Doctrinele biblice ale Bisericii
 6068432262, 9786068432267

  • 0 0 0
  • Like this paper and download? You can publish your own PDF file online for free in a few minutes! Sign Up
File loading please wait...
Citation preview

Trandafir Sandru

DOCIRINELE BIBLICE

HIE BISERIGII

Edi|iaa lll-a

TRANDAFIR SANDRU 9

DOCTRINELE BIBLICE

ALE BISERICII Editia a Ill-a

TRANDAFIR SANDRU

DOCTRINELE BIBLICE

ALE BISERICII Editia a Ill-a

Editura Metanoia, Oradea 2014

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

Copyright © 2013 Institutul Teologie Penticostal, Bucure^ti

Descrierea CÍP a Bibliotecii Nafionale a Romániei TRANDAFIR, SjANDRU Doctrinele biblice ale Bisericii / Trandafír $andru. -

Ed. a 3-a, rev. - Oradea : Metanoia, 2013 ISBN 978-606-8432-26-7 284.57

Dacá nu este spéci ficatá o altá versiune, čitatele biblice šunt luate din traducerea Dumitru Comilescu, edipa revizuitá de SBR (VDCC). Acolo unde a fost cazul, unele citáte biblice au fost traduse liber pentru pástrarea sublinierii facute de autor. Toate drepturile asupra acestei edipi aparpn Societápi Biblice din Romania. Reproducerea parpalá sau totalá, indiferent de scop, mijloace sau metode, a textului din aceastá carte este interzisá fara acordul prealabil seris al Societápi Biblice din Romania.

Editarea: Lavinia Filipa^ Tehnoredactarea: Florica Sárácut Coperta: Paula Julia Cionca Societatea Biblicá din Romania str. Ogorului nr. 258, Oradea, Romania Tel/Fax 0359-425991; 0359-425990; 0753-050005 E-mail: [email protected] www.sbro.ro

CUPRINS

INTRODUCERE

13

PARTEA ÍNTÁI-BIBLIOLOGIE Doctrina despre Sfánta Scripturá 19 I. Biblia - Cuvántul lui Dumnezeu - §i autoritatea ei 19 II. Inspirapa Bibliei 23 III. Originea diviná a Bibliei 24 IV. Canonul Vechiului Testament §i autenticitatea lui 26 V. Canonul Noului Testament §i autenticitatea lui 28 VI. Biblia in lumina §tiinfei 30 VIL Alte aspecte biblice 32 VIII. Sfanta Scripturá §i Tradipa 33 PARTEA A DOUA - TEOLOGIE FUNDAMENTALÁ

Doctrina despre Dumnezeu 39 I. Cunoa§terea lui Dumnezeu 39 II. Revelapa lui Dumnezeu 41 1. Revelapa generalá 42 2. Revelapa specialá 43 III. Minunile in revelapa diviná 44 IV. Dovezile existenci lui Dumnezeu 1. Argumentul ontologic 47 2. Argumentul cosmologic 49 3. Argumentul teleologic 53 4. Argumentul antropologie 56 5. Argumentul etnologic sau istoric 6. Argumentul moral 58 7. Argumentul estetic 58 V. Esenfa lui Dumnezeu 59

46

57

6

Doctrinele

biblice ale

Biserick

VI. Numele lui Dumnezeu 61 VII. Insu§irile lui Dumnezeu 62 1. Insujirile lui Dumnezeu in raport cu creapunea 62 a) Omniprezentá 62 b) Omniscienpí 62 c) Omnipotent 63 d) Imutabil 63 e) Ve?nic 63 2. Insujirile morale ale lui Dumnezeu in raport cu fiinfele create a) Sfintenia 63 b) Neprihánirea 63 c) Dreptatea 63 d) Bunátatea 63 e) Adevárul 64 VIII. Natura lui Dumnezeu - Unitate §i Trinitate 64 IX. Suveranitatea lui Dumnezeu 68 X. Hotárárile lui Dumnezeu 69 1. Temelia hotárárilor lui Dumnezeu 70 2. Scopul hotárárilor lui Dumnezeu 71 3. Conpnutul §i ordinea hotárárilor lui Dumnezeu 71 4. Hotárárile lui Dumnezeu pe tárám moral §i spiritual 71 XI. Lucrarea de creapune a lui Dumnezeu 73 1. Momentele creapunii 75 2. Scopul creapunii 76 XII. Provident lui Dumnezeu 77 1. Generalitáp 77 2. Scopul spre care se indreaptá provident 79 3. Mijloace intrebuin{ate pentru exercitarea providenfei divine 4. Teorii care se opun invátáturii cu privire la provident diviná 5. Alte aspecte - invápítura despre predestinape 83

PARTEA A TREIA - ANGELOLOGIE Doctrina despre ingeri 91 I. Generalitáp 91 1. Originea ingerilor 91 2. Natura ingerilor 91 II. Caracterul §i lucrarea ingerilor buni

92

63

81 83

Cuprins Lucifer §i cáderea lui 94 Timpul cáderii 95 Cauza cáderii 95 Urmárile cáderii 96 IV. Caracterul, lucrarea §i destinul ingerilor rái 97 V. Lucrarea demonilor 101 VI. Destinul lui Satana, al ingerilor cázuji §i al demonilor III.

1. 2. 3.

PARTEA A PATRA - ANTROPOLOGIE Doctrina despre om 105 I. Omul - o fiintá aparte 105 II. Unitatea rasei umane 107 1. Argumentul biblic 107 2. Argumentul istoric 107 3. Argumentul lingvistic 107 4. Argumentul fiziologic-anatomic 107 5. Argumentul psihologic 108 6. Argumentul sociologie 108 III. Cele trei párp componente ale omului 110 1. Trupul omului 110 2. Duhul omului 112 3. Sufletul omului 114 IV. Starea omului la originea lui 116 Doctrina despre pácat 118 I. Generalitáp 118 II. Originea pácatului 119 III. Cáderea lui Adam 119 IV. Urmárile imediate ale pácatului V. Urmárile indepártate ale pácatului VI. Universalitatea pácatului 122 VIL Despre liberul arbitru 124

121 122

PARTEA A CINCEA - SOTERIOLOGIE Doctrina despre persoana Domnului Isus Cristos 129 I. Preexistenta Domnului Isus Cristos 129 1. Márturii cu privire la preexisten{a Sa 129

101

8

II.

Doctrinele

biblice ale

Bisericd

2. íngerul Domnului 130 Intruparea Domnului Isus Cristos 132 1. Caracteristici generále 132 2. Umanitatea lui Isus Cristos 133 3. Natura diviná a Domnului Isus Cristos 136 4. Numele Domnului Isus §i semnificatia lor 137 5. Unipersonalitatea lui Isus Cristos 141 6. Unirea naturii divine §i umane 143 7. Relajia celor douá naturi 144 8. Rezultatele unirii celor douá naturi in Cristos 149

Doctrina despre jertfa Domnului Isus Cristos 152 Moartea lui Isus Cristos §i insemnátatea jertfei Sale 152 1. Importanta mor{ii lui Isus Cristos 152 2. Jertfa lui Isus Cristos in lumina profetiilor 154 3. Teorii gre^ite cu privire la moartea lui Isus Cristos 155 4. Insemnátatea moijii lui Isus Cristos 156 5. Eficienta jertfei Domnului Isus Cristos 157

Doctrina despre ínvierea Domnului Isus Cristos 158 I. ínvajátura despre inviere - a doctrinei fundamentale II. Natura invierii lui Cristos 160 III. Argumentele invierii lui Cristos 161 IV. Rezultatele invierii lui Cristos 162 Doctrina despre ínálfarea §i incununarea cu slavá a Domnului Isus Cristos

163

Doctrina despre cele trei oficii ale Domnului Isus Cristos 1. Oficiul de Profet 166 II. Oficiul de Preot 166 III. Oficiul de ímpárat 169

Doctrina despre mántuire

171

Doctrina despre harul lui Dumnezeu Doctrina despre alegerea lui Dumnezeu

158

174

176

166

Cuprins Doctrina despre chemarea ltd Dumnezeu I. Persoanele chemate 179 II. Obiectul chemárii 179 III. Mijloacele chemárii 180 IV. Ráspunderea celor chemap 180

79

Doctrina desprepocáin(á - convertirea sau intoarcerea la Dumnezeu 185

Doctrina despre indreptá(ire

Doctrina despre na^terea din nou 188 I. Nopunea „na^tere din nou“ 188 II. Necesitatea na^terii din nou 189 III. Instrumentele na§terii din nou 189 IV. Factori care determiná na§terea din nou V. Rezultatele na§terii din nou 190

Doctrina despre credin(á 191 I. Definipa biblica 191 II. Necesitatea credin{ei 191 III. Exemple de credinfá 192 IV. Másuri ale credinjei 192 V. Rolul credin|ei 194 VI. Important credinfei 194 VII. Sursa credintei 195 VIII. Rezultatele crediipei 195 Doctrina despre substitute Doctrina ráscumpárárii

196 199

Doctrina infierii 201 I. Practica infierii 201 II. Privilegiile infierii 202 III. Semnele exterioare ale infierii Doctrina ímpácárii

204

203

9

189

182

1o

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

Doctrina sfin(irii 206 I. Actul sfinfirii 207 II. Procesul sfinprii 207 III. Sfinfirea depliná 209

Doctrina perseverárii

2012

PARTEA A $ASEA - ECLESIOLOGIE Doctrina despre Bisericá 217 I. Intemeierea Bisericii 218 II. Misiunea Bisericii 222 III. Destinele Bisericii 222 IV. Slujbele in Bisericá 224 1. Slujba de apoštol 227 2. Slujba de proroc 228 3. Slujba de evanghelist 234 4. Slujba de pastor §i invájátor 235 V. Organizarea bisericii 238 VI. Disciplina in bisericá 239 VII. Actele de cult 240 1. Botezul in apá 241 2. Cina Dotnnului 244 3. Spálarea picioarelor sfinfilor 246 4. Punerea máinilor 249 5. Ungerea bolnavilor cu untdelemn 250 6. Consacrarea pástorilor §i a diaconilor 250 7. Binecuvántarea copiilor 251 8. Cásátoria 251 9. Consacrarea caselor de rugáciune 252 VIII. Ziua de inchinare 252 PARTEA A $A PTEA - ESCHATOLOGIE Doctrina despre moarte 256 1. Aspecte generále 256 II. False teorii despre moarte 259 III. Starea intermediará intre moartea fizicá §i inviere

262

C upři ns Doctrina despre inviere

264

Doctrina despre judecata diviná 268 I. Judecata lui Dumnezeu in lumina Sfintelor Scripturi II. Judecátile finale ale lui Dumnezeu 268 III. Elementele judecápi 269 IV. Judecátorul §i temeiurile judecáplor 270 V. Cele patru judecáp finale ale lui Dumnezeu 270 Doctrina despre a doua venire a Domnului 272 I. Important doctrinei 272 II. Invápíturi grejite cu privire la a doua venire a Domnului III. Semnele venirii Domnului 276 IV. Fazele venirii Domnului 278 V. Rápirea Bisericii 278 VI. Judecata de la tronul lui Cristos 281 VII. Venirea vizibilá a Domnului Isus Cristos 283 Doctrina despre Miléniu 288 I. Generalitáp 288 II. Caracterul Mileniului 289 III. Starea finalá dupá Miléniu IN LOC DE INCHEIERE

293

291

268

274

Introducere

í|i scriu aceste lucruri cu nádejdea cá voi veni in curánd la tine. Dar dacá voi zábovi, sá §tii cum trebuie sá te porp in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stálpul §i temelia adevárului. (1 Tim. 3:14-15) Lucrarea de fafá este intitulatá Doctrinele biblice ale Bisericii. Cuvántul doctriná (in limba greacá „didaskalia“ §i „didache“) inseamná invá(áturá. Cele douá cuvinte grece§ti pot fi intálnite de 48 de ori pe paginile Noului Testament. In Vechiul Testament, Moise a fost invá(at de Domnul ceea ce trebuia sá facá (Ex. 4:15). Domnul a poruncit lui Israel sá respecte legile §i ránduielile stabilitě de El (Dt. 6:1, 6, 7). Cuvintele „didaskalia“ (Mt. 15:9; Mc. 7:7) §i „didache“ (Mt. 7:28) derivá de la rádácina cuvántului „a invá(a“ §i inseamná procesu! de inváfare sau con(inutul a ceea ce s-a invá(at §i corespunde pe deplin ideii de invá(áturá din Vechiul Testament. ín termeni teologici, doctriná inseamná invátátura Sfintelor Scripturi, esenpi credinjei creatine, a§a cum a fost ea propováduitá de cátre Biserica creating primará. Cu alte cuvinte, prin doctrine in(elegem totalitatea invafáturilor §i a principiilor de bazá ale adevárului divin cuprins in Biblie, care este Cuvántul lui Dumnezeu infailibil. Aceastá totalitate a principiilor de bazá mai este cunoscutá §i sub numele de „invátátura apostolilor“ (Fa. 2:42), „dreptarul invátáturii“ (Rom. 6:17) sau „dreptarul inváfáturii sánátoase“ despre care apostolul Pavel zice: „Dreptarul invá(áturilor sánátoase, pe care le-ai auzit de la mine, |ine-l cu credin(a §i dragostea care este in Cristos Isus“ (2 Tim. 1:13). Acest indreptar mai poartá numele de „credinja data sfinplor o datá pentru totdeauna“. Preaiubitilor, pe cánd cáutam cu tot dinadinsul sá vá scriu despre mántuirea noastrá de obijte, m-am vázut silit sá vá scriu ca sá vá indemn sá luptap pentru credinja care a fost datá sfinplor o datá pentru totdeauna. (luda 3)

14

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

De mai multa vreme am avut pe inimá indemnul sá adun intr-un mánunchi §i sá public Doctrinele de baza ale Bisericii, care sá cuprindá ínváfátura lásatá de Domnul Isus, ca un autentic Testament, nu numai celor 12 ucenici de altádatá, ci §i tuturor credincio$ilor de pretutindeni §i dintotdeauna. Domnul Isus Cristos a fost preocupat de gándul unei intense indoctrinári a ucenicilor Sái §i de aceea adesea a stát de vorbá cu ei aparte. ínainte de a pleca din lumea noastrá pámánteaná, pentru a Se inál(a la cer, a incredinjat ucenicilor Sái sarcina de a se ocupa de indoctrinarea mai departe a tuturor credincio§ilor, spunándu-le: „$i ínvá|ati-i sá pázeascá tot ce v-am poruncit. $i iatá cá Eu sunt cu voi in toate zilele, pána la sfar§itul veacului“ (Mt. 28:20). Predarea sistematicá §i in intregime a Cuvántului lui Dumnezeu are o mare important din cel pu{in trei puncte de vedere: In primul rand, constituie hrana spiritualá destinatá cre§terii spirituále. Credincio§ii trebuie sá creascá spiritualice§te; sá se maturizeze in cunoa§terea lui Dumnezeu §i in practicarea virtu{ilor creatine. In al doilea rand, aceastá stare de „om maře, la inál(imea staturii plinátáfii lui Cristos“ (Ef. 4:13) trebuie sá-i facá pe credincio^i neclintip pe calea credinjei. Ca sá nu mai fim copii, plutind incoace $i incolo, purta(i de orice vánt de invá(áturá, prin viclenia oamenilor §i prin §iretenia lor in mijloacele de amágire, ci credincio§i adevárului, in dragoste, sá crejtem in toate privin|ele, ca sá ajungem la Cel ce este Capul, Cristos. (Ef. 4:14-15)

Credinciosul trebuie sá fie stápán pe doctrinele biblice pentru a se putea descurca in páienjeni§ul §i labirintul a tot felul de invájáturi care pot circula §i care au pretenjia cá sunt divine §i cá emaná de la Dumnezeu, de§i nu se potrivesc cu Sfintele Scripturi. In al treilea rand, noi, aici pe pámánt, ne pregátim pentru ziua cánd vom mo§teni Impáráfia lui Dumnezeu. Aceastá pregátire se poate face numai cunoscánd §i aplicánd in viafá doctrinele biblice ale Bisericii. A§a dupá cum am vázut, lucrarea de fa(á se intituleazá Doctrinele biblice ale Bisericii. Prin acest titlu in(elegem totalitatea principiilor de bazá ale adevárului divin cuprins in Biblie, numitá §i Sfánta Scripturá. A§a cum vom vedea atunci cánd vom vorbi special despre Cuvántul lui Dumnezeu, Biblia, pentru noi, cuprinde tot ce este esenjial pentru cunoa§terea lui Dumnezeu §i a adevárurilor Sale eterne, revelate nouá, oamenilor; tot ceea ce este absolut necesar pentru mántuirea noastrá.

Introducere

15

Nu trebuie sá uitám cá aceste doctrine biblice formeazá tezauru! §i zestrea Bisericii lui Dumnezeu. Biserica nu este o institupe, care se modificá dupá vremi §i soroacc §i nici dupá párerile oamenilor §i, cu atát mai pupn, dupá unele false descoperiri despre care atát Mántuitorul cát §i apostolii ne-au avertizat cá vor invada lumea in vremea sfár§itului (2 Tim. 4:3-4). „Teologia trebuie sá fie - dupá cum scria prof. dr. Dumitru Stániloae ca §i Biserica apostolicá, necontenit o márturie despre Cristos, revelapa completá, cum §i predica apostolilor a fost o márturie despre Cristos, revelafia definitiva.“ Teologul T. M. Parker spunea in cadrul unui congres teologie: „Nici cel mai profund teolog n-a sondat deplin adáncimile revelapei §i noi top ne cheltuim viaja crescánd incet in ceea ce este, in cel mai bun caz, o cunoa§tere incompletá a credin(ei.“ Apostolul Pavel spunea: „Acum eunose in parte, dar atunci voi cunoa§te deplin“ (1 Cor. 13:12). A§ dori sá atrag atenpa cititorilor asupra faptului cá timpul scurt care mi-a stat la dispozipe pentru a trece in mod practic la redactarea acestei lucrári nu mi-a permis sá adáncesc absolut toate doctrinele. Unele capitole cuprind doctrine mai detaliat prezentate, altele abia schi|ate. In orice caz, lucrarea este extrem de densá §i concentratá. De aceea ea trebuie studiatá cu Biblia in máná, citind atent toate trimiterile biblice. ín ansamblul ei, lucrarea este un tratat de teologie sistematicá, respectiv teologie dogmaticá. Doresc ca aceastá lucrarc sá serveascá pentru zidirea sufleteascá a tuturor celor ce o vor čiti; doresc ca ea sá contribuie la cre§terea lor spiritualá; doresc sá deviná o repetare a minunii inmulprii páinilor, deserisá in Evanghelie. „Isus a luat páinile, a mulpunit lui Dumnezeu, le-a impárpt ucenicilor, iar ucenicii le-au impárpt celor ce §edeau jos; de asemenea, le-a dat §i din pe§ti cát au voit“ (In. 6:11). Fiecare cititor sá impartá mai departe, fie prin predicá, fie prin discupe personalá, páinca viepi, „care este Cuvántul lui Dumnezeu §i care rámáne pentru via(a ve§nicá“ (In. 6:27). Dogmele - ca expresie doctrinará a planului de mántuire realizat de Cristos §i Duhul Slant prin Bisericá - aceste „comori de in(elepciune“ puse la dispozipa noastrá prin Cuvánt, au nevoie de o punere continuá in luminá a conpnutului lor inepuizabil. Lucrarea aceasta o face Biserica Domnului prin teologie. Nevoia explicárii teologice a doctrinelor ca puncte definitive ale credin(ei vine in primul ránd din faptul cá ele šunt formule concise care cuprind atát raportul lui Dumnezeu cel nemárginit cu creatura márginitá, in drumul

16

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

nestarat al acesteia spre infinit, cát §i, mai ales, acjiunea Lui neintreruptá pentru mántuirea acesteia. Desigur cá teologia, cunoa§terea §i transmiterea doctrinelor cre§tine implicá o maře ráspundere pe care a§ dori s-o subliniez pentru pastorii bisericilor noastre penticostale. Grigorie de Nyssa spunea: „Teologia este un munte inalt §i greu de urcat. De-abia se poate ajunge la poalele lui. $i aceasta o poate face numai cel putemic.“ Pentru realizarea urcu§ului este nevoie de multá consacrare, efort suspnut §i, mai ales, rugáciune, dupá cum spunea un scriitor bisericesc din vechime: „Dacá e§ti teolog, roagá-te cu adevárat; §i dacá te rogi cu adevárat e§ti teolog.“ Rugáciunea §i ajutorul Duhului Sfánt stau la indemána tuturor slujitorilor Bisericii §i cu atát mai mult a pástorilor §i predicatorilor penticostali care cunosc, cred §i au experience personale in ce přivezte lucrarea Duhului Slant, care poate sá-i desávár$eascá din toate punctele de vedere. Teologul grec Karmiris a subliniat atát de elocvent lucrul acesta intr-o cuvántare rostitá la Facultatea de Teologie din Salonic: „Numai teologul credincios §i evlavios §i curájit se poate apropia intrucátva de Cel absolut curat ... Fárá suflarea §i conlucrarea Duhului Sfánt nu poate exista o teologie autenticá. De aceea, §i teologii contemporani trebuie sá deviná, prin credin{a §i sfinjenia vie{ii, vase vrednice ale Duhului Sfánt, adeváraji pneumatofori, care-i va lumina §i-i va cáláuzi la contemplarea teologicá §i la urcu§ul pe máljimea teologiei ... cu puterea Duhului.“ In general, consider aceastá lucrare pentru bisericile noastre numai o modestá potecufá croitá pe un teren nedefri§at. Doresc ca harul Domnului Isus Cristos, dragostea Tatálui §i impártá§irea Duhului Sfánt sá se reverse peste tofi cei care vor studia §i vor aplica in viafa lor cre§tiná invájáturile cuprinse in Doctrinele biblice ale Bisericii.

Bucure§ti, 13 aprilie 1989 AUTO RUL

Partea I

Bibliologie

Doctrina despre Sfánta Scripturá

Sfanta Scripturá sau Biblia este Cartea cárfilor stá la temelia intregii invá(áturi creatine. Sfanta Scripturá ínseamná scriere sfantá. Spre deosebire de celelalte cárfi, ea este de origine diviná. Cuvántul „Biblie“ cuprinde in mod admirabil prezentarea unitará a celor 66 de cárfi ale ei ca §i cánd ar fi o singurá carte. La origine, cuvántul ne aminte§te de ora§ul fenician Byblos, port la Marea Mediteraná, cunoscut in Antichitate pentru comerful cu papirus, principalul material de scris utilizat atunci. Papirusul cre§tea in Delta Nilului din abundenfá. Prelucrat, oferea fa§ii intregi care puse laolaltá puteau fi folosite ca material de scris in locul hártiei, descoperitá mai tárziu. Atunci cánd regii Egiptului au interzis exportul de papirus, s-a trecut la folosirea pieilor de animale. Ora§ul Pergam din Asia Micá s-a specializat in prelucrarea §i utilizarea pieilor de animale ca material de scris. Aceste piei s-au numit pergamente. Materialul de scris confecfionat din papirus a cápátat numele dupá ora§ul in care s-a specializat, Byblos. I. BIBLIA-CUVÁNTUL LUI DUMNEZEU $1 AUTORITATEA EI

Cuvántul „Biblie“ vine din limba greacá de la pluralul cuvántului „biblion“, diminutiv al cuvántului „biblos“ (carte). Biblia cuprinde douá man párfi: • Vechiul Testament - preluat de bisericile creatine de la evrei, cuprinzánd 39 de cárfi: Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, losua, Judecátorii, Rut, Cartea intái a lui Samuel, A doua carte a lui Samuel, Cartea intái a impáraplor, A doua carte a impárafilor, Cartea intái a cronicilor, A doua carte a cronicilor, Ezra, Neemia, Estera, lov, Psalmii, Pildele sau Proverbele lui Solomon, Eclesiastul, Cántarea cántárilor, Isaia, leremia, Plángerile lui leremia, Ezechiel, Daniel, Osea, loel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Tefania, Hagai, Zaharia, Maleahi.

20

Doctrinele

biblice ale

Bisericb

• Noul Testament - cárple utilizate de bisericile creatine primáře, cuprinzánd 27 de cárp: Evanghelia dupá Matei, Evanghelia dupá Marcu, Evanghelia dupá Luca, Evanghelia dupá Ioan, Faptele apostolilor, Epištola lui Pavel cátre romani, íntáia epistolá a lui Pavel cátre corinteni, A doua epistolá a lui Pavel cátre corinteni, Epištola lui Pavel cátre galateni, Epištola lui Pavel cátre efeseni, Epištola lui Pavel cátre filipeni, Epištola lui Pavel cátre coloseni, Epištola intái a lui Pavel cátre tesaloniceni, Epištola a doua a lui Pavel cátre tesaloniceni, Epištola intái a lui Pavel cátre Timotei, Epištola a doua a lui Pavel cátre Timotei, Epištola lui Pavel cátre Tit, Epištola lui Pavel cátre Filimon, Epištola lui Pavel cátre evrei, Epištola sobomiceascá a lui lacov; íntáia epistolá sobomiceascá a lui Petru, A doua epistolá sobomiceascá a lui Petru, íntáia epistolá sobomiceascá a lui Ioan, A doua epistolá a lui Ioan, A treia epistolá a lui Ioan, Epištola sobomiceascá a lui luda, Apocalipsa lui loan. In total 66 cárfi. Este interesant urmátorul fapt: cartea lui Isaia cuprinde exact 66 capitole, cáte cárji are Biblia. Avem douá feluri de márturii care dovedesc originea diviná a Bibliei:

A) Márturii interne in suté de pasaje, Biblia declará despre sine cá este carte sfántá, Cuvántul lui Dumnezeu (Dt. 6:6-9; 17:18; los. 1:8; 8:32-35; 2 Sam. 22:31; Ps. 1:2; Pr. 30:5-6; Is. 55:10-11; Dan. 10:21; Mt. 5:17-19; Fa. 17:11; 2 Pt. 3:15, 16; Ap. 1:2; 22:18). Ínsu§i Mántuitorul a afirmat cá Biblia este Cuvántul lui Dum­ nezeu adevárat (Lc. 24:44-46). Dupá ce Dumnezeu a vorbit in Vechiul Testament prin proroci, odatá cu na§terea Mántuitorului, a vorbit prin Fiul Sáu, cuvánt care stá la baza Noului Testament. B) Márturii externe 1. Continuitatea Bibliei. La alcátuirea Bibliei au contribuit peste 40 de autoři care au tráit in decursul a 1600 de ani (1500 i.Cr. - 100 d.Cr.) avánd ocupatii §i niveluri de pregátire deosebite: impárap §i fáráni, filosofí §i pescari, medici, oameni de stat, poefi etc. - ei au tráit in medii deosebite, au avut experience §i caractere deosebite. ín ciuda acestui fapt, Biblia are o perfectá continuitate, incepánd cu Geneza §i páná la Apocalipsa, lucru care se poate vedea in imaginea istoricá pe care o prezintá, incepánd cu crearea lumii acesteia §i páná la crearea cerului nou §i a pámántului nou. Vechiul Testament prezintá doctrina cu privire la natura lui Dumnezeu, la pácat, mántuire §i planurile lui Dumnezeu pentru lumea intreagá: pentru Israel §i pentru Bisericá.

Bibliologie

21

Biblia cuprinde inváfátura lui Dumnezeu de la forma sa elementará introductivá, in mod progresiv, pána la cea mai complexá dezvoltare. Tipurile šunt urmate de antetipuri (asemánári cu impliniri profetice). Una dintre temele Bibliei este vestirea venirii ín lume, na§terea, viafa, moartea, invierea §i ináltarea singurei Persoane desávár§ite, náscute pe pámánt, a lui Isus Cristos. Credincio^ii vád in aceastá continuitate a Bibliei, dincolo de natura omeneascá a scriitorilor, cáláuzirea §i inspirapa Duhului. 2. Dimensiunile revelafiei divine. ín dezváluirea adevárului, Biblia este inepuizabilá; ca un telescop, ea scormone^te universul de la inál{imea cerului pána la adáncul iadului $i dezváluie lucrarea lui Dumnezeu de la inceput pána la sfar§it. Ca un microscop, dezváluie perfecpunea creapunii Sale. Ca un stereoscop, pune de acord toate fiinfele §i obiectele de pe pámánt §i din cer. De§i multe cárfi ale Bibliei au fost scrise ín vremuri cánd cuno^tinfa omenirii era foarte slab dezvoltatá, nimic din ce au scris autorii ei nu e in contradicfie cu descoperirile de mai tárziu. A§a cá Biblia, in mod uimitor, poate fi adaptatá situafiei modeme, fárá a fi ameninfatá de demodare. Din contrá, adevárurile Bibliei au anticipat descoperirile omene$ti, menponánd lucruri viitoare pe care Dumnezeu le-a cunoscut din ve§nicie. 3. Influenfa $i publicarea Bibliei. Nicio altá carte nu a fost tradusá in mai multe limbi ca Biblia. Prima carte tipáritá a fost Biblia. Aproape fíecare limbá de pe pámánt are cel pufin fragmente din ea1. Realitatea a infirmat prezicerea lui Voltaire cá dupá o generafie Biblia se va demoda. Din contrá, azi, mai mult ca oricánd, Biblia este la inálfime, ca o ' Pána la sfar$itul anului 1988, Biblia sau fragmente din ea au fost traduse in 1907 limbi (§i publicate). íntreaga Scripturá este tradusá in 30 de limbi, in 695 limbi Noul Testament; in alte 902 limbi existá traduceri ale únor cár[i din Biblie (Wori + Geist 3/1988). TRADUCERI ALE BIBLIEI IN GRAIUL ROMÁNESC. $irul traducerilor Scripturii il deschide „Psaltirea Scheianá“ care apare intr-o románá destul de ingrijitá pentru secolul XV - avánd o influen|á insemnatá asupra Psaltirei lui Coresi de la 1577. Anul 1688 aduce prima tipárire in graiul nostru a Sfintei Scripturi in intregime (dupá textul Septuagintei) - „Biblia de la Bucure^ti“, tipáritá Ín zece luni in timpul lui $erban Cantacuzino. Apoi urmeazá o a doua traducere ?i tipárire la Blaj, Biblia lui $aguna (1858). ín 1914 s-a tipárit Biblia intreagá in edijia Sfántului Sinod; in 1936, traducerea lui Gala Galaction §i Vasile Radu. íntrc aceste douá versiuni apare traducerea lui D. Comilescu care avea sá fie folositá de toate cultele neoprotestante, fiind cea mai accesibilá ?i credincio^ilor notjtri penticostali.

22

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

adeváratá sabie a Duhului (Ef. 6:17), ca o adeváratá putere de curá(are, mántuire §i sfinpre (In. 17:17; 2 Cor. 3:17-18; Ef. 5:25-26) - contribuie la mántuirea pácáto§ilor §i la transformarea viepi lor. Biblia continuá sá depná rolul primordial in ce přivezte puterea ei moralizatoare. 4. Caracterul supranatural al Bibliei este asigurat priu conpnutul ei. Ea descrie etemitatea, incluzánd creapunea inainte de facerea omului, cuprinde profepile cu privire la planul lui Dumnezeu pentru lume, Israelul $i Bisericá, culminánd cu ve^nicia. 5. Biblia - Carte atotcuprinzátoare2. Biblia este o carte de o complexitate §i o varietate extraordinará: are pagini de istorie, profepe, poezie, drama, relatári din rázboi, gánduri filosofice. Nicio altá carte nu este potrivitá ca Biblia pentru toate várstele §i pentru toate gradele de culture. 6. Tária autoritápi Bibliei. Biblia aratá pácatul §i slábiciunile celor mai buni oameni §i aratá soarta celor ce au párásit calea virtupi. Este un mesaj de la Dumnezeu pentru om, nu de la om pentru om. De§i uneori vorbe§te despre lucruri omene^ti §i despre experience pur umane, ea descrie cu claritate atát lucrurile cere$ti, cát §i cele pámánte§ti, lucruri vázute §i nevázute, descoperirile lui Dumnezeu cu privire la ingeri, oameni, etemitate, despre viapí §i moarte, pácat §i mántuire, despre cer §i iad. 7. Caracterul suprem al Bibliei. Biblia este o carte supranaturalá, descoperind gloria lui Dumnezeu, manifestatá in Fiul Sáu. O persoaná ca Isus Cristos nu putea fi inventatá de o miňte omeneascá, pentru cá perfecpunea Sa niciodatá n-ar fi putut fi cuprinsá de cel mai in(elept §i slant om de pe pámánt. Caracterul suprem al Bibliei este suspnut de descoperirea supremá a persoanei Domnului Isus Cristos. In concluzie, caracterul supranatural al Bibliei este suspnut de urmátoarele dovezi: a) modul exceptional in care a fost alcátuitá;

In 1944 apare la Bucurepi „Biblia - adicá Dumnezeiasca Scripture“ tradusá de Nicodim, Patriarhul Romániei de atunci. Alte edi|ii au apárut ín 1968, 1975, 1982. ■ „Biblia vorbe$te despre toate. Ea descrie nature, creapa, astrele, lumina, atmosféra, elementele, mun|ii, animalele ?i plantele. Ea trateazá despre istorie, nu numai a lui Israel, dar §i istoria marilor imperii din jurul Palestinci cu impárajii, rázboaicle, cármuirile lor succesive. Este pur t?i simplu uimitor cá o face intr-un mod atát de corect.“ (Rene Pache: L 'inspiration et 1’autorite de la Bible, p. 141).

Bibliologie

23

b) top autorii au vorbit in acela^i spirit; completándu-se unul pe altul, au asigurat continuitatea Bibliei; c) nu se poate demoda; d) Biblia este o carte pentru suflet.

Autoritatea Bibliei rezultů din urmátoarele cinci dovezi: a) autorul ei este Dumnezeu; b) conpnutul ei cuprinde adevárul'; c) durabilitatea ei: imperii mari, culminánd cu Imperiul Roman, s-au prábu§it, dar ea a rezistat dintelui vremii; d) imposibilitatea de a fi contrazisá; ea a rezistat criticii. Mereu au apárut dovezi noi (arheologice), care au intárit autoritatea ei; e) efectele ei sufletejti - ca nicio altá carte, Biblia vorbe§te nu numai minpi, ci §i sufletului. II. INSPIRATIA BIBLIEI

Revelapa este actul prin care Dumnezeu S-a facut cunoscut oamenilor. Ea cuprinde: - Revelctfia generálů - existcnpi cerului §i a pámántului care vorbesc despre existenfa lui Dumnezeu in calitate de Creator; - Revelajia speciálů - este actul prin care Dumnezeu S-a descoperit oamenilor, adresándu-se direct lor. Rezultatul acestei revelapi este Sfanta Scripturá. Revelapa specialá s-a transformat in cuvánt scris in paginile Bibliei. Biblia este revela{ia verbalá a adevárurilor dumnezeie§ti. Inspiratia este mijlocul prin care Dumnezeu a comunicat revelapa Sa omului. Oamenii care au scris documentele Bibliei au fost cáláuzip de inspirapa Duhului Sfant (2 Tim. 3:16; 2 Pt. 1:21). 3 Ioan Calvin scrie: „Adevárul este scutit de orice índoialá, pentru cá, fara alte ajutoare, se poate suspne singur. Or, cát de proprie ii este Scripturii aceastá virtute reiese din faptul cá din toate scrierile omenejti, oricát ar fi de potrivite ?i de aranjate, nu existá niciuna care sá aibá atáta putcre de emoponare ca ea ... Šunt mai multe motive foarte clare pentru care manifestarea $i demnitatea Scripturii nu numai cá pot intári inimile credincio?ilor, dar le pot menpne putemice impotriva ráutápi calomniatorilor.“ Dupá ce menponeazá prin aceste motive „lucrarea Duhului Sfant“, Calvin adaugá: „Márturiile omene^ti care servesc la confirmarea ei nu vor fi zadamice atunci cánd vor urma márturiei principále §i suverane, ca elemente secundare pentru a veni in ajutorul nepriceperii noastre” (Ioan Calvin: Intemeierea religiei cre$tiné).

24

Doctrinele biblice ale Bisericii

Prin inspirapa Bibliei injelegem lucrarea Duhului Sfant asupra minjii scriitorilor Bibliei, folosifi de Dumnezeu ca orgáne pentru a transmite aceastá revelafie in mod infailibil. Deci Duhul Slant a ajutat pe scriitorii Bibliei sá adune §i sá scrie despre revelajia pe care au avut-o din partea lui Dumnezeu Iluminarea - Duhul Slant este autorul Sfintei Scripturi. Tot El este §i interpretul ei infailibil (In. 15:26; 16:13-14; 14:26; 1 In. 2:27). Duhul Sfant sfin(e§te mintea §i inima ascultátorilor ca sá primeascá márturia adevárului (In. 17:17). Prin iluminare, in(elegem insuflefirea primitá de mintea omeneascá din partea Duhului Slant, in virtutea cáreia šuntem capabili sá in(elegem adevárul, revelat §i comunicat nouá prin insuflarea Sfintelor Scripturi. Sfanta Scripturá, atát Vechiul cát §i Noul Testament, este inspirafia verbalá a lui Dumnezeu §i revelafia lui Dumnezeu facutá omului, infailibilá, singura autoritate §i normá de credin(á (2 Tim. 3:15-17; 1 Tes. 2:13; 2 Pt. 1:21). III. ORIGINEA DIVINÁ A BIBLIEI

1. Biblia este o carte diviná; ea are un caracter supranatural fárá a reprezenta inspira(ia §i geniul oamenilor; ea reprezintá descoperirea lui Dumnezeu facutá oamenilor direct §i nemijlocit prin Duhul Sfant. Biblia are un caracter unie4. Pentru a in(elege inspirafia, Duhul Sfant ne ilumineazá. 2. Deosebiri intre inspirafie $i iluminare: a) in primul rand, ca duratá: iluminarea poate fi permanentá (1 In. 2:20-29), inspirafia este sporadicá, prorocii nu erau permanent sub influenza Duhului Sfant (ler. 14:14; 23:11-16; Ez. 12:3). b) in al doilea rand, iluminarea admite progresivitatea (pot fi mult sau mai pu(in iluminat; doi credincio§i pot fi iluminap diferit. Cineva poate avea momente diferite de iluminare, mai tare sau mai slabá). Inspirafia nu admite progresivitate, din moment ce Duhul Sfant vorbe$te. 3. Inspiraíia Bibliei este vie, $i nu mecanicá. Scrierile Scripturii nu šunt o dictare pasivá5, ca §i cánd ar vorbi cineva printr-un megafon. Excep(ie fac douá cazuri: Cele Zece Porunci §i rugáciunea Tatál Nostru. 4 Reforma a redat Scripturii autoritatea ei necondiponatá de care s-a bucurat in Biserica cre?tiná primará. Reformatorul elvejian Ulrich Zwingli (1484-1531) a fost primul care formuleazá principiul „Sóla Scripturá“ (numai Scripturá), reeunoseánd-o ca singura sursá infailibilá §i autoritará a revelafiei divine (Cele 67 de texte. 1523).

Bibliologie

25

Duhul Sfánt folosejte facultáfile mintale ale scriitorilor Bibliei pentru a transmite mesajul divin, ji aceastá transmitere poartá amprenta individualitájii, personalitami omenejti. Putem vorbi de o cooperare diviná cu autorii Bibliei pentru transmiterea mesajului. E o maře tainá: interacfiunea Duhului Slant cu duhul omenesc. 4. Inspirafia biblicá. Biblia este completá, p nu parfialá. Unii spun cá unele pár(i din Biblie cuprind legende ji mituri, noi insá credem inspira(ia totalá a Cuvántului lui Dumnezeu. De aceea Scriptura poate avea un nume generic: CUVANTUL LUI DUMNEZEU. 5. Inspirafia Bibliei este verbalá. Nu šunt inspirate gándurile, ci cuvintele Scripturii (Ev. 1:1; 2 Pt. 1:21; 1 Cor. 2:13; In. 10:35; Mt. 22:42-45; Gal. 3:16; Ev. 12:26-29). Prin inspirace, scriitorul este pázit de eroare in inregistrarea ji transmi­ terea mesajului. Inspirace nu inseamná totdeauna revela(ie; Moise a fost inspirat sá inregistreze evenimentele pe care le-a transmis. Totuji, trebuie sá facem deosebire intre inspirafia revela(iei divine, adicá cuvintele spuse de Dumnezeu, care šunt infailibile, ji intre inspirajia prin care ni s-au comunicat fapte ji cuvinte care nu aparjin revela(iei divine. De exemplu, šunt inregistrate cuvintele diavolului spuse Evei; la fel cele ale sopei lui lov - acestea nu šunt revelajii (vezi Gen. 3:4-5; lov 2:9). Diavolul ji sojia lui lov nu au fost inspiraci de Dumnezeu cánd au vorbit; autorul Bibliei insá a fost inspirat cánd ne-a transmis aceste vorbe spuse de cei in cauzá. 6. Inspirafia Bibliei poate fi verificatá dupá urmátoarele criterii: a ) ín ceea ce přivezte pretenpa cá este inspiratá. Expresia „Dumnezeu a zis“ este intálnitá de 2600 ori in Biblie. Istoria, Legea, Psalmii, profe(iile scrise de oameni sub inspirace: Exod 24:4; 34:28; losua 3:9; 2 ímpárap 17:13; Isaia 34:16; 59:21; Zaharia 7:12; Psalmul 78:1; Proverbe 6:23; 2 Petru 3:15-16; 1 Corinteni 2:13; 14:31; 1 Tesaloniceni 2:13; 4:2; I Ioan 1:5; Apocalipsa 1:1. 5 Intre anii 1600-1660 s-a dezvoltat ín istoria biscriceascá o epocá (timpul celei de-a doua ji a treia genera(ii protestante) care suspnea „inspirapa verbalá a Bibliei“. Ei afirmau cá totul, chiar ji punctuafia Bibliei a fost insuflatá de Duhul Sfánt ji cá autografú ei au fost numai „calami vivcntes et scribentes“ (Calov), adicá pcne vii ji scriitoare. Nu admiteau posibilitatea ca, de pildá, vedcniile primite de proroci sá fi fost exprimate de ei ín propriile lor cuvinte umane.

26

Doctrinele biblice ale Bisericb

b ) Přivitá de aproape, Biblia ni se prezintá ca revelajia lui Dumnezeu facutá únor oameni a cáror cinste §i obiectivitate nu pot fi contestate: • din punctul de vedere al preciziei (exactitápi) - nu cuprinde lucruri demodate; • unitatea Bibliei: téma este aceea§i. Cáte cár|i pot fi citite de mai mult de douá ori? Biblia ínsá poate fi cititá de suté de ori! • circulapa Bibliei in suté de limbi, in toatá lumea; • in afara timpului; cea mai veche §i totu§i cea mai actualá carte; • in ciuda persecupilor dezlánpiite impotriva ei, ea a fost admirabil pástratá in vřeme; • mulpmea profepilor implinite. c ) Cititorul simte cá Biblia este inspiratá. Simpm divinitatea ei; ea ráspunde la toate problemele noastre (1 Pt. 3:15). d ) Cuprinsul ei dovede§te cá este inspiratá. Dovezi practice: • a influenjat civilizapa omenirii §i a schimbat multe viep; • a adus luminá, mángáiere la mii de šuflete. IV.

CANONUL VECHIULUI TESTAMENT §1 AUTENTIC1TATEA LEI

Cuvántul kanón in limba greacá inseamná trestie, bá{, prájiná de másurat. Termenul „kanón“ a cápátat sensul de indreptar, etalon dupá care se fac alte másurátori. Canonul Scripturii6 este rodul inspirapei divine §i nu al muncii Bisericii (2 Tim. 3:16). Atunci cánd Cuvántul lui Dumnezeu a fost scris, el s-a transformat in Scripturá. Formarea Scripturilor Primul scriitor al Bibliei a fost Moise. El a fost inspirat de Dumnezeu in cel pupn trei sensuri: 1. Sá selecponeze, sá repná §i sá includá in Biblie lucrurile cunoscute atunci din alte surse. De exemplu: 6 Canonul biblic in teologie are semnifica(ia unei legi, prescript sau a unei reguli de credinfá, a unei hotarári colective. Sub denumirea de „canon biblic“ npelegem acele cápi ale Vechiului ?i ale Noului Testament care au fost recunoscute ca bind inspirate. Dupá o tradifie rabinicá veche, Sinodul iudcu din lamnia (100 d.Cr.) a consfin(it cele 39 de cápi ca formánd canonul ebraic.

Bibliologie • • • • • • • 2.

27

istoria cerului §i a pámántului (Gen. 2:4); istoria genera(iilor de la Adam (Gen. 5:1); urma§ii lui Noe (Gen. 6:9); spi(a neamului Sem, Terah, Ismael, Isaac, Esau, lacov; cartea rázboaielor (Num. 21:14); cartea dreptuiui (los. 10:13; 2 Sam. 1:18); cartea adevárului (Dan. 10:21). Sá includá in Scripturá intámplárile transmise prin viu grai.

3. Sá includá in Scripturá intámplárile petrecute in vremea sa. Limbile in care s-a scris Vechiul Testament: ebraicá (limba din Canaan, a lui Avraam); aramaica1 (dialect Semitic, inrudit cu ebraica, vorbit in Mesopotamia, insu§it de semin(ia luda in timpul robiei babiloniene; era vorbit in vremea Mántuitorului); greacá - Septuaginta (traducerea Bibliei din limba ebraicá in limba greacá in secolul II, i.Cr.).

Dovezile autenticitálii Bibliei 1. Márturiile interne - din Vechiul Testament 2. Márturiile din Noul Testament: a) atitudinea Mántuitorului (Mt. 5:17-18; Lc. 24:27; 24:44-45; In. 10:34-35); b) márturii ale apostolilor (2 Pt. 1:20; Rom. 1:2; 2 Tim. 3:15). Canonul Vechiului Testament reprezintá Legea, Prorocii §i Psalmii (Mt. 5:17; Fa. 13:15; Lc. 24:44). 3. Márturii istorice: a) Filon din Alexandria, fdosof din secolul I, spunea: „ludeii ar prefera sá moará mai bine de 10.000 ori decát sá permitá schimbarea unui singur cuvánt din Scripturá.“ b) Iosif Flaviu - „Avem 22 de cár(i care con(in scrierile timpurilor trecute, care sunt considerate divine.“ Evreii Ímpár(eau Scripturá in 24 de suluri (cár(i). Flaviu combiná „Rut“ cu „Judecátori“, „leremia“ cu „Plángerile lui leremia“. 7 Textele scrise in aramaica sunt urmátoarele: Ezra 4:8-6, 18; 7:12-26; Daniel 2:4-7, 28; leremia 10:11. Limba greacá in care a fost scris Noul Testament este koine - un limbaj din popor care difera de grcaca clasicá, exceptie facánd Evanghelia dupá Luca, scrisa intr-un stil mai literar.

28

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

Legea - 5 carp Profepi mari §i mici - 8 carp Scrieri poetice - 3 carp Istorice - 3 carp Celelalte - 5 carp c) Sinodul de la lamnia, de lángá Tel-Aviv, a ratificat existen|a Scripturii ebraice. Canonul Vechiului Testament se considera deja incheiat in secolul V, i.Cr. d) márturii arheologice; e) Implinirea profepilor; f) spiritualitatea cárplor Scripturii - Masorepi din secolele V §i X au copiat cu grijá Scripturile, nu au permis niciun cuvánt gre§it; pe marginea sulului era scris numárul literelor care trebuiau scrise pe sul (pána §i litera de la mijlocul rándului era notatá pe margine). - Cele mai vechi manuscrise rámase de la ei sunt din secolul X. - Descoperirile de la Qumran din 1947 au demonstrat vechimea scrierilor biblice care urea pána in secolul II, i.Cr.

De ce avem pu(ine manuscrise 1. Multe manuscrise au fost distruse in timpul persecupilor, ca de exemplu in timpul lui Diocletian. 2. Masorepi au depus o muncá intensá pentru a stabili textul corect, iar restul textelor le-au distrus. 3. Cánd un exemplar al Scripturii era uzat sau mutilat, era fie ars, fie pástrat intr-o cámará a sinagogii. La Cairo s-a descoperit un depozit de manuscrise de pe la anul 900. 4. Dumnezeu n-a permis sá ne parviná manuscrisele originale spre a nu fi idolatrizate. V. CANONUL NOULUI TESTAMENT SI AUTENTICITATEA LUI

Autoritatea Noului Testament se bazeazá pe urmátoarele dovezi: 1. Scriitorii Noului Testament au fost persoane competente. Dintre evangheli§ti, doi au fost apostolii Domnului Isus Cristos (Matei §i Ioan). O buna parte dintre scrierile Noului Testament aparpn apostolului Pavel, chemat de Dumnezeu la slujba apostoliei. Cáteva dintre scrieri aparpn apostolilor Ioan §i Petru, iar douá, lui lacov §i lui luda, frapi trupe§ti ai Domnului Isus Cristos.

Bibliologie

29

2. Scriitorii Noului Testament au fost persoane cinstite, a cáror buna credinfá nu poate fi pusa la indoialá. 3. Scrierile Noului Testament se armonizeazá intre ele. Putem vorbi de o armonie a celor patru evanghelii, de§i au fost patru evangheli§ti care au scris din patru puncte de vedere. Inváfáturile evanghelice sunt unitare, de§i o parte sunt transmise de apostolul Pavel, care a primit Evanghelia prin descoperire cereascá (Gal. 1:11-12). 4. Cárjile Noului Testament corespund descoperirilor istorice §i arheologice. Persoanele, locurile §i evenimentele pot ft verificate. Existá cel pufin patru motive care au determinat criteriul dupá care carfile Noului Testament au fost acceptate §i considerate canonice §i deci incluse in Noul Testament: 1. caracterul lor apostolic (dacá provin de la apostoli sau de la persoane din imediata lor apropiere - Luca §i Marcu); 2. confinutul lor, caracterul lor spiritual §i integru; 3. universalitatea cárfilor (acceptate de toatá Biserica); 4. ultimul test: caracterul divin al inspirafiei. Pe la sfar§itul secolului II, o parte dintre carfile cuprinse in Noul Testa­ ment au fost recunoscute ca apostolice. La sfar§itul secolului IV, toate cele 27 de carfi cuprinse in canon au fost recunoscute de bisericile apusene (Conciliul de la Roma, 382, §i de la Cartagina, 397). In jurul anului 500, bisericile de limba greacá din rásárit au acceptat §i ele carfile Noului Testament. In anul 303, Dioclefian a decretat ca Biblia sá fie distrusá; el credea cá cre§tinismul e produsul unei cárfi §i cá Biblia ar fi vinovatá de existenfa Bisericii. Dupá el a venit Constantin cel Mare, care a dat libertate credinfei cre?tine. El a dispus sá se restituie 50 de manuscrise ale Noului Testament spre a ft impárfite la 50 de biserici. Fiecare carte la inceput circula separat, pe un sul de piele. Trecerea de la sul la codex a avut loc in jurul anului 300, cánd s-a rcnunfat la sulurile care s-au táiat in pagini §i s-au inclus intr-un codex. La inceput, codexul era scris cu majuscule. Pe la inceputul secolului VII, a apárut un text cu scricre cursivá in limba greacá, era scris de máná, cu liteře mici, inclinate. Prin secolul IX nu s-a mai scris uncial. Tischendorf, profesor la Universitatea din Leipzig, in 1864, a gásit unul dintre cele mai, valoroase documente. In cursul cálátoriei in Jara Sfantá, intr-o mánástire de la poalele muntelui Sinai a gásit pergamente care cuprind

30

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

Septuaginta greacá §i printre ele §i párp din Noul Testament. Cálugárii au fost suspicion §i au repnut manuscrisul. A facut o nouá vizita cu sprijinul guvernului Rusiei la mánástirea Sfanta Ecaterina din Sinai. Intre timp insá codexul a dispárut. fnainte de plecare, un ecumen i-a arátat un mánunchi de manuscrise vechi, care cuprindea párp din Vechiul Testament §i intreg Noul Testament in limba greacá. Era singurul manuscris grecesc atát de vechi care cuprindea in intregime Noul Testament. Era un codex din anul 350 d.Cr. El 1-a adus la Petersburg. In 1933 este cumpárat cu 500.000 dolari de cátre englezi $i a§ezat in Muzeul Britanie. Din toate serierile párinplor biserice§ti §i ale celorlalp seriitori ai vremii, dupá cum a incercat un om de §tiin(a, s-a putut reconstitui intreg Noul Testament, cu exceppa a 11 versete. Existá circa 5000 de menpuni din Noul Testament in serierile vechi ale acestor seriitori. VI. BIBLIA ÍN LUMINA §TIINJEI

De$i Biblia nu este o carte §tiinpficá in sensul strict al cuvántului; ea totu$i cuprinde idei §i principii pe care niciodatá §tiin|a nu le-a putut §i nu le poate contrazice. In vremea cánd cuno§tin(ele oamenilor erau foarte reduse, prin revelape, seriitorii Bibliei au seris adeváruri care abia dupá mii de ani au putut fi enunfate pe cale §tiinpficá.

1. Astronomia a) Inainte de a se descoperi telescopul (sec. XVII) numárul stelelor eunoseute era limitat. Ptolemeu spunea cá ar fí 1056 stele, Kepler - 1005 stele. Biblia spune cá numárul stelelor nu se poate numára. $i intr-adevár, azi este §tiut cá existá miliardě de stele, un numár infinit de stele. b) gravitapa: lov 26:7 - spánzurá pámántul pe nimic (lov 38:6); c) forma: rotundá - Isaia 40:22; Proverbe 8:31; d) mi§carea in spapu a astrelor - Isaia 40:26. Expresia din Psalmul 19 versetele 5-6 este pur poeticá.

2. Meteorologia Curenpi dau na§tere la diferenperile climatice: ploaie, západá (Ecl. 1:6-7; lov 36:27-29). Greutatea aerului de care vorbe^te Biblia (lov 28:25) a fost confirmatá de Torricelli in 1643.

Bibliologie

31

3. Medicína (legile sanitare)8 Legile sanitare ale lui Moise au fost cele mai avansate din istoria luinii §i corespund §i azi. Levitic 11 cuprinde lišta animalelor curate, in mare parte valabilá §i azi; primejdia contaminárii (Dt. 14:21) interzicea consumul animalelor moarte; Levitic 11:29-36 interzice báutul apei statute in groapá; Deuteronem 23:12-14 - reguli sanitare. Izolarea leprojilor. Cuvántul biblic de la Levitic 17:11 - „cáci via|a trupului este in sánge“ - este confirmat de §tiin|á. 4. Fizica Legea conservárii §i transformárii; in transformarea energiei in alte forme, cantitatea energiei e constanta. Materia poate sá se schimbe ca forma, dar masa rámáne aceeaji. Dumnezeu a creat universul §i lucrurile de pe pámánt, determinánd soiul fiecárei plaňte §i al fiecárui animal, a§a cum serie in Geneza. Materia odatá creatá de Dumnezeu i§i poate schimba forma. 5. Geologia9 Biblia cuprinde multe referiri la mun(i, soluri §i mi§cári tectonice.10

8 lata márturia unui medic, Dr. Paul Tournier care, in cartea cu titlu semnificativ Biblia tji medicína, serie: „Prima mea descoperire este bogájia incomparabilá a Bibliei. Ea este cartea dramei omenejti. lar pentru noi medicii, care šuntem adáncip in aceastá drama, ea este deosebit de interesantá. Ceea ce ne uimejte mai ales in Biblie, pe lángá altele, este realismul ei. Ea ne aratá omul a$a cum este; aja cum il eunoajtem, cu toatá pácátojenia ji márepa lui; cu toate convingerile ji indoielile lui; cu toate planurile ji faptele lui rujinoase“ (Dr. Paul Toumier: Bible et medicine, p. 14). 9 Unul dintre cei mai mari geologi ai secolului nostru, Pierre Termier, ji-a intitulat ultima parte a unui subiect de dieponar consacrat geologiei: „Despre rolul apologetic al geologiei“. Dupá ce examineazá cáteva considerapuni aduse Genezei, autorul trage urmátoarea concluzie: „Credinja crejtiná nu are motive sá se teamá de progresele geologiei... Istoria pámántului are o valoare apologeticá specialá. Nimic nu márturisejte mai bine ca aceastá istorie despre ordinea lumii; prin urmare, poate fi folositá de cátre crejtin - mai mult decát majoritatea celorlalte jtiinje - pentru a-i intári propria credintá“ (Pierre Termier in „Melanges"). 10 Cánd ajungem la amánunte, rámánem uimip ce termeni preciji ji ce imagini veridice ji uimitoare folosejte Biblia cánd se referá la munfi (Is. 64:1-3; Mica 1:3-4; Ps. 104:8; 114:4-6). Mun(ii ne šunt aráta(i apoi in raport cu apele marine (Gen. 1:5; lov 38:8-11; Ps. 66:6 etc.). lar geologia ne invajá tocmai faptul cá munpi au luat najtere pe amplasamente marine, sub forma únor valuri gigantice de piatrá (Daniel Vemet, Les Montagnes et la Bible - 1962).

32

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn VIL ALTE ASPECTE BIBL1CE

1. Oprirea soarelui in timpul lui losua. Herodot spune cá preojii egipteni au menponat in cronicile lor existenci unei zile neobi§nuit de lungi. La fel este menponatá in legendele triburilor polineziene §i indiene. Cu ocazia calculelor electronice, controlánd požila soarelui in diferite epoci din viitor §i trecut, necesare cercetárilor §i experien|elor extra-terestre, s-a constatat lipsa unei zile in scurgerea vremii. Repetándu-se experien(a, s-a gásit lipsa a 23 de ore §i 20 de minute in timpul lui losua (los. 10:12-13) §i 40 de minute in vremea lui Ezechia (Is. 38:8), cánd soarele s-a oprit 40 de minute (s-a dat inapoi umbra de pe cadranul lui Ahaz). 2. Relatarea biblicá cu privire la potop este confirmatá de descoperiri arheologice §i de tradifia popoarelor vechi. 3. Intámplarea cu lona, cánd a fost inghipt de un pe§te (lona 1:17), a fost confirmatá de anumite intámplári. De exemplu, in 1891 un marinar dat dispárut a fost gásit in pántecele unei balene incá viu dupá mai multe ore §i redat viefii. 4. Urmele Sodomei §i ale Gomorei de pe fundul Márii Moarte confirmá adevárul relatárii biblice cu privire la distrugerea acestor cetáfi pácátoase (Gen. 19:24-28). 5. Cáderea lerihonului in timpul lui losua. Descoperirile arheologice au dat la ivealá cá zidurile s-au prábu^it in afara cetá(ii, §i nu ináuntru. Acest fapt confirmá cá dárámarea lor a fost un fapt neobi§nuit. „Poporul a scos strigáte, §i preo(ii au sunat din trámbi(e. Cánd a auzit poporul sunetul trámbi(ei, a strigat tare, §i zidul s-a prábu^it“ (los. 6:20). 6. Descoperirile arheologice §i istorice au demonstrat implinirea multor altor profesi. - Ezechiel 26 - nimicirea Tirului §i a Sidonului; - Isaia 45:1- Cir este prevestit cu 200 de ani inainte de a se fi náscut §i de a fi domnit peste Imperiul Medo-Persan, care a cucerit Babilonul. Biblia, prin conjinutul ei, este accesibilá min(ilor celor mai luminate, dar §i oamenilor celor mai simpli. Pe másurá ce trece timpul, ea nu numai cá nu se demodeazá, ci devine din ce in ce mai actualá. Aici vedem implinirea cuvintelor Domnului Isus, care a spus: „Cenil §i pámántul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“ (Mt. 24:35).

Bibliologie

33

VIII . SFÁNTA SCRIPTURÁ §1 TRADIJIA

Autoritatea Sfíntelor Scripturi este deasupra Bisericii deasupra conducátorilor ei. In timp ce la baza Márturisirii de credinfá a bisericilor cre§tine fundamentalisté este a§ezatá numai Biblia sau Sfánta Scripturá, alte biserici mai au §i Tradifia. Prin Tradicie sau „Sfánta Tradicie“ infelegem mánunchiul de inváfáturi considerate cá ar fi fost date Bisericii prin viu grai §i cá acestea s-au fixat ín scris, mai tárziu, in afara Sfíntelor Scripturi. Acestei Tradicii i se conferá autoritate de aceea?i valoare ca §i Sfintei Scripturi. Pe cát este de adevárat cá Sfanta Scripturá nu cuprinde absolut totul, toate minunile §i toate inváfáturile Domnului Isus Cristos, pe atát este de adevárat cá esenfialul a fost cuprins §i cá nicio altá inváfáturá (neinclusá in Biblie) nu mai poate avea pretenfia de a egala §i cu atát mai mult de a depá§i cuprinsul Sfíntelor Scripturi. „Isus a mai facut inaintea ucenicilor Sái multe alte semne care nu šunt scrise in cartea aceasta“ (In. 20:30-31). „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a facut Isus care, dacá s-ar fí scris cu de-amánuntul, cred cá nici chiar in lumea aceasta n-ar fí putut incápea cárfile care s-ar fí scris“ (In. 21:25). Cele patru evanghelii, care cuprind viafa, lucrárile §i inváfáturile Domnului Isus Cristos se completeazá in mod armonios. In vremea Domnului Isus exista tradifia iudaicá pe care Domnul Isus a combátut-o.

Atunci ni§te farisei §i ni$te cárturari din lerusalim au venit la Isus §i I-au zis: „Pentru ce calcá ucenicii Tái datina bátránilor? Cáci nu-$i spala máinile cánd mánáncá.“ Drept ráspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce cálcafi porunca lui Dumnezeu in folosul datinii voastre? Cáci Dumnezeu a zis: Cinste^tepe tatál táu p pe mama ta §i Cine va grái de ráu pe tatál sau sau pe mama sa sá fie pedepsit negre$it cu moartea. Dar voi ziceý: ‘Cine va zice tatálui sáu sau mamei sale: Ori cu ce te-a§ putea ajuta, l-am inchinat lui Dumnezeu nu mai este (inut sá cinsteascá pe tatál sáu sau pe mama sa.’ §i ap desfíintat astfel cuvántul lui Dumnezeu in folosul datinii voastre.“ (Mt. 15:1-6)

Dacá unele sinoade ecumenice §i unii bárba(i ai Bisericii au avut un rol pozitiv la fixarea únor doctrine biblice, in schimb alte sinoade §i alfi bárbafi §i-au permis sá stabileascá dogme §i ritualuri contrare Cuvántului scris al Bibliei. íncepánd cu Constantin cel Maře, mulp impárafi au cáutat sá

34

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

influence deciziile sinoadelor ecumenice. Chiar ín scrierile celor considerap „párinp biserice$ti“ existá contraziceri. N-am avea nimic contra dacá unele „tradipi“ ar fi in armonie cu Cuvántul scris al lui Dumnezeu. Atunci insá cánd ele contravin Cuvántului scris, de a cárui autenticitate §i originalitate nu ne indoim - respingem hotárát tot ceea ce este impotriva Sfíntelor Scripturi. Tradipa §i-a permis sá constituie un izvor de inváfáturá pentru stabilirea únor dogme §i practici necunoscute atát Sfíntelor Scripturi, cát §i Bisericii creatine primáře. Marea Reforma din secolul al XVI-lea a dat o maře loviturá Tradipei ca norma de credinfá, demonstránd cá numai Sfánta Scripturá este adeváratul §i singurul izvor al revelafiei divine in materie de credin|á. Principiul cá Biblia este insuflatá de Dumnezeu, cá este infailibilá §i cá este singura normá de credinpí contrazice Tradipa §i teologia modemistá." Teologia modemistá raponalistá a cáutat sá elimine supranaturalul din Biblie, sá foloseascá rapunea ca o strecurátoare pentru a elimina miracolul din Biblie. Ea a ridicat rapunea la rangul de autoritate in materie de credinpí, rástálmácind sau determinánd infelesuri cu totul opuse sensului adevárat al Bibliei. Nici Tradipa, nici teologia modemistá nu au dreptul sá stea aláturi de Sfánta Scripturá. Mi§cárile religioase care considerá Sfánta Scripturá ca singura autoritate in normě de credinfá au fost numite fundamentalisté. In concluzie: 1) Biblia sau Sfánta Scripturá este cea mai importantá §i singura autoritate in materie de credinpí (2 Tim. 3:16). 2) Dupá doctrina únor biserici, Tradipa este bazatá pe autoritatea scrierilor únor párinp biserice§ti care ar fí transmis invápíturi descrise in Biblie, predate de apostoli. 3) Tradipa se mai bazeazá pe autoritatea §i hotárárile luate de unele consilii ecumenice care §i-au asumat rolul determinant de a fíxa puncte doctrinare necuprinse in Sfánta Scripturá. 4) Apostolul Pavel spune categoric: „inváfap sá nu trecep peste ‘ce este scris’“ (1 Cor. 4:6). „Toatá Scripturá este insuflatá de Dumnezeu ... ” " Albert Einstein declara (1938): „Fárá credinpí in armonia intemá a lumii noastre nu ar putea sá existe §tiin(á“ - $i tot el a mai scris: „Dacá eliminám din iudaismul profeplor ?i din cre$tinismul propováduit de Isus tot ceea ce a fost introdus mai tárziu ... avem o religie capabilá sá fereascá lumea de toate relele sociále. Orice om are datoria sfantá sá facá tot ce poate pentru triumful acestei religii“ (citát dupá Van Mierlo: La Sciense, La raison et la Foi).

Bibliologie

35

(2 Tim. 3:16-17). „Dar chiar dacá noi inline sau un inger din cer ar veni sá vá propováduiascá o Evanghelie deosebitá de aceea pe care v-am propováduit-o noi, sá fie anatema!“ (Gal. 1:8). 5) Sfanta Scripturá se incheie cu urmátoarele cuvinte: „Márturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta cá, dacá va adáuga cineva céva la ele, Dumnezeu ii va adáuga urgiile scrise in cartea aceasta. $i dacá scoate cineva céva din cuvintele cár(ii acestei prorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vie(ii ?i din cetatea sfantá, scrise in cartea aceasta“ (Ap. 22:18-19). Aceste cuvinte reprezintá o pečete care dovedeme autenticitatea Sfintei Scripturi, cát §i interdic(ia categoricá de a scoate céva din ea sau de a adáuga céva la cuprinsul ei.

Partea a 11-a

Teologie Fundamentala

DOCTRINA DESPRE DUMNEZEU

I. CUNOA$TEREA LUI DUMNEZEU

Biblia nu incearcá sá dovedeascá existenfa lui Dumnezeu, ci pur §i simplu proclamá existenfa Lui, spunánd: „La inceput, Dumnezeu“ (Gen. 1:1). Dumnezeu este Creatorul universului §i al tuturor fiin|elor. El este Fiinfa spirituálů de o substan(á la fel cu duhul nostru, dar infinit superioará. Dumnezeu este infinit, etern, neschimbat in fiinfa Lui, atotin(elept, atotputemic, atotprezent, sfant, drept, adevárat. El a creat toate lucrurile §i toate fiinfele, inclusiv pe om. Cuvántul Dumnezeu in limba románá derivá de la douá cuvinte latine: Dominus, care inseamná stápán, §i Deus - Acel cáruia I se inchiná cineva. Se pune o intrebare: „Poate fi Dumnezeu cunoscut?“ lov 11:7: „Po|i spune tu cá pop pátrunde adáncimile lui Dumnezeu?“ Isaia 40:18: „Cu cine voi(i sá asemui(i pe Dumnezeu §i cu ce asemánare Il ve(i asemána?“ Ioan 17:3: „$i via(a ve§nicá este aceasta: sá Te cunoascá pe Tine, singurul Dumnezeu adevárat, §i pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.“ In general, existá trei feluri de cunoa§teri. La baza lor stá o anumitá másurá de credin(á: - cunoa^terea matematicá (logicá); - cunoa^terea §tiin(ificá (experimental); - cunoajterea personálů (prin experien(á). Toate lucrurile implicá la inceput o credin|á, o presupunere rafionalá, pentru moment imposibil de demonstrat. Uneori se incearcá a se inventa cáte o teorie. Credinfa, religia nu acceptá idei fara sens. §tiin(a ar trebui sá se intálneascá cu religia. Pentru aceasta oamenii au nevoie de umilinfá. Nimeni nu trebuie sá se considere atot§tiutor. Aceasta inseamná plafonare in sensul cá nu vrei sá §tii céva mai mult. In privin(a existenfei lui Dumnezeu se pune o intrebare, de exemplu, o corabie are nevoie de un constructor de mamini, de

40

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

personal de conducere. Oare universu! nu a avut nevoie de niciun Creator? Oare cine a a§ezat legile minunate care il cármuiesc? Un credincios, in urma unei discufii cu un necredincios, a cumpárat un glób pámántesc. Necredinciosul a exclamat: „Ce frumos glob! Cine 1-a facut?“ Cre^tinul a ráspuns: „Nu 1-a facut nimeni.“ Necredinciosul a tácut ru^inat; el a infeles cá, dacá un simplu glob are un creator, atunci cu atát mai mult universul imens care ne inconjoará. Cunoa§terea lui Dumnezeu se bazeazá pe douá mijloace: 1. Cunoa$terea supranaturalá - revelafia diviná care aduce dupá sine credinfa §i experienfa religioasá. 2. Rafiunea. Potrivit legii cauzalitáfii, nu existá efect fárá cauzá. Pasteur a demonstrat falsitatea teoriei generafiei spontane: - o mi§care trebuie sá primeascá la inceput un impuls; - o lucrare trebuie sá aibá un autor. Prin revelafie ínfelegem modul cum Dumnezeu S-a descoperit pe Sine insu§i. Psalmul 119:18 spune: „Deschide-mi ochii ca sá vád lucrurile minu­ nate ale legii Tale.“ Domnul Isus „le-a deschis mintea ca sá infeleagá Scripturile“ (Lc. 24:45). Omul e inzestrat de Dumnezeu cu posibilitáfi de a-L cunoa§te pe El cu ajutorul minpi §i al spiritului.

Posibilitčtfi rationale (mintale) In decursul istoriei s-au evidential trei feluri de a rafiona: a) rafiunea ateistá, la grecii antici: Thales, Democrit; b) rafiunea panteistá, la Anaxagora, la stoicii greci; c) rafiunea teistá, la filosofii englezi §i germani din secolul XVIII. Fárá rafiune, omul nu ar putea pricepe revelafia. Rafiunea este o facultate mintalá a omului, care il ajutá sá cunoascá adevárul. A cunoa§te diferá de a infelege - cunoajtem cá Isus e Fiul lui Dumnezeu, dar nu infelegem indeajuns cum a fost posibil ca Cristos sá fie in acela^i timp §i om §i Dumnezeu. Rafiunea poate judeca dacá un lucru este verosimil. Rafiunea poate judeca evidenfa unei reprezentári. • Existá adeváruri istorice care au nevoie de fapte istorice; adeváruri empirice care au nevoie de experience; adeváruri materiále care au nevoie de calcule; adeváruri morale care au nevoie de dovezi morale; adeváruri ale duhului care au nevoie de dovezi ale duhului. Ra(iunea poate prezenta, organiza faptele.

Teologie fundamentalá

41

Posibilitafile spiritului 1 Joan 1:3 deci, ce am vázut §i am auzit, aceea vá vestim §i vouá, ca §i voi sá avefi partake cu noi 1 Corinteni 1:9-„Credincios este Dumnezeu care v-a chemat la pártá§ie cu Fiul Sáu, Isus Cristos, Domnul nostru.“ Romani 8:15-16 - ,,§i voi ... ap primit un duh de infiere, care ne face sá strigám „Ava“, adicá Tatá! Insu$i Duhul adevere§te impreuná cu duhul nostru cá šuntem copii ai lui Dumnezeu.“ Galateni 4:6 - ,,§i pentru cá suntep fii, Dumnezeu ne-a trimis in inimá Duhul Fiului Sáu, care strigá „Ava“, adicá „Tatá!“ Spiritul are sim{urile sale cu care-L percepe §i-L pricepe pe Dumnezeu. O cunoa§tere sufleteascá lipsitá de recunoa§terea raponalá se nume§te misticism, care a dominat in Evul Mediu. Cu privire la existenja lui Dumnezeu existá mai multe conceppi: 1. Teismul - crede in existenta lui Dumnezeu. • monoteismul - credinfa intr-un singur Dumnezeu; • politeismul - credinfa in mai multi dumnezei. 2. Ateismu! - neagá existenta lui Dumnezeu; recunoa§te numai existenta materiei. 3. Dualismu!- principiul binelui §i al ráului, al luminii §i al intunericului. Religia lui Zoroastru din Persia este un exemplu ilustrativ. 4. Deismul - admite existenja lui Dumnezeu, dar ca pe o persoaná care S-a retras dupá creapune undeva in univers, fárá a Se mai interesa de soarta lumii. 5. Panteismul - confundá pe Dumnezeu cu natura inconjurátoare. 6. Monismul - toate lucrurile s-au facut dintr-o singurá substanfá. Omul §i Dumnezeu sunt una in esenfá §i substanfá. Intreg universul §i fiecare lucru este o diferitá manifestare a Dumnezeirii. 7. Metafizica - nu existá materie, ci totul este numai spirit. Dumnezeu e spiritul universal. II. REVELATIA LUI DUMNEZEU

Revelapa este actul prin care Dumnezeu S-a descoperit pe Sine §i adevárul Sáu, oamenilor. Pavel afirmá cá pe Dumnezeu II pop vedea din toate cele ce ne inconjoará. Rapunea, legea cauzalitápi strigá cá existá Dumnezeu. Filosofii antici nu au reuijit insá sá cunoascá pe baza rapunii lor pe Dumnezeu

42

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

in adevárata Sa márepe. „Vbm fi pierdufi dacá Dumnezeu nu ne va descoperi adevárul“ - spunea unul dintre fdosofi. Numai prin revelape Dumnezeu a putut fi cunoscut in adevárata Sa existenfá. Revelapa este de douá feluri: generalá §i specialá.

1. REVELAJIA GENERALÁ a lui Dumnezeu - actul prin care Dum­ nezeu ni Se descoperá. a) Revelapa lui Dumnezeu in naturá Psalmul 8:1 - „Doamne, Dumnezeul nostru, cát de minunat este Numele Táu pe tot pámántul! Slava Ta se inal(á mai presus de ceruri.“ Psalmul 19:1-2 - „Cerurile spun slava lui Dumnezeu §i intinderea lor veste^te lucrarea máinilor Lui. O zi istorise§te alteia acest lucru, o noapte dá de §tire alteia despre EL“ Prorocul Isaia pune intrebarea:

Cine a másurat apele cu mana lui? Cine a másurat cerurile cu palma §i a stráns (árána pámántului intr-o treime de másurá? Cine a cántárit munpi cu cántarul dealurile cu cumpána? Cine a cercetat Duhul Domnului $i cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfatuit El ca sá ia invá(áturá! Cine L-a invá{at cárarea dreptápi? Cine L-a inváfat in(elepciunea p l-a facut cunoscutá calea priceperii? (Is. 40:12-14)

Din vorbirea apostolului Pavel pnutá la Listra, cánd cei de acolo voiau sá-i aducá jertfe, desprindem: Oamenilor, de ce facep lucrul acesta? §i noi šuntem oameni de acecap fire cu voi: noi vá aducem o veste buná, ca sá vá intoarcep de la aceste lucruri dejarte la Dumnezeul cel viu, care a facut cerul, pámántul p marea, $i tot ce este in ele. El, in veacurile trecute, a lásat pe toate Neamurile sá umble pe cáile lor, mácar cá, drept vorbind, nu S-a lásat fárá márturie, intrucát v-a facut bine, v-a trimis ploi din cer §i timpuri roditoare, v-a dat hraná din beljug p v-a umplut inimile de bucurie. (Fa. 14:15-17) Fiindcá ce se poate cunoapc despre Dumnezeu le este descoperit in ei, cáci le-a fost arátat de Dumnezeu. In adevár, insuprile nevázute ale Lui, puterea Lui ve§nicá p dumnezeirea Lui, se vád lámurit de la facerea lumii cánd te uip cu bágare de seamá la ele, in lucrurile facute de El. (Rom. 1:19-20)

Din aceastá revelape generalá s-a desprins panteismul.

Teologie fundamentalá

43

b) Revelafia generalá a lui Dumnezeu in istorie Psalmul 75:6-7 - „Cáci nici de la rásárit, nici de la apus, nici din pustiu, nu vine inál(area. Ci Dumnezeu este Cel ce judecá: El coboará pe unul p inaljá pe altul.“ Daniel 2:21-22 - „El schimbá vremurile p imprejurárile; El rástoarná p pune pe impárap; El dá in|elepciune injeleptilor p pricepere celor pricepup! El descoperá ce este adánc p ascuns; El §tie ce este in intuneric p la El locuiepe lumina.“ Fapte 17:26 - „El a facut ca top oamenii, ie§i{i din unul singur, sá locuiascá pe toatá fa(a pámántului.“ Cunoaperea istoriei poporului Israel ne demonstreazá planul divin. De altfel, fiecare impárape pámánteascá §i-a avut rostul sáu in planul lui Dumnezeu. c) Revelapa generalá a lui Dumnezeu in conpiinfa noastrá

Romani 2:14-16 - „Cánd Neamurile, mácar cá n-au Lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au Legea, ip sunt singuri lege p ei dovedesc cá lucrarea Legii este scrisá in inimile lor, fiindcá despre lucrarea aceasta márturisepe cugetul lor p gándurile lor care sau se invinovátesc sau se dezvinovátesc intre ele.“ Conpiin(a este cel mai inalt tribunal intern p este unul dintre factorii revelapei generále.

2. REVELATIA SPECIALÁ este actul prin care Dumnezeu S-a descoperit pe Sine p adevárul Sáu, la un anumit moment, direct, anumitor persoane, a§a cum a fost cazul lui Avraam. Domnul zisese lui Avram: „lep din Jara ta, din rudenia ta §i din casa tatálui táu p vino in Jara pe care p-o voi aráta. Voi face din tine un neam maře p te voi binecuvánta; ip voi face un nume maře p vei fi o binecuvántare.“

Dumnezeu S-a descoperit pe Sine prin: a) Semne $i manifestári vizibile ale prezen(ei Sale - prin rugul aprins i S-a descoperit lui Moise (Ex. 3:2). b) Minuni,'1 fapte p evenimente neobipudte, prin care s-au intrerupt anumite legi ale naturii pentru pupn timp. Aici se incadreazá toate minunile facute atát in Vechiul Testament, cát p cele din Noul Testament (In. 20:30-31). 12 Un „miracol“, dupá etimologia cuvántului din latinescu „mirari“ (a se mira), inseamná un fapt uimitor prin caracterul sáu special, neobi^nuit. Dupá Biblie, un miracol rezultá dintr-o intervenpe supranaturalá, aducánd o márturie directá a prezen{ei p puterii lui

44

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

c) Prin profese, care reprezintá o comunicare verbalá directá din partea lui Dumnezeu facutá prin gura prorocilor. „Dupá ce a vorbit in vechime párinplor no§tri prin proroci, in multe ránduri §i in multe chipuri ..(Ev. 1:1 -2). d) Prin Isus Cristos. „Cáci in El locuie§te trapere toatá plinátatea Dumnezeirii“ (Col. 2:9). Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul (Ev. 1:2). Prin Isus Cristos avem o revelape intreitá a lui Dumnezeu: - prin existen(a Sa (In. 12:48); - prin natura Sa (In. 17:11-25); - prin iubirea Sa (In. 3:14-16). e) Prin Sfánta Scripturá, care cuprinde cárfile Vechiului §i ale Noului Testament. f) Prin experienfa únor oameni sfinfi §i deosebiji, cum au fost: Enoh, Noe, Avraam, Moise §i aljii. „Moise a chemat pe tot Israelul §i i-a zis: ‘Ascultá, Israele, legile §i poruncile pe care vi le spun astázi in auzul vostru ... Domnul v-a vorbit fa(á in fajá pe munte, din mijlocul focului’“ (Dt. 5:1-4). Scopul revelajiei este mántuirea oamenilor. Dumnezeu folosejte diferite mijloace pentru mántuirea oamenilor: - luminarea minjii; El ne lumineazá mintea ca sá pricepem; - indrumarea §i atragerea noastrá spre El; - umplerea noastrá cu iubire sfantá - sentimentul de profundá iubire fa(á de El, cu care ne umple El fiin(a. HI. MINUN1LE ÍN REVELATIA DIVINÁ

Minunea este un fapt sávár^it nu impotriva legilor naturii, ci deasupra §i in afara legilor naturii cunoscute de noi. Este lucrarea sávárjitá de Dumnezeu pentru un scop divin, folosind mijloace pe care omul nu le poate utiliza. Dumnezeu a creat natura. El are putere nu numai de a crea, ci §i de a schimba §i chiar a suspenda sau a abate legile naturii pentru un moment, potrivit voii Sale, care este intotdeauna buná §i dreaptá. Dumnezeu. Miracolele adesea readuc ordinea in dezordinea lumii determinatá de pácat. A?a este cazul cu vindecárile facute de Isus, care nu sunt in contradicpe cu legile biologice naturale, ci manifestů o reintoarcere la ordinea naturalá a lucrurilor, a viejii, a?a cum Dumnezeu le-a vrut §i le-a stabilit. Un miracol „este, in ac(iunea obi$nuitá a fortelor naturii, o interferentá a Autorului cu natura.“ Miracolul este cuprins in cadrul raporturilor intre determinismul implicat de legile naturii $i libera voin(á, hotárárea directá a Celui care a stabilit $i dat aceste legi (Daniel Vemet, La Bible et la Science).

Teologie fundamentalá

45

Cel care a facut soarele §i 1-a a$ezat pe cer are §i dreptul §i puterea sá-1 opreascá pentru o clipá din mersul lui. David Hume, filosof scofian, spunea: „Minunea nu este o evitare a legilor naturii, ci introducerea unui element nou.“ Dezordinea a intrat in lume prin pácat. Dumnezeu intervine pe cái miraculoase pentru a anula aceastá dezordine. Dumnezeu este dincolo de naturá §i deasupra ei. El este Stápánul ei. Minunea invierii nu distruge nicio lege, pentru cá ea nu intálne$te nicio lege. Medicul se folose§te de medicamente ca sá ínláture bolile. Chimistul dá na§tere la metale de o rezistenci aparte de cea pe care o oferá natura. Cre^terea pomilor, zborul pásárilor §i al avioanelor, mersul vapoarelor pe ape inláturá efectele legii gravitafiei. Descoperirea radiului a dus la constatarea cá toate corpurile sunt radioactive §i izvoare de energie. Cine I-ar putea nega lui Dumnezeu o astfel de putere facátoare de minuni? Minunea nu indicá vreo lege a naturii, pentru cá nu e facutá de naturá, ci de Dumnezeu. Minuni le šunt fapte reále, nu imaginare; ele nu šunt rodul autosugestiei sau al hipnozei. Prin autosugestie §i hipnozá nu se lini§te§te marea, nu inviazá morfii, nu se inmultesc páinile etc. Cunoa§tem noi oare toate legile, toate puterile §i toate posibilitáfile universului, ale naturii §i ale creafiunii? Existá lucruri imposibile numai pentru cá nu le infelegem! Cándva erau imposibile: telefonul, radiafiile Róntgen, radioul, televizorul, zborul pe luná, descoperirile atomice etc. Astázi ele šunt realitáfi. Minunea este insu§i existenfa universului §i a noastrá ca oameni. Toate lucrurile care ne inconjoará šunt minuni. Cineva spunea: „Noi explicám zilnic lucruri pe care le infelegem pufin prin lucruri pe care nu le infelegem deloc. Cu cát privesc natura, cu atát mai mult recunosc cá minunea in univers nu este excepfie, ci regulá, nu este céva izolat, ci universal; este normá cereascá §i atmosferá dumnezeiascá in care tráie§te §i se mi§cá tot ce a creat.“ Lacordaire spunea cá insá§i existenfa Bisericii este o minune. Minunile i§i au explicapile lor. Existá §i alte legi pe care incá nu le cunoa§tem. Minunea e un act facut intenfionat de Dumnezeu, in scopul preamáririi Sale, pentru ca noi sá-L cunoa^tem mai bine §i sá ne apropiem de El. Miracolele biblice fac parte integrantá din Cuvántul lui Dumnezeu §i dovedesc integritatea textului biblic. Minunile se fac cánd vrea, unde vrea §i cum vrea Dumnezeu. Ele nu se fac la comandá, cum li cereau iudeii minuni Domnului Isus.

46

Doctrinele

biblice ale

Biserich

• Din punct de vedere al obiectivului, existá douá feluri de minuni: - minuni asupra naturii; - minuni asupra omului; • Dupá locul unde se produc: - minuni exterioare (asupra naturii; vindecári divine); - minuni interioare (in via(a omului; na§terea din nou; botezul cu Duhul Sfant). • Dupá origine: - minuni divine - facute de Dumnezeu; - minuni false - lucrate de diavolul (vrájitorii egipteni de pe vremea lui Moise; minunile lui Anticrist; lucrárile prorocilor mincino§i). Minunile false au urmátoarele caracteristici: - šunt ínso(ite de comportári imorale; - šunt inso(ite de invá(áturi contrare Bibliei; - creeazá confuzii; - urmáresc interese personále; - in final, il indepárteazá pe om de Dumnezeu. IV. DOVEZILE EXISTENJEI LUI DUMNEZEU

Natura ascunde incá mii de taine pe care s-ar putea ca viitorul sá ni le descopere. Pe Dumnezeu nu-L cunoa$tem pe deplin, dar va veni o vřeme cánd Í1 vom cunoa§te, a$a cum este. „Ce vom fi nu s-a arátat incá. Dar §tim cá atunci cánd Se va aráta El, vom fi ca El; pentru cá Í1 vom vedea a$a cum este“ (1 In. 3:2). Astronomul francez Le Vérrier, in 1846, a descoperit prin calcule existenfa planetei Neptun, ca a optá planeta. Abia mai tárziu insá planeta a fost descoperitá pe boltá. Planeta Pluto a fost descoperitá numai prin calcule de cátre Lowerr (mort in 1916). Aceastá planeta a fost fotografiatá abia in 1930. Astázi se presupune existen(a §i a celei de-a zecea planete. Mul|i ínva(a(i ai vremii au nutrit credin(á in Dumnezeu. Dr. Braun párintele rachetei - a spus cá precizia legilor naturii demonstreazá existen(a unui Creator divin. Universul ascunde incá multe taine; toate lucrurile in univers šunt ránduite cu o precizie uimitoare de cátre Dumnezeu.

Teologie fundamental

47

Existenfa lui Dumnezeu este cel mai mare adevár. Tiranul Hieron din Sicilia 1-a chemat pe inváfatul Simonide la el §i 1-a intrebat ce este Dumnezeu, dar inváfatul a cerut mereu rágaz, motivánd cá de ce se gande^tc mai mult, de aceea i§i dá seama ce greu este sá spuná ce este Dumnezeu. Augustin (sec. IV) a tráit o viafá págáná. Monica, mama lui, s-a rugat mult pentru el. Acest tánár i§i pusese in gánd sá viná la Roma sá se distreze. In Italia insá s-a convertit, devenind fondatorul teologiei creatine. Odatá, plimbándu-se pe mai, a vázut un copil care voia sá mute marea intr-o gropifá sápatá in nisipul de pe (árm. Atunci el, care intenpona sá serie o carte despre Dumnezeu, §i-a zis: „Dare nu íncerc eu ca §i copilul acesta sá cuprind nemárginitul in márginit?“ Cine ne spune cá existá Dumnezeu? - universul; - Scriptura; - con§tiin(a noastrá; - experienfa personalá. Rafiunea umaná are capacitatea de a accepta §i de a cunoajte existen(a lui Dumnezeu. Teoria probabi litá(ii ne dá dreptul sá afirmám cá existá Dumnezeu. Cele $apte argumente ale existence! lui Dumnezeu

1. Ontologic - nopunea §i ideea de Dumnezeu se aflá in sufletul oamenilor. 2. Cosmologic - bazat pe legea cauzalitáfii (nu existá efect fárá cauzá). 3. Antropologie - insáji existenfa omului este o dovadá a existenfei lui Dumnezeu. 4. Teleologic - totul a fost creat dupá un plan bine stabilit. 5. Etnologic - toate popoarele din toate vremurile au posedat sentimentul religios. 6. Moral - glasul con§tiinfei din om. 7. Estetic - existenja frumosului §i posibilitáple noastre de a aprecia frumosul trebuie sá aibá un autor. 1. ARGŮM ENTUL ONTOLOGIC

Cuvántul „ontologic“ derivá de la cuvántul grecesc „on“ care este participiul verbului „a ft“, avánd nofiunea de fiinfá. Acest argument a fost fundamental de cátre teologul Anselm de Canterbury, arhiepiscop al Angliei (1033-1109).

48

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

Nopunea aceasta o gásim §i la Augustin. A fost dezvoltatá de filosoful francez J. Descartes. Potrivit argumentului ontologic, in noi inline avem ideea despre Dumnezeu, ca fiind cauza §i principiul tuturor lucrurilor. El posedá toate perfecpunile. Toate religiile pomesc de la acest argument. ín flinta omului existá o necesitate interna de a se ata§a de cineva infinit, bun, suprem, pe care revelaýa ni-L dovedeme ca fiind Dumnezeu. Este un fapt primar §i original realitatea sentimentului religios. El nu este un produs al minjii sau al experience! castigate in timp. El ne este organic dat §i indisolubil legat de structure sufletului nostru. Existenja Divinitápi a determinat existenja religiei. Voltaire credea ín Dumnezeu, admitea cunoa§terea existenjei Lui prin argumentul cosmologic §i teleologic. Conform tezei lui Bergson, cunoa^terea Divinitajii este un act al intuifiei interioare. Intuipa este názuinfa sufletului omenesc de a-L cunoa§te pe Dum­ nezeu. Ideea de Dumnezeu este náscutá in sufletul omului; este ideea de adevár. Ideea de Dumnezeu in noi e doar un germen in dezvoltare. Avem deci nevoie de revelapa diviná §i de un efort rational spre a dezvolta acest germen. A demonstra nu inseamná numai a deduce un adevár inferior dintr-un adevár superior, ci §i a induce adevárurile superioare §i generále din cazuri particulare. Nu numai trecerea de la cauzá la efect constituie procesul unei demonstrári (argument cosmologic), ci §i de la efect la cauzá. Cáile cunoa§terii šunt multe; realitatea este una. Existá multe taine incá necunoscute; necunoa$terea lor nu inseamná cá ele nu existá de vřeme ce noi nu le cunoa§tem. Cre§terea §i scáderea sentimentului religios se produc §i au loc potrivit altor legi. Pentru credincio§i, argumentele rationale vin in urma celor descoperite prin puterea revelatiei. Pupni necredincio$i au fost adu§i la credintá numai pe calea argumentelor raponale. Marile convertiri se fac prin intuijie sau printr-o bruscá schimbare a viepi, §i mai pupn pe calea lentá a demonstrapei. Dacá totu^i existá oameni lipsip de ideea de Dumnezeu, aceasta se datoreazá únor infirmitáp láuntrice ale fiin|ei lor, tot a$a dupá cum unii se nasc cu metehne trupe§ti. Lipsa ideii de Dumnezeu nu este cauzatá de insuficienja argumentapei, ci din cauza únor infirmitáp suflete§ti. Goethe in poezia Parabola exprimá sugestiv ideea cá adevárurile religioase, pentru a fi intelese, trebuie přivité din interior, a§a cum šunt přivité

Teologie fundamcntalá

49

picturile vitraliilor catedralelor. Pentru a fi apreciate, acestea trebuie contem­ plate dináuntrul catedralei, §i nu din afará. Descartes spunea: „Am ín spiritul meu ideea de Dumnezeu drept cea mai clará §i mai distinctá idee, avánd prin aceasta garanpa adevárului.“ Dupá el, existá idei nenáscute, venite din afará, §i idei produse in interiorul sufletului (náscute). Ideea de Dumnezeu nu poate veni din afará, fiindcá din afará nu vin decát impresii despre existenfa lucrurilor materiále. Nu poate fi un produs al sufletului meu, cáci eu, fiinfá imperfectá, nu pot produce o idee spre o Fiinfá perfectá, potrivit cáreia un efect nu poate fi mai mult decát o cauzá. Ideea de Dumnezeu este deci náscutá in mine de cátre Dumnezeu. Efectul are o cauzá care nu-1 depá§e§te. Aplicánd principiul cauzalitáýi in forma lui clasicá, din faptul cá eu exist §i cá am in miňte o idee a unei Fringe perfecte urmeazá adevárul cá existá Dumnezeu. Eu insumi n-a§ existá dacá n-ar existá Dumnezeu. Dacá n-ar existá Dumnezeu, nici n-a§ avea ideea aceasta. Nu cugetarea mea hotárá$te existenfa lui Dumnezeu, ci Dumnezeu imi dá aceastá idee. Avem deci Ín noi o facultate sufleteascá prin care II cunoa^tem pe Dumnezeu. Aceastá predispozice sufleteascá a fost plantatá de Dumnezeu, devenind o naturá a sufletului nostru, dupá cum un suveran í§i impune legile in regatul sáu. Conceppa despre Dumnezeu este consecinfa unei facultáp divine a§ezate in om de cátre Creator. Dumnezeu este perfecfiunea infinitá, singura existencí lipsitá de contradicpe, §i este punct de reper pentru orice existen|á contradictorie. 2. ARGUMENTUL COSMOLOGIC

Cuvántul „cosmos“ vine din limba greacá §i inseamná „univers“. Existenfa universului demonstreazá existen{a unui Creator. Acest argument subliniazá cá: - nu se poate efect fárá cauzá; - orice efect trebuie sá aibá o cauzá. Lumea este o totalitate a lucrurilor §i a fiinfelor care nu-§i au cauza in ele inse§i §i niciuna din ele nu poate fi cauza tuturor.

50

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

Primul care a pus principiul cauzalitáfii la baza existenci lui Dumnezeu a fost filosoful grec Aristotel, elevul lui Platon, care, la rándul sáu a fost elevul lui Socrate. Filosofii greci Anaxagora §i Platon au pus aceasta idee la baza demonstrárii existence! lui Dumnezeu. Aristotel nu putea concepe cum ar putea existenja sá se nascá din non-existen|á, ordinea din hazard, perfecpunea din imperfecfiune §i cosmosul din haos. Thomas d’Aquino, in lucrarea sa Summa Theologiae, a ridicat problema mi§cárii, spunánd cá tot ce se mi§cá trebuie sá fie impulsionat de un prim motor. Newton, descoperitorul legii gravitafiei, a atribuit mijcarea gravitajiei unei puteri ascunse, adicá lui Dumnezeu, care troneazá peste lumea imensá a spafiilor, in care totul e pus intr-o perfectá armonie de mi^cári sub puterea de dominate a legii gravita(iei. Astfel, Newton a spus: „Brapil lui Dumnezeu a fost acela care a declan^at prima mi§care.“ Materiali§tii considerá mi§carea ca o calitate, o insu§ire a materiei. Trebuie insá sá fi fost Cineva din afara materiei care sá fi imprimat intáia mi§care, ca prim motor al materiei. Cine a pus primii atomi in stare de acjiune, cine a declan§at prima mi:? care? Cine este Autorul viejii? Via|a nu poate fi generatá decát prin via(á, §i aceasta prin Dumnezeu. Via{a a avut un inceput al existen|ei sale pe pámánt. De unde a apárut via{a? Materiali§tii spun cá datoritá generapei spontanee. Aceastá teorie s-a dovedit falsá. Huxley, naturalist englez, in 1868, pretindea cá a descoperit pe fundul Oceanului Atlantic o protoplasmá care a stat la baza originii viepi. Ideea a fost susjinutá §i de naturalistul german Haeckel. Ulterior s-a dovedit insá cá proto­ plasma n-a existat niciodatá in realitate §i cá totul a fost fals. Ceea ce Huxley descoperise era o secrete a únor burefi §i nicidecum faimoasa protoplasmá. Chimistul francez Pasteur a demonstrat cá ,,via{a nu se poate najte decát din viafá.“ Via|a a fost creatá de Cineva din afara materiei §i a mi§cárii. Lumea se prezintá ca o inlán|uire ordonatá de cauze-efecte. Orice lucru are o cauzá §i poate la rándul lui sá fie cauzá pentru un altul. $i a§a páná la infinit. Un lucru este efect in raport cu cel ce l-a produs §i conditional §i este cauzá in report cu ceea ce el produce. Nu existá ca un lucru sá fie cauza sa proprie; este ridicol sá existe inainte de a fi existat! Nu e posibil sá mergem la infinit din cauzá in cauzá, ci trebuie sá ne oprim la o primá cauzá care nu mai presupune o altá cauzá. Cele mai vechi concept religioase au la originea lor un element rational, formándu-se

Teologie fundamentalá

51

in urma aplicárii cauzalitá|ii asupra lumii, Divinitatea fiind conceputá ca o Fiinja creatoare. Abia in al doilea rand conceptiile religioase se bazeazá pe elemental sentimental. Geneza Í1 prezintá pe Dumnezeu in calitate de Creator intr-un mod cu totul rational. Cauzalitatea este legátura dintre cauzá §i efect. Cauza este ceva din care rezultá altceva. Cauza se numeric o existentá care produce ceva prin activitatea ei. Acest produs se nume§te efect. Cauza produce ceva deosebit de flinta ei proprie. Orice intámplare, orice schimbare are o cauzá. Tot ceea ce se mi§cá este mi§cat de ceva. Din nimic, nimic nu vine. Nimic nu se petrece fara o cauzá. Cauzalitatea este absolut universalá. Problema cauzalitápi este tot atát de veche ca omenirea. Din moment ce omul a gándit, gándirea lui a fost cauzalá. Nimeni nu va considera posibil ca o casá nouá sá ia na$tere dintr-o ingrámádire intámplátoare de pietre. Montesquieu, in lucrarea sa Despre spiritul legilor, spune: „Fatalitatea oarbá n-a putut produce flintě rationale!“; iar Cicero: „Mai bine cred cá Iliada §i Odiseea au luat na§tere dintr-o cantitate de liteře aruncate la intámplare, decát cá lumea a fost un produs al intámplárii.“ Existentá unei cauze primáře se impune ca o necesitate. Dacá n-ar exista o cauzá primará, n-ar putea exista nici o alta mijlocie §i nici cea din urma. Cauza primará este o conditie necesará existentei celei din urmá. Dacá nu existá cauzá primará nu existá nici altele dupá ea. Existentá cauzelor §i a efectelor in lume nu pot fi insá legate. Existentá lor impune ca o necesitate obligatorie existentá unei prime cauze, pe care noi o numim Dumnezeu. Cauzalitatea este invederatá atát in regnul vegetal, cát §i in cel animal. Viata §i puterea nu o au de la ele insele; plantele rásar din seminje sau din rádáciná; animalele sunt supuse legii ereditátii. Legea speciei stápáne§te ereditatea. Aceasta e valabil §i pentru om. Omul e singura fiintá con§tientá de sine §i de dependenja sa de timp §i spatiu. Afírmatia cá materia ar fí principiul tuturor lucrurilor e gre§itá din urmátoarele puncte de vedere: 1. Materia este lucrul inferior cel mai de jos. Dacá spiritul omenesc ar recunoa$te in ea cauza creatoare a lumii, ar insemna cá-§i neagá gándirea sa §i pe sine insuíji.

52

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

2. Viafa nu a putut lua na§tere din ceea ce este fara viafá, nici con^tiinfa din ceea ce este fara con^tiinfá, nici sufletul din materie, nici ordinea admirabilá a universului din hazard §i nici cosmosul din haos. 3. Materia este, prin natura ei, moartá, inertá, omogená, cu acelea§i proprietáfi, cu acelea^i structuri. Ea este pasiva, indiferentá fafá de mi§care, repaus. Cauzalitatea din lume pretinde existenfa unei cauze pentru a explica existenfa lumii. Aceastá prima cauzá trebuie sá existe ín afará de lume. Uneori se incearcá sá se explice mi§carea ca un produs al materiei. De exemplu, mi^carea din sánul atomului este ordonatá §i armonioasá, §i nu haoticá. Cine a pus aceastá mi§care in ordine in atom? De unde unitatea armonioasá §i desávár§itá a ordinii materiei? Toate aceste intrebári dovedesc existenfa unei cauze ordonatoare §i guvematoare. Mi§carea din lume pretinde existenfa unei cauze. Trebuie sá existe in afará de lume o primá cauzá mi§cátoare, o energie necondifionatá. Aceastá cauzá a cauzelor (cauza primará), aceastá Fiinfá supremá trebuie sá fie de naturá superioará, absolut independentá, care sá nu depindá de alte cauze. S-a incercat sá se atribuie materiei etemitate. Chiar de ar fi a$a, ea tot materie fárá viafá rámáne. O piatrá - chiar de ar fi etemá - tot piatrá rámáne! Timpul nu poate schimba natura materiei. Dumnezeu nu este absolut pentru cá este etem, ci este etem pentru cá este absolut. Dumnezeu este prima cauzá absolutá, primul motor absolut. El este prima cauzá unicá, transcendentá, absolutá, activá §i con^tientá. Care šunt calitáple primei cauze: 1. deosebitá in fiinfá de lucruri (necesará §i transcendentá); 2. inteligentá, pentru cá libertatea nu-i posibilá íará inteligenfá; 3. creatoare, pentru cá prin acfiunea ei aduce lucrurile la existenfá; 4. infinitá, existánd prin sine insá§i; 5. unicá, nu mai existá altele asemenea ei. Dumnezeu este o Fiinfá personalá. Apostolul Pavel spune: In adevár, insu$irile nevázute ale Lui, puterea Lui ve§nicá §i dumnezeirea Lui se vád lámurit, de la facerea lumii, cánd te uip cu bágare de seamá la ele in lucrurile facute de El. A$a cá nu se pot dezvinováp. (Rom. 1:20)

Problema cauzalitápi a apárut odatá cu aparipa teoriei cunoa§terii ca ramurá a filosofiei. Intreaga teorie a cunoa^terii este strábátutá de lupta dintre empirism §i rationalism.

Teologie fundamentalá

53

Empirism - originea cunoa^terii se bazeazá pe experienja. Nu pe cale de experientá vom ajunge la cunoajterea absolutá! La disecjia unui corp nu vom putea gási sentimentul de iubire sau de urá. Rationalism - originea cunoa§terii stá in rapune. Ea are doua ramuri; - idealismul; - realismul. Idealismul afirmá cá nu existá lucruri reale, nu existá o lume dependentá de con§tiin{á. Toatá realitatea e cuprinsá in cadrul con§tiinfei. Realismul afirmá cá existá lucruri dependente de con^tiinfa. Realitatea existá prin sine, nu prin rapune! Rapunea cunoa§te lumea fárá s-o §i creeze. In concluzie, intre formele gándirii §i formele realitápi nu este identitate. Intre cele douá forme existá doar o armonie. ín con§tiinfá nu avem o copie a realitájii, pentru cá obiectele nu intrá a§a cum sunt in con§tiin|á (precum nucile in sac). Aceste idei nu šunt faurite arbitrar, ci au un fundament bazat pe realitate. Rapunea nu e un organ infailibil §i suficient pentru cunoa$terea depliná a lucrurilor. Ea ne poate in§ela din cauza limitelor ei. Un baston in apá apare fránt. Credin)a sprijinitá pe rapune §i luminatá de revelapa diviná ne dá siguran|a cunoa$terii lucrurilor §i a lui Dumnezeu, care este prima §i ultima cauzá a tuturor lucrurilor. 3. ARGUMENTUL TELEOLOGIC

Provine de la cuvántul grecesc telos care inseamná „sfar§it“ sau „scop“. Existenta ordinii, armoniei §i scopului universului dovedesc existenta unei inteligente care este autorul acestora, adicá Dumnezeu. ín univers domnesc legi precise; toate au un scop. Lucrurile §i fiintele nu šunt rezultatul únor intámplári, ci demonstreazá existenta unei inteligente. Toate corpurile cerejti aleargá prin spapu. Avem douá feluri de mi§cári: - mi§carea de revolupe; - mi§carea de rotape. Existá o rapune, o voinfá care dirijeazá totul. Oriunde existá márepe, existá §i Creator; oriunde existá armonie, existá §i un Ordinator. Nu este cetate fárá arhitect. Regnul mineral are o compozipe. Lumea vegetalá are legile ei de dezvoltare.

54

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

Toate vietáfile au soiurile lor. Lumea animalá dovedeme prezenfa unei infelepciuni. Albinele, fumicile demonstreazá prezenfa únor legi a unei infelepciuni ajezate in ele. Omul este opera unei inalte máiestrii, a unui Creator divin. Ochiul este un adevárat aparat fotografie, urechea (6000 coarde) este un nemaipomenit instrument acustic. Ambele mádulare reprezintá perfec(iunea. Soarele este de aproape 1,5 milioane de ori mai maře ca pámántul, dar e doar o párticicá din univers. Filosofii antici (Anaxagora, Socrate, Platon, Aristotel) au pus la temelia lumii rafiunea, legea, numárul, direcfia §i scopul. Voltaire spunea: „Universu! má pune in incurcáturá, cáci nu pot sá-mi inchipui cum acest orologiu - lumea - merge fara a exista un ceasornicar.“ Newton descifreazá voinfa lui Dumnezeu in legile universului. Fabel a ráspuns, fiind intrebat de existenfa lui Dumnezeu: „Nu, eu nu cred, eu Í1 vád!“ Kepler aráta cá atát de evidentá este existenci lui Dumnezeu in armonia §i legile naturii, incát el are impresia cá „atinge cu mana degetul lui Dumnezeu.“ Damaschin spunea: „Cum ar fi putut ca naturile contrare (foc §i apá, aer §i pámánt) sá se uneascá unele cu altele pentru a forma o singurá lume §i cum ar putea ele sá rámáná nedescompuse dacá nu le-ar uni o forfá?“ Voltaire spunea: „Luafi un sac plin cu nisip. Tumap-1 intr-un vas, amestecafi bine §i timp indelungat - §i vefi vedea de vor ie§i din el plaňte §i animale.“ Existá o afirmape cá funcpa creeazá organul. Un ceas nu se face singur. Girafa nu a facut exerci(ii pentru a-§i lungi gátul spre a ajunge la frunzele palmierilor. Socrate spunea: „Čine meritá mai maře admirape, pictorul care zugráve§te animale §i oameni neinsufletiji sau Acela care i-a creat ca fiinfe insufiefite §i cugetátoare? Dacá tablourile pictorilor n-au putut lua nabere din intámplare, nu ar fi o nebunie a zice cá fiinfele vii ar fi apárut din intámplare?“ Lumea este organizatá incepánd de la firul de praf páná la imensul glób terestru, de la stropul de apá páná la imensitatea oceanelor, de la piatra obi$nuitá páná la diamant. Fizica, chimia, astronomia se intemeiazá pe ordine §i pe legi. Filosoful Bergson spunea: „Aceastá lume ar fi mai bine sá fie socotitá doar o cugetare in acfiune decát o ma^inárie in mers.“ Lucrurile din lume nu šunt facute fárá scop. Cáláuzirea, potrivirea, adaptarea lucrurilor §i fiinfelor la scopul creajiunii lor se numeric finalitate.

Teologie fundamentalá

55

Fiecárui scop ii corespund mijloace diferite de atingere. Deci scopul urmárit determiná §i mijloacele alese in atingerea lui. Inteligenta care a creat scopul §i mijlocul pentru atingerea lui nu aparjine materiei, chiar dacá materia ar fi eterná. Aláturi de materie trebuie sá admitem existentá unei inteligente care sá prevadá, sá conducá §i sá voiascá. Finalitatea intemá ne aratá adaptarea §i aderarea tuturor organelor componente ale unui lucru sau flintě la propria lor existentá §i esentá. Ele indeplinesc functii, pentru cá au organele respective. Pentii inoatá in apá, pentru cá au orgáne adaptate acestui mediu. Nu lumina a creat ochiul. Putem accepta atrofierea únor orgáne neutilizate. Finalitatea extemá este adaptarea lucrurilor §i fiintelor la scopuri exteme, la scopuri impuse §i conduse de alte flintě sau lucruri, ca §i la ordinea generalá a lumii. Ordinea din lume dovedeme existentá unei inteligente creatoare, dupá cum existenja legilor dovedeme existentá unui legiuitor. Toate fiinjele §i lucrurile din univers au un scop. Páná §i plantele §i animalele veninoase au un scop. Filosoful Kant a critical unele argumente rationale ale existentei lui Dum­ nezeu. Dar, admiránd cerul instelat §i con§tiinja moralá din oameni, nu numai cá a admis existentá lui Dumnezeu, dar a socotit argumentu! Ideologic ca pe cel mai vechi §i mai putemic argument care dovedeme existenja lui Dumnezeu. Teleologia are temei ín §tiinjele naturii, §tiinjele istorice, dar §i in Biblie, fapt care a dat nabere argumentelor biblice.

Ridicati-vá ochii in sus §i přiviji 1 Cine a facut aceste lucruri? Cine a facut sá meargá dupá numár, ín §ir, o§tirea lor? El le cheamá pe toate pe nume; a§a de maře e puterea §i tária Lui, cá una nu lipse§te. (Is. 40:26) In concluzie: 1) Lumea nu este rezultatul intámplárii sau jocul hazardului, ci opera unei Fiin{e rationale (Ps. 18). 2) Legile rationale, ordinea §i armonia din lume dovedesc existenja lui Dumnezeu.” 3) Spiritul este pretutindeni superior. 4) Via{a are un sens §i un scop precis. 13 Concluzia o trage un biolog: „Pentru cá Dumnezeul nostru este Unul, cu atát gásim mai u?or unitate in universul nostru unie. ín universu! material, unitatea de lege váde^te íntr-adevár unitatea de conceptie, de pian, de proiect, de conducere, de realizare.“ „Dar El a facut pámántul prin puterea Lui, a intemeiat lumea prin intelepciunea Lui, a íntins cerurile prin priceperea Lui“ (ler. 10:12); (Jean Friedel, Biologie et Foi chrétienne, p. 40).

56

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

5) Toate ne fac sá preamárim pe Domnul, dupá cum zice psalmistul: „Binecuvántafi pe Domnul, toate lucrárile Lui, in toate locurile stápánirii Lui“ (Ps. 103:22). 4 ARGUMENTUL ANTROPOLOGIC

Cuvántul anthropos in limba greacá inseamná „om“. Natura moralá, spiritualá §i intelectualá a omului nu este rezultatul for(elor oarbe ale naturii. Omul este o fiinfá complexá. Dr. Alexis Carrel afirmá: „Omul este o fiin(á necunoscutá.“ Omul nu este rezultatul unei selec(ii §i nici al evolupei. Dacá teoria evolu(ionistá ar avea vreun temei, ar trebui sá existe tipuri intermediare intre regnul vegetal, mineral §i animal. Dimpotrivá, speciile se prezintá bine deter­ minate §i inchise intre ele. Selecfiile artificiale, prin incruci§ári, au demonstrat cá speciile refuzá sá-§i depá§eascá limitele. Animalele rezultate prin incruci$are (mágar + cal; cáine + lup) au dovedit Tie sterilitate, fie revenirea pe parcurs a urma§ilor la specia de la care s-a pomit. Experienfa a dovedit cá se pot face imbunátá(iri numai in cadrul speciei respective.

Dumnezeu a facut pe^tii cei mari §i toate viefuitoarele care se mi§cá §i de care mi^uná apele, dupá soiurile lor; a facut §i orice pasáre inaripatá dupá soiul ei. Dumnezeu a vázut cá erau bune. (Gen. 1:21) Haeckel, naturalist german, afirma cá orice individ dintr-o specie oarecare parcurge, din momentul conceperii §i páná in cel al na§terii, toate fazele prin care a trecut spe(a animalá insá§i páná a ajuns la stadiul actual. Pentru a-§i dovedi teoria a recurs la plaňce de embrioni cu mici retu§ári §i adaosuri care au provocat ilaritate §i scandal in lumea §tiin(ificá. In realitate, niciun embrion nu urmeazá alt proces de evolufie decát cel al propriei sale specii. Niciodatá embrionul formei superioare nu se aseamáná cu embrionul unei forme inferioare, ci numai cu cel al propriei sale specii. Fiecare embrion, de§i prezintá asemánári, se distinge de altul. Embrionul uman, din prima clipá, este dirijat spre propria lui specie. Dacá in organismu! omenesc existá orgáne care par atrofiate sau insuficient dezvoltate, ele nu šunt urmarea unei evolufii, ci cel mult se poate spune cá au funcfie necunoscutá nouá. Páná la urmá, multor orgáne de acestea li s-a descoperit rolul (exemplu, amigdalele šunt un termometru organic).

Teologie fundamentalá

57

A$adar, existá adeváruri care n-au nevoie de demonstraci, fiind evidente (exemplu, cercul este rotund). Omul este o flinta moralá §i inteligenta, dotatá cu o personalitate §i o spiritualitate proprie. Fortele materiále §i incon§tiente nu pot fi contra rafiunii, sentimentelor, con^tiintei §i vointei libere a omului. Omul este opera altei Fiinfe superioare din toate punctele de vedere. Ochiul este creat pentru a vedea, urechea pentru a auzi, iar spiritualitatea láuntricá a omului (simtámántul religios) corespunde unei spiritual itáji divine, superioare. Toate mádularele omului šunt o minunátie. Ele funcponeaza potrivit únor legi precise, stabilitě de Creator. Ochiul, urechea §i toate celelalte mádulare interne §i exteme šunt o capodoperá dumnezeiascá. Sá nu mai vorbim despre creier, care este cel mai minunat §i ingenios computer. Omul nu este rezultatul unei evoluci, ci al unui act creationist. Simtá­ mántul religios este atát de adánc inrádácinat in sufletul omului, incát unii dintre cei care L-au tágáduit pe Dumnezeu, in clipele de primejdie sau in fafa morfii s-au intors la credintá. Nu frica de necunoscut a determinat existenfa simtámántului religios, dupá cum un tatá nu e o simplá sperietoare pentru copii, ci o realitate. Dacá necunoa§terea únor fenomene naturale a determinat existenfa credinfei la popoarele primitive, ar fi insemnat ca ea sá dispará odatá cu cre§terea culturii §i civilizafiei. Din contrá, mari oameni de §tiinfá au fost $i šunt printre cei mai mari credincio^i. Omul a creat mamini, dar ma$inile n-au putut crea vreun om! Omul nu a putut crea viafa! Toate operele omului, oricát de ingenioase §i ilustre ar fi, šunt lipsite de factorul viafá. 5. ARGUMENTUL ETNOLOGIC SAU ISTORIC Cuvántul grecesc ethnos inseamná „ňafáme“. Sentimentu! religios este propriu rasei umane. Pásárile au aripi ca sá zboare; instinctul religios al inimii vorbe^te despre existenfa lui Dumnezeu. Universalitatea credinfei in Dumnezeu nu se poate tágádui. Istoricul grec Plutarh spunea: „Přiviti pe fafa pámántului §i vefi vedea poate cetáti fárá ziduri... dar un popor fárá Dumnezeu nu vefi vedea niciodatá.“ „Nu este niciun popor atát de sálbatic, care sá nu creadá intr-un Dum­ nezeu, chiar dacá nu §tie ce este“ - spunea Cicero.

58

Doctrinele biblice ale Bisericb

Arheologia a descoperit la popoare vechi obiecte destinate únor rituri religioase. Aceste rituri se bazeazá pe credinfa in Divinitate. Superioritatea credinfei este in raport cu cunoa§terea. In istorie vedem implinirea planului lui Dumnezeu. Marile imperii mondiale, in succesiunea lor, au pregátit implinirea únor puncte din acest pian. Fiecare impárátie s-a destrámat dupá ce §i-a jucat rolul. Poporul evreu insá a rezistat ca un miracol de-a lungul vremii, in ciuda tuturor vitregiilor. Totdeauna omul a crezut in Dumnezeu. Triburile cele mai vechi au manifestat forme primitive de religie. In concluzie, planul lui Dumnezeu s-a implinit de-a lungul istoriei, toate popoarele au manifestat sentimentul religios. 6. ARGUMENTUL MORAL

Ordinea moralá a lumii aratá cá existá o lege moralá; cá existá Cineva care a fixat-o §i care intruchipeazá moralitatea desávárjitá. Dacá momentan in lume existá o dezordine moralá, nu trebuie sá uitám cá totu§i existá Cineva care intruchipeazá morala desávár§itá. Dacá existá legi eteme sádite in con$tiin(a oamenilor, atunci existá §i un Legislator care le-a sádit acolo. Con$tiin{a este glasul lui Dumnezeu in om. Omul are nopunea de bine §i de ráu; ele au origine diviná; ele demonstreazá existenja unui Legislator divin. Con$tiin{a moralá este ca o busolá. lubirea §i virtutea moralá šunt atri­ bute divine in om. Dreptatea diviná spune cá virtutea ar trebui rásplátitá §i viciul pedepsit. Con§tiinta omului spune cá trebuie sá existe Cineva care sá facá aceasta. Con§tiin|a omului crede in existenja unei dreptáp care páná la urmá va trebui sá iasá la ivealá §i sá invingá. Ne bucurám atunci cánd facem bine §i avem remu$cári atunci cánd facem rául. De ce? Este oare omul un simplu „animal“? Nu! Omul este opera lui Dumnezeu. Con$tiinta in ve§nicie va roade ca un vierme, constituind cea mai grea pedeapsá pentru cei care au sávár^it rául §i nu s-au indreptat, primind iertarea lui Dumnezeu.

7. ARGUMENTUL ESTETIC

Existenfa frumosului in flori, in peisaje demonstreazá cá existá Cineva care intruchipeazá frumosul, iar nouá ne-a sádit acest sentiment. „Orice lucru El il face frumos la vremea lui.“

Teologie fundamentalá

59

In om existá nofiunea de frumos §i urát. In univers se vede opera unui Artist suprem. „Uita(i-vá cu bágare de seamá cum cresc crinii: ei nu tore, nici nu (es, totu$i vá spun cá nici Solomon, in toatá slava lui, n-a fost imbrácat ca unul din ei“ (Lc. 12:27). Florile, fulgii de zapadá, toate au o mare frumuse(e. Marefia §i frumusefea sunt presárate in tot universul. Anaxagora (500-428 i.Cr.) a fost primul filosof grec care a conchis existen(a unei Fiin(e rationale, total separate de materie, ca un principiu §i cauzá a frumosului existent in lume. Nu se poate ca materia oarbá sá fi creat splendorile care impodobesc universul. Nu se poate ca sentimentu! estetic sá fí apárut intámplátor in fíin(a umaná! Toate acestea spun cá existá Cineva care intruchipeazá frumusefea desávár§itá §i acest Cineva este Dumnezeu! V. ESENTA lui dumnezeu

Cánd ne referim la persoana lui Dumnezeu, termenul „esen(á“ este practic sinonim cu „substan(á“. Ambele subliniazá manifestárile exterioare, realitatea insá§i, dacá este materialá sau imaterialá. Ambele se referá la aspectul de bazá al naturii lui Dumnezeu. Existá insá deosebire intre esenpi §i atributele lui Dumnezeu. Atributele lui Dumnezeu privesc diferitele aspecte ale substan(ei divine. In orice caz, cánd ne referim la Dumnezeu, in(elegem o esen|á, o substan(á, §i nu personificarea unei idei. Diferitele aspecte ale substanjei divine cuprind: spiritualitate, existenjá de sine, imensitate §i etemitate. • Spiritualitate: - Dumnezeu este Duh (1 In. 4:24); - natura lui Dumnezeu este spiritualá. ínsu§irile spiritului: 1. El este imaterial $i incorporabil - „... un duh n-are nici came, nici oase ...“ (Lc. 24:39). Existá texte biblice din care reiese cá Dumnezeu ar avea párp corporate omenejti. Aceasta este o reprezentare simbolicá, care aratá calitáple Lui de a percepe §i de a fi in contact cu omul, variatele Lui posibilitá(i de lucrare. Astfel aflám cá Dumnezeu are: máini (Is. 65:2; Ev. 1:10; Ps. 8:3); picioare (Gen. 3:8); ochi (1 Imp. 8:29; 2 Cr. 16:9); urechi (Neem. 1:6; Ps. 34:15) etc.

60

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

2. El este invizibil (Dl. 4:15; Ex. 33:20; Ín. 1:18; Rom. 1:20; Col. 1:15; 1 Tim. 1:17; 1 Tim. 6:16). Va veni insá o zi cánd va putea fi vázut (Mt. 5:8; Ev. 12:14; Ap. 12:4). Avem texte biblice (Gen. 32:30; Ex. 3:36; 24:9-10; Num. 12:6-8; Dt. 34:10; Is. 6:1) care afirmá cá unele persoane L-ar fí §i vázut chiar. Torrey expiicá aceasta in felul urmátor: „un om poate sá-§i vadá in oglindá doar reflexia fe(ei sale, §i nu chipul propriu-zis. Omul poate sá vadá reflexiile fe(ei lui Dumnezeu, dar nu chipul Sáu, esen(a Sa. Un spirit se poate manifesta §i intr-o formá vizibilá (In. 1:32; Ev. 1:7). Ingerul lui lehova este o manifestare a lui Dumnezeu in formá vizibilá, respectiv a lui Dumnezeu Fiul. 3. El este vin. Ideea de spirit exclude nu numai ideea de substan(á mate­ rial, ci §i ideea de substan(á lipsitá de via(á. Ea implicá ideea cá Dumnezeu este viu (los. 3:10; 1 Sam. 17:26; Ps. 84:2; Mt. 16:16; 1 Tes. 1:9). Via(a implicá putere §i activitate. Dumnezeu este sursa intregii vie(i (pentru plaňte, animale, om) (In. 5:26; Ps. 36:9). El este viu, spre deosebire de idolii págánilor (Ps. 115:3-9). 4. El este o persoaná. Dacá omul este o persoaná, cu atát mai mult Autorul lui trebuie sá fie o persoaná. La om, personalitatea §i corpul sunt unite intr-o singurá individualitate, pentru tot timpul viefii. Personalitatea spiritualá a lui Dumnezeu este necorporalá. O personalitate are: - con§tiin(á de sine; - determinate de sine (voin(á). Con§tiin(a de sine este mai mult decát con§tiin(a moralá. Din punct de vedere al con$tiin(ei, omul are sim(áminte §i dorin(e pe care nu §i le spune sie§i. El gánde^te spontan, dar nu se gándejte la ce gánde§te. Animalul probabil poate face acela§i lucru, dar omul dispune de o con$tiin(á de sine: omul i§i poate spune sie§i dorin(ele §i sim(ámintele sale, poate lua o hotáráre in sinea lui insu§i. La animale, totul se petrece mecanic, dirijat de instinct. De aceea §i con$tiin|a de sine este limitatá. Omul are simjáminte, libertate §i putere de alegere din punctul sáu de vedere. Con§tiin|a de sine a lui Dumnezeu rezultá din textele: Exod 3:14; Isaia 45:5; 1 Corinteni 2:10. Determinarea de sine a lui Dumnezeu rezultá din textele: lov 23:13; Evrei 6:17; Romani 9:11. Datoritá personalitápi sale, omul poate vorbi cu sine insu§i, in sine insu§i, ca §i cu o altá persoaná.

Teologie fundamentalá

61

Voinfa este central personalitáfii. Personalitatea este o inspire a spiritului; materia este personalá. Numai Dumnezeu §i creaturile Sale sunt persoane. Dumnezeu are voin(á mai presus de orice altá voin(á. Dumnezeu, capersoaná, posedá: rapune (Gen. 18:19; Ex. 3:7; Fa. 15:18), sensibilitate (Gen. 6:6; Ps. 103:8-13; In. 3:16), voin(á libera (Ps. 115:3; In. 6:38). Dumnezeu vorbe§te (Gen. 1:3), vede (Gen. 11:5), aude (Ps. 94:9), Se cáie§te (Gen. 6:6), Se poate mania (Dt. 1:37), este gelos (Ex. 20:5), indurátor (Ps. 111:4). Dumnezeu este Creator (Fa. 14:15), Sprijinitor, Sustinátor (Ps. 104:27-30; Mt. 6:24-30). Existenfa a trei Persoane distincte in Dumnezeire rezultá din cuno§tin(a de Sine §i determinarea de Sine a esen(ei, dar in acela§i timp §i a fiecárei Persoane in parte.

• Existen{a de Sine ,,Eu sunt Cel ce sunt!“ (Ex. 3:14). El existá de la Sine insu§i §i existen(a Lui nu depinde de nimeni, ci e de la sine. Existen(a de Sine se bazeazá pe voinfa Sa, pe natura Sa; El e deasupra creapunii.

• Imensitatea Sa Dumnezeu nu e limitat in spa(iu. E deasupra spapului (1 Imp. 8:27; 2 Cr. 2:6; ler. 23:24; Ps. 139:7; Is. 66:1; Fa. 17:24). Dumnezeu este imanent §i transcendent. El e pretutindeni prezent in esenjá, la fel ca §i in cuno§tin(á §i putere. El e imanent in sensul cá existá §i ac{ioneazá prin Sine insu§i, fárá a fi determinat de o cauzá din afará. El e transcendent, adicá dincolo de limitele experienfei, inaccesibil cunoa$terii bazate pe experienfá, deasupra tuturor lucrurilor. • Eternitatea Sa (Gen. 21:33; Ps. 90:2; Ps. 102:27; Is. 57:15) - El nu are inceput, nici starlit; El este deasupra timpului, e cauza timpului (Ev. 1:2; 11:3). - Prin El s-au creat timpul §i spapul (In. 1:3). VI . NUMELE LUI DUMNEZEU

Dumnezeu este spirit infinit, etem, neschimbátor in flinta Sa, in in|elepciune, in putere, in sfinjenie, in dreptate, in bunátate §i in adevár. Pe paginile Sfintei Scripturi apar mai multe nume:

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

62

EL = Dumnezeu. De aici derivá: Elohim = putere creatoare, atotputemicá; Creator la forma pluralá, ín sensul de Treime. - El-Elyon = Cel preainalt; Dumnezeul dumnezeilor (Gen. 14:18-20; Ps. 9:2; Ps. 21:7). - El-$adai = Dumnezeul cel atotputernic; Cel care poartá de grijá poporului Sáu (lov 5:17; Gen. 17:1; Ex. 6:3). - El-Olam = Dumnezeul cel ve§nic (Gen. 21:33). 2. IEHOVA (lahve) = Domnul care vine in ajutorul íapturilor Lui. Derivá de la termenul „a fi“, care cuprinde in sensul sáu cele trei timpuri. - Este expresia existenci de Sine §i a neschimbabilitájii esenjei lui Dumnezeu. - Este Cel etem, care nu Se schimbá. De aici derivá: - IEHOVA-Rafa = Cel ce vindecá (Ex. 15:26); - lEHOVA-Nissi = Domnul, Steagul meu (Ex. 17:15); - IEHOVA-§alom = Domnul pácii (Jud. 6:24) - in ingrijorári; - IEHOVA-Raah = Domnul, Pástorul meu (Ps. 23:1) - in pelerinaj; - IEHOVA-Iire = Domnul va purta de grijá (Gen. 22:14); - lEHOVA-$amah = Domnul este aici (Ez. 48:35); - SAVAOT = Domnul mulfimilor; Suveran al cerurilor (Amos 4:13; Ps. 24:10). 3. ADONAI = Domnul, Stápán, Conducátor; Cel care-i determiná pe credincioji sá-L asculte (Ex. 23:19; Is. 10:16, 23). Este acceptat §i in Noul Testament pentru Domnul Isus Cristos. 4. TATA = Creator al cerului, al pámántului, al tuturor fiinjelor §i al omului (Fa. 14:15; In. 1:12-13).

1.

-

VIL

1.

ÍNSU§IRILE LUI DUMNEZEU

Insu$irile lui Dumnezeu in raport cu creafiunea

Omniprezen(a — El este atotprezent (Ps. 139:7-12; ler. 23:23-24; Ev. 1:13). b) Omniscien(a - El este atotcunoscátor; nimic nu este ascuns de El (Pr. 15:8; ler. 23:23-25; Mt. 10:30; 11:27; Ps. 147:4; 139:1-4; 1 Sam. 23:11-12; Mt. 11:21,23-24).

a)

Teologie fundamentalá

63

c) Omnipotent - El este atotputemic; poate face tot ce vrea; nu poate face ce e impotriva naturii Sale: sá Se tágáduiascá (2 Tim. 2:13), sá mintá (Ev. 6:18), sá pácátuiascá (lac. 1:23). De§i El poate face tot ce vrea, nu face decát ceea ce este necesar. d) Imutabil - neschimbátor in esenjá, atribupe, voinjá; deasupra tuturor cauzelor care pot sá facá schimbári. Dumnezeu este o Fiinfá spiritualá (lac. 1:17; Mai. 3:6; Ps. 102:26-27). El nu Se schimbá in ce prive§te: puterea (Rom. 4:20-21), planurile (1 Sam. 16:10; Rom. 11:12), promisiunile (1 Imp. 8:26), dragostea §i indurarea (Ps. 103:17), dreptatea (Gen. 18:25; Is. 28:17). Se cáie§te totu§i, uneori, in anumite cazuri (loel 2:14; Ex. 32:14). Un exemplu ilustrativ este cazul cetáfii Ninive (lona 3:5-10). e) Vesnic. „Din vejnicie, Tu e§ti Dumnezeu“ (Ps. 90:2). 2. ínsu$irile morale ale lui Dumnezeu in raport cu fiinfele create

Suveranitatea Lui nu este un simplu atribut, ci o prerogativá care reiese din perfecjiunea naturii Sale §i din insu§irile Sale: a) Sfin(enia - complet separat de pácat §i deasupra ráului §i a pácatului. Un simbol al acestei separári este §i despárfirea Cortului in douá: locul sfánt §i locul preasfant (Ex. 26:33; 1 Imp. 6:16; Lev. 8:10). A§a trebuia sá fie §i poporul Sáu, Israel: despár(it de canaani(i (Num. 23:9; Dt. 7:6). Existá un zid de despárjire intre pácáto§i §i El (Is. 59:1-2; Hab. 1:2-3). Inainte de cáderea omului in pácat, Dumnezeu avea pártá§ie directá cu omul (Gen. 3:8). Astázi, omul trebuie sá se apropie de Dumnezeu prin meritele lui Isus (Rom. 5:1-2; Ef. 2:18; Ev. 10:19-20). Sfin(enia lui Dumnezeu a fost satisfácutá prin jertfa de ispá§ire a Domnului Isus Cristos. b) Neprihánirea - „Fiindcá am primit, dar, o Impárájie care nu se poate clátina, sá ne arátám mulfumitori §i sá aducem astfel lui Dumnezeu o inchinare plácutá, cu evlavie §i cu fricá; fiindcá Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor“ (Ev. 12:28-29). ín virtutea neprihánirii Lui, Dumnezeu a instituit Legea moralá care sá guvemeze lumea pána la venirea Domnului Isus Cristos (Gal. 3:24). c) Dreptatea diviná pretinde pedepsirea pácatului, dar din cauza altor insu§iri ale lui Dumnezeu, El a acceptat inlocuirea celui ce trebuia sá suporte pedeapsa. Aceastá inlocuire a fost facutá de jertfa Domnului Isus Cristos pe cruce. Din punct de vedere al dreptápi Sale, pedeapsa §i rásplata depind de felul

64

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

cum este respectat Cuvántul Sáu (Dt. 7:9, 12-13; Ps. 58:11; Mt. 25:21; Rom. 2:7; Ev. 11:26; Gen. 2:17; Ex. 34:7; Ez. 18:4; Rom. 1:32; 2:8-9; 2 Tes. 1:8). d) Bunátatea - distingem in bunátatea lui Dumnezeu urmátoarele insu§iri: - iubire (2 Cor. 13:11; 1 In. 4:8-16; Mt. 3:17; In. 3:16; Dt. 7:6, 8). lubirea II deosebe^te pe Dumnezeu de imaginea zeilor rái rázbunátori la care s-au inchinat págánii. — bunávoinfá (lov 14:15; lov 38:41; Ps. 36:5; 104:28; Ps. 145:9; Mt. 5:45; Mt. 6:33). - indurare - e compátimitor, milos, bogat in indurare (lac. 5:11; Ef. 2:4; Ps. 102:13; Rom. 11:30-31; Ex. 22:27; Lc. 1:50; Is. 35:7). - har - bunátate manifestatá fa|á de top oamenii; a intárziat pedepsirea pácáto§ilor (Ex. 34:6; Rom. 2:4; 2 Pt. 3:15); a prevázut mántuirea oamenilor §i a trimis Cuvántul Sáu sá-1 influen|eze pe om in bine (1 In. 2:2; Osea 8:12; In. 16:8-11; Mt. 5:13; Tit 2:11; Ef. 1:4-6; Fa. 18:27; Tit 2:11-12; 2 Cor. 12:9; Ev. 12:28; 1 Pt. 1:13). e) Adevárul - „Čine přimelte márturia Lui adevere$te prin aceasta cá Dumnezeu spune adevárul“ (In. 3:33). „Sfin(e§te-i prin adevárul Táu; Cuvántul Táu este adevárul“ (In. 17:17). In Scripturá ne este revelatá natura lui Dumnezeu (Ps. 31:5). El reprezintá adevárul (ler. 5:3; Rom. 3:4; Ev. 6:18; In. 14:6). Credincio$ia Lui duce la implinirea promisiunilor Sale (Dt. 7:9; Ps. 36:5; 1 Cor. 1:9). Promisiunile sunt implinite literal, condiponate de ascultare sau pocáin(á. „Deci, fiindcá avem astfel de fagáduinfe, preaiubiplor, sá ne curá(ám de orice intináciune a cámii §i a duhului §i sá ne ducem sfmprea páná la capát, in frica de Dumnezeu“ (2 Cor. 7:1). VIII. NATURA LUI DUMNEZEU - UNITATE §1 TRINITATE14

1. Unitate - Natura diviná este neimpár{itá §i indivizibilá.15 Dumnezeu este Unul. „Sá §ti|i, dar, cá Eu šunt Dumnezeu §i cá nu este alt dumnezeu afará de Mine“ (Dt. 32:39). „§i viafa ve§nicá este aceasta: sá Te cunoascá pe Tine, singurul Dumnezeu adevárat, §i pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu“ (In. 17:3). 14 Apologe(ii pun problems Sfintei Treimi, cáreia íi consacrá capitole dense sau chiar lucrári speciále, ca Tertulian. Problema era greu de tratat filosofie sau apologetic, pentru cá apologe(ii se aflau intre focurile Scripturii ?i ale filosofiei. Pe de o parte, Scripturá vorbea despre Tatál, Fiul §i Duhul Sfant, trei ca numár, dar una ca fnn{á - filosofia zisá monoteistá vede in aceasta invá|áturá politeism. Celsus face mare caz in aceasta privintá. Teofil al Antiohiei compará cele trei Persoane ale Trinitá(ii cu cele trei zile dinaintea creárii soarelui

Teologie fundamentalá

65

2. Trinitatea lui Dumnezeu - Doctrina cu privire la Trinitatea15 16 lui Dumnezeu nu e un adevár natural al teologiei, ei o revelatie. Rapunea ne aratá doar unitatea lui Dumnezeu. Revelapa ne aratá Trinitatea lui Dumnezeu. Trinitatea ca termen nu apare nicáieri in Biblie. Prima data a fost folosit de Teofilus, in anul 178, apoi de Tertulian, in anul 220 (Trinitas). a) ínváfátura despre Sfánta Treime

Invájátura despre Sfanta Treime este una dintre cele mai adánci §i dificil de cuprins ji de in(eles de mintea omeneascá.17 Aici nu este vorba despre trei Dumnezeu, ci despre o Dumnezeire in trei Persoane egale. Trei Persoane, dar numai o singurá esenfá diviná. „Drept ráspuns, Isus i-a zis: ‘Dacá Má iubejte cineva, va páži Cuvántul Meu, ji Tatál Meu il va iubi. Noi vom veni la el ji vom locui impreuná cu el’“ (In. 14:23). Aceastá sfantá §i tainicá inváfáturá este cuprinsá atát in paginile Noului Testament, cat §i in Vechiul Testament (pujin mai voalat). Rugáciunea familialá a vechilor israelip spunea: „Ascultá, Israele, Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn“ (Dt. 6:4). Ea cuprinde ade­ várul cu privire la unitatea lui Dumnezeu.

ji lunii. Este insá meritul apologeplor de a fi creat termenul de Treime: Teofil intre apologefii greci (trias) ji Tertulian intre cei latini (Trinitas). Atenagora spunea: „Puterea celor Trei stá in unirea Lor, iar deosebirea in ordinea Lor“ (Patrologie, 1, p. 234-235). 15 Pentru exprimarea esentei divine unitare, in Niceea s-a recurs la alegerea cuvántului homoousios (consubstanfial). Se considerá a fi nofiunea cei mai expresivá deoarece se compune din douá cuvinte (homo ousios). Primul exprimá identitatea Trinitajii, iar cel de­ al doilea esenfa ei. Expresia redá ji identitatea substanjei, dar exprimá totodatá ji deosebirea Persoanelor (subzistenjelor). 16 Stabilirea doctrinei trinitare. Pajii cruciali in stabilirea doctrinei ca invátáturá oficialá a Bisericii s-au facut in cele douá conclii ecumenice din Niceea (325) ji Constantinopol (381) cánd grupul condus initial de Atanasie (296-373) a triumfat asupra orientárilor. De atunci a devenit standard urmátoarea formula: „Dumnezeu este o singurá flinká sau naturá, manifestatá in trei ipostaze.“ 17 Confessio Augustana (1530), prima confesiune protestantá din istorie, in prima secjiune despre Dumnezeu, márturisejte urmátoarele: „Ecleziile noastre invafá ín in(elegere cá hotárárea Conciliului din Niceea despre unitatea ji tri-personalitatea lui Dumnezeu este adeváratá ji trebuie crezutá fárá indoialá; cá anume existá o singurá Fiinfá diviná, numitá Dumnezeu, care este Dumnezeul cel adevárat, vejnic, imaterial, indivizibil, atotputcrnic, cu intelepciune ji bunátate vejnicá: Creator.“

66

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

b) Dovezi din Vechiul Testament

Cuvántul Dumnezeu - ELOHIM din limba ebraicá este la plural §i are infelesul pluralitami Dumnezeirii (Gen. 20:13; 35:7; 1:26; 3:23; 11:7; Is. 6:8). Acolo unde Dumnezeu vorbe§te la plural este o indicate a pluralitami de persoane. „Apoi Dumnezeu a zis: ‘Sá facem om dupá chipul Nostru, dupá asemánarea Noastrá“ (Gen. 1:26). „Haidem, sá Ne coborám §i sá le incurcám acolo limba“ (Gen. 11:7). La fel, acolo unde se vorbe^te de íngerul Domnului, este vorba de Dum­ nezeu Fiul (Gen. 22:11-16; Gen. 16:7-13; 19:1-28; Mai. 3:1); sau de personificarea Cuvántului sau ín(elepciunii lui Dumnezeu (Ps. 33:4; Pr. 8:12-31). Textele de la Isaia 48:16; 61:1; 63:9-10 šunt anticipári ale descoperirii Sfintei Treimi, care se va face pe deplin abia in Noul Testament. íntreita binecuvántare de la Numeri 6:24-26 este totu§i un indiciu céva mai deosebit impreuná cu íntreita inchinare de la Isaia 6:3. c) Dovezi din Noul Testament

„Cáci trei šunt care márturisesc in cer: Tatál, Cuvántul §i Duhul Sfánt, §i acejtia trei una šunt“ (1 In. 5:7). Existá un singur Dumnezeu (Gal. 3:20). Domnul Isus $i-a proclamat divinitatea (In. 8:58) §i a acceptat sá-I fie adresáte inchinárii (Mt. 16:16; In. 20:28). In calitate de Fiu sau Cuvánt, El este Dumnezeu (In. 1:1). Fiul este asociat cu Tatál in salutárile apostolului Pavel (1 Cor. 1:3). Menjiuni cu privire la cele trei persoane ale Sfintei Treimi: 1. prezenfa Lor la botezul Domnului Isus (Mt. 3:16-17); 2. formula de la botezul in apá, in Numele Tatálui, al Fiului §i al Duhului Sfánt (Mt. 28:19); 3. menpunea celor trei Persoane in binecuvántarea rostitá de apostolul Pavel (2 Cor. 13:14); 4. menfiunea apostolului Petru (1 Pt. 1:2). d) Caracterul Sfintei Treimi

Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi šunt distincte, dar Se intrepátrund in mod armonios in a$a fel, cá šunt, ca Persoane, una in escn(a Lor diviná. Deci este un singur Dumnezeu cu trei funcfii §i atribufii deosebite.‘7bis

Teologie fundamentalá

67

e) Atribute

1. Lui Dumnezeu Tatál in mod special I s-a atribuit opera de creare; 2. Dumnezeu Fiul a fost instrumentul mántuirii omului §i al revelafiei exteme. Acum este Mijlocitorul nostru in cer. 3. Dumnezeu Duhul Sfant este organul revelafieiin Vechiul Testament. Incepánd cu ziua Cincizecimii lucreazá la pregátirea Bisericii lui Dumnezeu. Acum este Mijlocitorul nostru aici pe pámánt. f) Relafiile de colaborare ín Trinitate nu existá primul §i ultimul. Persoanele Sfintei Treimi sunt egale. Dumnezeu Tatál a cooperat cu Dumnezeu Fiul la lucrarea creajiunii. Dumnezeu Tatál §i Dumnezeu Duhul Sfant au trimis pe Dumnezeu Fiul in lume sá indeplineascá opera de mántuire. Tatál, Fiul §i Duhul Sfant I$i au fiecare partea de contribute in lucrarea de sfmjire a credincio§ilor. Sfanta Treime este exemplu de strálucitá §i armonioasá cooperare §i colaborare.

g) Relafiile de subordonare

In cadrul Sfintei Treimi, pe lángá colaborare mai existá §i subordonare din punct de vedere al relafiilor dintre persoanele Dumnezeirii, dar nu din punctul de vedere al naturii fiecárei Persoane. Fiul §i Duhul Slant purced de la Tatál, Duhul Sfant purcede de la Fiul §i de la Tatál. Acest punct doctrinar a fost adoptat la Sinodul de la Niceea in anul 325 §i inclus in simbolul credinjei. Douá mari erezii au existat cu privire la Sfanta Treime: sabelianismul §i arianismul. La mijlocul secolului III, Sabelius, in incercarea sa de a evita posibilitatea de a inváfa cá existá trei Dumnezeu, a emis teoria cá nu existá decát un Dumnezeu cu o singurá personalitate, dar manifestatá in trei moduri. La inceput Dumnezeu S-a manifestat ca Tatál, Creator. Apoi, Dumnezeu S-a manifestat pe Sine ca Fiul. lar acum Se manifestá pe Sine ca Duhul Sfant. Dumnezeu, dupá Sabelius, este o reprezentare a trei feluri distincte. O variantá modemá a acestei erezii a inceput intre penticostali in anul 1915 sub numele „Jesus only“ (Singur Isus). Arius in anul 325 a mers cu teoria sa la altá extremá. El a facut atát de mare distincfie intre persoanele Sfintei Treimi, incát a imparjit Dumnezeirea in trei esenfe distincte. Dupá El subordonarea este nu numai din punct de

68

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

vedere al relafiilor, ci §i din punct de vedere al naturii, atát pentru Fiul, cát §i pentru Duhul Sfant. Aceasta a dus la reducerea lui Isus Cristos §i a Duhului Slant la pozifii inferioare. Arius a negat pozifia etemá de Fiu a Domnului Isus Cristos. Dupá el numai singur Tatál este o Fiinfá diviná absolutá fara inceput. Fiul §i Duhul Sfant au fost creafi din nimic, inainte de facerea lumii. Teoria lui Arius a fost combátutá la Niceea, cum era §i firesc, pentru cá Domnul Isus Cristos a fost de la inceput Dumnezeu. De§i nu existá niciun pasaj biblic care sá menfioneze termenul de „Treime“, existá numeroase pasaje care aratá existenfa Sfintei Treimi. Gráitoare in acest sens este scéna botezului Domnului Isus, despre care citim in Matei 3:16, 17 - unde au fost in acela^i timp prezente cele trei Persoane ale Sfintei Treimi: Tatál márturise^te despre Fiul care Se boteazá in apa lordanului, iar Duhul Sfant Se coboará deasupra Fiului. In orice caz doctrina despre Sfánta Treime este §i rámáne o tainá pentru mintea omeneascá (1 Cor. 2:13-16). IX. SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU

In calitate de Creator al lumii materiále §i al celei spirituále, in calitate de Creator al cerurilor §i al pámántului, Dumnezeu define rolul de suveran, in sensul absolut al cuvántului. El are deplina autoritate sá dea legi §i reguli obligatorii pentru toatá lumea; El este pe deplin indreptáfit sá pretindá respectarea lor §i sá ceará socotealá de la oricine. El este stápánul tuturor lucrurilor (Mt. 20:15; Rom. 9:14-21; Ef. 1:11; 1 Tim. 6:15; 1 Cr. 29:11). Cele douá atribufii ale suveranitáfii: 1. Suveranitatea voinfei lui Dumnezeu

Dumnezeu poate sá vrea orice. Voia lui Dumnezeu, in general, a fost ca sá creeze cerurile §i pámántul §i sá le pástreze, menfinánd existenfa lucrurilor create (ler. 18:6; Ps. 135:6; Ap. 4:11). Pástrarea in existenfá a lucrurilor create se face prin puterea Sa §i prin Domnul Isus Cristos. „El, care fine toate lucrurile cu cuvántul puterii Lui“ (Ev. 1:3). Nu este adeváratá teoria deistá, dupá care Creatorul S-ar fi retras fárá sá Se intereseze de creafiune. Dimpotrivá, pentru omenirea pierdutá El a facut un pian de mántuire; a trimis pe Mántuitorul in lume; poartá necontenit de grijá creafiunii Sale (Pr. 2:8; Ps. 37:28; In. 10:28); lucreazá in viafa credincio^ilor

Teologie fundamentalá

69

(Flp. 2:13) §i hotárá^te in problemele pe care le avem in viafa noastrá (Fa. 18:21; Rom. 15:32; lac. 4:15). Pána §i perii capului ne šunt numárafi (Mt. 10:30). Vbii Lui ii corespunde natura Sa moralá: iubire, sfinfenie §i neprihánire. Voia lui Dumnezeu este cauza finalá a tuturor lucrurilor (Ef. 1:7-9; Ap. 4:11). Voia lui Dumnezeu este ascunsá de oameni. Hotárárile Lui pot fi cunoscute doar prin efectele lor; ele šunt ascunse pentru om (Ps. 115:3; Dan. 4:17, 25, 35; Rom. 9:18-19; 11:33-34; Ef. 1:5-11).

2. Suveranitatea puterii lui Dumnezeu Dumnezeu poate sá facá tot ce voie$te. Exerci(iul puterii Sale nu are limite (Gen. 18:14; ler. 32:27; Zah. 8:6; Mt. 3:9; 26:53). Existá totu§i lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face, pentru cá sunt impotriva naturii Sale divine. El nu poate sá mintá, sá pácátuiascá, sá Se nege (Num. 23:19; 2 Tim. 2:13; Ev. 6:18; lac. 1:13). Puterea lui Dumnezeu se manifestá: in creafiune (Rom. 1:19-20), in pástrarea creafiunii (Ev. 1:3), in mántuirea omenirii (1 Cor. 1:18; Rom. 1:16). ín virtutea suveranitáfii Sale, Dumnezeu este Stápán sá judece §i sá sancjioneze pe to(i cei care incalcá poruncile §i ordinele Sale (Fa. 17:31). X. HOTÁRÁRILE LUI DUMNEZEU”

A) Prin hotárárile lui Dumnezeu in(elegem planul lui Dumnezeu in care a prevázut tot ce avea sá se intámple, tot ce era hotárát sá se intámple, de la inceputul lumii §i páná la sfar§it. Desprindem douá aspecte ale hotárárilor Sale: 1. Hotárárile Lui, in baza cárora toate lucrurile šunt stabilitě mai dinainte. Exemplu: previziunea Lui prin care, fárá a fi hotárát sá se intámple a$a, El §tie ce o sá se intámple (cánd a fost uns Hazael ca impárat de cátre prorocul Elisei, Elisei §tia ce va face Hazael in viitor, ca impárat - 2 Imp. 8:11-12). 2. Unele lucruri šunt permise de Dumnezeu ca sá se intámple, fárá a fi fost hotáráte mai inainte sá se intámple intr-o anumitá direcfie sau intr-o anumitá manierá. Dumnezeu urmáre§te realizarea anumitor scopuri. El are planurile Sale. Aceste planuri se bazeazá pe infelepciunea Lui. „Pentru ca 18 David íi aratá fiului sžu Solomon cá pázirea hotárárilor lui Dumnezeu este determinantá pentru izbutirea ín viafá. „Páze$te poruncile Domnului, Dumnezeului táu, umblánd in cáile Lui $i pázind legile Lui, hotárárile Lui... ca sá izbute^ti in tot ce vei face“ (1 Imp. 2:3).

70

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

domniile §i stápánirile din locurile cere§ti sá cunoascá azi, prin Bisericá, infelepciunea nespus de feluritá a lui Dumnezeu, dupá planul vesnic pe care 1-a facut in Cristos Isus, Domnul nostru“ (Ef. 3:10-11). Aceste planuri šunt vesnice, neschimbátoare §i necondifionate (lov 23:13-14). Hotárárile Lui au urmátoarele caracteristici: - urmáresc scopuri vesnice. Le-a facut din ve^nicie §i rámán neschimbate; - se bazeazá pe sfatul §i infelepciunea Lui. El §tie toate lucrurile; - libertatea Lui in a decide; - planurile Lui vin din atribufiile §i caracterul Lui; - scopul glorificárii lui Dumnezeu. Hotárárile lui Dumnezeu cuprind trecutul, prezentul §i viitorul. B) Dovada existenfei unui pian divin. „látá hotárárea luatá impotriva intregului pámánt, iatá mana intinsá peste toate neamurile. Domnul o§tirilor a luat aceastá hotáráre: cine I se va impotrivi? Mana Lui este intinsá: cine o va abate?“ (Is. 14:26-27). Existenfa universului este de neconceput fárá existenfa unui plan pentru realizarea lui. „§tim cá toate lucrurile lucreazá impreuná spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, §i anume, spre binele celor ce sunt chemafi dupá planul Sáu“ (Rom. 8:28). Vezi §i I Petru 1:20; Apocalipsa 13:8; Efeseni 1:4; 2 Timotei 1:9; Tit 1:2.

1. TEMELIA HOTÁRÁRILOR LUI DUMNEZEU

Hotárárile lui Dumnezeu se bazeazá pe voinfa lui Dumnezeu. El nu este influenfat de nimeni ín hotárárile luate. Hotárárile Sale au la bazá suveranitatea lui Dumnezeu. Acestei voinfe i S-a supus chiar Domnul Isus care S-a lásat crucificat. „Tatá, dacá voie§ti depárteazá paharul acesta de la Mine. Totu§i, facá-se nu voia Mea, ci a Ta“ (Lc. 22:41-42). Se bazeazá pe cea mai adáncá infelepciune §i pe cea mai sfántá apreciere, Dumnezeu fiind atotinfelept §i atotcunoscátor. El §tie mersul universului. El nu a hotárát aparifia pácatului, dar a prevázut, a §tiut mai dinainte cá va apárea, de aceea a luat másuri pentru a contracara efectele lui. Planul lui Dumnezeu se bazeazá pe adánca cunoa§tere $i infelegere a lucrurilor. El §tie mai bine ca oricine ce este drept, ce e corect §i ce nu. Nu intotdeauna noi, oamenii, reu§im sá apreciem justefea hotárárilor lui Dumnezeu (lov 42:1-6).

Teologie fundamentalá

71

Planul lui Dumnezeu se bazeazá pe adánca Lui injelepciune §i sfinfenie. Dumnezeu ii poate mántui pe pácáto?i, dar numai cu condi(ia ca pácáto§ii sá-§i indeplineascá partea lor: sá se pocáiascá de pácatele lor §i sá-L primeascá pe Domnul Isus ca Mántuitor personal (Rom. 3:21-26).

2. SCOPUL HOTÁRÁRILOR LUI DUMNEZEU Fapte 14:17; 1 Timotei 6:17; Coloseni 1:21-22, 23; Efeseni 4:24; Levitic 14:44: Romani 7:12; Efeseni 5:25-27; Ioan 3:5; 1 Petru 1:2. Scopul final al planului Sáu este gloria Sa. In másura in care creapunea II glorificá pe Dumnezeu, ea va realiza propria-i fericire. Deci fericirea omului atámá de gradul in care omul II recunoa§te pe Dumnezeu, II glorificá, íi slujeme (Ps. 19:11; Rom. 9:23; Ef. 2:8-10; Ap. 4:11). 3. CONTINUTUL §1 ORDINEA HOTÁRÁRILOR LUI DUMNEZEU

Nu putem spune cá El a hotárát aparipa ráului natural §i a ráului moral in lume. Dumnezeu a luat ínsá hotárári care sá contracareze rául §i pácatul, despre care §tia cá o sá apará. Dumnezeu a hotárát via(a omului pe pámánt §i o serie de lucruri care s-au intámplat, se intámplá §i se vor intámpla (Fa. 17:26-27; lov 14; In. 21:19; 2 Tim. 4:8; 1 Cor. 15:51-52).

4 HOTÁRÁRILE LUI DUMNEZEU PE TÁRÁM MORAL §1 SPIRITUAL

Dumnezeu nu este autorul pácatului, dar El a luat inipativa mántuirii omului. a) Dumnezeu a permis ivirea pácatului. Pácatul nu este o parte a creapunii, ci este o parte introdusá in creapune de afará de cátre insá§i creapunea Sa. El este determinat de revolta creapunii impotriva Creatorului. „Nimeni cánd este ispitit sá nu zicá: ‘Šunt ispitit de Dumnezeu.’ Cáci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca sá facá ráu §i El insu§i nu ispite§te pe nimeni. Ci fiecare este ispitit cánd este atras de pofta lui insu§i §i momit. Apoi pofta, cánd a zámislit, dá nabere pácatului; §i pácatul odatá faptuit aduce moartea“ (lac. 1:13-15). Dumnezeu nu este autorul ráului, dar a ingáduit aparipa lui, pentru a face sá stráluceascá mai bine adevárul §i binele. Dumnezeu a luat hotárárea ca aceia care nu vor recurge la mijloacele Lui de mántuire sá fie pedepsip

72

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

pentru pácatul lor(Ex. 34:7; Ez. 18:20; 2 Tes. 1:7-8; Ps. 78:21; Gen. 2:17; Ps. 106:15; Fa. 14:16; 17:30). b) Dumnezeu a hotárát ca pácatul sá fie biruit. Aceasta hotáráre este legatá de cea prin care a permis intrarea pácatului in lume (Gen. 50:20; Ps. 33:10-11; Ps. 76:6-9; Dan. 3:19-30; Flm. 1:19-20). Este evident cá Dum­ nezeu poate sá indepárteze pácatul din univers, sá reglementeze, sá controleze §i sá limiteze manifestárile lui. Chiar faptul cá a permis intrarea pácatului ín lume are o rafiune. c) Dumnezeu a hotárát salvarea omenirii din pácat, preluánd iniciativa mántuirii ei. A inzestrat pe om cu libertatea de a alege; n-a facut din om o ma§iná automatá. Aceastá libertate a mers páná acolo, incát creafiunea (ingeri §i oameni) sá fie liberá de a pácátui, sá fie in stare sá pácátuiascá dacá aceasta va fí calea pe care §i-o va alege de bunávoie (Gen. 6:5; ler. 13:23; 17:9; lov 24:14; Rom. 3:10-18; 8:5-8; 7:15-24). Dumnezeu a contracarat efectele pácatului prin hand pe care 1-a hotárát (Gen. 3:8-9; Rom. 2:4; Is. 59:15-16; In. 15:16; Tit 2:11; Pr. 1:23; Is. 31:6; Ez. 14:6; 18:32; loel 2:13-14; Mt. 18:3; Fa. 3:19; ler. 31:18-19). Dumnezeu a precunoscut toate lucrurile. El a prevázut páná §i faptul cá iudeii Í1 vor ucide pe Isus (In. 12:32-33; 1 Sam. 23:11-12; Fa. 2:23; 4:27-28). Prin hanil Sáu, a prevázut ca omul sá poatá corespunde cerinfelor lui Dum­ nezeu, iar aceasta de bunávoie, fárá constrángere diviná. „Pová(uie§te-má pe cárarea poruncilor Tale, cáci imi place de ea“ (Ps. 119:35). „íntoarce-má la Tine, §i má voi intoarce“ (ler. 31:18). Efecte ale harului divin: pocáinja (2 Tim. 2:25) §i credinfa (Rom. 12:3; 2 Pt. 1:1). d) Dumnezeu a hotárát rásplátirea credinciofilor Sái §i pedepsirea celor rái, care nu s-au pocáit de pácatele lor (Is. 62:11; Mt. 6:4; 16:27; 10:41-42; 1 Cor. 3:8; 1 Tim. 5:18; Lc. 14:14). Alte hotárári ale lui Dumnezeu a) Existen(a familiei (Gen. 2:18) §i anume familia monogamá (Mt. 19:3-10; 2 Sam. 11:11-15; Mt. 14:3-4; In. 2:1-2; Ef. 5:22-23; Ev. 13:4). b) Existenfa autoritá(ilor omene§ti §i supunerea fa(á de ele (Gen. 9:5-6; Ex. 21:12; Fa. 17:26-27). A hotárát §i conducátorii popoarelor (Dan. 4:34-35; Rom. 13:1-2; Ps. 2:10-12). c) Chemarea lui Israel (Gen. 12:1-3; Rom. 11:26). d) íntemeierea §i misiunea Bisericii (Ef. 4:1-13; Mt. 16:18-19; Ef. 2:11-15; 5:25-27).

Teologie fundamentalá

73

e) In final, regenerarea naturii, triumful pácii, domnia de 1000 de ani a Domnului Isus, cerul nou, noul lerusalim §i ve§nicia (Rom. 8:19-22; Is. 9:6-7; 1 Cor. 15:19-26; Ap. 20:1-6; 21:1-22; 22:1-5). XI. LUCRAREA DE CREAJIUNE

„La inceput, Dumnezeu a facut cerurile §i pámántul“ (Gen. 1:1). Expresia „la ínceput“ aratá cá a fost un timp cánd lumea n-a existat, dar aratá §i momentul cánd a creat cerurile §i pámántul.19 Cuvántul „bara“ - „a facut“, in limba ebraicá inseamná a crea ceva fárá a fi existat un material in prealabil. Acest cuvánt, „bara“, in přimele pagini ale Bibliei, apare numai in trei cazuri: - a creat cerurile §i pámántul (Gen. 1:1); - a facut pe§tii §i toate viefuitoarele (Gen. 1:21); - a creat pe om (Gen. 1:27). Aceste trei lucruri Dumnezeu le-a facut, in sensul unui act creafionist, din elemente care nu au existat mai dinainte. Versetul 2: „tohu“ §i „bohu“ - „pustiu“ §i „gol“ nu reprezintá o descriere a pámántului dinainte, a pámántului originar; reprezintá o descriere a pámántului care a ajuns pustiu §i gol la un moment dat. Isaia 45:18 - „Cáci a§a vorbe?te Domnul, Fácátorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a intocmit pámántul, 1-a facut 1-a intárit, 1-a facut nu ca sá fíe pustiu, ci 1-a intocmit ca sá fie locuit.“ l ov 38:4-7 - „Unde erai tu cánd am intemeiat pámántul ...? Cine i-a hotárát másurile, §tii?“ Textele vorbesc nu numai de un timp mai indepártat, inainte de aparipa omului, ci §i de faptul cá Dumnezeu n-a creat ceva pustiu §i gol. $i dacá 19 Biblia prezintá in Geneza capitolele 1-2 mai multe relatári despre facere, care la prima vedere par contradictorii. P. Vemet scrie: „Intre cele douá relatári nu existá opozipe, ci complementaritate. Cu cát privim Biblia mai indeaproape, observám cá ea incepe nu cu douá, ci cu trei povestiri, conducándu-ne treptat in central revelafiei: a) Prima, foarte scurtá (Gen. 1:1) ne indicá lucrarea facutá de Dumnezeu mai inainte de prima zi „la inceput“ §i situeazá pámántul in raport cu ansamblu! universului. b) A doua (Gen. 1:2—2:3) descrie diferitele faze cronologice ale istoriei geologice §i biologice a planetei noastre. c) A treia, mai pupu sistematicá §i fárá sá apeleze la cronologie, este centratá asupra omului (Gen. 2:4-25). Universal! Pámántul! Omul! Ce inlán(uire! Ce pedagogic! Ce armonie! Ce continuitate $i unitate!“ (Daniel Vemet, La Bible et la Science).

74

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

pámántul a ajuns astfel, acest lucru se datoreazá unui fapt, unui eveniment, unei catastrofe care a survenit. Přimele pagini ale Bibliei nu vorbesc nimic despre crearea ingerilor, de cáderea lui Lucifer (§i de alungarea lui Lucifer din cer). Verbul „era“ din Geneza 1:2 este egal cu „a devenit“, „prefacut“ ceea ce inseamná cá pámántul a devenit „pustiu §i gol“. Acela§i cuvánt ebraic se gásejte in Geneza 19:26: „Nevasta lui Lot s-a uitat inapoi §i s-a prefacut intr-un stálp de sare.“ Sofia lui Lot s-a „prefacut“ in altceva, intr-un stálp de sare. Versetul 1 din Geneza indicá actul prim al creafiunii, care a avut loc intr-un timp foarte indepártat. Versetul 2 indicá faptul cá pámántul, dintr-un oarecare motiv, a fost adus in stare de haos. Dupá o vreme, Dumnezeu S-a hotárát sá innoiascá fafa pámántului (Ps. 104:30: „Ifi trimifi Tu suflarea: ele sunt zidite §i innoie§ti astfel fafa pámántului“). Cele §ase zile din Geneza au pregátit pámántul pentru a fi locuit de om. Lucifer fusese demult creat, inaintea omului, odatá cu ingerii. El fusese a§ezat in Edenul ceresc, de unde a fost alungat din pricina pácatului mándriei (vezi Ez. 28:13-19; Is. 14:12). Doctrina originii universului ca operá creafionistá a lui Dumnezeu, fárá a folosi alt material preexistent, se gáse§te in cele trei religii: cretinism, mahomedanism §i mozaism. Potrivit acestor inváfáturi biblice, lumea nu s-a ivit de la sine. „Prin credinfá pricepem cá lumea a fost facutá prin Cuvántul lui Dumnezeu, a$a cá tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vád“ (Ev. 11:3). Cosmogonia biblicá, adicá inváfátura care se ocupá cu studierea originii §i formárii universului, este doctrina dupá care crearea lumii s-a fácut prin cuvántul lui Dumnezeu (Ps. 33:6). Biblia vorbe§te despre creafiune doar in douá pagini, pentru cá ea nu este un manual de íjtiinfe naturale. Ea expune lucrurile in formá simplá, intr-un grai la nivelul de infelegere al tuturor cititorilor. Ea urmárc$te un singur scop: sá arate cá Dumnezeu este Creatorul lumii. Dovezile scripturale cu privire la doctrina creárii lumii nu se aflá numai intr-o anumitá porfiune a Bibliei, ci šunt presárate in tot cuprinsul ei. Nu §tim cánd a avut loc momentul creafiunii (Gen. 1:1). Nu §tim cánd a fost acel „inceput“. ín orice caz, cu foarte mult timp inainte de crearea omului. Cele §ase zile ale creafiunii din Geneza gásesc pámántul deja creat, dar ajuns pustiu §i gol in urma unui cataclism, presupus a fi avut loc odatá cu cáderea lui Lucifer.

Teologie fundamentalá

75

1 MOMENTELE CREAJIUNIl Momentele creapunii, přivité in mod cronologic, au avut loc in urmátoarea ordine: A. Crearea cerurilor f a pámántului B. Crearea lumii spirituále - ingerii Dionisie Areopagitul a impárpt lumea ingerilor in trei clase: a) heruvimi §i serafimi (Gen. 3:24; Ex. 25:18; Ps. 80:1; 99:1; Is. 37:16; Ev. 9:5; Is. 6:2-6); b) arhanghelii Mihail §i Gavril (Dan. 8:16; 9:21; Lc. 1:19, 26); c) domnii, stápániri, puteri, tronuri (Ef. 1:21; 3:10; Col. 1:16; 2:10). Numárul ingerilor e infinit. C. Cáderea lui Lucifer (Ez. 28:16). Posibil ca la inceput sá fí fost un heruvim (Ez. 28:14) sau arhanghel, pentru cá nu se cunosc decát numele a doi arhangheli: Mihail §i Gavril ji se presupune cá trebuie sá fi fost trei (cifra doi nu este intreagá)! Lucifer a cázut din pricina mándriei sale (Ez. 28:17), reujind sá atragá o parte, respectiv aproximativ o treime, din oastea cereascá (Ap. 12:4)“ Posibil ca prábujirea ingerilor sá fi fost in douá etape, dupá exemplul rázvrátirii lui Core, Datan ji Abiram (vezi Num. 16:1-50): - ingerii cázufi din prima rázvrátire au fost transforma(i in draci, care šunt nelegap; - ingerii cázu(i din a doua rázvrátire sunt legafi in lan(uri ji stau in Adánc in vederea judecá(ii (2 Pt. 2:4; luda 6). Posibil ca prábujirea lui Lucifer sá fi transformat pámántul in pustiu (Is. 14:16-17). D. Restaurarea pámántului $i popularea lui. Despre aceastá perioadá vorbejte Geneza 1:3-31. Augustin distinge douá momente: crearea din nimic a materiei ji a spiritului; organizarea pámántului ji a universului. 20 Sfanta Scripturá ne spune cá aceastá lume de duhuri rele a facut la inceput parte din lumea ingerilor buni, dar rázvrátindu-se, acejtia au fost azvárliji din cer. Aceste duhuri šunt ji ele in numár indefinit de maře ji au ji ele o ierarhie. ín fruntea lor este Satana. Vasile cel Maře, descriind cáderea lui Satana in opozipe cu persistenja lui Mihail, vede cauza fiecáruia in persistarea sau despárfirea liberá de Dumnezeu. „De unde e ráu omul? Din propria lui libertate. De unde e ráu diavolul? Din aceeaji cauzá, avánd ji el via|á liberá ji prin libertatea lui avánd putinfa sá rámáná lángá Dumnezeu pentru vecie. Satana era inger ji a cázut din treapta lui. Pe acela voinfa liberá 1-a pázit in cele de sus; pe acesta libertatea alegerii 1-a aruncat (Teol. dogm. Ort., I. 450).

76

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

Tot el i§i exprimá greutatea interpretárii cuvántului „zi“ din Geneza, intálnit de 182 ori (Ziua Domnului, Ziua lui Dumnezeu, Ziua judecápi etc.). Un lucru trebuie precizat: Dumnezeu a fíxat incá de la inceput soiurile, clasele §i categoriile fiecárei viefuitoare (Gen. 1:21-27). Teoria evoluponistá nu are niciun temei. Incá de la inceput Dumnezeu a pus ordine atát ín lumea animalá, cát §i in cea vegetalá. Dupá cronologia biblicá21, omul §i-a inceput existen(a cam pe la anul 4004 i.Cr. Erele geologice §i existenja anumitor materiále (petrol, cárbune, metale) provin din pámántul preadamic.

2. SCOPUL CREATIUNII

Se pune o maře intrebare: Care este scopul creafunii? De obicei, ráspunsul este: glorifícarea Creatorului (Ps. 19:1; Is. 40:5; 66:19; 2 Cor. 4:6). Scopul creapunii este sá-L glorifice pe Creator (1 Cr. 16:29; Ps. 29:1-2; Is. 43:7; Rom. 15:6, 9; 1 Cor. 6:20; 2 Cor. 1:20; 1 Pt. 4:16; 1 Cor. 10:30). In aceastá glorificare sá fie vorba oare de un egoism al Creatorului? Nu! Un artist adevárat nu creeazá opere de valoare pentru bani, glorie personalá sau alte interese egoiste. Acest artist creeazá sub impulsul geniului sáu. Nici mácar nu-§i pune intrebarea dacá place cuiva, dacá folose§te cuiva, dacá corespunde vremii in care tráie§te. Mulp oameni de geniu, prin faptul cá s-au ridicat deasupra epocii lor prin artá, poezie, idei - nu au fost bágap in seamá in timpul viepi lor, ba unii au fost chiar disprepiip sau prigonip. Multora li s-au recunoscut meritele abia dupá moarte. Care este scopul creafiunii? Putem ráspunde cá scopul imediat urmárit de Creator este o manifestare a in(elepciunii, a iubirii, a bunátápi §i a puterii Lui. „O, adáncul bogápei, in(elepciunii §i §tiinfei lui Dumnezeu! Din El, prin El §i pentru El šunt toate lucrurile. A Lui sá fie slava in věci! Amin“ (Rom. 11:33, 36). Lucrurile §i fiinjele odatá create cántá slavá Celui care le-a creat. 21 Anul creárii lumii (4004 i.Cr.) a fost calculat de episcopul ji invá(atul irlandez James Ussher (1581-1656). Ději unii au combátut datele stabilitě de Ussher, el rámáne totuji cel mai acceptat ji citát, fiind primul care a formulat o cronologie biblicá pe care au folosit-o ulterior foarte multi teologi ji autoři (New Intern. Diction, of the Christian Church. 1974. p. 1005).

Teologie fundamentalá

77

Lumea organicá anorganicá §i tot universul odatá create dau la ivealá perfecpunea, intelepciunea desávár^itá §i máiestria Creatorului. Toatá creatiunea cántá un imn de glorie §i preamárire Creatorului. Vbia lui Dumnezeu este fericirea fiin{elor rationale. Scopul imediat nu poate fi despárpt de cel final; el constituie o unitate desávár§itá. Toate lucrurile create vestesc prin ele insele márepa lui Dumnezeu. Cu cát este mai maře fericirea fiinjelor create, cu atát e mai maře recuno§tin|a lor fa|a de bunátatea lui Dumnezeu §i invers, cu cát creatiunea preamáre$te intelepciunea, bunátatea §i dragostea lui Dumnezeu, cu atát este mai fericitá. Aceastá preamárire a Creatorului constituie o sursá de fericire inepuizabilá. Crearea §i guvemarea lumii de cátre Dumnezeu šunt cáláuzite de un scop suprem: mántuirea §i fericirea omului. Fericirea fiinjelor rationale (ingeri §i oameni) se realizeazá numai dacá ele tind spre Dumnezeu, facánd din El un scop suprem. Nu existá o altá cale spre fericire. XII. PROVIDENJA LUI DUMNEZEU

Dumnezeu a creat universul §i tot El il pástreazá prin puterea Lui. El í§i exercitá controlul in univers ca un suveran. Acest control suveran poate fi numit providentá.

1. Generalitáti

Defintfia cuvántului „providentá“ Din punct de vedere etimologic, „providentá“ inseamná a prevedea. De aici s-a náscut ideea de a §ti dinainte sau a pregáti dinainte. In teologie, acest cuvánt a primit un ínteles special. Din acest punct de vedere intelegem activitatea continuá a lui Dumnezeu, in baza cáreia El dirijeazá toate lucrurile §i toate fenomenele, spre a-§i atinge scopurile propuse. Rául care a intrat in univers a fost ingáduit sá intre. Dar Dumnezeu in intelepciunea, bunátatea §i sfinjenia Lui, a luat másuri de contracarare §i zádámicire a efectelor lui. Doctrina cu privire la providentá cuprinde o árie largá: Natura lui Dumnezeu $i universul Dumnezeu este nu numai o Fiintá infinitá in ce přivezte intelepciunea, bunátatea §i puterea, dar este §i Creatorul, Stápánul universului pe care-1 guvemeazá cu máiestria Lui. Dumnezeu I§i exercitá suveranitatea asupra creatiunii, dirijánd atát aspectele vizibile, cát §i pe cele invizibile ale

78

DoCTRINELE

BIBLICE ALE BlSERICn

universului. El are putere sá dea §i sá retragá suflarea de viafá, sá suspende anumite legi a§ezate de El, sá ráspláteascá §i sá pedepseascá. Universul poartá pecetea suveranitáfii Creatorului. Inváfátura Sfintelor Scripturi - ne aratá cá Dumnezeu controleazá uni­ versul, via(a animalelor, mersul nafiunilor pe top indivizii de pe pámánt. a) Dumnezeu cármuie^te universul fizic (Ps. 103:19; I Sam. 7:10; lov 9:5-7; 3:7-10; 38:12-35; Ps. 104:14; 147:16-18; Mt. 5:45; Fa. 14:17). Sub controlul Sáu se aflá vántul, tunetul, fulgerul, ploaia, apa, grindina, západa, frigul, cáldura, soarele, stelele, munpi, pámántul §i toate fenomenele de pe el. b) Dumnezeu cármuie$te creapunea animalá (lov 12:10; Ps. 104:21, 28, 29; Mt. 6:26; 10:29). Toatá creatura depinde de grija lui Dumnezeu. c) Dumnezeu cármuie§te napunile pámántului (lov 12:23; Ps. 22:28; 67:7; Is. 10:5-7; Dan. 2:38-39; 4:25; Fa. 17:26; Rom. 13:1). d) Dumnezeu pne cont de toate persoanele in mod individual: - na^terea §i viafa omului (1 Sam. 16:1; Est. 4:14; Ps. 139:16; ler. 1:5; Gal. 1:15-16); - succesele §i falimentele (Ps. 113:6-8; Lc. 1:52; Pr. 21:1); - lucrurile esenpale sau care par neesenpale din viapi oamenilor (Ex. 21:13; lov 5:6; Pr. 16:33; Mt. 10:30); - nevoile poporului (Ps. 4:8; 5:12; 63:8; 121:3; Rom. 8:28; Flp. 4:19; Is. 64:4); - destinul celor mántuip §i al celor nemántuip (Ps. 73:24; 37:23-24; 11:6). Providenfa lui Dumnezeu cu privire la faptele rele ale oamenilor este arátatá de Biblie clar §i putem vorbi despre patru manifestári ale ei: a) Preventiva - prin care Dumnezeu impiedicá §i infráneazá pácatul, nu din obligape, ci datoritá harului Sáu minunat (Gen. 20:6; 31:24; Ps. 19:13; Osea 2:6). b) Permisivá - permite manifestarea anumitor rele, dar §i ingáduie piedici ín calea pácatului, fárá sá-1 opreascá insá prin exercipul forfei Sale divine (2 Cr. 32:31; Dt. 8:2; Ps. 17:13-14; 80:12-13; Is. 43:4-10; Osea 4:17; Rom. 1:24-28; 3:25). c) Directivá §i diriguitoare - Dumnezeu oránduie§te ca rául sá ia alt curs decát intenpona, controlándu-i mersul, minimalizánd efectele dezastruoase (Gen. 50:20; Ps. 7:6-10; 10:5; lov 13:27; Fa. 4:27-28). d) Determinativů - determiná §i hotárá§te páná unde se poate intinde rául (lov 1:12; 2:6; Ps. 124:2; 1 Cor. 10:13; 2 Tes. 2:7; Ap. 20:2-3).

Teologie fundamental

79

Notiunea de provider^, a$a cum o avem potrivit Bibliei, este opusá ideii epicurienilor, dupá care totul este cunoscut prin simpiri, §i opusá stoicilor, dupá care lumea este guvernatá de soartá, de destin. - Sfanta Scripturá ne aratá providenfa lui Dumnezeu in ceea ce přivezte faptele libere ale oamenilor (1 Sam. 24:18; Ezra 7:27; Ps. 119:36; Pr. 16:1; 19:21; 21:1; ler. 10:23; Flp. 2:13). Fárá acest control providential n-ar avea sens rugáciunile facute pentru alpi (mantuifi sau nemántui(i). - íngáduie anumite acpuni pácátoase ale oamenilor. $i aceasta are o expli­ cate (2 Sam. 16:10; 24:1; 1 Cr. 21:1; Rom. 1:24, 26,28; 11:32; 2 Tes. 2:11-12). Dumnezeu nu este autorul pácatului (1 In. 2:16; lac. 1:13; ler. 7:9). Cum se explicá atunci existen|a faptelor pácátoase ale oamenilor? - Dumnezeu permite manifestarea pácatului in sine ?i nu pune piedici in calea pácáto^ilor (2 Cr. 32:31; Ps. 81:12-13; Is. 53:6; Osea 4:17; Fa. 14:16; Rom. 1:24, 26, 28). El previne anumite pácate (Gen. 26; 31:24; Ps. 19:13; Osea 2:6). Noi vedem cá toate faptele rele sunt sub controlul direct al lui Dum­ nezeu, rául se poate manifesta numai cánd este permis §i uneori Dumnezeu transformá rául in bine. Rául aparent poate deveni máine o mare binecuvantare. Vinderea lui Iosif, invadarea Járii Sfínte, captivitatea babiloneaná, crucificarea lui Cristos §i persecutarea Bisericii sunt exemple vii ?i gráitoare in acest sens.

2. Scopul spre care se indreaptá providenfa In general, providen(a lui Dumnezeu urmáre§te implinirea hotárárilor

Sale: a) Dumnezeu guvemeazá lumea, urmárind fericirea creaturii Sale. Satana §i-a inceput ispita in Eden, punánd la indoialá bunele intenjii ale Creatorului (Gen. 3:4-5). Biblia ne aratá cá Dumnezeu, dimpotrivá, este bun (Ps. 84:11; Mt. 5:45; Rom. 2:4; 8:28). „E1 v-a facut bine, v-a trimis ploi din cer §i timpuri roditoare, v-a dat hraná din beljug §i v-a umplut inimile de bucurie“ (Fa. 14:16-17). b) Dumnezeu conduce lumea, avánd in vedere dezvoltarea ei moralá. In acest sens, a aplicat un sistem educativ. De exemplu, a permis divorful in Vechiul Testament din cauza nematuritáfii poporului ales. Dumnezeu a instituit anumite porunci pentru a contracara rául. Chiar sistemul levitic (jertfele) a avut un caracter educativ, pentru a-i pregáti pe oameni sá infeleagá mai tárziu importanfa jertfei Mielului divin.

80

Doctrinele biblice ale Bisericii

Chiar dacá cre§tinismul n-a ajuns sá fie ímbrá(i§at de intreaga omenire, el a adus multe imbunátáfiri, cum ar fi: emanciparea femeii, operele sociále (spitale, orfelinate, aziluri), sistemul §colar, abolirea sclaviei, principiul uni­ versa! al drepturilor omului etc. c) Scripturá ne invafá cá Dumnezeu conduce lumea spre un scop sublim: mántuirea oamenilor §i pregátirea unui popor slant, care sá mo^teneascá Impáráfia lui Dumnezeu. Mai intái El a ales dintre popoare Israelul (Ex. 19:5-6). Acum a hotárát ca Bisericá sá fie poporul Sáu ales. Voi insá sunte(i o seminfie aleasá, o preo(ie impáráteascá, un neam slant, un popor pe care Dumnezeu $i 1-a cá^tigat ca sá fie al Lui, ca sá vestifi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunatá; pe voi, care odinioará nu erafi un popor, dar acum suntefi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu cápátaseráfi indurare, dar acum a(i cápátat indurare. (1 Pt. 2:9-10).

... ca sá infá(i$eze inaintea Lui aceastá Bisericá slávitá, fárá pátá, fárá zbárciturá sau altceva de felul acesta, ci sfantá §i fárá prihaná. (Ef. 5:27) Pentru pregátirea Bisericii, Dumnezeu a ránduit intruparea Fiului Sáu iubit §i moartea Lui pentru pácatele omenirii. Totodatá ne-a dáruit darul Duhului Sfánt ca prin El sá fim pregátifi sá mo$tenim ímpáráfia lui Dum­ nezeu. Prin darurile Sale, Duhul Sfant pregáte§te Bisericá pentru a fi la nivelul chemárii cerejti, pentru a mo$teni ímpáráfia cerurilor. Dumnezeu dirijeazá lucrurile de a§a naturá, ca sfinfii Sái sá fie pástraf i pentru El. „Pentru ca domniile §i stápánirile din locurile cere§ti sá cunoascá azi, prin Bisericá, infelepciunea nespus de feluritá a lui Dumnezeu, dupá planul vesnic, pe care 1-a facut in Cristos Isus, Domnul nostru“ (Ef. 3:10-11). Chiar ceilalfi oameni primesc o serie de binecuvántári din pricina celor ale§i (vezi Gen. 18:22-23; 2 ímp. 3:13-14; Mt. 5:13-16). d) In final, Scripturá ne aratá cá guvemarea lui Dumnezeu urmáre§te glorificarea Lui. Dumnezeu este desávár§it, sfant, neprihánit, putemic, in(elept, drept §i iubitor. Aceste calitáfi reies din modul cum dirijeazá totul ín univers: - sfinjenia §i neprihánirea Lui se manifestá in opozifia Lui fafá de pácat; - puterea se manifestá in lucrarea de creare, pástrare, providenfá §i ráscumpárare; - infelepciunea lui Dumnezeu rezultá din scopurile §i mijloacele utilizate; - iubirea, grija fafa de creaturá rezultá din mántuirea pentru care L-a dat pe Fiul Sáu;

Teologie fundamentalá

81

- adevárul Sáu se vede in felul cum a stabilit legile naturii §i ale min(ii; - credincio^ia Sa se vede in implinirea fagáduin(elor Sale (Is. 42:8; 48:11).

3. Mijloace intrebuinfate pentru exercitarea providenfei divine Aceste mijloace folosite 1-au facut pe Pavel sá exclame in admirajia sa fa(á de Dumnezeu: „O, adáncul bogá(iei, injelepciunii §i §tiin(ei lui Dum­ nezeu! Cát de nepátrunse šunt judecájile Lui §i cát de neinjelese šunt cáile Lui! (Rom. 11:33, vezi §i v. 34-35). Dumnezeu folose§te legile naturii, stabilind vremurile care privesc hrana §i viaja omului. „Cát va fi pámántul, nu va inceta semánatul §i seceratul, frigul §i cáldura, vara §i iama, ziua §i noaptea!“ (Gen. 8:22). Dumnezeu a dat omului instinctul de conservare §i simjul responsabilitápi morale.

Cánd Neamurile, mácar cá n-au Legea, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au Legea, i§i sunt singuri lege; §i ei dovedesc cá lucrarea Legii este scrisá in inimile lor; fíindcá despre lucrarea aceasta márturise^te cugetul lor $i gándurile lor care sau se invinová(esc sau se dezvinovájesc intre ele. (Rom. 2:14-15)

Uneori Dumnezeu completeazá §i supline§te aceste legi prin minuni. Exemplu, miracole pentru eliberarea poporului Israel (Ex. 15:1-21). El převede ajutorarea copiilor Sái in vřeme de rázboi (2 Imp. 3:16-17). El trimite ploaie dupá o vřeme indelungatá de secetá (1 ímp. 18:41-45). El íl elibereazá pe servul Sáu Elisei (2 ímp. 6:18), pe Petru, din temnijá, folosind minuni (Fa. 12:1-19). Alteori, El folose$te puterea cuvántului Sáu (Ps. 33:8-9). Uneori El cheamá puterea distructivá a insectelor pentru pedepsirea pácatelor (Ps. 105:28-35). Scriptura ne aratá cátá for|á existá in Cuvántul lui Dumnezeu (Mt. 8:8-13). Aceasta se va vedea mai bine in textele din 2 Tesaloniceni 2:8; Apocalipsa 19:20-21. ín conducerea Sa, Dumnezeu folose^te mijloace diferite: a) Cuvántul Sáu - Scriptura, in acest sens, ne este datá spre conducerea noastrá. íntáre$te-te numai §i imbárbáteazá-te, lucránd cu credincio§ie dupá toatá Legea pe care (i-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stánga, ca sá izbute^ti in tot ce vei face. Cartea aceasta a Legii sá nu se depárteze de gura ta; cugetá asupra ei zi §i noapte, cáutánd sá faci tot ce este scris in ea; cáci atunci vei izbándi in toate lucrárile tale §i atunci vei lucra cu in(elepciune. (los. 1:7-8, vezi §i textele din Is. 8:20 §i Col. 3:16)

82

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

Atát impára(ii care ajungeau la conducerea Israelului, cát supu§ii lor trebuiau sá se supuná cuvántului lui Dumnezeu (Dt. 17:18-20). b) Dumnezeu scoate la ivealá, ín anumite imprejurári, oameni deosebip pentru imprejurári deosebite, fie cá este vorba de proroci, ín Vechiul Testa­ ment, fie cá este vorba de slujitori, ín Noul Testament (Fa. 6:2-5). c) Dumnezeu folose§te puterea de convingere a slujitorilor Sái pentru a-i ínvája pe oameni adevárul (ler. 44:4; 7:13-14; Zah. 7:7). „Noi, dar, šuntem trimi§i imputemiciji ai lui Cristos §i, ca §i cum Dumnezeu ar indemna prin noi, vá rugám fierbinte, in Numele lui Cristos, impácap-vá cu Dumnezeu“ (2 Cor. 5:20). d) Dumnezeu folosejte piedici §i restrángeri pentru a dirija activitatea slujitorilor; El inchide §i deschide u§i potrivit cu planul Lui de mántuire (Fa. 16:6-8; I Cor. 16:9; 2 Cor. 2:12; Col. 4:3; Ap. 3:8). Desigur, uneori šunt §i imprejurári deosebite in care Dumnezeu ne incearcá credin(a. Rugáciunea §i studierea atentá a imprejurárilor ne ajutá sá in(elegem sensul adevárat al imprejurárii. e) Alteori, El cáláuze§te inimile oamenilor intr-o direc(ie sau alta.

Domnul, Dumnezeul nostru, sá fie cu noi, cum a fost cu párinfii no§tri, sá nu ne páráseascá §i sá nu ne lase, ci sá ne plece inimile spre El, ca sá umblám in toate cáile Lui §i sá pázim poruncile Lui, legile Lui §i ránduielile Lui, pe care le-a poruncit párinfilor no$tri. (1 ímp. 8:57-58)

Mulfumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus in inima lui Tit aceea^i rávná pentru voi. (2 Cor. 8:16, vezi §i Ps. 119:36; Pr. 21:1) Uneori, Dumnezeu indreaptá chiar §i inimile celor rái spre implinirea unui pian al Sáu (2 Imp. 19:32-37; Is. 45:1-6). „Cáci Dumnezeu le-a pus in inimá sá-I aducá la indeplinire planului Lui; sá se invoiascá pe deplin §i sá dea fiarei stápánirea lor impáráteascá, páná se vor indeplini cuvintele lui Dum­ nezeu“ (Ap. 17:17). f) Uneori, Dumnezeu ii cáláuzesjte pe oameni prin visuri, cum a fost cazul cu magii (Mt. 2:12), cu Iosif (Mt. 2:13, 19-20); prin vedenii, ca in cazul lui Pavel (Fa. 16:9-10; 22:17-18). g) ín lucrárile Sale providen(iale, Dumnezeu folose§te soli speciali, cum ar fí cazul ingerilor (2 ímp. 19:35; Dan. 6:22; 10:5-21; Mt. 28:2; Fa. 8:26; 12:7-10).

Teologie fundamentalá

83

Un sol special al lui Dumnezeu este Duhul Sfant care lucreazá atát in inimile credincio^ilor, cát §i prin metodele Sale (Lc. 4:1; In. 16:7-15; Fa. 8:29). 4. Teorii care se opun ínváfáturii cu privire la providenfa diviná

1. Naturalismul - totul este numai natura. Universul §i toate lucrurile din el šunt cáláuzite de legi ale naturii. Fericirea omului constá in modul in care cunoa^te §i folose§te aceste legi. Adevárul este cá Dumnezeu este Creatorul naturii §i al legilor ei. El este deasupra legilor naturii §i I§i poate permite sá lase loc miracolelor; unele greu intelese de om. Una dintre aceste minuni a fost §i minunea intrupárii Fiului Sáu §i a invierii Lui. 2. Determinismul - spune cá evenimentele au loc din cauza únor necesitáfi. Aceste necesitáp provoacá anumite evenimente, intre ele existánd rela)ia cauzá-efect. 3. Fatalismul - se deosebejte de determinism. Prin fatalism intelegem cá toate evenimentele sunt determinate de destin, de soartá, in locul únor cauze naturale §i cá omul nu poate sá facá céva care sá ocoleascá acest destin. Este adevárat cá fatalistu! vorbe^te de puterea lui Dumnezeu, dar nu in sensul scriptural. Cea mai mare gre$ealá a fatalismului este cá admite exis­ tenta arbitrarului §i a faptelor imorale, ca §i cánd ele a$a ar trebui sá fíe. 4. Panteismul - Í1 confundá pe Dumnezeu cu natura. Nu admite doctrina providen(ei divine. ín acest sens, nu poate vorbi despre o moralitate adeváratá. Omul insu§i face parte din lumea panteistá. Nu poate explica minunile, nici cea cu privire la intruparea Domnului Isus Cristos. Neagá libertatea omului. Omul este přivit ca o fiinfá care aparjine sistemului universal. De aceea omul nefiind liber, nu este responsabil de acjiunile sale. 5.

Alte aspecte ale providenfei divine

Relafia dintre providen(á p libertate a) Respectánd libertatea omului, Dumnezeu admite ca omul sá-§i inde­ plineascá plácerile sale; Dumnezeu nu pune piedici in calea relelor pe care el le sávár§e§te. b) Dumnezeu folosejte anumite imprejurári pentru a-i influenja pe ale§ii Sái, repnándu-i de la anumite fapte §i indrumándu-i intr-o anumitá direc(ie (1 Cor. 10:13). c) Alteori, Dumnezeu conduce in aja fel lucrurile, ca oamenii sá implineascá voia Sa §i planurile Sale (Fa. 10:9-20).

84

Doctrinele Providenfa

biblice ale

Biserich

rugáciunea

Unii spun cá rugáciunile nu-§i au rostul din moment ce El a hotárát cum sá se desfajoare lucrurile. Din contrá, Biblia spune cá unele lucruri Dumnezeu ni le dá in funcpe de rugáciunile noastre (vezi lac. 4:2). „Deci, dacá voi, care suntefi rái, jtifi sá da(i daruri bune copiilor vojtri, cu cát mai mult Tatál vostru cel din ceruri va da Duhul Sfant celor ce I-L cer“ (Lc. 11:13). Rostul rugáciunilor este maře, pentru cá Dumnezeu face anumite lucruri numai ca ráspuns la rugáciunile noastre. „Cheamá-Má in ziua necazului, §i Eu te voi izbávi, iar tu Má vei proslaví“ (Ps. 50:15). Alteori, Dumnezeu íji implinejte voia fárá acceptul nostru, ba uneori lucreazá in opozifie cu ceea ce cerem noi, pentru cá, in final, Dumnezeu Iji urmárejte implinirea planului Sáu divin. „De trei ori am rugat pe Domnul sá mi-1 ia. $i El mi-a zis: ‘Harul Meu i|i este de ajuns; cáci puterea Mea in slábiciune este facutá desávárjitá’“ (2 Cor. 12:7-9). Dacá noi nu ne vom ruga pentru lucrurile care pot fi obfinute numai prin rugáciune, nu le vom primi. Dacá ne rugám impotriva voii Sale, El refuzá sá ne asculte. In concluzie, existá o perfectá armonie intre precunoajterea lucrurilor, hotárárile ji providenja lui Dumnezeu. Invčpátura despre predestinace (1 Petru 1:2; 1 Tesaloniceni 1:4-5) Una dintre cele mai controversate teme ale Bibliei este problema predestinafiei.22 Interpretánd scrierile apostolului Pavel, Augustin §i apoi calvinijtii au facut din ea o doctriná. Cánd vorbim despre predestinace, trebuie sá deosebim douá aspecte: - §tiin(a mai dinainte a lui Dumnezeu cu privire la mersul evenimentelor; - hotárárea mai dinainte, luatá de Dumnezeu, cum sá decurgá anumite evenimente. La primul aspect, din moment ce Dumnezeu dispune de omniscien(á, este de la sine infeles cá El cunoajte trecutul, prezentul ji viitorul, inceputul ji sfarjitul. Aceasta nu este in contradicfie cu voinfa omului ji nici nu 22 Predestinatia: ín přimele secole ale crejtinismului, Tatian (160 d.Cr.), Irineu (130-200) ji Tertulian (160-220) au sus(inut doctrina despre liberul arbitru. Origen (185-254) a fost un fervent adept al ideii predestina|iei necondifionate. Teza a fost dezvoltatá de Augustin (354-430). ín secolul al XVI-lea, Zwingli, Luther ji mai ales Calvin au acceptat ji dezvoltat mai departe mvá(átura augustiniána. Arminius (1560-1609) s-a

Teologie fundamentalá

85

anuleazá libertatea omului de a alege §i de a hotaři singur in problemele viejii sale. Textele de la 1 Petru 1:2 §i Romani 8:29 nu ridicá problema cá Dum­ nezeu a hotárát mai dinainte osánda §i pierzarea únor šuflete. Dumnezeu insá §tie cum vor evolua voinfa omului §i actiunile lui. La al doilea aspect - hotárárea mai dinainte a lui Dumnezeu. In acest sens, El a facut cáteva alegeri: - a ales pe Israel ca popor al Sáu (Dt. 4:37; 7:6-8; 10:15; Osea 13:4-5); - a ales anumite persoane pentru diferite slujbe (Dt. 18:18; 1 Sam. 10:24; Ps. 78:70). Alegerea facutá de Dumnezeu imbracá diferite forme: - potrivit cu cunoa^terea mai dinainte (1 Pt. 1:2); - potrivit harului - nu meritului omului (Rom. 9:11; 5:6; In. 15:16, 19). Alegerea este un act al suveranitáfii divine, in care anumite persoane šunt chemate la anumite slujbe sau servicii (Fa. 9:15; 1 Cor. 1:17-18; Lc. 6:13). Dumnezeu i-a ales pe unii ca prin ei sá fie binecuvántafi §i alfii (1 Tim. 2:1 -7). Dacá putem vorbi de o alegere, ea nu este exclusivistá, ei inclusivistá. Dumnezeu a hotárát sá fie mántuifi to(i cei ce vor crede in Domnul Isus (1 Pt. 1:1-2; Rom. 8:29-30). Omul este responsabil de acfiunile lui §i de necredinfa lui. Domnul Isus nu a murit doar pentru ca unii „predestinaji“ sá fie mántuip, ci a murit pentru top pácáto§ii (1 Pt. 2:1; Ev. 2:9; 1 In. 2:2; 1 Tim. 2:6; 2 Pt. 3:9; Ez. 18:32). Vor beneficia insá de jertfa Lui numai cei care vor crede in El §i vor accepta jertfa Lui mántuitoare. Sfanta Scripturá face legáturá intre suveranitatea diviná §i responsabilitatea umaná (In. 6:37-40). Intre cele douá nu existá contradicfie. Dacá vorbim despre o hotáráre a lui Dumnezeu mai dinainte cu privire la oameni, trebuie sá refinem sensul textului de la Efeseni 1:4-5, 11:

In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sá fim sfinfi §i fárá prihaná inaintea Lui, dupá ce, in dragostea Lui, ne-a ránduit mai dinainte sá fim infia(i prin Isus Cristos, dupá buna plácere a voii Sale. In El am fost facup opus invátáturii lui Calvin, suspnánd o predestinace conditionatá, punánd accentul pe credinjá. Karl Barth (1886-1968) a corectat total inváfátura calviná despre predestinace, limitánd-o aproape numai la predestina(ia lui Cristos ca Mántuitor. Cea mai clará formuláře a doctrinei despre predestinace a dat-o reformatorul elvefian Jean Calvin: „Numim predes­ tinace decretul etem al lui Dumnezeu prin care a hotárát in Sine ce anume sá se intámple cu fiecare om. Nu tofi šunt crea(i pentru aceea$i condijie; ci unii au fost predestinaC la viajá ve$nicá, al|ii la pieire ve?nicá.“

86

Doctrinele biblice ale Bisericii §i močeni tori, fiind ránduiji mai dinainte, dupá hotárárea Aceluia care face toate dupá sfatul voii Sale.

Dumnezeu a luat hotárárea mai dinainte ca fiecare dintre noi sá fie asemenea Fiului Sáu. Din moment ce to(i šuntem chemaji la mantuire §i la insu^irea chipului lui Cristos atat in omul nostru láuntric, cat §i in cel extern, noi vom fi ráspunzátori de realizarea sau nerealizarea acestei chemári §i hotárári a lui Dumnezeu. Cáci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a §i hotárát mai dinainte sá fie asemenea chipului Fiului Sáu, pentru ca El sá fie cel dintái náscut dintre mai mulp trap. $i pe aceia pe care i-a hotárát mai dinainte, i-a ji chemat... (Rom. 8:29-30)

Predestinarea lui Dumnezeu nu trebuie přivitá in sensul cá El a hotárát dinainte mántuirea února §i pierzarea altora. Doctrina predestinárii přivezte viitorul credincio^ilor, transformarea prin care trebuie sá treacá ale§ii Domnului; přivezte idealul lui Dumnezeu de asemánare a noastrá cu Fiul Sáu (Rom. 8:29; Ef. 1:5); prive§te dorin(a lui Dumnezeu ca top oamenii sá fie mántuip. Dreptatea lui Dumnezeu constá insá in aceea cá cei care refuzá harul divin §i aleg de bunávoie calea pácatului sunt osándi(i. Dumnezeu a hotárát mai dinainte ca aceia care nu-L primesc pe Domnul Isus §i nu se conformeazá voii Sale sá fie sigur osándiji. El a hotárát mai dinainte ca aceia care-L primesc pe Isus §i se nasc din nou dupá chipul §i asemánarea Sa sá fie mántuip. Dacá este vorba totu§i de existen(a únor cárti in care sunt scrise numele celor mántuiý incá de la intemeierea lumii, aceasta are un sens cu totul deosebit. In aceastá carte a viefii sunt scrise nu numele pe care ni 1-au dat párinpi nojtri, ci numele cel nou pe care-1 primesc credincio?ii la na§terea din nou (Ap. 13:8; 17:8; 2:17). Vezi Apocalipsa 2:17; 3:12. Providenfá §i predestinate

Prin providenpi intelegem activitatea lui Dumnezeu prin care cáláuzejte §i guvemeazá evenimentele, imprejurárile §i actele libere ale oamenilor (lov 1:12; 2:6; Gen. 14:5-8). Aceastá conducere are ca scop glorificarea numelui lui Dumnezeu (Ef. 1:12). Dumnezeu conduce inimile §i gándurile noastre (Pr. 21:1; Ezra 6:22), lásánd ca deciziile sá le ia omul singur- vezi Geneza 14:58; Isaia 10:5-7. Dumnezeu cautá sá convingá, nu sá constrángá. Predestinace

Teologie fundamentalá

87

inseamná nu o hotáráre ín ráu cu privire la soarta, destinul §i faptele oamenilor. Putem cel mult spune cá Dumnezeu poate §ti mai dinainte §i poate prevedea faptele omenejti ca Unul care §tie totul. Nu putem insá vorbi de o prevedere integralá, ca de o ínseriere mai dinainte a sort» fiecárei fapturi. Chiar de ar exista o astfel de prevedere, ca §i mersul vremii, intervin totdeauna surprize care se nasc din jocul §i exercitiul vointei libere a omului, care uneori a mers páná la schimbarea únor hotárári luate de Dumnezeu mai dinainte (cazul lui Ezechia - Is. 38:5; cazul Ninivei - lona 3:10; cazul lui Ahab - 1 ímp. 21:29).

Partea a 111-a

Angelologie

Doctriná

despre íngeri

Doctriná despre íngeri in mod logic urmeazá doctrinei despre Dumnezeu, pentru cá íngerii au fost přimele fapturi create de Dumnezeu pentru a-I sluji. ín legáturá cu acest domeniu al íngerilor, gnosticii, la ínceputurile cre§tinismului, au creat o ínvá(áturá cu privire la ínchinarea la íngeri (Col. 2:18). ín Evul Mediu au apárut diferite speculapi care au degenerat ín vrájitorii. Despre lucrarea íngerilor Scriptura ne dá multe date. ín legáturá cu aceasta, ne putem referi §i la lucrarea spiritelor rele, manifestatá §i sub forma idolatriei (1 Cor. 10:20-21). Scriptura ne avertizeazá cá ín zilele din urmá ínchinarea la draci §i la idoli va progresa (Ap. 9:20-21). O formá a acestei degenerári o constituie spiritismul, chemarea spiritelor morplor, pentru a fi consultate (Dt. 18:10-12; Is. 8:19-20). Acest fenomen va create ín zilele din urmá (1 Tim. 4:1). Satana §i spiritele rele cautá sá ímpiedice lucrarea harului lui Dumnezeu ín inimile oamenilor (Ef. 6:12). ín cele din urmá Satana va fi ínvins (Gen. 3:15; Rom. 16:20; Ap. 12:7-9; 20:1-10). I. GENERALITÁTI

1. ORIGINEA ÍNGERILOR íngerii n-au existat din etemitate. Ei au fost creap de Dumnezeu dupá ce au luat fiinfá cerurile §i pámántul (Gen 1:1). Ei au fost creaji, probabil, chiar ínainte de facerea pámántului (Neem. 9:6; Ps. 148:2, 5; Col. 1:16; Gen. 1:1; lov 38:4-7). Numárul íngerilor23 este foarte maře, nu se poate determina cu cifře omene^ti (Dan. 7:10; Mt. 26:53; Ev. 12:22).

25 Dioniosie Areopagitul scria despre numárul íngerilor: „Šunt mii de mii sau zeci de mii de zeci de mii ... pentru noi de numárat. Cáci šunt multe fericitele o?tiri ale mintilor mai presus de lume, depá$ind rapunea debila ?i contractatá a numerelor noastre, fíind definibile cognoscibil numai de intelegerea $i cunoa$terea lor cereascá ?i mai presus de

92

Doctrinele biblice ale Bisericii

2. NATURA INGERILOR Ingerii sunt deosebifi de fiinfele omene§ti (Mt. 22:30; 1 Cor. 6:3; Ev. 12:22-23). Ei nu au corp material (Ps. 104:4; Ev. 1:7; Ef. 6:12). Datoritá acestui fapt, ei nu šunt supu§i legilor care guvemeazá fíinfa omeneascá (Lc. 20:35-36). La infa(i§are, ei se pot prezenta avánd forma omeneascá (Gen. 18:2; Jud. 2:1; 6:11-24; Mt. 1:20; Lc. 1:26; In. 20:12; Ev. 13:2). Construcfia lor spirituálů nu este supusá legilor care guvemeazá fiinfele omene^ti. Ei au fost creafi in mod individual de Dumnezeu, in numárul hotárát de El. Nu-§i trag originea de la un prototip a§a cum este cazul omenirii. Nu se cásátoresc, dar nici nu pot muri in sensul fizic, ca oamenii (Lc. 20:34-36). De cinci ori in Biblie sunt numi(i „fiii lui Dumnezeu“ (Gen. 6:2, 4; lov 1:6; 2:1; 38:7). Cuvántul „inger“ in Scripturá se prezintá la genul masculin. Ei šunt mai putemici in cuno§tinfá ca omul, fárá a dispune insá de calitatea omniscienfei ca Dumnezeu (2 Sam. 14:20; Mt. 24:36; Lc. 4:34; 1 Tim. 5:21; 1 Pt. 1:12). Ei šunt mai putemici, ca forfá, decát omul, fárá a avea omnipotenfá (Ps. 103:20; 2 Pt. 2:11; 2 Tes. 1:7; Fa. 5:19; 12:7, 23). II. CARACTERUL §1 LUCRAREA INGERILOR BUNI

Douá treimi dintre ingeri au reu§it la marea probá, rámánánd fideli lui Dumnezeu §i contribuind la alungarea ingerilor rái din cer. Una dintre rásplátiri a fost aceea cá ei au devenit „ingeri ale§i“ deasupra oricárei alte cáderi. Fiin(ele ingere§ti šunt impárfite, dupá atribufiile pe care le au, in mai multe categorii. Cuvántul inger atát in ebraicá, cát §i in greacá inseamná „mesager“, „trimis“. Cunoa§tem existenfa arhanghelului Mihail (luda 9). Se pare cá, inainte de cádere, Lucifer ar fi fost al doilea arhanghel, egal sau chiar superior lui Mihail. Mihail are sub comanda sa mai mulfi ingeri (Ap.l2:7) §i este prezentat in Biblie ca o cápetenie a lui Israel (Dan. 10:13, 21). Se poate crede cá in viitor va avea douá mari misiuni: ceruri, dáruitá (sic!) lor cu imbel§ugare de in(elepciunea creatoare infinit cunoscátoare a dumnezeirii-origine“ (lerarhiile cereijti). loan Gura de Aur vorbe^te de „popoare infinite de puteri netrupejti, ale cáror mii nu le poate numára nimeni.“ Clement Alexandrinul presupune cá „ingerii sunt in numár infinit“. Infinitatea nu inseamná lipsa oricárei limite a numárului lor, ci ncputinpi pentru oameni de a ajunge vreodatá la capat in numárarea lor (Ioan Gurá de Aur, Omilia 17 la Evrei).

Angelologie

93

- sá-L insofeascá pe Isus la a doua venire (1 Tes. 4:16); - sá-l izgoneascá pe Satana din atmosféra (unde §i-a stabilit sediul, dupá alungarea din cer).

§i in cer s-a facut un rázboi. Mihail §i ingerii lui s-au luptat cu balaurul. $i balaurul cu ingerii lui s-au luptat §i ei, dar n-au putut birui; íji locul lor nu li s-a mai gásit in cer. $i balaurul cel maře, $arpele cel vechi numit diavolul $i Satana, acela care injalá intreaga lume, a fost aruncat pe pámánt; §i impreuná cu el au fost aruncafi §i ingerii lui. (Ap. 12:7-12)

Scrierile apocrife vorbesc de §ase arhangheli. Astfel, cartea lui Enoh capitolul 20:1-7 enumerá numele acestor arhangheli (printre care §i Mihail). La fel §i cartea lui Tobia capitolul 12:15. Ingerul Gabriel - „Gabriel“ in limba greacá inseamná „eroul lui Dum­ nezeu“, „cel putemic“ sau „Dumnezeu este mare“. In patru locuri in Scripturá apare ca un mesager al Domnului: Daniel 8:16; 9:21; Luca 1:11, 26. Serafimii — Numele lor apare in Isaia 6:2-6. Cuvántul „serafim“ in limba ebraicá inseamná „iubire“, unul care arde de iubire. In Isaia 6:2 ne šunt prezentafi cu §ase aripi. Lucrarea serafimilor este sá laude Numele lui Dumnezeu. Serafimii stau deasupra tronului lui Dumnezeu. In Isaia 6:7 aflám cá Dumnezeu le-a dat misiunea sá-i curefe §i sá-i purifice pe servii Sái. Este deosebit de adáncá umilinfa §i reverenda cu care i$i fac ei lucrarea. Heruvimii (Gen. 3:24; 2 Imp. 19:15; Ez. 10:1-20; 28:14-16) - Slujba lor este sá stea lángá tronul lui Dumnezeu (Ps. 80:1; 99:1). Ei vor fi folosifi §i la Cortul íntálnirii §i in Templu. Textul din Ezechiel 28:14-16 ni-l prezintá pe Lucifer ca §i cum ar fi fost unul dintre heruvimi. Ingerii - De$i din rándul ingerilor, nu cunoa^tem decát un singur nume Gabriel, §tim cá numárul lor este imens §i indeplinesc diferite slujbe. LUCRÁRILE INGERILOR

ín Vechiul Testament, uneori apare „Ingerul Domnului“, distinct de restul ingerilor. El reprezintá persoana lui Cristos inainte de intrupare. Asupra acestui subiect vom mai reveni la capitolul Soteríologie. Atát in Vechiul Testament, cát §i in Noul Testament intálnim ingeri indeplinind poruncile lui Dumnezeu: — in$tiinfeazá despre pedeapsa Sodomei §i a Gomorei (Gen. 18); - distrug armata asirianá (2 ímp. 19);

94

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

- pedepsesc lerusalimul (1 Cr. 21:16; 2 Sam. 24); - ucid intáii náscup ai egiptenilor (Ex. 12:18-30); - il lovesc pe impáratul Agripa (Fa. 12:22-23). In viafa Mántuitorului, ingerii au indeplinit multe misiuni, de la najterea §i pána la invierea Sa (Lc. 2:9; Mt. 2:12, 13, 19; Lc. 22:43). Ei au sarcina sá apere §i sá-i elibereze pe cei credincioji (Gen. 19:11; Fa. 27:23-24; 12:7), sá-i incurajeze pe slujitorii Domnului (Mt. 28:5-7), sá fie interprefii lui Dumnezeu pe lángá oameni (Dan. 7:16; lov 33:23-24), sá fie executorii anumitor judecá(i divine (Fa. 12:23; Gen. 19:12-13; 2 Sam. 24:16). Ingerii au in viata credinciojilor o maře slujbá24, de la intoarcerea lor la Dumnezeu, páná la plecarea lor in vejnicie: - ii ocrotesc in diferite imprejurári; „íngerul Domnului tabárá in jurul celor ce se tem de El §i-i scapá din primejdie“ (Ps. 34:7). - la moarte, le conduc sufletele in cer (Lc. 16:22). Mul(i credincioji au avut la moarte privilegiul sá vadá slujba aceasta a ingerilor. In viitor, ingerii Í1 vor inso(i pe Isus la a doua venire (1 Tes. 4:16). (Noi credem cá ingerii L-au inso(it pe Domnul Isus §i la inálfare - Fa. 1:11.) - Ingerii ii vor aduna pe cei credincioji (Mt. 24:31). - íi vor separa pe cei buni de cei rái (Mt. 13:49-50). - Vor sta in fa(a porjilor noului lerusalim (Ap. 21:12). In vejnicie, ingerii vor continua sá-L slujeascá pe Dumnezeu in cetatea noului lerusalim: „Era inconjuratá cu un zid maře §i inalt. Avea douásprezece por(i, §i la por(i, doisprezece ingeri“ (Ap. 21:12). III. LUCIFER SI CÁDEREA LUI

Existá multe intrebári la care se incearcá sá se dea ráspunsuri. De exemplu: Care este originea diavolului? Cánd a avut loc cáderea lui? Cauza acestei cáderi $i rezultatele ei? In lumina Sfintelor Scripturi putem da urmátoarele ráspunsuri: - Textul de la Ezechiel 28:11-13 ne aratá numele original al diavolului. „Lucifer“ care inseamná purtátor de luminá, strálucitorul, cel ce 1 ucelte. Posibil cá Lucifer a fost ingerul cel mai strálucit dintre top' ingerii - Dumnezeu 24 Ingerul e numai slujitor, slujitor al lui Dumnezeu ji al omului, pe cánd omul e ji stápánitor. Fárá indoialá, prin slujirea oferitá omului, ji ingerul contribuie la stápánirea acestuia asupra materiei. Dar el e stápánitor numai intrucát slujejte omului. (Teol. dogm. Ort., vol. 1, p. 428).

Angelologie

95

1-a inzestrat cu o frumuse(e, o cuno§tin(á o infelepciune deosebita. A fost o flinta perfectá, fiind inzestrat de Dumnezeu cu libertate depliná §i absolutá. A fost a$ezat de Dumnezeu in cea mai inaltá pozifie ingereascá. Existá páreri cá ar fi fost unul dintre cei trei arhangheli (de fapt e cunoscut numai numele unui arhanghel: Mihail; Gabriel fiind numit in Biblie numai inger. ín acest caz, Lucifer ar fi fost unul dintre cei doi arhangheli, aláturi de Mihail). ín orice caz, Lucifer a avut comanda o§tirilor cere§ti. Libertatea de a alege a fost culmea perfecpunii fapturilor cere$ti, dar in acela§i timp §i un prilej pentru Dumnezeu de a incerca fidelitatea fapturilor cere^ti. Apostolul Pavel ne aratá cá existá o „tainá a farádelegii“ (2 Tes. 2:7). Nouá ne šunt ascunse anumite aspecte: 1. Timpul cáderii lui Lucifer - Este greu de stabilit; in orice caz inainte de cáderea omului §i dupá crearea cerurilor §i a pámántului. Putem presupune cá evenimentul a avut loc in perioada dintre cele relatate in versetul 1 §i cele relatate in versetul 2 din capitolul 1 al Genezei. Existá insá intrebári la care nu putem ráspunde: De ce ín zilele crea(iunii Dumnezeu a constatat cá toate lucrurile erau bune, cánd cáderea lui Lucifer avusese loc? §i De ce ín ziua a §aptea, Dumnezeu S-a odihnit ca p cánd totul arfi fost perfect? Cáderea lui Lucifer §i a únor ingeri a avut loc in perioada preadamicá, perioadá caracterizatá prin incercarea credinciojiei o§tirii cere^ti. 2. Cauza cáderii lui Lucifer — Existá mai multe páreri: Unii zic cá rául a fost creat de Dumnezeu. Dar noi nu putem crede cá Dumnezeu este autorul pácatului. Alfii zic cá rául este o a doua naturá a lumii (lupta dintre intuneric §i luminá, lupta dintre bine §i ráu). Existá o altá teorie conform cáreia Lucifer ca §i celelalte fapturi au fost create de la inceput cu abilitatea de a pácátui, dar §i cu posibilitatea de a nu pácátui. El fiind a§ezat in pozifia de a alege singur. Cáderea lui Lucifer, care a fost urmatá apoi de cáderea unei treimi din ojtirea cereascá (Ap. 12:4), a fost un act deliberat, o revoltá de bunávoie, cu buná §tiin(á §i cu premeditare impotriva lui Dumnezeu. Biblia, referindu-se la Lucifer, descrie anumite caracteristici ale lui in persoana únor domnitori ai pámántului, cum ar fi cazul principelui din Tir (Ez. 28:11-19), dominat de ambifia de a-L depá§i pe Dumnezeu, §i a regelui Babilonului (Is. 14:13-14), stápánit de egoism. Sámburele pácatului sáu rezultá din mándria de care s-a lásat stápánit. De cinci ori se poate observa dorin(a nesfantá care 1-a cuprins (Is. 14:13-14):

96

Doctrinele biblice ale Bisericii

- má voi sui ín cer; - ími voi ridica scaunul; - voi §edea pe muntele adunárii dumnezeilor; - má voi sui pe várful norilor; - voi fi ca Cel preainalt. Acest „eu“ reprezintá spiritul de rebeliune. El a dorit sá inlocuiascá rolul sáu de a se inchina Celui preainalt prin a i se inchina alfii lui. A dorit sá preia rolul de conducátor al universului; a aspirat la o pozifie care nu-i aparfine §i care nu i-a fost incredinfatá de Creator; n-a fost mulfumit cu pozifia ín care 1-a a§ezat Dumnezeu. El a incetat sá admitá cá frumusefea cu care a fost impodobit nu era opera lui §i cá el nu era altceva decát opera Creatorului §i cá toatá strálucirea §i podoabele pe care le posedá aparfineau Creatorului. A incetat sá mai recunoascá cá el era fáptura lui Dumnezeu. El in sinea lui a incetat sá mai depindá de Dumnezeu, pornind pe drumul independenjei fafá de Dumnezeu datoritá mándriei care 1-a cuprins. El a pácátuit de la sine, fárá sá fi fost ispitit de altcineva. Odatá gándul mándriei náscut in inima lui, Lucifer, in calitate de fíinfá inzestratá cu toate posibilitáfile, in loc sá se smereascá §i sá indepárteze de la el acest gánd, el 1-a acceptat, §i 1-a insu§it §i a acfionat in direcfia lui, transpunándu-1 in practicá. Acest „eu“ s-a transformat intr-o nouá ideologie: ideologia diavolului. Lucifer a fost autorul pácatului originar care a pátruns in univers. El a trecut la amágirea altor ingeri §i apoi a celor dintái oameni. 3. Urmárile cáderii lui Lucifer - Lucifer §i-a pierdut nevinováfia cu care a fost creat (Ez. 28:6-10, 17), cápátánd o insu§ire necuratá. Pácatul sáu 1-a facut fárá vreo influenjá din afará; in mod deliberat a ie§it de sub autoritatea lui Dumnezeu - pácatul lui Lucifer §i al ingerilor in§ela(i de el a rámas fárá remediu, iar cáderea lor - un pácat ve§nic, de neiertat; pentru el §i pentru ingerii sái s-a pregátit focul vesnic (Mt. 25:41). Rául, odatá ivit, a devenit contagios25, influen(ánd o mulfime de ingeri, iar mai tárziu, prima pereche omeneascá. Lucifer a reu§it sá atragá a treia parte din o$tirea cereascá (Ap. 12:4), dánd na§tere la trei categorii de ingeri cázufi: 25 Voin{a spirituals ín ingerii cázufi e permanent vicleaná, iar in cei buni, neschimbat buná §i n-au lipsá intru nimic de un principiu de stápánire. Duhul ráu nu are stápánire lumeascá, dar dořešte; de aceea e clar cá el n-a fost facut stápánul luinii. Iar ingerii buni au fost ránduip de Atotpitorul sá privegheze asupra pár(ilor pámántului; dupá cáderea noastrá $i in scopul acesta, pentru ca, potrivit iubirii de oameni a lui Dumnezeu, neamul omenesc sá nu se nimiceascá cu totul (Grigorie Palama).

Angelologie

97

- ingeri lega|i in lanfuri aruncaji in Adánc in vederea judecájii (Inda 6; 2 Pt. 2:4); - ingeri lásaji liberi, care lucreazá sub conducerea lui Lucifer (Ap. 12:7-9; Mt. 25:41; Ef. 6:12; 1:21); - démonii (dracii) care cautá sá se intrupeze in corpuri de oameni sau animale (Mc. 5:9-13). Cu privire la démoni, existá mai multe teorii“. Unii spun cá šunt duhurile oamenilor inráip care nu-§i gásesc odihna. Al(ii, cá šunt duhurile únor fiin(e care ar fi existat pe pámántul preadamic, care au fost inflate prima datá de Lucifer §i au primit ca pedeapsá decorporarea. A treia teorie, §i cea mai justá, spune cá šunt ingeri cázufi, pedepsfii anume spre a fi mereu in dorinja de a se intrupa. IV. CARACTERUL, LUCRAREA Sl DESTINUL ÍNGERILOR RÁI

Numele fi personalitatea lui Satana Fiin(a aceasta supraomeneascá este menfionatá in Vechiul Testament (Gen. 3:1-15; 1 Cr. 21:1; lov 1:6-12; 2:1-7; Zah. 3:1-2). Unul dintre cei doi (api folosifi in ziua Ispá§irii (Lev. 16:8) pentru Azazel, dupá unele interpretári, era pentru Satana. Numele celui ráu: 1. Satana - 1 Cronici 21:1; lov 1:6; Zaharia 3:1; Matei 4:10; 2 Corinteni 2:11; 1 Timotei 1:20. Aceste nume inseamná adversarul, potrivnicul (1 Pt. 5:8). 2. Diavolul - Matei 13:39; Ioan 13:2; Efeseni 6:11; lacov 4:7. Acest nume inseamná in limba greacá calomniatorul sau párá^ul frajilor (Ap. 12:10; Gen. 3:1-7; lov 1:9; 2:4). 3. Balaurul- Isaia 51:9; Apocalipsa 12:3-7; 13:2; 20:2. inseamná literal §arpele, monstrul. Mai este numit §i crocodil, reprezentánd activitatea diavolului in lume (Ez. 29:3; 32:2). 4. §arpele - Geneza 3:1; Isaia 27:1; Apocalipsa 12:9; 20:2. Reprezintá §iretenia, puterea de amágire - lov 26:13; 2 Corinteni 11:3. 5. Belzebul - Matei 10:25; 12:24, 27; Marcu 3:22; Luca 11:15; 18:19 (injelesul exact este necunoscut; in limba sirianá - domnul bálegarului; in altá versiune - impáratul mu§telor). 26 Doctrina despre duhuri exista $i in Babilon $i in Persia, in Elada, dar e cu totul deosebitá de doctrina biblicá, dat fiind cá acolo ea era expresia unui dualism etem; insá doctrina biblicá nu acordá ráului o existentá etemá, egalá cu a lui Dumnezeu.

98

Doctrinele

BIBLICE ALE BlSERICn

6. Belial - 2 Corinteni 6:15; 2 Samuel 23:6; Judecátori 19:22; 1 Samuel 10:27; 30:22; 1 ímpárap 21:13. Folosit in Vechiul Testament pentru a reprezenta lumea, dejertáciunea ei. 7. Lucifer - Isaia 14:12; cuvánt folosit pentru steaua diminetii, planeta Venus, reprezentánd strálucirea. $i azi poate sá apará ca un inger de luminá. „Satana se preface intr-un inger de luminá“ (2 Cor. 11:14). Alte nume care reprezintá caracterul lui: I. Cel rán - Matei 13:19; Efeseni 6:16; 1 loan 2:13, 14; 5:19. Este descrierea caracterului lucrárii sale. 2 Ispititorul - Matei 4:3; 1 Tesaloniceni 3:5 - acel ce tenteazá, aduce pofte, cu scopul de a-i tári pe oameni in pácate. 3. Dumnezeul acestei lumi - 2 Corinteni 4:4; Ioan 12:31 - i§i are lucrátorii sái (2 Cor. 11:15; In. 14:30; 16:11); invá(áturile sale (1 Tim. 4:1); jertfele sale (I Cor. 10:20); sinagogile sale (Ap. 2:9). El cautá sá strice religia adeváratá §i s-o inlocuiascá cu un cult fals, falsificánd adevárul, §i sá dea oamenilor o formá de inchinare gre^itá, lipsitá de puterea de mántuire. El i§i arogá pretenpa de stápán al planetei (Mt. 4:8-9). 4. Prinful puterii vázduhului - Efeseni 2:2; 6:12. In calitate de conducátor al ingerilor rái (Mt. 25:41; Ap. 12:7), de prin) al demonilor (Mt. 12:24; Ap. 16:13-14), el are sub comanda sa ingerii cázu(i asupra cárora exercitá o putere despoticá de adevárat stápán. Lucifer a cunoscut sistemul de organizare §i de conducere intocmit de Dumnezeu pentru cármuirea universului. El in toate lucrurile a vrut §i incearcá sá-L copieze pe Dumnezeu. Pentru a-§i atinge scopurile rele, a organizat activitatea ingerilor rái, impár(indu-i dupá anumite atribufii (Rom. 8:38; Dan. 10:13, 20; Col. 2:15; Ef. 1:21; 6:12). LUCRAREA INGERILOR CÁZUTI

Prezen(a ingerilor rái ne este semnalatá prin multe texte biblice: Romani 8:38; Daniel 10:12-13; Matei 25:41; Efeseni 6:12; Apocalipsa 12:7-12. In general, putem spune cá ingerii rái indeplinesc ordinele lui Lucifer. Enumerám in continuare lucrárile ingerilor cázu(i: - cautá oameni sá indeplineascá planurile lui Satana (In. 13:27); - sá-i ducá pe oameni la pácat (Lc. 22:31; Gen. 3:6; Fa. 5:5); - sá provoace boli (Fa. 10:38); - sá intindá curse celor credincio^i (1 Tim. 3:7; 2 Tim. 2:26); - sá semene gánduri pácátoase (In. 13:2) in inimile celor credincio$i (Fa. 5:3);

Angelologie -

-

99

sá orbeascá mintea (necredincio§ilor) oamenilor cu pácatul necredinjei (2 Cor. 4:4); sá semene neghiná in mijlocul gráului (Mt. 13:39); sá ia Cuvántul din inima oamenilor (Mt. 13:19); sá creeze o impresie falsá pentru slujitorii rátácirilor (2 Cor. 11:14-15); „sá-i pálmuiascá“ pe slujitorii Evangheliei cánd ei šunt amenin(a(i de pácatul mándriei (2 Cor. 12:7); sá impiedice ingerii buni sá aducá ráspuns la rugáciuni (Dan. 10:11-13); sá se impotriveascá lucrárii lui Dumnezeu (1 Tes. 2:18); sá-i persecute pe sfin(i (Ap. 2:9-10); sá suceascá injelesul Sfintei Scripturi (Mt. 4:6); sá producá apostazii sau cáderi din credinjá (2 Tes. 2:11; 1 Tim. 4:1).

Limitarea puterii lui Satana l)Nu se poate atinge de credincio§i decát cu ingáduinja specialá a lui Dumnezeu (lov 1:11-12). 2) Nu poate uza de moarte decát cu permisiunea lui Dumnezeu (lov 2:6; Ev. 2:14). 3) Nu se poate atinge de credincio§i (lov 1:10-12; Lc. 22:31-32; 1 In. 5:18) dacá ace§tia nu-i deschid diavolului u§a §i nu-i dau prilej (Ef. 4:27; 1 Pt. 5:8-9). 4) Nu poate sá-§i facá lucrarea cánd oamenii credincio$i i se impotrivesc (lac. 4:7). Cum poate fi biruit diavolul Domnul Isus 1-a biruit prin lupta personalá §i prin jertfa de la cruce. l)To(i cei care fac din Isus stápánul viejii lor í§i insujesc biruinja Domnului Isus(l In. 3:8-10; Ev. 2:14; 1 In. 4:4). 2) aruncánd asupra Domnului ingrijorárile, prin veghere §i impotrivire (1 Pt. 5:7-9); 3) nedánd prilej diavolului (Ef. 4:27); 4) supunándu-ne lui Dumnezeu §i impotrivindu-ne diavolului (lac. 4:7); 5) neignoránd strategia diavolului (2 Cor. 2:11); 6) luándu-ne toatá armátura lui Dumnezeu (Ef. 6:13-17); 7) márturisindu-ne pácatele §i spálándu-ne in sángele Domnului (Ap. 1:5); 8) vorbind numai adevárul (Ap. 12:11); 9) facánd orice gánd (2 Cor. 10:3-5) ascultátor de Cristos (Flp. 4:6-9); 10)fugind de ispite (1 Tim. 6:11; 2 Tim. 2:22) §i cáutánd legátura frájeascá (Fa. 2:47).

1 oo

Doctrinele biblice ale Bisericii

Locuirtfele diavolului Dupá cádere a fost aruncat in vázduh. Dupá rápirea Bisericii va fi aruncat pe pámánt. Dupá venirea Domnului va fi (innt legat 1000 de ani in Adánc; doar dupá domnia de 1000 de ani va fi aruncat in iazul de foe. Cum poate fi descoperitá activitatea lor 1) prin darul deosebirii duhurilor (1 Cor. 12:10); 2) prin descoperirea anumitor stáři in lumina Cuvántului lui Dumnezeu (frica neexplicabilá - Duhul Slant alungá frica, nelinijtea chinuitoare etc.). Practic un credincios nu poate fi demonizat (§i cu atát mai pupn cei botezap cu Duhul Slant) decát dupá ce a pierdut legátura cu Dumnezeu §i a cázut (fapte imorale sau invá(áturi rátácite). Numai intr-o casá goalá de unde lipse§te Dumnezeu §i Duhul Sfánt poate un duh ráu sá pátrundá (vezi Mt. 12:43,45).

Motive pentru care Dumnezeu permite celui ráu sá-fi facá lucrarea 1) pentru le a stimula credincio§ilor credin(a §i puterea de impotrivire (lac. 1:12; 1 Pt. 1:7-13; 5:8-9; 2 Pt. 1:4-9; luda 1:20, 24); 2) sá ne (iná umili|i (2 Cor. 12:7); 3) pentru ca biruinjele credincio§ilor sá fie pentru ei o sursá de bucurie (1 In. 2:13; 4:1-6; Ap. 2:7, 11, 17, 26-28; 3:21); 4) pentru a demonstra cá puterea lui Dumnezeu e mai mare decát puterea celui ráu (Ef. 2:7; 3:10; Me. 16:17-20); 5) pentru a determina pocáin(a §i intoarcerea la Dumnezeu a celor apásaji de cel ráu prin suferinjá §i depresiuni suflete$ti (1 Cor. 5:1-6; lov 33:14-30); 6) pentru a-i curá(a pe credincio§i de orice posibilitate de a cádea §i a ajunge in focul vesnic. In concluzie: - Provoacá necazuri credincio§ilor lui Dumnezeu (2 Cor. 12:7; Lc. 22:31); - Aduc nenorociri prin provocarea anumitor catastrofe naturale. Cu ingáduinja lui Dumnezeu se ating §i de trupurile oamenilor (lov 2:7; Lc. 13:16; Fa. 10:38). Uneori Dumnezeu ii lasá in máinile lor pe oamenii credincio§i care au pácátuit (1 Cor. 5:5). Ei pot provoca minuni, semne §i puteri mincinoase (2 Tes. 2:9-10).

Angelologie

101

V. LUCRAREA DEMONILOR

Démonii, spre deosebire de íngerii rái, cautá sá se íntrupeze ín fiinjele oamenilor, exercitánd nu o simplá influenza ispititoare, ei o autoritate stápánitoare asupra acelora ín care au intrat. Aceasta stápánire se manifestá mai ales pe cale nervoasá. Ei pot provoca boli fizice (Mt. 9:32-33), boli mintale cu caracter depresiv (Mt. 17:15). Una dintre formele de lucrare ale lui Satana, fie direct, fie prin íngerii cázup sau prin démoni a fost idolatria. In vremea moderna este spiritismul §i toate celelalte forme legate de spiritism (ghicitoria §i vrájitoria). Asupra lumii, Satana i§i exercitá influenza sa sub douá metode: - orbind lumea ca sá nu cunoascá adevárul; - In§elánd-o, punándu-i in fa(á o religie falsá. ín vremea noastrá a introdus ín unele párfi ale lumii religia lui Satana sau cultul lui Satana, ín cadrul cáruia adep(ii se inchiná direct celui ráu. Impotriva celor credincioji Satana folose§te trei metode: - insuflándu-le indoialá §i necredin(á, folosind teribilul „dacá“; - ispitindu-i, strecurándu-le dorin|e §i patimi pácátoase; - celor in§ela(i de el, strecurándu-le lucrári false (prorocii mincinoase, vedenii mincinoase, minuni - Zah. 13:2-5). V I. DESTINUL LUI SATANA, AL ÍNGERILOR CÁZUJI $1 AL DEMONILOR

Locuin(ele diavolului ín trecut, prezent §i viitor: - cerul (a fost); - vázduhul (este); - pámántul (va fi); - Adáncul (legat pentru 1000 de ani); - iadul (destinul etem); ( Texte: Mt. 25:41; 2 Pt. 2:4; luda 6; Lc. 10:18; Ez. 28:14; Ap. 9:1; 12:10; 12:13; Ap. 20:1-3,7-10.) Biruinfa asupra celui ráu - Biruin(a este asiguratá de Domnul Isus incepánd cu lupta dusá de El ín pustiul ludeei, de-a lungul intregii Lui vie(i §i culminánd cu biruin{a cea maře de la cruce. a) Autoritatea credincio^ilor trebuie sá se manifeste prin ie§irea de sub controlul celui ráu odatá cu pocáin{a.

102

Doctrinele

biblice ale

Bisericb

Voi era|i moru in gre§elile §i in pácatele voastre, in care tráiap odinioará dupá mersul lumii acesteia, dupá domnul puterii vázduhului, a duhului care lucreazá acum in fiii neascultárii. Intre ei eram §i noi to(i odinioará, cánd tráiam in poftele fírii noastre pámánte§ti, cánd fáceam voile firii pámántejti §i ale gándurilor noastre §i eram din fire copii ai mániei, ca §i ceilalp. (Ef. 2:1-3) b) Impotrivirea prin credinjá - „ímpotrivi(i-vá lui tari in credinjá, §tiind cá §i fra(ii vo§tri in lume tree prin aceleaji suferinte ca voi“ (1 Pt. 5:9). c) Prin respingerea oricáror lucrári de naturá demonicá - „Imbráca)i-vá cu toatá armatura lui Dumnezeu, ca sá puteji (ine piept impotriva uneltirilor diavolului“ (Ef. 6:11, vezi §i Dt. 18:9-14).

Partea a IV-a

Antropologie

Doctrina despre

om

Antropologia cuprinde inváfátura despre om in calitate de coroaná a creapunii. Superioritatea omului poate fi přivitá din trei puncte de vedere: a) A fost creat in urma unei hotárári speciále luate de Dumnezeu. „Apoi Dumnezeu a zis: ‘Sá facem om dupá chipul Nostru, dupá asemánarea Noastrá’“ (Gen. 1:26). b) Reprezintá o alcátuire specialá executatá de insu§i Dumnezeu in mod nemijlocit. „Domnul Dumnezeu a facut pe om din fárána pámántului, i-a šuflat in nári suflare de viafá, §i omul s-a facut astfel un suflet viu“ (Gen. 2:7). c) A fost §i este obiectul dragostei nemárginite a Creatorului. „Fiindcá atát de mult a iubit Dumnezeu lumea, cá a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sá nu piará, ci sá aibá via(a ve§nicá“ (In. 3:16). Cu privire la crearea omului, existá douá mari teorii: - teoria creaponistá - biblicá; - teoria evoluponistá, care se imparte in douá: a) creaponist-evoluponistá; b) ateist-evoluponistá. In baza primei teorii, omul a fost creat de Dumnezeu fárá a mai parcurge stadii de dezvoltare. In baza teoriei creaponist-evoluponiste Dumnezeu ar fi creat o fiinfá care a evoluat páná a ajuns la stadiul de om. in baza teoriei ateist-evoluponiste, omul ar fi produsul materiei, care a evoluat. I. OMUL ESTE O FIINTÁ APARTE DE LUMEA INGERILOR

a) Din punct de vedere al alcátuirii sale, pe lángá suflet §i duh, omul are trup material, cum ingerii nu au. b) Este opera nemijlocitá a lui Dumnezeu, creat direct de mana lui Dum­ nezeu, ?i nu in urma unei porunci sau a unui cuvánt rostit, cum a fost cazul celorlalte vieputoare (Gen. 1:20-24).

106

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

Despre originea ontului

Analizándu-se orice fel de bob de sámánjá, se poate spune exact din ce se compune. Oamenii de §tiin(a pot aduna, pane laolaltá elementele materiále ale unui bob. Dacá intre bobul de sámánfá natural §i cel artificial, din punct de vedere al elementelor componente, nu va fí nicio deosebire, totu§i cele douá boabe, puse in pámánt, vor demonstra cá doar cel natural, care are viafá, va incolp, celálalt, lipsit de viafá, pierzándu-se. Noi putem analiza un trup omenesc §i identifica exact din ce materii se compune. Dar nu putem crea un corp omenesc in laborator, pentru cá nu putem crea via|a. Ce este viapi? Cum s-a náscut viaja? Cum se transmite via(a? Pot fi subiecte de discu(ie pentru savanji. Teoretic se pot inventa tot felul de ipoteze. Dar toate aceste teorii - pentru care i(i trebuie intr-adevár o minte de savant ca sá le po{i pricepe cat de pupn - nu pot contrazice invá(átura limpede a Bibliei, care aratá cá via(a a fost creatá de Dumnezeu §i cá omul este creatura lui Dumnezeu. Atát Vechiul cat §i Noul Testament (Gen. 1:27; 2:7; Fa. 17:26) aratá cá intregul neam omenesc i§i trage originea dintr-un singur om, creat in mod nemijlocit de Dumnezeu. Adam este o persoaná istoricá ce a tráit pe pámánt, constituind primul om §i tatál intregii omeniri. Omul ne este prezentat in Biblie ca find creat dupá „chipul §i asemánarea lui Dumnezeu“ (Gen. 1:26-27; 5:1; 9:6; 1 Cor. 11:7). Aici nu este vorba de o asemánare fizicá (1 Cor. 11:7); pentru cá Dumnezeu este duh, este vorba de urmátoarele asemánári: a) Din punct de vedere al rafiunii: duhul pus de Dumnezeu in om i-a dat insu§iri dumnezeie§ti - con$tiin(á de sine, sentimente, voin(á. b) Din punct de vedere al predispozi(iei morale: el poate atinge cele mai inalte třepte ale sfin(eniei - omul are posibilitatea sá cunoascá binele §i rául, se poate hotári sá fie moral (Gen. 1:31; Hab. 1:13; Ef. 4:24). Con^tiinla este glasul lui Dumnezeu in om. c) Din punct de vedere al sentimentelor: Í1 poate iubi pe Dumnezeu §i pe semenii sái. d) Din punct de vedere al libertá(ii de voin(á: el este o fiin(á liberá, §i nu un robot, §i nici un animal instinctual. e) Din punct de vedere al duhului sáu nemuritor: omul poate mortem viata ve§nicá.

Antropologie

107

II. UNITATEA RASEI UMANE

Existá douá teorii cu privire la originea omenirii: a) Teoria monogenistá = la originea omenirii ar fi fost o singurá familie. b) Teoria poligenistá = la originea omenirii ar fi existat mai multe familii. Sfanta Scripturá ne invafá cá intreaga rasá umaná descinde dintr-o singurá pereche (Gen. 1:27, 28; 2:7; 2:22; 3:20; 9:1). Douá mari adeváruri confirmá din capul locului acest lucru: 1) Pácatul primului om a avut urmári asupra intregii omeniri, Adam pácátuind ca reprezentant al omenirii. 2) La fel, jertfa Domnului Isus Cristos a fost adusá pentru intreaga omenire, avánd efecte binecuvántate, mántuitoare asupra tuturor oamenilor care vor crede (Rom. 5:12; 5:17-19; 1 Cor. 15:21-22; Ev. 2:16; Fa. 26:23). ínvá(átura Scripturii cu privire la descendenja intregii omeniri dintr-o singurá pereche corespunde adevárului, din mai multe puncte de vedere. Avem cel pufin §ase argumente: 1. Argumentul biblic - „Eva ... a fost mama tuturor celor vii“ (Gen. 3:20). „Fiii lui Noe, care au ie§it din corabie, erau Sem, Ham §i lafet. Ace?tia au fost cei trei fii ai lui Noe §i din ei s-au ráspándit oameni peste tot pámántul“ (Gen. 9:18-19). „Dumnezeu a facut ca tofi oamenii, ie§i|i dintr-unul singur, sá locuiascá pe toatá fafa pámántului“ (Fa. 17:24, 26). 2. Argumentul istoric - Tradifia §i istoria tuturor popoarelor din ambele emisfere ne aratá originea comuná a tuturor oamenilor §i cá leagánul comun ar fi fost in Asia Centralá, respectiv in Mesopotamia. Popoarele din Europa au emigrat din Asia. Páná §i indienii americani §i chiar eschimo§ii i§i trag originea tot din Asia. Tradifia creapunii, a cáderii in pácat, a longevitá(ii, a potopului, a tumului Babel, la toate popoarele vechi demonstreazá la fel originea comuná a omenirii. 3. Argumentul lingvistic - Fácándu-se compara(ie intre limbi, s-a putut constata originea comuná a tuturor limbilor. Aceastá uniformitate a limbilor este doveditá de fonologie, structurá gramaticalá §i vocabular. Invájatul italian Alfredo Trombetti din Roma, in cartea sa Unitatea originii limbilor dovedeme originea comuná a tuturor limbilor. Acest fapt denotá cá limbile au derivát una din alta. 4. Argumentul fiziologic-anatomic - To(i oamenii §i toate rasele au céva comun: temperature normalá a corpului omenesc, frecvenfa pulsului, posibilitatea imbolnávirii. Sángele omenesc, deosebit categoric de sángele

108

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

animalelor, este acela^i la top oamenii, pnánd totu§i cont cá grupa sanguiná poate fí diferitá. Structura corporalá este aceea^i; acela§i numár de oase, acelaji numár de mu§chi, acela^i sistem nervos, acelea§i orgáne pentru digestie, respirape etc. Tocmai datoritá asemánárilor de mai sus se pot face transfuzii de sánge de la o rasa la alta §i diferite orgáne pot fi transplantáte de la un individ la altul. 5. Argumentul psihologic - Psihologia a dovedit cá sufletele oamenilor, indiferent din ce popor §i din ce rasá fac parte, šunt identice. Ele au in comun instincte, pasiuni §i calitáp. Simpímántul estetic, nevoia §i setea de frumos 1-a ridicat pe om deasupra celorlalte vietáp. 6. Argumentul sociologie - Existenfa únor caracteristici rationale §i morale, tendinjele §i capacitáple, prezenpi religiei la toate popoarele demonstreazá originea comuná a omenirii. ín concluzie, putem vorbi de frápa universalá a rasei umane, indiferent de particularitáple de rasá §i de limbá care §i-au a§ezat tiparul in diferitele pátfi ale globului pámántesc, asupra diferitelor societáp omene^ti. Cu privire la ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE OMULUI existá douá teorii: 1. Teoria dihotomicá - suspne cá omul ar fi compus numai din douá párp: trup §i suflet. Aceastá teorie intelege prin suflet §i duhul omului. 2. Teoria trihotomicá - suspne cá omul se compune din trei párp: trup, duh §i suflet. Noi ne insu§im teoria trihotomicá, bazatá pe cáteva argumente: a) Apostolul Pavel face distincpe intre suflet §i duh (1 Tes. 5:23; Ev. 4:12). b) Omul, fiind facut dupá chipul §i asemánarea lui Dumnezeu, este o trinitate. Deci, cánd vorbim despre Sfanta Treime, putem vorbi §i despre o trinitate omeneascá. c) Atát in Geneza, cát §i in alte párp ale Sfíntei Scripturi ne šunt prezentate cele trei componente ale omului, cu funcpi bine precizate. Sá luám cáteva dovezi biblice care intáresc principiul trihotomic. ín afará de pasajele citáte din scrierile apostolului Pavel, mai putem aminti textele din: - Luca 1:46-47 - Maria face distincpe intre suflet §i duh, zicánd: „Sufletul meu máre§te pe Domnul §i mi se bucurá duhul in Dumnezeu, Mántuitorul meu.“ - Matei 22:37 - Domnul Isus spune: „Sá iube§ti pe Domnul, Dumnezeul táu, cu toatá inima ta, cu tot sufletul táu §i cu tot cugetul táu.“ Aici se vede reprezentarea celor trei párp; inima reprezintá trupul, iar cugetul - duhul.

Antropologie

109

- Geneza 2:7 - Trupul a fost luat din fáraná, duhul a fost dáruit de Dum­ nezeu, iar sufletul a luat fiinfá din contactul suflárii de viafá cu trupul material. Omul a devenit un suflet viu ca personalitate §i individualitate. In clipa cánd duhul de viafá a luat contact cu trupul material, s-a produs o reacfie al cárei rezultat a fost sufletul. Unitatea dintre cele trei párfi a fost a§a de putemicá, incát numai pácatul §i pedeapsa lui au putut zdruncina aceastá unitate. Dumnezeu a facut un singur om din care a desprins femeia, iar din cei doi intreg neamul omenesc. Fiecare persoaná reprezintá o entitate aparte, oricáte asemánári ar exista intre indivizi. Fiecare om este un unicat. Páná §i amprentele digitale §i mirosul fiecáruia šunt deosebite. Anatomia §i fiziologia scot in evidenfá particularitáp §i mai pronunfate. Se spune cá aproape nu existá douá inimi perfect identice. Omul este o fiinfá unicá in felul ei, atát in raport cu celelalte viefuitoare, cát §i in ceea ce přivezte fiecare individ luat in parte. Fiecare are trásáturile lui distincte care-1 fac sá nu fíe o simplá copie a celorlalfi. Cuvántul viafá, cuprins in expresia „suflare de viafá“, in originalul ebraic este la plural (Gen. 2:7). Acest lucru denotá cá suflarea lui Dumnezeu a dat na§tere la douá vie(i: sufleteascá §i spiritualá. Dumnezeu i-a transmis lui Adam, prin suflare, duhul de viafá care, la contactul cu partea trupeascá, a general sufletul - „omul s-a facut un suflet viu“. Expresia aceasta denotá o completá fuziune dintre duh, suflet §i trup, pe de o parte: sufletul reprezintá elementul de unire dintre duh §i trup. Sufletul reprezintá individualitatea fiinfei umane, organul de viafá care a unit duhul cu trupul (duh din limba slavoná - spirit din limba latiná). De pildá, un bee electric cuprinde trei elemente: conductorul, electricitatea (putere) §i lumina (efect): • electricitatea - cauza; • lumina - efectul; • sárma - elementul de transmitere al energiei electrice. - Sárma simbolizeazá trupul. — Electricitatea simbolizeazá duhul. - Lumina simbolizeazá sufletul (Pr. 20:27). Fiinfa omeneascá cu structure ei mai poate fi comparatá cu Templul lui Dumnezeu (1 Cor. 3:16), compus din trei párfi: 1) curtea de afará - rezervatá inchinárii exterioare, comparatá cu trupul material; 2) locul sfant, unde era a$ezat sfe$nicul cu §apte brafe §i masa pentru páinile pentru punerea inainte, se compará cu sufletul;

1 io

Doctrinele biblice ale Bisericb 3) sfanta sfintelor - duhul - elementul de legáturá cu Dumnezeu; locul secret unde locuiejte Duhul Sfant §i locul unde Se descoperá §i vorbe§te Dumnezeu. III. CELE TREI PÁRJI COMPONENTE ALE OMULUI

1. Trupul omului Revista Magazín nr. 1016 din 26 martie 1977, cu privire la chimia corpului omenesc, relateazá urmátoarele: Chimistul francez Gabriel Bertrand a calculat cá organismul unui om de 100 kg confine: 60 kg oxigen - 700 g fosfor - 40 g magnéziu 19 kg carbon - 640 g sulf- 3 g fier 9 kg hidrogen - 260 g natriu - 0,03 g iod 5 kg azot - 220 g kaliu - etc. 1 kg calciu - 180 g clor In cantitate §i mai micá mai confine: fluor, brom, mangan, cupru. ín orgáne existá §i toate celelalte elemente al cáror rol nu a fost prea bine precizat incá. Din punct de vedere biblic, corpul omenesc poate avea urmátoarele trei asemánári: 1) ca o casá (2 Cor. 5:1) sau un cort, in care noi cálátorim o vřeme pe pámánt (Is. 38:12; 2 Pt. 1:13); 2) ca un inveli§ pentru suflet í?i duh (Dan. 7:15, 28); 3) ca un templu, din punct de vedere al consacrárii pentru Dumnezeu (In. 2:21; 2 Cor. 6:16). Corpul omenesc este opera lui Dumnezeu, care trebuie sá fie prezentat Domnului curat §i sfant (1 Cor. 6:20; Rom. 12:1). In Vechiul Testament, trupul era přivit ca avánd rolul de instrument al sufletului; cartea Levitic cuprinde multe legi cu privire la curáfenia trupului: - corpul este pámántesc (1 Cor. 15:47); - este un corp al umilinfei (Flp. 3:21); - plin de slábiciuni §i germenul morfii (1 Cor. 15:53). Noi aspirám dupá un corp ceresc (2 Cor. 5:2). La venirea Domnului, corpul pámántesc va fi transformat §i schimbat in trup nemuritor (Rom. 8:11; 2 Cor. 5:5). ínsu$i Domnul Isus a purtat un trup omenesc. Acest fapt dá valoare trupului omenesc. „De aceea, cánd intrá in lume, El zice: '... Mi-ai pregátit un trup (Ev. 10:5, 7).

Antropologie

111

Omul este opera lui Dumnezeu. Corpul ni s-a dat ca sá putem duce la indeplinire, cu ajutorul lui, voia lui Dumnezeu. Trupul omenesc este caracterizat prin funcfiunea celor cinci simpiri. Atát organele interioare, cát §i cele exterioare sunt compuse din celule intr-un numár infinit de maře, de forma únor chilioare ca acelea ín care albinele i$i depun mierea. Celula este unitatea anatomicá §i fiziologicá cea mai elementará. Corpul omului este o cládire misterioasá construitá din miliardě de astfel de chilioare. Nu existá un singur organ care sá nu fie construit in vederea unei funcfii. Organele omului atát prin construcfie, cát §i prin funcfii intrec toate aparatele náscocite cándva de geniu! minfii omenejti. Oasele šunt párghii coordonate dupá legi mecanice; pentru ca omul sá poatá umbla §i sta in picioare a fost nevoie de oase. Ele šunt a§ezate dupá o dispozice a únor legi matematice §i fizice, pe care omul le-a descoperit in naturá dupá lungi cercetári §i studii. Ceea ce aburul sau electricitatea šunt pentru diferite mamini §i aparate, šunt mujchii pentru scheletele diferitelor vie{uitoare. Omul fárá mu§chi nu s-ar putea mi§ca, nu ar putea zámbi, nici n-ar putea munci. Inima - pompá hidraulicá, motor fárá odihná, pompeazá cantitáfi enorme de sánge prin milioane de fevi §i fevi§oare. Omul a descoperit foarte tárziu motoarele, sistemul pompelor hidraulice, existenfa bacteriilor - cauza atátor boli. Organismu! omenesc este un labo­ ratoř deosebit de minunat. De exemplu, sucul gastric impiedicá putrezirea alimentelor in stomac §i omoará microbii ajun$i aici. In circa 14 ore, hrana introdusá in stomac sub formá de páine, lapte etc., fárá cel mai mic zgomot, se transformá in sánge. Sángele este nu numai regeneratorul, ci §i dezinfectantul §i agentul de curáfare a corpului. El stránge, in mersul sáu, toate substanfele necurate §i stricate din organism §i le eliminá prin plámáni §i rinichi. Ficatul este §i el o uziná deosebit de importantá. Nervii - un complex sistem telegrafie. Sistemul nervos supravegheazá §i guvemeazá temperaturile, echilibrul, nevoia de odihná §i celelalte necesitáp. Niciun organ nu lucreazá fárá ineuviinfarea creierului, care este un genial computer. Datoritá lui, toate organele funcfioneazá dupá un pian unie, armonios, intr-o ordine exemplará: - ochiul - un aparat fotografie minune; - urechea - un aparat radiofonie; - creierul - cel mai desávár^it computer.

112

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

Avea dreptate Galen cánd a spus cá o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce a fost dat omului sá-1 cánte in onoarea Creatorului sáu.

2. Duhul omului ín limba románá avem doi termeni pentru acela^i cuvánt: • spirit - din limba latina; • duh — din limba slavoná. Cuvántul spirit este in limba greacá-pneuma, iar in limba ebraicá - ruah. Spiritul reprezintá suflarea de viafá primitá de la Dumnezeu (lov 32:8). El e principiul de viafá, motorul sufletului, impulsul superior care activeazá funcfiile suflete§ti, imprimándu-le superioritate. El innobileazá sufletul, facánd ca facultáfile lui sá nu fie simple manifestári instinctuale. Spiritul ne leagá de Dumnezeu §i de lumea spiritualá nevázutá. Prin el II putem cunoa^te pe Dumnezeu §i putem avea pártá^ie cu El. Douá funcfii determiná viabilitatea spiritului: con§tiin(a §i credinfa. Con§tiin(a este facultatea spiritului care ne ajutá sá deosebim binele de ráu; ne aprobá cánd facem binele §i ne condamná cánd am facut rául: ne indeamná sá facem binele. Credinfa este facultatea spiritului care ne ajutá sá intrám in legáturá cu Dumnezeu §i sá pástrám aceastá legáturá. Con$tiin(a §i credinfa šunt facultáfi specifice omului. Spiritul reprezintá omul láuntric, cáruia, atunci cánd dominá sufletul, ii place legea lui Dumnezeu (Rom. 7:22). Spiritul reprezintá sfanta sfintelor din noi, unde Dumnezeu este adorat, cinstit §i proslávit (In. 4:24). Sub influenja Duhului Slant, omul láuntric trebuie sá se innoiascá din zi in zi (2 Cor. 4:16). ín duhul láuntric se petrec fenomene care imprimá caracterului omenesc anumite particularitáji: - smerenia- Isaia 57:15; - indurarea - Zaharia 12:10; - bucurii deosebite - Luca 1:47; - infelepciunea - Fapte 6:10; Efeseni 1:17; - rávna sfantá - Romani 12:11; - curájie - 2 Corinteni 7:1; - cáláuzirea §i cármuirea Domnului - Galateni 5:16-17; - blándefea - Galateni 6:1; - tária - Filipeni 1:27;

Antropologie

113

- puterea - 2 Timotei 1:7; - sfinfirea - 1 Petru 1:2; - pacea - 1 Petru 3:4. In mod deosebit Duhul Sfant cáláuzejte duhul nostru spre insu^irea celor nouá caracteristici ale rodului Sáu (Gal. 5:22-23). In duh se produce pocáinfa §i procesu! nasjterii din nou. ín duh are loc botezul cu Duhul Sfant §i a§ezarea celor nouá daruri ale Duhului Sfant. Duhul nostru, dupá anumite imprejurári, poate fi un duh neinduplecat (Dt. 2:30), zdrobit (Ps. 34:18), statomic (Ps. 51:10), manifestánd tulburare (In. 13:21), intristare (Fa. 20:38), fricá (2 Tim. 1:7). Credinciosul poate avea un duh infocat (Fa. 18:25), plin de rávná (Mt. 26:41), simýnd infiorare in duh (In. 11:33), lini§te in duh (2 Cor. 2:13), rácorire in duh (1 Cor. 16:18), cunoa§terea adáncimii fiinfei noastre (1 Cor. 2:11), un putemic indemn in duh (Fa. 20:22). Noi ne putem ruga §i cánta in duh (1 Cor. 14:15), alipi de Dumnezeu in duh (1 Cor. 6:17) §i putem sluji lui Dumnezeu in duh (Rom. 1:9). Páná a nu fí intors la Dumnezeu, duhul omului este mort, complet despárpt de Dumnezeu sau in adormire, cánd omul mai are anumite sclipiri de trezire. La cel mai ráu om pot existá momente de trezire a con$tiin(ei. La cel mai bun credincios pot existá momente de rátácire, cánd con§tiin(a sá nu func(ioneze normal. Duhul omului este un teren pentru o intensá activitate spiritualá. Aici poate lucra Dumnezeu. Tot aici i$i poate aduce §i diavolul marfa lui: viclenie (Ps. 32:2), rátácire (1 Tim. 4:1; Tit 3:10-11), inváfáturi false, dezbinare (Is. 19:14), rázbunare (Lc. 9:55), ráutate (Ef. 6:12), minciuná (1 ímp. 22:22), necurá(ie (Mt. 8:16). Cu privire la originea spiritului existá patru mari teorii: 1. Teoria preexistenfei, susfinutá de Origen, dupá care toate spiritele au fost create de Dumnezeu §i se aflá undeva depozitate. Cánd se na$te un copil, de acolo vine un spirit nou. 2. Teoria creafionistá, dupá care, la fiecare najtere de copil, Dumnezeu creeazá un spirit nou. Aceastá teorie a fost sus(inutá de Atanasie cel Maře §i de Grigore de Nisa. 3. Teoria traducianistá, dupá care din spiritual párinfilor se desprinde, odatá cu trupul, §i spiritul. Aceastá teorie a fost susfinutá de Tertulian §i explicá logic transmiterea pácatului. 4. Teoria reincarnárii, dupá care sufletele §i duhurile dupá moarte tree in alte fíin(e. Aceastá teorie are la bazá teoriile orientale, filosofice §i spiritiste.

114

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

Cea mai biblicá teorie este cea traducianistá. Numai a§a se explicá §i mo§tenirea pácatului strámo$esc §i a naturii pácátoase cu care copilul vine in lumea noastrá. Acesta este §i motivul pentru care fiecare persoaná venitá in lume are nevoie de o convertire proprie. Este fbarte greu de stabilit sediul spiritului; unii spun cá spiritul ocupá locul central in om (inima, mintea), alfii, cá el ocupá intreaga noastrá fiinfá. ín cazul rápirii in duh, trupul rámáne ca mort, bátáile inimii inceteazá, mu^chii nu mai funcfioneazá. 3. Sufletul omului Sufletul (in limba greacá „pysche“, in limba ebraicá „nephesh“), a luat fiinfá din contactul suflárii lui Dumnezeu cu trupul material. Cu alte cuvinte, sufletul este spiritul intrupat sau operafiunea spiritului asupra trupului. Spiritul este nedespárfit de suflet §i sufletul nedespárfit de spirit; ele fuzioneazá, se intrepátrund, šunt fesute impreuná ca o singurá substanfá. Sufletul impreuná cu spiritul supraviefuiesc morfii; ele formeazá partea nematerialá a corpului. Sufletul reprezintá personalitatea omului, de aceea in multe texte biblice nofiunea de persoaná este inlocuitá cu nofiunea de suflet (1 Pt. 3:20; Gen. 46:27; Fa. 27:37). In timp ce duhul are relafii cu Dumnezeu §i cu lumea spiri­ tuals, trupul, prin cele cinci simfuri ale sale, are relafii cu lumea inconjurátoare; sufletul este intre cele douá lumi, aparfinánd §i uneia §i alteia. Duhul nu acfioneazá direct asupra trupului, ci prin intermediul sufletului. Sufletul uneste cele douá párfi (duh §i trup), inlesnind colaborarea lor. Cánd Duhul Sfant lucreazá in duhul nostru, sarcina sufletului este sá supuná trupul sub controlul duhului nostru. Sufletul přivezte la duh ca sá transmitá trupului ceea ce duhul omului a primit din partea Duhului Sfant. In unele párfi ale Bibliei, cuvántul „suflet“ din original este tradus prin „viafá“ (Gen. 9:4-5; Lev. 17:11; Mt. 2:20; 20:28; Lc. 6:9; In. 10:10, 15, 17; Fa. 15:26; 20:24). In textele de la Luca 12:19-23 §i Marcu 3:4 acela^i cuvánt a fost tradus cánd „suflet“, cánd „viafá“. Astfel observám cá nofiunea de viafá se confundá cu nofiunea de „suflet“. Ele nu se pot separa. Viafa este un fenomen al sufle­ tului. In 1 Corinteni 15:4, in original, se considerá corpul omenesc ca un corp sufletesc. Primul om a primit duhul direct de la Dumnezeu (Num. 16:22). Sufletul nu derivá direct de la Dumnezeu, el a luat fiinfá din contactul intre duh §i trup.

Antropologie

115

Sufletul omului este sediul con§tiin(ei de sine §i al cunoa^terii de sine. Duhul transmite sufletului impulsurile lumii spirituále pe care acesta le transmite mai departe trupului. La omul cázut in pácat, sufletul a preluat locul duhului, dominánd acpunile omului (1 Cor. 2:14). Sufletul este sediul rapunii, al sentimentelor §i al voinfei. Organul sufle­ tului pentru rapune este creierul, pentru sentimente este inima, iar pentru voinfá atát creierul, cát §i inima, puse de acord. Sufletul se folose§te de organele fizice ale trupului ca §i un artist de vioara sa. Dacá vioara este acordatá, artistul va scoate din ea cele mai sublime melodii. Dacá este dezacordatá, prin sunetele ei neplácute va deranja urechea ascultátorilor. Organele sánátoase ale trupului vor fi instrumente perfecte, la dispozipa sufletului. Duhul omului, ca nucleu central al fiinpei umane, prin intermediul sufle­ tului, imprimá trupului omenesc o rapune superioará capabilá de cele mai inalte realizári. Acest duh ridicá valoarea sentimentelor páná la sublim. Voinfa omeneascá descátu$atá de lanpirile pácatului poate realiza cele mai sublime performanfe spirituále, datoritá duhului impulsionat de cátre Duhul Sfant. Sufletul §i duhul se intrepátrund in a§a másurá, incát cu greu pot fi delimitate (Ev. 4:12). Dacá totu§i incercám sá le delimitám, putem spune cá trásáturile de caracter pozitive sau negative, ca stáři §i sentimente statomice §i de duratá, aparpn duhului, iar cele de suprafafá, trecátoare §i intámplátoare, cu caracter negativ, aparpn sufletului. Dumnezeu, lucránd in spiritul credinciosului, lumineazá mintea, curáfá sentimentele, impulsioneazá voinfa. Dumnezeu lucreazá dináuntru, acponánd asupra duhului. Prin duh cautá sá stápáneascá sufletul §i trupul. Diavolul, acponánd prin ispite, robind trupul, cautá sá puná stápánire asupra sufletului §i duhului. Din punct de vedere §tiin(ific, prin moartea fizicá se intrerupe legáturá cu mediul inconjurátor. Prin moartea spiritualá se intrerupe legáturá cu Dumnezeu. La na§terea din nou, Duhul Sfant treze$te la viafá duhul omului. Credincio§ii se impart in douá mari categorii: • spiritual! - 1 Corinteni 3:1 - in care lucreazá Duhul Sfant; • fíre§ti (suflete§ti) - Romani 7:19 - in care dominá faptele trupului.

1 16

Doctrinele

BIBLICE ALE BlSERICn

Dupá najterea din nou, credinciosul posedá douá firi: • firea spiritualá — primitá de la Dumnezeu • firea trupeascá (sufleteascá) - primitá la najterea fizicá íntre cele douá firi (naturi) existá un conflict aproape permanent. Conjtiinfa luminatá de Duhul Sfant este ca o fereastrá curatá prin care privim spre Dumnezeu. Pácatul incearcá sá ajeze pete pe aceastá fereastrá, ca sá ne intunece vederea spiritualá. Aceste pete pot avea urmári grave - 1 Timotei 1:19. Dupá unii, inima este sediul sufletului, iar creierul este sediul duhului. Inima este centrul viepi fizice ji morale. Atunci cánd existá un deplin acord intre spirit ji suflet, respectiv intre creier ji miňte (intre rafiunea dominatá de un spirit luminat de Dumnezeu ji intre inimá), calea omului este curatá ji in depliná ascultare de Dumnezeu. IV. STAREA OMULUI LA ORIGINEA LUI

Dupá fiecare zi a creapunii, Dumnezeu Se uita la tot ce facuse ji constata cá erau bune, chiar foarte bune. „Dumnezeu a vázut cá lucrul acesta era bun“ (Gen. 1:10, 12, 18, 21, 25). Textele din Coloseni 3:10 ji Efeseni 4:24 ne aratá cá omul a fost facut dupá chipul ji asemánarea lui Dumnezeu. Aceastá temá este adesea subliniatá in Biblie (Gen. 5:1; 9:6; Ecl. 7:29; Fa. 17:26, 28-29; 1 Cor. 11:7; 2 Cor. 3:18; 4:4; Ef. 4:24; Col. 1:16; 3:10; lac. 3:9; Is. 43:7; Ef. 2:10). Aceasta inseamná cá omul are: 1. asemánare naturalá - personalitatea, adicá puterea de a se recunoajte pe sine insuji ji de a lua hotárári libere; 2. asemánare moralá - omul a fost inzestrat cu toate posibilitáfile de a pástra neprihánirea originalá avutá la creapune, cu posibilitatea de a-L iubi pe Creator ji a-I implini voia (Lev. 19:2; Mt. 5:45-48; Ef. 5:1). Elementele care constituie imaginea diviná a omului: a) modul de constituire a omului - compus din trei párp: trup, suflet ji duh; b) caracterul moral - in timp ce animalele nu au o naturá moralá, šunt incapabile sá invefe adevárul cu privire la Dumnezeu - omul este inzestrat cu o capacitate moralá, adicá cu capacitatea de a distinge binele de ráu. c) rapunea - cu ajutorul ei omul s-a ridicat la cele mai inalte invenpi, imbunátápndu-ji viafa;

Antropologie

117

d) posibilitatea imortalitátii - prin duhul nemuritor, omul a fost destinat pentru nemurire. Prin credinta in Domnul Isus Cristos aceasta devine o realitate; e) omul a primit stápánire asupra pámántului §i asupra fíinfelor create de Dumnezeu pe el (Gen. 1:26-28; Ps. 8:6-8). Capacitatea sa intelectualá rezultá §i din chemarea lui de a da nume tuturor viefuitoarelor (Gen. 2:19-20). In concluzie, starea originará a omului27 a fost desávársjitá. $i dacá totu§i omul a cázut, aceasta este o dovadá a inálfimii §i perfecfiunii in care a fost a§ezat: sá-§i poatá alege singur destinul etem, fárá ca Creatorul sá-i impuná voinfa Sa.

27 Augustin (354-430) a combátut pelagianismul, pomind de la starea originará, fara pácat. Cele 4 teze celebre ale lui Augustin šunt urmátoarele: 1. Omul inainte de cádere putea sá pácátuiascá sau sá nu pácátuiascá. 2. Dupá cádere, nu putea sá nu pácátuiascá. 3. Dupá na?terea din nou poate sá nu pácátuiascá. 4. Dupá glorificare nu poate pácátui. Pácatul nu are cauzá instituantá (causa efficient), ci numai cauzá deficientá (causa deficient). Pácatul nu este dorinfa dupá lucruri rele, ci neglijarea celor bune. Pentru invátátura sa despre har a fost supranumit „Doctor gratiae“ (Augustinus, Gratia Christiana, p. 47, 52).

Doctrina

despre pácat

I. GENERALITÁJI

Disciplina teologicá ce se ocupá cu invafatura despre pácat28 se numepe hamartologie. Cu privire la definipa2’ §i originea pácatului, existá mai multe teorii. Din cele mai vechi timpuri, oamenii, §i mai ales filosofii greci s-au stráduit sá explice originea ráultti. In general, prin pácat intelegem cálcarea dreptá{ii a legii lui Dum­ nezeu. Cu privire la pozipa fafá de pácat existá mai multe teorii: a) Teoria deterministá afirmá cá voinfa liberá este o iluzie §i nu existá in realitate. Faptele omului sunt dictate de ni§te impulsuri interne in afara oricárui control §i cá omul este sclavul imprejurarilor. Biblia, dimpotrivá, afirmá cá omul este liber sá aleagá intre bine p ráu. El este arbitral destinului sáu. Consecinta practicá a determinismului este cá trateazá pácatul ca pe o infirmitate p spune cá pácátosul ar trebui sá fie mai mult compátimit decát pedepsit.* 29 “ Ca p virtutea, pácatul este, in fond, unul. Přivit insá din punctul de vedere al obiectului la care se referá, al felului in care se sávár^epe, al importantei legilor pe care le calcá etc., el este de mai multe feluri. Astfel, dupá persoana care il sávár§epe, pácatul este de douá feluri, p anume: pácatul originar sau strámo$esc, care este pácatul sávárpt de Adam p transmis tuturor urmaplor lui, prin napere; p pácatul personal, pe care il sávár^epe fiecare om prin vointá propric. Pácatul personal este actual, cánd cálcarea sau omiterea legii se sávárjepe intr-un singur moment, p habitual, cánd e vorba de o stare pácátoasá care dureazá. Despre pácatul originar trateazá Teologia dogmaticá. Obiectul Teologiei morale este pácatul personal. 29 Pácatul in definipile únor scriitori bisericepi din vechime: pentru Teofil de Antiohia p Ioan Gurá de Aur, pácatul este neascultarea; Vasile cel Maře il concepe ca separarea de Dumnezeu. Izidor Pelusiotul il considerá ca o „depápre de la firea cea stricatá a omului“; loan Damaschin, ca „indepártarea voluntará de la ceea ce este potrivit cu natura la ceea ce este impotriva naturii.“ Defini|ia Fericitului Augustin a rámas clasicá. Dupá el: „pácatul este o faptá, o vorbá sau o dorin(á contra legii vesnice.“

Antropologie

119

b) Teoria ateista, negánd existenta lui Dumnezeu, considerá cá omul e vinovat numai in ce přivezte relafiile cu semenii sái. c) Teoria hedonistá (provine de la grecescul „hedon“ - plácere). Dupá aceasta, scopul vie(ii ar fi plácerea. Ea scuzá pácatul, consideránd cá a gre§i este céva omenesc. d) Teoria „$tiin(ei creatine“ neagá realitatea pácatului, spunánd cá ín definitiv pácatul nu existá, ci este doar lipsa, absenfa binelui. Pácatul este o eroare a gándirii morale. Ceea ce trebuie corectat la om este numai gándirea. e) Teoria evolufionistá - Dupá aceasta, pácatul este considerat o mo$tenire a animalismului primitiv; animalele nu pácátuiesc, ci tráiesc potrivit cu natura. Ele nu au experienfa con§tiinfei §i nici simfámintele vinováfiei. II. ORIGINEA PÁCATULUI

Dupá concep(ia biblicá, primul pácat in univers a fost sávár§it in lumea ingerilor (2 Pt. 2:4) §i a constituit un act sávár^it de bunávoie, cu buná §tiin|á §i cu depliná con§tiin(á. Biblia ne aratá cá primul pácátos a fost Lucifer. „Čine pácátuie§te este de la diavolul, cáci diavolul pácátuie§te de la inceput. Fiul lui Dumnezeu S-a arátat ca sá nimiceascá lucrárile diavolului“ (1 In. 3:8). Cauza pácatului a fost mándria. Sursa mándriei a fost frumusefea lui deosebitá (Ez. 28:13, 15, 17), care a facut din Luceafarul strálucitor, fiu al zorilor - (Is. 14:12) - un Satana (adversarul) sau diavol (uzurpator, calomniator) sau apolion (distrugátorul). III. CÁDEREA LUI ADAM

A$a dupá cum strategii militari studiazá marile bátálii ale istoriei pentru a trage unele inváfáminte atát din infrángeri, cát §i din victorii, tot a?a, pentru noi, pácatul §i cáderea lui Adam constituie material de studiu pentru a ne feri sá cádem in neascultare fafá de Cuvántul lui Dumnezeu. Biblia ne invafá cá pácatul a intrat in lume prin neascultarea primilor oameni, Adam §i Eva, ocazionat de ispita lui Satana, care a luat forma unui §arpe, reu$ind sá strecoare in inima omului sámánja indoielii, a necredinfei §i a neascultárii. §arpele, in cazul de fa(á, a fost un instrument in mana lui Satana (In. 8:44; Rom. 16:20; 2 Cor. 11:3; Ap. 12:9).

120

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

Primul pácat a constat din gustarea fructului pomului cuno§tin(ei binelui §i a ráului. Máncarea acestui fruct a constituit un pácat, pentru cá era interzisá de Dumnezeu. Prin actul sáu, omul a arátat cá nu este de acord sá se supuná necondi(ionat voinfei lui Dumnezeu. Aceastá atitudine a omului cuprinde cáteva elemente. ín intelectul sáu, a descoperit necredinfá mándrie; in voinfá, dorinja de a fi ca Dumnezeu; ín sentimente, o dorinfá nesfántá de a mánca din pomul oprit. Urmárind acfiunea care a avut loc, constatám cá de fapt femeia a fost ispitita50, iar Adam s-a facut vinovat ascultánd mai degrabá de indemnul femeii decát de porunca lui Dumnezeu, care i-a fost datá (Gen. 2:16-17). Pácatul lui Adam a cápátat un caracter grav prin faptul cá a constituit o neascultare de Dumnezeu. El a fost sávár^it cu premeditare (omul a avut timp sá gándeascá, n-a fost o alunecare dintr-odatá), de bunávoie §i cu buná §tiin(á. Pácatul lui Adam demonstreazá cá omul este responsabil de toate acfiunile sale §i cá nu poate scápa de ráspunderea care apasá asupra lui, ori de cáte ori íncalcá voinfa lui Dumnezeu. Experienfa din Eden ne demonstreazá subtilitatea §i metodele utilizate de cel ráu: a) modul cum se imbracá pentru a se apropia de oameni, la nevoie chiar §i inger de luminá (2 Cor. 11:14); b) utilizánd Cuvántul Domnului pentru a-i suci ín|elesul; e) strecuránd ín šuflete otrava índoielii §i sámán^a necredin{ei. El pune la índoialá solemnitatea Cuvántului lui Dumnezeu, autoritatea lui Dumnezeu (dreptul de a stabili anumite restric(ii), caracterul lui Dumnezeu (dacá tot ce spune El este just §i drept). El aruncá asupra sufletelor omene§ti vraja ispitei, din care omul se treze§te prea tárziu, constatánd o maře realitate: goliciunea §i ru§inea aduse de pácat. Diavolul a ales un timp potrivit pentru a o ispiti pe femeie: absenfa bárbatului. Diavolul a pátruns §i ín locurile cele mai sfinte: in cer §i ín Eden. ín Eden, ín cazul lui Adam §i al Evei (Gen. 3:1) §i in cer, ín cazul lui lov (lov 1:6). Téma ispitei - reprezintá felul oricárei ispite. Textul din 1 Ioan 2:16 ne aratá cele trei cái ale ispitei (ín Eden §i ín toate vremurile). Ea imbracá:30 * 30 Conditiile pácatului šunt: a) lucrarea sá fie indreptatá impotriva legii divine, prin omitere sau comitere; b) faptuitorul sá fie con$tient de ráutatea acestei lucrári; c) sá-$i dea consimtámántul vointei; d) lucrarea pácatului sá fie evitabilá, adicá sá stea ín puterea omului credincios (Teol. moralá, 1, 389).

Antropologie

121

a) o forma fizicá, tentantá - pofta firii; b) o forma esteticá, utilizánd privirea ochilor- pofta ochilor; c) o forma mintalá, intelectualá - mándria, dorinfa de a fi céva mai mult, de a te prezenta superior fa|a de cum e§ti. Portile de intrare a ispitei šunt cele cinci simfuri: vázul (vederea lucrurilor din jur), auzul (auzirea únor lucruri), mirosul, pipáitul §i gustul (cele trei forme ale poftei firii care se treze§te). ín cazul ispitei din Eden, ferestrele ochilor au fost cáile de intrare a ispitei, care a acfionat asupra inimii §i asupra minjii, trezind sentimente de neincredere in cuvántul Domnului §i gánduri de inálfare peste voin(a Creato­ rului. Ispita diavolului a fost doar un indemn la acfiune, o impingere ín prápastia pácatului. ín domnia de 1000 de ani, cánd Satana va fi legat, ispita va existá, dar va fi mai uf?or de biruit, pentru cá va lipsi ispititorul. Ispita se va datora existenfei incá a firii pámánte§ti (lac. 1:14-15). Cáderea lui Adam n-a fost numai cáderea unui om, ci cáderea intregului neam omenesc. Atunci cánd Adam a pácátuit, a pácátuit ca reprezentant al intregului neam omenesc. El a deschis poarta pácatului in via(a omenirii. Consecin|ele, de§i in parte cunoscute mai dinainte de Adam (Gen. 2:17), au depá^it presupunerea omului in ceea ce přivezte propor|iile acestora. IV. URMÁRILE IMEDIATE ALE PÁCATULUI

Neascultarea primilor oameni a avut urmári grave. Consecin(ele imediate ale pácatului au fost urmátoarele: a) Osándirea $arpelui (Gen. 3:14-15; Lc. 10:18; Rom. 16:20; Ap. 12:9; 20:1-3) - ín aceasta noi vedem osándirea atát a §arpelui ca animal, cát $i a diavolului, care a intrebuinjat §arpele ca unealtá. Se pare cá páná atunci §arpele ar fi fost unul dintre animalele cele mai frumoase. [Chiar dacá §arpele a fost unealtá oarbá in mána diavolului - fárá a-§i fi dat acordul (dupá cum mágárifa lui Balaam a fost folositá de Dumnezeu, fárá a fi intrebatá dacá era de acord) pentru cá a fost folosit intr-o lucrare atát de ingratá, va purta osánda de a se tári pe supra fa(a pámántului §i de a fi animalul cel mai urát de om]. b) Osándirea femeii (Gen. 3:16) - Sá nascá in dureri §i suferinfá; sá fie subordonatá bárbatului ei. c) Osándirea omului (Gen. 3:17, 19) - cuprinde toatá grozávia urmárilor pácatului:

122

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

- moartea spirituálů - care inseamná despárfirea omului de Dumnezeu degradarea naturii sale care a pierdut chipul lui Dumnezeu. Omul pierde imbrácámintea de luminá §i capátá senzafii noi, necunoscute páná aici: frica §i ru$inea, impreuná cu mustrári de con§tiinfá. - moartea fizicá - cuprinde: slábirea inteligenfei, pervertirea naturii sale, aparifia prevestitoare a morfii fizice (suferinfele, boala §i bátránefea), despárfirea pentru o vřeme a sufletului §i a duhului de trup. -moartea ve^nicá (moartea a doua - Ap. 20:14) - este o culminare a morfii fizice, care constá din despárfirea definitiva §i ve§nicá dintre om §i Dumnezeu, pentru cei care nu s-au impácat cu Dumnezeu. d) Osándirea pámántului (Gen. 3:18) - íntreaga creafiune a suportat urmárile pácatului: - du§mánia dintre animale: ín viafa animalelor apare ferocitatea; - pámántul i§i schimbá vegetafia: apar spinii §i pálámida; - apar diferite cataclisme: inundafii de proporfiile potopului, fenomene distrugátoare (foc din cer, erupfii vulcanice, furtuni náprasnice, cutremure etc.). V. URMÁRILE ÍNDEPÁRTATE ALE PÁCATULUI

Omul nu a putut bánui ce se ascunde in cunoa§terea binelui §i a ráului §i in sentinfa morfii. El a ajuns sá cunoascá binele, dar nu 1-a mai putut implini; sá cunoascá rául, dar nu 1-a mai putut birui. Primul contact cu pedeapsa pácatului a fost izgonirea din Eden §i lásarea omului sá se descurce singur. De aici §i unele inapoieri grave. Apar degenerári, omul se prábu§e§te in sálbáticie §i barbarie. * • Prima priveli§te a morfii spirituále a fost natura pliná de urá, recalcitrantá a primului fiu náscut dupá cádere, Cain. Primul contact cu moartea fizicá a fost cadavrul neinsuflefit al lui Abel. Sángele lui Abel va deschide drumul la ráuri de sánge, lacrimi §i suferinfe care vor curge de-a lungul vremii, pe intreg pámántul. Privind cáderea lui Adam din perspectiva vremii noastre ne dám seama de toatá tragedia pácatului. VI. UNIVERSALITATEA PÁCATULUI

Prin universalitatea pácatului infelegem cá pácatul, odatá intrat in lume, a trecut asupra tuturor oamenilor. Acest lucru se poate dovedi:

Antropologie

123

- din punct de vedere biblic: 1 ímpárati 8:46; Psalm 143:2; Proverbe 20:9; Romani 3:1-12, 19, 23; Galateni 3:22; 1 loan 1:8-10; Eclesiastul 7:20; - din punct de vedere moral: stricáciunea oamenilor; - din punct de vedere istoric: rázboaiele cumplite §i toate nenorocirile cauzate de natura rea a oamenilor. Pácatul, trecánd asupra intregii rase umane, a dus la: a) pierderea neprihánirii originare; b) coruperea naturii morale a omului, tinzánd spre ráu; c) extinderea coruptiei, ín sensul cá omul a devenit din ce ín ce mai pácátos; d) pácatul a atins toate laturile fiin(ei umane: sentimentele, rapunea §i vointa. ín ce přivezte gradul vinovápei, pácatul trebuie přivit din douá puncte de vedere: - pácatul originar;’1 - pácatul personal. Prin pácatul originar intelegem un singur pácat: pácatul neascultárii lui Adam. Prin pácatul personal intelegem pácatul sávár^it de fiecare om ín parte. ín ceea ce přivezte judecata lui Dumnezeu, ea se face din cauza pácatelor personále §i alegerii rele pe care o face fiecare om ín parte (Gen. 3:1-6; Is. 48:8; Rom. 1:18-32; 1 Ioan 3:4). Atitudinea lui Dumnezeu fa(á de pácatul originar o cunoa§tem din atitudinea Lui fa(á de copila§ii care n-au ajuns incá sá pácátuiascá personal §i pe care El nu-i aruncá in iad din cauza pácatului lui Adam (Mt. 18:3-8; 19:14; 18:10). Posibil ca, fa(á de ei, dupá trecerea sufletului lor in ve§nicie, sá aibá loc o lucrare specialá a harului divin. Pácatul lui Adam a fost transmis §i posteritápi (Rom. 5:12-14). Pácatele omenirii au fost imputate Domnului Isus Cristos (2 Cor. 5:21), plátind pentru ele cu via(a. Cuvántul lui Dumnezeu ne aratá cá Dumnezeu uráčte pácatul’2 §i ii pedepse§te pe top pácáto§ii care nu s-au pocáit de faptele lor. Care este scopul31 32 31 Top impártájesc invátátura despre pácatul originar. „Márturisim deci - scria Bullinger - cá in fiecare om este pácatul originar.“ („Adam este nu numai strábunul naturii umane, ci totodatá §i rádácina ei, §i deci, prin stricarea lui, s-a compromis tot neamul omenesc.“) (H. Bullinger, Confes. helvet. II, 130). 32 Hans Urs von Balthasar spune, citánd, cu aprobare, un alt teolog catolic: „Dumnezeu nu poate iubi rául moral, ci numai uri ... Nu existá nicio iubire autenticá fárá

124

Doctrinele biblice ale Bisericii

pedepsirii pácatului? Aici nu este vorba de o rázbunare personalá, ci de principii mult mai inalte: a) pedeapsa pácatului are drept scop sá apere dreptatea diviná. Sfintenia lui Dumnezeu nu poate tolera pácátui (Dt. 32:4; lov 34:10-11; Ps. 119:37; ler. 9:24; 1 Pt. 1:17). b) Dumnezeu urmáre§te de fapt eliberarea omului din pácat. Tocmai de aceea a trimis pe Domnul Isus ca jertfa pentru pácatele oamenilor. c) Dumnezeu urmáre§te sá previná extinderea pácatului (Gen. 42:21; Num. 21:7; 2 Sam. 12:13; 24:10; Ezra 9:6, 10, 13; Neem. 9:33-35; Ps. 51:1-14; ler. 3:25). VIL DESPRE LIBERUL ARBITRU

Prin liberul arbitru in(elegem capacitatea omului de a hotaři in mod liber atát in privin(a virtu(ilor, cát §i a pácatului. Se pune intrebarea dacá omul este cu adevárat liber, §tiut fiind cá pácátui a paralizat multe calitáti ale omului. Pácátui a atins toate facultáple spiritului §i ale sufletului, deci atát sentimentele, cát §i rafiunea §i vointa omului. Liberul arbitru trebuie examinat din mai multe puncte de vedere. Principiul libertápi omului este: - afirmat dc Biblie; - recunoscut de con$tiin(a omului; - confirmat de realitáji. a) Scripturá ni-L descoperá pe Dumnezeu ca pe Unul care a creat uni­ versul p-i dirijeazá istoria. In Biblie gásim termenul „ales“ in mai multe locuri. Este o expresie care aratá o anumitá alegere facutá §i hotárátá de Dumnezeu; in baza ei, Dumnezeu a cunoscut mai dinainte ce avea sá se intámple (1 Pt. 1:20 - §i a luat unele hotárári mai dinainte; Rom. 8:29-30; Ef. 1:8-11). Problema acestei alegeri este subordonatá calitáfii dumnezeie^ti de omniscienjá. El §tie mai dinainte: - tocmai de aceea ii avertizeazá pe oameni prin prorocii Sái; - anumite roluri negative trebuiau sá fie de cineva indeplinite. Cei ce le-au indeplinit au ales singuri acest rol. Dumnezeu i-a avertizat insá asupra consecinjelor; mánie; cáci mánia este reversu! iubirii. Dumnezeu n-ar putea iubi cu adevárat binele dacá n-ar uri §i n-ar respinge rául... lata de ce Dumnezeu nu iartá pácátui fárá ispá$ire. O simplá amnistie ar echivala cu ignorarea ráului, ignorare care ia prea ujor pácátui §i-i recunoa§te chiar o existenfá de drept“ (E. Riggenbach, Das Geheimnis des Kreuzes Christi, p. 16).

Antropologie

125

- luda §i Pilát §i-au ales singuri rolul lor, de§i Dumnezeu i-a avertizat: pe luda, prin cuvintele Mántuitorului (Ín. 13:21-30); pe Pilát, prin visul so(iei sale (Mt. 27:19). Biblia spune cá to(i oamenii dispun de libertatea de a alege; ei hotárásc singuri calea binelui §i a neprihánirii, sau calea ráului §i a nelegiuirii. Liber­ tatea naturalá a omului nu s-a pierdut. Omul este in depliná putere moralá de a hotári (Rom. 7:19-24). Aceastá libertate este esen(ialá. De ea depinde ráspunderea omului in í'a(a Creatorului. Omul e ráspunzátor de faptele lui (Rom. 2:5-8). Condamnarea facutá va fi nu pentru pácatul strámo§esc, ci pentru pácatul actual, pentru pácatul personal. Dacá omul nu ar dispune de aceastá libertate, atunci Dumnezeu, §i nu omul, ar fi responsabil de pácatele lui. Omul nu e intrebat cánd vine pe pámánt, dacá este sau nu de acord. Odatá venit in lume, omul e responsabil de tot ce face. Omul are propria lui voin(á de care depinde mántuirea (In. 3:16, 36; 7:17; Ap. 22:11). Dorinp lui Dum­ nezeu este ca top oamenii sá fie mántui(i (In. 3:16; 2 Pt. 3:9; Ap. 22:17). 4000 de texte biblice cuprind cuvántul „alegere“, „voinjá“. Voinja este prevázutá §i ne aratá cá Dumnezeu nu for(eazá acceptarea voii Lui de cátre om. Relapile dintre om §i Dumnezeu se bazeazá pe voluntarismul omului (Mc. 16:16; In. 3:16; 1 Pt. 5:2; In. 7:17). b) ín ceea ce přivezte recunoaperea liber-arbitrará de conpiinlá, putem spune cá fiecare persoaná simte cá dispune de capacitatea de a hotári. Omul dispune de acea calitate numitá „bunul simf‘, expresia con§tiin(ei ridicate a fiinfei umane; ne dám seama cá šuntem autorii propriilor noastre fapte. O expresie a acestui adevár o constituie justipa. Orice justipe omeneascá ii face ráspunzátori pe autorii infrac(iunii. Via(a omului nu e dirijatá de soartá, de destin, nu e jocul fatalismului. c) Liberal arbitru e confirmat de realitate; dep pácatul a paralizat in parte voinfa omului, totup omul dispune defor(e interioare, uneori nebánuite, care pot ajuta sá scuture cátu$ele sclaviei. Šunt cunoscute cazuri foarte ingenioase de evadare spiritualá. Dorin(a dupá libertate uneori e mai presus de orice alt ideal. Oamenii nu s-au dat in láturi sá pláteascá pentru ea un greu tribut. Libertatea de voinjá a facut din om o fapturá capabilá de progres. Ea reprezintá insá§i demnitatea omului.

Partea a V-a

SOTERIOLOGIE

Doctrina despre persoana

Domnului Isus Cristos

Aceastá doctrina se bazeazá pe aspecte ale personalitami unice a Celui care a fost, este §i rámáne Fiul lui Dumnezeu: - preexistenfa Lui este afirmatá in Vechiul §i in Noul Testament; - intruparea Sa - „Cuvántul S-a facut trup“ (In. 1:14); - umanitatea Sa (In. 4:6); - divinitatea Sa (Mc. 2:5); - viafa Sa pámánteascá fárá pátá §i pácat (In. 7:46; 8:46); - moartea §i invierea Sa (Mt. 27:54; Fa. 2:24); inálfarea Sa (Fa. 1:9; Ef. 1:20); - preofia Sa ve§nicá (Ev. 5:6). I. PREEXISTENJA DOMNULUI ISUS CRISTOS

Spre deosebire de tofi ceilal|i oameni náscufi pe pámánt, Domnul Isus Cristos nu §i-a inceput existenfa la fel ca ei. EI a existat din ve§nicie. Prin fecioara Maria a avut loc doar o intrupare. In lumina Sfintelor Scripturi, putem vorbi de preexistenfa Domnului Isus Cristos inainte de intrupare. In aceastá privinfá avem mai multe márturii. 1. Márturii cu privire la preexistenfa Sa Domnul Isus - „Tatál vostru Avraam a sáltat de bucurie cá are sá vadá ziua Mea: a vázut-o §i s-a bucurat. Adevárat, adevárat vá spun cá mai inainte ca sá se nascá Avraam, šunt Eu“ (In. 8:56-59). Petru - „El a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii §i a fost arátat la sfar^itul vremurilor pentru voi“ (1 Pt. 1:20). Ioan Botezátorul - „El este Acela care vine dupá mine, §i care este inaintea mea; eu nu šunt vrednic sá-I dezleg cureaua incálfámintei Lui. El este Acela despre care ziceam: ‘Dupá mine vine un Om, care este inaintea mea, cáci era inainte de mine’“ (In. 1:27, 30).

130

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

Ioan - „El era la inceput cu Dumnezeu. Nimeni n-a vázut vreodatá pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sánul Tatálui, Acela L-a facut cunoscut“ (In. 1:2, 18). Pavel - „Totuji pentru noi nu este decát un singur Dumnezeu: Tatál de la care vin toate lucrurile §i pentru care trairn §i noi, §i un singur Domn: Isus Cristos prin care sunt toate lucrurile, §i prin El §i noi“ (1 Cor. 8:6). Pe lángá aceste márturii nou-testamentare, avem §i márturii in Vechiul Testament: David - „Atunci am zis: ‘latá-má cá vin! - in sulul carpi este scris despre mine’“ (Ps. 40:7). Mica - ,,$i tu, Betleeme, din tine Imi va ie§i Cel ce va stápáni peste Israel §i a cárui obár^ie se suie páná in vremuri strávechi, páná in zilele ve§niciei“ (Mica 5:2). 2. Ingerul Domnului Preexistenfa Domnului Isus in Vechiul Testament s-a concretizat in aparifiile unui inger deosebit de top ceilalp ingeri, a§a cum i-a apárut lui Ghedeon (Jud. 6:20, 23) sau lui Manoah. Manoah a zis Ingerului Domnului: „íngáduie-mi sá Te opresc §i sá-Ji pregátesc un ied.“ Ingerul Domnului a ráspuns lui Manoah: „Chiar dacá M-ai opři, n-a§ rnanca din bucatele tale; dar dacá vrei sá aduci o ardere de tot, s-o aduci Domnului.“ Manoah nu §tia cá este Ingerul Domnului. $i Manoah a zis Ingerului Domnului: „Care-Ji este numele, ca sá-Ji aducem slavá, cánd se va implini cuvántul Táu?“ Ingerul Domnului i-a ráspuns: „Pentru ce Imi ceri Numele? El este minunat.“ (Jud. 13:15-18)

Caracteristicile ingerului Domnului, care S-a aratat in perioada Vechiului Testament §i care n-a fost altcineva decát Domnul Isus Cristos sunt urmátoarele: a) Ingerul Domnului Se identified pe Sine cu Dumnezeu: Atunci Ingerul Domnului l-a strigat din ceruri §i a zis: „Avraame! Avraame!“ „Iatá-má!“, a ráspuns el. ingerul a zis: „Sá nu pui mana pe báiat $i sá nu-i faci nimic; cáci $tiu acum cá te temi de Dumnezeu, intrucát n-ai erupt pe fiul táu, pe singurul táu fiu, pentru Mine.“ (Gen. 22:11-12; vezi §i v. 15-17)

b) Ingerul Domnului este recunoscut ca Dumnezeu. ,,S-a luptat cu ingerul §i a fost biruitor, a pláns §i s-a rugat de el. lacov l-a intálnit la Betel §i acolo ne-a vorbit Dumnezeu“ (Osea 12:4).

Soteriologie

131

c) íngerul Domnului este descris in termeni care 1 se potrivesc numai lui Dumnezeu.

íngerul Domnului i S-a arátat intr-o flacárá de foc, care ie§ea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; §i iatá cá rugul era tot un foc, §i rugul nu se mistuia deloc. Domnul a vázut cá el se intoarce sá vadá §i Dumnezeu 1-a chemat din mijlocul rugului §i a zis: „Moise! Moise!“ El a ráspuns: „latá-má!“ (Ex. 3:2, 4) d) íngerul Domnului acceptá sá primeascá inchinarea. „El a ráspuns: ‘Nu, ci Eu šunt Cápetenia o§tirii Domnului §i acum am veniť losua s-a aruncat cu fafa la pámánt, s-a inchinat §i I-a zis: ‘Ce spune Domnul meu robului Sáu?’“ (los. 5:14). e) íngerul Domnului face distincpe intre El §i Tatál. „Dumnezeu a auzit glasul copilului, §i íngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar §i i-a zis: ‘Ce ai tu, Agar? Nu te teme, cáci Dumnezeu a auzit glasul copilului in locul unde este’“ (Gen. 21:17). f) íngerul Domnului face distincjie intre El §i ingerii obi§nui(i. $i m-am aruncat la picioarele lui ca sá má inchin lui. Dar el mi-a zis: „Fere$te-te sá faci una ca aceasta! Eu šunt un impreuná-slujitor cu tine §i cu frafii tái care pástreazá márturia lui Isus. Lui Dumnezeu inchiná-te!“ (Ap. 19:10).

ín aceastá preexistenfá, Domnul Isus Cristos: - a fost prezent la crea(iune - „La inceput era Cuvántul, §i Cuvántul era cu Dumnezeu §i Cuvántul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost fácute prin El §i nimic din ce a fost facut n-a fost facut fárá El“ (In. I :l-3); - a fost coetem cu Tatál (In. 8:56-58) - El este Alfa §i Omega, ínceputul §i Sfar§itul (Ev. 13:8; Ap. 1:8; 22:13); - S-a bucurat de adorajie §i inchinare (Ev. 1:2-6); - S-a bucurat de glorie. „$i noi am přivit slava Lui, o slavá intocmai ca slava singurului náscut din Tatál“ (In. 1:14). ín perioada preexistenfei Sale, Domnul Isus Cristos S-a afirmat: a) in calitate de Creator (In. 1:3; Col. 1:16-18; Ev. 1:2, 10; 2:10), cooperánd cu Tatál §i cu Duhul Sfánt la crearea lumii §i a omului (Gen. 1:1-2, 26);

132

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

b) ín calitate de pástrátor al lumii create (Ev. 1:3; Col. 1:17). Pe lángá activitatea de Creator, Domnul Isus, impreuná cu Tatál §i cu Duhul Sfant, susjine universul §i toatá lumea creatá. II. ÍNTRUPAREA DOMNULUI ISUS CRISTOS

Prin intrupare” in(elegem luarea unui corp omenesc de cátre Isus Cristos prin na§terea din fecioara Maria. 1. Caracteristici generále Apartenenja Sa umaná* 34 are urmátoarele caracteristici: - o genealogie - strámosjii lui Isus šunt prezentaci de evanghelistul Luca (3:23-38) prin Iosif, iar evanghelistul Matei prezintá genealogia Sa prin Maria (Mt. 1:1-16); na§terea din femeie (Lc. 1:26-35; Gal. 4:4); - dezvoltarea Sa omeneascá - la fel ca orice altá flinta omeneascá, a avut o copilárie §i o tinereje (Lc. 2:40, 51-52). El a trecut prin toate etapele viefii omene§ti (pruncie, adolescen(á), atát in ce přivezte dezvoltarea fizicá, cát §i intelectualá, primind o educafie in raport cu vársta Sa, atát in familie, cát §i la sinagoga din Nazaret. El a primit un ve§mánt trupesc. „De aceea, cánd intrá in lume, El zice: ‘Tu n-ai voit nici jertfa, nici přinos, ci Mi-ai pregátit un trup’“ (Ev. 10:5). Adevárul acesta este atát de maře, incát prin el pot fi verificate lucrárile únor duhuri. „Duhul lui Dumnezeu sá-L cunoa$te(i dupá aceasta: orice duh care márturise§te cá Isus Cristos a venit in trup este de la Dumnezeu“ (1 In. 4:2).

” ín doctrina sa, cunoscutá in teologie sub denumirea de extra et intracalvinisticum, Calvin susjine cá intruparea lui Cristos, privind legile naturii, este o minune, ori minunile nu se supun nici logicii, nici rapunii umane, intruparea are un caracter paradoxal; Cuvántul S-a unit total cu natura umaná in Isus Cristos, dar tot atunci a rámas ?i pe din afara naturii omene?ti. 34 Teologul neoreformator, Karl Barth, vede douá motive pentru care Dumnezeu a devenit om. Primul motiv considerat de el ar fi acela cá prin „om“ stá ín f'a(a noastrá sumarul eului, fapt pentru care a fost un mediu potrivit pentru „camuflarea“ sau „ascunderea“ lui Dumnezeu, Isus devenind astfel Deus Incognito. Cel de-al doilea il vede Barth in imprejurarea cá omul nu poate avea adeváratá „intálnire“ decát numai cu omul, cá Dumnezeu in divinitatea Sa numai ca „om“ S-a putut adresa omului, cáci dialog, comunicatie, cunoa$tere ?i intelegere poate fi realizatá numai in relapa om-om (K. Barth, Dogmatik, 218).

Soteriologie

133

- El a avut o fizionomie omeneascá (Flp. 2:7; In. 4:9; Mt. 13:55). Aspectul acestei fizionomii L-a avut §i dupá inviere (In. 20:15-16; Lc. 24:18), pástránd páná §i urmele crucificárii (Lc. 24:36-43; In. 20:19-20).

2. Umanitatea lui Isus Cristos Domnul Isus Cristos a luat trup omenesc, sensibil la toate suferinfele, capabil sá impártá§eascá toate simfámintele de bucurie sau de intristare; supus ispitelor, ca orice om, cu o singurá deosebire - fárá pácat. El S-a dezvoltat conform legilor firii omene^ti (Lc. 2:51-52). Ca om, El a flámánzit, a insetat, a simfit durere, a obosit (Mt. 4:2; 21:18; In. 4:6-7; 1 Cor. 15:3; Mt. 8:24; 1 Pt. 4:1). El a putut fi recunoscut de oameni purtánd numele de Isus din Nazaret (Lc. 18:37; 24:19; Ín. 18:5). A mai fost numit fiul lui Iosif §i al Mariei (Mt. 13:55; Lc. 3:23; In. 6:42) sau Fiul omului (Mt. 26:63-64; Ín. 1:49-51). El a indurat suferinfe fizice §i páná la urmá chiar moartea (Ín. 19:30, 33). Domnul Isus a luat natura omeneascá pentru a Se jertfi pentru oameni §i a putea fi pentru ei urzitorul unei mántuiri vesnice; in acest fel a putut: a) sá implineascá fagáduinfa Tatálui datá incá din Eden cu privire la trimiterea unui Mántuitor (Gen. 3:15; Rom. 15:8-9; Is. 7:14; 9:6); b) sá descopere oamenilor pe Tatál (Ps. 103:13; In. 1:18; 14:9; 16:27). Fárá aceastá descoperire oamenii niciodatá nu L-ar fi putut cunoa§te. c) sá deviná un Mare-Preot credincios §i fárá pácat (Ev. 2:17, 18; 4:15-16; 5:1-5). ín aceastá calitate Se va aduce pe pámánt jertfa pentru pácat, iar odatá ináljat va prelua rolul de Mijlocitor la dreapta Tatálui. d) sá inláture pácatul prin sacrificiul Sáu personal (Mc. 10:45; Ev. 2:9; 9:26); e) sá distrugá lucrárile diavolului (1 In. 3:5-8); f) sá ne dea un exemplu de viafá sfantá (Mt. 11:29; 1 In. 2:6; 1 Pt. 2:21); g) sá pregáteascá a doua Lui venire §i sá aducá mántuire celor ce-L a§teaptá. „Tot a$a, Cristos, dupá ce S-a adus jertfa o singurá datá, ca sá poarte pácatele multora, Se va aráta a doua oará, nu in vederea pácatului, ca sá aducá mántuirea celor ce-L a§teaptá“ (Ev. 9:28). Natura omeneascá a lui Isus

El n-a fost mai pupn Dumnezeu, de§i a fost om pe deplin, §i n-a fost mai pupn om decát Dumnezeu. Dumnezeirea Lui n-a anulat caracteristicile Sale omene^ti.

134

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

A) Nátura omeneascá a Domnului Isus Cristos a putut fi luatá prin dezbrácarea de Sine insu§i §i de slava pe care o avea la Tatál inainte de a fí lumea (In. 17:5). Prin aceasta dezbrácare, El a renunfat, pentru o vřeme, la manifestarea cátorva dintre atribufiile Dumnezeirii, ca: omniscienfa, omnipotent §i mai ales omniprezenfa Sa. §i-a pástrat pe deplin sfinfenia, iubirea §i adevárul. Limitat de corpul fizic, El nu putea fi pretutindeni in acela§i timp. Dacá ar fí vrut, ar fi putut sá Se foloseascá de atotputemicia Sa (vezi Mt. 26:52-54). Domnul Isus ii cuno§tea pe oameni §i le §tia gándurile (In. 2:25; 18:4). A avut putere sá facá multe lucrári extraordinare §i minuni (In. 14:11; 6:36; 10:25, 37, 38; 15:24). Aceste calitáfi le-a avut insá in special datoritá ungerii cu Duhul Sfant §i a umplerii cu Duhul Slant, primite fárá másurá (Lc. 6:19; 8:46; Mt. 9:28). Moise, Ilie, Elisei §i al(i proroci au avut §i ei aceste insu§iri. Ucenicii Domnului, in calitate de apostoli, precum §i al(i slujitori au fost, šunt §i pot fí inzestrafi cu daruri divine. Adevárat, adevárat vá spun cá cine crede in Mine va face §i el lucrárile pe care le fac Eu; ba incá va face altele §i mai mari decát acestea; pentru cá Eu Má due la Tatál; §i orice ve|i cere in Numele Meu, voi face, pentru ca Tatál sá fie proslavit in Fiul. (In. 14:12-13)

B) Fiul lui Dumnezeu a luat asemánarea oamenilor (Flp. 2:7-8; Rom. 8:3). Asemánarea aceasta a pástrat-o §i dupá inviere. Au existat §i páreri eretice cu privire la umanitatea Domnului Isus Cristos. De exemplu, gnosticii au negat cá Domnul Isus ar fí avut un corp omenesc. Euticienii spuneau cá trupul Lui a fost numai divin. Domnul Isus a fost om adevárat din urmátoarele puncte de vedere: 1. S-a náseut intr-un corp omenesc (Gal. 4:4; Mt. 1:18; 2:11; Lc. 1:30-38). Chiar §i dupá inviere §i-a pástrat fizionomia omeneascá: a) a fost numit Fiul lui David §i al lui Avraam (Mt. 1:1); b) náseut din David, dupá trup (Rom. 1:3); c) obár§ia Sa coboará páná la Adam (Lc. 3:23-28). Aceasta a fost o implinire directá a promisiunii facute in Eden (Gen. 3:15). Se pune intrebarea: Dacá Domnul Isus S-a náseut ca om, a mo^tenit §i nátura pácátoasá a fírii pámánte^ti? - íngerul Gabriel spunea: „Sfántul care Se va na$te din tine va fí chemat Fiul lui Dumnezeu“ (Lc. 1:35). - Mai tárziu, Domnul va afirma: „Vine stápánitorul lumii acesteia, el n-are nimic in Mine“ (In. 14:30).

Soteriologie

135

- Atát apostolul Ioan, cát Pavel márturisesc cá „ín El nu este pácat“ (I In 3:5) §i cá „El n-a cunoscut pácatul“ (2 Cor. 5:21). - Domnul Isus a márturisit despre Sine: „Čine din voi Má poate dovedi cá am pácat?“ (In. 8:46). Deci, Domnul Isus n-a luat o fire coruptá de pácat. Am putea spune cá El a luat un corp asemánátor cu corpul lui Adam inainte de a pácátui. 2. Corpul omenesc al Domnului Isus a fost supus legilor fire§ti de dezvoltare, trecánd prin toate stadiile de cre§tere a unui om. „Iar Pruncul cre$tea §i Se intárea; era plin de infelepciune, §i hanil lui Dumnezeu era peste El. $i Isus cre§tea in infelepciune, in staturá §i era tot mai plácut inaintea lui Dumnezeu §i inaintea oamenilor“ (Lc. 2:40, 52): - a inváfat carte, ca orice copil, ín sinagoga din Nazaret (Lc. 4:16); - S-a rugat ca orice alt credincios (Me. 1:35). 3. Corpul Sáu omenesc a avut toate elementele naturii umane. „De aceea, cánd intrá ín lume, El zice: ‘Tu n-ai voit nici jertfa, nici přinos; ci Mi-ai pregátit un trup’“ (Ev. 10:5).

Prin urmare, a trebuit sá Se asemene frafilor Sái ín toate lucrárile, ca sá poatá fi, ín ce přivezte legáturile cu Dumnezeu, un Mare-Preot milos §i vrednic de íncredere, ca sá facá ispájire pentru pácatele norodului. $i prin faptul cá El insu$i a fost ispitit in ceea ce a suferit, poate sá viná in ajutorul celor ce šunt ispiti|i. (Ev. 2:17-18)

ín acest trup a suferit necazuri §i tulburári (Mt. 26:38; In. 12:27). A avut un suflet ín care S-a íntristat (Mt. 26:38). A avut spirit (duh) pe care, la urmá, 1-a incredin(at in máinile Tatálui (Lc. 23:46). Apolinariu afirmase cá Isus ar fi avut trup §i suflet, dar n-ar fi avut spirit. 4. El a avut nume omenesc - Isus (nume grecesc echivalent cu ebraicul losua). A purtat un nume personal ca orice alt om. 5. El a avut o naturá omeneascá, posedánd toate insu§irile ei: a obosit (In. 4:6), a flámánzit §i a insetat (In. 19:28), a dormit (Mt. 8:24) §i a fost ispitit ca orice alt om (Ev. 4:15). Puterea pe care o cheltuia in activitáfi trebuia mereu innoitá §i in aceastá innoire depindea de Tatál. De aceea avea nevoie de multá rugáciune: Marcu 1:35; Ioan 6:15; Evrei 5:7. 6. A fost cunoscut ca om §i numit ca atare, vezi Ioan 8:40; 1:30; Fapte 2:22; 13:38.

136

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

Domnul Isus Cristos §i-a pástrat fizionomia omeneascá dupá malware; a$a L-a vázut martirul $tefan, care a zis: „lata, vád cerurile deschise §i pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu“ (Fa. 7:56). Cu aceasta fizionomie omeneascá va veni pe norii cerului. „lata cá El vine pe nori. $i orice ochi II va vedea“ (Ap. 1:7). In concluzie, sá refinem cá numai prin dezbrácarea slavei cere$ti §i imbrácarea trupului omenesc, a putut fi crucificat §i jertfit Domnul Isus, pentru ispá§irea pácatelor omenirii.

3. Natura diviná a Domnului Isus Cristos Pe lángá faptul cá Isus a fost pe deplin om, El a fost §i Dumnezeu ade­ várat. Ca fiinfá preexistentá, El doar S-a intrupat, §i aceasta printr-o fecioara curatá. Pe lángá natura omeneascá, Isus a avut §i o natura diviná. Atributele naturii divine trebuie privite in contextul limitelor omene§ti, din care cauzá cuno§tin(a §i atotputernicia Lui au avut un cadru limitat de desfa$urare. Cáteva exemple se pot citi in Marcu 11:12 §i Ioan 11:34. Dumnezeirea Domnului Isus Cristos s-a remarcat prin lucrárile sávártpte, cum ar fi: a) minunile Sale - §i alfii au facut minuni in Vechiul Testament (Moise Hie, Elisei) §i in Noul Testament (Petru, Ioan, Pavel etc.), dar puterea cu care au facut ei aceste minuni nu le aparfinea lor, ci era primitá de la Dumnezeu. Ei n-au sávár§it minunile in calitate de fiinfe divine. Isus a facut invieri din morfi, dispunánd de depliná autoritate: ,,Eu sunt ínvierea §i Viafa“ (In. 11:25-26). Domnul Isus a sávár§it o serie de acte cu depliná autoritate ca Fiu al lui Dum­ nezeu. Cánd a potolit furtuna cu autoritatea vocii Sale, „oamenii aceia se mirau $i ziceau: ‘Ce fel de om este Acesta, de-L ascultá páná §i vánturile §i marea?’“ (Mt. 8:27). b) puterea de a ierta - Nicio altá calitate nu dovedeme mai bine dum­ nezeirea Domnului Isus ca aceasta. Pácatul este insultá adusá Dumnezeirii (Ps. 51:4). Numai Dumnezeu are autoritatea sá ierte pácatele oamenilor (Me. 2:5, 10-12; Lc. 7:47-50). c) acceptarea inchinárii - Este §tiut cá inchinarea este rezervatá numai lui Dumnezeu (Ex. 20:2-3; Dt. 6:4; Is. 43:10-11; Ap. 19:20). in textul din Ioan 20:28, Toma I s-a adresat, spunándu-I: „Domnul meu §i Dumnezeul meu“. Isus nu i-a interzis aceastá adresare, cum s-a intamplat in cazul ingerilor (Ap. 19:10).

Soteriologie

137

Dumnezeirea Set se vede $i din atitudinea Mántuitorului. El S-a considerat pe Sine Dumnezeu manifestat in trup omenesc. In acest sens: a) S-a declarat pe Sine egal cu Dumnezeu Tatál (Ín 5:18; 10:30). A afírmat cá posedá mo§tenirea viefii vesnice pe care o poate impárfi altora. In Ioan 5:28 vedem cá El are dreptul de a impárfi viafa ve§nicá cu cei ce-L urmeazá. De$i a afírmat cá Tatál e mai mare ca oricine, El a spus totu§i cá este una cu Tatál. „Eu §i Tatál una šuntem“ (In. 10:30). b) Cristos S-a identificatpe Sine cu Dumnezeu. „Isus le-a zis: ‘Adevárat, adevárat vá spun cá mai inainte ca sá se nascá Avraam, sunt Eu’“ (In. 8:58). Textul acesta aratá eternitatea Lui. ín versetul 12 afírmase cá El e Lumina lumii. Apoi El $i-a declarat unitatea cu Tatál §i inten|ia de a Se intoarce in lumea din care a venit. „Eu nu mai sunt in lume, dar ei sunt in lume, §i Eu vin la Tine. Sfinte Tatá, páze§te in Numele Táu pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei sá fie una, cum šuntem §i Noi“ (In. 17:11). Dumnezeirea lui Cristos rezultá din desávár^irea Sa. Bunátatea Lui §i conduita Lui au dovedit cu prisosinfá acest lucru. „El n-a facut pácat §i in gura Lui nu s-a gásit viclejug“ (1 Pt. 2:22). „$i tocmai un astfel de Mare-Preot ne trebuia: sfant, nevinovat, fárá pátá, despárfit de pácáto§i §i inálfat mai presus de ceruri“ (Ev. 7:26). Tocmai moartea Sa, urmatá de inviere, va dovedi unitatea Fiului cu Tatál. „Isus le-a zis: ‘Cánd ve(i inálfa pe Fini omului, atunci ve(i eunoa^te cá Eu šunt §i cá nu fac nimic de la Mine insumi, ci vorbesc dupá cum M-a ínváfat Tatál Meu’“ (In. 8:28). Numele divine pe care le-a avut - Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Párintele ve§niciilor, Domnul pácii (Is. 9:6), Cuvántul viefii (1 In. 1:1), Alfa §i Omega, ínceputul §i Sfar§itul, Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era §i Cel ce vine, Cel atotputemic. Cel dintái §i Cel de pe urmá (Ap. 1:8; 22:13).

4. Numele Domnului Isus $i semnificafia lor Diferitele nume purtate de Domnul Isus demonstreazá o datá in plus dumnezeirea Lui. Dupá ce am vázut natura diviná §i cea umaná a Domnului Isus Cristos, sá analizám numele purtate §i semnificafia lor. Isus - Nume dat de ingerul Gabriel inainte de a Se fi náseut (Mt. 1:21; Lc. 1:31). Acest nume grecesc derivá din ebraicul losua. Numele acesta cuprinde misiunea Domnului Isus ca Mántuitor: „El va mántui pe poporul Sáu de pácatele sále“ (Mt. 1:21).

138

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

Numele de Isus este mai mult un titlu dat in virtutea únor fapte mare(e, cum ar fi „Cel mare“ (Alexandru cel Mare; Carol cel Mare). Acest nume are mai multe injelesuri: a) Numele de Isus subliniazá adánca umanitate a Domnului Isus. Era numele unei persoane náscute aici jos pe pámánt intre oameni. b) Numele de Isus are o mare semnifica(ie dacá privim problema §i sub aspectul cá acest nume a fost comunicat de ingeri inainte de a Se fi náscut, cum s-a intámplat doar in cáteva ocazii, cum ar fi in cazul lui Ismael (Gen. 16:11), Isaac (Gen. 17:19), Solomon (1 Cr. 22:9). c) Numele de Isus are un in|eles special atát in limba ebraicá, cát §i in limba greacá. In limba ebraicá, Isus inseamná „lehova este ajutorul meu“ sau „lehova salveazá“, sau „ajutorul lui lehova“. Ingerul spunea: „§i-I vei pune numele Isus, pentru cá El va mántui pe poporul Lui de pácatele sále“ (Mt. 1:21). Cu alte cuvinte, Isus inseamná Mántuitorul. Grecii au legat de numele lui Isus §i verbul care inseamná „a vindeca“, in sensul de vindecátor atát al trupului, cát §i al sufletului. Cristos - Dacá numele de Isus este un nume personal, cel de Cristos este numele oficial al misiunii Sale pe pámánt. „Cristos“ este corespondentul grecesc al numelui ebraic Mesia, care inseamná Unsul (Dan. 9:25). Regii, preojii §i uneori prorocii din Vechiul Testament, cu ocazia investirii lor, erau un§i cu untdelemn (Jud. 9:8; 1 Sam. 9:16; 10:1; 2 Sam. 19:10; 1 Imp. 19:16). De aceea regii erau supranumiji §i „un$ii Domnului“ - 1 Samuel 24:10. Uleiul folosit pentru ungere simboliza Duhul Slant (Is. 61:1; Zah. 4:1-6). Ungerea era semnul vizibil al consacrárii in slujbá, stabilind rela(iile sfínte cu Domnul §i sfin(enia slujbei ce o indeplinea (2 Sam. 1:14; 1 Sam. 24:6; 26:9). Vechiul Testament se referea la aceastá ungere a Domnului (Ps. 2:2; 45:7); la fel §i Noul Testament (Fa. 4:27; 10:38). Insu§i Mántuitorul a recunoscut rolul Sáu de Uns al Domnului, zicánd: „Duhul Domnului este peste Mine pentru cá M-a uns sá vestesc sáracilor Evanghelia“ (Lc. 4:18). Cuvántul ebraic Mesia inseamná Unsul, adicá Cristos in limba greacá. De acest nume sunt legate cele trei oficii: de profet, preot §i rege. De venirea lui Mesia erau legate toate speranfele poporului ales, speranfe indreptate insá spre un singur (el: domnie §i glorie pámánteascá; scuturarea jugului roman ca prim obiectiv. Acest popor nu vedea in Mesia un eliberator spiritual care sá inláture sclavia pácatului prin jertfa. $i pentru cá Isus n-a fost pe másura a§teptárilor lui Israel, acest popor s-a lepádat de El. Dar prin triumful crucii de la Golgota, Mántuitorul a dat un sens universal calitáfii Sale

Soteriologie

139

de Mesia, devenind Mántuitorul omenirii intregi, Salvatorul tuturor celor care-L vor primi ca Domn §i Mántuitor. Fiul omului - Acest termen íl gásim §i in Vechiul Testament (Ps. 8:4; Dan. 7:13; Ps. 80:15, 17). Titlul de Fiu al omului se gáse§te de 82 ori in Noul Testament. In legáturá cu persoana Domnului Isus, gásim acest nume legat de suferin(clc Sale, indeosebi de moartea §i de invierea Lui (Mt. 17:22; 20:18-19; 28). Acest nume aratá umanitatea Domnului Isus §i rolul Lui de reprezentant al omenirii in opera de mántuire. Pentru a sistematiza referirile la acest nume, am putea spune cá el e legat de patru evenimente: a) de venirea Domnului Isus Cristos (Mt. 16:27; Mc. 13:26); b) de suferin(ele §i moartea Lui (Mt. 17:22); c) pentru a reflecta natura Lui umaná (Mc 2:27-28; In. 5:27; 6:27, 53, 62). In special Evanghelia dupá loan mentioneazá acest nume (In. 1:51; 3:13-14; 6:27, 53, 62). Acest nume vrea sá arate implinirea fagáduin(ei date de Dumnezeu (Gen. 3:15) - „sámán(a femeii va zdrobi capul §arpelui“. Fiul lui Dumnezeu - Acest termen il mai gásim §i in Vechiul Testament: a) cu referire la Israel (Ex. 4:22; ler. 31:9; Osea 11:1); b) nume atribuit unor oficii de conducere in poporul lui Israel, cum ar fi cel de rege (Ps. 89:27; 2 Sam. 7:14); c) Íngerilor (lov 1:6; 2:1; 38:7; Ps. 29:1; 89:6). Cu privire la Mántuitorul, acest nume are patru sensuri: a) In calitate de Mesia, pentru a aráta caracterul de „Uns“ al lui Cristos. El este Mo§tenitorul §i Reprezentantul lui Dumnezeu pe pámánt. Páná §i démonii s-au cutremurat in f'a(a Lui. Tatál a recunoscut aceastá calitate a Mántuitorului in cáteva randuri: - la botez, zicánd: „Acesta este Fiul Meu preaiubit in care ími gásesc plácerea“ (Mt. 3:17); - la schimbarea la fa(á, zicánd: „Acesta este Fiul Meu preaiubit in care ími gásesc plácerea Mea; de El sá asculta(i“ (Mt. 17:5). b) In sensul trinitar - ca a doua Persoaná a Dumnezeirii (Mt. 11:27; 14:28-33; 16:16; 21:33-46). Acest sens e menponat §i in cáteva locuri din epistole (Rom. 1:3; 8:3; Gal. 4:4; Ev. 1:2). De altfel, insu§i Mántuitorul a utilizat acest titlu cánd a fost intrebat: ,,E§ti Tu, dar, Fiul lui Dumnezeu? $i El le-a ráspuns: ‘A$a cum o spune(i; da, sunt’“ (Lc. 22:70).

140

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

c) Pentru a aráta sensul fiin(ei Sale supranaturale §i faptul cá El nu este un om obi§nuit. El nu S-a náscut in pácatul lui Adam $i nu a fost supus efectelor acestuia; El n-a avut inclinapi spre pácat ca ceilalp oameni náscu(i in pácat. d) In sensul etico-religios, numele de copii ai lui Dumnezeu il poartá top credincio§ii Noului Testament (1 In. 3:1). Credin(a cá Isus este Fiul lui Dumnezeu va sta la temelia mántuirii tuturor oamenilor (Fa. 4:12). Pe credinja aceasta se va baza mántuirea §i botezul famenului etiopian: $i famenul a zis: „Uite apá; ce má impiedicá sá fiu botezat?“ Filip a zis: „Dacá crezi din toatá inima, se poate.“ Famenul a ráspuns: „Cred cá Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu.“ A poruncit sá stea carul, s-au coborát amándoi in apá, §i Filip 1-a botezat pe famen. (Fa: 8.36-38)

Domnul (KYRIOS) - Traducerea Septuaginta a Vechiului Testament folose^te cuvántul „kyrios“ pentru numele de „Domnul“. Acest nume: a) este echivalent cu numele ebraic de lahve (lehova); b) corespunde numelui ebraic de Adonai, care inseamná Domnul men; c) este titlul de cinstire §i glorificare acordat lui Dumnezeu (Ps. 97:5). Niciun alt titlu purtat de Isus n-a devenit mai ráspándit, mai comun §i mai binecuvántat ca titlul de „Domn“. Pentru acest titlu s-au luptat impárapi romani, care au avut pretenpa sá fíe zeificap. Cre§tinii au refuzat sá ardá támáie in fa)a statuilor impáraplor romani in timp ce se pronunpi formula: „Cezarul este Domnul“. Pentru aceastá viná ei au fost martiriza(i. In Noul Testament, acest nume acordat Mántuitorului are o triplá semnificape: - pentru a aráta respect fatá de El (Mt. 8:2; 20:33); - pentru a aráta autoritatea stápánirii Sale §i caracterul divin al acesteia (Mt. 21:3; 24:42); - pentru a aráta caracterul autoritápi Sale, care impune inchinare §i supunere totalá, ca lui Dumnezeu Tatál (Mc. 12:36-37; Lc. 2:11; 3:4; Fa. 2:36; 1 Cor. 12:3; Flp. 2:11). „Domnul meu §i Dumnezeul meu“ — va spune Torna, convins de acum cá are in fa(a sa pe Isus cel inviat (In. 20:28). Mántuitorul recunoscut ca Domn implicá respect permanent §i ascultare depliná din partea credincio§ilor. El este Stápánul credincio§ilor din toate punctele de vedere. Pentru a sublinia sensul adánc al acestui titlu, apostolul Pavel s-a numit pe sine „rob al lui Isus Cristos“.

Soteriologie

141

5. Unipersonalitatea lui Isus Cristos

Din cele expuse mai sus am vázut cá Isus are douá naturi: una diviná §i alta umaná. Cu toate acestea, Domnul Isus are o singurá personalitate. Aceasta este o tainá. Cristos este taina lui Dumnezeu „ín care šunt ascunse toate comorile ínfelepciunii §i ale §tiin|ei“ (Col. 2:3). Cunoa§terea acestui adevár reprezintá o maře revelape. „Toate lucrurile Mi-au fost date in máini de Tatál Meu; §i nimeni nu cunoa§te deplin pe Fiul, afará de Tatál; tot astfel nimeni nu cunoa§te deplin pe Tatál, afará de Fiul ?i acela cáruia vrea Fiul sá i Se descopere“ (Mt. 11:27). Problema personalitami Domnului Isus a dat na§tere la multe discufii in sánul Bisericii de-a lungul vremii. El este Unul $i Acela$i Cristos, Fiu, Domn, Unul náscut, existánd ín douá naturi, fárá a fl amestecate, fárá a fi schimbate, fárá a fi impárfite, fárá a fi despárfite; deosebirea celor douá naturi nefiind desfiintatá prin aceastá unire, ci fiecare din cele douá firi pástrándu-$i insu^irile ei $i unindu-se intr-o persoaná $i o substanfá, fárá a fi despárfit sau impárfit ín douá persoane, fiind Unul $i Acela$i Fiu, Unul náscut, Dumnezeu $i Cuvánt, Domnul Isus Cristos.

Aceastá unire nu se poate compare cu relafiile de cásátorie, unde ambele persoane, de§i unite, i§i pástreazá personalitatea, §i nici cu starea credinciosului in care locuic$te Dumnezeu. Un astfel de credincios poate fi plin de Dumnezeu, fárá a fi Dumnezeu. In Cristos nu locuiesc douá personalitáfi, ci numai una singurá. Cele douá naturi sunt inseparabil legate laolaltá, incát formeazá o singurá persoaná, dar cu douá con§tiin(e §i cu douá voinfe. De aceea, putem spune cá Cristos poate fi numit DUMNEZEU-OM. ín Domnul Cristos existá o infinitá injelepciune §i voinfá, dar in acela?i timp §i o infelepciune §i o voinjá limitatá. El a avut o con§tiin(á diviná §i una omeneascá. El a avut o voinfá diviná §i o voinjá omeneascá. Avánd con$tiin(a diviná, El a afirmat: „Eu §i Tatál UNA šuntem.“ Avánd con§tiin(a omeneascá, a strigat: „Mi-e sete!“ ín persoana Domnului Isus, cele douá naturi sunt indisolubil unite, a§a cá ele nu formeazá o a treia naturá. ín persoana lui Isus sunt unite douá naturi, fiecare completá §i integralá; nu poate fi impárjitá, nici cele douá naturi confundate. Niciuna nu o dominá pe cealaltá. Domnul Isus, de§i are o naturá omeneascá, nu este o persoaná ome­ neascá. La intruparea Lui, El nu S-a schimbat intr-o persoaná omeneascá. La

142

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

intrupare, pcrsoanei Sale I s-a adáugat incá o natura, natura umaná, transformandu-Se intr-un Dumnezeu-om. Doctrina de la Calcedon s-a pástrat dupá Reforma, fiind insu§itá §i de bisericile protestante. CURENTE CARE AU 1NTERPRETAT GRE$IT NATURA PERSOANEI LUI ISUS

Ehioni(ii (107 d.Cr.) au negat divinitatea lui Cristos. Ei nu puteau impáca credinfa intr-un singur Dumnezeu cu dumnezeirea lui Isus. De aceea L-au přivit pe Isus numai ca om. Gnosticii, contemporani cu ebioni(ii, au amestecat crejtinismul cu idei ale filosofiei págáne. In randu I gnosticilor au fost mai multe curente: a) Unii respingeau ideea cá Isus a avut un corp omenesc real; b) Alfii admiteau cá Isus a avut un corp real, dar acest corp ar fi fost nematerial; c) In sfar§it, unii faceau deosebire intre Isus §i Cristos. Dupá ei, Isus ar fi fost un simplu om, fiu al Mariei §i al lui Iosif; Cristos ar fi fost un spirit de putere ce S-ar fi coborat asupra lui Isus in timpul botezului in apá la Iordan, pentru ca apoi iar, in timpul crucificárii, Cristos sá Se indepárteze, lásándu-L sá moará pe cruce numai pe Isus. Arienii (325), dupá numele lui Arius, prezbiter in Alexandria, Il priveau pe Cristos mai mult decát un simplu om, dar mai pufin decát un Dumnezeu. Il priveau ca pe un semi-dumnezeu, negánd deplina Lui dumnezeire. Dupá ei, Logosul nu era o flinká egalá cu Dumnezeu, ci derivánd din Dumnezeu §i depinzánd de El. Apolinarienii (sec. IV), derivandu-§i numele de la Apolinariu, episcop de Laodiceea, admiteau cá Mántuitorul ar fi avut un corp real, dar nu al unui om deplin. El nu ar fi avut o ra(iune §i un spirit uman. Logosul divin ar fi preluat locul ra(iunii §i spiritului uman. Nestorienii (431 d.Cr.), dupá numele lui Nestorius, episcop in Constantinopol, negau unirea dintre cele douá naturi ale Lui: diviná §i umaná. Ei spuneau cá a avut loc o simplá legáturá, un fel de alianja intre om §i Dumnezeu. Ei afirmau cá Cristos ar fi avut o dublá personalitate. Eutihienii (451), dupá numele lui Eutihie, nu admiteau cá Isus ar fi avut un corp pámántesc de aceea$i esen|á cu al nostru. El nu ar fi avut douá naturi, ci numai una. Dupá ei, natura umaná §i diviná s-ar fi contopit intr-una singurá, astfel incát natura umaná, dominatá de cea diviná, ar fi fost absorbitá de ea.

Soteriologie

143

Dupá ei, Cristos ar fi fost complet divin, inclusiv trupul. Partea diviná §i partea umaná amestecate ar fi dat na§tere la o a treia natura. Tágáduitorii naturii umane a lui Cristos, care reduceau natura lui Cristos la una singurá, mai erau numi{i §i monofizi{i. 6. Unirea naturii divine §i umane

Dovada dumnezeirii §i a umanitápi lui Isus Cristos este evidentá. ín persoana Sa se intálnesc aceste douá naturi §i atributele lor. Uneori Cristos acjioneazá din sféra umanitápi Sale, iar in alte cazuri, din sféra dumnezeirii Sale. ín toate cazurile insá lucreazá una §i aceeaji persoaná. De$i este evident cá au existat douá naturi in Cristos, El nu este niciodatá considerat o personal itate dublá. Uniunea ipostaticá sau personalá a naturii umane §i a celei divine in Cristos este redatá explicit in cel pupn §apte pasaje importante din Scripturá: Filipeni 2:6-11; Ioan 1:1-14; 9:5; 1 Timotei 3:16; Evrei 2:14; 1 Ioan 1:1-3. Aceste pasaje, care sunt studiate in legáturá cu alte doctrine, scot in evident faptul cá Fiul lui Dumnezeu cel ve§nic a luat asupra Sa o natura umaná completá §i a devenit om. Actul intrupárii n-a fost un aranjament temporar, care s-a starlit odatá cu moartea §i invierea Sa. A§a cum aratá Scripturile, natura Sa umaná continuá vesnic, trupul Sáu pámántesc care a murit pe cruce fiind transformat intr-un trup al invierii, potrivit gloriei Sale din cer. Continuitatea umanitáfii Sale este redatá la Matei 26:64, unde ni se aratá cá Cristos va sta pe tronul gloriei Sale §i va reveni pe pámánt ca Fiu al omului: „De acum incolo ve(i vedea pe Fiul omului §ezánd la dreapta puterii lui Dumnezeu §i venind pe norii cerului“ (cf. Mc. 14:62; Lc. 22:69-70). Aparipile lui Cristos dupá invierea Sa dovedesc continuitatea adeváratei Sale umanitáp. Cánd femeile L-au intálnit pe Cristos, in Matei 28:9b se aratá: „Ele s-au apropiat sá-I cuprindá picioarele §i I s-au inchinat.“ Maria Magdalena, conform Ioan 20:17, L-a cuprins pe Cristos, in bucuria ei, atunci cánd L-a vázut dupá ínviere. O dovadá in plus reiese §i din alte aparipi in lucrarea de dupá inviere precum §i din inálpirea Sa trupeascá la cer (Mc. 16:19; Lc. 24:30-31; 39-43; 50-53; In. 20:22; 27-28; Fa. 1:1-11; 7:56). Numele uman de Isus este menjionat §i in legáturá cujudecata finalá (Flp. 2:10-11). Umanitatea Sa pare a fi esen(ialá §i in lucrarea Sa de mijlocire. Conform 1 Timotei 2:5 - „este un singur Mijlocitor intre Dumnezeu §i oameni: Omul Isus Cristos“. Termenul de „Fiu al omului“, pe care insuf?i Cristos il folose§te in Matei 26:64 atunci cánd descrie domnia Sa din cer, este de asemenea menponat in Apocalipsa 1:13 §i 14:14.

144

Doctrinele

biblice ale

Bisericb

De§i anumite aspecte ale lucrárii Sale de mediere se vor sfar§i, potrivit 1 Corinteni 15:25-28, nu existá nicio indicate in Biblie cá va renunfa vreodatá la umanitatea Sa. Prin insá§i natura Sa, o personalitate umaná, odatá existánd, niciodatá nu va inceta sá existe, §i ceea ce este adevárat §i valabil pentru experienfa umaná obi§nuitá este, de asemenea, adevárat $i valabil pentru Cristos care a devenit om. Continuitatea Sa ca fiinfá umaná in ve^nicie pare sá implice §i continuitatea trupului uman. Acest lucru este demonstrat, in primul rand, de invierea lui Cristos, cánd trupul Sáu s-a ridicat §i s-a pregátit pentru cer; in al doilea rand, de faptul cá inálfarea Sa a fost o inálfare trupeascá la cer; in al treilea rand, de faptul cá El va reveni trupe§te pe pámánt; §i, in al patrulea rand, cá trupul Sáu este un model al trupului credincio§ilor care vor in via sau vor fi transformaci. De aceea, avem toate motivele sá credem cá umanitatea lui Cristos va dáinui §i in vejnicie. Realitatea uniunii ipostatice a naturilor divine §i umane in Cristos este bine stabilitá. Problema nu stá in realitatea uniunii, ci mai degrabá ín relajia dintre cele douá naturi ale lui Cristos, natura con§tiin{ei de sine a lui Cristos §i cum cele douá naturi se leagá de voinfa lui Cristos.

7. Relafia celor douá naturi Teologii vorbesc de douá naturi: una umaná §i alta diviná, fiecare cu insu^irile respective. ín istoria timpurie a Bisericii au avut loc multe discufii §i au apárut multe confuzii asupra problemei cum astfel de naturi incompatibile au putut fi unite intr-o singurá persoaná, fárá ca una sau cealaltá sá-§i piardá vreuna dintre caracteristicile esenfiale. Discujiile purtate au dus la concluzia cá cele douá naturi sunt unite fárá sá-§i piardá vreo inspire esenfialá §i cá cele douá naturi i§i menjin propria identitate. Prin intruparea lui Cristos, cele douá naturi au fost inseparabil unite in a§a fel, incát n-a existat niciun amestec sau pierdere a identitájii lor separate §i fárá pierderea sau transferu! vreunei proprietáji sau insu§iri ale unei naturi cátre cealaltá. Unirea astfel desávár^itá este o unire personalá sau ipostaticá in care Cristos este o singurá persoaná, nu douá. Dovada cá cele douá naturi i§i menfin identitatea completá, de§i unite intr-o unire personalá, are la bazá o comparafie a insu§irilor (atributelor) naturii umane §i ale naturii divine. Este clar faptul cá insu§irile divine trebuie sá aparfiná naturii corespondente divine §i cá insu$irile umane trebuie sá apartmá naturii corespondente umane, atát insu§irile naturii umane, cát §i ale celei divine aparfin persoanei lui Cristos. Deoarece insu§irile oricáreia dintre

Soteriologie

145

cele douá naturi íi aparjin lui Cristos, Cristos este teantropic ín persoaná (avánd atát atributele naturii divine, cát §i ale celei umane). Nu existá niciun amestec al divinului §i umanului pentru a forma o a treia substanpi. Natura umaná intotdeauna rámáne umaná, §i natura diviná intotdeauna rámáne diviná. Cristos este atát Dumnezeu, cát §i om, nu mai pupn Dumnezeu din cauza umanitápi Sale §i nu mai pupn uman din cauza divinitápi Sale. Teologia calvinistá, in general, suspne cá cele douá naturi ale lui Cristos sunt unite fárá vreun transfer de ínsu§iri. íntocmai cum esenfa se compune din totalitatea insu^irilor sale §i a relapilor lor, o schimbare a vreunei insu$iri ar implicá inevitabil o schimbare in esenfá. De exemplu, infínitul nu poate fi transferat in finit; mintea nu poate fí transferatá in materie; Dumnezeu nu poate fí transferat in om sau viceversa. A smulge naturii divine a lui Dumnezeu o singurá insujire ar distruge divinitatea Sa, §i a smulge unui om o singurá inspire umaná ar avea drept rezultat distrugerea adeváratei umanitáp. látá de ce cele douá naturi ale lui Cristos nu pot pierde sau transfera nicio insu§ire. Foarte deosebitá de aceastá doctriná este inváfátura luteraná a omniprezenjei trupului uman al lui Cristos. In legáturá cu doctrina luteraná privitoare la Cina Domnului, se suspne cá, de§i elementele nu šunt transsubstanpate (transformate) in trupul lui Cristos, ele conpn trupul lui Cristos. Aceastá conceppe se considerá a fi suspnutá de inváfátura cá trupul lui Cristos este pretutindeni. In suspnerea acestei doctrine, teologii luteráni considerá cá doctrina omniprezenfei atribuite naturii divine este de asemenea o insu§ire a trupului uman al lui Cristos. Doctrina luteraná este combátutá de cea calvi­ nistá, in special, datoritá lipsei bazei biblice §i contradicpei implicate in conceppa unui trup care este prezent pretutindeni. In timp ce este normal pent™ teologie sá-L considere pe Cristos in natura Sa diviná ca fiind omniprezent, umanitatea lui Cristos intotdeauna are o delimitare localá; Cristos este revelat stánd acum la dreapta Tatálui in cer. ín intrupare nicio inspire a naturii divine n-a fost schimbatá, de§i a existat o schimbare in manifestare. Uneori aceasta este menponatá ca doctrina kenosis (renun)area de cátre Cristos la slava Sa, cel pupn in parte, la intrupare) sau autodezbrácarea (renunfarea). Este §tiut cá Cristos, pe cánd era pe pámánt, in urma intrupárii Sale, nu a manifestat gloria lui Dumnezeu decát in unele imprejurári. Dar El n-a renunpit la nicio insu§ire. Cristos a fost totiiíji ceea ce Dumnezeu este, chiar dacá a vrut sá-$i limiteze puterea Sa la sféra umaná, in anumite fáze ale activitápi Sale. Elocventá Ín acest sens este perioada suferintelor Sale. Prin urmare, nu mai este nevoie sá clarificám doctrina de bazá cá atát natura umaná, cát §i cea diviná i§i menpn toate caracteristicile esenpale.

146

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

Cele douá naturi ale lui Cristos nu šunt numai unite fara a afecta insu§irile respective ale celor douá naturi, dar ele šunt asociate intr-o singurá persoaná. Aceastá unire nu trebuie definitá ca o divinitate care posedá umanitatea, deoarece aceasta ar nega adevárata umanitate. Pe de altá parte, umanitatea nu este numai locuitá de cátre divinitate. Cristos nu Se deosebea de al(i oameni in treptele influenjei divine, dupá cum uneori spun liberalii moderní, ín unica Sa personalitate, El a posedat douá naturi, una etemá §i diviná, alta umaná §i limitatá in timp. Unirea acestor douá naturi n-a fost o unire numai de compasiune §i nici numai o armonie de voin(á §i acfiune. Charles Hodge afirmá: „Fiul lui Dumnezeu nu S-a unit pe Sine cu o persoaná umaná, ci cu o naturá umaná.“ Unul dintre aspectele dificile ale relafiei dintre cele douá naturi ale lui Cristos este cá, in timp ce insu§irile unei naturi nu šunt niciodatá atribuite celeilalte, insu^irile celor douá naturi šunt atribuite persoanei Sale. Astfel Cristos in acela§i moment are a§a-zise calitáfi contradictorii. El poate fi slab §i atotputemic, sporind in inváfáturá §i atot§tiutor, márginit §i infinit. Aceste calitáfi pot fi trasate naturii corespondente, dupá cum se poate observa §i in Scripturá. Existá §apte clasificári cu privire la comuniunea insu§irilor: a) Unele ínsupri šunt atribuite íntregii Sale persoane, cum ar fi denumirile: Ráscumpárátorul, Profetul, Preotul §i ímpáratul. Ca Ráscumpárátor, Cristos este atát om, cát §i Dumnezeu, amándouá naturile fiind esenpale acestei funcjii. Aceasta este o insu§ire sau caracteristicá autenticá intregii Sale persoane. b) Unele ínsufiri šunt valabile numai divinitčtfii, dar intreaga persoaná este subiectul. ín unele cazuri, persoanei lui Cristos I se atribuie o inspire specificá naturii divine. De exemplu, Cristos a spus: „ínainte ca sá se nascá Avraam, šunt Eu“ (In. 8:58). Intreaga persoaná este subiectul, dar insu§irea ve?niciei přivezte numai natura diviná. E posibil sá se spuná despre persoana intrupatá a lui Cristos cá persoana Sa este ve§nicá, chiar dacá umanitatea s-a adáugat intre timp. c) Unele insupri šunt autentice numai umanitálii, dar intreaga persoaná este subiectul. ín contrast cu Ioan 8:58, in unele cazuri, šunt men(ionate numai ínsu§irile autentice umanitálii Sale, dar se are in vedere intreaga persoaná. Pe cruce, Cristos a spus: „Mi-e sete!“ (In. 19:28). Afirmafia poate fi atribuitá numai naturii umane, dar intreaga persoaná este implicatá. Acest tip de referire dispare dupá invierea §i inálfarea Sa §i apare eliberarea de limitele viefii Sale pámánte§ti.

Soteriologie

147

d) Persoana poate ji prezentatá conform naturii divine, dar se are in vedere natura umaná. O a§a-zisá contradicpe apare uneori cánd persoana lui Cristos este prezentatá conform naturii divine, dar ceea ce face obiectul acestei prezentári este o insu§ire a naturii umane. O ilustrape in acest sens o gásim in Apocalipsa 1:12-18, unde divinitatea lui Cristos iese in evidenfá. Cristos este revelat ca Unul care „a fost mort“ (v. 18) - o inspire posibilá numai pentru umanitatea lui Cristos. e) Persoana poate fi prezentatá potrivit naturii umane, dar se are in vedere natura diviná. In Ioan 6:62 apare o afirmape importantá: „Dar dacá ap vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai inainte?“ Denumirea de „Fiul omului“ II prezintá pe Cristos conform naturii Sale umane, dar cát přivezte ináltarea Sa la cer, unde era mai inainte, se referá numai la natura diviná. f) Persoana poate fi prezentatá potrivit naturii divine, dar se au in vedere ambele naturi. Conform Ioan 5:25-27, Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu Se adreseazá acelora care erau morp spiritual §i celor care-L vor auzi. Ca Fiu al omului, Cristos este prezentat drept Cel care are putere sá judece in viitor. Prin urmare, Cristos este prezentat ca Fiu al lui Dumnezeu, dar subiectul mesajului Sáu poate fi atribuit ambelor naturi, avándu-se in vedere faptul cá natura umaná este menponatá special cu privire la judecata viitoare. g) Persoana poate fi prezentatá potrivit naturii umane, dar se au in vedere ambele naturi. Conform Ioan 5:27 menponat mai sus, Cristos va judeca lumea ca Unul care posedá atát natura umaná, cát §i cea diviná. Un alt exemplu il gásim in Matei 27:46 unde Cristos spune: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai párásit?“ Cristos Se exprimá astfel din punctul de vedere al naturii umane, adresándu-Se Tatálui Sáu ca Dumnezeului Sáu, doar pronumele „pe Mine“ se referá la ambele naturi sau intreaga Sa persoaná. Cristos a fost párásit deoarece El purta pácatele omenirii. Nu putem spune insá cá natura diviná a párásit natura umaná in acele momente.

A) Relafia celor douá naturi cu autocon$tien(a lui Cristos Au apárut multe speculapi cu privire la autocon$tienfá intr-o astfel de persoaná ca a lui Cristos. In propria Sa autocon?tienfá, a fost El consent de divinitatea $i umanitatea Sa in acela^i timp? Liberalii au tins sá amáne recunoa^terea autocon§tien(ei divine páná la un anumit punct in activitatea Sa publicá. Doctrina ortodoxá suspne cá Cristos in autocon§tienfa Sa diviná a fost consent tot timpul de divinitatea Sa. Nu existá moment in viapi lui

148

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

Cristos cánd El sá nu-$i fi dat seama de faptul cá era Dumnezeu. Autocon§tien|a Sa diviná a acponat tot atát de deplin cánd era prune, ca §i in experientele Sale de mai tárziu. Existá dovezi insá cá natura umaná s-a dezvoltat §i cu ea a apárut o autocon§tien{á umaná. Cu privire la formele variate de manifestare a naturilor divine §i umane, putem afirma cá El a avut atát o autocon§tientá diviná, cát §i una umaná, cá acestea niciodatá n-au fost in conflict §i cá uneori Cristos a invá|at, a vorbit §i a acjionat din autocon^tienja diviná §i alteori din cea umaná. Vincent Taylor, intr-o lungá abordare, scoate in eviden|á important con§tienjei divine a lui Isus. El incheie prin a afirma cá con?tienta diviná constituie un corolar natural al naturii Sale divine, dar cá umanitatea lui Cristos trebuie luatá in considerare, deoarece umanitatea nu a fost atot§tiutoare, deci §i autocon$tien{a ei a fost limitatá. Taylor incheie: „Putem conchide cá con§tienfa Sa cu privire la calitatea de Fiu divin este cheia prezentárii lui Isus, pe care o gásim in toate evangheliile. Con§tien{a Sa diviná este exprimatá in cuvinte §i fapte. Aceasta stá in spatele demnitápi rolului Sáu ca Fiu al omului §i este o presupunere a luptei Sale cu moartea §i cu rául. Ea justificá inerederea cu care El afirmá: dar Eu vá spun, abilitatea Sa supremá pentru lucrári márefe, simpil Sáu de a fi purtátorul Duhului §i acceptarea Sa de a fí Slujitor al Domnului care suferá. Toate aceste stáři ale Sale au fost autentice deoarece El S-a §tiut pe Sine ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Edward J. Young a gásit cinci elemente importante in autocon^tienja lui Isus Cristos care pot fi rezumate, dupá Geerhardus Vos, astfel: 1) Con§tien{a Sa cá era impárat. 2) Con§tien{a Sa cá era implinirea nádejdii eschatologice a Vechiului Testament. 3) Con§tien{a unei puteri supranaturale. 4) Con^tienja Sa cá El este Mántuitorul. 5) Con§tien{a divinitápi Sale.

B) Relafia celor douá naturi cu voinja lui Cristos Cu privire la naturile divine §i umane ale lui Cristos, se pune intrebarea dacá fiecare naturá i§i are voin^a corespondentá. Problema este determinatá de ambiguitatea cuvántului „voinjá“. Dacá prin voin|á se infelege dorinpí, este limpede cá ar putea existá conflicte intre dorinjele naturii divine §i ale naturii umane ale lui Cristos. Dar dacá prin voinpí se intelege rezultatul deciziei morale, o persoaná poate avea numai o singurá voin{á. In cazul lui Cristos, aceastá voin{á a fost intotdeauna voia lui Dumnezeu. Cánd S-a rugat in grádina Ghetsimani: „Tatá, dacá este cu putin{á, depárteazá de la Mine

Soteriologie

149

paharul acesta! Totu§i, nu cum voiesc Eu, ci cum voie^ti Tu!“ (Mt. 26:39), aici, ca §i ín alte cazuri, voinfa supremá §i finalá a lui Cristos a fost sá facá voia Tatálui. Era firesc pentru natura umaná sá doreascá sá impiedice crucea chiar dacá aceasta era in concordanfá cu natura diviná de a impiedica contactul cu pácátui implicat in substitute. Voia lui Dumnezeu era totu?i cá El trebuie sá moará, §i Cristos a acceptat aceasta. De aceea nu se poate vorbi de existenfa a douá voinfe supreme in Cristos, a$a cum am putea vorbi de cele douá voinje la un credincios obi^nuit, care are atát o naturá pácátoasá, cát §i una nouá. Un conflict al dorinfelor nu poate fi echivalent cu un conflict al deciziei morale. 8. Rezultatele unirii celor douá naturi in Cristos Intruparea lui Cristos joacá un rol extrem de important in doctrina persoanei Sale. Putem enumera cel pu(in §apte rezultate importante ale unirii celor douá naturi in Cristos, prin intrupare: a) Unirea celor douá naturi in Cristos este legatá de faptul cá El este o persoaná intrupatá. De?i natura diviná a fost imuabilá, natura umaná a trebuit sá sufere §i sá invefe prin experience. Astfel, Cristos a inváfat prin suferin|á: „Mácar cá era Fiu, a invápit sá asculte prin lucrurile pe care le-a suferit“ (Ev. 5:8). In mod similar, actul ráscumpárárii in care Cristos S-a oferit pe Sine ca jertfa pentru pácat a fost un act al intregii Sale persoane. Acest act aparfine ambelor naturi. Ca Om, Cristos a putut muri, dar numai ca Dumnezeu, moartea Sa a avut valoare infinitá, suficientá pentru a asigura ráscumpárarea din pácate a lumii intregi. Astfel, sángele uman al lui Cristos are valoare ve?nicá §i infinitá deoarece el a curs ca fiind parte din persoana divino-umaná. b) Preofia vejnicá a lui Cristos se bazeazá, de asemenea, pe unirea ipostaticá. A fost esen(ial preopei Sale ca El sá fie atát Dumnezeu, cát §i om. Prin intrupare, El a devenit om §i a putut acpona ca un preot uman. Ca Dumnezeu, preopa Sa poate fi ve$nicá dupá ránduiala lui Melhisedec §i El poate fi un Mijlocitor intre Dumnezeu §i om. Datoritá naturii umane, preopa Sa poate aráta o compasiune umaná. „Cáci n-avem un Mare-Preot care sá n-aibá milá de slábiciunile noastre; ci Unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca §i noi, dar fárá pácat“ (Ev. 4:15). Datoritá calitápi divine de Fiu al lui Dumnezeu, El a fost incredinfat cá Dumnezeu Tatál II ascultá. c) De§i in cazurile obi$nuite un profet nu are nevoie de o naturá diviná, este limpede din examinarea oficiului profetic al lui Cristos cá acesta este legat de actul intrupárii. ín timp ce Dumnezeu a putut vorbi din cer a§a cum

150

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

s-a intámplat in multe imprejurári din Scripture, scopul lui Dumnezeu a fost acela de a Se descoperi printr-un Om, §i acest lucru cerea o intrupare. „Dupá ce a vorbit in vechime párinplor no§tri prin proroci, Dumnezeu, la sfar§itul acestor zile, ne-a vorbit prin Fini ..." (Ev. 1:1-2). d) Oficiul de ímpárat al lui Cristos a fost dependent de ambele naturi, diviná §i umaná, §i ar ti fost imposibil fara intrupare. Cu toate cá Dumnezeu poate domni ca Dumnezeu, oficiul lui Cristos era de a domni nu numai in sensul divin, dar §i ca Fiu al lui David, implinind legámántul davidic §i scopul ca sámánfa lui David sá stea pe tron. Conform legámántului davidic, un Fiu al lui David urma sá domneascá vesnic in Israel. „Ci casa ta ?i impárafia ta vor dáinui vesnic inaintea Mea §i scaunul táu de domnie va fí intárit pe vecie“ (2 Sam. 7:16). Casa, impárápa §i tronul lui David vor fi vesnice. „Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatálui Sáu David. Va impáráp peste casa lui lacov in věci §i impáráfia Lui nu va avea sfar§it“ (Lc. 1:32-33). Pentru a-$i indeplini oficiul Sáu de ímpárat, a fost necesará o na§tere umaná care, prin genealogia Sa, sá-L lege de David. $i El a trebuit sá aibá o naturá diviná care sá-1 asigure calitatea ve?nicá a domniei Sale. e) Persoana intrupatá a lui Cristos este adoratá ca Dumnezeu suprem. ín timpul viepi Sale pe pámánt, El a fost adorat chiar atunci cánd gloria Sa ve^nicá era ascunsá, §i acum mult mai mult El trebuie adorat ca DumnezeuOm glorificat. Recunoa§terea divinitáfii §i a suveranitáfii Sale este legatá de domnia Sa ca cel de-al doilea Adam. La creapune, stápánirea a fost datá primului Adam §i Dumnezeu a hotárát ca omul sá stápáneascá creapunea. De$i acest prerogativ a fost pierdut de Adam, din cauza pácatului, acesta aparpne acum pcrsoanei intrupate a lui Cristos, care va domni pe pámánt, indeosebi in ímpárápa de 1000 de ani. f) La inálfarea la cer a persoanei intrupate a lui Cristos, nu numai cá natura diviná s-a reintors in locul de glorie, dar §i natura umaná a fost inál(atá in glorie. Acum, ca Dumnezeu-Om, El stá la dreapta lui Dumnezeu Tatál35 (Fa. 2:33). Aceasta demonstreazá cá gloria infinitá §i umanitatea šunt ” Soteriologia Noului Testament, singura care poate fi baza unei soteriologii accesibile omului de azi, este tocmai aceea care vede in mántuire o restabilire a comuniunii cu Dumnezeu prin lucrarea prezentů a lui Cristos, care, fund om, e in acela?i timp la dreapta Tatálui. „Tocmai credin{a nou-testamentará in Isus cel viu de acum §i in lucrarea Sa este premisa pentru o sotcriologie care poate fi susfinutá azi. Sángele lui Isus este mántuitor, dupá Epištola cátre evrei a lui Pavel, dupá Evanghelia lui loan ?i dupá Intáia epistolá a lui loan, nu ca fiind cel ce a fost vársat atunci pe Golgota cum a fost atát de rástálmácit in

Soteriologie

151

compatibile, a§a cum sunt ilustrate in persoana lui Cristos §i asigurá credinciosul cá, de§i el este un pácátos mántuit prin har, poate beneficia de gloria lui Dumnezeu cea ve§nicá. g) Unirea celor douá naturi din Cristos, fárá a afecta vreo insu§ire esenpalá a vreuneia dintre ele, a necesitat manifestarea anumitor trásáturi unice, cum ar fi: absenfa inclinafiilor pácátoase, libertatea absolutá de a trái fárá pácat §i lipsa unui tatá uman. Acest lucru a fost valabil §i pentru Adam inainte de cádere. Situafia lui Adam ne ajutá sá injelegem cá nu existá vreo contradicfie a umanitáfii nici in persoana lui Cristos. De$i aceastá stare nu s-a mai intálnit in omenire dupá cáderea lui Adam, ea ne permite sá infelegem mai bine adevárata umanitate a Domnului Isus Cristos. Evident, multe lucruri rámán de nepátruns in persoana lui Cristos. Problema teologului nu este de a infelege complet, ci de a demonstra faptele revelate in Scripturá, in a§a fel incát sá se acorde glorie depliná persoanei lui Cristos.

soteriologia „clasicá“, ci pentru cá e mántuitoare comuniunea cu Isus cel viu de acum, desigur intrucát este Cel rástignit §i inviat in identitatea Lui (W. Tussing, Neutes. Christologie, 1972, p. 130).

Doctrina despre jertfa Domnului Isus Cristos

Mántuitorul Isus Cristos, in activitatea Sa pámánteascá, a fost un mare predicator, ínváfátor §i binefacátor. Dar ceea ce caracterizcazá mai mult activitatea Lui a fost sacrificarea vietii Sale prin moartea de la Golgota. MOARTEA LUI ISUS CRISTOS SI ÍNSEMNÁTATEA JERTFEI SALE

Dacá intruparea Lui a impárpt istoria in douá, moartea Lui pe cruce a impáijit eternitatea. El a fost prevázut sá deviná Mielul lui Dumnezeu, inainte de intemeierea lumii. „E1 a fost cunoscut mai inainte de intemeierea lumii §i a fost arátat la sfarjitul vremurilor pentru voi“ (1 Pt. 1:19-20). Mielul lui Dumnezeu, odatá sacrificat, a devenit subiectul unei glorii fárá de starlit. „A Celui ce $ade pe scaunul de domnie §i a Mielului sá fie lauda, cinstea, slava §i stápánirea in vecii vecilor!“ (Ap. 5:13). I. Importanfa morfii lui Isus Cristos Putem spune cá moartea Domnului Isus a fost aproape mai importanta decát viata Lui pámánteascá. a) Moartea Domnului Isus Cristos a fost prevestitá in Vechiul Testament prin catcva simboluri: animalul sacrificat in Eden pentru imbrácarea lui Adam §i a Evei (Gen. 3:21); jertfa lui Abel (Gen. 4:4), berbecul de pe muntele Moria (Gen. 22:13), sacrificiile aduse de patriarhi (Gen. 8:20; 12:8; 26:25; 33:20; 35:7), mielul de Pa§ti in Egipt (Ex. 12:1-28), sacrificiile levitice (Lev. 1-7), jertfele aduse de Manoah (Jud. 13:16), Elcana (1 Sam. 1:21), Samuel (1 Sam. 7:910; 16:2-5), David (2 Sam. 6:18), Hie (1 Imp. 18:38), Ezechia (2 Cr. 29:21-24), arderile de tot din zilele lui Ezra §i Neemia (Ezra 3:3-6; Neem. 10:32-33) §.a. Ceea ce este mai interesant este faptul cá execufiile la evrei, mai ales in caz de sacrilegiu, cum a fost condamnat Isus, se faceau prin omorárea cu

Soteriologie

153

pietre (Lev. 20:2; Dt. 13:6-10; 17:2-5). Crucificarea a fost un mijloc de execute preluat de romani de la cartaginezi §i generalizat de ei. Mesia avea sá fie sacrificat prin crucificare. „Cáci ni§te cáini má inconjoará, o ceatá de nelegiui(i dau tárcoale imprejurul meu, mi-au strápuns máinile §i picioarele“ (Ps. 22:16). b) Moartea lui Isus Cristos ocupá locul centra! in Noul Testament. Ultimele trei zile ale viefii pámánte§ti a lui Cristos cuprind o cincime din cele patru evanghelii. S-a facut un calcul cá, dacá ar fi fost descrise amánunfit toate faptele §i toate inváfáturile Lui ín decursul celor trei ani $i jumátate, a§a cum au fost descrise ultimele zile ale Lui, evangheliile ar fi trebuit sá cuprindá 8400 pagini. Moartea Domnului Isus este men|ionatá ín Noul Testament de vreo 175 de ori. c) Moartea lui Isus Cristos a fast scopul principál pentru care a avut loc intruparea Lui. „Cáci Fiul omului n-a venit sá I se slujeascá, ci El sá slujeascá §i sá-$i dea viafa ráscumpárare pentru mulfi!“ (Mc. 10:45)-vezi §i Evrei 2:9; 2:14; 9:26; 1 Ioan 3:5. Moartea Lui n-a fost un simplu accident. Ea a fost o implinire a scopului pentru care S-a intrupat. Nu intruparea a fost un scop ín sine, ci jertfa de pe cruce ca sacrificiu pentru iertarea pácatelor §i mántuirea pácáto§ilor. d) Moartea lui Isus Cristos a fost téma principála a evangheliilor Apostolul Pavel, referindu-se la Evanghelie, spune cá ea constá din moartea, invierea §i inálfarea Lui (1 Cor. 15:1-4). Moartea Lui pentru pácatele noastre constituie vestea cea buná a Evangheliei. e) Moartea lui Isus Cristos ocupá locul central in sánul cre^tinismului. Alte religii se bazeazá pe invájátura intemeietorilor lor. Spre deosebire de ele, cre§tinismul se bazeazá pe moartea Intemeietorului lui, care nu constituie un faliment, cum au spus unii, ci cea mai maře biruinfá: ea a dat viafá invá(áturii Mántuitorului; ea a adus izbávirea din pácat. Dacá am scoate din evanghelii moartea lui Isus, cre§tinismul ar rámáne o simplá religie eticá, ca atátea alte religii. f) Moartea lui Isus Cristos a fast punctul cel mai important in planul lui Dumnezeu, prevázut pentru mántuirea noastrá (Ín. 3:14-16). Numai moartea Domnului a adus mántuire oamenilor. Isus spunea cá gráuntele trebuie sá moará ca sá poatá aduce rod (In. 12:24). El a subliniat importanfa morjii Sale. De atunci incolo, Isus a inceput sá spuná ucenicilor Sái cá El trebuie sá meargá la lerusalim sá pátimeascá mult din partea bátránilor, din partea

154

Doctrinele biblice ale Bisericii preoplor celor mai de seamá $i din partea cárturarilor, cá are sá fie omorát §i cá a trcia zi are sá invicze. (Mt. 16:21 - vezi §i Mc. 8:31; Lc. 9:22; 17:25; 24:7; ín. 12:32)

Lucrul acesta l-a subliniat §i apostolul Pavel: „... dovedind §i lámurind cá Cristosul trebuie sá pátimeascá §i sá invieze din morfi. §i acest Isus, pe care vi-L vestesc eu, zicea el, este Cristosul“ (Fa. 17:3). e) Moartea lui Isus Cristos prezintá un mare interes in cer. Ea constituie subiectul cel mai important. Moise ?i Ilie, pc muntele schimbárii la fa(á au vorbit cu Isus „despre sfar§itul Lui, pe care avea sá-L aibá in lerusalim“ (Lc. 9:30-31). Cele patru fapturi vii §i cei 24 de bátráni cántá in ceruri despre ráscumpárarca oamenilor pentru Dumnezeu, prin sángele Domnului Isus (Ap. 5:8-10). La fel, mul|imea ingerilor fárá numár prosláve§te jertfa Mielului „care a fost junghiat“ (Ap. 5:11-12). 2. Jertfa lui Isus Cristos in luinina profefiilor

A. Ca simbol Legea a fost „un indrumátor spre Cristos“ (Gal. 3:24). Ea includea legea ceremonialá, in care sángele animalelor sacrificate era un simbol al sacrificiului de mai tárziu, pe care trebuia sá-1 aducá Isus (Lev. 1:2, 11, 15; 8:15; Ev. 9:11-14; 9:19-22). Oficiul de Mare-Preot a fost instituit spre a reprezenta poporul pentru care se aduceau sacrificii. Domnul Isus a fost Mare-Preot; El S-a oferit pe Sine insu§i pentru a fi jertfit ca Miel.

B. Ca prototip ín 333 de locuri din Vechiul Testament gásim acest prototip al jertfei lui Isus, incepánd cu animalul sacrificat in Eden pentru imbrácarea lui Adam §i a Evei etc. „Fárá vársare de sánge nu este iertare“ (Ev. 9:22). Intre aceste prototipuri, remarcám douá mari deosebiri: a) Mielul pascal - era prototipul Mielului lui Dumnezeu cel nevinovat (Ex. 12:5-7). Prin sacrificiul Sáu, Isus a preluat rolul acestui miel o datá pentru totdeauna. b) $arpele de aramá (Num. 21:9) - ridicat de Moise, reprezenta crucificarea Domnului Isus, spre care trebuie sá priveascá toll pácáto§ii (In. 3:14-15).

Soteriologie

155

Cuvántul profetic: Profepi au prevestit jertfa lui Isus Cristos: a) sá fie strápuns (Ps. 22:16; Zah. 12:10; Lc. 24:40); b) sá inseteze pe cruce (Ps. 22:14-15; 69:21; Mt. 27:34, 48); c) sá fie dezbrácat de hainele Lui (Ps. 22:17-18); d) sá fie umilit pána la cea mai de jos treaptá (Is. 53:12; Mc. 15:27-28; Lc. 22:37; 23:34). C. Previziunea acestei jertfe 1. El era Mielul (Berbecul) de care a avut nevoie Avraam (Gen. 22:1-13). 2. El era Mielul prevázut pentru mántuirea omenirii. El 1-a inlocuit nu numai pe Isaac, ci pe to(i pácáto$ii din toate vremurile (In. 3:36; 1:29).

3. Teorii gre$ite cu privire la moartea lui Isus Cristos a) Cá a fost un accident p cá, din intámplare, Isus a ajuns sá fie omorát. Aceastá teorie este combátutá de textele din Psalmul 22; Isaia 53; Zaharia 11 etc. Insu§i Domnul Isus a combátut aceastá afirma(ie (Mt. 16:21-23). Vezi §i textul din Matei 17:22-23. b) Cá Isus a fost un martir §i cá El ar fi fost ucis pentru cá a rámas fidel invájáturii Lui §i pentru cá generajia Lui nu L-a in(eles. Dupá aceastá teorie, mántuirea omului s-ar baza numai pe implinirea invájáturilor lui Isus. Aceastá teorie se mai nume§te §i teoria lui Socinus, emisá in secolul al XVI-lea de until dintre fondatorii mi§cárii modeme unitariene. Ea respinge Sfanta Treime, jertfa ispá§itoare, doctrina despre pácatul originar §i doctrina cu privire la pedeapsa ve$nicá. Aceastá teorie spune cá invájátura cu privire la ispá^ire ar fi de origine págáná §i deci imposibil de acceptat; fiecare va fi mántuit din cauza faptelor lui ?i Dumnezeu ar fi gata sá acorde iertarea numai pe o simplá pocáinjá. Aceastá teorie ignorá principiul fundamental al sacrificiului care poate asigura impácarea cu Dumnezeu (vezi Ex. 12:13, 24; Rom. 3:24-25; Ev. 2:17; 9:11; 1 In. 2:2; 4:10; 1 Pt. 2:21,24). In final, teoria falsá a lui Socinus spune cá moartea lui Isus nu folose§te la altceva decát sá ne inspire eroism ín lupta pentru victorie. Dupá aceastá teorie, Dumnezeu nu are nevoie de ispá^ire. c) Teoria influen(ei morale (sau teoria iubirii lui Dumnezeu), in baza acesteia, moartea lui Isus s-ar asemána cu sacrificiul unui misionář care, din iubire pentru Dumnezeu §i sufletele oamenilor, se expune la tot felul de

156

Doctrinele

BIBLICE ALE BlSERICn

pericole. In felul acesta Isus S-a expus morfii, din cauza naturii umane pe care a avut-o. Aceasta este o teorie modificatá a lui Socinus: Isus nu S-a expus morfii numai din dragoste pentru Dumnezeu §i pentru oameni. Moartea Lui era absolut necesará mántuirii oamenilor §i impácárii lor cu Dumnezeu. La fel de gre§itá este §i afirmafia cá moartea Lui n-ar fi ráspuns unei necesitáp divine. Scopul jertfei ar fi fost mai mult sá-i influenfeze pe oameni sá se pocáiascá. d) Teoria arminianá (Jacob Arminius - 1560-1609), apárutá ca o reacpe la Calvinism: Cristos a murit pentru top; harul este universal; la fel responsabilitatea fiecáruia §i libertatea fiecáruia. e) Teoria lui Anselm (arhiepiscop de Canterbury - 1033-1109). Aceastá teorie mai este numitá §i teoria comercialá. Ea suspne cá pácatul a incálcat onoarea diviná, fiind o vinovápe fafá de Fiinfa infinitá; aceasta ar pretinde o pedeapsá infinitá. Jertfa Domnului, adusá de El de bunávoie, a satisfacut onoarea lui Dumnezeu. Aceastá inváfáturá a venit ca sá puná capát unei teorii dupá care Cristos a adus o jertfa ráscumpárátoare, plátind despágubire lui Satana. El pune problema onoarei lui Dumnezeu, ležatá prin pácat. Isus a plátit o datorie a oamenilor, satisfacánd prin aceasta cerinfele onoarei lui Dumnezeu. Adevárul este cá nu onoarea lui Dumnezeu a fost ležatá, ci sfinfenia Lui. Aceastá teorie se stráduie sá apere credinfa mai mult prin argu­ mente rationale.

4. Insemnátatea morfii lui Isus Cristos a) Prin moartea Sa, Domnul Isus i-a inlocuitpe to(i pácátopi. El a murit ín locul pácáto§ilor §i pentru pácáto$i (Is. 53:5-10; 1 Cor. 15:3; 2 Cor. 5:21; Rom. 5:8; 1 Pt. 2:24; 3:18; In. 10:11; Mc. 10:45; Ex. 12; I Cor. 5:7; Lev. 6:24-30; Ev. 10:14). Sá subliniem cele douá nofiuni care constituie terna únor largi dezbateri teologice: a murit ín locul pácáto^ilor §i pentru ei. Moartea Domnului Isus Cristos nu constituie o simplá pedepsire; ea este o satisfacere a dreptápi divine. Moartea Lui a satisfacut dreptatea lui Dumnezeu, care cerea ca pácatul sá fie condamnat §i pedepsit; Legea lui Dumnezeu; impácarea cu Dumnezeu. Jertfa Domnului Isus a fost o jertfa de ráscumpárare (Mt. 20:28; Mc. 10:45; Lc. 1:68; Ev. 9:12). Ea nu a fost o ráscumpárare plátitá diavolului, pentru cá el nu avea niciun drept egal asupra pácáto$ilor. Omul a ajuns ín robia diavolului, fund prins in cursa diavolului, prin §iretenie §i amágire.

Soteriologie

157

SCOPUL JERTFEI DOMNULUI ISUS CRISTOS

a) Ispá^irea vinii omenirii (Gal. 3:13-14; Rom. 3:10-20). b) Satisfacerea dreptšjii lui Dumnezeu ajudecáýi Lui (Ps. 47:8; 24:3-4; Is. 53). c) ímplinirea Scripturii (Le. 24:25-26; 1 Cor. 15:3)-prin faptul cá Adam a pácátuit, a pácátuit intreaga omenire.

5. Eficienfa jcrtfei Domnului Isus

Cristos a murit pentru toji pácáto^ii, dar de efectele ei mántuitoare beneficiazá numai cei care cred §i II primesc ca Mántuitor personal. „Noi muncim, in adevár, §i ne luptám, pentru cá ne-am pus nádejdea in Dumnezeul cel viu, care este Mántuitorul tuturor oamenilor, §i mai ales al celor credincio§i“ (1 Tim. 4:10; vezi §i Mt. 20:28; In. 17:9; 2 Tim. 1:9; Rom. 5:2-5). Sacrifíciul Domnului Isus Cristos aduce dupá sine: a) mántuire de sub osánda pácatului (Rom. 3:24; 5:1; 8:1); b) izbávirea de sub puterea pácatului (Rom. 6:6-18; 8:12); c) biruinjá asupra pácatului (Rom. 6:12-18); d) intrarea in ímpárá|ia lui Dumnezeu (Ap. 21:27). Cristos a murit pentru to(i oamenii, din toate timpurile, nu numai pentru genera(iile de páná la El sau dintimpul Sáu(l Tim. 4:10; In. 1:29; 1 Tim. 2:6; Tit 2:11; 2 Pt. 2:24; 3:9). Pentru cei in depliná cuno§tin(á de cauzá, ea trebuie acceptatá, ca sá deviná eficace; ea include §i pe cei ce n-au aceastá capacitate, cum šunt, de exemplu, copiii mici care mor inainte ca sá poatá distinge binele de ráu.

Doctrina despre

invierea

Domnului Isus Cristos

I. ÍNVÁJÁTURA DESPRE ÍNVIEREA DOMNULUI ISUS ESTE O DOCTRINA FUNDAMENTALA A BISERICII CRE$TINE’6

Vorbind despre insemnátatea invierii lui Cristos, Pavel zice: lar dacá se propováduie§te cá Cristos a inviat din mor|i, cum zic unii dintre voi, cá nu este o inviere a morjilor? Dacá nu este o inviere a morjilor, nici Cristos n-a inviat. $i dacá n-a inviat Cristos, atunci propováduirea noastrá este zadarnicá §i zadarnicá este $i credinja voastrá. Ba incá noi šuntem descoperip §i ca martori mincino$i ai lui Dumnezeu; fiindcá am márturisit despre Dumnezeu cá El a inviat pe Cristos, cánd nu L-a inviat, dacá este adevárat cá mor(ii nu inviazá. Cáci, dacá nu inviazá morpi, nici Cristos n-a inviat. $i dacá n-a inviat Cristos, credin(a voastrá este zadarnicá. (I Cor. 15:12-17) 1. Credin[a noastrá are la bazá moartea, invierea, inálfarea p a$ezarea lui Cristos la dreapta Tatálui. In lumina Scripturii, credinta in invierea lui Cristos este esenpalá in lucrarea de mántuire. „Dacá márturise§ti deci cu gura ta pe Isus ca Domn §i dacá crezi in inima ta cá Dumnezeu L-a inviat din morp, vei fi mántuit“ (Rom. 10:9-10). Apostolul Pavel a arátat cá, fara acest adevár, credin(a corintienilor ar fi fost in zadar. La fel, márturia apostolilor ar fi fost falsá. Dacá Cristos n-ar fi inviat, corintienii ar fi fost cu pácatele neiertate. Cei ce se gáseau in morminte ar fi fost pierdup, iar credincio§ii ar fi fost in situajia cea mai de plans. In multe texte biblice e sus(inutá §i intáritá credin(a in invierea Domnului Isus: Fapte 2:24, 32; 3:15, 26; 4:10; 10:40; 13:20-37; 17:31; Romani 4:24-25; 36 Pentru Karl Barth, invierea ca „sculare“ a lui Cristos din morp, prin Dumnezeu, este sentinja Tatálui, prin care Dumnezeu „dá Celui rástignit dreptate $i pune impácarea in aplicare.“ „Invierea lui Isus Cristos este marea sentin{á a Tatálui, executarea $i proclamarea hotárárii lui Dumnezeu asupra evenimentului crucii. Ea este aprobarea Lui“ (K. Barth, Kirchl. Dogm. IV, 1, p. 340).

Soteriologie

159

6:4, 9; 7:4; 8:11; 10:9; 1 Corinteni 6:14; 2 Corinteni 4:14; Galateni 1:1; Efeseni 1:20; Coloseni 2:12; 1 Tesaloniceni 1:10; 2 Timotei 2:8; 1 Petru 1:21. Apostolul Pavel face din invierea lui Cristos o parte esenpalá a Evangheliei. „Adu-(i aminte de Domnul Isus Cristos, din sámánja lui David, inviat din morfi, dupá evanghelia mea“ (2 Tim. 2:8).

2. Invierea lui Cristos e o parte importantá din planul de mántuire. Dumnezeu L-a inviat §i L-a a$ezat la dreapta puterii Sale, dándu-l stápánire peste toate lucrurile Bisericii (Ef. 1:19-23). El a devenit Botezátor cu Duhul Sfant (In. 1:33; Fa. 2:32-33; In. 15:26; 16:7). a) Este o dovadá a dumnezeirii persoanei Mántuitorului: - ca Domn cu depliná autoritate; - ca Isus, avánd rolul de Mántuitor; - ca Cristos, Mesia eliberatorul. b) Este o dovadá a eficienfei Sale ca dejinátor al oficiilor de: - profet adevárat (Dt. 18:18); - preot vesnic (Ps. 110:4; Ev. 7:25); - rege care va domni etem (2 Sam. 7:16; Lc. 1:31-33; Ps. 2:8-9). c) A dat valoare operei Sale mántuitoare: - moartea Sa, ca jertfa pentru pácat, prin inviere a devenit jertfa permanentá pentru pácatele tuturor oamenilor, fárá a mai fi nevoie de altá jertfa; - a dat o implinire in ce prive§te mántuirea, ca atunci cánd a dovedit iertarea pácatelor prin actul vindecárii (vezi Lc. 5:20-26); - a fost preiudiul lucrárii Sale din cer, inálfárii in glorie §i operei de mijlocire de la dreapta Tatálui. d) Primirea autoritáfii de a trimite pe pámánt Duhul Sfant §i alte daruri (Fa. 2:32-33; In. 14:26; 16:7; Ef. 4:8-13). e) Demonstrarea puterii de a invia §i de a da viajá ve§nicá. „Isus a zis: ‘Eu šunt Invierea §i Via(a. Cine crede in Mine, chiar dacá ar fi murit, va trái (Ín. 11:25). 3. Invierea lui Cristos este importantá ín ceea ce přivezte adevárul cu privire la minunile cuprinse in Biblie. invierea Lui constituie punctul de sus(inere al tuturor minunilor Domnului Isus §i cea mai maře minune care face posibilá repetarea §i a altor minuni. invierea lui Isus a fost o dovadá in plus a inspirafiei divine a Sfintelor Scripturi (Fa. 2:25-27).

160

Doctrinele

biblice ale

Bisericb

II. NATURA ÍNVIERII LUI CRISTOS

1. Invierea lui Cristos a fast un fapt adevárat, o inviere adeváratá. Unii au suspnut cá Isus ar fi cázut numai intr-o letargie din care S-ar ft trezit in mormánt, deci nu a murit. - Suta$ul roman care a asistat la moartea lui Isus a declarat cá Isus a murit intr-adevár (Mc. 15:45; In. 19:33). - La fel femeile care au venit sá ungá trupul lui Isus (Mc. 16:1) L-au vázut mort. - Sángele §i apa care au curs din coasta Lui cánd L-au strápuns (In. 19:34-35) sunt alte dovezi sigure. 2. A fast o inviere a trupului lui Cristos. Unii au incercat sá nege cá ar fí avut loc o inviere a trupului mort al lui Cristos. Ei au incercat sá explice cá moartea §i invierea Lui au fost douá momente ale aceleia§i experience, cá adicá odatá cu moartea Lui, Cristos ar fi trecut de la viata fizicá, prin inviere, la o via(á spirituálů §i ca moartea §i invierea ar fi fost deci instantanee. Aparipa Lui dupá inviere ar fi fost o halucinace sau o aparipe in spirit. Unii au afirmat cá, pur §i simplu, corpul Lui pámántesc a dispárut, s-a dizolvat. Insu§i Domnul Isus a negat aceastá teorie, zicánd: „‘Uitap-vá la máinile §i picioarele Mele, Eu šunt; pipái|i-Má §i vedep; un duh n-are nici came, nici oase, cum vede(i cá am Eu.’ §i dupá ce a zis aceste vorbe, le-a arátat máinile §i picioarele Sále“ (Lc. 24:39-40). Matei declará cá in diminea(a invierii, femeile s-au apropiat sá-I cuprindá picioarele (Mt. 28:9). David, in calitate de proroc, spune douá lucruri in Psalmul 16:10- sufletul Lui nu va fí lásat in Locuin(a morplor; trupul Lui nu va vedea putrezirea. Mormántul era gol §i fa$iile de pánzá ajezate in ordine (Mc. 16:6; In. 20:5-7). Cristos a máncat dupá inviere in prezenpi ucenicilor (Lc. 24:41-45). Dupá inviere (In. 20:27; Lc. 24:37-40), Isus a fost recunoscut půstránd incá semnele cuielor in palme §i-n picioare §i al suli(ei in coastá. Domnul Isus a prevestit invierea trupului Sáu (Mt. 12:40; In. 2:19-21). íngerii au proclamat invierea Domnului Isus ca o implinire a prevestirilor Sale, zicánd:

Nu este aici, ci a inviat. Aducep-vá aminte ce v-a spus pe cánd era incá in Galileea, cánd zicea cá Fiul omului trebuie sá fie dat in máinile pácáto§ilor, sá fie rástignit §i a treia zi sá invieze. §i ele ?i-au adus aminte de cuvintele lui Isus. (Lc. 24:6-8)

Soteriologie

161

3. Invierea Lui a fost unicá infelul ei. ínvierile din Vechiul Testament: fiul váduvei din Sarepta (1 Imp. 17:17-24); fiul Sunamitei (2 Imp. 4:32-37); invierile din Noul Testament: Marcu 5:22-43 - fiica lui lair; Luca 7:11-17 - fiul váduvei din Nain; Ioan 11:43-45 - Lazar; Fapte 9:36-43 - Tabita; Fapte 20:7-12 Eutih. Toate aceste invieri au avut loc ín trupuri care din nou au murit. Spre deosebire de ele, invierea lui Isus a avut loc intr-un trup transformat ín nemurire, a§a dupá cum vor avea §i sfinpi. Acest trup adevárat a avut atát calitáple unui trup fizic obi§nuit: de a fi atins, de a avea came §i oase, de a fi recunoscut dupá fízionomie, de a mánca, cát §i calitátile unui coip nou, spiritual: de a pátrunde ín incáperi cu u$ile incuiate, de a dispárea §i apárea, de a nu avea nevoie de máncare sau de somn, de a se inál{a la cer §i de a fi viu in vecii vecilor. III. ADEVÁRUL CU PRIVIRE LA INVIEREA DOMNULUI ISUS POATE FI DOVEDU CU URMÁTOARELE ARGUMENTE:

I. Márturiile celor care au vázut cu ochii lor pe Isus cel inviat: S-a arátat lui Chifa, apoi celor doisprezece. Dupá aceea S-a arátat la peste cinci suté de frap deodatá, dintre care cei mai multi sunt incá in viajá, iar unii au adormit. In urmá S-a arátat lui lacov, apoi tuturor apostolilor. Dupá ei top, ca unei stárpituri, mi S-a arátat §i mie. (1 Cor. 15:5-8) Aceste márturii dispun de trei calitá|i: a) šunt márturiile únor oameni competent, martori oculari; b) šunt márturiile unui numár de peste 500 de persoane; c) šunt márturiile únor bárbafi cinstip, cu buná reputace, a cáror sinceritate nu poate fi pusá la indoialá. Cazul lui Toma este tipic in acest sens (vezi In. 20:24-29).” 2. Argumentul cauzei fi efectului, potrivit cáruia fiecare efect are o cauzá. látá cáteva efecte ale aceleia^i cauze: invierea. a) Mormántul gol páná in vremea noastrá; b) Existenta zilei de duminicá, zi care a schimbat Sabatul iudaic, luándu-i locul ca zi a Domnului, in care a avut loc invierea Mántuitorului; c) Existen|a Bisericii. Fárá aceastá inviere, n-ar existá Bisericá. 37 Noi credem insá cá se poate merge mai departc in recunoajterea caracterului istorie al invierii. Dacá persoanele cárora le-a apárut Cristos cel inviat šunt persoane istorice, prin ele s-a putut verifica dupá toate regulile metodei istorice, dacá nu modul invierii lui Cristos ?i caracterele trupului Lui inviat, ín orice caz, faptul invierii (D. Stániloaie, Teol. dogm. ort., 2, p. 162).

162

DOCTRINELE BIBLICE ALE BlSERICn

d) Existenfa Noului Testament. Dacá nu ar fi avut loc invierea, nu s-ar fi scris niciodatá Noul Testament. IV. REZULTATELE ÍNVIERII LUI CRISTOS

1. Dovedesc dumnezeirea lui Cristos. „lar in ce přivezte duhul sfinfeniei, dovedit cu putere cá este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea morfilor; adicá pe Isus Cristos, Domnul nostru“ (Rom. 1:4). Vezi §i textele din Matei 12:38-40 §i Ioan 2:18-22. 2. A asigurat acceptarea de cátre Tatál a lucrárii de mántuire a lui Cristos (Rom. 4:25). 3. A facut din Cristos Marele nostru Prcot, acordándu-1 toate prerogativele de Mare-Preot, ca Mijlocitor. „Cine-i va osándi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a §i inviat, stá la dreapta lui Dumnezeu §i mijloce§te pentru noi!“ (Rom. 8:34). 4. A asigurat obfinerea pentru credincio§i a multor binecuvántári - „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a inálfat cu puterea Lui §i L-a facut Domn §i Mántuitor, ca sá dea lui Israel pocáinfa §i iertarea pácatelor“ (Fa. 5:31): - mántuirea ca urmare a pocáinfei; - iertarea pácatelor; - na§terea din nou; „Binecuvántat sá fie Dumnezeu, Tatál Domnului nostru Isus Cristos, care, dupá indurarea Sa cea maře, ne-a náscut din nou prin invierea lui Isus Cristos din morfi la o nádejde vie“ (1 Pt. 1:3). - botezul cu Duhul Sfant; „§i acum, odatá ce S-a inálfat prin dreapta lui Dumnezeu §i a primit de la Tatál fagáduinfa Duhului Sfant, a turnat ce vedefi §i auzifi“ (Fa. 2:33); - intrare liberá la Tatál; - Cristos cel inviat poate impártá^i credincio§ilor puteri spirituále deosebite (Flp. 3:10); - garanfia cá §i trupurile noastre vor invia la fel (In. 5:28-29; Rom. 8; 1 Cor. 15:20-23; In. 6:40; Fa. 4:2; 1 Cor. 6:14; 1 Tes. 4:14); - invierea Lui e o dovadá cá va fi o judecatá a tuturor oamenilor (Fa. 10:42; 17:31; In. 5:22); - invierea Lui este o márturie a pregátirii lui Cristos pentru a prelua tronul lui David (Fa. 2:30-36).

Doctrina

despre ínáljarea si incununarea cu

slava a

Domnului Isus

Inálfarea Domnului Isus la cer constituie un moment important care a avut loc la 40 de zile dupá ínviere’8, pe Muntele Máslinilor, munte preferat de Mántuitorul in timpul viejii Sale pe pámánt. Ea a avut loc in prezen(a ucenicilor Sái, care au fost martori oculari ai marelui eveniment. Prin ináltare in(elegem intoarcerea in cer a Mántuitorului cu corpul in care a inviat”. Despre inál(area Domnului vorbesc evangheli§tii Matei, Marcu si loan, in cuvinte pufine; Luca dá mai multe detalii, atát in evanghelie, cát, mai ales, in Faptele apostolilor. ínál(area a fost prezisá de Mántuitorul in mai multe ránduri: Ioan 6:62; 20:17; 13:1; 14:28; 16:10, 16, 17, 28. Despre ea vorbesc apostolii Pavel (Ef. 4:8) §i Petru (1 Pt. 3:22). ínál(area a avut loc in prezen(a unor martori, care trebuiau sá §tie precis destinafia spre care Se indreaptá Domnul Isus: cerul. „S-a inálfat la cer“ (Fa. 1:9). In legáturá cu inál(area, se pot na§te cáteva intrebári: 1. Spre care cer S-a indreptat Isus? - Prin „cer“ injelegem locul unde locuiejte Dumnezeu, ingerii §i duhurile sfin(ilor de la invierea lui Isus páná azi (Fa. 7:55-56).38 38 Rástimpul dintre inviere ji ináltare a avut, pe lángá rosturile amintite, ji pe acela de a-i asigura pe ucenici, prin acte sensibile (Cristos mánáncá cu ei), cá a inviat ji, prin cuvinte, cá va ft cu ei páná la sfarjitul timpului; deci despre comuniunea Lui cu ei ?i cu Biserica Sa. ” Care sunt avantajele inaljarii Domnului? El a spus: „Vá este de folos sá Má due ..." (In. 16:7). Ce binecuvántári decurg din inál|area Sa? Putem deduce cel pu(in trei binecuvántári pentru cei credincioji (dupá cum aratá ji „Heidelberger Catechism“): 1. ca El sá fie avocatul nostru in cer, in fa(a Tatálui (Ev. 7:26). 2. ca El sá ne pregáteascá un loc in cer (In. 14:2) ji sá avem acolo sus pe Cineva ca ji noi. 3. ca El sá trimitá Duhul Slant (In. 7:39) (H. Lockyer, All the Doctrines of the Bible, p. 56).

Doctrinele

164

biblice ale

Bisericii

2. Cu ce corp S-a inálfat Isus? - Cu corpul cu care a ínviat, a cápátat insu§iri §i calitáfi noi, devenind un corp ceresc, cu care S-a putut desprinde de planeta noastrá. Dupá ináljare a avut loc incununarea cu slavá a Domnului. Prin aceastá incununare infelegem actul prin care Tatál I-a dat lui Cristos cel Ínviat §i inálfat la cer pozifia de onoare de la dreapta Sa. „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a ináltat cu puterea Lui §i L-a facut Domn §i Mántuitor, ca sá dea lui Israel pocáinfa §i iertarea pácatelor“ (Fa. 5:31). Vezi §i Fapte 2:38; Romani 8:34; Efeseni 1:20; Filipeni 2:9; Evrei 10:12. ínsu§i Isus S-a referit la acest act (Mt. 22:42-44; Ap. 3:21).

Cele $ase arátári dupá ínál(are a) b) c) d) e) f)

lui Stefan (Fa. 7:55-56); lui Saul pe drumul Damascului (Fa. 9:3-6; 22:6-11; 26:13-17); in Arabia (Fa. 20:24; 26:17; Gal. 1:12; 17); ín Templu (Fa. 22:17-21); ín Cezareea (Fa. 23:11); lui Ioan in Patmos (Ap. 1:12-20).

1. Ce cuprinde incununarea lui Cristos? - incununarea cu slavá §i cu cinste; Dar pe Acel care a fost facut pentru putiná vřeme mai prejos decát ingerii, adicá pe Isus, 11 vedem incununat cu slavá §i cu cinste, din pricina mor(ii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El sá guste moartea pentru to(i. (Ev. 2:9)

- incununat cu glorie L-a vázut Ioan in Patmos (Ap. 1:12-18); a$a L-a vázut Saul pe drumul Damascului (Fa. 9:3) §i tot in aceastá pozifie L-a vázut Stefan (Fa. 7:56). Cartea Apocalipsei vorbe§te §i de primirea unui nume nou (Ap. 3:12; 19:12-13). Acest nume nou e legat de intronarea Lui la dreapta Tatálui (Mt. 28:18; Ev. 10:12). 2. Rezultatele incununárii lui Cristos p activitatea Lui din vremea noastrá: - este Capul Bisericii (Ef. 1:22);

Soteriologie

165

- indeplinejte slujba de Mare-Preot ca Mijlocitor (Ev. 4:14; 5:1-10; 6:20; 7:21; 8:1-6; 9:24; Lc. 22:32); top ingerii šunt supu§i autoritá(ii Sale (1 Pt. 3:22); El este ímpárat ín ímpárá(ia Lui (Col. 1:13; Ap. 1:9); - El a cápátat dreptul sá fie cinstit §i onorat de toatá omenirea (1 Cor. 1:2); - El a luat robia roabá, dezlegánd credincio§ii Vechiului Testament din inchisoarea Hadesului (Locuin(a mor(ilor) §i transportándu-i in cer. Credincio§ii Noului Testament nu mai tree prin Locuin(a mor(ilor, ci, la moarte, sufletul lor merge direct in cer la Domnul (2 Cor. 5:6-8; Flp. 1:23); - prin puterea Duhului Slant, El continuá sá fie prezent pe pámánt (Ef. 4:10) §i sá incredin(eze daruri Bisericii, printre care §i botezul cu Duhul Sfant (Ef. 4:8-11; 1 Cor. 12:4-30; Ín. 16:7; 14:16). El pregáte$te in cer loca§uri pentru credincio^ii Sái (In. 14:2-3).

Doctrina despre cele

trei oficii ale

Domnului Isus Cristos

Sfanta Scripture ne vorbe^te despre cele trei oficii ale Domnului Isus Cristos: profet, preot §i impárat. 1. OFICIUL DE PROFET

Oficiul de profet a fost prezis din Vechiul Testament, ca §i in Noul Testament. „Domnul, Dumnezeul táu, iti va ridica din mijlocul táu, dintre frafii tái, un proroc ca mine: sá ascultap de el!“ - a spus Moise (Dt. 18:15). Vezi §i Fapte 3:25! a) Domnul Isus S-a numit pe Sine Profet - Luca 13:33. b) El a spus cá are un mesaj din partea lui Dumnezeu. El a fost un interpret inspirat al Cuvántului §i voii lui Dumnezeu (In. 8:26-28; 14:10-24; 17:8, 26). c) El S-a comportat ca un adevárat Profet §i Invňtátor trimis de Dumnezeu sá vorbeascá cu autoritate (Mt. 21:11,46; Lc. 7:16; 24:19; In. 3:2; 4:19). d) El continuá aceastá lucrare, luminándu-i pe credincio§ii Sái cu privire la adevár (Lc. 24:27, 44, 45; In. 16:12, 14; 1 Cor. 13:12). El va continua aceastá misiune §i printre sfinjii inal(a(i in glorie. In calitate de Profet, Isus a vorbit oamenilor despre Dumnezeu. Aceasta e misiunea de bazá a oricárui profet: sá vorbeascá oamenilor despre Dum­ nezeu §i in Numele lui Dumnezeu. IL OFICIUL DE PREOT

In timp ce profetui vorbe$te oamenilor despre Dumnezeu, preotul li vorbe§te lui Dumnezeu despre oameni. Preotul li reprezintá pe oameni in fa(a lui Dumnezeu, mijloce^te §i aduce jertfe pentru ei. Acest oficiu a fost prevestit in Vechiul Testament. „Tu e§ti preot in veac, in felul lui Melhisedec“ (Ps. 110:4; Zah. 6:13).

Soteriologie

167

In Noul Testament, o singurá carte vorbe§te despre Isus ca Preot: Epištola cátre evrei. „De aceea, fra(i sfinfi, care avefi parte de chemarea cereascá, afintifi-vá privirile la Apostolul §i Marele-Preot al márturisirii noastre, adicá Isus“ (Ev. 3:1). Vezi §i Evrei 4:14; 5:5; 6:20; 7:26; 8:1. Ín persoana lui Isus ia sfar§it ránduiala preofeascá trasatá pentru urma§ii lui Aaron. Isus devine Preot dupá ránduiala lui Melhisedec (care era preot §i rege ín acela§i timp). Fárá precedent este faptul cá Isus Cristos este Preot care aduce jertfa, dar in acela§i timp este §i Miel de jertfa (Rom. 3:25-26). Spre deosebire de Aaron, Isus este fárá de pácat, deci nu avea nevoie sá aducá jertfa §i pentru Sine. Ca Mare-Preot, El a adus pe pámánt jertfa necesará; iar acum, ín cer, impline$te a doua laturá din obligafiile preote§ti: El mijloce$te. ín pozifia Lui la dreapta Tatálui, Domnul Isus Cristos indepline^te urmátoarele roluri: a) ca ultim Adam, care este Cápetenia noilor fapturi, náscute din nou prin Cuvántul lui Dumnezeu §i prin Duhul Sfánt; b) este Capul Bisericii, care este trupul lui Cristos; c) este Marele Pástor al oilor (In. 10:10; 1 Pt. 5:4; Ev. 13:20); d) este adevárata Vi(á in raport cu mládifele (In. 15:2-3); e) este Piatra din capul unghiului, din punct de vedere al Bisericii ca §i cládire spiritualá (Dan. 2:34; Ef. 2:20; 1 Pt. 2:4-8); f) este Marele-Preot in ceea ce přivezte relafiile Sale cu Biserica (Ev. 4:14); g) este Mirele, iar Biserica lui Dumnezeu este mireasa. Domnul Isus indepline§te o slujbá preofeascá care nu mai trece asupra altuia („este Preot in veac, dupá ránduiala lui Melhisedec“). Funcfia de Mare-Preot a lui Cristos nu mai trece asupra altei persoane din douá motive: El a adus o jertfa cu efect vesnic, nemaifiind nevoie de o altá jertfa; El insu§i este vesnic §i, odatá inviat din morfi, asupra Lui moartea nu mai are nicio putere. ín lumina celor spuse de Pavel in Epištola cátre evrei, preojia Domnului Isus este dupá ránduiala lui Melhisedec din urmátoarele motive: - este o preofie impáráteascá (Ev. 7:1-3); - este o preofie diviná (Ev. 5:2-9); - a stabilit un nou legámánt (Ev. 9:15-22); - a adus curáfare depliná de pácate (Ev. 9:23) - sfin(e§te pe deplin (Ev. 10:14); - a deschis celor mántuifi accesul la tronul harului (Ev. 10:19-22).

168

Doctrinele biblice ale Bisericii

Condi(iile obligatorii pentru preofie: - preotul sá fie dintre oameni, spre a-i putea reprezenta; sá fie desemnat de Dumnezeu, pentru ca sá fie acceptatá slujba lui; - sá depuná o activitate in interesul credincio§ilor ín lucrurile privitoare la Dumnezeu; - sá-I ofere daruri lui Dumnezeu §i jertfe de sacrificiu pentru pácatul oamenilor. Pe lángá acestea, marele-preot mai avea douá roluri: sá mijloceascá la Dumnezeu pentru popor (Ev. 7:25) §i sá binecuvánteze poporul ín Numele lui Dumnezeu (Lev. 9:22). Cum §i-a indeplinit Domnul Isus §i cum I§i indepline§te incá slujba de Mare-Preot? a) A oferit pentru prima datá - pentru pácat - un sacrificiu real care nu mai era simbolic. Jertfa aceasta a fost o implinire a tuturor sacrificiilor simbolice din Vechiul Testament; era o jertfa pentru pácatele oamenilor din toate timpurile, cu efect retroactiv, pentru trecut, cu efect pentru prezent §i cu efect pentru viitor (Is. 53:11; In. 1:29; 3:14-15; 1 Pt. 1:9; 2:24). b) Domnul Isus n-a mai intrat intr-un loca§ de inchinare facut de mana omeneascá, dupá chipul adeváratului loca§ de inchinare, ci a intrat in cer, ca sá Se infa(i§eze acum pentru noi inaintea lui Dumnezeu (Ev. 8:1; 7:25; 9:24). In aceastá calitate, fund la dreapta Tatálui, indepline§te rolul de Mijlocitor permanent, cuprinzánd: iertarea gre$elilor, pázirca celor credincio§i de ispitele celui ráu, sfinfirea credincio§ilor (In. 17:17), acceptarea jertfelor §i a serviciilor duhovnice§ti (1 Pt. 2:5), pentru ca ace§tia, credincio§ii, ín cele din urmá, sá poatá intra in mo§tenirea cereascá (In. 17:24). Ca Mare-Preot, Isus Cristos a adus o singurá jertfa. Mijlocirea Lui insá este permanentá, páná va intra Biserica ín slava cereascá. Aceastá mijlocire este depusá ín calitate de Fiu care pledeazá pe lángá Tatál. Eficienfa acestei mijlociri se poate vedea mai limpede la mormántul lui Lazár. „Tatá, í(i mulfumesc cá M-ai ascultat. §tiam cá totdeauna Má asculfi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stá imprejur, ca sá creadá cá Tu M-ai trimis“ (In. 11:41-44). Cáteva cuvinte despre Melhisedec cu care este comparat Domnul Isus: - nu se cunoa§te spi|a lui de neam; - se presupune cá n-a fost din spi(á regeascá; - in acela§i timp a fost §i rege §i mare-preot (páná atunci nu a mai fost altul §i nici dupá el, cu excepfia lui Isus); - nu a fost din poporul ales, la fel ca §i lov §i Balaam;

Soteriologie

169

- Avraam i-a recunoscut superioritatea §i de aceea i-a dat „zeciuialá din toate“ (Gen. 14:1-20); - el a apárut o singurá data §i apoi a dispárut, fara a se mai vorbi despre el. III. OFICIUL DE ÍMPÁRAT

Dupá ránduiala lui Melhisedec, pentru prima datá se uneau impreuná cele douá oficii: preofesc §i regesc. Niciun alt impárat n-a avut voie sá indeplineascá o funcfie preofeascá. De pildá, impáratul Ozia a fost pedepsit cá §i-a luat aceastá indráznealá.

Dar cánd a ajuns puternic, inima i s-a inálfat §i 1-a dus la pieire. A pácátuit impotriva Domnului, Dumnezeului sáu, intránd ín Templul Domnului ca sá ardá támáie pe altarul támáierii. Preotul Azaria a intrat dupá el, cu optzeci de preoji ai Domnului, oameni de inimá, care s-au impotrivit impáratului Ozia §i i-au zis: „N-ai drept, Ozia, sá aduci támáie Domnului! Dreptul acesta il au preofii ...“ $i Ozia s-a mániat. ín máná avea o cádelni|á. $i cum s-a mániat pe preofi, i-a izbucnit lepra pe frunte, in fa(a preojilor, in Casa Domnului, lángá altarul támáierii. (2 Cr. 26:16-19)

Nicio altá persoaná din vremea Domnului Isus n-a avut mai multe drepturi la tronul lui David ca El. Evanghelistul Matei (ine sá arate genealogia lui Iosif, care se trágea din David, tocmai pentru a demonstra evreilor descendenfa din David a Domnului Isus Cristos. Magii sosifi la lerusalim au intrebat: „Unde este impáratul de curánd náseut al iudeilor?“ (Mt. 2:2). Ioan Botezátorul proclamá apropierea Impárá(iei cerurilor, zicánd: „Pocáifi-vá cáci ímpáráfia cerurilor este aproape“ (Mt. 3:2). De cel pu(in opt ori in timpul viefii Sale, Isus a fost proclamat Rege, fiind numit Fiul lui David. ín fafa lui Pilát, Isus va recunoa§te cá este ímpárat (In. 18:36-37). Guvematorul roman a a§ezat pe cruce inserippa: „Isus Cristos, impáratul iudeilor“. A fost serisá in trei limbi: latine§te - limba oficialitáfii laice; grece§te - limba infelepciunii §i a culturii; evreie§te - limba Bibliei §i a poporului iudeu (In. 19:20). ín El s-a implinit ceea ce i-a profefit Natan lui David, zicánd: „Casa ta §i impáráfia ta vor dáinui vesnic inaintea Mea, §i scaunul táu de domnie va fi intárit pe vecie“ (2 Sam. 7:16).

170

Doctrinele biblice

ale

Bisericii

Profepa este repetatá apoi de Isaia: „E1 va face ca domnia Lui sá creascá, o pace fara starlit va da scaunului de domnie al lui David §i impárápei lui ... de acum §i-n veci de věci“ (Is. 9:7). Caracterul Imparafiei lui Cristos a) Pe pámánt este o Impárápe spirituals (Mt. 6:10; 13:24, 45). Domnul Isus domne§te peste sufletele credincioase. Biserica reprezintá Impárápa lui Dumnezeu pc pámánt (Mt. 22:2, 14; Lc. 17:21; Col. 1:13). b) Este o Impárápe universal (Ps. 72:8-11; Dan. 2:44; 7:14; Zah. 14:9; Ap. 11:15). c) Este o Impárápe vejnicá (Inda 25; Ps. 2:8-9; Mt. 28:18; Ef. 1:20-22; Flp. 2:9-11). „Si cánd toate lucrurile li vor fi supuse, atunci chiar §i Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sá fie totul in top“ (1 Cor. 15:28). Vezi §i Daniel 7:13-14; Matei 13:41; 19:28; 25:31-40; Luca 1:33; 1 Corinteni 15:24-28; Filipeni 2:10-11; 1 Timotei 6:15; Apocalipsa 5:5, 7, 9, 10.

Doctrina despre mántuire

No(iunea de mántuire40 (in greacá „sotero“) cuprinde douá ín(elesuri: a) iertarea pácatelor §i eliberarea pácátosului de sub puterea §i robia pácatului; b) dobándirea vie{ii vesnice §i mo$tenirea Impárá(iei lui Dumnezeu. Aceastá mántuire acoperá trei timpuri: 1) trecutul pácátos (1 Cor. 1:18; 2 Cor. 2:15; Ef. 2:5-8). 2) prezentul - mántuirea de sub puterea pácatului §i tráirea unei vie(i sfinte (Rom. 6:14; 8:2; 2 Cor. 3:18; Gal. 2:19-20; Flp. 1:7-9; 2:1213;2Tes. 2:13; Rom. 5:10). 3) viitorul strálucit in Ímpárá(ia lui Dumnezeu (Rom. 8:29; 13:11; 1 Pt. 1:5; 1 In. 3:2). Můre(ia mántuirii poate fi přivitá din mai multe puncte de vedere: 1) Autoru! ei este Dumnezeu (1 Pt. 1:9; Ef. 3:11; 2 Tim. 1:9; Tit 1:2). Sursa mántuirii noastre este Dumnezeu (Rom. 5:8; Tit 1:2; Ef. 5:4; 1 Pt. 1:20). 2) Pre(ul ei nespus de mare a fost vársarea sángelui §i moartea Domnului Isus (Mt. 20:28; 2 Cor. 5:21; Ev. 2:14-15; 1 Pt. 1:19; Fa. 20:28). 3) Duhul Sfánt este reprezentantul Dumnezeirii care a contribuit la indeplinirea mántuirii. Duhul Slant este Cel care contribuie la pocáin(a oamenilor §i la primirea acelei credin(e in Cristos, care sá facá cu putin(á mántuirea. El dá putere ca un pácátos sá creadá §i sá tráiascá ca un copil al lui Dumnezeu (In. 1:12; Fa. 20:21; Tit 3:5-8). 40 Intre numeroví termeni care exprimá starea de mántuire existá o depliná solidaritate sau o complementaritate. íntelesul fiecáruia implied intelesurile exprimate prin ceilal{i termeni. Cre^tinismul apusean a conceput starea de dreptate ca o relafie de pace exterioará a omului cu Dumnezeu, ín care Dumnezeu 1-a scutit pe acesta de mánia Lui, datoritá satisfacerii de cátre Cristos a onoarei jignite a Lui prin neascultarea omului. Starea de dreptate a omului in Cristos a devenit astfel in scolasticá o stare ,justificatá“ a omului achitat de pedeapsá din partea lui Dumnezeu §i acceptat intr-o relape de pace cu El, in urma actului juridic de satisfacere implinit de Cristos prin moartea Lui de bunávoie pentru jignirea adusá de om onoarei lui Dumnezeu (Teol. dogm.. 2, 332).

172

Doctrinele

biblice ale

Bisericii

4) Márefia mántuirii rezultá nu numai din lucrarea adusá de Sfánta Treime, ci p din universalitatea ei. Dumnezeu iubejte intreaga omenire ji dořešte ca top sá fie mántuip (In. 3:16; I Tim. 2:4-6; 4:10; 1 In. 2:2; 4:14). Universalitate nu inseamná universalism, care este o invápiturá falsá, potrivit cáreia, páná la urmá, top oamenii se vor mántui ji chiar ji Satana va fi iertat. Domnul Isus condiponeazá mántuirea de acceptarea Lui ca Mántuitor. Cei care nu-L primesc šunt condamnap la pierzare. Prin pierzare nu se in(elege anihilare, adicá stingerea fíin(ei pácátojilor, ci o pedeapsá vejnicá (Lc. 16:19-31). 5) Pentru marile binecuvántári care decurg de pe urma mántuirii. Prorocii ji apostolii au arátat cá ea inseamná izbávirea de sub robia pácatului ji de consecinjele vesnice ale acestei stáři, ca ji acordarea pozipei de fiu, spre a putea sta vejnic in fa(a lui Dumnezeu (1 Cor. 6:19-20). 6) Pentru vepiicia ei. Mántuirea nu přivějte numai via(a aceasta pámánteaseá. Ea reprezintá o mántuire vejnicá ji nestricácioasá (Is. 45:17; 51:6; Ev. 5:9; 9:12; In. 10:28). 7) Pentru cá nu-p gásepe alt termen de comparable. Nu existá intrare la Tatál decát numai prin Fiul (In. 14:6; Ef. 2:7-10). „ín nimeni altul nu este mántuire: cáci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, in care trebuie sá fim mántuip“ (Fa. 4:12). 8) Pentru cá este o mántuire personaid (Is. 12:2; Ps. 27:1; 62:2). Mántuirea nu este ereditará, adicá nu se mojtenejte de la párinp. Nu se poate cumpára pe bani sau prin daruri. Ea se dobándejte personal, prin credinjá. Mántuirea noastrá este realizatá pe deplin prin Domnul Isus Cristos care este Mántuitorul nostru personal. Aceastá mántuire insá este condiponatá de rámánerea in aceastá stare páná la capát. Noul Testament aratá de 115 ori cá mántuirea depinde de credincios, dintre care 35 de texte se referá la credinfá. Deci, credinja trebuie sá afecteze intreaga noastrá personalitate: rapune, senti­ mente ji voin(á. Prin mántuire se realizeazá trei lucruri: 1) S-au restabilit legáturile dintre om ji Dumnezeu, prin infiere ji indreptápre.41 Dumnezeu ne considerá fíii Sái ji ne privejte ca ji cánd niciodatá n-am fi pácátuit. 41 Pozipa romano-catolicá: Doctriná de bazá despre indreptápre este cea proclamatá de Conciliul din Trident (1545-1563). Teologia romaná reeunoajte trei aspecte ín indreptápre: 1. pregátirea harului; 2. acordarea harului; 3 crejterea ín har. Pregátirea o face „harul actual“ (H. Bullinger, Confes. Helvet. Il, XII, 142).

Soteriologie

173

2) Pácátosul a recápátat chipul lui Dumnezeu: prin na