Cat timp infloresc lamaii

Citation preview

Cuprins Acoperi Pagina titlu Drepturi de autor Dedicare Epigraf 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35

36 37 38 39 Epilog Nota autorului Mulțumiri Descopera mai mult Despre autor

Această carte este o operă de icțiune. Numele, personajele, locurile ș i incidentele sunt produsul imaginației autorului sau sunt folosite ı̂n mod ictiv. Orice asemă nare cu evenimente reale, locații sau persoane, vii sau morți, este coincidență. Copyright © 2022 de că tre Zoulfa Katouh Coperta copyright © 2022 de David Curtis. Design de copertă de David Curtis/Patrick Hulse. Coperta drepturi de autor © 2022 de că tre Hachette Book Group, Inc. Hachette Book Group susține dreptul la libera exprimare ș i valoarea drepturilor de autor. Scopul drepturilor de autor este de a ı̂ncuraja scriitorii ș i artiș tii să producă opere creative care ne ı̂mbogă țesc cultura. Scanarea, ı̂ncă rcarea ș i distribuirea acestei că rți fă ră permisiune reprezintă un furt al proprietă ții intelectuale a autorului. Dacă doriți permisiunea de a utiliza material din carte (altul decâ t ı̂n scop de revizuire), vă rugă m să contactați [email protected]. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat drepturilor autorului. Little, Brown and Company Grupul de carte Hachette 1290 Avenue of the Americas, New York, NY 10104 Vizitați-ne pe LBYR.com Prima ediție: septembrie 2022 Little, Brown and Company este o divizie a Hachette Book Group, Inc. Numele ș i sigla Little, Brown sunt mă rci comerciale ale Hachette Book Group, Inc. Editorul nu este responsabil pentru site-urile web (sau conținutul acestora) care nu sunt deținute de editor. Datele de catalogare ı̂n publicație ale Bibliotecii Congresului Nume: Katouh, Zoulfa, autor. Titlu: Atâ ta timp câ t cresc lă mâ ii / Zoulfa Katouh. Descriere: Prima ediție. | New York ; Boston: Little, Brown and Company, 2022. | Public: 14 ani ș i peste. | Rezumat: Salama Kassab, ı̂n vâ rstă de optsprezece ani, studentă la farmacie care face voluntariat la spitalul din Homs, este disperată să -ș i gă sească trecere pe o barcă de refugiați pentru ea ș i pentru cea mai bună prietenă a ei ı̂nsă rcinată , dar

mai ı̂ntâ i trebuie să ı̂nvețe să vadă evenimentele din jurul ei pentru ce nu sunt un ră zboi, ci o revoluție. Identi icatori: LCCN 2021051288 | ISBN 9780316351379 (copertă cartonată ) | ISBN 9780316351614 (carte electronică ) Subiecte: CYAC: Frica—Ficțiune. | Supraviețuire — icțiune. | Spitale — icțiune. | Siria—Istorie—Ră zboi civil, 2011—Ficțiune. | LCGFT: Romane. Clasi icare: LCC PZ7.1.K3727 As 2022 | DDC [Fic]—dc23 Inregistrare LC disponibilă la https://lccn.loc.gov/2021051288 ISBN: 978-0-316-35137-9 (copertă cartonată ), 978-0-316-35161-4 (carte electronică ) E3-20220727-JV-NF-ORI

Cuprins Acoperi Pagina titlu Drepturi de autor Dedicare Epigraf 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 Epilog Nota autorului Mulțumiri Descopera mai mult Despre autor

Lui Hayao Miyazaki, care mi-a fondat imaginația Lui Ali Al-Tantawi, care mi-a revoluționat imaginația Și tuturor sirienilor care au iubit, au pierdut, au trăit și au murit pentru Siria. Ne vom întoarce acasă într-o zi.

Explorați cadouri de cărți, anticipări, oferte și multe altele. Atingeți aici pentru a a la mai multe .

Fiecare lă mâ ie va aduce un copil ș i lă mâ ile nu se vor stinge niciodată — Nizar Qabbani

Trei lă mâ i zdrobite ș i o pungă de plastic cu pâ ine pita, mai uscată decâ t mucegă ită , stau una lâ ngă alta. Atâ t are de oferit acest supermarket. Mă uit cu ochi obosiți ı̂nainte de a le ridica, oasele mă dură la iecare miș care. Mă plimb ı̂ncă o dată pe culoarele pră fuite ș i goale, sperâ nd că poate am omis ceva. Dar tot ce mă ı̂ntâ lnesc este un puternic sentiment de nostalgie. Zilele ı̂n care fratele meu ș i cu mine ne repezim ı̂n acest supermarket după ș coală ș i ne umpleam brațele cu saci de chipsuri ș i urș i de gumă . Acest lucru mă face să mă gâ ndesc la mama ș i la felul ı̂n care clă tina din cap, ı̂ncercâ nd să nu zâ mbească copiilor ei roș ii, cu ochi ı̂nstelați, care ı̂ncearcă din ră sputeri să ascundă prada de ră zboi ı̂n rucsacuri. Ne-ar peria pă rul... Eu dau din cap. Stop. Câ nd coridoarele se dovedesc a i cu adevă rat goale, mă ı̂ndrept greu spre tejghea să plă tesc lă mâ ile ș i pâ inea cu economiile lui Baba. Din orice a fost ı̂n stare să se retragă ı̂nainte de acea zi fatidică . Proprietarul, un bă trâ n chel ı̂n vâ rstă de ș aizeci de ani, ı̂mi zâ mbeș te plin de simpatie ı̂nainte de a-mi returna schimbul. In afara supermarketului mă ı̂ntâ mpină o imagine dezolantă . Nu mă retrag, obiș nuit cu groază , dar ampli ică angoasa din inima mea. Drum cră pat, asfaltul redus ı̂n moloz. Clă diri cenuș ii s-au scobit ș i s-au degradat pe mă sură ce elementele ı̂ncearcă să termine ceea ce au ı̂nceput bombele armatei. Distrugere totală ș i absolută . Soarele a topit ı̂ncet ră mă ș ițele iernii, dar frigul este ı̂ncă aici. Primă vara, simbolul vieții noi, nu se extinde ı̂n Siria uzată . Cel puțin oraș ul meu, Homs. Mizeria domneș te puternic ı̂n morți, ramuri grele ș i moloz, ză dă rnicite doar de speranța din inimile oamenilor. Soarele atâ rnă jos pe cer, ı̂ncepâ nd procesul de a ne lua ră mas bun, culorile schimbâ ndu-se ı̂ncet de la portocaliu la un albastru intens. murmur: „Margarete. Margarete. Margarete. Margarete cu miros dulce.” Mai mulți bă rbați stau ı̂n fața supermarketului, cu fețele slă bite ș i marcate de malnutriție, dar ochii stră lucesc de lumină . Câ nd trec pe acolo, aud fragmente din conversația lor, dar nu ză bovesc. Ș tiu despre ce vorbesc. Despre asta a vorbit toată lumea ı̂n ultimele nouă luni.

Merg repede, fă ră să vreau să ascult. Ș tiu că asediul militar impus asupra noastră este o condamnare la moarte. Că rezervele noastre de hrană sunt ı̂n scă dere ș i murim de foame. Ș tiu că spitalul este pe cale să ajungă ı̂ntr-un punct ı̂n care ı̂n orice zi medicamentele vor deveni un mit. Ș tiu asta pentru că am efectuat operații fă ră anestezie astă zi: oamenii mor din cauza hemoragiilor ș i infecțiilor ș i nu am cum să -i ajut. Ș i ș tiu că vom ceda cu toții unei soarte mai rea decâ t moartea dacă Armata Siriană Liberă nu va putea opri avansurile armatei asupra Old Homs. In timp ce mă ı̂ndrept spre casă , briza devine rece ș i ı̂mi trag hijabul strâ ns ı̂n jurul gâ tului. Sunt foarte conș tient de petele uscate de sâ nge care au reuș it să se strecoare sub mâ necile halatului meu de laborator. Pentru iecare viață pe care nu o pot salva ı̂n timpul schimbului meu, ı̂ncă o pică tură de sâ nge devine o parte din mine. Indiferent de câ te ori mă spă l pe mâ ini, sâ ngele martirilor noș tri se scurge sub pielea mea, ı̂n celulele mele. Pâ nă acum, probabil că este codi icat ı̂n ADN-ul meu. Ș i astă zi, ecoul ieră stră ului oscilant de la amputație pe care Dr. Ziad ma fă cut să stau ı̂n locul meu este blocat ı̂n minte pe o buclă . Timp de ș aptesprezece ani, Homs m-a crescut ș i mi-a cultivat visele: absolvent de universitate cu un GPA ridicat, obține o poziție excelentă la Spitalul Zaytouna ca farmacist ș i, ı̂n sfâ rș it, să pot că lă tori ı̂n afara Siriei ș i să vă d lumea. Dar doar unul dintre acele vise s-a ı̂mplinit. Ș i nu ı̂n modul ı̂n care am crezut că va i. In urmă cu un an, după ce Primă vara Arabă a izbucnit ı̂n regiune, Siria a prins speranța trezită ı̂n mase ș i a cerut libertate. Dictatura a ră spuns dezlă nțuind iadul. Odată cu armata țintind ı̂n mod deliberat medicii, aceș tia au devenit la fel de puțini ca râ sul. Dar chiar ș i fă ră medici, cel bombele nu s-au oprit ș i, cu Spitalul Zaytouna stâ nd pe ultimele picioare, aveau nevoie de iecare mâ nă de ajutor pe care o puteau primi. Chiar ș i personalul de custodie a fost promovat la rang de asistente. După ce am petrecut un an la ș coala de farmacie, eram echivalentul unui medic experimentat ș i, după ce ultimul lor farmacist a fost ı̂ngropat sub dă râ mă turile casei lui, nu a mai fost de ales. Nu conta că aveam optsprezece ani. Nu a contat că experiența mea medicală s-a limitat la cuvintele din manualele mele. Toate acestea au fost remediate câ nd primul corp a fost ı̂ntins ı̂naintea mea pentru a i cusut. Moartea este un profesor excelent. In ultimele ș ase luni, am participat la mai multe operații decâ t pot numă ra ș i am ı̂nchis mai multe ochii decâ t am crezut vreodată că o voi face. Aceasta nu trebuia să ie viața mea. Restul drumului ı̂napoi acasă ı̂mi aminteș te de imaginile alb-negru pe care manualele mele de istorie le-au ară tat despre Germania ș i Londra

după al Doilea Ră zboi Mondial. Casele aplatizate ı̂și vă rsă interiorul lemn ș i beton ca un intestin perforat. Mirosul copacilor s-a transformat ı̂n scrum. Aerul rece muș că prin materialul uzat al halatului meu de laborator, iar atingerea aspră a acesteia mă face să tremur. Murmur: „Feverfew. Arata ca margaretele. Tratează febra ș i artrita. Feverfew. Feverfew. Feverfew.” In sfâ rș it vă d casa mea ș i pieptul mi se extinde. Nu este cel pe care l-am ı̂mpă rțit câ ndva cu familia mea; este cel pe care mi l-a dat Layla după ce o bombă a că zut singură . Fă ră ea, aș ieș i pe stră zi. Locul lui Layla – locul nostru, cred – este o casă cu un etaj stivuită chiar lâ ngă altele ca ea. Toate poartă gă uri de glonț care decorează pereții ca artă mortală . Toți liniș tiți, triș ti ș i singuri. Cartierul nostru este unul dintre ultimele unde casele sunt ı̂ncă ı̂n mare parte intacte. In alte cartiere, oamenii dorm sub acoperiș uri sparte sau pe stră zi. Incuietoarea este ruginită ș i scâ rțâie câ nd ră sucesc cheia ș i strig: „Sunt acasă !” "Aici!" Layla sună ı̂napoi. Am venit ı̂mpreună pe această lume câ nd mamele noastre ı̂mpă rțeau aceeaș i cameră de spital. Ea este cea mai bună prietenă a mea, stâ nca mea ș i pentru că s-a ı̂ndră gostit de fratele meu, Hamza, cumnata mea. Ș i acum, cu tot ce s-a ı̂ntâ mplat, cu responsabilitatea mea ș i cu singura familie pe care mi-o mai ră mâ ne ı̂n lume. Câ nd Layla a vă zut pentru prima dată această casă , a fost imediat ı̂ndră gostită de estetica ei ciudată , aș a că Hamza i-a cumpă rat-o pe loc. Două dormitoare erau perfecte pentru ca un cuplu de proaspă t că să toriți să -ș i facă propriile lor. A pictat ramuri de viță de vie verzi de la fundul unuia dintre pereți pâ nă ı̂n sus, a gravat lori de lavandă violet pe altul ș i a acoperit podelele cu covoare arabe groase pe care o ajutasem să cumpere de la Souq Al-Hamidiyah. Ea a vopsit bucă tă ria ı̂n alb pentru a contrasta cu rafturile din lemn de nuc, pe care le-a umplut cu diferite sortimente de că ni pe care le-a proiectat. Bucă tă ria are vedere la sufragerie, unde, pe vremuri, rechizitele ei de artă ı̂nghesuiau iecare colț ș i colț . Hâ rtii pă tate de vâ rfurile degetelor ei colorate ı̂mpră ș tiate pe podea, vopsea din cutia ei de vopsea picurâ nd din pensule. De multe ori veneam doar să o gă sesc ı̂ntinsă sub ș evalet, pă rul castaniu ı̂nfă ș urat ı̂n evantai ș i privind ı̂n tavan, rostind versurile unui câ ntec arab popular vechi. Casa era ı̂ntruchiparea su letului Laylei. Dar nu mai este asta. Casa Laylei ș i-a pierdut scâ nteia, culorile s-au estompat complet, lă sâ nd ı̂n urma lor o nuanță de gri scufundat. Este o coajă de casă . Mă ı̂ndrept spre bucă tă rie să o gă sesc ı̂ntinsă pe spate pe canapeaua imprimată cu margarete din sufragerie ș i pun punga cu pâ ine pita pe blat. Imediat ce o vă d, epuizarea mea dispare. „Incă lzesc supa. Vrei niste?"

„Nu, sunt bine”, ră spunde ea. Vocea ei, spre deosebire de a mea, este puternică cu promisiunea vieții. Este o pă tură caldă care mă ı̂nvă luie ı̂n amintiri dulci. „Cum a decurs treaba cu barca?” Rahat. Mă prefac că mă ocup cu turnarea supei de linte cu apă ı̂n cratiță ș i aprinzâ nd acul de aprindere a aragazului portabil cu gaz. „Eș ti sigur că nu vrei?” Layla se ridică , cu burtica de gravidă ı̂n ș apte luni ı̂ntinzâ nd rochia bleumarin pe care o poartă . — Spune-mi cum a fost, Salama. Imi lipesc ochii de supa maro, ascultâ nd lă că rile ș uierate. De la puțin timp după ce m-am mutat, Layla mă cică lit să vorbesc cu Am la spital. Ea a auzit poveș tile sirienilor care ı̂și gă sesc siguranța ı̂n Germania. La fel ș i eu. Unii dintre propriii mei pacienți au reuș it să -ș i asigure trecerea peste Marea Mediterană prin Am. Nu am idee cum gă seș te bă rcile. Dar cu bani, orice este posibil. „Salama.” Oftez, bag un deget ı̂n supă ș i gă sesc că este aproape caldă . Dar bietul meu stomac bubuie, fă ră să -i pese dacă este cu adevă rat ierbinte, aș a că ı̂l scot de pe aragaz ș i mă aș ez lâ ngă ea pe canapea. Layla se uită la mine ră bdă toare, cu sprâ ncenele ridicate. Ochii ei albaș tri ca ocean sunt incredibil de uriaș i, aproape că ı̂i pun stă pâ nire pe față. Intotdeauna a ară tat ca toamna ı̂ntruchipată , cu paleta ei roș uaurie de pă r castaniu, pistrui ı̂mpră ș tiați ș i tenul palid. Chiar ș i acum, cu toată durerea, ea ı̂ncă arată magică . Dar vă d felul ı̂n care coatele ei ies ciudat ș i cum s-au ı̂ngustat obrajii ei odată plini. „Nu l-am ı̂ntrebat”, spun ı̂n cele din urmă , mâ ncâ nd o lingură de supă ș i pregă tindu-mă pentru geamă tul ei. Ș i ea livrează . "De ce? Avem niș te bani...” „Da, bani de care avem nevoie pentru a supraviețui câ nd ajungem acolo. Nu ș tim câ t va cere ș i, ı̂n plus, poveș tile...” Ea scutură din cap, ș uvițele de pă r că zâ ndu-i peste obraz. „Bine, da. Unii oameni nu... ajung pe pă mâ nt, dar sunt mai mulți care ajung! Salama, trebuie să luă m o decizie. Trebuie să plecă m! Ș tii, ı̂nainte să ı̂ncep să ală ptez.” Nu a terminat, respirația ei devenind greoaie. „Ș i nu ı̂ndră zni să -mi sugerezi să plec fă ră tine! Ori tu ș i cu mine ne urcă m pe o barcă ı̂mpreună sau niciunul dintre noi nu o face. Nu voi i ı̂n Dumnezeu ș tie unde, speriat ș i singur, fă ră să ș tiu dacă eș ti mort sau viu. Nu există nicio cale ı̂n iad să se ı̂ntâ mple asta! Ș i nu putem merge pe jos pâ nă ı̂n Turcia – mi-ai spus asta chiar tu.” Ea arată spre stomacul ei um lat. „Ca să nu mai vorbim, cu polițiș tii de frontieră ș i lunetisții ı̂mpră ș tiați peste tot ca niș te furnici, am i ı̂mpuș cați de ı̂ndată ce am ieș it din zona Armatei Libere Siriene. Avem o singură opțiune. De câ te ori trebuie să repet asta?” Eu tusesc. Supa alunecă gros pe gâ tul meu, ajungâ nd ca niș te pietre ı̂n stomac. Ea are dreptate. E la a treia trimestru; nici ea ș i nici eu nu

putem merge patru sute de mile pâ nă la siguranță, evitâ nd moartea pe tot drumul. Am aș ezat cratița pe mă suța de cafea de pin din fața noastră ș i mă uit la mâ ini. Cicatricile ı̂ncruciș ate care le acoperă sunt semnele lă sate de moarte câ nd a ı̂ncercat să -mi ia viața. Unele sunt slabe, argintii, ı̂n timp ce câ teva sunt mai zdrențuite, carnea nouă ı̂ncă arată crudă , ı̂n ciuda faptului că s-au vindecat. Sunt un memento să lucrezi mai repede, să treci peste epuizare ș i să salvezi ı̂ncă o viață. Mă miș c să -mi trag mâ necile peste ele, dar mâ na Laylei o acoperă cu blâ ndețe pe una din a mea ș i ridic privirea la ea. „Ș tiu de ce nu-l ı̂ntrebi ș i nu sunt banii.” Mâ na mea tresă ri sub a ei. Vocea lui Hamza ı̂mi ș opteș te ı̂n minte, nuanțată de ı̂ngrijorare. Salama, promite-mi. Promisiune. Scutur din cap, ı̂ncercâ nd să -i dizolv vocea, ș i respir adâ nc. „Layla, sunt singurul farmacist care a mai ră mas ı̂n trei cartiere. Dacă plec, cine ı̂i va ajuta? Copiii care plâ ng. Victimele lunetistilor. Bă rbații ră niți.” Ea ı̂și strâ nge strâ ns rochia. "Ș tiu. Dar nu te sacri ic .” Deschid gura să spun ceva, dar mă opresc câ nd ea tresă ri, strâ ngâ nd ochii. „Copilul bate cu piciorul?” ı̂ntreb imediat, apropiindu-mă . Chiar dacă ı̂ncerc să nu las grijile să scape, o face. Odată cu asediul, vitaminele prenatale sunt rare ș i controalele sunt limitate. „Puțin”, recunoaș te ea. "Doare?" "Nu. Doar inconfortabil.” „Pot să fac ceva?” Ea scutură din cap. "Sunt bine." „Bine, te aud mințind la o milă depă rtare. Intoarce-te, spun eu, iar ea râ de ı̂nainte de a face asta. Trec prin nodurile de stres din umerii ei pâ nă câ nd simt că tensiunea se scurge de ea. Abia are nicio gră sime sub piele ș i de iecare dată câ nd degetele mele se conectează cu acromionul ș i scapula ei, mă ı̂n ior. Acest lucru... este greș it. Ea nu ar trebui să ie aici. „Poți să te opreș ti acum”, spune Layla după câ teva minute. Imi aruncă un zâ mbet recunoscă tor. "Mulțumesc." Incerc să -l returnez. „Este farmacistul din mine, ș tii. Nevoia de a avea grijă de tine este ı̂n oasele mele.” "Ș tiu." Mă aplec ș i ı̂mi pun mâ inile pe burta ei, simțind cum copilul ı̂mpinge puțin ı̂napoi. „Te iubesc, iubito, dar trebuie să nu-ți mai ră neș ti mama. Ea are nevoie să doarmă ,” mă ră cesc. Zâ mbetul Laylei se adâ nceș te ș i mă mâ ngâ ie pe obraz. — Eș ti prea adorabilă pentru binele tă u, Salama. Intr-una din zilele astea cineva te

va smulge ș i te va duce departe de mine.” „ Căsătorie? In această economie?” Spun ș i pufnesc, gâ ndindu-mă la ultima dată câ nd mama mi-a spus că luă m o mă tuș ă ș i iul ei la cafea. Destul de amuzant, nu au reuș it niciodată . Revolta a avut loc ı̂n aceeaș i zi. Dar ı̂mi amintesc că am fost amețit de acea vizită . La perspectiva de a se ı̂ndră gosti. Privind ı̂n urmă acum, mi se pare că mă uit la o altă fată , una care ı̂mi poartă fața ș i vorbeș te cu vocea mea. Sprâ ncenele lui Layla se ı̂ncruntă . "S-ar putea ı̂ntâ mpla. Nu i atâ t de pesimist.” Râ d de expresia ei ofensată . "Ce vrei tu." Acea parte a lui Layla nu s-a schimbat. Pe atunci, câ nd am sunat-o să -i spun despre vizită , ea a fost la uș a mea ı̂n cincisprezece minute, purta o geantă uriaș ă plină cu haine ș i machiaj ș i țipâ nd din cap. „Porți asta!” anunțase ea după ce m-a tras în camera mea, întinzându-și caftanul albastru-azur. Era o țesătură bogată care aluneca lin peste brațele mele. Tivul era cusut în aur, la fel și cureaua din talie, unde curgea din lateral ca o cascadă. Culoarea mi-a amintit de marea făcută din ploaie în Spirited Away . Magic, adică. „Asociază-l cu un creion de ochi albastru și-l vei implora să-l vezi din nou.” Ea a făcut cu ochiul și eu am chicotit. „Arăți absolut superb cu creionul de ochi albastru!” „Oh, știu asta.” Am clătinat din sprâncene. „Bancuri de a i maro.” „În timp ce arăt ca un cadavru învinețit!” Și-a șters lacrimile imaginare din ochi, verigheta ei strălucind. „Nu mai i dramatic, Layla”, am râs. Zâmbetul ei a devenit diavolesc; ochii ei albaștri străluceau. "Ai dreptate. Lui Hamza îi place. Mult." Mi-am prins imediat mâinile peste urechi. „Eu, nu! Nu trebuie să știu nimic despre asta.” Râgâind, ea m-a tras de brațe, încercând să mă facă mai inconfortabil, dar nu a putut să unească două cuvinte împreună în mod coerent. Nu cu expresia mea morti icată făcând-o să cadă într-un acces de chicoteli. Sunetul suspinâ nd Layla mă smulge din visul cu ochii deschisi. „Viața este mai mult decâ t supraviețuire, Salama”, spune ea. „Ș tiu asta”, ră spund. Starea noastră de tachinare a dispă rut. Ea ı̂mi aruncă o privire ascuțită . "Chiar? Pentru că vă d cum te comporți. Te concentrezi doar pe spital, pe muncă , pe mine. Dar de fapt nu tră ieș ti . Nu te gâ ndeș ti de ce are loc această revoluție. Parcă nu ai vrea să te gâ ndeș ti deloc la asta.” Ea face o pauză , ținâ ndu-mi privirea, ș i gura mi se usucă . — Parcă nu ți-ar pă sa, Salama. Dar ș tiu că faci. Ș tii că această revoluție ı̂nseamnă să ne recuperă m viețile. Nu este vorba de supraviețuire. Este vorba despre noi lupta. Dacă nu poți lupta aici, nu vei lupta ı̂n altă parte. Nici mă car dacă te-ai ră zgâ ndit ș i am ajuns ı̂n Germania.”

Stau ı̂n picioare ș i fac un semn că tre pă ră sita, vopsea decojită de pe pereți. La nimic. „Luptă cu ce ? Vom avea noroc dacă cel mai ră u care ni se ı̂ntâ mplă aici este moartea ș i ș tii asta. Fie vom i arestați de armată , ie o bombă ne va ucide. Nu avem nimic pentru care să luptă m pentru că nu putem lupta. Nimeni nu ne ajută ! Sunt voluntar la spital pentru că nu suport să vă d oameni murind. Dar asta este . ” Layla se uită la mine, dar nu e nicio supă rare ı̂n ochii ei. Doar compasiune. „Ne luptă m câ t suntem ı̂ncă aici, Salama, pentru că aceasta este țara noastră . Aceasta este țara tată lui tă u ș i a tată lui să u ı̂naintea lui. Istoria ta este ı̂ncorporată ı̂n acest sol. Nicio țară din lume nu te va iubi ca a ta.” Lacrimile ı̂mi ustură ochii. Cuvintele ei ră sună din că rțile de istorie pe care le citim la ș coală . Dragostea pentru țara noastră este ı̂n mă duva noastră osoasă . Este ı̂n imnul nostru național, pe care l-am câ ntat ı̂n iecare dimineață din prima noastră zi de ș coală . Cuvintele erau doar cuvinte atunci. Dar acum, după toate acestea, ele au devenit realitatea noastră . Spiritele noastre sunt s idătoare, iar istoria noastră este glorioasă. Iar su letele martirilor noștri sunt gardieni formidabili. Evit privirea Laylei. Nu vreau o că lă torie de vinovă ție. M-am să turat deja de asta. „Am pierdut destule ı̂n acest ră zboi”, spun eu cu amă ră ciune. Vocea ei este fermă . — Nu este un ră zboi, Salama. Este o revoluție.” "Tot ceea ce." Ș i cu asta, mă ı̂ntorc ı̂n dormitorul meu, ı̂nchizâ nd uș a ı̂n urma mea, ca să pot respira. Tot ce ı̂mi pasă – tot ce mi-a mai ră mas ı̂n lume – este Layla ș i spitalul. Nu sunt un monstru. Sunt oameni care suferă ș i pot ajuta. Acesta este motivul pentru care mi-am dorit să iu farmacist. Dar refuz să mă gâ ndesc de ce ajung ı̂n spital. De ce se ı̂ntâ mplă toate acestea. De ce a luat-o pe mama. Imi amintesc degetele ei, reci pe ale mele. I-a dus pe Baba ș i Hamza pâ nă la Dumnezeu ș tie unde. Nu vreau să mă opresc asupra trecutului. Nu vreau să plâ ng despre cum ı̂mi voi ı̂ncheia anii adolescenței cu nimic mai mult decâ t speranța pierdută ș i un somn plin de coș mar. Vreau să supraviețuiesc. Imi vreau familia. Imi vreau doar familia ı̂napoi. Chiar dacă ceea ce spune Layla este adevă rul. Mă schimb ı̂n singurele pijamale care mi-au ră mas. Un pulover ș i pantaloni din bumbac negru. Destul de decent dacă trebuie vreodată să evadez ı̂n noapte. In baie, ignor re lexia mea irosită ș i pă rul brun uscat care cade pe lâ ngă umeri ș i deschid robinetul de apă din obiș nuință. Nimic. Cartierul nu a mai avut apă sau electricitate de să ptă mâ ni ı̂ntregi. Obiș nuia să vină ı̂n rafale, dar a ı̂ncetat cu totul odată cu asediul. Din fericire, a plouat să ptă mâ na trecută , aș a că Layla ș i cu mine am scos gă leți pentru a colecta apa. Folosesc o mâ nă mică pentru abluție ș i pentru rugă ciune.

Razele slabe ale soarelui au dispă rut de pe scâ ndurile zgâ riate ale camerei mele, iar mantia ı̂ntunecată a nopții preia Homs. Dinții ı̂mi clă nțănesc puțin de anticipare ı̂nainte de a-mi strâ nge buzele, ı̂nghițind ı̂n sec. Orice control pe care ı̂l exprim ı̂n timpul zilei se clă teș te câ nd soarele apune. Mă aș ez pe pat, ı̂nchid ochii ș i respir adâ nc. Trebuie să -mi limpezesc mintea. Trebuie să mă concentrez pe altceva decâ t pe frica ș i durerea care au prins ră dă cini ı̂n su letul meu. „Dulce Alyssum. Dulce ca numele lui, murmur eu, rugâ ndu-mă ca nervii să nu mă cedeze. „Petale albe. Folosit pentru ameliorarea durerii. De asemenea, pentru ră celi, crampe abdominale ș i tuse. Dulce. Dulce. ” Funcționează . Plă mâ nii mei ı̂ncep să distribuie uniform oxigenul ı̂n sâ nge ș i deschid ochii ș i mă uit la desiș ul de nori gri din afara ferestrei mele. Sticla este ciobită ı̂n pă rțile laterale de câ nd casa lui Layla a suferit impactul unei bombe din apropiere, iar cadrul este spulberat. Câ nd m-am mutat, a trebuit să spă l sâ ngele de pe geam. In ciuda faptului că fereastra este ı̂ncuiată , un frig cuprinde camera ș i mă tremur, ș tiind ce urmează să se ı̂ntâ mple. Oroarea pe care o vă d nu se limitează doar la spital. Teroarea mea s-a mutat ı̂n mintea mea, dă ruită cu o viață ș i o voce care nu eș uează să apară ı̂n iecare noapte. „Câ t timp vei sta acolo fă ră să vorbeș ti cu mine?” Vocea profundă vine de lâ ngă pervaz, trimițându-mi carne de gâ scă peste gâ t. Vocea lui ı̂mi aminteș te de apa ı̂nghețată pe care o stropesc peste mine câ nd vin acasă udată ı̂n sâ ngele martirilor. Sunt pietre care ı̂mi câ ntă resc pieptul, care mă scufundă la pă mâ nt de mai jos. Este greu ca o zi umedă ș i asurzitor ca bombele pe care militarii le aruncă asupra noastră . Pe asta este construit spitalul nostru ș i sunetele fă ră cuvinte pe care le facem. Mă ı̂ntorc spre el ı̂ncet. "Ce vrei acum?" Khawf se uită la mine. Costumul lui este clar ș i curat. Mă deranjează , totuș i, petele roș ii care ı̂i că ptuș esc umerii. Sunt acolo de câ nd ne-am cunoscut ș i ı̂ncă nu m-am obiș nuit cu ei. Dar nici nu-mi place să mă uit la ochii lui — albastru ca gheață. Cu pă rul lui negru ca la miezul nopții, nu pare uman, ceea ce presupun că este ideea. Arată câ t de aproape de om poate ı̂ncerca să ie. „Ș tii ce vreau”, i se ondulează vocea, iar eu tremur.

AM PIERDUT TOTUL IL IULIE ANTRECA . Toate ı̂n intervalul de o să ptă mâ nă . Atunci stă team ı̂ntins pe un pat de spital, cu lacrimi tă cute usturandumă tă ieturile de pe față, coapsa stâ ngă mă durea din cauza că derii ș i coastele ı̂nvinețite protestâ nd dureros de iecare dată câ nd respiram. Mâ inile mele erau ı̂nvelite ı̂ntr-un tifon atâ t de greu, ară tau ca niș te mă nuș i. Shrapnel ı̂mi să pat gropi ı̂n mâ ini; sâ ngele a izbucnit ca o fâ ntâ nă . Dar toate acestea au fost gestionabile. Singura ră nire gravă a fost ı̂n ceafă . Forța exploziei m-a fă cut să zbor ı̂napoi, iar betonul a ı̂ntâ lnit baza craniului meu, marcâ ndu-mă pentru viață. Dr. Ziad m-a cusut. A fost prima dată câ nd l-am ı̂ntâ lnit. Mi-a spus că am fost norocos să scap doar cu o cicatrice. Cred că ı̂ncerca să -mi ia mintea de la faptul că mama nu fusese la fel de norocoasă . Că bomba mi-a smuls-o ș i n-aș mai putea să o ı̂mbră țiș ez niciodată . Mai tâ rziu ı̂n acea zi, câ nd Khawf a apă rut ș i mi-a spus numele lui, mi-a trebuit puțin să -mi dau seama că eram singurul care vedea l. La ı̂nceput am crezut că drogurile ı̂mi dă deau viziuni – că el va dispă rea câ nd mor ina o va face. Dar a ră mas lâ ngă mine, ș optind lucruri oribile ı̂n timp ce eu plâ ngeam după mama. Chiar ș i atunci câ nd durerea a diminuat, iar coastele mi s-au vindecat ș i mâ inile mi-au fost cicatrice, el nu a plecat. Ș i odată ce această convingere s-a stabilit, panica a urmat la scurt timp după . Era o halucinație care venise să ră mâ nă . Unul care, ı̂n iecare noapte ı̂n ultimele ș apte luni, mi-a smuls cu cruzime fricile, dâ ndu-le viață. Nu există altă explicație. Reducerea lui la fapte ș tiinți ice este singura modalitate prin care pot să -l ı̂nfrunt. „Orice te face să te simți mai bine.” Zâ mbeș te cu ră utate. Imi frec cicatricea din spatele capului, simțind crestele insensibile pe degete. „Margarete”, ș optesc eu. „Margarete, margarete.” Khawf ı̂și dă pă rul din ochi ș i scoate un pachet de țigă ri din buzunarul de la piept. Cutia este roș ie, ı̂ntotdeauna aceeaș i nuanță ca petele de pe umerii lui. El smulge un tub lung ș i ı̂l apasă ı̂ntre buze ı̂nainte de a-l aprinde. Nub arde, mă nâ ncă marginile, iar el dă o tâ râ tură lungă . „Vreau să ș tiu de ce nu ai vorbit cu Am”, spune el. „Nu ai promis ieri că o vei face? De parcă mi-ai promis ı̂n iecare seară ? Vocea lui este joasă ,

dar nu se poate ı̂nș ela că amenințarea otră veș te iecare cuvâ nt. Aș a a ı̂nceput cu el: o remarcă ș mecheră pe ici pe colo, care ı̂mi ı̂nghiontă gâ ndurile spre pă ră sirea Siriei, pâ nă câ nd ı̂ntr-o zi a decis că ar trebui să -i cer lui Am o barcă . Ș i nu a ı̂ncetat să -mi ceară asta. Uneori mă ı̂ntreb cum ar putea creierul meu să evoce pe cineva ca el. O pică tură de sudoare rece ı̂mi curge pe gâ t. „Da”, reuș esc să ră spund. Bate ı̂n țigară ș i cenuș a cade pe podea, dispă râ nd exact aș a cum ar trebui să lovească pă mâ ntul. "Ce s-a ı̂ntâ mplat?" O fetiță de cinci ani, cu pă rul ș aten ș i ondulat, a murit din cauza unui lunetistă ı̂mpuș cat ı̂n inimă , ı̂n timp ce l-am salvat pe fratele ei mai mare de sepsis. am nevoie de mine . „Eu... nu am putut.” Ochii i se ı̂ngustează . „Nu ai putut”, repetă el sec. „Deci ı̂nțeleg că vrei să ii zdrobit sub această casă . Viu ș i rupt ș i sâ ngerâ nd. Nimeni nu vine să te salveze pentru că cum ar putea? Muș chii la fel de atro iați de malnutriție ca ș i ai tă i abia pot ridica corpurile, dară mite betonul. Sau poate vrei să ii arestat. Dus acolo unde sunt Baba ș i Hamza. Violat ș i torturat pentru ră spunsuri pe care nu le ai. Pune-i pe militari să atâ rne moartea ca o recompensă ș i nu o pedeapsă . Asta vrei, Salama? Oasele ı̂mi tremură . "Nu." Scoate o ultimă dâ ră de fum ı̂nainte de a mă cina țigara sub că lcâ iul pantofului lui oxford. Apoi trece pragul ș i stă ı̂n fața mea. Ridic capul să mă uit la el. Ochii lui sunt la fel de reci ca râ ul Orontes ı̂n decembrie. „Atunci , nu a putut, nu o va tă ia”, spune el. — Ai promis că azi ı̂i vei cere lui Am o barcă . Ș i el a trecut de trei ori ș i tu nu ai făcut-o .” Buzele lui se trag ı̂ntr-o linie subțire, un muș chi lucrâ nd ı̂n maxilar. — Sau vrei să mă ı̂ntorc la afacerea mea? "Nu!" Eu strig. "Nu." O pocnitură din degete ș i mi-a putut schimba complet realitatea, dezlă nțuind halucinații peste halucinații, ară tâ nd tuturor că exteriorul pe care l-am pus nu este altceva decâ t crenguțe fragile ı̂mpotriva vâ ntului puternic. Dr. Ziad nu m-a mai lă sat să lucrez la spital. Nu câ nd aș putea i un pericol pentru pacienți. Am nevoie de spital. Am nevoie de el pentru a-mi uita durerea. Să -mi țin mâ inile ocupate, astfel ı̂ncâ t mintea mea să nu țipe singură . Pentru a salva vieți. Mai ră u, aș aduna mai multe griji ș i anxietă ți pe Layla, afectâ nd să nă tatea ei ș i a copilului. Nu. O să suport totul pentru ea. Mă voi ı̂neca ı̂n lacrimi ș i ı̂i voi oferi su letul meu dacă o pot pă stra pe Layla ı̂n siguranță, ș tiind că sunt bine. Ș i aș a, Khawf a promis că va pă stra singur ziua ș i va limita terorile pe care mi le arată la noapte. Departe de ochii altcuiva. Un zâ mbet ră ută cios ı̂i ı̂nclină buzele ı̂n sus. — Aceasta este ultima ta ș ansă , Salama, ș i ı̂ți jur că dacă nu-l ı̂ntrebi mâ ine, ı̂ți voi sfâ ș ia lumea. Mâ nia se trezeș te ı̂ntre bă tă ile inimii fricii. Subconș tientul meu poate să mă aibă sub degetul lui, dar este subconș tientul meu .

„Nu e chiar atâ t de uș or, Khawf”, ș uier eu, scuturâ nd expresia de pe fața bă iatului câ nd el ținea ı̂n brațe pe sora lui mai mică , cu corpul ei mic. Atâ t de mic . „S-ar putea să nu am o barcă . Ș i chiar dacă o va face, prețul va i atâ t de mare ı̂ncâ t nu ı̂l vom putea plă ti. Deci singura cale de ieș ire ar i să mergi pe jos pâ nă ı̂n Turcia. Fă câ ndu-ne o țintă perfectă pentru armată . Adică dacă Layla supraviețuieș te plimbă rii!” Sprâ ncenele lui se ridică amuzat. „De ce alegi să ignori promisiunea pe care i-ai fă cut-o lui Hamza de a o scoate pe Layla? Sentimentele tale con lictuale despre spital provoacă haos ı̂n inima ta. Ideea este că ai fă cut promisiuni iar tu te dai ı̂napoi. Toate aceste bolboroseli nu sunt altceva decâ t scuze pentru a-ți ține la distanță vinovă ția. Ce preț nu ai plă ti pentru siguranța Laylei? Privesc ı̂n altă parte ș i ı̂mi bag mâ inile ı̂n buzunare, scufundâ ndu-mă ı̂n saltea. „Aceasta amintire” – se ı̂ndreaptă el, zâ mbind – „ar trebui să -ți ı̂ntă rească decizia.” Inainte să pot să țip, pocneș te din degete. Mirosul bogat de mentă ș i scorțiș oară ı̂nă buș ită ı̂ntr-un bulion de iaurt ș i carne ı̂mi invadează nasul ș i sunt copleș ită de nostalgie. Ezit o secundă ı̂nainte să deschid ochii. Câ nd o fac, nu mai sunt ı̂n camera mea cu mucegai, ci ı̂napoi acasă . Casa mea . Bucă tă ria este exact aș a cum mi-o amintesc. Pereții de marmură alternează ı̂ntre bej ș i maro cedru, unde ramele suspendate arată caligra ie arabă ș i lă mâ i aurii pictate. Spațiul de depozitare de sub blaturi ține cratițele ș i oalele noastre, bine stivuite. O pâ nză albă de satin brodată cu crini se ı̂ntinde peste masa de bucă tă rie. In jurul mesei stau patru scaune de lemn, iar deasupra acesteia, dintr-o vază de cristal ră sar orhidee. Orhidee albastre pe care le-am cumpă rat pentru o vizită care trebuia să aibă loc mai tâ rziu ı̂n acea zi — astă zi. Intotdeauna am cumpă rat orhidee albastre câ nd aveam o ı̂ntâ lnire socială . In cele din urmă mă ı̂ntorc la stâ nga mea, unde mama stă lâ ngă mine, cu ochii pe shish barak, amestecâ nd oala cu o lingură de lemn. In tot acest timp buzele ei miș câ ndu-se ı̂n rugă ciune. „Pă strează -i ı̂n siguranță”, ș opteș te ea. „Pă strează -mi oamenii ı̂n siguranță. Adu-mi-le ı̂napoi astă zi vii ș i bine. Protejează -i de cei care le doresc ră u.” Sunt ı̂nră dă cinată la fața locului, inima mi se rupe ı̂n două . Ea este lâ ngă mine. Câ teva lacrimi tă cute ı̂mi curg pe obraji, iar nevoia de a mă arunca ı̂n brațele ei mă copleș eș te. O vreau pe mama mea. Vreau ca ea să -mi liniș tească tristețea ș i să mă să rute ı̂n timp ce ı̂mi spune ya omri ș i te'eburenee. Viața mea ș i îngroapă-mă . In schimb, ı̂i ı̂mping uș or brațul. Ea ridică privirea cu ochii injectați de sâ nge, distrasă , ı̂nainte ca un zâ mbet obosit să -i apară pe buzele ei ș i pot vedea cum acest ră zboi a schimbat-o drastic. Fața ei, care nu pă rea

să ı̂mbă trâ nească niciodată peste treizeci ș i cinci de ani, este obosită de nervi, iar ră dă cinile pă rului ei brun-umbriu sunt că runte. Ea nu ș i-a lă sat niciodată ră dă cinile să devină gri, ı̂ntotdeauna imaginea de primă ș i bună . Oasele ei ies ascuțite ș i umbre ı̂ntunecate se nuanțează sub ochii ei, acolo unde nu au existat niciodată ı̂nainte. „Te'eburenee, vom i bine. Insha'Allah,” ș opteș te ea, ı̂nfă ș urâ ndu-mă cu un braț ı̂n jurul umerilor mei ș i strâ ngâ ndu-mă de ea. Îngroapă-mă înainte să te îngrop pe tine. Am facut. „Da, mamă ”, reuș esc să mă sufoc, topindu-mă ı̂n atingerea ei. „ Aw , Saloomeh”, strigă Hamza ı̂n timp ce intră cu Baba din sufragerie, iar eu aproape strig. Ei sunt aici. Ochii de culoarea mierii ai lui Hamza sunt plini de viață ș i ı̂i oglindesc pe ai lui Baba. Amâ ndoi poartă paltoane cu steagul Revoluției Siriene atâ rnâ nd peste un umă r. O ră sucire ș i ar putea i un laț . „Serios ai de gâ nd să plâ ngi?” Nu-l ı̂ntreb pe Hamza unde este Layla pentru că ș tiu că s-a ı̂ntors acasă , aș teptâ ndu-l. Dar nu se va ı̂ntoarce la ea astă zi. „Hamza, nu o tachina pe sora ta”, spune Baba, apropiindu-se de mama. Ea ı̂l cuprinde imediat ı̂ntr-o ı̂mbră țiș are, iar el ı̂și ı̂nfă ș oară brațele ı̂n jurul ei, murmurâ ndu-i ceva la ureche. Nu suport să vă d asta, aș a că mă ı̂ntorc. — Pleci acum? Il ı̂ntreb pe Hamza, cu vocea ruptă , ș i trebuie să -mi ı̂nclin bă rbia ı̂n sus ca să mă uit la el. Nu am fă cut asta de ș apte luni. El zâ mbeș te blâ nd. „Protestul are loc după rugă ciune, aș a că trebuie să ajungem acolo devreme”. Imi muș c nevoia de a plâ nge. Tocmai ı̂mplinise două zeci ș i doi de ani, proaspă t absolvit facultatea de medicină ș i aplicase pentru rezidențiat la Spitalul Zaytouna. Nu ș tia că va i tată . L-ar i ı̂mpiedicat asta să se ală ture protestelor? „D-nu pleca,” bâ lbesc eu. Poate că această halucinație se poate termina cu bine. Poate pot schimba lucrurile. „Te rog, tu ș i Baba. Nu pleca azi!” El râ njeș te. „Tu spui asta de iecare dată .” Il apuc strâ ns de braț , ochii mei reținâ ndu-ș i zgomotul slab, gropița dintr-un obraz care apare câ nd zâ mbeș te. Aceasta este ultima amintire pe care o am despre fratele meu. Cu timpul, amintirile se distorsionează ș i ș tiu că voi uita tră să turile lui exacte. Voi uita de pă rul castaniu al lui Baba, striat de gri, ș i de sclipirea blâ ndă a ochilor lui. Voi uita cum Hamza este cu cel puțin două capete mai ı̂nalt ș i că el ș i cu mine ı̂mpă rtă ș im aceeaș i nuanță de pă r castaniu. Voi uita gropițele din obrajii mamei ș i zâ mbetul ei, care luminează lumea. Fotogra iile noastre de familie sunt ı̂ngropate sub dă râ mă turile acestei clă diri ș i nu le voi primi niciodată ı̂napoi. „Ew. Salama, de ce eș ti ciudat? spune el, apoi scutură din cap câ nd vede lacrimile din ochii mei. El adaugă amabil: „Iți promit că ne vom ı̂ntoarce”.

Mi se strâ ng plă mâ nii. Ș tiu ce va spune ı̂n continuare. Am reluat această conversație ı̂n mintea mea ı̂n buclă pâ nă câ nd cuvintele se amestecă . „Dar dacă nu…” trage adâ nc aer ı̂n piept, devenind serios. „Salama, dacă nu... atunci ai grijă de Layla. Asigură -te că ea ș i mama sunt bine. Asigurați-vă că voi trei ră mâ neți ı̂n viață ș i ı̂n siguranță.” ı̂nghit ı̂n sec. — Ț i-am promis deja asta. Câ nd oamenii au inundat stră zile ı̂n timpul primului protest, Hamza ma luat imediat deoparte ș i m-a fă cut să jur exact asta. A fost ı̂ntotdeauna intuitiv. Deș tept dincolo de anii lui. Intotdeauna simțea câ nd eram jos, chiar dacă nu spuneam nimic. Inima lui, moale ca un nor, se ı̂ntindea spre toți cei din jurul lui. Ș tia că mama, ı̂n ciuda terorii ei, va trebui să ie tâ râ tă afară din Siria lovind ș i țipâ nd, că Layla s-ar bate joc dacă i-ar cere să fugă , lă sâ ndu-l ı̂n urmă . Dar m-aș asigura că amâ ndoi ră mâ n ı̂n viață. Aș pune siguranța familiei mele mai presus de orice. Oricine a ră mas din ea. „Promite-mi din nou”, spune el cu ı̂nverș unare. „Nu pot să ies acolo cu conș tiință bună fă ră să ș tiu sigur. Trebuie să aud aceste cuvinte.” Mierea din ochii lui arde ca focul. „Promit”, reuș esc să ș optesc. Două cuvinte nu au fost niciodată mai grele. Acum ar trebui să -mi ciufulie pă rul ı̂nainte de a ieș i cu Baba, să nu se mai ı̂ntoarcă niciodată . Dar el nu o face. Mâ inile lui mă prind de umerii. "Ai?" mă clă tin. "Ce?" Focul ı̂i nă vă li ı̂n privire. „După ce armata ne-a luat pe mine ș i pe Baba, ai scos-o pe mama afară ? Ai salvat-o pe Layla? Sau le-ai aruncat viețile?” Oasele ı̂mi zdră ngă nesc. „Salama, m-ai mințit?” Din expresia lui se scurge agonia. Mă dau ı̂napoi, strâ ngâ ndu-mi mâ inile la piept. — Ai lă sat-o pe mama să moară ? ı̂ntreabă el, cu vocea mai tare. Mama ș i Baba stau lâ ngă el, sâ ngele curgâ nd pe partea dreaptă a feței mamei. Cade pe podeaua ceramică pe care o lustruia ı̂n iecare zi. Fiecare pică tură se simte ca un cuțit la inimă . „Imi pare ră u”, mă rog. "Vă rog. Iartă -mă !" „Imi pare ră u?” spune Baba, sprâ ncenele ı̂ncruntate. „Ai lă sat-o pe mama ta să moară . O laș i pe Layla să moară . Pentru ce?" „Mama s-ar putea să te ierte”, spune Hamza. „Dar nu o voi face. Dacă Layla suferă din cauza alegerilor tale, Salama, nu te voi ierta niciodată .” Mă pră buș esc la podea, plâ ngâ nd. "Imi pare ră u. Imi pare ră u." „Nu este su icient”, spun toți la unison. Podeaua se cutremură sub mine ș i liane se ră sucesc ı̂n jurul gleznelor mele, tră gâ ndu-mă sub plă ci. Bucă tă ria ș i casa mea se pră buș esc ș i cad ı̂n abisul negru, țipâ nd. Spatele meu loveș te o lespede de piatră ș i mă

stră duiesc să respir. Câ nd deschid ochii, fumul dintr-o clă dire ı̂n lă că ri acoperă cerul albastru pal de deasupra. Oxigenul devine rar ı̂n plă mâ ni mei ș i tuș esc, ridicâ ndu-mă tremurâ nd ı̂n picioare. In fața mea se a lă cele ș apte etaje clă dire pe care am numito acasă . Balconul de la etajul ș ase are rufe care se usucă afară , iar cel de sub el are steagul Revoluției Siriene atâ rnat cu mâ ndrie de balustrade. Se zbâ rneș te ı̂n vâ nt, pă râ nd că va zbura. Dar Hamza o ı̂nnodase strâ ns pe iecare parte pentru a se asigura că ră mâ nea pe loc. După ce el ș i Baba au fost arestați, mama nu a suportat să -l dea jos. Aerul din jurul meu este foarte liniș tit. Ș tiu unde sunt fă ră a i nevoie să ı̂ntreb. Khawf m-a tâ râ t o să ptă mâ nă ı̂n viitor ı̂ntr-una dintre cele mai proaste zile din viața mea. mama. — Nu, gemu eu. "Nu." „Nu o poți salva.” Khawf stă la câ țiva metri de mine. „Ea este deja moartă .” Clă direa mea este la cincisprezece paș i. O pot face. O pot salva. „Mama!” țip, alergâ nd spre ea. "Ieș i! Ieș i! Vin avioanele!” Dar e prea tâ rziu; sunt mai rapizi decâ t vocea mea ș i bombelor nu le pasă că ı̂nă untru sunt oameni nevinovați. Sunetul ascuțit ı̂mi sună ı̂n urechi ı̂n timp ce sparge clă direa ı̂n fragmente ı̂nsâ ngerate. Ș ocul de replici nu mă nă ruie. Ră mâ ne clă direa pâ nă la pă mâ nt, iar eu stau deasupra corpului mutilat al mamei. Nu purta hijabul; pă rul ei castaniu este gri cu resturi, capul aplecat ı̂ntr-un unghi greș it. Ș i sâ nge. Sunt atâ t de mult sâ nge care ı̂mi pă tează picioarele goale, stomacul ı̂mi um lă din cauza mirosului ascuțit de metal. Plâ ng, că zâ nd ı̂n genunchi ș i strâ ng corpul ei, atră gâ nd-o mai aproape de cel viu. Mâ inile ı̂mi tremură incontrolabil ı̂n timp ce ı̂ncerc să -i ı̂ndepă rtez pă rul tencuit pe obraji, dar o ung doar cu sâ ngele ei. Pete din ea aterizează ı̂n gura mea. „ Mama! Doamne, nu din nou! Nu din nou! ” Ochii ei se stră lucesc, uitâ ndu-se ix la mine. „De ce nu m-ai salvat?” ș opteș te mama, cu ochii liberi. "De ce?" „Imi pare ră u”, suspin. „Te rog, te rog să mă ierți!” Ii picur lacrimi pe fața ei nemiș cată , buzele mele implorâ nd-o să se ı̂ntoarcă ș i o ı̂mbră țiș ez. Chiar ș i cu tot sâ ngele care ne udă pe amâ ndoi, ea ı̂ncă miroase la fel. — A plecat, Salama, spune Khawf din spatele meu. „Uite, eș ti acolo.” Mă uit spre locul ı̂n care arată el. Intre dă râ mă turile ș i ceața fumurie a bombei, am trecut pe lâ ngă mine. Obrajii ı̂i sunt ı̂ncă plini, ochii ı̂ncep să se ı̂mpace cu o durere care ı̂i va deveni tovară ș ul constant. Are doar ș aptesprezece ani ș i abia a ı̂ntreză rit ce ı̂nseamnă adevă rata groază . Tuș eș te, cu hainele ș i hijabul rupte, ı̂ncercâ nd să se tâ rască spre cadavrul mamei ı̂nainte ca muș chii ei să cedeze ș i ea cade la pă mâ nt, inconș tientă .

Furia ș i tristețea se ı̂mpletesc prin inima mea, prinzâ ndu-se de oasele mele deteriorate. — Ajunge, gâ fâ i, apă sâ nd-o pe mama mai aproape. "Du-mă ı̂napoi." Khawf se ghemuieș te lâ ngă mine, ș tergâ ndu-mi o pică tură de sâ nge de pe obraz ș i zâ mbeș te. Dă râ mă turile nu se apropie de el; hainele lui sunt neatinse. Totuș i, petele roș ii de pe umerii jachetei lui au crescut ș i nu ș tiu dacă vă d lucruri, dar par să -i curgă pe revere. Poș neș te din degete ș i mă ı̂ntorc ı̂n pat, cu toate urmele de funingine ș i sâ nge dispă rute. Clipesc, uitâ ndu-mă la mâ inile mele cră pate, cu cicatrici, neliniș tită de dispariția bruscă a mamei din ı̂mbră țiș area mea. Lacrimile de pe fața mea, ı̂ncă umedă , sunt singura dovadă a prin care am trecut. Khawf inspiră adâ nc, satisfacția este gravată pe iecare linie a feței sale palide ș i se retrage spre fereastră . „Aceasta va i Layla dacă vei continua să ii ı̂ncă pă țânată .” Scoate o altă țigară . — Ai ı̂ncă lcat deja jumă tate din promisiunea ta. Vrei ca moartea Laylei să ie distrugerea ta? Corpul meu mă tră dează , tremurâ nd peste tot ș i ı̂mi strâ ng pă turile zdrențuite pentru a-l ascunde. El su lă un nor de fum gri ı̂nchis care cade pe podeaua zdrențuită ı̂nainte de a dispă rea. „In iecare zi, mai mulți dintre pacienții tă i mor. Fiecare dintre ele este un alt regret ı̂n inima ta. Să stai aici te va distruge chiar dacă Layla va supraviețui.” „Du-te,” scâ ncesc, ură ndu-mi creierul pentru că mi-a fă cut asta. „Nu-mi place să iu tratat ca un prost, Salama”, murmură el. „Dă -mi ce vreau ș i s-ar putea să te las ı̂n pace.” Limba mea este uscată , iar cicatricile ı̂n jumă tate de lună de pe palme, rezultatul propriilor unghii, ı̂ncep să mă doară . In loc să -i ră spund, mă ı̂ntorc, cu creierul lovind de craniu. Ochii ı̂mi cad pe sertarul ı̂nchis al noptierei de lâ ngă pat, unde ı̂mi pă strez ascunsa pastile Panadol. Le strâ ng din iulie, ca pregă tire pentru travaliul Laylei, ș i pentru o secundă mă gâ ndesc să iau unul. Dar decide ı̂mpotriva ei. Nu ș tiu dacă vom avea acces la medicamente oriunde ne-am a la. "Iasomie. Iasomie. Jasmine..., murmur iar ș i iar pâ nă câ nd jur că le simt mirosul ca ı̂nainte câ nd mama mă lua ı̂n brațe.

A doua zi dimineață , o să rut pe LAYLA PE OBAJ ș i mă ı̂ndrept spre muncă . Nu ș tim niciodată dacă ne vom mai vedea. Fiecare moment este un adio. „Vorbeș te cu Am.” Zâ mbetul ei este cald ș i ı̂mi amintesc de Hamza. Dau din cap, incapabil să spun nimic, ș i mă strec pe uș ă, ı̂ncuind-o ı̂n spatele meu. Spitalul se a lă la cincisprezece minute de mers pe jos de casa Laylei. Era un avantaj pe care Hamza ı̂l aș tepta cu neră bdare, vă zâ nd că nu avea nevoie să conducă : un tâ nă r medic care se antrena la spitalul din cartierul să u. Din momentul ı̂n care a putut să citească , la trei ani, mama ș i Baba au recunoscut că iul lor este un geniu. S-a ı̂nscris devreme la ș coală , a parcurs gimnaziu ș i liceu ș i ș i-a ales universită țile. L-a ales pe cel din Homs pentru a i aproape de familia noastră . Dar ș tiam că era ı̂ntr-adevă r aș a că el va i aproape de Layla ș i ı̂și va ı̂ncepe viața cu ea. Acum mi-am luat slujba care trebuia să ie a lui. Unul care este departe de domeniul meu. Farmaciș tii prescriu medicamente - nu efectuează operații. Trebuia să absolv ș i să iu aș a. Sau un cercetă tor. Nu sunt chirurg. Nu am fost fă cut să taie corpuri, să cusez ră ni ș i să amputez membre, dar m-am fă cut să devin acea persoană . Homs care mă ı̂nconjoară câ nd ies afară se simte ca ceva din că rțile de istorie. Mă celul din fața mea a fost vă zut ı̂n atâ t de multe oraș e de-a lungul anilor. Aceeaș i poveste, dar o locație diferită . Sunt sigur că fantomele martirilor cutreieră casele ș i stră zile pă ră site, cu degetele trecâ nd peste steagurile revoluției pictate pe pereți. Cei vii stau afară pe scaune de plastic, ı̂nvelite ı̂n paltoane ș i eș arfe. Astă zi sunt copii care se joacă cu orice au reuș it să scoată din epavă . O bă trâ nă strigă la ei să aibă grijă la covoarele fă cute din cioburi de sticlă . Câ nd vede halatul meu de laborator, râ njeș te, lipsesc câ țiva dinți. „Allah ma’ek!” Domnul sa ie cu tine. Zâ mbesc tremurâ nd ș i dau din cap. Spitalul nu este imun la boala dictaturii, iar pereții exteriori, decolorați ı̂n galben ș i roș u decolorat, o arată . Mizeria de sub panto ii mei vechi este murdară de sâ ngele ră niților transportați zi după zi. Uș ile sunt aproape ı̂ntotdeauna deschise, iar astă zi nu este diferit. Este plin de forță, ca de obicei, gemetele ș i strigă tele ră niților ră sunâ nd

peste pereți. Echipamentele chirurgicale ș i medicamentele sunt la cel mai scă zut nivel istoric ș i pot vedea efectul lor asupra fețelor scufundate ı̂ntinse pe paturile din jurul meu. In ultimul timp am ı̂nceput să folosesc soluție salină ș i să spun pacienților că este un anestezic, sperâ nd că ei cred. su icient ı̂ncâ t să funcționeze ca placebo. Imi amintesc articolele pe care le-am citit despre placebo ı̂n primul meu an la universitate care menționau succesul lor. Pe vremea câ nd eram ascuns ı̂n colțul treptelor din afara clă dirii de curs, cu termosul plin de ceai zhoorat, trecâ nd peste notele pe care le fă cusem ı̂n clasă . Mi-aș pierde câ teva ore scufundată ı̂n studiu pâ nă câ nd Layla ar apă rea la amurg ș i mi-a strâ ns din nas pentru a-mi atrage atenția. In ciuda tuturor resurselor noastre lipsite, spitalul nostru se descurcă mult mai bine sub jurisdicția Armatei Libere Siriene decâ t ı̂n regiunile controlate de armată . Am auzit poveș ti despre cei capturați de armată . Pacienții din spitale mor nu din cauza ră nilor pe care le-au suferit ı̂n timpul protestelor, ci din cauza a ceea ce le este provocat ı̂n interiorul spitalului. In timp ce noi suferim de pe urma asediului, demonstranții ră niți de acolo sunt legați la ochi ș i torturați, cu gleznele ı̂nlă nțuite de paturi. Medicii ș i asistentele se ală tură uneori. Aici, ı̂n spitalul nostru, paturile sunt stivuite unul lâ ngă altul, cu familii care ı̂nconjoară pacienții, aș a că trebuie să mă strâ ng ı̂ntre ei pentru a ı̂ntreba pacientul cum se simte. Dr. Ziad se gră beș te spre mine, pă ș ind cu grijă printre nenumă ratele trupuri de pacienți drapați pe podea; aceia sunt singuri pe lumea asta, fă ră familii. Nici mă car un pat. Pă rul lui de sare ș i piper este dezordonat, ridurile din jurul ochilor că prui sunt mai pronunțate. A luat postul de chirurg ș ef după ce ultimul a murit ı̂ntr-un raid. Inainte de asta a fost medic endocrinologie cu ore pe care ș i le-a stabilit, trecâ nd ı̂ncet la pensie. Câ nd au ı̂nceput tulbură rile, ș i-a trimis imediat ı̂ntreaga familie ı̂n Liban, iar spitalul a devenit casa lui. Aș a cum am fost forțat să devin chirurg, la fel a fost ș i el. „Sosire. Rapoarte despre o bombă care a lovit Al-Ghouta. Două zeci de victime. Cei ș aptesprezece ră niți sunt aduș i aici”, spune el. In calitate de chirurg ș ef, este conectat la Armata Siriană Liberă , care ı̂i furnizează orice informații pe care le obțin ș i care ne-ar putea ajuta să salvă m mai multe vieți. Inima mea se extinde pentru o secundă de uș urare. Este ı̂n partea opusă a cartierului meu. O jumă tate de oră cu maș ina. Layla este ı̂n siguranță. Ș i apoi se zboară . Bombele ı̂nseamnă că orice ar putea trece prin aceste uș i. Intestinele ieș ite ı̂n buclă ı̂n interiorul lor, arsuri, membre tă iate... Aș tept la intrare cu Dr. Ziad, care ș opteș te versete din Coran care vorbesc despre senină tate ș i mila lui Dumnezeu. Calmează transpirația rece care se prelinge pe gâ tul meu. In orice moment, uș ile se vor deschide trâ ntind.

In orice clipa. Khawf apare lâ ngă ferestre ı̂n fața mea. Costumul lui stră luceș te ı̂n ciuda luminii sparte a spitalului, iar pă rul ı̂i este mă turat pe spate, fă ră nicio ș uviță deplasată . Imi zâ mbeș te. Khawf iubeș te spitalul. El ș tie că teama mea ca Layla să devină urmă torul corp stricat pe care ı̂l ı̂ngrop ı̂mi va o ili hotă râ rea de a ră mâ ne. Că pâ nă la urmă voi vrea să plec din Siria. Auzim țipetele ı̂nainte ca uș ile să se deschidă , oferindu-ne o fracțiune de secundă să ne pregă tim. Dar indiferent de câ te ori ı̂l vă d, niciun avertisment nu mă poate pregă ti pentru vederea unui om care se luptă pentru respirație. Acest lucru nu este normal ș i nu va i niciodată . „Salama, du-te mai ı̂ntâ i la copii”, spune Dr. Ziad tă ios, alergâ nd deja spre pacienți. „Nour, te asiguri că niciunul dintre ei nu curge sâ nge. Mahmoud, nu-i lă sa să ră mâ nă fă ră bandaje. Folosiți lenjeria de pat dacă este necesar. Merge!" Cinci victime sunt transportate pe targi, iar restul sunt transportate de voluntari de la fața locului. In jurul lor se adună o mulțime uriaș ă, toată lumea țipâ nd ș i strigâ nd. Dr. Ziad continuă să urle ordine că tre restul personalului ș i ı̂ncă o dată ı̂i sunt recunoscă tor pentru calmul să u ı̂n fața acestor atrocită ți. El este cel care ne ı̂ntemeiază . Motivul pentru care putem salva vieți. Khawf stă ı̂n picioare, urmă reș te haosul care se desfă ș oară cu un zâ mbet mulțumit ș i ı̂ncepe să fredoneze o melodie, una care ricoș ează peste zgomot: „Câ t de dulce este libertatea”, imnul protestatarilor. Dar nu am timp să -l spun. Moartea nu aș teaptă pe nimeni. Pentru mine, bandajarea pacienților, ı̂ncercarea de a-i vindeca, vine cu mai multe provocă ri decâ t doar menținerea lor ı̂n viață. Uneori mă vă d ș i cer un medic mai ı̂n vâ rstă , mai experimentat. La ı̂nceput tresă rim, ı̂ncercam să -mi opresc tremurul ș i bâ lbâ iam o explicație despre cum sunt ocupați toți doctorii. Că sunt la fel de capabil. Dar acum, dacă cineva ı̂ncearcă să mă coste secunde prețioase, le spun asta sau moartea . Asta ı̂i ajută să ia decizia destul de repede. Lucrul aici mi-a ı̂ntă rit ș i ı̂nmuiat inima ı̂n moduri pe care nu mi-am imaginat niciodată că o va face. In timp ce ı̂mi bandajez al cincilea pacient, vă d pe cineva care arată frenetic, care poartă o fetiță ı̂n brațe. Nu pare cu mult mai ı̂n vâ rstă decâ t mine. Adolescența tâ rzie. Capul fetei s-a lă sat ı̂n lateral, iar sâ ngele ı̂i curge din că maș ă pe podea. Ochii mei ı̂l urmă resc pe bă iat, uitâ ndu-mă la lumina pâ lpâ itoare a spitalului care iese din buclele lui dezordonate ș i brune. Pare cunoscut. Dar ı̂nainte de a putea ı̂ncerca să -l plasez, doctorul Ziad mă sună să -l ajut cu un alt pacient. Cubitul acestui supraviețuitor este fracturat, sfâ ș iindu-i prin braț . Vederea osului ieș ind din piele face ca acidul din stomacul meu să se ridice la gâ t, arzâ nd. Il ı̂nghit, simțindu-i coborâ rea ı̂n timp ce ı̂mi topeș te mucoasa gastrică . Ș i m-am apucat de a readuce osul acolo unde ı̂i este locul.

In timp ce mă odihnesc după trei operații consecutive, vă d că Am trece. Trebuie să vorbesc cu el. Astă zi. Ș i simt că privirea lui Khawf ı̂mi pă trunde ı̂n ceafă , amenințarea lui ră sunâ nd ı̂n creierul meu. Îți voi sfâșia lumea. El este neclintit cu privire la plecarea mea din Siria ș i ar face orice pentru ca asta să se ı̂ntâ mple. In toate lunile ı̂n care l-am cunoscut, nu iam ı̂nțeles niciodată disperarea. Dar astă zi, o ș oaptă ı̂mi ră sună ı̂n creier. Un rezultat al conversației mele cu Layla. Ce rău e să întrebi? Primești doar informații. Doar ca sa stiu cat costa. Fao pentru ea. „Sunt”, am exclamat, iar el se opreș te, ı̂ntorcâ ndu-se spre mine. "Da?" spune el surprins. Este mai tâ nă r decâ t pare, dar cu tot ce se ı̂ntâ mplă , nu este surprinză tor că un bă rbat ı̂n vâ rstă de treizeci de ani ar ı̂ncepe să ı̂ncarnească . „Eu... uh... mă ı̂ntrebam despre...” Mă bâ lbesc ș i mă pedepsesc. Ar i trebuit să mă gâ ndesc ce să spun. — Vrei o barcă , Salama? spune el, trecâ nd la goană , iar fața mea devine ierbinte. Mă strâ ng de halatul meu de laborator ruinat, ı̂ncrețind țesă tura aspră . El crede că sunt un laș . Dintre toți oamenii care ı̂i cer o ieș ire, eu sunt. Ultimul ș i singurul farmacist din trei cartiere. "Tu?" repetă el, ridicâ nd din sprâ ncene. Expresia anxioasă a lui Hamza ı̂mi fulgeră ı̂n minte. "Da." Se ı̂ntoarce ı̂ntr-o parte, veri icâ nd dacă cineva este la ı̂ndemâ nă ı̂nainte de a spune: „Bine. Ne ı̂ntâ lnim pe holul principal ı̂n zece minute. Pot să mă las câ teva minute ı̂nainte ca dr. Ziad sau Nour să vină să mă caute. Dr. Ziad insistă mereu să iau o pauză . Dar totuș i palmele ı̂mi izbucnesc transpirate. Se pot ı̂ntâ mpla multe ı̂n zece minute. O insu iciență respiratorie bruscă , stop cardiac, un alt pacient vă rsâ nd sâ nge ș i bilă . Orice . Dar i-am promis lui Hamza. Layla este sora mea, singura mea familie. Este ı̂nsă rcinată cu copilul fratelui meu. Unul pe care nu ș tia ș i nu ı̂l va ı̂ntâ lni niciodată . Ș i trebuie să ș tiu măcar dacă ne putem permite. Nici eu nu vreau să testez limitele lui Khawf. Dacă ı̂și respectă amenințarea, astă zi ar putea i ultima mea zi de lucru la spital. „Lilii”, ș optesc eu ı̂n timp ce merg spre holul principal, ı̂ndreptâ ndu-mi privirea pe podelele noroiate. „Relaxează spasmele ș i crampele musculare. Poate vindeca otrava cu arsenic. Crini de zi. Crinii de zi …” Sala principală este plină de pacienți ș i ı̂nțeleg de ce Am ales acest loc. Este publicitate gratuită pentru oricine la ı̂ndemâ nă . Ei ar ș ti cine este Am, ce face ș i ce le promite: o ș ansă de a tră i. Am vine ı̂n iecare zi la spital pentru a că uta oameni care ar putea să -i accepte oferta. Plată sub formă de economii de o viață pentru a pleca cu o barcă că tre un alt continent despre care mulți dintre noi am citit doar ı̂n că rți. Toată lumea din spital ı̂l cunoaș te pe Am, chiar ș i pe Dr. Ziad, care crede cu tă rie că mai mulți oameni ar trebui să ră mâ nă ı̂n Siria.

Deș i nu va opri niciodată pe nimeni care a ales să plece, vă zâ nd că ș i-a trimis propria familie departe. Atâ ta timp câ t Am nu intră ı̂n mod de a salva viețile pacienților, el este liber să -ș i ră spâ ndească agenda. Ș i Am face exact asta. Stă departe de toți medicii, concentrâ ndu-se pe pacienți. El se asigură că toată lumea ș tie despre pasajele de succes, ară tâ nd oamenilor imagini cu cei care au ajuns ı̂n sfâ rș it pe țărmurile europene. Nimeni nu ar i dispus să riș te să se ı̂nece fă ră asigurarea că acest lucru a funcționat. La un moment dat. Dar atunci, poate, chiar ș i fă ră dovezi, o ș ansă de supraviețuire este mai bună decâ t a tră i la cheremul genocidului. Nimeni nu se duce la o barcă slă bită pe mare dacă există altă alegere. Printre fețele obosite iese ı̂n evidență Khawf, cu ochii lui stră lucitori ș i un zâ mbet plin de cunoș tință. Poate că motivul pentru care este dispus să mă rupă pentru a mă urca pe o barcă poate i explicat ı̂ntr-o manieră ș tiinți ică : este un mecanism de apă rare pe care mi l-a oferit creierul, ı̂ncercâ nd să -mi asigure supraviețuirea prin orice mijloace necesare. Dar totuș i stomacul meu mă roade de teamă de ororile care mă aș teaptă ı̂n mâ inile lui. In zece minute, Am mă gă seș te pe holul principal. Iș i face drum prin marea de cadavre pâ nă ajunge la mine pe lâ ngă o fereastră pe jumă tate spartă , acoperită cu un cearș af subțire. Sistemul meu nervos se opreș te, ı̂mpingâ nd impulsuri electrice prin tot corpul pe care parcă nu le pot calma, indiferent de metodele pe care le folosesc. Paranoia mea cu privire la apariția neaș teptată a doctorului Ziad este mare ș i ı̂mi bag mâ inile ı̂n buzunare pentru a le ascunde tremurul. Nu cred că aș putea continua această conversație dacă m-ar vedea. Intorc spatele oamenilor mei. „Deci, câ ți sunteți?” ı̂ntreabă Am, iar eu mă ı̂ntorc brusc spre el. „Doi”, spun eu. Vocea mea sună ı̂ndepă rtată . Mă studiază o secundă . — Asta e toată familia ta? Chips-uri imi crapă din inimă , că zâ nd prin cutia toracică . "Da." Dă din cap, dar expresia lui este impasibilă . Nu este ieș it din comun acum să ii o familie cu unul. „Te conduc la Tartus”, spune el de parcă ar discuta despre vreme. „Barca pleacă de obicei de acolo. Cam o zi jumate prin Marea Mediterana si ajungi in Italia. Un autobuz vă va aș tepta acolo pentru a vă duce ı̂n Germania. Cel mai important lucru este să ajungem ı̂n Italia.” Inima ı̂mi bate cu iecare cuvâ nt pe care ı̂l spune. Ș i ı̂n ciuda tonului lui sec, vă d că lă toria derulâ ndu-se ı̂n fața mea. Barca legă nâ ndu-se uș or peste marea albastră , apa bă tâ nd peste țărmuri care promit siguranță. Layla, ı̂ntorcâ ndu-se spre mine, un râ s sincer scă pâ ndu-i de pe buze că : Suntem în siguranță . Dorința ı̂mi sfâ ș ie stomacul. Un copil plâ nge, spulberâ ndu-mi visul cu ochii deschisi, iar gemetele de durere ale pacienților ı̂mi devin brusc asurzitori la urechi. Nu. Nu . Cum mă pot gâ ndi la siguranța mea câ nd am jurat să vindec bolnavii?

Dar Layla este ı̂nsă rcinată ș i i-am promis lui Hamza. Layla nu ar pleca niciodată fă ră mine ș i nu o pot lă sa blocată singură ı̂n Europa câ nd abia vorbeș te engleza, dară mite germană sau italiană . A i o fată ı̂nsă rcinată ș i a i singură ar i o pradă uș oară . Monș trii nu sunt limitați ı̂n Siria. Nehotă râ rea este o otravă care germinează ı̂n vasele mele de sâ nge. ı̂mi dresesc glasul. "Câ t costã ?" El se gâ ndeș te la asta. „Patru mii de dolari. Ș i există o linie.” clipesc. "Ce?" „Eu fac afaceri cu dolari. Lire sunt slabe. Patru mii de dolari. Două mii iecare.” Sâ ngele ı̂mi curge de pe față ș i gura ı̂mi este uscată . Asta e mai mult decâ t avem noi. Baba a reuș it să retragă ș ase mii de dolari la ı̂nceput, dar cei mai mulți bani s-au dus pe mă sură ce prețul alimentelor a crescut. Abia mai avem trei mii. El observă schimbarea expresiei mele ș i pufneș te. „Credeai că a ajunge ı̂n Europa ar i ieftin? Credeai că va i uș or? Vorbim despre introducerea ilegală a doi oameni ı̂ntregi pe un continent diferit. Ca să nu mai vorbim de mituirea tuturor soldaților pe drumul nostru pâ nă acolo.” Mi-am pierdut senzația ı̂n picioare. „Tu... nu ı̂nțelegi. Cealaltă persoană , ea este cumnata mea. E ı̂nsă rcinată ı̂n ș apte luni. Dacă dă ... Banii vor i necesari pentru ca ea să supraviețuiască . nu am destul. Vă rog. ” Mă consideră un minut. „Patru mii de dolari ș i te voi lă sa să sari la coada de aș teptare. Atat se va extinde amabilitatea mea. Nu sta prea mult să te gâ ndeș ti la asta. Barca nu aș teaptă pe nimeni.” Ș i cu asta, se ı̂ndepă rtează , lă sâ ndu-mă ı̂nră dă cinată ı̂n pă mâ nt, ı̂n timp ce Khawf se uită după el cu ochii mijiți. Mă ı̂ntreb ce va face creierul meu cu acest obstacol.

CAND MA GAȘ TEȘ TE DRZ IAD , SUNT PE POSEA IN colț ul uneia dintre camerele de recuperare, strâ ngâ nd genunchii ı̂n timp ce mă legă n ı̂nainte ș i ı̂napoi, tremurâ nd ș i plâ ngâ nd, ı̂ncercâ nd să mă liniș tesc . Două fetițe ză ceau nemiș cate ı̂n faț a mea, cu gă uri de gloanțe rupte ı̂n gâ t. Lunetiș tii militari ajung pe acoperiș urile de la granițele dintre posturile militare ș i zonele protejate ale Armatei Libere Siriene. Fetele arată vreo ș apte, hainele rupte, genunchii ră zuiț i. Victimele lunetisților sunt ı̂ntotdeauna nevinovații care nu pot riposta. Copii, bă trâ ni, femei ı̂nsă rcinate. Armata Siriană Liberă l-a informat pe doctorul Ziad că , de la ı̂nceput, armata ı̂i va ținti pentru sport. Chiar ș i Layla a avut o ratare foarte aproape ı̂n octombrie; acum nu are voie să iasă din casă . Vreodată . Nu fă ră mine. Dr. Ziad stă ghemuit lâ ngă mine, cu chipul lui amabil acoperit de durere. „Salama”, spune el cu blâ ndețe. "Uită -te la mine." Imi smulg ochii de la fețele mici cu violet, buzele ı̂nvinețite pentru a-i ı̂ntâ lni ochii. Imi apă s mâ inile pe propriile mele buze, implorâ ndu-le să nu mai tremure. „Salama, am vorbit despre asta. Nu poți lucra singur pâ nă ı̂n acest punct. Trebuie să ai grijă de tine . Dacă eș ti epuizat ș i te doare, nu vei putea ajuta pe nimeni. Nimeni nu ar trebui să se ocupe de această groază . Mai ales cineva la fel de tâ nă r ca tine.” Privirea i se ı̂nmoaie. „Ai pierdut mai mult decâ t ar trebui oricine. Nu te limita la spital. Du-te acasă ." Mâ inile ı̂mi cad ı̂n poală ı̂n timp ce procesez ceea ce spune. In ultimele ș apte luni, el a devenit o igură paternă pentru mine. Ș tiu că una dintre iicele lui are vâ rsta mea ș i că o vede ı̂n mine. De asemenea, ș tiu că nu ar ı̂ntreba niciodată de la ea ce aș teaptă de la mine ı̂n iecare zi. Să -mi ud mâ inile ı̂n sâ ngele inocenților ș i să -l ı̂mping ı̂napoi ı̂n trupurile lor. Fii martor la groază ș i revine totuș i a doua zi. Ș i o mică parte din mine, una foarte mică , ı̂l ı̂ngâ mfa pentru asta. Deș i ı̂ncearcă din ră sputeri să aibă grijă de să nă tatea mea, fă ră să mă lase să -mi depă ș esc limitele. ı̂mi dresesc glasul. „Sunt ı̂ncă mai mulți pacienți...” „Viața ta este la fel de importantă ca a lor”, ı̂l ı̂ntrerupe el, vocea lui nu lasă loc de negociere. "Ta. Viață. Este. Doar . La fel de. Important."

Inchid ochii, ı̂ncercâ nd să mă țin de cuvintele lui, ı̂ncercâ nd să le cred; dar de iecare dată câ nd ı̂ncerc să prind literele, ele ı̂mi dispar din strâ nsă . Cu toate acestea, stau pe picioare instabile ı̂n timp ce Dr. Ziad aruncă un cearș af alb peste cadavre.

Layla nu spune nimic mult timp după ce mă pră buș esc pe canapea. Cu ochii ı̂nchiș i, ı̂mi transmit conversația cu Am, vocea mi se sparge câ nd ı̂i spun prețul. Il urasc. Viețile nevinovate nu contează câ nd ı̂și poate umple buzunarele din suferința noastră . Nimeni nu vrea să evadeze mai mult decâ t oamenii care au fost pră buș iți pâ nă la miez. Ei caută un colac de salvare, oricâ t de fragil ar i. „Spune ceva”, mă implor ș i deschid ochii câ nd ea tace. Se uită ix la mă suța de cafea din fața ei. Se gâ ndeș te la un plan. Ș i apoi se strâ mbă . "Nu am nimic de spus." Sprâ ncenele ei sunt ı̂ncruntate. "Dacă nu…" "Dacă nu?" „Am putea să ne vindem aurul?” Iș i ı̂nvâ rte o ș uviță de pă r ı̂n jurul degetului. Soarele de după -amiază tâ rzie care se strecoară prin ferestrele cu vitralii se ı̂ntinde ı̂n mijlocul sufrageriei, transformâ nd covorul arab de sub noi ı̂n ceva eteric. Mă uit la felul ı̂n care lumina dansează ı̂n jurul umbrei mele ı̂ntre plantele verzi ca pă dure cusute ı̂n material. Dacă mă concentrez asupra ei, pot pretinde că orice există ı̂n afara aureolei galbene este ı̂n regulă – este ı̂n siguranță. Vinde-ne aurul. Aurul este transmis prin familiile noastre. Adâ nc sub suprafața sa stră lucitoare, ține istoria ș i poveș tile noastre ı̂n irele sale groase ı̂mpletite. Câ nd m-am ı̂ntors la clă direa mea demolată după bombardament, nu am reuș it să gă sesc nimic care să -mi aparțină . Granitul a asigurat-o. Aurul meu este ı̂ncă sub acolo, ı̂ngropat, dar a lui Layla este aici. Aur pe care i l-a dat Hamza ca parte a zestrei ei. „Cine l-ar cumpă ra?” Intreb. Layla ridică din umeri. „Poate că Am ar accepta-o ı̂n loc de bani.” Nu am auzit niciodată de cineva care să -ș i cumpere cu aur ș i cu siguranță nu suntem primii care se gâ ndesc la asta. Ș i oricum, nu sunt dispus să mă despart de aurul lui Layla – al familiei mele – aș a. Nu cuiva atâ t de strâ mb ca Am. „Nu a spus bani sau aur”. Culeg irele care se revarsă din canapea. „Dacă ar vrea aur, l-ar spune.” Layla mă urmă reș te ı̂n timp ce eu continui să lovesc ı̂n ș uvițe. — Deci nu vrei să ı̂ncerci să -l ı̂ntrebi? spune ea ı̂n cele din urmă . „O să ... mă tocmei cu el.”

Ea ı̂și muș că buza ı̂nainte de a izbucni ı̂n râ s. „ Te tocmei cu el? ” repetă ea. „Ce crezi că este asta? Souq Al-Hamidiyah?” Ară t spre rama de mahon care adă posteș te o pâ nză pictată de Layla. Este un tablou la care mi-a plă cut mereu să mă uit. Cerul albastru ı̂nchis se amestecă cu marea cenuș ie la orizont. Nu am idee cum a reuș it Layla să -l surprindă atâ t de clar, de parcă ar i fost o fotogra ie; apa pare uneori ca s-ar putea scurge din marginile ramei, ı̂nmuiâ nd covorul. Norii sunt ı̂nghețați ș i strâ nș i ı̂mpreună , cu câ teva clipe ı̂nainte de furtună . „Cine l-a convins pe acel om să te lase să cumperi rama la jumă tate de preț?” Imi ı̂ncruciș ez brațele. „Acea cadru superb fă cut? Ai fost tu?" Layla zâ mbeș te. „Nu, tu ai fost.” "Da, a fost. Deci... mă voi tocme cu el.” Dar nu spun restul la ceea ce mă gâ ndesc. Că o fac doar umor. Că sunt sfâ ș iat ı̂ntre datoria mea față de fratele meu ș i față de spital, frâ nghiile mă țin de iecare parte, amâ ndouă zdrobindu-se la margini. Ș i nu ș tiu care va da ı̂naintea celuilalt. Deș i ceva ı̂n privirea ei mă face să bă nuiesc că ș tie toate astea. „Vorbiți despre Germania ca ș i cum ar i țara ı̂n care toate visele noastre se vor ı̂mplini.” Ochii ı̂mi prinde din nou pictura. Pare atâ t de real. „Nu vorbim limba. Abia putem vorbi engleza aș a cum este ș i nu avem familie acolo. Vom ră mâ ne blocați ı̂n mijlocul nimicului ș i sunt mulți care ar ı̂ncerca să pro ite de noi. Refugiații sunt escroș i din tot ce au, ș tii asta. Ca să nu mai vorbim de ră pită .” Odată , cu o viață ı̂n urmă , am vrut să tră iesc un an ı̂n Europa. Altul ı̂n State. Canada. Japonia. Plantarea semințelor pe toate continentele. Am vrut să -mi fac masterul ı̂n herbologie ș i să culeg plante ș i lori medicinale din toată lumea. Am vrut ca locurile pe care le-am vizitat să ș i amintească că Salama Kassab a pă ș it prin ele. Am vrut să iau aceste experiențe ș i să scriu că rți pentru copii cu pagini gravate ı̂n magie ș i cuvinte care să -l ducă pe cititor ı̂n alte tă râ muri. "Și tu?" Într-o zi o întrebam pe Layla. "Unde vrei sa mergi?" Eram la țară la moșia bunicilor mei vara după ce am terminat liceul. Viața universitară era la doar două luni distanță. Caisele erau coapte și petrecusem toată dimineața umplând o duzină de coșuri cu ele pentru a le mânca și a le oferi vecinilor noștri. Luam o pauză, întinzându-ne pe spate deasupra păturii de picnic și privim norii. Soarele era ascuns în spatele lor, razele ei transformând cerul într-un albastru azuriu. Un luture a bătut din aripi și un bondar s-a îngropat într-o margaretă. A fost o zi liniștită, o zi bună în care speranțele și visele vor i schimbate. Unde vor i revăzute amintirile dulci din copilărie. Layla inspiră adânc, simțind mirosul de caise. „Vreau să pictez Norvegia.” „Ca toată țara?” Am râs. Ea s-a întors spre mine și și-a ridicat mâna ca să-mi bată nasul. Am țipat și am acoperit-o.

"Nu esti amuzant." Și-a dat ochii peste cap, dar un zâmbet i-a jucat pe buze. „Sunt amuzant”, am spus și m-am întors lângă mine. Hijabul mi-a alunecat puțin și mi-a ieșit cu privirea bretonul. A fost în regulă pentru că eram ascunși departe de ochii oricărui trecător. Am dat puțin din umeri și coada de cal mi-a căzut în lateral. Layla se ridică și se uită în jur. Nu zări pe nimeni, mi-a strâns coada de cal la spate și mi-a strecurat cravata. — Am văzut toate nuanțele de albastru, cu excepția celei din Norvegia, spuse ea încet. Vocea ei stătea peste briză. „L-am văzut doar pe Google și a fost uluitor. Vreau să văd lucrul real. Vreau să pictez iecare nuanță și să fac o expoziție de artă. Ceva numit Albastru din orice unghi . Nu știu." M-am intors. — Sună atât de frumos, Layla. Foarte Studio Ghibli.” Ea a zâmbit și a început să-mi împletească părul. Ceva ce făcea ea ori de câte ori eram stresată. „Am vise care mă vor duce departe de aici.” În privirea ei, am putut vedea întrebarea — aș i bine dacă ea stânga? Ea și cu mine ne-am alăturat la șold încă de când ne-am născut. Mi-a fost aproape ca o soră. Fiind ea copil unic, iar eu iică unică, am făurit acea relație pe cont propriu. „Salama!” am auzit-o pe Hamza strigând de la distanță. „Layla! Yalla, prânzul este gata.” Ochii lui Layla scânteiau la sunetul vocii lui, iar ea sări în sus și alergă spre el. A prins-o de talie și aproape că au căzut. M-am ridicat. Privindu-i, mă simțeam de parcă aș sta de partea cealaltă a unei uși prin care nu puteam trece. Sprâncenele lui Layla se încruntără. "Ce s-a întâmplat?" Mi-am dat seama că expresia mea fusese părăsită și am îndepărtat-o rapid cu un zâmbet. "Nimic." Câ t de copilă reș ti erau grijile mele pe atunci. Câ t de nevinovate erau visele noastre. Acum, o fată ı̂nsă rcinată , ı̂nfometată stă ı̂n fața mea, cu ochii prea mari pentru fața ei, ı̂n timp ce stomacul ı̂mi zdră ngă neș te ca o tobă goală . „Salama”, spune Layla, iar eu mă uit la ea, scă pâ nd din visul meu cu ochii deschiș i. „Astă zi a fost plină de tristețe, nu-i aș a?” Aleg de la mâ necă . „In iecare zi este.” Ea clă tină uș or din cap ș i ı̂și bate poala. „Pune-ți capul.” Si o fac. Degetele Laylei se cufundă ı̂n pă rul meu ș i ı̂ncepe să facă ı̂mpletituri mici. Hijabul meu stă aruncat undeva lâ ngă canapea ș i oft uș urat la atingerea ei blâ ndă . Burta ei de gravidă ı̂mi amortizează capul ș i simt copilul bă tâ nd cu piciorul ı̂n stomacul ei. Doar țesă tura, straturile de piele ș i lichidul placentar ı̂l separă de terorile acestei lumi. „Nu te concentra pe ı̂ntuneric ș i tristețe”, spune ea ș i ridic privirea spre ea. Ea zâ mbeș te că lduros. „Dacă o faci, nu vei vedea lumina chiar dacă te priveș te ı̂n față.”

"Ce vrei sa spui?" mormă i. „Spun că ceea ce se ı̂ntâ mplă acum, oricâ t de oribil ar i, nu este sfâ rș itul lumii. Schimbarea este di icilă ș i este diferită ı̂n funcție de ceea ce trebuie schimbat. Uite, chiar o să -ți fac ș tiință. Dacă un cancer s-a ră spâ ndit, nu ar i diferit orice ar trebui fă cut pentru a-l ı̂ndepă rta decâ t pentru ceva ca un neg?” Un zâ mbet ı̂mi amenință buzele. „De câ nd ș tii chestii medicale?” Ochii ei sclipesc. „Ca artist, sunt un student al vieții. Umorează -mă , Salama.” „Ei bine”, spun eu ı̂ncet. „In cazul cancerului, trebuie să facem o intervenție chirurgicală pentru a elimina tumora, dar este un proces di icil. Ș anse de supraviețuire. Tă ierea ı̂n țesut să nă tos. Este mult de luat ı̂n considerare.” — Ș i un neg? dau din umeri. „Tratați-l doar cu acid salicilic.” „Ș i atunci câ nd acea operație de cancer are succes, câ nd pacientul a luptat pentru viața lui, viața lor nu s-ar ı̂mbună tă ți?” Dau din cap. „Nu crezi că dictatura siriană seamă nă mai degrabă cu un cancer care creș te ı̂n corpul Siriei de zeci de ani, iar operația, ı̂n ciuda riscurilor, este mai bună decâ t a te supune cancerului? Cu ceva atâ t de adâ nc ı̂nră dă cinat ı̂n ră dă cinile noastre, schimbarea nu este uș oară . Are un preț mare.” Eu nu spun nimic. „Există lumină , Salama”, continuă ea. „In ciuda agoniei, suntem liberi pentru prima dată ı̂n peste cincizeci de ani.” Degetele ei se simt grele ı̂n pă rul meu. — Vorbeș ti de parcă ai vrea să ră mâ i, spun eu. Ea mă priveș te cu sens. De parcă ș tie exact ce ascund ı̂n inima mea. „Lupta nu este doar ı̂n Siria, Salama. E peste tot. După cum ți-am spus, lupta ı̂ncepe aici. Nu ı̂n Germania sau oriunde altundeva.” Ea ı̂și alege cuvintele cu grijă ș i iecare se zvâ rcoleș te prin canalul meu auditiv, ră sunâ nd peste timpanul meu, chiar prin celulele nervoase pâ nă la creier. Se aș ează acolo ca niș te mici semințe plantate ı̂ntre celule. „Cum de nu eș ti la fel de amar ca mine?” Glumesc slab, dar iese plat ș i sună mai adevă rat decâ t mi-aș dori. Câ nd Hamza a fost arestat, Layla a trecut prin două schimbă ri majore. In primele cinci să ptă mâ ni a fost de neconsolat. Plâ ngâ nd pâ nă câ nd gâ tul i s-a ră guș it, fă ră să mă nâ nce sau să facă duș . Apoi, dintr-o dată , a revenit la vechiul ei sine. Calm ș i iubitor, cu un zâ mbet care ar putea alimenta ı̂ntregul Homs. „In primul râ nd, nu putem i cu toții perfecți”, spune ea, iar ı̂n cele din urmă zâ mbesc. Mulțumită , ea continuă : „Pentru că vă d dragostea pe care o ai pentru mine. Vă d sacri iciul ș i bună tatea ta. Mă concentrez mai

degrabă pe speranță decâ t să -mi numă r pierderile. Am dragoste ı̂n inima mea datorită ta. Din cauza ı̂ntregului ajutor pe care mi l-ai dat câ nd... câ nd l-au luat.” O lacrimă ı̂n loreș te ı̂n colțul ochiului ei, alunecă pe obraz ș i o prind ı̂nainte să ajungă la bă rbia ei. Ș i-a pierdut pă rinții câ nd au ı̂nceput să cadă bombele. Ș i apoi, ı̂n plină doliu familiei ei, ı̂n decurs de o să ptă mâ nă , noi a pierdut Mama, Baba ș i Hamza. Cel mai ră u dintre toate, ı̂ncă nu ș tim dacă Hamza ș i Baba sunt ı̂n viață. Aș vrea să cred că au murit. Ș i ș tiu că ș i Layla ar face-o. Moartea este un sfâ rș it mult mai milos decâ t a tră i ı̂n iecare zi ı̂n agonie. „Dacă toată lumea din lume ar i ca tine”, murmur eu. Ea scoate un râ s tremură tor, iar eu o iau de mâ nă ca să o prind ferm. Dar un zgomot zgomotos afară ne face să să rim. Orice că ldură simțim se evaporă , iar aerul este din nou rece. Layla ı̂mi strâ nge mâ na, cu ochii ı̂nchiș i. Mă rog cu ea să nu ie nimic. Te rog Doamne, să nu ie nimic. Să nu ie un raid! Vă rog! Inima mi se blochează ı̂n gâ t pentru câ teva bă tă i, dar câ nd nici un țipete nu stră punge noaptea, Layla ı̂și relaxează strâ nsoarea. „Cred că este doar ploaie”, ș opteș te ea, ı̂ncercâ nd să -ș i ascundă teama din voce. „Atunci, mai bine apucă gă lețile.” Mă ridic de pe canapea câ nd un alt tunet scutură noaptea. Capul meu se ı̂nvâ rte puțin, ratâ nd siguranța oferită de Layla. „Ș i nu uitați să vă rugați. Rugă ciunile primesc ră spuns câ nd plouă ”, ı̂mi aminteș te ea. Vâ ntul bate pe lâ ngă mine câ nd deschid uș a verandei pentru a pune gă lețile afară . Imi ră ceș te bufeurile pielii, iar inima mea ı̂ncepe să migreze ı̂napoi la locul potrivit ı̂n pieptul meu. Inspir câ t de mult pot din norii că zuți. Sunt gri ș i dense, speră m că aduc protecție ı̂mpotriva avioanelor de ră zboi care ne-ar putea spulbera viețile. După aceea, o ajut pe Layla să se pregă tească de culcare. Nu mai doarme ı̂n camera ei. Prea multe ı̂i aminteș te Hamza. Nici mă car nu am intrat acolo din ziua ı̂n care m-am mutat. Nu vreau să vă d hainele fratelui meu atâ rnâ nd din dulap, ceasul lui preferat pe noptieră ș i fotogra ia feței lui care râ dea ı̂n timp ce ı̂i să ruta obrazul Laylei ı̂n timpul nunta lor. Deci Layla doarme pe canapea. Il umplu cu perne ș i pă turi. Ochii ei sunt ı̂ncețoș i, expresia ei ı̂ndepă rtată . Cunosc privirea aia. Ea este ı̂n trecut ș i nu vreau să o scot din visul ei cu ochii deschisi. Chiar dacă amintirile dor, este singura modalitate prin care putem să -i vedem pe cei dragi – reluâ nd cuvintele lor pentru noi, lă sâ ndu-ne imaginația să mă rească sau să le ı̂nmoaie vocile după cum ne place. Layla se miș că doar pe memoria muș chilor ș i apoi se ı̂ntinde pe spate pe perne. In cele din urmă , ochii ei se limpezesc ș i se uită la mine. „Salama”, spune ea de parcă nu ar i ș tiut că am fost acolo tot timpul.

„Ai nevoie de apă ? Panadol? Putem scuti de unii acum că eș ti ı̂n al treilea trimestru, spun eu. "Nu, mulțumesc. Copilul este foarte politicos astă zi.” „Este atentă la sentimentele mamei ei.” "Ea?" spune Layla ı̂ncet. Expresia ei se luminează . Dau din cap. "Este o fată . O pot simți." "Intr-adevă r?" Layla ı̂și dă ochii peste cap cu bună voință. „Ș i asta face parte din abilită țile tale de detectare medicală ?” „Câ nd ai fost ı̂n afaceri de atâ ta timp câ t am avut mine, ai un al ș aselea simț cu privire la astfel de lucruri.” fac cu ochiul. „Crede-mă , sunt farmacist.” Ea zambeste. "Cu viata mea. Ș i al bebeluș ului meu.” „Prea multă responsabilitate!” Mă prefac că mă pră buș esc, iar ea râ de. — Te-ai gâ ndit la vreun nume? „Ei bine, câ nd Hamza ș i cu mine obiș nuiam să discutam despre nume pentru oricare viitorii bebeluș i, se gâ ndea mereu la numele bă ieților. Intotdeauna mi-am dorit un bă iat. Mi-a spus că ar i prea moale dacă primul nostru nă scut ar i o fată . Că n-ar i ı̂n stare să -i refuze nimic.” „Oh, amâ ndoi ș tim că Hamza va deveni un covor literal pe care să calce iica lui.” „De aceea trebuie să plecă m”, ș opteș te ea. „Nu o putem lă sa să se nască aici. Dacă eram doar tu ș i cu mine, Salama, nu mi-aș pă ră si soțul. Dar... este copilul lui. Este copilul meu .” Imi strâ nge respirația ș i ı̂mi strâ ng mâ inile ı̂n pumni. Lavanda are proprietăți antiseptice și antiin lamatorii. Petale violete. Poate i folosit pentru insomnie. Lavandă. Lavandă. Lav— „Tu... ı̂mi spuneai nume?” Mă sufoc, iar privirea ei cade ı̂ntre noi. — Da, spune ea după un minut. — Dacă e bă iat, Malik, ș i dacă e fată ... — Salama, ı̂l ı̂ntrerup. "Cum ai ș tiut?" gâ fâ ie ea. mă ră sturn ı̂napoi neı̂ncreză tor. "Ce? Glumeam." „ Serios , o să -i pun numele Salama dacă este fată !” „Ș i tu de ce nu ai face-o? Salama este un nume grozav”, ră spund eu cu un zâ mbet prost. Ea râ de. "Sunt de acord." Mă apropii ș i ı̂i ș optesc pe stomacul ei. — Cel mai bine ai i o fată . Te iubesc, micuță Saloomeh.” Durerea din ochii Laylei a dispă rut ı̂n mare parte, dar urmele ı̂ncă persistă . Su icient pentru ca vinovă ția să -ș i ı̂n ige spinii ı̂n inima mea. Respir adâ nc ș i expir. "Noapte bună ." Ii netezesc pă rul pe spate ș i strâ ng pă tura ı̂n jurul ei. Ea ı̂mi strâ nge mâ na ca ră spuns. In timp ce ea cedează viselor ei, mi-am lă sat ı̂n sfâ rș it să -mi arate frica, cuvintele pe care mi le-a spus repetâ ndu-se ı̂ntr-o buclă ı̂n mintea mea. Cu viata mea. Și al bebelușului meu.

„CE VEI FACE ?” Intreabă K HAWF DIN colț ul ı̂ntunecat, iar eu sar ș i apă s cu o mâ nă pe inimă . "Ce?" Iese afară , umbrele se topesc de pe el, ochii stră lucind. „Ce faci cu Am?” "Nu ș tiu." „Asta ı̂nseamnă că nu vei face nimic.” „Inseamnă că nu ș tiu.” Imi ı̂nghit anxietatea. "Lasă -mă ı̂n pace." Iș i mestecă obrazul, examinâ ndu-mă din cap pâ nă ı̂n picioare, iar eu ı̂mi apă s picioarele de piept ı̂n efortul de a deveni mai mic. „Am fă cut ce ai vrut tu”, spun eu. „Am ı̂ntrebat-o pe Am. Este vina mea că prețul este atâ t de mare?” Nu-mi ră spunde, pur ș i simplu scoate o țigară ș i o bagă ı̂ntre buze. Manierismele lui de fumat ı̂mi amintesc de bunicul meu. Câ nd i-a fost pus o ı̂ntrebare, Jedo – să -i odihnească su letul ı̂n pace – nu a ră spuns pâ nă nu a luat-o tragere de fum. Dar Jedo avea un zâ mbet blâ nd ș i un mod atâ t de mâ ndru de a mă privi ș i nu există nimic de genul acesta la Khawf. Nimic. "Nu, nu este. Dar se pare că ai renunțat. Nu i-ai spus lui Layla că te vei tocme cu el? dau din umeri. Ochii lui i-au stră bă tut ai mei. „In timp ce entuziasmul tă u aparent este admirabil”, râ njeș te el, „nu este su icient. Trebuie să iei acea barcă .” „Sunt la limita mea aici. Ce vrei, Khawf?” spun obosit. Un pană de fum argintiu ı̂l ı̂ntunecă din perspectiva mea. „Desigur, siguranța ta.” El râ njeș te. — Nu crezi că sunt un fel de mecanism de apă rare? Reuș esc un pufnit jalnic. El stă ı̂n fața mea ș i eu instinctiv mă smucim ı̂napoi. „Salama, ar trebui să ș tii mai bine pâ nă acum. Spre deosebire de tine, nu obosesc, nu simt durere ș i nu mă voi opri pâ nă nu obțin ceea ce ı̂mi doresc. Luptâ ndu-te cu mine, luptâ ndu-te cu mintea ta”—ı̂și ı̂nvâ rte degetele ș i pulsul ı̂mi bate rapid ı̂n timp ce ı̂ntunericul complet ne ı̂nvă luie pâ nă câ nd nimic nu este vizibil ı̂n afară de ochii lui albaș tri ca de gheață ș i fulgerul dinților să i albi—”nu vei câ ș tiga.”

Nu pot vedea nimic. Nu se aud vocile slabe ale protestelor de afară . Nimic nu există decâ t eu ș i Khawf ı̂n această gaură neagră . Iș i ı̂ntinde mâ na spre bă rbia mea ș i eu tresar, dar nu mă atinge. Cu toate acestea, puterea lui asupra mea este atâ t de mare ı̂ncâ t mă uit ı̂n sus, tremurâ nd ș i ı̂nghețat pe loc. „Eu sunt in init, iar tu nu,” ș opteș te el. Imi trage un deget pe care nu-l simt de-a lungul gâ tului, ci al meu dinții ı̂ncă clă nțănesc de parcă aș simți lama unghiei lui. „Gă siți o modalitate de a obține acea barcă .”

Soarele dimineții sâ ngerează peste trupul meu tremurâ nd. Mă ı̂mbrac, ı̂ncercâ nd să ignor greutatea prezenței lui Khawf asupra vieții mele. Stomacul ı̂mi bubuie de foame; mă dor membrele. Dar nici una din durerile mele nu contează atâ ta timp câ t pot salva vieți astă zi. Dacă ı̂mi pot compensa neajunsurile. Pentru toate viețile pe care nu le-am putut salva ieri. Anul petrecut la ș coala de farmacie nu m-a pregă tit pentru nimic din toate astea. Chiar dacă aș i absolvit, nu ar i fă cut diferența. Nu trebuia niciodată să fac munca pe care o fac acum. Cursurile mele din primul an au fost ı̂n mare parte teoretice, iar cursurile mele de laborator au fost despre amestecarea formulă rilor simple, punâ nd bazele pe care să le construim ı̂n urmă torii ani. Prima mea zi la spital a fost ca să iu lă sat fă ră lecții de ı̂not ı̂n capă tul adâ nc. M-am ı̂nvă țat singur să ı̂not, să dau cu piciorul ı̂n picioare ș i să stau pe linia de plutire ı̂nainte ca greutatea grea a valurilor să mă tâ rască ı̂n jos. La prâ nz, o catastrofă loveș te sub forma unei ploi de schije asupra unei ș coli elementare din apropiere. Pe copii. Câ nd sunt introduș i, lumea ı̂ncetineș te. Picioarele mele sunt ı̂nră dă cinate ı̂n sâ ngele lipicios care ı̂mi pă tează adidaș ii. Stau ı̂n mijlocul mă celului ș i privesc momentele dintre viață ș i moarte care se desfă ș oară ı̂n fața mea. Ochii mei surprind iecare lacrimă care cade ș i iecare su let care se ridică pentru a-ș i ı̂ntâ lni Creatorul. Vă d un copil plâ ngâ nd după mama lui, care nu se vede nică ieri. Vă d un bă iat cu buzele strâ nse de nu mai mult de zece ani, cu fața albă ca o foaie, cu o felie mare de metal ı̂n iptă ı̂n brațul drept. Se strâ mbă de durere, dar nu scoate niciun sunet, nevrâ nd să -ș i sperie sora mai mică , care o ține de cealaltă mâ nă ș i plâ nge te'eburnee. Vă d doctori, ultimii din Homs, clă tinâ nd din cap la corpuri mici, moale ș i fragile ș i trecâ nd la urmă torul. Vă d fetițe cu picioare ră sucite ı̂n poziții ne ireș ti. Ochii lor poartă semni icația deplină a ceea ce urmează să se ı̂ntâ mple. Amputare. Mi-aș dori să im transmisi ı̂n direct pe iecare canal ș i pe iecare smartphone din lume, astfel ı̂ncâ t toată lumea să poată vedea ce le

permite copiilor să se ı̂ntâ mple. Un bă iețel ı̂ncepe să câ nte cu ochii vitreți, privind ı̂n tavan. Este fă ră că maș ă ș i pă rul negru este subțire. Pieptul i se ridică la iecare respirație; se chinuie să -ș i umple plă mâ nii. Ii vă d coastele, le numă r pe iecare. Câ ntă una dintre numeroasele câ ntece pentru libertate fă cute de rebeli. Vocea lui tâ nă ră este liniș tită , dar puternică . El duce peste haos ș i se ı̂nglobează ı̂n zidurile spitalului. Dacă aceș ti ziduri ar putea vorbi, imaginați-vă ce ar spune. Mă ı̂ndrept spre el ı̂n transă , ghidat doar de melodia câ ntă rii lui. Nu e nimeni lâ ngă el. Nici picioarele, nici brațele nu sunt tă iate. Nu iese sâ nge din gură sau nu i se scurge din cap. El nu este o prioritate. Ș i totuș i... ı̂i strâ ng mâ inile ı̂n ale mele. Sunt reci ca gheața. Haina lui trebuie să ie ı̂napoi la ș coală , ı̂ngropată sub dă râ mă turi. "Eș ti ră nit?" ı̂ntreb printre lacrimi tă cute. Nu se opreș te din câ ntat, dar vocea ı̂i este mai joasă . Ii veri ic pulsul; este lent ș i ne iresc. Nu vă d nicio ră ni. „Eș ti rănit ?” ı̂ntreb din nou, urgent. In acest ritm, inima lui se va opri. Se ı̂ntoarce spre mine. „Numele meu este Ahmad. Am ș ase ani. Mă poți ajuta să -mi gă sesc mama?” spune el liniș tit. Ochii lui, albaș tri adâ nci, sunt ı̂n ipți atâ t de mult ı̂n craniu, ı̂ncâ t mi-e teamă că vor dispă rea. E în stare de șoc. Imi scot halatul de laborator ș i o pun ı̂n jurul lui. Ii ı̂ncă lzesc mâ inile ı̂n ale mele ș i le să rut. „Da, habibi. O voi gă si pe mama ta. Imi poți spune dacă te doare?” „Mă simt amuzant.” "Unde?" "Capul meu. Mă simt... somnoros” – tuș eș te el cu asprime – „ș i pieptul meu... nu ș tiu.” Hemoragie internă. strig după doctorul Ziad. Doctorul se gră beș te lâ ngă mine ș i veri ică pulsul lui Ahmad. Ahmad ı̂i spune că ı̂i este sete ı̂n timp ce doctorul Ziad ı̂i inspectează capul. Setea extremă poate ı̂nsemna un singur lucru. Cu un oftat adâ nc, clă tină din cap. "Ce ı̂nseamnă asta?" Eu cer. „Renunți la el?” „Salama, nu avem un neurochirurg. Nimeni de aici nu ș tie cum să opereze sâ ngerarea internă a creierului.” Tonul lui este grav, plin de regret. "Ce? Deci, o să -l lă să m…?” Ș uier, dar nu pot scoate cuvâ ntul oribil. Nu vreau ca Ahmad să audă asta. Dr. Ziad ș terge pă rul lui Ahmad de pe frunte. Există pică turi de sudoare care ı̂l acoperă . Inghit bila din gâ t. — Te doare, iule? el intreaba. Ahmad scutură din cap. „Adrenalină ș i ș oc. Nu are nevoie de mor ină . Nu putem face nimic decâ t să -i facem ultimele momente mai bune.”

„Voi face o transfuzie de sâ nge.” Mă ı̂ntorc spre locul unde stivuim echipamentul. Ca O-negativ, sunt un donator universal. Avem un dispozitiv manual fă cut de Dr. Ziad pentru a dona sâ nge pacienților pentru că aparatele de transfuzie nu funcționează ı̂ntotdeauna. Nu cu lipsa de electricitate. „Pot să -i dau sâ ngele meu. Ii voi da...” „Nu va ajuta”, spune el pe un ton ı̂ndurerat. „Dr. Ziad... Ridică o mâ nă , ı̂ntrerupâ ndu-mă . „Salama, nu va i. Dacă aș putea să -mi dau viața pentru ca acest bă iat să ie ı̂n siguranță, bine ș i să nă tos, aș face-o. Dar nu pot. Nu pot să -l ajut. Dar o pot ajuta pe fetiță ale că rei intestine sunt peste tot pe podea. Nu putem salva pe toți.” Pleacă ı̂nainte ca eu să țip. „Mă tuș a...” ı̂ncepe Ahmad ı̂ncet, oprindu-se să tragă respirație. „Da, habibi?” Mă ı̂ntorc ș i ı̂i strâ ng mâ inile ı̂napoi ı̂n ale mele. Dacă trăiești, o să am grijă de tine , jur. Doar traieste. Vă rog. Doar traieste. „O să mor?” ı̂ntreabă el ș i nu vă d nicio teamă . Știu toți copiii de șase ani ce este moartea? Sau sunt doar copii ai războiului? Mâ inile ı̂mi tremură . „Ț i-e frică de moarte?” raspund in schimb. „Eu...” Tuș eș te ș i o nuanță de roș u i se scurge de pe buze. Dumnezeul meu. "Nu ș tiu. Baba e moartă . Mama a spus că este ı̂n Rai. Voi merge ș i eu ı̂n Rai?” Mă ı̂n ior ı̂ntr-o respirație. "Da, tu vei. Iți vei vedea baba acolo.” El zâ mbeș te blâ nd. „Alhamdulillah”, ș opteș te el. „Ce pot să fac ı̂n Rai, mă tuș ă?” Cum poate un copil să aibă atâ ta calm ı̂n fața morții? Imi ı̂nghit lacrimile, ı̂necâ ndu-mă ı̂n interior. „Vei juca toată ziua. Există jocuri ș i mâ ncare ș i bomboane ș i jucă rii ș i tot ce ți-ai putea dori vreodată .” „Pot să vorbesc ș i eu cu Dumnezeu?” Sunt surprins de ı̂ntrebarea lui. „Desigur... bineı̂nțeles că poți, ya omri.” "Bun." Stă m ı̂n tă cere câ teva minute, iar eu ascult cum plă mâ nii lui se zbate. Ochii lui ı̂și pierd deja concentrarea, respirațiile devenind mai puțin adâ nci ı̂n secundă . Mă rog pentru su letul lui ș i recit ı̂n ș oaptă versete din Coran. „Mă tuș ă – nu plâ nge – câ nd voi merge ı̂n Rai – Ii voi spune lui Dumnezeu – totul”, se sufocă el. Imi ridic privirea ș i fața lui a ră mas nemiș cată . Ochii lui sunt sticloș i ș i parcă stele mici sunt prinse ı̂n irisii lui albaș tri.

NU MA MUȚ I DE MULT DE CORPUL UNUI HMAD . Nici mă car nu-i dau drumul

mâ inilor. Apă sâ ndu-le de buzele mele, ı̂ncerc să -i fac din nou viaț ă. Zgomotele de fundal sunt atenuate ı̂n urechile mele. Tot ce aud, lipit pe repetă ca o casetă spartă : Îi voi spune lui Dumnezeu totul. Carne de gâ scă ı̂mi erupe pe gâ t ș i sunt ı̂nghețat pâ nă la oase. Pe jumă tate mă aș tept ca mâ nia lui Dumnezeu să lovească . O mâ nă mă loveș te pe spate. Il ignor. Nici mă car nu aud ce spune persoana respectivă . "Hei!" Atingerea creș te ș i se limitează la enervant. Sunt ı̂ntristat de un bă iat pe care nu l-am cunoscut niciodată , dar pe care l-am dezamă git. „ Ce? mă ră stesc, ı̂ntorcâ ndu-mă . Este un baiat. Vâ rsta mea sau mai ı̂n vâ rstă . Gâ fâ ie ș i tremură . Mâ inile lui nu pot ră mâ ne neclintite; ı̂i trec peste fața ș i buclele brune; ochii lui verzi sunt să lbatici. Imi pare cunoscut ș i ı̂mi ia o secundă să -mi dau seama că este bă iatul de ieri, care purta o fetiță ı̂n brațe. „Te rog... te rog ! Trebuie să mă ajuți.” Ii sare peste cuvintele lui, umerii tremurâ nd. Tonul lui mă trage ı̂napoi la realitate. Poate că Ahmad a murit, dar cei vii sunt ı̂ncă aici. Imi ı̂mping durerea ı̂n jos ı̂n marginile ı̂ntunecate ale minții mele. Mă voi ocupa de asta mai tâ rziu. Sar ı̂n picioare. "Da? Ce s-a ı̂ntâ mplat?" „Sora mea— te rog — a intrat ieri din cauza bombei — avea schije ı̂n stomac — a fost scos — am luat-o acasă — spitalul a spus că nu e loc — au spus că va i bine — te rog — doar ... ” se bâ lbâ ie el, incapabil să țină pasul cu ritmul cuvintelor sale din pura teroare. Pocnesc degetele ı̂n fața lui. "Hei! Am nevoie să te calmezi. Respirații adâ nci, chiar acum.” Se opreș te ș i ı̂ncearcă să respire, dar este jalnic. Nu o poate ține su icient de mult. „Sora mea”, ı̂ncepe el pe un ton calm forțat. O venă ı̂i bate ı̂n gâ t. „Aseară , a fă cut această febră ș i nu s-a rupt toată ziua. Chiar ș i câ nd iam dat Panadol. Este rau. Intr-adevă r ră u. A vă rsat de trei ori ș i nu o pot duce aici. De iecare dată câ nd ı̂ncerc să o miș c, ea țipă de durere. Te rog... trebuie să mă ajuți.”

Ș tiu imediat ce este. Fă ră tragere de inimă , ı̂mi scot halatul de laborator de pe corpul micuțului Ahmad. Nici mă car nu apuc să -mi iau ră mas bun. Mă uit ı̂n jur să vă d dacă vreunul dintre doctori ar putea să ajute, dar iecare dintre ei pare să ie prins cu propriii pacienți. Trebuie să fac asta singură . Câ nd am ı̂nceput aici ı̂n urmă cu câ teva luni, am vă zut cum dr. Ziad merge mai presus ș i dincolo de pacienții să i, ceea ce m-a fă cut să vreau să fac acelaș i lucru. In ciuda obiecțiilor sale. Pentru că ș tiu care sunt consecințele dacă nu fac doar asta. Am ı̂nvă țat cum să scot ș rapnel, să coas ră ni că scate ș i să ı̂ncerc să opresc moartea de unul singur. Am devenit chirurg cu forța. S-au ı̂ndepă rtat su iciente gloanțe pentru a topi oțelul ș i a construi o maș ină . Luâ nd punga chirurgicală de urgență, ı̂i fac semn bă iatului să conducă . "Unde locuiți?" ı̂ntreb ı̂n timp ce ne gră bim prin după -amiaza rece. Ochii lui sunt ı̂ndreptați spre cerul ș i vâ rfurile clă dirilor; caută lunetiș ti ș i avioane. „Doar câ teva drumuri ı̂nainte. Doctore, de ce o doare? Ș tii?" Ezit câ teva secunde ı̂nainte de a ră spunde. „Cred că probabil că există o bucată de schij ı̂n interiorul ranei ei.” El mormă ie un blestem. "Imi pare ră u." El dă din cap. "Nu. Cu spitalul supraı̂ntins aș a, ı̂nțeleg cum s-ar putea ı̂ntâ mpla. Cel puțin este o bucată .” Sper să ie unul. "Ce vâ rstă are ea?" "Nouă ." La naiba. Probabil înfometat și foarte vulnerabil la infecție. "Trebuie sa ne grabim." El accelerează ritmul, iar eu ı̂l urmă resc pe stră duțele vechi ale oraș ului nostru sfâ ș iat. Câ țiva oameni sunt afară , ie profund ı̂n conversație, ie aș teaptă la coadă la brută rie. „Sunt Kenan”, spune el deodată ș i mă ı̂ntorc spre el, distrasă . "Ce?" „Kenan”, repetă el ș i ı̂și reuș eș te un mic zâ mbet. „Salama”, spun eu. Numele lui mi se pare familiar, de parcă l-am auzit odată ı̂ntr-un vis. Dar ı̂nainte de a putea ı̂ncerca să desfac acel ir slab de recunoaș tere, el se opreș te. In fața noastră este o clă dire. Sau ce a mai ră mas din el. Ca orice clă dire din jur, a fost afectată de numeroasele obuze ră tă cite ș i ı̂mpuș că turi. Vopseaua este ciobită ș i se desprinde, strat cu strat. Are cinci etaje ș i trebuie să i fost maro câ ndva. Kenan deschide ı̂ncet uș a din față a clă dirii ș i ı̂mi aruncă o privire tentativă . Mă ı̂ncruntă , fă ră să ı̂nțeleg. Intreaga lui atitudine se schimbă . De parcă i-ar i ruș ine. Urcă m scă rile de beton, care sunt ciobite la margini, pâ nă ajungem la etajul doi. Uș a lor este de lemn ș i veche ș i se deschide spre sufragerie, care arată ca ș i cum o mică bombă a explodat chiar ı̂n mijloc. Mobilier spart, pereți deteriorați ș i covoare rupte de

praf. Pe de altă parte, sunt surprins de starea balconului. Este mai mult de jumă tate distrus; bucă ți din ea au că zut ı̂n mod clar pe stră zile de dedesubt. O gaură uriaș ă permite rafale de vâ nt de iarnă să -i ı̂nghețe pe cei dină untru. Dacă stai aproape de margine, te-ar pune ı̂n pericol să cazi. Strigă ș i unul dintre frații să i, cred, se gră beș te la el. E tâ nă r, bate ı̂n uș a adolescenței. Are o gaură mare ı̂n partea laterală a că mă ș ii ș i blugii ı̂i atâ rnă lejer de el. O aud pe sora lor gemâ nd de unde stă ı̂ntinsă pe podea ı̂n sufragerie. Trebuie să lucrez repede. Kenan se cufundă ı̂n genunchi lâ ngă ea ș i o ı̂ntreabă dacă este bine, ș optind ı̂ncurajă ri ș i dragoste. Bă iatul mai mic stă lâ ngă uș ă, fră mâ ntâ ndu-se cu mâ inile ș i aruncâ nd priviri nervoase că tre fetiță. „Lama, acesta este doctorul. Ea te va ajuta.” Fetița icneș te după aer ı̂nainte de a da din cap. Toată fața ei este ră sucită de durere. stau langa ea. „Lama, dragă . Vreau să te ajut, dar tu trebuie să mă ajuți mai ı̂ntâ i. In regulă ?" Ea dă din nou din cap. — I-au dat sâ nge ieri la spital? ı̂l ı̂ntreb pe Kenan, scoțând uneltele de care am nevoie. „Da”, respiră el. „Unul dintre medici a donat. O-negativ poate?” Dau din cap ș i ı̂i descheiesc că maș a. Pielea ei este translucidă , iar coastele ei ies ı̂n afară ca ale lui Ahmad. Nu pot avea lacrimi ı̂ncețoș ându-mi vederea aș a că ı̂mi poruncesc să nu plâ ng. Kenan o ține de mâ nă ș i continuă să vorbească , ı̂ncercâ nd să -i distragă atenția de la agonia ei. Ea țipă de durere câ nd ı̂i scot că maș a ı̂mbibată de sudoare. Imi apă s o palmă pe fruntea ei ierbinte. „Lama, de unde vine durerea?” „Stomacul meu,” gâ fâ i ea, transpirația curgâ ndu-i pe obraz. I-am tă iat bandajele câ t pot de atent ș i ı̂i spun: „Imi voi apă sa mâ na pe stomacul tă u, iar câ nd durerea este prea mare, spune-mi”. Ea dă din cap. Kenan ı̂mi urmă reș te iecare miș care cu ochii plini de lacrimi. Sunt uimit de propriul meu calm. In momentul ı̂n care ı̂i ating abdomenul, ea țipă . La dracu. Aplic presiune, iar ea țipă ș i mai tare. Margarete. Margarete. Margarete , ı̂mi recit, ținâ ndu-mi mâ na. "Ce faci?" spune Kenan ră guș it. „Trebuie să a lu unde este schijul.” Lama continuă să țipe, dar nu mă pot opri. Trebuie să simt marginea unui obiect metalic ı̂mpingâ ndu-mi mâ na. „O faci ră u!” strigă el. Il tac cu o privire pe care am ı̂nvă țat-o de la mama. „Crezi că vreau să fac asta? Trebuie să a lu unde este!”

El tă ce, dar pot vedea focul ră vă ș ind ı̂n ochii lui. „Are vâ nă tă i ș i cusă turi peste tot. Nu pot să ı̂nțeleg de care este responsabilă schijul. De aceea fac asta.” El dă din cap, cu fața albă ca un cearș af. „Lama, trebuie să -mi spui câ nd durerea este mai mare, bine? Eș ti atâ t de curajos ș i ș tiu că ș i tu vei i puternic acum. In regulă ?" Ea mai stoarce câ teva lacrimi ı̂nainte de a da din nou din cap. "Fata buna." Apas usor, facand o linie pe stomacul ei. Strâ nge din dinți ș i nu mai țipă , dar respirația ı̂i iese ı̂n rafale scurte pâ nă câ nd ajung chiar sub buric. "Aici!" țipă ea. Mă opresc imediat. I-am simțit marginea ı̂nainte ca ea să -mi spună . — Bună treabă , Lama. Inspir, ı̂ncercâ nd să -mi fac tonul mai uș or. "Eș ti minunată . Acum nu mai ră mâ ne decâ t să scoți ș rapnelul”. „Fă -o”, spune Kenan. „Eu doar...” Inghit acidul din gură ș i mă uit la el. „Va i puțin di icil.” "De ce?" Eu dau din cap. Cum spun asta? "Am nevoie-" „Trebuie să -i tă iați stomacul ș i nu există anestezie.” „Da”, ș optesc eu. Kenan ı̂și trece mâ na prin pă r ș i peste față, sfâ ș iat. „Trebuie să fac asta chiar acum. Inainte ca ș rapnelul să se miș te ș i să ajungă Dumnezeu ș tie unde.” Respirația i se sparge. "Fă -o. Nu avem de ales. Doar fă -o." Tonul lui este la fel de dureros ca al surorii lui. „Adu-i ceva de muș cat.” Iș i scoate cureaua. „Lama, ı̂mi pare atâ t de ră u. Ș tiu că te doare, dar poți face asta. Sunt aici. Frații tă i sunt aici.” Ea ı̂ncepe să plâ ngă . „Muș că de centură ”, ı̂i spun. Nu este ceea ce mi-am imaginat vreodată să fac. Trebuia să iu farmacist. Nu trebuia să taie stomacul copiilor ı̂n casele lor. Mâ inile ı̂mi tremură câ nd scot dezinfectantul ș i un bisturiu. Pâ nă acum, de iecare dată câ nd m-am operat singură a fost la spital, cu dr. Ziad mereu undeva prin apropiere ı̂n caz că am dat de cap. Este liniș titor să ș tii că este acolo. Dar aici, dacă alunec, dacă voi tă ia o venă sau provoacă ș i mai multă sâ ngerare internă , ea va muri. Ș i o voi i ucis. Inchid ochii strâ ns, ı̂ncerc să -mi reglez respirația ș i mă gâ ndesc la margarete. „Hei”, ı̂l aud spunâ nd pe Kenan. "Te simți bine?" Deschid imediat ochii.

„Da”, spun eu ș i sunt mâ ndru că vocea mea nu se rupe. Toate momentele ı̂n care am avut nevoie să -mi pă strez capul rece la spital dau roade. Ochii ı̂i devin moale ș i cred că poate citi teama pe care ı̂ncerc să o ascund frenetic. Ignorez fulgerul rapid de ezitare care i se aruncă peste expresia. Mă uit la Lama, care se uită la tavan cu lacrimi stră lucind ı̂n ochi. Buzele ı̂i tremură acolo unde muș că de centură . E prea tâ nă ră pentru asta. Doamne, te rog călăuzește-mi mâna și lasă-mă să salvez această biata fată. Ii dezinfectez stomacul ș i bisturiul ș i mă uit la Kenan. Acest lucru ı̂l va ră ni mult mai mult decâ t o va ră ni ea. „Ț ine-o de mâ nă ”, ı̂l instruiesc. El dă din cap, cu fața albă . Apasă metalul rece pe stomacul ei ș i ea tresă ri. „Lama, uită -te doar la mine”, spune fratele ei. Respir adâ nc ș i miș c bisturiul ı̂n jos ı̂ntr-o tă ietură mică . Nu-l ı̂mpiedică pe Lama să urle. Incearcă să mă ı̂mpingă , lovind tot timpul cu picioarele, dar Kenan o ține jos. „Lama, te rog, am nevoie să stai nemiș cat!” spun eu, lucrâ nd câ t de repede pot. Sâ ngele țâș neș te din rana pe care am fă cut-o ș i ı̂nfund două degete pentru a simți după schij. Ea suspine, implorâ ndu-mă să mă opresc. Ma simt ca un monstru. Dar nu am timp să iu delicată . Vâ rful degetului meu se loveș te de o margine ascuțită . "Am gasit-o!" țip ș i mă apuc de el. Este blocat ı̂ntr-o zonă mică , departe de intestinul ei gros, ș i aproape că mă uș urează . In ciuda acestui fapt, mă rog din greu să nu provoace sâ ngeră ri interne. Mă trag ı̂ncet. Acesta a fost unul apropiat. Cu grijă , mă asigur că nu mai există resturi lipite ı̂n jur ı̂nainte de a-ș i cusă rana. Fiecare ı̂nțepă tură prin pielea ei trimite un nou val de durere pentru ea, Kenan ș i mine. Sutura este urâ tă ș i cu siguranță va lă sa o cicatrice, dar ea este ı̂n viață ș i asta este tot ce contează . Ii apă s pe burta, asigurâ ndu-mă că nu e nimic altceva. "Am terminat." Gâ fâ ind greu, de parcă aș alerga un maraton, ı̂ncep să o ı̂nvelesc uș or cu un set de bandaje proaspete. Fața lui Kenan se lasă de uș urare. El o să rută pe frunte, netezindu-i pă rul ı̂mbibat de sudoare. „Te-ai descurcat extraordinar, Lama. Sunt atât de mâ ndru de tine. Eș ti atâ t de curajos.” Lacrimile lor se amestecă . Ea zâ mbeș te slab, cu ochii că zuți de epuizare. Dar munca mea ı̂ncă nu este terminată . Mă ridic să -mi spă l sâ ngele de pe mâ ini doar ca să -mi amintesc că apa este ı̂ntreruptă . „Iată ”, ı̂l aud pe Kenan spunâ nd din spatele meu. El ține o gă leată mare cu apă , pe care probabil o folosesc pentru a bea ș i a gă ti. Eu dau din cap. „Nu pot face asta. Ai nevoie de această apă . Le voi ș terge ı̂napoi la spital.”

„Nu i prost. Vino aici ș i spală sâ ngele de pe tine. Avem gă leți cu apă .” Nimeni nu are găleți cu apă. Dar o iau de la el. Apa curge peste cicatricile mele ca niș te ș uvoaie care spă lă sâ ngele. „Spitalul ți-a dat antibiotice?” Imi usuc mâ inile pe halatul de laborator ı̂ngă lbenit. "Da." Le scoate din buzunar ș i mi le dă . Cefalexină , 250 miligrame. „Dă -i două tablete la iecare două sprezece ore timp de ș apte zile.” Se gră beș te spre ea ș i o face să ı̂nghită două dintre ele. Ea se plâ nge că ı̂ncă ı̂i doare pă rțile laterale, dar ia pastile. Fratele lor iese din spatele uș ii ș i se aș ează lâ ngă ea, ı̂ncercâ nd să o facă câ t mai confortabilă . El adulmecă , frecâ ndu-ș i ochii roș ii, iar ea zâ mbeș te uș or ı̂nainte de a-i ı̂nchide pe ai ei. Oboseala ei este atâ t de palpabilă ı̂ncâ t o simt pe propria mea piele. Mă uit la ceas. Se apropie ș ase seara, trebuie să mă ı̂ntorc la Layla. Kenan se ı̂ntoarce la mine. „Mulțumesc mult, doctore. Nu ș tiu ce să mai spun.” Ii fac semn de apreciere. "Nu e mare lucru. Doar ı̂mi fac treaba. Ș i eu sunt farmacist.” „Bă nuiesc că asta nu este ı̂n iș a postului tă u”, spune el, privindu-mă cu uimire. Adrenalina ı̂mi trece din nou prin sistemul ș i mă uit ı̂n altă parte. Există viață ı̂n ochii lui. Ceva ce nu sunt obiș nuit să vă d ı̂n afara lui Layla. „Ș i tu eș ti tâ nă r.” Mă joc cu degetele. „Nu cu mult mai tâ nă ră decâ t tine.” El dă din cap. „Nu am vrut să spun asta ı̂ntr-un mod ră u. Cred că este uimitor că poți face toate astea.” Ridic un umă r. „Circumstanțe.” „Da”, spune el, iar privirea lui stă asupra mea pentru câ teva secunde ı̂nainte să -ș i ı̂ndepă rteze privirea. Obrajii ı̂i devin roz. Imi dresesc glasul ș i fac un gest că tre Lama. „Acum, sora ta nu va mai putea mâ nca nimic pentru o vreme. Acolo vor juca un rol luidele. Lasă o să bea câ t poate. Supă , apă , suc... orice cu adevă rat. Fructe de asemenea. Dacă există ." Dă din cap la iecare cuvâ nt pe care ı̂l spun, pă strâ ndu-le capul lui. Il vă d ı̂ncercâ nd să descopere de unde va putea obține toate aceste lucruri. Ei nu mor de foame prin alegere. Nu ı̂ntreb unde sunt pă rinții lui. Dacă nu sunt aici, atunci nu este un mister ce sa ı̂ntâ mplat cu ei. „Voi i la spital dacă ai nevoie de ceva. Câ nd se poate miș ca puțin, adu-o acolo, ca să vedem ce mai putem face.” "Mulțumesc." ridic punga chirurgicală peste umă r. „Din nou, nicio problemă .” Merge cu mine jos. „Te voi duce ı̂napoi la spital.” "Nu, e bine. Oricum plec acasă . Sora ta are mai multă nevoie de tine.” Pare rupt ı̂ntre a dori să ie cavaleresc ș i a ră mâ ne pentru sora lui. „Este ı̂n regulă ”, repet mai ferm.

„Lasă -mă mă car să te vă d afară ”, spune el, iar eu dau din cap. Mergem ı̂mpreună , coborâ nd scă rile ı̂n tă cere. La uș a din față, mă ı̂ntorc spre el ș i el zâ mbeș te. „Mulțumesc din nou”, spune el. „Cu plă cere”, ră spund ș i trec peste prag. „Ia…” Dar vocea i se ı̂neacă atunci câ nd ı̂mpuș că turile zvâ rli prin aer. Mă ı̂nvâ rt speriată să -i vă d ochii mă rindu-se ș i imediat mă apucă de braț ș i mă trage ı̂nă untru. "Hei!" Protetest, smulgâ ndu-mă din strâ nsoarea lui, dar el nu observă , ı̂n schimb trâ ntâ nd uș a. Iș i ține un deget de buze ș i ı̂și apasă urechea de cadrul metalic. Aș tept cu respirația tă iată , rugâ ndu-mă să nu ie ceea ce cred eu ca este. Speranța se micș orează câ nd urmează mai multe focuri ș i cele mai grave suspiciuni ale noastre sunt con irmate. „Nu este sigur”, spune el ı̂n cele din urmă . "Evident. Trebuie să plec." Mă mut ı̂ntr-o parte, dar el blochează spațiul. „Probabil este vorba de ciocnirea armatei cu protestatarii. Trebuie să stai ı̂n casă pâ nă se termină . Vor avea lunetiș ti ı̂n toate clă dirile.” Chiar dacă acest lucru se aș teaptă să se ı̂ntâ mple ı̂n orice moment, ı̂ncep să intru ı̂n panică . Layla e singură . Nu o pot lă sa aș a toată noaptea. "Trebuie să plec. Layla are nevoie de mine, ră spund din nou. „Cine este Layla?” "Prietenul meu. Ea este ș i cumnata mea ș i este ı̂nsă rcinată ı̂n ș apte luni. Nu pot să o pă ră sesc.” „Cum o să -i ii de ajutor dacă eș ti mort sau capturat?” spune el cu forță, formâ nd un scut corporal pe uș ă. Fir-ar sa ie. „Nu poți să o suni?” „Avem telefoane, dar nu le folosim. Mi-e prea frică că armata ı̂i va urmă ri ș i va ș ti că e singură .” Ezită câ teva secunde, apoi scoate un Nokia vechi. „Acesta este ca un telefon arză tor. Este folosit doar pentru a chema oamenii. O poți folosi." „Cum naiba ai luat unul?” „Vrei să pui ı̂ntrebă ri sau vrei să o suni?” Mi-l ı̂ntinde ș i se ı̂ntoarce sus. Kenan se opreș te la jumă tatea drumului ș i apoi spune: „Nu te lovi cu moartea”. Dau din cap, iar el dispare. Formez numă rul ei, inima ı̂mi bate tare pe mă sură ce bipurile trec. Ea nu ridică , iar eu aproape leș in de groază . Incă de trei ori. Nici un raspuns. Khawf se materializează ı̂n fața mea, iar neliniș tea ı̂mi deschide cea mai neagră gaură din inima mea. "Ce se ı̂ntâ mplă ?" icnesc. „Imaginați-vă dacă este ı̂n travaliu chiar acum”, spune el.

Pă mâ ntul se scutură sub mine. — Acestea sunt alegerile pe care le faci ı̂n iecare zi, Salama. Stă mai aproape, privindu-mă cu milă . „Te joci cu viața Laylei. Ca să nu mai vorbim de viața copilului ei nenă scut. nepoata ta . Care este mai important? Pacienții sau Layla ș i copilul ei? Imi aud oasele trosnind sub greutatea cuvintelor lui. Imi amintesc de suferința lui Layla câ nd a fost luată Hamza. Cum ș i-a petrecut să ptă mâ ni ı̂ntregi țipâ nd ș i strâ ngâ ndu-ș i stomacul, dorind să moară , chinul ei revă rsâ nd ca un potop, amenințând că o va ı̂neca. Imi imaginez ce mi-ar spune Hamza dacă aș lă sa vreun ră u să -i vină lui Layla. Dacă a murit din cauza mea.

DESCHID UȘ A DIN FAȚ A A APARTAMENTULUI K ENAN ș i intru ca un corp posedat. Acest lucru nu se simte corect. Trebuie să iu cu Layla. „Cum mai face cumnata ta?” ı̂ntreabă Kenan, ieș ind din bucă tă rie. „Ea nu a ridicat telefonul.” ı̂nghit ı̂n sec. „Ț ine-o”, spune el, citindu-mi frica. "Si incearca din nou." „Mulțumesc”, ș optesc eu. El dă din cap ș i eu stau lâ ngă perete, ı̂ncercâ nd să -mi aline nervii agitați. Stră lucirea ceață portocalie a după -amiezii ı̂ncepe să se diminueze ș i trage briza rece aspră ı̂n interiorul apartamentului pe jumă tate distrus al lui Kenan. Tremur, strâ ngâ ndu-mi mai strâ ns halatul de laborator. Kenan observă ș i, cu ajutorul fratelui să u, atâ rnă o pă tură de lâ nă gri de ambele pă rți ale gă urii, ı̂ncercâ nd să minimizeze atingerea aerului rece. „Mulțumesc”, murmur eu, iar el ı̂mi zâ mbeș te, clă tinâ nd din cap. Intră ı̂ntr-una din camere, scoate o saltea veche, ș i o trage pe podea. Fratele lui ı̂mi aruncă priviri timide, cu obrajii scobiți ș i ı̂ncheieturile osoase. Seamă nă puțin cu Kenan, deș i ochii lui au o nuanță mai deschisă de verde ș i pă rul o nuanță mai ı̂nchisă de maro. Două caracteristici pe care le ı̂mpă rtă ș eș te cu sora lui. „Aș adar, am pus salteaua lâ ngă Lama. Am crezut că te vei simți mai confortabil să nu ii singur ı̂n seara asta.” Apoi Kenan spune repede, de parcă ar ı̂ncerca să scoată cuvintele câ t de repede poate: „Dacă vrei, poți avea oricare dintre aceste camere. Eu ș i Yusuf vom i treji toată noaptea. Dar dacă ai nevoie de ceva sau doar... — Ai dreptate, ı̂l ı̂ntrerup. „E ı̂ncă febră ș i vreau să mă asigur că va i bine. Nici eu nu voi putea dormi. Fratele tă u ar trebui, totuș i. Nu are sens ca toată casa să stea trează .” Nu se certa cu mine ș i ı̂i ș opteș te ceva lui Yusuf, dâ ndu-ș i pă rul pe spate. Yusuf abia ajunge la bă rbia lui Kenan, iar el ı̂și ridică privirea la fratele să u mai mare cu adorație ı̂nainte de a se strecura ı̂n camera lui. Mă bucur că cineva va dormi, pentru că nu ș tiu dacă voi reuș i atâ t de departe de Layla. Mă duc la saltea ș i mă aș ez lâ ngă Lama, veri icâ ndu-i temperatura. E ı̂ncă puțin prea caldă după placul meu, dar sper că antibioticele o vor aduce ı̂napoi. Ii ș terg sprâ nceana cu o câ rpă umedă , amintindu-mi cum fă cea mama pentru mine câ nd eram bolnavă .

Degetele ei blâ nde, cuvintele ei ı̂ncurajatoare câ nd am bă ut un pahar de lă mâ i stoarse. „Bravo, te'eburenee”, obișnuia să spună, cu palma ei rece pe fruntea mea plină de sudoare. "Sunt atât de mândru de tine. Yalla, bea totul. Omoara toti acei germeni.” Imi strâ ng ochii. Nu. Nu merg acolo. „Cum mai face?” ı̂ntreabă Kenan, aș ezâ ndu-se de cealaltă parte a lui Lama. Reuș esc să zâ mbesc. „In ciuda febrei, respirația ei este mai bună . Sunt optimist.” „Alhamdulillah”. Imi dă un sandviș halloumi ș i sunt surprins. Pâ inea ș i brâ nza nu vin uș or. Observ că nu are unul. „Eș ti oaspetele nostru”, spune el ș i nu pot să nu mă ı̂ntreb câ t ı̂i va costa asta. „Nu pot suporta asta. Dă -i-o fratelui tă u.” „Nu, are deja unul. Dacă nu ı̂l mă nâ nci, ı̂l voi arunca ș i atunci nimeni nu o va face. Aș a că te rog, nu te certa cu mine pe asta.” Ar suna ca o amenințare goală venită de la oricine altcineva, dar nu pare că glumeș te. Ochii lui sunt ı̂ncă pă țânați, fă ră loc de negociere. Am oftat ș i ı̂l rup ı̂n jumă tate, ı̂ntinzâ ndu-l pe cel mai mare. "Ia-l." El dă din cap. „Dacă nu ı̂l iei, ı̂l voi arunca chiar acum ș i nimeni nu ı̂l va mâ nca.” El râ de ș i o ia. „Nu a fost prea greu, nu?” „Sunt destul de sigur că su letele pă rinților mei mă privesc din Rai chiar acum pentru că accept. Dar am fost pă că lit.” El râ de din nou. Privirea lui cade pe mâ inile mele, spre cicatricile mele, doar pentru o secundă . Stomacul meu se scobi ș i ı̂mi trag mâ necile peste ele. Acțiunea nu trece neobservată , dar nu spune nimic. „Trebuie să ii deș tept ı̂n vremurile astea”, spun eu, ı̂ncercâ nd să -mi impun un ton informal vocii. Amurgul a transformat cerul ı̂ntr-un roz intens pă tat pe albastru. După ce ne termină m de mâ ncare, el ı̂și cheamă fratele ș i ne rugă m ı̂mpreună . Kenan ı̂ncepe să recite versete din Coran pe un ton melodic frumos. Mă simt hipnotizat de iecare cuvâ nt, beau ı̂n sensul lor, simțindu-le că aduc pace ș i senină tate ı̂n iecare celulă din corpul meu, spă lâ nd necazurile. Nu-mi amintesc ultima dată câ nd am fost atâ t de liniș tit, aproape lipsit de griji. După rugă ciune, ı̂l veri ic pe Lama. Nicio schimbare. Kenan scoate câ teva lumâ nă ri, le aprinde ș i, datorită pă turii care acoperă gaura din perete, acestea nu se sting. Mă scuz să merg la toaletă să mă ı̂mprospă tesc ș i să ı̂ncerc să o sun din nou pe Layla, fă ră succes. E bine, ı̂mi repet ı̂n timp ce ı̂mi masez scalpul ș i ı̂mi stropesc cu apă pe față ca să mă calmez.

Câ nd mă ı̂ntorc ı̂n sufragerie, Kenan este lâ ngă sora lui ș i iau partea opusă a saltelei. Un laptop este pe pă mâ nt lâ ngă el, cu ecranul oprit. „Câ nd vom ș ti dacă va i complet bine?” ı̂ntreabă el, tamponâ nd-o pe frunte cu o câ rpă . „Cefalexina durează aproximativ zece pâ nă la două zeci ș i patru de ore pentru a ajunge la o concentrație constantă ı̂n sâ nge. Mâ ine, insh'Allah, va i bine.” Se uită la mine. „Cu siguranță ș tii multe despre medicamente.” dau din umeri. "Este munca mea." „Da, dar ș tii timpul ș i chestiile pe de rost fă ră ezitare. Acesta trebuie să ie un nivel avansat.” "Este." Simt că mă colorez ș i ı̂mi ı̂ntorc privirea că tre fereastra de lâ ngă noi, concentrâ ndu-mă pe albastrul care se transformă ı̂n negru. In sfâ rș it, ı̂mi dau seama că ı̂mi petrec noaptea la casa unui bă iat. In circumstanțe extraordinare, da, dar ı̂ncă se ı̂ntâ mplă . Mâ inile mele devin moale ș i ı̂ncerc să nu-mi imaginez ochii lui Layla fă câ ndu-se mari la această informație suculentă . Cel mai scandalos lucru pe care l-a fă cut cineva pe care ı̂l cunosc a fost câ nd Hamza i-a să rutat mâ na Laylei după Al-Fatiha. Ș i nici mă car nu erau logodiți o icial. A fost o petrecere pre-logodnă . L-am tachinat pe Hamza la nesfâ rș it pâ nă câ nd mi-a dat nasul, roș u ı̂n față. Ș i acum iată -mă , stâ nd pe podeaua sufrageriei cu un bă iat la câ țiva paș i de mine. „Iți mai aminteș ti toate aceste informații chiar ș i după absolvire?” ı̂ntreabă Kenan brusc, iar eu ridic privirea, ı̂nregistrâ nd tonul pe care ı̂l foloseș te. Incearcă să se distragă ș i, la râ ndul să u, pe mine, de la stinghereala acestei situații. Imi dresesc glasul, iar vocile ı̂mi trec liniș tite ı̂n minte. „Nu am absolvit. Tocmai ı̂ncepusem al doilea an câ nd... ș tii. Nu-i spun că am ı̂ncetat să merg câ nd au izbucnit proteste la universitatea noastră ș i armata mi-a arestat zeci de colegi de clasă . Nu-l cunosc su icient de bine. „Am terminat anul trecut al doilea an. Licenta in informatica. Am visat să devin animator. Totul mergea perfect”, gâ ndeș te el, dâ nd din cap cu bă rbia spre laptop. „In mod ironic, cu tot ce s-a ı̂ntâ mplat, am atâ t de multe poveș ti de spus. Pentru a i animat ı̂n ilme.” „Vrei să spui ca cei de la Hayao Miyazaki?” „Exact aș a”, spune el uluit. "Tu-l cunoș ti?" „Sunt obsedat de ilmele lui.” Se ı̂ndreptă , cu ochii stră lucind de emoție. "Ș i eu! Studio Ghibli este scopul meu. Locul acela este locul ı̂n care ideile ș i imaginația fug. Ei ı̂mpletesc poveș ti ca prin magie acolo.” Entuziasmul lui trezeș te ceva ı̂n inima mea. — Sună frumos, murmur eu. Inchide ochii, zâ mbind. „O că ptuș eală de argint.”

Există o bucurie sinceră ı̂n vocea lui, dar pentru prima dată ı̂n seara asta, ı̂i pot vedea adevă rata față ı̂n spatele fragmentelor pe care a trebuit să le lipească iar ș i iar. Pare rupt, iar inima mă doare pentru el. Dar se simte ș i atât de familiar. Scutur din cap ș i ı̂l ı̂ntreb ră spicat: „Ne-am ı̂ntâ lnit vreodată ?” Ochii i se deschid, surprins. "Cum vrei să spui?" ră spunde el ı̂ncet. „Poate să ie nimic.” Mă joc cu tivul puloverului meu. „Dar cred că te-am mai vă zut. Nu ı̂n preajma spitalului, ci... ı̂n altă parte.” Vocea mea urmă reș te ultimele cuvinte ca pe o ı̂ntrebare. Iș i muș că buza ș i nu pot citi expresia de pe chipul lui. Neră bdarea s-a dizolvat ı̂n altceva. Confuzie? Incredulitate? Milă ? Nu ș tiu. Deodată Khawf apare lâ ngă uș a din față ș i se apropie ı̂ncet. Transpirația ı̂mi izbucneș te ı̂n spatele gâ tului. „Eu... um...” Kenan ı̂și drese glasul, scă rpinâ nd podeaua cu mâ na. „Nu neam ı̂ntâ lnit niciodată .” huh . „Cred că trebuie să ie ı̂n capul meu”, spun eu, jucâ nd asta ca pe o greș eală obiș nuită ș i ı̂ncercâ nd să nu las prezența lui Khawf să mă enerveze. „Trebuie să ară ți ca cineva pe care ı̂l cunosc sau am tratat.” Dă din cap, dar este clar ca ziua: se ı̂ntâ mplă ceva mai mult. "Care e numele tau de familie?" Il ı̂ntreb cu voce tare, iar el sare de la locul lui. Intr-un fel, toată lumea ı̂i cunoaș te pe toată lumea din Homs după numele de familie. Bunica mea ar putea recita ı̂ntreaga istorie a familiei unei persoane dacă i-ar spune numele de familie. Ar ș ti cine era bunicul lor, ce a studiat mă tuș a lor la universitate, cu ce alte familii erau rude. Ea ar denumi totul, disecâ nd linia ca un om de ș tiință care analizează o celulă la microscop. Aceasta este o specialitate ı̂mpă rtă ș ită de toți sirienii. El zambeste. „Aljendi.” Acesta este un nume de familie binecunoscut pe care mulți ı̂l ı̂mpă rtă ș esc. Imi fră mâ ntă creierul, ı̂ncercâ nd să -mi amintesc dacă mama a menționat vreodată un Aljendi ș i ies ı̂n gol. Khawf ı̂și mijeș te ochii ș i ı̂și perie cu neră bdare costumul ı̂nainte de a scoate o țigară . Lui Khawf nu-i pasă unde suntem. Nu am altceva de fă cut decâ t să -l ignor, să mă concentrez pe Kenan ș i Lama ș i să mă rog să nu mă chinuie. Nu pot pune la ı̂ndoială stă pâ nirea mea asupra realită ții cu Kenan ș i sora lui chiar aici. Nu mă pot pierde ı̂n seara asta. „Sora ta a fost minunată astă zi”, ı̂ncep eu. Khawf ridică din sprâ ncene. „Nu am ı̂ntâ lnit mulți copii de nouă ani care ar i putut să treacă prin asta ș i să i putut totuș i să le zâ mbească fraților lor.” „Da, este una dură .” El ı̂i mâ ngâ ie uș or pă rul ı̂n lateral. „Intotdeauna a fost. Cred că se ură ș te pentru că a țipat atâ t de mult, ceea ce ı̂ți arată câ t de multă durere a fost.” Ma simt vinovat. "Imi pare ră u."

„Nu ı̂ncercam să te ı̂nvinovă țesc! Trebuie să i fost greu ș i pentru tine.” „Intreabă -l din nou. De unde ı̂l cunoș ti?” intervine Khawf, su lâ nd fum argintiu. Eu continui să -l ignor. „Fă -o ș i nu te voi deranja din nou ı̂n seara asta.” Te rog pleacă , te rog ı̂n mintea mea. „Eș ti ı̂ntr-adevă r mulțumit de acel bâ lbâ it al unui ră spuns? Orice prost ar ș ti că ascunde ceva. Dacă e ră u? Dacă e ceva care ți-ar putea face ră u?” Ii arunc o privire furioasă . Nu pare deloc ruș inat. „Eș ti aici, singur, toată noaptea. Ș i chiar dacă Layla ar ș ti unde eș ti, câ t de mult crezi că ar i de ajutor o fată ı̂nsă rcinată ? Tot ce ai este bisturiul tă u.” Se ı̂ndreaptă , privindu-l pe Kenan ı̂n sus ș i ı̂n jos. „Ș i judecâ nd după izicul lui, chiar dacă amâ ndoi morți de foame, el v-ar putea birui ı̂n cinci secunde. Trei, dacă nu rezisti.” Partea din spate a gâ tului ı̂mi izbucneș te de sudoare. De ce ı̂mi face asta? Pune iecare ı̂ndoială ș i teamă ı̂n creierul meu pâ nă câ nd tot ce mă pot gâ ndi este ceea ce spune el. Kenan Aljendi. Numele lui sună atât de familiar. Unde am mai auzit-o? „Te cunoaș te”, continuă Khawf. „Te-a recunoscut. Asta ı̂i dă avantajul. Pun pariu că ș tia deja numele tă u. Nu te-a ı̂ntrebat despre numele tău de familie.” La naiba, are rost. ı̂mi dresesc glasul. Partea rațională a creierului meu ș tie că Kenan nu ı̂mi va face ră u, dar cealaltă parte este supă rată că ascunde ceva. „Kenan. Imi pare ră u, dar simt că ne-am ı̂ntâ lnit cu adevă rat.” Nu las loc de negociere ı̂n tonul meu. Lumina lumâ nă rilor pâ lpâ ie ı̂n ochii lui ı̂ncețoș ați. „Ț i-am spus că nu,” insistă el. Mă uit la el, privirea mea devenind din ce ı̂n ce mai rece cu secunda. „Sunt destul de sigur că avem.” Oftă tare ș i se ridică . Corpul meu intră instantaneu ı̂n modul de apă rare, dar punga chirurgicală este puțin departe pentru ca eu să iau un bisturiu. Chiar dacă aș sta ı̂n picioare, el ar i totuș i mult mai ı̂nalt decâ t mine ș i ură sc asta. Ar i trebuit să -mi ascult instinctul ș i să mă duc acasă , lunetiș ti ș i tot. Calma! — Nu mint, Salama, câ nd spun că nu ne-am ı̂ntâ lnit. Se ı̂ntoarce să se uite la mine. Khawf se bucură enorm de asta, aruncâ nd o privire de la mine la Kenan ș i ı̂napoi la mine. "Apoi?" Mă simt vulnerabil din locul meu pe podea. „Nu ne-am ı̂ntâ lnit pentru că nu am avut niciodată ocazia.” Știi ce? am de gând să stau și eu. „Poți te rog să nu mai vorbiți ı̂n cod?”

Se uită la mine cu atenție. „Trebuia să ne ı̂ntâ lnim la o cafea ı̂n urmă cu aproximativ un an.” Cafea. Vineri. Caftanul albastru al Laylei. „O, Doamne,” respir, punâ nd ı̂mpreună piesele de acum peste un an. „Tu ai fost...” „Am fost, dar viața s-a schimbat.” „Voi să vii la mine acasă pentru chestia aia de discuții despre că să torie!” ı̂n sfâ rș it țâș nesc. Khawf icneș te ș i bate din palme.

K ENAN SE UITA LA MINE , OBAJII Ș I URECHILE II DEVENȚ I mai roș ii, iar eu mă uit ı̂napoi, amintindu-mi de mama ș i cum a ı̂nceput ı̂nceputul sfâ rș itului. Cu o zi ı̂nainte ca lumea să se pră buș ească ı̂n jurul meu, eram pe telefon ș i derulam prin feedul meu de pe Facebook. Tocmai am ı̂ntrerupt-o pe prințesa Mononoke pe laptopul meu – Layla mă etichetase ı̂ntr-un video tutorial de machiaj – câ nd mama a intrat. — Salama, spuse ea. Mi-am ridicat privirea, cu părul căzut peste ochi. L-am împins înapoi. Zâmbetul ei era provizoriu și și-a trecut degetele de-a lungul frunzelor de iederă ale diavolului care se scurgeau de la raftul meu la podea. Layla îmi dăduse planta când am fost acceptată la școala de farmacie și i-am numit-o Urjuwan. Numele era ironic, văzând că însemna violet, în timp ce frunzele de iedera diavolului meu erau cea mai închisă nuanță de verde. Totuși, este un nume pe care îl iubesc. Modul în care U, R, J și W se unesc pentru a crea un cuvânt melodic care sună cel mai arab. Urjuwan arăta frumos lângă borcanele cu ierburi și lori și cele două albume I făcusem cuprinzând toate informațiile pe care le adunasem despre lorile și ierburile medicinale de-a lungul multor ani, cu petale uscate lipite de paginile grele și legendele mâzgălite pe lateral. Desene de Layla când aveam nevoie de o mână de ajutor. Eram atât de mândru de acele albume, chiar i le-am arătat profesorului meu, care m-a lăudat în fața întregii clase. A fost ziua în care am decis să mă specializez în farmacologie. Mama s-a așezat lângă mine pe pat. „Vin mâine”. Sunt sigur că nu credea că această zi va sosi atât de curând. Mai ales că Hamza și Layla se căsătoriseră nici măcar cu un an în urmă. „La trei seara după rugăciunea de vineri”, am spus cu vocea cuiva care recita istoria betonului. "Știu." Și-a mestecat obrazul și, în lumina în care soarele îi cădea pe față, părea mai tânără. Su icient pentru a i confundat cu geamănul meu. „De ce ești îngrijorat?” Am râs. „Am crezut că asta ar trebui să ie treaba mea.” Ea a oftat. Chiar dacă i-am împărtășit trăsăturile feței și culoarea și moliciunea părului ei brun-rușin, ochii noștri erau acolo unde s-au terminat asemănările. În timp ce ai mei erau un amestec de alun și maro,

ca coaja lămâilor noștri, ochii ei erau albaștri profund, de culoarea cerului în amurg. Și acum erau pline de căldură pentru mine. — Ei bine, nu te comporți anxioasă, spuse ea indignată. „Deci, o fac pentru noi doi.” După o mică pauză, a spus: „Poate ar trebui să amânăm”. "De ce?" Văzusem poza lui pe Facebook și mi-a plăcut ce am văzut. Am vrut să văd dacă personalitatea lui se potrivește cu chipul lui drăguț. — După... Ea se opri, trase aer în piept și continuă cu voce joasă. „Nu sunt sigur dacă tulburările din Dara'a nu ne vor afecta aici, în Homs.” Neliniștea despre care vorbea era a guvernului răpirea a paisprezece băieți — toți la începutul adolescenței. Au fost torturați, li s-au smuls unghiile și apoi trimiși înapoi la familiile lor – totul pentru că scriaseră „E rândul tău, doctore” pe un zid, după succesul revoluțiilor din Egipt, Tunisia și Libia. Prin „Doctor” se refereau la președintele, Bashar alAssad, care era medic oftalmolog. Ironia unui om care a fost udat în sânge nevinovat făcând un jurământ de a nu face rău nu mi-a fost pierdută. Mi-am mușcat buza, privind în altă parte. Nimeni nu vorbise despre asta la universitate, dar simțeam tensiunea în aer și pe străzi. Ceva se schimbase. Am văzut asta în felul în care Baba și Hamza vorbeau la masă. — Dara'a este la kilometri depărtare de aici, am spus eu încet. „Și... nu știu.” "Nu contează." Mama mi-a prins mâinile în ale ei și le-a strâns. „Dacă arătăm chiar și o mică rezistență, atunci... nu-i pot lăsa să-mi ia bebelușii.” „Mamă, relaxează-te”, am spus, tresărind puțin când strângerea ei s-a strâns. "Nu ma duc nicaieri." „Da, ești”, a spus ea cu un zâmbet trist. „Dacă se va rezolva cu Kenan mâine, fetița mea se va căsători.” M-am uitat la iedera diavolului meu, admirând venele care ieșeau printre frunze, detaliile complicate. „Este chiar rău că există proteste în Dara'a? Cine și-ar dori să trăiască sub degetul mare al unui guvern ca acesta? Întotdeauna mi-ai spus cum au fost luați Jedee și fratele lui și nu i-ai mai văzut niciodată.” Mama a fost cea care a tresărit de data asta, dar când m-am întors spre ea, pe chipul ei nu mai era decât seninătate. „Da, mi-au luat tatăl și unchiul.” Ochii ei de amurg s-au umezit. „Au târâto pe Baba în fața surorilor mele, a mamei și a mea. Aveam doar zece ani, dar nu voi uita niciodată ziua aceea. Îmi amintesc că am sperat el a murit. Poți crede asta?" S-a oprit, cu ochii mari, dar nu am simțit nicio surpriză. Știam că timp de cincizeci de ani trăisem în frică, fără a avea încredere în nimeni cu gândurile rebele din mintea noastră. Guvernul ne-a luat totul, ne-a luat libertatea și a comis genocid în Hama. Au încercat să ne sufoce spiritele, au încercat să tortureze frica în noi, dar noi supraviețuisem. Guvernul era o rană deschisă, hemoragiind resursele noastre pentru

propriul lor câștig cu lăcomia și mita lor, și totuși am persistat. Ne-am ridicat capul și am plantat lămâi în acte de s idare, rugându-ne ca atunci când vor veni după noi, să ie un glonț în cap. Pentru că asta era mult mai milos decât ceea ce aștepta în măruntaiele sistemului lor închisori. Ea respiră adânc. „Bineînțeles că vreau dreptate pentru familia mea, Salama. Dar nu te pot pierde pe tine sau pe fratele tău. Ca să nu mai vorbim de tatăl tău și de Layla. Voi patru sunteți lumea mea.” Ochii ei străluciră. „Deci, um, knafeh?” am spus cu blândețe, încercând să o atrag înapoi la mine. Ea clipi. "Ah, da. Knafeh. Ți-am oferit toate ingredientele de care vei avea nevoie.” „Voi reuși imediat ce termin cu asta.” Am zâmbit. „Totuși de ce knafeh?” Buzele mamei ascundeau un secret. „Pentru că ești atât de bun la asta și cred în soartă.” "Ce vrea sa insemne asta?" Ea s-a ridicat și mi-a pus un sărut pe frunte. — Nimic, hayati. Te iubesc." "Te iubesc și eu." Kenan ı̂și trece o mâ nă pe pă r, iar ochii mei se ı̂ndreaptă spre el, inima ı̂mi bate dureros pe cutia toracică . „Am dreptate, nu-i aș a?” Mă bâ lbâ i, simțindu-mă ierbinte ı̂n mine pulover subțire ș i halat de laborator. Kenan ı̂și ı̂ndepă rtează privirea, pocnind degetele. „Cererea ı̂n că să torie. Cel pe care l-au ı̂n iințat mamele noastre!” Se strâ mbă ș i aruncă o privire ı̂napoi la mine. „Câ nd o spui aș a, nu sună prea romantic.” Aerul se simte alungat din mine ș i mă afund ı̂napoi pe saltea, ı̂mbră țiș ându-mi picioarele. Oh, Layla va avea o zi de câ mp cu asta! Mă ascund ı̂n casa bă iatului cu care ar i putut să mă că să toresc. Ar putea. Ce cuvâ nt. Are posibilită ți in inite pentru o viață care ar i putut i. Atâ t de multe opțiuni stivuite una peste alta, cum ar i că rțile care aș teaptă ca un jucă tor să aleagă ș i să aleagă . Să -ș i ı̂ncerce norocul. Vă d fragmente dintr-o viață ı̂n care s- ar putea ı̂ntâ mpla. Su letele noastre se potrivesc perfect de la prima noastră conversație. Restul vizitelor noastre ı̂n loresc. Numă r secundele pâ nă câ nd spunem că da . Cumpă ră m o casă frumoasă la țară , dansă m ı̂n amurg, că lă torim prin lume, creș tem o familie, descoperim noi modalită ți de a ne ı̂ndră gosti unul de celă lalt ı̂n iecare zi. Devin un farmacolog renumit, iar el devine un animator celebru. Tră im o viață lungă ı̂mpreună , parteneri ı̂n crime, pâ nă câ nd su letele noastre ı̂și ı̂ntâ lnesc Creatorul. Dar asta nu este realitatea. Viitorul nostru este sumbru. Un apartament pe jumă tate distrus, cu sora lui mai mică luptă pentru viața ei. Viața noastră este ı̂njunghierea foametei, a membrelor ı̂nghețate, a fraților orfani, a mâ inilor

ı̂nsâ ngerate, a schije vechi, a fricii de mâ ine, a lacrimilor tă cute ș i a ră nilor proaspete. Viitorul nostru a fost smuls din mâ ini. Undeva departe, aud melodia familiară a libertă ții. Sau poate că Khawf ș i-o fredonează singur. Kenan se lă ută reș te cu degetele. „Nu am vrut să -ți spun pentru că nu ș tiam dacă ı̂ți vei aminti.” El su lă o pufă de aer. „Câ t de ı̂n ioră tor aș i sunat dacă aș i spus: „Hei, mamele noastre ne-au organizat o vizită socială despre viitoarea noastră că să torie. De acolo mă cunoș ti?” Imi frec ochii ș i râ d pentru mine ı̂n tă cere. El trebuie să se simtă conș tient de sine ș i stâ njenit, ceea ce ajută foarte mult. "Este bine. Ințeleg." râ njesc. Mă priveș te cu atenție. "De ce zambesti?" „Pentru că este ultimul lucru la care m-aș i gâ ndit.” Continui să chicotesc pâ nă devine un râ s deplin. Zâ mbetul lui creș te pâ nă câ nd râ sul lui se ală tură al meu. De iecare dată câ nd ne uită m unul la altul, ne dublă m de veselie. Proverbul arab nu a fost niciodată mai adevă rat: cel mai ră u dintre rezultate este ceea ce este mai hilar. Khawf ı̂și fumează țigara ș i se retrage ı̂ntr-un colț al camerei, aparent mulțumit de rezultat. Ne aș eză m, chicotind ı̂n liniș te. „Ei bine, acesta este un spă rgă tor de gheață al naibii”, spun eu. „Dacă aș i ș tiut că se va ı̂ntâ mpla asta, aș i fost curat mai devreme.” Brusc, Lama se trezeș te, sufocâ nd „apa”, iar starea de spirit se schimbă instantaneu. Kenan sare ı̂n picioare ș i ia un ulcior. Ii ș terg din nou sprâ nceana ș i sunt mulțumit câ nd descopă r că a continuat să transpire. „A transpirat prin toată că maș a.” Zambesc. „Ș i asta e bine?” ı̂ntreabă el cu o sprâ nceană ridicată , ajutâ nd-o să bea. „Este excelent. Lama, mai bea niș te apă , te rog.” Ea obligă . „Acesta este un semn bun. Inseamnă că corpul ei este vindecare. Puteți vedea că respirația ei este constantă ș i nu există puroi ı̂n jurul ră nilor. Alhamdulillah. Ea face progrese. Ț ine-o de cald ș i fă -o să bea multă apă .” Ochii lui Kenan plin din nou de lacrimi. El a crezut clar că o va pierde ș i s-a ı̂ntă rit să accepte faptul că s-ar putea să nu deschidă ochii. In timp ce Lama adoarme din nou, o ı̂nfă ș urez cu o altă pă tură . Se uită ix la chipul surorii sale, luâ ndu-i mâ na mică ı̂n a lui, ı̂nghițind-o complet. Câ nd vorbeș te, este ca de vis. „Este cea mai tâ nă ră din familie. Eram cu toții atâ t de fericiți câ nd s-a nă scut. Doi bă ieți sunt o mâ nă , apoi acest ı̂nger a venit pe lume. Imi amintesc de sunetul lui Baba care plâ ngea de bucurie câ nd asistenta i-a spus că este fată . Era atâ t de ră sfă țată . Un luture care ı̂i atingea pielea a fost o catastrofă . Nu lă să m niciodată să -i vină vreun ră u. Cum am putea să ne numim frații ei atunci? Protectorii ei? Ș i acum... corpul ei este ră nit de ură .” Glasul i se rupe, frustrat ș i furios. "Am esuat. Nu am putut să o protejez. Yusuf nici mă car nu a vorbit de câ nd au murit pă rinții mei ș i tresare la cel mai mic sunet. Ea ș i cu mine am fost cei care am reuș it

să o menținem ı̂mpreună . Nu lă sați să se arate cră pă turile. Dar... ı̂n sfâ rș it o fac să sufere. I-am promis lui Baba că ı̂i voi proteja cu viața mea ș i... l-am dezamă git.” Cu mâ inile tremurâ nde, el ı̂ntinde pă tura ı̂n jurul ei mai sigur. Mă gâ ndesc la Baba ș i Hamza. Ș i Layla. Te rog să ii bine, Layla , mă rog. Te rog . "Ce faci ı̂n timpul zilei?" ı̂ntreb eu, ı̂ncercâ nd să schimb un subiect oribil cu unul mai puțin oribil cu o fracțiune. "Pentru bani? Am o familie ı̂n Germania. Ei trimit câ teva ori de câ te ori pot.” Mă joc cu degetele. „Spitalul nu plă teș te, dar este ceva pentru a ajuta oamenii. Deș i cine ș tie dacă stau mult ı̂n...” Mă opresc imediat din vorbit, iar Kenan ridică privirea, cu sprâ ncenele ı̂ncruntate. Ii este uș or să pună cap la cap din morti icarea de pe fața mea. Imi apă s mâ inile pe piept, recitâ nd margarete, margarete, margarete . Nu-mi vine să cred că am lă sat asta să scape. Aceasta trebuie să ie lipsa de somn ș i oroarea de astă zi care mă ajunge din urmă . „O să pleci?” el intreaba. Mă gâ ndesc un minut. "Nu ș tiu." Pare confuz. „Nu ș tii?” ı̂mi mestec limba. „Nu ai pleca, dacă ai ocazia?” Are doi frați foarte subnutriți ı̂n grija lui ca motive să plece, aș a că ce ı̂l opreș te? Spitalul este singurul lucru care mă reține. „Nu”, spune el fă ră ezitare, privindu-mă drept ı̂n ochi. „Ce... ce zici de Yusuf ș i Lama?” Inspiră brusc ș i aruncă o privire spre Lama. Fața ei este scrâ ș nită de durere, gura ı̂ntredeschisă ı̂n timp ce respiră . Ș uvițe de pă r sunt lipite pe frunte, iar Kenan le ı̂ndepă rtează , cu degetele tremurâ nd. „Probabil mi-aș trimite frații singuri dacă ar i ı̂n siguranță pentru ei, dar nu este. Yusuf are treisprezece ani. Ea are nouă ani. Ei... nu pot face singuri.” Mă uit la el. — Atunci de ce nu pleci cu ei? Tristețea ı̂i dispare din ochi, ı̂nlocuită cu o intensitate feroce. "Aceasta este tara mea. Dacă fug – dacă nu o apă r, atunci cine o va face?” Nu pot să cred cuvintele pe care le aud. „Kenan,” ı̂ncep ı̂ncet ș i nu ș tiu dacă este lumina tremură toare a lumâ nă rilor, dar obrajii lui par ı̂nroș iți. „Vorbim despre viețile fraților tă i.” Inghite ı̂n sec. „Ș i vorbesc despre țara mea. Despre libertatea care mi se datorează pe bună dreptate. Vorbesc despre ı̂ngroparea pe mama ș i pe Baba ș i să -i spun lui Lamei că nu se vor ı̂ntoarce niciodată acasă . Cum... Vocea i se rupe. „Cum las asta? Câ nd, pentru prima dată ı̂n toată viața mea, respir aer liber sirian?” Cum poate i atâ t de obstinat? Vreau să -l scutur.

"Nu ı̂nțeleg. Cum ajuți dacă stai aici acest război ? Este doar respirând aer liber sirian ?” Kenan se ı̂ncruntă la alegerea cuvâ ntului meu, dar nu comentează . Respiră adâ nc ș i spune: „Inregistrez protestele”. Imi pierd orice simțire ı̂n genunchi ș i stomacul meu cade. „Tu... tu ce?” ș optesc eu. Se ı̂n ioră ș i strâ nge mâ na lui Lama. „De aceea nu pot pleca. Le ară t oamenilor – lumii – ce se întâmplă aici.” Dă din cap spre laptopul să u. „Incarc videoclipurile pe YouTube câ nd se ı̂ntoarce electricitatea.” Unghiile mele se trag nervos pe podea. "De ce imi spui asta? Iți dai seama că dacă ai i a lat, ai i mai ră u decâ t mort? Dacă Armata Siriană Liberă nu reuș eș te să ne apere de armată , vei i arestat.” Kenan râ de, dar este un sunet gol. „Salama, arestează oameni fă ră motiv. Mă vor tortura pentru ră spunsuri pe care nu le am, ș tiind foarte bine că nu le am. Ș i nu sunt singurul care ı̂nregistrează . Sunt atâ t de mulți dintre noi care protestă m ı̂n felul nostru. In Daraya, un bă rbat, Ghiath Matar, dă tranda iri soldaților armatei. Se luptă cu armele cu lori. Ș i ș tiu ı̂n inima mea că ei vă d asta ca pe o amenințare. Orice formă de protest, paș nic sau nu, este o amenințare la adresa dictaturii. Deci nu contează pentru ei dacă ı̂nregistrez sau nu. Locuiesc ı̂ntr-un loc pe care armata siriană liberă ı̂l protejează . Suntem cu toții ı̂n acelaș i pericol, pentru că suntem cu toții ı̂n Old Homs. Sunt complice doar că exist aici. Dacă sunt vinovat ı̂n orice caz, aș putea la fel de bine să protestez.” Se uită la mâ inile mele, iar eu le acopă r din nou cu mâ necile mele. E prea departe pentru ca eu să citesc fulgerul de emoție care ı̂i arde ı̂n ochi. Dar pare durere. Am gura uscată ș i mă uit la el. Nu cred că este atâ t de indiferent față de amenințarea de a i arestat. Privirea mea alunecă ı̂ntr-o parte, spre uș a dormitorului ș i vă d ochii lui Yusuf aruncâ ndu-se pe sub pă rul lui dezordonat. Este un bă iat de treisprezece ani; ar trebui să ie pe punctul de a lă sa ı̂n urmă minunea nevinovată de care sa bucurat ı̂n copilă rie, câ nd adolescența ı̂i modelează mintea ș i ı̂i ı̂ntinde membrele. Dar nu vă d asta la el. Vă d un bă iat speriat regresâ nd ı̂ntr-un copil. Disperat să mă ı̂ntorc ı̂ntr-un timp care era ı̂n siguranță. Pe vremea câ nd pă rinții lui tră iau ș i cea mai mare grijă a lui era dacă i se va permite să se uite ı̂ncă o oră de desene animate. Ochii lui sunt uriaș i ș i plini de lacrimi. El ı̂nțelege pe deplin alegerile pe care le face fratele să u. Ș i consecințele. O vă d pe Layla ı̂n el. Ii vă d frica de iecare dată câ nd evit subiectul fugii. Oh Doamne. Oh Doamne! Dacă mi s-ar întâmpla ceva, ea ar i distrusă. Ar i mai rău decât moartă. Mâ inile ı̂mi tremură ș i ı̂mi acopă r fața, poruncindu-mi să respir adâ nc. Aș a ı̂i sună ? Atâ t de ı̂ncă pă țânat ı̂ncâ t nu vă d cum acțiunile mele ı̂i devastează pe cei din jurul meu? Oricâ t de onorabili ar i ei, nu le diminuează distrugerea.

Trebuie sa plec. Trebuie să o iau pe Layla și să plec, altfel nu va supraviețui. Nu sarcina, ci eu. Ea nu va supraviețui morții mele. Și nu o să supraviețuiesc ale ei. Dacă Layla ar muri, ultimul meu membru al familiei – sora mea – aș deveni o coajă de persoană . Ne-am apropiat prea mult ı̂n octombrie. Ce aș face dacă ar i plecat? Chicotul scă zut al lui Khawf ı̂mi atrage privirea spre el, iar el clă tină din cap, zâ mbind cu umor. „Acum vezi,” spune el. Imi lovesc un pumn ı̂n frunte, ı̂njurâ ndu-mă de prostia ș i naivitatea mea. Khawf avea dreptate. Ce preț nu aș plă ti pentru siguranța Laylei? Trebuie sa plec. Decizia ı̂mi ı̂n loreș te o durere ı̂n interiorul inimii ș i fundul ochilor ı̂mi arde de lacrimi care refuză să cadă . Cum de nu am vă zut-o? Ridic ı̂ncă o dată privirea ș i ı̂l vă d pe Khawf stâ nd ı̂n spatele lui Kenan, rezemat de perete, purtâ nd un râ njet mulțumit. El face cu ochiul. „Acum, tot ce mai ră mâ ne este să te ı̂nclini spre Am.” Mi se simte capul amețit. Se ı̂ndreaptă , ș tergâ ndu-ș i praful jacheta de costum lucioasă . „Ș i idel cuvâ ntului meu, te las ı̂n pace acum. Dar ne vedem mai tâ rziu.” Câ nd clipesc, el a plecat. Privirea ı̂mi cade, iar Kenan mă priveș te nesigur, ră sucindu-ș i degetele. „Uh, Salama”, spune el, tratâ nd iecare cuvâ nt ca ș i cum ar i o vază delicată pe care o ținea ı̂n mâ ini. "Este totul ı̂n regulă ?" Eu incep. Nu la cuvinte, ci la tonul lui. „Da”, ră spund eu un pic prea repede. "De ce?" Se scarpină pe ceafă . "Nu ș tiu. Te uitai ı̂n spatele meu de parcă diavolul ı̂nsuș i stă tea acolo ș i mi-e prea frică să mă ı̂ntorc ș i să mă veri ic. Vocea ı̂i iese uș or, buzele lui s-au transformat ı̂ntr-un zâ mbet tentativ, glumeț . Iți zâ mbesc ı̂napoi, dar mă simt forțat. "Sunt bine, mulțumesc." Este tot ce pot face acum. Confuzia lui Kenan se instalează ș i ı̂mi dau seama că trebuie să i tă cut o vreme. Ș i zâ mbetul meu imediat după o tă cere atâ t de lungă trebuie să ie deloc deranjant. ı̂mi dresesc glasul. „Deș i nu sunt de acord cu tine. Pentru a ră mâ ne aici, adică .” Mă consideră o secundă ı̂nainte de a spune: „Nu eș ti farmacist la spital, bandâ nd ră niții care protestează ?” „Asta nu are nimic de-a face cu nimic. Imi susțin jură mâ ntul lui Hipocrat. Te pui pe tine și pe frații tă i ı̂n focul ı̂ncruciș at.” El ridică din umeri. „Cred că iubesc Siria atâ t de mult ı̂ncâ t consecințele nu contează .” Ceva se pocneș te ı̂n mine. — Ș i spunâ ndu-ți să pleci, nu o fac? El devine alarmat. "Nu! Nu, nu asta am vrut să spun deloc! Eu... Salama, aceasta este casa mea . Toată viața mea — toți cei nouă sprezece ani —

nu am cunoscut altul. Mi-aș tă ia inima plecâ nd. Acest pă mâ nt sunt eu ș i eu sunt ea. Istoria mea, stră moș ii mei, familia mea. Suntem cu toții aici .” Hotă râ rea lui ı̂nverș unată ı̂mi aminteș te de Hamza ș i de discursurile pline de spirit pe care le ținea câ nd se ı̂ntorcea de la proteste cu Baba. Cu siguranță i-ar i plă cut Kenan. Gâ ndul ı̂mi strâ nge stomacul. Dau din cap, concentrâ ndu-mă pe promisiunea pe care i-am fă cut-o lui Hamza. Concentrâ ndu-mă pe fericirea Laylei câ nd ı̂i spun că am greș it ș i ı̂mi pare ră u. Că o voi salva pe ea ș i pe mine. Chiar dacă ș tiu că Kenan are dreptate. Câ nd voi pleca, nu va i uș or. O să -mi sfâ ș ie inima ı̂n panglici ș i toate bucă țile vor i ı̂mpră ș tiate de-a lungul țărmului Siriei, cu strigă tele poporului meu bâ ntuindu-mă pâ nă ı̂n ziua câ nd voi muri.

M- AM TREZI CU O Ș CURITATE , Ș I MAINILE MI ZBURA PENTRU hijab-ul meu. Se ı̂ncurcase ș i aproape că zuse ı̂n timpul nopț ii. Imi ț in o mâ nă de cap, ı̂ncercâ nd să -mi amintesc ce se ı̂ntâ mplă . Kenan m-a trezit pentru rugă ciunea Fajr, apoi am adormit instantaneu. „Uf,” gemu, frecâ ndu-mi fruntea ș i ajustâ ndu-mi rapid hijabul. Observ că micul trup al lui Lama se miș că lâ ngă mine. Mă tâ ră sc ı̂n grabă spre ea ș i scot un oftat de uș urare câ nd ı̂i ating obrajii. Nu mai este la fel de febrilă . Kenan iese din bucă tă rie cu două că ni de ceai ierbinte ș i ı̂mi dă una. Pă rul ı̂i este ciufulit, ridicâ ndu-se din toate pă rțile, datorită somnului. Vederea fardului roz de pe obrajii lui ș i a ochilor lui ı̂nstelați mă face să mă simt tulburat. Doamne, am petrecut noaptea aici. În apartamentul lui. „Bună dimineața”, spune el. "Mulțumesc." Accept ceaiul cu recunoș tință. „Lama este mai mult decâ t bine, alhamdulillah.” E cald ș i iau o ı̂nghițitură . Ceai de mentă . Hum , Layla iubește ceaiul de mentă. Layla. Mă sufoc cu ceaiul meu, iar Kenan ridică privirea, ı̂ngrijorat. "Ce s-a ı̂ntâ mplat?" „Sunt ı̂n regulă ”, ră su lesc, cu ochii miș cați de ceaiul care ı̂mi opă reș te limba. „Am uitat de Layla. Trebuie sa plec. Câ t este ceasul? Trebuie să ajung la spital. Doamne, câ t am dormit? Nu contează . Trebuie să mă ı̂ntorc la Layla! Fii cu ochii pe sora ta, bine? E bine, dar pune-o să ia antibioticele. Mulțumesc pentru ceai.” Il ı̂nghit dintr-o ı̂nghițitură , strâ mbâ ndu-mă ı̂n timp ce arde ș i sar ı̂n picioare. „Kenan, câ t este ceasul?” spun, distrasă , câ nd mă ză resc ı̂n oglindă . Doamne, arăt oribil. Imi iau halatul de laborator, mă gră besc spre balconul distrus ș i mă uit afară . Kenan a dat jos pă tura pentru a lă sa briza să intre, iar aerul proaspă t este ceea ce am nevoie pentru corpul meu supraı̂ncă lzit. "Este sigur?" Mi-am pus halatul de laborator. „Există lunetiș ti? Sunt ı̂ngrijorat pentru Layla. Ar i bine să ie bine. Kenan, câ t este ceasul? Am o tură la spital.” Imi pocnesc degetele la spate pentru a-i atrage atenția

ı̂n timp ce privesc drumurile de afară . Sunt pe jumă tate goale ș i se pare că nimeni nu ı̂ncearcă să se ascundă pe acoperiș uri. Imi dau seama că Kenan nu a spus nimic de ceva vreme. Intorcâ ndu-mă , ı̂l vă d sorbind din propriul lui ceai, urmă rindu-mi izbucnirea cu o privire amuzată . „De ce nu-mi ră spunzi?” Eu cer. Mai ia o ı̂nghițitură ș i ı̂și pune cana pe podea. „Nu mi-ai dat nicio ș ansă acolo cu monologizarea ta. A fost prea distractiv ca să mă opresc.” El râ njeș te. „Ma bucur că te bucuri de asta.” Mă uit cu privirea. Nu pare deloc nedumerit. „Eș ti mereu aș a?” „ Asta? ” Repet, ridicâ nd o sprâ nceană . „Panicat cu un indiciu de nebun de control?” "Cele mai multe zile." „Asta e bine”, spune el, ı̂ncă zâ mbind, ș i nu ș tiu dacă este sarcastic sau nu. Nu pare sarcastic. Oricum, nu am timp să -i analizez tonul sau tră să turile. "Bine. Trebuie să plec acum . Sunt lunetiș ti afară ?” Imi trag geanta mai strâ ns pe umă r. Ură sc că mă simt conș tient de felul ı̂n care ară t, cu buzele cră pate ș i hijab-ul ridat. "De unde sa stiu?" el spune. „Intotdeauna ı̂și schimbă momentul. FSA ı̂i ı̂mpinge ı̂napoi uneori.” suspin. Va trebui să fac asta. „Bine, mă descurc”, spun cu jumă tate de inimă ș i mă ı̂ndrept spre uș ă. Iș i ridică un braț pe prag. "Unde crezi ca pleci?" „ Hm , acasă ?” „Crezi sincer că te-aș lă sa să mergi singur? Câ nd ar putea i lunetiș ti?” „Ai un avion secret invizibil pe care să -l pot lua?” "Ha. Vin cu tine”, spune el punâ ndu-ș i jacheta. "Nu nu eș ti. Sora ta are nevoie de tine.” „Imi pare ră u, eș ti mama mea?” el susține. „Eu iau singur deciziile, mulțumesc foarte mult. Să mergem." „Nu poți...” ı̂ncep eu, strâ ngâ ndu-mi mâ inile pentru a accentua. „Yusuf poate avea grijă de lucruri pâ nă mă ı̂ntorc. Nu este incompetent.” Nu-mi dă ș ansa să ră spund ı̂nainte de a ieș i pe uș ă. La naiba! Acum trebuie să -mi fac griji pentru viața lui ș i dacă su letul lui va i pe conș tiința mea. Yusuf iese din camera lui, aruncâ ndu-mi o privire timidă ı̂nainte de a se aș eza lâ ngă Lama. „Ai grijă de ea, bine? Ș i pe tine ı̂nsuți, spun eu. El dă din cap, iar eu ignor durerea din stomac la vederea că mă ș ii lui zdrențuite ș i a cadrului ı̂ngust. Kenan trebuie să plece , decid eu, înainte ca acești copii să-și îngroape și fratele.

Mă uit afară , la fel de ı̂ncâ ntat ș i speriat să vă d soarele stră lucind peste noi. Pe de o parte, oferă că ldură ı̂mpotriva ultimelor urme de iarnă , ı̂n timp ce, pe de altă parte, oferă condiții perfecte pentru lunetiș ti. Sunt câ țiva bă rbați care stau ı̂n fața clă dirii lui Kenan, ținâ nd ı̂n mâ nă că ni de ceai ciobite, adâ nci ı̂n discuție, ı̂n timp ce câ țiva copii se miș că , strigâ nd entuziasmați. Aud chiar ș i câ teva râ sete ș i mă apuc de acel fă râ mă de inocență care este ı̂ncă viu ș i luptă , bagâ ndu-l ı̂n siguranță ı̂n inima mea. Pietriș ul desfă cut scâ rțâie sub panto i ı̂n timp ce ne ı̂ndreptă m spre casa mea. Trecem pe lâ ngă o brută rie degradată care ı̂ncă funcționează . O coadă lungă este afară , oamenii ı̂și ı̂ncă lzesc mâ inile ș i tră gâ nd strâ ns de haine. Ei aș teaptă cu ră bdare, deș i ı̂n ochii lor se simte o nervozitate, toți ı̂ngrijorâ nd pâ inea se vor epuiza ș i vor trebui să se ı̂ntoarcă la familiile lor cu mâ inile goale. Cu iecare pas pe care ı̂l facem, mă ı̂mpac cu decizia pe care am luat-o aseară . Invă luit ı̂n ı̂ntuneric ș i luminat de lumina slabă a lumâ nă rilor, era uș or de fă cut. Era un secret pe care l-am putut ș opti pentru mine. Dar acum, ı̂n lumina stră lucitoare a soarelui care ı̂mi lasă su letul gol, simt ca o pată permanentă de ruș ine. Arunc o privire la forma ı̂naltă a lui Kenan. Nici mă car jacheta largi nu poate ascunde marginile ascuțite ale coatelor sau ale mâ inilor osoase. El nu ar trebui să arate aș a. El ș i frații să i ar trebui să ie să nă toș i, ı̂n siguranță ș i fericiți. Ar trebui să lucreze la japoneză ș i să ı̂ncerce să intre ı̂n Studio Ghibli. Nu poate rămâne aici. — Chiar stai ı̂n Homs? ș optesc eu. „Chiar ai de gâ nd să mori aici?” Se opreș te din mers ș i se ı̂ntoarce să mă privească surprins. „Nu plă nuiesc să iu ucis”, spune el ı̂ncet. Eu dau din cap. „In ritmul ı̂n care mergi, cu ambițiile ș i gâ ndurile tale periculoase, aș a se va termina povestea ta. Pă rinții tă i ar i de acord cu asta? Dacă ai i luat ș i frații tă i ar i lă sați singuri să sufere ș i să plâ ngă pentru tine? Dar promisiunea pe care i-ai fă cut-o tată lui tă u?” Se uită la mine, o tristețe profundă instalâ ndu-se pe expresia lui. „Eram singura fată din familia mea”, spun. „Un frate mai mare, Hamza. El era lumea mea. Cel mai bun prieten. Totul pentru mine. El ș i Baba erau la un protest ș i nu au putut scă pa câ nd armata a intervenit. O să ptă mâ nă mai tâ rziu, mama a murit câ nd o bombă a că zut asupra clă dirii noastre.” „Salama”, spune el. Tonul lui este blâ nd, aproape speriat de ceea ce am să spun. Dar continui. „Mi-am pierdut familia, iar tu ı̂ncă o ai pe a ta. O vă d ı̂n iecare zi la spital: oamenii ı̂și vindeau su letul pentru ı̂ncă un minut

ală turi de cei dragi. Aș ." Spatele ochilor ı̂mi arde, dar mă opresc să nu mă stric. Margarete. Margarete. Margarete cu miros dulce. „Am ı̂ncercat să -i vizitez ı̂n ı̂nchisoare. Dar nu aveam voie să -i vă d. Eu ı̂nsumi eram pe cale să iu arestat ș i a fost un miracol că m-au lă sat să merg liber. M-au avertizat să nu mă ı̂ntorc.” Respiră ı̂n ioră tor ș i eu ı̂ndepă rtez repede lacrima care mi-a că zut pe obraz. Imi amintesc totul, duhoarea de sâ nge oxidat, țipetele slabe ră sunâ nd ı̂n urechile mele. Au trecut câ teva să ptă mâ ni pâ nă să aibă loc asediul de pe Old Homs. Inchisoarea nu este ı̂n Old Homs ș i am putut să intru ı̂n centrul de detenție cu membrele tremurâ nde. Rana de pe ceafă era ı̂n stadiile incipiente de cicatrizare ș i Khawf ı̂ncepea să -mi afecteze nopțile. Layla nu avea nici cea mai mică idee despre ceea ce fă ceam pentru că era țintă la pat de durere, cu ochii liberi, cu lacrimile curgâ ndu-i pe obraji ca două râ uri. — Salama Kassab, spuse militarul, lăsându-se greu pe spate în scaun și răsfoind o listă pătată de cafea. Speram să ie cafea. "Da." Am prins marginile canapelei veche din piele de unde ieșea umplutura, toată încrețită și galbenă mucegăită. Mormăi, uitându-se la listă prin ochelarii de soare argintii. Nu i-am putut vedea ochii și m-a enervat. — Tatăl și fratele tău au stârnit destul de multe probleme, spuse el lin, dar am simțit că pericolul pândea sub tonul lui. „Te rog”, am șoptit eu, cu inima ciocănind. „Te rog, ei sunt tot ce am. Mama mea di—tatăl meu suferă de hipertensiune arterială. Are nevoie de medicamentele lui, iar fratele meu... M-am întrerupt. Nu le-aș putea spune despre Layla. O vor folosi pentru a-l pedepsi. „Știi de câte ori aud aceeași poveste cu suspine?” spuse el cu o voce exasperată. „Te rog, dă-mi drumul pe mama, ea nu știa ce face. Te rog, dămi iului afară, el este singurul pe care îl am pe lumea asta. Vă rog, lăsațimi iica afară, ea nu și-a dat seama cât de mare este o ofensă. Te rog, dămi soțului afară, este bătrân și fragil.” A trântit lista pe masă, iar eu am tresărit. "Nu. Nu, nu le voi da drumul. Au încălcat legea. Au tulburat liniștea cu aceste noțiuni.” Un țipăt dureros a ajuns la urechile mele. Mi-am strâns ochii înainte de ai deschide pentru a mă uita la bărbatul care ținea în strânsă soarta celor dragi. l-am urât. „Nu am fost niciodată la un protest și nu o voi face niciodată. Jur. Așa că te rog, pentru mine, dă-i drumul. Nu vor mai face așa ceva. Iți promit." Vocea mea a căpătat un ton rugător și am început să mă urăsc și pe mine. Să mă apropii de ucigașii și torționarii noștri. Guvernul promisese de mult consecințele dacă ar i să ne revoltăm. Tot ceea ce ne temeam timp de cincizeci de ani devenise realitate. Bărbatul a zâmbit, cu dinți galbeni, și s-a ridicat greu de pe scaun.

"Fetiță." Stătea în fața mea, iar eu mi-am în ipt unghiile în mâini, tresărind. Rănile doar se transformau în cicatrici. „Ar i bine să pleci înainte de a te alătura lor.” „Imi pare ră u”, ș opteș te Kenan, iar vocea lui mă trezeș te din coș marul care mi se repetă ı̂n minte. „Nu-ți pare ră u pentru mine.” ı̂nghit ı̂n sec. „ Îți mai ai frații. Dacă ră mâ i, atunci nu-ți arunca viața.” Umerii i se strâ ng. Ș i ı̂nțeleg de ce face ceea ce face. Doamne, da. Dar nu aș a. Nu câ nd am simțit sâ ngele lui Lama curgâ ndu-mi printre degete ca un izvor ș i l-am auzit spunâ ndu-mi despre inima ei curajoasă . Nu câ nd ș tiu că Yusuf nu mai poate vorbi din cauza traumei. Au nevoie de ajutor care nu este ı̂n Homs. Amâ ndoi trebuie să li se permită să ie copii. Dar se vede clar din lă că rile pâ lpâ itoare din ochii lui ș i din agonia ı̂nă buș ită din cuvintele lui: El ș tie că un viitor pustiu ı̂l aș teaptă dacă nu pleacă . Nu e un prost. Dar inima lui debordează de atâ t de multă dragoste pentru țara lui, ı̂ncâ t este dispus să o lase să -l ı̂nece pe el ș i pe cei dragi. Chestia este că a auzi poveș ti despre furia oceanului este diferit de a i prins ı̂n mijlocul valurilor furioase. — Ce ı̂nregistrezi mai exact, Kenan? Intreb, iar el pare surprins de ı̂ntrebare. „Uh, protestele, aș a cum ți-am spus. Câ ntecele revoluției.” „Ș i morți?” Se strâ mbă . „Câ nd izbucnesc ı̂mpuș că turile, mă opresc ș i fug.” Il consider o secunda inainte de a da din cap si fac sa trec pe langa el, un gand incoerent trezindu-mi in creier, dar el isi drese glasul. „Mama e Hamwi”, spune el cu o voce liniș tită . Ma opresc. „A supraviețuit masacrului de la Hama”, continuă el, iar eu mă ı̂ntorc să l privesc. „Câ nd armata i-a luat cu asalt oraș ul ș i a pus la pă mâ nt o lună ı̂ntreagă , ea a supraviețuit. Avea ș apte ani ș i ș i-a vă zut fratele de nouă ani ı̂mpuș cat ı̂n cap. Ii vă zu creierul stropind peste tot. A murit de foame cu familia ei. Au mâ ncat o dată la trei zile. Mi-am pierdut familia chiar ı̂nainte de a mă i nă scut, Salama. Nedreptatea este tot ce am cunoscut vreodată .” Face o pauză , pieptul i se ridică o dată , iar câ nd se uită la mine, ı̂n ochii lui e o hotă râ re absolută . Aproape că tremur de intensitatea ei. „De aceea protestez. De ce ı̂nregistrez. De ce ar trebui să ră mâ n. Toți aceș ti ani ı̂nainte de ı̂nceperea revoluției. Nu ți-ai pierdut ș i tu familia din cauza dictaturii, Salama? El ș tie ră spunsul. Nicio familie siriană nu s-a sustras de cruzimea dictaturii. Am pierdut amâ ndoi o familie ı̂n masacrul de la Hama ı̂nainte de a ne naș te, dar pierderea lui Kenan i-a ı̂ntă rit hotă râ rea de câ nd era copil. A crescut cu el. L-a modelat. Spre deosebire de mine. Am ignorat pierderea pâ nă câ nd a devenit realitatea mea. Mi se formează un nod ı̂n gâ t ș i e greu să ı̂nghit fă ră să izbucnesc ı̂n lacrimi, aș a că ı̂n schimb merg spre casa mea. După o secundă , el

urmează . Ne apropiem, ceea ce mă face să iu mai ı̂ngrijorat. Trebuie să o ating pe Layla ca să ș tiu că este ı̂n viață ș i bine. Trebuie să mă asigur că copilul nu s-a hotă râ t să arunce o cheie ı̂n planurile noastre ș i să vină devreme. Ră mâ nem tă cuți tot restul drumului, pierduți ı̂n grijile ș i gâ ndurile noastre. Câ nd casa mea iese la vedere, scot o mică su lare de uș urare. Cartierul meu este liniș tit, iar Kenan ș i cu mine suntem singurii pe stră zi. Totul pare cat se poate de normal, usa de la intrare albastra decolorata inca dintr-o bucata. Imi scot cheile, bâ jbâ i cu disperare la lacă t. Kenan se sprijină de perete. „Voi aș tepta afară .” "Ce! Intră ı̂nainte să te ı̂mpuș te cineva!” Il introduc ı̂nă untru ș i ı̂nchid uș a repede. Casa este linistita. Fă ră iltre de lumină de la ferestrele desenate din sufragerie. Umbrele dansează pe pereții holului ș i cumva se simte mai frig ı̂n casă decâ t ı̂n afara ei. „Ră mâ neți aici”, mormă i eu. El dă din cap ș i se ı̂ntoarce spre uș a din față ı̂n cazul ı̂n care Layla ı̂și face apariția bruscă fă ră hijab. Strig cu voce tare: „Layla, sunt acasă !” Ea nu ră spunde. Un nod mi se ră suceș te ı̂n stomac. — Poate că doarme? sugerează Kenan, ı̂ncă cu fața la uș ă. "Pot i." Veri ic sufrageria ı̂n care doarme de obicei, dar e goală ș i tulbură tor de frig, fă ră razele de soare care se scurg prin perdele. Covorul de sub canapea este ı̂ntunecat, spiralele asemă nă toare norilor gri care se ı̂nvâ rtesc ı̂naintea unei furtuni. Bucă tă ria cu vedere la ea este ș i ea dezactivată , ca ș i cum cineva a udat culorile. Neliniș tea creș te ca vița de vie, ı̂nfă ș urâ ndu-mi sistemul osos. „ Layla ”, repet ș i merg pe hol, cu panto ii mei bă tâ nd ı̂ncet pe covor. Umbrele ı̂mi ı̂nvă luie paș ii, iar inima ı̂mi este ı̂n gâ t, luturâ nd ca un pui de pasă re. Uș a dormitorului ei este ı̂nchisă ș i ı̂mi trec degetele de-a lungul suprafeței ı̂nainte de a decide să -mi veri ic mai ı̂ntâ i camera. Câ nd ı̂mi deschid uș a scâ rțâind, implorâ nd ı̂n tot acest timp pe Dumnezeu să ie, te rog, acolo , aproape că cad la podea uș urată . Layla este ı̂ntinsă pe cuverturile mele, ı̂mbră țiș ându-mi perna la pieptul ei. Ochii ei sunt ı̂nchiș i, buzele i se miș că ı̂n rugă ciune tă cută . „Layla!” Eu strig, iar ochii i s-au deschis, un sunet sufocat i-a scă pat din gâ t. „Salama!” gâ fâ ie ea. Ea sare din pat. Ne ciocnim unul ı̂n celă lalt, brațele ı̂mi tremură ı̂n timp ce o țin aproape, cu pă rul ı̂n gură . Dar nu-mi pasă . E ı̂n viață ș i ı̂nsă rcinată . Foarte ı̂nsă rcinată , stomacul ei mă loveș te. Ea se lasă pe spate, mă apucă de umeri ș i mă scutură . „Unde ai fost ?” cere ea.

„Un pacient nu putea i mutat de acasă , aș a că a trebuit să merg acolo ș i să mă operez. Apoi a izbucnit o ceartă ı̂ntre FSA ș i armată ș i nu am putut pleca”, spun eu fă ră su lare. Ochii ei sunt roș ii, obrajii pete, dar inspiră adâ nc. "Bine." „Fratele pacientului m-a adus acasă . El este, uh, el este aici, spun eu, ı̂ncercâ nd să iu obiș nuit. Ea aruncă o privire peste umă rul meu. "Aici? Ca ı̂n, ı̂n casa noastră ?” Dau din cap. Incet-ı̂ncet, ea ı̂și dă seama ș i ș oc scandalos este ı̂n iecare cuvâ nt. „O, Doamne, Salama. Ai petrecut noaptea la un bă iat? Ii ı̂mping umă rul jucă uș ș i ea chicoteș te. — Incetează , mormă i eu. „Am fost aproape bolnav de ı̂ngrijorare. De ce nu ai ră spuns câ nd am sunat?” Ea mă priveș te cu atenție. „Ș tii că nu ră spund la numere necunoscute.” Imi trag o mâ nă pe față, oftâ nd. "Amenda. Amenda. Alhamdulillah, eș ti bine. Asta e tot ce conteaza." "Eu sunt." „Trebuie să -i spun lui Kenan că eș ti bine. Poți să saluti dacă vrei.” Imi aruncă o privire exasperată ș i arată spre ea ı̂nsă ș i. Pă rul zbură tor, ı̂n lă că rat, ochii lă crimați ș i hainele ı̂ncrețite. „Să salută ară tâ nd aș a? Nu, mulțumesc, aș prefera să ră mâ n aici.” Eu dau din cap, zâ mbind. Kenan ı̂ncă ı̂mi dă spatele câ nd ies. Ochii mei trec peste umerii lui largi ș i felul ı̂n care ı̂i sunt mâ inile ı̂n buzunare ı̂n timp ce se legă nă ı̂nainte ș i ı̂napoi pe că lcâ iele cizmelor. Mă opresc ș i pentru un minut ı̂mi permit să -mi imaginez puterea noastră vie ı̂n acest hol pră fuit. Că tră iesc propriul meu ilm Studio Ghibli. Că ı̂n acest univers el ș i cu mine avem propriile noastre glume interioare, iar degetul meu inelar poartă banda de aur pe care mi-a dat-o. Gâ ndurile acelea ı̂mi fac obrajii să ardă , dar nu-mi pasă . Mi se datorează asta. Mi se datorează cel puțin imaginația mea. „Kenan”, ı̂l sun. „Poți să te ı̂ntorci. Layla nu iese.” O face ı̂ncet, cu privirea ı̂ncă lipită de covor. „Este bine?” ı̂ntreabă el, ı̂ntâ mpinâ ndu-mi ı̂n sfâ rș it privirea. Dau din cap. Privirea lui se ı̂ndreaptă peste hol ı̂n timp ce ia ı̂n miș care. Nu spune nimic ș i detectez tristețe ı̂n expresia lui. „Eș ti sigur că e bine?” ı̂ntreabă el din nou. „Pot merge să -ți aduc ceva. Ca... pâ ine sau lapte dacă au la bă că nie.” Eu dau din cap. "Mulțumesc. Suntem bine. Ea se descurcă bine.” El expiră . "In regulă . Presupun că ... acesta este la revedere.” Imi mestec limba, simțindu-mă puțin abă tut la acel cuvâ nt. Câ t de ură sc. la revedere . „Bine”, spun eu ı̂n schimb.

El dă din cap spre mine ı̂nainte de a deschide uș a ș i se uită ı̂ncă o dată ı̂napoi. „Mulțumesc, Salama, pentru tot. Nu numai că ai salvat viața lui Lama, dar ai salvat-o pe a mea ș i pe a lui Yusuf.” Zâ mbeș te, cu ochii verzi stră lucitori ș i caldi. Deocamdată , cred. Se strecoară pe uș ă ș i gâ ndul incoerent care se formează ı̂n fundul minții mele ı̂și iese ı̂n sfâ rș it drum spre gura mea. „Kenan!” Eu strig. Se opreș te la câ țiva metri distanță. "Da?" ı̂ntreabă el ș i jur că aud speranța. Mă ı̂ndrept spre el, frecâ ndu-mi brațele. Il pot salva pe el ș i pe frații lui. Stiu ca pot. „Inregistrează la spital”, spun câ nd sunt su icient de aproape ı̂ncâ t să -i pot vedea cei doi pistrui de pe gâ t. Pare surprins. "Ce?" „Vino la spital ș i ı̂nregistrează ră niții. Spui că vrei să ajuți, nu? Arată lumii ce se ı̂ntâ mplă ? Ei bine, nimic nu țipă nedreptate mai mult decâ t atâ t. Protestele au loc de obicei noaptea. Ș i pentru că este ı̂ntuneric, vizibilitatea nu este atâ t de bună . Dar la spital, ai... Va avea mai mult impact.” Vocea mea se stinge ı̂ntr-o ș oaptă liniș tită . Ochii lui se ı̂nmoaie la cuvintele mele ș i se uită la mine un minut lung ı̂nainte de a spune: „De ce?” "De ce?" ecouiesc. „Ai spus clar că crezi că ceea ce fac eu este periculos. De ce vrei să fac mai mult din asta, mai aproape de tine?” Imi trosc degetele, că utâ nd o modalitate de a se scurge de anxietatea din sâ nge. Pentru că atunci când vezi oamenii care mor. Când vezi copiii mutilați și îi auzi plângând de frică și durere. Poate atunci vei ști cât de norocos ești că ești bine. Că poți pleca. In schimb, ı̂l ixez cu o privire rece. „Gâ ndirea mea că este periculos nu are nimic de-a face cu faptul că ı̂mi iubesc țara ș i nu vreau să vă d mai mulți oameni uciș i.” Urechile i se ı̂nroș esc ș i ı̂și acoperă fața cu o mâ nă . „Eu... ı̂mi pare ră u. Nu eu am-" Eu dau din cap. "Este bine. Ș tiu că nu ai vrut să spună aș a. Uite, nu te forțez. Vrei să faci asta?” Brațul ı̂i cade ș i mă ı̂ntâ lnesc din nou cu ochii lui verzi stră lucitori. „Da”, spune el. Simt un ior curgâ ndu-mi ı̂n sus ș i ı̂n jos pe spate. "Da, vreau." Am eliberat o respirație uș urată . "Bun. Trebuie să cerem permisiunea doctorului Ziad, dar mă ı̂ndoiesc că o să -l supere. El este cu toții pentru acest ră zboi.” „Revoluție, Salama”, spune Kenan. Zâ mbetul lui este trist. „Este o revoluție.” Imi strâ ng buzele. „Fii la spital mâ ine la nouă .”

In timp ce mă ı̂ntorc ı̂nă untru, o vă d pe Layla stâ nd chiar ı̂n fața uș ii cu cel mai mare zâ mbet pe care l-am vă zut vreodată asupra ei. „Kenan, nu?” Ea dă din sprâ ncene ș i eu gemu. „Pă reai ı̂ngrozitor de confortabil acolo. Eram atâ t de aproape de deschidere uș a ș i mă duc eu ı̂nsumi să vă d ce se ı̂ntâ mplă .” Imi ı̂mping pe lâ ngă ea, că ldura ı̂mi revendică obrajii, dar ea este rapidă , mă apucă de braț ș i mă ı̂ntoarce. "De ce te-ai ı̂mbujorat?" ea intreaba. — Nu sunt, mă bâ lbâ i. Ea ı̂ngustă ochii. "Il cunosti?" "Da?" „O, Doamne, dacă ai de gâ nd să -ți tragi ră spunsurile, o să te lovesc ı̂n cap”, spune ea cu o privire aprigă . "Amenda! Eu—noi—el era cel care trebuia să vină cu mama lui anul trecut la discuția despre că să torie.” O spun ı̂n grabă , de parcă mi-aș smulge o bandă . Tă cere. Apoi… "Oh Doamne!" Nu există nicio modalitate de a primi o sentință câ nd Layla ı̂ncepe să țâș nească . Tot ce credeam că va spune ș i tot ce nu mă gâ ndeam ı̂ncă , izbucneș te imediat. Kenan ș i cu mine trebuie să im. Aceasta este soarta. Aceasta este dragostea adevă rată . voi i fericit. Mă voi că să tori. Vom i un cuplu puternic. Ea va i mă tuș a iubită pe care o vor adora copiii noș tri. Asta e super. Copiii noș tri vor creș te ı̂mpreună . O sa supravietuim. Vorbă ria ei mă urmă reș te din bucă tă rie pâ nă ı̂n camera mea, unde mă schimb cu un pulover proaspă t ș i mă ı̂ntorc ı̂n halatul de laborator – pentru că am ı̂ntâ rziat deja la tura de spital – ș i mă ı̂ndrept din nou spre uș a din față. „Layla, asta sună frumos ș i tot”, spun ı̂n cele din urmă câ nd se opreș te să respire. „Dar avem lucruri mai mari de care să ne ı̂ngrijoră m.” Respir adâ nc, pregă tindu-mă pentru cuvintele care ı̂mi vor distruge. „Am decis că vom pleca. O să vorbesc cu Am ș i o să gă sesc o modalitate de a plă ti acea barcă .” Layla se opreș te scurt, cu gura că scată . „Ce... ce te-a ră zgâ ndit?” ș opteș te ea. Mă scarpin pe o pată de pe mâ necă . „Realitatea s-a instalat.” Layla se ı̂ntinde, mă prinde de umeri ș i mă ı̂mbră țiș ează strâ ns. „Ș tiu câ t de grea este această decizie pentru tine. Dar nu faci nimic ră u, bine?” Nu spun nimic, doar respir parfumul ei de margarete. „Spune”, spune ea cu ı̂nverș unare. „Spune că nu faci nimic ră u plecâ nd.” Am scă pat un râ s ı̂necat. „Eu... nu fac nimic ră u plecâ nd.” Ea se ı̂ndepă rtează ș i mă perie pe obraji. "Bun." Inainte să ies, ea mă prinde de mâ nă ș i mă uit la ea. „Salama”, spune ea zâ mbind. Ș i cu lumina soarelui care se revarsă de pe uș a cră pată mâ ngâ indu-i fața, arată ca pe vremuri. Obraji tranda irii ș i

ochi albaș tri ca oceanul stră lucind de viață. „Nu strică să te gâ ndeș ti la viitorul tă u. Nu trebuie să ne oprim din viață pentru că am putea muri. Oricine poate muri ı̂n orice moment, oriunde ı̂n lume. Nu suntem o excepție. Doar că vedem moartea mai regulat decâ t ei.” Mă gâ ndesc la Kenan ș i la viața asta . Sâ mbă tă seara maratonâ nd ilme Ghibli. Colectă m plante ș i lori ı̂n ghiveci, astfel ı̂ncâ t apartamentul nostru să ie mereu plin de viață. Ii iau pe Layla ș i pe Baby Salama la cină ș i mă iubesc cu mine nepoată . Hamza ș i Kenan se leagă de ceva precum fotbal sau jocuri video. Imi dresesc glasul destul de tare. — Da, ne vedem diseară , Layla. Zâ mbetul pe care mi-l oferă ı̂l oglindeș te pe cel al lui Kenan ı̂n melancolia lui.

„NU , ” SPUNE A M Ș I PISCINE DE ACIDE IN STOMIC . "Fara exceptii." Stă m din nou pe holul principal ș i mâ inile mele sunt lipite de sâ ngele femeii pe care am ajutat-o acum două zeci de minute. Rana pe care o suferise la cap s-a deschis, cusă turile nu s-au ținut strâ ns ș i a leș inat din cauza pierderii de sâ nge. In tot timpul ı̂n care reparam rana, pregă team ceea ce aveam să -i spun lui Am, dar el m-a tă iat imediat ce am deschis gura. „Nu fac caritate, Salama”, spune el, cu privirea tare. „Toți cei care doresc serviciile mele au probleme. Nu eș ti singurul. Am avut un tată cu trei copii ș i o soție bolnavă ı̂ntreabă . I-am spus nu ș i ı̂ți voi spune nu ș i ție.” Maxilarul ı̂mi strâ nge ș i ı̂mi ı̂n ig unghiile ı̂n palme. Il ură sc ș i felul ı̂n care pro ită de pe urma terorii noastre. Ș tiu că pot folosi aurul lui Layla pentru a negocia cu el, dar limba mea este grea de mâ ndrie. In sfâ rș it, am luat decizia oribilă de a pleca pacienții mei ı̂n urmă ș i onorează dorințele lui Hamza, doar pentru a i opriți de lă comia lui Am. El muș că de un cui. "Nimic de spus?" Trebuie să calc cu grijă . Layla ș i cu mine nu putem supraviețui numai prin mâ ndrie. Dacă ı̂l jignesc, s-ar putea să nu-mi ia o barcă , chiar dacă ı̂i ofer tot aurul din lume. Doar ca să mă deranjeze. — O să gă sesc o cale să -ți fac rost de bani, spun cu o voce forțată ș i politicoasă . „Dar vă cer să vă reconsiderați. Layla ș i cu mine suntem tineri ș i nu vorbim germană . Nu am pă ră sit niciodată Siria. Tu ș i cu mine suntem rude. Suntem sirieni.” Am nu spune nimic, dar există o stră lucire diferită ı̂n spatele ochilor lui. Pare impresionat de mine. In cele din urmă , mormă ie. „Dacă am putea tră i cu toții din cavalerism. Gă siți banii sau nu există barcă .” Ș i cu asta, pleacă . Câ nd sunt amestecate, dezamă girea ș i teroarea formează o pastilă amară ale că rei efecte sunt de lungă durată . Gustul ei ı̂mi ră mâ ne ı̂n gură toată ziua ș i se ı̂ntă reș te câ nd mă duc acasă , obosit de oase, ș i vă d chipul nă ucit al Laylei ı̂n timp ce ı̂i spun ce a spus Am. Ea nu ı̂ntreabă de ce nu i-am oferit aurul ș i ı̂i sunt recunoscă tor. Ea doar mă bagă ı̂n pat ș i ı̂mi dă pă rul pe spate. „Este ı̂n regulă ”, ș opteș te ea. „Vom i bine.”

Mă uit la tavan, simțind un gol ı̂n piept. De parcă inima mea nu mai există acolo ș i supraviețuiesc cu orice fragmente prinse de coaste. De ı̂ndată ce mi-am permis să mă gâ ndesc la plecare, ı̂n creier mi-au crescut ră saduri de speranță, preluâ ndu-mi imaginația. Nu o viață de forță , ci o viață reală cu Layla ș i un apartament ı̂n Germania. Este ı̂nghesuit, dar e ı̂n regulă . Vindecă m ș i ı̂l umplem de râ s ș i de desenele lui Baby Salama. Ș i ı̂ntr-o zi, ı̂mi gă sesc voința de a scrie poveș tile magice pe care le-am ı̂ngropat de mult ı̂n adâ ncul minții mele. Ea ș i cu mine, ne facem o casă din ceea ce a mai ră mas din familia noastră . Layla ră mâ ne cu mine pâ nă câ nd amurgul se transformă ı̂n noapte. „Voi i aici dacă ai nevoie de ceva, bine?” spune ea, iar eu dau din cap. Câ nd ı̂nchide uș a ı̂n urma ei, liniș tea ciudată ı̂i pretinde trezirea, iar imaginația mea stupidă reia de unde s-a oprit. Doar că de data asta, Kenan este acolo ı̂n apartamentul nostru. La fel ș i frații lui. Suntem fericiți, ı̂n siguranță ș i bine hră niți. Ș i pentru un minut, ı̂ntunericul nopții nu pare chiar atâ t de sumbru. Asta pâ nă câ nd cineva chicoteș te din colț . Refuz să mă uit. „Dacă aș putea rezuma viața ta ı̂ntr-un singur cuvâ nt, Salama...” Aud ș uieratul brichetei lui. O inspirație profundă . O expirație. „Ar i ironie .” „La naiba,” cronesc eu. Il simt pe Khawf stâ nd lâ ngă mine, dar tot nu mă ı̂ntorc spre el, sperâ nd că va pleca. Oasele mele sunt fă cute din oțel ș i sunt ocupată să ı̂ncerc să adun bucă țile inimii mele pentru a le coase la loc pentru iadul inevitabil de mâ ine. Sunt dureros de conș tient de depozitul ascuns de Panadol ı̂n sertar ș i trebuie să mă lupt să nu iau unul. Sau trei. Nici mă car Layla nu ia unul câ nd o doare capul. Ii pă stră m pentru o zi ploioasă . Pot să respir prin asta. „Trebuie să spun”, continuă Khawf. „Sunt destul de mâ ndru de progresul tă u. Dar să trecem la un nivel mai sus. Ii vei spune lui Am mâ ine că ı̂i vei da tot aurul tă u. La naiba, ı̂i vei da ș i casa asta dacă vrea. Nu că ar pro ita de pe urma asta. Dar inca." Stau liniș tit ș i mă trezesc tâ njind după noaptea trecută , câ nd Khawf a stat departe. Tâ njind să vorbesc din nou cu Kenan ș i să vadă acea lă că ri de viață arzâ nd ı̂n ochii lui. — Nu, spune Khawf scurt. „Bă iatul ă sta nu este altceva decâ t probleme. Cu inima ta moale, noțiunile lui patriotice te vor descuraja uș or să pleci. Am muncit prea mult ș i prea mult pentru ca el să te ră zgâ ndească . Tu eș ti...” — Plec, ș tiu, mă ră stesc, uitâ ndu-mă ı̂n cele din urmă la el. Privirea lui trece peste mine cu nemulțumire, dar nu-mi pasă . „Stai departe de Kenan.” „Nu-ți face griji, promisiunea mea față de Hamza este pe primul loc”, spun eu. „Mai bine te rogi ca Am să accepte aurul.” Khawf râ njeș te, cu incisivii ascuțiți. „Oh, am ı̂ncredere că vei face tot ce poți pentru a-l convinge.” Iș i lexează degetele, țigara dansâ nd de la o

cifră la alta, iar umbrele de pe pereți ș i tavan ı̂ncep să -ș i schimbe forma. Gurile că scate ș i ochii scobiți mă privesc. Urmează țipete dureroase, aș a că ı̂mi pun mâ inile peste urechi ș i ı̂mi ı̂nchid ochii. — Ș tii ce ar spune Hamza, nu-i aș a? Vocea lui Khawf se tă ie. „Cum ar vrea el să pleci. Cum te-ar implora.” „Salama”, murmură vocea lui Hamza ı̂n urechile mele. Sună ı̂nvinețit. „Salama, ai promis, ı̂ți aminteș ti? Ai salva pe Layla. Si tu. Ai compensa pentru că ai lă sat-o pe mama să moară . Nu te-ai ı̂ntoarce pe cuvâ nt, nu? Spatele ochilor ı̂mi arde ș i mă ră sturn pentru a apă sa perna peste cap. „Te rog, oprește-te .” O tă cere acoperă camera ș i pentru un minut cred că a fă cut-o. Dar câ nd deschid ochii, Hamza stă ı̂n fața patului meu. Are o rană deschisă pe frunte. Ochii lui alune sunt ı̂ngustați de neplă cere ș i există o pete de vâ nă tă i pe obraji. Poartă hainele ı̂n care lam vă zut ultima dată , dar sunt rupte, pline de noroi ș i pline de sâ nge. „ Nu ”, scâ ncesc eu. Acesta nu este el. Acesta este Khawf. Dar ı̂n adâ ncul inimii mele, ș tiu că el este . Chiar dacă ceea ce este ı̂n fața mea este o apariție, Hamza trebuie să sufere chiar acum. Adică dacă nu e mort. „Salama, dacă o prind pe Layla, ș tii ce-i vor face?” ș opteș te el ș i un sunet dureros ı̂mi scapă de pe buze. „Dacă te prind? Tu ș i Layla nu veți avea voie să muriți niciodată . Salama, trebuie să pleci. Gâ ndeș te-te la Baba. Gandeste-te la mine." Lacrimile ı̂mi simt ca un acid pe piele, picurâ ndu-mi pe pernă . „Hamza, te rog , am spus că o voi face.” El dă din cap. „Atunci de ce nu i-ai dat lui Am ceea ce a vrut? Salama, supraviețuirea este totul.” „Voi”, spun eu. "Promit ca voi." Câ nd clipesc, Hamza a dispă rut ș i vocea lui Khawf planează din nou peste liniș te. „Aminteș te-ți de fratele tă u de iecare dată câ nd cuvintele lui Kenan te fac să te ı̂ndoieș ti de decizia ta.” „Bloodroot”, scand. „Petale albe. Centru galben. Secretă un luid roș u. E icient ı̂n doze mici pentru boli respiratorii. Sange. Sange. Bloood.” „Dacă bă iatul ă la se ră zgâ ndeș te, Salama”, continuă Khawf, „voi face ca tu să nu-ți aminteș ti nici mă car ce sunt lorile”.

ZIUA URMATOARE D R . Z IAD SE RAPIDE LA MINE Imediat ce intru. Poartă un zâ mbet pe care nu l-am vă zut de mult. „Salama!” exclamă el. „Avem un transport de medicamente. Panadol. Cipro loxacina. Azitromicină . Chiar ș i mor ină !” Gura mi se deschide, inima mi se ridică pâ nă se ı̂nă lță printre nori. Dacă viața ar i fost normală , ar i fă cut parte din ı̂ndatoririle mele zilnice să -l informez pe dr. Ziad cu privire la rezervele de medicamente. Eliberarea, consilierea ș i inventarul ar i domeniul meu. Reaprovizionarea ar i ı̂n cel mai bun caz plictisitoare. Nu este motiv de să rbă toare. "Cum?" „FSA a reuș it să -l introducă de contrabandă ”, spune dr. Ziad. Iș i trece o mâ nă prin pă r ș i iese din el o anumită energie plină de speranță. „Am pus cutiile ı̂n depozitul de medicamente pentru tine.” iradiez. "Ma ocup." Spitalul este mai luminos astă zi. Fețele pacienților, deș i ı̂ncă obosite ș i durere, arată un anumit grad de fericire. Sau poate asta e doar imaginația mea. Inainte să plec, dr. Ziad ı̂mi ı̂ntinde un braț . "Ai plecat spitalul cam brusc ieri. Este totul ı̂n regulă ? Mă nâ nci bine? Dormit? Ai nevoie de ceva?" „Sunt ı̂n regulă ”, spun eu. Ș i ı̂n acest moment, ı̂nconjurat de pacienți, nu se simte ca o minciună . Deocamdată sunt bine. Sunt bine. Dacă nu mă crede, nu arată . Pentru a-i distrage atenția, ı̂i spun despre Lama ș i despre cum a decurs bine operația. Fața lui se luminează ș i el laudă gâ ndirea mea rapidă . „Bravo”, spune el zâ mbind. Trec ı̂n depozit, cu paș ii mai uș ori decâ t ı̂nainte, uitâ nd totul de coș marurile care m-au tâ râ t ı̂n jos noaptea trecută . Astă zi este o zi buna. Va i o zi bună insh'Allah. Cutiile de carton sunt ı̂ncrețite, colțurile strivite, dar câ nd le deschid, medicamentele sunt toate intacte. Sunt reci la atingere ș i ı̂mi ı̂mbră țiș ez la piept o sticlă ı̂ntreagă de sirop de acetaminofen pentru copii. Le vom putea calma febra. „Am auzit că avem o reaprovizionare”, spune o voce din prag ș i mă ı̂ntorc să o vă d pe Nour. Fața ei rotundă stră luceș te de ı̂ncâ ntare. Nour a fă cut parte din personalul de custodie timp de trei ani, ı̂nainte de a i promovată imediat ca asistentă , câ nd primii martiri au fost transportați ı̂n spital. De la Nour am ı̂nvă țat prima dată cum să cusez ră nile, să

modelez bandaje improvizate ș i să drenez lichidul din plă mâ nii pacienților. Nervii ei sunt din oțel, iar inima ei este mai moale decâ t pene. Am luturat o cutie de lucloxacilină . „Ai auzit bine!” Ea urlă ș i eu râ d. Bucuria sună ciudat ı̂n urechile mele, dar o salut bine. „Trebuie să veri ic un pacient, dar trebuia să vă d asta miracol eu ı̂nsumi.” Ea zambeste. „Dacă ai nevoie de ajutor, caută -mă .” "Eu voi." Ea pleacă . Stivuiesc rafturile goale pentru o vreme, apoi ridic privirea la ceas. Se citeș te 10:13 dimineața Kenan. I-am spus să ie aici la nouă , dar ı̂ncă nu a apă rut. Pentru a alunga o parte din anxietatea pe care o simt, decid să fac o ı̂nvâ rtire rapidă prin spital. Poate că e aici, dar nu mă gă seș te. Mă duc dezinvolt din cameră ı̂n cameră , dar nu-l gă sesc nică ieri, aș a că mă ı̂ntorc ı̂n depozit. Ingrijorarea ı̂și recâ ș tigă locul ı̂n mine ș i ı̂ncerc să nu mă gâ ndesc la toate motivele pentru care nu este aici. Sora lui ı̂ncă se recuperează ș i probabil că avea nevoie de el. Trimit o rugă ciune rapidă pentru ca să nă tatea ei să ie restabilită . Poate pot trece pe lâ ngă apartamentul lor cu o bandă Panadol după tura mea. O parte din mine – o parte proastă , plină de speranță, care a supraviețuit cumva tuturor – este fericită că aș putea să -l revă d pe Kenan. Eu dau din cap. Nu este momentul pentru gâ ndurile mele egoiste despre o viață puternică ș i un bă iat ı̂nalt, cu ochi verzi caldi ș i vii. „Bună dimineața”, spune Kenan din spatele meu ș i aproape că ı̂mi sar din piele. Inima ı̂mi bate cu putere ca un tunet. Mă ı̂ntorc ı̂ncet, dâ ndu-mi timp să par calm ș i strâ ns ı̂nainte ca el să poată citi toate gâ ndurile scrise pe fața mea. Frigul dimineții l-a convins să poarte o jachetă peste vechiul lui pulover. Se sprijină de tocul uș ii, cu brațele ı̂ncruciș ate pe piept. Pă rul ı̂i este ciufulit, capetele se ondulează ı̂n jurul urechilor, iar fața ı̂i este ı̂mbujorată de frig. Un vechi Canon aparatul foto atâ rnă de partea lui, pă tat de alb la margini ș i puțin ciobit. „Bună dimineața”, ră spund, poruncindu-mi vocii să ră mâ n calm ș i nu prea dornic. "Ai intarziat. Este totul ı̂n regulă ? Ce mai face Lama?” El zâ mbeș te ș i luturii ı̂mi lutură ı̂n stomac. „Da, mulțumesc că ai ı̂ntrebat. Febra lui Lama s-a rupt, alhamdulillah. Ș i Yusuf se descurcă bine, acum că ea este. Au dormit ı̂n această dimineață ș i nu am putut pleca ı̂nainte să se trezească . Mă joc cu cutia cu antibiotice ı̂n mâ ini. „Ei bine, mă bucur că sunteți cu toții buni.” "Noi suntem." Se uită la mine câ teva secunde ș i simt atingerea ei peste tot.

In viața noastră de forță , ı̂n care el ș i cu mine ni s-a promis unul altuia, el ar sta ı̂n fața mea acum, ținâ nd ı̂n sus două halloumi mana'eesh proaspete, brâ nza topită pe pâ inea caldă curgâ nd prin hâ rtia de ambalaj, ı̂n timp ce susține două . ceș ti de ceai zhoorat, frunzele de mentă umplâ nd aerul cu prospețimea lor. Un mic dejun rapid ı̂nainte să ne continuă m amâ ndoi ziua. Glumea cu mine ș i ı̂mi spunea despre visul pe care l-a avut aseară . Ș i ı̂nainte de a pleca, nu mi-a să rutat mâ na sau obrazul pentru că nu suntem logodiți o icial, dar mi-a oferit un zâ mbet ca ș i cum l-a avut. Mă ı̂ntreb dacă se gâ ndeș te la asta. Iș i drese glasul. „Deci, uh, unde este doctorul a că rui permisiune am nevoie?” clipesc. "Dreapta." Am lă sat antibioticele ș i i-am fă cut semn să mă urmeze. El cade ı̂n pas ı̂n timp ce ne ı̂ntoarcem prin holurile că tre atriumul principal, unde se a lă de obicei doctorul Ziad dimineața. „Bine, ascultă ”, ı̂ncep eu, tră gâ nd adâ nc aer ı̂n piept, iar el se uită la mine. „Ș tiu că ideea mea a fost să faci asta, dar nu vine fă ră riscuri. Tră im vremuri periculoase ș i nu ș tii cum te-ar putea afecta acest lucru.” Se ı̂ncruntă . — La fel ca ı̂n pică turile cuiva? Dau din cap. „Toată lumea de aici – din câ te ș tiu eu – vă ı̂mpă rtă ș eș te idealurile, dar acestea ar putea i doar cuvinte. Deci, dacă nu vrei să faci asta, este...” „Vreau”, ı̂l ı̂ntrerupe el. „M-am gâ ndit mult la asta. Ș i ți-am spus, nu contează pentru militari dacă ı̂nregistrezi sau nu. Dacă vindeci oameni sau nu. Cu toții vom i tor — toți ne vom confrunta cu aceeaș i soartă . Ș i te pui ı̂n acelaș i pericol ca ș i mine.” mă ı̂n ior. El are dreptate. Ca farmacist, m-aș confrunta exact cu ceea ce s-a confruntat Hamza. Dr. Ziad probabil că ar i cel mai ră u dintre noi, avâ nd ı̂n vedere că este chirurgul ș ef. „Aș adar, ar putea la fel de bine să se lupte”, termină Kenan. „Nu ı̂i voi lă sa să -mi stă pâ nească temerile.” Cuvintele lui lovesc o coardă cu mine ș i ı̂mi ı̂ntorc repede privirea, ca să nu-mi surprindă expresia. Nu îi voi lăsa să-mi stăpânească temerile. Câ nd ı̂l gă sim, dr. Ziad se a lă lâ ngă un bă rbat ale că rui brațe ș i picioare sunt puternic ı̂nfă ș urate cu bandaje ș i al că rui ochi stâ ng este um lat ı̂nchis. Stă ı̂ntins pe un pat, singur, cu privirea liberă ı̂nainte. Aș teptă m pâ nă câ nd Dr. Ziad a terminat de veri icat. Câ nd se ı̂ntoarce spre noi, zâ mbeș te trist. „Uh, doctore Ziad, aveți un moment?” ı̂ntreb eu, ı̂ncercâ nd să nu mă uit la bă rbatul ră nit. El aruncă o privire de la mine la Kenan. "Sigur." El dă din cap ș i ne conduce ı̂n ceea ce funcționează ca biroul lui ș i o cameră suplimentară pentru pacienții cu risc ridicat. Există două paturi pentru pacient

sprijinite de perete; Biroul doctorului Ziad este plin de hâ rtii ră tă cite. Lumina intră din fereastra cu tentă galbenă . „Cu ce pot ajuta?” ı̂ntreabă el după ce ı̂nchide uș a. Mă apuc de capetele hijabului meu. „Dr. Ziad, el este Kenan. Bă iatul a că rui soră avea nevoie de ajutorul meu.” „Cum mai face?” ı̂l ı̂ntreabă dr. Ziad pe Kenan. „Bine, alhamdulillah. Mulțumită efortului lui Salama. E genială .” Imi zâ mbeș te, iar temperatura internă ı̂mi creș te cu câ teva grade. „Suntem foarte norocoș i să o avem”, este de acord doctorul. „Este foarte amabil să spuneți amâ ndoi”, murmur eu, simțindu-mă conș tientă de sine. Apoi, cu o voce mai tare, continui: „Domnule, Kenan, aici” — mă uit la el ș i dă din cap — „ı̂nregistrează protestele ș i mă ı̂ntrebam dacă ar putea să ı̂nregistreze ș i pacienții care vin, pentru a le documenta poveș tile astfel ı̂ncâ t ı̂ntreaga lume poate vedea ce se ı̂ntâ mplă .” — Ș i aș dori permisiunea dumneavoastră , domnule, spune Kenan. Dr. Ziad pare interesat si se scarpina pe barbie, gandindu-se. Ridurile din jurul ochilor lui sunt mai pronunțate, picioarele corbii să pă mai adâ nc. „Ai permisiunea mea”, spune el. „Dacă faci poveș ti individuale, mai ı̂ntâ i vei avea nevoie de aprobarea lor. Dar dacă are loc un bombardament mare ș i aduc victimele, arată totul.” Kenan râ njeș te ı̂n timp ce strâ nge mâ na doctorului Ziad, mulțumindu-i. Dr. Ziad ne ia ră mas bun ı̂nainte de a pleca pentru a-ș i inaliza rundele. "Imi place de el." Kenan se uită după doctorul Ziad cu admirație. „Este un super-erou.” Nu există niciun cuvâ nt pentru a-l descrie pe Dr. Ziad ı̂n afară de acesta. „Yalla. Lasă -mă să -ți ară t prin spital.” Ochii lui Kenan se luminează cu o cantitate egală de tristețe ș i fericire, iar efectul acesteia joacă asupra noțiunilor mele stupide de speranță. Pe acea viață ar putea . El ascultă cu atenție iecare cuvâ nt pe care ı̂l spun ı̂n timp ce explic diferitele departamente ș i modul ı̂n care ı̂mpă rțim pacienții ı̂n funcție de gravitatea cazurilor lor. Ii spun despre cazurile mai frecvente pe care le avem. Uneori, ș ocul de a vedea corpuri ı̂nsâ ngerate, ı̂n special copiii ı̂mpuș cați de lunetiș ti, este su icient pentru a mă face să mă pră buș esc. Nu-i spun de multe ori care s-a ı̂ntâ mplat. De câ te ori a trebuit să ies ı̂n grabă din spital ș i să vomit. Trecem pe lâ ngă maternitate ı̂n drumul ı̂napoi spre holul principal. „Aici stau femeile ı̂nsă rcinate. Nu le putem folosi sedative pentru că nu ne-ar ajunge pentru operații. Am pierdut, unii nu au reuș it. Cel mai ră u este câ nd mama moare, dar copilul tră ieș te. Bebeluș ii sunt acolo.” Ară t spre cealaltă cameră adiacentă holului. Se strâ mbă de simpatie ș i se ı̂ntoarce, vede bebeluș ii dină untru. „Sunt ı̂n incubatoare?” "Da. Nu -mi place să vin aici. Vă zâ ndu-i atâ t de mici ș i lipsiți de apă rare, este prea mult. Unii au fost scoș i din pâ ntecele mamei lor ș i au nevoie

de incubatoare pentru a supraviețui. Alții au câ teva luni ș i sunt bolnavi.” „Ce se ı̂ntâ mplă câ nd se ı̂mbună tă țesc?” mă strâ mb. „Cei norocoș i au familie. Ceilalți ie ră mâ n aici pâ nă câ nd un orfelinat ı̂i poate lua... Mă tremur. „Nu vreau să ı̂ngrop copii.” Inima ı̂mi bate repede. Lotus. Frunze rozalii. Stabilizează tensiunea arterială. Vindecă in lamațiile. Lotus. Lotus. Lotus. Câ nd nu spune nimic, mă uit la el. Ochii ı̂i sunt ı̂ncă lipiți de cutiile metalice, cele care țin copiii ı̂n viață, ș i o sclipire de emoție ı̂i trece pe față. Strâ nge din dinți ș i o venă ı̂i curbeș te pe gâ t. — Te simți neajutorat, Salama. Dar eu... Tonul lui este liniș tit, dar livid. „Nimeni nu merită asta. Aici bebeluș ii mor de foame, ı̂n timp ce ı̂n oraș e precum Damasc oamenii ı̂și aruncă restul de prâ nz pentru că sunt să tui.” Il simt tremurâ nd fă ră să -l ating. Nu mă gâ ndesc prea mult la oamenii din Damasc, unde câ teva proteste au fost rapid stricate sub cizma guvernului ș i oamenii au revenit la viața lor „normală ”. Dacă Damascul ar că dea vreodată din ghearele dictaturii, strâ nsoarea sa ar dispă rea din toată Siria. Damascul este capitala. Fiecare decizie luată acolo are efecte care se ră spâ ndesc ı̂n toată țara. Ea este fortă reața lor. Victoriile pentru stră moș ii noș tri de-a lungul istoriei sunt ı̂ncorporate ı̂n solul ei. Dar ea aparține oamenilor care ı̂și dau viața pentru a o elibera. Mă uimeș te cum sunt doar două ore ș i jumă tate de mers cu maș ina ı̂ntre Homs ș i Damasc. Intr-un oraș , oamenii sunt scoș i din ruinele clă dirilor bombardate, iar ı̂n celă lalt, oamenii stau ı̂n cafenele, beau cafea ș i râ d. Incerc să nu mă gâ ndesc la asta. Am o familie ı̂ndepă rtată acolo. La fel ca majoritatea oamenilor din Homs. Pâ nă la urmă , toți suntem oarecum ı̂nrudiți. „Nu are rost să ii supă rat din cauza asta”, spun eu cu tristețe. „Toți avem că i diferite de mers. Pentru câ t merită , cel puțin facem ceea ce trebuie.” Iș i bate pumnul pe frunte de câ teva ori. „Vedeți pe militari bă tâ nd oameni pe stră zi, tră gâ ndu-i ș i ucigâ ndu-i ș i ı̂i vedeți pe frații tă i care ı̂ncearcă să se ı̂ncă lzească noaptea ș i crezi că nu poate i mai ră u. Dar aici, Salama, aici moare speranța. Faptul că ei nu ș tiu ce se ı̂ntâ mplă pentru că cum ar putea? Sunt bebeluș i. Sunt doar bebeluș i.” Imi amintesc de Ahmad, felul ı̂n care corpul lui a fost scobit ca o carapace. Respirațiile lui obositoare ș i calmul imens din ochii lui câ nd accepta moartea. De asemenea, era doar un bebeluș . Nici Kenan nu a terminat. „Salama, asta nu este nici mă car partea cea mai rea. Cum poți garanta că bombele nu vor lovi spitalul? Cum-" „Nu,” ș optesc eu. Se ı̂nfruntă cu fața la mine ș i ı̂mi prinde teroarea pe față. „Nu spune asta.” Se cutremură , dâ nd din cap. De data aceasta, amâ ndoi ne gâ ndim la aceleaș i gâ nduri oribile.

Că zilele noastre la spital sunt numă rate. Că doar Armata Siriană Liberă din Old Homs ne apă ră ı̂mpotriva armatei. Suntem ı̂nconjurați din toate colțurile ș i din cer. In orice zi, armata ar putea arunca o bombă ș i ar putea distruge acest adă post subțire al nostru ı̂n fragmente. Că dacă , Doamne fereș te, Layla naș te aici fă ră spital, ea ș ansele de supraviețuire ar i aproape inexistente. Adică dacă orice altceva nu o primeș te pe ea. Ochii mei trec peste tot, că utâ ndu-l pe Khawf, aș teptâ nd ca el să mă amenințe sau să mă rească temerile ca pedeapsă pentru că nu l-am gă sit pe Am la prima oră ı̂n această dimineață. Dar el nu este aici. Kenan ı̂mi urmă reș te privirea, tristețea lui transformâ ndu-se ı̂n confuzie. "Ce că utați?" „Nimeni”, ră spund eu destul de repede. "Nici unul?" repetă el, iar eu mă pedepsesc. — Nimic, am amendat. „Vreau să spun nimic.” Inainte să poată spune ceva, continui: „Trebuie să plec. Ș tiți unde sunt pacienții.” Deschide gura, se reconsideră , apoi dă din cap. Mă ı̂ntorc de la expresia lui nă ucită , mergâ nd repede. Nu mă ı̂ntorc ı̂n depozit, ci mă ı̂ndrept spre atriumul principal pentru a-l că uta pe Am. Este la fel cum am lă sat-o, pacienți ı̂mpră ș tiați peste tot, ı̂nconjurați de ce a mai ră mas din familiile lor. Cei fă ră nimeni ı̂mi frâ ng cel mai mult inima. Scanez fețele slă bite, dar Am nu se gă seș te nică ieri. Oftez, frecâ ndu-mi brațele ș i mă gâ ndesc să veri ic celelalte camere, câ nd voci ı̂nfundate se scurg prin uș ile ı̂nchise de la intrare. Carnea de gâ scă ı̂mi erupe pe toată pielea ș i corpul meu este ı̂n alertă . Uș ile s-au deschis ș i o avalanș ă de oameni roieș te ı̂nă untru, sâ ngele le ı̂nmoaie hainele ș i picură pe podea. Cadavrele slabe sunt purtate ı̂n brațele salvatorilor; strigă tele ș i țipetele ză ngă nesc pe tavan. Ș tiu că sunt victimele unui atac de lunetist, câ nd nu vă d nici un membru dezmembrat, ci curgâ nd sâ nge. Ș i toți sunt copii. Din mulțime, Am intră ı̂n fugă , purtâ nd ı̂n brațe o fetiță care sâ ngerează . Fața lui este sfâ ș iată de angoasă ș i frică . "Fiica mea!" strigă el oricui va asculta. "Ajutați-mă !" Khawf stă lâ ngă mine acum ș i ı̂și apasă un deget pe care nu-l simt pe frunte. Un gâ nd oribil prinde viață. „Fă -o”, spune el, iar chipul plin de lacrimi a Laylei ı̂mi fulgeră ı̂n minte.

MELE SE MIȘ CA SINGUR , FACAND CU BEELINE că tre Am, care ı̂ncă strigă după ajutor. Lipsa personalului medical joacă ı̂n favoarea mea. El apasă o că maș ă murdară de gâ tul fetei cu o mâ nă , dar sâ ngele se ı̂nmoaie prin material ș i pe că maș a galbenă a copilului. Trebuie să acț ionez repede ı̂nainte să o pierd. „Urmează -mă ”, strig, iar ochii lui se concentrează asupra mea. Alergă m ı̂ntre pacienții ı̂ntinș i care țipă , gă sim ı̂n sfâ rș it o masă de operație veche. „Pune-o jos ı̂ncet”. Sun atâ t de lipsit de emoții ı̂ncâ t aproape că nu-mi recunosc vocea. Iute, smulg tifonul ș i ı̂l apă s pe rana că scată de pe gâ tul ei ı̂n timp ce veri ic pulsul. Este acolo, dar slab. Glonțul trebuie să i ratat artera ei cu milimetri. Pot sa fac asta. O pot salva. Am mai fă cut-o. Dar brațele mele nu se miș că , ideea oribilă din mintea mea mă ține nemiș cat. Mă uit ı̂n jur să vă d dacă Kenan este aproape, dacă ı̂nregistrează , dar nu-l vă d. Dacă joc bine, nimeni nu va observa. "Ce faci?" Am ceri, practic ș uierat, câ nd continui să apă s pe gâ tul iicei lui. "Salvează -o!" „Dă -mi o barcă ”, spun eu cu aceeaș i voce lipsită de emoții. "Ce?" „Dă -mi o barcă sau... sau ı̂mi scot mâ inile.” Nu-mi vine să cred cuvintele care ies din gura mea. Ochii i se fac mari ș i sprâ ncenele sunt ı̂n pericol să dispară ı̂n linia pă rului. I se tremură membrele de furie, iar el ı̂naintează spre mine, dar eu nu tresar. „Tu...” Fața lui se contorsionează de furie ș i devine violet. „Cum îndrăznești ? Te numeș ti farmacist? Ai lă sa-o să moară ?” Devine greu să aud peste zgomotul inimii mele ı̂n galop. „Ii iroseș ti ră su larea iind supă rată . Nu are mult timp.” Blufez. Ș tiu asta, dar el nu ș tie. Trebuie să -i risc viața cu o bă taie mai lungă pentru a o salva pe a Laylei ș i a bebeluș ului ei. nepoata mea . Să mi țin promisiunea. Fiica lui se zvâ cneș te sub mâ inile mele, pe cale să -ș i atingă limita. Ochii mei zboară că tre Am ș i apoi că tre oamenii din jur, dar nimeni nu ne mai aruncă o a doua privire, iecare absorbit de propria lume.

„ Bine! ” strigă el, cu lacrimi ı̂nțepâ nd ochii. "Amenda! Te rog, salvează o.” Simt zâ mbetul mulțumit al lui Khawf pe spatele hijab-ului meu. Imediat, ı̂ncep să lucrez, mulțumesc lui Dumnezeu, aceasta este a miilea mea sutură a gâ tului, aș a că sunt capabil să o fac rapid ș i fă ră să risipesc o cantitate imensă de sâ nge. Am mâ ngâ ie pă rul pe spate. — Sunt aici, Samar. Nu vă faceți griji. O să ii bine.” Nour trece pe lâ ngă mine ș i strig ca ea să -mi aducă dispozitivul improvizat de donare de sâ nge. „Termină -i cusă turile”, ı̂i spun câ nd mi-o dă ș i ea preia. Imi injectez acul in ı̂n venă , ı̂n timp ce celă lalt intră ı̂n acul lui Samar. Pielea mea este su icient de translucidă pentru ca venele să apară fă ră să se strecoare, la fel ș i a ei. Mă uit la sâ ngele meu tâ râ ndu-se prin tubul subțire pâ nă ı̂n Samar ș i mă rog să ie su icient pentru a o vindeca. Pentru a compensa lucrul urâ t pe care l-am fă cut. Ș i lucrul urâ t pe care sunt pe cale să -l fac. — Gata, spune Nour, ș tergâ ndu-ș i mâ inile pe halatul de laborator. „Va tră i, insh’Allah.” „Mulțumesc”, spun eu, dar ea nu mă aude, iind deja plecată să ajute un alt doctor. Incepe să -mi amețească capul, aș a că scot acul ı̂nainte să mă pră buș esc. Am ı̂nvă țat pe calea grea câ nd este su icient. Mă ı̂ntorc să mă uit la Am, care mă urmă reș te curios. Antipatia lui pentru mine este ı̂ncă acolo, dar mai este ceva. Recunoș tință. Chiar dacă face tot posibilul să o ascundă . Imi simt gura uscată , dar mă forțesc să vorbesc. — Vei primi o barcă pentru mine ș i Layla. Ș i nu vor i patru mii de dolari.” Scoate un râ s aspru. „Ce te face să crezi că mă voi ține de cuvâ nt? I-ai salvat deja viața. Doar dacă nu te gâ ndeș ti să -i tai gâ tul. Dar din nou, nu m-ar surprinde după ce ai fă cut. Ce crezi că ar spune doctorul Ziad dacă ar ș ti despre asta?” Mă doare pieptul la acest gâ nd. Am ı̂mpins insultele lui Am ı̂n jos ı̂n cele mai ı̂ntunecate colțuri ale inimii mele. Voi i un laș dacă ı̂nseamnă că Layla scapă cu viață. Fac din cap cusă turile de pe gâ tul iicei lui. Pă rul ei negru este mată , lipit de sâ ngele de pe frunte. „Ai nevoie de medicamente.” Scoate un râ s neı̂ncreză tor. „Ș i mi le vei da doar câ nd ı̂ți voi asigura o barcă .” „Vă vom oferi su iciente antibiotice pentru a ține infecția departe, dar există doar atâ t de mult Panadol pe care ı̂l vom putea da. Toată lumea de aici are nevoie de el. Iți pot da mai mult decâ t va face spitalul. Ș i crede-mă , Samar va avea nevoie de ele. Acea durere nu va dispă rea uș or.”

Ar trebui să sacri ic cele două cutii Panadol pe care le-am pă strat pentru Layla ș i pentru mine. Dar atâ ta timp câ t ajungem ı̂n Germania, nu contează . Nimic nu conteaza. Maxilarul i se strâ nge, expresia ı̂ncă acru. „Nu poți avea doar două locuri libere. E nevoie de bani pentru că lă toria acolo. Ț i-am spus că trebuie să mituim iecare gardian de pe zecile de granițe de aici pâ nă la Tartus. Imi iau un minut să mă gâ ndesc la asta. El are dreptate. Drumul este ı̂mpră ș tiat cu granițe unde soldații staționați acolo pot tâ ra pe oricine. Imi scot bă rbia afară . „Iți voi da un colier de aur ı̂mpreună cu o mie de dolari. Colierul valorează aproximativ o mie de dolari. Va funcționa asta?” Eram cu mama câ nd l-am cumpă rat ca parte din zestrea Laylei. Iș i strâ nge buzele, gâ ndindu-se la asta. "Da." Pe pat, respirațiile lui Samar se ș uieră ı̂ncet ș i ı̂i veri ic bă tă ile inimii pentru a vedea că revin la normal. „Sâ ngele meu ı̂i curge acum prin vene”, spun eu cu voce joasă . Greața este puternică ș i grea pe limba mea. Un efect secundar de a-mi da sâ nge. „Sunt o parte din ea. Imi esti dator." Se aș ează greu pe scaunul de plastic ș i ia mâ na micuță a lui Samar ı̂n cea aspră . „Fii aici mâ ine la nouă dimineața cu banii ș i aurul.” Se opreș te ș i se uită la mine, pe jumă tate neı̂ncreză tor. — Nu ar i trebuit să te subestimez, Salama. Eș ti mai ră ută cios decâ t ară ți.” Imi apă s mâ na peste ı̂nțepă tura din cră pă tura cotului. „Nimeni nu ș tie despre asta.” "Evident." "Stai aici. Mă duc să -ți aduc antibioticele.” Râ de fă ră umor. „Nu o las pe iica mea, Salama. Nu câ nd viața ei este ı̂n mâ inile tale.” Mă ı̂ndepă rtez, ș tergâ ndu-mi rapid lacrimile care mi se formează ı̂n ochi ș i ı̂mi apă s pe piept mâ inile tremură toare. Ce am facut? Inainte să mă ı̂ntorc să iau medicamente, mă spă l pe mâ ini. Mă frec pâ nă câ nd roș ul nu este de la sâ nge, ci de la cruditate, ı̂n timp ce pielea mea protestează de disconfort. Apoi, singur ı̂n depozitul minuscul, ı̂mi strâ ng stomacul ș i mă scufund la pă mâ nt. Tremurul meu nu se opreș te, iar lacrimile, stimulate de vinovă ția mea de mă rimea unui munte, ı̂mi ı̂ncețoș ează vederea. Ce ar spune mama? Hamza? Fratele meu, care urma să ie rezident la acest spital? Am folosit viața unei fetițe drept garanție. I-am riscat viața. „Ai fă cut ce trebuia să faci”, spune Khawf ı̂n spatele meu. „Ș i a funcționat. Hamza ar ı̂nțelege. Ș i chiar dacă nu a fă cut-o, acestea sunt vremuri periculoase. Trebuie să tră ieș ti.”

„Samar ar i putut muri.” sughit. „Voi avea pe conș tiință o crimă a unei fete nevinovate.” „Dar nu a făcut-o ”, subliniază Khawf. „E ı̂n viață, iar tu ai barca ta. Acum ridică -te, ș terge-ți nasul ș i dă -i lui Am antibioticele pentru azi. Asta e totul pentru Layla, ı̂ți aminteș ti? Layla. Ar ı̂nțelege ea? Sau ar i ea plină de groază ? Nu-i pot spune niciodată . Khawf bate cu piciorul. „ Trebuie să pleci. Dacă se ș tie despre asta, ce crezi că ar face dr. Ziad? Reputația ta va i pă tată .” Câ nd ı̂i dau lui Am pastilele cu antibiotice, dă din cap la mine de parcă ı̂ncă nu-i venea să creadă ce sa ı̂ntâ mplat. Nici eu nu pot. Mă simt ca un spectator care pluteș te ı̂n afara corpului meu, privindu-mi muș chii miș câ ndu-se singuri. Mă ı̂ntorc gră bită spre depozitul meu, trecâ nd pe lâ ngă doctorul Ziad, care zâ mbeș te, iar ruș inea mea se adâ nceș te. Nu ar trebui să am voie aici. Nu ar trebui să am ı̂ncredere ı̂n viața oamenilor. Singur ı̂n refugiul depozitului cu mucegai, plâ ng ı̂n liniș te ı̂n timp ce stivuiesc restul medicamentelor. „Margarete... Da—margarete... dulce... dulce mirositoare—” Vocea mi se rupe ș i lacrimile se scurg pe podea lâ ngă picioarele mele, câ nd o realizare oribilă ı̂mi gă seș te. S-ar putea să scap din Siria. Picioarele mele puteau atinge țărmurile europene, valurile mă rii lipindu-mi picioarele tremurâ nde ș i aerul să rat acoperindu-mi buzele. aș i mai ı̂n siguranță. Dar nu voi i supraviețuit.

CAND IMI TERMIN TURUL , Il GASesc pe K ENAN STAND lâ ngă uș a de la intrare, zbâ ndind cu aparatul de fotogra iat cu o privire concentrată pe chip. Mă opresc ı̂n loc să o admir: o expresie care nu este că ptuș ită de ı̂ngrijorare, durere sau ruș ine. Unul care ı̂mi aminteș te de după amiezile tâ rzii de primă vară . Ceva ı̂n felul ı̂n care stă acolo atâ t de lejer ı̂n puloverul de lâ nă ı̂mi creează acea senzaț ie dureroasă ı̂n stomac pentru viaț a puternică care mi-a fost furată . De la noi. In acea viață, m-aș antrena aici ș i el m-ar aș tepta pe treptele spitalului, mâ zgâ ind ı̂n caietul lui de schițe. M-ar face cu bă utură la Deserturi AlHalabi ș i mi-ar spune despre oraș ul pitoresc japonez ı̂n care vrea să ne mută m. M-ar ı̂nvă ța câ teva caractere japoneze, chicotind din cauza pronunției mele incomode. Dar ar avea ră bdare pâ nă câ nd le-am spus bine, zgâ indu-mi mâ ndru. M-ar chestiona la urmă torul meu examen de farmacologie. Dar ne-am distra repede, intrâ nd ı̂ntr-o altă conversație. I-aș spune despre poveș tile pe care le am ı̂n minte ș i care sunt inspirate de Studio Ghibli. Ca eu, de asemenea, gă siți mici bucă ți de magie ı̂n lumea noastră ș i ampli ică -le ı̂n poveș tile mele. „Hei”, spun eu, iar el sare, dar zâ mbeș te câ nd mă vede. "Este ceva greș it? Ai nevoie de ceva?" „Nu, sunt bine. Ai terminat cu tura?” "Da?" "Bun." Se ı̂ndreaptă ș i trebuie să -mi ı̂nclin puțin capul pe spate ca să -l privesc ı̂n ochi. „Te duc acasă .” Oh, Doamne. „Nu trebuie să faci asta.” El dă din cap. "Este bine." „Nu trebuie să mă ră splă teș ti ı̂n continuare pentru că l-am salvat pe Lama. Să mă duci acasă ı̂nseamnă că petreci mai mult timp afară . Ca țintă .” Palmele mele ı̂ncep să transpire din cauza felului ı̂n care se uită la mine. Parcă i-a oprit pe toată lumea ș i eu sunt singurul aici. „Salama.” Inima ı̂mi bate o bă taie câ nd ı̂mi pronunță numele. Toate moale ș i calde. "Vreau sa fac asta." Ei bine, dacă vrea , ı̂mi ș opteș te partea proastă , atunci lasă-l.

— Dacă nu te deranjez, spune el gră bit, cu fața cuprinsă de panică . „Imi pare ră u, nici nu mi-am dat seama...” Eu dau repede din cap. "Nu nu eș ti. Iți promit." Zâ mbeș te ezitant ș i iecare ı̂ngrijorare ı̂mi zboară din cap. Mergem unul lâ ngă altul, paș ii noș tri ră sunâ nd peste pietriș , sunetele ampli icate la urechile mele. Foș netul frunzelor moarte, țipetele triste ale unei pă să ri deasupra ramurilor goale ș i cearta slabă a oamenilor care stă teau ı̂n afara caselor lor. eu pot auzi iecare respirație pe care o ia, iar bă tă ile inimii ı̂mi sunt asurzitoare ı̂mpotriva timpanelor mele. Mă uit la mâ ini ș i vă d pete roș ii care ı̂mi pigmentează pielea. Roș u ca sâ ngele lui Samar. Imi ı̂ntorc un țipă t pentru că sunt sigur că m-am spă lat pe mâ ini. Am petrecut zece minute fă câ nd-o. Câ nd mă uit din nou, roș ul a dispă rut, dar sunetele din jurul meu ı̂ncă țipă : criminal . „Salama.” Vocea lui Kenan trece printre țipete ș i mă opresc, icnind ı̂ntr-o respirație ascuțită . Privesc ı̂mprejurimile mele ș i ı̂mi dau seama că stau pe pă mâ nt cu Kenan ı̂n picioare ı̂n fața mea. Expresia lui este ı̂nspă imâ ntă toare ı̂n pliul dintre ochi. Pentru mine , ı̂mi dau seama. „Salama, eș ti bine?” Se ghemuieș te lâ ngă mine. "Eș ti ră nit?" Nu am ı̂ncredere ı̂n vocea mea, aș a că scutur din cap. El este la nivelul ochilor cu mine ș i atâ t de aproape ı̂ncâ t pot simți mirosul slab de lă mâ i pe el. Sau poate că halucinez ș i eu asta. "Atunci ce este?" Mă uit ı̂n jur, că utâ ndu-l pe Khawf, ș i ı̂l gă sesc la câ țiva paș i ı̂n spatele lui Kenan. Zâ mbetul lui este ascuțit, mulțumit de lucră rile de astă zi. Inchid ochii, dorindu-l să plece. Prezența lui este o ancoră pe pieptul meu, care mă scufundă din ce ı̂n ce mai adâ nc, o amintire a ceea ce am fă cut. Din tot ce am pierdut ș i voi pierde vreodată . Câ teva clă diri distruse mă rginesc drumul liniș tit. E la doar câ teva minute de casa mea, iar acum Kenan ș i cu mine suntem singurii aici, ı̂ngenunchiați lâ ngă epavă . Dar Khawf este ı̂ncă aici ș i nu mă pot gâ ndi la altceva decâ t ce am facut. Sâ ngele meu se scurge din corp ș i repede spun: „Spune-mi ceva bun”. Kenan se retrage puțin, confuzia instalâ ndu-se mai profund. „Ce...” „Kenan, te rog”, ı̂l implor ș i ı̂mi las ochii ı̂napoi spre el. "Vă rog." Se uită la locul ı̂n care mă uitam, dar nu-l poate vedea pe Khawf. Mă uit la Kenan, studiindu-i tră să turile ș i murmur pe sub aer: „ Margarete. Margarete cu miros dulce. Petale albe. Centre galbene. ” Obrajii lui Kenan sunt scobitori. Este un semn de malnutriție, dar sunt sigur că chiar dacă ar avea o greutate să nă toasă , pomeții aceia ar pă rea că m-ar putea tă ia dacă i-aș atinge. Iș i aruncă o privire ı̂napoi la mine ș i ı̂l vă d luptâ ndu-se cu el ı̂nsuș i pentru a nu pune milioanele de ı̂ntrebă ri care se clă tină pe limbă .

In cele din urmă , respiră adâ nc ș i spune: „Filmul meu preferat de la Studio Ghibli este Castle in the Sky . M-a fă cut să vă d lumea altfel. E atâ t de multă magie ı̂n ea, Salama. Un bă iat cu un vis să vadă o insulă plutitoare. O fată care este ultima dintre oamenii ei. Cum reuș esc amâ ndoi aceș ti copii să salveze lumea de ambițiile male ice ale unui om ı̂nfometat de putere. Are roboți ș i o amuletă magică ș i una dintre cele mai bune melodii de inal de pâ nă acum.” Râ de liniș tit, pierdut ı̂n propriile cuvinte. Imi ı̂ncetineș te respirația ș i ascult ce spune. Nu-mi amintesc câ nd m-am uitat ultima oară la Castle in the Sky , dar ı̂ncă ı̂l vă d cum se desfă ș oară atâ t de clar ı̂n mintea mea. „Există această scenă ”, continuă Kenan, „ı̂n care Pazu ș i Sheeta sta deasupra aeronavei ș i e noapte. Chiar ș i animat, cerul este... nesfâ rș it. Ș i vorbesc despre temerile lor ș i despre cum o serie de evenimente nefericite i-au fă cut să se ı̂ntâ lnească . Aveam doar zece ani câ nd l-am vizionat prima dată , dar acea scenă m-a lovit ca nimeni altul. Aceasta a fost o poveste despre copii de aceeaș i vâ rstă cu mine, care erau speriați, dar ı̂ncă fă ceau ceea ce trebuie. M-a fă cut ș i pe mine să vreau să iu curajoasă . M-a fă cut să vreau să -mi spun propriile poveș ti. Creează -mi propriile lumi. Ș i m-am gâ ndit că poate — ı̂ntr-o zi — o să am propria mea aventură ș i să -mi ı̂ntâ lnesc Sheeta. S-a uitat la mine tot timpul, dar nu cred că mă vede. Ochii lui au că pă tat o stră lucire de vis, iar eu sunt ı̂ncâ ntat de pacea pe care cuvintele lui au pictat-o pe expresia lui. Lumea din jurul nostru a tă cut, briza singurul sunet care zboară ı̂ntre noi. Ș i tocmai aș a, panica mi se potoleș te ș i mi-aș dori să putem ră mâ ne aici, stâ nd pe pă mâ nt pentru totdeauna, ı̂nconjurați de sanctuarul creat de cuvintele lui. Dar apoi privirea i se ascuți ș i câ nd ı̂n sfâ rș it mă vede, obrajii ı̂i sunt roz ca garoafele. El este mai palid decâ t mine ș i nu prea pricepe să -ș i ascundă expresiile. Iș i drese glasul ș i vraja este ruptă . „Este... a fost ceva bun?” Dau din cap ș i mă țin de acest moment, bagâ ndu-l ı̂n inimă pentru a revedea câ nd tristețea revine. El zambeste. "In regulă ." Stă m ș i continuă m să mergem. Sunt recunoscă tor că nu ı̂ntreabă ce s-a ı̂ntâ mplat, dar nu mi se pare bine să taci. „Ai primit ceea ce ai nevoie?” Fac din cap spre camera lui. "O da. Am ı̂nregistrat victimele lunetisților ș i au fost o familie care nu voia să le ie ı̂ncețoș ată fețele. Ei vor ca adevă rul să ie stră lucitor.” Mi se simte stomacul gol. A înregistrat victimele lunetiș tilor. Am crezut că am avut grijă să veri ic dacă se a lă ı̂n apropierea mea, dar din nou, alergam de adrenalină ș i nervi ș i aș i putut cu uș urință să nu-l vă d. „Oh”, spun eu degajat. „Ce fel de fotogra ii ai fă cut?” El dă din cap. „Intervieveam o familie ı̂ntr-o altă cameră câ nd au intrat victimele lunetiș tilor. Pâ nă am ajuns acolo, nu mă puteam muta prin

marea de cadavre ș i nu voiam să stau ı̂n calea nimă nui. Cel mai apropiat de mine a fost doctorul Ziad, aș a că l-am ı̂nregistrat pe el ș i pe pacientul lui.” Pieptul meu se extinde de uș urare, dar vinovă ția se acru de iecare respirație pe care o trag. „Dar te-am vă zut salvâ nd viața acelei fete”, spune el cu uimire. „Mi-am ridicat privirea ș i te-am vă zut cusâ ndu-i gâ tul. Glonțul a trecut direct, nu? Incerc să nu mă clatin. "Da." Casa mea este după colțul urmă tor, la trei metri distanță. „I-ai salvat viața tată lui ei salvâ ndu-i-o pe a ei”, spune el, din fericire, fă ră să prindă ruș inea pe care ı̂ncerc să o ș terg din expresia mea. Dar există ceva ı̂n tonul lui care mă face să mă uit la el, iar câ nd o fac, pare aproape ı̂ngrozit. Dispare câ nd privirile ni se ı̂ntâ lnesc ș i el zâ mbeș te zâ mbetul lui amabil. "Eș ti minunată ." Complimentul are gust de cianură ı̂n gură ș i ı̂nghit lacrimile. Doamne, nu merit asta. Nu merit amabilitatea sau visele lui. „Suntem aici”, spune el, iar uș a mea albastră iese la vedere. Imi scot cheile, cu mâ inile tremurâ nd puțin. „Hei, ascultă ”, spune el ș i ı̂mi ridic privirea spre el, golindu-mi rapid fața. „Imi amintesc că ai menționat că Layla este ı̂nsă rcinată ı̂n ș apte luni, nu?” — Da, spun ı̂ncet. Iș i trece o mâ nă prin pă r, ară tâ nd brusc timid. „Ș tiu că ne-am ı̂ntâ lnit ieri. Dar mi-ar plă cea să cred ı̂ntr-un univers alternativ, ı̂n care asta” – gesticulează el ı̂ntre noi – „s-ar i funcționat spectaculos. Dacă aveți nevoie de ceva, vă rog să -mi spuneți.” Genele ı̂mi lutură . Câ nd nu spun nimic, continuă el, mai tulburat ca niciodată : „Mai ales pentru că , ș tii, ar putea i lunetiș ti sau aș a ceva, iar Layla nu ar trebui să facă cumpă ră turi ı̂n starea ei. Ș i nici tu nu ar trebui... — Mulțumesc, ı̂l ı̂ntrerup, iar el oftă uș urat. „Dar Layla nu iese din casă oricum.” Se ı̂ncruntă . „Este bine?” Dau din cap, fră mâ ntâ ndu-mă cu cheile. „Am avut o convorbire apropiată cu un lunetist ı̂n octombrie anul trecut. Layla se ı̂ntorcea de la supermarket. De fapt, chiar acolo... Ară t spre capă tul drumului pră fuit, unde un stâ lp uriaș de electricitate stă rupt ı̂n jumă tate, pielea metalică a acestuia stră lucind ı̂n lumina după -amiezii. Sâ nge ruginit ı̂mbracă pavajul de sub el. „Lunetiș tii au ı̂nceput să tragă . Nu era singura acolo. Trei femei ș i un bă rbat au murit ı̂n acea zi. Layla ș i ı̂ncă un copil au fost singurii supraviețuitori. S-a ascuns sub o bucată ră tă cită de resturi pâ nă câ nd a fost ı̂n siguranță.” Respir adâ nc. Teroarea pe care am simțit-o ı̂n ziua aceea câ nd am auzit că era un lunetist militar ı̂n cartierul nostru a fost de neegalat.

Fusesem înapoi acasă, fără nici o grijă în lume pentru siguranța mea. Tot ce auzeam a fost cererea lui Hamza reluându-mi în creier ca un rupt casetă. Vocea lui mă ruga să-i salvez soția. Am ajuns și am găsit urmările sângelui care se prelingea pe străzi între cioburi de sticlă și moloz. Martirii fuseseră duși în cimitir. A rămas doar o liniște zdrobitoare de su let, de parcă esența acestui colț din Old Homs ar i șocată de obuz. Picioarele mele abia puteau să mă propulseze spre ușa din față înainte să o deschid. Iar Layla era acolo, stând pe podea cu spatele la peretele decojit, tapetat, plângând. Fața ei era pătată de lacrimi, mici tăieturi pe frunte și pe brațe. Când am îmbrățișat-o, mirosea a moloz, fum și sânge, dar nu conta. Era în viață. „Ești în viață”, m-am sufocat printre strigătele mele, strângând-o mai aproape. "Ești în viață." Din acea zi, Layla a devenit hotă râ tă să pă ră sească Siria. „O, Doamne,” ș opteș te Kenan. „Adică ... nu pot ı̂ncepe să -mi imaginez.” „Da”, ră spund ș i strâ ng strâ ns cheile pâ nă câ nd ı̂ncepe să doară . — Iți poți imagina, Kenan. Acea dată a fost Layla ș i doar din mila lui Dumnezeu a plecat nevă tă mată . Astă zi, mâ ine, peste două să ptă mâ ni, ar putea i Lama sau Yusuf. Dar s-ar putea să nu ie atâ t de norocoș i.” Kenan pare lovit, dar nu-l mai ı̂mping. Sper că victimele lunetisților, familia cu care a vorbit ș i acum propria mea poveste va ı̂ncepe ı̂ncet să treacă prin hotă râ rea lui. Aceste sentimente noi de frică au nevoie de timp pentru a se dezvolta de la forme vagi, haotice, ı̂n gâ nduri solide ș i luare a deciziilor. Tot ce pot face este să ı̂ncerc să explic acele gâ nduri pentru el. „Cred,” spun cu o voce tare ș i clară , iar el se ridică . „Cred că aventura ta nu trebuie să se termine aici.” Ochii i se ı̂nmoaie ș i vă d aurul ı̂nconjurâ ndu-i irisii. Pentru ı̂ncă o clipă , ne uită m unul la celă lalt ș i ı̂n sfâ rș it ı̂mi dau seama că bă iatul ă sta cu puloverul vechi ș i pă rul ș aten dezordonat care poartă inima pe mâ necă este frumos. Stâ nd ı̂n mijlocul acestui oraș devastat ș i sfâ ș iat, el este frumos ș i real . Mă ı̂ntreb la ce se gâ ndeș te. Dacă continuă fraza, sunt prea timid să o spun. Că și-ar putea găsi Sheeta. Cumva, zâ mbetul lui ı̂mi spune că este. — Atunci ne vedem mâ ine? ı̂ntreabă el, cu vocea caldă , ca o ceaș că de ceai zhoorat. Acum nu-i mai colorează obrajii roz, ci doar un calm imens ca ș i cum nu am i ı̂n timp ı̂mprumutat, ci am avea eternitatea ı̂ntinsă ı̂n fața noastră . „Da, cu siguranță”, ră spund eu zâ mbind.

„S O A M , din bunăvoința inimii sale , a fost de acord cu o mie de dolari ș i un colier de aur?” Layla se sprijină de uș a mea cu brațele ı̂ncruciș ate. „Pentru noi doi? Ca o ofertă de tip „cumpă raț i unul, primiț i unul gratuit”?” dau din umeri. "Ce pot sa spun? I-am spus despre picioarele tale um late ș i despre cum mori de foame. Eș ti un excelent moned de schimb.” „Deci ș tie că sunt ı̂nsă rcinată ?” spune ea, privind ı̂ncă suspicios. „Nu ar trebui să coste mai mult sau ceva?” „Da, el ș tie”, ră spund. „Ș i nu, el nu a spus nimic despre o sarcină care costă mai mult. Ș i nu voi i prost ı̂n privința asta, Layla. Ii dau cinci sute de dolari mâ ine ș i cealaltă jumă tate plus colierul de aur câ nd suntem la barcă . Ea su lă o pufă de aer. Pă rul ı̂i alunecă de pe coc, ș uvițele auburn că zâ ndu-i pe umeri. Pistruii ei sunt aproape invizibili ı̂n lumina soarelui pe moarte a camerei mele. — Nu ș tiu, Salama. Sunt ingrijorat. Adică , ș tim poveș tile despre refugiații de pe bă rci. Ș tim că sunt ı̂nș elați ș i se ı̂neacă . Ș tii că există rechini ı̂n Mediterana, nu? Se simte ca o capcană .” ı̂mi mestec limba. "Nu este." „Cum poți i atâ t de sigur? Tu, cea mai paranoică persoană pe care o cunosc.” Mă aș ez pe pat ș i ı̂mi pun ș osetele cele mai calde. Seara rece s-a in iltrat deja prin cră pă turile pereților ș i ı̂n oase. „Am vă zut dovezi ale supraviețuitorilor. Are fotogra ii ș i videoclipuri cu ei ı̂n Europa. Nu este o ı̂nș elă torie. Dacă toată lumea ar muri, atunci nimeni nu ar lua bă rcile.” Nu este adevă rat ș i ș tiu asta, dar aș prefera ca Layla să creadă minciuna. „Incă nu-mi place”, spune ea cu tă rie. — Nici eu, Layla, dar trebuie să plecă m, repet slab. Pentru că dacă nu, atunci ceea ce am fă cut azi a fost degeaba. Mi-am spulberat jură mâ ntul lui Hipocrat. Mi-a ı̂ncurcat busola morală ș i ș i-a spart să geata. Fețele lui Samar ș i Ahmad ı̂mi fulgeră ı̂n minte. Nu suport să vă d un alt copil rupt. Cicatricile de pe mâ ini ı̂ncep să furnice ș i le frec. Toate acestea sunt doar ı̂n mintea mea. Ș tiu. Vina se manifesta intr-o durere fantoma. „Vreau să plec”, adaug eu ı̂ncet. Destul de jos pentru ca Layla să se prefacă că nu mă aude. Dar ea o face. Ea ı̂mi ia mâ inile ı̂n ale ei. Atingerea ei este moale, iar durerea dispare.

„Nu pot să -i salvez”, continui să ș optesc, uitâ ndu-mă la mâ inile noastre unite. In camera mea, mă simt ı̂n siguranță, vă rsâ ndu-mi gâ ndurile. Nu e nimeni care să mă judece. Doar sora mea este aici. „Nu am putut salva un bă iețel. Nu am putut...” Mă tremur ı̂ntr-o respirație, ı̂mpingâ nd ı̂n jos un suspine. „Toată lumea este pe moarte. Nimic din ce fac nu funcționează . Ma doare creierul. Nu am dormit bine de peste un an. Simt că țip ı̂ntr-un abis care doar ı̂nghite totul. In curâ nd mă va ı̂nghiți ș i pe mine.” Imi ridic privirea ș i Layla ı̂mi dă drumul mâ inilor pentru a-mi peria pă rul pe spate. Ea scutură din cap, zâ mbind blâ nd. „Nu te va ı̂nghiți.” Ii aduc un zâ mbet apos. „Ai mai multă ı̂ncredere ı̂n mine decâ t mine. Layla, mi-e dor să nu fac nimic. Zilele ı̂n care stă team ı̂n pat ș i mă uitam la ilme. Sau câ nd vorbeam ore ı̂ntregi la telefon. Iți aminteș ti de acestea?” Ea dă din cap. „Dictatura ne-a ı̂mbă trâ nit pe toți chiar ı̂nainte de a ı̂ncepe revoluția. Dar acum simt că am vreo nouă zeci de ani.” „Aș vrea să mă simt nouă zeci. Ară t vreo mie, ı̂mi bat joc. Layla ı̂mi aruncă o privire ascuțită . „Nu, nu ai.” Ridic din umeri ș i mă joc cu mâ necile. „Deci ce colier vrei să -i dai? Mă gâ ndesc la cel cu arcul la mijloc.” Nasul ei se ı̂ncrețeș te. „Nu-mi pasă de colier. Alege orice vrei. Nimic nu valorează mai mult decâ t tine ș i Baby Salama.” Tonul ei picură de tristețe. Nu-mi place. Vreau să aduc ı̂napoi o parte din uș urința care ne este datorată ; o evadare din melancolia mereu tâ râ toare. Aș a că spun: „Kenan m-a condus acasă astă zi”. Gâ fâ ie. „ Ce? Ș i nu ai condus cu asta!” Bingo. Ea ı̂mi ține fața ı̂n mâ ini, forțându-mă să ridic privirea. „Kenan”, spune ea solemn, privindu-mă ı̂n ochi, iar fața mea devine instantaneu ierbinte. "Ha!" exclamă ea. "Iti place de el!" Mă smulg din strâ nsoarea ei. „ Scuzați? Nu am avut niciodată ı̂n viața mea – wow, tu – aș a cum știi – taci!” Ea cade pe patul meu, râ njind. „Uită -te la fața ta! Este o roș ie coaptă .” — Nu este, replic eu, alergâ nd totuș i la oglindă . Ară t ı̂mpietrit, dar nu ı̂ntr-un mod pe cale să mor . „Nu te-am vă zut niciodată atâ t de nervos.” Ea râ de, lă sâ ndu-ș i pă rul să cadă complet din scrunchie ș i trecâ nd o mâ nă prin el. „Chiar ș i la universitate cu acel tip dră guț de la stomatologie.” Gemu ș i mă las pe pat de lâ ngă ea. Ea se uită ı̂n jos la mine cu o sclipire ı̂n ochi. „Nu, stai, ı̂mi amintesc numele lui. Sami.” Iș i bate un deget pe bă rbie. „Te-a plă cut.” Iș i sprijină capul de palmă . „Ș i ți-a plă cut destul de mult de el. Dar nu aș a, tâ nă ră Salama. Nu, inima ta ı̂l aș tepta pe Kenan, nu-i aș a?

Imi ı̂mbră țiș ez perna peste cap, iar ea râ de. „Imbră țiș ează sentimentele”, câ ntă ea. „Chiar dacă le-aș avea”, spun, cu vocea ı̂nă buș ită pe pernă , „nimic nu sar ı̂ntâ mpla. Vrea să ră mâ nă aici. Vreau sa plec." O simt pe Layla ridicâ ndu-se ș i aruncâ nd o privire sub pernă la ea. Ea nu pare deloc tulburată . In schimb, pe chipul ei se vede o privire plină de cunoș tință. „Se pot ı̂ntâ mpla multe ı̂ntre acum ș i câ nd plecă m.” Se ı̂nvâ rte prin cameră . „O mulțime de ce dacă s ș i poate s ș i s- ar putea .” Se opreș te ș i ı̂și strâ nge o mâ nă pe inimă . Amurgul aruncă asupra ei nuanțe de portocaliu ș i roz ș i se uită eteric ı̂n stră lucirea moale. De parcă ar avea un picior ı̂n viața de apoi ș i un picior aici. — Sentimentele ı̂ți dau speranță, Salama. Ea zambeste. „Nu crezi că near putea folosi puțin din asta acum?” Dau din cap. "Asa de." Ochii ei albaș tri sunt luminoș i. "Iti place de el?" Mă joc cu tivul puloverului meu. „Circumstanțele nu sunt tocmai romantism strigă tor, Layla!” Imi dă din nas. „ Ow! De ce ai fă cut asta?" "Ce am spus?" cere ea. „Am spus, sentimentele ı̂ți dau speranță. Nu este nimic ı̂n neregulă să gă seș ti confort ı̂n mijlocul a ceea ce se ı̂ntâ mplă , Salama. ı̂mi frec nasul. „Spune că mi-a plă cut. Alegerile noastre sunt limitate. Unde am merge, Layla? Te plimbi prin piața distrusă ? Sau poate să ieș i ı̂n afara Old Homs, să eviți gloanțe că tre râ ul Orontes ș i să faci un picnic pe malul lui? In plus, nu avem ı̂nsoțitor! Pă rinții mei ș i Hamza nu sunt aici.” Iș i muș că buza ı̂nainte de a râ de. „Însoțitor!” "Ce?" spun indignat. Ea ı̂și ș terge ochii, ı̂ncă chicotind. "Nimic. Esti asa draguta." Ea se aș ează lâ ngă mine, bă gâ ndu-ș i picioarele sub ea ș i spune: „Spune-mi mai multe despre el”. Mă fră mâ ntă sub privirea ei. „Este... sincer. Cu totul. Gâ ndurile, expresiile lui. El este bun. Este o bună tate rară , Layla. Sunt sigur că ı̂ncă visează . Poate că este singurul din tot oraș ul care mai visează noaptea. Ș i câ nd se uită la mine, simt... simt că sunt vă zut ș i există ... există o mică speranță.” Ea râ njeș te ș i ı̂și leagă mâ na prin a mea. „Aș a este acolo,” ș opteș te ea. „Vreau să te ții de asta. Indiferent ce s-ar ı̂ntâ mpla, ı̂ți aminteș ti că această lume este mai mult decâ t agonia pe care o conține. Putem avea fericire, Salama. Poate că nu vine ı̂n format cookie-cutter, dar vom lua fragmentele ș i o vom reconstrui.” Inima mea ı̂nvinețită tremură .

„Salama”, continuă ea, iar strâ nsoarea ei se strâ nge. „Meriți să ii fericit. Meriți să ii fericit aici. Pentru că dacă nu vei ı̂ncerca ı̂n Siria, atunci nu vei ı̂ncerca ı̂n Germania. A ajunge ı̂n Europa nu ı̂ți va rezolva problemele.” fac o pauză . Nu m-am gâ ndit niciodată la asta ı̂nainte. „Promite-mi că vei că uta bucuria.” Ea zâ mbeș te tristă . „Amintirile sunt mai dulci aș a.” In cuvintele ei se a lă mecanismul de adaptare pe care l-a folosit de câ nd a fost luată Hamza. Că a cunoscut dragostea vieții ei câ nd erau copii ș i a avut o viață ı̂ntreagă cu el. Că amintirile despre el sunt cele care o țin ı̂n picioare, altfel s-ar i pră buș it pe ea ı̂nsă ș i din cauza durerii. „Eu... promit”, spun, cu cuvintele grele pe limba mea.

Câ nd apune soarele, o pun pe Layla pe canapea ei, asigurâ nd pă tura ferm ı̂n jurul ei, astfel ı̂ncâ t frigul să nu muș te. Ea adoarme după câ teva minute, zâ mbindu-mi, iar mâ inile ı̂mi cad pe burta ei bombată . Nepoata mea este de cealaltă parte ș i, dacă mă concentrez su icient de mult, ı̂mi pot imagina că ı̂și apă să palmele minuscule de placenta chiar sub ale mele. Acum, că Layla este ı̂n al treilea trimestru de sarcină , dezvoltarea creierului ș i neuronilor lui Baby Salama sunt ı̂n plin efect, dar fă ră ı̂ndoială , iind la fel de subnutrită ș i subponderală ca Layla este, rinichii ei vor i afectați. Baby Salama nu ar supraviețui unei ierni aspre ı̂n Homs. Mă blestem ı̂n tă cere pentru trei luni de ı̂ndoială dacă ar trebui sau nu să plecă m. Cum am putut să iu atâ t de egoist? Nu. Cum am ajuns la asta? Layla sforă ie ı̂ncet, iar eu plâ ng ı̂n tă cere. Chiar dacă sunt aici, ea este singură . Parcă ar i fost ieri: Layla ș i Hamza se ı̂ntorc din luna de miere, cu ochii stră lucind ca felinarele de Ramadan. Layla și-a sprijinit capul de umărul lui Hamza, unde s-au așezat pe balconul casei noastre. Fața i se nuanță de roz, dar părea mulțumit de el însuși. Eram în sufragerie urmărind secretele intime comercializate între ei pe care doar margaretele mele din ghivecele lor le puteau auzi. Layla mi-a atras privirea și mi-a făcut semn cu mâna, părul ei căpruiat căzând pe umeri. Hamza îl dădu imediat înapoi, ca să se poată uita la ea. „Voi doi v-ați uitat adânc în conversație”, am spus, zâmbind și ieșind pe balcon. Adierea caldă a dimineții a fost binevenită după luni de iarnă. „Nu am vrut să te deranjez.” Au clătinat din cap la unison. „Ne deranjează?” Layla a râs și m-a tras la ea. „Sora mea nu deranjează niciodată.”

— Atunci, spune-mi despre Marea Moartă, am spus, în ipându-mă între ei. Hamza mi-a aruncat o privire exasperată. S-a îndreptat până la capăt, dar a continuat să o țină de mână pe Layla, degetele lor împletindu-se chiar în fața mea. — Foarte sărat, a declarat Layla pe loc. "Râios. S-a ars și un pic”, a spus Hamza, iar Layla a râs. „Da, cineva a stat prea mult în apă.” „Pluteam! In apa! Fara nici un efort! Bineînțeles că a trebuit să rămân.” „Toată lumea se uita la noi pentru că Hamza se purta ca și cum nu ar i văzut niciodată marea înainte”, mi-a șoptit Layla la ureche. „A trebuit să mă prefac că nu-l cunosc. A fost atât de jenant.” Am râs și Hamza și-a dat ochii peste cap. „Dacă ai de gând să te comporți așa la expozițiile mele de artă”, a spus Layla cu voce tare, „nu ești invitat”. Hamza și-a ridicat mâna la buzele lui, sărutându-i degetele, iar eu m-am uitat la el neîncrezător. Stăteam chiar acolo, dar el avea ochi doar pentru Layla. — Voi i mult mai rău, iubirea mea, spuse el încet. „Dacă crezi că voi i orice altceva decât incredibil de mândru și foarte tare să te arăt tuturor, atunci gândește-te din nou.” Layla se înroși, dar era radiantă. „Oh, Salama.” Ea clătină din cap. „Ce o să fac cu el.” Oftez ș i intru ı̂n camera mea, ı̂mpingâ nd din mintea mea fata aceea cu ochi ı̂nstelați care nu a supraviețuit. Să mă plâ ng de ea nu mă ajută . Nu mă va hră ni ș i nu mă va scoate din Siria. Khawf stă deja rezemat de fereastra din camera mea, fumâ nd. Capul lui este ı̂ntors de la mine ș i ı̂l ignor, ı̂ngenunchâ nd ı̂n fața comodei pentru a deschide ultimul sertar. Ascuns sub hainele vechi ı̂n colțul din dreapta este aurul lui Layla ș i restul banilor pe care ı̂i avem. Scot cinci sute de dolari ș i aleg un colier, punâ ndu-l deoparte. Hamza i-a dat-o ı̂n ziua lui Al-Fatiha. Este o frâ nghie groasă ș i complicată ș i se simte grea ı̂n mine mâ inile. Mi se formează un nod ı̂n gâ t ș i bag colierul ı̂napoi ı̂nainte ca lacrimile să se scurgă . — Ai fă cut bine azi, murmură Khawf ș i su lă un nor de fum. „A mers mult mai bine decâ t am crezut că va i. Nu mai ai de ce să stai aici ș i să -ți laș i mâ inile ı̂mbibate de sâ nge să vindece pe bolnavi.” Mă strâ ng de urechi, clă tinâ nd din cap ș i mă concentrez pe cuvintele lui Layla că tre mine. Speranță. Gă sirea iubirii ș i fericirii dincolo de mizerie. Khawf ı̂și dă ochii peste cap. „Dacă te duce pe acea barcă , poți să crezi ı̂n unicorni pentru tot ce ı̂mi pasă , dar haide, Salama, speranță ? Să im realiș ti.” Iș i ı̂ncurcă degetul, fă câ ndu-mi semn spre el ș i ı̂i oblig. "Uită -te afară ." Oraș ul este vopsit ı̂n negru sub un cer ı̂ngră mă dit gri. Lumina lunii este prinsă ı̂n spatele norilor ı̂nchegați, aș a cum suntem prinș i ı̂n Old Homs, incapabili să trecem. Clă dirile din fața ferestrei mele sunt fantome, fă ră

lă că ri care pâ lpâ ie de la niciuna dintre ele. Dacă ı̂nchid ochii ș i las auzul să preia controlul, pot surprinde vocile ı̂nă buș ite ale oamenilor care protestează ı̂n cartiere departe. Ei nu s-au oprit niciodată , nici mă car o singură noapte, iar odată cu aniversarea revoltei la o lună distanță, spiritele lor sunt doar din ce ı̂n ce mai puternice. „In seara asta s-ar putea să nu mori din cauza avioanelor”, spune Khawf, stâ nd chiar lâ ngă mine. „Cerul este plin de nori.” „Liliac.” Respir adâ nc. „Liliac. Liliac. Liliac.” „Salama”, continuă el, dar nu se uită la mine, mai degrabă se uită la acelaș i orizont ș i eu. „Ce fericire poți gă si ı̂n acest pustiu? Hm? Nu e nimic pentru tine aici. Familia ta a dispă rut. Ș i Kenan va aduce doar te doare inima dacă continui să -ți dezvolți sentimente pentru el. El nu va pleca. Nu există fericire de scos din epavă . Dar Germania are o posibilitate ș i” — ı̂n cele din urmă se uită la mine, iar ochii lui ı̂mi amintesc de lacurile ı̂nghețate iarna — „e mai bine decâ t să stai aici. Layla ı̂n viață este mai bună . Ș i a i plecat ı̂ți va atenua remuș că rile pentru ceea ce i-ai fă cut lui Samar. Acest loc nu este altceva decâ t amintiri ale eș ecurilor tale ș i inevitabilitatea morții tale.” Mă joc cu degetele. „Dar Layla a spus...” „Layla?” repetă el, apoi trage din țigară ; ș i se dezintegrează ı̂nainte să lovească geamul ferestrei. „Să -ți ară t Layla .” Poș neș te din degete ș i oraș ul meu ı̂ndurerat dispare din fața ferestrei, ı̂nlocuit de o amintire. Pentru o secundă sunt surprins, pentru că aceasta nu este amintirea la care mă aș teptam. Nu este plin de durere, ci una foarte aproape de inima mea. Nunta lui Layla ș i a lui Hamza. Parcă mă uit la un ilm, dar nu mă ı̂mpiedică să -mi apă s mâ inile de sticla rece. Se ține afară , la ferma bunicilor mei, ı̂ntre gră dinile de sub lă mâ i. Avem locul acoperit de lumini, iar muzica ră sună din difuzoare. Invitatele sunt ı̂mpră ș tiate peste tot, vorbesc ı̂ntre ele sau o aplaudă pe Layla ı̂n timp ce ea dansează ı̂n mijlocul ringului de dans. Chipul Laylei nu suferă nicio agonie. Se legă nă ı̂n rochia ei de culoare albă , cu croială prințesă , care lutură la iecare miș care pe care o face. Râ sul ei, adevă rat ș i plin, ı̂mi ajunge la urechi ș i mă umple de că ldură . Viața o colorează minunat. Pă rul ei lung, castaniu, este ı̂n bucle moi ı̂n cascadă pe spate, cu tranda irii albi ș i respirația bebeluș ului pe care iam ales pentru ea țesute ı̂ntre trepte. Mama stă lâ ngă ea ı̂ntr-o abaya mov stră lucitoare, luturâ nd cu bucurie brațele, iar eu mă ı̂mping mai tare de sticlă , avâ nd nevoie să dispară . Am nevoie să alerg la mama ș i să mă arunc ı̂n brațele ei. Nevoia să dau timpul ı̂napoi. Khawf nu mi-a mai ară tat niciodată mama aș a. Să nă tos ș i viu. „ Mamă ”, mă sufoc. „ Asta este fericirea Laylei, Salama”, spune Khawf lâ ngă mine.

Deodată , toate femeile se gră besc să -ș i ı̂nfă ș oare hijaburile ı̂n jurul lor, ı̂n timp ce DJ-ul preı̂nregistrat anunță sosirea lui Hamza. Ină buș esc un scâ ncet la vederea fratelui meu, care zâ mbeș te timid ı̂n timp ce se apropie de Layla. Privirea lui numai asupra ei, ochii lui stră lucind ca stelele de pe cer. Câ nd ajunge la ea, se ı̂mbră țiș ează ı̂n ciuda fustei pline a rochiei ei, iar chicotele agitate ale Laylei ră sună pe geamul ferestrei. Baba, ı̂mbră cat ı̂n cel mai frumos costum al lui, ı̂și ı̂mpleteș te degetele cu ale mamei, iar genunchii ı̂mi slă besc de dor. Imi doresc atâ t de mult să le țin pe toate, ı̂ncâ t strig. Ochii mei ră tă cesc peste tot, bâ nd ı̂n această amintire ca un om uscat ı̂ntr-un deș ert. Felul grațios al mamei de a-ș i ră suci mâ inile câ nd vorbeș te, pă rul că runt al lui Baba, pe care el ı̂l tot ı̂mpinge ı̂napoi, Hamza legă nâ ndu-se ı̂nainte ș i ı̂napoi, cu Layla strâ ngâ ndu-l de braț pentru a-l menține neclintit. Ochii mei cad ı̂n sfâ rș it asupra unei femei care este perfect ı̂ngrijită din cap pâ nă ı̂n picioare. O parte din pă rul ei maro ı̂nchis iese cu privirea din vâ rful hijabului ei pe frunte. Fața ei este frumoasă , cu riduri moi ı̂n jurul ochilor. Poartă o abaya verde ca pă dure care se potriveș te cu ochii ei. Verde alun. icnesc. eu cunosc acei ochi. Am mai văzut acei ochi. Pe un bă iat ı̂nalt cu pă rul dezordonat castaniu. Așa a început totul? La o nuntă? Cât de sirian. Aproape că zâ mbesc la acest gâ nd. „Salama”, spune Khawf, ı̂ncercâ nd să -mi atragă privirea spre el, dar refuz să renunț la această iluzie frumoasă ș i să mă confrunt cu privirea lui neiertă toare. „ Salama , nu poți tră i ı̂n trecut. Iți amintesc ce a fost adevă rata fericire. Asta nu mai exista. Acesta nu este ceva ce veți gă si aici.” „Nu”, mâ râ i eu, ținâ ndu-mă de ceea ce mi-a spus Layla. Viața aici este mai mult decâ t groază . "Nu." Oftă ș i pocneș te din nou din degete. Nunta se risipeș te ı̂ncet, moleculă cu moleculă , trecâ nd ı̂ntr-o amintire teribilă . Una pe care nu vreau să o revă d niciodată atâ ta timp câ t tră iesc. Inima mea simte ca mi-a fost smulsă din cavitatea toracică ș i gemu de durere. Layla, ı̂ntinsă pe holul casei noastre ı̂n iulie. Rochia ei galben-muș tar s-a albit de culoarea ei vibrantă ș i s-a mototolit inconfortabil ı̂n jurul corpului ei. Ochii ei albaș tri ca ocean sunt liberi. Lacrimile ı̂i curg două linii pe obraji ș i mâ inile ı̂i tremură , dar nu face nimic ı̂n privința asta. Aceasta a fost ziua ı̂n care Hamza a fost luat. A stat acolo trei zile, fă ră să mă nâ nce, abia respiră ș i nu mi-a ră spuns niciodată câ nd am ı̂ncercat să vorbesc cu ea. Pă rul i se agă ța slab de pă rțile laterale ale obrajilor, subțire ș i fragil ca paiele. Ea a stat acolo ș i a plâ ns ı̂n tă cere pâ nă câ nd ochii i s-au um lat ș i roș ii, iar la sfâ rș itul celei de-a treia zile, suferind de o uș oară deshidratare ș i ș oc, s-a ı̂ntors că tre lateral ș i a vă rsat. Mai tâ rziu ne-am dat seama că ar i putut i ș i din cauza grețurilor matinale.

Ș i ı̂n fața mea, pe holul slab luminat, stă acea Layla, o coajă scobită a unei fete. O pă puș ă spartă . Mai aproape de moarte decâ t de viață. Familiar sentimentul ră ută cios de neputință prinde stă pâ nire ș i zgâ rie geamul de la geam cu frustrare. „ Acela ” — Khawf bate un deget lung pe sticlă — „este ceea ce ai ı̂n Homs. A fost un miracol că Layla a reuș it să iasă din depresie.” Imi muș c unghia. El nu aș teaptă ră spunsul meu. „Cred că Layla ș i-a dat seama că eș ti ultima ei familie, ı̂n afară de copil. Ea a decis să se ridice ș i să ie puternică pentru familia ei. Doar pâ nă câ nd veți i cu toții ı̂n siguranță. Ea ș tia că a ceda durerii te-ar ră ni, aș a că a ı̂mbuteliat. „Este bine acum”, spun eu printre dinți strâ nș i. Khawf ı̂și dă ochii peste cap. — Layla pe care o cunoș ti acum nu e bine, Salama. Iș i ı̂mpinge toată suferința. Layla se va o ili pâ nă ajunge ı̂n Europa. Dacă amâ ndoi sunteți fericiți acolo sau nu, nu contează . Vei i în viață ș i ı̂ți vei i ı̂ndeplinit promisiunea fă cută lui Hamza.” Cuvintele lui se tâ ră sc pe pielea mea, dizolvâ ndu-se prin pori, iar eu ı̂l ı̂nfrunt, ı̂nțelegâ ndu-i ı̂ncet existența. Cred că ı̂ntotdeauna am ș tiut că este aici pentru a-mi asigura supraviețuirea, dar acum pot să vă d. Numi promite fericire sau ı̂nchidere. Germania nu este ră spunsul la o viață de bucurie garantată . Nu e acasă . Dar este siguranță. Ș i de asta avem nevoie acum de Layla ș i cu mine. Poș neș te din degete pentru ultima oară . Old Homs se uită ı̂napoi la mine cu ochii ei bâ ntuitori. Aerul este plin de su lete moarte ș i de greutatea pă catului meu. „Să pleci ı̂nseamnă că laș i ı̂n urmă ceea ce ai fă cut aici”, ș opteș te Khawf. Inima mea este ı̂n gâ t. „Pentru tot restul vieții tale, nu vei atinge niciodată liniș tea su letească cu ceea ce i-ai fă cut lui Samar. Te va mâ nca din interior ca un cancer. A ı̂nceput deja. Cel puțin ı̂n Germania, vei i la kilometri distanță de mementouri. In acest moment, Salama, tot ce poți spera este supraviețuirea. Nu fericire.”

„ TE ÎNCETEȘTI VREODATĂ A STUDIA?” A ÎNTREBAT ȘI mi-am ridicat privirea din manualul de terminologie medicală pe care îl citeam. Trecuse cu o săptămână înainte de examenele mele de primă etapă universitare și cu Shahed, Rawan, Layla și cu mine ne hotărâsem să vizităm o cafenea din centrul orașului după cursuri. Străzile erau pline de lume. Mesele din afara și din interiorul restaurantelor erau aglomerate de familii care savurează o cină devreme din iecare fel de mâncare sirian imaginabil. Kibbeh la grătar pe cărbune, cotlete de miel frigăruite la perfecțiune, tabouleh, wara'a enab, portocale proaspăt stoarse culese de la țară. Au fost câțiva trecători care arătau de parcă au fost grei cu norocul lor. Hainele zdrențuite și fețele slăbite, cu mâinile întinse, cerșind. Dar majoritatea oamenilor au trecut fără să se uite la ei. Aveam poftă de dulciuri și toți am comandat câte două feluri de mâncare. Fiecare centimetru al mesei noastre era acoperit cu desert. Am comandat o băutură și rez bhaleeb. Băutura a trebuit să ie mâncată rapid, deoarece înghețata începea să se topească în ciuda brizei răcoroase. Aceasta din urmă, cea mai dulce budincă de orez cu apă de loare de portocal stropită deasupra, a fost încheierea perfectă pentru o zi lungă la universitate. Liceul fusese întotdeauna solicitant, dar a fost echivalentul învățării alfabetului în comparație cu primul meu an de farmacie. Diferența era uluitoare și totuși tot ceea ce îi despărțea a fost o vacanță de vară. „Serios, nu mai studia!” Rawan s-a alăturat, scuturând lingura spre mine. „Bucurați-vă de vreme. Mancarea." m-am încruntat. "Nu pot. Am un examen luni dimineață și dacă nu știu diferența dintre un ulnă și un humerus, nu reușesc.” — Îți voi sparge ulna și humerusul, mormăi Shahed. Mi-am încrucișat brațele. „Numele științi ice pentru părți ale corpului sunt di icile! Voi eș ua !” „Ești atât de dramatică, regina dramei.” Layla își dădu ochii peste cap. Ea luă limonada răcită, cu inelul ei cu diamant sclipind. „Întotdeauna spui asta și apoi ajungi să iei cea mai mare notă.” „Da, toată lumea a încetat să te creadă când aveam doisprezece ani”, a spus Rawan. Apoi mi-a imitat vocea: „O, Doamne! Examenul a fost atât de

di icil. Nu am putut răspunde la nimic. Habar n-am dacă voi trece sau nu... Am întors un zâmbet. „Deci nu așa sunt eu...” „Așa este”, a spus Shahed printr-o gură de halawet eljebn. „Și apoi treci și primești certi icate de onoare în timp ce stăm aici ne gândim la uciderea ta”. Mi-am închis manualul și l-am aruncat pe masă destul de puternic, iar bolurile de sticlă au sărit. De asemenea, am tresărit câțiva oameni care stăteau în jurul nostru. În special, un băiat cu părul dezordonat castaniu. El a ridicat privirea, clipind. M-am înroșit la zarva pe care o provocasem și ochii ni s-au întâlnit înainte să mă întorc în grabă. Aceștia au fost cei mai verzi ochi pe care i-am văzut vreodată în viața mea. — Bine, am spus. „Nu studiez.” Mi-am petrecut restul după-amiezii încercând să nu mă uit la băiat cu cei mai verzi ochi, care era ocupat cu laptopul. Era singur și pe masă era o farfurie mare cu patru porții de knafeh. Am făcut o dublă luare, uimit că cineva ar putea să mănânce toate astea și să nu cadă într-o comă de zahăr. Am încercat să-mi poruncesc creierului să nu se uite, dar ochii mei trădători au refuzat să asculte și am surprins instantanee ale lui în milisecundele în care privirea mea avea să se îndrepte spre el. Arăta de vârsta mea. Poate cu un an mai în vârstă. Drăguț. Am vrut să împing înapoi părul care îi cădea peste ochi, astfel încât să-și poată vedea mai bine ecranul laptopului. La a șaptea privire, el și-a ridicat brusc capul și s-a uitat direct la mine, cu ochii noștri blocându-se pentru a doua oară. Mi-au ars obrajii și, în acel moment, s-a născut o viață întreagă. Era o privire delicată în ochii lui, un interes curios pentru felul în care buzele lui se curbau în sus, iar eu... Mă trezesc cu o zguduire, ı̂nghițind ı̂n aer. Pă rul ı̂mi este tencuit pe gâ t de sudoare, iar pleoapele ı̂mi sunt grele de lacrimi ră mase. Tremur câ nd mă ridic din pat, aerul rece al dimineții ı̂mi ı̂ngheață oasele. A fost un vis sau o amintire? Scutur din cap, incapabil să gă sesc energia pentru a a la adevă rul. Nu am timp. Mă ı̂mbrac ș i nu mă nâ nc pâ inea veche pe care Layla mi-a trecut, ci o bag ı̂n geantă ı̂mpreună cu cei cinci sute de dolari. Câ nd ajung la spital, Am este ı̂mbră cat ı̂n aceleaș i haine ca ieri, cu spatele cocoș at câ nd stă lâ ngă iica lui adormită . Atriumul principal ală ptează ı̂ncă ră niții din atacul lunetist de ieri. Duhoarea leziunilor purpurente ș i a sâ ngelui ruginit miroase, dar nu mă simt. Nu mai. „Sunt”, spun eu scurt, evitâ nd să mă uit la Samar. Se ı̂ntoarce. Există umbre sub ochi ș i are nevoie de un bă rbierit. Arată de parcă ar i ı̂n vâ rstă de zece ani, iar eu ignor vina care arde ı̂n spatele ochilor mei. „Cum mai face?” cronesc.

Mă ixează cu o privire dură . "Mai bine. Incă nu ı̂și poate miș ca gâ tul, dar se duce acasă astă zi. Nu sunt su iciente paturi aici.” „Eu... ı̂nțeleg. Trebuie să țină puțin pâ nă câ nd putem ı̂ndepă rta suturile.” "Ș tiu. Ai adus totul?” Mă uit ı̂n jur, dar nu-l observ pe doctorul Ziad sau pe Kenan, aș a că scot bancnotele ș i i-o dau repede. Privirea i se ı̂ncrețeș te de concentrare ı̂n timp ce numă ră , iar apoi devine urâ tă . „La ce te joci aici, Salama?” spune el cu un ș uierat. „Acesta este doar cinci sute de dolari. Ș i unde este aurul? Mă pă că liți?” Imi ı̂ndrept spatele, bagâ ndu-mi mâ inile ı̂n buzunare. "Nu. Iți dau restul câ nd ne vei duce la barcă .” Se uită la mine pentru o secundă ı̂nainte de a râ de. Câ teva capete se ı̂ntorc ı̂n direcția noastră , iar eu mă strâ ng de stomac pentru a-mi stă pâ ni panica. Ei privesc ı̂n altă parte, iecare prea absorbit ı̂n propriile griji pentru a-i pă sa de un bă rbat care râ de. „Te subestimez ı̂n continuare. In regulă , vine o barcă ı̂ntr-o lună . Este un traseu standard, unul parcurs de mai multe ori. Prin Marea Mediterană pâ nă la Siracuza, unde un autobuz te va conduce la Munchen. Vei porni lâ ngă Tartus. Te voi conduce eu acolo.” Totul sună destul de simplu, deș i este departe de asta. Tartus, care are vedere la Marea Mediterană , era o dată la o oră distanță de Homs. Dar asta fă ră noile granițe ș i fă ră ca armata să roiască traseul ca furnicile otră vitoare. Acum durează ore. Tot ce ș tiu despre Syracuse este că este pe coasta Italiei ș i că Mü nchen este un oraș din Germania. Habar nu am câ t de departe sunt unul de celă lalt. „Cum vom ajunge la Tartus cu toate punctele de control?” ı̂ntreb, sperâ nd că vocea mea nu tră dează teroarea din spatele ei. El ridică din umeri. „Nu vă faceți griji pentru armată . Acolo intră banii. Nu am mai fost niciodată reținut”. O durere de cap, rezultatul stresului nesfâ rș it, ı̂și are originea ı̂n centrul creierului meu, producâ nd o pulsație surdă . Această că lă torie pare imposibilă . Germania ș i Italia se simt imposibile. De acum, sunt doar cuvinte pe care le-am citit ı̂n că rți ș i le-am auzit la ș tiri. Nici mă car numi pot imagina ı̂n minte. ı̂mi dresesc glasul. „De ce are nevoie barca de patru să ptă mâ ni? Nu există unul mai devreme? Layla va i la a opta lună .” Iș i pocneș te limba. „Se ı̂ntoarce ı̂n câ teva zile, dar va dura ceva timp pâ nă să ajungă ı̂n port aici. Bă rbații vor trebui să se asigure că totul funcționează bine. In plus, nu eș ti singurul care va naviga pe el. Voi a la mai multe ı̂ntr-o să ptă mâ nă sau cam asa ceva. Aceste lucruri necesită timp.” Neajutorat. Mă simt neputincios ș i legat de evenimente pe care nu le pot controla. Cele care determină soarta Laylei. Uș ile spitalului se deschid ș i eu stau ı̂n alertă , gata să asist la un alt cadavru fă ră viață, dar este doar Kenan. Ochii ı̂i stră lucesc ș i poartă un

alt pulover sub jacheta maro uzată . Camera lui se balansează lâ ngă el. Inima mi se prinde la vederea lui. Ș tiu că l-aș putea iubi cu uș urință. Intr-o viață puternică cu fanteziile pe care le-am orchestrat pentru mine, ar i atâ t de uș or să mă ı̂ndră gostesc de zâ mbetul lui deformat ș i de visele lui pasionale. Mă gâ ndesc la cuvintele Laylei. Mă ı̂ntreb dacă merită să gă sesc fericirea ı̂n Homs ı̂nainte să plec. Sau dacă această fericire va duce la frâ ngerea inimii ș i pierderea pe cineva cu care aș vrea să -mi ı̂mpă rtă ș esc viața. Layla poate predica despre o lume roz, dar Khawf ș i cinismul lui sunt realitatea. Câ nd ochii lui Kenan cad asupra mea, el zâ mbeș te, toată fața lui luminâ nd ca soarele ı̂ntr-o zi de primă vară , iar inima mea se accelerează . — Stai puțin, ı̂i spun lui Am absent. „Dar Panadol-ul meu?” protestează el. „O să ți-l iau. Un minut, spun, fă ră a-mi lua ochii de la Kenan, ı̂n timp ce mă gră besc spre el. Zâ mbetul lui se adâ nceș te câ nd sunt ı̂n fața lui, iar inima mea nu se va mai liniș ti. „Trebuie să vorbim”, spun eu pe neră su late. Expresia lui devine serioasă la tonul meu anxios ș i mă urmă reș te pâ nă la un colț gol de cealaltă parte a atriumului. Menține o distanță respectabilă față de mine, dar nu atâ t de departe ı̂ncâ t să nu pot ș opti. Am trecut la goană . „Există o modalitate prin care tu ș i frații tă i să pă ră seș ti Siria.” Clipeș te, surprins, iar sprâ ncenele i se ı̂ncruntă . „Sunt... plec”, spun eu. Două cuvinte sunt su iciente pentru a spulbera orice iluzie slabă pe care am construit-o ı̂ntre noi. „Oh” este tot ce spune. O singură silabă cu o voce frâ ntă este tot ce este nevoie pentru ca speranța să se zvâ rcească ı̂n su letul meu. Khawf avea dreptate. Nu există fericire aici. Iș i examinează cizmele, cu neliniș te scrisă ı̂n expresie, dar ș tiu că nu mă judecă . El cunoaș te teroarea. O tră ieș te ı̂n iecare zi. Imi muș c obrazul. „O barcă va pleca ı̂ntr-o lună spre Italia. eu poate negocia trei locuri pentru tine ș i frații tă i. Nu trebuie să te sinucizi pentru această cauză .” Inghite ı̂n sec o dată . De două ori. O venă ı̂i pulsa pe gâ t ș i o serie de emoții ı̂i zboară pe față. Tristețe, ră nire, vinovă ție, uș urare. In cele din urmă , el spune: „Ș tiu că asta cere multe, dar m-aș simți mult mai bine să -mi trimit frații singuri dacă eș ti acolo cu ei. Nu ar trebui să faci nimic, doar să te asiguri că ajung ı̂n Italia. Unchiul meu ı̂i poate ı̂ntâ lni acolo.” „Kenan, ascultă ...”

El dă din cap. „Salama, te rog. Te rog nu-mi cere să plec. Trebuie să ară t lumii ce se ı̂ntâ mplă .” Cuvintele lui sunt sigure, dar fața lui s-a aș ezat pe o singură emoție. Frică . Bilanțul masacrului de ieri a fă cut ı̂n mod clar mai mult ră u hotă râ rii sale decâ t ı̂ntregul an la un loc. Se apucă de paie, alegâ nd să se ı̂ndepă rteze deliberat de adevă rul oribil care ı̂l va costa mai mult decâ t viața. Con lictul ı̂i creează o furtună ı̂n irisi ș i cred că pot citi adevă rul ı̂ntunecat ı̂n epicentrul lui. Vrea să plece, dar vina este ceea ce ı̂l ține ı̂napoi. Datoria lui față de țara lui. Imi amintesc de halucinația mea a unui Hamza rupt ș i mă ı̂ntreb câ nd va deveni realitatea lui Kenan. Peste umă rul lui, vă d că Am privindu-mă la mine, interesat, ș i mă ı̂ntorc brusc la Kenan. Umerii lui sunt cocoș ați ș i vă d aceeaș i mizerie pe care o simt re lectată ı̂n el. „Imi voi ține promisiunea fă cută lui Baba aș a”, mormă i el ș i se pare că este mai ı̂ndreptat că tre el ı̂nsuș i decâ t mie. Respir adâ nc. „Nu ș tiu cine ți-a spus că plecarea este lucrul laș de fă cut, dar nu este. A te salva de oamenii care vor să te ucidă nu este laș .” El dă din cap. „Totul se reduce la un singur adevă r, Salama. Acest pă mâ nt este casa mea. Altul nu am. Plecarea este o moarte ı̂n sine.” Imi strâ ng mâ inile ı̂n pumni. Am murit deja. Am murit ı̂n ziua ı̂n care Baba ș i Hamza au fost luați. Am murit ı̂n ziua ı̂n care mama a fost ucisă . Mor ı̂n iecare zi că nu pot salva un pacient ș i am murit ieri câ nd am ținut ostatică viața unei fetițe. Poate că ı̂n Germania o parte din mine poate i reı̂nviată . „Barca costă o mie de dolari de persoană ”, spun eu. „Ei bine, de obicei sunt două mii, dar mă pot tâ rgui. Iți poți permite asta?” „Da”, ră spunde el imediat. Dau din cap. — Ai o lună , Kenan, spun eu cu voce joasă . „Dacă nu te ră zgâ ndeș ti, mă voi asigura că frații tă i ajung ı̂n Italia, dar să ș tii că sunt o singură fată ș i drumul este periculos. Nu pot garanta siguranța nimă nui.” Cu asta, mă ı̂ntorc pe că lcâ ie, surprinzâ nd o ultimă privire a chipului lui ș ocat ı̂nainte de a merge ı̂n depozit ș i de a lua banda Panadol a lui Am din geantă . „Două locuri ı̂n plus”, ı̂i spun. Sunt ı̂ncruntat. "Ce?" „Am nevoie de două locuri ı̂n plus. Două mii de dolari.” Scoate un râ s scurt. "Nu. Asta nu fă cea parte din ı̂nțelegere.” „Acum este”, ră sturn eu. „Sunt copii. Nu vor ocupa mult spațiu.” Se uită la mine ı̂mpotrivă ș i eu ı̂l returnez. Imi ı̂ncruciș ez brațele. „Colierul de aur valorează mai mult acum. Probabil cel puțin trei persoane. Primeș ti ș i un plus două mii de dolari. Ca să nu mai vorbim de Panadol. Cred că pro itați foarte bine de pe urma mea.”

Gura i se curbe ı̂ntr-un râ njet. "Amenda. Dar jur pe Dumnezeu, Salama, dacă nu-ți ții tâ rgul, te voi face să priveș ti barca plecâ nd ı̂n timp ce militarii o vor tâ râ pe sora ta. Imi strâ nge strâ nsoarea halatului de laborator. Nu mă ı̂ndoiesc nicio secundă de amenințarea lui ș i vreau să -l zgâ iesc pentru că a ı̂ndră znit so aduc pe Layla ı̂n asta. In schimb, ı̂ncerc să ră spund pe un ton constant: „Ș tiu”. "Bun. Spune-i prietenului tă u să aducă mâ ine jumă tate din bani.”

Doar câ teva ore mai tâ rziu, o bombă plină cu schije loveș te un bloc de apartamente, iar victimele sunt transportate ı̂n spital ı̂n fragmente. Podelele devin curâ nd alunecoase de sâ nge ș i mirosul proaspă t metalic depă ș eș te aerul viciat. Lucrez constant, scot bucă țile de resturi ı̂nțepate ı̂ntre carne ș i oase. Bandez ș i calmează . Inchid ochii albi ca laptele cu degetele tremurâ nde ș i murmur rugă ciuni pentru su letele martirilor. Lucrez pâ nă câ nd membrele mele protestează de epuizare ș i apoi muncesc ș i mai mult. Orice să ı̂nchidă ce am fă cut ieri. Fiecare persoană aș ezată ı̂n fața mea este Samar ș i iecare pe care nu-l salvez este Ahmad. Nu simt ca timpul trece. Nu pâ nă câ nd muș chii brahiali ı̂mi țipă ș i ı̂mi las bisturiul să bată ı̂n bazinul medical. Sună tare, stropeș te pete de sâ nge peste halatul meu de laborator. Brațele ı̂mi tremură ș i gâ tul mi se simte ı̂nțepenit. Câ nd ridic privirea, mi se ı̂ncruciș ează ochii ș i mă legă n puțin. „Uau!” Aud pe cineva exclamâ nd ș i o mâ nă mă apucă de braț ı̂nainte să mă pră buș esc pe podea. Vă d doi Kenani clă tinâ nd deasupra mea. Pă rul li se ridică din toate pă rțile, o stră lucire de sudoare sclipind pe frunte ș i ı̂ngrijorarea le acoperă ochii. „Salama?” ı̂ntreabă ei, cu vocea ı̂ndepă rtată ș i ecou. "Oh, Doamne." Clipesc ș i o singură față a lui Kenan se reorientează . E aproape, atâ t de aproape. El ridică privirea, că utâ nd atriul după ajutor, ș i ı̂mi dau seama dintr-o dată că mă sprijină pe jumă tate, cu o mâ nă pe spate. Picioarele mele gă sesc pă mâ ntul ș i ı̂mi oferă impulsul de care am nevoie pentru a mă ı̂mpinge ı̂n sus ș i departe de el. Că ldura persistentă a degetelor lui este ı̂ncă apă sată pe spatele meu, arzâ nd prin țesă tură ı̂n piele. "Imi pare ră u." Ridică mâ inile, stâ njenit ș i roz. „Tu că deai ș i eu...” „Este ı̂n regulă ”, spun eu, cu vocea ră guș ită ș i cu gâ tul aspru. De la abuz, de la strâ ngerea muș chilor toată ziua, nu ș tiu. Mă uit ı̂n jur ș i tot ce vă d este roș u ș i gri, siluete pră buș ite una peste alta ș i miasma disperă rii lipită de aer. Capul meu simte uș or din cauza lipsei de hrană ș i a epuiză rii ș i mă leagă n din nou.

„Salama!” Kenan ı̂ntinde un braț ș i eu mă țin de el, cu stomacul ră sucit. Mă sufoc cu sâ ngele ı̂n care ı̂mi sunt ı̂nmuiate mâ inile ș i mă ı̂ntorc să -l spă l. Hainele mele se lipesc de mine ca pe o a doua piele ș i am nevoie ca creierul să nu mai țipe la mine. „Am nevoie de...”, spun, apoi mă opresc, simțind că sunt pe cale să vomit. El dă din cap, ı̂ndepă rtâ ndu-mă rapid printre pacienți ș i deschizâ nd uș ile din față. Mă confrunt cu vâ ntul tâ rziu de iarnă , care ı̂mi ı̂ngheață transpirația de pe față. Mă sprijin pe brațul lui, strâ ngâ ndu-l strâ ns, ı̂ncercâ nd să respir pe nas ș i să mă concentrez pe orice, ı̂n afară de sunetul roade al oaselor amputate. Bujori. Flori parfumate. Un tonic din petale poate i folosit ca relaxant muscular. Bujori. Bujori. Bujori. Picioarele ı̂ncă nu mă pot purta ș i aproape că mă ı̂mpiedic, dar brațul lui Kenan se strecoară sub al meu, tră gâ ndu-mă ı̂n sus, astfel ı̂ncâ t obrazul meu să ie lipit de jacheta lui. Materialul este moale cu uzura ș i iubesc parfumul lui. Lă mâ i. Habar n-am cum, dar miroase a cea mai proaspă tă dintre lă mâ i ș i este o mâ ngâ iere ı̂mpotriva panicii care mă nă pă deș te. Nu am fost niciodată ținut aproape de un bă iat pâ nă acum, cu siguranță nici unul care mi-ar plă cea cu adevă rat. Nu cineva cu care, ı̂ntr-o viață puternică , aș i că să torit pâ nă acum. Ridic privirea spre el. Se uită drept ı̂nainte. O zgâ rietură slabă , de culoare maro-deschis, ı̂i face praf maxilarul ș i obrajii ș i am acest impuls brusc de a o atinge. Gâ ndul mă ș ochează , mă stabilizează . Imi apă s pe piept o mâ nă tremurâ ndă . Oh, ar i atât de ușor să te îndrăgostești , mă gâ ndesc cu tristețe. Atat de usor. El aruncă privirea ı̂n jos. "Te simți bine?" Respirația ı̂mi strâ nge ı̂n gâ t. Incerc cu disperare să adun la orice ș tiinți ic pentru a explica actul de a mă ı̂ndră gosti. Câ t timp ră mâ ne ı̂n corp ı̂n incubație ı̂nainte de a ı̂ncepe să prezint simptome? Este cronică sau trecă toare? Sunt circumstanțele cu ră zboiul un factor de accelerare a procesului? Ii va pă sa inimii mele că mă voi despă rți de el ı̂ntr-o lună ? „Salama?” ı̂ntreabă din nou câ nd nu am mai spus nimic ı̂ntr-un minut. „D-da”, ș optesc eu. El ı̂mi studiază tră să turile, iar sinapsele mele declanș ează neurotransmițător după neurotransmițător. El ı̂mi analizează expresia ș i o emoție ı̂i stră punge ochii. Il prind ı̂nainte de a dispă rea ș i ı̂l ı̂ndoiesc ı̂n inima mea pentru a relua mai tâ rziu câ nd sunt singur. Mă lasă jos pe treptele cră pate ale porților spitalului cu vedere la drumul principal. Sunt câ teva crenguțe ı̂mpră ș tiate pe pavajul cră pat. Suntem departe de uș ile din față, aș a că nu putem auzi vocile celor dină untru. Se aș ează lâ ngă mine, lă sâ nd câ țiva centimetri ı̂ntre noi ș i ı̂și

freacă mâ inile ca ș i cum ar ı̂ncerca să scape de frig. Degetele lui sunt lungi, delicate. Ca degetele unui artist. Mă uit la ei ș i ı̂mi imaginez că sar putea să tră iască : am i stat chiar aici, ı̂nghesuiti ı̂n eș arfe groase ș i paltoane. Ș i-ar trece degetele prin ale mele ș i m-aș mira câ t de mare este mâ na lui. Imi să ruta degetele ș i mă simțeam de parcă plutesc pe un nor. „Imi pare ră u”, spune el din nou, muș câ ndu-ș i buza de jos. „Ș tiu că nu ar i trebuit să te ating. Eu... nu ni s-a promis unul altuia ș i... eu... Iș i ı̂ncurcă pă rul, pă râ nd vinovat ș i ı̂și trage o mâ nă pe față. „Nu vreau să crezi că pro it sau altceva. Salama, nu sunt... „Nu mai vorbi”, spun eu, iar el tă ce, cu obrajii ı̂ncă roș ii de remuș că ri. "Eu nu sunt supă rat." Imi clă nțănesc dinții ș i ı̂mi trag marginile mâ necilor puloverului peste mâ inile ı̂nghețate ș i ı̂mi ı̂mbră țiș ez ferm halata de laborator. „Pot să -ți dau jacheta mea?” ı̂ntreabă el, iar eu mă uit la el. Pare ș ocat de ı̂ntrebarea lui, dar este hotă râ t. Dau din cap. Il scutură ș i arată mai subțire fă ră el. Nu . Înfometat . Mi-l pune peste umeri, iar eu mă scufund ı̂n că ldura corpului care ı̂ncă se lipeș te de interiorul ei. Lă mâ i. Atenuează regretul, potoleș te țipetele celor pe care nu i-am putut salva ș i estompează imaginea lui Samar sâ ngerâ nd pe patul de spital. Trag reverele jachetei lui ș i mai aproape, concentrâ ndu-mă pe respirația mea pâ nă câ nd greața se atenuează . „Salama”, spune el, iar privirea mea se ixează asupra lui. Aparatul de fotogra iat are ı̂n mâ inile lui ș i se joaca cu nasturi ș i clapete ı̂nainte de a-mi face privirea, ară tâ nd de parcă ar putea să -mi citească gâ ndurile. Dar ș tiu că emoțiile mele sunt a iș ate pe fața mea pentru ca toți să le vadă . "Zi-mi ceva bun." "De ce?" Imi oferă un zâ mbet pe jumă tate. "De ce nu?" Vrea să -mi ocupe mintea cu altceva decâ t cu spitalul. Acest lucru nu se va termina bine pentru inima mea, dar ı̂n acest moment, nu-mi pasă . E aici lâ ngă mine ș i pentru o vreme vreau să mă prefac. Vreau să cred ı̂n cuvintele Laylei. Imi arunc capă tul hijab-ului peste umă r ș i mă uit ı̂n sus la cer, urmă rind modul ı̂n care norii groș i de aseară au refuzat să se ı̂mpră ș tie. Arată ca o crusta vindecă toare. Există creste gri ı̂nchis ı̂ntre grupuri, iar aș chii de razele soarelui de după -amiază tâ rziu luminează masa dintre ele. „Eu...” ı̂mi dresesc glasul. Vâ ntul bate ı̂mpotriva noastră ș i o bucată ră tă cită de hâ rtie ș ifonată dansează de-a lungul drumului. Nimeni nu merge pe trotuar. E o maș ină abandonată la capă tul stră zii care a fost ars pâ nă la cadru, lă că rile au pâ rjolit poteca de lâ ngă ea ı̂n negru.

Kenan se uită la mine, dar nu mă pot convinge să -i privesc privirea gravitațională , aș a că mă ı̂ntind ı̂n jos ș i ridic o crenguță. Este uș or umed de la atingerea iernii. Imi trec degetele peste proeminențe ș i marginile aspre. „Obiș nuiam să visez la culoarea albastră ”, spun ș i ı̂i simt surprinderea. Se aplecă puțin mai aproape ș i nu cred că ı̂și dă seama. Cicatricile crenguței oglindesc pe cele de pe mâ inile mele. Nu mai pot susține o viață nouă . „Layla pictase o nuanță atâ t de unică , ı̂ncâ t am crezut că ı̂mi va sâ ngera ı̂n mâ ini. Era o pictură cu o mare liniș tită ș i nori gri. N-am mai vă zut ı̂n viața mea o culoare ca asta. Ș i cu câ t mă uitam mai mult la el, cu atâ t ı̂mi doream mai mult să vă d lucrul real.” Imi mestec limba, concentrâ ndu-mă pe crenguță. „Pe atunci, Siria se simțea prea mică pentru mine. Homs se simțea prea mic. Ș i am vrut să vă d lumea ș i să scriu despre albastrul din iecare țară pentru că sunt sigur că sunt speciali ș i diferiți ı̂n felul lor. Că nici o nuanță nu seamă nă cu alta. Am vrut să vă d pictura lui Layla ı̂n viața reală .” Tremur ı̂ntr-o respirație, redeschizâ nd sicrie de vise pe care le-am ı̂nchis de mult. Râ d mic, dâ ndu-mi seama. „Ceva bun” nu vine gratis, Kenan. Acum este pă tat de tristețe. Nu există albastru aici, nici unul care să inspire oricum. Doar cea care degradează pielea victimelor de la degeră turi ș i hipotermie. Toate culorile sunt atenuate ș i plictisitoare ș i nu există viață ı̂n ele.” Strâ ng strâ ns crenguța ș i mă ı̂ntorc spre el. El zâ mbeș te. Este blâ nd ș i mă doare inima. „Este ı̂ncă un vis frumos, Salama”, spune el. „Unul care se poate ı̂ntâ mpla.” Nu vreau, dar pufnesc. "Unde? In Germania? Nu sunt sigur că voi vedea acolo culori ca ı̂nainte.” Ș i chiar ș i atunci, oamenii ca mine nu merită să i vadă . Oricâ t mi-aș dori. Kenan ı̂ntinde iecare deget, ı̂și lectează ı̂ncheieturile. „Ar putea i di icil la ı̂nceput. Lumea poate i prea tare sau prea tă cută . S-ar putea să ie neon stră lucitor sau negru, dar ı̂ncet, se va pune din nou ı̂mpreună . Va semă na cu ceva normal. Atunci vei vedea culorile, Salama. Buzele mele se despart ș i o dorință se trezeș te ı̂n inima mea. — Merită m mă car să -i vedem, Kenan? ș optesc după un minut ș i, din expresia lui, ș tiu că ı̂nțelege că nu vorbesc despre culori. Remuș carea supraviețuitorului este o a doua piele pe care suntem blestemati să o purtă m pentru totdeauna. Iș i ı̂ntoarce privirea, cu buzele strâ nse, pentru că nu este o ı̂ntrebare uș or de ră spuns. Timpul este cel mai bun medicament pentru a ne transforma ră nile care sâ ngerează ı̂n cicatrici, iar corpurile noastre ar putea uita trauma, ochii noș tri ar putea ı̂nvă ța să vadă culorile aș a cum ar trebui să ie vă zute, dar acest leac nu se extinde la su letul nostru. Nu este. Timpul nu ne iartă pă catele ș i nici nu readuce morții. Mă fră mâ ntă cu creanga. „Nu trebuie să ră spunzi la asta.”

Se uită la mine vinovat. „Salama...” Eu dau din cap. „Hai să stă m aici o vreme, bine? Inainte să lovească urmă toarea furtună .” Iș i pocneș te degetele ș i dă din cap, ș uvițele ră tă cite de pă r i se prind ı̂n gene. Ne aș eză m unul lâ ngă altul, sprijinindu-ne mâ inile pe trotuar, cu degetele la câ țiva centimetri unul de celă lalt. Ș i nu-mi amintesc ultima dată câ nd mintea mea a fost atâ t de liniș tită , confortabilă ı̂n cuvintele nerostite care umpleau tă cerea. Ș i ı̂n această tă cere reluez privirea trecă toare din ochii lui câ nd mă ținea. Dor.

„Vom NECESAR NECESARA O SCHIMBARE DE HAINE ”, exclamă Layla, gră binduse pe coridor de la bucă tă rie la sufragerie ı̂n camera mea ș i ı̂napoi. Stau cu picioarele ı̂ncruciș ate pe canapea ș i ne numă r banii. Două mii treizeci de dolari. Cinci sute vor merge la Am la sfâ rș itul acestei luni ı̂mpreună cu colierul de aur. Mintea mea zbâ rneș te cu plan după plan despre cum vom supraviețui pe pă mâ nt stră in cu atâ t de puțin. Omul care ne conduce la Mü nchen va cere ș i un fel de plată ? Am spus că a fost all inclusive, dar nu poți ș ti niciodată ce se va ı̂ntâ mpla dincolo de mare. Lă comia este o boală ș i nui va i milă de cei slabi ș i disperați. Nu contează. Tot ce contează este că ajungem acolo. Ridic privirea ș i o vă d pe Layla stâ nd fă ră su lare ı̂n fața mea, cu ochii stră lucind de o emoție nou-gă sită . Acum este un obiectiv clar ı̂n fața ei. Ceva solid de care să se agațe ș i ı̂n care să -ș i investească toată energia. „Vom ı̂mpacheta două hanorace ș i trei perechi de blugi. E su icient?" Dau din cap, gâ ndindu-mă . „Totuș i, nimic greu. Ca pă turi sau ceva de genul. Ne va ı̂ngreuna.” Ea mă priveș te cu atenție. „Ș i va i martie câ nd plecă m. Ca ș i vremea va i înghețată . Ai voie un singur lucru care te ține de cald.” suspin. "Amenda. O haină , atunci. Ș i primim o singură ținută iecare pentru a echilibra greutatea!” Ea se ı̂mpuș că , aruncâ ndu-mi o privire tristă . Layla a fost o icoană a modei. Era o piesă de artă ambulantă care ar i putut i agă țată ı̂n Luvru, radiind inspirație. Ș i acum este forțată să renunțe la identitatea pe care ș i-a fă urit-o singură . „Vom cumpă ra mai multe din Germania”, o asigur, iar ochii i se luminează . „Blangi noi, bluze. Tot. Vom avea chiar ș i un moolid pentru Mica Salama. O să rbă toare pentru ea.” Un zâ mbet vesel uluit ı̂i luminează chipul, dar dispare rapid ı̂n vinovă ție. "Nu, e bine. Nu trebuie să facem... mai ales că Hamza... Eu dau din cap. „Este ceea ce ș i-ar i dorit. Tu ș i cu mine să rbă torim iica lui.” Imi ı̂ntind mâ na ș i ea o ia.

„Eș ti sora mea ș i te iubesc.” o storc. „Vreau să im fericiți pentru Micul Salama.” Zâ mbetul ei este blâ nd. „Fericirea ı̂ncepe aici, Salama. In această casă . In Old Homs. Tine minte?" Imi amintesc de Kenan ș i de felul ı̂n care a stat cu mine ieri pâ nă câ nd respirația mea a fost calmă . Imi amintesc de dorul ı̂ncrețit ı̂n ochii lui. Dor de mine. Brusc mă simt ierbinte sub puloverul meu ș i mă gră besc după o distragere a atenției. „Deci ce altceva trebuie să luă m cu noi?” Buzele Laylei s-au transformat ı̂ntr-un zâ mbet ı̂nțelegă tor, dar mă uit la ea s idă tor, ı̂ndră znind-o să spună ce are ı̂n minte. Apoi ea dă drumul ș i spune: „Paș apoartele ș i certi icatele noastre de liceu”. Dau din cap. „Acestea sunt elementele esențiale. Gâ ndeș te-te, Layla, suntem pe o barcă pe mare. Ne este frig, aș a că avem paltoanele. Ce altceva?" „Panadol”, spune ea ș i simt că venele mele se transformă ı̂n gheață. „Dacă avem dureri de cap sau ceva. Mai ai hash, nu? „Da,” ră spund imediat, forțându-mi tonul să ie casual ș i să mă joc cu tivul puloverului meu. Cu siguranță pot salva o bandă pentru Layla ș i pentru mine pâ nă ajungem la barcă . Să speră m că nu vom avea nevoie de mai mult decâ t atâ t, iar ea nu va ș ti de ce a trebuit să schimb proviziile pâ nă câ nd vom ateriza ı̂n Italia. Atunci ea mă poate urı̂ tot ce vrea. Priveș te-mă la fel cum mă privesc ı̂n oglindă . Criminal. Stomacul ı̂mi zvâ cneș te ș i mă ridic repede, surprinzâ nd-o pe Layla. Fug spre baie, cu picioarele ı̂mbră cate ı̂n ș osete, bă tâ nd pe podeaua mochetă , ı̂nainte să ajung la chiuvetă ș i să mă ridic. Mâ inile ı̂mi strâ ng strâ ns marginile, sâ ngele dispă râ nd din capilare ı̂n timp ce vomit bilă . Nu am mâ ncat nimic de două zile, ı̂n afară de o bucată mică de pâ ine uscată . Câ nd ridic privirea spre oglinda din baie, mă lupt cu dorința de a nu striga. Gustul acru ı̂mi arde gâ tul. Ochii mei sunt injectați de sâ nge, pă rul mi se lipeș te de fruntea transpirată ı̂n gheare. Umbre negre ı̂mi ı̂nconjoară ochii. Mă deteriorez din cauza vinovă ției. „Salama!” Vocea Laylei taie aerul greu. Imi pun mâ inile ı̂n gă leată cu apă ș i mă stropesc pe față. „ Salama ”, repetă Layla ș i mă strâ nge de umă r, mă ı̂nvâ rte. Mă ı̂ntâ lnesc cu ochi ı̂ngrijorați ș i ı̂mi pun instantaneu chipul perfect . Prinderea ei este fermă asupra mea. „Ce naiba s-a ı̂ntâ mplat?” Ridic din umeri cu jumă tate de inimă . „Cred că am mâ ncat ceva ră u.” Ochii ei se ı̂ngustează . „Nu ai mâ ncat nimic câ nd te-ai ı̂ntors de la spital.” Gustul acru este ı̂nțepă tor ı̂n gura mea. „Am mâ ncat la spital”, reuș esc să spun cu o voce convingă toare.

Inainte să poată spune altceva, trec pe lâ ngă ea ș i mă ı̂ntorc ı̂n sufragerie, mototolindu-mă pe canapea. Layla apare o secundă mai tâ rziu, cu brațele ı̂ncruciș ate ș i buzele ondulate cu suspensie. „Imi ascunzi ceva?” Gemu ș i mă ı̂ntind, ridicâ nd hanoracul ș i ı̂mbră țiș ând-o. Are un miros de dulap de mucegai. "Nu, nu sunt. Layla, nu am energia să țin lucrurile de la tine.” Calendula, cred, amintindu-mi de loarea uscată pe care am lipit-o ı̂n albumul meu cu notițele mâ zgă lite lâ ngă ea. Petale portocalii strălucitoare. Folosit pentru a vindeca arsuri și răni. Are proprietăți excelente antibacteriene, antivirale și antiin lamatorii. Layla tuts dar, câ nd mă uit la ea, pare ı̂ngrijorată . „Sunt bine”, ș optesc eu. "Iți promit." Dar nu sunt bine.

Samar nu este la spital câ nd ajung a doua zi, ceea ce ı̂nseamnă că Am a luat-o acasă ı̂n timpul nopții. Inima mea se extinde, bucuroasă că nu se va strâ nge dureros la vederea gâ tului ei puternic bandajat. Totuș i, ruș inea este ı̂n vasele mele, otră vindu-mi sâ ngele. Mă sună un pacient, plâ ngâ ndu-se de o durere la piciorul amputat, iar eu alerg spre el, cură țând rapid gâ ndurile supă ră toare. Lucrez ca ș i ieri pâ nă câ nd mi se ı̂ncețoș ează vederea, iar câ nd nu mai curg cu vapori, am remuș că ri. Astă zi aduce un val de victime de la bombele unui avion militar care au plouat ı̂ntr-o zonă rezidențială la sud de Old Homs. Chiar de cealaltă parte a locului unde este casa noastră . Deocamdată , pentru ı̂ncă o zi, Layla este ı̂n siguranță. Pacienții variază de la civili la câ țiva soldați ai Armatei Libere Siriene. Cu ajutorul lui Nour, operez pe unul al că rui braț drept atâ rnă doar de câ teva tendoane. Toată fața lui este ră sucită de durere, dar nici un scâ ncet nu-i scapă buzele. In schimb, printre lacrimi tă cute ș i o baltă de sâ nge, câ ntă ı̂ncet. „Câ t de dulce este libertatea.” Muș chi rupti, ı̂nsâ ngerați, bucle peste humerusul fracturat, tendoanele roz ș i ı̂ntinse ca o bandă elastică . Stomacul mi se fră mâ ntă , dar ı̂nghit greața. Ii ridic brațul cu grijă ș i câ nd mă uit la doctorul Ziad, care operează lacerația de la coapsa soldatului, dă din cap. Pacientul a pierdut prea mult sâ nge. Nici mă car transfuziile manuale nu ar i su iciente ș i ar i nevoie de prea mult timp ș i efort care ar putea i cheltuit pentru a salva o altă viață. Ca să nu mai vorbim de riscul ridicat de infecție. Spitalul nostru nu este construit pe pă strarea membrelor, ci pe pă strarea vieții. Soldatul se opreș te brusc să câ nte ș i se uită la mine. — O să -l tai, nu-i aș a?

Dau ı̂ncet din cap, ochii mă dor de lacrimi. Uniforma lui este sfă râ mată , verdele se ı̂ntunecă de sâ nge. Se scurge ı̂n steagul cusut al revoluției de pe piept, colorâ nd dunga albă ı̂n roș u. El nu este cu mult mai ı̂n vâ rstă decâ t mine, pă rul lui blond murdar ı̂nchis ș i ochii lui verzi ca pă dure stră lucind de lacrimi. Intr-o altă viață, n-ar tră i cu moartea. Lumea ar i stridia lui ș i, cu ochi ı̂nstelați, s-ar aventura să -ș i gă sească locul ı̂n ea. Ar i citit despre ră zboaie ș i revoluții ı̂n că rțile ș colare, unde ar i ră mas ı̂nchiș i. Niciodată o realitate. Dar chiar ș i cu această realitate, chipul lui nu tră dează nicio isterie. Presupun că este o combinație de ș oc ș i doza minimă de anestezie pe care i-am dat-o. „Fă -o”, strigă el. Brațul lui se simte deodată foarte real ı̂n mâ inile mele. De obicei, pacienții țipă , implorâ ndu-ne să -i salvă m. Tot ce ș tiu ei este durerea. — Dar... dar cum vei lupta? Intreb. Zâ mbeș te ș i dă din cap spre brațul stâ ng. — Mai am ı̂ncă unul, nu-i aș a? De data aceasta durerea se transformă ı̂n propriile mele lacrimi care ı̂mi alunecă pe obraji. Soldatul ı̂și lasă capul pe spate pe patul de spital, ı̂și aruncă ochii ı̂n tavan ș i se ı̂ntoarce să câ nte. Bratul lui este trimis cu restul victimelor de azi pentru a i inmormantat in cimitir. Pierd noțiunea timpului ı̂n timp ce ı̂ncerc să alerg ı̂mpotriva lui ș i să prind su letele ı̂nainte ca acestea să se ridice din trupurile lor. Doar câ nd dr. Ziad intervine izic ș i ı̂mi con iscă bisturiul mă opresc. „Salama”, spune el, cu ochii stră lucitori. "Su icient. Du-te acasă ." Privirea mea coboară spre mâ inile mele, care sunt lipicioase de sâ nge uscat. Luminile atriumului principal sunt mai slabe, gemetele celor care suferă de durere scă zute, iar medicii ș i familiile deopotrivă sunt ı̂ntinse pe pereți ș i podele, tră gâ ndu-ș i respirația. Razele soarelui care se iltrează prin ferestre dau culorilor o nuanță aspră . Viciosul roș u, iar cel cenuș iu pustiu. Acestea sunt nuanțele vă zute câ nd amurgul pune stă pâ nire pe lume. Nu am mai stat atâ t de tâ rziu pâ nă acum. In timpul zilei, culorile sunt electrice, ı̂ndemnâ ndu-mă să lucrez mai repede ı̂nainte de a-mi aluneca din degete ı̂n nimic. Roș ul este vibrant, poartă viață, iar griul promite că derea ploii. Atriumul se simte brusc ca un sicriu. „ Bine ”, mă sufoc. "Bine." Imi cură ț mâ inile ș i ı̂mi iau geanta. Dr. Ziad ı̂mi dă un semn liniș titor din cap. Mă ı̂mpiedic printre pacienți, tâ râ ndu-mi picioarele, pâ nă câ nd ı̂mping uș ile spitalului larg deschise. Aerul rece mă spală din cap pâ nă ı̂n picioare ș i respir adâ nc, implorâ nd-o să -mi spele reziduurile de bilă ș i sâ nge de pe gură . Margarete. Margarete. Margarete.

Stau ı̂n pragul apusului, vopseaua portocalie-miere preluâ nd cerul ș i orizontul deasupra mea adâ ncindu-se ı̂ntr-un bleumarin bogat. O pâ nză pentru stele. Pare... bâ ntuitor. Cineva se miș că ș i ochii mei coboară să -l vă d pe Kenan ı̂ntins pe treptele spitalului, cu camera ı̂n piept. Picioarele lui lungi se ı̂ntind ı̂n fața lui ș i stră luceș te sub cerul crepuscular. Felul ı̂n care stelele stră lucesc ı̂n ochii lui ș i buzele ı̂n sus, ı̂l fac să arate ca ceva dintr-un poveste. Pentru un minut, la capă tul zilei, arată de parcă visează cu voce tare. Doamne, e frumos. Mă uit la el o vreme, amintindu-mi câ t de aproape a fost de mine aseară câ nd m-a condus acasă . Imi simt cald peste tot. Mâ inile ı̂mi strâ ng strâ ns ı̂n materialul halatului meu de laborator, frustrarea pe cale să -mi desprindă inima ı̂n două . In vremurile de liniș te, ridică capul, batjocorindu-mă despre anii pierduți de adolescență. Suntem atâ t de tineri. Prea tâ nă r pentru a suferi aș a. Ș i ș tiu că mă abțin să nu mă ı̂ndră gostesc de el. Dar bună tatea lui creează dependență ș i m-am trezit dornic de asta, bucurâ ndu-mă de imaginea pe care ș i-a construit-o despre mine. In minciună — o fată altruistă care salvează ră niții indiferent de propria ei siguranță. In acea viață puternică , cu inelul lui sclipind pe degetul meu, am ieș i la cină ı̂ntr-o seară de joi la un restaurant elegant, unde strada ar i plină de oameni care râ deau ș i cupluri care să rbă toreau sfâ rș itul iernii, bâ nd ceai cald. Magazinele aveau să ie deschise pâ nă tâ rziu, luminile ținâ nd noaptea la distanță, pâ lpâ ind ı̂n razele de soare galbene pe zidurile de piatră vechi de un secol. Am i liniș tiți ı̂n propria noastră lume, unde conversațiile tuturor celorlalți ar i dezactivate ș i să gețile ceasului s-ar estompa, s idâ nd legile timpului pâ nă câ nd el mă va duce acasă . Iar sub lă mâ ii ı̂n loriți din afara blocului meu, cu luna lunula ca martor, ı̂mi lua obrajii ș i mă să ruta. Fă ră să vreau, am oftat ș i bă rbia lui se plesneș te ı̂napoi, ochii stră lucind câ nd ı̂mi prind silueta. „Salama”, spune el, cu vocea caldă ca o zi de vară . „Kenan.” Imi place numele lui. Lasa un gust dulce pe limba mea. El sare ı̂n picioare, ı̂ntinzâ ndu-ș i brațele deasupra capului. "Să mergem?" ı̂ntreabă el, iar eu dau din cap, ı̂ncercâ nd să nu par prea neră bdă tor. El cade ı̂n pas ș i observ că poartă aceeaș i jachetă pe care mi-a drapat-o pe umerii mei. Degetele ı̂mi furnică , dorind să alerg de-a lungul cusă turii ș i a gulerului. — Ai... ı̂ncep eu. „Cum sunt...”, spune el. El ı̂și ı̂ndepă rtează privirea, roș ind, iar eu fac la fel. Este acesta un simptom al ı̂ndră gostirii? Sau o pasiune? Sunt hiperconș tient de iecare respirație pe care o ia ș i o dă afară .

„Imi pare ră u. Tu mergi primul, murmură el. Imi prind cureaua genții ș i respir adâ nc. Dacă aceasta este o boală , atunci trebuie să existe un remediu. „Voiam să vă ı̂ntreb dacă ați ı̂nregistrat astă zi?” El dă din cap. „Am ı̂nregistră ri bune. Două persoane cu care am vorbit sunt din Hama. A fost bine să aud poveș ti despre oraș ul natal al mamei mele. Despre ce se ı̂ntâ mplă ș i acolo. Mă gâ ndesc să complez totul ı̂ntrun documentar ș i să ı̂l postez pe YouTube. Nu prea mult, ı̂nsă . Doar direct la obiect.” Ii aduc un mic zâ mbet. "Grozav." Se scarpină pe ceafă ș i apoi spune: „Am adus ș i eu banii.” Eu incep. Nu l-am vă zut pe Am toată ziua ș i ș tiu că nu va rata ș ansa de a-ș i ı̂ncasa banii. Dar iica lui este ı̂ncă ı̂ntr-o stare critică , chiar dacă nu poate ră mâ ne la spital. „Omul cu care ai vorbit ieri. El este cel care primeș te bă rcile, nu? ı̂ntreabă Kenan. Dau din cap. „Nu cred că a intrat astă zi”. "Nici eu. Am parcurs toată ı̂nregistrarea spitalului, dar el nu era nică ieri.” „Sunt sigur că va i acolo mâ ine”. Ș i după o bă taie a inimii, adaug: „Ș tiu Lama ș i Yusuf că nu vii cu ei?” O umbră ı̂i cade pe față ș i ı̂și prinde aparatul de fotogra iat. "Da. Ei... nu erau fericiți. Lama a fă cut o criză ș i Yusuf... s-a dus direct ı̂n pat ș i de atunci nici mă car nu s-a uitat la mine.” Cerul este acum o nuanță de iris ș i ı̂ncepem să trecem pe lâ ngă oameni care merg ı̂n grupuri, toți purtâ nd semne realizate manual. Câ țiva au drapelul Revoluției Siriene drapat peste gâ t. Un protest de noapte. Recunosc o tâ nă ră pe care am cusut-o după ce a ı̂ncercat să scape de arme la o altă demonstrație. Ea râ njeș te câ nd mă vede ș i rosteș te un „bună ziua” ı̂nainte de a se gră bi după ceilalți. „Kenan”, ı̂ncep ș i simt aura din jurul lui ră sucindu-se de teamă . „Poți să vii ı̂n continuare cu noi.” Energia nervoasă se evaporă de pe el ș i dă drumul camerei. Se balansează ı̂n jos, lovind-o pe partea lui. Iș i abate privirea, lipindu-o ı̂nainte. Ii este prea ruș ine să -mi spună că vrea să plece? Vă d asemă nă rile dintre noi atâ t de clar. Dar cum Layla este slă biciunea mea, frații lui sunt ai lui. „Nu pot”, ș opteș te el. „Nu mă voi ierta.” „Ș i crezi că o voi face? Aceasta nu este o alegere uș oară , dar nu este greș ită .” Se opreș te din mers ș i se uită la mine câ teva secunde ı̂nainte de a-ș i scoate telefonul. Il deschide, apă să pe ecran, ș i apoi o ține ı̂n fața mea. Este secțiunea de comentarii a unui videoclip de pe YouTube. „Uită -te la comentarii, Salama.”

mijesc ochii. Sunt aproximativ cincizeci, toți rugâ ndu-se pentru siguranța ș i eliberarea Siriei. Câ țiva utilizatori vorbesc despre modul ı̂n care canalul a acoperit ceea ce se ı̂ntâ mplă mai bine decâ t orice canal de ș tiri. „Acesta este videoclipul meu. Canalul meu”, spune Kenan. „Fac o diferență. Adaug subtitră ri ı̂n engleză ș i explic ce se ı̂ntâ mplă , astfel ı̂ncâ t lumea să poată ș ti. Arabii ș tiu, dar restul lumii nu. Ei nu ș tiu că este o revoluție. Nu au idee că tră im ı̂ntr-o dictatură de cincizeci de ani. Ș tirile arată că militarii ucid oameni. Ei nu ș tiu cine este Armata Siriană Liberă . Cine este armata. Siria este doar un cuvâ nt pentru ei. Dar pentru noi, ea este viața noastră . Nu pot să o pă ră sesc.” Inima ı̂mi bate dureros. Iș i pune telefonul ı̂napoi ı̂n buzunar. „Am vorbit ieri cu unchiul meu. Odată ce vom ș ti câ nd va pleca barca, ı̂i vom spune ș i va veni la Syracuse. Ii va ridica pe Lama ș i Yusuf.” Nu-mi place asta. Nu-mi place cum nu se include pe sine. „Kenan...” „Deci nu este nevoie ca ei să meargă cu maș ina la Munchen. Unchiul meu te va ajuta ș i el, desigur. I-am spus. Se va asigura că tu ș i Layla sunteți ı̂n siguranță. „Kenan.” Se opreș te din vorbit, se opreș te din mers, dar există o disperare să lbatică ı̂n ochii lui. De parcă ar ı̂nghiți cuvintele ș i ar vrea să i se scurgă amenințarea de pe buze. Se agață de datorie ca un că rbune aprins. Ignoră remuș carea de a avea o mâ nă ı̂n asta ș i mă concentrez asupra modului ı̂n care l-ar putea salva. „Că lă toria pâ nă la Siracuza este lungă ”, spun eu. „Mergem cu barca . Ințelegi asta? Nu este o navă luxoasă cu o masă cu cinci feluri. Ai vă zut poze cu ei pe internet. Noi toți avem. Bă rcile sunt vechi ș i slabe, iar unele... unele nici mă car nu reuș esc. Sunt supraaglomerate. Acolo, ı̂n Mediterana, nu există legi. Mintea tuturor va i aceea de a supraviețui, indiferent cine este ră nit ı̂n acest proces. Ș i oamenii vor i ră niți. Lama ș i Yusuf sunt candidați perfecți.” Umerii ı̂i scad de parcă lumea ș i toate cele ș apte ceruri se odihnesc asupra lui. E obosit ș i nu-l cunosc su icient de bine ca să iu sigur dacă sâ câ iala mea face mai mult ră u decâ t bine. Aș a că decid să scot o pagină din cartea Laylei. Aminteș te-i de fericire. Sau cel puțin din trecut, aș a că ș tie că această durere nu este veș nică . „Imi amintesc de mama ta”, spun, fă câ ndu-mi vocea blâ ndă , iar el mă priveș te surprins. El stă ı̂n fața unei clă diri carbonizate ı̂n negru de la un incendiu. Trebuie să -mi ı̂nclin bă rbia ı̂n sus ca să -l privesc ı̂n ochi. Acei ochi frumoș i ș i ră niți ai lui. Mă certam ı̂n tă cere. Nu mă pot gâ ndi la el aș a. S-ar putea să se țină de un că rbune aprins, dar nu are nicio intenție să dea drumul. Il ține de câ nd s-a nă scut. Peste o lună , voi pleca cu navigația ș i el va ră mâ ne blocat pe țărm, devenind din ce ı̂n ce mai ı̂ndepă rtat cu secunda. Va i

un vis cu ochii deschisi pe care ı̂l voi vizita câ nd voi i singur ı̂n Germania, plâ ngâ nd pierderea vieții mele puternice ș i veri icâ ndu-i obsesiv contul de YouTube pentru orice actualiză ri, ı̂ntrebâ ndu-mă dacă mai este ı̂n viață ș i liber. Imi prind capă tul liber al hijabului meu ș i mă strâ ng de frustrare. Acest lucru nu este corect . „Ea a fost la nunta fratelui meu ș i a Laylei”, continu. „Imi amintesc că am vă zut-o. Tu... ai ochii ei.” Acei ochi se ı̂nmoaie, iar el face un pas mai aproape. „Ș tii, mama mi-a spus despre tine ı̂n acea noapte.” Stomacul mi se ră stoarnă . Râ de uș or, toate urmele de agonie dispă râ nd. Cum putem să ri de la o emoție la alta ca un dans bine coordonat, nu voi ș ti niciodată . „Da, s-a ı̂ntors acasă vorbind despre această fată care este un balon de viață. A că rui ı̂ncredere ș i bucurie i-au infectat pe toți cei din jurul ei.” Că ldura mă ı̂nvă luie ı̂ntreg. Mi-e dor de fata aceea. „Era absolut hotă râ tă să ne facă să ne ı̂ntâ lnim.” Iș i trece o mâ nă prin pă r ș i devine mai dezordonat. „Am spus că tu ș i cu mine suntem ca două mază re ı̂ntr-o pă staie. Eram curioasă , dar mama ta a vrut să te concentrezi pe studii ı̂nainte să ne ı̂ntâ lnim. Sincer, m-am gâ ndit că vei i mai blocat.” Plă fesc ș i el râ njeș te. "Scuzați-mă?" Râ de din nou ș i sună ceresc, plin de viață. Nu ca râ sul lui Khawf. „Imi pare ră u. Te-am judecat după aspectul tă u. Boboc la ș coala de farmacie, un nume de familie bun, un frate care e medic, singura iică , cea mai mică din familia ta. Adică , toți factorii au indicat asta. Nu credeam că cineva ca mine ı̂ți va ı̂ndeplini standardele.” clipesc. Iș i pocneș te degetele, pă râ nd vinovat. „Am greș it, evident.” Imi oferă un zâ mbet timid. "Imi pare ră u." „De unde ș tii că nu am devenit mai puțin blocat după tot ce mi s-a ı̂ntâ mplat?” ı̂ntreb eu, dorind să a lu ră spunsul, dar totodată ı̂ngrijorat. El dă din cap. "Eu nu cred acest lucru. Ai fost mereu aș a, sunt sigur. Mă simțeam stâ njenit că am fost ı̂n iințat, aș a că am continuat să pun astfel de scuze prosteș ti.” „Pentru ı̂nregistrare”, spun, fă ră să cred cuvintele pe care urmează să le rostesc, „aș i crezut că nu voi ı̂ndeplini standardele tale. ” Iș i ı̂nclină capul ı̂ntr-o parte, nedumerit. „Copilul cel mare, toată responsabilitatea pe umerii tă i. Ș i ı̂n loc să iei calea sigură de a studia medicina, pe care ai putea-o avea, ți-ai urmat inima ș i ai studiat ceea ce iubeș ti. Chiar ș i după tot ce ai trecut, e lumină ı̂n ochii tă i. Incă râ zi. Aș a că pot doar să -mi imaginez cum erai ı̂nainte. M-aș i simțit conș tient de câ t de liber eș ti. Cum vezi lumea ı̂n toate culorile ș i nuanțele ei de frumusețe. Mi-aș i fă cut griji că nu pot ține

pasul.” Nu mai vorbesc pentru că felul ı̂n care se uită la mine ı̂i face pe luturi să bată din aripi ı̂n stomacul meu. „Ei bine”, spune el după un timp. „Atunci, temerile noastre nu aveau nicio bază .” „Bă nuiesc că da”, ș optesc ș i tremur ı̂ntr-o respirație. — Este... pă cat, Kenan. "Ce este?" Vocea lui este tă cută ș i ș tiu că ș tie ce am să spun. „Că nu am avut niciodată ș ansa să a lă m dacă suntem Pazu ș i Sheeta unul celuilalt.” Câ nd nu spune nimic, mă apropii atâ t de mult ı̂ncâ t ı̂i pot numă ra pistruii de pe gâ t. Respirația i se blochează ı̂n gâ t ș i privirea lui coboară pe buzele mele. „Mi-aș i dorit să avem timpul ă sta”, ș optesc. "Eu ı̂ntr-adevă r. Mi-aș dori" Ma opresc. Se uită la buzele mele ș i citeș te cuvintele pe care sunt prea timid să le spun. Mi-aș dori să vii cu mine. Mi-aș dori să ne putem îndrăgosti.

K HAWF NU ESTE mulțumit de conversația mea cu Kenan, dar refuz să -i vorbesc, ı̂n schimb stau ı̂ntins pe patul meu ș i cu faț a la perete, gâ ndindu-mă la ochii lui Kenan ș i la interacț iunea noastră de astă zi. „Nu eș ti ı̂ngrijorat că nu l-ai vă zut pe Am astă zi?” continuă el, stâ nd ı̂n fața mea, aș a că mă ră sucesc ı̂n cealaltă parte. Apare ș i el acolo, iar eu gemu tare. „Dacă a fugit cu banii tă i?” „Fugi unde? Singurul mod ı̂n care face bani este ducâ nd oamenii la bă rci, iar odată cu felul ı̂n care sunt prețurile la alimente, banii pe care iam dat nu vor dura pentru totdeauna. O să -l vă d mâ ine. Fiica lui a fost ră nită , ı̂ți aminteș ti? Nu va rata ș ansa de a mai avea medicamente.” Khawf ı̂și strâ nge buzele, cu ochii stră lucind ca niș te țurțuri ı̂n camera ı̂ntunecată . „Bine”, spune el ı̂n cele din urmă . — Kenan nu te ră zgâ ndeș te, nu-i aș a? su lă o pufă de aer. "Nu. O voi alege mereu pe Layla. Peste oricine.” Zâ mbeș te, mulțumit. „Dar te alegi ș i pe tine?” mă ı̂ncruntă . Imi face semne. „Nu ai mâ ncat nimic toată ziua.” Imi strâ ng maxilarul. Câ t de enervant este pentru creierul meu să mă aibă ı̂n ghearele lui aș a. Mai devreme, am pregă tit o cină cu conserva de ton scufundată ı̂n ulei de mă sline ș i sare, din care am luat o muș că tură ı̂nainte ca stomacul meu să amenințe că va elimina totul. Nu-mi mai este foame. Nu cu ce iam fă cut lui Samar. Nici Layla nu a mâ ncat, iar câ nd am ı̂ntrebat-o dacă a mâ ncat ceva, a spus că nu ı̂i este foame. Ea vrea să economisească câ t mai multă mâ ncare pentru că lă torie. Vocea lui Khawf este la fel de mortală ca mă nă dea de noapte. „Dacă nu eș ti atent, Salama, ai putea deveni instrumentul distrugerii tale.” „M-am ră zgâ ndit deja să plec”, mormă i. „Deci de ce mă chinuiți?” Buzele lui se curbesc ı̂ntr-un zâ mbet lent. "Ai fă cut. Dar se pot ı̂ntâ mpla multe de acum pâ nă la plecarea ambarcațiunii. Nu pot avea asta. Nu ai controlul, Salama. Eu sunt. Ț ine minte: dacă eș ti arestat, atunci nu plec nică ieri. Iți voi ară ta tot felul de lucruri groaznice. Kenan a fost bă tut pâ nă la un centimetru din viața sa. Hamza, o coajă .” El se aplecă ı̂n față ș i eu mă ridic, refuzâ nd să -mi las buzele să tremure. „Ceea ce este interesant, Salama, este că tu vei i cel care va veni cu toate aceste

scenarii. Sunt o parte din mintea ta. Ai nevoie de toate aceste halucinații oribile. Ai nevoie de mine." mă ı̂ncruntă . „Ș tiu că acesta este creierul meu care ı̂ncearcă să ne protejeze pe Layla ș i pe mine. Ai spus asta clar. Dar asta nu ı̂nseamnă că trebuie să -mi placă !” El pocneș te din degete ș i Layla este ı̂ntinsă pe podea lâ ngă patul meu. Sâ ngele se scurge pe podea ș i ea se zvâ cneș te. Inima mi se blochează ı̂n gâ t ș i ı̂mi arunc ochii ı̂napoi la Khawf. El studiază reacția mea. „Nu este ea”, spun eu, cu vocea abia zguduită . „Nu uita niciodată cine deține controlul aici.” Inchid ochii, ș optind „margarete” pentru mine, iar câ nd le deschid, halucinația Layla a dispă rut. Dar ea ı̂ncă tră ieș te ı̂n mintea mea.

Spre uș urarea mea totală , Am este la spital a doua zi. Ochii ı̂i sunt plictisiți, iar barba ı̂i este pete. Arată la fel de mizerabil pe câ t mă simt eu. Se opreș te câ nd mă vede, cu ochii ı̂ngustați ı̂n timp ce ı̂ntind mâ na care are tableta Panadol ı̂n ea. "Aici." Am ı̂și mestecă obrazul ș i ı̂și deschide palma. „Kenan vine mai tâ rziu. El va avea banii tă i.” El mormă ie. „Vreau să vă ı̂ntreb ce ar trebui să ı̂mpachetă m. De ce avem nevoie pentru că lă torie?” Iș i masează fruntea. „Documente importante. Alimente. Propria ta apă . Ceva pentru a lupta ı̂mpotriva ră ului de mare. Nimic prea greu.” Mi se ı̂nvâ rte capul. "Bine. Bine." "Asta e tot?" Mă joc cu capă tul hijabului meu. „Cum mai... ce mai face Samar?” Privirea lui este plină de antipatie. "Amenda." „Cusă turile ei?” „Am spus că e bine”, se ră steș te el. „Uite, aceasta este o tranzacție comercială , bine? Tu ı̂mi dai bani ș i eu ı̂ți dau o barcă . Nu trebuie să im toate personale.” Gâ tul meu este uscat, aș a că dau din cap. Trece pe lâ ngă mine, dar se opreș te pentru o secundă . „Nu te gâ ndi să -ți ceri iertare”, spune el ș i pleacă . Stomacul meu se ı̂nvâ rte odată cu acumularea de acid gastric ș i mă nă pustesc ı̂n depozitul de medicamente. Alunec de perete, respirațiile mele neregulate ș i o durere surdă bă tâ nd ı̂n spatele ochilor. „Uită -l”, spune Khawf ș i ı̂ncep.

Stă la câ țiva metri distanță de mine, examinâ nd o cutie roș ie de aripiprazol. „Uită ce a spus, Salama. El nu este imaginea de ansamblu. Germania este. Noua ta viață cu Layla ș i copilul ei.” Păducel. Boabele roșii care pot i folosite pentru a scădea tensiunea arterială. Au proprietăți antioxidante excelente și întăresc mușchiul cardiac. Păducel. Păducel. Păducel. Stau ceva mai mult ı̂n depozit pâ nă pot vedea acele petale albe de pă ducel ı̂n spatele pleoapelor mele ı̂nchise. Apoi ies afară pentru a ı̂nfrunta orice ș lep proaspă t iadului prin uș i. De data aceasta, câ nd victimele unei ı̂mpuș că turi cu lunetist sunt aruncate ı̂n jurul prâ nzului, stau puternic, ı̂mpingâ ndu-mi teroarea pentru a compensa ceea ce am fă cut. In mijlocul cadavrelor ș i al țipetelor, ı̂l vă d pe Kenan stâ nd ı̂n lateral, cu aparatul foto acoperindu-i jumă tate din față. Ș i oricâ t de mult aș ı̂ncerca să ı̂nving moartea, el tot ı̂nvinge. Inchid cinci perechi de ochi astă zi. Trei copii, o tâ nă ră ș i un tâ nă r. Fețele lor mâ njite cu sâ nge, cu gura deschisă , o expresie de tră dare gravată pentru totdeauna pe fețele lor. Recit Al-Fatiha pentru su letele lor ș i ı̂l simt pe Kenan stâ nd lâ ngă mine. "Totul este bine?" murmură el. Eu dau din cap, fă ră să -mi iau ochii de la cadavre. „Salama”, spune Kenan blâ nd. "Să mergem. Du-mă la Am.” nu mă miș c. Degetele lui ı̂mi periază cu tentativă manș eta mâ necii ș i eu inspir brusc. „Ai fă cut tot ce ai putut. Asta nu este vina ta.” Buzele ı̂mi tremură ș i ı̂mi ı̂nghit strigă tele. „Yalla”, spune el ș i ı̂mi permit să mă ı̂ntorc. Atriumul principal este plin de chipuri noi ș i vechi. Il gă sim pe Am ı̂n picioare lâ ngă uș a din spate, unde martirii sunt transportați la cimitir. Nici mă car nu aud despre ce vorbesc Am ș i Kenan, gâ ndurile mele devenind prea ı̂ntunecate ș i ră sucite, dâ ndu-mă vina că am fost prea lent, prea patetic pentru a salva vieți. „Salama.” Vocea lui Kenan trece prin aer ș i ridic privirea la el. Pare lovit, iar Am mă urmă reș te curios. Mă uit ı̂n jos ș i vă d că mi-am ı̂n ipt unghiile ı̂n palme ı̂n timp ce tremur peste tot. „Sunt ı̂n regulă ”, spun eu cu o voce gă unoasă . Am scoate un sunet nemulțumit ș i ı̂nainte ca Kenan să poată spune ceva, el spune: „Iți vom oferi viața. jachete, dar asta este. Poartă puțin. Totul, ı̂n afară de viețile voastre, poate i ı̂nlocuit.” „Trebuie să plec”, spun deodată , iar Kenan se ı̂ntoarce spre mine. "Bine." Se miș că spre mine. "Lasa-ma sa iau-" Scutur din cap, ridicâ nd o mâ nă . "Este bine." Mă ră suc, mă ı̂ndepă rtez gră bit ș i ies din spital ı̂n timp ce inima ı̂mi bate ı̂n urechi. nu mai suport. Nu pot lua un alt cadavru. Nu pot suporta această vină . Sunt obosit ș i stomacul meu se sfâ ș ie de foame. Palmele

mele sunt roș ii de la unghii, cicatricile mele ı̂ngrozitoare. Trebuie să respir ceva care nu este sâ nge, bilă ș i intestine. Trebuie să o țin pe Layla ı̂n brațe ș i să -mi amintesc că este ı̂n viață. Vreau sa tip. o vreau pe mama. Pâ nă ajung acasă , sunt fă ră su lare ș i respirație ș uieră toare. „Layla!” Strig, trâ ntind uș a ı̂n urma mea. „Salama?” Vocea ei surprinsă ră spunde din sufragerie. Ea apare o secundă mai tâ rziu, cu pă rul că zut peste umeri. Rochia ei de muș tar spă lată se ı̂ntinde peste stomacul ei bombat, iar eu mă arunc ı̂n brațele ei, ı̂mbră țiș ând-o. „Hei, este totul ı̂n regulă ?” Ea mă ține mai aproape. „O, Doamne, s-a ı̂ntâ mplat ceva? Kenan este bine?” „N-nu”, bâ lbesc eu. "Sunt bine. Totul este ı̂n regulă . Aveam nevoie doar să te vă d.” Ea mă reține, cu ochii că utâ ndu-mă . „Cercurile de sub ochi sunt mai ı̂ntunecate.” Ea mă prinde de braț . „Fața ta este mai subțire. Sa ı̂ntâ mplat ceva. Salama?” „Sunt bine”, repet slab. Ea nu mă crede. „Este aproape ora patru. Turul tă u nu se termină pâ nă la cinci.” Mă smulg de ea ș i mă ı̂ndrept spre canapea, unde aproape că mă pră buș esc. Imi dau jos halatul de laborator ș i ı̂mi scot hijabul, aruncâ ndu-l peste brațul canapelei. "Sunt obosit. Te rog, poți să te joci cu pă rul meu?” Ea expiră ș i se aș ează , iar eu ı̂mi pun capul ı̂n poala ei. Atingerea ei este blâ ndă ı̂n timp ce ea descurcă nodurile din treptele mele. Simt sâ ngele miș câ ndu-se ı̂n vasele de pe scalp ș i oft de uș urare. Inchid ochii ș i ș optesc: „Mulțumesc”. — Orice pentru tine, prostule. Ră mâ nem tă cuți o vreme ș i ı̂mi amintesc câ t de dramatic eram câ ndva câ nd un coș ı̂mi apă rea nedorit pe față. Raftul meu era stivuit cu preparate de casă pe care le-am pregă tit din toate ierburile ș i lorile pe care le adunasem, aranjate frumos una lâ ngă alta, ı̂n ordine alfabetică . Borcane de gem pline cu crenguțe de arbore de ceai, muguri de hamamelis, petale de tranda iri uscate. Aș face paste din ele. „Tap-o sub ochi”, îmi amintesc că i-am spus o dată Laylei, care s-a oferit întotdeauna ca cobai. Era cocoțată pe patul meu, bea cafea dintr-o cană albastră uriașă. L-a pus pe biroul meu și a deschis borcanul. „Mmm.” Și-a uns crema roz pe pomeți și sub ochi. „Miroase atât de bine. Ce este?" „Iasomie arabică, margarete și un strop de ulei de migdale.” Am trecut prin etichetele borcanelor. „Ar trebui să-ți facă pielea mai ină și să-ți ștergă cercurile întunecate.”

bâfâi Layla, prefăcându-se ofensată. „Vrei să spui că nu am grijă de pielea mea?” Am râs. — Layla, îmi datorezi jumătate din frumusețea ta. Și-a aruncat părul în lateral. „Nu voi comenta asta.” Acum, pielea mea este uscată ș i fulgerată , buzele mele cră pate, iar cercurile ı̂ntunecate de sub ochi au devenit permanente. Bă trâ nul Salama nu m-a recunoscut. „Salama”, spune Layla, iar eu deschid ochii pe jumă tate. "Vorbeș te-mi." Trec peste probleme, ı̂ncercâ nd să decid care ı̂mi va distrage atenția su icient de la durerea mea ș i nu va i o povară pentru Layla. „Cred,” ș optesc, „s-ar putea să -mi placă Kenan”. Degetele ei ı̂ncă ș i eu mă pregă tesc pentru țipetele ei inevitabile de bucurie, dar ea nu face asta. Imi ridic privirea ș i vă d un zâ mbet trist pe buzele ei. "Ceea ce ai de gâ nd să faci?" ea intreaba. "Strigă t?" Glumesc slab, deș i ı̂ncerc din ră sputeri să -mi ı̂nă buș e lacrimile din canale. Acum că cuvintele sunt la vedere, ele refuză să mai ie ignorate. Se pare că voi pleca din Siria ră nit ı̂n toate felurile posibile. „Imi pare ră u”, spune ea. „M-am gâ ndit că vei țipa ș i vei să ri ı̂n sus ș i ı̂n jos.” Ea scutură uș or din cap. „Ș tiu că am fost entuziasmat de ziua ı̂n care teai ı̂ndră gostit, dar nu m-am gâ ndit niciodată că va i aș a.” „Este ı̂n regulă că ı̂l ură sc puțin pentru că vrea să ră mâ nă aici?” Ea scoate un mic râ s. „Da, e perfect.” Gemu, frecâ ndu-mi genele ude. „Ș tiu că ne vom despă rți ı̂ntr-o lună , dar Layla, nu vreau să ı̂ncetez să ne ı̂ntâ lnim l. Mă gâ ndesc... orice e mai bine decâ t nimic. Ș tiu că va doare atâ t de tare ı̂n Germania. Ș tiu că voi petrece zile ș i nopți rugâ ndu-mă să ie ı̂n siguranță. Ș tiu asta ș i totuș i nu pot – nu vreau – să mă opresc”. Layla se uită la mine de ceva vreme. — Ș i asta e ı̂n regulă , Salama. Inteleg ce zici. Orice este mai bun decâ t nimic. Ț i-am spus să gă seș ti bucă ți de fericire ı̂n Homs. Kenan este un moment fericit.” ı̂nghit ı̂n sec. O bă taie la uș a din față ne tresă ri ș i schimbă m o privire. Mă ridic, ı̂nfă ș urâ ndu-mi hijabul ı̂n jurul capului ı̂nainte de a merge ı̂ncet spre uș ă. Prin ocular, ı̂l vă d pe Kenan. Se uită ı̂n pă mâ nt, cu mâ inile ı̂n buzunar. "Cine e?" ı̂ntreabă Layla cu o voce stinsă . „ Kenan ”, spun eu. Gura ı̂i scade de uimire ș i bate din palme ı̂n tă cere, ară tâ nd amețită . „ Deschide ușa ”, ı̂și dă gura ı̂napoi, mimâ nd acțiunea. Expiră adâ nc, poruncindu-mi să ră mâ n calm ș i să deschid uș a, purtâ nd – ceea ce sper să ie – un zâ mbet obiș nuit care mi se pare ciudat pe față. „Kenan”, spun eu, iar el ridică privirea. "Buna ziua."

Expresia lui este uluită , dar ı̂și revine repede. „Tu... um... ı̂mi pare ră u că vin aș a, dar... ai pă ră sit spitalul destul de repede ș i am vrut să mă asigur că eș ti bine.” Mă joc cu tivul puloverului meu, simțindu-mă cald la grija lui. "Da. Sunt bine. A fost... sunt bine, promit.” "Mă bucur." Se scarpină pe ceafă , iar miș carea ı̂i apasă puloverul de corp. Se oțeleș te, legă nâ ndu-se pe că lcâ ie ș i ı̂și pocneș te degetele. — Mă ı̂ntrebam dacă ai să mergi cu mine undeva. Oh. Oh! Layla icneș te din sufragerie ș i ı̂ncerc să -mi amintesc cum să respir. Kenan intră ı̂n panică câ nd mă vede că mă uit la el uluit. „Dacă ... este ı̂n regulă dacă nu vrei.” „Nu”, spun eu prea repede. Roș esc, ı̂mbră țiș ându-mă . "Eu da." Pare uș urat, pieptul i se extinde de aer ș i un zâ mbet ı̂i luminează fața. Parcă mă uit la soare. "Doar o secunda." Mă gră besc spre sufragerie, unde Layla este ı̂ncă ghemuită pe canapea, cu gura că scată ș i ı̂mi ia repede mâ inile ı̂n ale ei. „ O, Doamne ,” exclamă ea scuturâ ndu-mă . Se simte ca un indiciu al vieții noastre vechi care se scurge prin durere. Aproape că mă amețeș te de nostalgie. Gâ ndurile anxioase preiau controlul. „Este aceasta o idee proastă ? Oare asta ı̂mi va ră ni inima? Ar trebui să mă prefac că sunt brusc bolnav?” Ea râ de. „Nu, prostule. Este încă fericire. Ș i meriți să ii fericit.” Samar stă tea ı̂ntinsă pe patul de spital fulgerează ı̂n fața ochilor mei. — Il meriți, repetă Layla ferm. „Acum du-te.” Dau din cap ș i ea ı̂mi dă drumul. „Nu voi ı̂ntâ rzia.” Ea zambeste. "Ș tiu." Mă uit la pictura mă rii, luâ nd putere din simt că ı̂mi dă ș i mă ı̂ntorc spre uș ă. Imi trec re lecția ı̂n oglinda atâ rnată pe coridor ș i oft. In viața mea de forță , aș i ı̂mbră cat cu blugii mei preferați de culoare albastru ı̂nchis, o bluză moale de culoare tranda ir, cu o haină din lâ nă asortată ș i botine. Hijabul meu ar i că lcat ș i s-ar revă rsa peste umeri ca o cascadă . O ținută lejeră pe care Layla ș i cu mine o aveam pregă tită ı̂n caz că s-ar i ı̂ntâ mplat vreodată o ı̂ntâ lnire spontană . Dar, ı̂n oglindă , se uită ı̂napoi o fată care poartă o pereche veche de blugi spă lați ș i un pulover negru cu margini uzate. E tristă ș i ca un schelet, ochii ei se ı̂ntunecă de disperare ș i foame. Privesc ı̂n altă parte ș i ies din casă , ı̂nchizâ nd uș a ı̂n urma mea. Kenan stă rezemat de perete, privind ı̂n sus la cer, cu maxilarul mai pronunțat. "Să mergem?" el intreaba. "Unde sa?" Se ı̂mpinge de pe perete, cu ochii stră lucind de un secret. Norii s-au despă rțit, permițând ultimelor raze mandarine ale soarelui să se uite

prin gă urile din clă dirile scobite ale oraș ului meu apocaliptic. „Este o surpriză ”, spune el ș i merge ı̂n direcția opusă spitalului. Mă gră besc după el. "Surprinde?" El zambeste. „Nu-ți plac surprizele?” „Eu... nu ș tiu.” Se opreș te o secundă , aruncâ ndu-mi o privire confuză . „Nu ș tii?” dau din umeri. „Obiș nuiam să -i placă . Acum, cred că mă ı̂ngrijorează .” El dă din cap solemn. "Este corect. Acesta va i un bun unu. Sper." Apoi adaugă : „Dar... dacă vrei, pot să -ți spun.” Inima mea stră luceș te. „Nu, e ı̂n regulă .” Trecem pe lâ ngă o moschee ı̂ncă puternică după tot ce s-a ı̂ntâ mplat. Dintr-o explozie lipseș te un colț uriaș , covorul verde din interior smuls. JOS GUVERNUL! este vopsit cu spray pe unul dintre pereți. Bă lți de apă de ploaie tulbure sunt peste tot. Câ țiva copii trec pe lâ ngă noi, cu panto ii uzați ș i obrajii subțiri. Vreau să sun după ei să pun ceva mai cald pentru că e ı̂ncă februarie. Unii bă rbați stau ı̂n fața unui supermarket de cealaltă parte a stră zii, adâ nciți ı̂n conversație, ı̂n timp ce alții se plimbă , ducâ nd alimente sau gră biți să ie undeva. Cunosc această zonă ș i, dacă o luă m pe dreapta, casa mea — vechea mea casă — ar i la cinci minute de mers pe jos. Mam ı̂ntors doar o dată , câ nd am ı̂ncercat să salvez ce am putut din dă râ mă turi. Dar Kenan nu face dreapta. Merge drept ı̂nainte ș i apoi face la stâ nga pe o alee ı̂ngustă . Drumul este denivelat aici; etajele unei clă diri s-au pră buș it unul peste altul ca niș te dominouri supă rate. "Aici!" spune el ı̂n cele din urmă ș i rațe ı̂ntr-o clă dire. Uș ile sale roș ii pră fuite au fost smulse din balamale ș i zac cră pate pe podea. Ezit o secunda inainte de a urma. Urcă un set de scă ri ceramice. Picioarele lui sunt mai lungi decâ t ale mele ș i e cu cel puțin cinci paș i ı̂n fața mea. „Yalla!” strigă el, cu un nivel ı̂ntreg deasupra mea. „Spre acoperiș !” Mă uit ı̂n sus ș i pot estima că mai sunt mai mult de cinci etaje de parcurs. "Incerc!" strig eu ı̂napoi. După ceea ce par zeci de ani, ajung pe acoperiș , unde Kenan stă deja afară . In ciuda frigului, transpir ș i ı̂mi lipseș te respirația. Mă ı̂mpiedic pe prag, simțindu-mi inima batâ ndu-mi pe gâ t. „Ce este locul ă sta?” Reuș esc să ră bufnesc. Kenan zâ mbeș te. Nu pare deloc deranjat să urce opt etaje de scă ri. „Aceasta este vechea mea casă . Obiș nuiam să vin pe acoperiș după ș coală ș i să -mi fac temele.” Mă uit ı̂n jur. Este un acoperiș de clă dire simplu, standard, iar podeaua este goală , cu excepția a trei sateliți strică ți, mă turați ı̂n lateral. Priveliș tea este Old Homs ș i apusul. Nu există alte clă diri care să o ascundă ș i pot să vă d cum soarele ı̂și ı̂ncepe coborâ rea la orizont.

Kenan ı̂și balansează picioarele peste margine ș i eu ı̂nă buș un strigă t de avertizare. Incet, vin lâ ngă el ș i cu prudență aproape de margine, dar nu ı̂mi balansez picioarele. Se ı̂ntoarce spre mine, cu zâ mbetul senin. „Câ nd ai vă zut ultima dată apusul, Salama? Am vă zut-o corect.” mă ı̂ncruntă . "Nu-mi amintesc." „Cu toată distrugerea care se ı̂ntâ mplă acolo jos, este uș or să uiți frumusețea care este aici sus. Cerul este atâ t de frumos după ploi.” Cele mai frumoase apusuri sunt întotdeauna cele care vin după o ploaie , ı̂i spusesem odată Laylei, câ nd eram la casa de vară a familiei ei, la țară . Am fost blocați ı̂nă untru toată ziua, urmă rind o furtună furioasă ı̂mpotriva ferestrelor, neputâ nd să ı̂notă m ı̂n râ ul de lâ ngă gră dini. Layla s-a jucat cu pă rul meu ı̂n timp ce ne uitam la Castle in the Sky de pe laptopul lui Baba. A fost ilmul perfect de confort atunci câ nd norii erau gri, iar pică turile de ploaie se goneau pe ferestre. Ș i am avut dreptate. Cerul este acum o explozie de violet ș i roz fragmentâ ndu-se prin portocaliu mandarină , norii luâ nd o nuanță de lavandă . „M-ai ı̂ntrebat dacă poți vedea din nou culorile, Salama. Dacă merită m să -i vedem, spune Kenan ı̂ncet. „Cred că facem. Cred că poți. E prea puțin ı̂n moarte. In durere. Dar asta nu este singurul lucru din lume. Nu este tot ce are Siria. Siria a fost câ ndva centrul lumii. Aici s-au fă cut invenții ș i descoperiri; au construit lumea. Istoria noastră este ı̂n Palatul Al-Zahrawi, ı̂n moscheile noastre, ı̂n pă mâ ntul nostru.” El arată spre pă mâ nt de dedesubt ș i mă uit peste margine, cu nervii electrizați de frica de a că dea. Imi ı̂nchid ochii ș i vă d doi bă ieți ș i trei fete râ zâ nd, jucâ nd un fel de joc. „Uită -te la ei”, spune Kenan. „Uite cum nici mă car agonia nu le-a dezbră cat de nevinovă ție.” Apoi arată spre un copac situat pe marginea stră zii. Cele trei trunchiuri groase se ră sucesc unul prin celă lalt, ramurile ară tâ nd fragile, un indiciu de frunze verzi iese la suprafață prin porii lui. „Lă mâ iul acela a fost aici pentru totdeauna. Obiș nuiam să urc pe el tot timpul câ nd eram mai mic. Cred că există o poză pe care Baba mi-a fă cut-o stâ nd deasupra ei, cu Yusuf atâ rnâ nd lâ ngă mine. Tac ș i mă uit la el. Tonul lui este plin de melancolie, ochii captâ nd lumina aurie. Oftă , scuturâ nd amintirile ș i se uită la mine zâ mbind. — Mai există frumusețe, Salama. Natura moartă ș i putere ı̂n Homs.” El dă din cap spre soare. „Există culoare .” Incet, ı̂mi atâ rnă picioarele peste prag, pă strâ nd câ țiva centimetri ı̂ntre noi. Imi dă o adrenalină , iind echilibrat ı̂ntre ceva solid ș i aer. O adiere dulce ı̂mi gâ dilă nasul ș i ı̂nchid ochii, inspirâ nd profund. Câ nd le deschid, sunt surprins de magia care se desfă ș oară ı̂n fața mea. Câ teva stele sclipesc printre fulgii nori. Decorâ ndu-le ca niș te sa ire,

cadouri prețioase pentru cei care ar privi ı̂n sus. Opt niveluri deasupra solului aduc o pace unică . O liniș te care ı̂nsoțeș te o noapte tâ rzie de iarnă . Parcă plutim ı̂n cosmos, desprinș i de tot ce ne ı̂ngreunează . Este un ilm de la Studio Ghibli. — Vezi culorile, Salama? ș opteș te Kenan. Apusul este superb, dar palid ı̂n comparație cu el. Este ı̂mbibat ı̂n stră lucirea zilei pe moarte, un caleidoscop de nuanțe dansâ nd pe chipul lui. Roz, portocaliu, galben, violet, roș u. In cele din urmă , se instalează ı̂ntr-un albastru azuriu. Imi aminteș te de tabloul Laylei. O culoare atâ t de puternică ı̂ncâ t mi-ar pă ta degetele dacă aș atinge-o. Pe mă sură ce soarele se scufundă , ı̂n acele câ teva momente prețioase ı̂n care lumea este prinsă ı̂ntre zi ș i noapte, ceva se schimbă ı̂ntre mine ș i Kenan. „Da”, respir. „Da . ”

IN ORASUL ISTORIC PLUGAT DE BOMBE , VIAȚ A A persistat. Il vă d ı̂n vițele verzi trezindu-se din somnul de iarnă , zvâ rcolindu-se printre dă râ mă turi. Narcisele ı̂n loresc, cu petalele deschizâ ndu-se timid. O vă d la Layla, care zâ mbeș te mai mult, acum că o fac. Câ nd vă d aceste semne subtile de viaț ă ı̂n drumul meu spre spital, inima mi se extinde. Dar sunt momente ı̂n care este nevoie de totul ı̂n mine pentru a nu că dea ı̂n disperare. Ină untru sunt ı̂ncă rupt, bâ ntuit de o fetiță pe care am amenințat-o să o omor. Totuș i, Am ș i eu am că zut ı̂ntr-o rutină : ı̂i dau o tabletă Panadol; mă liniș teș te cu actualiză ri despre barcă . Deș i actualiză rile nu se schimbă niciodată , mă agă țăm de speranță. Kenan, totuș i, a pierdut un ir de viață după altul pe mă sură ce petrece mai mult timp la spital. Mâ inile ı̂i tremură câ nd ține aparatul de fotogra iat, iar ochii ı̂i sunt mereu plini de lacrimi. Nu voi uita niciodată cum ară ta câ nd a vă zut un copil de ș apte luni care fusese prins ı̂ntr-un incendiu ı̂n urma exploziei unei bombe. Mi-a ară tat mai multe comentarii pe care le-a primit pe videoclipurile sale de pe YouTube. Toată lumea este ı̂nfricoș ată , trimițând rugă ciuni pentru noi ș i lă udâ ndu-l pentru că ș i-a riscat viața pentru a documenta ceea ce se ı̂ntâ mplă . In acele momente, există o anumită stră lucire pe chipul lui. O liniș te pe care nu o vă d alteori. Ca ș i cum toate acestea merită . Dar există doar ı̂n aceste scurte momente ș i dispare ı̂n ı̂ntregime câ nd moartea ı̂i pune din nou stă pâ nire pe spital. Mă doare să ș tiu că i-am provocat această că dere ı̂n spiritul lui de luptă , câ nd cuvintele pe care mi le-a spus acum trei să ptă mâ ni pe vechea lui casă m-au reı̂nviat. Zilele noastre ı̂mpreună sunt numă rate ș i nu mă pot ı̂mpiedica să -l cunosc. Nu a durat mult pâ nă câ nd el a devenit o sursă de fericire ș i mâ ngâ iere pentru mine. Ș i mă ı̂ntreb dacă voi putea vreodată să -i spun despre Khawf. Mă ı̂ntreb ce ar face. Câ nd ies din spital după tura de astă zi, cerul de seară este o pâ nză albastru ı̂nchis ș i Kenan se uită ı̂n sus la ea. „Hei”, spun eu, iar el mă zbâ rneș te. In afara spitalului ș i departe de realită țile chinuitoare pe care le documentează zilnic, Kenan reuș eș te de obicei să se adune. Chiar dacă vă d cră pă turile pe care ı̂ncearcă să le acopere. In timpul plimbă rilor

noastre ie stă m tă cuți, descurcă nd trauma care ne-a țesut un alt nod ı̂n creier, ie, dacă a fost o zi cu adevă rat proastă ș i avem nevoie de o distragere a atenției, discută m despre alte lucruri. Mi-a povestit despre software-ul lui de desen ș i despre cum a salvat pe laptop un roman gra ic pe jumă tate terminat pe care ș i-ar dori să ı̂l poată termina. I-am povestit despre albumele mele ș i borcanele pline cu lori, iar felul ı̂n care mă privea cu atâ ta uimire m-a fă cut să mă dură de acea viață stăpână . Mi-aș i dorit să i le ară t personal ı̂n camera mea, unde apoi mar apă sa de el, cu buzele pe ale mele. Imi vine un gâ nd ı̂n minte ı̂n timp ce ne ı̂ntoarcem acasă acum ș i, ı̂nainte de a putea să mă regâ ndesc, ı̂i ră spund: „Imaginați-vă dacă eu ș i tu am scris o carte ı̂mpreună ”. Se opreș te, privindu-mă atâ t de intens, ı̂ncâ t ı̂i simt atingerea pe pielea mea. "Tu scrii?" ı̂ntreabă el ı̂n cele din urmă . Dau din cap, fră mâ ntâ ndu-mă cu mâ necile mele. „Vreau să spun că vreau. Am câ teva idei pentru o carte pentru copii. Mă gâ ndeam că vei ilustra ș i aș scrie.” Se uită la mine cu mirare. „Spune-mi una dintre poveș tile tale.” Imi arunc privirea. „Nu am... niciodată spus nimă nui despre ei.” El dă din cap, apoi zâ mbeș te senin. "In regulă . Atunci hai să inventă m unul nou.” Inima ı̂mi se ră sturnează , recunoscă tor că nu ı̂ncearcă să -i scoată din mine. „Am o setare.” El râ njeș te ș i mergem. "Continua." „Un ocean, dar ı̂n loc de apă , sunt copaci gigantici care ating norii.” Zâ mbetul lui se lă rgeș te. „Pot să desenez absolut asta. Frunze care sunt albastre ı̂n loc de verzi? Trunchiul de un roz coral?” Timisia mea dispare ı̂ncet. „Cu câ t mergi mai sus, cu atâ t frunzele sunt mai mari. Oh! Peș ti care zboară prin curenți de aer ı̂n loc de apă !” "Da!" spune el entuziasmat. „O poveste despre o fată care tâ njeș te să vadă oceanele pline de apă !” „Sunt un mit ı̂n lumea ei, dar au ceva de care are nevoie”, adaug eu, să rind aproape cu entuziasm. Ș i continuă m aș a, un gâ nd haotic revă rsâ ndu-se după altul, neș tiind că am ajuns de mult acasă la mine. Stă m ı̂n fața uș ii ș i vorbim pentru două zeci ı̂n plus minute ı̂nainte ca un zgomot ı̂ndepă rtat al unui avion să ne spulbere visul. Ne ı̂ntoarcem la realitate cu mâ inile tremură toare ș i cu ochii nervoș i ı̂n sus. Ș i câ nd mă uit la el, vă d acea durere. El ș i cu mine nu vom putea niciodată să scriem o carte ı̂mpreună . Ș i mă ı̂ntreb dacă această durere din inima mea va dispă rea vreodată . Sau doar dacă va deveni mai puternic.

A doua zi, Am are ı̂n sfâ rș it informații noi despre barcă . „Va i aici ı̂n zece zile. Două zeci ș i cinci martie. Ne ı̂ntâ lnim lâ ngă Moscheea Khalid la zece dimineața. Ș tii unde este? Dau din cap. Baba ș i Hamza se rugau acolo ı̂n iecare vineri la rugă ciune Juma'a. Este la zece minute de mers pe jos de casa Laylei. "Bun. Adu banii sau nu e barcă .” Scrâ ș nesc din dinți. "Ș tiu." Dar ı̂nainte să pot ı̂ntreba despre Samar, el clă tină din cap ș i pleacă . Stomacul ı̂mi este greață ș i mă ascund ı̂n depozitul meu de medicamente pâ nă câ nd doctorul Ziad are nevoie de mine. Mintea mea se ı̂ndreaptă spre barcă ș i o anticipare se construieș te ı̂n mine, degetele ı̂mi furnică m de promisiunea siguranței. Pentru ca Layla să poată , ı̂n sfâ rș it, să doarmă ı̂ntr-un dormitor care nu-i aminteș te de soțul ei ı̂ncarcerat. Unde Baby Salama avea să facă primii paș i ı̂ntr-o casă plină de lori ș i aroma de fatayer proaspă t coaptă . Visele mele se ı̂mpră ș tie cu o bă taie rapidă ı̂n uș a depozitului. Kenan zâ mbeș te. "Hei." "Hei." „Dr. Ziad te caută .” Sar ı̂n picioare. Dr. Ziad este ı̂n biroul lui ș i câ nd intru, el stă ı̂n picioare. „Salama.” Fața lui este albă , expresia lui ră sucită de o durere tă cută . Imediat sunt pe margini. "Ce?" Dr. Ziad se uită la Kenan. „Poți să ne acorzi o clipă ?” Kenan ı̂mi aruncă o privire ı̂nainte de a da ı̂ncet din cap ș i de a ı̂nchide uș a ı̂n urma lui. Dr. Ziad ı̂și sprijină mâ inile pe birou. — Nu o să ı̂nvelesc asta, Salama, pentru că nu este corect cu tine ș i ai dreptul să ș tii. Respiră adâ nc ș i ı̂ncep să tremur. „Unul dintre soldații Armatei Libere Siriene a fost aici cu informații despre deținuții din centrele de detenție ale armatei. Cei care sunt ı̂n viață. Fratele tă u este pe listă .” Vâ ntul a fost doborâ t din mine. Dr. Ziad ı̂și masează fruntea, ochii stră lucind de lacrimi. „E ı̂n viață, dar tată l tă u a murit.” Sunt desprins de corpul meu, gura rostind cu o voce pe care nu o recunosc: „Unde este el?” Ochii doctorului Ziad nu-i ı̂ntâ lnesc pe ai mei. „Inchisoarea Sednaia”. Podeaua se destramă ș i mă legă n ı̂nainte de a prinde mâ nerul uș ii. Inchisoarea Sednaya este una dintre cele mai brutale centre de detenție din Siria. Situat lâ ngă Damasc, la două ore de mers cu maș ina de Homs. Locul este mai ră u decâ t o condamnare la moarte. Prizonierii să i sunt stivuiți unul peste altul ı̂n celule prea mici pentru a respira. „Imi pare ră u, Salama”, ș opteș te el. "Imi pare atâ t de ră u. Aveți grijă -" „Trebuie să plec”, ı̂l ı̂ntrerup, deschizâ nd uș a ș i ieș ind ı̂n grabă . Picioarele ı̂mi iau ritmul pâ nă câ nd ies afară ș i mă pră buș esc peste treptele spitalului. Respirația ı̂mi um lă ș i iese.

„Salama!” sună o voce ș i mă uit ı̂napoi ș i ı̂l vă d pe Kenan stâ nd ı̂n vâ rful treptelor. „Doamne, tremurați.” Iș i ridică din umeri jacheta ș i mi-o dă peste umerii ı̂nainte de a se aș eza lâ ngă mine. Inchid ochii, inspirâ ndu-i parfumul de lă mâ ie, rugâ ndu-mă să ie su icient pentru a pune ı̂ntunericul ı̂napoi la locul lui. Trec minutele sau orele, nu ș tiu, dar stă lâ ngă mine pe treptele sparte, aș teptâ nd. El nu ı̂ntreabă , dar trebuie să formez cuvintele. Trebuie să spun cuiva. Cuvintele trebuie să se reverse ı̂nainte să mă ı̂nece. „Fratele meu”, ı̂ncep eu ră guș it. „Hamza. Câ nd a fost arestat cu Baba... Layla ș i cu mine, am crezut că au murit amâ ndoi. Am vrut să credem asta. Dar Hamza este ı̂ncă ı̂n viață.” Aud respirația ascuțită a lui Kenan. Hamza este ı̂n viață chiar ı̂n această secundă iind torturat ı̂n timp ce eu sunt afară , plă nuind să fug din Siria. Mâ inile ı̂mi tremură ș i mă strâ ng de cap, ı̂ncercâ nd să mă calmez. — Iasomie, murmur eu. „Un ceai fă cut din frunzele sale calmează durerile corporale ș i ajută la anxietate. Iasomie. Iasomie. Iasomie." In inima mea, ș tiu că ı̂ncă trebuie să plecă m, sau Layla ș i eu mă voi confrunta cu o soartă ca a lui Hamza. Ș tiu că . stiu . _ Inca… Bă rbia mea se ridică . Layla. Acesta este un secret prea mare pentru a-l pă stra ı̂n inima mea. Nu o pot stivui pe turnul meu de minciuni. Khawf se materializează pe aleea care duce la scă rile spitalului ș i mă urmă reș te cu o expresie impasibilă . Există o privire calculatoare ı̂n ochii lui ș i ı̂mi evaluează reacția. „Trebuie să merg acasă ”, mă sufoc ș i mă ridic, prinzâ nd jacheta lui Kenan ı̂nainte să cadă . Incă nu vreau să -l dau ı̂napoi; Am nevoie de sentimentul de siguranță pe care mi-l dă să reziste puțin mai mult. „Imi pare atâ t de ră u”, ș opteș te Kenan. Câ nd mă uit la el, ochii lui ı̂ndurerați sunt ı̂ncă ațintiți asupra mea ș i un gâ nd se trezeș te ı̂n creierul meu. Durerea mea poate i folosită pentru al convinge. Khawf zâ mbeș te. — Nu vezi realitatea, Kenan? Imi țin vocea să nu tremure. "Tortura. Moarte. Acest lucru se ı̂ntâ mplă . Ț i se va ı̂ntâ mpla dacă nu pleci.” „Salama...” ı̂ncepe el, ridicâ ndu-se. "Nu!" strig, ı̂mpingâ ndu-mi mâ inile ı̂n pumni ı̂n loc să -l scutur. „De ce nu-ți trece asta prin cap? Frații tă i nu se vor vindeca niciodată . Vei muri pentru o cauză care nu ı̂i pasă nimă nui din afara Siriei. Aceste comentarii YouTube sunt grozave, dar nimeni nu ne ajută . Vei putrezi ı̂n ı̂nchisoare ș i vei i torturat pentru tot restul vieții, fă ră nimeni să te salveze. Iți laș i serios frații pe seama lupilor? Iți dai seama mă car ce se ı̂ntâ mplă cu refugiații din Europa?” Iș i drese glasul brusc. "Am auzit." Lacrimile ı̂mi ı̂ncețoș ează vederea ș i el se cutremură ı̂ntr-o respirație.

„Kenan, crezi că eș ti altruist.” Vocea mi se rupe de data asta. „Dar nu eș ti. Imaginați-vă că Lama ș i Yusuf au ajuns la Syracuse ș i se ı̂ntâ mplă ceva ș i sunt separat de ei. Nu-ți gă sesc niciodată unchiul. Nu le pot garanta siguranța. Nici mă car nu ș tiu ce fac . Ar putea i atâ t de uș or ră piți ș i vâ nduți. Imaginează -ți că se ı̂ntâ mplă asta ș i eș ti aici, blocat ı̂ntr-un centru de detenție, viața ta iind tă iată bucată cu bucată .” Unghiile ı̂mi ı̂n ig ı̂n mâ neci. „Asta este ceea ce vrei?” "Nu, desigur că nu!" spune el cu voce tare ș i ı̂și rupe privirea pentru a-ș i freca ochii lă crimați cu un braț . „Barca pleacă pe 25 martie”, spun eu, rugâ ndu-mă ca semințele ı̂ndoielii să -i facă loc ı̂n mintea lui. Că vor creș te ca cresonul. „Gâ ndeș te-te la a cui vieți riș ti aici.” Semnalele sinaptice ale creierului meu funcționează defectuos ș i nu mă pot concentra pe nimic decâ t să mă ı̂ntorc la Layla. Vreau să iu departe de oameni ș i să țip ș i să plâ ng ș i să plâ ng. „Mă duc acasă ”, spun. El dă din cap. „Am geanta ta.” Inainte să pot spune ceva, el coboară treptele. Sunt pierdut ı̂n propria mea agonie, bazâ ndu-mă pe memoria musculară pentru a mă duce acasă ı̂n timp ce lacrimile ı̂mi curg pe obraji. Tremorurile ı̂mi trec ı̂n sus ș i ı̂n jos sistemul osos, isurandu-mi oasele. In mine se dezlă nțuie un ră zboi ș i se pare că sunt singura victimă . „Suntem aici”, spune el ș i aproape că ı̂l lovesc ı̂n spate. „Mulțumesc”, spun ı̂ncet, oferindu-i jacheta ı̂napoi ș i o parte din mine se gâ ndeș te să ı̂ntrebe dacă o pot pă stra pentru o zi. Ș ocul meu la acest gâ nd ameliorează o parte din tristețea pe care o simt. O ia ș i ı̂mi ı̂ntinde geanta. El observă urmele de lacrimi de pe fața mea, o realizare neı̂nnobilită ı̂n ochii lui. „Salama”, spune el ı̂ncet, iar genele ı̂mi lutură . Felul ı̂n care ı̂mi spune numele, pronunțând iecare vocală ș i consoană , chiar ș i acum mă face să simt că lorile ı̂mi cresc ı̂n vene. "Da?" spun, potrivindu-i tonul. Iș i muș că buza. "Te rog ai grija de tine." Imi ı̂nfă ș uresc brațele ı̂n jurul mijlocului meu. "Eu sunt." El zâ mbeș te trist. "Tu esti?" Privirea lui coboară de la pomeții mei ascuțiți la ı̂ncheieturile mele osoase. Poate că am ı̂nceput să vă d culorile, să cred ı̂n cuvintele lui Layla ș i Kenan, dar asta nu are nicio putere asupra vinovă ției mele. Parcă aș i otră vit ı̂ncet. Gă sirea fericirii ı̂nseamnă doar tratarea simptomelor ș i nu a cauzei bolii care devine din ce ı̂n ce mai puternică . Stomacul meu nu poate reține mâ ncarea su icient de mult ș i ı̂mi petrec nopțile ie aruncâ ndu-mă neputincios la coș maruri, ie suferind de insomnie. Rezultatul este un corp fragil care ține o minte fragilă , aș teaptă ca ș oapta unei catastrofe să se destrame.

Kenan face un pas mai aproape, traversâ nd orice pră pastie de intimitate se a lă ı̂ntre noi ș i, pe mă sură ce legile izicii merg, presiunea creș te. Un halou, prin amabilitatea soarelui de după -amiază , se sprijină pe pă rul lui castaniu. El este saturat de aur ș i simt că ı̂mi trage respirația. „Sunt destui oameni care te ră nesc”, ș opteș te el. „Nu i unul dintre ei.” Ridică mâ na, iar degetele ı̂mi fră mâ ntă mâ neca. Respirația ı̂i este scă zută , este mai aproape ca niciodată ș i ridic privirea spre el. Dorul se scurge din privirea lui ș i am un picior peste marginea unei stâ nci. "Ne vedem mâ ine?" ı̂ntreabă , cu vocea un amestec de speranță ș i anxietate. „Da,” spun pe neră su late, iar ı̂n secunda urmă toare ı̂mi este cu spatele ı̂n timp ce se ı̂ndepă rtează . Inima ı̂mi bate ı̂ncă periculos câ nd ı̂nchid uș a din față ș i alunec de ea. In cele câ teva secunde de liniș te ı̂nainte ca Layla să mă descopere, ș ocul se transformă ı̂n realitate. Plang lacrimi groase. Plâ ng de parcă lacrimile mi s-au acumulat ı̂n spatele ochilor de luni de zile, aș teptâ nd să mai curgă o pică tură . Frustrarea ı̂mi desprinde inima. Un bubuit de paș i se repezi pe coridor, iar Layla se opreș te ı̂n fața mea. „Salama!” exclamă ea. "Ce s-a ı̂ntâ mplat?" Nu pot vorbi, acoperindu-mi fața cu mâ inile, tră gâ ndu-mi genunchii la piept. Ea stă lâ ngă mine, tră gâ ndu-mă imediat la că ldura ei. Ea mă ține aproape, strâ ngâ ndu-mi capul la pieptul ei. "Spune-mi ce s-a ı̂ntâ mplat." Printr-o gră madă de lacrimi, icnesc iecare cuvâ nt. Nu pot să mă uit la ea. Brațele ei se slă besc ı̂n jurul meu ș i se ı̂nțepeneș te. Multă vreme nu spune nimic. Voci ı̂nfundate din exterior se iltrează prin uș ă. Nu ı̂ndră znesc să mă uit la ea, pierdută ı̂n senzația de arsură din interiorul pieptului meu. „Ar trebui să stă m?” spun eu intre sughituri. „Salama.” Vocea ei este liniș tită , ı̂nvinsă . "Uită -te la mine." Fă ră tragere de inimă , ı̂mi trag ochii spre ai ei ș i ı̂i vă d, albastru oceanic, curgâ nd lacrimi pe obraji. „Plecă m”, spune ea cu o voce ciudată . "Dar-" „ Te rog. Trebuie să plecă m. Ș i-ar dori asta.” Vocea ei este fracturată de durerea pe care ı̂ncearcă să o rețină . Mă lovesc cu capul de uș ă. Da, ar i fă cut-o. i -am promis . „Dacă murim aici, ı̂l va distruge ș i mai mult”, spune ea. „Salama, am sperat că era mort. Dar a fost doar o dorință. O parte dintre noi a bă nuit ı̂ntotdeauna că nu este.” ı̂mi dresesc glasul. Ea scutură din cap. „Nu pot... Nu mă pot gâ ndi la asta acum, Salama. Dacă o fac... Vocea i se rupe. „Nu cred că mă pot convinge să iu bine.” Ea mă prinde de mâ ini. "Hai sa vorbim despre altceva."

Există disperare ı̂n fața ei; ea caută să lbatic ceva care să -i distragă atenția ı̂nainte de a ceda durerii. „Spune-mi despre Germania”, respir. „Spune-mi ce vom face ı̂n Mü nchen.” Inchide ochii scurt ș i inspiră adâ nc, iar strâ nsoarea ei se strâ nge. „Mă gâ ndeam că ar trebui să avem propriul nostru restaurant acolo.” Surpriza ı̂mi ı̂ngheață lacrimile. "Ce?" Ea dă din cap, câ ș tigâ nd putere din acel vis. „Mâ ncarea noastră este delicioasă ș i am citit o dată pe Facebook despre un restaurant sirian din Germania care a avut succes ı̂n râ ndul localnicilor. Putem face bani pentru universitatea ta, un apartament ș i lucrurile de care copilul are nevoie. Este, de asemenea, o modalitate de a ră spâ ndi vestea despre ceea ce se ı̂ntâ mplă aici.” Sunt uimit, surprins de optimismul ei nesfâ rș it. „Ș i să gă seș ti fericirea?” Zâ mbesc slab. Ea nu ı̂mi ı̂ntoarce zâ mbetul, ci ı̂mi să rută degetele. „Gă sirea fericirii.” Ochii ei sunt injectați de sâ nge, dar se uită ix la mine ș i nu vreau ca acest moment să se termine. — Dar ș tii că eu voi i cel care va face knafeh-ul, nu? Un râ s scurt ı̂i scapă de pe buze. "Desigur. Nu ai aprobarea iecă rei bunici siriene din cauza farmecului tă u.” Zâ mbetele vin mai uș or acum. — Ș tii, cred că de aceea Kenan... Mă opresc. Sprâ ncenele lui Layla se ı̂ncruntă . "Ce?" „Imi... ı̂mi amintesc că mama mi-a cerut ı̂n mod repetat să reuș esc câ nd veneau,” spun ı̂ncet, fragmente din vechea mea viață plutind ı̂n jurul meu. „Ea a ı̂ntrebat dacă am toate ingredientele. Fiind atâ t de insistent.” Am scos un râ s neı̂ncreză tor. „Nici mă car nu... Uau! Este nevoie de un ră zboi ș i un an ı̂ntreg pentru a-mi da seama: cred că lui Kenan ı̂i place foarte mult knafeh!” Ea ı̂mi strâ nge mâ inile. „El a ratat cu adevă rat.” Gâ ndul mă ı̂ntristează . Da, a făcut-o. Layla se culcă devreme, dorind să ie singură , iar eu ı̂i ı̂nvâ rt ferm pă tura ı̂n jurul ei. Ea se ı̂ntoarce de la mine ș i se pră buș eș te asupra ei; O privesc un minut ı̂nainte de a merge ı̂n camera mea. Khawf stă ı̂n mijlocul ei. De câ nd Kenan mi-a ară tat apusul, mi-a devenit mai uș or să mă ocup de Khawf. Viziunile pe care mi le arată acum se simt mai puțin atotcuprinză toare ș i petrecem cea mai mare parte a timpului vorbind, lucrâ nd la scenariile cele mai defavorabile. Discuțiile mi-au ajutat să mă opresc vinovă ția, dâ ndu-mi inimii motivația de care are nevoie pentru a pleca. „Nu-ți face griji”, spun obosită , lă sâ ndu-mă pe pat ș i scuturâ ndu-mi pă rul. „Incă mai plec.” Iș i bate cu degetele peste un cot, pă râ nd aproape ı̂nțelegă tor. "Bun. S-ar putea să nu-ți primeș ti banii ı̂napoi. Ca să nu mai spun că dacă eș ti...”

— Prins, ı̂l ı̂ntrerup, că zâ nd peste cuvertură . „In apă . Electrocutat. Violat. Copilul Laylei i-a smuls din uter ș i a plecat să moară . Da, cunosc ororile. Am trecut peste ei.” Mă priveș te ı̂n tă cere. „Pă cat că i s-ar putea ı̂ntâ mpla bă iatului pe care-l iubeș ti.” Degetele mele se ı̂ndoaie ı̂n jurul coperților subțiri ca hâ rtie ș i mă ră sucesc ı̂n lateral, abandonâ ndu-mă ı̂n cele din urmă fricii care a proliferat ı̂n corpul meu. Voi putea să apreciez toate culorile din Germania fă ră el? O să vreau? Cu orice a mai ră mas din inima mea, ı̂l iubesc pe Kenan ș i speranța pe care mi-a dat-o ș i nu sunt gata să -l renunț . Imi ı̂mbră țiș ez perna la pieptul meu, concentrâ ndu-mi gâ ndurile asupra zâ mbetului uș or ș i asupra ochilor lui amabili. Pe cuvintele lui. Pe el. Pentru că dacă nu, dacă mă gâ ndesc la Hamza, nu voi putea să respir. Nu voi putea tră i.

CAND IL VAD PE K ENAN A doua zi , Aproape că scapă punga de pastile cu haloperidol pe care o port . El stă lâ ngă patul unui pacient. Un bă iețel de aproximativ ș ase ani, care are o parte a capului puternic bandajată , acoperindu-ș i ochiul drept. Kenan se ghemuieș te, vorbind animat, iar faț a bă iețelului este ı̂ncâ ntată . De parcă ar i uitat ce i s-a ı̂ntâ mplat. Mâ inile lui Kenan se miș că ca un maestru, țesâ nd poveș ti de viaț ă ı̂ntre degetele lui. Aș ez geanta ı̂ntr-un dulap ș i mă apropii de Kenan, atingâ ndu-mi distrat degetul inelar. mă certam. S-ar putea să iu ı̂ndră gostit de el, dar este real, sau doar dorul meu de a scă pa din această groază ? Dacă el ar i fost doar un bă iat ș i eu aș i doar o fată , care tră iesc vieți obiș nuite ș i ne-am i ı̂ntâ lnit ı̂n altă parte, ne-am i ı̂ndră gostit totuș i unul de celă lalt? In plus, chiar dacă acest lucru este real, nimic nu contează atâ ta timp câ t el este hotă râ t să devină un miel de jertfă . Durerea nu este nimic ı̂n comparație cu a ș ti prin ce trece Hamza. Azi dimineață am decis că sunt supă rat pe Kenan. Are inima mea ș i mi-o rupe. Ală turi de ale lui Lama ș i ale lui Yusuf. Dacă luna trecută nu a fă cut altceva decâ t să -ș i zgâ rie armura, de câ t timp este nevoie pentru ca aceasta să se dezintegreze complet? Care va i distrugerea lui? „Ș i apoi bă iatul ș i fata au fost salvați de pirați”, spune Kenan. Bă iețelul ı̂ncă nu ı̂și poate lua ochii de la el. „Au navigat pe toate cele ș apte mă ri ș i s-au luptat ı̂mpreună cu monș tri.” "Atunci ce?" ı̂ntreabă bă iatul. Kenan se aplecă puțin mai aproape, cu vocea tacută , iar eu mai fac un pas ı̂nainte. „Ei bine, fata a vrut să pă streze ı̂n siguranță diamantul pe care i l-a dat mama ei. Ș i bă iatul a vrut să -ș i gă sească bunicul. Pirații au avut ră spunsurile la ambele lucruri ș i aș a... Se opreș te ș i se ı̂ntoarce, surprinzâ nd expresia de uimire de pe chipul meu. „Salama. Buna dimineata." „L-dimineața.” Dacă ı̂ncă se gâ ndeș te la cum i-am strigat ieri, nu arată . "Ce mai faci?" Mă joc cu capetele hijabului meu. „Alhamdulillah”. Se uită la mine ı̂ncet. „Ai nevoie de ceva?” Tu. Am nevoie să pleci cu mine. „Nu”, ră spund eu ı̂n schimb.

Zâ mbeș te ș i se ridică , scoțând ceva din buzunar. Iș i ı̂ntinde mâ na. Este o bucată de hâ rtie bine ı̂mpă turită . "Deschidel." O fac ș i ră su lă ı̂ncet. A desenat pă durea oceanică . Copaci colosali care ı̂nconjoară o fetiță, frunze luturâ nd ı̂n vâ nt. Lâ ngă ea este un peș te mic cu dungi de-a lungul corpului. „Este un peș te-ı̂nger lacă ră ”, subliniază Kenan. „M-am gâ ndit că va avea o prietenă de culoarea lă că rilor. Ar putea lumina drumul câ nd se ı̂ntunecă .” Pulsul mi se accelerează ș i ı̂mbră țiș ez hâ rtia la piept. "Mulțumesc." Se scarpină pe ceafă , cu obrajii roz. „Am vrut să te ı̂nveselesc după ... ș tii.” „Voi prețui asta pentru totdeauna.” Reuș esc un zâ mbet curajos. Il ı̂ntoarce ș i apoi ı̂i face gesturi bă iețelului. — Ai vrea să auzi povestea cu el? Râ d. "Da." Stâ nd lâ ngă bă iețelul neră bdă tor, bag desenul ı̂n buzunar ș i mă uit la felul ı̂n care Kenan se aprinde. El comandă cuvintele, injectâ nd iecare cu mirare ș i, destul de curâ nd, suntem ı̂nconjurați de oameni, toți strâ nș i mai aproape, dorind să -ș i uite durerea ș i să evadem ı̂ntr-o altă lume. Kenan se ridică , vocea lui devenind mai tare ı̂n timp ce evocă nave care zboară ș i lă mâ i magice care te reı̂nvie din pragul morții. Este captivant, un povestitor ı̂nnă scut. Dar cu iecare cuvâ nt, o greutate cade pe inima mea ș i mă retrag ı̂ncet prin mulțime pâ nă câ nd nu-i vă d decâ t pă rul dezordonat ș i umerii largi. Mă doare să -l vă d, un mort umblâ nd, câ nd are puterea de a in luența lumea. Mă ı̂ntorc, dar ı̂nainte să ies din atrium, Kenan ı̂mi strigă numele. Oamenii din spatele lui vorbesc ı̂ntre ei ș i se ı̂ntorc ı̂n paturile ș i familiile lor, cu ochii stră lucind puțin mai puternic. Doi oameni ı̂l bat pe Kenan pe spate, iar el le zâ mbeș te. Se apropie de mine, cu sprâ ncenele ı̂ncruntate, iar eu sunt ı̂nră dă cinată la fața locului, iecare celulă dorindu-l lâ ngă mine. "Este ceva greș it?" el intreaba. In spatele ochilor ı̂mi reverberează o durere surdă , care amenință că va vă rsa lacrimile. — Ce crezi, Kenan? ș optesc eu. Totul este scris liber pe fața mea pentru ca el să citească . Inchide ochii pentru o secundă , prinzâ ndu-mi gâ ndurile. „Salama”, ı̂ncepe el. Tonul lui este scă zut, aproape sufocat. „Eu... trebuie să realizezi că este di icil.” Mă simt de parcă aș sta pe un pă mâ nt tremură tor. „Crezi că ı̂mi este ușor să plec? Mama mea este ı̂nmormâ ntată aici! Ș i tată l meu. Fratele meu... Mă opresc, acoperindu-mi fața cu mâ inile, forțându-mă să respir adâ nc. Te rog, Doamne, lasă-l să moară. Lasă-l să-și găsească pacea.

Kenan ı̂ncă mă priveș te cu angoasă câ nd mă uit ı̂napoi la el. „Suntem lipsiți de alegerile noastre, aș a că ne agă țăm de ceea ce ne va asigura supraviețuirea.” Imi alung toată emoția. Vocea ı̂mi iese calculată ș i rece. „Lumea nu este dulce sau bună . Cei de afară aș teaptă să ne mă nâ nce ș i să -ș i scoată dinții cu oasele noastre. Asta le vor face fraților tă i. Aș a că facem totul pentru a ne asigura că noi ș i cei dragi supraviețuim. Tot ce este nevoie." Frica izbucneș te ı̂n spatele irisului lui, dar orice ar i pe cale să spună ı̂n continuare dispare câ nd vederea ı̂i trece ı̂n spatele meu, cu ochii mari de groază . Mă ı̂ntorc să -l vă d pe Yusuf purtâ ndu-l pe Lama ı̂n brațele lui asemă nă toare unui schelet ș i mă ı̂ntreb cum a reuș it să ajungă de acasă . Kenan aleargă spre ei, teroarea lui mă infectează . Ochii lui Lama sunt pe jumă tate ı̂nchiș i, iar buzele ei uscate sunt deschise. Kenan o ia de la Yusuf, ı̂i leagă n capul pe umă rul lui ș i se uită ı̂napoi la mine să lbatic. „Adu-o aici.” Ii fac semn că tre un pat galben gol, iar el o lasă jos cu blâ ndețe, murmurâ nd cuvinte de dragoste ı̂n timp ce-i perie pă rul pe spate, ı̂nainte de a-i lua mâ inile ı̂n ale lui ș i a le apă sa de buzele lui, rugâ ndu-se. Yusuf stă lâ ngă el, cu fața albă de groază ș i buza de jos tremurâ ndă . "Ce s-a ı̂ntâ mplat?" ı̂l ı̂ntreabă Kenan pe Yusuf, care clă tină din cap, fă câ nd semn cu mâ inile. Veri ic rana de pe stomacul ei, dar este ı̂n mare parte vindecată , pielea roz, fă ră semne de puroi sau infecție. „Lama, habibti.” Imi apă s stetoscopul pe inima ei. Se loveș te de cutia ei toracică . "Cum te simti? Unde este durerea?” Ea se agită , pleoapele fâ lfâ ind. "Mi-e ră u. Ș i mă doare capul.” Ii pun o mâ nă pe frunte. E rece. Piele ı̂nroș ită . Buze cră pate. Durere de cap. Totul vine ı̂mpreună . „Este deshidratată .” Kenan ridică privirea la mine cu ș oc, lacrimi tă cute curgâ ndu-i pe obraji. "Ce?" „Dă -mi mâ na ei”, spun eu, iar el o face. Ii ciupesc patul de unghii pentru câ teva secunde pâ nă devine alb ș i Lama se miș că inconfortabil. Câ nd slă besc presiunea, durează ceva timp pentru ca acesta să -ș i recapete culoarea roz. "Da. Deshidratare." Fug la magazinul medical, iau una dintre pungile IV ș i alerg ı̂napoi pentru a-l agă ța ı̂n venă . Nici mă car nu protestează câ nd ı̂i ı̂nghiontesc vâ rful acului ı̂n piele. „Kenan, du-te ș i gă seș te-i o cană cu apă ”, ı̂l instruiesc, iar el se uită la mine, dezorientat. „O să ie bine, insh'Allah. Dar trebuie să bea.” El dă din cap ș i se ı̂ntoarce cu apă ı̂n scurt timp, ajutâ nd-o luați ı̂nghițituri mici. Nour a auzit ce sa ı̂ntâ mplat ș i ı̂i aduce lui Yusuf un scaun pe care să stea. Ea ı̂l bate pe spate ı̂n timp ce el se uită . Nimeni nu

ar trebui să tră iască aș a. Ingrijorați dacă sora lor va muri din cauza lipsei de apă . „IV va ı̂nlocui ceea ce a pierdut”. Imi muș c buza. „Alhamdulillah, nu a fost ceva mai ră u.” Maxilarul lui Kenan este strâ ns, umerii ı̂i tremură ı̂n tă cere. Se ridică ș i merge spre uș ile din față. Clipesc, surprins, ı̂nainte de a urma. Se gră beș te să coboare treptele, ducâ ndu-ș i mâ inile ı̂n pă r. „Kenan”, spun eu ezitant. Se ı̂ntoarce, pă râ nd că suferă de dureri izice. Vocea lui sună ruptă . Invins. „Ieri, după ce ai adus ı̂n discuție ce se ı̂ntâ mplă cu refugiații din Europa, m-am ı̂ntors acasă ș i am cercetat mai multe despre asta.” Se opreș te, su lâ nd o gură de aer forțată . „Oamenii sunt pă că liți, jefuiți – ră maș i singuri ı̂n mijlocul nimicurilor. Fetele sunt... tra icate sau că să torite. Ș i bă ieții sunt forțați să lucreze copiilor.” Se cufundă la pă mâ nt de parcă picioarele lui nu-l mai pot purta ș i mă repez spre el. „Kenan!” Ingenunch lâ ngă el. Un sunet sugrumat ı̂i iese din gâ t. "Ai dreptate. I-am promis tată lui meu că voi avea grijă de ei. Că le-aș purta ı̂n ochi. Nu pot garanta că -mi vor gă si unchiul câ nd vor ateriza ı̂n Italia. Nici mă car nu pot garanta că Lama va supraviețui iind deshidratat. Dar — am ș i o datorie față de țara mea.” Iș i trece mâ inile prin murdă rie, iar roș u-maroniul plictisitor le pă tează , mâ ngâ indu-ș i paturile unghiilor ș i cră pă turile din piele. „Salama, trebuie mă car să recunoș ti că acest lucru nu este corect .” „Desigur că nu este!” exclam eu. „Nu este corect ș i nu este corect. Dar nu poți abandona Lama ș i Yusuf.” „Râ nd pe râ nd, toți pleacă ”, ș opteș te el ș i ı̂și freacă ochii, strigâ ndu-ș i Siria pe frunte, ungâ ndu-se cu pă mâ ntul stră moș ilor noș tri. „In curâ nd nu va mai i nimeni care să apere Siria”. "Neadevarat. Tu, mai mult decâ t oricine, poți schimba lumea. Ai idee ce poate face imaginația ta? Nu ai vă zut cum te priveau oamenii acolo?” O lică rire stră luceș te prin ochii lui verzi ı̂nchis. „Lupta nu s-a ı̂ncheiat ș i nu este doar aici. Intreaga istorie a Siriei a devenit estompată ı̂n amintirile oamenilor. Ei nu ș tiu ce bijuterie este. Ei nu ș tiu dragostea pe care o are această țară . Le datorezi. Ne datorezi , spun eu cu ı̂nverș unare. Iș i trece o mâ nă pe față, apoi ı̂și drese glasul. „Ce zici de vinovă ție?” „Dragostea ta pentru Siria te va conduce. Vina este doar un efect secundar.” Zâ mbesc trist. „Fă ră această iubire, poveș tile tale ș i-ar pierde sensul.” Clipeș te câ teva lacrimi ı̂nainte de a le ș terge cu mâ neca. „Nu pot să cred că o să fac asta”, ș opteș te el. Inima mi se ı̂nmoaie, se rupe. „Kenan. Siria nu este doar ceea ce stă m noi. Este Lama care creș te, ajungâ nd la adolescență ală turi de cei doi frați ai ei mai mari chiar acolo cu ea. Este Yusuf care are cele mai mari

note ș i le spune tuturor despre lă mâ ii din Homs. Tu eș ti, asigurâ ndu-ne că nu uită m niciodată motivul nostru de a lupta. Eș ti tu ș i... Mă opresc, prinzâ ndu-mă ı̂nainte să spun ceva prostesc. Ceva despre o viață de putere . Un mic zâ mbet se instalează ı̂n sfâ rș it pe buzele lui ș i mă simt că roș esc. „Ai dreptate”, ș opteș te el. Oft de uș urare. Ră mâ nem ı̂n genunchi ı̂n pă mâ nt, dă râ mă turile ne sapă ı̂n genunchi, noroiul mâ ngâ indu-ne blugii. Ș i ı̂n acel moment, ı̂nchis de adevă rurile dure cu care trebuie să tră im, cumva viitorul nu se mai simte atâ t de sumbru. Culorile sunt vibrante. — Il voi gă si pe Am mâ ine, spun. „A plecat devreme.” Iș i muș că buza. „Dacă e prea tâ rziu? Ce se ı̂ntâ mplă dacă toate locurile sunt ocupate?” Eu dau din cap. „Banii cumpă ră totul, Kenan. Ș i dacă nu, te voi introduce ilegal pe barcă dacă este ultimul lucru pe care ı̂l fac.” Se uită la mine ș i mă ı̂ntreb dacă am spus prea multe. Dacă sentimentele mele pentru el ı̂mi sunt dezvă luite atâ t de liber pe față, nu trebuie să spun cuvintele. In ochii lui, ceva se schimbă . Nu-ș i netezeș te expresia; mă lasă să vă d iecare gâ nd pe care l-a avut despre mine din ziua ı̂n care ne-am cunoscut. Sunt ı̂n pliul dintre sprâ ncene, ı̂n ridicarea blâ ndă a buzelor, ı̂n dorul din ochi. ı̂mi dresesc glasul. — Ar trebui să te ı̂ntorci la Lama. Am crezut că ar i su icient să rup vraja asupra noastră , dar Kenan zâ mbeș te, aplecâ ndu-se mai aproape, ș i mi se prinde respirația, parfumul de lă mâ i ı̂mi ı̂nvă luie nasul. „Este ı̂n regulă dacă omit să nu te duc acasă astă zi?” Dau din cap. — Dar pot mâ ine? „Da”, respir. Mulțumit de ră spunsul meu, se ridică ș i se ı̂ndreaptă spre spital, dar ı̂nainte de a dispă rea ı̂nă untru, ı̂l ı̂ntreb fă ră să mă gâ ndesc: „Cum de miroș i a lă mâ i tot timpul?” Se opreș te ș i se ı̂ntoarce ı̂ncet, surprins. „Este apa de colonie a lui Baba.”

ESTE IDEEA lui LAYLA DE A FOLOSI LAMII PENTRU A LUPTA RATUL DE MARE câ nd suntem pe barcă . — Desigur, spun eu. „De ce nu m-am gâ ndit la asta?” Ea râ de, aruncâ nd o privire la cele trei seturi de haine ı̂ntre care se hotă ră ș te. „Asta pentru că nu eu sunt cel care experimentează ı̂n lorirea iubirii. Acum, mai mult ca niciodată , se pare, cu Kenan ală turâ ndu-ne.” O ignor ș i trec peste lista de veri icare, conș tient de volumul din buzunarul meu unde se a lă desenul lui Kenan. O haină grea. Paș aport ș i certi icat ș colar. La ı̂nceputul ră scoalei, am ı̂nceput să -mi port paș aportul peste tot ı̂n caz că s-ar ı̂ntâ mpla ceva sau ar trebui să fugim ı̂n ultima secundă . Numă r celelalte necesită ți. Opt conserve de ton ș i trei conserve de fasole. O fâ ș ie de Panadol. Câ teva bandaje. Patru sticle de apă . „Nu trebuie să spui nimic ca să ș tiu eu.” Layla se ı̂ndreaptă pe canapea după ce ı̂n cele din urmă s-a stabilit pe o rochie bleumarin ș i ciorapi groș i de lâ nă . „Nu ai putut niciodată să -mi ascunzi secrete. Avantajele de a te cunoaș te toată viața.” Degetele mele se strâ ng peste dolarii bine rostogoliți, ı̂n timp ce corpul fragil ș i ı̂nsâ ngerat al lui Samar fulgeră ı̂n fața ochilor mei. Imi poruncesc să nu vomit, deș i nu am mâ ncat mai mult de cinci linguri de supă de linte. „Mai lipseș te ceva?” Intreb ș i mă concentrez pe faptul că Kenan va i cu mine pe acea barcă . Ea oftă ș i dă din cap spre un stick USB care stă lâ ngă mine pe podea. o ridic. „Are fotogra iile noastre de familie. Il vom avea pe Hamza cu noi acolo. Ș i pă rinții noș tri de asemenea.” Un nod mi se ı̂n ige ı̂n gâ t. „Câ nd ai fă cut asta?” Ea scutură din cap. „Hamza a fă cut-o. Prima să ptă mâ nă a revoluției.” Imi apă s o mâ nă pe gură ș i mă uit ı̂n altă parte, cu lacrimile ardâ ndu-mi ochii. Ce îți fac, Hamza? „Ș tia că asta se va ı̂ntâ mpla”, ș opteș te Layla. „Sau cel puțin, bă nuia el.” „El a fost ı̂ntotdeauna cel deș tept”, ı̂i ș optesc ı̂napoi. Mă uit la Layla. Lacrimile ı̂i ı̂mpodobesc ochii ca niș te sa ire. Ea ı̂și ı̂ntinde mâ inile ș i eu le iau.

„Alhamdulillah”, spune ea. „Orice s-ar ı̂ntâ mpla cu noi, cu el, mă voi agă ța de credința noastră .” Dau din cap, cu gâ tul alunecat de secrete ș i regrete.

A doua zi dimineață, de ı̂ndată ce intru ı̂n spital, merg direct spre Am. Stă ı̂n atriumul principal ș i se uită pe fereastră . „Sunt”, spun eu, iar privirea lui se ı̂ndreaptă spre mine. „Salama.” Scot o tabletă Panadol ș i i-o arunc ı̂n mâ nă . „Am nevoie de un loc pentru ı̂ncă o persoană .” Se uită la mine cu neı̂ncredere. „Ș i să ptă mâ na viitoare va mai i unul. Ș i ı̂ncă una ș i alta.” „Nu”, am forțat să ies. "Doar acesta." El lutură tableta ı̂n fața mea. — Ai doar atâ t de multă pâ rghie, Salama. Panadol nu va i su icient pentru o reducere.” „Imi iei deja aurul!” El ridică pe jumă tate din umeri ș i aruncă mucul de țigară la pă mâ nt ı̂nainte de a-l ș lefui sub că lcâ iul cizmei. "Insu icient. Ce este mai important? Aur sau viața unei persoane?” Vreau să mă batjocoresc, să -l lovesc peste față pentru ipocrizia care ı̂i acoperă limba. In schimb, mormă i: „Un inel”. El se gâ ndeș te. "Amenda." Sunetul ı̂ndepă rtat al unei pră buș iri ne face pe amâ ndoi să tresă m, dar clipa trece ș i afară , câ teva pă să ri se ı̂ndreaptă spre cerul pă tat de nori. Mă lă ută resc cu o țigară . Câ nd se uită din nou la mine, parcă m-ar vedea pentru prima dată . "Ce?" spun defensiv, ı̂ncruciș ându-mi brațele. „Ai fost mereu aș a” – ı̂mi face un gest – „gol? In mod conș tient, mă bat cu hijab-ul meu, tră gâ nd de el celă lalt umă r al meu. Sunt sigur că l-ar ı̂ncâ nta să ș tie că vinovă ția pentru ceea ce am fă cut m-a transformat ı̂n piele ș i os. Dar ı̂nainte să pot ră spunde, doctorul Ziad ı̂mi strigă numele ș i mă ı̂ntorc să -l vă d fă câ ndu-mi cu mâ na, cu o privire frenetică ı̂n ochi. Mă gră besc spre el, cu inima bă tâ ndu-mi să lbatic ı̂n gâ t. „Domnule doctor, ce este?” ı̂ntreb, iar el se uită repede ı̂n jur ı̂nainte de a mă conduce ı̂ntr-un colț al atriumului. „Ai auzit ce s-a ı̂ntâ mplat ieri ı̂n Karam el-Zeitoun?” Vocea lui este tă cută , o sugrumare de durere. Mi se usucă gura ș i scutur din cap. „Armata... se mă soară ...” Se opreș te, durerea ı̂i stră luceș te ochii ș i inspiră adâ nc ı̂nainte de a continua. „Femei ș i copii cu gâ tul tă iat. Nimeni nu a mai ră mas ı̂n viață. Nici o singură ı̂mpuș că tură . Copiii... au fost... El ı̂și pierde din nou calmul, ochii ı̂i stră lucesc, iar ai mei ard de

lacrimi. „Au fost loviți cu obiecte contondente, iar o fată a fost grav mutilată . Cartierele de lâ ngă ei au auzit țipetele. Armata Siriană Liberă mi-a con irmat-o tocmai acum”. Stomacul mi se ı̂nvâ rte ș i reuș esc să ș optesc: „Ce... suntem urmă torii, nu-i aș a?” Iș i trece o mâ nă prin pă r ș i ı̂și ı̂ndreaptă spatele, toate urmele de groază dispă râ ndu-i din expresie. El este medicul nostru ș ef – de la el ne luă m puterea. Dacă se pră buș eș te, că dem cu toții. „FSA a reuș it să obțină informații vitale despre un atac plani icat ı̂n apropiere pentru această dimineață ș i au avertizat toate spitalele. Este mai ră u decâ t orice am avut.” „Mai ră u decâ t rachetele?” intreb, incapabil sa-mi imaginez ce altceva ar putea folosi. Dă din cap ș i observ că vasele din ochi sunt mai pronunțate – mai roș ii. "Precum ce?" Respiră adâ nc care se pierde undeva ı̂n plă mâ ni. „Atacuri care ı̂ncalcă Convenția de la Geneva”. mă ı̂ncruntă . „Deci, tot ce au fă cut pâ nă acum este legal?” "Nu, desigur că nu!" exclamă el frecâ ndu-se la ochi, iar mâ inile ı̂i tremură . „Dar acesta este un tabu.” Transpirația ı̂i stră luceș te pe frunte. "Ce vrei sa spui?" Vocea ı̂mi iese sugrumată . „S-ar putea să nu se ı̂ntâ mple”, spune el, dar pot auzi minciuna ı̂n tonul lui. „Domnule doctor, acesta este regimul despre care vorbim. Dacă vor, ar putea arunca o arme nucleare asupra noastră .” Râ d fă ră umor ș i ı̂mi apă s o mâ nă pe frunte. Gardenii. Atenuează depresia și anxietatea și stresul. Gardenii. Gardenii. Gardenii. Ochii lui zboară de la uș i la mine ș i ı̂napoi. „Salama, te consider iica mea. Deci, te rog, nu fugi de la spital dacă se ı̂ntâ mplă asta. Niciunul dintre noi nu este pregă tit să facă față, dar vom i bine .” „Dacă ce se ı̂ntâ mplă ?” Aproape strig. „Ce ți-a spus Armata Siriană Liberă ?” Dar nu trebuie să -mi spună . Un țipă t sfâ ș ie aerul ș i mă ı̂ntorc, ș ocat. Nu am auzit niciodată un țipă t ca ă sta ı̂n viața mea. Uș ile se deschid pentru o hoardă de victime care roiesc, dar nu vă d nicio ră nire. "Ce se ı̂ntâ mplă ?" țip, ı̂ncercâ nd să ı̂nțeleg. Zeci de victime pe targi sau la sol convulsează ca ș i cum cineva i-ar i electrocutat. Adolescenți cu capetele ı̂ntinse pe spate, cu brațele ș i picioarele tremurâ nd incontrolabil. Copii mici cu spumă la gură , privind ı̂n sus, ı̂ncercâ nd să dea sens la ceea ce li se ı̂ntâ mplă . Picioarele mele sunt ı̂nră dă cinate ı̂n pă mâ nt. Nu ș tiu ce se ı̂ntâ mplă . Nu ı̂nțeleg.

„Atac chimic”, ı̂l aud pe dr. Ziad spunâ nd. „In sfâ rș it au folosit sarin”.

MAINILE MEU ZBURA LA GURA IMPRATOATE . M Y MIND se ı̂ntreabă printr-o listă de medicamente, o listă cu orice pentru a combate sarinul, dar eu sunt scurt. Nimeni nu este pregă tit vreodată pentru un atac chimic. „Cum... cum naiba tratez asta?” intreb cu unghiile in gat. „Atropină ”, strigă el, astfel ı̂ncâ t restul personalului să poată auzi, ı̂n timp ce se ı̂ndreaptă spre victime. „Diazepam pentru convulsii.” Se uită ı̂napoi ș i mă vede ı̂nră dă cinată la fața locului. „ Salama! ” spune el tă ios. „Trebuie să acționă m acum! Vor muri ı̂n câ teva minute, ı̂nțelegi? O cantitate incredibil de mică de sarin este su icientă pentru a ucide un bă rbat adult. Aceș tia sunt copii. Merge! ” Mintea mea se activează ș i toată frica se opreș te, cu excepția celei care ı̂mi va motiva picioarele să alerge ș i mâ inile să lucreze. Nour ı̂mi aruncă o mâ nă de seringi cu atropină ı̂n brațe ș i fac o pauză pentru asta. Nu avem ce să ne protejă m ı̂mpotriva agenților nervoș i gazoș i din pacienți, aș a că mă nuș ile vor trebui să facă . Evaluez cine trebuie ı̂ngrijit mai ı̂ntâ i. Cu câ t au inspirat mai mult, cu atâ t au mai puțin timp. Mă nă pustesc spre un bă iat ı̂ntins pe pă mâ nt, tremurâ nd violent ș i ı̂i ı̂mping mama plâ ngă toare ı̂ntr-o parte. Nu am timp să explic nimic ı̂n timp ce ı̂i ı̂nfund acul ı̂n venă , rugâ ndu-mă tot timpul. Nici mă car nu veri ic să vă d dacă ră spunde. Timpul este un lux pe care nu ne putem permite acum. Imediat ce ma trezesc pentru un alt pacient, Nour imi ia locul si imi face RCP. O altă fată cu lacrimi curgâ nd pe față ș i spumă la gură se uită la mine fă ră să privească ș i mă tem că am pierdut-o. Injecțiile intravenoase funcționează rapid , continui să câ nt ı̂n creier. Pulsul ei este slab, iar ochii ei sunt fante. Respirația ı̂mi strâ nge ı̂n gâ t. Incerc să nu mă uit ı̂n ochii ei ı̂n timp ce o apuc de cot ș i ı̂mping teș irea seringii ı̂n vena ei cubitală mediană . Trec la urmă toarea victimă . Ultimele cuvinte ale micuțului Ahmad ı̂mi ră sună ı̂n urechi tot timpul ș i ı̂i simt fantoma privindu-mă miș câ ndu-mă prea ı̂ncet pentru a salva pe cineva. Ochii lui ard ca niș te monede ierbinți ı̂n ceafă , neră bdă toare cu mâ inile mele lenețe care nu injectează antidotul su icient de repede. Îi voi spune lui Dumnezeu totul. Pierd socoteala câ te nu pot salva. Ochii lor negri, ca o noapte fă ră stele, o expresie ı̂nghețată de frică ș i confuzie ı̂nscrisă pentru totdeauna pe

fețele lor. Imi dau seama că tremur câ nd mâ inile mele se strâ ng neputincioase de umerii fragili ai unei tinere, ı̂ncercâ nd să -i scuture viața ı̂napoi. „ Nu ”, spun eu printre dinți strâ nș i. "Te rog nu muri!" Respirația ei nu-i aburi masca de respirație ș i se uită fă ră viață la mine. Mirosul de ı̂nă lbitor ı̂mi arde nă rile. Clor. Nu foloseau doar sarin. La dracu. La dracu. La dracu. Urmă toarele corpuri pe care le ating mâ inile mele sunt moarte. Nimeni nu este ı̂n viață. am ı̂ntâ rziat. Erau chiar acolo ș i nu am putut ajunge la ei la timp. Mă ridic ı̂ncet pâ nă la picioarele tremurâ nde ș i mă uit la catastrofa de jur ı̂mprejur. Corpuri peste trupuri mă ı̂nconjoară , iar eu stau ı̂n centru, uitâ ndu-mă cum mă judecă . Mâ inile mele sunt crude ș i roș ii din cauza gazului care acoperă victimele. Aceeaș i poveste se repetă cu personaje diferite, dar inalul este ı̂ntotdeauna acelaș i. Ș i totuș i, ı̂n ciuda faptului că ș tii, durerea este mare. Mai mare decâ t pot suporta. Totul se derulează ı̂n fața mea cu ı̂ncetinitorul. Mă uit la copii mici apucâ ndu-ș i pă rțile laterale ale protectorilor, urlâ nd de suferință. Vă d familii ı̂ntregi ı̂ntinse una lâ ngă alta, ținâ ndu-se de mâ nă , sperâ nd că atunci câ nd vor urca la Rai vor i ı̂ncă ı̂mpletite. Merg ı̂ncet, ı̂ndreptâ ndu-mi ochii spre uș a de ieș ire. Am nevoie de aer. Trebuie să respir ceva care nu este clor. „Salama!” Nour mă apucă de braț ı̂nainte să deschid uș a din față. "Ce faci?" — Afară , ră spund eu. Sarinul de la tratarea pacienților s-a absorbit ı̂n sfâ rș it ı̂n pielea mea ș i ı̂ncepe să -mi ı̂nchidă gâ tul. Doamne, arde. „Nu fă ră asta nu eș ti.” Imi ı̂mpinge o mască chirurgicală ı̂n mâ ini. „Nu va face mare lucru, dar va ajuta.” Nu va face nimic. Dar de unde să știm? Nu eram pregătiți pentru un atac chimic. Sunt medicii normali pregătiți pentru asta? Mă pră buș esc pe treptele spitalului, tremurâ nd din cap pâ nă ı̂n picioare. Au trecut deja ore fă ră ca eu să bag ı̂n seamă ș i acum este după -amiaza tâ rziu. Moartea ı̂i fură secundele S.U.A. Oxigenul se strecoară ı̂ncet ı̂napoi ı̂n plă mâ nii mei ș i ı̂n sfâ rș it ı̂ncep să -mi amintesc de familia mea. „Layla!” Mă ridic, privind ı̂n direcția casei noastre. E ı̂n siguranță. Ș tiu că este. Pentru că niciuna dintre victime nu era din cartierul nostru, care se a lă la cincisprezece minute de mers pe jos de spital. Sarinul nu a ajuns la spital, ceea ce ı̂nseamnă că nu a ajuns nici acasă la mine. Urmă torul meu gâ nd ține de Kenan ș i de frații lui. Stomacul meu se ră suceș te pe sine de groază . Habar n-am dacă a venit astă zi. Doamne, te rog nu lasa cartierul lui sa ie afectat. Imi dau jos masca, mă joc cu ea ș i mă plimb ı̂n jur, ı̂ncercâ nd să evoc gâ nduri raționale.

Dacă ar i fost afectați, ar i fost aduși aici. Dar... ce se întâmplă dacă au murit imediat ce au inhalat gazul? Oh Doamne. Oh Doamne! Inspir adâ nc ș i decid că ar trebui să plec chiar acum, să o veri ic pe Layla ș i apoi să mă ı̂ndrept imediat spre casa lui Kenan pentru a mă asigura că totul este bine. „Salama!” strigă o voce ı̂n spatele meu ș i mă ı̂ntorc să -l vă d pe Kenan stâ nd ı̂n fața uș ilor spitalului, ținâ ndu-ș i o câ rpă improvizată pe față. In viață. El eliberează o respirație adâ ncă pe care o simt ı̂n su letul meu. Genunchii ı̂mi slă besc de uș urare ș i mă pră buș esc pe trepte. „Salama!” strigă el din nou, gră bindu-se spre mine. "Esti in regula? Doamne, te rog spune-mi că eș ti.” Se ghemuieș te lâ ngă mine, scoțând câ rpa din gură , iar eu ı̂mi umplu ochii cu el. Ochii lui verzi stră lucitori, chipul lui frumos ș i sincer. „Sunt bine”, ș optesc eu. "Tu esti? Lama? Yusuf?” El dă repede din cap, mâ inile lui plutind lâ ngă capul meu, ı̂ntă rindu-se ı̂nainte de a le lua ı̂napoi. Totuș i, le simt că ldura, sâ ngele curgâ ndu-i prin vene. „Atacul nu a fost... nu a fost aproape de locul ı̂n care ne a lă m, dar a trebuit să vin aici ca să mă asigur că eș ti ı̂n viață”, spune el ș i, de parcă energia i-ar i fost absorbită brusc, el toți, ı̂n afară de se pră buș eș te lâ ngă mine. Miroase a fum ș i ră mă ș ițe de gaz ș i lă mâ i. Picioarele ı̂mi tremură de oboseală , mă dor brațele ș i tot ce vreau este să stau aici, pe aceste trepte ciobite ș i să dorm pentru totdeauna. Vocile slabe ale ră niților se scurg prin cră pă turile pereților spitalului ș i ı̂nchid ochii, incapabil să le rețin durerea ı̂n inima mea, fă ră să mă plic ı̂n mine ș i să plâ ng de moarte. De ce? De ce nu ne ajuta nimeni? De ce suntem lă sați să murim? Cum poate i lumea atât de crudă ? Imi ı̂mbră țiș ez genunchii, sprijinindu-mi capul ı̂ntre brațe. „Sunt epuizat”, ș optesc eu. „Ș i eu”, ră spunde Kenan. Eu dau din cap. "Nu. Sunt epuizat de toate astea. Sunt epuizată , ne sufocă m ș i nimeni nu dă nici cel mai mic dracu. Sunt epuizată , nu suntem nici mă car un gâ nd ulterior. Sunt epuizat că nici mă car nu putem avea drepturi fundamentale ale omului. Sunt epuizat , Kenan.” Ii simt ochii ațintiți asupra mea, dar câ nd ridic capul, mă uit la orizontul cerului care se uită prin clă dirile demolate. La albastru ș i gri. „Ș i eu sunt supă rat”, continui. Ș i ı̂mi dau seama că furia a fost mereu acolo, crescâ nd ı̂ncet ș i sigur. A ı̂nceput cu mult timp ı̂n urmă , câ nd m-am nă scut sub degetul mare al unei dictaturi care a continuat să exercite presiune pâ nă mi s-au fracturat oasele. S-a aprins ı̂ntr-o lacă ră mică câ nd Eu ș i mama ne-am ținut de mâ nă ș i ne-am rugat ı̂n timp ce vocile guturale ale protestatarilor ricochetau de pe pereții bucă tă riei noastre. S-a fuzionat cu oasele mele, lă că rile ei lingâ ndu-mi miocardul, lă sâ nd celule degradate ı̂n urma lui, câ nd Baba ș i Hamza au fost luați. A construit ș i a

construit ș i a construit cu iecare trup aș ezat ı̂n fața mea. Ș i acum, este un foc puternic care trosneș te de-a lungul sistemului nervos. „Mâ ine e aniversarea revoluției”, spun eu, iar Kenan se schimbă . "Vreau să merg." Cele patru cuvinte ı̂mi cad de pe buze ș i aș tept ca sentimentul familiar de groază să mă smulgă , acrindu-mi dorința. Dar nu se ı̂ntâ mplă . Nu. Este su icient . Khawf ı̂mi apare ı̂n coada ochilor, dar refuz să mă uit ı̂n direcția lui, ș tiind că nu voi gă si sprijin acolo. Aceasta este alegerea mea, nu una guvernată de el. In schimb, arunc o privire că tre Kenan, ai că rui ochi sunt plini de emoție. "Esti sigur?" ı̂ntreabă el, iar eu aproape zâ mbesc. Dau din cap. Această decizie ı̂mi limpezeș te mintea. Vreau ca vocea mea să se ală ture poporului meu. Vreau să -mi câ nt durerile departe. Vreau să -i plâ ng pe martirii noș tri. Aceasta poate i ultima dată câ nd mă voi simți ca ș i cum aș i o parte din Siria ı̂nainte ca barca să mă alunge. Nu mai vreau această frică . Kenan se ridică , privind ı̂n altă parte, apoi spune pe un ton destul de dur: „Ai numit-o revoluție”. Mă uit la panto ii mei. „Ei bine... asta este.” Se agită cu mâ neca jachetei ı̂nainte de a se ı̂ntoarce spre mine. "Lasa-ma sa te duc acasa." ridic privirea. „Frații tă i?” "Aveți ı̂ncredere ı̂n mine. Nu m-aș oferi dacă nu aș i sigur că sunt ı̂n regulă ”, spune el. „Insh'Allah.” — Atunci, lasă -mă să -mi iau geanta. Mă ridic ș i mă ı̂ndrept spre uș i, dar mâ na ı̂mi strâ nge mâ nerul strâ ns, muș chii mă ı̂ngheață. Furia este acolo, dar nu a ș ters greutatea pe care morții o lasă pe umerii mei. „O să -l primesc. Este ı̂n magazie, nu? spune Kenan ı̂ncet. Dau din cap. Câ nd deschide uș a pentru a se strecura ı̂nă untru, tusea ș i strigă tele blâ nde ale ră niților ı̂mi fac gâ tul să -mi strâ ngă ı̂nainte ca uș a să se ı̂nchidă , mutâ ndu-le. Intoarcerea noastră este plină de tă cere ș i ı̂mi permit să mă uit la el, observâ nd felul ı̂n care umerii ı̂i sunt pră buș iți. Simt o furtună nă vă lindu-i ș i ı̂n mintea lui. Ceea ce a vă zut astă zi ı̂i distruge rapid hotă râ rea de a pleca. Dar trebuie să ș tie că ı̂n această ecuație nu există un ră spuns corect. Plecarea este cel mai mic dintre cele două rele. Lumea exterioară nu este ı̂n siguranță pentru ca frații să i să se aventureze singuri, iar Kenan ar i distrus dacă li s-ar ı̂ntâ mpla ceva. Dar trebuie să ș tiu – trebuie să mai aud cuvintele ı̂ncă o dată . Câ nd ajungem la uș a mea din față, el ı̂și sprijină capul de peretele ciuruit de gloanțe. — Incă vii cu noi, nu? ș optesc, iar el se uită la mine. „Da”, spune el ı̂ncet.

Se ı̂mpinge, ı̂și trece o mâ nă prin pă r. Există o privire sticloasă ı̂n ochii lui ș i dă cu piciorul ı̂ntr-o pietricică ră tă cită . Se ı̂ndepă rtează , ciocă nind jalnic ı̂mpotriva unor resturi. „Eu doar...” ı̂ncepe el, su lâ nd cu forță. „Salama, mă simt atâ t de neajutorat. Ii las ı̂n urmă . Ș i după ce s-a ı̂ntâ mplat astă zi?” Durerea ı̂i arde ı̂n ochi. „Siria are nevoie de mine ș i o abandonez.” Eu dau din cap. "Nu nu eș ti. Ce poporul nostru fac aici protestele? E frumos ș i foarte necesar, dar a cui te schimbi aici? Poți face atât de multe din exterior. Puteți ajunge izic la persoanele care lasă comentarii la videoclipurile dvs. Cu talentul tă u de a țese poveș ti, avem nevoie de vocea ta pentru a-i ampli ica pe cei de aici. Aș a lupți .” Se holbează la mine, cu un fard de obraz roz pă truns pe obraji. „Ș i ne vom ı̂ntoarce”, spun eu, cu vocea tremurâ ndă . „Insh'Allah, ne vom ı̂ntoarce acasă . Vom planta noi lă mâ i. Ne vom reconstrui oraș ele ș i vom i liberi.” Mă ı̂ntorc să privesc la apusul muribund ș i apoi la albastrul crepuscular care mă nâ ncă lumina. Noaptea se apropie repede, dar ș tiu că nu este veș nică . Această pă tură de ı̂ntuneric nu este pentru totdeauna noastră . Ră ul lor nu este pentru totdeauna. Nu atâ ta timp câ t avem credința ș i istoria Siriei să curgă ı̂n vene. „Salama”, ș opteș te Kenan. Felul ı̂n care mă priveș te face ca aerul să dispară din alveolele mele. Este o privire despre care am citit doar ı̂n că rți ș i am vă zut-o ı̂n ilme. Niciodată una pe care am crezut că o voi experimenta ı̂n viața reală ș i cu siguranță nu ı̂n aceste circumstanțe. Se apropie, cu degetele atingâ nd marginea halatului meu de laborator ș i totul ră mâ ne nemiș cat. Frunzele moarte dansâ nd lâ ngă picioarele noastre, briza rece, ciripitul pă să rilor. Tot. Chiar ș i mintea mea. Inima mea migrează din poziția ei ı̂n cavitatea toracică pâ nă la esofag ș i mă uit la degetele lui lungi care ı̂mi apucă partea de sus a buzunarelor. "Ai dreptate. Ne vom ı̂ntoarce, ș opteș te el ș i ı̂ndră znesc să ridic privirea. Sunt intoxicat de felul ı̂n care se uită la mine. Atâ t de aproape, atâ t de amabil, atâ t de frumos. O nouă nevoie se ridică ı̂n mine să -i ating obrajii, să -l apropii ș i să -i simt miriș tea sub mâ inile mele. Pentru a uita doar această durere. Ochii lui de smarald coboară pe buzele mele pentru câ teva secunde, apoi ı̂și ı̂ndepă rtează privirea. „Salam”, ș opteș te el ș i apoi a plecat. Viața se ı̂ntoarce ı̂n lume, frunzele foș nesc. Ș i am ră mas tâ njind după mai mult.

„Deci pleci?” ı̂ntreabă Layla ı̂ncet, iar eu ı̂mi sprijin capul de umă rul ei, cu brațul legat de al ei. Nu ne-am miș cat din locul ă sta de pe canapea de

câ nd am venit acasă , membrele ı̂ncă tremurâ nd din cauza terorii de astă zi. — Crezi că nu ar trebui? Ea scutură din cap. "Deloc. Acesta este drumul tă u ı̂n viață, Salama. In plus, eș ti sora lui Hamza, nu mă mir. Dar ce te-a determinat să mergi?” Ii strâ ng brațul, muș câ ndu-mi buza. „Mi-a fost frică atâ t de mult timp. Bineı̂nțeles că ură sc regimul, dar o parte din mine – o parte laș ă – s-a gâ ndit că poate dacă nu mă duc la proteste ș i, Doamne fereș te, armata câ ș tigă ı̂nainte să ne urcă m pe barcă , nu aș i torturat. . Că i-ar lă sa pe Baba ș i Hamza să iasă . Dar acum... Baba a murit ș i Hamza... Mă opresc. „O parte din mine ș i-a dorit ca lucrurile să revină la cum erau. Inapoi la a tră i ı̂n frică . Ș i urăsc acele gâ nduri.” Imi ridic capul ca să vă d simpatia ı̂n ochii lui Layla. „Mă simt ca un ipocrit.” „Salama, e uman să te simți speriat. Ș i nu eș ti un ipocrit.” „Sper,” ș optesc. „Aș despica o venă pentru Siria. Dacă sâ ngele meu ar putea să o salveze. Dacă moartea mea le-ar aduce poporului nostru dreptate, nu aș face... nu există nicio ı̂ndoială despre asta.” "Ș tiu." Imi inchid ochii. „Acesta este cel mai aproape de a i – este modul meu de a-mi cere iertare pentru plecare.” Layla ı̂și sprijină obrazul deasupra capului meu. "Ș tiu." După câ teva momente de tă cere, spun: „Nu ș tiu ce se va ı̂ntâ mpla mâ ine. Dar dacă nu... dacă ... te rog să -l gă sesc pe Am. Urcă -te pe barca aceea. Tră ieș te pentru mine ș i Hamza. Creș te copilul Salama.” Mă las pe spate ș i o apuc ı̂nverș unat de ambele mâ ini. "Promite-mi." Ea inspiră adâ nc, ı̂ntă rindu-se. „Doar dacă promiți că vei face totul pentru a nu muri. Te vei ı̂ntoarce la mine, insh'Allah.” Vocea ei devine moale — prea blâ ndă . „Salama, te rog. Nu i un martir. Luptă pentru a ră mâ ne ı̂n viață.” Cuvintele ei cad ca niș te pietre pe fundul unui lac, iar fundul ochilor ı̂mi arde. "Iți promit." Mâ inile ei se slă besc ı̂n strâ nsoarea mea. „Atunci promit ș i eu.”

Khawf mă aș teaptă lâ ngă fereastră câ nd ı̂nchid uș a dormitorului. „Aceasta este o greș eală ”, spune el. Pare exasperat de mine. „Eș ti atâ t de aproape de a pleca. De ce te-ai pune ı̂n pericol?” Oft ș i mă aș ez pe pat. „Ș tiu că vrei să nu fac probleme. Dar nică ieri nu este sigur ı̂n Siria. Aș putea i bombardat chiar acum.” Stă ı̂n fața mea, cu brațele ı̂ncruciș ate. „Eș ti un prost dacă crezi că nu vor concentra tot ce au asupra protestelor de mâ ine.” Dau din cap. "Ai dreptate. Ș i nu-mi vei da pace tot timpul. Deci hai să facem o ı̂nțelegere.” Iș i ı̂ndreptă spatele. Nu emană o aură teri iantă , ci doar interes.

Imi scot bă rbia afară . „Arată -mi cel mai ră u scenariu.” El râ de. "Mai vino?" „Ară tați-mi cel mai ră u rezultat posibil. Mi-ai ară tat trecutul. Arată -mi viitorul. Arată -mi durerea Laylei. Dacă sunt ı̂n stare să mă descurc, mă vei lă sa ı̂n pace toată noaptea. Nu mă vei amenința.” Iș i ı̂nclină capul ı̂ntr-o parte, cu ochii stră lucind. „Ară tați-vă arestarea. Kenan torturat. Frații lui au fost uciș i. Totul care să te descurajeze să pleci mâ ine? Transpirația rece ı̂mi izbucneș te pe frunte. "Da." Mă studiază un minut, apoi ridică degetele. „Nu mă ı̂nvinovă ți dacă te lasă distrus. S-ar putea să ie halucinații acum, Salama. Se aplecă , apropiindu-ș i fața de mine. „Dar sunt posibilită ți foarte reale.” Mâ inile ı̂mi tremură ș i le ı̂ncruciș ez ı̂n pumni. „Fă -o”, spun eu, cu vocea tremurâ ndă . Zâ mbeș te ș i pocneș te din degete.

TRECE IN VRUJAT , GAJTUL ı̂mi arde de gust de bilă . N-am adormit nici mă car cu ochiul, iar capul meu simte ca plumb după ce a fă cut Khawf ieri. Imi frec ochii, stingâ nd ț ipetele chinuite care ı̂ncă ı̂mi sună ı̂n minte. Mă dor muș chii extraoculari de câ t de mult am plâ ns ieri, dar ră mâ n ferm. „Ai totul ı̂mpachetat?” Mă ı̂ntreabă Am câ nd ı̂i dau tableta lui Panadol. „Nimic prea greu. Este o barcă pentru refugiați, nu o navă de croazieră .” — Ș tiu, muș c ı̂napoi. Mă uit la pacienții mei ı̂mpră ș tiați peste tot; Le vă d ochii roș ii, le aud tusea zguduitoare de coaste. „Cum vom trece de granițele militare?” El aruncă o privire laterală , asigurâ ndu-se că nu suntem la ı̂ndemâ nă . „Cunosc gardienii staționați acolo. Unii vor să facă bani. Nu e nicio piele de pe spate să te lase să treci pentru prețul corect.” Dezgustul lasă pe limba mea un gust mai ră u decâ t bila. Ridic din umeri. — Sunt afaceri, Salama. pufnesc. „Spune-i cum vrei, dar nu mă minți.” In timpul pauzei, mă retrag ı̂n depozit, citesc etichetele de pe medicamente pentru a mă ajuta să mă calmez. „Hei”, ı̂l aud pe Kenan spunâ nd din prag. Inima ı̂mi bate o bă taie ș i alung imaginea lui bă tut, sâ ngele curgâ nd din orbitele lui. "Hei." "Pot să mă ală tur?" Se joacă cu tivul puloverului. Fața lui este că rnită , pă rul dezordonat ș i pare că nici nu a dormit. Greutatea deciziei sale de a pleca trebuie să i avut un impact asupra lui. „Sigur”, spun eu ș i fac semn cu mâ na că tre spațiul gol din fața mea. „Ce mai face Lama?” Se aș ează ș i se sprijină pe spate de unul dintre dulapuri. „Este mult mai bună . Alhamdulillah. Bă tă ile inimii ei sunt normale – am numă rat-o singur. Ne asigură m că ea bea multă apă . Yusuf respiră mai uș or acum că este.” Iș i ı̂ntinde degetele ș i după o bă taie a inimii spune: „Cam ı̂n seara asta. Trebuie să -mi promiți ceva.” "Ce?" "Vom i impreuna. Dar dacă mi s-ar ı̂ntâ mpla ceva, te salvezi. Dacă mă vezi că sunt tâ râ t, fugi. Ințeles?” Nu. Nu-mi place asta. „Kenan...”

Expresia lui este aprigă . „Salama, ı̂mi promiți asta.” Câ nd nu spun nimic, el repetă mai ferm. „Salama.” „Bine”, ș optesc eu, ură sc chiar ș i să mă gâ ndesc la asta. „Voi... Mă voi asigura că frații tă i ı̂l gă sesc pe unchiul tă u dacă ...” Tac. Nici nu pot spune. „Ș i dacă mi se ı̂ntâ mplă ceva, te rog să ai grijă de Layla.” "Eu voi." Isi sparge degetele. „I-am spus lui Yusuf unde locuieș te Layla, ı̂n cazul ı̂n care amâ ndoi...” Ș i cuvintele lui se sting ș i ele. "Dreapta." Ochii lui mă studiază ș i mă lupt cu dorința de a-mi acoperi fața. In schimb, ı̂mi dresesc glasul ș i iau o cutie de medicamente. "Ce-i asta?" el intreaba. „Preferatul meu”, ră spund, fericit să mă concentrez pe altceva decâ t pe felul ı̂n care mă priveș te. „Epinefrină . Medicamentul magic al inimii. Salvează atâ t de multe vieți.” „Cum se dă ?” ı̂ntreabă el, cu vocea joasă , ș i simt că s-ar putea să am nevoie ș i eu de o inhalare. „Direct la inimă . Dar nu contează cu adevă rat. Este intravenos ș i funcționează instantaneu.” El dă din cap, dar nu se opreș te cu privirea, iar eu ı̂ncep să mă ı̂ntreb dacă am ceva pe fața mea. „Hm, este...” „Cum de ochii tă i stră lucesc mereu atâ t de puternic?” ı̂ntrerupe el. "Ce?" Râ d. „Câ nd te-am cunoscut prima dată , am crezut că este un truc al luminii. Dar asta nu este. Acest depozit are o iluminare oribilă ș i ı̂ncă arată ca miere topită .” Mi se prinde respirația ı̂n gâ t. Fața lui devine roș ie ș i el ı̂ntrerupe privirea, privind spre uș ă. „Imi pare ră u”, se bâ lbâ ie el. „Nu am vrut să iu atâ t de neră bdă tor.” — E ı̂n regulă , ș optesc eu, fră mâ ntâ ndu-mă cu cutia de epinefrină . Pe mine? Ochi frumosi? Nu l-am mai auzit de ceva vreme. Vocile plutesc prin uș a deschisă . „L-au ucis. Omul cu tranda iri.” „Ghiath Matar?” spune o bă trâ nă , ș ocată . "Da. Tot ce a fă cut a fost să dea lori militarilor. Soția lui este ı̂nsă rcinată cu iul lor. Este chiar aici pe Facebook. A fost torturat pâ nă la moarte.” Cutia cu epinefrină ı̂mi alunecă de pe degete ș i cade la pă mâ nt cu o bufnitură . Kenan ı̂nchide ochii, iar tră să turile lui devin dureroase de durere. Câ nd ı̂n sfâ rș it le deschide, stă ı̂n picioare ș i se opreș te la uș ă. „Ne ı̂ntâ lnim la brută ria Al-Ameer, bine?” Dau din cap ș i el pleacă . Inima mea revine să bată normal, dar tristețea izbucneș te ı̂n lacrimi. Imi ı̂nclin capul pe spate ș i respir adâ nc. „Te gâ ndeș ti să dai ı̂napoi?” ı̂ntreabă Khawf, apă râ nd ı̂n fața mea. „Nu”, ș optesc, iar vocea ı̂mi tremură . Nu din cauza terorii de data asta. "Ii ură sc."

„Ș tiu”, ră spunde Khawf cu amabilitate. „Ș i trebuie să spun că este o privire minunată asupra ta.” El face o pauză . „Ceea ce ți-am ară tat aseară , Salama... toate aceste scenarii ar putea deveni realitate.” Doare să ı̂nghit, dar dorința mea de a i mai puternică decâ t ororile cu care mă confrunt depă ș eș te cu mult orice altceva. Imi stabileș te inima. „Nu pot să spun că voi i ı̂ncâ ntat dacă mergi astă zi. Deci eș ti absolut pregă tit să faci față acestor consecințe?” dau ı̂ncet din cap. „Acesta este prețul unui viitor cu libertate, Khawf. Este un preț pe care Hamza ı̂l plă teș te ı̂n iecare zi. Dar eu sunt sirian. Acesta este pă mâ ntul meu ș i, la fel ca lă mâ ii care cresc aici de secole, sâ ngele vă rsat nu ne va opri. Am credința mea ı̂n Dumnezeu. El mă va proteja. Am fost alimentat cu forța de opresiune, dar nu-i voi mai ı̂nghiți gustul amar. Indiferent de situatie."

PARUL MICI DE PE SPATEA GATULUI MI SE RIDA ı̂n aș teptare, ı̂n timp ce ı̂mi fac drum printre oamenii care se gră besc spre locul protestului de astă zi. Piața Libertă ții. Luna pluteș te deasupra, ară tâ ndu-ne drumul cu atingerea lui blâ ndă . In combinație cu lă mpile ș i lanternele slabe, lucrate manual, alimentate cu baterii, sunt capabil să vă d totul. Tinerii se gră besc pe lâ ngă mine, unii purtâ nd semne mari pictate ı̂n roș u. Fragmentele de conversație care ajung la urechile mele sunt pline de speranță ș i determinare; oamenii sunt plini de mâ ndrie că sunt ı̂ncă puternici după un an. Mă ı̂ntreb câ te morți mai multe, câ te mai multe traume, pâ nă câ nd spiritele lor sunt cu adevă rat zdrobite. Credința lor este puternică . Atâ t ı̂n Dumnezeu, câ t ș i ı̂n revoluție. Ș i acum că au gustat adevă rata libertate, nu se pot ı̂ntoarce la zilele ı̂ntunecate. Piața ar trebui să ie sub jurisdicția Armatei Libere Siriene, aș a că vom i ı̂n siguranță pentru o parte din noapte, dar armata vine mereu. Imi trag strâ ns hanoracul peste cap, astfel ı̂ncâ t nimeni să nu-mi poată vedea fața. Chiar dacă ı̂ntunericul face di icilă distingerea tră să turilor cuiva, este mai bine să ii ı̂n siguranță. Pâ nă la urmă nu prea contează ; nu există inocenți ı̂n ochii militarilor. Ne vor ucide pe toți, protestatari sau nu. Pentru ei, ideea de libertate este contagioasă ș i trebuie să im ı̂nfrâ nți ı̂nainte ca aceasta să se ră spâ ndească . Incerc să nu mă gâ ndesc la Layla ș i la revedere. Nu credeam că o să mă lase. Dar orice s-ar ı̂ntâ mpla ı̂n seara asta, nu voi regreta. Khawf stă ı̂n picioare lâ ngă mine, ară tâ nd ca un semn de moarte. — Aminteș te-ți de afacerea noastră , spun eu, iar el ı̂și dă ochii peste cap. „Nu voi vorbi cu tine cu bă iatul de aici. Dar nu este atâ t de nevă zut pe câ t crezi. Deja bă nuieș te ceva.” Am ajuns ı̂n sfâ rș it ı̂n piață ș i aud ı̂nceperea protestului. Vocile sunt guturale, venite din adâ ncul su letelor ı̂nvinețite, iecare gă sindu-ș i propriul punct de vedere ı̂nainte de a se amesteca ı̂mpreună , puternice ș i unite. Fiecare persoană ș tie foarte bine că iecare cuvâ nt ar putea i ultimul. „Nu ș tim asta. Ș i chiar dacă o face, este doar o suspiciune, replic eu, mergâ nd cu grijă ı̂ntre oamenii care protestează , pâ nă câ nd gă sesc unde

Kenan mi-a spus să mă ı̂ntâ lnesc cu el. Este retras, aproape de acțiune, dar su icient de departe dacă trebuie să alergă m. Mă sprijin de perete unde o bucată uriaș ă de beton a fost ș tearsă de o coajă . Aș chii de sticlă scrâ ș nesc sub panto ii mei. "Amenda. Doar asigură -te că gluga ta acoperă fața.” Khawf aruncă o privire ı̂n jur. „Să im ı̂n siguranță, nu-mi pare ră u.” Imi ı̂ntinz gâ tul ș i privesc oamenii adunâ ndu-se ca ș i cum ar i sunt un singur su let, o singură viață care trece prin toată lumea. Vă d copii ı̂n pragul adolescenței, cu frica scoasă din expresie. Nu este loc pentru asta aici. Tineri, crescuți ı̂n umbra terorii pă rinților, care au decis să -ș i facă această țară a lor. Bă trâ ni care s-au să turat de că lcarea dictaturii pe ei, aș teptâ nd toată viața ca o scâ nteie să aprindă focul care să ardă această tiranie. Frica moare aici. Un bă iat de vâ rsta mea sau mai mic trece pe acolo. Lanternele stră lucesc peste pieptul lui gol. Coastele ı̂i ies acolo unde pielea se ı̂ntâ lneș te cu oasele. LIBERTATEA este trasată pe piept cu că rbune. "Hei!" strig surprinsă . El ı̂mi ı̂ntoarce drumul. „Nu ți-e frică ?” intreb eu tare. Se uită la mine o secundă ı̂nainte de a zâ mbi. "Mereu. Dar nu am nimic de pierdut.” Se ı̂ntoarce ș i se scufundă ı̂n mulțime, ajungâ nd ı̂n centrul protestului. Acest loc funcționează la un nivel diferit față de spital, unde moartea se lipeș te de podelele cu gresie. Aici, viața stră luceș te atâ t de tare ı̂ncâ t spă lă ı̂ndoiala. simt pacea. Plă mâ nii mei se bucură cu o su lare plină de aer. Presiunea asupra pieptului meu se ridică ș i mă simt mai uș or. Capul meu se roteș te, iar limba ı̂mi mâ ncă rime pentru a ı̂ncepe să câ nt ș i să câ nt. Khawf zaboveste langa mine, dar nu scoate un cuvant, privind masele cu interes. Un bă rbat ı̂n pulsul mulțimii ı̂și bate microfonul. Vocea ı̂i bubuie ș i oamenii ı̂ncep să aplaude să lbatic. Cuvintele lui sunt pe jumă tate ı̂necate de toți ceilalți, dar eu pot desluș iți esențialul; el povesteș te ce sa ı̂ntâ mplat ı̂n ultimul an. Este ireal să crezi că asta se ı̂ntâ mplă de trei sute ș aizeci ș i cinci de zile. Timpul se miș că diferit aici. Mâ hnirea face asta. Fiecare zi este un an, iar pe mă sură ce iecare trece speră m că mâ ine va i mai bine. Observ că mulți oameni ı̂și scot telefoanele ș i ı̂nregistrează . Câ teva bucă ți de hâ rtie marcate cu data ș i locația de sub jachete, ı̂mpreună cu câ teva propoziții: „ Du-te dracului, Assad ”, „ Venim după tine ”, „ Nu ne temem de nimeni în afară de Dumnezeu ” ș i „ Assad este un criminal. ” Unul dintre ei iese ı̂n evidență pentru mine. Cu litere perfect ı̂mpâ nzite de roș u ei scriu o poezie veche. „Fiecare lămâie va aduce un copil și lămâile nu se vor stinge niciodată.”

Lă mâ ile ı̂ncă cresc, ı̂n loresc, hră nesc revoluția. Imi amintesc de limonada pe care mama o fă cea pentru mine ı̂n timpul verii. Aproape că ı̂i pot gusta aroma rece, acriș or-dulce ș i ı̂mi lasă gura apă la acest gâ nd. Inima mea tâ njeș te la acele lă mâ i proaspă t culese ș i la privirea iubitoare a mamei câ nd mi-a dat limonada. Eu dau din cap, alungand acel dor. Nu aici. Acum nervii ı̂mi zvâ cnesc de parcă mi-aș i injectat adrenalină . Mâ inile mele nu se pot opri din tremurat, aș a că le frec. Mă liniș tesc ı̂n placa solidă de beton care mă susține, dar câ nd privesc ı̂n jos, vă d indicii de roș u zgâ riate ı̂n gri. Inspir puternic ș i mă forțesc să privesc ı̂nainte. Steagul revoluției lutură sus deasupra capetelor noastre ș i mă face să visez la o zi ı̂n care să -l putem ridica ı̂n ș colile noastre, câ ntâ nd cu mâ ndrie imnul național. Câ nd va reprezenta noi ı̂n ı̂ntreaga lume. Deocamdată , acest steag este scutul nostru ı̂mpotriva iernilor reci, a bombelor care cad din cer ș i a gloanțelor care ne sfâ ș ie corpurile. In moarte, este giulgiul nostru, cadavrele noastre ı̂nfă ș ate ı̂n el, câ nd ne ı̂ntoarcem ı̂n solul pe care am jurat că ı̂l vom proteja. Vocile individuale sunt una ș i mai tare decâ t viața. „How Sweet Is Freedom” urcă ı̂n aer, surprins de camere la calitate scă zută pentru a i transmis ı̂n ı̂ntreaga lume. Am auzit câ ntecul asta de mai multe ori decâ t pot numă ra. E peste tot. Este alfabetul revoluției noastre. Copiii noș tri vor i ı̂nvă țați imediat ce vor ı̂nvă ța să vorbească . Vocile obosite ale pacienților zgâ lțâie cu ea zidurile spitalului nostru. Este unguentul ı̂mpotriva ră nilor lor. Am avut mulți pe masa mea de operație fredonâ nd inconș tient pentru ei ı̂nș iș i. S-a ı̂nră dă cinat ı̂n celulele creierului lor ș i nimic nu o poate ı̂ndepă rta vreodată . Câ nt ı̂ncet, vocea mea contrastâ nd cu cele profunde ră sună toare care tunează ı̂n cerul deasupra noastră . O rugă ciune ı̂n câ ntec. „Salama.” Vocea lui mă cuprinde ca lumina soarelui. Mă ı̂ntorc, ı̂ncercâ nd să -mi suprim un zâ mbet. Hainele lui sunt identice cu ale mele. Blugi vechi ș i un hanorac negru. Pă rul ı̂i este mă turat pe spate ș i striat cu pică turi umede de parcă ș i-ar i scufundat capul ı̂ntr-un vas cu apă . "Hei." Dau din cap cu nonș alanță, amintindu-mi felul ı̂n care ochii lui mau cercetat ı̂n acel depozit ș i cum cuvintele pe care le-a spus s-au ı̂ndoit ı̂ntre coastele mele, amortindu-mi inima frâ ntă . Inima care ı̂l iubeș te. "Ce mai faci?" Privirea lui zboară timidă de la mine la pă mâ nt. Probabil că ș i el se gâ ndeș te la acel moment. „Bine”, ș optesc eu. „Cum mai face Layla?” Grija lui face să -mi ı̂n lorească inima o ilită . „Mi-e frică , dar bine.” Fac o pauză , gă sind un subiect care să aducă o pică tură de serotonină . „Câ t de fericiți au fost Lama ș i Yusuf câ nd le-ai spus că vei veni?”

El zambeste. „Mai fericiți decâ t au fost de mult timp. Lama a izbucnit ı̂n plâ ns ș i Yusuf nu a vrut să mă lase.” „Yusuf ı̂ncă nu – adică el este…” Nu ș tiu cum să rostesc cuvintele fă ră să par insensibil. „Nu”, spune el ı̂ntristat. „El ı̂ncă nu vorbeș te.” Intr-un fel, Yusuf ı̂mi aminteș te de mine. Mă ı̂ntreb dacă ı̂n mintea lui sunt uragane pe care nu ș tie să le articuleze. Khawf este o povară pe care nu ș tiu cum să o ı̂mpă rtă ș esc cu nimeni. Imi doresc cu disperare. Singură tatea ı̂mi face gâ tul să se ı̂nchidă ș i lacrimile ı̂mi curg ı̂n ochi. Este o presiune care creș te ș i creș te pâ nă câ nd se sparge prin piele ș i oase. „Ii vom gă si ajutor ı̂n Germania”, ı̂l asigur pe Kenan. Se scarpină pe ceafă . "Noi?" Urechile ı̂mi sunt ierbinți ș i respir adâ nc. De ce dansă m ı̂n jurul asta? Ș tiu exact ce simt pentru el, iar expresiile lui nu spun minciuni. Ș tiu că el simte la fel. „Nu vom i despă rțiți acolo, nu?” Se ı̂ntoarce complet spre mine ș i mâ na i se strecoară ı̂n buzunar. Arată plin de speranță. „Salama, nu vreau niciodată să ...” ı̂ncepe el ı̂ncet. Dintr-o dată ră sună o urale ı̂n mulțime ș i să rim, roș ind cu furie. Bă rbatul care ține microfonul ı̂ncepe un nou câ ntec cu vocea lui profundă ș i sumbră . Am observat că Kenan nu ș i-a adus camera. Stă m ı̂n tă cere, urmă rind emoțiile sfâ râ ind ı̂n mulțime. Intre câ ntă ri, trimitem rugă ciuni pentru su letele mucenicilor, ș i pentru cei care suferă ı̂n ı̂nchisoare. Imi scot o lacrimă din ochi. Câ t de singur trebuie să ie Hamza. După un timp, Kenan ı̂ntreabă : „Vezi culorile?” Buzele mele se transformă ı̂ntr-un zâ mbet trist. „Da.” Mă uit la copacii de pe o parte a stră zii. Frunzele modelează trunchiurile, ı̂ntorcâ ndu-se ı̂n spirală ı̂n cercuri spre vâ rf. „Există viață ı̂n cele mai mici ș i mai simple lucruri. Vă d de ce se ı̂ntâ mplă asta. Libertatea nu a fost niciodată un preț uș or; se plă teș te cu...” "Sâ nge. Mai mult decâ t am crezut vreodată posibil”, termină el cu amă ră ciune. — Da, croiesc eu. „Dar asta ai ș tiut tot timpul.” Se uită ı̂n față. „Crezi că merită ?” Incă cinci versuri ale câ ntecului plutesc ı̂n sus. Imi amintesc de soldatul blond al Armatei Siriene Libere care era ı̂n pace cu brațul drept amputat. Mai am încă unul, nu-i așa? "Nu ș tiu. Vreau să merite. Vreau să ș tiu că iarba care creș te peste mormintele martirilor va da viață unei generații care poate i oricine ı̂și doreș te să ie. Dar nu ș tim câ nd se va ı̂ntâ mpla asta. Ar putea i mâ ine sau peste zeci de ani.” „De aceea avem credința noastră , Salama. Este datoria noastră să luptă m, să tră im ș i să deschidem calea.” Admir felul ı̂n care o spune cu ı̂ncredere.

„Care este melodia ta preferată ?” ı̂ntreabă el deodată . Sunt luat cu garda jos. „Hm... „Câ t de dulce este libertatea.”” "Ș i eu." „Este ceea ce Baba obiș nuia să câ nte tot timpul ı̂nainte să -l ia. Avea această ı̂nfă țiș are despre el de iecare dată câ nd o câ nta ș i nu a durut că vocea lui era ca un canar.” „Ibrahim Qashoush a fost destul de inteligent să vină cu asta.” „Toate melodiile lui sunt uimitoare.” Ibrahim Qashoush a fost una dintre ră dă cinile revoluției noastre. Un om simplu din Hama care a scris majoritatea melodiilor populare care ne dau puterea de a lupta. Vocea lui Kenan este liniș tită . „Fie ca Dumnezeu să -i odihnească su letul.” Inima mea deplâ nge pierderea lui de parcă tocmai aș i primit vestea. Lau prins militarii. I-au tă iat caseta vocală din gâ t, atâ t de violent, tot capul i-a fost aproape decapitat. Apoi a fost aruncat ı̂n râ ul Oronte pentru ca noi să -l descoperim. „Ameen”, ș optesc eu. „Vrem libertate! Vrem libertate! Vrem libertate!” Mulțimea ı̂ncepe să scandeze iecare cuvâ nt cu forța pe care o cultivă timp de cincizeci de ani. Kenan li se ală tură , câ ntâ nd cu o voce stabilă ș i puternică , ținâ nd un iPhone ridicat pentru a surprinde iecare secundă . Mă aplec mai aproape de el, vră jit de vocea lui frumoasă . Cu coada ochiului, ı̂l vă d pe Khawf cu brațele ı̂ncruciș ate. El observă că mă holbează ș i ı̂mi face cu ochiul. mă strâ mb. „Acest lucru durează mai mult decâ t am crezut”, ı̂i spun lui Kenan. Iș i ı̂ntrerupe ı̂nregistrarea ș i se aplecă să mă audă . „Câ nd ar trebui să alergă m pentru viața noastră ? Câ t mai e pâ nă vor veni?” „Suntem sub jurisdicția Armatei Libere Siriene. Dacă vor veni armata, FSA va i prima lor linie de atac ș i, credeți-mă , vom ș ti dacă se va ı̂ntâ mpla asta.” Dau din cap, dar urechile mele se ı̂ncordează să prindă frecvența morții avioanelor. Nu pot să mă mint singur ș i să mă prefac că sunt ı̂ncreză tor că voi reuș i să vă d ră să ritul de mâ ine. Imi ridic mâ na la gâ t, simțind cum se contractă muș chii câ nd ı̂nghit. Actul mă face să mă simt viu ș i mai conș tient de ı̂mprejurimile mele. Aș putea auzi aripile unui luture dacă aș i vrut. "Esti bine?" Vocea lui Kenan ră sună peste tot. Dau din cap. Din fericire, nu insistă asupra chestiunii. „Este inspirant”, spun ı̂nainte ca el să aibă timp să dezvă luie minciuna mea albă . „Sincer, nu mă aș teptam să mă simt atâ t de ı̂ncurajat.” „Da, de iecare dată câ nd postez imagini cu un protest pe YouTube ș i citesc toate comentariile, simt că fac parte dintr-o schimbare uriaș ă. Nu sunt un politician mare sau un activist cunoscut sau altceva. Dacă mor,

mă ı̂ndoiesc că cineva din lume ar ș ti. Aș i doar un numă r, dar totuș i, simt că schimb gâ ndurile oamenilor. Fă câ ndu-i să vadă adevă rul. Chiar dacă este o singură vedere. Are sens?" El se uită timid la mine. „Da.” Zambesc. „De iecare dată câ nd cusez o persoană ș i ı̂i aline durerea – chiar dacă este temporară – simt că am fă cut ceva. Că aceș ti oameni nu sunt numere. Au vieți ș i persoane dragi ș i poate i-am ajutat ı̂n direcția bună . Dacă există un lucru de care oamenii se tem, acesta este acela de a i uitat. Este o teamă irațională , nu crezi?” Se scarpină pe ceafă ș i ı̂și sparge un zâ mbet pe jumă tate care ar putea inspira că rți, iar stomacul mi se ră stoarnă . Câ nd ochii lui alunecă spre mâ inile mele cu cicatrici, nu le acoper cu mâ necile mele. Nu m-am gâ ndit la ele de să ptă mâ ni ı̂ntregi. Inainte, uram cum erau o amintire a ceea ce am pierdut, dar acum sunt o dovadă a puterii mele. Respir adâ nc, bucurâ ndu-mă de faptul că aerul nu este pă tat de sâ nge. O adiere de cură țare su lă pe lâ ngă noi ș i ză resc lumea pe care o vede Kenan. Il vă d ș i iubesc. Cu adevă rat. Dar este ca ș i cum ai iubi oceanul. Este imprevizibil, apa sclipitoare albastră trecâ nd de la cerească la ı̂n ioră toare ı̂ntr-o secundă . „Cred că ...” ı̂ncep, dar nu am ș ansa să -mi termin fraza. Simt avertismentul ı̂nainte ca urechile mele să ı̂nregistreze zgomotul. Moartea are un ton unic. „Trebuie să ...” Incerc din nou, dar nici mă car nu pot să -mi termin cuvintele.

INTAI , O BOMBA CADE LA DOUA BLOCURI DE UNDE stă m noi, iar pă mâ ntul bubuie ș i se rupe . In al doilea râ nd, câ ntatul se opreș te, de parcă cineva ar i oprit un televizor ș i apare panică . In al treilea râ nd, amintirile ı̂mi trec repede pe lâ ngă ochi, deoarece corpul meu refuză să creadă că retră iesc anul trecut. Chiar dacă mă aș teptam, corpului meu nu-i pasă . Eu dau repede din cap. Nu pot să mă ı̂nchid sau voi muri. Ezitarea este condamnarea mea la moarte. „Trebuie să plecă m de aici acum!” Il aud pe Kenan țipâ nd, dar atâ t de multe forme trec pe lâ ngă ochi, ı̂ncâ t ı̂ncep să se estompeze. O mâ nă se prinde de brațul meu ș i mă trage ı̂n direcția opusă față de locul ı̂n care a că zut bomba. Mă ı̂mpiedic după Kenan, rugâ ndu-mă să nu dea drumul. Corpurile roiesc pe lâ ngă noi, ı̂ncercâ nd să ne despartă ı̂n urgența lor, dar strâ nsoarea lui nu slă beș te. Incerc din ră sputeri să nu mă ı̂mpiedic de picioarele mele, deoarece urgența se transformă ı̂n disperare. „Salama!” Vocea lui Kenan se ridică deasupra zgomotului haosului. Nu poate ı̂ntoarce capul ı̂n direcția mea sau ne vom ı̂mpiedica amâ ndoi. "Continuă !" strig ı̂nainte să se oprească . „Trebuie să plec de aici”, continuă să țipe un bă rbat, miș câ ndu-se ı̂mpotriva curentului. „Trebuie să plec, te rog. Bomba a că zut pe casa mea!” Continui să merg ı̂nainte, ı̂n ciuda isteriei care mă sufocă . Altul cade, luminâ nd cerul. Mai aproape de data asta. Ț ipetele sfâ ș ie noaptea, iar genunchii mi se cataramează . „Salama!” Mâ na lui Kenan se strâ nge ı̂n jurul ı̂ncheieturii mele, iar el se opreș te ı̂n mijlocul unei fugheni pentru a mă ajuta să mă ridic. Oamenii se curbează ı̂n jurul nostru acum, alergâ nd. Kenan mă prinde de umeri ș i mă ridică . Ochii lui arde hotă râ rea ı̂n ai mei. „Salama”, spune Kenan, ciudat de calm. „Nu intra ı̂n panică ș i nu-mi da drumul la mâ nă .” Dau din cap. Mâ na lui alunecă ı̂n a mea, iar noi alergă m din nou cu mulțimea. Aud pistoale explodâ nd ș i o altă bombă că zâ nd. Trebuie să ie o ciocnire totală cu Armata Siriană Liberă acum. Kenan face dreapta, despă rțindu-ne de mulțime ș i rațe ı̂n alei. Strigă tele nu se opreș te ș i nu

p ̦ ̦ ̦ ̦ g p ̦ ̦ vin doar din protest. Clă dirile s-au pră buș it pe copii adormiți, iar mamele plâ ng cu disperare ca cineva să -ș i tragă copiii afară . Vinovația ı̂mi sfâ ș ie instinctul pentru că nu m-am ı̂ntors ș i nu am ajutat, dar ș tiu că aș i la fel de bine ca ș i mort dacă aș face-o. Ș tiu unde suntem. Layla este ı̂ncă puțin departe de aici, dar există un alt loc ı̂n care ne putem refugia. "Aș tepta!" strig, iar Kenan se opreș te o secundă . ma nă pustesc ı̂n fața lui, luâ ndu-i cealaltă mâ nă ș i fugi. „Ș tiu unde să merg.” "Unde?" strigă el peste zgomot. „Vechea mea casă .” „Trebuie să alergă m mai repede. FSA ar i putut pierde terenul aici.” „Lunetiș ti”. O groapă pică tură ı̂n stomacul meu. „Sau armata.” Mă uit ı̂napoi. „Trebuie să scapi de telefon.” Doamne fereș te dacă suntem prinș i ș i gă sesc videoclipurile pe telefonul lui. L-ar jupui. Mâ na lui se lexează ı̂n a mea. Paș ii noș tri ră sună pe trotuarul spart. „Nu pot face asta.” "Dar-" "Nu vă faceți griji. Dacă suntem prinș i, nu ı̂i voi lă sa să vă facă ră u.” Muș c o replică . Spune asta doar ca să se simtă mai bine. Nu există inocenți ı̂n ochii ră ului. Din fericire, nu ı̂ntâ lnim pe nimeni pe stră zi, dar simt bombele apropiindu-se. Il trag mai repede ș i plă mâ nii ı̂mi protestează . Fiecare inspirație se simte ca un foc. Imi muș c buza pentru a mă ı̂mpă mâ nta ș i forț mai tare. Oamenii au ı̂nceput să se reverse din clă diri, cu ochii mari de frică . Drumurile sunt dincolo de salvare, dar oamenii nu au unde să meargă . Aud copii plâ ngâ nd ș i oameni rugâ ndu-se pentru milă . Un bă rbat poartă un bebeluș ı̂n brațe, ı̂n timp ce soția lui iese ı̂n grabă cu el. Ei se despart pentru noi ș i nu mă uit ı̂napoi să vă d ce fac. Mă rog să aibă simțul să fugă . „Doamne, te rog , salvează -ne!” ș optesc eu. Un obuz cade mai aproape; explozia sa trimite cioburi de sticlă care aproape ne zdrobesc hainele ș i pielea ı̂n timp ce alergă m pe lâ ngă noi. Ne ustură su icient ı̂ncâ t să ne facă să ș uieră m, dar ne-am confruntat cu dureri mai grave. Bomba a aruncat ı̂n aer un cartier ı̂n care mergeam pentru knafeh. Mă poticnesc din nou, tuș ind de moloz, iar Kenan mă ridică , cu mâ inile puternice ș i stabile. Il trag din nou ș i fugim. Incerc să nu mă gâ ndesc la oamenii care respirau cu doar cincisprezece minute ı̂n urmă . Câ t de cincisprezece minute pot face toată diferența din lume. Opresc sunetele unui copil care plâ nge despre care ș tiu că sunt o nă scocire a imaginației mele. Suntem ı̂n sfâ rș it su icient de departe ca să ı̂ncetinim ș i să ne tragem respirația. I-am dat drumul fă ră tragere de inimă la mâ na lui Kenan ș i el cade ı̂n pas cu mine. Respirațiile noastre sunt aspre, coastele scâ rțâie ı̂n

timp ce sâ ngele nostru anemic ı̂ncearcă să furnizeze oxigen. Deopotrivă tremur ș i transpir ș i ı̂ncerc să mă concentrez pe a-mi liniș ti respirația. Kenan nu spune nimic ș i nici eu nu gă sesc mâ ngâ iere ı̂n a vorbi. Auzim bombele ı̂n depă rtare ș i iecare ı̂njunghie o nouă gaură ı̂n inima mea. Nu vreau să vă d expresia feței lui. Nu vreau să ș tiu dacă este tristețe, furie sau disperare. Orice ar i, o să mă sperie sau să mă rupă ș i nici eu nu vreau. Spatele ı̂i este cocoș at ș i de iecare dată câ nd ajunge la noi un țipă t, se strâ nge ș i mai mult. Ne plimbă m prin vechiul meu cartier, unde se a la blocul meu ı̂n urmă cu eoni. Magazinele locale stivuite unul lâ ngă altul sunt decolorate, semnele aproape imposibil de citit. Nu e nimeni aici care ı̂ncearcă să salveze afacerea familiei lor. Nici un su let nu ră tă ceș te pe stră zi ș i ı̂mi aduce iori ı̂n trup. Acest loc este bâ ntuit de fantomele celor care au locuit aici, strigâ nd după o justiție care nu a fost fă cută . Magazinele au fost jefuite, echipamentele aruncate, geamuri sparte. Farmacia la care am internat a fost sâ ngerată . Clă direa mea veche este după colțul din dreapta urmă tor, iar inima ı̂mi bate cu câ t ne apropiem. Nu am mai fost aici din iulie. Paș ii mei sunt gravați peste tot ı̂n acest loc. Sinele meu de zece ani trece pe lâ ngă mine chicotind, coborâ nd din autobuzul ș colar cu prietenii ei, alergâ nd acasă , rucsacul legă nâ ndu-se la iecare pas. Pe lâ ngă mine, de cincisprezece ani, trec cu ochii lipiți de cartea pe care o citeș te, ı̂ntâ rziată la sesiunile de studiu. Salama, ı̂n vâ rstă de ș aptesprezece ani, merge mâ nă ı̂n mâ nă cu Layla, Shahed ș i Rawan. Fericiți de cumpă ră turile de astă zi, iecare purtâ nd delicioasa shawarma de la restaurant la câ țiva metri distanță. Toate aceste vieți se repezi ı̂n fața mea. Vă d lumina ră sturnâ nd de pe fața mea plină de speranță ș i să nă toasă . Imi vă d paș ii ı̂ncreză tori ș i ochii limpezi. Intreaga stradă prinde viață, lorile ı̂n lorind pe pă rțile laterale ale pavajului, comercianții câ ntâ ndu-ș i marfa ș i petale de iris care dansează ı̂n vâ nt, purtâ nd mirosul de yasmine elsham. „Salama!” O voce ı̂mi trece prin visul cu ochii deschisi ca apa rece. Clipesc ı̂n timp ce ı̂ntunericul ı̂mi ı̂nlocuieș te halucinația ș i inspir brusc. „Salama”, spune Kenan din nou, iar eu mă ı̂ntorc că tre el. "Totul e bine?" El este ı̂ngrijorat; funinginea ı̂i acoperă hainele. Există tă ieturi pe brațe ș i tă ieturi pe față. Pare nervos, aruncâ nd o privire ı̂n jur să vadă la ce mă uitam. — Da, spun eu, iar vocile ı̂mi prinde. Mi-am dres glasul, eu ı̂ncearcă din nou. "Sunt bine. Este doar copleș itor să ii aici. Inapoi acasă ." El ezită ı̂nainte de a zâ mbi plin de compasiune. „Nu ı̂mi pot imagina câ t de greu este.” Bineînțeles că ı̂și poate imagina, dar abnegația lui stră luceș te orice altceva. "Să mergem." Trec pe lâ ngă el.

Il simt pe Khawf mergâ nd lâ ngă mine ș i murmură : „Acest loc este impregnat de trauma ta. Ințelegi de ce trebuie să pleci, Salama? Dau din cap rapid din cap, ascunzâ ndu-mi cu grijă lacrimile ı̂n timp ce ı̂ncerc să nu cred că la doar câ țiva paș i de aici ză cea corpul mamei stricat.

VAD RUINELE CADIRII MELE IN FAȚ A MEA ș i mă mir de ironie. Adă postindu-se ı̂n locul care a ucis-o pe mama. Incerc să nu mă ı̂mpiedic de moloz ș i bolovani ı̂mpră ș tiaț i neglijent pe pă mâ nt. Nu pot să nu că lc pe mobilier spart ș i pe amintirile oamenilor care au locuit aici cu mine. Nu există loc sigur pe care să că lcaț i. "Chiar aici." Ară t ı̂n vâ rful unui mic deal de beton ș i că ră midă . Kenan urcă ı̂nă untru ș i eu ı̂l urmă resc, simțind marginile ascuțite ale pietrelor ı̂n ipâ ndu-mi ı̂n adidaș i. Trec prin durere pentru a ajunge la el, ı̂ncercâ nd să nu mă tai pe paharul care ză cea peste tot. Jos ș i ascuns vederii este ascunză toarea noastră . Un dulap imens ı̂l ascunde. Este ca ochiul furtunii, un centru care supraviețuieș te catastrofei. De parcă ı̂ntreaga clă dire, cu amintirile ei despre generațiile care au tră it câ ndva ı̂n ea, ar i decis să ne facă un că min ı̂n această seară . Să rim, aterizâ nd greu. Luna stră luceș te, o binecuvâ ntare, aș a că ș tim unde să stă m fă ră să ne ı̂n igă ceva ı̂n lateral. Kenan mă tură pă mâ ntul un pic cu pantoful ș i se aș ează , rezemat de un perete spart, cu respirația zdrențuită . Aș putea să mă lovesc. Eram atâ t de absorbit de propriile mele probleme ı̂ncâ t nu m-am oprit să mă gâ ndesc cum ar putea i el. Transpirația ı̂i curge pe frunte ș i ı̂și sprijină capul de piatră , cu ochii ı̂nchiș i. „Hei,” spun eu speriat. "Totul este bine?" Iș i ș terge o mâ nă pe față ș i reuș eș te un zâ mbet care nu pare la fel de stră lucitor ca de obicei. — Da, murmură el. "Nu vă faceți griji. Doar ı̂mi trag ră su larea.” Mă mut la el. „Pot să am telefonul tă u?” El dă din cap, dâ ndu-l, iar eu ı̂i deschid lumina ș i o stră lucesc pe fața lui. "Ce?" el intreaba. „Asigurâ ndu-mă că eș ti bine.” El dă din cap ș i se uită drept ı̂n lumină . Pupilele lui se strâ ng, asigurâ ndu-mă că nu are loc nicio moarte celulară ı̂n creierul lui. „Totul arată bine”, spun după câ teva secunde. Privirea mea alunecă de la ochii lui la buzele lui ș i ı̂napoi la fel de repede. El face la fel, deș i ză boveș te mult mai mult decâ t mine ș i inima ı̂mi tună ı̂n urechi. Salama, nu vreau niciodată să... Mă ı̂ntreb cum se va termina sentința lui.

Se miș că puțin, ridicâ nd mâ na ș i se a lă la câ țiva centimetri de obrazul meu ı̂nainte să cadă lâ ngă el. „Imi pare ră u”, ș opteș te el. „Nu am vrut să ...” „Nu-i nimic”, ı̂i ș optesc ı̂napoi, dâ ndu-i telefonul. Mă miș c să mă aș ez pe cealaltă parte a lui. Kenan ı̂și sprijină din nou capul de lespede. mă frec gatul meu si privesc in sus la cer. Dacă nu am i ı̂ntr-o situație atâ t de gravă , acest loc ar i frumos. Intunericul se ı̂ntinde ı̂n fața noastră , cu luna aruncâ nd sclipirea lui argintie, estompâ nd lumina stelelor din apropiere. Este acelaș i cer pe care ı̂l vă d alți oameni ı̂n țările lor. Dar ı̂n timp ce ı̂l privim aici, ascunzâ ndu-ne, fă ră să ș tim dacă urmă toarea noastră respirație este ultima, alții dorm ı̂n siguranță ı̂n paturile lor, oferind lunii o noapte bună liniș tită . Khawf iese din umbră . El zambeste. „Doar aici să privesc.” El imită o cheie care ı̂i blochează buzele ș i se sprijină de perete. „Deș i liniș tea este plictisitoare.” Respir adâ nc ș i mă ı̂ntorc că tre Kenan. „Vreau să cred că merită ”, spun. „Revoluția, vreau să spun. Dar mi-e frică .” „Cred că va i.” Kenan zâ mbeș te ı̂ncet. „Imperiile s-au pră buș it de-a lungul istoriei. Ei se ridică , construiesc ș i cad. Nimic nu ține la nesfâ rș it. Nici mă car durerea noastră .” „Acum, asta e o că ptuș eală de argint”, ș optesc eu. Iș i ı̂ntoarce privirea ș i vă d timiditate ı̂n tră să turile lui. „Deci ı̂ncă ı̂ncarci videoclipuri pe YouTube?” "Da." Iș i deschide telefonul; lumina aspră ı̂i luminează jumă tate din chip. „M-am gâ ndit”, ı̂ncep eu, că lcâ nd cu grijă . „Acum că te-ai hotă râ t să pleci, ai juca ceva mai sigur ș i poate nu ai mai ı̂nregistra protestele?” Khawf se strâ mbă . — Direct la obiect, nu, Salama? Kenan ı̂și lasă telefonul jos ș i se uită la mine. "Ce?" "Vreau să spun-" „Salama, am luat deja decizia de a pleca. Nu pot avea mă car ceva care să mă facă să mă simt mai puțin vinovat pâ nă atunci?” „Nu dacă asta va creș te ș ansele de arestare”. „De ce nu mă poți sprijini ı̂n acest lucru?” ı̂ntreabă el, exasperat. „Pentru că nu este vorba doar despre tine. Iți tragi frații ı̂n asta. Eș ti egoist.” „Nu cred că e treaba ta.” Vocea lui devine mai rece cu o secundă . „Ei bine, acum este o țară liberă , nu-i aș a, Kenan? Pot spune orice naiba ı̂mi place!” ma repez. Geme ș i ochii ı̂i sclipesc de enervare. "De ce iti pasa? Aceasta este viața mea, familia mea ș i afacerea mea, Salama. De ce nu lă udați faptul că ı̂ncerc să fac o diferență, chiar dacă este una mică ?” Mă uit la el, ș ocul curgâ ndu-mi pe ș ira spină rii ca apa ı̂nghețată . „Viața ta”, repet eu ı̂ncet. Vreau să -l sugrume. „ Viața ta ?”

Stau ı̂n picioare, cu mâ inile tremurâ nd. Ii pun la piept ș i ș ocul se topeș te ı̂ntr-o frustrare aprinsă . M-am săturat de asta. Toți cei pe care ı̂i iubesc sunt ie morți, ie torturați, ie ı̂n drum spre una dintre aceste situații. „Salama”, ı̂ncepe el precaut. vreau să râ d. „ Tu. Viață." Imi trag o mâ nă pe față, mergâ nd ı̂n cerc, lă sâ nd cuvintele să se acumuleze ı̂n gâ tul meu ı̂nainte de a mă ı̂ntoarce spre el. „Cum îndrăznești ?” ș optesc, acum tremurâ nd de furie. „ Serios ai de gâ nd să stai acolo ș i să te prefaci că dacă ți s-ar ı̂ntâ mpla ceva, nu m-ar afecta?” Buzele lui se despart. „Armata nu va urmă ri acțiunile mele pâ nă la...” Am scos un râ s scurt. — Crezi că asta ı̂mi pasă ? Pare uluit, chiar speriat. „ Nu poți face asta.” Cuvintele se revarsă din mine ca un baraj rupt, iecare ı̂mpiedicâ ndu-se de celă lalt. „Nu mai poți ı̂nregistra protestele pentru că jur pe Dumnezeu, Kenan, dacă vei i arestat – dacă mori, nu te voi ierta niciodată !” Ochii ı̂i plin de lacrimi. „Nu spune asta.” Cad ı̂n genunchi ı̂n fața lui. Respir ı̂n gâ fâ ituri, disperarea ı̂mi ı̂mpiedică plă mâ nii. — Nu te voi ierta, Kenan. Nu poți să intri ı̂n viața mea să -mi ară ți culorile ș i să -mi spui despre visele tale ș i să riș ti totul câ nd suntem la șase zile de la plecare!” — Pentru că s-ar putea să iu arestat? Glasul i se rupe. „Pentru că m-ai fă cut să mă ı̂ndră gostesc de tine!” replic, inima batâ ndu-mi aspru. Ochii ı̂mi ard de lacrimi care ı̂mi curg pe obrajii supraı̂ncă lziți. Revă rsarea lui de asemenea, ca două râ uri care i se scurg din bă rbie, ș i le acoperă cu brațul, cu buza de jos tremurâ ndă . Refuz să -mi ı̂ntorc privirea, să am vreun ră spuns de la el care nu este ceea ce trebuie să aud. Eu ș optesc: „Nu poți să -mi faci asta. Inima mea nu va accepta.” Iș i lasă brațul ı̂n jos, cu ochii stră lucitori. "Ș i eu te iubesc." Vocea lui iese moale ș i liniș tită , dar este tot ce aud. Chiar dacă ar i un uragan care stră bate Homs, el ar i tot ce aud. Fiecare muș chi ı̂ncordat ș i celulă nervoasă din mine se relaxează ș i mă scufund mai jos ı̂n sol, simțind irele mici de iarbă care mă ı̂nghiontesc. „Atunci fă asta pentru mine”, mă rog. „ Te rog . Fă asta pentru mine.” Vreau să mă ı̂ntind după el – să -l țin ı̂n brațe – dar nu o voi face. Nu am niciun inel pe deget ș i nu ne promitem unul altuia. Nici el nu se ı̂ntinde după mine, deș i din expresia lui reiese că nu mai vrea nimic. Dar se aplecă ı̂nainte pâ nă câ nd nu mai există spațiu pentru ca o tulpină de lori să cadă ı̂ntre noi. „Salama”, respiră el, iar inima mea se ı̂mpiedică , se ridică ș i se ı̂mpiedică din nou. Sub lumina argintie a lunii, el arată magic – mă rit de bună tatea

ș i su letul să u frumos. El nu merită cruzimea pe care această lume o are de oferit. „Nu voi ı̂nregistra.” Imi pun o mâ nă peste gură ș i ı̂ndepă rtează lacrimile uș urate. "Mulțumesc." El zambeste. "Nu plâ nge." „Si tu plangi!” Un râ s scapă din el ș i reuș esc să radiez, muș chii feței mi se ı̂ntind țeapă n. Dar momentul trece repede câ nd mă uit la Khawf pentru a mă asigura că ı̂și ține promisiunea. Pare amuzat. „Ei bine, asta a funcționat”, chicoteș te el. Privirea lui Kenan coboară spre degetele mele neliniș tite. „Salama, pot să te ı̂ntreb ceva?” tresari usor, nelinistit. "Sigur." „Am observat câ t de nervos eș ti uneori”, ı̂ncepe el ı̂ncet. „Ochii tă i se aruncă peste tot, de parcă ai că uta pe cineva. A mai fost, uh, ceea ce sa ı̂ntâ mplat mai devreme. Esti in regula?" Acolo este . Avea să se ı̂ntâ mple ı̂n cele din urmă . Imi muș c limba ș i Khawf râ de de data asta. — Ii vei spune, Salama? el spune. „Sau ți-e frică că nu te va mai iubi?” Mă ı̂n ior ș i o greutate care se scufundă se aș ează pe coaste, concavâ ndu-le. Stomacul meu este gol de nervi. Cum să -i spun despre Khawf? Vreau să . Acea dorință a ı̂nceput câ nd mi-a ară tat prima dată apusul. Ca o ș oaptă ı̂n ceafă . Mă uit la cicatricile de pe mâ ini, urmă rind tă ieturile argintii. „Salama?” spune Kenan. Preocuparea este ı̂nvelită ı̂n iecare silabă . Imi ridic privirea spre el ș i ı̂ncerc să -mi pă strez respirația constantă . Nu mi-e ruș ine de cine sunt ș i de luptele prin care trec. Khawf este o parte integrantă a vieții mele, care a modelat atâ t de mult ceea ce am devenit ı̂n ultimele luni. Nu voi nega că s-ar simți ca un pumn ı̂n intestin dacă Kenan s-ar ı̂ndepă rta de mine după ce i-am spus. Dar dacă vrem să avem versiunea noastră despre o viață reală ı̂mpreună , nu vreau să o ı̂ncepem cu o minciună . „Eu, uh…”, ı̂ncep, apoi ı̂mi dresez glasul. "Nu. Nu sunt bine.” "Ce vrei să spui?" Tonul lui este de frică . Pentru mine. Mă aș ez pe spate lâ ngă locul meu ș i mă ı̂ntind după o plantă mică care creș te ı̂ntre betonul cră pat ș i o ı̂nvâ rt ı̂ntre degete. Spun cuvintele repede, ca ș i cum aș smulge un leucoaneu, dezvă luindu-mi secretul. „Din iulie anul trecut, am avut... viziuni. Halucinații, cred.” Mă opresc, uitâ ndu-mă la frunzele de pui ale plantei, dar singurul sunet pe care ı̂l aud este bă tă ile lente ale lui Khawf. Pare impresionat ș i există o sclipire de mâ ndrie ı̂n ochii lui. Mă uit la Kenan sub genele mele ș i prind surpriza din expresia lui. „Viziuni?” ı̂ntreabă el ș i aruncă o privire la câ țiva metri de locul ı̂n care stă Khawf. „Vrei să spui că vezi lucruri care...” El se clă tina.

„Nu sunt reale”, termin pentru el. „In mare parte, vă d o singură persoană .” Khawf ı̂și ı̂ndreaptă spatele ș i ı̂și scoate praful costumul. „O, Doamne, ai de gâ nd să mă prezinți?” Il ignor pe Khawf ș i continu. „Khawf. El este ı̂n viața mea de câ nd a murit mama. Am că zut destul de greu pe cap ı̂n acea zi ș i, nu ș tiu, poate o leziune a capului cuplată cu PTSD a afectat relația dintre lobul frontal al creierului meu ș i cortexul senzorial, dar nu voi i sigur pâ nă nu voi putea i veri icat. .” Kenan pare uluit. „Khawf?” Dau din cap, aruncâ nd planta ș i ı̂mi forțesc tonul să ră mâ nă calm. „Imi arată amintiri. Regretele mele.” Omit gradul de traumă pe care ı̂l simt după iecare. Nu trebuie să ș tie toate detaliile. Respir adâ nc. „Am ı̂nvă țat să tră iesc cu asta.” expir. "Acum ș tii." Imi strâ ng genunchii la piept, ı̂ngropâ ndu-mi capul ı̂n brațe pentru a-mi ascunde ochii ı̂nlă crimați, cu inima tremurâ nd de ceea ce va spune. Mi-a luat mult timp să -l accept pe Khawf ș i nu am idee dacă Kenan va i capabil să se ı̂mpace cu asta. Dacă mă va vedea pe mine ș i nu pe cineva bâ ntuit de greș elile ei. Kenan nu spune nimic o vreme ș i i-am lă sat asta. Trebuie să dezlege cuvintele pe care tocmai le-am spus, să ı̂nțeleagă ce ı̂nseamnă ele pentru el. Pentru mine. Pentru noi. „Salama, uită -te la mine”, ı̂l convinge ı̂n cele din urmă Kenan cu blâ ndețe. Fă ră tragere de inimă , mă uit prin faldurile mâ necilor. "Nu ma duc nicaieri." El zambeste. „Tu eș ti Sheeta mea.” Bucuria ı̂mi revendică inima ș i mă simt prost, dar o spun oricum: „Tu eș ti Pazu-ul meu”. Kenan ı̂și ı̂ndepă rtează privirea, o umbră că zâ ndu-i pe obraji ș i ı̂și apasă o mâ nă pe frunte. Apoi se ră suceș te spre mine. Arată nervos, dar un alt fel de nervos. „Salama, vreau să fac asta corect. Chiar dacă nu avem familiile noastre care să ne fră mâ nte, să ne ı̂nsoțească ı̂ntâ lnirile ș i altele. Chiar dacă Khawf este prin preajmă . Ș i nu vreau să aș tept pâ nă câ nd suntem la Munchen pentru a face asta. Nu vreau să o fac pe o barcă . Vreau să o fac aici . La noi acasă .” Temperatura internă ı̂mi creș te. „Fă ce ?” mă bâ lbâ i. Inghite ı̂n sec ș i ı̂și strecoară mâ na ı̂n buzunar. Câ nd ı̂și deschide palma, un inel scâ nteie pe ea. "Vreau să mă că să toresc cu tine. Dacă mă ai.” „ Ce? ” se repetă Khawf. „ Ce? ” exclam eu, aerul dispă râ ndu-mi din plă mâ ni. Se luptă cu un râ njet. „Este un bun ce sau un ră u ce?” Imi ră mâ ne gura deschisă . „Eu... nu credeam că vei face asta aici !” — Propune cu ocazia aniversă rii revoluției? Ochii ı̂i sclipesc. „Plani ic asta de o să ptă mâ nă .” „Eș ti imposibil”, respir, lipindu-mi mâ inile de obraji.

Kenan ı̂și muș că buza ș i spune: „M-am gâ ndit că vei spune aș a ceva. Salama, tu ș i cu mine ne tră im viața secundă după secundă . S-ar putea să tră im pentru a merge cu barca aia pâ nă la Syracuse. S-ar putea să ne stabilim la Mü nchen. S-ar putea să ı̂nvă țăm limba germană , să ne pictă m apartamentul ı̂n nuanțe vibrante de culori pe care nu le-am mai vă zut ı̂n Homs de mult timp ș i să ne construim o viață. O viață uimitoare . Ai devenit farmacist peste toate spitalele s-ar ı̂mpiedica ei ı̂nș iș i să se angajeze, iar eu aș desena poveș tile noastre. Am avea propriile noastre aventuri.” Iș i ı̂ndepă rtează privirea cu timiditate, ı̂mpiedicâ ndu-se de cuvintele sale. „Am scrie o carte. Impreună . Dar... s-ar putea să nu supraviețuim ı̂n aceste ș ase zile. S-ar putea să im ı̂ngropați aici. Se poate ı̂ntâ mpla orice ș i nu vreau să mai aș tept. Nimeni nu ș tie viitorul. Dar ș tiu cum mă simt. Ș tiu cum te simți. Deci, să ne gă sim fericirea aici, ı̂n Homs. Să ne că să torim la noi . Să facem o casă aici ı̂nainte de a face una altundeva.” Cuvintele sale ilustrează un univers al unor lucruri care ar i , dacă , puterile ș i poate că se simt posibile. Imi doresc atâ t de mult acest univers ı̂ncâ t ı̂i simt focul ardend prin mine. El ridică inelul ș i, cu ochi ezitant ș i obraji roș iți, ı̂ntreabă : „Salama, vrei să te că să toreș ti cu mine?” Mă uit la el. Cu orice altă situație din viața mea, disec toate rezultatele pâ nă la os ı̂nainte de a decide. Dar cu asta? Decizia este la fel de uș oară ca respirația. Se simte cum probabil se simte pacea. Dar chiar ș i respirația poate i dureroasă uneori ș i, dacă spun da, Kenan ș i frații lui vor face parte din inima mea pentru totdeauna. Va deveni real. Mă uit la inel ș i constat că nu-mi pasă de incertitudinile care se a lă ı̂n viitorul nostru. Tot ce ș tiu este că ı̂l iubesc ș i că chiar ș i ı̂n ı̂ntunericul care ne ı̂nconjoară , el a fost bucuria mea. In mijlocul morții, m-a fă cut să vreau să tră iesc. Ră spunsul ı̂mi scapă uș or de pe buze. „Da,” ș optesc, ș tergâ ndu-mi lacrimile, simțindu-mi inima stră lucind. "Da."

RAZELE DE SOARE DE PE FATA M-A TREAZA Ș I TREZEȘ TI ș i ı̂mi ia o secundă să mi dau seama că nu sunt acasă . O pasă re zboară deasupra mea, silueta ei stră pungâ nd cerul albastru pal. Privirea mea o urmă reș te. Asta e corect. Sunt acasa. Lâ ngă mine, Kenan se agită ı̂n somn, iar eu mă uit la el. Pieptul lui se ridică ș i coboară constant, mâ ngâ indu-mă . Se tresă ri ș i sper că este pentru că pă mâ ntul este neplă cut cu spatele lui ș i nu din cauza coș marurilor. Pă rul lui este mai lung decâ t atunci câ nd l-am ı̂ntâ lnit, iar scruff-ul este mai pronunțat. Mă ı̂ntreb cum ar i să -mi trec degetele prin pă rul lui. Imi trec nervii cand imi amintesc noaptea trecuta. Scot inelul din buzunar ș i ı̂l țin sus, admirâ ndu-l ı̂n lumină . Nu am vrut să -l port ı̂n ı̂ntuneric unde nu puteam vedea cum sclipeș te pe degetul meu. Este aur roz, ı̂ncrustat ı̂n mijloc cu o linie de aur alb, perfect modelat pentru a semă na cu diamantele minuscule. Este frumos ș i simplu ș i ceea ce aș i ales dacă aș i fost ı̂n magazin. „A fost al mamei mele”, spune Kenan, iar eu sar. Se ridică ș i el. Ochii lui sunt stră lucitori ș i un fard de dimineață ı̂n loreș te pe obraji. Inelul se simte brusc greu ı̂n palma mea. „Este atâ t de frumos”, ș optesc eu. „Eu... nu ș tiu ce altceva să spun.” El zâ mbeș te trist. „Nu trebuie să spui nimic.” Eu dau din cap. „Imi pare atâ t de ră u pentru pă rinții tă i. Mi-ar i plă cut să o cunosc pe mama ta. Se lă ută reș te cu degetele. „Ea nu a ı̂nțeles niciodată cu adevă rat de ce am decis să devin animator ı̂n loc să studiez medicina, dar m-a susținut oricum. Ș i chiar ș i atunci, ea mă cunoș tea atâ t de bine. Doar după ce tea vă zut la nunta fratelui tă u, a ș tiut că vom i perfecți unul pentru celă lalt.” Ochii ı̂i stră lucesc pentru o secundă , apoi clă tină din cap. „I-ar i plă cut să ai inelul ei”. „Sunt onorat să -l port.” Incerc să -l strec pe deget, sperâ nd că se va potrivi. Dar nu este. Degetele mele sunt fă cute din piele ș i os ș i atâ rnă lejer. "Prea mare?"

„Da.” Oft ș i apoi ı̂mi aduc aminte de colierul meu. O trag de sub guler. "Am asta. Pă rinții mei mi l-au dat câ nd am absolvit.” El se uită la el. „Se potriveș te perfect cu inelul.” Trec lanțul prin inel ș i stră luceș te frumos. "Ce crezi?" "Frumoasa." Dar el nu se uită la colier. Mă ı̂nroș esc ș i o bag sub pulover. Se scarpină pe ceafă . „Avem o să ptă mâ nă ră masă ș i ș tiu că am spus că vreau să mă că să toresc ı̂n Siria, dar nu te-am ı̂ntrebat dacă tu...” „Vreau…”, am ı̂ntrerupt. „Vreau ca una dintre ultimele mele acțiuni ı̂n Siria să ie aceasta. Ceva bun." El radia. „Ce e vorba? „Gră beș te-te cu faptele bune”?” Zambesc. Capul meu se simte puțin uș or de entuziasmul unei decizii la care nu m-am gâ ndit de două ori, dar m-am sprijinit pe sentimentele mele. „Hai să ne că să torim azi.” El râ de ș i stă ı̂n picioare. „De ce nu o veri ici mai ı̂ntâ i pe Layla?” Gâ fâ i, ridicâ ndu-mă ı̂n picioare. "Oh, Doamne. Trebuie să ie ı̂ngrijorată din minte!” El dă din cap. "Să mergem." Nu aud nimic ı̂n afară de respirația noastră , ceea ce speră m că ı̂nseamnă că nu este nimic periculos ı̂n afara ruinelor casei mele. Mă miș c să urc pe moloz ș i Kenan ı̂ntinde o mâ nă , oprindu-mă . „Lasă -mă ”, spune el. "Vă rog." Dau din cap. Kenan se ridică peste epavă . In timp ce se uită dintr-o parte ı̂n alta, se miș că ı̂ncet din vederea mea. Apoi l-am auzit că zâ nd ı̂n picioare pe cealaltă parte cu un mormă it de durere. Trec câ teva minute fă ră niciun sunet ı̂n afară de pă să ri. „Bine, e ı̂n siguranță”, strigă Kenan ș i, câ teva secunde mai tâ rziu, sar lâ ngă el. In timpul zilei, mai mult din catastrofa de noaptea trecută iese la vedere: de la fumul slab care curge ı̂n spirală spre cer pâ nă la liniș tea cimitirului care a luat stă pâ nire. Ne strâ mbă m ı̂n timp ce avansă m greu, realitatea zgâ riind prin scutul nostru de beatitudine. Mă uit ı̂napoi la casa mea de demult, simțindu-mi inima strâ nsă . Mă ı̂ntreb dacă o să mă ı̂ntorc sau dacă e ultima oară câ nd ı̂l voi vedea. Câ nd ajungem acasă la Layla, Kenan insistă că va i bine să se ı̂ntoarcă singur la casa lui. „Trebuie să -mi veri ic frații. Lama ı̂ncă se recuperează .” ı̂mi mestec limba. „O să iu bine, Salama”, râ de el. „Azi te că să toreș ti cu mine. Sunt mai mult decâ t bine.” Imi aplec capul pentru a-mi ascunde fața roș ie. — Da, doar... ı̂i voi spune lui Layla vestea ș i apoi putem lucra la asta. El face cu ochiul. „Ne vedem la spital?”

Dau din cap, apoi un gâ nd ı̂mi lutură ı̂n minte. „De ce nu-i aduci pe Yusuf ș i Lama? Adică , dacă Lama se simte bine. De asemenea, i-ar putea distrage atenția lui Yusuf de la... ei bine, totul. Sunt sigur că ș i-ar dori să ie acolo.” Zâ mbetul lui Kenan este atâ t de cald ı̂ncâ t ı̂l simt pâ nă la extremită ți. — Da, spune el ı̂ncet. „O să -i ı̂ntreb.” Deschid uș a ș i o ı̂nchid ı̂n urma mea ș i o gă sesc pe Layla stâ nd pe hol, cu picioarele ı̂ntinse ı̂n fața ei ș i stomacul ı̂ncă bombat. Capul ei se lasă ı̂ntr-o parte, cu pleoapele ı̂nchise. Mă ghemuiesc lâ ngă ea. „Layla”, ș optesc eu, iar ea ı̂ncepe. „ Wha ...”, spune ea nă ucită , clipind rapid ı̂nainte de a-ș i ixa privirea asupra mea. „Salama! O, alhamdulillah!” O ı̂mbră țiș ez repede, respirâ nd parfumul ei de margaretă . "Ce s-a intamplat ieri?" ea intreaba. „O să -ți spun, dar nu mă poți ı̂ntrerupe pâ nă la sfâ rș it.” Expresia ei devine curioasă ș i observ că pare puțin uzată . "Amenda." O spun pe Layla cu totul. Spre meritul ei, ea nu scoate niciun sunet, dar de ı̂ndată ce termin, mă apucă de braț ș i scoate un Oh, Dumnezeule! Ii ară t inelul ș i ea țipă . „ Când? ” ı̂ntreabă ea, fă ră su lare. Nu pot să nu râ njesc. "Acum." Ea se pră buș eș te ı̂ntr-o altă criză de Oh, Dumnezeule! ș i poate să o ı̂ntrerupă pentru a spune: „ Ț i- am spus că cineva o să te smulgă de la mine!” Râ d. „Tu vei i ı̂ntotdeauna prioritatea mea.” Ea chicoteș te, deș i nu sună plin de viață aș a cum este de obicei. "Bun. Atunci vă dau binecuvâ ntarea mea. Cine se va că să tori cu tine?” Mă fră mâ ntă cu hijabul meu. „Mă gâ ndeam la doctorul Ziad. La spital. Astfel ar i martori.” Ea oftă . "Perfect." Respir adâ nc. „Mă ı̂ntrebam dacă Kenan ș i frații lui s-ar putea muta la noi. Eu—nu vreau să ie atâ t de departe de mine.” Layla fascinează . "Desigur! Mai bine ră mâ nem ı̂mpreună pâ nă plecă m.” Expirez, o greutate alunecâ ndu-mi de pe umeri. „Ei bine, atunci ș tii că vreau să ii acolo. Poti sa vii?" Ea râ de uș or ș i ı̂și perie burtica de gravidă . "Mi-aș dori! Dar Baby Salama este di icil. Mă simt puțin obosit.” Ii apă s cu o palmă pe frunte. Nu e prea caldă . „Sunt bine”, spune ea. „Doar obosit.” „Ei bine, bineı̂nțeles că eș ti obosit. Ai dormit pe hol!” Cert ș i o ajut să se urce pe canapea. Se aș ează confortabil sub pă turi ı̂nainte de a observa expresia dezamă gită de pe chipul meu. „Salama, chiar vreau să vin.” Ea ı̂mi strâ nge mâ na. „M-aș tâ ra dacă aș putea, dar nici acum nu pot face asta.”

Vina mă cuprinde. Nu pot i egoist. "Ș tiu. Doar că nu credeam că mă voi că să tori fă ră tine la nuntă . Este ciudat." Ea se strâ mbă . „Aș putea să -l rog pe Kenan să amâ ne pâ nă ajungem ı̂n Germania. Sau mâ ine. Sunt de acord cu asta.” Ea scutură din cap. "Nu. Astă zi. Te că să toreș ti azi. Nu ș tii niciodată ... Ea se opreș te. „Nu-ți amâ ni fericirea pentru mine. In plus, cu siguranță avem o petrecere ș i o altă ceremonie de nuntă ı̂n Germania. Ș i bineı̂nțeles, atunci voi i ı̂n centrul atenției, chiar dacă tu ești mireasa.” Râ d, tristețea mi se ridică la imaginea frumoasă pe care mi-o creează ı̂n mintea mea. A i atâ t de aproape de a pleca ı̂nseamnă a permite viselor suprimate să se trezească ș i să crească ca iedera ı̂ntre cră pă turi. Layla ș i cu mine ne alegem rochiile ș i una mai mică asortată pentru Micuța Salama, care va avea ochii mamei ș i pă rul tată lui ei. Să o țin ı̂n brațe mar face să mă simt mai aproape de Hamza. Mâ na ei plină de strâ ngere ı̂mi prinde degetul mare ș i nasul ei mic respiră aer care nu este poluat cu fum ș i moarte. Timpul petrecut ı̂n Siria ar i un vis pe care l-a visat ı̂n pâ ntece. Una care există doar ı̂n poveș tile pe care i le spunem eu ș i mama ei. Pâ nă câ nd ı̂ntr-o zi se va ı̂ntoarce ı̂n țara ei ș i va creș te lă mâ i. Masez puțin umerii Laylei. Sunt rigide ș i osoasă sub mâ inile mele ș i este o gă leată de gheață cu apă pe visele mele. „Mulțumesc”, murmură ea, cu ochii pe jumă tate ı̂nchiș i. „Acum du-te.” Câ nd nu mă miș c, ea repetă : „Du-te! O să iu aici." Ea ı̂mi ia mâ na ı̂n a ei, uitâ ndu-se la mine printre gene. "Sunt aș a de bucuros pentru tine. Asa mandru. Pă rinții tă i ș i Hamza ar i ș i ei. Uite cum te-ai schimbat.” Ii dau o ultimă apă sare ı̂nainte de a-mi apuca halatul de laborator. Astă zi, aceasta este rochia mea de mireasă , dar ı̂n Germania voi avea una adevă rată . Cu Layla. In siguranta.

CAND K ENAN AJUNGE LA SPITAL , FRATII LUI sunt chiar lâ ngă el. Ochii lui Lama sunt mari de uimire, ı̂n timp ce expresia lui Yusuf este curioasă ș i neı̂ncețoș ată de tristețe, dâ ndu-mi o privire despre câ t de tâ nă r este cu adevă rat. „Hei”, spune Kenan, ochii lui luminâ ndu-se la vederea mea. "Hei." Zâ mbesc, simțindu-mă amețită . „Hei”, spune Lama, iar eu ı̂mi smulg privirea de la Kenan pentru a mă uita la fetița care ı̂l strâ nge de lâ ngă el. Arată mai puternică , viața ridicâ ndu-ș i tră să turile. „Ce mai faci, Lama?” Intreb. „Bine”, ră spunde ea, apoi ridică privirea că tre Kenan, care dă din cap spre ea. "Multumesc ca mi ai salvat viața." Oh, albi. Inima mea. Imi ı̂ntind mâ na ș i ea o ia ı̂ncet ı̂nainte să o trag ı̂ntr-o ı̂mbră țiș are. „Iți mulțumesc că eș ti puternic.” Fața ei este roz de timiditate ș i mă dă drumul pentru a-ș i ascunde fața de lâ ngă Kenan. Iș i muș că un râ s, dar acolo sunt stele prinse ı̂n irisii lui ș i nu-mi vine să cred pacea absolută pe care o tră iesc aici, la spitalul din toate locurile. Mă uit la Yusuf, care se uită ı̂n pă mâ nt, aparent hotă râ t să mă ignore. „Salam, Yusuf”, spun eu, ridicâ nd o mâ nă ı̂ntr-un val. Imi aruncă o privire scurtă ı̂nainte de a privi ı̂n altă parte, cu mâ inile ı̂n buzunare ș i uș or ı̂ncruntat. Mă uit la Kenan, speriat că aș putea să i fă cut ceva greș it, dar el dă din cap. „Este puțin gelos.” Oftă . „Cred că lucrurile sunt pe cale să se schimbe ș i că mă furi de la ele.” Apoi, cu o voce mai tare, spune: „Dar i-am spus că lucrurile se schimbă ı̂n bine; avem doar trei oameni ı̂n plus ca familie acum.” Yusuf ridică din umeri, ı̂ncă fă ră a face contact vizual. Kenan oftă din nou. „Va veni ı̂n jur.” "E ı̂n regulă . El ș i cu mine vom deveni cei mai buni prieteni destul de curâ nd.” Il aud pe doctorul Ziad vorbind cu un pacient din partea dreaptă a atriumului.

"Hai sa ne casatorim?" Kenan râ njeș te. Ma inrosesc. „Nu am nimic plani icat pentru azi, aș a că sigur.” Mergem la dr. Ziad, care tocmai termină cu pacientul. Pă rul ı̂i este dezordonat, iar umerii ı̂i sunt cocoș ați de epuizare. Dar câ nd se ı̂ntoarce ș i mă ză reș te, zâ mbeș te. „Salama!” el spune. "Buna dimineata." „Bună dimineața, doctore”, ră spund ș i arunc o privire ı̂napoi că tre Kenan, care pare la fel de timid pe câ t mă simt. Dr. Ziad se uită ı̂ntre noi. "Este totul ı̂n regulă ?" Palmele ı̂mi transpira ș i nervozitatea ı̂mi zboară ı̂n stomac. "Da. Eu—Dr. Ziad, vreau să -ți cer o favoare.” Se ı̂ndreaptă . "Desigur. Orice." „Eu—adică —ce s-a ı̂ntâ mplat—” Mă bâ lbesc, iar Kenan intervine. „L-am rugat pe Salama să se că să torească cu mine ș i ne ı̂ntrebam dacă tu ai i cel care o iciază ”, spune el cu o voce clară , dar fața ș i urechile lui sunt roș ii. Dr. Ziad aruncă o privire ı̂ntre noi ı̂nainte de a râ de bucuros. Sunetul ne ı̂ntoarce multe capete, iar eu sunt ı̂n foc. „Eu—eu—” se bâ lbâ ie el, prins cu neră bdare de fericire. Nu l-am mai vă zut niciodată pe doctorul Ziad ı̂n acest fel. Se frecă la ochi ș i râ de din nou. „Aceasta este o veste minunată ! Salama, câ nd ați fă cut voi doi...?” Mă joc cu capetele hijabului meu. „Este o poveste lungă , dar” — ridic privirea spre Kenan — „a fost soarta”. Kenan zâ mbeș te. „Vrei să faci asta aici? Acum?" ı̂ntreabă dr. Ziad. Râ njetul lui este larg ca o semilună . Dau din cap. „Urmă toarele noastre momente nu sunt promise. Ș i tu ai fost ı̂ntotdeauna ca un tată pentru mine.” Epuizarea lui dispare ș i pare cu zece ani mai tâ nă r. „Ar i onoarea mea să o iciez.” Nu mă pot abține de zâ mbetul care ı̂mi zvâ cneș te buzele ı̂n sus. Simt că sunt ı̂ntr-un vis. Muguri de speranță ı̂ncep să ı̂n lorească ı̂ncet ı̂n inima mea, petalele deschizâ ndu-se ı̂n ı̂ntâ mpinarea soarelui. Mi-aș i dorit ca Layla să ie aici, ținâ ndu-mă de mâ nă . Dar mă liniș tesc că Lama ș i Yusuf pot participa, urmă rind ce se desfă ș oară ı̂n acest spital altceva decâ t trauma. In jurul nostru ı̂ncepe să se formeze o mulțime, fețele palide curioase despre ceea ce se ı̂ntâ mplă . Pacienții ı̂și oferă felicită ri, iar Kenan ı̂și ı̂nclină capul. De obicei nu mi-ar plă cea această invazie a intimită ții, dar să vă d altceva decâ t durere ș i suferință pe fețele oamenilor merită . Il prind pe Am pâ ndind la marginea mulțimii, privirea lui judecâ nd. Privesc ı̂n altă parte. Stă m ı̂n fața doctorului Ziad, care ı̂n sfâ rș it s-a compus. El ı̂ncepe cu un mic discurs despre gă sirea fericirii prin greută ți ș i toată lumea se

liniș teș te. După aceea, citim cu toții Al-Fatiha ı̂mpreună ș i Kenan recită jură mintele de că să torie după Dr. Ziad. Imi dau acordul cu o voce mică . Ș i atunci suntem că să toriți. Mă că să toresc ı̂n halatul meu de laborator, un pulover trei mă rimi prea mare, cu praf pe hijab ș i urme de murdă rie pe blugi. Nu avem tort, rochie de mireasă potrivită ș i nici mă car haine curate. Dar nu contează . Parcă totul se ı̂ntâ mplă ı̂n instantanee. Incerc să rețin iecare cuvâ nt spus, iecare acțiune ș i privire, dar ı̂mi este greu să țin pasul. Kenan pare amețit, de parcă ar trece printr-o visare cu ochii deschiș i. Ne privim timid unul la altul. Nimic nu va strica acest moment pentru mine. Este al meu să mă bucur, să iubesc, să iu fericit. Toată lumea aplaudă ș i unii chiar aplaudă . Fața lui Lama arată ca luna ı̂ntr-o noapte plină ș i ea sare ı̂n picioare, ı̂n timp ce Yusuf zâ mbeș te de parcă nu s-ar putea abține. Nour se strâ nge printre mulțimi, strâ ngâ ndu-mă de mâ ini ș i să rutâ ndumă pe obraji, cu ochii ei stră lucind. Incetul cu ı̂ncetul, mulțimea se risipeș te ș i Dr. Ziad cheamă tot personalul să ı̂nceapă lucrul, dar energia care alimentează spitalul este diferit acum. Speranța pe care am cultivat-o cu atâ ta grijă nu mai este doar ı̂n inima mea. „Biroul meu este gol”, ne spune Dr. Ziad mie ș i Kenan cu voce joasă . — Sunt sigur că voi doi aveți lucruri despre care să vorbiți ı̂n privat. „M-mulțumesc, doctore”, bâ lbesc eu din timiditate. — Meriți toată fericirea din lume, Salama. Imi zâ mbeș te că lduros ș i ı̂mi aminteș te de Baba. „Felicită ri amâ ndurora ș i Dumnezeu să vă umple viața cu bucurie ș i binecuvâ ntă ri.” Ii strâ nge mâ na lui Kenan ı̂nainte de a se gră bi să -ș i ı̂ndeplinească sarcinile. „O să am grijă de copii pentru puțin timp”, spune Nour. Ea zâ mbeș te lui Lama ș i Yusuf, iar Lama ı̂i ı̂ntoarce zâ mbetul. Yusuf se pră buș eș te pe unul dintre scaunele de plastic, dar pare mai puțin tensionat decâ t atunci câ nd a intrat. Din fericire, toată lumea se ocupă prea mult pentru a ne observa că ne alunecă m ı̂n biroul doctorului Ziad. Kenan ı̂nchide uș a ı̂ncet, tulburâ nd particulele de praf. Imi simt cald ı̂n puloverul meu. Ar trebui să spun ceva? Unde se duc brațele mele? Le leagă n stâ ngaci pentru câ teva secunde, apoi mă opresc. „Salama?” spune el ș i mă ı̂ntorc ı̂ncet. Face câ țiva paș i spre mine ș i dintr-o dată e mai aproape decâ t a fost vreodată . Ridic privirea la el, nervos, ș i sunt surprins să vă d că expresia lui nu are nicio tensiune. Ii vă d bucă țile de alun ı̂n ochi ș i, dacă mă concentrez, le pot numă ra. Pă rul lui este ciufulit de aseară ș i de câ te ori l-au atacat mâ inile toată dimineața. Vă d o cicatrice slabă care ı̂i despica sprâ nceana stâ ngă ı̂n jumă tate ș i mă ı̂ntreb cum nu am observat-o pâ nă acum. Mi se

pare că ı̂l vă d pentru prima dată . Nu spune nimic, doar ı̂mi zâ mbeș te cu că ldură ș i ı̂nainte să pot vorbi, se aplecă ı̂nainte, strâ ngâ ndu-ș i brațele sub ale mele, tră gâ ndu-mă aproape. Gâ fâ i, iar după câ teva clipe de ezitare, ı̂mi ı̂nfă ș uresc mâ inile pe umerii lui. Iș i ı̂ngroapă capul ı̂n colțul hijabului meu, ținâ ndu-mă strâ ns. Nervii ı̂mi zboară ; un milion de gâ nduri zboară prin mine, ı̂nghesuindu-mi mintea. Dintr-o dată , o liniș te ne cuprinde ș i iecare gâ nd ș i sentiment nervos se risipeș te. Mă simt ı̂n pace. Pot să respir ș i ı̂l inspir. Miroase a Siria pe vremuri. O notă de lă mâ ie culesă din gră dini, amestecată cu moloz ș i pă mâ nt. Miroase ca acasă . Mormă ie ceva ce nu aud, cuvintele lui prinse ı̂n țesă tura hijabului meu. "Ce?" ș optesc eu. „Nimic”, spune el cu o voce mai tare, dar are asprime, de parcă ar ı̂ncerca să -ș i rețină lacrimile. Apoi, după câ teva momente, spune: „Imi pare ră u că nu v-am putut oferi o nuntă potrivită ”. Mă smulg din ı̂mbră țiș area lui ș i ı̂l privesc curios. „Crezi că sunt supă rat?” „Nu ș tiu,” spune el timid, cu o mâ nă la gâ t. „Ș tiu că acum nu avem norocul nostru ș i nu pot oferi su icient pentru noi doi. Dar jur că o voi face. Familia mea are niș te bani economisiți ș i avem ș i teren aici. Totuș i, nu pot folosi nimic din toate acestea ı̂ncă . La naiba , ar i trebuit să -ți dau ceva. Poate o rochie? Ar i trebuit mă car să ai o rochie de mireasă . Sunt atâ t de aș a-" L-am tă iat câ nd mă ridic ı̂n vâ rful picioarelor ș i ı̂i strâ ng obrajii ı̂ntre mâ ini. Se uită la mine. „Vreau o că să torie. Nu o nuntă .” Zambesc. „In plus, acesta este mult mai romantic.” "Intr-adevă r?" ı̂ntreabă el nesigur. „O, cu siguranță! O nuntă ı̂n mijlocul unei revoluții. Nu este aceasta o premisă bună pentru o poveste?” El zâ mbeș te ı̂napoi. „Sună ca un complot minunat.” "Exact. Sunt un farmacist cu experiență, Kenan. Pot să am grijă de noi doi câ t timp eș ti un tată acasă care desenează , spun eu cu un zâ mbet tachină tor. „Ha ha.” Cad ı̂napoi pe că lcâ ie, luâ ndu-mi mâ inile cu mine ı̂nainte ca acestea să ı̂nceapă să transpire. „Mă ı̂ntrebam…”, spun eu, jucâ ndu-mă cu tivul halatului meu de laborator. — Dacă vrei să te muți cu Layla ș i cu mine. Există o secundă ı̂n care ne ținem respirația. „Este... ai acea gaură uriaș ă ı̂n balcon ș i nu-mi pot imagina că este foarte cald”, mă clari ic. El chicoteș te ș i mă ține de mâ ini, frecâ nd cercuri moi pe ele. „Care este adevă ratul motiv?” Ma inrosesc. „Acesta este unul dintre multele.”

"Bine atunci." El zambeste. „Imi voi duce frații acasă , ne vom ı̂mpacheta ș i ne vom ı̂ntâ lni la sfâ rș itul turei.” "Bine." Invocâ nd iecare gram de vitejie din mine, ı̂mi ridic mâ na ș i ı̂l să rut pe obraz. El ı̂ngheață, cu ră su larea ı̂n gâ t. Iș i dă ră mas bun bâ lbâ ind ș i se ı̂ndreaptă spre uș ă ı̂nainte de a se uita ı̂napoi la mine. "Ne vedem mai tâ rziu." "Te vă d."

Khawf mă aș teaptă ı̂n magazie ș i sar câ nd ı̂l vă d. „Nu mă aș teptai ı̂n această zi fericită ?” Buzele lui se ră sucesc de nemulțumire. Inchid uș a, oftâ nd. „Ș i de ce eș ti supă rat acum? Kenan iind soțul meu, ı̂mi dă mai multă motivație să plec cu el.” El dă din cap. „Este adevă rat, dar nu vine fă ră riscuri.” "Cum vrei să spui?" Se apropie. „Dacă – Doamne fereș te, desigur – Kenan sau frații să i au fost uciș i sau, mai ră u, arestați. Ai mai pleca?” Groaza se alunecă ı̂n stomacul meu. „In cinci zile s-ar putea ı̂ntâ mpla multe”, continuă Khawf la un loc. „Pe cine vei alege? Layla sau Kenan?” Ochii ı̂i stră lucesc. „Sau pe tine?” ı̂mi dresesc glasul. — Il pă ră sesc pe fratele meu, nu-i aș a? Iș i bate bă rbia. "Dreapta. Dar o altă tragedie te va face să -ți ı̂ncalci promisiunea? Te fac să vrei să mori aici decâ t să -ți asumi un risc la viață? „Nu”, ră spund. Se ı̂ndreaptă spre mine. Respirația ı̂i este rece, dar există ı̂ngrijorare ı̂n ochii lui. „Sper că , de dragul tă u, nu o faci. Ar i pă cat să te ı̂ngrop aici.”

lui K HAWF MA CANTARASTE GRAVE DE-A lungul zilei. Inima mea este ı̂n ră zboi, ı̂ncercâ nd să se prindă de irimii de fericire. Speranț a este o fantomă care ı̂mi cutreieră corpul. Persoana ocazională mă felicită ı̂n timp ce merg mai departe cu rundele. Lică riri de bucurie izbucnesc pentru scurt timp, dar este ca ș i cum ai ı̂ncerca să te ții de ceață. Nour mă ı̂mbră țiș ează strâ ns din nou, iar eu ı̂ncerc să -i absorb bucuria. „Ș tiam că te-a plă cut!” exclamă Nour, mergâ nd lâ ngă mine. "Ai fă cut?" "Da. El se uită mereu la tine ı̂n timp ce lucrezi. Nu ı̂ntr-un mod ı̂n ioră tor... Nu ș tiu, spune ea gâ nditoare. „De parcă ai i singurul care există .” Ma inrosesc. "Oh. Nu credeam că a vă zut cineva asta.” „A fost o distragere a atenției de la toți pacienții care vin ı̂n mod constant. Vreau să spun că este un miracol că avem inteligența noastră !” „Ș tii, ı̂n Occident ș i ı̂n alte locuri ı̂n care oamenii au o viață normală , personalul medical poate primi terapie pentru ceea ce vă d ı̂n timp ce are de-a face cu pacienții lor.” „Ce cuvâ nt ciudat! Cum se pronunță? The-ra-pipi ?” ı̂ntreabă ea sarcastic. Am un zâ mbet sincer. „Alhamdulillah umorul nostru este viu ș i bine.” „Va dura mai mult decâ t atâ t pentru a ne sparge.” Ii face cu ochiul ı̂nainte de a se gră bi spre un copil care plâ nge. O privesc plecâ nd, cuvintele ei atingâ nd o coardă . Câ nd mă uit ı̂n inima mea, mă aș tept să o gă sesc ı̂n ruine datorită cuvintelor lui Khawf ș i acțiunilor armatei, dar nu o fac. Poate că aș a a fost la ı̂nceput, dar acum există o lumâ nare aprinsă ı̂n ı̂ntuneric, luminâ nd calea mea. Promite o viață. „Felicită ri, Salama”, spune Am din spatele meu ș i sar. Poartă o jachetă maro uzată ș i pe fața lui e umbra de miriș te. „Mulțumesc”, spun, dar are gust de rumeguș ı̂n gură . — Mirele fericit ș tie despre busola ta morală ruptă ? Zâ mbetul lui este orice altceva decâ t amabil. eu merg in continuare. "Tu ma ameninti?"

El ridică mâ inile. „Doamne, nu! Avem un acord. Dar cred că sunt ı̂n dreptul meu să te sperii după ce aproape mi-ai distrus viața.” Iș i ı̂ntinde mâ na, iar eu pescuiesc tableta Panadol din buzunar, apoi i-o arunc ı̂n palmă . Dar ı̂nainte să plece, gă sesc curajul să spun: „Ce mai face Samar?” Se opreș te, cu spatele rigid ș i pivotează spre mine. Ochii i s-au ı̂nnebunit de neplă cere. „Credeam că ți-am spus că asta e o afacere...” — Nu-mi pasă , ı̂l ı̂ntrerup. Acidul mi se ră ceș te ı̂n stomac, dar Am putere prin. „Poate că am fă cut ceva oribil, dar ı̂ncă mai am o conș tiință.” O venă ı̂i pulsa pe frunte, apoi el ră spunde ı̂ncet: „E bine. Suturile sunt ı̂ndepă rtate. Fă ră infecție.” Am scos un oftat uș urat din adâ ncul intestinului meu, puterea acidului slă bindu-se. „Are o cicatrice”, spune Am. „Aș a ne vom aminti mereu de tine ș i de conștiința ta .” Se ı̂ndepă rtează ș i stomacul meu reia să se digere ı̂nainte să mă nă pustesc să fac voma ı̂n chiuvetă .

Kenan ș i frații lui stau ı̂n fața treptelor spitalului câ nd ies la sfâ rș itul turei. Yusuf are un rucsac bă tut de Omul Pă ianjen ș i bate pietricelele cu pantoful, ı̂n timp ce Kenan o ține de mâ nă pe Lama, iar rucsacul ei roz Barbie zdrobit la margini. Geanta lui Kenan este neagră . Inima mi se extinde câ nd le vă d ș i mă gră besc să cobor treptele. „Hei”, spun eu, iar Kenan ı̂mi zâ mbeș te. "Nu ne-am vă zut de mult." Mă duc lâ ngă el pentru a peria pă rul castaniu deschis al lui Lama. "Mi-a fost dor de tine." Ea radia, balansâ nd mâ na care o ține pe a lui Kenan. Mă ı̂ntorc că tre Yusuf, care ı̂ncă se uită ı̂n pă mâ nt. „Ș i mi-ai fost dor de tine, Yusuf.” Refuză să se uite la mine, iar o altă pietricică ză ngă neș te de trepte. Mă uit la Kenan, confuz. Fusese ı̂ntr-o dispoziție mai lejeră după ceremonie; M-am gâ ndit că o va purta cu el toată ziua. Kenan dă din cap cu tristețe ș i spune cu voce joasă : „E supă rat că am pă ră sit apartamentul nostru. Se ı̂ntâ mplă prea multe schimbă ri astă zi.” "Oh." Kenan se ı̂ntinde cu mâ na liberă ș i ciufuleș te pă rul fratelui să u. Yusuf ı̂l loveș te ı̂n mâ nă , dar nu se poate ı̂nș ela ı̂ncâ ntarea ascunsă din ochii lui – este fericit că fratele să u mai mare ı̂i acordă atenție. "Esti bine?" ı̂ntreabă el, iar Yusuf ridică din umeri. Kenan oftă , se ı̂ntoarce spre mine ș i ı̂l ridică pe Lama. „Nu pot să vă spun câ t de mult apreciez asta. Cartierul nostru a devenit unul dintre

cele mai greu de apă rat după atacul chimic. Nu cred că am i putut ră mâ ne mult mai mult.” Imi apă s o mâ nă pe gură , ș ocată . Ochii mei că lă toresc spre cerul portocaliu pal ș i caut avioanele. "Să mergem." Vorbirea lui Lama umple tă cerea ı̂n timp ce ne ı̂ntoarcem; se pare că ș ia depă ș it timiditatea. Mă duc lâ ngă ea ș i se uită la mine. In ciuda faptului că este cu o nuanță mai ı̂ntunecată , ochii ei au aceeaș i intensitate ca ș i a lui Kenan. "Câ ți ani ai?" ı̂ntreabă ea deodată . Un zâ mbet amuzat ı̂mi ı̂nclină buzele ı̂n sus. "Optsprezece." Se ı̂ncruntă , ı̂ncercâ nd să calculeze cu câ t este mai ı̂n vâ rstă decâ t ea. „Kenan are nouă sprezece ani”, spune ea ı̂n cele din urmă . "Ș tiu." „Ș i te-ai că să torit cu el”, spune ea pe un ton practic. "Am facut." "De ce? E mereu pe laptop. Uneori trebuie să țip de trei ori ı̂nainte să mă audă .” O spune pe un ton atâ t de solemn ı̂ncâ t am izbucnit ı̂n râ s ș i Umerii lui Kenan tremură de propriul lui râ s reprimat. Yusuf se ridică ı̂nainte ș i apucă tivul puloverului lui Kenan. "De ce râ zi?" cere Lama. Mă ı̂ntind ș i o periez pe obraz. "Imi pare ră u. Eș ti atâ t de dră guț .” Nasul ei se scrâ ș neș te ı̂n timp ce dezbate cu ea ı̂nsă ș i dacă ar trebui să analizeze mai mult acest lucru sau să accepte complimentul. Ea se hotă ră ș te asupra celui din urmă . Mă uit la Yusuf ș i zâ mbesc. „Imi place rucsacul tă u. Spider-Man este foarte tare. Este super-eroul tă u preferat?” Pentru prima dată de câ nd l-am ı̂ntâ lnit, ochii lui Yusuf se luminează ș i dă din cap o dată ı̂nainte de a-ș i strâ nge buzele ș i de a strâ nge curelele. Imi rupe inima. Este clar că a fost forțat să crească atâ t de brusc ı̂ncâ t se ține de orice care seamă nă cu inocența pe care a pierdut-o. In mod normal, la treisprezece ani ș i-ar i aruncat rucsacul lui Spider-Man pentru jocuri video ș i ș i-ar i ı̂ntâ lnit prietenii pentru un meci de fotbal pe una dintre alei. Creș terea lui emoțională este o plantă pe care oamenii au uitat să o ude, aș a că ı̂ncearcă să capteze orice umiditate poate. Din cartierul meu iese o mulțime. Tineri, femei ș i adolescenți, toți purtâ nd diverse semne ș i bannere pentru un protest, iar ochii lui Kenan se ı̂ndreaptă după ei. Maxilarul i se strâ nge ș i eu ı̂i ating imediat cotul, ı̂ncercâ nd cu disperare să -l prind ı̂napoi de mine. Revenind la promisiunea pe care a fă cut-o. Privirea de foc dispare câ nd se uită ı̂n jos la mine ș i pot să respir din nou. Imi apă s o mâ nă pe inel. Ochii lui cad asupra miș că rii ș i privirea ı̂i urmă reș te cicatricile mele.

Casa mea se pro ilează ı̂n depă rtare ș i ı̂mi scot cheile. Nervii ı̂mi prind brusc viață câ nd descui uș a câ nd ı̂mi dau seama că Kenan ș i cu mine vom locui sub acelaș i acoperiș . Impreună . Unde va dormi? Layla mă va lă sa să folosesc dormitorul ei pentru Lama ș i Yusuf. Poate va ră mâ ne cu mine ı̂n al meu, iar Kenan poate lua canapeaua. El va i la câ țiva paș i departe de mine. Doar un hol peste. „Layla”, strig câ nd intru, alungâ nd luturii din stomac. „Sunt acasă ș i Kenan ș i frații lui sunt aici!” Tă cerea ı̂mi ră spunde ș i irele de pă r din ceafă ı̂mi stau pe cap. Ea e bine. Sunt doar o mizerie paranoică a unei persoane care tratează iecare criză de tă cere ca un pericol. „Intră ”, ı̂i spun lui Kenan. — Probabil că Layla ı̂ncă doarme. Se amestecă ı̂nă untru ș i Kenan ı̂nchide uș a ı̂n urma lor. Totul pare prea real. Ină lțimea lui Kenan umple holul ı̂ngust ș i Yusuf se uită curios din spatele fratelui să u. Kenan o pune pe Lama ı̂n picioare ș i le spune amâ ndoi să -ș i scoată panto ii ı̂n timp ce eu merg s-o caut pe Layla. Câ nd intru ı̂n sufragerie, o vă d stâ nd pe canapea cu o privire ı̂ndepă rtată pe chip. Ea se uită la pictura ei de mare de parcă ar ı̂ncerca să separe iecare pensulă . Pă rul ı̂i atâ rnă ı̂n valuri peste umeri, cu o mâ nă sprijinită pe burtă . „Layla!” spun eu tare, iar ea sare. „Salama! M-ai speriat!" „Tocmai te sunam. Totul este bine?" Ea zâ mbeș te, dar pare bâ ntuitor. "Sunt bine." Fac un pas mai aproape. "Esti sigur? De ce te uiți aș a la mine?” Isi baga parul dupa ureche. „Nostalgia pentru zilele bune. Iți aminteș ti câ nd am pictat asta?” Ea dă din cap spre pictura mă rii. "Desigur." Ea zâ mbeș te uș or. „Iți aminteș ti câ t de mult l-am urâ t câ nd am terminat?” „Toate culorile sunt greșite!” strigă ea, cu dungi bleumarin pe frunte și pe obraji. Pictase în ultimele șapte ore, fără să se miște de pe scaun să bea sau să mănânce. Șorțul ei imprimat cu margarete era mânjit cu un sortiment de nuanțe de albastru și gri. Mă sunase în panică, abia reușind să găsească două cuvinte prin telefon. „Nuanțele! Uf. E gunoi !” Am râs, uitându-mă prin sufragerie. Vopsea a fost pătată peste latexul pus jos pentru a proteja podelele. Restul mobilierului fusese stivuit de perete pentru a face loc creativității Laylei. Stătea în centrul uraganului, ținând în lacrimi pânza, cu părul strâns într-un coc dezordonat. "Glumești cu mine?" am exclamat, apropiindu-mă de ea, având grijă să nu lovin cu piciorul setul de vopsea acrilică deschis. "Uita-te la ea!" "Eu sunt!" s-a plâns ea. „Mi-au luat ș apte ore din viață, Salama !”

Am luat pânza de la ea și am pus-o peste șemineu. Am făcut-o să stea în mijloc, cu fața lui. "Nu nu ești. Inchide ochii." Ea a facut. „Gândește-te la o furtună care decide dacă va răvăși prin mare. Mijlocul de nicăieri. Nicio navă la vedere. Nicio iință umană. Imaginează-ți culorile pe care niciun om nu le-ar vedea vreodată. Furtuna va urlă și va sfâșie peste valuri și nimeni nu va i acolo pentru a i martor la ea . Sau poate nu va i. Poate că norii se vor sparge și soarele va străluci.” Ea respiră adânc. „Acum deschide ochii.” Am zâmbit. „Ai capturat ceva ce nimeni nu a mai văzut până acum. Imaginația ta a făcut asta.” S-a întors spre mine, radiantă. "Mulțumesc." "Iți aduci aminte de asta?" ı̂ntreabă Layla din nou de pe canapea ș i mi se formează un nod ciudat ı̂n gâ t. "Da." „Ai fă cut din aceasta una dintre picturile mele preferate.” E ceva ı̂n vocea ei pe care nu-l pot descifra. Ceva melancolic. „Atunci de ce ară ți atâ t de trist?” Ea scutură din cap. "Nu sunt. Vreau să ș tii câ t de incredibil eș ti. Cum atingi viețile oamenilor.” „Salama?” spune Kenan din spatele meu, iar eu sar imediat ı̂n fața Laylei, ascunzâ nd-o de el. Sprâ ncenele lui sunt ı̂ncruntate, ochii lipiți de fața mea. „ Kenan !” E rece. "Ce faci? Layla nu poartă hijabul!” „Layla?” ră sună el. "Da!" Ii fac semn să plece. „Layla, pune-ți o eș arfă sau aș a ceva.” „Nu am nimic”, ră spunde ea mohorâ tă . "Gă seș te ceva!" spun eu, exasperată . Confuzia lui Kenan se adâ nceș te, apoi buzele lui se despart. „Salama.” Mă uit peste umă r să veri ic dacă Layla a gă sit un ș al sau o față de masă . Scotoceș te printre perne, fă câ nd bofă . „Salama.” Vocea lui Kenan iese mai fermă ș i mă uit la el. "Ce?" ma repez. "De ce esti inca aici?" El ezită . „Am venit pentru că te-am auzit vorbind ș i nimeni nu ră spundea. Am crezut că s-a ı̂ntâ mplat ceva.” Acum sunt confuz. „ Ce ? Vorbesc cu Layla.” Se ı̂ndreaptă spre mine cu blâ ndețe, ca ș i cum s-ar i apropiat de o că prioară ră nită . "Nu nu eș ti." Brațele ı̂mi cad greu ı̂n lateral. "Scuzați-mă ?" Kenan se ı̂ntinde spre mâ inile mele, ı̂nvă luindu-le ı̂n cele calde. „Salama, nu e nimeni aici. Nu există nicio Layla. Nu o pot vedea.”

Râ D . _ Expresia lui Kenan este un amestec de tristețe ș i panică . „Desigur că nu o poți vedea”, spun eu. — Stau ı̂n fața ta, prostule. Iș i trece o mâ nă prin pă r. „Stai ı̂n fața mea nu ı̂nseamnă cu adevă rat a ascunde canapeaua.” Mă ı̂nvâ rt ș i o vă d pe Layla cocoțată pe canapeaua respectivă , cu mâ inile ı̂mbră țiș ându-i burta de gravidă . Pă rul ei castaniu ș i ochii ei albastru ocean ș i o văd . O pot mirosi ș i ating. „Layla?” spun cu o voce panicata. Ea zâ mbeș te tristă . — Imi pare ră u, Salama. O teamă nou-gă sită ı̂mi trage inima printr-un abis negru ș i mă ı̂mpiedic, pră buș indu-mă ı̂n genunchi ı̂n fața ei. „Kenan”, spun eu cu o voce gă unoasă . „Te implor . Te rog spune-mi că o vezi. Te rog spune-mi că ı̂i vezi fața ș i rochia albastră pe care o poartă .” Kenan se schimbă ı̂n spatele meu. „Nu,” spune el ı̂ncet. „Este doar canapeaua.” Layla mă perie pe obraz. „Sunt real ı̂n inima ta.” Un sunet sugrumat ı̂mi scapă . "Nu. Nu , nu eș ti.” Iș i muș că buza, lacrimile curgâ nd. „Iți aminteș ti de ı̂mpuș carea din octombrie?” sunt gol. Un copac ars. Pe mă sură ce continuă , iecare cuvâ nt pe care ı̂l rosteș te trage un ir, iar un altul ș i altul pâ nă mă desfă ș uresc complet. „M-am dus la bă că nia de la capă tul drumului. Era un lunetist. Nu am supraviețuit. Sâ ngeram, dar am putut i purtat acasă ı̂n ultimele mele momente. Am murit ı̂n fața uș ii din față.” Mâ inile ı̂mi tremură , agonia mi se aș ează prin sistemul osos ș i am scos un țipă t ı̂necat. Eram la spital când s-a întâmplat. Layla a murit fără ca eu să o țin de mână. Fragmente din amintirile mele vin ı̂n stropi, curgâ ndu-se prin cele pe care le-am fabricat pentru mine. Fusesem înapoi acasă, dar totul se terminase. Se întorcea de la supermarket când un glonț de lunetist militar i-a trecut prin cap. Iar cealaltă prin uterul ei. Urma de sânge de afară pe trotuarul crăpat este a ei. Era gros, nedorind să se dizolve în sol. Chiar așa, mi-a fost luată. Și nepoata mea a fost luată. Și eram singur. Î

Înmormântarea lui Layla a fost grăbită, chiar în aceeași zi. Unii dintre vecinii mei m-au ajutat să o spăl și să o învelesc în alb, iar ea a fost ascunsă lângă părinții ei. Dar am uitat toate astea. M-am trezit a doua zi și am găsit-o stând pe patul meu cu zâmbetul ei obraznic și am... uitat. Nu. Am schimbat realitatea. Mâ inile Laylei sunt pe obrajii mei ș i tremur. Ii simt mâ inile. „Nu a fost vina ta, mă ı̂nțelegi? Nu ți -ai ı̂ncă lcat promisiunea față de Hamza.” Suspinele mele sunt uscate, ı̂mi trec dureros prin piept ș i nu pot forma cuvinte coerente. Din octombrie tră iesc singură . De cinci luni mintea mea a ı̂nvâ rtit o icțiune pentru a-mi ține agonia ı̂nchisă . Mă uit la fața ei, ı̂ncercâ nd să o memorez. Aveam nevoie de ea ı̂n viața mea. Aveam nevoie de acel confort ș i siguranță după ce mi-am pierdut ı̂ntreaga lume. Micile momente de fericire pe care le-am tră it cu ea au fost un colac de salvare. Ș tiu că mi se datorează atâ t de mult, aș a că miam falsi icat propria viață . M-a lă sat să mă vindec puțin câ te puțin. Ea este la fel de reală pentru mine ca orice. Degetele ei mă mâ ngâ ie pe obraji ș i ea zâ mbeș te, cu ochii albaș tri mai stră lucitori decâ t o stea. „Ș tii că sunt ı̂n Rai. Ș tii că sunt ı̂n siguranță ș i fericit. La fel ș i Baby Salama.” Imi apă să o mâ nă pe pieptul meu. „Ai credința ta aici . Vei tră i pentru mine, pentru pă rinții tă i ș i pentru Hamza. Iți vei ține promisiunea față de el salvâ ndu-te pe tine.” „Nu pleca”, ı̂l implor. "Vă rog." Ea ı̂mi ia mâ inile ı̂n ale ei ș i ı̂mi să rută degetele. — Acum ai o familie, Salama. Nu esti singur." O mâ nă grea ș i solidă se sprijină pe umă rul meu. Atâ t de diferit de atingerea Laylei, care se simte mai degrabă ca un nor care ı̂mi ș opteș te de-a lungul mâ inilor. Clipesc printre ochii pă tați de lacrimi ș i mă ı̂ntorc ș i vă d privirea tristă a lui Kenan. „Salama”, ș opteș te el. "E ı̂n regulă . Eș ti bine." Mă uit ı̂n jur. Livingul este plictisitor, iar culorile tulburi. Covorul arab de lâ ngă canapea are un strat gros de praf deasupra. O aură rece atâ rnă ı̂n aer; dă locului o senzație de abandonat. Imi aminteș te de cum a fost câ nd Kenan m-a condus acasă după operația lui Lama. Aceasta nu seamă nă cu casa ı̂n care Layla ș i Hamza ș i-au pus bucă ți din su let. Nu aș a am vă zut asta ı̂n ultimele luni. Locul acela era mai moale ș i mai luminos cu atingerea Laylei. Ș i ı̂mi dau seama că nu am mai spus nimic de ceva vreme. Ș ocul m-a forțat să mă retrag acolo unde există Layla. In mintea mea. Kenan mă trage spre el ș i ı̂l las să -ș i ı̂nfă ș oare brațele ı̂n jurul umerilor mei, cu spatele la pieptul lui. El devine peretele meu solid pe care să mă sprijin, iar muș chii mi se slă besc. „Salama”, spune Layla ı̂ncet, iar lumea devine din nou mai stră lucitoare.

Ea stă ı̂n fața mea, legă nâ ndu-mi obrajii, dar atingerea ei abia dacă este acolo. Cu greu mai simt acum. „Nu e vina ta”, spune ea. ı̂nghit ı̂n sec. „Hamza nu ș i-ar dori niciodată să te ı̂nvinuieș ti pe tine ı̂nsuți. Nu te ı̂nvinovă țesc. Nimeni nu face." Expresia ei este feroce. Dau din cap. Mulțumită de ră spunsul meu, ea respiră adâ nc, iar câ nd clipesc, ea a plecat. strâ ngerea lui Kenan asupra mea se slă beș te, dar eu ı̂l prind imediat de mâ ini ı̂nainte de a mă ı̂ntoarce ı̂n ı̂mbră țiș area lui, strâ ngâ ndu-l strâ ns. Imi ı̂ngrop fața ı̂n puloverul lui, inspirâ ndu-i parfumul de lă mâ ie. „Eș ti real, nu?” ı̂n sfâ rș it ș optesc. „Te rog să ii real.” Imi ridică capul ș i stelele sunt ı̂ncă ı̂n ochii lui. „Sunt real”, spune el ferm. Imi ia mâ na ș i o apă să pe pieptul lui. Bă tă ile inimii ı̂i ı̂mpinge coastele ș i vibrațiile ı̂mi sar de-a lungul pielii. Inchid ochii pentru câ teva secunde, bucurâ ndu-mă de senzația. Nu cred că ı̂l voi putea lă sa vreodată să plece. Dau din cap ș i ı̂mi strâ ng buzele ca să mă opresc să nu plâ ng câ nd ı̂i vă d pe Lama ș i Yusuf aruncâ ndu-se cu ochiul din spatele peretelui. Kenan ı̂i observă ș i el ș i fața i se schimbă . Le face semn să se apropie ı̂nainte de a se ghemui ı̂n genunchi pentru a-i ı̂mbră țiș a. In tot acest timp, nu ı̂mi dă drumul la mâ nă , ceea ce face să ie o ı̂mbră țiș are stâ njenitoare, dar este hotă râ t să nu dea drumul. „Unde este Layla?” ı̂ntreabă Lama, privind ı̂n jur cu o curiozitate care se transformă ı̂n teamă câ nd vede ochii mei roș ii. Kenan se strâ mbă ș i se uită la mine. dau din cap o data. „Layla e ı̂n Rai”, spune Kenan cu blâ ndețe. Lama se ı̂ncruntă . — Dar ai spus că vom tră i cu Salama și Layla. Kenan ı̂și ı̂ndepă rtează privirea, neș tiind cum să gă sească cuvintele exacte pentru a-i explica asta. Dar ochii lui Yusuf se lă rgesc brusc odată cu realizarea ș i privirea lui se ı̂ndreaptă spre mine. Emoțiile ı̂i pâ lpâ ie pe față. In spațiul liniș tit dintre noi, mă vede. Nu ca fata cu nervi de oțel care ș ia salvat sora. Sau fata care s-a ı̂ndră gostit de fratele să u ș i l-a luat. El se vede ı̂n mine aș a cum m-am vă zut eu ı̂n el. Kenan gă seș te cuvintele cu atenție ș i Lama ascultă , dar eu nu. Mă uit la fereastra unde perdelele lutură cu o adiere uș oară ș i o singură rază de soare trece, că zâ nd pe covorul arab.

M- am ı̂ntins pe canapea , ı̂n locul lui L AYLA , cea mai mare parte a serii. Kenan a ı̂ntrebat dacă vreau intimitate, dar nu vreau. Nu acum. Am fost singur ı̂n ultimele cinci luni ș i gâ ndul la asta face ca irele de pă r de pe ceafă să mi stea de groază . Singur. Am vorbit cu aerul subț ire. Am râ s cu aer subț ire. Am plâ ns cu aer subț ire. Acum ı̂mi umplu ochii ș i urechile cu oameni reali, care respiră . Lama ș i Yusuf au o cină simplă de ton conservat ș i aproape că mă pocnesc la naivitatea mea. Layla nu a mâ ncat niciodată cu mine; Intotdeauna am presupus că mâ nca câ nd eram la spital. Asta ar i trebuit să mă informeze. Toate atingerile ei, manierele ei au fost ecouri ale celor din cele mai puternice amintiri ale mele despre ea. Totul la ea au fost amintirile mele mă rite pâ nă câ nd a devenit solidă . Inima mea este liniș tită , ș tiind că e ı̂n Rai. Regretul meu este că nu am fost acolo ı̂n ultimele ei momente. Imi amintesc ultima zi pe care am avut-o cu ea. Ea adevă rată . Stă team pe covorul arab din sufragerie chiar ı̂n fața canapelei, iar ea râ dea prosteș te câ nd maș ina noastră s-a blocat ı̂n nisipul din suburbii. — Ai crezut că Hamza te va ucide pentru că i-ai stricat mașina, a chicotit ea, strângându-și stomacul. Avea trei luni de sarcină și bubișura era mică. am zâmbit. „Am supraestimat adâncimea nisipului.” Layla ș i cu mine am vrut să im spontani ș i să plecă m din oraș spre casa de vară a bunicilor mei. M-am gâ ndit să iau o scurtă tură , dar am ajuns blocați ı̂ntr-un ș anț cu seara care se apropia cu paș i repezi. Ochii ei sclipeau. „Mi-a plăcut ziua aceea. Sigur că a trebuit să înduram că Hamza țipa la noi timp de o jumătate de oră înainte de a scoate mașina, dar îți amintești cum arătau stelele? Atârnau de cerul întunecat ca lămâile, coapte pentru a i luate și atât de aproape. "Fac." „Sper să-i putem vedea din nou așa.” Layla și-a bătut mâna pe stomac peste pătura pe care o ascunsesem în jurul ei. „Dacă nu în Siria, atunci în altă parte.” Voia să plece, dar ı̂i era prea frică să formeze cuvintele. Imi frec fruntea obosită ș i mă afund ı̂n perna care, cumva, ı̂ncă mai are parfumul ei de margarete. Hijabul ı̂mi atâ rnă lejer de cap, ı̂nfă ș urat ı̂n jurul gâ tului

meu. Sunt prea timid să -l scot ı̂ncă . Dar ı̂mi scot colierul ș i ı̂mi trec verigheta ı̂n sus ș i ı̂n jos pe lanț . — Hei, spune Kenan cu voce joasă . Stă la uș a sufrageriei. "Hei." „Lama ș i Yusuf dorm pe patul tă u.” Pare tulburat, ceea ce, la râ ndul să u, mă face nervos. A fost ı̂nă untru camera mea ș i nu-mi pot aminti toată viața dacă am lă sat-o ı̂n dezordine. Sper ca nu. Ingenunchează ı̂n fața mea ș i eu strâ ng instinctiv pă turile mai aproape. „Imi pare atâ t de ră u pentru Layla”, ș opteș te el. Mi se formează un nod ı̂n gâ t ș i ı̂mi ı̂ntind mâ na. Il ține imediat, iar eu ı̂i apă s mâ na pe obrazul meu, bucurâ ndu-i senzația solidă . Degetele lui sunt calozite, dovada unei vieți grele, dar sunt calde cu sâ ngele care ı̂i curge ı̂n vene. "Sunt bine. Poate că este ș oc, dar... Cred că este acceptare. E ı̂n regulă ș i asta e tot ce mi-am dorit vreodată pentru ea.” El mă perie pe obraz, zâ mbind uș or, iar eu mă topesc ı̂n atingerea lui. Dar un gâ nd m-a lovit. „De ce plec acum?” ș optesc, iar el se opreș te. „Totul meu motiv a fost să onorez dorințele lui Hamza. Ș i acum... le-am pierdut pe mama ș i pe Layla. Nu mi-am ținut promisiunea.” Kenan ı̂și trece degetele prin ale mele, ı̂mi duce mâ inile la buze ș i le să rută . „Salama, nu poți sta.” Ochii lui sunt plini de groază . „Ș tiai că -l halucinați pe Khawf; dar ai crezut că Layla tră ieș te, murmură el. „Sunt ı̂ngrijorat pentru tine. Ră mâ nâ nd aici, ı̂n locul ı̂n care a murit, nu va face decâ t să ı̂nră ută țească lucrurile. Nu vei putea ajuta pe nimeni dacă nu te ajuți mai ı̂ntâ i pe tine ı̂nsuți.” Inchid ochii pentru câ teva secunde, amintindu-mi halucinația de lâ ngă epava casei mele. Câ nd creierul mi-a reconstruit cartierul ı̂napoi la viață. „Nu plec din Siria fă ră tine”, continuă Kenan. „Tu ı̂nsuți ai spus-o, lupta nu este doar aici. Ai nevoie de tine afară la fel de mult ca mine. Ș i nu pot să stau pe spate ș i să vă d cum te doare aș a ș i nu ș tiu cum să te ajut.” Tonul lui este imploră tor, expresia lui disperată . Oglindindu-l pe al meu câ nd i-am cerut să oprească ı̂nregistrarea. Nu pot să -i fac asta. Să ră mâ i nu ar i de folos niciunuia dintre noi. Ar ı̂nsemna că voi continua să -mi ı̂ncalc promisiunea față de Hamza. Sunt ı̂ncă ı̂n viață ș i el ar vrea să ră mâ n aș a. „Bine”, ș optesc eu. Fața lui se lasă de uș urare. Dar există o privire ı̂n ochii lui care mă face să cred că are mai multe de spus. Aș tept, dar ı̂n schimb el pescuieș te ceva din buzunar ș i ı̂mi dă o bucată de hâ rtie ı̂mpă turită . „Ti-am desenat altceva.” Inima ı̂mi urcă , dar nu o deschid. Un sentiment neliniș tit mă ı̂nțeapă ș i stomacul ı̂mi ră stoarnă . Kenan fusese mai mult decâ t ı̂nțelegă tor ı̂n

privința lui Khawf, fă ră să se clatine niciodată . Dar l-am avertizat despre Khawf. Layla este o altă poveste. „Kenan, la ce te gâ ndeș ti?” intreb eu linistit. Palmele ı̂mi transpira. Imi aruncă o privire ș i mă rul lui Adam se ı̂nfundă . „Prin ce ai trecut cu Layla, ı̂nțeleg. Mi-am dorit ı̂n iecare zi să -mi pot revedea pă rinții. Ș i am vă zut ce mi-a fă cut PTSD mie, lui Lama ș i mai ales lui Yusuf. Pot să mă descurc cu ceea ce ș tiu ș i m-am ı̂nvă țat singur cum să ajut. Ră nile lui Lama, ș ocul lui Yusuf, coș marurile mele. Dar Salama, mi-e frică de ceea ce nu ș tiu.” El scoate o respiratie tremurata. „Nu ș tiu cum să repar asta. Nu ș tiu ce să spun sau să fac ca să te ajut. Am atins limita a ceea ce pot face .” Ii dau pă rul pe spate ș i genele ı̂i lutură . E atâ t de tâ nă r ș i ı̂ntins atâ t de subțire ı̂ntre trei oameni ș i o țară ı̂ntreagă . „Este su icient să ii aici.” Zambesc. "Iți promit. M-ai pus la pă mâ nt.” El zâ mbeș te ı̂napoi. La ı̂nceput, tentativ, apoi devine autentic. „Câ nd ajungem ı̂n Germania, vom gă si ajutor.” El crede din nou că s-ar putea ı̂ntâ mpla. Ș i s-ar putea. Aș a că dau din cap. „Lasă -mă să vă d ce ai desenat”, spun, ș i o deschid pentru a vedea o schiță a... mine. M-a desenat ca Sheeta cu bluza ei galbenă ș i pantalonii roz. Hijabul meu este de un roz pal ș i stau deasupra aripii unui avion. Ș i lâ ngă mine… „O, Doamne, eș ti tu?” exclam eu. Zâ mbeș te timid. „Da. Ca Pazu.” Scoate o altă bucată de hâ rtie. „Aceasta este o altă schiță pentru povestea noastră . Am detaliat casa ı̂n care va locui protagonistul nostru. Mă gâ ndeam că comunitatea le va construi pe copaci. Ca un sat ı̂ntreg suspendat ı̂n aer.” „Creste culturi ș i lori pe ramurile copacului. Deci copacul ar furniza propriile sale nutrienți plantelor ı̂n creș tere!” El radia. „Este o idee uimitoare.” Ne petrecem restul serii construindu-ne ı̂ncet povestea, adă ugâ nd elemente.

Kenan pleacă ı̂naintea mea, dâ nd din cap, pâ nă mă dau jos de pe canapea ca să se poată ı̂ntinde corect. Protestă puțin, dar pâ nă la urmă somnul ı̂i ı̂ngreunează pleoapele. Imi ı̂ngră desc pă tura ı̂n jurul lui, iar nostalgia de a i fă cut asta pentru Layla câ nd era ı̂n viață – ș i ı̂n halucinațiile mele – ı̂mi ı̂nțepă lacrimile. Arată liniș tit ı̂n somn, liniile de ı̂ngrijorare din jurul ochilor lui netezite. Genele lui sunt atâ t de incredibil de lungi ı̂ncâ t ı̂i perie pomeții. Mă uit la el ı̂ncă câ teva minute, inima mi se extinde de dragoste pentru el.

„Vom i bine”, ș optesc eu, lă sâ nd noaptea să -mi capteze dorința. Ni se datorează cel puțin asta. O viață de a nu scana acoperiș urile, de a nu i uș urat de tavan nu ne-a cedat ı̂n timpul nopții. Lui ș i cu mine ni se datorează o poveste de dragoste care nu se termină ı̂n tragedie. Cu patul ș i canapeaua ocupate, singurul loc ră mas este camera lui Layla ș i Hamza. Mă opresc ı̂n fața uș ii, cu degetele peste mâ ner. Respir adâ nc ș i o deschid cu un clic. Un val de aer rece mă ı̂ntâ mpină . In cameră ı̂ncă mai are indicii de parfum de margarete al Laylei ș i de apa de colonie a lui Hamza. Sau poate este o halucinație. Nu aprind luminile, ı̂n schimb ı̂mi las corneele ș i lentilele să se adapteze la ı̂ntuneric. Trec cu degetul peste mobilierul uitat. Un strat gros de praf aliniază cuvertura de pat, comoda, dulapul ș i noptiera. Nu am mai pus piciorul ı̂nă untru de cinci luni. Camera a devenit o relicvă , aparținâ nd amintirilor, care nu doreș te niciodată să ie reı̂nviată . Sau probabil că este imposibil de reı̂nviat. La fel ca Layla. Ca Hamza. Mă aș ez pe patul lor, simțindu-mă ciudat de mâ ngâ iat. Ca ș i cum ecourile lor ar i aici. Inchid ochii pentru o secundă ș i ș tiu că atunci câ nd ı̂i deschid el va sta ı̂n fața mea. Si el este. Punctele roș ii de pe umerii lui Khawf arată ca niș te maci ı̂n umbra ș i forma lor, iar ochii lui sunt aș chii de gheață albastră care stră luceș te ı̂n ı̂ntuneric. Imi aruncă un zâ mbet deformat. „Ș tiai”, ș optesc eu. Nu e nici un ș oc ı̂n mine. Capul meu cicatricea ș i tot ceea ce reprezintă – durerea mea, PTSD – au creat straturi ı̂n subconș tientul meu pe care nu le-am crezut niciodată posibile. El ridică din umeri. „A fost destul de amuzant să vă d gradul iluziilor tale.” nu spun nimic; Mă uit la fereastra din lateral. Perdelele nu sunt strâ nse, ceea ce permite să iltreze o parte din lumina lunii. In curâ nd vom i ı̂n siguranță. Ș i nu va trebui să mă uit pe ferestre ș i să mă prefac că lumea nu este ı̂n lă că ri. Khawf face un pas spre mine, iar eu ı̂mi ı̂ntorc privirea spre el. — In ce crezi, Salama? ı̂ntreabă el ı̂ncet. O umbră ı̂i zboară pe față, un zâ mbet secret dansâ nd pe buzele lui. Mi se usucă gura. "Ce vrei să spui?" Scoate o țigară . Tubul alb pâ lpâ ie, devenind aproape translucid ı̂nainte de a reveni la opac. „Tu crezi ı̂n credința ta. Crezi ı̂n tine. In Kenan. In Layla, câ nd era ı̂n viață. Crezi că această revoluție va i un succes, oamenii ı̂și sacri ică inimile.” "Da." El ia o tâ râ tură . „Ai crezut ı̂n halucinația Layla ?” Dau din cap. "Ai incredere in mine?" Zâ mbetul lui se lă rgeș te.

Sprâ ncenele mele se ı̂ncruntă . „Eș ti chiar ı̂n fața mea. Bineinteles ca da." Bate ı̂n țigară , cenuș a cade, dar dispare la jumă tatea drumului. Privirea lui este departe. Se uită la mine, dar parcă vede dincolo de mine. "Eu sunt. Dar nu voi i mereu.” mă ı̂ndrept. Ș tiu că nu va i ı̂ntotdeauna ı̂n viața mea. Dar auzindu-l spunâ nd asta mă ı̂ntristează ș i mă bucură . "Cum?" Intreb. Scoate țigara ș i se ı̂ndreaptă spre fereastră . „Frica ș i teama sunt foarte mari ı̂n Siria. Sunt ı̂mbună tă țite ı̂n tine, de aceea mă vezi. Este sigur să presupunem că nu veți avea aceleaș i orori ı̂n Germania. Deci de ce te-aș urma acolo?” Stau ı̂n picioare, punâ nd piesele ı̂mpreună . „Vrei să spui... câ nd mă urc pe barca aceea... câ nd plec...” „ Plec ”, termină el pentru mine. Se ı̂ntoarce ș i ne uită m unul la altul câ teva minute. In acest moment, arată atâ t de solid, de parcă ar i fost tă iat din noapte ș i fă cut ı̂n carne ș i oase. "Unde ai merge?" Mă trezesc că pun cea mai prostească dintre ı̂ntrebă ri, dar Khawf nu râ de. Fața lui este solemnă , ochii stră vechi. El ı̂nchide decalajul dintre noi, iar eu ı̂mi ridic bă rbia să mă uit la el. „Peste tot”, ră spunde el ș i apoi dispare câ nd clipesc.

K ENAN MA DUCA LA SPITAL A doua zi dimineaț ă. Lama ș i Yusuf ră mâ n acasă . M-am asigurat că Lama avea o sticlă de apă lâ ngă ea pentru a ră mâ ne hidratată . Kenan stă lâ ngă mine, vorbeș te cu pacienț ii ș i ı̂i ajută pe medici atunci câ nd este nevoie. Incă ne recuperă m după atacul chimic ș i am pierdut câ ț iva pacienț i ı̂n miezul nopț ii, dar mă face să respir mai uș or să -l am pe Kenan lâ ngă mine. Mintea mea merge pe pilot automat de ceva timp ı̂n timp ce reluez conversația pe care am avut-o cu Khawf aseară . In mai puțin de o să ptă mâ nă , voi i liber de el. Peste două să ptă mâ ni voi i ı̂n Europa, ı̂ntrun oraș nou, ı̂nconjurat de oameni care nu vorbesc limba mea. Homs se va simți la ani lumină distanță de mine. Dar voi simți iecare rană provocată aici, iecare bombă că zâ nd, iecare viață pierdută . Voi simți agonia lui Hamza, fă ră să ș tiu niciodată dacă a murit. Va continua să mă taie pâ nă voi i os. Ș i câ nd ajunge la os, va ră zui endostul, ı̂ngrozind ı̂n cavitatea medulară ș i ajungâ nd la mă duvă . Ș i totuș i, lupta continuă aici. Protestele s-au ră spâ ndit ı̂n multe oraș e siriene. Hama, Douma, Ghouta, Deir ez-Zour. Fiecare dintre ei este revoltat de escaladarea bombardamentelor cu care ne confruntă m ı̂n Homs. Kafranbel are cele mai frumoase, creative semne. Mă ı̂ntreb cum se simte lumea exterioară , cum dorm ei noaptea ș tiind că suntem mă celă riți ı̂n somn. Cum permit ei să se ı̂ntâ mple asta. Mâ na lui Kenan alunecă ı̂n a mea câ nd ne ı̂ntoarcem acasă , iar eu ı̂mi golesc mintea de tot, cu excepția lui. Furt pe furiș priviri la el. Incă nu mi-a vă zut pă rul ș i suntem că să toriți corect. Nu mi-a cerut ș i nu am vorbit niciodată despre ce grad de afecțiune izică ne-am simți confortabil să ne ară tă m aici. Povestea noastră de dragoste poate i neconvențională , avâ nd ı̂n vedere circumstanțele, dar de ce nu putem să ne apucă m de micile momente de fericire? Vreau să -mi fac o casă ș i să gă sesc bucurie ı̂n Homs ı̂nainte să plecă m. Ultimele mele amintiri nu trebuie să ie pline de angoasă ș i pierdere. Stă m cu toții, luă m o cină simplă ı̂mpreună ı̂n bucă tă rie ș i trecem peste lista cu ceea ce vom aduce, câ nd Kenan se uită la mine de parcă ș i-ar i amintit ceva.

„Salama, aveai de gâ nd să -l plă teș ti pe Am pentru locul lui Layla pe barcă , nu?” Lingura mea zbâ rnâ ie ı̂n tonul pe care l-am bă gat ı̂n farfurie ı̂n ultimele cinci minute. "Dreapta. Nu mai trebuie să fac asta.” Sunt cinci sute de dolari adă ugate la economiile mele. Mă ı̂ndoiesc că Am l-ar dori peste inelul de aur mai valoros pe care i l-am promis pentru scaunul lui Kenan. Mă uit cu tristețe la masă , dorind să o pot ı̂mbră țiș a pe Layla acum. Kenan ı̂și drese glasul. „Ce altceva ne lipseș te?” Sunt recunoscă tor pentru distragere. „Ceva pentru a lupta ı̂mpotriva ră ului de mare. Layla a sugerat să folosim lă mâ i.” — Pare o idee grozavă , spune Kenan cu blâ ndețe. „Mâ ine trec pe lâ ngă bă că nie ș i voi vedea dacă există . Vremea este ı̂ncă destul de rece, aș a că vor rezista pâ nă plecă m.” După cină , toți ne rugă m Isha ı̂mpreună . Lama ș i Yusuf stau puțin trează ı̂nainte de a merge la culcare, iar eu mă alunec la baie să mă spă l pe față. In oglindă ı̂ncerc să gă sesc fata pe care o vede Kenan, cea cu ochi frumoș i, dar tot ce vă d sunt obrajii mei ı̂nfundați ș i bă rbia ascuțită . Eram frumoasă . Pielea mea de culoare mă slinie, stră lucitoare de viață, era moale. Pă rul meu brunet, mai adâ nc decâ t scoarța unui copac să lbatic, se potrivea cu ochii mei ș i era ceva de care eram destul de mâ ndru. Imi trag de hijab. Se ı̂ntinde pe gâ tul meu, iar pă rul meu se desface de pe coc. Nuanța maro s-a estompat; pare spă lat ı̂n timp ce ı̂mi cade peste umerii. In acea viață poate , ı̂mi fă ceam cu ochiul, admirâ nd felul ı̂n care eyelinerul albastru contrasta cu ochii mei că prui-ciocolată ș i cum clavicula mea ascuțită se uita prin rochia mea fă ră umă r. Kenan ar ı̂nroș i câ nd mă vedea, incapabil să -ș i ı̂ndepă rteze privirea. Ei bine, cel puțin acesta este puloverul meu preferat , mă gâ ndesc sumbru. Un maro moale. Oftâ nd adâ nc, ı̂mi scot colierul, astfel ı̂ncâ t inelul de aur să se sprijine stră lucitor pe materialul din bumbac ș i să mă oțel să ies, lă sâ nd hijabul ı̂n urmă . Lumini pâ lpâ itoare ies din sufragerie ș i ı̂n hol, umbrele dansâ nd pe podea. Kenan trebuie să i aprins lumâ nă rile ș i mă uit din spatele peretelui, simțindu-mă brusc conș tientă de sine. Kenan stă pe canapea, cu un cot sprijinit de braț , privind pictura mă rii. Lumina lumâ nă rilor ı̂i luminează chipul ı̂ntr-un mod magic, spă lâ ndu-l ı̂n aur. Brusc, puloverul meu este prea ierbinte. Mă simte stâ nd acolo ș i ı̂mi ı̂ntoarce drumul, cu chipul zâ mbind. "Ce faci?" spune el, cu un indiciu de tachinare ı̂n voce. Noaptea ș i lumina slabă a lumâ nă rilor mă ascund de ochii lui. „Te uiți la mine?” "Pot i." Mă apuc de marginile peretelui. El râ njeș te. „Trebuie să -ți spun, acum sunt un bă rbat că să torit. Soției mele nu i-ar plă cea dacă fetele la ı̂ntâ mplare mă privesc.” Că ldura de pe fața mea se extinde pâ nă la ră dă cinile pă rului meu. Soție.

„Dar dacă insisti să faci asta, ce zici să faci de aproape?” Bă trâ neș te scaunul de lâ ngă el. Imi dresesc glasul, ținâ ndu-mi pă rul după ureche ș i ies ı̂ncet. Zâ mbetul ı̂i alunecă , ı̂nlocuit cu o inspirație ascuțită , iar gura i se deschide. Respirațiile noastre liniș tite umplu tă cerea. Mi-e greu să mă uit la el, aș a că mă uit la covor, urmâ ndu-i spirele. Trece un minut ı̂ntreg ı̂nainte ca el să spună „Salama”. Vocea lui este fă ră su lare ș i ı̂mi dă iori pe ș ira spină rii. Mă ı̂mbră țiș ez, iar el stă ı̂n picioare, trecâ nd spre mine pâ nă câ nd este la o ș oaptă distanță. Mirosul lui de lă mâ ie preia spațiul minuscul ș i ı̂mi ridică bă rbia pentru a mă privi ı̂n ochi. Inima mea este mai ierbinte decâ t soarele, irele ei de foc se ră spâ ndesc de-a lungul sistemului vascular. „Frumos”, murmură el. Există reverență ș i venerație ı̂n tonul lui. In atingerea lui. In ochii lui. "Atâ t de frumos." Am scă pat un râ s nervos. „Nu trebuie să mă umor.” Pare confuz. "Nu sunt." Intinde mâ na să -ș i treacă degetele prin buclele mele, iar genele ı̂mi lutură . „Aș vrea să te poți vedea aș a cum te vă d eu.” Imi ține o ș uviță de pă r. "Parul tau este frumos." Degetele lui ı̂mi fră mâ ntă obrajii. „Fața ta este frumoasă .” Imi apă să o mâ nă pe pieptul meu, peste verigheta mea. „Inima ta este frumoasă .” Genunchii ı̂mi tremură ș i mă poticnesc ı̂napoi pâ nă câ nd coloana mea se loveș te de perete. Se miș că cu mine, ținâ ndu-mă de talie. „Dar pot să explic dacă vrei”, ș opteș te el. — Nu mă deranjează , mă bâ lbâ i. Amuzamentul stră luceș te ı̂n ochii lui verzi de jad ș i ı̂mi apă să un să rut pe frunte. „Imi place fruntea ta.” Asta mă face să râ d ș i uș urează nervii care trosnesc prin mine. „Imi place râ sul tă u.” El râ njeș te. „Nu, zgâ rie asta. Imi place râ sul tă u.” Cu un oftat blâ nd, ı̂mi strâ ng distrat mâ inile pe umerii lui, tră gâ ndu-l mai aproape. Incâ ntat, mă să rută pe nas. „Iți iubesc nasul.” Apoi obrajii mei. „Iți iubesc obrajii.” Apoi ı̂n vâ rful pulsului ı̂n gâ t. „Iți iubesc gâ tul.” Buzele ı̂mi furnică n câ nd el pluteș te peste ele ș i numă r ı̂napoi secundele pâ nă câ nd se ating, dar el ră mâ ne. „Ce altceva iubeș ti?” In sfâ rș it ș optesc, cu ochii pe jumă tate ı̂nchiș i. Kenan zâ mbeș te. "Buzele tale." Ș i mă să rută . Este un să rut blâ nd, tentativ, care atrage un caleidoscop de culori să se rotească ı̂n spatele pleoapelor mele. Ii pun fața ș i miriș tea lui ı̂mi ı̂nțeapă palmele, dar cu greu o simt efectul amețitor pe care ı̂l are să rutul lui asupra mea. Eu exist ı̂n acest baldachin unde timpul stă pe loc ș i ı̂mi spală toate grijile. Toti in afara de unul. Regretul mă smulge din clipă ș i ı̂mi ı̂mping mâ inile pe pieptul lui.

Kenan se opreș te, lă sâ ndu-se imediat, ı̂ngrijorarea ı̂ntunecâ ndu-i ochii. Iș i ridică mâ inile. "Imi pare ră u. Am dus-o prea departe.” Eu dau din cap, bă tă ile inimii tună . „Nu ai fă cut-o.” Tremur ı̂ntr-o respirație tremurată , ı̂ncercâ nd să -mi reglez activitatea pulmonară . Nu pot pă stra secretul despre Samar ı̂n mine pentru ı̂ncă o secundă . Va continua să se strecoare ı̂n iecare moment fericit. „Trebuie să -ți spun ceva”, spun ș i mă ı̂ndrept să mă aș ez pe canapea. El stă lâ ngă mine, pocnind nervos degetele. „Ai spus că sunt puternică . Că am o inimă frumoasă .” Mă concentrez asupra mâ inilor mele, care erau apă sate de pielea lui cu câ teva secunde ı̂n urmă . "Dar nu sunt. Am fă cut... ceva. A fost o decizie pripită ș i o regret atâ t de mult.” Kenan se apropie. "Ce?" Respir adâ nc ș i ı̂i spun totul. De la felul ı̂n care nu ı̂mi puteam permite barca pâ nă la a pune ı̂n pericol viața lui Samar pentru ea. Nu omit niciun detaliu. Pâ nă la sfâ rș it, ochii mei sunt ı̂nchiș i, lacrimi ierbinți ı̂nțepâ nd marginile. „Dacă l-aș putea lua ı̂napoi, aș face”, ș optesc. Mâ na lui Kenan o gă seș te pe a mea ș i o strâ nge strâ ns, ı̂ndemnâ ndu-mă să mă uit la el. Există ră ni ı̂n ochii lui, dar există ș i ı̂nțelegere. „De asta ai slă bit atâ t de mult? Ș i de câ te ori ai vă rsat? el intreaba. Mi se formează un nod ı̂n gâ t. Bineı̂nțeles că ar observa asta. — Da, spun eu, fă ră su lare. Mă trage de el, iar eu cad la pieptul lui. „Ț i-ai plă tit datoriile”, ș opteș te el, ı̂nconjurâ ndu-ș i brațul ı̂n jurul meu ș i mă să rută pe frunte. „Samar este ı̂n viață, te-ai asigurat de asta ș i asta este tot ce contează .” "Dar-" El clă tină aprig din cap. „Suntem oameni, Salama. Impinș i ı̂ntr-un colț , suntem forțați să luă m decizii pe care ı̂n mod normal nu le-am lua. Te gâ ndeai la Layla câ nd ai fă cut asta. Nu spun că a fost corect, dar ai suferit su icient pentru asta. I-ai salvat viața ș i ai salvat mulți, mulți după ea.” Inghit un suspine ș i ı̂mi ı̂ngrop fața ı̂n materialul uzat al puloverului lui, inspirâ ndu-l adâ nc. Imi ridică capul, dâ ndu-mi pă rul pe spate, iar atingerea lui ı̂mi trezeș te luturi ı̂n stomac. Arată solemn. "E ı̂n regulă ." Imi apă s pe frunte pe pieptul lui ș i ı̂mi scapă un oftat uș urat. „Te iubesc”, murmur eu.

„ VORBesc AZI CU UNCHIUL MEU PENTRU A VED CAND vine la Syracuse”, spune Kenan ı̂n timp ce ridic din umeri pe halatul meu de laborator. „Voi veri ica cumpă ră turile de la capă tul stră zii, iar dacă nu au lă mâ i, mă duc la cel de lâ ngă spital.” "Bine. Atenție." ı̂nă buș un că scat. Am ațipit pe canapea la primele ore ale dimineții, câ nd corpurile noastre lipsite de somn nu mai puteau curge cu vapori. Dar am reuș it să suport micul sandviș cu ton pe care mi l-a fă cut Kenan la micul dejun. Doar asta mi-a dat un plus de energie. Mă să rută pe obraz. „Ne vedem după tura.” Câ nd ajung la spital, dr. Ziad mă pune să veri ic pe unii dintre pacienții ale că ror sisteme respiratorii au suferit o lovitură majoră de la sarin. In timpul nopții au mai trecut câ țiva, majoritatea copii, cu fețele ı̂ncă ı̂nghețate ı̂n expresii pietri icate. Inghit micul dejun amenințând să vină . Impart apă ș i administrez antibiotice ș i anestezice pâ nă la prâ nz. Câ nd, ı̂n sfâ rș it, dau ı̂n atriumul principal, ı̂l gă sesc pe doctorul Ziad singur ș i mi se pare ciudat. „Domnule doctor, este totul ı̂n regulă ?” Intreb. Nu i-am spus că plec, neș tiind cum să exprim ı̂n cuvinte, iar vinovă ția ı̂mi ră suceș te ı̂n su let. Se strâ mbă . „Atacul chimic a slă bit foarte mult apă rarea FSA. Le este greu să reziste tancurilor armatei.” Aerul dispare din plă mâ nii mei. "Ce ı̂nseamnă asta?" „Inseamnă că trebuie să ne rugă m. FSA face tot ce poate, dar acum nu avem pe nimeni decâ t pe Dumnezeu.” Inchid ochii, buzele rostind o rugă minte. Dr. Ziad zâ mbeș te trist. „Dacă murim, Salama, mă car murim fă câ nd ceea ce trebuie. Murim ca martiri.” Și o să văd din nou pe Layla, Baby Salama, Mama și Baba. Sper că și Hamza. — Moartea nu mă sperie, doctore, ı̂i ș optesc. „Este luat ı̂n viață.” Se cutremură , dâ nd din cap. „Insh'Allah nu se ajunge la asta.” Un pacient ı̂l cheamă ș i el pleacă , lă sâ ndu-mă să mă ı̂nă buș i ı̂n gâ nduri. Este clar că dr. Ziad crede că avem doar zile, dacă nu momente, de siguranță fragilă ı̂nainte ca zidurile să se pră buș ească . Trebuie să -l gă sesc pe Am. Caut ı̂n toate camerele pacienților ı̂nainte de a-l gă si la uș a din spate, mestecâ nd o scobitoare.

„Sunt”, spun eu, iar el se ı̂ndreaptă . "Ce?" Am dat o respirație. „Ai auzit ce spun oamenii?” El trebuie să aibă . Oamenii vorbesc. Printre noi locuiesc membri ai Armatei Siriene Libere. Imi dă jumă tate din umeri. „Am auzit destul.” — Ce se ı̂ntâ mplă dacă armata intră ı̂nainte de a două zeci ș i cinci? Intreb cu voce scă zută , ca să nu invoc eu ı̂nsumi ı̂ncă lcarea. Oftă . „Salama, eu sunt persoana care primeș te barca. Nu sunt un militar sau cineva cu in luență. Am să pierd mai mult decâ t bani dacă s-ar ı̂ntâ mpla asta, dar unele lucruri sunt ı̂n afara controlului meu. Acesta este unul dintre ei.” „Nu putem pleca mai devreme?” Intreb. "Ca astazi?" El dă din cap. „Cunosc paznicii staționați la granițe. Le cunosc timpul ș i schimburile. Cei care ne lasă să trecem vor i acolo pe data de două zeci ș i cinci. Ne riscă m toată viața dacă jucă m cu gardieni pe care nu ı̂i ș tiu. Sunt unii care te vor lua pe tine și banii tă i. Nicio lege nu-i trage la ră spundere.” Stră luciri de groază pe care mi-a ară tat-o Khawf cu o zi ı̂nainte de protest ı̂mi apar ı̂n fața ochilor ș i ı̂mi ı̂nă buș un gâ fâ it ı̂ngrozit. Am paș i spre mine ș i mă surprinde să -i vă d chipul plin de milă . „Salama, ai fă cut totul. Restul depinde de Dumnezeu. Spre destin. Dacă eș ti menit să ii ı̂n Mü nchen, vei i, chiar dacă ı̂ntreaga armată distruge acest loc. Ș i dacă nu eș ti, atunci nici mă car un avion privat care aterizează ı̂n mijlocul Pieței Libertă ții pentru a te duce departe nu va face asta.” Sunt surprins. Acestea sunt cuvintele pe care le cred ı̂n miezul meu, la fel ca iecare musulman. Soarta are sforile lui, dar noi suntem cei care le ră sucim ı̂mpreună cu acțiunile noastre. Credința mea ı̂n ceea ce trebuie să ie nu mă face un jucă tor pasiv. Nu. Lupt ș i lupt ș i lupt pentru viața mea. Layla a luptat pentru a ei. Kenan luptă pentru a lui. Ș i orice s-ar ı̂ntâ mpla, acceptă m rezultat, ș tiind că am fă cut totul. Nu am mai auzit aceste cuvinte de ceva vreme ș i ı̂mi trezeș te ceva să le aud de la Am tuturor oamenilor. „Mulțumesc”, ș optesc eu. Mă gâ ndesc să -i spun că vor i doar patru oameni pe acea barcă , dar cumva cuvintele nu pot trece de ceața durerii. „Moscheea Khalid, zece dimineața”, ı̂mi aminteș te el. „Sunt doar trei zile.” Dau din cap, simțindu-mi hotă râ rea ı̂ntă rită . Cuvintele lui Am mă susțin pentru tot restul zilei pâ nă câ nd epuizarea ı̂mi clă tina genunchii.

Câ nd cerul devine un portocaliu stră lucitor, mă aș ez pe treptele sparte ale spitalului, lă sâ nd gâ ndurile mele să se gă sească unul pe altul. E o liniș te ı̂n această tă cere. Din fericire, astă zi nu au existat victime ale

bombelor sau atacurilor militare. Mă enervează pentru câ teva secunde; nu am mai fă cut niciodată o pauză asupra atacurilor pâ nă acum. Un gâ nd oribil ı̂mi ș opteș te că armata ar putea plă nui ceva, dar ı̂l alung câ nd ı̂l vă d pe Kenan ieș ind din spital. Se luminează câ nd mă vede ș i nu pot opri zâ mbetul de pe buze. Se aș ează lâ ngă mine, ı̂ntinzâ ndu-ș i picioarele lungi ı̂n fața lui, iar eu ı̂mi sprijin capul de umă rul lui. "Zi lungă ?" el intreaba. „Da.” Iș i uneș te degetele de ale mele ș i ı̂mi ridică mâ na la buze. Respirația ı̂i este caldă ı̂mpotriva ei ș i ı̂mi să rută cicatricile. "Mutumesc pentru munca dumneavoastra grea. Iți mulțumesc că ai salvat vieți”, ș opteș te el, iar ochii mă ustură de lacrimi. Am avut oamenii ı̂mi mulțumesc ı̂nainte, dar este ı̂ntotdeauna câ nd teroarea creș te ș i nu am avut niciodată capacitatea de a le absorb cuvintele. Nimeni nu mi-a spus-o niciodată ı̂n momentele de liniș te. Nimeni care ș tie ororile prin care trec, lupta pe care o duc ı̂n iecare zi, nu m-a vă zut cu adevă rat ș i a spus acele cuvinte. Su letul meu se extinde cu dragoste pentru el. El observă lacrimile ș i se alarmează . "Ce s-a ı̂ntâ mplat? Am spus ceva gresit?" Eu dau din cap, frecâ ndu-mi ochii. "Nu. Sunt bine." Incă arată ı̂ngrijorat, aș a că ı̂mi arunc brațele ı̂n jurul umerilor lui ș i ı̂l ı̂mbră țiș ez. „Chiar sunt bine. Dar m-ai fă cut să mă gâ ndesc la ceva.” "Ce?" ră spunde el, cu vocea ı̂nă buș ită ı̂n umă rul meu. „Cred că vreau să ră mâ n la spital ı̂n ultimele trei zile. Ajută câ t mai mulți oameni ı̂nainte să plec.” Se lasă pe spate. — Adică să stai aici noaptea? Dau din cap. „Nu trebuie să stai cu mine. Lama ș i Yusuf vor avea nevoie de tine.” Isi sparge degetele. „Ș tii că armata se apropie. Dacă reuș esc să intre ı̂n partea noastră a oraș ului, vor veni aici imediat ș i...” Cuvintele lui se pră buș esc una peste alta ș i el tă ce. Zâ mbesc, atingâ ndu-i obrazul ș i mă gâ ndesc la ceea ce mi-a spus dr. Ziad ı̂n această dimineață. „Kenan, vor merge ș i ı̂n iecare casă , vor sparge uș a, vor fura, vor distruge, vor viola ș i vor ucide. Sau ne vor aresta. Stii asta. Deci, dacă s-ar putea să murim, vreau să mor la spital fă câ nd ceva pentru a ajuta. Nu mă ascund ı̂n casa mea.” Ș tiu că Layla ar i mâ ndră de mine. Aș vrea să -i pot spune. Kenan ı̂și ı̂ndepă rtează privirea ș i genele ı̂i lutură . Ș tiu că ı̂și reține lacrimile din strâ ngerea buzelor. „Bine”, spune el ı̂n cele din urmă ș i ı̂mi ia ambele mâ ini ı̂n ale lui. „Dar nu ne despă rțim. Ii voi aduce pe Lama ș i Yusuf aici ș i vom ră mâ ne ı̂mpreună pâ nă soseș te barca.”

Ș i mă ı̂ndră gostesc de el ș i mai mult. Eram prea timid să -l rog să stea cu mine. Nu am vrut ca el să aleagă ı̂ntre mine ș i frații lui. Frații lui fac parte din el. Ei sunt responsabilitatea lui ș i eu sunt un nou venit ı̂n lumea lui, ı̂ncercâ nd să gă sească un spațiu ı̂n care să se potrivească . Dar mi-a fă cut loc mai mult decâ t su icient. „Ră mâ nem ı̂mpreună ”, sunt de acord. Imi apă să un să rut rapid pe frunte ı̂nainte de a să ri ı̂n picioare. „Mă ı̂ntorc ı̂ntr-o oră .” Il apuc de mâ nă ș i o strâ ng. „Fii ı̂n siguranță.” El zambeste. Mi-e dor de mâ na lui de ı̂ndată ce o pă ră seș te pe a mea ș i ı̂l privesc pâ nă câ nd trece porțile ș i se ı̂ntoarce să -mi facă semn cu mâ na ı̂nainte de a dispă rea ı̂n spatele epavei. suspin. Mă uit la cer ș i trimit o rugă ciune rapidă pentru el. — Layla, murmur eu, privind cum primele stele ı̂ncep să sclipească . „Mama. Baba. Sper că Hamza este cu tine. Imi imaginez că sunteți toți aș ezați unul lâ ngă altul, râ zâ nd ș i mâ ncâ nd ș i beți. Te iubesc si imi este atat de dor de tine. Dar... nu vreau să mă ală tur ție ı̂ncă . Vreau să -l cunoș ti pe Kenan mai tâ rziu. Câ nd el ș i cu mine am ı̂mbă trâ nit ș i am avut o viață ı̂ntreagă ı̂mpreună . Incă mai am mai mult ı̂n mine. Incă pot continua. Stiu ca pot. Pentru că ș tiu că asta ai vrea să fac.” Respir adâ nc ș i simt că liniș tea se instalează ı̂n inima mea. A i la un pă r de moarte mă umple de calm despre care nu am ș tiut că ar putea i posibil. Mi-am fă cut partea. eu voi continuă să lupt pentru ceea ce mi se datorează ș i orice s-ar ı̂ntâ mpla, sunt de acord cu asta. Briza foș neș te printre frunzele ı̂nmugurite de pe copaci ș i ı̂l simt pe Khawf stâ nd lâ ngă mine. El nu spune nimic ș i nici eu. După câ teva minute, mă ridic ș i mă ı̂ntorc la spital.

LAMA Ș I Y USUF AU PROTESTAT CA TREBUIE SA MUTAȚ I din nou pâ nă câ nd Kenan le-a promis toate bomboanele pe care le vor câ nd ajungem ı̂n Germania. Acum se instalează ı̂ntr-una din camerele care au fost puse deoparte pentru copiii ai că ror membri ai familiei sunt la spital ı̂n curs de recuperare. Copiii de acolo dorm deja, câ țiva plâ ng din câ nd ı̂n câ nd, iar alții bat neliniș tit cu picioarele. Kenan gă seș te un spațiu ı̂ntr-un colț pentru Lama ș i Yusuf. Lama adoarme de ı̂ndată ce Kenan o pune pe pă tură . Yusuf stă ı̂ntins lâ ngă ea, cu ochii lui uriaș i ca ai unei bufnițe. El se uită la mine ș i eu zâ mbesc. Iș i ı̂ndepă rtează privirea ș i chiar ș i ı̂n lumina slabă care se strecoară prin uș a deschisă ı̂i vă d roș ul. Kenan se asigură că ambele sunt acoperite ș i calde ı̂nainte de a ı̂nchide uș a ı̂n urma lui. „Nu ți-e somn?” ı̂ntreb eu, uitâ ndu-mă la ceasul din hol. Este aproape zece seara El dă din cap. „Nu pot dormi ı̂n timp ce soția mea lucrează .” Există din nou acel cuvâ nt. Soție. El observă expresia mea tulburată ș i râ njeș te. „Soție”, repetă el. Mă opresc, acoperindu-mi fața cu mâ inile, neputâ nd să -l privesc fă ră să izbucnesc ı̂n lă că ri. Imi ține ı̂ncheieturile, tră gâ ndu-le. „Uită -te la mine”, ș opteș te el. „Dacă o fac, inima mea s-ar putea opri”, ră spund, uitâ ndu-mă ı̂n podea, apoi privind peste umă rul lui ș i ı̂n jurul nostru. „Nu putem face asta aici. Oricine putea trece pe acolo.” El ră spunde luâ ndu-mă de mâ nă ș i plimbâ ndu-ne pe hol. Simt că ar trebui să mă simt ı̂ntr-o viață puternică . O adolescentă care se furiș ează cu bă iatul pe care-l iubeș te, cu inima bă tâ nd ı̂n viteză . Ajungem la depozit ș i el ı̂nchide uș a ı̂n urma noastră , sprijinindu-mă de ea. Nu mă atinge, nu-mi ridică bă rbia, dar e la o su lare departe de mine. „Vrei să te uiți la mine acum?” el intreaba. Vocea lui este joasă ș i guturală , dansâ nd peste pielea mea. Imi ridic privirea la el ș i ı̂i surprind amuzamentul din ochi. O privire despre cine este atunci câ nd revoluția nu ı̂l obligă să construiască un scut ș i să ascundă bucă ți din el ı̂nsuș i. Conș tientizarea mă face să râ d ș i el ridică din sprâ ncene. „Nu a fost ră spunsul la care mă aș teptam.”

„Eș ti un lirt, nu-i aș a?” eu chicotesc. El dă din cap, râ zâ nd. „Tocmai ı̂ți dai seama de asta acum?” Ii arunc o privire curioasă . „Salama, am cochetat cu tine de câ nd ne-am cunoscut”, spune el. „Bă nuiesc că a fost puțin prea subtil.” „Ei bine, ce altceva ai ı̂n mâ necă ?” Intreb, simțindu-se ı̂ncurajat ı̂n intimitatea acestei ı̂ncă peri. Acest loc mic există ı̂n afara realită ții. La fel ca toate momentele noastre ı̂mpreună . Pe buzele lui i se joacă un zâ mbet secret ș i el lasă capul ı̂n jos. Inchid instinctiv ochii, aș teptâ nd ca buzele lui să le atingă pe ale mele, dar el nu mă să rută . In schimb, ı̂și aș ează fruntea pe uș ă chiar lâ ngă urechea mea ș i corpul lui este lipit de al meu. Cumva, acest lucru se simte mai intim. E prea cald sub puloverul meu ș i mă apă s ferm de uș ă pâ nă sunt sigur că sunt pe punctul de a fuziona cu ea. „M-am gâ ndit atâ t de mult la timpul furat de la noi”, ș opteș te el ș i aproape oft. Vocea lui este atâ t de aproape. „Dacă lucrurile nu ar i aș a cum sunt, am i că să toriți de mult. Te-aș duce ı̂n toată Siria ı̂ntr-o că lă torie. Am vizita iecare oraș ș i sat. Vezi istoria care tră ieș te ı̂n țara noastră . Te-aș să ruta pe plajele din Latakia, aș culege lori pentru tine ı̂n Deir ez-Zour, te-aș duce la casa familiei mele din Hama, aș face un picnic sub ruinele Palmyrei. Oamenii s-ar uita la noi ș i s-ar gâ ndi că nu au vă zut niciodată doi oameni mai ı̂ndră gostiți.” Nu mă pot miș ca. Nu pot să respir. Sper că nu ı̂ncetează să vorbească . „Mi-am dorit atâ t de multe lucruri”, spune el ș i ı̂și sprijină fruntea pe umă rul meu. Din tonul lui se scurge melancolie. „Dar să te cunosc, să te iubesc... m-ai fă cut să realizez cum poate i salvată viața. Că merită m să avem fericire ı̂n această noapte lungă .” In cele din urmă , el se lasă pe spate ș i mă priveș te atâ t de tandru ı̂ncâ t s-ar putea să ı̂ncep să plâ ng. „Iți mulțumesc că eș ti lumina mea”, ș opteș te el. Ș i de data asta, nu aș tept să mă să rute. Imi leg brațele ı̂n jurul gâ tului lui, tră gâ ndu-l ı̂nă untru. Să rutul este dulce ș i mă umple de speranță pentru un viitor ı̂n care să mă trezesc ı̂n brațele lui, fă ră coș maruri care să ne tâ rască ı̂n jos. Doar noi ı̂ntr-o casă pe care am transformat-o ı̂ntr-o casă cu o gră dină ı̂n lorită ș i caiete de schițe pe jumă tate pline. Imi ı̂nclină bă rbia ı̂n sus, privindu-mi adâ nc ı̂n ochi ș i spune: „Vom i bine”. „Insh’Allah”, ș optesc eu. Trecem pe lâ ngă doctorul Ziad câ nd intră m ı̂n atrium ținâ ndu-ne de mâ nă . Nu spune nimic, doar ne zâ mbeș te ș i se gră beș te să veri ice un pacient. Bă nuiesc că să mă vezi sprijinindu-mă pe cineva pentru sprijin ı̂l liniș teș te.

In acea noapte, Kenan devine asistent, ajutâ ndu-mă să trec prin spital. Invață rapid ș i, după ce i-a ară tat cum să schimbe bandajele fă ră a pierde tifon, este capabil să o facă singur. Ne aruncă m priviri unii altora, zâ mbind prostesc ı̂nainte de a ne uita ı̂napoi la munca noastră , ș i este cel mai ciudat sentiment. Câ nd ritmul la spital ı̂ncetineș te, eu ș i Kenan ne aș eză m pe podea, lâ ngă unul dintre pereți, epuizarea ne ı̂nvinge ı̂n cele din urmă . Toate paturile sunt luate, aș a că ı̂mi face semn să -mi pun capul ı̂n poala lui, iar eu fac, prea obosită ca să mă simt tulburată . Cad ı̂ntr-o stare de disociere de realitate, nu tocmai adormit ș i nu treaz. Undeva la mijloc. Este ca ș i cum mintea ș i corpul meu nu ar i capabile să se odihnească pe deplin. Pe la primele ore ale dimineții, o pră buș ire puternică , nu departe, ne zguduie pe toți. Ca ș rapnelul care cade. Ca puș ca unui tanc care stră punge o clă dire. Mă ridic ı̂n picioare, cu inima ı̂n gâ t, iar Kenan se trezeș te icnind. "Ce se ı̂ntâ mplă ?" ı̂ntreabă el să lbatic. "Nu ș tiu." Un alt accident. De data aceasta mai aproape, iar pacienții care se pot deplasa se ı̂ncurcă , fugind spre pereți ș i mai adâ nc pe holurile spitalului. Copiii plâ ng ș i voci panicate ră sună ı̂n tavan. „Kenan, ridică -te”, spun eu cu o voce gă unoasă . Urgența mă um lă ı̂n inimă . "Acum! Trebuie să -i luă m pe Lama ș i pe Yusuf.” Orice s-ar ı̂ntâ mpla afară , vine aici, iar câ nd se va ı̂ntâ mpla, va lă sa spitalul ı̂n ruine.

K ENAN MA IA DE MANA , DAR INAINTE DE A PUTEM să facem un pas, uș ile spitalului s-au deschis ș i cinci soldaț i intră . Uniformele lor militare verzi miroase a crimă , cu puș tile atâ rnâ nd peste cufă rurile care sunt goale de steagul Armatei Libere Siriene. . Unul scoate o armă ș i trage un stil de execuț ie pacient. O fetiț ă cu un petic pe ochi ș i două legă turi de pă r nepotrivite. Mă opresc pe loc ș i ı̂l apuc de brațul lui Kenan. Privim câ nd fetița se pră buș eș te, o baltă de sâ nge ı̂nghițindu-i corpul mic, pă tâ ndu-i pă rul scurt ș i negru. O femeie țipă , iar sunetul ei ı̂mi sfâ ș ie ı̂n intestine. Ea cade ı̂n genunchi lâ ngă fată ș i o ı̂mbră țiș ează strâ ns, implorâ nd-o tot timpul să ie ı̂n viață. „Te'eburenee!” se tâ ngui ea. Incă o ı̂mpuș că tură ș i trupul fetei se pră buș eș te pe spate cu o lovitură scă zută pe podea, câ nd mama ei i se ală tură . „Vrea cineva să spună ceva?” strigă soldatul. Plangetul ı̂ngrozit este instantaneu stins ș i ı̂nă buș it scâ ncete umplu spațiul. Abia pot să mă concentrez asupra tunetului inimii mele ș i să mă forțez să gâ ndesc. Unde este restul grupului lui? Armata nu ar trimite niciodată doar cinci soldați pe teritoriul FSA. Sunt chiar ı̂n spatele lor? Soldații se ı̂nfă țiș ează , zbâ rnindu-se ı̂ntre pacienți, lovindu-l ocazional peste față sau ı̂n igâ nd patul puș tilor ı̂n ră nile lor. „Doare asta?” ei batjocoresc. Mă rog ca FSA să ajungă aici ı̂nainte ca restul armatei să li se ală ture. Brațul lui Kenan se ı̂ncordează sub mâ na mea ș i ș tiu că se gâ ndeș te la Lama ș i Yusuf. Sunt chiar pe hol ș i cu siguranță se vor i trezit cu ceilalți copii. Mă trage ı̂ncet mai aproape. „Scoate-ți halatul de laborator”, ș opteș te el atâ t de ı̂ncet ı̂ncâ t abia ı̂nțeleg cuvintele. Teroarea ı̂mi ı̂ngheață sâ ngele. Fiind fată ș i farmacist, mă face un tip special de țintă . Voi i acuzat că ajut ș i vindec rebelii. Voi i torturat cu instrumentele pe care le folosesc pentru a salva oameni. Voi i violat. Kenan se schimbă ı̂n mod deliberat pâ nă câ nd sunt ı̂n spatele lui, cu spatele lui acoperindu-mă . Mă apuc de mâ neci ș i le trag puțin ı̂n jos.

Dar ı̂n timp ce fac asta, ochii mei prinde o fetiță de vreo ș apte ani care se ghemuieș te lâ ngă perete, ı̂n timp ce unul dintre soldați ı̂naintează spre ea. Brațul ei este ı̂ntr-o praș tie, un set de bandaje vechi ı̂nfă ș urate ı̂n jurul capului ș i ochii ı̂i sunt bombați de frică . Pe chipul ei ı̂l vă d pe Ahmad. Il vă d pe Samar. Vă d cum se va ı̂ntâ mpla asta cu Lama ș i Yusuf. Vă d o fată a că rei ultimă fă râ mă minusculă de inocență este pe cale să ie ruptă ı̂n bucă ți. Ș i fă ră să mă gâ ndesc, mă miș c. Iau un lighean aruncat ș i ı̂l arunc ı̂n spatele soldatului. Il loveș te imediat ș i zbucneș te pe podea. Tă cerea se instalează peste atrium, ı̂ntreruptă doar de mormă itul de durere al soldatului. Brațul ı̂mi tremură câ nd soldatul se ı̂ntoarce ı̂ncet. Mai bine eu decâ t fetița. Privirea lui se roteș te peste mine ș i tremurul se ră spâ ndeș te pe tot corpul meu. — Tocmai ai aruncat asta? latră el. La tonul lui, Kenan ı̂și prinde imediat mâ na ı̂n a mea ș i mă trage ı̂napoi, dar soldatul este mai rapid. El ı̂mi apucă celă lalt braț , smulgâ ndu-mă din strâ nsoarea lui Kenan, iar eu mă ı̂ntorc să vă d ș ocul ș i teroarea din ochii lui Kenan, câ nd sunt trâ ntit brusc de perete. Antebrațul soldatului ı̂mi apă să pe gâ t, ținâ ndu-mă strâ ns ı̂n loc, la o strâ ngere departe de a i sugrumat. — Crezi că eș ti cu adevă rat curajos, nu? spune el scuipâ nd cuvintele. Din colțurile ochilor ı̂l vă d pe Kenan reținut de doi soldați. Fața lui se contorsionează de furie, blestemele i se revarsă din gură . Unul dintre ei loveș te patul pistolului de fața lui Kenan ș i sâ ngele ı̂i curge din obraz. Incerc să ajung la el, dar soldatul mă ı̂mpinge ı̂napoi de perete. Destul de tare ı̂ncâ t nu pot respira un pic. "Lucrezi aici? Ii vindeci pe aceș ti rebeli? Toți aceș ti tră dă tori?” râ njeș te el. „Dă -te jos de pe mine”, mâ râ esc eu, neș tiind de unde vine curajul. Dar nu mi-e frică de moarte. Khawf mi-a ară tat cele mai rele rezultate. Ș i ceea ce stă ı̂n fața mea nu este un om, doar un animal ı̂n piele umană . Soldatul râ de ș i mă dă drumul. Inainte să ı̂nțeleg pe deplin ce se ı̂ntâ mplă , o durere ascuțită trece prin capul meu ș i sunt trâ ntit din nou de perete. Gemu, cu ochii ı̂nchiș i, ı̂ncercâ nd să mă orientez prin ciocă nirea din creier. Mi-au nevoie de câ teva secunde să -mi dau seama că m-a lovit cu partea metalică a puș tii. Imi ș terg brațul peste buze ș i le gă sesc acoperite cu sâ nge. Doare să respiri, aerul intră ș i iese ı̂n ș uieră turi. Mă doare ș i mai tare să te uiți la Kenan ș i să -i vezi frică pură ı̂n ochii lui. „Nu-mi spui ce să fac”, ı̂l aud pe soldatul să se ră sucească . „O să te omor !” Burduf Kenan, sâ ngele picurâ nd pe podea. Soldatul se ı̂ntoarce spre el, ridică pistolul chiar la tâ mpla lui Kenan, iar eu țip.

"Nu!" Se opreș te, pistolul ı̂ncă apă sat pe fruntea lui Kenan. Fața lui Kenan nu tră dează nicio teamă . Nu pentru el ı̂nsuș i. Doar pentru mine. Soldatul se uită la mine. "Nu?" Mă uit la el cu ochi plini de ură care picură lacrimi. „Atunci ce zici de asta?” Privirea ı̂i stră luceș te. „L-am lă sat pe iubitul tă u să tră iască ca să poată urmă ri asta, nu?” Mâ nia ı̂mi sufocă gâ tul. „Nu avem timp pentru asta”, spune prietenul lui cu voce joasă , smulgâ ndu-l pe Kenan ı̂napoi ı̂n timp ce se zbate. Kenan ı̂njură ș i soldatul ı̂l loveș te ı̂n față. „Rebelii ar putea i aproape. Armata nu va ajunge aici. Trebuie să câ ș tigă m timp pâ nă câ nd ei... „Avem timp”, mă ı̂ntrerupe soldatul ș i mă apucă . Mintea mi se strica de ı̂ndată ce mă atinge, iar eu mă ră sucesc ı̂mpotriva lui, lovind cu piciorul. Pacienții din spatele nostru urmă resc spectacolul macabru se desfă ș oară cu ochi ı̂ngroziți, niciunul dintre ei nu ı̂ndră zneș te să se miș te. Să spun orice. Ș i nu-i dau vina pe ei. Imi ı̂mpinge țeava puș tii sub bă rbie. Miroase a sâ nge ș i a fum. Eu tusesc. „ Du-te dracului ”, mâ râ esc eu, refuzâ nd să -i dau satisfacția de a mă vedea tremurâ nd. Zâ mbeș te, ı̂ndepă rtâ nd gura puș tii mai adâ nc, pâ nă aproape că ı̂mi ı̂nțepă pielea. Inainte să pot clipi, puș ca zgomoteș te pe podea, iar el mă apucă de brațe ı̂ntr-o strâ nsoare de moarte. El este mai mare ș i bine hră nit, ı̂n timp ce eu supraviețuiesc cu vapori. Mă ı̂mpinge de un pat gol ș i eu țip, zgâ rindu-l pe față. Imi prinde ambele ı̂ncheieturi ı̂ntr-o mâ nă , imobilizâ ndu-mă , pe jumă tate sprijinit de corpul meu, cu fața spre mine. Miroase a țigă ri ı̂nvechite ș i a sudoare. "Dă -i drumul!" Kenan țipă , deș i arma este ı̂ndreptată spre capul lui. Un al doilea soldat vine ı̂n spatele lui ș i ı̂și loveș te puș ca de spatele lui Kenan. Scuip ı̂n fața soldatului. Saliva mea este roș iatică ı̂n timp ce ı̂i coboară pe obraz ș i nu face decâ t să râ dă , ș tergâ nd-o ı̂n timp ce cealaltă mâ nă se strâ nge ı̂n jurul ı̂ncheieturilor mele. „Loviți-l din nou”, spune el, iar Kenan se zvâ rneș te ı̂nainte cu forța unei alte lovituri, un gâ fâ it smuls din plă mâ nii lui dornici. „Nu renunța, Salama.” Vocea lui Khawf ı̂mi trece ı̂n minte. Nu pot să -l vă d, dar tonul lui este ascuțit, determinâ nd o injectare de adrenalină pentru a ı̂ndepă rta panica cea cețoasă . „Nu.” „A trecut ceva vreme de câ nd cineva s-a luptat. Imi place”, râ njeș te soldatul. Iș i trece mâ na liberă de-a lungul corpului meu. Repulsia ı̂mi acru sâ ngele ș i ı̂mi ridic genunchiul ı̂ntre ele noi, dar el anticipează , apă sâ ndu-ș i pe coapsa mea pâ nă câ nd stelele ı̂mi izbucnesc ı̂n ochi de durere. Coapsele ı̂mi apar vezicule de agonie ș i sunt sigur că pielea este ı̂nvinețită .

Aud clinchetul metalului de-a lungul unei curele, un fermoar care se trage ı̂n jos ș i realitatea ı̂ncepe să se instaleze. Mă ră suc la loc, țipâ nd pâ nă câ nd gâ tul meu este crud. Mă ignoră , cu ochii plini de veselie ră ută cioasă ș i cu gura lipită , ș i ı̂și ı̂n ige mâ na sub puloverul meu, atingâ ndu-mi pielea goală . Inghit un țipă t ș i, reacționâ nd din instinct, ı̂mi lovesc capul de al lui. Nu există loc ca ș ocul să -mi paralizeze membrele atunci câ nd furia mă arde. Mă alimentează . Siguranța este la două zile. Am pierdut Mama, Baba, Hamza, Layla ș i Baby Salama. Am ı̂nvă țat să vă d culorile ș i mi-am gă sit propria mea versiune a fericirii. Imi sunt dator . Ori voi muri, ori voi ajunge ı̂n Germania, dar nu voi i atins de acest animal. Se ı̂mpiedică ı̂napoi, urlâ nd de durere ș i strâ ngâ ndu-se de frunte ı̂n timp ce eu mă pră buș esc pe pat, cu capul ı̂notâ nd. E su icient? Gâ ndurile tulburi se preling ca mierea, groase ș i dezorientate. Sâ ngele ı̂mi tună pe craniu, lovind oasele. Fiecare gram de energie mă pă ră seș te. Nu pot să mă gâ ndesc sau să mă miș c ș i mi-e prea teamă că Kenan va i ı̂mpuș cat dacă ı̂ncerc ceva. Strigă tele lui Kenan ș i țipetele soldaților se sting ș i vederea mi se ı̂ncețoș ează . Dar odată ce se stabileș te, vă d că soldatul clocoteș te, toate indicii de umor dispă rut. Pe frunte i se um lă o zbură tură furioasă . Aproape că râ d. Scoate o lamă din toc ș i mă smuceș te de umeri ı̂nainte de a-i apă sa marginea ascuțită sub pulsul pe gâ tul meu. „Trebuie să ii doborâ tă ca o cățea ”, mâ râ ie el ș i mi-o trage de-a lungul gâ tului. Timpul ı̂ncetineș te. Se desface la cusă turi câ te un ir roș u. Ș i cu iecare ir, ı̂mi amintesc de Karam el-Zeitoun. Cum cu doar câ teva zile ı̂n urmă , copiii au fost mă celă riți exact ı̂n acest fel. Cum trebuie să i implorat ș i țipat pentru viața lor. Simpli copii. Mă gâ ndesc la Baba ș i Hamza ș i cum ar prefera să moară o mie de morți decâ t să mă vadă torturat aș a. Mă gâ ndesc la mama ș i la mâ inile ei moi care ı̂mi perie pă rul pe spate, numindu-mi ochii ș i inima ei. Mă gâ ndesc la Layla ș i la râ sul ei mai mare decâ t viața, la ochii ei de ocean. Ș i mă gâ ndesc, asta este. Așa mor . În sfârșit voi simți mirosul de margarete. Dar mâ inile lui se slă besc ș i eu cad ı̂ncă o dată pe pat. Totul devine negru.

Mă trezesc cu o zguduire, ceva greu pe gâ t ș i mă zgâ ri frenetic la el. „Uau!” spune o voce alarmată ș i cineva mă apucă de brațe. „Ai grijă , Salama!”

Imi mijesc ochii, ı̂mprejurimile mele se ascuți ı̂n fața mea. Fața ı̂ngrijorată a lui Kenan apare la vedere. — Eș ti ı̂n regulă , dragă , murmură el. „Eș ti bine.” Gâ fâ i ı̂ntr-o ră su lare; am o țesă tură aspră ı̂n jurul gâ tului meu. Este tifon. Stomacul ı̂mi zvâ cneș te câ nd ı̂mi amintesc câ t de uș or sa tă iat lama soldatului de pielea mea. Deschizâ ndu-mă . Scutur din cap, dorind ca imaginea să dispară . Mâ inile ı̂mi zboară spre capul gol, ș ocul curgâ nd prin mine. „Hijabul meu”, ră su lesc, tremurâ nd. Kenan ezită ı̂nainte de a-mi lua uș or mâ inile ı̂n ale lui. „Dr. Ziad ți-a bandajat tă ietura. Avea nevoie de cusă turi mici. Eș ti ı̂n biroul lui ș i suntem doar noi, nu-ți face griji. Nimeni nu intră .” Expiră tare. „Alhamdulillah eș ti bine.” Respirațiile mele stabile. Intorc capul ı̂ncet ı̂n timp ce examinez camera, care este goală , cu excepția lui Kenan ș i a mea. Biroul doctorului Ziad, ı̂ncă aglomerat cu hâ rtii galbene ș i câ teva seringi, este ı̂mpins de perete, iar patul pe care stau ı̂ntins este ı̂n mijlocul podelei. Uș a este ı̂nchisă ș i jaluzelele la fel. E noapte. Kenan se aș ează pe spate pe scaunul de plastic lâ ngă mine, uș urat ș i epuizat ı̂n tră să turi. Priza ochiului să u stâ ng este un stacojiu adâ nc. Are o tă ietură pe buza inferioară care a fost cusată ș i o pete de vâ nă tă i ı̂n devenire este ı̂mpră ș tiată neglijent pe față. Ochii lui sunt sticloș i cu reziduurile de adrenalină ș i poartă un pulover verde ca pă dure, lipsit de orice sâ nge. "Ce s-a ı̂ntâ mplat?" ș optesc, speriată să vorbesc mai tare. Nu mă pot opri să mă uit la fața lui. L-au ră nit. „Eș ti... eș ti ră nit.” Se schimbă pe scaun. „Dr. Ziad m-a veri icat. Am o comoție minoră , dar asta-i tot.” Vocea lui este obiș nuită ; ı̂ncearcă să uș ureze ceea ce spune. „ Minor? ” repet cu voce tare. „Te-au lovit pe spate. Pieptul tă u. Te simți bine?" El nu ră spunde, ci respiră adâ nc. Observ că ı̂i tremură mâ inile. "Ti-e sete?" el intreaba. Tuș esc, conș tient dintr-o dată de câ t de uscată sunt. Dau din cap. Se ridică ș i ia cu prudență o sticlă de apă de pe biroul doctorului Ziad, apoi mă ajută să beau. — Ai dormit aproape toată ziua. El ține sticla. „După acel soldat... Era sâ nge peste tot. Am crezut... Am crezut că ai murit. Dar dr. Ziad a intervenit ı̂n acel moment cu vreo zece soldați din Armata Siriană Liberă . Se strecurase pe uș a din spate ș i ı̂i contactase. Trei s-au predat, dar cel care te-a ră nit ș i altul nu. Dar au fost depă ș iți numeric.” Un ton rece ș i mulțumit ı̂i preia vocea. „Sunt morți.” Se ı̂ntinde ș i ı̂mi strâ nge degetele. „Dr. Ziad s-a repezit la tine ș i a reuș it să oprească sâ ngerarea. Te-ai trezit atunci, ı̂ți aminteș ti?” Nu ră spund, aș a că continuă . „Dr. Ziad ți-a dat ceva de dormit. Tă ietura ta nu este

adâ ncă . Nu a tă iat o arteră , alhamdulillah, dar aveai nevoie de sâ nge. Unul dintre soldații sirieni liberi a putut să ți-l dea pe al lui.” mă ı̂n ior. Eram la o ș oaptă de a i la ș ase picioare sub pă mâ nt. „De ce au fost aici?” „Au fost capabili să gă sească o cale printr-un loc slă bit de la granițele cu Armata Siriană Liberă . Du-te la o serie de crime uș oare la spital ı̂nainte ca restul armatei să li se ală ture. „Deci lupta se apropie?” Intreb. El dă din cap cu tristețe. „FSA au mari speranțe. Credința lor este puternică ș i au armele lor, dar... ı̂mi fac griji.” "Ș i eu." Apoi icnesc. "Lama? Yusuf?” Imi pune o mâ nă pe umă r, calmâ ndu-mă . „Sunt ı̂n regulă . Soldații nu au ajuns ı̂n camera lor. Acum dorm ș i... Se opreș te, cu vocea ruptă , lacrimile curgâ ndu-i pe obraji. "Ce?" spun, panicat, mintea mea sarind la cele mai proaste concluzii. Se aș ează pe marginea patului meu ș i ı̂și agă ță brațele sub spatele meu ı̂nainte de a mă trage la pieptul lui. „Aproape că te-am pierdut.” Cuvintele ies sufocate, suspine uscate scuturâ ndu-i umerii. „Doamne, m-am simțit atât de neajutorat. Câ nd tea tă iat, eu... nu te pot ı̂ngropa, Salama. Nu pot." Iș i strâ nge strâ nsoarea, iar eu mă afund ı̂n el, cu ochii plini de lacrimi. "Am reuș it." Imi apă să un să rut pe obraji, pe frunte ș i unul moale pe buze. „Ingroagă -mă ı̂nainte să te ı̂ngrop pe tine”, ș opteș te el ı̂n rugă ciune. "Vă rog." Ii strâ ng fața ı̂ntre mâ ini, ı̂ndepă rtâ nd lacrimile. „Eu...” „Te iubesc”, spune el ı̂nainte să pot. Zambesc. Este nevoie doar de câ teva cuvinte de la el pentru a descurca vițele care ı̂mi strâ ng inima. Kenan este magic aș a. Voi i bine. Vom i bine. Trebuie să cred asta. Trebuie să mă uit la culori ı̂n loc să ı̂nchid ochii la frumusețe ș i speranță. Chiar ș i atunci câ nd este greu să faci asta. „Spune-mi ceva bun”, ș optesc ș i mă ı̂ndrept spre el ca să -i fac loc. Se ı̂ntinde ı̂ncet pe o parte, iar eu mă ı̂nfrunt cu picioarele noastre ı̂ncurcate. Iș i trece degetele prin ale mele ș i ı̂mi să rută degetele. „Mi-am dorit să te desenez chiar ı̂nainte să te cunosc.” "Ce vrei să spui?" „Unchiul meu locuieș te ı̂n Berlin. Imi amintesc că am vă zut fotogra ii cu el pe Google acum câ țiva ani. Arhitectura este uluitoare. Au acest monument numit Poarta Brandenburg. Intotdeauna am fanteziat să -mi duc soția acolo. Pune-o să stea chiar ı̂n mijloc ı̂n timp ce eu o desenez. De parcă tot locul a fost construit doar pentru ea.” In acest ochi al furtunii, cuvintele lui prind viață ı̂n mintea mea. Ne vă d plimbâ ndu-ne prin Berlin, mâ nă ı̂n mâ nă , ı̂n timp ce el ı̂și echilibrează materialele de artă pe umă r. Aș alege garoafe de la loraria locală ș i le-

aș modela ı̂ntr-o coroană . In anumite zile, câ nd soarele stră luceș te printre nori, razele se ı̂mpră ș tie peste câ mpuri, ne-ar aminti de Homs. De acasă . — Mi-ar plă cea asta, murmur eu. Kenan ı̂mi dă drumul la mâ nă pentru a-mi ră suci o ș uviță de pă r ı̂n jurul degetului să u. — Simt că te-am cunoscut toată viața, Salama. Zambesc. „Toată lumea ı̂i cunoaș te pe toată lumea din Homs. Sunt ș anse să ne i ı̂ntâ lnit ı̂nainte.” "Ca ș i copii? Mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului pe terenul de joacă , jucâ nd fotbal ș i fă câ nd mizerie ı̂n groapa cu nisip.” „Oh, atunci nu ne-am ı̂ntâ lnit. Vezi, eram ie pe balcon, la gră dină rit, ie la barbie cu Layla.” El zambeste. „S-ar putea să sune ciudat, dar sunt sigur că su letele noastre s-au ı̂ntâ lnit cu mult ı̂nainte de a-ș i gă si drumul ı̂n corpurile noastre. Cred că de acolo ne cunoaș tem.” Că ldura ı̂mi urcă pe față. Ceea ce spune el face parte din credința noastră . Su lete existente dincolo de corpurile muritorilor. Totuș i, auzindu-l spunâ nd asta ı̂mi face urechile ș i fața să ardă . El chicoteș te. — Atunci spune-mi ceva bun. Ii iau manș eta mâ necii, apreciind cum ı̂mi distrage atenția de la a mă simți tulburat. „Studio Ghibli m-a inspirat să scriu”, ı̂ncep eu, iar el mă priveș te cu uimire. „După ce m-am uitat la Spirited Away câ nd aveam zece ani, mintea mea a devenit hiperactivă . Intr-o zi m-am gâ ndit, de ce să nu-mi scriu poveș tile?” "Ai?" Eu dau din cap. „Niciodată o poveste completă , nu. S-a ı̂ntâ mplat ș coala. Dar nu i-am uitat niciodată . Mai ales câ nd m-am ı̂ndră gostit de botanică .” Se cuibă reș te mai aproape. „Imi spui una dintre ele? Este ı̂n regulă dacă nu vrei.” Sâ ngele meu trebuie să i revenit oarecum pentru că mi se repezi la față. Inima mea trage. "E prostesc." Pare ofensat. „Prost? Cum ı̂ndră zneș ti să numeș ti prostii poveș tile soției mele? Imi ı̂ntorc un râ s. Ș tiu că acest moment de fericire se va scurge ca nisipul ı̂ntr-o clepsidră , dar vreau să fac ca iecare secundă să conteze. Vreau să țin durerea la distanță ı̂ncă puțin. "Amenda."

PASARILE CIRIPA CAND MA TREZEZ DEDUT , strâ ns de pieptul lui Kenan, cu braț ul ı̂nfă ș urat ı̂n jurul umă rului meu. Spaima se alunecă de-a lungul pielii, nedorită ș i nedorită , iar inima ı̂mi bate repede. Un coșmar? Mă ridic ș i mă descurc de Kenan, rugâ ndu-mă să nu se miș te. Mormă ie ceva de neinteligibil ı̂n somn. Nu-mi amintesc dacă visele mele au fost tulburate, dar anxietatea mea nu s-a dizolvat. Dacă ceva, este ı̂n creș tere. Taietura de pe gat ma arde putin cand imi rasucesc capul. Stau ı̂n picioare, că utâ ndu-mi halatul de laborator ș i o gă sesc drapată peste scaunul doctorului Ziad. Am udat un colț din el ș i am frecat locul de pe stomac pe care soldatul l-a atins. Apas frenetic mai tare, ı̂ncercâ nd să scape de celule, pâ nă se arde ș i pielea mea protestează . „Bună dimineața”, murmură cineva din colțul camerei. Ochii mei se adaptează la lumina precoce care se scurge prin jaluzele ș i disting silueta lui Khawf. „Dimineața”, ș optesc eu, lă sâ ndu-mi halatul de laborator să cadă pe podea. Iese din umbră , cu costumul ı̂ntunecat ondulindu-se ca marea ı̂ntr-o noapte fă ră lună . Asta explică teama. Khawf pare precaut. „Da?” "Ce vrei să spui?" Aruncă o privire ı̂n jurul cabinetului doctorului Ziad ș i ı̂naintează brusc spre mine. Vocea lui este urgentă , foarte diferită de tă ră boiul lui obiș nuit. „Dacă cinci soldați din armată au reuș it să ı̂ncalce apă rarea Armatei Libere Siriene, ce spune asta?” Frica este un lucru crud. Felul ı̂n care distorsionează gâ ndurile, transformâ ndu-le din dealuri ı̂n munți. „Ascultă -mă cu mare atenție”, continuă Khawf. Dacă nu aș ș ti mai bine, aș spune că sună ı̂ngrijorat. „Inseamnă că acest spital nu mai este ı̂n siguranță. Spitalul va i primul loc ı̂n care vor ataca. Fie cu soldați de infanterie, ie cu bombe. Ș tii că spitalele sunt ı̂ntotdeauna vizate, iar ceasul s-a terminat cu al tă u.” Venele ș i capilarele din mâ inile mele se strâ ng.

„Inseamnă că trebuie să pleci chiar acum sau altfel...” Se opreș te, ș tiind reacția mea, dar nu mă miș c. Inima ı̂mi bate cu putere ı̂n timp ce ı̂ncerc să ı̂nțeleg de ce se comportă aș a. Ceva la el, la tonul lui ș i la felul ı̂n care mă priveș te, se simte diferit. Parcă vorbesc cu cineva al că rui su let nu este extras din al meu. Geme, fă lcile tresă rind. „Nu ı̂nveți niciodată . Amenda." Ș i pocneș te din degete. Biroul doctorului Ziad se schimbă , transformâ ndu-se ı̂ntr-un cimitir. In ı̂n fața mea sunt patru pietre de lespezi cră pate care ı̂ncununează patru morminte fă cute ı̂n grabă . Al meu, al lui Kenan, al lui Lama ș i al lui Yusuf. Fundalul este spitalul meu, aplatizat. Peisajul se schimbă brusc ı̂nainte să pot ı̂nțelege. Stau pe mal, cu un cer gri că ptuș ind orizontul, ș i privesc o barcă plină pâ nă la refuz cu refugiați care pleacă . Valurile se pră buș esc peste nisip, ı̂nmuiâ ndu-mi adidaș ii, iar aerul să rat al mă rii ı̂mi arde nasul. In spatele meu, zgomotul rachetelor care că deau ı̂mi tună ı̂mpotriva timpanelor, iar cerul stră luceș te ı̂ntr-un roș u-portocaliu stră lucitor, ı̂nghițind tristețea. Copacii iau foc ș i strigă tele ră niților se ridică odată cu fumul. Viitorul meu este pe mare, dispă râ nd. „ Stai! ” țip la barcă , aruncâ nd ı̂nainte prin apa rece ca iarna. Inghețarea mă face să ș uier. O bombă cade, iar forța ei ș terge totul ı̂n calea ei, creâ nd un curent ierbinte de vâ nt care mă ı̂mpinge ı̂n mâ ini ș i ı̂n genunchi, udat ı̂n Marea Mediterană . Tremurâ nd, mă uit peste umă r pentru a vedea conturul unei alte rachete că zâ nd. E la câ teva secunde distanță. Deschid gura să țip din nou ș i... Mă ı̂mpiedic, lovind cu spatele peretele cabinetului doctorului Ziad ș i alunec pe podea, plâ ngâ nd liniș tit ı̂n mâ necă . Muș c ı̂n țesă tură ı̂n timp ce pieptul mi se ridică . Khawf se ghemuieș te ı̂n fața mea. „Moartea va prelua acest spital”, ș opteș te el. „Iți aminteș ti ce a spus soldatul? Gâ ndeș te-te, Salama! Gâ ndi!" Armata nu va ajunge aici. Trebuie să câștigăm timp până când ei... Inima mea este pe cale să -mi spargă – ș tiu că va i. Fața lui Khawf izbucneș te cu un zâ mbet uș urat ș i dă din cap. Sunt cuvinte ascunse ı̂n ochii lui refuză să le spună , dar se aș teaptă să ș tiu eu. Câ nd clipesc, el a plecat. Mă ridic ı̂n picioare ș i ı̂mi iau hijabul. „Kenan, trezeș te-te”, spun eu, cu vocea ră guș ită . Incă mai simt aciditatea fumului din gâ t. Se ridică , cu ochii să lbatici. „Ce... ce s-a ı̂ntâ mplat?” "Nimic." Imi trag haina de laborator ferm peste mine. „Trebuie să ieș im din spital.” Iș i freacă ochii. "Ce?" Imi ridic rucsacul. "Nu e timp de explicatii. Ia-i pe Lama ș i Yusuf ș i ne ı̂ntâ lnim afară . Trebuie să plecă m acum.”

Deschid uș a ș i vă d medicii ș i pacienții care ı̂și ı̂ncep ziua. Mă gră besc să l caut pe doctorul Ziad. Din fericire, Kenan nu se ceartă ș i mă urmă reș te. Inima ı̂mi bate dureros ș i cu iecare secundă care trece sunt sigur că suntem mai aproape de moartea noastră . După ce am că utat frenetic prin două camere ș i prin atrium, ı̂l gă sesc ı̂n depozit. "Doctor!" icnesc. „Trebuie să evacuă m spitalul.” El incepe. „Salama! Esti in regula? Ce mai faci-" Trec pe lâ ngă el ș i smulg pachetele cu Panadol ș i amoxicilină de pe rafturi, apoi le bag ı̂n buzunar. "Doctor! Luați orice medicamente puteți transporta ș i să plecă m!” Confuzia lui se adâ nceș te. Disperarea mea ı̂mi ı̂ngreunează să -mi ı̂nsirui gâ ndurile ı̂ntr-o propoziție coerentă . „Trebuie... probabil că vor i... toate celelalte spitale...” Ridică mâ inile ı̂n ı̂ncercarea de a mă calma. „Salama, ı̂ncetineș te.” Inspir adâ nc, ținâ nd-o ı̂n plă mâ ni ș i spun cu o voce calmă forțată : „Dacă militarii au reuș it să intre ı̂n spital, ı̂nseamnă că sunt deja la uș a noastră . Unul dintre soldați a spus ieri ceva despre cum să câ ș tige timp pâ nă câ nd armata o face — nu știu ce . Poate i o bombă . Ar putea i altceva. Dar trebuie să plecă m…” Nu pot explica. Ceva este pe cale să se ı̂ntâ mple. Khawf are dreptate. Unde ai merge? Pretutindeni. Chipul doctorului Ziad este lovit, dar nu se miș că . Nu avem timp . „Nu am reuș it să contactez FSA ı̂n ultimele trei ore”, spune el. Imi cade stomacul. "Trebuie să plecă m." El dă din cap, apucă o cutie de carton ră tă cită ș i lopată medicamentele ı̂nă untru. „Salama, spune-le tuturor să evacueze chiar acum.” Nu mai pierd o secundă ș i alerg prin holuri pâ nă ı̂n atrium. „ Toată lumea !” țip ș i toate fețele se ı̂ntorc spre mine, recunoaș terea pâ lpâ ind ı̂n unele. „Pă ră siți spitalul acum ! Nu este sigur!" Pentru câ teva secunde prețioase, se uită unul la altul cu neliniș te. Frustrarea se formează ı̂n mine. Pentru că sunt adolescent. Sunt mai reticenți ı̂n a asculta. Pentru unii dintre ei nu le este uș or să se miș te, pentru că le lipsesc membre, iar altora sunt agă țați de IV-uri. Mulți sunt copii ș i bă trâ ni. „Armata va bombarda spitalul! Trebuie să plecă m!" Kenan se opreș te țipâ nd ı̂n spatele meu, ținâ nd mâ inile lui Lama ș i Yusuf. El este ı̂ngrozit. "Bombă ?" spune el fă ră su lare. Odată cu iluminarea, pot vedea ı̂n sfâ rș it că ochiul stâ ng este um lat, abia deschis, iar vâ nă taia s-a ı̂ntunecat la lumina zilei. „Unde este doctorul Ziad?” un pacient geme din patul lor. „El va ș ti...” „Dr. Ziad spune că trebuie să plecă m!” ma repez. Nu stau să aș tept să asculte, aș a că ı̂l apuc de brațul lui Kenan ș i ı̂ncep să -l trag ı̂n spatele

meu. Lama ș i Yusuf urmează după ș oc. Acțiunea declanș ează un efect ı̂n restul ı̂ncă perii. Mamele sunt primele care se ridică ; ı̂și prind copiii ș i deschid uș ile, apoi fug. Haosul se desfă ș oară . Mulțimile se ı̂mping unul ı̂mpotriva celuilalt. Medicii ı̂i ajută pe cei ținuți la pat să se ridice ı̂n picioare. strâ ngerea mea pe Kenan se strâ nge. Refuz să las strâ nsoarea mea să clă dească . De ı̂ndată ce suntem lâ ngă uș ă, aud vocea doctorului Ziad ră sunâ nd peste masă . "Pleaca acum!" Tonul lui stâ rneș te o altă grabă urgentă , iar paș ii bubuie pe podele. Coboră m cu toții scă rile ș i ieș im pe porțile spitalului. Ochii mei se ı̂ndreaptă spre cer ș i caut avioane ı̂n albastru ı̂n timp ce traversă m strada. Mulțimea se ı̂mpinge ı̂mpotriva mea, iar forța lor panicată aproape că mă face să alunece strâ nsoarea puloverului lui Kenan. Ace ș i ace ı̂mi ı̂nțepă prin braț , dar nu-mi pasă . Cu coada ochiului, ı̂l vă d pe Am, ı̂mpingâ ndu-ș i drum, ș i simt un val de uș urare. După ce trecem de prima clă dire, ı̂l smulg pe Kenan ı̂ntr-o parte, miș câ ndu-mă ı̂mpotriva curentului pentru a mă refugia ı̂n spatele unui zid dă râ mat ș i i-am dat drumul. Respirațiile noastre sunt zdrențuite câ nd ne uită m unul la celă lalt. Soarele a ieș it astă zi, razele ierbinți pe hijabul meu. Lama ș i Yusuf sunt confuzi ș i speriați, cu ochii lipiți de Kenan. El le oferă un zâ mbet liniș titor. Ma uit inapoi spre spital si inima incepe sa-mi bata cand nu-l pot vedea pe doctorul Ziad printre oamenii care ies cu hemoragie. Ș i apoi realizarea mă loveș te. Bebeluș ii din incubatoare sunt ı̂ncă ı̂nă untru. Imi scade stomacul ș i țin peretele pentru sprijin. Trebuie să mă ı̂ntorc. Trebuie să salvez bebeluș ii. Dar picioarele mele sunt grele de frică , jumă tate din mine țipâ nd să ră mâ n pe loc — să ră mâ n ı̂n siguranță. Celă lalt redă chipul cenuș iu, fă ră sâ nge a Samarului, ı̂n timp ce i-am ținut viața ostatică . Strâ ng din dinți, alungâ nd frica ș i ı̂nainte de a-mi putea regâ ndi decizia, mă arunc de după zid ș i fug spre spital. „ Salama! ” strigă Kenan. Mă nă pustesc peste drum, ı̂mpingâ nd printre roiuri, prin curte ș i urc treptele ı̂napoi. Atriumul este gol, o priveliș te pe care nu credeam că o voi vedea niciodată . Lenjerii sunt ı̂mpră ș tiate pe podea, unele dintre paturi ră sturnate ı̂n panică . Două siluete ies pe hol. Dr. Ziad echilibrează o cutie uriaș ă de carton sub un braț ș i leagă n cu celă lalt două forme mici. Hijabul alb al lui Nour lutură ı̂n timp ce trece pe lâ ngă mine, strâ ngâ nd doi bebeluș i lâ ngă ea. Dr. Ziad se opreș te scurt ș i ı̂mi ı̂ntinde bebeluș ii. Sunt ı̂nvelite ı̂n pă turi subțiri albe, iecare de mă rimea unei mici pâ ine. Pielea lor este roș ie, gura lor mică ș i degetele abia vizibile.

„Este un al treilea aici”, spune Dr. Ziad gâ fâ ind puternic ș i punâ nd jos cutia. Ridurile din jurul ochilor lui se adâ ncesc. Arunc o privire ı̂n interiorul cutiei ș i vă d un bebeluș odihnindu-se deasupra unui mic morman de pachete de medicamente. „Poți că ra cutia? Am nevoie-" "Dă -mi-l." Kenan se opreș te scurt lâ ngă mine, cu respirația super icială . Iș i bagă cutia sub braț , se ră suceș te pe că lcâ ie ș i fuge. Dr. Ziad se ı̂ntoarce, ı̂ndreptâ ndu-se direct ı̂napoi spre incubatoare. "Doctor!" țip, ı̂nră dă cinată la fața locului. "Doctor!" El nu se uită ı̂napoi. „ Salama! Haide!" strigă Kenan din față. Lacrimile ı̂mi izbucnesc din ochi ș i plâ ng ı̂n timp ce ı̂mbră țiș ez bebeluș ii mai aproape ș i alerg după el. Imediat ce trecem drumul, o auzim. Avionul. Ajungem la peretele unde frații lui Kenan privesc afară , speriați de mintea lor. „Nu,” mă sufoc, ı̂ntorcâ ndu-mă cu fața spre spital ș i ı̂mbră țiș ând bebeluș ii mai aproape de mine. „ Te rog ieș i afară !” Pacienții, salvatorii ș i personalul ı̂ncă se revarsă pe uș ile din față. In ultima secundă , ı̂l vă d. Aproape că se ı̂mpiedică , sprijinind ı̂ncă doi bebeluș i ı̂n timp ce aleargă . Haina lui de laborator este pe jumă tate ruptă ș i distanța este incredibil de mare. — Yalla, mă rog. „Doamne, te rog!” Sunetul stră pungă tor al bombei trece prin aer ı̂n timp ce cade. "Nu!" țip, cu brațele tremurâ nd. „Domnule, repede!” Kenan mă apucă , lă sâ ndu-mi capul ı̂n jos, ı̂n timp ce bomba sparge singurul loc din Homs care pă stra speranța. Pă mâ ntul bubuie ș i cră pă de parcă ar i lovit un cutremur. timpanele mele sună de la forța ș i fumul plin de resturi orbeș te ș i mă sufocă . Membrele ı̂mi tremură ș i mă cocoș ez, ı̂ncercâ nd să protejez bebeluș ii. După câ teva bă tă i ale inimii ı̂n care singurul sunet este pră buș irea coloanelor spitalului care se pră buș esc, urlete de doliu zguduie cerul plin de praf. Strigă tele ș i rugă ciunile sfâ ș ietoare ı̂mi zgâ rie inima. "Te simți bine?" Il regizez pe Kenan. Praful se aș ează su icient pentru ca eu să -i disting forma. „Da”, spune el, tuș ind ră guș it ș i tresă ri. Se ı̂ntoarce că tre frații să i, asigurâ ndu-se că sunt ı̂n regulă . „Kenan, ia copiii”, ordon. — Trebuie să -l gă sesc pe doctorul Ziad. El clă tină aprig din cap. „Eu...” „Salama, dă -mi-le mie”, spune Nour, iar eu ridic privirea spre ea, cu inima mi se zburdă pentru o scurtă clipă . Ea este nevă tă mată . „Nu pot ră mâ ne aici. Au nevoie de aer proaspă t. Unii se luptă deja fă ră incubatoarele lor.” Doi voluntari stau ı̂n spatele ei, iar eu ı̂i predau bebeluș ii unuia dintre ei, ı̂n timp ce celă lalt ridică cutia de carton.

— Dacă ı̂l gă seș ti pe doctorul Ziad... Nour se opreș te, cu vocea tremurâ ndă . „Spune-i, spune-i că vom i la el acasă .” Dau din cap ș i stau ı̂n ciuda genunchilor mei clă tinați. Epava mă aruncă ı̂ntr-un alt vâ rtej de disperare. Spitalul ı̂n care mi-am petrecut toate zilele a dispă rut. Este un cimitir. Clă direa a fost redusă la roci. Voluntarii sunt ı̂mpră ș tiați peste ră mă ș ițe, ı̂ncercâ nd cu disperare să ı̂ndepă rteze resturile. Câ nd mă apropii, aud țipetele slabe ale cei ı̂ncă prinș i ı̂nă untru. Imi rupe inima ı̂n jumă tate. Agonia lor mă face să uit motivul pentru care plec. Din fum, Khawf iese, cu sprâ ncenele ridicate, nici o fâ ș ie de distrugere care ı̂l atinge. „Salama, nu poți face nimic”, spune el rece. „Nu ı̂ndră zni să -ți regâ ndeș ti decizia. Spitalul a dispă rut. Locul tă u de muncă a fost distrus. Nu a mai ră mas nimic pentru tine aici. Familia ta este moartă sau arestată . Ș tiu că nu vrei să ii urmă torul.” Privesc departe de el, lacrimile curgâ ndu-mi pe față ș i merg cu greu ı̂nainte, deș i membrele ı̂mi tremură de frică . „Dr. Ziad!” Sun peste gemete. "Doctor!" Incet, praful se aș ează . Razele soarelui scot gă uri prin penele de fum. Zgomotul din urechi se diminuează , iar câ nd ı̂i strig numele pentru a patra oară , aud un ră spuns slab. „Salama!” Mă uit să lbatic ı̂n jur, ră sturnâ nd ı̂n direcția porților principale, pentru a-l gă si pe doctorul Ziad stâ nd pe bordură . Are o tă ietură pe frunte, sâ ngele i se prelinge pe obraz. Fața lui este cenuș ie cenuș ie, vâ rfurile pă rului ș i halatul de laborator usturate. "Doctor!" exclam eu, cazand in genunchi in fata lui. "Eș ti ră nit?" Se cutremură ı̂ntr-o ră su lare, ı̂ntinzâ ndu-ș i ı̂ncet brațele pentru a dezvă lui doi bebeluș i ascunș i ı̂n escroci. „A trebuit să aleg.” El cade liniș tit, cu fața albă ș i cu ochii lipsiți de emoție. „Am alergat cu cei pe care i-am ales. Dar... nu le aud bă tă ile inimii.” Doare să ı̂nghiți. „Am ı̂ncercat să -i salvez”, ș opteș te el. Lacrimile curg pe ale lui obrajii. „A trebuit să aleg . Restul sunt ı̂ncă ı̂nă untru. Au ucis bebeluși .” Imi ș terg ochii. — Sunt ı̂n Rai, doctore. Nu mai suferă .” El ı̂i ridică , apă sâ nd câ te un să rut pe iecare dintre frunțile lor. „Iartă ne”, le ș opteș te el. „Iartă -ne pentru neajunsurile noastre.” Stau acolo cu el, plâ ngâ nd. Erau prematuri ș i ș ansele lor de a supraviețui fă ră incubatoarele lor erau mici. Incă … încă . După câ teva minute, spun: „Nour i-a dus pe ceilalți bebeluș i la tine acasă . Cred că sunt ı̂n viață.” El ridică privirea. "Mulțumesc." Eu dau din cap. „Facem ce este corect. Nu o facem pentru a ni se mulțumi.”

Imi dă un copil. Este o fată , ı̂nfă ș ată ı̂ntr-o pă tură roz. O țin mai aproape. Baby Salama ar i fost atâ t de mic? Mă ı̂n ior ș i reuș im să stă m cu grijă . Fața bebeluș ului este nemiș cată ș i, dacă ı̂nchid ochii, mă pot preface că doarme. „Salama”, spune Dr. Ziad, iar eu mă uit la el. Iș i ı̂ntinde un braț ș i eu ı̂i dau uș or copilul ı̂napoi. „Ați salvat o mulțime de oameni astă zi”, spune el după o liniș te. „Fă ră gâ ndirea ta rapidă – sentimentul tă u instinctiv – nu aș i ı̂n fața ta acum.” El expiră . „Ar i trebuit să ș tiu că ceva nu este ı̂n regulă câ nd apelurile mele că tre FSA nu treceau, dar mintea mea era ı̂ncurcată după atacul de ieri.” „Suntem doar oameni. Nimeni nu se poate aș tepta să anticipezi totul.” Zâ mbetul lui devine trist. „Dacă conș tiința mea vinovată ar i de acord.” "Ceea ce ai de gâ nd să faci?" Gestesc spre spital. „Unde vor merge oamenii?” Spatele ı̂i este cocoș at, anii ı̂l ajung din urmă , iar ı̂n ochii lui vă d devastare. Se uită ı̂n jur la spitalul distrus, luâ nd totul ı̂n cap. „Vom construi unul nou”, ș opteș te el. Apoi ı̂și ı̂ndreaptă spatele ș i hotă râ rea arde ı̂ntristarea. „Alte oraș e, precum Ghouta, ı̂n iințează spitale subterane. Vom construi tuneluri ș i labirinturi adâ nc ı̂n pă mâ nt. Ne pot bombarda tot ce vor ei – nu ne vom pleca niciodată ”. Reziliența lui mă umileș te. „Fie ca Dumnezeu să te țină ı̂n siguranță”, murmur eu. Simt că nu ar trebui să plec din Siria fă ră să -i spun. Ar i ı̂ngrijorat de ră u dacă nu aș mai apă rea niciodată . „Domnule doctor, plec. Mâ ine." Surpriza trece ı̂n tristețe, dar ı̂n ochii lui nu există nicio judecată . „A fost o onoare ș i un privilegiu să lucrez cu tine, Salama. Dumnezeu să vă țină ı̂n viață ș i bine. Vă rugă m să nu ne uitați ı̂n rugă ciunile voastre.” Spatele ochilor ı̂mi arde ș i reuș esc să dau din cap. Se ı̂ndepă rtează , ı̂ncă purtâ nd cele două cadavre de parcă ar i proprii lui copii.

Casa Laylei este bâ ntuitoare. Parcă ș tie că plec mâ ine. Kenan ș chiopă tează pe canapea de ı̂ndată ce intră m ı̂nă untru. Am pă ră sit spitalul doar câ nd nu am mai putut sta ı̂n picioare. Kenan trase resturi pâ nă câ nd brațele i se tremurau. Era deja slab de la bă taia pe care a primit-o ieri ș i ș i-a ı̂nă buș it durerea pâ nă câ nd epuizarea l-a revendicat. Lama ș i Yusuf se ı̂nghesuie lâ ngă el, cu fețele ı̂nspă imâ ntă toare. Aprind repede lumâ nă rile. „Sunt ı̂n regulă ”, spune Kenan, ı̂nchizâ nd ochii ș i respirâ nd ı̂n pufă turi rapide. „Am nevoie doar de un minut.” „Poate cineva să ia, te rog, un pahar cu apă ?” Imi deschid rucsacul ș i scotocesc prin conținutul pentru Panadol. E o bandă undeva.

Yusuf se gră beș te ı̂n bucă tă rie, unde scoate apă din gă leata de ploaie ı̂ntr-o cană ș i se gră beș te ı̂napoi. „Iată ”, ș opteș te el ș i ı̂nghețăm cu toții. Kenan reacționează primul, ș ocul uș urâ nd tensiunea din expresia lui. Cu o mâ nă tremurâ ndă , pune cana pe masă ı̂n fața lui ı̂nainte de a ı̂ntinde mâ na. Yusuf o ia. Kenan ı̂l trage mai aproape, nici mă car nu tresă ri de durere ș i ı̂și ı̂mbră țiș ează strâ ns fratele. Lama izbucneș te ı̂n plâ ns ș i am vă rsat ș i eu câ teva fericite. Apoi Lama sare peste Yusuf ș i ı̂l ține aproape ı̂n timp ce suspinele ei se ı̂nă buș ă pe umă rul lui. „Kenan, ia-ți Panadolul”, ı̂i ș optesc, ı̂ntinzâ ndu-i tableta, iar el o ı̂nghite cu apă . Lama ș i Yusuf se ı̂ndepă rtează din drum, dar nu prea departe de Kenan, ı̂n timp ce ı̂l ajut să se ı̂ntindă . Kenan ține mâ na fratelui să u ı̂n a lui, zâ mbind. „Poate că ar trebui să mă ră nesc mai des.” Yusuf se ı̂nroș eș te, iar Kenan se lansează ı̂ntr-o poveste exagerată despre modurile ridicole ı̂n care se va ră ni ı̂n timp ce ei chicotesc. Recunosc efortul din cuvintele lui ș i uș urința forțată ı̂n el tonul lui. El ı̂ncearcă să le distragă atenția de la devastarea la care au fost martori astă zi. A unui refugiu redus ı̂n cenuș ă. „Sau poate o să las o balenă să mă prindă !” el spune. Lama zâ mbeș te ș i Yusuf nu se poate lupta cu zâ mbetul de pe buze. „Prea nerealist?” spune Kenan gâ nditor. „Atunci voi aluneca pe o banană ca ı̂n desenele alea! Ce ai spune la asta?” Yusuf ı̂i loveș te uș or brațul. "Esti ciudat." Ochii lui Kenan stră lucesc de bucurie. „Imi place ciudat.” Ei ră mâ n aș a o vreme ı̂nainte ca Kenan să -ș i convingă ı̂n sfâ rș it frații să ı̂ncerce să doarmă . Cu o nouă speranță ı̂n ochii lor, trec ı̂n camera mea. Ajut, tră gâ nd husele peste ramele lor mici, asigurâ ndu-mă că frigul nu se scurge prin cră pă turi. Să rut obrazul lui Lama ș i ı̂i zâ mbesc lui Yusuf. El ezită o secundă ı̂nainte de a zâ mbi ı̂napoi. Inima mi se um lă ș i ș optesc: „Noapte bună . Dormi bine; mâ ine e o zi mare.” Inchid uș a uș or, merg ı̂n vâ rful picioarelor pe hol ș i mă opresc câ nd ajung ı̂n camera lui Layla ș i Hamza. Degetele mele dansează peste mâ nerul de alamă . Nu trebuie să intru. O dată a fost mai mult decâ t su icient. Imi pun capul pe uș ă ș i ı̂mi ș optesc: „La revedere”. Iau cele două genți pe care le-am fă cut cu Layla ș i mă ı̂ndrept spre sufragerie. Ochii lui Kenan sunt ı̂nchiș i, dar clipesc câ nd intru ș i mă aș ez pe covor ı̂n fața canapelei. Imi dau jos hijabul, ı̂mi trec degetele prin pă r ș i tresar de durerea din scalp. Taietura de pe gat ma ustura, dar nu indraznesc sa o ating sub bandaje. "Ce mai faci?" ș opteș te el. „Supraviețuiesc”, ı̂i ș optesc ı̂napoi. "Te doare?" Se schimbă ı̂ncet. „Panadolul ajută .”

„Veș tile bune sunt că ne ı̂ntâ lnim cu Am devreme.” „Câ nd am vorbit cu unchiul meu acum câ teva zile, mi-a spus că zboară la Syracuse astă zi”, spune el. „Ne va ı̂ntâ lni la mal. In cel mai ră u caz, ı̂l numim.” Siguranța este atâ t de aproape ı̂ncâ t aproape că o simt. Scot stick-ul USB din geanta Laylei ș i ı̂mi trec degetul mare peste carcasa lui metalică , zâ mbind. Mulțumesc, Hamza. — După cum am convenit, ı̂i vom plă ti doar cinci sute de dolari ș i colierul de aur acum că Layla... Mă opresc, respirâ nd adâ nc. Kenan ı̂și trece degetele peste obrazul meu ș i ridic privirea. Atingerea lui este reconfortantă . Ii aduc un zâ mbet apos ı̂nainte de a scotoci prin geanta Laylei ș i de a scoate aurul. Il pun ı̂n buzunarul interior al genții ș i strâ ng fermoarul. Numă r conținutul din interior ı̂ncă o dată . Opt cutii de ton, trei cutii de fasole, o cutie Panadol, certi icatul meu de liceu ș i paș aport, ș osete, un set de haine. „Am primit lă mâ ile”, spune Kenan. El dă din cap spre bucă tă rie. „Sunt ı̂n frigider.” "Mulțumesc." Sar ı̂n picioare ș i mă gră besc să le iau. „Unde este camera ta?” ı̂ntreb ı̂n timp ce pun lă mâ ile ı̂n pungă . El se in ioara. „L-am distrus ı̂n noaptea atacului chimic.” Imi ră mâ ne gura deschisă . „Este ı̂n regulă ”, ș opteș te el. „Am ı̂ncă rcat mai ı̂ntâ i toate videoclipurile pe YouTube.” Il țin strâ ns de mâ nă . „Oh, Kenan.” Zâ mbetul lui este trist. „Este doar o cameră .” „Iți aduc unul nou.” Râ de uș or ș i ı̂mi să rută degetele. Câ nd mă perie pe obraz, genele ı̂mi lutură . „Imi pare ră u”, murmură el, să turandu-i vocea de vinovă ție. "Pentru ce?" mă ı̂ncruntă . Maxilarul ı̂i ı̂ncordează . „Pentru ce sa ı̂ntâ mplat la spital câ nd erai... câ nd s-a ı̂ntâ mplat asta.” Eu dau din cap. Teroarea acelei fetițe mi-a amintit de Samar. De pă catul meu. „Nu l-am putut lă sa... să ajungă la fetița aceea.” „Ș tiu”, ș opteș te Kenan. "E ı̂n regulă . Ai fă cut ce trebuia să faci. Mă bucur că eș ti ı̂n siguranță.” Degetele lui trec peste bandajul de pe gâ tul meu. „Ar putea cicatrice.” Incuviințând din cap, fră mâ ntâ ndu-mă cu mâ necile mele, avâ nd nevoie de confort, aș a că ı̂ntreb: „V-ar i de acord cu asta?” Scoate un râ s neı̂ncreză tor. „Soția mea are o cicatrice de luptă . E o nenorocită .” Eu dau din cap, zâ mbind. „Nu este singura cicatrice pe care o am.” El ridică din sprâ ncene. „Te referi la cele de pe mâ inile tale. Le iubesc.”

Zâ mbetul meu se adâ nceș te. "Aici." Ii iau mâ na ș i o pun la baza craniului, sub pă rul meu. "Simti asta?" „Da.” El trasează uș or crestele, atingerea lui blâ ndă . Are ochii mari de mirare. "Doare?" "Nu. Am ı̂nțeles câ nd acea bombă a ucis-o pe mama. Câ nd am ı̂nceput să -l vă d pe Khawf.” mă ı̂ncruntă . Câ nd Khawf m-a avertizat că spitalul va i bombardat, mi s-a pă rut că o legă tură pe care nu ș tiam că o port mi-a scă pat din ochi. Acum vă d mai clar decâ t ı̂nainte, dar nu ș tiu ce vă d. "Te simți bine?" ı̂ntreabă Kenan ș i eu clipesc. Degetele lui alunecă ı̂n jos ș i ı̂mi trece unul prin verigheta. „Da.” Zâ mbesc ș i asta ı̂i risipeș te ı̂ngrijorarea de pe față. „Eș ti de acord cu asta ?” Iș i arată buzele rupte. „Ar putea cicatrice. Ș tiu că te-ai ı̂ndră gostit de fața mea dră guță.” Râ d ș i ı̂mi trec delicat degetul mare de-a lungul cusă turilor de pe marginea buzei lui inferioare. Genele ı̂i lutură . „Cred că mă voi descurca.” Expresia lui devine apoi serioasă ș i se ridică ș i ı̂ntinde mâ na spre mâ inile mele. „Orice s-ar ı̂ntâ mpla mâ ine, vom i bine. Chiar dacă ... Respiră adâ nc ș i ı̂și apasă fruntea de a mea. „Să ș tii că , chiar ș i ı̂n moarte, eș ti viața mea.” Inima ı̂mi sare o bă taie. Apoi altul. Nu am cuvinte să transform ı̂ntr-o promisiune veș nică care s idează lumea. Aș a că ı̂i apă s pe buze un să rut liniș tit. Oftă ș i după câ teva secunde spune: „Spune-mi ceva bun, Sheeta”. Ma inrosesc. — Incerci să -mi distragi atenția de azi? El zambeste. "Si eu." suspin. „O să -ți placă asta. In ziua ı̂n care trebuia să vii, aveam de gâ nd să pregă tesc un ı̂ntreg knafeh. Se dă ı̂napoi, o sclipire diferită crescâ ndu-i ı̂n ochi, pâ nă câ nd jur că lumina lumâ nă rilor este prinsă ı̂n ei. „Ș tii cum să faci knafeh ?” „De la aluatul de gris la brâ nză pâ nă la apa de loare de portocal stropită peste istic ș i migdale,” murmur ș i ı̂mi bat fruntea. „Totul este salvat aici.” Există o fericire autentică ı̂n expresia lui, toate urmele de durere au dispă rut. „Eș ti perfect”, declară el. Râ d, trecâ ndu-mi degetele prin ale lui. „Nu eș ti chiar atâ t de ră u.” Ș i ı̂n acele ultime ore din timpul petrecut ı̂n Homs, inima mea ı̂nvinețită se vindecă ı̂n liniș te. Celulă cu celulă .

IN OBIECȚ IE , CARȚ INUL MEU ESTE INTR-UN LIMB REPETIV. Vâ ntul poartă râ sul tentativ al copiilor ș i plâ nge prin ruinele disperate. Hope colorează conversaț iile protestatarilor care trec pe lâ ngă uș a mea, paș ii lor ră sunâ nd peste pietriș . Un tată ı̂și consolează iica, dâ ndu-i partea de mâ ncare. Florile de iasomie ı̂și desfă ș oară petalele spre soare. In loresc pe pă mâ nt ı̂mbibat cu sâ ngele martirilor. Pentru o vreme, tră im. Apoi, câ nd avioanele urlă printre nori, pietricelele de pe trotuar tremură . Ș i ı̂ncetă m să tră im ș i ı̂ncepem să supraviețuim. Astă zi nu este diferit. Dar astă zi ı̂mi iau ră mas bun de la mine. Sinele meu vechi. Kenan ș i frații lui sunt deja lâ ngă uș a din față, cu fețele grave. Ne ı̂ntâ lnim cu Am ı̂n treizeci de minute. In timp ce stau ı̂n pragul dormitorului meu, o val de nostalgie mă stră bate. Oricâ t de mizerabil ș i pustiu pare, aceasta a fost casa mea. Pentru o vreme. Nu va ră mâ ne gol pentru mult timp. O familie care ș i-a pierdut propria casă s-ar putea refugia ı̂n ea sau, dacă armata invadează ı̂n cele din urmă Old Homs, ei vor jefui locul. Incerc să nu mă gâ ndesc la asta. Mă ı̂ndrept spre camera de zi ș i plutesc ı̂n intrare, aruncâ nd o ultimă privire lungă asupra tabloului Laylei. Suspendate la umbră , valurile par vii, lingâ nd marginile ramei, iar ı̂n minte ı̂mi trezeș te o poveste. „Hai să mergem”, spun eu, ı̂ntorcâ ndu-mă pe că lcâ ie ı̂nainte ca curajul să -mi lipsească . Ne tâ râ m afară , rucsacuri pline cu tot ce avem ı̂n lume ș i ı̂nchid uș a ı̂n urma mea. „La revedere”, ș optesc ș i să rut lemnul albastru. Mâ na lui Kenan alunecă ı̂n a mea. "Bine ai revenit." Dau din cap. Lama se a lă ı̂ntre Yusuf ș i Kenan ș i mergem ı̂mpreună , pă să rile câ ntâ nd o dulce melodie de ră mas bun. Moscheea Khalid este la zece minute. Luă m a doua bifurcație a drumului care duce departe de spital ș i, ı̂n timp ce mergem, ı̂ncerc să memorez iecare copac ı̂n lorit ș i clă dire abandonată pe lâ ngă care trecem. Din câ nd ı̂n câ nd ză resc steagul revoluției vopsit cu spray peste coloanele metalice ale unui garaj sau perete. Liniș tea acestor ultime

momente fragile este ı̂ntreruptă doar de mulțimile care stă ı̂n fața bă că niei ș i de soldații Armatei Libere Siriene care se plimbă . Prezența lor mă liniș teș te ș i trimit o rugă ciune rapidă pentru ca mâ inile lor să nu se clatine, pentru dragostea lor pentru acest pă mâ nt ș i pentru poporul ei să -i tragă spre victorie. Moscheea Khalid se a lă ı̂n mijlocul unei lumini largi de blocuri de apartamente pe jumă tate pră buș ite. Pă ș im cu atenție peste asfalt cră pat ș i ire electrice libere ș i moarte. De aproape, pereții moscheii sunt zgâ riați ș i ferestrele pră fuite rupte, la fel ca treptele care duc la uș a din față. Este uș or deschis, dezvă luind resturi care acoperă covorul verde ı̂nchis pe care câ țiva bă rbați se a lă ı̂n diferite poziții de rugă ciune. "Cat este ceasul?" ı̂ntreabă Kenan. Yusuf ș i Lama stau cu picioarele atâ rnâ nd peste trepte. Yusuf ı̂i ș opteș te ceva ș i ea se apropie să audă ı̂nainte de a da din cap. „Incă cincisprezece minute”, ră spund, cu nervii furnică tori, ș i mă concentrez pe fața lui Kenan, numă râ nd vâ nă tă ile care ı̂i decorează pielea. Sunt vreo ș apte ı̂n total, iar ochiul lui contuzat a că pă tat o nuanță de prune. Umerii lui sunt plecați, dar privirea ı̂i zboară peste tot, dâ nd ı̂n memorie albastrul cerului. „Kenan.” Il iau de mâ nă , atră gâ ndu-l mai aproape. Arată deznă dă jduit, cu durere scrisă pe toată fața. Nu am nici cea mai mică idee ce să spun pentru a-i uș ura durerea. Este aceeaș i durere care mă sfâ ș ie, aș a că ı̂l ı̂nconjoară cu un braț ș i ı̂mi bag capul sub bă rbia lui. „Siria tră ieș te ı̂n inimile noastre”, ș optesc eu. „Ea o va face ı̂ntotdeauna.” Mă ı̂mbră țiș ează , apă sâ nd un să rut pe vâ rful hijabului meu. Ră mâ nem aș a, legă nâ ndu-ne ș i uitâ ndu-ne la oraș ul nostru. Cele cincisprezece minute se scurg. Oamenii intră ș i ies din moschee ș i cu iecare minut ı̂n plus, anxietatea mea creș te. Dacă Am nu apare? Dacă i s-a ı̂ntâ mplat ceva? Dacă nu vine, toți patru ar putea la fel de bine să ne să pă m propriile morminte chiar aici. Dar paranoia mea se potoleș te câ nd aud sunetul slab al unei maș ini care se apropie de-a lungul drumului. Este o Toyota veche cenuș ie, cu pă rțile laterale striate de noroi ș i parbrizul care trebuie spă lat. Chiar ș i de la această distanță, pot vedea că Am stă la volan. Alunecă ı̂n fața noastră , oprindu-se scurt. "Intră ." De buze ı̂i atâ rnă o țigară . „Avem un program strâ ns ș i am ı̂ntâ rziat cinci minute.” „Vrei să spui că ai ı̂ntâ rziat cinci minute”, ı̂i ră spund, ı̂ncruciș ându-mi brațele. Se uită cu privirea. „Vrei să discută m sau vrei să pleci? Intră ı̂n spate ș i... Se opreș te, numă râ ndu-ne ș i se ı̂ncruntă . „Unde este Layla?” Ochii ı̂mi ard ș i mă lupt cu golurile din stomac, privind ı̂n altă parte. Expresia lui Am devine gravă .

„Deci este o plată mai puțin”, spune el ș i, deș i tonul lui nu este deloc ră u intenționat, dorința de a-l lovi cu pumnul creș te ı̂n mine. Mâ na lui Kenan mă câ ntă reș te pe umă r ș i dă din cap spre mine. Deschid uș a provizoriu ș i Yusuf intră primul, apoi Lama ș i Kenan. Eu intru ș i Lama se schimbă să se aș eze ı̂n poala lui Kenan. Lă să m scaunul din față gol, dorind să im aproape unul de celă lalt. Am inversează maș ina, cu ochii re lectați ı̂n oglinda retrovizoare. Conduce pe drum ș i, ı̂n timp ce mă uit pe fereastră , corpul meu ı̂ncepe să tremure de anticipare ș i tristețe. Trecem pe stră zi ı̂nguste, apropiindu-se mai mult de granițele Armatei Libere Siriene. — Ai acele vâ nă tă i câ nd armata a intrat ı̂n spital? ı̂ntreabă Am Kenan, privindu-l ı̂n oglindă . „Da”, ră spunde Kenan. Vocea lui este ı̂ncă lovită de vinovă ție. „Vor i o problemă pentru noi?” intreb, infasurandu-mi mana in jurul lui, ancorandu-l de mine. Am că rnii cu o mâ nă , cealaltă scot cenuș a din țigară . „Ar i fost mai bine dacă nu le avea, dar gardienii nu ne vor face probleme atâ ta timp câ t le dau banii. Prima graniță va veni ı̂n câ teva minute.” Muș chii mi se ı̂ncleș tează , inima ı̂mi bate repede ș i mă uit la Kenan ș i vă d aceeaș i frică ı̂n ochii lui. Chiar dacă Am nu a fost niciodată oprit ı̂nainte, asta nu ı̂nseamnă că asta nu se va ı̂ntâ mpla astă zi. Mințile ș i inimile se pot schimba. Soldații cu care a ı̂ncheiat o ı̂nțelegere s-ar i putut plictisi de aranjamentul lor. In cele din urmă , reuș im să ieș im din Old Homs, trecâ nd pe lâ ngă un tanc pe drum care este decorat cu steagul revoluției. Cu puțin ı̂nainte, iese la vedere granița militară . O recunosc după soldații care roiesc ș i după râ ndul de maș ini strâ nse chiar unul ı̂n spatele celuilalt. Cu câ t ne apropiem, cu atâ t vocile devin mai puternice ș i aud strigă te. Imi ı̂ntorc capul ı̂ncet să vă d, speriat că ı̂nsă ș i miș carea ne va alerta. Am o viată spre capă tul ı̂ndepă rtat ș i de la fereastra mea vă d trei soldați care lovesc cu piciorul unui bă rbat ı̂ntins pe pă mâ nt. Fiecare lovitură mă face să sar, iar mâ na lui Kenan se strâ nge ı̂n jurul meu. „Nu te uita”, ș opteș te el, iar eu ı̂mi smulg ochii, fă câ ndu-mi gă uri ı̂n genunchi. Incă ı̂l aud pe bă rbat urlâ nd de durere ș i mi se ı̂nchide gâ tul. Doamne, te rog. Dacă nu trecem, atunci nu-i lăsa să ne ia, mă rog din greu. Te rog, lasă-i să ne omoare. Am se opreș te ı̂n fața unui soldat care poartă o pereche de ochelari ı̂nchiș i la culoare. Pă rul lui negru este dat pe spate ș i pare plictisit. Am dă jos fereastra ș i spune: „Dimineața. Cum stă treaba?" „Bine”, ră spunde soldatul ı̂nainte de a-ș i ı̂nclina capul ı̂ntr-o parte pentru a ne inspecta ı̂n spate. Simt atingerea privirii lui ș i ı̂mi lipesc ochii ı̂napoi de genunchi. Mi-e prea frică să mă uit la Kenan ș i la frații lui pentru a vedea dacă fac la fel. „Coborâ ți geamul din spate”, spune soldatul, iar Am râ de nervos.

„Este necesar? Noi-" „Rolează -l”, se ră steș te soldatul. Fereastra protestează ı̂n timp ce Am o alunecă ı̂n jos. Inima mea este ı̂n gâ t. Soldatul ı̂și sprijină ambele brațe pe marginea ferestrei. Imi dau seama că puș ca lui loveș te de plafonul maș inii, iar tă ietura de pe gâ tul meu ı̂ncepe să ardă . "Incotro te indrepti?" ı̂ntreabă el ș i ı̂nghețăm cu toții. Imi dresesc glasul ș i ı̂nainte să pot spune ceva, el spune: „Uită -te la mine câ nd vorbesc cu tine”. Vocea lui este tă cută , dar nu se poate ı̂nș ela cu letalitatea din ea. Mă ı̂ntorc spre el cu greutate. „Tartus”, spun eu, iar vocea mi se rupe. Gura i se ı̂nclină ı̂n sus, amuzat. „Tartus? Ce vei face acolo?” Se joacă cu mine ca o pisică care se joacă cu ș oarecele. El studiază peronul de sudoare fă câ ndu-mi o cale pe obraz. „In vizită la familie”, mint eu, sperâ nd că nu poate auzi ı̂n vocea mea. Zâ mbeș te, cu toți dinții ș i fă ră că ldură . "Familie." O spune tachină tor de parcă el ș i cu mine avem un secret. Ochii lui i-au pă truns ı̂n ai mei ș i aș teaptă să mă zvâ rcolesc. Dar rezist. In cele din urmă , dă din cap că tre Kenan ș i ı̂l ı̂ntreabă : „Ce s-a ı̂ntâ mplat cu tine?” Inchid ochii scurt. Te rog, lasă-i să ne omoare. Kenan ı̂și ı̂nclină capul, ı̂ncercâ nd să adune orice uncie de mâ ndrie. Ii strâ ng mâ na, implorâ ndu-l ı̂n tă cere să lase acest lucru să alunece. „Am fost să rit”, ră spunde el pe un ton politicos forțat. — Te-au prins bine, nu-i aș a? ı̂ntreabă soldatul. Maxilarul lui Kenan se ı̂ndoaie. "Da." „Eș ti sigur că nu a fost pentru că ai protestat ș i ai primit ceea ce meriți?” spune soldatul pe un ton neı̂ncetat ș i groaza aproape că ı̂mi opreș te inima. Yusuf ș i Lama devin statui. Chiar ș i Am se ridică ı̂n picioare ı̂nainte de a se ră suci pe scaun. „Nu aș avea criminali ı̂n maș ina mea”, spune el de parcă tocmai ideea lar jigni. Fața lui Kenan nu tră dează nimic, dar simt câ t de tensionat este. "Da." „Ce-ar i să vă caut lucrurile pentru a mă asigura că niciunul dintre voi nu este o amenințare pentru această țară ?” ı̂ntreabă soldatul. Nu purtă m nimic care să ne incrimineze, dar nu va conta pentru el. Dacă voia, putea trece lă mâ ile drept bombe. Reclamați că stick-ul USB care conține fotogra iile mele de familie este plin cu informații clasi icate. Dar ș tiu ce face soldatul. Tortura nu este doar izică . Mâ inile ı̂mi tremură câ nd ı̂mi țin geanta ı̂n sus ș i mă resemnez cu această soartă . Nu voi vedea niciodată Marea Mediterană . Il smulge ș i ı̂l desface fermoarul, apoi ı̂l scutură violent, totul ı̂nă untru pră buș indu-se ș i rostogolindu-se. Din fericire, paș aportul, certi icatul

ș colar ș i aurul sunt ascunse ı̂n buzunarul mic. Nu face niciun comentariu cu privire la ciudă țenia a ceea ce am ı̂mpachetat pentru a vizita familia. El ș tie unde ne ı̂ndreptă m de fapt. „Totul este clar”, spune el leneș , lă sâ nd punga pe pă mâ nt. „Ia-ți rahatul.” Ii arunc lui Kenan o privire ı̂nainte de a deschide uș a ș i de a mă apleca să -mi iau lucrurile aruncate. Umilirea arde prin mine. Blugii mei sunt mâ njiți cu murdă rie ș i pietricele ascuțite ı̂mi ı̂nțepă mâ inile. O lă mâ ie a că zut sub maș ină . După ce l-am apucat, mă ı̂ndrept, ı̂mpingâ nd ı̂n jos ura din ochi. Soldatul se sprijină cu un braț peste uș a deschisă , cu ochii cu ochii pe mine din cap pâ nă ı̂n picioare. Repulsia amenință să mă sufoce. Mă aș ez din nou ș i el trâ nteș te uș a atâ t de puternic că să rim cu toții. „Dă -mi banii”, ı̂i spune lui Am, iar lui Am nu trebuie să i se spună de două ori. Soldatul numă ră bancnotele, mulțumit, ș i le bagă ı̂n buzunarul de la piept. Intinde mâ na prin fereastra mea deschisă ș i trage uș or de capă tul hijabului meu. Alunecă puțin, ı̂mi cade bretonul. „Ai i mai dră guță fă ră el.” Zâ mbeș te, ı̂nclinâ nd capul ı̂ntr-o parte, aș teptâ nd un ră spuns. Ș i din drum Kenan se miș că , ș tiu că este la punctul lui de ierbere – pe cale să facă ceva nesă buit – ș i trebuie să intervin. „Mulțumesc”, reuș esc eu, dorind nimic altceva decâ t să scot ochii gardianului. „Distrează -te cu... familia ta ”, spune soldatul ș i plesneș te pe spatele maș inii. Sunt paș i pe accelerație ș i anvelopele scâ rțâie, praful curgâ nd ı̂n spate ı̂n timp ce pornim ı̂n fugă . Odată ce suntem su icient de departe, dă m o su lare colectivă ș i mă ı̂n ior, bă gâ ndu-mi bretonul. "Te simți bine?" Kenan mă ı̂ntreabă imediat, iar eu dau din cap, cu ochii ı̂nchiș i, ı̂nainte de a-mi sprijini capul pe umă rul lui ș i de a-mi lega brațul de al lui. „Sunt bine”, ș optesc eu. „Nimic nu contează atâ ta timp câ t ieș im.” "Asta a fost pe aproape." Bă trâ nesc ı̂n buzunar, scoate o altă țigară mototolită . „Câ te granițe au mai ră mas?” ı̂ntreb eu, inspirâ nd parfumul de lă mâ ie al lui Kenan. „De la cincisprezece la două zeci”. Kenan inspiră ascuțit ș i eu gemu. "Nu vă faceți griji. Acesta este de obicei cel mai dur pentru că este primul după ce a plecat din Homs. Restul sunt mai aproape unul de altul ș i sunt puțin mai ı̂ngă duitori.” Aproape că pufnesc la tonul neconvingă tor pe care l-a folosit ș i su lu geamul, nevrâ nd să risc să mă ră cesc. „Cum de nu ai ı̂ncercat niciodată să ieș i?” ı̂l ı̂ntreb pe Am direct.

"Treaba ta." Mă uit la el ı̂n oglinda mică , iar el se uită ı̂napoi. „Eu fac bani buni aici, bine? Afacerea refugiaților este ı̂n plină expansiune.” Ii arunc o privire dezgustată . „Orice”, mormă ie el, ș tiind exact ce ı̂mi trece prin minte. „Poți să -mi spui cum vrei, dar acesta este adevă rul.” Cu câ t trecem mai multe granițe, cu atâ t suntem mai ı̂ngrijorați. La unu, suntem obligați să aș teptă m două ore. La alta, Am este bă tută ș i sunt hă rțuită . Mai tâ rziu, Kenan este batjocorit ș i insultat. Ș i la ultimul, un soldat sugerează puternic că ı̂l va lua pe Lama. Doar ea. „Este dră guță pentru o fată atâ t de tâ nă ră .” Soldatul se uită cu privirea ș i fața lui Kenan devine albă ca un cearș af. Lama se prinde de Kenan, cu brațele subțiri tremurâ nd. Am reuș eș te să -i distragă atenția soldatului cu câ teva ı̂ntrebă ri despre economia siriană . In cele din urmă , ne dă drumul ș i Am se uită la Lama din oglinda retrovizoare. "Esti bine?" o intreaba el. Lama se ghemuieș te ı̂n poala lui Kenan pentru a-l ı̂mbră țiș a. Tremură turi ı̂l stră bat ı̂n timp ce o ține ı̂n brațe de parcă viața lui depinde de asta. E milă ı̂n ochii lui Am. Lama are aproximativ aceeaș i vâ rstă cu Samar. După ultimul punct de control, ne ia o oră de condus fă ră oprire pentru a ajunge ı̂n sfâ rș it la Tartus. Cu geamul din față cră pat puțin, simțim mirosul de mare ı̂nainte de a o vedea. Marea Mediterană . Doar de cealaltă parte, siguranță, nu libertate. Las ı̂n urmă libertatea ș i pot simți durerea pă mâ ntului câ nd cobor din maș ină . Buruienile obosite ı̂ncearcă să -mi ı̂nconjoare gleznele, rugâ ndu-mă să ră mâ n. Ei murmură poveș ti despre mine stră moș ii. Cei care au stat chiar acolo unde stau eu. Cei ale că ror descoperiri ș i civilizație au cuprins ı̂ntreaga lume. Cei al că ror sâ nge ı̂mi curge prin vene. Urmele paș ilor mei se scufundă adâ nc ı̂n pă mâ nt, unde ale lor au fost spă late de mult. Ei mă roagă : este țara ta. Acest pă mâ nt ı̂mi aparține mie ș i copiilor mei. Fac câ țiva paș i spre mare, respirâ nd aerul ei rece să rat, simțind că mă cură ță. Mediterana este supă rată astă zi. O furtună se aș terne sub valurile lui neliniș tite. Il vă d bubuind ș i ră sucindu-se ı̂n sine. Aud ră mă ș ițele celor dinaintea mea mergâ nd de-a lungul nisipului, aruncâ nd pietre ı̂n adâ ncul lui, ı̂ncercâ nd să ı̂nțeleagă ceea ce se ı̂ntâ mplă de mai bine de cincizeci de ani. „Barca este chiar acolo”, strigă Am ș i mă uit. Dacă aș i avut aș teptă ri, sar putea să i că zut pe loc. A numi-o barcă ar i generos. Câ ndva trebuie să i fost alb. Acum este murdară ș i zdrobită , cu zgâ rieturi maro ruginite care ı̂i ascund adevă rata culoare. Pluteș te nevinovat puțin dincolo de țărm. Nu sunt un

expert, dar deja vă d cel puțin zece semnale roș ii. Numă rul imens de oameni deja pe el iind unul. Un copil ı̂ncepe să plâ ngă , iar un altul se ală tură . O mișcare greșită, ı̂mi imaginez, și se va răsturna. „Am fă cut-o ș i la timp!” Am deschide portbagajul maș inii sale ș i scoate patru veste de salvare identice cu cele pe care le poartă oamenii de pe barcă . Portocaliu, ca să im vă zuți. Le aruncă copiilor. „Ce dracu este asta, Am?” ı̂ntreb câ nd ı̂mi gă sesc vocea. Kenan stă foarte nemiș cat, ochii să i nu pă ră sesc barca. "Ce?" O prinde bine pe Lama ı̂n vesta de salvare. „Ce vrei să spui ce ?” scuip. — Asta e o naibii de barcă de pescuit, nu-i aș a? „Da?” „Sunt destul de sigur că bă rcile de pescuit nu pot transporta un sat mic! Sunt mult mai mulți oameni decâ t ar trebui.” — Te aș teptai la o navă de croazieră ? Se ı̂nvâ rte ș i ı̂mi aruncă vesta de salvare ı̂n mine. ı̂l prind cu dibă cie. „Imi pare ră u că nu am putut aduce unul la standardele dumneavoastră , Alteță.” „Ș tii exact ce vreau să spun. Barca aceea este o bombă cu ceas!” „Vei reuș i”, spune el ferm. „Nu eș ti prima barcă pe care am trimis-o. Acela a fă cut că lă toria de nenumă rate ori.” Mă uit neputincios la Kenan. Ce facem? In spatele lui, munții din Tartus stau puternici. Ș i ı̂n spatele lor? Iad. Ș i, ı̂mi dau seama, moartea. „Dacă ră mâ nem, murim”, spune Kenan pe un ton scă zut. „Ș i dacă plecă m, s -ar putea să murim.” Nu putem ră mâ ne. Nu există nicio garanție că ne vom ı̂ntoarce la Homs. Aș prefera să mă ı̂nec. „Barca va pleca fă ră tine”, spune Am. Arunc o privire la vesta mea de salvare ı̂nainte de a o pune curea ș i apoi ı̂l ajut pe Kenan să -ș i ajusteze. Iș i apasă fruntea de a mea, cu mâ na pe ceafa mea. „Ai credință, iubirea mea”, ș opteș te el. Ii strâ ng ı̂ncheietura mâ inii, dâ nd din cap. Ochii lui Kenan se umplu de lacrimi ı̂n timp ce le aruncă ı̂n munții lui Tartus. "Suntem gata." Mă ı̂ntorc că tre Am, adulmecâ nd cu voce tare. „Banii ș i aurul”, spune el. Le scot ș i ı̂i las ı̂n mâ nă . Numă ră banii cu voce joasă , examinează colierul ș i inelul, apoi bagă banii ı̂n portofel ș i aurul ı̂n buzunare. „Bine, du-te.” Ne ı̂mpinge spre barcă . „Tocmai ne apucă m?” Intreb. „Da.” Se urcă ı̂n maș ina lui ș i porneș te motorul. „Că pitanul navei m-a vă zut ș i nu te vei ı̂ntoarce cu mine, aș a că ș tie că ai plă tit. Merge!" Incerc să nu ară t câ t de nervos mă simt. Asta pare prea... uș or? Câ nd nu ne miș că m, Am suspină tare ș i murmură o rugă ciune că tre Dumnezeu să -i dea ră bdare. „Salama, crede-mă . Iți promit că pe viața

iicei mele această barcă te va duce ı̂n Europa. Merge!" Dacă există ceva ı̂n care voi avea ı̂ncredere venind de la Am, este că ı̂și iubeș te iica. „Bineı̂nțeles că n-ar i existat o iică pe care să juri dacă ai i lă sat-o să moară . Doamne fereș te să te lase să lucrezi din nou, mormă i el, dar ı̂l aud. Inchid ochii, respir adâ nc. Mă ı̂nvâ rt, mă rș ăluind pâ nă la el. El face o pauză . „Ș tiu că aproape că ți-am distrus viața cu ceea ce am fă cut”, spun. „Dar ai cerut să mă sâ ngerez. Nu eș ti un sfâ nt. Ș i nici eu nu sunt. Dar mă car mă simt remuș că ri.” Plec, nevrâ nd să -i aud ră spunsul. După o secundă , motorul porneș te ș i el pleacă . „Hai să mergem”, le spun lui Kenan, Yusuf ș i Lama. Kenan ı̂și trece o mâ nă peste ochi, ı̂ntorcâ ndu-se de la munți. Departe de mormâ ntul Laylei. De la Mama ș i Baba. De la Hamza. Ii iau mâ na lui Lama ș i Kenan o ia pe a lui Yusuf. Mergem prin valurile care se lovesc de genunchii noș tri ı̂ncercâ nd să ne ı̂mpingă ı̂napoi – avertizâ ndu-ne. Dar noi nu ascultă m. Refuză m să ascultă m.

CU CAT NE APROPEM DE BARCA , CU CAT SE PARE MAI MULT că oamenii se revarsă de pe marginile ei. Persoana responsabilă — că pitanul, presupun — ne ı̂ntâ mpină morocă nos ș i ı̂i ajută pe Yusuf ș i Lama să se descurce. Fețele care ne ı̂ntâ mpină ı̂n timp ce ne ı̂ndreptă m stâ ngaci la bord ș i ı̂ncercă m să gă sim loc pentru a sta sunt ı̂nfometate, reci, goale. Ei pufnesc enervaț i că mai mulț i oameni se ı̂nghesuie ı̂n barca deja plină . Gă sim un spațiu mic, gol ș i ne aș eză m repede ș i ne sprijinim de partea bă rcii. Membrele ı̂mi strâ ng de uș urare, dinții clă nțănind ı̂n timp ce mă ghemuiesc mai aproape de Kenan. El ı̂și ı̂nfă ș oară brațul ı̂n jurul umerilor mei ș i mă ı̂mbră țiș ează mai tare. Blugii ș i paltoanele ne sunt ude pâ nă la genunchi. Lama se agață de Yusuf, corpul ei tremurâ nd. Haina ei nu se va usca prea curâ nd, aș a că ı̂i scot un pulover ș i i-l arunc lui Yusuf, rugâ ndu-mă să nu murim de hipotermie. „Pune-o ı̂n jurul ei. Nu este mult, dar va face ceva.” „Mulțumesc”, ș opteș te Yusuf. Cerul este gri, se potriveș te cu marea, iar dacă nu ar i aș a situație ı̂ngrozitoare, mi-ar i plă cut vremea asta. nu aș i subnutrită ; ı̂n schimb, aș i acoperit cu paltoane ș i eș arfe cu o ceaș că de ceai ı̂n mâ ini. Ochii mei se ı̂ndreaptă spre ceilalți oameni care că lă toresc cu noi. Sunt mai mulți copii decâ t adulți. Inima ı̂mi tremură câ nd observ o femeie ı̂nsă rcinată ș i mă uit ı̂n altă parte ı̂nainte să mă surprindă privind. Kenan geme ı̂n liniș te, iar eu mă bucur pentru o clipă de ră u pentru distragere. "Ce s-a ı̂ntâ mplat?" ı̂ntreb eu, ră sucindu-mă să mă uit la el. "Sunt bine." Inchide ochii, inspirâ nd adâ nc. Sper că comotia ı̂i renunță la stă pâ nirea lui. „Poți... poți să -mi dai Panadol?” "Da!" Trec repede prin geantă ș i scot o tabletă , i-o dau discret. Il pune imediat ı̂n gură , ı̂nghițind fă ră apă . Epuizarea de la mutarea resturilor grele după ce a fost lovit cu piciorul ș i bă tut ș i nu a dormit su icient ı̂l ajunge din urmă . Ca să nu mai vorbim de hainele noastre ude nu ajută . Kenan ı̂mi surprinde expresia ı̂ngrijorată ș i zâ mbeș te, tră gâ ndu-mă de el ș i tremurul nostru se diminuează . "Sunt bine. Nu vă faceți griji. Dr. Ziad m-a veri icat.” Iș i arată fața, care este ı̂ncă um lată ș i ı̂nvinețită . „Sunt doar vâ nă tă i enervante.”

„Te simți greață? O durere de cap?" Imi scot telefonul ș i ı̂i stră lucesc lumina ı̂n ochi. Ei reactioneaza normal. „Nu, doctore Salama”, spune el ca un pacient cuminte. „Vreau doar să stau aici cu soția mea.” Iș i freacă mâ na peste brațul meu. "Esti rece." mă resimt. El chiar este doar obosit. — Un pic, recunosc, fericit că mă ține ı̂n brațe. „Vrei să -ți spun ceva bun?” "Da, te rog." „Am o nouă idee de poveste.” Mă uit ı̂n sus la el ș i i se sclipeș te ochii. Tensiunea scade ı̂n sprâ ncenele lui. "Spune-mi." „Mi-a venit ı̂nainte să plecă m de acasă . Câ nd mă uitam la tabloul Laylei.” „Este un tablou frumos.” Il mâ ngâ ie pe obraz, iar el se sprijină de palma mea. „Este o poveste despre o fetiță care se ı̂mpiedică de portrete magice care o duc ı̂n universuri alternative. Dar pentru a trece, ea trebuie să sacri ice ceva valoros.” El ră mâ ne tă cut câ teva secunde ș i apoi spune ı̂ncet: „Nu vreau să ilustrez asta. Vreau să -l animez.” Zambesc. „ O altă colaborare?” „Ar i onoarea mea să lucrez din nou cu geniul.” „Lă udați-mă mai mult ș i aveți o ı̂nțelegere.” Râ de uș or ș i mă bucur că -i pot atrage mintea departe de teroarea condusului de aici. „Salama, iubirea vieții mele. Cerul meu, soarele meu, luna mea ș i stelele mele, ați ı̂ndeplini această dorință de moarte a mea?” Mă prefac că mă gâ ndesc la asta ı̂n timp ce ı̂mi ard urechile. "Bine ı̂n regulă ." „Acum plecă m!” sună că pitanul ș i revenim la realitate. Ș oapta dispare ș i, parcă la unison, ne uită m cu toții ı̂napoi la țărm. Barca ı̂ncepe să se legă neze uș or, valurile lipindu-ș i corpul, ı̂ncercâ nd să gă sească gă uri prin care să intre. Stiu sa inot. Baba ne-a ı̂nvă țat pe mine ș i pe Hamza. Kenan mi-a spus ș i el ș i frații lui. Dar nu vreau să ne testă m atuurile față de cele ale mă rii. Nu azi. Pentru o dată , zumzetul din creierul meu se opreș te ș i nu aud altceva decâ t marea ș i doliul țării mele. Ridic capul pentru a arunca o privire bună ș i lungă asupra Siriei. Ochii mei ră tă cesc pe țărm, ı̂ncercâ nd cu disperare să -i memoreze tră să turile ı̂nainte de a dispă rea ș i chiar acolo, vă d o fată de vreo opt ani, râ zâ nd, alergâ nd de-a lungul plajei, cu rochia ei roz atâ t de deplasată . Pă rul ei castaniu creț ı̂i cade sub umeri ș i, câ nd se uită spre mine, râ njeș te. Cunosc acea față ș i dintele din față lipsă , pentru că am fotogra ii cu mine ară tâ nd aș a. Zece ani vor face mult pentru sclipirea obraznică din ochii acelei fete. Zece ani o vor ı̂nvă ța cum să supraviețuiască . Ii va pă trunde solul Siriei sub unghiile. In ciuda

faptului că este farmacist, va ș ti că unele ră ni nu se vor vindeca niciodată . Clipesc ș i ea dispare. Incepe un câ ntec. Unul dintre câ ntecele revoluției care compară Siria cu Raiul. Raiul . Ascult de parcă ar i prima dată câ nd o aud. Preiau cuvintele ș i mi le tatuez pe inimă . Ș i ı̂mi dau seama că nu halucinez melodia – toată lumea de pe barcă câ ntă . Gâ tul mi se strâ nge pe mă sură ce vocile ră guș ite se amestecă cu vâ ntul, ducâ ndu-ne melodia spre ceruri. Aud lacrimile că zâ nd pe obrajii lor ș i le pot gusta ı̂n gură . Sunt la fel de să rate ca marea. Destul de curâ nd, vocea mea se ală tură cu a lor ș i câ nt prin suspinele mele tă cute care picură , picură , picură pe podeaua bă rcii, scufundâ nduse ı̂n lemnul vechi. Pâ nă ș i Yusuf câ ntă , cu vocea ı̂nvinețită de subutilizare. Pâ nă la sfâ rș it, ne ı̂ntindem cu toții gâ tul ı̂napoi spre Siria, câ nd ea dispare ı̂ncet ı̂n spatele nostru. Kenan se sprijină pe umă rul meu, ı̂ncercâ nd să vadă mai bine, iar lacrimile ı̂i curg mâ na mea. Ridic privirea la el ș i ı̂mi dau seama că acum suntem cu adevă rat Siria. Exact cum i-am spus. Mica noastră familie este tot ceea ce a mai ră mas pentru a ne aminti țara noastră . Il ı̂mbră țiș ez, plâ ngâ nd, ș i plâ nge ș i el. Nu clipim; nu ne ı̂ntoarcem privirea pâ nă nu o mai vedem.

A T INTAI NU OBSERVEZ CAT DE RIC S-A FACUT . Dau vina pe adrenalina care ı̂noată leneș ı̂n sâ ngele meu, care se ı̂mbună tă țeș te atunci câ nd Kenan mă loveș te sau aud un val puternic izbindu-se ı̂n lateral. Ceilalț i pasageri sunt ı̂nghesuiț i unul lâ ngă altul, cu fețele ude de lacrimi, iecare pierdut ı̂n propria agonie. Iș i freacă mâ inile pentru a ı̂ncerca să evoce puț ină că ldură . Mă uș urează să vă d că Lama este bine, ı̂n ciuda muș că turii de frig. Dar Kenan mă ı̂ngrijorează . Ochii ı̂i scad, iar capul dă din cap de parcă ar i pe cale să adoarmă . „Hei”, ș optesc eu, miș câ ndu-mă puțin pentru a crea mai mult spațiu. „Dormi pe umă rul meu.” Iș i ridică privirea ș i scutură din cap, dar câ nd ı̂l apuc de pulover ș i ı̂l ghidez ı̂n jos, nu se opune. Umă rul meu osos nu este o pernă , dar cel puțin hijabul meu este moale. „Salama”, ș opteș te el. "Sunt bine-" „Shh. Suntem cu un pas mai aproape de a mâ nca knafeh. Visează la asta.” Oftă ș i ı̂i ia toate trei secunde să adoarmă . Mă rog ca Panadol să -i aline durerea. Privesc spre cer, uitâ ndu-mă cum ı̂și schimbă ı̂ncet culorile cu gri ı̂nchis, semnalâ nd sfâ rș itul vechii mele vieți ș i ı̂nceputul uneia necunoscute. Imi distras atenția privind cum norii ı̂și iau timpul risipindu-se după soare, ca roabe după regina lor. In schimb, luna ră sare, aruncâ nd stră lucirea lui bâ ntuitoare ı̂n apa neagră . Valurile se leagă nă uș or de barcă , vibrațiile lor ră spâ ndindu-se prin metal pâ nă ajung la pielea mea. Oamenii au ı̂nceput să plece unul câ te unul. Dar mintea mea, ı̂n ciuda faptului că sunt mai epuizată decâ t a fost vreodată , este treaz. Nu mă pot opri să vă d stelele ieș ind prin ı̂ntuneric ș i ı̂mi dau seama că ultima dată câ nd am vă zut aceste constelații, eram cu Kenan ı̂n ruinele pă ră site ale casei mele. E greu de crezut că s-a ı̂ntâ mplat cu mai puțin de o să ptă mâ nă ı̂n urmă . Se simt ca ani. Eoni. Mă concentrez pe stele, conectâ ndu-le cu linii imaginare pâ nă câ nd vă d cu adevă rat irul argintiu pe care ı̂l evocă mintea mea. El este aici. Mă uit ı̂n jos ș i ı̂l gă sesc stâ nd pe marginea bă rcii, atâ rnâ ndu-ș i picioarele ı̂n apă , cu spatele la mine.

„Noapte liniș tită ”, remarcă el, iar eu tremur. Arată dureros de frumos ı̂n umbra lunii. Inima ı̂mi sare. "Ce faci aici?" mă ı̂ncruntă . „Nu ai spus că eș ti legat de Siria?” El se ı̂ntoarce ı̂n direcția mea, balansâ ndu-ș i picioarele ı̂nă untru. — Atâ t de dornic să scapi de mine? "Imi pare ră u; N-am avut timp să -ți plâ ng absența, cu tot ce am fost ı̂ngrozit din minte. aici, mă ră stesc, deș i să iu aici a fost posibil doar prin in luența lui. Prin preluarea controlului de că tre creierul meu. El zambeste. „M-ai mințit?” Intreb. Chiar ı̂și va ține promisiunea ș i mă va lă sa ı̂n pace? Mă ı̂n ior, gâ ndindu-mă să mă trezesc ı̂ntr-o dimineață ı̂ntâ mplă toare ı̂n Germania, doar pentru a-l gă si plutind la picioarele patului meu. El dă din cap. „Suntem ı̂ncă ı̂n apele siriene”. Mă uit la el. „Nu voi i cu tine ı̂n Syracuse. Iți promit”, spune el râ zâ nd. Mă gâ ndesc la cuvintele lui. „Nu este adevă rat”, ș optesc eu. „Eș ti o parte din mine, aș a cum eș ti o parte din toată lumea de aici.” El face semn că tre ı̂ntuneric. „Ș i toți cei revendicați de mare. Toți cei care au devenit os ș i praf.” Oftă . "E adevă rat. Ț i-am mai spus, câ nd m-ai ı̂ntrebat unde mă voi duce. Sunt peste tot. Dar nu voi i acolo cu tine izic. Nu ca ı̂n Siria.” tremur. „Peste tot”, spun eu, gustâ nd cuvâ ntul pe limbă . Ră spunsul la existența lui a fost acolo tot timpul. Vă d istoria ı̂mpletită ı̂ntre irisii lui. "Pretutindeni. De la ı̂nceputul timpurilor, m-am trezit ı̂n inimile oamenilor. Mi s-au dat multe nume ı̂n nenumă rate limbi. In al tă u, eu sunt Khawf. In engleză , frică . In germană , Angst. Oamenii mi-au ascultat ș oaptele, mi-au ascultat consiliul ș i mi-au gustat puterea. Sunt peste tot. In su larea unui rege executat de poporul să u. In ultimele bă tă i ale inimii unui soldat care sâ ngera singur. In lacrimile unei fete ı̂nsă rcinate care moare ı̂n pragul ei.” Privesc ı̂n altă parte, ș tergâ ndu-mi un braț pe ochi. Layla. Sora mea. Khawf spune blâ nd: „Nu a fost vina ta”. „Atunci de ce simte că a fost?” ș optesc, lă sâ ndu-mi lacrimile să -mi curgă pe obraji. Durerea nu este constantă . Se clă tină , tră gâ nd ș i lă sâ ndu-se ca valurile de pe mare. El zâ mbeș te trist. „Pentru că eș ti uman. Pentru că orice ar i, ai o inimă atâ t de moale ı̂ncâ t se vâ nă tă uș or. Pentru că simți .” Un strigă t scă zut ı̂mi scapă . „Dar nu e vina ta”, continuă Khawf. „Iți aminteș ti ce a spus Am? Dacă eș ti menit să ii la Mü nchen, vei i acolo, chiar dacă ı̂ntreaga lume este ı̂mpotriva ta. Pentru că este soarta ta. Nu a fost al Laylei. Nu a fost nici al pă rinților tă i sau al lui Hamza.”

Soarta. Un cuvâ nt complex care deține multe uș i care duc că tre nenumă rate că i ı̂n viață, toate controlate de acțiunile noastre. Ș i aș a, ı̂mi pă strez credința – ı̂n a ș ti că atâ t Layla, câ t ș i eu am mers mai presus ș i dincolo pentru a supraviețui. Ș tiind că este ı̂n Rai – ı̂n viață cu Baby Salama. Ș tiind că o voi vedea insh'Allah câ nd va i timpul meu. Că o să vă d pe mama, Baba ș i Hamza. „In inima mea, ș tiu că nu sunt vina mea”, murmur, ridicâ nd privirea că tre cerul ı̂ncrustat de perle. Aș da orice să o ı̂mbră țiș ez pe Layla chiar acum. „Dar va dura ceva timp pentru ca mintea mea să accepte asta. Ș i doare. Mai mult decâ t pot suporta. Doar că ... ı̂mi este atâ t de dor de ea.” "Ș tiu." Khawf se ridică deodată , iar inima ı̂mi sare să -l vă d echilibrat pe balustradă , ș opteș te departe de a că dea. Dar postura lui este dreaptă , perfect echilibrată . — Ai crescut anul trecut, Salama. Te susțin, ș tii. Ai depă ș it atâ t de multe lupte ș i eu sunt umilit de ei. S-ar putea să nu mă consideri un prieten, dar te consider ca unul.” "Tu pleci?" ı̂ntreb eu, cu stomacul ı̂n că dere. El râ de ș i se uită la mine. „Ară ți atâ t de abă tut!” „Nu sunt”, murmur, dar totuș i, o pă tură de melancolie mă cuprinde. Fă ră Khawf, aș i ı̂ngropat undeva ı̂n Homs, unde nimeni nu ș i-ar mai aminti de mine. Fă ră să -mi apară Layla, nu aș i gă sit curajul să tră iesc pentru Siria. Să lupt pentru țara mea. Iș i mă tură pă rul ı̂n lateral, ochii lui au nuanța petalelor de hortensie. „Mi-am fă cut treaba. Te-am luat pe barcă . Orice se va ı̂ntâ mpla ı̂n continuare depinde de tine. Dar indiferent ce este, sunt mâ ndru de tine.” Intinde un picior ı̂n spatele lui, fă câ ndu-mi o mică plecă ciune. „La revedere”, ș optesc, iar câ nd clipesc, el a plecat. Mă uit la locul din care a dispă rut, gâ ndindu-mă că ar putea apă rea din nou, dar nu apare. Imi ridic mâ inile, mă uit la ele, că utâ ndu-mi ı̂n su let orice diferență ș i o gă sesc ı̂n felul ı̂n care inima mea se simte puțin mai uș oară . S-a schimbat ș i ceva ı̂n aer. Ca ș i cum realitatea se ascuți ș i se instalează la loc. Kenan se miș că , ridicâ ndu-ș i capul ı̂n sus, genele luturâ nd somnoros. „Hei”, ș optesc eu, ı̂nclinâ ndu-mă spre el ș i apă sâ ndu-i o palmă pe frunte. Cald, dar nu prea cald. "Cum te simti?" Se strâ mbă . „Uș or ră u de mare.” Lama ș i Yusuf dorm adâ nc, cu capetele trâ ntite peste rucsacuri, iar eu mă bucur. Dacă ar i trezi, ar i suferit ș i de greață. „Lasă -mă să iau o lă mâ ie”. Scot unul ı̂mpreună cu cuțitul din geanta lui Kenan, ı̂l tai ı̂n felii ș i ı̂i dau o bucată . Imi ciugulesc felia, savurâ nd gustul acru. Mă aș ez ı̂napoi lâ ngă Kenan. „Cum e spatele tă u? Cufă r? Cap? Am vă zut ce ți-au fă cut soldații.”

Muș că de lă mâ ie, cu expresia strâ nsă din cauza acidită ții ei ș i tuș eș te. "Ei sunt bine." „Kenan.” Oftă . „Panadol a ajutat puțin, deș i ı̂ncă doare.” Panadols de un gram poate i luat doar la iecare patru ore, altfel există riscul de toxicitate. A luat unul ı̂n urmă cu mai puțin de două ore ı̂nainte de a adormi. Decid să -i distrag atenția. „Khawf a dispă rut”. "Pentru totdeauna?" "Mai mult sau mai putin." „Ei bine, bine”, spune el mulțumit. — Pentru că acum pot să -ți spun că nu mi-a plă cut de el. Imi pun o mâ nă peste gură , râ zâ nd ı̂n tă cere. „Ai fost gelos?” Un zâ mbet slab ı̂i trage buzele. „De fapt, am vrut să -l lovesc pentru că te-a enervat, dar nu am vrut să crezi că m-a deranjat. Sau să -ți amintesc de el câ nd nu era acolo.” „Ah, eroul meu.” El râ njeș te. "Eu incerc." Mă cuibă resc mai aproape ș i termină m felii de lă mâ ie. „Spune-mi ceva bun, Salama”, murmură el, apă sâ ndu-ș i capul de al meu. „In ultimul an,” ı̂ncep ı̂ncet, „Siria era gri. Clă dirile ș i drumurile distruse. Fețele cenuș ii ale celor ı̂nfometați. Uneori cerul. Viața noastră a devenit literalmente monocromă , alternâ nd cu un roș u aspru. In timp ce unii au putut să vadă dincolo, am uitat că există alte culori. Am uitat că fericirea este o posibilitate. Dar câ nd mi-ai ară tat acel apus de soare pe acoperiș ul tă u ș i am vă zut roz, mov ș i albastru... mi s-a pă rut... ca ș i cum aș vedea culoarea pentru prima dată . Mă uit la el ș i ı̂i vă d ochii stră lucind de emoție. „Imaginați-vă cum va i Germania”, continu. „Imaginați-vă că vopsiți apartamentul nostru ı̂n albastru ca tabloul Laylei. Ș i mă gâ ndeam că vom desena o hartă a Siriei pe un perete.” „Imi place”, spune Kenan instantaneu. "Te iubesc." Zâ mbesc ș i ı̂n acel moment ș tiu că Layla ar i radiant, cu ochii stră lucind de lacrimi fericite, dacă m-ar putea vedea aș a: blocată ı̂n mijlocul Mă rii Mediterane, apa rece ı̂ncercâ nd să se strecoare sub hainele mele, ș i mai degrabă decâ t să -mi las teroarea să ia frâ iele, aleg să mă concentrez asupra unui viitor ı̂n care sunt ı̂n viață. Unde sunt ı̂n siguranță.

Mă trezesc cu o zguduire. Câ t timp am dormit? Efectul lă mâ ii trebuie să se i dispă rut, pentru că stomacul mi se ră stoarnă ș i greața ı̂mi acru sâ ngele. Formele oamenilor trec ı̂n viziunea mea, iar vocile lor sunt slabe ı̂n urechile mele. Imi frec ochii, gemâ nd de crampe, iar câ nd ı̂i deschid din

nou, totul se pră buș eș te brusc la loc. Trebuie să ie dimineață, dar soarele este ascuns ı̂n spatele norilor groș i. Cineva mă scutură ș i mă ı̂ntorc că tre Kenan. "Ce?" intreb eu grozava. Un țipă t stră punge aerul ș i mă trezeș te din stupoare. Kenan mă strâ nge strâ ns de umă r ș i, cu o voce mă surată pe care nu o recunosc, spune: „Salama, vremea este rea.” Iș i ı̂nă buș ă un ior, iar eu ı̂mi ı̂ntins gâ tul pentru a studia marea. Ajutate de vâ nt, valurile se aruncă cu putere ı̂mpotriva bă rcii, legă nâ ndu-i ș i inima mea. „Sunt mulți oameni. Barca nu este nouă . Nu ne poate descurca pe toți. Nu avem timp”, spune el calm, dar teroarea este mai mult decâ t vizibilă ı̂n cuvintele sale. Nu înțeleg. Această barcă a făcut călătoria de nenumărate ori. Mi-am promis! Kenan mă trage ı̂napoi. Vâ nă taia de sub ochi arată negru ca cerneală . „Câ nd barca coboară , trebuie să stai câ t mai aproape de mine, ı̂nțelegi?” spune el ferm. Lama plâ nge ș i nu este singura. Ț ipetele, rugă ciunile ș i rugă ciunile sunt asurzitoare — mă ı̂ntreb dacă sunetele au ajuns la pă mâ nt. „Câ t de departe suntem de Italia?” Intreb. „Că pitanul ı̂ncearcă să le semnaleze chiar acum”, spune Kenan. „Chiar dacă vor veni, vor dura ore. Vom i deja ı̂n apă .” Imi apă s mâ na pe fruntea lui. Cald. „Apa ı̂ngheață. Eș ti epuizat ș i poate chiar febril. Dacă intri, nu ș tiu ce va face cu sistemul tă u.” Va face hipotermie . Inima ı̂mi bate dureros pe piept. El dă din cap. „Nu avem de ales.” "Plute de salvare?" „Salama, aceasta este o barcă de pescuit. Nu este menit să supraviețuiască mai mult de câ teva ore ı̂n larg. Nu există plute de salvare. ” Trebuie să dau semne de suferință pentru că Kenan ı̂mi prinde obrazul cu o mâ nă ș i mă apropie de el. „Ai credință”, ș opteș te el. „Vom reuș i. Ră mâ neți aproape de mine ș i aveți încredere .” Dau din cap, storcâ ndu-mi câ teva lacrimi. Se ı̂ndreaptă ș i ı̂și priveș te ochii pe frații să i, care sunt atâ t de ı̂mpietriți ı̂ncâ t nu se pot miș ca. „Bine, bă ieți”, spune el ș i sunt uimit de câ t de calm este. „Vreau să ră mâ neți ı̂mpreună ș i, odată ce suntem ı̂n apă , dați-vă puțin piciorul ı̂n picioare ca să ră mâ neți sus, bine? Vestele tale de salvare se vor ocupa de restul. Important este să nu intri ı̂n panică . Respirați adâ nc ș i, insh'Allah, vom i bine.” Lama se agață de Yusuf ș i amâ ndoi dau din cap. Imi pun rucsacul ı̂n vesta de salvare ș i inima mi se scufundă – ș tiu că atunci câ nd mergem

sub apă , paș aportul ș i certi icatul meu nu vor supraviețui. Cerul arată aproape, parcă promițând să ne ı̂nece ș i ı̂n griul să u ı̂nchis. Majoritatea oamenilor sunt deja ı̂n picioare, aș a că Kenan ne spune să facem acelaș i lucru. Barca se ı̂nclină periculos spre stâ nga ș i ne pierdem picioarele, ı̂mpiedicâ ndu-ne pe podea. Oamenii țipă . O mamă este isterică ș i-ș i ține copilul la piept, iar eu privesc ı̂n altă parte. Nu pot ajuta pe nimeni. Capul meu se leagă nă cu iecare miș care pe care o face barca, iar apa ne udă ı̂ntregi pe mă sură ce amenințarea de a ne ră sturna creș te. Il strâ ng de mâ nă pe Kenan, iar Lama ș i Yusuf se ı̂nghesuie ı̂mpotriva lui ı̂n timp ce barca se zvâ rneș te ș i alți oameni ı̂mping ı̂mpotriva noastră . Aș teptă m, neș tiind ce să facem. Ar trebui să sărim? Sau rămâi pe barcă până când aceasta coboară? Gândește-te, Salama, gândește-te! Dintr-o dată , un glas, tă ind ca sticla, ı̂mi sună ı̂n cap, avertizâ ndu-mă să nu sar. Nu o face , vocea lui Khawf ı̂mi ră sună ı̂n minte . Este sinucigaș. Nu știi ce te așteaptă în apă. Barca este mai sigur. Cu cât sar mai mulți oameni, cu atât este mai probabil să nu se scufunde. Nu sari. Inchid ochii ș i respir pe nas, vizualizâ ndu-mi margaretele. Khawf nu este aici , dar tră ieș te ı̂n capul meu, fă câ ndu-mă mereu să ghicesc orice decizie. Dar asta nu este o modalitate de a supraviețui, nici o modalitate de a tră i. „Kenan”, spun eu. Lacrimile ı̂ncep să curgă pe fața mea. Sfârșitul e aproape. „Trebuie să să rim. Câ nd barca va coborı̂, va crea un curent ı̂mpotriva că ruia nu vom putea ı̂nota.” Se uită la mine ș i dă solemn din cap. Valurile care lepă d pe marginile bă rcii promit violență. Poate că o bombă ar i fost cea mai bună alegere. Dintr-o dată , un bă rbat care-ș i poartă iica sare din barcă ș i ı̂n apă . Ea se lipeș te de spatele lui, plâ ngâ nd, iar el ı̂și foloseș te toată energia pentru a scă pa. Toată lumea durează exact cinci secunde pentru a urma exemplul. Kenan mă apucă strâ ns de mâ nă . Amâ ndoi dă m din cap. „Acum”, spune el.

FREGUL IMI AMINTEȘ TE DE DECEMBRIE trecută , câ nd m - am ı̂ntors de la spital picurâ nd ză padă ș i lapoviț ă. Layla era pe canapea, purtand toate hainele ei. M-am ghemuit lâ ngă halucinaț ia mea ș i am adormit, crezâ nd că mă ı̂ncă lzesc, dar frigul a continuat să -mi acopere oasele, forț ândumă ı̂nă untru. Dar, ı̂n ciuda familiarită ții sale, această ră ceală nu mă adorm. In schimb, ı̂mi trimite undă de ș oc după undă de ș oc prin corpul meu. Mă scufund sub mare, deschizâ nd ochii la albastrul-negru ı̂nchis care se ı̂ntinde pe kilometri ı̂ntregi. Frica se luptă cu mine. Inima ı̂mi prinde, traheea mi se ı̂ngustează , iar extremită țile mele sunt atâ t de reci ı̂ncâ t ard. Inainte să pot țipa, vesta mea de salvare mă ı̂mpuș că afară din apă . „ Mamă ”, strig fă ră să mă gâ ndesc. „Mamă , salvează-mă !” Imi bat picioarele ı̂n apă , frica dizolvâ ndu-se ı̂n isterie. Mă sufocă ı̂n suspine frâ nte câ nd ı̂mi amintesc că sunt rechini ı̂n Mediterana. „Mamă ”, scand, ținâ ndu-mă de acel singur cuvâ nt ș i lă sâ nd se extinde ș i mă cuprind. „Mama. mama . Te rog, salvează -mă . Vă rog. Nu mai pot face asta!” In acest moment, sunt pe jumă tate ı̂nnebunit, bat cu piciorul ı̂n picioare pentru a ține rechinii la distanță – de parcă ar i de vreun ajutor ı̂mpotriva dinților lor de ras ș i a ochilor fă ră su let. Fiecare gâ nd dispare. Am uitat numele meu ș i cu cine am fost. Cu cine ar trebui să iu. Tot ce mă pot gâ ndi este cum voi i tâ râ t ı̂n jos. „Salama!” O voce taie isteria ș i ı̂ncerc stâ ngaci să mă ı̂ntorc, lacrimile ierbinți curgâ ndu-mi pe obraji. Frigul se pră jeș te pâ nă la coaste. Doare să respiri. Siluetele ı̂ncețoș ate devin ascuțite ș i vă d o persoană clă tinâ ndu-se cu ochi ı̂ngroziți. Yusuf. Ș i chiar ı̂n spatele lui este Lama. Inima mea se resetează . Da. Nu mă pot pierde. Familia mea este aici. Yusuf. Lama. Ș i Kenan. Kenan. Unde este el? "Lama! Yusuf!” Presiunea apei trebuie să i smuls mâ na mea din cea a lui Kenan. Peste tot, oamenii ı̂noată , ı̂și caută pe cei dragi, iar țipete

familiare se ridică pe vâ ntul rece. Geanta mea este ı̂ncă prinsă sub vesta mea de salvare. „Unde este Kenan?” „Nu ș tiu”, plâ nge Lama. „ Kenan! Unde eș ti?" țip eu. Doamne, te rog lasă-l să trăiască. S-a săturat. Mă rotesc neputincios, ochii ı̂mi sar de la un corp la altul, dar vă d doar stră ini. — Trebuie să plecă m de pe barcă , spun eu. Mă uit ı̂napoi ș i ı̂ncepe să se scufunde. Ei dau din cap ș i cu efort ı̂ncearcă să ı̂noate după mine. Continuă m să că ută m, strigâ ndu-l pe Kenan. eu stropesc, vesta mea de salvare fă câ nd imposibil să mă miș c cu uș urință. Mă ı̂ncordez, cercetâ nd barca cu ochii, dar nu e nimeni. "Acolo!" Lama țipă , ară tâ nd spre o siluetă plutitoare. Ambele brațe sunt ı̂ntinse de parcă ar ı̂ncerca să ı̂mbră țiș eze marea, iar capul ı̂i lasă ı̂n lateral. Mă ı̂ndrept spre el ș i ı̂i scot pă rul de pe față ca să mă asigur că este el. „O, slavă Domnului”, exclam eu, strâ ngâ ndu-l ı̂n brațe. "El este aici. Este el!" Stâ njenit, ı̂ncerc să -i veri ic pulsul. E mai slab decâ t mi-aș dori. Ș ocul apei trebuie să -l i aruncat inconș tient ș i nu poate sta aș a mult timp. Fața lui este rece ca gheața. „Este bine?” ı̂ntreabă Yusuf, iar eu ı̂i ridic capul lui Kenan. Muș chii gâ tului ı̂i sunt complet slă biți. „Este inconș tient”, spun, ș i aud ı̂n sfâ rș it barca coborâ nd mai jos, dar nu-mi pasă de asta chiar acum. „Kenan. Trezeș te-te!" După câ teva minute ı̂n care ı̂l plesneș te ș i se roagă lui Dumnezeu, ochii i se deschid ș i mormă ie ceva incoerent. „Hei”, spun eu cu blâ ndețe, apucâ ndu-i de obraji ș i apoi apucâ nd o mâ nă pentru a vedea că degetele lui au că pă tat o nuanță albastră . „Hei”, ș opteș te el. „Suntem ı̂n apă . Barca tocmai s-a pră buș it ș i erai inconș tient. Nu poți adormi. Ințelegi?" „Da”, spune el ı̂ncețoș at ș i se strâ mbă de frig. „Bine, toată lumea”, strig, trecâ ndu-mi mâ na sub vesta de salvare a lui Kenan. „Trebuie să ne ı̂ndreptă m unde sunt ceilalți ș i să vedem dacă că pitanul a luat legă tura cu paza de coastă italiană .” „Mi-e frig”, adulmecă Lama. „Asta este celă lalt lucru. Am nevoie de toți să continuați să vă miș cați. Pă strați sâ ngele să curgă . Sau vei adormi ș i asta nu e bine.” Ei mormă ie un da , iar noi ı̂notă m ı̂ncet spre grupul de supraviețuitori plutitori. Un bă rbat stropeș te disperat ș i țipă după iul să u cel mic. Vâ slim pe lâ ngă trupuri, ie cadavre, ie inconș tient, nu ș tiu, ș i nu mă pot opri să a lu. „... contactează -le ș i le-a spus, dar nu ș tiu câ nd vor veni”, strigă că pitanul mulțimii ı̂nnebunite. „Suntem departe de țărm. Vor dura ceva timp să ajungă la noi. Cel puțin ore.”

Mica lacă ră a speranței din ochii tuturor pâ lpâ ie ca o lumâ nare pe moarte. Nimă nui nu-i pasă de o gră madă de refugiați sirieni blocați ı̂n mijlocul Mă rii Mediterane. Nu suntem primii sau ultimii oameni care fac asta. Deci, ce se ı̂ntâ mplă dacă vreo sută de oameni ı̂și ı̂ntâ lnesc moartea? Va i un titlu frumos pentru a stimula o mică campanie de protest sau de donații ı̂nainte de a i uitați din nou ca spuma pe mare. Nimeni nu ı̂și va aminti numele. Nimeni nu va ș ti povestea noastră . „K-Kenan”, mă clă tin. „Dd-nu s-adormi!” El dă din cap, dar este nevoie de iecare gram de energie pe care o are pentru a ră mâ ne treaz. Il trag aproape ș i ı̂ncerc să -l ı̂ncurajez să lovească cu picioarele. Vesta de salvare este singurul lucru care ı̂l ține treaz ș i abia dacă o face. Norii se coagulează ș i mai mult pâ nă câ nd ne simțim ı̂nconjurați de mare ș i de cer. Nici o rază nu ajunge la noi. "Lama. Yusuf. Continuă să te miș ti, bâ lbâ i un ordin. „Va veni ajutor.” „Sunt obosit”, scâ nci Lama, tremurâ nd cu jumă tate de inimă ı̂n apă . Yusuf loveș te cu piciorul ı̂n picioare ș i ı̂n brațe timp de un minut ı̂nainte de a se preda. „ Nu ”, strig eu, tră gâ ndu-mă mai aproape de ei cu brațul lui Kenan ı̂nconjurat ı̂n al meu. "A pastra. In miscare! ” Yusuf ı̂l apucă de mâ inile lui Lama ș i ı̂ncepe să le strâ ngă , trimițând ondulații de-a lungul apei. „Vom i bine”, balbuiesc, concentrâ ndu-mă pe cuvintele mele ș i nu pe hipotermia care ı̂nchide ı̂ncet iecare celulă . Mă omoară ı̂ncet. Incerc să nu mă gâ ndesc la rechini. "Vom i bine." Unii oameni s-au predat deja frigului, țipetele ș i strigă tele lor s-au stins ș i ș tiu fă ră să mă uit că Marea Mediterană i-a revendicat pentru ai lui. „Lama, vorbeș te cu mine.” Imi lins sarea de pe buze ș i ı̂mi arde gâ tul. Imi arde tă ietura de pe gâ t. "Sunt bine." Vocea ei abia se aude. „Yusuf?” „Da”, ș opteș te el. Il apuc de umerii lui Kenan ș i ı̂l scutur, iar el ı̂ncepe. „Kenan, nu ı̂ndră zni să dormi.” „Nu vreau”, spune el ș i tuș eș te ș i loveș te puțin ı̂n picioare. Iș i aduce mâ na liberă ı̂n spatele hijabului meu ı̂mbibat, apă sâ ndu-ș i fruntea de a mea. Valurile i-au ı̂ndepă rtat ı̂ncet pe Lama ș i Yusuf de noi ș i ne apropiem din nou, formâ nd un cerc, ținâ ndu-ne de mâ nă . „Bine”, ı̂ncurajez. „Acum, k-continuă să bati cu piciorul!” Creă m mici spume pe suprafața mă rii, ı̂n timp ce sâ ngele se miș că ı̂ncet ı̂n venele noastre. Hainele mele se lipesc de corpul meu tremură tor, hijabul ı̂mi alunecă ı̂ncet, dar totuș i, continui să bat cu piciorul. „Kenan, uită -te la culori”, spun eu, iar el se uită la orizont. Nu există altceva decâ t cer ș i mare gri. Nu ca griul din Homs.

Gri ca tabloul Laylei cu albastru ră zuit ı̂ntre dungi. Incerc să vă d celelalte nuanțe, dar cenuș iul pare să stea ı̂n celulele arterei mele retiniene. Imi smulg ochii că tre familia mea, memorâ ndu-le fețele. „Aminteș te-ți cum ı̂n Ramadan stră zile ar i luminate cu felinare”, mă bâ lbesc ș i se uită cu toții la mine. „Nu te gâ ndi la frig. Aminteș te-ți câ t de caldă era pâ inea. Proaspă t de la brută rie.” Kenan se ală tură . „Lama. Yusuf. Aminteș te-ți câ nd mergeam la țară . La ferma lui Jedo ș i culege caisele. Cum m-aș urca ș i ți le-aș arunca, Lama. Yusuf, ı̂ți aminteș ti câ nd ai gă sit acel cuib de porumbei? Yusuf dă din cap, clă nțănind din dinți. „In iecare vară , Layla ș i cu mine stam ie la casa de țară a bunicilor ei, ie a mea”, ș optesc eu. „Am ı̂nota ı̂n piscină . Ne-am juca cu puii. Ne-am plimbat chiar pe cai. Bunicul ei ne-a dus la un vecin care i-a crescut.” Imi amintesc atâ t de bine. Aveam cincisprezece ani ș i tocmai ı̂ncepusem să -mi port hijabul. A luturat ı̂n vâ nt ı̂n timp ce calul a galopat ı̂n jurul câ mpului cu Layla pe propriul ei cal lâ ngă mine. Urletele noastre de bucurie ră sunâ nd peste copitele cailor. Kenan continuă să -ș i ı̂ncurajeze frații să se miș te ș i să vorbească , să -ș i amintească trecutul ș i să spere ı̂n viitor, unde noi amintiri ı̂i aș teaptă . Se ı̂ntoarce spre mine ș i ı̂mi ridică mâ na, iar pică turile de apă alunecă ı̂napoi ı̂n mare. „Salama, vom avea acel knafeh.” Obrajii ı̂i sunt umezi ș i ș tiu că nu e doar de la mare. Buzele lui ating degetele mele cicatrici. „Dacă nu ı̂n Germania, atunci ı̂n Rai.” Imi ı̂nghit lacrimile, dâ nd din cap. Ne ı̂ntoarcem să vorbim, ı̂ncercâ nd să ne concentră m pe ceva care nu este frigul. Ne amintim de vechea noastră viață. Vizualizarea Siriei noastre ș i pictâ nd o descriere a uneia pe care nu o vom vedea niciodată . O Sirie pe care nu o vom cunoaș te niciodată . Un pat nesfâ rș it de verde acoperă dealurile, unde Orontes duce viață ı̂n pă mâ nt, crescâ nd margarete de-a lungul malurilor sale. Copacii poartă lă mâ i aurii ca soarele, mere ferme ș i dulci ș i prune coapte ș i stră lucitoare ca rubinele. Ramurile lor sunt joase, convingâ ndu-ne să smulgem fructele. Pă să rile câ ntă câ ntecul vieții, cu aripile luturâ nd pe un cer albastru-azur. Peisajul rural se dizolvă ı̂ncet pe mă sură ce pavajul ı̂nlocuieș te iarba, iar sunetele oamenilor care se agitau ı̂n jurul pieței ı̂neacă ciripiturile ocazionale ale pă să rilor. Comercianții vâ nd rochii din satin, covoare arabe bogate, violet-ametist ș i vaze de cristal prețioase. Restaurantele debordează cu familii ș i cupluri care pro ită de o zi frumoasă ı̂nsorită , platouri cu carne la gră tar ș i boluri cu tabouleh aș ezate ı̂n fața lor. Athanul sună tare din minarete ș i oamenii se adună pentru rugă ciune ı̂n moscheile spațioase, cu design complex, care au stat acolo de secole. Copiii aleargă ı̂n jurul ruinelor noastre antice, citind istoria stră moș ilor

lor țesute ı̂ntre calcar. Ei ı̂nvață despre imperiile care ș i-au transformat odată țara ı̂n inima care bate a civilizației. Ei vizitează mormintele ră zboinicilor noș tri, recitâ nd Al-Fatiha pentru su letele lor ș i amintindu-ș i poveș tile. Pă strâ ndu-i ı̂n viață ı̂n amintirile lor. Se mâ ndresc cu bunicii ș i bunicii lor, care ș i-au dat viața pentru a putea creș te ı̂ntr-un ținut ı̂n care aerul este dulce de libertate. Prins ı̂n ceața hipotermiei, visez la acea Sirie. O Siria al că rei su let nu este ı̂nlă nțuit de ier, ținută captivă de cei că rora le place să -i facă ră u ei ș i copiilor ei. Un Hamza din Siria a luptat ș i a sâ ngerat pentru. Un Kenan sirian visează ș i ilustrează . O Siria Layla a vrut să -ș i crească iica. O Sirie ı̂n care aș i gă sit dragoste, viață ș i aventură . O Siria ı̂n care, la sfâ rș itul unei vieți lungi, m-aș ı̂ntoarce la pă mâ ntul care m-a crescut. O Siria care este casa mea. Ziua trece ș i ı̂mi pierd noțiunea timpului. In sfâ rș it, ı̂ntunericul se instalează ș i nu mai am energie, iar buzele mele nu se mai miș că . Frigul a invadat iecare nerv. Nu ș tiu dacă ș i Kenan a ı̂ncetat să vorbească sau dacă mi-am pierdut capacitatea de a auzi. Este nevoie de tot ı̂n mine pentru a-mi aminti unde sunt ș i că trebuie să respir. Undeva ı̂n depă rtare apare brusc o stră lucire de lumină . Clipesc, asprimea lui ră nindu-mi pupilele. Clipesc din nou. Sunt mort?

UN LILIAC PALI INFLOREȘ TE PE ORIZONT CAND SOARELE stră punge ı̂ncet ı̂ntuneric. Zorii de septembrie din Toronto capă tă multe nuanțe ale spectrului, dar ı̂n zilele noastre pare să favorizeze trecerea de la liliac la un albastru stră lucitor ı̂n timp ce stelele dispar ı̂n liniș te. Sunt pe balcon, fac baie ı̂n stră lucirea blâ ndă ș i mă uit la colțul pe care lam transformat ı̂ntr-o mică gră dină . Margarete. Caprifoi. Bujori. Lavandă . Le-am crescut chiar eu, ı̂ngrijindu-le cu grijă ră dă cinile ș i petalele minuscule, murmurâ nd cuvinte de dragoste. „Eș ti atâ t de frumoasă ”, mă uit la un pui de margaretă care ı̂și ı̂ntinde timid petalele pe cicatricile de pe mâ inile mele. "Sunt atâ t de mâ ndru de tine." O adiere uș oară mă ı̂ndeamnă să ı̂mi trag pă tura mai strâ ns ı̂n jurul umerilor. Chiar dacă sunt ı̂n pijamale de lâ nă , frigul Mediteranei nu s-a topit. Kenan ș i cu mine suntem ı̂n Toronto de patru luni ș i ı̂ncă nu m-am obiș nuit cu frigul. Este atâ t de diferit de Berlin, dar ambele au acelaș i tip de liniș te ı̂ntr-o dimineață de sâ mbă tă : una care este ocazional ı̂ntreruptă de zgomotul slab al unui avion care zboară deasupra. Mi-a luat lui Kenan ș i mie doi ani să nu ne ı̂mbolnă vim de frică de aceia. Ș i, uneori, ı̂ncă uită m, trauma revenind la noi sub forma strâ ngerii mâ inii ș i a ochilor plini de panică . „Iată ,” spune Kenan, tâ râ ind afară cu două că ni de ceai zhoorat aburind. Mă uit la el, zâ mbind. A devenit mai rezistent la frig ș i este ı̂mbră cat doar cu pantaloni simpli de pijama ș i un tricou alb. Pă rul lui este dezordonat din pat ș i ochii ı̂i sunt ı̂ncă urmă riți de somn. A durat ceva timp ș i multă muncă grea, dar amâ ndoi avem acum o greutate să nă toasă . Ii privesc bicepș ii, simțindumi obrajii ı̂ncă lzindu-se ı̂n timp ce ı̂mi ı̂ntinde cana. „Mulțumesc”, ș optesc eu, fă ră să vreau să tulbur liniș tea. El stă lâ ngă mine. Reglez pă tura astfel ı̂ncâ t să ne ı̂nfă ș oare pe amâ ndoi ș i ı̂mi pun capul pe umă rul lui. „Te-ai trezit devreme”, spune el ı̂ncet. "Vis urâ t?" Sunt momente ı̂n care coș marurile se scurg prin somn ca otrava belladonei. Il trezesc pe Kenan treaz; gâ fâ ie după aer, transpirația curgâ ndu-i pe frunte. Ii umplu capul de paranoia, convingâ ndu-l că

Lama ș i Yusuf sunt prinș i ı̂n Homs sau ı̂necați ı̂n Marea Mediterană . Numai câ nd ı̂l sună pe unchiul să u ı̂n Germania pentru a vorbi cu ei se calmează . Abia câ nd ı̂l țin lâ ngă mine ș i mă joc cu pă rul lui, ș optind „ceva bun”, se relaxează ș i ı̂n cele din urmă adoarme din nou pe pieptul meu. Ș i ı̂n timp ce Khawf a dispă rut din viața mea ca un vis febril, coș marurile au reluat de unde a ră mas. Otrava lor mă paralizează , iar eu sunt prins ı̂n mintea mea, țipâ nd. Uneori, lui Kenan ı̂i ia ceva timp să mă trezească , să mă convingă că sunt cu adevărat aici, dar brațele lui sunt mereu acolo pentru a mă ține neclintit – pentru a mă aduce ı̂napoi. Kenan ı̂și trece degetele prin ale mele ș i ı̂mi să rută capul. — Am promis că vom vorbi unul cu celă lalt, Sheeta. Mă ı̂ntorc spre el, ochii se ı̂nmoaie. Noi am facut. Ș i câ nd nu ș tim cum să gă sim cuvintele, avem alții care să ne ajute. O cameră liniș tită cu o femeie simpatică care se uită la noi peste ochelarii ei rotunzi. Ea zâ mbeș te blâ nd, iar felul ı̂n care ochii ei sclipesc ı̂mi aminteș te de Nour. Câ nd conversația devine di icilă , tot ceea ce trebuie să fac pentru a uș ura greutatea este să -mi amintesc felul ı̂n care obiș nuia să spună „the-a-pipi”. De ı̂ndată ce Kenan ș i cu mine ne-am stabilit la Berlin cu mă tuș a ș i unchiul lui, ș ocul prin care am trecut s-a topit ı̂ncet ı̂ntr-o durere despre care a devenit din ce ı̂n ce mai greu de vorbit cu iecare zi care trecea. Layla, Mama ș i Baba sunt ı̂ngropate ı̂n Homs. Pentru o vreme am uitat cum să respir prin agonia vieții lui Hamza ı̂n Siria. Imi ating absent cicatricea de pe gâ t. In timp ce cel din spatele capului meu este acoperit de pă rul meu, acesta nu este uș or de ignorat. Arată ca un choker, iar câ nd gâ ndurile mele devin ı̂ntunecate, aproape că o simt cum se strâ nge ı̂n jurul gâ tului. Kenan se uită la ea, realizâ ndu-i ı̂n ochi. Iș i lasă cana jos ı̂nainte de a-ș i lă sa capul să să rute cicatricea. Imi leg brațele ı̂n jurul umerilor lui, strâ ngâ ndu-l strâ ns. — Ai planuri azi? murmur eu. Se desprinde, obrajii roz. „Mă ı̂ntâ lnesc cu Tariq asigurați-vă că totul merge bine cu acceptarea universită ții noastre.” „Dintre toate viitorurile pe care mi le-am imaginat pentru noi, a tră i ș i a urma o universitate ı̂n Toronto nu a fost unul dintre ele.” El râ njeș te. „Nu este o ı̂ntorsă tură rea a intrigii.” Totul a fost posibil de unul dintre prietenii lui Hamza. Cu puțin timp ı̂nainte de ı̂nceperea revoluției, unul dintre prietenii să i apropiați de liceu s-a mutat ı̂n Canada pentru a studia medicina. Acum cetă țean canadian, s-a oferit să sponsorizeze mutarea noastră la Toronto. Ajutați-ne să ne continuă m educația, să gă sim locuri de muncă ș i să tră im o viață bună ș i sigură . Ne-am conectat după ce mi-am reı̂nviat contul de Facebook din Berlin, unde familia ș i prietenii ı̂ndepă rtați miau oferit tot felul de ajutor.

Câ nd Tariq a ı̂ntins mâ na, Kenan ș i cu mine ne-am aș ezat ș i l-am studiat din toate unghiurile. Ș tim mai mult engleză decâ t germană . In ceea ce priveș te animația, Canada are mai multe opțiuni ș i m-am ı̂ndră gostit instant de programul de farmacie al universită ții. Yusuf ș i Lama se adaptau bine la ș colile ș i viața lor germană , mă tuș a ș i unchiul lor intervenind ca ș i cum ar i proprii lor copii. Ar i doar Kenan ș i eu să plecă m. Pentru acum. Suntem prea mici pentru a avea grijă de doi copii. Ș i ș tiu că ı̂i frâ nge inima lui Kenan ı̂n iecare zi să ie despă rțit de ei. Dar a i refugiat ne limitează opțiunile ș i, de asemenea, ș tiu că situația noastră este mult mai bună decâ t atâ tea alte familii siriene, deoarece ı̂i avem pe mă tuș a ș i unchiul lui Kenan. Familiile fă ră rude care tră iesc ı̂n diaspora sunt de obicei sfâ ș iate, ı̂mpră ș tiate ı̂n câ teva țări, ı̂n funcție de care le acceptă . Kenan nu ș i-a schimbat ecranul de blocare al telefonului din Lama ș i Yusuf, deș i fundalul suntem el ș i eu. El sună ei ı̂n iecare zi ș i a plă nuit cum va putea zbura ı̂n Germania pentru a-i vedea. „Nu pot să cred că universitatea ı̂ncepe ı̂ntr-o să ptă mâ nă .” Eu dau din cap. „Nu pot să cred că stă m aici ș i bem zhoorat trei ani mai tâ rziu.” „Nu pot să cred că eș ti cu mine.” Imi să rută verigheta pe deget, apoi mă să rută de-a lungul unei cicatrici tă iate ı̂n ı̂ncheietura mâ inii mele. „Cum am marcat pe cineva atâ t de ı̂n afara liga mea?” eu chicotesc. „M-ai sedus cu toate faptele tale de la Studio Ghibli.” El râ njeș te. „Miyazaki nu foloseș te scenarii ı̂n ilmele sale. El vine cu dialogul pe mă sură ce merge.” Mă comport cu totul tulburat, evantaindu-mă . "Oh, Doamne!" El râ de ș i termină m ceaiul. De ı̂ndată ce lumina soarelui a cuprins cerul, ne ı̂ntoarcem ı̂nă untru. Este un apartament mic, cu un dormitor, dar e acasă . Câ teva cutii ı̂ncă mai ı̂ncurcă podeaua. Tariq ș i prietenii lui ne-au mobilat apartamentul, iar eu a trebuit să mă ascund ı̂n baie să plâ ng de recunoș tință timp de zece minute ı̂nainte de a putea ı̂nfrunta pe cineva. Intinse peste masa de sufragerie sunt caietele de schițe ale lui Kenan, toate pline cu desene ale poveș tilor noastre. Lâ ngă ei este o tigaie knafeh pe jumă tate goală . Portretul ı̂n că rbune pe care mi l-a desenat la Poarta Brandenburg este ı̂nchis ı̂ntr-un cadru de lemn, atâ rnat peste canapeaua din sufragerie. Pereții sunt o pâ nză pentru imaginația noastră ș i am stropit albul cu diferite nuanțe de albastru. Un perete gă zduieș te lucrarea ı̂n desfă ș urare a lui Kenan despre o hartă a Siriei, ı̂n timp ce eu am gravat un poem Nizar Qabbani de-a lungul suprafeței celuilalt, deoarece se dovedeș te că caligra ia mea este mai bună decâ t a lui. Este unul pe care l-am vă zut la protestul aniversar al revoluției. „Fiecare lămâie va aduce un copil, iar lămâile nu se vor stinge niciodată.” Aș eză m că nile ı̂n chiuvetă , discutâ nd despre diferitele elemente de povestire folosite ı̂n Princess Mononoke . Deschid un dulap pentru a

p p p scoate un bar de mic dejun. Fiecare dulap este aprovizionat pâ nă la refuz cu saci de orez, freekeh, conserve de hummus ș i kashk. Termin toata bara, fara sa las nici macar o irimitura, inainte de a arunca ambalajul la gunoi. Kenan scoate un pui din congelator pentru a-l lă sa să se dezghețe ș i mă surprind minunâ ndu-mă de faptul că avem un pui întreg . In timp ce Hamza nu. Zilnic, cercetez paginile de Facebook ș i Twitter care postează actualiză ri regulate despre prizonierii din centrele de detenție siriene care au fost eliberați, precum ș i despre cei care au informații despre prizonierii ı̂ncă ı̂n interior. Caut numele lui Hamza pâ nă câ nd mi se ı̂ncruciș ează ochii, dar nu apare niciodată . Ș i ı̂n inima mea, mă rog să devină un martir. Mă rog să ie cu Layla ı̂n Rai, departe de această lume crudă . Imi arunc privirea ș i simt mâ na lui Kenan pe obrazul meu. „Hei”, ș opteș te el, ș tiind ce am ı̂n minte. "E ı̂n regulă ." Tremur ı̂ntr-o respirație, dâ nd din cap ı̂nainte de a intra ı̂n sufragerie. Pentru a-mi distra atenția, mă gâ ndesc dacă să citesc o carte farmaceutică sau să lucrez la un videoclip nou. După ce a ajuns la Berlin, Kenan a reluat activismul de unde a ră mas ș i, după alte câ teva videoclipuri, a ı̂nceput să atragă atenția lumii. Mi-am exersat engleza ală turâ ndu-mă lui, scriind articole ș i fă câ nd videoclipuri despre ceea ce ne-am confruntat ı̂n Homs. Am pus poveș tile noastre ı̂mpreună ș i la ı̂nceput a fost di icil. Am izbucnit ı̂n lacrimi cinci secunde ı̂ntr-un monolog, amintindu-mi senzația corpului rece al unui cadavru. Kenan mă prinde de braț , ı̂nvâ rtindu-mă , iar eu cad la pieptul lui, surprins. „ Uau! Ce faci?" El zâ mbeș te, ridicâ nd telefonul. O melodie engleză pe care nu o cunosc. „Dansez cu soția mea.” Ochii ı̂mi ard. Am ı̂mpletit distrageri ı̂ntre crizele de agonie. Amintindui celuilalt că suntem ı̂ncă aici. Lasă telefonul pe canapea lâ ngă laptop, legă nâ ndu-mă cu muzica. — Sunt ı̂n pijama, mormă i eu, lipindu-mi fruntea de claviculă . El ridică din umeri. "La fel ș i eu." Imi ı̂nvâ rte un deget printr-o ș uviță din pă r, acum tuns scurt pâ nă la bă rbie. „Eș ti frumoasă ı̂n pijamale.” "Si tu." El râ de. In depă rtare, auzim zgomotul scă zut al unui avion ș i nu ratez felul ı̂n care mâ na lui Kenan se strâ nge ı̂n a mea pentru o fracțiune de secundă . „Ce pă rere ai despre noua noastră adă ugare ı̂n familie?” Il atrag ı̂napoi la mine. Aruncă o privire spre balcon. „O avem de două luni ș i abia dacă am vă zut mai mult decâ t o lamă verde.”

Râ d. „Lă mâ ile necesită timp, Kenan. Creș tem un copac . Au nevoie de ră bdare, la fel ca schimbarea.” Imi aruncă un zâ mbet deformat. „Imi place câ nd vorbeș ti despre schimbare.” Chicotesc ș i el ı̂și sprijină fruntea pe umă rul meu, fredonâ nd pe muzică . Ochii mei ră tă cesc peste umă rul lui spre oala albastră de ceramică aș ezată direct sub razele soarelui. Ră sadurile au apă rut prin pă mâ nt, luptâ nd ı̂mpotriva gravitației ș i ı̂mi aminteș te de Siria. De puterea ș i frumusețea ei. Despre cuvintele Laylei ș i spiritul ei. De mama, Baba ș i Hamza. Imi aminteș te că atâ ta timp câ t lă mâ ii vor creș te, speranța nu va muri niciodată .

NOTA AUTORULUI LUI ESTE DESPRE CEI CARE NU AU de ales decâ t să -ș i pă ră sească casa. Ideea mi-a venit câ nd locuiam ı̂n Elveția, unde, câ nd cineva a la că sunt sirian, aveam să mă ı̂ntâ lnesc cu „O, Siria! Ce-i cu aia?" ș i mi-am dat seama că oamenii nu prea ș tiu ce se ı̂ntâ mplă acolo. Rareori sirienii au putut să -ș i spună poveș tile. Ceea ce ș tie lumea sunt faptele reci ș i dure raportate de mass-media ș i transmise ı̂n că rți. Accentul se pune pe partidele politice a late ı̂n joc, reducâ nd sirienii — victimele, victimele, orfanii, stră mutații — la cifre. Acest roman se adâ nceș te ı̂n emoția umană din spatele con lictului, pentru că nu suntem numere. De ani de zile, sirienii au fost torturați, uciș i ș i alungați din țara lor ı̂n mâ inile unui regim tiranic ș i le datoră m că le cunoaș te poveș tile. Mi-am dorit ca această poveste să existe liberă de limitele stereotipurilor. Vedeți această intenție ı̂n Salama ș i Layla – hijabi fete care au un spirit liber ș i tră iesc viața cu iecare celulă din corpul lor. O vezi la Kenan, care ı̂ntoarce spatele masculinită ții toxice ș i ı̂și poartă familia ı̂n ochi. In modul ı̂n care toate personajele mele iubesc cine sunt ș i de unde vin ș i sunt dispuș i să riș te totul pentru libertate. Vedeți ı̂n povestea de dragoste halal că am vrut să amintesc de clasicii lui Jane Austen. Pur ș i simplu, vedeți o reprezentare care a fost ară tată rar ı̂nainte. Pentru a stră luci câ t de puternic am putut asupra realită ții poveș tii Siriei , a trebuit să ı̂mi iau niș te libertă ți literare odată cu trecerea timpului ı̂n cea a lui Salama. Revoluția a ı̂nceput ı̂n martie 2011 ș i, deș i a fost ı̂ntâ mpinată cu violențe ı̂ngrozitoare din partea armatei, ei nu au ı̂nceput să bombardeze civili pâ nă ı̂n iunie 2012. Dar am condensat cronologia dintre aceste două incidente, astfel ı̂ncâ t să ie cuprinse ı̂n perioada sarcinii Laylei. . Ghiath Matar a fost arestat pe 6 septembrie 2011, ı̂n oraș ul să u natal, Daraya, iar trupul să u mutilat a fost returnat familiei sale patru zile mai tâ rziu. Fiul să u, pe care nu l-a ı̂ntâ lnit niciodată deoarece soția lui era ı̂nsă rcinată la acea vreme, poartă numele lui. Ghiath Matar avea două zeci ș i patru de ani. Ș i ı̂n timp ce fac

aluzie la Masacrul de la Karam el-Zeitoun ı̂n capitolul două zeci ș i unu, ı̂n realitate nu a avut loc pâ nă la 11 martie 2012. Ș i este unul dintre nenumă ratele masacre pe care regimul le-a comis asupra celor nevinovați. Evenimentele ı̂n sine sunt totuș i adevă rate. A existat ı̂ntr-adevă r un copil care, ı̂nainte de a muri, a spus: „Ii voi spune lui Dumnezeu totul”. Aceste poveș ti s-au ı̂ntâ mplat ș i mai multe se desfă ș oară pe mă sură ce citiți aceste cuvinte. Dar, ı̂n ciuda atrocită ților pe care le ı̂nfruntă personajele mele, sper că le vedeți ca mai mult decâ t trauma lor. ei reprezintă iecare sirian de acolo cu speranțe ș i vise ș i o viață de tră it. Ni se datorează acea viață. Această carte a fost foarte greu de scris, dar am ı̂ncercat să țes un mesaj prin iecare pagină , iecare râ nd ș i iecare literă . Acest mesaj este speranța. Ș i sper să o porți ı̂n inimă .

MULŢUMIRI CITITORUL , EXISTA MOTIVE AUTORII SCCRA mulț umiri, ș i pentru că o carte se naș te dintr-un gâ nd ș i este crescută de o familie . Ș i „ ohana ı̂nseamnă familie. Familia ı̂nseamnă că nimeni nu este lă sat ı̂n urmă sau uitat” ( Lilo & Stitch , 2002). Lemon Trees a fost doar asta. Un gand. Nevoia de a striga din munți a unei nedreptă ți care se abate asupra milioanelor. Pâ nă câ nd ș i-a gă sit o casă cu atâ t de mulți, ı̂ncurajâ nd-o să crească de la o ș oaptă la un strigă t de luptă . Deci, pentru familia lui Lemon Trees , fă ră tine, cititorii nu ar i ră sfoit paginile ei. In primul râ nd, lui Batool, sora mea, fanul meu numă rul unu. Vă mulțumim că ați citit integral Lemon Trees sub formă de texte WhatsApp. Pentru că mi-ai spus să merg pentru asta. Ai crezut ı̂n mine chiar ș i atunci câ nd eu nu am crezut. Am devenit autor datorită ta. Mamei mele, Ola Mohaisen, cea mai bună prietenă a mea ș i atâ t de prețioasă ı̂n inima mea. Nimeni nu este mai fericit pentru mine decâ t tine. Aceasta a fost o că lă torie lungă care ne-a adus ı̂n acest punct ș i am ı̂nvă țat amâ ndoi atâ t de multe. Câ nd am ı̂nceput să scriu această carte, viața mea se miș ca cu ı̂ncetinitorul, ı̂n timp ce tuturor din jurul meu li se ı̂ntâ mplă viața cu o viteză de două ori mai mare. Din această cauză , mama a vrut să -mi pun scrisul ı̂n aș teptare pâ nă câ nd am primit certi icatul de limba germană , pâ nă câ nd am fost acceptat ı̂n siguranță la studii postuniversitare... etc. etc. Dar nu am ascultat. Ș tiu că mulți autori tineri le este uneori ı̂nfricoș ător să scrie. Să ı̂ncerce să facă parte din viața lor. Ș tiu că aș i vrut să aud cuvinte ı̂ncurajatoare câ nd am ı̂nceput. Ș i din această cauză , i-am cerut mamei să spună ceva tuturor pă rinților care au ı̂ndoieli. „Probabil că este ușor să pretind că mi-am asumat un rol parental de sprijin pe deplin în perioada de timp în care Zoulfa a decis să-și înceapă călătoria ei de avangardă în scrisul de cărți, dar nu ar i adevărul pe care mă simt obligat să-l împărtășesc tuturor părinților. Acolo. Ar i ușor să a irm încrederea neclintită, credința oarbă și încurajarea necondiționată,

dar nu ar i o descriere exactă a răspunsului meu la înclinațiile ei în timpul unui punct de cotitură critic pentru familia noastră, a lată la o răscruce de drumuri într-o țară nouă. Am încercat să-i stabilesc prioritățile pentru ea, am acționat pe impulsul primului instinct al unei mame și i-am înlăturat, cel puțin temporar, dorința ei slăbită de a-și scrie povestea. Dar m-am înșelat și mă bucur că a avut dreptate. Ar i ușor să nu spui nimic, dar sper că aceste cuvinte să liniștească măcar un părinte sceptic: plantează o sămânță de încredere, hrănește-o cu smerenie și răbdare și, dacă faci asta în ciuda îndoielilor tale, s-ar putea să ii. surprins cu copaci de lămâi; parfumul lor este de neuitat și atât de îmbucurător.” Babei meu, Yasser Katouh, care este motivul pentru care vorbesc engleza. Fiecare cuvâ nt scris ı̂n că rțile mele s-a ı̂ntâ mplat pentru că de tine. Ai crezut 110% că voi reuș i. Nu 100 la sută . 110 la sută . Fratelui meu, Moussab, care mi-a furnizat multe batoane de ciocolată ș i brioș e ș i nu a uitat niciodată să -mi aducă un sandviș cu tawouk de ciocolată . Eș ti cool, puș tiule. Că ș tilor Albe, care ı̂și riscă viața pentru a-i salva pe alții. Pentru ı̂ntruchiparea versetului coranic „ salvați o viață și ați i salvat toată omenirea. ”Fie ca Dumnezeu să vă ocrotească pentru că ne protejați, ie ca mâ inile voastre să nu se clatine niciodată ș i su letele voastre să nu se clatine niciodată . Alexandra Levick, cred că dacă miracolele ar i o persoană , ei ai i tu. Cuvintele nu pot exprima recunoș tința mea față de tine ș i pentru acel moment ai apă sat butonul favorit de pe pitch-ul meu. Un clic mi-a schimbat viața. Iți mulțumesc că eș ti agentul meu — că eș ti prietenul meu. Vă mulțumesc că mi-ați ı̂ndeplinit visele. Că tre Writers House pentru că este cu adevă rat cea mai bună casă pe care o poate cere un scriitor. Iți mulțumesc că ai crezut ı̂n mine. Pentru că ai crezut ı̂n Lemon Trees ș i i-ai dat tot ce e mai bun. Mulțumiri speciale Alessandrei Birch, Ceciliei de la Campa ș i Jessica Berger pentru tot ceea ce faceți pentru drepturile stră ine. Sunteți extraordinari! Lui Ruqayyah Daud, care ș i-a dat o ș ansă cu bebeluș ii mei de lă mâ ie. Inca nu pot sa cred ca ai citit-o intr-o noapte. Ai aprins scâ nteia care a ı̂nceput totul. Vă mulțumesc că sunteți nu doar editorul meu, ci ș i prietenul meu cu care pot țipa despre BTS. te violet! Pentru toată lumea din Little, Brown, ați fă cut ca visul unei fete să devină realitate. Pentru Patrick Hulse, Sasha Illingworth ș i David Caplan ı̂n Design. Că tre Jessica Mercado, Allison Broeils ș i Nisha PanchalTerhune ı̂n design de marketing. Lui Shanese Mullins, Stefanie Hoffman, Savannah Kennelly ș i Emilie Polster ı̂n marketing. Că tre Cheryl Lew, super-eroul meu, publicist star rock. Pentru Hannah Klein ș i Marisa Russel ı̂n publicitate. Pentru Victoria Stapleton ș i Christie Michel care lucrează ı̂n ș coală ș i bibliotecă . Lui Andy Ball, Annie McDonnell ș i Caroline Clouse, uimitoarea mea redactoare. Că tre Virginia Lawther ș i

Olivia Davis ı̂n producție. Că tre Megan Tingley, Jackie Engel, Alvina Ling ș i Tom Guerin ı̂n editură . Pentru Shawn Foster ș i Danielle Canterella ı̂n Vâ nză ri. Sunt veș nic recunoscă tor iecă ruia dintre voi. Iți mulțumesc că i-ai dat glas lui Lemon Trees . Nu mă mai simt atâ t de singură . Minunatului meu editor Hannah Sandford ș i tuturor celor din Bloomsbury, care au pus timp ș i dragoste pentru a transforma această carte dintr-un document Word ı̂ntr-o copie izică . Mulțumesc este un cuvâ nt mic despre cum mă simt. Literal, sunteți cele mai bune Bloomsberries din lume! Discuție adevă rată : Zoulfa, ı̂n vâ rstă de unsprezece ani, tremură ı̂n panto ii ei de gimnastică . Editorilor mei: Verus, Editorial Casals, Gyldendal, Blossom, Nathan, Dressler, Dioptra, Piemme, Poznanskie, Hayakawa, BookZone ș i Laguna, vă mulțumesc din su let că le-am oferit Lemon Trees o casă ı̂n atâ tea locuri . Lemon Trees ı̂n alte limbi a fost un vis ı̂ndepă rtat pe care nu mam gâ ndit că ar i posibil, dar tu l-ai fă cut să se ı̂ntâ mple. Lui Kassie Evashevski, minunatul meu agent de ilm, care a vă zut ceva ı̂n povestea mea. Incă sunt atâ t de umilit de tot ce ai spus despre Lemon Trees . Vă mulțumim din su let lui Beth Phelan pentru crearea DVpit. Ați transformat atâ t de mulți autori de acolo. Vă mulțumesc că ați fă cut asta. Fiecare schimbare ı̂ncepe cu o singură persoană . Iar schimbarea ta a provocat valuri frumoase ı̂n apele liniș tite. La Autor Mentor Match care a adus atâ t de mulți scriitori ı̂mpreună ș i le-a dat o lumină pe care să o țină sus ı̂n timp ce mergeau prin această parte a vieții. Tuturor celor din Writer's Club ș i amintirilor frumoase pe care le-am fă cut ı̂mpreună . O mulțumire specială lui Alexa Donne pentru crearea acestei comunită ți care mi-a oferit cei mai buni prieteni pe care ii poate cere un scriitor. Lui Joan F. Smith, vreau să -ți scriu numele ı̂n ı̂ntregime, astfel ı̂ncâ t lumea ı̂ntreagă să -l ș tie. Joan F. Smith este o legendă . Joan F. Smith are o inimă mai mare decâ t oceanul. Joan F. Smith are luna geloasă pe ea. Joan F. Smith este persoana mea preferată din lume. Joan F. Smith mi-a luat cartea dintr-o mare de poveș ti ș i a spus aceasta. Joan F. Smith mi-a salvat scrisul. Lui Leah Jordain, o regină ı̂n sine. Am ı̂nvă țat să -mi iubesc personajele prin ochii tă i. Ochii tă i au fost primii, ı̂n afară de mentorul meu ș i de un prieten IRL, care mi-au citit cuvintele. Să -i iubesc? Incă sunt ı̂ncâ ntat că faci. Lui Safa Al Awad, care este mai mult decâ t un prieten. Care este ca sora mea. Mi-e dor de plimbă rile noastre lungi ı̂n Buhaira, de conversațiile noastre care nu se termină niciodată ș i de plâ nsul nostru pentru Doctor Who ș i Agents of SHIELD . Ș i Everlark. Ș i toate că rțile! Vă mulțumim că iați iubit su icient pe Salama, Layla ș i Kenan pentru noi doi. Lui Shahed Alsolh, care a citit cea mai veche dintre primele schițe ale acestei că rți. Care a citit Lemon Trees de cel puțin trei ori. Care m-a susținut ı̂n iecare

parte a că lă toriei mele. Care mi-a citit scrisul dezordonat ș i mi-a ascultat notele vocale foarte, foarte lungi. Eș ti cu adevă rat un ı̂nger ı̂ntrupat. Te prețuiesc mai mult decâ t ș tii. Lui Rowad Al Awad, care poate i un smol, dar este un lorge la su let. Te iubesc, cealaltă jumă tate a mea. Sprijinul tă u ș i ı̂ncrederea ta neı̂ncetată ı̂n mine sunt totul. Mi-e dor de zilele pe care le-am petrecut ı̂n camera ta doar vorbind ș i râ zâ nd. Era o viață mai simplă . Lui Rawan Shehadeh, a că rui inimă este mai moale decâ t bumbacul bomboane. Cel mai bun prieten. sora mea. Ș tiai că această carte va deveni ceva solid câ nd am crezut că va i ı̂ntotdeauna abstractă . Pentru Aya Adel, prietena mea. Modul ı̂n care tu ș i cu mine ı̂mpă rțim o celulă a creierului. Tră iesc pentru discuțiile noastre lungi, aventurile noastre ș i acele zile la apus de soare la plajă ı̂n care citim poezie ș i tră iam cu adevă rat acea viață estetică . Lui Judy Albarazi, care i-a iubit su icient de mult pe bebeluș ii mei de lă mâ ie ı̂ncâ t să -i deseneze. Eș ti cel mai ı̂nger ı̂ngerat vreodată . Lui Amoon, care este un prieten din copilă rie despre care scriitorii scriu ı̂n că rțile lor. Imi place cum nici mă car anii nu au putut rupe ș irul prieteniei dintre noi. Doamnei Josephine, profesoara mea preferată de engleză , care mi-a vă zut dragostea pentru că rți ș i mi-a ı̂ncurajat-o. Lui Tata Naima Hatti Dehbi, care a stâ rnit lacă ra că lă toriei mele de lectură . Tu eș ti efectul luture. Că tre BBH/The Lemon Squad: Alina, Aliyah, Miranda, Rhea. Voi, fetelor, sunteți mințile mele. Dicționarul englez nu poate descrie fericirea ș i apartenența pe care le simt cu tine. Ii mulțumesc lui Dumnezeu ı̂n iecare zi pentru felul ı̂n care a apă rut micul nostru grup amuzant. Am fost sortiți să im prieteni. Nimeni nu o face ca noi. Literalmente. Vă ador pe toți. Ș i suntem atâ t de amuzanți? Cum ar i, wow, chiar le avem pe toate. Că tre FOG, Emily, Meryn, Page. Adică , ce este de spus? Suntem patru jumă tă ți ale aceleiaș i celule cerebrale, dansâ nd ı̂n jurul unui coș de gunoi ı̂n lă că ri ș i chicotind zgomotos. Suntem supe ș i peg ș i bb ș i pepene galben al lui Yoon-gi. Suntem ı̂nceputul ș i sfâ rș itul. Noi suntem vedetele. Noi suntem. Noi. Emily, cred că creierul nostru este fă cut din acelaș i praf de stele. Multumesc ca existi. Meryn, pozele tale ı̂nainte ș i după câ nd ai citit Lemon Trees sunt totul . Page, tu eș ti Dazai-ul meu Suoh Tamaki. Lui Kelly Andrew, pe care o iubesc mai mult decâ t pot cuvintele descrie. Sunt incredibil de norocos că autorul meu preferat este unul dintre cei mai apropiați prieteni ai mei. Tu, Meryn ș i cu mine suntem unt de arahide, jeleu ș i pâ ine premium. Haosul care se desfă ș oară ı̂n micul nostru grup aduce atâ t de serotonină ı̂ncâ t nu pot să cred că nu ne cunoaș tem de veș nicie. Pentru Brighton Rose, un tranda ir ı̂ntr-un câ mp de margarete. Mă completezi. Câ t de frumos este că personajele noastre sunt prieteni ı̂ntr-un univers alternativ pe care l-am evocat? Mințile noastre! Puterea

noastră ! Ș i citatele incorecte fă ră sfâ rș it pe care le-am ı̂ngrijit pentru ei. Pentru Kalie Holford, sunt onorat să iu prietenul tă u ș i să te cunosc ı̂nainte de a cuceri lumea. Su letul tă u este stră lucitor ca soarele. Lui Allison Saft, care a citit Lemon Trees ı̂ntr-o singură zi (cum ar i? Ce?!). Te iubesc ș i ı̂ți voi i mereu recunoscător pentru că te-ai introdus ı̂n DMurile tale. Vreau să iu stilul tă u de scris câ nd voi i mare. Lui Chloe Gong, o regină cu cea mai bună ș i mai blâ ndă inimă pe care sunt incredibil de norocos să o cunosc. Meriți lumea, iubito. Lui Rameela, o stea care stră luceș te pe cerul nopții. Salama, Layla ș i Kenan te adoră . La fel ș i eu. Pentru Molly X. Chang, este o mă rturie despre cine suntem că Kim Tae-hyung a fost cea care ne-a adus ı̂mpreună . Ce bază minunată pentru o prietenie minunată . Lui Braden Goyette, ale că rui poveș ti vor schimba peisajul literaturii. Mulțumesc că m-ai lă sat să fac parte din că lă torie! Pentru Jen Elrod, copilul meu, te iubesc pe tine ș i notele noastre vocale ș i discuțiile noastre ș i tot ceea ce facem. Jur, rareori ı̂ntâ lnesc pe cineva care doar mă ~prinde~. Pentru Mallory Jones, o icoană Yoon-gi ar i mâ ndru să o cunoască . Te pretuiesc. Pentru LBYR-H :P Maeeda Khan ș i Ream Shukairy. Maeeda, tu eș ti soarele. O ı̂ntreagă galaxie. Un univers. Ream, prietene, prietene. te violet. Dă râ mă m uș i, iubito :”) Pentru Janina ș i Rae ș i pentru sesiunile noastre de scris ı̂ncâ ntă toare ı̂n care am râ s mai mult decâ t am scris. Lui Sabrina, care mi-a primit bun venit, un nou bebeluș , ı̂n NaNoWriMo ș i m-a fă cut să mă simt mai puțin singură . Lui Sebastian, care a citit cele 130.000 de cuvinte de durere pură ș i scris ră u, dar totuș i le-a iubit. Pentru Emma Patricia, Janice Davis, Jenna Miller ș i Melody Robinette, voi, oameni frumoș i, sunteți atâ t de frumoș i. Lui Elizabeth Unseth, Jess Q. Sutanto, Kate Dylan, Marion Gabillard, Monica Arnaldo, Sarah Mughal, Shana Targosz, SJ Whitby, Sophie Bianca, Yasmine Jibril, care sunt apă ră torii Lemon Trees . Am meritat toate țipetele pe care le-am primit. Lui Naz Kutub, care a salvat literalmente Lemon Trees . Chiar ai fă cut asta. Fă ră tine, această că lă torie ar i fost foarte diferită . Mulțumesc special lui Hannah Bahn, care a suportat cu atâ ta ră bdare ı̂ntrebă rile mele. Mulțumesc mult, iubire. Mențiune de onoare ı̂i revine Ayesha Basu. Mintea ta este la fel de diabolică ca a mea. Ne place să -l vedem. Câ nd o voi face mare, poate ı̂i voi transmite lui Ji-min informațiile tale de contact. Lui Meredith Tate, care a fost acolo de la ı̂nceputul acestei că lă torii. Un prieten de care mi-e dor ı̂n iecare zi ı̂n Starbucks-ul pe care l-am fă cut al nostru. Elveția este mai singură fă ră tine. Lui SK Ali pentru tot ceea ce faci pentru noi. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc pentru Zayneb ș i Adam. Vă mulțumim pentru toate mesajele voastre amabile despre Lemon Trees . Ei ı̂nseamnă lumea! Lui Huda Fahmy, care este unul dintre cei mai susțină tori oameni pe care i-am ı̂ntâ lnit vreodată . Iți mulțumesc că eș ti tu ș i pentru benzile

tale. Nu m-am simțit mai vă zut ı̂n viața mea. Inima mea este atâ t de moale. Laurei Taylor Namey pentru că a citit Lemon Trees ı̂n timp record! Doamne, am fost atâ t de zguduit! Mulțumesc pentru cuvintele tale frumoase. Lui Sabaa Tahir, a că rui existență face lumea un loc mai bun. Suntem cu toții atâ t de binecuvâ ntați să vă putem citi poveș tile. Iți mulțumesc că iai ı̂ntins o mâ nă de ajutor unui bè bè ca mine. Lui Hafsah Faizal, care m-a primit ı̂n DM-urile ei, ră spunzâ nd la ı̂ntrebare după ı̂ntrebare. Vă mulțumesc pentru ră bdare - pentru tot ceea ce faceți. Lui Zeyn Joukhadar, primul autor pe care l-am lovit ı̂n DM-urile sale. Inima mea era pe cale să -mi luture din piept de mâ ndrie câ nd vă d un autor sirian scriind despre Siria. Iți mulțumesc că mi-ai dat puterea de a pune Lemon Trees acolo. Lui Suzanne Collins pentru proiectul care este Katniss Everdeen ș i Peeta Mellark. Fă ră Everlark, nu ar exista Lemonblossom. Lui David Curtis pentru că mi-a oferit coperta viselor mele. De ambele ori! Există o ı̂ntreagă poveste doar ı̂n acele coperți ș i vă mulțumesc pentru că ați ilustrat atât de frumos su letul lui Lemon Trees . Cele mai sincere ș i speciale mulțumiri Maiei (twitter: @maiahee_) ș i Julianei (twitter/instagram: @joleanart) pentru că mi-au adus personajele la viață ı̂n arta lor. Nu vă pot spune câ t de emoționant mă face să le vă d. Mulțumesc foarte mult. Mulțumesc, Taylor Swift, pentru că ai scris „marjorie”. A fost nevoie să -l aud de trei ori pentru a-mi da seama de ce mi s-a pă rut atâ t de familiar. In acele versuri, i-am gă sit pe Salama ș i Layla. Lacrimile mele nu ı̂ncetează să cadă de iecare dată câ nd le aud. Ș i, de asemenea, pentru „epifanie”, care m-a rupt. Adică ... practic este Salama *plâ nge*. La „Alargă pentru viața ta” a lui Fray. Acest câ ntec a apă rut ı̂n 2012 ș i zece ani mai tâ rziu este publicată o carte ı̂n care versurile le amintesc cititorilor de prietenia a două fete care au tră it, au iubit ș i au pierdut ı̂mpreună . Un mare mulțumire lui Dyathon, care ı̂mpleteș te coloane sonore realizate din magie. Toate scenele lui Salama ș i Kenan au fost scrise pentru „Wander”. Este câ ntecul lui Lemonblossom. Lui Hans Zimmer, care are puterea de a transforma melancolia, fericirea, tristețea, singură tatea, dragostea, doliu ș i apartenența ı̂n muzică . Pentru Marika Takeuchi ș i melodia ta sfâ ș ietoare „Orizont”. Dacă Lemon Trees ar i o coloană sonoră , ar i „Horizons”. Sunt sigur că sunt responsabil pentru mai mult de jumă tate dintre aceste luxuri Spotify ș i YouTube. Că tre HDSunDI, un canal YouTube superb care trezeș te ı̂n mine tot felul de emoții care mă ajută să scriu scene care mă fac pe mine ș i pe cititori să plâ ng. Pentru BigRicePiano ș i melodiile tale dulci care m-au ı̂nsoțit multe după -amiezi ploioase ı̂n timp ce am redactat ș i editat. Lui

Hiroyuki Sawano pentru coloanele sonore Attack on Titan . Multe dintre scenele emoționante ale lui Lemon Trees au fost rezultatul faptului că am ascultat coloanele sonore din nou ș i din nou. Lui Olafur Arnalds ș i frumusețea melancolică a câ ntecelor tale poetice. Lui Ezgi Kalay ș i Ioanna Kastanioti ș i prieteniei de solidaritate pe care am format-o ı̂n timpul acestei pandemii ca studenți. Pentru multe zile ı̂n care ne plimbă m prin Zü rich, ne ı̂ndeplinim visele ș i doar dă m cu piciorul. Studio Ghibli, care a primit o fetiță de nouă ani cu ochii mari ı̂n casa lor, a umplut-o cu insule care zboară , bă ieți care se transformă ı̂n dragoni ș i fete curajoase care le salvează . Mulțumesc pentru viața mea. Poveș tile tale m-au fă cut cine sunt. Lui Kim Nam-joon, Kim Seok-jin, Min Yoon-gi, Jung Ho-seok, Park Jimin, Kim Tae-hyung ș i Jeon Jung-kook. S-ar putea să nu citeș ti această carte, dar voi continua să sper că o vei face. Nam-joon, va i ı̂n două limbi pe care le vorbeș ti, aș a că norocul meu a crescut cu câ teva niveluri. Dar dacă această carte cade ı̂n una dintre mâ inile tale, permiteți-mi să vă mulțumesc. Iți mulțumim că eș ti balena noastră violetă . Cuvintele ș i câ ntecele tale m-au mâ ngâ iat câ nd ı̂ncercam să mă adun ı̂n momentele libere dintre editarea acestei că rți. Este una grea ș i mi-ai amintit că nu merg niciodată singur. M-ai inspirat, m-ai ținut de mâ nă peste continente ș i mi-ai ș ters lacrimile. Vă mulțumesc că nu renunțați. Vă mulțumesc că sunteți oamenii din Seul care mă ı̂nțeleg. Suntem antiglonț . ș i