Drept international public

Citation preview

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI iNVĂŢĂMiNTULUI Prof. dr. LUDOVIC TAKACS

Conf. dr. MARŢIAN I. NICIU

DRIPI INIIRNATIDNAl PUBUC

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ BUCUREŞTI

Lucrarea este elaborată după cum urmează: Cap. I şi VII - prof. dr. Ludovic Takacs Cap.: II, III, IV, V, VI, VIII, IX - conf. dr. Marţian Niciu

Referenţi ştiinţifici: Prof. dr. doc. E. Glaser

Mariana Drăgici

Redactor: Vasilica Lazăr Tehnoredactor: Sanda Dumitraşcu Grafician: Sîrbu Nicolae

PREFAŢA Ca urmare a schimbării raportului de forţă pe plan inter­ naţional în favoarea forţelor păcii, libertăţii şi progresului social al popoarelor, asistăm la procesul de schimbare funda­ mentală a relaţiilor internaţionale, pe baze noi, democratice. În expunerea prezentată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la sesiunea Marii Adunări Naţionale din 18 decembrie 1975 se spune: ,,În epoca în care trăim, şi care este guvernată de marea revoluţie tehnico-ştiinţfiică mondială, de uriaşele pro­ cese revoluţionare de eliberare naţională şi socială a popoa­ relor, de creşterea fără precedent a forţelor progresiste, de­ mocratice, se cere în mod imperios şi promovarea unei politici internaţionale noi, cu adevărat revoluţionare, care să schimbe în mod radical raporturile dintre state, principiile politicii mondiale, să instaureze dreptatea şi echitatea, cola­ borarea şi pacea pe planeta noastră". 1 Datorită acestor mutaţii profunde care se petrec în rela­ ţiile internaţionale contemporane, şi dreptul internaţional public trece printr-un proces de înnoire şi dezvoltare. El tre­ buie adaptat noilor realităţi ale vieţii internaţionale prin îm­ bunătăţirea conţinutului normelor sale şi adoptarea de noi 1 Ni c o 1 a e Ce au ş e s cu, Expunere prezentată la Marea Adunare Naţională cu privire la măreţele realizări ale poporului român în cinci­ nalul 1971-1975 şi politica externă a României pusă în slujba păcii şi colaborării internaţionale, ,.Scînteia" nr; 10. 367 din 19 decembrie 1975.

3

norme şi principii, astfel ca el să devină un instrument efi­ cace al statelor şi popoarelor în realizarea unei noi ordini economice şi politice internaţionale, să contribuie la conso­ lidarea păcii şi securităţii internaţionale. Prezentul manual îşi propune să dea expresie profundelor procese de înnoire ale dreptului internaţional public, a contri­ buţiei deosebite a Partidului Comunist Român şi a României socialiste, în frunte cu preşedintele ei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la realizarea unei noi ordini economice şi politice internaţionale. El vrea să fie un instrument util atît pentru studenţii facultăţilor de drept cît şi pentru toţi cei care se interesează de problematica dreptului internaţional public, de problemele relaţiilor internaţionale. Cluj-Napoca 1976

Autorii

Capitolul

NOTIUNI INTRODUCTIVE GENERALE

Sec,tiu nea A. NOŢIUNEA DREPTULUI INTERNAŢIONAL

§ 1. OBIECTUL DREPTULUI INTERNAŢIONAL

Dreptul internaţional cuprinde totalitatea normelor de drept făurite de state în vederea reglementării relaţiilor dintre ele. În epoca noastră, această reglementare urmăreşte dezvoltarea legă­ tunilor paşnice, de colaborare între state şi popoare, apăriare·a lor de orice agresiiune sau ameninţare cu forţa şi asigurarea condiţiilor pe plan internaţionial pentru dezvoltarea fiecărei naţiuni ,sau popor în conformitate cu ,aspiraţ;i.He sale naţionale şi cu interesele întregii ome­ niri. De asemenea, se urmăreşte coordonarea eforturilor tuturor statelor în rezolvarea principalelor probleme aile dezvoltării ascendente a ome­ nirii. Dreptul internaţional ,cuprinde norme referitoare la conduita statelor în relaţiile interruaţionale, prin care se întăresc aceste relaţii cu forţa dreptului, stabilindu-se drepturrile şi obligaţiile părţilor la relaţiile in­ terooţion,ale. Funcţi,a dr,ep:tului, în gen,errral, este o funcţie normativă, cu ajut•orul său relaţiile sociale fiind tr,ansformate în relaţi� juridice. Re­ laţiHe internaţi0inale sînrt şi ele relraţii, sociale asupra cărora acţionează dreptul. Pentru a stabili obiectul reglementării juridice de drept inter­ naţional, este neces1ară precizarea însăşi a noţiunii de relaţii interna­ ţionale. Relaţiile internraţionale cuprind un domeniu vast şi variat al contac­ telor dintre sta•te, ca relaţii de putere, prin care statele colaborează şi se confruntă în manile probleme ale vie,ţii internaţionale, cum sînt cele economice, tehnko-ştiinţifice, de asistenţă juridică, culturale etc. Această gamă vari,ată şi complexă a legăturilor care există între state conferă un conţinut deosebit de bogat relaţiilor internaţionale. La aceste relaţii se mai adaugă numeroase rraporturi care iau naştere între persoane fizice şti. juridke aparţinînd diferitelor state, între instituţii şi organizaţii de stat, obşteşti sau particul,are avînd ca obi-ect raporturiile 1

5

patrimoniale, familiale, comerciale, social-culturale etc. Toate aceste ra­ por,turi sînt cupr1inse în noţiunea generală de „relaţii internaţionale". Dreptul internaţional pubHc reglementează însă numai relaţiile inter­ naţionale dintrre state (interstatice), ca raporturi între puteri suverane, precum şi relaţi'ile dintre celelalte subiecte ·ale s,ale (popoar,ele care luptă pentru independenţă sau anumite organizaţii internaţionale). § 2. NECESITATEA REGLEMENTĂRII JURIDICE .A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE

Reglementarea juridică a relaţiilor int•ernaţionale corespunde nece­ sităţii sociale ca în aceste relaţrii să se statornicească anumite norme de conduHă bine definite, după care statele să se orienteze şi pe oare să le respecte în acţiunile lor internaţionale. Consfinţirea juridică a prin­ cipiilor de bază ale relaţiilor int,ernaţionale şi elabornrea pe baza acestora a unui sistem de norme obligatorii, capabile să reglemernteze cele mai . importante şi frecvente relaţii internaţionale, serveşte dez­ voltării lor în direcţia coLaborării paşnke dintre state. Doctrina socialistă de drept internaţional acordă o importanţă deo­ sebită reglementării juridice a relaţiilor internaţionale. În Manifestul constitutiv al Internaţionalei I, Karl Marx a indioat drept s,arcină a mişcărH muncitoreşti internaţionale „de a face a,stfel încît legile simple ale moralei şi dreptului, care trebuie să reglementeze relaţiile dintre persoanele particulare, să devină legi supreme în relaţiile dintre na­ ţiunri" . 1 Desigur nu toate relaţiile dintre state sînt reglementate prin normE juridice. Acest fapt nu este nici necesar, nid poslibil. Ast!fel, nu sîn! reglementate unele relaţii care datorrită importanţei lor mai reduse m: necesită acest lucru. Din această categorie fac parte relaţiile de „curtoa­ zie internaţion,ală", cărora le corespund anumite reguli de politeţe, oare însă nu au cara,cter juridic şi ele s-au format pe baza pradicii îndelungate a statelor. 2 Asupra relaţiilor internaţionale acţionează şi regulile moralei internaţionale. În morala internaţională sînt cuprinse principii şi reguli de comportare impuse oamenilor de cerinţele vieţii în societatea organi­ z-ată şi pe care ei le respectă ca urmare a educaţiei, tradiţiilor, obiceiu­ rilor, deprinderilor existente în sodetate. Morala, în relaţiile interna­ ţionale, se manifes,tă prin respectarea de către state, de bună voie, a unor reguli elementare, general umane, apărute prin forţa opiniei 1 K. Ma rx, F r. E n g e 1 s, Opere alese, vol. I, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura politică, 1966, p. 335. 2 Nefiind obligatorii, încălcarea acestor reguli nu atrage după sine o răspundere juridică. Numită şi comitas gentium, curtoazia internaţională se manifestă prin acte unilaterale ale statelor la care celelalte state răspund în maniera pe care o cred opor­ tună, fără nici o obligaţie. Unele reguli de curtoazie se pot transforma în norine de drept internaţional ca urmare a consacrării lor în tratate sau prin cutumă.

6

publice internaţionale. Ea contribuie la promovarea colaborării paşnice dintre sta!te. 1 Există şi relaţii internaţionale ·oare, deşi de mare importanţă pentru buna desfăşurare a colaborărăi dintre state, încă n-au fost reglementate pe deplin sub aspect juridic, din cauza lipsei unor acorduri corespunză­ toare între state. AsUel, problema încetăl"ii cursei înarmărilor, decalaju:;. existent între state şi popoar,e etc. aşteaptă încă reglementarea lor completă sub aspec,t juridic. Lipsa sau insufidenţa unor astfel de regle­ mentări s,tînjeneşte, în mare măsură, dezvoltarna colaborării dintre sta­ te şi constituie puncte slabe ale sistemului juridic internaţional.

§ 3. METODA REGLEMENTARII JURIDICE A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE

Reglementarea juridică a relaţiilor internaţionale constă în crearea de norme cu carader general şi abstract care să corespundă tendinţe­ lor progresiste ale dezvoltării colaborării internaţionale. Procedura făuririi unor astfel de norme diferă de modul în oare sînt elaborate normele dreptului intern. Aceas,tă deosebire se datoreşte fap­ tului că subiectele dreptului internaţional sînt, în primul rînd, statele suv,ernne, independente şi egale în drepturi. în aceste condiţii, nu poate exista un organ legislativ ,suprastatal care să edicteze norme obligatorii pentru stat. Spr,e deosebire de dreptul intern care este făurit de organele legislative ale fiecărui stat, normele dreptului internaţional public au un caracter consensual, ele iau naştere numai pe baza acordului de voinţă al statelor participante la relaţiile internaţionale. Ca atare, su­ biectele raporturilor de drept internai;ional sînt ,a'lît creatorii normelor acestui drept cît şi apărătorii lor. Această particularitate a reglementă­ rii juridice ,a relaţiilor internaţionale pune o serie de probleme teore­ tice cu privire la baza socială a acestei reglementări, esenţa şi natura juridică a normelor astfel formulate, eficienţa lor asupra raporturilor înterstatale. 1

§ 4. BAZA SOCIALA A DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Relaţiile internaţionale se dezvoltă sub influenţa legilor obiective care determină întreaga evoluţie a societăţii omeneşti. Aceste legităţi, inerente lumii materiale, se manifestă în anumite tendinţe ale desfăşu­ rării fenomenelor sociale, caracteristice diferitelor perioade istorice, şi care îşi găsesc reflectarea în suprastructură. În ceiea ce priveşte relaţiile internaţionale, sînt deter,minante pentru ele legile care acţionează asupra voinţei statelor de a colabora între ele şi de a statornici anumite norme de conduită obligatorii pentru aceste relaţii. Factorul caracteristic, în epoca contemporană, este dez­ voltarea rapidă a forţelor de producţie, perfecţionarea lor continuă. 1 Preceptele moralei internaţionale tind să se transforme în reguli de drept inter­ naţional consacrate în tratatele internaţionale. De exemplu, interzicerea sclavajului etc. din dreptul internaţional se inspiră din principiile moralei internaţionale.

7

Producţia de mărfuri, oa principala trăsătură a activităţii economice în epoca modernă şi contemporană, a impulsionat şi relaţiile internaţio­ nale, schimbul de produse între state şi popoare devenind o necesitate pentru fiecare economie naţională. Această necesitate se manifestă cu puterea unei legi obiective în relaţiile internaţionale contemporane. Pe lîngă factorii economici , asupra r,elaţiilor internaţionale acţio­ nează şi alţi factori obiecrtivi şi subiectivi, cum sînt: tradiţiile istorice naţionale, unele relaţii speciale privind ţeluri comune urmărHe de anu­ mite state etc. În această privinţă pot fi amintite relaţiile de colaborare dintre statele s ocialiste, ca expresie a structurii lor economice comune, a ideologiei lor comune marxist-leniniste şi a scopurilor comune ur­ mărHe - construirea socialismului şi comunismului. Sub influenţa acestor factori sociali, obiectivi se formează voinţa statelor, voinţă ce se materi,alizează în actele lor de politică externă. Procesul de formare a voinţei statelor este un proces în care, pe lîn­ gă factorii pozitivi ce exprimă necesitatea colaborărH lor paşnice, ac­ ţionează şi forţe contrarii, expri:mQnd interesele unor grupuri sociale reacţionare, conservatoare şi reflectînd tendinţele de dominare, de pă­ strare a vechilor poziţii privilegiate în relaţiile internaţionale. Necesitatea obiectivă a colaborării dintre state, formarea voinţei lor în această direcţie include şi oerinţa reglementării acestei colaborări, adică a creării de norme cu caracter juridic care să servească acestui scop. Astfel se realizează a.::el consens ( a1cord de voinţă) dintre state din car·e izvorăsc normele dreptului :init,e,rniaţional public. 1 Formarea normelor dreptului internaţional public este rezultatul acordului de voinţă al statelor. Dr,eptul internaţional, în ansamblul său, este deci sinteza voinţei statelor participante la relaţiile internaţionale. Această voinţă se formează înăuntrul fiecărei colectivităţi statale, avînd fiecare individualitatea sa naţională. Consensul ,se realizează ca urmare a convergenţei interes·elor fie,cărui partiicdp,ant l,a relaţiile in­ ternaţionale pe baza unor necesităţi care, pe lîngă factorul comun, conţin multiple şi vari,ate elemente speoifice de la stat la s,tat. Consensul statelor în elaborarea principiilor şi normelor dreptului internaţional nu constituie deci o „voinţă unică", ci numai una „ coor­ donată", convergentă, exprimînd cauze, motive diferite cu privire la participarea pentru stabilirea unor norme de conduită în relaţiile in­ ternaţio1t1ale.2 Teza după care dreptul internaţional public este generat de baze economke diferite şi chemat să serveas1că deopotrivă intereselor sta­ telor cu orînduiri diferite corespunde te�elor fundamentale ale marxism-lenlintismuluii. 3 1 Vezi L. T a k a c s, Consideraţii asupra esenţei, caract erului juridic şi de clasă al dreptului internaţional. ,,Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Serie Iurisprudent ia " , 1 962, p. 4 1-5 1 . , 2 Vezi G. I. T u n k i n, Voprosî teori mejdunarodnogo prava, Moskva, 1 962, p. 1 6-1 şi urm. 3 Vezi E. A. K o r o v i n, Unele probleme fundamentale ale teoriei contemporane a dreptului internaţional, în „Dreptul şi statul sovietic " . nr. 6/1 954. De asemenea, arti­ colele scrise de: S. P. K r î 1 o v în ,Dreptul şi statul sovietic" nr. 7i/1954; I. I. L u­ k a s i n, V. M. S u r ş a l o v, în „Statul şi dreptul sovieti c " nr. 8/1 954, precum şi concluziile revistei „Statul şi dreptul sovietic" nr. 5/1 955. De asemenea, vezi dezbaterea din numerele 3 şi 4/1 954 din „Jogtudomănyi ki:izli:iny " .

8

§ 5. CARACTER U L DE CLASĂ AL DREPTU LU I I NTERNAŢIONAL Voinţa statelor fiind expresia intereselor claselor conducătoare în s·t at, rezultă .din aceea că reglemenrf:area juridică a relaţiilor ,internaţio­ naie exprimă convingerea lor că prin ea se contribuie la statornicirea unor raporturi juridice internaţionale convenabile acestor clase. Voinţa de clasă apare în relaţiile internaţionale într-un mod diferit decît în relaţiile sociale din interiorul statelor. În interiorul statelor, clasa do­ minantă îşi exercită puterea asupra tuturor relaţiilor sociale, fără vreo î ngrădire. În relaţiile internaţionale, clasele dominante ale statelor tre­ buie să ţină seama de voinţa celorlalte state , respectiv a claselor lor dominante. De aceea , voinţa clasei dominante dintr-un stat apare în relaţiile internaţionale limitată .de raportul de forţe existent _în arena internaţională între diferitele state sau grupe de state. Statele nu pot urmări interesele lor de clasă, pe plan internaţional, decît în a,ceste limite. De aceea, dreptul internaţional public reflectă în normele sale compromisul între voinţele claselor dominante ale statelor participante la relaţiile internaţionale. Normele dreptului internaţional oglindesc, în primul rînd , elementele convergente din voinţa diferitelor clase do­ minante ale statelor. Datorită acestui fapt dreptul internaţional serveşte unor orînduiri social-politice diferite, chiar antagoniste. Relaţiile internaţionale dintre statele socialiste, reglementate de dreptul internaţional, sînt chemate să a•sigure condiţiile necesare construirii socialismului şi comunismului în aceste state. Statele soda­ liste respectă normele dreptului internaţional nu numai între ele, ci şi în relaţiile lor cu statele nesocialiste. La baza relaţiilor internaţionale dintre statele socialiste - după cum se arată în Programul P.C.R. - stau principiile noi, marxist-leniniste de cooperare între state, ale deplinei egalităţi în drepturi a tuturor sta­ telor, respectul independenţei şi suveranităţii naţionale, al neameste­ cului în treburile interne, avantajul reciproc şi întrajutorării tovără­ seşti.1 Ca urmare a acestui fapt, raporturile juridice internaţionale dintre statele socialiste consolidează nu numai poziţiile fiecărui stat, ci ele contribuie în mare măsură la dezvoltarea şi a celorlalte state. Avem în vedere nu numai raporturile juridice internaţionale de tip. nou, dintre statele socialiste, ci şi cele dintre aceste state şi ,statele nou apărute în lume. În ,c.adrul acestor relaţii, st.at ele sodaUste acordă un ajutor importanit noilor sitate independente în dezvoltare.a lor econo­ mică şi socială, în consolidarna independenţei lor naţionale. În relaţiile internaţionale dintre statele socialiste , dreptul interna­ ţional acţionează pe deplin ca parte a suprastructurii acestor state. Datorită esenţei paşnice a statelor socialiste, a politicii lor externe, ele apără dreptul internaţional, principiile şi instituţiile sale democratice 1

1 Programul Partidului Comunist Român de făurire a socie t ăţii socialiste multila­ teral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, Bucureşti, Editura politică ., 1 975, p. 1 75.

9

în practica relaţiilor internaţionale, luptînd pentru respectarea lui de către toate statele şi pentru dezvoltarea lui progresivă. În ceea ce priveşte rolul dreptului internaţional public în relaţiile dintre ţările capitaliste, el îmbracă un aspect complex, datorită tendin­ ţelor corrtrarii care se manife!Stă în baza economică a statelor imperia­ liste. Relaţiile internaţionale dintre statele imperialiste ,servesc inte­ resele claselor exploatatoare din aceste ţări, ele fiind puse în slujba obţinerii de profituri cît mai mari. Acest fapt imprimă politicii externe a ţărilor imperialiste un caracter agresiv, de subordonare şi exploatare a altor state şi popoare. Toate aceste tendinţe care apar în politica externă a puterilor im­ perialis'te sînt în contradicţie cu normele fundamentale ale dreptului internaţional, ele reprezentînd o negare însăşi a acestui drept. Dar, sub influenţa crescîndă a forţelor sociale care luptă în viaţa interna­ ţională pentru respectarea dreptului internaţional, statele imperialiste, cercurile lor conducătoare sînt nevoite, tot mai mult, să accepte ordi­ nea juridică stabilită în relaţiile internaţionale de către dreptul inter­ naţional contemporan. Un rol tot mai activ în relaţiile internaţionale îl au, în ultimul timp, aşa-numitele state nealiniate din Asia, Africa şi America Latină care promovează o politică de neutralitate activă, de apărare a păcii şi li­ bertăţii popoarelor. Neparticiparea acestor state la alianţe militaro­ politice şi politica lor externă favorabilă coexistenţei paşnice şi cola­ borării dintre state pe baza egalităţii şi avantajului reciproc constituie un factor important de stabilitate în relaţiile internaţionale, de apărare a legalităţii internaţionale. Statele nealiniate folosesc normele dreptu­ lui internaţional în lupta lor împotriva imperialismului, a neocolonia­ lismului, pentru consolidarea independenţei lor şi pentru progresul lor social. § 6. CARACTERUL OBLIGATORIU AL DREPTULUI INTERNAŢIONAL

Problema caracterului obligatoriu al dreptului internaţional îmbracă un aspect diferit de cel al dreptului intern. Dreptul intern, fiind ema­ naţia voinţei clasei conducătoare dintr-un stat, normele sale primesc o formulare prncisă în legislaţia statului respectiv, iar respectarea lor este garantată prin întreaga forţă coercitivă a statului, a organelor sale speciale. Spre deosebire de această situaţie a dreptului intern, dreptul inter­ naţional nu este garantat prin existenta unui organ central de constrîn­ gere, ci respectarea lui este asigurată de către state prin acţiunile lor colective împotriva celor care încalcă principiile şi normele acestui drept. Astfel, eficienţa, aplicarea normelor dreptului internaţional în raporturile juridice, respectarea lor de către state depinde în mare măsură de acţiunea continuă a factorilor sociali care au determinat procesul formării acestor norme. 10

În viaţ,a int:errnaţională, srt:art:ele - ca suhieote principale de drept internaţional - sînt cele care creează şi sancţionează normele aces­ tuia. Dreptul internaţional public, spre deosebire de dreptul intern al statelor, nu este un drept subordonator, ci unul coordonator. ,,În pre­ zent - spunea Nicolae Titulescu - legea intern.a.ţională apare în ochii tuturor nu drept o le.ge de «subordonare», ci drept o lege de „coordo ­ nare" şi situaţia fiecărui stat în raport cu celelalte nu drept o situaţie de „dependenţă", 'C'i dr1ept o situaţie de „independenţă". 1 Normele dreptului internaţional public sînt obligatorii pentru statele care le-au adoptat, prin acordul lor de voinţă, sau pentru statele care au aderat ulterior la ele. Fundamentul obligativităţii normelor dreptu­ lui internaţional este acordul de voinţă dintre statele suverane şi egale în drepturi. În literatura de specialitate occidentală se discută caracterul obli­ gatoriu al normelor dreptului internaţional. Ca argument se invocă în­ călcarea acestor norme în practica internaţională. Un răspuns strălucit la această obiecţie a fost dat de Nicolae Titulescu cînd spunea: ,,Ce i se impută legii internaţionale? Posibilitatea ca ea să fie violată? Dar care este legea ce nu poate fi violată? Şi de cînd violarea legii atrage acesteia din urmă pierderea oaraderului de lege? " 2 În garantarea respectării normelor dreptului internaţiona'i acţionează, în ultimul timp, şi unele organisme internaţionale. Astfel, Carta O.N.U. cuprinde în capitolele VI şi VII o serie de reguli referitoare la mijloa­ cele paşnice şi de constrîngere care pot fi utilizate pentru asigurarea respedării dreptului internaţional de către state. Consiliul de Secu­ ritate al O.N.U., în virtutea mandatului primit din partea membrilor organizaţiei (art. 24, pct. 1 ) are atribuţiile unui organ central de asi­ gurare a legalităţii internaţionale în cele mai importante probleme ale relaţiilor internaţionale, şi anume în cazul conflictelor care ameninţă pacea şi securitatea internaţională. De asemenea, jurisdicţia internaţio­ nală contribuie şi ea la întărirea autorităţii şi respectului dreptului in­ ternaţional public. Exagerarea rolului forţei în funcţionarea dreptului, în special în ca­ zul dreptului internaţional public, este contrară evoluţiei actuale a re­ laţiilor internaţionale şi a acestui drept. Referindu-,se la această ches­ tiune, NkoLae Titules;cu spunea: ,,Nu există ,e,roare mai primejdioasă, influenţă mai nefastă decît a exagera puterea magică a tortei în func­ ţionarea legii interne şi de a tranis pune această exagerare în domeniul dreptului internaţional pentru a justifica cele mai des•curajatoare con­ cluzii. Aceasta înseamnă superficialitate antropomorfică la cel mai înalt grad" 3 Un rol de o deosebită importanţă în asigurarea respectării dreptului internaţional în relaţiile dintre state îl au, în prezent, statele ,socialiste şi celelalte state care, în politica lor externă, se conduc după princi­ piile şi normele acestui drept. Statele socialiste, care în relaţiile lor cu ·celelalte state urmăresc avantajul reciproc şi nicidecum crearea 1 N i c o I a e T i t u I e s c u, Documente diplomatice, Editura 1 967, p. 847. 2 N i c o I a e T i t u I e s c u, op. cit ., p. 848. 3 N i c o I a e T i t u I e s c u, op. cit., p. 848.

11

p oliti că,

Bucureştt

de situaţii privilegiate sau raporturi de subordonare, văd în asigurarea aplicării dreptului internaţional o bază solidă a legalităţii internaţio­ nale. De asemenea, şi alte state, îndeosebi cele mici şi mijlocii, con­ sideră dreptul internaţional ca un instrument important pentru apărarea intereselor lor, pentru consolidarea independenţei lor naţionale şi asi­ gurarea progresului întregii omeniri. Colaborarea paşnică dintre state, evitarea conflictelor şi a războa­ ielor corespund intereselor tuturor popoarelor, indiferent de regimul lor social-politic. Acest adevăr stă la baza mişcărilor de masă pentru crearea unui climat de securitate internaţională. Forţe sociale tot mai numeroase şi mai organizate apar pe arena internaţională în vederea apărării păcii şi securităţii internaţionale. Mişcarea muncitorească in­ ternaţională, prin organizaţiile ei, joacă un rol tot mai important în formarea opiniei publice mondiale ca factor de presiune a,supra guver­ nelor statelor imperialiste pentru apărarea păcii şi securităţii interna­ ţ.ionale. Prin aceasta ele aduc o contribuţie substanţială la consolidarea legalităţii internaţionale, la respectarea de către state a dreptului in­ ternaţional. Cu privire la caracterul obligatoriu al dreptului internaţional, în tre­ cut s-au exprimat diferite opinii. Poziţia majorităţii autorilor şi-a găsit exprimare în hotărîrea Tribunâlului Internaţional de Arbitraj dată în conflictul germano-venezuelean din 1 903, după care „Dreptul interna­ ţional nu este un drept în sensul definiţiei îndeobşte cunoscută a acestei noţiuni". 1 Într-o anumită perioadă a relaţiilor internaţionale, această concepţie asupra dreptului internaţional a exprimat străduinţa anumitor doctrinari de a combate tezele nihiliste cu privire la impo­ sibilitatea reglementării juridice a relaţiilor internaţionale sau părerea acelora care atribuiau normelor dreptului internaţional cel mul t un caracter de morală internaţională. Susţinînd că dreptul internaţional este un „alt drept", dar totuşi drept, se căuta să se fundamenteze ca­ racterul său juridic. În condiţiile relaţiilor internaţionale de după cel de-al doilea război mondial, dreptul internaţional aşa-zis clasic a suferit transformări ca­ litative. Vechile sale instituţii au dobîndit trăsături noi, au apărut noi principii şi norme corespunzătoare evoluţiei relaţiilor internaţionale. Este în curs de dezvoltare un drept internaţional public nou, progresist şi democratic. Aşa-numitul drept internaţional clasic a fost opera unui număr re­ strins de state, mari puteri imperialiste, care-şi disputau întîietatea în lume. Dreptul internaţional , în aceste condiţii, era unul dintre mi jloa­ cele folosite pentru promovarea politicii de dominare a puterilor im­ perialiste. Slaba efectivitate a acestui drept reflectă trăsăturile caracte­ ristice ale relaţiilor internaţionale din orînduirile sociale bazate pe exploatarea omului de către om. În condiţiile actuale, dreptul internaţional public s-a transformat dintr-un instrument al dominaţiei statelor imperialiste într-un mijloc important de garantare a dezvoltării independente a popoarelor, a co­ laborării dintre ele şi a apărării păcii. Schimbările profunde din relaţiile 1

R a 1 s t o n, Venezuelan Arbitrations oi 1 903, p. 526, 555-556.

12

internaţionale contemporane creează condiţii pentru ca dreptul interna­ ţional să devină un adevărat drept. De aceea în prezent, dreptului inter­ naţional trebuie să i se aplice categoriile generale ale dreptului, ca­ tegorii care definesc fenomenul juridic şi fără de care normele dreptului internaţional n-ar putea îmbrăca relaţiile internaţionale în haină juri­ dică. Astfel va trebui să i se aplice deopotrivă categoriile, ca: normă de drept, r-aport juridic, acte şi fapte juridice, izvor de drept, răspun­ derea etc. 1 Ştiinţa burgheză a dreptului internaţional nu manifestă un interes deosebit faţă de problema înnoirii progresive a acestui drept. Consi­ derînd dreptul internaţional un „drept primitiv", cele trei mari curente ale doctrinei burgheze, şcoala naturalistă, şcoala sociologică şi cea pozitivistă, se limitează doar să explice fenomenele juridice ale rela­ ţiilor internaţionale de pe poziţiile lor teoretice, fără să se preocupe de dezvoltarea acestui drept într-un sistem juridic eficient. Teoriile dreptului natural reînviate în dootrina occidentală de drept internaţional susţin că la baza acestui drept stau anumite precepte de valori fundamentale inerente comunităţi social-politke ale omenirii. Adepţii diferitelor nuanţe ale aeestor teorii condiţione,ază funcţia nor­ mativă a dreptului internaţional de concordanţa sa cu aceste precepte, cum sînt cele de justiţie, echitate, bună-credinţă, toleranţă etc., pe care le califică drept baza relaţiilor internaţionale. 2 Aceste concepţii nu contribuie la întărirea autonomiei dreptului in­ ternaţional, la consolidarea acestui drept într-un sistem suficient de conturat pentru a putea constitui baza legalităţii internaţionale. Con­ diţonarea valabilităţii normelor dreptului internaţional de corespon­ denţa lor cu preceptele moralei slăbeşte eficienţa acestor norme da ­ torită îndeosebi conţinutului nebulos, susceptibil de interpretări diferite ale noţiunilor respective de pe baze ideologice ce se confruntă în lumea contemporană. De aceea doctrina dreptului natural nu poate oferi un fundament teoretic solid dreptului internaţional contemporan. Teoriile sociologice ale dreptului internaţional se caracterizează printr-o negare cvasitotală a normelor obligatorii în relaţiile interna­ ţionale. Conform acestora, regula de drept ar fi o chestiune de expe­ rienţă. Vor fi considerate norme juridice numai cele susţinute de o forţă suficient de puternică pentru a garanta respectarea lor. În conse­ cinţă, unica sursă a dreptului internaţional ar fi practica internaţională concretizată în raporturile de forţă din arena internaţională. .,Refuzînd a aprecia un fapt - arată P. Guggenheim - în lumina unor reguli generale, această teorie admite identitatea forţei cu cea a dreptului şi renunţă astfel de a di.stinge între act le1gal şi act arbittrnr. 3 Promovînd tendinţa statelor imperialiste de a-şi asigura o cît mai mare pondere în relaţiile internaţionale, teoriile „sociologice" transpun studierea dreptului internaţional exclusiv pe terenul practicii relaţiilor 1 L. T a k a c s, Determinarea, şi precizarea noţiunilor de bază ale dreptului inter­ naţional c u ajutorul categoriilor teoriei generale a drept ului, A.D.I.R.I. XXV, vol. 2

p. 77--S6. 2 A. V e r d r o s s, Die Wertgrundlagen des V olkerrechts, Archiv de Volkerrechts, 1 953; G. S a 1 v i o 1 i. La regle de droit international, Recueil des Cours. 2-1 948. 3 Traile de Droit International Public, Ed. II . Torne I. p. 32.

13

interstatale, pe care le consideră definitorii pentru dreptul internaţional contemporan. 1 Pe lîngă concepţiile extremiste de factură mcdougaliene, în litera ­ tura occidentală ,s e găsesc şi curente sociologice mai moderate, care recunosc caracterul normativ al dreptului internaţional, dar care atri­ buie pr,a dicii intiernta;taile refl.e'C't,ată în hotărîrile :instainţ,elor interna­ ţionale ( în jurisprudenţă în general) o poziţie autonomă, Jndependentă de dr,eptul ,cutumiar s1au convenţional. 2 Critica concepţiilor sociologice ale dreptului internaţional nu urmă­ reşte diminuarea importanţei pe care o are sociologia juridică pentru dezvoltarea progresistă a dreptului în general şi pentru dreptul inter­ naţional în particular. Cercetările sociologice sînt necesare pentru a stabili factorii sociali care stau la baza formării normelor dreptului internaţional. Dar o cercetare obiectivă trebuie să ţină sea;ma de mul­ titudinea factorilor sodal-economici, obiectivi şi subiectivi, care acţio­ nează în relaţiile internaţionale. Considerînd aproape în exclusivitate raportul de forţe ca factor decisiv în determinarea relaţiilor Jnterna­ ţionale, teoriile sociologice slăbesc funcţia normativă a dreptului in­ ternaţional, funcţie -care izvorăşte din tendinţele convergente mani­ festate de majoritatea statelor spre reglementarea raporturilor dintre ele nu pe calea confruntărilor, ci a colaborării paşnice. Teoriile pozi tiviste ale dreptului nu ignorează faptul că conţinutul , ,oricărei ordini juridice pozitive . . . este determinat de factori istorici. economici , morali şi politici, dar ele caută să explice dreptul în sensul său imanent, în ,s emniifi.caţi1a s1a normativă specifkă, aşa cum se înfăţi­ şează subiectelor subordonate ,lui" 3 • Aceste cuvinte ale celui mai repre­ zentativ autor al şcolii poziil:iviste, H. Kelsen, exprimă ideea că ştiinţa dreptului nu trebuie să se ocupe de factorii sociali-politici care 9ene­ rează normele juridice; cercetarea acestor factori ţine de domeniul altor ştiinţe. Conform concepţiei pozitiviste ştiinţa dreptului trebuie să se limi­ teze doar la cercetarea dreptului pozitiv în vigoare şi să se abţină de la orice apreciere a valorii morale sau politice a acestuia. Kelsen sus­ ţine că „numai independenţa sa faţă de politică permite să-şi păstreze puriit,atea şi să meri1te astfel titlul de ştiinţă a dreptului". 4 Aplicînd aceste consideraţii dreptului internaţional, teoriile poziti­ viste îl concep ca un ansamblu de norme create pe bază cutumiară sau convenţională, a căror eficienţă în relaţiile internaţionale se asigură printr-o normă fundamentală preexistentă şi independentă de voinţa 1 Concepţia sociologică domină azi ştiinţa americană a dreptului internaţional. Dup ă Morgenthau, considerat fondatorul ei (Politics among Nations, 1 953) autorul cel mai reprezentativ al ei este M y r e s S. M c D o u g a I. autor al In ternational Law, Power and Policy şi St udies in World Public Order. Vezi un rezumat al concepţiei sale în: Some basic theore tical concept about international law: a policy-oriented framework of inquiry în volumul „The Stralegy of World Order". vol. 2., Inte m a­ tional Law. p . 1 16--129. 2 G. S c e 1 1 e, Droit international public, 1 944, p. 406. 3 H. K e 1 s e n, Theorie du droit international public, Recueil des Cours, tome M l �. 4 Idem ,

14

statelor. Această normă fundamentală, definită în mod diferit de autori, n-ar avea caracter juridic. ,,Norma mea fundamentală - spune Kelsen este fictivă şi presupune un act de voinţă fictiv pe care se bazează această normă. Este vorbă de o ficţiune pe care o oarecare autoritate o confirmă oa atare". 1 Alţi autori văd în principiul pacta sunt servanda baz1a obligativităţii dreptului intemaţiornal, 2 con:siderîndu-1 un postulat metajuridk preexis­ tent, rezultat al unei logici abstr,acte. Deşi adepţii teoriei pozitiviste au contribuit substanţial la dezvol­ tarea sistemului dreptului internaţional, prin neglijarea aspedelor so­ ciale în formarea şi dezvoltarea acestui drept în condiţiile actuale ale relaţiilor internaţionale, concepţia lor influenţează negativ asupra pro­ gresului ştiinţei juridice, asupra formării unor noi instituţii ale dreptu­ lui internaţional corespunzătoare necesităţilor progresului general uman. § 7. DEFINIŢIA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Consideraţiile pr,ivinrd obiectul, baza sodală, caracterul de clasă şi cel j uridic ,al dreptului internaţional public duc lia următoarea definiţie a acestu i drept: dreptul internaţional public cuprinde tutalit,atea nor­ melor juridice crnaite de s1tate în vederea reglementării relaţiilor dintre ele, norme oare exprimă voinţa convergentă a claselor ,conducătoare, re:spediv a întregului popor în oazul sta'lelor sodalis1te, şi oare, în caz de necesitate, se impun prin forţa de constrîngere exercitată de către state în mod colectiv sau individual. Această definiţie evidenţiază trăsăturile cele mai generale şi tot­ odată esenţiale ale dreptului internaţional public. Se subliniază că numai statele ca subiecte principale ale acestui drept sînt creatorii normelor sale. Organizaţiile internaţionale care pot avea în mod limitat cali­ tatea de subiect de drept internaţional nu pot participa la crearea nor­ melor generale ale acestui drept. Din definiţie mai rezultă că normele dreptului internaţional public sînt chemate să reglementeze numai re­ laţiile dintre subiectele acestei ramuri de drept, iar nu şi relaţiile dintre state şi persoane fizice sau juridice străine, sau dintre persoane avînd cetăţenii diferite etc. Voinţa statelor care stă la baza normelor ,dreptului internaţional este o voinţă convergentă, fiecare stat participant la crearea normelor acestui drept consimte la crearea lor pornind de la propriile interese determi­ nate de baza social-politică a sistemului său. Eficacitatea normelor dreptului internaţional se asigură, în primul rînd, prin interesul pe care îl au statele de a reglementa din punct de vedere juridic relaţiile dintre ele, iar în caz de violare a acestor norme ele pot fi garantate prin mijloace de constrîngere exercitate în mod colectiv sau indivi,Glual de către state. 1 2

Zeitschriit tilr ăiientliches Recht, 1 963, p. 2 1 . A n z i I o t t i, Corso d i diritto internazionale, E d . III, 1 928; W h i t t o n, D. La regle pactu sunt servanda, Recueil des Cours, 1 934-III, p. 1 5 1 şi urm.

15

§ 8. LOCUL DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC îN S ISTEMUL JURI DIC Al STATELOR

Totalitatea normelor juridice prin care relaţiile sociale sînt regle­ mentate într-o comunitate statală formează sistemul juridic al statului respectiv. Caraderul de clasă al puterii de stat determină varietatea sistemelor juridice ale diferitelor state. Factorul fundamental ce defi­ neşte sistemul juridic al statelor este structura lor social-economică, care asigură totodată caracterul unitar al sistemului. În cadrul sistemului juridic al statelor se disting rnmurile de drept corespunzător specificului relaţiilor sociale pe care le reglementează. În ceeia ce pr-iveşte locuţ pe care dreptul inJterniaţionial Î'l ocupă în sistemul juridic al statelor, este hotărîtor faptul că statele îşi însuşesc normele dreptului internaţional şi le aplică pe baza aceleiaşi poziţii de clasă prin care făuresc normele dreptului intern. De aceea, între dreptul intern şi dreptul internaţional public nu poate exista un para­ lelism ,absolut. Deosebirea care rezultă din faptul că în ,timp ce dreptul intern cu ramurile sale exprimă voinţa unui singur stat, iar dreptul in­ ternaţional public reprezintă voinţa mai multor state, nu poate justifica teza unei izolări complete între cele două drepturi. Statului nu i se pot impune în relaţiile internaţionale norme pe care nu le-a acceptat în prealabil. Normele dreptului internaţional iau naştere din confruntarea voinţei individuale a statelor, pe baza ra­ porturilor existente între ele în anumite perioade a evoluţiei comuni­ tăţii internaţionale. Această confruntare are loc de pe poziţiile de clasă ale fiecărui stat. Acceptînd anumite norme juridice pentru reglemen­ tarea relaţiilor sale cu alte state, statul le include în sistemul său ju­ ridic general, ca elemente juridice ale suprastructurii sale. Acest mod de a aborda problema este în concordanţă cu concluziile la care s-a ajuns în doctrina socialistă a dreptului internaţional, după care acest drept este generat deopotrivă de bazele economice ale statelor şi face parte din suprastructura şi din sistemul juridic al fiecărui stat suveran, membru al comunităţii internaţionale. Astfel dreptul internaţional de­ vine parte integrantă a sistemului juridic al fiecărui stat şi reprezintă aceea ramură a s istemului prin care statul îşi reglementează relaţiile sale externe. Raporturile dintre dreptul internaţional şi ramurile de drept intern prezintă unele aspecte diferite, care decurg din deosebirile existente între cele două drepturi sub aspectul izvoarelor, al obiectului rapor­ tului juridic şi al subiectelor de drept. Datorită acestui fapt, rezolvarea conflictelor dintre normele dreptului internaţional public şi cele ale dreptului intern a dat naştere în doctrină la diferite teorii. Aceste teorii se grupează în două mari categorii: teoriile dualiste şi teoriile moniste. Una dintre priimele teorii e,s,te cea dualistă, susţinută de H. Trie:pel, la sfîrşitul secolului trecut şi continuată în secolul nostru de D. Anzi­ lotti. După aceşti autori dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor sînt nu numai ramuri de drept distincte, ci şi sisteme j uri16

dice. deosebite. 1 Se absolutizează astfel deosebirile care există între cele două drepturi , în special cele referitoare la subiectele de drept, la îzvoarele normelor lor şi la faptul că ilegalitatea internaţională a unui act de stat nu exclude valabilitatea acestuia din punctul de ve­ dere al dreptului intern. Pornind de la aceste deos�biri, ei susţin exis­ tenţa unei opoziţii absolute între cele două drepturi, ·care nu se între­ păitrund. Prin aceste teorii se exagerează deosebirile existente între dreptul internaţional şi cel intern şi se face abstracţie de natura lor de clasă comună, de influenţa reciprocă dintre ele. Teoria dualistă este criti­ cată şi ele o serie de autor[ burghezi. 2 Claude Renard amtă că teoria dualistă este infirmată de fapte, iar la ora actuală se constată o înter ­ pătrundere 1tot mai a,c,cen1ualtă între cele două drepturi. 3 Alţi autori occidentali s-au situat pe poziţia teoriei moniste a prima­ tului dreptului intern faţă de dreptul internaţional. 4 Ei susţin că dreptul internaţional ar fi o derivaţie a dreptului intern al s1tatelor, un drept eit1atist, sau, cum i s,e spunea, , .drepil: public extern". La haza acestei teorii moniste a sta1t ideea de forţă şi de neg,are ·a obl.igativităţii drep­ tului internaţional. O altă teorie monistă este cea a priorităţii dreptului internaţional faţă de dreptul intern. Ea a apărut după primul război mondial şi are o largă răspîndire în doctrina occidentală contemporană. Printre susţi­ nătorii ei5 un loc deosebi•t îl ocurpă H. Kelsen. El ,susţinea că dr·eptul intern al statelor este subordonat dreptului internaţional pe baza unei ierarhii logice, deoarece „norma fundamentală" a dreptului internaţional ar sta la baza tuturor ordinelor juridice interne. Iar, A. Verdross scrie: „Dreptul ginţilor se suprapune drepturilor naţionale, fiind în vîrful edificiului juridic universal. " 6 Teoria marxistă cu privire la strînsa legătură dintre baza economică şi suprastructura socială duce în mod logk la o concepţie monistă a sistemului juridic, bazată pe ideea sţiveranităţii de stat. Odată accep­ tate normele dreptului internaţional, ele devin parte integrantă a sis ­ temului juridic al statelor, aplicîndu-se atît în raporturile lor externe cît şi în cele interne, dacă se referă la ele. Constituţiile statelor cuprind prevederi variate şi divergente cu privire la raportul dintre normele dreptului internaţional şi cele de drept intern. În sistemul constituţional român tratatele internaţionale se includ în legislaţia internă prin actul de ratificare care emană de la organele supreme ale puterii de s tat: Marea Adunare Naţională şi 1 H. T r i e p e I, Les rapporls entre le droit in terne et droit intemational, Recueil des Cours, 1 923-I, p. 80 şi urm. 2 Cum sînt: L. D u g u i t K r a I b e, H. K e I s e n şi alţii. 3 Sources du droit e t . Methodologie juridique, Presses Univ. Liege" , 1969, p. 66. 4 Z o r n, K a u f m a n, I e 1 1 i fi e k şi alţii. 5 Cum sînt : H. K e I s e n, G. S c e 1 1 e, A. V e r d r o s s ş.a. Vezi : A. B o­ l i n t i n e a n u Critica unor aspecte ale teoriei „pure " a dreptului a lui Kelsen cu aplicare la dreptul internaţional şi în special la suveranitate, în „Studii şi cercetări juridice" nr. 4/1961, p. 542 şi urm. 6 Vezi „Recueil des Cours" , tome III, 1928. 2-

Drept internaţional public

17

Consiliul de Stat. Totodată, conform articolului 43, pct. 9 al Constituţiei, se dă în atribuţia exclusivă a Marii Adunări Naţionale ratificarea tra­ tat�lor care implică modificarea legislaţiei noastre interne.. In „Bazele legislaţiei civile a U.R.S.S. şi a Republicilor unionale" se arată că un tratat, la care U.R.S.S. este parte, dacă ,stabileşte alte reguli decît cele din legislaţia civilă sovietică, se aplică aceste reguli (art. 1 29). Constituţia R. D. Germană din 1 968 prevede obligativitatea normelor dreptului internaţional, unanim recunoscută, care slujesc păcii şi colaborării între popoare. În ceea ce priveşte constituţiile statelor burgheze,1 prima dispoziţie de acest gen o găsim în Constituţia Statelor Unite ale Americii din 1 787, conform căreia tratatele internaţionale sînt considerate ca parte a dreptului naţional. Constituţia irlandeză din 1 937 obligă organele statului să respecte principiile unanim recunoscute ale dreptului inter­ naţional, iar Constituţia franceză din 1 958 acordă prioritate normelor cuprinse în trat-atele internaţionale, dacă ele nu sînt în contradicţie cu prevederile constituţionale. În cazul statelor nou apărute ca urmare a destrămării imperiului colonial, se constată o reglementare variată în materie. Astfel Consti­ tuţia statului Benin din 1 960 şi aeeea a Republidi Cent,mfri,oane stabilesc că tratatel e internaţionale aprobate de către aceste state au valoare superioară faţă de dreptul lor intern, cu condiţia reciprocităţii. Constituţia statului Mali din 1 960 precizează că acest stat se confor­ mează normelor dreptului internaţional, iar dacă Tribunalul său Suprem stabileşte că un angajament internaţional conţine dispoziţii contrare Constituţiei, el nu poate fi aprobat decît prin modificarea constituţiei (art. 38). Această reglementare o găsim şi în constituţiile altor state africane. 2 Une}e ,sisteme ·cons1ti1tuţionale admit introdueel'ea dreptului iinterna­ ţional în dreptul intern în mod automat, fără să fie nevoie de un act intern corespunzător. Sistemul anglo-saxon asigură aplicarea directă a dreptului internaţional cutumiar în dreptul intern. Unii doctrinari susţin aplicarea automată în dreptul intern şi a dreptului internaţional convenţional. 3 Legea fundamentală a R. F. Germania declară că prin­ cipiile generale ale dreptului internaţional au prioritate faţă de dreptul federal. De asemenea, Constituţia olandeză, prin modificarea suferită în 1 952, prevede că dispoziţiile legilor olandeze nu sînt aplicabile dacă ele sînt incompatibile cu o convenţie internaţională publicată în conformitate cu Constituţia. 4 Din varietatea dispoziţiilor constituţionale se degajă metode mul­ tiple de rezolvare a eventualelor conflicte ce se pot ivi între norme­ le dreptului internaţional şi cele ale legislaţiei interne a statelor. În general se constată tendinţa de a îngrădi posibilitatea aplicării în drep1 Vezi E. v a n B o g a e r t, Les antinomies entre Je droit international et le droit interne, în R.G.D.I.P. nr. 2-1 968, p. 346 şi urm. 2 Constituţiile statelor Zair ( 1 964), Gabon ( 1 960), Coasta de Fildeş ( 1 960) modifi­ cată în 1 963, Mauritania ( 1 96 1 ), Senegal ( 1 963 ) , Togo ( 1 963) Volta Superioară ( 1 960 ) , Guineea ( 1958). 3 H. L a u t e r p a c h t, Recueil des Cours 1 937-IV, p. 1 32. 4 P. G u g g e n h e i m, Vălkerrechtliche Schranken in Landesrecht, 1 955 p. 26.

18

tul intern al statelor a unor prevederi de drept internaţional. Marea majoritate a statelor condiţionează aceasta de intervenţia organelor legislative şi conformitatea normei respective cu regimul constituţio­ nal al statului. 1 Varietatea prevederilor legislative şi a soluţiilor jurisprudenţiale cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern al sta­ telor ne conduce la următoarele constatări : - Normele de jus cogens au în toate situaţiile o aplicabilitate prio­ ritară, ele aplicîndu-se direct şi necondiţionat în sistemele juridice ale statelor; - Normele supleitive ale dreptului internaţional au vaio.are egală cu normele dreptului intern. În cazul unor conflicte între ele se vor aplica principiile referitoare la ierarhia izvoarelor: Jex posterior deroga t priori, lex speciali derogat legi generali. Desigur, în aceste cazuri dispoziţiile constituţionale ale statelor au un rol hotărîtor.

§ 9. IZVOARELE D REPTULUI INTERNAŢIONAL PUB LIC Prin noţiunea de izvor de drept se înţelege forma de apariţie şi exprimare a unei norme de drept. Această definiţie este pe deplin aplicabilă şi izvoarelor dreptului internaţional. 2 Normele dreptului internaţional apar fie sub forma tra tatului, fie sub forma cutumei, adică a unei practici îndelungate a statelor accep­ tată de ele drept reguli obligatorii în relaţiile internaţionale. În doctrina de drept internaţional se poartă discuţii cu privire la semnificaţia prevederilor articolului 38 al Statutului Curţii Internaţio­ nale de Justiţie. In acest articol se precizează că în rezolvarea dife­ rendelor internaţionale, Curtea va aplica : a) convenţiil e internaţionale; b) cutuma internaţională; principiile generale de drept; c) hotărîrile tribunalelor internaţionale şi d) doctrina celor mai calificaţi specialişti. Aceste prevederi nu constituie o enumerare a izvoarelor dreptului inter­ naţional, ci doar indică instrumentele juridice la care Curtea poate recurge în soluţionarea speţelor. Controversele din doctrină cu privire la izvoarele dreptului inter­ naţional se datoresc unor concepţii diferite privind însăşi noţiunea de izvor de drept. Unii autori confundă noţiunea de „normă juridică" cu a,cee.a de „raport juridic". Trebuie să se facă o deosebire între crearea normelor juridice şi aplicarea lor. Ea se impune pentru a întări struc1 Astfel, deşi art. 25 din Constituţia R. F. Germania integrează normele generale ale dreptului internaţional în dreptul federal, jurisprudenţa germană aplică această dispoziţie cu totul restrictiv. Curtea administrativă din Mlinster, prin hotărirea din 26 noiembrie 1 955, a decis că art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu poate fi invocat nemijlocit în faţa organelor de jurisdicţie naţională. (Internaţional Law Reports, 1 955, p. 608 ). Soluţii similare se găsesc şi în practica instanţelor olan­ deze, deşi constituţia acestui stat proclamă prioritatea tratatelor internaţionale. (Ne­ derlands Jurisprudentie, 1951, p. 1 05). 2 Aplicînd consecvent categoriile teoriei generale a dreptului, precizăm că consi­ derăm izvor al dreptului internaţional acele forme de apariţie a normelor sale prin care statele creează reguli de comportare cu caracter general şi abstract fie pe plan universal, fie, numai pe plan regional.

19

tura dreptului internaţional, pentru a accentua caracterul său normativ prin precizarea şi generalizarea unui sistem de principii şi norme de care statele trebuie să ţină seamă în reglementarea concretă a rela­ ţiBor lor r·eciiproc€. În materia izvoarelor dreptului internaţional, doctrina occidentală acordă prioritate cutumei, iar unii autori o consideră drept unicul izvor al dreprtului irnt e-rnaţi onal. 1 Tratatul ca izvor al dreptului internaţional. Tratatul şi cutuma au valoare egală ca izvoare ale dreptului internaţional. Cu toate acestea, în perioada contemporană, ca urmare a intensificării şi amplificării re­ laţiilor internaţionale şi a străduinţelor sistematice de a dezvolta ba­ z a lor juridică, tratatele au dobîndit o importanţă majoră în crearea şi precizare,a, normelor dreptulrni •internaţionial. 2 Tratatul internaţional joacă, rolul principal ca izvor al dreptului internaţional datorită faptului că el constituie instrumentul cel mai adecvat prin care se realizează voinţa statelor în făurirea normelor juridice corespunzătoare nece­ sităţilor perioadei actuale de colaborare a tuturor statelor în rezolvarea unor probleme deosebit de importante pentru viitorul omenirii. Tratatul - sub forme şi denumiri diferite - îndeplineşte acest rol pe de o parte prin crearea de norme juridice noi3 pe de altă parte prin adaptareia vechilor norme la cerinţele sporite ale vieţii ,internaţ'ionale4 şi prin pr·edzarea prrindp-iHor şi norme:I,or apărute pe cale cutumiiară. 5 Unele tratate, fără a conţine norme juridice noi, pregătesc procesul creării unor astfel de norme prin enunţarea principiilor •ca,re urmează 1

1 Astfel, D. P. O 'C o n n e 1 1 scrie: Este incorect să se vorbească despre tratate ca izvoare ale dreptului internaţional. Ele nu sînt altceva decît contracte între părţi şi semnificaţia lor ca acte juridice derivă din existenţa normelor dreptului cutumiar care determină valabilitatea şi caracterul lor obligatoriu în lnternational Law, voi. I, London, 1970, p. 2 1 . 2 Problema împarte pe autori în două tabere mai mult sau mai puţin delimitate. Unii susţin că numai anumite tratate prin care se creează norme de comportare cu caracter general şi abstract constituie izvoare ale dreptului internaţional. în acest sens: C. B e r g h o I m, Staatsvertrage und Gezetz als Q uellen der Vălkerrechls, 1 877; H. T r i e p e 1, Vălkerrecht u. Landes recht, 1 899; C h. R o u s s e a u, Princi­ pes generaux de droit international public, 1944; M. L a c h s, Umowy wielostronne st udium z prava traktatowege, 1 958; la noi D u m i t r a P o p e s c u, Tratatul in­ ternaţional ca izvor al normei de drept internaţional „Studii şi cercetări juridice, " nr. 2-1967. Teza contrară conform căreia toate tratatele creează norme de drept internaţional este reprezentată de: L. O p p e n h e i m - A. L a u t e r p a c h t, In­ ternational Law, 1 955; C h. d e V i s s c h e r, Coutume et /raite en droil in terna­ tional public, R.G.D.I.P. nr. 3-1 955; H. K e I s e n, Principles of International Law, 1952; în literatura socialistă: F. I. K o j e m n i k o v, Ucebnoe posobie po mejduna­ rodnomu publicnomu pravu, 1 947; G . I. T u n k i n, Voprosi teorii mejdunarodnogo prava, 1962; la noi Gr. Geamănu, Dreptul internaţional contemporan. Ed. II-a voi. I. p, 134. 3 De exemplu: Tratatul privind interzicerea experienţelor c u arma nucleară în at­ mosferă, spaţiul extraatmosferic şi sub apă, Moscova 5 aug. 1963. 4 De exemplu: Convenţia cu privire la dreptul tratatelor, Viena 23 mai 1969, care codifică şi totodată dezvoltă normele cutumiare în materie. 5 De exemplu: Convenţia asupra mării libere, Geneva 29 aprilie 1958, în preambu­ lul căreia se arată că ea codifică regulile de drept internaţional şi că dispoziţiile ei ,,sînt în esenţă declarative ale principiilor stabilite de dreptul internaţional.

20

să fie cons,a,c r,ate în reglemeTI!tăr,He vii"toare. 1 Deşi nu sînt izvoare de drept propriu-zise, aceste tratate joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional public în zilele noastre. Cutuma internaţională ca izvor al dreptului internaţional public. Cu ­ tuma internaţională este cel mai vechi izvor al dreptului internaţional, care, timp îndelungat, a dominat procesul de formare a normelor sale. Statutul C.I.J. în articolul 38 pct. b defineşte cutuma internaţională ca „dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept". Definiţiia aceasta scoate în evidenţă ,cele două elemente esenţiale ale cutumei, şi anume: un element material - pradica generală, şi unul cu caracter psiholo­ gic - acceptarea acestei practici ca normă de drept de către state ( o pinio juris sive necesitatis). Primul element al cutumei este deci practica repetată a statelor în situaţii analoage care pot duce l,a consacrarea unor reguli generale de c onduită internaţională. De asemenea, se cere şi o anumită durată în timp a acestei practici. Aceste elemente ale cutumei nu sînt însă su­ ficiente pentru a se considera că ne aflăm în prezenţa unei norme cu­ tumi,are. Este adevărat că timpul joacă un rol important în procesul formării normelor cutumiare, însă pe plan juridic el nu are o impor­ tanţă determinantă. Repetarea în tiimp a unui act nu duce întotdeauna la formarea unei norme cutumiare, ci doar a unei norme de m orală sau de curtoazie internaţională. De asemenea, întreruperea unei practici a statelor poate avea drept ·consecinţă fie dispariţia unei reguli cu­ tumiare în formare, ,siau îmrpiedfoar,e1a formării ei. Elementul esenţial în formarea normelor cutumiare ale dreptului internaţional este recunoaşterea de către state a obligativităţii acesteia ca normă juridică (opinia juris sive necesitatis). Recunoaşterea sau adoptarea de către state a unei reguli cutumiare ca norimă a dreptului internaţional reprezintă manifestarea tacită a acordului lor de voinţă asupra acestei reguli. G. I. Tunkin arată că „în acordul dintre state trebuie căutată esenţa procesului de formare pe cale cutumiară a nor­ melor dreptului intenmţiona,l".2 Cutuma internaţională ia naştere din practica statelor în cadrul re ­ laţiilor lor reciproce. Această practică internaţională constă atît din întreprinderea unor acţiuni cît şi din abstenţiunea statelor. După cum acţiunea statelor poate duce la apariţia de norme cutumiare ale drep­ tului internaţional, tot aşa trebuie admisă şi posibilitatea ca astfel de norme să apară ca urmare a unor practici de abstenţiune a lor, a unei pr,a,ciNd „neg,at'ive" a s1ta1telor. 3 1

1 Astfel de prevederi cuprind, de exemplu: Carta Atlanticului din 14 august 1941; Declaraţia de la Ialta (4 februarie 1945 ), de la Teheran (1 decembrie 1943) şi cea cu privire la problemele războiulni şi ale păcii; Carta O.N.U. în art. 13, 26, 73 etc. Dispoziţiile avînd acest caracter au fost denumite „norme cu caracter programatic". Vezi B u z a L, ,,A nemzetkăzi jog to kerdesei az ujszellemu nemzetkăzi jogban " ( Problemele principale ale dreptului în noul drept internaţional ), Budapesta, 1967, p. 10. 2 Vezi: G. I. T u n k i n, op. cit., p. 80. 3 Vezi : G. I. T u n k i n, op. cit, p. 78; şi izvoarele dreptului cosmic.

21

în doctrină s e foce deosebirea între cutuma universală, cu aplicaţie generală în relaţiile internaţionale, şi cutuma regională sau bilaterală. Cutuma universală fac e parte din dreptul internaţional general, i ar cutuma regională ia naştere din practic a unu i număr r estrîns de state, chiar dintr- o practi că a două state. Curtea Internaţională d e Justiţie, în hotărîrea sa din 12 aprilie 1 960, prevedea: , , Curte a nu vede raţiunea de a r efuza o priactică îndelungată şi continuă dintre două state, practică acceptată de ele oa r eg1lementînd r•elaţiHe l or " . 1 După cum am arătat mai sus , necesităţil e r elaţiilor internaţionale contemporane au c onsacrat r olul prioritar al tratatelor ca izvor al dreptului internaţional. Cu to ate acestea, cutum a internaţională are şi e a un rol în formarea normelor dreptului internaţional , mai ales în anumite domenii în care activitatea de co dificare a acestui drept n - a f o s t încă încheiată. 2 § 1 0. ALTE E L E M ENTE CO N S I D ERATE CA IZVOAR E ALE D REPTU L U I I NTERNAŢ I O N AL P U B L I C Î n do ctrin a occidentală , sub influenţa prevederilor artic olului 3 8 al Statutului C.I.J. , se susţine c ă ar fi izvoar e ale dreptului internaţional ş i hotărîrile org anizaţiilor internaţionale, principiile generale de drept, precum şi hotărîrile j udecă,tor-eşti internaţiona,l e; doctrina celor mai calific.a ţi srpedalişti de drept irnternaţional. De ,aisemenea, s·e dis,cută şi canaderul de izvor al dreptului init ernaţi onal al legislaţ,i ei statelor şi al ho