Sistemul mondial modern, vol. III

Citation preview

Immanuel Wallerstein

sisteinul mondial m.odern MERCANTILISM ŞI CONSOLIDAREA ECONOMIEI MONDIALE EUROPENE, 1600-1750 Volumul III Traducere de

COREL ABRAHAM, ILIE BĂDESCU MARCEL GHIBERNEA

EDITURA MERIDIANE BUCUREŞTI, 1993

şi

Oeorges

Pecoperd: ·

c1e· u Taur

BlltnlwJ

(ddBllu)

IMMANUELWALLERSTEIN J7!e Motkm WGr/d-Sy.1U"' D

�lllilmBDd 111oc:.m.ouc1odon af

tbe BinipeaD Wcrld-l!conomy, C> ACADEMIC

1600-1750'

PRESS, INC., 1980 ·

T„te dropludle „..,.. � edl\ll ln limba romW

slnt-......te l!dlturll Meddi1111e ISBN ISBN

973-3�153-I 973-3�149-3

Lui FERNAND BRAUDEL

MULŢUMIRI Unnitoarele �e au citit unul sau mal multe capitole ale manuscrisului, oferindu-mi astfel posibilitatea de a beneficia de comentariile şi/sau obiecţiile lor detaliate: Percy Andemon, Sven-Erik ĂstrOm, Nicole Bousquet, Stuart Bruchey, Aldo de Maddalena, Emiliano Fellllindez de Pinedo, Andre Gtmder Frank, Walter . Goldfrank, Terence K. Hopkins, Hennann Kellenbenz, B. H. Koşsmaon, Witold Kula (şi colaboratorii săi). Hans Medick, Birgitta Od6n şi C. H. Wilson. Tuturor le mulţumesc. Versitmi anterioare ale tmor capitole au apărut în alte publicaţii: Introducerea şi Capitolul I, în limba francezi. în Annales E.S.C. (1979); Capitolul O, în Maurice Aymard, ed., Capilalisme hollandais et capilalisme mondiale (1980); o parte din Capitolul IV, în Caribbean Yearbook oflnternational Relations (1978).

·Vechea burs4 din Amsterdam de Adrianesz Job Berckheyde, un scenl a fost descris! astfel, în 1747, de către

anist din Harlem. Aceastl Charles LOuis Pollnitz:

·

· .,Antfoll I/I wJd piaJo IOlda I• a"1ur4 u11U1Drii ponlTU ofocoril• c,,,,...,.1,,; lor, tâ la 12 pfnil la iuw p jlOfflU la . Ac-14pitJI4, car• •m nwi ""'11 ,_,.,,docil lal4, •SI• înconj•ral4 do o 1'11114 saJorio dudtUIJ '°"" corida, 1qi11111 do .rtllpi tâ pilllr4, carw „,.,,.,„ dNp1 ot/4poll ln car ""p/ai•. Ac•ll loc „,. IUOllil a- ,; aici pol fi .....,,i Ct1'111trCialt/Î "" '""'" naJiil•, iar diwrlitalM fmbrllc4minlii 1i limbilo lor,.. uU nwi Mi" pl4c""' tâcfl frW111U•l"" loc•t.i. Mai ""'11 tâcfl orie•, rUmU: ,.. uu nwi Îlflor.- tâcfl li .,.;,1i la l'aba color IUOlliJi misiJi, ca,.. ""'o,,,,,,„,; -.ioli. marii MlfUIOrÎ ,,.,.,,., 4 • irr,.a ,,.,.,,. poliJ•"" IC/tialb ....„ ponlnl 4 '"""'""Î'"t4 olu �ori al• lor; oril:iM i..,, -_,.., alor11nd di,,,,_.o porl4 ln alta a pio�i ar CNtJo ch&tl Mbui. •

Introducere CRIZA SECOLULUI AL XVII-LEA?

Lucr8rile despre tendinfele preturilor în Europa aparţinînd istoricilor dintre cele două războaie mondialei, împreună cu

teoria ciclurilor economice secu1ate (curente ascendente şi descendente pe o perioadă de aproximativ 250 de ani) cu

cele două faz.e 'ale ei (A şi B), elaborată de Fran�is .Simiand2, ne-au lăsat moştenire o gerietaliz.are în legătură cu începutul istoriei europene modeme, care pare şi astăzi larg acceplată. Au existat o perioadă de Îllflorire în secolul al XVI-iea (faza A) şi o perioadă de regres, depresiune sau „crjză„ în secolul al XVII-iea (faza B). Datele care demarcă aceste faz.e, natura schimbărilor care au avut loc (chiar dacă limităm discuJia la probleme economice), variaţiil e regionale şi, oiai ales, consecintele şi cauzele expansiunii sînt probleme mult controversate; dar genetaliz.area tătnîne. li 1953, Roland Mousnier a scris'. despre �te două secole un tom impresionant ca mărime (care de atunci a trecut prin patru ediţii revizuite) şi a început partea dedicată secolului al XVII-iea, definit ca perioadă între 1598 şi 1715, pe un ton dramatic, cutremurător: „Secolul al XVII-iea este epoca unei crize care a afectat omul în totalitate, în toate activităţile sale - economice, sociale, politi ce, religioase, ştiinţifice, artistice şi în toată flinta sa, la nivelul cel mai profund al puterilor sale vitale, al sentimentelor şi v6intei sale. Se poate spune că această criz.ă a fost continuă dar cu oscilaţii

·

-

violente."3

La un an după ce au fost scrise aces te rînduri, E. J. Hobsbawm a publicat un articol în Past and Present prill care lansa o importantă dezbatere ştiinţifică. Teza era că 7

„economia europeană a trecut printr-o «criză generală>> în timpul secolului al XVII-IQ, ultima fa7.ă a tranzipei generale de la economia feudală la cea capitalistă."4 Aceeaşi temă se găseşte în principalele lucrări despre agricultuta europeană ale lui Wilhelm Abel şi B.H.Slicher van Bath. Pentru Abel, „tendinţa dotninantă a preturilor în Europa, în timpul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVII-iea şi a �ei jumătăţi a seC:olului al XVID-lea, a fost descendentă."S Li mod cert, Slicher van Bath ezită ·să folosească cuvintul criză, afumînd că perioada intre 1650 şi 1750 a fost „de fapt un regres neobişnuit � prelungit"6; dar înseamnă aceasta mai putin? Ori((UID, el este de acord cu afirmaţia lui Abel că această perioadă a �zentat ..,o schimbare a serwului tendel).ţiei seculare" Ani putea extinde mai mult consensul specialiştilor dacă atn folosi un limbaj ·mai prudent. Pietre Vilar vorbeşte deşpre ..regre8ul (recul) relativ din secolul al XVII-lea"8; iar Piette Chaunu defuieşte diferenţa intre perioadele A şi B nu ca o „creştere faţă de declin (decroissance)". ci mai degrabă ca o „creştere faţă de o mai slabă creştere"9., Rene Baehrel este cel care refuză cel mai mult să vadă vreo criză; dar chiar şi el acceptă· conceptul pentru o perioadă foarte -limitată, intre 1690 şi 1730 llÎ. Pe măsură ce termenii devin mai slabi iar perioada de timp mai scurtă, ne putem întreba dacă a mai_răm&s ceva. Ivo SchOffer îşi începe articolul dţspre această perioadă cu o notă de îndoială: „Cîteodată se � că secolul al XVII-iea, impl an tat intre secolele al XVI-iea şi al XVID-lea, nu ar avea caracteristici proprii. Cu Renâşterea şi Reforma, pe de o parte, Iluminismul şi Revoluţia, pe de altă parte, pentru secolul din mijloc ne rămin doar termeni vagi ca «tranziţie» şi «schimbate»" 1 1 . Poate că aceasta se datorează numai faptului că, aşa cum susţinea Jean Meuvret în 1944� „avem mult mai putine inform.atii" despre perioada dintre cele două momente de clară creştete a preţuril0r l2. Atunci să refuzăm oare să caracterizăm această perioadă şi să o lăsăm să alunece printre complexitătile datelor vagi şi uneori confuze? ,Sau să spunem, precum SchOffer: ..Poate fi tradiţionalism, împotriva raţiunii noastre, dar trebuie să acordăm secolului al XVII-iea un loc propriu. Imaginatia noastră are nevoie de aceasta"�J. •

_

8

Am fi putut lăsa o astfel de decizie pe seama capriciilor tnodei literare dacă nu ar fi existat im.portantele eo11troverse teoretice în spatele agitaţiei legate .de nomenclatură.: Jn primul rînd apare întrebarea dacă există cit de cit astfel de lucruri cutn ar fi „tendintele seculare„ ale' ec0nonrlei14, iar dacă � cutn se raport.eaz.ă ele la . politică şi cultură. Dacă există tendinte seculare, înSeamnă oare că fiecare pereche succesivă de faze (din Evul Mediu pînă în prezent) reflectă un tip diferit de economie, • cutn susţine Gaston ltnbert?ls· Sau fac toate parte dintr-o lungă perioadă de „consutn agricol indirect„ � a durat aproxitnativ din 1 150 pînă în 1850, după culil afirmă Slicher van Bath'l 16 Sau există o ruptură crucială undeva în IDijloc'l Dacă ţ:xistă o ruptură crucială, atunci sîntetn confruntaţi cu întrebarea suplitnentară privind tnotnentul în care aceasta apare Jn legătură cu această ultitnă ptobletnă există cîteva poziţii bine cunoscute Una dintre ele este aceea că fisura fundamentală, ruptura semnificativă, are loc o dată cu Revoluţia industrială, în ultitna parte a secoluluL al XVIIl-lea. După părerea lui Carlo Cipolla, atît acest .

.

„eveniment„ cît şi Revoluţia agricolă din mileniul al 'VlII-Iea î e.n rejJrezintă „fisuri adînci în continuitatea procesului istoric„17. D.C. Colernan exprimă acelaşi lucru într-un tnod diferit, spunînd că există o tnai tnare continuitate decît schitnbare in dezvoltarea economică e\!.fopeană între 1500 şi 1750: ,.Acolo unde pătninde lntnina, tehnologia anilor 1500-1750 s-a arătat a fi, pe ansatnblu, tnai mult statică decît tnobilă„18. în tnod sitnilar, o întreagă şcoală de gîndire marxistă ajunge la aceeaşi concluzie privind tnotnentul aparipei unei , rupturi, accentuînd, aşa cutn face Balibar, că perioada între 1500 şi 1750 este perioada „tranzipei spre capitalisto„ şi că după 1750 este perioada capitalistnului propriu-zisl9. Jn consens cu Balibar este distincpa lui O.N.·Qark între „capitalistnul fin!puriu„-d� la sÎttşitul Evului Mediu şi „capitalistnul deplin dezvoltat„ al secolului al XIX-iea,, litnitele primei etape fiind clar demarcate „de la Machiavelli la Burke, de la Colutnb la Warren Hastings, de la Fuggeri la declinul Atnsterdatnului, de la Giotto la Tiepolo. Este o precizare înaintea lui Âdam Stnith, Jatnes Watt, RotSchild, Napoleon, Robert Owen„20. .

9

.

Pentru o altă şcoală de gîndire, ruptura nu implică Revoluţia industrială ci expansiunea Europei, crearea unei pieţe mondial� şi apariţia capitalismului, care au avut loc mai mult sau mai puţin în lungul sec.ol al XVI-iea. Simiand, de exemplu, marchează secolul al XVI-iea ca fiind începutul perioadei lungilor valuri21. Paul Sweezy atacă tradiţia marxistă reprezentată de Balibar şi afirmă că pentru Marx „perioada manufacturieră propriu-zisă� (aproximativ între 1500 şi 1750) şi „perioada industriei modeme„ nu au fost „două sisteme sociale diferite, ci mai degrabă două faze ale capitalistnului„22. Astfel, ruptura, apare în secolul al XVI-iea. Femand Braudel exprimă în esenţă acelaşi lucru, deşi extinde perioada de timp. „De fapt, este clar că din punct de vedere economic, durata între secolele al XIII-iea şi al XVII-iea reprezintă mai mult sau mai puţin o perioadă în istoria europeană_şi mondială care sfidează [met en cause] efectiv µn fel de Ancien Rigime economic.„23 Un al treilea grup oferă un pun� de ruptură între 'perioada marcată de Revoluţia industrială şi Revoluţia Franceză pe de o_parte, şi cea marcată de lungul secol al XVI-iea, pe de altă parte. Ei sugerează mijlocul secolului al XVI-iea ca fiind punctul de cotitură al modernităţii. Hobsbawm pate a fi în această tabără, iar Pierre Chaunu foloseşte virtlial această poziţie drept temă a sintezei lui privind „Europa clasică„. în introducerea cărţii sale el respinge în mod hotărît punctele de vedere ale specialiştilor care nu reuşesc să vadă că „originile intelectuale ale Revoluţiei Franceze„ se găsesc în Spinoza şi care uită că „extinderea cantitativă şi spaţială„ a secolului al XVI-iea nu a fost o schimbare cu adevărat profundă, ci pur şi simplu ,,rezultatul final al revoluţiei începute în secolul al Xii-lea„. Pentru Chaunu, „cele mai importante schimbări calitative !f.U avut loc în secolul al XVII-iea„, prima dintre el!( fiind ,,matematizarea lumii„24. Ca dovadă că marxiştii pot fi găsiţi· de orice parte a oricărei probleme, un adept al acestui al treilea punct posibil de ruptură este academicianul sovietic E.M.Zukov, care cu prilejul adunării mondiale a istoricilor, din Stockholm, în 1960 a afirmat: „Hotarul convenţional şi final al epocii medievale, în opinia ştiinţei istorice sovietice, este mijlocul secolului al XVII-iea. Aceasta se datorează faptului ·

10

că feudali.Srnul începuse să fie depăşit din punct de vedere economic, şi devenise deja un handicap . pentru deomenico Sella vede bunăstarea perioadei modeme timpurii ca depin.zînd de ,,măsura în care oferta de alimente ţinea pasul cu populaţia„7, în timp ce altii vorbesc despre faptul că productia creştea mai rapid decît populaţia. Avem de-a face, desigur, cu o anomalie care poate fi lămurită doar printr-o mai bună cunoaştere a . succesiunii evenimentelor. Dar să vedem mai întîi ce alte evenimente au avut loc. Se tnenţionează unele mutaţii agronomice în secolul al X VII-iea: procesul de ameliorare a terenului a fost cel puţin încetinit, probabil oprit, posibil inversat. Spre deosebire de secolele al XVI-iea şi al XVID-lea, care ,,au inventat terenul arabil„ (în expripiarea fericită a lui Chaunu) secolul al XVII-iea, în special după 1650, a fost o perioadă . de „consolidare„ ·dar. o consolidare „fără merit„ 8 . în plus faţă de încetarea extinderii terenului agricol, coeficientul recoltei medii de cereale a scăzu.t fn întreaga Eliropă în perioada între 1600 şi 1699 într-o măsură mai mare în cazul orzului şi ovăzului decît în cazul porumbului şi secarei şi a scăzut într-un mod mai acut în Europa centrală, nordică şi estică decît în cea vestică�. De Maddalena numeşte această scădete „un ·

fenomen deosebit.„ 1 0 O altă mutaţie agronomică majoră a avut loc în privinţa alegerii culturilor care urmau să fie cultivate: în primul rînd o mutaţie în folosirea terenurilor

pentru cereale către folosirea lor pentru păşunat în zonele mai reci şi pentru viticultură în ronele m ai calde 1 1 ; în al doilea rînd, o tranziţie de la cultivarea de cereale către o producţie mărită de culturi furajere, legume care necesită o muncă intensivă şi culturi comerciale (in, cînep!i, hamei, rapiţă, roibă şi drobuşor) 1 2 ; şi în al treilea rînd, o trecere de la cerealele cu preturi mari (secara şi �rumb) la cele cu preturi redu:-t (.orz, ovăz, hrişcă) 13 şi o reducere în cumpărarea 4e îngrăşăminte (atît humus, cit şi mamă) pentru pioduc�a de cereale. 1 4 . Alături �e schimbările pur agronomice, a avut loc un număr de mutaţii în organizarea socială a producţiei agricole . De Maddale9 vorbeşte despre o „degradare 20

generală a_ clasei pianilor" I S în timpul secolului al XVII-iea, cînd „proprietarii de pămînturi, pretextînd urgens et improvisa necessitas au trecut la confiscarea fetmelor deţinute anterior de către ţărani."16 El notează., de asemenea „exproprierea - mai bine zis uzurparea unei treimi din propriefiltea oomunală (de unde şi tennenuJ" triere «triage»," care i-a afectat pe ţărani prin reducerea zonei în care aveau drept de păş unat şi stlms Iemne.17 Slicher . van Bath este de acord că populaţia rurală a· suferit în cea mai mare parte mai mult decît populatia urbană, dar ef face o distincţie între micii fermieri şi gospodari pe de o parte şi· muncitori şi servitori pe de altă parte; prima pereche, „fiind relativ mai afecmtă" decît cele două categorii salariate. 18 Meuvret găseşte o explicaţi e foarte clară pentru aceasta : ,.Pentru fie.care cultivator-proprietar/arendaş (/aboureur) care se plînge de profitul lui mic din cauza preţu lui grîului, mulţi mw:icitori (manoeuvriers) sau meş­ teşugari se bucură de preţul mic pe care trebuie să-l plătescă în acele rare ocazii cînd sîn,t nevoiţi să-l cumpere. 1 9" în genetal, Slicher van Bath sus ţine ca poziţia financiară nefavorabilă a ţăranilor proprietari şi arendaşi (fermiers ­ proprietaires) a m·ers paralel cu o reducere a arendelor (fermages) şi în special a numărului de mici fermieri­ arendaşi (petitsfermiers)20. Aceste două reduceri au fost paralele cu faptul că, în general, mărimea unităţii agri cole (exploitation agricole) a crescut.1 1 Cu toate acestea, în ciuda unor unităţi agricole mai mari şi a unei forţe de muncă mai scumpe, i;;-a constatat o mai redusă îmbunătăţire a echipamentului agricol în secolul al XVII-iea faţă de al XVI-iea, _deşi ş-au făcut mai multe inovaţii în privinţa uneltelor de prelucrat produse lactate, cum ar fi o îmbunătăţire a dispozitivului cfe bătut untut.22 Se spune că industria, ca şi agriculturi, şi-a pierdut „forţa de acceleraţie" în secolul al XVII-tea, deşi aceasta a avut loc ceva mai tîrziu.23 Nu este clar' ce a însemnat aceasta în termenii producpei europene totale. Sella afmnă că fluctuatiile au fost relativ mici pentru că atunci cînd wpulaţia s-a extins în. secolul al XVI-iea, salariile reale au scăzut şi a stfel lucrurile „au rămas în esenţă neschimbate"; atunci cînd a avut loc o creştere a veniturilor pe cap de locuitor după 1650, totuşi mări rea ·

21

.

,

·

cererii individuale

,.a

.

fost contrabalansată [în ansamblul

parţial de către scăderea nwnărului populaţiei.„24 Incertitudinea unei astfel de analiz.e este exprimată deschis de către Hobsbawm: „ Ce s-a întîmplat cu productia'l Pur-şi simplq'1U ştim.„25 Ceea ce se pare că ştim C!\ie că a existat o mutaţie în localizarea industriei. Pentru Slicher van Bath este „bine cunoscut faptul că în timpul perioadelor de regres agricol - sîttşitul Evului Mediu şi al secolului al XVII-iea - apare pe scenă indusţria rurală, în special industria textilă„.26 Se sustine că aceasta a avut loc datorită interesului industriei fată de forta de muncă rurală ieftină, subutilizată. Deoarece o astfel de industrie se baza pe o pondere redusă a capitalului fix, cel putin pînă la mijlocul secolului al XVID-lea, Romano sustine că „în consecinţă; era extrem de uşor să se lichideze o afacere prin retragerea capitalului cuiva.„26 Se poate ca aceasta să se fi întîmpla,t într-adevăr în cadrul industriei textile, dat este dificil să se aplice argumentul celorlalte două sau trei industrii majore ale timpului (potrivit listei lui Romano) - mineritul şi constructiile navale 28. Această mutaţie a producţiei textile spre zonele rurale a fost combinată cu apariţia singurelor noi importante industrii de fabricare a berei, a pastelor făinoase, distileriile, care erau toate bazate pe prelucrarea cerealelor.29 , în aparentă, ca urmare a scăderii preţurilor cerealelor, salariile reale au crescut. „în a doua jumătate a 'ţ;ecolului al XVII-lea„Jh timp ce preţul alimentelor tindea să scadă„. preţul muncii salariate s--a menţinut sau nu a scăzut în aceeaşi măsură."30 AceSta este desigur inversul a ceea ce s-a întîmplat în lungul secol al XVI-lea. 3 1 Probabil, aceasta s-a datorat parţial .,stagnării relative a salariilor„, dat într-o măsură mai mare faptului că „între 1625 şi 1750 în întreaga Europă s-a manifestat o acută lipsă a forţei de muncă. „ 32 Dacă este într-adevăr aşa, cum se împacă această afirmaţie cu faptul că secolul al XVII-iea a fost considerat o perioadă de şomaj sau de subutilizare relativ accentuată a forţei de muncă? După cum notează Glamann: „Se poate ca muncitorul salariat să se fi bucurat de o oarecare creştere a salariului real. Aceasta presupune oricum că el era angajat, ceea ce nu se poate admite într-o perioadă ca aceasta, caracterizată prin condiţii economice tulburi. Mulţi dintre autorii în domeniul ·

·

22

aJ• XVII-lc:a s-au _bazat pe ipote:za că. subutili:zittea pe scară largă a forţei de muncă prevala în comunitătile lor.33„ Orice discupe despre preturi (fie ale cerealelor sau ale muncii salariate) eşte în mod special puternic influenţată în această perioadă de către rclapa dintre preturile nominale şi preturile în lingouri.34 Fste general acceptat, după cum _notează Mousnier,. că „declinul este mai pregnant decit pare pentru multe ţări dacă, în loc să anali7.ăm numai preturile nominue calculate în bani de cont, calculăm preţul în greutatea lui corespunzătoare în metale preţioase.„35 Deci, dacă analizăiq preturile exprimate în metale preţioase, după cum spune Vilar, apare „un fapt sigur: pe plan internaţional preturile exp rimAte în argint s-au ptăbuşit în jurul anulu i 1.660 şi au atins un prim punct scăzut în 1680 fără îndoială, un al doilea în jurul anilor 1720-1721. „ Declinul acestor preturi trebuie pus alături de un declin în cantitatea de lingouri în circulaţie.

economiei în secolul

�·

Geoffrey Parker rezumă situapa generală: „Pe ansamblu, se pare că sîntem în măsură să presupunem că rezervele nete de metale preţioase ale Europei au cre8cut moderat între 1500-1580; că au crescut rapid între 1580 şi 1620, şi că probabil au suferit un declin începînd cu anii 1620, cînd industria extractoare de arg iii.t din Europa s-a prăbuş it, iar remiterile de ar gint american au scăzut acut pînă în momentul aparipei aurului brazilian

după 1700. Fără îndoială, creşterea vol umului de ban i disponibili în Europa era extrem de importantă. în mod clar, comequ l Europei în 1700 nu s-ar fi putut desfiişura cu slabele resurse mpnetare din 1500. Rămîne totuşi o problemă e.sentială : era suficient? A fost oare creşterea netă a stocului monetar european, sqbstanpal cum era, egală cu creşterea r.ipidă a cererii pentru mijloace de plată? Există cîteva indicatii că nu a fost, în special după 1600. .._37 Cel puţin pentru o jumătate de secol, între 1630 şi 1680 a existat mi numai lin deficit în rezervele monetare, ci şi un �ficit corespunzător al creditului, după cum notează Spooner, cantitatea disponibilă totală de „argint, cupru, aur, credit [luate împreună] sînt abia suficiente, avînd .ca urmare o v iaţă monetară mediocră şi nesi g ură care era ·

23

atît reflectarea cît şi consecinta unei in�tiniri generale a rittnului vieţii materiale În IU1De. "38 Aceasta explică valul de bani falsificaţi, „plaga răspindită a secolului al XVII-iea. "39 Ce a însemnat această mutape a preturilor pentru cantitatea globală a comerţlllui? Ca şi În cazul

producţiei industriale europene, În realitate nu există date globale disponibile. Un proiect al lui Frederic Mauro despre ceea ce el numeşte relaţii comerciale intercontinentale împarte lumea în cinci continente: Europa, Africa, America Temperată, America Tropicală şi Asia. în termenii nOştri, acestea nu sînt categorii geografice total adecvate deoarece Africa şi Asia se află în exteriorul economiei mondiale, m timp ce Americile se află în zona periferică, iar Mauro plasează în_tr-o singură categorie atît centrul cit şi zonele periferiale ale Europei, pierzînd prin aceasta date esentiale.40 Cu toate acestea, este util să privim eştimările lui din Tabelul 1; distribuţia a fost modificată de mine pentru_ claritate. Presupunînd că aceste comparaţii din tabel sînt cor�te. putem observa că negoţul către şi dinspre Europa şi în întreaga IUIDe .s-a deslaşurat în direcţii paralele, şi în.secolul al XVII-iea ambele indică un interval de stabilitate, spre deosebire de perioade anterioare şi ulterioare de avînt. Tabelul I ComparaJie a ritmului comerJului internaJional către şi dinspre cinci zone şi lumea întreagă, în relajie cu · secolul anterior'

Zona

al XVl·lea

Se