Pot face robotii dragoste

Citation preview

POT FACE

ROBOŢII DRAGOSTE?

Laurent Alexandre este de profesie chirurg urolog şi director al companiei NBIC Finance. Este interesat de mişcarea transumanistă şi de impactul acesteia asupra destinului omenirii. Scrie articole pentru Science Er santi, Le Huffington Post, Le monde şi L'Express, supli­ ment al cotidianului Le Monde. Este, de asemenea, autor a numeroase cărţi, printre care La mort de �a mort(2011), La Difaite du cancer(2014), La guerre des intelligences (2011), L'IA va-t-elle aussi tuer la democratie? (2019). Jean-Michel Besnier este profesor de filozofie şi doctor în ştiinţe politice. Profesor la Universitatea Sorbona (Paris IV), este membru al Consiliului ştiinţific IHEST (Institut des hautes etudes pour la science et la technologie) şi MURS (Mouvement universel pour la responsabilite des scientifiques). Cercetările sale se orientează în direcţia influenţei pe care ştiinţa şi tehnica modernă o exercită asupra filozofiei şi eticii: L'humanisme dechiri(1993), Rijlexions sur la sagesse (1999), L'irrationnel nous menace-t-i/?(2006), Demain Ies posthumains: le Jutur a-t-il encore besoin de nous? (2009), Un cerveau tres prometteur: conversation autour des neurosciences (2015).

LAURENT ALEXANDRE JEAN-MICHEL BESNIER

POT FACE

ROBOTII DRAGOSTE? 12

întrebări despre transumanism Traducere de Maria-Magdalena Coresciuc

■

HUMANITAS BUCUREŞTI

Redactor: Dionisie Pîrvuloiu Coperta: Ioana Nedelcu Tehnoredactor: Manuela Măxinetnu Corector: Alexandru Anghel DTP: Emilia Ionaşcu Tipărit la Art Group Laurent Alexandre & Jean-Michel Besnier

Les robotsfont-ils l'amour? Le transhumanisme en 12 questions

© Dunod, Malakoff, 2016

© HUMANITAS, 2019, pentru prezenta versiune românească Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Alexandre, Laurent Pot face roboţii dragoste? 12 întrebări despre transumanism I Laurent Alexandre, Jean-Michel Besnier; trad. de Maria-Magdalena Coresciuc. - Bucureşti: Humanitas, 2019 Conţine bibliografie Index ISBN 978-973-50-6345-o I. Besnier, Jean-Michel II. Coresciuc, Maria-Magdalena (trad.) 62 EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021 408 83 50, fax 021 408 83 51 www.humanitas.ro Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin email: [email protected] Comenzi telefonice: 021 3u 23 30

CUPRINS

1.

Prolog ...........................................

7

Trebuie ameliorată specia umană? ....................

11

2. Trebuie să-şi schimbe umanitatea modul de a se reproduce? ........................

23

3. Tehnica poate să repare chiar totul? ............... , ... 35 4. Vom ajunge cu toţii cyborgi? ..................... , ... 43 5. Am putea face dragoste cu un robot? .............. , ... 53 6. Chiar ne dorim să trăim o mie de ani?.................. 61 7. Este transumanismul o formă de eugenie? .......... ,... 71 8. Inteligenţa artificială va distruge omul? ... . ............ 81 9. Care sunt mizele din punct de vedere economic? ........ 93 10.

Este nevoie de legi? ................................

103

11.

Ar trebui să ne aşteptăm la o „minunată lume nouă"? ....

113

12.

Până unde putem merge cu cercetarea? ................

123

Lecturi suplimentare .................................

133

Indice ............................................ 135

PROLOG Om augmentat, biologie sintetică, proteze bionice, inteli­ genţă artificială... Tehnologia progresează într-un ritm uimitor. Subiecte care, până acum zece ani, ţineau de dome­ niul science-fiction constituie, în prezent, obiectul unor cercetări active în laboratoare. Maşinile care se bazează pe inteligenţa artificială îşi dezvăluie extraordinara lor putere. După câteva partide pierdute -cea a lui Gari Kasparov, care a fost învins la şah de programul Deep Blue, conceput de IBM (1997), şi mai ales cea a lui Lee Sedol, învins la jocul de Go de programul AlphaGo, inventat de Google (2016) -, domeniile în care inteligenţa umană o depăşeşte pe cea a maşinilor s-au redus considerabil. Transformările economice care decurg din aceste reali­ tăţi sunt semnificative. Lista cu meseriile care vor avea de suferit în urma noului val de automatizare este foarte lungă. Spre deosebire de maşinile cu abur, care invadaseră indus­ tria în secolul al XIX-iea, şi de roboţii care au făcut acelaşi lucru în cea de-a doua jumătate a secolului XX, aceste noi maşini nu înlocuiesc doar forţa umană, ci ceea ce până acum se credea că ar fi propriu omului: cunoaşterea, inteligenţa, analiza, ba chiar şi raţionamentul. PROLOG 7

Această prodigioasă evoluţie a tehnologiei are loc dato­ rită convergenţei a patru discipline care până acum evoluau separat: nanotehnologiile, care manipulează materia la nivel atomic; biotehnologiile, care modelează ceea ce este viu; informatica, mai ales în aspectele ei fundamentale; şi, în sfârşit, ştiinţele cognitive',..,care studiază funcţionarea creie­ rului uman. Tocmai explozia acestor discipline NBIC (nano­ tehnologii, biotehnologii, informatică şi ştiinţe cognitive) face posibil proiectul inedit şi prometeic care constituie subiectul cărţii de faţă: modificarea omului, ameliorarea şi augmentarea lui. Şi, în cele din urmă, depăşirea lui. În opinia transumaniştilor, care au exercitat o puternică influenţă în Silicon Valley, aflată în plină revoluţie a tehno­ logiilor NBIC, această ameliorare a speciei umane cu aju­ torul tehnicii ar fi unica şansă pentru Homo sapiens de a nu fi depăşit de maşinile pe care le-a inventat el însuşi. De fapt, aceste hibridări între oameni şi maşini au început deja: să ne gândim la inima artificială creată de compania franceză Carmat, implantată mai multor pacienţi care sufereau de insuficienţă cardiacă. Dar acesta nu este decât un preludiu a ceea ce va deveni posibil peste câteva zeci de ani: interven­ ţia asupra ADN-ului uman în scopul suprimării secvenţelor răspunzătoare de anumite boli ereditare, producerea de organe cu ajutorul imprimantelor 3D, stimularea magne­ tică a creierului, conectarea lui la dispozitive de inteligenţă artificială, amplificarea facultăţilor perceptive şi forţei fizice. Se întrevede, în concepţia unora, posibilitatea extinderii la nesfârşit a speranţei de viaţă, luându-se în calcul chiar eutanasia morţii. Dacă aceste perspective îi încântă pe transumanişti, ele îi îngrijorează pe cei care nu împărtăşesc aceleaşi puncte de vedere. Ce se va întâmpla cu liberul-arbitru al unui om care este conectat la aparate pentru totdeauna? Merită oare 8 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

să ne dorim să trăim o mie de ani? Cum vor convieţui oamenii augmentaţi cu celelalte persoane? Nu ar trebui să ne temem de un fel de biototalitarism, aşa cum întâlnim în Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley, care, lei vremea când a fost scrisă, aparţinea genului science-fiction, dar care, în prezent, constituie o anticipare realistă a posibilului nostru viitor? Nu suntem întru totul de acord cu privire la aceste chestiuni. Am avut de nenumărate ori ocazia de a dezbate public astfel de probleme, de a ne contrazice cu ceilalţi şi de a ne prezenta argumentele. Totul a fost în zadar: deza­ cordul dintre noi continuă să existe. Dar am putut constata, de asemenea, cu ocazia acestor dezbateri, că poziţiile noastre converg spre două puncte, poate şi mai importante: mai întâi, necesitatea unei discuţii raţionale, argumentate şi respectuoase cu celălalt; şi apoi, convingerea că tehnica nu este, în sine, bună sau rea, ci totul ţine de modul în care omul alege să o folosească. Tocmai această constatare ne-a determinat să scriem această carte sub forma unui dialog. Nu trebuie ca cititorul să se aştepte să găsească reconciliere în final, un neaşteptat acord ecumenic. Nu, această carte reprezintă o confruntare, o dezbatere fermă, o dispută agonistică, de tipul celor pe care le practicau grecii antici pentru binele democraţiei. Iar cea mai mare speranţă a noastră este ca acest dialog să contribuie la vitalitatea dezbaterii democratice privind uriaşele provocări pe care NBIC le propun omenirii. Laurent Alexandre şi Jean-Michel Besnier

1

TREBUIE AMELIORATĂ SPECIA UMANĂ? Omul devine principalul responsabil al creaţiei, un inventator de fenomene; din acest punct de vedere, nu avem cum să estimăm puterea pe care o poate dobândi asupra naturii, datorită viitoarelor progrese ale ştiinţelor experimentale. - Claude Bernard, 1865

Ne aflăm în plină revoluţie tehnologică: cea a convergenţei nanotehnologiilor, biotehnologiilor şi inteligenţei artifi­ ciale. Ea face posibilă ameliorarea performanţelor corpului şi minţii. Tehnologia poate crea un om augmentat, şi o va face încetul cu încetul. Dar chiar trebuie să facă asta?

Rolul tehnologiei este de a ne asi gura confortul şi de a ameliora condiţiile vieţii omeneşti. Nimeni nu se opune progreselor medicinei, care au permis o perma­ nentă creştere a speranţei de viaţă. Iar acest proces va con­ tinua. Există numeroase motive care ne-ar determina să acceptăm corectarea slăbiciunilor noastre biologice atunci când tehnologia o va permite. Să luăm ca exemplu bolile de retină. Un francez din trei va suferi de degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV). Această boală, care poate duce la pierderea vederii din cauza distrugerii centrului retinei, afectează deja peste un milion de francezi, iar acest număr va creşte considerabil odată cu îmbătrânirea popu­ laţiei. În afară de DMLV, mai există şi alte boli de retină care duc la orbire şi pentru care nu există un tratament eficient. Însă acest grav handicap va putea fi tratat din ce în ce mai eficient datorită progreselor atât din domeniul electronicii, cât şi din cel al biotehnologiilor. De ce să ne lipsim de aceste tehnici? LAURENT ALEXANDRE

TREBUIE AMELIORATĂ SPECIA UMANĂ?

13

Promisiuni tehnice împotriva orbirii

Două familii de tehnologii fac posibilă tratarea degenerescenţei maculare legate de vârstă (DMLV). Prima constă în instalarea de implanturi electronice în retină, s�u direct în cortexul cerebral, cu conectare la o microcameră. Ea reprezintă o urmare firească a tratării dificultăţilor de auz cu ajutorul implanturilor cohleare. Acest ochi bionic nu conferă pacientului din zilele noastre decât o vedere mediocră, dar progresele constante ale microproce­ soarelor şi ale captatorilor electronici ne fac să sperăm că, până în anul 2025, vor fi puse la punct implanturi de câteva zeci de mii de pixeli, ce vor aduce un real confort vizual. Cea de-a doua categorie grupează tehnologiile biologice: celule stern şi terapie genică. În aprilie 2011, o echipă japoneză anunţa în Nature obţinerea in vitro a unor retine de şoareci, plecând de la celule stern embrionare. Folosirea celulelor stern în cazul bolilor retinei umane ar trebui să fie operaţională până în anul 2025. În ceea ce priveşte terapia genică, aceasta oferă spe­ ranţe în cazul pacienţilor tineri care suferă de retinită ereditară. Primele genoterapii efectuate în cazul retinitei pigmentare a câinelui au adus o normalizare a funcţiei retiniene ce a depăşit toate aş­ teptările. S-a trecut deja la om. O terapie genetică experimentală, apărută la începutul anului 2012, a permis refacerea parţială a vederii în cazul a trei pacienţi ce sufereau de o formă de amauroză con­ genitală Leber. Această boală rară este o degenerescenţă incu­ rabilă a receptorilor retinei, ce duce la pierderea completă a vederii înaintea vârstei de 30 de ani. Laurent Alexandre

14 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

JEAN-MICHEL BESNIER Într-adevăr, nu trebuie să ne lipsim de aceste tehnici. Însă trebuie oare să fim de acord cu tot ceea ce putem să facem? ,,Tot ceea ce este realizabil din punct de vedere tehnic merită să fie realizat, indiferent de costurile etice", spunea fizicianul Dennis Gabor, cel care a inventat holografia, ce i-a adus Premiul Nobel pentru Fizică, în anul 1971. În zadar ne alarmăm de cinismul pe care îl implică această axiomă, căci ea are putere de lege pentru adulatorii pieţei atotputernice, convinşi că selecţia obiec­ telor tehnice se supune aceluiaşi mecanism ca selecţia naturală a speciilor. Desigur, încercăm astăzi să ţinem cont de etică, făcând apel la comitete ce analizează acceptabilita­ tea realizărilor tehnice, însă este o luptă dură, deoarece căutarea cu orice preţ a noului a devenit o adevărată dogmă pentru factorii de decizie din plan politic sau industrial. LAURENT Nu-ţi împărtăşesc deloc punctul de vedere, de­ oarece susţin cultura inovaţiei. Vom merge mai departe pentru că o putem face. La final, nu vor mai exista limite clare între omul ameliorat şi omul augmentat. În 2080, vor fi oare trimişi la închisoare orbii care vor vrea să-şi facă un implant artificial de retină, care le-ar oferi o vedere supe­ rioară celei normale? Bineînţeles că nu! Peste câteva zeci de ani vom trece de la o medicină reparatorie la o medicină de augmentare. Să nu uităm că omul vaccinat este deja un om augmentat. JEAN-MICHEL Revin asupra ideii de medicină de augmen­ tare. Singura definiţie a umanului care mi se pare de ne­ contestat este cea dată de Rousseau: Omul este o fiinţă perfectibilă. Cu alte cuvinte, el este sortit unei continue ameliorări, deoarece s-a născut imperfect. Neotenia sa pri­ mară îi impune să se smulgă din inerţia de care dau dovadă TREBUIE AMELIORATĂ SPECIA UMANĂ?

15

animalele care sunt deja de la naştere ceea ce vor fi până în momentul morţii. Definiţia lui Rousseau este depăşită; animalele pot fi şi ele ameliorate, graţie progreselor biotehnologiilor. Studii recente arată cât de asemănătoare este situaţia noastră cu cea din romanul La Planet� des singes(1963) al lui Pierre Boulle 1 . Trei experimente, dintre care ultimul a apărut în Current Biology la data de 19 februarie 2015, au permis augmentarea capacităţilor intelectuale ale unor şoareci, prin modificarea ADN-ului acestora cu segmente de cromo­ zomi umani sau prin injectarea de celule cerebrale umane. Consecinţele vor fi uluitoare. Cum vor putea fi împiedicaţi discipolii actriţei Brigitte Bardot să-şi dorească un câine mai inteligent, mai empatic, mai „uman"? Va exista mereu indulgenţă faţă de cererile de ameliorare cognitivă a anima­ lelor. Societatea va fi pusă în faţa unui fapt împlinit, aşa cum se află în ziua de azi în faţa copiilor născuţi de cupluri homosexuale prin intermediul mamelor surogat. În numele cărei morale ar trebui să le interzicem cimpanzeilor să fie mai inteligenţi în viitor? De vreme ce demnitatea anima­ lului şi respectul faţă de el sunt idei din ce în ce mai răspân­ dite, cum ar trebui privite animalele atunci când vor avea un IQ apropiat de cel uman?

LAURENT

Ceea ce ai prezentat până acum demonstrează că „ameliorarea speciei", a tuturor speciilor, a devenit o obsesie, chiar dacă a fost mult timp respinsă ca atare de so­ cietăţile premoderne, care preferau să se supună tradiţiilor şi să manifeste respect faţă de ceea ce este transcendent. Totuşi, această idee nu ţine de arhaism sau conservatorism. JEAN-MICHEL

r. Roman distopie apărut în limba română cu titlul Planeta mai­ muţelor, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003 (n. trad.). 16 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

Suntem nişte oameni moderni. Şi suntem astfel deoarece continuăm să credem că ziua de mâine ar putea şi ar trebui să fie mai bună decât a fost cea de ieri. În acest sens, tehno­ filia ne este naturală şi îi provoc pe luddiţi 1 şi pe cei care sunt împotriva creşterii şi dezvoltării industriale şi eco­ nomice să susţină contrarul. Idealul populaţiei amish sau al Martorilor lui Iehova are un caracter folcloric, care nu rezistă în faţa argumentelor. Este adevărat că „ameliorarea speciei" este o expresie cunoscută sub un alt nume, com­ promis din punct de vedere istoric: eugenia. Ne aflăm deja pe un tobogan eugenist, fără să ne dăm seama. Sindromul Down dispare sub ochii noştri: 97 °/o dintre sarcinile diagnosticate cu acest sindrom sunt între­ rupte. Foarte puţini dintre părinţi rezistă în faţa presiunii sociale de a „eradica" acest handicap mintal, iar eu nu mă număr printre cei care banalizează această decizie colectivă. Or, până în prezent, tehnicile genetice nu depistau decât unele patologii. Însă secvenţierea integrală a ADN-ului viitorului bebeluş, adică a celor 3 miliarde de mesageri chimici care constituie identitatea sa genetică, schimbă radical situaţia. Încă de pe acum, se poate stabili un diag­ nostic genomic complet al embrionului, plecând de la o simplă recoltare de sânge de la viitoarea mamă: nu mai este nevoie să se extragă lichid amniotic prin amniocen­ teză. Astfel, dispare unul dintre ultimele obstacole din calea generalizării diagnosticului prenatal - teama de un avort spontan, ce survine la 0,5 până la 1% din cazuri, în LAURENT

r. Adepţi ai luddismului, amplă mişcare de protest a muncitorilor englezi din a doua jumătate a sec. al XVIII-iea şi din prima jumătate a sec. al XIX-iea, care s-a manifestat prin distrugerea maşinilor, considerate cauza şomajului (n. red.). TREBUIE AMELIORATĂ SPECIA UMANĂ?

17

urma unei amniocenteze. Algoritmi puternici permit diferenţierea secvenţelor ADN-ului viitorului bebeluş de cele ale mamei. Datorită scăderii preţului secvenţierii ADN-ului, de până la 3 milioane de ori în ultimii zece ani, această tehnică se va generali.za înainte de anul 2025. Mii de boli vor putea fi depistate'"sistematic încă din timpul sarcinii fără a pune în pericol copilul sau mama. În ultimii treizeci de ani, am eradicat aproape în totalitate Sindromul Down, cu toate că cei care suferă de această boală sunt persoane inofensive, au o speranţă de viaţă normală şi nu suferă. De ce pe viitor am proceda altfel cu celelalte boli? Din punct de vedere politic, cum vor fi împiedicaţi părinţii să prefere „copii frumoşi şi talentaţi", câtă vreme avortul din raţiuni personale este liber, oricare ar fi structura em­ brionului, iar avortul din motive de handicap mintal (Sin­ dromul Down în mod special) este legal, acceptat la nivel social şi încurajat de stat? În curând, se va oferi părinţilor posibilitatea de a visa la un copil configurat după bunul plac. Dacă diagnosticul prenatal permite „eliminarea a ceea ce este cel mai rău" -adică suprimarea fătului care prezintă malformaţii-, diagnosticul preimplantator reprezintă în schimb „selectarea a ceea ce este cel mai bine" -, adică trie­ rea embrionilor obţinuţi prin fecundarea in vitro. Părinţii vor accepta mult mai uşor toate aceste lucruri de îndată ce ultimele efecte secundare ale fecundării in vitro vor putea fi controlate. Iar din punct de vedere moral, va fi mai puţin deranjant să suprimi nişte embrioni aflaţi în eprubetă decât un făt în uter. Revenirea la eugenie este o bombă politică ce a trecut neobservată, lucru care mă întristează nespus.

18 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

JEAN-MICHEL Ajunşi în acest punct putem discuta, ca doi oameni „moderni", mai mult sau mai puţin familiarizaţi cu tehnologiile. Trebuie acceptată oare obsesia „melioristă", astfel încât să fim de acord cu acest enhancement1 revendicat de transumanişti? Care este diferenţa dintre Jean Rostand, care îşi exprimă entuziasmul în faţa perspectivei că biologia va realiza visul alchimiştilor şi vizionarilor - visul acesta al transformării omului - şi Ray Kurzweil, care anunţă cu euforie instaurarea iminentă a unei condiţii postumane care ne va elibera de noi înşine şi de perfectibilitatea noastră mult prea modestă? Ce-ar putea înţelege Kurzweil trans­ umanistul din cartea biologului Rostand Auxfrontieres du surhumain? Ce-ar putea culege biologul din profeţiile for­ mulate de transumanist în The Singularity is Near.

Rostand ş i Kurzwei l În lucrarea Aux frontieres d u surhumain (1962), biologul francez Jean Rostand explică cum „cel mai înd răzneţ pariu din întreaga istorie omenească, transformarea omului însuşi", este „o meta­ morfoză mai apropiată decât s-ar crede". În cartea The Singularity is Near (2005) futurologul american Ray Kurzweil descrie cu entu­ ziasm ceea ce el numeşte „singularitate tehnologică", apărută din convergenţa biotehnologiilor, roboticii şi inteligenţei artifi­ ciale. Cele două cărţi manifestă aceeaşi încredere în forţa tehnicii, însă cu mari diferenţe de fond: la Rostand, de exemplu, se observă o preocupare constantă pentru împărtăşirea beneficiilor cercetării ştiinţifice, în timp ce Kurzweil asumă un individualism aproape agresiv. De fapt, ei nu vorbesc despre acelaşi lucru: eugenia celui r. În limba română acest termen este tradus prin „augmentare" (n. trad.). TREBU I E AMELIORATĂ SPECIA U M ANĂ? 19

dintâi nu funcţionează fără o preocupare pentru adevăr şi co­ erenţă, iar cel din urmă susţine cu încăpăţânare doar eficacitatea şi ruptura. Jean-Michel Besnier

The Singularity is Neara fost numită „Biblia singu­ larităţii". Or emergenţa unor noi creaturi biologice sau electronice inteligente are consecinţe religioase: anumiţi teologi, printre care Christopher J. Benek, un pastor din Florida care susţine posibilitatea unui transumanism creş­ tin, pretind ca maşinile înzestrate cu inteligenţă să poată primi botezul, dacă doresc. Convergenţa nanotehnologiilor, biotehnologiilor, informaticii şi ştiinţelor cognitive (pe care le vom regrupa sub sigla NBIC) ridică probleme inedite pentru viitorul umanităţii. Secolul XXI nu va fi asemenea unui fluviu lung care curge liniştit! LAURENT

Cu siguranţă. Pentru a ne pregăti, îmi reafirm adeziunea faţă de rolul de formatoare a umanităţii atribuit tehnicii, însă pretind şi păstrarea dimensiunii simbolice, proprie speciei umane. Tehnica (instrumentul) şi limbajul (cuvântul) sunt în mod pertinent identificate de către paleo­ antropologi şi filozofi ca fiind ceea ce permite speciei noastre, şi numai ei, să pretindă că are o istorie. Subliniez: tehnica şilimbajul. Platon evidenţia rolul acestuia în dialogul Prota­ goras, în momentul în care îşi încheia evocarea privitoare la mitul lui Prometeu: dacă oamenii ar fi primit doar focul, t::unoaşterea artelor şi tehnicilor, nu ar fi supravieţuit. Sode­ . 1.tea lor ar fi fost perversă şi haotică, distrusă de rivalitate şi egoism, şi s-ar fi dovedit, până la urmă, de nesuportat. Însă, presimţind ce se va întâmpla, Zeus i-a cerut ajutorul lui Hermes pentru a înzestra umanitatea cu arta politică,

JEAN-MICHEL

20 POT FACE ROBOŢI I DRAGOSTE?

aşadar cu limbajul menit să argumenteze, să delibereze şi să hotărască orientările pe care să le dea posibilităţilor ofe­ rite de tehnică, în scopul de a realiza o societate armonioasă, în care bunul trai să fie asigurat. Această poziţie pe care o adopt şi care nu m-ar putea plasa în categoria tehnofobilor obtuzi este nepotrivită într-un context în care există o mare predilecţie pentru cifre şi calcul. Provocarea pe care digita­ lizarea o aduce gândirii argumentate este emblematică pentru o evoluţie a ştiinţelor şi a tehnicii, care respinge limbile şi cultura pentru a păstra, în cel mai bun caz, doar semnalele şi codificările care îi mai sunt utile. Poziţia pe care o revendic ar trebui să ne permită cel puţin să scăpăm de ideea abstractă a unei confruntări între conservatorismul biologic şi progresismul tehnic. Dar această confruntare chiar există! Francezii sunt ultrabioconservatori: doar 1 3% consideră pozitivă augmentarea coeficientului de inteligenţă (IQ) al copiilor prin tratarea fetuşilor; pe când indienii şi chinezii sunt în favoarea ei în proporţie de 38% şi respectiv 39%. În cazul tinerilor chinezi, acest procentaj ajunge chiar până la 50%. Chinezii sunt de fapt cei mai permisivi în ceea ce priveşte aceste tehnologii şi nu s-ar sfii să augmenteze IQ-ul copiilor lor apelând la metodele biotehnologice. Prima manipulare genetică realizată pe 86 de embrioni umani a fost de altfel realizată, în aprilie 2 0 1 6, de către oameni de ştiinţă chinezi, care şi-au publicat studiile imediat după mediatizarea unei petiţii internaţionale împotriva acestor experimente! Ţările în care va exista un consens privind augmentarea cerebrală a copiilor ar putea, atunci când vor fi puse la punct aceste tehnologii, să obţină un avantaj geopolitic considerabil într-o societate a cunoaşterii. Filozoful Nick Bostrom, de la Universitatea Oxford, estimează că selecţia LAURENT

TREBUIE AMELIORATĂ S PECIA U MANĂ? 21

embrionilor în urma unei secvenţieri va permite, peste câteva decenii, să se augmenteze cu 60 de puncte IQ-ul populaţiei unei ţări. Dacă se adaugă la aceasta şi manipularea genetică a embrionilor s-ar putea obţine o augmentare şi mai specta­ culoasă. Ţările eugeniste ar deveni stăpânele globului în foarte scurt timp! ,.v JEAN-MICHEL Mă simt complet străin de această fetişizare a IQ-ului, care mi se pare desprinsă dintr-o altă epocă. Înţele­ gerea inteligenţei pe care o implică este atât de limitată, că nu ar putea fi susţinută fără a recurge la trecut. În ceea ce mă priveşte, ameliorarea dezirabilă a speciei umane nu repre­ zintă augmentarea performanţelor şi facultăţilor indivizilor pe care o descrii. Dacă nu cumva se doreşte animalizarea sau maşinizarea omului, supunându-l unor măsurători restrictive, sau reducându-l la algoritmi şi metabolisme cu care se delectează cultura digitală şi susţinătorii GAFA: Google, Apple, Facebook şi Amazon. LAURENT Dar fie că-ţi place sau nu, e clar că grupul GAFA e cel care schiţează contururile umanităţii de mâine, in­ clusiv transformarea noţiunii de om. JEAN-MICHEL După cum bine vezi, nu sunt de aceeaşi pă­ rere. Dar tocmai discutarea raţiunilor din spatele acestor lucruri constituie obiectul acestei cărţi.

2

TREB U I E SĂ-Ş I SCH I M B E U MAN ITATEA MO D U L D E A SE REPRO DUtE? În Biblie se spune că femeile au fost condamnate să îndure durerile naşterii. Şi le-au suportat vreme de mii de ani. Dar se poate vorbi de ceva inevitabil? Progresele din domeniul tehnicii ar putea duce la conceperea unor adevărate utere artificiale, care vor permite incubaţia in vitro a viitorilor oameni.

LAURENT ALEXANDRE Să pornim de la o constatare. Noi, oamenii, ne-am schimbat deja modul de a ne reproduce. Planningul familial a revoluţionat statutul femeii şi organi­ zarea familiei. Şi lucrurile se vor accelera, deoarece majo­ ritatea părinţilor îşi doresc un copil perfect, iar societatea încurajează minimalizarea riscurilor obstetrice. Tehno­ maternitatea se impune: naşterea la domiciliu fără asis­ tenţă medicală şi fără anestezie peridurală, care pare de neconceput în ziua de azi, era ceva obişnuit în anii 1930. Trierea embrionilor şi eliminarea fetuşilor neconformi, vor deveni etape rutiniere pentru orice sarcină rezonabilă. JEAN-MICHEL BESNIER Orizontul acestor lucruri este într­ adevăr ectogeneza, adică incubarea fătului în afara corpului mamei. Ideea părea până de curând să aparţină distopiei din Minunata lume nouă a lui Aldous Huxley. Însă ecto­ geneza este deja folosită în cazul oilor şi va fi operaţională la om peste câteva decenii. Biologul şi filozoful Henri Atlan prevede că în anul 2030 acest uter artificial va constitui ceva normal şi va elibera femeile de povara de a purta copii. LAURENT Mă bucur că aminteşti de Henri Atlan, după părerea mea unul dintre cei mai mari specialişti în acest

TREBUIE SĂ-ŞI SCHI MBE U MANITATEA MODU L DE A SE REPRODUCE? 25

domeniu. Atlan susţine ideea că nu există o diferenţă fun­ damentală între un incubator pentru copiii născuţi pre­ matur şi un uter artificial. Este important, căci societatea va fi obligată să acorde drepturi suplimentare homosexua­ lilor. Dezbaterea privind căsătoria gay a fost aprinsă, dar începe să devină ban�lă. În câteva decenii homosexualii au obţinut recunoaştere şi protecţie. După legalizarea căsă­ toriei, ei pretind acum mai multe adaptări de natură legis­ lativă în numele egalităţii: dreptul de adopţie, accesul la tehnicile de procreare asistată medical şi recurgerea la mame surogat. Li se va acorda pe viitor homosexualilor dreptul de a se reproduce? Sunt convins că da. Pentru mo­ ment, homosexualii francezi merg în Statele Unite sau în Asia, unde piaţa fecundării in vitro şi a mamelor surogat este bine organizată. Cumpără de pe internet un ovul perso­ nalizat, iar apoi închiriază un uter pentru nouă luni. Tră­ săturile fizice ale purtătoarelor şi coeficientul lor intelectual sunt bine documentate pe aceste site-uri. Părinţii se întorc cu un bebeluş, iar autorităţile închid ochii după câteva mici frecuşuri administrative privind transcrierea stării civile a copilului conform legii franceze. Cu toate astea, copilul este fructul biologic al unui singur părinte, ceea ce constituie motiv de frustrare pentru celălalt: lesbienele folosesc sperma unui al treilea şi ovulul şi uterul uneia dintre cele două partenere, iar bărbaţii homosexuali se folo­ sesc de sperma unuia dintre ei şi de ovulul unei femei.

26

POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

Cyborgi şi fem i nism Despre cyborgi 1 s-au spus multe lucruri, care se învârt toate în jurul aceleiaşi obsesii: ei vor permite depăşirea oricăror diferenţe în care am fost dintotdeauna înlănţuiţi. Într-adevăr, cyborgii se sustrag alternativelor, deoarece ei integrează contrariile (de exemplu viaţa şi materia, masculinul şi femininul, conştientul şi automatul...). Depăşind aceste contrari i, ne emancipează. Perfor­ manţele pe care le permit sunt lipsite de pasivitatea care rezultă din inerţia corporală sau din limitarea ce ţine de diferenţele natu­ rale. Se înţelege atunci fascinaţia pe care o exercită aceste crea­ turi şi mitul pe care îl presupune: cel al unei fuzi uni care ar pune capăt tensiunilor dintre extreme şi care ar confirma sfârşitul isto­ riei oamenilor. Astfel se explică, în opinia mea, scrierile feminis­ telor americane fascinate de cyborgi, printre care se numără Donna Haraway, care, în Manifest cyborg (Exils, 2007) , susţine că emanciparea umană va trece prin deconstrucţia categoriilor binare, la baza cărora stau diferenţele de gen. Jean-Michel Besnier

JEAN-MICHEL Ştii la fel de bine ca şi mine că aceste evoluţii societale sunt contestate de unii psihologi, din cauză că în cuplurile de homosexuali adopţia riscă să provoace tulbu­ rări psihologice copiilor, cărora li se impune o filiaţie im­ posibilă. LAURENT Astăzi, acest lucru pare o chestiune de bun-simţ, dar va deveni fals din punct de vedere biologic. Tehnologia r. Cyborgul (abreviere pentru „cybemetic organism") este o fiinţă alcătuită din componente organice şi biomecanice (n. red.).

TREBUIE SĂ-ŞI SCHIMBE U MANITATEA MODUL DE A SE REPRODUCE? 27

va permite homosexualilor să aibă copii biologici purtă­ tori de gene de la ambii părinţi, ca în cazul cuplurilor hetero­ sexuale. Tehnica celulelor stern IPS (Induced Pluripotent Stemcells, celule adulte din piele, care astăzi pot fi repro­ gramate pentru a da naştere oricărui tip celular) - al cărei inventator, japonezul Sb.inya Yamanaka, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2012 - permite obţinerea de spermatozoizi şi ovule plecând de la fibro­ blaste (celule care se găsesc sub piele). Este deja posibilă producerea unui şoricel plecând de la doi masculi. Aplicarea acestor tehnici la specia umană este doar o chestiune de timp, iar asociaţiile de homosexuali vor milita pentru grăbirea acestui proces. Singura oprelişte, pentru moment, este că dintr-un cuplu lesbian nu se poate naşte decât un copil de sex feminin. JEAN-MICHEL Transumaniştii speculează, de asemenea, şi descoperirile recente privind celulele IPS pe care tocmai le-ai menţionat, în scopul de a-şi alimenta fantezia nemu­ ririi: presupunând că putem să ne reducem celulele soma­ tice la condiţia celulelor germinale din care provin, atunci nu doar că vom putea să luăm în considerare producerea continuă a organelor pentru a le înlocui pe cele care nu mai sunt funcţionale, ci am putea, de asemenea, să inven­ tăm oprirea procesului de îmbătrânire a celulelor, neutrali­ zând mecanismul telomerazei (o enzimă care scurtează cromozomii), răspunzătoare de degenerescenţa celulară. Obsesia longevităţii, a nemuririi chiar, este, în orice caz, nefavorabilă procesului de reproducere sexuată, ce are nevoie de diversificare şi nu de duplicare, şi care, în conse­ cinţă, necesită reînnoirea şi moartea pentru a putea asigura viaţa. Însă transumaniştii care visează la nemurire nu iubesc viaţa şi sunt gata să se debaraseze de reproducerea

28 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

sexuată. Asta nu înseamnă că intenţionează neapărat să se priveze de sexualitate, ci că ar reduce-o bucuroşi la auto­ matismele pornografiei, după cum sugerează unele pagini clin Michel Houellebecq. Privind lucrurile mai îndeaproape, pornografia pe care ei o asociază cybersexualităţii ar în­ semna constrângerea la repetiţie, care ar provoca „mica moarte" (orgasmul), o modalitate de a evita moartea reală. Mă gândesc şi la un alt motiv care justifică modi­ ficarea modului de reproducere al speciei noastre. Cu fiecare generaţie, o mie de baze chimice dintre cele trei miliarde care ne formează cromozomii sunt recopiate într-o manieră defectuoasă de maşinăria celulară în momentul generării spermatozoizilor şi ovulelor. Aceste erori de copiere repre­ zintă interstiţiile în care se naşte schimbarea. Dacă pro­ centul de eroare ar fi fost nul, nu ar mai fi avut loc nici o evoluţie a speciilor, şi am fi fost încă bacterii! Mutaţiile negative ar fi fost înlăturate prin intermediul selecţiei naturale: genomurile respective nu s-ar fi transmis decât în cazul în care proprietarul lor ar fi atins vârsta reprodu­ cerii. Însă odată cu emergenţa creierului nostru evoluţia darwinistă a creat condiţiile propriei sale eradicări: am atenuat considerabil stricteţea selecţiei organizându-ne sub forma unei societăţi umane solidare. Scăderea morta­ lităţii infantile reprezintă consecinţa acestei scăderi a presiunii selective. Dacă în secolul al XVIII-iea ea afecta aproximativ 30% dintre copii, astăzi vorbim de un pro­ cent de 0,3 °/o... Mulţi dintre copiii care supravieţuiesc în zilele noastre nu ar fi ajuns la vârsta reproducerii în vre­ muri mai grele. În cele din urmă selecţia ajunge să se suprime pe ea însăşi: nu mai e posibilă - din fericire - eli­ minarea indivizilor dotaţi cu capacităţi cognitive inferioare. Medicina, cultura, pedagogia vor compensa pentru o vreme LAURENT

TREBUIE SĂ-ŞI SCHIMBE UMANITATEA MODUL DE A SE REPRODUCE?

29

această degradare. Însă fără o selecţie darwinistă moşte­ nirea noastră genetică este sortită să se deprecieze neîncetat. Dar oare aceasta înseamnă că urmaşii noştri vor ajunge cu toţii imbecili peste câteva sute sau mii de ani? Evident că nu! Biotehnologiile vor compensa aceste evoluţii nefaste.

Decadenţă genetică Un articol apărut în revista ştiinţifică Cel/ a avut efectul unei bombe. Autorul arată cum se vor diminua pe viitor capacităţile noastre genetice din cauza unei acumulări de mutaţii nefaste în zonele ADN-ului care ne asigură funcţionarea structurii cerebrale. De fapt, acţionează două tendinţe contradictorii. Prima este pozitivă: metisajul speciei umane permite amestecul - purtător de inovaţii biologice - al unor variante genetice. Într-adevăr, specia umană s-a împărţit acum 75 ooo de aniîn diverse categorii, fiecare cunoscând diferite variaţii genetice. Melanjul actual asigură un amestec genetic între diferitele subdiviziuni care erau separate înainte de apariţia mijloacelor de transport moderne. Dar variantele genetice nefavorabile se acumulează în genomul uman. Această acumulare recentă este deja perceptibilă: un studiu publicat în revista Nature la sfârşitul lui noiembrie 2012 arată că 80 % dintre variaţiile genetice dăunătoare ale speciei umane au apărut abia cu 5000 sau 10 ooo de ani în urmă. Laurent Alexandre

JEAN-MICHEL Vorbeşti despre selecţia naturală. Îţi amintesc că sexualitatea se află pe acelaşi plan cu moartea şi că fan­ tasma nemuririi, alimentată de transumanişti, pretinde

30 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

renunţarea la reproducerea sexuată. Medicul şi antropo­ logul Jacques Ruffie tratează acest subiect în cartea sa intitulată Le Sexe et la Mort (1986): selecţia naturală a ales sexualitatea pentru organismele complexe care trebuie să integreze diversitatea pentru a se putea adapta şi înnoi. Dată fiind situaţia, ea a permis morţii să se instaleze. ,,Sun­ tem copiii sexului şi ai morţii", spune el. În ceea ce priveşte selecţia naturală, moartea are un avantaj: ,,Reproducerea sexuată creează neîncetat noi tipuri cu moştenire genetică originală, dar acestea nu-şi pot transmite combinaţiile (şi în special pe cele care s-au adaptat cel mai bine) decât dacă cele vechi le cedează locul, la care vor renunţa, într-o bună zi, chiar ele, în favoarea urmaşilor." Organismele elemen­ tare care se reproduc prin sciziparitate sunt aproape nemu­ ritoare. Ele se reproduc prin diviziune şi regenerare, pornind de la un fragment din ele însele. Atâta timp cât condiţiile de mediu sunt stabile, ele sunt nemuritoare. Însă, fiind incapabile să se schimbe, aceste organisme sunt private de progresul evolutiv care ne-a permis nouă, oamenilor, să apărem şi să prosperăm. Consider că această ambiţie de a regândi modali­ tatea de reproducere a speciei umane nu constituie ceva extravagant. Cunoaşterea din ce în ce mai rafinată a ge­ nomului nostru şi apoi manipularea lui vor reduce povara genetică a noilor generaţii. Astfel, contrar aşteptărilor, sec­ venţierea fetuşilor a fost acceptată de Comitetul Consultativ Naţional de Etică, în 2014. Lucrul şi mai îngrijorător este că modificarea genetică a bebeluşilor se va impune treptat. Ingineria ovulelor constituie o etapă crucială a acestui proces. Încă din 2009, unii cercetători au înlocuit mitocon­ driile unei celule stern de primată, ceea ce conduce la ideea LAURENT

TREBU I E SĂ-ŞI SCHIMBE U MANITATEA MODU L DE A SE REPRODUCE? 31

că se va încerca aplicarea aceluiaşi procedeu şi în cazul speciei umane. Mitocondriile sunt bacterii care au pătruns în celulele înzestrate cu un nucleu acum aproximativ un miliard de ani, devenind apoi structuri specializate în produ­ cerea energiei. Ele dispun de propriul lor ADN, care poate suferi mutaţii. Astfel, unele primate au în celulele lor „uzine energetice" de calitate superioară, altele de calitate infe­ rioară, ceea ce duce la apariţia mai multor tipuri de boli (miopatie, boli neurodegenerative, pierderea auzului sau vederii, anumite forme de diabet etc.). Era de aşteptat că aceeaşi tehnică de înlocuire mitocondrială va fi aplicată şi în cazul speciei umane. Consiliul britanic de bioetică per­ mite utilizarea ei pentru a înlătura mitocondriile purtătoare de gene dăunătoare, folosindu-le pe acelea ale unei alte femei. Într-adevăr, mitocondriile sunt întotdeauna trans­ mise pe linie maternă, aflându-se în citoplasma ovulului, în timp ce cromozomii mamei se găsesc în nucleul acestui ovul. Pentru a fi siguri că celulele viitorului bebeluş sunt înzestrate cu mitocondrii „bune", de acum înainte, când se va efectua o fecundare in vitro, în ovulul unei mame pur­ tătoare de mitocondrii bune, se va putea înlocui nucleul iniţial cu nucleul ovulului mamei „biologice", care posedă mitocondrii rele, apoi se va injecta spermatozoidul tatălui pentru a realiza un embrion. Consiliul britanic îşi exprimă astfel acordul privind obţinerea de bebeluşi cu trei părinţi (două mame şi un tată). Această terapie are efect asupra copilului, dar şi asupra descendenţei sale în cazul în care copilul este fată, deoarece mitocondriile spermatozoizilor sunt distruse în urma procesului de fecundare. JEAN-MICHEL Perspectiva pe care o evoci presupune repro­ ducerea umanităţii prin clonare. Deşi a fost interzisă şi 32

POT FACE ROB OŢI I D RAG O STE?

declarată crimă împotriva umanităţii, ea îi intimidează din ce în ce mai puţin pe cei care nu mai ezită să anunţe că luptă pentru ceva ce deja nu mai ţine de sfera umană: capa­ citatea de a fabrica viaţă recurgând, mai ales, la multipli­ carea genomurilor selecţionate în urma decodării. După cum am mai amintit, deja nu mai există îndoieli că repro­ ducerea sexuată constituie un mijloc selectiv ce a permis supravieţuirea în cazul majorităţii speciilor de animale, dar care le-a impus şi moartea. Dar, pe lângă modalităţile de gestaţie, transumaniştii ar dori să transforme chiar mecanismul de reproducere. De fapt, biotehnologiile impli­ cate în programul de convergenţă tehnologică ale NBIC se încăpăţânează să suprime reproducerea sexuată, încercând să înlocuiască naşterea a ceea ce este viu prin fabricarea sa programată - altfel spus, prin clonare. Din cauza faptului că ţine de hazard, naşterea este văzută ca o slăbiciune a omului, ce trebuie depăşită. Se invocă adesea filmul Gattaca (Andrew Nicoll, 1997) ca argument pentru a desemna sim­ bolic ceea ce se doreşte în materie de procreare tehnolo­ gizată: dacă tehnologia trebuie să ne perfecţioneze, ea trebuie, într-adevăr, să suprime acest aspect neprevăzut al naşterii care se referă la întâlnirea aleatorie a doi gameţi din care se naşte copilul. Sunt întru totul de acord! Astfel vom mai urca o treaptă pe scara Richter a biotransgresiunii: înainte se considera că, dacă este permisă modificarea genelor unui individ, nu trebuie ca aceasta să se transmită şi generaţiilor ulterioare. În realitate, nu este rezonabil să se impună terapii genice fiecărei generaţii. Părinţii vor dori să suprime definitiv riscul de a avea urmaşi care să sufere de miopatie sau de boala Huntington. Iar argumentul este imbatabil:

LAURENT

TREBU IE SĂ-ŞI SCHIMBE U MAN ITATEA MODUL DE A SE REPRODUCE?

33

dacă strănepoţii noştri ar uita să-şi trateze urmaşii, boala ar lovi din nou. Ca efect secundar, această terapie genică de tip nou va relansa dezbaterea privind procrearea în cazul homosexualilor. Această tehnică poate fi, de exemplu, o etapă în obţinerea bebeluşilor pornind de la două ovule fără a utiliza spermatozoizi, foarte râvnită în comunitatea lesbienelor. Biologia progresează atât de repede, încât socie­ tatea va fi zguduită de o avalanşă de transgresiuni bio­ tehnologice. Nu vreau să te îngrijorez, însă geneticienii sunt pe punctul de a depăşi o etapă şi mai alarmantă, ce deschide perspectiva unei redefiniri radicale a umanităţii. George Church este un strălucit genetician şi iconoclast, profesor la Harvard, profund influenţat de cultura trans­ umanistă. În numărul din 2 iunie 2 0 1 6 al revistei Science, împreună cu alţi douăzeci şi patru de cercetători şi indus­ triaşi, Church a descris în detaliu proiectul Human Genome Project Write. Aceşti lideri ai biologiei de sinteză vor să obţină, în zece ani, un genom uman cu totul nou, care să permită producerea de celule umane. Această tehnică ar putea facilita obţinerea de embrioni şi deci de bebeluşi fără a mai fi nevoie de vreun părinte, ceea ce i-a impresionat pe numeroşi oameni de ştiinţă şi teologi, chiar dacă această perspectivă este destul de îndepărtată. Nu s-ar mai pune problema de a concepe „bebeluşi a la carte", ci de a crea o nouă Umanitate.

3 TEHNI CA POATE SĂ REPARE CH IAR TOTUL? Nimeni nu contestă faptul că boala şi handicapul sunt de nesuportat. Însă poate fi corpul omenesc reparat în totali­ tate, asemenea unei maşinării? Progresele tehnologice permit o astfel de perspectivă. Dar oare nu există riscul de a uita dimensiunea simbolică şi plină de sens care ne face cu adevărat umani?

JEAN-MICHEL BESNIER De când a fost legiferată definiţia sănătăţii de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în 1946, starea de bine (individuală sau colectivă) a devenit o obsesie. Medicul, care odinioară îi trata pe oameni, s-a transformat în tehnicianul responsabil de confortul lor. Deoarece sănă­ tatea nu mai este doar o „tăcere a organelor", ci însăşi mani­ festarea acestei stări de bine - nelimitată prin definiţie, la fel ca şi fericirea -, zona de competenţă a medicului s-a ex­ tins, vizând în prezent menţinerea, producerea şi augmen­ tarea performanţelor care vor fi mărturii ale vitalităţii noastre. Rolul lui va fi acela de a preveni şi repara defec­ ţiunile pe care le-ar suferi organismele noastre. Căci boala nu mai este altceva decât un mic accident, lipsit de orice altă semnificaţie în afară de întreruperea unei funcţii meta­ bolice. Repornirea maşinăriei, asta trebuie să poată face un bun medic. Şi va fi cu atât mai bun cu cât va profita de acest moment pentru a-i da un boost. În acest scop, instru­ mentul este decisiv: arsenalul biotehnologiilor şi al neuro­ ştiinţelor, al nanomedicinei şi al tehnicii de imagistică medicală înlocuieşte în mod eficace auscultarea, palparea TEHNICA POATE SĂ REPARE CH IAR TOTUL?

37

şi dialogul, ce caracterizau intervenţia medicului de odi­ nioară. Din momentul în care se acceptă concepţia mecanicistă a vieţii şi vocabularul care ţine de domeniul reparaţiilor, trebuie să se admită posibilitatea ca tehnica să devină atotputernică în domeniul sănătăţii (adică al confortului). Prin urmare, trebuie acceptat şi scenariul omului augmen­ tat, care e prezentat în zilele noastre ca o perspectivă de alegere pentru medicina informatizată. Această nouă situa­ ţie, care modifică percepţia asupra bolii şi a pacientului, se evidenţiază prin respingerea aspectului simbolic - trăsă­ tură esenţială a umanului, care face să nu fim nişte simple fiinţe vii. Acest aspect simbolic constă în recurgerea la semnele care ne ajută să comunicăm unii cu alţii, care exprimă capacitatea proprie de a ne smulge din lumea imediatului natural căruia i se supun animalele şi de a nu mai fi solidari cu mecanismele pe care le producem... Sun­ tem fiinţe ale semnelor şi nu doar simpli transmiţători de semnale, aşa cum sunt animalele şi roboţii. Boala are, pentru noi, o semnificaţie: reflectă un mod de a exista în lume, de a ne resemna sau nu în faţa vulnerabilităţii speci­ fice omului, de a fi deschişi faţă de noi perspective sau de a ne închide în noi înşine ... Ea are o putere simbolică, ba chiar ştim că ne obligă să ne gestionăm propria viaţă psihică, pe care o poate orienta într-un mod neaşteptat. A refuza această reducere a bolii umane doar la ceea ce ţine de funcţionarea organică nu înseamnă a spune că nu există decât boli psihosomatice. La o asemenea concluzie ar putea ajunge numai cei obsedaţi de universul digital, incapabili să gândească altfel decât binar: organic sau psihosomatic, tertium non datur. Ştiu bine că psihanalistul 38 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

Groddeck vedea simptome de isterie în cea mai banală răceală, însă ştiu de asemenea că există specialişti din dome­ niul sănătăţii care sunt incapabili să-şi închipuie impor­ tanţa pe care o are mentalul în tratarea unei boli, Cum putem evita conflictul abstract dintre îngrijirea care are nevoie de dialog şi reparaţia care nu recurge decât la instru­ ment, aşadar conflictul dintre informalul relaţiei umane care are nevoie de timp şi protocolul terapeutic care cere viteză de reacţie? Este absurd să aşteptăm intrarea unui pacient într-o unitate de îngrijiri paliative pentru a putea evalua pagubele umane pe care i le-a provocat medicina tehnologizată. Într-adevăr, i se explică pacientului că acolo nimeni nu se va mai ocupa de cancerul de care suferă, că nu va mai exista chimioterapie, dar că în schimb toţi vor avea grijă de el, ca şi cum atenţia faţă de el nu trebuie să vină decât după ce tehnica eşuează, ca şi cum revenirea la relaţia umană nu ar trebui să aibă loc decât în clipa în care este pus „prognosticul decisiv" şi nu se mai poate face nimic în ceea ce ţine de mecanica trupului. Abordarea exclusiv tehnică a bolii nu ţine cont de sentimentul de singurătate al bolnavului. Pentru asta, ar trebui să-şi menţină convin­ gerea, împărtăşită de bunul-simţ, că omul nu este doar o fiinţă vie căreia trebuie să i se asi gure supravieţuirea. LAURENT V orbeşti despre simboluri, despre semne. Cu toate acestea, manipularea tehnologică a omului a început cu mult timp în urmă. În 2005, Isabelle Dinoire a fost prima persoană căreia i s-a făcut un transplant de faţă. În septem­ brie 2013, echipa profesorului Jose-Alain Sahel implanta o retină artificială, Pixium Vision, unei paciente nevăzătoare, care astfel şi-a recăpătat parţial vederea. În mai 2014, Admi­ nistraţia americană a permis implanturile de braţe bionice

TEH NICA POATE SĂ REPARE CHIAR TOTUL?

39

conectate direct la nervii persoanelor cu membre amputate. În luna septembrie a aceluiaşi an, o suedeză de 36 de ani, care se născuse fără uter, dădea naştere unui băieţel. Ea a primit o grefă din uterul unei prietene în vârstă de 6r de ani, ce se afla deja la menopauză de câţiva ani. „v

Încredinţând tehnicii obţinerea confortului, după cum susţii, riscăm să eliminăm ceea ce este omenesc în noi: ce se va întâmpla cu viaţa lăuntrică atunci când tre­ buie reparat un organ defect? Dacă medicul nici măcar nu­ şi mai face timp să găsească înţelegere pentru suferinţa pacientului său, dacă nu mai este preocupat decât de decrip­ tarea şi colectarea datelor furnizate de instrumentele de care dispune şi care îl lipsesc deja de iniţiativă înseamnă că s-a lăsat convins că ceea ce face nu mai constituie o artă şi că trebuie să cedeze locul calculelor şi gestionării datelor (faimoasele big data). Unii ar vrea ca de-acum înainte tehnica să fie cea care are ultimul cuvânt, adică să se pună capăt dialogului dintre medic şi pacient. Discreditarea sistematică a psihanalizei şi a abordării psihologice în general este elocventă în cazul medicilor formaţi în domeniul tehnolo­ giilor digitale: nu trădează numai impasul referitor la reper­ cusiunile psihice pe care o boală organică le are asupra unui pacient a cărui stare naturală este destabilizată. Această discreditare a abordării psihologice exprimă, de asemenea, dispreţul faţă de tot ceea ce nu ţine de o logică de tip con· tabil şi de o evaluare supusă unor indicatori obiectivi. Se merge astfel către o ipohondrie generalizată, garantată şi întreţinută de faptul că tehnologiile vor să ne constrângă să le folosim obsesiv pentru a se putea dezvolta cât mai mult. JEAN-MICHEL

Însă tehnologia se va dezvolta, fie că vrei, fie că nu! Inovaţiile tehnologice derivate din NBIC se succedă LAURENT

40

POT FACE RO B OŢI I D RA G OSTE?

din ce în ce mai rapid. Sunt din ce în ce mai spectaculoase şi mai intruzive, dar societatea le acceptă tot mai uşor: uma­ nitatea a pornit pe calea depăşirii tuturor limitelor. Deve­ nim, fără să ne dăm seama, transumani, adică bărbaţi şi femei modificaţi tehnologic. Până în 2050, societatea va fi zguduită de şocuri biotehnologice şi mai spectaculoase: regenerarea organelor cu ajutorul celulelor stern, terapii genice, implanturi cerebrale, tehnici antiîmbătrânire, proiec­ tarea genetică a copiilor, fabricarea de ovule cu ajutorul unor celule din piele... JEAN-MICHEL Cu siguranţă că vom trăi - sau mai degrabă vom supravieţui - mai mult timp. Tehnologia este, prin definiţie, protetică şi aşa trebuie să rămână: orice proteză este dezirabilă a priori, dacă vine să prelungească un mem­ bru care nu mai există deloc ori există doar parţial (persoa­ nele mutilate sau cele care suferă de agenezie 1 pot beneficia de această tehnică) sau dacă se substituie unui simţ ori unei facultăţi lipsă. Este totuşi interesant de menţionat cazul acelor persoane lipsite de auz sau cu membrele am­ putate care refuză adjuvanţii protetici, pretextând că li se impune să fie conformi unei norme comportamentale care le este străină (să poarte implanturi cohleare în loc să comunice prin semne într-o comunitate de surzi; să pri­ mească o proteză sofisticată, ce adesea provoacă durere atunci când e purtată, în loc să-şi mobilizeze comportamen­ tele compensatorii pe care fiecare corp şi le poate stabili). Acesta ar putea fi aspectul contestabil al tehnologiei în materie de sănătate: pretextând că salvează vieţi să încerce

r. Dezvoltare insuficientă sau nedezvoltarea unui organ sau a unui ţesut în perioada embrionară; incapacitate de a procrea; ste­ rilitate (n. red.). TEH NICA POATE SĂ REPARE CHIAR TOTUL? 41

de fapt să impună tuturor noile sale forme, dispreţuind cazurile individuale, precum şi căile unice şi specific umane de dobândire a fericirii.

B ioconservatori

versus tra nsu m a n i şti

Cei mai mulţi dintre noi vor accepta această revoluţie din biologie pentru a îmbătrâni mai puţin, a suferi mai puţin şi a muri mai puţin. ,,Mai degrabă să fim transumani decât să murim", aceasta devine deviza noastră. Transumanismul, ideologie demiu rgică ce îşi are originea în Silicon Valley şi care încearcă să lupte împo­ triva îmbătrânirii şi morţii cu ajutorul N BI C, are toate şansele să reuşească. Dar asta înseamnă oare că nu va exista opoziţie politică în faţa progresului medical? De fapt, eşichierul politic se reconfigu rează după o nouă axă. Delimitarea stânga/dreapta pare depăşită în secolul XXI. Pe viitor, opoziţia dintre bioconser­ vatori şi transumanişti ar putea structura spaţiul biopolitic. Pe această nouă axă apar alianţe neaşteptate. Astfel, Jose Bove era până în prezent un militant de extrema stângă. Conform noii structuri biopolitice, el se regăseşte, alături de catolicii integrişti, printre ultrabioconservatori. Se pronunţă ferm împotriva fecun­ dării in vitro pentru cuplurile heterosexuale sterile sau cele homo­ sexuale şi se opune terapiilor genice pentru tratamentul bolilor genetice. Pe 1 mai 2014, a declarat la postul de televiziune catolic KTO următoarele: ,,Cred că trebuie combătut tot ceea ce constituie o manipulare a vieţii, fie ea vegetală, animală, ca să nu mai zic umană". Jose Bove este oare mai conservator decât Ludivine de La Rochere, preşedintele grupului La Manif pour tous, care susţine aceste tehnologii? Tehnologiile N B I C vor provoca implozia parti­ delor politice! Laurent Alexandre 42 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

4

VOM AJ U N G E CU TOŢI I CYBO RG I? Noile tehnologii care au luat naştere din convergenţa biolo­ giei, informaticii şi ştiinţelor inginereşti nu se limitează doar la a repara corpul uman suferind. Ele îşi propun, de asemenea, să-l amelioreze şi să-l augmenteze, chiar dacă este sănătos. Însă ce atitudine trebuie adoptată în faţa perspectivei unei noi umanităţi, în care corpul nu va mai putea fi disociat de dispozitivele lui tehnice?

Dacă prin cyborg se înţelege sinteza dintre un organism biologic şi dispozitive cibernetice care se reglează singure, termen care, la început, desemna astro­ nautul anilor 1 960 şi costumul său înţesat cu senzori, atunci înseamnă că suntem pe cale să devenim cu toţii cyborgi. Conectarea omului cu robotul devine treptat o realitate incontestabilă. Ea presupune, în cazul celui dintâi, posi­ bilitatea de a funcţiona fără a mai avea nevoie să gândească, datorită mecanismelor pe care le asigură cel de-al doilea. Purtătorul unui peacemakernu mai are de ce să-şi facă griji pentru inima sa. JEAN-MICHEL BESNIER

În legătură cu acest subiect, îţi re­ amintesc că primul cyborg, acel pacient suferind de insu­ ficienţă cardiacă terminală căruia i-a fost implantată pe 18 decembrie 2 0 1 3 o inimă artificială concepută de socie­ tatea Carmat, a fost întâmpinat cu aplauze de toţi francezii. Inclusiv de tine! lată dovada clară că există o aprobare masivă a acestor noi tehnologii care realizează hibridarea oamenilor şi aparatelor.

LAURENT ALEXANDRE

VOM AJ U N G E CU TOŢII CYBORGI? 45

JEAN-MICHEL O hibridare, poate, dar care nu trebuie să ne facă să uităm că cel care foloseşte instrumentele (parali­ ticul cu un exoschelet care-i permite să meargă, pacientul bolnav de Parkinson dotat cu un stimulator cerebral care-i permite să-şi controleze mişcările etc.) trebuie să se supună designului lor şi să-şi adapteze comportamentul în funcţie de proprietăţile lor. Instrumentul reprezintă o extensie a corpului şi defineşte o realitate exterioară cu care trebuie să convieţuiască. În schimb, cibernetica utilizată pentru producerea de exoschelete, proteze sau implanturi tinde să devină din ce în ce mai intruzivă şi pretinde ca purtătorul să fuzioneze cu ea. Se fac speculaţii în ceea ce priveşte nano­ roboţii, care se vor putea deplasa prin corpul nostru pentru a ţine sub observaţie dezvoltarea tumorilor, pentru a le extirpa când apar sau a repara ADN-ul. Este visul unei vieţi lipsite de griji, datorate maşinii - un vis care ar reprezenta culmea controlului tehnologic.

Un vis care îi îngrijorează până şi pe cei din Silicon Valley! Elon Musk, fondatorul companiilor Paypal, Hyperloop, SolarCity, Tesla şi SpaceX, afirmă că: ,,Inteli­ genţa artificială poate fi mai periculoasă decât armele nu­ cleare". Elon Musk prevede că vom fi asemenea unor labradori ai inteligenţei artificiale (IA): cei mai empatici dintre noi, din punctul de vedere al IA, vor ajunge animale de companie. Pentru a fi la înălţimea roboţilor, unii dintre liderii Google propun hibridarea noastră cu IA: să devenim cyborgi pentru a nu fi întrecuţi de IA! Adică va trebui să avem grijă să nu fim (prea) ,,inferiori" maşinilor, pentru a nu risca să ajungem sclavii acestora, după un scenariu de tipul Matrix.Numai tehnologiile de augmentare ne vor da speranţa că se va putea păstra o anumită autonomie. În

LAURENT

46 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

mod paradoxal, cel din urmă instrument care va permite umanităţii să evite supunerea totală va fi tocmai unealta sinuciderii sale: fuzionarea cu IA va însemna anihilarea Omului biologic.

O m u l a ugm entat

Cercetarea tehnologică privitoare la enhancement este contrară spiritului utopic de la Silicon Valley, care urmăreşte „inovaţia înainte de toate", conform sloganului incantatoriu al antrepreno­ rilor aflaţi mereu în căutarea progresului. Din acest motiv, s-a preferat traducerea cuvântului american enhancement prin „aug­ mentare", şi nu prin „ameliorare". Ameliorarea despre care vor­ bim în mod impropriu ţine, în opinia transumaniştilor, mai curând de lumea veterinarilor, care cu siguranţă ştie să facă disti ncţia între ceea ce este viu şi viaţa omenească - între metabolismele biologice şi asp iraţia către sensul lucrurilor. Filozoful german Peter Sloterdjick a înţeles asta atunci când a descris modalitatea de producere „antropotehnică" a omului, în Regles pour le parc humain 1 (2 0 0 0) sau în La domestication de I' Etre (2 0 0 0) . Jean-Michel Besnier

Mie ideea de cyborg îmi provoacă spaimă mai ales fiindcă presupune renunţarea la sine. Credem că deve­ nim autonomi dacă încredinţăm maşinăriilor sarcina de a gestiona ceea ce pe noi ne-ar limita (paralizia, handicapul, JEAN-MICHEL

r. Carte apărută în limba română cu titlul Reguli pentru parcul uman, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003 (n. trad.). VOM AJUNG E CU TOŢII CYBORGI?

47

lipsa văzului... ), şi descoperim curând că, odată deveniţi cyborgi, suntem stăpâniţi de o forţă autonomă (cea a pro­ tezelor care se reglează singure), de care nu ne mai putem lipsi. Fuziunea cu maşina se realizează întotdeauna în detrimentul umanului. Ea presupune negarea biologicului care păstrează o marjă'"de incertitudine în funcţionarea sa, un aspect aleatoriu. Cât despre cyborg, el se supune progra­ mării dependente de elementul tehnologic care îl alcă­ tuieşte. Cu siguranţă, noţiunea de libertate nu i se mai potriveşte. Cyborgizarea este menită să asigure securitatea absolută, obţinută prin suprimarea hazardului, care este propriu vieţii. Performanţele pe care le realizează reprezintă actualizarea unor tehnologii posibile, dar care nu ţin nici de liberul-arbitru, nici de implicarea oamenilor care par să le realizeze. Din acest motiv, ne întrebăm când şi în ce măsură dotarea cu dispozitive cibernetice va face umanul să încline spre nonuman. LAURENT Când vorbim despre om, vorbim despre libe­ rul-arbitru, care, pentru un biolog, ridică problema dife­ renţei dintre ceea ce este înnăscut şi ceea ce este dobândit. Clarificarea acestei dezbateri filozofice fundamentale este crucială pentru coeziunea socială şi crearea unor valori comune ale umanităţii în scopul de a evita tăvălugul nihi­ list. Pe de o parte, sunt cei care cred că genele au o influenţă capitală asupra personalităţii noastre, iar de cealaltă parte se află cei care susţin influenţa mediului asupra oamenilor. În realitate, adevărul se situează undeva la mijloc: există variante genetice care predispun la anumite talente sau capacităţi cognitive, însă stimulii cu care se confruntă de-a lungul vieţii sunt cei care vor forma individul şi-l vor ajuta să-şi dezvolte sau nu aceste capacităţi.

48 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

Bioconservatorii se bazează cel mai adesea pe argumen­ tul presupusului determinism genetic pentru a încerca să împiedice progresul biotehnologiilor. Astfel, ei plasează aceste practici sub stindardul lipsei de respect la adresa vieţii şi a speciei umane. Cu toate acestea, secvenţierea genomului uman ne permite să depăşim cu mult această distincţie simplistă. Am aflat astfel că există foarte puţine gene proprii omului în ADN-ul nostru. Există, în schimb, numeroase puncte comune între genomul animalelor şi al nostru. De aici se poate trage concluzia că respectul faţă de specia umană nu prea are de-a face cu refuzul de a modi­ fica genomul unei fiinţe omeneşti. Posedăm în proporţie de 98% genomul cimpanzeului. Suntem de asemenea foarte apropiaţi şi de şoarecele de laborator sau de porc. Nu există gene proprii omului care ar putea face ca un cimpanzeu să ajungă pilot de avion, un şoarece specialist în fizică nu­ cleară sau un porc violoncelist... Genetica ne învaţă astfel că dezbaterea pe tema înnăs­ cut/dobândit nu are în realitate nici un sens. Poate fi util, din raţiuni didactice sau metodologice, să se facă deosebirea între cele două, însă, în realitate, este vorba despre feno­ mene strâns legate între ele. Genele dau predispoziţii care se exprimă printr-un anumit procentaj al şanselor de a dezvolta anumite trăsături sau boli. Însă majoritatea acestor predispoziţii nu se manifestă decât în relaţie cu un anumit mediu înconjurător. Prin „mediu înconjurător" înţelegem în acelaşi timp locul unde trăim, modul de viaţă (fumat 1 consum de alcool, contactul cu unele produse chimice etc.) 1 cultura, educaţia, mediul social...

VOM AJUNGE CU TOŢII CYBORGI?

49

În născut, dobândit şi ideologie Trebuie subliniat ridicolul nihilismului genetic de care dau dovadă o parte dintre membrii elitelor conservatoare. De la Proudhon la Marx, modul de a gândi a\ socialismului se bazează foarte mult pe ideea de neutralitate a"'flaturii umane şi pe caracterul funda­ mental al influenţei mediului, şi nu priveşte deci cu ochi foarte buni întoarcerea în forţă a unei forme de determinism biologic. Încă de pe vremea când U RSS era condusă de Stalin, sute de oameni de ştiinţă au fost trimişi în gulag pentru că îndrăzniseră să susţină că o parte din fiinţa noastră este determinată biologic. Sfârşitul dezbaterilor maniheiste (genă contra sociologie, eredi­ tate contra mediu, ADN contra cultură) reprezintă o veste foarte proastă pentru sociologi! N u se vor mai putea mulţumi cu entu­ ziastele elanuri lirice antibiologie, ci vor trebui să se informeze cu privire la genetică şi epigenetică. Existenţa unor interacţiuni permanente, complexe şi bidirecţionale între genă şi mediu este o idee revoluţionară! Între ADN şi sociologie se află epigenetica şi prea puţin loc pentru anateme simplificatoare. Biologia mo­ dernă a avut probabil nevoie de timp pentru a realiza sinteza cu sociologia, însă a reuşit să facă acest lucru până la urmă, ceea ce oferă mult mai multă satisfacţie decât luptele dintre geno-sim­ plificatori şi geno-negaţionişti. Pe viitor, sociologia şi genetica se vor îmbogăţi reciproc. Laurent Alexandre

tehnologia, sunt tentat să adaug. Până în momentul în care un om care acceptă în corpul său receptori şi senzori biologici, proteze externe sau invazive, implanturi intradermice mai poate fi considerat o fiinţă JEAN-MICHEL

•.. şi

50 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

înzestrată cu liber-arbitru? Este cazul situaţiei descrise în filmul lui Jose Padilha RoboCop ( 2 0 1 4). Comparativ cu aceasta, pretenţia lui Kevin Warwick de a fi considerat „primul cyborg din lume" pare trivială: acest inginer în cibernetică şi-a implantat cipuri în braţe pentru a emite, fără a mai fi nevoit să gândească, comenzi către mediul înconjurător, prin intermediul undelor electromagnetice. În aceste condiţii, tetraplegicii care beneficiază de tehnolo­ giile experimentale oferite de Clinatec, o companie din Grenoble, Franţa, sunt nişte concurenţi redutabili în cursa cyborgizării, cu toate că în cazul lor transformarea circui­ telor sinaptice în comenzi senzoriale şi motrice nici măcar nu depinde de conştiinţă sau intenţionalitate. Pentru ca cyborgii să poată exista, este important ca rolul jucat de implant să nu fie supus corpului real ca un simplu instru­ ment menit să vină în prelungirea lui, ci să-i însoţească actele pentru a realiza performanţe care nu ţin de sfera naturalului. Acesta este motivul pentru care cyborgul repre­ zintă un alt mod de a descrie omul augmentat, care nu constituie omul reparat şi/sau extins cu ajutorul unor adju­ vanţi tehnologici, ci omul transfigurat, căruia geniul gene­ ticii îi va fi adăugat facultăţi senzoriale sau competenţe improprii naturii umane (de exemplu sensibilitatea acus­ tică a liliecilor sau capacitatea rechinului de a percepe undele electrice). A fi cyborg înseamnă a depăşi în toate privinţele umanul, fiind conectat la dispozitive (care imită biologicul sau sunt pur şi simplu automate) cu performanţe ce depăşesc capacităţile umane.

5 AM PUTEA FACE D RAG OSTE CU U N RO BOT? Situaţia este şi mai îngrijorătoare: maşinile ne-ar putea satisface într-o bună zi nevoile cele mai intime, sentimen­ tele şi sexualitatea. Realitatea virtuală pare să se distingă tot mai greu de real. Dar, până la urmă, ce ne dorim? O fiinţă imaginară întrupată într-o maşină? Sau proiectarea unor fantezii în aceeaşi maşinărie?

JEAN-MICHEL BESNIER Întrebarea dacă sexul cu roboţii este posibil cere de la sine un răspuns pozitiv. Până la urmă, sexul este posibil prin orice mijloc care permite potolirea tensiunii ce-şi are originea în zonele erogene (vorbim de toate zonele erogene ale corpului: mucoase genitale, intesti­ nale, anale...). Aşadar, omul poate face sex folosindu-se de orice mijloace - şi, cu atât mai mult, poate să exploateze mecanica robotului. De ce să facem atâta caz de cyberse­ xualitate? Pentru că îmbunătăţeşte serviciile aduse de păpu­ şile gonflabile? În mare măsură, da, însă nu e suficient.

De-a lungul vieţii, mulţi oameni au mai multe raporturi onaniste decât raporturi sexuale cu un altul! Pentru aceştia, dragostea robotizată asociată rela­ ţiei virtuale va constitui un progres în comparaţie cu simpla masturbare. Pentru ca robotul sexual să se generalizeze, e nevoie ca acesta să devină inteligent, ceea ce se va întâmpla abia peste câteva decenii. Altfel, el nu va fi considerat altceva decât o jucărie sexuală sofisticată.

LAURENT ALEXANDRE

AM PUTEA FACE DRAGOSTE CU UN ROBOT?

55

Sexua litatea în concepţia lui Freud

Sexualitatea este polimorfă, mai ales dacă este definită ca satis­ facerea unei pulsiuni care, prin definiţie, menţine o stare de tensiune somatică dureroasă.. Perversiunea polimorfă a copiilor este, după cum bine se ştie, de'°la Freud încoace, un inconvenient ce rezultă din faptul că ei nu dispun de capacitatea de a întreţine relaţii sexuale şi nu îşi pot suprima această stare de tensiune folosindu-se de ceva ce e considerat „normal" într-o societate civilizată, şi anume coitul. Freud ne va fi permis astfel să justi­ ficăm disocierea între sexualitate şi reproducere, o evidenţă în societăţile moderne, care nu sunt afectate de puritanism. Norma­ litatea la definirea căreia a contribuit Freud nu constă decât în ideea că sexualitatea concentrează sursa pulsiunii şi satisfacerea acesteia în aparatul genital - şi că, în această privinţă, rămânem pe calea trasată de natură, indiferent dacă suntem hetero- sau homosexuali . Perversiunea este în definitiv un arhaism psihic care, la vârsta adultă, actualizează manifestările libidoului, sub toate formele - un arhaism blamabil din punct de vedere social şi eventual periculos. Jean-Michel Besnier

Chiar dacă nu este android, robotul nu poate fi considerat o maşină obişnuită. El este mobil şi lasă im­ presia că are autonomie. Din acest motiv trezeşte iluzii ani­ miste. Ni se pare că are o perspectivă asupra lumii şi că astfel poate intra în dialog cu noi -cel puţin atât cât o poate face şi un animal domestic, căruia îi vorbim şi cu care interacţionăm, dar cu atât mai mult atunci când are şi o formă omenească. Robotul este astfel considerat aproape

JEAN-MICHEL

56

POT FACE ROBOŢI I D RAGO STE?

un animal ca toate celelalte, şi deci o fiinţă foarte apropiată nouă, care suntem socotiţi la rândul nostru drept „animale ca toate celelalte". În calitate de fiinţă cu care se poate intra în dialog, nu există motiv pentru care să nu se manifeste şi pe planul sexualităţii - cum fac şi animalele. Dacă este dotat cu funcţii care îi permit să satisfacă excitaţia sexuală, atunci el devine un partener sexual ideal. Şi este exact ceea ce auzim câteodată spunându-se: că robotul va putea înlocui partenerul uman, care uneori refuză (Vai, ce migrenă am! Nu în seara asta, scumpule!) sau nu ne acceptă toate aştep­ tările, inhibând adesea exprimarea plăcerii. Ne vom putea, aşadar, permite luxul de a dispune de o maşinărie care să rostească eventual cuvinte ce exprimă dragoste (ca în filmul Her al lui Spike Jonze, apărut în 2013), dăruire absolută sau diferite fantezii- şi asta fără sentimentul de culpabili­ zare care poate atenua plăcerea, chiar şi pe cea perversă. Sexualitatea, promovată de mult timp drept obiect de consum şi supusă marketingului prin faptul că este între­ ţinută de pornografie, îşi va dobândi libertatea absolută într-un context în care libidoul interuman este pe cale să dispară, după cum au constatat specialiştii care încearcă să găsească soluţii pentru efectele frecventării necontrolate a site-urilor porno de către tineri. LAURENT Ai dreptate să menţionezi filmul Her. Adevă­ ratul cybersex presupune joncţiunea dintre robotică, inteli­ genţă artificială, neuroştiinţe şi realitate virtuală, cum este de exemplu casca Oculus lansată de Facebook (care permite accesarea realităţii virtuale ca şi cum aceasta ar fi reală). Peste câteva decenii, va fi posibil să ne îndrăgostim de un robot, ca în filmul Her.

AM PUTEA FACE DRAGOSTE CU U N ROBOT? 57

rEAN-MICHEL Cybersexualitatea la care face referire acest film scoate în evidenţă distrugerea simbolurilor care înso­ ţeşte creşterea puterii maşinilor în detrimentul umanului. Ea garantează că tot ceea ce până acum ţinea de dorinţă se reduce la o simplă nevoie-. Sexualitatea putea fi numită dorinţă câtă vreme îi impli�a pe bărbaţi şi femei în relaţia de dragoste şi în ritualurile ei de apropiere şi seducţie, ritua­ luri care se constituiau într-o continuă aventură (orice do­ rinţă este la nesfârşit dorire a dorinţei). Văzută ca nevoie, sexualitatea înlocuieşte lipsa existenţială care ne poartă unii către alţii, acel gol care se cere umplut de ceva (orice nevoie se stinge după ce este satisfăcută, după care reapare sub aceeaşi formă, ciclic, ca orice proces animalic). În faţa acestei distrugeri a simbolurilor şi a animalizării (nevoia ia locul dorinţei), se va obiecta că va fi mereu posibilă per­ fecţionarea robotului, înzestrându-l cu proprietăţi şi posi­ bilităţi tehnice capabile să simuleze ipostaze ale iubirii. Robotul va fi mai mult decât o maşină capabilă de a (se) masturba şi vom putea intra alături de el într-o zonă a stra­ niului care trezeşte ambivalenţa sentimentelor. Toate aceste lucruri sunt, evident, posibile, şi îi seduc deja pe transu­ maniştii depresivi, care ar trebui, în orice caz, să acorde din ce în ce mai puţină importanţă pulsiunilor biologice pe care fuziunea cu maşinile - visul lor - le-ar potoli. Dacă viitorul va fi dominat de non-biologic, sexualitatea va trece cu siguranţă prin robot, însă va dispărea la fel ca moartea, de care nu se poate disocia. Dacă vrea să consacre nemurirea, utopia postumană nu poate decât să-şi dorească distrugerea sexualităţii sub toate formele sale. LAURENT Constat, în orice caz, că par foarte îndepărtate vremurile când Jeannette Vermeersch-Thorez, ilustră con58 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

ducătoare a Partidului Comunist Francez, se declara împo­ triva pilulei contraceptive: ,,De unde şi până unde să ceară femeile clasei muncitoare dreptul de a accede la viciile bur­ gheziei? Nici gând!" Experienţa dovedeşte că rapiditatea cu care se alunecă de la „interzis" la „tolerat", apoi la „permis", ba chiar la „obligatoriu", depinde, în primul rând, de ritmul descoperirilor ştiinţifice, oricare ar fi problemele de etică pe care acestea le ridică. Iar această constatare este valabilă şi în ceea ce priveşte sexualitatea.

6 CHIAR NE DORIM SĂ TRĂIM O MIE DE ANI? Cea mai tulburătoare dintre promisiunile transumaniştilor este aceea că vom eutanasia moartea şi vom trăi o mie de ani. Până şi Google este convins de acest lucru: analiza datelor genetice individuale, asociată progreselor medicinei regenerative, ne va permite să trăim la nesfârşit. Dar la ce bun? Şi cu câtă plăcere?

LAURENT ALEXANDRE Revoluţia biotehnologică ar putea permite ceea ce acum este de neimaginat, accelerând supri­ marea lentă a morţii. Dispariţia morţii nu e ceva ce datează de ieri. Speranţa de viaţă s-a triplat deja, ba chiar a depăşit acest prag; în Franţa, s-a trecut de la 2 5 de ani în r7 50 la peste 80 de ani şi creşte în fiecare an cu câte trei luni. Atunci când îmbătrânim cu un an, nu ne apropiem de moarte decât cu 9 luni! Există, bineînţeles, un zid biologic natural: vârsta atinsă de Jeanne Calment ( 1 22 de ani, 5 luni şi 14 zile) pare să fie limita. Pentru a o depăşi ar fi nevoie de modificarea naturii umane prin intervenţii tehnologice complicate folosind puterea tehnologiilor NBIC. Dimensiunea revo­ luţionară a nanotehnologiilor ţine de faptul că viaţa însăşi lucrează la scară nanometrică, adică la nivelul unei miliar­ dimi de metru. Fuziunea biologiei şi nanotehnologiilor va transforma medicul în inginer al vieţii, dându-i, încetul cu încetul, o putere fantastică asupra naturii noastre biologice, pe care s-ar părea că o putem modifica la nesfârşit, Până în anul 203 5, ingineria vieţii - terapii genice, celule stern, organe artificiale - va bulversa, cu siguranţă, sistemul de sănătate. Ulterior, nanomedicina, manipularea extrem de riscantă a telomerazei - o enzimă care previne uzura

CHIAR NE DORIM SĂ TRĂIM O MIE DE ANI? 63

cromozomilor -şi modificarea compoziţiei serului sangvin vor grăbi fără îndoială învingerea lentă a morţii. JEAN-MICHEL BESNIER Este adevărat că reţetele nemuririi sunt din ce în ce mai accesibile publicului: perfecţionarea mecanismelor telomerazei p„entru a împiedica îmbătrânirea, recurgerea la celulele stern pluripotente induse (IPS) pentru a produce şi a înlocui, la cerere, organele uzate, transferul datelor din creier pe materiale neperisabile pentru a asigura nemurirea conştiinţei -aceste mijloace de a obţine o longe­ vitate fără sfârşit se află în vârful listei arsenalului de pro­ misiuni făcute de transumanişti. Consider că acesta este un puternic simbol al epocii noastre: moartea s-a banalizat atât de mult, atât de des a fost asemănată cu un defect pe care medicina trebuie să-l repare, încât am ajuns să ne punem problema dacă să ne mai dorim sau nu contrarul ei. Merită să fim nemuritori, sau măcar să trăim o perioadă nedeterminată de timp? Ai greşi dacă nu ai ţine cont că oa­ menii îşi pun această întrebare. Aşa se explică de ce s-a constatat că fantasmele nemuririi nu ne dau iluzii, că ima­ ginaţia nu le extrapolează decât în prea mică măsură şi că simpla lor evocare provoacă chiar reacţii de refuz (reacţii considerate tipic bioconservatoare de către transumanişti): ,,Nemurirea? Nu, pentru mine nu!", aud adesea spunându-se. Dacă aproape toţi consimţim că nu ne dorim dispariţia celor dragi nu înseamnă că suntem neapărat tentaţi să ne dorim supravieţuirea cu orice preţ. Căci, în fond, despre asta este vorba: supravieţuire. Şi ne punem măcar în pre­ alabil întrebarea dacă longevitatea presupune şi existenţa unor condiţii care să facă viaţa mai dezirabilă. Care viaţă merită să fie trăită la nesfârşit? Dacă am motive să sper că voi putea trăi 85 de ani, din moment ce am deja 65, este

64 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

oare aşa o mare nenorocire să-mi doresc să mai câştig încă 20 sau 30 de ani? Ba mai mult: oare chiar trebuie să urăsc moartea? Poate că deja s-a născut prima persoană care va trăi o mie de ani! Pare absurd. E doar un science-fiction de calitate îndoielnică, un argument de inspiraţie sectară. Cu toate acestea, reprezintă o convingere în Silicon Valley, mai ales printre liderii Google: futurologul Ray Kurzweil, inginer-şef în cadrul firmei californiene, este un precursor al ideologiei transumaniste, ce are ca scop „eutanasierea morţii", după cum se exprimă chiar ei. Un copil care se naşte în 2016 nu va avea decât 84 de ani la începutul seco­ lului XXII şi va putea beneficia de toate inovaţiile biotehno­ logice - previzibile sau imprevizibile - ale secolului în curs. Va avea, probabil, o speranţă de viaţă mai mare... poate până în anul 2150, când va avea acces la noi valuri de inovaţii biotehnologice şi astfel, din aproape în aproape, va putea ajunge la 1000 de ani. Cererea de a trăi mai mult este de nepo­ tolit. Cu toate astea, preţul care va trebui plătit pentru a ne creşte speranţa de viaţă va fi foarte mare. LAURENT

JEAN-MICHEL Sunt întru totul de acord. Nu intenţionez să reiau argumentele depăşite ale înţelepţilor din toate timpu­ rile: ,,A filozofa înseamnă a învăţa să murim; mai bine să trăim intens decât mult timp; trebuie să ştii să mori fru­ mos..." Aceste argumente rezistă cu greu, recunosc, în clipa în care ne mor cei dragi. Dar în faţa promisiunilor făcute de NBIC şi exprimate, după cum tocmai ai făcut-o şi tu, sub forma: ,,Unii dintre voi pot spera deja că vor trăi 1000 de ani", obiecţiile sunt numeroase. Dacă eu trăiesc rnoo de ani, iar în jurul meu încă se moare la 150 de ani, nu voi suferi de pe urma singurătăţii?

CHIAR N E DORIM SĂ TRĂI M O MIE DE ANI? 65

Dispariţia neîncetată a contemporanilor mei va constitui o durere perpetuă. În plus, dacă voi accepta să supravie­ ţuiesc acestui dezastru afectiv, există riscul să fiu devastat din cauza plictiselii. Voi fi asemenea eroului din romanul La Possibilite d'une île ( 2005) r al lui Michel Houellebecq, deoarece aş relua fără interes iceleaşi episoade din existenţa unor clone ... Drept urmare, pot să îmi analizez condiţia de muritor dintr-o altă perspectivă şi să îmi spun că ea con­ stituie de fapt un privilegiu: un privilegiu pe care grecii îl recunoşteau deosebindu-l de condiţia zeilor şi cea a anima­ lelor, care nu ştiu că vor muri şi care se pot crede nemuri­ toare, reintegrându-se în specie în momentul dispariţiei lor, în calitate de simple specimene ale ei, supuse ciclului continuu al vieţii şi morţii. Comparativ cu această imor­ talitate amorfă, care sunt privilegiile unei existenţe limitate în timp? Ele condiţionează sentimentul unei libertăţi care poate fi trăită evident în angoasă (deoarece hazardul asociat indeterminării temporale este generator de anxietate), dar poate fi, de asemenea, o provocare de a-ţi depăşi condiţia de muritor (realizarea unor opere remarcabile, fapte eroice sau trăirea unei vieţi decente). Se ştie, intuitiv, că o viaţă demnă presupune acceptarea sfârşitului, şi nu frenezia unei existenţe fără orice altă grijă decât aceea de a trăi cât mai mult. Putem astfel intui că promisiunea unei vieţi eterne reprezintă de fapt promisiunea unei animalizări (veţi avea un metabolism veşnic echilibrat), sau a unei robotizări (veţi ajunge inoxidabil), şi nu cea a unei vieţi edificatoare (veţi putea citi toate cărţile, îi veţi putea instrui pe tineri şi veţi întemeia cetatea ideală). În faţa fantasmei r. Carte apărută în limba română cu titlul Posibilitatea unei insule, Editura Polirom, Iaşi, 2014 (n. trad). 66 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

nemuririi, înţelegem că doar moartea dă un sens uman vieţii şi îi deplângem pe cei care renunţă la ea, acceptând absurditatea unei supravieţuiri abstracte. Vorbeşti despre fantasma nemuririi. Cred că nu este doar o himeră, ci o posibilitate reală. Angajarea Google în lupta împotriva morţii a făcut credibilă perspectiva nemuririi. Google a anunţat, pe 18 septembrie 2013, înfiin­ ţarea companiei Calico, ce are ca scop prelungirea semni­ ficativă a duratei de viaţă a omului. Mari ambiţii hrănesc această filială a companiei Google, care gândeşte pe termen mediu - între zece şi douăzeci de ani - şi intenţionează să exploreze resursele tehnologice inovatoare cu scopul de a întârzia şi apoi a „ucide" moartea. Înfiinţarea companiei Calico prezintă consecinţe importante pentru lumea medi­ cală. Google investeşte în lupta împotriva îmbătrânirii pentru că medicina apelează din ce în ce mai des la tehnologia informaţiei. Înţelegerea funcţionării noastre biologice pre­ supune manipularea unor imense cantităţi de date: secven­ ţierea ADN-ului unui individ reprezintă, de exemplu, rn ooo de miliarde de biţi de informaţii. Google crede că poate „domestici" acest torent de date indispensabile pentru a putea lupta într-o manieră personalizată împotriva bolii. Totuşi, această accelerare a ştiinţelor vieţii implică nume­ roase întrebări de ordin filozofic şi politic. În ce măsură ne vom putea modifica natura biologică, ADN-ul, pentru a întârzia moartea? Ar trebui să trecem de partea transumaniş­ tilor care propovăduiesc o modificare perpetuă a omului în scopul de a combate moartea? LAURENT

CHIAR N E DORIM SĂ TRĂIM O MIE DE ANI? 67

În născut, dar nu imuabil

Moştenirea genetică este considerată adesea imuabilă. Natura profundă a unui individ este deci asociată profilului său genetic. Totuşi, această idee reprezintă o_ pistă foarte înşelătoare. A crede că poţi cunoaşte viaţa cuiva anfi'lizându-i genele e ca şi cum ai vrea să prevezi vi itoarele accidente ale unei maşini privind-o cum iese de pe linia de asamblare! În cazul unu i accident, pe lângă caracteristicile tehnice ale maşinii, vor conta şi lucruri precum personalitatea şoferului, tipul de şosea pe care va merge sau maşinile cu care se va intersecta. Mediul familial şi cel afectiv îl şlefuiesc pe om probabil mai mult decât o face moştenirea sa genetică. Dacă Gandhi ar fi crescut în acelaşi context ca Pol Pot, poate că ar fi devenit la fel de rău ca dictatorul, dar şi invers. Laurent Alexandre

JEAN-MICHEL Încăpăţânarea de a vrea cu orice preţ să nu mai ai de-a face cu moartea are în ea ceva jalnic. Ea provine dintr-o atitudine aproape barbară: uităm că morţii i se datorează toate manifestările vieţii simbolice care alcătuiesc cultura (operele de artă - picturi, muzică, literatură... ce valoare ar mai avea dacă nu ar mai exista moartea?) şi viaţa colectivă (mai este oare nevoie să fim împreună dacă deve­ nim autosuficienţi, în calitate de fiinţe nemuritoare?). Ne­ �urirea ar echivala cu o moarte a dorinţei, pentru că motivele pentru care am simţi lipsa celuilalt şi am aspira la absolutul unei uniuni cu el ar fi total nepotrivite: nu există dorinţă decât pentru că există timpul care o inten­ sifică şi intuiţia unei eternităţi care să îi suprime tensiunea. Este ceea ce, conform lui Platon, identificăm drept natura profund erotică a omului. Asociind nemurirea cu suprimarea

68

POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

reproducerii sexuate în favoarea clonării (adică a duplicării aceluiaşi individ), transumanismul îşi arată dispreţul faţă de dimensiunea simbolică a existenţei fiinţei umane care manifestă dorinţă. Fuziunea cu maşina constituie versiunea cea mai brutală a cinismului ce constă în suprimarea în om a tuturor resurselor care i-au permis să se dezvolte (,,Tot ce nu mă omoară mă face mai puternic", spunea Nietzsche) şi să iubească (conştientizarea efemerului se află la baza oricărei deschideri către celălalt). Perspectiva nemuririi, sau chiar şi numai a unei longevităţi nelimitate, ne în­ deamnă să iubim moartea, fără de care nu mai există viaţă omenească. Suntem făcuţi din acest paradox, dar suntem umani tocmai pentru că suntem paradoxali - şi suntem aşa deoarece suntem fiinţe ale limbajului -, lucru pe care transumaniştii îl neglijează, ei, care vor uneori să suprime comunicarea cu ajutorul cuvintelor, în favoarea unei tele­ patii care ar face ca o viaţă colectivă să ajungă tot atât de bine organizată precum cea a unei comunităţi de albine sau de furnici (preferându-se mai degrabă un schimb meca­ nic de semnale decât dialogul care mobilizează aventura semnelor). Sunt sigur că nimeni nu-şi poate dori să trăiască sute de ani fără să se conformeze cu statutul unui animal derizoriu şi demn de milă.

7 ESTE TRAN S U MAN I SM U L O FO RMĂ DE E U G EN I E? Observăm un spectru planând asupra mişcării transuma­ niste: cel al eugeniei, această ameliorare deliberată a speciei umane prin eliminarea celor mai slabi, ce rămâne legată de cele mai cumplite crime ale nazismului. Însă transuma­ nismul pretinde că propune o versiune umanistă a eugeniei, centrată pe ameliorarea fiecăruia.

Răspunsul la întrebarea pusă la începutul acestui capitol este, cu siguranţă, unul pozitiv: transumanismul consfinţeşte banalizarea ambiţiei de a ameliora specia umană, cu ajutorul tehnologiilor NBIC. Această banalizare, foarte reală la contemporanii noştri obsedaţi să scape de „neajunsul de a te fi născut", ca să amintim de un titlu al lui Emil Cioran, i-a sugerat filozo­ fului german Jiirgen Habermas o sintagmă care exprimă esenţialul: ,,eugenia liberală"; adică revendicarea benefi­ ciilor care ţin de biotehnologii aşa cum trebuie ele să se ofere spre consum celor care vor avea mijloacele de a şi le procura şi care vor putea fi „augmentaţi". La drept vorbind, transumanismul se înscrie în rândul promisiunilor formu­ late încă de la începutul modernităţii. Ar putea fi numit cartezian, deoarece el promite - la fel ca Descartes - că, prin intermediul medicinei, vom putea trăi cel puţin 100 de ani (ba chiar mai mult, desigur). Acest curent de gândire reia profeţia făcută de Condorcet în secolul al XVIII-iea, care îşi imagina că vom elimina moartea prin intermediul progreselor ştiinţifice. El continuă speranţa formulată de Francis Galton, marele apărător al eugeniei, la începutul JEAN-MICHEL BESNIER

ESTE TRAN S U M AN I S M U L O FORMĂ DE E U G E N I E?

73

secolului XX: ameliorarea omului cu ajutorul biologiei pentru a ţine pasul cu maşinăriile pe care le construieşte. Este în acelaşi spirit cu Jean Rostand, care îşi manifestă optimismul în cartea Auxfrontieres du surhumain, pomenită în primul capitol al dialogului nostru, anunţând, într-o manieră extrem de umanistă, toate speranţele pe care ni le putem pune în biologie, această victorie a umanităţii împotriva infirmităţilor cu care ne naştem şi care ne sunt proprii... Pe scurt, transumanismul se poate folosi de cele mai puternice argumente cu scopul de a justifica dorinţa de a înlocui naşterea cu fabricarea, de a ne scăpa de boli şi de bătrâneţe sau de a iniţia un boostintelectual. Îţi reamintesc că termenul „transuma­ nism" a fost inventat în 1957 de către Julian Huxley, fratele lui Aldous... autorul cărţii Minunata lume nouă. El era un eugenist de stânga, din perioada antebelică, convins că manipularea biologică ar putea permite creşterea nivelului de trai al claselor muncitoare. După Holocaust, termenul ,eugenie" s-a transformat în ceva diabolic şi a fost nevoit să folosească acest neologism! Transumaniştii susţin o viziune radicală a drepturilor omului. În concepţia lor, cetăţeanul este o fiinţă autonomă care nu aparţine nimănui altcuiva decât sieşi şi care decide singur în ce fel doreşte să-şi modifice creierul, ADN-ul sau corpul, pe măsură ce progresează ştiinţa. Ei consideră că boala şi bătrâneţea nu sunt o fatalitate. Adaptarea vieţii în scopul augmentării capacităţilor noastre constituie principalul obiectiv al transumaniştilor. În opinia lor, umanitatea nu ar trebui să aibă nici un scrupul când vine vorba de folosirea tuturor posibilităţilor de transformare pe care ştiinţa le pune la dispoziţie, omul devenind astfel un teren propice experiLAURENT ALEXANDRE

74

POT FAC E R O B OŢI I D RAGO STE?

mentelor pentru tehnologiile NBIC: o fiinţă care evoluează neîncetat, perfectibilă şi care se modifică pe sine zi de zi. Omul viitorului va fi asemenea unui site web, pentru tot­ deauna o „versiune beta", adică un organism-prototip sortit să se perfecţioneze încontinuu. Această perspectivă ar putea părea naivă. În realitate, s-a iniţiat deja un lobby transuma­ nist ce predică adoptarea entuziastă a tehnologiilor NBIC pentru a schimba omenirea. Acest lobby se manifestă în special pe coastele Pacificului, din California până în China şi Coreea de Sud, în vecinătatea industriilor NBIC, care devin astfel centrul economiei mondiale. Modul de a se infiltra al transumaniştilor este impresionant: NASA şi Arpanet {strămoş militar american al internetului actual) s-au aflat în prima linie în bătălia transumanistă. În prezent, Google este cel care a preluat controlul, promiţându-ne că ne va îndrepta către o civilizaţie transumanistă ce urmă­ reşte augmentarea noastră, dezvoltarea inteligenţei bazate pe siliciu şi victoria asupra morţii.

Google şi singula ritatea Google a devenit unul dintre principalii arhitecţi ai revoluţiei NBIC, susţinând activ transumanismul, în special prin finanţarea companiei Singularity University, care formează specialişti N B I C. Termenul singularity se referă la momentul în care mintea ome­ nească va fi depăşită de inteligenţa artificială, despre care se presupune că va creşte exponenţial începând cu anul 2045. Ray Kurzweil, unul dintre „papii" transumanismului, conduce această universitate. Acest specialist în domeniul inteligenţei artificiale este convins că N BI C vor înlătura în mod spectaculos m oartea încă din secolul XXI. El a fost angajat de Google în calitate de ESTE TRA N S U MAN I S M U L O FORMĂ DE E U G E N I E?

75

inginer-şef, pentru a face din motorul de căutare prima inteligenţă artificială din istorie. Google se preocupă de asemenea de sec­ venţierea ADN-ului prin intermediul filialei sale 23andMe, con­ dusă de fosta soţie a lui Sergey Brin, cofondator al companiei Google. În urma analizei ADN-�lui său, realizată chiar de propria companie, Brin a aflat că are"'şanse foarte mari de a dezvolta boala Parkinson, deoarece este purtător al versiunii mutante a genei LRRK2. El are deci toate motivele să fie interesat de N BIC! Laurent Alexandre

Cine ar putea fi, în mod absolut, împotriva proiectului eliminării morţii? Însă în spatele acestui proiect, absurd în opinia mea, după cum am mai spus-o deja, se află tot eugenia, sub o formă sau alta. O variantă a acesteia presupune chiar valori umaniste (detaşarea de natura noastră animală şi atingerea unor niveluri ideale de inte­ ligenţă). Transumanismul minimal, ba chiar idealist, este un bun exemplu al acestei atitudini şi nu am ce comenta aici. Aceasta este şi poziţia oficială a AFT (Asociaţia Franceză Transumanistă). AFT respinge obiecţia implicită din ex­ presia „eugenie liberală", care presupune, inevitabil, inega­ litatea în ceea ce priveşte accesul la beneficiile pe care le oferă biotehnologiile. NBIC ar putea, după cum susţine asociaţia, să servească idealurile egalitariste, oferind tuturor posibilitatea unei longevităţi extinse. Cine nu şi-ar dori aşa ceva? Dar, după cum bine se ştie, şi după cum se poate constata din ceea ce vedem în jurul nostru, transumanismul nu se limitează doar la asta, asumându-şi chiar sarcina dia­ bolică ce planează asupra eugeniei începând cu cel de-al Doilea Război Mondial. Căci eugenia „negativă" (constând JEAN-MICHEL

76

POT FAC E R O B OŢI I D RAG O STE?

în corectarea handicapurilor şi naşterea unor indivizi viabili şi înzestraţi cu atuurile proprii rasei) nu este suficientă pentru cea mai mare parte dintre transumaniştii radicali, care se înscriu pe direcţia unei eugenii „pozitive" (constând în fabricarea umanului după modele şi formate inedite, care vor constitui norma). Argumentul în favoarea celei de-a doua forme de eugenie este din ce în ce mai acceptat: el pretinde că se poate controla tot mai mult selecţia natu­ rală prin tehnologie, făcând cunoscute, de exemplu, mij­ loacele de a evita procentajul crescut al mortalităţii infantile de odinioară. Prin urmare, oamenii care se nasc fără oprelişti cresc riscul de degradare a speciei, permiţând supravieţuirea unui număr din ce în ce mai mare de fiinţe neadaptate. Trebuie, aşadar, să ne ferim de efectele considerate perverse ale controlului pe care îl exercităm asupra viului, hotărând cui să dăm naştere (unor fiinţe bine alcătuite şi programate, fără anomalii ale cromozomului 21, care nu suferă de mio­ patie sau care nu prezintă malformaţia numită „buză de iepure", de care suferă şi filozoful german Jfugen Habermas, de exemplu). Aminteşti pe bună dreptate de Sindromul Down (o anomalie a cromozomului 21). Pentru mine, constituie cel mai bun exemplu, menţionat deja la începutul dialo­ gului nostru, pentru a confirma că ne aflăm deja pe un tobogan eugenist fără ca măcar să ne dăm seama. Şi cobo­ râm vertiginos fără a mai dezbate acest subiect pe plan filozofic sau politic. Unii părinţi îşi avortează deja bebeluşii ce prezintă o mutaţie a genelor BRCA 1 şi 2, care indică o mare probabilitate (70% şi respectiv 40%) de a dezvolta la vârsta adultă un cancer de sân sau ovarian. Dincolo de orice considerent de natură morală, această alegere este absurdă: LAURENT

ESTE TRANSUMANISM U L O FORMĂ DE EUGENI E? 77

este foarte probabil ca acest tip de cancer să poată fi tratat în 2040 sau 2050, când copilul lor se va îmbolnăvi. Dar iată alt exemplu: mutaţia genei LLRK2 presupune un risc de 60% de a dezvolta maladia Parkinson, care rareori debu­ tează înainte de 40 de ani. Ul). copil la care se depistează în 2015 această mutaţie nu se \fă îmbolnăvi înainte de 2055. Decizia de a întrerupe o sarcină trebuie luată în funcţie de gravitatea bolii nu în 2017, ci în momentul în care se va îmbolnăvi copilul. Iată-i astfel pe medici şi pe părinţi în faţa unui pariu tehnologic: cum va evolua tratamentul mala­ diilor în următoarele decenii? Oare cutare boală va mai fi mortală în 2030, 2040 sau 2060? Nici o abordare medicală nu elaborează o perspectivă pe termen atât de lung. Totuşi, este foarte important ca medicii să fie formaţi pentru noua perspectivă tehnologică, pentru a evita avortarea multor copii care, datorită progreselor din domeniul medicinei, vor putea fi uşor trataţi pe viitor. Mai cu seamă, eugenia nu se mai rezumă doar la întreruperea sarcinii in utero. Ar trebui, dacă ar fi să le dăm crezare partizanilor săi, să ne folosim de capacitatea de a înlocui selecţia naturală şi să intervenim pentru ca oamenii care se vor naşte să fie înzestraţi cu cel mai bun material genetic şi cu toate îmbunătăţirile pe care le putem introduce în genomul lor. Produsul eugeniei pozitive -care ar putea rezulta firesc din clonarea reproductivă şi care ar putea pune sfârşit hazardului hibridării ce are loc în urma reproducerii sexuate - ar face inutilă pe termen lung eugenia negativă, întrucât omul perfect ar domina lupta pentru existenţă, adică ar reuni toate avantajele selective. JEAN-MICHEL

78 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

LAURENT Tocmai de aceea secvenţierea ADN-ului viito­ rului copil este revoluţionară. În plus, din 2030, terapiile genice ne vor permite să corectăm mutaţiile genetice care ne ameninţă funcţionarea creierului. Sfârşitul selecţiei darwiniste ne va determina să punem în practică o inginerie genetică cerebrală care ne-ar putea bulversa viitorul. Vom merge chiar mai departe de atât: de la prevenirea naşterii copiilor cu risc congenital la selectarea activă a acestora nu e decât un pas. Întoarcerea eugeniei reprezintă o bombă politică ce a trecut neobservată. Ca reacţie, dispariţia procreării pe cale sexuală este posibilă deoarece selecţia şi manipularea embrionilor presupun fertilizarea in vitro. JEAN-MICHEL Cu siguranţă va fi o bombă politică. Dorinţa de a nu mai avea de-a face cu hazardul constituie fermentul oricărui regim totalitarist; dorinţa de a obţine şi de a impune un om nou, care va prezenta trăsături ce-l vor face malea­ bil, docil şi previzibil; dorinţa de a interzice istoria, care presupune în mod necesar riscurile legate de finitudine şi de libertate; dorinţa de a realiza o aşa-zisă perfecţiune care va interzice până şi timpului să mai producă ceva nou. În zadar se reaminteşte de forma autoritară (şi nu cea liberală) pe care eugenia a luat-o în închipuirea anumitor societăţi (atrase nu întotdeauna explicit de totalitarism), precum SUA sau Suedia în secolul XX, că transumaniştii nu pot fi opriţi: dacă există mijloacele biotehnologice pentru a se fabrica o fiinţă umană, acestea trebuie folosite, susţin ei, pentru a se evita inconvenientul intrinsec oricărei vieţi, adică hazardul şi libertatea -ceea ce Frarn;ois Jacob, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1965, numea, în glumă, ,,bricolaj al posibilităţilor".

ESTE TRANSUMANI SMUL O FORMĂ DE EUGENIE?

79

8

I NTELI G ENŢA ARTI FI CIALĂ VA D I STRU G E OM U L? Şi dacă, peste câteva zeci de ani, omul va fi depăşit de puterea instrumentelor pe care chiar el le-a creat? Este ceea ce susţi­ nătorii transumanismului numesc „singularitate". Cum ne putem pregăti pentru asta? Sau cum ne putem opune? Şi ce-i va mai rămâne atunci fiinţei umane în materie de inteligenţă?

JEAN-MICHEL BESNIER Într-o scrisoare deschisă publicată la 2 7 iulie 2 0 1 5 , peste o mie de eminenţi semnatari (printre care omul de afaceri Elon Musk, lingvistul Noam Chomsky, astrofizicianul Stephen Hawking, Bill Gates, fondatorul companiei Microsoft...) anunţau că inteligenţa artificială (IA) va pune serioase probleme umanităţii. Cu câteva luni înainte, Hawking scrisese că „dezvoltarea unei inteligenţe artificiale complete poate însemna sfârşitul speciei umane". Dincolo de emfaza acestor cuvinte, se putea ghici profeţia făcută de Ray Kurzweil, de care aminteşti adesea: în 2045, o inteligenţă non-biologică va face ca inteligenţa noastră să pară depăşită. Însă scrisoarea respectivă nu scotea în evi­ denţă decât riscul militar la care ne-am fi expus în urma dezvoltării unor arme autonome, capabile de „a alege şi a elimina ţinte fără intervenţie din partea omului". Ecoul acestor cuvinte este mai larg şi se referă la un „risc existen­ ţial" mai grav: IA este pe cale să distrugă ceea ce este uman în noi, lăsându-ne fără puterea de a ne hotărî singuri soarta. Pe scurt, se bănuia că maşinile vor ajunge să reprezinte pentru noi un pericol care l-ar putea depăşi pe cel nuclear, dar care ar ţine în mod fundamental de o „eliminare a moralei". Ele sunt, de fapt asociate, în mintea publicului,

INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ VA DISTRUGE OM U L? 83

cu perspectiva că ne vom pierde iniţiativa asupra propriei existenţe şi că vom ajunge astfel să fim reduşi la condiţia de cimpanzei. În realitate, ameninţarea mocneşte de multă vreme: odată cu Revoluţia Industrială, maşina devine responsabilă de sentimentul de neputinţă pe care îl încearcă oamenii din ce în ce mai des.ta constituie un factor al dis­ preţului faţă de sine, cauza acestei „ruşini prometeice de a fi tu însuţi", descrisă de filozoful austriac Giinther Anders. Însă, de parcă fabricile şi automatele de toate felurile nu i-ar fi fost suficiente, maşina pare să fi pus astăzi stăpânire şi pe inteligenţă, iar lucrurile sunt ireversibile: ea va înlocui ce avem noi mai specific, mai definitoriu, condamnându-ne la o dispariţie progresivă (şi nu la una bruscă, cel puţin atâta timp cât nu îşi îndreaptă spre noi puterea sa militară dis­ tructivă). Principala problemă „existenţială" este de a şti cum se face că inteligenţa artificială a reuşit să ne seducă atât de mult, încât nu putem concepe să-i contestăm puterea?

O s c u rtă isto ri e a i nte ligenţei a rtificiale

Oamenii de ştiinţă din perioada postbelică erau convinşi de două lucruri: că inteligenţa artificială, capabilă de a fi conştientă de ea însăşi, este iminentă, şi că este indispensabilă în realizarea unor sarcini complexe. Totuşi, se înşelau în ambele privinţe. Ba­ ze_le inteligenţei artificiale fuseseră puse de către matematicianul britanic Alan Turing încă din 1940, însă cercetarea nu a luat avânt decât abia după conferinţa de la Dartmouth College din Statele Unite, din vara anului 1956. Oamenii de ştiinţă erau convinşi că se apropie momentul când creierele electronice v�r fi asemenea celui uman. Mulţi dintre fondatorii disciplinei au fost prezenţi acolo: Marvin Minsky, John McCarthy, Claude Shannon şi Nathan 84 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

Rochester. Ei considerau că mii de rânduri de coduri informatice, câteva milioane de dolari şi douăzeci de ani de muncă vor reuşi să egaleze creierul uman, care era considerat un calculator destul de simplu. Decepţia a fost imensă: calculatoarele din 1975 se aflau încă într-un stadiu primitiv. Cercetătorii şi-au dat seama atunci că un program inteligent are nevoie de nişte microproce­ soare mult mai puternice decât cele de la acea vreme, capabile să facă doar câteva mii de operaţii pe secundă. Căutarea de finanţare publică îi determinase între timp pe cercetători să facă promisiuni excesive şi nerealiste sponsorilor publici sau privaţi, care şi-au dat seama în cele din urmă de acest lucru. Un al doilea val entuziast a plecat din Japonia prin anul 1985, înainte să se izbească din nou de complexitatea creierului uman. Aceste peri­ oade pline de decepţii au fost descrise drept „ierni ale inteligen­ ţei artificiale". Din 1995 , finanţările au început să reapară datorită unor progrese substanţiale. În 1997, calculatorul Deep Blue îl învinge pe campionul mondial la şah. În 2011, sistemul expert Watson câştigă înfruntarea cu oamenii la concursul televizat Jeopardy! iar în 2015, realizează în câteva minute analize în do­ meniul tratamentului cancerului care le-ar fi luat specialiştilor umani câteva zeci de ani. În plus, multe din marile aplicaţii infor­ matice, precum Google, Facebook şi Amazon, au apărut tot în urma cercetărilor din domeniul IA, chiar dacă publicul nu ştie asta! Laurent Alexandre

Nu le putem contesta puterea, căci ea ne depăşeşte. ,,Vom construi maşini care să raţioneze, să gân­ dească şi să facă lucrurile mai bine decât o facem noi", a decla­ rat Sergey Brin în 2 0 1 4. Această profeţie a cofondatorului Google marchează o schimbare la nivel de civilizaţie: siliciul va depăşi neuronul. Algoritmii nu ne vor distruge neapărat,

LAURENT ALEXANDRE

I NTELIG ENŢA ARTI FI C IALĂ VA D I STRU G E O M U L?

85

însă vor da naştere unei situaţii revoluţionare. IA ne va conduce spre o civilizaţie în care munca şi banul ar putea dispărea. IA a constituit vreme îndelungată un subiect ce ţinea de domeniul science-fiction. În clipa de faţă, este doar o chestiune de timp: explozia capacităţii de calcul (puterea serverelor informatice a cr��cut de un miliard de ori în treizeci şi unu de ani) face posibilă apariţia în următoarele decenii a unei inteligenţe artificiale superioare inteligenţei umane. Foloseşti termenul „inteligenţă". Constat că în ziua de azi este prezent în toate domeniile: telefoane inte­ ligente, maşini inteligente, inteligenţă colectivă etc. Acest calificativ va fi ataşat, pe viitor, oricărui lucru, cu condiţia ca acesta să fie capabil de a emite şi de a primi semnale ce provoacă o anumită reacţie. Dar este o abordare rezonabilă? Diminuarea semantică căreia i-a căzut pradă conceptul de inteligenţă constituie ea însăşi un simptom: cel al unei deziluzii, dacă putem spune aşa, sau al unei simplificări alarmante a reprezentării pe care omul şi-o face despre el însuşi. Fiecare dintre noi este victima supremaţiei unei con­ cepţii behavioriste asupra omului (nu suntem decât nişte cutii negre care primesc şi emit date, psihologii fiind cei care descifrează interacţiunile dintre ele şi care formulează legile ce stau la baza legăturilor dintre aceste componente ale minţii). Ne-am lăsat convinşi de formula psihologului Alfred Binet, cel care a inventat coeficientul de inteligenţă (IQ) pentru copiii cu deficienţe intelectuale din învăţă­ mântul public de la începutul secolului XX: ,,Ce este inteli­ genţa? Răspuns: Ceea ce măsoară testele mele." Bineînţeles, trebuia să se renunţe la concepţia filozofică conform căreia inteligenţa este o facultate a sufletului, în care Dumnezeu JEAN-MICHEL

86 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

a sădit câteva idei nepieritoare datorită cărora am ajuns capabili să rezolvăm diverse probleme, întrucât natura nu ne-a înzestrat cu suficiente instincte pentru a reacţiona la stimulii din mediul înconjurător. Aveam nevoie de o ştiinţă a inteligenţei. Să fi fost aceasta ştiinţa care i-a determinat pe oameni să susţină că orice formă de inteligenţă este com­ putaţională, adică depinde numai şi numai de calcule? Ima­ ginea care rezultă explică problemele anunţate de victoria repetată a maşinăriilor noastre algoritmice: orice formă de inteligenţă poate fi exprimată prin calcul, orice fiinţă vie se foloseşte de calcul pentru a se orienta, a acţiona sau a decide. Există maşini care fac asta din ce în ce mai repede, inteligenţa noastră a fost capabilă să le conceapă şi să le fabrice, şi iată-ne deci depăşiţi: urmează să murim! LAURENT Te înscrii astfel în rândul acelor filozofi care se tem că nu va mai exista liber-arbitru ca urmare a perfor­ manţelor din domeniul IA şi fac o avalanşă de previziuni catastrofale. Oamenii se tem că o astfel de IA va deveni ostilă. Fondatorul companiei DeepMind exclude acest sce­ nariu pentru câteva zeci de ani de acum înainte, dar, cu toate acestea, putem oare să fim încrezători? Este oare re­ zonabil să învăţăm maşinile să-i înşele, să-i domine şi să-i depăşească pe oameni? Este înţelept să le învăţăm să-şi ascundă intenţiile, să dezvolte strategii agresive şi manipu­ latoare, aşa cum se întâmplă în jocul de Go? Nick Bostrom, specialist în NBIC, susţine că nu poate exista decât o sin­ gură specie inteligentă într-o regiune a universului. Cum orice specie inteligentă (fie ea biologică sau artificială) are ca principal obiectiv supravieţuirea, putem ne temem că IA îşi va lua măsuri de precauţie împotriva voinţei noastre, ascunzându-şi intenţiile agresive în profunzimile Web-ului.

INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ VA DISTRUGE OM UL? 87

Nu am fi capabili nici măcar să-i înţelegem planurile: unele din victoriile programului AlphaGo, maşina care l-a învins în martie 201 6 pe cel mai bun jucător de Go din lume, au fost, iniţial, percepute drept erori grave, în timp ce ele erau, de fapt, combinaţii geniale, · dovada unei strategii subtile care depăşea capacitatea omi�ească de înţelegere. Nu ştim dacă IA poate deveni ostilă înainte de 2050, însă, dacă nu ne reformăm urgent sistemele educaţionale, probabil că revoluţia se va produce. Nu va fi vorba doar despre tehno­ logie - va fi o adevărată revoluţie dusă de 99% dintre locui­ torii planetei, care nu-şi mai găsesc locul într-o lume în care IA le este superioară şi care au fost puşi într-un impas fără ieşire de un sistem educaţional orb. Şcolile formează astăzi tineri care vor ajunge pe piaţa muncii cel mai devreme în 2060: trebuie să facă un imens efort de imaginaţie pentru a-şi imagina lumea viitoare. Trebuie identificate cele câteva domenii în care inteligenţa umană va rămâne indispensa­ bilă, în colaborare cu IA, şi spre acestea să fie orientaţi elevii.

Tipuri de IA Există două ti puri de i nteligenţă a rtificială: IA „putern ică", ce poate avea un comportament i nteligent, poate fi conştientă de si ne, poate simţi şi raţiona; şi IA „slabă", care poate construi sisteme autonome, algoritm i capabili să rezolve a n u m ite proble­ me tehnice, sim ulând inteligenţa. Nu suntem siguri că vom putea dispune de o IA „putern ică" până în a n u l 2 0 5 0 , însă IA „slabă" poate realiza deja multe sarcini umane mult mai bine decât creie­ rul biologic, lucru pe care oa menii de ştiinţă nu şi l-ar fi putut ima­ gina! În The Second Machine Age - Work, Progress, and Prosperity in a Time of Brilliant Technologies (2 014) , Eric Brynjolfsson şi 88 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

An d rew McAfee au a rătat în ce măsură IA „slabă" zd runcină economia mondială atunci când fuzionează cu roboţii. IA „slabă" este spectaculoasă: autoturismul autonom Google cond uce mult mai sigur decât orice o m ; până în 2030, roboţii chirurgicali vor opera mai bine decât ar face-o orice chirurg. Din ce în ce mai multe sarcini vor fi efectuate mult mai bine de către acest ti p de IA decât de noi. În martie 2016, victoria programului AlphaGo o inteligenţă a rtificială dezvoltată de com pania DeepMind, filială Google -, asupra sud-coreea nului Lee Sedai a re p rezentat o eta pă crucială în istoria inteligenţei n on-biologice. Experţii n u s e aşteptau c a o maşină să-l învingă pe un cam pion de Go vreme de încă zece sau douăzeci de ani. Reţele de neuroni a rtificiali, machine learning şi deep learning sunt extrem de eficace şi de­ monstrează convergenţa d i ntre ştiinţele creierului şi informa­ tică: D e m is Hassabis, specia list în n e u roşti i nţe, fon dato r şi jucător de n ivel îna lt, a scris, de altfel, o teză în domeniul neuro­ ştiinţelorînainte de a crea DeepMind şi de a-l vinde ulterior com­ pan iei Google. În tim p ce legea lui Moore (care susţi ne, empiric, că puterea microprocesoare lor se du blează la fiecare 18 luni) cunoaşte un declin, apare o nouă tendinţă exponenţială în dome­ niul învăţării automatizate. Ea este exp lozivă : este mai uşor să obţii o p rogresie exponenţială cu aj uto rul unui progra m decât prin intermediul unor procesoare. Nu se poate rei nventa design ul unui m i cro p rocesor atât de des, în să unui p rogra m de tipul AlphaGo i se aduc în perman enţă îm bunătăţiri. Laurent Alexan d re

Mi se pare că defineşti inteligenţa într-un mod foarte restrictiv. Cu puţin bun-simţ, s-ar putea observa că există nenumărate moduri de a fi inteligent, adică de a JEAN-MICHEL

I NTELIG ENŢA ARTI FICIALĂ VA DISTRUGE OM UL? 89

stabili cu mediul înconjurător relaţii armonioase şi stabile. Cu puţin simţ politic, s-ar putea contesta logica de tip con­ tabil care a pătruns în toate aspectele existenţei noastre. Psihologul Howard Gardner identifică opt sau nouă tipuri de inteligenţă, care nu ar p�tea fi atribuite unor obiecte, plante (inteligenţa florii-soarelui, care ştie să se orienteze după soare), unor animale sau companiilor GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon): inteligenţa muzicală, inteli­ genţa intra- sau interpersonală, inteligenţa naturalistă, in­ teligenţa existenţială... Cel puţin aceste tipuri de inteligenţă îi pot feri pe oameni de umilinţa de a fi învinşi de un robot la jocul de Go; ele măcar pot pune capăt ştirilor false privind obţinerea unui om cu un IQ de 160 pe care chinezii îl vor produce pe scară largă, în scopul de a cuceri lumea; sau cel puţin vor permite relativizarea riscului anunţat de Stephen Hawking: specia umană nu va dispărea decât dacă va imita maşinile, în loc să se recunoască drept promotoarea unei existenţe bazate pe rezistenţa la real, a cărei funcţie sim­ bolică (limbajul, cultura, artele...) constituie fermentul său dintotdeauna. Pari să ignori că trăim deja într-o lume algorit­ mică. AlphaGo marchează începutul victoriilor IA asupra omului: aproape nici o activitate omenească nu va ieşi învingătoare. Pe termen scurt, apariţia creierelor bazate pe siliciu constituie o imensă provocare pentru cea mai mare p·arte a profesiilor: cum să existe într-o lume în care inte­ ligenţa nu va mai fi limitată? Până în momentul de faţă, fiecare revoluţie tehnologică a presupus un transfer al locurilor de muncă de la un domeniu la altul - din agricul­ tură spre industrie, de exemplu. Odată cu răspândirea IA, creşte riscul ca multe locuri de muncă să dispară, şi nu LAURENT

90 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

doar să fie transferate. Până şi cele care sunt foarte calificate! În materie de radiologie, inteligenţa artificială îl depăşeşte pe om când vine vorba de diagnosticarea anumitor forme de metastaze. Yann LeCun, directorul Departamentului de cercetare în domeniul IA la Facebook, prezice că inteligenţa artificială îi va depăşi în curând pe cei mai buni radiologi. Adică să fie ucis omul din punct de vedere fizic, moral sau să i se distrugă munca, despre asta este vorba. IA va fi deci, sub o formă sau alta, călăul omenirii. Specialiştii în domeniul roboticii contrazic adesea temerile exprimate de Future of Life Institute la începutul scrisorii deschise despre care vorbeam mai înainte. Şi, mai recent, au anunţat acest lucru cu ocazia victoriei programului AlphaGo. Până acum, ei subestimaseră victoria calculatoru­ lui Deep Blue, care l-a învins la şah pe Gary Kasparov, sau victoria sistemului Watson din cadrul concursului televizat Jeopardy! De ce nu reuşim să îi ascultăm şi ne alarmăm? Fără îndoială, pentru că suntem impresionaţi de complexita­ tea maşinilor pe care le concep şi le fabrică. De fapt nu este uşor să ne imaginăm reţelele neuronale multistratificate, cu funcţionare paralelă, care alcătuiesc programul AlphaGo şi care îi justifică performanţele. Aşa cum se întâmplă adesea, numai ignoranţa ne-ar face să ne gândim la neputinţa noastră, iar, în cazul de faţă, la faptul că inteligenţa artificială va ucide omul. Situaţia se înrăutăţeşte din ce în ce mai tare - anunţă Ray Kurzweil Însă aceiaşi experţi în robotică nu se îndoiesc, totuşi, că fabrică inteligenţă. Unii susţin chiar că-şi vor înzestra maşi­ nile cu conştiinţă. Ei întreţin astfel starea de panică pe care, pe de altă parte, susţin că vor să o calmeze. Pentru a evita să pară nişte pompieri piromani, ar trebui să fie mai clari, JEAN-MICHEL

INTELIG ENŢA ARTIFICIALĂ VA DISTRUG E OMUL? 91

însă nu reuşesc, deoarece problema inteligenţei a fost prea intens dezbătută. LAURENT Dar cum ar putea să fie mai clari, aşa cum pre­ tinzi? Fără îndoială că inteligenţa artificială creată de Google nu poate fi interzisă, însă lumea ar trebui să reflecteze asupra modului de integrare âformelor de inteligenţă care au la bază siliciul. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât victoria Google va grăbi bătălia industrială dintre giganţii inter­ netului, care plasează IA în centrul civilizaţiei noastre. Supravegherea inteligenţei artificiale va deveni crucială în următoarele decenii. Atât GAFA, cât şi IBM vor investi masiv în acest domeniu, însă Google le-a luat-o de mult timp înainte.

9 CARE S U NT M I Z ELE D I N PU N CT DE VEDERE ECO N O M I C? Revoluţia tehnologică actuală are, de asemenea, o dimen­ siune economică. Liderii GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon), care exercită o influenţă mai puternică decât multe state, datorită puterii lor financiare, constituie prin­ cipalii factori ai unei evoluţii care face din accesul la datele personale o nouă materie primă, echivalentul, pentru se­ colul XXI, echivalentul a ceea ce a fost cărbunele pentru secolul al XIX-lea.

LAURENT ALEXANDRE Am subliniat deja angajamentul transumanist al celor aflaţi la conducerea companiei Google. Dar, privind lucrurile mai general, ansamblul eco­ sistemului digital şi în special cel din Silicon Valley este apropiat de ideile transumaniste. În martie 2016, Ray Kurzweil, director de dezvoltare Google, a declarat că, în jurul anului 2035, vom folosi nanoroboţi intracerebrali, ataşaţi la neuronii noştri, pentru a ne conecta la internet. Google, care este deja liderul mondial în domeniul nano­ tehnologiilor, intenţionează să treacă la o nouă etapă în controlarea creierului uman. La început, Google ne-a orien­ tat în lumea internetului şi în cea reală cu ajutorul moto­ rului său de căutare şi al aplicaţiilor Google Maps, Google Cars şi Nest. Apoi a început să stocheze.o parte din memoria noastră (Gmail, Picasa). Următoarea etapă va presupune apariţia unei inteligenţe artificiale autentice, înzestrată cu o conştiinţă care ar putea depăşi zdrobitor inteligenţa umană începând cu 2045, aşa cum susţine Kurzweil şi cum am arătat deja. Atunci, inteligenţa artificială va fi, în opinia directorului de dezvoltare Google, de un miliard de ori mai puternică decât toate minţile umane laolaltă. Ultima fază,

CARE SU NT MI ZELE DI N PU NCT DE VEDERE ECONOMIC? 95

despre care au făcut dezvăluiri în prezent unii dintre res­ ponsabilii Google, va presupune crearea unei interfeţe între inteligenţa artificială şi creierul nostru. Până şi Elon Musk împărtăşeşte această fascinaţie faţă de augmentarea cere­ brală. La data de 2 iunie 201 6, el a declarat, în cadrul confe­ rinţei Recode, că supravieţuirea omului în faţa inteligenţei artificiale depinde de interfaţarea rapidă a neuronilor săi cu componentele electronice! Ai amintit, în nenumărate rânduri, de Google şi companiile din Silicon Valley. Însă mi se pare că problema este mult mai complexă. Companiile convinse că prosperitatea sa va depinde de inovaţia din domeniul tehnologiei se întrec în anunţuri senzaţionale, la care trans­ umaniştii sunt specialişti. Cultura inovaţiei presupune, înainte de toate, hotărârea de a lăsa pe seama pieţei sarcina de a decide dacă un produs merită să supravieţuiască şi să se dezvolte. Acest produs nu a fost conceput pentru a răs­ punde unei anumite nevoi, care ar fi făcut obiectul unei reflecţii ce ţine de programare, ci corespunde mai curând reuşitei unui inginer, designer, bancher sau director de firmă, care va face ca produsul respectiv să aibă (sau nu) succes pe piaţa de consum. Emergenţa de tip neodarwinist este cea care serveşte drept principiu de bază în cadrul acestei economii, care nu se mai vrea „ştiinţă morală şi politică" (conform titlului cărţii economistului Albert Hirschman), nfci simplă expresie a unei mâini invizibile, ci o religie ultra­ liberală sau libertariană, în aşteptarea unei Mega-Maşini, care va da inovaţiilor posibilitatea de a-i îmbogăţi pe îndrăzneţii lor creatori. În acest sens, ,,startup-urile", care se străduiesc astăzi să-şi multiplice „aplicaţiile", sunt asemă­ nătoare companiilor care susţin cauza transumanismului: JEAN-MICHEL BESNIER

96 POT FACE ROBOŢI I DRAGOSTE?

introducerea pe piaţă a unor produse inovatoare care vor pătrunde în toate domeniile, înainte de a crea condiţiile unei mutaţii care prevesteşte, dacă nu un postumanism, cel puţin umanitatea într-o relaţie armonioasă, din punct de vedere tehnologic, cu maşinile. Aşa-zisa economie a informaţiei reprezintă regatul în sânul căruia prosperă profeţiile singulariştilor inspiraţi de Kurzweil. Creativitatea se măsoară în termenii inventării obiectelor inteligente, a interfeţelor neobişnuite, a platformelor digitale care se pre­ supune că ne fac viaţa mai uşoară, adică a unei realităţi mai conectate. Un site francez numit Soon Soon Soon, cu aju­ torul a nenumărate persoane atente la inovaţii (,,lifestyle", după cum spun ei), răspândite peste tot în lume, şi-a făcut o specialitate din a reuni diverse dispozitive ce anunţă viitoarea transformare a vieţii noastre de zi cu zi graţie investiţiilor în materie de tehnică. Sănătatea este adesea un teren propice pentru acest tip de inovaţii: pentru a trăi mai mult timp, oamenii sunt adesea gata să accepte tot ce este nou - brăţări electronice, scannere de alimente, furcu­ liţe vibratoare (inventate de un nepot al domnului Lepine 1!), diagnosticare online, secvenţierea ADN-ului la preţuri mici, nanoroboţi injectaţi printr-o capsulă etc.

r. Louis Jean-Baptiste Lepine (1846-1 933 ), avocat şi politician francez, a creat, în 1 901 , un concurs de inventică ce-i poartă numele (n. red.). CARE SUNT MIZELE DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC?

97

Este grav, doctore Google?

Până în anul 2030, nu se va mai putea pune nici un diagnostic fără a recurge la un sistem expert. Un dosa r medical va cuprinde de un milion de ori mai multe date ca până acum. Această ma re schimbare este rezultatul dezvoltării pa ralele a studiului geno­ mului, a neuroştiinţelor şi a obiectelor conectate. Analiza com­ pletă a biologiei unei tumori presupune, de exemplu, 20 ooo de milia rde de biţi de informaţie. Nenumărate scannere electronice vor putea, în curând, să ne monitorizeze starea de sănătate. Obiectele conectate la internet, cum sunt lentilele de contact Google pentru diabetici, vor produce astfel zilnic mii, apoi miliarde de informaţii, pentru fiecare pacient în pa rte. ,,Google X", labora­ torul secret al companiei, pune la punct un sistem de depistare precoce a bolilor cu ajutorul unor nanoparticule, care vor genera de asemenea o cantitate colosală de informaţii. Medicii se vor confrunta cu o adevărată „furtună digitală": vor trebui să interpre­ teze mii de miliarde de biţi de informaţie, câtă vreme în prezent nu gestionează decât un număr foa rte mic de date. Nici măcar dr. House nu a r fi capabil să prelucreze acest torent de date. Se poate adapta profesia unei transformări atât de brutale? Reali­ tatea este că Watson, sistemul expert dezvoltat de I BM, poate analiza în câteva clipe sute de mii de lucrări ştiinţifice pentru a înţelege o mutaţie canceroasă, în timp ce unui oncolog i-ar lua treizeci şi opt de ani, în condiţiile în care a r lucra zi şi noapte pentru un singur pacient. O astfel de activitate ar depăşi cu mult speranţa de viaţă a pacientului, ba chiar şi pe a medicului. Deoa­ rece este imposibil ca un medic să poată verifica mii de miliarde de biţi de informaţie pe ca re îi va produce medicina, vom asista la o mutaţie radicală şi dureroasă a capacităţii medicale. Medicii vor semna reţete pe care nu ei le vor fi conceput. Există un ma re risc ca medicii să ajungă infirmierele anului 2030: vor fi sub98 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

ordonaţi algoritmului, aşa cum sunt astăzi subordonate infirmie­ rele medicilor. Un alt efect colateral îl constituie faptul că etica medicală nu va mai fi produsul explicit al judecăţi i medicului : ea va fi rezultatul, mai mult sau mai puţin implicit, al sistemului expert. Puterea medicală şi etică se va afla în mâinile celor care vor concepe programele. Aceste sisteme experte vor fi nişte monştri de putere şi inteligenţă. Liderii economiei digitale (Google, Apple, Facebook, Amazon), precum şi I BM şi Microsoft vor fi fără îndoială stăpâni i acestei noi forme de medicină. Laurent Alexandre

Toate astea sunt puţin caraghioase. Nu lipseşte mult ca, peste câteva decenii, Google să transforme întreaga omenire. Dintr-un motor de căutare, va ajunge o neuro­ proteză. ,,Peste aproximativ cincisprezece ani, Google vă va fumiza răspunsurile înainte să-i fi pus întrebările. Google vă va cunoaşte mai bine decât partenerul sau partenera, ba poate chiar mai bine decât voi înşivă", a declarat cu mare curaj Ray Kurzweil. El este de asemenea convins că, începând cu anul 2045, ne vom putea transfera memoria şi conştiinţa pe nişte microprocesoare, ceea ce ar face posibilă supravie­ ţuirea minţii noastre în urma morţii biologice. Informatica şi neurologia vor ajunge să însemne acelaşi lucru! LAURENT

JEAN-MICHEL Rămâne de văzut. Între timp, este clar că orice companie care se îmbogăţeşte de pe urma informaţiei este interesată să meargă pe urmele transumaniştilor. Şi care companie rezistă în faţa unei cantităţi atât de mari de informaţie? Căutând să strângă date, să dezvolte reţele digi­ tale, să transforme utilizatorii în produse ale căror infor­ maţii, în cazul în care ei consimt (sau nu) să le ofere, vor fi

CARE SU NT MIZELE DI N PU NCT DE VEDERE ECONOMIC? 99

exploatate ulterior, companiile GAFA sunt primele pe acest front, urmate de tot ceea ce înseamnă „reţea socială", ,,com­ panie de asigurări", ,,fonduri derivate", ,,motor de căutare" sau „magazin online". În cartea intitulată Internet: qui possede notrefutur?(2014), Jaron Lanier, unul dintre pionierii califor­ nieni din domeniul tehnolog:i'flor digitale, vorbeşte despre „serverele sirenă" care adună, adesea fără a plăti, aceste big data, şi care necesită o cantitate tot mai mare de inteligenţă artificială pentru a fi exploatate, predispunând astfel la sce­ narii catastrofice, imaginate de către transumanişti. Gestio­ narea şi exploatarea resurselor imateriale ce alcătuiesc economia informaţiei promovează, în mod sigur, ceea ce numim capitalismul cognitiv şi explică creşterea puterii organismelor financiare (Long Term Capital, Enron etc.) care ne fac să ne dăm seama că am pierdut orice iniţiativă, ceea ce constituie un argument pentru transumanişti în vederea pregătirii noastre pentru singularitate. Suntem surprinşi că economiştii nu mai prevăd mare lucru, că nu mai sunt preocupaţi de reflecţia prospectivă şi planificare, ci doar de formalizarea sistemelor complexe, în care ne afundă lipsa reglementării pieţelor şi mondializarea. Asta înseamnă pur şi simplu că algoritmica este cea care deţine puterea şi că deciziile (de a investi pe piaţă sau de a te retrage, de exemplu) ţin doar de legăturile evidenţiate sta­ tistic cu ajutorul bazelor de date, ce au avut nevoie mai mult de IA decât de materia cenuşie umană. Şi în acest caz, activitatea economică a societăţilor tehnologizate îşi arată solidaritatea faţă de viziunea transumanistă a unei lumi în care nu oamenii vor mai fi cei care construiesc viitorul. „Economia informaţiei umaniste" pe care o susţine Jaron Lanier pare în mod categoric foarte utopică. 100 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

N u vor mai exista bani? În această lume meritocratică, diferenţele dintre capacităţile intelectuale sunt cele care determină în primul rând (pe drept sau pe nedrept) decalajul existent la nivelul veniturilor sau al capi­ talului. Or această posibilitate va fi abolită de IA. Inteligenţa ome­ nească va ajunge în cele din u rmă ridicolă faţă de potenţialul maşinilor: vor fi acceptate diferenţe de venit uriaşe în această nouă lume? Dacă vom accepta protezele intracerebrale propuse de Google, cum se vor mai justifica diferenţele de venit dintre oa­ meni, câtă vreme performanţele noastre vor depinde de puterea protezelor cerebrale, şi nu de calităţile intrinseci? În plus, lumea dominată de IA ar putea ajunge o lume în care nu se va mai munci, ceea ce ar face ca moneda să-şi piardă funcţia. În momentul în care va fi posibil ca un miliard de cercetători în domeniul cance­ rului să fie, de exemplu, emulaţi pe hard-disk-uri externe în doar câteva clipe, care va mai fi valoarea unui specialist uman? Toate bunurile sau serviciile vor putea fi concepute şi produse de maşină într-un mod cu mult mai performant decât ar putea-o face orice om, chiar augmentat fiind. Sistemul meritocratic se va împrăştia ca fumul: cum va mai fi organizată repartizarea capitalurilor dacă nu mai există merit? Cea mai bună soluţie va fi, fără îndoială, dis­ tribuirea în mod egal a bunurilor şi serviciilor fiecărui individ în parte. Un comunism în varianta 2 . 0 , în care fiecare va primi în funcţie de nevoi, şi nu în funcţie de munca depusă. Astfel, nu economistul Thomas Piketty, autorul bestsellerului internaţional Le Capital du >oae siecle (2 014) 1 -, ci inteligenţa artificială va fi cea care va suprima diferenţa dintre venituri. Capitalismul nu va supravieţui în faţa maşinilor inteligente. Laurent Alexandre 1. Carte apărută în limba română cu titlul Capitalul în secolul XXI, Editura Litera, Bucureşti, 2 0 1 5 (n. trad.).

CARE S U NT MIZELE DIN PU NCT DE VEDERE ECONOMIC? 101

LAURENT Sunt de acord. Neurotehnologiile sunt de-a drep­ tul revoluţionare prin faptul că răstoarnă ordinea socială. Vom reuşi oare să evităm acest lucru? Va putea fi posibilă o contra-neurorevoluţie? Probabil că nu. În definitiv, o fiinţă omenească care ar refuza hibridarea cu circuite electronice nu ar fi deloc comp�titivă pe piaţa muncii. Ne putem imagina o societate cu două viteze, cu oameni non­ augmentaţi care vor ajunge inevitabil nişte paria? În plus, ar fi etic să nu se augmenteze capacităţile cognitive ale oamenilor mai puţin dotaţi? Până şi Bill Gates este îngrozit de lipsa de reflecţie politică privind consecinţele fuzionării inteligenţei artificiale cu robotica. El estimează că automatele vor înlocui până în anul 2035 cea mai mare parte dintre meserii, inclusiv profesiile din domeniul sănătăţii. Puterea crescândă a neurotehnologiilor îi nelinişteşte până şi pe cei din cadrul companiei Google, care a creat de curând un comitet de etică dedicat inteligenţei artificiale. Misiunea lui va fi de a reflecta la întrebările care privesc întreaga umanitate: trebuie stabilite nişte limite ale inteligenţei artificiale? Cum ar putea fi ea controlată? Ar trebui să o conectăm la creierul nostru biologic? Creatorul inteligenţei artificiale din cadrul companiei Facebook încearcă să liniş­ tească spiritele: el a declarat în cotidianul Le Figaro, pe 17 iunie 2017, că un scenariu de genul Terminator nu este posibil în următorii douăzeci de ani. Dar douăzeci de ani trec foarte repede! În epoca protezelor cerebrale, riscul de neuromanipulare, de neurohacking şi deci de neurodictatură este imens. Va trebui să limităm puterea neurorevoluţio­ narilor: controlul propriului creier va deveni cel mai im­ portant drept al omului.

102 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

10

ESTE NEVOIE DE LEGI? Bulversarea radicală pe care o anunţă noile tehnologii este oare inevitabilă? Ce poate face statul în această privinţă? Şi este posibil să se inventeze de urgenţă o democraţie teh­ nică ce ar permite controlul colectiv asupra provocărilor imense pe care le aduce transumanismul?

LAURENT ALEXANDRE Rareori omenirea s-a aflat în faţa unor asemenea provocări. Orientarea destinului nostru pe termen lung devine cea mai importantă sarcină politică. Însă revoluţia care ne va schimba radical civilizaţia începe pe coastele Pacificului, la iniţiativa giganţilor din domeniul digitalului şi a conducătorilor chinezi. După ce au colonizat spaţiul cibernetic, companiile GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon) pătrund puternic în domeniul roboticii, al inteli­ genţei artificiale, al geneticii şi al nanotehnologiilor. Ingi­ neri de profesie, conducătorii chinezi susţin activ agenda China 2050. Dacă odinioară erau stăpâne ale propriului destin, astăzi statele noastre sunt paralizate în faţa acestor noi actori care inventează viitorul: la nivel înalt, statul este adesea analfabet din punct de vedere tehnologic. Futuro­ logul Joel de Rosnay afirmă, pe bună dreptate, că pentru a înţelege viitorul trebuie să-l iubim mai întâi. Explozive, tehno­ logiile NBIC ar justifica o reconfigurare a rolului regulator al statului. Tehnologia şi legea fuzionează: afirmaţia code is law (,,codul face legea") devine o realitate politică. Dacă va renunţa la rolul său de observator, statul se va autodis­ truge şi va permite tehnologiei să structureze din ce în ce

ESTE N EVOIE DE LEGI? 105

mai rapid societatea. Şi astfel, încetul cu încetul, centrul de gravitaţie al puterii se deplasează, căci tehnologia devine mai puternică decât legea. Este interesant să-l auzim pe Peter Thiel, marele om de afaceri din Silicon Valley, vorbind despre cum „o mare companie este o conspiraţie menită să schimbe lumea". După câte se pare, companiile high-tech intenţio­ nează să aibă un rol în viaţa politică! JEAN-MICHEL BESNIER După părerea mea, problema princi­ pală nu este statul, ci democraţia. Voi reformula întrebarea de la care am pornit discuţia, astfel: cum poate fi gestionat controlul asupra omenirii pe care l-am obţinut în urma progreselor cercetării? Această formulare vizează de obicei obiectivul bioeticii, dar priveşte mai curând politica, atunci când este considerată drept locul unde se hotărăsc condiţiile bunei convieţuiri. Să admitem, aşadar, că tehnologia este a priori incapabilă de a se autolimita: se spune chiar că ea reprezintă expresia excesului (hybris, cum îl numesc grecii) de care sunt în stare oamenii. Ea nu poate fi împiedicată decât din exterior, adică trebuie temperată prin tot ceea ce ţine de cugetare şi de reprezentare simbolică (adică de comunicarea politică pe care o permite limbajul).

Un com itet de etică pentru N B IC? În ceea ce priveşte ideea de reglementare etică a i n ovaţi ilor tehnologice, putem face a pel la situaţia care a precedat bioteh­ nologiile. În perioada în care era condusă de Frarn; ois Mitterand, Franţa a insta urat, în 1983, un Comitet Consultativ Naţional de Etică (CCN E) pentru a încerca să-i sensibilizeze pe contem poranii noştri la problemele bioetice (o reun iune publică an uală, în afară 106 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

de informaţiile puse în mod regulat la dispoziţia cetăţenilor, con­ stituie o modalitate de a testa impactul acestei sensibilizări). Avizele consultative ale CCN E nu au ca atare putere de lege, însă ele susţin munca legislatorului, iar legile de bioetică (recent revi­ zuite) se inspiră mult din ele. În măsura în care reflectă preocu­ pările suscitate de tehnologiile biomedicale (cum ar fi imagistica medicală, transgeneza şi celulele stern), aceste legi apar drept rezultatul controlului impus pe baza eticii. Asta înseamnă că ponderarea „antropotehnicilor" ar putea fi rezultatul deliberării unor specialişti, desemnaţi, în cazul de faţă, de autorităţile poli­ tice (Consiliul de miniştri, preşedintele Republicii...). Jean-Michel Besnier

Pentru a putea evita ca etica să se profesionalizeze în mod incorect, ar trebui să se meargă către o democraţie tehnică, susţinută de cercetători din domeniul sociologiei, printre care se numără Michel Callon şi Bruno Latour. Ea ar înlocui democraţia reprezentativă, vinovată de a consolida opoziţia dintre factorii de decizie şi executanţi, dintre experţi şi profani. Nu s-ar lăsa circumscrisă hotărârilor de guvern, ci ar extinde câmpul de expertiză în materie de etică la diverse categorii care sunt vizate de progresele biotehnologice (pa­ cienţi, personal medical, cercetători, antreprenori, ingineri). Mijloacele folosite pentru a se ajunge la discutarea, eva­ luarea socială şi reglementarea inovaţiilor ar consta, de exemplu, în forumurile mixte sau discuţiile organizate la care iau parte cetăţeni. Provocarea o constituie „politizarea" tehnologiilor de ameliorare a umanului, dându-le un aspect deliberativ şi pretinzând ca ele să fie supuse arbitrajului democratic. Partida e departe de a fi câştigată. Să reflectăm ESTE N EVOIE DE LEGI?

107

la decizia UE, despre care nu s-a discutat cu cetăţenii, de a finanţa cu până la un miliard de euro programul dedicat inteligenţei artificiale Human Brain Project, implementat la Lausanne. Cu siguranţă că nu s-ar fi luat această decizie dacă planul său de activitate.ar fi fost examinat atât de co­ munitatea oamenilor de ştiirlfă, cât şi de cercurile de „pro­ fani informaţi", de tipul celor formaţi de Centrele de Cultură Ştiinţifică, Tehnică şi Industrială (CCSTI). Unele organisme din domeniul cercetării, cum ar fi INRA, au stabilit „consul­ taţii înaintea programării cercetărilor", care mobilizează unele asociaţii şi grupuri de nespecialişti. Ideea este bună şi se evită situaţiile rară ieşire cu care se confruntă guvernele atunci când pretind că organizează dezbateri publice ce au ca scop acceptarea tehnologiilor. Din nefericire, sistemul politic este guvernat de emoţie şi de presiunile mediatice, ceea ce subminează legi­ timitatea statului, care constă, de regulă, în urmărirea inte­ resului societăţii pe termen lung. În mod logic, incapacitatea politică duce la o creştere a interesului pentru autoritarism. Conform unui sondaj efectuat pentru site-ul de ştiri Atlantico, 67 °/o dintre francezi doresc ca ţara să fie condusă de tehno­ craţi numiţi, în timp ce 40% ar susţine o putere politică autoritară. LAURENT

Şi dacă această putere autoritară ar decide '1:meliorarea omenirii? Augmentarea ei? Întrebarea merită să fie pusă. Scopul ar fi ca omul augmentat să devină mai performant în cursa pe care o întreţine societatea noastră? Ori să fie la înălţimea maşinilor pe care le-am lăsat să se multiplice, după cum dorea eugenia promovată de omul de ştiinţă englez Francis Galton, la începutul secolului XX? Sau poate că omul îşi trăieşte din ce în ce mai greu condiţia JEAN-MICHEL

108

POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

de fiinţă vulnerabilă, sortită bolii şi morţii? Indiferent de motive, acest „om augmentat" (confundat din punct de vedere lexical cu „omul ameliorat") nu reprezintă o fatali­ tate, şi există multe obiecţii privitoare la producerea lui: el va împinge umanitatea spre o ruptură între cei care vor putea beneficia de adjuvanţii tehnologici şi cei care nu vor avea mijloacele necesare p�ntru a obţine aşa ceva; el riscă să limiteze perfectibilitatea şi normativitatea specifice nouă, în calitate de organisme biologice; el riscă să sufoce liberul-arbitru în favoarea unui determinism tehno-ştiin­ ţific dezumanizant; el deschide calea strategiilor de clonare care vor sfârşi prin înstrăinarea omului în genomul altuia. Reglementarea tehnologiilor de ameliorare a omului nu va fi scutită de analiza acestor consecinţe socio-antropo­ logice şi va trebui să ţină cont de chestiunile de ordin filo­ zofic pe care omul de rând este din ce în ce mai dispus să le accepte: trebuie suprimat hazardul în condiţia umană? Controlul evoluţiei nu este, până la urmă, fatal, dacă ne gândim la dispariţia diversităţii şi la hibridarea vieţii? Se mai poate vorbi de producerea unor fiinţe autonome în mo­ mentul în care le supunem unor forme şi norme exterioare? LAURENT Îţi împărtăşesc nedumeririle, însă e clar că pu­ terea publică este incapabilă de a discuta despre toate aceste lucruri, cu toate că ele constituie un subiect de maximă importanţă în clipa de faţă. În faţa valului puternic care vine dinspre Silicon Valley, statul este luat prin surprindere şi bate pasul pe loc. Dezbaterile politice recente sunt jalnice faţă de mizele despre care vorbim. Este nevoie urgentă de o schimbare a dinamicii democratice, devenită prizoniera tiraniei ce se va instaura în scurt timp, incapabilă de a-şi imagina revoluţia pe care o vor provoca tehnologiile NBIC.

ESTE N EVOIE DE LEGI? 109

Este posibil ca, prin intermediul digitalizării, politica să fie reabilitată mai înainte ca soarta să ne fie pecetluită de grupările tehnologice şi de fundaţiile proprietarilor lor ex­ trem de bogaţi, ca să nu mai amintim de noile dictaturi luminate, care se gândesc to�te la o împărăţie de o mie de ani? Sau trebuie, dimpotrivă�"să ne temem că e-politica va susţine instaurarea unui „imediat", ucigând orice viziune pe termen lung?

Fi la ntropie digita lă

Fragmentarea puterii politice s-a accentuat şi mai mult odată cu emergenţa unui al treilea actor, ce are o viziune pe termen foarte lung: filantropo-capitalismul. Acesta combină profesionalismul marilor antreprenori şi o viziune mesianică ce încurajează medicina şi ştiinţa. Bill Gates (fondator al companiei Microsoft) şi omul de afaceri Warren Buffet şi-au dezmoştenit copiii pentru a aduce vaccinuri în ţările africane, lucru care a fost mult timp imposibil. Paul Allen, cofondator Microsoft, a industrializat gene­ tica creierului. În noiembrie 2016, Mark Zuckerberg, fondatorul companiei Facebook, care va fi în curând omul cel mai bogat din lume, a anunţat că ar renunţa la 99 °10 din avere pentru a promova educaţia personalizată, inovaţiile din domeniul medicinei şi egalitatea socială. Elon Musk, fondator al SpaceX, care a revolu­ ţionat accesul în spaţiu, a lansat de curând o fundaţie ce are ca s·cop dezvoltarea inteligenţei artificiale. Toate aceste exemple arată că numele importante din Silicon Valley au o viziune pe termen lung şi sunt gata să renunţe la o bună parte din avere pentru a face ca lucrurile în care cred, printre care se numără şi transumanismul, să devină realitate. Laurent Alexandre 110 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

JEAN-MICHEL Modul în care descrii această lume politică nevoiaşă riscă să atragă simpatia. Însă această simpatie va fi curând înlocuită de angoasă atunci când ne vom da seama de potenţialul totalitar pe care îl presupune e-politica. Nu cred că ne-am dori o politică ce s-ar baza pe mijloace tehno­ logice şi s-ar priva de cele care ţin de voinţa generală. Unele semne de îngrijorare se întrevăd deja în conştiinţa contem­ poranilor noştri: de exemplu, aflăm că patru milioane şi jumătate dintre tinerii americani şi-ar administra Ritalin pentru a dobândi o mai bună concentrare de care ar avea nevoie ca să obţină performanţe şcolare. Părinţii nu par speriaţi de ideea că ar putea exista efecte secundare nocive, dovedind astfel că nu se mai aşteaptă ca educaţia să obţină ceea ce se presupune că ar produce amfetamina pe cale meca­ nică. Ameliorarea este în acest caz privită ca o chestiune ce ţine de tehnologie, şi nu drept rezultatul unui demers educativ. Dacă ne vom păstra ambiţia de a controla con­ sumul de produse ale tehnologiei de augmentare a uma­ nului, poate vom înfrâna decăderea funcţiei simbolice pe care o deţine intenţia de a educa şi de care depinde prote­ jarea omului.

Într-adevăr, şcoala va juca un rol important în pregătirea pentru ce se anunţă în viitor. Pe lângă înţelegerea exactă a IA, este nevoie şi de o reflecţie serioasă cu privire la sistemul de învăţământ. Şcoala din 201 s este, într-adevăr 1 la fel de învechită precum medicina din 1750: nu a evoluat aproape deloc în două sute cincizeci de ani. Modul în care este organizată, structurile şi metodele ei sunt rigide şi, mai grav, şcoala ne formează pentru meseriile de ieri. Nu­ meroşi mari pedagogi, printre care Emmanuel Davidenkoff, Luc Ferry sau Franc;ois Taddei, au surprins foarte bine

LAURENT

ESTE N EVO I E DE LEG I?

111

această epuizare a modelului educativ. Cum trebuie formaţi copiii care vor creşte într-o lume în care inteligenţa nu va mai fi limitată? Până în prezent, fiecare revoluţie tehno­ logică a fost urmată de un transfer al meseriilor de la un sector la altul - de la agricultură la industrie, de exemplu. Odată cu dezvoltarea IA, eiistă un mare risc ca multe meserii să dispară, nu doar să se transfere. Ce ar trebui să le insuflăm copiilor, pentru a se putea dezvolta în această lume nouă? În calitate de instituţie responsabilă cu trans­ ferul de cunoştinţe şi formarea pentru viaţă, şcoala, în forma ei actuală, constituie deja o tehnologie depăşită. Şcoala din 2050 nu se va mai ocupa de cunoştinţe, ci de creiere, cu ajutorul domeniilor NBIC. Cei trei piloni ai şcolii -conţinutul, metoda, personalul -trebuie reconside­ raţi. Mai întâi, vor trebui reabilitate ştiinţele umaniste şi cultura generală, deoarece concurenţa cu maşinile în ceea ce priveşte materiile tehnice va fi în curând inutilă. Apoi, vor trebui personalizate sistemele educaţionale, în funcţie de caracteristicile neurobiologice şi cognitive ale fiecărui elev. În fine, vor trebui aduşi în şcoli specialişti în domeniul neuroştiinţelor, deoarece profesorul din 2050 va fi în primul rând un expert în „neurocultură". Introducerea tehnologiilor NBIC, în scopul de a îmbunătăţi tehnicile educative, va cere în acelaşi timp şi o reflecţie neuroetică temeinică: nimeni nu doreşte ca şcoala să devină o insti­ tµţie neuromanipulatoare. În faţa provocării lansate de generalizarea IA, este nevoie urgentă de a demara moder­ nizarea educaţiei. Numai aşa vom contrazice profeţia lui Bill Joy, cofondator al companiei Sun Microsystems, care în anul 2000 estimase că „viitorul nu va avea nevoie de noi".

112

POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

11

AR TREB U I SĂ NE AŞTEPTĂM LA O „M I N U NATĂ LU M E N O UĂ"? Cu toţii am auzit de Minunata lume nouă, romanul de antici­ paţie scris de Aldous Huxley în 1931, ce descrie o lume totalitară unde statul îşi arogă dreptul de a selecta copiii care trebuie să trăiască, destinându-i unei anumite caste în funcţie de potenţialul lor biologic. Însă utopia lui Huxley ar putea deveni în curând realitate, având în vedere rapidita­ tea cu care evoluează tehnica. Cum să facem faţă acestei situaţii?

Cum se pot face previziuni referitoare la secolul XXI, în care ne vom schimba mai mult decât am făcut-o în ultimele milenii? Minţile noastre nu se pot încă proiecta într-un viitor atât de îndepărtat, aşa încât ideali­ zează lucrurile sau, dimpotrivă, le văd într-o manieră foarte pesimistă. Prima reacţie este de a prezice dispariţia omenirii: vom pătrunde într-un univers rece, ostil, dezumanizat, con­ dus de nişte oameni de ştiinţă nebuni. În opinia biocon­ servatorilor, o fiinţă postumană, blindată de componente electronice, nu va mai avea nimic omenesc. Acest viitor care se anunţă li se pare în mod instinctiv contra naturii.

LAURENT ALEXANDRE

Toate formele de democraţie sunt în pericolul de a scăpa de sub control, căzând în anarhie sau în tiranie. Este un pronostic sumbru, care datează de pe vremea lui Platon. În secolul al XIX-iea, Tocqueville nu se arătase mai optimist, formulând o profeţie pe care vre­ murile noastre par să o realizeze: democraţia va produce indivizi care se vor teme din ce în ce mai mult de propria libertate şi de instabilitatea lumii pe care aceasta o întreţine; astfel ei se vor simţi din ce în ce mai fragili şi lipsiţi de JEAN-MICHEL BESNIER

AR TREBUI SĂ NE AŞ TEPTĂM LA O „MINUNATĂ LUME NOUĂ"?

115

apărare. Rezultatul: vor apela din ce în ce mai des la inter­ venţia statului (statul-providenţă şi mai apoi, încetul cu încetul, un stat-tutelar), permiţând instalarea unui des­ potism permisiv care îi va scăpa de grija de a fi liberi. Re­ gimurile totalitare din secolul XX au exploatat panta alunecoasă'pe care au apucit-o democraţiile atunci când au neglijat să-şi ia măsuri de precauţie împotriva demisiei politice a membrilor lor. Ele au mers foarte departe, pre­ tinzând crearea din bucăţi a unui om nou, lipsit de istorie, dar care consideră că a atins perfecţiunea. Credeam că am scăpat de aceste ideologii totalitare şi că vom putea accepta ideea că democraţia este „regimul istoric prin excelenţă" după cum spunea filozoful Claude Lefort -, pentru care merită să ne asumăm riscuri şi să opunem valori (un ideal de conştiinţă) realităţii. Credeam că Minunata lume nouă de Aldous Huxley şi 1984 1 de George Orwell ne-au vaccinat contra mirajului unei fericiri imposibil de obţinut. Ne-am gândit că nu vom permite să se dezvolte o lume care ar manipula omul şi l-ar face docil folosindu-se de propagandă şi de amnezie controlată... Dar nu am prevăzut că, dacă orizontul politic revoluţionar (brun, negru sau roşu) nu mai atrage, din fericire, pe nimeni, ştiinţele şi tehnologiile ar putea prelua ştafeta, promiţându-ne pe viitor fericirea, ba chiar dominaţia unei fiinţe postumane. E ceva destul de des întâlnit în istorie. Revoluţiile tehnologice ne iau adesea prin surprindere. Aceste noţiuni de transumanism şi postumanism despre care vorbim pot da impresia că ţin de domeniul science-fiction de tip LAURENT

r. Roman distopie, apărut în limba română cu titlul O mie nouă

sute optzeci şi patru, Editura Polirom, Iaşi, 2 0 1 2 (n. trad.). 116

POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

hollywoodian. Mai ales în Europa, unde progresele apărute în urma convergenţei NBIC nu sunt încă foarte bine cunos­ cute. Pentru cetăţeanul de rând, ideea că e posibil să ne aflăm la doar câteva decenii distanţă de o postumanitate formată din oameni hibrizi poate semăna cu o nouă teorie milenaristă. Dar este important să ne reamintim că, din­ totdeauna, utopiile au fost luate -în râs de oamenii serioşi.

O antologie a orbirii în faţa progresului

Renumitul astronom Forest Ray Moulton, de la Universitatea din Chicago, spunea în 1932: ,, Nu există nici o speranţă de a se ajunge vreodată pe Lună. Este imposibil din punct de vedere fizic. Gravitaţia terestră este un obstacol de netrecut!" În 1956, Sir Richard Wooley, cercetător englez, declara: ,,Toate aceste arti­ cole care vorbesc despre călătoria în spaţiu nu sunt altceva decât nişte prostii!" Iar un foarte respectat inginer, Lee de Forest, înfigea şi mai tare cuţitul în rană: ,,Să trimiţi un om în spaţiu cu o rachetă, apoi să plasezi această rachetă pe orbită în jurul Lunii [... ] . Pot să vă spun încă de pe acum că o asemenea performanţă nu se va realiza niciodată, oricât de mult ar progresa tehnologia! " Şi totuşi, patru ani mai târziu, sovieticul Gagarin plutea în spaţiu; iar după opt ani, americanul Armstrong păşea pe Lună. Până şi cei mai străluciţi specialişti din domeniul geneticii au subestimat revoluţia ce avea să se producă în acest domeniu. În 1970, Jacques Monod, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, în urma descoperirii ARN-ului mesager, scria în Le Hasard et la Necessite (1970) 1 : ,, Fără îndoială că scara microscopică a r. Carte apărută în limba română cu titlul Hazard şi necesitate,

Editura Humanitas, Bucureşti, 1991 (n. trad).

AR TREBUI SĂ N E AŞTEPTĂM LA O „MI N U N ATĂ LU ME NOUĂ"?

117

genomului nu va permite niciodată manipularea sa". Însă, după doar cinci ani, se începeau deja primele manipulări genetice! Cât despre secvenţierea ADN-ului, cu doar 30 de ani în urmă, cei mai mari biologi afirmau că fie nu se va reuşi niciodată sec­ venţierea tuturor cromozomilor; fie ar trebui să ne aşteptăm ca aceasta să se producă prin anii 2300 sau 2500! Totuşi, s-a realizat încă din anul 2003, iar până în 2025 vom putea fi toţi secvenţiaţi. Această subestimare a progresului tehnologic l-a determinat pe Werner von Braun, părintele programului Apollo, să declare: ,,Am învăţat că nu trebuie să folosesc cuvântul «imposibil» decât cu mare prudenţă". Laurent Alexandre

Acest argument care arată cât suntem de orbi cu privire la viitor nu este lipsit de fundament cât pri­ veşte tehnologia. Cu toate acestea, distopiile nu au dispărut; ele doar au schimbat registrul şi pretind acum că se bazează pe fapte stabilite de către oamenii de ştiinţă (de exemplu, rezultatele din domeniul neuroştiinţelor) sau că pleacă de la realităţi susţinute de cercetători din domeniul tehno­ logiei (de exemplu, cele pe care le impune globalizarea digi­ tală). Departe de a fi tras învăţăminte în urma regimurilor totalitare, asistăm acum la o sensibilitate tot mai mare la a�unţurile în favoarea producerii umanuluţ, a manipulării genomului şi particularităţilor acestuia, a unei suprimări a angoaselor existenţiale, cât şi a hazardului care le ampli­ fică, a motivelor care îl fac pe om să creadă că nemurirea este posibilă. Descifrate în lumina criticii la adresa regimu­ rilor totalitare realizată de Raymond Aron, Claude Lefort, Cornelius Castoriadis, Marcel Gauchet sau Hannah Arendt, JEAN-MICHEL

118

POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

promisiunile reînnoirii proclamate de transumanişti ar putea să-i reducă la tăcere pe cei mai creduli! Indiferenţa faţă de analizele filozofilor, precum cea realizată de Michel Foucault cu privire la bioputere sau de Gilles Deleuze cu privire la societatea de control, este cu adevărat descurajantă şi ar justifica resemnarea unora de a opta, pe viitor, pentru un consum lipsit de discernământ al tehnologiilor NBIC. Totalitarismul care ne ameninţă va fi asemănător fascis­ mului descris de semiologul Roland Barthes: ne va îngădui nu atât să vorbim, cât ne va obliga să acţionăm, în numele garanţiei pe care o oferă biotehnologiile, şi va funcţiona pe baza discreditării politicului şi a asigurării impuse tutu­ ror ca o evidenţă că ştiinţa şi tehnica oferă condiţiile dez­ voltării individuale şi colective - altfel spus ale satisfacerii (sau anestezierii) dorinţei care apare ca urmare a unei lipse. Astfel, fericirea promisă va putea fi imaginată prin compa­ raţie cu cea a insectelor care trăiesc în comunităţi, care sunt interconectate şi produc o homeostază lipsită de durere (mă gândesc la inteligenţa planetară obţinută cu ajutorul interconexiunii noastre, fiecare om reprezentând un neu­ ron în nenumăratele reţele pe care le vom genera). LAURENT Vorbeşti despre o ameninţare a biototalitaris­ mului. Cred că omul se va opune cu atât mai puţin revo­ luţiei tehnologice, cu cât aceasta îi promite mai mult o dezvoltare a propriei puteri şi o victorie asupra morţii. Ţinând seama de evoluţia foarte rapidă a mentalităţilor, care individ din anul 2080 va mai vrea să rămână un om depăşit, fragil şi bolnav, câtă vreme vecinii săi vor fi „geniali" şi aproape nemuritori? Cine se va mai mulţumi cu un IQ banal şi cu o simplă memorie omenească, când biocipurile vor oferi o inteligenţă artificială superioară celei pe care

AR TREBUI SĂ NE AŞTEPTĂM LA O „MI N U NATĂ LUME NOUĂ"?

119

ar avea-o un milion de creiere umane laolaltă şi un acces imediat la toate bazele de date? Instinctul gregar şi presiu­ nea pe care o exercită grupul şi necesitatea de te supune normei vor garanta adeziunea majorităţii. JEAN-MICHEL Această chestiune a „supunerii faţă de normă" mi se pare hotărâtoare. Cum să nu fii convins că trans­ umanismul, în forma lui radicală de care o vorbeai, trădează oboseala de a fi noi înşine şi depresia care îl copleşeşte pe Homo democraticus? Desigur, vom fi tentaţi să obiectăm că cetăţenii din zilele noastre nu sunt separaţi de semenii săi, aşa cum erau indivizii în statul totalitar. Se va spune că aceştia aparţin oricăror reţele sociale, contribuind astfel la experienţe propice unei inteligenţe colective. Pericolul transumanismului constă în faptul că invocă biotehnolo­ giile ca fiind la originea aşteptărilor apariţiei unei fiinţe postumane, fără a risca să enunţe câteva legi ale istoriei mereu falsificabile, exact aşa cum făcuse şi stalinismul. În acest sens, puterea lui de seducţie este mai periculoasă. Realizând prompt naturalizarea (adică raportarea umanului la unica sa infrastructură biologică), el face fatală dominaţia totală a tehnologiilor, acreditând astfel, într-o manieră mai sigură, o idee susţinută şi de regimurile istorice totalitare: omenirea este o specie ratată, care va trebui înlocuită în scurt timp.

Democraţie 2.0? Auzim, câteodată, vorbin du-se despre în noirea democraţiei cu ajutorul teh nologiei d igitale. Însă cine îi dă crezare? Realitatea im pune, zi de zi, certitud inea că identitatea fiecăruia d intre noi 120 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

devine exclusiv digitală, nemaiavând alt conţinut decât rezultatul peregrinărilor noastre pe web; ea arată că sentimentul de a fi unic, care reprezintă o condiţie a oricărei moralităţi, nu se mai potriveşte vremurilor în care trăim, nu mai mult decât cel al unei responsabilităţi asumate în mod subiectiv; ea presupune că viaţa interioară va constitui pe viitor o antivaloare, de care trebuie să ne căim sau la care trebuie să renunţăm. Lumea va deveni biototalitară pe măsură ce va face să triumfe obsesia tehnopro­ gresistă pentru propria supravieţuire, pentru o longevitate fără final (sau finalitate), pentru o individuaţie biologică privată de dimensiunea simbolică, specifică existenţei umane. Trebuie să fii foarte superficial (sau cinic) ca să-ţi închipui că democraţia ar avea de câştigat dacă s-ar manifesta prin arsenalul de mijloace oferite de internet: forumuri hibride, site-uri de petiţii, bloguri, tweet-uri. Orice am face, Homo communicans consimte să nu mai existe decâtîn trecere, în goana spre înainte, confundând bucuros aclamaţia demagogică cu deliberarea, exhibiţionismul cu încre­ derea, transparenţa cu autenticitatea. Jean-Michel Besnier

Gândeşti ca şi cum această substituire a omenirii ar trebui să se petreacă la nivelul întregii planete. Aş vrea să insist pe un aspect care priveşte această chestiune. Mulţi intelectuali, printre care Jacques Attali, doresc instaurarea unui guvern mondial; cred că este o mare absurditate. Dacă decizia de a crea pe pământ forme de inteligenţă diferite de a noastră nu poate fi luată decât la scară globală, există anumite domenii care nu ar trebui controlate într-o ma­ nieră centralizată. Un centru de decizie unic ar putea con­ duce către un sistem totalitar, deoarece nimeni nu ar putea să-i scape. Este vitală menţinerea mai multor poli geopolitici

LAURENT

AR TRE B U I SĂ N E AŞTEPTĂM LA O „ M I N U NATĂ LU M E N O UĂ"?

121

pentru a garanta o concurenţă ideologică. Necesitatea unor puteri aflate în echilibru şi a pluralismului se impune bio­ politicii în aceeaşi măsură în care se impune astăzi politicii tradiţionale. Trebuie să putem cere ajutor de undeva! Cazul neurosecurităţii şi deci al protecţiei creierului uman con­ stituie un bun exemplu în act!ăstă privinţă. O lume în care controlul ştiinţelor creierului ar fi hotărât la scară planetară nu ar mai lăsa nici o portiţă de scăpare. În cazul unui derapaj totalitar al neuroştiinţelor, încotro am putea să o luăm? Nu ar mai exista nici un spaţiu care să nu fie supus puterii neurobiotehnologice centrale. Ar fi un coşmar pentru libertăţile noastre. Pe de altă parte, este evident că trebuie extins jurământul lui Hipocrate la oamenii de ştiinţă spe­ cialişti în NBIC, mai ales la cei care lucrează în domeniul ştiinţelor creierului!

12

PÂNĂ U N D E PUTEM M ERG E CU CERCETAREA? Până În anii 2030, vom dispune de o putere demiurgică, datorită hibridării creierului nostru cu nanocomponente electronice. - Raymond Kurzweil, 2016

Omul, în mod evident, trăieşte într-un univers. Dar nu am putea ameliora şi acest univers? Perspectiva stârneşte entuziasmul susţinătorilor transumanismului şi îi înfrico­ şează pe cei care îi sunt împotrivă. Cât de departe trebuie să meargă omul cu capacitatea sa de a modifica nu numai propria alcătuire, ci şi lumea înconjurătoare?

Aş dori să vorbim despre viitorul foarte îndepărtat, nu despre următorii ani! Ce se va întâmpla cu omenirea peste foarte mult timp? Filozofii au fost dintot­ deauna preocupaţi de originea universului: problema ridicată de Leibniz (,,De ce există ceva mai degrabă decât nimic?") datează din I740. În schimb, foarte puţini gânditori s-au interesat de viitorul universului nostru. Şi, cu toate acestea, soarta lui va fi apocaliptică! Cele şase scenarii con­ cepute de astrofizicieni, pornind de la Big Crunch (opusul fenomenului Big Bang) până la Big Chill (disiparea oricărei forme de energie), conduc toate la moartea universului şi deci la dispariţia oricărei dovezi a existenţei umane. Con­ ştienţi de puţină vreme de necesitatea unei dezvoltări dura­ bile a planetei noastre, descoperim că până şi universul are un sfârşit. LAURENT ALEXANDRE

JEAN-MICHEL BESNIER Reflecţia asupra viitorului îndepărtat mi se pare lipsită de sens, atât de mare este incertitudinea şi atât de presante sunt problemele actuale. Este oare rezo­ nabil să facem speculaţii cu privire la nişte termene atât de îndepărtate, estimate la miliarde de ani?

PÂNĂ U N DE PUTEM MERG E CU CERCETAREA? 125

Dimpotrivă, cred că această plonjare în viitor este utilă, întrucât ne face să ne întrebăm care ne sunt valo­ rile. Binele şi răul sunt oare noţiuni relevante raportate la scara cosmică? Care este sensul vieţii noastre, dacă orice urmă de civilizaţie va dispărea odată cu sfârşitul univer­ sului? Care este scopul ultiih al omenirii, al ştiinţei? Un tânăr filozof francez, Clement Vidai, a reuşit să realizeze sinteza problemelor ridicate de această dispariţie progra­ mată într-o carte foarte interesantă, intitulată The Beginning and the End (2014). Autorul este de părere că răspunsul la această întrebare este limpede: scopul ultim al ştiinţei este de a lupta împotriva dispariţiei Universului, prin crearea pe cale artificială a unor noi universuri. După moartea morţii, ştiinţa se va dedica combaterii morţii universului. Cosmogeneza artificială ar mobiliza întreaga energie a omenirii în următoarele miliarde de ani. După regenerarea organismelor noastre îmbătrânite cu ajutorul celulelor stern, regenerarea cosmologică va căuta să facă universul nemuritor sau substituibil. LAURENT

JEAN-MICHEL Din nou, aceste speculaţii pe termen foarte lung mi se par absurde. Prefer să mă întreb dacă nu cumva ar trebui pusă o limită perfectibilităţii umane. Altfel spus: trebuie să refuzăm, la un moment dat, căutarea progresului, cu riscul de a opri istoria omenească? În ceea ce mă priveşte, �u am nici o simpatie pentru societăţile arhaice care pretind să-i imităm pe strămoşii noştri şi să respectăm tradiţiile ca fiind norma absolută, menită să înlăture efectele inevitabil nefaste ale timpului. Însă este imposibil să nu vorbim despre idealurile moderniste, căci dacă progresul nu ar fi discutabil nici măcar nu ar fi posibil să formulăm valorile care ne orientează acţiunile. Nu am avea altă alegere decât

126 POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

cea de a opta pentru fapte, aşa cum procedează pozitiviştii. Deoarece nu sunt nici animal şi nici maşină, nu sunt de acord ca faptele să îmi impună legile, nici ca ştiinţa să-şi arate puterea exilând perspectiva morală în limburile igno­ ranţei. Acestea fiind spuse, trebuie reanalizat totul. Cum reevaluăm această ameliorare? Arătând că, de fapt, nu este deloc ceea ce pretinde: fiindcă implică efecte colaterale sau perverse, fiindcă nu serveşte cauzei tuturor, fiindcă este reversul unei manipulări sau al unei instrumentalizări? Nu înseamnă că suntem reacţionari doar dacă considerăm ameliorarea ce se pretinde rezultatul tehnologiilor NBIC ca fiind manifestarea unei prejudecăţi (ideologice, politice, industriale, civilizaţionale) privind forma pe care ar trebui s-o aibă omul. Avem de-a face cu o hotărâre discutabilă. Am mai spus de atâtea ori că am o aversiune faţă de „gândirea integrală" care s-ar obţine cu ajutorul hibridării creierului cu internetul, că medicina conectată pare să pregătească o ipohondrie generalizată, că obiectivul de a creşte longevi­ tatea omului mă ispiteşte, evident, dar cu precizarea că imperativul etico-politic al unui trai mai bun nu trebuie respins ca fiind imposibil de luat în considere. La urma urmei, când mi se prezintă ca un progres faptul că în pre­ zent dormim mult mai puţin timp decât în secolul al XIX-iea, iau în calcul, fără îndoială, cât timp îmi mai rămâne de trăit, dar şi stresul care mă distruge pe mine, care sufăr deja de insomnie! Încă pot fi întâlniţi oameni care nu vor ca traiul lor să fie ameliorat cu ajutorul a tot felul de dispo­ zitive, ci vor să li se lase lor puterea de a decide ce este bun pentru ei. Pentru aceştia, tehnologia reprezintă negarea oricărei înţelepciuni, căci ea exclude, a priori, aspiraţia de a ne găsi locul în această lume, acţionând ca şi cum univer­ sul ni l-ar fi atribuit din vremuri imemoriale. PÂNĂ U N DE PUTEM M ERG E CU CERCETAREA?

127

Vorbeşti de înţelepciune. Eu, personal, îmi pun întrebări privitoare la religie, deoarece singularitatea pe care o prevesteşte Kurzweil constituie o nouă religie. Această viziune a omului din viitor, atotputernic şi nemuritor, aminteşte de scenariile hollywoodiene de tipul Transcen­ dence ( 2 0 1 4) şi ne amuză. Ea exprimă, cu toate acestea, o schimbare radicală: pentru prima oară, o mişcare filozofică pretinde că-l poate smulge pe om din condiţia sa de obiect care oscilează între natură şi transcendenţă, dându-i un rol important în evoluţie. LAURENT

O n ouă religie Transumanismul constituie ultima etapă dintre cele trei pe care le-a cunoscut gândirea religioasă. La început, au existat diferite forme de politeism, urmarea firească a şamanismului, ce au ajuns la apogeu în vremea romanilor şi grecilor. Apoi, a urmat monoteismul religiilor Că rţii. În prezent, îşi face apariţia o a treia epocă : omul-dumnezeu. Pentru transumanişti, ironia din cuvintele rostite de Serge Gainsbourg - ,,Oamenii l-au creat pe Dumnezeu, iar contrarul încă nu a fost dovedit" - reprezintă o evidenţă. Dumnezeu încă nu există: el va fi omul de mâine, înzes­ trat cu puteri aproape infinite datorită tehnologiilor N B I C. Omul va înfăptui ceea ce se presupune că pot face doar divinităţile: să dea viaţă, să modifice genomul, să reprogrameze creierul şi să elimine moartea. Laurent Alexandre

128

POT FACE ROBOŢII D RAGOSTE?

JEAN-MICHEL După cum am mai spus deja, faptul de a da un boostvieţii sau chiar acela de a anihila moartea reprezintă nişte proiecte absurde atâta timp cât nu putem „să le găsim locul în cultură", adică nu reuşim să le înscriem într-o dimen­ siune simbolică capabilă să facă mai dezirabilă condiţia umană. Un „transumanism în slujba progresului social", după cum îl doresc Didier Coeumelle şi Marc RoIDC, condu­ cătorii Asociaţiei Franceze Transumaniste Technoprog, ar putea foarte bine să-şi dorească „ameliorarea înţelegerii umane a vieţii comune" (conform cărţii lor Technoprog, 2016). Însă cum ar putea face acest lucru fără a ţine seama de impor­ tanţa pe care o au semnalele în viaţa noastră de zi cu zi, adică fără a rezista în faţa automatismelor care ne leagă existenţa de tehnologii? Problema care s-ar pune mereu ar fi: până la ce punct să permitem inovaţiilor din domeniul tehno­ logiei să elimine riscurile din viaţa comună în favoarea unei presupuse armonii sociale care ne-ar putea feri de autodistrugere?

La această întrebare, unii filozofi, printre care Clement Vidai, răspund că nu există nici o limită. Pentru transumanişti, ar ţine de raţiune, şi nu de o vanitate su­ premă, încercarea de a face ca Universul să devină nemuritor, pentru a ne asigura astfel propria nemurire. În realitate l transumanismul reproduce, ca şi religiile politeiste şi mono­ teiste, legăturile dintre capacităţile şi credinţele noastre. O religie prometeică ce exaltă atotputernicia omului faţă de elemente era de neconceput înainte de victoria NBIC. Religiile actuale vor să ne ajute să facem faţă morţii - cu ajutorul credinţei -, dar în nici un caz să o suprimăm! Pentru majoritatea transumaniştilor, tehnologiile NBIC îl vor discredita pe Dumnezeu şi-l vor înlocui cu omul-cyborg. LAURENT

PÂNĂ U N DE PUTEM MERG E CU CERCETAREA?

129

Oare religia tehnologiei este pe punctul de a înlocui religia tradiţională? Vor exista cumva opoziţii violente, poate chiar războaie religioase între transumanişti şi bioconser­ vatori, sau va fi o tranziţie lină? De fapt, se întrevăd deja primele punţi între transumanism şi religie: Dalai Lama manifestă interes faţă de neurotehnologie şi controlul cere­ bral al sentimentelor religioase. Va fi budismul religia inter­ mediară ce precedă instaurarea erei transumaniste? Cea de-a treia epocă religioasă implică numeroase pericole psihanalitice. Cu ocazia unei interesante conferinţe ce a avut loc în anul 1 9 7 2 la Universitatea din Louvain, Jacques Lacan explica în ce măsură moartea ne ajută să trăim şi de ce ar fi viaţa îngrozitoare dacă ar fi fără sfârşit. Atunci când totul devine posibil, fiinţa omenească înnebuneşte. Psihan­ aliza ne-a arătat în ce măsură absenţa constrângerilor poate constitui originea haosului. Ideologia transumanistă, care ne hrăneşte fanteziile privind atotputernicia, este vectorul mai multor patologii psihiatrice. Fiinţa transumană va trăi în iluzia atotputerniciei sale, care este ucigătoare pentru viaţa noastră psihică. Un lucru este cert: psihiatria are viito­ rul asigurat! Ai amintit mai devreme de Jacques Lacan, acest mare interpret al sensului şi semnificaţiilor care ne conferă umanitatea. Voi încheia cu o anecdotă despre uita­ rea opoziţiei dintre semnale şi semne, ceea ce consider că este principalul pericol al vremurilor noastre: cu ocazia Salonului Cărţii ce a avut loc la Paris în martie 2 0 1 6 , am fost invitat, împreună cu filozoful Michel Serres, la o dez­ batere publică cu privire la romanul grafic al coreeanului Oh Yeong Jin Adulte land ( 2 0 1 4). Vorbeam despre omul aug­ mentat, despre realitatea şi posibila sa existenţă, care îl fac JEAN-MICHEL

130

POT FACE ROBOŢII DRAGOSTE?

să fie când atrăgător, când respingător. Sperând să-i pună la punct pe tehnofobii de toate tipurile, printre care, cu siguranţă, mă număra şi pe mine, Michel Serres, luând publicul drept martor, i s-a adresat cam aşa: ,,Suntem cu toţii fiinţe augmentate, mai ales în cadrul acestui salon, unde cărţile din jurul nostru reprezintă tot atâtea augmen­ tări ale minţilor noastre, care nu ar fi nimic fără scrisul care le ajută să se dezvolte la infinit!" Argumentul revine într-adevăr neîncetat: de ce aşteptările transumaniştilor nu ar fi de aceeaşi natură precum cele pe care le-am expri­ mat şi le-am împlinit datorită revoluţiei scrisului? Am îndrăznit să-i răspund lui Michel Serres că nu mi se pare că revoluţia digitală o continuă pe cea a scrisului, ci o ame­ ninţă: tehnologiile contemporane, i-am spus eu, ne supun unor semnale din ce în ce mai numeroase şi obsedante, care cer reacţii comportamentale din ce în ce mai rapide, pe când cărţile presupun relaţii de lungă durată, în care semnele invită la dialog cu sinele, cu autorul, cu cititorii în orice caz, cu umanitatea din noi înşine şi din ceilalţi. Şi să sperăm că şi această carte va contribui din plin la un astfel de dialog!

LECTURI SUPLIM ENTARE

Cărţi: Laurent Alexandre, La Mort de la mort, JC Lattes, 2011. Laurent Alexandre, La Defaite du cancer, JC Lattes, 2014. Henri Atlan, L'Uterus artificiel, Le Seuil, 2005. Monique Atlan, Roger-Pol Droit, Humain, Flammarion, 2012. Jean-Michel Besnier, La sagesse ordinaire, Le Pommier, 2016. J ean-Michel Besnier, Demain Ies posthumains, lefu tur a-t-il encore besoin de nous?Fayard, 2oro, şi Piuriei, 2012. Jean-Michel Besnier, L'homme simpli.fie. Le Syndrome de la touche etoile, Fayard, 2012. Olivier Dyens, La Condition post-humaine, Flammarion, 2008. Genevieve Ferone, Jean-Didier Vincent, Bienvenue en Tr(lnshumanie, Grasset, 2011. Luc Ferry, La Revolution transhumaniste, Pion, 2016. Donna Haraway, Manifeste Cyborg et autres essais: sciences, fictions, feminisme, Exils, 2008. Edouard Kleinpeter (ed.), L' Homme augmente, ed. CNRS, 2013. Ray Kurzweil, Serons-nous immortels? Omega 3, nanotechnologies, clonage, Dunod, 2006. Ray Kurzweil, Humanite 2.0. La Bible du changement, Mn Editeur, 2007. Dominique Lecourt, Humain, posthumain, PUF, 2003. Marie-Jo Thiel, La Santi augmentee. Realiste ou totalitaire?, Bayard, 2014. LECTURI SUPLIMENTARE

133

Linkuri utile: Asociaţia Transumanistă Mondială: www.transhumanism.org Asociaţia Transumanistă Franceză Technoprog: www.transhumanistes.com . ,..,

Humanity+, o asociaţie transumanistă: www.humanityplus.org Partidul Transumanist European: www.transhumanist-party.eu Think tank-ul NeoHumanitas: www.neohumanitas.org Trei site-uri de informare şi reflecţie asupra ştiinţei: www.piecesetmaindoeuvre.com www.up-magazine.info www.sciences-critiques.fr Site-ul Comitetului Consultativ Naţional de Etică www.ccne-ethique.fr#I 40

INDICE

AFT (Asociaţia Franceză Transumanistă) 76 Algoritm r8, 22, 85-88, 99 AlphaGo 7, 88-91 Atlan, Henri 2 5-26, 13 3 Barthes, Roland r r 9 Bioconservatorism 2 1 , 42, 49, 64 Bioetică 32, 106-107 Biologie de sinteză 34 Boală 13-14, r8, 33-42, 74, 76, 78 Brin, Sergey 76, 85 CCNE (Comitetul Consultativ Naţional de Etică) ro6 Celule IPS 28 Celule stern IPS 28, 64 Celule stern 14, 28, 3 1, 41, 63-64, 107, 126 Church, George 34 Cibernetică 45-46, ros Clonare 3 2-33, 6 9, 78, rog Coeficient de inteligenţă 21, 26, 86 Conştiinţă 51, 64, 91, 99, r r r , r r 6

Cybersexualitate 2 9, 57-58 Cyborg 27, 43-51, 12 9 Deep Blue 7, 8 5, 91 DeepMind 87, 89 Democraţie 2.0 12 0-12 1 Democraţie tehnică ro3 Depresie 58, 12 0 Determinism genetic 49 Distrugerea simbolurilor 58 Diversitatea vieţii 3 1, rog Dorinţă sexuală 58, 68-69 Duplicare 28, 6 9 Enhancement 19, 47 Eternitate 68 Etică 15, 59, 99, ro2, ro6-ro7, r r 2, 127

Eugenie 17-18, 2 2, 71-79, ro8 Eugenie „negativă" 76-78 Eugenie „pozitivă" 77-78 Filantropo-capitalism r ro Forumuri hibride 12 1 I N D I CE

135

Gabor, Dennis 15 GAFA 2 2, 90, 92-93, IO0, ! 05 Galton, Francis 73, ro8 Gardner, Howard 90 Gândire integrală 12 7 Gândire religioasă 128 .,., Genom 29-3 0, 3 3-34, 49, 78, ro9, I I 8, l 2 8

Google 7, 22, 46, 61, 65, 67, 75-76, 85, 89-9 0, 92-93, 95-99, 101102, 105 Habermas, Jiirgen 73, 77 Handicap 13, 17-18, 35, 47, 77 Haraway, Donna 27, 133 Hawking, Stephen 83, 90 Hazard 33, 48, 78-79, ro9, I I 8 Hibridare om-maşină 8 , 45 -46, 78, 102, 109, 123 Human Brain Project ro8 Human genome Project Write 34 Huxley, Aldous 9, 25, I I3, I I 6 Huxley, Julian 7 4 Inginer al viului 3 1, 63, 79 Inimă artificială 8, 45 Inteligenţă 7, 16, 19-22, 95, 97-98, I I9-12 1 · Inteligenţă artificială 8, I I, 19, 46, 55, 75-76, 81-92, 95-96, 9� roo-ro2, ro8, rro, r r 9 Inteligenţă bazată p e siliciu 75 Intenţionalitate 5 1 Învăţare automatizată 89 136 INDICE

Kurzweil, Ray 19, 65, 75, 83, 9 1, 95, 97, 99, r 23, r 28, r 3 3 Lacan, Jacques 13 0 Lanier, Jaron roo Liber-arbitru 8, 48, 5 1, 87, ro9 Limbaj 20-2 1, 69, 9 0, ro6 Longevitate 28, 64, 69, 76, n r , 127 Luddiţi 17 Medicină informatizată 3 8, 3 9, 67, 98-99, 127 Medicină de augmentare r 5 Moarte 28-3 1, 33, 42, 58, 6 1-69, 73, 75-76, r 26, r 28-r3 0 Monod, Jacques r 19 Musk, Elon 46, 83, 96, I I 0 Nanoroboţi 46 Nanoroboţi intracerebrali 95 Naştere 23, 25, 33, 40, 74, 77, 79 NBIC, tehnologii 8-9, 20, 33, 40, 42, 63, 65, 73, 75-76, 87, 105106, 109, I I 2, I I 7, I I 9, 12 2, 127-129 Nemurire 28, 3 0, 58, 64, 66-69, I I8, 126, 128-129 Neuromanipulare ro2, I I 2 Neuroproteză 99 Neurosecuritate 12 2 Normalitate 25, 56 Om augmentat 7-9, II, 15-16, 19, 2 1-22, 37-38, 43, 45-5 2, 7375, 96, ror-102, ro8-ro9, r 1r, 13 0-13 1

Om reparat 1 5, 3 5-42, 5 1 Opoziţia dintre semnale şi semne 130 Orwell, George 1 1 6 Perversiune 56 Pornografie 29, 57 Progresism tehnic 2 1 Psihanaliză 40, 1 3 0 Pulsiune 56, 5 8 Reflecţie neuroetică 1 1 2 Reproducere sexuată 28-29, 3 1 , 33, 56, 69, 78 Reţele sociale 99, 120 Rostand, Jean 19, 74 Rousseau, Jean-Jacques 1 5-16 Ruffie, Jacques 31 Sănătate 37, 97-98 Sciziparitate 3 1 Secvenţiere ADN 1 7-18, 22, 49, 67, 79, 97, r r8 Selecţie darwinistă 15, 29-31, 7779, I I 3

Semnale 6 9 , 8 6 , 129-1 3 1 Semne 38-39, 4 1 , 130-1 3 1 Sexualitate 29-3 1, 3 3-3 4, 4 2 , 5359, 68-69, 78-79 Silicon Valley 8, 42, 46-4 7, 65, 9596, 106, rog-no Soon Soon Soon 97 Spaţiu cibernetic ros Stat-providenţă r r 6 Tăvălugul nihilist 48 Tehnofilie 17 Tehnofobie 131 Telepatie 69 Telomerază 28, 63-64 Tocqueville, Alexis de 1 1 5 Totalitarism 9 , 79, r r9 Viaţă lăuntrică 40 Viaţă simbolică 20, 35, 38, 68-69, 106, 1 1 1, 1 2 1, 129 Vida!, Clement 1 26, 129