Constitutia Romaniei (2021) 9786062717100

Citation preview

Constituţia României Convenţia europeană a drepturilor omului Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Ediţie actualizată la 5 septembrie 2021

Copyright©2021 Editura Hamangiu SRL Editură de prestigiu recunoscut în domeniul ştiinţelor sociale CNATDCU Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Hamangiu Editura Hamangiu: Str. Mitropolit Filaret nr. 39-39A, Sector 4, Bucureşti, O.P. 5, C.P. 91 Tel./Fax: 021.336.04.43; 031.805.80.21; Vânzări: 021.336.01.25; 031.425.42.24 E-mail: [email protected] Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Constituţia României; Convenţia europeană a drepturilor omului; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. - Ed. a 12-a. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2021 ISBN 978-606-27-1710-0 34

Cuprins general

Constituţia României______________ 1 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale ________________ 73 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ____________ 123

Cuprins Titlul I. Principii generale Articolul 1. Statul român Articolul 2. Suveranitatea Articolul 3. Teritoriul Articolul 4. Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni Articolul 5. Cetăţenia Articolul 6. Dreptul la identitate Articolul 7. Românii din străinătate Articolul 8. Pluralismul şi partidele politice Articolul 9. Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale Articolul 1O. Relaţii internaţionale Articolul 11. Dreptul internaţional şi dreptul intern Articolul 12. Simboluri naţionale Articolul 13. Limba oficială Articolul 14. Capitala Titlul li. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale Capitolul I. Dispoziţii comune Articolul 15. Universalitatea Articolul 16. Egalitatea în drepturi Articolul 17. Cetăţenii români în străinătate Articolul 18. Cetăţenii străini şi apatrizii Articolul 19. Extrădarea şi expulzarea Articolul 20. Tratatele internaţionale privind drepturile omului Articolul 21. Accesul liber la justiţie Capitolul li. Drepturile şi libertăţile fundamentale Articolul 22. Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică Articolul 23. Libertatea individuală · Articolul 24. Dreptul la apărare Articolul 25. Libera circulaţie Articolul 26. Viaţa intimă, familială şi privată Articolul 27. Inviolabilitatea domiciliului Articolul 28. Secretul corespondenţei Articolul 29. Libertatea conştiinţei

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 6

Articolul 91. Atribuţii în domeniul politicii externe Articolul 92. Atribuţii în domeniul apărării Articolul 93. Măsuri excepţionale Articolul 94. Alte atribuţii Articolul 95. Suspendarea din funcţie Articolul 96. Punerea sub acuzare Articolul 97. Vacanţa funcţiei Articolul 98. Interimatul funcţiei Articolul 99. Răspunderea preşedintelui interimar Articolul 100. Actele Preşedintelui Articolul 101. Indemnizaţia şi celelalte drepturi

Capitolul III. Guvernul Articolul 102. Articolul 103. Articolul 104. Articolul 105. Articolul 106. Articolul 107. Articolul 108. Articolul 109. Articolul 11O.

Rolul şi structura Învestitura Jurământul de credinţă Incompatibilităţi Încetarea funcţiei de membru al Guvernului Primul-ministru Actele Guvernului Răspunderea membrilor Guvernului Încetarea mandatului

Articolul 111. Articolul 112. Articolul 113. Articolul 114. Articolul 115.

Informarea Parlamentului Întrebări, interpelări şi moţiuni simple Moţiunea de cenzură Angajarea răspunderii Guvernului Delegarea legislativă

Capitolul IV. Raporturile Parlamentului cu Guvernul

Capitolul V. Administraţia publică

Secţiunea 1. Administraţia publică centrală de specialitate Articolul 116. Structura Articolul 117. Înfiinţarea Articolul 118. Forţele armate Articolul 119. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării Secţiunea a 2-a. Administraţia publică locală Articolul 120. Principii de bază Articolul 121. Autorităţi comunale şi orăşeneşti

7 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Articolul 122. Consiliul judeţean Articolul 123. Prefectul

Capitolul VI. Autoritatea judecătorească Secţiunea 1. Instanţele judecătoreşti Articolul 124. Articolul 125. Articolul 126. Articolul 127. Articolul 128. justiţie Articolul 129. Articolul 130.

Înfăptuirea justiţiei Statutul judecătorilor Instanţele judecătoreşti Caracterul public al dezbaterilor Folosirea limbii materne şi a interpretului în Folosirea căilor de atac Poliţia instanţelor

Secţiunea a 2-a. Ministerul Public

Articolul 131. Rolul Ministerului Public Articolul 132. Statutul procurorilor

Secţiunea a 3-a. Consiliul Superior al Magistraturii Articolul 133. Rolul şi structura Articolul 134. Atribuţii

Titlul IV. Economia şi finanţele publice Articolul 135. Articolul 136. Articolul 137. Articolul 138. Articolul 139. Articolul 140. Articolul 141.

Economia Proprietatea Sistemul financiar Bugetul public naţional Impozite, taxe şi alte contribuţii Curtea de Conturi Consiliul Economic şi Social

Titlul V. Curtea Constituţională Articolul 142. Articolul 143. Articolul 144. Articolul 145. Articolul 146. Articolul 147.

Structura Condiţii pentru numire Incompatibilităţi Independenţa şi inamovibilitatea Atribuţii Deciziile Curţii Constituţionale

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 8

Titlul VI. Integrarea euroatlantică

Articolul 148. Integrarea în Uniunea Europeană Articolul 149. Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

Titlul VII. Revizuirea Constituţiei

Articolul 150. Iniţiativa revizuirii Articolul 151. Procedura de revizuire Articolul 152. Limitele revizuirii

Titlul VIII. Dispoziţii finale şi tranzitorii Articolul 153. Articolul 154. Articolul 155. Articolul 156.

Intrarea în vigoare Conflictul temporal de legi Dispoziţii tranzitorii Republicarea Constituţiei

Titlul I. Principii generale Articolul I. Statul român (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (2) Forma de guvernământ a statului român este republica. (3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demni­ tatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echili­ brului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democratiei constitutionale. (5) În' România, (espectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Articolul 2. Suveranitatea (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Articolul 3. Teritoriul (1) Teritoriul României este inalienabil. (2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respec­ tarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional. (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii. (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine. Notă. A se vedea şi: ► O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a

României (M. Of. nr. 352 din 30 iunie 2001); ► Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue

Art. 4-6

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 10

şi al zonei economice exclusive ale României, republicată (M. Of. nr. 252 din 8 aprilie 2014).

Articolul 4. Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetă­ ţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Notă. A se vedea şi: ► 0.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată (M. Of. nr. 166 din 7 martie 2014); ► Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată (M. Of. nr. 326 din 5 iunie 2013).

Articolul 5. Cetăţenia (1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică. (2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere. Notă. A se vedea şi Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată (M. Of. nr. 576 din 13 august 201O).

Articolul 6. Dreptul la identitate (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dez­ voltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români. Notă. A se vedea şi: ► Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, ratificată prin Legea nr. 33/1995 (M. Of. nr. 82 din 4 mai 1995); ► Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992, ratificată prin Legea nr. 282/2007 (M. Of. nr. 752 din 6 noiembrie 2007); ► Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 2106

11 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 7-9

(XX) din 21 decembrie 1965, intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969, la care România a aderat prin Decretul nr. 345/1970 (B. Of. nr. 92 din 28 iulie 1970).

Articolul 7. Românii din străinătate Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontie­ relor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată (M. Of. nr. 261 din 22 aprilie 2009); ► Legea nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate (M. Of. nr. 347 din 6 mai 2016); ► Legea nr. 156/2000 privind protecţia ce­ tăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată (M. Of. nr. 227 din 25 martie 2019); ► Legea nr. 62/2019 privind activitatea consulară (M. Of. nr. 299 din 18 aprilie 2019).

Articolul 8. Pluralismul şi partidele politice (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, republicată

(M. Of. nr. 408 din 10 iunie 2015); ► Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată (M. Of. nr. 446 din 23 iunie 2015).

Articolul 9. Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profe­ sionale, economice şi sociale ale membrilor lor. Notă. A se vedea şi Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată (M. Of. nr. 625 din 31 august 2012).

Art. 10-14

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 12

Articolul 10. Relaţii internaţionale

România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.

Articolul li. Dreptul internaţional şi dreptul intern

(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei. Notă. A se vedea şi Legea nr. 590/2003 privind tratatele (M. Of. nr. 23 din 12 ianuarie 2004).

Articolul 12. Simboluri naţionale

(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu. (2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie. (3) Imnul naţional al României este „Deşteaptă-te române". (4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului (M. Of. nr. 236 din 24 septembrie 1992); ► Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (M. Of. nr. 237 din 26 august 1994); ► H.G. nr. 687/1993 privind folosirea şi expunerea stemei României (M. Of. nr. 295 din 17 decembrie 1993).

Articolul 13. Limba oficială

În România, limba oficială este limba română.

Articolul 14. Capitala

Capitala României este municipiul Bucureşti.

Titlul li. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale Capitolul I. Dispoziţii comune Articolul 15. Universalitatea

(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Notă. A se vedea şi: ► Codul civil - Legea nr. 287/2009, republicată, art. 6

(M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011); ► Codul penal - Legea nr. 286/2009, art. 3-7 (M. Of. nr. 51O din 24 iulie 2009); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 7; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 49.

Articolul 16. Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. (3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Notă. A se vedea şi: ► O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată (M. Of. nr. 166 din 7 martie 2014); ► Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată (M. Of. nr. 326 din 5 iunie 2013); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 14; ► Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 20-21.

Articolul 17. Cetăţenii români în străinătate

Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.

Art. 18-20

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 14

Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată (M. Of. nr. 261 din 22 aprilie 2009); ► Legea nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate (M. Of. nr. 347 din 6 mai 2016); ► Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată (M. Of. nr. 227 din 25 martie 2019).

Articolul 18. Cetăţenii străini şi apatrizii (1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi. (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. Notă. A se vedea şi: ► O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată (M. Of. nr. 421 din 5 iunie 2008); ► Legea nr. 122/2006 privind azilul în România (M. Of. nr. 428 din 18 mai 2006}; ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 16; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 18.

Articolul 19. Extrădarea şi expulzarea (1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România. (2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. (4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată (M. Of. nr. 411 din 27 mai 2019); ► Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 3-4; ► Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 1; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 19.

Articolul 20. Tratatele internaţionale privind drepturile omului (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

15 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 21-22

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Notă. A se vedea şi: ► Declaraţia universală a drepturilor omului (semnată de către România la 14 decembrie 1955); ► Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocoalele sale adiţionale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (J.O. C 202 din 7 iunie 2016); ► Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 (B. Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1974); ► Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 (B. Of. nr. 146 din 20 noiembrie 1974).

Articolul 21. Accesul liber la justiţie (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, art. 6-7 (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005); ► Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 6 şi art. 13; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47.

Capitolul li. Drepturile şi libertăţile fundamentale Articolul 22. Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Art. 23

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 1 6

Notă. A se vedea şi: ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/201 O, art. 11 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 201 O); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 2 şi art. 3; ► Protocolul nr. 6 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului; ► Protocolul nr. 13 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2-4.

Articolul 23. Libertatea individuală

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. (2) Perc heziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. (3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore. (4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal. (5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile. (6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice mentinerea privării de libertate. (7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. (8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, · motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen ; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. (9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege. (10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. (11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. (12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.

1 7 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 24-26

(1 3) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. Notă. A se vedea şi: ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/201O, art. 4, art. 9, art. 156-168', art. 202-244' (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 5-7; ► Protocolul nr. 4 la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 1; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 6, art. 48 şi art. 49 alin. (1).

Articolul 24. Dreptul la apărare (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată, art. 15 (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005); ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/201O, art. 1O, art. 89 şi urm. (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010); ► O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă (M. Of. nr. 327 din 25 aprilie 2008); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 6 parag. 3; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (2).

Articolul 25. Libera circulaţie (1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept. (2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domi­ ciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (M. Of. nr. 682 din 29 iulie 2005); ► O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată (M. Of. nr. 774 din 2 noiembrie 2011); ► Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 2; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 45.

Articolul 26. Viaţa intimă, familială şi privată (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Art. 27-28

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

18

Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice (M. Of. nr. 1101 din 25 noiembrie 2004); ► Codul penal - Legea nr. 286/2009, art. 226 (M. Of. nr. 51O din 24 iulie 2009); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 8; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7-8; ► Regulamentul (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor) (J.O. L 119 din 4 mai 2016); ► Legea nr. 363/2018 privind protecţia pe rsoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă , precum şi privind libera circulaţie a acestor date (M. Of. nr. 13 din 7 ianuarie 2019).

Articolul 27. Inviolabilitatea domiciliului ( 1 ) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. (2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii : a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti ; b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane ; c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice ; d) prevenirea răspândirii unei epidemii. (3) Perc heziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege. (4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante. Notă. A se vedea şi: ► Codul penal - Legea nr . 286/2009, art. 224, art. 225 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009); ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010, art. 156-168 1 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 8; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7.

Articolul 28. Secretul corespondenţei Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

1 9 • CONSTITUŢIA

ROMÂNIEI

Art. 29-30

Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice (M. Of. nr. 1101 din 25 noiembrie 2004); ► Codul penal Legea nr. 286/2009, art. 302 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009); ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/201 O, art. 138 şi urm. (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 201 O); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 8; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7-8; ► Regulamentul (U E) 2016/679 din 27 aprilie 2016 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor) (J .O. L 119 din 4 mai 2016).

Articolul 29. Libertatea conştiinţei (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credin­ ţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statu­ telor proprii, în conditiile legii. (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate. (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată (M. Of. nr. 201 din 21 martie 2014); ► Codul penal - Legea nr. 286/2009, art. 381-383 (M. Of. nr. 51 O din 24 iulie 2009); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 9; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 O.

Articolul 30. Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a cre­ dinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă.

Art. 3 1

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 20

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoa­ rea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege. Notă. A se vedea şi: ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 10; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11.

Articolul 31. Dreptul la informaţie (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de

interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exer­ citarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (M. Of. nr. 663 din 23 octombrie 2001); ► Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (M. Of. nr. 248 din 12 aprilie 2002);

21 •

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 32-33

► Legea nr. 504/2002 a audiovizualului (M. Of. nr. 534 din 22 iulie 2002);

► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11 şi art. 42.

Articolul 32. Dreptul la învăţătură (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfectionare. (2), Învătământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În c�ndiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională. (3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. (4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defa­ vorizate şi celor institutionalizati, în conditiile legii. (5) Învăţământul d� toate gradele se 'desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. (6) Autonomia universitară este garantată. (7) Statul asigură libertatea învătământului religios, potrivit cerin­ ţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale (M. Of. nr. 18 din 1O ianuarie 2011); ► Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 2; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 14.

Articolul 33. Accesul la cultură (1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii. (2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită. (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, spri­ jinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promo­ varea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.

Art. 34-36

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 22

Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 334/2002 privind bibliotecile, republicată (M. Of. nr. 132 din 11 februarie 2005); ► Legea nr. 311/2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, republicată (M. Of. nr. 207 din 24 martie 2014); ► Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată (M. Of. nr. 259 din 9 aprilie 2014); ► O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale (M. Of. nr. 296 din 13 august 1998); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 13.

Articolul 34. Dreptul la ocrotirea sănătăţii (1) Drept ul la ocrotirea sănătăţii este garantat . (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii p ublice . (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistem ului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii . Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănă­ tăţii, republicată (M. Of. nr. 652 din 28 august 2015); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 35.

Articolul 35. Dreptul la mediu sănătos (1) Stat ul rec unoaşte drept ul oricărei persoane la un medi u înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic . (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept . (3) Persoanele fizice şi j uridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconj urător . Notă. A se vedea şi: ► O . U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului (M. Of. nr. 1196 din 30 decembrie 2005); ► Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător (M. Of. nr. 452 din 28 iunie 2011); ► Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale (M. Of. nr. 671 din 1 noiembrie 2013); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 37.

Articolul 36. Dreptul de vot (1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv .

23 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 37-39

(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub inter­ dicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. Notă. A se vedea şi: ► Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 3; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Euro­ pene, art. 39, art. 40.

Articolul 37. Dreptul de a fi ales

(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care înde­ plinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3). (2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (M. Of. nr. 349 din 20 mai 2015); ► Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (M. Of. nr. 553 din 24 iulie 2015); ► Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată (M. Of. nr. 650 din 12 septembrie 2011); ► Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 3; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 39, art. 40.

Articolul 38. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată (M. Of. nr. 627 din 31 august 2012); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 39.

Articolul 39. Libertatea întrunirilor

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

Art. 40-41

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

24

Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată (M. Of. nr. 186 din 14 martie 2014); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 11; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 12.

Articolul 40. Dreptul de asociere

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. (2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin acti­ vitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Consti­ tuţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. (4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise. Notă. A se vedea şi: ► O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (M. Of. nr. 39 din 31 ianuarie 2000); ► Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, republicată (M. Of. nr. 408 din 1O iunie 2015); ► Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată (M. Of. nr. 446 din 23 iunie 2015); ► Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată (M. Of. nr. 625 din 31 august 2012); ► Convenţia europeană a drepturilor omului , art. 11; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 12.

Articolul 41. Munca şi protecţia socială a muncii

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. (4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii. (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracte­ rul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

25 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 42-43

Notă. A se vedea şi: ► Codul muncii - Legea nr. 53/2003, republicată (M. Of. nr. 345 din 18 mai 2011); ► Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă (M. Of. nr. 646 din 26 iulie 2006); ► O. U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă (M. Of. nr. 750 din 27 octombrie 2003); ► Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată (M. Of. nr. 326 din 5 iunie 2013); ► Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată (M. Of. nr. 625 din 31 august 2012) - Titlul VI I - ,,Negocierile colective de muncă"; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 15, art. 23 şi Titlul IV - ,,Solidaritatea".

Articolul 42. Interzicerea muncii forţate

(1) Munca forţată este interzisă. (2) Nu constituie muncă forţată: a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive reli­ gioase sau de conştiinţă; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. Notă. A se vedea şi: ► Codul muncii - Legea nr. 53/2003, republicată, art. 4 (M. Of. nr. 345 din 18 mai 2011); ► Codul penal - Legea nr. 286/2009, art. 212 (M. Of. nr. 51 O din 24 iulie 2009); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 4; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 5.

Articolul 43. Dreptul la grevă

(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate. Notă. A se vedea şi: ► Codul muncii - Legea nr. 53/2003, republicată, art. 233-236 (M. Of. nr. 345 din 18 mai 2011); ► Legea nr. 62/2011 a dia­ logului social, republicată (M. Of. nr. 625 din 31 august 2012), Titlul V I I I „Reglementarea modalităţilor de soluţionare a conflictelor de muncă"; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 28.

Art. 44

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

26

Articolul 44. Dreptul de proprietate privată (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţe le asupra statului, sunt garantate . Conţinutu l şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod ega l de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptu l de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reci­ procitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere si lită în proprietate pu blică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, re ligioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate fo losi su bso lu l oricărei proprietăţi imo bi liare, cu o bligaţia de a despăgubi proprietaru l pentru daunele aduse so lu lui, p lantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la res­ pectarea ce lor lalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracteru l licit al dobândirii se prezumă. (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. Notă. A se vedea şi: ► Codul civil - Legea nr. 287/2009, republicată, art. 555 şi urm. (M. Of. nr. 505 din 1 5 iulie 201 1 ); ► Legea nr. 31 2/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine (M. Of. nr. 1 008 din 1 4 noiembrie 2005); ► O. U.G. nr. 57/201 9 privind Codul administrativ, art. 354-364 1 (M. Of. nr. 555 din 5 iulie 201 9); ► Legea nr. 33/1 994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată (M. Of. nr. 472

27 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 45-47

din 5 iulie 2011); ► Codul penal - Legea nr. 286/2009, art. 112 şi art. 112 1 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009); ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010, art. 574 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010); ► O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 5 (M. Of. nr. 41O din 25 iulie 2001 ); ► Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 1; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 17.

Articolul 45. Libertatea economică Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. Notă. A se vedea şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 16.

Articolul 46. Dreptul la moştenire Dreptul la moştenire este garantat. Notă. A se vedea şi Codul civil - Legea nr. 287/2009, republicată, art. 953 şi urm. (M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011).

Articolul 47. Nivelul de trai (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (M. Of. nr. 401 din 20 iulie 2001); ► Legea nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice (M. Of. nr. 852 din 20 decembrie 2010)/Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii (M. Of. nr. 563 din 9 iulie 2019); ► O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului (M. Of. nr. 1008 din 14 noiembrie 2005); ► O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (M. Of. nr. 830 din 1O decembrie 201O); ► Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată (M. Of. nr. 652 din 28 august 2015); ► Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (M. Of. nr. 103 din 6 februarie 2002); ► O. U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (M. Of. nr. 1074 din 29 noiembrie 2005); ► Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale (M. Of. nr. 905 din 20 decembrie 2011).

Art. 48-49

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

28

Articolul 48. Familia (1) Familia se întemeiază pe căsăto ria libe r consimţită înt re soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigu ra c reşte rea, educaţia şi inst ruirea copiilo r. (2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc p rin lege. Căsăto ria religioasă poate fi celeb rată numai după căsătoria civilă. (3) Copiii din afara căsăto riei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. Notă. A se vedea şi: ► Codul civil - Legea nr. 287/2009, republicată, Cartea a l i -a „Despre familie" (M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011); ► Convenţia euro­ peană a drepturilor omului, art. 12; ► Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 5; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 9 şi art. 24.

Articolul 49. Protecţia copiilor şi a tinerilor (1) Copiii şi tine rii se bucu ră de un regim special de p rotecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilo r lor. (2) Statul acordă alocaţii pent ru copii şi ajutoa re pent ru îng rijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte fo rme de p rotecţie socială a copiilo r şi a tine rilo r se stabilesc p rin lege. (3) Exploata rea minorilor, folosirea lor în activităţi ca re le-a r dăuna sănătăţii, mo ralităţii sau ca re le-a r pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise. (4) Mino rii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. (5) Auto rităţile publice au obligaţia să cont ribuie la asigu ra rea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, cultu rală şi spo rtivă a ţării. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată (M. Of. nr. 159 din 5 martie 2014); ► Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată (M. Of. nr. 739 din 23 septembrie 2016); ► Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată (M. Of. nr. 767 din 14 noiembrie 2012); ► Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată (M. Of. nr. 785 din 22 noiembrie 2012); ► Legea nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural (M. Of. nr. 901 din 12 decembrie 2002); ► Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată (M. Of. nr. 182 din 13 martie 2014); ► Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale (M. Of. nr. 905 din 20 decembrie 2011);

29 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 50-52

► Codul muncii - Legea nr. 53/2003, republicată, art. 13 (M. Of. nr. 345 din 18 mai 2011); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 24 şi art. 32.

Articolul 50. Protecţia persoanelor cu handicap Pe rsoanele cu handicap se bucură de protecţie specială . Statul asigu ră realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de preveni re şi de t ratament ale handicapului, în vede rea pa rticipării efective a pe rsoanelo r cu handicap în viaţa comunităţii, respectând dreptu rile şi îndato ri rile ce revin pă rinţilor şi tuto rilo r. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată (M. Of. nr. 1 din 3 ianuarie 2008); ► Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale (M. Of. nr. 905 din 20 decembrie 2011); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 26; ► Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010 (M. Of. nr. 792 din 26 noiembrie 2010).

Articolul 51. Dreptul de petiţionare ( 1 ) Cetăţenii au d reptul să se ad reseze auto rităţilo r publice p rin petiţii fo rmulate numai în numele semnatarilor. (2) O rganizaţiile legal constituite au dreptul să ad reseze petiţii exclusiv în numele colectivelo r pe care le reprezintă . (3) Exe rcitarea dreptului de petiţiona re este scutită de taxă. (4) Auto rităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite pot rivit legii. Notă. A se vedea şi: ► O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (M. Of. nr. 84 din 1 februarie 2002); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 44.

Articolul 52. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică ( 1 ) Pe rsoana vătămată înt r-un d rept al său o ri înt r-un inte res legitim, de o auto ritate publică, p rint r-un act administ rativ sau p rin nesoluţiona rea în te rmenul legal a unei ce re ri, este înd reptăţită să obţină recunoaşterea d reptului p retins sau a inte resului legitim, anula rea actului şi repara rea pagubei.

Art. 53.55

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

30

(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. (3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004); ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010, art. 538-542 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 201O); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 34; ► Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 3; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41.

Articolul 53. Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1 ) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apă­ rarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Notă. A se vedea şi: ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 18; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 52.

Capitolul III. Îndatoririle fundamentale Articolul 54. Fidelitatea faţă de ţară

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră. (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Articolul 55. Apărarea ţării

(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.

31 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 56-58

(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică . (3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani , cu excepţia voluntarilor , în condiţiile legii organice. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale a României (M. Of. nr. 172 din 7 iulie 1994); ► Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat (M. Of. nr. 1155 din 20 decembrie 2005); ► Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare (M. Of. nr. 990 din 12 decembrie 2006).

Articolul 56. Contribuţii financiare (1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie , prin impozite şi prin taxe , la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. (3) Orice alte prestaţii sunt interzise , în afara celor stabilite prin lege , în situaţii excepţionale . Notă. A se vedea şi Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (M. Of. nr. 688 din 1O septembrie 2015).

Articolul 57. Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor Cetăţenii români , cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă , fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Notă. A se vedea şi: ► Codul civil - Legea nr. 287/2009, republicată, art. 14 şi art. 15 (M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011); ► Codul de procedură civilă Legea nr. 134/201O, republicată, art. 12 (M. Of. nr. 247 din 1O aprilie 2015); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 17; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 54.

Capitolul IV. Avocatul Poporului Articolul 58. Numirea şi rolul (1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru ap ărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice . Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate.

Art. 59-60

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 32

(2) Avocatul Poporului şi adjuncţi i săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea

instituţiei Avocatul Poporului , republicată (M. Of. nr. 181 din 27 februarie 2018); ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a rt. 43.

Articolul 59. Exercitarea atribuţiilor (1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţi ile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabil ite de lege. (2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. Articolul 60. Raportul în faţa Parlamentului Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.

Titlul III. Autorităţile publice Capitolul I. Parlamentul Secţiunea 1. Organizare

şi funcţionare

Articolul 61. Rolul şi structura ( 1 ) Parlamentul este organ ul reprezentativ suprem al poporului român şi u n ica autoritate legiu itoare a ţări i . (2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Articolul 62. Alegerea Camerelor ( 1 ) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal , egal , di rect, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale. (2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţen i i unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie . (3) N umărul deputaţilor şi a l senatorilor s e stabi leşte prin legea electorală, în raport cu popu laţia ţări i . Notă. A s e vedea şi: ► Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (M. Of. nr. 553 din 24 iulie 2015); ► Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă (M. Of. nr. 866 din 19 noiembrie 2015); ► Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 3.

Articolul 63. Durata mandatului ( 1 ) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobil izare, de război, de asediu sau de u rgenţă, până la încetarea acestora. (2) Alegeri l e pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel m u lt 3 luni de la expi rarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentul u i . (3) Parlamentul n o u ales s e întruneşte, la convocarea Preşedin­ telui Român iei, în cel mult 20 de zile de la alegeri .

Art. 64-65

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 34

(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate , modificate sau abrogate legi organice. (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament. Articolul 64. Organizarea internă (1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea. (2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. (3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare , potrivit regulamentului fiecărei Camere. (4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune. (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere. Notă. A se vedea şi: ► Regulamentul Camerei Deputaţilor , aprobat prin Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994, republicat (M. Of. nr. 778 din 12 august 2021); ► Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005, republicat (M. Of. nr. 513 din 18 mai 2021).

Articolul 65. Şedinţele Camerelor (1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate. (2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune , potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor , pentru : a) primirea mesajului Preşedintelui României ; b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat ; c) declararea mobilizării totale sau parţiale ; d) declararea stării de război ;

35 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 66-69

e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare ; f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării ; g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării ; h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii ; i) numirea Avocatului Poporului ; j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora ; k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună. Notă. A se vedea Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 4 din 3 martie 1992, republicat (M. Of. nr. 247 din 25 martie 2020).

Articolul 66. Sesiuni (1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. (2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului per­ manent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. (3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora. Articolul 67. Actele juridice şi cvorumul legal Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor . Articolul 68. Caracterul public al şedinţelor (1) Şedinţele celor două Camere sunt publice. (2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete .

Secţiunea a 2-a. Statutul deputaţilor şi al senatorilor Articolul 69. Mandatul reprezentativ (1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

Art. 70-72

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

36

(2) Orice mandat imperativ este nul. Articolul 70. Mandatul deputaţilor şi al senatorilor

(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică. (2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces. Articolul 71. Incompatibilităţi

(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator. (2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului. (3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. Notă. A se vedea şi Legea nr. 1 6 1 /2003 privind unele măsuri pentru asigu­ rarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Titlul IV - ,,Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice' (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003).

Articolul 72. Imunitatea parlamentară

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casatie şi Justitie. (3) în' caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neî � ­ târziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. ln

37 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 73

cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

Secţiunea a 3-a. Legiferarea Articolul 73. Categorii de legi (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. (2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei. (3) Prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice; c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; d) organizarea şi desfăşurarea referendumului; e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război; g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă; h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective; j) statutul funcţionarilor publici; k) contenciosul administrativ; I) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii; n) organizarea generală a învăţământului; o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală; p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială; r) statutul minorităţilor naţionale din România; s) regimul general al cultelor; t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.

Art. 74-75

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 38

Articolul 74. Iniţiativa legislativă (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot . Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor pro­ blemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea. (3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată . (4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi . (5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată. Notă. A se vedea şi Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legis­ lative de către cetăţeni, republicată (M. Of. nr. 516 din 8 iunie 2004).

Articolul 75. Sesizarea Camerelor (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri , precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), I), n), o), articolul 79 alineatul (2) , articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului . (2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.

39 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 76-78

(3) După adopta re sau respingere de căt re p rima Came ră sesizată, p roiectul sau p ropune rea legislativă se t rimite celeilalte Came re ca re va decide definitiv . (4) În cazul în ca re p rima Came ră sesizată adoptă o p revede re ca re, pot rivit alineatului (1 ), int ră în competenţa sa decizională, prevede rea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Came ră este de aco rd . În caz cont ra r, numai pent ru p revede rea respectivă, legea se întoarce la prima Came ră sesizată, ca re va decide definitiv în p rocedu ră de u rgenţă . (5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoa re la întoa rce rea legii se aplică în mod co respunzăto r şi în cazul în ca re Came ra decizională adoptă o p revede re pent ru ca re competenţa deciziona lă apa rţine primei Came re . Articolul 76. Adoptarea legilor şi a hotărârilor (1) Legile organice şi hotă rârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majo rităţii memb rilo r fiecă rei Came re . (2) Legile o rdinare şi hotărârile se adoptă cu votul majo rităţii memb rilo r p rezenţi din fiecare Came ră . (3) La ce re rea Guve rnului sau din p roprie iniţiativă, Pa rlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu p rocedură de u rgenţă, stabilită pot rivit regulamentului fiecă rei Came re . Articolul 77. Promulgarea legii (1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Pro­ mulga rea legii se face în te rmen de cel mult 20 de zile de la p rimi re . (2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singu ră dată, reexaminarea legii . (3) Dacă P reşedintele a ce rut reexamina rea legii o ri dacă s-a ce rut ve rifica rea constituţionalităţii ei, p romulga rea legii se face în cel mult 1 O zile de la p rimi rea legii adoptate după reexamina re sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea . Articolul 78. Intrarea în vigoare a legii Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publică rii sau la o dată ulte rioară p revăzută în textul ei.

Art. 79-81

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 40

Notă. A se vedea şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, art. 12 (M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 201O).

Articolul 79. Consiliul Legislativ ( 1 ) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate

al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El tine evidenta oficială a legislatiei României. ' (2) Înfii�ţarea, organizarea' şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică. Notă. A se vedea şi Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată (M. Of. nr. 1122 din 29 noiembrie 2004).

Capitolul li. Preşedintele României Articolul 80. Rolul Preşedintelui (1 ) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul

independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constitutiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşe­ dintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Articolul 8 1. Alegerea Preşedintelui

(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. (4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.

41 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 82-85

Notă. A se vedea şi Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată (M. Of. nr. 650 din 12 septembrie 2011).

Articolul 82. Validarea mandatului şi depunerea jurământului ( 1 ) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. (2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!". Articolul 83. Durata mandatului ( 1 ) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. (2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. (3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Articolul 84. lncompatibilităti şi imunităti ( 1 ) În timpul mandatului, Preşedintele Ro'mâniei nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. (2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul ( 1 ) se aplică în mod corespunzător. Articolul 85. Numirea Guvernului ( 1 ) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. (2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va

Art. 86-91

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 42

putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru. Articolul 86. Consultarea Guvernului Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. Articolul 87. Participarea la şedinţele Guvernului (1 ) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guver­ nului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. (2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. Articolul 88. Mesaje Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Articolul 89. Dizolvarea Parlamentului (1 ) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel putin două solicitări de învestitură. (2) În cursul unui an, Parlament�! poate fi dizolvat o singură dată. (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale manda­ tului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă. Articolul 90. Referendumul Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Notă. A se vedea şi Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (M. Of. nr. 84 din 24 februarie 2000).

Articolul 91. Atribuţii în domeniul politicii externe (1 ) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele Româ­ niei, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului,

43 • CONSTITUŢIA

ROMÂNIEI

Art. 92-93

într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se ap robă sau se ratifică potrivit p rocedurii stabilite prin lege. (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiin­ ţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 590/2003 privind tratatele (M. Of. nr. 23 din 12 ianuarie 2004); ► Legea nr. 37/1991 privind înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare (M. Of. nr. 117 din 30 mai 1991).

Articolul 92. Atribuţii în domeniul apărării (1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. (3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşe­ dintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. (4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război (M. Of. nr. 805 din 25 noiembrie 2009); ► Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (M. Of. nr. 494 din 10 iulie 2002).

Articolul 93. Măsuri excepţionale (1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administ rativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Art. 94.95

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

44

(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora. Notă. A se vedea şi 0.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă (M. Of. nr. 22 din 21 ianuarie 1999).

Articolul 94. Alte atribuţii Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: a) conferă decoraţii şi titluri de onoare; b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege; d) acordă graţierea individuală. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, art. 4 (M. Of. nr. 118 din 18 februarie 2014); ► Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, art. 45 alin. (1) Iii. a) (M. Of. nr. 155 din 20 iulie 1995); ► Legea nr. 303/2004 privind statului judecătorilor şi procurorilor, republicată, art. 31 (M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005); ► 0. U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 18 şi art. 43-47 (M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019); ► Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii, republicată, art. 2 teza I şi Capitolul l i (art. 3-11) (M. Of. nr. 287 din 18 aprilie 2014).

Articolul 95. Suspendarea din functie (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave' prin care încalcă preve­ derile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demi­ terea Preşedintelui.

45 • CONSTITUŢIA

ROMÂNIEI

Art. 96-99

Articolul 96. Punerea sub acuzare (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majori­ tatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Pre­ şedintele este suspendat de drept. (4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Notă. A se vedea şi Codul penal - Legea nr. 286/2009, art. 398 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009).

Articolul 97. Vacanţa funcţiei (1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atributiilor sau de deces. (2) În terme� de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte. Articolul 98. Interimatul funcţiei (1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşe­ dintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale. Articolul 99. Răspunderea preşedintelui interimar Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.

Art. I 00-103

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 46

Articolul 100. Actele Preşedintelui

( 1 ) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepubli­ carea atrage inexistenţa decretului. (2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atri­ buţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru. Notă. A se vedea şi O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 33 (M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019).

Articolul 10 1. Indemnizaţia şi celelalte drepturi

Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege. Notă. A se vedea şi Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (M. Of. nr. 492 din 28 iunie 2017).

Capitolul III. Guvernul Notă. A se vedea şi O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 14-50 (M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019).

Articolul 102. Rolul şi structura

(1 ) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administratiei publice. (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Gu�ernul cooperează cu organismele sociale interesate. (3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.

Articolul 103. Învestitura

(1 ) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

47 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. l04-107

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 1O zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputa­ ţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Articolul 104. Jurământul de credinţă (1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82. (2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului. Articolul 105. Incompatibilităţi (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. (2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. Notă. A se vedea şi Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigu­

rarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Titlul IV - ,, Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor public€/' (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003).

Articolul 106. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Articolul 107. Primul-ministru (1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate. (2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.

Art. I 08-109

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 48

(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul­ ministru îşi reia activitatea în Guvern. (4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

Articolul 108. Actele Guvernului

(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. (2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. (3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. (4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-minist ru, se cont rasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate. Notă. A se vedea şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, art. 11 (M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 201 O).

Articolul 109. Răspunderea membrilor Guvernului

(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. (2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea aces­ tora din funcţie. Trimite �ea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta ' de judecată apartine ' Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

49 •

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 110-112

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială. Notă. A se vedea şi Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministe­ rială, republicată (M. Of. nr. 200 din 23 martie 2007).

Articolul 1 10. Încetarea mandatului (1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale. (2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atributiile mai mult de 45 de zile. (3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevede­ rile articolului 103. (4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern. Capitolul IV. Raporturile Parlamentului cu Guvernul Articolul 1 1 1. Informarea Parlamentului (1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să pre­ zinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedintilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie. (2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie. 0

Articolul 1 12. Întrebări, interpelări şi moţiuni simple (1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răs­ pundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau

Art. 113-114

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 50

de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. (2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

Articolul 1 13. Motiunea de cenzură

(1 ) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.

Articolul 1 14. Angajarea răspunderii Guvernului

(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. (2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 1 13. (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amen­ damente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. (4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

51 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 115

Articolul 1 15. Delegarea legislativă (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. (2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. (3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun apro­ bării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depune­ rea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1 ). (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. (7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3). (8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

Art. 116-118

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

52

Capitolul V. Administraţia publ ică

Secţiunea 1. Administraţia publică centrală de specialitate Articolul 1 16. Structura (1 ) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.

(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.

Articolul 1 17. Înfiinţarea ( 1 ) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează

potrivit legii. (2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. (3) Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică. Notă. A se vedea şi O. U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 51-74

(M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019).

Articolul 1 18. Forţele armate ( 1 ) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru

garantarea suveranitătii, a independentei şi a unitătii statului, a inte­ grităţii teritoriale a ţări{ şi a democraţiei' constituţio�ale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii. (2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică. (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespun­ zător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii. (4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă. (5) Pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte.

53 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 119-120

Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale (M. Of. nr. 172 din 7 iulie 1994); ► Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (M. Of. nr. 155 din 20 iulie 1995); ► Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat (M. Of. nr. 1155 din 20 decembrie 2005); ► Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, republicată (M. Of. nr. 201 din 21 martie 2014); ► Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare (M. Of. nr. 990 din 12 decembrie 2006); ► Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării (M. Of. nr. 555 din 27 iulie 2015); ► Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată (M. Of. nr. 321 din 5 mai 2014); ► Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român (M. Of. nr. 427 din 17 iunie 2011); ► Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României (M. Of. nr. 426 din 17 iunie 2011).

Articolul l l9. Consiliul Suprem de Apărare a Tării Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi �oordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii. Notă. A se vedea şi Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (M. Of. nr. 494 din 10 iulie 2002).

Secţiunea a 2-a. Administraţia publică locală Notă. A se vedea şi O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 75-248 (M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019).

Articolul 120. Principii de bază (1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. (2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţi­ nând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.

Art. 121-123

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

54

Articolul 121. Autorităţi comunale şi orăşeneşti (1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii. (2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. (3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Notă. A se vedea şi Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor admi­ nistraţiei publice locale (M. Of. nr. 349 din 20 mai 2015).

Articolul 122. Consiliul judeţean (1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. (2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii. Notă. A se vedea şi Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (M. Of. nr. 349 din 20 mai 2015).

Articolul 123. Prefectul (1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. (3) Atributiile prefectului se stabilesc prin lege organică. (4) Între p;efecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. (5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios admi­ nistrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept. Notă. A se vedea şi: ► O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 249-276 (M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019); ► Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 3 (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004).

55 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 124-126

Capitolul VI. Autoritatea judecătorească

Secţiunea 1. Instanţele judecătoreşti Articolul 124. Înfăptuirea justiţiei

(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

Articolul 125. Statutul judecătorilor

(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii. (2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. (3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Notă. A se vedea şi Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată (M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005).

Articolul 126. Instantele judecătoreşti

(1) Justiţia se realizea�ă prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. (2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competentei sale. (4) Compuner�a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică. (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii. (6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorită­ ţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum

Art. 127-128

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 56

şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005); ► Codul de procedură civilă - Legea nr. 134/201O, republicată (M. Of. nr. 247 din 1O aprilie 2015); ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 201O); ► Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004).

Articolul 1 27. Caracterul public al dezbaterilor

Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. Notă. A se vedea şi: ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010, art. 352 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 201 O); ► Codul de procedură civilă Legea nr. 134/201 0, republicată, art. 17 (M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015); ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 6 parag. 1; ► Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 teza a li-a.

Articol u l 1 28. Folos i rea l i m b i i materne şi a i nterpret u l u i î n justiţie

(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română. (2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice. (3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi. (4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit. Notă. A se vedea şi: ► Codul de procedură penală - Legea nr. 135/2010, art. 12 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 201 O); ► Codul de procedură civilă Legea nr. 134/201O, republicată (M. Of. nr. 247 din 1O aprilie 2015), art. 18; ► Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 6 parag. 3.

57 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 129-132

Articolul 129. Folosirea căilor de atac Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Articolul 130. Poliţia instanţelor Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.

Secţiunea a 2-a. Ministerul Public Articolul 131. Rolul Ministerului Public (1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. (2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori consti­ tuiţi în parchete, în condiţiile legii. (3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii. Notă. A se vedea şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, Titlul I I I (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005).

Articolul 132. Statutul procurorilor (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiu lui legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Notă. A se vedea şi Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi pro­ curorilor, republicată (M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005).

Secţiunea a 3-a. Consiliul Superior al Magistraturii Notă. A se vedea şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magis­ traturii, republicată (M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012).

Art. 133-134

CONSTITUŢIA ROMÂN IEI • 58

Articolul 133. Rolul şi structura

(1 ) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 1 9 membri, din care: a) 1 4 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii , una pentru judecători şi una pentru procu rori ; prima secţie este compusă din 9 j udecători , iar cea de-a doua din 5 procurori ; b) 2 reprezentanţi ai societăţii civi le, special işti în dome n i u l dreptului, care s e bucură d e înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă n umai la l ucrări le în plen; c) ministru l justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi J us­ tiţie şi procu rorul general al Parchetul u i de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) l itera a) . (4) Du rata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magis­ traturii este de 6 ani. (5) Hotărâri le Consil i u l u i Superior al Magistraturii se iau prin vot secret. (6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Supe­ rior al Magistraturii la care participă. (7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 1 34 alineatul (2) . Articolul 134. Atribuţii

( 1 ) Consil i u l Superior al Magistratu rii p ropune P reşed i nte l u i Român iei n u m i rea în funcţie a judecătorilor şi a procu rori lor, c u excepţia celor stagiari , î n condiţiile legii. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedu ri i stabi l ite prin legea sa organ ică. În aceste situaţii , min istrul j ustiţiei, preşedintele Înaltei

59 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 134

Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot. (3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.

Tit l u l IV. Economia şi finanţele publ ice Articol ul 1 35. Economia (1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. (2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi men­ ţinerea echilibrului ecologic; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii; g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene. Articolul 1 36. Proprietatea (1) Proprietatea este publică sau privată. (2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietătii publice. (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori insti­ tuţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. (5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. Notă. A se vedea şi O.U .G. nr. 57/201 9 privind Codul administrativ, art. 284-353 (M. Of. nr. 555 din 5 iulie 201 9).

61 •

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 137-139

Articolul 137. Sistemul financiar (1 ) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege. (2) Moneda natională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice

(M. Of. nr. 597 din 13 august 2002); ► Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (M. Of. nr. 618 din 18 iulie 2006); ► Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale (M. Of. nr. 664 din 23 iulie 2004).

Articolul 138. Bugetul public naţional (1 ) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor. (2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului. (3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete. (4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii. (5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Articolul 139. Impozite, taxe şi alte contribuţii (1 ) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. (2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii. (3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.

Art. 140-141

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI •

62

Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (M. Of. nr. 688 din 1O septembrie 2015); ► Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (M. Of. nr. 547 din 23 iulie 2015).

Articolul 140. Curtea de Conturi (1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de for­ mare, de administrare şi de întrebuintare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În c�ndiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate. (2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exer­ ciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate. (3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate. (4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători. (5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii. (6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Notă. A se vedea şi Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi , republicată (M. Of. nr. 238 din 3 aprilie 2014). Legea nr. 94/1992 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 43/2006 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (M. Of. nr. 525 din 19 iunie 2006), dar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 544/2006 (M. Of. nr. 568 din 30 iunie 2006), a constatat neconstituţionalitatea acestui din urmă act normativ.

Articolul 141. Consiliul Economic şi Social Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parla­ mentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare. Notă. A se vedea şi Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, republicată (M. Of. nr. 740 din 2 octombrie 2015).

Titlul V. Curtea Constituţională Notă. A se vedea şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată (M. Of. nr. 807 din 3 decembrie 201O).

Articolul 142. Structura (1 ) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. (2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. (3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. (4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşe­ dintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani. (5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii. Articolul 143. Condiţii pentru numire Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 1 8 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Articolul 144. Incompatibilităţi Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior. Articolul 145. Independenţa şi inamovibilitatea Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. Articolul 146. Atribuţii Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de pro­ mulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

Art. 147

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI • 64

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parla­ mentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului; e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii; f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşe­ dintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului; g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului; h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României; i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia; j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni; k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic; I) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii. Articolul 147. Deciziile Curţii Constituţionale (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constitu­ ţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile

65 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 147

Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constitutionale. (3) Î� cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Titlul VI. Integrarea euroatlantică Articolul 148. Integrarea în Uniunea Europeană

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Euro­ pene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a com­ petenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod cores­ punzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2). (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene. Notă. A se vedea şi: ► Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre

Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, I rlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi I rlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005 (M. Of. nr. 465 din 1 iunie 2005); ► Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte (M. Of. nr. 876 din 12 decembrie 2011).

67 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 149

Articolul 1 49. Aderarea la Tratatul Atlanticu l u i de Nord

Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Notă. A se vedea şi Legea nr. 540/2004 pentru ratificarea Acordului privind statutul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, al reprezentanţilor naţionali şi al personalului internaţional, adoptat la Ottawa la 20 septembrie 1951, şi a Acordului privind statutul misiunilor şi reprezentanţilor statelor terţe pe lângă Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, adoptat la Bruxelles la 14 septembrie 1994 (M. Of. nr. 1150 din 6 decembrie 2004).

Titlul VII. Revizuirea Constituţiei Articolul 150. Iniţiativa revizuirii (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele Româ­ niei la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. (2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Notă. A se vedea şi Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată (M. Of. nr. 516 din 8 iunie 2004).

Articolul 151. Procedura de revizuire (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Notă. A se vedea şi Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 6-7 (M. Of. nr. 84 din 24 februarie 2000).

Articolul 152. Limitele revizuirii (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

69 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 152

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. (3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război. Notă. A se vedea şi Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, art. 3 (M. Of. nr. 84 din 24 februarie 2000).

Titlul VIII. Dispoziţii finale şi tranzitori i Articolul 1 53. Intrarea în vigoare Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum. La aceeaşi dată, Constituţia din 21 august 1965 este şi rămâne în întregime abrogată. Articolul 1 54. Conflictul temporal de legi (1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. (2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare. Articol ul 1 55. Dispoziţii tranzitorii (1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire. (2) Instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi. (3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat prezidential. (4) Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire. (5) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani. (6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare .

71 • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Art. 156

Notă. A se vedea şi O.U.G. nr. 117/2003 privind preluarea activităţii juris­ dicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele judecătoreşti (M. Of. nr. 752 din 27 octombrie 2003}.

Articolul 156. Republicarea Constituţiei Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi completată, după aprobarea prin referendum, se re­ publică de către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o nouă numerotare.

Convenţia

pentru apărarea d reptu rilor omului şi a l ibertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, denumită simplificat şi Con venţia europeană a drepturilor omului, a fost semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Conventia a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 1'35 din 31 mai 1994). În Monitorul Oficial a fost publicat textul Convenţiei revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3 (încheiat la Strasbourg la 6 mai 1963 şi intrat în vigoare la 21 septembrie 1970) , ale Protocolului nr. 5 (înc heiat la Strasbourg la 20 ianuarie 1966 şi intrat în vigoare la 20 decembrie 1971) şi ale Protocolului nr. 8 (încheiat la Viena la 19 martie 1985 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990). În afară de acestea, textul cuprindea dispoziţiile Protocolului nr. 2 (încheiat la Strasbourg la 6 mai 1963), care, în conformitate cu art. 5 parag. 3, a făcut parte integrantă din Convenţie odată cu intrarea sa în vigoare la 21 septembrie 1970. Convenţia a mai fost modificată prin Protocolul nr. 9 (încheiat la Roma la 6 noiembrie 1990 şi intrat în vigoare la 1 octombrie 1994, ratificat prin Legea nr. 30/1994 şi abrogat ulterior prin Protocolul nr. 11), Protocolul nr. 1 O (încheiat la Strasbourg la 25 martie 1992 , ratificat prin Legea nr. 30/1994 ş i care şi-a încetat aplicabilitatea la intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11), Protocolul nr. 11 referitor la restructurarea mecanismului de control stabilit prin Convenţie [încheiat la Strasbourg la 1 1 mai 1994, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 şi ratificat prin Legea nr. 79/1995 ( M. Of. nr. 147 din 13 iulie 1995) ; prin acest protocol au fost introduse denumiri marginale la toate articolele din Convenţie şi din protocoalele adiţionale] , Protocolul nr. 14 cu privire la modificarea sistemului de control al ConvenţieiI 1 1 [adoptat la Strasbourg la 13 mai 2004, intrat în vigoare la 1 iunie 1 1 1 La 27 mai 2009 a fost încheiat la Strasbourg Protocolul nr. 14bis, care a avut o aplicabilitate provizorie, începând cu 1 octombrie 2009, data intrării sale în vigoare, până la 1 iunie 2010, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 14.

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 7 4

2010[ 1 l şi ratificat prin Legea nr. 39/2005 (M. Of. nr. 238 din 22 martie 2005)] şi Protocolul nr. 15 [încheiat la Strasbourg la 24 iunie 2013, intrat în vigoare la 1 august 2021 şi ratificat prin Legea nr. 157/2014 (M. Of. nr. 886 din 5 decembrie 2014)], prin care, printre altele, a fost redus de la 6 luni la 4 luni termenul-limită în care Curtea poate fi sesizată cu o cerere. Protocolul nr. 16, încheiat la Strasbourg la 2 octombrie 2013, permite instanţelor supreme ale statelor membre să solicite Curţii formularea unor avize consultative asupra problemelor de principiu cu privire la interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor definite în Convenţie sau în protocoalele adiţionale. Protocolul nr. 16 a intrat în vigoare la 1 august 2018, pentru Părţile Contractante care l-au semnat şi ratificat. Prin Legea nr. 30/1994 au mai fost ratificate Primul Protocol adiţional la Convenţie (încheiat la Paris la 20 martie 1952 şi intrat în vigoare la 18 mai 1954), Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în Convenţie şi în Primul Protocol adiţional la Convenţie (încheiat la Strasbourg la 16 septembrie 1963 şi intrat în vigoare la 2 mai 1968), Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea (încheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983 şi intrat în vigoare la 1 martie 1985) şi Protocolul nr. 7 (încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1988). Ulterior, prin Legea nr. 103/2006 (M. Of. nr. 375 din 2 mai 2006) a fost ratificat Protocolul nr. 12 (încheiat la Roma la 4 noiembrie 2000 şi intrat în vigoare la 1 aprilie 2005), iar prin Legea nr. 7/2003 (M. Of. nr. 27 din 20 ianuarie 2003) a fost ratificat Protocolul nr. 13 privind abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele (încheiat la Vilnius la 3 mai 2002 şi intrat în vigoare la 1 iulie 2003).

1 1 1 Potrivit art. 20 parag. 1 din Protocolul nr. 1 4, ,,La data intrării în vigoare a prezentului protocol, dispoziţiile sale se vor aplica tuturor cererilor aflate pe rolul Cwţii, precum şi tuturor hotărârilor a căror executare este supravegheată de către Comitetul Miniştrilor'.

Cuprins Articolul 1. Obligaţia de a respecta drepturile omului Titlul I. Drepturi şi libertăţi Articolul 2. Dreptul la viaţă Articolul 3. Interzicerea torturii Articolul 4. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate Articolul 5. Dreptul la libertate şi la siguranţă Articolul 6. Dreptul la un proces echitabil Articolul 7. Nicio pedeapsă fără lege Articolul 8. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie Articolul 9. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie Articolul 1O. Libertatea de exprimare Articolul 11. Libertatea de întrunire şi de asociere Articolul 12. Dreptul la căsătorie Articolul 13. Dreptul la un recurs efectiv Articolul 14. Interzicerea discriminării Articolul 15. Derogare în caz de stare de urgenţă Articolul 16. Restricţii ale activităţii politice a străinilor Articolul 17. Interzicerea abuzului de drept Articolul 18. Limitarea folosirii restrângerii drepturilor Titlul li. Curtea Europeană a Drepturilor Omului Articolul 19. Înfiinţarea Curţii Articolul 20. Numărul judecătorilor Articolul 21. Condiţii de exercitare a funcţiilor Articolul 22. Alegerea judecătorilor Articolul 23. Durata mandatului şi revocarea Articolul 24. Grefa şi raportorii Articolul 25. Adunarea generală a Curţii Articolul 26. Completele de judecători unici, comitete, Camere şi Marea Cameră Articolul 27. Competenţa judecătorilor unici Articolul 28. Competenţa comitetelor Articolul 29. Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 76

Articolul 30. Desesizarea în favoarea Marii Camere Articolul 3 1 . Atribuţii ale Marii Camere Articolul 32. Competenţa Curţii Articolul 33. Cauze interstatale Articolul 34. Cereri individuale Articolul 35. Condiţii de admisibilitate Articolul 36. Intervenţia terţilor Articolul 37. Scoaterea de pe rol Articolul 38. Examinarea în contradictoriu a cauzei Articolul 39. Soluţionări pe cale amiabilă Articolul 40. Audiere publică şi acces la documente Articolul 41 . Reparaţie echitabilă Articolul 42. Hotărârile Camerelor Articolul 43. Retrimiterea în faţa Marii Camere Articolul 44. Hotărâri definitive Articolul 45. Motivarea hotărârilor şi deciziilor Articolul 46. Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor Articolul 47. Avize consultative Articolul 48. Competenţa consultativă a Curţii Articolul 49. Motivarea avizelor consultative Articolul 50. Cheltuieli de funcţionare a Curţii Articolul 51 . Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor Titlul III. Dispoziţii diverse Articolul 52. Anchetele Secretarului general Articolul 53. Apărarea drepturilor omului recunoscute Articolul 54. Competenţele Comitetului Miniştrilor Articolul 55. Renunţarea la alte mijloace de reglementare a diferendelor Articolul 56. Aplicare teritorială Articolul 57. Rezerve Articolul 58. Denunţare Articolul 59. Semnare şi ratificare Primul Protocol adiţional la Convenţie Articolul 1 . Protecţia proprietăţii Articolul 2. Dreptul la instruire

77 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Articolul 3. Articolul 4. Articolul 5. Articolul 6.

Dreptul la alegeri libere Aplicare teritorială Raportare la Convenţie Semnare şi ratificare

Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în Convenţie şi în Primul Protocol adiţional la Convenţie Articolul 1. Interzicerea privării de libertate pentru datorii Articolul 2. Libertatea de circulaţie Articolul 3. Interzicerea expulzării propriilor cetăţeni Articolul 4. Interzicerea expulzărilor colective de străini Articolul 5. Aplicare teritorială Articolul 6. Raportare la Convenţie Articolul 7. Semnare şi ratificare Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea Articolul 1. Abolirea pedepsei cu moartea Articolul 2. Pedeapsa cu moartea în timp de război Articolul 3. Interzicerea derogărilor Articolul 4. Interzicerea rezervelor Articolul 5. Aplicare teritorială Articolul 6. Raportare la Convenţie Articolul 7. Semnare şi ratificare Articolul 8. Intrare în vigoare Articolul 9. Funcţiile depozitarului Protocolul nr. 7 Articolul 1. Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini Articolul 2. Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală Articolul 3. Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară Articolul 4. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori Articolul 5. Egalitatea între soţi Articolul 6. Aplicare teritorială Articolul 7. Raportare la Convenţie Articolul 8. Semnare şi ratificare

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 78

Articolul 9. Intrare în vigoare Articolul 1O. Funcţiile depozitarului

Protocolul nr. 1 2 Articolul 1. Articolul 2. Articolul 3. Articolul 4. Articolul 5. Articolul 6.

Interzicerea generală a discriminării Aplicarea teritorială Raportarea la Convenţie Semnarea şi ratificarea Intrarea în vigoare Funcţiile depozitarului

Protocolul nr. 1 3 privind abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele Articolul 1 . Abolirea pedepsei cu moartea Articolul 2. Articolul 3. Articolul 4. Articolul 5. Articolul 6. Articolul 7. Articolul 8.

Interzicerea derogărilor Interzicerea rezervelor Aplicare teritorială Raportare la Convenţie Semnare şi ratificare Intrare în vigoare Funcţiile depozitarului

Protocolul nr. 1 6 Articolele 1 -1 1

Convenţia europeană a drepturilor omului[11 Roma, 4 noiembrie 1 950 Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luând în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omu­ lui, proclamată de A dunarea generală a Naţiunilor Unite la 1 O decembrie 1 948, considerând că această decla raţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă, considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reafirmând a taşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg, hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enuntate în Declaratia Universală, afirmând dă Înaltelor Părţi 'contractante le revine responsabilitatea primară, conform principiului subsidiarităţii, de a garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor definite în prezenta Convenţie şi protocoalele la aceasta şi că, în acest sens, acestea beneficiază de o marjă de apreciere, sub controlul Curţii Europene a Drepturilor Omului instituite prin prezenta Convenţief2l, au convenit asupra celor ce urmează: 1 1 1 Ratificată prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994). 121 Acest considerent a fost introdus prin art. 1 din Protocolul nr. 15 .

Art. 1-4

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 80

Articolul I . Obligatia de a respecta drepturile omului Înaltele Părţi Contr�ctante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în titlul I al prezentei Convenţii. Titlul I. Drepturi şi libertăţi Articolul 2. Dreptul la viaţă 1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege . Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. 2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă : a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ; b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ; c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie. Notă. A se vedea şi: ► art. 1 -5 din Protocolul n r. 6; ► preambulul şi art. 1 -3 din Protocolul n r. 1 3.

Articolul 3. Interzicerea torturii Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Articolul 4. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate 1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire . 2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie. 3. Nu se consideră muncă forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol :

81 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 5

a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de articolul 5 din prezenta Convenţie sau în timpul în care se află în libertate condiţionată ; b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu ; c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii ; d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale. Articolul 5. Dreptul la libertate şi la siguranţă 1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale : a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ; b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ; c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temei­ nice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ; d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente ; e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ; f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu

Art. 6

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 82

sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. 2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. 3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 litera c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală. 5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii. Notă. Prin art. 4 d i n Legea n r. 30/ 1 994 de ratificare a Convenţi e i , România a formulat o rezervă, în sensul c ă art. 5 din Convenţie n u va împiedica aplicarea de către România a dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 976/ 1 968, care reglementează sistemul disciplinar militar. Prin Legea n r. 345/2004 (M. Of. n r. 668 din 28 iulie 2004) această rezervă a fost retrasă, făcându-se în acelaşi timp precizarea că dispoziţiile Decretului nr. 976/1 968 sunt şi rămân abrogate.

Articolul 6. Dreptul la un proces echitabil

1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod ec hitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate

83 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 7.3

democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere. Articolul 7. Nicio pedeapsă fără lege 1 . Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor g9nerale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. Articolul 8. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie 1 . Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

Art. 9-10

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 84

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exerci­ tarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţi i sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 9. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Notă. A se vedea şi art. 2 din Primul Protocol adiţional. Articolul IO. Libertatea de exprimare

1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţi i ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi respon­ sabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii

85 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 11-14

confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Articolul 1 1. Libertatea de întrunire şi de asociere 1. Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi la libertate de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindi­ cate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, prote­ jarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat. Articolul 1 2. Dreptul la căsătorie Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept. Notă. A se vedea şi art. 5 din Protocolul n r. 7. Articolul 1 3. Dreptul la un recurs efectiv Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Notă. A se vedea şi art. 5 parag. 4 şi art. 6 parag. 1 din Conven ţ ie. Articolul 14. Interzicerea discriminării Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Art. 15- 18

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 86

Notă. A se vedea şi art. 1 din Protocolul n r. 1 2.

Articolul 15. Derogare în caz de stare de urgentă

1. În caz de război sau de alt pericol public ce am�ninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nicio derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolul 3, articolul 4 paragraful 1 şi articolul 7. 3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe Secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile . Notă. A se vedea şi: ► art. 3 din P rotocolul nr. 6; ► art. 4 din Protocolul n r. 7; ► art. 2 din Protocolul n r. 1 3.

Articolul 16. Restricţii ale activităţii politice a străinilor

Nicio dispoziţie a articolelor 1 O, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând Înaltelor Părţi Contractante să impună restrângeri activităţii politice a străinilor.

Articolul 17. Interzicerea abuzului de drept

Nicio dispoziţie din prezenta Convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această Convenţie.

Articolul 18. Limitarea folosirii restrângerii drepturilor

Restrângerile care, în termenii prezentei Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

87 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 19-22

Titlul li. Curtea Europeană a Drepturilor Omului[1 1 Articolul 19. Înfiinţarea Curţii

Pentru a asigura respectarea angajamentelor ce decurg pentru Înaltele Părţi Contractante din prezenta Convenţie şi din protocoalele sale, se înfiinţează o Curte Europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare Curtea. Aceasta va funcţiona permanent.

Articolul 20. Numărul judecătorilor

Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al Înaltelor Părţi Contractante.

Articolul 2 1 . Condiţii de exercitare a funcţiilor

1. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti având o competenţă recunoscută. 2. 121 Candidaţii trebuie să aibă mai puţin de 65 de ani la data până la care lista de trei candidaţi este aşteptată de Adunarea Parlamentară, în temeiul articolului 22. 3. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu individual. 4. În cursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nicio acti­ vitate incompatibilă cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate cu caracter permanent; orice problemă ridicată în aplicarea acestui paragraf este rezolvată de către Curte.

Articolul 22. Alegerea judecătorilor

1. Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei Înalte Părti Contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de tr�i candidaţi prezentaţi de Înalta Parte Contractantă. 1 1 1 Titlul li (art. 19-51) este reprodus astfel cum a fost amendat prin Proto­ colul nr. 11. 121 Parag. 2 al art. 21 a fost introdus prin art. 2 parag. 1 din Protocolul nr. 15, iar potrivit art. 2 parag. 2 din Protocol, parag. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol au devenit parag. 3 şi 4. Conform art. 8 parag. 1 din Protocolul nr. 15, ,,Modificările aduse

prin articolul 2 din prezentul protocol se aplică exclusiv candidatilor de pe listele prezentate Adunării Parlamentare de către Înaltele Părţi Contractante, în temeiul articolului 22 din Convenţie, ulterior intrării în vigoare a prezentului protocol'.

Art. 23-25

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 88

2 . 1 1 1 Abrogat. Articolul 23)21 Durata mandatului şi revocarea 1. Judecătorii sunt aleşi pentru o perioadă de 9 ani . Ei nu pot fi realeşi . 2.131 Judecătorii rămân în funcţie până la înlocuirea lor . Ei continuă totuşi să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi. 3 . Un judecător nu poate fi revocat din funcţie decât dacă ceilalţi judecători decid, cu o majoritate de două treimi, că el nu mai corespunde condiţiilor cerute . Articolul 24_141 Abrogat.

Articolul 24 (fostul articol 25). C5l Grefa şi raportorii 1. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin Regulamentul Curţii . 2 . Atunci când se pronunţă în complet de judecător unic, Curtea este asistată de raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii . Ei fac parte din grefa Curţii.

Articolul 25 (fostul articol 26))61 Adunarea generală a Cu rţii Curtea reunită în Adunarea plenară : a) alege, pentru o durată de 3 ani, pe preşedintele său şi pe unul sau doi vicepreşedinţi ; ei pot fi realeşi ; b) constituie Camere pentru o perioadă determinată ; 1 1 1 Parag. 2 al art. 22 a fost abrogat prin art. 1 din Protocolul nr. 14.

121 Art. 23 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 2 din Protocolul nr. 14. 131 Potrivit art. 2 parag. 3 din Protocolul nr. 15, parag. 2 al art. 23 (care prevedea că mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei împlinesc vârsta de 70 de ani) a fost abrogat, iar parag. 3 şi 4 ale aceluiaşi articol au devenit parag. 2 şi, respectiv, 3. Conform art. 8 parag. 1 din Protocolul nr. 15, ,,Modificările aduse

prin articolul 2 din prezentul protocol se aplică exclusiv candidatilor de pe listele prezentate Adunării Parlamentare de către Înaltele Părţi Contra;tante, în temeiul articolului 22 din Convenţie, ulterior intrării în vigoare a prezentului protocol'. 141 Art. 24 a fost abrogat prin art. 3 din Protocolul nr. 14. 151 Potrivit art. 4 din Protocolul nr. 14, art. 25 a devenit art. 24 şi este repro­ dus astfel cum a fost modificat prin acest protocol. 1'1 Potrivit art. 5 din Protocolul nr. 14, art. 26 a devenit art. 25 şi este repro­ dus astfel cum a fost modificat prin acest protocol.

89 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 26

c) alege preşedinţii Camerelor Curţii, care pot fi realeşi; d) adoptă regulamentul Curţii; e) alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri-adjuncţi; t) formulează orice cerere în temeiul articolului 26 paragraful 2. Articolul 26 (fostul articol 27). 11 1 Completele de judecători

unici, comitete, Camere şi Marea Cameră 1. Pentru examinarea cauzelor deduse judecăţii Curţii, aceasta se constituie din complete formate din judecător unic, comitete de 3 judecători, Camere de 7 judecători şi Marea Cameră, formată din 17 judecători. Camerele Curţii constituie comitete pentru o perioadă determinată. 2. La cererea Adunării generale a Curţii, Comitetul Miniştrilor poate să reducă la 5 numărul judecătorilor Camerelor, prin decizie unanimă şi pentru o perioadă determinată. 3. Judecătorul unic nu va examina nicio cerere introdusă împo­ triva Înaltei Părţi Contractante în numele căreia a fost ales. 4. Judecătorul ales în numele unei Înalte Părţi Contractante care este parte în cauză este membru de drept al Camerei sau al Marii Camere. În absenţa sa ori în cazul în care nu poate participa, va participa în calitate de judecător o persoană aleasă de preşedintele Curţii de pe o listă prezentată în prealabil de către Înalta Parte Contractantă. 5. De asemenea, tac parte din Marea Cameră preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi în conformitate cu Regulamentul Curţii. Când cauza este transmisă Marii Camere în temeiul articolului 43, niciun judecător al Camerei care a pronunţat decizia nu poate să tacă parte din Marea Cameră, cu exceptia preşedintelui Camerei şi a judecătorului care a participat în numel� Înaltei Părţi Contractante interesate.

1 1 1 Potrivit art. 6 din Protocolul nr. 14, art. 27 a devenit art. 26 şi este repro­ dus astfel cum a fost modificat prin acest protocol.

Art. 27-29

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 90

Articolul 27. 11 1 Competenţa judecătorilor unici 1. Judecătorul unic poate declara inadmisibilă o cauză, în temeiul articolului 34, sau poate decide radierea ei de pe rol atunci când o asemenea decizie poate fi luată fără o examinare suplimentară. 2. Decizia este definitivă. 3. Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă o cauză sau nu o radiază de pe rol, acesta o va transmite unui comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară. Articolul 28. 121 Competenţa comitetelor

1. Un comitet sesizat cu o cerere individuală formulată în temeiul articolului 34 poate, cu unanimitate de voturi: a) să o declare ca fiind inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, atunci când o asemenea decizie poate fi luată fără o examinare suplimentară; sau b) să o declare ca admisibilă şi să pronunţe în acelaşi timp o hotărâre pe fond, atunci când problema referitoare la interpretarea sau aplicarea Convenţiei ori a protocoalelor sale, care este la originea cauzei, face obiectul unei jurisprudenţe constante a Curţii. 2. Deciziile şi hotărârile prevăzute la paragraful 1 sunt definitive. 3. Dacă judecătorul ales în numele Înaltei Părţi Contractante, parte în cauză, nu este membru al comitetului, acesta din urmă poate, în orice fază a procedurii, să îl invite să participe în locul unuia dintre membri, ţinând seama de toţi factorii pertinenţi, inclusiv dacă partea a contestat aplicarea procedurii prevăzute la paragraful 1 litera b). Articolul 29. Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului 1 _ 131 Dacă nu a fost luată nicio decizie în temeiul articolelor 27 sau 28 şi nici nu a fost pronunţată o hotărâre potrivit articolului 28, Camera se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor

1 1 1 Art. 27 a fost introdus prin art. 7 din Protocolul nr. 14. 121 Art. 28 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 8 din Protocolul nr. 14. 131 Parag. 1 al art. 29 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 9 pct. 1 din Protocolul nr. 14.

91 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 30-31

individuale formulate conform articolului 34. Decizia asupra admisi­ bilităţii poate fi luată separat. 2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor introduse de state în virtutea articolului 33. Cu excepţia cazurilor în care Curtea decide altfel, în cazuri excepţionale decizia asupra admisibilităţii se ia separat1 1 1. 3 _ 121 Abrogat.

Articolul 30. Desesizarea în favoarea Marii Camere

În cazul în care cauza adusă înaintea unei Camere ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea Convenţiei sau a proto­ coalelor sale, sau dacă soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât nu a pronunţat hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere131_

Articolul 3 1. Atribuţii ale Marii Camere

Marea Cameră: a) se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea articolului 33 sau a articolului 34, atunci când cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea articolului 30 sau când cauza i-a fost deferită în virtutea articolului 43141; b)l51 se pronunţă asupra aspectelor cu privire la care Curtea este sesizată de către Comitetul Miniştrilor în temeiul articolului 46 paragraful 4; şi 1 , 1 Fraza finală de la parag. 2 al art. 29 a fost introdusă prin art. 9 pct. 2 din Protocolul nr. 14. 121 Parag. 3 al art. 29 a fost abrogat prin art. 9 pct. 3 din Protocolul nr. 14. 131 Cuvintele „în afara cazului în care una dintre părţi se opune la aceasta" din cuprinsul art. 30 au fost eliminate prin art. 3 din Protocolul nr. 15. Potrivit art. 8 parag. 2 din Protocolul nr. 15, ,,Modificarea adusă prin articolul 3 din prezentul protocol nu se aplică cauzelor pendinte în care una dintre părţi s-a opus, anterior intrării in vigoare a prezentului protocol, propunerii uneia dintre camerele Curţii de a se desesiza în favoarea Marii Camere". 141 Cuvântul „şi" de la sfârşitul lit. a) a art. 31 a fost eliminat prin art. 1 O pct. 1 din Protocolul nr. 14. 151 Potrivit art. 10 pct. 2 din Protocolul nr. 14, la art. 31 a fost introdusă o nouă Iii. b), iar Iii. b) a devenit Iii. c).

Art. 32-35

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 92

c) examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea articolului 47.

Articolul 32.11 1 Competenţa Curţii 1 . Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpre­

tarea şi aplicarea Convenţiei şi a protocoalelor sale, care îi sunt supuse în conditiile prevăzute în articolele 33, 34, 46 şi 47. 2. În caz de �ontestare a competenţei sale, Curtea hotărăşte.

Articolul 33. Cauze interstatale

Orice Înaltă Parte Contractantă poate sesiza Curtea asupra ori­ cărei pretinse încălcări a prevederilor Convenţiei şi ale protocoalelor sale de către o altă Înaltă Parte Contractantă.

Articolul 34. Cereri individuale

Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de par­ ticulari care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre Înaltele Părţi Contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în protocoalele sale. Înaltele Părţi Contractante se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exerciţiul eficace al acestui drept.

Articolul 35. Condiţii de admisibilitate

1. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept interna­ ţional general recunoscute, şi într-un termen de 4 luni121, începând cu data deciziei interne definitive.

1 1 1 Art. 32 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 1 din Protocolul nr. 1 4. 121 Sintagma „într-un termen de 6 luni" din cuprinsul art. 35 parag. 1 a fost înlocuită cu sintagma „într-un termen de 4 luni" prin art. 4 din Protocolul nr. 1 5. Potrivit art. 8 parag. 3 din Protocolul nr. 1 5 , ,,Articolul 4 din prezentul protocol va intra în vigoare la expirarea unei perioade de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului protocol (data intrării în vigoare a Protocolului nr. 15 este 1 august 2021 - n. r.). Articolul 4 din prezentulprotocol nu se aplică cererilor în care decizia definitivă, în sensul articolului 35 paragraful 1 din Convenţie, este anterioară datei intrării în vigoare a articolului 4 din prezentul protocol'.

93 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 36

2. Curtea nu reţine nicio cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34, dacă: a) ea este anonimă; sau b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată ante­ rior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi. 3. 1 1 1 Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul articolului 34, atunci când apreciază că: a) cererea este incompatibilă cu prevederile Convenţiei sau ale protocoalelor sale, este în mod vădit neîntemeiată ori abuzivă; sau b) reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin protocoalele sale impune examinarea pe fond a cereriil21. 4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.

Articolul 36. Intervenţia terţilor

1 . În orice cauză aflată în fata unei Camere sau a Marii Camere, o Înaltă Parte Contractantă, al �ărei cetăţean este reclamantul, ar13 dreptul de a prezenta observatii scrise şi de a lua parte la audieri. 2. În interesul bunei admi�istrări a justiţiei, preşedintele Curţii poate invita orice Înaltă Parte Contractantă care nu este parte în cauză sau orice persoană interesată, alta decât reclamantul, să prezinte observatii scrise sau să ia parte la audiere. 3. 131 În orice �auză aflată pe rolul unei Camere sau al Marii Camere Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei poate prezenta observaţii scrise şi poate lua parte la audieri.

1 1 1 Parag. 3 al art. 35 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Protocolul nr. 14. 121 Cuvintele „şi cu condiţia de a nu respinge pentru acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională" din cuprinsul art. 35 parag. 3 lit. b) au fost eliminate prin art. 5 din Protocolul nr. 15. 131 Parag. 3 al art. 36 a fost introdus prin art. 13 din Protocolul nr. 14.

Art. 37-39

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 94

Articolul 37. Scoaterea de pe rol

1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că: a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau b) litigiul a fost rezolvat; sau c) pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea exami­ nării cererii nu se mai justifică. Totuşi Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin protocoalele sale o cere. 2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică. Articolul 38.C1 1 Examinarea în contradictoriu a cauzei

Curtea examinează cauza în condiţii de contradictorialitate cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, procedează la o anchetă, pentru a cărei bună desfăşurare Înaltele Părţi Contractante implicate vor pune la dispoziţie toate facilităţile necesare.

Articolul 39.C2J Solutionări pe cale amiabilă

1. În orice etapă a pr�cedurii Curtea se poate pune la dispoziţia părţilor în vederea soluţionării pe cale amiabilă a cauzei, care să reflecte respectarea drepturilor omului, aşa cum sunt recunoscute acestea în Convenţie şi în protocoalele sale. 2. Procedura descrisă la paragraful 1 este confidentială. 3. În cazul încheierii unei convenţii de rezolvare' amiabilă, Curtea scoate cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la o prezentare sumară a situaţiei de fapt şi a soluţiei adoptate. 4. Această decizie este transmisă Comitetului Miniştrilor, care supraveghează executarea clauzelor din convenţia de soluţionare pe cale amiabilă, aşa cum au fost reţinute în decizie.

1 ,1 Art. 38 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 14 din Protocolul nr. 14. 121 Art. 39 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 15 din Protocolul nr. 14.

95 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 40-44

Articolul 40. Audiere publică şi acces la documente 1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivat de circumstanţe excepţionale. 2. Documentele depuse la grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care preşedintele Curţii nu decide altfel. Articolul 41. Reparaţie echitabilă Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Conventiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. Articolul 42. Hotărârile Camerelor H otărârile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor articolului 44 paragraful 2. Articolul 43. Retrimiterea în faţa Marii Camere 1. Într-un termen de 3 luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte în cauză poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere. 2. Un colegiu de cinci judecători ai Marii Camere accepfă cererea în cazul în care cauza ridică o problemă gravă referitoare la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general. 3. În cazul în care colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărâre. Articolul 44. Hotărâri definitive 1. Hotărârea Marii Camere este definitivă. 2. Hotărârea unei Camere devine definitivă: a) atunci când părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; sau b) la 3 luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută; sau c) atunci când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată potrivit articolului 43. 3. Hotărârea definitivă se publică.

Art. 45-46

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 96

Articolul 45. Motivarea hotărârilor şi deciziilor

1. Hotărârile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile sunt motivate. 2. Dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale separate. Articolul 46.C1 J Forta obligatorie şi executarea hotărârilor

1. Înaltele Părţi Contractante se obligă să se conformeze hotă­ rârilor definitive ale Curţii, pronunţate în cauzele în care sunt părţi. 2. Hotărârea definitivă a Curţii se transmite Comitetului Miniştrilor care supraveghează executarea acesteia. 3. În cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că suprave­ gherea executării unei hotărâri definitive este împiedicată de o dificultate de interpretare a acestei hotărâri, el poate sesiza Curtea pentru a se pronunţa asupra acestei probleme de interpretare. Decizia cu privire la sesizarea Curţii se ia prin vot cu o majoritate de două treimi din numărul reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului Miniştrilor. 4. În cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că o Înaltă Parte Contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive pronunţate într-un litigiu în care este parte, acesta poate, după ce a pus în întârziere Înalta Parte Contractantă, să sesizeze Curtea cu privire la problema respectării de către aceasta a obligaţiei prevăzute la paragraful 1, printr-o decizie luată cu votul majorităţii de două treimi din numărul reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului Miniştrilor. 5. Dacă Curtea constată o încălcare a prevederilor paragrafului 1, trimite cauza Comitetului Miniştrilor pentru ca acesta să examineze măsurile care se impun. Dacă Curtea constată că nu s-a produs o încălcare a prevederilor paragrafului 1, va transmite cauza Comite­ tului Miniştrilor, care va decide încetarea supravegherii executării.

1 1 1 Art. 46 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 16 din Protocolul nr. 14.

97 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 47-51

Articolul 47. Avize consultative 1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor sale. 2. Aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în titlul I al Con­ venţiei şi în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut în Convenţie. 3. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin votul majorităţii reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din acesta. Articolul 48. Competenţa consultativă a Curţii Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul Miniştrilor este de competenţa sa, aşa cum aceasta este definită de articolul 47. Articolul 49. Motivarea avizelor consultative 1. Avizul Curţii trebuie motivat. 2. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale separate. 3. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor. Articolul 50. Cheltuieli de funcţionare a Curţii Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei. Articolul 5 1. Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor Judecătorii se bucură, pe timpul exercitării funcţiilor lor, de privi­ legiile şi imunităţile prevăzute la articolul 40 din Statutul Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol.

Art. 52-56

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 98

Titlul III. Dispoziţii diversec1 1 Articolul 52. Anchetele Secretarului general

Orica re Înaltă Parte Contractantă va furniza , la solicitarea Secre­ tarului general al Consiliului Europei , explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul său intern asigură aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei Convenţii.

Articolul 53. Apărarea drepturilor omului recunoscute

Nicio dispoziţie din prezenta Convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei Părţi Contractante sau oricărei alte convenţii la care această Parte Contractantă este parte.

Articolul 54. Competenţele Comitetului Miniştrilor

Nicio dispoziţie a prezentei Convenţii nu aduce atingere com­ petenţelor conferite Comitetului Miniştrilor prin Statutul Consiliului Europei.

Articolul 55. Renunţarea la alte mijloace de reglementare a diferendelor

Înaltele Părţi Contractante renunţă reciproc, în afara unei în­ ţelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care există între ele, în vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii unui alt mod de reglementare decât cele pre­ văzute de numita Convenţie.

Articolul 56. Aplicare teritorială

1. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior să declare, prin notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei, că prezenta Convenţie se va aplica, sub rezerva paragrafului 4 al prezentului articol , tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigură.

1 1 1 Titlul I I I este reprodus astfel cum a fost amendat prin Protocolul nr. 1 1 .

99 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Art. 57-58

2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu a 30-a zi socotită de la data la care Secretarul general al Consiliului Europei va fi primit această notificare. 3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezentei Convenţii vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale. 4. Orice stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie că acceptă competenţa Curţii de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice , organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare , conform articolului 34 din Convenţie. Articolul 57. Rezerve 1. Oricare stat poate, în momentul semnării prezentei Convenţii sau al depunerii instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a Convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu această dispoziţie . Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol . 2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă expunere privind legea în cauză . Notă. A se vedea şi: ► art. 4 din Protocolul nr. 6; ► art. 3 din Protocolul n r. 1 3.

Articolul 58. Denunţare 1. O Înaltă Parte Contractantă nu poate denunţa prezenta Convenţie decât după expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a Convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte Părţi Contractante. 2. Această denunţare nu poate avea drept efect să dezlege Înalta Parte Contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta Convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi produce efectele .

Art. 59

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 100

3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta Convenţie orice Parte Contractantă care ar înceta de a mai fi mem­ bru al Consiliului Europei. 4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit articolului 56.

Articolul 59. Semnare şi ratificare

1. Prezenta Convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei. 2. 1 1 1 Uniunea Europeană poate adera la prezenta Convenţie. 3. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. 4. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, Convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare. 5. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a Conventiei, numele Înaltelor Părţi Contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior. Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor.

1 1 1 Parag. 2 al art. 59 a fost introdus prin art. 17 din Protocolul nr. 14, iar, potrivit aceleiaşi dispoziţii, parag. 2, 3 şi 4 au devenit parag. 3, 4 şi, respectiv, 5.

1 0 1 • CONVENŢIA ŞI

Primul Protocol

PROTOCOALELE

Primul Protocol adiţional la Convenţie[1 1 Paris, 20 martie 1 952 Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia), au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul I . Protecţia proprietăţii

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Articolul 2. Dreptul la instruire

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exer­ citarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice. Notă. Potrivit art. 4 pct. 2 din Legea nr. 30/1 994 de ratificare a Convenţiei, „ România interpretează art. 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţie ca neimpunând obligaţii financiare suplimentare referitoare la instituţiile de în văţământ privat, altele decât cele stabilite prin legea internâ'.

1 1 1 Ratificat prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994). Este reprodus astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11.

Primul Protocol

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 1 02

Articolul 3. Dreptul la alegeri libere Înaltele Părţi Contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Articolul 4. Aplicare teritorială Orice Înaltă Parte Contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării prezentului protocol sau în orice alt moment ulterior, să comunice Secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care aceasta se angajează ca dispoziţiile prezentului protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt de­ semnate în declaraţia respectivă şi ale căror relaţii internaţionale aceasta le asigură. Orice Înaltă Parte Contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului precedent poate, după un anumit interval de timp, să comunice o nouă declaraţie care să modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau care să pună capăt aplicării dispo­ ziţiilor prezentului protocol cu privire la un anumit teritoriu. O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în conformitate cu paragraful 1 din articolul 56 al Convenţiei. Articolul 5. Raportare la Conventie Înaltele Părţi Contractante vor considera articolele 1, 2, 3 şi 4 din acest protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se vor aplica în consecinţă. Articolul 6. Semnare şi ratificare Prezentul protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei, semnatari ai Convenţiei; el va fi ratificat odată cu Convenţia sau după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. Pentru oricare semnatar care îl va ratifica ulterior, protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de ratificare. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei, care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat protocolul.

1 03 •

Protocolul nr. 4

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Încheiat la Paris la 20 martie 1952, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi şi l ibertăţi, altele decât cele deja înscrise în Convenţie şi în Primul Protocol adiţional la Convenţie[1 1 Strasbourg, 1 6 septembrie 1 963 Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1 950 (denumită în continuare Convenţia), şi în articolele 1 -3 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, semnat la Paris la 20 martie 1952, au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul I. Interzicerea privării de libertate pentru datorii

Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală.

Articolul 2. Libertatea de circulaţie

1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. 2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa. 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, 1 1 1 Ratificat prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994). Este reprodus astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11.

Protocolul nr. 4

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 1 04

siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. 4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Articolul 3. Interzicerea expulzării propriilor cetăţeni

1. Nimeni nu poate fi expulzat printr-o măsură individuală sau colectivă, de pe teritoriul statului al cărui cetăţean este. 2. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al cărui cetăţean este.

Articolul 4. Interzicerea expulzărilor colective de străini Expulzările colective de străini sunt interzise.

Articolul 5. Aplicare teritorială

1. Oricare Înaltă Parte Contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării prezentului protocol sau în orice moment ulterior, să comunice Secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care ea se angajează ca dispoziţiile prezentului protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia respectivă şi ale căror relaţii internaţionale ea le asigură. 2. Orice Înaltă Parte Contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului precedent poate, periodic, să comunice o nouă declaraţie prin care să modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau prin care să pună capăt aplicării dispoziţiilor pre­ zentului protocol cu privire la un anumit teritoriu. 3. O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind făcută în conformitate cu paragraful 1 din articolul 56 al Convenţiei. 4. Teritoriul oricărui stat la care se aplică prezentul protocol, în virtutea ratificării sau a acceptării sale de către respectivul stat, şi fiecare dintre teritoriile cu privire la care protocolul se aplică, în virtutea unei declaraţii semnate de respectivul stat conform prezentului articol, vor fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirilor la teritoriul unui stat, făcute de articolele 2 şi 3.

1 05 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protocolul nr. 4

5. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau la mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform articolului 34 din Convenţie privitor la articolele 1-4 din prezentul protocol sau la unele dintre acestea.

Articolul 6. Raportare la Conventie

Înaltele Părţi Contractante vor considera articolele 1-5 ale acestui protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se vor aplica în consecinţă .

Articolul 7. Semnare şi ratificare

1. Prezentul protocol este desc his spre semnare membrilor Consiliului Europei, semnatari ai Convenţiei ; el va fi ratificat odată cu Convenţia sau după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a cinci instrumente de ratificare. Pentru oricare semnatar care îl va ratifica ulterior, protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de ratificare. 2. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat protocolul. În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest sens, au semnat prezentul protocol. Înc heiat la Strasbourg la 16 septembrie 1963, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în ar hivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

Protocolul nr. 6

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 1 06

Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea[ 1 1 Strasbourg, 28 aprilie 1 983 Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezen­ tului protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1 950 (denumită în continuare Convenţia), considerând că progresele intervenite în mai multe state membre ale Consiliului Europei exprimă o tendinţă generală în favoarea abolirii pedepsei cu moartea, au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul I . Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat.

Articolul 2. Pedeapsa cu moartea în timp de război

Un stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvârşite în timp de război sau de pericol iminent de război; o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale. Statul respectiv va comunica Secretarului general al Consiliului Europei dispoziţiile aferente ale legislaţiei în cauză.

Articolul 3. Interzicerea derogărilor

Nicio derogare de la dispoziţiile prezentului protocol pe temeiul articolului 15 din Convenţie nu este îngăduită.

Articolul 4. Interzicerea rezervelor

Nicio rezervă la dispoziţiile prezentului protocol pe temeiul articolului 57 din Convenţie nu este admisă.

111 Ratificat prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr . 135 din 31 mai 1994). Este reprodus astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr . 1 1 .

1 07 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protocolul nr. 6

Articolul 5. Aplicare teritorială 1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depune rii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau terito riile cu privi re la care se va aplica prezentul protocol . 2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie ad resată Secretarului general al Consiliului Europei să extindă aplicarea p rezentului protocol la oricare alt terito riu desemnat în declaraţie . Protocolul va intra în vigoare cu p rivi re la acest te ritoriu, în prima zi a lunii ca re urmează datei primirii declaraţiei de către Secretarul general. 3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Sec retarului general. Retragerea va produce efecte din prima zi a lunii care u rmează datei primirii notificării de către Secretarul gene ral. Articolul 6. Raportare la Convenţie Statele părţi consideră articolele 1-5 ale prezentului protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă. Articolul 7. Semnare şi ratificare Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul protocol fără ca , simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. Instrumentele de ratificare, de accepta re sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul gene ral al Consiliului Europei. Articolul 8. Intrare în vigoare 1. Prezentul protocol va int ra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei la care cinci state memb re ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin protocol, conform dispoziţiilor articolului 7. 2 . Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consim­ ţământul de a fi legat prin protocol, acesta va int ra în vigoa re în prima

Protocolul nr. 7

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 108

zi a lunii care u rmează datei depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 9. Funcţiile depozitarului

Secretaru l gene ra l a l Consi liu lui Eu ropei va notifica state lor memb re ale consiliului : a) orice semnare ; b) depunerea o rică rui instrument de ratificare, de accepta re sau de ap roba re ; c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului p rotocol, conform articolelor 5 şi 8 ; d) orice alt act, notifica re sau comunica re având o legătură cu prezentul p rotocol. În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat p rezentul p rotocol. Încheiat la Strasbou rg la 28 aprilie 1983, în limbile f ranceză şi engleză, ambele texte fiind ega l autentice, într-un singu r exempla r, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Eu ropei va transmite copie certificată fiecă ruia dintre state le membre a le Consi liu lui Eu ropei.

Protocolul nr. 7c1 1 Strasbourg, 22 noiembrie 1 984 Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezen­ tului protocol, hotărâte să ia noi măsuri de natură să asigure garantarea colec­ tivă a anumitor drepturi şi libertăţi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1 950 (denumită în continuare Convenţia), au convenit asupra celor ce urmează: 1 1 1 Ratificat prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994). Este reprodus astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11.

1 09 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protocolul nr, 7

Articolul I . Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini 1. Un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii şi el trebuie să poată: a) să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale; b) să ceară examinarea cazului său; şi c) să ceară să fie reprezentat în acest scop în faţa autorităţilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate. 2. Un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate în paragraful 1 a), b) şi c) al acestui articol, atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţională. Articolul 2. Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală 1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. 2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infrac­ ţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale. Articolul 3. Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este des­ păgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.

Protocolul nr. 7

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 1 1 0

Articolul 4. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori 1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către juris­ dicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat. 2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată. 3. Nicio derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul articolului 15 din Convenţie. Articolul 5. Egalitatea între soţi Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor. Articolul 6. Aplicare teritorială 1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul protocol, precizând măsura în care el se angajează ca dispoziţiile prezentului protocol să se aplice acestui sau acestor teritorii. 2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul general. 3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe pre­ cedente va putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Secretarului general. Retragerea sau modifica rea va produce efecte

1 1 1 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protocolul nr. 7

în p rima zi a lunii care u rmează expirării unei pe rioade de 2 luni de la data primirii notifică rii de către Sec retarul gene ral . 4. O decla raţie pot rivit p rezentului articol va fi considerată ca fiind în confo rmitate cu pa rag raful 1 din articolul 56 al Convenţiei. 5 . Te rito riul o rică rui stat cu p rivi re la care p rezentul p rotocol se aplică în vi rtutea ratifică rii, a acceptării sau a aprobă rii sale de către statul respectiv şi fiecare dintre teritoriile cu privire la ca re protocolul se aplică în baza unei declaraţ ii făcute de respectivul stat, confo rm prezentului a rticol , pot fi conside rate ca teritoriile distincte în sensul refe ri rii la te rito riul unu i stat făcute la articolul 1. 6. O rice stat ca re a făcut o declaraţie pot rivit pa rag rafului 1 sau 2 al p rezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare , referitor la unul sau la mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a p rimi ce re rile pe rsoanelo r fizice, ale organizaţiilor neguve rnamentale sau ale g rupu rilor de pe rsoane particula re , conform articolului 34 din Convenţie privitor la art icolele 1-5 din p rezentul protocol. Articolul 7. Raportare la Convenţie Statele părţi conside ră articolele 1-6 ale p rezentului p rotocol ca art icole ad iţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă. Articolul 8. Semnare şi ratificare P rezentul p rotocol este deschis spre semna re statelor memb re ale Cons iliului Eu ropei ca re au semnat Convenţia. E l va fi supus ratifică rii, acceptării sau ap robării. Un stat memb ru al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau ap roba p rezentul p rotocol fără să fi ratificat simultan sau anterior Convenţ ia . Inst rumentele de ratifica re, de accepta re sau de ap robare vor fi depuse la Sec reta rul gene ral al Consiliului Eu ropei. Articolul 9. Intrare în vigoare 1. Prezentul protocol va intra în vigoa re în p rima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data la care şapte state membre ale Consiliului Europei îşi vo r fi exp rimat consimţământul de a fi legate pr in p rotocol conform dispoziţiilo r a rticolului 8 .

Protocolul nr. 12

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 1 12

2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consim­ ţământul de a fi legat prin protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare . Articolul 10. Funcţiile depozitarului Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor statelor membre ale Consiliului Europei : a) orice semnare ; b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau aprobare ; c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol conform articolelor 6 şi 9 ; d ) orice alt act, notificare sau declaraţie având legătură cu prezentul protocol. În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul protocol . Încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în ar hivele Consiliului Europei . Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei. Protocolul nr. 1 2[1 1 Roma, 4 noiembrie 2000 Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezen­ tului protocol, luând în considerare principiul fundamental în virtutea căruia toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală din partea legii,

1 1 1 Ratificat prin Legea nr. 103/2006 (M. Of. nr. 375 din 2 mai 2006).

1 1 3 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protocolul nr. 12

hotărâte să ia noi măsuri pentru promovarea egalităţii tuturor persoanelor din garantarea colectivă a unei interziceri generale a discriminării, prin intermediul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiem­ brie 1 950 (denumită în continuare Convenţia), reafirmând că principiul nediscriminării nu împiedică statele părţi să ia măsuri pentru promovarea unei egalităţi depline şi efective, cu condiţia existenţei unei justificări obiective şi rezonabile a acestor măsuri, au convenit asupra celor ce urmează: Articolul I . Interzicerea generală a discriminării 1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate la paragraful 1. Articolul 2. Aplicarea teritorială 1. Orice stat poate, la data semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare sau aprobare, să indice teritoriul sau teritoriile cărora li se va aplica prezentul protocol. 2. Orice stat poate, la orice dată ulterioară, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului protocol asupra oricărui alt teritoriu indicat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest teritoriu, în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul general. 3. Orice declaraţie făcută în temeiul celor două paragrafe pre­ cedente poate fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu indicat în declaraţie, printr-o notificare adresată Secretarului general. Retragerea sau modificarea oricărei declaraţii va produce efecte în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de 3 luni de la data primirii acestei notificări de către Secretarul general.

Protocolul nr. 12

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 1 1 4

4. O declaraţie făcută conform prezentului articol va fi considerată ca fiind făcută conform paragrafului 1 al articolului 56 din Convenţie. 5. Orice stat care a făcut o declaraţie conform paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau mai multe dintre teritoriile vizate în declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau grupurilor de particulari, în conformitate cu articolul 34 din Convenţie, referitor la articolul 1 din prezentul protocol. Articolul 3. Raportarea la Convenţie Statele părţi consideră articolele 1 şi 2 ale prezentului protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei vor fi aplicate în mod corespunzător. Articolul 4. Semnarea şi ratificarea Prezentul protocol va fi deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării . Un stat membru al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul protocol fără a ratifica în prealabil sau simultan Convenţia. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei. Articolul 5. Intrarea în vigoare 1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de 3 luni de la data la care 1 O state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţă­ mântul de a fi legate prin prezentul protocol, conform prevederilor articolului 4. 2 . Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior con­ simţământul de a fi legat prin prezentul protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de 3 luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare, acceptare sau aprobare.

1 1 5 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protocolul nr, 13

Articolul 6. Funcţiile depozitarului

Secretarul ge neral al Co nsiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului : a) orice sem nare ; b) depunerea oricărui i nstrume nt de ratificare, de acceptare sau de aprobare ; c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform articolelor 2 şi 5 ; d ) orice alt act, notificare sau comu nicare avâ nd o legătură cu prezentul protocol . Încheiat la Roma la 4 noiembrie 2000, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exem plar, care va fi depus în ar hivele Co nsiliului Euro­ pei . Secretarul general al Co nsiliului Europei va transmite câte o copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei .

Protocolul nr. 1 3 privind abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţe1e11 1 Vilnius, 3 mai 2002 Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezen­ tului protocol, convinse că dreptul fiecăruia la viaţă reprezintă o valoare funda­ mentală într-o societate democratică şi că abolirea pedepsei cu moartea este esenţială pentru apărarea acestui drept şi pentru deplina recunoaştere a demnităţii înnăscute a tuturor fiinţelor umane, dorind să consolideze apărarea dreptului la viaţă garantat de către Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1 950 {denumită în continuare Convenţia), 1 1 1 Ratificat prin Legea nr. 7/2003 (M. Of. nr. 27 din 20 ianuarie 2003).

Protocolul nr. 13

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 1 1 6

considerând că Protocolul nr. 6 la Convenţie privind abolirea pedepsei cu moartea, semnat la Strasbourg la 28 aprilie 1 983, nu exclude pedeapsa cu moartea referitoare la actele comise în timp de război sau de pericol iminent de război, fiind hotărâte să acţioneze în cele din urmă pentru abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele, au convenit asupra celor ce urmează: Articolul I. Abolirea pedepsei cu moartea Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat. Articolul 2. Interzicerea derogărilor Nicio derogare de la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul articolului 15 din Convenţie nu este îngăduită. Articolul 3. Interzicerea rezervelor Nicio rezervă la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul articolului 57 din Convenţie nu este admisă. Articolul 4. Aplicare teritorială 1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare ori de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul protocol. 2. Orice stat poate, în orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul general. 3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe pre­ cedente va putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adre­ sată Secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea sau modificarea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de la data primirii notificării de către Secretarul general.

1 1 7 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protocolul nr. 13

Articolul 5. Raportare la Convenţie

Statele părţi consideră articolele 1-4 din prezentul protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 6. Semnare şi ratificare

Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul protocol fără ca, simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. In­ strumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 7. Intrare în vigoare

1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de la data la care zece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin protocol, conform dispoziţiilor articolului 6. 2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior con­ simţământul de a fi legat prin protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 8. Funcţiile depozitarului

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului: a) orice semnare; b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare; c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform articolelor 4 şi 7; d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul protocol. În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul protocol.

Protocolul nr. 16

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 118

Încheiat la Vilnius la 3 mai 2002, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei.

Protocolul nr. 1 6[1 1 Strasbourg, 2 octombrie 201 3 Preambul Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte Înalte Părţi Contractante la Convenţia pentru apărarea drepturi/or omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1 950 (denumită În continuare Convenţia), semnatare ale prezentului protocol, a vând i"n vedere dispoziţiile Convenţiei, Îndeosebi articolul 1 9 privind Înfiinţarea Curţii Europene a Drepturi/or Omului (denumită În continuare Curtea); considerând că extinderea competenţei Curţii pentru a formula avize consultative va consolida interacţiunea dintre Curte şi autorită­ ţile naţionale, precum şi aplicarea Convenţiei, conform principiului subsidiarităţii; a vând În vedere A vizul nr. 285 (20 1 3), adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei la data de 28 iunie 20 1 3, au convenit asupra celor urmează:

Articolul I

1. Instanţele supreme ale unei Înalte Părţi Contractante, astfel cum sunt menţionate la articolul 1O, pot adresa Curţii cereri de avize consultative asupra unor chestiuni de principiu privind interpretarea 1,1 Acest protocol a intrat în vigoare la 1 august 2018, însă numai pentru statele care l-au semnat şi ratificat (România l-a semnat, însă nu l-a ratificat). Traducerea aparţine redacţiei şi a fost realizată pe baza formei publicate pe site-ul Curţii, la adresa http://www.echr.coe.int/Documents/Protocol_16_ENG.pdf.

1 1 9 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protoeolul nr. 16

sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor definite în Convenţie sau în protocoalele sale. 2. Instanţa care adresează cererea nu poate solicita un aviz consultativ decât în cadrul unei cauze pendinte înaintea ei. 3. Instanţa care adresează cererea de aviz trebuie să o motiveze şi să prezinte elemente relevante privind contextul de fapt şi de drept al cauzei pendinte.

Articolul 2

1. Un colegiu de cinci judecători ai Marii Camere se pronunţă asupra admiterii cererii de aviz consultativ, având în vedere articolul 1. Orice refuz al colegiului de a admite cererea trebuie motivat. 2. În cazul admiterii cererii de către colegiu, Marea Cameră formulează un aviz consultativ. 3. Colegiul şi Marea Cameră, mentionate în paragrafele pre­ cedente, includ de drept judecătorul desemnat de Înalta Parte Contractantă sub jurisdictia căreia se află instanta care a adresat cererea. În lipsa unui astfel de judecător sau at�nci când acesta nu este în măsură să judece, va statua în calitate de judecător o persoană aleasă de preşedintele Curţii de pe o listă transmisă în prealabil de către partea respectivă.

Articolul 3

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei şi Înalta Parte Contractantă sub jurisdicţia căreia se află instanţa care a adresat cererea au dreptul de a prezenta observatii scrise şi de a participa la şedinte. În interesul unei bune administrări a justitiei, preşedintele Curţii �a putea, de asemenea, invita orice altă În�ltă Parte Contractantă sau persoană să prezinte observaţii scrise sau să ia parte la şedinţe.

Articolul 4

1. Avizele consultative se motivează. 2. Dacă avizul consultativ nu reprezintă, în tot sau în parte, opinia unanimă a judecătorilor, orice judecător are dreptul de a-şi prezenta opinia separată. 3. Avizele consultative sunt transmise instantei care a adresat cererea şi Înaltei Părţi Contractante de care aparţin� această instanţă. 4. Avizele consultative sunt publicate.

Protocolul nr. 16

CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE • 120

Articolul 5 Avizele consultative nu sunt obligatorii. Articolul 6 Înaltele Părţi Contractante consideră articolele 1-5 din prezentul protocol drept articole adiţionale la Convenţie, toate dispoziţiile Convenţiei aplicându-se în consecinţă. Articolul 7 1. Prezentul protocol este deschis semnării de către Înaltele Părţi Contractante la Convenţie, care îşi pot exprima consimţământul de a fi parte la acesta prin: a) semnare fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; sau b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare. 2. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei. Articolul 8 1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii urmă­ toare trecerii unei perioade de trei luni de la data la care zece dintre Înaltele Părţi Contractante la Convenţie şi-au exprimat con­ simtământul de a fi parte la protocol, conform dispozitiilor articolului 7. Pentru orice Înaltă Parte Contractantă la Con�enţie care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi parte la prezentul protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare trecerii unei perioade de trei luni de la data exprimării consimţământului de a fi parte la protocol conform dispoziţiilor articolului 7.

2.

Articolul 9 Nu este admisă nicio rezervă faţă de dispoziţiile prezentului protocol, conform articolului 57 din Convenţie. Articolul I O Fiecare Înaltă Parte Contractantă la Convenţie indică, la momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare sau aprobare, prin intermediul unei declaraţii adresate Secretarului general al Consiliului Europei, ce anume instanţe desemnează în scopul celor menţionate la articolul 1 paragraful 1 din prezentul

1 2 1 • CONVENŢIA ŞI PROTOCOALELE

Protocolul nr. 16

protocol. Această declaraţie poate fi modificată oricând ulterior şi în acelaşi mod.

Articolul 1 1

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei şi celorlalte Înalte Părţi Contractante la Convenţie: a) orice semnătură; b) depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare sau aprobare; c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform articolului 8; d) orice declaraţie dată în temeiul articolului 1O; şi e) orice alt act, notificare sau comunicare având legătură cu prezentul protocol. Drept pentru care, subsemnaţii, având puteri depline în acest sens, au semnat prezentul protocol. Încheiat la Strasbourg la 2 octombrie 2013, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va comunica o copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei şi celorlalte Înalte Părţi Contractante la Convenţie.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost elaborată de o convenţie alcătuită dintr-un reprezentant al Comisiei Europene, din reprezentanţi ai fiecărui stat membru, din membri ai Parlamentului European şi ai parlamentelor naţionale şi cuprinde ansamblul drepturilor civice, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor europeni şi ale tuturor celor care locuiesc pe teritoriul Uniunii Europene. Documentul a fost proclamat în mod oficial la Nisa, la 7 decembrie 2000, de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie. Carta a fost modificată şi proclamată pentru a doua oară la Strasbourg, la 12 decembrie 2007, şi publicată în Jurnalul Oficial, seria C, nr. 303 din 14 decembrie 2007, iar în decembrie 2009, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, i-a fost conferită aceeaşi tortă juridică obligatorie ca aceea a tratatelor. Împreu�ă cu versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi cea a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europe­ ne, Carta a fost publicată în Jurnalul Oficial, seria C, nr. 326 din 26 octombrie 2012 şi, ulterior, în Jurnalul Oficial, seria C, nr. 202 din 7 iunie 2016.

Cuprins Preambul Titlul I. Demnitatea Articolul 1. Demnitatea umană Articolul 2. Dreptul la viaţă Articolul 3. Dreptul la integritate al persoanei Articolul 4. Interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante Articolul 5. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate Titlul li. Libertăţile Articolul 6. Dreptul la libertate şi la siguranţă Articolul 7. Respectarea vieţii private şi de familie Articolul 8. Protecţia datelor cu caracter personal Articolul 9. Dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie Articolul 1O. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie Articolul 11. Libertatea de exprimare şi de informare Articolul 12. Libertatea de întrunire şi de asociere Articolul 13. Libertatea artelor şi ştiinţelor Articolul 14. Dreptul la educaţie Articolul 15. Libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă Articolul 16. Libertatea de a desfăşura o activitate comercială Articolul 17. Dreptul de proprietate Articolul 18. Dreptul de azil Articolul 19. Protecţia în caz de strămutare, expulzare sau extrădare Titlul III. Egalitatea Articolul 20. Egalitatea în faţa legii Articolul 21. Nediscriminarea Articolul 22. Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică Articolul 23. Egalitatea între femei şi bărbaţi Articolul 24. Drepturile copilului

CARTA UE • 126

Articolul 25. Drepturile persoanelor în vârstă Articolul 26. Integrarea persoanelor cu handicap Titlul IV. Solidaritatea Articolul 27. Dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii Articolul 28. Dreptul de negociere şi de acţiune colectivă Articolul 29. Dreptul de acces la serviciile de plasament Articolul 30. Protecţia în cazul concedierii nejustificate Articolul 31. Condiţii de muncă echitabile şi corecte Articolul 32. Interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă Articolul 33. Viaţa de familie şi viaţa profesională Articolul 34. Securitatea socială şi asistenţa socială Articolul 35. Protecţia sănătăţii Articolul 36. Accesul la serviciile de interes economic general Articolul 37. Protecţia mediului Articolul 38. Protecţia consumatorilor Titlul V. Drepturile cetăţenilor Articolul 39. Dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European Articolul 40. Dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale Articolul 41. Dreptul la bună administrare Articolul 42. Dreptul de acces la documente Articolul 43. Ombudsmanul European Articolul 44. Dreptul de petiţionare Articolul 45. Libertatea de circulaţie şi de şedere Articolul 46. Protecţia diplomatică şi consulară Titlul VI. Justiţia Articolul 47. Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil Articolul 48. Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare Articolul 49. Principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor Articolul 50. Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune

127 • CARTA UE

Titlul VII. Dispoziţii generale care reglementează interpretarea şi aplicarea cartei Articolul 51. Articolul 52. Articolul 53. Articolul 54.

Domeniul de aplicare Întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor Nivelul de protecţie Interzicerea abuzului de drept

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia proclamă în mod solemn textul următor ca fiind Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Preambul Popoarele Europei, stabilind între ele o uniune tot mai strânsă, au hotărât să împărtăşească un viitor paşnic întemeiat pe valori comune. Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii; aceasta se întemeiază pe principiile democraţiei şi statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale, instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Uniunea contribuie la păstrarea şi la dezvoltarea acestor valori comune, respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei, precum şi identitatea naţională a statelor membre şi organi­ zarea autorităţilor lor publice la nivel naţional, regional şi local; Uniunea caută să promoveze o dezvoltare echilibrată şi durabilă şi asigură libera circulaţie a persoanelor, serviciilor, mărfurilor' şi capitalurilor, precum şi libertatea de stabilire. În acest scop, este necesară consolidarea protecţiei drepturilor fundamentale, făcându-le mai vizibile prin cartă, în spiritul evoluţiei societăţii, a progresului social şi a dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice. Prezenta cartă reafirmă, cu respectarea competenţelor şi sarci­ nilor Uniunii, precum şi a principiului subsidiarităţii, drepturile care rezultă în principal din tradiţiile constituţionale şi din obligaţiile internaţionale comune statelor membre, din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei, precum şi din jurisprudenţa Curţii de Justi� e a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. ln acest context, carta va fi interpretată de către instanţele judecătoreşti ale Uniunii şi ale statelor membre, acordând atenţia cuvenită explicaţiilor redactate sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat carta şi actualizate sub răspunderea prezidiului Convenţiei Europene.

Art. 1-5

CARTA UE • 130

Beneficiul acesto r d reptu ri implică responsabi lităţi şi îndato ri ri atât faţă de terţi, precum şi faţă de comunitatea umană în gene ral şi fată de generatiile viitoare . Î� consecinţ ă, Uniunea recunoaşte d re pturi le, libe rtăţi le şi principiile enunţate în continuare .

Titlul I. Demnitatea Articolul I. Demnitatea umană

Demnitatea umană este inviolabi lă . Aceasta trebuie respectată şi protejată.

Articolul 2. Dreptul la viaţă

(1) Orice pe rsoană are d reptul la viaţă. (2) Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat.

Articolul 3. Dreptul la integritate al persoanei

(1) O rice persoană are d reptu l la integ ritate fizică şi psihică. (2) În domeniile medicinei şi biologiei trebuie respectate în special: (a) consimţământu l libe r şi în cunoştinţă de cauză al persoanei inte resate, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege ; (b) inte rzice rea practicilo r de eugenie, în specia l a ce lo r ca re au drept scop selecţia pe rsoane lo r; (c) inte rzicerea utiliză rii corpului uman şi a părţilor sale, ca atare, ca su rsă de profit; (d) inte rzicerea clonării fiinţelo r umane în scopu l reproduce rii .

Articolul 4. Interzicerea torturii şi a pedepselor sau trata­ mentelor inumane sau degradante

Nimeni nu poate fi su pus to rtu rii şi nici pede pse lo r sau tratamente lo r inumane sau deg radante.

Articolul 5. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate

(1) Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în se rvitute . (2) Nimeni nu poate fi constrâns să efectueze o muncă fo rţată sau ob ligatorie . (3) Traficu l de fiinţe umane este inte rzis .

Art. 6-11

1 3 1 • CARTA UE

Titlul li. Libertătile Articolul 6. Dreptul la libertate şi la siguranţă

Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă.

Articolul 7. Respectarea vieţii private şi de familie

Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a secretului comunicaţiilor. Articolul 8. Protecţia datelor cu caracter personal

(1) Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc. (2) Asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate şi pe baza consimţământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum şi dreptul de a obţine rectificarea acestora. (3) Respectarea acestor norme se supune controlului unei autorităţi independente. Articolul 9. Dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie

Dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi.

Articolul 10. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. Acest drept implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învăţământului, practicilor şi îndeplinirii riturilor. (2) Dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă este recunoscut în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept. Articolul 1 1. Libertatea de exprimare şi de informare

(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a

Art. 12-15

CARTA UE • 1 32

t ransmite informaţii sau idei fă ră amestecul auto rităţilo r publice şi fă ră a ţine seama de frontie re . (2) Libertatea şi pluralismul mijloacelo r de info rma re în masă sunt respectate.

Articolul 12. Libertatea de întrunire şi de asociere

(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de înt runire paşnică şi la libe rtatea de asocie re la toate nivelu rile şi în special în domeniile politic , sindical şi civic, ceea ce implică d reptul orică rei pe rsoane de a înfiinţa împ reună cu alte pe rsoane sindicate şi de a se afilia la acestea pent ru apăra rea inte reselo r sale. (2) Pa rtidele politice la nivelul Uniunii cont ribuie la exp rima rea voinţei politice a cetăţenilor Uniunii.

Articolul 13. Libertatea artelor şi ştiinţelor

A rtele şi ce rcetarea ştiinţifică sunt libe re. Libertatea universitară este respectată.

Articolul 14. Dreptul la educaţie

(1) O rice pe rsoană a re dreptul la educaţie, p recum şi la accesul la forma re profesională şi fo rmare continuă. (2) Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învăţământul obligato riu. (3) Libertatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ cu respectarea p rincipiilo r democ ratice, p recum şi d reptul părinţilo r de a asigu ra educa rea şi inst rui rea copiilo r lo r, pot rivit p rop riilo r convinge ri religioase, filozofice şi pedagogice, sunt respectate în confo rmitate cu legile inte rne ca re reglementează exe rcitarea acesto ra.

Articolul 15. Libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă

(1) O rice pe rsoană a re d reptul la muncă şi d reptul de a exe rcita o ocupaţie aleasă sau acceptată în mod libe r. (2) O rice cetăţean al Uniunii are libe rtatea de a-şi căuta un loc de muncă , de a luc ra , de a se stabili sau de a p resta se rvicii în orice stat memb ru. (3) Resortisanţii ţă rilo r terţe ca re sunt auto rizaţi să luc reze pe teritoriul statelor membre au dreptul la condiţii de muncă echivalente acelora de care beneficiază cetăţenii Uniunii.

Art. 16-21

133 • CARTA UE

Articolul 16. Libertatea de a desfăşura o activitate comercială Libertatea de a desfăşura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale. Articolul 17. Dreptul de proprietate (1) Orice persoană are dreptul de a deţine în proprietate, de a folosi, de a dispune şi de a lăsa moştenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege şi în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosinţa bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general. (2) Proprietatea intelectuală este protejată. Articolul 18. Dreptul de azil Dreptul de azil este garantat cu respectarea normelor prevăzute de Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 şi de Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor şi în conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană şi cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumite în continuare „tratatele"). Articolul 19. Protectia în caz de strămutare, expulzare sau extrădare (1) Expulzările colective sunt interzise. (2) Nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante. Titlul III. Egalitatea Articolul 20. Egalitatea în faţa legii Toate persoanele sunt egale în faţa legii. Articolul 21. Nediscriminarea (1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.

Art. 22-26

CARTA UE • 134

(2) În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetăţenie. Articolul 22. Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică. Articolul 23. Egalitatea între femei şi bărbaţi Egalitatea între femei şi bărbaţi trebuie asigurată în toate dome­ niile, inclusiv în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, munca şi remunerarea. Principiul egalităţii nu exclude menţinerea sau adoptarea de măsuri care să prevadă avantaje specifice în favoarea sexului sub­ reprezentat. Articolul 24. Drepturile copilului (1) Copiii au dreptul la protecţia şi îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei îşi pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcţie de vârsta şi gradul lor de maturitate. (2) În toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial. (3) Orice copil are dreptul de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt contrare interesului său. Articolul 25. Drepturile persoanelor în vârstă Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor în vârstă de a duce o viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. Articolul 26. Integrarea persoanelor cu handicap Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii.

Art. 27-32

1 3 5 • CARTA UE

Titlul IV. Solidaritatea Articolul 27. Dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii Luc răto rilor sau reprezentanţi lo r acesto ra li se ga rantează , la nivelurile co respunzătoa re, info rma rea şi consultarea în timp util, în cazurile şi în condiţiile p revăzute de d reptu l Uniunii ş i de legislaţiile şi p racticile naţionale. Articolul 28. Dreptul de negociere şi de acţiune colectivă Lucrăto rii şi angajato rii sau o rganizaţii le lo r au d reptu l , în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale , de a negocia şi de a înc heia convenţii co lective la nive lu ri le co respunzătoa re şi de a recurge, în caz de conflicte de inte rese , la acţiuni co lective pent ru apă ra rea interese lor lor, inclusiv la g revă. Articolul 29. Dreptul de acces la serviciile de plasament O rice pe rsoană a re d reptu l de acces la un se rviciu g ratuit de p lasament. Articolul 30. Protecţia în cazul concedierii nejustificate Orice lucrător are dreptul la protecţie împotriva oricărei concedieri nejustificate, în confo rmitate cu d reptu l Uniunii şi cu legislaţiile şi p racticile naţiona le . Articolul 3 1. Condiţii de muncă echitabile şi corecte (1) Orice lucrător are dreptul la condiţii de muncă care să respecte sănătatea , secu ritatea şi demnitatea sa. (2) O rice lucrător a re dreptu l la o limita re a du ratei maxime de muncă şi la pe rioade de odihnă zi lnică şi săptămânală, precum şi la o pe rioadă anuală de concediu p lătit . Articolul 32. Interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă Încad ra rea în muncă a copiilo r este inte rzisă. Vârsta minimă de încad ra re în muncă nu poate fi infe rioară celei la ca re încetează pe rioada de şcola riza re obligato rie , fă ră a aduce atinge re normelo r mai favorabile tine rilor şi cu excepţia uno r de rogări limitate. Tinerii acceptaţi să luc reze t rebuie să beneficieze de condiţii de muncă adaptate vâ rstei şi să fie p rotejaţi împot riva exploată rii

Art. 33-36

CARTA UE • 1 36

economice sau a oricărei activităţi care ar putea pune în pericol securitatea, sănătatea, dezvoltarea lor fizică, psihică, morală sau socială sau care le-ar putea compromite educaţia.

Articolul 33. Viaţa de familie şi viaţa profesională

(1) Familia se bucură de protecţie juridică, economică şi socială. (2) Pentru a putea concilia viaţa de familie şi viaţa profesională, orice persoană are dreptul de a fi protejată împotriva oricărei concedieri din motive de maternitate, precum şi dreptul la un concediu de maternitate plătit şi la un concediu parental acordat în urma naşterii sau adopţiei unui copil.

Articolul 34. Securitatea socială şi asistenţa socială

(1) Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul de acces la prestaţiile de securitate socială şi la serviciile sociale care acordă protecţie în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependenţă de alte persoane sau bătrâneţe, precum şi în caz de pierdere a locului de muncă, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale. (2) Orice persoană care are reşedinţa şi se deplasează în mod legal în cadrul Uniunii are dreptul la prestaţii de securitate socială şi la avantaje sociale, în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale. (3) Pentru a combate marginalizarea socială şi sărăcia, Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul la asistenţă socială şi la asistenţă în ceea ce priveşte locuinţa, destinate să asigure o viaţă demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale.

Articolul 35. Protecţia sănătăţii

Orice persoană are dreptul de acces la asistenţa medicală preventivă şi de a beneficia de îngrijiri medicale în conditiile stabilite de legislaţiile şi practicile naţionale. În definirea şi punere� în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane.

Articolul 36. Accesul la serviciile de interes economic general

Uniunea recunoaşte şi respectă accesul la serviciile de interes economic general, astfel cum se prevede în legislaţiile şi practicile

Art. 37-41

1 37 • CARTA UE

naţionale, în conformitate cu tratatele, în scopul promovării coeziunii sociale şi teritoriale a Uniunii. Articolul 37. Protecţia mediului Politicile Uniunii trebuie să prevadă un nivel ridicat de protecţie a mediului şi de îmbunătăţire a calităţii acestuia, care să fie asigurat în conformitate cu principiul dezvoltării durabile. Articolul 38. Protecţia consumatorilor Politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecţie a consu­ matorilor. Titlul V. Drepturile cetăţenilor Articolul 39. Dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European (1) Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat. (2) Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct, liber şi secret. Articolul 40. Dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat. Articolul 41. Dreptul la bună administrare (1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii. (2) Acest drept include în principal: (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi de secretul profesional şi comercial; (c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

Art. 42-46

CARTA UE • 1 38

(3) Orice persoană are dreptul la repararea de către Uniune a prejudiciilor cauzate de către instituţiile sau agenţii acesteia în exercitarea funcţiilor lor, în conformitate cu principiile generale comune legislaţiilor statelor membre. (4) Orice persoană se poate adresa în scris instituţiilor Uniunii într-una din limbile tratatelor şi trebuie să primească răspuns în aceeaşi limbă. Articolul 42. Dreptul de acces la documente Orice cetăţean al Uniunii şi orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau sediul social într-un stat membru are dreptul de acces la documentele instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care se află aceste documente. Articolul 43. Ombudsmanul European Orice cetăţean al Uniunii, precum şi orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau sediul social într-un stat membru au dreptul de a sesiza Ombudsmanul European cu privire la cazurile de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în exercitarea funcţiei sale jurisdicţionale. Articolul 44. Dreptul de petiţionare Orice cetăţean al Uniunii şi orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European. Articolul 45. Libertatea de circulaţie şi de şedere (1) Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de circulaţie şi de şedere liberă pe teritoriul statelor membre. (2) Libertatea de circulaţie şi de şedere poate fi acordată, în conformitate cu tratatele, resortisanţilor ţărilor terţe stabiliţi legal pe teritoriul unui stat membru. Articolul 46. Protecţia diplomatică şi consulară Orice cetăţean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru, al cărui resortisant este, nu este reprezentat, de protecţia autorităţilor diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat.

Art. 47.49

139 • CARTA UE

Titlul VI. Justiţia Articolul 47. Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată. Asistenţa juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiţie. Articolul 48. Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare (1) Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi stabilită în conformitate cu legea. (2) Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare. Articolul 49. Principiile legalităţii şi proporţionalităţii in­ fracţiunilor şi pedepselor (1) Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia infracţiune potrivit dreptului intern sau dreptului internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă la momentul săvârşirii infracţiunii. În cazul în care, ulterior săvârşirii infracţiunii, legea prevede o pedeapsă mai uşoară, se aplică aceasta din urmă. (2) Prezentul articol nu aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane care s-a făcut vinovată de o acţiune sau omisiune care, în momentul săvârşirii, era incriminată pe baza principiilor generale recunoscute de comunitatea naţiunilor. (3) Pedepsele nu trebuie să fie disproporţionate faţă de infracţiune.

Art. 50-52

CARTA UE • 140

Articolul 50. Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune Nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea. Titlul VII. Dispoziţii generale care reglementează interpretarea şi aplicarea cartei Articolul 5 1. Domeniul de aplicare (1) Dispoziţiile prezentei carte se adresează instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii , precum şi statelor membre numai î n cazul î n care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile şi principi ile şi promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuţiile pe care le au în acest sens şi cu respectarea limitelor competenţelor conferite Uniunii de tratate. (2) Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competenţelor Uniunii, nu creează nicio competenţă sau sarcină nouă pentru Uniune şi nu modifică competenţele şi sarcinile stabilite de tratate. Articolul 52. Întinderea şi interpretarea drepturilor şi prin­ cipiilor (1) Orice restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege şi să respecte substanţa acestor drepturi şi libertăţi. Prin respectarea principiului proporţionalităţii, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare şi numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesităţii protejări i drepturilor ş i libertăţilor celorlalţi. (2) Drepturile recunoscute prin prezenta cartă care fac obiectul unor dispoziţi i prevăzute de tratate se exercită în condiţi ile şi cu respectarea limitelor stabilite de acestea. (3) În măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce co­ respund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia men-

1 4 1 • CARTA UE

Art. 53-54

ţionată. Această dispoziţie nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protectie mai largă. (4) Î� măsura în care prezenta cartă recunoaşte drepturi funda­ mentale, aşa cum rezultă acestea din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, aceste drepturi sunt interpretate în conformitate cu tradiţiile menţionate. (5) Dispoziţiile prezentei carte care conţin principii pot fi puse în aplicare prin acte legislative şi de punere în aplicare adoptate de instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi prin acte ale statelor membre în cazurile în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, în exercitarea competenţelor lor respective. Invocarea lor în faţa instanţei judecătoreşti se admite numai în scopul interpretării şi controlului legalităţii unor astfel de acte. (6) Legislaţiile şi practicile naţionale trebuie să fie luate în con­ siderare pe deplin, după cum se precizează în prezenta cartă. (7) Instanţele judecătoreşti ale Uniunii şi ale statelor membre ţin seama de explicaţiile redactate în vederea orientării interpretării prezentei carte. Articolul 53. Nivelul de protecţie Niciuna dintre dispoziţiile prezentei carte nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recunoscute, în domeniile de aplicare corespunzătoare, de dreptul Uniunii şi dreptul internaţional, precum şi de convenţiile internaţionale la care Uniunea sau toate statele membre sunt părţi, şi în special Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prin constituţiile statelor membre. Articolul 54. Interzicerea abuzului de drept Niciuna dintre dispoziţiile prezentei carte nu trebuie să fie interpretată ca implicând vreun drept de a desfăşura orice activitate sau de a îndeplini orice act îndreptat împotriva oricăruia dintre drepturile şi libertăţile recunoscute prin prezenta cartă sau de a le impune restrângeri mai ample decât cele prevăzute prin prezenta cartă.

CARTA UE • 142

Textul anterior preia, cu adaptări, carta proclamată la 7 decembrie 2000 şi, de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, înlocuieşte respectiva cartă.

GAB R I E L-LIVI U I S PAS, DAN I E LA PAN C

Organizarea justiţiei în Uniunea Europea nă

O rganizarea j ustiţiei în Uniunea Europeană

ISBN 978-606-27-1796-4 65 de lei, 424 de pagini

Am decis să abordăm Organizarea justiţiei în Uniunea Europeană ca monografie de speci a litate, întrucât am constatat că, u neori, există o preca ritate a înţelegerii conceptelor j u ridice e u ropene la noi în ţa ră, atât la n ivel general, cât şi la nivel de special iza re instituţională. Organizarea justiţiei în Uniunea Europeană abordează problematica comparativă a ju risdicţiilor naţionale, justiţia internaţională, cu prezenta rea celor mai importa r:ite insta nţe orga nizate la nive l u l societăţii internaţiona le, acţiunile care pot fi depuse spre com petentă soluţionare în faţa Curţii de Justiţie, Spaţi ul de libertate, secu ritate şi justiţie, cu analiza componentelor comune, dar şi a elementelor de d rept penal a l U n i unii, i nstituirea Parchetului European, cooperarea judiciară î n materie civilă, d a r şi cooperarea î n materie poliţienească, de vize, azil şi imigrări. A m îmbinat dispoziţiile d i n tratate şi d i n legislaţia de tip derivat, cu j u risprudenţa releva ntă a Curţii de J u stiţie şi cu cele mai importante a bord ă ri doctrinare, naţionale şi internaţiona le, pentru a rea liza u n conţinut adecvat demers u l u i şti inţific. Pe parcursul l ucrării, fo losind u n l i m baj uşor de înţeles, a m p rezentat cele mai i m portante aspecte ale orga nizării j ustiţiei, pentru a fi u n i nstr u ment de folos i n stanţe l o r de j u d ecată, profesion işti lor d rept u l u i (teoreticien i şi practicieni), special i ştilor d i n instituţii, d a r şi societăţilor com e rcia l e ca re pot beneficia de dispoziţiile de drept a l Uniu nii, precu m şi studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor preocupaţi de noi orizonturi de cunoaştere. Autorii

Constituţia României

decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri C E. O. O., hotărâri C.J. U. E., legislaţie conexă

ediţia a 4-a, îngrijită şi adnotată de Tudorei TOA DER şi Marieta SA FTA

ISBN 978-606-27-1725-4 65 de lei, 800 de pagini

În iera rhia normativă a orică rui stat de d rept, Constituţia reprezi ntă documentul j u ridic fu ndamental, în ca re sunt consacrate d repturile, obligaţiile şi îndatoririle cetăţeneşti, principiile şi regu lile de orga niza re a statu l u i şi a a utorităţilor publ ice. Aflată într-o conexiune strânsă cu întregul ansamblu legislativ subsecvent, Constituţia determină, totodată, cadrul şi limitele procesu l u i de legifera re şi constituie reperu l de bază în activitatea de interpretare şi aplica re a normelor lega le. În prezenta lucrare, sub fiecare articol din Legea fundamental ă sunt reproduse soluţii cu va loare de principiu din j u risprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, a Curţii E u ropene a Drepturilor O m u l u i, precum şi a Curţii de J ustiţie a U n i u n i i E u ropene. De asemenea, sunt redate textele conexe d i n Convenţia e u ropeană a d reptu rilor omului şi din Ca rta d reptu rilor fu ndamenta le a Uniunii Europene şi se fac trim iteri la legislaţia infraconstituţional ă. Actuala ediţie, urmând evoluţiile contro l u l u i de constituţionalitate, în sensul dezvoltării jurisprudenţei prin care Curtea Constituţională a statuat asu pra interpretă rii şi apl icării dispoziţi ilor constituţionale referitoa re la a utorităţile publ ice şi ra porturile de ord i n constituţional d i ntre acestea, include referiri consistente la această jurisprudenţă, care completează, în mod corespunzător, capitolele cuprinzând d ispoziţi ile constituţionale de referinţă. Prin modal itatea în ca re a fost a l cătuită, ca rtea poate fi folosită de către studenţii Facu ltăţi lor d e Drept, l a înţelegerea şi a p rofu n d a rea Drept u l u i constituţional, de către practicienii d reptu lui, precu m ş i de către orice persoană i nteresată de fu ndamentele statului de drept.