Despre Eminescu si Hasdeu

Citation preview

Mircea Eliade DESPRE Ei.tlINESCU ŞI HASDEU

Mircea Eliade

DESPRE El\tIINESCU ŞI HASDEU Ediţie îngrijită şi prefaţă de MIRCEA HANDOCA

JUNIMEA ♦ 1987

Coperta: GEORGE SCU'PARl!I

CUV!NT !NAINTE

Eminescu şi Hasdeu sînt două din personalităţile lite­ raturii noastre cărora Mircea Eliade le-a consacrat nume­ roase studii. Făcînd parte din categoria acelor „uomo universale", mari patrioţi şi gazetari, ei sînt autorii unei opere dominate de istorie. Iorga, Pârvan, Blaga, Brâncuşi, Enescu, Rebreanu şi Camil Petrescu au stat şi ei în atenţia eseistului. Intr-un articol mai amplu, după o prezentare analitică a conttibuţiilor eliadeşti, conchideam : ,,Îngemănarea cţintre specificul naţional şi universal, continuitatea filonului românesc de-a lungul veacurilor şi. creaţia populară ca permanent izvor al culturii noastre - în muzică, plastică şi literatură - iată dominantele spiritualităţii româneşti în viziunea lui Mircea Eliade". 1 Aceste trăsături caracterizează şi interpretările din vo­ lumul de faţă. Mircea Eliade, fascinat în adolescenţă şi în prima ti­ nereţe de strălucirea poeziei eminesciene, i-a consacrat mai tîrziu cîteva analize, sinteze, recenzii şi articole co­ memorative. Fără să fie apologetice, aceste texte dovedesc o profundă cunoaştere a operei poetului nostru naţional. Referiri la Eminescu vom găsi şi în articolele despre Hasdeu, Iorga şi Pârvan, precum şi în numeroase eseuri din perioada interbelică. 1 Mircea Handoca, Forţa creaţiei româneşti, Spiritualitatea noas tră în viziunea lui Mircea Eliade, în „Ro:mânia literară", 1985,

mai 16, nr. 20, p. l 9-21".

V

Corespondenţa particulară a lui Mircea Eliade consti­ tuie şi ea o mină neexplorată, oferind sugestii de inter­ pretare şi judecăţi de valoare. Numele celui mai reprezentativ poet român apare încă din însemnările de la început ale lui Eliade, însă pentru prima oară reflectează temeinic asupra structurii lui de tip enciclopedist în toamna anului 1926, cînd•îl pune ală­ turi de Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu şi Nicolae Iorga 1 ,,Eminescu n-a avut timp să-şi definească toate contururile personalităţii sale. A vădit totuşi o structură enciclope­ dică şi tendinţe eătre poligrafie". 2 Eminescu va fi alăturat celorlalte personalităţi uni­ versaliste, delimitînd enciclopedismul şi profetismul cul­ tural al lui I. Heliade, Rădulescu şi Iorga de universalis­ mul şi filozofia lui Cantemir, Hasdeu şi Eminescu. ,,De altfel toate geniile incipiente ale culturii româneşti po­ sedă - într-un grad mai mult sau mai puţin dezvoltat - structura aceasta polivalentă, posibilităţi de activare în mai multe domenii". 3 Într-o conferintă consacrată lui Hasdeu si în Intro­ ducerea la ediţia c�itică a operelor acestuia (1937), Mircea Eliade continuă paralela între cei doi titani, după �e re­ marcase nerăbdarea creaţiei drept o caracteristică a marilor personalităţi din cultura română a secolului al XIX-lea. Eliade încearcă să destrame legenda că originalitatea are de suferit de pe urma însuşirii unei temeinice culturi, a unei bogate lecturi. Exemplul cel mai elocvent e tot autorul Glossei: «Un Mihai Eminescu verifică rezistenţa celulei româneşti tot atît de sigur ca o luptă istorică împo­ triva unei cotropiri străine. Oare s-a temut Eminescu de, vreo cultură, de vreo filozofie sau poezie străină? Oare n-a fost el românul care a pătruns pretutindeni în cultura universală fără să-i pese de primejdii, fără· să se teamă de influenţe şi sterilitate? Volumele recente ale d-lui G. Călinescu aduc un enorm material inedit în care des­ coperim marea foame spirituală a lui Eminescu şi toate „influenţele" veacului. De la buddhism şi Schopenhauer 2 Mircea Eliade, Hasdeu, in „Cuvîntul", an III (1926), noiem­ brie 4, nr. 611, p. 2. 3 M. Eliade, Hasdeu şi cultura românească, ln „Vremea", aa V (1932), septembrie 4, nr. 253, p. 7.

VI

pînă la romanticii francezi şi poezia clasică - a rămas ceva pe care să nu-l fi gustat Eminescu, a rămas vreun teritoriu spiritual pe care să nu fi pătruns măcar provi­ zoriu şi în pripă ? Şi acelaşi lucru se verifică pretutindeni , IDante, Shakespeare, Cervantes, Rabelais, Goethe - toţi au fost oameni dîrzi, neînfricaţi de influenţe». 4 Primul articol consacrat în exclusivitate lui Eminescu apare fn 1933. Este anul în care Constantin Botez publica în Editura Cultura Naţională o splendidă ediţie de 600 de pagini a poeziilor eminesciene, însoţite de numeroase note şi variante. Mircea Eliade, alături de Şerban Cio­ culescu, sc1lută cu entuziasm acest eveniment editoriail. Chiar dacă jumătatea de secol care a trecut atenuează superlativele, să nu uităm : sîntem înaintea monumentalei ediţii Perpessicius. Ediţiei Const. Botez i s-au adăugat studiile lui G. Căli­ nescu si Tudor Vianu. La curent cu bibliografia exhaustivă eminesciană, Mir­ cea Eliade, îndrăgostit de poet, ştie să fie în acelaşi timp lucid în articolul intitulat Momentul Eminescu : ,,Emi­ nescu rezistă vremii, opera lui creşte cu cît trec anii, viaţa lui ne ajunge mai scumpă cu cît se împuţinează amănuntele inedite. Revenirea aceasta la Eminescu nu este apologetică, nici elegiacă. Dl. Călinescu a purces la o critică severă, la un studiu precis, în care legendele şi exagerările nu au ce căuta. Eminescu e destul de mare ca să se poată dispensa de orice mit şi de orice superstiţie crescută în jurul numelui său". 5 Insula lui Euthanasius porneşte de la un comentariu pe text : începutul capitolului al III-lea din Cezara. Ci­ tînd o pagină din nuvela eminesciană (scrisoarea bătrî­ nului sihastru), Mircea Eliade o consideră „cea mai desă­ vîrşită viziune paradisiacă din literatura română". Folosind observaţiile călinesciene din volumul V al Operei lui M. Eminescu, Eliade aprofundează anaJiza, oprindu-se asupra magiei insulei ca spaţiu iniţiatic care rezolva problema personajelor. 4 Restaurarea demnităţii româneşti, în „Vremea", an IX (1935), septembrie 1, nr. 403, p. 3. 5 Momentul Eminescu, în „Viaţa literară", an X (1935), august­ septembrie, nr. 3, p. 1.

•/II

într-una din lucrările sale teoretice despre simboluri, tradusă în peste zece limbi, Mircea Eliade va preciza într-o notă : ,,Am consacrat simbolismului insulei şi nudi­ tăţii în opera unuia din cei mai mari poeţi ai secolului al XIX-lea, Mihai Eminescu, un studiu publicat în 1939". 8 În perioada cînd a fost ataşat cultural la Lisabona, Mircea Eliade a semnat cîteva eseuri în revistele portu­ gheze şi spaniole. Camăes şi Eminescu a apărut mai întîi în „A