Seducatorul domn Nae. Viata lui Nae Ionescu 9789735068011

TATIANA NICULESCU Seducatorul domn Nae. Viata lui Nae Ionescu

343 44 10MB

Romanian Pages [254] Year 2020

Report DMCA / Copyright

DOWNLOAD PDF FILE

Table of contents :
Nepotul lui Stroe Ivașcu.............................................................. 9
Liceanul răzvrătit........................................................................ 18
Studenție, sărăcie, lecturi......................................................... 30
„Sunt un om foarte cumsecade"................................................. 39
Logodna......................................................................................... 47
„Niște escroci cu toții".................................................................. 54
Universitatea din Miinchen: profesori, cărți, idei................... 62
Houston S. Chamberlain........................................................... 68
„Mândria inteligenței mele"....................................................... 75
Luna de miere............................................................................... 85
Țyrolia Verlag............................................................................... 95
Prieten, dascăl, sfânt, demon..................................................... 107
„Poate oi izbi-o mai bine cu negustoria" .................................. 117
Din grădina Bisericii în focul gheenei...................................... 127
Profesorul..................................................................................... 137
Masca înspăimântătoare........................................................... 148
Masele și Coroana........................................................................ 161
;,Regele Realităților".................................................................... 173
Schimbare de macaz.................................................................... 183
Iuda trebuie să sufere.................................................................. 198
Cap, Căpetenie, Căpitan...............................................................208
Un „fost"...........................................>..............................................220
Arestarea....................................................................................... 225
Cavaler al Apocalipsului..............................................................232
Epilog............................................................................................. 239
Sursele ilustrațiilor........................................................................243
Mulțumiri..................................................................................... 245
Recommend Papers

Seducatorul domn Nae. Viata lui Nae Ionescu
 9789735068011

  • 0 0 0
  • Like this paper and download? You can publish your own PDF file online for free in a few minutes! Sign Up
File loading please wait...
Citation preview

HUM ANITAS

Redactor: Grigore Vida Coperta: Ioana Nedelcu Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: Cristina Jelescu DTP: Florina Vasiliu, Dan Dulgheru

Tipărit la Livco Design

© HUMANITAS, 2020 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Niculescu, Tatiana Seducătorul domn Nae: viața lui Nae Ionescu / Tatiana Niculescu. București: Humanitas, 2020 ISBN 978-973-50-6801-1 14 9a9

EDITURA HUMANITAS Piața Presei Libere 1, 013701 București, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0723 684 194

Mi-e greu să înțeleg nu gândirea lui Ghiță Blidaru și nici viața lui, ci gândirea și viața lui la un loc. Mi se par atât de contrazicătoare! Mihail Sebastian, De două mii de ani

Cuprins

Nepotul lui Stroe Ivașcu.............................................................. 9 Liceanul răzvrătit........................................................................ 18 Studenție, sărăcie, lecturi......................................................... 30 „Sunt un om foarte cumsecade"................................................. 39 Logodna......................................................................................... 47 „Niște escroci cu toții".................................................................. 54 Universitatea din Miinchen: profesori, cărți, idei................... 62 Houston S. Chamberlain........................................................... 68 „Mândria inteligenței mele"....................................................... 75 Luna de miere............................................................................... 85 Țyrolia Verlag............................................................................... 95 Prieten, dascăl, sfânt, demon..................................................... 107 „Poate oi izbi-o mai bine cu negustoria" .................................. 117 Din grădina Bisericii în focul gheenei...................................... 127 Profesorul..................................................................................... 137 Masca înspăimântătoare........................................................... 148 Masele și Coroana........................................................................ 161 ;,Regele Realităților".................................................................... 173 Schimbare de macaz.................................................................... 183 Iuda trebuie să sufere.................................................................. 198 Cap, Căpetenie, Căpitan............................................................... 208 Un „fost"........................................... >.............................................. 220 Arestarea....................................................................................... 225 Cavaler al Apocalipsului.............................................................. 232 Epilog............................................................................................. 239

Sursele ilustrațiilor........................................................................ 243 Mulțumiri..................................................................................... 245

Nepotul lui Stroe Ivașcu

Pe 16 martie 1940, Constantin Noica îi scrie prietenu­ lui Emil Cioran, aflat la Paris, că dragul lor Nae Ionescu, Profesorul, a murit. în aceeași zi, un fost student, Mircea Vulcănescu, mângâiase pentru ultima oară cu privirea pereții albi ai casei de la Băneasa a Profesorului, clavirul amuțit, biblioteca și unicul tablou, o reproducere după El Greco, sau poate un original, masa lui de lucru pe care, cu câteva ore înainte, se mai aflase încă bustul în bronz al uneia dintre femeile iubite. Trupul neînsuflețit era întins pe pat, într-o odaie de o austeritate monahală. în tăcerea apăsătoare, atmosfera casei se dezacordează ca un instru­ ment muzical scos din uz, obiectele se înstrăinează unele de altele și de cel care păruse până atunci să le împrumute tumultul propriei vieți. Un întreg univers, închegat parcă printr-un număr senzațional de iluzionism, se destramă. Vulcănescu e cuprins de o ciudată neliniște: va ști, oare, vreodată adevărul despre acest om? A doua zi are loc înmormântarea. în scrisoarea către Cioran, Noica se cutremură la gândul că, de acum încolo, generația lor rămâne a nimănui, că se încheie o epocă și ia sfârșit o uluitoare aventură a spiritului, în istoria atât de fragilă a culturii românești. Noica nu se numărase printre preferații lui Nae Ionescu, dar, în ultimul timp, îl vizitase săptămânal, adesea împreună cu Vulcănescu, și

10

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

avusese ocazia să-l cunoască mai bine și ca om, nu numai ca autor de articole de presă și profesor care înflăcăra ti­ neretul. Ajunsese la concluzia celuilalt discipol credincios, Mircea Eliade: destinul de practicant, și nu de simplu in­ terpret al filozofiei, dominase și justificase toate gesturile, oricât de scandaloase, ale acestui om. Se zvonea chiar că, precum Socrate, Profesorul ar fi murit otrăvit. „L-am auzit înjurând și era mare“, îi scrie Noica lui Cioran. „L-am văzut vulgar, poate voit vulgar, l-am auzit repetându-se, jignind, bârfind și era tot mare. Atingi limi­ tele oricărui om atunci când îl vezi râzând cu hohote, dar veselia lui extraordinară în fața anecdotelor răsuflate ale lui Mircea V. îl lăsa intact. E singurul om a cărui mască mortuară aș voi-o. E singurul om care mi-a dat în viață sentimentul legendarului."1 Cu trecerea timpului, ieșit de mult de sub vraja maes­ trului, Noica îl va încadra în condiția lăutărească a culturii, privindu-1 ca pe un lăutar superior, inegalabil, dar lipsit de viziunea și creativitatea marilor spirite ale culturii, un maestru al vorbelor meșteșugite. Luciditatea maturității nu reușește însă să-i stingă lui Noica admirația față de replici, atitudini și situații deve­ nite, în grupul discipolilor, cu adevărat legendare. Nae Ionescu îi întrebase cândva pe studenții lui favoriți despre ce să mai vorbească la următorul curs de metafizică. Cio­ ran îi sugerase să vorbească despre plictiseală. Nae, cum îi plăcea să i se spună, făcuse întocmai: ținuse, cu nemai­ pomenită virtuozitate, o lecție despre plictiseală, în cadrul cursului dedicat misticii și transcendenței.2 Cu altă ocazie, tot la sugestia lui Cioran, improvizase un curs despre îngeri. 1. Scrisoare către Emil Cioran, Dilema, III, 129, 30 iunie-6 iulie, 19952. Vezi Constantin Noica, Despre lăutărism, Humanitas, Bucu­ rești, 2007, p. 31.

NEPOTUL LUI STROE IVAȘCU

11

Apoi, îl luase deoparte ca să-i spună că, în timp ce vorbea despre îngeri, se gândea, de fapt, la funcția de șef al Sigu­ ranței, care tocmai îi fusese propusă.1 Nu-i spusese chiar tot. Făcuse o glumă prin care își invita tânărul admirator să și-l închipuie transferându-și autoritatea de la Universitate în politica ordinii publice, lată un Socrate care cumpănește dacă să devină sau nu șeful poliției! Iată hazul, surprizele și paradoxul realului! va fi gândit tânărul Cioran, căutând analogii în viețile mis­ ticilor și ale filozofilor celebri. Dar Profesorul avea motive să fie intrigat de propunere. El însuși era fiul unui func­ ționar public, comisar și director al poliției din Brăila sfâr­ șitului de secol XIX.

Orașul, port la Dunăre cu statut de localitate scutită de taxe vamale, înflorea. Fusese iluminat cu lămpi de petrol, apoi cu becuri electrice, avea două bănci, cu nenumărate filiale care ofereau credite agricole, bursă de mărfuri, o fabrică de bere, alta de ciment, cale ferată, câteva tipogra­ fii, farmacie, școli publice, parcuri, teatru, viceconsulate occidentale, agenții străine de vapoare, mori cu aburi, ha­ nuri frecventate de o lume pestriță, de la negustori greci, armeni, evrei, italieni la ofițeri prusaci și moșieri locali, de la funcționari publici la scriitori, de la bandiți intrați în folclor la marinari de cursă lungă. în docurile portului fuseseră construite un bazin por­ tuar, silozuri pentru cereale, rezervoare de petrol, un șantier naval. Iar în obor - cel mai însemnat târg de ce­ reale și struguri din țară - veneau țărani din toate jude­ țele apropiate să-și vândă marfa. După Rusia și Statele Unite, România era al treilea mare exportator de grâne al lumii. 1. Vezi Gabriel Liiceanu, Itinerariile unei vieți: E.M. Cioran. Apocalipsa după Cioran, Humanitas, București, 1995, p. 85.

12

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

Spre sfârșitul secolului XIX, în 1890, anul nașterii lui Nae Ionescu, se spunea despre Brăila că e cel mai cosmo­ polit și mai prosper oraș al țării. Perspectiva de a deveni șef al Siguranței în România Mare din secolul următor va fi adus multe amintiri în gân­ durile Profesorului despre tatăl lui, fost șef al poliției, în timp ce studenților le vorbise despre arhangheli, serafimi, heruvimi, domniile, stăpânirile și începătoriile îngerești. în primii ani ai copilăriei, familia o dusese încă bine, iar copiii aveau guvernantă italiancă și își petreceau va­ canțele pe moșia rudelor materne din familia Apostolu. Tatăl lor, „mare și domol“, era un „rob al trebii lui", om de ispravă, dar aprig la mânie, „capabil de încordări năpras­ nice".1 Moartea prematură a lui Cristache Ionescu, din pricina unei nefrite cronice pe care fiul lui Nicu o va moș­ teni, lăsase familia înglodată în datorii. Iar funeraliile, expunerea trupului neînsuflețit, priveghiul, prezența ru­ delor în doliu, suspinele, bocetele, mirosul lumânărilor, zgomotul înfundat al pământului aruncat în groapă se însoțeau în amintire cu o idee întunecată despre misterul încărcat de spaimă al morții. Greutățile și singurătatea adolescenței îl vor face să spună mai târziu că a trăit „toate mizeriile vieții la vremea când alții abia făceau ochi pentru lume"2, dar și că se simțea „reprezentativ" pentru neamul lui. Pierzând de timpuriu „liniștea care mergea în adâncime a tatălui", cei patru copii, trei băieți și o fată (Nicu fusese 1. Vezi articolele „Badiu Vizireanu" și „C. Sandu Aldea", în Nae Ionescu, Opere, voi. VIII. Când nu se specifică altfel, toate articolele de presă publicate de Nae Ionescu între 1909 și 1940 sunt citate din Nae Ionescu, Opere, vol. VI-XV, ediție îngrijită de Dora Mezdrea și Marin Diaconu, apărută la editurile Crater, Istros, Muzeul Li­ teraturii Române, 1999-2018. 2. Nae Ionescu, Corespondența de dragoste, Anastasia, Bucu­ rești, 1997, vol. I, p. 277.

NEPOTUL LUI STROE IVAȘCU

13

al treilea născut), rămân în grija mamei, o femeie practică, de o vie inteligență, dintr-o familie de negustori greci sau aromâni. Dar figura care întărește mândria Profesorului de mai târziu și pune temei lumii lui lăuntrice e cea a bu­ nicului patern. Despre acest bunic dintr-un sat din Bărăgan - Tătaru, la vreo 60 de kilometri de Brăila - știa că fusese un țăran clăcaș fudul din fire. Și-l putea închipui iscălindu-se căz­ nit pe una dintre cărțile de vizită cu care erau împânzite târgurile, satele și orașele din Principate în primăvara anului 1856. Numele deținătorului trebuia scris în mijloc. Cele patru colțuri erau deja completate cu niște enunțuri de tipar, așezate în diagonală: Unire, Prinț strein ereditar, Autonomia Țării, Regim constituțional reprezentativ. Căr­ țile de vizită făceau parte dintr-o febrilă acțiune propagan­ distică în favoarea unirii Valahiei cu Moldova, organizată de un comitet al Unirii format din moșieri, oameni politici și intelectuali. Era pe vremea când abia se încheiase Răz­ boiul Crimeii, în care soldații ruși ocupaseră Principatele dunărene. înfrânt, Imperiul Rus s-a supus apoi tratative­ lor de pace de la Paris, la care participau reprezentanții Franței, Imperiului Otoman, Sardiniei, Marii Britanii, Prusiei și Imperiului Habsburgic. S-a propus atunci o nouă organizare politică a Principatelor române, sub supraveghe­ rea puterilor așa-numite garante, ținând seama de ceea ce se numea, grație Revoluției Franceze, principiul națiuni­ lor. O delegație de diplomați europeni a vizitat mai întâi Principatele ca să constate starea de spirit a populației și dacă ideea unirii își găsea, cu adevărat, îndreptățirea. Urmau să fie alese două mini-parlamente, numite divane ad-hoc, ai căror deputați proveniți din toate păturile soci­ ale să exprime voința poporului. Comitetul Unirii agita românimea răspândind cărțile de vizită, tipărind ziare unioniste, trimițând pretutindeni

14

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

în țară tineri de viță boierească să vorbească mulțimilor, adresând, cu impecabilă caligrafie și elevată exprimare, scrisori ambasadorilor occidentali în favoarea unirii și a unei guvernări independente și de ruși, și de turci a Prin­ cipatelor. înainte de a fi elaborată Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor dunărene ale Moldaviei și Valahiei, guvernul Franței îl desemnase în comi­ sia însărcinată să viziteze țările române pe un aristocrat din familia de Talleyrand-Perigord. Oriunde poposea, baronul de Talleyrand era întâmpinat de procesiuni țărănești conduse de preoți, puștani zdren­ țăroși alergau de colo-colo fluturând ziare pe care scria Voim unire, bărbați în redingote europene, cu aer mesianic și vorbire franțuzită țineau discursuri împărțind trecăto­ rilor și mulțimii de negustori, pescari și meseriași, adu­ nată să-i asculte, cărțile de vizită pe care îi îndemnau să le semneze grabnic. Anunțată din timp de focuri mari aprinse la răscruci, trăsura baronului a fost inundată de cartona­ șele aruncate de localnicii strânși pe marginea drumului. Pe unul dintre ele va fi fost scris numele bunicului clăcaș: Stroe sin Ivașcu Vișan. în Muntenia, clăcașii erau numiți „rumâni", în Moldova li se spunea „vecini", iar în Ardeal, „iobagi". Plăteau în zile de muncă, în produse sau în bani chiria pământului pe care locuiau și din care își hrăneau familiile. De cele mai multe ori erau vânduți odată cu pământul. în 1856, Stroe Ivașcu era însurat și avea patru băieți (întâiul născut îi murise în primii ani de viață)1: cel mai mic avea 3 ani, cel mai mare, Cristache, tatăl lui Nae, avea pe-atunci 9 ani. Țăranilor li se ceruse să-și trimită și ei reprezentanți în divanurile ad-hoc, unde deputății erau împărțiți după 1. Vezi detalii, arbori genealogici și prezentare pe larg a origini­ lor lui Nae Ionescu în Dora Mezdrea, Nae Ionescu: Biografia, vol. I, Universal Dalsi, București, 2001.

NEPOTUL LUI STROE IVAȘCU

15

avere în patru categorii: colegiul marilor proprietari, cole­ giul micilor proprietari, colegiul țăranilor și colegiul oră­ șenilor. Stroe Ivașcu se număra, se pare, printre clăcașii fruntași ai satului și avea și rude în administrația Brăilei. Un frate, Dragomir, era director al poliției, ulterior sub­ prefect al județului, și fusese cununat de un boier local cu stare, pitarul Teodor Apostolu. Nu e de mirare că Stroe apăruse pe lista deputaților din județ pentru divanul ad-hoc al Munteniei. Ceilalți deputați erau un fost prefect al Brăilei (Constantin Crețulescu), un moșier (Mihail Mar­ ghiloman), un ofițer (George Filipescu) și un mic proprietar (Marcu N. Duilie), apropiat al familiei Apostolu. Calita­ tea de deputat în divanul ad-hoc i-a dat prilejul lui Stroe Ivașcu să străbată câmpia uscăcioasă a Bărăganului și să călătorească pentru prima dată la București. Peste trei ani, în urma activității divanurilor și a comi­ tetelor electorale unioniste, unirea Principatelor a fost pecetluită de alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza, fost prefect de Galați, ca domnitor unic. în următorii ani, Cuza a pus în practică un program de reforme, început cu secularizarea averilor mănăstirești și împroprietărirea ță­ ranilor. Stroe Ivașcu primise 11 pogoane de pământ. între timp, familia i se mărise cu încă trei băieți. Ultimul dintre ei era născut la un an de la înlocuirea lui Cuza cu Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un „prinț strein, ereditar", așa cum scria pe cartea de vizită iscălită de Stroe cu peste zece ani în urmă. Participarea la mișcarea unionistă îi fusese răsplătită în 1878, anul unei alte uniri: trupele române în frunte cu principele Carol au defilat pe străzile Brăilei până în port, au trecut Dunărea și au ridicat un arc de triumf în Dobrogea alipită atunci țării. Stroe se aflase pe lista decora­ ților: i s-a acordat gradul de cavaler al Ordinului „Steaua României" pentru participarea la fosta adunare ad-hoc a Țării Românești.

16

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

în anul încoronării lui Carol I, 1881, Stroe, acum mic moșier decorat, și-a însurat fiul cel mare, pe Cristache, cu nepoata de soră a pitarului Apostolu, Eugenia Trifon. Cris­ tache și-a luat apoi numele de Ionescu. Unii dintre frații lui și-au spus Stroescu. „Nu-mi zice Nae Ionescu", va scrie mai târziu fiul lui Cristache și nepotul lui Stroe. „Bunicul meu dinspre partea tatei se numea Stroe Ivașcu" și „sun­ tem în Bărăganul Brăilei de cel puțin un sfert de mileniu". Adevărul e că numele Ionescu, atât de comun, nu va fi pe placul nepotului. Va cinsti amintirea bunicului său recomandându-se adesea drept „rumân", altfel spus clăcaș, scriind „Rumânia", nu România, și semnând câteva arti­ cole cu numele „Neculai Ivașcu". Tuciuriu și sprâncenat, cu ochi adânc-scânteioși, nepo­ tul lui Stroe se va da uneori drept țigan, pretinzând că se trage din seminția hindușilor, cei mai vechi filozofi ai lumii. Adevărat sau nu, gluma a prins, iar unul dintre apropiați îl va numi ulterior „indian heitmatlos (apatrid) și aventu­ ros".1 Povestirile de familie despre bunicul Stroe se re­ varsă peste ani într-un portret colectiv țanțoș, care se vrea și un autoportret: brăilenii sunt „mândri, susceptibili la orice atingere, îndrăzneți până la nebunie și calmi în ace­ lași timp. Credincioși așezării lor, învățați să slujească cu devotament, dar fără slugărnicie, împingând simțul demni­ tății omenești până la absurd aproape, nu din egocentrism sau din personalism exagerat, ci din convingerea hotărâtă că numai puterile vii, neroase de insultă sau desconside­ rare pot da în adevăr roadă".2 Exaltarea moștenirii țărănești, a „tăcutei răsfrângeri în noi înșine, prin care ne destrămăm în infinit", va fi, mai 1. Petre Pandrea, Garda de Fier. Jurnal de filozofie politică. Me­ morii penitenciare, Vremea, București, 2001, p. 158. 2. „Centenarul Brăilei. Despre un neam de oameni", în Opere, vol. XI.

NEPOTUL LUI STROE IVAȘCU

17

târziu în viața lui Nae Ionescu, simptom ale neadaptării la lumea și cultura citadine. Lupta cu pământul Bărăga­ nului și cu starea de țăran clăcaș fusese începută de bu­ nicul Stroe Ivașcu, care-și depășise condiția de rob al pământului. Fiul lui, Cristache, strămutat în târgul Brăilei, urcase alte trepte de emancipare socială: fusese copist, co­ misar de poliție, subprefect de plasă, director al poliției, funcționar la primăria Brăilei, se însurase cu fiica unui negustor de provincie, dar tot rămăsese un om al pămân­ tului care, la mânie, e de presupus că nu se dăduse în lă­ turi de la o sudalmă și de la o bătaie strașnică. Fiul lui are de dus propria luptă cu câmpia aspră a Bărăganului din el, dar o transferă în câmpul culturii, așa cum va mărtu­ risi într-un articol, camuflându-și eul suferind printr-un „noi" ancestral și filozofând pe tema condiției țărănești: „noi nici nu izbutim să fim în oraș la noi acasă; și nu ne găsim liniștea și măsura decât dacă - după ce am escaladat toate piscurile «culturii» - ducem până la sfârșit acel proces de simplificare lăuntrică prin care devenim iarăși țărani".1 Cu îndâijita lor ambiție de a deveni mai mult, de a esca­ lada piscuri din orgoliul de a-și demonstra că o pot face, de a depăși datul îngust al unei biografii oarecare, urma­ șii lui Stroe Ivașcu vor arde repede etapele trecerii de la munca pământului la performanțele spiritului. Pe când le vorbise studenților despre îngeri, Profesorul se gândea, poate, că funcția de „șef al poliției" fusese „consumată" de tatăl lui. Șef al Siguranței era deja altceva. Totuși, s-ar fi așteptat poate să i se ofere mai mult, mult mai mult...

i. „B. Cecropide", în Opere, voi. XIII.

Liceanul răzvrătit

La sfârșitul fiecărei veri, șiruri de căruțe încărcate cu saci de grâu și porumb își fac intrarea în Brăila din toate colțurile țării. în gară, sute de vagoane cu sigilii plumbuite așteaptă aliniate, iar în port, hamalii stau la rând ca să fie tocmiți de negustorii de cereale. Hamalii vor încărca sacii plini în cala vaselor comerciale gata de plecare spre mările și oceanele lumii. Magaziile comisionarilor sunt pregătite să depoziteze cantități uriașe de grâne. în primele ore ale dimineții, în desăvârșită ordine, curtierii de bursă primesc și anunță cursul prețurilor. Apoi negustorii supun exa­ minării câtorva zeci de misiți oficiali probe de grâu și po­ rumb. Pe o străduță din spatele cheiului, numită chiar așa, Strada Misiților, se expun pe tarabe străchini și talere cu cereale. Comisionarii se opresc dinaintea lor, vântură ușor cerealele, pipăie boabele frecându-le ușor între degete, le duc la nas adulmecându-le prospețimea, unii dintre ei le încearcă între dinți, ca pe monedele de aur, fac comparații între grânele unui producător și cele ale altuia. Ritualul examinării boabelor de grâu și porumb se asea­ mănă cu o rafinată degustare de vinuri între cunoscători. Călătorii străini în trecere prin Brăila asistă fascinați la examinarea grânelor. Nu degeaba grâul românesc concu­ rează cele mai bune soiuri din lume și nu degeaba se bat morarii să-l obțină în cantități cât mai mari!

LICEANUL RĂZVRĂTIT

19

După evaluare, curtierul împreună cu vânzătorul și cum­ părătorul cerealelor merg la vagoane, ca să verifice dacă marfa corespunde probei alese. Brăila are peste 2.000 de căruțași angajați să transporte sacii de la vagoanele din gară până pe chei, de unde îi preiau hamalii și îi încarcă pe vapoare. La căderea serii, tot acest furnicar organizat după reguli precise se domolește și orașul adoarme ca o broască țestoasă uriașă retrasă sub carapace.1 Așteptarea tranzacțiilor la bursă, discuțiile pe tema recoltei, povestirile marinărești, necazurile muncitorilor angajați pe chei și în fabrici, dezbaterile pe marginea câte unui articol din ziarele locale sau din cele apărute la Iași și București încep dis-de-dimineață și se sting târziu în noapte, în cafenelele din apropierea portului. în jurul unei cești aburinde cu cafea se vehiculează ideile socialiste din orașele industrializate ale Europei, mai cu seamă din Ger­ mania. Manifestul Partidului Comunist al lui Karl Marx și Friedrich Engels apăruse în traducere românească la Iași, în 1892. Dar Brăila este principalul centru al activismului socialist, care se răspândește cu repeziciune mai ales prin­ tre tineri. Presa socialistă, ziarele Munca și Lumea nouă circulă din port în cafenele, din cafenele în prăvălii, din prăvălii în case, din case în școli. Ca replică la un club socialist frecventat de muncitori și liceeni, un adolescent îndrăzneț (viitor cumnat al lui Nae Ionescu) înființase o asociație secretă de combatere a ideilor socialiste, numită „Avântul". în primul an al secolului XX, când îi moare tatăl, Nicolae/Nicu Ionescu are zece ani. în curând termină cla­ sele primare la Școala de băieți nr. 1 din oraș. Fratele mai mare, Constantin, e deja în clasa a doua de gimnaziu, sora 1. Pentru o descriere detaliată a Brăilei începutului de secol XX, vezi Andre Bellessort, La Roumanie contemporaine, Perrin, Paris, 1905 (retipărită în 2018 de Hachette Livre).

20

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

Antoaneta, cu patru ani mai mare, e înscrisă la Institutul Liceal de Domnișoare Romașcanu (după numele directoa­ rei Irina Romașcanu), un fel de pension unde se deprind bunele purtări, limbile străine, muzica și artele frumoase, iar mezinul familiei, Alexandru (cu un an mai mic decât Nicolae), se află încă pe băncile școlii primare. Dintre băieți, Nicu se dovedește a fi elevul cel mai sili­ tor, mai ambițios și mai înclinat spre disciplina învățatu­ lui. Moartea neprevăzută a tatălui nu pare să-i umbrească rezultatele școlare: e premiant în clasele primare, premi­ ant și la Gimnaziul Real (ulterior Liceul „Nicolae Bălcescu") și apoi până la sfârșitul liceului. An de an, pe lângă premiu, obține și mențiuni pentru notele la gimnastică și muzică. Nicu vine la liceu cu un caiet făcut sul, pe care-1 ține în mână sau în buzunar, arborând un aer de „haimana deș­ teaptă", alert și foarte sociabil. Pare prea inteligent ca să se lupte pentru note.1 Programa școlară prevede în gim­ naziu și învățarea latinei, germanei și francezei. Celelalte materii sunt limba română, religie, matematică, istorie, științe, geografie, muzică, educație fizică, instrucție civică. La liceu li se adaugă, ca materie obligatorie, italiana. Poemele simboliste și articolele unui fost elev de excep­ ție al liceului, gălățeanul Ștefan Petică, sunt citite cu nesaț de liceeni, cu atât mai mult cu cât moartea lui prematură, la numai 27 de ani, îi dă o aură de bard romantic. Inspirat de mișcarea simbolistă franceză, pe care o cunoscuse în profunzime, bun și precoce cunoscător al literaturilor ger­ mană, italiană, rusă și engleză, Petică era preocupat de­ opotrivă de psihologia și religiozitatea țăranului român și de configurarea originală a unei culturi naționale. Sofis­ ticata melancolie a simboliștilor, senzațiile, culorile, explo­ 1. Vezi Vasile Băncilă, Nae Ionescu, un cavaler prestant al spiri­ tului, ediție îngrijită de Dora Mezdrea, Eikon, Cluj-Napoca, 2011.

LICEANUL RĂZVRĂTIT

21

rarea misterelor întunecate ale sufletului, visul cosmic, singurătatea tragică, nedreptatea socială, dar și subtila înțelegere și teoretizare a spiritului național în artă îi pre­ gătesc pe tinerii cititori ai lui Ștefan Petică, printre care se va fi numărat și Nicu Ionescu, pentru autorii de inspi­ rație socială. Pe măsură ce ideile socialiste se răspândesc printre ei și-i atrag, liceenii încep să-și sfideze profesorii. Dinspre portul Brăilei bate un vânt de libertate și de nesupunere. Ministerul Instrucțiunii are informații că o broșură inti­ tulată Către tineri a devenit periculos de populară în școli. Pusese de ajuns ca cineva s-o citească într-o zi cu voce tare într-o cafenea din port: „Azi vreau să le vorbesc tinerilor. Vârstnicii - vârstnici la inimă și la minte, desigur - să lase deoparte această broșură, să nu-și ostenească degeaba ochii cu o lectură care nu le va spune nimic. Presupun că vă apropiați de 18-20 de ani; că vă terminați ucenicia sau studiile; că veți păși în viață. Aveți, cred, mintea liberă de superstițiile care au încercat să vă fie inoculate, nu vă temeți de diavol și nu veți da ascultare pălăvrăgelii preo­ ților și predicatorilor. Nu nu vă numărați nici printre ti­ nerii aroganți, acele triste produse ale unei societăți în declin, care-și plimbă pe străzi pantalonii mexicani și chi­ purile de maimuță și care deja, la această vârstă, caută satisfacerea cu orice preț a propriei plăceri [...], cred, dim­ potrivă, că voi sunteți tineri cu scaun la cap și de aceea mă și adresez vouă*'.1 Autorul acestor rânduri, publicate pentru prima oară în 1880, în ziarul Le Revolte de la Geneva, este un prinț rus care, renunțând la titlul nobiliar și la toate privilegiile statutului său social, devenise inițiatorul anarhismului comunist în Europa sfârșitului de secol XIX. Imediat după 1. Vezi Pierre Kropotkine, Aux jeunes gens, D’ores et dejă, Paris, 2013, traducerea mea.

22

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

publicare, manifestul Către tineri a fost tradus în engleză și apoi în nenumărate alte limbi, a apărut în ziare pe tot continentul și în Statele Unite, a avut parte de zeci de ediții și tiraje. în anii de liceu ai lui Nicu Ionescu, broșura se transmite din mână-n mână. Ofițer, cartograf, explorator, revoluționar, moralist, teoretician al mișcării anarhiste, Piotr Alekseevici Kropotkin adresa acest apel tineretului din întreaga lume, convins fiind de iminența unei mari răsturnări sociale, a unei revoluții. Cei vizați sunt adolescenții și tinerii proveniți din fa­ milii mic-burgheze, care urmează să-și aleagă o profesi­ une: medic, inginer, om de știință, avocat, profesor, scriitor, artist. Luând pe rând profesiunile, Kropotkin le supune testului realității: celor care vor să se facă doctori le spune să ia seamă la condițiile de viață ale pacienților și să re­ flecteze asupra modalităților prin care ar putea fi preve­ nite bolile mizeriei și ale sărăciei. Cei care vor să urmeze o carieră științifică sau academică ar face bine să observe că, în sistemul capitalist, descoperirile științifice se fac în beneficiul celor privilegiați și al deținătorilor de capital, în loc să se dedice carierei științifice doar pentru propria satisfacție intelectuală, tinerii ar trebui să pună știința la dispoziția omenirii întregi, spre binele tuturor. Avocații sunt oare conștienți că legea e totdeauna de partea celor avuți și a proprietății private, adesea împotriva dreptății? Căci „să slujești legea înseamnă să te confrunți zi de zi cu legea conștiinței proprii". La fel și în cazul tânărului care alege să fie inginer, profesor, poet sau artist: în regimul proprietății private și al sistemului capitalist de salarii va exista totdeauna o contradicție între aspirațiile și idealu­ rile cu care pornește în viață un tânăr și societatea pe care o descoperă prin meseria sa. Confruntarea cu realitatea nemijlocită îi va convinge pe acești tineri, speră Kropotkin, că e nevoie de schimbare, de un mod de producție în bene-

LICEANUL RĂZVRĂTIT

23

liciul tuturor oamenilor, de un sistem de educație care să dea șanse tuturor, de o societate în care talentul artistic să fie pus în slujba majorității, și nu doar a celor bogați. Punându-se în pielea oricărui tânăr aflat la început de drum, Kropotkin scrie: „Dacă știința de dragul științei e un lux și practicarea medicinei, o înșelătorie, dacă legea e nedreaptă și progresul tehnologic e instrument de ex­ ploatare, dacă educația ține de interesele profesorilor și arta, lipsită de ideal revoluționar, decade, mie ce-mi mai rămâne de făcut?" Răspunsul vine imediat: tinerii sunt chemați să se alăture mișcării socialiste, să meargă în mijlocul poporului, să contribuie la transformarea societă­ ții: „Voi toți, cu sinceritatea voastră, bărbați și femei, ță­ rani, muncitori, funcționari, soldați vă veți înțelege drepturile și vă veți alătura nouă; veți veni să lucrați ală­ turi de noi la pregătirea revoluției care, abolind orice formă de sclavie, va deschide omenirii orizonturi noi, va instaura în societate adevărata egalitate, adevărata libertate, muncă pentru toți, dar și roadele muncii pentru toți..." Confruntat cu pericolul propagandei revoluționare în școli, Ministerul Instrucțiunii decide confiscarea broșurii Către tineri și înființarea de cenacluri numite „Societăți de lectură", la care prezența în număr cât mai mare a ele­ vilor este obligatorie, iar întrunirile se desfășoară în ziua de duminică a fiecărei săptămâni. Societatea de lectură a liceenilor din Brăila își anunță manifestările în revista de publicitate gratuită intitulată Reclama, proaspăt înființată. Publicul află astfel că pe 20 mai 1906, la Teatrul Rally din centrul orașului urmează să aibă loc un spectacol organizat de Liceul „Nicolae Bălcescu". O coincidență de nume face ca un fost arendaș al moșiei Cioara-Tătaru (locul de baștină al familiei paterne a lui Nae Ionescu), Dumitru Ionescu, să fie ales primar al Brăilei în același an. Curând, el va cumpăra clădirea

24

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

teatrului regal, care aparținuse unor negustori locali, Ianache și George Rally, va renova și moderniza teatrul și-l va lăsa moștenire prin testament orașului. Mici detalii din foile matricole ale băieților Ionescu — notele scăzute la purtare, întreruperea cursurilor, medii neîncheiate - dau de înțeles că adolescența se instalează cu obișnuitele tur­ bulențe de comportament, dar pasiunea lor pentru teatru se poate deja desluși în participările fraților la serbările școlare. Plăcerea cu care adolescentul Alexandru Ionescu impro­ vizează scenete, imită gesturile și vorbirea altora și face haz de situațiile neașteptate sau mențiunile anuale obținute de elevul Nicolae Ionescu la muzică și gimnastică ar putea să indice o anume dexteritate în exprimarea corporală, spirit de observație a mișcării și vorbirii altora și talent scenic. Nae Ionescu va mărturisi mai târziu, cu pătrunză­ toare luciditate, că totdeauna a suferit de o oarecare inadecvare „scenică": „nu voi reuși niciodată să fiu artistul care știe să acomodeze aparențele cu însuși fondul..."1 Spectacolul din seara zilei de 20 mai are loc în vechea clădire construită la mijlocul secolului XIX, unde debuta­ seră brăilencele Hariclea Darclee și Maria Filotti și unde jucaseră Sarah Bernhardt (cu prilejul unui turneu euro­ pean), trupa lui Matei Millo și cea a lui Costache și Iorgu Caragiale, precum și nenumărați alți actori celebri ai vre­ mii. Spectacolele de teatru și operă fac parte din cultura orașului. Familiile de moșieri și arendași, mica burghezie, înalții funcționari străini, negustorii de cereale înstăriți abia așteaptă să se salute în foaier cu gesturi ceremonioase, să măsoare din privire ținuta prietenilor și dușmanilor și să admire toaletele doamnelor înainte de ridicarea corti­ nei. Scena de la Rally e un loc încărcat deja de istorie. 1. Corespondența de dragoste, vol. I, p. 64.

LICEANUL RĂZVRĂTIT

25

în seara aceea, corul Societății de lectură interpretează arii din opere, câțiva elevi recită poezii patriotice semnate de poeți contemporani, iar alții interpretează vodevilul Arvinte și Pepelea de Vasile Alecsandri și piesa eroică Curca­ nii, scrisă de Grigore Ventura în 1878, după Războiul de Independență. La final, liceenii sunt răsplătiți cu potop de aplauze din partea rudelor, prietenilor și a curioșilor care alcătuiesc publicul. Familia Ionescu (mama Eugenia, sora Antoaneta, frații Constantin și Nicolae) aplaudă en­ tuziast ultima reprezentație, în care, printre tinerii actori amatori, se numărase și mezinul Alexandru Ionescu. După multe aventuri școlare, Alexandru se va înscrie la Conser­ vatorul de Muzică și Artă Dramatică și, cu numele Ghibericon Ionescu sau Alexandru Ionescu-Ghibericon, va deveni un prețuit actor de teatru și, mai târziu, și de film. Când nu organizează evenimente cu public, elevii care participă la întrunirile săptămânale ale Societății de lec­ tură au de pregătit lucrări pe teme la alegerea lor, inspi­ rate din materia predată în timpul săptămânii sau din lecturi particulare. Coordonate de un profesor, ședințele iau adesea forma a ceea ce azi se numește debating, dezba­ teri de păreri și idei pe marginea unui subiect. La câteva luni după spectacolul de la Teatrul Rally, unul dintre frații Ionescu, Constantin, sfidează audiența bătând din palme la întruniri, ironizând vorbitorii, arătându-se nemulțumit de temele abordate. Invitat să se poto­ lească sau să părăsească sala, adolescentul rebel declară că el nu e sclavul profesorului și refuză să mai participe la ședințele Societății, ceea ce-i atrage eliminarea provi­ zorie din liceu. Cu altă ocazie, fratele lui mai mic, Nicu, făcând aluzie la stângăciile profesorului de franceză, citește o lucrare critică despre greșelile de exprimare ale acestuia, cu exemple din frecventele lui confuzii de cuvinte, accente sau traduceri

26

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

îndoielnice. îndrăzneala îi va fi sancționată cu media 4 la franceză. La sfârșitul trimestrului se adună și alte abateri de la disciplina școlară și elevul Ionescu Nicolae e pedepsit cu două ore de arest și scăderea notei la purtare. Inte­ ligența, dorința de afirmare, activitatea în cadrul Societății de lectură, curajul de a înfrunta opiniile profesorilor îl fac însă popular printre colegi, care, în clasa a patra de liceu (clasa a Xl-a în zilele noastre) îi vor acorda titlul de „cel mai bun camarad". Un an mai târziu, Nicu Ionescu devine președinte din partea elevilor al Societății de lectură. Conflictele cu pro­ fesorii se întețesc. Elevii refuză să se mai prezinte la ședin­ țele Societății atâta timp cât prezența și temele abordate sunt impuse de profesori pe care ei nu-i simpatizează. Nicu este purtătorul de cuvânt al nemulțumiților, dacă nu chiar instigatorul lor. în aer plutește amenințarea unei mici in­ surecții școlare, pe care profesorii o pun în legătură cu răspândirea ideilor socialiste. Liceenii citesc pe ascuns broșura lui Kropotkin, dar și scrierile unuia dintre pre­ cursorii lui, Max Stirner, care e deopotrivă contra comu­ nismului și a liberalismului. E de presupus că scrierile lui Stirner circulau deja de o bună bucată de vreme, în ediții germane și franceze, mai ales în mediile intelectuale și în casele cu biblioteci ale familiilor înstărite ca acelea cu care se înrudea, pe linie maternă, liceanul Nicolae Ionescu. Eseul DerEinzige und sein Eigentum / Unicul și proprie­ tatea lui, apărut în presa germană la mijlocul secolului XIX, le va fi părut tinerilor cosmopoliți brăileni de peste o jumătate de veac mai târziu scris special pentru ei. Max Stirner era un filozof german considerat ulterior drept unul dintre întemeietorii nihilismului și existențialismului. Făcând apologia egoismului conștient, Stirner teoretiza instaurarea egoismului și amoralismului în locul societă­ ții, al statului democratic sau al Bisericii, toate instituții fantomatice, lipsite de realitate și consistență autentică.

LICEANUL RĂZVRĂTIT

27

Spre deosebire de Kropotkin, Stirner nu încuraja revoluți­ ile: scopul lor nu e decât să înlocuiască un stat cu altul. Or, oamenii trebuie să colaboreze în uniuni de egoiști numai atunci când e în interesul lor. Propriul interes este singurul motiv legitim de acțiune, iar egoismul baza realității. Construit în același stil ca manifestul de mai târziu al lui Kropotkin, Unicul începe cu întrebări incitante cărora autorul le răspunde tranșant. Dumnezeu se pune oare în slujba unei cauze străine sieși? Nu, pentru că El este totul și nu poate să prefere o cauză anume. Omenirea se pune in slujba unei cauze străine sieși? Nu, omenirea își slujește numai interesele proprii. Așadar și Dumnezeu, și omeni­ rea sunt mânate de egoism. Dumnezeu e preocupat numai de sine însuși, iar omul la fel. Fiecare individ este unic și, din momentul în care devine conștient de egoismul propriu, va respinge orice încercare din partea altora - oameni sau instituții - de a-i îngrădi personalitatea și autonomia, faptul e valabil, scrie Stirner, și pentru cauzele care depă­ șesc propriul eu. Cei care se jertfesc pe altarul unei cauze sau credințe mai înalte decât propria persoană se înșală sau nu-și conștientizează egoismul, refuzând să recunoască satisfacerea propriilor porniri în numele cauzei căreia pretind că i se supun. „Toate faptele omului lipsit de con­ știința egoismului său sunt forme nemărturisite, tainice, camuflate, de egoism." Cel ce se ridică deasupra lumii și a gândurilor proprii se descoperă pe sine ca proprietar și creator al lor. Numai individul are realitate. Lumea este produsul lui și îi aparține. în concluzie, sclavia individului față de orice autoritate exterioară lui - societate, stat, sistem politic, religie, școală, familie - trebuie să înceteze. La fel supunerea față de legi, moralitate, obligații. Omul este o ființă liberă de toate acestea.1i. i. Vezi Max Stirner, The Ego and His Own: The Case of the In­ dividual Against Authority, Dover Publications, Mineola, 2005.

28

SEDUCĂTORUL DOMN NAE

Punând individul în centrul sistemului său filozofic, Max Stirner vizase, într-o scriere anterioară, devenită la fel de populară, rigiditatea și conformismul sistemelor de educație ale vremii: Das unwahre Prinzip unserer Erziehung / Falsul principiu al educației noastre. Ecourile lecturilor din Kropotkin și Max Stirner se vor simți până târziu în gândirea lui Nae Ionescu. Va scrie, referindu-se la anii de liceu, că în viața omului există o vârstă - cea a clasei a Vl-a de liceu — la care are impresia că știe tot, că poate explica totul cu ajutorul științei po­ zitive și că „tot ce nu se cuprinde în cadrele științei e basm, superstiție sau naivitate".1 Pare o amintire perso­ nală din anii de liceu, dar e și o aluzie la teoria lui Stirner din Unicul. Viața omului începe, scrie filozoful, cu vârsta la care suntem copii realiști. Apoi, odată cu dezvoltarea gândirii, omul trece în etapa idealismului tinereții. Abia la maturitate, când devine egoist în mod conștient, se eli­ berează deopotrivă de constrângerile din afara și din in­ teriorul lui. Urmare a încălcării repetate a regulamentelor școlare, liceanul Nicu Ionescu încheie clasa a Vl-a, clasa în care va fi crezut și el că știe tot, cu media 5 la purtare. Atitu­ dinea lui de frondă se accentuează spre sfârșitul liceului, când două lucrări, la materiile igienă și franceză, sunt considerate inadmisibile. Nu numai că pun autoritatea profesorilor sub semnul întrebării, dar în ele se poate ușor recunoaște sâmburele anarhismului și al propagandei socialiste republicane. Elevul Ionescu își luase libertatea de a critica politica guvernului și conducerea țării de către un rege străin, susținând, printre altele, așa cum o făcea și Asociația „Avântul", antisocialistă, dar contaminată de ideile sociale ale vremii, introducerea votului universal 1. „Științificii și teologia", în Opere, vol. XV.

LICEANUL RĂZVRĂTIT

29

direct și secret pentru toți românii ortodocși. Afirmațiile 11 vor fi sancționate prin eliminarea din liceu. în urma contestațiilor mamei sale, Eugenia Ionescu, cazul ajunge la Ministerul Instrucțiunii, se efectuează o anchetă și, până la urmă, prin intervențiile rudelor ma­ terne de la București, se decide să i se permită tânărului Nicolae Ionescu să-și pregătească în particular examenele de sfârșit de an și bacalaureatul și să le susțină la oricare idt liceu din țară. Cel mai apropiat liceu se află la Galați, oraș situat la 22 de kilometri de Brăila. în vara anului 1909, Nicu Ionescu își dă examenele de absolvire la Liceul „V. Alecsandri" din localitate și obține diploma de bacalaureat pe baza căreia se va înscrie la facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Bucu­ rești. Părăsește Brăila la 19 ani ca anarhist stirnerian, dar „nemulțumit de Kropotkin și Stirner11.1

1. Vezi Petre Pandrea, Garda de Fier, p. 570.

Studenție, sărăcie, lecturi

Călătorul care scrutează câmpia Bărăganului de la fe­ reastra compartimentului de tren așteptând, ca un beduin în deșert, să-i apară la orizont vreo fata morgana coboară în Gara de Nord cu gândul că a găsit, în fine, ce căuta. Bucureștiul e un amestec de arhitectură occidentală și de nepăsare orientală, cu străzi întortocheate și pline de gropi, care nu duc nicăieri, cu peste o sută de biserici - cele mai înalte clădiri ale orașului - ițindu-și cupolele unde te aș­ tepți mai puțin, cu parcuri și grădini concepute într-o com­ binație amețitoare de stiluri, cu mahalale insalubre din care răzbate până departe râncezeala mizeriei, dar și cu vile somptuoase al căror contur alb tremură în aburul de căldură al verii târzii. în orașul cu 300.000 de locuitori, tânărul Nicu Ionescu va fi împărtășit impresii de călător străin: Bucureștiul e un loc aparte, plin de contraste, fără un caracter anume, suferă de oarecare prețiozitate, dar și de un dram de nebu­ nie. Cartierele rușilor, bulgarilor, evreilor, grecilor, arme­ nilor seamănă, oarecum, cu cele din Brăila, dar în capitală periferiile moțăie toropite în fum de narghilea, iar Bucu­ reștiul începe să se dezmeticească abia când te apropii de centru, unde te întâmpină un mic Paris cu străzi pavate cu piatră cubică și automobile Oldsmobile și Panhard, cu terase, cafenele și restaurante deschise până târziu în

STUDENȚIE, SĂRĂCIE, LECTURI

31

noapte. Orice s-ar spune, e un oraș al veseliei, cum îl nu­ mise, cu câțiva ani în urmă, un vizitator francez.1 Privită cu ochii unui tânăr brăilean abia trecut de 18 ani, veselia capitalei e „artificială și superficială", dată de „exuberanța bolnăvicioasă a celor ce caută înfrigurați și inconștienți înlăturarea unui spleen nebănuit".12 Furnicarul, îmbul­ zeala, brambureala orașului îl exasperează. Visează încă la tihna întreruptă doar de țânțari a verilor la țară. Proaspătul student are, în capitală, rude bine situate in societatea vremii. E de presupus că, odată ajuns la Bu­ curești, trage la rudele materne: la Dimitrie sau la Ale­ xandru Apostolu, arendași ai unor vaste moșii din Bărăgan. I