Istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia în perioada țaristă (1812-1918) [1 ed.] 9789975350143

Citation preview

Vasile FILAT

ISTORIA MIȘCĂRILOR EVANGHELICE DIN BASARABIA ÎN PERIOADA ȚARISTĂ (1812–1918)

Chișinău, 2021

CZU [27-9(478):94(478)]”1812/1917” F 50

Coperta I (de la stânga la dreapta și de sus în jos): 1. Țarul Alexandru I. 2. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. 3. Ignaz Lindl. 4. Rudolf Faltin. 5. Iosif Rabinovici. 6. Johann Gerhard Oncken. 7. Vasilii Pavlov. 8. Andrei Ivanov. 9. Tihon Hijneakov. Redactor: Lilia Toma Procesare computerizată: Nadia Potângă Copertă: Natalia Berebiuc

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Filat, Vasile.

EDITURA

LEXON

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812-1917) / Vasile Filat. – Chişinău: Lexon-Prim , 2021. – 272 p. Referinţe bibliogr.: p. 253-258. – Ind. de nume, geogr.: p. 259-271. – 1000 ex. ISBN 978-9975-3501-4-3.

MD-2049, mun. Chişinău, str. București 59 GSM: 0 699 04 555; 0 795 29 555 fax. 022 28 81 78; www.lexon.md e-mail: [email protected]

© Vasile Filat, 2021

5

CUPRINS Prefață. Rădăcinile Bisericii Baptiste din Basarabia: un studiu monografic inedit (prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu) ................. 7 Cuvânt-înainte (Ion Miron, pastor) .................................................................... 11 Cuvânt-înainte (Mia și Costel Oglice, vicepreședinți Precept International Operations) .............................................. 12 Introducere ........................................................................................................ 13 Ce este mișcarea evanghelică? . ........................................................................ 16 Istoriografia și izvoarele . .................................................................................. 19 Lista de abrevieri .............................................................................................. 24 Capitolul 1 PREISTORIA MIȘCĂRILOR EVANGHELICE DIN BASARABIA ...................... 25 Ce este Basarabia? .............................................................................................. 25 Cum a ajuns creștinismul pe teritoriul Basarabiei? . .......................................... 28 Încercări evanghelice din Evul Mediu ................................................................ 30 Concluzii . ............................................................................................................ 36 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 37 Capitolul 2 CONTEXTUL ȘI PREMISELE APARIȚIEI MIȘCĂRILOR EVANGHELICE DIN BASARABIA . .............................................................................................. 39 Situația politică și socială din Imperiul Rus ....................................................... 39 Viața religioasă în Rusia . .................................................................................... 41 Situația spirituală a Basarabiei ........................................................................... 42 Inochentismul și foamea spirituală a moldovenilor . ........................................ 47 Premisele apariției mișcărilor evanghelice din Basarabia . ............................... 49 Concluzii . ............................................................................................................ 53 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 54 Capitolul 3 SOCIETĂȚILE BIBLICE ...................................................................................... 55 Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate ............................................ 55 Societatea Biblică Rusă ...................................................................................... 59

6

Vasile FILAT

Filiala Basarabeană a Societății Biblice Ruse ..................................................... 64 Școlile lancasteriene . ......................................................................................... 74 Concluzii . ............................................................................................................ 79 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 80 Capitolul 4 MOLOCANII ....................................................................................................... 81 Cine sunt și cum au apărut molocanii? .............................................................. 81 Venirea și așezarea molocanilor în Basarabia ................................................... 84 Molocanii din Akkerman .................................................................................... 87 Molocanii din Bender ......................................................................................... 88 Molocanii din Chișinău ....................................................................................... 90 Molocanii din Cișmele ........................................................................................ 94 Învățătura și traiul molocanilor . ........................................................................ 96 Statistici .............................................................................................................. 97 Concluzii . ............................................................................................................ 99 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 100 Capitolul 5 COLONIȘTII GERMANI ȘI PIETISMUL ............................................................ 101 Venirea coloniștilor germani în Basarabia ......................................................... 101 Pietismul german . .............................................................................................. 103 Pietismul printre coloniștii germani din Rusia țaristă ....................................... 104 Pietismul printre coloniștii germani din Basarabia ........................................... 105 Școala Werner .................................................................................................... 109 Biserica Luterană din Chișinău ........................................................................... 114 Concluzii . ............................................................................................................ 116 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 117 Capitolul 6 ȘTUNDIȘTII ........................................................................................................ 119 Ștundismul – versiunea rusească a pietismului . ............................................... 119 Ștundiștii din Basarabia ...................................................................................... 125 Județul Tiraspol .................................................................................................. 128 Ștundiștii din Spasskoe ...................................................................................... 128

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

7

Ieremia Cioban și ștundiștii din Bender ............................................................. 129 Ștundiștii din Chișinău ........................................................................................ 135 Statistici despre ștundiștii din Basarabia . ......................................................... 139 Concluzii . ............................................................................................................ 141 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 142 Capitolul 7 EVREII MESIANICI ............................................................................................ 143 Evreii din Basarabia ............................................................................................ 143 Rabinul Chaim Gurland . ..................................................................................... 144 Iosif Rabinovici și Israeliții Noului Legământ . ................................................... 146 Concluzii . ............................................................................................................ 159 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 160 Capitolul 8 ORIGINEA BAPTIȘTILOR DIN BASARABIA . .................................................. 162 Cine sunt și ce cred baptiștii? ............................................................................. 162 Cum au apărut baptiștii în lume? ....................................................................... 163 Anabaptiștii și menoniții . ................................................................................... 165 Puritanii englezi .................................................................................................. 165 John Smyth ......................................................................................................... 166 Johann Gerhard Oncken .................................................................................... 167 Răspândirea credinței baptiste printre coloniștii germani din Rusia ............... 171 Primii baptiști ruși ............................................................................................... 172 Vasilii Pavlov ....................................................................................................... 175 Baptiștii germani din Basarabia ......................................................................... 178 Legalizarea credinței baptiste în Basarabia ...................................................... 181 Bisericile din Cataloi și Tulcea . ........................................................................... 183 Concluzii . ............................................................................................................ 189 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 190 Capitolul 9 PRIMELE BISERICI BAPTISTE DIN BASARABIA ............................................ 191 Cișmele . .............................................................................................................. 191 Akkerman . .......................................................................................................... 199

8

Vasile FILAT

Chilia . .................................................................................................................. 200 Soroca ................................................................................................................. 200 Bender ................................................................................................................ 202 Chișinău . ............................................................................................................. 204 Tiraspol ............................................................................................................... 215 Extinderea misiunii baptiste în alte localități .................................................... 216 Primii baptiști români din Basarabia .................................................................. 218 Organizarea bisericilor baptiste ........................................................................ 220 Baptiștii în Primul Război Mondial . ................................................................... 220 Concluzii . ............................................................................................................ 223 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 224 Capitolul 10 SPECIFICUL EVANGHELICILOR DIN BASARABIA ......................................... 225 Legislația Imperiului Rus și evanghelicii din Basarabia ..................................... 225 Învățătura și traiul evanghelicilor ...................................................................... 231 Persecuțiile împotriva evanghelicilor din partea Bisericii Ortodoxe . .............. 234 Lucrarea de misiune a evanghelicilor ................................................................ 249 Pașcoviții ............................................................................................................. 251 Apariția adventiștilor . ........................................................................................ 252 Evanghelicii din Basarabia în statistici ............................................................... 253 Concluzii . ............................................................................................................ 257 Întrebări pentru discuții ...................................................................................... 258 Încheiere . ........................................................................................................... 259 Bibliografie . ....................................................................................................... 260 Indice de nume ................................................................................................... 266 Indice geografic ................................................................................................. 274

PREFAȚĂ Rădăcinile Bisericii Baptiste din Basarabia: un studiu monografic inedit Am citit atent monografia semnată de Vasile Filat, absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova. Tema cercetată este una deosebit de actuală. Asta pentru că, așa cum scrie autorul, baptiștii au înregistrat „cea mai mare creștere în regiune, așa încât la momentul scrierii acestei cărți comunitatea baptiștilor din Republica Moldova constituie 32 700 de persoane, fiind a doua confesiune ca număr după ortodocși” și pentru că, până la apariția monografiei date, nu a existat un studiu referitor la geneza Bisericii Baptiste din Basarabia. Autorul a prezentat istoriografia temei și a constatat că știința istorică nu a avut un studiu monografic referitor la condițiile de constituire și evoluție a comunităților baptiste din Imperiul Rus, respectiv din Basarabia. De aici și sarcina formulată de autor – „cercetarea apariției și dezvoltării diverselor mișcări evanghelice în perioada aflării Basarabiei în componența Imperiului Rus, de la anexarea din 1812 până la obținerea independenței în anul 1918”. Pentru realizarea sarcinii formulate istoricul Vasile Filat a utilizat diverse surse: documente din arhive, documente publicate, corespondența dintre liderii mișcărilor evanghelice (de ex., între Iosif Rabinovici și Vasilii Pașkov), memoriile personalităților religioase ale timpului, rapoarte ale preoților ortodocși în parohiile cărora activau evangheliști etc. După prezentarea izvoarelor istorice autorul a conchis că „documentele de arhivă, materialele din publicațiile periodice evanghelice și seculare împreună cu cercetările publicate de diferiți autori oferă suficient material pentru scrierea istoriei mișcărilor evanghelice din Basarabia”. Capitolul 1 al lucrării este consacrat pătrunderii creștinismului timpuriu în spațiul carpato-danubian, în acest sens autorul aduce dovezi lingvistice, care s-au păstrat în limba română. Tot aici autorul prezintă istoria impunerii limbii slavone și a ortodoxiei la români de către țarii și ierarhii bulgari (în locul limbii latine și al credinței catolice). Referitor la Evul Mediu, autorul monografiei ajunge la următoarea concluzie: „Eforturile evanghelice din Evul Mediu nu au fost semnificative și nu au prins rădăcini în poporul român, încât să aibă un impact de proporții și de lungă durată pe teritoriul care mai târziu avea să se numească Basarabia”. Cel de-al doilea capitol, întitulat „Contextul și premisele apariției mișcărilor evanghelice din Basarabia”, înglobează studii referitoare la situația politică și socială, la viața religioasă din Imperiul Rus. Vasile Filat constată că, anexată în 1812, Basarabia a suportat politicile coloniale și reacționare ale țarismului: educația co-

10

Vasile FILAT

piilor era deplorabilă, iar în biserici slujba religioasă era prezentată în limba slavonă, neînțeleasă de băștinași. Pe de o parte, constată autorul, „trezirea spirituală a românilor din Basarabia a fost oprită de analfabetismul în care au fost ținuți de guvernarea țaristă”, pe de altă parte, „nici poporul nu a manifestat interes pentru studii atunci când au fost oferite anumite posibilități”. Nu întâmplător, recensământul populației din 1897 a arătat că, în Basarabia, 82% dintre bărbați și 96% dintre femei erau analfabeți. Tot aici Vasile Filat a examinat fenomenul inochentismului, considerându-l „o mare tragedie națională” a românilor basarabeni. Tragedia a fost provocată de politica religioasă a Imperiului Rus, ai cărui conducători nu-și puteau imagina ca moldovenii să poată asculta Cuvântul Domnului în limba lor maternă. În subcapitolul „Premisele apariției mișcărilor evanghelice din Basarabia”, este explicată corelația dintre factorul extern (mișcările evanghelice au fost aduse în Imperiul Rus din afară, din Occident) și cel intern. Vasile Filat folosește expresia plastică a cercetătoarei Miriam R. Kuznetsova, care afirma că „influența din afară și cea autohtonă în apariția mișcării evanghelice din Rusia au fost ca chibriturile din afară care au aprins lemnele dinăuntru”. Capitolul 3 este consacrat examinării activității societăților biblice: Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate, Societatea Biblică Rusă, Filiala Basarabeană a Societății Biblice Ruse. Este important ceea ce remarcă autorul monografiei: Biblia putea fi oferită oamenilor cărturari, capabili să citească, să înțeleagă și să explice altora textele din Biblie. În acest sens, un fenomen aparte l-au constituit școlile lancasteriene. La 7 februarie 1824, la Chișinău, a fost deschisă prima școală de acest fel. Pe baza datelor culese în arhive, autorul a depistat locurile unde au fost întemeiate școli lancasteriene în Basarabia, care a fost numărul elevilor în școlile respective, componența etnică a elevilor, limba de predare etc. În următorul capitol – „Molocanii” – autorul monografiei prezintă istoria apariției acestui curent religios, care „nega autoritatea soboarelor ecumenice, a sfinților părinți, a ierarhilor și orice formalism religios, pledând pentru închinare în duh și adevăr”. Sunt prezentați molocanii, apariția lor în Rusia, venirea și așezarea în Basarabia, cu expunerea unor cazuri concrete – la Akkerman, Bender, Chișinău, Cișmele din județul Ismail (azi, în Ucraina). Anume în satul Cișmele, remarcă autorul, a apărut „prima biserică baptistă din Basarabia”. „Coloniștii germani și pietismul” este titlul următorului capitol. Vasile Filat amintește de venirea etnicilor germani în Basarabia, relatează apariția pietiștilor, doctrina lor. Respectând principiul de la general la particular, la început autorul expune extinderea pietismului la germanii din Rusia, apoi prezintă pietismul printre coloniștii germani din Basarabia, insistând asupra localității Sărata, regiu-

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

11

nea Odesa, „localitatea de unde s-a aprins flacăra pietismului și apoi s-a răspândit printre coloniștii de aici” (din sudul Basarabiei). Ca și pe alte pagini ale monografiei, Vasile Filat prezintă mari personalități religioase. Aici, de exemplu, este descrisă personalitatea lui Ignaz Lindl, „mare lucrător creștin, prin care a avut loc una din primele treziri spirituale printre coloniștii din Basarabia”. Împreună cu feciorul său Daniel, autorul cărții a mers la Sărata și a depus un buchet de flori la monumentul lui Lindl. Tot în acest capitol autorul monografiei a expus istoria primei instituții pedagogice din Rusia, întemeiată de coloniștii germani din Basarabia (1844) – Școala Werner din Sărata. Este interesant studiul referitor la ștundiști (capitolul 6, „Ștundiștii”). Vasile Filat cercetează istoria ștundismului – versiunea rusă a pietismului. Toți ștundiștii „respingeau autoritatea Bisericii Ortodoxe și ierarhia ei, nu acceptau așa-numita Sfântă Tradiție, ci doar Sfânta Scriptură, respingeau sfintele taine și icoanele, pe care le calificau drept idoli”. Autorul scrie că baptiștii ruși au asimilat pe mulți ștundiști și că primele biserici baptiste s-au format din mediul ștundiștilor. Totuși, baptiștii au respins numele de „ștundist”, pentru că „acesta era atribuit nu doar mișcărilor care aveau învățătură sănătoasă, ci și celor cu care nu doreau să fie asociați”. Autorul prezintă mișcarea ștundistă din Basarabia, după care expune istoria unor comunități ale ștundiștilor din teritorii și localități concrete – județul Tiraspol, satul Spasskoe, orașul Chișinău etc. De reținut figura emblematică a lui Ieremia Ciobanu – ștundist din Bender, care „pentru credința sa a fost arestat și condamnat la închisoare și exil pe viață în Transcaucazia”. Pentru cei curioși prezintă interes cazul evreului Iosif Rabinovici, expus de autor în capitolul 7 al cărții („Evreii mesianici”). Autorul relatează biografia lui Iosif Rabinovici, născut în Rezina (1837), și concepțiile religioase ale acestuia. Rabinovici s-a dezis de iudaism, fapt pentru care a fost excomunicat din sinagogă, și a creat comunitatea Israeliții Noului Legământ. În 1891, la Chișinău, a fost deschisă casa de rugăciune construită de Rabinovici. Vasile Filat prezintă inscripția de pe peretele exterior al clădirii, în rusă și ebraică: „Să știe bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi”, adică evreii. Deși acest efort religios a stârnit un mare interes, nu este greu de priceput că nu avea sorți de izbândă. Autorul constată că atât Chaim Gurland, rabin din Chișinău, prezentat în carte ceva mai sus, cât și Iosif Rabinovici „nu au reușit să pregătească alți lideri și să asigure continuitatea lucrării după ei”. Întâmplător oare? Vasile Filat scrie că în cazul în care „ar fi existat un model biblic de ucenicie, mulți evrei din Chișinău aveau să devină creștini și misiunea putea să se extindă în Basarabia, în Rusia și în lumea întreagă”. Firește, este o opinie a autorului; nimeni nu poate ști însă ce ar fi fost.

12

Vasile FILAT

Ultimele trei capitole sunt axate pe problemele istoriei baptiștilor din Basarabia (capitolul 8, „Originea baptiștilor din Basarabia”; capitolul 9, „Primele biserici baptiste din Basarabia” și capitolul 10, „Specificul evanghelicilor din Basarabia”). Folosind un bogat material documentar, autorul monografiei a respectat principiul folosit deja – de la general la particular. Astfel, el a răspuns la întrebările cine sunt și ce cred baptiștii și cum au apărut baptiștii în lume. După care expune istoria anabaptiștilor, a menoniților, a puritanilor englezi etc. Referindu-se la Rusia, la raportul dintre Biserica Ortodoxă și mișcările evanghelice, Vasile Filat formulează o idee bună de reținut: „Fapt este că misionarii din Vest au jucat un rol important, care nu trebuie diminuat, doar că motivația lor nu a fost slăbirea Rusiei, ci propovăduirea Împărăției lui Dumnezeu. De altfel, și credința ortodoxă a fost importată în Rusia – din Bizanț. [...] Atunci când a venit credința baptistă din Germania, nu a găsit un teren gol în Rusia. Bisericile baptiste au fost formate în cea mai mare parte din comunitățile de molocani și de ștundiști, care deja erau în căutări spirituale și se aflau în toiul trezirilor spirituale”. Sunt expuse subiecte interesante, referitoare la baptiștii germani din Basarabia, la bisericile din Cataloi și Tulcea. Autorul prezintă istoria comunităților baptiste dintr-un șir de localități basarabene – Cișmele, Akkerman, Chilia, Soroca, Bender, Chișinău, Tiraspol, alte localități, ceea ce – suntem convinși – va stârni un viu interes la cititorii basarabeni din Republica Moldova și Ucraina. Autorul monografiei a expus convingător subiecte legate de specificul evanghelicilor din Basarabia, de legislația țaristă privind evanghelicii, precum și de învățătura și traiul baptiștilor, dar și de persecuțiile la care au fost supuși. În „Încheiere” autorul a tras concluzii pertinente, bazate pe cercetarea realizată. Bibliografia cuprinde documentele depistate de autor în diverse arhive, documente publicate, memorii ale oamenilor de vază ai timpului, precum și studiile unor istorici din România, Republica Moldova, Rusia și un șir de state occidentale. În concluzie: am citit cu mare interes un studiu monografic inedit, argumentat și de mare folos atât științei istorice din România și Republica Moldova, cât și comunităților evanghelice din spațiul românesc. Ne exprimăm convingerea că lucrarea dată va fi căutată de specialiști din Ucraina, Rusia și din alte state ale Europei. Felicitări autorului! Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România

CUVÂNT-ÎNAINTE Pastorul Vasile Filat este un om al misiunii, cu o mare viziune pentru răspândirea Evangheliei, este un învățător care are mulți ucenici și continuă să rămână focusat pe facerea de ucenici. Este un mentor de la care putem învăța și căruia putem să-i urmăm exemplul. Am un mare privilegiu să-l cunosc, căci este un slujitor integru, o persoană de încredere și foarte dedicată cauzei Evangheliei. Când am citit manuscrisul cărții sale Istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia în perioada țaristă, mi-am dat seama că este mai mult decât o carte de  istorie, care scoate din umbră lucruri mai puțin cunoscute pentru generația noastră, ci, de fapt, este o mare provocare la misiune. Ea reflectă bătaia inimii autorului pentru misiune. Citind cu atenție Istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia în perioada țaristă, am înțeles mai bine contextul politic și religios în acea perioadă, care a lăsat amprente până în ziua de azi. Am înțeles că în unele privințe, cu toate că ne bucurăm de libertate religioasă, am rămas cu mult în urma multor personaje descrise în această carte când vorbim despre dedicarea și râvna lor pentru cauza Evangheliei. Am înțeles că suntem responsabili față de ceea ce am primit, față de ceea ce cunoaștem și față de felul cum transmitem mai departe vestea bună pentru cei care nu-L cunosc pe Domnul Isus. Datele statistice, mărturiile diferitor personaje istorice și dovezile clare ce demonstrează realitatea evenimentelor în acea perioadă istorică ne motivează să luăm o atitudine serioasă față de vestirea Evangheliei.  Această carte este și un manual, care trebuie citit și studiat pentru a învăța din greșelile, dar și din reușitele înaintașilor noștri. Noi, la rândul nostru, scriem istoria, și ceea ce vom lăsa în urma noastră va aduce fie încurajare, fie descurajare și dezamăgire pentru cei care vor veni după noi. Țin să mulțumesc din suflet și să apreciez profund efortul autorului, care a colectat datele istorice, dovezile și mărturiile credincioșilor adevărați și care a făcut o legătură atât de frumoasă între ele și apoi  le-a așternut în această carte, ca să ajute generația noastră, dar și cele viitoare să înțeleagă că Dumnezeu rămâne credincios planului Său de mântuire și că va ridica mereu bărbați și femei dedicați pentru răspândirea Evangheliei. Ion Miron, pastor, ex-episcop al Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova

14

Vasile FILAT

CUVÂNT-ÎNAINTE Istoria mișcării evanghelice din Basarabia, scrisă de pastorul Vasile Filat într-un mod amănunțit și real, arată succesiunea evenimentelor și puterea de influență a oamenilor schimbați și transformați printr-o relație personală cu Dumnezeu, Tatăl Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Eforturile autorului, exemplele din manuscrise, mărturiile oamenilor, precum și datele istorice culese din documente dezvăluie realitatea trăită de creștinii evanghelici. Credincioșii au fost gata să-și dea viața pentru convingerile lor personale, arătând pasiune pentru evanghelia lui Isus Hristos și pentru oameni. Evenimentele și persoanele descrise în carte au putere de influență cu un mesaj afirmativ de la Dumnezeu pentru cititor. Argumentele istorice din această carte arată în mod unic locul lui Dumnezeu în istoria mișcării evanghelice, precum și al slujitorilor Săi care au înțeles chemarea și au mers cu stăruință și pasiune în alergarea care le stătea pentru Dumnezeu. Întrebările de aplicare la fiecare capitol creează o atmosferă de cercetare personală și meditare la ceea ce Isus Hristos a făcut și poate face în viața acelor care își deschid inima și vor să trăiască vrednici de împărăția lui Dumnezeu, la care suntem chemați. Influența evanghelicilor în perioada țaristă a fost clar vizibilă în toate aspectele vieții credincioșilor și a societății în care au trăit. Prin eforturile de călătorie, cercetare și relații personale, istoricul Vasile Filat a făcut posibil – prin descrierea oamenilor și a evenimentelor – să înțelegem continua transformare adusă de mișcarea evanghelică în oameni și în societate. În lumea secolului XXI noua generație și aceia care au crescut în Biserică au nevoie să cunoască istoria mișcării evanghelice din Basarabia, pentru a fi provocați la o trăire care să fie condusă de Dumnezeul istoriei, prin oameni care înțeleg chemarea la schimbare și transformare chiar în vremuri de persecuție. Oamenii despre care citim în această carte ne demonstrează că, trăind în mijlocul suferințelor provocate de aceia care au vrut să le distrugă mărturia și viața, ei au primit o putere mai mare decât a celor care s-au opus credinței. Să ne ajute Dumnezeu, care ne-a chemat într-o vreme ca aceasta să lăsăm o mărturie de trăire și dedicare pentru adevăr și pasiune pentru oameni, ca să-L cunoască. Mia și Costel OGLICE, vicepreședinți Precept International Operations

INTRODUCERE La 27 noiembrie 1991 am luat decizia să devin ucenicul lui Isus Hristos. Cu o lună înainte împlinisem vârsta de 20 de ani. Prunc fiind, am fost botezat de părinți în Biserica Ortodoxă, dar nu am fost învățat nimic din Biblie și apoi, trecând prin sistemul de învățământ sovietic, am devenit ateu convins. Ajuns în primul an la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, am fost îndemnat să citesc Biblia de către profesorul Vladimir Potlog, care ne preda istoria Orientului Antic. Ne-a spus că este unul din documentele istorice principale, că este Cartea care a influențat cel mai mult istoria omenirii și că nu poți înțelege mersul istoriei, cultura și arta dacă nu cunoști Biblia. Imediat după lecție, am alergat la biblioteca universitară și am cerut Biblia. Mi s-a spus că sunt puține exemplare ale acestei cărți, că cititorii nu o pot lua acasă și că trebuie să aștept la rând, ca s-o pot citi în sala de lectură. Am mers la Biblioteca Națională, care atunci purta numele soției lui Lenin, dar acolo am primit același răspuns. Nici la biserica ortodoxă nu am reușit să găsesc o Biblie de procurat. Dar nu am renunțat și am reușit să procur Sfânta Scriptură pe piața neagră. După citirea acestei cărți, am crezut în existența lui Dumnezeu. La începutul anului IV de studii la Universitate, am hotărât să devin ucenic al lui Isus Hristos. Am mers la o biserică ortodoxă ca să însușesc învățătura Evangheliei, pentru a o putea trăi și urma. Dar am găsit oameni pasionați de aceeași dorință și competenți în studierea Bibliei doar când am ajuns la o biserică evanghelică. Doar peste o lună am aflat că este o biserică baptistă și nu înțelegeam de ce erau vorbiți de rău acești oameni care își trăiesc frumos credința în Hristos. Am vrut să cunosc mai mult despre istoria acestei confesiuni, dar la acea vreme nu era disponibilă literatura necesară. Fiind prins în slujirea pastorală și de misiune, totdeauna mă gândeam că bine ar fi să insufle Dumnezeu unui specialist dorința să facă cercetările necesare și să pună la dispoziția creștinilor evanghelici din Republica Moldova o istorie a lor. Subiectul acesta cred că va prezenta interes și pentru oamenii care au rude sau interacționează cu credincioși evanghelici. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru dl Anatol Petrencu, care mi-a fost profesor la Universitate și care m-a provocat să cercetez acest subiect și să pun la dispoziția comunității din care fac parte o istorie scrisă, amintindu-mi că sunt un pastor cu pregătire de istoric. Îmi dădeam seama de volumul muncii care se va cere și am pus lucrul acesta înaintea lui Dumnezeu, care nu peste mult timp mi-a pus în inimă prin Duhul Sfânt dorința și convingerea să încep acest proiect din mai multe motive. Ca slujitor al lui Dumnezeu în cadrul cultului baptist din Republica Moldova, sunt personal interesat să cunosc experiența acumulată de conducătorii și membrii comunității din care fac parte, dar și experiența întregii mișcări evanghelice. Nu putem înțelege oportunitățile vremurilor în care trăim dacă nu cunoaștem tre-

16

Vasile FILAT

cutul nostru. Același lucru este valabil pentru pastorii și slujitorii celorlalte culte evanghelice din țară. Biserica Baptistă din Basarabia a înregistrat cea mai mare creștere din Europa în perioada interbelică, și până azi acest fenomen nu a fost cercetat. Cunoașterea și înțelegerea profundă a acestei treziri spirituale vor pune la dispoziția bisericilor bogate cunoștințe și experiențe, care vor contribui la noi treziri spirituale, pe care le dorim și pentru care ne rugăm. Printre creștinii evanghelici din Basarabia au existat oameni cu credință puternică și martiri, despre care se cunoaște puțin. Dacă în unele confesiuni s-a mers la extrema de venerare a sfinților și de punere în umbră a Cuvântului lui Dumnezeu, atunci în bisericile evanghelice din Republica Moldova există tendința de a-i lăsa uitării pe înaintașii noștri. Este trist dacă s-a ajuns să nu mai fie cunoscut de către generațiile actuale unde se află mormintele celor care pe acest meleag au trăit și au murit pentru Hristos. Consider necesară această lucrare pentru readucerea la viață și păstrarea memoriei eroilor credinței prin ale căror eforturi și sacrificii a ajuns Evanghelia până la noi. Exemplele acestor oameni trebuie să fie cunoscute de generația noastră și de cele care vor urma, ca să le dăm înaintașilor tributul cuvenit și să fim inspirați la fapte mari de credință. Scrierea acestei istorii a fost o sarcină grea din mai multe motive. Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Moldova nu dispune de o arhivă. Aceasta a existat, dar când autoritățile sovietice au demolat casa de rugăciune din Chișinău, au dispărut și materialele care se păstrau acolo. În perioada Uniunii Sovietice credincioșii nu au avut acces la materialele necesare pentru a scrie o astfel de istorie. Este de așteptat ca într-o carte de istorie evenimentele să fie prezentate în ordine cronologică. Nu voi reuși să fac aceasta totdeauna. Vreau însă să prezint fiecare mișcare evanghelică majoră în ordinea cronologică. În primul capitol va fi prezentată preistoria mișcării evanghelice din Basarabia. Cititorul va afla cum a ajuns credința creștină în regiunea dintre Nistru și Prut și care au fost schimbările majore până când Basarabia a ajuns sub dominația Rusiei. Vor fi prezentate și contactele pe care le-au avut locuitorii din regiune cu protestanții în Evul Mediu și efectele acestor contacte. Capitolul 2 prezintă contextul Basarabiei și premisele care au dat naștere mișcărilor evanghelice din regiune. Nu poate exista o mișcare evanghelică într-o țară până oamenii nu au acces la Biblie în limba vorbită de ei. Societățile biblice au jucat un rol important și în Basarabia, căci pe calea lor a ajuns Biblia aici în toate limbile, inclusiv în română. Capitolul 3 este dedicat societăților biblice și activității lor în Basarabia. Molocanii au fost credincioși veniți din Rusia și primii care au adus cu ei o atitudine serioasă față de Sfintele Scripturi. În comunitățile lor s-au dezvoltat alte mișcări evanghelice. Aproximativ în aceeași vreme au venit în Basarabia coloniști germani, care au adus pietismul, o mișcare de trezire spirituală începută în sânul Bisericii Evanghelice Luterane, ai cărei adepți se adu-

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

17

nau pe la case particulare duminica pentru ora (Stunde în germană1) de citire a Bibliei și rugăciune. Din capitolul 5 cititorul va afla istoria dezvoltării acestei mișcări pietiste printre coloniștii germani. De la coloniștii germani practica orelor biblice a fost preluată de localnicii vorbitori de limbă rusă și s-a răspândit în tot sudul Imperiului Rus cu o repeziciune uimitoare. În capitolul 6 va fi prezentată istoria răspândirii mișcării ștundiste în Basarabia. În secolul al XIX-lea, în Basarabia au venit un număr mare de evrei și printre ei a existat o mișcare evanghelică, care va fi prezentată în capitolul 7. În ultimul capitol va fi descrisă istoria apariției și dezvoltării bisericilor baptiste din Basarabia până la unirea acestei regiuni cu România. Dumnezeu mi-a pus pe inimă să scriu într-un volum separat istoria baptiștilor din Basarabia în perioada aflării în componența României și, ulterior, într-un alt volum să fie cuprinsă istoria baptiștilor în perioada aflării Basarabiei în cadrul Uniunii Sovietice sub numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Pentru că mișcările evanghelice s-au influențat reciproc și s-au intersectat des prin activitățile lor, să fie îngăduitor cititorul când va găsi informații repetate. Ca și la cercetarea Bibliei, atunci când studiem istoria, este mai greu să facem legătură între evenimentele din trecut și cele actuale, ca să scoatem învățăturile și aplicațiile necesare. Dar dacă omitem aceste aplicații și experiență, nu mai este îndreptățit efortul. La sfârșitul fiecărui capitol cititorul va găsi întrebări de aplicare. Meditarea profundă și scrierea în spațiile goale rezervate a răspunsurilor complete îl vor ajuta pe cititor să înțeleagă în profunzime geneza și creșterea mișcărilor evanghelice și să preia experiența trecutului. În calitate de autor, intenționez să predau acest curs la conferințe pentru slujitorii bisericilor evanghelice, unde vom avea posibilitate să cercetăm fiecare capitol, să discutăm în detalii întrebările de aplicare și să găsim căi concrete pentru aplicarea experiențelor bune ale trecutului, dar și pentru evitarea experiențelor rele. Pentru că tehnologiile moderne permit o astfel de abordare, intenționez să organizez și webinare (seminare online), ca să oferim aceeași posibilitate oamenilor care locuiesc în afara Republicii Moldova. Recomand creștinilor evanghelici să citească această carte împreună cu familia întreagă și, la sfârșitul fiecărui capitol, să discute și să dea răspuns în scris la întrebările de aplicare. Aceasta va provoca discuții utile, care vor ușura înțelegerea și memorizarea istoriei noastre. Pastorii care vor dori să studieze acest curs cu biserica vor ajuta pe fiecare credincios să înțeleagă istoria noastră și să fie motivat la slujire în Evanghelie. Învățătorii de școală duminicală și conducătorii grupurilor de studiu biblic vor beneficia mult dacă vor studia cursul acesta la întâlnirile de casă sau online. Mulțumesc tuturor persoanelor care m-au ajutat, s-au rugat împreună cu mine pentru realizarea acestui proiect și mi-au deschis accesul la sursele de unde am cules aceste informații. Mulțumesc soției și copiilor pentru ajutorul și suportul lor. Germ. Stunde, -n. Se pronunță [ștunde, ștunden].

1

18

Vasile FILAT

CE ESTE MIȘCAREA EVANGHELICĂ? Cuvântul evanghelie este de origine greacă și înseamnă „veste bună”. Termenul este folosit pentru cele patru biografii ale Domnului Isus din Noul Testament, iar în sens larg – pentru tot Noul Testament. Mesajul despre mântuirea prin credință în Domnul Isus Hristos pe care l-au predicat apostolii de asemenea este numit evanghelie. Apostolul Pavel spunea: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: «Cel neprihănit va trăi prin credință»” (Romani 1:16–17). Pe parcursul secolelor Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă au lăsat să fie adăugate învățături, tradiții și porunci omenești care au lăsat în umbră Biblia. Faptul că Cuvântul lui Dumnezeu fusese tradus doar în limba latină în Vest și în slavonă sau greacă în Est făcea dificil accesul oamenilor la revelația lui Dumnezeu. Întoarcerea la învățătura Bibliei a produs Reforma, în urma căreia au apărut bisericile protestante din Europa. Dar aceste biserici au rămas dependente de stat. Anabaptiștii au fost credincioșii care nu doar au insistat asupra botezului prin credință, dar și cei care au mers mai departe, cerând ca Biserica să fie liberă de influența statului și să fie alcătuită doar din oameni născuți din nou. Ideile acestea, pe care le-au avut și creștinii puritani din Anglia, au luat amploare în Europa și au dat naștere mișcărilor numite „evanghelice”. Bisericile evanghelice deseori sunt considerate în mod incorect a fi protestante. Diferența majoră între bisericile evanghelice și cele protestante constă în faptul că primele rămân libere de amestecul autorităților civile în activitatea și deciziile pe care le iau. În Vest, de obicei bisericile evanghelice se numesc free, adică libere de influența statului. Confesiunile și bisericile evanghelice împărtășesc următoarele particularități și convingeri: 1. Nașterea din nou sau convertirea personală este considerată condiție de bază pentru mântuirea omului. Biserica este alcătuită doar din oameni care au experimentat nașterea din nou. Dacă cineva nu a fost născut din nou, atunci el nu este creștin, căci Domnul Isus Hristos a fost categoric în această privință și a spus: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 3:3). 2. Mântuirea este doar prin har și doar prin credință în jertfa Domnului Isus Hristos.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

19

3. Biblia este autoritatea supremă în materie de credință, căci este Cuvântul lui Dumnezeu. Orice alte surse și învățături sunt considerate de origine umană și acolo unde ele contrazic Biblia, vor fi lăsate la o parte, în favoarea învățăturilor scrise în Biblie. 4. Creștinul adevărat, născut din nou, va fi un martor viu al Domnului Isus Hristos și va spune altora despre Mântuitor, slujind cu darurile lui spirituale. În Republica Moldova majoritatea populației aparține de Biserica Ortodoxă. În perioada aflării Basarabiei sub ocupație rusească, Biserica Ortodoxă din Moldova a fost o eparhie a Bisericii Ortodoxe Ruse. Această stare de lucruri s-a păstrat în Uniunea Sovietică și azi: Mitropolia Moldovei, care, numeric, este cea mai mare confesiune din Republica Moldova, tot aparține de Biserica Ortodoxă Rusă. Creștinii de alte confesiuni din Rusia, de la apariția lor, au experimentat persecuții severe din partea Bisericii Ortodoxe, care, în scopurile acestea, a folosit din plin autoritatea și organele represive ale statului. Faptul va fi prezentat cu multiple dovezi în această carte. Creștinii ortodocși de rit vechi au fost numiți rascolnici (sau schismatici ori staroveri). Restul confesiunilor au fost stigmatizate cu numele „secte”. Până azi acesta rămâne a fi un cuvânt cu conotații profund negative, pe care îl folosesc unii clerici sau credincioși ortodocși pentru a denigra celelalte confesiuni creștine. De aceea, în popor, creștinii evanghelici au fost cunoscuți cel mai des sub numele de „sectanți”. Pentru creștinii evanghelici Biserica Ortodoxă Rusă a folosit termenul „secte raționaliste”, ca să-i deosebească de celelalte culte, pe care le numeau „secte mistice”. Populația nu făcea diferență între aceste confesiuni și, sub influența continuă a unor clerici, a păstrat o atitudine ostilă față de toate. După ce au declarat mișcarea evanghelică ștundistă ca fiind extrem de periculoasă pentru stat, misionarii antisectari ai Bisericii Ortodoxe Ruse au căutat să extindă numele de ștundist asupra tuturor confesiunilor evanghelice existente, că să le poată aplica aceleași măsuri represive în scopul anihilării lor. Astfel, în popor, pentru o perioadă cuvântul „ștundist” a devenit un stigmat. Până azi efectul acesta poate văzut în unele localități din țară. Odată cu răspândirea și creșterea credinței baptiste în Basarabia, aceasta plasându-se numeric pe locul doi în regiune, oamenii au început să numească „baptiști” pe toți evanghelicii, atribuind acestui termen o conotație negativă în urma denigrărilor și calomniilor, care, în perioada sovietică, au fost răspândite metodic și de autoritățile comuniste, și de unii clerici ai Bisericii Ortodoxe. Efectul s-a văzut cu preponderență în localitățile unde baptiștii înregistrau un număr mic sau era puțin cunoscută activitatea lor. În Basarabia au existat diferite mișcări evanghelice. Încă de la anexarea din 1812 au venit aici molocani din Rusia și luterani evanghelici din Germania (pietiști). Apoi, la mijlocul secolului al XIX-lea, printre localnici a luat amploare mișcarea

20

Vasile FILAT

ștundistă. Printre evreii din Chișinău au existat două mișcări evanghelice: prima a fost condusă de Chaim Gurland și a doua de Iosif Rabinovici. Pașcoviții, care sunt adepții mișcării inițiate la Sankt Petersburg de colonelul Vasilii Pașkov, sunt considerați parte a mișcării evanghelice. Baptiștii au fost mișcarea evanghelică care a preluat sistemul de organizare al baptiștilor din Germania și apoi a înregistrat cea mai mare creștere în această regiune, așa încât la momentul scrierii acestei cărți comunitatea baptiștilor din Republica Moldova constituie 32.700 de persoane, fiind a doua confesiune ca număr după ortodocși. În această lucrare este prezentată istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia. Chiar dacă vor fi menționați în lucrare și adventiștii, lumea academică este divizată în păreri dacă adventismul este o mișcare evanghelică și el va fi menționat în măsura în care s-a intersectat cu mișcarea baptistă sau alte mișcări evanghelice. Cititorul nu va găsi scris despre creștinii penticostali sau carismatici în această carte, deși ei fac parte din mișcarea evanghelică, pentru că aceste două confesiuni au apărut pe teritoriul actualei Republica Moldova după perioada studiată și prezentată în această lucrare.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

21

ISTORIOGRAFIA ȘI IZVOARELE Fenomenul apariției mișcărilor evanghelice pe teritoriul Basarabiei a preocupat pentru prima dată clerul Bisericii Ortodoxe. În cadrul Seminarului Teologic din Chișinău, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a funcționat o catedră dedicată diverselor mișcări religioase din regiune și acolo au început primele cercetări. Serghei Margaritov, profesor la Seminarul Teologic, a publicat în anul 1894 o carte la acest subiect. Dar lucrarea sa abordează în general apariția sectelor mistice și raționaliste din Rusia și mai puțin apariția și dezvoltarea acestora în Basarabia. În vasta lucrare Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși2, preotul Nicolae Popovschi a făcut referință la activitatea societăților biblice și a scris despre molocani, despre coloniștii germani, despre ștundiști și baptiști. Ștefan Ciobanu, în lucrarea Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă3, vine cu multe detalii și documente despre școlile lancasteriene, care au fost o parte din proiectul Societății Biblice și al căror scop a fost echiparea elevilor cu cunoștințele elementare necesare pentru studierea și înțelegerea Bibliei. În lucrarea Basarabia, aspecte din istoria Bisericii și a neamului românesc4, preotul Mircea Păcurariu a făcut referințe la diversele confesiuni evanghelice prezente pe teritoriul Basarabiei. În История евангельских христианбаптистов в СССР5 [Istoriya evanghelskih hristian-baptistov v SSSR] (Istoria creștinilor evanghelici baptiști din URSS), editată în 1989 la Moscova, un capitol scurt a fost dedicat apariției baptiștilor în Republica Moldova (Basarabia). Dar informațiile au fost scrise în baza tradiției orale și fără o cercetare a documentelor din arhivă. Originea molocanilor din Basarabia a fost cercetată de istoricul Ion Gumenâi și prezentată în monografia Comunitățile romano-catolice, protestante și lipovenești din Basarabia în secolul al XIX-lea6. În aceeași lucrare s-a scris și despre luteranii evanghelici dintre coloniști. Cercetătoarea germană Ute Schmidt a făcut un studiu profund, întitulat Basarabia. Coloniștii de la Marea Neagră7, în care a prezentat istoria activității religioase și confesionale a coloniștilor germani. Primele manifestări ale pietismului în Basarabia, în special activitatea pastorului Ignaz Lindl, sunt bine documentate în această lucrare. Mai puțin a abordat autoarea contactele religioase ale coloniștilor germani cu populația autohtonă și felul în care coloniștii germani au influențat evoluția mișcărilor evanghelice din Basarabia, în particular evoluția ștundiștilor, a evreilor mesianici și a baptiștilor. Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la fondarea primei biserici baptiste din Chișinău, Oleg Burlac, unul dintre slujitorii bisericii, a publicat în Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Chișinău, Museum, 2000. Ștefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă, Chișinău, 1992. 4 Mircea Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii și a neamului românesc, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, 2013. 5 История евангельских христиан-баптистов в СССР, Москва, ВСЕХБ, 1989. 6 Ion Gumenâi, Comunitățile romano-catolice, protestante și lipovenești din Basarabia în secolul al XIXlea, Chișinău, 2016. 7 Ute Schmidt, Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagra, Chișinău, Cartier, 2014. 2

3

22

Vasile FILAT

limba rusă lucrarea Помни весь путь8 [Pomni vesi puti] (Amintește-ți toată calea), în care a fost scrisă istoria comunității în baza mărturiilor credincioșilor. La scrierea acestei lucrări nu s-a făcut uz de documentele din arhivele de stat. Mișcarea mesianică contemporană mondială evreiască a luat naștere la Chișinău în a doua jumătate a secolului al XIX-lea la inițiativa și sub conducerea lui Iosif Rabinovici. Fenomenul a stârnit un mare interes la nivel mondial și a fost cercetat pe larg de către cercetătorii străini, dar până în prezent lipsește un studiu autohton despre această mișcare. Cercetătorul danez Kai Kjaer-Hansen a publicat o reușită lucrare întitulată Joseph Rabinowitz and the Messianic Movement: The Herzl of Jewish Christianity9 (Iosif Rabinovici și mișcarea mesianică: Herzl al creștinismului evreiesc). Kai Kjaer-Hansen a venit în repetate rânduri la Chișinău pentru cercetarea documentelor și deține colecția de reviste Trusting and Toiling, publicată de Mildmay Mission din Anglia, care a sprijinit financiar activitatea misionară a lui Iosif Rabinovici. Lucrarea lui Kai Kjaer-Hansen a fost publicată în limba engleză și a fost tradusă în rusă. Pastorul baptist din România Alexa Popovici a publicat o vastă lucrare întitulată Istoria baptiștilor din România. 1856-198910. Autorul menționează succint despre activitatea baptiștilor din Basarabia și mai mult despre biserica din Tulcea, de unde au venit primii misionari baptiști în Basarabia, care au contribuit la plantarea primei biserici baptiste – în satul Cișmele din județul Ismail. Raymond Lillevik, în lucrarea Apostles, Hybrids or True Jews? Jewish Christians and Jewish Identity in Eastern Europe. 1860-191411 (Apostoli, hibrizi sau evrei adevărați? Creștinii evrei și identitatea evreiască în Europa de Est, 1860-1914), relatează despre convertirea rabinului evreu Chaim Gurland la creștinism și aderarea lui la Biserica Luterană din Chișinău, unde a fost pastor asistent împreună cu pastorul Rudolf Faltin. Chaim Gurland a desfășurat o amplă activitate creștină evanghelică printre evreii din Chișinău și aceasta a fost înaintea mișcării inițiate de Iosif Rabinovici. Gregory L. Nicols, în lucrarea The Development of Russian Evangelical Spirituality: A Study of Johann V. Kargel (1849-1937)12 (Dezvoltarea spiritualității evanghelice ruse: Cercetarea lui Ivan V. Kargel, 1849-1937), relatează și despre activitatea misionară a marelui predicator și teolog evanghelic rus Kargel, care s-a extins până în Basarabia. Cercetătorul american Albert W. Wardin Jr. și-a dedicat viața cercetării istoriei mișcării evanghelice din Rusia. În renumita sa lucrare On the Edge. Baptist and Other Free О. П. Турлак, Помни весь путь. История Кишиневской церкви евангельских христиан-баптистов «Вефиль», 1908-2008, Кишинев, 2008. 9 Kai Kjaer-Hansen, Joseph Rabinowitz and the Messianic Movement, The Handel Press, 1995. 10 Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România. 1856-1989, Oradea, Editura Făclia, 2007. 11 Raymond Lillevik, Apostles, Hybrids or True Jews? Jewish Christians and Jewish Identity in Eastern Europe. 1860-1914, James Clarke & Co, 2014. 12 Gregory L. Nicols, The Development of Russian Evangelical Spirituality: A Study of Johann V. Kargel (1849-1937), Oregon, 2011. 8

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

23

Church Evangelicals in Tsarist Russia, 1855-191713 (Pe margine. Biserica baptistă și alte biserici evanghelice libere din Rusia țaristă, 1855-1917) a făcut mai multe referințe cu detalii despre mișcările evanghelice din Basarabia. I. Reșetnikov și S. Sannikov au publicat Studiu introductiv despre istoria creștinilor evanghelici baptiști din Ucraina14. Capitolul 6 al acestui volum este dedicat istoriei mișcării evanghelice baptiste din Basarabia, dar în acest termen autorii au încadrat doar raioanele de sud ale Basarabiei, care în timpul Uniunii Sovietice au fost anexate Ucrainei, în componența căreia se află până azi. În Ucraina a fost publicată o altă Istorie a baptismului ruso-ucrainean15, editată de S. N. Savinski, în care din nou s-a făcut referință la baptiștii din județele basarabene de la Dunăre și Marea Neagră, care au fost cedate Ucrainei. Același autor a publicat o lucrare mai amplă în limba rusă, în două volume, întitulată Istoria creștinilor evanghelici baptiști din Ucraina, Rusia și Bielorusia16. În această a doua lucrare, din nou s-a făcut referință la baptiștii și ștundiștii din Basarabia. Lucrarea lui V. A. Popov Стопы благовестника [Stopy blagovestnika] (Pe urmele evanghelistului) este o biografie a renumitului predicator baptist rus Vasilii Gurievici Pavlov, care cunoștea 21 de limbi, inclusiv româna. Acest predicator poate fi numit apostolul baptiștilor din Moldova, căci prin eforturile lui au fost fondate bisericile din Chișinău, Bender, Tiraspol și alte localități. Cercetătorul englez Chas. T. Byford descrie activitatea lui Pavlov și mișcarea ștundistă din sudul Rusiei, inclusiv Basarabia, în lucrarea Peasants and Prophets17 (Țărani și profeți). J. H. Rushbrooke a menționat mișcarea evanghelică din Basarabia în cartea sa Some Chapters of European Baptist History (Câteva capitole din istoria baptiștilor din Europa), publicată la Londra în 1929. Istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia a fost menționată fragmentar în diverse lucrări. Studiul de față vine să împlinească acest gol, având ca sarcină cercetarea apariției și dezvoltării diverselor mișcări evanghelice în perioada aflării Basarabiei în componența Imperiului Rus de la anexarea din anul 1812 până la obținerea independenței în martie 1918. Pentru îndeplinirea acestei sarcini au fost folosite diverse surse. Arhiva Națională a Republicii Moldova (în continuare, ANRM) oferă documente importante despre istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia în perioada țaristă. Dosarele 96 (inventar 1) și 1128 din fondul 6 conțin informații despre școlile lancasteriene, un proiect al Societății Biblice, în care au fost implicați unii dintre cei mai buni absolvenți ai Seminarului Teologic din Chișinău. Dosarele 879 și 450 din fondul 8 cuprind informații vaste din rapoartele poliției despre molocanii din Akkerman, Chișinău, Bender și alte localități, despre persecuțiile la care au Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013. 14 Ю. Решетников, С. Санников, Обзор истории евангельско-баптистского братства на Украине, Одесса: Богомыслие, 2000. 15 C. H. Савинский, История русско-украинского баптизма, Одесса: Богомыслие, 1995. 16 С. Н. Савинский, История евангельских христиан-баптистов Украины, России, Белоруссии (1867-1917), СПб, 1999. 17 Chas. T. Byford, Peasants and Prophets, London, 1911. 13

24

Vasile FILAT

fost expuși acești credincioși. Dosarul 53 din fondul 18 oferă rapoartele poliției și statisticile despre molocanii din Bender și persecuțiile la care au fost expuși în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Alte informații despre activitatea molocanilor se găsesc în dosarul 32, inventarul 17 și în dosarul 692, inventarul 9. Dosarul 185, inventarul 5 al aceluiași fond cuprinde corespondența primilor baptiști germani din Basarabia cu administrația guberniei și acte privind legalizarea cultului baptist aici. Documente importante despre mișcarea ștundistă din Basarabia au fost găsite în Arhiva Istorică de Stat a Rusiei din orașul Sankt Petersburg. Revista Кишиневские eпархиальные ведомости [Kișinevskie eparhialnye vedomosti] (Buletinul Eparhiei Chișinăului) (în continuare, КЕВ) conține rapoarte anuale despre originea și evoluția mișcărilor evanghelice din Basarabia. A existat în cadrul Eparhiei Chișinăului un departament special de misiune antisectară, care a prezentat rapoarte anuale despre starea mișcărilor religioase din gubernie. De multe ori aceste rapoarte erau incomplete și/sau tendențioase, dar, analizate prin metoda comparativă, ele oferă informații prețioase și posibilitatea de a urmări evoluția mișcărilor evanghelice. КЕВ a fost editată în perioada 1867-1917, care a coincis cu perioada cea mai activă a mișcărilor evanghelice din Basarabia. Misiunea britanică Mildmay Mission a editat revista Trusting and Toiling (Credință și trudă) (în continuare, TT), în care erau publicate rapoarte misionare din întreaga lume. Pentru că Misiunea a sprijinit financiar activitatea lui Iosif Rabinovici, în ea au fost publicate rapoarte despre mișcarea evanghelică Israeliții Noului Legământ, fondată și condusă la Chișinău de către Iosif Rabinovici. În anul 1804 a fost fondată British and Foreign Bible Society (Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate), care a dezvoltat o amplă activitate în lumea întreagă, inclusiv în Imperiul Rus, de traducere, tipărire și distribuire a Bibliei. Agenții și colaboratorii Societății trimiteau sistematic rapoarte cu informații de la fața locului. În rapoartele anuale ale Societății au fost înregistrate despre activitatea colaboratorilor ei în Basarabia. Revista Духовный христианин [Duhovnyi hristianin] (Creștinul spiritual) a fost o publicație a molocanilor din Rusia, care oferă informații despre molocanii din Basarabia, activitatea lor religioasă, formele de organizare, statistici și corespondența lor cu molocanii din alte regiuni ale Rusiei. Episcopul ortodox Alexii Dorodnițîn a scris o amplă lucrare, publicată în 1906 și întitulată Материалы для истории религиозно-рационалистического движения на Юге России во второй половине XIX-го столетия18 [Materialy dlea istorii relighiozno-raționalisticeskogo dvijeniya na Iuge Rossii vo vtoroi polovine XIX-go stoletiya] (Materiale privind istoria mișcării religioase-raționaliste din sudul Rusiei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea). Cartea este o culegere de documente prețioase, care reflectă și mișcările evanghelice din Basarabia, inclusiv corespondența primilor ștundiști din Ismail cu pionierii mișcării ștundiste din Rusia. Алексий Дородницын, Материалы для истории религиозно-рационалистического движения на Юге России во второй половине XIX-го столетия, Казань, 1908.

18

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

25

În revista Свободная мысль [Svobodnaya mysli] (Cuget liber) (în continuare, СМ) din Rusia se găsește corespondența și mărturiile ștundistului Ieremia Cioban din Bender, care relatează cu multe detalii convertirea sa, persecuțiile pe care le-a avut de suferit din partea autorităților civile și ecleziastice, confiscarea averii și exilul în Transcaucazia. Vladimir Bonci-Bruevici, bolșevic și colaborator al lui Vladimir Lenin, se interesa în mod particular de situația confesiunilor persecutate din Rusia țaristă. El a publicat, în lucrarea Преследование баптистов евангельской секты19 [Presledovanie baptistov evanghelskoy secty] (Persecuțiile baptiștilor din secta evanghelică), mărturia lui Ivan Leasoțki, un ștundist din Ucraina, care a fost deportat la Bender și a activat în acest oraș, interacționând cu molocanii locali. Robert Sloan Latimer, în lucrarea Dr. Baedeker and His Apostolic Work in Russia20 (Doctorul Baedeker și activitatea sa apostolică în Rusia), relatează despre activitatea doctorului Baedeker la închisoarea din Chișinău, unde a distribuit Biblia și a desfășurat activitate misionară. Rapoartele anuale ale ober-procurorului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse cuprind statistici și rapoarte despre progresul și situația diferitor mișcări evanghelice din întreg Imperiul Rus, inclusiv Basarabia. Corespondența lui Iosif Rabinovici cu Vasilii Pașkov este un alt izvor important21. Iosif Rabinovici a fost inițiatorul și conducătorul mișcării evanghelice a evreilor din Chișinău. În una din vizitele sale la Londra, a făcut cunoștință cu liderul evanghelicilor din Sankt Petersburg, Vasilii Pașkov, care la acea vreme era expulzat din Rusia. Corespondența acestor doi lideri aduce multe detalii despre activitatea evreilor mesianici din Chișinău, despre construcția casei lor de rugăciune și despre ajutorul și sprijinul primit de la colonelul Pașkov. Revista Lumina vieții este publicația baptiștilor din Basarabia în perioada României Mari. În această revistă au fost publicate materiale, memorii și statistici privitoare la activitatea baptiștilor și a altor mișcări evanghelice din perioada țaristă. Revista Баптист [Baptist] (Baptistul) a fost publicată în Rusia, fiind editată de pastorul Vasilii Pavlov, care a desfășurat o vastă activitate misionară în Basarabia. În această revistă se găsesc relatări despre situația baptiștilor din Basarabia, despre progresul lor și despre începuturile mișcării baptiste în Basarabia în satul Cișmele. Tot în această revistă a fost publicată mărturia pastorului primei biserici baptiste din Basarabia, Arhip Romanenko. Documentele de arhivă, materialele din publicațiile periodice evanghelice și seculare împreună cu cercetările publicate de diferiți autori oferă suficient material pentru scrierea istoriei mișcărilor evanghelice din Basarabia. В. Бонч-Бруевич, Преследование баптистов евангельской секты, England, 1902. Robert Sloan Latimer, Dr. Baedeker and His Apostolic Work in Russia, London, 1907. 21 Corespondența lui Iosif Rabinovici cu Vasilii Pașkov se află în arhiva personală a dlui Aleksei Sinicikin, arhivarul Uniunii Creștinilor Evanghelici Baptiști din Rusia (Алексей Синичкин, архивариус, РС ЕХБ), căruia îi mulțumesc și pe această cale, pentru că mi-a oferit fotocopiile scrisorilor lui Iosif Rabinovici. 19 20

26

Vasile FILAT

LISTA DE ABREVIERI ANRM – Arhiva Națională a Republicii Moldova BOR – Biserica Ortodoxă din Rusia SBBS – Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate SBR – Societatea Biblică din Rusia КЕВ – Кишиневские eпархиальные ведомости РГИА – Российский государственный исторический архив (Arhiva Istorică de Stat a Rusiei)

Capitolul 1

PREISTORIA MIȘCĂRILOR EVANGHELICE DIN BASARABIA Înainte de înălțarea Sa la cer, Domnul Isus le-a dat apostolilor marea însărcinare, zicând: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceți-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Evanghelia după Matei 28:18-20). Mântuitorul a poruncit ucenicilor să-I fie martori în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului, și ei așa au făcut. În cartea Faptele Apostolilor găsim detalii cu privire la lucrarea misionară a apostolilor Pavel și Petru, dar nu și despre cea făcută de restul apostolilor. În acest capitol vom vedea cum a ajuns creștinismul la daci, strămoșii românilor, în special la populația de pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Apoi urmează să vedem schimbările pe care le-a suferit creștinismul în perioada migrațiunii popoarelor, cum au devenit românii ortodocși, cum au ajuns ideile Reformei protestante în Moldova, cum au fost primite de domnitori aceste idei și ce impact au avut asupra populației. Pentru înțelegerea istoriei mișcării evanghelice din Basarabia este necesar să cunoaștem schimbările politice și spirituale care au avut loc pe parcursul secolelor și ce a însemnat numele Basarabia în diferite perioade istorice. Ce este Basarabia? În 1812 Imperiul Rus a anexat teritoriile de est ale Țării Moldovei – azi, teritoriul Republicii Moldova, nouă raioane din sudul Ucrainei (Cetatea Albă, Sărata, Tarutino, Arciz, Tatarbunar, Bolgrad, Chilia, Ismail și Reni) și o mare parte a regiunii Cernăuți din Ucraina, care anterior fusese județul Hotin. Acest teritoriu nu a fost cunoscut sub numele de Basarabia până la anexarea din 1812. Din secolul XIV doar o mică parte din sudul regiunii, cu orașele Chilia și Cetatea Albă, se numea Țara Basarabească, deoarece, înainte să treacă la Țara Moldovei, această fâșie de pă-

28

Vasile FILAT

mânt a aparținut dinastiei Basarabilor, care au condus Principatul Munteniei22. În Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir scria că Basarabia e constituită din patru ținuturi: al Budjacului, al Achermanului (Cetatea Albă), al Chiliei și al Ismailului23. La 24 august 1807 Rusia a încheiat cu Turcia un armistițiu la Slobozia și una din condiții obliga pe ruși să părăsească Principatele Române, afară de regiunea Basarabia. Pentru a păstra în stăpânire cel puțin teritoriul dintre Prut și Nistru, rușii au extins denumirea Basarabia asupra întregului teritoriu pruto-nistrean, pe care l-au anexat contrar armistițiului24. Anexată de Rusia în 1812, nou-denumita Basarabie cuprindea următoarele județe din Principatul Moldovei: Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca, părți din județele Iași și Cârligătură care se aflau pe partea stângă a Prutului. Mai erau incluse Bugeacul și raialele (teritorii administrate direct de Poarta Otomană) Hotin, Bender, Akkerman (Cetatea Albă), Chilia, Ismail și Reni. Tot acest teritoriu, cu o suprafață de 45.630 km2, avea 5 cetăți cu ziduri, 17 târguri și 685 de sate cu o populație de 482.630 de persoane25. În primii doi ani de ocupație rusească se estimează că s-a refugiat peste Prut în Moldova a treia parte din populația Basarabiei. Generalul rus Kiselev scria că locuitorii fugeau, preferând regimul turcesc celui rusesc. Dumitru Sulima, episcopul Benderului și Akkermanului, scria exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni la 9 noiembrie 1812 că din satul Șaba, care este în apropiere de Akkerman, s-au refugiat toți, cu excepția a trei sau patru familii. Pe locul lor autoritățile rusești au adus coloniști elvețieni. Soldații ruși tratau cu brutalitate populația și, în plus, exista temerea că se va instaura șerbia, care era în Rusia. Așa de mare devenise pericolul depopulării, încât autoritățile ruse au instalat pichete militare la Prut, ca să oprească fugarii, și răspândeau zvonul că în Moldova de peste Prut bântuie ciuma26. Țarul Alexandru I scria exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni că a aflat cu regret de relele care sunt pricinuite moldovenilor și a dat ordine să fie respectate limba și obiceiurile țării27. După anexare, Basarabia, timp de 106 ani, a fost parte a Imperiului Rus, până la revoluția bolșevică din 1917, după care Sfatul Țării a declarat, la 24 ianuarie 1918, independența Republicii Democratice Moldovenești, urmată de unirea cu România la 27 martie 1918. Pe parcursul următorilor 22 de ani de aflare în componența României, în Basarabia s-a înregistrat o mare trezire spirituală printre confesiunile evanghelice, în special a baptiștilor. În urma tratatului de neagresiune încheiat între Hitler și Stalin în 1939, Basarabia, peste mai puțin de un an, la 28 iunie 1940, a Alexandru V. Boldur, Basarabia românească, București, 1943, p. 9. Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Scriptorum, 2017, p. 34, cap. IV. 24 Alexandru V. Boldur, Basarabia românească, București, 1943, p. 12. 25 I. Nistor, Istoria Basarabiei, Chișinău, 1991, p. 179. 26 Charles U. Clark, Bessarabia, New York, 1927, p. 71. 27 Ibidem, p. 79. 22

23

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

Harta Guberniei Basarabia. 1883 Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Russian_Bessarabia,_1883.jpg

29

30

Vasile FILAT

fost anexată de către Uniunea Sovietică și, peste o lună de la ocupare, a fost dezmembrată în trei părți. Partea centrală a fost numită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și avea o suprafață de 30.000 km2 din Basarabia și 4.100 km2 în partea stângă a Nistrului. La 2 august 1940 sudul Basarabiei cu județele Ismail și Cetatea Albă și județul Hotin din nord au fost încadrate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. După începerea celui de al Doilea Război Mondial, România a recucerit aceste teritorii în 1941, apoi, după trei ani de război, au fost din nou reanexate de Uniunea Sovietică, care a păstrat divizarea teritorială făcută la 2 august 1940. După dezmembrarea Uniunii Sovietice în 1991, județele de altădată Ismail, Cetatea Albă și Hotin au rămas și sunt până în prezent parte a Ucrainei. În lucrarea de față vom studia fenomenul apariției și dezvoltării mișcării evanghelice în Basarabia în teritoriile pe care le-a avut de la anexarea din 1812 și pe tot timpul aflării sub ocupație rusească până la 1918. Cum a ajuns creștinismul pe teritoriul Basarabiei? Creștinismul a ajuns pe teritoriul actual al Republicii Moldova în primele secole după Hristos. Peste trei sute de ani de la evenimentele descrise în Noul Testament, Eusebiu de Cezareea a scris Istoria bisericească în baza documentelor și mărturiilor de care dispunea la acea vreme. Conform scrierilor lui, Apostolul Andrei a predicat în Sciția, care cuprindea stepele sudului Ucrainei și Dobrogea de azi. Iată mărturia lui Eusebiu de Cezareea: „...sfinții apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. Conform tradiției, lui Toma i-a căzut soarta să meargă în Parţia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia, unde a şi petrecut vreme mai îndelungată, murind în oraşul Efes”28. Despre convertirea la creștinism a locuitorilor din această regiune relatează și Apostolul Pavel în Epistola către Coloseni, când a scris: „Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit (subl. n.), nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi” (Coloseni 3:9-11). Deci, Apostolul Pavel atesta existența creștinilor printre sciți. Probabil că aceștia erau dintre prizonierii sau robii aflați pe teritoriile Imperiului Roman, dar nu este exclus faptul că existau comunități creștine și în Sciția. Această țară era vecină cu popoarele care locuiau pe teritoriul actual al Republicii Moldova și putem admite că prin contactele existente și prin misiune intenționată creștinismul a ajuns încă din vremea apostolilor la geți și daci. 28

Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, București, 1987, p. 99.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

31

În baza mărturiei unui sinaxar (calendar) gotic din secolul al IV-lea și ale altor documente din secolul al IX-lea se încearcă aducerea unor argumente că în teritoriul danubiano-pontic a predicat și Apostolul Filip29. În anul 106 împăratul roman Traian a cucerit Dacia și a transformat o parte a ei în provincie romană. Aici au fost aduși coloniști de pe întreg teritoriul Imperiului Roman și admitem că printre ei au fost creștini, mai ales printre cei veniți din Asia Mică și din Siria, unde creștinismul luase amploare la acea perioadă. Convertirea sutașului Corneliu, relatată în cartea Faptele Apostolilor, este o dovadă a faptului că în armata romană s-a răspândit Evanghelia printre ostași și ofițeri. Împăratul roman Adrian a exilat în Dacia 14.000 de creștini, iar împăratul Aurelian a fost mirat de numărul mare al creștinilor care locuiau în această regiune30. Dacia romană nu cuprindea teritoriul Republicii Moldova de azi, dar aflarea în vecinătate presupune, din ambele părți, diverse contacte comerciale și acaparare de prizonieri pe întreg timpul stăpânirii romane în Dacia de la 106 până la 271. Pe aceste căi, precum și pe altele creștinismul avea să pătrundă pe teritoriul actualei Republici Moldova. Când goții au invadat Dacia, ei obișnuiau să facă incursiuni în Asia Mică și în Peninsula Balcanică, de unde aduceau prizonieri pe aceste meleaguri. Printre acei captivi putem presupune că au fost mulți creștini, care au adus cu ei credința în Hristos. Apologetul Tertulian din Cartagina scria, în jurul anului 200, în lucrarea Împotriva iudeilor, despre prezența creștinismului pe aceste meleaguri astfel: „Căci în cine altul au crezut toate neamurile decât în Hristos care a venit? Căci în cine altul s-au încrezut neamurile? Parţii şi mezii [...] diferitele neamuri din provinciile Galiei şi regiunile britanilor, inaccesibile pentru romani, dar supuse lui Hristos; şi cele ale sarmaţilor, dacilor (subl. n.), germanilor, sciţilor şi ale multor altor neamuri şi provincii îndepărtate şi ale multor insule necunoscute nouă şi pe care abia putem să le numărăm? În toate aceste locuri stăpânește numele lui Hristos care a venit”31. Prezența multor termeni creștini în limba română este un argument puternic în favoarea pătrunderii în masă a credinței creștine la geți și daci. Cuvântul biserică derivă din latinescul basilica, nume pentru edificiile romane unde se făcea judecata și pe care împăratul Constantin cel Mare le-a cedat creștinilor pentru folosință în calitate de locașuri de cult. Cuvântul Dumnezeu provine din latinescul Domine Deus. Floriile poartă numele unei sărbători păgâne de primăvară Floralia sau Florilia, care a fost adoptată ca dată de intrare a Domnului Isus în Ierusalim. Rusaliile poartă numele vechii sărbători păgâne romane Rosalia, o sărbătoare a pomenirii morților, Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 18. П. Н. Батюшков, Бессарабия, историческое описание, Санкт-Петербург, 1892, p. XXXVII. 31 Tertulian, Împotriva iudeilor, cap. 7, http://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=izvoare_traduse&fisier=Tertullianus_Quintus_Septimius_Florens_-_Adversus_Iudaeos (accesat la 23 martie 2020). 29

30

32

Vasile FILAT

prăznuită primăvara când înfloresc trandafirii, care se numesc în latină rosa. Cuvântul sărbătoare derivă din servatoria, o prescurtare de la conservatoria, o zi închinată de romani zeilor care, conform credinței lor, apărau și păstrau trupește și sufletește pe om32. În rugăciunea „Tatăl nostru”, peste 90% din cuvinte sunt de origine latină. Istoricul Sozomen din secolul V scria că goții și neamurile din jurul lor, care trăiau pe malurile Istrului (așa era numită Dunărea în Antichitate), au cunoscut credința creștină încă înainte de Constantin cel Mare, iar în 325, la Sinodul de la Niceea a luat parte și un mitropolit got, pe nume Theophil, înregistrat în actele Sinodului drept „Gothixe sine Getarum”, descriere care arăta că este vorba de Vizigoția, adică teritoriul care mai târziu a fost numit Basarabia și care azi aparține Republicii Moldova33. Prin activitatea misionară a Apostolului Andrei și, posibil, a Apostolului Filip, apoi prin cucerirea Daciei și prezența romanilor s-a făcut posibilă răspândirea creștinismului în spațiul carpato-danubiano-pontic, inclusiv în spațiul pruto-nistrean. Încercări evanghelice din Evul Mediu După ce romanii s-au retras din Dacia în anul 271, creștinii localnici au avut puține contacte cu centrul creștin din Imperiul Roman. Fiind dincolo de frontierele Imperiului, și-au păstrat intactă religia34. Nicolae Iorga scria că „raza culturii mai înalte se oprea cu totul la hotarele noastre”. În perioada marii migrații, pe teritoriul Daciei au venit goții. Ulfila (sau Wulfila), care a fost uns „episcop al goților” în anul 341, a tradus Biblia în limba gotă și a desfășurat o activitate misionară vastă printre goți, propovăduind arianismul35. Dacii, sau valahii, cum erau numiți de popoarele din jur, vorbeau latina vulgară și era de așteptat ca urmașii lor, pe parcursul secolelor, să fi rămas sub influența Bisericii Catolice. Faptul că un popor vorbitor de limbă latină a urmat ritul ortodox după sciziunea Bisericii creștine și a adoptat limba slavonă drept limbă liturgică (aprox. sec. al X-lea) se explică prin apropierea sa geografică de Constantinopol și Bizanț. În Evul Mediu timpuriu, în spațiul dintre Nistru și Prut creștinismul a supraviețuit în mijlocul credințelor aduse de popoarele migratoare și a continuat să fie practicat de populația autohtonă așa cum a apucat din vremurile antice. Împăra Mircea Păcuraru, op. cit., p. 21. Ștefan Ciobanu, Basarabia, Chișinău, 1926, p. 300. 34 A se vedea informații despre situl de epocă romană de la Sobari, raionul Soroca, datat cu secolele III-IV. Arheologul Alexandru Popa consideră că analogiile structural-tipologice cu alte edificii din diferite zone ale Europei permit interpretarea clădirii din piatră de la Sobari în calitate de biserică paleocreştină. Opaiţul cu semnul crucii incizat, descoperit la Sobari, ar putea fi interpretat drept mărturie a apartenenţei a cel puţin unei părţi a locuitorilor de la Sobari la religia creştină, a se vedea Alexandru Popa, Romains ou Barbares? Architecture en pierre dans le Barbaricum à l’époque romaine tardive (sur le matériel archéologique du Nord-Ouest du Pont Euxin), Chișinău, 2001. 35 N. Iorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol. 1, Vălenii-de-Munte, 1908, p. 8. 32

33

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

33

tul bizantin Constantin Porfirogenetul menționa pe la mijlocul secolului al X-lea că în cetățile de pe Nistru existau biserici și cruci. Popoarele migratoare, când treceau pe aici sau rămâneau, aduceau cu ei credințe păgâne și i-au izolat pe creștinii de la nord de Dunăre de restul lumii creștine pentru câteva sute de ani. În acele condiții de izolare, creștinismul din spațiul pruto-nistrean a parcurs o cale de sine stătătoare, axată mai mult pe păstrarea tradițiilor decât pe partea dogmatică și pe învățătură36. În secolul al VI-lea numeroase triburi de slavi meridionali au invadat toată Peninsula Balcanică și s-au stabilit aici cu traiul, cu timpul devenind creștini. După ei au venit bulgarii de pe Volga. În anul 672 bulgarii hanului Asparuh trec Dunărea și supun triburile slave, conviețuind în continuare cu slavii și cu tracii autohtoni. Un rol deosebit de mare în evanghelizarea slavilor au jucat Chiril și Metodie. Acești doi frați de trup locuiau în Tesalonic și nu se știe de ce naționalitate erau. Dacă erau slavi, atunci deja cunoșteau limba slavă veche (ori bulgara veche), iar dacă erau greci, atunci au învățat graiul slavilor așezați în acea zonă. Chiril era fratele mai mic și numele de la naștere a fost Constantin, însă mai târziu și-a luat numele de Chiril. Acești frați s-au dedicat cauzei lui Hristos și, în timp ce se aflau într-o mănăstire de pe muntele Olimp din Misia, au alcătuit un alfabet cu 43 de caractere, care apoi a fost denumit chirilic după numele fratelui mai mic și care azi este folosit de ruși, ucraineni, bulgari și alte popoare slave. Românii au preluat acest alfabet, care a fost folosit până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza37. Chiril și Metodie au elaborat alfabetul chirilic, ca să poată traduce Biblia și cărțile liturgice din greacă în slava veche, și în anii 863-886 au desfășurat o amplă misiune răspândind învățătura creștină. Ucenicii lui Chiril și Metodie au încheiat creștinarea bulgarilor după ce, în anul 864, hanul Boris a devenit creștin în împrejurări neobișnuite. După o luptă cu împăratul bizantin Mihail al III-lea, hanul Boris a încheiat pace cu el și în același loc a primit botezul, iar împăratul bizantin i-a devenit naș de botez. Boris a luat numele nașului său și a devenit Mihail I. Mai mulți dintre nobilii hanului s-au botezat odată cu el, dar o parte au pornit o răscoală, pe care Boris (alias Mihail I) a stins-o cu sânge și cruzime38. Creștinismul primit de regele Boris a fost de formă grecească, deci greaca era limba liturgică. Șase ucenici ai lui Chiril și Metodie au venit în Bulgaria și au răspândit creștinismul și limba slavonă (limba slavă scrisă, care are la bază dialectul bulgaro-macedonean). Bulgarii mai apoi i-au forțat pe români să abandoneze creștinismul roman cu închinare în limba latină și i-au silit să se închine în limba slavonă. Vestitul istoric român A. Xenopol scria că „nu exis Gheorghe Postică, Civilizația medievală timpurie în spațiul pruto-nistrean (secolele V-XIII), Chișinău, 2006, p. 152. 37 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, București, 1890, p. 175. 38 A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, Iassi, 1888, p. 447. 36

34

Vasile FILAT

ta nici un motiv care să fi făcut pe români a lepăda o formă de religie pe care o înțelegeau și a lua pe una pentru care nu aveau nici o înțelegere”39. Preoții bulgari au venit printre români și în puțin timp, sprijiniți de brațul puterii seculare, pe care clerul a știut s-o ia în ajutorul său, au întărit creștinismul bulgăresc între români în forma ortodoxă cu limbă de închinare slavonă. A. Xenopol citează o carte în limba bulgară tipărită în orașul Buda din Ungaria în anul 1844, întitulată Țarstvenica, care cuprinde biografiile țarilor bulgari. Autorul acelei lucrări citează niște manuscrise vechi și spune: „S-a însemnat în niște cărți vechi scrise de mână că după răposarea patriarhului bulgar sfântul Ioan, carele a ridicat pe Asan (1185-1196) la împărăție, a chemat Asan de la Ohrid pe părintele Teofilact și l-a pus patriarh în Târnov. Însă sfântul Teofilact a luminat și a curățit toată Bulgaria de erezii, de care multe se aflau atunci în ea. După aceea a trecut în Valahia, să o cucerească și să o curețe de erezia romană, ce pe atunci domnea în Valahia, și Asan s-a dus și a supus ambele Valahii sub stăpânirea sa și a silit pe Valahi, care până atunci ceteau în limba latină, să lase mărturisirea romană și să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară și a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba și de atunci Valahii au început a citi bulgărește”40. Când zice „bulgărește” înseamnă „în slavonă”. Xenopol consideră că aceste evenimente s-au întâmplat mai înainte, pe vremea regelui Bogor sau a fiului acestuia Simeon, care au trăit înainte de Asan41. Concluzia lui Xenopol este următoarea: „Influența bisericii bulgare asupra minții și dezvoltării poporului român a ținut opt veacuri și a fost din cele mai dăunătoare [...] Devenind limba statului și aproape singura scrisă și citită, limba bulgară a împiedicat cultivarea graiului național pentru o perioadă îndelungată [...] În Europa limba latină a fost o școală pentru limbile populare. La noi slavismul tâmpit, orb și lipsit de orice idei, apăsa ca un munte asupra cugetului poporului român, fără să-i aducă nici un folos, îngroșând tot mereu întunericul care-i cuprinsese mințile, în loc de a-l împrăștia. Limba slavonă înăduși gândirea românească”42. Peste trei sute de ani de la trecerea forțată a românilor la ritul ortodox au venit primele raze ale reformației și în principatele române, ajungând până în Basarabia. În secolul al XIV-lea au apărut în Anglia primele sclipiri ale reformei religioase. John Wycliffe, un mare teolog și profesor la Universitatea din Oxford, a criticat dur abuzurile Bisericii Catolice și învățăturile acesteia care veneau în contradicție cu Biblia. Cea mai mare realizare a lui John Wycliffe a fosta traducerea Bibliei în limba engleză, căci până atunci în orice biserică catolică liturghia se oficia exclusiv în latină. El a propovăduit ideile reformei în Biserica Catolică și, după tra Ibidem, p. 451. Ibidem, p. 453. 41 Ibidem, p. 454. 42 Ibidem, p. 459. 39

40

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

35

ducerea Bibliei în limba engleză, a inițiat mișcarea lollarzilor, care au propovăduit învățătura Sfintelor Scripturi în popor. Învățăturile lui Wycliffe au ajuns în Boemia (azi, Cehia) și l-au inspirat pe Jan Hus, un ilustru profesor al Universității din Praga, care le-a preluat, le-a dezvoltat și le-a promovat mai departe în poporul ceh. Hus învăța că autoritatea Bibliei este superioară autorității papei și că toți trebuie să se întoarcă la învățătura Evangheliei. Respingea venerarea Fecioarei Maria, a sfinților, închinarea la icoane, la moaște și viața monahală. Papa și clerul catolic l-au chemat la Consiliul de la Constans și papa i-a promis lui Jan Hus că nu i se va întâmpla niciun rău, dar apoi a spus că nu este necesar să-și țină promisiunile făcute unui eretic și l-a condamnat la moarte. Jan Hus a fost ars pe rug la 6 iulie 1415. Credeau că așa vor stinge mișcarea, dar tocmai prin această prigoană au făcut să se răspândească ideile lui Jan Hus cu repeziciunea fulgerului pe continent. La doar 16 ani după moartea lui Hus găsim prima menționare a husiților în Țara Moldovei, unde au găsit protecția domnitorului Alexandru cel Bun. În anul 1431 regele Poloniei, Vladislav Iagello, cerea domnitorului Moldovei să pună capăt toleranței și să-l trădeze pe principalul predicator husit Jacob, care propovăduia în coloniile maghiare și săsești43, fiind încurajat de Alexandru cel Bun. Un an mai târziu, episcopul de Cracovia era alarmat de extinderea rapidă a husismului în Moldova în detrimentul catolicismului și de sprijinul pe care Alexandru cel Bun îl acorda husiților44. Episcopul de Baia împreună cu ierarhii catolici au venit la curtea lui Alexandru cel Bun și au avut o dispută cu husiții. Domnul Moldovei l-a sprijinit pe predicatorul husit, care acuza papalitatea și ierarhii catolici de corupție și imoralitate. Apoi, a luat măsuri pentru a feri comunitatea husită de posibile persecuții din partea catolicilor. Până la domnia lui Ștefan cel Mare husiții au făcut progrese în Moldova, în ciuda persecuției din partea clerului catolic45. Într-o bulă a papei Eugeniu al IV-lea din 1444 se comunică că adepții lui Jan Hus au găsit refugiu și o bucată de pâine sub cerul Moldovei. Cu doi ani înainte același papă scria: „Am aflat cu cel mai mare dezgust că în regatul Moldovei se adăpostesc o mulțime de eretici, mai cu seamă din abominabila sectă a husiților”. După presupunerile lui Bogdan Petriceicu-Hajdeu, husiții veniți în Moldova pe la anul 1435 s-au așezat în orașele Huși și Roman46. După ce a cucerit Moravia, în anul 1481, Matei Corvinul a decretat expulzarea husiților din țară. Husiții știau că în Moldova sunt găzduiți oameni de aceeași credință și au venit aici conduși de Miculaș. Ștefan cel Mare i-a primit bine și le-a permis să se așeze cu traiul unde doresc47. Grupuri de husiți unguri au venit pe Sașii sunt coloniști germani din Saxonia, aduși de regii unguri în Transilvania în secolele XII și XIII. Maria Crăciun, Protestantism și ortodoxie în Moldova secolului al XVI-lea, Cluj-Napoca, 1996, p. 15. 45 Ibidem, p. 16. 46 Bogdan Petriceicu-Hajdeu, Istoria toleranței religioase în România, București, 1868, p. 28-29. 47 Maria Crăciun, op. cit., p. 17. 43

44

36

Vasile FILAT

vremea lui Alexandru cel Bun și a lui Ștefan cel Mare și s-au așezat cu traiul în Cioburciu, care pe atunci era un orășel înfloritor48. În 1492-1493 o parte din husiți s-au întors în Moravia, alții au plecat în Rusia și un număr mic au rămas să locuiască în Moldova, dar fără a lăsa un evident impact evanghelic în țară. Husiții din Huși și Roman s-au convertit mai târziu la catolicism. Domnitorul Petru Șchiopul, care a domnit de patru ori între anii 1574 și 1591, i-a prigonit pe husiți și a dat locașurile lor de cult iezuiților. Succesorul lui la tron, Aron-Vodă, care a domnit de două ori între anii 1591 și 1595, le-a întors locașurile de cult și libertatea închinării49. Între timp, în Europa avea loc marea trezire spirituală începută de Martin Luther în Germania în anul 1517, când a atârnat pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze prin care s-a dat start Reformei. Ca și în cazul husiților, doar peste 15 ani, în anul 1532, doctrina luterană câștigă teren în rândul populației catolice din Moldova. Au existat relații directe între luteranii de aici și predicatorii din Wittenberg50. Luteranilor le datorăm prima carte tipărită în limba română. Aceasta a fost Catehismul luteran, scris în anul 1544 la Sibiu. Apoi, diaconul Coresi a tipărit în tipografia de la Brașov și alte cărți în limba română, printre care Evangheliarul, Tâlcul Evangheliei și Psaltirea51. Domnitorul Ștefan Rareș a fost un ortodox militant și, în domnia lui scurtă de un an (1551-1552), a persecutat toate confesiunile neortodoxe existente în Moldova prin convertiri forțate, distrugeri de biserici și de cărți de cult. A dorit să boteze forțat pe toți maghiarii din Moldova, care erau reformați, și a distrus bisericile sașilor luterani. Alexandru Lăpușneanu a continuat politica persecuțiilor și, în cele două domnii ale sale (1552-1561; 1564-1568), a tras în țeapă pe cei bănuiți de trecere la protestantism sau de împărtășire a ideilor protestante și a continuat să boteze forțat în ortodoxie pe sași și maghiari52. A existat în Moldova și o încercare de introducere a Reformei prin eforturile domnitorului Despot-Vodă, care era de origine grec, cu numele de la naștere Iacob Ieraclide. El a domnit în Moldova timp de doi ani, din 1561 până în 1563, după ce l-a înlăturat pe Alexandru Lăpușneanu. Înainte să ajungă pe tronul Moldovei, el a fost în Franța și Germania, unde a stat chiar în orașul Wittenberg și l-a cunoscut personal pe Philipp Melanchthon, prietenul lui Martin Luther și autorul Confesiunii de credință de la Augsburg (1530), care este mărturisirea de bază a Bisericii Luterane. Iacob Ieraclide a fost preocupat de viața spirituală, dar nu a fost statornic, căci a trecut des de la o confesiune la alta și concepțiile lui au suferit multe schimbări pe parcursul vieții. A fost luteran, apoi calvinist și spre sfârșitul vieții a Nicolae Iorga, Studii istorice asupra Chiliei și Cetății-Albe, București, 1900, p. 187. Maria Crăciun, op. cit., p. 22. 50 Ibidem, p. 44. 51 Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei, vol. I, Editura Timpul, 2015, p. 205. 52 Maria Crăciun, op. cit., p. 72. 48 49

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

37

fost antitrinitarian, adică nega învățătura despre Sfânta Treime. Chiar la începutul domniei sale, Despot-Vodă a dat Proclamația de la Vaslui, un edict de toleranță prin care invita toți protestanții persecutați din cauza credinței în Franța, Spania și Germania să vină în Moldova, pe care dorea să o facă loc de refugiu pentru cei care au ales să urmeze Evanghelia53. La invitația lui, au venit protestanți din Polonia și din Transilvania. Despot-Vodă a oprit prigoana religioasă împotriva sașilor și ungurilor și a dat ordin să le fie rezidite locașurile de cult, precum și cele ale armenilor, care nu erau protestanți54. Aceasta arată că politica de toleranță religioasă a lui Despot-Vodă s-a extins nu doar asupra protestanților, ci a fost universală, căci învățătura Bisericii Apostolice Armenești este departe de cea protestantă și mult mai apropiată de cea ortodoxă. Despot-Vodă a încercat să facă și o reformă a moravurilor, a construit o școală reformată la Cotnari și a invitat predicatori din Europa să viziteze Moldova55. A avut chiar și intenția să tipărească traducerea Evangheliei în limba română. Clericii ortodocși din Moldova nu salutau reformele lui Despot-Vodă și, fiindu-i ostili, au pus la cale să-l omoare, oferindu-i cuminecătură otrăvită. Fiind înștiințat, Despot-Vodă i-a invitat pe complotiști, inclusiv pe episcop, și le-a cerut lor să mănânce cuminecătură, ca peste câteva ore să moară toți56. Domnia lui Despot-Vodă a fost scurtă și cu puțin succes în plan de răspândire a Reformei și a toleranței religioase, căci a fost detronat de Ștefan Tomșa. Apoi a urmat o altă domnie a lui Alexandru Lăpușneanu, care a revenit la politica persecuțiilor împotriva confesiunilor diferite de cea ortodoxă. Petru Șchiopul, care a domnit în Moldova de patru ori între anii 1574 și 1591, a fost atât de ostil protestanților, încât le-a confiscat locașurile de cult și le-a dat catolicilor57. Când a urcat pe tronul Moldovei, Despot-Vodă era sărac și dator nobilului polonez Lasky, care l-a ajutat să devină domnitor. Pe lângă aceste datorii, mai avea să plătească birul turcilor. În aceste împrejurări el a poruncind să fie topite un policandru și sfeșnice din biserici, ca să transforme argintul în banii necesari să plătească armata. A mai instituit și un impozit mare care trebuia să fie plătit de boieri la desfacerea căsătoriei, căci aceasta era o practică frecventă printre ei la acea vreme58. În perioada medievală ideile reformate au ajuns relativ repede în Moldova și au găsit sprijinul unor domnitori, dar nu au prins teren la moldoveni, ci s-au răspândit doar printre sași și maghiari. Au existat domnitori care au prigonit protestanții și au împiedicat răspândirea învățăturilor Reformei. Ideile protestante nu au prins rădăcini la românii din Moldova în perioada medievală. Ibidem, p. 122. Ibidem, p. 123. 55 Ibidem, p. 126. 56 Ibidem, p. 142. 57 Ibidem, p. 180. 58 Alexandru V. Boldur, op. cit., p. 158. 53

54

38

Vasile FILAT

Concluzii Locuitorii regiunii care mai târziu s-a numit Basarabia au intrat în contact cu învățătura creștină înainte ca romanii să cucerească Dacia. Apostolul Pavel a menționat în Epistola către Galateni că Evanghelia ajunsese la sciți. Apostolul Andrei a mers că propovăduiască Evanghelia sciților și a ajuns până în Dobrogea. După cucerirea Daciei de către romani, au venit și mai mulți creștini în acea regiune, creând noi posibilități pentru răspândirea creștinismului. După retragerea romanilor și în timpul marii migrații localnicii au păstrat credința creștină în formă latină, care mai târziu urma să devină ceea ce azi numim catolicism. Bulgarii veniți de pe Volga au fost influențați de creștinismul ortodox bizantin și au primit învățătură prin traducerile în limba slavă veche a Bibliei și a altor cărți bisericești, realizate de misionarii Chiril și Metodiu. Țarii și ierarhii bulgari i-au silit pe români să renunțe la limba latină și la credința catolică și să facă slujbele religioase în limba slavă veche, urmând învățătura ortodoxă. Domnitorii Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare au oferit adepților lui Jan Hus refugiu și protecție. Reforma protestantă a impulsionat tipărirea primelor cărți în limba română. Domnitorul Despot-Vodă a făcut încercări de introducere a ideilor protestante în Moldova. Domnitori ca Alexandru Lăpușneanu și alții au dus o politică extrem de represivă față de alte confesiuni, mai ales împotriva protestanților. Eforturile evanghelice din Evul Mediunu au fost semnificative și nu au prins rădăcini în poporul român, încât să aibă un impact de proporții și de lungă durată pe teritoriul care mai târziu avea să se numească Basarabia.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

39

Întrebări pentru discuții 1. Ce răspunzi la afirmația că creștinismul evanghelic este adus din afară și nu are nici 200 de ani în Republica Moldova?

2. Cât de adevărată este părerea că românii au fost ortodocși dintotdeauna?

3. Ce crezi că i-a făcut pe domnitorii Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare să fie toleranți cu husiții?

4. De ce crezi că Reforma nu a prins rădăcini la românii din Moldova?

5. De ce în țările române nu a luat naștere o mișcare evanghelică autohtonă similară celei din Cehia și din Germania?

40

Vasile FILAT

6. Ce ar fi fost diferit azi în Republica Moldova dacă mișcarea evanghelică din Evul Mediu ar fi luat amploare?

7. Ce politică religioasă i-ar fi adus succes lui Despot-Vodă?

8. Cum credeți că viața religioasă din Evul Mediu a influențat contextul spiritual actual din Republica Moldova?

9. Cum s-a schimbat pe parcursul istoriei semnificația denumirii Basarabia?

10. Pe care dintre confesiunile existente în prezent în Republica Moldova le putem considera parte a mișcării evanghelice? Ce cunoști despre fiecare din aceste confesiuni?

Capitolul 2

CONTEXTUL ȘI PREMISELE APARIȚIEI MIȘCĂRILOR EVANGHELICE DIN BASARABIA Situația politică și socială din Imperiul Rus Când au apărut primii creștini evanghelici pe aceste meleaguri, Basarabia făcea parte din Imperiul Rus – o putere mondială, care includea o parte din Polonia, țările baltice, munții Caucaz și Alaska (vândută în 1867 Statelor Unite ale Americii). În anul 1850 populația Imperiului număra 67 de milioane de persoane, iar în anul 1884 – 80 de milioane59. Petru I a deschis, în secolul al XVIII-lea, „o fereastră spre Europa”. Alexandru I a menținut același curs, iar pe vremea lui au fost aduși mulți coloniști europeni în Imperiu. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în Rusia locuiau peste un milion de germani, iar spre sfârșitul secolului numărul lor a atins cifra de 1.800.000. Rusia secolului al XIX-lea i-a lipsit pe supușii săi de libertate politică și religioasă. Țarul Nicolae I a închis „fereastra spre Europa” pentru întreaga perioadă a domniei lui de 30 de ani (1825-1855), urmând principiul „ortodoxie, autocrație, naționalism”. Acțiunile sale au restrâns libertatea religioasă. El nu dorea niciun contact cu țările din Vest. Înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei, când a luptat împotriva Turciei, Franței, Sardiniei, Angliei și altor țări (1853-1856), a scos la iveală falimentul politicii lui Nicolae I. Țarul Alexandru al II-lea (1855-1881) a realizat reforma agrară din 1861, când a fost abolită șerbia, și a instituit o toleranță religioasă relativă. Șerbia, sau iobăgia, a fost un sistem prin care țăranul era legat de pământul moșierului, depinzând total cu persoana și cu bunurile sale de acesta. El era obligat să facă moșierului prestații în muncă, în natură sau în bani și era legat de pământ fără drept de strămutare. În martie 1861 a fost abolită șerbia în Rusia și 52 de milioane de țărani au fost eliberați. Chiar dacă starea celor mai mulți dintre ei a rămas dificilă și ei trăiau în mare sărăcie, emanciparea le-a adus simțământul de individualitate, mai multe 59

Иоанн Петрович Дик, У колыбели братства, trad. din engl. de О. Beznosova, trad. din germ. de D. Milanceva, Steinhagen: Samenkorn, 2017, p. 236.

42

Vasile FILAT

oportunități economice, libertatea deplasării și circulația ideilor60. Într-un raport din 1865, doar la patru ani după abolirea șerbiei, misionarul J. Long declara că emanciparea șerbilor a dus la trezirea națiunii. A crescut numărul școlilor pentru țărani și circulația Bibliei printre ei s-a lărgit considerabil. Progresul mijloacelor de comunicare și al transporturilor a intensificat răspândirea noilor idei. Dacă în anul 1855 Rusia avea doar 1.000 km de căi ferate, în anul 1881 erau deja 14.000 km. După asasinarea lui Alexandru al II-lea în 1881, până în 1905, a fost din nou o perioadă reacționară, când au domnit țarii Alexandru al III-lea și Nicolae al II-lea. Ambii s-au întors la principiul „ortodoxie, autocrație, naționalism”. Promotorul principal al acestui principiu a fost Konstantin Pobedonosțev, ober-procurorul Sfântului Sinod. El a declanșat represii împotriva creștinilor evanghelici și a adepților tuturor confesiunilor diferite de cea ortodoxă. Aprig adept al Bisericii Ortodoxe, Pobedonosțev era un consilier intim al țarului. După ce a fost ridicat la gradul de membru al Consiliului de Miniștri, a ajuns un puternic conducător al treburilor în stat și a avut autoritate totală în treburile bisericești. El a proiectat înființarea școlilor parohiale pe vastul teritoriu al Imperiului, cu scopul de a trece prin aceste școli pe fiecare rus61. Pobedonosțev a deținut această poziție timp de un sfert de secol, din 1880 până în 190562. Metodele lui au provocat în mare măsură revoluția din 1905 și aceasta l-a făcut să se retragă, iar toate planurile lui au eșuat. Biserica Ortodoxă și statul au mers cot la cot în opresiunea pe care au exercitat-o împotriva nemulțumirilor politice și spirituale din popor și, prin metodele crunte de opresiune, s-au făcut vinovate de răspândirea rapidă și victoria marxismului în Rusia. Duminica Sângeroasă (9 ianuarie 1905), când armata a deschis focul asupra protestatarilor veniți să înmâneze o petiție țarului, a dat startul revoluției, un rezultat al căreia a fost aprobarea legii toleranței religioase de la 17 aprilie 1905, prin care țarul a oferit libertate religioasă confesiunilor neortodoxe. Dar această libertate a durat doar câțiva ani, după care țarul Nicolae al II-lea a revenit la politica persecuției și reacțiunii, când toate confesiunile (dar mai ales creștinii evanghelici) erau portretizate ca fiind extrem de periculoase pentru siguranța statului și a bisericii. Revoluția din februarie 1917 a pus capăt monarhiei ruse și a fost salutată cu bucurie de popor. Dar Lenin și bolșevicii au uzurpat cuceririle democratice ale revoluției și au instaurat un regim al terorii și al ateismului militant. În contextul revoluției și al războiului civil, Basarabia s-a dezlipit de Rusia și, la 27 martie 1918, s-a unit cu România. Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 93. 61 Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Chișinău, Museum, 2000, p. 7. 62 Miriam R. Kuznetsova, Early Russian Evangelicals (1874-1929), Pretoria, 2009, p. 46.

60

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

43

Viața religioasă în Rusia Credința ortodoxă a fost adusă în Rusia din Imperiul Bizantin în secolul al IXlea. Biserica Ortodoxă, spre deosebire de cea Catolică, nu a avut independență de puterea seculară, iar în Rusia această alianță între Biserica Ortodoxă și stat a mers la extremă. Iosif de Volokolamsk, fondatorul mănăstirii Volokolamsk, scria că „erezia este o crimă împotriva Bisericii și a statului” și că „erezia este trădare de țară și trădarea de țară este erezie”. Când mitropolitul Filip a încercat, în secolul al XVI-lea, să-l confrunte pe țarul Ivan cel Groaznic, el a fost omorât și apoi i-au succedat ierarhi total supuși țarului63. Patriarhul Ioachim le cerea, la 1690, țarilor ruși să apere credința ortodoxă prin a nu admite să intre vreodată un „eretic” în împărăție, să nu inițieze și să nu întrețină relații de prietenie cu „eretici”, cum ar fi catolicii, luteranii, calviniștii sau tătarii, adică musulmanii64. Încă în anul 1558 prizonieri germani au fost aduși în Rusia de către Ivan cel Groaznic și stabiliți la Moscova. În anul 1575 țarul a permis construcția unei biserici luterane la o distanță mai mică de 2 km de Kremlin65. Tot pe vremea lui Ivan cel Groaznic, regele Angliei, Eduard al VI-lea, a trimis oameni să exploreze pământuri noi. Un grup a ajuns la Arhanghelsk, unde au fost prinși și aduși la Ivan cel Groaznic. După ce i-a interogat, Ivan a trimis un sol cu ei, ca să aducă meșteri și chirurgi englezi la Moscova. Un chirurg englez l-a învățat pe servitorul său, Matfei Simionov, să citească Biblia în slavonă. Simionov a împărtășit și cu alții cele aflate. Când vestea a ajuns la țar, Simionov a fost omorât prin tragere pe roată66. Cei mai mulți protestanți au venit în Rusia în calitate de meșteșugari, negustori, ingineri și oficiali. Când Petru cel Mare a ocupat țările baltice, un mare număr de nemți au devenit supuși ruși și mulți din ei au fost angajați în funcții importante de stat. La construcția orașului Sankt Petersburg țarul Petru cel Mare a avut o nevoie disperată de specialiști din Vest și cea mai mare parte dintre ei au fost nemți luterani, care au adus credința și închinarea luterană. Dorind să reformeze Rusia, Petru a văzut în Biserica Ortodoxă un factor de stagnare și o ridiculiza frecvent67. Pentru a slăbi puterea Bisericii Ortodoxe, el a abolit postul de patriarh și a încredințat conducerea unui sinod, pe care îl controla personal. I-a silit pe ruși să-și radă bărbile și să îmbrace haine europene, a interzis bărbaților sub 50 de ani să se călugărească și prin reforme iscusite a direcționat o bună parte din finanțele Bisericii în bugetul statului68. Aceste reforme, în mare parte cele religioase, au Ibidem, p. 49. Ibidem, p. 51. 65 Albert W. Olema, History of Evangelical Christianity in Russia, Texas, 1983, p. 2. 66 R. S. Latimer, Under Three Tsars. Liberty of Conscience in Russia, 1856-1909, London, 1909, p. 34. 67 Martin Sixsmith, Rusia, un mileniu de istorie, București, 2016, p. 88. 68 Ibidem, p. 97. 63

64

44

Vasile FILAT

stârnit răscoala din 1708 condusă de Kondratiy Bulavin. Revolta a fost zdrobită cu multă cruzime și după ea, prin institurea șerbiei, țăranii au fost legați de glie, făcându-i proprietatea feudalilor. Această stare de fapt a durat până în anul 1861, când țarul Alexandru al II-lea a abolit șerbia69. Așa a fost poziția Bisericii Ortodoxe și așa a rămas să fie pe parcursul secolului al XIX-lea. După moartea patriarhului în 1700, Petru I a instituit Sfântul Sinod în frunte cu un ober-procuror, o persoană laică numită de el70. Biserica Ortodoxă Rusă nu a avut tradiție de independență și nici putere morală să se opună lui Petru I, cum nu a avut mai târziu putere morală să se opună regimului comunist. Timp de două secole după reforma lui Petru I, Biserica Ortodoxă Rusă a acționat ca o aripă a statului, promovând și învățând supunerea față de stat, glorificând absolutismul și exercitând rolul de poliție spirituală, care nu admitea nici cea mai mică manifestare de pluralism religios. Ober-procurorul sinodal era menit să fie „ochii și urechile țarului” în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Rusia și era singurul mijlocitor între țar și cler, având și drepturi de ministru. Conducerea bisericii era concentrată în mâinile lui, iar Sinodul, doar prin el, putea să comunice cu alte instituții. Din 1817 ober-procurorul conducea și Ministerul Afacerilor Duhovnicești și Instrucțiunii Publice. Hotărârile Sinodului puteau fi executate numai după ce erau aprobate de ober-procuror. Adresările Sfântului Sinod nu puteau ajunge la țar decât prin intermediul ober-procurorului. În 1824 Ministerul Afacerilor Duhovnicești și Instrucțiunii Publice a fost desființat, dar ober-procurorul a rămas cu toate atribuțiile de ministru pentru domeniul duhovnicesc71. Ober-procurorul Constantin Pobedonosțev, marele persecutor al religiilor și confesiunilor neortodoxe din Rusia, a fost tutorele țarilor Alexandru al III-lea și Nicolae al II-lea72. Situația spirituală a Basarabiei După anexarea din 1812, Basarabia a avut un statut special de administrație provizorie până în 1828, apoi a fost oblasti (regiune), iar din 1873 până în 1917 a avut statut de gubernie. Guberniile erau alcătuite din uezduri, adică județe. Județul era alcătuit din voloste sau plasă. Plasa era constituită din comune, care puteau să fie alcătuite din unul sau mai multe sate și toate țineau de o primărie, care administra școala, sănătatea publică, drumurile ș.a. Imediat după anexare, nobilimea basarabeană, condusă de mitropolitul ortodox Gavriil Bănulescu-Bodoni, a solicitat țarului Alexandru I dreptul să aibă o Ibidem, p. 98. Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 52. 71 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 38. 72 Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 53. 69 70

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

45

guvernare civilă, bazată pe legile locului, și printr-un statut special, în anul 1818 i s-a oferit participarea parțială la guvernare, iar limba română era folosită alături de limba rusă în administrația locală. Exarhul Bănulescu-Bodoni a întemeiat un seminar teologic ortodox și o tiparniță, unde au fost editate cărți liturgice în limba română. Situația spirituală și până la anexare a fost precară. Preoții vinovați de fapte imorale plăteau protopopului o amendă de 20 de lei de fiecare caz73. Deci, disciplina bisericească nu le era aplicată preoților așa ca să fie opriți de la oficierea slujbelor, ba chiar traiul lor imoral devenise o sursă de venit pentru mai-marii lor. În țările române numărul preoților concura cu numărul locuitorilor. Interesul material îi făcea pe mulți să se facă preoți. În unele sate mici erau și câte cinci preoți și aceasta din pricina veniturilor din slujbele religioase și a scutirii clerului de impozite74. Preoții, în cea mai mare parte, nu aveau cunoștințe elementare75. În anul 1734 domnitorul Constantin Mavrocordat s-a apucat de capul preoților să-i învețe. Îi băga dimineața în biserică, punea strajnici la ușă și nu lăsa pe niciunul să iasă din încăpere în timp ce un preot îi învăța orânduiala bisericii, a botezului și a spovedaniei76. După anexarea din 1812, în proaspăta Eparhie a Chișinăului aproape toate funcțiile preoțești erau ocupate de oameni lipsiți de orice studii, abia știind să citească și să scrie, iar slujbele bisericești se făceau cu neglijență, fără pricepere și în chip mecanic. În anul 1858, după o vizită canonică în județele Chișinău, Orhei, Soroca, Iași, Bender și Akkerman, mitropolitul Antonie a constatat că „foarte mulți preoți au puține cunoștințe religioase, nu se ocupă deloc cu Sfânta Scriptură și nici nu știu chiar care cărți se numesc Sfânta Scriptură. În casele lor, afară de câteva cărți de rit, ba încă și acelea mulți din ei nu le au, alte cărți mântuitoare de suflet nu se găsesc”77. În multe localități, în zilele de sărbători și duminica, preoții, în loc să oficieze în biserică, preferau să se ducă la iarmaroace, care se țineau în aceste zile78. Mitropolitul Dimitrie Sulima a dat o mare atenție predicării și a făcut obligatorie predica în șapte localități de căpetenie din țară. Preoții care nu predicau erau amendați și banii erau folosiți în folosul săracilor din tagma duhovnicească79. Poporul a fost mai interesat totdeauna de lucrurile materiale decât de cele spirituale. Din acest motiv, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a intervenit la guvernator să interzică târgurile duminica și să se facă joi sau vineri. Se cere menționat că a motivat alegerea acestor zile pentru a nu perturba închinarea celorlalte religii. Deci, Nicolae Popovschi, op. cit., p. 25. Ibidem, p. 26. 75 Ibidem, p. 27. 76 Ibidem, p. 28. 77 Ibidem, p. 106. 78 Ibidem, p. 45. 79 Ibidem, p. 51. 73 74

46

Vasile FILAT

mitropolitul se gândea și la evrei, care făceau închinarea sâmbăta. Dar nu a dat rezultat nici această hotărâre a guvernării80. La momentul anexării din 1812 mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni raporta că în Basarabia existau 749 de locașuri de închinare ortodoxe în 755 de sate81: 40 de locașuri erau de piatră, unul de cărămidă și restul din lemn82. La 31 ianuare 1813 a fost deschis Seminarul Teologic din Chișinău, fiind destinat instruirii copiilor clericilor. Totuși, dintre cei 53 de copii care au venit la studii în primul an, doar 7 erau copii de clerici83. Aceasta arată realitatea tristă că majoritatea clericilor nu erau interesați de studii nici pentru copiii lor și că viitoarele generații de clerici rămâneau fără sau cu foarte puțină educație teologică. În 1828, la Seminarul Teologic învățau 54 de copii, dintre care 45 erau din gubernia Herson. Aceasta se datora faptului că cei mai mulți studenți erau din județul Tiraspol, care făcea parte din gubernia Herson84. Odată cu venirea la putere a țarului Nicolae I în anul 1825, a fost redusă autonomia Basarabiei. Noul împărat al Rusiei a anulat regulamentul administrării Basarabiei instituit de împăratul Alexandru I în 1818 și l-a înlocuit în anul 1828 cu un nou regulament, prin care era anulată folosirea obligatorie a limbii române în afacerile publice, și un act din 1854 a acordat limbii ruse statutul de limbă oficială a regiunii, interzicând folosirea limbii române în școli. Au fost interzise și cărțile românești de dincolo de Prut85. Arhiepiscopul Pavel Lebedev a obligat bisericile și mănăstirile din Basarabia să facă slujba cu exclusivitate în limba slavonă, și la sfârșitul conducerii sale doar 417 biserici mai foloseau limba română, pe când 608 biserici țineau slujba numai în slavonă86. Ierarhii nu erau interesați ca populația să fie educată religios și nu-i deranja că slujbele rămâneau neînțelese de populație. După anexare, mai mult de un deceniu nu s-a întreprins nimic pentru a deschide școli. Apoi, la inițiativa împăratului Alexandru I au fost înființate școli lancasteriene în 5-7 orașe din Basarabia. În aceste școli au învățat anual în jur de 400 de copii. Școlile parohiale au luat ființă în Basarabia doar în anul 1838. Peste 6 ani deja funcționau 326 de școli cu 346 de învățători și 5.177 de copii de țărani. Peste 11 ani, în 1855 au rămas în țară doar 27 de școli, cu 28 de învățători și 457 de copii. S-a făcut un efort și în anul următor numărul școlilor a ajuns la 159, cu 207 învățători și 1.855 de copii87. Peste alte trei decenii, în 1884, în eparhia Chișinăului existau doar 25 de școli parohiale, din care Ibidem, p. 52. Ibidem, p. 41. 82 Ibidem, p. 29. 83 Ibidem, p. 61. 84 Ibidem, p. 63. 85 Charles King, Moldovenii, România, Rusia și politica culturală, Chișinău, 2002, p. 21. 86 Ibidem, p. 25. 87 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 59. 80 81

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

47

13 au fost înființate în acel an 1884, iar predarea se permitea doar în limba rusă88. Nu este de mirare că alfabetizarea a rămas atât de joasă. În anul 1897, doar 15,6% din populația Basarabiei știa carte, iar pentru etnicii români cifra era de doar 6%. Trezirea spirituală a românilor din Basarabiei a fost oprită de analfabetismul în care au fost ținuți de guvernarea țaristă. Dar, cum vedem din statistici, nici poporul nu a manifestat interes pentru studii atunci când au fost oferite anumite posibilități. Potrivit datelor oficiale din 1897, în Basarabia nu puteau să citească și să scrie 82% dintre bărbați și 96% dintre femei89. Printre moldoveni, care alcătuiau majoritatea populației, doar 10,5% dintre bărbați și 1,7% dintre femei știau carte. În anul 1912 episcopul Serafim Ciceagov scria că serviciile divine în Basarabia se făceau în limba slavonă, pe care moldovenii nu o înțelegeau și, din pricina aceasta, și-au pierdut obiceiul să vină la biserică și nu mai erau religioși, ci au degenerat în vicii și superstiții90. Preoții ortodocși remarcau indiferența religioasă a moldovenilor, care preferau să meargă la crâșme decât să vină la biserică91. Prin anii 80 ai secolului al XIX-lea, la serviciile divine în bisericile ortodoxe era un lucru obișnuit să vezi câte 2-3 persoane, foarte rar 10-20, dar uneori nu venea nimeni92. Este explicabilă această lipsă de interes a poporului pentru slujbele religioase, de vreme ce ele erau ținute în limba slavonă sau rusă și enoriașii nu înțelegeau nimic. Preotul ortodox Petru din satul Vasilievca, județul Ismail, scria că până la anul 1879, când regiunea a făcut parte din România, în sat a existat școală și copiii au fost învățați carte în limba română. După ce a venit guvernarea țaristă, timp de cinci ani nu s-a făcut în sat școală. În 1884 au deschis o singură clasă, care, peste patru ani, a rămas fără suport din partea statului. Încăperea era mică, întunecoasă, fără mobilă și cantorul bisericii, fiind și învățător, o folosea în același timp și ca bucătărie, dormitor și sufragerie. Autoritățile rămâneau indiferente la cererile repetate ale preotului și în anul 1890 au răspuns cu refuz, motivând că sătenii se vor trece și fără școală93. Țarii ruși au promovat o politică intensă de colonizare a teritoriilor din sudul Rusiei, inclusiv a Basarabiei. De pe teritoriul Bugeacului tătarii au fost strămutați în Crimeea și turcii s-au refugiat în țara lor. (O statistică din anul 1808 ne dă o cifră totală a populației Țării Moldovei de 960.000 de locuitori, dintre care 80.000 de turci în Bugeac și 20.000 la Hotin, 70.000 de armeni, 70.000 de evrei. Restul 720.000 de persoane erau ortodocși, în cea mai mare parte români94.) Cu fiecare Ibidem, p. 198. Charles U. Clark, Bessarabia, New York, 1927, p. 90. 90 Ibidem, p. 107. 91 Ibidem, p. 91. 92 Е. Н., „Поученiе на второй день Пасхи”, КЕВ, nr. 8, 1893, p. 296. 93 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабіи по миссіонерскимъ отчетамъ за 1890 годъ”, КЕВ, nr. 17, 1891, p. 508. 94 A. V. Boldur, Istoria Basarabiei, vol. II, Chișinău, Editura Timpul, 2016, p. 183. 88 89

48

Vasile FILAT

grup de coloniști se urmăreau scopuri aparte. Guvernul țarist a oferit libertate religioasă coloniștilor și Rusia a devenit pentru ei un rai al toleranței, care i-a atras pe mulți95. Acești coloniști urmau să joace un rol important în trezirea spirituală a popoarelor din Rusia. Migrațiile coloniștilor germani, elvețieni, bulgari și găgăuzi au dat Basarabiei un aspect multietnic și multiconfesional accentuat. La mijlocul secolului al XIX-lea, în provincie erau 17 sinagogi, 6 biserici luterane, 4 biserici romano-catolice și sute de biserici ortodoxe și secte ortodoxe disidente. Viața orășenească era dominată de ruși și evrei. În anul 1897, în Chișinău locuiau peste 50.000 de evrei, sau 47% din populația orașului96. Printre evrei au avut loc treziri spirituale creștine, conduse de Chaim Gurland și Iosif Rabinovici. Contele Urusov, care a fost trimis în calitate de guvernator după pogromul evreiesc din 1903, a locuit la Chișinău un an și jumătate și a lăsat memorii, în care scrie că „populația moldovenească, ca și cea rusească, este bună la inimă și fără răutate. Românii nu sunt prea dinamici, nu au nici capacitate și nici tendință de agonisire a averilor”97. Când veneau la guvernator să se plângă de ceva, spre deosebire de reprezentanții altor popoare, care cereau cu insistență să le fie ascultate plângerile, moldovenii doar îngenuncheau și țineau deasupra capului petițiile, „bolborosind încet ceva”98. Mai scria Urusov că moldovenii, în mare parte locuitori la sate, sunt un popor deosebit de plăcut, cu inima bună și supuși. Le place să fie tratați cu respect, ascultă cu plăcere complimentele și nu le este străină un fel de lăudăroșenie a omului simplu. Astfel, în timpul războiului japonez, când erau recrutați bărbați din Basarabia, moldovenii se înscriau cu mândrie, motivând zelul lor prin faptul că țarul, fără ei, nu poate face nimic la război și de aceea a poruncit să fie trimiși „bravii lui moldoveni”99. În anul 1910 misionarul eparhial Gurie Grosu motiva introducerea limbii române, numită moldovenească, în serviciile divine ale Bisericii Ortodoxe și spunea că rușii ortodocși se plângeau că nu înțelegeau nimic din ce spunea preotul din pricina limbii slavone, în care se oficiau serviciile divine. Cu atât mai mult nu puteau înțelege nimic moldovenii, care nu știau rusa și cu atât mai puțin slavona. Oamenii veneau la slujbă cu sufletul gol și tot așa plecau100. Unii preoți ai Bisericii Ortodoxe făceau abuz de această situație. Șeful Inspectoratului de Jandarmi din Basarabia scria în 1912 că „prohodul ţinut în limba română (foarte preţuit de ţărani) era Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 9. 96 Encyclopedia Judaica: Kishinev, Moldova, http://www.jewishvirtuallibrary.org/kishinev-moldova (accesat la 16 februarie 2021). 97 Князь С. Д. Урусов, Записки губернатора, Chișinău, 2011, p. 36. 98 Ibidem, p. 44. 99 Ibidem, p. 188. 100 Архим. Гурій, „Гроза (Чѣмъ сильны сектанты?)”, КЕВ, nr. 4, 1910, p. 99. 95

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

49

taxat de preoţi de câteva ori mai scump faţă de cel ţinut în limba rusă, iar suma pentru acest serviciu ajungea uneori până la 100 de ruble”101. Deși calitatea pregătirii preoților ortodocși a făcut progrese, în perioada aflării Basarabiei sub stăpânire rusească spiritualitatea poporului continua să fie joasă. O influență mai mare asupra situației spirituale au avut-o coloniștii, în special pietiștii dintre luteranii evanghelici germani și molocanii veniți din Rusia. Inochentismul și foamea spirituală a moldovenilor La fântâna de lângă orașul Sihar, Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş” (Ioan 4:35). Astfel Mântuitorul i-a mustrat pentru faptul că au mers în oraș să cumpere mâncare și nu au spus la nimeni despre El. Oamenii din Sihar, acei samariteni păcătoși, erau atât de setoși după mântuire, încât mărturia scurtă a unei femei cu purtare ușoară a fost suficientă ca să-i scoată din oraș și să-i aducă la Isus Hristos. Apoi L-au invitat pe Mântuitor să se oprească la ei pentru două zile, ca să le spună mai multe din Cuvântul lui Dumnezeu și să fie mântuiți. Astfel de „holde albe”, „gata pentru seceriș” au fost și românii din Basarabia, care, cu mare părere de rău, au rămas pentru multă vreme nesecerate. Fenomenul numit inochentism, o mare tragedie națională, a scos la iveală acest fapt și iată cum. În anul 1875, în satul Cosăuți din județul Soroca s-a născut un băiat pe nume Ion Țurcanu. Crescut matur, s-a făcut poslușnic la mănăstira Dobruja sub numele de Ioan Levizor, pentru posibilul motiv de a se eschiva de serviciul militar. După patru ani a plecat în Rusia, unde a vizitat mai multe mănăstiri și a făcut cunoștință cu clerici controversați, cum au fost ieromonahul Iliodor din Țarițîn, preotul Gapon și protoiereul Ioan Serghie din Kronștadt, fiind influențat de aceștia. Întors în Basarabia, a mers la mănăstirea Dobruja și apoi la Noul-Neamț. S-a călugărit în 1909 sub numele Inochentie și în anul următor a fost hirotonoisit ieromonah102. Spre deosebire de ceilalți clerici, care făceau slujbele în limba rusă, el a început să citească rugăciunea de exorcizare numită „Molitfele Sfântului Vasile” în limba română. În jurul lui Inochentie s-a creat o faimă de mare proroc, se spunea că este „întruchiparea lui Ioan Botezătorul” sau că este „locașul Duhului Sfânt”. Moldovenii din Basarabia, Podolia și Herson se duceau în foarte mare număr la „părințelul”, cum îl numeau ei, ca „să audă cuvinte sfinte” în limba lor. Ierarhii Bisericii Ortodoxe, văzând tulburarea din popor, l-au mutat în orașul Balta din regiunea Gh. Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională din Basarabia, Chişinău, Prut Internaţional, 2000, p. 177. Ștefan Ciobanu, Basarabia, Chișinău, 1926, p. 330.

101

102

50

Vasile FILAT

Kameneț-Podolsk, dar credincioșii din Moldova mergeau în cete mari să-l viziteze. În 1912 episcopul Serafim al Chișinăului l-a exilat la mănăstirea Murom din nordul Rusiei. Exilarea nu a dat rezultatele dorite. Mulți moldoveni din Basarabia, Podolia și Herson își vindeau averile pentru a se duce la „Părințelu-Domnu”, iar alții se duceau în satul Cosăuți, ca să ducă daruri și jertfe „măicuței Domnului”, cum o numeau pe mama lui Inochentie. Ca să oprească această mișcare religioasă cu caracter epidemic, autoritățile au interzis moldovenilor vânzarea averilor imobile. Dar nici aceasta nu i-a oprit. Își închideau la lăcată casele și ogrăzile și, în grupuri mari de familii întregi, cu femei și copii mici, plecau la mănăstirea Murom, la Inochentie, pe care deja îl considerau că este Duhul Sfânt103. Episcopul Serafim a trimis la Murom câțiva misionari ortodocși, ca să aducă pelerinii înapoi. Pentru că nici aceasta nu a avut efect, Inochentie a fost întemnițat în forțăreața Petrozavodsk și doar atunci pelerinii au început să se întoarcă spre casă. Doar la Moscova misionarii lui Serafim au întâlnit 1500 de inochentiști moldoveni, pe care i-au condus cu trenul în Basarabia. Din gubernia Herson au fost siliți să plece la baștină în Basarabia 210 inochentiști, care se aflau acolo sub conducerea unui adept al proorocului minciunos, care înființase „raiul lui Inochentie” la Lipețk. După un an de temniță, silit de autoritățile civile și ecleziastice, Inochentie și-a recunoscut public rătăcirea și i-a chemat pe toți adepții săi să se întoarcă la Biserica Ortodoxă. De la Petrozavodtsk autoritățile l-au exilat la mănăstirea Soloveț de la Marea Albă, unde a stat până în 1917, când toate închisorile și fortărețele rusești au fost deschise. S-a întors la Lipețk în gubernia Herson și a murit la sfârșitul anului 1917, în urma unei răni primite anterior de la un soldat rus. Cu moartea lui Inochentie mișcarea inochentistă nu a încetat, ba chiar a crescut, și în anul 1926, în Basarabia erau peste 20.000 de inochentiști, care credeau că „se apropie vremea judecății, când Părințelu va veni să judece omenirea și vai va fi de cei ce n-au crezut în el”104. Trebuie să-i dăm dreptate istoricului Ștefan Ciobanu că una din cauzele succesului ereziei lui Inochentie a fost faptul că „biserica rusă, sau, mai bine zis, clerul monahal, se servea în foarte mare măsură de un sistem de a răspândi în masele întunecate vestea despre o minune sau alta, manifestată de vreo icoană sau de vreun schimnic viu sau mort la o mănăstire sau alta, pentru a atrage cât mai mulți credincioși și jertfe”105. Biserica Ortodoxă a creat premisele pentru inochentism, căci i-a lăsat pe oameni în întuneric spiritual. Clericii ortodocși din Rusia l-au modelat pe Inochentie, iar cei din Moldova i-au disprețuit pe moldoveni și limba română. În vremea când inochentismul se răspândea ca o epidemie în Basarabia, Serafim, episcopul Chișinăului, a făcut ur Ibidem, p. 331. Ibidem, p. 332.

103

104 105

Ibidem, p. 333.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

51

mătoarea afirmație într-un apel: „E timpul, păstorilor, să părăsiți acea convingere că moldovanul este incapabil după natura sa să cadă de la Biserica lui Hristos la sectarism; eu vă preveneam că întunericul acestui norod (moldovenesc) poate să aducă rapida lui deturnare numai să se găsească un sectant care să poată predica în limba lui natală”106. Inochentismul a fost o plagă, cauzată de întunericul spiritual în care era ținut poporul moldovenesc de către autoritățile țariste și de Biserica Ortodoxă prin faptul că peste tot se vorbea doar rusește și oamenilor nu le erau oferită învățătură din Biblie. În Basarabia serviciile divine ale Bisericii Ortodoxe au fost ținute preponderent în limba slavonă. Inochentismul a scos la iveală setea poporului băștinaș după lucrurile sfinte și după o relație personală cu Dumnezeu. Dacă credincioșii evanghelici germani și ruși „și-ar fi ridicat ochii”, ar fi realizat acest lucru. Dacă nu s-ar fi limitat doar la cei din poporul lor și ar fi avut viziunea să pregătească și să trimită misionari vorbitori de limbă română, ar fi cules din poporul nostru la acea vreme roade bogate pentru Împărăția Cerurilor, căci holdele erau albe, dar lipseau lucrătorii care să poată secera, predicând Evanghelia în limba poporului. Nici credincioșii germani, nici cei vorbitori de limbă rusă, nici misiunile din afara țării nu au explorat posibilitățile enorme de evanghelizare a moldovenilor prin deschiderea școlilor în limba română, măcar și clandestine. Poporul român din Basarabia nu răspundea la mesajul Evangheliei, pentru că nu-l înțelegea. Lucrul acesta s-a arătat clar în perioada interbelică, când guvernarea română a pus accent pe deschiderea de școli și lichidarea analfabetismului. Pe fondul acestei reforme educaționale, a avut loc în Basarabia o trezire spirituală fără precedent. Premisele apariției mișcărilor evanghelice din Basarabia Teologii și clericii Bisericii Ortodoxe Ruse au răspândit activ concepția greșită precum că mișcările evanghelice au fost aduse în Rusia cu exclusivitate din Vest. Același lucru este spus și despre originea confesiunilor evanghelice din actuala Republica Moldova. Pe de altă parte, evanghelicii trec uneori în altă extremă, făcând afirmații asemenea celei spuse la congresul baptist din Rusia în 1989 că „trezirea spirituală din anii 1860 din Rusia nu poate fi concepută ca una străină, adusă din afară”107. Cercetătoarea Miriam R. Kuznetsova a făcut o analogie reușită, afirmând că influența din afară și cea autohtonă în apariția mișcării evanghelice din Rusia au fost ca chibriturile din afară care au aprins lemnele dinăuntru108. Ibidem, p. 331. Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 57. 108 Ibidem, p. 62. 106 107

52

Vasile FILAT

Teologii și clericii ortodocși trebuie să ia în considerație că unica țară care poate pretinde că nu a primit creștinismul din afară este doar Israelul. În toate celelalte țări creștinismul a pătruns prin misionari veniți din afară. Mișcarea evanghelică din Basarabia a fost influențată din Vest de către coloniștii pietiști și baptiștii germani și din Est de către molocanii, ștundiștii și baptiștii rusi. Nu găsim un element autohton care să fi contribuit considerabil la trezirea spirituală din Basarabia în secolul al XIX-lea, așa cum au fost molocanii în Rusia sau pietiștii în Germania. Poate doar traducerea Bibliei în limba română ar putea fi un element autohton, dar și aceasta a fost tipărită la Sankt Petersburg la inițiativa Societății Biblice Ruse și cu participarea Societății Biblice Britanice și pentru Străinătate. În Țara Moldovei a existat mai multă toleranță religioasă decât în Rusia. Aceasta i-a făcut pe rascolnicii din Rusia să caute refugiu în Moldova (inclusiv în regiunea sa de est, după 1812 – Basarabia) înainte de anexare, iar după ei au venit și molocanii. Al doilea factor care i-a atras în Basarabia pe reprezentanții acestor curente evanghelice au fost privilegiile oferite coloniștilor după anexarea la Rusia, printre care și mai multă libertate religioasă109. Misionarii ortodocși antisectari afirmau că la creșterea și răspândirea mișcărilor evanghelice au contribuit ignoranța religioasă a poporului și nemulțumirea față de cler, răspândirea Sfintelor Scripturi, moralitatea înaltă a evanghelicilor (în mod particular faptul că ei nu consumau alcool și duceau un mod moral de viață), ajutorul reciproc în comunitățile evanghelice, dorința de eliberare de impozitele și obligațiile financiare impuse de Biserica Ortodoxă și posibilitatea să primească educație religioasă temeinică110. Moralitatea evanghelicilor deriva din studierea Bibliei. Despre situația moralității în popor putem să facem concluzii în baza unui tabel care reflectă starea sănătății publice din Basarabia în 1895. Conform raportului, în acel an au fost înregistrate 7.519 persoane bolnave de gripă; bolnavi de sifilis erau 4.599 și de alte boli venerice – 3.893. Punând cifrele împreună, constatăm că în acel an, în Basaraba bolile venerice au fost mai răspândite (8.493 de persoane) decât gripa (7.519 persoane)111. În 1975, la Chișinău a fost publicată o carte a lui V.  Gajos, menită să ofere material pentru instruirea și organizarea lucrului „științifico-ateist”, care se desfășura la mari proporții în acea vreme de către propagandiștii ateismului. Cauza principală a apariției și răspândirii sectelor, conform autorului, era că majoritatea populației erau țărani analfabeți112. Această constatare a lui Gajos că analfabetis Аркадій Епископъ Аккерманшіі, „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1894 годъ”, КЕВ, 1895, nr. 13, p. 184. 110 С. Маргаритовъ, „Штундизмъ”, КЕВ, nr. 6, 1894, p. 183. 111 РГИА (Arhiva Istorică de Stat a Rusiei), f. 1284, inv. 223, d. 44, p. 15. 112 В. Ф. Гажос, Эволюция религиозного сектантства в Молдавии, Кишинев, 1975, p. 3. 109

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

53

mul a contribuit la răspândirea sectelor poate fi adevărată în cazul inochentismului, dar nicicum nu este valabilă în cazul ștundiștilor sau baptiștilor, care învățau să citească tocmai ca să poată studia Biblia și făceau tot efortul să-și dea copiii la școală, ca să-i poată învăța temeinic din Sfintele Scripturi. Când contele Modest Korf i-a vizitat, în vara anului 1874, pe ștundiștii din regiunea Kiev, a fost adus de ispravnic în casa unei văduve de 35 de ani. A fost impresionat de curățenia care era în casa acelei femei și că pe masă avea Biblia. Văduva i-a povestit că se adunau un grup de 10 femei din sat să asculte din Biblie și să se roage. La insistența preotului, poliția le-a arestat, dar în închisoare a primit o mare binecuvântare. Contele a rămas uimit și a întrebat ce binecuvântare putea să primească în temniță? Femeia i-a răspuns: „Eu nu puteam să citesc, dar, pentru că ne-au închis pe toate în aceeași cameră, am învățat și eu carte. Acum pot să citesc din Biblie”. Contele Korf a plecat adânc impresionat de cunoștințele biblice ale acelei femei și de evlavia ei113. Dorința de a citi Biblia a fost un mare catalizator pentru creșterea nivelului de alfabetizare114. Mulți țărani au învățat a citi, ca să poată studia Biblia. Puterea mișcărilor evanghelice a venit din abilitatea de a citi. Preotul ortodox din satul Șagani, unde au apărut unii dintre primii credincioși baptiști din Basarabia, afirma că au părăsit biserica ortodoxă și s-au alipit baptiștilor cei mai activi și mai educați credincioși, care știau carte și erau nelipsiți de la serviciile divine115. Tot în Șagani, în anul 1901 Biserica Ortodoxă a construit o școală parohială, pentru a combate influența baptistă116. Deci, evanghelicii nu doar că au făcut eforturi să învețe carte, ci și au motivat (ca să nu zicem că au forțat) Biserica Ortodoxă să se ocupe de școlarizarea enoriașilor săi. V. Gajos scria că răspândirea sectelor a fost o manifestare a protestului politic, iar falimentul revoluției din 1905 i-a făcut pe oameni să caute refugiu în religie. Gajos, fiind marxist și materialist, evident că nu vedea și nu i se permitea să vadă alte cauze decât cele materiale și economice, căci așa a fost învățat și așa era linia Partidului Comunist, de la care nu avea voie să se abată. Era bine cel puțin să fi luat seama la lucrările lui A. I. Klibanov, cel mai bun specialist în materie din Uniunea Sovietică, ateu și el, dar care a fost ceva mai obiectiv. Klibanov scria că „ștundismul s-a manifestat prin formarea masivă în mediul țărănesc a cercurilor de studiu biblic cu caracter stihiinic”117. Deci, analfabetismul a fost o piedică în răspândirea Evangheliei și evanghelicii au fost cei care au depășit această piedică, М. М. Корф, При царском дворе, Изд-во «Свет на Востоке», 2018, p. 51. Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 59. 115 Алексiй Арвентьевь, „Историческiй очеркъ o сектантствe в сел. Шажанахъ, Измаильского уезда”, КЕВ, nr. 2, 1906, p. 46. 116 Ibidem, p. 48. 117 А. И. Клибанов, История религиозного сектантства в России, Москва 1965, p. 187. 113

114

54

Vasile FILAT

învățând să scrie și să citească, căci altfel nu ar fi putut să studieze Biblia. În localitățile unde locuiau ștundiști sau molocani ori baptiști era un interes deosebit pentru școală. Un misionar ortodox antisectar scria că evanghelicii se remarcau printr-o atracție, ieșită din comun, pentru învățătură și educație. Datorită structurii comunităților lor, fiind obligați să participe nemijlocit și viu la desfășurarea serviciului, să citească ocazional texte cunoscute din Biblie, să se roage sau să cânte, ei erau puși în situația să fie educați. Pentru fiecare dintre ei educația era o chestiune de onoare, chiar mai mult – de viață spirituală. Aproape toți evanghelicii, bărbați și femei, știau carte. Pe copii îi învățau la școala din localitate. Dacă exista o școală a zemstvei sau ministerială, preferau să-și dea acolo copiii decât la școala parohială118. Analfabetismul a fost factorul care a împiedicat progresul mișcărilor evanghelice în rândul românilor din Basarabia. De aceea, nu au avut mult succes Biblia și Noul Testament în limba română, tipărite și aduse în Basarabia în timpul exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni, căci era extrem de mic numărul moldovenilor în stare să citească. Comparativ cu guberniile vecine Herson și Kiev, în Basarabia a fost mai puțină activitate misionară a ștundiștilor și, mai ales, a baptiștilor. Condițiile pentru misiune au fost tot atât de favorabile ca în guberniile vecine, chiar poate mai favorabile, dar au lipsit conducători și misionari locali. După Războiul Crimeei din 1856, partea de sud a Basarabiei (județele Cahul, Bolgrad și Ismail) a fost retrocedată Moldovei. În urma războiului ruso-turc din 1877-1878, aceste județe iar au fost anexate de ruși. Libertarea religioasă pe care au experimentat-o locuitorii acestor județe timp de 22 de ani, fiind parte a Moldovei, a fost una din cauzele majore care au facilitat dezvoltarea diferitor mișcări evanghelice în regiune. Lucrul acesta a fost des menționat de misionarii și clerul ortodox. Unul din factorii cei mai importanți pentru apariția și dezvoltarea mișcărilor evanghelice din Basarabia a fost activitatea societăților biblice, prin intermediul cărora au fost aduse mii de copii ale Bibliei și ale Noului Testament, în toate limbile vorbite aici, inclusiv în limba română. La foarte scurt timp după anexarea din 1812, a fost fondată Filiala Basarabeană a Societății Biblice Ruse, și pe această cale au fost aduse multe Biblii și distribuite în popor. Pentru diferite perioade de timp a fost sistată activitatea societăților biblice în Imperiul Rus, dar, când ea era reluată, mai ales colportorii Societății Biblice Britanice și pentru Străinătate au distribuit în Basarabia un număr mare de copii ale Sfintelor Scripturi. „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 151.

118

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

55

Concluzii Biserica Ortodoxă Rusă a manifestat o continuă intoleranță față de alte mișcări și idei religioase. Aceeași a fost în mare parte și atitudinea puterii de stat. Autocrația și Biserica Ortodoxă s-au susținut una pe alta și, cel mai des, au fost unite în persecutarea schismaticilor și a creștinilor evanghelici, pe care îi numeau „sectanți”. Țarii care au dorit dezvoltarea Rusiei și apropierea ei de Vest au creat anumite condiții favorabile pentru răspândirea Bibliei și pentru apariția mișcărilor evanghelice. Persecuțiile religioase împotriva molocanilor din Rusia i-au silit să caute refugiu și în Basarabia, unde au găsit mai multă toleranță religioasă. Ei sunt printre primii care au adus ideile evanghelice aici. Societatea Biblică Rusă și Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate au pus Cuvântul lui Dumnezeu tipărit la dispoziția popoarelor din Rusia, inclusiv a românilor din Basarabia. Coloniștii invitați de țarii ruși să se așeze în Basarabia au adus ideile pietiste, care au stat la temelia mișcărilor evanghelice. De la ei le-au preluat rușii și ucrainenii din sudul Rusiei, care au început mișcarea ștundistă. Apoi această mișcare a luat amploare și în Basarabia. Clericii confesiunii majoritare s-au arătat în mare parte lipsiți de cunoștințe și de capacitatea să ofere poporului învățătură biblică, iar cei mai zeloși dintre ei s-au implicat în așa-numita „misiune antischismatică și antisectară”, prigonind celelalte mișcări religioase. Analfabetismul, larg răspândit în Rusia și în Basarabia secolului al XIX-lea, a fost un factor ce a stopat înaintarea mișcării evanghelice. Autoritățile țariste au păstrat în mijlocul populației române din Basarabia un analfabetism extrem, iar atunci când au fost oferite anumite posibilități, mai puțin au beneficiat de ele românii. Evanghelicii sunt cei care au făcut eforturi să învețe carte, căci motivația lor era citirea Bibliei. Teama de răspândirea ideilor evanghelice i-a silit pe clericii ortodocși să înființeze școli și biblioteci bisericești, să publice literatură în limba română. Mișcarea evanghelică din Basarabia s-a dezvoltat cel mai mult în județele de sud (Ismail, Cahul și Bolgrad), care pe parcursul câtorva decenii (1856-1878) au făcut parte din România, unde cetățenii se bucurau de libertate religioasă. Faptul acesta a fost menționat des cu supărare de către misionarii ortodocși ruși. Puțini români din Basarabia au aderat la mișcările evanghelice, dar populația băștinașă era într-o profundă căutare spirituală, manifestată în trecerea masivă la mișcarea mistică inochentistă, datorită faptului că fondatorul acesteia a propovăduit în limba română. Misionarii și propovăduitorii evanghelici care au activat în Basarabia au fost vorbitori de limbă rusă și germană. Predicarea în limba română la băștinași nu a fost un obiectiv important al lucrătorilor în Evanghelie din Basarabia sau care au făcut misiune aici.

56

Vasile FILAT

Întrebări pentru discuții: 1. Ce ar fi trebuit să facă liderii Bisericii Ortodoxe Ruse pentru a păstra independența bisericii pe vremea lui Ivan cel Groaznic și a lui Petru cel Mare?

2. Ce credeți că le-a determinat pe autoritățile țariste să manifeste în Basarabia mai multă toleranță religioasă decât în celelalte gubernii ale Rusiei?

3. Care au fost factorii majori ce au contribuit la apariția și dezvoltarea mișcărilor evanghelice în Basarabia?

4. Dacă ai fi fost țăran moldovean din Basarabia în anii 1812-1918, ce șanse ai fi avut să auzi Evanghelia în română și să devii adevărat ucenic al lui Hristos?

5. Prin ce crezi că se explică interesul sporit al moldovenilor pentru misticism și ce i-a atras într-un număr așa de mare la mișcarea inochentistă?

6. Ce factori crezi că i-au împiedicat pe liderii mișcărilor evanghelice din Basarabia și pe misionarii evanghelici să învețe limba română, ca să poată predica localnicilor?

Capitolul 3

SOCIETĂȚILE BIBLICE Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate În toate țările și în toate veacurile trezirile spirituale au fost posibile datorită accesului oamenilor la citirea și studierea Bibliei în limba vorbită și înțeleasă de popor. Așa a fost și în cazul mișcărilor evanghelice din Rusia și din Basarabia. Ivan Prohanov, unul dintre marii lideri ai mișcării evanghelice din Rusia, spunea: „Biblia în rusă, Noul Testament în rusă au fost strămoșii tuturor mișcărilor religioase noi din Rusia”119. Un factor important care a contribuit la apariția și răspândirea credinței baptiste în Basarabia a fost Sfânta Scriptură tradusă și tipărită în limba română. Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate (în continuare, SBBS) a jucat un rol important în răspândirea Bibliei (traducere sau revizuire, tipărire, distribuție, alfabetizare). Iată cum a luat ființă această Societate. În anul 1800, o fată de 15 ani din Țara Galilor pe nume Mary Jones, după ce timp de șase ani a adunat bani, a făcut pe jos un drum aneMary Jones voios de 40 km până la orașul Bala, Sursa: Wikipedia.org Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 57.

119

58

Vasile FILAT

ca să cumpere o Biblie. Pastorul Thomas Charles din Bala a găzduit-o și, văzând dorința aprinsă a acestei fete după Cuvântul lui Dumnezeu, i-a vândut trei Biblii la preț de una. Peste doi ani, pastorul Thomas Charles a venit la Londra, ca să obțină cu ajutorul prietenilor mai multe Biblii în limba galilor. A apelat la comitetul Societății pentru Tractate Religioase și, după mai multe ședințe la care cererea lui nu primea răspuns pozitiv, pastorul baptist John Hughes, care era unul dintre membrii comitetului, a sugerat că Țara Galilor nu este unica din Regatul Unit care are nevoie de Biblie și că sunt multe popoare în regat și în lumea întreagă care au o nevoie disperată să poată citi Cuvântul lui Dumnezeu în limba lor. Pastorul Hughes a sugerat formarea unei societăți care va traduce, va tipări și va oferi Biblii galilor și tuturor popoarelor din Imperiul Britanic și din întreaga lume. Fiind rugat să pună în scris viziunea sa, John Hughes a scris renumitul eseu Excelența Sfintelor Scripturi, în care promova formarea unei asociații a creștinilor de diferite confesiuni cu singurul scop de a duce Cuvântul lui Dumnezeu popoarelor. Mulți au citit documentul, devenit popular și la 7 martie 1804, în London Tavern s-au adunat aproximativ 300 de persoane și au format British and Foreign Bible Society (Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate). Printre fondatori a fost și renumitul politician William Wilberfoce, care a luptat pentru abolirea robiei120. Pastorul John Hughes a fost ales secretar al Societății. Aceasta a fost prima societate biblică din lume, care urma să dea naștere la mii de alte societăți și să ducă Cuvântul lui Dumnezeu popoarelor, inclusiv românilor și altor etnii care locuiau în Basarabia. De la fondare până în 1869, cu eforturile acestei societăți au fost tipărite și distribuite în lumea întreagă peste 50 de miliarde de Biblii în 207 limbi și dialecte121. În anul 1867 contele Modest Korf din Rusia a participat la Expoziția Universală de la Paris, unde s-a apropiat de pavilionul Societății Biblice Britanice și pentru Străinătate. Pavilionul era în formă de clădire, pe frontispiciul căreia era scris „Biblia” și la ferestre erau scrise nume de țări diferite. Contele s-a apropiat de fereastra cu inscripția „Rusia” și un tânăr englez l-a salutat, i-a dat Noul Testament în limba rusă și i-a cerut adresa. Cu toate că contele i-a spus că cenzura rusă nu va permite primirea Bibliei din Anglia, la întoarcerea sa acasă contele Korf a primit prin poștă înștiințarea despre 3000 de exemplare ale Bibliei în rusă care deja erau în Sankt Petersburg. Contele a cerut permisiunea Sfântului Sinod și, spre marea lui mirare, a primit acceptul să distribuie doar această partidă de Biblii, cu condiția că englezii nu mai trimit altele. Contele a distribuit toate cele 3000 de exemplare, după care SBBS i-a trimis sume considerabile, ca să poată tipări Biblia pe loc. Ul William Cathcart, The Baptist Encyclopedia, Philadelphia, 1881, p. 556. М. Скворцев, „Статистическiя замътки”, КЕВ, nr. 18, 1869, p. 595.

120 121

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

59

terior, SBBS a finanțat construcția unui pavilion la Expoziția Industrială Panrusă de la Sankt Petersburg din 1870 și tipărirea a 62.000 de Biblii în limba rusă, care au fost distribuite cu prilejul acelui eveniment. Toate acestea arată cât de multă credință și pasiune aveau conducătorii și colaboratorii acestei Societăți și cum Dumnezeu binecuvânta lucrarea lor. Apropo, la acea vreme contele Modest Korf încă nu experimentase nașterea din nou și nu devenise creștin evanghelic. Aceasta a avut loc doar în anul 1874, după ce a auzit Evanghelia de la lordul Radstock122. SBBS exporta viziunea tipăririi Bibliei în limbile popoarelor. Pentru acest scop trimiteau agenți care discutau cu conducerea țărilor până era adusă la îndeplinire acea viziune. Agenții îi motivau pe conducătorii localnici, îi sfătuiau în privința organizării societăților biblice naționale și îi supravegheau în vederea menținerii viziunii și a motivației. SBBS ajuta financiar la început și păstra apoi o legătură strânsă cu societățile naționale. SBBS avea interdicție să distribuie în Rusia Biblia tipărită de ea, care era diferită prin faptul că nu includea cărțile apocrife. Dar avea permisiunea să procure Biblii (versiunea sinodală) tipărite în Rusia și să le distribuie împreună cu traducerile în alte limbi. Ca să nu fie oprită lucrarea, SBBS și-a mărit numărul de colportori și de depozite. Căile ferate și multe firme comerciale ofereau gratis bilete pentru colportori și pentru transportarea Bibliei. Autoritățile ruse interziceau colportorilor să facă misiune sau să organizeze întâlniri religioase; totuși, ei aveau dreptul să vândă literatură religioasă și să facă publicitate în scopuri comerciale, iar ei profitau de aceasta pentru a propovădui Evanghelia123. Colportorii au distribuit Biblii, au predicat, au condus studii biblice și au pregătit calea trezirii spirituale124. La sfârșitul anilor 60 ai secolului al XIX-lea, Biblia era prezentă pe întreg teritoriul Rusiei și a avut cea mai mare contribuție la apariția și dezvoltarea mișcărilor evanghelice din Rusia. După închiderea Societății Biblice Ruse (1826), SBBS a continuat să activeze oficial și neoficial în Imperiul Rus. Regimul țarist a ridicat în fața SBBS mari piedici când a interzis prin lege importarea Bibliei în limba rusă din afara țării. John Melville125 (1802-1886), un scoțian care s-a stabilit la Odesa în anul 1837, a desfășurat o amplă activitate neoficială și independentă de distribuire a Bibliei și a tractatelor religioase. Timp de 46 de ani, până în 1883, el a coordonat lucrarea agenților SBBS care răspândeau Cuvântul lui Dumnezeu în sudul Rusiei, inclusiv în Basarabia. SBBS a desfășurat o activitate largă în Moldova de peste Prut. În anul 1866 colportorul Scharsschmidt, care staționa la Iași, a venit la seminarul teologic orto Модест Модестович Корф, op. cit., p. 13-14. Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 450. 124 Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 59. 125 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 17. 122

123

60

Vasile FILAT

dox de la Huși și a vândut nu mai puțin de 60 de cărți sfinte, fiind rugat să mai aducă alte cărți. De acolo a mers la Leova, un orășel preponderent evreiesc din Basarabia. Spre întristarea colportorului, nu a putut să vândă nicio carte, căci oamenii, fiind strict ortodocși, l-au privit cu suspiciune. Plecând de la Leova, a ajuns într-o localitate și, când i-a oferit unui creștin ortodox Biblia, acela a spus că nu crede nici Vechiul Testament și nici Noul Testament. A intervenit în discuția lor un evreu, care dorea să apere autoritatea Vechiului Testament și i-a mai zis ortodoxului că niciun om care a citit Noul Testament nu poate vorbi decât cu reverență despre această carte. Până la urmă, ambii au cumpărat Noul Testament de la Scharschmidt126. Cazul acesta ilustrează dificultățile muncii colportorilor, care într-un loc erau primiți bine și cu brațele deschise, iar în altele erau respinși. Mai arată întâmplarea aceasta și diferențele care erau între creștinii ortodocși din România și cei din Basarabia după jumătate de secol de aflare sub stăpânire rusească. Din raportul lui James Watt, care conducea depozitul SBBS de la Odesa, cunoaștem că la Chișinău a existat o subagenție, care în anul 1872 a vândut 597 de cărți din totalul de 69.346 de cărți vândute din depozitul de la Odesa. Este bine să comparăm cu volumul de 3.514 cărți vândute de subagenția de la Kiev. Numai colportorii vânduseră 11.020 de cărți și nu încape îndoială că o parte din aceste cărți au fost vândute în Basarabia. Pentru o vreme ca a noastră, când unor oameni le pare neobișnuit că Biblia este pusă în vânzare și ei pledează pentru distribuirea Sfintei Scripturi strict prin donații, va fi interesant de cunoscut că din totalul de aproape 70.000 de cărți distribuite în decurs de un an, depozitul de la Odesa a donat doar 45 de cărți127. În ianuarie 1877, Jacob Watt, directorul depozitului SBBS de la Odesa, i-a delegat pe Iacov Deliakov și Ivan Jidkov în calitate de colportori la Chișinău cu misiunea de răspândire a Bibliei în unitățile militare care staționau în oraș și printre ofițerii statului-major al corpului de armată din regiune. La Chișinău, Jidkov l-a cunoscut pe Vasilii Nikolaevici Ivanov, un alt colportor molocan, care nu era botezat prin credință, dar cunoștea profund Sfintele Scripturi. Ivanov a rămas prieten cu Jidkov până la moarte, chiar dacă aveau concepții diferite privitoare la botez. În toate celelalte au fost solidari și au păstrat dragostea frățească. Vasilii Ivanov era mai mare cu 11 ani decât Jidkov și a avut o bună influență spirituală asupra acestuia. La Chișinău locuia și fratele lui Iacov Deliakov, împreună cu soția și cu doi copii. Această familie i-a găzduit pe Deliakov și Jidkov pe perioada aflării la Chișinău în anii 1877-1878, ei distribuind Sfintele Scripturi în Chișinău și localitățile din jur. O altă sarcină a lor a fost să expedieze Biblii și Noul Testament cu trenul Sixty-Third Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1867, p. 153. The Sixty-Ninth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1873, p. 149.

126 127

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

61

la Iași, ca de acolo aceste cărți să fie împărțite printre militarii ruși care staționau în Principate. În timpul aflării la Chișinău, Deliakov și Jidkov au desfășurat lucrare spirituală prin casele oamenilor și în adunarea molocanilor128. Nu dispunem de informații ca acești doi colportori să fi desfășurat activitate evanghelică printre vorbitorii de limbă română. La Odesa a funcționat unul dintre depozitele SBBS și a existat o echipă alcătuită din cinci colportori, care vindeau materialele în regiune129. Soții Lunge, originari din Boemia, au lucrat timp de 40 de ani, încă din 1862, și au distribuit textul sacru în Basarabia. În căruța lor plină cu literatură creștină, au străbătut regiunea noastră în lung și în lat, răspândind Cuvântul lui Dumnezeu în Bender și Chișinău, de-a lungul frontierei cu România, până la poalele Carpaților și în delta Dunării. Ei au împărțit Biblia printre ruși, români, cehi, evrei și alte etnii care locuiau în regiune130. Românii puteau să procure Biblia în limba română de la Lunge și alți colportori ai SBBS. În anul 1835, Berker, unul dintre conducătorii misiunii din această regiune, a obținut permisiunea să tipărească Biblia în „limba valahă” (română) de pe o copie obținută de la autoritățile eclesiastice române131. Pastorii coloniștilor germani erau ostili față de Lunge, din pricina că în Biblia pe care o distribuia el lipseau cărțile apocrife. Bulgarii îi reproșau că nu avea să le ofere Biblia în limba lor. Lunge împreună cu soția s-au pensionat în anul 1902, după ce au distribuit Cuvântul lui Dumnezeu în Basarabia timp de 40 de ani132. Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate a servit drept model și a ajutat pe conducătorii ruși la formarea Societății Biblice Ruse, care urma să aibă un rol și mai important în răspândirea Bibliei în Basarabia.

Societatea Biblică Rusă La începutul secolului al XIX-lea Biserica Ortodoxă Rusă folosea traducerea Bibliei din secolul al IX-lea făcută în slavonă, o limbă veche de 1000 de ani. Fiind impresionat de activitatea și rezultatele British and Foreign Bible Society, principele Aleksandr Nikolaevici Golițîn, la acea vreme director general pentru chestiunile spirituale ale confesiunilor străine133, a înaintat la 6 decembrie 1812 un proiect prin care solicita împăratului Alexandru I aprobarea fondării unei societăți biblice după modelul celei britanice. Scopul unei asemenea societăți consta în procu Autobiografia nepublicată a lui I. I. Jidkov, p. 1. William Canton, A History of the British and Foreign Bible Society, London, 1910, vol. III, p. 357. 130 William Canton, op. cit., vol. V, p. 38. 131 William Canton, op. cit., vol. II, p. 17-18. 132 William Canton, op. cit., vol. V, p. 59. 133 Rus. главнокомандующий духовными делами иностранных исповеданий. 128 129

62

Vasile FILAT

rarea și difuzarea Bibliei slavone editate de Sfântul Sinod, precum și în traducerea și editarea Bibliei în limbile vorbite în imperiu, dar fără a adăuga la textul biblic comentarii sau explicații. Misiunea societății era să ofere popoarelor din Rusia Cuvântul lui Dumnezeu în limba înțeleasă și vorbită de ei la un preț accesibil, iar celor săraci chiar și gratuit134. Unul dintre principii era ca în Bibliile tipărite să nu fie niciun fel de comentarii sau interpretări, nicio amprentă confesională. Traducerile acestea se vindeau la un preț ieftin și deseori se împărțeau gratuit săracilor, bolnavilor, deținuților și persoanelor de alte religii135. În Împăratul Alexandru I aceeași zi împăratul Alexandru I a dat aproSursa: britanica.com barea pentru înființarea Societății Biblice Ruse (SBR). În luna ianuarie a anului 1813 a fost format Comitetul Societății Biblice Ruse și împăratul Alexandru I a donat pentru scopurile propuse 25.000 de ruble, iar apoi dona anual câte 10.000 de ruble. Guvernatorii și principalele fețe bisericești au fost invitați să devină membri ai Societății136. Un proiect important al Societății Biblice Ruse a fost traducerea Bibliei în limba rusă. Lucrul a fost început în anul 1813 din ordinul țarului Alexandru I și a durat 40 de ani până a fost încheiat, în funcție de măsura în care era susținut de țarii care au urmat la conducere. Traducerea Noului Testament în rusă a fost finisată în 1819. Este deosebit de interesant cum a lucrat Dumnezeu în viața țarului Alexandru I și apoi, prin el, la trezirea spirituală a poporului rus și a celorlalte popoare din Imperiu. Țarul Pavel, tatăl lui Alexandru I, a fost un tiran. În copilărie Alexandru a venit odată la tatăl său și, când i s-a închinat, a fost lovit de acesta cu piciorul în față. Viitorul țar a avut un profesor suedez, de la care a învățat să-L disprețuiască pe Hristos și să nu vadă în El nimic mai mult decât „un evreu de la care și-a luat numele secta creștină”137. După asasinarea tatălui său de către ofițerii de la curte, Alexandru I a devenit împărat în 1801 și era plin de dorința să facă reforme, inclusiv abolirea șerbiei, dar a văzut că aspirațiile îi depășeau capacitățile de a conduce țara și s-a dedat relațiilor amoroase, chiar dacă era căsătorit de la vârsta de 16 ani А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Россійскаго библейскаго общества”, КЕВ, 1872, nr. 7, p. 211. 135 Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea, Chișinău, 1931, p. 281. 136 А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Россійскаго библейскаго обществa”, КЕВ, 1872, nr. 7, p. 212. 137 Питер Мастерс, Люди особой судьбы, Житомир, 2007, p. 7. 134

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

63

cu prințesa Elizaveta de Baden138. În fiecare zi o vizita pe principesa Maria Narîșkina și la scurt timp Alexandru I s-a răcit total față de soția sa, care era o femeie frumoasă și cu caracter blând. Petrecea tot timpul cu Narîșkina. Ajuns împărat, Alexandru  I l-a numit ober-procuror al Sfântului Sinod pe principele Aleksandr Golițîn, renumit pentru comportamentul său scandalos și imoral. Ajuns în fruntea Bisericii Ortodoxe, principele Golițîn a fost mustrat de cugetul său pentru viața desfrânată pe care o ducea și, după discuții cu pietiști din străinătate, a început să citească Noul Testament. Cuvântul lui Dumnezeu primit cu credință și-a făcut lucrarea în inima lui, așa că a experimentat nașterea din nou, despre care a declarat public. Faptul acesta l-a deranjat pe Alexandru I, dar la îndemnul lui Golițîn a început să citească Biblia și apoi i-a scris prietenului său astfel: „Cartea pe care mi-ai dat-o mi-a deschis o lume nouă”139. Soția boierului basarabean Alexandru Scarlat Sturdza i-a făcut cunoștință împăratului cu baronesa Kridener, care l-a confruntat pe împărat direct cu păcatul lui și i-a vorbit despre Hristos timp de trei ore140. După moartea celui de al doilea copil al său, care s-a îmbolnăvit de tuberculoză, țarul Alexandru  I a început să caute și mai mult pe Dumnezeu și s-a apropiat de soția sa. Când Napoleon a cucerit Moscova în 1812, în disperarea sa, Alexandru I s-a smerit adânc, gândindu-se la aroganța, imoralitatea și egoismul de care era stăpânit. În strâmtorare și-a îndreptat rugăciunile către Dumnezeu și a experimentat nașterea din nou, dedicându-și deplin viața lui Hristos141. După acest eveniment i-a scris prietenului său Golițîn: „Credința mea a devenit acum sinceră și înflăcărată. Ea crește din zi în zi și simt o bucurie pe care nu am avut-o niciodată. De mai mulți ani caut Calea. Citirea Scripturii, pe care o cunoșteam destul de superficial, mi-a adus un folos atât de mare, că nu poate fi exprimat în cuvinte. Roagă-te Tatălui Preaînalt și Domnului nostru Isus și Duhului Sfânt [...] ca să mă conducă și să mă întărească pe această cale unică spre mântuire”142. Pentru tot restul vieții a avut o relație vie cu Dumnezeu și în toate a căutat călăuzirea Lui. Când urmărea armatele lui Napoleon și nu știa dacă trebuie să între în Paris, Alexandru I nu a putut să găsească o soluție nici când a convocat consiliul generalilor săi. Atunci a intrat într-o cameră și s-a rugat. În rugăciune a primit răspuns de la Dumnezeu să meargă imediat asupra Parisului. După război împăratul petrecea mult timp în rugăciunea de dimineață143. Medicul lui spunea că „prea mult timp se roagă”. Acum cititorului Ibidem, p. 8. Ibidem, p. 12. 140 Утренняя звезда, 1910, nr. 6, p. 1. 141 Питер Мастерс, op. cit., p. 17. 142 Ibidem, p. 18. 143 Ibidem, p. 19. 138 139

64

Vasile FILAT

îi va fi mai clar de ce, atunci când i-a fost prezentată propunerea, țarul Alexandru I a decis în aceeași zi înființarea Societății Biblice Ruse și a fost atât de generos la fondare și apoi în fiecare an a oferit mijloace considerabile pentru activitatea ei. Societatea Biblică Rusă activa după modelul celei britanice. Aleksandr Golițîn a fost numit președinte, iar țarul Alexandru I și doi frați ai săi au devenit patroni. Prințul K. K. Lieven, care aparținea de comunitatea Fraților Moravieni, o confesiune pietistă, a fost un membru activ al SBR de la început144. Instituită la 23 ianuarie 1813, Societatea Biblică Rusă a fost deosebit de eficientă în tipărirea și distribuirea Sfintelor Scripturi. În 1817, la patru ani de la fondare, Societatea publicase sau avea în proces de publicare 43 de ediții ale Sfintelor Scripturi în 17 limbi, fiind tipărit un total de 196.000 de copii ale Bibliei integrale sau ale Noului Testament. În 1817, de exemplu, se lucra la traducerea în cinci limbi: rusă, tătară, carelă, armeana apuseană și bureată145. Peste o lună după celebrarea aniversării de patru ani, au plecat din Sankt Petersburg în diferite părți ale imperiului 16 transporturi, trase de cai, cu Sfintele Scripturi. Așa era dus și în Basarabia Cuvântul lui Dumnezeu. Nu toate popoarele din Imperiul Rus au avut binecuvântarea să aibă tradus și tipărit în limba lor tot textul Sfintelor Scripturi. Dintre cele 17 traduceri tipărite de SBR, Biblia a fost editată integral doar în română, armeană, finlandeză și germană146, precum și în greaca veche și în slavonă. Aveau să treacă încă mulți ani până când avea să fie tradusă întreaga Biblie în rusă. În anul 1825 a murit împăratul Alexandru I, fără să lase urmaș, căci cele două fiice ale lui au murit în copilărie. Tronul a fost moștenit de fratele lui mai mic Nicolаe I, care, fiind ostil convingerilor religioase și reformelor lui Alexandru, a sistat în anul 1826 activitatea SBR sub pretextul derizoriu că „au fost tipărite suficiente Biblii”. Conservatorii au văzut în SBR o amenințare pentru siguranța statului și au reușit demiterea principelui Golițîn și închiderea Societății în 1826147. Noul ministru al instrucțiunii publice, Șișkov, spunea că traducerea Bibliei în limba poporului va aduce dispreț față de Biblie, căci oamenii vor folosi paginile din carte ca să împacheteze produse și că disprețul acesta va duce la răspândirea ereziilor și a ateismului148. Odată cu sistarea activității SBR în anul 1826, a fost intreruptă distribuirea Bibliei în tot imperiul și au fost declanșate prigoane împotriva traducătorilor și colaboratorilor Societății. Autoritățile au ordonat arderea întregului tiraj al Pentateucului tradus în limba rusă și proaspăt ieșit de sub tipar149. Sfântul Sinod a publicat ediții limitate ale Bibliei slavone. În celelalte limbi nu s-a mai publicat Biblia. Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 58. The Fourteenth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1818, p. IV. 146 Ibidem, p. 299. 147 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 37. 148 Д. В. Поспеловский, Православная церковь в истории Руси, России и СССР, Москва, 1996, p. 160. 149 А. И. Клибанов, История религиозного сектантства в России, Москва, 1965, p. 188. 144 145

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

65

Pe parcursul celor 12 ani de activitate (6 decembrie 1812 – 12 aprilie 1826) Societatea Biblică Rusă a editat 208.068 de exemplare ale Bibliei integrale, 400.260 de exemplare ale Noului Testament și 267.772 de exemplare cu diverse părți ale Sfintei Scripturi. Toate aceste ediții alcătuiau un total de 876.772 de exemplare. Către 1 ianuarie 1823 Societatea Biblică Rusă tipărise materiale în 41 de limbi, dintre care traducerile în 14 limbi existau până la fondarea Societății, în 15 limbi traducerile au fost cumpărate de la edituri străine sau dăruite de acestea și traducerile în 12 limbi au fost făcute cu eforturile Societății Biblice Ruse150. O viziune atât de largă pentru evanghelizarea popoarelor din Rusia ca cea pe care o vedem la Aleksandr Golițîn și ceilalți conducători ai Societății Biblice Ruse și eforturi ca cele depuse de ei pentru realizarea acestei viziuni nu au fost observate nici la liderii mișcărilor evanghelice de mai târziu, ale căror eforturi au fost îndreptate mai mult spre vorbitorii de limbă rusă, iar pentru celelalte popoare au fost nesemnificative, comparativ cu cele depuse de Societatea Biblică Rusă. Pe parcursul anilor 1817-1823, Societatea a tipărit Biblia în limba rusă de 15 ori, iar în anul 1922 a fost tipărită Psaltirea în rusă, care timp de doi ani s-a vândut în 100.000 de exemplare151. Biserica Ortodoxă s-a opus acestei traduceri și distribuirii Bibliei, pentru a împiedica răspândirea ideilor pietiste în popor. Existau clerici ortodocși cu influență care spuneau că limbă sfântă este doar slavona bisericească. Lumina Evangheliei a revenit în Rusia odată cu ridicarea la tron a țarului Alexandru al II-lea în 1855. În primul an de domnie el a ordonat traducerea întregii Biblii în limba rusă și promovarea acesteia în popor. La o conferință ținută la Moscova în 1856, Sfântul Sinod a recunoscut nevoia unei traduceri noi a Bibliei în limba rusă, care să fie făcută din limbile originale și lucrul a fost încredințat la patru academii duhovnicești. În anul 1858 a fost redeschisă Societatea Biblică Rusă, care a activat până în anul 1917, când au venit la putere bolșevicii. În anul 1863 autoritățile ruse au permis Societății Biblice pentru Britania și Străinătate să reia activitatea în Rusia. În anul 1861, când a fost abolită șerbia în Rusia, au ieșit de sub tipar cele patru Evanghelii în limba rusă. În anul următor a fost tipărit Noul Testament, iar în anul 1876 a fost încheiată traducerea Bibliei în rusă. În anul 1877 Alexandru al II-lea și-a exprimat mulțumirea către Sfântul Sinod, afirmând: „Mă rog Celui Preaînalt, ca să descopere puterea sfântă a Cuvântului Său pentru creșterea poporului rus ortodox în credință și în evlavie, căci de acestea ține adevărata fericire a Împăratului și a poporului”152. Cu concursul Societății Biblice Britanice și pentru Străinătate a fost deschisă la Chișinău o filială a Societății Biblice Ruse. М. Скворцев, „Статистическiя замътки”, КЕВ, nr. 18, 1869, p. 596. А. И. Клибанов, История религиозного сектантства в России, Москва, 1965, p. 187. 152 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 95. 150 151

66

Vasile FILAT

Filiala Basarabeană a Societății Biblice Ruse Filiala de la Chișinău a Societății Biblice Ruse a marcat o experiență unică pentru Basarabia, când ierarhii Bisericii Ortodoxe au susținut prin eforturi concrete traducerea, tipărirea și răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în rândurile poporului. Mai puțin cunoscut de creștinii evanghelici și puțin apreciat de creștinii ortodocși este faptul că exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni a depus eforturi considerabile pentru a oferi Biblia în limba vorbită de popor românilor din Basarabia, din Moldova și din Valahia. Gavriil Bănulescu-Bodoni, de naționalitate român, s-a născut la Bistrița în anul 1745. A făcut studii la Brașov, apoi la Budapesta, Kiev, Athos, Smirna, Patmos. A devenit profesor la seminar și apoi director de seminar. A fost arhiepiscop de Ekaterinoslav, apoi mitropolit al Kievului și, din 1808, mitropolit al Moldovei. Venind în Basarabia, a găsit 750 de biserici ortodoxe și, în perioada slujirii sale, s-au adăugat altele 200. După ce s-a format Societatea Biblică Rusă, la începutul anului 1813 a fost invitat și exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni să devină membru. În 1814 exarhul a trimis cotizații de la 70 de persoane din Moldova care deveniGavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821) seră membri ai Societății Biblice Ruse. Din cei Sursa: Wikipedia.org 70 de membri doar unul era laic, restul fiind 153 fețe bisericești . Evident că exarhul a fost cel care i-a motivat să sprijine această cauză nobilă. Inițiativa tipăririi Noului Testament în limba română a venit de la comitetul Societății Biblice Ruse. A fost trimisă o adresare exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni prin care i s-a comunicat intenția și i-a fost cerut sfatul cu privire la ce versiune a Bibliei în română să fie tipărită. Exarhul a fost rugat să trimită o copie a Noului Testament în română care urma să slujească drept original de pe care să fie efectuată tipăritura. Mitropolitul Bănulescu-Bodoni a trimis câte o copie a traducerii de la București din anul 1688 și a traducerii de la Blaj din 1795, recomandând-o pentru tipar pe a doua, deoarece „traducerea este făcută de pe edițiile А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Российскаго библейскаго oбществa”, КЕВ, 1872, nr. 7, p. 212.

153

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

67

celor 70 de interpretatori de răsărit, și este mai clară, și în ea se întrebuințează limba cea nouă, mai înțeleasă”154. Primind aceste două traduceri ale Bibliei, principele Golițîn a trimis la 25 ianuarie 1816 o scrisoare exarhului, prin care îl anunța că, urmându-i sfatul, a fost aleasă traducerea de la Blaj și că corectarea și revizuirea acesteia va fi supravegheată de vicepreședintele Societății, principele Ipsilanti, care va fi ajutat de consilierul Matfei Krupenski, deoarece el cunoștea limba română. Ca să nu fie învinuiți că de corectarea Noului Testament în „limba moldovenească” s-au ocupat doar laici, principele Golițîn a solicitat mitropolitului să găsească un cleric bun cunoscător al limbii, căruia să-i fie trimise filele corectate de la Sankt Petersburg pentru verificare și aprobare. Primind prin poștă primele file, exarhul a comunicat că nu există în Basarabia un cleric care ar cunoaște suficient de bine scrisul și limba română, cu toate că toți vorbeau această limbă, și a preferat să facă singur corectările155. Găsind în primele file greșeli considerabile, până acolo că uneori lipseau cuvinte întregi, printr-o scrisoare de la 26 iunie 1816 mitropolitul a solicitat Societății Biblice Ruse să fie trimise hârtia și literele pentru a tipări Noul Testament la tipografia de la Chișinău. Principele Golițîn a răspuns din numele comitetului că va fi dificil să fie trimise materialele pentru tipărire la Chișinău și l-a rugat pe exarh să facă corectările de la distanță și să insiste în căutarea unui bun cunoscător al limbii române care să fie trimis la Sankt Petersburg pentru supravegherea corectărilor. Exarhul l-a chemat de la Iași pe arhimandritul Varlaam, egumenul mânăstirii Dobrovăț, fost elev al lui și un bun cunoscător al limbilor română și greacă, și, la 15 februarie 1816, l-a trimis la Sankt Petersburg împreună cu un psalt, care urma să-l ajute la îndeplinirea sarcinii156. Ajunși în capitala Rusiei, Varlaam și psaltul venit cu el au primit de la Societatea Biblică Rusă o locuință retrasă, ca să se poată concentra la corectări, și suma de 2.500 de ruble pentru întreținerea lor. Varlaam și psaltul au lucrat cu toată dedicarea și în luna iulie Noul Testament în română a fost gata pentru tipar. La solicitarea Societății Biblice Ruse, arhimandritul Varlaam a început să lucreze și la corectarea Vechiului Testament. În vara anului 1817, la Sankt Petersburg arhimandritul Varlaam începu corectarea Vechiului Testament în română. Principele Golițîn a trimis primele foi cu corectări mitropolitului Bănulescu-Bodoni spre aprobarea proiectului. După verificarea corectărilor făcute de Varlaam, exarhul a răspuns principelui Golițîn că a găsit greșeli considerabile și a solicitat ca traducerea Vechiului Testament Ștefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă, Chișinău, 1992, p. 43. А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Российскаго библейскаго oбществa”, КЕВ, 1872, nr. 7, p. 214. 156 Ibidem, p. 216. 154 155

68

Vasile FILAT

în limba română să fie făcută după Biblia slavonă, pe care o considera mai apropiată de textul traducerii grecești Septuaginta. O altă cerere a exarhului era ca arhimandritul Varlaam să vină la Chișinău, ca să poată lucra împreună la corectare și apoi Varlaam să se întoarcă la Sankt Petersburg, ca să supravegheze tipărirea. La 18 decembrie 1817 președintele Societății Biblice Ruse a răspuns mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni că, având în vedere că „poporul moldovenesc” dispune deja de traduceri în română – Biblia de la București (1688) și Biblia de la Blaj (1795) – nu se poate admite o traducere diferită de acestea, căci realizarea acesteia va lua mult timp, iar poporul din Basarabia are nevoie disperată de Cuvântul lui Dumnezeu, fiind total lipsit de hrană spirituală. De aceea a cerut să fie făcute corectările Vechiului Testament în una din aceste două traduceri și ajustarea la noile forme gramaticale. Iar acolo unde vor exista diferențe majore ce ar putea crea nedumerire la citirea Vechiului Testament în limba română, arhimandritul Varlaam va fi îndreptat la episcopul Filaret (care apoi a devenit mitropolit al Moscovei), care era un bun cunoscător al limbii ebraice157. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și arhimandritul Varlaam au folosit în cea mai mare parte traducerea Bibliei de la Blaj, utilizând expresii și cuvinte mai moderne și înțelese în Moldova și Valahia. Spre exemplu, s-a folosit verbul a jura în formele „jură-te mie”, „eu mă jur”, „jură-te”, pe când în textul Bibliei de la Blaj erau folosite forme specifice ardelenești cu [o], cum ar fi „joară-mi”, „joară mie”, „eu jor”158. După finisarea corectării și revizuirii Bibliei în română, arhimandritul Varlaam Cuza a fost decorat cu Ordinul Sfintei Ana de gradul al II-lea. La 15 august 1819, la Sankt Petersburg a fost editată integral Biblia în română, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse159. Această versiune este cunoscută drept Biblia de la Sankt Petersburg. Poate că mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni ar fi dorit ca aceasta să fie tipărită cu binecuvântarea lui și acesta putea fi unul din motivele pentru care el a insistat mult ca Biblia să fie tipărită la Chișinău. În vara anului 1816 a venit din Odesa la Chișinău pastorul Robert Pinkerton, care era agentul principal al Societății Biblice Britanice și pentru Străinătate. Fiind un misionar și un lingvist experimentat, el a fost trimis de SBBS la Sankt Petersburg în 1813, ca să ajute la fondarea Societății Biblice Ruse. Apoi a mers în Germania cu același scop. Întorcându-se în Rusia, timp de trei ani a lucrat la fondarea filialelor Societății în diferite orașe ale Rusiei. În vara anului 1816 Robert Pinkerton a venit la Chișinău după ce vizitase alte regiuni și ajutase la fondarea Ibidem, p. 219. Veronica Olariu, „Biblia de la Sankt Petersburg – operă culturală panromânească”, in Limba și literatura română în spațiul etnocultural dacoromânesc și în diaspora, Iași, Trinitas, 2003, p. 80. 159 А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Российскаго библейскаго oбществa”, КЕВ, 1872, nr. 7, p. 219. 157

158

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

69

filialei SBBS din Odesa. Ober-procurorul Sfântului Sinod, Aleksandr Golițîn, îi dăduse scrisori de recomandare, inclusiv pentru exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Când pleca din Basarabia, la 7 iulie 1816, Pinkerton a fost oprit în carantină pentru mai multe zile la postul de poliție de la Dubăsari, căci autoritățile doreau să se asigure că nu se molipsise de ciumă, care bântuia în Basarabia. În timpul acestei staționări la Dubăsari, Pinkerton a scris un raport despre călătoria la Chișinău. Venind de la Londra, Pinkerton a descris Chișinăul ca fiind un oraș construit haotic, fără un plan. Din descrierea lui, la acea vreme populația orașului era de 15.000 de locuitori, dintre care 3.000 erau evrei. Exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni i-a oferit oaspetelui britanic o recepție. A fost găzduit de boierul Krupenski, care i-a făcut cunoștință cu mulți boieri moldoveni. Grigorie, mitropolitul Bisericii Armenești, i-a oferit de asemenea o recepție călduroasă. De la exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni și de la ceilalți oaspeți Pinkerton a cules informații despre situația răspândirii Bibliei în Moldova, Valahia și Bulgaria. Agentul britanic a aflat de la exarh că la acel moment doar câteva copii ale Bibliei de la Blaj ajunseseră la Chișinău. Nevoia de Biblie în limba română era disperată160. Exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni îl asigura pe agentul britanic că în toate cele 800 de biserici din Basarabia nu puteau fi găsite mai mult de 50 de exemplare ale Bibliei și a discutat cu el posibilități să se tipărească 5000 de exemplare în limba română, pe care exarhul a numit-o „moldovenească” și „valahă”, la tipografia recent creată de exarh. Pinkerton și Bănulescu-Bodoni sperau că Societatea Biblică de la Sankt Petersburg îi va aproviziona cu hârtie, cerneală și literele pentru tipar. Exarhul s-a angajat să se ocupe de corectările și editările necesare. Comitetul SBBS a donat 300 de lire sterline pentru tipărirea Noului Testament în limba română. Aceste cărți urmau să fie distribuite pentru mântuirea moldovenilor și a valahilor161. La Sankt Petersburg deja se pregătea tipărirea Noului Testament în limba română într-un tiraj de 5.000 de exemplare și textul era continuu trimis exarhului pentru corectare. Edițiile Noului Testament și ale Bibliei în limba română, cu un total de 10.000 de exemplare, urmau să fie distribuite în Moldova și Valahia, care aveau împreună o populație de 2 milioane de locuitori. Exarhul credea că Sfintele Scripturi vor fi citite cu mult interes, pentru că în aceste tipărituri urma să fie folosită limba română vorbită în aceste regiuni. Până la acel moment, la tipografia din Chișinău se tipărise doar Catehismul și câteva cărți pentru slujba religioasă. Pinkerton a rămas deosebit de impresionat de cunoștințele pe care le avea în domeniul tipăriturilor Ignatie, călugărul care administra tipografia. În atelierul lui erau cinci tiparnițe, deservite de 15-20 de lucrători. Toate utilajele destinate tipa The Thirteenth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1817, p. 80. The Fourteenth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1818, p. 93.

160 161

70

Vasile FILAT

rului au fost confecționate de călugăr. Când a auzit despre tipărirea Bibliei în tiraj de 5.000 de exemplare, Ignatie s-a bucurat nespus. Alt scop pentru care a venit Robert Pinkerton la Chișinău a fost să contribuie la formarea filialei basarabene a Societății Biblice Ruse. Gavriil Bănulescu-Bodoni, mitropolitul armean Grigorie și boierul Krupenski s-au implicat cu dorința ca această societate să fie nu doar pentru Basarabia, ci pentru toți vorbitorii de limbă română din Valahia și Moldova. Bibliile urmau să fie trimise de la Chișinău la Iași și la București. Exarhul Bănulescu-Bodoni și mitropolitul armean s-au angajat să facă rost de Noul Testament într-o limbă înțeleasă de poporul bulgar, care să fie tipărit la Chișinău. Pinkerton a lăsat un set de reguli pentru instituirea propusei filiale, și pentru planurile discutate s-au donat 2000 de ruble162. La 26 iunie 1817 principele Golițîn a trimis o scrisoare mitropolitului Chișinăului și Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni, prin care anunța cu bucurie că tipărirea Noului Testament în limba română, numită de ei „moldo-vlahă”, se finalizează și comitetul Societății Biblice Ruse pregătește canalele necesare, pentru ca această carte să ajungă în popor163. Cea mai sigură cale era fondarea la Chișinău a unei filiale a Societății Biblice Ruse, unde vor putea fi depozitate Sfintele Scripturi în diferite limbi necesare populației din Basarabia, Moldova și Valahia. Din numele comitetului Societății Biblice Ruse principele Golițîn apela la ajutorul exarhului Gavriil și al guvernatorului Basarabiei, Aleksei Nikolaevici Bahmetev, ca să fie fondată în orașul Chișinău Filiala Basarabeană a Societății Biblice Ruse164. A fost trimis și un model de statut, alcătuit din 11 articole. La punctul doi scria: „Filiala Basarabeană este alcătuită din credincioși de orice confesiune creștină, care, fiind convinși din toată inima de folosul ce rezultă din citirea Bibliei, doresc să se facă membri ai Societății și să ia parte la activitatea ei pentru tipărirea și răspândirea acestei cărți printre locuitorii Basarabiei și ai celor din alte ținuturi, dar mai cu seamă celor săraci”165. La 27 septembrie 1817 a avut loc la Chișinău adunarea în cadrul căreia a fost formată Filiala Basarabeană a Societății Biblice Ruse. Adunarea s-a desfășurat în sala Seminarului Teologic de la Chișinău și cuvântul de deschidere l-a avut mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, care a vorbit în limba română despre scopurile Societății Biblice. Apoi Dimitrie Sulima, episcopul Benderului și Akkermanului, a ținut în limba rusă o predică plină de mesaj evanghelic, prezentând activitatea The Thirteenth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1817, p. 80. А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Российскаго библейскаго oбществa”, КЕВ, 1872, nr. 8, p. 238. 164 Ibidem, p. 239. 165 Ibidem. 162

163

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

71

Societății Biblice Ruse166. Cei mai importanți reprezentanți ai boierimii și clerului au fost la această solemnitate, în cadrul căreia a fost ales și un comitet al Filialei Basarabene a Societății Biblice Ruse, numită de moldoveni „Rosieneaska Asoțirea Bibliei”167. Comitetul era alcătuit din doi vicepreședinți, 16 directori, un casier, doi secretari și un asistent al secretarilor. Exarhul Gavriil și guvernatorul Bahmetev au fost aleși în calitate de vicepreședinți. Pe lista directorilor au intrat personalități eminente precum Leontius, mitropolitul Serbiei, Grigorie, arhiepiscopul armenilor din Basarabia, Dimitrie Sulima, episcopul Benderului și Akkermanului, general-maiorul Talighin, care deținea comanda diviziei a 16-a imperiale, dar și negustori ca Ciaplîghin și Balacean. Casier a fost ales Ionichie, care era proestos168 al mânăstirii Horodiștea și director al tipografiei eparhiale. La prima întâlnire membrii Societății au donat 3.095 de ruble și 3.044 de lei169. Comitetul a mai luat în aceeași zi decizia să se facă apel către clericii și poporul Basarabiei în vederea colectării de fonduri pentru distribuirea Noului Testament care venea de la Sankt Petersburg, și de la 27 septembrie până la sfârșitul anului 1817 au fost donate 3.824 de ruble și 5.579 de lei170. La Sankt Petersburg fuseseră tipărite 5.000 de exemplare ale Noului Testament în limba română și deja începuse tipărirea Bibliei, care urma să aibă un tiraj de 5.000 de exemplare. Pentru comparație se cuvine a menționa că prima ediție a Noului Testament în limba georgiană a fost tipărită în tiraj de 2.000 de cărți171. Pentru a explica poporului scopul Societății, s-a tradus broșura Pentru scopul rossieneștei însoțiri a Bibliei și mijloacele spre dobândirea lui, și la tipografia din Chișinău au fost tipărite 2.295 de exemplare ale acesteia172. În aprilie 1818 au fost aduse în Basarabia 2.295 de exemplare ale Noului Testament în limba română. A fost stabilit prețul unei cărți, luând în calcul și cheltuielile de transport. Astfel, s-a hotărât că Noul Testament să fie vândut cu 3 ruble și 87 de copeici sau 5 lei și 10 parale173. Cartea Sfântă aducătoare de mântuire se vindea în clădirea Seminarului și în dugheana negustorului Ciaplîghin, care, fiind unul dintre directorii Filialei Basarabene a Societății Biblice Ruse, s-a oferit să vân Ibidem, p. 242. Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea, Chișinău, 1931, p. 281. 168 Proestos – călugăr sau preot cu cel mai înalt rang în ierarhia clericilor unei mănăstiri sau ai unei biserici. 169 А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Российскаго библейскаго oбществa”, КЕВ, 1872, nr. 8, p. 243. 170 Ibidem, p. 244. 171 The Fourteenth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1818, p. 93. 172 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 284. 173 А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Российскаго библейскаго oбществa”, КЕВ, 1872, nr. 11, p. 340. 166 167

72

Vasile FILAT

dă Noul Testament în dugheana sa fără comision174. S-a trimis mai întâi câte un exemplar al Noului Testament fiecărui cleric din Basarabia și, împreună cu acesta, s-au trimis mai multe exemplare preoților, ca să motiveze poporul la cumpărarea Sfintelor Scripturi. Eparhia din Chișinău dădea câte o Biblie și câte un Nou Testament fiecărui preot care se hirotonea175. La Iași, prin mitropolitul Grigorie au fost vândute 70 de exemplare timp de 5 luni. În Basarabia directorii filialei, fiind mari demnitari bisericești și civili, au impus pe subalterni să cumpere Noul Testament și această silire, ca în orice alt lucru, le-a stins oamenilor dorința să cumpere cărțile176. La sfârșitul lunii septembrie a aceluiași an 1818 a fost trimisă la Chișinău o nouă partidă de exemplare ale Sfintelor Scripturi în limbile ebraică, greacă, latină, slavonă, italiană, germană, franceză, armeană și alte limbi, inclusiv câteva exemplare ale Noului Testament în tătară și calmâcă177. Arhiepiscopul Grigorie al armenilor din Basarabia a primit patru exemplare ale Noului Testament în limba turcă și i-a dăruit unul lui Ahmet-Efendi, care a fost comandantul Rușciucului. Primind cartea mântuitoare, pașa a deschis-o imediat și a citit primul capitol din Evanghelia după Matei. La încheiere, cu lacrimi în ochi, a sărutat cartea, a lipit-o de frunte în semn de reverență și a mulțumit lui Dumnezeu cu voce tare pentru faptul că la anii lui înaintați i-au fost deschiși ochii ca să-L afle pe Dumnezeul adevărat și prin Duhul Sfânt să-L cunoască pe Isus Hristos. Pașa a mai cerut un exemplar al Noului Testament pentru fiul său, ca să cunoască și el din tinerețe calea mântuirii178. Pentru adunarea fondurilor de la popor cu scopul răspândirii Bibliei, comitetul filialei de la Chișinău a confecționat opt cupe pentru colectarea banilor. Două au fost instalate în Chișinău, iar restul în cele șase orașe din ținuturi, ca să fie puse zilnic în fața bisericilor. Pe cupe scria: „Pentru răspândirea cărților Sfintelor Scripturi”. Protoiereii aduceau la fiecare patru săptămâni vasele pentru colectarea donațiilor179. Au contribuit cu donații la activitatea filialei și studenții Seminarului Teologic din Chișinău180. Fiecare student avea o Biblie și cunoștea pe dinafară versete din ea. Numai în anul 1819 filiala de la Chișinău a vândut 2.678 de exemplare ale Bibliei și multe au fost donate în Basarabia, Moldova, Muntenia și moldovenilor de peste Nistru181. Comitetul filialei de la Chișinău a hotărât să informeze despre Ibidem, p. 341. Ștefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă, Chișinău, 1992, p. 46. 176 А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Российскаго библейскаго oбществa”, КЕВ, 1872, nr. 11, p. 342. 177 Ibidem, p. 341. 178 Ibidem, p. 344. 179 Ibidem, p. 345. 180 Ibidem, p. 346. 181 Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea, Chișinău, 1931, p. 284. 174

175

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

73

scopurile și activitatea Societății Biblice și în Principatele Române. Pentru aceasta au intervenit la Grigorie, mitropolitul Ierapolei, care locuia la Iași, și pe lângă Pini, consulul general al Rusiei la București, invitându-i să ajute la promovarea Bibliei182. Printr-un ofițer, 160 de deținuți ai închisorii din Bender au cerut Biblia în limba română, rusă și evreiască, trimițând pentru acest scop 25 de ruble adunate de ei. Mitropolitul Ierapolei, Grigorie, în anul 1819 a vândut în Moldova 1000 de exemplare ale Bibliei în limba română, chiar dacă acolo bântuia ciuma și erau mari restricții de circulație și comunicare183. Mitropolitul Moldovei, Beniamin, a vândut în Moldova alte 1.050 de Biblii primite de la Filiala Basarabeană a Societății Biblice Ruse184. Șeful vămii din Noua Suliță împreună cu tot personalul au hotărât să doneze 3% din venitul lor pentru scopurile Societății. Veneau donații chiar și din Muntenia. În anul 1822 Filiala Basarabeană număra 457 de membri din toate categoriile sociale. Într-o dare de seamă a filialei se spunea că „nu numai cei vârstnici, dar și copiii râvnesc a se îmbogăți cu știința dumnezeiască. Chiar și cei închiși în temnițe simțeau puterea de har a Cuvântului lui Dumnezeu”. În raport se menționa astfel despre efectul activității acestei filiale asupra locuitorilor Chișinăului: „În mijlocul orașului nostru sunt așa feliu de familii, care s-au lepădat de cele înzadarnice cuviințe ale obștiei, de deșertăciune [...] care vremea cea slobodă de îngrijirile vieții o afierosesc cetirii Cuvântului lui Dumnezeu, ce li s-a făcut lor acum înțeles, fiind tălmăcit pre limba cea știută”185. Și altă mărturie din acel raport: „...în mijlocul orașului nostru sunt locuri unde nu de mult se sălășluia nesupunerea și neînfrânarea, dar acum întrăm în locașurile acestea, aflăm acolo Biblia, și vedem o minunată schimbare”186. În anii 1821-1822 colaboratorii SBBS Ebenezer Henderson și John Paterson și Serov, secretarul Societății Biblice Ruse, au făcut o călătorie prin Crimeea și Rusia de Sud, pentru a studia situația popoarelor din aceste regiuni în vedere traducerii și publicării Sfintelor Scripturi în limbile lor. Gavriil Bănulescu-Bodoni era plecat din viață și Henderson scria că Societatea Biblică a pierdut în persoana exarhului un „prieten înflăcărat și pasionat”. Lucrările Filialei Societății Biblice de la Chișinău erau conduse de mitropolitul Dumitru Sulima. Henderson relata că în toată călătoria de la Petersburg până la Chișinău nu întâlnise încă un slujitor mai devotat ca Dumitru Sulima. Aici se cere făcută o paranteză, Ibidem, p. 92. А. Балцатеску, „Бессарабское oтделение Российскаго библейскаго oбществa”, КЕВ, 1872, nr. 11, p. 347. 184 Ibidem, p. 347. 185 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 285. 186 Ibidem, p. 286. 182

183

74

Vasile FILAT

pentru a menționa că Dimitrie Sulima era de origine ucrainean. A terminat Seminarul Teologic din Poltava, unde l-a avut ca profesor și ca rector pe Gavriil Bănulescu-Bodoni. A fost profesor la același seminar, apoi la o școală de marinari din Nicolaev și la 1811 a fost numit, în urma cererii lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, vicar al exarhatului Moldo-Vlahiei. La 1812 a devenit vicar al Mitropoliei din Chișinău, iar de la 1821 până în anul morții, 1844, a fost arhiepiscop al Basarabiei. Venind în Basarabia, timp de trei ani a învățat limba română, așa încât apoi a scris multe cărți bisericești în limba română187. Printre evanghelici, afară de pastorul Vasilii Pavlov, nu se cunoaște un alt misionar sau slujitor al Evangheliei venit din afară care ar fi învățat limba română cu scop de misiune. Satisfacția colaboratorului Societății Britanice a fost și mai mare când a văzut suportul pe care îl avea Filiala Societății Biblice de la Chișinău de la arhimandritul Irineu, care era și rectorul seminarului ortodox, și de la generalul Inzov, care era guvernatorul Basarabiei. Adunarea comitetului Societății l-a impresionat pe Henderson prin pasiunea și simțul practic de care au dat dovadă cei prezenți când rezolvau problemele aduse. Printre membrii consiliului erau arhiepiscopul bisericii armenești și Daniel, mitropolitul Adrianopolului, care s-a refugiat în Basarabia după ce turcii l-au executat pe patriarhul Constantinopolului, Grigorie. Mitropolitul Daniel a fost transportat timp de trei zile într-un butoi închis până a ajuns pe corabia care urma să vină pe mare în Rusia. Membrii consiliului au ascultat cu atenție raportul Societății Biblice de la Sankt Petersburg, au discutat situația diferitor refugiați din Imperiul Otoman și când au înțeles că puțini dintre bulgarii refugiați pot citi în limba bulgară, arhiepiscopul armean a propus să fie tipărit Noul Testament în limba turcă cu litere chirilice. Propunerea arhiepiscopului a fost acceptată și s-a hotărât tipărirea Evangheliei după Luca în tiraj de 2.000 de exemplare pentru cei 30.000 de bulgari veniți recent în Basarabia188. După moartea lui Alexandru I, țarul Nicolae I a oprit activitatea Societății Biblice Ruse și odată cu aceasta, în anul 1826 a încetat și activitatea Filialei Basarabene. Istoricul Bisericii Ortodoxe din Basarabia, Nicolae Popovschi, a făcut următoarea concluzie despre activitatea Filialei Basarabene a Societății Biblice Ruse: „Din faptele arătate cu privire la activitatea acestei instituții în Basarabia ajungem la concluzia că ea n-a fost decât un epizod în viața bisericească a acestei provincii. Societatea Biblică n-a avut în fond nici o legătură cu interesele eparhiei nou născute și n-a fost sprijinită în Basarabia decât de persoanele oficiale, cum era, de altfel, și în toată Rusia. Nici nu se putea altmintrelea într-o Аркадій Епископъ Аккерманшіі, „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1894 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1894, p. 479. 188 Е. Гендерсон, Библейские разыскания и странствия по России, Санкт-Петербург, 2006, p. 170. 187

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

75

regiune atât de înapoiată în cultură, cum era provincia de la Nistru. Bineînțeles, în asemenea împrejurări, intențiile culturale ale Societății nu puteau lăsa urme însemnate în viața eparhiei. Cu atât mai puțin puteau să provoace mișcări asemănătoare cu acelea ce au avut loc în Rusia. Toată activitatea filialei nu era decât un fapt întâmplător, pornit din afară și desfășurat în eparhia Chișinăului la suprafața vieții. Totuși, acest epizod e foarte interesant, fiindcă vădește în chip concret acele resorturi ascunse care puneau în mișcare viața religioasă din Rusia – prin urmare, și acea din Basarabia – și, totodată, descoperă adevăratele scopuri ale stăpânirii țariste, care erau departe de nevoile imediate ale populației române din Oblastea Basarabiei”189. Chiar așa să fie cum spune istoricul? Oare eparhia nou-înființată nu avea niciun interes să ofere poporului român și popoarelor din Basarabia Cuvântul lui Dumnezeu în limba vorbită și înțeleasă de ei? Este adevărat că eforturile Societății Biblice Ruse nu au găsit suportul poporului, care zăcea în întuneric, dar, dacă recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu, înțelegem că activitatea acestei instituții nu a fost „un fapt întâmplător”, ci manifestarea harului lui Dumnezeu, care a trimis Cuvântul Său poporului nostru. Și care puteau să fie „adevăratele scopuri ale stăpânirii țariste” în activitatea Societății Biblie Ruse decât faptul că a insistat să ajungă la poporul nostru Biblia în limba sa? Are dreptate însă istoricul Popovschi când spune că Filiala din Basarabia nu a reușit „să provoace mișcări asemănătoare cu acelea ce au avut loc în Rusia”. Societatea Biblică Rusă a avut un plan de a oferi Biblia în limbile popoarelor, dar puțin a reușit să-i învețe pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu. Școlile lancasteriene au avut menirea să le ofere oamenilor cunoștințe elementare ca să poată citi și înțelege Biblia. În toată perioada aflării Basarabiei sub stăpânire rusească, au fost puțini slujitori care au promovat învățătura Bibliei în popor și nu a existat un proces de ucenicie în limba română precum au avut coloniștii germani, molocanii, ștundiștii, pașcoviții și baptiștii. Dar nici liderii acestor mișcări evanghelice nu au întreprins acțiuni specifice pentru a începe un proces de propovăduire a Evangheliei și învățare a Bibliei printre români. Credem că mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a avut dorința sinceră să facă Cuvântul lui Dumnezeu accesibil poporului român și reprezentanților celorlalte popoare aflați în Basarabia și a depus eforturi considerabile în această privință. Aici se cer menționate școlile lancasteriene, prin care s-a făcut încercarea de a oferi învățământul elementar necesar oamenilor să poată citi Biblia.

189

Nicolae Popovschi, op. cit., p. 92.

76

Vasile FILAT

Școlile lancasteriene Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate a avut un plan de educare a maselor în vederea citirii și studierii Bibliei. Pentru aceasta au fost promovate școlile lancasteriene, după numele pedagogului englez Josef Lancaster, care le-a înființat pentru educarea fără plată a copiilor săraci190. Fondatorii British and Foreign Society for Education (Societatea Britanică și Străină pentru Educație) l-au ajutat să instituie prima școală după sistemul de învățare reciprocă, prin care elevii nou-veniți învățau de la cei care aveau însușite anumite cunoștințe191. Aceste școli au început să activeze în Rusia în anul 1820 la porunca lui Alexandru I. După vizita în Basarabia în anul 1818, împăratul Alexandru I a avut inițiativa să fie înființate școli lancasteriene și în noua provincie anexată. Prin secretarul său de stat, contele Capo d’Istria, a propus să fie înființate astfel de școli în Basarabia. Pregătirile pentru deschiderea școlilor de învățare reciprocă în Basarabia au durat cinci ani192. Guvernatorul plenipotențiar al guberniei Basarabia, generalul Bahmetev, a făcut o adresare mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni la 17 martie 1820, prin care solicita „să fie ales un funcționar de nădejde care știe limba moldovenească și rusească și, pe lângă el, doi tineri care cunosc, în afară de limba moldovenească, puțin și cea rusească, pentru a-i trimite la Sankt Petersburg, unde ei vor căpăta cunoștințe în metoda Lancaster și se vor ocupa de corectarea tablelor pentru lecții moldovenești, care vor fi tipărite cu litere slavone”193. Mitropolitul l-a recomandat pe studentul Seminarului Teologic Iacov Hâncu și, ca ajutori ai lui, pe Laurențiu Cunițchi și Teodor Bobeică. Ei au terminat cursurile de la Sankt Petersburg, iar Iacov Hâncu a primit titlul de magistru al metodei Lancaster. Ștefan Margella, funcționar la Ministerul de Externe, a fost însărcinat în 1820 pentru pregătirea materialului didactic și a cărților necesare în limba română care urmau să fie folosite la școlile Lancaster din Basarabia. Laurențiu Cunițchi și Teodor Bobeică, ajunși la Sankt Petersburg, au urmat timp de un an cursuri la Institutul Pedagogic și, în iulie 1821, s-au întors la Chișinău, unde au reluat activitatea la Seminar, deoarece materialele didactice lipseau și școlile lancasteriene nu puteau fi deschise194. La sfârșitul anului 1822 au fost gata tabelele pentru predare și 600 de exemplare au fot editate la Tipo Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Chișinău, Museum, 2000, p. 37. 191 Valentin Tomuleț, Basarabia în epoca modernă (1812-1918), Chișinău, 2014, p. 560. 192 Ibidem, p. 561. 193 Ștefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă, Chișinău, 1992, p. 133. 194 Valentin Tomuleț, op. cit., p. 562. 190

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

77

grafia Duhovnicească din Chișinău, iar tabelele la aritmetică și gramatică au fost aduse de la Sankt Petersburg. Toate tabelele au fost tipărite în limba română195. Atunci arhiepiscopul Dimitrie Sulima s-a adresat eparhiei cu următoarea circulară în rusă și română: Smeritul Dimitrie, Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului. Tuturor iubiților întru Hristos, cele ce sunt în păstoria noastră duhovniceștilor fii dar și milă vă cerem de la Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Isus Hristos, iar de la smerenia noastră arhierească blagoslovenie vă trimitem. Preabinecredinciosul și preamilostivul Monarhul nostru, carele cu neadormită priveghiare se îngrijește pentru binele Bessarabiei, dorind ca copiii părinților celor săraci, atât a însuși Moldovenilor, cât și a Rosienilor, și a altor locuitori de aicea, din însăși copilărie să poată a cunoaște pre Răscumpăratul și Dumnezeul său pre Domnul nostru Iisus Hristos și a împlini sfintele porunci, ale lui, așează în Chișinău și Benderiu și pre la alte târguri aceiași oblastie școli, întemeindu-le prea sfânta învățătură a lui Iisus Hristos Dumnezeu. La aceste școli copiii se vor învăța fără de nici o plată pentru învățătură, și fără de nici o cheltuială pentru cărți, pentru hârtie și pentru alte trebuinți. Toate pentru dânșii se vor da dela îndurările Monarhului, și părinții în toată vremea când vor voi pot să-și ea copii săi de la aceste școli pentru ca să-i întrebuințeze după a lor voie. Școalele acestea așa sunt alcătuite, că copii foarte lesne, foarte în grabă, cu bună voie și cu bucurie se vor învăța a ceti, a scrie și a învăța în limba Moldovenească și cea Rossienească, cine după cum va voi. Învățători la iale vor fi drepți moldoveni, carii sânt crescuți la Seminarie de aicea, unde au învățat și limba Rossienească. Purtarea de grijă pentru școalele aceste Împărăteasca sa mărire pune drept asupra de plină împuternicitului Namestnic a oblastei Bessarabiei și asupra mea, pentru ca cei ce se învață la iale, mai bine și mai cu nădejde, să sporească întru învățătură. Grăbindu-mă a vesti vouă, iubiților fii păstoriei Mele, această nouă milă a Monarhului cătră noi, eu sânt încredințat, că voi cu evlavie și cu bucurie veți primi-o și dând laudă lui Dumnezeu, întru inimile voastre, veți trimite cu bună voie pre copiii voștri la aceste școli a învățăturii cei fără de plată: însă fiind că ei la școalele acestea se vor întoarce acasă ca să mâie: drept aceia voi ca niște iubitori de fii părinți, ce aveți purtare de grijă pentru folosul copiilor voștri, siliți-vă ca ei acasă să nu piarză vremea în zadar, ci îi îndemnați de a se grăbi către însemnatele ceasuri la școale pentru învățătură și voi îi veți întrebuința pre dânșii la treburile caselor voastre. Trimiteți, zic, trimiteți cu bună voie copiii voștri la aceste școli și vă sâliți ca ei cu sârguință să umble la iale, ei nu vor învăța acolo oarecare basme, ci sfântul cuvânt al lui Dumnezeu. 195

Ibidem, p. 563.

78

Vasile FILAT

Părinților! Ce bucurie veți avea voi, când veți auzi că din gura pruncilor voștri să săvărșește lauda lui Dumnezeu, în vreme când ei vor citi înainte Dumnezeescul cuvânt, ce bucurie veți avea voi, când veți vedea că copiii voștri singuri vor fi în stare de a face în scris trebuincioasele socotele și însemnări la gospodăria voastră, când veți vedea că învățătura aceasta îi va povățui pre ei a face rugăciuni, cereri, făgăduinți, mulțămiri pentru toți oamenii, pentru voi părinți și rudele voastre, pentru Împăratul și pentru toți carii sânt în dregătorii, și cu aceasta nu numai îi va duce pre ei la viață lină și cu odihnă întru toată creștinătatea și curăția, ci și la fericirea cea vecinică în ceriuri.196

Vestea despre înființarea școlilor lancasteriene a fost primită cu multă bucurie peste tot. Teodor Bobeică înștiința populația din Bălți despre planurile de deschidere a școlii și raporta astfel: „Ce entuziasm i-a cuprins pe toți locuitorii când au aflat că eu am sosit pentru instituirea școlii […] Peste tot se vorbește despre aceasta, peste tot se comentează acest eveniment, pretutindeni se observă recunoștință […] toți în unanimitate sunt gata să-și dea la școală și pe ultimul fecioraș”. Pentru că erau puțin costisitoare și pentru că ofereau cunoștințele elementare, școlile lancasteriene atrăgeau masele largi ale populației197. Prima școală lancasteriană a fost deschisă la Chișinău la 7 februarie 1824 și a fost condusă de magistrul Iacob Hâncu. A doua școală a fost înființată la Bender la 13 martie și a fost condusă de Andrei Timoșevski, un absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău. La Bălți, a fost deschisă la 11 mai și a fost condusă de Teodor Bobeică și tot în aceeași lună, la 26 mai, a fost dat startul școlii din Ismail, condusă de Laurențiu Cunițchi. La sfârșitul anului 1824, în luna decembrie, a fost deschisă a cincea școală cu predare în limba română – la Hotin. Tot în același an a fost deschisă a șasea școală lancasteriană – în colonia bulgară Bolgrad. Despre importanța acordată acestor școli lancasteriene ne vorbește și faptul că 10% din venitul ce revenea regiunii erau întrebuințate pentru ele. La o lună după deschidere, inspectorul principal al școlilor lancasteriene din Basarabia, I. Ganri, raporta contelui M. S. Voronțov: „Vizitând școlile lancasteriene din Basarabia, am constatat că în școala din Chișinău sunt 168 de elevi, dintre care 28 de ucraineni, 2 ruși, 90 de moldoveni, 16 bulgari, 14 greci, 13 sârbi, 2 polonezi, 2 germani și 1 ungur”198. Deci, mai mult de jumătate dintre elevi erau români. Ștefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă, Chișinău, 1923, p. 169-171. Valentin Tomuleț, Basarabia în epoca modernă (1812-1918), Chișinău, 2014, p. 561. 198 Valentin Tomuleț, op. cit., p. 566. 196 197

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

79

La început predarea în școlile lancasteriene a fost doar în limba română199. În anul 1823 ministrul de Interne al Rusiei, contele V. P. Kociubei, a solicitat împăratului Alexandru I să fie instituită în școlile lancasteriene din Basarabia câte o secție specială, unde copii de alte naționalități sau moldoveni care vor dori să poată învăța în limba rusă. Peste un an, guvernatorul M. S. Voronțov a dispus ca în toate școlile din regiune „disciplinele să fie predate, ca regulă și de preferință, pentru toți în limba rusă”, chiar dacă cel mai mare număr îl alcătuiau elevii vorbitori de limbă română. În anul 1827, în cele cinci școli lancasteriene care funcționau învățau 399 de elevi, dintre care 200 erau moldoveni. Școlile nu aveau un număr mare de elevi. La Chișinău învățau 125 de elevi: 93 de moldoveni, 25 de bulgari, 3 ruși, 3 ucraineni și 1 grec. La Bălți erau 81 de elevi: 68 de moldoveni, 8 ruși, 3 sârbi, 1 grec și 1 armean. La Bender erau 79 de elevi: 31 de ucraineni, 22 de moldoveni, 12 ruși, 6 polonezi, 3 bulgari, 3 sârbi și 2 greci. La școala din Ismail, 22 dintre cei 65 de elevi erau ucraineni, după ei urmau 16 moldoveni, 10 ruși, 8 bulgari, 3 greci, 3 armeni, 1 sârb, 1 polonez și 1 german. Cel mai mare număr de ruși erau la școala din Hotin, unde din 50 de elevi 43 erau de naționalitate rusă, 3 elevi erau sârbi, 2 polonezi, 1 moldovean și 1 armean200. În anul 1833 numărul elevilor din cele cinci școli lancasteriene din Basarabia scăzuse până la 375. În anul 1837 numărul elevilor din Chișinău se ridicase până la 159 din totalul de 380 de elevi din întreaga Basarabie. Peste patru ani s-a înregistrat o scădere bruscă a numărului de elevi în școlile lancasteriene. În 1843 au mai fost deschise școli lancasteriene în Orhei, Soroca și Cahul. Pentru școlile lancasteriene erau închiriate case particulare. Astfel, pentru prima școală lancasteriană din Chișinău a fost închiriată casa lui Vasile Vatavu201. Sava Gancea a deschis o școală lancasteriană în casa lui din Bălți202. Ulterior, succesul școlii din Bălți l-a motivat să-și extindă activitatea și, în anul următor, a depus cerere să înființeze o altă școală lancasteriană în orașul Soroca203. În 1846 a fost întemeiată a doua școală de acest fel în Chișinău204. În școlile lancasteriene s-a predat în limba română, în rusă, în bulgară și în limbile altor popoare ai căror reprezentanți locuiau în Basarabia. În aceste școli erau primiți copii de diferite confesiuni și din diferite categorii sociale. În anul Ibidem, p. 563. Ibidem, p. 567. 201 Valentin Tomuleț, Basarabia în epoca modernă (1812-1918), Chișinău, 2014, p. 573. 202 ANRM, fond 6, inventar 8, dosar nr. 96, f. 4. 203 ANRM, fond 6, inventar 1, dosar nr. 1128, f. 1. 204 Valentin Tomuleț, Basarabia în epoca modernă (1812-1918), Chișinău, 2014, p. 565. 199

200

80

Vasile FILAT

1827, din numărul total de 399 de elevi, 105 erau copii de mic-burghezi, 57 – copii de preoți, 49 – copii de militari, 46 – copii de țărani, 35 – copii de nobili, 32 – copii de meșteșugari. Învățau la școlile lancasteriene și copii de funcționari, mazili, ruptași, ciobani, bejenari și muzicanți205. În fiecare școală lancasteriană activa câte un profesor, care primea salariu. Elevii erau împărțiți în opt grupe sau clase. În fruntea fiecărei grupe era numit câte un monitor (ajutor al profesorului), ales dintre elevii cei mai buni din clasa a VIII-a. Învățătorul mai întâi învăța bine monitorii, care apoi mergeau în clase și transmiteau celorlalți elevi cunoștințele acumulate. Metoda se numea de „învățare reciprocă”, pentru că învățătorul le încredința celor mai avansați elevi să transmită cunoștințele către restul elevilor după ce primeau îndrumări metodice de la profesor și fiind supravegheați de el. Predarea religiei se limita la citirea Bibliei, fără comentarii sau interpretări confesionale. Elevii învățau să citească, să scrie și cele patru operații aritmetice, iar clasele superioare aveau o dată în săptămână lecții de cateheză. Spre sfârșitul anilor 40 ai secolului al XIX-lea o parte din școlile lancasteriene din Basarabia, cu excepția celei din Chișinău, s-au transformat în clase pregătitoare pe lângă gimnaziile ținutale, care luau ființă, iar altele s-au contopit cu școli parohiale, care apăruseră în Basarabia206.

205

Ibidem, p. 569. Ibidem, p. 576.

206

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

81

Concluzii Liderii mișcărilor evanghelice din Anglia au văzut necesitatea răspândirii Sfintelor Scripturi ca să fie oferit fiecărui om accesul la ele. La inițiativa pastorului baptist John Hughes a fost formată în anul 1804 Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate. Peste opt ani ober-procurorul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, Aleksandr Golițîn, a venit cu inițiativa formării unei societăți biblice similare în Rusia. Ideea a fost susținută de țarul Alexandru I și la 6 decembrie 1812 a fost înființată Societatea Biblică Rusă. Chiar dacă filiala de la Chișinău a Societății Biblice Ruse a fost fondată la 27 septembrie 1817, exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni a motivat clerul și nobilii din Basarabia să susțină activitatea Societății Biblice Ruse încă din primul an după înființarea acesteia. Prin eforturile Societății Biblice au fost tipărite Sfintele Scripturi în limba română și au fost distribuite în Basarabia și în Principatele Române. În vederea ajutorării poporului să citească Biblia, au fost create școlile lancasteriene. După vizita împăratului Alexandru I în Basarabia în anul 1818, au fost deschise școli lancasteriene, care au activat pe parcursul a două decenii. La aceste școli accesul a fost liber, indiferent de vârstă, naționalitate sau starea socială. Aproximativ o jumătate dintre elevi au fost români. Societatea Biblică și școlile lancasteriene au fost o binecuvântare pentru toți locuitorii Basarabiei și în mod deosebit pentru românii băștinași, cărora le-a fost oferită Biblia și posibilitatea să învețe carte în limba maternă.

82

Vasile FILAT

Întrebări pentru discuții: 1. Ce au avut în comun societățile biblice din Anglia, Rusia și Basarabia?

2. Prin ce s-au deosebit societățile biblice din Anglia, Rusia și Basarabia?

3. Ce ai fi întreprins în locul mitropoliților Gavriil Bănulescu-Bodoni și Dimitrie Sulima ca învățătura Bibliei să fie răspândită la o scară mai largă în Basarabia?

4. Ce ar fi fost diferit în Rusia și Basarabia dacă țarul Nicolae I nu oprea activitatea Societății Biblice Ruse și a filialelor ei?

5. Ce misiuni și organizații contemporane desfășoară în Republica Moldova o activitate similară societăților biblice din Anglia, Rusia și Basarabia?

6. Care sunt învățăturile principale pe care trebuie să le însușească creștinii din Republica Moldova din experiența Filialei Basarabene a Societății Biblice Ruse?

Capitolul 4

MOLOCANII Cine sunt și cum au apărut molocanii? În Chișinău sunt două străzi care poartă numele Molocanilor (nr. 1 și nr. 2), iar pe strada Bernardazzi se adună o comunitate mică de molocani, care se întrunesc pentru închinare într-o căsuță mică. În anul 2018 existau doar două comunități de molocani în Moldova, cu un total de 30 de credincioși207: una la Chișinău, alcătuită din 19 persoane, și alta la Bender, cu 14 membri. Cândva comunitatea din Chișinău a fost o biserică mare, dar astăzi pe teritoriul fostei case de rugăciune a molocanilor se înalță clădirea unei biserici adventiste. Cine sunt molocanii? Născut din părinți molocani și crescut în mijlocul lor, marele predicator baptist rus Vasilii Pavlov scria că „molocanii sunt secta cea mai apropiată de protestanți, care, asemenea quakerilor208, resping botezul în apă și Cina Domnului”209. Pe la mijlocul secolului al XVIII-a a apărut în satul Bolshie Prihody din regiunea Harkov o mișcare religioasă care nega autoritatea soboarelor ecumenice, a sfinților părinți, a ierarhilor și orice formalism religios, pledând pentru închinare în duh și adevăr. În anul 1785 arhiepiscopul de Ekaterinoslav, Amvrosii, i-a numit duhobori, adică „cei care luptă împotriva Duhului Sfânt”. Adepților acestei mișcări religioase le-a plăcut denumirea și și-au însușit-o, dându-i sensul de „luptători în duh”, adică „cei care luptă doar cu armele Duhului Sfânt”210. Pe măsură ce s-a răspândit în diferite părți ale Imperiului Rus, mișcarea duhoborilor a asimilat noi și Vitalie Marian, „Cine sunt molocanii? Interviu cu Alexandru Barcari”, Moldova creștină, nr. 39 (85), 2 noiembrie 2018, p. 6. 208 Un grup creștin din Anglia, care a apărut în secolul al XVIII-lea sub conducerea lui John Fox. Ei respingeau ritualurile externe și preoția sacramentală, insistând asupra călăuzirii complete de la Duhul Sfânt. 209 Альманах по истории русского баптизма, Санкт-Петербург, 2006, p. 194. 210 С. Н. Савинский, История eвангельских христиан-баптистов Украины, России, Белоруссии (1867-1917), Санкт-Петербург, 1999, p. 44. 207

84

Vasile FILAT

Casa de rugăciune a molocanilor din Chișinău, str. Bernardazzi

diferite elemente. Ilarion Pobirohin din gubernia Tambov a introdus dogma conform căreia mântuirea omului vine din cartea vie, nu din cea tipărită (Biblia), și cartea vie, spunea el, sunt duhoborii, căci ei sunt epistole vii ale lui Hristos. Adepții lui Pobirohin nu credeau în divinitatea lui Isus Hristos. Ei recunoșteau inspirația divină a Bibliei, dar încurajau interpretarea alegorică și fiecare lua din Scripturi învățăturile care îi conveneau. Biserica, Cina Domnului și botezul le considerau valabile doar în sens duhovnicesc și nu vedeau necesitatea să fie manifestate în exterior. Toate zilele le considerau deopotrivă. Respingeau jurământul și înrolarea în serviciul militar. Președintele Dumei de Stat, N.  A. Homiakov, după ce a locuit puțin timp printre duhobori în anul 1877, i-a caracterizat ca fiind oameni sinceri, fără viclenie, blânzi, care se îngrijesc mult de nevoile altora. La început autoritățile țariste nu i-au împiedicat pe duhobori, dar apoi au declanșat multe și mari prigoane împotriva lor: erau bătuți, arestați, trimiși la ocnă, deportați etc. Împăratul Alexandru I a avut o atitudine blândă față de ei și în timpul domniei lui au încetat persecuțiile. Țarul a dat ordin ca toți duhoborii să fie mutați în regiunea Melitopol, pe malul râului Molochnaya. După domnia lui Alexandru I, persecuțiile împotriva duhoborilor au fost reluate cu o mai mare amploare, așa că o mare parte din ei au fost nevoiți să se refugieze în Canada, unde aveau libertatea închinării.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

85

Încă la începuturile mișcării duhoborilor a aderat la comunitatea lor un țăran ortodox pe nume Simeon Uklein. Acesta a devenit ginerele lui Ilarion Pobirohin, dar după cinci ani a condamnat învățătura socrului său și s-a desprins cu un grup de duhobori. Principalul motiv al conflictului a fost atitudinea diferită față de Sfintele Scripturi. Pobirohin le interzicea duhoborilor să citească Biblia, spunând că le dă oamenilor multă bătaie de cap. Uklein, dimpotrivă, învăța că trebuie să fie considerat adevăr doar ce este scris în Biblie, iar restul sunt invenții omenești. În felul acesta Uklein a respins doctrina de bază a duhoborilor despre iluminarea internă, de care se conduceau în luarea deciziilor de doctrină. El nu nega factorul iluminării interne, dar spunea că aceasta trebuie să fie verificată cu învățătura Bibliei211. Preoții consistoriului duhovnicesc din Tambov i-au numit, în anul 1785, pe adepții lui Simeon Uklein molocani (de la rusescul молоко [moloko] – lapte), pe motivul că ei consumau lapte în timpul postului. Molocanilor le-a plăcut și șiau însușit numele acesta, motivând că învățătura lor este „laptele duhovnicesc” despre care scrie Apostolul Petru în prima sa epistolă (1 Petru 2:2). Ei înșiși se numeau creștini spirituali și învățau că Hristos a întemeiat Biserica, care era alcătuită inițial din apostoli și toți cei care au crezut în El. Molocanii afirmau că Biserica adevărată a existat până la soboarele ecumenice, iar apoi învățătorii bisericii au introdus elemente și învățături păgâne. Astfel, conform învățăturii molocanilor, acum Biserica este alcătuită doar din creștinii spirituali care urmează învățătura Evangheliei. Pentru desăvârșire duhovnicească sunt date darurile Duhului Sfânt, dar nu prin semne vizibile, ci spirituale. Negau botezul cu apă, considerând drept botez duhovnicesc învățarea Cuvântului lui Dumnezeu, pocăința și iertarea păcatelor. Respingeau Cina Domnului, zicând că adevărata împărtășanie este să primești învățătura lui Hristos și să faci voia Lui. Mai învățau că biserica nu are nevoie de preoți, pentru că noi avem un singur Mare Preot – Hristos. Pe Maica Domnului și apostoli îi considerau sfinți, dar nu acceptau rugăciunea către ei. La serviciile divine puteau să citească și nouă capitole din Biblie, cântându-le și apoi se rugau pe genunchi, citind sau rostind pe de rost alte nouă capitole din Biblie. Un scriitor rus spunea că sunt cei mai inteligenți dintre toți țăranii212. Molocanii au fost primii țărani ruși care s-au asociat pe bază de credință după ce au descoperit pentru ei principiul Sola Scriptura, conform căruia Biblia deține unica și cea mai mare autoritate în materie de credință213. Autoritățile nu au făcut diferență între molocani și duhobori, prigonindu-i în aceeași măsură, până când în anul 1805 reprezentanții molocanilor au prezentat Ibidem, p. 48-49. R. S. Latimer, Under Three Tsars. Liberty of Conscience in Russia. 1856-1909, London, 1909, p. 39. 213 Иоанн Петрович Дик, У колыбели братства, Steinhagen: Samenkorn, 2017, p. 86. 211

212

86

Vasile FILAT

Senatului învățătura lor prin reprezentanți și au cerut libertate religioasă și încetarea persecuțiilor. Ei raportau că atunci când erau găsiți citind Biblia prin case, erau pârâți de preoți, luați și bătuți fără milă, prinși în fiere și cătușe și aruncați în închisori, unde erau legați în lanțuri la pereți și ținuți fără mâncare. Alții erau aruncați în gropi întunecare, făcuți șerbi și impuși să lucreze fără mâncare în timp ce erau bătuți zilnic. Bătrânii erau exilați, tinerii trimiși cu sila în armată, iar copiii mici luați cu sila de la mame și dați în robie214. În anul 1805, pe timpul împăratului Alexandru I, au primit permisiunea să predice învățătura lor pe tot întinsul Rusiei215. Autoritățile au încurajat molocanii să se așeze pe teritoriile nepopulate. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea foarte mulți molocani au devenit baptiști. În regiunea Tambov s-a înregistrat un număr de 30.000 baptiști convertiți dintre molocani216. La începutul secolului al XX-lea se estima un număr de 2.000.000 de molocani în întregul Imperiu Rus217. Succesul molocanilor a scăzut enorm odată cu apariția baptiștilor. Conform istoricului basarabean Ștefan Ciobanu, de la apariția misionarilor baptiști molocanii și celelalte secte nu au mai crescut și au fost sortite la pieire218.

Venirea și așezarea molocanilor în Basarabia În Basarabia autoritățile au manifestat o atitudine mai tolerantă; aici s-au mutat cu traiul nu doar credincioși ortodocși de rit vechi, ci și reprezentanți ai diferitor curente religioase, care, în mare parte, erau ruși de naționalitate. Ca rezultat, această regiune a devenit unul din cele mai mari centre ale Imperiului Rus unde trăiau ortodocși de rit vechi și reprezentanți ai altor curente religioase. Molocanii au populat mai mult ținuturile din sudul Basarabiei, pentru că la venirea lor, în nord nu mai existau pământuri libere219. Primii molocani au venit în orașul Akkerman la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar cei mai mulți au venit în primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia220. Un număr considerabil de molocani au venit din Moscova în timpul devastării acesteia de către Napoleon în 1812221. Ajunși în Basa Духовный христианин, 1906, nr. 1, p. 12. С. Н. Савинский, op. cit., p. 50. 216 С. Маргаритовъ, „Третій всероссійскій миссіонерскій съѣздъ въ г. Казани”, КЕВ, nr. 21, 1897, p. 598. 217 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 455. 218 Ștefan Ciobanu, Basarabia, Chișinău, 1926, p. 1936. 219 В. С. Зеленчук, Население Бессарабии и Приднестровья в XIX в., Кишинев, 1979, p. 175. 220 Л. С. Берг, Бессарабия. Страна, люди, хозяйство, Петроград, 1918, p. 122. 221 Gheorghe Enache et al., La frontiera civilizațiilor. Basarabia în context geopolitic, economic, cultural și religios, Galați, 2011, p. 53. 214 215

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

87

rabia, în căutarea unui loc de așezare obișnuiau să treacă prin diferite localități, având perioade scurte de ședere, până găseau un loc stabil. Iată un exemplu. Molocanul Andrei Strogov s-a născut în anul 1799 în orașul Moscova din părinții molocani. De la Moscova a venit cu părinții și au locuit la Nicolaev timp de doi ani, apoi au trecut la Ismail, unde au trăit aproape patru ani. După aceea tatăl său a trecut peste Dunăre, iar el a plecat la Odesa și după aproximativ alți patru ani a mers în localitatea Hâncești, unde a locuit doi ani și s-a căsătorit cu molocana Ana din Bender. Din Hâncești s-a mutat la Chișinău. La ai săi 27 de ani, Andrei schimbase șase locuri de trai: Moscova, Nicolaev, Ismail, Odesa, Hâncești și Chișinău222. Prima mențiune a molocanilor din Basarabia este din anul 1819, când șeful poliției din Bender a raportat autorităților despre depistarea lor în oraș223. Mai ales în prima jumătate a secolului al XIX-lea, autoritățile eparhiale îi considerau pe molocani drept cea mai periculoasă sectă și foloseau împotriva lor convorbiri religioase. Această sarcină era încredințată anumitor clerici. Pentru că dezbaterile teologice nu au adus rezultatele așteptate, persecutorii au folosit aparatul de stat pentru a opri și înăbuși noua mișcare evanghelică. Dimitrie Sulima a încercat să poarte convorbiri religioase cu molocanii în vederea convertirii lor, dar fără succes. La începutul secolului al XX-lea, molocanii erau mișcarea religioasă cea mai numeroasă224. Cea mai mare comunitate a lor era în Bender; această comunitate împreună cu molocanii din satele din jur întruneau peste 600 de persoane. În Chișinău erau 400 de molocani, în Cetatea Albă – 200, în Tatarbunar – 7, iar în satele Cișmele și Spasskoe – 300. Toți erau adepți ai lui Simeon Uklein; fiecare comunitate avea casă de rugăciune și conducătorii săi225. Misionarii ortodocși raportau spre sfârșitul secolului al XIX-lea că molocanii erau în relații prietenești cu ortodocșii, participau la discuții particulare cu misionarii ortodocși, își lăsau copiii să învețe la școlile parohiale împreună cu copiii ortodocșilor și că nu făceau propagandă în mediul populației ortodoxe autohtone din Basarabia. Un misionar ortodox antisectar îi punea în contrast pe molocani cu ștundiștii și baptiștii, care erau mult mai perseverenți în misiune226. La 17 aprilie 1906 țarul Nicolae al II-lea a oferit prin lege libertate religioasă tuturor supușilor. Asemenea celorlalte confesiuni, molocanii au profitat relativ I. Gumenâi, Molocanii din Basarabia. Originile și componența etnică, https://www.academia. edu/10784163/MOLOCANII_DIN_BASARABIA._ORIGINILE_%C5%9EI_COMPONEN%C5%A2A_ ETNIC%C4%82 (accesat la 8 oct. 2020). 223 Ibidem. 224 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 484. 225 Ibidem. 226 КЕВ, 1895, nr. 17, p. 324. 222

88

Vasile FILAT

de această libertate, mai ales că atunci se împlineau 100 de ani de când țarul Alexandru I oprise persecuțiile împotriva lor. Aleksandr Prohanov a fondat revista Духовный христианин [Dunovnyi hristianin] (Creștinul spiritual), dar mai întâi a trimis tuturor comunităților de molocani din Rusia programul revistei și invitația să se aboneze. La 8 noiembrie 1905 Nikifor Vasilievici Rahmanov, învățătorul comunității din Chișinău, a trimis o scrisoare fondatorilor ca să-și exprime bucuria sa și a întregii comunități, rugând să le fie trimisă revista cu opțiunea de a plăti în rate pentru abonament, deoarece mulți membri ai comunității trăiau în sărăcie227. Peste doi ani, în 1907, Mihail Fiodorovici Ivanov din Chișinău scria că citește cu plăcere revista, la care era abonat și fratele său, care își făcea serviciul militar în Varșovia și care, oricând o primea, o dădea ostașilor și ofițerilor să citească. Putem presupune că acest frate a lui Mihail Ivanov era Andrei, care urma să devină pionierul bisericii baptiste din Chișinău228. Revista Duhovnyi hristianin intenționa să asigure comunicarea dintre molocanii din întreaga Rusie și pe paginile ei se duceau dezbateri teologice din interiorul comunității molocanilor, dar și cu celelalte confesiuni, dintre care baptiștii predominau; dezbaterile se duceau mai ales în jurul botezului prin credință, pe care molocanii îl considerau a fi doar o alegorie. Materialele erau bogate și diverse. O ediție putea avea până la 80 de pagini. Simeon Rahmanov, conducătorul molocanilor din Chișinău, a purtat o dezbatere teologică prin articolele publicate în revistă, căutând să argumenteze că învățăturile Bibliei despre a doua venire a lui Hristos, despre pământul nou și cerul nou și despre împărăția de 1000 de ani trebuie înțelese doar în sens alegoric. G. Antifeev l-a contrazis dur, până acolo că l-a numit „nebun” pentru astfel de învățături229. În anul 1905 molocanii din toată Rusia au convocat un mare congres în satul Astrahanka din gubernia Taurida. La eveniment Basarabia a fost reprezentată de Grigore Kovaliov din Cișmele și de Nikifor Rahmanov din Chișinău, iar din Tulcea a venit un grup mai mare230. În timpul congresului s-a făcut un serviciu comun, la care au participat 7000 de oameni. Cu prilejul acestei sărbători frații Vasile și Piotr Kurianov din satul Astrahanka au sacrificat 1200 de oi pentru pregătirea bucatelor231. Comunitatea molocanilor din Basarabia a mers în descreștere și în anul 1926 erau aproximativ 120 de familii. În județul Chișinău erau 29 de familii, în comuna Cișmele – 82 de familii, în satul Spasskoe (jud. Cetatea Albă) erau 15 molocani232. Духовный христианин, nr. 2, 1906, p. 61. Духовный христианин, 1907, nr. 12, p. 44. 229 Духовный христианин, 1908, nr. 12, p. 29. 230 Духовный христианин, nr. 3, 1906, p. 36. 231 Духовный христианин, nr. 3, 1906, p. 38. 232 Nicolae M. Enea, „Cultele”, in Basarabia, monografie sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, Chișinău, 1926, p. 326. 227

228

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

89

Molocanii care locuiau în alte localități se aflau sub conducerea liderilor uneia din cele patru comunități majore din țară: Chișinău, Bender, Akkerman și Cișmele. Molocanii din Basarabia comunicau suficient unii cu alții și cu confrații de confesiune din alte regiuni ale Rusiei233. Sursele istorice ne oferă mai multe detalii despre fiecare din cele patru comunități ale molocanilor din Basarabia.

Molocanii din Akkerman Orașul Akkerman este prima localitate din Basarabia unde au venit și s-au așezat molocanii încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dintr-un raport al poliției aflăm că spre sfârșitul anului 1826, în orașul Akkerman exista o comunitate de molocani alcătuită din 16 familii. La 3 martie 1833 poliția orașului a înaintat un raport către procurorul general al Basarabiei prin care se comunica că molocanul Fiodor Nemoleaca agita populația pentru a atrage ortodocșii de partea învățăturii pe care o urma234. Anton Koșelev a dorit să învețe carte de la Fiodor Nemoleaca, apoi a părăsit credința ortodoxă și a aderat la cea a molocanilor. Soția și copiii lui au rămas ortodocși. El era angajat la Efim Dimitriev, care a raportat poliției despre aceasta, spunând că Anton Koșelev le impunea membrilor familiei să abandoneze credința ortodoxă și să devină „creștini duhovnicești”235. În anii 1830-1850 molocanii din Akkerman au fost persecutați deopotrivă cu cei din Bender și Chișinău, suferind întemnițare, confiscarea averilor și exilul în Caucaz. În anul 1834 au plecat din Akkerman Grigore Voronin și Ivan Petrov, care s-au oprit în satul Voronțovka din gubernia Erevan236. Tot pe la acea vreme au plecat și molocani din Ismail. În anul 1851 molocanul Prohor Timoșin a avut îndrăzneala să adreseze o cerere general-guvernatorului Mihail Voronțov să le fie permisă închinarea și oficierea serviciilor divine conform cerințelor cultului molocan. Timoșin scria că la acea vreme, în Akkerman locuiau 20 de familii de molocani237. Cererea lui Timoșin nu a primit aviz pozitiv238. În anul 1903 comunitatea molocanilor din Akkerman era condusă de Ivan Andreevici Aleksandrov, care era descris de un misionar ortodox ca fiind „un om bun, foarte religios, dar fără caracter, căci nu avea influența potrivit poziției pe care o deținea”. În acea perioadă molocanii din Cetatea Albă erau influențați de Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 485. 234 I. Gumenâi, op. cit. 235 Ibidem. 236 ANRM, fond 6, inventar 8, dosar 450, f. 293. 237 ANRM, fond 6, inventar 8, dosar 879, f. 2. 238 ANRM, fond 6, inventar 8, dosar 879, f. 10. 233

90

Vasile FILAT

învățătura lui Lev Tolstoi și de învățătura baptiștilor239. În urma influenței baptiste, o mare parte dintre molocani recunoșteau necesitatea botezului, a hirotonisirii și a celebrării Cinei Domnului240. Molocanii din Bender Comunitatea molocanilor din Bender a fost cea mai numeroasă și prima care a intrat în vizorul autorităților. Prima mențiune scrisă despre prezența molocanilor în Bender este din anul 1819, când șeful poliției orașului Bender a trimis o scrisoare către împuternicitul plenipotențiar al Basarabiei în care se arăta că în acest oraș au fost depistați reprezentanți ai duhoborilor, despre care spunea că mai sunt numiți și molocani. În urma anchetei întreprinse de poliție, s-a constatat că Boris Lebedev și soția sa Anastasia s-au convertit de la religia ortodoxă la noua credință după ce au purtat discuții cu Sokolov, un creștin duhovnicesc, care era reprezentant al Societății Biblice și care a venit în oraș pentru împărțirea Bibliilor și a Noului Testament241. În același an a fost prezentat autorităților un raport cu o listă cu 5 familii și 3 burlaci care făceau parte din secta molocanilor. Raportul furnizează informații cu privire la originea fiecărui cap de familie. Ignat Sokolov a fost născut în familie de molocani în gubernia Moscova și venise în Basarabia cu 10 ani mai înainte, adică în 1809, înainte de anexarea regiunii. Tot din regiunea Moscova și tot în același an 1809 au venit la Bender, cu familiile lor, și molocanii Maxim Sokolov, Leon Sokolov și Nikifor Sokolov. Ei se ocupau cu agricultura și, ocazional, cu alte meserii. Burlacul Simion Iziumov era originar din gubernia Saratov și venise în Basarabia în 1811. Tot în 1811 venise din gubernia Moscova, satul Kolomenka, Danilo Orehov. Doar Mihailo Pankratov venise din teritoriile supuse Imperiului Otoman în anul 1815242. În baza acestui raport, putem conclude că primii molocani au venit din guberniile Moscova și Saratov și s-au așezat cu traiul în Bender în anul 1809. Peste doi ani poliția orașului a întocmit din nou o listă a molocanilor, din care aflăm că în Bender, în anul 1821 locuiau 42 de molocani (22 de femei și 20 de bărbați), dintre care 27 erau veniți din gubernia Moscova, 8 din gubernia Tambov, 4 din gubernia Reazani și câte unul din gubernia Tula, orașul Ekaterinoslav și orașul Odesa. Cu prilejul convertirii lui Boris și Anastasia Lebedev de la credința ortodoxă la cea a molocanilor, judecata a interzis molocanilor ieșirea din oraș243. Din „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, 1904, nr. 5, p. 3. 240 Ibidem, p. 4. 241 ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 620, f. 1. 242 I. Gumenâi, op. cit. 243 ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 620, f. 1. 239

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

91

această cauză, molocanii din Bender, ajunși în mare sărăcie și lipsă, au adresat o scrisoare consilierului guvernatorului Catacazi și au cerut permisiunea ca cel puțin un membru din familie să poată ieși din oraș pentru a găsi de lucru și a putea întreține familia244. După cereri repetate, peste aproape doi ani, molocanii au primit acordul lui Catacazi pentru ieșirea temporară din oraș. În anul 1901 liderul comunității din Bender era un bătrân de 90 de ani pe nume Filat Maximovici Sokolov. El era un om simplu, cu puțină carte, dar cu inimă bună. Peste doi ani, lider a devenit Egor Grigorievici Sokolov, care avea vârsta de 60 de ani și era descris de misionarul ortodox ca fiind „bun la suflet și fără viclenie”245. Fratele său, Iakov Grigorievici Sokolov, era un alt conducător la molocanii din Bender, respectat pentru caracterul său exemplar, o viață trăită la cele mai înalte standarde morale și, în special, pentru cunoștințele din Sfintele Scripturi, care ieșeau în evidență când purta dezbateri teologice cu misionarul ortodox care solicita aceste dezbateri246. De remarcat că toate aceste calificative erau date de misionarul ortodox care lupta împotriva molocanilor, dar care era impresionat de caracterul liderilor lor spirituali. La îndemnul guvernatorului, șefii secțiilor județene de poliție au invitat în anul 1908 pe liderii confesiunilor, ca să le amintească încă o dată despre libertățile primite prin legea despre toleranța religioasă din 1906 și posibilitatea să-și înregistreze comunitățile. Molocanii din Bender, în număr de 63 de persoane, au depus o cerere pentru înregistrarea comunității247. Autoritățile au verificat cazierele juridice și dintre toți molocanii care au semnat cererea doar doi fuseseră judecați. Ilia Sokolov, la momentul depunerii cererii, era încă întemnițat la închisoarea din Bender, pentru că a distribuit printre ostași „literatură ilegală”248. Evident că aceasta s-a întâmplat înainte de anul 1906, când a fost emisă legea despre toleranța religioasă, dar faptul că Sokolov era încă în temniță este o dovadă că legea nu s-a răspândit la nivel local asupra celor întemnițați pentru cauze religioase. Ivan Semionovici Sokolov a fost ales prezbiter al adunării și a fost confirmat de autorități249. De menționat că în anul 1913, din cei 10 membri aleși ai comitetului comunității molocane din Bender, 7 purtau numele de familie Sokolov250. ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 620, f. 59. „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, 1904, nr. 5, p. 3. 246 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 485. 247 ANRM, fond 6, inventar 18, dosar 53, f. 1. 248 ANRM, fond 6, inventar 18, dosar 53, f. 2. 249 Ibidem, f. 24. 250 Ibidem, f. 72. 244 245

92

Vasile FILAT

În anul 1910 cercul tinerilor molocani din Bender a cerut bătrânilor „să-î îndrepte în învățătură” și pentru aceasta se adunau în fiecare seară în număr de peste 200 de persoane. De la ora 16:00 până la 19:00 veneau la adunare, ca să primească învățătură de la bătrâni. Până atunci, unii dintre acei tineri mergeau la teatru, dar cei mai mulți jucau cărți, petreceau nopțile în beții, cântări vulgare, petreceri care se lungeau toată noaptea și apoi, a doua zi, dormeau până la prânz, ca să bea iar pentru mahmureală când se sculau. Așa era descrisă viața tinerilor molocani din Bender până la începerea acestui cerc de tineri251. Este de remarcat faptul că tinerii au devenit conștienți de declinul lor spiritual și au cerut să fie învățați din Biblie, fiind gata să vină în fiecare seară pentru trei ore de studiu. Comunitatea molocanilor există și azi în orașul Bender și întrunește un număr mic de oameni. La sfârșitul anului 2018, număra 14 credincioși252.

Molocanii din Chișinău Prima mențiune a prezenței molocanilor în orașul Chișinău se găsește într-un raport al poliției din anul 1825, unde sunt trecuți într-o listă membrii comunității lor din oraș. Aceasta era alcătuită din următoarele patru familii: Piotr și Ana Bokaciov, Timofei și Pelagheia Harlamov, Andrei și Ala Strogov, Taras și Ana Suvorov253. În august 1826, după un raport al poliției, au fost interogați în fața Guvernului mai mulți molocani din Chișinău. Vasilii Golubov, în vârstă de 29 de ani, a spus că s-a născut în orașul Moscova din părinți molocani. Împreună cu tatăl și cu fratele lui mai mic Leon, au plecat din Moscova în timpul devastării orașului de către francezi și au venit la Akkerman, unde au locuit mai puțin de un an, apoi s-au mutat la Chișinău, unde s-au stabilit cu traiul (cu aproximație, în anul 1813 sau 1814)254. În timpul aflării scurte de un an la Akkerman, Vasilii a cunoscut-o pe soția lui, Vasilisa, care pe atunci avea 16 ani. Ea a spus că s-a născut în orașul Akkerman, după ce părinții ei au venit din orașul Moscova. Mărturia Vasilisei Golubov arată că molocanii au început să-și găsească refugiu în Basarabia încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea255. În luna septembrie a anului 1826, poliția din Chișinău a întocmit un raport lung și detaliat despre molocanii din oraș și a hotărât deportarea lor în orașul Alexandrov din regiunea Caucaz256. În acel protocol este prezentată istoria fiecărui membru Молоканин, 1910, nr. 8-9, p. 87. Vitalie Marian, „Cine sunt molocanii? Interviu cu Alexandru Barcari”, Moldova creștină, nr. 39 (85), 2 noiembrie 2018, p. 6. 253 I. Gumenâi, op. cit. 254 Ibidem. 255 Ibidem. 256 ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 1071, f. 37. 251

252

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

93

al comunității de molocani din Chișinău și cum a venit aici din Moscova sau din Tambov. Ajunși în Basarabia, cei mai mulți dintre ei se opreau la Akkerman, apoi de acolo mergeau la Ismail, Bender, Hâncești și Chișinău. Molocanii erau în continuă mișcare. Căsătoriile se făceau între reprezentanții comunității lor. Comunitatea creștea și pe seama localnicilor care se converteau. În luna septembrie 1826 guvernatorul Basarabiei a dat ordin să fie eliberați imediat toți molocanii și să fie scoși de sub urmărire penală257. De asemenea, a fost anulată deportarea lor. În anul 1833 mai mulți molocani din Chișinău au fost expulzați în Transcauca258 zia . Și în anul următor au continuat expulzările. După ce a primit la 1 mai 1834 pașaportul de expulzare, molocanul Stepan Egorov, ca să evite persecuțiile, a ales să treacă la ortodoxie. Pentru aceasta a adresat o scrisoare țarului Nicolai I. La începutul scrisorii, scrie că, în anul 1834, printre alți locuitori din Chișinău, „a arătat și el dorință” să se mute cu traiul în Transcaucazia și a primit de la guvernator pașaport, dar nu a putut pleca din pricina că s-a îmbolnăvit. Apoi, scria că s-a îmbunătățit puțin starea sănătății lui, dar tot nu va putea pleca și, cu prilejul acesta, a socotit că este bine „dintr-o dorință aprinsă” să părăsească „secta molocană” și să se alipească de biserica ortodoxă și astfel „să rămână pentru totdeauna a fi locuitor al orașului Chișinău”. Mai mult, conform unei legi din 20 octombrie 1830, reprezentanții altor confesiuni care se converteau la biserica ortodoxă primeau dreptul să rămână cu traiul în guberniile interne ale Rusiei și pentru trei ani erau scutiți de impozite. Dar chiar și așa numărul celor care au cedat în fața persecuțiilor a fost mic. Molocanii de pe întreg teritoriul Basarabiei erau încontinuu urmăriți și persecutați. Din anul 1840 până în 1846, s-au pus mari presiuni asupra lor și mulți dintre ei au fost deportați în Transcaucazia. La început erau aduși în fața ierarhilor ortodocși și se punea presiune asupra lor, ca să renunțe la convingerile molocane și să se alipească la „credința adevărată ortodoxă”. Molocanii stăteau ferm pe convingerile lor religioase și numărul celor care au cedat presiunilor a fost foarte mic. Ca să scape de persecuții și de deportare, molocanii trebuiau continuu să-și schimbe locul de trai sau chiar numele. Mulți dintre ei aveau nume duble. Poliția îi aducea cu forța pe molocani la preotul local, ca să fie „îndreptați” în credință. Molocana Parascovia Andreeva din Bender a fost luată de poliție și adusă la preot când soțul ei, Ivan, era plecat de acasă. Ea nu a cedat la convingerile religioase. Când a venit soțul, a fost supus și el aceleiași proceduri, dar a rămas tare în credința molocanilor. Atunci au fost trimiși la Consistoriul din Chișinău, ca să fie supuși altor presiuni „teologice” să renunțe la credința lor259. Ibidem, f. 55. Nicolae Popovschi, op. cit., p. 107. 259 ANRM, fond 6, inventar 17, dosar 32, f. 205. 257

258

94

Vasile FILAT

După ce ierarhii ortodocși au considerat că „argumentele” lor s-au epuizat, Andrei și soția lui au fost dați pe mâna poliției și a judecății. Andrei a fost recrutat forțat în armată. Casa și vaca au fost apreciate la suma de 25 de ruble și vândute forțat de autorități, iar Parascovia împreună cu trei fete necăsătorite și fiul mai mare, recent căsătorit, cu familia lui au fost toți deportați în Transcaucazia260. Exemplul următor va arăta ce urma. În toamna anului 1845, s-a hotărât ca un mare număr de molocani să fie deportați în Transcaucazia. Constantin Ivanov urma să fie ținut mai întâi în temniță pentru un an, deoarece în casa lui s-au făcut adunări pentru molocani261. Autoritățile, inițial, le-au făcut molocanilor din Basarabia propunerea să se mute cu traiul în orașul Lenkoran din Transcaucazia. În localitatea Șabo și în așezarea Popușoi erau comunități de moldoveni molocani. Ei au fost printre primii care au primit această ofertă și au ales să se mute cu traiul în Lenkoran262. Printre primii molocani care au ales să se mute cu traiul in Transcaucazia în anul 1846 au fost și membrii comunității moldovenești Vasile Cebotarev și Grigore Vranțov. Numele de familie puteau să fie rusificate, cum se obișnuia și în timpul Uniunii Sovietice, dar toate documentele specifică că acești doi molocani au ținut de comunitatea moldovenilor263. După ei au urmat molocanii din comunitățile de velicoruși și maloruși (ucraineni). Molocanii din Bender au ales să se mute în orașul Anapa264. Ajunși la fața locului, credincioșii au rămas dezamăgiți. Molocanii Nicolae Gurski, Tatiana Tihonova și Ilia Volkov, când au ajuns în orașul Tiflis, au și depus cerere să se întoarcă în Basarabia, chiar dacă erau obosiți de drumul lung265. Ordinele emise de guvernatorul Basarabiei, Pavel Fiodorov, scot la iveală compasiunea lui pentru molocanii persecutați și eforturile de a-i scoate de sub aceste persecuții. În anul 1849, a ordonat clasarea tuturor dosarelor ce țineau de urmărirea molocanilor266. A dat în anul 1850 un ordin ca fiicelor molocanului Ivan Andreev din Bender să le fie permis să locuiască împreună cu tatăl lor, căci, fiind toți în Transcaucazia, nu le era îngăduit să locuiască împreună267. Poliția însă nu se conforma. În anul următor au găsit pe unii refugiați, cum ar fi soția lui Ivan Șliuhin, care se refugiase la Odesa, și căutau să reia persecuțiile împotriva ei268. Cei mai mulți molocani au rămas tari în credință și au îndurat greul. Molocana Ani ANRM, fond 6, inventar 17, dosar 32, f. 221. ANRM, fond 6, inventar 17, dosar 32, f. 149. 262 ANRM, fond 6, inventar 8, dosar 450, f. 10. 263 ANRM, fond 6, inventar 9, dosar 692, f. 2. 264 ANRM, fond 6, inventar 8, dosar 450, f. 241. 265 Ibidem, f. 194. 266 ANRM, fond 6, inventar 17, dosar 32, f. 386. 267 Ibidem, f. 417. 268 Ibidem, f. 397. 260 261

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

95

sa Muraviova din Tulcea scria la 1910 că bunelul ei, Egor Șliuhin, un om înstărit din Chișinău, suferise mari prigoane după ce s-a convertit la molocanism. Ca să scape de prigoane, a venit cu fiii săi în Tulcea, iar soția lui, Avdotia, a rămas la Chișinău cu nurorile și trei copii. Din pricina persecuțiilor aspre, au lăsat averea la Chișinău și au pornit cu barca pe Marea Neagră spre Tulcea, unde erau soții lor. Dar au fost prinse și întoarse înapoi la Chișinău, unde au stat întemnițate 14 luni. În tot acel timp reprezentanții autorităților au insistat să le întoarcă la ortodoxie, amenințându-le cu exilarea în Siberia. Până la urmă ele au reușit să ajungă la Tulcea, dar una dintre nurori, Vlasievna, a fost dusă în cătușe până la Tiflis (Georgia), unde a ajuns cu picioarele în răni269. Această mărturie arată intensitatea persecuțiilor la care au fost supuși molocanii din Chișinău și cum ierarhii Bisericii Ortodoxe au folosit statul pentru convertirea forțată a molocanilor. Este de apreciat tăria credinței pe care au manifestat-o membrii acestei comunități. În anul 1871 autoritățile au sesizat conducerea Eparhiei Chișinăului că molocanii se ocupă cu convertirea ortodocșilor și a schismaticilor. Conducerea eparhiei a cerut preoților parohi din Chișinău informații precise despre molocani. Din rapoartele preoților aflăm că în parohia bisericii Sfântul Gheorghe erau 9 molocani, în parohia bisericii Sfântul Teodor Tiron – 21 și în parohia bisericii Sfântul Haralampie – 140. Conducerea eparhială a ordonat preoților bisericii Sfântul Haralampie să țină de la amvon un ciclu de predici îndreptate împotriva molocanilor270. La începutul secolului al XX-lea comunitatea molocanilor din Chișinău era condusă de către Simeon Vasilievici Rahmanov, care era pe atunci de vârstă medie. Misionarul ortodox din Basarabia scria despre el că este un om neprihănit, cu cunoștințe medii, dar cu viața curată, caracter exemplar, foarte modest în adresare și chiar puțin retras. Evita discuțiile cu misionarul ortodox și lăsa pe fratele lui Nikifor să poarte polemicile confesionale, dar și Nikifor le evita. Mai multă influență în rândul molocanilor din Chișinău avea Nikifor, care a făcut școala județeană (uezdnoe uchilishche) și care se interesa de literatura spirituală, dar și de cea seculară. În anul 1907, în comunitatea molocanilor din Chișinău erau în jur de 100 de familii, care trăiau liniștit, fără a fi deranjate de poliție. Uneori molocanii erau provocați de către misionarii ortodocși la dezbateri publice, pe care le acceptau și care se desfășurau în casa de rugăciune a molocanilor în prezența studenților de la Seminarul Teologic (ortodox). Molocanii erau reprezentați la aceste dezbateri de către Nikifor Rahmanov, care relata că misionarul ortodox pleca totdeauna rușinat de acolo271. Духовный христианин, 1910, nr. 9, p.72. Nicolae Popovschi, op. cit., p. 146. 271 Духовный христианин, 1907, nr. 12, p. 24. 269 270

96

Vasile FILAT

La propunerea lui Rahmanov, la începutul anului 1907, în casa de rugăciune a molocanilor din Chișinău a fost deschisă o școală duminicală. Când începea lecția, se citea copiilor un text biblic, după aceea se dădeau în scris întrebările și copiii răspundeau tot în scris. Pe lângă aceasta, copiii erau învățați cântări sfinte272. Peste o jumătate de an, la 1 iulie, în casa de rugăciune s-a organizat o sărbătoare pentru copii, la care au venit mulți oaspeți ortodocși, iar Rahmanov a ținut un discurs despre persecuțiile molocanilor și exilarea lor în Siberia și Transcaucazia, unde le-a făcut o vizită funcționarul de stat Livanov, care, la întoarcere, a spus că molocanii nu sunt dăunători sau periculoși pentru stat, ci, dimpotrivă, sunt folositori și supuși exemplari. Rahmanov a mai spus că în vremea lui se observa o decadență morală între molocani, mai ales printre cei din orașe, căci mulți bărbați erau căzuți în patima beției. Nu mai exista la molocani dorința de altădată să participe la serviciile divine și tinerii fugeau în toate părțile, pricina fiind părinții care nu și-au crescut copiii în învățătura și mustrarea Domnului. Mulți dintre molocanii decăzuți moral au deprins beția de la părinții lor, iar școala duminicală a fost creată și cu scopul opririi acestei decadențe și pentru renaștere spirituală273. În anul 1908 comunitatea molocanilor din Chișinău număra în jur de 70 de membri. Conducătorul și comitetul din șase persoane erau aleși prin votul întregii adunări pe un termen de trei ani. Conducătorul Simeon Rahmanov avea responsabilitatea în fața autorităților să ducă evidența actelor de stare civilă pentru membrii comunității din Chișinău și din tot ținutul. Casa de rugăciune se afla pe strada Kuznecinaia 22274 (azi, str. Bernardazzi). După anul 1910, un mare număr de molocani din Chișinău au devenit baptiști.

Molocanii din Cișmele În anul 1890 unul dintre misionarii antisectari ai Bisericii Ortodoxe a numit satul Cișmele „stațiunea principală a tuturor predicatorilor sectanți”. El spunea că aproape toți locuitorii din sat au părăsit Biserica Ortodoxă la acea vreme și au aderat la una din confesiunile existente275. În Cișmele a existat o mare comunitate de molocani. Prima biserică baptistă din Basarabia a apărut printre molocanii din satul Cișmele, județul Ismail. Este important să cunoaștem cum au venit molocanii în această localitate, care în prezent se află în Ucraina și poartă denumirea de Strumok. Azi, în acest sat nu mai există molocani. Misionarii ortodocși antisectari Ibidem, p. 25. Ibidem, p. 27. 274 Духовный христианин, 1909, nr. 1, p. 47. 275 Ibidem, p. 690. 272

273

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

97

au lăsat în scris mai multe versiuni despre apariția molocanilor în satul Cișmele. Una din ele spune că, prin anii 40 ai secolului al XIX-lea, fugind de persecuții, au venit din regiunea Tambov doi țărani molocani și s-au așezat cu traiul în satul Cișmele. Numele lor erau Foma Cicik (tot el avea și familia Kovaliov) și Aleksei Sasov276. Până la retrocedarea părții de sud a Basarabiei către Moldova în anul 1856, și-au ținut în taină convingerile religioase277, dar, odată ce s-au văzut în componența Moldovei (din 1859, a României), unde era libertate religioasă, și-au manifestat liber credința și au început s-o propovăduiască oamenilor din Cișmele și satele din jur. Predicarea lui Foma Kovaliov și Aleksei Sasov a avut un mare succes și prin anii 1860 biserica molocanilor întrunea peste 100 de membri. Locuitorii satului Cișmele s-au adresat autorităților române să-i alunge din sat pe molocani și au primit permisiune. Atunci Foma Cicik, care era un om bogat și cu influență, a mers la bătrânii satului și la prefectura din Bolgrad, unde a reușit să convingă reprezentanții statului român să anuleze această hotărâre de alungare a molocanilor din satul Cișmele278. Molocanilor însă le-a fost impus de autorități să nu mai propovăduiască învățătura lor populației ortodoxe. Dar, chiar și cu aceste interdicții, în următorii 10 ani comunitatea molocanilor din Cișmele s-a dublat și număra peste 200 de membri. Conform celei de a doua versiuni, în timpul Războiului Crimeei (1853-1856) a venit în satul Cișmele un rus bogat din regiunea Tambov și în serile de iarnă vizita oamenii din sat și purta discuții cu ei. După retrocedarea celor trei județe din sudul Basarabiei, aproximativ 40 de familii din sat au anunțat că vor urma învățătura lui Simeon Uklein, pentru că, fiind parte din România, nu mai exista pericolul de persecuție din partea Bisericii Ortodoxe și a autorităților rusești. Tot atunci ei au scos din casă icoanele și le-au distrus în prezența celorlalți locuitori ai satului. Apoi au construit casă de rugăciune. Peste 15 ani comunitatea număra peste 100 de familii279. În anul 1886 molocanii din Cișmele erau în declin. O parte din ei au trecut la baptiști și alții la ștundiști. Se înregistra și un declin moral. Nu putem da mult credit misionarului ortodox, căci el era interesat să defăimeze intenționat, totuși în rapoartele lui pentru anul 1889 scria că în satul Cișmele molocanii nu mai aveau moralitatea pe care au avut-o în timpurile când erau persecutați. O mare parte din molocani petreceau ziua de duminică la crâșme, care erau patru în sat și prin Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабіи”, КЕВ, nr. 9, 1888, p. 346. Архимандритъ Алексій, „Первый съѣздъ миссіонеровъ Кишиневской епархіи въ г. Кишинев съ 1-го по 7-е іюня 1893 года”, КЕВ, nr. 14, 1893, p. 474. 278 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабіи”, КЕВ, nr. 9, 1888, p. 346. 279 Авксентій Стадницкій, „Состоянiе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1889 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1890, p. 690. 276 277

98

Vasile FILAT

alte birturi mai mici. Misionarul spunea că era greu să treci seara pe o stradă, fără să fii înjurat și că erau chiar și copii care se îmbătau280. În anul 1901 comunitatea molocanilor din satul Cișmele nu avea un lider, pentru că după moartea celui anterior nu se găsea un candidat destoinic. Totuși, în anul 1903 l-au ales drept conducător pe Nikifor Kovaliov, de 30 de ani, care se remarcase prin modestie, religiozitate și mai ales prin cunoașterea Bibliei281. Comunitatea din Cișmele a apelat, prin intermediul revistei Duhovnyi hristianin, la molocanii din întreaga Rusie după ajutor pentru construcția casei de rugăciune, care începuse în anul 1906282. Peste patru ani, în 1910, conducătorul lor Piotr Ivanovici Kravțev făcea din nou apel după ajutor prin intermediul revistei, scriind că timp de trei ani au avut roadă slabă și nu erau în stare să termine construcția283. Astăzi, în satul Strumok (fostul Cișmele) există o biserică baptistă plantată recent, și nimeni din locuitori nu știe unde s-a aflat casa de rugăciune a molocanilor. Clădirea nouă a bisericii baptiste a fost construită recent. Din spusele oamenilor, molocanii au trecut cu toții la baptiști, dar și acolo nu au avut parte totdeauna de conducători spirituali evlavioși și aceasta a dus la degradarea bisericii locale, până a dispărut complet.

Învățătura și traiul molocanilor În raportul poliției din Chișinău din anul 1826, molocanii erau descriși astfel: „...cred în Dumnezeu, cinstesc pe toți sfinții și proorocii, respectă ziua de duminică și celelalte rânduieli cum este potrivit creștinilor, țarului, legii și dregătorilor le sunt supuși în toate. Diferența este că nu-și fac semnul crucii și nu se închină înaintea icoanelor”284. La începutul secolului XX, misionarul ortodox antisectar al Eparhiei Chișinăului scria cu admirație despre liderii spirituali ai molocanilor din Basarabia că erau toți oameni de o înaltă ținută morală285. Totuși, atunci deja avea loc o decădere rapidă a moralității, pricina majoră fiind neglijarea disciplinei bisericești de către Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабіи по миссіонерскимъ отчетамъ за 1888 годъ”, КЕВ, 1889, nr. 9, p. 400. 281 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, 1904, nr. 5, p. 3. 282 Духовный христианин, 1909, nr. 1, p. 62. 283 Духовный христианин, 1910, nr. 8, p. 71. 284 ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 1071, f. 43. 285 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1901, p. 485. 280

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

99

liderii spirituali286. Portul molocanilor era de stil vechi rusesc, asemănător creștinilor ortodocși de rit vechi. Bărbieritul era condamnat. Portul costumelor de stil european era condamnat categoric. La ștundiști și baptiști niciuna din aceste restricții nu exista, ci erau împrumutate multe elemente din portul germanilor. Ajutorul reciproc era prezent la toți evanghelicii din Basarabia și aceasta impresiona clerul și laicii ortodocși. Interesul comunității era luat în considerare de fiecare dintre evanghelici, dar și fiecare membru era bine protejat de întreaga comunitate. În plan material, molocanii erau mai înstăriți decât celelalte confesiuni și bogații îi ajutau pe cei săraci din comunitățile lor287.

Statistici După ce a urcat pe tron în anul 1825, țarul Nicolae I al Rusiei, fiind un zelos adept al ortodoxiei, a dat ordin să-i fie prezentată o statistică a adepților altor confesiuni din întreaga Rusie, și a fost trimis un formular special pentru aceasta. Poliția din toate ținuturile Basarabiei a raportat și astfel cunoaștem că, în 1826, cel mai mare număr de molocani era la Bender. Comunitatea de acolo număra 47 de bărbați și 23 de femei288. A doua comunitate din punct de vedere numeric era cea din Akkerman, cu 38 de credincioși: 26 de bărbați și 12 femei289. În Chișinău comunitatea molocanilor număra 6 bărbați și 3 femei290. Poliția ducea evidența anual și în 1827 a fost raportată și la Hâncești prezența unui grup mic de molocani, alcătuit din 3 bărbați și 1 femeie291. La Chișinău, în anul 1827 poliția a înregistrat o creștere până la 14 persoane, dintre care 8 bărbați și 6 femei292. Și la Bender s-au adăugat 5 persoane la comunitatea molocanilor, fiind de toți 75293. La Akkerman, comunitatea molocanilor tot a crescut, numărând 30 de bărbați și 13 femei – în total, 43 de persoane294. În ciuda persecuțiilor, pe parcursul secolului al XIX-lea molocanii din Basarabia au avut o bună creștere numerică. În raportul misionarului ortodox al Eparhiei Chișinăului pentru anul 1894 găsim că în Basarabia locuiau 1255 de molocani, dintre care în Chișinău – 400, în Bender – 500, în Akkerman – 200 și în satul Cișmele, Ibidem, p. 490. Ibidem, p. 491. 288 ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 1073, f. 23. 289 Ibidem, f. 64. 290 ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 1073, f. 14. 291 Ibidem, f. 73. 292 Ibidem, f. 86. 293 Ibidem, f. 100. 294 Ibidem, f. 102. 286

287

100

Vasile FILAT

județul Ismail – 140 de molocani. În același județ mai era și satul Spasskoe, unde locuiau 15 molocani295. Peste șase ani, găsim un alt tablou cu privire la numărul molocanilor în Basarabia. În raportul misionarului ortodox pentru anul 1900 se relatează că cea mai mare comunitate rămânea tot cea din Bender, care crescuse cu încă 100 de oameni, ajungând la 600. La Chișinău și Akkerman au rămas același număr de credincioși, dar în satul Cișmele numărul molocanilor s-a redus de la 150 la 30 și aceasta împreună cu cei din Spasskoe. Mai sunt menționați alți 7 molocani în Tatarbunar296. Pentru anul 1901 misiunea antisectară a Eparhiei Chișinăului a prezentat un raport minuțios și se pare că mult mai exact. Raportul indica prezența a 1.546 de molocani în Basarabia, dintre care 794 de bărbați și 752 de femei. Comunitatea din Bender era cea mai numeroasă și avea 585 de credincioși. Următoarea era comunitatea din Chișinău, cu 488 de credincioși. În satul Cișmele numărul molocanilor era de 28, după care urma orașul Akkerman cu 166 de credincioși. În satul Spasskoe numărul molocanilor scăzuse până la 19 persoane și în Tatarbunar erau 7 credincioși molocani297. În anul 1903 numărul molocanilor era de 1.382 de persoane, dintre care 515 locuiau în Bender, 488 – în Chișinău, 185 – în satul Cișmele. De comunitatea din Cișmele aparțineau și 21 de molocani care locuiau în Spasskoe și 7 molocani din Tatarbunar. În Cetatea Albă locuiau 167 de molocani. Toți molocanii erau organizați în patru comunități, care aveau case de rugăciune și conducători, aleși de întreaga adunare ca să conducă serviciile divine și să oficieze actele de cult298. Conform raportului pentru anul 1912 al misionarului antisectar eparhial Feodosie Chirică, în Basarabia erau 1469 de molocani, dintre care 740 de bărbați și 729 de femei299. Același misionar ortodox a raportat, pentru următorul an – 1913, prezența în Basarabia a 1434 de molocani, dintre care 601 bărbați și 833 de femei300.

Aркадій Епископъ Аккерманшіі, „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1894 годъ”, КЕВ, 1895, nr. 13, p. 183. 296 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1901, p. 484. 297 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонера Kишиневской епархiи за 1901 год”, КЕВ, nr. 5, 1902, p. 128. 298 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 2. 299 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1912 годъ”, КЕВ, nr. 26, 1913, p. 30. 300 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 52. 295

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

101

Concluzii Molocanii sunt unica confesiune religioasă care poate fi considerată evanghelică originară din Rusia, căci a ieșit din contextul Bisericii Ortodoxe în secolul al XVIII-lea, fără o influență din exterior. Din pricina persecuțiilor mari din partea autorităților, grupuri de molocani s-au refugiat spre periferiile imperiului și dincolo de hotarele acestuia, ajungând în regiunea dintre Prut și Nistru înainte de anexarea din 1812. Au existat patru comunități de molocani care au avut locașuri de cult: în Chișinău, Bender, Cetatea Albă și satul Cișmele din județul Ismail. Molocanii care s-au stabilit cu traiul în alte localități au aparținut de una din aceste patru comunități. Cea mai mare a fost comunitatea din Bender, care, în anumite perioade, a atins cifra de 600 de credincioși, fiind urmată de comunitatea din Chișinău cu aproximativ 400 de credincioși. Credința molocanilor s-a menținut printre velicoruși, adică ruși veniți din Rusia vorbitori de limbă rusă301. În diferite perioade molocanii din Basarabia au fost persecutați de autoritățile civile și ecleziastice prin întemnițări, confiscări de avere și exilare în Transcaucazia. Molocanii nu s-au manifestat prin misiune în general și cu atât mai puțin în rândurile populației autohtone. Odată cu apariția credinței baptiste în Basarabia, o mare parte dintre molocani s-au alipit credinței și bisericilor baptiste.

„Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 1.

301

102

Vasile FILAT

Întrebări pentru discuții: 1. Ce factori au contribuit la venirea și răspândirea molocanilor în Basarabia?

2. Ce ar fi trebuit să facă molocanii, ca să nu se stingă mișcarea lor spirituală?

3. Cum ar fi trebuit să se raporteze molocanii la celelalte mișcări evanghelice din Basarabia?

4. Cum ar fi trebuit să se raporteze molocanii la baptiști, ca să nu fie asimilați de ei?

5. Ce lecții trebuie să învețe liderii mișcărilor evanghelice contemporane din Republica Moldova, pentru a nu dispărea, astfel cum a fost în cazul molocanilor?

Capitolul 5

COLONIȘTII GERMANI ȘI PIETISMUL Venirea coloniștilor germani în Basarabia După anexarea Basarabiei de Imperiul Rus în 1812, mulți moldoveni au plecat peste Prut în Principatul Moldovei. Împăratul Alexandru I, neavând nici oameni și nici mijloace să populeze regiunea anexată, a recurs la sistemul pe care l-a aplicat Ecaterina a II-a în 1785 pentru Rusia meridională – colonizarea cu străini. Atunci au fost atrași germani, care au format colonii în guberniile Herson, Taurida și Ekaterinoslav. Coloniștii erau luterani evanghelici, reformați și menoniți, care, în mare parte, se caracterizau printr-o stare spirituală de amorțire302. În anii 1814–1817, colonizarea fu îndreptată în special spre Basarabia303. La 29 noiembrie 1813 țarul Alexandru I a făcut apel către germanii din Ducatul Varșoviei să vină în calitate de coloniști în sudul Basarabiei și le promitea pământ și libertăți. În anii 1813-1814, peste 1700 de familii germane din Polonia, Prusia, Mecklenburg și din alte regiuni pornesc spre Basarabia304. Peste 10% din suprafața Basarabiei au fost date de autoritățile țariste pentru colonii germane, iar în unele județe din sud s-a depășit considerabil această cifră. În județul Akkerman coloniștilor germani le-au fost oferite 38% din suprafață, iar în județul Bender – 40,7%. Dintre cele 272 de colonii germane întemeiate în Rusia în anii 1800-1850, Basarabiei i-au revenit 70305. Pe parcursul celor 125 de ani ai aflării lor în Basarabia au creat peste 150 de comunități și așezări prospere306. Denumirea primelor localități se punea după numele localităților unde armata rusească a deținut victorii în războiul cu Napoleon: Borodino, Tarutino, Kulim307. Coloniștii germani s-au aflat în Basarabia până Александр Нагирняк, Подвижники веры, Киев, 2014, p. 113. Nicolae M. Enea, „Cultele”, in Basarabia, monografie sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, Chișinău, 1926, p. 324. 304 Ute Schmidt, Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagră, Chișinău, 2014, p. 388. 305 А. А. Велицын, Немцы в России, Санкт-Петербург, 1893, p. 55. 306 Ute Schmidt, op. cit., p. 9. 307 П. Н. Батюшков, Бессарабия, историческое описание, Санкт-Петербург, 1892, p. XXXV. 302

303

104

Vasile FILAT

în anul 1940, când, în baza acordului semnat între Germania și Uniunea Sovietică, în jur de 93.500 de germani din Basarabia și Bucovina de Nord au fost strămutați în Germania; peste 10.000 de germani din Basarabia nu au supraviețuit strămutării și războiului308. Alexandru I i-a adus pe coloniștii germani, ca să fie o pildă pentru populația locală prin cunoștințele lor și metodele de lucru, contribuind la bunăstarea regiunii. Fiecărei familii de coloniști germani la venirea în Basarabia i se dădea un lot de 60 de desetine309, scutire de serviciul militar și de impozite pentru un termen de 10 ani. În materie de religie, germanilor le era garantată libera practicare a cultului, dreptul de a construi biserici și să aibă preoți proprii, care la început erau susținuți din bugetul statului cu 500-600 de ruble pe an310. Peste trei decenii de la începutul colonizării, în anul 1847, comunitatea luterană evanghelică alcătuia 2,04% din populația Basarabiei de 820.825 de locuitori311. În anul 1864 germanii alcătuiau 3,08%, cu un total de 31.844 de persoane312. Luteranii evanghelici au fost concentrați în sudul Basarabiei până la 1861, iar apoi s-au extins spre centru și nord313. Coloniștii germani ieșeau în evidență prin faptul că erau muncitori, cinstiți și organizați. Ei respectau legile, evitau confruntările cu autoritățile și nu interacționau cu localnicii decât în scopuri economice314. Poate această obediență față de legi i-a oprit pe cei mai mulți să vestească Evanghelia localnicilor. În anul 1894 împăratul Alexandru al III-lea a lansat o mare prigoană împotriva ștundiștilor315. Eparhia Chișinăului nu a întârziat să scrie un șir de articole prin care instiga populația la ură împotriva coloniștilor germani. Iată un caz particular. Preotul Nikolai Ghepețki din satul Starokazacie scria într-un articol publicat în revista eparhială că nu găseai un tânăr din localitatea lui care să nu fi lucrat la coloniștii germani și că școala parohială pregătea lucrători pentru coloniștii germani. Preotul era plin de ostilitate față de nemți și încerca să-i prezinte în articol ca pe unii care cumpără pământurile rușilor și-i fac apoi să se lepede de credința ortodoxă316. Ute Schmidt, op. cit., p. 16. Desetină – unitate rusească de măsură a suprafeței egală cu 1,09 ha. 310 V. Chirtoagă, „Considerații privind viața religioasă în localitățile etnicilor germani din Basarabia în sec. XIX- înc. sec. XX”, Revista de etnologie și culturologie, vol. III, Chișinău, 2008, p. 150. 311 I. Gumenâi, Minoritățile confesionale în Basarabia (1812 – anii 70 ai secolului al XIX-lea), teză de doctor habilitat în istorie, Chișinău, 2015, p. 115. 312 Ibidem, p. 140. 313 Ibidem, p. 145. 314 П. А. Крушеван, Бессарабия, М., 1903, p. 183. 315 Ștundiști – țărani băștinași care se angajau la germani și, văzând orele lor biblice, au început să le practice. 316 Николай Гепецкій, „Вліянie нѣмцевъ-колонистовъ па православное населеніе Аккерманскаго уѣзда”, КЕВ, nr. 10, 1895, p. 372. 308

309

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

105

Un alt preot scria cu regret că nu mai este binecuvântarea din vremurile de demult a locuitorilor Bugeacului, când aceștia aveau toate stepele pentru creșterea vitelor și când erau nomazi, din pricina că au venit nemții și au început să folosească pământurile pentru agricultură. Un „alt rău” de care încerca să-i convingă pe cititori că l-ar face nemții coloniști erau salariile pe care le plăteau coloniștii lucrătorilor angajați și care erau de două ori mai mari decât salariile oferite de proprietarii localnici. Deci, toate virtuțile nemților erau prezentate ca fiind rele și dăunătoare pentru popor. După o introducere ca aceasta, aducea un caz, fără să indice nume concrete, cum un oarecare ștundist neamț a venit în satul R. și acolo încerca să-l convingă pe un țăran să se convertească317. Coloniștii germani au fost în cea mai mare parte luterani evanghelici; activitatea lor spirituală a fost moderată și s-a limitat în cadrul parohiilor, iar trezirile spirituale care au avut loc printre coloniști au fost inițiate de pietiștii germani care au vizitat sau au locuit în aceste colonii.

Pietismul german Mișcările evanghelice din Rusia țaristă, inclusiv Basarabia, sunt strâns legate de mișcarea pietistă, care a luat naștere în Germania în secolul al XVII-lea. Peste două secole după reforma începută de Martin Luther în 1517, Biserica Luterană era preocupată în mod exagerat de dezbaterile teologice și doctrinare cu celelalte confesiuni, în mod deosebit cu Biserica Catolică, iar pastorii nu mai puneau accent pe trăirea evlavioasă a credincioșilor318. Pastorul luteran Philipp Jacob Spener (1635-1705) din Frankfurt pe Main, fiind indignat de decadența morală din oraș și din biserică, a organizat întruniri de rugăciune, pe care le-a numit collegia pietatis, adică „adunări pioase” sau „devoționale”, la care cei adunați citeau Sfânta Scriptură, discutau cele citite și împărtășeau experiențele lor de trăire în sfințenie. În cartea sa Pia desideria319, Spener a promovat reforme spirituale, principalele fiind: studierea Bibliei în public și în privat, preoție universală practică, trăirea în neprihănire, pregătirea laicilor pentru lucrarea Evangheliei și predicarea pentru zidire spirituală. Collegia pietatis erau instrumente ideale pentru răspândirea acestei învățături. Ibidem, p. 446. „Pietism”, in Britannica, https://www.britannica.com/topic/Pietism (accesat 2 februarie 2021). 319 Philipp Jacob Spener, Pia desideria oder herzliches Verlangen nach gottgefälliger Besserung der wahren Evangelischen Kirche, Francfort, 1675 (în română – Pia desideria sau dorința sinceră de reformă pioasă a adevăratei Biserici evanghelice). 317

318

106

Vasile FILAT

După Spener, conducerea mișcării a trecut la August Francke, care, activând la Universitatea din Halle, a făcut din această instituție centrul de răspândire a pietismului. Acolo au fost pregătiți iluștri slujitori în Evanghelie ca Nikolaus Ludwig von Zinzendorf, care mai apoi a fondat Biserica Moraviană. Collegia pietatis se numeau așa în cadrul academic, dar în popor întâlnirile acestea în grupuri mici pe la case purtau denumirea de Andachtsstunde (ora devoțională), Bibelstunde (ora biblică), Gebetsstunde (ora de rugăciune) și Missionsstunde (ora de misiune). Oamenii au preluat termenul prescurtat Stunde (oră) și au început să-i numească pe pietiști cu numele de ștundiști.

Pietismul printre coloniștii germani din Rusia țaristă Pietiștii germani aveau un puternic spirit misionar, care era îndreptat spre conaționalii lor. De la început pietiștii au mers prin toate coloniile germane și au format collegia pietatis. Duminica, după serviciul divin, credincioșii nemți se adunau pe la case, unde citeau și cercetau Biblia, cântau imnuri creștine și se rugau cu cuvinte proprii. Aceste adunări – Stunden – erau conduse de laici, dar uneori și de clerici. Primul lider pietist cu influență dintre coloniștii veniți în Imperiul Rus a fost Johann Bonekemper, care a activat în anii 1823-1848320. El a venit în colonia Rohrbach de lângă Odesa în anul 1823 în calitate de misionar al Misiunii Pietiste din Basel. Sub influența lui, mișcarea pietistă a luat amploare în coloniile germane321. Johann Bonekemper a vizitat și coloniile germane din Basarabia, pentru a conduce întruniri pietiste322. Un alt lider pietist de excepție a fost pastorul luteran Eduard Wüst (sau Wuest), care, începând din anul 1845, a dus ideile pietiste de la Odesa până în Caucaz și din Crimeea până la Harkov. Wüst a trăit 41 de ani și doar ultimii 14 ani din viață a propovăduit, dar cu o dedicare excepțională323. Versiunea pietismului promovată de ei era ștundismul comun, care punea accent pe convertire și nașterea din nou și a fost adusă din Württemberg324. Predicile sale pline de putere au adus trezire spirituală în viețile multor coloniști germani din sudul Rusiei325. Spre deosebire de Bonekemper, pastorul Wüst promova ideea că cei convertiți trebuie să se separe de biserica din care făceau parte și să formeze con Иоанн Петрович Дик, У колыбели братства, Steinhagen: Samenkorn, 2017, p. 32. С. Д. Бондарь, Секта меннонитов в России, Петроград, 1916, p. 163. 322 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 102. 323 Иоанн Петрович Дик, У колыбели братства, Steinhagen: Samenkorn, 2017, p. 33. 324 Johannes Dyck, „Fresh Skins for New Wine: On the Structure of the First Russian Baptist Congregations in South Russia”, Богословские размышления, nr. 6, 2006, p. 116. 325 И. Прицкау, История баптистов Южной России, Одесса, 1914, p. 2. 320 321

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

107

gregații noi. El a adus pietismul în coloniile menonite germane din sudul Rusiei și a condus trezirea spirituală în urma căreia s-a format Biserica Fraților Menoniți. Prin Abraham Ungher, unul dintre pionierii acestei treziri spirituale, Biserica Fraților Menoniți a preluat în mare parte învățătura și practica baptistă de la Oncken, apostolul baptiștilor din Europa, despre care vom relata mai mult în această carte în capitolul dedicat baptiștilor. Biserica Fraților Menoniți este rezultatul unei simbioze între influența lui Oncken și predicile pietiste din coloniile menonite din sudul Rusiei. Pietismul înflorea printre coloniștii germani în tot sudul Rusiei, dar a luat mult timp până când scânteia acestei treziri spirituale a aprins credința în sufletele localnicilor. Faptul se datorează interdicțiilor date coloniștilor germani de a face misiune printre localnici.

Pietismul printre coloniștii germani din Basarabia Când am mers cu fiul meu Daniel la Odesa, ca să țin la Seminarul Teologic o conferință, după trecerea frontierei la Palanca am hotărât să ne abatem din cale și să vizităm monumentul lui Ignaz Lindl din Sărata, o localitate cu aproximativ 4000 de locuitori, centru de reședință al raionului Sărata, regiunea Odesa, Ucraina. Am dorit să depunem un buchet de flori și să arătăm recunoștința înaintea lui Dumnezeu pentru acest mare lucrător creștin, prin care a avut loc una din primele treziri spirituale printre coloniștii din Basarabia. Sărata este localitatea de unde s-a aprins flacăra pietismului și apoi s-a răspândit printre coloniștii de aici. Ignaz Lindl s-a născut la 3 ocLa monumentul lui Ignaz Lindl în Sărata tombrie 1774 în localitatea Baindlkirch de lângă Augsburg, într-o familie de catolici cu mulți copii. După absolvirea seminarului catolic, a fost ordinat preot, la vârsta de 25 de ani, și a devenit cape-

108

Vasile FILAT

lan în orașul de baștină. Spunea despre sine că a predicat fără niciun folos pentru sine și pentru enoriași timp de 10 ani, până a experimentat nașterea din nou în anul 1812. A aflat despre nașterea din nou și mișcarea pietistă de la capelanul Martin Volk, care a venit să slujească în aceeași parohie cu el. Mai târziu Ignaz Lindl s-a căsătorit cu Elizabeth, sora lui Martin. Imediat ce a trăit renașterea spirituală, Lindl a fondat în parohia sa câteva frății, ca să ajute pe săraci, orfani și văduve, iar enoriașilor le-a declarat că Sfintele Scripturi nu pot fi înțelese fără ajutorul Duhului Sfânt, iar a predica poate doar cel care a fost iluminat de Isus prin naștere din nou. Activitatea lui Lindl a atras atenția autorităților catolice, care l-au suspendat din slujire la începutul anului 1818 și peste câteva luni l-au transferat la parohia catolică din orașul Gundremmingen. La noul loc de slujire a fost întâlnit ca un martir și la scurt timp a devenit foarte popular. Veneau să-i asculte predicile până la 6000 de oameni, iar când au venit 15000 de oameni odată, pastorul a fost nevoit să predice la aer liber, căci nicio clădire nu putea să primească un public așa de mare. Prin intermediul altor lideri pietiști, a aflat despre el principele Aleksandr Golițîn, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Rusia, și după discuții cu împăratul Alexandru I, au hotărât să-l invite în Rusia ca să slujească în coloniile germane nou-formate. Împreună cu Ignaz Lindl, a venit Steinman, unul dintre ajutoarele lui, și Elizabeth, care era econoamă, dar apoi i-a devenit soție326. La mijlocul lunii noiembrie 1819, Lindl a sosit la Sankt Petersburg și a fost primit cu ospitalitate de prințul Golițîn și de țarul Alexandru I, care i-au solicitat binecuvântarea. La Sankt Petersburg i-a fost încredințat să păstorească Biserica Catolică Malteză, dar peste un an a fost transferat la Odesa, căci în luna martie 1820 ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice l-a numit pe Lindl în calitate de vizitator apostolic al comunităților catolice din Rusia de Sud și prelat de Odesa327. Catolicii italieni i-au făcut probleme în Odesa până acolo că de două ori i-au spart cu pietre geamurile casei. Autoritățile i-au promis lui Lindl un teren lângă Ovidiopol, unde el dorea să întemeieze o comunitate creștină după modelul primilor creștini. În această colonie planifica și fondarea unui seminar, unde să fie pregătiți misionari și predicatori pentru coloniile catolice din sudul Rusiei și de pe Volga. Proiectul însă avea să fie realizat în alt loc din Basarabia, care i-a fost oferit și care apoi a fost numit Sărata (județul Akkerman). Adepții lui Lindl din Württemberg au pornit spre Odesa cu căruțele trase de cai și boi. Drumul lua trei luni până la destinație. Coloniștii veniți erau catolici, dar la scurt timp s-au dezis de conducerea Bisericii Catolice, numindu-se pe sine „creștini evanghelici”328. Ю. Е. Кондаков, Пастор И. Линдль и религиозная эмиграция из Германии в Россию, p. 1, http:// memphis-misraim.ru/wp-content/uploads/2013/06/pastor-lindl.pdf (accesat 3 februarie 2021). 327 Ute Schmidt, Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagra, Chișinău, Cartier, 2014, p. 80. 328 Ibidem, p. 82. 326

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

109

După ce a așteptat aproximativ o lună în împrejurimile Odesei, primul grup condus de Ignaz Lindl, alcătuit din 63 de familii și 9 persoane necăsătorite, s-a mutat la mijlocul lunii martie 1822 în Basarabia pe terenul oferit de autorități. Pentru că pământul era pustiu, mulți doreau să renunțe. S-au oprit pe malul râului Sărata, unde au găsit o fântână cu apă bună și acolo Lindl a hotărât să fie locul de așezare. A doua zi au construit un altar și au sfințit locul de colonizare329. Până la sfârșitul anului 1822, au mai venit 40 de familii catolice din Bavaria și 40 de familii luterane din Württemberg. La primul serviciu divin Lindl le-a cerut tuturor coloniștilor să urmeze învățătura lui Hristos și să se ferească de luptele care sunt între catolici și protestanți. Coroana le-a oferit 50.000 de ruble pentru construcția coloniei. Ignaz Lindl nu era doar lider spiritual, ci conducea întreaga viață din colonie. La început oameni au construit niște bordeie, ca să locuiască temporar. Piatra a fost adusă ca să fie construite mai întâi casa de rugăciune și școala. Tot la început a fost construit un ocol comun pentru vite, o magazie pentru cereale, cancelaria și o moară. Pământurile și alte bunuri erau deținute în proprietate comună de întreaga comunitate. Din pricina bolilor, malnutriției, frigului, și apei poluate, o mare parte din cei veniți au murit în primul an. Calitatea predicării lui Ignaz Lindl a atras mulți coloniști din alte comunități germane. Erau ținute servicii divine tradiționale pentru catolici și pentru luterani. De sâmbătă veneau șiruri de pelerini pe jos sau cu căruțele din coloniile care era la depărtare de până la 80 km. Sala casei de rugăciune era spațioasă, dar era neîncăpătoare pentru toți ascultătorii veniți. Lindl era nevoit să iasă la balconul casei de rugăciune, ca să fie auzit de toți, sau să predice afară sub cerul liber de pe o grămadă de bârne. Pe lângă serviciile divine la casa de rugăciune, în Sărata se făceau adunări private destinate rugăciunii, numite Stunden. Lindl insista mult în predicile sale asupra pocăinței, a nașterii din nou și a justificării prin credință. Spre deosebire de alte colonii, în Sărata exista un cor de cântăreți bine pregătiți. Un contemporan descria astfel mersul unei duminici în Sărata pe vremea când acolo activa Ignaz Lindl: „Duminica era serbată, de regulă, astfel: dis-de-dimineață avea loc învățătura timpurie, la orele 10 – principalul serviciu divin, la ora 2 – învățătura pentru copii, seara – rugăciunea de seară în sala de rugăciuni. În timpul învățăturii pentru copii, oameni se adunau în diferite case, întărindu-se cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu rugăciunea în comun sau asistau la învățătură împreună cu copiii. După învățătura pentru copii, dacă era timp bun, tineretul ieșea din sală, ținându-se de mână, formând șiruri lungi, cântând un cântec religios, făcând o plimbare prin colonie, tinerii într-o direcție și tinerele în alta. La o anumită depărtare de colonie, ei se așezau pe iarba verde, mai cântau câteva strofe, citeau un capitol din Biblie, 329

Ibidem, p. 94.

110

Vasile FILAT

unul dintre cei mai mari spunea o rugăciune în genunchi, apoi urma un cântec de încheiere și toți plecau liniștit acasă”330. Trezirea spirituală începută de Lindl s-a răspândit din Sărata și în alte colonii germane. Nicio trezire spirituală nu este posibilă fără a le oferi oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu tipărit. În parohia din Sărata era un depozit al Societății Biblice Ruse, de unde erau distribuite în zonă Biblii, Noul Testament și altă literatură duhovnicească. Ignaz Lindl coordona aprovizionarea cu literatură spirituală a oamenilor din regiune și singur vizita coloniile catolice din sudul Rusiei, ca să răspândească mișcarea pietistă. Catolicii din colonia Landau l-au întâlnit cu furci și coase, împiedicându-l să intre în biserică, „ca să nu le spurce localul” prin prezența sa. Când Lindl distribuia Biblii și Noul Testament într-o localitate, comisarul Kriger a confiscat de la oameni cărțile sub pretext că mai întâi trebuie să fie verificate331. Persecuțiile au crescut la scurt timp. Pastorii luterani din coloniile germane Tarutino și Arciz se împotriveau mișcării pietiste conduse de Lindl. Pastorul Wagner nu putea să răspundă la întrebările din Biblie adresate de enoriașii săi întorși de la predicile lui Lindl și, ca să se îndreptățească, își bătea joc de ei, numindu-i „farisei fățarnici”. Fățărnicia lui însă a fost dată pe față în anul 1828, când, din pricina „modului de viață lumesc”, a fost demis. Pastorul Williams din Tarutino a ordonat șoltuzilor (primarii în colonii) să împrăștie adunările de rugăciune pe la case, să-i alunge pe cei veniți și să-i bată pe ștundiști sub pretextul că își neglijează gospodăriile332. La nici un an de la începerea adunărilor pietiste printre coloniști, persecuțiile au ajuns la nivel oficial. La Odesa, intendentul superior Bottiger și Comitetul de asistență au emis în anul 1823 o ordonanță privitoare la felul cum trebuiau ținute orele (Stunden) de înălțare sufletească în coloniile din sudul Rusiei. Prin șoltuzi a fost adus la cunoștința coloniștilor că adunările (Stunden) erau permise doar de conducerea Bisericii, dar cu anumite condiții. Ștundiștilor li se permitea să-și aleagă conducători proprii, dar adunările să aibă loc doar în casa de rugăciune sau în școală. Ca să împiedice desfășurarea orelor de rugăciune, au inclus în ordonanță și condiția să nu-i sustragă pe participanți de la serviciul divin general sau de la muncile din gospodărie sau din câmp. În zelul de a opri mișcarea pietistă din localitate au creat noi piedici și dificultăți, cerând ca adunările Stunden să se facă separat pe sexe și să aibă iluminare suficientă. Conducătorilor le era interzisă vorbirea liberă la predică333. Nu au trecut nici doi ani de la fondarea coloniei Sărata, și Ignaz Lindl a fost expulzat din Rusia. Vrăjmașii lui au depus toate eforturile să-l alunge din țară și Ibidem, p. 119. Ю. Е. Кондаков, Пастор И. Линдль и религиозная эмиграция из Германии в Россию, p. 9, http:// memphis-misraim.ru/wp-content/uploads/2013/06/pastor-lindl.pdf (accesat la 9 noiembrie 2018). 332 Ute Schmidt, op. cit., p. 120. 333 Ibidem, p. 122. 330

331

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

111

să oprească trezirea începută. Episcopul catolic pentru Kameneț-Podolsk și Basarabia a insistat ca Lindl să fie expulzat din Rusia, deoarece se vedea amenințat că Lindl putea să-i atragă și pe coloniștii catolici din episcopia sa la pietism. Prin intrigi iscusite vrăjmașii au reușit să-l convingă pe țarul Alexandru  I să dispună expulzarea lui Lindl. Totuși, țarul i-a pus la dispoziție bani pentru călătorie, exprimându-și astfel părerea de rău. Generalul Inzov a încercat să împiedice expulzarea lui Lindl și spunea că Sărata servește drept model pentru toate celelalte colonii334. Lindl s-a întors în Germania și, peste un an, a părăsit Biserica Catolică, trecând la Biserica Evanghelică-Luterană. Mai târziu s-a alăturat Nazarinenilor. Până la moartea sa a corespondat cu credincioșii din Sărata. În colonia Sărata autoritățile au hotărât să trimită un slujitor catolic și unul luteran. În anul 1828 coloniștii au refuzat serviciile preotului catolic și în toate actele oficiale Sărata a început să figureze drept colonie luterană. În anul 1840 a fost construit, cu resursele financiare lăsate de negustorul pietist Christian Werner, un local de închinare al germanilor, numit kirha (germ. Kirche). Este unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult din Basarabia. Localnicii spun că în perioada sovietică a fost folosit în calitate de depozit, club și discotecă. În anul 1995 clădirea a fost reconstruită de Centrul Renașterii Spirituale a Basarabiei. În prezent, în această clădire se desfășoară serviciile divine ale bisericii baptiste din Sărata. Diaconul bisericii baptiste Petr Uzunov a publicat mai multe lucrări despre istoria lui Lindl și a localității Sărata335. Un deosebit interes pentru cititorul evanghelic va prezenta școala pedagogică din Sărata, numită și Școala Werner. Școala Werner Știați că prima instituție pedagogică din Rusia a fost înființată de coloniștii germani din Basarabia în anul 1844? I-a mai luat încă 30 de ani administrației țariste până a înființat alte seminarii pedagogice. Circa 600 de învățători, bine instruiți la această școală, au activat în Basarabia și în guberniile Herson, Taurida, Ekaterinoslav, ținutul cazacilor de pe Don și Caucaz. Iată istoria acestei prime școli pedagogico-teologice, numită Școala Werner. Christian Friedrich Werner a fost un negustor credincios, venit din Württemberg să susțină proiectul lui Ignaz Lindl de înființare a unei colonii după modelul comunității primilor creștini din Ierusalim. Werner a dorit să-și folosească toată averea pentru Împărăția lui Dumnezeu, având pe inimă și înființarea unei școli de pregătire a viitorilor misionari care vor duce lucrarea Evangheliei în Basarabia și în Ibidem, p. 96. П. Узунов, У истоков Сараты, Арциз, 2010.

334 335

112

Vasile FILAT

tot sudul Rusiei. Christian Werner a murit în septembrie 1823, lăsând o moștenire de 25.000 de ruble rusești de argint prin testament, ca să fie folosită pentru binele și prosperitatea comunității și pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. Dreptul de administrare a acestei moșteniri l-a încredințat prietenului său Gottlieb Veygel, șoltuzul superior al comunității Sărata. Pentru că mai mulți au vrut să profite de acești bani pentru alte proiecte, Veygel a dus multe procese judiciare, ca să asigure păstrarea moștenirii și folosirea ei în scopul hotărât de proprietar. Doar la 7 ani după moartea lui Werner, în anul 1830 Veygel a înaintat autorităților proiectul de construcție în Sărata a unui seminar teologic, unde să fie pregătiți slujitori pentru toate coloniile germane din Basarabia. La înaltul ordin al țarului Nicolae I, Ministerul Instrucțiunii Publice a respins proiectul, motivând că era lipsit de sens să fie pregătiți slujitori de biserici atunci când exista o lipsă acută de cadre didactice în sudul Rusiei336. Intenția țarului era să folosească această școală pentru pregătirea de specialiști necesari lui, dar și pentru rusificarea coloniștilor germani. Pe de altă parte, pregătirea profesorilor și a altor specialiști, care aveau să ofere servicii apoi populației autohtone, putea deschide uși largi pentru misiune. Negocierile dintre Veygel și autoritățile ruse au durat 13 ani, până când i-a fost eliberată permisiunea să deschidă o școală superioară de tip nou, cu conținut profund spiritual, unde urmau să fie pregătiți cei mai înzestrați tineri de naționalitate germană din Basarabia în calitate de pedagogi, slujitori ai bisericii, copiști și traducători pentru sudul Rusiei. Doar la sfârșitul anului 1831 guvernul rus a confirmat legalitatea testamentului lui Werner; eliberarea banilor din bancă urma să fie în anul 1842. Până în anul 1835 fondul donației depuse în bancă a crescut la suma impunătoare de 38.000 de ruble de argint337. Printr-o ordonanță din 1842 țarul Nicolae I spunea că școala trebuia să aibă drept obiectiv „să instruiască, din băieții coloniștilor, învățători și copiști iscusiți pentru școlile și administrația sătească, precum și arpentori338 și arhitecți, răspândind prin intermediul lor limba rusă în colonii”. Programa de studii alcătuită de autorități includea discipline ca aritmetica, algebra, longimetria, planimetria, stereometria și calcularea cu abacul, arta măsurării terenurilor, noțiuni elementare de construcție, elaborarea proiectelor de construcție și a devizelor de cheltuieli. Veygel, executorul testamentar al lui Werner, a insistat ca seminarul planificat să nu fie transformată într-o „instituție de învățământ laică”, care urma să instruiască specialiști bine pregătiți în domeniul pedagogic și tehnic pentru coloniile germane, ci să fie respectată dorința donatorului Werner ca școala să fie o Петр Узунов, У истоков Сараты, Арциз, 2010, p. 119. Ute Schmidt, op. cit., p. 154. 338 Arpentori – specialiști în întocmirea planurilor topografice și a măsurării pe teren a parcelelor cadastrale. 336 337

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

113

instituție de învățământ religios-creștină, evanghelică-luterană pentru instruirea învățătorilor pentru școlile bisericești, dar și pentru recuperarea insuficienței de copiști și traducători pentru administrația locală. Introducerea celorlalte specialități și discipline era contrară testamentului. Veygel s-a opus și introducerii în statut a pedepselor corporale ca măsură educativă, afirmând că acestea aveau să fie o rușine pentru instituție339. După o corespondență de ani de zile cu diverse ministere, Veygel a obținut modificări și completări importante la statut. Construcția primei clădiri a Școlii Werner a început în primăvara anului 1843 și a durat un an340. Cu mare greu au fost recrutați primii 10 studenți și acesta a fost unul din motivele pentru care studiile au început la 25 iunie, și nu la 1 iunie, cum era preconizat. Un al doilea motiv a fost că la 25 iunie era ziua de naștere a țarului Nicolae I.

Primii studenți și profesori ai Școlii Werner (1843) Sursa: Петр Узунов, У истоков Сараты, 2010 [Petr Uzunov, U istokov Saratî]

Timp de 35 de ani Școala Werner a avut o singură clasă și admiterea se făcea o dată la patru ani. După statut, școala a rămas un seminar pedagogic și din 1869 s-a numit oficial Școala Centrală Werner din Sărata341. Erau admiși băieți de la vârsta de 15 ani cu recomandarea comunităților locale, care le achitau studiile342. Se Ute Schmidt, op. cit., p. 155. Петр Узунов, op. cit., p. 121. 341 Сарато-Вернерское центральное училище. 342 Петр Узунов, op. cit., p. 120. 339

340

114

Vasile FILAT

admiteau la studii, de preferință, băieți orfani, prioritate având băieții coloniștilor evanghelici din Sărata, dar ei nu puteau să fie mai mult de jumătate, deoarece seminarul trebuia să fie accesibil și copiilor din alte colonii. Pe parcursul celor patru ani de studii, toți elevii locuiau la internat sub supravegherea permanentă a doi pedagogi, care trebuiau să fie de confesiune luterană-evanghelică. Lecțiile se făceau de luni până sâmbătă, de la orele 8:00 la 11:00, apoi urma o pauză și continuau de la 14:00 la 17:00. După absolvire studenții erau obligați să muncească în comunitățile lor minimum 10 ani, cu un salariu destul de mic. Când un absolvent se angaja în colonia sa în calitate de profesor, primea un salariu de 100-150 de ruble pe an. Printre profesorii școlii s-a remarcat Karl Ludwig Baisch, un pietist evlavios, venit din Württemberg, care cu începere de la fondarea școlii în 1844 a slujit timp de 40 de ani. După ce prima sa soție a fost răpusă de o boală, Karl Baisch s-a recăsătorit cu Maria Lutze, fiica primului medic german din Basarabia. Fiind asistentă medicală și moașă, această femeie a educat 13 copii, a gestionat gospodăria internatului Școlii Werner și, pentru că cunoștea bine limba rusă, a putut să înlocuiască profesorul de rusă când era vacant locul acestuia343. În anul 1879 a fost construită a doua clădire și studiile se făceau în două clase. Interesant este că a doua clădire, înainte de a fi folosită pentru destinația ei de bază, a fost utilizată ca spital militar pentru soldații ruși din războiul ruso-turc din 1878-1879 și lecțiile se făceau în case particulare. În anul 1881 seminarul pedagogic a fost transferat din subordinea Ministerului Domeniilor Imperiale în cea a Ministerului Educației și a intrat sub controlul statului. Din anul 1904 au fost 4 clase și din 1910 învățământul se făcea la două niveluri – cu un curs gimnazial de pedagogie. După revoluția rusă din 1905, odată cu instalarea unei toleranțe religioase relative pentru un timp scurt, învățătorii și elevii Școlii Werner, în colaborare cu Asociația Învățământului German din Rusia de Sud, creată de curând, au contribuit la fondarea multor asociații educative, culturale și distractive, au înființat cercuri teatrale, muzicale, coruri, biblioteci mobile și săli de lectură. Dar aceste activități au fost interzise de autorități una câte una până când în anul 1910 au fost oprite complet344. La sfârșitul Primului Război Mondial, administrația rusă în retragere a păstrat inițial capitalul lui Werner, dar mai târziu l-a predat autorităților române, care nu au dat din el niciun fel de subsidii Școlii Werner. Aceasta a rămas să fie dependentă de banii elevilor și de donații345. În anul 1936, nivelul 2 al școlii a devenit Institut Pedagogic346. Pentru a îndeplini condițiile impuse de autoritățile de învățământ române, în anul 1939 Ute Schmidt, op. cit., p. 158. Ibidem, p. 161. 345 Ibidem, p. 159. 346 Петр Узунов, op. cit., p. 123. 343

344

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

115

Ruinele Școlii Werner în Sărata Sursa: Петр Узунов, У истоков Сараты, 2010 [Petr Uzunov, U istokov Saratî]

a fost construită a treia clădire a școlii – una mare, modernă, cu 3 etaje, cu 10 clase de studii și cu sală sportivă. Dar această clădire a fost folosită doar un singur an, căci Stalin și Hitler, de comun acord, au decis repatrierea forțată a germanilor din Basarabia. Înainte de repatrierea din 1940, școala avea 200 de elevi. Școala Werner a activat 96 de ani și a pregătit 2217 specialiști, care au lucrat în peste 80 de localități ale Rusiei. În timpul Uniunii Sovietice clădirea școlii a fost folosită în calitate de cantină pentru ofițeri și pentru diverse scopuri ale unității militare care staționa în localitate347. În prezent, din vechea clădire a Școlii Werner nu a rămas decât un singur perete. Viziunea și visul lui Christian Werner de a folosi moștenirea sa pentru înființarea unei școli misionare a fost îndeplinită parțial datorită credincioșiei prietenului său Voygel, care nu a cedat presiunilor și a insistat să aducă la îndeplinire testamentul, în ciuda multor obstacole, ridicate timp de două decenii de către autoritățile rusești. Pentru că școala a pregătit tineri germani pentru activitatea în coloniile germane, activitatea misionară nu a putut ajunge la români și celelalte etnii care locuiau în Basarabia. Ibidem, p. 126.

347

116

Vasile FILAT

Biserica Luterană din Chișinău Coloniștii germani au format colonii preponderent în partea de sud a Basarabiei. Un număr foarte mic de germani s-au stabilit cu traiul la Chișinău. Nu dispunem de mărturii că printre germanii din Chișinău să fi fost pietiști. Primii luterani din Basarabia au trăit un deceniu fără a fi asociați unei biserici și, pentru oficierea botezurilor, căsătoriilor sau înmormântărilor, apelau la pastorii din colonii sau la un preot catolic. Prin anul 1824 croitorul Wilhelm Topel a invitat luteranii din oraș la el acasă, ca să oficieze servicii divine și a inițiat colectarea de fonduri pentru construcția unei case de rugăciune, având permisiunea guvernării provinciale348. În anul 1832 țarul Nicolae I le-a dat luteranilor din Chișinău permisiunea să construiască o biserică și le-a oferit un teren și un ajutor financiar de 20.000 de ruble, cerând să se întoarcă o jumătate din sumă când congregația va avea posibilitate; pentru că o perioadă îndelungată congregația nu a putut întoarce această sumă, datoria a fost iertată deplin. La 26 septembrie 1834 pastorul Pemsel din Glükstal (azi Glinnaia, Republica Moldova) a pus piatra de temelie și a început construcția clădirii pe un teren nu departe de locul unde se află în prezent clădirea Parlamentului Republicii Moldova. În vara anului 1837 clădirea a fost terminată și țarul a oferit pastorului din contul statului un salariu de 1200 ruble anual. Țarul era motivat în aceste acțiuni de faptul că în orașul Chișinău staționa o garnizoană militară, care totdeauna a fost condusă de ofițeri germani luterani. Pe lângă ei, mai erau și 600 de ostași și ofițeri luterani originari din Curlanda (regiune din Letonia). Pastorii care au slujit în această biserică erau deranjați de indiferența religioasă care se observa printre luteranii din Chișinău349. Pe vremea când biserica din Chișinău era păstorită de Woldemar Kron, pastorul din Arciz, s-a convertit la creștinism și s-a botezat primul evreu – doctorul David Wurzel. Acesta a fost preludiul misiunii printre evrei, care urma să fie desfășurată la o scară mai mare de pastorul Rudolf Faltin, care a Pastorul Rudolf Faltin (1830-1918) Sursa: www.faltin-ahnenforschung.com păstorit biserica luterană din Chișinău timp de 44 de ani, cu începere din august 1859. „Lutheran Church in Kishinev History”, in Deutcscher Volkskalender für Bessarabien – 1925, Tarutino, p. 62-69, translated by Allen E. Konrad, June, 2015, p. 1. 349 Ibidem, p. 4. 348

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

117

La doar doi ani după venirea la Chișinău, soția pastorului Faltin împreună cu cei doi copii ai lor au murit. Peste câțiva ani pastorul s-a recăsătorit cu sora arhitectului Alexandru Bernardazzi, care era luteran. Această femeie i-a fost de mare sprijin pastorului Faltin pentru tot restul vieții. Pe la acea vreme au venit trei oameni de afaceri din Germania și au construit o moară de aburi la Chișinău. Unul din ei era negustorul Runge. El l-a provocat pe pastorul Faltin să înceapă misiune printre evrei. Unul dintre primii evrei pe care i-a botezat Faltin a fost rabinul Chaim Gurland. În anul 1866 pastorul Faltin a început construcția unui azil pentru evreii care, devenind creștini, erau alungați din familiile lor și aveau nevoie de un adăpost. Din anul 1877, în Chișinău a staționat cartierul general al armatei ruse pentru perioada războiului ruso-turc și aici au venit mulți militari, doctori și farmaciști de confesiune luterană. Împăratul Alexandru al II-lea a stat un timp scurt la Chișinău și, când și-a sărbătorit ziua de naștere, a donat școlii luterane 600 de ruble. Pastorul Faltin, fiind reprezentant al Crucii Roșii, a mers prin coloniile germane din Basarabia și a recrutat 200 de frați medicali voluntari, dintre care 144 au fost acceptați, 12 erau de la biserica luterană din Chișinău. Activitatea misionară a bisericii luterane din Chișinău a fost îndreptată spre populația evreiască, pentru că autoritățile civile și ecleziastice nu puneau obstacole și nu luau măsuri represive. Nu dispunem de mărturii care să ateste o activitate misionară printre populația autohtonă română din Chișinău sau din Basarabia. Clădirea bisericii luterane din Chișinău a dispărut în anul 1960, fiind distrusă de autoritățile comuniste350. La începutul anului 2018, Biserica Luterană din Moldova întrunea trei comunități, cea mai mare fiind comunitatea Sfântului Nicolae din Chișinău, cu 114 membri, următoarea este comunitatea Sfântului Martin din Bălți, cu 70 de credincioși, și a treia – comunitatea Sfântului Augustin din Bender, cu 25 de enoriași351.

Iurie Colesnic, Chișinăul nostru necunoscut, Chișinău, 2015, p. 144. Moldova creștină, nr. 47(93), 28 decembrie 2018, p. 4.

350 351

118

Vasile FILAT

Concluzii La venirea în Rusia, coloniștii germani au adus cu ei ideile pietiste, conform învățăturii lui Philipp Jacob Spener, tatăl pietismului german. Având interdicție de la autorități să facă misiune în rândurile localnicilor ortodocși, germanii au răspândit mișcarea pietistă în coloniile lor. Pastorul Ignaz Lindl a fost folosit de Dumnezeu să fondeze colonia Sărata și să inițieze prima trezire spirituală evanghelică printre coloniștii germani din Basarabia. Tot în această localitate a fost înființat primul seminar teologico-pedagogic din Rusia țaristă. Absolvenții acestui seminar au avut impact în coloniile germane din Basarabia și alte gubernii din sudul Rusiei. Germanii din Chișinău au înființat o biserică luterană-evanghelică și au construit clădirea bisericii (care a fost demolată de comuniști în anul 1960). Prin coloniștii germani a venit mișcarea pietistă în Basarabia. Pietismul, numit și ștundism, a pus temeliile viitoarelor mișcări evanghelice din această regiune. Luteranii din Chișinău au făcut misiune printre evreii din oraș, pentru că nu aveau interdicție din partea autorităților să le predice. Prin coloniștii germani a venit mișcarea pietistă în Basarabia. Românii nu au fost ținta efortului misionar al coloniștilor germani și au fost foarte puțin influențați de ei în ce privește impactul evanghelic.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

119

Întrebări pentru discuții: 1. Cum credeți că ar fi evoluat mișcarea pietistă din Basarabia dacă Ignaz Lindl nu era expulzat din țară?

2. Ce asemănare vedeți între pietiștii din Germania, Rusia și Basarabia?

3. Ce diferențe au ieșit în evidență între pietiștii din Germania, Rusia și Basarabia?

4. Ce ar fi fost diferit dacă pietiștii germani răspândeau această mișcare printre românii din Basarabia?

5. Ce trebuiau să facă pietiștii germani ca mișcarea lor să ia avânt printre băștinașii din Basarabia?

120

Vasile FILAT

6. În ce fel se aseamănă grupurile de studiu biblic existente în bisericile contemporane cu mișcarea pietistă?

7. Prin ce se deosebesc grupurile mici din biserici de mișcarea pietistă?

8. Cum credeți că ar acționa și ce strategie ar aplica un lider ca Ignaz Lindl dacă ar sluji azi în Republica Moldova?

9. Ce lecții au de învățat școlile teologice evanghelice din Basarabia din experiența Școlii Werner?

10. Ce lecții avem de învățat din trecutul mișcării pietiste basarabene?

Capitolul 6

ȘTUNDIȘTII Ștundismul – versiunea rusească a pietismului Pietiștii din Germania, la venirea lor în sudul Rusiei, au adus cu ei ora de rugăciune, sau ora biblică, numită în germană Stunde (oră). În cele peste 150 de colonii germane din Basarabia aveau loc aproape peste tot ore de studiere a Bibliei352. În multe localități existau mai multe grupuri de studiu. Ele au fost interzise de guvernarea țaristă doar în timpul Primului Război Mondial (1914-1918) în legătură cu restricțiile antigermane generale. La aceste ore de studiere a Bibliei erau acceptați și credincioși de alte etnii. Coloniștii germani aveau obiceiul să invite pe argați și zilieri la Stunden. Această practică pietistă a fost preluată de localnici și în scurt timp a luat o mare amploare, adepții ei fiind numiți ștundiști. Până în ziua de azi numele de ștundist este folosit în sens peiorativ în Ucraina și regiunea de sud a Republicii Moldovei. Versiunea rusească a pietismului a apărut în sudul Rusiei la două sute de ani după apariția mișcării pietiste în Germania. Cercetătorul ortodox rus A.  Velițîn scria că cel mai important și mai considerabil factor al manifestării ștundismului din coloniile germane a fost creșterea mișcării și răspândirea ei în rândul populației autohtone ortodoxe. El a văzut ștundismul ca fiind o credință în totalitate pătrunsă de factorul puternic al propagandei, care determina totul. Câștigarea noilor adepți era văzută de el ca nervul vital al acestei mișcări353. Pastorul Karl Bonekemper, care conducea biserica luterană din Rohrbach, o colonie de lângă Odesa, este considerat primul colonist care i-a inițiat pe localnici și i-a ajutat să formeze un grup pietist. În anul 1868 pastorul Bonekemper a scris un articol pentru Одесский вестник [Odesski vestnik] (Buletin de Odesa), ca să explice cine sunt ștundiștii, căci subiectul dat era în centrul atenției. Artico Ute Schmidt, Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagră, Chișinău, 2014, p. 128. А. А. Велицын, Немцы в России, Санкт-Петербург, 1893, p. 217.

352

353

122

Vasile FILAT

lul său oferă posibilitatea să aflăm din prima sursă istoria mișcării ștundiste din Rusia. K. Bonekemper scrie că „ștunda” a fost începută în Germania de către Philipp Jacob Spener. Deci, el numește pietismul cu numele „ștunda”. Bonekemper afirmă că ștunda a fost adusă în sudul Rusiei de coloniștii din Württemberg în anul 1817. Tatăl său, Johann Bonekemper, a fost pastor în Rohrbach timp de 24 de ani, până în 1841, și a fost ștundist. În anul 1861 Karl Bonekemper a participat la Congresul Mondial al Pietiștilor, unde au venit 2000 de participanți din lumea întreagă. Bonekemper definește „ștunda” ca un cerc restrâns în cadrul parohiei sale, alcătuită din coloniști germani și spune că la Rohrbach coloniștii se adunau în două case. La aceste ore el nu predica, ci ducea discuții scurte pentru mântuirea sufletului și explica pasajele din Sfânta Scriptură potrivit cu gradul de înțelegere al ascultătorilor și aplicând Cuvântul lui Dumnezeu la nevoile vieții. Apoi, participanții la ștundă se zideau prin cântări care îl înălțau pe Mântuitorul, după care toți mergeau în rânduială pe la case. Întâlnirile se făceau duminica după masă și seara. Învățătorii din coloniile Rohrbach și Worms, care făceau parte din parohia lui Bonekemper, au fost timp de 40 de ani membri activi ai acestei obști. Adunările ștundiștilor erau acceptate de lege și Bonekemper afirmă în articolul său că ștundiștii nu au făcut prozelitism și drept dovadă spune că o femeie din Kiev, angajată, locuia în aceeași curte, dar el încă nu știa dacă este ortodoxă sau catolică354. Localnicii veniți să lucreze la coloniști asistau la ștunde din curiozitate. Germanii le vorbeau despre practicile și cunoștințele lor spirituale și le ofereau Noul Testament. Pastorul Karl Bonekemper este primul care, în ciuda interdicției de a face prozeliți printre supușii ruși, dată coloniștilor de guvernarea țaristă, a distribuit Noul Testament printre vecinii lui ortodocși, sfătuindu-i să-l citească și a ținut ștunde pentru ei355. Bonekemper nu le cerea acestor persoane să părăsească Biserica Ortodoxă și a numit grupul lor Братство друзей божьих [Bratstvo druzej bojiih] (Frăția Prietenilor lui Dumnezeu)356; ei se mai numeau „primii ștundiști ruși” sau Новое братство [Novoe bratstvo] (Frăția Nouă)357. Ucenicul lui Bonekemper, Mihail Ratușnîi din satul Osnova, a început să citească Biblia în 1857 și peste trei ani a experimentat renașterea spirituală personală. În casa lui Ratușnîi se adunau bărbați și femei din sat, dornici să cunoască Biblia. La început preotul din sat nu a văzut un pericol în aceasta, pentru că toți erau prezenți și la slujbele Алексий Дородницын, Материалы для истории религиозно-рационалистического движения на Юге России во второй половине XIX-го столетия, Казань, 1908, p. 241-242. 355 Miriam R. Kuznetsova, Early Russian Evangelicals (1874-1929), Pretoria, 2009, p. 68. 356 И. Х. Стрельбицкий, Oчерк штундизма и свод текстов, направленных к его обличению, Одесса, 1893, p. 197. 357 Ibidem, p. 199. 354

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

123

bisericii ortodoxe. În luna mai a anului 1870, oamenii din grupul condus de Ratușnîi au adus icoanele la biserica ortodoxă, ca să nu fie învinuiți că le-ar fi necinstit, și s-au separat definitiv de Biserica Ortodoxă358. Unul dintre primii ștundiști din Rusia a fost Ivan Reaboșapka din satul Liubomirka, județul Elizavetgrad, gubernia Herson. Lucrând la moara de apă din sat, care aparținea unui german ștundist a făcut cunoștință cu învățătura Evangheliei și a hotărât să învețe carte, ca să poată citi Biblia. În anul 1864 Ivan Reaboșapka împreună cu prietenii lui Maxim Kravcenko, Ilia Kucerenko și Iakov Taran au plecat din satul Liubomirka și s-au angajat într-o colonie germană din Basarabia, ca să construiască o moară de apă. La întoarcerea lor din Basarabia, au început să propovăduiască ștundismul în Liubomirka. Datele acestea au fost luate din raportul din 10 februarie 1886 trimis de ispravnicul județului Elizavetgrad către guvernatorul Hersonului359. Deci, primele contacte ale lui Reaboșapka cu ștundiștii au fost în Basarabia. Ștundiștii nu au fost o confesiune organizată. Scopul principal pentru care se adunau era citirea și studierea Bibliei360. Mulți țărani au învățat să citească anume ca să poată studia Biblia. Puterea ștundismului era strâns legată de capacitatea de a citi, căci centrul vieții religioase a ștundiștilor a fost Hristos și Scriptura, și nu o organizație361. Studierea Bibliei aducea în viața acestor oameni schimbări de care rămâneau uimiți toți. Preotul ortodox Ușinski scria: „Lucrul cel mai misterios este transformarea morală a concepțiilor și a modului de viață ale țăranilor înșelați. Deodată ei o rup cu obiceiurile naționale, precum beția, care este în carnea și sângele oamenilor de la țară, și într-un timp scurt, odată cu credința lor nouă adoptă obiceiuri complet noi împreună cu atitudini și reguli de viață”362. După preot, „înșelați” erau cei care au renunțat la alcool, și nu cei care erau robiți de el. În satele învecinate cu coloniile nemțești și unde existau ștundiști, Biserica Ortodoxă a luat hotărâre să trimită preoți parohi cu studii superioare. Pentru a face misiune, ștundiștii se mutau cu traiul dintr-o localitate în alta, cum ar fi cazul lui Vasilii Ignatievici Drevali, care s-a mutat în satul Chebabcea împreună cu fratele său Feoktist Ignatievici Drevali și soția acestuia, Matriona. Ei primeau suport spiritual de la predicatorul Dmitrii Muhin din colonia Schabo (Șabo)363. În anul 1867, ziarul Golos din Sankt Petersburg scria că în regiunile Odesa și Ananiev exista o sectă de ștundiști, alcătuită din 300 de ucraineni. Ziarul mai scria Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 107. 359 Алексий Дородницын, op. cit., p. 330. 360 Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 66. 361 Ibidem, p. 68. 362 Ibidem, p. 69. 363 РГИА, F. 796, inv. 176, dosar 2184, f. 3. 358

124

Vasile FILAT

că la întâlnirile lor se citește Biblia, se predică și se cântă. Aderența lor la Biserica Ortodoxă era doar exterioară, fără să respecte venerarea icoanelor, sărbătorile sfinte, posturile și alte ritualuri bisericești. Mai scria ziarul că între ei beția era necunoscută și că se ajutau reciproc. Legătura lor cu credincioșii germani era evidentă, pentru că lucrau în colonii germane, cântau cântări germane și la adunările lor era citită Biblia în limba germană și apoi o persoană traducea textul citit364. În același an, ziarul Одесский вестник scria că ștundiștii nu au apărut în urma influenței germane, căci nemții nu arătau interes pentru viața religioasă din Ucraina, ci mai degrabă din setea țăranilor ucraineni după o închinare mai simplă, care fusese o tendință pronunțată în „ultimii 100 de ani”. Primii ștundiști din Rohrbach și Osnova nu se botezau și nu se gândeau inițial să rupă legăturile cu Biserica Ortodoxă365. Persecuțiile din partea Bisericii Ortodoxe i-au silit pe ștundiști să se separe de ea366. În anul 1870 liderii ștundiști Reaboshapka, Ratușnîi, Kapustean și Kușnerenko au apelat la pastorul bisericii baptiste germane din Odesa, Johann Wieler, ca să-i sfătuiască cum să se raporteze mai departe la Biserica Ortodoxă, care ridicase mari persecuții împotriva lor. Pastorul Wieler i-a sfătuit să se separe de Biserica Ortodoxă și să formeze o congregație separată. Tot el i-a ajutat la organizarea bisericească și la alcătuirea unei mărturii de credință, care cuprindea 10 articole. Chiar dacă nu era o reproducere a mărturiei de credință a baptiștilor germani, era în totală conformitate cu aceasta367. Johann Wieler i-a ajutat pe primii ștundiști să alcătuiască o petiție către țarul Alexandru al II-lea, semnată de 103 capi de familie, în care se solicita libertatea confesională (februarie 1870). Petiția a fost dusă la Sankt Petersburg de Mihail Ratușnîi, Ivan Reaboșapka și Aleksandr Kapustean368. Johann Wieler a devenit mai târziu persoana de legătură între mișcarea evanghelică din Sankt Petersburg și cea din sudul Rusiei și a avut un rol deosebit de important în organizarea ștundiștilor din Rusia în biserici baptiste. Ștundiștii ucraineni se autonumeau creștini evanghelici și credința lor o numeau evanghelică. Adunările le făceau pe la case de două ori în săptămână, miercurea și duminica369. Femeile stăteau așezate de o parte a sălii și bărbații de cealaltă parte.

Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 1855-

364

1917, Oregon, 2013, p. 103. С. Д. Бондарь, Секта меннонитов в России, Петроград, 1916, p. 164. 366 Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 68. 367 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 115. 368 „Johann Wieler (1839-1889). Among Russian Evangelicals: A New Source of Mennonites and Evangelicalism in Imperial Russia”. Translated and introduced by Lawrence Klippenstein, Journal of Mennonite Studies, vol. 5, 1987, p. 50. 369 I. П., „Штундисты”, КЕВ, nr. 7, 1875, p. 306. 365

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

125

În comunitățile ștundiste nu era permis consumul de alcool. Casele lor erau îngrijite și curate. Dacă cineva comitea adulter sau era învinuit de beție, urma să fie excomunicat din comunitate. Printre pricinile rapidei răspândiri a ștundismului erau și taxele mari impuse de Biserica Ortodoxă și, mai ales, lipsa predicării explicite a Cuvântului lui Dumnezeu în bisericile ortodoxe370. Clericii Bisericii Ortodoxe le-au atribuit evanghelicilor numele de ștundiști și i-au clasificat în felul următor: vechii ștundiști (rus. староштундисты), erau totuna cu ștundiștii baptiști și caracteristica lor principală era că recunoșteau botezul doar prin credință și Cina Domnului; noii ștundiști (rus. младоштундисты), sau ștundiștii spirituali, erau cei care respingeau cele două doctrine sus-numite, în celelalte lucruri erau asemănători371. Toți ștundiștii respingeau autoritatea Bisericii Ortodoxe și ierarhia ei, nu acceptau așa-numita Sfântă Tradiție, ci doar Sfânta Scriptură, respingeau sfintele taine și icoanele, pe care le calificau drept idoli. Baptiștii ruși au asimilat pe mulți ștundiști și primele biserici baptiste s-au format din mediul ștundiștilor, totuși baptiștii au respins numele de „ștundist”, pentru că acesta era atribuit nu doar mișcărilor care aveau învățătură sănătoasă, și și celor cu care nu doreau să fie asociați372. Johann Pritzkau (Иван Прицкау) scria că numele de „ștundist” a fost folosit de Biserica Ortodoxă în sens depreciativ pentru cei care părăseau ortodoxia ca să adere la mișcarea evanghelică. Numele acesta încă în Germania a fost folosit în batjocură la adresa pietiștilor. La început, în Rusia, numele de „ștundist” nu insufla așa reticență ca mai târziu, când autoritățile țariste, sub presiunea clericilor ortodocși, au început să includă intenționat în numele de ștundiști și pe nihiliști, care negau puterea statală, căsătoria și promovau alte idei extreme asemănătoare373. Conform constatărilor ober-procurorului Konstantin Pobedonosțev și ale experților săi, „ștunda rusească în cea mai mare parte a trecut la baptism pur”. Ierarhii ortodocși anticipau că toate sectele raționaliste vor fi asimilate și vor deveni baptiste și credeau că factorul hotărâtor în această schimbare a fost recunoașterea legală dată de autorități baptiștilor nemți374. Ca să-i poată supune pe baptiști acelorași prigoane și interdicții care erau asupra ștundiștilor, la Congresul Ibidem, p. 308. С. M., „Бендерскіе штундисты и краткія замѣчанія о штундизмѣ вообще и борьбѣ съ нимъ”, КЕВ, nr. 17, 1892, p. 393. 372 Альманах по истории русского баптизма, Санкт-Петербург, 2006, p. 189. 373 И. Прицкау, История баптистов Южной России, Одесса, 1914, p. 40. 374 Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1890-1891 г., Санкт-Петербург, 1893, p. 247. 370 371

126

Vasile FILAT

al II-lea Misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse375 din 1891 (Moscova) s-a declarat că „ștundismul vechi și baptismul sunt una și aceeași sectă”376. Prin legea din 4 iulie 1894 mișcarea ștundistă a fost categorisită ca „deosebit de periculoasă pentru biserică și stat”. Cercetătoarea Varvara Iasevici-Borodavskaia scria la 1912 că numele de „ștundist”, inițial, nu avea nicio conotație rea pentru ruși, dar apoi a fost folosit din abundență de autorii ortodocși și, prin lege, a devenit o armă de condamnare și de luptă cu orice opinie religioasă diferită de cea ortodoxă. Pe oricine doreau să-l condamne era suficient să-i pună eticheta de „ștundist” și apoi adăugau orice alte descriptive377. Conform lui Iasevici-Borodavskaia, era de așteptat ca persecutorii, în dorința lor de a pune sub acuzație penală și a condamna, să inventeze noi mișcări religioase, cum ar fi ștundo-catolici, ștundo-luterani și chiar ștundo-ortodocși378. Toți sectanții au fost trecuți la categoria „ștundiști”, ca să poată fi persecutați fără milă379. Creștinii evanghelici s-au văzut siliți să se detașeze de numele „ștundist”. După anul 1894, când a fost adoptată legea care interzicea adunările ștundiștilor, credincioșii au preluat numele de „baptiști”. În anul 1897, la Congresul al III-lea Misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse (Kazan), delegații au luat decizia să nu-i mai separe pe ștundiști de baptiști și au cerut autorităților țariste să extindă interdicțiile legii din 1894 și asupra baptiștilor380. Misionarul ortodox Vasilii Skvorțov scria la 1912 că ștundiștii s-au separat de Biserica Ortodoxă când s-au alăturat baptiștilor, de la care au preluat sistemul teologic și sistemul de închinare381. Ștundismul a avut la bază părtășia. Cum scrie istoricul Johannes Dyck, în Germania pietismul a fost prima mișcare majoră din interiorul bisericii protestante care a mutat obiectivul de la dogme la oameni, de la literă la Scriptură, de la cap la inimă și de la teologie la viață382. Dar în Germania și la coloniștii germani din Rusia, pietismul a rămas o mișcare în interiorul bisericii și nu a încurajat separarea de ea. Pietismul german a ținut strict la structurile și tradițiile bisericești existente. Ștundismul printre ruși, dimpotrivă, a fost nedorit și nepotrivit pentru Biserica Ortodoxă. Nu a fost inițiat de clerici și nu a fost sprijinit de împărat. Structurile bisericești respectate de pietiștii germani nu au existat pentru ștundiștii ruși383. Всероссийский миссионерский съезд. Biserica Ortodoxă din Rusia a organizat în perioada guvernării țariste cinci congrese misionare: 1887, 1891, 1897, 1908, 1917. 376 Ibidem, p. 241. 377 В. И. Ясевич-Бородавская, Борьба за веру, Санкт-Петербург, 1912, p. 37. 378 Ibidem, p. 38. 379 Ibidem, p. 40. 380 Ibidem, p. 599. 381 Василий Скворцов, Миссионерский посох, выпуск 1, Санкт-Петербург, 1912, p. 294. 382 Иоанн Петрович Дик, У колыбели братства, Steinhagen: Samenkorn, 2017, p. 52. 383 Ibidem, p. 52. 375

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

127

Cercetătorii ruși Protasov, Harlamov, Zavetnivici și alții considerau că dacă ștundismul nu era să fie adus de luteranii pietiști germani, el avea să apară oricum în Rusia, precum au apărut molocanii și duhoborii, factorul principal fiind nemulțumirea de clerul ortodox. Alți cercetători, printre care Rojdestvenski, Ușinski, considerau că factorii principali ai apariției și răspândirii ștundismului în Rusia au fost răspândirea Sfintelor Scripturi în limba rusă, predicarea iscusită și răspândirea științei de carte. Un al treilea grup de cercetători a atribuit pe deplin apariția ștundismului în Imperiul Rus influenței coloniștilor germani384.

Ștundiștii din Basarabia Karl Bonekemper, pastorul german care a transmis scânteia mișcării ștundiste de la coloniștii germani la țăranii ruși, s-a mutat din Odesa în Basarabia, unde a locuit o vreme înainte să emigreze în SUA385. Nu dispunem de date despre activitatea lui ștundistă din Basarabia. Prima mențiune despre ștundiști originari din Basarabia se găsește în raportul ispravnicului județului Ananiev către gubernatorul Hersonului de la 14 iunie 1867. În hutorul Nikolaevski apăruse o comunitate de ștundiști, înființată de polonezul Adam Vojsorovski. În listă erau trecute 15 nume și sub numărul 10 se află Ilya, al cărui nume de familie nu era cunoscut și care împreună cu soția sa, Oxana, erau din orașul Bender386. Nu cunoaștem dacă acest cuplu de credincioși au răspândit noua credință în Bender, dar peste aproximativ 20 de ani atenția autorităților și a clericilor ortodocși a fost atrasă de activitatea religioasă desfășurată de ștundistul Ieremia Cioban, care va fi prezentat mai târziu în această carte. Misionari ștundiști din Herson au activat în Basarabia387. Locuitori din orașul Ismail au luat legătură cu ștundiștii din satul Osnova, localitatea unde a început această mișcare spirituală printre ruși și ucraineni. Starosta satului Osnova a confiscat 6 scrisori din casa ștundistului Daniil Dionisovici Kondrațki și le-a trimis la 30 iulie 1870 ispravnicului județului Odesa. Una din acele scrisori venea de la Ismail și a fost trimisă de Grigore, Dmitrii și Paraskiva Mușinskie, fiind adresată lui Ivan Venediktovici Gavrilov. Formulele de adresare „frate” și „soră” sunt o dovadă că autorii erau convertiți la Hristos și urmau învățătura Evangheliei. Ei scriau că meleagul lor, adică orașul Ismail, era întunecat pentru Cuvântul lui Dumnezeu și îl invitau pe Gavrilov să se ascundă la ei (de persecuțiile începute în satul Osnova), căci și arenda pământului era ieftină388. А. А. Велицын, оp. cit., p. 218-219. Ștefan Ciobanu, Basarabia, Chișinău, 1926, p. 325-326. 386 Алексий Дородницын, оp. cit., p. 52. 387 John Brown, The Stundists, London, 1893, p. 8. 388 Алексий Дородницын, op. cit., p. 101-102. 384 385

128

Vasile FILAT

Prima mențiune a prezenței ștundiștilor în orașul Akkerman se găsește în raportul din 26 iunie 1870 trimis de către guvernatorul Hersonului ministrului de Interne al Rusiei. În raport scrie că adunarea ștundiștilor din Reasnopolie era vizitată de persoane din Akkerman389. În anul 1890 misionarul ortodox raporta că Kolesnicov, un evreu care locuia la acea vreme în Akkerman, dar era venit din gubernia Herson, vizita satele din jur pentru misiune. El vizitase pe credincioșii din Cișmele de două ori și venise cu un bărbat credincios orb, care citea dintr-o Biblie scrisă în limbaj Braille. Kolesnikov mai vizitase pe credincioșii ștundiști din Șagani, Spasskoe, Bairamcea și alte localități. Pentru evanghelizare le oferea oamenilor broșuri și tablouri mici cu versete din Biblie. În Cișmele Kolesnikov a fost arestat și literatura de care dispunea i-a fost confiscată390. În raportul pentru 1887 prezentat împăratului de către ober-procurorul Pobedonosțev se atrăgea atenția la faptul că în Eparhia Chișinăului a luat amploare ștundismul, iar în localitatea Liubomir din județul Tiraspol el era extrem de răspândit, pentru că apăruse cu 25 de ani mai înainte. Printre cauzele care au contribuit la răspândire se menționa că populația din această localitate arăta un mare interes pentru religie și căuta credința mântuitoare391. În localitatea Cișmele comunitatea ștundiștilor a luat ființă mai târziu decât cea baptistă. Înainte de 1880 au venit în satul Cișmele ștundiști din Taurida și Herson. Apoi, în anul 1885, a venit un predicator din Melitopol și a botezat trei familii de molocani, care au devenit ștundiști. Botezul a fost public și după aceea noua credință s-a răspândit în localitate. Când au aderat și două familii dintre puținii creștini ortodocși din localitate, clerul ortodox a insistat și au fost deschise școli eparhiale în satele Spasskoe și Koreachka. Aceasta ne lasă să presupunem că acolo deja existau credincioși ștundiști sau, cel puțin, se desfășura activitate de propovăduire. În anul 1886 un grup de molocani din satul Cișmele au hotărât să se boteze. Ștundiștii din Taurida l-au trimis pe predicatorul Vasile Ivanov, a cărui origine nu se cunoaște cu exactitate; putea să fie din regiunea Herson sau chiar din Chișinău. Acesta era un predicator cult, care lucra în calitate de curier al Ministerului de Interne392. La stația de cale ferată Greceni, o localitate din sudul Basarabiei, în anul 1890 exista o comunitate de ștundiști, alcătuită din lucrătorii acestei stații. Un misionar ortodox a purtat dezbateri cu Fiodor Varennikov și Evsevii Șpira, liderii acestei Ibidem, p. 97. Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1889 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1890, p. 688. 391 Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1887 г., Санкт-Петербург, 1889, p. 73. 392 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1888 годъ”, КЕВ, 1889, nr. 9, p. 396. 389 390

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

129

adunări393. Misionarii ortodocși raportau la 1890 existența în satul Șagani a unei comunități de ștundo-baptiști, condusă de Nedolenko394. La acea vreme misionarii ortodocși deseori nu făceau diferența între ștundiști și baptiști. Din rapoartele poliției țariste cunoaștem că la 17 iunie 1895, în satul Chebabcea au fost identificați ștundiștii Vasilii Drevali și fratele lui Feoktist cu soția sa, Matriona. De asemenea, la adunările lor venea Dmitrie Rîbkin din localitatea Șabo. Ei au fost identificați de poliție în urma activității de propovăduire pe care o făceau printre populație395. Cazul a fost transmis Tribunalului din Chișinău, care, din lipsă de probe, a închis dosarul 396. Episcopul Neofit a insistat de nenumărate ori la Tribunal să fie examinat cazul dat. La 14 aprilie 1897, preotul paroh Vasilii Pravednîi din Cișmele a raportat arhiepiscopului Neofit că în satul lor au vizitat comunitatea molocanilor câțiva străini. El a alergat la adunare să-i identifice, dar ei deja erau arestați de către polițist. Preotul a mers la casa unde erau închiși străinii și a identificat că erau aceiași patru ștundiști din satul Chebabcea. La întrebarea preotului de ce au venit, ei au răspuns simplu: „Suntem în căutarea mântuirii sufletului nostru”397. Metodele de evanghelizare ale ștundiștilor din Basarabia erau diverse și multe din ele au fost preluate de la ștundiștii din alte regiuni. Colportorii mergeau din localitate în localitate și vindeau lucruri de primă folosință, dar totdeauna aveau cu ei Biblia, Noul Testament și altă literatură creștină, despre care anunțau cu voce tare în orice loc se opreau și, ca să motiveze oamenii să cumpere, citeau capitole din Biblie și predicau. Misionarii evanghelici vizitau localitățile și distribuiau broșuri tipărite și tablouri mici pe care erau versete din Biblie și pe care oamenii apoi le atârnau pe pereți în case. Credincioșii baptiști și ștundiști propovăduiau la muncile de obște, inițiau discuții despre credință și, în pauze, citeau din Biblie. Își vizitau rudele, ca să împărtășească credința cu ei. În felul acesta nu puteau fi urmăriți de persecutorii lor398. Evanghelicii din județul Ismail distribuiau broșura Iadul și raiul, publicată de editura lui Vasilii Pașkov din Sankt Petersburg, și Noul Testament, tipărit în afara Rusiei. Textele biblice importante erau subliniate. Mai distribuiau gratuit cărți poștale cu versete din Biblie și desene simbolice399. O mai bună imagine despre activitatea ștundiștilor din Basarabia vom dobândi privind la comunitățile despre care au ajuns până la noi informații scrise. Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1888 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1890, p. 684. 394 Ibidem, p. 685. 395 ANRM, f. 208, inv. 3, d. 2719, f. 2. 396 Ibidem, f. 16. 397 Ibidem, f. 27. 398 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1889 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1890, p. 689. 399 „Извлечение изъ отчета Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1893 г.”, КЕВ, nr. 16, 1894, p. 262. 393

130

Vasile FILAT

Județul Tiraspol Într-un raport amplu din 1881 privitor la activitatea ștundiștilor, guvernatorul Hersonului a raportat guvernatorului general al Noii Rusii (rus. Новороссия) că în județul Tiraspol numărul ștundiștilor era de 68 de bărbați și 72 de femei400. Posibil că în acest număr au fost incluși și ștundiștii dintre coloniștii germani. Într-un comunicat din 1883 al ispravnicului județului Tiraspol se menționa că ștundiști în județ erau doar în două sate: în Iurașino numărul ștundiștilor era de 5 bărbați și 8 femei, iar în Vorobiovo – 3 bărbați și 4 femei. Daniil Kondrațki era conducătorul lor și venea din județul Ananiev să le citească și să le explice Evanghelia. Pentru că la acea vreme reprezentanții rău-intenționați ai Bisericii Ortodoxe învinuiau pe nedrept că ștundiștii răspândesc idei socialiste, ispravnicul scrie că nu au fost observate la ștundiști idei sau activitate socialistă. Dimpotrivă, ei recunoșteau proprietatea privată și autoritățile, își îndeplineau bine datoriile civile și plăteau impozitele401. În anul 1891 Memnon, episcopul de Elizavetgrad, a raportat vicarului Eparhiei de Herson și guvernatorului Hersonului că Karl Kraft făcea propagandă ștundistă în hutorul Matskuly din județul Tiraspol, unde avea o proprietate de 1200 desetine de pământ. Aleksandr Șostak, preotul din satul Andrianovka, județul Tiraspol, a raportat la sfârșitul anului 1890 că, în parohia lui, boierul polonez Lev Kulikovski din satul Kulikovka sprijină activitatea ștundiștilor din localitate și „se roagă împreună cu ei, fiind o ispită pentru creștinii ortodocși”. Lev Kulikovski le oferea ajutor și ștundiștilor din satul vecin Ijițkoe402. Ștundiștii din Spasskoe La începutul secolului al XX-lea cele mai multe comunități ștundiste din Basarabia au acceptat credința și forma de organizare baptistă, devenind biserici baptiste. Ultima comunitate ștundistă care mai exista în anul 1903 în Basarabia număra 48 de persoane și activa în satul Spasskoe, fiind condusă de prezbiterul Onufrii Vasilievici Șușpanov. Misionarul ortodox scria că Onufrii Șușpanov, prin anii 60 ai secolului al XIX-lea, făcea contrabandă și a fost arestat. A fugit în România, unde s-a convertit la credința evanghelică. La întoarcerea acasă, a propovăduit, formând comunitatea ștundistă în Spasskoe. Misionarul ortodox l-a descris pe Șușpanov ca fiind un om „nestatornic și nu prea sincer”403. Credincioșii din Алексий Дородницын, op. cit., p. 276. Ibidem, p. 284. 402 Ibidem, p. 391. 403 „Сектанство и противoсектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 144. 400 401

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

131

această localitate aveau legături strânse cu ștundiștii germani din Hoffnungsfeld și Plock (rus. Плоцк) din județul Akkerman, pe care îi vizitau des404. În eforturile de a împiedica activitatea ștundiștilor, Biserica Ortodoxă a construit locaș de închinare în Spasskoe405. Locuitorii satului Spasskoe au motive să fie recunoscători evanghelicilor pentru faptul că la ei s-au construit clădirile școlii și bisericii ortodoxe, căci, chiar fiind un număr mic de locuitori, autoritățile au făcut acest efort, pentru a împiedica influența evanghelicilor asupra locuitorilor. În toamna anului 1912 misionarul eparhial antisectar Aleksandr Skvoznikov a vizitat satul Spasskoe și raporta existența ștundiștilor în localitate406.

Ieremia Cioban și ștundiștii din Bender Prezența ștundiștilor în orașul Bender este bine documentată prin cazul lui Ieremia Cioban. Misionarii antisectari ortodocși susțineau că în orașul Bender ștundismul a fost adus prin anul 1876 de către muncitorii veniți la construcția căii ferate Bender–Galați407. Dar nu dispunem de alte surse referitoare la acel grup. Cazul lui Ieremia Cioban nu are legătură cu acel grup și s-a întâmplat cu 13 ani mai târziu. Ieremia Cioban a fost un ștundist din Bender care, pentru credința sa, a fost arestat și condamnat la închisoare și exil pe viață în Transcaucazia. Din exil Ieremia a scris la revista Свободное cлово [Svobodnoe slovo] (Cuvântul liber) trei scrisori, din care putem reconstitui istoria vieții sale, mai ales că în una din ele a prezentat motivele din care a părăsit Biserica Ortodoxă și s-a convertit la credința evanghelică. Ieremia s-a născut în anul 1858 în Bender. Tatăl era moldovean și mama era rusoaică408. Tatăl a fost un om violent și, când venea acasă în stare de ebrietate, mama trebuia să fugă cu copiii, ca să evite bătăile. Ieremia a vrut să-și trăiască viața diferit și, când a cerut sfatul bătrânilor din localitate, a fost îndemnat să-și găsească rostul lucrând, ca să aibă bani pentru a bea cu prietenii. Ieremia a cerut direcție pentru viață de la preotul Bisericii Ortodoxe, care l-a învățat să vină sistematic la biserică, să plătească toate acatistele și așa a făcut mulți ani. Văzând că preotul este bețiv și imoral, căci trăia în adulter cu soția vecinului, Ieremia „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, 1904, nr. 5, p. 5. 405 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1902 годъ”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 164. 406 КЕВ, nr. 1-2, 1902, p. 32. 407 Ibidem, p. 257. 408 Свободное cлово, 1903, nr. 7, p. 8. 404

132

Vasile FILAT

a încetat să mai meargă la acel preot și a hotărât să facă un pelerinaj pe jos până la mănăstirile din Kiev. El credea, ca și alții din vremea lui, că pelerinajul pe jos la mănăstiri avea valoare mântuitoare. Pelerinii erau numiți „pribegi” și pelerinajul se numea „drumul pribegiei”. Ei erau îmbrăcați în haine de călugăr și purtau verigi – niște fiare grele cu o cruce, pe care le purtau crezând că așa își înfrânează firea409. Ajuns aproape de prima mănăstire, s-a oprit la un izvor să se spele și săși schimbe hainele după un drum lung. În momentul acela a trecut pe lângă el alergând o fată îmbrăcată într-o rochie frumoasă și a intrat în pădure, iar peste un timp scurt a alergat după ea un călugăr. Ieremia s-a mâhnit și și-a dat seama că în zadar a făcut acel drum lung și anevoios dacă tot imorali sunt și slujitorii de la mănăstire. Totuși, a mers și s-a închinat la toate mănăstirile. Întors acasă de la Kiev, a învățat repede să citească de la un ostaș care locuia în chirie la el, apoi a cumpărat Noul Testament în anul 1888 și a început să-l citească. Tocmai la vremea aceea vecinul lui Ieremia s-a certat cu soția și ea a mers să se plângă preotului Alexandru Samohvalov, care așa „milă” a avut de ea, încât a oprit-o la el acasă să-i fie slugă. Cu ea venise și o fetiță de 6 ani, care a povestit apoi lucrurile rușinoase pe care le făcea preotul cu soția acelui bărbat. Când a aflat soțul ei unde se afla și a venit să-și ia nevasta acasă, preotul l-a apucat de gât și l-a îmbrâncit. A venit și a doua oară, cu martori, dar preotul tot nu-i permitea femeii să plece acasă la bărbat. De gelozie, bărbatul înfuriat a spart geamurile casei preotului. După acest caz Ieremia a încetat să mai meargă la biserica ortodoxă410. Peste două săptămâni, trimiși de preotul Alexandru Samohvalov, au venit la Ieremia preotul Sevastian Durukov și un diacon, care au adus cu ei cărți despre tradiția ortodoxă și ceva reviste. L-au întrebat pe Ieremia de ce a încetat să frecventeze biserica ortodoxă. Ieremia a întrebat și el, mirat, de ce au venit anume la el când sunt atâția care nu vin la biserică și câte jumătate de an. Preotul i-a răspuns că de ceilalți mai puțin îi pasă, dar se îngrijorează de cei care frecventează sistematic biserica și încetează brusc să mai vină, pentru că ei repede se alipesc de ștundiști și, ca să-l avertizeze pe Ieremia, i-au dat revistele în care era scris despre ștundiști și „pericolele” pe care le aduc aceștia. Citind revistele, Ieremia a aflat despre ștundiști, în ce orașe locuiau, că studiază Noul Testament și că trăiesc după învățătura lui Hristos, că, după convertire, încetau să fumeze, să bea și, urmând credința, duceau o viață cumpătată. Vizita preotului Durukov a fost înainte de Paști, dar nu a dat rezultatele așteptate de clericii ortodocși și Ieremia nu a venit la biserică nici la Paște. 409

410

Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Chișinău, Museum,

2000, p. 11. Свободное cлово, 1903, nr. 7, p. 9.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

133

A treia zi de Paște preotul a pus la cale pe niște bețivi să-l bată pe Ieremia. Mai întâi au venit acasă la el preotul cu diaconul, i-au adus cartea Viețile sfinților și au început să-i citească. S-au adunat mai mulți bărbați în casă și stăpânul, când a văzut, a încuiat ușa și poarta să nu mai vină alții, iar în casă a început o polemică, care a durat până la ora 11 noaptea. Atunci au venit bețivii instigați de preot, au sărit gardul și au înconjurat casa, ca să nu poată fugi nimeni. I-au cerut preotului să binecuvânteze bătaia, căci toți aveau în mâini ciomegi ori pietre. Ieremia i-a spus preotului să-i oprească, dar și preotul era speriat, căci bețivii deveniseră de necontrolat. Ieremia a început să strige și, din fericire, ofițerul din oraș a trimis patrula, căci auzise de planurile gloatei de bărbați beți și așa i-a alungat pe la casele lor înainte ca să înceapă bătaia. Nu este de mirare că gloata s-a purtat așa, căci erau instigați chiar de preotul ortodox la răutate și violență. Ne putem da seama despre proporțiile defăimărilor care erau aduse la adresa ștundiștilor dacă în revista eparhială scria că „ștundiștii îi vor prăji în tigăi și le vor bate cuie în tălpi celor care îi contrazic”411. După aceasta, preotul le-a spus oamenilor la slujbă să nu mai comunice cu Ieremia Cioban și s-a liniștit pentru o perioadă. În vremea aceea a venit un bătrân din gubernia Kiev, care l-a ajutat pe Ieremia în studierea Scripturilor, căci el nu mai mergea la biserica ortodoxă, ci rareori vizita adunarea molocanilor din Bender. Ieremia Cioban a început să le predice oamenilor Evanghelia și organiza ore de rugăciune acasă la el. Un predicator din Cișmele a vizitat acest grup412. În același an 1889 a avut loc un caz care a agravat situația lui Ieremia Cioban. Un om bogat din Bender pe nume Aleksandr Fiodorenko a mers cu tovarășul său la crâșmă și, după ce s-au îmbătat și au avut un conflict, tovarășul l-a omorât și a ascuns trupul neînsuflețit. Soția celui dispărut a mers la preot să ceară sfatul cum să procedeze. Preotul a învățat-o să cumpere pânză albă, din care să facă un sac și să-l umple cu pământ. Sacul să-l pună într-un sicriu și să facă înmormântarea soțului, căci „pământ este și în pământ se va întoarce”. Femeia a făcut după cuvintele preotului, care a cerut de la ea pentru această înmormântare stranie suma de 40 de ruble. Salariul unui muncitor la uzină din acea vreme rareori ajungea până la 13 ruble pe lună. Deci, plata luată depășea salariul pentru trei luni. Peste șapte săptămâni de la „înmormântarea” sacului cu pământ, a fost găsit cadavrul celui ucis și preotul a făcut înmormântarea din nou, cerând femeii încă 5 ruble, căci în mod obișnuit lua 6 sau 7 ruble pentru o înmormântare. În indignarea sa, Ieremia i-a trimis preotului un bilețel și i-a cerut să se pocăiască de această nelegiuire, căci altfel amenința să scrie la ziare, ca să facă cunoscută fapta. Preotul nu s-a pocăit, С. M., „Бендерскіе штундисты и краткія замѣчанія о штундизмѣ вообще и борьбѣ съ нимъ”, КЕВ, nr. 17, 1892, p. 394. 412 Ibidem, p. 391. 411

134

Vasile FILAT

dar ne putem da seama ce a făcut din felul cum au decurs mai departe evenimentele. A venit la Ieremia acasă pristavul (ofițer de poliție) și ureadnicul (subofițer de poliție), l-au arestat și i-au cerut să recunoască că a vorbit împotriva împăratului, dar după anchetare a fost eliberat. În toamna anului 1889 a venit în Bender Ivan Leasoțki, un credincios ștundist, care a fost exilat împreună cu soția și 10 copii din gubernia Kiev, după ce petrecuse câțiva ani în închisori. Ieșit din temniță, a fost întristat rău de neînțelegerile care apăruseră între credincioși și a hotărât să se întoarcă la Biserica Ortodoxă. Persecuțiile nu au reușit să clatine credința acestui om așa cum a fost la vederea neînțelegerilor dintre frații săi de credință. Dar, foarte curând a ajuns la concluzia că a făcut o mare greșeală și s-a văzut trădător. Fusese excomunicat de către comunitatea ștundistă din care făcuse parte. Pentru că dorea să facă ceva pentru credincioși, s-a bucurat când au venit la el un grup de 40 de oameni dintr-un sat vecin, care erau persecutați pentru că citeau Biblia. Ei l-au rugat să scrie gubernatorului o scrisoare din numele lor. Faptul l-a supărat pe preotul ortodox, care i-a influențat pe reprezentanții statului să-l exileze pe Ivan Leasoțki împreună cu soția și cei 10 copii ai lor. Au venit cu căruța trasă de două vaci până la Herson, dar autoritățile i-au alungat și de acolo. Au venit la Bender, unde a ajuns cu 70 de copeici în buzunar. Ca să poată închiria o cameră și să aibă cu ce își hrăni familia, a vândut vacile. A mers să lucreze la calea ferată și acolo i-au spus oamenii despre un oarecare Eriomka, care „nu se mai roagă la Dumnezeu și nu mai merge la biserică”. Acesta era Ieremia Cioban. Ivan Leasoțki a mers să-l viziteze și a găsit că locuia în mahalaua Caucaz, unde toți îl cunoșteau ca cizmar413. Era zi de duminică și, când s-a apropiat de casă, a auzit cântări duhovnicești. Când a intrat acolo, erau un grup de molocani din oraș care veniseră pentru prima dată să-l viziteze pe Ieremia și, cu prilejul acesta, toată ziua au cântat și au citit din Noul Testament împreună. Auzind despre situația lui Leasoțki, Ieremia i-a spus să vină a doua zi la el, căci va face efort să-i găsească o gazdă în mahalaua sa. Mare i-a fost surpriza când a venit a doua zi și a aflat că molocanul Ivan Kirilovici Rezanov l-a chemat la el, l-a încurajat și i-a dat să locuiască cu familia într-o casă din livada sa, fără să achite chiria. I-a dat chiar și căruță, ca să-și aducă lucrurile și familia. I-a mai dat și alimentele necesare pentru început și i-a oferit și un loc de lucru în livadă cu plată de 50 copeici pe zi, ceea ce era mai bine decât primea un muncitor la uzină. Cât au stat în Bender, Leasoțki cu familia au frecventat adunarea molocanilor. Iarna i-au murit doi copii, un băiat de 1 an și o fetiță de 4 ani, care s-au îmbolnăvit în nopțile reci când veneau de la Herson spre Bender. În livada lui Rezanov mai lucra un moldovean de credință ortodoxă, căruia tot i-a murit un copil și, când a venit preotul să В. Бончъ-Бруевич, Преследование баптистов евангельской секты, England, 1902, p. 11.

413

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

135

facă slujba de înmormântare pentru copilul moldoveanului, l-a văzut pe Leasoțki. Preotul l-a avertizat pe moldovean cu privire la credința lui Ivan și i-a spus cu lux de detalii despre ultimii 20 de ani din viața lui, și i-a mai spus că în primăvară va fi iar deportat414. La 10 mai 1890 a venit polițistul și i-a spus lui Leasoțki să plece cu familia. Pentru că știa ce greu a fost drumul, Ivan Leasoțki a cerut să fie dus pe socoteala statului cu convoiul și a ales satul Nikolskoe din regiunea Alexandrovsk, gubernia Stavropol. În luna mai a fost arestat împreună cu soția și copiii și au fost ținuți în arest timp de 12 zile, până a pornit convoiul. Rezanov a trimis o telegramă guvernatorului, cerând să fie lăsată soția și copiii în libertate, dar nu a primit răspuns pozitiv. Leasoțki i-a spus să nu trimită nimic, căci „să aștepți de la poliție milă este ca și cum ai aștepta viață de la moarte”415. La plecarea din Bender toată biserica molocanilor a venit la gară să-l petreacă pe Leasoțki și familia sa. Drumul de la Bender până la Nicolskoie a durat 2 luni și alți trei copii au murit pe drum. De acolo, la scurt timp a fost deportat în satul Gherusi din Transcaucazia, o localitate cu condiții extrem de grele pentru viață. De la Bender până la Gherusi ștundistul Leasoțki cu familia sa au trecut prin 14 închisori. Pentru că a făcut adunări în casa sa, a fost trimis din Gherusi în altă localitate, cu condiții și mai grele și după expirarea primilor 5 ani de exil, pentru că nu s-a întors la ortodoxie, autoritățile i-au mai adăugat alți 5 ani416. Doar când era la Gherusi, într-o adunare cu alți baptiști exilați, lui Leasoțki i-a fost ridicată măsura disciplinară și a fost restabilit în biserică. Toate acestea le-a îndurat pentru Hristos, fiind excomunicat din biserică. Nu a fost plin de amărăciune pe creștinii care i-au aplicat disciplina spirituală, ci a primit ca o mare cinste să sufere pentru Hristos și cu o bucurie deosebită să fie restabilit în Biserica Lui. Dar să revenim la situația din Bender. După doi ani de la plantare, comunitatea ștundiștilor din acest oraș era alcătuită din 9 persoane. La început s-au convertit rudele lui Ieremia Cioban și apoi alți oameni. Nicodim Pavlenko a venit să lucreze în viile lui Ieremia Cioban și, auzind Evanghelia, s-a convertit. Moisei Raețki era rudă cu Ieremia Cioban și s-a convertit, dar Fedora, soția lui Moisei, era ortodoxă. În ziua când Moisei a decis să scoată din casă icoanele, ea a mers și s-a plâns preotului, după care a raportat la poliție că nu doar soțul ei a devenit ștundist, dar și socrul, care se numea Stepan Raețki, și că Ivan Batâr se alipise comunității ștundiste împreună cu toată familia sa417. Fiind predicator, Batâr a atras atenția autorităților și a preoților ortodocși418. Ibidem, p. 12. Ibidem, p. 13. 416 Ibidem, p. 19. 417 РГИА. Опись 61, Отдел II, Стол 3, Дело 13, c. 60. 418 С. M., „Бендерскіе штундисты и краткія замѣчанія о штундизмѣ вообще и борьбѣ съ нимъ”, КЕВ, nr. 17, 1892, p. 393. 414 415

136

Vasile FILAT

Locuitorii ortodocși din Bender au început să vină la Ieremia și cereau ajutor pentru a fi scutiți de plățile enorme pe care le cerea preotul pentru înmormântări și alte slujbe bisericești. Ieremia îi învăța să-l cheme pe preot acasă fără să negocieze prețul și dacă preotul va cere bani, să scrie arhiereului și să ceară stabilirea unui preț unic. Atunci preotul a pus la cale ca pristavul și ureadnicul să-l cheme des la poliție pe Ieremia și să-l poarte pe drumuri, așa ca să nu-și poată lucra viile, căci aceasta era afacerea lui. Primăvara l-au arestat și l-au trimis pentru un an la Herson, așa că a rămas via neîngrijită. Apoi i-au făcut viața așa de grea, încât Ieremia se cerea în temniță, dar nu-l primeau și, de nu erau niște evrei, ar fi rămas în stradă să doarmă. La 24 martie 1891 judecătoria de circumscripție din Chișinău l-a condamnat pe Ieremia Cioban la exil pe viață în Transcaucazia, iar pe Moisei Raețki la 8 luni de închisoare419. În luna aprilie 1891 autoritățile din Bender l-au exilat pe Ieremia Cioban în regiunea Ananiev. Persecutorii l-au transferat în satul Ocna din ținutul Balta, gubernia Kameneț-Podolsk și l-au pus să locuiască în casa unui cizmar rus, care era un om desfrânat, carte își petrecea toată ziua în chefuri și beții cu o femeie adusă de la casa de toleranță. După ce Ieremia a stat o săptămână împreună cu ei, bărbatul și femeia au încetat să mai bea și au început să învețe a citi. Vecinii au raportat preotului și a fost înăsprită supravegherea asupra lui Ieremia, care a fost transferat într-o colonie germană, unde a stat timp de 6 luni. Apoi a fost ținut alte 4 luni la închisoarea din Ananiev și apoi adus înapoi la Bender. În luna martie a fost adus la Chișinău și judecat cu ușile închise și condamnat la deportare pe viață în Caucaz. A fost lipsit de orice drepturi și i-a fost confiscată averea. Cheltuielile de 36 de ruble pentru judecată au fost puse tot pe seama lui. După ce i-au pus cătușe la mâini și la picioare, a fost trimis în luna mai spre Caucaz. Drumul a durat o lună și a fost plin de suferințe420. Peste 10 ani, Ieremia Cioban locuia în satul Slaveanovka din Transcaucazia, unde cumpărase o casă de la niște duhobori emigrați peste hotare. De trei ori a depus cerere pentru viză de reședință cu oferirea unui lot de pământ și totdeauna a primit refuz421. În apropiere era satul Novotroițkoe, de unde cei mai mulți duhobori plecaseră și rămăseseră doar 5 familii, care locuiau împreună cu alte 20 de familii de exilați, care își făcuseră acolo bordeie sau cumpăraseră case de la duhobori. În august 1899 a venit guvernatorul cu ispravnicul ținutului și au adus 65 de familii din gubernia Cernigov, pe care i-au cazat în casele oamenilor. Deportații au depus o cerere la autorități să le fie lăsate casele, dar a venit un funcționar care i-a batjocorit public pentru îndrăzneala de a depune petiție și a spus că „sectanții Ibidem, p. 392. Свободное cлово, 1903, nr. 7, p. 11. 421 Свободная мысль, 1900, nr. 5-6, p. 73. 419

420

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

137

pot fi alungați și bătuți ca pe câini, căci ei nu au niciun drept”. Țăranii ortodocși veniți, auzind aceasta, așa au început să se poarte cu deportații422. Peste un an de zile Ieremia a mai trimis o scrisoare la revista Свободное cлово, dar nu a semnat-o, căci, pe semne, prima scrisoare a ajuns la cunoștința autorităților și el a dorit să evite probleme noi. Nu știa ce să mai facă, căci primise refuz la cererea de emigrare din țară. Persecuțiile deveniseră și mai mari. Deseatnicul din sat îi bătea pe exilați cu nuiaua oricând dorea și, când a fost un incendiu în sat și au ars trei case, pentru că aproape toată populația ortodoxă era în stare de ebrietate, pristavul (polițistul) a trimis cazaci, care i-au bătut cu cruzime pe deportați și i-au silit să înlăture urmările incendiului. Un bătrân ștundist deportat, în vârstă de 72 de ani, a fost bătut până acolo că se rupea pielea de pe el. Când a venit să se plângă la pristav, acela a râs de el și l-a băgat după gratii. Din satul Novotroițkoe autoritățile alungaseră 22 de familii de deportați și aduseseră ortodocși. Au dat și un nume nou satului, Golițîn, după numele boierului care a venit cu acei țărani423. Nu cunoaștem care a fost soarta de mai departe a lui Ieremia Cioban și dacă a reușit să se refugieze în Canada. Nu dispunem nici de informații despre soarta comunității ștundiste rămase în Bender, dar peste două decenii biserica baptistă din Odesa a plantat o biserică baptistă în Bender. Istoria acelei biserici va fi prezentată în capitolele care urmează. Ștundiștii din Chișinău Primii ștundiști din orașul Chișinău sunt menționați peste trei decenii după ce au apărut ștundiștii în sudul Basarabiei. Conform raportului pentru anii 1894-1895 al Eparhiei Chișinăului despre activitatea școlilor parohiale, pentru prima dată sunt menționați în Chișinău 10 ștundiști424. În aprilie 1895, Maria Karabuli s-a plâns preotului ortodox Topalov că soțul ei, Afanasie, nu se mai închină la icoane și o oprește pe ea să se închine după ce el a fost convins de către unter-ofițerul Vorfolomei Zaincikovski, fost catolic, și de către Nikifor Varennikov. Afanasie mergea la adunările din casa lui Zaincikovski425. Aceștia preluaseră noile lor convingeri de la Nikita Șarohovici, care de 15 ani părăsise credința ortodoxă și în fiecare sâmbătă frecventa serviciile divine conduse de Iosif Rabinovici la casa de rugăciune „Noul Israel”426. Prin Iosif Rabinovici Dumnezeu a por Свободная мысль, 1900, nr. 5-6, p. 74. Свободная мысль, 1901, nr. 14, p. 220. 424 „Отчетъ о церковно-приходскихъ школахъ и школахъ грамоты Кишиневской епархіи за 189495 учебный годъ”, in КЕВ, nr. 22, 1895, p. 799. 425 ANRM, f. 208, inv. 3. d. 2720, f. 24. 426 Ibidem, f. 1. 422

423

138

Vasile FILAT

nit o mare trezire spirituală printre evreii din Chișinău, care alcătuiau jumătate din populația orașului. La serviciile divine ale noii comunități evreiești veneau nu doar evrei, ci toți cei care doreau să asculte și să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu. Nu știm dacă Nikita Șarohovici a primit Evanghelia la casa de rugăciune „Noul Israel” sau în altă parte, dar, fiind în oraș, primea zidire sufletească la adunarea condusă de Rabinovici. Preotul paroh l-a invitat pe misionarul orășenesc Vasilii Kozak să viziteze împreună pe credincioșii din acest grup în mahalaua lor, numită Tăbăcăria Nouă, și să verifice cele spuse de Maria Karabuli. Ajunși la fața locului, s-au convins că în casele acestor oameni nu erau icoane, iar ei au confirmat că sunt ștundiști427. Vecinii lor au depus mărturii că acești trei bărbați merg cu Evanghelia în mână și predică tuturor. Este de observat rapiditatea cu care au reacționat autoritățile eclesiastice ortodoxe. După ce preotul Topalov i-a vizitat pe credincioși la 24 aprilie, în aceeași zi a depus raport la Consistoriul Eparhial. La 26 aprilie raportul a fost studiat și în aceeași zi episcopul Arkadii a trimis o declarație guvernatorului Basarabiei cu cererea să intervină și să îngrădească activitatea ștundiștilor428. Măsurile cerute de el erau să-i exileze unde nu vor avea posibilitatea să propovăduiască și să răspândească învățătura lor și să fie supravegheați de poliție cu toată strictețea429. Preotului Topalov i s-a cerut să supravegheze populația și, oricând apare o altă manifestare a ștundismului, să raporteze poliției și să meargă direct la procuror. În procesul de anchetă, Vorfolomei Zaincikovski, care avea 45 de ani, a spus că nu a fost judecat anterior și de la naștere este catolic, dar nu se închină icoanelor, pentru că aceasta este idolatrie și este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. A scos din buzunar Noul Testament și a citat în fața anchetatorului Apocalipsa 19:20, care spune astfel: „Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei și se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă” (Apocalipsa 19:20). Chiar și după începerea anchetei, toți acești trei bărbați au continuat să viziteze oamenii din oraș pe la case, ca să le vestească Evanghelia, și despre aceasta au mărturisit mai mulți la poliție430. Misionarul ortodox Vasilii Kozak venea să discute cu ei în fiecare sâmbătă, după ce ștundiștii se întorceau acasă de la serviciul divin condus de Iosif Rabinovici. Apoi venea la ei și duminica și în alte zile de sărbătoare. Cel mai des se întâlnea cu ei la Nikita Șarohovici. Iarna discutau în casă, iar vara în aer liber și aceasta atrăgea vecinii. La 11 iunie 1895 l-au chemat pe profesorul de la Seminar Serghii Margaritov, care le-a ținut o lecție de două ore și jumătate despre închinarea la icoane. Vizita profeso Ibidem, f. 2. ANRM, f. 208, inv. 3, d. 2251, f. 15. 429 Ibidem, f. 17. 430 ANRM, f. 208, inv. 3, d. 2720, f. 26. 427

428

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

139

rului a atras mulți oameni să asculte431. În aceeași lună iunie Neofit, episcopul Chișinăului și Hotinului, și guvernatorul Basarabiei au cerut judecătorului ca Vorfolomei Zaincikovski, Nikifor Varennikov și Nikita Șarohovici să fie cercetați sub arest și să fie judecați pentru „părăsirea credinței ortodoxe și trecere la secta ștundiștilor și pentru tentativă de a atrage pe alți ortodocși în aceeași sectă”432. La judecată Afanasie Karabuli a negat învinuirile precum că ștundiștii ar fi vorbit de rău la adresa Bisericii Ortodoxe, ci a spus doar că Zaincikovski, care este cumătru cu el, i-a spus că trebuie să se închine Dumnezeului adevărat, iar soția lui Karabuli întreținea relații imorale cu un amant și, pentru că a fost confruntată de soț, a făcut din credința lui pretext ca să-i facă rău și să se răzbune. Vorfolomei Zaincikovski nu a fost adus în fața judecătorului din lipsă de probe433; putem presupune că el nu cădea sub incidența legii, pentru că nu era ortodox, ci catolic. Prin hotărârea judecății din 23 decembrie 1895, Nikita Șarohovici, de 55 de ani, și Nikifor Varennikov, de 41 de ani, au fost condamnați la câte 6 luni de detenție pentru credința lor434. Fiind mustrat aspru pentru faptul că a tolerat apariția sectei ștundiștilor în parohia sa, preotul bisericii Sfinții Petru și Pavel, de care aparținea mahalaua Tăbăcăria Nouă, unde se adunau creștinii evanghelici, a trimis un raport prin care se dezvinovățea și spunea că „de tolerarea sectei se face vinovat parohul care a fost înaintea lui, căci atunci a apărut secta ștundiștilor în parohie”. El însă a preluat parohia la data de 7 decembrie 1893. Deci, după cuvintele preotului, la această dată, în Chișinău, la Tăbăcăria Veche, deja exista o comunitate ștundistă435. După arestarea ștundiștilor, misionarul ortodox Vasilii Kozak a încercat să aibă dezbateri cu molocanii din Chișinău, dar ei au spus că au nevoie să se consulte și nu au mai venit cu un răspuns. Nu este greu de priceput de ce au procedat așa după ce „dezbaterile teologice” cu ștundiștii s-au încheiat cu arestarea acestora. Nici după încarcerarea lui Nikita Șarohovici și Nikifor Varennikov, misionarul ortodox nu s-a liniștit. I-a vizitat în temniță pentru a împiedica efectele predicării lor acolo. Eforturile misionarului sunt o dovadă a zelului evanghelic manifestat de acești doi credincioși, care au procedat ca Pavel și Sila când au fost închiși în temnița din orașul Filipi. Când venea misionarul Kozak, cei doi ștundiști erau aduși în școala penitenciarului, unde erau adunați mulți deținuți, iar uneori discuțiile aveau loc cu ei doi în celulă, în prezența străjii436. La 20 mai, cu o lună înainte de împlinirea termenului stabilit prin judecată, credincioșii ștundiști au fost eliberați datorită manifestului țarului. Șaro „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1895 г.”, КЕВ, nr. 15, 1897, p. 331. ANRM, f. 208, inv. 3. d. 2720, f. 29. 433 Ibidem, f. 37. 434 Ibidem, f. 1. 435 Ibidem, f. 32. 436 „Извлечение изъ отчета Миссіѳнерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1896 годъ”, КЕВ, nr. 18, 1897, p. 398. 431

432

140

Vasile FILAT

hovici deodată s-a mutat cu traiul în Bender, iar Varennikov a mai locuit două luni în mahalaua Tăbăcăria Nouă și apoi a plecat împreună cu soția în Caucaz437. Tot în anii 90 ai secolului al XIX-lea a fost exilat la Chișinău Ivan Solovei, un intelectual din regiunea Kiev. Fiind căsătorit și având împreună cu soția 5 copii, a fost silit de autorități ca în doar două săptămâni să-și vândă totul și să plece în regiunea Herson. Acolo a împrumutat de la niște evrei bani, ca să-și poată face o casă pentru familie, dar la scurt timp a fost exilat din nou într-un sat din apropierea Chișinăului. A fost nevoit să vândă totul, lăsând doar un cal bătrân, ca să poată transporta familia. În călătoria lungă de o lună au murit doi copii. Apoi a fost exilat și de la Chișinău. În drum spre Taurida a murit încă un copil. Din Taurida a fost exilat în satul Gherusi din Transcaucazia438. Nu dispunem de mărturii despre continuitatea grupului de ștundiști de la Chișinău și nici să fi avut vreo legătură cu biserica baptistă care a fost plantată peste 14 ani în acest oraș. În anul 1901 doctorul Frederick William Baedeker a vizitat închisoarea din Chișinău și a distribuit Biblii deținuților. Doctorul Baedeker a fost un evanghelist și misionar german, care l-a primit pe Domnul Isus după ce a auzit Evanghelia de la lordul Radstock, cel prin care Dumnezeu a început trezirea spirituală printre familiile de nobili din Sankt Petersburg în anii 70 ai secolului al XIX-lea. Dr. Baedeker, la invitația lordului Radstock, a venit în Rusia și a reușit să obțină permis imperial pentru distribuirea Bibliei în închisori. Evanghelistul a activat timp de 18 ani în închisorile din Rusia și a vizitat toate temnițele din țară, făcând și două călătorii transsiberiene, pline de greutăți439. Prima călătorie a făcut-o cu Johann Kargel de la Sankt Petersburg până la Sahalin. În calea lor nu au omis nicio închisoare, niciun loc de exil, niciun convoi cu deținuți, ci au propovăduit Evanghelia la peste 40.000 de deținuți, distribuind 12.000 de copii ale Noului Testament440. El cunoștea limba rusă și, în loc de „Bună ziua”, se saluta cu cuvintele „Dumnezeu este dragoste”441. În anul 1901, pe când vizita închisorile din sudul Rusiei, a venit din Odesa la Chișinău442. Cu permisiunea guvernatorului Basarabiei, a distribuit Noul Testament la închisoarea din Chișinău (azi, Penitenciarul nr. 13, str. Bernardazzi 3). Deținuții au fost adunați în curtea închisorii și, după ce a fost predicată Evanghelia, tuturor care știau carte le-a fost oferit Noul Testament443. Un gardian s-a apropiat și a spus doctorului că au și un ucigaș închis în una din camerele reci, Ibidem, p. 399. The Baptist Missionary Magazine, nr. 4, 1898, p. 129. 439 Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 121. 440 Алексей Валерьевич Синичкин, Очерки по истории евангельских христиан-баптистов России, Сакраменто, 2017, p. 19. 441 Rus. «Бог есть любовь». 442 Robert Sloan Latimer, Dr. Baedeker and His Apostolic Work in Russia, London, 1907, p. 205. 443 Ibidem, p. 105. 437

438

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

141

umede și întunecate din subsolul închisorii444. Doctorul a cerut să fie condus la el și, când i-a oferit Noul Testament, deținutul a refuzat, spunând că nu știe să citească. Atunci doctorul Baedeker i-a spus că are o carte fără cuvinte, pe care o va putea citi și i-a arătat o carte cu doar trei pagini: una neagră, una roșie și una albă. În timp ce deținutul privea mirat, doctorul i-a spus următoarele: „Foaia neagră reprezintă păcatul negru – al tău și al meu. Păcatul împotriva lui Dumnezeu și a omului. Păcatul în inimă și păcatul în viață – negru ca noaptea, negru ca moartea, negru ca judecata care vine. Pagina roșie reprezintă sângele scump al Domnului Isus, singurul care poate spăla păcatul negru. El a fost vărsat pentru nelegiuirile noastre, prin rănile Lui suntem vindecați. Pagina albă reprezintă mântuirea desăvârșită a sufletului prin Domnul nostru Isus Hristos, iertarea Lui pentru orice păcat oferită celor care se pocăiesc și-L primesc pe Hristos, o îndreptățire deplină pe care o primește păcătosul prin credință în Hristos”. În timp ce ucigașul condamnat privea uimit și îi tremurau mâinile care țineau cartea, doctorul l-a întrebat dacă o va putea citi. Cu ochii plini de lacrimi, s-a întors spre el și i-a spus: „Da, o voi putea citi, slavă Domnului. Vă mulțumesc, domnule, că ați adus acest mesaj unui nenorocit ca mine”445. Ștundiștii din Chișinău nu au avut o clădire, nu aveau o organizare bună și se pare că nu au avut nici călăuzire spirituală din altă parte, afară de faptul că vizitau adunările „Noului Israel”, conduse de Iosif Rabinovici. Totuși, faptul că ei au fost dedicați studierii Sfintelor Scripturi și s-au adunat pe la case ca să cerceteze Biblia a lăsat o puternică mărturie despre ei. Vrăjmașii lor spuneau că „umblau cu Biblia în mână și propovăduiau la toți”. Așa învinuire au adus și mai-marii din Ierusalim apostolilor când spuneau că „au umplut cu învățătura lor Ierusalimul”. Dedicarea ștundiștilor în dorința să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu și să-L urmeze pe Hristos le-a dat această îndrăzneală sfântă și nu s-au lăsat înspăimântați de autorități sau de temniță. Doar în cer vom ajunge să cunoaștem roadele acestor oameni, dar mărturia lăsată de ei este frumoasă și, dacă creștinii evanghelici din Chișinău s-ar dedica cercetării Scripturilor și propovăduirii cum au făcut-o acești câțiva oameni, am putea fi martorii unei mari treziri spirituale în oraș și în toată țara. Statistici despre ștundiștii din Basarabia În raportul ober-procurorului Sfântului Sinod, Pobenonosțev, pentru anii 1890-1891 se menționa că „ștunda împreună cu baptismul și cu pașkovșcina au pătruns în eparhia Chișinăului”446. Conform raportului, în eparhia Chișinăului erau Ibidem, p. 106. Ibidem, p. 107. 446 Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1890-1891 г., Санкт-Петербург, 1893, p. 245. 444 445

142

Vasile FILAT

3.000 de ștundiști. Doar în eparhiile Kievului și Hersonului numărul lor era mai mare – câte 5.000 de ștundiști. În celelalte eparhii din Rusia numărul era mult mai mic. Spre exemplu în Astrahan – 2.500 de persoane, Moghilev – 200, Podolsk – 300, Samara – 400 și Tveri – 60447. Conform raportului misionarului ortodox Dimitrie din anul 1901, în satul Cișmele erau 87 de ștundo-baptiști, la Akkerman – 5 și în satul Șagani din județul Ismail – 9, la Bender erau „din cei care respectau sâmbăta” – 12 și ștundiști care se închinau duminica – 10 persoane; mai erau și în satul Copanca 9 persoane. Misionarul ortodox nu făcea deosebire între ștundiști, baptiști și adventiști și îi numește cu același nume de ștundo-baptiști. El admite că mai sunt ștundo-baptiști și în alte localități ale Basarabiei, iar ștundiști erau doar 50 în satul Spasskoe din județul Ismail448. Sub coordonarea lui John Brown, în Anglia a fost editată în anul 1893 lucrarea The Stundits, în care se face afirmația că după regiunea Herson cea mai mare amploare mișcarea ștundistă o avea în Basarabia și că aceasta se datora mai mult coloniștilor germani decât ștundiștilor ruși din Herson449. Dacă în celelalte gubernii ale Rusiei comunitățile ștundiste au devenit biserici baptiste, în Basarabia a fost mic numărul bisericilor baptiste până la 1918, comparativ cu cifrele la care estimează acest autor proporțiile mișcării ștundiste din Basarabia și care se întâlnesc uneori și în unele statistici ale Bisericii Ortodoxe. Conform aceleiași lucrări engleze, în anul 1870, în Rusia erau aproximativ 70.000 de ștundiști și un jurnalist rus prognoza că peste 7 ani numărul ștundiștilor urma să atingă cifra de 300.000. Autorul englez estima că la 1890 erau în Rusia 250.000 de ștundiști, dintre care 20.000 erau în Basarabia, depășită numeric doar de gubernia Kiev (80.000 de ștundiști) și Herson (50.000 de ștundiști)450. Comitetul Misionar al Eparhiei Chișinăului ne dă cu totul alte cifre. În raportul pentru anul 1893 este indicat numărul de 96 de ștundiști, dintre care 14 în Bender și în trei sate din județul Ismail: Cișmele – 30, Spasskoe – 41 și Șagani – 11451. Diferența mare dintre autorul englez și cifrele prezentate de Eparhie se datorează și faptului că misionarii ortodocși includeau în raport doar pe ștundiștii dintre localnici, care în cea mai mare parte erau ruși, pe când autorul englez a inclus și pe ștundiștii dintre coloniștii germani, care erau în mare număr. În anul 1891, la Congresul al II-lea Misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse s-a constatat că în Basarabia au pătruns ștunda și baptismul și că în regiune erau apro Ibidem, p. 246. Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонера Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 484. 449 John Brown, op. cit., p. 15. 450 Ibidem, p. 20. 451 „Извлечение изъ отчета Миссіѳнерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1893 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1894, p. 249. 447

448

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

143

ximativ 3000 de evanghelici (ștundiști, baptiști și pașcoviți)452. Estimarea aceasta putea fi exagerată, căci în raportul misionarului ortodox pentru anul 1894 scrie că pe teritoriul Basarabiei locuiau 107 ștundiști, dintre care la Chișinău locuiau doar 10 persoane, la Bender erau 15, în trei sate din județul Ismail: Cișmele – 15, Nikolaevka – 16 și Vasilievka – 7 persoane453. În Raportul pentru 1900 sunt menționați ștundiști doar în satul Spasskoe, în număr de 50 de credincioși454. În anul 1912 ștundiștii nu mai sunt trecuți în raportul misionarului eparhial antisectar pentru Basarabia455. Statisticile despre ștundiștii din Basarabia din diferite surse sunt foarte variate și aceasta se datorează faptului că cercetătorii străini nu au făcut delimitare între coloniștii germani pietiști și localnicii ștundiști. Au existat diferențe mari și în rapoartele pe care le-au făcut misionarii ortodocși.

Concluzii Ștundismul este denumirea comună a mișcării evanghelice numite pietism și aduse de coloniștii germani după anexarea Basarabiei la Rusia în 1812. Mișcarea a existat multă vreme în cadrul Bisericii Luterane Evanghelice, de care aparțineau coloniștii. Mai apoi, au apărutgrupuri de ștundiști separatiști germani, care au ales să se separe definitiv de Biserica Luterană, pentru a-și putea practica credința în conformitate cu învățătura Noului Testament. Mișcarea s-a menținut doar peste patru decenii în rândurile coloniștilor. Primul caz de trecere a acestei credințe la populația autohtonă s-a înregistrat în regiunea Odesa, care este în vecinătate cu Basarabia. Pastorul Karl Bonekemper a fost primul care a oferit Biblia în limba rusă ucrainenilor care lucrau la Rohrbach. În Basarabia mișcarea evanghelică numită ștundism a venit prin misionarii ucraineni și prin contactele dintre ucrainenii din Basarabia cu ucrainenii din regiunile Herson, Odesa și Kiev. Ștundiștii au manifestat un foarte puternic spirit misionar. Chiar dacă au existat ștundiști români basarabeni, adepții acestei mișcări evanghelice au fost în majoritate ucraineni din Rusia de Sud456. Odată cu apariția credinței baptiste, cele mai multe comunități ștundiste au preluat practica bisericilor baptiste și credincioșii au trecut la credința baptistă. Церковные ведомости, ХХХ, 1891, p. 1001. „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1894 годъ”, КЕВ, 1895, nr. 13, p. 183. 454 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонера Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1901, p. 484. 455 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1912 годъ”, КЕВ, nr. 26, 1913, p. 30. 456 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 1. 452

453

144

Vasile FILAT

Întrebări pentru discuție: 1. Prin ce s-a deosebit ștundismul coloniștilor germani de ștundismul rus?

2. Din perspectiva istoriei lui Ieremia Cioban, care au fost factorii ce au influențat apariția și răspândirea ștundismului în Basarabia?

3. Ce asemănări și deosebiri vezi între mișcarea ștundistă și mișcările evanghelice contemporane din Republica Moldova?

4. Ce lecții din istoria ștundiștilor trebuie să învețe slujitorii bisericilor evanghelice din Moldova?

Capitolul 7

EVREII MESIANICI Evreii din Basarabia Evreii au locuit în Țara Moldovei, inclusiv în partea de răsărit care urma să devină Basarabia, încă de pe vremea lui Roman I (1391-1394) și a lui Alexandru cel Bun (1401-1433). Acești domnitori au dat hrisoave evreilor prin care li se permitea să trăiască oriunde vor în Moldova și li s-au oferit și anumite privilegii. În timpul lui Ștefan cel Mare (1457-1504) evreii făceau comerț cu vite cornute la Suceava457. La Chișinău a existat o comunitate evreiască în mahalaua Râșcanovca încă din secolul al XVIII-lea458. În Rusia, evreii au venit relativ târziu. O interdicție din secolul al XVI-lea le interzicea evreilor să intre în Cnezatul Moscovei. Dar în secolul al XVIII-lea, în urma celor trei divizări ale Poloniei (1772, 1793, 1795), cea mai numeroasă populație evreiască din Europa – cea din Polonia – a devenit parte a Imperiului Rus459. Guvernarea Rusiei a decis să impună anumite restricții supușilor săi de etnie evreiască: interdicția de a locui și a studia în capitală, limitarea mobilității și dreptul de a se așeza cu traiul doar în teritoriile dincolo de linia de reședință (rus. черта оседлости)460, inclusiv în Basarabia461. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 evreii au început să se mute în masă cu traiul din Podolia în Basarabia. Ajunși aici, datorită naturii lor întreprinză Ștefan Ciobanu, Basarabia, Chișinău, 1920, p. 338. Ibidem, p. 339. 459 Diana Dumitru, Vecini în vremuri de restriște. Stat, antisemitism și Holocaust în Basarabia și Transnistria, București, 2019, p. 43. 460 Linia de reședință (rus. черта оседлости) este o reglementare din Rusia privind locul de trai al evreilor, care a funcționat din 1791 până în 1917. Linia delimita partea de est a Imperiului (Polonia, Curlandia, Lituania, Bielorusia, o mare parte a Ucrainei, Basarabia) și evreii aveau voie să se stabilească cu traiul doar în aceste teritorii (cu excepția marilor negustori, a meșteșugarilor ș.a.). 461 V. Tomuleț, „Coloniile evreiești din Basarabia în secolul al XIX-lea”, Tyragetia. Serie nouă, vol. V [XX], nr. 2, 2011, p. 271. 457

458

146

Vasile FILAT

toare, au reușit la scurt timp să preia aproape tot comerțul în mâinile lor și, cum scrie istoricul rus Batiușkov, „orașele erau pline de ei”. La sfârșitul secolului al XIX-lea locuiau în Basarabia peste 100.000 de evrei462. Pavel Crușevan, antisemit înverșunat și unul dintre principalii provocatori ai pogromurilor împotriva evreilor de la Chișinău (1903, 1905), afirma că la începutul secolului al XX-lea, în Basarabia locuiau 240.000 de evrei463. Majoritatea locuiau în orașe, mai ales la Chișinău. Pastorul luteran Rudolf Faltin a avut viziunea de evanghelizare a evreilor și l-a condus la Hristos pe fostul rabin Chaim Gurland, care apoi a făcut o frumoasă lucrare de misiune printre evrei. După o pauză de câțiva ani, a urmat un alt val de trezire spirituală printre evreii din Chișinău, și Dumnezeu s-a folosit de Iosif Rabinovici, care a inițiat și a condus această mișcare.

Rabinul Chaim Gurland Chaim Gurland a fost un rabin evreu din Chișinău, care a crezut în Domnul Isus Hristos, a devenit pastor luteran și a făcut misiune cu succes printre evreii din acest oraș. Iată istoria lui. Născut în anul 1831, Chaim a fost învățat din copilărie Vechiul Testament, Talmudul și alte scrieri ale evreilor. A devrenit rabin la Wilkomir, nu departe de Vilnius. După ce a slujit timp de trei ani, a intrat într-un conflict de doctrină cu evreii din acele locuri. Fiind învățător ambulant de caligrafie și desen, a venit la Chișinău în 1863, ca să-și găsească de lucru printre evreii de aici. A făcut cunoștință Chaim Gurland (1831–1905) cu Rudolf Faltin, care era capelan în armată și Sursa: aharithayamim.co.il pastorul diasporei germane protestante din Chișinău și din Basarabia. Rabinul a cerut ajutor pastorului să găsească oameni care ar dori să învețe caligrafie sau desen. Faltin nu cunoștea astfel de oameni, dar a prins prilejul să-i vestească Evanghelia și i-a cerut lecții de limbă ebraică. Gurland a pus o singură condiție pastorului – să nu încerce să-l influențeze cu П. Н. Батюшков, Бессарабия, историческое описание, Санкт-Петербург, 1892, p. XXXVI. П. А. Крушеван, Бессарабия, Москва, 1903, p. 187.

462

463

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

147

interpretări ale profețiilor mesianice din Vechiul Testament464. Faltin a acceptat și a început să se roage Domnului să-i deschidă ochii rabinului, ca să vadă lumina Evangheliei. Evreii din Chișinău cunoșteau că rabinul dădea lecții de ebraică lui Faltin și credeau că pastorul se va converti în curând la iudaism. Dumnezeu însă a ascultat rugăciunea pastorului, și iată cum. Gurland și Faltin au citit împreună Tora și Profeții. Când citeau a doua oară, au ajuns la capitolul 53 al cărții Isaia. Faltin a cerut să mai citească o dată acest capitol, după care Gurland a plecat. La lecția următoare rabinul a cerut să recitească Isaia 53 și a spus: „Nu știu de ce, dar am început a descoperi în Biblie foarte multe lucruri pe care nu le-am descoperit înainte, cu toate că cunosc tot Vechiul Testament pe de rost. Pasajul acesta se potrivește cu Isus al tău. Sunt aproape să fiu convins că El este Mesia”. Atunci Faltin s-a văzut eliberat de promisiunea făcută și, începând de la acest text, l-a condus și i-a arătat alte profeții care dovedeau că Isus Hristos este Mesia. Gurland a fost uimit că nu a văzut înainte toate aceste profeții, a crezut în Domnul Isus Hristos și, la 8 mai 1864, s-a botezat în biserica luterană. După botez Gurland a plecat la Berlin. Întorcându-se peste trei ani, a devenit pastorul asistent al lui Faltin, făcând în același timp misiune printre evrei. Lucrarea lui a fost susținută financiar de Misiunea Norvegiană pentru Israel, de organizații germane și de Mildmay Mission din Anglia. În perioada de la 1 octombrie 1867 până la 1 octombrie 1868, cel puțin 175 de evrei au cerut să fie învățați de el și botezați. Același număr a fost în anul următor. Doar după predica de Paști a pastorului Gurland în anul 1867 au cerut să fie primiți în Biserică 50 de evrei. Gurland scria că evreii veneau la el câte 3, 4, 5 și uneori chiar 10 persoane odată și cereau să fie învățați calea mântuirii și primiți în Biserică. Astfel, el nu mai avea timp să meargă în cartierele și casele evreilor, ca să propovăduiască și cerea Misiunii din Norvegia să trimită lucrători să-l ajute. Totuși, mulți evrei veneau la Gurland doar ca să profite de sprijinul material al Bisericii. În patru luni au venit la Gurland 29 de evrei și s-au înscris la botez, dar, când a ieșit la iveală că ajutorul financiar este motivația celor mai mulți, doar la cinci tineri le-a fost permis să înceapă lecțiile de cateheză. În timpul lucrării de doi ani și jumătate în Chișinău, 320 de evrei i-au cerut lui Gurland să fie botezați, dar din ei doar 20 au ajuns să se boteze465. Pastorul Gurland a făcut misiune nu doar printre evreii din Basarabia, ci și în Ucraina, Rusia, Bielorusia și țările baltice. În anul 1871 s-a mutat cu traiul în orașul Mitau (azi Jelgava, Estonia), ca să facă aceeași lucrare de misiune. Ultimii ani din viață i-a petrecut la Odesa, unde, în calitate de reprezentant al societăților biblice Rolf. G. Heitman, A History of Jewish Mission in Europe until World War I: Some Unknown Facts and Figures, Kiev, 2014, p. 3. 465 Ibidem, p. 5. 464

148

Vasile FILAT

Britanică și Americană, a distribuit Biblii în limbile ebraică și idiș, fiind în același timp coordonatorul colaboratorilor Misiunii Mildmay care activau în vestul Rusiei. A murit în orașul Odesa la 21 mai 1905466. Dumnezeu s-a folosit de acest om, ca să înceapă lucrarea de misiune creștină în limba și pe înțelesul mulțimii de evrei care locuiau în Chișinău în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O mai mare amploare a luat evanghelizarea printre evrei prin întoarcerea la Dumnezeu a evreului Iosif Rabinovici.

Iosif Rabinovici și Israeliții Noului Legământ Știați că mișcarea mesianică modernă a luat naștere la Chișinău în a doua jumătate a secolului al XIX-lea? Iosif Rabinovici este considerat pionierul și întemeietorul mișcării mesianice moderne. Există multe diferențe între mișcarea mesianică de la început și cea de azi. Iosif Rabinovici a adus o mare contribuție la propovăduirea Evangheliei în Basarabia. Mișcarea inițiată de el s-a intersectat cu celelalte mișcări evanghelice din regiune. Iată istoria lui Rabinovici și a trezirii spirituale evanghelice pe care el a inițiat-o. Iosif s-a născut la 23 septembrie 1837 în Iosif Rabinovici orașul Rezina și acolo a locuit primii 10 ani din Sursa: Wikipedia.org viață. După moartea mamei, tatăl l-a lăsat în 467 grija bunicului matern, rebe Natan, care l-a învățat cu perseverență Tora, Talmudul și alte cărți religioase evreiești468. La vârsta de 6 ani Iosif știa pe de rost Cântarea Cântărilor și la vârsta de 7 ani putea să recite tratatul Sukkah din Mișna (Mishna)469. După moartea bunelului a continuat studiile cu bunica sa, care era rebețin470, adică soția unui rebe471. Pe când era adolescent, prietenul său Jechiel Herschensohn i-a arătat erori în felul cum evreii interpretau Tora și i-a dat Noul Testament în idiș, zicând: „Cine știe, poate venirea Lui Ibidem, p. 4. Rebe (idiș rebbe) – lider spiritual hasidic. 468 Сборник речей Иосифа Рабиновича, Кишинев, 2014, p. 10. 469 Кай Кьер-Хансен, Иосиф Рабинович и мессианское движение, Санкт-Петербург, 1997, p. 22. 470 Rebețin (idiș rebbetzin) – soția unui rebe. 471 Сборник речей Иосифа Рабиновича, Кишинев, 2014, p. 11. 466 467

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

149

au vestit-o proorocii?”472. Se presupune că Herschensohn primise Noul Testament de la pastorul luteran Rudolf Faltin, care făcea misiune printre evreii din Chișinău. Iosif Rabinovici a rămas adânc impresionat de cele citite și a păstrat pentru restul vieții acel exemplar al Noului Testament. Ajungând matur, a devenit avocat și a scris articole pentru diferite publicații evreiești din Rusia. Locuind în orașul Orhei, a deschis acolo o școală pentru studierea Talmudului, a Torei și a limbilor ivrit și rusă473. A fost primul evreu care a fost ales în Consiliul orașului Orhei. În anul 1871 a avut loc un pogrom împotriva evreilor la Odesa. Acest eveniment l-a cutremurat pe Rabinovici până acolo că a hotărât să se mute cu traiul la Chișinău împreună cu soția și cei patru copii. La noul loc de trai s-a ocupat de comercializarea ceaiului și a zahărului, afacere pe care a practicat-o și ultimii ani în Orhei, dar o voce interioară i-a spus: „Lasă comerțul. Aceasta nu-ți va aduce binecuvântare. Fii sfătuitor și apărător pentru poporul tău asuprit și Eu voi fi cu tine!”474. Un timp îndelungat a fost corespondentul revistei evreiești Ha-Melitz, editată la Sankt Petersburg de Alexandru Zederbaum, care era de origine tot din Chișinău475. În anul 1882 Iosif Rabinovici a mers în Palestina, ca să cerceteze posibilitatea emigrării evreilor din Rusia și a salvării lor de antisemitismul rusesc476. A plecat acolo fiind un aprig naționalist evreu și s-a întors un creștin convins477. Despre convertirea sa Rabinovici mărturisea că, în momentul când se afla pe Muntele Măslinilor și se gândea la soarta disperată a poporului său, și-a amintit cuvinte citite în Noul Testament cu 15 ani în urmă, dar care i-au pătruns ca o rază de lumină în inimă atunci: „Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). Din momentul acela a devenit convins că doar Domnul Isus Hristos este cel care poate salva poporul Israel478. Rabinovici scria mai târziu: „O putere tainică m-a adus la Mormântul Domnului și acolo ochii mei s-au deschis și am văzut lumina. Am aflat spre ce trebuie să ne avântăm noi și unde ne putem simți acasă. Întorcându-mă în Rusia, mi-am luat ca lozincă următoarele cuvinte: «cheia spre pământul sfânt este în mâinile lui Isus Hristos». Cu această lozincă mă adresam, oferindu-le tuturor evreilor convertirea la creștinism”479. La Chișinău, Rabinovici a continuat activitatea de jurist, dar, pentru că le mărturisea clienților despre Hristos, la scurt timp a falimentat. El atunci s-a dedat cercetării Sfintelor Scripturi480. Кай Кьер-Хансен, op. cit., p. 23. Сборник речей Иосифа Рабиновича, Кишинев, 2014, p. 14. 474 Ibidem, p. 15. 475 Ibidem, p. 16. 476 Ibidem, p. 38. 477 Ibidem, p. 31. 478 Кай Кьер-Хансен, op. cit., p. 18. 479 Сборник речей Иосифа Рабиновича, Кишинев, 2014, p. 35. 480 Kai Kjaer-Hansen, „Rabinowitz and Lichtenstein”, Concordia Theological Quarterly, April-July, 1992, p. 188. 472

473

150

Vasile FILAT

În anul 1884 Rabinovici a fost excomunicat din sinagogă. În luna noiembrie a înaintat guvernatorului Basarabiei o cerere semnată de 11 evrei, prin care se solicita formarea unei comunități a evreilor Noului Legământ, care să fie separată de evreii Vechiului Legământ481. La 24 decembrie 1884 a primit permisiunea țarului pentru desfășurarea întrunirilor Israeliților Noului Legământ, cum a numit Rabinovici noua mișcare482. Autoritățile țariste au sprijinit activitatea lui Rabinovici, dar nu au făcut-o demonstrativ, ca să nu încurajeze activitatea altor secte și mișcări religioase din Rusia și să nu slăbească influența Bisericii Ortodoxe483. Adunările se desfășurau la etajul de sus al casei pe care o închiria de la fratele său, Efraim Iacov484. Primul serviciu divin a avut loc în aceeași zi când a primit permisiunea, și la adunare au venit în jur de 200 de oameni485. La încheierea serviciului divin a fost atacat de evrei, dar poliția a oprit atacul486. Pentru a preveni incidentele, poliția asigura securitatea la fiecare serviciu. În anul 1886 Primăria Chișinăului a oferit comunității creștine evreiești un teren pentru cimitir487. Autoritățile basarabene au sprijinit activitatea religioasă a lui Iosif Rabinovici, însă nu tot așa era la Sankt Petersburg. Konstantin Pobedonosțev, ober-procurorul Sfântului Sinod al Rusiei, fiind un ortodox fanatic, înrăit față de celelalte confesiuni și mișcări religioase, insista să fie interzisă activitatea lui Rabinovici în localitățile cu răspândire a sectelor raționaliste, și Basarabia era o astfel de regiune. Ober-procurorul afirma că Rabinovici răspândește o nouă învățătură, care îi abate pe supușii ruși de la Biserica Ortodoxă și îi cerea conducătorului noii mișcări evanghelice de la Chișinău să se alipească unei confesiuni protestante recunoscute oficial în Rusia. La 4 august 1886 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a refuzat prelungirea permisiunii pentru întruniri a Israeliților Noului Legământ și a interzis toate publicațiile lui Rabinovici. Ca să convingă autoritățile locale de la Chișinău să-i prelungească permisiunea pentru întrunirile religioase, Iosif Rabinovici a fost nevoit să promită că nu va comunica cu ștundiștii488. Pe când Iosif Rabinovici se afla în Palestina, în anul 1882, fiul lui cel mai mare se afla la Sankt Petersburg, unde era în plină desfășurare trezirea spirituală înce Sergei Zhuk, „The Ukrainian Stundists and Russian Jews: A Collaboration of Evangelical Peasants with Jewish Intellectuals in Late Imperial Russia”, in D. Brett, C. Jarvis, I. Marin (eds.), Four Empires and an Enlargement: States, Societies and Individuals in Central and Eastern Europe, London, 2008, p. 28. 482 Кай Кьер-Хансен, op. cit., p. 43. 483 Scrisoarea lui Iosif Rabinovici către Vasilii Pașkov din 17 februarie 1887. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. 484 Кай Кьер-Хансен, op. cit., p. 49. 485 Ibidem, p. 50. 486 Ibidem, p. 55. 487 Сборник речей Иосифа Рабиновича, Кишинев, 2014, p. 25. 488 Sergei Zhuk, op. cit., p. 29. 481

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

151

pută de lordul Granville Radstock. Acest fiu L-a primit pe Domnul Isus în inimă și s-a botezat în acel an. Tatălui său i-a luat trei ani până a fost botezat și iată de ce. Pentru succesul lucrării printre evrei, Iosif Rabinovici considera foarte important să-și păstreze identitatea evreiască. Dacă s-ar fi botezat în una din confesiunile protestante recunoscute în Rusia, atunci ar fi încetat să fie considerat evreu și nu ar mai fi beneficiat de aceeași deschidere din partea poporului său. Botezul lui Iosif Rabinovici a avut loc în martie 1885 la Berlin, la trei ani după convertirea sa, și a fost oficiat de pastorul american C. M. Mead489. După Berlin, Rabinovici a mers la Londra, unde a format un consiliu, al cărui scop era să adune resurse financiare din Anglia și Scoția, prin care să fie sprijinită activitatea lui Iosif Rabinovici, și anume: predicarea și publicarea diferitor tratate creștine490. Pastorul luteran Rudolf Faltin din Chișinău a rămas șocat când a auzit că liderul mișcării mesianice de la Chișinău s-a botezat la Berlin, căci se aștepta că va proceda ca Gurland și se va alipi lui și lucrării pe care o făcea printre evreii din Chișinău prin Biserica Luterană. Pentru că nu a fost botezat în Rusia, autoritățile țariste niciodată nu i-au permis lui Iosif Rabinovici să oficieze sacramente, precum botezul, cina Domnului și cununia. Aceasta l-a împiedicat să planteze o biserică în termeni biblici. Ca să rezolve această problemă, unii membri ai comunității lui Rabinovici mergeau la Rohrbach din regiunea Herson. Pentru oficierea botezului evreilor mesianici de la Chișinău, venea din Ungaria evreul creștin A. Venetianer491. La Rohrbach au fost botezate, în 1887, cele trei fiice ale lui Rabinovici. Peste un an s-au botezat ceilalți doi fii. Ultima din familie s-a botezat soția, în orașul Budapesta. La începutul anului 1887 Iosif Rabinovici a mers la Londra, ca să prezinte bisericilor și misiunilor creștine din Marea Britanie lucrarea de misiune pe care o făcea printre evreii din Chișinău și din întreaga Rusie492. A primit o donație de 50 de lire sterline, transmisă de colonelul Vasilii Pașkov, conducătorul exilat al mișcării evanghelice din Sankt Petersburg, care se afla în Londra la acel moment. Vasilii Aleksandrovici Pașkov493 s-a născut în anul 1813 într-o familie de aristocrați bogați ruși cu mare influență în cele mai înalte cercuri ale societății. El a primit cea mai înaltă educație și a făcut carieră militară, pe care a încheiat-o în gradul de colonel. Apoi s-a ocupat de moșiile mari pe care le deținea în Sankt Petersburg, Novgorod, Moscova, Tambov și Orienburg. De asemenea, deținea mine Kai Kjaer-Hansen, „Rabinowitz and Lichtenstein”, Concordia Theological Quarterly, April-July, 1992, p. 190. 490 Trusting and Toiling on Israel’s Behalf, nr. 6, 1899, p. 87. 491 Kai Kjaer-Hansen, „Rabinowitz and Lichtenstein”, Concordia Theological Quarterly, April-July, 1992, p. 190. 492 Scrisorile lui I. Rabinovici către V. Pașkov, p. 1. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. 493 Грегори Л. Николс, Каргель: развитие русской евангельской духовности, Санкт-Петербург, 2015, p. 85. 489

152

Vasile FILAT

de cupru în munții Ural. Soția lui, Aleksandra, l-a invitat, în anul 1874, pe lordul Granville Radstock din Anglia la una din reședințele lor din Sankt Petersburg, ca să predice. Fiind iritat de aceste predici, Vasilii Pașkov a hotărât să plece la Moscova să-și viziteze moșiile, dar, când s-a întors, evanghelistul Radstock era încă în Sankt Petersburg și conducea adunările în aceeași reședință a lui Pașkov. Într-o seară Aleksandra Pașkova l-a invitat pe lordul Radstock la cină și pentru că Vasilii Pașkov nu a putut găsi o scuză potrivită, a rămas la cină și a ascultat explicațiile din Biblie pe care le-a dat lordul Radstock din Epistola lui Pavel către Romani. La încheierea cinei, evanghelistul a invitat familia Pașkov să îngenuncheze și s-a rugat cu cuvinte proprii pentru ei. Rugăciunea aceasta l-a impresionat enorm pe Vasilii Pașkov. Atunci a hotărât să-și dedice viața și averea pentru propovăduirea lui Hristos. După plecarea lordului Radstock din Rusia, colonelul Vasilii Pașkov a condus cu un deosebit succes mișcarea evanghelică din Sankt Petersburg. A ales să răspândească organizat Evanghelia în întreaga Rusie prin predicatori și tipărituri. Ca nicio altă mișcare evanghelică din acea vreme, a încurajat implicarea femeilor alături de bărbați în lucrarea Evangheliei. În anul 1876 a fondat Societatea pentru încurajarea lecturii moral-spirituale și, prin intermediul acesteia, au fost distribuite multe cărți și broșuri cu conținut spiritual494. Din anul 1875 a publicat cu același scop ziarul Русский рабочий [Russkiy rabochiy] (Muncitorul rus)495. Pentru activitatea sa amplă de propovăduire a Evangheliei, Pașkov a fost exilat în anul 1884 de către țarul Alexandru al III-lea, chiar dacă acesta îi fusese prieten personal496. Evenimentul care a culminat cu exilarea a fost congresul organizat de Vasilii Pașkov în 1884 cu scopul unificării tuturor mișcărilor evanghelice din Rusia în una bine organizată. Fiindcă proprietățile lui considerabile din Rusia nu au fost confiscate, Pașkov a avut posibilitate să ajute financiar mișcările evanghelice din Rusia. După ce Rabinovici l-a întâlnit la Londra pe Pașkov, a început o colaborare fructuoasă între ei. Când mergea la Sankt Petersburg pentru obținerea autorizațiilor, Iosif Rabinovici vizita pe credincioșii mișcării evanghelice al cărei conducător se afla în exil497. Vasilii Pașkov i-a trimis lui Rabinovici de la Londra un aparat de copiat, care permitea multiplicarea predicilor pentru distribuire498. Biblia care stătea pe amvonul casei de rugăciune a evreilor mesianici a fost donată de Vasilii Pașkov499. Ziarul Русский рабочий, editat la Sankt Petersburg, era primit și citit de creștinii mesianici din comunitatea condusă de Rabinovici. Pentru că evreii care Общество поощрения духовно-нравственного чтения. Русский рабочий. 496 Miriam R. Kuznetsova, Early Russian Evangelicals (1874-1929), Pretoria, 2009, p. 151. 497 Scrisoarea lui I. Rabinovici către V. Pașkov din 17 februare 1887. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. 498 Scrisoarea lui I. Rabinovici către V. Pașkov din 18/30 martie 1887. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. 499 Ibidem. 494 495

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

153

se converteau la creștinism, de cele mai dese ori, erau alungați din familii, Vasilii Pașkov a donat 500 de ruble, ca să fie închiriat un cămin și, sub supravegherea lui Rabinovici, să le fie oferită cazare celor renegați de familii până își găseau serviciu și casă500. Chiar dacă nu a vizitat personal Basarabia și orașul Chișinău, colonelul Pașkov a sprijinit lucrarea și a împărtășit simțirile fraților de credință. Religious Tract Society of London (RTS) l-a aprovizionat pe Rabinovici cu broșuri în idiș și ebraică501. Cu suportul Mildmay Mission to the Jews, a fost construită la Chișinău prima Vasilii Aleksandrovici Pașkov casa de rugăciune a evreilor mesianici, care a (1831–1902) fost deschisă la 27 decembrie 1890502. Această Sursa: http://baptistru.info misiune engleză a lucrat printre evreii din Rusia și a fost unică prin faptul că a angajat doar supuși ruși care aveau permisiunea guvernului rus să distribuie Scriptura și broșurile acceptate de guvern503. Cea mai mare parte a banilor pentru construcția casei de rugăciune a fost donată de creștinii din Scoția și Anglia. Clădirea a fost numită Somerville Hall (Sala Somerville) în cinstea filantropului Dr. Somerville. Construcția era compusă din sala pentru închinare, casa unde locuia familia lui Iosif Rabinovici, două anexe și o grădină. Prima donație pentru construcția acestei clădiri a fost sumă de 1500 ruble de la colonelul Pașkov. Tot colonelul Pașkov a donat și suma de 250 de ruble pentru închirierea primului local unde s-au desfășurat adunările evreilor mesianici, căci lui Rabinovici îi era interzis să predice în locuri publice504. Acea primă sumă a transmis-o cu Rudolf Faltin, pastorul bisericii luterane din Chișinău, care era și membru al Societății pentru încurajarea citirii moral-spirituale din Sankt Petersburg, fondată de Pașkov. Pe parcursul întregii sale vieți Iosif Rabinovici nu a fost recunoscut oficial în Rusia ca slujitor al bisericii și nu a avut permisiunea să boteze. Autoritățile au considerat casa de rugăciune Somerville drept o altă sinagogă. Scrisoarea lui I. Rabinovici către V. Pașkov din 20 martie/2 aprilie 1890. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. 501 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 235. 502 Кай Кьер-Хансен, op. cit., p. 95. 503 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 247. 504 Scrisoarea lui I. Rabinovici către V. Pașkov din 26 mai/5 iunie 1887. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. 500

154

Vasile FILAT

În primăvara anului 1890 a început construcția casei de rugăciune a evreilor mesianici. Iosif Rabinovici l-a angajat pentru administrarea construcției pe G. Kovaliov, un evanghelic rus, pe care l-a considerat a fi un specialist bun și de nădejde. Construcția presupunea să aibă și spațiu pentru tipografie505.

Casa de rugăciune Betel (Somerville Hall) din Chișinău Sursa: Trusting and toiling on Israel̕ s behalf

La 15 decembrie 1891 a avut loc deschiderea oficială a casei de rugăciune Betel (rus. «Вефиль»), construită de Rabinovici la Chișinău. În primii ani au luat parte la serviciile divine din acest local peste 6000 de evrei506. Clădirea avea un stil original și capacitatea de 200 de persoane, care puteau sta așezate la orele de închinare. Pe pereții exteriori ai clădirii era scris cu litere mari aurite în limbile ebraică și rusă: „Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi” (Faptele Apostolilor 2:36). Textul acesta era o mărturie pentru cei peste 50.000 de evrei care locuiau la acea vreme în Chișinău. Înăuntrul clădirii, în partea din față, pe o parte a peretelui erau scrise Cele 10 porunci și, pe cealaltă parte, rugăciunea „Tatăl nostru”507. Fiecărui participant la închinare i se aducea o copie a Vechiului și Noului Testament în limbile ebraică și rusă și un program al serviciului tipărit, unde erau trecute textele din care urma să se predice. În comunitatea Israeliților Noului Testament se respectau circumcizia și Sabatul. Fiind întrebat dacă vor păcătui cei care nu mai țin circumcizia sau Sabatul, Rabinovici a răspuns că nu vor păcătui, dar se vor separa de poporul lor508. Scrisoarea lui I. Rabinovici către V. Pașkov din 17/29 iulie 1890. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. Сборник речей Иосифа Рабиновича, Кишинев, 2014, p. 19. 507 Ibidem, p. 20. 508 Ibidem, p. 42. 505

506

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

155

Chiar dacă a avut piedici și persecuții din partea evreilor talmudiști, a clericilor ortodocși și a unora dintre clericii luterani, Iosif Rabinovici a colaborat cu mulți lideri religioși din vremea sa. În noiembrie 1889 a fost vizitat la Chișinău de Frederick Baedeker, evanghelistul care a reușit să obțină o permisiune specială de la țar și a vizitat închisorile din toată Rusia, oferind deținuților Biblii și literatură creștină509. Pentru că Rabinovici nu reușea să obțină permisiunea de oficiere a botezului, marele savant și filosof Vladimir Soloviov, fiind la Chișinău, a încercat să-l ajute în obținerea acestei permisiuni510. Dar încercările sale nu au adus succes. Soloviov a dedicat activității lui Rabinovici articolul „Israelul Noului Testament”511, în care a spus despre Rabinovici astfel: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug”512. Și Platon, mitropolitul Kievului, l-a sprijinit și i-a dat sfaturi în privința aceasta. În anul 1891 Charles Russel, întemeietorul cultului Martorilor lui Iehova, a făcut o vizită la Chișinău, pentru a se întâlni cu Iosif Rabinovici și cu oamenii din adunarea Israelul Noului Legământ513. Lucrarea spirituală inițiată și condusă de Iosif Rabinovici la Chișinău a devenit cunoscută nu doar în Rusia, ci în lumea întreagă. Ziarele și revistele din multe țări publicau articole despre el, și teologii au discutat amplu pe marginea acestui subiect. Pastorul Heman din Basel nu era de acord cu multe din învățăturile lui Rabinovici, totuși a spus astfel: „El este un predicator trimis de Dumnezeu și mulți consideră că din vremea apostolului Pavel nimeni nu a mai predicat cu atâta putere poporului evreu, cum o face Rabinovici”514. Rabinovici era plastic în exprimare și comparațiile folosite de el se întipăreau în mintea ascultătorilor. Refuzul evreilor să-l primească pe Isus îl compara cu situația unui om bolnav care, venind la medic, nu zice nimic când este palpat la mână, la picior sau altă parte a corpului. Dar când medicul se va atinge de ochiul bolnav, pacientul imediat va striga și va sări în sus. Așa, zicea Rabinovici, „frații mei evrei nu au nicio obiecție când le spun că sunt prea fanatici în ce privește Talmudul sau că sunt în robia Mamonei (a banilor și averilor), dar când zic despre Isus Hristos, imediat sar în sus și strigă”. Această respingere a lui Isus Hristos este cauza tuturor bolilor lui Israel. Despre prieteni spunea că unii sunt ca planetele și poți ști Scrisoarea lui I. Rabinovici către V. Pașkov din 22 martie 1888. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. Scrisoarea lui I. Rabinovici către V. Pașkov din 17/29 mai 1888. Din arhiva personală a lui A. Sinicikin. 511 В. С. Соловьев, Новозаветный Израиль, 1885, http://www.odinblago.ru/soloviev_4/8 (accesat la 6 februarie 2021). 512 Citat din Ioan 1:47: Isus a văzut pe Nataniel venind la el și a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug”. 513 Юрий Швец, „История Кишинёва: Первый молитвенный дом мессианских евреев”, http:// locals.md/2015/istoriya-kishinyova-pervyiy-molitvennyiy-dom-messianskih-evreev/ (accesat la 6 februarie 2021). 514 Кай Кьер-Хансен, op. cit., p. 9. 509 510

156

Vasile FILAT

Iosif Rabinovici predicând în casa de rugăciune Betel (Somerville Hall) Sursa: Trusting and toiling on Israel̕ s behalf

bine cursul orbitei lor, ca să-i poți găsi, dar alții sunt ca cometele, frumoși când îi privești puțin, dar apoi dispar și nu-i mai vezi niciodată. Rabinovici a avut capacități intelectuale de excepție. Când a venit la Berlin prima dată, în primăvara anului 1885, trebuia să comunice cu colaboratori din Anglia și SUA și nu știa un cuvânt în limba engleză, dar a învățat repede și putea să vorbească, să ducă corespondență și a ținut cuvântări în fața unor auditorii mari în engleză. Totdeauna căuta să învețe cuvinte noi sau pronunțarea corectă. Iosif Rabinovici a tradus o mare parte din Noul Testament în dialectul basarabean al limbii idiș. Din pricina bolii, s-a oprit la cartea Evrei. Traducerea aceasta mai târziu a fost publicată în SUA în tiraj de 100.000 de exemplare515. Un alt plan de misiune al lui Iosif Rabinovici care nu a ajuns la înfăptuire a fost organizarea unui vagon de evanghelizare pe căile ferate ale Rusiei. În vagon se planifica să fie trei încăperi: un dormitor pentru Rabinovici, un depozit de cărți și o sală pentru predicare516. Samuel Wilkinson, conducătorul Mildmay Mission to the Jews din Anglia, era gata să facă efortul necesar și să adune 540 de lire sterline (echivalentul a 5000 de ruble) pentru procurarea și amenajarea acestui vagon de misiune. Planul lui Iosif Rabinovici era să facă o pauză de predicare la Sala Somerville din Chișinău pentru o perioadă de câteva săptămâni, în care se deplaseze cu trenul și să predice. Nu era parte 515

Сборник речей Иосифа Рабиновича, Кишинев, 2014, p. 7. Кай Кьер-Хансен, оp. cit., p. 133.

516

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

157

din planul lui să pregătească un om să se ocupe de proiectul cu vagonul și nu avea oameni pregătiți care ar fi putut continua propovăduirea la Sala Somerville în lipsa lui. În plus, nu avea permisiune din partea guvernului rus să predice, dar cred că un om ca Rabinovici ar fi putut găsi o soluție pentru depășirea acestei interdicții517. Rabinovici a murit la Odesa la 17 mai 1899, fiind bolnav de malarie. S-a îmbolnăvit în toamna anului 1898 și a mers în orașul Merano din Italia pentru tratament. Înainte de plecare, a adunat familia, a citit capitolul 38 din cartea Isaia și s-a rugat Domnului să-i mai dea, ca și lui Ezechia, încă 15 ani de viață. Apoi a binecuvântat copiii cu benedicția ebraică și a spus familiei că după moarte vor găsi testamentul lui cu privire la faptul cum să-l înmormânteze. Ajuns la Merano, doar a început să se simtă puțin mai bine și s-a grăbit spre casă pentru a reuși să predice la Paște. La Chișinău, la acea vreme bântuia malaria și boala a revenit, așa că a fost nevoit să meargă la Odesa, ca să schimbe clima. A luat cu el toate cărțile necesare pentru traducerea Noului Testament în idiș. A murit în spitalul convalescent din Odesa, având alături un fiu și o fiică. Înainte de moarte, s-a rugat și a rostit un psalm în limba ebraică. Trupul lui neînsuflețit a fost adus a doua zi la Chișinău, însoțit de Kornman, pastorul Bisericii Evanghelice din Odesa, care a ținut un serviciu divin la gară. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost pus în Sala Somerville, unde au venit să-și ia rămas-bun mulți evrei. Pastorul Kornman a predicat. La cererea lăsată în testamentul său, în mormântul lui Iosif Rabinovici a fost pus Noul Testament deschis518. A fost înmormântat în cimitirul comunității Israeliților Noului Legământ, care se afla în teritoriul aproximativ de la parcul Valea Trandafirilor până la strada Ion Inculeț. Rămășițele acestui cimitir puteau fi văzute după cel de-al Doilea Război Mondial în zona situată aproximativ între actualul Spital Orășenesc nr. 1 și fostul Colegiu Sportiv (acum complexul rezidențial Glorinal de-a lungul străzii Valea Trandafirilor), unde au fost găsite mai multe pietre funerare sub forma unui amvon cu inscripția „Uniunea Evreilor Creștini”. Acum nu au mai rămas urme ale acestui cimitir519. La moartea lui Rabinovici, în presă s-a scris pe larg despre activitatea lui. Doctorul Saphir din Londra spunea că mișcarea condusă de Iosif Rabinovici este unică prin faptul că evreii convertiți nu veneau să se alipească Bisericii Creștine dintre neamuri, ci erau chemați la o mișcare națională de întoarcere a evreilor la Hristos. Profesorul Delitzsch din Germania considera că mișcarea lui Rabinovici este un indicator clar al apropierii vremurilor de pe urmă, când toată seminția lui Israel se va întoarce la Hristos520. Trusting and Toiling on Israel’s Behalf, nr. 2, 1898, p. 23. Кай Кьер-Хансен, op. cit., p. 137. 519 Юрий Швец, „История Кишинёва: Первый молитвенный дом мессианских евреев”, https:// locals.md/2015/istoriya-kishinyova-pervyiy-molitvennyiy-dom-messianskih-evreev/ (accesat la 6 februarie 2021). 520 Trusting and Toiling on Israel’s Behalf, nr. 6, 1899, p. 90. 517

518

158

Vasile FILAT

În lipsa conducătorului, adunarea Israeliților Noului Testament s-a dispersat. Iosif Rabinovici nu a lăsat după sine un lider cu viziunea, abilitatea și pregătirea necesară să preia conducerea lucrării începute de el. Nu găsim în activitatea fondatorului mișcării mesianice începute la Chișinău să fi făcut din pregătirea unui succesor o prioritate. Toată activitatea a fost total dependentă de el. Doar Rabinovici predica în Sala Somerville și, dacă el pleca în deplasare, nu se făcea serviciul divin. Când a fost întrebat, cu un an și jumătate înainte de moarte, de către președintele Mildmay Mission pe cine se gândește să-l lase după sine, Rabinovici nu avea în vizor nicio candidatură. Wilkinson a tras concluzia că persoana și lucrarea lui Rabinovici au fost unice și era dificil să vadă cum va continua lucrarea și că va trebui să aștepte intervenția lui Dumnezeu. La moartea lui Rabinovici nevoia unui succesor urma să fie adusă în fața Consiliului din Londra pentru continuarea lucrării lui Rabinovici. Totuși, acțiunile concrete au întârziat pentru multă vreme. Rabinovici nu a pregătit nici pe cineva dintre copiii lui. Chiar dacă aveau în proprietate Sala Somerville, nimeni din ei nu era în stare și nu era pregătit să continue lucrarea. Se face impresia că nici Consiliul din Londra pentru susținerea lucrării lui Rabinovici, nici Misiunea Mildmay, care propovăduia Evanghelia printre evreii din Rusia, nu făceau eforturi pentru a continua lucrarea din Chișinău. Cea mai simplă soluție putea fi implicarea lui Chaim Gurland, care activa la acel moment la Odesa, fiind coordonatorul Misiunii Mildmay pentru Rusia. Chișinăul se află aproape de Odesa și dacă era voință, nu avea să prezinte o problemă venirea măcar o dată în lună a acestui predicator evreu, ca să coordoneze activitățile ce se desfășurau la Sala Somerville. Pentru că Gurland nu venea la Chișinău, în anul următor, 1890, din pricina foametei, au venit la el prozeliți din Chișinău după ajutor521. După groaznicul pogrom evreiesc din aprilie 1903, a venit la Chișinău Samuel Somerville împreună cu Paulus Wolff din Odesa. Sala Somerville nu fusese atacată de gloate, dar stătea părăsită și în casa adiacentă locuiau doar văduva și una dintre fiicele lui Rabinovici. Scopul vizitei lui Samuel Wilkinson a fost ajutorarea victimelor pogromului și pentru aceasta s-a întâlnit cu Mouchnik, conducătorul Comitetului pentru Ajutorarea Evreilor, ca prin acest comitet să fie distribuite ajutoarele. De ce nu a ales să se facă distribuirea prin Biserica Luterană și de ce nu a apelat la pastorul Rudolf Faltin, ca unul care cel mai bine cunoștea situația evreilor din oraș și cum se putea ajunge la ei cu mesajul Evangheliei? Wilkinson spune că a făcut o vizită la pastorul Faltin, dar, pentru că acesta dormea, nu a vrut să-l trezească și nu a mai insistat să se întâlnească cu el522. Pastorul Faltin ar fi putut Trusting and Toiling on Israel’s Behalf, nr. 3, 1901, p. 37. Trusting and Toiling on Israel’s Behalf, nr. 6, 1903, p. 92.

521

522

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

159

organiza ajutorarea victimelor pogromului și reluarea lucrării de misiune la Sala Somerville. Wilkinson nu menționa nimic despre folosirea Sălii Somerville pentru ajutorarea miilor de evrei rămași fără locuință sau despre existența unui plan de evanghelizare a evreilor, afară de promisiunea făcută de Paulus Wolff, predicator din Odesa, care intenționa în toamna aceluiași an să viziteze Chișinăul, ca să predice în Sala Somerville523. Samuel Wilkinson a mers în Anglia, a prezentat problema și până în luna iulie a reușit să adune suma de 550 de lire sterline524. În numărul din august 1903 al revistei Trusting and Toiling s-a anunțat despre intenția convocării unei conferințe pentru misiunile interesate de redeschiderea Sălii Somerville din Chișinău, căci se credea că înainte de moartea sa, prioritățile lui Rabinovici în lucrare au fost traducerea Noului Testament în idiș și organizarea unui vagon de evanghelizare pe căile ferate ale Rusiei. Ideea vagonului de evanghelizare nu a ajuns la realizare și suma de 227 de lire sterline colectate pentru acest proiect, cu acceptul donatorilor, a fost oferită de Misiunea Mildmay ca ajutor văduvei și copiilor lui Rabinovici525. Nici traducerea Noului Testament în idiș nu a fost terminată de Rabinovici, dar a fost încheiată de alții. Predicarea din Sala Somerville însă a încetat și nu s-au mai ținut adunări. Clădirea a continuat să aparțină familiei Rabinovici. Iosif Rabinovici era un om care planifica în detalii. Astfel, a pregătit mausoleul pentru sine și membrii familiei sale și a avut grijă să pună o copie a Noului Testament în limba ebraică în una din cele opt secțiuni pentru înmormântare, lăsând familiei scris în testament să-l înmormânteze acolo. Mausoleul a fost făcut în forma unui postament, pe care urma să fie ridicat un monument lui Rabinovici și să fie scris: „Un israelit care a crezut în Iehova și Unsul Său, Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor, Iosif, fiul lui David, Rabinovici”. Samuel Wilkinson, președintele Misiunii Mildmay, a făcut în vara anului 1899 o vizită la Chișinău și a desenat o schiță a mausoleului lui Rabinovici. Cine află istoria acestei mișcări își va pune întrebarea: de ce, fiind atât de atent și calculat în toate lucrurile, Rabinovici a lăsat fără atenția cuvenită cel mai important lucru – pregătirea succesorului pentru continuarea lucrării? În timpul vizitei sale la Chișinău, Samuel Wilkinson a discutat cu membrii familiei lui Rabinovici despre posibilitățile continuării mișcării evanghelice de la Chișinău și, în particular, despre continuarea predicării în Sala Somerville, dar nu s-au luat hotărâri concrete, lăsând aceasta la discreția Consiliului din Londra pentru lucrarea lui Rabinovici526. Dar, nici din partea consiliului nu au venit soluții. John, fiul lui Iosif Rabinovici, a publicat în limba rusă, peste patru ani, un eseu în care pleda pentru Ibidem, p. 92. Ibidem, p. 100. 525 Trusting and Toiling on Israel’s Behalf, nr. 7, 1899, p. 116. 526 Ibidem, p. 106. 523

524

160

Vasile FILAT

Cavoul lui Iosif Rabinovici Sursa: Trusting and toiling on Israel̕ s behalf

idealurile mișcării sioniste prin acceptarea lui Hristos, doar că aceasta mai mult cu interes național decât pentru convertirea personală a evreilor527. În anul 1911, la Chișinău a venit Wilkinson, conducătorul misiunii care a ajutat inițial la construcția Sălii Somerville, și a hotărât să repare sala, ca să fie folosită din nou pentru destinația ei inițială – evanghelizarea evreilor din Chișinău. După reparație, a început să vină predicatorul Rosenberg din Odesa, care a reușit să țină doar câteva servicii divine, după care autoritățile au pus interdicție. La aceste servicii divine se adunau din nou mulți oameni. Începând din aprilie 1913, clădirea evreilor mesianici din Chișinău a fost închiriată timp de un an de tânăra biserică baptistă528, până la începutul Primului Război Mondial, când autoritățile țariste au interzis serviciile divine ale baptiștilor. În anul 1921 Casa Somerville a fost vândută ca reședință privată529. Tocmai în această perioadă noua biserică baptistă avea o nevoie disperată de local și dacă ar fi fost donată sau vândută acestei biserici, clădirea ar fi rămas să slujească scopului pentru care a fost construită. Mișcarea mesianică condusă de Iosif Rabinovici a scos puternic în evidență personalitatea lui, dar a fost lipsită de elementul uceniciei și, odată cu plecarea din viață a conducătorului, a încetat. Trusting and Toiling on Israel’s Behalf, nr. 2, 1903, p. 20. Кай Кьер-Хансен, op. cit., p. 133. 529 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 248. 527

528

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

161

Concluzii În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în orașul Chișinău au început două mișcări evanghelice printre populația evreiască numeroasă din oraș. Prima mișcare a fost condusă de rabinul convertit Chaim Gurland cu sprijinul pastorului bisericii luterane-evanghelice Rudolf Faltin. După plecarea din Chișinău a conducătorului mișcarea a încetat. A doua mișcare, numită Israeliții Noului Legământ, a fost inițiată și condusă de evreul Iosif Rabinovici și a ajuns să fie recunoscută la nivel mondial. Cu sprijinul misiunilor din Europa Iosif Rabinovici a reușit să construiască și o casă de rugăciune. Dar la plecarea lui din viață și această a doua mișcare evanghelică a încetat. Iosif Rabinovici a dorit să întemeieze o mișcare mesianică separată, în care a păstrat respectarea circumciziei și a Sabatului. Având un potențial enorm, Rabinovici a știut să colaboreze cu misiuni creștine din afara țării, dar nu a reușit să zidească relații cu liderii mișcării evanghelice din țară, în mod special cu pastorul Rudol Faltin. Nu a existat nicio colaborare între Chaim Gurland și Iosif Rabinovici, cu toate că au trăit și au activat în aceeași vreme. Eforturile lor unite ar fi putut aduce rezultate mai mari. Gurland și Rabinovici au avut deschidere și succes în evanghelizarea evreilor din Chișinău, dar niciunul din ei nu a reușit să pregătească alți lideri și să asigure continuitatea lucrării după ei. Mișcările mesianice începute la Chișinău, în special cea inițiată de Iosif Rabinovici, au atras atenția lumii întregi și aveau deschidere să ajungă o mișcare mesianică modernă mondială, având în vedere că a existat deschidere și din partea autorităților și, de cele mai dese ori, au avut suportul lor. Populația evreiască din Chișinău a fost deschisă pentru evanghelizarea inițiată de Gurland și Rabinovici și în cazul când ar fi existat un model biblic de ucenicie, mulți evrei din Chișinău aveau să devină creștini și misiunea putea să se extindă în Basarabia, în Rusia și în lumea întreagă. Mișcările evanghelice conduse de Gurland și Rabinovici au fost două scântei care au strălucit foarte puternic și au fost văzute de departe, dar au ars puțin și s-au stins înainte să aprindă flacăra misiunii mesianice mondiale.

162

Vasile FILAT

Întrebări pentru discuții: 1. Prin ce s-au asemănat mișcările evanghelice conduse de Chaim Gurland și Iosif Rabinovici?

2. Ce diferențe de viziune au avut Chaim Gurland și Iosif Rabinovici?

3. Prin ce se deosebeau metodele de lucru ale lui Gurland și ale lui Rabinovici?

4. Un contemporan a spus că, după Apostolul Pavel, nimeni nu a mai făcut o lucrare atât de mare printre evrei, ca cea condusă de Rabinovici. Prin ce s-a deosebit lucrarea lui Rabinovici de cea a lui Pavel?

5. Ce trebuia să facă diferit Chaim Gurland, pentru a avea mai mult succes?

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

163

6. Ce acțiuni și abordări crezi că aveau să facă lucrarea lui Rabinovici mai rodnică?

7. De ce lucrarea lui Gurland s-a oprit după plecarea lui din Chișinău?

8. De ce nu a continuat lucrarea lui Rabinovici după moartea sa?

9. Ce lecții din istoria lui Gurland și a lui Rabinovici trebuie să învețe conducătorii și slujitorii mișcării moderne a evreilor mesianici?

Capitolul 8

ORIGINEA BAPTIȘTILOR DIN BASARABIA Cine sunt și ce cred baptiștii? În prezent Biserica Baptistă se plasează pe locul cinci în lume între bisericile creștine. Alianța Baptistă Mondială, înființată în 1905, întrunește 241 de convenții și uniuni din 126 de țări și teritorii, care cuprind 47 de milioane de credincioși, botezați în 169.000 de biserici locale530. Împreună cu copiii și persoanele care frecventează bisericile baptiste, numărul se ridică la 120 de milioane531. În Republica Moldova, conform datelor ultimului recensământ, locuiesc 32.750 baptiști, ceea ce constituie 1% din totalul populației și îi plasează pe locul doi în raport numeric după confesiunea majoritară, care este cea ortodoxă532. Cuvântul „baptist” vine de la grecescul baptizo, care înseamnă „a boteza prin scufundare”. Toți creștinii se botează, dar după baptiști s-a întărit acest nume, pentru că ei nu acceptă botezul pruncilor. În Biserica Baptistă botezul este administrat doar persoanelor care au crezut în Domnul Isus Hristos și care mărturisesc personal alegerea pe care au făcut-o de a fi ucenicii Lui. O altă caracteristică distinctă a baptiștilor este că autoritatea supremă în materie de credință pentru ei este doar Sfânta Scriptură, adică doar cele 66 de cărți canonice ale Bibliei. Orice învățătură sau practică care vine în contradicție cu Biblia este respinsă. Astfel, creștinii baptiști nu acceptă închinarea la icoane, la sfinți, la moaște și alte învățături sau tradiții bisericești sau confesionale care sunt străine de învățătura Bibliei. World Baptist Alliance Members, https://www.baptistworld.org/member-unions/ (accesat la 6 februarie 2021). 531 Baptist Church, http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Baptist_Church#Membership (accesat la 6 februarie 2021). 532 Religia în Republica Moldova, https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Republica_Moldova (accesat la 6 februarie 2021). 530

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

165

Baptiștii mărturisesc preoția universală, adică preoția tuturor credincioșilor, și nu doar a unui grup de clerici, cum susțin adepții teoriei preoției sacramentale. Baptiștii cred ferm și au pledat de la început pentru libertatea deplină religioasă. Ei au jucat un rol important la nivel mondial în obținerea libertăți religioase pentru celelalte confesiuni și religii. Separarea bisericii de stat este un alt principiu pentru care au pledat și pledează baptiștii din toate vremurile și țările. Cum au apărut baptiștii în lume? Spiritul și principiile baptiste se găsesc deplin pe paginile Noului Testament și au existat din vremea apostolilor pe tot parcursul istoriei creștinismului. La o citire atentă a Noului Testament se va observa că creștinii din biserica primară urmau aceleași principii de care se conduc azi bisericile baptiste533. 1. Biblia deține unica și suficienta autoritate în materie de credință. 2. Respectarea libertății absolute de conștiință, mărturisire și închinare a tuturor credincioșilor. 3. Separarea totală a Bisericii de stat și recunoașterea Domnului Isus Hristos drept Căpetenie unică a Bisericii. 4. Biserica este alcătuită doar din membri care au experimentat renașterea spirituală. 5. Botezul în apă se face doar prin scufundare. 6. Botezul pruncilor nu este acceptat, deoarece este contrar învățăturii Noului Testament. 7. Biserica locală are autonomie și în chestiunile interne nu acceptă influențe sau presiuni din afară. Încă din secolul al III-lea, dar mai ales în secolul al IV-lea conducătorii Bisericii oficiale au început să devieze de la principiile Noului Testament menționate prin acceptarea multor practici și învățături de origine omenească sau păgână. În fiecare secol au existat oameni care au făcut încercări de întoarcere a Bisericii la învățătura Noului Testament și care considerau botezul pruncilor nevalabil. Printre aceștia au fost novațienii, paulicienii, anabaptiștii, valdenzii, catarii, menoniții și alții534. Ulrich Zwingli, un reformator elvețian și un oponent al anabaptiștilor, care insistau asupra botezului prin credință, a spus că această învățătură a anabaptiștilor nu este o noutate, căci „timp de treisprezece secole au pricinuit mari tulburări Bisericii”535. La apariția și formarea confesiunii baptiste au avut o contribuție considerabilă anabaptiștii elvețieni și olandezi împreună cu puritanii din Anglia. Lumina vieții, nr. 6-7, 1930, p. 6. Ibidem, p. 6. 535 Баптист, 1911, nr. 42, p. 331. 533

534

166

Vasile FILAT

Martin Luther a fost folosit de Dumnezeu pentru a produce o mare reformă în creștinism, dar el nu a fost primul care a confruntat Biserica Catolică. John Wycliffe, prin scrierile sale din 1370-1380, a denunțat risipa Bisericii Catolice, a arătat necesitatea întoarcerii la Biblie și a coordonat traducerea acesteia în limba engleză. Biserica Catolică l-a condamnat pe Wycliffe, dar profesorii și studenții Universității din Oxford l-au protejat și n-a fost arestat. În anul 1400 Jan Hus, un profesor de la Universitatea din Praga, a făcut cunoștință cu lucrările lui Wycliffe. Hus avea aceeași convingere că Biblia este superioară tradiției și a predicat în cehă, limba poporului său. Lucrările lui au stârnit mânia papei și a fost nevoit să părăsească Praga, pentru a se ascunde. În 1414 a fost arestat, condamnat pentru erezie și a fost ars pe rug în 1415. Adepții lui au continuat lupta, pornind mișcarea husită, care s-a răspândit în toată Cehia536. Urmașii lui Hus au găsit adăpost în Moldova pe vremea domnitorilor Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. La 31 octombrie 1517 călugărul german Martin Luther a afișat pe ușa bisericii sale cele 95 de teze, prin care a condamnat vânzarea de indulgențe practicată de Biserica Catolică, din care făcea și el parte. Indulgența era un document ce conținea textul rugăciunilor care trebuiau spuse pentru a obține iertarea păcatelor. Prin acest document se „garanta” iertarea totală sau parțială a păcatelor, pe care Biserica Catolică o oferea credincioșilor în schimbul unei sume de bani. Erau cunoscute cazuri când cineva cumpăra indulgența înainte de a comite crime odioase, ca să se asigure că va fi iertat după comiterea lor. Cu 7 ani înainte, în 1510, când a fost delegat să meargă la Roma pentru aplanarea unui conflict al Ordinului Augustin, din care făcea parte, Martin Luther a văzut și a rămas adânc indignat de decadența preoților catolici de la Vatican. Ajuns acolo, călugărul german a insistat să facă toate ritualurile cerute pelerinilor, dar în timp ce ridica treptele unei biserici și spunea rugăciunea „Tatăl nostru” pe fiecare treaptă, îi veneau din nou și din nou în minte cuvintele Apostolului Pavel că „cel neprihănit va trăi prin credință”537. Protestul lui Martin Luther i-a încurajat și pe alți preoți catolici să înceapă reforme similare în orașele lor, cum ar fi Jean Calvin la Geneva și Ulrich Zwingli la Zürich. Mișcările acestea au fost sprijinite de conducătorii statelor unde au luat naștere și acest sprijin le-a permis să reziste în fața Bisericii Catolice. Și tot acest sprijin le-a făcut să rămână sub controlul statului și să nu poată merge cu reformele până la capăt. Unii adepți ai lui Ulrich Zwingli i-au solicitat să ducă reformele până la urmă și să înceteze a mai boteza copii, să fie administrat botezul doar persoanelor care își mărturisesc personal credința, să fie aplicată disciplina bisericească celor care păcătuiesc și să nu fie admis amestecul statului în treburile bisericii538. Josep Palau Orta, „Luthers’s Legacy”, National Geographic. History & Culture, September, 2017, p. 64. Ibidem, p. 64. 538 Александр Нагирняк, Подвижники веры, Киев, 2014, p. 187. 536 537

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

167

Anabaptiștii și menoniții Începuturile credinței baptiste au fost influențate de grupul de creștini care au considerat nevalabil botezul din pruncie și au decis să se reboteze prin credință. Ei au fost numiți anabaptiști, adică „botezați din nou”. Conrad Grebel l-a susținut la început pe Ulrich Zwingli, dar mai apoi a purtat multe dispute cu el și cu consiliul orașului Zürich privind botezul pruncilor. După ce consiliul, influențat de Zwingli, le-a interzis întrunirile, grupul lui Grebel s-a adunat la 21 ianuarie 1525 și primul a cerut să fie botezat George Blaurock. După ce Grebel l-a botezat pe Blaurock, acesta l-a botezat reciproc pe Grebel și pe toți ceilalți membri ai grupului. Așa a început mișcarea anabaptistă, care a luat proporții și s-a confruntat cu persecuții severe din partea catolicilor și a protestanților. Balthasar Hubmaier a botezat 3000 de oameni din parohia sa și apoi a fost nevoit să se refugieze din oraș. Peste trei ani a fost condamnat la moarte de împăratul Frederick I și a fost ars pe rug539. Tot in Elveția, preotul catolic Menno Simons și-a pus multe întrebări și a avut dubii cu privire la învățătura Bisericii Catolice. În anul 1531 a auzit despre martirajul unui anabaptist, pentru că s-a botezat din nou în baza convingerilor sale. Cazul l-a făcut pe Menno Simons să studieze și mai mult doctrina botezului și să adere la mișcarea anabaptistă peste cinci ani, ca mai apoi să devină conducătorul mișcării. Pe parcursul vieții lui Menno Simons au fost martirizați cel puțin 1000 de adepți ai săi540. Adepților mișcării condusă de Menno Simons le-a fost atribuit numele de menoniți. O mare parte din ei au locuit în Olanda, unde aveau să joace un rol important în apariția baptiștilor. Mai târziu, menoniții au emigrat în Rusia la invitația țarilor ruși și au jucat un rol considerabil în apariția baptiștilor în Rusia.

Puritanii englezi A doua mișcare religioasă care a jucat un rol important în apariția baptiștilor a fost puritanismul englez. Regele Henric al VIII-lea a separat Biserica Angliei de Biserica Catolică, pentru a nu mai fi dependent de papă, și s-a declarat conducător al Bisericii Anglicane, ca să-și poată face după plac aranjamentele proprii matrimoniale încurcate. Pentru că teologia Bisericii Anglicane a rămas în mare parte aceeași ca a Bisericii Catolice, un grup de persoane cu influență din Biserica Anglicană au lansat mișcarea puritană, adică mișcarea pentru curățenie spiri Hans-Jürgen Goertz, „Hubmaier, Balthasar”, in Religion Past and Present, http://dx.doi.org/10.1163/18775888_rpp_SIM_10123 (accesat 27 martie 2017). 540 Karl Koop, „Menno Simons”, in Encyclopedia of Christianity Online, http://dx.doi.org/10.1163/22112685_eco_M358 (accesat la 8 februarie 2021). 539

168

Vasile FILAT

tuală. Adepții acestei mișcări au pledat pentru recunoașterea Bibliei ca singura autoritate în materie de credință. Un mare număr de profesori de la Universitatea Cambridge au aderat și aceasta a devenit centrul învățăturii puritane541. În rândul puritanilor au apărut mai multe grupări, cei mai radicali fiind separatiștii. Ei afirmau că creștinii trebuie să fie în comuniune cu Hristos și unul cu altul printr-un legământ benevol și nesilit de stat, că slujitorii bisericii trebuie să fie aleși de restul membrilor și că nicio congregație nu poate avea autoritate asupra alteia. De aceea, au căutat să părăsească Biserica Anglicană și astfel au atras asupra lor persecuții din partea statului. Din rândul acestor puritani separatiști aveau să iasă primii baptiști. John Smyth John Smyth a fost un preot anglican care a aderat la mișcarea puritană separatistă. Născut în anul 1570, el și-a făcut studiile la Colegiul lui Hristos din Cambridge și a fost profund influențat de Francis Johnson, un renumit lider puritan. La vârsta de 30 de ani, a fost ordinat preot al bisericii din orașul Lincoln, dar peste doi ani a fost demis din cauza criticilor acide pe care le adresa persoanelor cu influență din oraș. Întors în orașul său natal Gainsborough, a aderat la un grup separatist, membrii căruia, din considerente practice, se întâlneau în două părți diferite ale orașului. La scurt timp John Smyth a devenit liderul unuia din aceste două grupuri și s-a împrietenit cu juristul Thomas Helwys, care avea să joace un rol important în activitatea primei biserici baptiste. Celălalt grup era condus de John Robinson. Sub presiunea persecuțiilor, ambele grupuri de separatiști din Gainsborough au părăsit țara în anul 1607 și s-au mutat cu traiul în Amsterdam, căci Olanda, încă din 1595, îi primea pe separatiștii care doreau să emigreze. Ajunși la Amsterdam, grupul lui Robinson s-a alipit de biserica congregaționalistă locală, dar s-a separat la scurt timp și după o vreme a plecat în America, unde a întemeiat colonia Plymouth în anul 1620. În persoana lui John Smyth s-au întâlnit concepțiile puritane și cele anabaptiste. El a devenit deplin convins că botezul nu poate fi administrat pruncilor, pentru că în Noul Testament nu găsim nici indicații, nici exemple când Ioan Botezătorul sau ucenicii lui Hristos să fi botezat prunci, iar Hristos a poruncit mai întâi să-i învățăm pe oameni și apoi să-i botezăm. La 24 martie 1609 John Smyth a publicat tractatul despre botezul pruncilor, întitulat Numărul fiarei. Drept confirmare a convingerilor proprii, s-a rebotezat singur prin stropire și apoi l-a botezat pe Thomas Helwys și pe alți aproximativ 40 de membri ai adunării. Astfel, anul 1609 a ajuns să fie considerat 541

Александр Нагирняк, op. cit., p. 189.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

169

anul apariției credinței baptiste în Europa542. John Smyth și o parte din membrii grupului condus de el au depus cerere să adere la comunitatea menonită olandeză, dar Thomas Helwys s-a opus. La cererea menoniților, John Smyth a alcătuit o „Scurtă mărturisire de credință”. Și Helwys a alcătuit o mărturisire similară, acestea fiind primele mărturisiri de credință baptistă. Înainte să primească răspuns din partea menoniților, John Smyth a murit de tuberculoză și a fost îngropat la 1 septembrie 1612543. O parte din urmașii lui Smyth au aderat la biserica menonită, iar un grup de 10 oameni condus de Helwys s-au întors la Londra, unde au format prima biserică baptistă. Ca urmare a misiunii și propovăduirii lor, către anul 1644, în Anglia existau 46 de biserici baptiste544. Până în anul 1641 toate bisericile baptiste au oficiat botezul prin stropire și doar în 1641 pastorul John Spilsbury a oficiat botezul prin imersiune, care a fost preluat de toate bisericile baptiste. Unii istorici sunt de părerea că anul 1641 trebuie să fie considerat anul de început pentru credința baptistă, odată ce atunci a avut loc primul botez prin scufundare. Confesiunea baptistă a luat naștere în Europa când credincioșii puritani refugiați din Anglia s-au întâlnit cu ideile anabaptiste. Apoi, după un foarte scurt timp, au plecat de aici în Anglia și în SUA, unde credința baptistă s-a răspândit. În Europa nu a rămas nicio comunitate baptistă și doar peste 200 de ani baptismul a luat amploare aici, când Johann Gerhard Oncken a venit din Anglia. Interesant este faptul că Oncken nu a devenit baptist în Anglia și baptiștii de acolo nu au jucat rol la formarea lui spirituală. Johann Gerhard Oncken Enciclopedistul baptist american William Catchcart l-a numit pe Johann Gerhard Oncken „apostolul baptiștilor germani și europeni”545. Numele și istoria acestui om trebuie să fie cunoscut de orice baptist de pe acest continent. El a jucat un rol important în răspândirea credinței baptiste în Rusia, inclusiv în Basarabia. Iată istoria vieții lui. Johann Gerhard Oncken s-a născut la 26 ianuarie 1800 în orașul Varel, Oldenburg, în nord-vestul Germaniei. Tatăl lui a luat parte la conspirațiile politice împotriva lui Napoleon și s-a văzut nevoit să fugă în Anglia înainte de nașterea fiului, iar soția însărcinată a rămas singură. Băiatul a fost crescut în casa bunicilor. A fost botezat din pruncie în Biserica Luterană. Un cunoscut al tatălui său, ne Ibidem, p. 191. Robert G. Torbet, A History of the Baptists, Judson Press, 1975, p. 37. 544 Александр Нагирняк, op. cit., p. 194. 545 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 19. 542

543

170

Vasile FILAT

gustorul scoțian John Walker Anderson, l-a adus la vârsta de 14 ani în Scoția, la Leith, ca să lucreze pentru el. La plecarea din Germania Anderson i-a cumpărat tânărului Oncken o Biblie, cu toate că singur nu o citea. Timp de nouă ani tânărul Johann și-a slujit patronul, însoțindu-l în călătoriile pe care le făcea în Scoția, Anglia, Franța și Germania și așa a acumulat cunoștințe care aveau să-i fie de folos mai târziu546. În Scoția a acumulat experiență în afaceri, a învățat bine limba engleză și a fost profund influențat în creșterea lui spirituală. Împreună cu mama lui, Anderson Johann Gerhard Oncken (1800-1884) a mers o vreme la Biserica Prezbiteriană Reformată. Când s-a mutat cu traiul în Londra, Sursa: christianhistoryinstitute.org a fost găzduit în familia creștinilor independenți Blackheath. Rugăciunile din casa lor și serviciile divine de la capela independenților au avut un alt impact bun spiritual asupra lui Oncken547. La vârsta de 20 de ani, fiind la biserica metodistă din Londra și ascultând predica bazată pe textul din Romani 8:1, Oncken a experimentat nașterea din nou și aceasta i-a dat o nouă direcție vieții. Din clipa aceea s-a dedicat propovăduirii Evangheliei și a început să distribuie tractate pe care le procura singur și deseori obișnuia să sacrifice cina sau să se mulțumească cu un pateu simplu, ca să poată cumpăra cu banii economisiți tractatele pe care le distribuia oamenilor548. În 1823 s-a întrerupt relația cu Anderson, și Johann s-a întors la Hamburg, unde s-a alipit Bisericii Engleze Reformate și a activat în calitate de agent al Continental Society for Diffusion of Religious Knowledge (Societatea Continentală pentru Răspândirea Cunoștințelor Religioase), predicând și distribuind literatură creștină. Pastorul Matthews l-a încurajat să-și pună în aplicare darul de vorbire și Oncken a început să conducă un grup de casă. Primul său mesaj l-a predicat la un auditoriu de 18 oameni la 4 ianuarie 1824 și a rezultat cu convertirea lui C. F. Lange, care ulterior a fost unul dintre cei mai de nădejde ajutori ai săi. Peste mai puțin de două luni numărul ascultătorilor predicilor sale a crescut așa de mult, că poliția, la instigațiile clericilor locali, a interzis adunările conduse de Oncken. El a mers imediat să predice la colțurile străzilor, în restaurante și oriunde putea să adune ascultători. Autoritățile au devenit atât de supărate, încât erau aproape să-l expulzeze din oraș. Pentru a J. H. Rushbrooke, The Baptist Movement in the Continent of Europe, London, 1915, p. 3. Ibidem, p. 3. 548 Ibidem, p. 4. 546 547

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

171

face expulzarea imposibilă pe cale legală, Oncken a înregistrat în anul 1828 un mic magazin de cărți și astfel a reușit să devină cetățean al orașului Hamburg549. În calitate de agent al Societății Biblice din Edinburg, Oncken a distribuit peste două milioane de Biblii550. Împreună cu un pastor al Bisericii Luterane oficiale, a deschis în anul 1825 prima școală duminicală din Germania, pentru a-i învăța pe copii din Sfintele Scripturi după ce îi învăța să citească și să scrie. Chiar dacă a petrecut o îndelungată perioadă în Anglia, unde deja existau baptiști de două secole, Oncken nu s-a intersectat cu ei acolo. În anul 1826 a vizitat orașul Bremen cu scop de evanghelizare și pastorul de acolo l-a îndemnat să facă seminarul teologic și să devină cleric luteran. Oncken a refuzat această ofertă, pentru că deja avea dubii cu privire la botezul pruncilor. Pe măsura ce a studiat mai profund Noul Testament, i-au crescut dubiile și a renunțat să-l boteze pe primul său copil. A ajuns la punctul când a realizat că botezul său din pruncie nu este biblic și deci nu este valabil și că trebuie să se boteze după învățătura adevărată a Bibliei. Un prieten pe nume Robert Heldene l-a îndemnat să urmeze exemplul lui John Smyth și să se boteze singur, dar Oncken a refuzat să facă ceva ce i s-a părut împotriva învățăturii Bibliei și a preferat să aștepte până Dumnezeu va trimite „un Filip”551. A mai primit invitația unui pastor din Anglia, dar nu a mers acolo să se boteze, pentru că ar fi lipsit mult din lucrarea pe care o făcea în Germania. După mai mulți ani de așteptare, pastorul Barnas Sears din SUA, fiind în Germania, a aflat despre Oncken și a venit la Hamburg să-l cunoască. El a oficiat, la 22 aprilie 1834, în râul Elba, botezul lui Oncken, al soției lui și al altor cinci persoane. A doua zi, 23 aprilie, a plantat prima biserică baptistă din Europa și l-a hirotonit pe Oncken în slujba de pastor. De la începutul slujirii, Oncken și-a creat o bună echipă de colaboratori552. Julius Kobner a devenit un pasionat predicator și a scris cântări creștine, iar Gotfried Wilhelm Lehmann, având aptitudini excepționale de organizare și administrare, a devenit pastorul bisericii baptiste din Berlin, a doua biserică baptistă din Germania. Datorită unității și eficienței sale, această echipă (Oncken, Kobner și Lehmann) a fost numită de contemporani „trioul de nedespărțit” (germ. Kleeblatt) al mișcării baptiste germane. Oncken a fost un evanghelist de excepție și a dorit să planteze biserici după rânduiala biblică. Spre deosebire de pietiști, care rămâneau în interiorul bisericilor din care făceau parte, Oncken s-a separat complet de biserica de stat și a confruntat-o cu învățătura biblică553. El accepta doar „un Ibidem, p. 5. Ibidem, p. 5. 551 Ibidem, p. 6. 552 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 20. 553 Ibidem, p. 21. 549 550

172

Vasile FILAT

Domn, o credință, un botez”. Candidatul la botez trebuia să fie credincios născut din nou, botezul trebuia să fie efectuat prin scufundare și fără implicațiile sacramentale pe care le invocau Biserica Catolică și Biserica Luterană. De asemenea, Oncken a respins concepția despre prezența fizică a Domnului în pâinea și vinul care sunt folosite la Cina Domnului (acestea fiind doar pentru amintirea morții Domnului Isus), la care puteau să participe doar cei botezați. În anul 1847 baptiștii germani au tipărit prima mărturisire de credință și aceasta a devenit baza doctrinară a Conferinței Generale, sau Bund, care a fost formată cu doi ani mai târziu. Mărturisirea de credință a baptiștilor germani a devenit standardul doctrinar al baptiștilor din Europa de Est. Fiecare punct al mărturisii de credință era argumentat cu texte din Sfintele Scripturi. În anul 1864 Oncken a vizitat Rusia pentru prima dată, venind la Sankt Petersburg cu scopul mijlocirii la autorități pentru apărarea drepturilor baptiștilor din țările baltice, care făceau parte din imperiul țarist la acea vreme. În anul 1869, la invitația baptiștilor din regiunea de sud a Rusiei, la vârsta de 70 de ani, Oncken a făcut a doua vizită cu scopul de a predica, a boteza și a oferi instrucțiune în chestiuni de rânduială bisericească, ca să organizeze bisericile și să ordineze slujitori. Datorită înțelepciunii și discernământului său deosebit, a reușit să aducă stabilitate în bisericile baptiste germane și ale fraților menoniți. În satul Alt-Danzig (azi, satul Krupskoe din regiunea Kirovograd, Ucraina) a condus câteva adunări ale membrilor bisericii, în cadrul cărora a stabilit organizarea ca biserică baptistă și a ordinat pastor pe Johann Pritzkau554. La plecarea din Rusia, Oncken scria că Rusia este „câmpul care îi face cea mai puternică invitație” pentru lucrarea Evangheliei și că, dacă ar fi avut 40 de ani, și-ar fi dedicat restul vieții lucrării în această țară555. În luna noiembrie, la ieșirea din Rusia, Oncken a venit la Cataloi, lângă Tulcea, și a stabilit lucrarea de acolo ca congregație independentă, cu Liebig la slujba de pastor, a ordinat diaconi, a condus serviciile, a luat parte la mesele de dragoste și a consacrat casa de rugăciune din Atmagea, localitate apropiată de Tulcea. Lucrarea lui Oncken în propovăduirea Evangheliei a fost gigantică și, prin implicarea lui directă, au fost plantate peste 280 de biserici baptiste și 1222 de puncte de misiune și au fost înființate 771 de școli duminicale în Germania. El a dat startul la 170 de biserici din Scandinavia și țările slave. Toate aceste biserici au ajuns la cifra de 114.000 de credincioși, afară de cei 17.000 de copii care învățau la școala duminicală. În istoria bisericii au fost puțini oameni cu așa succes în câștigarea de suflete pentru mântuire556. Александр Нагирняк, op. cit., p. 114. Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 76. 556 George M. Ella, „Johann Gerhard Oncken: Germany’s Baptist Pioneer”, http://evangelica.de/articles/biographies/johann-gerhard-oncken-germanys-baptist-pioneer/ (accesat la 13 martie 2021). 554 555

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

173

Răspândirea credinței baptiste printre coloniștii germani din Rusia Mișcarea baptistă din Imperiul Rus a fost rezultatul inevitabil al prezenței baptiștilor nemți. La începuturile sale în Rusia, credința baptistă a întâlnit o mare opoziție din partea confesiunilor protestante, mai ales a bisericilor luterane și menonite stabilite aici anterior. Pe de altă parte, sub influența mișcării pietiste, bisericile luterane și menonite au oferit puntea pe care a venit credința baptistă în Rusia557. Agentul principal prin care a venit credința baptistă în Rusia a fost mișcarea baptistă din Germania, inițiată și condusă de Johann Gerhard Oncken. Ca să mijlocească pentru baptiștii persecutați din Curlanda și Polonia, care făceau parte din Imperiul Rus, Johann Oncken a vizitat în luna octombrie 1864 orașul Sankt Petersburg pentru a discuta problema la Ministrul de Interne. În timpul acelei călătorii, la 5 decembrie, la miezul nopții, Oncken a botezat șapte credincioși și a format biserica baptistă din Sankt Petersburg558. În anul 1875 baptiștii germani aveau deja 27 puncte de misiune în Rusia, în mare parte datorită efortului misionar al bisericii din orașul Memel (Klaipeda de azi). La 12 septembrie 1879 Senatul rus a recunoscut cultul baptist printre coloniștii germani, și biserica din Sankt Petersburg este prima care a obținut înregistrare legală. În sudul Rusiei, în coloniile de menoniți, ideile pietiste au dus la o o trezire spirituală, care a provocat o separare între cei care doreau să trăiască după standardele spirituale înalte (Frații Menoniți) și cei care se mulțumeau cu formalismul religios. Johannes Claassen, unul dintre liderii mișcării reformatoare, a mers la Sankt Petersburg, ca să obțină recunoașterea oficială pentru noua mișcare. În una din călătorii a obținut o broșură de la Plonis, un croitor baptist, care venise din Germania pentru a face misiune. Broșura era despre importanța botezului prin scufundare. Claassen a adoptat această învățătură și, ajuns în comunitatea sa, Gnadenfeld, a propovăduit și a botezat mai mulți oameni. Credincioșii menoniți din colonia Hortița au făcut rost de revista de misiune Missionsblatt, publicată de Oncken. Abraham Ungher, unul dintre liderii mișcării de trezire, a început să corespondeze cu Oncken în 1859 și, în anul 1860, a solicitat de la baptiștii germani să trimită doi sau trei slujitori să-i ajute la organizare. În anul 1866 Oncken l-a trimis pe August Liebig, care păstorea biserica din Tulcea. În acea primă călătorie Liebig a organizat biserica din Einlage după rânduiala baptistă559. În toamna anu Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 18. 558 Ibidem, p. 41. 559 Heinrich Epp, „Începutul evangheliei în România (legăturile cu menoniții, urmașii anabaptiștilor), mărturii despre fratele Leibig [sic!], primul misionar în România”, https://vesteabuna.wordpress. com/2008/08/14/inceputul-evangheliei-in-romania-legaturile-cu-menonitii-urmasii-anabaptistilor-marturii-despre-fratele-leibig-primul-misionar-in-romania (accesat la 8 februarie 2021). 557

174

Vasile FILAT

lui 1869, când a vizitat Rusia, Oncken a așezat rânduiala baptistă în biserica din colonia Alt-Danzig, gubernia Herson, unde l-a ordinat pastor pe Johann Pritzkau. A mai ordinat și pe Abraham Ungher în colonia Einlage, gubernia Ekaterinoslav560. La sfârșitul anilor 1860, în mediul baptiștilor germani a început un proces de unificare. În anul 1874, la Alt-Danzig a avut loc prima conferință reprezentativă a baptiștilor de etnie germană și au venit reprezentanți din Ucraina, Volânia și din Tulcea. La conferință a fost formată Uniunea Baptiștilor Germani din Rusia de Sud-Vest (rus. Южно-Западно-русское объединение немецких баптистов)561. La 27 martie 1879 a fost legalizată Biserica Baptistă din Rusia ca urmare a publicării Opiniei Consiliului de Stat privind treburile duhovnicești ale baptiștilor (Мнение Государственного совета о духовных делах баптистов), în conformitate cu care a fost emisă Circulara Ministerului Afacerilor Interne din 12 septembrie 1879, numită Circulara lui Makov562. De dispozițiile acestei circulare au beneficiat inițial nu doar germanii, ci și baptiștii ruși. Însă în 1882 Ministerul Afacerilor Interne a emis o notă la Circulara lui Makov, în care explica că libertățile oferite nu se extind asupra baptiștilor ruși, ci doar asupra străinilor care trăiesc în Rusia și au supușenie rusă sau asupra rușilor convertiți la baptism dintr-o confesiune neortodoxă. Totuși, obținerea statutului legal a contribuit la consolidarea comunităților baptiste germane și la o creștere rapidă a numărului de membri. Vasilii Pavlov, ales prezbiter de către biserica baptistă în orașul Tiflis, a fost confirmat de guvernul rus în 1880563. Tot în acel an s-au înregistrat oficial și baptiștii germani din Basarabia. În 1884 a fost formată Uniunea Baptiștilor din Rusia de Sud și Caucaz564. Primii baptiști ruși Trezirea spirituală evanghelică a început în Rusia concomitent în trei regiuni, independent una de alta: 1) Noua Rusie (sudul Ucrainei și sud-vestul Rusiei) (rus. Новороссия), 2) Caucaz și 3) Sankt Petersburg. Traducerea și distribuirea Bibliei, abolirea șerbiei, prezența coloniștilor și expunerea la trezirile lor spirituale, căutările spirituale ale poporului – toate au influențat și au produs treziri spirituale în mijlocul rușilor și al celorlalte popoare autohtone. Colportorii mergeau în localitățile Rusiei și distribuiau Noul Testament, care a fost tradus și tipărit în 1862. Александр Нагирняк, op. cit., p. 199. Ibidem, p. 115. 562 Lev Makov – ministrul Afacerilor Interne al Imperiului Rus în anii 1878-1880. 563 Miriam R. Kuznetsova, Early Russian Evangelicals (1874-1929), Pretoria, 2009, p. 75. 564 Александр Нагирняк, op. cit., p. 115. 560 561

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

175

Mulți cercetători ruși ai istoriei baptiștilor încearcă să minimalizeze rolul misionarilor străini. Poate în parte o fac din pricina că Biserica Ortodoxă majoritară și, apoi, comuniștii i-au învinuit mereu pe baptiști și celelalte confesiuni evanghelice că sunt aduse din Vest, că ar fi o diversiune împotriva Rusiei etc. Fapt este că misionarii din Vest au jucat un rol important, care nu trebuie diminuat, doar că motivația lor nu a fost slăbirea Rusiei, ci propovăduirea Împărăției lui Dumnezeu. De altfel, și credința ortodoxă a fost importată în Rusia – din Bizanț. Este adevărat însă și faptul că atunci când a venit credința baptistă din Germania, nu a găsit un teren gol în Rusia. Bisericile baptiste au fost formate în cea mai mare parte în comunități de molocani și de ștundiști, care deja erau în căutări spirituale și se aflau în toiul trezirilor spirituale. Mișcarea ștundistă, care luase naștere pentru zidire sufletească reciprocă, a fost asimilată de mișcarea baptistă, mai bine organizată și mai viabilă565. Dar nu toți ștundiștii s-au alipit bisericilor baptiste. În anii 1870 a apărut noul ștundism, sau ștundiștii spirituali. Ei refuzau orice acte de cult, inclusiv botezul și Cina Domnului. Ca și molocanii, noii ștundiști ziceau că prin citirea Bibliei are loc împărtășirea cu trupul și sângele Domnului și nu acceptau să aibă prezbiteri. Grupurile lor erau conduse de toți membrii, bărbați și femei566. În lipsa rânduielii pe care o aveau bisericile baptiste, grupurile de noi ștundiști nu au durat mult. Primul rus devenit baptist a fost molocanul Nikita Voronin. El a fost botezat prin credință la 20 august 1867, la miezul nopții, în râul Kura, la Tiflis, de către baptistul neamț Martin Kalweit567. Nikita Voronin a spus altora Evanghelia, și la scurt timp s-a format la Tiflis (azi, Tbilisi) prima biserică alcătuită din ruși. Unul dintre tinerii acestei biserici, Vasilii Pavlov, a învățat la seminarul baptist din Hamburg, întemeiat de Johann Oncken, și, întors acasă, a jucat un rol deosebit de mare la răspândirea credinței baptiste în Imperiul Rus. El a contribuit mult la plantarea unor biserici baptiste în Basarabia, inclusiv a bisericii din Chișinău. În Rusia de Sud țăranii ucraineni care se angajau la coloniștii nemți au ajuns să cunoască de la ei Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că guvernul țarist interzicea coloniștilor prozelitismul în rândul ortodocșilor, Efim Țambal, un țăran ucrainean, s-a strecurat printre nemții care se botezau la 11 iunie 1869 în râul Sugaklei, de lângă localitatea Alt-Danzig, și a fost botezat de către Abraham Ungher. Țambal a pus începuturile mișcării baptiste printre ucraineni568. Mișcarea ștundistă a Miriam R. Kuznetsova, op. cit., p. 71. Ibidem, p. 71. 567 С. Н. Савинский, История eвангельских христиан-баптистов Украины, России, Белоруссии (1867-1917), Санкт-Петербург, 1999, p. 132. 568 „Баптизм”, in Энциклопедия немцев России, https://enc.rusdeutsch.ru/articles/1219 (accesat 13 martie 2021). 565

566

176

Vasile FILAT

luat multe forme și s-a răspândit mult. Johann Wieller, un menonit care a devenit baptist, le-a ajutat ștundiștilor ucraineni în anul 1870 să alcătuiască o mărturisire de credință în baza celei pe care o aveau baptiștii din Germania și care a fost alcătuită de Oncken. Ulterior Johann Wieller a fost ales președinte al Uniunii Baptiștilor din Rusia de Sud și Caucaz. Până în anul 1888 baptiștii ruși au fost sub călăuzirea baptiștilor germani. În acel an guvernul rus a interzis activitatea misiunilor străine, și s-a format uniunea baptiștilor din Rusia569. Pentru a asigura lucrării din Rusia continuitate și amploare, Wieller și-a propus să unească toate comunitățile baptiste într-o uniune, a cărei sarcină fundamentală să fie misiunea sistematică. În noiembrie 1884, Wieller scria că această uniune funcționa deja de trei ani570. Misiunea a fost motivul creării uniunii și trebuie să fie obiectivul principal al uniunilor baptiste din zilele noastre. Pe parcursul anilor, când misiunea a trecut pe planul doi și sub diferite alte influențe, unele uniuni au devenit un instrument pentru exercitarea controlului sau pentru rezolvarea conflictelor din biserici, care nu se mai încheie niciodată, când misiunea nu mai este prioritate. Necesitatea lărgirii lucrării de misiune a impus formarea uniunilor și s-au cristalizat două centre în mișcarea evanghelică din Rusia. Primul era în sudul Rusiei și avea o tendință misionară pronunțată. Al doilea centru era orașul Sankt Petersburg. Baptiștii din St. Petersburg au avut același zel misionar, dar, aflându-se în centrul Imperiului, au avut posibilitatea să devină organizația care a asigurat protecția legală pentru toată mișcarea evanghelică571. Și baptiștii americani au susținut lucrarea din Rusia. American Baptist Missionary Union a contribuit la ajutorarea celor persecutați cu sume care ajungeau până la $3000 anual572. La Congresul al III-lea al Misionarilor din întreaga Rusie, convocat de Biserica Ortodoxă Rusă (Kazan, 1897) s-a constatat că evanghelicii se răspândeau cu o repeziciune uimitoare. Confesiunile evanghelice împrumutau una de la alta elemente de învățătură; unele le asimilau pe altele sau se uneau una cu alta formând confesiuni noi. Baptiștii îi asimilau cu repeziciune pe molocani. Astfel, în regiunea Tambov, din 30.000 de molocani majoritatea deveniseră baptiști. La congres s-a menționat că trecerea molocanilor la baptiști a fost influențată nu doar de predicatorii baptiști, dar în mare parte de misionarii ortodocși antisectari, care, prin dezbateri teologice, i-au convins pe molocani de necesitatea botezului. Odată convinși, molocanii au ales să se alipească bisericii baptiste573. Clericii ortodocși The Baptist Missionary Magazine, nr. 4, 1898, p. 128. Иоанн Петрович Дик, У колыбели братства, Steinhagen: Samenkorn, 2017, p. 235. 571 Ibidem, p. 123. 572 The Baptist Missionary Magazine, nr. 4, 1898, p. 129. 573 С. Маргаритовъ, „Третій всероссійскій миссіонерскій съѣздъ въ г. Казани”, КЕВ, nr. 21, 1897, p. 598. 569 570

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

177

i-au categorisit pe baptiști drept cei mai aprigi oponenți ai ortodoxiei și recunoșteau că este mult mai grea readucerea unui baptist la ortodoxie decât cea a unui molocan. Ștundiștii au căutat să se alipească baptiștilor prin faptul că activitatea ștundiștilor a fost scoasă în afara legii în 1894. Ca să poată continua întrunirile, ștundiștii au început să se numească baptiști574. Diferența majoră dintre baptiști și ștundiști era botezul pruncilor, dar ștundiști care își botezau pruncii mai erau puțini la acea vreme. Clericii ortodocși au încercat să le păstreze ștundiștilor acest nume și după trecerea lor la baptiști, ca să-i poată persecuta. De altfel, din același motiv, căutau să-i numească pe baptiști ștundo-baptiști, ca să le poată aplica aceleași măsuri represive. Un exemplu elocvent este raportul Eparhiei Chișinăului din 1903, în care baptiștii din satul Cișmele sunt numiți „ștundo-baptiști”575. Ei care, aproape de trei decenii, erau baptiști, deodată au început să fie numiți „ștundo-baptiști”, ca să poată fi persecutați și să le fie închisă adunarea. Baptiștii din Cișmele au insistat atunci la autoritățile civile și bisericești să le fie permise întrunirile și, primind refuz, s-au întâlnit la servicii divine, în ciuda interdicției. În anul 1897, în Rusia erau 126 de biserici baptiste, unde 18.764 de credincioși erau învățați de 225 de predicatori. Numai în acel an s-au botezat 1026 de persoane, iar la școala duminicală mergeau 5101 copii. Pentru misiune credincioșii adunaseră o sumă echivalentă cu 20.066 de dolari de la acea vreme576. În anul 1912, în Rusia erau 112.000 de baptiști și 30.000 de creștini evanghelici, care nu se deosebeau în doctrină de baptiști577.

Vasilii Pavlov Plantarea bisericilor din Bender, Tiraspol și Chișinău este strâns legată de numele lui Vasilii Gurievici Pavlov, unul din primii și cei mai influenți slujitori baptiști din Rusia. S-a născut în anul 1854 într-o familie de molocani din satul Voronțovka. Adolescent fiind, Vasilii s-a angajat la dugheana lui Nikita Voronin din Tiflis, care tot molocan era. Prin citirea Sfintelor Scripturi și influența lui Martin Kalweit, un baptist german, tânărul Vasilii a ajuns la convingerea că trebuie să se boteze în apă578. Nikita Voronin i-a vestit Evanghelia lui Vasilii, care, în anul 1871, la vârsta de 17 ani, s-a botezat împreună cu alte 10 persoane. Ibidem, p. 599. „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 148. 576 The Baptist Missionary Magazine, nr. 4, 1898, p. 125. 577 Александр Нагирняк, op. cit., p. 202. 578 Альманах по истории русского баптизма, Санкт-Петербург, 2006, p. 187. 574 575

178

Vasile FILAT

Ca să devină un bun slujitor în Evanghelie, Vasilii Pavlov s-a dedicat studiilor. Ca să-și poată cumpăra cărțile necesare, a lucrat vânzător, vizitiu, plugar etc. Peste patru ani, mica biserică din orașul Tiflis a hotărât să-l trimită pe Vasilii Pavlov în orașul Hamburg să învețe la seminarul baptist fondat de Oncken. Vasilii făcuse doar școală elementară, dar era foarte harnic și dornic să învețe. Deja la acea vârstă învățase singur limbile ivrit, engleză și germană, iar spre sfârșitul vieții, fiind întrebat, a spus că era în stare să predice Evanghelia în 24 de limbi, dar putea scrie doar în 7. A Vasilii Pavlov (1854–1924) cunoscut limbile siriană, caldeeană, greacă, Sursa: trubchyk.livejournal.com persană, română ș.a. La Hamburg a învățat sub călăuzirea lui P. Willraht. S-a întors la Tiflis, unde a făcut misiune și a botezat pe mulți, odată chiar 40 de oameni au fost botezați la un singur serviciu. A mers apoi și a propovăduit Evanghelia în regiunea centrală a Rusiei și în Bielorusia. Pentru activitatea misionară, a fost exilat în anul 1887 pe un termen de 4 ani, împreună cu familia, în regiunea Orenburg. La încheierea termenului s-a întors la Tiflis, unde autoritățile i-au cerut să semneze o declarație că nu va mai propovădui Evanghelia și, pentru că a refuzat, a fost condamnat la alți 4 ani de exil, unde, în timpul unei epidemii de holeră, au murit soția și trei din cei patru copii ai săi579. Cu o săptămână înainte, fiica sa Ana se înecase în râul Ural. Rămas doar cu fiul Pavel, scria: „Mă aflu în valea umbrei morții. Dar Domnul este cu mine”580. Chiar și în exil, în cele mai grele condiții, a plantat câteva biserici. În anul 1895 s-a întors din nou la Tiflis, dar prigoana era încă în toi, astfel că a acceptat invitația bisericii din Tulcea, România, pe care a venit s-o păstorească. Creștinii din Tulcea au aflat despre Vasilii Pavlov de la un predicator rus care se refugiase acolo, pentru că în timpul prigoanei religioase fusese ars la ochi cu vitriol; el umbla legat la ochi cu un batic negru și era însoțit de soția sa. Citea Biblia cu degetele și explica foarte bine Scripturile581. Pentru că biserica din Tulcea era compusă din nemți și ruși, Vasilii Pavlov predica la serviciul de dimineață în rusă și la cel de seara în germană, iar dacă în adunare Сергей Санников, История баптизма в Одессе. Неугомонный Павлов, http://www.chistopisanie.com/video/History_of_the_Baptists_in_Odesa-Indefatigable_Pavlov.html/description/ (visitat la 5 octombrie 2015). 580 Альманах по истории русского баптизма, Санкт-Петербург, 2006, p. 190. 581 Alexa Popovici, Istoria baptișitilor din România. 1856-1989, Oradea, Editura Făclia, 2007, p. 98. 579

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

179

erau destul de mulți români, predica în limba română, pe care o învățase la venire; de asemenea predica în bulgară și turcă582. Pavlov făcea o foarte bună exegeză a textului și era atent la doctrine. Ținea în permanență servicii divine de cateheză și explica foarte amănunțit. Oficia botezul la Dunăre și, cu prilejul acesta, îmbrăca o robă neagră și predica la marginea apei. În timpul predicii el obișnuia să arate cicatricile care i-au rămas la mâini de la lanțurile purtate. În 1896 a botezat foarte mulți tineri care mai târziu aveau să contribuie la dezvoltarea bisericii. La serviciile conduse de Pavlov credincioșii se rugau cu lacrimi, într-o stare de profundă emoție. În disciplină era rigorist și foarte sever când era vorba de abateri sau căderi în păcat. În februarie 1897 Nastia Kudratov, o fată credincioasă, membră a bisericii, s-a căsătorit cu Aleksei Sezonov, un tânăr care venea la biserică, dar nu era botezat încă. În dimineața zilei nunții, Pavlov a predicat, din Isaia 5:1-7, despre „via Domnului”. La sfârșitul serviciului divin a oprit biserica pentru o consfătuire și a pus mireasa sub disciplină, iar după masă a săvârșit cununia religioasă, dar cu mireasa aflată sub disciplină583. După ce a slujit 6 ani, în 1901, când în Rusia a mai slăbit prigoana, Vasilii Pavlov s-a întors la Tiflis. În anul 1905 legislația din Rusia a devenit mai tolerantă față de baptiști, și biserica baptistă din Odesa l-a invitat pe Vasilii Pavlov în calitate de pastor, unde a slujit în anii 1907-1916. Clădirea bisericii avea o capacitate de 600 de persoane și totdeauna era aglomerată. În fiecare săptămână se întorceau un mare număr de oameni la Hristos584. Numai în primii trei ani ai slujirii lui, a botezat 240 de persoane și a început lucrarea de misiune la Tiraspol, Bender și Chișinău585. I-a îndrăgit pe basarabeni încă de pe vremea când slujea pastor la Tulcea. Oricând îi permiteau resursele, căuta să vină și să lucreze printre românii din Sudul Rusiei. Pe lângă activitatea de predicator, el a fondat revistele Baptist și Cuvântul Adevărului. Trebuie de remarcat că revista Baptist era o publicație săptămânală, care putea să ajungă până la 44 de pagini. Aceasta ne poate ajuta să înțelegem ce volum de lucru era depus de către Vasilii Pavlov. Începând cu anul 1909, a fost președintele Uniunii Baptiste din Rusia și a făcut multe călătorii misionare în Siberia și Caucaz. Vasilii Pavlov a plecat la Domnul în anul 1924, fiind în drum de la Moscova spre Baku, unde mergea să facă misiune, și pentru aceasta a învățat limba azeră.

Chas. T. Byford, Peasants and Prophets, London, 1911, p.92. Alexa Popovici, op. cit., p. 99. 584 Chas. T. Byford, op. cit., p. 93. 585 Ibidem, p. 92-93. 582

583

180

Vasile FILAT

Baptiștii germani din Basarabia Coloniștii germani au fost primele persoane din Basarabia care au îmbrățișat credința baptistă. În sursele istorice existente nu găsim mărturii de misiune intenționată sau de influență a baptiștilor germani îndreptată către românii sau persoane de alte etnii din Basarabia. Nu dispunem nici de mărturii despre activitatea de misiune a coloniștilor germani baptiști din Basarabia care să fi dus la convertirea românilor sau a reprezentanților altor etnii din regiune, care să fi rezultat în plantarea bisericilor baptiste printre localnici. Toate sursele existente scot în evidență doar o amplă activitate misionară a coloniștilor germani printre conaționalii lor din alte colonii. În aprilie 1874 August Liebig a devenit pastor al bisericii baptiste germane din Odesa, care până la acel moment era tulburată de multe conflicte interne. La scurt timp după ce Liebig a devenit pastor, biserica aceasta a început să desfășoare o vastă activitate misionară, ajungând până la 32 de puncte de misiune. August Liebig călătorea cu o căruță și vizita toate aceste locuri. Cea mai mare parte a lucrării de misiune se făcea în Basarabia, și Liebig căuta un om care să se ocupe doar de acea regiune. Dacă în 1874, în biserica din Odesa erau 62 de membri, atunci în 1878 numărul credincioșilor bisericii din Odesa și din punctele de misiune a crescut până la 526. Peste alți șase ani, în 1884, în urma misiunii desfășurate de Liebig și biserica din Odesa, în regiunea din jurul Odesei erau 875 de baptiști, dintre care un mare număr în Basarabia586. Dintr-un raport al poliției din județul Tiraspol, care făcea parte din gubernia Herson, aflăm că Johann Wieller din Odesa a venit la sfârșitul lunii aprilie 1874 în satul Tri-Krîniciki și, după ce a ținut servicii divine, a botezat în lac câteva persoane dintre luteranii evanghelici veniți din satul Klein-Neudorf (azi, Malaia Karamanovo). De asemenea, din colonia Freudental i-a botezat pe Iacov Mezer (47 ani), și pe soția lui, Ana-Maria (44 ani). Din Gross-Liebental, județul Odesa, au venit și s-au botezat Ecaterina Gherman, Iacov Scheitelman (47 ani) cu soția Ustina (44 ani), Andreas Lera (45 ani) cu soția Dorotea (36 ani). Wieller l-a botezat și pe Landmann, un cetățean al Prusiei, în vârstă de 53 de ani587. La 20 mai, Johann Wieller a venit să oficieze un alt botez, dar a plecat în dimineața zilei următoare și putem presupune că a luat această decizie când a aflat că era căutat și urmărit de poliția din zonă. Albert W. Wardin Jr., „August G. A. Liebig: German Baptist Missionary and Friend to the Mennonite Brethren”, Journal of Mennonite Studies, vol. 28 (2010), p. 175. 587 Алексий Дородницын, Матералы для истории религиозно-рационалистического движения на Юге России во второй половине XIX-го столетия, Казань, 1908, p. 211. 586

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

181

La 25 martie 1875, în colonia germană Danielsfeld (azi, satul Moloha) din apropierea orașului Akkerman, pastorul metodist Pieter Jathe a botezat pe Caterina Horungeb (născută Talche). Peste un an, în aceeași localitate, la 17 aprilie 1876 predicatorul german S. Lemman a botezat alte 9 persoane și s-a constituit o biserică baptistă din 10 persoane588. Adunarea nu avea un pastor local, dar era servită de August Liebig, care păstorea biserica baptistă germană din Tulcea. În anul 1876 s-a oficiat primul botez în colonia Friedenstal (azi, satul Mirnopolie din raionul Arciz, regiunea Odesa). În anul 1876 misionarii baptiști din Germania au botezat 9 coloniști germani din Tarutino589. Peste trei ani a fost stabilită acolo biserica baptistă. Încă din 1876 a existat în Basarabia Comunitatea Evanghelică Germană a Baptiștilor, care a avut șapte filiale: în localitățile Friedenstal, Kamceatka, Cantemir, Seimeny, Kizil, Marievka și Hâncești590. În anul 1875, ispravnicul județului Tiraspol a raportat guvernatorului Hersonului că, în localitatea Neudorf591, August Klundt, Karl și Friedrich Wahl (rus. Валь), Iacob Schteckelmaier și Gottlieb Shmirer răspândeau printre localnici învățătura anabaptiștilor. August Klundt și Gottlieb Shmirer erau veniți la Neudorf592 din Vorobiovo (o altă denumire era Berlin). Karl și Friedrich Wahl cu Iacob Schteckelmaier erau din cătunul Savițki. Se menționează că la Glükstal deja era botezat Сhristian Kessler și că la el acasă se adunau Christian Schtock, Daniel Brander și Johann Kessler împreună cu familiile lor. Toți acești credincioși nu mai frecventau biserica luterană din care proveneau. Christian Kesser a fost botezat în colonia Annental din județul Odesa, gubernia Herson, la ziua Cincizecimii în 1874 de către August Liebig. Baptiștii nu duceau copiii la școala bisericească luterană, ci îi învățau singuri acasă. Christian Kessler și Johann Heydel au fost arestați la 16 decembrie 1874 în Neudorf și au fost ținuți să doarmă în primărie, pentru că făceau evanghelizare într-o casă particulară. În timpul arestului, noaptea, au spus Evanghelia paznicilor de la primărie593. Raportul din 1879 al guvernatorului guberniei Herson către ministrul Afacerilor Interne atestă că în luna mai 1875, în satul Alexanderfeld din județul Odesa, s-au întrunit 50 de reprezentanți ai baptiștilor și ai ștundiștilor din guberniile Herson și Basarabia, ca să discute proiectul statutului pentru instituirea Comunității „Baptismul în Basarabia”, https://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2009/04/11/schita-istorica-capxic/ (accesat la 8 februarie 2021). 589 John H. Y. Briggs, A Dictionary of European Baptist Life and Thought, Oregon, 2009, p. 335. 590 Ute Schmidt, Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagră, Chișinău, 2014, p. 133. 591 Azi, satul Carmanova, raionul Grigoriopol, Republica Moldova. 592 Azi, Hlinaia, raionul Grigoriopol, Republica Moldova. 593 Алексий Дородницын, op. cit., p. 223-225. 588

182

Vasile FILAT

Frățești Evanghelice594. Documentul specifică că toți baptiștii și ștundiștii prezenți proveneau din luterani evanghelici și putem conclude că erau doar coloniștii germani595. În raportul despre coloniile germane din județul Odesa, gubernia Herson, și Basarabia trimis în anul 1874 și publicat în revista americană The Baptist Missionary Magazine596, se relata că era greu să găsești în aceste regiuni o colonie germană unde să nu fi existat comunitate baptistă. În unele colonii, fiind mulți convertiți și neavând un spațiu pentru întruniri comune, credincioșii se adunau pentru servicii divine în trei sau chiar și în șase locuri în același timp. Autorul menționa că devenise baptist cu 14 ani în urmă, când începuse o mare trezire spirituală. Întrunirile baptiștilor deseori se lungeau până după miezul nopții și, la încheierea serviciului divin, mergeau pe la case și continuau să persevereze în rugăciune, învățătură și închinare. Mii de oameni s-au convertit și instrumentele trezirii nu au fost pastorii sau studenții în teologie. Nici măcar nu exista încă o rânduială bine așezată în toate acele adunări. Fiecare bărbat și femeie era misionar sau misionară. O dată în an se organiza în apropierea orașului Odesa o mare întrunire, la care veneau credincioși de departe și de aproape. În fiecare seară de iarnă credincioșii se întâlneau pe la case și studiau Biblia. Până când începeau lucrările agricole, credincioșii baptiști mergeau să-și viziteze rudele din alte localități și plantau acolo biserici noi. În fiecare familie se făcea rugăciunea de dimineață și de seară. În fiecare prima zi de luni a lunii se făcea în fiecare adunare un concert misionar, la care se citeau rapoartele misionare și apoi se făcea o colectă pentru susținerea misiunii. De asemenea, se făceau colecte pentru ajutorarea săracilor. La 24 aprilie 1882 un grup baptist, alcătuit din 15 familii din satul Lihtenfeld, județul Ananiev, gubernia Herson, au trimis autorităților o adresare prin care anunțau că l-au ales pe August Liebig, cetățean prusac de 48 de ani, să fie predicator reprezentant al adunării și pe August Klundt, în vârstă de 41 de ani, l-au ales în calitate de predicator. Klundt locuia la acel moment în satul Drei-Brunnental, județul Tiraspol, dar de origine era din satul Teplitz, județul Akkerman, gubernia Basarabia597. Este de remarcat diversitatea confesională din coloniile germane. În anul 1901, în satul Tarutino din județul Akkerman locuiau 3000 de luterani, peste 1000 Евангельское братское общество. Алексий Дородницын, op. cit., p. 258. 596 „The German Colonies in Odesa and Bessarabia”, The Baptist Missionary Magazine, vol. 53-54, 18731874, p. 327. 597 Алексий Дородницын, op. cit., p. 277. 594 595

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

183

de evrei, 50 de catolici, 50 de familii de baptiști și 70 de familii de ștundiști, care se numeau „frați” și care erau ieșiți dintre luterani. Ștundiștii și baptiștii aveau case de rugăciune598. Până în anul 1907 bisericile baptiste germane din Basarabia au făcut parte din uniunea baptiștilor germani din sudul Rusiei. La 13 septembrie 1906, la cererea bisericii din Tarutino, a fost instalat ca pastor August Eisemann, care a slujit timp de 36 de ani. La 28 mai 1907 bisericile baptiste germane din Basarabia s-au organizat într-o comunitate, care număra 74 de persoane la acel moment599. În anul 1910, la Tarutino biserica baptistă număra 35 de persoane, dintre care 18 bărbați și 17 femei600. În timpul Primului Război Mondial, în anul 1915, la Tarutino adunările au continuat în ciuda interdicției și la aceste adunări veneau și luteranii. La 10 februarie 1915, la adunarea din satul Manuc-Bei s-au convertit la Hristos 13 persoane601. Înainte de Al Doilea Război Mondial, în Basarabia existau peste 30 de biserici baptiste germane, care întruneau peste 1000 de membri în Uniunea Baptistă Germană din Basarabia. La 23 august 1939 Uniunea Sovietică și Germania au semnat un pact de neagresiune, care instituia supremația celor două puteri asupra Europei de Est. În septembrie 1940 Germania și Uniunea Sovietică au creat o comisie comună pentru organizarea strămutării germanilor din teritoriile ocupate de URSS conform Protocolului adițional secret al Pactului (voievodatele de est ale Poloniei, statele baltice, Basarabia și Bucovina de Nord). Până la sfârșitul lunii octombrie 1940 au fost strămutați 93.500 de germani din Basarabia602. Baptiștii germani din această regiune au plecat împreună cu ceilalți conaționali ai lor și au împărtășit deopotrivă soarta grea care le stătea înainte.

Legalizarea credinței baptiste în Basarabia Cultul baptist a fost recunoscut legal în Basarabia în anul 1880 la cererea baptiștilor proveniți dintre coloniștii germani. Cu un an înainte, la 27 martie 1879, în Rusia a fost adoptată legea despre treburile spirituale ale baptiștilor. Conform acestei legi, baptiștii aveau dreptul „să-și mărturisească liber învățătura și să „Закладка храма въ селѣ Тарутино, Аккерманскаго уѣзда”, КЕВ, nr. 15, 1901, p. 369. „Baptismul în Basarabia”, https://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2009/04/11/schita-istorica-capxic/ (accesat la 8 februarie 2021). 600 ANRM, f. 208, inv. 3, d. 4393, f. 224. 601 ANRM, f. 297, inv. 1, d. 323, f. 13. 602 Elena Ploșniță, „Coloniștii germani în Basarabia”, Akademos, nr. 1, 2011, p. 129. 598 599

184

Vasile FILAT

exerseze riturile credinței în conformitate cu obiceiurile lor”. Ei puteau desfășura închinări publice în casele pe care le-au stabilit sau desemnate pentru aceasta, cu permisiunea guvernatorului. Cei care erau aleși în calitate de lideri spirituali, învățători sau predicatori puteau efectua slujbele și predica numai după ce erau confirmați în acest titlu de către guvernator. Predicatorii și liderii spirituali veniți din străinătate trebuie să depună un jurământ de loialitate față de slujbă pentru timpul aflării lor în Rusia603. La 4 mai 1880, în colonia germană Danielsfeld s-au întrunit 35 de coloniști germani baptiști din Basarabia, ca să discute despre legalizarea confesiunii lor în această gubernie604. Ei au alcătuit un demers la adresa guvernatorului prin care se cerea să fie recunoscut cetățeanul german August Liebig în calitate de conducător spiritual al baptiștilor din Basarabia și locuitorul coloniei Maloiaroslaveț-II August Klundt să fie recunoscut ca „tovarăș” pentru ajutorarea lui August Liebig. Aici a fost comisă o greșeală de formulare care le-a creat anumite piedici, dar care ulterior s-a rezolvat. În demersul lor baptiștii germani au mai cerut guvernatorului dreptul să oficieze servicii divine în case particulare din diferite localități unde aveau activitate, și anume: la Tarutino adunările se dorea să fie desfășurate în casa lui Samuel Friedrich, la Teplitz – la Filip Handel, la Friedental – la Peter Schultz, la Lichtental – la Georg Unterzeer, la Olgental – la Johann Tullman, la Benkendorf – la Johann Handel și la Danielsfeld – la Henrich Hibellheimer605. Răspunsul guvernatorului a venit la 18 august și August Liebig urma să fie confirmat în calitate de conducător duhovnicesc al baptiștilor după depunea jurământul de credință. A fost refuzată cererea de confirmare a lui August Klundt din pricina formulării și a fost motivată prin faptul că legislația nu presupune funcția de „tovarăș” al liderului spiritual. Casele din diferite localități urmau să fie inspectate de pristavi (polițiști de sector) și, după confirmarea lor, putea fi folosite pentru slujbele religioase. La 19 septembrie credincioșii au trimis o altă scrisoare din numele „baptiștilor basarabeni” și au mulțumit pentru înlesnirile primite, dar au solicitat din nou să fie aprobat în slujirea de predicator cetățeanul August Klundt606. La sfârșitul lunii noiembrie guvernatorul a dat aviz pozitiv și la această cerere a baptiștilor607.

ANRM, fond 6, inventar 5, dosar 185, f. 9. Azi, satul Moloha. 605 ANRM, fond 6, inventar 5, dosar 185, f. 2-3. 606 Ibidem, f. 11. 607 Ibidem, f. 12. 603

604

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

185

Bisericile din Cataloi și Tulcea Chiar dacă nu se află pe teritoriul Basarabiei, bisericile baptiste din localitățile dobrogene Cataloi și Tulcea au jucat un rol important la formarea primelor biserici baptiste din Basarabia. La acea perioadă Dobrogea făcea parte din Imperiul Otoman și era o oază de toleranță religioasă. Oricât de straniu ar părea, dar turcii musulmani ofereau mai multă libertate religioasă coloniștilor și localnicilor decât Rusia ortodoxă. Comunitățile evanghelice-luterane din coloniile germane din Dobrogea depindeau de consiliul bisericesc superior din Berlin, care a trimis primul preot în anul 1858608. La încheierea războiului ruso-turc din 1877-1878 teritoriul Dobrogei a fost cedat României prin Tratatul de la Berlin și a devenit o provincie românească609. Libertatea religioasă și posibilitatea de a coloniza pământuri noi au atras în Dobrogea mulți coloniști germani din Rusia, mai ales din Basarabia. Conform legilor rusești, colonistul german venit in Rusia nu putea să împartă terenul când lăsa moștenire fiilor și de aceea tot pământul rămânea fiului mai mic. Ceilalți fii, neavând posibilitate să cumpere, căutau noi posibilități și acesta a fost motivul pentru care mulți s-au mutat în Dobrogea. Dar au fost și nemți care s-au retras acolo din pricina persecuțiilor religioase. Mai târziu și-au găsit refugiu în Dobrogea și evanghelicii ruși, în perioada când ober-procurorul Konstantin Pobedonosțev a declanșat cele mai severe persecuții împotriva lor. Astfel, predicatorul baptist Vasilii Pavlov din Tbilisi, după ce a fost exilat de două ori în Siberia, s-a retras în Dobrogea, unde a păstorit biserica baptistă rusească. Încă de atunci a păstrat legături și a încurajat lucrarea bisericii baptiste din satul Cișmele și pe pastorul acesteia Arhip Romanenko. Numărul coloniștilor germani a crescut în Dobrogea până când această regiune a intrat sub guvernare română, care le-a fost mai puțin favorabilă coloniștilor, căci autoritățile au limitat terenurile pe care le puteau deține în proprietate la 10 hectare și, în locul șoltuzului (primarului) ales de locuitori, au numit primari români, care, în mare majoritate, nu cunoșteau limba germană. Germanii erau obligați să facă școala în română și doar orele de germană și de religie se făceau în limba maternă a coloniștilor. Un mare număr de germani, mai ales baptiști, au emigrat în Dakota de Nord din SUA610. Primele 7 familii au plecat din Cataloi în anul 1882. În anul 1940, când naziștii au făcut repatrierea forțată a germanilor, populația lor în Dobrogea era de 15.000 de persoane611. Ioan Georgescu, Coloniile germane din Dobrogea, Cernăuți, 1926, p. 47. Alexa Popovici, op. cit., p. 90. 610 Adam Giesinger, „Germans from Russia in Dobruja”, American Historical Society of Germans from Russia. Work Paper, No. 8, May 1972, p. 11. 611 Ibidem, p. 7. 608 609

186

Vasile FILAT

Cataloi este o localitate situată la 13 km de Tulcea. A fost fondată de 40 de familii de coloniști germanii veniți din Basarabia. Toți erau protestanți, predominant luterani-evanghelici. În 1850, la apelul acestui grup, a fost trimis un pastor luteran din Berlin, care s-a stabilit la Atmagea și slujea coloniștilor din Cataloi și Ciucurova612. Viața religioasă din Dobrogea s-a schimbată odată cu venirea baptiștilor exilați din Rusia. În anul 1864 au venit în Cataloi cinci bărbați germani menoniți, exilați din Ucraina de către autoritățile ruse după ce au adoptat botezul prin credință în urma interacțiunilor cu baptiștii din Germania. Tocmai faptul că s-au botezat a făcut guvernarea țaristă să-i exileze din colonia germană Neu-Danzig, care era situată în apropierea orașului Nicolaev din Ucraina613. Liderii coloniștilor exilați din Rusia la Cataloi au fost Stulberg, Heringer, Edinger, Leitner și alte trei persoane614. Ei au făcut cunoștință cu pastorul metodist Frederick W. Floken, colaborator al Misiunii Metodiste din America, care a activat la Tulcea în perioada 1861-1869615. Prezintă interes cum a ajuns pastorul Floken să-i cunoască. Viceconsulul rus cu reședința la Tulcea a scris ambasadorului Rusiei la Constantinopol la 14 septembrie 1865 că în satul Cataloi au venit câteva familii de anabaptiști exilați din Neu-Danzig și au început să „împrăștie doctrina imorală a ereziei lor”. Viceconsulul îi acuza pe credincioșii exilați de lucruri eronate, cum ar fi poligamie, comunism și „orgii rușinoase și obscene”, și l-a angajat pe pastorul și misionarul metodist american Frederick W. Flocken „să combată activitățile sectarilor”616. Floken i-a primit cu bunăvoință pe credincioșii învinuiți pe nedrept și i-a îndreptat spre localitatea Cataloi, unde deja exista o comunitate germană de luterani. Frederich și Martin Engel erau prezbiterii grupului exilat din Neu-Danzig. În același an 1864 a fost exilat din Neu-Danzig și fierarul J. Kowalski, tot pentru oficierea botezului. Venit la Cataloi, la Paște, Kowalski a botezat primele patru persoane, dar a făcut-o fără știrea prezbiterilor și frații Engel i-au interzis să mai oficieze botez până nu va fi stabilită rânduiala bisericii. Prezbiterii Engel se pregăteau să scrie vestitului predicator baptist din Anglia Charles Spurgeon, căci era unicul baptist pe care îl cunoșteau ei, dar misionarul metodist Flocken i-a sfătuit să scrie lui Oncken, liderul mișcării baptiste din Europa. La primirea scrisorii, Oncken a acționat cu rapiditatea care l-a caracterizat și a trimis la fața locului pe August Liebig. care la acel moment staționa la București și conducea misiunea începută printre germani. Ibidem, p. 9. Грегори Л. Николс, Каргель: развитие русской евангельской духовности, Санкт-Петербург, 2015, p. 93. 614 Adam Giesinger, „Germans from Russia in Dobruja”, American Historycal Society of Germans from Russia. Work Paper, No. 8, May 1972, p. 10. 615 Ioan Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Făclia, 2006, p. 99. 616 John B. Toews, The Story of the Early Mennonite Brethren (1860-1869), Winnipeg, 2002, p. 154. 612

613

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

187

August Liebig s-a născut în anul 1836 în Neumark, Prusia, și la vârsta de 18 ani s-a botezat și s-a stabilit cu traiul la Hamburg. Oncken a văzut potențialul acestui tânăr, l-a pregătit și în 1863, când Liebig avea doar 27 de ani, l-a trimis să păstorească mica misiune germană din București, fără să-i fie oferit un suport financiar. Liebig trebuia să-și câștige singur banii, lucrând în calitate de lăcătuși și artizan. În 1865 August Liebig s-a întors la Hamburg, pentru a-și face studiile, împreună cu frații săi de sânge Friedrich și Hermann la Școala de Misiune fondată de Oncken. În luna septembrie a aceluiași an Liebig s-a căsătorit. În octombrie a venit la Cataloi, unde i-a consultat pe conducătorii grupului exilat din Neu-Danzig și i-a ajutat să așeze rânduială în biserică617. La 1 noiembrie 1865 Liebig a botezat 11 persoane în Dunăre. Peste trei zile, la 4 noiembrie, a botezat alte 11 persoane618. După aceasta, August Liebig a mers în coloniile din sudul Basarabiei, care erau la acel moment sub jurisdicția Turciei și a găsit pe mulți din cei care fusese botezați de Kowalski și rămăseseră fără călăuzire spirituală în timp ce se confruntau cu diverse persecuții. În luna aprilie 1866 Liebig a venit iar la Cataloi și a botezat alți 16 convertiți619, În decembrie 1866 Liebig raporta că la Cataloi erau deja 49 de creștini botezați, dar frecventau adunarea 70 de persoane. În toată zona unde făcea misiune, erau 78 de baptiști la acel moment și putem presupune că majoritatea din cei 29 de creștini botezați în punctele de misiune erau din Basarabia. La începutul anului 1867 Liebig a trecut cu traiul din București la Cataloi, ca să păstorească această biserică. În următorii cinci ani a făcut lucrare de misiune în Dobrogea, Sudul Rusiei și Basarabia. Activitatea bisericii era prosperă și au ales cinci persoane care au activat drept colportori în satele vecine și au distribuit Noul Testament și tractate religioase. Între anii 1866 și 1867 baptiștii din Cataloi au construit casa de rugăciune, cu capacitatea de 160 de locuri, care este primul locaș de cult baptist construit în România. Credincioșii baptiști din Cataloi au propovăduit cu prisosință Cuvântul lui Dumnezeu și într-un timp scurt toată comuna a trecut la credința baptistă. La serviciile divine veneau și cei convertiți din localitățile vecine Atmagea și Ciucurova620. Pentru că nu mai avea clienți, crâșmarul satului a fost nevoit să părăsească localitatea, iar pastorul luteran, rămas cu biserica goală, și-a încărcat într-o căruță clopotul bisericii și s-a mutat într-un alt sat, motivând că nu-și găsea liniștea în Cataloi, unde baptiștii cântau toată ziua621. Albert W. Wardin Jr., op. cit., p. 73. Albert W. Wardin Jr., „August G. A. Liebig: German Baptist Missionary and Friend to the Mennonite Brethren”, Journal of Mennonite Studies, vol. 28 (2010), p. 169. 619 Ibidem, p. 170. 620 American Historical Society of Germans from Russia. Work Paper, No. 8, May 1972, p. 10. 621 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 100. 617

618

188

Vasile FILAT

Încă la început, fiind nemulțumiți de apariția baptiștilor în localitate, luteranii s-au plâns la un pașă turc din Babadag, reședința vechilor pași. Pașa i-a chemat pe luterani și pe baptiști la el și i-a întrebat: „Cine sunteți voi?” Și unii, și alții au spus că sunt germani. Apoi pașa i-a întrebat: „Ce religie aveți?” Și ei au răspuns că sunt creștini. Pașa le-a zis: „Voi sunteți toți germani și creștini și ați venit la mine, un musulman, să vă împac?”622. După ce le-a amintit că în Turcia era libertate religioasă, împricinații au plecat rușinați din fața lui. În luna noiembrie 1869, după o vizită avută în Rusia de Sud, Oncken a organizat adunarea din Cataloi ca biserică independentă, a ținut servicii divine, a ordinat prezbiteri și diaconi, a oficiat Cina Domnului, a oficiat dedicarea casei de rugăciune din Atmagea și a oficiat o căsătorie. August Liebig a fost ordinat pastor al bisericii. Oncken scria după această vizită: „Fratele Liebig și soția lui slujesc cu o dragoste jertfitoare care aproape este de necrezut. Ei se îngrijesc nu doar de sufletele, dar și de trupurile turmei lor, practicând cu mult succes homeopatia, ghidându-se după cartea doctorului Lutze”. În această perioadă biserica din Cataloi avea 111 membri și două puncte de misiune. Adunarea dispunea de clădire, școală și locuință pentru pastor. Biserica din Cataloi era centrul baptiștilor germani din regiune, iar Bucureștiul era încă un mic punct de misiune623. Această biserică a avut o vastă activitate misionară și influență nu doar în Dobrogea, ci în toată Peninsula Balcanică. De aici erau angajați colportorii care activau pentru Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate în Bosnia și Bulgaria, printre care s-au remarcat Martin Heringer și Jakob Klundt, ambii veniți din Neu-Danzig624. În anul 1874 biserica din Cataloi a plantat o nouă biserică în Tulcea prin implicarea lui Iosif Edinger, care cunoștea limba rusă și, fiind colportor al Societății Biblice Britanice și pentru Străinătate, a făcut misiune printre rușii din Tulcea625. Când prigoanele din Rusia au luat amploare, aici și-au găsit refugiu lideri precum Johann Wieller, Vasilii Pavlov și E. Kirchner. Prin predicatorul rus Dmitrii Petrov biserica din Tulcea a făcut misiune și a plantat biserica baptistă din satul Cișmele, care se afla în Basarabia. Martin Iszler, unul din pastorii bisericii din Cataloi, provenea din Basarabia, din colonia germană Lichtental. Azi această localitate se numește Svitlodolin „Baptismul în Dobrogea”, https://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2009/03/21/schita-istorica-cap-ii-a/ (accesat la 8 februarie 2021). 623 Albert W. Wardin Jr., „August G. A. Liebig: German Baptist Missionary and Friend to the Mennonite Brethren”, Journal of Mennonite Studies, vol. 28, 2010, p. 170. 624 Ibidem, p. 76. 625 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 100. 622

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

189

skoe și este în regiunea Odesa din Ucraina. Martin Iszler a venit la vârsta de 20 de ani la Atmagea, unde pentru prima dată a întâlnit baptiști. Din primele zile a fost profund impresionat de viața neprihănită a baptiștilor și, după ce a luat parte prima dată la adunarea lor, și-a zis: „Acesta este locul tău, aici sunt oamenii după felul tău, aceasta este Casa lui Dumnezeu pentru tine”. În luna mai a anului 1876 s-a botezat și a început să slujească ca învățător la școala duminicală și predicator. În anul 1881 s-a mutat în satul Cataloi, unde se ocupa cu agricultura. Sub călăuzirea pastorului Liebig și a lui Messier, a fost inspirat să devină slujitor. Pentru că mulți germani din Basarabia treceau cu traiul în Dobrogea, la Varna și Silistra, Liebig și Massier au fost nevoiți să se concentreze pe misiunea printre ei. Astfel, la 24 septembrie 1884 August Liebig l-a ordinat pe Martin Iszler la slujirea de pastor, în care s-a aflat până în anul 1899, slujind într-o arie cu diametrul de 200 km și călătorind doar cu o căruță trasă de cai. De acolo Martin Iszler a venit să slujească bisericile din Johannesthal și Neu-Freudenthal din Sudul Rusiei626. Pe când Johann Wieller era pastor la biserica din Tulcea, în anul 1887, le-a îndemnat pe femeile din biserică să aleagă o zi din săptămână, ca să lucreze pentru Domnul. Femeilor le-a părut greu să se lege cu promisiune, dar, la insistența pastorului, au ales ziua de luni. Chiar și peste 20 de ani lucrarea aceasta continua și într-o scrisoare trimisă la începutul anului 1907 de aceste femei și publicată în revista Христианин (Creștinul), editată de Ivan Prohanov la Sankt Petersburg, ele scriau că în fiecare zi de luni se adunau și confecționau haine pentru ajutorarea celor săraci. La întâlnirea aceasta de luni aduceau și revista, pe care o citeau împreună pentru zidire sufletească627. În anul 1896 șase baptiști au reușit să evadeze din localitatea Gherusi din Transcaucazia, unde erau în exil pentru credința lor. Trei au reușit să ajungă la Tulcea, dar Konîghin, Tereșcenko și Vitnov s-au oprit în casa unui țigan înainte să treacă Prutul și au fost observați de poliție. După ce au fost arestați, timp de șase luni au fost ținuți la închisoarea din Ismail. Fiind grav bolnavi, gardienii nu le-au permis să cumpere lapte nici pe banii lor personali628. După judecată doi au fost eliberați, dar Konîghin a fost condamnat la alți 4 ani de exil la Elizavetpol (azi, Gandja), deoarece cândva a permis să se oficieze botezul într-un lac din grădina lui, căci avea moară de apă629. Elisabeth Rauschenberger, „History of the Baptist Community Katalui”, Heritage Review, 30, 1, 2000, p. 26. 627 Братский листок, nr. 4, 1907, p. 9-10. 628 В. Бончъ-Бруевич, Преследование баптистов евангельской секты, England, 1902, p. 32. 629 The Baptist Missionary Magazine, Boston, 1898, nr. 8, p. 494.

626

190

Vasile FILAT

În raportul pentru 1896-1897 prezentat țarului rus de către ober-procurorul Pobedonosțev se menționa că la biserica din Tulcea a fost creat un centru de distribuire al ștundo-baptiștilor, unde erau editate două reviste, care ulterior erau distribuite în Imperiu630. După revoluția rusă din 1905, când au fost proclamate libertățile civile, între care libertatea de conștiință și de întrunire, Ivan Prohanov din Sankt Petersburg a început să tipărească revista Creștinul și suplimentul acesteia Братский листок [Bratskiy listok] (Buletinul frățesc), care erau trimise și baptiștilor din Tulcea. Biserica din Tulcea a contribuit cu donații, trimise de pastorul Adam Sezonov, cel care mai târziu a oferit suport financiar pentru construcția primei case de rugăciune din Chișinău. Se cere menționată transparența în privința donațiilor și a resurselor financiare primite. Prin intermediul revistei se aducea la cunoștința oamenilor cine a trimis, cât a trimis și cum erau folosite resursele donate. Această transparență a existat în bisericile baptiste din Basarabia în perioada interbelică. Plantate într-o regiune cu toleranță religioasă, bisericile baptiste din Dobrogea au devenit loc de refugiu pentru liderii evanghelici persecutați din Rusia și un centru misionar de unde a fost sprijinită și încurajată lucrarea de misiune în Basarabia.

Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1896-97 г., Санкт-Петербург, 1899, p. 146.

630

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

191

Concluzii Credința baptistă a apărut la începutul secolului al XVII-lea în Europa. Un grup de puritani separatiști din Anglia, conduși de John Smyth și Tomas Helwys, fiind persecutați pentru convingerile lor religioase, în anul 1609 s-au mutat cu traiul în orașul Amsterdam din Olanda. Acolo s-au intersectat cu ideile religioase ale anabaptiștilor și au ajuns la convingerea că botezul prin credință este obligatoriu pentru fiecare credincios în Domnul Isus Hristos. Toți membrii acelui grup au fost botezați. John Smyth a murit în Olanda, iar Thomas Helwys s-a întors în Anglia în anul 1612 și a format prima biserică baptistă din Anglia. Peste două sute de ani, credința baptistă a revenit în Europa și a luat o mare amploare misionară prin Johann Oncken. Chiar dacă din adolescență a mers în Anglia și acolo pentru prima dată a citit Biblia și a experimentat nașterea din nou, Oncken a ajuns prin studiul personal al Scripturilor la convingerea obligativității botezului pentru fiecare credincios. El a fost botezat la 22 aprilie 1834 în orașul Hamburg de pastorul și profesorul Barnas Sears din SUA, care era în vizită în Germania. A doua zi Oncken a fost hirotonit și a luat naștere prima biserică baptistă din Europa. Oncken a devenit apostolul baptiștilor din Europa; prin misiunea lansată de el a ajuns credința baptistă în Rusia, inclusiv în Basarabia. August Liebig, unul dintre principalii colaboratori ai lui Oncken, a desfășurat o amplă activitate misionară în Basarabia, fiind și pastor al bisericilor baptiste din Tulcea și din Odesa. În anul 1880 baptiștii germani din Basarabia și-au unit eforturile și au reușit să obțină recunoaștere legală de la stat. Baptiștii germani din Basarabia au desfășurat o amplă activitate de misiune printre conaționalii lor coloniști, dar nu s-au remarcat prin misiune îndreptată spre români și reprezentanții celorlalte etnii din Basarabia.

192

Vasile FILAT

Întrebări pentru discuție: 1. De ce este greșită afirmația că baptiștii sunt protestanți?

2. Prin ce s-au asemănat personalitatea, strategia și lucrarea lui Johann Oncken cu cele ale lui Vasilii Pavlov?

3. Prin ce s-au deosebit misiunea și realizările lui Oncken și ale lui Pavlov?

4. Datorită căror împrejurări și factori a devenit biserica baptistă din Tulcea un centru misionar?

5. Care a fost cursul geografic al credinței baptiste de la origini până în Basarabia și cine au fost principalii misionari care au asigurat trecerea de la o regiune sau țară la alta?

Capitolul 9

PRIMELE BISERICI BAPTISTE DIN BASARABIA Cișmele Pornind de la frontierele geografice ale Basarabiei din acea perioadă, este necesar de menționat că primii ruși care au hotărât să se boteze în baza convingerilor formate după studierea Bibliei au fost locuitorii satului Cișmele, județul Ismail, care în prezent se numește Strumok și se află în regiunea Odesa din Ucraina631. Având în vedere că satul acesta se afla în apropiere geografică de satele Osnova și Karlovka din județul Odesa, era de așteptat ca primii misionari ștundiști să fi venit la Cișmele și în toată Basarabia tocmai din acele sate. Realitatea însă a fost diferită. Primii misionari baptiști care au venit la Cișmele au fost dintre credincioșii ruși exilați în Tulcea, care la acel moment făcea parte din Imperiul Otoman. Istoria plantării bisericii baptiste din satul Cișmele a fost relatată de primul ei pastor, Arhip Romanenko632, care s-a născut în satul Șvirnevo, gubernia Herson, într-o familie de țărani foarte asupriți. Trei zile în săptămână lucrau împreună cu familia la boier și, dacă nu reușeau cu volumul de munci pe care le primeau, erau bătuți. La vârsta de 18 ani, Arhip a reușit să fugă în Turcia și a lucrat pescar în Katerlez (suburbie a or. Kerci). Acolo a căzut în patima beției și deseori se gândea la chinurile iadului, unde avea să sfârșească dacă rămânea în acea stare păcătoasă. De aceea, a hotărât să plece în Rusia să-și vadă familia, apoi să meargă la Kiev să se închine la moaștele sfinților și după aceea să se călugărească la Muntele Athos. În drumul său a trecut prin România și a ajuns în satul Șagani din Basarabia, unde s-a oprit să lucreze la cosit pe perioada verii. Omul la care se angajase l-a convins să se căsătorească cu o văduvă din sat. Scribul satului Șagani avea o copie a Noului Testament, pe care o numea „de Londra”, pentru că era tipărită și distribuită de 631 О. П. Турлак, Помни весь путь. История Кишиневской церкви евангельских христианбаптистов «Вефиль» 1908–2008, Кишинев, 2008, p. 15. 632 Баптист, nr. 5, 1907, p. 21.

194

Vasile FILAT

Societatea Biblică pentru Britania și Străinătate633. Cum a ajuns el să aibă această copie a Noului Testament nu cunoaștem, dar putem presupune că a fost adusă de colportorii centrului de distribuire al Societății din Odesa, condus de Melville. Putea fi adusă și de un prizonier, căci după Războiul din Crimeea (1853-1856), aceeași Societate Biblică pentru Britania și Străinătate a distribuit Noul Testament printre soldații ruși prizonieri la turci. Dar, la întoarcerea ostașilor acasă, când coborau de pe corăbii, autoritățile le-au confiscat Noul Testament. Totuși, mulți au reușit să le ascundă, ca să le poată citi sau să le ducă altora. Chiar în piețe puteau fi cumpărate copii ale Noului Testament aduse de foștii prizonieri634. Arhip Romanenko lucra împreună cu doi bărbați din Șagani pe nume Sidor și Sozon. Aceștia citeau Noul Testament, iar Arhip asculta. Tustrei au ajuns la concluzia că, dacă aceasta este învățătura adevărată a lui Isus Hristos, atunci ei nu sunt creștini. Pentru că nu erau siguri de veridicitatea traducerii „de la Londra” a Noului Testament, au mers la cantorul Bisericii Ortodoxe din sat și au cerut o copie a Noului Testament, ca să le compare. După verificare s-au convins că nu este diferență și că mântuirea adevărată este descrisă în Noul Testament. Ei nu cunoșteau nimic despre alte confesiuni, afară de molocani, care locuiau în satul vecin Cișmele și aveau adunare acolo. Au început să frecventeze serviciile divine ale molocanilor, la care se citea și se explica Biblia. Oamenii au început să vorbească că acești trei bărbați au devenit molocani. La începutul anului 1874 protoiereul și subprefectul i-au chemat la cancelarie și s-a adunat acolo mult popor. Protoiereul i-a întrebat de ce nu frecventează biserica ortodoxă și ei au răspuns că consideră că e păcat să te închini la icoane. Protoiereul a spus că atunci când Domnul Isus a trăit pe pământ, împăratul Avgar a trimis un pictor să-I picteze chipul, dar pictorul nu a reușit. Atunci Mântuitorul a luat o fâșie de pânză și a pus-o pe fața Sa, după care chipul Lui a rămas pe pânză. Unul din cei trei bărbați a avut îndrăzneala să spună protoiereului că așa istorie nu există în Noul Testament. Clericul ortodox a ridicat Noul Testament și a spus: „Aici este scris aceasta”. I-a chemat pe Arhip și prietenii săi în cancelarie, s-a așezat la masă și mult timp a răsfoit Noul Testament, căutând „argumentul” celor spuse de el. Negăsind, protoiereul a plecat, fără să le mai spună un cuvânt celor pe care i-a tras la răspundere. După această întâmplare primarul a adunat semnături de la locuitori, ca să-i alunge din sat pe acești trei bărbați împreună cu familiile lor. I-au chemat la cancelarie și le-au poruncit să-și John Melville a fost un misionar scoțian, care a locuit la Odesa din 1837 și a activat în calitate de colportor până la 1880, distribuind multe Biblii aduse oficial și apoi, după interdicția guvernului rus, neoficial. 634 „Johann Wieler (1839-1889). Among Russian Evangelicals: A New Source of Mennonites and Evangelicalism in Imperial Russia”. Translated and introduced by Lawrence Klippenstein, Journal of Mennonite Studies, vol. 5, 1987, p. 46. 633

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

195

vândă toate averile și în decurs de două săptămâni să părăsească satul. A doua zi Arhip a vrut să are, dar oamenii din sat au venit și l-au forțat să rămână acasă. Apoi au venit câțiva bărbați să-l bată, așa încât a fost nevoit să se ascundă de ei. În luna martie a anului 1876 Arhip Romanenko s-a mutat cu familia în satul Cișmele și s-a alipit comunității molocanilor, dar nu era satisfăcut de viața spirituală de acolo, pentru că molocanii nu urmau în totul învățătura Noului Testament. Ei nu practicau botezul, cina Domnului, hirotonisirea prezbiterilor. Sozon, prietenul lui Arhip, tot nu-i considera pe molocani creștini. Nu știau încotro să apuce și au început să se roage Domnului să le trimită pe cineva să-i învețe calea mântuirii. Vestea despre căutările lor spirituale a ajuns până la baptiștii ruși din Tulcea. Ei au trimis un predicator rus pe nume Dmitrii Petrov, care s-a întors la Hristos prin lucrarea misionarului metodist Flocken și apoi s-a alipit bisericii baptiste635. Petrov a venit la Arhip Romanenko și, în casa lui din satul Cișmele, a predicat Evanghelia celor adunați. În Cișmele primii s-au botezat Arhip, soția sa, fiica și sora soției. Apoi s-a botezat Sozon Vasilenko împreună cu soția și fiica636. Apoi s-au mai botezat alte 20 de persoane. Preotul ortodox Alexii Arventiev din satul Șagani a scris în anul 1905 o istorie a apariției mișcării evanghelice din localitatea lui și afirma că în sat au venit la început molocanii, dar în anii 1871-1872 au venit predicatori din Tulcea și, atunci, s-a convertit un grup de aproximativ 30 de persoane637. Este puțin credibilă versiunea preotului, căci Arhip Romanenko ar fi menționat dacă la acea vreme era o comunitate baptistă în Șagani, însă el spune că primul lui contact cu misionarii baptiști din Tulcea a fost pe când locuia în Cișmele, adică la 1876 sau mai târziu. Despre Arhip Romanenko, în satul Șagani a rămas mărturie că a fost deosebit de zelos în credința ortodoxă, căci primul venea la biserică și ultimul pleca, iar de acasă până la biserică, în semn de reverență, mergea totdeauna cu capul descoperit638. Nu la mult timp după plantarea bisericii baptiste din satul Cișmele, a ajuns la ei vestea despre vestitul colportor și predicator ștundist Iacov Deliakov că devenise baptist. În sat, atunci erau molocani, ștundiști și baptiști. Misionarul ortodox Архимандритъ Алексій, „Первый съѣздъ миссіонеровъ Кишиневской епархіи въ г. Кишинев съ 1-го по 7-е іюня 1893 года”, КЕВ, nr. 14, 1893, p. 475. 636 În anul 1880, împreună cu soția și cei 10 copii, Sozon s-a mutat la Tulcea, probabil pentru a scăpa de persecuția religioasă. La stabilirea familiei în Tulcea, vecinii, care vorbeau în majoritate rusește, i-au numit Sezonov, adică fiii lui Sezon. Din familia aceasta au ieșit vestiți lucrători creștini, care au făcut lucrare mare în România și au sprijinit lucrarea din Basarabia, https://cronicasezonovilor. wordpress.com/2013/06/03/inceputurile-familiei-sezonov/ (accesat la 8 februarie 2021). 637 Алексій Арвьентьев, „Исторический очеркъ сектанство в сел. Шаганахъ, Измаельскаго уездъа”, КЕВ, nr. 2, 1906, p. 45. 638 Ibidem, p. 48. 635

196

Vasile FILAT

Vasilii Pravednîi era deranjat peste măsură de progresul baptiștilor și, mai ales, de faptul că aceștia deschideau ușile adunării, încât cântările și predicile erau auzite de la jumătate de verstă639. De la ordinarea lui Arhip Romanenko ca prezbiter, în Cișmele s-au mai botezat până în anul 1907 alte 18 persoane, dintre care 9 au decedat, 2 au plecat în regiunea Amur și 4 s-au mutat la Tulcea. Este trist faptul că 4 persoane căzuseră de la credință și 3 persoane au încetat să frecventeze adunările640. Dintre molocani s-au convertit la biserica baptistă 10 femei. Când s-a convertit soția lui Egor Klimov, acesta toată săptămâna a certat-o și o alunga de acasă, nu-i dădea mâncare și o bătea. Numai după insistențele altor molocani, s-a liniștit, dar tot a rămas foarte supărat pe soție și îi blestema pe baptiști. Relațiile dintre molocani și baptiști erau tensionate. Când la molocani se năștea un copil sau era o nuntă sau o înmormântare, îl invitau și pe pastorul Arhip Romanenko și chiar îi ofereau să se roage în public. El profita de ocazie și totdeauna le vorbea despre importanța botezului. Unii nu-l mai chemau după aceasta, dar alții continuau să-l invite și să-i ofere să facă rugăciuni. La o înmormântare, un bătrân a ridicat bastonul și a strigat în direcția lui Romanenko: „Îți voi arăta eu cum să-mi botezi fiica”. Pastorul nu a întârziat și i-a răspuns: „Frate, Domnul să-ți dea și pocăința și credința pe care o are fiica ta”. Ceilalți molocani s-au arătat supărați pe bătrânul care a ridicat bastonul. Conform pastorului Romanenko, în vremea lui molocanii din Basarabia, în cea mai mare parte, erau robiți de beție, bătăi și înjurături, dar erau printre ei și oameni cumpătați641. Arhip Romanenko era descris de misionarul ortodox ca fiind „ferm în convingerile sale religioase, respectat, foarte bogat, dar dădea multora bani cu împrumut și se bucura de o influență nelimitată în adunare”642. Stepan Semigolov a fost ordinat diacon al bisericii baptiste din Cișmele, dar în anul 1886 s-a reîntors la biserica ortodoxă. În anul 1885 satul a fost vizitat de predicatorul Iacimenev, care a botezat 15 persoane dintre molocanii din Cișmele și Spasskoe. În fiecare an vizita aceste două sate vestitul colportor și predicator Iacov Deliakov. La anul 1888, în Cișmele erau 37 de baptiști (21 de bărbați și 16 femei), iar în satul Spasskoe locuiau 34 de baptiști (17 bărbați și 17 femei)643. În luna mai 1882, în colonia Rückenau din gubernia Taurida a avut loc conferința menoniților germani, la care au fost invitați 18 lideri evanghelici ruși și ucrai Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1888 годъ”, КЕВ, 1889, nr. 9, p. 398. 640 Баптист, nr. 5, 1907, p. 21. 641 Баптист, nr. 10, 1909, p. 22. 642 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, 1904, nr. 5, p. 4. 643 Паст. Собес, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабіи”, КЕВ, nr. 9, 1888, p. 348. 639

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

197

neni. Basarabia a fost reprezentată de pastorul Arhip Romanenko din Cișmele644. Au fost discutate subiecte importante care țin de doctrină și misiune. În procesul-verbal nu a fost fixată nicio luare de cuvânt a lui Romanenko645. La aceeași conferință, când se făceau rapoartele misionare, Mihail Ratușnîi, prezbiterul din satul Osnova, a raportat că în anul 1881 i-a vizitat pe credincioșii din Basarabia646. Nu se cunosc motivele pentru care reprezentanți din Basarabia au lipsit de la primul congres al baptiștilor ruși, care s-a desfășurat în perioada 30 aprilie – 1 mai 1884 în satul Novo-Vasilievka din gubernia Taurida, la care au venit 33 de delegați. La congres s-au discutat 24 de subiecte, dar accentul a fost pus asupra lucrării de misiune. Unica mențiune a guberniei Basarabia o găsim atunci când a fost exclusă din aria de activitate a misionarilor ordinați647. În ianuarie 1889 a venit în satul Cișmele un colportor evreu, care a mers la școala evreiască din localitate și acolo a ținut o lecție prin care le-a argumentat participanților că Isus Hristos este Mesia așteptat de poporul iudeu648. În ianuarie 1891 predicatorul Iustin Kovaliov din satul Cișmele a fost deportat în Transcaucazia și lipsit de toate drepturile cu confiscarea averii649. Pentru anul 1894 misionarul ortodox raporta prezența unui număr de 26 de baptiști în satul Cișmele, deși numărul ștundiștilor în același sat era de 30 de credincioși650. În raportul Comitetului Misionar al Eparhiei Chișinăului pentru anul 1895, la Cișmele erau 64 de baptiști și mai erau doar 3 ștundiști651. Putem presupune că ștundiștii din acest sat s-au alipit la biserica baptistă. Misionarii ortodocși scriau în rapoarte totdeauna că în Basarabia baptiști existau doar în satul Cișmele. Totuși, din aceleași rapoarte se poate deduce că baptiști au existat și la Chișinău, și în alte localități, dar fără să aibă adunări organizate. În anul 1899, la Cișmele erau 216 molocani, 74 de baptiști și 4 ștundiști. În satul Spasskoe locuiau 45 de ștundiști și 21 de molocani; în satul Șagani – 4 baptiști652. În raportul pentru anul 1900 misionarul ortodox Dimitrie scria că cea mai И. П. Плетт, Зарождение церквей ЕХБ, http://www.blagovestnik.org/books/00324.htm (accesat la 7 aprilie 2016). 645 Abe J. Dueck, Moving beyond Secession, Winnipeg, Canada, 1998, p. 43. 646 Алексий Дородницын, Материалы для истории религиозно-рационалистического движения на Юге России во второй половине XIX-го столетия, Казань, 1908, p. 560. 647 Ibidem, p. 168. 648 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1888 годъ”, КЕВ, nr. 8, 1889, p. 357. 649 РГИА, фонд 797, опись 61, отдел II, стол 3, дело № 13, f. 8. 650 Аркадій Епископъ Аккерманшіі, „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1894 годъ”, КЕВ, nr. 13, 1895, p. 183. 651 Аркадій Епископъ Аккерманшіі, „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1895 годъ”, КЕВ, 1897, nr. 12, p. 216. 652 Ѳеодосій Воловей, „Отчетъ епархіальнаго миссіонера южнаго района Кишиневской епархіи за 1899 годъ”, КЕВ, nr. 20, 1900, p. 439. 644

198

Vasile FILAT

mare comunitate a ștundo-baptiștilor din Basarabia se află în satul Cișmele și este condusă tot de Arhip Ivanovici Romanenko, despre care spunea că este un om convins, un fanatic aprig, cu viață strictă, cu mari resurse materiale și cu mare influență asupra comunității pe care o conducea. Romanenko menținea legătura cu biserica baptistă din orașul Tulcea din România și coresponda sistematic cu Vasilii Pavlov, care, fiind pastor al bisericii din Tulcea, conducea și biserica din Cișmele. De biserica din Cișmele aparțineau și baptiștii din satul Șagani, care veneau aici o dată în lună, pentru a lua parte la frângerea pâinii653. Conform raportului misionarului ortodox pentru 1901, în satul Cișmele biserica baptistă număra 86 de membri, dintre care 41 de bărbați și 15 femei. Mai ales în partea de sud erau multe discuții printre molocani despre botezul în apă și mulți din ei deveneau baptiști. În satul Șagani erau 9 baptiști. În anul 1904 Arhip Romanenko scria la revista Svobodnoe slovo că poliția din satul Cișmele îi oprea pe baptiști să facă serviciile divine și îi persecuta, din acest motiv, mai rău decât pe hoți și pe tâlhari654. La solicitarea delegaților Congresului al III-lea al Baptiștilor din Rusia, desfășurat la Rostov în 1909, pastorul V. A. Fetler din Sankt Petersburg a alcătuit o statistică a bisericilor baptiste din toată Rusia, despre care a spus că nu pretinde a fi una completă și că include inexactități655. În această statistică nu este menționată nicio biserică din Basarabia și aceasta scoate în evidență faptul că baptiștii din această gubernie nu aveau legături cu baptiștii din celelalte regiuni ale Rusiei și, mai ales, cu conducătorii mișcării. La congres a fost decisă delegarea unui predicator special pentru Basarabia656. Însuși pastorul Fetler nu dispunea de informații despre baptiștii din Basarabia și nu a reușit să facă rost de aceste informații pentru statistica alcătuită în anul 1910. În anul următor pastorul Fetler a alcătuit o nouă statistică, despre care menționa din nou că este incompletă, dar care a fost suplinită cu noi informații657. Conform acestei statistici, în 1910, în Rusia existau 420 de biserici baptiste, care întruneau 9.186 de membri și 8.085 de copii. Din numărul total de biserici doar 48 aveau case de rugăciune, iar numărul de prezbiteri și slujitori era de 250, ceea ce înseamnă că fiecărui slujitor, în medie, îi reveneau două biserici. În această statistică a fost trecută o singură biserică din gubernia Basarabia, și anume biserica din satul Cișmele, județul Ismail658 (Чичманская община). Fetler trimitea pastorului fiecărei biserici un formular și apoi trecea în Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 486. 654 Свободное слово, 1904, nr. 13, p. 30. 655 В. А. Фетлер, Статистика русских баптистов за 1909 год, Санкт-Петербург, 1910. 656 Архим. Гурій, „Гроза (Чѣмъ сильны сектанты?)”, КЕВ, nr. 4, 1910, p. 94. 657 B. А. Фетлер, Статистика русских баптистов за 1910 год, Санкт-Петербург, 1911. 658 În statistica lui Fetler pentru anul 1910: Чичманская община, prezentată sub numărul de ordine 143. 653

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

199

statistică informațiile primite. În formularul trimis de la biserica din Cișmele, drept an al fondării bisericii era notat anul 1780, ceea ce nu poate fi exact. Biserica ținea doar două servicii divine duminica: la orele 9:00 dimineața și la orele 4:00 după amiază. La raportul financiar nu este trecut nimic și putem presupune că aceste informații nu au fost indicate în formularul completat de slujitorii bisericii. Prezbiter era Arhip Ivanovici Romanenko și îl avea ca ajutor pe Lukian Stepanovici Kozacenko. Pe parcursul anului 1910 s-au alipit bisericii 28 de persoane, dintre care 26 prin botez și 2 persoane au venit din alte biserici; 2 persoane fuseseră excomunicate din biserică în acel an. La începutul anului 1911 biserica din Cișmele întrunea 48 de membri și 57 de copii, numărul total al comunității fiind de 105 persoane659. Nu putem cunoaște care a fost cauza unei creșteri atât de frumoase în anul 1910, dar pe parcursul acelui an biserica a crescut de la 20 la 48 de membri – o creștere deosebit de frumoasă. Biserica mai avea și un cor din 16 persoane. În anul 1910, la Cișmele funcționa organizația ortodoxă Frăția Sf. Vladimir, creată pentru a lupta împotriva molocanilor, baptiștilor și ștundiștilor. Această organizație procura broșurile și cărțile editate de societatea misionară Frăția Nașterii Mântuitorului din Chișinău și le distribuia oamenilor din sat660. În tot județul Ismail, Biserica Ortodoxă înființase 25 de biblioteci cu scopul de combatere a celorlalte confesiuni661. După ce a făcut eforturi fără succes toată vara să împiedice activitatea bisericii baptiste din Chișinău, în septembrie 1912 a venit în satul Cișmele misionarul eparhial antisectar Aleksandr Skvoznikov. Aici a purtat dezbateri publice cu Piotr Kovaliov și Pavel Kravcenko. A chemat și pe preoții din satele vecine, pe judecătorul popular, pe medic, pe profesori și pe șeful poliției. Astfel, căuta să-i convingă pe reprezentanții autorităților locale să împiedice activitatea baptiștilor. Urmărind același scop, a mers de acolo împreună cu Feodosii Chirică în localitățile Șabo și Popușoi662. După închiderea caselor de rugăciune în legătură cu începerea Primului Război Mondial, baptiștii din satul Cișmele se adunau în casa lui Gherasim Ukraineț. Predicator era Pavel Kravcenko, care își făcuse studiile la Berlin și care a fost înrolat cu forța în armata rusească împreună cu predicatorul Kovaliov663. În timpul aflării lui Kravcenko și Kovaliov în armată, biserica a fost păstorită de Lukian Stepanovici Kozacenko. La acea vreme, în Cișmele biserica număra 30 de familii de baptiști (150 de persoane)664. В. А. Фетлер, Статистика русских баптистов за 1910 год, Санкт-Петербург, 1911. ANRM, f. 208, inv. 3, d. 4393, f. 275. 661 Ibidem, f. 277. 662 „Краткій отчетъ дѣятельности eпархіальнаго противосектантскаго миссіонера Кишиневской епархіи Александра Сквозникова”, КЕВ, nr. 24, 1913, p. 5. 663 ANRM, f. 297, inv. 1, d. 323, f. 52. 664 Ibidem, f. 45. 659

660

200

Vasile FILAT

În anul 1915 cineva care a semnat „patriot” a trimis o scrisoare anonimă poliției, în care a scris multe detalii despre baptiștii din Cișmele, dar și multe calomnii. Denunțătorul învinuia fals că la biserica din Cișmele venea predicatorul Vasilii Pavlov și propovăduia socialism și că, în urma acestor predici, s-a format la ei în sat „partidul libertății naționale”. Mai învinuia „patriotul” pe baptiști că ar fi ascuns în casele lor pe soldații turci care au fost desantați la Burgas și că le-ar fi spus oamenilor că așteaptă să învingă nemții în acel război, căci nemții tot baptiști sunt și va fi mai bine cu ei. Reprezentantul poliției a venit și a investigat cazul, a adunat mărturii și apoi a raportat în scris că baptiștii fac adunări în sat, dar nu au nicio legătură cu formarea celulei „partidului libertății naționale” din Cișmele, nici nu au ascuns soldați turci desantați, nici nu au vorbit împotriva autorităților. Nimeni din sat (indiferent de confesiune) nu a confirmat niciuna din învinuirile aduse de „patriot”. Adunările se făceau acasă la Piotr Kovaliov, Platon Șușpanov, Feodosii Kozacenko și Gherasim Ukraineț. Mai scria „patriotul” că adunările se făceau în permanență, că numărul baptiștilor era mereu în creștere și că ei făceau colecte financiare pentru misiune665. Nu este greu să ne dăm seama din partea cui era acel „patriot” și ale cui interese le apăra, căci a scris cuvinte de laudă la adresa preotului ortodox din sat. Liderii primei biserici baptiste din Basarabia nu au avut o viziune pentru misiune în restul guberniei și nu s-au extins prin plantarea de alte biserici nici în zona apropiată de ei, afară de satul Spasskoe. Pastorul Vasilii Pavlov este cel care urma să contribuie la plantarea bisericilor baptiste la Bender, Tiraspol și Chișinău. În iunie 1907 s-a constituit Asociația Misionară Baptistă din Rusia, care și-a propus să adune suport pentru 20 de evangheliști care urmau să meargă prin diferite regiuni ale Rusiei, ca să planteze biserici noi și să întărească bisericile existente. Pe parcursul primului an de lucru această asociație nu a raportat nicio activitate misionară în Basarabia, chiar dacă alături erau orașul Odesa și regiunea Herson, cu activitate misionară intensă. Nici evangheliști care ar fi vizitat Basarabia nu sunt menționați în raportul Asociației Misionare. În tabelul donațiilor, pentru toată gubernia Basarabia este menționată o singură donație de 25 de ruble de la biserica baptistă din Cișmele666. Biserica rusă din Tulcea a contribuit la activitatea misionară a Asociației cu 10 ruble, oferite de Avram Sezonov667. Dar acești bani erau pentru misiunea în toată Rusia, și nu specific pentru Basarabia.

Ibidem, f. 44. Отчет Баптистского миссионерского общества за 1907-1908 год, Одесса, 1909, p. 45. 667 Ibidem, p. 53. 665

666

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

201

Akkerman În anul 1888 a venit din regiunea Herson și s-a stabilit cu traiul la Akkerman Ivan Kolesnikov, un evreu care, la vârsta de 14 ani, s-a convertit la creștinism, dar, pentru că s-a dezamăgit de Biserica Ortodoxă, a devenit baptist. El era colportor al Societății Misionare Baptiste și, oriunde mergea, purta cu sine cutii cu cărți creștine, pe care le vindea sau le distribuia gratuit oamenilor668. Conform mărturiei baptistului P. Slobodeniuk, biserica baptistă din Akkerman a luat naștere în anul 1890 și primul locuitor din oraș care a devenit baptist a fost pietrarul Piotr Makarov, apoi Fiodor Borisov și Ivan Șemacenko. Apoi a venit din Tbilisi baptista Panina și din Chișinău a venit baptista Maria Malishevskaia. Din Bulgaria au venit Randeev cu familia lui numeroasă și Velenov. Pentru că baptiștii erau în număr mic, la început se adunau în casa de rugăciune a molocanilor și făceau adunări pe la casele lor până în anul 1912. Apoi au stabilit legătura cu baptiștii din Odesa și cu pastorul Vasilii Pavlov, care i-a ajutat să amenajeze o încăpere pentru serviciile divine în casa lui Zalov. Biserica din Odesa le-a oferit băncile și i-a dotat cu literatura necesară. Conducerea bisericii a fost încredințată lui Ivan Vasilievici Șemacenko669. Predicatorii Kravcenko și Filipovici din Odesa au ajutat acestei biserici prin vizite frecvente și cu predicarea670. Din raportul misionarului ortodox din 1900 aflăm că baptiștii din Akkerman erau parte a bisericii din Odesa, avându-l de lider pe tânărul Haralampii Ivanovici Kravcenko, care avea 22 de ani. El provenea dintr-o familie de creștini ortodocși din Chilia. La vârsta de 17 ani, s-a botezat la biserica baptistă din Tulcea. După ce a fost învățat de Vasilii Pavlov, s-a întors să facă misiune în regiunile Chilia și Akkerman. S-a stabilit cu traiul la Akkerman și timp de câteva luni a plantat o biserică baptistă cu oameni veniți dintre molocanii și ortodocșii cărora le-a predicat Evanghelia. Chiar dacă nu avea cunoștințe strălucite, Haralampii Kravcenko avea un zel deosebit și îndrăzneală de la Duhul Sfânt. Misionarul ortodox scria că se îmbrăca elegant totdeauna și se purta ca un om inteligent671. El era de specialitate morar și, când mergea într-o localitate nouă, se angaja conform acestei profesii și așa zidea relații cu oamenii, ca să le poată spune Evanghelia. Când piedicile și per Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1888 годъ”, КЕВ, nr. 8, 1889, p. 357. 669 Юрий Решетников, Сергей Санников, Обзор истории евангельско-баптистского братства в Украине, http://krotov.info/history/20/iz_istori/reshetn.html (accesat 6 aprilie 2016). 670 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 6. 671 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 487. 668

202

Vasile FILAT

secuțiile făceau imposibilă misiunea lui, mergea în altă localitate. Astfel a făcut misiune și a predicat la Chilia, Cișmele, Akkerman și Odesa672. Chilia Credința baptistă a ajuns în orașul Chilia prin misiunea bisericii baptiste din Odesa. Conform rapoartelor misionarilor antisectari ortodocși, încă în anul 1903 frații Haralampii și Pavel Kravcenko au condus misiune baptistă în orașul Chilia673. Mai târziu, conducătorul corului din Cișmele, P. Kovaliov, s-a stabilit cu traiul în orașul Chilia; în anul 1914 despre activitatea lui s-a scris în revista eparhială. Pentru că Kovaliov predica Evanghelia în oraș și avea succes, preotul ortodox Iosif Belodanov, după câteva discuții particulare, l-a invitat la dezbateri publice. Prima a avut loc la 16 februarie și au discutat despre botezul pruncilor. Din partea baptiștilor a participat la dezbatere și prezbiterul bisericii din Cișmele, P. Kravcenko. Peste o săptămână a urmat o altă dezbatere publică, la care s-a discutat despre biserică. Nu putem cunoaște din sursele ortodoxe care au fost argumentele vorbitorilor baptiști și nici rezultatele dezbateri, dar știm cu certitudine că preotul ortodox, la încheiere, le-a spus oamenilor că dacă vor intra vreo dată în casele lor sectanții (adică baptiștii), „să spele după ei podeaua și să aerisească camera, că să iasă mirosul rău al ereziei lor”674. Unii clerici ortodocși preferau, în loc de argumente, să facă uz de defăimări și batjocură. La dezbaterea teologică care a fost la Chilia la data de 2 martie în același an, a participat și un baptist din satul Cara-Mehmet (sau Caramahmet) (azi Șevcenkove, Ucraina), și acest fapt atestă prezența bisericii baptiste în acel sat la anul 1914. Soroca La 29 mai 1903, în clădirea Zemstvei din Soroca, ieromonahul ortodox Gurie Grosu, care urma să devină mitropolit al Basarabiei, a chemat la dezbatere teologică pe Mihail Kaștanov, predicatorul baptist din oraș. Subiectul discuției a fost despre rolul așa-numitei Sfânte Tradiții în mântuirea omului. Au participat 800 de oameni la dezbatere. Despre aceasta s-a scris în revista eparhială. Cu părere de rău, nu putem cunoaște argumentele aduse de predicatorul Kaștanov, căci iero „Сектантство и противосектантская миссіонерская деятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 163. 673 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 2. 674 Ревнитель православія, „Беседы съ баптистами”, КЕВ, nr. 12, 1914, p. 574-575. 672

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

203

monahul Gurie a scris cu lux de amănunte tot discursul și obiecțiile sale, dar pe ale oponentului său le-a redus la 1-2 propoziții, ca să-l arate neputincios, cel puțin prin intermediul revistei675. După dezbaterea religioasă publică, relatează Gurie Grosul că „ortodocșii s-au învrăjbit împotriva baptiștilor până acolo că aveau să-i rupă în bucăți” și, numai datorită poliției, s-au limitat să scandeze: „Ștunda, ștunda!”. Nu este de mirare și nu este greu de înțeles de ce evanghelicii, în mod obișnuit, se eschivau de la dezbaterile teologice cu misionarii, iar, dacă erau forțați de autorități să vină, preferau să tacă676. După ce a plecat misionarul ortodox din Soroca, Kaștanov a vizitat casele oamenilor, a vorbit cu ei și le-a lăsat materiale tipărite. Apoi, Kaștanov a plecat din Soroca, și acolo a continuat să predice Filip Radonenko677. Nicio persoană dintre baptiști nu s-a întors la Biserica Ortodoxă678. Mihail Kaștanov era dulgher de profesie și folosea pentru misiune specialitatea sa. Primul rod al misiunii lui în Soroca a fost paramedicul județului Filip Radonenko. Odată convertit, el a scos din casă icoanele și aceasta a dus la ruperea relației cu preotul ortodox. Misionarul ortodox presupunea că se convertise la credința baptistă și Maria Nadug, fiica unui locuitor din satul Pohoarna, care era angajată în calitate de servitoare la paramedic679. În perioada aflării sale în Soroca, Mihail Kaștanov a mers să lucreze ca dulgher la construcția școlii din Bodești și acolo a început să propovăduiască, dar era foarte limitat, pentru că nu cunoștea limba română. Atunci a făcut cunoștință cu Simeon Nadug, funcționar al administrației locale din Cotiujeni, care traducea în română când Kaștanov predica în rusă680. Și în satul Solonceni era un credincios baptist681. În desfășurarea prigoanelor împotriva baptiștilor și a celorlalți evanghelici, ierarhii Bisericii Ortodoxe au implicat deplin instituțiile statului și insistau ca persoana în cauză să fie urmărită și persecutată și după schimbarea locului de trai. Astfel, în luna februarie 1904, Consistoriul Duhovnicesc din Chișinău a anunțat instituția similară din Kiev despre faptul că în urmă cu șase luni a plecat din Soroca la Kiev credinciosul Mihail Kaștanov682. Ce l-a făcut pe Kaștanov să se mute cu traiul? Nu este greu să ne dăm seama că clericii ortodocși au implicat poliția și au Іеромонахъ Гурій, „Бесѣда съ штундобаптистами въ г. Сорокахъ”, КЕВ, nr. 21, 1903, p. 561-564. „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 17. 677 Ibidem, p. 18. 678 Ibidem, p. 20. 679 „Сектантство и противосектантская миссіонерская деятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 154. 680 Ibidem, p. 154. 681 Аркадій Епископъ Аккерманскій, „Отчетъ Кишиневскаго Прaвославнаго Христо-Рождественскаго братства за 1904 годъ”, КЕВ, nr. 10, 1905, p. 14. 682 ЦГИАУК, Киев, ф. 127, оп. 1003, д. 26, f. 1. 675

676

204

Vasile FILAT

făcut imposibilă aflarea lui la Soroca. Consistoriul din Kiev a cerut de la biroul de adrese informații cu privire la noul loc de trai al lui Kaștanov și a aflat că, după ce locuise o vreme la adresa strada Tverskaia 5 din Kiev, s-a mutat cu traiul în localitatea Dimievka683. Consistoriul din Kiev a anunțat preotul și misionarul ortodox din acea regiune. Consistoriul din Chișinău nu s-a mulțumit cu aceasta și a trimis o altă notă la Kiev, cerând mai multe informații despre activitatea de răspândire a ștundismului pe care o face Mihail Kaștanov684. Preotul din Dimievka a constatat că Kaștanov lucra la construcția unei case, dar nu se stabilise cu traiul în localitate685. Atunci Consistoriul din Kiev a cerut instituției similare din Chișinău mai multe informații despre felul cum Kaștanov a răspândit credința evanghelică în Eparhia Chișinăului686. Toată această mulțime de proceduri birocratice arată cât de mult efort și insistență depuneau clericii ortodocși, ca să împiedice trezirea spirituală. Dar pentru Cuvântul lui Dumnezeu nu există lanțuri și, în ciuda acestor piedici, Evanghelia înainta. În luna mai a anului 1905 preotul paroh din Soroca, Ioan Stoianov, a raportat Consistoriului din Chișinău că Filip Radonenko, paramedicul spitalului zemstvei din oraș, „l-a atras în grupul baptiștilor” pe orășeanul Mihail Pânzaru687. Radonenko a devenit credincios încă în anul 1903688. Mihail Kaștanov, fiind urmărit, a mers în diferite localități să facă misiune în timp ce profesa dulgheria. Astfel a mers și la Țekinovka din Podolia, apoi a vizitat din nou Soroca689. În toamna anului 1906 misionarul ortodox Gurie Grosu raporta după o vizită că la Soroca exista o comunitate alcătuită din 7 baptiști. Peste șase ani, în toamna anului 1912, a venit la Soroca misionarul antisectar eparhial Aleksandr Skvoznikov și a insistat la autorități să fie concediat din serviciu paramedicul închisorii Filip Radonenko de teama ca acesta să nu convertească la credința baptistă deținuții690.

Bender După satul Cișmele, orașul Bender poate fi considerat al doilea centru al mișcării evanghelice din Basarabia. Aici au venit la început molocanii și au avut cea Ibidem, f. 3. Ibidem, p. 4. 685 Ibidem, p. 5. 686 Ibidem, p. 6. 687 ANRM, f. 208, inv. 3, d. 3766, f. 1. 688 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 2. 689 „Сектантство и противосектантская миссіонерская деятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 163. 690 „Краткій отчетъ дѣятельности eпархіальнаго противосектантскаго миссіонера Кишиневской епархіи Александра Сквозникова”, КЕВ, nr. 24, 1913, p. 5. 683

684

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

205

mai mare comunitate din Basarabia, atingând cifra de 600 de persoane. Apoi, la Bender au venit ștundiști exilați din Rusia, cum a fost Leasoțki. Ieremia Ciobanu a pornit un grup ștundist și tot aici urma să apară biserica baptistă, odată cu cele din Chișinău și Tiraspol. Pastorul Vasilii Pavlov din Odesa a plantat bisericile din Bender, Chișinău și Tiraspol în aceeași vreme. Aceste trei localități au fost inițial puncte de misiune ale bisericii baptiste din Odesa. De multe ori, pastorul mergea mai întâi la Bender, apoi de acolo vizita comunitatea din Chișinău și la întoarcere se oprea la Tiraspol. Grație faptului că Pavlov a avut obiceiul să ducă un jurnal personal, avem informații din prima sursă despre activitatea lui misionară în Basarabia, chiar dacă aceste informații sunt puține. La 14 martie 1910 A. D. Timoșenko, pastorul asistent al Bisericii Baptiste din Odesa, a vizitat grupul din Bender, alcătuit din 8 femei botezate la biserica din Odesa. Deci, până la acea vreme, acele femei din Bender au început să viziteze adunările bisericii baptiste din Odesa și acolo s-au convertit și au primit botezul. Când pastorul Vasilii Pavlov de la Odesa a venit la Bender în luna aprilie 1910, în adunare erau aceleași 8 femei membre, însă la serviciul divin pe care îl făceau acele femeile luau parte în jur de 50 de persoane691. Nu cunoaștem numele acestor femei și nici anul când au fost botezate, dar, fiind membre la biserica din Odesa, ele locuiau și propovăduiau Evanghelia la Bender. La 16 mai 1910 Vasilii Pavlov a botezat 10 persoane la Bender. Dintre cei botezați, 5 persoane erau din Chișinău și trei din Tiraspol, deoarece în aceste orașe credincioșii întâmpinau piedici și interdicții din partea autorităților. La 14 iunie Skaldin, alt predicator al bisericii din Odesa, a mai botezat 4 persoane la Bender. Când venea la Bender, Vasilii Pavlov era găzduit de către Stepanov. În luna octombrie 1910 deja erau 10 membri în această adunare după ce s-au botezat doi bărbați – Afanasie Naum și I. O. Stepanov692. La 31 iulie 1911 a vizitat biserica din Odesa fratele V. Krîlov din Bender693. În luna decembrie, Vasilii Pavlov a ordinat pe A. A. Lizgunov în calitate de predicator pentru Bender; acestuia i-a fost stabilit un salariu de 30 de ruble, pe care a promis să le plătească fratele Vaigort. Pavlov a încheiat ședințele la orele 2 de noapte și atunci a plecat înapoi spre Odesa cu trenul694. Se cere remarcat faptul că pastorul Pavlov se îngrijea să pună rânduiala în bisericile nou-formate, astfel ca din ziua ordinării pastorii să aibă suportul financiar al bisericii. Дневник Василия Гурьевича Павлова, 1910 год, http://anabaptist.ru/obmen/hystory/ist2/files/archives/d_1910.html (accesat la 6 aprilie 2015). 692 Ibidem. 693 Ibidem. 694 Ibidem. 691

206

Vasile FILAT

În anul 1912 misionarul eparhial antisectar Aleksandr Skvoznikov a purtat trei dezbateri publice cu baptiștii din Bender, după care baptiștii au mutat casa de rugăciune lângă piață. Sfințirea casei de rugăciune a durat trei zile, au fost invitați corul bisericii din Odesa și predicatori din diferite localități. Misionarul ortodox se lăuda că a mers în prima zi și le-a încurcat baptiștilor, iar a doua și a treia zi a plouat695. În anul 1913 biserica baptistă din Bender întrunea mai mult de 30 de membri și serviciile divine se desfășurau în clădirea lui Dordic de pe strada Mihailovskaia696. Din pricina persecuțiilor, în anul 1913 pastorul Vasilii Pavlov a fost nevoit să oficieze pe timp de noapte un botez la Bender, în apele Nistrului. Printre cei botezați au fost și câțiva credincioși din Chișinău. În iunie 1913 Mihail Timoșenko și N. Tihomirov, la insistența misionarului ortodox, au fost arestați și supuși judecății pentru predicarea Evangheliei în orașul Bender. Judecătorul a oprit procesul din insuficiență de probe697.

Chișinău Chiar dacă azi cel mai mare număr de credincioși și de biserici baptiste din Republica Moldova se găsesc în orașul Chișinău, biserica baptistă din acest oraș a fost plantată doar în anul 1910. Prima biserică baptistă din Basarabia a luat naștere în anul 1876 în satul Cișmele. Timp de 30 de ani nici baptiștii din Cișmele, nici alții din Basarabia nu au reușit să planteze o biserică baptistă în capitala guberniei. Pastorul Vasilii Pavlov și biserica din Odesa, păstorită de el, au făcut misiune și au ajutat la începuturile bisericii baptiste din capitala Basarabiei. Dacă s-ar fi reușit mai devreme plantarea unei biserici baptiste la Chișinău, avem temei să credem că lucrarea Evangheliei ar fi luat amploare pe tot întinsul Basarabiei și pe parcursul primilor 30 de ani de prezență a credinței baptiste în Basarabia s-ar fi înregistrat o mai mare creștere a numărului de biserici și de credincioși baptiști. Iată cum a fost plantată prima biserică baptistă din Chișinău. Mulți lideri baptiști au ieșit din mijlocul molocanilor și așa a fost și la Chișinău. În februarie 1887 misionarul baptist Fiodor Prohorovici Balihin din gubernia Taurida a venit la Chișinău, unde a fost bine primit de molocani. A rămas la ei două zile și a predicat la două servicii divine. A discutat cu ei despre rugăciunea din inimă, „Краткій отчетъ дeятельности eпархіальнаго противосектантскаго миссіонера Кишиневской епархіи Александра Сквозникова”, КЕВ, nr. 24, 1913, p. 3. 696 ANRM, fond 6, inventar 18, dosar 42, f. 202. 697 И. П. Плетт, История ЕХБ с 1905 по 1944 год, http://www.blagovestnik.org/books/00360.htm (accesat la 7 aprilie 2016). 695

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

207

despre cântări și a avut mai multe discuții particulare. De la Chișinău a mers la Bender, unde a petrecut cu molocanii toată ziua de duminică. La ei tot a predicat și a discutat, vizitându-i pe la case. Molocanii au rămas satisfăcuți de vizita lui698. Nici la Chișinău, nici la Bender, în această vreme nu exista încă o biserică sau un grup baptist, căci, altfel, Balihin ar fi vizitat aceste grupuri și ar fi raportat despre existența lor. Sursele nu specifică dacă în timpul acestor vizite misionarul Balihin le-a vorbit molocanilor despre importanța botezului prin credință. Mai târziu, din aceeași comunitate a molocanilor din Chișinău urma să se ridice persoana care a contribuit considerabil la plantarea primei biserici baptiste din capitală. Misionarul ortodox Vasile Kozak, în sectorul căruia se afla orașul Chișinău, raporta în anul 1897 că a avut discuții particulare multiple cu baptiștii și ștundiștii699. Deci, în oraș sau în suburbii au existat și baptiști, de vreme ce el îi identifică și face diferență între ei și ștundiști. Nu dispunem însă de alte informații despre baptiștii din Chișinău la acea perioadă sau să fi avut ei o comunitate a lor. Aceasta a apărut peste un deceniu ca rezultat al căutărilor spirituale ale lui Andrei Ivanov, un molocan din Chișinău. Andrei Fiodorovici Ivanov era unul dintre predicatorii comunități molocanilor din Chișinău. El s-a născut în anul 1882. Fiind un om educat și energic, studia în mod particular și profund Sfintele Scripturi. Andrei a ajuns la convingerea că oricine alege să fie adevărat ucenic al Domnului Isus Hristos va trebui să se boteze în mod conștient și benevol. Aceste convingeri le împărtășea cu molocanii din comunitatea lui și cu creștinii ortodocși. În anul 1906, pe când avea 24 de ani, Andrei Ivanov a început să invite prietenii și persoanele cunoscute în casa proprie, care se afla pe strada Podolskaia (azi, strada București 14), și să conducă ore de studiere a Bibliei, invitând prietenii la ceai sub nucul din fața casei, căci era grădinar700. Când au crescut tensiunile între Andrei Ivanov și comunitatea molocanilor, grupul condus de primul număra 10 persoane. Au fost nevoiți să se separe de molocani și să facă întrunirile religioase în pădurea de la Durlești, care se afla la 12 km depărtare de casa sa. Tatăl său, Fiodor, și mama, Agafia, au devenit îngrijorați și nemulțumiți de acțiunile fiului lor Andrei și căutau pe toate căile posibile să-l reîntoarcă la convingerile religioase ale molocanilor. Agafia, fiind disperată, a vizitat comunitatea molocanilor din Odesa și l-a invitat pe predicatorul baptist Vasilii Pavlov la Chișinău, cu scopul de a-l convinge pe fiul ei Andrei să nu se boteze, ci să se întoarcă la convingerile pe care le părăsise. Vasilii Pavlov provenea din molocani și Agafia posibil că nu știa și nu înțelegea Иоанн Петрович Дик, У колыбели братства, Steinhagen: Samenkorn, 2017, p. 275, Аркадій Епископъ Аккерманшіі, „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1895 годъ”, КЕВ, nr. 15, 1897, p. 331. 700 Василий Давний, История евангельских баптистов в Молдавии, material nepublicat, p. 8. 698 699

208

Vasile FILAT

că el renunțase la convingerile lui molocane. Vasilii Pavlov a acceptat invitația și, însoțit de predicatorii Daniil Timoșenko cu fiul său, Mihail, și Skadin, a venit la Chișinău701. Contrar așteptărilor mamei care i-a făcut invitația, V.  Pavlov și ceilalți slujitori baptiști l-au încurajat pe Andrei Ivanov în dorința lui să urmeze deplin învățătura Sfintelor Scripturi și să persevereze în aceasta botezându-se în apă după porunca Mântuitorului702. Mai târziu și mama lui Andrei a devenit baptistă. Pentru a face rost de Biblii și reviste creștine, Andrei Ivanov a mers la Sankt Petersburg, unde a făcut cunoștință cu Ivan Prohanov, un neobosit predicator și lucrător evanghelic din Rusia703. A doua persoană care a jucat un rol important la plantarea bisericii baptiste din Chișinău a fost Tihon Hijneakov. El s-a născut în 1880 la Voronej în familia unui țăran ucrainean704. Băiatul a făcut patru clase la școala parohială și era foarte pasionat de muzică, mai ales de flaut, la care a învățat a cânta bine. Ajungând la majorat, s-a căsătorit cu Polina și în anul 1800, în familia lor s-a născut un fiu, căruia i-au dat numele Procofie. Ambii părinți ai lui Tihon erau creștini ortodocși. În anul 1902 tânărul a fost mobilizat în armata țaristă și serviciul militar l-a satisfăcut la Chișinău în calitate de muzician. La încheierea serviciului militar, Tihon a hotărât să rămână cu traiul la Chișinău, unde și-a chemat soția cu copilul. S-a angajat la început ca infirmier, apoi a devenit paramedic la Spitalul de Boli Psihice din Costiujeni (azi, Codru) și a continuat să cânte în orchestră705. La Chișinău li s-au mai născut două fete, dar ambele au murit înainte să atingă vârsta de 3 ani. În anul 1907, în familia lor s-a născut Nadejda, care apoi a devenit soția predicatorului Jak Moiseevici Zaltzman706. Fiind setos de cunoștințe și în căutări profunde spirituale, Hijneakov a cerut Biblia de la preotul ortodox și, în procesul citirii, a ajuns la concluzia că practica închinării la icoane este contrară Cuvântului lui Dumnezeu. Textele biblice care i-au format aceste convingeri au fost Isaia 44:10-21 și capitolul 4 din Evanghelia după Ioan. Înțelegând că Dumnezeu cere de la oameni o închinare vie în duh și în adevăr, Hijneakov a povestit despre cele descoperite în Biblie prietenilor și vecinilor. Primul a crezut vecinul său Iosif Zabloțki, un ucrainean care locuia în apartamentul de alături și care lucra dulgher la spital707. Iosif Zabloțki, la rândul său, a mers și a spus lui Achim Groșevik708. Cei trei au început să se întâlnească împreună cu so Ibidem, p. 8. История евангельских христиан-баптистов в СССР, Москва, 1989, p. 319. 703 Александр Нагирняк, Подвижники веры, Киев, 2014, p. 69. 704 Василий Давний, op. cit., p. 9. 705 Lumina vieții, nr. 6-7, 1930, p. 17. 706 Василий Давний, op. cit., p. 9. 707 Ibidem, p. 9. 708 Cuvântul Adevărului, nr. 9 (66), 2008, p. 6. 701

702

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

209

țiile pentru studierea Bibliei. Apoi s-au alipit vecinii. Hijneakov a organizat în anul 1907 chiar pe teritoriul spitalului unde lucra un grup de studiu biblic cu scopul de a înțelege care este închinarea plăcută lui Dumnezeu709. Toți cei care frecventau acest grup de studiu biblic încetau să viziteze serviciile divine ale Bisericii Ortodoxe, pentru a evita închinarea la icoane. Aceasta l-a supărat pe preotul ortodox Andrei Murava, care, după ce a încercat fără succes să-i convingă pe credincioși să revină la ortodoxie, a insistat a autorități și au fost concediate cinci persoane care lucrau la spital: Groșevik, Hijneakov, Mereji, Kalașnikova și Creacikova710. Pentru întreținerea celor opt copii Hijneakov s-a angajat curier la Banca de Stat. Andrei Ivanov avea un frate Mihail, care s-a întâmplat să facă cunoștință cu Tihon Hijneakov și să afle despre credința lui în Dumnezeu și grupul de studiu biblic pe care îl conducea. Mihail i-a comunicat aceasta fratelui său Andrei, care a luat legătură îndată cu Tihon și l-a invitat să se alăture cu grupul său la studiile biblice pe care le făceau711. Înainte de aceasta Andrei Ivanov a fost la Sankt Petersburg, unde a făcut cunoștință cu Ivan Stepanovici Prohanov, președintele Uniunii Creștinilor Evanghelici. În urma colaborării stabilite, Ivanov primea de la Sankt Petersburg Biblii și reviste creștine. De asemenea, Ivanov colabora cu biserica baptistă din Odesa și era aprovizionat suficient cu literatură creștină. Când a făcut cunoștință cu Tihon Hijneakov, i-a dăruit o Biblie și ultimul a putut să întoarcă preotului Biblia împrumutată712. Cele două grupuri de studiu biblic s-au unit într-un singur efort evanghelic și, fiind ajutați de biserica baptistă din Odesa, au format prima biserică baptistă din Chișinău. În articolele și publicațiile din ultimii ani s-a scris că primii baptiști din Chișinău s-au botezat în anul 1908713. La baza acestei afirmații a stat lucrarea nepublicată a lui Vasilii Davnii despre istoria baptiștilor din Moldova714. Același an 1908 era considerat anul începerii bisericii din Chișinău, adică anul când s-au botezat primii credincioși din biserică. Părerea aceasta s-a întărit atât de mult, încât ani de zile au fost celebrate aniversări ale bisericii pornind de la anul 1908. Dovadă este și poza de la aniversarea de 70 de ani din 1978. Documentele istorice arată clar că primii baptiști din Chișinău s-au botezat în anul 1910. Dispunem de cel mai credibil document – jurnalul personal al pastorului Vasilii Pavlov pentru anul 1910, unde este înregistrat evenimentul. Chiar în prima zi a anului, la 1 ianuarie, soția lui Andrei Ivanov a vizitat biserica baptistă История eвангельских христиан-баптистов в СССР, Москва, 1989, p. 320. Баптист, 1911, nr. 32, p. 252. 711 Василий Давний, op. cit., p. 12. 712 Ibidem, p. 12. 713 Свет жизни, nr. 2, 1996, p. 7. 714 Василий Давний, op. cit., p. 14. 709 710

210

Vasile FILAT

Fondatorii bisericii baptiste din Chișinău

din Odesa și după serviciu au luat prânzul cu pastorul Vasilii Pavlov în casa lui Proseanin. La acea masă, posibil, s-a discutat despre botezul primelor persoane din Chișinău, printre care și soțul ei, Andrei. La 13 aprilie 1910, la Odesa, Vasilii Pavlov a botezat cinci persoane, dintre care trei au fost de la Chișinău: Anton Nikolaevici Lebedenko, Andrei Fiodorovici Ivanov și Ivan Moiseevici Tihomirov715. Ei au venit Дневник Василия Гурьевича Павлова, 1910 год, http://anabaptist.ru/obmen/hystory/ist2/files/archives/d_1910.html (accesat la 6 aprilie 2015).

715

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

211

cu o zi înainte la Odesa și pastorul Vasilii Pavlov a întrunit comitetul bisericii, la care au luat decizia să-i accepte pe toți trei ca membri ai bisericii din Odesa. Acești trei bărbați sunt primii baptiști din Chișinău care s-au botezat. Deci, pornind de la ideea acceptată că data nașterii unei biserici baptiste este ziua când s-au botezat primii credincioși, putem spune cu toată certitudinea că data nașterii bisericii baptiste din Chișinău este 13 aprilie 1910. O altă dovadă că anume în 1910 s-au botezat primii baptiști și că acesta este anul fondării bisericii din Chișinău este faptul că în anul 1930 biserica baptistă din Chișinău a celebrat aniversarea de 20 de ani. În cadrul acelui serviciu divin, N. Lebedenko, A. Ivanov și T. Hijneakov au mărturisit cum au fost începuturile bisericii, iar Vasile Asiev, care era președintele Uniunii Baptiste, a menționat că la acel moment (adică peste 20 de ani de la plantarea bisericii la Chișinău), în Basarabia existau deja 250 de biserici716. În anul 1935, la 29 aprilie a fost sărbătorită aniversarea de 25 de ani a bisericii din Chișinău, în cadrul căreia din nou a fost menționat că primii baptiști din această biserică s-au botezat în anul 1910. A. Lebedenko a mărturisit în fața bisericii că s-a pocăit în anul 1906 la Odesa și s-a botezat în anul 1910 tot la Odesa în luna aprilie a acelui an. După el a vorbit Andrei Ivanov, care a spus că s-a convertit în anul 1908, dar s-a botezat în anul 1910. Tihon Hijneakov, în mărturia sa, a menționat că a fost botezat la Bender în anul 1910717. Faptul acesta este confirmat și de jurnalul pastorului Vasilii Pavlov, unde scrie că la 16 mai 1910 a botezat la Bender 10 persoane, printre care din Chișinău au fost următorii cinci: 1) Elena Sobari, 2) Andrei Mereta, 3) Tihon Hijneakov, 4) Achim Groșevik și 5) Gavriil Tolkov, care era moldovean. S-au mai botezat atunci și primele trei persoane din Tiraspol: Simon Bugaev, Iulia Fedcenko și Vasile Cetverikov718. În luna iunie a aceluiași an predicatorul Kaldin de la Odesa a mai botezat patru persoane la Bender. La 31 octombrie 1910, Vasilii Pavlov a venit de la Bender și, la orele 17:00, a condus la Chișinău un serviciu divin, la care au participat 50 de oameni. A doua zi, luni, 1 noiembrie, a făcut o vizită la Costiujeni, unde era un grup de opt credincioși și alte persoane apropiate de credință. Seara a condus din nou un serviciu divin la Chișinău și au venit același număr de 50 de persoane să asculte predica719. Plantarea bisericii din Chișinău s-a făcut în contextul persecuțiilor și opoziției din partea autorităților publice. Totuși, liderii din Chișinău au reușit să obțină de la poliție avizul și, înainte de a se boteza primii credincioși, au reușit să închirieze pentru întruniri o cameră mică, de 16 m2, pe strada Titovskaia (azi, Titu Maiorescu). Lumina lumii, nr. 6-7, 1930, p. 17. Lumina lumii, nr. 6-7, 1935, p. 12. 718 Дневник Василия Гурьевича Павлова, 1910 год, http://anabaptist.ru/obmen/hystory/ist2/files/archives/d_1910.html (accesat la 6 aprilie 2015). 719 Ibidem. 716 717

212

Vasile FILAT

Predicatorii din Odesa împreună cu un grup de baptiști din Chișinău. În primul rând în centru este Vasilii Pavlov și, în spatele lui, Mihail Timoșenko. Sursa: baptist.org.md

La 28 martie 1910 au avut loc primele două întruniri la care au venit oameni noi, dar și reprezentanții poliției. Serviciile divine au fost conduse de Loghin Nazarenko, predicatorul bisericii baptiste din Odesa. La încheierea serviciului divin, Achim Groșevik, care locuia în încăperea închiriată, a invitat persoanele venite pentru prima dată să rămână la ceai și părtășie – o foarte bună practică, care ar aduce roade frumoase dacă ar fi aplicată și azi de toate bisericile. În aceeași zi, la primul serviciu divin, Tînovski, șeful (pristavul) sectorului 4 de poliție, a trimis un polițist să alunge pe oamenii care ședeau la masă cu Achim Groșevik, le-a notat numele de familie și le-a cerut să-l urmeze la sectorul de poliție, unde i-a interogat și le-a ordonat să nu-l mai viziteze pe Groșevik. A treia zi, la 30 martie, a venit pristavul în adunare și a anunțat decizia guvernatorului Basarabiei de a suspenda adunările baptiștilor, fără a explica motivele. A pus pază lângă casa închiriată și, când venea cineva la Groșevik, polițistul de gardă conducea persoana la pristav, unde i se interzicea categoric vizitarea adunării baptiștilor, în caz contrar era amenințată cu închisoare. Membrii adunării au înaintat guvernatorului Basarabiei o cerere să fie permise adunările bisericii baptiste, dar scrisoarea a rămas fără răspuns. Autoritățile au cerut lista membrilor botezați și le-au permis doar lor să frecventeze adunările, motivând că „ai noștri rătăcesc de la credință”. Anton Lebedenko lucra în paza particulară a unei bănci și a fost concediat pe motivul că era baptist. Astfel a ajuns în

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

213

mare sărăcie. Creștinii baptiști cereau respectarea legii din 17 octombrie 1905 prin care le era oferită libertatea religioasă și au apelat la ministrul de Interne al Rusiei, ca să fie anulată decizia guvernatorului Basarabiei720. La câteva zile după botezul său, Andrei Ivanov a trimis, la 17 aprilie 1910, o petiție care a fost publicată în ziarul Утренняя звезда [Utrennyaya zvezda] (Steaua de dimineață). În ciuda persecuțiilor, pe parcursul anului 1910 biserica baptistă din Chișinău a ajuns la numărul de 16 membri721. În același an 1910, la 15 august, a fost oficiată de către pastorul Vasilii Pavlov, la Odesa, cununia lui Ivan Tihomirov și Maria Stepanova722. Ivan Tihomirov este unul dintre primii trei bărbați de la Chișinău care s-au botezat la Odesa. La sărbătoarea deschiderii casei de rugăciune a bisericii baptiste din Sankt Petersburg, numită Casa Evangheliei (Дом Евангелия), a fost și Andrei Ivanov din Chișinău. În ziua a doua a sărbătorii, la 26 decembrie 1911, împreună cu un alt grup de vorbitori, pastorul din Chișinău a fost invitat să citească sub formă de salut textul 1 (Tesaloniceni 5:23)723. Pe semne, acesta era versetul care slujea de salut pentru Biserica din Chișinău. Primul cor al Bisericii Baptiste din Chișinău a fost înființat în anul 1912 de către Tihon Hijneakov și a întrunit 16 persoane724. Tot în anul 1912 a fost organizată școala duminicală, care întrunea la început 15 copii și era condusă de Andrei Ivanov și Tihon Hijneakov. Faptul că predau la școala duminicală cei care îndeplineau slujba de pastor arată cât de serios era privită lucrarea cu copiii. Cu siguranță, unul din motivele care au adus succes și creștere bisericii din Chișinău a fost această investiție continuă în educația creștină a copiilor. Mai apoi conducerea școlii a preluat-o Polina Konstantinovna Krupskaia (nu are o legătură de rudenie cu Nadejda Konstantinovna Krupskaia, soția lui Vladimir Lenin) și profesoare au fost Goroholinskaia Maria, Tarleva Nina și Zabloțkaia Efrosinia. Primii care au fost ordinați în rangul de diaconi ai bisericii din Chișinău au fost Iosif Zabloțki, Samuil Goroholinski și Voițehovski725. Autoritățile deveneau tot mai ostile și prigoană venea mai ales din partea preoților confesiunii majoritare. Aceste împrejurări impuneau să fie oficiate botezurile și pe timp de noapte. În anul 1912 Aleksandr Skvoznikov a devenit misionar eparhial antisectar pentru Basarabia și a dat dovadă de mult zel în persecutarea evanghelicilor. Așa înțelegea și credea că face misiune. Când a venit în această funcție i s-a spus că există baptiști și molocani, dar sunt lipsiți de viață și existența lor nu se manifestă cu Утренняя звезда, 1910, nr. 18, p. 2. Lumina vieții, nr. 6-7, 1930, p. 17. 722 Дневник Василия Гурьевича Павлова, 1910 год, http://anabaptist.ru/obmen/hystory/ist2/files/archives/d_1910.html (accesat la 6 aprilie 2015). 723 Гость, nr. 5, 1912, p. 101. 724 Василий Давний, op. cit., p. 15. 725 Ibidem, p. 15. 720 721

214

Vasile FILAT

nimic deosebit în Chișinău. Skvoznikov mărturisea că a găsit totul exact invers. Mișcarea molocanilor se stingea cu pași rapizi peste tot, dar mișcarea baptistă „înainta cu marș forțat, prindea rădăcini oriunde și se alipeau la ea oameni de toate națiunile”. Doar la sfârșitul anului 1912 aproximativ 20 de persoane au trecut de la Biserica Ortodoxă la baptiști. Când a încercat să-i convingă pe unii convertiți să revină la Biserica Ortodoxă, a aflat că ei încă din anul 1907 comunicau cu baptiștii din oraș726. Alarmat de succesul baptiștilor, Skvoznikov i-a invitat pe Ivanov și Tihomirov, liderii baptiștilor din Chișinău, la dezbateri teologice despre „nașterea din nou”, după care au urmat alte două dezbateri publice, la care au discutat despre cruce și botezul pruncilor. La 1 aprilie 1912 l-a invitat și pe pastorul Vasilii Pavlov și a purtat cu el o dezbatere publică despre Sfânta Împărtășire. Dezbaterile s-au desfășurat în sala publică a Casei Eparhiale. După aceea a mers la Bender și a purtat acolo trei dezbateri publice cu baptiștii. Misionarul se lăuda că a avut mari succese, dar statisticile arătau opusul727. Baptiștii din Chișinău au publicat de două ori în ziarul local Drug invitația la botezul unui grup de 25 de persoane care s-au convertit și urmau să se alipească tinerei biserici baptiste. Misionarul Skvoznikov a identificat că toți cei care se botezau veneau din Biserica Ortodoxă și s-au convertit după acele dezbateri publice. Preotul ortodox, supărat, a mers la șeful poliției și a reușit să împiedice desfășurarea botezului. După acest incident, baptiștii au refuzat să mai participe la dezbateri publice. Skvoznikov nu s-a potolit și, din iunie până în august, a asistat la fiecare serviciu divin al baptiștilor. Duminica participa la serviciul de dimineață și la cel de după amiază. În timpul săptămânii scria și duminica distribuia predica lui tipărită prin care contrazicea învățătura predicată de baptiști. A distribuit în tiraje de mii 12 astfel de predici, care aveau de la 6 la 12 pagini fiecare728. În luna noiembrie 1913, B. Schapiro, un evreu creștin din Odesa, angajat de Misiunea Suedeză pentru Israel, a vizitat orașul Chișinău și a raportat într-o scrisoare că Sala Somerville a evreilor mesianici a fost dată în chirie fraților evanghelici ruși729. Nu se cunoaște un alt grup de evanghelici în Chișinău la această dată și putem presupune că era biserica baptistă. Sala aceasta a fost construită de Iosif Rabinovici cu suportul financiar al Misiunii Mildway pentru evanghelizarea evreilor din Chișinău. După moartea lui Rabinovici, nu mai fusese folosită conform destinației și doar familia sa a locuit în construcția adiacentă. Misionarul Rosenberg din Odesa a încercat să reia serviciile divine în luna noiembrie 1912, dar după trei servicii divine autoritățile au dat interdicție. Când a văzut B. Schapiro că sala „Краткій отчетъ деятельности епархіальнаго противосектантскаго миссіонера Кишиневской епархіи Александра Сквозникова”, КЕВ, nr. 24, 1913, p. 1063. 727 Ibidem, p. 2 (anexa). 728 Ibidem, p. 4 729 Kai Kjaer-Hansen, Joseph Rabinowitz and the Messianic Movement, The Handel Press, 1995, p. 215. 726

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

215

era închiriată de evangheliști, le-a propus să-i invite și pe evrei la serviciile divine. Creștinii baptiști au fost deschiși și l-au invitat pe Schapiro să vină de la Odesa o dată în lună și să predice timp de cinci zile730. Nu a reușit să vină prea des, pentru că la începutul războiului Schapiro a fost arestat împreună cu alți slujitori. Sala Somerville a fost folosită de baptiști o perioadă scurtă de timp, până când a început Primul Război Mondial731. În anul 1913 biserica din Chișinău întrunea și 12 tineri732. La Crăciun, se obișnuia să fie pus bradul în biserică și erau pregătite și oferite cadouri copiilor. Servicii divine speciale erau făcute cu prilejul sărbătorilor: la Crăciun, Anul Nou, Paște, Coborârea Duhului Sfânt și Înălțarea Domnului. Biserica făcea deseori mese de dragoste (agape), după exemplul primilor creștini. Femeile creștine pregăteau mâncăruri acasă și le aduceau la biserică, unde luau masa toți împreună. Se organizau concursuri cu întrebări din Biblie în timpul acestor mese. Tinerii vizitau deținuții din închisori și pe cei bolnavi, iar în oraș răspândeau literatură creștină. Prima căsătorie oficiată în biserica baptistă din Chișinău a fost cea a lui Mihail Burcă și Efrosinia Zabloțkaia. Misionarul ortodox Andrei Murafa era deranjat în anul 1913 de activitatea misionară pe care continua s-o facă biserica baptistă din oraș la spitalul din Costiujeni, unde continua să activeze grupul de studiu biblic și unde credincioșii distribuiau tractate creștine și le predicau pacienților733. În anul 1913 misionarul Aleksandr Skvoznikov a făcut eforturi mari, ca să împiedice lucrarea bisericii baptiste din Chișinău. În timpul lucrărilor agricole de vară, și-a concentrat activitatea în Chișinău și, la Biserica Sf. Teodor și Tiron, purta dezbateri publice, la care veneau uneori și baptiști, dar nu intrau în discuție și nu-l contraziceau. În fiecare duminică Skvoznikov ținea la ora 15:00 o predică în biserica ortodoxă, dar de dimineață asista la adunarea baptiștilor totdeauna, ca să urmărească predica și cine din ortodocși vizita adunarea. El menționa că vara la baptiști frecvența era mai redusă, dar în fiecare duminică veneau de la 3 la 7 persoane noi în adunare și aceștia erau preponderent ostași care făceau serviciul militar în oraș. Misionarul menționa că în vara acelui an biserica baptistă din Chișinău a fost vizitată de predicatorii Vasilii Pavlov și Leon Averbuh din Odesa. Skvoznikov i-a provocat la dezbateri, dar ambii au refuzat734. La indicațiile Consistoriului, în vara lui 1913 misionarul ortodox a purtat discuții cu persoane din Chiși Ibidem, p. 216. Ibidem, p. 217. 732 Василий Давний, op. cit., p. 16. 733 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 37. 734 „Годовой отчетъ о деятельности кишиневскаго противосектанскаго миссіонера Алекс. Сквозникова за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 21-22, 1914, p. 228. 730 731

216

Vasile FILAT

nău care s-au convertit la credința baptistă, dar nu a avut succes în a-i convinge să revină la ortodoxie, pentru că cei care au depus cererile la guvernator mergeau deja de 2-3 ani la biserica baptistă735. Când a început Primul Război Mondial în anul 1914, biserica baptistă din Chișinău întrunea în jur de 50 de membri botezați. Baptiștii din Chișinău au desfășurat o amplă activitate de evanghelizare în rândurile ostașilor mobilizați. Pentru a opri predicarea, guvernatorul general a dispus închiderea casei de rugăciune pe toată perioada acțiunilor militare736. Pastorul Andrei Ivanov a fost mobilizat în compania 9 a Regimentului de Infanterie de Rezervă nr. 40737. Regimentul era dislocat în Chișinău și Andrei Ivanov instruia soldații recrutați, căci era unter-ofițer738. În pofida interdicțiilor, baptiștii au continuat să țină servicii divine pe la case, în livezi sau în păduri. În timpul anului 1915, la poliție a parvenit un denunț anonim despre Fiodor Ivanov și fiul său Mihail, care, împreună cu Temnorusyi, arendau un teren cu livadă și vii la Schinoasa și acolo le predicau lucrătorilor în mod sistematic739. Deci, la acea vreme tatăl și fratele lui Andrei Ivanov erau credincioși și propovăduiau activ. Vizavi de casa de rugăciune se afla o secție de poliție, și aceasta le permitea autorităților să urmărească orice activitate a baptiștilor. Poliția urmărea chiar și casele particulare, despre ce au scris rapoarte minuțioase740. În toamna anului 1916 a fost arestat baptistul Preadkin. De asemenea au fost arestați pe un termen de 15 zile slujitorii Ivanov, Hijneakov și Groșevik741. Biserica se ruga cu stăruință, și în una din sâmbete au mers să-i viziteze pe cei întemnițați. Împreună cu maturii, a mers și Nadea, fiica lui Tihon Hijneakov, care avea vârsta de 9 ani. Când au ieșit din camere murdari și slăbiți, la vederea tatălui său, Nadea a început a striga: „Lăsați-l pe tata să meargă acasă!” Unul din gardieni i-a spus că dacă nu se liniștește va fi închisă și ea, iar alți polițiști nu și-au putut ascunde lacrimile când au văzut această scenă. La rugăciunile bisericii, în una din duminici, înainte de răsăritul soarelui, slujitorii au fost eliberați cu interdicția categorică de a organiza întruniri de orice fel. Ei însă au mers acasă, ca să se spele, să-și schimbe hainele și să reușească la serviciul de închinare. Toată adunarea i-a întâlnit cu multă bucurie și a mulțumit Domnului pentru rugăciunile ascultate. În anul 1916, în timpul Primului Război Mondial, baptiștii erau supravegheați de poliție, fiind suspectați de legături cu baptiștii germani. Din rapoartele poliției Ibidem, p. 229. Ѳеодосій Кирика, „Краткое извлеченіе изъ отчетовъ eпархіальныхъ миссіонеровъ-проповѣдниковъ за 1914 годъ”, КЕВ, nr. 44, 1915, p. 1233. 737 ANRM, f. 297, inv. 1, d. 323, f. 35. 738 Ibidem, f. 27. 739 Ibidem, f. 34. 740 Ibidem, f. 35. 741 Василий Давний, op. cit., p. 18. 735

736

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

217

cunoaștem că baptiștii erau unica confesiune care activa742. La Chișinău comunitatea baptistă se aduna pe strada Golenișcev-Kutuzov (azi, strada Sfatul Țării) . Mai exista adunare în orașul Bender și în satul Tarutino. Adunarea din Bender a fost închisă în 1916743. Biserica era vizitată de ostașii staționați în oraș, care participau la serviciile divine. Erau vizitate bisericile de predicatori din diferite localități și din străinătate744. Cu aprobarea guvernului rus, în luna februarie 1916 predicatorul Iosif Nabia din Berlin a vizitat biserica din satul Tarutino745. În 1918 a intrat în Chișinău armata română. Baptiștii s-au bucurat de toleranță religioasă din partea autorităților noi. Au fost reluate adunările și botezul se făcea ziua în lacul orașului sau la un iaz particular la vila lui Paveleț. El locuia în apropierea gării746. Tiraspol Credința baptistă a ajuns la Tiraspol tot printr-un credincios din Odesa. Cu părere de rău, a rămas necunoscut numele bărbatului baptist care a propovăduit fiind exilat din Odesa la Tiraspol747. În anul plin de tulburări politice, 1905, mergând prin orașul Odesa, el a găsit pe stradă o foaie volantă, pe care a ridicat-o și a început s-o citească. În timpul acesta un polițist l-a arestat și a fost deferit judecății. Chiar dacă acest bărbat nu avea nicio implicație politică, a fost condamnat și exilat în orașul Tiraspol. Acolo i-a avut de vecini pe Vladimir și Iulia Fedcenko, care cântau în corul bisericii ortodoxe. Baptistul din Odesa le-a vestit Evanghelia Domnului Isus Hristos. În anul 1908 a aflat că Iulia Fedcenko urma să meargă la Odesa să-și viziteze rudele și a trimis cu ea o scrisoare soției sale. În următoarea duminică soția baptistului exilat în Tiraspol a invitat-o pe Iulia Fedcenko la serviciul divin în cadrul căruia întâlneau noul an 1909. La acel serviciu divin a predicat predicatorul evreu Schapiro. Întoarsă acasă, Iulia și-a cumpărat Biblia în limba rusă și a început s-o citească împreună cu sora ei Zinaida. După ce a mai vizitat de câteva ori biserica din Odesa, Iulia a intrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos și a fost botezată la 16 mai 1910 la Bender de către Vasilii Pavlov, împreună cu Simon Bugaev, Vasilii Cetverikov748 și alți cinci creștini de la Chișinău749. Iulia a ANRM, f. 297, inv. 1, d. 324, f. 3. Ibidem. 744 Ibidem. 745 Ibidem. 746 Василий Давний, op. cit., p. 19. 747 Ibidem, p. 9. 748 Дневник Василия Гурьевича Павлова, 1910 год, http://anabaptist.ru/obmen/hystory/ist2/files/ archives/d_1910.html (accesat la 6 aprilie 2015). 749 Дневник Василия Гурьевича Павлова, 1911 год, http://anabaptist.ru/obmen/hystory/ist2/files/ archives/d_1911.html (accesat la 6 aprilie 2015). 742

743

218

Vasile FILAT

început să le vestească oamenilor din oraș despre Hristos și la scurt timp a aflat că în oraș mai sunt câțiva gardieni credincioși. La scurt timp Iulia și-a deschis casa pentru serviciile divine. În aprilie 1910, după ce a vizitat biserica din Bender, pastorul Vasilii Pavlov l-a vizitat pe fratele Nepomniașcii din Tiraspol, dar nu l-a găsit acasă. A discutat cu fiica și ginerele lui și le-a vestit Evanghelia. Apoi, a vizitat secția de poliție, unde a cerut permisiunea să desfășoare un congres baptist în satul Strutini, dar a primit refuz750. Vasilii Pavlov și alți slujitori din Odesa au vizitat des grupul de credincioși din Tiraspol. Odată cu creșterea grupului de credincioși, în anul 1911 a fost închiriată pentru servicii divine o casă pe strada Naberejnaia. Când au aflat clericii ortodocși, au pornit o prigoană împotriva baptiștilor și sub presiunile lor poliția din oraș le-a interzis baptiștilor să se întrunească, iar casa unde se adunau a fost sigilată751. Credincioșii au fost siliți să se întrunească pe la case în mod tainic sub pretext că sărbătoreau zile de naștere sau alte evenimente. În anul 1912752 s-a convertit și Vladimir, soțul Iuliei Fedcenko, care a plecat la Herson și a obținut de la guvernator permisiunea de a deschide o casă de rugăciune. Atunci, credincioșii au început să facă evanghelizare în modul cel mai activ, distribuind literatură duhovnicească și predicând pe stradă și în piețe753. Președintele comunității baptiștilor era Iulia Fedcenko, care a organizat și grupul Armata Salvării.

Extinderea misiunii baptiste în alte localități În vara anului 1902 au venit să lucreze la stația de cale ferată Greceni (azi face parte din raionul Cahul) un grup de 15 credincioși baptiști, care aparțineau de biserica baptistă din Kiev754. De aceeași comunitate din Kiev aparțineau și credincioșii baptiști din Soroca. Cu 12 ani în urmă, în anul 1890, existase la Greceni o comunitate de ștundiști alcătuită din lucrătorii acestei stații, care îi aveau ca lideri pe Fiodor Varennikov și Evsevii Șpira755. Nu se cunoaște despre legăturile dintre aceste grupuri de oameni, dar putem presupune că ștundiștii rămași s-au alipit comunității baptiste nou-formate. Дневник Василия Гурьевича Павлова, 1910 год, http://anabaptist.ru/obmen/hystory/ist2/files/ archives/d_1910.html (accesat la 6 aprilie 2015). 751 Василий Давний, op. cit., p. 11. 752 История евангельских христиан-баптистов в СССР, Москва, 1989, p. 321. 753 Василий Давний, op. cit., p. 11. 754 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, 1904, nr. 5, p. 5. 755 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1889 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1890, p. 684. 750

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

219

Încă în anul 1903 misionarul ortodox raportează existența unei comunități ștundo-baptiste în satul Copanca din județul Bender, alcătuită din 2 familii, care întruneau 7 persoane. De această comunitate aparținea și un locuitor al satului Chițcani din același județ. Ei nu erau băștinași, ci veniți din guberniile Kiev și Herson. Misionarul ortodox îi descria pe toți „foarte activi și zeloși”. Printre cei care s-au convertit la credința evanghelică a fost și tânărul moldovean Pavel Tolcan756. Credincioșii din Copanca, Chițcani și Cetatea Albă erau parte a comunității baptiste din Odesa și erau vizitați de predicatorul și misionarul Haralampie Kravcenko. Peste 10 ani, în vara anului 1913, misionarul ortodox Skvoznikov din Chișinău a vizitat satul Copanca și raporta că baptiștii din sat încă nu aveau un lider puternic, dar toți au refuzat invitația și au lipsit de la dezbaterile publice organizate de el757. În raportul Frăției Nașterii lui Hristos pentru anul 1908, pentru prima dată este menționată prezența unei comunități, alcătuită din trei baptiști, în satul Bairamcea758. Acest sat în prezent este în Ucraina, în raionul Sărata, și se numește Nikolaevka-Novorosiiskaia. În satul Noua Suliță din județul Hotin biserica baptistă a început printre lucrătorii de la stația de cale ferată. Prima s-a convertit la credința baptistă soția maistrului Malișevski, după care s-a convertit și Malișevski. Fiind concediat, a plecat la Akkerman, unde exista deja biserică baptistă. Soția sa a continuat să predice la gara din Noua Suliță și s-a convertit șeful depozitului Simeon Sidorko împreună cu soția lui, Maria; s-au alipit bisericii baptiste și agentul pentru expedieri externe Ceaikovski împreună cu soția, și lucrătorii Duvinski, Aleinik și Oleinik. Soția lui Sidorko vizita biserica baptistă din Kiev. Misionarul ortodox Feodosii Volovei i-a vizitat și a purtat dezbateri teologice cu ei759. Volovei raporta la 1911 că credința baptistă s-a răspândit într-un număr mare de localități din Basarabia și ia amploare printre moldoveni, pe care el îi considera a fi poporul cel mai fidel Bisericii Ortodoxe760. Misionarul antisectar eparhial Feodosii Chirică raporta că, la sfârșitul anului 1911 și începutul anului 1912, s-au unit pașcoviții (adepții colonelului Vasilii Pașkov, care se numeau și creștini evanghelici) cu baptiștii și aceasta le-a adus un succes considerabil. Mai mulți credincioși din „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 2. 757 „Годовой отчетъ о дѣятельности Кишиневскаго противосектанскаго миссіонера Алекс. Сквозникова за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 21-22, 1914, p. 229. 758 „Отчетъ Кишиневскаго Православнаго Христо-Рождественскаго братства за 1908 годъ”, КЕВ, nr. 8, 1910, p. 18. 759 Ѳеодосій Воловей, „Изъ Дневника миссионера Священника Ѳеодосія Воловея за 1910 годъ”, КЕВ, nr. 30, 1910, p. 1176. 760 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1911 годъ”, КЕВ, nr. 38, 1912, p. 6. 756

220

Vasile FILAT

mijlocul populației ortodoxe s-au convertit și autoritățile s-au alarmat. Numărul baptiștilor din coloniile germane de asemenea era în creștere și la ei se țineau întruniri cu un număr mare de oameni761. În anul 1913, prin intermediul revistei eparhiale clericii din Basarabia erau anunțați că doi preoți ortodocși deveniseră baptiști și aveau mare succes oriunde mergeau și propovăduiau. Acești foști preoți erau așteptați să vină la Chișinău și Bender de Ziua Cincizecimii762. Începutul secolului al XX-lea a fost perioada când credința baptistă s-a răspândit în capitala Basarabiei, în orașele Cetatea Albă, Bender, Tiraspol și Soroca. De asemenea, au apărut comunități baptiste și în câteva sate din jurul aceste orașe. Cel mai mare efort misionar a fost făcut de biserica baptistă din Odesa păstorită de Vasilii Pavlov care s-a implicat personal prin vizite frecvente a punctelor de misiune din Chișinău, Bender și Tiraspol. Biserica baptistă din Kiev a susținut misiunea din orașul Soroca, satele din jur și stația Greceni. Este de apreciat zelul femeilor și slujirea lor în Evanghelie. În orașul Bender biserica s-a format din 8 femei inițial, iar în Tiraspol Iulia Fedcenko a fost liderul local care a contribuit cel mai mult la plantarea bisericii. În această perioadă s-au convertit și primii români din Basarabia și eforturile lor de misiune îndreptate spre conațioinalii lor au făcut pe clericii ortodocși să se alarmeze. Plantarea acestor biserici baptiste a revenit unei perioade de reluare și intensificare a persecuțiilor din partea clerului ortodox care au folosit pentru acest scop autoritățile. Primii baptiști români din Basarabia La 20 septembrie 1909, la Chișinău a avut loc congresul misionar eparhial, la care s-a pus în discuție combaterea activității evanghelice printre moldovenii (românii) ortodocși. Misionarul eparhial Gurie Grosu a publicat cu acest prilej, în revista Bisericii Ortodoxe din Basarabia, articolul „Furtuna”763. Misionarul și clerul ortodox s-au alarmat după ce câțiva moldoveni din Bender și Soroca au devenit baptiști. Era de neconceput pentru ierarhii de naționalitate rusă ca moldovenii să adere la alte confesiuni. Ei spuneau că moldovenii devin baptiști „nu datorită calităților pozitive înalte ale acestui popor, ci din pricina indiferenței religioase și a lipsei interesului pentru credință și mântuirea sufletului”764. Cum să spui așa ceva? Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1912 годъ”, КЕВ, nr. 26, 1913, p. 3. 762 „Отъ Кишиневской духовной консисторіи”, КЕВ, nr. 24, 1913, p. 191. 763 Архим. Гурій, „Гроза (Чѣмъ сильны сектанты?)”, КЕВ, nr. 4, 1910. 764 Ibidem, p. 92. 761

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

221

Oare indiferența religioasă i-a făcut pe acești oameni să aleagă calea lui Hristos? Oare lipsa interesului pentru credință și mântuirea sufletului i-a făcut atât de dedicați în lucrarea Evangheliei? În același articol ieromonahul Gurie Grosu scria despre doi tineri moldoveni, Afanasie Scântei din Visterniceni și Naum din Bender, ambii absolvenți ai școlii de meserii din Bender, plecați să lucreze la uzinele din Odesa. Acolo au aderat la biserica baptistă și, întorși acasă, l-au convertit și pe tovarășul lor Juncu din satul Taraclia765. Apoi au răspândit semințele credinței și în satele din jurul Taracliei. Misionarul Gurie afirma că tinerii baptiști moldoveni erau plini de zel în propovăduirea lor și, pentru aceasta, erau gata să-și dea viețile. Foloseau orice timp și loc pentru vestirea Evangheliei. Când vedeau o adunare de oameni, veneau și propovăduiau. În satele moldovenești veneau la șezători, unde se adunau fete și băieți să lucreze împreună și acolo le citeau din Biblie și le predicau. În satul Horodiște din județul Soroca se întorsese după o lipsă de opt ani moldoveanul Andrei Beznițchi, care era baptist. Ajuns în satul natal, a început să propovăduiască rudelor și cunoscuților. Prima s-a convertit verișoara lui Efrosinia Trafail, care tot moldoveancă era. Ea a dat foc icoanelor și a mers la Kiev cu Beznițchi și cu alte două femei și acolo s-a botezat766. În satul Horodiște s-a mai convertit un nepot al lui Andrei Beznițchi. Când a venit ieromonahul Gurie ca să-l confrunte public, baptistul Beznițchi le-a zis oamenilor adunați: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”. În anul 1912, toamna, a venit la Horodiște misionarul antisectar Aleksandr Skvoznikov și a purtat cu baptiștii din sat trei dezbateri publice. El raporta că Andrei Beznițchi era plecat la acea vreme din nou în America, iar serviciile divine ale baptiștilor se desfășurau în casa lui Efrosinia, care murise în acel an767. Peste un an, în 1913, în biserica din Horodiște predica Fiodor Beznițchi, fratele lui Andrei768. Mitropolitul Serafim compara activitatea baptiștilor cu „o furtună strașnică” ce vine peste Basarabia, iar misionarii ortodocși din Odesa îi informau pe cei de la Chișinău că Vasilii Pavlov, pastorul bisericii baptiste din Odesa, deseori se ruga în adunare pentru evanghelizarea Basarabiei769. În anul 1913, în satele din Transnistria propovăduia Evanghelia moldoveanul Iosif Rotariuc din satul Glinoe, județul Tiraspol770. Este un sat din raionul Căușeni. A nu fi confundat cu orașul Taraclia. Архим. Гурій, „Гроза (Чѣмъ сильны сектанты?)”, КЕВ, nr. 4, 1910, p. 93. 767 „Краткій отчетъ дѣятельности епархіальнаго противосектантскаго миссіонера Кишиневской епархіи Александра Сквозникова”, КЕВ, nr. 24, 1913, p. 5. 768 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 33. 769 Архим. Гурій, „Гроза (Чѣмъ сильны сектанты?)”, КЕВ, nr. 4, 1910, p. 94. 770 „Годовой отчетъ о дѣятельности Кишиневскаго противосектанскаго миссіонера Алекс. Сквозникова за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 6. 765

766

222

Vasile FILAT

Organizarea bisericilor baptiste Prezintă interes organizarea bisericilor baptiste privită din perspectiva clericilor ortodocși. V.  Skvorțov a scris pe larg despre acest subiect în cartea sa Миссионерский посох (Toiagul misionarismului)771. El scria că baptiștii au prezbiteri, învățători sau predicatori și diaconi. Nu există la ei trepte de ierarhie. Prezbiterul prezidează adunările, conduce comunitatea, urmărește starea moral-religioasă și aduce la îndeplinire hotărârile adunării bisericii. Învățătorii (predicatorii) erau aleși de adunare să predice și să învețe. Botezul și Cina Domnului erau oficiate de prezbiter și predicatori. Una și aceeași persoană putea fi și predicator, și prezbiter. Diaconii îi ajutau pe prezbiter și pe predicatori, îngrijeau de bolnavi și săraci și administrau donațiile și binefacerea772. Skvorțov scria: „Puterea baptismului vine din organizarea comunităților sale. Membrii comunităților baptiste sunt inițiatorii acțiunilor. Ei se întrunesc ușor și liber, ca să se consulte și sfătuiască. La adunări fiecare este ascultat, indiferent de cine aparține. Deciziile luate se aplică rapid prin voința celor care au discutat și au hotărât [...] În contextul consolidării strânse a comunităților baptiste și al autonomiei lor interne, inițiativele de evanghelizare ale baptismului își găsesc suport rapid și unanim în acțiunile colective ale fiecărei comunități. Toate acestea transformă comunitățile baptiste în organizații misionare vii, mobile și energice”773. În anul 1900 biserica din Cișmele, prima și cea mai mare biserică baptistă din Basarabia, era condusă de prezbiterul Arhip Romanenko, care era mentorat de Vasilii Pavlov, pastorul din Tulcea. Misionarul ortodox antisectar credea că celelalte biserici baptiste din Basarabia nu erau organizate local și nu aveau încă slujitorii lor774. Dar tot în același raport misionarul scrie că comunitatea baptistă din Copanca era condusă de prezbiterul Cosma Grebenko și aparținea de biserica baptistă din Odesa775. Baptiștii din Soroca aparțineau de biserica baptistă din Kiev.

Baptiștii în Primul Război Mondial La 28 iulie 1914 a început Primul Război Mondial, care a fost cea mai mare conflagrație până la acel moment. În acțiunile militare au fost implicate 1,4 miliarde de oameni, adică 3/4 din populația Pământului. Încă înainte de începerea răz Василий Скворцов, Миссионерский посох, Санкт-Петербург, 1912. Ibidem , p. 308. 773 Ibidem, p. 310. 774 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1901, p. 486. 775 Ibidem, p. 486. 771

772

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

223

boiului, în anul 1913, a fost prezentat Dumei de Stat a Rusiei un raport care conținea plângeri și acuzații de pangermanism la adresa evanghelicilor și, ca rezultat, au fost închise din nou casele de rugăciune776. Germanii, menoniții, baptiștii, chiar și adventiștii erau acuzați de trădare și că ar fi agenți germani trimiși să distrugă Imperiul Rus și ortodoxia. În Rusia credincioșii erau exilați, fără a fi judecați. Acuzația majoră era că au „credință germană”. Presa rusă scria că împăratul Wilhelm a dat baptiștilor bani ca să submineze poporul rus777. O atenție sporită din partea poliției era îndreptată asupra comunităților germane. Polițistul din Leova, județul Ismail, raporta că în localitate existau baptiști și ștundiști doar printre nemți, dar ei nu făceau propagandă împotriva autorităților și nu chemau la răscoale778. Șeful comandamentului militar din Kiev a trimis armatei o directivă779 în care, sub influența Sfântului Sinod al Biserici Ortodoxe Ruse, scria că baptiștii sunt cea mai răspândită sectă din Rusia, fac prozelitism și predică în unitățile militare. Pentru că „secta baptiștilor este de origine germană”, se interzicea orice activitate de propagare, urmând să fie considerată crimă de război predicarea Evangheliei în armată, și se ordona o supraveghere strictă în unitățile și spitalele militare. Predicatorii trebuiau să fie arestați pe neobservate, pentru că erau simpatizați de soldați și „aceasta ar fi putut duce la incidente nedorite”780. Baptiștii din Basarabia însă, împreună cu ceilalți baptiști și creștini evanghelici din Rusia, au fost alături de popor și au oferit ajutor în timpul Primului Război Mondial. Încă de la începutul conflagrației, liderii baptiști din Sankt Petersburg au făcut prin intermediul revistei Gosti, editată de pastorul Wilhelm Fetler, un apel către toate comunitățile să doneze bani, ca să fie deschise două infirmerii (spitale mici militare), care la început să aibă 20 de paturi, dar apoi să fie mărite în capacitate781. Separat, bisericile puteau dona bani organizației Crucea Roșie, dar liderii baptiști au avut o viziune mai bună și au îndemnat bisericile, prin efort comun, să deschidă câte o infirmerie pentru tratarea soldaților răniți în ambele capitale: Sankt Petersburg și Moscova782. Bisericile baptiste din țară au răspuns imediat la apel și au început să trimită bani și articole necesare. Biserica baptistă din Cișmele a făcut o colectă specială pentru această lucrare și a adunat 38 de ruble și 25 de copeici. Afară de aceasta, au hotărât să mai doneze 15 ruble din colectele anterioare și au trimis la Sankt Petersburg 53 de ruble și 25 de copeici pentru amenajarea infirmeriei din Casa Evangheliei la Sankt Pe Miriam R. Kuznetsova, Early Russian Evangelicals (1874-1929), Pretoria, 2009, p. 243. Ibidem, p. 244. 778 ЦГИАУК, ф. 1152, оп. 1, д. 360, f. 162. 779 ANRM, f. 297, inv. 1, d. 323, f. 41. 780 Ibidem, f. 41. 781 Гость, nr. 10, 1914, p. 254. 782 Ibidem, p. 257. 776 777

224

Vasile FILAT

tersburg și a celei care activa în Moscova. Femeile din biserică întrebau cum pot trimite alte lucruri necesare pentru infirmerii, cum ar fi perine, covoare, prosoape și alte articole. Toată această lucrare se făcea în timp ce nouă bărbați din biserică erau pe front. Printre ei erau prezbiterul P. I. Kravcenko și conducătorul corului P. P. Kovaliov. Scrisoarea publicată în revistă a fost scrisă de M. P. Kovaliov783. În mai puțin de două luni, la 21 septembrie 1914, biserica baptistă din Moscova a deschis infirmeria cu 30 de paturi și oferea ostașilor răniți mâncare și îngrijire. Doar ajutorul medical era asigurat de administrația orașului. Cheltuielile pentru întreținerea unui pacient erau de 15 ruble pe lună și biserica din Moscova asigura lunar întreținerea pentru 10 paturi, celelalte resurse provenind din donațiile trimise de biserici784. În luna septembrie 1914 mica biserică baptistă din Chișinău a trimis 25 de ruble pentru acest scop785. Biserica din Cișmele a mai trimis o dată 52 de ruble și 65 de copeici. Până la 4 octombrie suma adunată de bisericile din Rusia pentru această lucrare de ajutorare a soldaților răniți era de 2.994 ruble și 91 de copeici786. Baptiștii din Chișinău s-au gândit și la cei care editau revista Gosti și au trimis 6 ruble pentru această lucrare. În Primul Război Mondial, au fost mobilizați în armata țaristă circa 300.000 de basarabeni. Peste 2,5 milioane de ostași ruși au devenit prizonieri de război și erau deținuți în peste 100 de lagăre de concentrare din Germania și Austria. Baptiștii germani au venit în ajutorul prizonierilor prin ajutor material și le-au predicat Evanghelia prin distribuirea tractatelor și a Bibliilor787. Societatea Creștină din Kassel, o organizație baptistă, a obținut permisiunea să distribuie cărți, Biblii și tractate. O altă misiune care s-a implicat a fost Licht dem Osten („Lumina spre Răsărit”), înființată în anul 1920 în Germania și condusă de Jakob Kroeker și W. L. Jack. Baptiștii germani predicau și au plantat biserici, botezând pe mulți. Doar de la mijlocul anului 1919 până în luna septembrie 1920, în lagărele de prizonieri au fost botezați peste 1000 de prizonieri și au fost plantate 25 de biserici, care își întrețineau singure financiar lucrarea. Biserica baptistă din lagărul de prizonieri de lângă orașul Salzwedel număra 537 de credincioși, dintre care doar 7 erau ucenici ai lui Isus Hristos când au devenit prizonieri788. Toți ceilalți l-au primit pe Hristos în lagărul de prizonieri. Aici le era oferită Biblia în rusă și în limbile vorbite de ei, iar la eliberare fiecare credincios a primit un set de cărți și broșuri, ca să poată propovădui Evanghelia când va ajunge acasă. Vasile Lozovoi era un fost prizonier rus care oferea ostașilor literatura la Ibidem, p. 257. Ibidem, p. 258. 785 Ibidem, p. 261. 786 Ibidem, p. 262. 787 Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 486. 788 B. Цорн, 100 лет миссии «Свет на Востоке». Прошлое, настоящее и будущее Миссионерского союза для распространения Евангелия, Корнталь, 2020, p. 18. 783

784

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

225

îmbarcarea lor pe corabie și a murit după ce a fost bătut de prizonierii eliberați care erau ostili Evangheliei789. O parte activă la evanghelizarea prizonierilor de război au luat baptiștii din Suedia, precum și pastorul baptist din Sankt Petersburg Wilhelm Fetler, care a emigrat în SUA și, acolo, în februarie 1916, a contribuit la organizarea Comitetului Evanghelic pentru Misiunea printre Prizonierii Ruși de Război, devenind directorul acestui comitet. De asemenea, Young Men's Christian Association (YMCA) a desfășurat lucrări religioase, educaționale și sociale printre prizonierii ruși de război790. După întoarcerea acasă a foștilor prizonieri deveniți creștini, s-au plantat un mare număr de biserici în Basarabia. Acesta a fost unul din factorii principali care au contribuit la marea trezire spirituală și creșterea avută de mișcarea baptistă din Basarabia în perioada interbelică. Concluzii Primele biserici baptiste din Basarabia au fost formate printre coloniștii germani, dar influența lor a fost mică la persoanele de alte naționalități care locuiau în această regiune. Prima biserică baptistă din Basarabia alcătuită din ruși a fost plantată în satul Cișmele de către misionarii baptiști veniți din Tulcea în jurul anului 1876. Biserica din Cișmele nu a manifestat același spirit misionar ca biserica din Tulcea și pentru câteva decenii a rămas a fi unica biserică baptistă din Basarabia. După Revoluția din 1905, în Rusia a fost adoptată o legislație relativ tolerantă față de confesiunile religioase minoritare. Dintre toate confesiunile evanghelice baptiștii au beneficiat cel mai mult de libertățile oferite și au desfășurat o amplă activitate misionară. Biserica baptistă din Odesa, în mod special pastorul Vasilii Pavlov, care a vizitat des Basarabia, a adus o contribuție majoră la plantarea bisericilor baptiste din Chișinău, Bender și Tiraspol. Misionarul bisericii baptiste din Kiev Mihail Kaștanov a desfășurat activitate la Soroca, plantând biserici baptiste în oraș și în câteva sate din jur. Tot Biserica baptistă din Kiev a inițiat misiunea baptistă de la stația de cale ferată Greceni. Pe fondul acestor misiuni a început să se manifeste spiritul misionar și la biserica baptistă din Cișmele, care a plantat biserici noi în satele din jur. Prin activitatea misionară intensă de la începutul secolului al XX-lea, baptiștii s-au plasat numeric pe locul 2 în cadrul mișcării evanghelice din Basarabia, cedând numeric doar molocanilor. Libertatea religioasă a durat o perioadă scurtă de aproximativ cinci ani și baptiștii din Odesa și Kiev împreună cu noii convertiți din Basarabia au beneficiat la maximum de libertățile oferite și au plantat biserici în capitală și câteva orașe importante din regiune. Ibidem, p. 19. Albert W. Wardin Jr., On the Edge. Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 18551917, Oregon, 2013, p. 487.

789 790

226

Vasile FILAT

Întrebări pentru discuții: 1. De ce biserica baptistă din Cișmele nu a făcut misiune în întreaga Basarabie?

2. Ce ar fi fost diferit dacă biserica baptistă din Cișmele ar fi făcut misiune în toată Basarabia?

3. Dacă erai pastorul bisericii din Cișmele, ce ai fi făcut pentru plantarea de noi biserici baptiste în toată Basarabia? Care ar fi fost pașii din planul tău?

4. În ce fel și prin ce acțiuni concrete a contribuit pastorul Vasilii Pavlov la plantarea primelor biserici baptiste din Basarabia?

5. Ce ar fi diferit în bisericile baptiste din Republica Moldova dacă ar fi azi viu Vasilii Pavlov și ar activa aici?

6. Cine au fost primii baptiști români din Basarabia și ce efecte a avut convertirea lor pentru românii din această regiune?

7. Ce trebuie să învețe liderii bisericilor evanghelice din experiența plantării primelor biserici baptiste din Basarabia?

Capitolul 10

SPECIFICUL EVANGHELICILOR DIN BASARABIA Legislația Imperiului Rus și evanghelicii din Basarabia Apostolul Pavel a scris: „Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi și pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toţi oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” (1 Tim. 2:1-4). Prin împărați și cei înălțați în dregătorii se fac legile unui stat și se implementează. În calitate de creștini, avem nevoie de un cadru legal favorabil. Autocrația rusă a recunoscut oficial existența și activitatea baptiștilor pe întreg teritoriul Imperiului în 1879. Însă au urmat legile emise în timpul mandatului ober-procurorului Constantin Pobedonosțev, prin care s-au intensificat prigoanele împotriva creștinilor neortodocși. În anul 1905, în contextul tulburărilor politice, a fost proclamată libertatea religioasă, dar, sub presiunea clerului ortodox, aceste libertăți din nou au fost limitate. În timpul Primului Război Mondial au fost reluate persecuțiile împotriva cultelor neortodoxe. Odată cu destrămarea Imperiului Rus și cu unirea Basarabiei cu România, a fost reîntoarsă libertatea închinării și activității creștinilor evanghelici. În anii 60-70 ai secolului al XIX-lea, credința baptistă a început să se răspândească printre coloniștii germani din Imperiul Rus și ei au căutat să obțină protecție legală. La 27 martie 1879 a fost publicată Opinia Consiliului de Stat privind chestiunile duhovnicești ale baptiștilor (Мнение Государственного совета о духовных делах баптистов), în conformitate cu care a fost emisă Circulara Ministerului Afacerilor Interne din 12 septembrie 1879, act prin care baptiștilor le-a fost oferită libertatea adunărilor, a serviciilor divine, le-a fost permisă construcția lăcașelor de cult, le-a fost dată permisiunea de a avea slujitori din străinătate (care trebuiau să depună jurământul de credință față de Rusia), confirmați de guvernatori. De

228

Vasile FILAT

asemenea, le-a fost permisă înregistrarea căsătoriilor, a nașterilor și a deceselor la oficiile stării civile, lucruri care nu se puteau face legal anterior. Totodată, când supușii ruși și de alte etnii ai Imperiului au dorit să profite de aceeași lege, autoritățile, sub presiunea Bisericii Ortodoxe, au ridicat obstacole791. În anul 1880 Konstantin Pobedonosțev a fost numit de împăratul Alexandru al II-lea în postul de ober-procuror al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Fiind în această funcție, timp de 25 de ani a persecutat creștinii evanghelici. Omul acesta a fost un geniu rău, care – prin acțiunile sale – a adus o mare contribuție la prăbușirea dinastiei Romanov. Fiind un apropiat al împăratului, se bucura de o putere și o influență nelimitate. Devenind ober-procuror al Sfântului Sinod, Pobedonosțev și-a propus „să rupă șira spinării baptismului, ștundismului și radstockismului rusesc”792. Pentru aceasta, a folosit în mod abuziv toate căile, toate instituțiile statului și legislația. În anul 1882 Ministerul de Interne a publicat o notă la Circulara din 1879, în care se explica că libertățile oferite nu se extind asupra baptiștilor ruși, ci doar asupra străinilor care au supușenie rusă sau asupra rușilor convertiți la baptism dintr-o confesiune neortodoxă, pentru că legea care interzicea trecerea de la Biserica Ortodoxă la altă confesiune nu fusese anulată. Astfel, evanghelicii dintre localnici au fost scoși în afara legii și nu mai beneficiau de ea. Cererile lor de înregistrare erau respinse, casele de rugăciune au fost închise, certificatele de naștere și de căsătorie eliberate anterior nu mai erau considerate legale, convocarea adunărilor și oficierea serviciilor divine, precum și educarea copiilor conform convingerilor religioase ale părinților erau considerate activități criminale. Potrivit legii, copiii erau considerați prin naștere ortodocși, chiar dacă se nășteau în familii de baptiști și educația neortodoxă era tratată ca „ispitire cu erezie”, atrăgând asupra părinților pedepse, inclusiv decăderea din drepturile părintești, copiii fiind dați unor familii de ortodocși793. La 3 mai 1883 a fost decretată Opinia Consiliului de Stat privind acordarea rascolnicilor a unor drepturi civile și pentru oficierea ritualurilor religioase (О даровании раскольникам некоторых прав гражданских и по отправлению духовных треб). Prin articolul 10 din această lege se cerea urmărirea penală pentru răspândirea „rătăcirilor religioase” printre ortodocși. De acest articol se foloseau autoritățile civile și ecleziastice pentru a împiedica și activitatea evanghelicilor794. С. Н. Савинский, История eвангельских христиан-баптистов Украины, России, Белорусии (1867-1917), Санкт-Петербург, 1999, p. 172. 792 С. Н. Савинский, История русско-украинского баптизма, Одесса, 1995, p. 49. 793 Ю. Решетников, С. Санников, Обзор истории евангельско-баптистского братства на Украине, Одесса, 2000, p. 105. 794 Trebuie de spus că în dreptul rus de până la 1905 rascolnici erau numiți nu doar staroverii, ci toate confesiunile creștine neortodoxe (все секты), a se vedea И. Амбарцумов, «Русский штундизм, общество и власть в XIX – начале XX в.», Вестник ПСТГУ, вып. 5 (42), 2011, p. 39. 791

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

229

Printre primii evanghelici care au experimentat efectele negative ale acestei legi au fost liderii evanghelici din capitala Rusiei Vasilii Pașkov, Modest Korf și Aleksei Bobrinski, care au fost siliți să părăsească Rusia795. La 4 iulie 1894, prin eforturile ober-procurorului Pobedonosțev a fost emisă o lege diabolică, care a adus cele mai mari persecuții religioase din toată perioada aflării Basarabiei sub stăpânire rusească. Ștundiștii au fost declarați „deosebit de dăunători și periculoși pentru stat și biserică”. Nu se recunoștea existența baptiștilor ruși și le era atribuit același nume de „ștundiști”, pentru a-i putea supune acelorași persecuții. Termenul „ștundist” a fost folosit de autorități ca să-l atribuie tuturor celor pe care urmau să-i persecute. Au fost interzise adunările altor confesiuni, a dost oprită activitatea colportorilor Societății Biblice Britanice și pentru Străinătate, le-a fost interzis reprezentanților altor confesiuni decât cea ortodoxă să adopte sau să aibă în îngrijire copii ortodocși, le-a fost interzis celor pe care Biserica Ortodoxă îi numea „sectanți” să procure imobile. În același an au început arestările liderilor evanghelici din întreaga Rusie și deportarea lor. Cei mai mulți au fost deportați în Transcaucazia, în sate cu condiții de trai extrem de grele. Ștundiștii și baptiștii arestați erau supuși la torturi. Erau bătuți, le erau provocate arsuri cu țigara aprinsă, mâinile le erau strânse în menghină, iar în unele locuri s-a ajuns că femeilor credincioase le-a fost strânsă barba în menghină sau pieptul până curgea sânge. Au existat cazuri când copiii evanghelicilor erau luați din familii, botezați cu sila și duși la mănăstiri sau în familii ortodoxe796. Începutul secolului al XX-lea a fost marcat în Rusia de puternice manifestații politice împotriva tiraniei autocrației țariste. Și mai mult s-au intensificat aceste mișcări după înfrângerea Rusiei în războiul cu Japonia. Țarul Nicolae  al II-lea a ordonat la 12 decembrie 1904 revizuirea legislației cultelor și a creat cu acest scop un comitet, condus de S. Witte. Din comitet au făcut parte mitropolitul de Sankt Petersburg, Antonie, și ober-procurorul Sfântului Sinod, V. Sabler. Rezultatul lucrului comitetului a fost vestitul manifest din 17 aprilie 1905 cu privire la „întărirea principiilor toleranței religioase” (Об укреплении начал веротерпимости)797. Ieșea în evidență ipocrizia unor ierarhi bisericești care scriau în ziare osanale la adresa țarului de parcă ar fi așteptat dintotdeauna această lege, ar fi luptat pentru ea și nu ar fi persecutat celelalte confesiuni. Conform articolului 1 al acestei legi, trecerea de la credința ortodoxă la o altă confesiune creștină nu mai putea fi urmărită penal și nu atrăgea după sine consecințe nefavorabile în privința drepturilor personale sau civile. Liderilor spirituali aleși de comunitățile de rit vechi sau С. Н. Савинский, История русско-украинского баптизма, Одесса, 1995, p. 51. Ibidem, p. 63. 797 „Новое законодательство о старообрядцах и сектантах”, КЕВ, nr. 45, 1906, p. 1458. 795

796

230

Vasile FILAT

evanghelice li se da numele de „parohi și învățători” și erau scutiți de serviciul militar. Comunitățile aveau voie să săvârșească în mod liber orânduielile spirituale în case de rugăciune și în locuințe particulare. Toate casele de rugăciune închise anterior pe cale administrativă sau prin hotărâri judecătorești urmau să fie redeschise798. Autoritățile locale nu-și dădeau prea mult silința să implementeze legea din 17 aprilie 1905, așteptând alte instrucțiuni specifice sau pentru că se împotriveau acestor libertăți. Peste un an și jumătate, la 17 octombrie 1906, a fost dat un nou ucaz – despre procedura pentru formarea și activitatea comunităților creștinilor de rit vechi și evanghelici și despre drepturile și obligațiile adepților de rit vechi și ale evanghelicilor care s-au separat de ortodoxie. Acest ultim ucaz a dat dreptul legal de înregistrare a comunităților. Prin legile din 17 aprilie 1905 și 17 aprilie 1906 baptiștii și toți evanghelicii au obținut o libertate relativă de a nu mai fi urmăriți de misionarii Bisericii Ortodoxe și de funcționarii statului. Atunci au început să apară comunități oficiale baptiste în diferite localități din Basarabia, chiar dacă înregistrarea lor era încă destul de complicată, căci putea fi legalizată comunitatea doar la cererea a 50 de fondatori cu vârstă de peste 25 de ani. Prezbiterul trebuia să fie ales de comunitate, dar avea dreptul să oficieze slujbele doar după ce era aprobat de autoritățile civile799. Comunităților evanghelice le-a fost dat dreptul să elibereze actele de naștere, căsătorie și deces. Conform legislației noi, comitetele adunărilor se alegeau pentru trei ani și adunarea își alegea conducătorul, care urma să fie confirmat de autoritățile civile. Nu se admitea de autorități alegerea în funcția de prezbiter a persoanelor analfabete sau care nu au atins vârsta de 25 de ani. Slujitorii aveau dreptul să poarte hainele cerute de cult și beneficiau de toate facilitățile deopotrivă cu clericii ortodocși800. La 18 februarie 1908 guvernatorul Basarabiei, Aleksei Haruzin, a trimis o adresare șefilor poliției din toate județele: „...deși în gubernia încredințată mie de multă vreme există comunități ale credincioșilor de rit vechi și ale sectanților și de la darea legii despre libertățile oferite lipovenilor și sectanților a trecut aproape un an și jumătate, încă nu au venit la conducerea guberniei cereri din partea reprezentanților acestor confesiuni ca să le fie înregistrate comunitățile”. De aceea, guvernatorul a cerut poliției să explice reprezentanților altor confesiuni din toate județele legea din 17 octombrie 1906 despre libertatea religioasă și să le fie făcută invitația, la dorință, să formeze comunități Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Chișinău, Museum, 2000, p. 283. 799 Владимир Шемчишин, Зарождение и развитие евангельско-баптиcтского движения в Бессарабии, Киев-Одесса, 1998, p. 15. 800 „Новое законодательство о старообрядцах и сектантах”, КЕВ, nr. 45, 1906, p. 1459. 798

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

231

și să anunțe despre aceasta conducerea guberniei801. Șefii secțiilor de poliție au adus la îndeplinire acest ordin și au raportat oficial, dar în cele mai multe cazuri credincioșii de alte confesiuni nu întruneau numărul de 50 de persoane necesar ca să poată înregistra comunitatea, cum a fost în cazul molocanilor din Akkerman802. Nici în orașul Chișinău credincioșii de rit vechi și molocanii nu au venit cu inițiativa înregistrării comunității lor. Deci, nici cei care întruneau numărul de 50 de persoane necesar pentru obținerea înregistrării nu făceau eforturi în această privință. Guvernatorul și-a arătat nedumerirea într-o adresare către șeful poliției din Chișinău, enumerând privilegiile pe care le obțineau aceste comunități odată cu înregistrarea, și anume: construcția clădirilor, deschiderea școlilor, procurarea imobilului etc.803. Șeful poliției a adus la cunoștința liderului molocanilor N. Rahmanov această informație și așa a fost înregistrată comunitatea lor804. O pricină a acestei inactivități era neîncrederea în autorități și teama că astfel vor fi identificați liderii comunităților evanghelice, ca apoi să fie declanșate noi persecuții. O altă temere era că de vreme ce liderii comunităților vor fi recunoscuți legal de autoritățile statului, în cazul când liderii se vor compromite moral, comunitățile nu le vor putea aplica disciplina bisericească. Un alt motiv al întârzierii în înregistrarea comunităților a fost obiceiul oamenilor de a ignora legile și oportunitățile pe care le ofereau acestea. Baptiștii germani din Basarabia au procedat în alt mod. Ei, fiind într-un număr mic, la un an după ce a fost legalizată credința baptistă în Rusia, au și depus cerere către guvernator să fie incluși în cadrul legal. Situația evanghelicilor din Rusia s-a schimbat brusc după emiterea ucazului țarului din 23 decembrie 1910, conform căruia comunitățile confesiunilor evanghelice trebuiau să întrunească minimum 25 de persoane mature ca să poată funcționa. Astfel, comunitățile cu un număr mai mic de membri au fost puse în afara legii. Evanghelicii trebuiau să anunțe poliția despre intenția formării comunităților, și pentru convocarea întrunirilor cererea trebuia să fie depusă cu două săptămâni înainte. Poliția și autoritățile civile avea obligația să anunțe despre hotărârea cu privire la eveniment cu cel puțin trei zile înainte, lucru care nu se întâmpla, căci anume cu scopul creării de piedici a fost dată această lege805. Au fost interzise întrunirile care se deosebeau de serviciile divine obișnuite. Au fost interzise evanghelizările, lucrul cu copiii și învățarea adolescenților. Evanghelicii puteau face colecte bănești doar cu permisiunea autorităților, care trimiteau un ANRM, fond 6, inventar 18, dosar 52, f. 55. Ibidem, f. 65. 803 Ibidem, f. 74. 804 Ibidem, f. 76. 805 „Правила для устройства сектантами богослужебныхъ и молитвенныхъ (религіозныхъ) собраній”, КЕВ, nr. 3, 1911, p. 11. 801

802

232

Vasile FILAT

reprezentant la fiecare serviciu divin. Acești reprezentanți erau instruiți să nu admită acțiuni contrar învățăturii Bisericii Ortodoxe sau alte feluri de activități. Persoanelor împuternicite să supravegheze adunările le-a fost dată autoritatea ca, după două preîntâmpinări, să oprească și să interzică întrunirile credincioșilor, iar, dacă auzeau ceva contrar învățăturii Bisericii Ortodoxe, îl puteau acționa în judecată pe predicator. Predicatorii veniți din străinătate erau admiși să predice doar cu permisiunea guvernatorului și a ministrului de Interne806. Reprezentanții clerului ortodox, în frunte cu misionarii Skvorțov, Aivazov și Vostorgov, au început în mod brutal să urmărească tot ce ținea de toleranța religioasă și, la îndrumarea funcționarilor sinodali, repetau cu insistență că Rusia trebuie să se întoarcă la vechiul regim al lui Pobedonosțev, care a fost până la 17 octombrie 1906. Ideile lor erau promovate pe calea numeroaselor reviste ortodoxe misionare, cum ar fi Колокол (Clopotul), Миссионерское обозрение (Revista misionară) etc. Momentul de cotitură în această schimbare a fost Congresul al IV-lea Misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse din 1908 (Kiev), unde delegații și-au propus împiedicarea reformelor privind toleranța religioasă și întoarcerea la regimul vechi. Statul rus, influențat de Biserica Ortodoxă, a pornit ofensiva contra confesiunilor creștine neortodoxe807. Cu doi ani înainte de emiterea legii prin care s-a revenit la persecuții – ucazul nr. 3443 din 20-26 mai 1908, Sinodul BOR a dispus să fie reorganizată misiunea antischismatică și antisectară în eparhii. La Chișinău a fost înființat un sfat misionar eparhial și au fost întocmite reguli speciale pentru cercurile misionare parohiale, compuse din râvnitori ai ortodoxiei. Acest sfat misionar a început să funcționeze la Chișinău la 14 martie 1910 și lui îi revenea sarcina organizării misiunii în eparhie808. La 4 octombrie 1910 ministrul Afacerilor Interne al Rusiei a trimis o circulară guvernatorilor, întitulată Regulamentul de organizare a slujbelor religioase ale sectanților, prin care le-a fost atrasă atenția că adepții celorlalte confesiuni fac multe activități, fac adunări în localități unde nu erau evanghelici, adunări pentru copii, pentru evanghelizare și catehizare, lecții publice809. Se cerea să fie interzise toate aceste activități și să se permită doar întrunirile cu caracter religios unde se adunau 25 de persoane mature membri ai confesiunii respective, cu supușenie rusă, din aceeași localitate. Pentru a crea și mai multe piedici activității evanghelicilor, se cerea să fie verificate încăperile dacă erau suficient de spațioase și dacă corespundeau regulilor securității antiincendiare810. Ibidem, p. 12. Nicolae Popovschi, op. cit., p. 283. 808 Ibidem, p. 285. 809 „Правила для устройства сектантами богослужебныхъ и молитвенныхъ (религіозныхъ) собраній”, КЕВ, nr. 3, 1911, p. 13. 810 Архіепископъ Назарій, „По поводу изданныхъ 4 октября 1910 г. «Правилъ для устройства сектантами богослужебныхъ и молитвенныхъ (религіозныхъ) собраній»”, КЕВ, nr. 33-34, 1911, p. 1179. 806

807

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

233

Unor clerici ai Bisericii Ortodoxe li se părea prea puțin aceasta și, căutând alte posibilități de a opri activitatea celorlalte confesiuni, îi încurajau pe enoriașii lor mai zeloși să meargă la serviciile divine ale evanghelicilor și să caute „dovezi” pentru a depune plângeri la poliție și a începe procese de judecată, prin care să fie oprită activitatea credincioșilor de altă confesiune. Aceste „sfaturi” erau date nu doar la slujbele bisericești, ci și prin intermediul revistei eparhiale și erau scrise alături de afirmații că „măsurile polițienești nu pot fi aplicate de preoți”811. În parte aveau dreptate, căci acțiunile lor erau fariseice și josnice. Persoanele care treceau de la biserica ortodoxă la altă confesiune urmau un proces administrativ destul de complicat. Pavel și Aleksandra Preadkin au depus cererile în luna iulie 1914 și doar în luna decembrie au primit acest drept. Procesul implica și convorbiri cu un preot ortodocs, care eliberau un certificat precum că s-a depus efortul de a convinge persoana să rămână în cadrul bisericii ortodoxe812. Biserica baptistă din Chișinău a fost plantată în contextul revenirii autorităților la politica represivă; în perioada Primului Război Mondial au continuat aceste persecuții și au fost interzise întrunirile baptiștilor. Libertatea închinării a revenit odată cu intrarea Basarabiei în componența României.

Învățătura și traiul evanghelicilor Traiul și învățătura baptiștilor din Basarabia erau asemănătoare cu cele ale baptiștilor din toată Rusia și din Europa, având în vedere legăturile strânse care existau între ei. Conform raportului misionarului ortodox din 1900, baptiștii foloseau edițiile de la Londra și de la Viena ale Bibliei, care nu includeau cărțile apocrife813. Afară de Biblie, baptiștii aproape că nu aveau alte cărți unde să fie expusă învățătura lor. Ei puneau accent pe citirea și predicarea Bibliei. În aspect doctrinar, toți baptiștii erau bine echipați pentru a-și apăra doctrinele. Misionarul ortodox recunoștea că chiar și baptiștii necărturari puteau să spună pe dinafară multe texte biblice împotriva învățăturilor despre icoane, semnul crucii, închinarea la sfinți și la moaște. Spre deosebire de molocani, care semnalau o răcire în credință către anul 1900, căci unii dintre ei puteau să nu vină la adunări cu anii, baptiștii manifestau multă pasiune și respectau cu strictețe ziua de duminică. În această zi nu cumpărau, nu vindeau nimic și nu făceau călătorii. Unii chiar își pregăteau hrana de sâm Ibidem, p. 1182. ANRM, fond 6, inventar 5, dosar 808, f. 8. 813 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 488. 811

812

234

Vasile FILAT

băta814. Moralitatea molocanilor la acea vreme deja era considerată deopotrivă cu cea a ortodocșilor, dar despre baptiști misionarul ortodox recunoștea că au o moralitate înaltă. Cu foarte mici excepții, toți baptiștii știau carte. Atât bărbații, cât și femeile învățau a citi și toți copiii baptiștilor mergeau la școală. În satul Cișmele molocani și baptiști erau 300 de persoane și la școlile din sat învățau 164 de copii din aceste familii, dintre care 88 de băieți și 76 de fete815. Misionarul ortodox afirma că „a ști carte este o necesitate pentru sectanți, deoarece ei trebuie să ia parte activă la serviciile divine și, mai ales, pentru a se putea folos de unica sursă pentru credința lor – Sfânta Scriptură”816. Un credincios ortodox i-a spus misionarului antisectar: „Datorită molocanilor, și noi învățăm, căci noi, misionare, nu cunoaștem nimic”. De la început modul de trai al baptiștilor era diferit de cel strict arhaic rusesc al molocanilor. Portul baptiștilor era o combinație de port rusesc și european817. Toți baptiștii se îngrijeau de nevoile adunării și adunarea proteja pe fiecare membru. Cei mai mulți baptiști erau oameni înstăriți, dar se întâmpla uneori să fie și săraci. Bogații îi ajutau pe cei săraci818. Misionarul antisectar ortodox scria că „toți evanghelicii din Basarabia se deosebeau de restul creștinilor ortodocși printr-un sentiment deosebit de dezvoltat al solidarității, care se manifesta prin ajutor reciproc material, mare receptivitate la treburile întregii comunități și, în general, față de activitățile obștești”819. Credincioșii baptiști făceau eforturi să caute sau să ofere locuri de lucru credincioșilor săraci chiar și atunci când aceștia erau de altă confesiune. Despre traiul evanghelicilor din Basarabia misionarul ortodox nota că se deosebește de mediul restului populației creștine în toate privințele. Cucernicia evanghelicilor atrăgea atenția, căci era mult superioară celei a restului populației. Evanghelicii aveau tendință spre educație, mai ales religioasă, iar viața lor morală și obștească era mai ordonată. În timpul sărbătorilor evitau petrecerile lumești și se îndeletniceau cu citirea cărților sfinte, instruire reciprocă, mergeau la serviciile divine, uneori chiar împotriva interdicțiilor puse de autorități820. Ibidem, p. 488. Ibidem, p. 490. 816 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 9. 817 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 490. 818 Ibidem, p. 490. 819 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 9. 820 „Сектантство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 148. 814 815

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

235

Misionarul ortodox Gurie Grosu, care apoi a devenit mitropolit, scria în anul 1910 că studenții și studentele, ascultând predicile predicatorilor baptiști, se transformau din persoane indiferente față de credință, căldicele sau necredincioase în oameni foarte dedicați Evangheliei și profund credincioși Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu mai aveau pasiune pentru alte cărți, ci doar pentru Biblie. Evanghelicii toți, indiferent dacă erau predicatori sau nu, aveau o fierbinte dorință să răspândească credința în Hristos și dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu și să-i salveze pe oameni de beție și alte păcate. Fiecare baptist era pătruns de dorința să propovăduiască821. Ieromonahul Gurie în toate îi compara pe baptiști cu ortodocșii și despre ultimii spunea că „nu au dorință să citească Biblia și nu cunoșteau dragostea lui Dumnezeu”. Îi îndemna să citească și ei Sfintele Scripturi. Din cele scrise de el, cunoștințele creștinilor ortodocși erau atât de proaste, încât o femeie care o ajuta pe soția preotului spunea că Sfânta Treime este alcătuită din Dumnezeu, Hristos și Maica Domnului822. Citind această mărturie a misionarului ortodox, miam amintit cum fiica noastră Tica, fiind copilă, mergea să se joace cu prietena ei în curtea bunicii acesteia în satul nostru de baștină, Lăpușna. Tica îi spunea bătrânei despre Hristos și într-o zi bătrâna a dorit s-o testeze pe Tica și a întrebat-o care sunt persoanele Sfintei Treimi. Când i-a spus Tica că sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, bătrâna a spus cu supărare: „Iată, Satana, nu alta... Cum să spui tu așa ceva și să nu știi tu că Sfânta Treime este alcătuită din Tatăl, Fiul și Maica Domnului?” Misionarul Gurie constata că „puterea predicatorilor baptiști venea din credința pe care o aveau în adevărul mântuirii pe care o propovăduiau”. Ei predicau într-un limbaj simplu, clar și accesibil tuturor, fără a folosi slavonisme. Ei nu foloseau cuvinte învățate de la înțelepciunea omenească, ci care curgeau dintr-o inimă vie convinsă. Predicile lor aveau putere pentru că ei vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu823. Citind mărturiile misionarului ortodox, mă gândesc la situația zilelor noastre și, cu durere, constat că unii predicatori baptiști azi nu mai vorbesc Cuvântul lui Dumnezeu. Ieromonahul Gurie scria că Cuvântul lui Dumnezeu, și atunci când nu era explicat, avea un efect puternic asupra oamenilor, iar predicarea preoților ortodocși era lipsită de viață, monotonă și obosită. Baptiștii vorbeau din inimă, dintr-un duh convins, cu pasiune și ferm. Gurie le sugera preoților să se roage și ei fierbinte, să citească Noul Testament în traducere modernă rusească și le garanta că în trei ani vor avea aceeași pasiune ca baptiștii824. Misionarul ortodox înțelegea bine că studierea profundă a Bibliei era secretul pasiunii, dedicării și succesului baptiștilor în predicare. Архим. Гурій, „Гроза (Чѣмъ сильны сектанты?)”, КЕВ, nr. 4, 1910, p. 94. Ibidem, p. 95. 823 Ibidem, p. 96. 824 Ibidem, p. 97. 821

822

236

Vasile FILAT

Cercetând secretul puterii mișcării evanghelice, misionarul Gurie spunea că aceasta vine și din părtășia duhovniceasă și unitatea credincioșilor. Ei luau decizii cu toată adunarea prin majoritatea voturilor. La serviciile divine toți cântau. Predica și învățătura dată de prezbiter și predicatori erau înțelese de toți cei prezenți. Fiecare baptist neapărat știa și simțea că făcea parte din comunitate, că nu era străin, ci al casei, cu el se socoteau și nimeni nu-l desconsidera. Apoi făcea comparație cu situația Bisericii Ortodoxe, unde preotul nu avea nicio părtășie cu enoriașii. Preotul era singur în activitatea lui pastorală și enoriașii erau părăsiți în păcatele și viciile lor825. Gurie scria că enoriașii nu vedeau grija preotului pentru sufletele lor, căci nu-i învăța Cuvântul adevărului despre salvarea de păcate. Preoții nu făceau efort ca oamenii să înțeleagă slujba și oamenii stăteau în lăcașurile de cult căscând, mutându-se de pe un picior pe altul și, de plictiseală, vorbind unul cu altul826. Învățătura și traiul baptiștilor din Basarabia, de la fondarea primelor biserici și până în anul 1918, au fost profund influențate de Biblie, deoarece conducătorii religioși au fost pasionați să predice și să-i învețe pe oameni Biblia, iar Cuvântul lui Dumnezeu a produs o trăire evlavioasă.

Persecuțiile împotriva evanghelicilor din partea Bisericii Ortodoxe Biserica Ortodoxă Rusă și puterea de stat din Rusia au tratat cu multă ostilitate orice gândire religioasă care se deosebea de învățătura Bisericii Ortodoxe. Felul acesta de gândire este bine exprimat de A. Velițîn în lucrarea lui despre coloniștii germani din Rusia827. Velițîn a fost adeptul gândirii pe care a descris-o astfel: „Religia în Rusia are o semnificație complet diferită decât în ​​Europa de Vest. Rus și ortodox sunt sinonime și o fuziune organică atât de strânsă între stat și biserică ca în Rusia nu poate fi găsită nicăieri în țările occidentale. Prin urmare, orice problemă de propagandă religioasă din țara noastră – printre altele, desigur, și chestiunea mișcării ștundiste – devine imediat o problemă de stat. Un rus care a renunțat la ortodoxie încetează să mai fie rus și devine nu doar dușmanul de neiertat al ortodoxiei, ci și dușmanul patriei sale, al norodului său. Etnicitatea rusă este legată indisolubil de ortodoxie, în ea găsește sprijin în lupta împotriva forțelor ostile etnicității și, prin urmare, fiecare lovitură adusă Bisericii Ortodoxe este privită ca una adusă întregii Rusii. [...] Ștundistul, respingând ortodoxia, devine dușmanul a orice este rusesc, chiar al suveranului său, începând orbește să Ibidem, p. 97. Ibidem, p. 98. 827 А. А. Велицын, Немцы в России, Санкт-Петербург, 1893. 825

826

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

237

slujească tot ce este german și să se supună influenței germane”828. De același fel de tratament din partea clerului și a autorităților civile au avut parte reprezentanții tuturor mișcărilor evanghelice din Rusia și, în general, reprezentanții tuturor celorlalte curente religioase. Primii evanghelici care au experimentat persecuțiile din partea Bisericii Ortodoxe majoritare au fost molocanii, ei fiind considerați cea mai dăunătoare sectă. În anul 1833 unii dintre molocanii din Chișinău au fost exilați în Transcaucazia, iar în misiunea antisectară s-a stabilit definitiv principiul persecuției adepților altor confesiuni. Acest principiu a fost acceptat deopotrivă de autoritățile laice și de cele ecleziastice829. Cuvântul „misionar” avea în Biserica Ortodoxă un alt înțeles decât la restul confesiunilor creștine. Misionarii erau preoți pregătiți și delegați pentru luptă împotriva celorlalte confesiuni, numite în mod disprețuitor „secte” de Biserica Ortodoxă Rusă. Ambasadorul Franței în Rusia, M. Paléologue (19141917), a spus că clerul ortodox rus era un fel de jandarmerie, care activa în paralel cu jandarmii militari830. Contele Urusov, care a fost guvernator al Basarabiei (30 mai 1903 – 31 oct. 1904), a lăsat în memoriile sale următoarea descriere a misionarilor ortodocși: „Turnători speciali care se numesc misionari ortodocși urmăreau cu atenție ca poliția să nu fie preocupată de înțelegerea diferențelor dintre credința veche (staroveri) și cea nouă sau, mai drept spus, de micile diferențe dintre creștinii ortodocși de rit vechi și cei de rit nou și astfel să nu le ofere «îngăduință criminală» celor de rit vechi”831. Misionarul ortodox „era urât de toți, un reprezentant al iezuitismului ortodox și al duhului ortodox de inchiziție”832. Printr-o hotărâre din 18 martie 1886 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a dat autorizație Eparhiei Chișinăului să instituie misionari eparhiali pentru combaterea celorlalte confesiuni. Peste două săptămâni, la 31 martie, s-a înființat la Eparhia Chișinăului funcția de misionar. La început au fost numiți doar doi: unul împotriva sectanților și altul împotriva creștinilor ortodocși de rit vechi. Fiecare misionar avea un ajutor. Misionarii erau recrutați dintre preoți, dar li se păstra parohia și slujba de preot cu salariul respectiv. Ca misionari, erau plătiți suplimentar de Consistoriu. Tot în același an, la 28 iulie, printr-o hotărâre a Sinodului BOR a fost înființată la Seminarul Teologic din Chișinău o catedră de istorie și combatere a schismaticilor și a sectanților. Catedra a început să activeze în următorul an833. În mai 1887 s-a convocat la Moscova un congres al misionarilor din Rusia, la care a fost aprobat un regulament pentru organizarea misiunilor și activitatea Ibidem, p. 247. Nicolae Popovschi, op. cit., p. 84. 830 Charles U. Clark, Bessarabia, New York, 1927, p. 91. 831 Князь С. Д. Урусов, Записки губернатора, Chișinău, 2011, p. 208. 832 Ibidem, p. 209. 833 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 220. 828 829

238

Vasile FILAT

misionarilor și preoților față de schismatici și evanghelici. Conform acestui regulament, se cerea să fie înființate și posturi de misionari județeni și de blagocinii834, iar misionarii eparhiali erau scutiți de atribuțiile de preoți parohiali. Se mai cerea să fie înființate biblioteci misionare. Astfel, în Basarabia au fost înființate 6 posturi de misionari județeni și de blagocinii: 2 posturi pentru partea de nord a Eparhiei Chișinăului și 4 pentru partea de sud835. Pentru că în județul Ismail erau cei mai mulți evanghelici, în anul 1888, cu prilejul aniversării a 900 de ani de la creștinarea Rusiei, Biserica Ortodoxă a format Frăția Cneazului Vladimir836. Prezența numărului mare de evanghelici în acest județ era atribuită de misionarii ortodocși faptului că s-a aflat timp de 22 de ani în componența României, unde exista libertate religioasă837. Deci, clericii Bisericii Ortodoxe au hotărât să celebreze aniversarea creștinării Rusiei prin „întoarcerea schismaticilor și a sectanților la biserica-mamă și prin curmarea activității acestora”. Membrii Frăției Cneazului Vladimir și-au propus: 1) demascarea învățăturii schismaticilor și a sectanților cu ajutorul unor oameni speciali, 2) educarea ortodocșilor și distribuirea literaturii antisectare, 3) oferirea de ajutoare materiale celor care se vor întoarce sectanți la ortodoxie838. Membri ai Frăției puteau deveni preoții și maturii ortodocși de ambele sexe. Dacă o persoană oferea o donație de 50 de ruble, devenea membru pe viață, dar în mod obișnuit oamenii plăteau cotizație anuală de 1-3 ruble, în funcție de zel și capacitate; drept de vot aveau doar cei care donau 3 ruble839. În satul Cișmele erau doi misionari: preotul paroh Constantin Mihuli și învățătorul popular Vasilii Pravednîi, care mai apoi, în zelul lui antievanghelic, s-a făcut preot840. La Congresul al II-lea Misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a avut loc la Moscova în 1891, s-a decis că vechiul ștundism și baptismul sunt una și aceeași sectă841. Aceasta s-a făcut cu scopul plasării baptiștilor în afara legii, ca apoi să poată fi persecutați deopotrivă cu ștundiștii. La același congres ștundismul a fost Blagocinie (rus. благочиннический округ sau благочиние) – unitate administrativă a Eparhiei Chișinăului și Hotinului, condusă de un blagocin (subprotopop). Este o structură și un termen care vin din spațiul rusesc. Echivalentul român pentru blagocin este proistos – cleric mai mare peste o plasă sau stareț. 835 Ibidem, p. 220. 836 „Владимiрскаго братства, учреждаемаго въ память 900-лѣтія крещенія Руси при РождествоБогородичной церкви села Чичмы, 3-го округа Измаильскаго уѣзда Кишиневской епархіи”, КЕВ, 1890, nr. 14, 15, p. 612. 837 Ibidem, p. 613. 838 Ibidem, p. 614. 839 Ibidem, p. 615. 840 Ibidem, p. 628. 841 Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1890-1891 г., Санкт-Петербург, 1893, p. 241. 834

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

239

categorisit de clericii bisericii majoritare drept o „sectă deosebit de periculoasă” și după acea s-a anunțat în presă că Ministerul de Interne elaborează un proiect de lege prin care urma să fie declarat că ștundismul este o „sectă antistatală și antireligioasă”842. Nikolai Zaozerski, specialist în drept canonic, descria procesul prin care Biserica Ortodoxă a folosit autoritatea statului împotriva ștundismului astfel: „...poliția îi va identifica pe sectanți, va contracara adunările și propaganda lor, procurorul îi va aduce înaintea judecății și se va îngriji să le dea cele mai aspre pedepse, iar misionarul ortodox va demasca zădărnicia învățăturii sectanților și îi va îndemna să revină la Biserica Ortodoxă mamă”843. Zaozerski conclude că efectul unei astfel de abordări din partea bisericii dominante și a statului va fi că doar cei mai fricoși dintre sectanți vor părăsi secta și se vor alipi ortodoxiei. Când autoritățile ruse au pus în aplicare strategia dată, din toată regiunea Herson, unde erau 5000 de ștundiști, doar 200 au cedat în urma persecuțiilor severe și au revenit la Biserica Ortodoxă844. O altă formă prin care misionarii ortodocși încercau să combată învățătura evanghelică erau dezbaterile teologice publice, la care îi provocau pe credincioșii evanghelici să participe. Dar nu aveau succes, pentru că evanghelicii nu răspundeau la provocările misionarilor, fiind foarte conștienți că acesta era o acțiune prin care misionarul căuta să-i identifice și apoi organele de represiune îi arestau și îi exilau. Zaozerski spune că la aceste dezbateri teologice evanghelicii „se purtau înțelept și tactic, vorbeau puțin, dar cu onoare și atacau iscusit scăpările misionarului, care vorbea mult. Astfel, după ce odată misionarul ortodox și-a încheiat discursul său, conducătorul evanghelicilor dintr-o localitate a spus: «Ați vorbit bine și admitem posibilitatea că se va întoarce cineva din noi la Biserica Ortodoxă, dar ne este frică că dacă copiii noștri vor deveni ortodocși, se vor deprinde cu beția»”845. După Congresul al II-lea Misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse, în anul 1891 a fost întemeiat și la Chișinău Comitetul Misionar. Era condus de episcopul Arcadie și din componența sa făceau parte profesorii Seminarului Teologic Iosif Parhomovici, Avksentii Stadnițki și Serghii Margaritov. Eparhia Chișinăului a fost împărțită în 8 sectoare misionare și în fiecare sector a fost instituit câte un misionar și un asistent846. Trei sectoare misionare erau în județul Ismail; aceasta arată mișcarea evanghelică intensă din această regiune și cât de mult efort depunea Biserica Ortodoxă pentru a înăbuși mișcarea. Comitetul Misionar prezenta în fiecare an un Н. А. Заозерский, „Из церковной жизни: Борьба с сектанством”, Богословский вестник, 1893, nr. 1, p. 140. 843 Ibidem, p. 141. 844 Ibidem, p. 142. 845 Ibidem, p. 144. 846 „Извлечение изъ отчета Миссіѳнерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1893 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1894, p. 245. 842

240

Vasile FILAT

raport de activitate și aducea statistici, dar acestea erau diminuate tendențios. Spre exemplu, în raportul pentru anul 1893 nici nu sunt menționați baptiștii, care deja erau prezenți de aproape 20 de ani în satul Cișmele. În ciuda marilor eforturi, misiunea ortodoxă antischismatică și antisectară nu a dat rezultatele așteptate. În anul 1892 episcopul Isachie a propus reorganizarea misiunii și de la 1 ianuarie 1893 au fost înființate 8 posturi de misionari. S-au fixat sediile lor. S-a cerut ca misionarul antisectar să aibă studii superioare și sediul la Chișinău, ca să-l poată consulta oricând ceilalți misionari, iar la Chișinău urmau să fie ținute anual adunări, unde misionarii să-și prezinte rapoartele. Din veniturile fabricii de lumânări misionarilor le erau oferite salarii de 700 de ruble lunar și ajutorii lor primeau 300 de ruble. Mai primeau misionarii câte 50 de ruble pentru amenajarea bibliotecilor misionare. La sfârșitul anului 1892 a fost înființat comitetul misionar pentru coordonarea activității misionarilor. În iulie 1893 a fost convocat congresul misionar eparhial, la care, după ce au fost ascultate rapoartele misionarilor, s-a hotărât să fie înființate școli parohiale în satele cu schismatici și cu creștini evanghelici, iar misionarilor li s-a ordonat să poarte convorbiri publice cu reprezentanții lor. Comitetul Misionar a întocmit o listă de cărți necesare pentru misionari, a înființat o bibliotecă centrală și a întocmit instrucțiuni pentru misionari847. În anul 1895 Comitetul Misionar al Eparhiei Chișinăului a ținut 14 ședințe. Cu toate aceste eforturi mari, dintre credincioșii evanghelici s-a convertit la Biserica Ortodoxă doar o singură molocană848. În anul 1896 clerul ortodox din Basarabia s-a mobilizat pentru combaterea confesiunilor evanghelice: în Comitetul Societății Misionare Ortodoxe au fost incluși nu doar preoți, ci și înalți funcționari de stat, a fost utilizată forța și autoritatea publică a statului. Astfel, au devenit membri ai acestui comitet general-locotenentul Aleksandr Konstantinovici, guvernatorul Basarabiei, și Ivan Cristi, președintele Consiliului Zemstvei din Basarabia849. În revista eparhială a fost tipărită o listă cu măsuri pentru combaterea schismaticilor și a evanghelicilor. Comitetul a indicat șapte „secte”, printre care molocanii și ștundiștii. S-a hotărât ca seminariștii să fie învățați sistematic cum să polemizeze și ca biblioteca Seminarului să fie aprovizionată cu literatură antisectară. Preoților li se cerea să facă la timp slujbele și după toată rânduiala și să se asigure că enoriașii înțeleg ce se vorbește. Li se cerea preoților și autorităților publice să afișeze public toate hotărârile și legile privitoare la „sectanți”, așa ca oamenii să fie intimidați să adere la ei. Urmau să fie trași la răspundere toți cei care tipăreau Nicolae Popovschi, op. cit., p. 221. „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1895 годъ”, КЕВ, nr. 15, 1897, p. 333. 849 „Отчетъ Кишиневскаго eпархіальнаго комитета Православнаго миссіонерскаго общества за 1895 г.”, КЕВ, 1896, nr., 3 p. 44. 847

848

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

241

și distribuiau literatură „sectară”. Se impunea deportarea tuturor liderilor sectanților la solicitarea obștilor sătești. Reprezentanții autorităților locale erau obligați să-i adune pe locuitori și pe liderii sectanți la convorbiri cu misionarii ortodocși850. Se organizau dezbateri religioase la fabrici, și în zilele de duminică erau interzise piețele și comercializarea alcoolului. A fost interzisă categoric activitatea filialei din Rusia a Societății Biblice Britanice și pentru Străinătate. Molocanilor le era interzis să zidească case de rugăciune și li se aplicau aceleași interdicții ca ștundiștilor. Creștinilor evanghelici le era interzis accesul la orice funcție administrativă sau obștească, pentru a nu avea influență. De asemenea, creștinilor evanghelici le era interzis să convoace adunări, motivând că ei nu țin „sfintele obiceiuri” și deci adunările lor, după părerea clerului ortodox, nu-și mai aveau rostul, căci doar îi abat pe ortodocși. Evanghelicilor le era interzis să angajeze ortodocși și, dacă angajau, era necesar să declare în scris că nu-i vor împiedica pe să frecventeze serviciile bisericii ortodoxe851; populația de confesiune ortodoxă frecventa prost serviciile divine și această măsură întindea o cursă evanghelicilor, așa ca preotul ortodox apoi să poată acuza că, din cauza angajatorului de confesiune evanghelică, credincioșii ortodocși nu frecventează slujbele la biserică. Evanghelicilor le era interzis să cumpere sau să arendeze terenuri mari852; și documentul dat nu specifica ce înseamnă „mare”, astfel autoritățile locale erau lăsate să împiedice pe orice evanghelic care ar fi dorit să cumpere un lot de pământ. Toate acestea ne dau un tablou suficient ca să înțelegem cât de grea devenise situația evanghelicilor în contextul acestor persecuții. Pe de altă parte, și preoților ortodocși le era frică să raporteze prezența evanghelicilor în parohii, căci atunci erau acuzați de inactivitate și lipsă de prudență. Domnul Isus le-a poruncit ucenicilor să fie „înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii”. Înțelepciunea șerpilor se manifestă prin faptul că pătrund neobservați unde își propun. În acele circumstanțe dificile, evanghelicii au dat dovadă de înțelepciunea la care s-a referit Domnul Isus. În Basarabia era o mare lipsă de școli. Evanghelicii au înființat școli, unde învățau copiii și maturii să citească și să scrie și, astfel, făceau evanghelizare. Într-o școală numărul elevilor putea să ajungă până la 45-50853. La 1 septembrie 1898 Comitetul Misionar al Eparhiei Chișinăului a decis să se reorganizeze. S-a menționat că cei opt misionari care erau angajați în combaterea celorlalte confesiuni activau și în calitate de preoți și, fiind preocupați de „Мѣропріятія къ искорененію раскола и сектантства”, КЕВ, nr. 7, 1896, p. 228. Ibidem, p. 229. 852 Ibidem, p. 230. 853 С. Маргаритовъ, „Третій всероссійскій миссіонерскій съѣздъ въ г. Казани”, КЕВ, nr. 23, 1897, p. 674. 850 851

242

Vasile FILAT

parohiile lor, nu dădeau atenția cuvenită misiunii. S-a decis ca în 35 de localități, unde locuiau cei mai mulți evanghelici și schismatici, să facă misiune preotul local și să-i fie mărit salarul, iar eparhia să fie împărțită în două sectoare misionare: de sud și de nord. În sectorul de sud a fost numit misionar Feodosii Volovei (județele Akkerman și Ismail și două plase din județul Bender)854. Pe lângă cei doi misionari eparhiali, au fost instalați și patru adjuncți. Toți urmau să fie eliberați de alte responsabilități. Misionarul urma să primească un salariu de 1500 de ruble anual și 500 de ruble pentru cheltuielile de călătorie. Adjuncților le-a fost stabilit un salariu de 300 de ruble pe an; în cazul când își făceau bine slujba, salariul le putea fi mărit până la 400 sau 500 de ruble855. În timpul persecuțiilor organizate de ober-procurorul Pobedonosțev sectanții erau trimiși la închisoare, în exil, erau bătuți în secțiile de poliție, le erau confiscate averile. Într-un act din 1 martie 1897, cu numărul 124, al șefului Zemstvei din plasa a 5-a, județul Tiraspol, gubernia Herson, erau trecute în listă averile evanghelicilor care au fost vândute. În listă este înscris Dmitrii Vadovski din Grigoriopol, a cărui familie era alcătuită din patru persoane și cel mai mic copil avea un an și jumătate. Pentru a plăti amenda de 30 de ruble, a fost vândută vaca, care, putem presupune, era ultima lor sursă de existență856. În ianuarie 1898 a devenit episcop al Chișinăului și Hotinului Iakov Piatnițki, care a îndeplinit această funcție până în anul 1904. Sub conducerea lui, a fost înființată, la 28 decembrie 1899, pe lângă Seminarul Teologic de la Chișinău Frăția Nașterii lui Hristos857, cu rolul de propagare a religiei ortodoxe. Scopul principal al Frăției, conform statutului, consta în „luminarea religios-morală a turmei din eparhie în spiritul Bisericii Ortodoxe și apărarea ei de molima răspândirii rascolnicismului și a sectantismului”858. Au fost desemnați de această frăție trei misionari: doi să lupte împotriva schismaticilor și doctorul în teologie Dimitrii Verbițki să combată „sectele”. Strategia lor era să viziteze cât mai des localitățile unde locuiau credincioși de alte confesiuni și, prin dezbateri publice și discuții particulare, să-i aducă la ortodoxie. Verbițki vizita personal casele de rugăciune ale evanghelicilor, ca să poarte discuții publice și particulare859. A mai organizat și cercuri ale ortodocșilor zeloși, unde recruta mireni și îi instruia cum să lupte împotriva secte „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1898 годъ”, КЕВ, 1899, nr. 24, p. 704. 855 Ibidem, p. 705. 856 И. П. Плетт, Зарождение церквей ЕХБ, http://www.blagovestnik.org/books/00324.htm (accesat la 7 aprilie 2016). 857 „Отчетъ Кишиневскаго Православнаго Христо-Рождественскаго братства за 1902 годъ”, КЕВ, nr. 15-16, 1903, p. 365. 858 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 182. 859 КЕВ, 1901, nr. 16, p. 492. 854

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

243

lor860. Frăția tipărea cărți, broșuri și foi volante, pe care le distribuia în locurile vizitate. Astfel, în anul 1900 au fost tipărite pentru acest scop 364 de cărți, 2246 de broșuri și 7750 de foi volante. Din banii episcopului Iakov au fost tipărite 10.000 de foi volante cu prilejul Crăciunului861. Acestea erau bilingve – româno-ruse. Frăția Nașterii lui Hristos a elaborat recomandări, de care trebuiau să se conducă toate bisericile ortodoxe din Basarabia și să organizeze discuții spiritual-morale în scopul combaterii învățăturii celorlalte confesiuni. S-a insistat să fie deschisă, pe lângă fiecare biserică ortodoxă, o bibliotecă. Pe parcursul primului an de activitate, 1900, în orașul Chișinău au fost organizate 161 de lecții la diferite biserici, dar participarea enoriașilor lăsa de dorit; cel mai mare număr înregistrat a fost de 150 de participanți, dar în mod obișnuit erau de la 25 la 50, iar uneori chiar 10 persoane862. La 1901 Comitetul Misionar al Eparhiei a constatat că la Chișinău sunt puțini sectanți, și anume ștundiști și pașcoviți863. După un an de luptă antisectară în toată Basarabia, misionarul Dimitrii Verbițki a anunțat în raportul său că „nu s-a convertit la ortodoxie nici un sectant”864. În 1900 arhiepiscopul Iakov a înaintat o cerere către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse prin care solicita permisiunea să tipărească în limba română cu litere chirilice cărticele, broșuri și foi volante cu conținut religios-moral, motivând că „în cele mai multe din satele Basarabiei, populația ortodoxă este alcătuită în majoritate de moldoveni și deseori chiar doar de moldoveni, care cunosc numai limba moldovenească și nu înțeleg limba slavă bisericească și nici pe cea rusească”865. Prezența evanghelicilor a fost un puternic factor motivator care a contribuit la păstrarea limbii române în Basarabia și la tipărirea materialelor în această limbă. Înainte de Piatnițki, episcop al Chișinăului și Hotinului a fost Pavel Lebedev (din iunie 1871 până în 1882), care a dus o campanie aprigă împotriva moldovenilor, alungând de pe aceste meleaguri pe preoții care își manifestau cumva sentimentele lor naționale, transferându-i în localități din adâncul Rusiei. La ordinul lui, limba română a fost scoasă din școli, din serviciul divin al bisericilor ortodoxe, iar cărțile de slujbă în limba română au fost strânse la Eparhie și, după unele mărturii, li s-a dat foc866. Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 493. 861 „Отчетъ Кишиневскаго Православнаго Христо-Рождественскаго братства за 1900 годъ”, КЕВ, 1901, nr. 4, p. 94. 862 Ibidem, p. 94. 863 „Противораскольническія и противосектантскія бесѣды въ Кишиневской духовной семинаріи”, КЕВ, 1901, nr. 5, p. 100. 864 Iеромонахъ Димитрій, „Деятельность противосектантской миссіи и её результаты”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 493. 865 Nicolae M. Enea, „Cultele”, in Basarabia, monografie sub îngrijirea lui Ștefan Ciobanu, Chișinău, p. 313. 866 Ibidem, p. 311. 860

244

Vasile FILAT

Unii preoți ortodocși au aplicat defăimarea ca armă împotriva evanghelicilor și nu se intimidau s-o facă și în presă. Astfel, în revista KEV scria că „ștundiștii se îmbată, comit adulter și amenință că vor veni vremuri când pe toți cei care nu acceptă învățătura ștundistă îi vor prăji pe tigăi și le vor bate cuie în tălpi”867. Chiar dacă evanghelicii dintotdeauna, în cea mai mare parte, au fost supuși exemplari, unii preoți ortodocși îi prezentau ca vrăjmași ai statalității și că „ar aștepta un oarecare împărat de la sud care va distruge pe țarul Rusiei și va transforma clădirile Bisericii Ortodoxe în hambare și grajduri, iar pe preoți îi vor face robi ai ștundiștilor și moșiile lor le vor împărți între ștundiști”868. Prin ordinele de la centru sau din zelul misionarilor sau al episcopilor, în casele evanghelicilor se făceau percheziții, le erau luați copiii cu forța și erau botezați în ortodoxie sau erau duși să fie crescuți în mănăstirile ortodoxe, fără ca părinții să cunoască locul aflării copiilor869. Iată cum descria persecuțiile un credincios starover: „Cu fiecare an situația credincioșilor de rit vechi devine tot mai insuportabilă. De când au apărut misionarii în Basarabia, au început să ne strâmtoreze în drepturi. Când ne aflam sub stăpânirea necreștinilor (turcii), nu înduram atâtea nenorociri, câte ne pricinuiesc acum misionarii ortodocși. Turcii ne lăsau să facem liber toate slujbele bisericești, iar în Sfânta Rusie ni se fac procese-verbale pentru slujbele publice și suntem trași la răspundere penală. Suntem foarte amărâți că ne asupresc în Sfânta Rusie în timp ce peste râuleț (Prutul) alături de noi, frații noștri de rit vechi se bucură de deplină libertate sub stăpânirea regelui românesc de credință catolică. Această situație ne bucură, dar și ne umple de invidie, căci odinioară și noi duceam aceeași viață”870. Prin intermediul revistei eparhiale preoții ortodocși erau învățați să discute mai întâi cu persoanele care se converteau la cultul evanghelic și, dacă nu vor avea succes, să se adreseze „neoficial” la autoritățile seculare cu rugămintea de a-i împiedica pe propagandiști și apoi să-i dea în judecată871. Preoții ortodocși îi încurajau pe creștinii ortodocși să lupte „împotriva sectelor” și îi echipau cu literatură ca să poată purta polemici872. Clericii ortodocși inițiau multe și dese dezbateri teologice cu baptiștii, dar rareori atingeau rezultatele urmărite și lucrul acesta a fost recunoscut în mod oficial pe paginile revistei eparhiale873. С. M. „Бендерскіе штундисты и краткія замѣчанія о штундизмѣ вообще и борьбѣ съ нимъ”, КЕВ, nr. 17, 1892, p. 394. 868 Ibidem, p. 396. 869 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 232. 870 Слово правды, nr. 6, 1897, p. 95. 871 С. M. „Бендерскіе штундисты и краткія замѣчанія о штундизмѣ вообще и борьбѣ съ нимъ”, КЕВ, nr. 17, 1892, p. 397. 872 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1901 годъ”, КЕВ, nr. 5, 1902, p. 132. 873 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй”, КЕВ, nr. 9, 1888, p. 348. 867

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

245

În luna septembrie 1902 Dimitrie Verbițki a demisionat și în funcția de misionar antisectar eparhial a fost numit Gheorghe Grosu, care și-a luat numele de călugăr Gurie. În funcția de misionar antisectar, Gurie Grosu a manifestat un zel neobișnuit și a lăsat multe rapoarte și mărturii, care sunt de un ajutor deosebit pentru înțelegerea situației evanghelicilor din Basarabia din acea perioadă. Se cere menționat faptul că ieromonahul Gurie Grosu a fost destul de sincer în rapoartele sale, deseori aducând laude la adresa evanghelicilor. Prima „misiune” a făcut-o în satul Cișmele, ca să oprească desfășurarea adunărilor ce se făceau în casa prezbiterului Arhip Romanenko și ca s-o întoarcă la ortodoxie pe Maria Misiuk, care se căsătorise cu nepotul lui Romanenko874. A făcut uz din plin de forța represivă a poliției. După serviciul divin din 15 decembrie, pristavul875 a alcătuit un proces-verbal și a deschis proces. Tribunalul din Bolgrad nu a găsit nimic contrar legii în acțiunile baptiștilor. Atunci Gurie Grosu a mers acasă la pastorul Arhip Romanenko, ca să-l convertească la ortodoxie, dar fără succes876. Ca să discute cu Maria Misiuk, misionarul le-a cerut părinților ei s-o cheme. Maria a venit împreună cu soțul ei, Filip, și i-a spus misionarului că a aderat la biserica baptistă și se retrage din biserica ortodoxă877. Eparhia îi obliga pe toți preoții să urmărească îndeaproape pe orice persoană nouă care se muta cu traiul în parohiile lor. Ieromonahul Gurie Grosu a fost perseverent în zelul său antievanghelic și, în raportul pentru anul 1904, menționa că reușise să readucă la ortodoxie trei familii din orașul Soroca, care deveniseră baptiști în urma misiunii lui Mihail Kaștanov, iar în satul Copanca reușise să abată de la credința baptistă pe doi tineri878. Itinerarul vizitelor lui Gurie Grosu pentru lunile septembrie-decembrie 1905 dă o bună imagine a prezenței evanghelicilor în Basarabia: Septembrie, 1905 11, Chișinău, molocanii 14, Chițcani, baptiștii 17-18, Copanca, baptiști 25-28, Bender, molocanii, adventiștii Octombrie, 1905 1-9, Soroca, baptiștii 11-13, Solonceni, Soroca, baptiștii „Сектанство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 156. 875 Funcție similară polițistului de sector. 876 „Сектанство и противосектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1902 году”, КЕВ, nr. 6, 1903, p. 157. 877 Ibidem, p. 160. 878 Аркадій Епископъ Аккерманшіі, „Расколъ и противораскольническая миссіонeрcкая дѣятельность въ южной части Бессарабіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 6, 1904, p. 13. 874

246

Vasile FILAT

15-18, Chișinău, molocanii 20-27, Cetatea Albă, molocanii Noiembrie, 1905 2-3, Bairamcea, baptiștii 5-10, Spasskoe, ștundiștii 11-15, Cișmele, molocanii și baptiștii 20-22, Șikirli-Kitai879, baptiștii 27, Chișinău, molocanii Decembrie: 3-6, Bender, molocanii, adventiștii 12-18, Chițcani și Copanca, baptiștii.880 În luna septembrie 1905 misionarul ortodox Gurie Grosu a făcut 16 vizite misionare, unele chiar de 8 zile. Jumătate din aceste vizite au fost dedicate baptiștilor și aceasta arată influența și prezența pe care le aveau la acea vreme baptiștii. Biserica Ortodoxă datorează prezenței și misiunii evanghelicilor intensificarea educației religioase în parohii, unde au început să fie organizate discuții cu oamenii. Era un fel de școală duminicală. Preotul Aleksei Arventiev din satul Șagani făcea convorbiri religioase după serviciile divine de duminică și în zilele de sărbătoare. Astfel, pe parcursul anului 1904 a făcut 41 de convorbiri, la care au participat de la 25 la 255 de oameni881. În parohiile ortodoxe din cele 14 localități unde locuiau evanghelici, s-a oferit bibliotecilor câte un set de 85 de titluri de literatură antisectară și au fost deschise 11 școli parohiale882. Succesorul episcopului Iakob a fost Vladimir Sinkievici, care fusese misionar anterior și în zelul lui de luptă împotriva sectelor a învățat limba română, el a introdus predarea limbii române la Seminarul Teologic, plătind chiar el însuși salariul profesorului883. În octombrie 1905 episcopul Vladimir inaugurează personal redeschiderea tipografiei eparhiale și răspunde la dorința Frăției Nașterii lui Hristos și a clerului de a avea o revistă religioasă „în moldovenește”. În anul 1904 Frăția Nașterii lui Hristos a publicat 35 de foi volante, care au fost traduse în limba română și au fost tipărite în 180.000 de exemplare. Activitatea în creștere a evanghelicilor îi silea pe ierarhii Bisericii Ortodoxe să traducă și să tipărească materiale în limba română. Aceste foi volante se numeau „foi frățești”, erau tipărite în tiraje de 5100 sau 6100 Șichirlichitai (azi, Суворове, Ucraina). „Рaсписание поездок и беседь противосектантскаго миссионера во 2-мъ полугодии 1905 года”, КЕВ, nr. 18, 1905, p. 398. 881 „Отчетъ Кишиневскаго Православнаго Христо-Рождественскаго братства за 1904 годъ”, КЕВ, nr. 10, 1905, p. 9. 882 Ibidem, p. 22. 883 Ștefan Ciobanu, op. cit., p. 313. 879

880

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

247

de exemplare și trimise câte 100 în parohiile ortodoxe884. Preotul din satul Gvozdova spunea că oamenii veneau la biserică doar când auzeau că va fi citită o foaie frățească în limba română. Preoții au cerut să fie tipărită și Biblia în limba română și s-a acceptat cu o singură condiție – să fie tipărită cu grafie chirilică885. La Liceul Eparhial de Fete din Chișinău, în anul 1906 se preda un „curs despre schismatici și sectanți”, pentru a le pregăti pe eleve în calitate de misionare. Disciplina se preda din clasa a VI-a și se făceau câte trei lecții pe săptămână. Absolventele urmau să devină învățătoare la școlile parohiale sau viitoare soții de preoți886. În mai 1908 Sfântul Sinod al BOR a decis formarea cercurilor misionare parohiale cu scopul întăririi în credință a credincioșilor ortodocși, al luptei cu sectanții și schismaticii și al readucerii celor care au părăsit ortodoxia887. Pentru întărirea ortodocșilor în credință cercurile și-au propus să combată certurile, furturile, înjurăturile și desfrâul, larg răspândite în mediul populației ortodoxe. Au fost înființate biblioteci, se făceau discuții publice, erau organizate coruri bisericești și era oferit ajutor material persoanelor care părăseau confesiunile evanghelice. Membrii cercurilor aveau datoria să urmărească și să anunțe preotul despre apariția predicatorilor noi în localitate și să raporteze despre oamenii care ascultau predica și participau la serviciile divine conduse de evanghelici. Membrii cercurilor aveau și datoria să meargă în satele vecine să distribuie materiale tipărite888. Cercurile trebuiau să acopere cheltuielile financiare pentru călătoriile misionare și materialele folosite889. Fiecare cerc urma să aibă o adunare anuală și să prezinte un raport anual misionarului eparhial. Cercurile erau încurajate să organizeze congrese regionale, ca să învețe pe alții. Membri puteau să devină bărbați și femei, iar învățătorii școlilor parohiale erau obligați să fie membri ai cercurilor, dar fără cotizații890. În localitățile cu prezență evanghelică erau trimiși să slujească preoți cu cunoștințe bune, cu morală exemplară, care puteau să predice „cu cuvânt viu”, adică nu cum se obișnuia să citească preotul la serviciul divin în biserica ortodoxă891. Preotul era obligat prin ordin să formeze un cerc misionar în parohia sa, iar misionarul eparhial era obligat să alcătuiască raportul despre activitatea celorlalte confesiuni în baza rapoartelor colectate de la cercurile misionare892. Ie Аркадій Епископъ Аккерманскій, „Отчетъ Кишиневскаго Православнаго Христо-Рождественскаго братства за 1904 годъ”, КЕВ, nr. 10, 1905, p. 4. 885 Ibidem, p. 8. 886 КЕВ, nr. 26, 1907, p. 1570. 887 „Правила для приходскихъ миссіонерскихъ кружковъ ревнителей православія въ Кишиневской епархіи”, КЕВ, nr. 4, 1910, p. 15. 888 Ibidem, p. 16. 889 Ibidem, p. 17. 890 Ibidem, p. 18. 891 Ibidem, p. 19. 892 Ibidem, p. 22. 884

248

Vasile FILAT

romonahul Gurie Grosu conducea cursuri misionare de 8 zile pentru cei mai zeloși membri ai cercurilor misionare și, la discuțiile publice, a început să ofere oamenilor Noul Testament893; la mănăstirea Noul Neamț a reușit să adune o bibliotecă „antisectară” alcătuită din 435 de titluri894. În luna iulie 1908, la Kiev s-a desfășurat Congresul al IV-lea Misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse. Din partea Eparhiei Chișinăului și Hotinului a participat o delegație în frunte cu ieromonahul Gurie895. Cei 600 de participanți din toată Rusia au lucrat în 8 secții, din care una a fost dedicată „sectanților”, în numărul cărora au fost incluși și baptiștii. La propunerea acestei secții, congresul a adoptat un șir de măsuri pentru eradicarea rascolnicilor și a sectanților. S-a hotărât să se predea mai mult la seminarele teologice istoria și învățăturile sectelor și profesorii să invite pe reprezentanții altor confesiuni și să facă dezbateri teologice cu ei în fața seminariștilor. Chiar s-a decis să se deschidă în cadrul seminarelor teologice catedre speciale dedicate „luptei cu sectanții”. O altă contribuție indirectă a evanghelicilor este că la acel congres s-a decis ca slujbele religioase să se facă în limbile popoarelor896. S-a mai decis să se deschidă prin sate frății religioase și de iluminare, cercuri de tineri, biblioteci, ca la slujbă în biserici să cânte tot poporul, să fie oprite în zilele de sărbătoare iarmaroacele, ca arhiereii să viziteze mai des parohiile din sate și „să spună cuvânt la norod”, adică să predice897. Ierarhii Bisericii Ortodoxe îndemnau preoții să anunțe decizia aceasta în biserici, să pună anunțuri în locurile publice și în secțiile de poliție, ca să-i intimideze pe adepții altor confesiuni și să-i sperie pe enoriașii proprii că „lepădarea de Biserica Ortodoxă este o crimă împotriva statului”898. Congresul îndemna la interdicția totală a distribuirii de literatură evanghelică, precum și să fie exilați din localitățile lor conducătorii evanghelici, prin intermediul poliției să-i constrângă pe aceștia să vină la dezbaterile publice cu misionarii ortodocși. Evanghelicii nu erau acceptați să fie staroste sau scrib, sau judecător. Era interzis de asemenea evanghelicilor să angajeze ortodocși. Erau interzise pentru evanghelici arenda și cumpărarea pământurilor. Căsătoriile evanghelicilor să fie înregistrate doar cu permisiunea preotului (deci nu puteau fi înregistrate) și copiii lor să fie considerați nelegitimi. Față de predicatorii ambulanți se cerea să fie aplicată legea despre vagabonzi și să fie pedepsiți deopotrivă și cei care îi găzduiesc899. Аркадій Епископъ Аккерманскій, „Отчетъ Кишиневскаго Прaвославнаго Христо-Рoждественcкаго братства за 1908 годъ”, КЕВ, nr. 8, 1910, p. 20. 894 Ibidem, p. 28. 895 Luminătorul, august 1908, p. 76. 896 Luminătorul, septembrie 1908, p. 75. 897 Luminătorul, septembrie 1908, p. 75. 898 „Мѣропріятія къ искорененію раскола и сектантства”, КЕВ, nr. 7, 1896, p. 227. 899 Ibidem, p. 230. 893

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

249

Cu eforturile Frăției Nașterii lui Hristos, în anul 1908 a fost tipărită Psaltirea în „limba moldovenească” într-un tiraj de 5000 de exemplare900. La 1 ianuarie 1908 a fost tipărit primul număr al revistei Luminătorul, care era editată în „limba moldovenească”, cu scopul educației religioase a poporului și al combaterii sectelor. Redactori erau Constantin Popovici și Gurie Grosu. Primul număr al revistei a fost tipărit cu un tiraj de 1500 de exemplare și a fost trimis tuturor bisericilor ortodoxe din țară și persoanelor particulare. Tirajul edițiilor ulterioare ale revistei a fost redus la 1200 de exemplare901. În 1908, prin ucazul nr. 3443 din 20-26 mai, Sinodul BOR a dispus să fie reorganizată misiunea antischismatică și antisectară din eparhii. La Chișinău a fost înființat un sfat misionar eparhial și au fost întocmite reguli pentru cercurile misionare parohiale. Acest sfat misionar a început să funcționeze la 14 martie 1910 și era responsabil de activitatea și organizarea misiunii în eparhie902. Pentru că activitatea creștinilor evanghelici din Basarabia crescuse, unul dintre misionarii antischismatici a fost înlocuit cu un al doilea misionar antisectar. Un misionar antisectar urma să țină convorbiri cu evanghelicii, iar al doilea a fost însărcinat cu pregătirea preoților pentru lupta „contra sectantismului”. În postul de al doilea misionar antisectar a fost numit, în decembrie 1910, preotul Teodosie Chirică, fost misionar de ocol în Eparhia Hersonului. El a organizat în orașele reședință de județ și în localități mai însemnate cursuri de misionari, unde preoților li se dădeau cunoștințe despre istoria și învățătura diferitor confesiuni prezente în eparhie903. La Congresul Eparhial din 19 noiembrie 1910 s-a constatat că confesiunile se răspândesc cu mare succes și s-a decis ca, pentru a împiedica activitatea și răspândirea lor, să fie instituită în fiecare circumscripție a Eparhiei funcția de misionar antisectar și să fie deschise biblioteci antisectare904. Preotul Constantin Mihailovici, într-un raport pentru anul 1911 despre situația bisericilor din județul Orhei, scria că în multe localități din Basarabia vin predicatori baptiști și ștundo-baptiști din guberniile Odesa și Herson și că, în urma predicării, ei au atras de partea lor multe persoane, inclusiv de naționalitate moldovenească. În aceste circumstanțe, el le recomanda preoților, la adunările județene, să facă rost de literatura evanghelicilor, s-o studieze și să distribuie în popor literatură antisectară, luată Аркадій Епископъ Аккерманскій, „Отчетъ Кишиневскаго Прaвославнаго Христо-Рoждественcкаго братства за 1908 годъ”, КЕВ, nr. 8, 1910, p. 6. 901 Ibidem, p. 7. 902 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 285. 903 Ibidem, p. 285-286. 904 ANRM, f. 208, inv. 3, d. 4397, f. 1. 900

250

Vasile FILAT

de la Frăția Nașterii lui Hristos905. Mai recomanda ca la serviciile divine să fie prezentate „rătăcirile sectarilor” și să fie create, pe lângă fiecare parohie, cercuri ale ortodocșilor zeloși, în care să fie atrase și femeile906. Toate eforturile misionarilor Bisericii Ortodoxe rămâneau fără succes. Clerul ortodox recunoștea în 1890, prin revista oficială a Eparhiei Chișinăului, că evanghelicii „rezistau ferm și nu se supuneau influenței misionarilor ortodocși”907. Conform raportului de stat, în anul 1911 au trecut de la ortodoxie la credința baptistă 32 de persoane și nici unul nu s-a reîntors la fosta confesiune908. În următorul an, 1912, s-a reîntors la Biserica Ortodoxă doar o persoană, în timp ce alți 60 au părăsit această biserică și au devenit baptiști909. În raportul pentru 1914, iarăși nu a fost menționat nici un ștundo-baptist sau evanghelic care să fi trecut la ortodoxie, în timp ce 12 persoane dintre ortodocși erau trecuți în registre că au devenit ștundo-baptiști și o persoană a devenit evanghelică910. Cu toate aceste schimbări din societate și cu tulburările politice ale vremii, Biserica Ortodoxă continua să aibă o mare influență în societate. Vasile D. Moisiu, un călător din România, scria că în Basarabia „preotul ortodox era în satul moldovenesc singura persoană care are toate atribuțiile și care avea vaza cea mai mare. Omul nu pornea nimic fără blagoslovenia preotului și copiii, de mici, erau deprinși cu ascultarea necondiționată de preot”911. Ca să ilustreze până unde mergea această dependență, Moisiu aduce următorul exemplu: „În seara de Sf. Vasile copii se adunau la biserică, sărutau mâna preotului zicând: «Părinte, dă-ne blagoslovenia ca să umblăm cu plugușorul și cu uratul»”912. Această ascultare necondiționată de preot nu le era de ajutor oamenilor în relația lor cu Dumnezeu, căci nu primeau învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus se ruga pentru ucenici să fie sfințiți și spunea că aceasta se va face prin Cuvântul Lui. Studierea Scripturii nu era preocuparea preoților și nici a ierarhilor, cu foarte mici excepții. Conducerea Bisericii Ortodoxe din Basarabia era alarmată de creșterea influenței celorlalte confesiuni și, de exemplu în anul 1912, erau în state tocmai 34 de misionari antisectari. Un misionar scria că „poporul ortodox este lipsit de orice principii morale și toată viața lor religioasă este limitată doar la obiceiuri exterioare. Căsătoria nu era ținută în cinste și imoralitatea cuprindea toate vârstele. Concubinajul era ANRM, f. 208, inv. 3, d. 4393, f. 62. Ibidem, f. 63. 907 Авксентій Стадницкій, „Состояніе раскола и сектантства въ Бессарабiй по миссіонерскимъ отчетамъ за 1889 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1890, p. 683. 908 Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1911-1912 г., Санкт-Петербург, 1913, p. 60. 909 Ibidem, p. 64. 910 Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1914 г., Петроград, 1916, p. 34. 911 Vasile D. Moisiu, Știri din Basarabia de astăzi, București, 1915, p. 39. 912 Ibidem, p. 40. 905

906

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

251

aproape peste tot acceptat împreună cu certuri în familii, infracțiuni comise de tineri, șicană răutăcioasă cu călcare de jurământ, furturi, înjurături răutăcioase și beții sălbatice”. Aceasta era viața morală a credincioșilor din parohie913. Au existat însă și funcționari de stat care i-au privit pe reprezentanții celorlalte confesiuni într-un mod diferit de linia generală a statului. Contele S. D. Urusov, care a fost guvernator al Basarabiei în anii 1903-1904, a scris în memoriile sale astfel: „Din copilărie am avut afecțiune pentru schismatici, care prin locurile noastre într-un mod avantajos se deosebeau de restul populației prin gândire trează, hărnicie și un oarecare simț al demnității. Mai târziu m-am convins că populația creștină (ortodoxă) rusească, în realitate, în ce privește forma de cult și în parte și prin ceea ce crede, se apropie mai mult de idolatrie. Mult mai vii și mai puțin indiferenți pentru lucrurile religioase, trebuie să recunoaștem că sunt schismaticii și sectanții, căci ei stau fermi pentru credința și ritul lor, iar uneori au tendința să găsească noi căi pentru idealurile lor religioase”914. Nu era vina poporului pentru aceste vicii morale, răspândite atât de larg. Lipsa cunoștinței Cuvântului lui Dumnezeu totdeauna duce la astfel de rezultate, cum a spus și proorocul Osea: „Ascultaţi cuvântul Domnului, copiii lui Israel, căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară: «Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte, năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri, de aceea, ţara se va jeli, toţi cei ce o locuiesc vor tânji împreună cu fiarele câmpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri. [...] poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă»” (Osea 4:1-3, 6).

Lucrarea de misiune a evanghelicilor Lucrarea de misiune întreprinsă de baptiștii din Basarabia în timpul guvernării țariste a fost mult inferioară lucrării făcute de baptiștii și evanghelicii din celelalte gubernii ale Rusiei. Cauza rezidă în lipsa liderilor și a viziunii, căci condițiile nu au fost mai puțin favorabile pentru misiune. Baptiștii ruși și germani din celelalte gubernii au avut legături strânse și activitate misionară comună. Însă aceasta nu a fost îndreptată spre Basarabia. Totuși, biserica baptistă din Tulcea a plantat biserica din Cișmele. Apoi, biserica baptistă din Odesa, condusă de pastorul Vasilii Pavlov, a contribuit considerabil la plantarea bisericilor baptiste din Chișinău, Bender și Tiraspol. Biserica baptistă din Kiev a contribuit la plantarea bisericii baptiste din Soroca și din satele vecine prin activitatea misionarului Mihail Kaștanov. Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1912 годъ”, КЕВ, nr. 26, 1913, p. 29. 914 Князь С. Д. Урусов, op. cit., p. 210. 913

252

Vasile FILAT

La 21-23 mai 1882 s-a desfășurat conferința baptiștilor în colonia Rückenau din gubernia Taurida. La această conferință Mihail Ratușnîi din satul Osnova, unul dintre primii ștundiști din Rusia, a spus că i-a vizitat pe frații din Basarabia, fără să specifice când și în ce localități915. La aceeași conferință Ivan Reaboșapka, prezbiterul din Liubomirka, a spus că în apropierea orașului Balta erau 12 credincioși, care au venit la Liubomirka și au fost botezați. Acești credincioși au fost bătuți crunt de locuitorii din satul lor și unuia i-au tăiat talpa piciorului, iar altuia degetele916. La conferința baptiștilor din sudul Rusiei și din Caucaz, care s-a desfășurat în satul Novo-Vasilievka la 30 aprilie – 1 mai 1884, nu este trecut în procesul-verbal niciun reprezentant din Basarabia și unica mențiune a acestei gubernii a fost la excluderea ei din aria de activitate a misionarilor pentru care era oferit suport financiar917. În anii 90 ai secolului al XIX-lea, baptiștii din județul Ismail distribuiau broșura Raiul și iadul de Vasilii Pașkov, Noul Testament cu texte evidențiate, care serveau de referință în discuțiile cu reprezentanții bisericii ortodoxe, carduri cu versete din Biblie918. Misionarii ortodocși presupuneau existența școlilor misionare clandestine919. În anul 1900 misionarul ortodox raporta că grupurile de baptiști din Basarabia nu erau organizate în biserici și nu aveau prezbiteri ordinați. Unii baptiști aveau legături cu bisericile baptiste din Kiev, dar erau și credincioși care nu aveau legături cu nimeni și erau independenți920. La 14-18 octombrie 1907 s-a desfășurat în orașul Melitopol al treilea congres al creștinilor evanghelici. Comunitățile ruse din Basarabia au fost reprezentate la acest congres de către O. V. Șușpanov, care era liderul comunității de ștundiști din Spasskoe. S. Klundt a reprezentat Uniunea Comunităților Germane din guberniile Herson și Basarabia921. Rapoartele primelor congrese arată că acestea au fost ședințe de lucru al căror obiectiv major era organizarea lucrării de misiune. Fiecare misionar venea cu un raport despre misiunea făcută și raportul era înregistrat în procesul-verbal. Din aceste rapoarte cunoaștem că Maxim Eliseevici Belov cu Efim Evdokimovici Markin, la sfârșitul verii lui 1907, i-au vizitat pe frații din guberniile Basarabia și Herson. Au mai vizitat și 15 colonii germane din aceste gubernii. În М. А. Кальнев, Немцы и штундобаптизм, Москва 1897, p. 14. Ibidem, p. 17. 917 Алексий Дородницын, Материалы для истории религиозно-рационалистического движения на Юге России во второй половине XIX-го столетия, Казань, 1908, p. 573. 918 Архимандритъ Алексій, „Первый съѣздъ миссіонеровъ Кишиневской епархіи въ г. Кишинев съ 1-го по 7-е іюня 1893 года”, КЕВ, nr. 16, 1893, p. 524. 919 Ibidem, p. 524. 920 „Рaсписание поездок и собеседований миссiонера южнаго района Кишинёвской епархiи въ течение второй половины 1901 г.”, КЕВ, 1901, nr. 16, p. 487. 921 Журнал заседаний третьего всероссийского съезда христиан евангельского исповедания, 1418 октября 1907 года, Мелитополь, 1908, p. 1. 915

916

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

253

urma lucrării făcute în aceste vizite, s-au alipit bisericii 43 de persoane, care s-au și botezat922. În gubernia Basarabia a propovăduit E. E. Markin, care era reprezentantul comunității Sinjanî din gubernia Vladimir923. În anul 1913 misiunea baptistă din Basarabia a înregistrat o activitate intensă. Misionarul ortodox antisectar semnala că oameni din diferite sate ale județului Ismail veneau la biserica baptistă din satul Cișmele, unde făceau vizite și predicatorii Kravcenko și Filipovici din Odesa. În satele din Transnistria propovăduia un moldovean pe nume Iosif Rotariuc din satul Glinoe, județul Tiraspol. Baptiștii din Chișinău propovăduiau în satele din jur. Predicatori din locuri îndepărtate ale imperiului vizitau orașele Chișinău și Bender. În coloniile germane din județele Bender și Akkerman exista o puternică mișcare baptistă. Emil Ricken, un predicator al bisericii metodiste episcopale, a venit cu permisiunea episcopului Bisericii Metodiste din Rusia și a vizitat diferite localități din județele Bender și Akkerman, predicând la evanghelizări. Localnicii angajați la germani au auzit Evanghelia și numărul lor nu a fost mic, căci anual, la coloniștii germani se angajau în jur de 3.500 de bărbați și femei localnici924. În același an 1913 clerul ortodox din Basarabia se arăta foarte îngrijorat de o posibilă vizită în gubernie a foștilor preoți ortodocși N. Makarevski din orașul Grodno, A. Volghin din Orienburg și I. Brahnicev din Tiflis. Aceștia veneau des la Odesa și posibil că au vizitat și localități din Basarabia925. Misionarul ortodox observa un nou fenomen – se formau grupuri răzlețe de moldoveni cu tendințe evanghelice. Ei nu rupeau relațiile cu Biserica Ortodoxă, dar grupurile lor purtau caracter ștundist, adică pietist. Ei aveau o atitudine critică față de preoții ortodocși și declarau lipsa speranței pentru vindecarea spirituală a Bisericii Ortodoxe. Misionarul considera că „moldoveanul nostru s-a trezit și a început să gândească”926. Pașcoviții Încă înainte de expulzarea colonelului Vasilii Pașkov din Rusia, adepții marii mișcări evanghelice conduse de el au fost numiți de Biserica Ortodoxă pașcoviți (rus. пашковцы). Serghei Margaritov, profesor la Seminarul Teologic ortodox din Chișinău, care a luptat pe calea scrisului împotriva evanghelicilor, i-a numit pe adepții lui Pașkov „ștundiști intelectuali”, ca să poată fi și ei incluși sub incidența legii care îi declara pe ștundiști „sectă deosebit de periculoasă pentru securitatea statului”927. Ibidem, p. 9. Ibidem, p. 1. 924 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 6. 925 Ibidem, p. 4-5. 926 Ibidem, p. 17. 927 С. Маргаритовъ, „Секта пашковцевъ”, КЕВ, nr. 1-2, 1902, p. 9. 922

923

254

Vasile FILAT

Misionarul antisectar eparhial Feodosii Chirică raporta că în Basarabia, la sfârșitul anului 1911 și începutul anului 1912, s-au unit pașcoviții cu baptiștii și aceasta le-a adus un succes considerabil928. În raportul pentru 1913 Chirică raporta prezența pașcoviților în două localități din Basarabia. În orașul Akkerman erau 5 bărbați și 3 femei și în satul Soloneț din județul Soroca alți 2 bărbați și 3 femei929. În satul Soloneț misionarul Chirică a avut o dezbatere cu mecanicul Gherasim Trofimov, un pașcovit membru al comunității din Odesa. Trofimov avea un gramofon cu discuri pe care erau înregistrare predici cu chemare la pocăință și cântări creștine. Pe lângă această metodă de evanghelizare, Trofimov primea ziarul Утренняя звезда [Utrennyaya zvezda]. În dezbaterea avută în prezența oamenilor, Gherasim Trofimov a fost hotărât și insistent930. (Amintim cititorului că colonelul Vasilii Pașkov, după ce a fost exilat din Rusia, a făcut cunoștință cu Iosif Rabinovici și a sprijinit financiar mișcarea evanghelică condusă de acesta la Chișinău.) Creștinii evanghelici numiți pașkoviți au avut puțină activitate și prezență în Basarabia.

Apariția adventiștilor Pentru că primii credincioși adventiști din Basarabia au ieșit din rândul baptiștilor, misionarii ortodocși îi numeau la început baptiști-subotnici. Astfel, în raportul misionarului ortodox pentru anul 1900 se menționa că la Bender erau 12 baptiști care respectau sâmbăta și alți 10, care se întâlneau separat și respectau duminica. Cei care țineau ca zi de închinare sâmbăta erau adventiști și ei aparțineau de comunitatea din Eupatoria, gubernia Taurida, unde mergeau liderii lor pentru călăuzire și mentorare931. În 1903 misionarul ortodox raporta că în Basarabia erau 16 adventiști, dintre care o familie de 7 persoane locuia la Bender și o comunitate de 9 persoane era în satul Copanca. Ei nu aveau un prezbiter și aparțineau de comunitatea din Eupatoria, fiind vizitați de misionarul de acolo932. Adventiștii erau menționați separat de baptiștii din aceste localități. Astfel, la Bender erau 2 baptiști și la Copanca 7 baptiști. Putem conclude că în această perioadă aproape toți baptiștii din Bender, afară Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1912 годъ”, КЕВ, nr. 26, 1913, p. 3. 929 Ѳеодосія Кирики, „Статистическая таблица о состояніи и движеніи сектантства въ Кишиневской Епархіи, съ указаніемъ отпаденій въ инославіе и иновѣріе за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 46-53. 930 Ibidem, p. 33. 931 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1901, p. 484. 932 „Сектанство и противoсектантская миссіонерская дѣятельность въ Кишиневской епархіи въ 1903 году”, КЕВ, nr. 5, 1904, p. 6. 928

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

255

de 2 persoane, trecuseră la credința adventistă, iar la Copanca 9 persoane au format un grup adventist, pe când 7 au continuat să împărtășească credința baptistă. În organizația adventistă rusă, Basarabia făcea parte din Câmpul Misionar pentru Sudul Rusiei, condus de predicatorul Șamkov. În anul 1906 a fost formată prima comunitate adventistă din Basarabia în orașul Bender. A venit un predicator din Hamburg și a predicat germanilor din oraș, a deschis adunarea și a instalat un predicator. Cu permisiunea poliției, a ținut întâlniri publice la teatrul de vară al lui Balanov933. La evanghelizări au venit mulți oameni, dar puțini s-au convertit. Majoritatea credincioșilor din prima adunare adventistă din Basarabia au fost germani, dar s-au alipit și două familii de adventiști ruși, care erau până la venirea predicatorului german. Adunările se făceau sâmbătă de dimineață și apoi la orele 14:00. Apoi urmau lecții biblice pe grupe separate pentru bărbați, femei și copii. Conform raportului misionarului eparhial ortodox din anul 1913, în Basarabia, printre localnici erau 14 adventiști care locuiau în cinci localități: Bender, Hotin, Grimăncăuți și Trebisăuți (două sate din județul Hotin) și Chilia934. În satul Trebisăuți adventiștii au propovăduit cu exclusivitate printre vorbitorii de limbă română. În anul 1910 începu o mișcare de emigrare la muncă în America a persoanelor din județele Hotin, Soroca și Bălți. Zece persoane din orașul Hotin au mers la muncă în Argentina și de acolo s-au întors convertiți la credința adventistă. Ei erau deosebit de zeloși în predicare. Ivan Jak, un predicator din Odesa, a predicat la Secureni, Edineț, Dondușeni, Clișcăuți. În urma predicării lui, au aderat la adventism și câțiva intelectuali din zonă935.

Evanghelicii din Basarabia în statistici Un jurnalist al ziarului Moskovskie vedomosti scria în anul 1884 că în gubernia Basarabia existau aproximativ 7.500 de ștundiști936. Conform raportului Comitetului central de statistică al Ministerului de Interne al Rusiei, din 1887, în toată Eparhia Chișinăului și Hotinului s-au declarat ștundiști 107 persoane, în numărul cărora intrau noi ștundiști, creștini evanghelici (care mai erau numiți și ștundo-baptiști), vechi ștundiști și pașcoviți937. De menționat că numărul total al persoanelor care Архимандритъ Гурій, „О сектѣ адвентистовъ”, КЕВ, nr. 30, 1910, p. 1167. „Статистическая таблица о состояніи и движеніи сектантства въ Кишиневской епархіи, съ указаніемъ отпаденій въ инославіе и иновѣріе за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, pp. 46-53. 935 Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 6. 936 Московские ведомости, 1884, № 326. 937 „Статистическія свѣдѣнія о глаголемыхъ старообрядцахъ и сектантахъ Кишиневской епархіи”, КЕВ, 1901, nr. 24, p. 594-597. 933

934

256

Vasile FILAT

au declarat că aparțin altei confesiuni decât celei majoritare era de 28.313, ceea ce alcătuia 1,76% din populație. Este important de menționat că 222.273 de persoane au refuzat să indice confesiunea lor. Putem admite că printre oamenii care nu și-au declarat confesiunea erau persoane care tainic împărtășeau sau simpatizau concepțiile evanghelice. Conform revistei ortodoxe Kișinevskie eparhialnîe vedomosti, la începutul anilor 80 ai secolului al XIX-lea, mișcarea evanghelică a luat proporții în Basarabia938. La Congresul al II-lea Misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse, desfășurat la Moscova în 1891, s-a menționat că ștundismul, baptismul și pașcovismul au luat amploare în multe gubernii; în Eparhia Chișinăului erau menționați 3.000 de adepți939. După estimările Bisericii Ortodoxe, în Basarabia, în anul 1893 erau în jur de 5.000 de creștini evanghelici, în numărul cărora erau incluși ștundiștii și baptiștii. Numărul lor era indicat foarte diferit și tendențios în rapoartele clericilor ortrodocși. În anul 1894 clericii raportau în Eparhia Chișinăului prezența a 96 de ștundiști, care erau distribuiți astfel: Bender – 14 persoane, Cișmele – 30, Spasskoe – 41, Șagani – 11. Pe de altă parte, în raportul misionarului ortodox pentru același an 1894 erau notați doar 26 de baptiști, care locuiau în satul Cișmele940. După ce autoritățile i-au declarat pe ștundiști drept „cea mai periculoasă sectă”, au căutat să extindă și să aplice acest nume celorlalte confesiuni, ca să le poată persecuta și anihila. Astfel, în raportul misionarului ortodox pentru anul 1900 se menționează existența ștundo-baptiștilor (adică a baptiștilor) în următoarele localități: Cișmele – 87 de persoane, Akkerman – 5, Șagani – 9, Copanca – 9 persoane și o situație aparte la Bender, unde misionarul nu făcea încă deosebire între adventiști (care, în număr de 12 persoane, s-au separat și țineau sâmbăta ca zi de închinare) și cei 10 baptiști, care continuau să respecte duminica. Misionarul admitea existența baptiștilor și în alte localități ale Basarabiei941. Conform raportului misionarului ortodox pentru 1901, în toată Basarabia existau 119 baptiști: 58 de bărbați și 61 de femei. În satul Cișmele era cea mai mare biserică baptistă, ea număra 86 de membri: 41 de bărbați și 15 de femei. Mai ales în partea de sud erau multe discuții printre molocani despre botezul în apă și mulți din ei deveneau baptiști. În satul Șagani erau 9 baptiști: 5 bărbați și 4 femei. La Akkerman biserica baptistă număra 10 membri: 5 femei și 5 bărbați. În satul Spasskoe din județul Bender erau 44 de baptiști: 26 de bărbați și 18 femei. Este Архимандритъ Алексій, „Первый съѣздъ миссіонеровъ Кишиневской епархіи въ г. Кишинев съ 1-го по 7-е іюня 1893 года”, КЕВ, nr. 14, 1893, p. 475. 939 Н. А. Заозерский, op. cit., p. 140. 940 „Отчетъ Миссіонерскаго комитета Кишиневской епархіи за 1894 годъ”, КЕВ, 1895, nr. 13, p. 183. 941 Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1900 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1901, p. 484. 938

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

257

de menționat faptul că statisticile arată un număr egal sau mai mare de bărbați decât de femei în biserici942. Mai era o comunitate de baptiști în orașul Soroca, care fusese plantată de misionarul bisericii din Kiev943. Conform raportului ministrului de Interne al Rusiei pentru anul 1901, în Basarabia 1.333 de persoane s-au declarat aderenți ai mișcărilor evanghelice, dintre care 660 de bărbați și 673 de femei944. În categoria „sectelor raționaliste” au fost incluși ștundiștii (care erau împărțiți de misionarii ortodocși în noii ștundiști, creștini evanghelici, ștundo-baptiști, pe care îi mai numeau și vechii ștundiști), și pașcoviții945. Gubernia Basarabia era împărțită administrativ în opt județe și doar în patru din ele erau prezenți adepți ai sectelor raționaliste: Chișinău – 317 persoane, Akkerman (Cetatea Albă) – 202, Bender – 513, Ismail – 301. Cel mai mare număr de credincioși era în județul Bender946. Trebuie menționat faptul că, la recensăminte, oamenilor le era oferită posibilitatea să nu indice confesiunea din care fac parte și astfel de respondenți au fost 22.273 pentru toată Basarabia. Având în vedere prigoanele severe la care erau supuși baptiștii (numiți ștundiști de autorități și de Biserica Ortodoxă), putem admite că un anumit număr din cei care nu și-au declarat apartenența confesională erau ștundiști sau baptiști947. Teritoriul Transnistriei de azi făcea parte din gubernia Herson și în județul Tiraspol erau notate în statistici la sectele raționaliste 231 de persoane, iar 7.492 de persoane nu au declarat apartenența confesională948. În raportul ober-procurorului Pobedonosțev prezentat țarului pentru anii 1903-1904 este menționată existența ștundiștilor la Chișinău, dar nu și a baptiștilor. Numărul total al „sectanților” era de 1.605 persoane și includea, pe lângă ștundiști, pe molocani, duhobori, flagelanți (rus. хлысты) și scopiți949. Evident, numărul celor care aparțineau de alte confesiuni a fost prezentat eronat în acest raport. În anul 1910, vestitul pastor și predicator V. Fetler din Sankt Petersburg a alcătuit o statistică a baptiștilor din Rusia. Nicio biserică din Basarabia nu figurează în acea statistică950. Nu sunt cunoscute motivele pentru care baptiștii din Basarabia Iеромонахъ Димитрій, „Отчетъ противосектантскаго миссіонѳра Кишиневской епархіи за 1901 годъ”, КЕВ, nr. 5, 1902, p. 129. 943 Ibidem, p. 130. 944 МВД Российской империи, Распределение старообрядцев и сектантов по толкам и сектам, 1901, p. 2. 945 Ibidem, p. 8. 946 Ibidem, p. 10. 947 Ibidem, p. 2. 948 Ibidem, p. 19. 949 Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1903-1904 г., Санкт-Петербург, 1909, p. 142-143. 950 В. А. Фетлер, Статистика русских баптистов за 1909 год, Санкт-Петербург, 1910. 942

258

Vasile FILAT

nu au fost trecuți în acele statistici, dar situația aceasta ne sugerează că comunicarea baptiștilor din Basarabia cu restul bisericilor din Rusia era limitată. Pentru anul 1912 misionarul eparhial antisectar din Basarabia raporta existența unui număr de 288 de baptiști, dintre care 144 de bărbați și 137 de femei951. Anul următor, 1913, a fost unul când s-a înregistrat o puternică creștere a mișcării baptiste în Basarabia. Misionarul eparhial antisectar Feodosii Chirică raporta cu îngrijorare că învățătura baptistă se extindea, cucerind noi localități952. În baza unui tabel alcătuit minuțios de către misionar, putem cunoaște situația confesiunilor din toată Basarabia. Numărul baptiștilor crescuse până la 447 de persoane, dintre care 230 de bărbați și 217 femei. Acești credincioși locuiau în 20 de localități diferite. Cea mai numeroasă era comunitatea din Cișmele, cu 140 de credincioși, fiind urmată de biserica din Spasskoe, cu 102 credincioși (dintre care 55 de bărbați). Biserica din Chișinău număra 65 de credincioși (35 de bărbați și 30 de femei) și biserica din Bender număra 53 de credincioși. De menționat că doar în biserica din Bender numărul femeilor îl depășea pe cel al bărbaților; aici erau 30 de femei și 23 de bărbați953. Cele 20 de localități cu prezență baptistă erau situate în cinci județe. În județul Chișinău exista o singură biserica – cea din oraș. În județul Soroca existau două biserici: în orașul Soroca și în satul Horodiște. În județul Akkerman baptiști locuiau în patru localități: Akkerman, Vvedenskoe, Spasskoe (cu cea mai mare biserică) și Calcevo. În județul Bender, tot în patru localități erau prezenți baptiști: Bender, Mânzari, Cimișlia și Copanca. Cel mai mare număr de localități cu prezență baptistă era în județul unde a fost plantată prima biserică – Ismail; aici, pe lângă Cișmele, mai locuiau baptiști în alte opt localități. Evident că în această primă biserică baptistă din Basarabia s-a trezit spiritul misionar. Să fi jucat un rol important în acestă privință noul prezbiter P. Kravcenko? Baptiștii din Chilia, Galilești, Caramahmet și Dimitrievca erau membri ai bisericii din Cișmele. Biserica din Ismail, condusă de Onufrienko, nu se raporta la biserica din Cișmele ca unul din punctele de misiune. Baptiștii din satele Martaza, Balabanca și Buduri erau păstoriți de Handel, un predicator dintre coloniștii germani954. Raportul misionarului ortodox pentru următorul an, 1914, despre situația confesiunilor a fost alcătuit extrem de superficial și de tendențios. Misionarii ortodocși raportau prezența unui număr de 261 de baptiști în toată eparhia. Cum putea să se reducă numărul baptiștilor de la 447 de persoane la 261 într-un an când numărul lor creștea? Același raport menționează că în prima jumătate a anu Ѳеодосія Кирики, „Епархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1912 годъ”, КЕВ, nr. 26, 1913, p. 30. 952 Ѳеодосія Кирики, „Отчетъ eпархіальнаго миссіонера-проповѣдника Протоіерея Ѳеодосія Кирики за 1913 годъ”, КЕВ, nr. 16, 1914, p. 6. 953 Ibidem, pp. 46-53. 954 Ibidem, pp. 46-53. 951

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

259

lui baptiștii au fost deosebit de activi în ce privește misiunea. Despre baptiști care s-ar fi întors la biserica ortodoxă se menționa un număr de 10 persoane955. Un alt motiv invocat de misionar era că au fost mobilizați pe front un număr mare de baptiști și astfel activitatea lor în a doua jumătate a anului 1914 a scăzut956. Odată cu încheierea Primului Război Mondial urmau să se întoarcă acasă baptiștii rămași în viață și liderii lor care au fost mobilizați, dar aveau să revină în Basarabia și un număr mare de bărbați care, fiind prizonieri de război în Germania și Austria, au auzit Evanghelia, au primit Noul Testament și acum se întorceau acasă plini de dorință să predice pe Hristos. Ei urmau să planteze un mare număr de biserici în satele din Basarabia și să fie folosiți de Dumnezeu ca instrument al trezirii spirituale.

Concluzii Mișcările evanghelice din Basarabia au apărut și s-au dezvoltat în perioada țaristă (1812-1917), în pofida ostilității și a persecuțiilor din partea autorităților civile și a bisericii majoritare. Cu excepția unei perioade scurte de cinci ani, cadrul legal a fost ostil față de evanghelici, iar în timpul mandatului ober-procurorului Konstantin Pobedonosțev a fost extrem de ostil. În ciuda suferințelor și a prigoanelor îndurate, mișcările evanghelice au supraviețuit și au crescut. Molocanii au venit primii din Rusia și pe tot parcursul secolului al XIX-lea au fost confesiunea evanghelică majoritară. Tot ei sunt primii care devenit ținta aparatului represiv a statului. Societățile biblice și eforturile de răspândire a Bibliei în limbile popoarelor au pus o puternică temelie pentru toate mișcările evanghelice care au apărut ulterior. Baptiștii germani, conduși de J. Oncken, au răspândit forma de organizare bună a bisericii, care a asigurat succesul în toată Rusia și în Basarabia. La începutul secolului al XX-lea au apărut biserici baptiste în capitala Basarabiei și în alte orașe mari, iar molocanii parțial și ștundiștii în totalitate au fost atrași și asimilați în cadrul noilor biserici baptiste. Baptiștii au răspândit învățătura și în limba română și, comparativ cu celelalte confesiuni evanghelice, au înregistrat cel mai mare număr de persoane care au venit din Biserica Ortodoxă. Activitatea și răspândirea creștinilor evanghelici a fost un factor important care i-a silit pe ierarhii Bisericii Ortodoxe să predice în limba română, să deschidă școli și biblioteci, să publice reviste și ziare în limba română. Baptiștii au beneficiat la maximum de libertatea religioasă oferită pentru o perioadă scurtă și au plantat biserici. Ѳеодосій Кирика, „Краткое извлеченіе изъ отчетовъ eпархіальныхъ миссіонеровъ-проповѣдниковъ за 1914 годъ”, КЕВ, nr. 44, 1915, p. 1233. 956 Ibidem, p. 1233. 955

260

Vasile FILAT

Întrebări pentru discuție: 1. Care sunt cele mai importante legi care au fost aplicate creștinilor evanghelici din Basarabia? Când au fost date și ce efecte a avut fiecare din ele?

2. Ce aspecte ale traiului și ale învățăturii evanghelicilor din vremea aflării Basarabiei în Imperiul Rus mai sunt întâlnite și azi în bisericile baptiste din Republica Moldova?

3. În ce fel au fost influențate mișcările evanghelice din Basarabia de persecuțiile din partea Bisericii Ortodoxe?

4. Având în vedere trecutul, cum ar trebui să se raporteze Biserica Baptistă din Republica Moldova față de clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe?

5. Ce metode de misiune aplicate de baptiștii din Basarabia în perioada țaristă pot fi eficiente și azi? În ce fel trebuie să fie adaptate aceste metode la condițiile actuale?

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

261

ÎNCHEIERE Cercetarea și scrierea istoriei apariției mișcărilor evanghelice din Basarabia a fost o lungă, intensă, dar frumoasă experiență. Fiecare dintre aceste mișcări a lăsat o urmă, iar unele până azi cresc și se dezvoltă. Fondatorii și colaboratorii societăților biblice au depus eforturi enorme ca să le fie oferit oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu în formă tipărită în limba vorbită de ei. Ca să poată fi citită Biblia, s-au creat școlile lancasteriene, unde au fost învățați carte mulți. Molocanii veniți în Basarabia au pus în centrul închinării Biblia și, cu multă credință, au răbdat persecuțiile, fiind cea mai numeroasă mișcare evanghelică din secolul al XIX-lea. Molocanii au strălucit prin evlavia lor la început, dar, atunci când au nesocotit aplicarea disciplinei bisericești, au slăbit; și pentru că nu au înțeles schimbările aduse de vremuri și au ținut la formele vechi, aproape că au dispărut ca mișcare. Formele nu au fost schimbate, pentru că liderilor le-a lipsit capacitatea de ajustare și viziunea pentru viitor. Evreii mesianici au știut să folosească vremurile și împrejurările, dar și să reziste în condiții politice grele, căci mișcarea aceasta s-a dezvoltat și a crescut tocmai când ober-procurorul Pobedonosțev a desfășurat persecuții împotriva ștundiștilor și a altor evanghelici, pe care autoritățile ruse au încercat să-i treacă în categoria de ștundiști. Lipsa unui proces de ucenicie și de pregătire a liderilor a făcut să înceteze mișcarea creștinilor mesianici, chiar dacă inițial au avut un succes deosebit, până acolo că au reușit să construiască și o casă de rugăciune la Chișinău. Învățătura baptistă a adus o bună rânduială, care avea în centrul ei studierea profundă a Scripturilor, propovăduirea Evangheliei și plantarea de biserici. Dorința și rugăciunea inimii mele este ca această carte să le aducă cititorilor provocare pentru fapte mari de credință. De asemenea, doresc ca și alți cercetători să fie motivați prin citirea acestei cărți să se aprofundeze în studiul mișcărilor evanghelice din Basarabia. Nu mă opresc aici. Mi-a pus Dumnezeu pe inimă dorința să scriu întreaga istorie a baptiștilor din Republica Moldova. Dacă îmi va da El putere și viață pe acest pământ, următoarea cercetare de proporții pe care intenționez să o fac va fi cea legată de perioada interbelică, căci atunci a avut loc cea mai mare creștere a numărului de baptiști din Basarabia. Ultima perioadă pe care intenționez să o cercetez va fi perioada sovietică. Voi fi recunoscător tuturor oamenilor care dispun de surse și documente importante și vor dori să mi le pună la dispoziție în vederea acestei cercetări. Adresa la care mă puteți contacta este: [email protected]  Apelez la suportul în rugăciune al cititorului și voi aprecia dacă veți face chiar acum când citiți o rugăciune pentru mine și pentru lucrarea de cercetare care îmi stă în față. Dumnezeu să vă binecuvânteze să urmați pildele frumoase de credință despre care ați aflat din această carte și să vă feriți de toate greșelile pe care le-au făcut alții. Transmiteți aceste cunoștințe generațiilor care vin după noi. 

262

Vasile FILAT

BIBLIOGRAFIE Izvoare inedite 1. ANRM, fond 2, inventar 1, dosar nr. 620. 2. ANRM, fond 2, inventar 1, dosar nr. 1071. 3. ANRM, fond 2, inventar 1, dosar nr. 1073. 4. ANRM, fond 6, inventar 1, dosar nr. 1128. 5. ANRM, fond 6, inventar 5, dosar nr. 185. 6. ANRM, fond 6, inventar 5, dosar nr. 808. 7. ANRM, fond 6, inventar 8, dosar nr. 96. 8. ANRM, fond 6, inventar 8, dosar nr. 450. 9. ANRM, fond 6, inventar 8, dosar nr. 879. 10. ANRM, fond 6, inventar 9, dosar nr. 692. 11. ANRM, fond 6, inventar 17, dosar nr. 32. 12. ANRM, fond 6, inventar 18, dosar nr. 42. 13. ANRM, fond 6, inventar 18, dosar nr. 52. 14. ANRM, fond 6, inventar 18, dosar nr. 53. 15. ANRM, fond 208, inventar 3, dosar nr. 2251. 16. ANRM fond 208, inventar 3, dosar nr. 2719. 17. ANRM, fond 208, inventar 3, dosar nr. 2720. 18. ANRM, fond 208, inventar 3, dosar nr. 3766. 19. ANRM, fond 208, inventar 3, dosar nr. 4393. 20. ANRM, fond 208, inventar 3, dosar nr. 4397. 21. ANRM, fond 297, inventar 1, dosar nr. 323. 22. ANRM, fond 297, inventar 1, dosar nr. 324. 23. Arhiva din St. Petersburg, fond 1284, inventar 223, dosar nr. 44. 24. РГИА, fond 796, inventar 176, dosar nr. 2184. 25. РГИА, фонд 797, опись 61, отдел II, стол 3, дело № 13. 26. ЦГИАУК, Киев, фонд 127, опись 1003, дело № 26. 27. ЦГИАУК, фонд 1152, опись 1, дело № 360. Română 28. Autobiografia nepublicată a lui I. I. Jidkov. 29. Boldur, A. V. Basarabia românească, București, 1943. 30. Boldur, A. V. Istoria Basarabiei, vol. I, Chișinău: Timpul, 2015. 31. Boldur A. V. Istoria Basarabiei, vol. II, Chișinău: Timpul, 2016. 32. Bunaciu, Ioan. Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Făclia, 2006. 33. Cantemir, Dimitrie. Descrierea Moldovei, Scriptorum, 2017.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

263

34. Ciobanu, Ștefan. Basarabia, Chișinău, 1926. 35. Ciobanu, Ștefan. Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă, Chișinău, 1992. 36. Colesnic, Iurie. Chișinăul nostru necunoscut, Chișinău, 2015. 37. Crăciun, Maria. Protestantism și ortodoxie în Moldova secolului al XVI-lea, Cluj-Napoca, 1996. 38. Dumitru, Diana. Vecini în vremuri de restriște. Stat, antisemitism și Holocaust în Basarabia și Transnistria, București, 2019. 39. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, București, 1987. 40. Enache, Gheorghe et al. La frontiera civilizațiilor. Basarabia în context geopolitic, economic, cultural și religios, Galați, 2011. 41. Georgescu, Ioan. Coloniile germane din Dobrogea, Cernăuți, 1926. 42. Gumenâi, Ion. Comunitățile romano-catolice, protestante și lipovenești din Basarabia în secolul al XIX-lea, Chișinău, 2016. 43. Gumenâi, I. Minoritățile confesionale în Basarabia (1812 – anii 70 ai secolului al XIX-lea), teză de doctor habilitat în istorie, Chișinău, 2015. 44. Gumenâi, I. „Molocanii din Basarabia. Originile și componența etnică”, Arhiva Moldaviae, I (2009), p. 46-53. 45. Iorga, N. Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol. 1, Vălenii-de-Munte, 1908. 46. Iorga, N. Studii istorice asupra Chiliei și Cetății-Albe, București, 1900. 47. King, Charles. Moldovenii, România, Rusia și politica culturală, Chișinău, 2002. 48. Moisiu, Vasile D. Știri din Basarabia de astăzi, București, 1915. 49. Negru, Gh. Ţarismul şi mişcarea naţională din Basarabia, Chişinău, Prut Internaţional, 2000. 50. Nistor, I. Istoria Basarabiei, Chișinău, 1991. 51. Olariu, Veronica. „Biblia de la Sankt Petersburg – operă culturală panromânească”, in Limba și literatura română în spațiul etnocultural dacoromânesc și în diaspora, Iași: Trinitas, 2003. 52. Păcurariu, Mircea. Basarabia, aspecte din istoria Bisericii și a neamului românesc, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, 2013. 53. Păcurariu, Mircea. Istoria Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006. 54. Petriceicu-Hajdeu, Bogdan. Istoria toleranței religioase în România, București, 1868. 55. Popovici, Alexa. Istoria baptișitilor din România, 1856-1989, Oradea: Făclia, 2007. 56. Popovschi, Nicolae. Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea, Chișinău, 1931.

264

Vasile FILAT

57. Popovschi, Nicolae. Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Chișinău: Museum, 2000. 58. Postică, Gheorghe. Civilizația medievală timpurie în spațiul pruto-nistrean (secolele V-XIII), Chișinău, 2006. 59. Schmidt, Ute. Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagra, Chișinău: Cartier, 2014. 60. Scrisoarea lui Iosif Rabinovici către Vasilii Pașkov din 17 februare 1887. 61. Scrisoarea lui Iosif Rabinovici către Vasilii Pașkov din 18/30 martie 1887. 62. Scrisoarea lui Iosif Rabinovici către Vasilii Pașkov din 26 mai/5 iunie 1887. 63. Scrisoarea lui Iosif Rabinovici către Vasilii Pașkov din 22 martie 1888. 64. Scrisoarea lui Iosif Rabinovici către Vasilii Pașkov din 17/29 mai 1888. 65. Scrisoarea lui Iosif Rabinovici către Vasilii Pașkov din 20 martie/2 aprilie 1890. 66. Scrisoarea lui Iosif Rabinovici către Vasilii Pașkov din 17/29 iulie 1890. 67. Sixsmith, Martin. Rusia, un mileniu de istorie, București, 2016. 68. Tomuleț, Valentin. Basarabia în epoca modernă (1812-1918), Chișinău, 2014. 69. Xenopol, A. D. Istoria Românilor din Dacia Traiană, Iassi, 1888. Rusă 70. Альманах по истории русского баптизма, Санкт-Петербург, 2006. 71. Батюшков, П. Н. Бессарабия, историческое описание, Санкт-Петербург, 1892. 72. Берг, Л. С. Бессарабия. Страна, люди, хозяйство, Петроград, 1918. 73. Бондарь, С. Д. Секта меннонитов в России, Петроград, 1916. 74. Бонч-Бруевич, В. Преследование баптистов евангельской секты, England, 1902. 75. Велицын, А. А. Немцы в России, Санкт-Петербург, 1893. 76. Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К.  Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1887 г., Санкт-Петербург, 1889. 77. Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К.  Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1890-1891 гг., Санкт-Петербург, 1893. 78. Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К.  Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1896-1897 гг., Санкт-Петербург, 1899. 79. Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К.  Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1903-1904 гг., Санкт-Петербург, 1909.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

265

80. Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1911-1912 гг., Санкт-Петербург, 1913. 81. Всеподданнейший отчет обер-прокурора Святейшего Синода К. Победоносцева по ведомству православного исповедания за 1914 г., Петроград, 1916. 82. Гажос, В. Ф. Эволюция религиозного сектантства в Молдавии, Кишинев, 1975. 83. Гендерсон, Е. Библейские разыскания и странствия по России, Санкт-Петербург, 2006. 84. Давний, Василий. История евангельских баптистов в Молдавии, material nepublicat. 85. Дик, Иоанн Петрович. У колыбели братства. Trad. din engl. de О. Beznosova, trad. din germ. de D. Milanceva. Steinhagen: Samenkorn, 2017. 86. Дневник Василия Гурьевича Павлова. 1910 год. 87. Дневник Василия Гурьевича Павлова. 1911 год. 88. Дородницын, Алексий. Материалы для истории религиозно-рационалистического движения на Юге России во второй половине XIX-го столетия, Казань, 1908. 89. Журнал заседаний третьего всероссийского съезда христиан евангельского исповедания, 14-18 октября 1907 года, Мелитополь, 1908. 90. Зеленчук, В. С. Население Бессарабии и Приднестровья в XIX в., Кишинев, 1979. 91. История евангельских христиан-баптистов в СССР, Москва: ВСЕХБ, 1989. 92. Кальнев, М. А. Немцы и штундобаптизм, Москва, 1897. 93. Клибанов, А. И. История религиозного сектантства в России, Москва, 1965. 94. Князь С. Д. Урусов. Записки губернатора, Chișinău, 2011. 95. Корф, М. М. При царском дворе, Изд-во «Свет на Востоке», 2018. 96. Крушеван, П. А. Бессарабия, Москва, 1903. 97. Кьер-Хансен, Кай. Иосиф Рабинович и мессианское движение, Санкт-Петербург, 1997. 98. Мастерс, Питер. Люди особой судьбы, Житомир, 2007. 99. МВД, Распределение старообрядцев и сектантов по толкам и сектам, 1901. 100. Нагирняк, Александр. Подвижники веры, Киев, 2014. 101. Николс, Грегори Л. Каргель: развитие русской евангельской духовности, Санкт-Петербург, 2015.

266

Vasile FILAT

102. Отчет баптистского миссионерского общества за 1907-1908 годы, Одесса, 1909. 103. Плетт, И. П. Зарождение церквей ЕХБ, http://www.blagovestnik.org/ books/00324.htm (accesat 7 aprilie 2016). 104. Попов, В. Стопы благовестника, М., Изд-во «Благовестник», 1996. 105. Поспеловский, Д. В. Православная церковь в истории Руси, России и СССР, Москва, 1996. 106. Прицкау, И. История баптистов Южной России, Одесса, 1914. 107. Решетников, Ю., Санников, С. Обзор истории евангельско-баптистского братства на Украине, Изд-во «Богомыслие», 2000. 108. Савинский, С. Н. История евангельских христиан-баптистов Украины, России, Белоруссии (1867-1917), Санкт-Петербург, 1999. 109. Савинский, C. H. История русско-украинского баптизма, Одесса, Одесская богословская cеминария, Изд-во «Богомыслие», 1995. 110. Санников, С. История баптизма в Одессе. Неугомонный Павлов, 09.20.2009, https://www.youtube.com/watch?v=GXpKja0GWvA 111. Сборник речей Иосифа Рабиновича, Кишинев, 2014. 112. Синичкин, А. В. Очерки по истории евангельских христиан-баптистов России, Сакраменто, 2017. 113. Стрельбицкий, И. Х. Краткий очерк штундизма и свод текстов, направленных к его обличению, Одесса, 1893. 114. Турлак, О. П. Помни весь путь. История Kишиневской церкви евангельских христиан-баптистов «Вефиль», 1908-2008, Кишинев, 2008. 115. Узунов, П. У истоков Сараты, Арциз, 2010. 116. Фетлер, В. А. Статистика русских баптистов за 1909 год, Санкт-Петербург, 1910. 117. Цорн, В. 100 лет миссии «Свет на Востоке». Прошлое, настоящее и будущее миссионерского союза для распространения Евангелия, Корнталь, 2020. 118. Шемчишин, В. Зарождение и развитие евангельско-баптистского движения в Бессарабии, Киев-Одесса, 1998. 119. Ясевич-Бородавская, В. И. Борьба за веру, Санкт-Петербург, 1912. Engleză 120. American Historical Society of Germans from Russia. Work Paper, No. 8, May 1972. 121. Briggs, John H. Y. A Dictionary of European Baptist Life and Thought, Oregon, 2009. 122. Brown, John. The Stundists, London, 1893. 123. Byford, Chas. T. Peasants and Prophets, London, 1911.

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

267

124. Canton, William. A History of the British and Foreign Bible Society, London, 1910. 125. Cathcart, William. The Baptist Encyclopedia, Philadelphia, 1881. 126. Clark, Charles U. Bessarabia, New York, 1927. 127. Dueck, Abe J. Moving beyond Secession, Winnipeg, Canada, 1998. 128. Heitman, Rolf. G. A History of Jewish Mission in Europe until World War I: Some Unknown Facts and Figures, Kiev, 2014. 129. „Johann Wieler (1839-1889). Among Russian Evangelicals: A New Source of Mennonites and Evangelicalism in Imperial Russia”. Translated and introduced by Lawrence Klippenstein, Journal of Mennonite Studies, vol. 5, 1987, pp. 44-60. 130. Kjaer-Hansen, Kai. Joseph Rabinowitz and the Messianic Movement, The Handel Press, 1995. 131. Kuznetsova, Miriam R. Early Russian Evangelicals (1874-1929), Pretoria, 2009. 132. Latimer, Robert Sloan. Dr. Baedeker and His Apostolic Work in Russia, London, 1907. 133. Latimer, R. S. Under Three Tsars: Liberty of Conscience in Russia, 18561909, London, 1909. 134. Lillevik, Raymond. Apostles, Hybrids or True Jews? Jewish Christians and Jewish Identity in Eastern Europe, 1860-1914, James Clarke & Co, 2014. 135. Lutheran Church in Kishinev History. Translated by Allen E. Konrad, 2015. 136. Nicols, Gregory L. The Development of Russian Evangelical Spirituality: A Study of Johann V. Kargel (1849-1937), Oregon, 2011. 137. Olema, Albert W. History of Evangelical Christianity in Russia, Texas, 1983. 138. Rushbrooke, J. H. The Baptist Movement in the Continent of Europe, London, 1915. 139. Sixty-Third Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1867. 140. The Fourteenth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1818. 141. The Sixty-Ninth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1873. 142. Toews, John B. The Story of the Early Mennonite Brethren (1860-1869), Winnipeg, 2002. 143. Torbet, Robert G. A History of the Baptists, Judson Press, 1975. 144. The Thirteenth Report of the British and Foreign Bible Society, London, 1817. 145. Wardin Jr., Albert W. On the Edge: Baptist and Other Free Church Evangelicals in Tsarist Russia, 1855-1917, Oregon, 2013. 146. Zhuk, Sergei. „The Ukrainian Stundists and Russian Jews: A Collaboration of Evangelical Peasants with Jewish Intellectuals in Late Imperial Russia”, in D. Brett, C. Jarvis, I. Marin (eds.), Four Empires and an Enlargement: States, Societies and Individuals in Central and Eastern Europe, London, 2008.

268

Vasile FILAT

INDICE DE NUME A Aivazov – 230 Aleinik – 217 Aleksandrov, Ivan Andreevici – 87 Arventiev, Aleksei – 193, 244 Alexandru I – 2, 26, 39, 42, 44, 59, 60, 61, 62, 72, 74, 77, 79, 82, 84, 86, 101, 102, 106, 109 Alexandru al II-lea – 226 Alexandru al III-lea – 40, 42, 102, 150 Alexandru cel Bun – 33, 34, 36, 37, 143, 164 Amvrosii – 81 Anderson, John Walker – 168 Andreev, Ivan – 92 Andreeva, Parascovia – 91 Andrei, apostol – 28, 30, 36 Antifeev, G. – 86 Arkadii, episcop – 136 Aron-Vodă – 34 Asan – 32 Asiev, Vasile – 209 Asparuh – 31 Averbuh, Leon – 213 B Baedeker, Frederick William – 23, 138, 139, 153, 265 Bahmetev, Aleksei Nikolaevici – 68, 69, 74 Baisch, Karl Ludwig – 122 Baisch, Maria (n. Lutze) – 122 Balacean – 69 Batâr, Ivan – 133 Bănulescu-Bodoni, Gavriil – 42, 52, 64, 68, 72 Belodanov, Iosif – 200 Belov, Maxim Eliseevici – 250 Bernardazzi, Alexandru – 81, 82, 94, 115, 138 Beznițchi, Andrei – 219 Beznițchi, Fiodor – 219 Blaurock, George – 165 Bobeică, Teodor – 74, 76 Bobrinski, Aleksei – 227 Bogor – 32

Bokaciov, Ana – 90 Bokaciov, Piotr – 90 Boldur, Alexandru V. – 26, 34, 35, 45, 260 Bonekemper, Johann – 104, 120 Bonekemper, Karl – 104, 119, 120, 125, 141 Boris, han – 31 Borisov, Fiodor – 199 Bottiger – 108 Brahnicev, I. – 251 Brander, Daniel – 179 Brett, D. – 148, 265 Briggs, John H. Y. – 179, 264 Brown, John – 125, 140, 264 Bugaev, Simon – 209, 215 Bunaciu, Ioan – 184, 185, 186, 260 Burlac, Oleg – 19 Byford, Chas. T. – 21, 177, 264 C Calvin, Jean – 164 Cantemir, Dimitrie – 26, 179, 260 Canton, William. A. – 59, 265 Catacazi, guvernator – 89 Catchcart, William – 167 Ceaikovski – 217 Cebotarev, Vasile – 92 Cetverikov, Vasilii – 209, 215 Charles, Thomas – 56 Chirică, Feodosii – 98, 197, 217, 247, 252, 256 Chiril – 31, 36 Chirtoagă, V. – 102 Ciaplîghin – 69 Ciceagov, Serafim, episcop – 45, 48, 219 Cicik, Foma – 95 Cioban, Ieremia – 5, 9, 23, 125, 129, 131, 132, 133, 134, 135, 142, 203 Ciobanu, Ștefan – 19, 30, 47, 48, 65, 70, 74, 76, 84, 86, 101, 125, 143, 241, 244, 261 Claassen, Johannes – 171 Clark, Charles U. – 26, 45, 235, 265

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

269

Clarke, James – 20, 265 Colesnic, Iurie – 115, 261 Constantin cel Mare – 29, 30 Constantin Porfirogenetul – 31 Coresi, diacon – 34 Corneliu, sutaș – 29 Crăciun, Maria – 33, 34, 261 Cristi, Ivan – 238 Crușevan, Pavel – 144 Cunițchi, Laurențiu – 74, 76 Cuza, Alexandru Ioan – 31

Fedcenko, Iulia – 209, 215, 216, 218 Fetler, Wilhelm – 196, 221, 223, 255 Filaret, episcop – 66 Filip, apostol – 29, 30 Filip, mitropolit – 41 Filipovici – 199, 251 Fiodorov, Pavel – 92 Floken, Frederick W. – 184 Francke, August – 104 Frederick I – 165 Friedrich, Samuel – 182, 185

D Deliakov, Iacov – 58, 59, 193, 194 Delitzsch, profesor – 155 Despot-Vodă – 34, 35, 36, 38 Drevali, Feoktist Ignatievici – 121, 127 Drevali, Matriona – 121, 127 Drevali, Vasilii Ignatievici– 121, 127 Dueck, Abe J. – 195, 265 Dumitru, Diana – 143, 261 Durukov, Sevastian – 130 Duvinski – 217 Dyck, Johannes – 104, 124

G Gajos, V. – 50, 51 Ganri, I. – 76 Gapon – 47 Gavrilov, Ivan Venediktovici – 125 Georgescu, Ioan – 183, 261 Ghepețki, Nikolai – 102 Gherman, Ecaterina –178 Giesinger, Adam – 183, 184 Goertz, Hans-Jürgen – 165 Golițîn, Aleksandr Nikolaevici – 59, 61, 62, 63, 65, 67, 68, 79, 106 Golubov, Vasilii – 90 Golubov, Vasilisa – 90 Goroholinskaia, Maria – 211 Goroholinski, Samuil – 211 Grebel, Conrad – 165 Grigorie, mitropolit – 67, 68, 69, 70, 71, 72 Grosu, Gurie – 46, 200, 201, 202, 218, 219, 233, 243, 244, 246, 247 Groșevik, Achim – 206, 207, 209, 210, 214 Gumenâi, Ion – 19, 85, 87, 88, 90, 102, 201 Gurland, Chaim – 5, 9, 18, 20, 46, 115, 144, 145, 149, 156, 159, 160, 161 Gurski, Nicolae – 92

E Ecaterina a II-a – 101 Edinger, Iosif – 184, 186 Eduard al VI-lea – 41 Egorov, Stepan – 91 Eisemann, August –181 Elizaveta de Baden –61 Ella, George M. – 170 Enache, Gheorghe – 84, 261 Enea, Nicolae M. – 86, 101, 241 Engel, Frederich - 184 Engel, Martin – 184 Epp, Heinrich – 171 Eugeniu al IV-lea – 33 Eusebiu de Cezareea – 28, 261 F Faltin, Rudolf – 2, 20, 114, 115, 144, 145, 147, 149, 151, 156, 159

H Handel, Filip – 182, 256 Handel, Johann – 182, 256 Harlamov, Pelagheia – 90 Harlamov, Timofei – 90, 125 Haruzin, A. – 228

270 Hâncu, Iacov – 74, 76 Heitman, Rolf. G. A. – 145, 265 Helwys, Thomas – 166, 167, 189 Heman, pastor – 153 Henderson, Ebenezer – 71, 72 Henric al VIII-lea – 165 Heringer, Martin – 184, 186 Herschensohn, Jechiel – 146 Heydel, Johann – 179 Hibellheimer, Henrich – 182 Hijneakov, Tihon – 2, 206, 207, 209, 211, 214 Hitler – 26, 113 Horungeb, Caterina – 179 Hubmaier, Balthasar – 165 Hughes, John – 56, 79 Hus, Jan – 33, 36, 164 I Iasevici-Borodavskaia, Varvara – 124 Ieraclide, Iacob – 34 Ignatie, călugăr – 67, 68 Inculeț, Ion – 155 Inochentie, călugăr – 47, 48 Ioachim, patriarh – 41 Iorga, Nicolae – 30, 34, 261 Iosif de Volokolamsk – 41 Ipsilanti, principe – 65 Iszler, Martin – 186, 187 Ivan cel Groaznic, țar – 41, 54 Ivanov, Andrei Fiodorovici – 2, 205, 20, 207, 208, 209, 211, 212, 214 Ivanov, Constantin – 92 Ivanov, Mihail Fiodorovici – 86 Ivanov, Vasilii Nikolaevici – 58, 126 Iziumov, Simion – 88 J Jack, W. L. – 222 Jarvis, C. – 148, 265 Jathe, Pieter – 179 Jidkov, Ivan – 58, 59, 260 Johnson, Francis – 166 Jones, Mary – 55

Vasile FILAT

K Kalweit, Martin – 173, 175 Kapustean, Aleksandr – 122 Karabuli, Afanasie – 135, 137 Karabuli, Maria – 135, 136 Kargel, Johann – 20, 138, 265 Kaștanov, Mihail – 200, 201, 202, 223, 243, 249 Kessler, Johann – 179 King, Charles – 44, 261 Kirchner, E. – 186 Kiselev, general – 26 Kjaer-Hansen, Kai – 20, 147, 149, 212, 265 Klibanov, A. I. – 51 Klippenstein, Lawrence – 122, 192, 265 Klundt, S. – 250 Klundt, August – 179, 180, 182 Klundt, Jakob – 186 Kobner, Julius – 169 Kociubei, V. P. – 77 Kolesnikov, Ivan – 126, 199 Kondrațki, Daniil – 125, 128 Konîghin – 187 Konrad, Allen E. – 114, 265 Konstantinovici, Aleksandr – 238 Koop, Karl – 165 Korf, Modest – 51, 56, 57, 227 Kornman – 155 Kovaliov, Foma – 95 Kovaliov, Iustin – 195 Kovaliov, Grigore – 86, 152 Kovaliov, Piotr – 197, 198, 200, 222 Kowalski, J. – 184, 185 Koșelev, Anton – 87 Kozacenko, Lukian Stepanovici – 197, 198 Kozak, Vasilii – 136, 137, 205 Kraft, Karl – 128 Kravcenko, Haralampie – 199, 217, 251 Kravcenko, Maxim – 121, 199, 251 Kravcenko, Pavel – 197, 199, 200, 222, 251, 256 Kravțev, Piotr Ivanovici – 96 Kridener, baronesă – 61 Krîlov, V. – 203 Kroeker, Jakob – 222

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

Kron, Woldemar – 114 Krupenski, Matfei – 65, 67, 68 Krupskaia, Polina Konstantinovna – 211 Kucerenko, Ilia – 121 Kudratov, Nastia – 177 Kulikovski, Lev – 128 Kurianov, Piotr – 86 Kurianov, Vasile – 86 Kușnerenko – 122 Kuznetsova, Miriam R. – 8, 40, 42, 49, 51, 55, 57, 62, 120, 121, 122, 138, 150, 172, 173, 221, 265 L Landmann – 178 Lasky – 35 Latimer, Robert Sloan – 23, 41, 83, 138, 265 Lăpușneanu, Alexandru – 34, 35, 36 Leasoțki, Ivan – 23, 132, 133, 203 Lebedenko, Anton Nikolaevici – 208, 209, 210 Lebedenko, N. – 209 Lebedev, Boris – 88 Lebedev, Anastasia – 88 Lebedev, Pavel, arhiepiscop – 44, 241 Lehmann, Gotfried Wilhelm – 169 Leitner – 184 Lemman, S. – 179 Leontius – 69 Lera, Andreas – 178 Levizor, Ioan – 47 Liebig, August – 178, 179, 180, 182, 184, 185, 186, 187, 189 Lieven, K. K. – 62 Lillevik, Raymond – 20, 265 Lindl, Ignaz – 2, 9, 19, 105, 106, 107, 108, 109, 116, 117, 118 Lizgunov, A. A. – 203 Long, J. – 40 Lozovoi, Vasile – 222 Luther, Martin – 34, 103, 114, 164 M Maiorescu, Titu – 209 Makarevski, N. – 251 Makarov, Piotr – 199

Makov, Lev – 172 Malishevskaia, Maria – 199 Malișevski, maistru– 217 Margaritov, Serghei – 19, 136, 237, 251 Margella, Ștefan – 74 Marian, Vitalie – 81, 90 Marin, I. – 168, 265 Markin, Efim Evdokimovici – 250, 251 Matei Corvinul – 33 Mavrocordat, Constantin – 43 Mead, C. M. – 149 Melanchthon, Philipp – 34 Melville, John – 57, 192 Mereta, Andrei – 209 Messier – 187 Metodie – 31 Mezer Iacov – 178 Miculaș – 33 Mihail I – 31 Mihail al III-lea – 31 Milanceva, D. – 39, 263 Miron, Ion – 3, 11 Misiuk, Maria – 243 Moisiu, Vasile D. – 248, 261 Mouchnik – 156 Muhin, Dmitrii – 121 Murafa, Andrei – 213 Muraviova, Anisa – 93 Mușinski, Dmitrii – 125 Mușinski, Grigore – 125 Mușinski, Paraskiva – 125 N Nadug, Simeon – 201 Nadug, Maria – 201 Napoleon – 61, 84, 101, 167 Narîșkina, Maria – 61 Natan – 147 Naum, Afanasie – 203, 219 Nazarenko, Loghin – 210 Nedolenko – 127 Negru, Gh. – 47, 261 Nemoleaca, Fiodor – 87 Neofit, episcop – 127, 137

271

272 Nicolae I – 39, 44, 72, 80, 97, 110, 111, 114 Nicolae al II-lea – 40, 42, 85, 227 Nicols, Gregory L. – 20, 265 Nistor, I. – 26, 261 O Olariu, Veronica – 66, 261 Oleinik – 217 Olema, Albert W. – 41, 265 Oncken, Johann Gerhard – 2, 5, 105, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174, 176, 184, 185, 186, 189, 190, 257 Orehov, Danilo – 88 Orta, Josep Palau – 164 P Paléologue, M. – 235 Pankratov, Mihailo – 88 Parhomovici, Iosif – 237 Pașkov, Vasilii Aleksandrovici – 7, 18, 23, 127, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 217, 227, 250, 251, 252, 262 Paterson, John – 71 Pavel, apostol – 16, 25, 28, 36, 137, 153, 160, 164, 225 Pavel, țar – 60 Pavlenko Nicodim – 133 Pavlov, Vasilii Gurievici – 2, 5, 21, 23, 72, 81, 172, 173, 175, 176, 177, 183, 186, 190, 196, 198, 199, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 215, 216, 218, 219, 220, 223, 224, 249 Păcurariu, Mircea – 19, 31, 261 Pemsel – 114 Petrencu, Anatol – 3, 10, 13 Petriceicu-Hajdeu, Bogdan – 33, 261 Petrov, Dmitrii – 186, 193 Petrov, Ivan – 87 Petru I – 41, 42, 54 Petru Șchiopul – 34, 35, 39 Petru, apostol – 25, 83, 137 Piatnițki, Iakov – 240, 241 Pinkerton, Robert – 66, 67, 68 Platon – 153, 198 Ploșniță, Elena – 181

Vasile FILAT

Pobedonosțev, Konstantin – 40, 42, 123, 126, 148, 183, 188, 225, 226, 227, 230, 240, 255, 257, 259 Pobirohin, Ilarion – 82, 83 Popa, Alexandru – 30 Popov, V. A. – 21 Popovici, Constantin – 247 Popovici, Alexa – 20, 176, 177, 183, 261 Popovschi, Nicolae – 19, 40, 42, 43, 44, 60, 62, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 91, 93, 130, 228, 230, 235, 238, 240, 242, 247, 261, 262 Postică, Gheorghe – 31, 262 Potlog, Vladimir – 13 Pravednîi, Vasilii – 127, 194, 236 Preadkin, Aleksandra – 231 Preadkin, Pavel – 214, 231 Pritzkau, Johann – 123, 170, 172 Prohanov, Aleksandr – 55, 187, 188, 206, 207 Prohanov, Ivan – 86 Protasov – 125 R Rabinovici, David – 157 Rabinovici, Iosif – 2, 5, 7, 9, 18, 20, 22, 23, 46, 135, 136, 139, 144, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 212, 252 Radonenko, Filip – 201, 202, 243 Radstock, Granville – 57, 138, 149, 150 Raețki, Fedora – 133 Raețki, Moisei – 133, 134 Raețki, Stepan – 133 Rahmanov, Nikifor Vasilievici – 86, 93, 229 Rahmanov, Simeon Vasilievici – 86, 93, 94 Randeev – 199 Ratușnîi, Mihail – 120, 121, 122, 195, 250 Rauschenberger, Elisabeth – 187 Reaboșapka, Ivan – 121, 250 Reșetnikov, I. – 21 Rezanov, Ivan Kirilovici – 132, 133 Ricken, Emil – 251 Rîbkin, Dmitrie – 127 Robinson, John – 166 Rojdestvenski – 125

273

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

Romanenko, Arhip – 23, 183, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 220, 243 Rotariuc, Iosif – 219, 251 Runge – 115 Rushbrooke, J. H. – 21, 168, 268 S Sabler, V. – 227 Samohvalov, Alexandru – 130 Sannikov, S. – 21 Saphir – 155 Sasov, Aleksei – 95 Savinski, S. N. – 21 Scântei, Afanasie – 219 Schapiro, B. – 212, 213, 215 Scheitelman, Iacov – 178 Schmidt, Ute – 19, 101, 102, 106, 108, 110, 111, 112, 119, 179, 262 Schteckelmaier, Iacob – 179 Schtock, Christian – 179 Schultz, Peter – 182 Sears, Barnas – 169, 189 Semigolov, Stepan – 194 Serghie, Ioan – 47 Serov – 71 Sezonov, Adam – 188 Sezonov, Avram – 198 Sezonov, Aleksei – 177, 193 Shmirer, Gottlieb – 179 Sidor – 192 Sidorko, Simeon – 217 Simionov, Matfei – 41 Simons – 165 Sinicikin, A. – 23, 148, 149, 150, 151, 152, 153 Sinkievici, Vladimir – 244 Sixsmith, Martin – 41, 262 Skadin – 206 Skvorțov, Vasilii – 124, 220, 230 Skvoznikov, Aleksandr – 129, 197, 202, 204, 211, 212, 213, 217, 219 Slobodeniuk, P. – 199 Smyth, John – 5, 166, 167, 189 Sobari, Elena – 209 Sokolov, Egor Grigorievici – 89

Sokolov, Filat Maximovici – 89 Sokolov, Ignat – 88 Sokolov, Ivan Semionovici – 89 Sokolov, Leon – 88 Sokolov, Maxim – 88 Sokolov, Nikifor – 88 Sokolov, Ilia – 89 Sokolov, Iakov Grigorievici – 89 Somerville, Samuel – 151 Sozomen – 30 Sozon – 192, 193 Spener, Philipp Jacob – 103, 104, 116, 120 Spurgeon, Charles – 184 Stadnițki, Avksentii – 237 Stalin – 26, 113 Stepanov, I. O. – 203 Strogov, Ala – 90 Strogov, Andrei – 85, 90 Stulberg – 184 Sturdza, Alexandru Scarlat – 61 Sulima, Dimitrie, mitropolit –26, 43, 68, 69, 71, 72, 75, 80, 85 Suvorov, Ana – 90 Suvorov, Taras – 90 Ș Șarohovici, Nikita – 135, 136, 137 Șemacenko, Ivan – 199 Șliuhin, Egor – 93 Șliuhin, Ivan – 92 Șliuhina, Avdotia – 93 Șostak, Aleksandr – 128 Șpira, Evsevii – 126, 216 Ștefan cel Mare – 33, 34, 36, 37, 143, 164 Ștefan Rareș – 34 Șușpanov, Onufrii Vasilievici – 128, 250 Șușpanov, Platon – 198 T Talighin – 69 Taran, Iakov – 121 Tarleva, Nina – 211 Teofilact – 32 Tereșcenko – 187

274

Vasile FILAT

Tertulian, apologet – 29 Theophil – 30 Tihomirov, Ivan Moiseevici – 208, 211, 212 Tihomirov, N. – 204 Tihonova, Tatiana – 92 Timoșenko, A. D. – 203 Timoșenko, Mihail – 204, 210 Timoșenko, Daniil – 206 Timoșevski, Andrei – 76 Timoșin, Prohor – 87 Tînovski – 210 Toews, John B. – 184, 265 Tolcan, Pavel – 217 Tolkov, Gavriil – 209 Toma, apostol – 28 Tomuleț, Valentin – 74, 76, 77, 143, 262 Topalov – 135, 136 Torbet, Robert G. A. – 167, 265 Trafail, Efrosinia – 219 Traian – 29 Trofimov, Gherasim – 252 Tullman, Johann – 182 Ț Țurcanu, Ion – 47 U Ukraineț, Gherasim – 197, 198 Uklein, Simeon – 83, 85, 95 Ulfila (sau Wulfila) – 30 Ungher, Abraham – 105, 171, 172, 173 Unterzeer, Georg – 182 Urusov, conte – 46, 235, 249 Ustina – 178 Ușinski – 121, 125 Uzunov, Petr – 109 V Vaigort – 203 Varennikov, Fiodor – 126, 216 Varennikov, Nikifor – 135, 137, 138 Varlaam – 65, 66 Vatavu, Vasile – 77 Velenov – 199

Velițîn, A. – 119, 234 Venetianer, A. – 149 Veygel, Gottlieb – 110, 111 Vitnov – 187 Voițehovski – 211 Vojsorovski, Adam – 125 Volghin, A. – 251 Volk, Martin – 106 Volkov, Ilia – 92 Volovei, Feodosii – 217, 240 Voronin, Grigore – 87 Voronin, Nikita – 173, 175 Voronțov, M. S. – 76, 77, 87 Vostorgov – 230 Vranțov, Grigore – 92 W Wahl, Friedrich – 179 Wahl, Karl – 179 Wardin, Albert W. Jr – 20, 40, 46, 57, 63, 84, 104, 121, 122, 151, 158, 167, 169, 170, 171, 178, 185, 186, 222, 223, 265 Watt, Jacob – 58 Watt, James – 58 Werner, Christian – 109, 110, 112, 113 Wieler, Johann – 122, 192, 265 Wilkinson, Samuel – 154, 156, 157, 158 Wurzel, David – 114 Wüst, Eduard – 104 Wycliffe, John – 32, 33, 164 X Xenopol, A. D. – 31, 32, 262 Z Zabloțkaia, Efrosinia – 211, 213 Zabloțki, Iosif – 206, 211 Zaincikovski, Vorfolomei – 135, 136, 137 Zalov – 199 Zaozerski, Nikolai – 237 Zavetnivici – 125 Zhuk, Sergei – 148, 265 Zinzendorf, Nikolaus Ludwig von – 104 Zwingli, Ulrich – 163, 164, 165

275

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

Б Батюшков, П. Н. – 29, 101, 144, 262 Берг, Л. С. – 84, 262 Бондарь, С. Д. – 104, 122, 262 Бонч-Бруевич, В. – 23, 262 В Велицын, А. А. – 101, 119, 125, 234, 262 Г Гажос, В. Ф. – 50, 263 Гендерсон, Е. – 72, 263 Д Давний, Василий – 213, 214, 215, 216, 263 Дик, Иоанн Петрович – 39, 83, 104, 124, 174, 205, 263 Димитрій iеромонахъ – 85, 87, 89, 96, 98, 140, 141, 196, 199, 220, 231, 232, 241, 242, 252, 254, 255 Дородницын, Алексий – 22, 120, 121, 125, 128, 178, 179, 180, 195, 250, 263

Н Нагирняк, Александр – 101, 164, 166, 167, 170, 172, 175, 206, 263 Николс, Грегори Л. – 149, 184, 263 П Плетт, И. П. – 195, 204, 240, 264 Попов, В. – 264 Поспеловский, Д. В. – 62, 264 Прицкау, И. – 104, 123, 264 Р Решетников, Ю. – 21, 199, 226, 264 С Савинский, C. H. – 21, 81, 84, 173, 226, 227, 264 Санников, С. – 21, 176, 199, 226, 264 Синичкин, А. В. – 23, 138, 264 Стрельбицкий, И. Х. – 120, 264 Т Турлак, О. П. – 20, 191, 264

З Зеленчук, В. С. – 84, 263

У Узунов, П. – 109, 110, 111, 112, 264

К Кальнев, М. А. – 250, 263 Клибанов, А. И. – 51, 62, 63, 263 Князь С. Д. Урусов – 46, 235, 249, 263 Корф, М. М. – 51, 57, 263 Крушеван, П. А. – 102, 144, 263 Кьер-Хансен, Кай – 146, 147, 148, 151, 153, 154, 155, 158, 263

Ф Фетлер, В. А. – 196, 197, 255, 264

М Мастерс, Питер – 60, 61, 263

Я Ясевич-Бородавская, В. И. – 124, 264

Ц Цорн, В. – 222, 264 Ш Шемчишин, В. – 228, 264

276

Vasile FILAT

INDICE GEOGRAFIC A Akkerman – 4, 5, 8, 10, 21, 26, 43, 68, 69, 84, 87, 90, 91, 97, 98, 101, 106, 126, 129, 140, 179, 180, 199, 200, 217, 229, 240, 251, 251, 254, 255, 256 Alaska – 39 Alexandrov – 90 Alexandrovsk – 133 Alt-Danzig – 170, 172, 173 America – 166, 184, 219, 253 Amsterdam – 166, 189 Ananiev – 125, 128, 134, 180 Anapa – 92 Andrianovka – 128 Anglia – 16, 20, 32, 56, 79, 80, 81, 140, 145, 149, 150, 151, 157, 163, 167, 168, 169, 184, 189 Annental – 179 Arciz – 25, 108, 114, 179 Asia Mică – 29 Astrahan – 140 Astrahanka – 86 Atmagea – 170, 184, 185, 186, 187 Augsburg – 34, 105 B Baia – 33 Baindlkirch – 105 Baku – 177 Balabanca – 256 Balta – 47, 134, 250 Basarabia – 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 23, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 72, 73, 74, 76, 77, 78, 79, 80, 84, 85, 86, 87, 88, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 121, 125, 126, 127, 128, 130, 131, 139, 140, 141, 142, 143,

144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 162, 167, 172, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 20,1 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, 241, 242, 243, 244, 245, 246, 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253, 254, 255, 256, 257, 258, 259 Basel – 104, 153 Bavaria – 107 Bălți – 76, 77, 115, 253 Bender – 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 21, 22, 23, 26, 43, 59, 68, 69, 71, 75, 76, 77, 81, 85, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 97, 98, 99, 101, 115, 125, 129, 131, 132, 133, 134, 135, 140, 141, 175, 177, 198, 202, 203, 204, 205, 209, 215, 216, 217, 218, 219, 223, 243, 244, 249, 251, 252, 253, 254, 255, 256 Benkendorf – 182 Bistrița – 64 Bizanț – 10, 30, 41, 173 Blaj – 64, 65, 66, 67 Boemia – 33, 59 Bolgrad – 25, 53, 76, 95, 96, 243 Bolshie Prihody – 81 Borodino – 101 Bosnia – 186 Brașov – 34, 64 Bucovina de Nord – 102, 181 București – 26, 28, 29, 31, 33, 34, 41, 64, 66, 68, 71, 143, 184, 185, 186, 205, 248, 260, 261, 262 Budapesta – 64, 149 Buduri – 256 Bugeac – 26, 45, 103 Bulgaria – 31, 32, 67, 186, 199

277

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

C Cahul – 52, 53, 77, 216 Calcevo – 256 Cambridge – 166 Canada – 82, 135, 195, 265 Cantemir – 179 Cara-Mehmet (sau Caramahmet) – 200 Cataloi – 5, 10, 170, 183, 184, 185, 186, 187 Caucaz – 39, 87, 90, 104, 109, 132, 134, 138, 172, 174, 177, 250 Cârligătură – 26 Cehia – 33, 37, 164 Cernigov – 134 Cetatea Albă – 25, 26, 28, 85, 86, 87, 98, 99, 217, 218, 244, 255 Chebabcea – 121, 127 Chilia – 6, 10, 25, 26, 199, 200, 253, 256 Chișinău – 3, 4, 5, 6, 8, 9, 14, 18, 19, 20, 22, 30, 31, 43, 44, 46, 47, 48, 50, 58, 59, 60, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 84, 85, 86, 90, 91, 93, 94, 96, 97, 98, 99, 101, 102, 106, 114, 115, 116, 125, 126, 127, 130, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 143, 144, 146, 147, 148, 149, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 161, 173, 175, 177, 179, 188, 195, 197, 198, 199, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, 241, 242, 243, 244, 245, 246, 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253, 254, 255, 256, 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263 Chițcani – 217, 243, 244 Cimișlia – 256 Cioburciu – 34 Cișmele – 4, 5, 8, 10, 20, 23, 83, 86, 87, 94, 95, 96, 97, 98, 126, 127, 131, 140, 141, 175, 183, 186, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 200, 204, 220, 221, 222, 223, 224, 234, 236, 238, 244, 249, 251, 254, 256

Ciucurova – 184, 185 Cluj-Napoca – 33, 261 Codru – 26, 206 Constantinopol – 30, 72, 184 Copanca – 140, 217, 220, 243, 244, 252, 253, 254, 256 Cosăuți – 47, 48 Costiujeni – 206, 209, 213 Cotnari – 35 Cracovia – 33 Crimeea – 45, 71, 104, 192 Curlanda – 114, 171 D Dacia – 29, 30, 31, 36, 262 Dakota de Nord – 183 Danielsfeld – 179, 182 Dobrogea – 28, 36, 183, 184, 185, 187, 188, 261 Dobrovăț – 65 Dobruja – 47, 183, 184 Don – 109 Drei-Brunnental – 180 Ducatul Varșoviei – 101 Dunărea – 30, 31 Durlești – 205 E Efes – 28 Einlage – 171, 172 Ekaterinoslav – 64, 81, 88, 101, 109, 172 Elizavetgrad – 121, 128 Elveția – 165 F Frankfurt pe Main – 103 Franța – 34, 35, 168 Friedenstal – 179 Friedental – 182

278

Vasile FILAT

G Geneva – 164 Germania – 10, 17, 18, 34, 35, 37, 50, 66, 102, 103, 109, 115, 117, 119, 120, 123, 124, 155, 168, 169, 170, 171, 173, 174, 179, 181, 184, 189, 222, 257 Gherusi – 133, 138, 187 Glükstal (azi Glinnaia) – 114, 179 Golițîn – 135 Greceni – 26, 126, 216, 218, 223 Grodno – 251 Gundremmingen – 106 H Halle – 104 Hamburg – 168, 169, 173, 176, 185, 189, 253 Harkov – 81, 104 Hâncești – 85, 91, 97, 179 Herson –44, 47, 48, 52, 101, 109, 121, 125, 126, 128, 132, 138, 140, 141, 149, 172, 178, 179, 180, 198, 199, 216, 217, 237, 240, 247, 250, 255 Hoffnungsfeld – 129 Hotărniceni – 26 Hotin – 25, 26, 28, 45, 68, 75, 76, 77, 137, 217, 236, 241, 246, 253 Huși – 33, 34, 58 I Iași – 26, 43, 57, 59, 65, 66, 68, 70, 71, 261 Ierusalim – 25, 29, 109, 139 Ijițkoe – 128 Imperiul Roman – 30 Ismail – 8, 20, 22, 25, 26, 28, 45, 52, 53, 76, 85, 87, 91, 94, 98, 99, 125, 127, 140, 141, 187, 191, 196, 197, 221, 236, 237, 240, 250, 251, 255, 256 Israel – 9, 50, 135, 136, 139, 145, 147, 152, 153, 155, 156, 212, 249 Istru – 30 J Johannesthal – 187

K Kamceatka – 179 Kameneț-Podolsk – 48, 109, 134 Kazan – 124, 174 Kiev – 51, 52, 58, 64, 120, 130, 131, 132, 138, 140, 141, 145, 153, 191, 201, 202, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 223, 230, 246, 249, 255, 265 Kirovograd – 170 Kizil – 179 Klaipeda – 171 Klein-Neudorf – 178 Kolomenka – 88 Koreachka – 126 Kronștadt – 47 Krupskoe – 170 Kulikovka – 128 Kulim – 101 L Lenkoran – 92 Leova – 58, 221 Letonia – 114 Lichtental – 182, 186 Lipețk – 48 Liubomir – 126 Liubomirka – 121, 250 Londra – 21, 23, 56, 67, 149, 150, 155, 156, 157, 167, 168, 191, 192, 231 M Malaia Karamanovo – 178 Maloiaroslaveț-II – 182 Manuc-Bei – 181 Marea Albă – 48 Marea Neagră – 19, 21, 93, 101, 106, 119, 179, 262 Marievka – 179 Martaza – 256 Matskuly – 128 Mânzari – 256 Mecklenburg – 101

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

Melitopol – 126, 250 Memel – 171 Mirnopolie – 179 Moghilev – 140 Moldova – 7, 10, 11, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 21, 24, 25, 26, 28, 29, 30, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 46, 48, 49, 50, 57, 64, 66, 67, 68, 70, 71, 80, 81, 90, 95, 100, 114, 115, 118, 142, 143, 162, 164, 179, 204, 207, 224, 258, 259, 261 Moloha – 179, 182 Moravia – 33, 34, 104 Moscova – 19, 41, 48, 61, 63, 84, 85, 88, 90, 91, 124, 149, 150, 177, 221, 222, 236, 254 Muntele Athos – 191 Muntenia – 70, 71 Murom – 48 N Neudorf – 179 Neu-Freudenthal – 187 Neumark – 185 Niceea – 30 Nicolaev – 72, 85, 184 Nikolaevski – 125 Nikolskoe – 133 Nistru – 14, 26, 28, 30, 31, 70, 73, 99, 204 Noua Suliță – 71, 217 Novgorod – 149 Novotroițkoe – 134, 135 Novo-Vasilievka – 195, 250 O Ocna – 134 Odesa – 9, 57, 58, 59, 66, 67, 85, 88, 92, 104, 105, 106, 108, 119, 121, 122, 125, 135, 138, 141, 145, 146, 147, 155, 156, 157, 158, 176, 177, 178, 179, 180, 203, 204, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 223, 247, 249, 251, 252, 253 Olanda – 165, 166, 189 Oldenburg – 167

279

Olgental – 182 Oradea – 20, 176, 261 Oregon – 20, 40, 57, 63, 84, 104, 121, 122, 151, 158,167, 169, 170, 171, 179, 222, 223, 264, 265 Orenburg – 149, 151, 176 Orhei – 26, 43, 77, 147, 247 Osnova – 120, 122, 125, 191, 195, 250, P Patmos – 64 Peninsula Balcanică – 29, 31, 186 Petrozavodsk – 48 Plock (rus. Плоцк) – 129 Plymouth – 166 Podolia – 47, 48, 143, 202 Podolsk – 140 Polonia – 35, 39, 101, 143, 171, 181, Poltava – 72 Popușoi – 92, 197 Principatul Moldovei – 26, 101 Prusia – 101, 185 Prut – 14, 26, 30, 44, 47, 57, 99, 101, 187, 242, 261 R Reazani – 88 Reni – 25, 26 Republica Moldova – 7, 10, 11, 13, 14, 17, 18, 19, 37, 38, 49, 80, 100, 114, 118, 142, 162, 179, 204, 224, 258, 259 Rohrbach – 104, 119, 120, 122, 141, 149 România – 28, 33, 40, 44, 45, 53, 58, 59, 95, 128, 171, 176, 184, 185, 191, 193, 196, 225, 248, 260, 261 Rückenau – 194, 250 Rusia – 3, 4, 5, 8, 9, 10, 14, 17, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 26, 34, 39, 40, 41, 42, 44, 46, 47, 48, 49, 50, 53, 55, 56, 57, 60, 63, 66, 71, 72, 73, 79, 80, 84, 86, 99, 101, 103, 104, 106, 109, 112, 116, 117, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 138, 140, 141, 143, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 153,

280

Vasile FILAT

154, 156, 159, 165, 167, 170, 171, 172, 173, 174, 175, 177, 182, 183, 184, 185, 186, 188, 189, 191, 196, 198, 203,206, 221, 222, 223, 225, 227, 229, 230, 231, 234, 235, 239, 246, 250, 251, 252, 255 Rusia de Sud – 71, 106, 112, 141, 172, 173, 174, 186 Rușciuc – 70 S Samara – 140 Sankt Petersburg – 18, 22, 23, 41, 50, 56, 57, 62, 65, 66, 67, 69, 72, 74, 75, 106, 121, 122, 127, 138, 147, 148, 149, 150, 151, 170, 172, 174, 187, 188, 196, 206, 207, 211, 221, 223, 227, 255, 261 Saratov – 88 Savițki – 179 Saxonia – 33 Sărata – 8,9, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 116, 217 Scandinavia – 170 Schabo (Șabo) – 92, 121, 127, 197 Sciția – 28 Scoția – 149, 151, 168 Seimeny – 179 Siberia – 93, 94, 177, 183 Sibiu – 34 Silistra – 187 Slaveanovka – 134 Slobozia – 26 Sobari – 30 Soloveț – 89 Soroca – 6, 10, 26, 30, 43, 47, 77, 200, 201, 202, 216, 218, 219, 220, 223, 243, 249, 252, 253, 255 Spasskoe – 4, 9, 85, 86, 98, 126, 128, 129, 140, 141, 194, 195, 198, 244, 250, 254 Stavropol – 133 Strumok – 94, 96, 191 Strutini – 216 SUA – 125, 154, 167, 169, 183, 189, 223

Suceava – 143 Ș Șagani – 51, 126, 127, 140, 191, 192, 193, 195, 196, 244, 254 Șevcenkove – 200 Șvirnevo – 191 T Tambov – 82, 83, 84, 88, 91, 95, 149, 174 Taraclia – 219 Tarutino – 25, 101, 108, 114, 179, 180, 181, 182, 215 Tatarbunar – 25, 85, 98 Taurida – 86, 101, 109, 126, 138, 194, 195, 204, 250, 252 Tăbăcăria Nouă – 136, 137, 138 Tăbăcăria Veche – 137 Tbilisi – 173, 183, 199 Teplitz – 180, 182 Tesalonic – 31 Tiflis – 92, 93, 172, 173, 175, 176, 177, 251 Tiraspol – 4, 6, 9, 10, 21, 44, 126, 128, 175, 177, 178, 179, 180, 198, 203, 209, 215, 216, 218, 219, 223, 240, 249, 251, 255 Transcaucazia – 9, 23, 91, 92, 94, 99, 129, 133, 134, 138, 187, 195, 227, 235 Transilvania – 33, 35 Tri-Krîniciki – 178 Tula – 88 Tulcea – 5, 10, 20, 86, 93, 170, 171, 172, 176, 177, 179, 183, 184, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 193, 194, 196, 198, 199, 220, 223, 249 Tveri – 140 Ț Țara Basarabească – 25 Țara Galilor – 55, 56 Țarițîn – 47 Țara Moldovei – 25, 33, 50, 143

281

Istoria mişcărilor evanghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812–1918)

U Ucraina – 8, 10, 21, 23, 25, 94, 105, 119, 122, 145, 170, 172, 184, 187, 191, 200, 217, 244 Uniunea Sovietică – 17, 28, 51, 102, 181 V Varel – 167 Varna – 187 Vasilievca – 45 Vălenii-de-Munte – 30, 261 Vilnius – 144 Vizigoția – 30

Volânia – 172 Volga – 31, 36, 106 Vorobiovo – 128, 179 Voronțovka – 87, 175 W Wilkomir – 144 Wittenberg – 34 Worms – 120 Württemberg – 104, 106, 107, 109, 112, 120 Z Zürich – 164, 165

Vasile FILAT

ISTORIA MIȘCĂRILOR EVANGHELICE DIN BASARABIA ÎN PERIOADA ȚARISTĂ (1812–1918)