Urmeaza cele ma bune zile ale omenirii 9786064402622, 9786064403643, 9786064403650

Citation preview

Urmează cele mai bune zile ale omenirii?

Alain de Botton Malcolm Gladwell

vs

Steven Pinker Matt Ridley

Urmează cele mai bune zile ale omenirii? Editor RUDYARD GRIFFITHS Cu un comentariu postdezbatere de ALIWYNE Traducere din engleză de BIANCA STĂNESCU

CURTEA (!VECHE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomWei Urmează cele mai bune zile ale omenirm / Malcolm Gladwell, Alain de Botton, Matt Ridley, Steven Pinker ; ed. : Rudyard Griffichs ; cu W1 comentariu poscdezbacere de Ali Wyne ; crad. de Bianca Stănescu� - Bucureşti : Curtea Veche Publishing, 2019 ISBN 978-606-44-0262-2 I. Gladwell; Malcolm II. Bocton, Alain de III. Ridley, Marc IV. Pinker, Steven V. Griffichs, Rudyard (ed.) _VI. Wyne, Ali (camene.) VII. Stănescu, Bianca (crad.) 159.9 ISBN epub: 978-606-44-0364-3 ISBN mobi: 978-606-44-0365-0 Carce publicată şi în edifie digitală

Redactori: Diana Simionescu, Andreea-Cătălina Drăghici Corector: Elena Tătaru Tehnoredaccor: Irinei Niculae CURTEA VECHE PUBLISHING ser. Aurel Vlaicu nr. 35, Bucureşti, 020091 redaqie: 0744 55 47 63; discribufie: 021 260 22 87, 021 222 25 36, 0744 36 97 21 [email protected]; [email protected] www.curceaveche.ro PINKER and RIDLEY vs DE BOT TON and GLADWELL Do Humanldnd's Besc Days Lie Ahead? (The Munk Debares, Ediced by Rudyard Griffichs) Copyrighr © Aurea Foundation Malcolm Gladwell, Alain de Borcan, Marc Ridley, and Steven Pinker in Conversation_ by Rudyard Griffirhs. Copyrighr © 20 I 6 Aurea Foundation Post-Debate Commentary by Ali Wayne. Copyrighr © 2016 Aurea Foundacion. Published by arrangemenc wich House of Anansi Press, Toronto, Canada www.houseofanansi.com All rights reserved. © CURTEA VECHE PUBLISHING, 2019 pentru prezenta versiune în limba română

CUPRINS

O scrisoare de la Peter Munk ........... . .......... 6 Introducere de Rudyard Griffiths .......... , ........ 9 Urmează cele mai bune zile ale omenirii? ... •· ....... 11 Interviuri preliminare dezbaterii, consemnate de Rudyard Griffiths ..........•· ....... 69 Comentariu postdezbatere de Ali Wyne ............. 95 Mulţumiri ...........·.......................... 102 Despre invitaţi ................................. 104 Despre editor .................................. 106 Despre Dezbaterile Munk .................,....... 107 Despre interviuri .............................. 109 Despre comentariul postdezbatere ..........•....... 110

O scrisoare de la Peter Munk

Când am iniţiat Dezbaterile Munk, atât eu, cât şi soţia mea, Melanie, am fost profund impresionaţi să consta­ tăm cât de repede au captat interesul publicului şi cât de mult i-au înflăcărat imaginaţia. Primul eveniment de acest gen a avut loc în mai 2008, iar de atunci am găz­ duit ceea ce cred că se numără printre cele mai intere­ sante dezbateri de politică publică nu doar din Canada, ci din întreaga lume. Punând accent pe chestiuni de inte­ res mondial, Dezbaterile Munk au abordat o paletă largă de teme, precum intervenţiile umanitare, eficacitatea ajutoarelor din alte ţări, ameninţarea încălzirii globale, impactul religiei asupra geopoliticii, dezvoltarea Chinei şi declinul Europei. Modul de abordare a unor astfel de subiecte fascinante a servit drept „materie primă" - din punct de vedere intelectual şi etic - pentru unii dintre cei mai importanţi gânditori şi factori de decizie ai lumii, de la Henry Kissinger, Tony Blair sau Christopher Hitchens până la Paul Krugman, Peter Mandelson sau Fareed Zakaria. Problemele ridicate în cadrul Dezbaterilor Munk nu doar că au stimulat conştiinţa publică, dar totodată au ajutat

O SCRISOARE DE LA PETER MUNK

7

nenumărate persoane să devină mai implicate şi, prin urmare, mai puţin intimidate de conceptul complex de globalizare. Este extrem de uşor să fii egocentric. Este extrem de uşor să fii xenofob. Este extrem de uşor să fii naţionalist. Dar se dovedeşte a fi foarte greu să păşeşti în necunoscut! Mulţi percep globalizarea - iar asta în cel mai bun caz - ca pe un concept abstract. Scopul seriei de dezbateri iniţiate de noi constă în a-i ajuta pe oameni să se familiarizeze cu schimbările continue din lumea contem­ porană şi să participe cu mai multă deschidere la dialogul universal privind problemele şi evenimentele care ne vor defini viitorul. Probabil că nici nu trebuie să mai menţionez că foarte multe dintre aceste subiecte sunt cu adevărat arzătoare. Încălzirea globală, sărăcia extremă, genocidul sau insta­ bilitatea financiară - iată doar câteva dintre chestiunile de o importanţă crucială care afectează popoare întregi. Şi atât mie, cât şi membrilor consiliului fundaţiei ni se pare că, la modul general, calitatea dialogului public se diminuează direct proporţional cu importanţa şi numă­ rul acestor teme critice care ne solicită atenţia. Încercând să evidenţieze cele mai importante aspecte ale dialogului global în momente decisive, dezbaterile noas­ tre înfăţişează ideile şi opiniile unora dintre cei mai stră­ luciţi gânditori. ai lumii, fapt care înlesneşte cunoaşterea şi reuşeşte să cristalizeze interesul public, ajutând în cele din urmă la soluţionarea unora dintre provocările care îi stau în faţă omenirii. Am învăţat de-a lungul vieţii - şi sunt sigur că mulţi dintre voi împărtăşesc această viziune - că provocările scot la iveală tot ce-i mai bun din oameni. Veţi fi de acord,

8

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

sper eu, că participanţii la aceste dezbateri nu numai că se provoacă unul pe altul, dar ne incită pe fiecare dintre noi să reflectăm limpede şi· -raţioilal la problemele de o însem­ nătate majoră cu care se confruntă lumea în ziua de azi. PETER MUNK Iniţiatorul Fundaţiei Aurea Toronto, Ontario

Introducere de Rudyard Griffiths

Urmează cele mai bune zile ale omenirii? a marcat o în­ depărtare de tematica dezbaterilor noastre tradiţionale. Timp de aproape un deceniu, Dezbaterile Munk, desfă­ şurate bianual, s-au axat în primul rând pe aspecte geo­ politice, sociale, economice sau tehnologice concrete, la ordinea zilei. Aşadar, de ce am decis. subit ca, în toamna anului 2015, conferinţa noastră să aibă mai degrabă o tentă filozofică? Deoarece nutrim convingerea fermă că multe dintre dezbaterile importante pe care le purtăm astăzi în societate sunt învăluite în eterna dilemă umană a progresului - sau a regresului - nostru, ca specie. Mulţi comentatori privesc dezordinea caracteristică eve­ nimentelor mondiale actuale şi semnalează un declin lent, dar constant, al ordinii bazate pe reguli şi al progresului economic care au definit jumătatea de secol ce a precedat Al Doilea Război Mondial. Dimpotrivă, alţii consideră că distribuţia puterii naţiunilor către actori nonstatali, cum ar fi organizaţiile neguvernamentale, alianţele şi instituţi­ ile globale - susţinute din plin de comunicarea instanta­ nee, de pe reţelele de socializare răspândite pretutindeni -, vesteşte începutul unei noi ere a păcii şi a prosperităţii. Susţinătorii unei „a doua revoluţii tehnologice" prevăd un viitor cu un nivel de trai în creştere, cu domenii noi de

10

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

colaborare şi exprimare, atât individuală, cât şi colectivă, precum şi o planetă mai curată. Asta în vreme ce oponen­ ţii lor denunţă modul în ·c-are tehnologiile tot mai perfor­ mante sporesc inegalitatea socială şi economică, dându-i statului puterea de a încălca viaţa privată a cetăţenilor şi totodată de a distrage omenirea de la munca grea, dar extrem de necesară unei vieţi durabile pe Pământ. Rezumând, pentru jumătate ·dintre noi, oricare ar fi pro­ blema sau provocarea în discuţie, paharul e pe jumătate gol. Pentru cealaltă jumătate, paharul e pe jumătate plin. Cu alte cuvinte, suntem fie optimişti, fie pesimişti în legă­ tură cu starea şi viitorul vieţii noastre, al societăţii în care trăim şi al condiţiei umane, în general. Dezbaterea Munk referitoare la progres din toamna anului 2015 a reprezentat un efort conştient de a le provoca pe cele peste 3 OOO de persoane care au umplut până la, refuz Roy Thomson Hall din Toronto să aleagă o „tabără", o dată pentru totdeauna, în această dilemă a epocii moderne. Astfel că am intitulat dezbaterea: Urmează cele mai bune zile ale omenirii? Înaintea începerii evenimentului, publicul a fost rugat să răspundă la întrebarea de mai sus. După o oră şi jumă­ tate, la sfârşitul înfruntării de idei, oamenii din sală au fost întrebaţi din nou. Stimulatoare şi extrem de antre­ nantă, dezbaterea care vi se va dezvălui în următoarele pagini a izbutit să schimbe numeroase păreri. Pentru a afla dacă „paharul colectiv al omenirii" este într-adevăr pe jumătate gol sau pe jumătate plin, citiţi mai departe. Vă garantez că această dezbatere aprinsă vă va ţine cu su­ fletul la gură până la ultimul cuvânt. RUDYARD GRIFFIT HS Preşedintele Dezbaterilor Munk, Toronto, noiemprie 2016

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII? Pro: Steven Pinker şi Matt Ridley Contra: Alain de Botton şi Malcolm Gladwell 6 noiembrie 2015 Toronto, Ontario

Urmează cele mai bune zile ale omenirii?

Rudyard Griffiths: Bună seara, doamnelor şi domnilor! Numele meu este Rudyard Griffiths şi sunt preşedintele Dezbaterilor Munk. Vă asigur că oportunitatea de a fi moderatorul confruntării din această seară mă bucură enorm şi mă onorează în cel mai înalt grad. Aş dori să încep prin a saluta publicul de televiziune din America de Nord care acordă atenţie dezbaterii noastre, vizionând CPAC, canalul de politici publice al Canadei, ori omologul său din Statele Uµite, C-SPAN. Salutări călduroase, de asemenea, celor care ne urmăresc online chiar acum pe www.munkdebates.com. Ne bucurăm să vă avem alături, fie şi virtual, la evenimentul de astăzi. Nu în cele din urmă; vă salut pe voi, cei peste 3 000 de spec­ tatori care aţi venit la Roy Thomson Hali pentru o nouă dezbatere Munk, la doar câteva săptămâni după aprinsele confruntări electorale federale canadiene. Este extraordi­ nar să avem un public atât de numeros în seara aceasta! Vă mulţumim! Astăzi, ne vom abate puţin de la temele noastre clasice. Nu vom vorbi strict despre probleme geopolitice sau culturale.

14

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

În schimb, vom medita mai mult, vom gândi la o scară mai mare. În seara aceasta vom reflecta asupra naturii societă­ ţii noastre, a convingeri!� ei cele mai profunde - totul, în contextul întrebării pe care v-am adresat-o: ,,Progresează oare omenirea? Viitorul nostru va fi unul luminos?" Pentru a reflecta asupra acestei mari întrebări, continuând o dezbatere dezlănţuită în societatea noastră, în_civiliza­ ţia noastră, de peste două secole, am invitat la Toronto patru personalităţi de marcă - oameni din rândul celor mai ascuţite minţi din lume, cei mai străluciţi gânditori din domeniile lor. · Dar, înainte de a ajunge la prezentarea oaspeţilor, ţin să subliniez că niciuna dintre dezbateri nu ar fi posibilă fără generozitatea, sprijinul şi viziunea gazdelor noastre din această seară. Să îi aplaudăm împreună pe Peter şi Melanie Munk, precum şi pe membrii Fundaţiei Aurea o merită cu prisosinţă. Vă mulţumim din suflet! Iar acum, să-i poftim pe scenă pe invitaţii noştri de astăzi şi să începem dezbaterea pe marginea temei enunţate: „Urmează cele mai bune zile ale omenirii?" Vă rog să-l întâmpinaţi cum se cuvine pe cel care va face parte din echipa „Pro", pionierul în ştiinţe cognitive originar din Montreal, scriitorul şi cercetătorul de renume mondial Steven Pinker. Coechipierul lui Steven este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie. E un jurnalist reputat, colaborator al ziarului Times din Londra, precum şi autorul mai multor cărţi devenite bestselleruri internaţionale, care îmbină idei sclipitoare despre. evoluţie şi ideologie, despre istorie şi ştiinţă. Desigur, îl cunoaşteţi cu toţii pe Matt Ridley. Bun venit alături de noi, Matt! Ei bine, o echipă strălucită de invitaţi merită oponenţi pe măsură. Vă rog să îl întâmpinaţi cu aplauzele voastre pe

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

15

renumitul scriitor stabilit în Marea Britanie, om de radio şi gânditor, unul dintre filozofii de vârf ai generaţiei sale, Alain de Botton. Partenerul de dezbateri al lui Alain va fi un foarte apre­ ciat editorialist, pe care îl citim cu mult interes în New Yorker. Sunt convins că aţi parcurs de asemenea volumele sale - din câte ştiu, au fost tipărite în peste zece milioane de exemplare. Doamnelor şi domnilor, de îndată va urca pe scenă canadianul Malcolm Gladwell! Iar acum, să verificăm rapid dacă avem la îndemână toate lucrurile necesare confruntării. În primul rând, adora­ bilul nostru cronometru, extrem de util pentru ca invita­ ţii noştri să rămână agili şi să aibă o dezbatere echitabilă. Pe aceia dintre dumneavoastră care se află pentru prima dată la Dezbaterile Munk îi rog ca, atunci când văd că acest cronometru ajunge la zero, să mi se alăture cu aplau­ zele lor, fapt ce îi va atenţiona pe vorbitori că timpul alocat fiecăruia s-a scurs. În continuare, aş vrea să trec în revistă rezultatele sonda­ jului din debutul evenimentului nostru. Voi, cei 3 OOO de spectatori prezenţi în această sală_, aţi fost rugaţi să votaţi pro sau contra la întrebarea zilei: ,,Urmează cele mai bune zile ale omenirii?" Rezultatele mi se par interesante: 71% dintre voi au răspuns afirmativ, în vreme ce 29% s-au arătat pesimişti. Aşadar, pentru grupul reprezentat de au­ dienţă, paharul este plin în proporţie de peste două treimi. Dar, după cum bine ştim, opiniile sunt adeseori fluide. Prin urmare, v-am întrebat mai apoi: ,,În funcţie de ceea ce auziţi în seara aceasta, _sunteţi dispuşi să vă schimbaţi votul după următoarea oră şi jumătate?" Ei bine, 90% dintre voi - da, e· un procent considerabil! - s-au arătat deschişi la schimbare. Doar 10% au rămas neclintiţi pe

16

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

poziţii. Asta mă îndreptăţeşte să cred că vom avea parte de o dezbatere aşteptată c� viu interes. Cu siguranţă, va fi una aprinsă! Responsabili-tatea le revine iluştrilor noştri invitaţi, cărora le voi da imediat cuvântul. Acestea fiind spuse, declar deschisă dezbaterea serii. Microfonul va merge mai întâi la echipa „Pro", conform obiceiului. Stimate Steven Pinker, cele opt minute care îţi sunt alocate încep chiar acum! Steven Pinker: Dragii mei canadieni, dragi cetăţeni ai lumii, am de gând să vă conving că zilele de aur ale ome­ nirii se întrevăd cu adevărat la_ orizont! Da, am spus „să vă conving" - exact asta intenţionez!

Adepţii declinismului vrbesc despre o credinţă în plină evoluţie, însă.aici nimic nu are de-a face cu vreo credinţă. Modul în care înţelegem condiţia umană nu trebuie să fie întemeiat pe mitul căderii din Eden sau pe cel al ridicării spre Utopie, nici pe genele care determină temperamente solare sau ursuze, nici pe dimineţile când ne. trezim cu faţa la cearşaf. Şi nu trebuie să fie bazat nici pe ştirile din presă. Jurnaliştii scriu despre avioane care se prăbuşesc, nu despre avioane care decolează. Atât timp cât lucrurile rele nu dispar cu totul de pe Pământ, vor rămâne întotdeauna suficiente pentru a umple paginile ziarelor. Iar oamenii vor fi încli­ naţi să creadă, aşa cum fac de veacuri, că lumea întreagă se prăbuşeşte. Singura modalitate de a înţelege soarta lumii este prin apelul la fapte şi la cifre, luând în considerare incidenţa aspectelor pozitive şi a celor negative în decursul timpu­ lui - nu doar în ţinuturi fermecătoare precum Canada, ci în întreaga lume -, pentru a vedea în ce direcţie se îndreaptă lucrurile şi a identifica forţele care le pun în

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

17

mişcare. Permiteţi-mi să exemplific enumerând doar zece dintre lucrurile bune din prezent. Mai întâi, viaţa însăşi. Acum un secol şi jumătate, spe­ ranţa de viaţă a oamenilor era de 3 0 de ani. Astăzi, a ajuns la 70 - şi nu dă semne de scădere, ba chiar dimpotrivă. În al doilea rând, sănătatea. Căutaţi variola şi pesta bovi­ nă pe Wikipedia. Definiţiile sunt la timpul trecut - de pil­ dă, ,,variola a fost o boală" -, ceea ce indică faptul că două dintre cele mai mari pericole pentru existenţa umană au fost eradicate definitiv. Acelaşi lucru va fi adevărat în curând pentru poliomielită şi viermele de Guineea, iar în prezent deja decimăm o mulţime de paraziţi şi avem rezultate tot mai bune în lupta cu malaria, rujeola, rube­ ola, sifilisul. În al treilea rând, prosperitatea. Acum două secole, 85% din populaţia lumii trăia în sărăcie extremă. În ziua de azi, procentul este mai mic de zece. Şi, conform progno­ zei Organizaţiei Naţiunilor Unite, cifra ar putea ajunge la zero până în 2030. Pe oricare continent, oamenii lucrează mai puţine ore şi îşi pot permite mai multe alimente, haine, sisteme de iluminat, călătorii, apeluri telefonice, informaţii şi. . . bere. În al patrulea rând, pacea în lume. Cea mai distructivă activitate umană, războiul dintre naţiunile puternice, este de-acum desuetă. Ţările dezvoltate nu au mai purtat lupte majore de 70 de ani; marile puteri, de 60. Ce-i drept, războaiele civile nu au dispărut, dar sunt mai puţin dis­ tructive decât cele interstatale, iar numărul lor a scăzut. Insigna de pe reverul meu e un suvenir dintr-o călăto­ rie pe care am făcut-o la începutul acestei săptămâni în Columbia, unde tocmai se încheie ultima conflagraţie din emisfera vestică.

18

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

La nivel global, rata anuală a deceselor pricinuite de răz­ boaie a scăzut: de la 300 _din 100 OOO de oameni în timpul celui de Al Doilea Răzbe,1 Mondial la 22 în anii '50, la 9 în anii 1970, la 5 în anii '80, la 1,5 în ,anii '90 şi la 0,2 în anii 2000. Până şi terifiantul război civil din Siria a adus cifrele înapoi doar până la nivelul la care erau în 2000. La punctul ·al cincilea mă refer la siguranţă. Ratele crimi­ nalităţii violente scad, în numeroase locuri, într-un ritm extrem de rapid. Cei mai competenţi criminalişti ai lumii au calculat că, în următorii 3 0 de ani, procentul omucide­ rilor la nivel global se va înjumătăţi. În al şaselea rând, libertatea. În pofida privaţiunilor din anumite ţări, indicele care măsoară democraţia nu a mai fost niciodată aşa de ridicat pe plan mondial. Mai mult de 60% din populaţia lumii trăieşte astăzi în societăţi des­ chise - este cel mai mare procent din toate timpurile. La punctul al şaptelea, nivelul cunoştinţelor. În anul 1820, numai 17% dintre cetăţeni aveau o educaţie de bază. În zilele noastre, s-a ajuns la 82%, iar procentul se îndreaptă rapid către 100. În al optulea rând, drepturile omului. Campaniile desfă­ şurate la nivel mondial au vizat exploatarea copiilor prin muncă, pedeapsa capitală, traficul de carne vie, violenţa împotriva femeilor, mutilarea genitală a femeilor şi incri­ minarea homosexualităţii. Fiecare dintre acestea a fost deschizătoare de drumuri. Iar dacă ne ghidăm după cele petrecute în istorie, astfel de obiceiuri barbare vor dispă­ rea, aşa cum s-a întâmplat cu sacrificiile omeneşti în nu­ mele religiei, canibalismul, infanticidul, sclavia, arderea pe rug sub acuzaţia de erezie, execuţiile prin tortură, mun­ ca silnică, duelurile, haremurile, eunucii, spectacolele cu

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

19

ciudaţi\ legarea picioarelor2 sau, până spre zilele noastre, nebunescul obicei al huliganilor din hochei3 . În al nouălea rând, egalitatea sexelor. Datele globale arată că femeile de astăzi sunt mai bine educate, se căsătoresc mai târziu, câştigă mai mult şi ocupă adesea poziţii care le conferă putere şi influenţă. Iată-ne ajunşi la ultimul aspect: inteligenţa. În toate ţările, IQ-ul populaţiei creşte cu trei puncte în fiecare deceniu. Mergând mai departe, care ar putea fi răspunsul pesimis­ tului la toate aceste veşti deprimant de bune pentru el? „Aveţi puţintică răbdare. Dintr-un moment într-altul, o nouă catastrofă va opri acest progres sau îl va împinge în sens invers." Dar, cu potenţiala excepţie a războiului, nici­ unul dintre indicatorii enumeraţi nu e supus, aşa cum se întâmplă la Bursă, la bule speculative haotice şi crize eco­ nomice. Fiecare este gradual şi cumulativ. Iar la nivel co­ lectiv, se formează şi se sprijină unul pe altul. O lume mai bogată îşi poate permite să păstreze mediul înconjurător mai curat, să-i ţină sub control pe infractori, să-şi înveţe carte cetăţenii şi să-i vindece de boli. O lume mai educată şi influenţată mai mult de către femei va tolera mai puţin autocraţia şi nu va mai fi aşa de înclinată să înceapă răz­ boaie prosteşti. Progresele tehnologice care au determinat acest avans vor continua într-un ritm accelerat. Legea lui 1 2 3

În original, freak show - spectacole de circ în care apăreau per­ soane cu anomalii fizice rare, curioase. (N. trad. ) În original, foot binding - obicei chinezesc străvechi prin care degetele de la picioarele fetiţelor, în afară de cele mari, erau rupte şi legate sub tălpi. (N. trad.) În original, goon in hockey - un jucător . de hochei desemnat să blocheze echipa adversă, făcând un joc murdar, extrem de agresiv. (N. trad.)

20

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

Moore4 rămâne valabilă, iar genomica, neuroştiinţele, in­ teligenţa artificială şi politicile bazate pe dovezi de netă­ găduit sunt în plină asce:Miune. Dar ce părere aveţi despre distopiile de tip SF? Multe dintre ele, cum ar fi revoluţia cyborgilor ori acapararea lumii de către nanoboţi, sunt cu totul fanteziste şi vor lua calea erorii Y2K5 şi a altor prostii tehnopanicarde. Grave ar putea fi alte două ameninţări, dar şi pentru ele se pot găsi soluţii viabile. În ciuda profeţiilor legate de un al treilea război mondial termonuclear şi de terorismul nuclear în stil hollywoodian, amintiţi-vă că nicio armă de acest tip nu a mai fost folosită după Nagasaki. Războiul Rece s-a încheiat. De asemenea, 16 state au renunţat la programele lor privind înarmarea nucleară, iar din acest an li s-a alăturat chiar şi Iranul. Numărul de arme nucle­ are a scăzut cu peste 80%. Şi un acord global, încheiat în 2010, a blocat accesul la rachete nucleare şi la materiale fisionabile. Mai mult, lumea nu poate decât să-şi extindă tendinţa din aceşti 70 de ani în următoarele câteva de­ cenii, întrucât un program pentru eliminarea treptată a tuturor armelor nucleare a fost aprobat, în principiu, de către liderii mondiali importanţi, inclusiv de către cei din Rusia şi din Statele Unite ale Americii. Cealaltă ameninţare e reprezentată de schimbarea cli­ matică. Aceasta ar putea fi cea mai dificilă problemă a 4 5

Legea descrie o tendinţă pe termen lung în istoria maşinilor de calcul: numărul de tranzistori care pot fi plasaţi pe un circuit inte­ grat se dublează la fiecare doi ani. (N. red.) În original, Y2K bug, cunoscut şi ca virusul informatic al anului 2000 sau ca eroarea mileniului, a stârnit panică în 1999, când s-a spus că această problemă de programare a computerelor va avea loc la trecerea dintre ani, în noaptea de 31 decembrie 1 999/1 ianuarie 2000. (N. trad.)

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

21

umanităţii, dar economiştii sunt de părere că se poate re­ zolva:O taxă globală pe emisiile de carbon ar încuraja mi­ liarde de oameni să facă economii, să inoveze şi să treacă la surse de energie nepoluante. Totodată, progresul cerce­ tării şi dezvoltării energiei regenerabile, a energiei nucle­ are de a patra generaţie şi captarea carbonului ar reduce substanţial costurile. Oare va ignora omenirea, aflată în pragul sinuciderii, aceste soluţii? Ei bine, iată trei titluri din revista Time - toate, numai din ultima lună: ,,China arată că tratează cu maximă seriozitate schimbările cli­ matice"; ,,Walmart, McDonald's şi alte 79 de mari com­ panii se angajează să lupte împotriva încălzirii globale"; şi „Refuzul americanilor de a admite problema încălzirii globale a atins o scădere-record". Desigur, o lume mai bună nu este o lume perfectă. Ca un susţinător vehement al ideii naturii omeneşti, sunt de părere că în copacul · fragil şi contorsionat al umanităţii nu poate creşte ceva perfect. Pentru a o parafraza pe cu­ noscuta cântăreaţă canadiană Joni Mitchell6 , aş spune: ,,Nu suntem praf de stele, nu suntem de aur şi cu sigu­ ranţă nu ne vom întoarce în Paradis." În viitor - cu toate că eu îl văd ca pe unul măreţ -, cred că vom avea inclusiv boală şi sărăcie; vom avea terorism şi opresiune, război şi crime violente. Însă aceste flageluri vor fi considerabil mai puţine, ceea ce înseamnă că miliarde de oameni vor trăi mai bine decât în prezent. Asta, vă reamintesc, este ideea-fanion a dezbaterii din această seară. Mulţumesc! Rudyard Griffiths: Doamnelor şi domnilor, vă voi reţine atenţia doar două secunde. Steven, ne-ai oferit un început impresionant al dezbaterii din seara aceasta. . Acum este 6

Steven Pinker face referire la versurile melodiei „Woodstock", lan­ sată în 1970 pe albumul Ladies of the Canyon. (N. red.)

22

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

rândul echipei adverse. Stimate Alain de Botton, decla­ raţia de deschidere, te r_og. Alain de Botton: Mulţumesc foarte mult. Dacă am fi optimişti, cum sunt iluştrii noştri prieteni din echipa ad­ versă, ar trebui să detaliem şi să distilăm temele abordate de Steven. Aş dori să ne concentrăm asupra a patru mari zone în care optimiştii consideră că vom înregistra cele mai importante progrese. În primul rând, ei cred în biruinţa cunoaşterii în faţa igno­ ranţei. Un mare flagel în vremurile noastre, ignoranţa va fi eradicată graţie luminii oferite de raţiune. Iată marea speranţă a optimiştilor. De asemenea, ei sunt de păre�e că relele crunte provocate de sărăcia care ne-a însoţit extrem de multă vreme vor fi date deoparte ca urmare a dezvol­ tării economiei mondiale. Al treilea aspect adus în discuţie se referă la război. Conflagraţiile vor fi înlăturate de domnia legii şi de creş­ terea monopolizării puterii de către statele dispuse să respecte reglementările internaţionale. Şi, în sfârşit, ei apreciază că bolile vor fi eradicate prin minunatul „in­ strument" numit medicină. Aşadar, cu aceste patru probleme - ignoranţa, sărăcia, războiul şi boala - ţinute sub control, vom ajunge să trăim pe un soi de insulă paradiziacă, pe care, susţin prietenii noştri optimişti, deja o putem întrezări la orizont. Am o singură obiecţie majoră - iar aici discursul meu va avea o tentă autobiografică. Sunt elv�ţian şi am petre­ cut destul de mult timp în ţara natală. Fapt este că, în­ tr-adevăr, Elveţia a rezolvat toate aceste probleme. Are un sistem educaţional fantastic. Salariul mediu a depăşit echivalentul a 50 OOO de dolari pe an. În ţară este pace de multe veacuri, încă de la Tratatul de la Westfalia din 1648. Despre starea spitalelor se poate vorbi de asemenea

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

23

la superlativ. Şi, cu toate acestea, Elveţia nu este Paradisul. Există şi acolo nenumărate probleme. Chiar dacă le-aş putea descrie ca fiind unele minore, totuşi nu se poate glumi în legătură cu ele. Fiindcă sunt probleme reale. Poate că ţări precum Swaziland, Botswana sau Liberia ar ajunge la nivelul Elveţiei peste vreo 500 de ani. . . Dar vestea proastă, doamnelor şi domnilor, este că Elveţia nu e nicide­ cum perfectă. Şi din acest motiv mă văd nevoit să renunţ la tonul optimist adoptat în debutul discuţiei din această seară. De ce Elveţia şi ţările asemenea ei nu sunt perfecte? Păi, mai întâi pentru că imbecilitatea nu a fost diminată de raţiune. Marea promisiune a Iluminismului a constat în aceea că, dacă le vei spune oamenilor ce e bine să facă, ei chiar o vor face, şi că răul e rezultatul ignoranţei. Nu este. Imbecilitatea dă dovadă de mai multă încăpăţânare decât ignoranţa. Apoi, sărăcia nu se eradichează prin creşterea produsului intern brut, căci există milionari şi miliardari care simt că nu au destul - iată adevărata definiţie a să­ răciei: sentimentul că nu deţii suficiente bunuri. Şi, din păcate, acest sentiment creşte şi e prezent la orice nivel al venitului. Iar războiul nu este arma supremă a răutăţii, a violenţei, a cruzimii. Astfel de lucruri abominabile conti­ nuă să se manifeste în societate, chiar dacă oamenii nu se înjunghie între ei până la moarte. Şi, în fine, cu toate că în Elveţia nu există variolă sau viermi de Guineea, oamenii încă se sting, uneori prematur, în ciuda progreselor minunate ale medicinei. Moartea nu a fost eradicată. Iar din câte ştiu eu, chiar dacă străluciţii mei prieteni au o altă opinie, nu se întrevede la orizont niciun tratament pentru moarte. Acestea sunt problemele reale cu care ne confruntăm. Acum, cineva ar putea spune că maşinăriile, tehnologia, internetul şi iPhone-ul, laolaltă, ar fi în stare, la o adică,

24

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

să ne ajute să producem o creatură extrem de înţeleaptă, nemaipomenit de bună şi, pe deasupra, nemuritoare. Poate că o vom face, dar acea „persoană" nu va fi o fiinţă ome­ nească. Homo sapiens reprezintă o specie diferită. Nu vom putea niciodată să evoluăm, să evadăm din aceste blocaje pe care vi le-am descris. Cred că în partea de sus a măduvei spinării avem ceea ce îmi place să numesc nuca defectu­ oasă. Un creier cât o nucă, având porniri distructive, care e imun la anumite tipuri de educaţie şi care, în multe situaţii, se opune vehement încercărilor de a fi de ajutor. Sunt de părere, doamnelor şi domnilor, că trebuie să ne îndreptăm spre un alt fel de filozofie, unul care ne va servi mult mai bine. Eu numesc această filozofie „realism pesimist". E o contracarare a atitudinii exaltate pe care o întâlniţi în ştiinţele moderne, in afacerile moderne, în lumea modernă, care din diverse motive încearcă perma­ nent să ne facă să privim lucrurile cu mai multă voioşie decât ar fi normal. Exaltarea de acest tip este periculoasă şi crudă. Gândiţi-vă la modul cum s-ar aplica în cadrul relaţiilor interumane. Imaginaţi-vă că o persoană ar spune: ,,Sunt perfectă, mă perfecţionez în continuare şi aş vrea să-mi găsesc pe cineva care este perfect şi dornic să devină tot mai perfect." Lăsând deoparte exprimarea în sine, relaţia cu pricina ar fi dezas­ truoasă de la bun început. Iertarea, tandreţea şi simpatia se bazează pe acceptarea imperfecţiunii noastre fundamen­ tale. Suntem creaturi defectuoase şi trebuie să fim conşti­ enţi de lipsurile noastre pentru a fi cu adevărat oameni. Sincer vorbind, există ceva înspăimântător în legătură cu perfecţionismul. Ne enervăm de fiecare dată când credem că ni se făgăduieşte paradisul şi, în schimb, avem parte de ambuteiaje în trafic, de chei pierdute, de o relaţie

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

25

dezamăgitoare, de o slujbă nicidecum ideală. Devenim furioşi - iar sentimentul că lucrurile ni se cuvin se în­ toarce împotriva noastră. Acesta este pericolul epocii în care trăim. Încetăm să apreciem lucrurile atunci când credem că viaţa ar trebui să fie perfectă şi că putem face astfel încât toate problemele să dispară. De ce le plac florile oamenilor în vârstă? Le plac fiindcă sunt atât de conştienţi de imperfecţiunile vieţii, încât îşi doresc să ia o pauză ca să aprecieze mici mostre de perfec­ ţiune, cum ar fi florile. Noi nu facem asta. Dacă avem în minte o poveste măreaţă despre perfecţiunea speciei, nu ne vom opri niciodată ca să admirăm lucrurile mărunte. În sfârşit, vreau să vă vorbesc o clipă despre importanţa umorului. Umorul se naşte din discrepanţa dintre speran­ ţele noastre şi realitatea înconjurătoare. Iar cei care ştiu să râdă sunt şi cei care ştiu să dea dovadă de empatie în faţa speranţelor eşuate, a visurilor eşuate. Cu siguranţă că toţi vom avea astfel de dezamăgiri la un moment dat în viaţă . . . În opinia mea, multe dintre acţiunile nocive din isto­ rie s-au ivit din minţile acelora care credeau în perfec­ ţionism - oameni de ştiinţă, politicieni şi alţii care şi-au închipuit că ar putea îndrepta lucrurile odată pentru totdeauna. Aceasta este o filozofie de viaţă incredibil de periculoasă. Perfecţioniştii sunt cei care ruinează şi dis­ trug lumea. Adevăratul progres al omenirii este adesea rezultatul muncii unor oameni mult mai modeşti, care îşi acceptă propriile defecte, ca şi pe ale celorlalţi, şi care nu încearcă să clădească paradisul pe Pământ. Creştinismul - iar acum vă vorbesc în calitatea mea de membru al unei străvechi familii evreieşti - a insistat, într-o manieră foarte înţeleaptă, asupra ideii că suntem cu toţii plăpânzi şi imperfecţi. Aceasta mi se pare o fundaţie pe

26

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

care se poate construi. Este un punct de pornire conserva­ tor şi clasic (şi nu mă reft�r aici la semnificaţia din politică), aflat, după părerea meaţ"la baza înţelepciunii. În ultimă instanţă, această dezbatere, deşi pare a se învârti în jurul ştiinţei - şi sunt sigur că există în sală multe persoane care au tangenţă cu ştiinţa -, este de fapt despre înţelepciune şi despre filozofia înţelepciunii pe care aţi dori să o adoptaţi în propria viaţă. În spatele teoriilor echipei adverse se as­ cunde o filozofie extrem de fragilă, poate chiar intolerantă şi crudă. Eu nu o consider viabilă. Doar cu umor, omenie, blândeţe şi iertare putem ajunge la un nivel de asumare în care noi, deşi avem creierul cât o nucă, să ne înţelegem per­ fect pe noi înşine, precum şi lumea în care trăim. Ar fi de dorit să nu ne purtăm aspru cu noi înşine, ci să fim înţelegători şi foarte modeşti. Pe această modestie mă bazez atunci când îmi reafirm credinţa fermă că trebuie să respingeţi propunerea reprezentată de întrebarea aces­ tei seri! Vă mulţumesc. Rudyard Griffiths: Iată că spiritele se încing în dezbate­ rea noastră! În continuare, îl invit pe Matt Ridley să sus­ ţină punctul de vedere al echipei „Pro". Matt Ridley: Dragii mei, ce păcat că nu putem supune la vot cine preferă britanicii pleşuvi în detrimentul canadi­ enilor cu părul creţ! Woody Allen a spus odată: ,,Mai mult decât oricând în is­ torie, omenirea se află la o răscruce de drumuri. O cărare duce la disperare şi e lipsită de orice speranţă. Cealaltă duce către extincţia totală. Să sperăm că vom avea inte­ ligenţa de a alege corect." Cam acesta este felul în care aproape toată lumea vorbeşte despre viitor. Mai ales pe vremea adolescenţei mele, viitorul se înfăţişa extrem de sumbru. Explozia demografică părea de neoprit, foametea

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

27

era inevitabilă, pesticidele ne umpleau de tumori can­ ceroase, deşerturile se extindeau, rezervele· de petrol se sfârşeau, pădurile tropicale erau sortite pieirii, iar ploaia acidă, gripa aviară şi gaura din stratul de ozon urmau să ne îmbolnăvească iremediabil. Spermatozoizii mei se tot împuţinau, şi iarna nucleară se pregătea să ne radă pe toţi de pe faţa Pământului. Veţi spune, probabil, că exagerez. Ei bine, iată ce conclu­ zii trăgea economistul Robert Heilbroner, autor de best­ selleruri, în anul în care eu terminam şcoala: ,,Cred că perspectivele omului sunt dureroase, dificile, poate chiar disperate, iar speranţa pentru viitor pare că atârnă de un fir de aţă." Abia un deceniu sau două mai târziu, mi-am dat seama că fiecare dintre aceste ameninţări a fost ori o alarmă falsă, ori o supoziţie mult exagerată. Viitorul clamat ca îngro­ zitor nu s-a dovedit a fi aşa de rău pe cât îmi spuseseră cei maturi. Dimpotrivă, traiul s-a îmbunătăţit încontinuu pentru majoritatea oamenilor. În ultimii 50 de ani, durata vieţii a crescut cu cinci ore în fiecare zi. Mortalitatea infantilă - marele indicator univer­ sal al suferinţei - s-a diminuat cu două treimi în acelaşi interval de timp. Apoi, mortalitatea cauzată de malarie este în scădere cu un procent uimitor: 60% în 15 ani. Faţă de anii '70, deversările de petrol în oceanul planetar s-au redus cu 90%. Iar o jucărică de mărimea unei felii de pâine vă permite să trimiteţi scrisori, să purtaţi conversaţii, să vă uitaţi la filme, să vă orientaţi pe şosele, să faceţi poze şi să le povestiţi sutelor de prieteni ce aţi înfulecat la micul dejun. Iată, de fapt, ce se înrăutăţeşte: traficul şi rata obezită­ ţii - ambele, probleme determinate de abundenţă. Un lucru oarecum amuzant este că majoritatea progreselor se

28

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

produc gradual, astfel că nu ajung să fie nişte ştiri. Veştile proaste sunt cele care tind să apară brusc. Accidentele auto ajung la ştiri, nu sCaderea mortalităţii infantile. Şi, după cum spune Steve, omul obişnuit devine, cu fiecare an ce se scurge, mai bogat, mai sănătos, mai fericit, mai inteligent, mai curat, mai bun, mai liber, mai în siguranţă, mai paşnic şi. . . mai egal. Mai egal? Da, cam aşa ceva! La nivel mondial, inegalitatea este în descreştere accelerată. De ce? Pentru că oamenii din ţările sărace se înavuţesc mai rapid decât oamenii din ţările bogate. În prezent, Africa are parte de un miracol economic, similar cu cel petrecut în Asia în urmă cu un deceniu sau două. Mozambicul este cu 60% mai bogat pe cap de locuitor decât în 2008� Economia Etiopiei creşte cu aproximativ 10% pe an. După cel de Al Doilea Război Mondial, economia mondială a înregistrat scădere doar într-un singur an, mai precis în 2009, când s-a diminuat cu mai puţin de un procent, înainte de a creşte cu 5% în anul următor. Toate acestea ne arată că drumul spre pros­ peritate e o adevărată autostradă de mare viteză. Dar optimismul meu legat de viitor nu se bazează pe ex­ trapolarea trecutului; se bazează pe motivul pentru care aceste lucruri se întâmplă. Inovaţia, determinată de în­ tâlnirea şi împerecherea ideilor pentru a da naştere altor şi altor idei; este combustibilul care le alimentează. Şi, departe de a rămâne fără combustibil, suntem abia la în­ ceput. Există o infinitate de moduri de a recombina idei pentru a crea altele noi. Şi nu mai trebuie să ne bazăm pe statele din America de Nord şi din Europa pentru a ne furniza inovaţii şi invenţii. Iar asta deoarece internetul a accelerat ritmul în care oamenii pot comunica şi îşi pot pune în practică proiectele.

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

29

Haideţi să luăm un exemplu: ţigările electronice. În ţara mea, peste patru milioane de persoane au renunţat la ţi­ garetele clasice, nocive, mulţumită lor. Se dovedeşte a fi cel mai grozav ajutor pe care l-am avut vreodată pentru a abandona tutunul. Sunt, probabil, la fel de sigure precum cafeaua, şi au fost inventate de un chinez pe nume Hon Lik, care a combinat un pic de chimie cu un pic de elec;­ tronică. În ziua de azi, pretutindeni apar tot felul de in­ venţii ce ne aduc o mulţime de beneficii. Mă veţi întreba poate dacă nu cumva asemenea progrese dăunează mediului înconjurător. Ei bine, nu, adeseori se întâmplă chiar invers. Majoritatea indicatorilor de mediu se îmbunătăţesc în numeroase ţări: mai multe păduri, mai multe animale sălbatice, aer mai curat, apă mai curată. Inclusiv rata de extincţie a speciilor a scăzut, în compa­ raţie cu acum 100 de ani, în cazul animalelor despre care ştim - anumite păsări şi mamifere aflate în pericol -, iar asta datorită eforturilor activiştilor de mediu. Şi cu cât ţările sunt mai bogate, cu atât mediul înconjurător este mai probabil să prospere. Dar cum rămâne cu demografia? Sporul natural al popu­ laţiei la nivel mondial a scăzut la jumătate în timpul vieţii mele, de la 2% la 1%, ceea ce mi se pare un fapt pozitiv. Şi rata natalităţii este mai mică în prezent, mai cu seamă în Africa. Populaţia lumii a crescut de patru ori în secolul al XX-lea, dar în secolul al XXI-lea nici măcar nu se va dubla. Potrivit estimărilor ONU, ea se va opri din creştere până în anii 2080. Nu din cauza războaielor, a ciumei sau a foametei, cum se temea pesimistul cleric Malthus7, ci 7

Thomas Robert Malthus ( 1766-1834), unul dintre primii econo­ mişti politici, cunoscut pentru teoria sa legată de creşterea mult mai rapidă a populaţiei în comparaţie cu cea a rezervelor de hrană. (N. trad.)

30

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

datorită prosperităţii, datorită îmbunătăţirii educaţiei şi a stării de sănătate. Iată un . fapt simplu, dar fascinant, legat de demografie: când mai "mulţi copii supravieţuiesc, oa­ menii îşi planifică familii mai mici. Odată cu încetinirea sporului populaţiei şi dat fiind randamentul din ce în ce mai înalt al exploataţiilor agricole, devine tot mai uşor să hrănim lumea. Astăzi, comparativ cu situaţia din urmă cu 50 de ani, este nevoie de 68% mai puţin teren agricol pentru a produce aceeaşi cantitate de hrană. Asta înseamnă mai mult pământ disponibil pentru flora şi fauna spontane. Cel puţin teoretic, poţi să hrăneşti întreaga lume dintr-o fermă hidroponică de dimensiunea provinciei Ontario şi să păstrezi restul pentru natura sălbatică. Şi planeta devine mai curată, mai verde. Sateliţii au înregistrat cu 14% mai multă vegetaţie decât acum 3 0 de ani, în special în zonele aride, cum ar fi regiunea Sahel din Africa. Dar sunt eu oare asemenea celui care cade dintr-un zgâ­ rie-nori şi, când ajunge în picaj prin dreptul etajului al doilea, strigă: ,,Până acum totul e bine"? Nu, nu cred. . . Probabil că veţi auzi în cursul acestei dezbateri expresia „punct de cotitură". Vi se va spune că reprezentanţii ·gene­ raţiei actuale o vor duce mai rău decât părinţii lor, că vor muri mai tineri sau că vor asista la o deteriorare bruscă a mediului. Ei bine, permiteţi-mi să vă spun eu ceva despre punctele de cotitură. Fiecare generaţie are convingerea că se află într-un astfel de punct, crezând că trecutul a fost bun, iar viitorul va fi sumbru. În 1830, Lordul Macaulay a afirmat: ,,În fiec�re epocă, toată lumea ştie că până în acel moment au avut loc îmbunătăţiri progresive, dar nimeni nu pare să se gân­ dească la vreo îmbunătăţire pentru generaţiile următoare. Nu putem avea dovezi absolute că toţi cei care cred că

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

31

societatea a ajuns într-un punct de cotitură se înşală şi că zilele cele mai bune ale omenirii sunt de domeniul trecu­ tului. Însă aşa au spus toţi cei de dinaintea noastră - şi întotdeauna motivele s-au bazat doar pe aparenţe." Filtrăm trecutul pentru amintiri fericite şi viitorul pentru prognoze sumbre. Mi se pare o formă ciudată de narci­ sism. Suntem îndemnaţi să credem că generaţia noastră este una specială, adică exact cea în care apare punctul de cotitură. Mi-e teamă că e un nonsens. În încheierea micului meu discurs, aş dori să-l citez din nou pe Macaulay: ,,În virtutea cărui principiu judecăm lucrurile atunci când, deşi sesizăm în trecut numai pro­ grese, ne aşteptăm ca în viitor totul să decadă?" Rudyard Griffiths: Mulţumesc mult. Iar acum, stimate Malcolm Gladwell, este momentul să susţii echipa. Malcolm Gladwell: În timp ce-i ascultam pe cei doi ono­ rabili preopinenţi dezbătând tema de astăzi, Steven Pinker şi Matt Ridley, am simţit nevoia să propun un termen ele­ gant pentru a-i descrie. Aş sugera să îi numim Pollyanna8 • Şi din moment ce nu avem nicio femeie pe scenă - fapt curios pentru anul 2015 -, mă gândeam să ne referim la cei doi ca la domnul şi doamna Pollyanna. Vă voi lăsa să vă puneţi imaginaţia la lucru pentru a vă da seama care ar fi „el" şi care „ea". Deşi cred că simplul fapt de a le admira podoaba capilară vă va da suficiente indicii. . . În orice caz, în timp ce îi ascultam pe domnul şi doamna Pollyanna, mintea mi-a rătăcit aiurea, aşa cum sunt sigur că au păţit şi mulţi dintre voi. Am început să mă gândesc la 8

Pollyanna este titlul unei cărţi clasice pentru copii, scrisă de

Eleanor H. Porter în 19 13 . Numele personajului principal a deve­ nit sinonim cu al unei persoane extrem de optimiste. (N. trad.)

32

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

toate scenariile posibile în care aş fi de acord cu ei. De pildă, să presupunem că înlocuirµ câteva cuvinte în titlul dezbate­ rii din această seară, astfel încât să sune astfel: ,,Urmează cele mai bune zile ale domnilor Pinker şi Ridley?" Bineînţeles că răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Domnul Ridley este membru al Camerei Lorzilor, una dintre cele mai încân­ tătoare sinecuri din istoria lumii occidentale. Iar domnul Pinker îşi desfăşoară activitatea la Universitatea Harvard, care ar putea fi replica americană a Camerei Lorzilor. Mi se pare absolut evident că viitorul lor va fi unul minunat. Şi sunt convins că nimeni nu poate contesta asta. Sau, alegând alt exemplu, să presupunem că dezbatem pe marginea temei: ,,Viitorul îi va surâde Canadei?" Şi la această întrebare aş răspunde la fel: da, cu siguranţă că o va face! Ţara dumneavoastră tocmai a avut o ascensiune rapidă către o poziţie fruntaşă în leadershipul mondial. Dar, din nefericire, nu toţi trăim în Canada. Eu trăiesc în Statele Unite. E suficient să urmăriţi cinci minute din dezbaterile prezidenţiale republicane pentru a vă da seama că, pentru locuitorii de la sudul graniţei canadiene, răspunsul nu poate fi nicidecum unul afirmativ. Dar, lăsând gluma la o parte, poate că dacă această dez­ batere ar fi ridicat problema: ,,Viitorul i-a surâs ome­ nirii de-a lungul istoriei?", răspunsul ar fi fost categoric ,,da". Şi tocmai asta au demonstrat cei doi adversari ai mei de astăzi. Ei au explicat elocvent că, dacă ne întoar­ cem în trecut şi aruncăm o privire înainte, spre secolul al XVII-lea, secolul al XVIII-lea, secolul al XIX-iea; spre anii 1950 sau 1975, şi ajungem până în prezent, lucrurile au urmat mereu o traiectorie ascendentă. Cu toţii suntem de acord cu asta. Dar în dezbaterea noastră nu discutăm despre trecut, nu-i aşa? Vorbim despre viitor. Despre lu­ crurile care se îmbunătăţesc sau nu de acum înainte.

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

33

Ideea că viitorul va fi mereu mai bun mi se pare extrem de naivă. Şi termenul îmbunătăţire îl consider impropriu. Când privim spre viitor, ne confruntăm de fapt cu un viitor diferit. Ce vreau să spun cu asta? Recent, la o conferinţă, am discutat cu nişte oameni care erau specialişti în siguranţa pe internet. M-au întrebat: „De ce sunteţi îngrijorat? La ce vă gândiţi? " Iar eu le-am răspuns: ,,În ultimul timp, am făcut faţă cu succes ame­ ninţărilor zilnice minore care obişnuiau să provină din lumea hackerilor - de genul puştiului din Bulgaria care vrea să ne fure datele cardului bancar. Însă există mii de ameninţări. Facem o treabă bună dacă reuşim să le ţinem sub control. . . " Dar ce ne înspăimântă cu adevărat este ceea ce în limbaj de specialitate se numeşte ,, 11 septem­ brie digital". Cineva, un stat sau un grup, intră fraudulos în sistemul infrastructurii electrice din America de Nord şi opreşte curentul pentru o săptămână. Sau un hacker accesează simultan comenzile electronice ale câtorva mii de maşini de pe Autostrada 4019 , pr-ovocând un blocaj uriaş în trafic şi accidente în lanţ. Mă rog, acest lucru s-ar putea să nu fie chiar substanţial diferit de modul în care se petrec lucrurile în prezent acolo, pe 401, dar oricum ar fi un fapt cel puţin şocant. Acum vă voi da o serie de exemple luate la întâmplare. Nu cu mult timp în urmă, citeam într-o revistă de ştiinţe politice o lucrare despre impactul utilizării telefoanelor mobile în Africa. În articol se arăta că introducerea lor pe continent a avut un efect extraordinar asupra vieţii cetă­ ţenilor obişnuiţi, permiţându-le să facă tot felul de lucruri pe care nu le-ar fi putut face niciodată în trecut. Dar, în 9

Autostradă din Canada, considerată cea mai aglomerată şosea din America de Nord, dacă nu chiar din întreaga lume. (N. red. )

34

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

acelaşi timp, introducerea telefoanelor mobile a facili­ tat coordonarea şi executarea operaţiunilor militare ale unor grupări teroriste precum Boko Haram şi ISIS [Statul Islamic al Irakului şi Levantului], activitatea lor devenind astfel mult mai eficientă. De asemenea, în ultimii 25 sau 50 de ani, ne-am îmbu,­ nătăţit considerabil abilitatea de a face faţă la ceea ce s-ar putea numi crize climatice obişnuite. În ziua de azi nu ne mai temem - nici eu, nici majoritatea oamenilor - de foa­ mete, aşa cum ne-am fi temut în urmă cu două-trei de­ cenii. Pericolul acestui tip de criză ecologică a fost redus datorită creării unor culturi rezistente la boli sau la secetă şi a unor tehnologii mult mai eficiente de desalinizare. Nici experţii în problemele de climă nu sunt alarmaţi de aceste situaţii. Însă au studiat recentul uragan care a lovit Mexicul, unul dintre cele mc1i mari şi mai feroce înregis­ trate vreodată, şi au afirmat: ,,Suntem preocupaţi de ten­ dinţele de încălzire a oceanelor lumii şi ne îngrijorează posibilitatea ca unul dintre aceste megauragane să ne dea o lovitură cumplită, cum nu s-a mai pomenit." Motorul puternic al activităţii umane este cel care ne permite să creăm culturi rezistente la secetă şi boli, diminuând pe­ ricolul foametei, dar e acelaşi care determină schimbările climatice, atrăgând riscuri grave de cu totul altă natură. Dar ce au în comun toate exemplele date? Ele ne arată că, la nivel de societate, noi nu ne-am angajat în reducerea riscului, ci în reconfigurarea lui. Nu trebuie să vă neliniş­ tească o posibilă foamete la fiecare cinci ani, dar trebuie să vă faceţi griji cu privire la un megauragan care poate şterge de pe faţa Pământului un oraş precum Miami. Nu trebuie să vă îngrijoraţi că un tip din România vă pira­ tează cardul de credit, dar trebuie să vă temeţi că un stat cum ar fi Coreea de Nord vă poate opri curentul electric timp de două săptămâni. Iar faptul că ai un telefon mobil

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

35

în Africa presupune că viaţa ta este mult mai uşoară decât acum cinci sau zece ani, dar şi că ameninţările grupărilor teroriste au crescut şi s-au răspândit mai mult decât acum cinci sau zece ani. Oare ce înseamnă asta în ce-i priveşte pe prietenii noştri, domnul şi doamna Pollyanna? Ei bine, înseamnă că tot ce ne-au spus este adevărat. Aşa-i, nu ne-au minţit deloc! Am stat acolo ascultându-i pe cei . doi, scuturând din cap şi gândind: ,,Nu aţi fi putut vorbi mai sincer, mai realist şi onest despre traiector�a tuturor acestor tendinţe diferite. Însă, din păcate, aţi spus doar jumătate din poveste! " În opinia mea, dezbaterea serii se referă de fapt la schimbarea naturii riscurilor cu care ne confruntăm - şi, mai ales, la gradul în care acest lucru ar trebui să ne sperie. Iar răs­ punsul mi se pare evident: da, ar trebui să ne sperie! Rudyard Griffiths: Excelente declaraţii de deschidere, domnii mei! Iar acum, pentru a merge mai departe în cadrul dezbaterii noastre, voi invita fiecare echipă să combată argumentele taberei adverse. Mai întâi va avea cuvântul echipa „Pro". Domnule Pinker, vă voi acorda trei minute, timp care va fi atent cronometrat. Aşadar, să auzim replica dumneavoastră la ceea ce Alain şi Malcolm au spus până acum. Steven Pinker: Voi începe cu răspunsul meu către Alain, iar aici voi aborda două aspecte. În primul rând, am im­ presia că Alain de Botton a confundat dezbaterile, ate­ rizând la o alta. Nu-mi amintesc să fi fost invitat la o dezbatere a cărei temă se referă la faptul că oamenii din viitor vor fi nemuritori; nici nu s-a pus problema că pros­ tia se va evapora de pe faţa Pământului; nici că nu ne vom mai pierde în veci cheile de la maşină. Terna dezbaterii de faţă nu este dacă în viitor vom trăi într-o lume perfectă, ci dacă la orizont se întrevăd vremuri mai însorite.

36

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

În al doilea rând, aş vrea să-i adresez întrebarea: ,,Chiar vorbeşti serios? " Susţii că ai fi dispus să te duci la un om simplu din Cambodgia, S"ău Sudan, sau Bangladesh, sau Afganistan şi să-i zici: ,,Ascultă, am fost şi eu în pielea ta. Îţi faci sânge rău că ţi-a murit copilul sau soţia la naştere, eşti plin de paraziţi, nu ai suficientă mâncare - dar, cre­ de-mă, nu e mare brânză să trăieşti într-o ţară ca Elveţia. Într-adevăr, copilul s-ar putea să nu-ţi moară în primul an de viaţă, dar când va fi adolescent tot îşi va da ochii peste cap când îl vei mustra puţin. Şi poate că nu trăieşti sub ameninţarea războiului şi a genocidului, dar oame­ nii tot vo� face comentarii răutăcioase. Şi poate că nu ţi-e foame, dar uneori vei bea nişte vin un pic prea fructat." Cred că miliarde· de indivizi de pe planetă ar răspunde în cor: ,,Mulţumesc, însă aş prefera să mă conving singur decât să te cred pe tine pe cuvânt! " În ceea ce-l priveşte pe Malcolm Gladwell, este adevărat că, fiind înzestrat cu o imaginaţie bogată, se poate gândi la toate tipurile de catastrofe - nu avem nicio garanţie că unele dintre scenariile de la Hollywood· nu se vor întâm­ pla aievea sau că nişte hackeri nu vor opri curentul elec­ tric. Pe de altă parte, există o mare diferenţă între fantezie şi probabilitate. Există, de asemenea, o mare diferenţă între un fapt neplăcut, precum furtul datelor de pe cardul bancar, şi o catastrofă. Iar dacă ar .fi să alegem între ex­ perţii mondiali în securitate informatică din toate ţările industrializate de pe Pământ şi adolescenţii certaţi cu legea din România ori Bulgaria, eu voi paria pe experţi. În cele din urmă, dacă ar fi adevărat că telefoanele mobile au cauzat la fel de mult rău ca problemele pe care le-au elimi­ nat, ai observa că rata deceselor din conflictele armate. . . Pot termina fraza? Rudyard Griffiths: Vă vom permite să vă încheiaţi argu­ mentaţia când vom trece la discuţia moderată. Regret, dar

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

37

cele trei minute alocate au expirat. Aici avem un regula­ ment ca la armată! Matt, acum e rândul tău. Matt Ridley: Domnul şi doamna Casandra10 v-au depă­ nat cu pricepere cealaltă parte a poveştii. Acum, serios, Malcolm, chiar vrei să credem că un blocaj al traficului provocat de un puştan din Bulgaria este o catastrofă? Pe mapamond sunt probleme mult mai serioase. Casandrele v-au vorbit numai despre problemele ţărilor bogate din lumea dezvoltată. Dar hai să uităm preţ de câteva minute că putem rămâne fără curent din pricina unui hacker bulgar. Există un mi­ liard de persoane în lume care nu au încă acces la energie electrică. Şi ştim bine că, atunci când oamenii au parte de electricitate, ea le transformă viaţa. Ştim, de asemenea, că singurele lucruri care îi împiedică pe oameni să obţină putere sunt voinţa şi resursele, chestiuni de felul acesta. Evident, astfel de probleme pot fi soluţionate - avem toate motivele să credem asta. Apoi, aşa cum tocmai începuse să spună Steve, dacă ar fi fost adevărat că telefoanele mobile înlesnesc şi agravează conflagraţiile, am fi văzut rezultatele în cifre. Ceea ce nu se întâmplă. În schimb, accesul la telefonie îi oferă africa­ nului de rând posibilitatea de a face operaţiuni bancare pe celular, de a-şi adăuga datele personale într-un anunţ pentru a obţine un loc de muncă, de a comunica relativ ieftin cu prietenii - ceea ce aduce îmbunătăţiri extra­ ordinare în viaţa lui de zi cu zi. Oamenii au pus la cale războaie şi înainte de apariţia telefoanelor mobile, şi vor putea face asta oricând. 10 Personaj din mitologia greacă; acest nume le e atribuit oamenilor ale căror profeţii - cel mai adesea nefaste - sunt adevărate, dar nu sunt crezute de nimeni. (N. trad.)

38

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

Alain, în ceea ce te priveşte, parcă te-am auzit definind sărăcia ca pe un sentiment �l milionarului care crede că nu are destul. Nu mi se pantdeloc că asta înseamnă! Eu consider că e sărăcie atunci când oamenii nu-şi pot per­ mite să se hrănească şi să supravieţuiască. Acesta e as­ pectul care mă preocupă în cel mai înalt grad. Şi nu mă uit înapoi, în trecut, aşa cum a susţinut Malcolm. Am subliniat faptul că nu-mi bazez optimismul pe o astfel de abordare, ci pe ceea ce ştim că putem face pentru a îmbu­ nătăţi vieţile oamenilor - acei oameni care au nevoie cu adevărat, nevoiaşii din ţările în curs de dezvoltare. Această lume nu este perfectă, cu siguranţă. De unde şi scopul optimismului. Voltaire l-a definit pe optimist ca pe cineva care crede că lumea e deja perfectă. Acum, semnificaţia termenului s-a schimbat. Înseamnă să crezi că lumea nu este perfectă, dar să nutreşti dorinţa de a o îmbunătăţi. Dacă asta înseamnă că atunci când mergem în Elveţia nu suntem în stare să apreciem florile şi ne pierdem simţul umorului, ei bine, poate că e un preţ care merită plătit. Rudyard Griffiths: Felicitări! Acum vom asculta contra­ argumentele echipei adverse. Alain, tu eşti primul invitat la microfon. Alain de Botton: Soţii Pollyanna încearcă să ne inducă senzaţia că abordarea lor este, într-un fel, uşor riscantă, dar foarte modernă, subtilă şi interesantă. Este, de fapt, filozo­ fia emfatică şi convenţional-optimistă a presei, a capitalis­ mului, a ştiinţei. Adică mesajul pe care îl auziţi tot timpul, oriunde v-aţi afla. Este noul iPhone, este noul dispozitiv micuţ care vă va face viaţa mai bună. Suntem înconju,raţi de voci precum cele ale domnului şi doamnei Pollyanna, iar în vorbele lor nu sesizez nimic eminamente proaspăt sau demn de interes. Ni s-a spus în nenumărate rânduri că ne îndreptăm spre un viitor însorit, am tot auzit asta.

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

39

Ce-i drept, există câteva voci care se exprimă în ziare precum The Guardian şi New York Times gata să afirme că totul e sumbru, dar ele reprezintă o minoritate. Marea portavoce le e oferită oamenilor care ne spun că viaţa va fi perfectă. Acesta este, în parte, aspectul pe care îl combat eu, deoarece cred că ilustrează o filozofie foarte pericu­ loasă şi inumană. La începuturile civilizaţiei occidentale, grecii antici au inventat o formă de teatru numită trage­ die. Iar sc·opul tragediei a constat în a le reaminti oraşe­ lor-stat vulnerabilitatea lor permanentă şi, prin urmare, necesitatea unei modestii extreme în faţa necunoscutului. Asta mă deranjează mult la domnul şi doamna Pollyanna: aroganţa lor. Amândoi sunt oameni fermecători, dar ati­ tudinea lor mi se pare de o aroganţă subtilă şi sfărâmi­ cioasă, care cred că este, în cele din urmă, periculoasă pentru noi. Ei adoptă o viziune de un materialism extrem asupra speciei umane, de parcă singura preocupare pe care o au este partea materială a vieţii. Acum, e foarte uşor să spui: ,,Pe tipul ăsta nu-l interesează decât problemele oamenilor bogaţi." Dar locuitorii de aici, din Canada, trăiesc în lumea bogată. Există 22 de ţări care se califică drept bogate. Şi am face bine să nu le uităm, fiindcă toţi ceilalţi - oamenii de care ei sunt interesaţi - încearcă la rândul lor să devină bogaţi. Aşadar, problemele lumii bogate sunt adevăratele probleme pe care trebuie să le cercetăm. Apoi, ei spun o poveste teribil de complicată . . . Chiar şi atunci când ultimul parazit care declanşează ma­ laria va fi fost eradicat, omenirea tot va rămâne incredibil de vulnerabilă la diverse provocări. Domnul şi doamna Pollyanna refuză să privească adevă­ rata dramă a ceea ce înseamnă a fi om şi a lua în serios aceste provocări la fel de mult precum Eschil, Flaubert ori Tolstoi. Asta mă deranjează în atitudinea ştiinţei mo­ derne şi a filozofiei ei cu iz optimist. Prin urmare, vă

40

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

recomand să citiţi cu mai multă atenţie întrebarea adre­ sată în această seară. Vă mulţumesc. .,.,

Malcolm Gladwell: În timp ce-i ascultam pe preopinenţi, am încercat să fac o listă cu afirmaţiile care mi s-au părut cele mai bizare. Aş vreau să trec pur şi simplu prin ele, con­ centrându-mă asupra a trei chestiuni care m-au izbit mai puternic. Primul a fost un comentariu al domnului Pinker despre încântarea resimţită de domnia sa la pomenirea faptului că numărul armelor nucleare s-a redus cu 80%. Iertaţi-mă că scot asta în evidenţă, dar nu mi 'se pare că astfel se rezolvă problema. Poţi să reduci numărul ar­ melor cu 80%, însă e de ajuns o singură armă în mâinile unui nebun pentru a ne secera pe toţi. Gândiţi-vă la o per­ soană care vă pune pistolul la tâmplă şi vă spune: ,,Nu-ţi face griji, am redus numărul de gloanţe din încărcător cu 50%." Eu, unul, nu m-aş simţi deloc mai liniştit. Poate doar domnul Pinker. . . ,,Pinkerismul" meu preferat, dacă mi se permite expresia, a fost cel despre schimbările climatice, peste care domnul cu pricina a trecut cu mare uşurinţă. El le-a respins cu o frază · pe care pur şi simplu o ador: ,,Economiştii sunt de părere că se pot rezolva." De unde să încep? Mai întâi de toate: economiştii? În ce lume fantastică economiştii reprezintă primul grup de oameni cărora ne-am adresa pentru a ne da soluţii la cele mai complicate probleme ale vieţii? Aceasta nu este o chestiune care poate fi rezolvată cu grafice, tabele sau împingând rata dobânzii mai sus ori mai jos. Schimbările climatice stau la baza unora dintre cele mai complexe probleme sociale, politice şi econo­ mice ale zilelor noastre. Soluţiile presupun schimbarea instituţiilor, a modului în care ne comportăm, precum şi confruntarea cu anumite interese bine înrădăcinate. Mi

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

41

se pare o lume fantezistă pur intelectuală, unde proba­ bil că trăiesc adversarii noştri. De acolo privesc această problemă extraordinar de complexă şi apoi caută ajutor la Departamentul de Economie al Universităţii Harvard sau, după caz, la Camera Lorzilor. Şi ultima gafă a lui Matt Ridley - de fapt, au fost extrem de multe - a constat în ideea că am putea hrăni toată popula­ ţia lumii dintr-o fermă hidroponică de dimensiunea pro­ vinciei Ontario. Am doar două întrebări aici. Mai întâi, cât de multe romane SF aţi citit, domnul meu? Iar în al doilea rând, cât de multe alimente hidroponice aţi mâncat? Aceasta ar fi imaginea de ansamblu: este foarte uşor să ne imaginăm o lume mai bună. Este considerabil mai difi­ cil să punem în practică o sumedenie de noţiuni utopice. De cealaltă parte a baricadei, noi suntem devotaţi reali­ tăţii. Pe când voi aţi devorat pe nemestecate cam multă propagandă. Rudyard Griffiths: Iată că s-a încheiat prima parte a dez­ baterii noastre. Îngăduiţi-mi să afirm că a fost fabuloasă! Acum vom merge mai departe, urmând să moderez o discuţie liberă. Am strâns în minte tot felul de întrebări, însă din moment ce confruntarea dintre invitaţi conti­ nuă, o să-ţi dau cuvântul ţie, Matt. Poţi răspunde la ceea ce tocmai ai auzit din partea lui Malcolm, în special legat de economie şi de capacitatea noastră de a folosi ştiinţa pentru a prezice viitorul mult visat? Matt Ridley: Ideea că suntem materialişti trebuie com­ bătută. Este în regulă să spunem că materialismul nu ne satisface toate nevoile, dar, în ce mă priveşte, aş prefera să fiu bine hrănit şi să mă simt mizerabil decât să fiu flă­ mând şi să mă simt mizerabil. Aşadar, satisfacerea nevoi­ lor materiale mi se pare importantă.

42

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

În ceea ce priveşte punctul de vedere al lui Malcolm despre schimbările climatic� şi ştiinţele mediului: tot ce am auzit de la el sună mai digraba ca un strigăt de dis­ perare. Nu l-am auzit vorbind despre lucrurile pe care le putem face cu tehnologiile nucleare sau cu altele aseme­ nea lor. Există tot felul de îmbunătăţiri care ar fi posibile cu ajutorul acestora. Încercăm să invocăm voinţa politică, încercăm să înţelegem economia, încercăm să desluşim tehnologia. Nu am reuşit încă să decarbonizăm economia mondială, ce-i drept, însă a crede că e absolut imposibil să putem rezolva problema în următoarele decenii mi se pare ciudat. Adică, s-ar putea să nu reuşim, dar este foarte probabil că o vom face. Malcolm Gladwell: Dacă îmi permiteţi o precizare: nu am spus niciodată că e imposibil. Am afirmat că este mai dificil decât ne-aţi sugerat dumneavoastră, cu toate acele scenarii fanteziste despre nişte progrese nelimitate. Mai mult decât atât, schimbările climatice reprezintă un fel de ameninţare la adresa progresului, de o cu totul altă natură decât ameninţările din trecut. Şi astfel ne întoarcem la de­ claraţia mea de deschidere . . . Matt Ridley: Chiar credeţi asta? Malcolm Gladwell: Sigur că da. Matt Ridley: Însă omenirea s-a confruntat cu unele ame­ ninţări uriaşe îri trecut - inclusiv foametea şi bolile - şi iată că le-a învins. Malcolm Gladwell: Nu puteţi pune pe tapet un singur episod de foamete şi să spuneţi că a avut aceleaşi conse­ cinţe globale ca o viitoare schimbare climatică la nivelul planetei. Numiţi o perioadă de foamete din anul zero până în 175 0 care să fi avut ca efect schimbarea structurii

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

43

fundamentale a oceanelor lumii. Nu e cu putinţă, corect? Puteţi să arătaţi ceva ce s-a întâmplat într-un avion sco­ ţian, de exemplu, însă mai mult de-atât. . . Matt Ridley: Nu - dar pot să pomenesc foametea care s-a abătut asupra Franţei în anii 1690 şi a exterminat 15% din populaţia ţării, deoarece nu exista comerţ şi nu s-au putut aduce alimente pentru oameni la acea vreme. Dar acum, şi datorită agriculturii globalizate, a devenit posibil. Malcolm Gladwell: Ameninţarea schimbărilor clima­ tice despre care vorbim va afecta mult maţ mulţi indivizi decât 15% din populaţia Franţei. Matt Ridley: Cred că Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice v-ar contrazice, domnule. Malcolm Gladwell: Atunci, va trebui să îndur acest blam îngrozitor până la sfârşitul zilelor mele! Alain de Botton: Astfel de meciuri ar putea deveni anoste, câtă vreme o echipă vine cu un grafic în care se arată că lucrurile se îmbunătăţesc, iar,cealaltă o ţine pe-a ei: ,,Nu-i adevărat, se înrăutăţesc! " Cred că ar trebui să facem un pas înapoi şi să ne întrebăm ce determină echipa adversă să afirme sus şi tare că. . . Matt Ridley: Statisticile, Alain, faptele! Alain de Botton: Sigur, înţeleg. Însă nişte date nu indică la modul irevocabil, de netăgăduit, că viaţa va fi perfectă, aşa că. . . Steven Pinker: Nu despre asta este dezbaterea, stimaţi colegi. Matt Ridley: Dar noi n-am spus că va fi perfectă. De unde s-a ivit ideea de perfecţiune?

44

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

Steven Pinker: Nu discutăm aici despre perfecţiune, îţi aminteşti, Alain? Cred în co�tinuare că, din greşeală, ai " nimerit la o altă dezbatere. Alain de Botton: Domnule Pinker, acesta pare a fi asul pe care-l tot scoateţi din mânecă. Ori de câte ori arătăm că argumentaţia voastră e găunoasă, ziceţi: ,,Ah, nu am vrut să spun asta. Desigur, asta va rămâne o problemă. Dar pe mine mă interesează asta." Practic, dacă v-am întreba: ,,Ce credeţi despre rata utilizării armelor?", aţi răspunde: „Nu, nu, nu, pe mine mă interesează, ştiţi, viermii care se pitesc în ficatul oamenilor din sudul Africii." Astfel, schimbaţi subiectul în mod constant - şi pierdeţi teren. Tot aşa, dacă menţionez incidenţa ridicată a boli­ lor mintal�, voi spuneţi: ,,A, nu. Nu mă interesează bolile mintale. Mă interesează sărăcia extremă." Şi eu zic: ,,Bine, atunci ce părere aveţi despre ideea de sărăcie relativă pe care faimosul economist Richard Easterlin a subliniat-o , în anii 70? ", la care voi replicaţi: ,,A, nu. Nu mă intere­ sează sărăcia relativă. Mă preocupă doar sărăcia extremă." Continuaţi să deviaţi subiectul discuţiei, făcând astfel ca poziţia voastră să fie cam invalidă. Pentru că de câte ori afirmăm: ,,Există motive reale de îngrijorare cu privire la progresul umanităţii", veţi spune: ,,Dar pe noi nu ne inte­ resează aceste motive mărunte." Prin urmare, ar trebui s· ă stabilim exact . . . Rudyard Griffiths: Să-i permitem lui Steven să vă răs­ pundă la această acuzaţie. Eşti într-adevăr selectiv în pri­ vinţa subiectelor în discuţie? Steven Pinker: Este complet neadevărat! Am menţionat zece dimensiuni ale bunăstării umane. Toate acele as­ pecte s-au îmbunătăţit.

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

45

Alain de Botton: Bineînţeles. Şi eu aş putea înşirui încă 30, dar problema - e că sunt mult mai multe. . . Steven Pinker: Nu, mă îndoiesc că mai poţi menţiona alte 30! Alain de Botton: Câte elemente sunt implicate în viaţa oamenilor? Cu siguranţă mult mai mult de zece. Rudyard Griffiths: Dragă Alain, hai să-l lăsăm pe Steven să-şi spună punctul de vedere. Steven Pinker: Care sunt cele 3 0 de lucruri de extremă importanţă în afară de viaţă, sănătate, educaţie, belşug, pace, siguranţă, inteligenţă şi drepturile femeilor? Alain de Botton: Cunoşti acel roman celebru, -scris în se­ colul al XIX-lea, numit Anna Karenina? Niciunul dintre personajele din Anna Karenina nu a suferit din cauza vre­ unuia dintre cele zece aspecte menţionate de tine. A fost o poveste fericită? Nu. Şi asta ne spune ceva foarte impor­ tant, domnule Pinker, despre cât de îngustă este . . . Matt Ridley: Dar am afirmat noi că va fi abolită nefe­ ricirea? Alain de Botton: Matt, asta e o altă retragere tactică de-a voastră, la care apelaţi frecvent, nefăcând decât să stârniţi confuzie. Matt Ridley: Nu-i adevărat. Fericirea e din ce în ce mai mare, dar nu poate fi numită perfectă. Alain de Botton: Mereu ajungem într-o zonă în care nu aveţi un argument puternic, şi atunci ripostaţi: ,,Nu suntem interesaţi de tema asta. Ci numai de viermele din ficat." De ce nu spuneţi ce vă interesează, domnilor, axân­ du-vă pe acel lucru şi argumentând în favoarea lui?

46

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

Matt Ridley: Alain, ai cercetat datele privitoare la fericire? Fericirea se corelează cu bogăţia dintre ţări, din interio­ rul ţărilor, precum şi din vi�ţa oamenilor. Dar sţmt întru totul de acord că tu poţi fi foarte bogat şi foarte nefericit. Steven Pinker: În primul rând, Paradoxul lui Easterlin a fost soluţionat. Am impresia că ai rămas cu un deceniu în urmă, Alain. Ideea că bogăţia nu e corelată cu ferici­ rea, care a reprezentat premisa Paradoxului lui Easterlin, este greşită. Cu doar câteva săptămâni în urmă, Angus Deaton1 1 a câştigat Premiul Nobel fiindcă a demonstrat acest lucru. Şi, după cum a spus şi Matt, a fost o eroare. Alain de - Botton: Bine, fie! Dar în această sală există şi persoane nemulţumite de diverse lucruri, care nu sunt la limita subzistenţei. Iar voi le-aţi spune: ,,Îmi pare rău, oameni burii, însă datele sugerează că fericirea dumnea­ voastră n-are nicio legătură cu veniturile. Prin urmare, nefericirea dumneavoastră nu este reală, întrucât datele nu arată că ar fi reală." Steven Pinker: Poftim? Alain de Bottori: Cu alte cuvinte, datele voastre includ o mulţime de anomalii. Steven Pinker: Despre ce vorbeşti acolo? Cum să nu arate datele că fericirea e reală? Rudyard Griffiths: În regulă, domnilor. Să ne oprim câteva clipe. Aş vrea să aud un punct de vedere şi din partea lui Malcolm. 11

Cunoscut microeconomist, profesor la Universitatea Princeton. Premiul menţionat aici este cel cu care a fost distins în 20 15 Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice. (N. red.)

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

47

Malcolm Gladwell: Tocmai voiam să-l susţin pe Alain, deoarece mi s-a părut că a argumentat foarte bine faţă de poziţia pe alocuri deplasată a domnului Pinker. Doream să scot în evidenţă una dintre gafele despre care n-am apucat să vorbesc mai devreme în contraargumen­ taţia mea, legată chiar de acest lucru. Când a menţionat că suntem mai puţin violenţi decât în trecut, el a subli­ niat că principalele ţări dezvoltate nu s-au implicat în răz­ boaie timp de 60 de ani. Cred că nu greşesc dacă afirm că atunci când l-au purtat pe ultimul, acum 60 de ani, a fost înfiorător, aşa că nu ne consolează prea mult că inter­ valul dintre conflagraţii creşte, atât timp cât acestea sunt de o ferocitate terifiantă. Şi dacă războaiele înseşi implică posibilitatea distrugerii planetei, ei bine, asta e ceva de o importanţă extraordinară. Prin urmare, sublinierea fap­ tului că au trecut, iată, peste 60 de ani de când Anglia nu a mai fost angajată în vreun război major nu ne spune mare lucru acum, nu-i aşa? Trebuie să ne uităm foarte atent la natura conflictelor - şi de aceea mă întorc la punctul pe care încercam să-l ating la începutul dezbaterii, când am susţinut că în configuraţia riscului a avut loc o schim­ bare. Deşi războaiele sunt mai puţin frecvente, ele au de­ venit de-a dreptul catastrofale! Rudyard Griffiths: Matt, aş vrea să-ţi auzim punctul de vedere, pentru că mi se pare extrem de important în acest context. Complexitatea în creştere aduce cu sine mai multă fragilitate? Îi furnizăm sistemului lucruri care momentan produc rezultate benefice, dar care ar putea fi cu uşurinţă întoarse la 180 de grade, dând naştere la calamităţi? Matt Ridley: Îngăduiţi-mi să vă dau un exemplu care arată că nu este cazul, referindu-mă din nou la criza provocată de foamete. În zilele noastre, graţie extinderii comerţului, mi

48

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

se pare imposibil să avem o foamete majoră la nivel mon­ dial. Se poate întâmpla, eventual, doar dacă s-au produs si­ multan secete în numeroase 'fone ale lumii. Nu veţi vedea o mulţime de oameni care mor de foame într-o regiune, deoarece comerţul ne permite să traducem lipsa de hrană într-o creştere generală a preţurilor în întreaga lume. Comerţul a micşorat riscul prin interconectare. Unele gla­ suri susţin că am făcut lumea mai riscantă prin conectarea tuturor oamenilor. Acest lucru poate fi adevărat în unele cazuri, dar nicidecum în toate. De fapt, fo multe situaţii, ne-a permis să răspândim riscul de . . . a reduce riscurile. Rudyard Griffiths: Doreşte vreunul dintre voi să adauge ceva la acest punct? Malcolm Gladwell: Mi s-a părut că am admis explicit chestiunea foametei. Aş fi mai interesat dacă aţi încerca să mă combateţi în legătură cu lucrurile în privinţa cărora nu sunt de acord cu dumneavoastră decât acolo unde opi­ niile noastre coincid. Ar putea fi un instrument de dezba­ tere mai eficace. Rudyard Griffiths: Steven, vrei să răspunzi? Steven Pinker: Malcolm, cu siguranţă că economiştii sunt o ţintă la îndemână, că întotdeauna e uşor să vă amuzaţi pe seama lor. Dar problema schimbărilor climatice este una de natură economică. Toate proiecţiile celor mai defavo­ rabile scenarii depind de calculele economiştilor - calcule de genul „câţi oameni vor arde câte unităţi de combusti­ bili fosili". Malcolm Gladwell: Asta e o problemă bine definită de eco­ nomişti. Ceea ce nu o face efectiv o problemă economică. Steven Pinker: Ba este o problemă absolut economi­ că, pentru că totul depinde de cât de mulţi oameni ar

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

49

produce, prin ardere, cât de mult combustibil fosil, cât de mult dioxid de carbon . . . Malcolm Gladwell: Hei, · e ca şi cum a i spune că dacă un artist plastic pictează o natură moartă cu mere, atunci merele sunt o problemă a pictorului. Un măr n-are cum să fie problema unui pictor. Un măr este un fruct. Există în afara domeniului artiştilor plastici. Steven Pinker: Analiza schimbărilor climatice, precum şi soluţiile posibile sunt probleme economice. Ştim că putem instala panouri solare, dar întrebarea este: va exista un număr îndeajuns de mare de panouri pentru a reduce consumul de combustibili fosili? Ştim că energia nucle­ ară poate conduce la diminuarea emisiilor de carbon, dar cât de mult? Ştim că oamenii şi-ar putea scădeq, suficient consumul pentru a atenua problema, dar o vor face oare? Ce anume i-ar stimula? Este cu siguranţă o problemă de economie. Malcolm Gladwell: Dacă îmi permiţi, acest lucru merge exact până în punctul. . . Steven Pinker: Şi The Climate Casino, cartea lui William Nordhaus, este cea mai cuprinzătoare analiză cu privire la chimia, istoria, economia şi tehnologia schimbărilor cli­ matice. Iar el este economist - dar nu la Harvard, ci la Yale. Malcolm Gladwell: Ei bine, cred că şarja la care tocmai am asistat încapsulează perfect ceea ce am argumentat noi, Alain şi cu mine: că există ceva foarte limitat şi aproape ostentativ în modul în care alegeţi să priviţi lumea. Matt Ridley: Limitat şi ostentativ? Văd că te pricepi grozav la adjective, Malcolm. Dar ne poţi oferi şi ceva fapte? Malcolm Gladwell: Să folosim în continuare exemplul schimbărilor climatice: doar pentru că economiştii le

50

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

descriu la modul concret nu le transformă într-o pro­ blemă economică. Fireşte c§t este o problemă, însă a face faţă cu succes la schimbările climatice va necesita coor­ donarea cu succes a multor sectoare- diverse ale societăţii, la diferite niveluri. Mi se pare nesăbuit să simplificăm în­ tr-atât de mult chestiunea, încât să susţinem că o putem reduce la o analiză economică. Steven Pinker: Malcolm, nu-i deloc nesăbuit. Asta fac economiştii. Economia studiază interacţiunile complexe din cadrul societăţilor. Malcolm Gladwell: Aveţi dreptate aici. Totuşi, chiar de aceea . . . Rudyard Griffiths: Domnii mei, scuzaţi-mă că vă între­ rup, însă aceasta nu e o dezbatere despre economişti. Aşa că îl voi ruga pe Alain să recalibreze discuţia. Alain de Botton: Dumneavoastră veniţi dintr-un mediu ştiinţific, pe când eu, dintr-unul umanist. Aşadar, pentru mine, istoria artelor descrie diversele forme de nefericire umană, feluritele dileme cu care oamenii s-au confruntat de-a lungul secolelor. Istoria literaturii, a teatrului, a poe­ ziei „cartografiază" lucrurile cu adevărat. De aceea aş vrea să-i întreb pe iluştrii noştri prieteni cum s-ar descurca în laboratoarele lor cu anumite probleme pe care literatura a încercat să le abordeze. Ce aţi face dacă Hamlet ar intra pe uşa laboratorului vostru? Cum aţi trata unele dintre dilemele ridicate de Euripide? Sau cum aţi evalua nivelurile nefericirii omeneşti remarcate de Kafka? Aţi interveni cu vreun soi de tratament medical? Cum aţi rezolva astfel de probleme? Matt Ridley: Alain, tu crezi că oamenii de ştiinţă nu sunt fiinţe omeneşti?

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

51

Alain d e Botton: Ai dubii asupra acestui lucru, după câte se vede. . . Matt Ridley: Crezi că noi nu sângerăm dacă ne tăiem la un deget? Alain de Botton: Ei bine. . . o să vă supunem unui ase­ menea test mai târziu! Dar, Matt, tu nu abordezi de fapt aceste probleme. Sunt realmente dornic să aflu ce răspun­ suri ar putea avea ştiinţa la tipurile grave de nefericire care i-au urmărit pe oameni de-a lungul istoriei. Rudyard Griffiths: Este vorba, cred eu, despre progresul exterior în comparaţie cu cel interior şi despre măsura în care aveţi sentimentul sau o teorie potrivit căreia progre­ sul influenţează nu doar lucrurile create de oameni, ci pe oameni înşişi. Matt Ridley: Să mi se pară mie că, în următorii ani, vom trata nefericirea cu o pastilă, astfel încât eroii din litera­ tură citaţi de Alain să se simtă mai puţin năpăstuiţi?! Nu, nu cred asta. Dar cred că progresul ştiinţei - inclusiv des­ coperirea profunzimii timpului geologic, a infinităţii uni­ versului, a genomului specific celulelor noastre - a extins imaginaţia umană, oferindu-ne şi mai multe subiecte inte­ resante la care să ne gândim, ceea ce va influenţa totodată creaţia literară, piesele de teatru, lucrările de acest gen. . . Alain de Botton: Cu alte cuvinte, Anna Karenina se află pe marginea prăpastiei şi tu îi spui: ,,Stai liniştită, dragă, te va salva profunzimea timpului geologic." Ăsta-i răs­ punsul vostru, domnule şi doamnă Pollyanna? Matt Ridley: De ce nu? Hai să încercăm. De ce n-am întreba-o chiar pe ea? Alain de Botton: Profunzimea timpului geologic - fan­ tastic! Nu uitaţi să-i spuneţi asta şi lui Hamlet!

52

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

Steven Pinker: Domnilor, aş vrea să vă reamintesc că Anna Karenina nu a existat. Nici Hamlet. Vorbim despre miliardele de oameni reali ..�are· de-acum nu mai văd cu jale că le mor copiii în primul an de viaţă, care nu mai. . . Alain de Botton: O altă schimbare tipică a subiectului. Rudyard Griffiths: Haideţi să-l lăsăm pe Steven să-şi în­ cheie fraza. Alain de Botton: Sigur. Dar, te rog, Steven, vorbeşte strict despre subiectul în discuţie, şi anume dilema psihicului. În opinia lui Matt, profunzimea timpului geologic ar fi un răspuns adecvat. Steven Pinker: Dacă îţi moare copilul în primul an de viaţă, acest fapt îţi afectează· profund psihicul, aşadar e foarte strâns legat de chestiunea fericirii. Cred că dacă mi­ liarde de oameni nu-şi mai văd copiii murind este o consi­ deraţie mult mai relevantă pentru psihicul uman, pentru adâncimile existenţei umane, decât Anna Karenina. Alain de Botton: În esenţă, dumneavoastră spuneţi că problemele evidenţiate de literatură nu sunt reale. Parcă aţi fi doamna Jellyby a lui Dickens: consideraţi că sin-gurele probleme adevărate sunt cele care privesc sărăcia extremă. Matt Ridley: Eu am avut impresia că ne-am adunat aici ca să discutăm despre progres, nu ca să facem teorie lite­ rară. Îmi pare rău, cred că am nimerit la altă dezbatere. Alain de Botton: Cu alte cuvinte, sărăcia extremă ar fi unica problemă reală pe de Pământ. Ori de câte ori încerc să îndrept conversaţia spre chestiuni. . . Matt Ridley: Nu. Chiar aceasta este problema despre care vorbim aici. Dar, dacă doriţi, ulterior putem purta o dis­ cuţie pe marginea teoriei literaturii.

DE B OTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

53

Alain de Botton: Nu am sesizat în tema dezbaterii nimic care să limiteze discuţia la ştiinţă şi la progresul mate­ rial. Ştiu că eşti om de ştiinţă, Matt. Dar, ca fiinţe umane, suntem deopotrivă materie şi spirit. Şi e de datoria noas­ tră să le abordăm în dezbaterea de faţă pe amândouă. Rudyard Griffiths: Domnilor, aş dori să încheiem această parte a dezbaterii, deoarece timpul nu ne mai permite şi au mai rămas destule subiecte pe care vreau să le atingem în discuţia noastră liberă. Malcolm Gladwell: Pot să fac o ultimă remarcă? Poziţia stimaţilor noştri oponenţi îmi aminteşte de acea expre­ sie care sună mult mai bine în idiş: ,,Pentru un vierme de hrean, întreaga lume este o rădăcină de hrean." Matt Ridley: Bine, atunci sunt doar un vierme de hrean! Rudyard Griffiths: Matt, aş prefera să ne vorbeşti puţin despre una dintre ideile tale importante. Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, că progresul e în curs de ac­ celerare, fiindcă asta face parte din argumentaţia de azi: urmează cele mai bune zile ale omenirii nu doar pentru că lucrurile se îmbunătăţesc, ci şi datorită ritmului în care o fac. Cum explici această accelerare? Matt Ridley: Nu mi-aş baza argumentaţia pe convingerea absolută că progresul va fi de-acum foarte rapid, dar sunt de părere că există o inare probabilitate să se întâmple asta. În zilele noastre, tot mai mulţi oameni sunt interconectaţi, şi tot mai mulţi oameni fac eforturi susţinute de a inova. Iar acum vorbesc despre persqane din alte ţări decât sta­ tele din America de Nord şi din Europa de Vest - astfel că şansele apariţiei unor inovaţii care ne-ar putea salva viaţa, provenind de oriunde din lume, sunt tot mai mari. De exemplu, azi-dimineaţă am citit un articol în presa

54

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

britanică despre un bebeluş vindecat de cancer prin tera­ pie genetică, o premieră la Londra. Îmi imaginez că lucruri similare se întâmplă şi în Japonia, şi în oricare alte locuri, aşadar, pe întregul mapamond apar încontinuu idei noi. E adevărat, nu toate îmbunătăţirile se petrec în acelaşi ritm. Acum 50 de ani, toată lumea credea că vom asista la un avans fenomenal în domeniul transporturilor - şi iată că n-a fost chiar aşa. Cu toate astea, nimeni n-a an­ ticipaL că vom avea parte de îmbunătăţiri spectaculoase în privinţa comunicării. Aşadar, comunicarea s-a dezvol­ tat mult mai repede decât ne-am aşteptat, pe când ritmul creşterii transporturilor a fost mai slab. În momentul de faţă, am impresia că ne aflăm în pragul unei revoluţii biomedicale, care va fi una de-a dreptul extraordinară. De fapt, nu suntem în pragul ei: am păşit deja înăuntru. Cele mai uimitoare descoperiri au loc în biotehnologie şi în tratamentul bolilor grave - fără îndoială, lucruri pozi­ tive pentru oameni, minunate pentru viitorul lor. Rudyard Griffiths: Malcolm, aş vrea să-ţi aud opinia, fiindcă eu cred că o mulţim� de oameni percep, în viaţa lor .cotidiană, senzaţia că se petrece o accelerare - fie de natură tehnologică, fie inovativă. După părerea ta, de ce n-ar fi vorba de o schimbare fundamentală, o schimbare ce susţine tema dezbaterii noastre? Malcoţm Gladwell: Ei bine, un motiv ar fi că lucrurile care pot determina un progres, schimbând spectaculos unul sau altul dintre aspecte, pot, în paralel, să crească anumite riscuri. Atunci când Matt Ridley vorbeşte despre creşterea conectării între oameni la nivel mondial şi despre modul în care acest fapt duce la tot felul de rezul­ tate pozitive, eu mă gândesc că, în egală măsură, există tot felul de consecinţe negative.

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

55

Discutaţi cu epidemiologii: vor menţiona pericolul de ex­ tincţie a speciilor, referindu-se inclusiv la fiinţele umane. Motivul pentru care vorbim acum despre potenţiala dis­ pariţie a oamenilor este exact din pricină că suntem atât de strâns conectaţi. Asta face posibil ca unele organisme sau virusuri incredibil de periculoase, letale, să se ră�pân­ dească foarte, foarte repede pe tot globul. Epidemiologii vă vor spune că am fost teribil de aproape de dezastru în mai multe rânduri, chiar în vremuri recente, tocmai din această cauză. Dar să mă întorc puţin la comentariul lui Matt Ridley despre explozia inovaţiilor biomedicale. E absolut corect că au existat schimbări extraordinare, categoric cu impact pozitiv, în tehnologia medicală şi în capacitatea noastră de a aborda şi de a trata anumite boli. Totuşi, să nu pier­ dem din vedere că, atunci când creăm noi metode tehno­ logice, _creăm o serie întreagă de noi probleme sociale şi economice. De exemplu, cum plătim asemenea inovaţii? Absolut toţi cei care au examinat multe dintre recentele progrese în medicină recunosc faptul că ele vin cu un preţ care este, prin definiţie, de cinci sau de zece ori mai mare decât costul terapiilor existente. Trebuie să admitem asta. Matt Ridley: Nu se întâmplă aşa chiar întotdeauna, Malcolm. Sunt lucruri care ajung. . . Malcolm Gladwell: O ultimă precizare. Ce vreau să spun e că se ridică alte probleme ca urmare a inovaţiilor, iar asta înseamnă că trebuie să ne temperăm entuziasmul cu privire la progresele_ pe care le-am făcut. A fost creată o problemă, chiar dacă s-a rezolvat o alta. Steven Pinker: Cu alte cuvinte, trebuie să-i ascultăm pe economişti!

56

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

Acum, dacă introduceţi în discuţie bolile infecţioase, nu se poate face nicio...,comparaţie între vulnerabilitatea populaţiei în trecut şi vulnerabilitatea celei din prezent. Matt a menţionat o epidemie în Franţa, dar a existat cândva şi ciuma neagră, care a exterminat un sfert din populaţia Europei. America de Nord şi America de Sud au fost decimate de bolile aduse din Lumea Veche, aşa cum a fost şi Lumea Veche prin „importarea" sifilisului din Lumea Nouă. Fără urmă de îndoială, rata deceselor provocate de bolile infecţioase a scăzut uluitor de mult, iar în zilele noastre zeci de noi antibiotice sunt în curs de a fi dezvoltate. Sigur, există scenarii SF în care proverbialul adolescent bulgar inventează un supervirus în garajul lui. Dar o imensă şi din ce în ce mai capabilă reţea de experţiîn biologie mole­ culară stăpâneşte mecanismele vieţii într-un mod care di­ minuează riscurile şi le transformă doar într-o minusculă parte din cele suportate de omenire de-a lungul întregii sale existenţe. Matt Rid!ey: Mai devreme, unul dintre voi - nu-mi amintesc exact care, pentru că semănaţi izbitor - a luat în derâdere viermele de Guineea, dacă îmi amintesc bine. Însă merită să menţionăm că viermele. . . Alain de Botton: Cred că a fost imediat după ce tu i-ai luat în derâdere pe Eschil şi pe Hamlet. Matt Ridley: Mda, s-ar putea . . . Merită să le reamintim tuturor ce face viermele de Guineea. La sfârşitul anilor '80, 3, 8 milioane de oameni aveau viermi de Guineea, din cauza apei infectate. Se dezvoltă şi migrează în corp, ajungând în final sub pielea piciorului tău, după care ies printr-o perforaţie în talpă . . .

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

57

Alain de Botton: Sunt alături de tine în ce priveşte vier­ mele de Guineea. Îl voi recunoaşte negreşit. Matt Ridley: Stai puţin! Trebuie să înfăşori viermele pe un băţ de chibrit pentru a-l ·extrage, centimetru cu centri­ metru, timp de câteva luni. Jimmy Carter se dedică era­ dicării acestei boli parazitare, spunând că singurul lucru necesar este o mai bună filtrare a apei potabile. Anul trecut, s-au înregistrat cam 40 de cazuri, în Sudanul de Sud - asta e tot ce a mai rămas. Alain de Botton: Bravo, mi se pare un lucru nemaipome­ nit! Oricum, nu am susţinut că totul se înrăutăţeşte ori că nu s-au făcut deloc progrese. Dar cred că aici ne străduim să atingem aspecte legate de poziţia noastră faţă de viitor. Domnul Pinker a dat naştere unui moment fermecător. . . Matt Ridley: Pur şi simplu nu ni se permite să fim optimişti! Alain de Botton: Înaintea discuţiei publice, pe când ne aflam în camera verde, a fost un moment fermecător, acela când Steven a spus: ,,Ca urmare a filozofiei mele, n-ar fi amuzant dacă, mergând spre casă, aş fi omorât în bătaie de un oarecare?" Eu am râs; şi Steven a râs. Şi cred că asta duce la rădăcinile afirmaţiilor noastre. Motivul pentru care a fost nostim . . . Matt Ridley: Eu am crezut că n-o să povestim lucruri din camera verde. Alain de Botton: Un vechi proverb evreiesc spune: ,,Omul gândeşte, Dumnezeu râde." Cu alte cuvinte, este o lecţie de modestie. Cu glumiţa din camera verde, Steven a recu­ noscut că, indiferent de teoriile sale, rămâne vulnerabil, rămâne un simplu muritor. El ar putea fi omorât în bătaie, iar marea lui poveste pollyannică ar putea fi subminată.

58

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

Una peste alta, şi noi - Malcolm şi cu mine - susţinem acelaşi lucru. Nu sugerărr.i că întregul progres este rău. Pur şi simplu încercăm să atenţionăm lumea că punctul vostru de vedere are - cum să-i spun? - un ton ştiinţific secularizat, mesianic, fapt ce poate fi destul de enervant şi poate împiedica acceptarea corectă a modului în care va fi viaţa, care e ciclică. Matt Ridley: Iar ne întoarcem la adjective! · Alain, eşti serios când sugerezi că, dacă Steven ar fi omorât în bătaie în seara asta, ar trebui să renunţ la punctul meu de vedere asupra unei lumi mai bune? Alain de Botton: Dacă ai aşterne un cearşaf peste cada­ vrul lui Steven, te-ai uita cum e dus la morgă, iar apoi te-ai încuraja singur cu niscai statistici, spunându-ţi că era foarte puţin probabil ca prietenul tău să fi murit, că, de fapt, el a ajuns acasă, s-a băgat în pat şi a reuşit să adoarmă, ai dovedi lipsa de umanitate de care te acuzam mai devreme. Matt Ridley: Nu, nu! Aş merge la înmormântarea lui. Aş fi teribil de nefericit. Dar nu m-aş apuca deodată să le strig celor din jur că asta demonstrează că întreaga lume se duce la vale. Malcolm Gladwell: Ne-ar prinde bine cinci minute de introspecţie. . . Steven Pinker; Cred că aici ar fi cazul să spun .şi eu câteva cuvinte. Rudyard Griffiths: Da, fireşte. Ba chiar s-ar putea să luăm câteva măsuri de securitate suplimentare pentru drumul vostru spre casă din seara asta. Dragii mei, vom încheia discuţia liberă cu remarcile lui Malcolm. Şi apoi, Steven, te voi invita la microfon pentru

DE BOTTON & GLADWELL VS PINKER & RIDLEY

59

ultimul cuvânt. Deocamdată, Malcolm, ai ceva de comentat? Malcolm Gladwell: De fapt, mă întrebam dacă nu ·cumva ai tu vreo întrebare, dar. . . Rudyard Griffiths: Nu. Voiam doar să încheiem această poveste cam lugubră despre moartea lui Steven şi, con­ form desfăşurătorului dezbaterii, să trecem mai departe, la comentariile finale. Malcolm Gladwell: Mi-am dat seama de multe lucruri în timp ce i-am ascultat pe cei doi membri ai echipei ad­ verse. Aş vrea să vă destăinui ce mi-a trecut prin minte. Primul lucru: mi-aş dori să am acea veselă încredere de sine, acel optimism pe care le au colegii, încât, ori de câte mi-aş imagina cel mai rău scenariu posibil, să pot discuta despre el ca despre o fantezie SF. Ce mod minunat de a izgoni orice gând sumbru! Mi-ar fi plăcut să pot face asta în adolescenţă, pe când eram teribil de stresat şi anxios. Aş fi avut o tinereţe mult mai fericită. Celălalt lucru a fost. . . Alain de Botton: Ai grijă, că iarăşi vor aduce în discuţie viermele de Guineea. Cum sesizează un punct vulnerabil, cum încep cu viermele ăla! Malcolm Gladwell: Celălalt lucru: ascultându-l pe Matt Ridley în acea conversaţie destul de hilară despre ipote­ tica ucidere în bătaie a dragului nostru prieten, domnul Pinker, rezonam cu spusele lui Alain. Noi cerem doar un moment de introspecţie, câteva clipe în care să înţelegem că asemenea chestiuni nu pot fi rezolvate în întregime printr-un simplu apel la statistici şi la ceea ce a apărut în revista Nature ori în Science săptămâna trecută. Ne-ar fi plăcut ca preopinenţii să iasă din universul lor foarte

60

URMEAZĂ CELE MAI BUNE ZILE ALE OMENIRII?

limitat, ştiinţific, şi să ia în considerare aceste probleme în lumina deplinei lor cdµiplexităţi. Rudyard Griffiths: Excelent! Iar acum, Steven, îţi voi acorda ultimele minute din porţiunea moderată a dezba­ terii noastre. Steven Pinker: Ei bine, din moment ce o mare parte din această dezbatere s-a învârtit în jurul iminentei mele bătăi până la moarte, sunt dispus să-mi accept soarta! Cred că, dacă voi fi ucis în seara asta, şi Matt va admite că aşa s-a întâmplat. Dar dacă mâine dimineaţă voi putea scrie pe Twitter că zvonurile despre moartea mea sunt mult exa­ gerate, atunci cred că echipa noastră trebuie să câştige, fiindcă riscul ca oricare dintre noi să fie omorât în bătaie este extrem de mic, redus la - o fracţiune infimă faţă de acum câteva secole.

Malcolm, cât despre simplitate versus complexitate, ai convingerea că abordarea ştiinţifică a progresului este una simplistă? Ar trebui, în schimb, să ne uităm la Eschil sau la lucrările ştiinţifico-fantastice? Eu îmi menţin punc­ tul de vedere potrivit căruia, dacă vrei să înţelegi lumea şi calea pe care ea o urmează, să vezi ce scenarii sunt plauzi­ bile şi, extrem de important, cum să le gestionezi, ştiinţa reprezintă modalitatea sofisticată, iar nu cea simplistă, de a aborda problemele. Dacă vrei să afli cum să urmăm traiectoria către reducerea bolilor, a foametei şi a schim­ bărilor climati