăzute legal şi dacă candidatura a fost acceptată în aceste termene. În acelaşi timp, trebuie să se verifice dacă propunerile de candidaturi au fost înregistrate legal. Reguli privind etapa votării. În primul rând este necesar ca prin asemenea reguli să se prevadă obligativitatea păstrării inte grităţii datelor şi a informaţiilor comunicate (registre electronice ale alegătorilor şi listele cu propunerile de candidaţi), dar şi rea lizarea autentificării originii datelor şi informaţiilor primite. Apoi este necesar să se reglementeze faptul că alegătorului i se prezintă un program autentic şi valabil, iar în cazul votării electronice la distanţă, metodele de stabilire a conectării la server-ul oficial şi de verificare a autenticităţii sufragiului. Votul trebuie să fie exprimat într-o perioadă de timp prevăzută şi comunicată alegătorului, iar modul în care alegătorul îşi exprimă votul trebuie să fie protejat împotriva oricăror influenţe, care i-ar putea modifica opţiunea politică. Se asigură astfel aplicarea prin cipiului secretului votului electronic. Informaţiile referitoare la decizia politică a alegătorilor vor fi distruse, după ce votul a fost dat, iar în cazul votului electronic la distanţă, alegătorul va primi precizări cu privire la ştergerea modului de exprimare a votului de pe display-ul terminalului utilizat şi din reţea, cu excepţia informa ţiilor din urna virtuală. Înainte de exprimarea votului este necesar ca sistemul electro nic să se asigure că alegătorul are dreptul de a vota, scop în care va trebui să autentifice (identifice) pe alegător şi să transmită în urna virtuală numărul de voturi corespunzător şi legal pentru fie care alegător. Ca urmare, după exprimarea votului acesta trebuie ,,sigilat" şi astfel transmis către urna virtuală. După închiderea pe rioadei de votare electronică, care nu trebuie să coincidă cu cea pentru exprimarea votului prin prezenţa efectivă la urna de votare, niciun alegător nu trebuie să mai aibă acces la sistemul de vot electronic, cu excepţia mesajelor întârziate din cauza canalelor electronice utilizate, mai ales în cazul votării electronice la distanţă.
66
Sistemul electoral
Reguli privind etapa postelectorală. Aceste reguli trebuie să cuprindă obligaţia de păstrare a integrităţii datelor şi a informa ţiilor comunicate în perioada exercitării votului electronic, autenti ficându-se originea datelor şi a informaţiilor primite. Cea mai importantă operaţiune electorală electronică este însă numărătoarea exactă a voturilor intrate în urna virtuală. Această numărare trebuie să poată fi reprodusă şi reluată. Sistemul electro nic (programul) va trebui să cuprindă instrucţiuni de păstrare a valabilităţii şi integrităţii conţinutului urnelor virtuale şi a rezul tatului numărării voturilor exprimate atât timp cât legea prevede.
§5. Controlul alegerilor desfăşurate pe baza votului electronic Controlul alegerilor desfăşurate pe baza votului electronic trebuie să fie creat ca un sistem de control, parte integrantă a siste mului electronic de vot. Ca urmare, sistemul electronic de vot va putea fi uşor de controlat la orice nivel (logic, tehnic, juridic şi aplicativ). Activitatea de verificare şi supraveghere a sistemului de control trebuie să includă înregistrarea şi asigurarea unor facilităţi de monitorizare a sistemului electronic de votare. Recomandarea prevede trăsăturile unui sistem de control care respectă cerinţele deja examinate. Aceste trăsături sunt urmă toarele: a) sistemul de control trebuie să fie transparent şi corespun zător şi să poată evidenţia, în mod constant, problemele sau iregu larităţile produse sau potenţiale. În activitatea de control vor trebui să fie înregistrate date, informaţii, evenimente, care să le includă pe cele referitoare la alegeri (numărul de alegători, numărul de vo turi exprimate, numărul de voturi valabile şi al celor nule, date pri vind numărarea voturilor, posibilitatea renumărării etc.); orice fel de atac împotriva sistemului electronic de vot asupra infrastruc turii de comunicare; detalii referitoare la utilizările greşite ale sis temului electronic de vot; b) sistemul de control trebuie să supravegheze procedura de organizare şi de desfăşurare a alegerilor sau a referendumului,
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
67
precum şi rezultatele acestora, care trebuie să fie în concordanţă cu legea. El trebuie să asigure confidenţialitatea votului şi a alegă torilor şi va trebui să împiedice orice divulgare a unor informaţii referitoare la sistemul de control, unor persoane neautorizate. c) sistemul de control trebuie să asigure verificarea operării corecte a sistemului electronic de votare, precum şi acurateţea rezultatelor alegerilor. În acest scop, trebuie să identifice even tualele fraude electorale, să certifice numărarea integrală a votu rilor exprimate şi autenticitatea acestora. De asemenea, acesta va trebui să evidenţieze încadrarea sau nu a sistemului electronic de vot în prevederile legale şi astfel să se tragă concluzia că rezul tatele alegerilor sunt numai efectul sufragiului desfăşurat. d) sistemul de control trebuie să protejeze împotriva oricăror atacuri electronice, care ar putea avea ca efect alterarea sau pier derea unor informaţii. Statele vor trebui să ia măsurile pentru garantarea confiden ţialităţii datelor şi informaţiilor deţinute de persoanele implicate în desfăşurarea alegerilor.
§6. Certificarea componentelor ITC (Information and Communication Technology) Statele care reglementează e-voting-ul trebuie să prevadă pro ceduri de certificare ale componentelor ITC, ca fiind conforme cerinţelor tehnice deja examinate. În acest scop, este necesară ar monizarea legislaţiei cu acordurile de recunoaştere internaţională (European Cooperation for Accreditation, The Intemational Labo ratory Accreditation Cooperation şi The Accreditation Forum), precum şi cu posibilitatea de colaborare cu organizaţii similare in ternaţionale. În acest mod se va putea evita paralelismul în reali zarea unor activităţi în domeniu.
68
Sistemul electoral
Secţiunea 3. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare, prin prezenţa la urne Alegerile parlamentare se organizează şi se desfăşoară pentru desemnarea deputaţilor şi a senatorilor. În România, deputaţii şi senatorii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, denumită în con tinuare „lege electorală" sau „lege" şi care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, are caracter de lege organică.
§1. Organizarea alegerilor parlamentare între două perioade electorale. Autoritatea Electorală Permanentă Pentru prima dată în sistemul constituţional românesc a fost constituită Autoritatea Electorală Permanentă, instituţie admi nistrativă autonomă, cu personalitate juridică şi cu competenţă generală, care asigură aplicarea unitară, în in_tervalul dintre două perioade electorale, a dispoziţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor sau a altor consultări cu caracter naţional sau local. În acest scop, asigură condiţiile logistice necesare apli cării întocmai a dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea drep tului de vot şi pe cele în vederea bunei desfăşurări a operaţiunilor electorale. Legea defineşte perioada electorală ca fiind intervalul de timp care începe la data aducerii la cunoştinţa publică a datei alegerilor şi se încheie odată cu comunicarea oficială a rezultatului scruti nului. Această perioadă cuprinde intervalul de timp dintre data aducerii la cunoştinţa publică a zilei alegerilor şi data începerii campaniei electorale, campania electorală, desfăşurarea efectivă a votării, numărarea şi centralizarea voturilor, stabilirea rezultatelor votării, atribuirea mandatelor şi publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. Toate aceste activităţi se constituie în operaţiuni electorale prevăzute de Legea electorală. Legea prevede reguli referitoare la conducerea Autorităţii Electorale Permanente. Preşedintele acesteia este asimilat cu mi-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
69
nistrul şi este ajutat de doi vicepreşedinţi. Mandatul preşedintelui şi al vicepreşedinţilor este de 8 ani, acesta putând înceta în con diţiile legii, chiar anterior expirării sale. Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 373/2004, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente sunt membrii ai Biroului Electoral Central. O asemenea calitate ar putea fi criticată pentru motivul că atribu ţiile Autorităţii Electorale Permanente se referă la intervalul dintre două perioade electorale (art. 27 din Legea nr. 373/2004), iar pre şedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, ca membri ai Biroului Electoral Central, exercită atribuţii în perioada electorală. O astfel de contradicţie ar trebui să fie soluţionată în viitor, iar de lege ferenda, cele două funcţii ar trebui să fie scoase din Biroul Electoral Central, ar trebui să fie schimbat statutul Auto rităţii Electorale Permanente, prin preluarea atribuţiilor Biroului Electoral Central şi pe cele ale birourilor electorale. de circumscrip ţie, în perioadele electorale. Autoritatea Electorală Permanentă se bucură de autonomie bugetară, în sensul că îşi aprobă bugetul, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice, pe care îl trimite Guvernului pentru a fi inclus în bugetul de stat. Aparatul propriu al Autorităţii Electorale Permanente este con dus de un secretar general şi este organizat şi funcţionează con form art. 28 alin. (2) din lege şi pe baza unui Regulament aprobat de Guvern. Autoritatea Electorală Permanentă poate avea filiale în fiecare regiune de dezvoltare, care se organizează şi funcţionează potrivit regulamentului. Atribuţiile Autorităţii Electorale Permanente sunt prevăzute în art. 29 din lege şi se exercită în intervalul dintre două perioade electorale. Aceste atribuţii pot fi clasificate în funcţie de conţinu tul său în următoarele categorii: - asigurarea logisticii necesare dotării secţiilor de votare, in clusiv a localurilor acestora, pentru care elaborează propunerile necesare, materiale şi bugetare şi le trimite Guvernului pentru însuşire şi urmăreşte realizarea lor; - elaborarea sistemelor de protecţie a secţiilor de votare, a bu letinelor de vot şi a celorlalte documente şi materiale specifice votării;
70
Sistemul electoral
- urmăreşte şi controlează modul de întocmire şi actualizare a listelor electorale permanente, de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, de efectuare a comunicărilor legale şi de operare a lor în liste; modul de întocmire şi eliberare a cărţilor de alegător în concordanţă cu listele electorale permanente; modul de asigurare a concordanţei dintre conţinutul listelor electorale per manente de la primărie şi cele aflate la judecătorie; realizarea din timp a dotărilor specifice secţiilor de votare şi controlează modul de păstrare a lor; modul de asigurare a fondurilor necesare realizării eşalonate şi la timp a logisticii pentru procesul electoral; - aplicarea unitară a legislaţiei privind organizarea alegerilor; sprijinirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale; - elaborarea de studii şi propuneri pentru îmbunătăţirea siste mului electoral; - elaborarea de programe: pentru instruirea alegătorilor asupra conţinutului sistemului electoral românesc; pentru respectarea deontologiei electorale şi pentru popularizarea acestora; pentru instruirea primarilor, secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale şi a persoanelor care ar putea deveni membri ai birourilor electo rale, împreună cu Institutul Naţional de Administraţie şi filialele regionale; pentru exercitarea votului de către neştiutorii de carte sau de către persoanele cu handicap, le popularizează şi stabileşte reguli unitare în acest sens; - prezentarea Parlamentului a unui Raport asupra organizării şi desfăşurării alegerilor (referendumului) cuprinzând referiri la parti ciparea la scrutin, modul de desfăşurare a acestuia, atribuţiile şi neajunsurile, inclusiv de ordin legislativ constatate şi rezultatul constatărilor, raport care se publică sub forma unei Cărţi Albe; pre zentarea Parlamentului a unui raport anual asupra activităţii sale; - elaborarea bugetului propriu şi a unor acte normative, şi anume: calendarul acţiunilor din perioadele electorale (împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor); hotărârile de Guvern pentru buna desfăşurare a alegerilor (împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor); cele pentru îmbunătăţirea şi perfec ţionarea sistemului electoral românesc, pe care le trimite Guvernu lui pentru a se exercita dreptul de iniţiativă legislativă; hotărârile de Guvern pentru aprobarea cheltuielilor necesare organizării şi
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
71
desfăşurării alegerilor (împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor); - realizarea unor activităţi legate de stabilirea rezultatelor ale gerilor, şi anume: întocmirea listei cu personalul de specialitate atestat de Institutul Naţional de Statistică, care participă la centra lizarea, prelucrarea datelor şi constatarea rezultatelor alegerilor; sprijinirea constituirii sistemului informaţional la nivel naţional, necesar stabilirii rezultatelor alegerilor; organizarea de licitaţii în vederea selecţionării programelor de calculator care se utilizează de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor ale gerilor; certificarea spre neschimbare, cu 1 O zile înainte de data alegerilor, a programelor de calculator selecţionate în urma licita ţiilor organizate legal şi punerea lor, la cerere, la dispoziţia orga nizaţiilor politice participante la alegeri; - ţinerea evidenţei unităţilor administrativ-teritoriale în care sunt vacante posturi de primar sau în care au fost desfiinţate con siliile locale şi face propuneri Guvernului pentru stabilirea datei de organizare şi desfăşurare a noilor alegeri. În exercitarea acestor atribuţii, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente emite ordine şi adoptă hotărâri şi instrucţiuni, iar ultimele două se contrasemnează de vicepreşedinţi. Hotărârile se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi sunt obligatorii pentru toate organismele, autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii electorale. Instituţii de tipul Autorităţii Electorale Permanente există şi în alte state cum ar fi: Canada, Mexic, SUA, Chile, Australia, Mol dova, Albania, Ungaria, Germania, Austria, Columbia, Argentina etc., iar în Suedia funcţionează instituţia internaţională a autori tăţilor similare Autorităţii Electorale Permanente, sub denumirea Institutul pentru democraţie şi asistenţă electorală (IDEA).
§2. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor în perioada electorală Organizarea şi desfăşurarea alegerilor în perioada electorală parcurg următoarele etape, care reprezintă o succesiune legală de operaţiuni electorale:
72
Sistemul electoral
2.1. Stabilirea datei alegerilor Stabilirea datei alegerilor este operaţiunea electorală cu care începe desfăşurarea alegerilor. Potrivit art. 63 alin. (2) din Constituţie, alegerile pentru Came ra Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. În inte riorul acestor 3 luni, trebuie deci stabilită data noilor alegeri. Le gea electorală prevede că data alegerilor se stabileşte de Guvern, cu cel puţin 45 de zile înainte de ziua votării şi până la împlinirea a 5 zile de la data când începe să curgă termenul de 3 luni pre văzut de Constituţie. În aceleaşi termene se aduce la cunoştinţa publică, de către Guvern, această dată. Potrivit art. 114 din lege, termenele pe zile se calculează din ziua când încep să curgă, care este luată în calcul, până în ziua în care se împlinesc, chiar dacă acestea nu sunt zile lucrătoare. Un exemplu, în acest sens, ar fi edificator. Astfel, termenul de 3 luni începe să curgă de la data de 1 februarie. Până la data de 5 fe bruarie, trebuie stabilită data alegerilor, iar Guvernul trebuie să o aducă la cunoştinţa publică. De la data de 6 februarie inclusiv, începe să curgă perioada de campanie electorală care se sfârşeşte cu 2 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea alegerilor. Cele 5 zile de mai sus nu pot depăşi o lună, în cazul nostru sfârşitul lunii februarie, pentru a rămâne timpul necesar pentru desfăşura rea campaniei electorale. În general, termenele de mai sus sunt stabilite având în vedere conţinutul şi succesiunea operaţiunilor electorale, dar regulile în această privinţă diferă de la un sistem electoral la altul.
2.2. Stabilirea numărului, delimitarea şi numerotarea circumscripţiilor electorale Circumscripţiile electorale constituie cadrul organizatoric te ritorial în care se desfăşoară operaţiunile electorale de alegere a deputaţilor şi senatorilor. Stabilirea circumscripţiilor electorale pentru alegerea parlamentarilor presupune o anumită „divizare administrativă" a teritoriului statului şi a populaţiei, pe baza unor criterii legale.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
73
Numărul, delimitarea teritorială şi numerotarea circumscrip ţiilor electorale sunt prevăzute în anexa nr. 1 la lege. Această mo dalitate de reglementare este diferită faţă de perioadele anterioare, când Guvernul avea asemenea competenţe concrete. Soluţia actua lă este cea constituţională, pentru că, dacă Guvernul ar lua aseme nea măsuri, s-ar produce o delegare neconstituţională de com petenţe. Legea stabileşte unele corelaţii cu numărul circumscripţiilor electorale. O primă corelaţie este aceea cu numărul de deputaţi şi de se natori. În concordanţă cu art. 62 alin. (3) din Constituţie, m1�ărul deputaţilor şi al senatorilor care vor fi aleşi în fiecare circumscrip ţie electorală este prevăzut de lege şi se determină prin raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la nor mele de reprezentare, fără ca numărul de deputaţi să fie mai mic de patru, iar cel al senatorilor de doi. Norma de reprezentare este unică, nu fluctuează şi este legal stabilită la 70.000 de locuitori pentru un deputat şi la 160.000 de locuitori pentru un senator. Trebuie precizat că în raportul evocat mai sus se modifică numărul de locuitori din circumscripţie şi nu norma de repre zentare, ceea ce înseamnă că numărul de deputaţi şi senatori se poate modifica de la un moment la altul. Numărul locuitorilor este cel de la 1 iulie al anului precedent, publicat în Anuarul Statistic al României. Legea stabileşte că, dacă are loc un recensământ general al populaţiei cu cel puţin 5 luni anterior datei alegerilor, numărul locuitorilor este cel rezultat în urma acestui recensământ. De asemenea, se mai poate preciza şi faptul că prin norma de reprezentare se realizează egalitatea relativă a circumscripţiilor electorale, sub aspectul semnificaţiei lor electorale. Egalitatea este realizată şi prin reglementarea de către lege a eventualelor situaţii în care, dacă se obţine un număr de voturi mai mare de 50% din norma de reprezentare, se acordă un loc de deputat sau de senator. Astfel, se naşte garanţia legală, potrivit căreia în urma calculelor electorale care se vor face, după alegeri, numărul deputaţilor să nu scadă sub patru, iar cel al senatorilor sub doi.
74
Sistemul electoral
Aceste reguli sunt favorabile comunităţilor locale mici sau unor minorităţi care altfel ar putea fi dezavantajate. O altă corelaţie este aceea cu scrutinul practicat. Astfel, nu mărul circumscripţiilor electorale depinde de scrutinul practicat. Scrutinul uninominal presupune un număr mare de circumscripţii, care trebuie să fie egal cu cel al deputaţilor sau senatorilor care ur mează să fie aleşi, în sensul că locuitorii dintr-o circumscripţie electorală desemnează un singur deputat sau senator, după caz. Scrutinul prin reprezentarea proporţională presupune, însă, un număr mai mic de circumscripţii, întrucât locuitorii din cadrul lor desemnează mai mulţi deputaţi sau senatori, după caz; fiecare cir cumscripţie electorală, sub aspect teritorial, este identică cu o unitate administrativ-teritorială care în România este judeţul. 2.3. Secţiile de votare Desfăşurarea alegerilor presupune gruparea alegătorilor şi organizarea unor locuri unde aceştia să poată să-şi exercite efectiv şi civilizat dreptul de vot. Aceste locuri sunt secţiile de votare, care au un rol deosebit şi esenţial în procesul electoral, motiv pentru care legea le acordă o atenţie foarte mare. Secţiile de votare sunt sediile birourilor secţiilor, aici se ame najează cabine de votare, se introduc buletinele în urne, sunt pre zenţi reprezentanţii politici, cei ai presei, observatorii etc. În cadrul unei circumscripţii, se organizează mai multe secţii de votare pe baza criteriului numărului de locuitori ori a altor criterii. Legea reglementează două categorii de secţii de votare. Într-o primă categorie, care formează regula, sunt incluse sec ţiile de votare care se organizează în localităţi, având la bază doar criteriul populaţiei şi cel al distanţei de la sediul secţiei până la reşedinţa comunei, şi o a doua categorie în care sunt incluse sec ţiile de votare care au drept criteriu de organizare anumite cate gorii speciale de alegători şi care formează excepţia. Cât priveşte secţiile de votare din prima categorie, legea pre vede că se pot organiza secţii de votare după cum urmează:
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
75
a) în localităţile urbane câte o secţie de votare la 1000-2000 de locuitori; b) în comune câte o secţie de votare la 500-2000 de locuitori; se organizează secţii de votare de regulă în fiecare sat; c) în sate sau în grupe de sate cu populaţie de până la 500 de locuitori, câte o secţie de votare. Din analiza comparativă a acestor texte, rezultă că primul text [lit. a)] are în vedere localităţi compacte, în timp ce ultimele [lit. b) şi c)] au în vedere comune cu sate dispersate, care se găsesc la dis tanţe mari unul de altul. În acest din urmă caz, legea împarte loca lităţile în două grupe: comunele în care se organizează o singură secţie de votare la 500-2000 de locuitori şi satele sau grupările de sate cu populaţie de până la 500 de locuitori, în care se pot orga niza mai multe secţii de votare, de regulă în fiecare sat. Este necesar de precizat că legiuitorul a avut în vedere numă rul de locuitori şi nu numărul de cetăţeni pentru a realiza concor danţa cu norma de reprezentare, care şi ea se referă la numărul de locuitori. Dintre locuitori, un număr mai mic vor fi cetăţeni, care se vor prezenta la secţie pentru votare şi care sunt înscrişi în listele electorale (permanente sau speciale). Cât priveşte secţiile de votare din a doua categorie, acestea sunt organizate pentru categorii speciale de alegători (diplomaţi, militari, studenţi, cetăţeni internaţi în spitale, sanatorii, aflaţi în călătorie). Din analiza comparativă a textelor legii rezultă exis tenţa a trei situaţii de organizare a secţiilor de votare în funcţie de numărul alegătorilor: o primă situaţie în care se reglementează un minim de 25 de alegători, se includ secţiile de votare organizate pe lângă unităţi militare, spitale, maternităţi, sanatorii, case de inva lizi şi cămine de bătrâni, centre de îngrijire, asistenţă şi recuperare a persoanelor adulte cu handicap; o a doua situaţie în care se pre cizează un minim de 250 de alegători şi un maxim de 1000 de alegători (pentru studenţii de la cursurile de zi şi pentru elevii cu drept de vot, care nu domiciliază în localitatea unde îşi fac stu . diile, pe lângă căminele de studenţi şi elevi), o a treia situaţie este aceea în care nu se prevede un număr de alegători, acesta fiind cazul secţiilor de votare organizate pe lângă staţii de cale ferată,
76
Sistemul electoral
autogări, porturi şi aeroporturi pentru cei care efectuează o călă torie în zona alegerilor. În primele două situaţii, sunt avuţi în vedere alegătorii stabiliţi temporar în localitate (militarii, studenţii, elevii etc.), ceea ce face necesară precizarea unui criteriu cantitativ, în timp ce în a treia situaţie se au în vedere alegătorii pasageri prin localitate şi locul de votare (gări, autogări, porturi etc.). Actuala reglementare, spre deosebire de cea anterioară, permi te arondarea în cazul în care nu se poate organiza una din secţiile de votare enumerate, urmând de pildă, să se arondeze la o secţie de votare mai multe şcoli, facultăţi etc. Pentru militari, legea prevede că la secţiile de votare organi zate pe lângă unităţile militare vor vota numai militarii unităţii, pe baza unor liste electorale speciale, întocmite de birourile secţiilor de votare, iar în cele pentru studenţi şi elevi, numai aceştia. Tot în această a doua categorie sunt incluse şi secţiile de vo tare organizate pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României (câte o secţie pentru fiecare misiune sau oficiu), cele de pe navele sub pavilion român, aflate în navigaţie în ziua ale gerilor şi de pe platformele marine. La secţiile din străinătate vor vota: personalul diplomatic şi consular, membrii familiilor lor, ce tăţenii români în interes de serviciu, turişti sau care şi-au stabilit domiciliul în străinătate, precum şi cetăţenii români care au do bândit şi cetăţenia altui stat. Această regulă se fundamentează pe unul din principiile drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor funda mentale, potrivit căruia cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară. Secţiile de votare din străinătate se organizează şi se dotează prin grija Ministerului Afacerilor Externe, iar Ministerul Finanţelor Pu blice alocă fondurile necesare. Alegătorii de la aceste secţii de votare sunt înscrişi pe o listă specială, urmând să voteze fie pentru listele cu candidaţi propuşi în municipiul Bucureşti (la secţiile de pe lângă misiuni şi oficii consulare), fie în circumscripţia în care este înregistrată nava. Se înţelege că legea nu se referă la navele din porturile româneşti sau
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
77
la platformele de foraj marin, în cazul lor urmând să se voteze po trivit dispoziţiilor de organizare a secţiilor care constituie regula. Legea consacră principiul unicităţii secţiei de votare pentru alegeri parlamentare, potrivit căruia alegătorii votează, la aceeaşi secţie de votare, atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Se nat. Acest principiu se fundamentează pe unicitatea legislativului şi pe argumente de logică firească, neexistând temeiuri care să ducă la separarea secţiilor de votare pentru Camera Deputaţilor de cele pentru Senat. Această opinie se impune chiar dacă buletinele de vot sunt dis tincte pentru cele două Camere ale Parlamentului. Delimitarea secţiilor de votare din prima categorie se face de primari, deoarece această operaţiune electorală presupune o anali ză profundă a situaţiei de fapt şi apoi o aplicare a legii. Cu alte cu vinte, această operaţiune presupune o activitate executivă, speci fică primarului. În plus, cunoaşterea situaţiei de fapt nu este po sibilă la fel de bine la nivelul consiliului judeţean sau local. În termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, primarii au obligaţia de a comunica hotărârea de delimitare, precum şi toate datele, informaţiile necesare, prefecţilor şi să dea sprijin acestora pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le au. Prefecţii au obligaţia legală de numerotare a secţiilor de votare dintr-o circumscripţie electorală, indiferent de localitate, în termen de 1O zile de la stabilirea datei alegerilor. În acelaşi termen, pre fecţii trebuie să aducă la cunoştinţă publică numerotarea, delimi tarea şi indicarea locului unde va avea loc desfăşurarea votării. Numerotarea efectuată de prefect trebuie sij respecte regulile legale, şi anume: numerotarea începe cu reşedinţa de judeţ şi con tinuă cu municipiile, oraşele şi comunele, în ordine alfabetică. În municipiile cu subdiviziuni, numerotarea se face ţinându-se cont de ordinea subdiviziunii, prevăzută de Legea organizării admi nistrativ-teritoriale. În ceea ce priveşte secţiile de votare din cea de a doua categorie, acestea se delimitează (stabilesc) după cum urmează: - de prefecţi împreună cu comandantul garnizoanei, pentru sec ţiile de votare de pe lângă unităţile militare, cu Ministerul Transpor turilor, pentru cele de pe lângă staţiile de cale ferată, autogări,
78
Sistemul electoral
porturi şi aeroporturi şi cu comandantul porturilor, pentru secţiile de votare de pe nave şi platforme marine; - de primari, împreună cu conducătorii unităţilor de învăţă mânt, în cazul studenţilor de la cursurile de zi şi al elevilor cu drept de vot şi conducătorii instituţiilor de sănătate şi de ocrotire socială pentru spitale, maternităţi, sanatorii, case de invalizi şi pentru persoane cu handicap; - de Ministerul Afacerilor Externe, în cazul secţiilor de votare din străinătate.
2.4. Listele electorale În vederea participării la vot, cetăţenii şi numai aceştia sunt înscrişi în listele electorale. Necesitatea întocmirii acestor liste constă în faptul că, deşi votul este universal, nu toţi cetăţenii au dreptul să-l exercite (Paul Negulescu şi George Alexianu). Listele electorale sunt permanente şi speciale. Listele electorale permanente. Spre deosebire de perioada anterioară în care nu se introduseseră listele permanente, ci doar cele speciale, în prezent legea permite introducerea unor asemenea liste, preluând modelul practicat în alte ţări (Franţa). Modelul listei permanente se aprobă prin hotărâre de Guvern. Aceste liste se întocmesc în două exemplare originale, de către primarii comunelor, oraşelor sau ai municipiilor ori ai subdiviziu nilor administrative ale municipiilor, pe localităţi sau pe străzi. În această ipostază, primarul apare şi ca autoritate publică lo cală (administrativă), alături de calitatea sa de reprezentant al co munităţii locale. Listele electorale sunt documente de stat unice, pe care le întocmeşte primarul în numele autorităţii statale, nu al comunităţii care l-a ales. O asemenea reglementare există şi în alte state. Pentru a releva acest caracter oficial al listelor, legea preve de că cele două exemplare în care se întocmesc listele se sem nează de primar şi de şeful serviciului de evidenţă informatizată a persoanei, iar un exemplar se predă spre păstrare secretarului consiliului local, care este funcţionar public de carieră. Celălalt
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
79
exemplar se trimite şi se păstrează de judecătoria în raza căreia se află localitatea pentru care au fost întocmite listele. Potrivit legii, primarii împreună cu serviciile de evidenţă infor matizată a persoanei îşi fac copii de pe listele electorale perma nente. Primarul predă un exemplar, pe bază de proces-verbal, preşedintelui biroului electoral al fiecărei secţii, cu 3 zile înainte de data votării, un altul îl pune la dispoziţia alegătorilor pentru consultare, un altul este utilizat în ziua alegerilor, iar un al patru lea se păstrează de către primar. Neconcordanţele dintre lista elec torală permanentă şi copiile acesteia se soluţionează de îndată, de primar. Copiile listelor electorale permanente se semnează de pri mar, de secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi de şeful ser viciului de evidenţă informatizată a persoanei. Listele electorale cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot, care domiciliază în localitatea pentru care au fost întocmite listele, indi vidualizaţi în ordinea numărului imobilului locuit de alegător prin: numele şi prenumele; codul numeric personal; domiciliul lor; de numirea, numărul şi seria actului de identitate, precum şi numărul circumscripţiei electorale. Fiecare alegător este înscris pe o sin gură listă permanentă, reglementându-se astfel principiul unicită ţii înscrierii, pe criteriul domiciliului, dar înscrierea este obligato rie. Schimbarea domiciliului alegătorului se comunică din oficiu. Legea stabileşte caracterul universal al listelor permanente, întrucât ele cuprind atât pe cetăţenii cu domiciliul în ţară, cât şi pe cei cu domiciliul în străinătate. Aceştia din urmă se vor înscrie pe listele permanente ale localităţii în care s-au născut sau în care au avut domiciliul în ţară, dacă cer acest lucru misiunii diplomatice a României din statul de domiciliu sau direct consiliului local. Listele permanente se actualizează anual, în mod obligatoriu, de către primari, împreună cu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei, până la 1 martie, iar în anul cu consultări electorale în cel mult 15 zile de la data stabilirii datei votării. Orice modificări, care se produc în urma actualizării, se vor comunica, de către primar, în mod obligatoriu, judecătoriei competente teritorial, ur mând ca şi aceasta din urmă să modifice exemplarul pe care îl păstrează. Orice modificări legale sunt pedepsite conform legii
80
Sistemul electoral
penale, ca urmare a caracterului de documente oficiale de stat al listelor electorale. Legea cuprinde dispoziţii speciale în ceea ce priveşte actua lizarea listelor electorale permanente în anumite situaţii, şi anume în cazul persoanelor decedate, al persoanelor care şi-au pierdut cetă ţenia şi al persoanelor care au pierdut drepturile electorale, cazuri în care aceste persoane sunt radiate de pe listele electorale per manente. Legea prevede procedura de urmat în cazul radierilor. Listele electorale speciale. Actuala lege a menţinut noţiunea de „liste electorale speciale", dar le-a creat un regim oarecum diferit de cel pentru listele electorale permanente. Ele se întocmesc numai cu prilejul votării şi numai de birourile electorale de secţie de votare, fiind semnate de preşedintele ei. Aceste liste cuprind aceleaşi date ca şi listele permanente, strict necesare în asemenea situaţii, lipsind informaţiile privind circumscripţia electorală, care se regăsesc pe listele permanente. Legea nu prevede în mod analitic situaţiile în care intervin listele speciale, ci conţine o normă de trimitere la „cazurile pre văzute de prezenta lege". Încercând o individualizare şi o sintetizare a unor asemenea cazuri, le putem grupa în două categorii, şi anume: a) pentru militari, studenţi, diplomaţi şi alţi cetăţeni aflaţi în străinătate, la secţii de votare special constituite pe lângă institu ţiile în care funcţionează şi b) pentru cetăţenii care, din diferite motive, nu pot vota la sec ţia de votare de la domiciliul lor (unde sunt înscrişi pe lista perma nentă), la orice secţie de votare pentru cetăţenii cu drept de vot. În această categorie sunt incluşi şi cei care au doar reşedinţa în lo calitatea unde votează, legea renunţând la sistemul adeverinţelor, dificil de aplicat şi inutil, prin introducerea cărţilor de alegător. Spre deosebire de legislaţia electorală anterioară, în prezent nu mai este reglementată procedura afişării listelor electorale, dar se prevede în continuare dreptul alegătorilor de a verifica aceste liste, indiferent dacă sunt permanente sau speciale, iar primarii sunt obligaţi să ia măsurile legale în acest sens. Acest drept este unul electoral, fără însă să fie un drept exclusiv politic.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
81
În cazul în care se constată omisiuni, înscrieri greşite sau erori în listele electorale, legea prevede căi de atac formulate de ale gătorul care se consideră nedreptăţit şi care pot fi grupate, în func ţie de felul listei electorale, după cum urmează: a) căi de atac care se pot formula în legătură cu listele electo rale permanente; b) căi de atac care se pot formula în legătură cu listele speciale; c) căi de atac care se pot formula numai în legătură cu listele speciale din străinătate. În toate situaţiile, căile de atac sunt: întâmpinarea şi contes taţia. Cât priveşte prima grupare, întâmpinarea are natura juridică a unui recurs graţios, care se adresează autorităţii (organului) care a întocmit lista şi care este obligată să se pronunţe, prin dispoziţie, în cel mult 3 zile de la înregistrare. Cel nemulţumit poate formula, în 5 zile de la comunicare, contestaţie împotriva dispoziţiei, care se soluţionează în cel mult 1 O zile, de către judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul. Cât priveşte cea de-a doua grupare, întâmpinările se solu ţionează, de îndată, de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, iar contestaţiile formulate împotriva soluţiilor date de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul electoral care a întocmit lista. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevo cabilă şi se comunică biroului electoral al secţiei de votare imediat după pronunţare. Cât priveşte cea de-a treia grupare, întâmpinările se soluţio nează de către biroul electoral al secţiei de votare, iar contestaţiile formulate împotriva soluţiei date de biroul electoral al secţiei de votare, se rezolvă de şeful misiunii diplomatice sau de locţiitorul acestuia, din ţara respectivă, iar hotărârea sa este definitivă. Fiind în prezenţa unor proceduri de contencios electoral, ter menele sunt foarte scurte, iar dispoziţiile procedural civile sunt, de asemenea, aplicabile. Cât priveşte listele permanente, legea stabileşte procedura de urmat în cazul în care căile de atac au fost soluţionate definitiv şi irevocabil sau dacă listele nu au fost atacate. În aceste cazuri, pri-
82
Sistemul electoral
marii vor înainta copii ale listelor electorale permanente birourilor secţiilor de votare. O problemă care se poate pune este aceea a termenului pentru înaintarea listelor definitive, legea prevăzând un termen de 24 de ore de la constituirea birourilor secţiilor de votare. Potrivit acestei legi, aceste birouri se constituie la date diferite, după cum sunt de semnaţi sau nu membrii acestora, iar procedura de desemnare începe cu 1 5 zile înainte de data alegerilor, prin desemnarea ma gistraţilor sau a altor jurişti şi se sfârşeşte odată cu desemnarea reprezentanţilor politici. De asemenea, orice modificări ale listelor electorale perma nente intervenite după trimiterea lor birourilor secţiilor de votare se vor comunica, de îndată, acestui birou şi judecătoriei. Legea nu precizează până când se pot face modificări. Dintr-o interpretare sistematică a prevederilor legale se poate spune că modificările se pot face doar până în preziua votării. Primarul este obligat, ca în termen de cel mult 1 0 zile de la stabilirea datei alegerilor, să pună la dispoziţia partidelor politice, alianţelor politice şi a celor electorale, copii ale listelor electorale permanente. Cât priveşte listele speciale, această continuare a procedurii electorale este inutilă, pentru că aceste liste se întocmesc de biroul electoral al secţiei de votare şi, firesc, ele se găsesc deja la aceste secţii, fără să mai fie nevoie să fie înaintate de cineva.
2.5. Cărţile de alegător Prin Legea nr. 68/1 992, s-a reintrodus, începând cu primul scrutin după alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 1 992, cartea de alegător, care este de tradiţie interbelică în ţara noastră, pe baza căreia se exercită dreptul de vot. Cartea de alegător este actul de identitate electorală permanent şi valabil pentru toate consultările cu caracter naţional, motiv pen tru care prezintă importante avantaje, cum ar fi: evitarea folosirii altor acte de identitate în cadrul procedurii electorale, ordonarea şi simplificarea operaţiilor electorale.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
83
Natura juridică a cărţii de alegător este de act administrativ de atestare a calităţii de alegător. Forma, conţinutul, modul de eliberare şi de utilizare a cărţii de alegător, precum şi cheltuielile de tipizare şi distribuire a acestora se stabilesc prin hotărâre de Guvern. Întocmirea şi eliberarea cărţilor de alegător se fac de serviciile de evidenţă informatizată a persoanei din localitatea în care domi ciliază alegătorul. Un alegător nu poate primi şi deţine decât o sin gură carte de alegător, pe care va trebui să o păstreze şi să o folo sească numai el. Acesta este şi motivul pentru care ar trebui trecu tă şi menţiunea „netransmisibil" pe modelul de carte de alegător. Eliberarea cărţilor de alegător se face: a) numai alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente ale localităţii unde domiciliază aceştia, dacă au împlinit vârsta de 18 ani, până la 1 martie sau o vor împlini până în ziua alegerilor inclusiv şi b) pe baza actului de identitate şi sub semnătura cetăţeanului; c) pentru a fi folosită numai pentru „consultări electorale cu caracter naţional", în care pot fi incluse alegerile parlamentare, cele prezidenţiale, referendumurile la nivel naţional, nu şi cele locale. Legea prevede şi posibilitatea formulării unor căi de atac în le gătură cu întocmirea şi eliberarea cărţilor de alegător (omisiuni, înscrieri greşite sau alte erori), care sunt aceleaşi ca în cazul liste lor electorale. Legea mai prevede posibilitatea eliberării unor du plicate ale cărţilor de alegător şi reguli privind evidenţa acestora. Pentru alegerile din anul 2004 nu au fost utilizate cărţile de ale gător, pentru că nu fac parte din definiţia legală a actului de iden titate, prevăzută de art. 117 din Legea electorală. Prevederile Legii electorale referitoare la cărţile de alegător se vor aplica începând cu alegerile parlamentare din anul 2008. Întocmirea şi eliberarea cărţi lor de alegător tuturor cetăţenilor cu drept de vot se vor face de Mi nisterul Administraţiei şi Internelor.
2.6. Birourile şi oficiile electorale Întreaga organizare şi desfăşurare a operaţiunilor electorale tre buie să se reaEzeze sub controlul cetăţenilor, partidelor şi forma-
84
Sistemul electoral
ţiunilor politice, alianţelor politice sau electorale, într-un climat de ordine asigurată de Guvern şi de primari. În acest scop, legea a creat forme organizatorice care să exprime aceste realităţi, printre care se regăsesc: birourile şi oficiile electorale. Acestea sunt auto rităţi legale, care au ca sarcină asigurarea desfăşurării corespun zătoare a operaţiunilor electorale. În funcţie de atribuţiile pe care le au birourile electorale, în ierarhia lor, acestea sunt: Biroul Electoral Central, biroul electoral de circumscripţie, oficiile electorale şi biroul electoral al secţiei de votare. În legătură cu aceste birouri, sunt necesare câteva precizări. Înfiinţarea acestor forme organizatorice se face doar în condi ţiile Legii electorale şi pentru fiecare alegere. Birourile şi oficiile electorale sunt formate numai din cetăţeni cu drept de vot, iar candidaţii nu pot fi membri ai lor. Legea instituie o protecţie specială a tuturor membrilor birou rilor şi oficiilor electorale, în sensul că în realizarea atribuţiilor ce le revin, membrii lor sunt consideraţi că exercită o funcţie ce im plică autoritatea de stat, motiv pentru care, în cazul încălcării aces tei protecţii, legea penală prevede pedepsirea vinovaţilor. Corespunzător răspunderilor pe care le au membrii birourilor şi oficiilor electorale, legea le cere acestora, ca obligaţie, exercitarea corectă şi imparţială a acestei funcţii. Încălcarea acestei obligaţii poate atrage chiar pedeapsa penală, dacă sunt îndeplinite condiţiile unei asemenea tip de răspundere. Membrii birourilor electorale sunt magistraţi şi reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor, alianţelor politice sau electorale şi coali ţiilor politice, ai Autorităţii Electorale Permanente şi un reprezen tant stabilit de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, desemnarea lor realizându-se în două etape. Într-o primă etapă, sunt desemnaţi magistraţii (juriştii) şi preşe dintele şi, în cea de-a doua, reprezentanţii politici ai partidelor parlamentare şi apoi ai celor neparlamentare. Reprezentanţii partidelor politice şi ai altor formaţiuni politice în birourile electorale nu pot primi alte acreditări prevăzute de lege, ei având doar o singură misiune, aceea stabilită în cadrul birourilor din care fac parte.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
85
Actuala componenţă a Biroului Electoral Central şi a birourilor electorale de circumscripţie nu este adecvată scopului pentru care ele se constituie, pentru că, în realitate, Biroul Electoral Central şi birourile electorale de circumscripţie au ca principal rol să solu ţioneze conflictele apărute în perioada electorală ori să hotărască în legătură cu unele operaţiuni electorale (actualizarea listelor electorale; centralizarea, verificarea şi înregistrarea rezultatelor alegerilor; atestarea atribuirii unor mandate de deputat; anularea alegerilor; renumărarea voturilor; înregistrarea candidaturilor; sta bilirea partidelor care au depăşit pragul electoral etc.). În exercitarea acestor atribuţii apar diferenţe de opinie între judecătorii şi reprezentanţii politici, determinate, în principal, de poziţii diferite faţă de modul de soluţionare a problemei discutate. În mare parte însă, aceste probleme se rezolvă prin interpretarea legii, interpretare pentru care judecătorii sunt anume pregătiţi. În alte cuvinte, datorită formaţiei lor, judecătorii sunt pregătiţi să interpreteze legi şi astfel să spună dreptul. Aceasta nu înseamnă că reprezentanţii politici nu pot să interpreteze legea, ca de altfel orice persoană, dar, spre deosebire de ei, aceasta este tocmai pro fesia judecătorilor, care astfel, o fac în mod oficial. Pe cale de consecinţă, aceste structuri organizate ar trebui să fie formate numai din judecători şi să se transforme în tribunale sau curţi electorale ad-hoc şi care să se constituie doar în vederea alegerilor ori care să fie permanente. Asemenea instanţe electorale există şi în alte state, cum este exemplul Mexicului, unde se organizează tribunale federale electorale, precum şi în alte state din America de Sud (Bolivia, Brazilia, Chile, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Panama, Paraguay, Peru, Salvador). În România, proce sul de transformare ar fi deosebit de simplu, pentru că nu ar nece sita decât eliminarea din lege a prevederilor referitoare la comple tarea componenţei Biroului Electoral Central şi a birourilor elec torale de circumscripţie cu reprezentanţii politici. Printr-o astfel de modificare s-ar reduce conflictele dintre judecători şi reprezen tanţii politici şi astfel nu s-ar mai lungi timpul de luare a unor hotărâri; s-ar putea pronunţa hotărâri, care să nu fie bănuite de parteneriat politic, ci fundamentate doar pe lege, bănuiala fiind legitimă, pentru că numărul judecătorilor este mai mic decât cel al
86
Sistemul electoral
reprezentanţilor politici; nu s-ar elimina controlul naţiunii asupra hotărârilor pronunţate, pentru că acestea vor trebui să fie publi cate, respectându-se principiul transparenţei şi apoi vor putea fi atacate în justiţie de cei care au un interes legitim; s-ar putea respecta termenele din procedura electorală, care sunt foarte scurte, realizându-se celeritate în soluţionarea litigiilor electorale; s-ar putea respecta regula conform căreia nu poţi fi judecător în propria cauză, aşa cum în prezent se întâmplă cu partidele şi alian ţele politice; se reduc cheltuielile din fondurile alocate pentru alegeri, pentru că judecătorii îşi vor schimba doar locul de jude cată, îndeplinind aceleaşi atribuţii de judecător; dispar eventualele discuţii în legătură cu incompatibilitatea judecătorilor. Modul de formare şi componenţa birourilor electorale pot fi contestate, în termen . de 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau de completare, după caz, de către partide, alte for maţiuni politice şi de candidaţii independenţi. Având în vedere ce leritatea ce trebuie să existe în soluţionarea acestor contestaţii, legea a limitat termenul de formulare a lor la 48 de ore. Soluţio narea contestaţiilor se face în termen de 2 zile de la înregistrare, de către biroul electoral de circumscripţie dacă privesc birourile de secţii, de Biroul Electoral Central dacă privesc birourile de cir cumscripţie şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dacă privesc Biroul Electoral Central. Hotărârile pronunţate sunt definitive şi irevocabile. 2. 6. 1. Biroul Electoral Central Legea electorală cuprinde dispoziţii privind componenţa, cons tituirea şi atribuţiile Biroului Electoral Central. Cât priveşte componenţa, Biroului Electoral Central este for mat din 7 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din pre şedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi din 16 reprezentanţi ai partidelor şi altor formaţiuni politice care participă la alegeri. Constituirea Biroului Electoral Central se face în două etape care au o succesiune logică. Într-o primă etapă, are loc desemnarea celor 7 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Desemnarea se face prin grija
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
87
preşedintelui Curţii, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi dintre toţi judecătorii „în exerciţiu" ai Curţii. Această operaţiune se face în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor. În vederea rea lizării publicităţii şedinţei, data tragerii la sorţi se aduce la cu noştinţa publică de preşedintele Curţii, cu 2 zile înainte. O intere santă problema, cu care s-a confruntat practica, inclusiv jurispru denţa Curţii Constituţionale, a fost aceea a compatibilităţii sau nu a calităţii de membru al Biroului Electoral Central cu cea de ju decător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că, potrivit art. 1 25 alin. (3) din Constituţie, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. În soluţionarea acestei probleme s-a pornit de la definiţia dată, în general, incom patibilităţii, care este considerată ca o regulă ce interzice exerci tarea anumitor ocupaţii, în acelaşi timp (Joseph Barthelemy). Ca urmare, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au calitatea de membrii ai Biroului Electoral Central nu sunt şi nu pot fi în incompatibilitate, întrucât nu îndeplinesc, în acelaşi timp, două funcţii publice, cea de judecător şi cea de membru al Biroului Elec toral Central. Astfel, pe perioada cât funcţionează ca membrii ai Biroului Electoral Central, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu exercită şi această ultimă funcţie. În urma tragerii la sorţi, judecătorii stabiliţi dobândesc calita tea de membri ai Biroului Electoral Central, procesul-verbal ce se încheie cu această ocazie fiind actul legal de învestire a acestora. Urmâtoarea operaţiune electorală este alegerea prin vot secret a preşedintelui Biroului şi a locţiitorului acestuia, care se face dintre cei 7 judecători, în termen de 24 de ore de la data procesului-verbal de învestire. Apoi, are loc desemnarea reprezentanţilor partidelor şi ai altor formaţiuni politice parlamentare. De asemenea, Biroul Electoral Central se completează cu preşedintele şi vicepreşedinţii Auto rităţii Electorale Permanente, precum şi cu reprezentantul desem nat de grupul parlamentar al minoritâţilor naţionale din Camera Deputaţilor. Desemnarea se face în termen de 24 de ore de la data alegerii preşedintelui Biroului Electoral Central.
88
Sistemul electoral
În această componenţă, legea stabileşte că a luat fiinţă Biroul Electoral Central, pentru că îl denumeşte ca atare, prevăzând că acesta „va îndeplini toate atribuţiile ce-i revin potrivit legii". În cea de-a doua etapă, în termen de două zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor partidelor neparlamentare, alianţelor lor politice sau electorale vor putea comunica, în scris, repre zentanţii lor. Acest decalaj se explică prin atribuţiile pe care le are Biroul, dar şi prin faptul că acesta nu ar putea să fie completat decât după încheierea operaţiunilor de depunere a listelor de candidaţi (când ele rămân definitive prin necontestare sau după soluţionarea con testaţiilor), cunoscându-se ponderea numărului de liste ale fiecărui partid neparlamentar, ale alianţelor politice şi electorale ale lor, în parte, în totalul circumscripţiilor electorale din întreaga ţară. Acest moment este deosebit de important, pentru că el indică începerea vocaţiei acestor organizaţii politice de a participa la alegeri şi de a avea reprezentanţi în Birou. De aceea, Biroul Electoral Central nu se poate forma dintr-o dată, ci în două etape care se succed logic, numărul listelor de candidaţi şi ponderea lor cunoscându-se mai târziu de momentul desemnării judecătorilor ca membrii ai Bi roului. Depăşirea termenului de două zile este sancţionată constituţional de lege cu pierderea vocaţiei partidului neparlamentar ori a alianţe lor acestuia, de a mai avea reprezentanţi în Birou şi nu se creează imaginea corectă a ponderii de liste depuse în circumscripţii. Această etapă poate fi împărţită în două subetape. Într-o primă subetapă, se va proceda la stabilirea ordinii repre zentanţilor politici ai partidelor neparlamentare şi alianţelor aces tora, în funcţie de ponderea numărului listelor de candidaţi depuse şi comunicate în toate circumscripţiile electorale. Se iau în calcul atât listele depuse pentru Camera Deputaţilor, cât şi cele pentru Senat. Ierarhizarea astfel făcută, într-o ordine descrescătoare, dă posibilitatea desemnării reprezentanţilor în ordinea descrescătoare în care au fost aşezaţi. Fiecare din cei clasificaţi pe primele poziţii au dreptul la un loc în Birou. Aceşti reprezentanţi vor ocupa doar locurile rămase după desemnările făcute în prima etapă, până la
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
89
epuizarea celor 16 locuri ale reprezentanţilor politici ai partidelor şi alianţelor acestora, participante la alegeri. În legătură cu această operaţiune, pot apărea mai multe situaţii de rezolvat. Este posibil ca aceşti reprezentanţi să nu poată fi stabiliţi în întregime, pentru că numărul acestor organizaţii politice este mai mic de 16. În acest caz, operaţiunea se reia de la capăt până la de semnarea tuturor reprezentanţilor. De asemenea, este posibil ca ultimul loc să revină mai multor organizaţii politice care au depus acelaşi număr de liste. În acest caz, desemnarea se va face prin tragere la sorţi. Într-o a doua subetapă, se procedează la desemnarea nominală a reprezentanţilor politici ai partidelor politice sau alianţelor acestora. Desemnarea se face ţinându-se seama de ordinea sta bilită de partide neparlamentare şi alianţele acestora, în comu nicările scrise făcute Biroului. Procedural, această operaţiune de completare a componenţei Biroului Electoral Central se face de preşedintele Biroului în pre zenţa persoanelor delegate de partide neparlamentare şi alianţele acestora, care au comunicat reprezentanţi. Completarea se face în 24 de ore de la expirarea termenului de 2 zile, legal necesar pentru a comunica în scris Biroului numărul de liste de candidaţi şi repre zentanţii organizaţiilor politice neparlamentare. În total, timpul legal prevăzut pentru completare este de 3 zile. Preşedintele Biroului întocmeşte un proces-verbal în legătură cu modul de stabilire a competenţei Biroului, care constituie actul de atestare a calităţii de membri ai acestor reprezentanţi politici. Biroul Electoral Central îşi încetează activitatea după publica rea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatelor ale gerilor. După această dată are obligaţia de a transmite Autorităţii Electorale Permanente a materialelor necesare redactării Cărţii Albe a alegerilor. Atribuţiile Biroului Electoral Central sunt prevăzute în art. 32 din lege. O primă categorie de atribuţii sunt legate de listele electorale, pentru care Biroul veghează la actualizarea acestora. În acest scop, el culege informaţiile necesare, verifică înscrierea cetăţenilor
90
Sistemul electoral
în liste, solicită autorităţilor competente eliminarea obstacolelor care ar impieta asupra respectării termenelor electorale legale. Deşi nu are instrumente legale de intervenţie, el poate sesiza autorităţile competente cu neregulile constatate. De asemenea, acest Birou centralizează, pe baza comunicărilor primite de la birourile electo rale de circumscripţie, listele complete de candidaturi definitive depuse şi le comunică, la rândul său, unei Comisii speciale a Ca merei Deputaţilor şi Senatului, pentru a se atribui timpii de antenă, precum şi societăţilor române publice de televiziune şi de radiodi fuziune. Potrivit art. 32 alin. (3) din lege, prin listă completă de candidaturi definitive se înţelege acea listă care cuprinde numărul maxim de candidaţi, stabilit astfel încât să asigure respectarea reprezentării ambelor sexe. Desigur că o asemenea reglementare este o aplicare a principiului egalităţii, sub aspectul de conţinut al egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi a demnităţilor publice [art. 1 6 alin. (3) din Constituţie] . O altă categorie de atribuţii se referă la urmărirea aplicării dis poziţiilor legale privitoare la alegeri, pe întreg teritoriul ţării şi la asigurarea interpretării lor uniforme. În virtutea acestei atribuţii, Biroul devine o autoritate electorală de vârf şi unică, ce asigură legalitatea operaţiunilor electorale, actele sale de interpretare fiind obligatorii pentru toate celelalte birouri electorale. În acest fel, se asigură nu numai uniformitatea, dar şi evitarea divizării legalităţii electorale, oriunde se desfăşoară operaţiuni electorale. Hotărârile prin care se dau interpretări unor prevederi ale legii electorale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Legea îi conferă Biroului şi atribuţii de contencios electoral, dispunând că el rezolvă întâmpinările referitoare la activitatea sa proprie şi contestaţiile privind activitatea, modul de formare şi componenţa birourilor electorale de circumscripţie. Legea prevede că, în cazul în care pentru soluţionarea unor contestaţii sunt nece sare verificări de fapt, acestea se efectuează în prezenţa unui jude cător, care este membru al Biroului, dar nu în ziua alegerilor. Con testaţiile se soluţionează prin hotărâri care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză şi pentru toate autorităţile şi instituţiile publice la care se referă, sub sancţiunea prevăzută de lege.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
91
O atribuţie de o deosebită importanţă este cea prevăzută la art. 32 alin. (1) lit. f) din lege, atribuţie care permite Biroului să aplice dispoziţiile referitoare la pragul electoral legal, sub care nici un partid politic sau alianţă a acestora nu poate participa la atribuirea de mandate de parlamentari. În acest scop el primeşte, în termen de 24 de ore, procesele-verbale de la circumscripţiile electorale, care cuprind numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare listă de candidaţi, adiţionează aceste vcituri pe întreaga ţară, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat şi constată dacă există partide politice sau alianţe ale acestora care au întrunit sau nu pragul elec toral. Apoi comunică birourilor de circumscripţie şi dă publicităţii, în termen de 24 de ore, lista partidelor politice şi a alianţelor acestora care nu au întrunit pragul electoral. Conform art. 90 alin. (2) din lege, ,,Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru repre zentarea parlamentară", care se calculează astfel: - 5% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, pentru toate partidele politice şi alianţele acestora; - 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară, care se adaugă celui de 5%, pentru al doilea membru al unei alianţe; - 1 % pentru fiecare al treilea membru al unei alianţe, peste 5% şi 3%. Toate adăugirile nu pot depăşi 10% din voturile valabil expri mate pe întreaga ţară. Pragul electoral se calculează separat pentru fiecare Cameră a Parlamentului, în parte. Pragul electoral este prevăzut pentru intrarea într-una din Ca mere, motiv pentru care este posibil ca un partid politic sau alianţă a sa să fie reprezentată în ambele Camere sau numai în una din ele. O altă precizare mai este necesară, şi anume că voturile valabil exprimate sunt cele care rămân după eliminarea celor nule. După îndeplinirea şi epuizarea acestei atribuţii, legea îi conferă Biroului o alta, strâns legată de ea, şi anume cea potrivit căreia, pe baza proceselor-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor primite de la circumscripţiile electorale şi a altor documente, Biroul verifică şi înregistrează rezultatul alegerilor pe fiecare circumscripţie electorală, după care trece la repartizarea centrală şi la desfăşu rarea pe circumscripţii a mandatelor de parlamentari, care nu au
92
Sistemul electoral
fost atribuite de birourile de circumscripţii într-o primă fază, pe baza sistemului electoral (scrutinului) legal. Biroul însumează, pe întreaga ţară, voturile neutilizate pentru fiecare partid şi forma ţiune politică care a obţinut pragul electoral. Potrivit unei alte atribuţii, Biroul este obligat să ateste atribui rea unui mandat de deputat organizaţiilor minorităţilor naţionale, indiferent dacă acestea au sau nu caracter politic, întrucât conform art. 4 alin. (7) din lege, acestor organizaţii le este aplicabil regimul juridic al partidelor politice, cât priveşte operaţiunile electorale, eliberându-se certificatul doveditor al deputatului desemnat pe această bază. În acest scop, legea stabileşte câteva reguli de urmat. Astfel, organizaţiile minorităţilor naţionale care nu au obţinut, în alegeri, cel puţin un mandat de deputat sau de senator, au dreptul la un mandat de . deputat dacă au obţinut, pe întreaga ţară, un număr de cel puţin 1 0% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat. În acest scop, Bi roul stabileşte numărul mediu de voturi şi stabileşte cât reprezintă 1 0%. În sensul legii, prin minoritate naţională se înţelege acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale [art. 4 alin. ( 1 ) din lege] . Legea mai prevede că, în cazul în care nici un candidat al orga nizaţiilor minorităţilor naţionale, care au participat la alegeri pe listă comună, nu a obţinut un mandat, se va atribui tuturor acestor organizaţii un singur mandat de deputat, care se acordă peste nu mărul total de deputaţi rezultat din norma de reprezentare. Aceste prevederi nu sunt aplicabile organizaţiilor care au participat la alegeri pe listă comună cu un partid politic sau o alianţă a aces tuia, ori atât pe liste comune, cât şi pe liste exclusiv proprii. O altă atribuţie importantă este cea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripţie electorală în cazul constatării unor fraude în timpul votării sau al stabilirii rezultatelor alegerilor. Legea dispu ne însă că anularea nu are loc în situaţia constatării oricăror fraude, ci doar în cazul acelor fraude care sunt „de natură să modi fice atribuirea mandatelor". Această precizare este necesară, întrucât anularea alegerilor este o gravă perturbare a procedurii electorale şi, de aceea, ea nu poate fi făcută în orice condiţii, ci peQtru fraude de mare amploare, de natura celor arătate mai sus.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
93
În cazul constatării fraudei electorale, Biroul Electoral Central dis pune repetarea scrutinului. Conform art. 32 alin. (6) din lege, prin fraudă electorală se înţelege orice acţiune · ilegală, care are loc înaintea, în timpul sau după încheierea votării ori în timpul numă rării voturilor şi încheierii proceselor-verbale şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorilor şi crearea de avantaje concretizate prin voturi şi mandate în plus pentru un partid politic sau alianţe ale acestuia ori un candidat independent. Procedural, anularea presupune următoarele: formularea unei cereri de anulare a alegerilor, care poate fi făcută numai de partide politice sau alianţe ale acestora ori candidaţii independenţi şi care au participat la alegeri; termenul în care poate fi făcută cererea este de 48 de ore de la încheierea votării, sub sancţiunea decăderii; cererea formulată trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază; cererea nu poate fi formulată de cel implicat în pro cedura fraudei; dacă pentru soluţionare sunt necesare verificări de fapt, acestea se efectuează în prezenţa unui judecător, care este membru al Biroului Electoral Central; rezolvarea cererii de către Biroul Electoral Central se face prin hotărâre până la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. Hotărârile pronunţate în aplicarea acestei atribuţii se aduc la cu noştinţă într-o şedinţă publică a Biroului Electoral Central şi prin orice mijloc de publicitate şi sunt obligatorii, de la data aducerii lor la cunoştinţă, pentru toate autorităţile şi instituţiile publice, birourile electorale şi alte organizaţii cu atribuţii în materie electorală. Aceste atribuţii se completează şi cu altele prevăzute de lege pentru Biroul Electoral Central, şi anume: - asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei cuprinzând denumirea şi semnele electorale ale partidelor po litice, alianţelor acestora ori ale organizaţiilor minorităţilor naţionale legal constituite, care au dreptul să participe la alegeri şi comunică acestora lista tuturor birourilor electorale, imediat după constituire; - asigură aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electorale, prin publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, după soluţionarea de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a contesta ţiilor formulate şi le comunică birourilor de circumscripţie în vederea imprimării lor pe buletinele de vot;
94
Sistemul electoral
- se pronunţă asupra contestaţiilor care au ca obiect soluţiile date de biroul electoral de circumscripţie în rezolvarea plângerilor ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic sau alianţă a acestuia ori candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege cu respectarea deontologiei electorale şi a prevederilor legale referitoare la cam pania electorală; - acreditează delegaţii din partea presei scrise şi a audiovi zualului, precum şi observatorii din partea unor organisme şi insti tuţii europene şi internaţionale, la propunerea Ministerului Afa cerilor Externe pentru a asista la operaţiunile electorale. De ase menea, poate dispune încetarea sau retragerea acreditării; - întocmeşte şi înaintează Camerei Deputaţilor şi Senatului procesele-verbale privind rezultatele alegerilor şi operaţiunile electorale realizate pe întreaga ţară; - publică rezultatul alegerilor în presă şi în Monitorul Oficial al României, Partea I; - poate dispune renumărarea voturilor exprimate într-o secţie de votare sau refacerea centralizării voturilor şi a rezultatului ale gerilor dintr-o circumscripţie electorală, dacă constată, pe bază de probe, că au fost comise erori sau au fost înregistrate neconcor danţe în procesele-verbale încheiate. În exercitarea atribuţiilor sale, Biroul Electoral Central lucrea ză legal în prezenţa majorităţii membrilor săi şi emite hotărâri, care se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârile se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică. În realizarea aceloraşi atri buţii şi a activităţilor desfăşurate în perioada electorală, aparatul de lucru al Autorităţii Electorale Permanente sprijină Biroul Elec toral Central, împreună cu personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, motiv pentru care este considerat detaşat la Biroul Electoral Central şi primeşte o anumită indemnizaţie sta bilită prin hotărâre de Guvern. 2. 6.2. Biroul electoral de circumscripţie Acest birou conduce operaţiunile electorale într-o circumscrip ţie (judeţ) Legea prevede dispoziţii referitoare la componenţă, constituirea şi atribuţiile acestora.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
95
Cât priveşte componenţa, biroul electoral de circumscripţie se compune din 3 judecători de la tribunalele judeţene sau al muni cipiului Bucureşti, după caz, şi din cel mult l O reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor acestora ori organizaţiilor minori tăţilor naţionale, care participă la alegeri în circumscripţia în care funcţionează biroul respectiv. Birouri electorale de circumscripţie se organizează în fiecare circumscripţie electorală, care este un judeţ şi în municipiul Bucureşti. Constituirea birourilor de circumscripţie se face tot în două etape şi cu aceeaşi procedură şi termene ca şi Biroul Electoral Central. Deosebirile se referă doar la aceea că judecătorii care sunt desemnaţi, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor dintre judecătorii în exerciţiu de la tribunal, de către preşedintele acestuia; numărul judecătorilor este de trei, iar al reprezentanţilor politici de zece; ordonarea reprezentanţilor politici se face în funcţie de ponderea numărului de candidaţi, comunicat de grupă rile politice care participă la alegeri, în numărul total al candida ţilor din comunicările primite. În funcţie de această pondere, gru pările politice se ordonează ierarhic, în mod descrescător, primele l O poziţionate primind câte un loc de reprezentant în birou. Toate celelalte menţiuni referitoare la constituire făcute pentru Biroul Electoral Central sunt aplicabile şi birourilor electorale de circumscripţie, cu excepţia regulilor privind îndeplinirea tuturor atribuţiilor acestora. Astfel, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 373/2004, birourile electorale de circumscripţie constituite ca urmare a desemnării doar a judecătorilor, vor putea îndeplini toate atribuţiile ce le revin acestor birouri potrivit legii, urmând apoi a fi completate cu reprezentanţii partidelor politice sau ai alianţelor politice care participă la alegeri. Atribuţiile birourilor electorale de circumscripţie sunt prevă zute în art. 34 din Legea electorală. Similar atribuţiilor Biroului Electoral Central, biroul electoral de circumscripţie urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale privitoa re la alegeri în circumscripţia în care funcţionează, ţinând cont de interpretările uniforme ale Biroului Electoral Central; răspunde la
96
Sistemul electoral
toate solicitările birourilor de secţie şi veghează la organizarea, din timp, a secţiilor de votare. O altă atribuţie este aceea de a primi şi înregistra candidaturile de parlamentari depuse, ocazie cu care verifică îndeplinirea tutu ror condiţiilor legale pentru a candida pentru alegerile parlamenta re şi de a constata rămânerea lor ca definitive. De asemenea, este obligat să publice listele de candidaţi constatate ca rămase de finitive. Legea conferă birourilor electorale de circumscripţie atribuţii de autoritate de contencios electoral şi de soluţionare a întâmpi nărilor referitoare la propria activitate şi a contestaţiilor cu privire la operaţiunile electorale ale birourilor electorale din secţiile de votare sau, după caz, oficiilor electorale, ce se găsesc în cadrul cir cumscripţiei respective în care oficiile sau secţiile funcţionează. Contestaţiile se soluţionează prin hotărâri, care sunt obligatorii pentru biroul sau oficiul electoral în cauză, precum şi pentru auto rităţile şi instituţiile publice, la care se referă, sub sancţiunile legale. Birourile electorale de circumscripţie, împreună cu primarii au obligaţia de a asigura distribuirea buletinelor de vot, a ştampilelor de control şi a celor cu menţiunea „votat". Prin grija prefecţilor, buletinele se vor tipări şi vor fi trimise birourilor de circumscripţie care, cu cel puţin 2 zile înainte da data alegerilor, le vor distribui preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare sau ai oficiilor electorale, după caz. Aceste birouri sunt factori esenţiali în stabilirea rezultatelor alegerilor şi în atribuirea mandatelor de deputat şi de senator. În acest scop, ele au atribuţia de a primi de la birourile electorale ale secţiilor de votare rezultatele înregistrate la aceste secţii, de a totaliza aceste rezultate la nivelul circumscripţiei electorale, pe partide politice sau alianţele acestora şi de a întocmi un proces verbal cu rezultatele obţinute de fiecare listă de candidaţi sau de fiecare candidat independent în circumscripţie. La nivelul munici piului Bucureşti, biroul de circumscripţie totalizează rezultatul alegerilor transmis de oficiile electorale. Ulterior, aceste procese verbale, care cuprind numărul de voturi valabil exprimate pentru
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
97
fiecare listă, se trimite Biroului Electoral Central pentru a se sta bili care dintre participanţii la alegeri a depăşit pragul electoral. Primind comunicarea care cuprinde pe cei ce au depăşit pragul electoral, din partea Biroului Electoral Central, se trece la stabili rea propriu-zisă a rezultatele alegerilor pe circumscripţie, la atri buirea mandatelor de parlamentari şi la eliberarea certificatelor doveditoare ale alegerii, potrivit scrutinului legal. În acelaşi timp, se predau tribunalului buletinele de vot nule şi pe cele contestate, primite de la birourile sau oficiile electorale. După această fază, birourile de circumscripţie înaintează Bi roului Electoral Central procesele-verbale privind rezultatele ale gerilor, întâmpinările, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare sau oficiile electorale, după caz. Firesc, se înaintează şi modul de soluţionare a întâm pinărilor. De . asemenea, se comunică Biroului Electoral Central numărul de liste de candidaţi, în termen de 24 de ore de la ră mânerea lor definitivă. În cazul în care se constată neconcordanţe în procesele-verbale primite de la birourile secţiilor de votare sau oficiile electorale, solicită preşedinţilor acestora şi membrilor care i-au însoţit pentru predarea lor, să le corecteze sub semnătură şi cu aplicarea ştampilei. În exercitarea atribuţiilor pe care le au, birourile circumscrip ţiilor electorale lucrează în prezenţa a jumătate din membri şi emit hotărâri, care se adoptă cu majoritatea membrilor prezenţi. Hotărârile se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică, realizându-se astfel transparenţa activităţii acestor importante autorităţi electorale. 2. 6.3. Oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti Pentru prima dată în România a fost reglementată legal orga nizarea şi funcţionarea oficiilor electorale. Aceste autorităţi elec torale se organizează doar la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, datorită mărimii acestora, atât din punctul de vedere al populaţiei, cât şi al întinderii lor. De altfel, o astfel de organizare electorală este conformă cu exigenţa unei reglementări legale separate pentru municipiul Bucureşti.
98
Sistemul electoral
Oficiile electorale au o reglementare asemănătoare cu cea a birourilor electorale ale secţiilor de votare, urmând să examinăm doar eventualele reguli diferite faţă de ultimele. Oficiile electorale sunt constituite dintr-un preşedinte, un locţiitor şi din cel mult 7 membri, ca reprezentanţi politici (ai par tidelor politice, alianţelor acestora şi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale, care participă la alegeri); preşedintele şi locţiitorul tre buie să fie magistraţi (judecători); judecătorii sunt desemnaţi prin tragere la sorţi de preşedintele Tribunalului Bucureşti, dintre jude cătorii în exerciţiu ai judecătoriei sectorului în care este organizat oficiul electoral, cu cel mult 15 zile înainte de data alegerilor; ofi ciile electorale se consideră constituite ia data desemnării tuturor membrilor lor (magistraţi şi reprezentanţi politici); desemnarea re prezentanţilor politici urmează regulile legale prevăzute pentru birourile secţiilor de votare şi care sunt asemănătoare cu cele pen tru birourile circumscripţiilor electorale, motiv pentru care nu vor fi examinate în prezenta secţiune. În art. 36 din lege sunt prevăzute atribuţiile oficiilor electorale şi care sunt asemănătoare cu cele ale birourilor circumscripţiilor electorale. Aceste atribuţii se referă la: primirea buletinelor de vot şi a ştampilelor (de control şi cu menţiunea „votat" de la biroul electoral al circumscripţiei municipiului Bucureşti şi distribuirea lor, împreună cu primarii de sector, birourilor electorale ale sec ţiilor de votare din sectorul în cauză; totalizarea rezultatelor alege rilor de la secţii şi comunicarea biroului de circumscripţie al muni cipiului Bucureşti, a procesului-verbal cuprinzând numărul de vo turi valabil exprimate pentru fiecare listă sau candidat indepen dent; rezolvarea întâmpinărilor privitoare la propria activitate şi a contestaţiilor care privesc operaţiunile birourilor electorale ale sec ţiilor de votare; înaintarea către biroul electoral de circumscripţie al municipiului Bucureşti a proceselor-verbale cuprinzând rezultatele alegerilor, întâmpinările şi contestaţiile. 2. 6. 4. Biroul electoral al secţiilor de votare Acest tip de birou electoral conduce operaţiunile electorale, care se desfăşoară în cadrul secţiilor de votare. Ele constituie autorităţile electorale de la nivelul de bază şi sunt cele mai nume-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
99
roase. Pentru aceste motive, organizarea şi activitatea lor sunt reglementate prin norme oarecum derogatorii de la cele referitoare la Biroul Electoral Central şi la celelalte birouri electorale. Cât priveşte componenţa lor, birourile secţiilor de votare sunt formate dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi din cel mult 7 membri. Cât priveşte constituirea biroului secţiei de votare, se păstrează principiul celor două etape de constituire, precum şi cel al com punerii atât din persoane fără apartenenţă politică, cât şi din repre zentanţi ai partidelor politice şi ai alianţelor acestora, care parti cipă la alegeri. În acest fel se asigură imparţialitatea şi corectitudinea opera ţiunilor electorale, în cadrul secţiei de votare, unde se pun cele mai complexe probleme. Într-o primă etapă, preşedintele şi locţiitorul acestuia trebuie să fie desemnaţi din rândul magistraţilor sau al altor jurişti fără apartenenţă politică. În cazul în care numărul juriştilor este insu ficient, pot fi desemnate şi alte persoane, care nu sunt jurişti, dar care se bucură de prestigiu în faţa locuitorilor şi nu fac parte din nici un partid politic, trebuind să fie respectat şi în cazul lor, criteriul apolitismului la care se adaugă criteriul prestigiului. În acest scop, preşedinţii tribunalelor întocmesc listele ma gistraţilor, iar prefecţii municipiului Bucureşti şi ai judeţelor lis tele cu juriştii care trebuie să îndeplinească cele două condiţii deja enumerate şi care se vor înscrie pentru individualizare: numele şi prenumele, domiciliul, telefonul şi semnătura de acceptare. Numă rul de persoane ce vor fi înscrise în liste trebuie să fie mai mare cu 10% decât cel necesar, pentru asigurarea acoperirii unor situaţii extraordinare. Înscrierea pe liste va avea la bază şi un al treilea criteriu, şi anume apropierea domiciliului faţă de secţia de votare, pentru a se evita eventualele deplasări pe distanţe mari. Lista astfel întocmită se înaintează preşedintelui tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, cu cel puţin 20 de zile înainte de data alegerihr. Cu 1O zile înainte de data alegerilor, preşedintele tribunalului desemnează, prin tragere la sorţi, pe preşedinţii şi pe locţiitorii lor de la secţiile de votare.
100
Sistemul electoral
În cea de-a doua etapă, sunt desemnaţi membrii birourilor sec ţiilor de votare, care sunt reprezentanţi politici. Potrivit legii şi spre deosebire de birourile de circumscripţie, birourile secţiilor de votare se constituie şi, deci, pot să-şi realizeze atribuţiile la data desemnării tuturor membrilor acestora, cu alte cuvinte şi a repre zentanţilor politici. De altfel, chiar legea defineşte pe membrii birourilor secţiilor de votare ca fiind câte un reprezentant al partidelor politice şi alianţelor acestora, care participă la alegeri. În lipsa lor, deci, biroul nu poate funcţiona. Aşa cum se poate constata în cazul acestor birouri, organiza ţiile politice pot avea doar câte un reprezentant. Mai mult chiar,în situaţia în care interesul forţelor politice este atât de mic încât nu sunt preocupate de a avea reprezentanţi în birourile secţiilor de votare şi este necesară completarea lor, întrucât altfel nu se poate lucra, desemnarea altor membri nu se face din rândul unor repre zentanţi politici, ci de pe lista persoanelor înscrise pentru desem narea preşedintelui biroului sau pentru locţiitorul său. Desemnarea reprezentanţilor politici (membri) în birourile secţiilor de votare se face de către preşedintele biroului. În vede rea desemnării, preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie vor comunica preşedinţilor birourilor secţiilor de votare, în termen de 24 de ore de la desemnarea acestora din urmă, numărul de can didaturi definitive ale organizaţiilor politice, care participă la ale geri şi care nu poate fi decât acelaşi cu cel prezentat la circums cripţia electorală pentru completarea biroului acesteia. În acelaşi timp, organizaţiile politice vot comunica preşedintelui biroului secţiei de votare numele şi prenumele reprezentanţilor lor politici. În vederea desemnării, preşedintele biroului aşează în ordine descrescătoare numărul de candidaturi definitive ale organizaţiilor politice, primit de la circumscripţiile electorale. În acest număr sunt incluşi atât candidaţii pentru Camera Deputaţilor, cât şi cei pentru Senat, . precum şi supleanţii acestora. După stabilirea nu mărului ierarhiei de candidaturi, aşezate în ordine descrescătoare, preşedintele biroului desemnează reprezentanţii politici, câte unul de fiecare organizaţie politică până la concurenţa numărului de 7. Conform legii, un partid politic sau o alianţă a acestuia nu poate avea decât cel mult 3 reprezentanţi în birou.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
101
Desemnarea se constată într-un proces-verbal încheiat în 24 de ore de la expirarea termenului de 24 de ore de comunicare a can didaturilor de la circumscripţii, în prezenţa delegaţilor organi zaţiilor politice, proces-verbal care constituie actul de atestare a calităţii de membru. În urma stabilirii ierarhiei, pot apărea mai multe situaţii. Este posibil ca două sau mai multe organizaţii politice să aibă acelaşi număr de candidaţi în circumscripţia electorală. În acest caz, fiecare va avea dreptul la un reprezentant, în limita locurilor neocupate de reprezentanţii partidelor politice sau alianţelor aces tora, aflate într-o situaţie mai favorabilă cât priveşte numărul de candidaturi. Dacă, însă, şi după această operaţiune numărul lor este mai mare de 7, desemnarea se va face prin tragere la sorţi. În cazul deja arătat, când numărul este mai mic de 7, biroul se completează cu persoane înscrise pe lista pentru desemnarea pre şedintelui biroului, care este oricum suplimentată cu alte persoane în limita a 1 0%. Completarea se face prin desemnări efectuate de preşedintele tribunalului, prin tragere la sorţi, şi nu de preşedintele biroului secţiei, asigurându-se şi garantându-se astfel, odată în plus, imparţialitatea şi corectitudinea operaţiunilor electorale. Da că nici în acest mod nu pot fi desemnaţi membrii biroului, atunci acesta poate funcţiona cu un număr de membri care nu poate fi sub cifra 3. Atribuţiile birourilor secţiilor de votare sunt prevăzute în art. 38 din lege. Legea stabileşte obligaţii pentru primari şi prefecţi pentru a asigura secţiile de votare cu logistica necesară desfăşurării votă rii. De asemenea, în acelaşi scop, legea prevede o serie de obli gaţii ale Autorităţii Electorale Permanente, care se exercită, de principiu, între perioadele electorale. În termen de 3 zile înainte de data alegerilor birourile secţiilor de votare vor primi copii ale listelor electorale permanente de la primari şi serviciile de evidenţă informatizată a populaţiei, iar de la birourile electorale de circumscripţie, buletinele de vot pentru alegătorii ce urmează să voteze la secţii, iar ştampila de control şi cea cu menţiunea „votat", de la primari. Una din cele mai importante atribuţii ale biroului este aceea de conducere a operaţiunilor de votare şi de asigurare a ordinii în
1 02
Sistemul electoral
localul secţiei şi în jurul acesteia. Exercitarea acestei atribuţii pre supune cunoaşterea legii, dar şi o bună cunoaştere a metodelor de lucru cu publicul. După încheierea votării, biroul electoral procedează la numă rarea voturilor şi la consemnarea rezultatelor votării. Biroul secţiei de votare este şi o autoritate de contencios elec toral, întrucât are ca atribuţii rezolvarea întâmpinărilor referitoare la propria lor activitate, asigurând corectitudinea şi legalitatea ope raţiunilor electorale. Birourile secţiilor de votare nu au în atribuţii rezolvarea unor contestaţii, întrucât acestea au regimul unor căi de atac împotriva modului cum un organ inferior soluţionează întâm pinările formulate în legătură cu activitatea sa. Or, nu există o altă autoritate electorală inferioară biroului secţiei de votare. Întreaga sa activitate şi rezultatul votării se consemnează într-un proces-verbal care, împreună cu contestaţiile depuse şi materialele la care acestea se referă, se înaintează birourilor electorale de cir cumscripţie ori oficiilor electorale, după caz. Biroul electoral al secţiei de votare îşi încheie activitatea după predarea, cu proces-verbal, judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul, a buletinelor de vot întrebuinţate şi contestate, pre cum şi a celor anulate, a ştampilelor şi a celorlalte materiale ne cesare votării, pe care le-a primit, cu excepţia listelor speciale de la secţiile de votare constituite pe lângă unităţile militare, care se păstrează de comandamentul acestora. Trebuie precizat că buleti nele de vot neutilizate în alegeri se anulează imediat după încheie rea votării şi intră în categoria celor anulate, care se trimit jude cătoriei. 2. 6. 5. Biroul electoral al secţiilor de votare din străinătate Ca şi în cazul oficiilor electorale, pentru prima dată în legislaţia noastră au fost reglementate birourile secţiilor de votare din străină tate. O astfel de reglementare este corespunzătoare celei referitoare la secţiile de votare, care, conform legii, se pot organiza pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, pentru ale gătorii membri ai reprezentanţelor diplomatice şi familiilor lor, pre cum şi pentru cetăţenii români din ţară sau din străinătate aflate în
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 03
ţara respectivă în ziua alegerilor. Aceste secţii de votare aparţin de circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti. Aceste birouri se constituie dintr-un preşedinte, desemnat de şe ful misiunii diplomatice, şi din 2 membri stabiliţi de preşedintele Bi roului Electoral Central. Desemnarea se face prin tragere la sorţi, dintr-o listă întocmită de Ministerul Afacerilor Externe, cu consulta rea partidelor politice parlamentare, conform criteriului domiciliu lui, în sensul că trebuie să se aibă în vedere ca persoanele, înscrise pe listă, să domicilieze sau să locuiască în localitatea în care se organizează secţia respectivă sau cât mai aproape de aceasta. Desemnarea astfel făcută se consemnează într-un proces-verbal, care constituie şi actul de învestire. Legea prevede modul de constituire a biroului secţiilor de vota re de pe nave. Preşedintele acestui birou este locţiitorul coman dantului navei, iar cei 2 membri ai acestuia se desemnează de co mandantul navei, prin tragere la sorţi. Aceste operaţiuni se con semnează într-un proces-verbal. Biroul electoral al secţiei de votare de pe navă este regle mentat, în mod nefericit, în articolul care reglementează birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate, întrucât navele nu pot constitui „străinătate", pentru că suprafaţa lor face parte din teritoriul României. În exercitarea atribuţiilor pe care le au, birourile şi oficiile electorale lucrează în prezenţa a jumătate din membri şi emit ho tărâri, care se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi. 2. 6. 6. Reguli comune pentru birourile şi oficiile electorale Legea prevede o serie de reguli comune birourilor şi oficiilor electorale, aplicabile atâta timp cât nu sunt reglementate reguli speciale pentru acestea. Astfel, în caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor. Ca membri ai birourilor ori oficiilor electorale, reprezentanţii politici nu pot primi şi exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de lege. De asemenea, pentru motive întemeiate, aceiaşi reprezentanţi politici pot fi înlocuiţi la cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua alegerilor, iar în caz de deces, îmbolnăvire sau accidente, chiar şi în ziua votării.
1 04
Sistemul electoral
Organizaţiile politice, care participă la alegeri, pot contesta modul de formare şi componenţa birourilor şi a oficiilor electorale în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau de completare a lor. Contestaţiile se soluţionează de biroul elec toral de circumscripţie, dacă acestea privesc birourile electorale ale secţiilor de votare, de Biroul Electoral Central, dacă privesc birourile electorale de circumscripţie şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă privesc Biroul Electoral Central. În municipiul Bucureşti, contestaţiile se soluţionează de oficiul electoral dacă ele privesc birourile secţiilor de votare sau de Biroul electoral al municipiului Bucureşti dacă ele privesc oficiile electorale. Terme nul de soluţionare este de 2 zile de la îmegistrare. Hotărârile pro nunţate sunt definitive şi irevocabile. Desigur, se poate pune o problemă cât priveşte imposibilitatea atacării hotărârilor pronun ţate de Biroul Electoral Central şi ale birourilor electorale de cir cumscripţie şi care, potrivit legii, apar ca fiind definitive şi ire vocabile [art. 41 alin. (2) din lege]. O astfel de regulă ar putea fi contrară art. 21 din Constituţie şi, deci, neconstituţională. Numai că aceste hotărâri fiind acte cu caracter jurisdicţional, vor putea fi atacate conform procedurii legale de contencios administrativ, prevăzute în Legea m. 29/1990 [abrogată de Legea m. 554/2004 (M. Of. m. 1154 din 7 decembrie 2004)]. În legătură cu posibili tatea atacării în justiţie a hotărârilor birourilor electorale, Curtea Constituţională a avut ocazia de a se pronunţa asupra acestei pro bleme, dar în cazul Legii m. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Astfel, Curtea a reţinut că numai hotărârile instanţelor de judecată pronunţate potrivit competen ţelor stabilite de dispoziţiile legale sunt definitive şi irevocabile şi doar împotriva lor nu există cale de atac. ,,Or, potrivit prevederilor legale, hotărârile birourilor electorale sunt pronunţate în cadrul ju risdicţiilor specifice activităţii electorale, şi ele nu exclud accesul liber la justiţie. Aceste hotărâri, fiind acte cu caracter jurisdic ţional ale organelor administrative, pot fi atacate în justiţie de către cei interesaţi, în condiţiile Legii contenciosului administrativ m. 29/1990" (Decizia Curţii Constituţionale m. 325 din 14 sep tembrie 2004). Soluţia pronunţată de Curte este aplicabilă atât ale gerilor pentru constituirea autorităţilor administraţiei publice lo-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 05
cale, cât şi pentru desemnarea deputaţilor şi senatorilor, pentru că birourile electorale pronunţă acelaşi tip de hotărâri şi chiar în exercitarea, aproape, aceloraşi atribuţii electorale. 2. 7. Candidaturile În procesul desfăşurării alegerilor, operaţiunea electorală a de punerii candidaturilor este deosebit de importanţă şi poate fi con siderată substanţa unui proces electoral. Legea reglementează propunerea de candidaţi, persoanele care pot candida, procedura depunerii şi examinării candidaturilor şi contestaţiile care se pot formula în legătură cu candidaturile. Propunerile de candidaţi sunt legal clasificate, în funcţie de cine le face, în două categorii: a) propunerile făcute de partide politice sau alianţele acestora şi b) propunerile de candidaţi independenţi. Cât priveşte prima categorie, sunt necesare unele precizări. În primul rând, trebuie precizat că legea permite doar partidelor politice legal constituite sau alianţelor acestora să facă asemenea propuneri, inclusiv organizaţiilor minorităţilor naţionale, fiind excluse coaliţiile politice. Această soluţie se fundamentează pe faptul că legea recunoaşte calitatea de subiect de drept electoral doar celor care pot face propuneri, nu şi coaliţiilor politice. Doar aceste propuneri se pot face pe liste de candidaţi, în aceeaşi circumscripţie electorală neputându-se propune decât o singură listă de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi una pentru Senat, de către fiecare organizaţie politică. Candidaturile pe mai multe liste sau atât pe liste, cât şi ca independent, sunt nule de drept, iar nulitatea se constată de biroul electoral de circumscripţie sau de Biroul Electoral Central, după caz. Cu toate acestea, orga nizaţiile minorităţilor naţionale pot opta să depună aceeaşi listă de candidaţi pentru Camera Deputaţilor în mai multe circumscripţii electorale. Numărul de candidaţi de pe o listă poate fi mai mare decât nu mărul mandatelor rezultate din norma de reprezentare, cu doi până la un sfert din aceste mandate, reglementându-se astfel principiul
1 06
Sistemul electoral
listelor închise. Fracţiunile se întregesc la 1 , indiferent de mărimea lor. Propunerile pe liste se fac de către partide politice sau de alian ţele acestora, care participă la alegeri, sub semnătura conducerii lor sau a persoanelor desemnate pentru a semna. Potrivit art. 28 1 din lege, text introdus de pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guver nului nr. 77 /2004, dispoziţiile Legii nr. 373/2004 referitoare la alianţele politice se aplică în mod corespunzător şi alianţelor electorale. Legea prevede şi alte reguli referitoare la listele de candidaţi. Astfel, listele de candidaţi trebuiesc întocmite într-un mod în care să se asigure reprezentarea ambelor sexe; partidele politice din alianţe pot participa la alegeri numai pe listele alianţei şi numai pe una singură; listele trebuie să cuprindă şi apartenenţa politică a candidaţilor, în cazul alianţelor. Cât priveşte cea de-a doua categorie, candidaţii independenţi pot participa la alegeri, autopropunându-se, cu respectarea urmă toarelor condiţii: este susţinut de cel puţin 5% din numărul total al alegătorilor înscrişi pe listele permanente ale localităţii situate în circumscripţia electorală unde candidează, pe baza unei liste de susţinători; nu se admit candidaturi independente pe liste de can didaţi depuse de partide politice ori alianţe ale acestora şi nici liste de candidaţi independenţi, întrucât asemenea liste mimează mo dalitatea de participare la alegeri a unui partid politic. În ceea ce priveşte lista susţinătorilor, legea prevede câteva reguli. Lista de susţinători trebuie să cuprindă data alegerilor, numele şi prenumele candidatului independent, numele şi prenumele, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numărul actului de identitate şi semnătura susţinătorilor, precum şi persoana care a întocmit lista. Având în vedere răspunderea care revine candidaţilor indepen denţi, legea cuprinde o serie de prevederi care să garanteze reali tatea susţinerii acestora. Astfel, lista de susţinători este un act pu blic, cu toate consecinţele prevăzute de lege, inclusiv cele penale. Susţinătorii pot fi numai cetăţeni cu drept de vot. Un susţinător poate sprijini numai câte un singur candidat pentru Camera Depu taţilor şi pentru Senat. Susţinătorii sunt răspunzători pentru ade-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
107
ziunea lor, iar cel ce a întocmit lista, pentru operaţiunile pe care le-a îndeplinit. Legea cuprinde o serie de reguli speciale pentru candidaturile depuse · de organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţio nale reprezentate în Parlament, cărora le este aplicabil regimul juridic al partidelor politice. Pot depune candidaturi şi alte orga nizaţii ale minorităţilor naţionale, legal constituite, care prezintă Biroului Electoral Central, în termen de 3 zile de la constituirea acestuia, o listă de membri de cel puţin 15% din numărul cetă ţenilor care s-au declarat, la ultimul recensământ, ca aparţinând minorităţii respective. Acea listă trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de persoane, care au domiciliul în cel puţin 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 300 de persoane pentru fiecare din aceste judeţe şi municipiul Bucureşti. Lista de membri trebuie să cuprindă: denumirea organizaţiei, numele şi prenumele membrilor, data naşterii, domiciliul, denumirea, seria şi numărul actului de identitate, semnăturile acestora, precum şi numele şi prenumele persoanei care a întocmit-o. Această ultimă persoană trebuie să depună o declaraţie pe proprie răspundere, prin care să ateste veridicitatea semnăturilor membrilor şi că lista s-a întocmit pentru participarea la alegerile parlamentare dintr-un anumit an. Aceleaşi reguli se aplică organizaţiilor care au participat la alegeri pe o listă comună, dar nu se aplică acelora care au avut o listă co mună cu un partid politic. Legea prevede câteva reguli comune pentru toate categoriile de propuneri de candidaţi, şi anume: - propunerile de candidaţi se întocmesc, în scris, în 4 exempla re şi trebuie să cuprindă: numele şi prenumele, iniţiala tatălui, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia candidatului. Aceste elemente ajută pe candidat să fie sprijinit de alegători, dar şi pe biroul electoral de circumscripţie pentru a face verificările legale referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se putea candida în alegeri; - fiecare propunere de candidaţi trebuie să fie însoţită de o declaraţie olografă de acceptare a candidaturii (scrisă, semnată şi datată personal de candidat). Această declaraţie trebuie să cuprin dă: numele şi prenumele, apartenenţa politică, profesia sau ocupa-
1 08
Sistemul electoral
ţia candidatului, consimţământul expres al acestuia de a candida, precum şi precizarea că îndeplineşte condiţiile pentru a candida. Această ultimă precizare nu este fără efecte juridice asupra răs punderii candidatului, inclusiv penale. De asemenea, candidatul trebuie să mai depună declaraţia de avere (în două exemplare) şi o declaraţie pe propria răspundere privind calitatea de agent sau nu, de colaborator sau nu al organelor de securitate ca poliţie politică. - propunerile de candidaţi se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor; - nu pot candida, legea reglementând o interdicţie absolută, persoanele care, la data depunerii candidaturilor, nu îndeplinesc condiţiile constituţionale de a fi alese. Prefecţii şi subprefecţii care îşi depun candidatura pentru un mandat de parlamentar sunt suspendaţi de drept din funcţie de la data depunerii candidaturii şi nu pot participa la campania electo rală. Guvernul va numi prefecţi şi subprefecţi interimari. Această interdicţie relativă este firească, având în vedere influenţa elec torală care s-ar putea produce, persoana în cauză putând însă candida în oricare altă circumscripţie decât cea în care a îndeplinit funcţiile enumerate. În această privinţă, legea reglementează, în art. 5 alin. (7), o excepţie, care a născut vii controverse în momentul adoptării sale, potrivit căreia Preşedintele României în funcţie la data alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida, ca independent, pe lista unui partid politic, ori unei alianţe a acestora, pentru obţinerea unui mandat de deputat sau de senator. - posibilitatea unei persoane de a candida, în acelaşi timp, atât pentru Parlament, cât şi pentm calitatea de Preşedinte al Româ niei. Constituţia nu prevede ca interdicţie, pentru a candida în ale gerile parlamentare, dubla candidatură (Parlament şi Preşedinţia ţării), ci doar incompatibilitatea dintre cele două d�mnităţi, ceea ce înseamnă că, dacă persoana în cauză este aleasă în ambele dem nităţi, trebuie să îşi dea demisia din una din ele. Ca urmare, în acest caz, dacă Preşedintele României este ales senator sau depu tat, este obligat să opteze între calitatea de parlamentar sau de pre-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
109
şedinte, până la data validării într-una din cele două calităţi. Con form art. 5 alin. (7) din lege, Preşedintele României în funcţie la data alegerilor parlamentare, poate candida ca independent pe lis tele unui partid politic sau a unei alianţe a acestuia, pentru obţi nerea unui mandat de senator sau de deputat, dacă se află în ulti mele 3 luni ale mandatului său. Prevederile art. 5 alin. (7) din lege au făcut obiectul· examinării de către Curtea Constituţională, care, prin Decizia nr. 339 din 1 7 septembrie 2004, a stabilit că sunt constituţionale, reţinând că textele constituţionale nu interzic, nici explicit, nici implicit, posi bilitatea ca Preşedintele României, în funcţie la data alegerii Ca merei Deputaţilor şi a Senatului, să candideze ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe a acestuia pentru un mandat de deputat sau de senator, în condiţiile prevăzute de textul de lege criticat. Preşedintele României nu este prevăzut în categoria de cetăţeni stabilită limitativ de art. 37 alin. (1) şi de art. 40 alin. (3) din Constituţie, cărora le este interzis dreptul fundamental de a fi ales, deşi, pe durata mandatului, nu poate fi membru al unui partid politic, conform dispoziţiilor art. 84 alin. ( 1) din Constituţie, republicată. Curtea nu a putut considera că situaţia prevăzută în art. 84 alin. ( 1 ) din Constituţie, care stabileşte o incompatibilitate politică temporară pentru Preşedintele României, ar putea, în lipsa unei prevederi consţituţionale, să aibă consecinţa interzicerii drep tului de a fi ales pentru Preşedintele României, în condiţiile în care acesta nu devine membru al uni partid politic. Numai printr-o interpretare forţată s-ar putea reţine, prin adăugire la Constituţie, că situaţia din art. 5 alin. (7) din lege ar putea fi convertită într-o incompatibilitate, iar o astfel de interpretare ar disimula crearea unei norme constituţionale, ceea ce contravine principiului supre maţiei Constituţiei, prevăzut în art. 1 alin. (5) din Constituţie, dar, în acelaşi timp, îi este interzis Curţii Constituţionale să o facă. În privinţa susţinerii lipsei neutralităţii şi a echidistanţei în cazul apli cării prevederilor criticate, Curtea Constituţională a reţinut că această susţinere nu reprezintă motiv de neconstituţionalitate. De altfel, problema modului în care Preşedintele îşi exercită rolul său, prevăzut de art. 80 din Constituţie, ţine de măsura în care acesta îşi îndeplineşte obligaţiile, de etica exercitării mandatului preziden-
1 10
Sistemul electoral
ţial, care, în caz că este încălcat grav, atrage răspunderea constitu ţională a titularului acestui mandat. Apoi, mutatis mutandis, pro blema s-ar putea pune şi cu privire la situaţia în care Preşedintele României ar candida pentru un al doilea mandat succesiv, conform art. 8 1 alin. (4) din Constituţie. Cu toate acestea, nici nu se poate concepe să se interzică Preşedintelui în funcţie să candideze pe listele unui partid politic sau unei alianţe a acestuia pentru cel de al doilea mandat succesiv, întrucât, astfel, textul respectiv ar de veni inaplicabil şi Fpsit de conţinut. - posibilitatea unei persoane de a candida fie pentru un mandat de. deputat, fie pentru unul de senator şi numai într-o circums cripţie. Examinarea respectării condiţiilor legale pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a putea candida se face de biroul electoral de circumscripţie care, după verificare, înregistrează candidaturile propuse (pe liste sau individual). Din cele 4 exemplare ale propunerii, după verificare şi înregistrare, două se păstrează la biroul de circumscripţie, din care unul pentru afişare, al treilea se înregistrează la tribunalul în a cărui rază teritorială este circumscripţia, iar al patrulea se restituie depunătorului, cer tificat de birou. În urma verificării, biroul electoral de circumscripţie poate respinge propunerea de candidatură, dacă condiţiile legale nu sunt îndeplinite şi astfel să nu înregistreze propunerile făcute. Hotărârile de neînregistrare, precum şi cele de înregistrare a oricăror candidaturi, pot face obiectul unor contestaţii, pe care le pot formula cetăţenii români, partidele politice ori alianţele aces tora. Sunt excluse coaliţiile electorale, întrucât acestea nu au cali tatea de persoane juridice şi deci nu pot sta în instanţă ca părţi cu capacitate procesuală activă. Legea supune contestaţiile unor condiţii de formă, ele trebuind să cuprindă: numele şi prenumele contestatorului, adresa şi calita tea acestuia, numele şi prenumele candidatului, motivele con testaţiei, data şi semnătura contestatorului, indicarea persoanei de semnate să-l reprezinte, dacă este cazul. Termenul de formulare a contestaţiilor este cuprins între data afişării candidaturilor şi până la împlinirea a 20 de zile înainte de
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
111
data alegerilor. În acest scop, afişarea listei de candidaturi apare ca obligatorie şi ea trebuie să se facă în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturilor de către biroul electoral de cir cumscripţie. Soluţionarea contestaţiilor este de competenţa tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială se află circumscripţia în care este depusă candidatura şi trebuie să se facă în termen de 2 zile de la primirea contestaţiei. Împotriva aces tor hotărâri se poate formula recurs la curtea de apel competentă, în termen de 24 de ore, termen care curge de la pronunţare, pentru că hotărârile nu se comunică. Recursul se depune direct la instanţa de recurs, prin derogare de la dreptul comun, sub sancţiunea nu lităţii. Această dispoziţie este firească, pentru că ne aflăm în cadrul contenciosului electoral. Hotărârile pronunţate sunt defi nitive şi irevocabile. Procedura contestării este utilă, dar ea trebuie să se realizeze în termenele legale, datorită faptului că ne aflăm în contenciosul electoral. De aceea, când au rămas 20 de zile până la alegeri, bi rourile de circumscripţie vor trebui să constate dacă există con testaţii cu privire la candidaturi. Dacă ele nu există, se va constata, prin proces-verbal, rămânerea definitivă a candidaturilor înre gistrate. Dacă însă există contestaţii, se va putea constata defini tivarea lor doar după soluţionarea acestora, dar nu mai târziu de a 15-a zi înaintea votării. Candidaturile devenite definitive în orice mod se afişează la sediul biroului electoral de circumscripţie şi se imprimă pe bu letinele de vot.
2.8. Buletinele de vot. Semnele şi ştampilele electorale. Denumirea alianţelor de partide 2. 8. 1. Buletinele de vot Buletinele de vot sunt documente în care se concretizează grafic opţiunile alegătorilor. Legea prevede câte un model de buletin pentru Camera Depu taţilor şi unul pentru Senat, necesar pentru asigurarea uniformităţii lor, dar şi pentru asigurarea secretului votului. Ceea ce nu este
1 12
Sistemul electoral
tipizat, sub forma modelului, este dimensiunea buletinului, care este diferită de la o circumscripţie la alta, în funcţie de numărul de liste de candidaţi, de spaţiul necesar imprimării lor, dimensiune care se stabileşte de birourile de circumscripţie. Cu toate acestea, imprimarea lor trebuie făcută cu respectarea informaţiilor pre văzute de lege. În conţinutul său, un buletin trebuie să cuprindă un număr de 5 menţiuni: denumirea ţării; simbolul de identificare a buletinului pentru Camera Deputaţilor „D" şi pentru Senat „S"; denumirea autorităţii reprezentative care este aleasă, precizându-se în mod expres „Buletin de vot pentru alegerea... "; numărul circumscripţiei electorale şi data alegerilor, indicându-se locu.lui fiecărei dintre aceste menţiuni, în pagină. Tot pe buletinul de vot se vor imprima patrulatere într-un număr suficient pentru a cuprinde toate tipurile de candidaturi, în afară de ultima pagină, care rămâne albă pentru aplicarea ştampilei de control. Modelul conţine o reprezentare grafică a patrulaterelor pentru liste de candidaţi şi o alta pentru candidaţii independenţi, cu menţionarea dimensiunilor în centi metri, a distanţelor, precum şi a altor informaţii de mare amănunt, inclusiv aşezarea lor în pagină, câte două coloane pe aceeaşi pa gină, paralele între ele. Paginile se vor numerota şi vor fi în nu mărul cerut de imprimarea tuturor patrulaterelor de care este nevoie, iar buletinul se va capsa. Legea prevede două tipuri de proceduri pentru stabilirea numă rului de ordine de pe buletinul de vot: - pentru partidele politice parlamentare şi alianţele acestora, listele se înscriu în ordinea rezultată din tragerea la sorţi efectuată de preşedintele Biroului Electoral Central, astfel că prima listă trasă la sorţi să fie aşezată în patrulaterul nr. 1 şi aşa mai departe, până la epuizarea tuturor listelor; - pentru partidele politice neparlamentare, alianţele acestora şi pentru organizaţiile minorităţilor naţionale listele se înscriu, prin tragere la sorţi făcută de preşedintele biroului electoral de cir cumscripţie, în următoarele patrulatere ale buletinului de vot, rămase după înscrierea partidelor politice parlamentare şi a alian ţelor acestora. Pentru fiecare candidat independent se imprimă un
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 13
patrulater distinct, în partea finală a buletinului de vot, în ordinea înregistrări lor. Ordinea astfel stabilită a listelor partidelor parlamentare şi a alianţelor lor va fi valabilă pentru toate circumscripţiile electorale şi se comunică de către Biroul Electoral Central tuturor birourilor electorale de circumscripţie în termen de 24 de ore de la efectua rea tragerii la sorţi. În interiorul patrulaterului se vor tipări informaţiile necesare pentru individualizarea candidaţilor, precum şi candidaţii înşişi, în ordinea stabilită de cei ce i-au propus în cazul listelor, ordine care nu mai poate fi schimbată de nimeni. Candidaţii se identifică pe listă prin: nume, prenume şi, după caz, prin apartenenţă politică. În colţul din partea stdngă sus a patrulaterului se va imprima denumirea partidului politic sau a alianţei care participă la alegeri, ori menţiunea „Candidat independent", după caz, iar în colţul din partea dreaptă de sus, semnul electoral. Hârtia pe care se imprimă buletinele de vot va fi de culoare albă şi suficient de groasă pentru a nu se distinge pe verso numele imprimat şi votul dat. Buletinele de vot se imprimă, pentru întreaga circumscripţie, cu litere de aceeaşi mărime, aceleaşi caractere şi cu aceeaşi cer neală, de birourile electorale de circumscripţie, prin grija birouri lor circumscripţiilor electorale şi prin intermediul prefecţilor. Ele trebuie imprimate cu cel puţin 5 zile înainte de data alegerilor, prefecţii răspund de respectarea acestui termen în faţa Guvernului. Numărul de buletine care se imprimă este cel corespunzător numărului de alegători, cu un supliment de 1 0%, procent care are în vedere pe cei care vor fi înscrişi pe listele electorale speciale. Prin grija prefecţilor, un exemplar al primului tiraj din fiecare buletin de vot, din fiecare circumscripţie electorală, se prezintă membrilor birourilor electorale de circumscripţie. Cu această ocazie sunt invitaţi delegaţi ai partidelor politice şi ai alianţelor acestora, care nu au reprezentare în birou şi se încheie un proces verbal. Se pot formula eventuale obiecţii, pe loc, iar membrii biroului şi invitaţii pot cere prefectului retipărirea buletinelor de vot, dar numai dacă anumite menţiuni sunt incorect imprimate sau nu sunt lizibile.
1 14
Sistemul electoral
Gestionarea buletinelor de vot este o problemă de cea mai mare importanţă, având în vedere consecinţele care se pot produce în cazul unei gestionări defectuoase. Numai o gestionare cores punzătoare asigură alegeri corecte. În acest scop, legea dispune că buletinele imprimate se predau primarului şi preşedintelui birou lui electoral de circumscripţie, pe bază de proces-verbal, iar acesta din urmă, la rândul său, le va distribui, tot pe bază de proces-ver bal, preşedinţilor secţiilor de votare. Distribuirea se va face în ziua premergătoare datei alegerilor. În municipiul Bucureşti, buletinele de vot se predau preşedinţilor oficiilor electorale, care, la rândul lor, le predau preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vo tare. Predarea şi distribuirea buletinelor de vot se va face în pa chete de câte 100 de bucăţi, pe bază de procese-verbale. Bule tinele de vot trebuie păstrate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare într-o deplină siguranţă. Toate aceste detalii par la prima vedere inutile, dar ele îşi au rostul lor, mai ales în cadrul unui proces electoral care trebuie să se desfăşoare corect şi să producă efecte la fel de corecte. De aceea, nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării, mai ales că suntem în prezenţa unor proceduri, iar normele procedurale sunt de strictă interpretare. Numai astfel, legiuitorul pune la îndemâna autorităţilor publice instrumentele necesare şi precise de lucru, asigură garanţii juridice pentru cetăţean în vederea realizării unei votări corecte, precum şi pentru securitatea buletinelor de vot. În vederea asigurării transparenţei procesului electoral şi pentru ca alegătorii să se obişnuiască cu buletinele de vot, legea prevede obligaţia afişării, cu o zi, înainte de data pentru alegeri, a două exemplare dintre ele, fireşte vizate şi anulate de preşedintele biroului electoral de circumscripţie. Afişarea se face la sediile secţiilor de votare şi ale judecătorilor. În acest fel, se realizează publicitatea modelului de buletin, a dimensiunilor şi conţinutului acestuia, operaţiunea aceasta electorală fiind menită a garanta corectitudinea votului şi diminuarea posibilităţii utilizării unor buletine false. Tot în scopul asigurării unor alegeri corecte şi a transparenţei procedurii electorale, specifice unui stat de drept, legea prevede dreptul partidelor politice şi al alianţelor acestora sau al candi-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
115
daţilor independenţi, participanţi la alegeri, de a obţine, la cerere, pentru fiecare în parte, din partea birourilor de circumscripţie electorală, eliberarea a două buletine de vot, avizate şi anulate. Acest drept nu aparţine oricui, ci doar celor enumeraţi mai sus, care sunt subiecte ale raporturilor de drept electoral.
2.8.2. Semnele electorale Semnele electorale sunt reprezentări grafice care sunt impri mate pe buletinele de vot şi care îl ajută pe alegător să identifice mai uşor lista de candidaţi pe care o preferă sau, eventual, un candidat independent. Semnele electorale sunt folosite uneori în alegeri, fiind utile în campania electorală, perioadă în care alegătorii sunt obişnuiţi cu ele, dar şi ca instrumente ale propagandei electorale. Sorgintea lor este în societăţile în care existau analfabeţi şi care, în momentul votării, trebuia totuşi să-şi exprime opţiunea. Singura posibilitate era aceea a semnelor electorale. În prezent, justificarea lor este cu totul alta, chiar dacă s-ar putea menţine şi cea tradiţională, şi anume identificarea mai lesnicioasă a listei (partidului) preferate. Cu alte cuvinte, fără a fi necesar, semul electoral apare ca fiind util atât partidelor, candi daţilor, în general, cât şi alegătorilor, uneori putând deveni obiect de mare dispută politică. Posibilele tensiuni şi pasiuni pe care le determină semnele electorale nu pot lăsa pe legiuitor indiferent în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil acestora. Legea electorală reglementează regimul juridic al semnelor electorale. În vederea unei identificări corespunzătoare, legea prevede că semnul electoral se imprimă în colţul din dreapta sus al patrula terelor de pe buletinele de vot, într-un spaţiu grafic determinat. Semnele electorale se stabilesc de fiecare partid politic ori alianţa acestora sau de candidaţii independenţi. Legea consacră astfel utilizarea semnului electoral de către organizaţiile politice şi candidaţii independenţi. Legea prevede o serie de limite şi inter dicţii referitoare la semnele electorale. Astfel, semnele electorale comunicate Biroului Electoral Central trebuie să se deosebească clar de cele înregistrate anterior; este interzisă utilizarea aceloraşi
1 16
Sistemul electoral
simboluri grafice; se poate utiliza semnul electoral permanent de clarat la înscrierea organizaţiei politice la Tribunalul Bucureşti; semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept, bunelor moravuri şi nu pot combina sau reproduce simbolurile naţionale ale statului român ori ale unor culte religioase, cu excepţia unor organizaţii politice internaţionale. Legea prevede obligaţia comunicării semnului electoral, în vederea atribuirii sale, Biroului Electoral Central în termen de 3 zile de la constituirea acestuia. În ceea ce priveşte atribuirea semnului electoral de către Bi roul Electoral Central, legea prevede câteva reguli foarte impor tante. Astfel, în cazul în care acelaşi semn electoral este solicitat de mai multe partide, alianţe politice ori candidaţi independenţi, acesta va fi atribuit, conform principiului prior temporae potior jure, celu1 care a înregistrat primul respectivul semn. În cazul con comitenţei înregistrării sau a imposibilităţii stabilirii priorităţii, preşedintele Biroului Electoral Central va trage la sorţi benefi ciarul semnului, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de comunicare a semnelor electorale. Legea mai prevede, de asemenea, că semnele electorale folo site la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de alte partide, alianţe politice ori candidaţi independenţi, decât cu consimţămân tul celor cărora le-au aparţinut, iar în ceea ce priveşte alianţele, cu consimţământul partidelor care au alcătuit alianţa iniţială. Sunt necesare câteva precizări. În primul rând, legea înţelege prin ,,alegeri anterioare" orice fel de alegeri (parlamentare, preziden ţiale, locale), în acest domeniu aplicându-se principiul ubi /ex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face). Cât priveşte alianţele, legea dispune că este necesar consim ţământul tuturor partidelor. Este de ajuns ca unul din partide să nu îşi dea consimţământul, ca utilizarea să nu mai fie posibilă decât cu încălcarea legii. Nu are deci relevanţă că fosta alianţă are sau nu aceeaşi componenţă de partide, ci este de ajuns ca un partid, care mai este sau nu mai este în alianţă, să nu îşi dea consim ţământul. De asemenea, nu are relevanţă nici dacă alianţa îşi păstrează sau nu denumirea.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 17
În acest ultim caz, noua alianţă trebuie să-şi aleagă un alt semn electoral. O altă precizare se referă la faptul că obligaţia de a cere consimţământul priveşte numai semnele electorale la alegerile anterioare, adică cea mai apropiată campanie electorală, fără să aibă relevanţă dacă ea a fost parlamentară, prezidenţială sau locală. O privire specifică o acordă Legea organizaţiilor minorităţilor naţionale, care pot participa la alegeri şi depune liste de candidaţi numai sub denumirea şi semnul electoral al respectivei organizaţii. În legătură cu înregistrarea sau nu a semnelor electorale, legea prevede posibilitatea formulării unor contestaţii, care trebuiesc depuse, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de co municare a lor (de 3 zile) sau cele de tragere la sorţi a partidului sau a alianţei care va folosi semnul electoral (de 24 de ore). Con testaţiile se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cel mult 2 zile de la înregistrare. Hotărârea pronunţată se comu nică părţilor şi Biroului Electoral Central şi este definitivă şi irevocabilă. Legea electorală prevede că, după atribuire, Biroul Electoral Central va asigura aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electo rale, prin publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I. 2.8.3. Denumirea alianţelor de partide O altă metodă de identificare a unor preferinţe este şi aceea a denumirii unor alianţe. Era necesară asemenea dispoziţie în lege, întrucât, dacă partidele politice îşi stabilesc denumirea în statutele aprobate şi dobândesc personalitate juridică conform legii, alian ţele de partide nu dobândesc nici personalitate juridică şi nici nu existau reglementări în vederea stabilirii denumirii lor. Alianţele de partide, fiind recunoscute de lege, dobândesc calitatea de su biect de drept electoral şi de drept constituţional, în general, şi deci au personalitate juridică specializată electorală. Datorită rolului foaiie mare pe care îl are denumirea alianţei de partide pentru individualizarea opţiunilor electorale, legea a sta bilit regimul juridic al denumirii acestora.
1 18
Sistemul electoral
Ca şi semnul electoral, denumirea poate fi păstrată de alianţă nutJiai dacă acesta nu şi-a schimbat componenţa iniţială. Consi derăm că, legal, neschimbarea componenţei iniţiale implică atât ieşirea unor partide din alianţa iniţială, cât şi intrarea altora. Atât timp cât din alianţa, iniţială au ieşit sau au intrat alte partide, care nu existau în acea alianţă, ea nu îşi mai poate păstra denumirea. Opinia este susţinută de argumente de text din lege în care nu se distinge dacă „schimbarea componenţei iniţiale" este prin ieşirea sau intrarea unor partide, dar şi de argumente de interpretare. Astfel, este firesc ca denumirea să nu se păstreze când un partid sau mai multe ies din alianţă, întrucât programul şi denumirea au fost rezultatul acordului tuturor aliaţilor, inclusiv al celor care ies din cea iniţială. De asemenea, intrând în alianţa iniţială, unele partide aduc elemente noi, pozitive sau negative, care pot duce la schimbări, doar de formă sau de conţinut. Toate acestea trebuie să se regăsească în denumirea alianţei, denumire care este un element esenţial de identificare a preferin ţelor electorale şi care, ca element de formă, trebuie să-şi caute şi îşi caută conţinutul aşa cum conţinutul trebuie să îşi caute forma. Deci, atât timp cât componenţa iniţială a alianţei nu este aceeaşi, chiar dacă intră alte partide în cadrul său şi cu atât mai mult dacă ies partide, alianţa nu poate să îşi păstreze denumirea. Firesc, atât timp cât alianţa anterioară a încetat, nu mai poate exista nici denumirea. De aceea, legea dispune că denumirea unei alianţe nu poate fi utilizată de o altă alianţă. Bineînţeles că această interdicţie există cu atât mai mult cu cât alianţa există. Credem că este necesar de precizat încă odată că prin „alegeri anterioare" trebuie să înţelegem orice fel de alegeri (parlamentare, prezidenţiale locale) şi numai cele mai apropiate, indiferent dacă au aceeaşi natură cu cele ce urmează să se desfăşoare.
2.8. 4. Ştampilele electorale Ştampilele electorale sunt accesorii necesare bunei funcţionări a operaţiunilor de votare. Legea prevede două tipuri de ştampile electorale: una de control a secţiei de votare şi o alta cu menţiunea „votat'. Modelele acestor ştampile sunt prevăzute de lege. Ştampila de control a secţiei de votare identifică circumscripţia electorală şi
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
11 9
secţia de votare, ambele prin numărul lor. Ea se aplică de către preşedintele biroului secţiei de votare pe pagina albă, care este ultima din buletinul de vot. Buletinele de vot care nu au o ase menea ştampilă sunt nule. Cu aceeaşi ştampilă de control se sigilează urnele de vot şi se ştampilează înscrisurile provenind de la secţia de votare şi cele ale acestora. Ştampila cu menţiunea „votat" este folosită de alegător în ziua votării, prin aplicarea ei pe un patrulater care conţine opţiunea electorală pe care acesta o are. Aplicarea ei în patrulater înseamnă vot „pentru", orice altă aplicare constituie vot contra. Modelul acestei ştampile este stabilit de lege şi conţine men ţiunea „votat" şi identificarea circumscripţiei electorale numai prin număr. Ştampilele se confecţionează de prefecţi, care stabilesc, prin ordin, şi dimensiunea lor. Tuşul utilizat trebuie să fie acelaşi într-o circumscripţie electorală. Ştampilele se predau preşedinţilor bi rourilor electorale ale secţiilor de votare, pe bază de proces-verbal, de către primari şi preşedinţii birourilor electorale de circumscrip ţie, sau, după caz, ai oficiilor electorale, cu cel puţin o zi înaintea datei alegerilor. Acestea trebuie păstrate de preşedintele biroului secţiei de votare în deplină siguranţă. Ştampila cu menţiunea „votaf' trebuie să fie astfel dimensionată încât să fie mai mică decât pa trulaterul în care alegătorul doreşte să o aplice pentru a îşi exercita dreptul de vot. 2.9. Campania electorală Definindu-se campania electorală, în literatura de specialitate se arată într-o opinie că aceasta reprezintă o „activitate în cadrul căreia partidele şi formaţiunile politice, candidaţii, simpatizanţii acestora popularizează prin mitinguri, presă, radio, televiziune sau alte asemenea mijloace platformele lor politice, în scopul de a orienta electoratul" (Ioan Muraru). Într-o altă opinie, pe care o considerăm mai completă, dar care, în general, cuprinde elemente comune primei opinii, campania elec torală reprezintă „durata competiţiei dintre partide, formaţiuni poli-
1 20
Sistemul electoral
tice, coaliţii ale acestora şi candidaţi independenţi, în scopul câşti gării opţiunii şi votului alegătorilor, prin prezentarea şi susţinerea can didaturilor şi a platformelor electorale proprii" (Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Jon Deleanu şi Ioan Vida). Din ambele definiţii, rezultă clar scopul campaniei electorale, aşa cum este el legalizat, şi anume disputa politică pentru câşti garea încrederii electoratului în candidaţii propuşi şi în plat formele program ale celor care propun şi se înfruntă în cadrul unor alegeri libere şi corecte organizate într-o societate democratică. Din acest punct de vedere, campania electorală constituie unul din cele mai importante evenimente politice, întrucât asigură participarea nemijlocită a cetăţenilor în viaţa politică, în vederea desemnării reprezentanţilor lor pentru conducerea statului, deci pentru guvernare. Această importanţă deosebită a campaniei electorale a deter minat legea să o reglementeze în mod amănunţit. În ordinea firească a ciclului campaniei electorale, primul mo ment este deschiderea ei. Legea dispune că acesta începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor şi se încheie în ziua de sâmbătă, care precede data alegrilor la ora 7,00. Din aceste prevederi coroborate cu cele constituţionale rezultă că durata campaniei electorale nu poate fi mai mare de 30 de zile, art. 63 alin. (2) din Constituţie dispunând că alegerile parlamentare se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Legea stabileşte şi momentul încetării campaniei electorale, cu o zi înainte de ziua alegerilor, în scopul de a permite alegătorilor să îşi exprime, în ziua alegerilor opţiune în mod liber, potrivit con vingerilor lor intime, fără tensiunea politică inevitabilă a perioadei de campanie electorală. Durata campaniei electorale cuprinde pe rioada dintre data limită pentru depunerea candidaturilor până cu o zi înainte de ziua alegerilor. Această perioadă constituie miezul campaniei electorale, campania electorală propriu-zisă, pentru că disputa politică capătă o importanţă deosebită şi din ce în ce mai mare până în preziua alegerilor, în scopul câştigării încrederii electoratului. Legea reglementează, de asemenea, conţinutul campaniei elec torale, în care candidaţii, partidele politice şi alianţele acestora,
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
121
precum ş i cetăţenii au dreptul s ă îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, mitinguri, toate organizate pe baza unor autorizaţii legale, precum şi prin interme diul presei scrise şi audiovizuale. În scopul realizării corespunză toare a acestor activităţi legea prevede o serie de limite şi inter dicţii. Astfel, mijloacele folosite în campania electorală nu pot să contravină ordinii publice; sunt interzise orice proceduri de publi citate comercială în scop de propagandă electorală, organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni de campanie electorală, de natura celor prevăzute de lege, deja enumerate, în unităţile militare şi de învă ţământ. Legea prevede o serie de garanţii necesare pentru organizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a campaniei electorale. 2. 9. 1. Primirea de subvenţii de la bugetul de stat de partide politice şi alianţele acestora Aceste subvenţii sunt o modalitate de finanţare de către stat a campaniei electorale. Conform Legii nr. 43/2003 privind finan ţarea activităţii partidelor politice şi a campaniei electorale, toate partidele politice şi alianţele acestora care participă la campania electorală primesc subvenţii de la bugetul de stat. Categoriile de cheltuieli care se pot finanţa din aceste subvenţii se stabilesc prin legea de acordare a lor. Regula legală este că subvenţiile primite nu se restituie, dar se stabilesc şi două excepţii. Astfel, subvenţiile se vor restitui, în termen de 2 luni de la data publicării rezultatelor alegerilor, de partidele care nu au atins în alegeri pragul electoral legal sau care nu au obţinut cel puţin 1 0% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară pentru candidatul propus. Această ultimă excepţie se aplică şi candidaţilor independenţi. În cadrul campaniei electorale, sunt finanţate de către stat, şi nu din surse private, două categorii de cheltuieli. O primă catego rie sunt cheltuielile acoperite prin finanţare directă, concretizată în subvenţiile de la bugetul de stat şi care sunt cele la care se referă legea electorală şi o a doua categorie de cheltuieli acoperite prin finanţare indirectă, care presupune suportarea, tot de la bugetul de stat, a unor cheltuieli pe care ar trebui să le facă partidele politice, alianţele acestora şi candidaţii independenţi, şi anume: costul ac-
1 22
Sistemul electoral
cesului la serviciile publice de radio şi televiziune, contravaloarea taxelor de timbru pentru acţiunile în justiţie legate de contenciosul electoral, a copiilor de pe procesele-verbale întocmite de birourile electorale sau a buletinelor de vot anulate eliberate partidelor politice şi alianţelor acestora ce au depus liste de candidaţi etc. Finanţarea indirectă priveşte doar perioada campaniei electo rale, în timp ce finanţarea directă presupune finanţarea atât înain te, în timpul, cât şi după încheierea campaniei electorale. Conform legii, campania electorală se mai finanţează şi din contribuţii, care se pot primi, după deschiderea campaniei electo rale, de la persoane fizice sau juridice din ţară, numai dacă sunt declarate Curţii de Conturi de mandatarul financiar al partidului sau alianţei politice. În acest mod se facilitează controlul făcut de Curte asupra finanţării campaniei electorale, în condiţiile art. 2425 din Legea nr. 43/2003. Legea prevede două tipuri de interdicţii referitoare la contri buţii, şi anume: - interzicerea finanţării campaniei electorale din contribuţii, în mod direct sau indirect, de către persoane fizice sau juridice străine; - interzicerea finanţării, în orice mod, a campaniei electorale de către o autoritate sau instituţie publică, regie autonomă, companie naţională, societate comercială sau bancară cu capital integral sau majoritar de stat, sindicate fundaţii sau asociaţii. Încălcarea acestor interdicţii are drept efect confiscarea sume lor primite şi trecerea lor ca venit la bugetul de stat. O asemenea dispoziţie este necesară pentru a se evita ca Guvernul să poată influenţa alegerile prin manipularea fondurilor acestor organizaţii, în favoarea partidului pe care îl reprezintă, ceea ce, dacă s-ar întâmpla, ar fi un serios handicap pentru celelalte partide, pentru că ar crea o inegalitate de şanse cu efecte asupra rezultatelor ale gerilor.
2. 9.2. Plafonarea cheltuielilor (limitele maxime ale cheltuielilor) Din subvenţiile primite de la stat şi contribuţiile prevăzute de lege, partidele politice îşi pot finanţa cheltuielile făcute în cam pania electorală. Legea, în art. 2 1 şi art. 22, plafonează (limitează la nivele maxime) aceste cheltuieli în funcţie de trei criterii, şi
Organizarea şi de sfăşurarea alegerilor
123
anume: baza de calcul, care este „salariul de bază minim brut pe ţară existent la data de 1 ianuarie a anului electoral", tipul de can didatură şi limita maximă de cheltuieli, care pot fi efectuate de un partid politic, o alianţă a acesteia sau un candidat independent. Aplicând aceste criterii, plafoanele (limitele maxime ale cheltuie lilor) sunt: între două salarii minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de consilier local în consiliile comunale, până la 1 O.OOO de astfel de salarii pentru fiecare candidat la funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar limita maximă de cheltuieli care pot fi efectuate de partidele politice, alianţele aces tora ori candidaţii independenţi este de 25.000 de salarii de bază minime brute pe ţară. Pentru calitatea de deputat sau de senator plafonul cheltuielilor este de 150 de salarii de bază minime brute pe ţară, plafon care se aplică şi candidaţilor independenţi [art. 21 alin. (2) şi alin. (3) din lege]. 2. 9. 3. Mandataru/financiar Mandatarul financiar este o instituţie specifică dreptului electo ral şi este o persoană fizică ori juridică sau mai multe din România sau străinătate, împuternicită (delegată) de un partid politic ori de un candidat independent să primească fonduri pentru campania electorală, de la bugetul de stat sau contribuţii de la persoane fizi ce ori juridice române, să le gestioneze pentru alegeri şi să asigu re, în calitate de specialist, legalitatea cheltuielilor făcute. Cum este şi firesc, acestei instituţii îi sunt aplicabile, ca reguli de bază, normele Codului civil privitoare la mandatul cu sau fără repre zentare. Alături de aceste norme, instituţia trebuie să respecte şi dispoziţiile prevăzute pentru ea în Legea electorală. Desemnarea mandatarului financiar (sau a mandatarilor finan ciari), care are poziţia unui adevărat manager de campanie electo rală, se face de conducerea partidului politic ori de candidatul independent, după caz, iar dobândirea acestei calităţi se face nu mai după înregistrarea sa oficială la Curtea de Conturi şi aducerea sa la cunoştinţa publică, prin presă.
1 24
Sistemul electoral
În cazul în care sunt mai mulţi mandatari financiari, la desem nare se vor delimita împuternicirile (competenţele) lor şi se va desemna un mandatar financiar coordonator. Această instituţie nu este specifică dreptului electoral român, ci ea se regăseşte în multe sisteme de drept, în foarte multe dintre ele purtând denumirea de manager electoral sau pentru alegeri (S.U.A., Marea Britanie, Canada etc.). Datorită faptului că legea stabileşte că primirea subvenţiilor se face „numai printr-un mandatar financiar", este lesne de înţeles că nedesemnarea unui asemenea mandatar are ca efect imposibilita tea legală de a primi şi cheltui asemenea fonduri. În cazul în care, totuşi, fondurile au fost primite, legea prevede aplicarea unei sancţiuni contravenţionale şi trecerea sumei primite, indiferent de la cine, la bugetul de stat. Firesc, dacă primirea sumelor s-a făcut prin săvârşirea altor fapte ilegale ( civile, penale etc.), se vor aplica şi sancţiunile corespunzătoare faptelor săvârşite. Bineînţeles că cel ce a primit sumele, altfel decât prin mandatar financiar, poate con tinua campania electorală, dar fără subvenţia confiscată. În calitatea pe care o are, mandatarul financiar are obligaţia legală de a ţine evidenţă contabilă a operaţiunilor financiare pen tru fiecare circumscripţie electorală, judeţ şi candidat, după caz şi de a răspunde, solidar cu partidul politic care l-a desemnat, de le galitatea operaţiunilor financiare efectuate, în perioada campaniei electorale, cu subvenţiile şi cu contribuţiile, primite. Deci, răspunderea mandatarului este specializată şi poate inter veni numai în cele două situaţii de mai sus. În art. 22 alin. (3) din Legea nr. 43/2003 se reglementează posibilitatea numirii unui mandatar special, în cazul în care alegerile pentru Preşedintele României au loc în acelaşi timp cu alegerile pentru Camerele Parlamentului. Mandatarul special este desemnat de partidele politice care propun un candidat pentru preşedinte, iar numirea se va face cu respectarea condi ţiilor prevăzute de lege pentru mandatarul financiar. 2. 9. 4. Controlul finanţării campaniei electorale Controlul finanţării campaniei electorale se face de Curtea de Conturi, singura autoritate publică abilitată în acest sens de Legea
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
125
nr. 43/2003 . Controlul se realizează anual şi va purta asupra res pectării prevederilor legale privind constituirea şi cheltuirea fon durilor de către partidele politice. În acest scop, Curtea de Conturi are un registru în care se înscriu toate datele referitoare la activita tea financiară a partidelor, a alianţelor lor şi a candidaţilor inde pendenţi, care trebuie comunicate Curţii. În vederea realizării controlului în termen de 15 zile de la data publicării rezultatelor alegerilor, mandatarul financiar şi cel special sunt obligaţi să depună la Curtea de Conturi un raport detaliat al veniturilor şi al cheltuielilor electorale pentru fiecare partid sau candidat inde pendent, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Importanţa depunerii acestui raport este subliniată de faptul că: ,, Validarea mandatelor candidaţilor declaraţi aleşi este condi ţionată de depunerea, în termen, a raportului financiar" în cauză [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 43/2003]. În termen de 30 de zile de la primirea raportului detaliat şi a eventualelor declaraţii şi documente solicitate pentru verificarea legalităţii încasărilor şi plăţilor efectuate în campania electorală, Curtea de Conturi se pronunţă asupra corectitudinii evidenţelor contabile electorale şi asupra legalităţii plăţilor făcute. În cazul constatării unor nereguli privind veniturile şi cheltuielile electo rale, Curtea de Conturi poate dispune restituirea, în tot sau în parte, a subvenţiei primite de la stat de către partidul politic sau candidatul independent, în cauză. Decizia Curţii Constituţionale poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 2. 9. 5. Reglementarea unor contravenţii
În art. 27-32 din Legea nr. 43/2003 sunt prevăzute o serie de contravenţii, care se referă la nedepunerea, în termenul legal, a raportului detaliat financiar la Curtea de Conturi; tipărirea sau distribuirea unor publicaţii şi afişe electorale cu încălcarea legii; finanţarea campaniei electorale de persoane fizice sau juridice din străinătate; ori de o instituţie, autoritate publică sau de o altă enti tate, care nu o poate legal face; nerestituirea subvenţiei primite de la bugetul de stat; nedeclararea contribuţiilor primite de partidele politice etc. Amenzile care se pot aplica sunt între 30 de milioane şi 300 de milioane de lei.
1 26
Sistemul electoral
2. 9. 6. Garantarea accesului la serviciile publice de radio şi tele viziune al partidelor politice, alianţelor acestora şi al candidaţilor independenţi O astfel de garanţie este conformă prevederilor art. 3 1 alin. ( 5) din Constituţie, potrivit căruia serviciile publice de radio şi de televiziune trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice im portante exercitarea dreptului la antenă. Cum se poate uşor observa, dreptul la antenă în sistemul nostru constituţional este doar un drept subiectiv aparţinând numai grupurilor sociale şi po litice importante şi care presupune nu numai atitudini pozitive din partea serviciilor publice de radio şi televiziune, ci şi garanţii constituţionale şi legale pentru realizarea sa. În unele sisteme de drept, dreptul la antenă este considerat drept fundamental al cetăţeanului (art. 40 din Constituţia Portu galiei - 1 976). Accesul la serviciile publice de radio şi televiziune implică două aspecte: unul financiar şi un altul legat de orarul campaniei electorale şi de repartizare a timpilor de antenă. În ceea ce priveşte primul aspect, în cadrul campaniei electo rale accesul partidelor şi al alianţelor lor şi a candidaţilor inde pendenţi la serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune este gratuit şi garantat. Ca urmare, nu se mai face diferenţa între partidele politice parlamentare şi cele neparlamentare, în această privinţă. Legea reglementează, însă, o serie de condiţii pentru exercitarea acestui acces, condiţii care sunt favorabile partidelor politice parlamentare, mai ales datorită legitimităţii lor. În ceea ce priveşte cel de-a/ doilea aspect, al orarului pentru campania electorală şi al repartizării timpilor de antenă, legea pre vede că aceste operaţiuni se efectuează în două etape. Într-o primă etapă, care începe în 3 zile de la data aducerii la cunoştinţă a datei alegerilor şi durează până la rămânerea definitivă a candidaturilor, orarul şi repartizarea timpilor de antenă se vor face doar pentru partidele parlamentare şi organizaţiile minorităţilor naţionale re prezentate în Parlament, în funcţie de ponderea listelor de candi daţi definitive. Criteriul politic de repartizare este dat de reprezen tativitatea parlamentară, fiind excluşi candidaţii independenţi (parlamentari). Timpii de antenă astfel calculaţi se comunică, de
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
127
către comisia parlamentară specială, în 48 de ore de la constituirea sa, societăţilor publice de radiodifuziune şi televiziune. O astfel de repartizare a timpilor de antenă se aplică doar până la rămânerea definitivă a listelor complete de candidaţi. Într-o a doua etapă, care începe la data rămânerii definitive a candidaturilor, se va face un nou orar şi o nouă repartizare a tim pilor de antenă, proporţional cu numărul listelor complete de can didaţi depuse în întreaga ţară, putând participa la această a doua operaţiune doar partidelor politice şi alianţele acestora care au depus liste în cel puţin 50% din circumscripţiile electorale. Crite riul politic de repartizare este numărul listelor complete de candi daţi depuse, adică reprezentativitatea opţiunilor politice ce se confruntă în cadrul campaniei electorale. Legea, cum era firesc, stabileşte un regim special pentru ora rul şi timpii de antenă pentru candidaţii independenţi, care îşi pot exercita dreptul la antenă o singură dată, între 5 minute şi o oră,în mod egal, în funcţie de orarul stabilit şi de numărul lor. Legea nu prevede în ce etapă aceştia îşi pot exercita dreptul la antenă. Con siderăm că etapa nu poate fi decât cea de-a doua, deoarece numai atunci candidaturile sunt definitive şi calitatea de candidat inde pendent necontestată. De aceea, această problemă a şi fost exa minată în acest loc. Legea prevede alte câteva reguli de procedură privind exer citarea dreptului de antenă. Astfel, participanţii la alegeri sunt obligaţi să solicite conducerii serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune, într-un termen de decădere de 3 zile, care curge de la data stabilirii şi aducerii la cunoştinţa publică a zilei votării, acordarea timpilor de antenă pentru prima etapă. Solicitările care s-ar mai face peste acest termen nu mai pot fi luate în considerare. Aceasta reprezintă o sancţiune specifică, dar şi necesară datorită caracterului termenului de 3 zile şi specificului procesului electo ral, care trebuie să se desfăşoare cu termene scurte. Stabilirea orarului şi repartizarea timpilor de antenă se face, în ambele etape, de o comisie parlamentară specială. Această opera ţiune electorală este deosebit de importantă pentru eficacitatea propagandei electorale prin mijloace audiovizuale.
128
Sistemul electoral
Comisia specială este constituită cu cel puţin 1O zile înainte de data începerii campaniei electorale şi îşi încetează activitatea la data încheierii campaniei electorale (în sâmbăta anterioară zilei votării). Din această comisie vor face parte, în mod obligatoriu, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai alianţelor aces tora, ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, preşedinţii Consiliului Naţional al Audiovizualului, ai Societăţii Române de Radiodifuziune şi al Societăţii Române de Televiziune. Numărul de locuri pentru fiecare partid politic, se stabileşte de birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului şi este pro porţional cu numărul de parlamentari ·pe care îi are fiecare dintre aceste partide politice sau alianţă a lor. Pentru cea de a doua etapă, Biroul Electoral Central va comu nica comisiei speciale, în termen de 24 de ore de la primire, numă rul listelor complete de candidaturi definitive, pe fiecare partid politic şi alianţă a acestora. Pe baza acestor comunicări, comisia specială calculează proporţia timpilor de antenă, pentru fiecare participant la campania electorală, de data acesta în funcţie de nu mărul listelor complete şi definitive de candidaturi depuse, proce dând, astfel, la o nouă repartizare a acestora. Partidele politice şi alianţele lor, care nu au depus liste complete de candidaturi defi nitive în cel puţin 50% din circumscripţiile electorale, nu participă la această nouă repartizare a timpilor de antenă. Legea reglemen tează o excepţie pentru organizaţiile minorităţilor naţionale, care vor primi timpi de antenă, potrivit altor criterii. În cadrul grilelor de programe, serviciile publice de radiodi fuziune şi televiziune vor repartiza timpii de antenă stabiliţi de comisia specială, în proporţii diferite, astfel: 75% partidelor poli tice parlamentare şi alianţelor lor; 25% celor neparlamentare şi alianţelor lor, care au depus liste de candidaţi în circumscripţia în care se află postul de radiodifuziune sau televiziune; în cadrul procentului de 25% trebuie integraţi şi candidaţii independenţi. Timpii de antenă vor trebui să fie utilizaţi, în cadrul grilelor de programe, în trei tipuri de emisiuni: emisiuni informative, care nu pot depăşi 15 minute şi care vor trebui să cuprindă informaţiile referitoare la sistemul electoral; tehnica votării şi activităţii de campanie ale candidaţilor; emisiuni electorale, în care candidaţii
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 29
îşi pot prezenta programele politice şi activităţi din campania electorală şi dezbateri electorale, în care candidaţii, jurnaliştii, analiştii şi alţi invitaţi examinează şi discută programele politice şi alte teme de interes public. În cadrul ultimelor două tipuri de emi siuni, trebuie să asigure condiţii egale pentru exercitarea libertăţii de exprimare, pluralismul opiniilor şi echidistanţa. Ac,cesul la toate tipurile de emisiuni este gratuit, indiferent dacă posturile de radio şi televiziune sunt publice sau private ori transmise prin cablu, În cadrul emisiunilor şi a dezbaterilor electorale pot fi transmise şi spoturi electorale, câte unul pentru fiecare candidat prezent în emisiune, care să aibă drept scop îndemnarea electora tului să voteze un candidat sau o listă de candidaţi. Aceste emi siuni nu pot fi considerate că fac publicitate electorală. În activitatea lor de difuzare a emisiunilor din campania electo rală, serviciile de radiodifuziune şi televiziune, publice sau priva te, trebuie să servească următoarele interese generale: ale electo ratului, de a primi informaţii corecte, astfel încât să îşi poată exer cita dreptul la vot în cunoştinţă de cauză; ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţilor de a se face cu noscuţi şi de a-şi prezenta platformele, programele politice şi ofer tele electorale; ale radiodifuzorilor, de a-şi exercita drepturile şi responsabilităţile care decurg din profesiunea de jurnalist. De asemenea, legea prevede o serie de obligaţii ale acestora, şi anume: de a desfăşura o campanie electorală echitabilă, echili brată şi corectă pentru toate partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţi lor naţionale, precum şi pentru candidaţii independenţi. Emisiunile transmise se realizează în direct sau se înregistrea ză în condiţiile stabilite de Consiliul Naţional al Audiovizualului, fiind la dispoziţia acestora, iar în legătură cu conţinutul lor legea stabileşte câteva limitări şi interdicţii, şi anume: interzicerea com binării de culori, semne grafice sau sunete care să evoce simbo lurile naţionale ale României sau ale altui stat; candidaţii şi repre zentanţii politici nu pot fi realizatori, producători sau moderatori de emisiuni; interzicerea contractării de timpi de antenă în scopuri publicitare, în favoarea unor participanţi la campania electorală şi
1 30
Sistemul electoral
cedarea timpilor de antenă de diferite entităţi private sau publice; candidaţii care deţin funcţii sau demnităţi publice pot apărea doar în emisiuni informative şi numai cu probleme legate de exercitarea atribuţiilor lor; prezentarea atât a unor puncte de vedere dar şi a celor opuse, în legătură cu anumite evenimente speciale de interes public. Legea prevede, pentru emisiunile electorale, o serie de obliga ţii pentru candidaţi, pentru realizatori şi moderatori. De asemenea, legea acordă o mare atenţie prezentării sonda jelor de opinie, dreptului la replică şi a dreptului la rectificare. În ceea ce priveşte prezentarea s_ondajelor de opinie, acestea trebuie să fie însoţite de o serie de informaţii, prevăzute de lege, referitoare la: identificarea instituţiei care l-a realizat; intervalul de timp în care a fost realizat şi metodologia utilizată; marja maximă de eroare şi dimensiunea eşantionului; cine a solicitat şi plătit son dajul; televotul şi anchetele făcute în stradă să nu fie prezentate ca reprezentative pentru opinia publică. De asemenea, sunt prevăzute o serie de interdicţii de prezentare a sondajelor, de invitare sau de prezentare a candidaţilor în programe, cu 48 de ore înainte de data votării. Este interzisă prezentarea de sondaje în ziua votării, înainte de închiderea urnelor. Cât priveşte dreptul la replică, acest drept poate fi exercitat de candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legi time au fost lezate, prin prezentarea, într-o emisiune a unor fapte neadevărate. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a decis că ,,Dreptul la replică nu este menţionat expres în dispoziţiile Consti tuţiei, dar, într-o interpretare sistematică a prevederilor acesteia, rezultă caracterul constituţional al acestui drept". (Decizia nr. 8 din 3 1 ianuarie 1 996 şi Decizia nr. 55 din 1 4 mai 1 996) Cât priveşte dreptul la rectificare, legea prevede că acest drept poate fi exercitat de candidaţii şi partidele politice ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate, prin prezentarea în cadrul unor emisiuni electorale a unor informaţii inexacte. În vederea exercitării acestor două drepturi, legea prevede o serie de obligaţii ale difuzorilor de emisiuni, referitoare la: a decide dacă acordă sau nu dreptul solicitat; comunicarea deciziei luate solicitantului; difuzarea replicii sau a rectificării, dacă s-a
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
131
decis în acest sens sau dacă acest fapt a fost stabilit de Consiliul Naţional al Audiovizualului. 2. 9. 7. Asigurarea locurilor de afişaj electoral şi a spaţiilor pentru întâlniri cu alegătorii Potrivit legii, primarii sunt obligaţi ca, până la începerea cam paniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral, ţinând seama de numărul partidelor politice şi al alian ţelor acestora, care declară că vor depune liste de candidaţi şi al persoanelor care declară că vor candida la alegeri ca independenţi. Aceste locuri de afişaj electoral au un rol deosebit în realizarea propagandei electorale vizuale. Pentru realizarea propagandei elec torale, se pot utiliza şi alte mijloace, şi anume: pliante, circulare, insigne, pancarte etc. Legea însă reglementează doar afişul electo ral, pentru că numai pentru el există obligaţia autorităţilor publice locale - primarul şi poliţia - de a asi gura condiţii de realizare. Legea prevede o serie de reguli referitoare la locurile speciale pentru afişaj, acestea trebuie să existe: - în locuri publice (în pieţe, pe străzi, în alte locuri publice), dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie frecventate de cetăţeni; să nu fie stânjenită circulaţia pe drumurile publice şi celelalte activităţi din localităţile respective; să fie înlăturate, prin grija primarilor, orice afişe, înscrisuri şi însemne rămase de la campaniile electorale precedente; - în alte locuri decât cele publice, dar numai cu acordul pro prietarilor sau, după caz, al deţinătorilor acestor locuri. Locurile speciale de afişaj pot fi utilizate numai de partidele politice, alianţele lor ori candidaţii independenţi, care participă la alegeri. Legea interzice atitudinile şicanatorii, prin care un partid politic, o alianţă a acestuia ori un candidat independent este împie dicat să folosească locurile speciale de afişaj . Legea stabileşte în vederea asigurării egalităţii de şanse şi regula potrivit căreia pe un panou electoral, fiecare partid politic sau alianţă a acestuia ori candidat independent nu poate aplica decât un singur afiş electoral în spaţiul destinat. În ceea ce priveşte afişele propriu-zise.
1 32
Sistemul electoral
Folosindu-se experienţa legislativă şi practica altor ţări (Franţa, Italia etc.), legea prevede câteva importante reguli de amănunt, re feritoare la afişul electoral. Asemenea reguli au menirea de a asi gura egalitatea de şanse politice şi eliminarea eventualelor şicane sau abuzuri, care s-ar putea produce. Astfel, legea stabileşte di mensiunile a două categorii de afişe. De regulă, un afiş electoral nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm/300 mm. Prin excepţie, afişele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală nu pot fi mai mari de 400 mm/250 mm. Sunt interzise afişele electorale care combină culorile, astfel încât să evoce drapelul României sau al altui stat ori al unei orga nizaţii internaţionale. Fac excepţie partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii internaţionale. De asemenea, sunt interzise afişele electorale care, prin conţinutul lor, aduc acuzaţii cu caracter calomnios autorităţilor şi instituţiilor publice, parti delor politice sau candidaţilor în alegeri. Poliţia este obligată să asigure integritatea panourilor şi a afişelor electorale. În timpul campaniei electorale, legea stabileşte că se asigură, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru desfăşu rarea de întâlniri cu alegătorii. Este interzis ca asemenea spaţii să fie puse la dispoziţie în unităţi militare datorită necesităţii neutra lităţii acestui „serviciu public". Ca urmare, aceste spaţii pot fi în sediile primarilor, în case de cultură, cămine culturale şi cinema tografe, pe baza unor înţelegeri referitoare la suportarea cheltuie lilor de întreţinere. În unităţile de învăţământ, de regulă, este interzisă punerea la dispoziţie a unor astfel de spaţii. Cu toate acestea, legea prevede o excepţie, şi anume în şcoli şi universităţi, în afara programului de învăţământ, datorită neutralităţii şi a acestui tip de „serviciu public". 2. 9. 8. Posibilitatea formulării unor plângeri Contenciosul electoral priveşte campania electorală şi desfăşu rarea ei potrivit legii, cu respectarea deontologiei electorale. Acest ultim aspect este foarte important, întrucât se referă la moralitatea campaniei electorale, asigurarea unui climat de civilizaţie şi res pect în disputa electorală, realizarea ei pe baza confruntărilor de
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
133
idei şi programe, cu evitarea invectivelor, atacurilor la persoană, minciunilor şi demagogiei. Acestea sunt motivele pentru care ho tărârile pronunţate au valoare precumpănitor morală şi propagan distică. Legea stabileşte importante reguli în această privinţă. Astfel, se prevăd competenţele birourilor electorale de circumscripţie legate de campania electorală şi care veghează la corecta desfăşu rare a campaniei electorale în circumscripţia în care funcţionează şi soluţionează plângerile ce le sunt adresate cu privire la împie dicarea unui partid politic, a unei alianţe a acestuia ori a unui candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală, în condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea deontologiei electo rale. Aşa cum se observă, obiectul plângerii este individualizat la câteva fapte cu caracter destul de general. În cursul soluţionării plângerii potrivit regulilor de contencios electoral, dacă birourile de circumscripţie consideră că este nece sară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sanc ţiuni, contravenţionale sau penale, acestea sesizează autorităţile publice competente. Împotriva hotărârii pronunţate de biroul de circumscripţie se poate face contestaţie, care, în contenciosul electoral, este calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate într-un prim grad de jurisdicţie electorală şi care se adresează autorităţilor ierarhic su perioare. Contestaţia în cauză se formulează la Biroul Electoral Central. Hotărârea Biroul Electoral Central este definitivă. Legea nu prevede termene pentru formularea plângerilor şi a contestaţiilor, întrucât asemenea termene nu mai erau necesare având în vedere faptul că, datorită rapidităţii cu care trebuie să se desfăşoare procesul electoral şi implicit şi contenciosul electoral, cel ce le formulează are interes de a le înainta cât poate de repede, pentru a obţine soluţia într-un timp cât mai scurt, spre a-şi putea continua campania electorală. Ceea ce trebuia reglementat şi este reglementat este termenul de soluţionare a plângerilor şi contestaţiilor, care este de 3 zile de la înregistrarea lor. Reglementarea lui era necesară, datorită faptului că soluţionarea, care nu mai ţine de cei care au interes în campania electorală, poate dura mult timp din cauza unor motive şicanatorii
1 34
Sistemul electoral
sau din alte motive şi, astfel, să se ajungă la imposibilitatea con tinuării campaniei electorale, ceea ce produce efecte deosebit de negative asupra climatului electoral şi politic al societăţii. Hotărârile pronunţate se publică în presă şi se afişează în mod vizibil, la sediul biroului electoral care le-a emis.
2.10. Desfăşurarea votării Votarea este o operaţiune electorală deosebit de importantă în procesul electoral, care se desfăşoară la secţiile de votare, sub supravegherea preşedintelui biroului secţiei. Desfăşurarea votării se realizează în două etape. Prima cu prinde operaţiunile electorale premergătoare votării, care constau în luarea unor măsuri organizatorice şi de ordin material, iar cea de-a doua cuprinde votarea propriu-zisă în ziua alegerilor. În vederea desfăşurării votării propriu-zise şi anterior acesteia, legea prevede unele măsuri organizatorice şi de ordin material deosebit de necesare, care constituie prima etapă a desfăşurării votării, şi anume: - asigurarea de către Guvern a sediului Biroului Electoral Central şi a dotării de către prefecţi, a sediului pentru birourile electorale de circumscripţie şi de primari împreună cu prefecţii, a sediului pentru birourile electorale ale secţiilor de votare; - asigurarea de către primari împreună cu prefecţii, a unui număr suficient de cabine, urne şi ştampile, proporţional cu numă rul alegătorilor înscrişi pe listele permanente sau cu numărul esti mat al alegătorilor care se vor prezenta la votare, astfel ca să nu se creeze aglomerări inutile; - aşezarea cabinelor şi a urnelor în aceeaşi încăpere în care se află preşedintele biroului secţiei de votare; - preluarea, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare de la primari, a ştampilelor şi a celorlalte materiale nece sare birourilor electorale ale secţiilor de votare, inclusiv a formu larelor şi a celorlalte imprimate necesare votării (buletine de vot), precum şi asigurarea păstrării lor în deplină siguranţă. Primirea se va face pe bază de proces-verbal, cu cel puţin o zi înaintea datei alegerilor. Formularele şi celelalte imprimate necesare votării se
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
135
primesc p e bază de borderou de predare-primire, care trebuie să cuprindă felul şi numărul de exemplare ale fiecărui imprimat; - asigurarea, cu o zi înainte de votare, a pazei secţiei de votare prin fixarea, de către preşedintele biroului secţiei de votare, a posturilor de pază în jurul locului de vot; - prezenţa preşedintelui biroului secţiei de votare ţn localul secţiei din ajunul zilei alegerilor, de la ora 1 8,00, cu scopul de a se realiza continuitatea operaţiunilor de votare şi pentru luarea, de îndată, a măsurilor necesare pentru a se asigura ordinea şi corec titudinea operaţiunilor de votare. Ceilalţi membri ai biroului se vor prezenta în ziua alegerilor. Următoarea etapă a desfăşurării votării este cea care se reali zează în ziua votării şi pentru care legea cuprinde o serie de mă suri organizatorice foarte necesare. În primul rând, este prevăzută durata votării, care începe la ora 7,00 şi se sfârşeşte la ora 2 1 ,00 şi care este de 1 4,00 ore. Acesta este un interval de timp suficient pentru ca toţi alegătorii să-şi exercite dreptul fundamental de vot. Legea nu mai prevede posibi litatea prelungirii duratei votării. Membrii biroului secţiei sunt obligaţi legal să se prezinte la secţie la ora 6,00 în ziua votării. Perioada de o oră, între ora 6,00 şi ora 7,00, când începe votarea propriu-zisă, este menită să asigu re definitivarea pregătirilor pentru începerea operaţiunilor de vota re sub conducerea preşedintelui biroului secţiei, prezint din ziua anterioară. În acest interval de timp, preşedintele biroului, în pre zenţa şi cu concursul membrilor biroului, verifică urnele, existenţa listelor electorale, a formularelor listelor electorale speciale, a ştampilelor, a buletinelor de vot, după care: - închide şi sigilează urnele prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare şi - aplică ştampila de control pe ultima pagină a buletinelor de vot, care este albă. Aceste măsuri au ca scop asigurarea corectitudinii alegerilor. Întrucât desfăşurarea alegerilor libere şi corecte nu se pot realiza decât într-un climat de ordine şi civilizaţie, legea prevede o serie de reguli în acest scop:
1 36
Sistemul electoral
- preşedintele biroului secţiei este obligat să ia toate măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii; - puterile preşedintelui biroului secţiei se întind în afara locului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi pieţe până la o distanţă de 500 m. Puterile sunt realizate prin intermediul mijloacelor de ordi ne necesare, asigurate de prefecţi împreună cu Ministerul Admi nistraţiei şi Internelor; - staţionarea în locurile publice din zona de votare sau în locul de vot mai mult decât timpul necesar votării este interzisă, cu excepţia membrilor biroului electoral de secţie, a candidaţilor, a observatorilor şi a delegaţilor acreditaţi din partea presei. Acreditarea delegaţilor şi a observatorilor interni se face de către birourile electorale de circumscripţie, pe baza solicitărilor nominale scrise, făcute cu cel puţin 48 de ore înaintea datei votă rii, de conducerile redacţiilor din presă şi a organizaţiilor neguver namentale, care au ca obiect principal de activitate apărarea valo rilor democraţiei şi a drepturilor omului (pentru observatori in terni), înfiinţate legal cu cel puţin 6 luni înainte de data începerii campaniei electorale. Observatorii interni nu pot fi membri ai unui partid politic, iar acreditarea se face pe o singură secţie de votare. Dacă există mai multe solicitări în acest sens, acreditarea se face prin tragere la sorţi, în aşa fel ca la o secţie de votare să fie acre ditat un singur observator intern. Pentru a exista siguranţa respec tării întocmai a condiţiilor de acreditare, observatorii interni dau câte o declaraţie în acest sens, pe propria răspundere, declaraţie care constituie act public, cu toate consecinţele prevăzute de lege. Condiţiile de acreditare sunt cuprinse în actul de acreditare întoc mit de cel care dă acreditarea. Acreditarea delegaţilor străini şi a observatorilor din partea unor instituţii europene şi internaţionale se face de Biroul Elec toral Central, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe. Conform art. 75 alin. (3 1 ) din lege, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2004, la secţiile de votare din străină tate partidele politice, alianţele acestora care participă la alegeri pot desemna, pe cheltuiala lor, câte un delegat cu cetăţenie ro-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
137
mână şi cu drept de vot, care să asiste ca observator, la procesul electoral, pentru întreaga durată a acestuia. Acreditarea poate înceta sau poate fi retrasă, în cazul încăl cării condiţiilor de acreditare şi a prevederilor legale. Măsura se poate lua de biroul electoral care a dat-o, la propunerea preşedin telui biroului electoral al secţiei de votare. Legea prevede drepturile şi obligaţiile celor acreditaţi. Astfel, delegaţii pot asista la operaţiunile electorale, inclusiv la numărarea voturilor şi la întocmirea proceselor-verbale, numai dacă prezintă actul de· acreditare; pot sesiza preşedintelui biroului neregulari tăţile constatate; nu pot interveni în nici un mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. De asemenea, le sunt interzise orice acte de propagandă pentru sau împotriva unui partid politic sau alianţă a acestuia ori candidat (independent sau din liste) ori încercarea de a influenţa opţiunea alegătorilor. Acest statut al delegatulu1 acredi tat are ca trăsătură esenţială asigurarea neutralităţii acreditaţilor, spre a se evita transformarea lor în agenţi electorali ai unor par tide, formaţiuni politice ori candidaţi independenţi. Legea prevede că încălcarea acestui statut înseamnă o încălcare a actului de acre ditare, ceea ce atrage aplicarea sancţiunii suspendării acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea şi îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţie, în ziua votării. În ceea ce priveşte votarea propriu-zisă, legea reglementează principiul potrivit căruia alegătorii votează la secţia în raza căreia îşi au domiciliul şi care este în concordanţă cu modul de întocmire a listelor electorale permanente. Prin excepţie, la o secţie de votare pot vota şi alegătorii care nu îşi au domiciliul în raza secţiei, iar pe baza actului de identitate, îşi vor putea exercita dreptul de vot şi vor fi înscrişi de biroul secţiei pe listele electorale speciale. De acelaşi regim vor beneficia şi cetăţenii români care au domiciliul în străinătate, dar în ziua votării se află în ţară, şi care vor vota pe baza paşaportului. Prin act de identitate legea înţelege: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, toate tipurile de paşapoarte şi cametele de serviciu, după caz. În prevederile art. 117 alin. (2) din lege sunt prevăzute câteva reguli pentru utilizarea paşaportului simplu. Astfel, acest tip de paşaport poate fi folosit de cetăţenii români aflaţi ori domiciliaţi
138
Sistemul electoral
în străinătate, indiferent unde votează, sau care au domiciliul în România, dar votează în străinătate. În acest din urmă caz, alegă torul va completa o declaraţie, pe propria răspundere, că nu şi-a exercitat dreptul de vot pe baza altui act de identitate, decât paşa portul simplu. Deci, la secţia de votare, în ziua alegerilor trebuie să existe atât listele electorale permanente, cât şi cele speciale, pe care nu este înscris nici un alegător. Legea reglementează amănunţit procedura votării, care este de drept public şi care asigură corectitudinea votării şi posibilitatea alegătorului de a-şi exprima opţiunea potrivit convingerii sale intime, fără ca nimeni să nu îl poată tulbura şi în deplină siguranţă. În acest scop, legea prevede importante şi detaliate reguli. Astfel: a) accesul alegătorilor în sala de vot are loc în serii corespun zătoare numărului cabinelor; b) fiecare alegător va prezenta cartea de alegător şi actul de identitate biroului secţiei de votare, care, după verificarea înscrie rii în copia listei permanente sau după înscrierea în lista electorală specială, îi va înmâna buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea „votat", alegătorul semnând lista electorală, conform principiului „un alegător, un vot". Dacă alegătorul nu poate semna în listele electorale şi preşedintele biroului secţiei de votare constată acest fapt, se va face menţiune în listă despre acest fapt, pe bază de semnătură de confirmare a unui membru al biroului secţiei; c) stabilirea operaţiunilor electorale de votare, şi anume: - votarea în cabine închise, unde se intră după primirea bule tinului de vot. Votarea se face prin aplicarea ştampilei cu menţiu nea „votat" în patrulaterul buletinului de vot care conţine lista de candidaţi sau candidatul independent pe care doreşte să-l voteze. Preşedintele ia măsuri ca staţionarea în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat, precum şi pentru interzicerea prezenţei altei persoane decât alegătorul în cabină, asigurându-se astfel şi secretul votului. În cazul în care preşedintele constată că, din motive temeinice, un alegător nu poate să voteze singur, poate permite ca alegătorul să cheme în cabină un însoţitor, pe care îl alege singur, dar care nu poate fi un observator, candidat sau un membru al biroului secţiei, datorită statutului lor.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 39
- împăturirea buletinului de vot astfel ca pagina care conţine amprenta ştampilei de control să rămână în afară. Îndoirea greşită nu atrage nulitatea acestuia. Alegătorul şi biroul electoral de secţie trebuie însă să aibă grijă ca buletinul de vot să nu se deschidă. Dacă totuşi acest fapt s-a produs, la cerea alegătorului se va primi o singură dată un nou buletin şi se va anula cel care s-a deschis. Despre aceste operaţiuni se va face menţiune în procesul-verbal al operaţiunilor de votare; - introducerea de către alegător a buletinului de vot în urnă şi restituirea ştampilei cu menţiunea „votat", preşedintelui biroului secţiei sau unui alt membru al biroului secţiei de votare; - aplicarea, de către preşedintele biroului secţiei, a ştampilei cu menţiunea „votat" pe cartea de alegător, în dreptul locului nu mărului de scrutin la care s-a participat; - reglementarea principiului „urnei volante" pentru alegătorii netransportabili din cauza bolii sau invalidităţii şi care are ca scop asigurarea exercitării şi de către aceştia a dreptului de vot. În aces te cazuri, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării, la locul unde se află alegătorul netransportabil pentru a vota. Apro barea utilizării urnei speciale se dă la cererea scrisă a persoanei în cauză sau a conducătorului instituţiei unde acesta se află internat, dacă domiciliul solicitantului sau sediul instituţiei se află în raza teritorială a secţiei de votare respective şi doar dacă în acea insti tuţie nu se organizează secţie de votare. Într-o secţie de votare poate exista doar o singură urnă volantă, care poate fi transportată numai de membrii biroului secţiei de votare. Alegătorii în cauză vor fi înscrişi într-o listă electorală specială. - obligaţia preşedinţilor, membrilor birourilor de secţii de votare, precum şi a persoanelor însărcinate cu menţinerea ordinii de a vota la secţia de votare la care îşi desfăşoară activitatea. În acest scop, aceste persoane vor fi înscrise pe listele electorale speciale, chiar dacă domiciliază în raza secţiei de votare în care îşi desfăşoară activitatea; - contestarea identităţii unui alegător de către orice candidat sau alt alegător, care este o garanţie a legalităţii alegerilor. Contes-
140
Sistemul electoral
tarea se face numai în scris şi este adresată preşedintelui biroului, care procedează la identificarea alegătorului în cauză prin orice mijloc legal. Este astfel reglementată o excepţie de la regula potri vit căreia contestaţia este o cale de atac adresată autorităţilor elec torale ierarhic superioare (birourilor, altele decât de secţie) şi nu preşedintelui unui birou electoral de secţie de votare. În cazul în care contestaţia este întemeiată, preşedintele biroului secţiei de votare va opri să voteze pe alegătorul a cărui identitate a fost contestată, va cons1::mna faptul într-un proces-verbal şi va sesiza autorităţile poliţieneşti; - suspendarea votării, care este o întrerupere temporară a votării, pentru motive teIŢleinice şi care se poate dispune de preşedintele biroului secţiei de votare cu aprobarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie, dacă: există motive temeinice care vizează situaţii fireşti, obişnuite, privind pe membrii biroului secţiei mai ales; nu durează mai mult de o oră, iar durata tuturor suspendărilor nu trebuie să fie mai mare de 2 ore; suspendarea este anunţată, prin afişare la uşa locului de vot, cu cel puţin o oră înainte, spre a nu surprinde pe alegători; se garantează evitarea producerii unor fraude în timpul suspendării prin asigurarea pazei permanente a urnelor, ştampilelor, buletinelor de vot, celorlaltor documente şi materialele de birou; posibilitatea părăsirii locului de vot de către membrii biroului secţiei numai prin rotaţie şi dreptul celor acreditaţi şi al observatorilor de a rămâne în incinta secţiei, fără ca să poată fi obligaţi să părăsească locul votării. 2.11. Stabilirea rezultatelor obţinute în alegeri Legea prevede că stabilirea rezultatelor obţinute în alegeri se face la două niveluri organizatorice. Primul nivel este cel al secţiei de votare, iar cel de-al doilea nivel este cel al circumscripţiei electorale. 2. 11. 1. Constatarea rezultatelor votării la secţiile de votare Legea prevede că la nivelul secţiei electorale se realizează, în ceea ce priveşte constatarea rezultatelor votării, mai multe opera ţiuni electorale care se efectuează în trei etape.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
141
Prima etapă începe c u închiderea votării de către preşedintele secţiei de votare. După închiderea votării, se procedează, tot de către preşedin tele secţiei, în prezenţa membrilor biroului, a candidaţilor, precum şi a celor acreditaţi, după caz, la inventarierea şi sigilarea ştampi lelor cu menţiunea „votat", la numărarea şi anularea buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate, precum şi la verificarea sigiliilor de pe urnele de votare. Operaţiunea electorală următoare este aceea a deschiderii urnelor de către preşedintele secţiei de votare, moment de mare importanţă pentru stabilirea rezultatelor votării. Aceste operaţiuni se efectuează în ordinea menţionată mai sus şi au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la corectitu dinea operaţiunilor electorale efectuate în cadrul secţiei de votare. După deschiderea urnelor, se va proceda la numărarea vo turilor. În acest scop, preşedintele secţiei de votare, în prezenţa membrilor biroului secţiei, a candidaţilor şi a celor acreditaţi, după caz, va citi cu voce tare din buletinul de vot, după deschiderea acestuia, lista de candidaţi votată ori numele şi prenumele candidatului independent votat şi va arăta buletinul de vot citit celor prezenţi. După aceea, buletinele de vot se aşează pe partide politice şi asociaţii ale acestora ori pe candidaţi independenţi şi se vor număra şi lega tot astfel. La aceste operaţiuni electorale pot asista, ca delegaţi, reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor acestora, care au participat la alegeri, dar nu au reprezentanţi în birou şi sunt mandataţi în acest scop de organizaţiile lor judeţene. Operaţiunile electorale în cauză se consemnează într-un proces-verbal. Vor fi declarate nule buletinele de vot care: - nu au aplicată pe ele ştampila de control a secţiei de votare; - cele care au un alt model decât cel legal aprobat; - cele care nu au ştampila „votat"; - cele pe care ştampila „votat" este aplicată pe mai multe patrulatere. Nu se va anula buletinul de vot în cazul în care ştampila „votat" a depăşit limitele patrulaterului, întrucât opţiunea alegătorului este evidentă. Firesc, voturile nule nu intră în calculul voturilor valabil expri mate. Această menţiune pe care o face legea ar putea fi conside-
142
Sistemul electoral
rată inutilă, dar, întrucât suntem în prezenţa reglementării proce durii electorale, ea a fost necesară. Rezultatul numărării voturilor se consemnează în două tabele separate, unul pentru Camera Deputaţilor şi altul pentru Senat şi se întocmesc de un membru al biroului electoral al secţiei, desemnat de preşedintele acestuia. Candidaţii prezenţi pot întocmi şi ei câte un tabel pentru fiecare Cameră parlamentară. Tabelele astfel întocmite vor cuprinde: voturile nule, listele de candidaţi sau numele şi prenumele candidaţilor independenţi şi voturile valabil exprimate pentru fiecare. O a doua etapă constă în consemnarea rezultatului numărării voturilor. Rezultatul numărării voturilor se va consemna şi într-un proces-verbal al cărui conţinut este foarte amănunţit reglementat de lege. Aceste procese-verbale, care se încheie în două exempla re, sunt deosebit de importante, pentru că pe baza lor se stabilesc rezultatele alegerilor. Procesele-verbale se semnează de preşedintele şi membrii biroului secţiei de votare, cu indicarea numelui şi prenumelui, a apartenenţei politice şi indicarea denumirii abreviate a partidului politic pe care îl reprezintă, aplicându-se pe ele ştampila de control. Membrilor biroului, la cerere, li se poate elibera câte o copie a procesului-verbal pe care l-au semnat. Legea precizează că lipsa semnăturii unor membri ai biroului de secţie nu afectează vala bilitatea procesului-verbal, dacă preşedintele va menţiona moti vele care au împiedicat semnarea lui. Procesul-verbal ar trebui să fie redactat în cel mult 24 de ore de la închiderea votării. Legea reglementează şi posibilitatea formulării unor întâmpinări şi contestaţii cu privire la aceste operaţiuni, stabilind câteva reguli: - întâmpinările şi contestaţiile se pot formula în tot timpul operaţiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare a voturilor şi de încheiere a procesului-verbal, de către candidaţi, membrii biroului secţiei şi de către alegători; - întâmpinările se pot formula în scris, legea nesolicitând o anumită condiţie de formă. Ele se soluţionează, conform regulilor contenciosului electoral, de organul a cărui activitate formează
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
143
obiectul întâmpinării - biroul electoral al secţiei de votare. În cazul când biroul ar reţine o greşeală în cadrul activităţii sale, legată de constatarea rezultatelor votării, acesta poate lua măsurile care se impun şi din proprie iniţiativă; - contestaţiile au un regim specific în acest domeniu. Legea prevede obligativitatea formulării lor în scris şi prezentarea lor preşedintelui biroului secţiei, care va elibera o dovadă de primire. Contestaţiile au ca efect declanşarea recursului ierarhic şi care constituie regula în contenciosul electoral şi vor fi înaintate, în acest scop, prin orice mijloc, biroului de circumscripţie. Această opţiune rezultă cu prisosinţă din prevederile art. 86 alin. (1) lit. f) din lege, conform cărora procesul-verbal, în care se consemnează rezultatul votării, se înaintează biroului circumscripţiei şi va trebui să cuprindă şi „expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate şi a modului de soluţionare a acestora, precum şi a contestaţiilor înaintate biroului electoral de circumscripţie"; - firesc, chiar dacă legea nu prevede, biroul secţiei trebuie să aibă o evidenţă a întâmpinărilor şi a contestaţiilor, cuprinzând şi dovezile eliberate. Ultima etapă este cea a înaintării dosarelor întocmite de birou rile secţiilor către biroul de circumscripţie. Potrivit legii, dosarul va cuprinde: procese-verbale şi contestaţiile privitoare la operaţiunile electorale ale secţiilor de votare, buletinele nule şi cele contestate. El este esenţial pentru trecerea la nivelul stabilirii rezultatelor la cir cumscripţiile electorale, ceea ce explică garanţiile legale pentru asi gurarea securităţii lor, dosarele trebuind să fie sigilate, ştampilate şi transportate, împreună cu ştampilele, de preşedintele biroului, însoţit de doi membri ai acestuia, cu pază militară, la biroul electoral de circumscripţie sau oficiul electoral, după caz, în termen de 24 de ore de la declararea închiderii secţiei de votare. Rezultă, deci, că de la data declarării închiderii secţiei de vota re până la înaintarea dosarelor nu trebuie să treacă mai mult de 24 de ore. În următoarele 24 de ore, biroul electoral de circumscripţie va trimite un exemplar din procesele-verbale încheiate de secţia de votare la tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală.
144
Sistemul electoral
Partidele politice, alianţele acestora şi candidaţii independenţi vor putea obţine copii legalizate de pe aceste procese-verbale. În municipiul Bucureşti, după primirea proceselor-verbale care cuprind rezultatul numărării voturilor la secţiile de votare, oficiul electoral al sectorului încheie, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, câte un proces-verbal, cu acelaşi conţinut ca cel încheiat de birourile electorale ale secţiilor de votare, pe care îl înaintează, în termen de 24 de ore, biroului electoral de circumscrip ţie al municipiului Bucureşti, împreună cu dosarele primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare. 2. 1 1 . 2. Stabilirea rezultatelor votării la circumscripţiile electorale Procedura electorală de stabilire a rezultatelor alegerilor înce pută la secţiile de votare este continuată, în ordine, de biroul de circumscripţie şi apoi de Biroul Electoral Central. În vederea realizării procedurii în cadrul acestor două birouri, legea prevede câteva reguli prealabile. Primind aceste procese-verbale de la birourile secţiilor de vo tare, birourile circumscripţiilor electorale vor încheia, la rândul lor, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, câte un proces-verbal cuprinzând voturile valabil exprimate pentru fiecare partid politic, alianţă a acestora ori candidat independent, pe care le vor înainta, în termen de 24 de ore de la primirea lor de la sec ţiile de votare, Biroului Electoral Central. Această fază procedurală este necesară pentru stabilirea, la nivel naţional, de către Biroul Electoral Central a pragului elec toral legal din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară. Pragul electoral se calculează de Biroul Electoral Central, după primirea de la birourile de circumscripţie a proceselor-verbale în cheiate de acestea, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Această operaţiune presupune: - centralizarea pe întreaga ţară a voturilor valabil exprimate şi cuantificarea, pe această bază, a pragului electoral legal, în cifră absolută; - centralizarea, de asemenea, pe întreaga ţară, a voturilor vala bil exprimate pentru fiecare partid politic, alianţă a acestora şi pre-
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
145
cizarea acelora ale căror voturi astfel însumate sunt inferioare limitei pragului electoral, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. După realizarea acestor două operaţiuni, se cunosc partidele politice şi alianţele acestora, care au întrunit un număr de voturi sub pragul electoral. Aceste partide politice sau alianţe nu pot par ticipa la atribuirea mandatelor parlamentare, iar voturile exprimate pentru ei se pierd, rămânând neutilizate şi nevalorificate. Pragul electoral este utilizat în multe ţări pentru a se evita diferenţierea politică excesivă în parlamente. După ce Biroul Electoral Central realizează aceste operaţiuni, constatările sale se retrimit birourilor electorale de circumscripţie, care vor începe procedura electorală propriu-zisă, de atribuire a mandatelor parlamentare şi care constituie continuarea procedurii începute la secţiile de votare. Birourile electorale de circumscripţie, după primirea consta tărilor Biroului Electoral Central, vor proceda la repartizarea şi atribuirea mandatelor parlamentare, aceste operaţiuni concretizând şi rolul acestor birouri în această fază a procedurii electorale. Repartizarea şi atribuirea mandatelor se face numai pentru parti dele politice şi alianţele acestora care au obţinut pragul electoral legal, precum şi pentru candidaţii independenţi, în mod distinct pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, fără ca voturile exprima te pentru deputaţi şi senatori să se poată cumula. Aceasta înseamnă că este posibil ca un partid politic sau o alianţă să fi obţinut pragul electoral pentru Camera Deputaţilor, dar să nu-l fi obţinut pentru Senat şi invers. Un asemenea caz este cel al Partidului Democrat Agrar din România care, în alegerile din septembrie-octombrie 1992, nu a obţinut pragul electoral pentru Camera Deputaţilor şi a avut reprezentare şi mandate numai pentru Senat. De asemenea, pragul electoral se aplică fiecărui partid politic şi alianţă. Exemplul dat este deja edificator. Pragul electoral, deci, determină doar o vocaţie. Astfel, dacă pentru participarea la campania electorală partidele politice şi alianţele acestora au o vocaţie egală, putând depune candidaturi în toate circumscripţiile electorale, pentru repartizarea şi atribuirea mandatelor vocaţia lor nu mai este egală, pentru că ea trebuie
1 46
Sistemul electoral
calificată prin întrunirea pragului electoral, adică să aibă o anu mită pondere în corpul electoral care are rolul de a îmbina, în constituirea viitorului parlament, criteriul diversităţii politice cu cel al reprezentării opţiunilor majoritare, ca reflex al tendinţelor politice caracteristice corpului electoral. Repartizarea şi atribuirea mandatelor se face, conform legii în două etape: prima la nivel de circumscripţie, iar a doua la nivel de ţară. Acest sistem urmăreşte să asigure o repartizare mai apropiată de voinţa alegătorilor şi de opţiunile acestuia. În fiecare etapă, elementul comun şi esenţial este determinarea coeficientului elec!oral, deoarece în funcţie de el se face reparti zarea mandatelor. In funcţie de nivelul şi etapa în care el se deter mină, coeficientul electoral este pe circumscripţie şi pe ţară. A. Repartizarea şi atribuirea mandatelor la nivel de circums cripţie (prima etapă) Această etapă se desfăşoară la birourile electorale de cir cumscripţie, repartizarea făcându-se pe circumscripţii electorale. Prima operaţiune electorală este determinarea coeficientului electoral de circumscripţie, care rezultă din împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru alegerile parlamentare, separat pentru deputaţi şi, respectiv, pentru senatori, la numărul de deputaţi şi senatori ce urmează să fie aleşi în acea circumscripţie, număr care este prevăzut în anexa nr. 1 la lege. În cadrul acestei operaţiuni, se ţine cont de pragul electoral, deja calculat, pentru fiecare partid politic sau alianţă a acestora şi de voturile obţinute de candidaţii independenţi. Acestora din urmă nu li se aplică pragul electoral. Un exemplu este edificator. Astfel: - partidele A, B şi C au obţinut următoarele voturi: A = 50. OOO voturi B = 40. OOO voturi C = 30. OOO voturi - candidaţii independenţi D şi E următoarele: D = 40. OOO voturi E = 1 5. OOO voturi
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
147
Numărul de mandate de repartizat pentru Camera Deputaţilor este de 5. Numărul total al voturilor exprimate este: 50.000 + 40.000 + 30.000+40.000 + 1 5.000 = 175.000 voturi Coeficientul electoral pe circumscripţie este şi se obţine conform următoarei formule:
1 75 .000 5
= 35.000
A doua operaţiune, după obţinerea coeficientului electoral pe circumscripţie (Ce), repartizarea mandatelor. Vor fi repartizate atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral (35.000) se cu prinde în numărul de voturi exprimate valabil pentru fiecare listă sau candidatură independentă. În exemplul dat, rezultă următoarea situaţie: 1 mandat A 1 mandat B O mandate C 1 mandat D E O mandate
Total: 3 mandate repartizate din cele 5 de repartizare. După această a doua operaţiune, au rămas: - 2 mandate nerepartizate şi - resturi de voturi după cum urmează pentru: 15.000 (neutilizate) A B 5.000 (neutilizate) 30.000 (inferior coeficientului electoral) C D 5.000 (se pierd) E= 15 .OOO (inferior coeficientului electoral şi se pierd Total (A+B+C) = 50.000 voturi
148
Sistemul electoral
Atribuirea mandatelor rezultate din calcul se face de birourile electorale de circumscripţie, în ordinea înscrierii candidaţilor pe listă. Candidaţilor independenţi li se atribuie fiecăruia câte un mandat, dacă a obţinut un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral pe circumscripţie pentru depu taţi sau pentru senatori, după caz. Atribuirea celor două mandate rămase de repartizat se face avându-se în vedere resturile de voturi rămase la nivel de ţară. În acest scop, voturile rămase ca neutilizate sau iriferioare coefi cientului electoral (calculat pentru prima etapă pe circumscripţie), dar nepierdute şi care se constituie în resturi, precum şi mandatele ce nu au putut fi atribuite se vor comunica de birourile electorale de circumscripţie, Biroului Electoral C(?ntral, pentru a fi repartizate centralizat. B. Repartizarea centralizată şi atribuirea mandatelor la nivel de ţară (a doua etapă) Această etapă se desfăşoară la Biroul Electoral Central, repar tizarea făcându-se centralizat pe ţară. În acest scop, birourile de circumscripţii vor comunica Biroului Electoral Central procesu/ verbal în care sunt evidenţiate: numărul de mandate rămase de repartizat, precum şi resturile (voturilor rămase neutilizate sau in ferioare coeficientului electoral şi nepierdute). Primind aceste pro cese-verbale, Biroul Electoral Central va centraliza aceste date şi va stabili totalul lor, pentru fiecare partid politic şi alianţă în parte. În ceea ce priveşte candidaţii independenţi, aceştia nu participă decât la prima etapă, voturile rămase după această etapă pier zându-se şi nemaiputând să fie valorificate în nici un mod. Rezultă că, dacă în exemplul dat mai sus, voturile neutilizate sau inferioare coeficientului electoral (resturi), le considerăm la nivel de ţară (centralizate pe partide politice şi alianţe ale aces tora), se obţine următoarea situaţie:
A = 15. OOO voturi - rest neutilizat; B = 5. OOO voturi - rest neutilizat; C = 30. OOO voturi - rest inferior coeficientului electoral.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 49
În avantaj este partidul C, care a obţinut 30.000 de voturi, dar care în prima etapă nu a obţinut nici un mandat, pentru că numărul de voturi obţinute a fost inferior coeficientului electoral. Rezultă că centralizarea pe ţară este în avantajul partidelor mai puţin reprezentative care, datorită acestui fapt, nu au obţinut, în prima etapă, nici un mandat. Şi în această a doua etapă prima operaţiune este determinarea coeficientului electoral la nivel centralizat, pe ţară, utilizându-se o variantă a tipului de scrutin d 'Hondt. În acest scop, Biroul Electoral Central va însuma, pe întreaga ţară, pentru fiecare partid, formaţiune politică şi coaliţie a acesto ra, toate voturile rămase neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, ca în exemplul de mai sus, cifrele obţinute împărţindu-se cu 1 , 2, 3 etc., câte mandate au rămas de repartizat din prima etapă. Câturile obţinute se clasifică în ordine descrescătoare, fără să se ţină cont de lista de candidaţi, până la concurenţa numărului de mandate neatribuite. Câtul cel mai mic reprezintă noul coeficient electoral pe ţară, pentru deputaţi şi separat pentru senatori. A doua operaţiune este asemănătoare cu cea din prima etapă şi constă în repartizarea mandatelor. Vor fi repartizate atâtea man date pentru fiecare partid politic şi alianţă, de câte ori coeficientul electoral pe ţară se cuprinde în numărul total de voturi rezultate din însumarea pe ţară a voturilor rămase (neutilizate sau inferioare coeficientului electoral) din prima etapă pentru fiecare partid politic şi alianţă separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Repartizarea astfel făcută este la nivel de ţară şi este astfel necesară o desfăşurare pe circumscripţii, apoi pe partide politice şi alianţe a mandatelor repartizate. Această operaţiune se efectuează tot de Biroul Electoral Central şi este deosebit de complicată, existând foarte multe meto de matematice pentru realizarea ei. În ţara noastră programul uti lizat în acest scop este aprobat de Biroul Electoral Central, acesta fiind anexă la procesul-verbal care se înaintează pentru validarea mandatelor la Parlament. În acest scop, Autoritatea Electorală Permanentă organizează licitaţii în vederea selecţionării progra melor de calculator, care urmează a fi utilizate de Biroul Electoral Central, pentru centralizarea rezultatelor votării. În acelaşi timp,
150
Sistemul electoral
certifică, spre neschimbare, cu 1O zile înainte de data alegerilor, aceste programe de calculator, selecţionate ca urmare a licitaţiilor organizate legal şi le pune la dispoziţia partidelor înscrise în com petiţia electorală, la cererea acestora. În acest scop, poate utiliza expertize de specialitate. Principalele elemente ale desfăşurării pe circumscripţii a man datelor repartizate centralizat sunt următoarele: - se împarte pentru fiecare partid politic sau alianţă, cărora le au revenit mandate după repartizarea centralizată, numărul votu rilor rămase din fiecare circumscripţie electorală, la numărul total al voturilor exprimate pentru acestea şi care a fost avut în vedere la repartizarea pe ţară; - rezultatul obţinut pentru fiecare circumscripţie se înmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite pe ţară partidului politic sau alianţei lor (numărul de mandate cuvenit a fost deja obţinut prin sistemul d'Hondt explicat mai sus). Datele obţinute se ordonează în mod descrescător, la nivelul ţării şi separat descrescător, la nivelul fiecărei circumscripţii; - se individualizează repartitorul de circumscripţie, care se obţine astfel: pentru fiecare circumscripţie electorală se iau în cal cul, la ordonarea datelor obţinute mai sus, primele partide politice sau alianţe ale acestora, în limita mandatelor ce au rămas de repar tizat în circumscripţia respectivă. Ultimul număr ordonat repre zintă repartitorul electoral; - repartizarea mandatelor pe circumscripţii, care se efectuează astfel: primul număr obţinut după ordonarea datelor în mod descrescător pe ţară, pe partide politice şi alianţe, se împarte la repartitorul electoral al circumscripţiei de la care provine, rezul tând numărul de mandate ce le revin în circumscripţia respectivă. În continuare se procedează identic cu numerele următoare de pe lista ordonată pe ţară. În alte cuvinte, în cazul în care numărul de mandate cuvenit nu se epuizează, operaţiunea continuă fără parti dul politic sau alianţa respectivă. Întotdeauna, cu cât numărul de pe listă este mai mic decât re partitorul electoral, se acordă un mandat. Dacă o asemenea desfăşurare şi atribuirea mandatelor nu sunt posibile, legea prevede că Biroul Electoral Central va avea în
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
151
vedere circumscripţia electorală în care partidul politic ori alianţa au cel mai mare număr de candidaţi sau un candidat, cărora nu li s-au atribuit mandate, iar dacă şi în urma acestui procedeu au rămas mandate nedesfăşurate pe circumscripţii, va fi avută în vedere circumscripţia electorală în care partidul politic ori alianţa respectivă are cele mai multe voturi rămase neutilizate sau infe rioare coeficientului electoral pe circumscripţie. Dacă şi după această operaţiune au mai rămas mandate de desfăşurat pe circumscripţii, Biroul Electoral Central le va desfă şura pe baza acordului partidelor politice şi alianţelor lor, cărora li se cuvin aceste mandate conform sistemului d'Hondt, iar în lipsa unui asemenea acord, prin tragere la sorţi în termen de 24 de ore de la încheierea operaţiunilor anterioare. Biroul Electoral Central comunică birourilor de circumscripţii desfăşurarea pe circumscripţii a mandatelor repartizate centralizat pe ţară. Legea prevede şi alte câteva reguli legate de repartizarea şi atribuirea mandatelor parlamentare. O primă regulă prevede că mandatele stabilite la nivelul cir cumscripţiilor, cât şi cele rezultate în urma desfăşurării lor pe cir cumscripţii, în urma aplicării sistemului d'Hondt, se atribuie can didaţilor de către birourile electorale de circumscripţie, în ordinea înscrierii lor pe liste. Candidaţii înscrişi pe liste, care nu au fost aleşi, sunt declaraţi supleanţi ai listelor respective, urmând ca aceştia să ia locul depu taţilor şi al senatorilor aleşi în cazul vacanţei mandatelor acestora. Ordinea ocupării acestor mandate este cea a înscrierii supleanţilor pe liste, cu condiţia ca partidele politice sau alianţele lor, pe listele cărora au candidat supleanţii, să confirme, în scris, că aparţin acestora, deci să se confirme că supleantul şi-a păstrat opţiunea politică pe baza căreia a candidat. Atribuirea mandatelor se finalizează prin emiterea certifi catului doveditor al alegerii parlamentului, în termen de 24 de ore de la încheierea fiecărei operaţiuni electorale de atribuire, de către birourile electorale de circumscripţie. În cazul în care organizaţiile minorităţilor naţionale au optat să depună aceeaşi listă de candidaţi în mai multe circumscripţii
1 52
Sistemul electoral
electorale, mandatul de deputat, atribuit conform legii, revine, în ordinea înscrierii candidaţilor aflaţi pe lista care a însumat cel mai mare număr de voturi valabil exprimate, în circumscripţia electo rală în care lista respectivă de candidaţi a câştigat cele mai multe voturi valabil exprimate. Operaţiunile legate de repartizarea şi atribuirea mandatelor efectuate de birourile electorale de circumscripţie se evidenţiază, de către acestea, în procese-verbale, încheiate separat pentru Ca mera Deputaţilor şi pentru Senat. Conţinutul acestor procese verbale este detaliat reglementat de lege. Aceste procese-verbale împreună cu întâmplările, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la secţiile de votare sau oficiile electorale, după caz, formează un dosar, care se înaintează sub pază militară, sigilat, ştampilat şi semnat de membrii biroului electoral, la Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la primirea comunicării Biroului Electoral Central privind desfăşurarea, pe circumscripţii electorale, a man datelor repartizate centralizat pe ţară. Acest dosar este dosarul alegerilor din circumscripţia respectivă. Biroul Electoral Central, la rândul său, rezolvă întâmpinările şi contestaţiile depuse, după care încheie separat, câte un proces verbal, pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, al cărui conţi nut, raportat la întreaga ţară, este detaliat reglementat de lege. Procesele-verbale semnate de preşedinte, de locţiitorul acestuia şi de membrii Biroului Electoral Central, · se înaintează celor două Camere ale Parlamentului, împreună cu dosarele primite de la bi rourile de circumscripţie şi programul utilizat de Biroul Electoral Central pentru repartizarea centralizată a mandatelor şi desfăşura rea acestora pe circumscripţii, în vederea validării. Procedura de validare are caracter parlamentar şi este prevă zută în regulamentul de organizare şi funcţionare al fiecărei Ca mere. Termenul pentru întocmirea şi înaintarea actelor de mai sus nu este expres prevăzut, dar rezultă din faptul că Biroul Electoral Central va publica rezultatul alegerilor în presă şi în Monitorul Oficial al României, Partea I în termen util pentru respectarea termenului prevăzut de art. 63 alin. (3)·din Constituţie referitor la întrunirea noului Parlament, în cel mult 20 de zile de la data
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 53
alegerilor. Termenul de înaintare nu poate, deci, depăşi termenul constituţional de 20 de zile şi nici pe cele prevăzute de procedura parlamentară de validare. Tot la nivel de ţară se atribuie şi mandatele pentru organizaţiile minorităţilor naţionale, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator.
2.12. Alegerile parţiale Alegerile parţiale constituie tot o componentă a procesului electoral, uneori, aşa cum se va vedea, chiar o continuare imediată a acestuia. Întrucât noţiunea de „alegeri parţiale" a fost deja definitivă, ne vom limita doar la prezentarea principalelor aspecte care guver nează această instituţie de drept constituţional. Spre deosebire de alegerile generale, care se organizează în toate circumscripţiile din ţară, cele parţiale se organizează, dato rită caracterului lor parţial, numai în una sau mai multe cir cumscripţii. Legea prevede că alegerile parţiale se pot organiza numai în două situaţii: a) când în cadrul alegerilor generale, alegerile dintr-o cir cumscripţie sau mai multe au fost anulate de către Biroul Electoral Central şi b) când un mandat de deputat sau de senator devine vacant în primii trei ani ai mandatului, iar postul devenit vacant nu poate fi ocupat, din orice motive, de supleantul de pe lista de candidaţi din alegerile generale. La alegerile parţiale pot participa numai alegătorii înscrişi pe listele permanente. Pot fi însă utilizate şi liste speciale, dar numai pentru cetăţenii cu drept de vot din localităţile aflate pe raza cir cumscripţiei respective. Alegerile parţiale organizate în cazul anulării alegerilor ge nerale. Asemenea alegeri parţiale se vor organiza în aceleaşi condiţii ca şi cele generale, pe baza aceloraşi copii ale listelor electorale permanente cu aceleaşi candidaturi, singura excepţie fiind aceea
154
Sistemul electoral
că va fi eliminat candidatul (sau candidaţii) vinovat de săvârşirea fraudei, care a dus la anularea alegerilor. Astfel, vor participa nu mai candidaţii care nu se fac vinovaţi de săvârşirea fraudei, bule tinele de vot se vor retipări cu corecturile necesare şi într-un nu măr corespunzător, birourile electorale sau oficiile electorale, după caz, vor trebui să-şi îndeplinească atribuţiile legale, iar ale gătorii vor vota, conform procedurii deja examinate, la aceleaşi secţii de votare. Legea stabileşte ziua votării, care este chiar a treia duminică, după anularea alegerilor iniţiale. Considerăm că, în acelaşi mod se va putea proceda şi în cazul anulării alegerilor parţiale, întrucât legea prevede că Biroul Electoral Central poate anula „alegerile" fără să precizeze care dintre ele. În această situaţie, legea nedistingând, nici noi nu o putem face, înţelesul textului fiind în sensul de mai sus. În plus, din lege rezultă că alegerile parţiale se organizează potrivit procedurii prevăzute în economia sa, în cazul anulării alegerilor, fără să precizeze, nici în acest caz, care din ele (ge nerale sau parţiale). Alegerile parţiale organizate în cazul vacanţei unui mandat parlamentar. Legea prevede câteva reguli pentru alegerile parţiale organi zate în caz de vacanţă a unui mandat de parlamentar (deputat sau senator). La aceste alegeri vor participa toate forţele politice cu vocaţie electorală, care depun candidaturi, urmând să fie parcurse toate etapele procedurii electorale. Aceste alegeri sunt organizate de Guvern în cel mult 3 luni de la sesizarea sa de către unul din preşedinţii Camerelor Parlamen tului, sesizare care trebuie să aibă la bază raportul comisiei de validare a mandatelor parlamentare. De asemenea, nu se vor putea organiza astfel de alegeri par ţiale dacă vacanţa mandatului s-a ivit în ultimele 12 luni anterioare expirării mandatului Camerei Deputaţilor sau al Senatului. În practică, se poate naşte o situaţie care ar putea veni în contradicţie cu sistemul celor două etape ale repartizării şi atri buirii mandatelor (la nivel de circumscripţie şi la nivel de ţară), şi
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
1 55
anume alegerile parţiale organizate doar într-o singură circums cripţie electorală. Într-o asemenea situaţie, legea prevede o excep ţie de la sistemul deja examinat, care constituie regulă, stabilind că nu se mai constituie Biroul Electoral Central, atribuţiile acestuia urmând să fie îndeplinite de biroul electoral de circumscripţie, pentru că se organizează o singură circumscripţie electorală. Pe cale de consecinţă, modalitatea scrutinului de listă şi reprezentare proporţional în două etape se reduce la o singură etapă de repartizare şi atribuire a mandatelor, fără să se mai poată aplica, în întregime, tipul de scrutin d'Hondt. La acest tip de alegeri vor participa doar alegătorii înscrişi pe listele permanente ale localităţilor din circumscripţia în care se organizează alegerile.
2.13. Alte reguli referitoare la organizarea şi desfăşura rea alegerilor parlamentare, prin prezenţa la urne Legea foloseşte noţiunea de majoritate, cu unele nuanţe ale sale, ceea ce face necesară cunoaşterea lor. În sistemele electorale se folosesc noţiunile de majoritate calificată, majoritate absolută, majoritate simplă şi majoritate relativă. Majoritatea calificată este stabilită prin lege (2/3, 5/4, 3/4 etc.) cea mai utilizată fiind de 2/3 din totalul votanţilor sau al voturilor. Majoritatea absolută reprezintă jumătate plus unu din totalul alegătorilor înscrişi pe liste. Majoritatea simplă reprezintă jumătate plus unu din numărul alegătorilor prezenţi la vot. Majoritatea relativă reprezintă numărul de voturi cel mai mare obţinut de un candidat (listă) în comparaţie cu ceilalţi (celelalte). Aceste majorităţi sunt specifice procedurii parlamentare, dar ele se utilizează în cazul alegerilor. Legea prevede reguli privind suportarea cheltuielilor pentru efectuarea operaţiunilor electorale, asigurarea sediilor şi dotărilor birourilor electorale, precum şi a personalului auxiliar necesar, ju decarea întâmpinărilor, contestaţiilor recursurilor şi a altor cereri. Astfel, cheltuielile pentru efectuarea operaţiunilor electorale se suportă de la bugetul de stat.
156
Sistemul electoral
Guvernul, Autoritatea Electorală Permanentă, prefecţii şi pri marii au importante sarcini legale privind dotarea, asigurarea sediilor birourilor electorale, verificarea corectitudinii desfăşurării alegerilor. De asemenea, Guvernul, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă au obligaţia asigu rării necesarului de specialişti şi a personalului tehnic auxiliar. O precizare de mare importanţă este aceea a scutirii de plata taxei de timbru pentru orice acte făcute în exercitarea drepturilor electorale legale. Judecarea tuturor întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror alte cereri legale se face pe baza regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă pentru ordonanţa preşedinţială şi cu participarea obligatorie a procurorului. Legea nu prevede posibilitatea unor căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate de instan ţe, datorită urgenţei cu care se desfăşoară procedura electorală. Pe perioada electorală instanţele judecătoreşti sunt obligate să asigure permanenţa activităţii, în vederea garantării exercitării de către cetăţeni a dreptului fundamental de vot. Documentele Biroului Electoral Central se păstrează în arhiva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu respectarea Legii Arhivelor Naţionale, separat de celelalte documente ale acestei instanţe, iar documentele birourilor secţiilor de votare, buletine de vot între buinţate şi cele neîntrebuinţate se păstrează la instanţele judecă toreşti care le-au primit. Guvernul are importante obligaţii de a aproba modelele de formulare (procese-verbale, listele electorale, lista susţinătorilor etc.) şi de ştampile. Legea prevede o serie de contravenţii şi infracţiuni în cazul încălcării prevederilor sale.
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
157
Secţiunea 3. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, prin prezenţa la urne §1. Consideraţii generale Alegerile prezidenţiale se organizează şi se desfăşoară pentru alegerea preşedintelui ţării - şeful statului. Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile Legii nr. 370/2004 pentru ale gerea Preşedintelui României denumită în continuare „lege", care, conform art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, are caracter organic. Această modalitate de alegere a Preşedintelui României direct de către corpul electoral, specifică unei republici prezidenţiale sau semi-prezidenţiale, este mai adecvată rolului, cel puţin actual, al acestuia. Alegerea sa de către Parlament l-ar putea aşeza pe şeful statului în mijlocul confruntărilor politice, ceea ce ar împieta asupra rolului acestuia. Trebuie însă reţinut că identificarea formei statului se poate face şi în funcţie de modalitatea de desemnare a şefului statului (forma de guvernământ), întrucât, aşa cum deja a fost examinat, există şi alte elemente în acest scop. Rezultă, deci, că, dacă moda litatea de desemnare a şefului statului este specifică unui anumit tip de regim politic, nu înseamnă că suntem şi în prezenţa acelui tip de regim politic. În principiu, mai multe operaţiuni electorale privind organi zarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale sunt aceleaşi ca şi în cazul organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare. Ca urmare, în cazul în care Legea nr. 370/2004 nu prevede reguli specifice alegerilor pentru Preşedintele României, se vor aplica cele din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. În acest sens, conform art. 28 din Legea nr. 370/2004, prevederile legale pentru alegerea Camerei Deputa ţilor şi a Senatului, referitoare la suportarea cheltuielilor electo rale, taxa de timbru, oficiile electorale, sprijinirea de către Guvern a activităţii birourilor şi a oficiilor electorale, materialele utilizate în procesul electoral, actul de identitate şi cartea de alegător, precum şi cele care se referă la judecarea de către instanţe a întâm-
158
Sistemul electoral
pinărilor, a contestaţiilor şi a oricăror altor cereri se aplică şi în ceea ce priveşte alegerile pentru Preşedintele României. De ase menea, potrivit art. 28 1 din Legea nr. 370/2004, introdus prin Or donanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2004, dispoziţiile din lege referitoare la alianţele politice se aplică şi alianţelor electorale, constituite în condiţiile Legii nr. 373/2004. O astfel de reglemen tare era firească având în vedere că ambele tipuri de alianţe au caracter politic şi au acelaşi scop în alegeri. Pe cale de conse cinţă, în cadrul prezentului nostru demers vor exista referiri la regulile specifice alegerii Preşedintelui României, prevăzute în Legea nr. 370/2004; reguli comune alegerii Preşedintelui României, Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prevăzute de Legea nr. 373/2004 şi reguli comune alianţelor, prevăzute de Legea nr. 373/2004. Pentru aceste motive, operaţiunile electorale comune vor fi doar enunţate, numai cele specifice urmând · să facă obiectul unei examinări mai amănunţite. Organizarea alegerilor prezidenţiale se face de către Guvern ori sub îndrumarea acestuia. În funcţie de opţiunile politice naţionale, alegerile preziden ţiale pot fi ori concomitente cu cele parlamentare, ori separate de acestea din urmă, fiind organizate la o altă dată faţă de ele.
§2. Stabilirea datei alegerii Ca şi în cazul organizării şi desfăşurării alegerilor parlamen tare, stabilirea datei alegerii Preşedintelui României este opera ţiunea electorală cu care începe desfăşurarea acestor alegeri. Potrivit dispoziţiilor Legii pentru alegerea Preşedintelui Româ niei, Guvernul stabileşte şi aduce la cunoştinţă publică data ale gerilor. Dispoziţia este firească, întrucât această operaţiune electo rală presupune o succesiune de acte şi fapte tehnice şi materiale, realizarea unor cheltuieli, pe care numai Guvernul are capacitatea, prin natura rolului său în sistemul statal, să le suporte. Legea prevede, ca şi în cazul alegerilor parlamentare, că stabilirea datei şi aducerea ei la cunoştinţă publică se face cu cel puţin 45 de zile înainte de ziua votării şi până la împlinirea a 5 zile de la data expirării mandatului Preşedintelui în funcţie, după caz,
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
159
de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, dar nu mai târziu de 3 luni de la această dată (art. 97 din Constituţia României). Aceste dispoziţii limitează libertatea de acţiune a Guvernului, care poate stabili data alegerilor prezidenţiale, dar în cadrul stabilit de Constituţie şi de lege, în funcţie de situaţia pentru care se orga nizează alegerile. Data alegerilor prezidenţiale, ca şi în cazul celor parlamentare, este fixată şi în funcţie de alte elemente, şi anume: asigurarea tim pului necesar desfăşurării campaniei electorale şi evitarea proro gării arbitrare a mandatului prezidenţial (de 5 ani).
§3. Stabilirea numărului, delimitarea şi numerotarea circumscripţiilor electorale. Secţiile de votare Legea pentru alegerea Preşedintelui României stabileşte că ale gerile pentru desemnarea şefului statului român se desfăşoară în circumscripţii şi secţii electorale, organizate în unităţile adminis trativ-teritoriale ale României, sub conducerea birourilor electo rale constituite pentru alegerea deputaţilor şi a senatorilor. Rezultă că sunt aplicabile aceleaşi reguli privind stabilirea numărului, delimitarea şi numerotarea circumscripţiilor electorale şi a secţiilor de votare, reglementate pentru alegerile parlamentare. Deosebirea constă în faptul că desemnarea parlamentarilor se face la nivelul circumscripţiilor electorale, iar cea a Preşedintelui României se face la nivel de ţară, ca o sinteză a voinţei întregului corp electoral. Chiar în aceste condiţii, atât parlamentarii, cât şi Preşedintele României sunt reprezentanţi ai poporului român. Pe cale de consecinţă, pentru alegerea Preşedintelui României este firesc că nu este reglementată o normă de reprezentare.
§4. Listele electorale şi cărţile de alegător Alegerea Preşedintelui României se desfăşoară pe baza ace loraşi liste electorale, conform cărora se desfăşoară alegerile par
lamentare, motiv pentru care regulile referitoare la acestea din
160
Sistemul electoral
urmă, deja examinate, sunt valabile şi pentru alegerea Preşedin telui României. De asemenea, Legea pentru alegerea Preşedintelui României nu reglementează elemente specifice în ceea ce priveşte cărţile de alegător, acestora fiindu-le aplicabile regulile deja examinate refe ritoare la alegerile parlamentare. Pe cale de consecinţă, alegerile prezidenţiale se vor desfăşura pe baza aceloraşi cărţi de alegător eliberate pentru alegerile parlamentare şi în aceleaşi condiţii.
§5. Birourile şi oficiile electorale Legea pentru alegerea Preşedintelui României nu cuprinde dispoziţii speciale în ceea ce priveşte birourile şi oficiile electo rale, cu excepţia unor atribuţii. Din lege rezultă că alegerile prezi denţiale pot fi organizate şi se pot desfăşura concomitent cu cele parlamentare ori separat, la o altă dată, faţă de acestea din urmă. Această posibilitate are consecinţe asupra constituirii birourilor electorale. Astfel, acestea pot fi aceleaşi cu cele pentru alegerile parlamentare, dacă ele sunt concomitente cu cele prezidenţiale ori se constituie şi funcţionează după aceleaşi reguli, dacă cele pre zidenţiale se organizează la altă dată faţă de cele parlamentare. Luarea hotărârilor se face cu aceeaşi majoritate a membrilor prezenţi, ca şi în cazul alegerilor parlamentare. În ceea ce priveşte atribuţiile, acestea pot fi grupate, având în vedere conţinutul, în funcţie de criteriul dacă acestea sunt sau nu aceleaşi cu cele pentru alegerile parlamentare, în atribuţii identice cu cele pentru alegerile parlamentare, pe de o parte, şi atribuţii specifice alegerilor prezidenţiale, pe de altă parte. Indiferent din ce grupare fac parte, aceste atribuţii se exercită, în mod diferenţiat (separat), de birourile şi oficiile electorale, în ambele ipostaze, atât în cea a alegerilor prezidenţiale concomitent cu alegerile parlamentare, cât şi în cea în care cele două tipuri de alegeri sunt organizate separat. De reţinut este că, în cazul organizării concomitente a ale gerilor parlamentare cu cele prezidenţiale, dacă birourile şi oficiile electorale sunt aceleaşi, atribuţiile acestora, pentru cele două tipuri
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
161
de alegeri, nu toate sunt aceleaşi, ci doar o parte din ele. Atribu ţiile oficiilor electorale, în cadrul alegerilor prezidenţiale, sunt identice cu cele reglementate pentru alegerile parlamentare, motiv pentru care nu vor mai fi examinate. Atribuţiile mai pot fi grupate şi în funcţie de nivelul ierarhic al biroului sau oficiului electoral care le exercită. Pentru o mai uşoa ră cunoaştere a atribuţiilor birourilor electorale, se vor folosi ambele clasificări, avându-se în vedere, în primul rând, nivelul ierarhic al biroului şi oficiului electoral.
5.1. Biroul Electoral Central 5. 1. 1. Atribuţii identice în conţinut Legea stabileşte că Biroul Electoral Central veghează la actua lizarea listelor electorale, urmăreşte respectarea dispoziţiilor legale privitoare la alegerea Preşedintelui României, şi nu parlamentare, pe întreg teritoriul ţării, asigură aplicarea lor uniformă, rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale de circumscripţie. Sin gura nuanţă este aceea că prima atribuţie se referă la alegerea Preşedintelui României şi nu a deputaţilor şi senatorilor. 5. 1.2. Atribuţii specifice alegerilor prezidenţiale Aceste atribuţii sunt mult mai multe. O primă atribuţie se referă la constatarea respectării prevede rilor legii pentru depunerea candidaturilor şi înregistrarea celor care îndeplinesc aceste condiţii (de fond şi de formă prevăzute de Legea pentru alegerea Preşedintelui României), la Biroul Electoral Central. Odată înregistrate, se trece la o altă atribuţie, secvenţial prevăzută, şi anume comunicarea către birourile de circumscripţie a candidaturilor înregistrate şi aducerea lor la cunoştinţă publică, prin afişare la sediul său, în termen de 24 de ore de la înregistrare. Propria activitate a Biroului Electoral Central este supusă controlului prin întâmpinări, pe care le soluţionează el însuşi în mod definitiv, fără putinţa atacării lor în faţa altui organ. De ase menea, el soluţionează definitiv şi contestaţiile trimise de birourile electorale de circumscripţie, formulate împotriva modului în care
162
Sistemul electoral
acestea din urmă au rezolvat întâmpinările formulate în legătură cu activitatea lor electorală. O altă atribuţie deosebit de importantă este aceea a centralizării rezultatelor alegerilor, în urma căreia constată candidatul ales. Re zultatul îl prezintă Curţii Constituţionale pentru validarea man datului de Preşedinte al României sau pentru constatarea nece sităţii unui al doilea tur de scrutin. Biroul Electoral Central mai are şi alte atribuţii clasificate în această categorie: primeşte contestaţiile privind înregistrarea sau neînregistrarea candidaturilor şi le înaintează, în termen de 24 de ore, spre soluţionare, Curţii Constituţionale; stabileşte dimensiu nile buletinului de vot pentru alegerile prezidenţiale şi le transmite birourilor de circumscripţie odată cu comunicarea candidaturilor definitive: înregistrează semnele electorale declarate odată cu depunerea candidaturilor; acreditează, pentru a asista la opera ţiunile electorale, delegaţii presei, cinematografiei, radioului şi televiziunii, români sau străini, ori a observatorilor externi. 5.2. Biroul electoral de circumscripţie Biroul electoral de circumscripţie nu are atribuţii specifice ale gerilor prezidenţiale, cu excepţia uneia singure, ci toate sunt iden tice cu cele pentru alegerile parlamentare. Aceste atribuţii sunt: rezolvarea întâmpinărilor referitoare la propria activitate şi a contestaţiilor cu privire la operaţiunile electorale ale birourilor secţiilor de votare; distribuirea către birourile secţiilor de votare a buletinelor de vot, ştampilelor de control şi a celor cu menţiunea „votat", precum şi centralizarea rezultatelor alegerilor pentru circumscripţia electorală, pe care le înaintează Biroul Electoral Central sub forma unor procese-verbale, împreună cu întâmpină rile, contestaţiile şi procesele-verbale de stabilire a rezultatelor vo tului, primite de la secţiile de votare. Contestaţiile primite, firesc, au ca obiect nemulţumiri în legătură cu modul de soluţionare a întâmpinărilor formulate cu referire la activitatea secţiilor de votare şi a birourilor lor şi a oficiilor electorale. Atribuţia specifică se referă la obligaţia biroului electoral de circumscripţie de a face publicaţiile şi afişările prevăzute·de lege,
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
163
în termen de 5 zile de la primirea comunicării privind candidatu rile înregistrate la Biroul Electoral Central. Publicarea se face prin presă şi prin afişarea candidaturilor la secţiile de votare şi nu trebuie confundată cu propaganda electo rală, fiind neutră politic, unicul ei scop este de a pune pe alegători în cunoştinţă de cauză asupra candidaturilor la demnitatea publică de Preşedinte al României. Publicaţiile şi afişele vor cuprinde reperele minime în privinţa persoanei candidatului.
5.3. Biroul electoral al secţiei de votare Ca şi biroul electoral de circumscripţie, biroul electoral al secţiei de votare nu are atribuţii specifice, pe care să le exercite doar pentru alegerile prezidenţiale. De altfel, în acest caz, legea nici nu a mai enumerat atribuţiile acestui tip de birou, ci pur şi simplu a stabilit în mod expres că ele „îndeplinesc, în mod corespunzător, atribuţiile ce revin, potrivit legii, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului". Astfel, biroul electoral al secţiei de votare: primeşte listele electorale de la autorităţile care le-au întocmit; primeşte buletinele de vot şi ştampilele electorale de la birourile de circumscripţie; conduce operaţiunile de votare; asigură ordinea în localul secţiei şi în perioada desfăşurării alege rilor în acest loc şi în jurul său; numără voturile exprimate şi con semnează rezultatul; rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate; înaintează, biroului de circumscripţie, procesele-verbale cuprinzând rezultatul votării, împreună cu întâmpinările şi con testaţiile (referitoare la stabilirea rezultatelor votului) rezolvate sau nerezolvate, după caz, şi predă materialele, întrebuinţate sau nu în cursul votării, cu proces-verbal.
§6. Candidaturile În aplicarea principiului constituţional al egalităţii, fiecare cetăţean are vocaţie la mandatul prezidenţial. Cel care ar putea candida însă trebuie să îndeplinească o serie de condiţii legale, care pot fi grupate, în funcţie de conţinutul lor, în condiţii de fond
164
Sistemul electoral
şi condiţii de formă. În Legea pentru alegerea Preşedintelui României mai sunt prevăzute procedura depunerii candidaturilor şi cea potrivit căreia înregistrarea candidaturilor poate fi contestată. 6.1. Condiţiile de fond Condiţiile de fond pe care trebuie să le îndeplinească o per soană pentru a-şi depune candidatura pentru alegerile preziden ţiale sunt prevăzute în art. 36, art. 37 şi art. 81 alin. (4) din Consti tuţie şi în Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Sena tului şi sunt următoarele: - să îndeplinească condiţiile pentru a beneficia de dreptul de vot; - să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară şi să nu îi fi fost interzisă asocierea în partide politice (în sensul acestei condiţii de fond); - să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de 35 de ani; - să nu fi îndeplinit deja, de două ori, funcţia de Preşedinte al României, indiferent dacă cele două mandate au fost sau nu succesive. Această condiţie este activă şi nu retroactivă, în sensul că se aplică de la intrarea în vigoare a Constituţiei (8 decembrie 1991). În aceste condiţii, orice perioadă de îndeplinire a unei funcţii de Preşedinte al României sau a alteia echivalente, conform Decretului-lege nr. 92/1990, nu poate fi luată în considerare, cele două mandate urmând să fie numărate de la intrarea în vigoare a Constituţiei şi, firesc, după alegerea Preşedintelui României pen tru primul mandat după această intrare în vigoare. În acest sens, este cunoscută jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe ho tărâri că aceste condiţii de fond sunt limitativ prevăzute de Consti tuţie şi lege, fiind de strictă interpretare (Hotărârile nr. 29-33 din 9 septembrie 1992 etc.). 6.2. Condiţiile de formă Condiţiile de formă sunt prevăzute în Legea pentru alegerea Preşedintelui României şi sunt următoarele:
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor
165
- propunerea de candidaturi numai de partide politice, alianţele acestora, organizaţiile minorităţilor naţionale, care, dacă participă la alegeri, sunt echivalente juridic, cât priveşte operaţiunile elec torale, cu partidele politice (neacceptarea unei asemenea opinii ar duce la încălcarea principiului constituţional al egalităţii şi la discriminare) sau ale candidaţilor independenţi. Rezultă, deci, că legal există două categorii de propuneri. Din prevederile legale, mai rezultă că nu pot prezenta candidaturi organizaţiile sau for maţiunile fără caracter politic sau cele pe care legea nu le recu noaşte ca echivalent juridic cu partidele politice, din punctul de vedere al operaţiunilor electorale; - propunerile pot fi făcute de cei care au acest drept legal în mod separat sau împreună, dar numai câte un singur candidat; - ambele categorii de candidaturi trebuie să fie susţinute de cel puţin 200.000 de alegători, individualizaţi prin: nume, prenume, data naşterii, adresă, denumirea, seria şi numărul actului de iden titate şi semnătura acestora, pe o listă de susţinători. Legea preve de că asemenea liste sunt „acte publice" şi se bucură de protecţia legii penale. Listele trebuie să mai cuprindă: data alegerilor şi numele şi prenumele candidatului. Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că această condiţie de formă este de ordine publică, Constituţia permiţând ca prin lege organică să se stabilească o asemenea condiţie în reglementarea sistemului electoral (Hotărârea nr. 3 din l septembrie 1992). - susţinătorii unei candidaturi trebuie să aibă calitatea de alegători, motiv pentru care trebuie să îndeplinească toate con diţiile prevăzute de art. 36 din Constituţie, condiţii care deja au fost examinate; - un alegător poate susţine doar un singur candidat; - aducerea la cunoştinţă publică, de către Biroul Electoral Central, la sediul său, prin presă şi afişare, a candidaturilor în termen de 24 de ore de la înregistrarea lor. Toate aceste condiţii de formă au menirea şi sunt necesare pentru conservarea sensului „real al alegerilor, care nu sunt un simplu pretext de comunicare a opiniilor, ci un mijloc de desem nare în funcţii elective. Numai astfel pot fi prevenite candidaturile numeroase sau fanteziste, precum şi pericolul denaturării şi