Psihologia: manual pentru scoli medii

Citation preview

M IN ISTER UL INVĂŢĂMÂNTULUI P UBL IC

PSIHOLOGIA MANUAL PENTRU ŞCOLI MEDII

lili>ITURA DE STAT DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ 1 9 S 2

Acest manual a fost tradus după manualul sovietic:

B. M.

Terr.JioB

IlCHXOJIOflIH

YYEEHHK 4A.8 CPE.4HEl1 WKOAhl Y 1rne,,1rm1 1951

Capitolul I

OBIECTUL PSIHOLOGIEI I. NOŢIUNEA GENERALA DE PSIHIC

Psihologia este ştiinţa care studiază psihicul omului. Prin psihic se înţeleg sensaţiile, repr,ez'entările, ideile, ten­ dinţele şi dorinţele noastre, binecunoscute_ fiecărui om din experienţa sa proprie. Psihicului ţi ,aparţin deasemenea in­ teresele şi aptitudinile omului, temperamentul şi caracterul lui. Cum se desfăşoară procesele de percepere, procesele afective s,au procesele de voinţă? Care sunt legile memori,ei, imaginaţiei, gândirii? Cum se desvoltă aptitudinile şi cum se formează caracterul omului? -- iată probleme de care se ocupă psihologia. Cuvântul „psihologie" este format din două cuvinte greceşti: ,,psyche" (suflet) şi „logos'' (cuvânt, h-orie) şi înseamnă „ştiinţa despre suflet". Potrivit concepţiilor care au apărut încă în epoca antică şi se menţin până în prez,ent în ,credinţele religioase şi în conicepliile unora dintre filosofii burghezii, sufletul este o substanţă imaterială, necorpoirală, ca:re tră,ieşt1e în trnpul omului şi care îl părăseşte în momentul morţii. Potrivit aces­ t.or c:mcepţii, sufletul este purtătorul şi cauza întregii vieţi psihice ,a omului : a sens1aţiilor, ideilor şi dorinţelor lui. O ,asemenea concepţie ,despre psihic este idealistă. Con­ c-epţia despre p�ihic opusă acesteia şi singura cu adevărat ştiinţifică este concepţia materialistă. In psihologie, se duce de mii de ani o luptă neîntre­ ruptă între materialism şi idealism. lncă în Grecia şi Roma antică, mulţi gânditori şi savanţi au luptat împotriva con­ cepţiei idealiste despre suflet şi au încercat să dea vieţii psihice o expEcaţie materialistă. Această luptă a fost con-: tinuată de savanţii şi filosofii materialişti progresişti ai epocii moderne. O contribuţie preţioasă la desvoltarna eonI

cepţiei materialiste asupra vieţii psihice au adus ,; marii filosofi materi,alişti ruşi : Herţen, Belinschi, Cernâşevschi şi Dobroliubov. Lucrările marelui savant rus fiziolog şi psi­ holog, I. M. Secenov, au avut o însemnătate excepţională în lupta pentru o psihologie materialistă. Totuşi, făurirea unei psihologii consecvent maf erialiste a devenit posibilă numai în ultimul timp, pe baza materia­ lismului dialectic, care a fost elaborat în lucrările lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin. Materialismul ,,... porneşte dela conceotia c·ă lumea este, prin natura ei, materială, că multiplele fenomene din uni­ vers sunt diferit.ele aspecte ale materiei în mişcare" (Staliri). De aici rezultă falsitatea conceotiei idealish despre suflet.: nu există si nu ooate exista niciun fel de substanţă necorporală si indenendentă de materie. Psihicul este una din oronrietătile materiei. care a anărut în procesul desvol­ tării ei. Materia anor!!anică nu posedă această proprietate, ea nu simte şi nu �ândeşte. Şi în cadrul lumii org·anice. nu 0rice materie posedă însuşirea de a avea sensatii şi de a gândi : la plante de ,pildă, nu observăm ,ace.astă însusiire. Psihicul este o proprietate a materiei or{fanizcdr într'un mod deosebit. La om şi la animalele superioare. psiMcul este o proprietate a creierului. Crei-erul, şi nu sufletul ima­ terial,, este org-anul vietii noastre ps!hke. exponentul tutu­ ror oroceselor ncastre psihke: al gândirii, al sentimentelor si , al vointei. Cuvântul „suflet" s'a menţinut orintre cuvintele noa­ stre uzuale. Noi continuăm să-l folosim, dar. în psiholog-ia materia 1:st.ă, cuvântul „suflet" nu înseamnă o substanţă necorpor,ală ci are aceeaşi semnificaţie ca şi cuvântul „psi­ hicul omului". Psihkul este o proprietate deosebită a materiei superior orgB.nizate. Această proprietate constă în reflectarea lumii reale. Sensaţiile, reprezentările şi ideile noastre sunt imagini subiective ale lumii exterioare. Baza ştiinţifică a psihologiei materialiste contempo­ rane este învăţătura lui I. P. Pavlov despre· _qdivitatea ner­ voasă superioară. Intemeiat pe un uriaş material de fapte experimentale, I. P. Pavlov a arătat că psihicul omului şi al animalelor superioare este întradevăr o proprietate a creie­ rului şi anume a etajului lui superior, marile emisfere cere­ brale, care sunt organul psihicului. I. P. Pavlov şi cola­ boratorii lui au descoperit procesele fiziologice care stau 4

la baza reflectării lumii reale în creierul omului si al animalelor superioare. Ideile materialiste ale lui I. P. Pavlov despre activitatea de reflectare ,a creierului izvorăsc dir,ect din ieoncepţiile de­ mocraţilor revoluţion,ari ruşi şi din învăţătura lui I. M. Secenov. Reflectarea obiectelor lumii reale în creierul omului nu trebue înţeleasă ca o reflectare pasivă, asemănătoare -unei reflectări în oglindă. Omul nu percepe lumea în mod pasiv, ci o cunoaşte în procesul activităţii sale practice, în proce­ sul acţiunii sale asupra naturii şi asupra celorlalţi oameni. In procesul acestei adivităţi vii apar sensaţiile şi percepţiile noastre, care sun,t imaginile obiectelor materiale ce acţio­ nează prin intermediul organelor de simţ, asupra creieru­ lui nostru şi se reflectă în el. Desigur ,că aceste imagini nu sunt întotdeauna o re­ flectare ,absolut exactă a obiectelor şi fenomenelor realităţii. Sensa1 ţiile şi percepţiile noastre, în unele cazuri, pot să ne dea imagini denaturate ale obiectelor ( de pildă un băţ scu­ fundat pe jumătate în apă pare frânt) ; ideile noastre despre fenomen�le realităţii pot fi eronate, false. Cum se realizează verificarea justeţii, a veracităţii ace­ lor imagini ale realităţii pe care ni le dau sensaţiile noastre şi gândirea noastră? ,,Verificarea .gcestor imagini, distinc­ tia ce o facem între cele adevărate si cele eronate ne este dată de activitate!:! practică," (Lenin; Materialism şi empi­ riocriticism, Ed. P.M.R., pag. 15). Acţionând asupra unui obiect, omul se foloseşte de ima­ ginea acestuia - de percepţia sa, de reprezentarea şi noţm­ nea pe care o are despr,e el. Dacă această imagine este justă, acţiunea asupra obiectelor poate duce la rezultatul dorit, iar dacă imaginea obiectiUlui est1e falsă, aceasta duce la jnsuc­ ce,s. De cele mai multe or-i, omul nu r,ealiziează o a1stfel ,de verificare c, u 1ajutorul experi, enţei personale. Rolul pirincipal îl are pracUca social-istorică a oamenilor. Experienţ,a sodală se transmite din g1eneraţie în genieiraţiie sub folf:ma uneltelor de producţie, sub forma cunoştinţelor ştiinţifice, etc. Cunoaşterea este reflectarea lumii reale, reflectare care apare în procesul activităţii sociale, al practicii; justeţea reflectării este verificată prin rezultatele acestei activităţi. Psihicul omului, conştiinţa lui, este determinată de exis­ tenţa socială. Desvoltarea con.ştiinţei oamenilor dela o epocă la alta are loc pe baza desvoltării ,condiţiilor sociale ale vieţii. ,, ... Cum este modul de viaţă al oamenilor aşa este şi

5

modul lor de gândire" (Stalin). Anumite însuşiri psihice îi deosebesc pe oamenii sovietici de reprezentanţii altor epoci, ţări şi popoare. Personalitatea omului sovietic este carac­ terizată prin înalte calităţi morale şi psihice. Psihologia studiază : a. Procesele psihice. Percepţia, memorarea, gândirea, �entimentele, hotărîrile voinţei - toate acestea sunt diferite [eluri de procese psihice. Psihologia are sarcina de a stabili legile desfăşurării proceselor psihice şi prin aceasta de a da o explicaţie ştiin­ ţifică acestor procese. Viaţa psihică, cu toată complexita­ tea şi variabilitatea ei, cu toată instabilitatea şi nestatorni­ cia prin care se manifestă uneori, este subordonată, ca şi toate celelalte fenomene ale re11ităţii, unor anumite legi. Până Îln prezent, a fost stabilit un număr restrâns dintre aceste legi, însă multe dintre ele au fost studiate destul de amănunţit. b. Jnsuşirile psihice ale persoanei, adică particularită­ ţile cele mai esenţiale şi constante, care caracterizează pe fiecare om, deosebindu-l de ceilalţi oameni. Dintre însuşi­ rile psihice ale pernonalităţii, fac. parte : orientarea omului, aptitudinile lui, temperamentul şi caracterul lui. Psihologia are sarcina de a studia formarea, desvoita­ rea însuşirilor psihice ale omului. Cum se creează intere­ sele omului ? Cum se desvoltă aptitudinile lui? Cum se , formează caracterul lui? Cercetarea unor asemenea pro­ bleme constitue una dintre sarcinile cele mai importante ale psihologiei. II. CLASIFICAREA PROCESELOR PSIHICE Pentru a ne orienta în torentul complex al vieţii sufle­ teşti a omului, trebue să împărţim în primul rând toate pro­ cesele psihice în anumite grupuri, să distingem diferite sec­ toare sau laturi ale psihicului. Cu alte cuvinte, trebue să facem clasificarea proceselor psihice. Clasificarea cea mai generală şi cea mai simplă se ba­ zează pe distingerea a trei laturi ale vieţii psihice, strâns , legate între ele: cunoaşterea, sentimentele şi voinţa. 1) Procesele de cunoaştere Obiectele si fenomenele lumii exterioare actionează asu­ pra organelor' de simţ ale omului. Excitaţia 'se transmite 6

creierului prin nervii centripeţi şi drept rezultat apar sensa­ ţiile şi percepţiile. Numim sensaţie, reflectarea diferitelor tnsuşiri ale obiectelor, care acţionează în momentul respec­ tiv asupra organelor noastre de simţ-, iar percepţie, reflec­ tarea acestor obiecte în întregime. Noi avem sensaţia de cu­ loare, de sunet, de miros, de ,căldură, de frig, etc. şi percepem cameni, cuvintele pe care le pronunţă, tablouri, muzică, Ptc. Sensaţia este un proces psihic relativ simplu, elemen­ tar, iar percepţia este un proces complex, în care intră o mulţime de sensaţii diferite precum şi alte procese psihice. Dar noi ne putem reprezenta şi obiede care nu există în faţa noastră şi care prin brmare nu exercită în momentul dat o acţiune asupra organelor noastre de simţ. /maginile obiectelor şi fenomenelor pe care nu le percepem în momen­ tul respectiv se numesc reprezentări. Uneori reprezentările noastre sunt o reproducere a per­ cepţiilor trecute. Aşa se întâmplă când ne reprezentăm fi­ gura un,ui om cunoscut, sau melodia unui cântec cunoscut. Acestea sunt reprezentările memoriei. Dintre procesele me­ moriei fa -e parte nu numai reproducerea percepţiilor tre­ cute, ci şi a a·ct:unilor trecute şi a ideilor trecute. In ge­ neral, se numeşte niemorie păstrarea şi reproducerea ulte­ rioară a ceeace am perceput, am trăit sau am făcut mai înainte. In alte cazuri, noi ne reprezentăm lucruri pe care nu te-am perceput niciodată mai înainte. Studiind istoria, noi ne reprezentăm oraşul rus antic ; inventatorul crează ima­ ginea maşinii ,concepute de el. Ae�stea sunt rep:rezrntări ale imaginaţ:ed, care se obţin nu în urma unei simple reprndu­ ceri, ci în urma prelucrării a ceeace am perceput mai înainte şi s'a păstr.at în memoria noastră. Se numeşte imaginaţie, crearea unor imagini noi pe baza 1naterialului percepţiilor anterioare. Dair noi nu numai ,că percepem, ne rami.ntim, sau ne :maginăm diferite lucruri. Noi comparăm aceste lucruri în­ tre ele, le_ analizăm, adică separăm în minte diferite parţi ale lor, găsim legăturile şi relaţiile dintre I ucruri, desco­ perim însuşirile generale ale lucrurilor şi leg:l,e schimbării lor. Cu alte cuvinte, noi gândim. Se nunieşte gândire pro­ cesul de reflectare a însuşirilor generale ale lucrurilor şt de găsire a legăturilor şi relaţiilor dintre lucruri. 7,

Sensafia, percepfia, reptezeniarea, memoria, imagihcl.:. ţia şi gândirea se numesc procese de cunoaştere. In toate procesele psihice se manifestă o proprietate generală a psihicului numită atenţie. Atenţia este orienta­ rea conştiinţei asupra unui anumit obiect, acest obiect fiind astfel sezisat în mod clar şi distinct. 2 ) Sentimentele

. Cunoscând lumea, omul nu o contemplă rece şi in­ diferent. El nu vede pur şi simplu lucrurile, d îşi aminteşte despre ele, se gândeşte la ele. In, afară de aceasta, el tră­ ieşte o anumită atitudine faţă de aceste lucruri. Fenomenele şi faptele realităţii pot să i -1 emoţioneze, să-l bucure sau să-l întristeze, să trezească în el entuziasmul sau dispreţul, să-i provoace groaza sau ura. Omul nu cunoaşte numai, el şi simte. Se numeşte sentiment atitudinea pe care o trăieşte' omul faţă de ceeace cunoaşte şi face el. Aceeaşi semnificaţie ca şi cuvântul „sentiment" o are şi cuvântul „emoţie". Acea latură , a psihicului care cuprinde domeniul bogat şi divers al sentimentelor umane se nu­ meşte latura afectivă, iar procesele psihice corespunzătoare se numesc procese afective. 3 ) Voinţa

Atât timp cât trăieşte, omul acţionează într'un fel sau , g ltui, îşi manifestă ,activitatea ·într'o formă sau alta. ln cursul întregii sale vieţi, omul desfăşoară o activitate sau alta. Adivitatea constă dintr'o serie de acţiuni. Invăţarea i ecţiei, scrierea temei, trecerea un,ui examen, sunt diferite acţiuni ,care constitue activitatea elevului. Acele acte ale activităţii, în care omul se conduce după un scop propus în mod conştient, se numesc acţiuni vo­ luntare. Executarea unor asemenea adiuni necesită o ale­ g ere prealabilă între diferite procedee' de acţiune, luarea hotărîrii, şi, în fine, executarea acestei hotărîri. Toate aceste procese - alegerea, hotărîrea, execuţia legate direct de îndeplinirea acţiunilor voluntare, se numesc procese voliţionale, iar acea latură a psihicului care se ex­ primă în aceste acţiuni se numeşte voinţă. Voinţa este tre­ cerea dela idei şi sentimente la acţiune. 8

l l l . PSIHI CUL Ş I ACTIVITATEA Pentru a înţelege în mod just viaţa psihică a omului, trebue să avem în vedere că cunoaşterea, sentimentul ş i voinţa nu există în mod izolat unele de altele. Simţind, noi trăim o atitudine faţă de ceeace cunoaştem sau fa.cern ; luând o hotărîre voluntară, noi pornim dela anumite idei şi senti­ mente. In special, este important să ţinem minte că toate p ro­ cesele psihice se desfăşoară întotdeauna în cadrul unei anu­ mite activităţi. Aceasta se referă nu numai l a procesele de voinţă, ci şi la procesele de cunoaştere şi emoţionale. Omul acţionează întotdeauna într'un fel ,s au altul şi în decursul a ctivităţii sale el are procese de cunoaştere şi emoţionale. Desigur, nu trebue să credem că întreaga activitate se manifeSită în mişcări exterioare. Rezolvând o problemă grea, omul poate păstra o deplină imobilitate exterioară şi totuşi vom spune că el este adiv, că el îndeplineşte o adivihte orientată spre anumite sieopuri şi care îi cere un mare efort de vointă. Aş� dar, dacă vom lua oricare moment din viaţa psihică a omului, vom găsi întotdeauna toate cele trei l aturi ale psi­ hicului, vom reuşi întotdeauna să distingem în el şi pro­ cese de cunoaştere şi prnieese emoţionale şi procese de voinţă. Pe de altă parte, vom vedea că . întotdeauna aceste p1roc,ese, apăirând în decursul activităţii, influenţează l a rân­ dul lor asupra desfăşurării ulterioare a acestei activităţi, stimulându-l pe om la , anumite acţiuni şi fapte. Vom lua ca exemplu un fragment din romanul lui M. Şolohov „Ei au liuptiat pentru Patrie". In ,acest fragment, se : . - ' ".!. conduita şi stările sufleteşti ale luptătorului Lo;> ahin : . rnpul unui atac al bombardierelor şi tancurilor nemţeşti. „In mijlocul vuietului surd al exploziilor, al şuieratului schijelor şi al sgomotului înnăbuşit al pământului care că­ dea de sus, Lopahin încercă zadarnic să audă tirul tunuri­ lor sale antiaeriene. B ateria care se găsea în grădina şcolii tăcea şi Lopahin se gândi cu amărăciune : ,,Au descoperit-o nemernicii ! " Apoi -îi veni ideea ,eă bateria poiate a neuş1it să plece de pe vechile poziţii şi se linişti întrucâtva. Asurzit şi sufocat de uraganul de explozii care bântuia deasupra pă ­ rnântulu: , el găsea totuşi în sine puteri pentru a se smulge ele lângă µeretele tranşeii şi a se ridiica din când în când, cu p,rudenţă, de.a supra p arapetului. Suflurile fierbinţi ale va ­ lurilor de explozie îi aruncau capul înapoi, dar el se uita 1

9

întrebător p,r,in perdeaua de ,p:raf înainte, ,căutând să întrie­ vadă dacă nu se apropie cumva tancurile inamicului, sub acoperirea bombardamentului de sus. Temerile lui Lopahin s'au adeverit în curând. Tancurile nemţeşti au apărut. Lo­ p1ahin vedea, în mod distinct, corpul de culoarea pământu­ lui, cenuşiu închis, al tancului care înainta puţin obliL... Ochii lui injectaţi şi înlăcrămaţi vedeau totul, dar el aştepta ca distanţa dintre el şi tanc să se reducă ,cu încă cincizeci de metri, ca să poată ochi cu precizie. Lopahin a lovit tancul l.a al doilea cartuş". Intr'un scurt interval de timp, se desfăşoară o adivi­ tate psihkă încordată şi bogată în conţinut. Intr'o unihte indisolubilă, se · desfăşoară şi procesele de cunoaştere ale percepţiei (,,încercă să audă", ,,căutând să întrevadă"; ,,ve­ dea" în mod distinct" ) şi ale gândini ( , ,se gândi", ,,îi veni ideea") , şi sentiment.ele (,,se gândi cu amărăciune", ,,se li­ nişti") şi procesele de voinţă ( ,,el găsea totuşi în sine pu­ teri şi... se ridkă", ,,aştepta... ca să poată ochi cu precizie" ) . Toate aceste procese psihice, fiind determinate de sarcina ge nerală a activităţii - respingerea atacului inamic - duc la executarea unei acţiuni foarte importante şi de răspundere : ,,A lovit tancul". Procesele psihice nu pot fi înţelese independent de acti­ vitatea omului ca persoană, adică a omului ca membru al societăţii , care trăieşte şi acţionează în mod intens în mij­ locul celorlalţi oameni, într'o anumită epocă istorică, în· anu mite condiţii sociale. N u numa1i prnoesel.e psihice apair în 1activitatea omul ui, ci şi însuşirile psihice ale persoanei se formează în cedrul activităţii. Aptitudinile omului se desvăluie în procesul unei . !J. nu­ mite activităţi ; aptitudinile nu se manifestă numai în pro­ cesul activităţii, ci se şi formează, se desvoltă. Şi trăsăturile de caracter se formează numai în adivitate, în fapte. Pentru a forma în noi p erseverenţa şi în,dârjirea, este necesar să nu ne temem de greutăţi, trebue să luptăm în mod siste­ matic împotriva lor şi să le învingem. Viaţa omului, . activi­ tatea lui practică, determină înfăţişarea lui psihică. Fără sa cunoaştem cum trăieşte şi ce face omul, noi nu vom înţe­ legie niciodată de oe are cutm,e interese, de ce i s'au ,des.vol­ tat anumite aptitudini, de ,ce i s'a format un an urnit caracter. .

l V . LEGILE FUNDAMENTALE ALE ACT I VITAŢ I I NE RVOASE S UPERIOARE Invăţătm 1 lui I. . P. Pavlov desp:c.e activitatea nervoasă superioară ne desvăluie bazele fiziolog·ice ale psihicuiui şi condiţionarea psihicului de către împrejurările vieţii. După · cum se ştie, studiind fiziologia activităţii nervoase superi­ oare, I. P. Pavlov a des-c operit legile comune omului şi ani- 1 malelor superioare. Inafară de aceasta, el a cercetat meca­ nismele specific umane ale adivităţii nervoase superioare. Invăţătura lui I. P. Pavlov dă o in,terpretare cu adevărat ştiinţifică bazelor fiziologice ale psihicului omului. Explica­ ţia ştiinţifică a fenomenelor psihice nu este posibilă fără cunoaşterea legilor activităţii nervoase superioare. Principiul fur: : 1mental şi cel mai elementar al activi­ tăţii scoarţei cereL :· · , te este principiul formării legăturilor nervoase temporar.: (condiţionate). El constă în următoa­ rele : dacă asupra animalului acţion,ează concomitent doi excitanţi, unul care provoacă un reflex necondiţionat ( de pildă, hrana) şi altul neutru, care prin el însuşi nu provoacă l ::i animal un reflex necondiţionat ( de pildă, clopoţelul) , atunci, în scoarţă apar două focare de excitaţie. In,t re aceste focare de excitaţie se stabileşte o legătură care se întă­ reşte în condiţiile coincidenţei repetaJe în timp a acestor doi excitanţi. In urma formării unei asemenea legături, exci­ t antul neutru provoacă aceeaşi reacţie pe ,care în condiţiile obişnuite o provoacă hrana. Cea mai import. a ntă condiţie a formării acestei legături este coincidenţa repetată în timp a doi excitanţi. Legătura temporară este cel mai universal fenomen din activitatea marilor emisfere cerebrale. Activitatea scoarţei cerebrale, - care constă în faptul că numeroşii excitanţi ex­ lerni semnalizează anumite fenomen,e importante penlru conservarea vieţii organismului - se numeşte activitate de semnalizare. In exemplul menţionat, ,clopoţelul este sem­ nalul hranei. In scoarţa cerebrală, înafară de procesele de excitaţie există şi procese cu carader opus şi anume procese de inhi­ biţie. Activitatea sie oarţei reprezintă în orice momen,t un mozaic complex de procese de excitaţie şi de inhibiţie, le­ gate între ele prin legea inducţiei reciproce a proceselor ner­ voase- Această lege constă în următoa. rele : dacă înt.r 'o re­ giune a scoarţei cerebrale se naşte o excitaţie, atunci în re-

11

giunile scoarţei cerebrale, care sunt în legătură cu această regiune, se desvoltă un proces de inhibiţie (inducţia nega­ tivă) şi, dimpotrivă, dacă într'o ,regiune oarecare există un proces de inhibiţie, atunci 1în regiunile vec i n e s.e desvoltă :.m proces de excitaţie (inducţia pozitivă) . S'a arătat în mod experimental ,că excitaţia care a apă­ mt într'o regiune oarecare nu rămâne într'un, singur loc, ci se răspândeşte, iradiază în scoarţa cerebrală. Concomitent, :1pare şi un proces opus, procesul de inhibiţie care limitează şi orientează spre punctul iniţial procesul de excitatie, du­ când la concentrarea excitaţiei. Procesul de inhibiţie este de­ ,1semenea capabil să se răspân,dească în scoarţă, să iradieze şi să se adune într'un singur punct, să se conoentreze. Aşa dar, alături de legea inducţiei reciproce acţionează legea iradierii şi a concentrării proceselor nervoase, care determină mişcarea proceselor de excitaţie şi de inhibiţie în scoarţa cerebrală. Un caz particular al legii inducţiei este inhibiţia ex­ ternă care constă în următoarele : să admitem că la anima : s'a format un reflex condiţionat alimentar la clopoţel ; atunci, în timpul acţiunii clopoţelului, câinele secretă salivă. Dacă în timpul acţiunii clopoţelului, începe să acţioneze un alt excitant nou ·destul .de puteirnk ( de pildă, intră în cameră un om străin) , atunci, reflexul condiţionat se inhibă, saliva nu va mai fi secretată. Aceasta se explică prin faptul că apa­ riţia unui nou focair de exdtaţie pirovoaieă inhibiţfa altor re­ giuni 1ale scoairţei oernhrnl,e , lucru ·ce determină şi inhiba,rea reflexului condiţionat format. Inhibiţia condiţionată sau internă, care apare în anu­ mite condiţii de funcţionare a legăturii temporare, are o altă natură, ea nefiind rezultatul excitaţiilor externe. Ca exem plu de inhibiţie internă poate servi stingerea reflexului con· diţionat. Dacă ex:citantul condiţional (clopoţelul) acţionează de câteva ori în şir fără a fi întărit de un excitant. necondi­ ţional (hrana) , atunci el încetează de a mai provoca re­ flexul condiţionat. Legătura care s'a format se inhibă tem� �,orar. Dacă, totuşi, peste câtva timp, ,clopoţelul acţionează din nou, reflexul condiţionat apare. Acest lucru dovedeşte . că legătura condiţionată nu s ' a distrus, ci a fost numai in­ hibată temporar. Inhibiţia internă are o uriaşă însemnătate, provocând stingerea temporară a reflexului care în condi­ ţiile respective este inutil. Cea mai caracteristică însuşire a inhibiţiei interne (con ·

12

diţionate) este faptul că ea poate fi provocată după prin­ cipiul legăturii temporare, al reflexului condiţionat. Dacă un excitant, indiferent la început, coincide sistematic în timp cu procesul inhibiţiei corticale ( de pildă , stingerea reflexu­ lui condiţionat provoic.at de un ,a lt excitant) , el înc,epe să l'.apete o funcţie inhibitorie. Aceasta se exprimă în faptul că folosirea lui înaintea unui excitant pozitiv sau concomitPnt cu acesta, face ca reacţia condiţionată să se mkşoreze sau să dis.pară cu totul. Asemenea excitanţi, care provoacă pro­ cesul inhibiţiei prin mecanismul legăturii condiţionate, se numesc excitanţ i condiţional i inhibitori. Fiecare reacţie a organismului animal are loc după principiul reflexului, adică apare ca un răspuns la influen­ tele externe. Dar ea este determinată nu numai de felul exci­ tantului care exercită o acţiune asupra organismului în mo­ mentul dat, ci şi de sistemele de legături formate deja în scoarţa cerebrală. In special, atund când o serie de reflexe condiţionate se repetă de mai multe ori, în aceeaşi ordine, dis1.ribu�ia focarelor de excitaţie şi de inhibiţie în scoarţă se fixează intr'un anumit mod, din care cauză reproducerea sistemu­ lui dat de reflexe se face uşor, fără eforturi. S'a dovedit prin numeroase experimente că, dacă se formează câinelui câteva reflexe la diferiţi excitanţi care se repetă într'o anumită or­ dine de un număr sufi.cient de ori, după tţn număr oarecare de repetări, ,animalul reproduce întregul sist,em de reacţii de răspuns chiar în cazul când excitanţii vor fi considerabil schimbaţi, ( chiar de pildă, când în locul exdtanfului pozitiv se purie un excitant condiţional inhibitor şi invers) . O ase­ menea repartiţie stabilă a focarelor de excitaţie şi de inhi­ biţie în scoarţă care asigură un 1anumit si1 stem de reacţii, se numeşte stereotip-dinamic. Stereotipul dinamic reprezintă o adaptare a organismu­ lui la influenţele exterioare care se repetă sub aceeaşi for­ mă. In unele cazuri, pentru a provoca toate efectele siste­ mului dat de reflexe, nici nu este nevoie măcar de numărul corespunzător de excitanţi. Este suficient să se dea semna­ lul care este primul în sistemul de excitanţi, pentru ca toate reacţiile să urmeze în mod automat. Se înţelege că o ase­ menea posibilitate va exista numai în condiţiile unei sufi­ ciente întăriri şi fixări a stereotipului. Dacă stereotipul dina­ mic, care se formează, încetează să mai corespundă orditJ.i i �chimbate a excitanţilor externi, atunci el se restructurează, se schimbă în conformitate cu noi le condiţii. 13

V. METODELE DE STUDIERE A VIEŢII PSIHICE A OMULUI Metodele principale ale psihologiei sunt observaţia şi experimentul. Cea mai importantă particularitate a unei psihologii cu adevărat ştiinţifice este studierea obiectivă a psihicului. .�Omul va căpăta avantagi i infinite şi o putere extraordina ră r.l.supra lui însuşi - spunea I. P. Pavlov - atunci când naturalistul îl va supune pe om ,aceleeaşi analize �xterne ca pe oricare obiect al naturii, atunci când mintea ome­ nească se va privi nu ,d inăuntru, ci dinafară'' . Noi ştim că psihicul este . i ndisolubi l legat de activi­ tate, că el se manifestă în acţiunile şi faptele omului . De­ aceea noi putem judeca viaţa sufletească a oamenilor după rezultatele observaţiilor făcute asupra acţiun,ilor lor. Observaţia psihologkă ştiinţifică necesită cunoşti nţe însemnate şi o pregătire corespunzătoare. Pentru a studia cu suoces viaţa psihică a altor oameni , trehue să ne for­ măm priceperea de ,a observa exact toate manifestările ex­ terioare ale omului (acţiuni le, mişcările, limbajul, mim�ca lu i ) , dar, mai ales, să învăţăm să interpretăm j ust impcr­ tanţa psihologică a acestor manifestări exterioare. Este in­ sufi.c ient să observăm schimbarea din expresia feţei omu­ lui, trebue să şi înţelegem ce exprimă această schimbare. Activitatea psihologului nu se poak 1 mita desigur la observaţia diredă a oamenilor cu care p jate comunica per­ sonal. Materialele observaţiei directe sunt complectate cu studierea unor astfel de dooumente cum sunt jurnalele per­ sonale, scrisorile, amintirile precum şi operele mari lor mai�Ş­ tri ai literaturii, care zugrăvesc în mod adânc şi just vi aţa suflet,e ască a oamenilor. Toate procesele psihice şi însuşirile persoa nei sunt stu­ diate în procesul deveniri i şi desvoltării lor. Analiza psiho­ logică porneşte dela condiţionarea socială a persoanei. Nu se poate studia psihicul omului, particularităţi le personal,i­ tăţii lui, fără să ţinem seama de epoca în care trăieşte omul, de condiţiile vieţii lui , de apartenenţa lui de clasă, de locul iui în viaţa socială. Psihologia ştiinţifică caută să descopere baza fiziolo­ gică a fenomenelor psihice. Alătur i de studierea condiţio­ nării sociale a psihicului, cea mai importantă sarcină a psihologiei este lămurirea mecanismelor cerebrale ale vieţii 14

psihice, pe baza învăţăturii lui I. P. Pavlov despre activitatea nervoasă superioară. In p5ihologie, mare însemnătate are experimentul. In ti mpul experimentelor, cercetătorul nu aşteaptă a­ pariţia întâmplătoare a proceselor psihice care îl intere­ sează, d creează el însuşi condiţiile pentru .a provoca aceste procese la subiecţi (subiecţi se numesc persoanele supuse experimentului psihologic) . Cu ajutorul unor aparate şi me­ tode speciale, se creează posibilitatea de a se măsura unele a-specte ale proceselor psihice, de pildă viteza percepţiei, exactitatea şi trăinicia memoriei, etc. Repetând în aceleaşi con diţii a,celaşi exper;m,,nt cu diferiţi oameni, se pot stabili particularitătile indi"v i dua le ale procesului respectiv la fie­ care dintre ei. In experiment, cercetătorul schimbă din proprie ini­ ţ iativă unele dintre condiţiile în care are loc procesul ·şi observă Ia ce urmări duce aceasta. De pildă, schimbând pe rând cond iţiile de memorare a unui material (să zicem a nnor cuvinte străine) se pcate lămuri în care dintre aceste �ondiţii acest proces are loc ma i repede şi în care este mai traink. Prin aceasta_ se deschide posibilitatea de a stabili cauza fenomenului şi de a învăţa să-l dirijăm. VI. IMPORTANŢA PSIHO�OGI E I Studierea omului constituP una dintre cele mai impor­ tante sarcini ale şti inţei, iar printre ştiinţele despre om. psi­ hologia ocupă unul dintre primele locuri. Studierea psihologiei, alături de alte ştiinţe este npre­ sară pentru formarea unei concepţi i şti inţifice, materialiste lJespre lu·rn e. Se ştie că teoria i dealistă despre suflet este baza tuturor superstiţiilor şi prejudecăţilor. Cunoaşierea psihologiei, interpretarea i e u adevărat şti inţifkă a bazel or fiziologice ale psihicului, servesc ca o armă puternkă în 1 upta împotriva acestor superstiţii şi prejudecăţi. Psihologia ne dă posibilitatea de a ne orienta în do­ meniul vieţii psi hice a oamenilor. Deaceea psihologia are o însemnătate foarte mare pentru orice activitate care pre­ supune exercitarea unei influenţ.e asupra oamenilor, care ne­ cesită priceperea de a înţelege starea lor psihică şi parti ­ cularităţile lor individuale. Aproape c ă nu există nicio sin­ gură specialitate în care omul să nu se ciocnească de nece15

�itatea de a-i înţelege pe ceilalţi oameni, de a se orienta în ceeace-i priveşte şi de a-i _influenţa. Importanţa psihologiei este deosebit de mare la noi în U.R.S.S., în epoca de trecere dela ·socialism la comunism. Psihologia sovietică este chemată să ne înarmeze cu cun8Ş­ Unţe necesare în lupta împotriva rămăşiţelor capitaliste din conştiinţa oamenilor şi să rezolve sarcinile educaţiei comu­ niste a tineretului nostru. Tovarăşul Stalin i-a numit pe scriitori „ingineri ai su­ fletelor omeneşti". Aproap,e că nici nu este nevoie să dove­ 'dim cât de folositor este pentru scriitor să cunoască legile vieţii sufleteşti a omului. lntr'o anumită măsură şi repre­ zentanţii altor specialităţi, şi în primul rând pedagogii, sunt ,,ingineri ai sufletelor omeneşti". Pentru ei cunoaşterea psi­ hologiei este absolut obligatorie. · Trebue să 3.rătăm deaserrienea importanţa psihologiei pentru studierea literaturii si a istoriei. Priceoerea de a te orienta în domeniul vieţii psihice a omufui a iută foarte m111t înţelegerea mai compledă a multor fapte istorke şi literare. Studierea psihologiei ne ajută să ne orientăm în pro­ pria noastră viaţă psihică. Fiecare om cunoaşte din prooria sa experienţă cât de greu este uneori să descrii prin cuvinte �1area ta sufletească . Totodată, priceperea de a denumi şi de a descrie oropria stare sufletească este foarte preţioasă ; ea dă posibilitatea de a o cunoaşte, de a o întelege şi, dato­ rită acestui fapt, de a o stăuâni într'o anumită măsură. Psihologia îti dă posibilitatea să te cunoşti pe tine în­ suţ-i, să-ţi cunoşti calităţile şi defectele. Cunoaşterea de sfne este absolut necesară pentru autoeducaţie, pentru a �cţiona asupra ta însuţi, pentru îndreptarea lipsurilor pro­ prii şi pentru desvoltarea aptitudinilor. Trebue deasemenea să te cunoşti pe tine însuţi pentru a alege în mod con­ şUent acea specialitate, acea muncă, în care. să poţi aduce cel mai mare folos Patriei şi să dobândeşti cea mai m :i re satisfacţie. Cunoaşterea _psihologiei ajută la organizarea _j ustă a activităţii intelectuale, în special a adivităţii şcolare. Ce procedee de memorare sunt cele mai productive şi duc la cea mai bună însuşire a cunoştinţelor? Cum să organizăm exer­ ciţiile pentru formarea diferitelor deprinderi ? De ce de­ pinde desvoltarea spiritului de observaţie, a atenţiei, a gân­ d irii ? Prin ce metode se poate perfecţiona memoria ? Tor1te I

aceste probleme fac parte din domeniul cunoştinţeior psi­ hologi.ce. Psihologia contemporană se împarte într'o serie de ra­ muri. Inafară de psihologia generală, care studiază legile vieţii psihice a omului adult normal, ramurile cele mai im­ portante ale psihologiei sunt psihologia copilului, care stu­ diază psihicul copilului şi psihopatologia ( dela cuvântul gre­ cesc „patos" care înseamnă suferinţă) care are drept obiect devierile patologice ale psihicului unor oameni. In ştiinţa psihologică, există o serie de ramuri speciale care studiază viaţa psihică în condiţiile unor anumite forme de adivitate : psihologia muncii, psihologia pedagogică, psihologia mili­ tară, psihologia artei, etc. INTRE BARI RECAPITULATIVE 1. Care sunt problemele cu care se ocup,ă psihologia ? 2. I n ce constă concepţia materialistă despre psihic ? 3. Enumeraţi felurile de procese psihice. 4. In ce constă deosebirea între procesele psihice şi însuşirile psihice ale persoanei ? 5. Care este legătura dintre psihic şi activitatea omului ? 6. In ce constă princi piul formării legăturilor nervoase tempo· rare (condiţionate) ? 7. I n ce constă deosebi rea dintre inhibiţia externă şi cea i ntern ă ? 8. Ce înţelegem prin excitant con diţional inhibitor ? 9. Ce este stereotipul dinamic ? 10. Care sunt condiţiile pe care trebue ·să le îndepl inească ob­ servaţia, ca metodă de studiere a vieţii psihice a oamenilor ? 1 1 . I n ce constă importanţa experimentului în psihologie ? 12. Ce însemnătate are studierea psihologiei ?

2 - Psihologia ci. X - c. 2374

17

Capitol ul

li

DESVOLTAREA PSIHICUL UI I . NOŢIUNI GENERALE DESPRE APARIŢIA Ş I DESVOLTAREA PSIHICULU I Concepţia materialistă despre lume se bazează pe învă­ tătura despre desvoltarea materiei. Intr'o anumită etapă a desvoltării materiei ap are viaţa, ad-ică materia vie sau organică. Luând naştere din materie anorganică, materia vie are proprietăţi deosebite de cele ale materiei moarte. Cea mai importantă dintre .aceste proprie­ tăţi este excitabilitatea, adică însuşirea de a reacţiona la excitaţiile externe, de a intra în stare de ,activitate sub influ­ enţa mediului. Materia vie este materia excitabilă. Etapa ulterioară în desvoltarea materiei e;ste in legă­ tură cu apariţia, la formele superioare ale materiei vii, a unei noi însuşiri şi anume a sensibilităţii, adică a capaci­ tăţii de a avea sensaţii ; sensaţiile reflectă proprietăţile obiedelor care acţionează asupra organismului. Sensaţiile constitue forma iniţială a psihicului. Aşa dar, psihicul nu este o însuşire a oricărei materii vii. El este o însuşire a formelor superioare ale materiei or­ �:anke. A fost nevoie de o cale foarte lungă de desvoltare pentru a se ajunge dela materia care este numai excitabilă, la o materie care simte, dela prima apariţie a vieţii pe pă­ mânt, la apariţia animalelor care au psihic. Psihicul a apărut pe o anumită treaptă de desvoltare a animalelor. Este posibil ca sensaţiile să fi apărut la animalele care nu aveiau sistem nervos. ,,S,ensaţi1a nu este legată î;n mod ne­ cesar de nervi, ci de anumite substianţe albuminoase, care până în prezent nu au fost stabilite mai precis" (Engels ) . Totuşi, nu încape îndoială că începând cu celenteratele, psi18

hicul devine funcţia sistemului nervos şi desvoltarea sa ulte­ rioară este legată de desvoltarea sistemului nervos. La ani­ malele vertebrate, creierul devine substratul direct al psihi­ cului. Aşa dar, la animalele superioare şi la om, psihicul este un produs al creierului sau, cu alte cuvinte, creierul este organul psihicului. Omul a apărut pe pământ ca produsul superior al des­ voltării lumii animale. Se înţelege că şi psihicul omului a fost pregătit de întreaga desvoltare anterioară a anima­ lelor. Procesul apariţiei şi desvoltării psihicului în lumea animală am putea spune că formează preistoria psihicului omenes-r.. Stud;erea acestui proces ne îngădue să înţeleg12m cum a fost pregătită apariţia psihicului omenesc şi în ce wnstă acel element nou si deosebit care îl caraderizează, spre deosebire de psihicu! ' animalelor. Conştiinţa omului este treapta cea mai înaltă a desvol­ tării psihicului. In trecerea dela formele psihicului proprii animalelor superioare la conştiinţa umană, munca a avut o însemnătate hotărîtoare. ,, ... Munca l-a creat pe om" (En­ rtels). Munca a creat şi conştiinţa umană. Lucrările geniale ale lui I. V. Stalin în legătură cu pro­ blemele lingvisticii au arătat importanţa imensă a limbii sonore pentru desvoltarea conştiinţei. ,,In istoria omenirii arată I. V. Stalin - limba sonoră este una din forţele care au ajutat pe oameni să se desprindă din lumea animală, să H� unească în societăţi, să-şi desvolte gândirea , să organi­ ?.eze producţia socială, să lupte cu succes cu forţele naturii şi să ajungă l,a progiresul pe care îl avem Sn ,prezent" Desigur că conştiinţa oamenilor primitivi era foarte �-uţin asemănătoare cu conştiinţa omului de astăzi. Particu­ larităţile psihice pe care le observăm la oamenii contempo­ rani nu au aparţinut dela început naturii umane. Conştiinţa omului, s'a desvoltat în decursul de:svi0ltăr1iii istorice, pie baza desvoltării condiţiilor sociale de viaţă. Calea îndelungată a desvoltării psihicului dela apariţia lui, până la conşt,iinţa omului contemporan, se împarte în două procese esenţial deose.hiite : procesul desvoltării psihi­ c1ului la animale, - dirijat de legile biologice ale variabili­ tăţii, eredităţii şi selecţiei naturale - proces care a pregătit apariţia conştiinţei umane ; şi procesul desvoltării istorice a conştiinţei umane pentru care legile social-istorice au o în­ semnătate fundamentală. 2•

19

I I . CONDITI I LE DE VIAŢA Ş I PSIHICUL ANIMALELOR Desvoltarea psihicului este o parte componentă a evo­ luţiei generale a animalelor. Animalele se adaptează la s�himbările mediului nu numai prin schimbările corespun­ zătoare în structura corpului, ci şi prin schimbarea forme­ lor lor de comportament. Pentru adaptarea ·cu succes la mediu, cea mai mare însemnătate o are supleţea şi variabilitatea comportamen­ tului animalului, capacitatea de a-şi modifica repede con­ duita ca răspuns la schimbarea condiţiilor externe. Variabi­ litatea conduitei este · în f,unctie de nivelul de desvoltare psi­ hiică : ,cu cât psihicul este ma;i desvoltat, cu iatât aniimalul se adaptează mai uşor şi mai perfect la schimbările me­ diului. Trebue să deosebim pe de o parte formele de comporta­ ment ale animalelor la care predomină mecanismele înnăs­ cute, aşa numitele instincte, iar pe de altă parte, formele de conduită care se dobândesc în decursul experienţei indi­ viduale a animalului. Baza fiziologică a instinctului o formează reflexele ne­ condiţionate. Comportamentul instinctiv nu reprezlntă ni­ mic altceva decât un ref!ex în lanţ, adică o serie de mişcări reflexe succesive, în care fiecare mişcare constitue un impuls pentru mişcarea ,ce urmează. Acţiunile instinctive, mexpli­ cabile la prima vedere, pe care le îndeplinesc animalele fără � învăţare specială, reprezintă sisteme de reflexe necondi­ ţi.onate care s'au fixat în procesul desvoltării speciei. Cons­ truirea fagurilor de către albine, sau a ,cuiburilor de către păsări, sborul păsărilor spre ţările calde, sunt exemple de acţiuni instinctive. Reflexele complexe în lanţ (instinctele) se formează în mma acumulării acelor însusiri care au fost dobândite în decursul mai multor generaţii precedente, de către anima­ lele speciei respective, sub influenţa mediului. Prin aceasta, se explică faptul că instinctele sunt bine adaptate la con­ diţiile de viaţă obişnuite ale speciei date ; albina îşi cons­ trueşte fagurele în aşa fel, încât. în spaţiul cel mai mic şi cu min:mum de material să obţină cel mai mare volum posibil. Nu trebue să credem totuşi, că astfel de acţiuni ar con­ stitui dovada anumitor însuşiri ale minţii animalului ; al­ bina nu face desigur calculul matematk al construcţiei

20

sale. Presupunerea cu privire la „caracterul raţional" al ac­ ţiunilor instinctive este răsturnată de următoarea observa­ �ie : aceste acţiuni continuă să fie îndeplinite chiar şi în �azul unei schimbări de conditii care le transformă în ac­ tiuni lipsite de sens. Dacă celula fagurelui este străpunsă în aşa fel încât toată mierea se va scurge din ea, albina v a depune totuşi î n e a porţia obişnuită d e miere ş i apoi v a a, : o­ peri ,cu grijă celula go.ală, deşi această operaţie şi-a pierdut orice sens . Dacă păsării Coiumbys, în timpul clocitului, îi mutăm oul puţin alături, atunci când a plecat după hrană, I a întoarcere, ea se aşează exact pe locul de unde a ple:at şi continuă să „clocească" fără să se îngrijească deloc de c1ul ce se află în apropiere, în câmpul ei vizual. Aşa dar, orice schimbare neobişnuită a condiţiilor de viaţă poate trans­ forma acţiunea instinctivă dintr'o acţiune perfectă şi utilă, într'o acţiune biologic absurdă, şi uneori chiar dăunătoare. Reflexele necondiţionate (instinctele) nu sunt totuşi absolut invariabile. Biologia miciurinistă înaintată a de­ mascat fal sitatea afirmaţiilor biologilor idealişti despre in­ variabildt,atiea însuşirilor eredi,tare ale or,gani.smului. Pus în condiţii noi de viaţă, organismul capătă însuşiri noi şi aceste însuşiri noi, transmiţându- se prin ereditate, se con­ solidează şi se fixează de- a-lungul unei serii de generaţii. In acest fel, are l oc schimbarea eredităţii. Reflexele condiţionate care se formează în procesul des­ voltării individuale, pe de o parte, 'Şi reflexele necondiţio­ nate, înnăscute, pe de altă parte, care sunt un rezultat al desvoltării multor generaţii, sunt legate în modul cel mai strâns între ele. Reflexele condiţionate, care corespund fac­ torilor stabili în viaţa speciei respective, se pot fixa din ce în ce mai mult, pot deveni ereditare, se pot transmite prin moştenire. ,, Se poate considera că unele dintre reflexele con­ diţionate, nou formate, se transformă mai târziu prin eredi­ trie în reflexe necondiţionate" (Pavlov) . Dimpotrivă, re­ fl exele necondiţionate care încetează să mai corespundă fac­ torilor reali ai mediului înconjurător din cauza schimbării condiţiilor externe, încetează de a se mai moşteni de ur­ maşi. Aşa dar, are loc o schimbare a instinctelor. Dar a ceastă schimbare se face relativ lent, în decursul vieţii unei serii de generaţii. La animalele al căror sistem nervos a ajuns la un nivel destul de înalt de desvoltare, conduita e alcătuită, în mare măsură, din legături tempontre care se formează în decursul

experienţei individuale a organismului. Reflexele necondiţio­ nate sunt moştenite de animal, iar reflexele condiţionate i se formeaz� în cursul vieţii. Datorită repetării legăturilor reflexe condiţionate care se formează, animalul se ada.p­ tează la schimbările mediului înconjurător, la noile condiţii ale vieţii. Ceeace numim „dresajul" ,animalului reprezintă o for­ mgre de reflexe condiţionate. Anumite posibilităţi pentru aceasta există chiar la viermi. In urma unor experienţe des repetate, râma poate fi învăţată ca în drumul său spre adă­ post să se întoarcă într'un anumit loc la dreapta şi nu la stânga, dacă atunci când ea se întoarce la stânga, suferă acţiunea unui curent electric. Studierea activităţii reflexe condiţionate, la o serie de animale care stau pe diferite trepte de desvoltare, ne arată di cu cât organismul este mai complex şi mai perfect, cu atât este mai desvoltată şi capacitatea sa de a forma reflex� condiţionate. La mamifere, după cum se ştie foarte bine, posibilităţile formării diferitelor reflexe condiţionate sunt excepţional de mari. Importanţ;a biologică a reflexelor condiţionate constă în faptul că noile legături temporare dau posibilitatea de a se adapta ex,act şi la timp condiţiilor schimbătoare ale vieţi,i. In acest caz, este foarte important nu numai faptul că toţi ex • cit.anţii neutri posibili pot deveni semnale ale excitanţilor necondiţionali, ci şi faptul că, în condiţii schimbate, noile legături nervoase dispar uşor, se inhibă. Prin reflexele con­ cEţionate se explică formele cele mai complexe ale compor ­ tării adaptate a animalelor. Desvoltarea psihicului se înfăptueşte într'o unit,ate indi­ solubilă cu desvoltarea substratului său material, sistemul nervos şi în special creierul. Incepând cu mamiferele, organul formării reflexelor rnndiţionate devine scoarţa cerebrală şi evoluţia scoarţei capătă cea mai mare însemnătate. Complicarea sistemului nervos şi desvoltarea diferitelor forme de comportament este condiţionată în ultima analizâ die modul de viată al :animalului. Să luăm c; exemplu păsă,rile. Faptul central care de­ termină structura organismului şi psihicul lor constă în necesitatea adaptării la viaţa de sbor în aer. Pentru viaţa de sbor este necesară o bună desvoltare a văzului ş1 auzu­ lui ; în această direcţie1 s'au şi desvoltat organele de simţ

22

la păsări. La păsările răpitoare, posibil itatea de a vedea din depărtare prada are o însemnătate hotărîtoare : deaceea as­ cuţimea văzului ajunge la un grad care este inaccesibil altu i animal. Pe de altă parte, viaţa în aer prezintă cerinţe puţine fată de simt ul tadil şi de miros, din care cauză, aceste sen­ saţii, sunt desvoltate foarte s1ab la păsări. Mişcările păsă­ rilor sunt foarte specializate (mi şcările de sbor) dar suni foarte stereotipe ş i dau prea puţine posibilităţi pentru des­ voltarea unor forme diferite si variabi l e de conduită. Aerul este un mediu mult mai uni f�rm decât .suprafaţa pământu­ !ui pe care îşi duc viaţa o mare parte dintre mş.m i fere. De­ '.J.ceea, la păsări, evoluţia s'a desfăşurat în d irecţia perfec­ ţionării şi complicării reflexelor necondiţionate ( a instinc­ telor) , forma cea mai puţin maleabilă de conduită, îar l a mamifere, au început s ă iS e desvolte forme de conduită ma i variabile, adică reflexele condiţionate. Un alt exemplu îl constitue maimuţele. In explicarea n ivelului înalt al desvoltării lor psihice, trebue să pornim dela felul lor de viaţă, în copaci. Viaţa în copaci lărgeşte câmpul vizual ; rolul mirosului scade, iar rolul văzului creşte. Balansarea pe crengi, săriturile de pe o creang· ă pe alta, cer o bună apreciere din ochi, un simţ fin al pipăitului şi, mai ales, capacitatea de a executa mişcări extrem de va­ riiatie şi ag.i le. Maimuţ,el,e s,e hrănesc ou miez de nud, cu fructe, cu tulpini, ele trebue să-şi obFnă hrana cu ajutoru1 unor mişcări destul de mărunte şi de fine. Acest lucru � devenit posibil în urma înaltei desvoltări a mâini i eliben.tă într'un anumit grad de funcţia de locomoţie ( datorită felu ­ lui d e vi1aţă î n copaci ) şi care a început s ă îndepli nească funcţia de apucare. Cel mai important fapt p entru înţelegerea nivelului înal t de desvoltare psihică a maimuţelor este apariţia la acestea a ciapadtăţii ,de ,a executa mişcări fine şi agi ile, sub controlul văzului ; acest lucru se manifestă şi în săriturile de p� c ramură pe alta şi în manipularea obiectelor care servesc drept hrană. Acţiuni ca desghiocarea nuci i, luarea miezului aceste-Ia, curăţfrea portooalei, etc., desvoltă I.a ma�muţe ca­ pacitatea de a examina cu atenţie obiectele şi de a urmări schimbările pe care le produc în aceste obi ecte propriil e lor acţiuni. Pe această bază, apare „curiozitatea" caracteristică maimuţelor, adică tendinţa de a privi cu atenţie orice obiect nou, de a - l apuca şi de a-l manipula. 23

Toate cele spuse ne ajută să în ţelegem de ce la mai­ muţe au apărut germeni i activităţi i de gândire, reprezen­ tând treapta cea mai înaltă a desvol tării p sihice în lumea animală.

I I I . CONŞTI I NŢA OMULUI 1 ) Rolul muncii şi al l imbii în desvoltarea conştiinţei Conştiinţa omului a apărut în urma treceri i dela exis ­ tenţa de animal, la activitatea de muncă. Animalul se adap­ tează naturii , omul însă schimbă natura pentru a-şi satis ­ face trebuinţele sale. Specificul acestei activităţi de muncă, de producţie, care constitue deosebirea hotărîtoare, principală a omului