Culegere de teste-grila. Drept penal [2 ed.] 9786063910555

Citation preview

Conf. univ. dr. Ionut Andrei BARBU Conf. univ. dr. Alexandru Florin MĂGUREANU

CULEGERE DE TESTE-GRILĂ DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ• PARTEA SPECIALĂ

Ediţia a li-a, revăzută şi adăugită

Legislaţia din prezenta lucrare a fost actualizată la data de 2 mai 2022.

Conf. univ. dr. Ionut Andrei BARBU Conf. univ. dr. Alexandru Florin MĂGUREANU

CULEGERE DE TESTE-GRILĂ DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ• PARTEA SPECIALĂ Ediţia a li-a, revăzută şi adăugită

Universul Juridic Bucureşti -2022-

Editat de Universul Juridic SRL, editură cu prestigiu recunoscut. Editura Universul Juridic este acreditată CNATDCU (lista A2). Copyright© 2017, 2022, Editura Universul Juridic. Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii Universul Juridic. Nicio parte (fragment sau componentă grafică) din această lucrare nu poate fi reprodusă f'ară acordul sens al Editurii Universul Juridic.

1

Respect pentru autorii noştri, respect pentru profesia aleasă! Prezenta lucrare, în tot sau în parte, este purtătoare de drepturi de autor, aflate sub protecţia Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Întrucât, în contemporaneitate, aceste drepturi sunt ignorate şi încălcate într-o măsură alarmantă, în pofida sistemului valorilor şi convenţiilor sociale nescrise, a devenit necesară apărarea lor prin forţa şi sub sancţiunea legii. UNIVERSUL JURIDIC SRL, titular al dreptului de autor asupra prezentei lucrări, precizează pentru cititorii săi:

/� conform art. 196 din Legea nr. 8/1996, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă reproducerea, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de lege, a operelor purtătoare de drepturi de autor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe; /� conform art. 14 din Legea nr. 8/1996, prin reproducere se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice. Editura îşi rezervă dreptul de a acţiona, prin mijloace legale şi prin implicarea autorităţilor competente, în vederea protejării drepturilor patrimoniale de autor al căror , ______________________ deţinător este în baza contractelor de editare.______________________ �,

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BARBU, IONUŢ ANDREI Culegere de teste-grilă : drept penal/ conf. univ. dr. Ionuţ Andrei Barbu, conf. univ. dr. Alexandru Măgureanu: partea generală, partea specială. - Ed. a 2-a, rev. şi adăug .. - Bucureşti: Universul Juridic, 2022 Conţine bibliografie ISBN 978-606-39-1055-5 I. Măgureanu, Alexandru Florin 34

Redacţie:

li Universul Juridic!!!

tel.: 0732.320.666 e-mail: [email protected]

-niliil"ni:iur,_

Distribuţie:

Portal:

tel.: 021.314.93.15 fax: 021.314.93.16 e-mail: [email protected]

tel.: 0725.683.560 e-mail: portal@ universuljuridic.ro

Librăria UJmag:

editurauniversuljuridic.ro

universuljuridic.ro

tel.: 0733.673.555; 021.312.22.21 e-mail: [email protected]

� Editura Universul Juridic

� Universul Juridic

ujmag.ro

@ editura.universul.juridic

�Pro lege

Legislaţie şi jurisprudenţă

�Ujmag.ro

Cuprins I. PARTEA GENERALĂ .................................................................................................... ? 1. Aplicarea legii penale ......................................................................................................7 2. Infracţiunea ....................................................................................................................23 3. Formele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare ........................................35 4. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni .............................................................................44 5. Cauzele justificative ...................................................................................................... 60 6. Cauze de neimputabilitate .............................................................................................68 7. Pluralitatea de infractori ................................................................................................74 8. Răspunderea penală ....................................................................................................... 92 9. Pedepsele .....................................................................................................................101 1O. Minoritatea.................................................................................................................115 11. Răspunderea penală a persoanei juridice ...................................................................123 12. Măsurile de siguranţă.................................................................................................130 13. Individualizarea pedepselor ....................................................................................... 138 14. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei şi cauzele care înlătură consecinţele condamnării ........................................................... 157 II. PARTEA SPECIALĂ ................................................................................................. 164 1. Infracţiuni contra persoanei ......................................................................................... 164 2. Infracţiuni contra patrimoniului ...................................................................................187 3. Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat ........................................................200 4. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei ...........................................................................205 5. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu ...........................................................................218 6. Infracţiuni de fals .........................................................................................................226 7. Infracţiuni contra siguranţei publice ............................................................................ 231 8. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială ......................241 9. Infracţiuni electorale ....................................................................................................245 10. Infracţiuni contra securităţii naţionale .......................................................................248 RĂSPUNSURI ................................................................................................................252 I. Partea generală .............................................................................................................252 II. Partea specială.............................................................................................................263 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .......................................................................................269

I. PARTEA GENERALĂ 1. APLICAREA LEGII PENALE 1. Principiul activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen. statuează că: a. legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare; b. legea penală se poate aplica faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare, dacă faptele respective sunt deosebit de grave pentru societate; c. acţiunea legii penale poate fi extinsă şi asupra unor fapte săvârşite ulterior, după ieşirea ei din vigoare, în cazul infracţiunilor contra vieţii. 2. Aplicarea legii penale în temeiul principiului activităţii presupune: a. aplicarea legii penale care este în vigoare la momentul producerii rezultatului mai grav, în cazul infracţiunilor progresive; b. stabilirea datei săvârşirii infracţiunii, precum şi a legii în vigoare la această dată; c. stabilirea datei la care au fost executate acte de instigare sau complicitate. 3. a. b. c.

Legea penală intră în vigoare: la data publicării în Monitorul Oficial; la data prevăzută în textul ei; la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

4. În situaţia în care o lege penală este publicată în Monitorul Oficial în ziua de 10 iunie, ora 12,00, acesta va intra în vigoare: a. pe data de 1 3 iunie, ora 12,00; b. pe data de 1 4 iunie; c. pe data de 1 3 iunie. 5. a. b. c.

Procedeele prin care se realizează ieşirea din vigoare a legii penale sunt reprezentate şi de: abrogare, dezincriminare, modificare şi ajungere la termen; declararea neconstituţionalităţii, ajungere la termen şi dezincriminare; abrogare, ajungere la termen şi declararea neconstituţionalităţii.

6. a. b. c.

Legile excepţionale ies din vigoare prin: abrogare inclusiv tacită, înainte de ajungerea la termen; încetarea condiţiilor excepţionale care au condus la adoptarea lor; căderea în desuetudine.

7. Abrogarea parţială a unor dispoziţii dintr-o lege penală: a. are caracter definitiv; b. determină ieşirea din vigoare a întregului act normativ, chiar dacă în conţinutul acestuia mai sunt prevăzute şi alte dispoziţii neabrogate; c. poate fi revocată prin repunerea în vigoare a respectivelor dispoziţii abrogate.

8

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

8. Între data publicării legii de abrogare în Monitorul Oficial şi data intrării în vigoare, dispoziţiile legii vechi: a. sunt încă în vigoare; b. sunt suspendate de drept; c. se vor aplica doar dacă legea de abrogare prevede expres. 9. Existenţa concursului de legi penale cu privire la aceeaşi faptă care este incriminată şi într-o lege cu caracter general, dar şi în alta ce are caracter special: a. echivalează cu dezincriminarea faptei prevăzute de legea generală întrucât este prevăzută într-o lege cu caracter special; b. nu conduce la dezincriminarea faptei, aceasta rămânând incriminată în legea generală în cazul în care intervine abrogarea legii speciale; c. determină aplicarea dispoziţiilor legii penale mai favorabile. 10. Decizia Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţionalităţii unor dis­ poziţii penale: a. produce efecte dacă este publicată în Monitorul Oficial; b. are ca efect suspendarea de drept a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale, pe durata termenului de 45 de zile; c. are ca efect abrogarea normei după 45 de zile, chiar dacă în acest interval de timp Parla­ mentul sau, după caz, Guvernul pun de acord norma declarată neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei. 11. Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente: a. modificarea normei completatoare nu atrage şi modificarea normei incomplete; b. norma incompletă va păstra elementele preluate de la norma completatoare în cazul abrogării acesteia, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel; c. în situaţia abrogării normei completatoare este prevăzută dependenţa normei incomplete, aceasta din urmă nemaifiind în vigoare. 12. În cazul în care o dispoziţie penală este declarată neconstituţională printr-o Decizie a Curţii Constituţionale: a. va fi abrogată după 45 de zile, chiar dacă în acest interval de timp Parlamentul, sau după caz, Guvernul pun de acord norma declarată neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei; b. va fi suspendată de drept pe durata unui termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei în Monitorul Oficial; c. va fi abrogată la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei respective. 13. În cazul normelor penale în alb sau a normelor-cadru: a. încetarea temporară a activităţii lor poate apărea atunci când norma completatoare lipseşte; b. abrogarea normei completatoare echivalează cu abrogarea normei penale în alb;

Aplicarea legii penale

9

c. abrogarea normei completatoare echivalează cu dezincriminarea faptei până la data intrării în vigoare a unei noi norme completatoare. 14. Prevederile art. 2 alin. (2) C. pen. potrivit cărora nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită consacră: principiul neretroactivităţii legii penale; a. b. principiul activităţii legii penale; c. principiul ultraactivităţii legi penale. 15. Extraactivitatea legii penale este acea situaţie în care legea penală poate fi aplicată: a. unor fapte care au fost săvârşite înainte de intrarea sa în vigoare; b. unor fapte ce sunt urmărite sau judecate după ieşirea sa din vigoare; c. infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. 16. Legea de dezincriminare intervine atunci când: a. fapta este incriminată de o altă lege în vigoare, sub o altă denumire; b. legea nouă nu mai incriminează, sub nicio formă, o anumită faptă prevăzută ca infrac­ ţiune de legea veche; c. fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune ca urmare a modifi­ cării formei de vinovăţie cerute de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. 17. În cazul în care legea de dezincriminare a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti: a. condamnarea veche nu va mai constitui prim termen al recidivei, în situaţia în care pe­ deapsa aplicată în temeiul legii vechi a fost deja executată la data intrării în vigoare a legii de dezincriminare; b. executarea măsurilor de siguranţă pronunţate în baza legii vechi nu încetează prin intrarea în vigoare a legii de dezincriminare; c. nu se va mai trece la executarea pedepsei principale în ipoteza în care aceasta nu a fost încă pusă în executare. 18. Ultraactivitatea legii penale temporare intervine atunci când: a. infracţiunea a fost săvârşită în timpul când era în vigoare, numai dacă fapta a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp; b. infracţiunea a fost săvârşită în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp; c. este mai favorabilă decât legea veche sub imperiul căreia a fost săvârşită infracţiunea. 19. Legea temporară improprie reprezintă: a. legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare; b. legea penală care a fost în vigoare pentru o scurtă perioadă de timp, fiind ulterior înlocuită de o altă lege; c. legea penală a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă 20. Mitior /ex se referă la: a. legea ce cuprinde dispoziţii mai favorabile infractorului, în cazul succesiunii legilor penale în timp; b. legea penală a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa; c. legea aplicabilă infracţiunilor săvârşite anterior intrării sale în vigoare. 21. În cazul în care o dispoziţie penală este declarată neconstituţională printr-o Decizie a Curţii Constituţionale: a. va fi suspendată de drept pe durata unui termen de maxim 40 de zile de la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial; b. va fi abrogată de drept la 3 zile de la publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial; c. nu va fi abrogată după 45 de zile, dacă în acest interval de timp Parlamentul, sau după caz, Guvernul pun de acord norma declarată neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei. 22. În cazul extrădării, statul solicitant poate fi: a. statul pe teritoriul căruia s-a săvârşit infracţiunea; b. statul împotriva intereselor căruia s-a săvârşit infracţiunea; c. statul al cărui cetăţean este infractorul. 23. H.I., cetăţean francez, aflat în vacanţă în Singapore, a întreţinut relaţii sexuale cu două minore de 12, respectiv 13 ani, faptă neincriminată de legislaţia penală malaieziană. H.I. soseşte într-o vizită de afaceri în România, ocazie cu care este des­ coperită fapta săvârşită de acesta în Singapore. Se poate aplica legea penală română şi pe ce temei legal? a. legea română se poate aplica conform principiului universalităţii, chiar dacă făptuitorul nu ar fi în ţară; b. legea română se poate aplica, conform principiului universalităţii, făptuitorul aflându-se de bunăvoie în România; c. legea română nu se poate aplica. 24. A.I., cetăţean german, cu domiciliul în Franţa, pasager al cursei TAROM cu desti­ naţia Barcelona, după aterizarea la destinaţie, în incinta aeroportului, săvârşeşte o infractiune prin care vatămă grav integritatea corporală a lui M.N., cetătean român, însoţitor de bord în avionul cu care călătorise şi A.I. În speţă: a. se poate aplica legea penală română conform principiului teritorialităţii; b. se poate aplica legea penală română conform principului realităţii; c. se poate aplica legea penală română, potrivit principiului personalităţii. 25. A.J., apatrid cu domiciliul în România, obţinând o bursă de studii în Olanda, a deţinut şi consumat canabis într-un coffeeshop, faptă care nu cade sub incidenţa legii penale olandeze. La revenirea în ţară, faptele sale fiind cunoscute de către autorităţile române, poate fi tras la răspundere potrivit legii penale române pen­ tru deţinere de droguri? a. da, potrivit principiului personalităţii;

Aplicarea legii penale

11

b. nu se poate aplica legea penală română; c. da, potrivit principiului realităţii. 26. Conform teoriei ubicuităţii, legea penală română se aplică: a. infracţiunilor săvârşite integral în afara teritoriului României de către cetăţeni români; b. infracţiunilor săvârşite în străinătate, dacă rezultatul acestora s-a produs pe teritoriul României; c. infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului României, dacă au fost săvârşite de apatrizi cu domiciliul în România. 27. Dacă un act de executare are loc în străinătate, dar rezultatul se produce pe teritoriul României: a. se poate aplica legea penală română conform principiului personalităţii, dacă făptuitorul este cetăţean străin; b. se poate aplica legea penală română conform principiului realităţii, dacă făptuitorul este cetăţean român; c. se poate aplica legea penală română conform principiului teritorialităţii, indiferent de cetăţenia celui care a săvârşit fapta. 28. Fapta cetăţeanului român, M.G., aflat la bordul unei nave comerciale spaniole, în trecere prin marea noastră teritorială, de a ucide un membru al echipajului, de cetă­ ţenie germană: a. poate cădea sub incidenţa legii penale române, conform principiului teritorialităţii; b. nu poate cădea sub nicio formă sub incidenţa legii penale spaniole; c. se constituie într-o excepţie de la aplicarea legii penale române conform principiului teritorialităţii. 29. S-a reţinut că M.N., cetăţean român cu domiciliul în România, a săvârşit o infrac­ ţiune pe teritoriul Rusiei, după care a reuşit să revină în România. Statul rus a transmis României o cerere de extrădare. În această situaţie instanţa română: a. va aproba cererea de extrădare; b. va respinge cererea de extrădare în orice condiţii; c. va respinge cererea de extrădare, dacă nu există tratat bilateral ori reciprocitate în relaţia cu Rusia în acest sens. 30. Instanţa română a citat din Franţa pe N.G., cetăţean francez, în vederea audierii sale în calitate de martor într-un proces penal. Până la sosirea în România a cetăţeanului francez, autorităţile române au fost învestite cu judecarea unei cereri de extrădare a acestuia. În cauză: a. se poate dispune extrădarea cetăţeanului francez; b. nu se poate dispune extrădarea cetăţeanului francez; c. se poate dispune doar extrădarea voluntară a cetăţeanului francez.

12

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

31. Într-un caz, instanţa română a judecat şi condamnat un cetăţean străin şi pentru o infracţiune care nu a făcut obiectul cererii de extrădare a acestuia, deşi această infracţiune a fost cunoscută de instanţă la data formulării cererii de extrădare. În cauză: a. instanţa a procedat ilegal, întrucât nu a informat autorităţile statului respectiv la finalizarea procesului despre această soluţie; b. instanţa a procedat legal; c. s-a încălcat regula specialităţii. 32. În situaţia în care, în caz de succesiune a legilor penale în timp, o faptă nu mai este incriminată de legea nouă: a. este vorba despre aplicarea legii penale de dezincriminare; b. nu se aplică legea nouă; c. se aplică legea veche, dacă este o infracţiune contra persoanei. 33. Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969: a. poate fi redusă în urma intrării în vigoare a noului cod, chiar dacă nu depăşeşte maximul special prevăzut de această din urmă lege; b. se poate reduce la maximul special prevăzut în legea nouă, dacă depăşeşte acest maxim; c. se va reduce la maximul special prevăzut în legea nouă, dacă depăşeşte acest maxim. 34. Legea penală temporară: a. este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare; b. este legea penală a cărei aplicare nu este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa; c. se aplică infracţiunii săvârşite şi în timpul când nu era în vigoare. 35. Activitatea legii penale presupune că: a. legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare; b. legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni; c. legea penală prevede măsurile de siguranţă care se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte nejustificate. 36. Aplicarea legii penale de dezincriminare presupune că legea penală: a. nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă mai sunt prevăzute de legea nouă; b. se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă; c. nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. 37. Prin „infracţiune săvârşită pe teritoriul României" se înţelege orice infracţiune comisă pe: a. întinderea de pământ cuprinsă între frontierele de stat; b. o navă sub pavilion românesc; c. o aeronavă înmatriculată în România.

Aplicarea legii penale

13

38. Condiţia dublei incriminări trebuie îndeplinită pentru aplicarea legii penale române conform principiului personalităţii: a. indiferent de cuantumul pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită; b. dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 1O ani; c. dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită este închi­ soarea de 1O ani sau mai mică sau amenda. 39. Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către o persoană juridică română: a. numai dacă a început executarea pe teritoriul României; b. doar dacă pedeapsa este închisoarea mai mare de 5 ani; c. dacă pentru infracţiunea săvârşită legea penală română prevede o pedeapsă de 5 ani, iar această faptă este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită. 40. Legea penală română se aplică în conformitate cu principiul realităţii dacă: a. s-a săvârşit o infracţiune în afara teritoriul ţării de către un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui cetăţean român ori a unei persoane juri­ dice române; b. există autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis; c. există autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis. 41. Este lege penală retroactivă: a. legea penală interpretativă; b. legea de amnistie; c. legea penală care prevede regimul de executare a pedepselor. 42. Constituie excepţii de la principiul teritorialităţii şi nu se va aplica legea penală română în cazul infracţiunilor săvârşite: a. pe teritoriul României de către un cetăţean străin; b. la bordul aeronavelor străine militare; c. în sediile misiunilor diplomatice străine aflate în ţara noastră de către membrii şi personalul acestora. 43. Ce efecte produce legea de dezincriminare dacă ea intervine în cursul urmăririi penale? a. nu produce niciun efect, deoarece ea se aplică numai faptelor săvârşite după momentul intrării ei în vigoare, conform principiului activităţii legii penale; b. se va dispune clasarea; c. se va dispune achitarea.

14

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

44. După poziţia pe care o are statul în realizarea extrădării, aceasta poate fi: a. extrădare temporară şi extrădare permanentă; b. extrădare activă şi extrădare pasivă; c. extrădare generală şi extrădare particulară. 45. Ce se înţelege prin zonă contiguă a României? a. spaţiul aerian sau coloana de aer de deasupra teritoriului României; b. fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde în largul mării până la distanţa de 24 mile marine, măsurată de la liniile de bază; c. fâşia de mare adiacentă ţărmului pe o lăţime de 12 mile marine măsurată de la liniile de bază. 46. Potrivit principiului teritorialităţii, o infracţiune este considerată a fi săvârşită pe teritoriul României şi, ca atare, este aplicată legea penală română, în urmă­ toarele situaţii: a. când o infracţiune este săvârşită în totalitate pe teritoriul ţării noastre; b. când o infracţiune este săvârşită în întregime pe o navă românească aflată în afara apelor maritime interioare şi a mării teritoriale ori pe o aeronavă românească aflată în afara spa­ ţiului aerian al României; c. când pe teritoriul României sau pe o navă sau aeronavă românească aflată în străinătate s-a efectuat numai un act de executare sau s-a produs rezultatul infracţiunii. 47. M.I., cetăţean austriac, este otrăvit de R.A., concubina sa, de aceeaşi cetăţenie, într-un restaurant din Bucureşti. M.I. se deplasează cu o cursă Aeroflot la Moscova, unde decedează după trei zile, din cauza otrăvirii. În cauză: a. se poate aplica legea penală română în baza principiului teritorialităţii; b. se poate aplica legea penală română în baza principiului universalităţii, făptuitorul aflându-se în ţară; c. nu se poate aplica legea penală română, neexistând interes şi nici relaţii sociale afectate în România. 48. Conform teoriei ubicuităţii, legea penală română se aplică: a. atunci când un act de executare s-a comis pe teritoriul României; b. atunci când un act de executare şi rezultatul s-au produs pe teritoriul altei ţări; c. atunci când, deşi fapta s-a săvârşit în străinătate, rezultatul s-a produs pe teritoriul României. 49. Nu pot fi extrădate din România următoarele categorii de persoane: a. cetăţenii români; b. persoanele care au obţinut drept de azil în România; c. persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale.

Aplicarea legii penale

15

50. În perioada ianuarie-aprilie 2014, inculpatul A.B., cunoscut în societate ca fiind extrem de violent, a hărţuit-o pe C.D., fosta sa soţie, prin aceea că în fiecare zi o apela telefonic, la interval de 3 ore, spunându-i de fiecare dată că vrea să o verifice dacă este acasă cu un alt bărbat, situaţie care i-a cauzat o stare de temere acesteia din urmă. Având în vedere faptul că la 1 februarie 2014 a intrat în vigoare un nou Cod penal, în care a fost incriminată hărţuirea, A.B.: va răspunde penal pentru întreaga activitate infracţională desfăşurată; a. b. va răspunde penal pentru activitatea infracţională desfăşurată după intrarea în vigoare a noului Cod penal; c. nu va răspunde penal, pentru că legea penală anterioară este mai favorabilă, fapta nefiind considerată infracţiune. 51. În situaţia în care, în caz de succesiune a legilor penale în timp, o faptă este incriminată de legea nouă, sub o altă denumire decât cea avută în legea veche: a. este vorba despre aplicarea legii penale de dezincriminare; b. se aplică legea nouă, dacă este mai favorabilă; c. se aplică legea veche, dacă este mai favorabilă. 52. Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969: a. nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a noului cod, dacă nu depăşeşte maximul special prevăzut de această din urmă lege; b. se poate reduce la maximul special prevăzut în legea nouă, dacă depăşeşte acest maxim; c. se va reduce la maximul special prevăzut în legea nouă, dacă depăşeşte acest maxim. 53. Legea penală intră în vigoare: a. la data adoptării; b. la data expres prevăzută în lege; c. la data publicării în Monitorul Oficial. 54. Concurs de legi penale în timp există: a. când două legi reglementează aceleaşi relaţii sociale, ambele fiind legi excepţionale; b. când două legi reglementează aceleaşi relaţii sociale, ambele fiind legi speciale; c. când două legi reglementează aceleaşi relaţii sociale, una fiind o lege penală generală, iar alta o lege penală specială. 55. În cazul infracţiunilor săvârşite la bordul aeronavelor comerciale străine aflate în limitele teritoriale româneşti, legea penală română: a. nu se aplică; b. se aplică infracţiunilor săvârşite de un cetăţean român; c. se aplică atunci când asistenţa autorităţilor române a fost cerută, în scris, de căpitanul nave1.

16

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

56. Ce condiţii se regăsesc la principiul personalităţii: a. fapta să fie săvârşită în întregime în afara teritoriului ţării noastre; b. infractorul să fie cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie; c. să existe dublă incriminare, indiferent de gravitatea infracţiunii comise. 57. Atunci când se săvârseste o infractiune de către un cetătean român în ' ' ' ' străinătate, condiţia dublei incriminări trebuie îndeplinită pentru aplicarea legii penale române conform principiului personalităţii: a. dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult I O ani; b. dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 1O ani; c. indiferent de cuantumul pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită. 58. Ce condiţii se regăsesc la principiul universalităţii: a. infracţiunea să fie săvârşită în întregime în străinătate; b. infractorul să se afle pe teritoriul statului solicitant; c. să existe dublă incriminare. 59. Ce condiţii se regăsesc la principiul realităţii: a. dublă incriminare; b. infracţiunea să fie comisă contra statului român sau a unui cetăţean străin care are reşedinţa în România ori a unei persoane juridice române; c. infracţiunea săvârşită să fie prevăzută de legea română, chiar dacă nu este prevăzută de legea statului în care a fost săvârşită. 60. Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român: a. numai dacă pedeapsa prevăzută de legea română este închisoarea mai mare de 1O ani; b. dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 1O ani; c. doar dacă fapta este prevăzută şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită. 61. În cazul principiului personalităţii legii penale: a. legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României de cetăţeni străini; b. legea penală română se aplică infracţiunilor de o anumită gravitate săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român; c. legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin împotriva unui cetăţean român. 62. În cazul principiului realităţii legii penale: a. legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin împotriva unui cetăţean român;

Aplicarea legii penale

17

b. legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României de către cetăţeni străini; c. legea penală română se aplică infracţiunilor în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român; 63. Pentru realizarea extrădării, trebuie îndeplinite următoarele condiţii referitoare la pedeapsă: a. potrivit legislaţiei statului român, infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie pedepsită cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani; b. potrivit legislaţiei ambelor state, infracţiunea pentru care se cere extrădarea să fie pedepsită cu o pedeapsă privativă de libertate mai mică de 2 ani; c. potrivit legislaţiei ambelor state, infracţiunea pentru care se cere extrădarea să fie pedepsită cu o pedeapsa privativă de libertate de cel puţin 1 an. 64. Pentru realizarea extrădării, trebuie îndeplinite următoarele condiţii referitoare la infractor: a. infractorul să se găsească pe teritoriul statului solicitant; b. persoana a cărei extrădare se cere să fie cetăţean străin; c. infractorul să se găsească pe teritoriul statului solicitat. 65. Instanta l-a condamnat pe inculpatul M.D. la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru o infrac�une pedepsită de legea penală cu închisoare de la 1 la 15 ani. În timpul executării pedepsei, a intervenit o �ouă lege care prevedea, pentru aceeaşi faptă, pedeapsa închisorii de la 1 la 10 ani. In această situaţie: a. instanţa va putea să reducă pedeapsa pronunţată cu până la 1 an; b. instanţa este obligată să aplice legea penală mai favorabilă întrucât maximul special al pedepsei prevăzut de legea nouă a fost redus; c. instanţa nu va putea aplica legea penală mai favorabilă deoarece pedeapsa aplicată conform legii vechi nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. 66. În dreptul penal român, ultraactivitatea semnifică: a. aplicarea legii penale după ieşirea sa din vigoare, pentru fapte săvârşite după acest moment; b. aplicarea legii penale după ieşirea sa din vigoare, pentru fapte săvârşite în timpul cât legea era în vigoare; c. aplicarea legii penale după ieşirea sa din vigoare, atât pentru fapte săvârşite după acest moment, cât şi pentru fapte săvârşite în timpul cât legea era în vigoare. 67. Legea penală română se poate aplica, conform principiului teritorialităţii: a. infracţiunilor săvârşite de cetăţeni străini în sediul misiunilor diplomatice străine din România; b. infracţiunilor săvârşite la bordul navelor sau aeronavelor române aflate în afara apelor teritoriale sau a spaţiului aerian al României; c. infracţiunilor săvârşite în străinătate de cetăţeni români sau apatrizi cu domiciliul în România.

18

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

68. Extrădarea nu se acordă: a. când persoana extrădabilă a fost judecată definitiv de autorităţile competente române pentru fapta sau faptele pentru care extrădarea este cerută, iar pedeapsa aplicată a fost executată în totalitatea ei; b. în cazul în care persoana extrădabilă se află şi sub urmărirea autorităţilor române pentru fapta sau faptele în legătură cu care se cere extrădarea sau pentru orice alte fapte; c. în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită la bordul unei nave străine aflate în trecere prin marea teritorială a României. 69. Legea penală mai favorabilă se aplică în mod obligatoriu: a. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, iar condamnatul a avut o conduită bună în timpul executării pedepsei; b. dacă legea nouă prevede, în locul pedepsei închisorii, pedeapsa alternativă a închisorii cu amenda; c. dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii. 70. G.H., cetăţean austriac, îl ucide pe E.I., apatrid cu domic�iul în România, într-o localitate din Spania, unde ambii se aflau în concediu. In ce condiţii se poate aplica legea penală română pentru fapta săvârşită de G.H.? a. nu se poate aplica legea penală română; b. în baza principiului realităţii, dacă există autorizarea procurorului general; c. în baza principiului personalităţii, nefiind nevoie de dubla incriminare. 71. Condiţia dublei incriminări este prevăzută în actuala reglementare de: a. principiul personalităţii, în situaţia în care legea penală română prevede pentru infracţiunea săvârşită în străinătate pedeapsa închisorii de I O ani sau mai mică; b. principiul realităţii; c. principiul universalităţii. 72. O persoană este condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani, limitele de pedeapsă din legea în vigoare la acea dată fiind între 3 şi 8 ani. Ulterior executării pedepsei, apare o lege nouă care prevede limite de pedeapsă cuprinse între 1 şi 4 ani pentru infracţiunea s�vârşită. Condamnatul cere reducerea pedepsei corespunzător preve­ derilor legale. 1n cauză: a. instanţa va respinge cererea, invocând autoritatea de lucru judecat; b. instanţa va admite cererea, reducând pedeapsa la 4 ani, pe baza dispoziţiilor art. 6 C. pen. privind aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive; c. instanţa va respinge cererea, invocând lipsa de interes, deoarece pedeapsa a fost deja exe­ cutată.

Aplicarea legii penale

19

73. Se poate reţine principiul activităţii legii penale în cazul: a. săvârşirii unei infracţiuni sub imperiul unei legi, astfel încât aceasta devine incidentă pentru judecarea faptei chiar şi după ieşirea ei din vigoare; b. judecării infracţiunii potrivit legii în vigoare la data judecării, indiferent de legea în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii; c. săvârşirii infracţiunii, judecării faptei şi executării pedepsei sub imperiul unei singure legi, între momentul intrării în vigoare şi momentul ieşirii din vigoare. 74. Legea penală mai favorabilă: a. se poate determina pe baza criteriului condiţiilor de incriminare; b. se poate determina numai pe baza criteriului condiţiilor de tragere la răspundere penală; c. se poate determina numai pe baza criteriului sancţiunii aplicabile. 75. Legea penală temporară: a. ultraactivează, aplicându-se infracţiunilor săvârşite în timpul cât era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp; b. se aplică şi faptelor săvârşite înainte de intrarea sa în vigoare, dacă sunt urmărite sau judecate după intrarea sa în vigoare; c. este guvernată de principiul activităţii, neputându-se aplica nici anterior intrării în vigoare, nici după ieşirea sa din vigoare. 76. Neretroactivitatea legii penale semnifică faptul că: a. legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea este în vigoare; b. legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de lege nouă; c. legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni. 77. Legea penală română se aplică, potrivit principiului personalităţii: a. infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dar numai dacă făptuitorul este un cetăţean român sau o persoană juridică română; b. infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavând nicio cetăţenie, are domiciliul în ţară; c. infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dar numai dacă victima este un cetăţean român. 78. I.C., M.A. şi M.I., marinari români pe un cargou sub pavilion rusesc ce transporta mărfuri din Indonezia, în timpul unei escale în portul Singapore, au sustras de la bordul navei un număr de 10 televizoare, pe care ulterior le-au vândut unor local­ nici. În speţă: a. se va aplica legea penală română conform principiului teritorialităţii; b. se va aplica legea penală română conform principiului personalităţii; c. se va aplica legea penală română conform principiului personalităţii, doar dacă infrac­ ţiunea este incriminată şi în Singapore.

20

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

79. Dacă un act de executare are loc pe teritoriul României, dar rezultatul se produce în străinătate: a. se poate aplica legea penală română conform principiului personalităţii, dacă făptuitorul este cetăţean străin; b. se poate aplica legea penală română conform principiului teritorialităţii, indiferent de cetăţenia celui care a săvârşit fapta; c. se poate aplica legea penală română conform principiului realităţii, dacă făptuitorul este cetăţean român. 80. Legea penală română nu se aplică: a. faptelor prevăzute de legea penală săvârşite pe teritoriul ţării de persoane care nu se bucură de imunitate de jurisdicţie penală; b. infracţiunilor săvârşite în sediile misiunilor diplomatice străine aflate în ţara noastră, de către membrii şi personalul acestora; c. infracţiunilor săvârşite de personalul armatelor străine în timpul trecerii pe teritoriul ţării noastre. 81. Principiile care guvernează aplicarea legii penale în timp sunt: a. retroactivitatea, personalitatea, neretroactivitatea, ultraactivitatea, activitatea; b. universalitatea, neretroactivitatea, ultraactivitatea, teritorialitatea; c. ultraactivitatea, activitatea, retroactivitatea, neretroactivitatea. 82. Extrădarea se poate acorda, ca excepţie: a. fără a se efectua examenul de regularitate; b. în cazul în care legea statului solicitant pedepseşte infracţiunea ce formează obiectul cererii de extrădare cu moartea; c. chiar dacă nu este îndeplinită cerinţa dublei incriminări, fapta nefiind prevăzută în legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerinţa dublei incriminări printr-o convenţie internaţională la care România este parte. 83. Extrădarea activă: a. desemnează situaţia în care România este stat solicitat; b. desemnează situaţia în care România este stat solicitant; c. are ca situaţie premisă faptul că persoana extrădabilă este cetăţean român, chiar dacă nu se află la momentul cererii de extrădare pe teritoriul României. 84. Extrădarea: a. are caracter exclusiv politic; b. este o formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală; c. se aplică în cazul săvârşirii unei infracţiuni militare care nu constituie infracţiune de drept comun.

Aplicarea legii penale

21

85. Frauda la extrădare: a. nu are o reglementare legală; b. desemnează situaţia în care persoana este predată prin expulzare, readmisie, reconducere la frontieră, sau altă măsură de acelaşi fel, atunci când acestea ascund voinţa de a se eluda regulile de extrădare; c. desemnează situaţia în care persoana extrădabilă se sustrage executării cererii de extrădare. 86. Potrivit definiţiei din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, termenul „extrădat" desemnează: a. persoana care formează obiectul unei proceduri de extrădare; b. persoana a cărei extrădare a fost aprobată; c. persoana care a fost predată statului solicitant, în baza unei cereri de extrădare. 87. Conform principiului personalităţii legii penale: a. este necesară dubla incriminare pentru incidenţa acestui principiu; b. se aplică legea română infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptui­ torul este cetăţean român sau o persoană juridică română; c. se aplică legea română infracţiunilor săvârşite pe teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român sau o persoană juridică română. 88. Poate fi lege cu caracter retroactiv: a. legea penală de dezincriminare în conţinutul căreia se prevede că o anumită faptă sau anumite fapte nu mai constituie infracţiuni; b. legea penală de dezincriminare în conţinutul căreia nu se prevede că o anumită faptă sau anumite fapte nu mai constituie infracţiuni; c. legea penală de incriminare în conţinutul căreia se prevede că o anumită faptă sau anumite fapte constituie infracţiuni. 89. Legea penală se aplică: a. infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care are domiciliul în ţară, dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită; b. infracţiunilor săvârşite în întregime în afara teritoriului ţării de un cetăţean român, dacă pedeapsa prevăzută de lege română pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 1O ani; c. infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de o persoană fără cetăţenie care are domiciliul în ţară, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită. 90. Prin retroactivitatea legii penale se înţelege: a. aplicarea prevederilor legale infracţiunilor săvârşite cât timp legea penală respectivă se află în vigoare; b. aplicarea prevederilor unei legi penale faptelor comise după ieşirea din vigoare a legii respective; c. aplicarea unei legi penale unor fapte comise înainte de intrarea în vigoare a legii respective.

22

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

91. Ultraactivează: a. legea penală de dezincriminare. b. legea penală excepţională. c. legea penală temporară. 92. Când pedeapsa amenzii pronunţate definitiv în temeiul legii vechi este mai mică decât maximul special al amenzii prevăzut în legea nouă: a. se aplică în mod obligatoriu legea penală mai favorabilă; b. se poate aplica în mod facultativ legea penală mai favorabilă; c. în această situaţie nu se aplică legea mai favorabilă. 93. Instanţa l-a condamnat pe inculpatul M.D. la pedeapsa închisoryi de 9 ani pentru o infracţiune pedepsită de legea penală cu închisoare de 1-15 ani. In timpul executării pedepsei, a intervenit o nouă lege care prevedea, pentru aceeasi faptă, pedeapsa închisorii de la 1-7 ani. În această situaţie instanţa va reduce pedeapsa pronunţată cu: a. 1 an; b. 2 ani; C. 4 ani. 94. Legea penală este lege temporară dacă: a. a fost în vigoare o scurtă perioadă de timp, fiind ulterior abrogată sau înlocuită de o altă lege; b. aplicarea ei este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa; c. limitarea ei în timp rezultă fără echivoc din însuşi textul ei, prevăzându-se data ieşirii din vigoare. 95. Atunci când se săvârşeşte o infracţiune de către un cetăţean român în străinătate, condiţia dublei incriminări nu trebuie îndeplinită pentru aplicarea legii penale române conform principiului personalităţii: a. dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită este amenda; b. dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 1 O ani; c. dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mică de 1 O ani.

2. INFRACTIUNEA 96. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt: a. prevederea faptei în legea penală; b. pericolul social; c. săvârşirea faptei cu intenţie. 97. Imputabilitatea este: a. o trăsătură a infracţiunii; b. o cauză de nepedepsire; c. o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei. 98. Elementele infracţiunii sunt: a. prevederea în legea penală, vinovăţia, caracterul nejustificat şi caracterul imputabil; b. vinovăţia, caracterul nejustificat şi imputabilitatea faptei; c. prevederea în legea penală, caracterul nejustificat, imputabilitatea. 99. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt: a. latura obiectivă şi latura subiectivă; b. tipicitatea, antijuridicitatea şi imputabilitatea; c. tipicitatea, vinovăţia şi imputabilitatea. 100. Antijuridicitatea, ca trăsătură esenţială a infracţiunii: a. nu trebuie reţinută dacă fapta este săvârşită sub imperiul unei constrângeri morale; b. are legătură cu caracterul nejustificat al faptei săvârşite; c. este compusă dintr-un ansamblu de elemente subiective şi produce efecte doar cu privire la persoana care a săvârşit fapta. 101. Referitor la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, se poate afirma că:

a. tipicitatea se referă la caracterul nejustificat regăsit în elementele definiţiei;

b. antijuridicitatea determină existenţa unor cauze de neimputabilitate;

c. antijuridicitatea se referă la caracterul nejustificat regăsit în elementele definiţiei.

102. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii: a. trebuie reţinute în mod cumulativ pentru ca o faptă săvârşită să poată fi reţinută ca infracţiune; b. nu trebuie reţinute în mod cumulativ pentru ca o faptă săvârşită să poată fi reţinută ca infracţiune; c. conţin întotdeauna pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă.

24

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

103. Nu constituie infracţiune: a. fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă interes public; b. fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate; c. fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative. 104. Referitor Ia trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, se poate afirma că: a. cerinţa tipicităţii este regăsită în primele două elemente ale definiţiei infracţiunii, respectiv prevederea faptei în legea penală şi vinovăţia; b. lipsa tipicităţii este determinată de existenţa unei cauze justificative; c. în unele situaţii nu trebuie reţinute în mod cumulativ. 105. Tipicitatea obiectivă: a. se referă la prevederea faptei în legea penală, ca element din cadrul definiţiei infracţiunii; b. nu poate exista la infracţiunile săvârşite din culpă; c. se referă la caracterul nejustificat al faptei săvârşite. 106. Conţinutul constitutiv al unei infracţiuni este dat de: a. totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la latura obiectivă şi latura subiectivă; b. totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la obiectul, subiectul şi latura obiectivă; c. totalitatea condiţiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie infracţiune. 107. Conţinutul juridic al unei infracţiuni este dat de: a. totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la latura obiectivă şi latura subiectivă; b. totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la obiectul, subiectul şi latura obiectivă; c. totalitatea condiţiilor preexistente şi conţinutul constitutiv. 108. Conţinuturile de infracţiune se clasifică, după criteriul variantelor de incriminare, în: a. conţinuturi de bază sau tipice şi conţinuturi calificate; b. conţinuturi atenuate şi conţinuturi agravate; c. conţinuturi juridice şi conţinuturi constitutive. 109. Obiectul unei infracţiuni îl constituie: a. bunul sustras sau distrus prin săvârşirea faptei; b. relaţiile sociale vătămate sau periclitate prin săvârşirea faptei; c. obiectivul urmărit de infractor prin săvârşirea faptei. 110. Obiectul juridic al infracţiunii: a. este generic şi special; b. este reprezentat de bunul, lucrul sau persoana periclitate prm săvârşirea faptei prevăzută de legea penală; c. nu se regăseşte în cadrul tuturor infracţiunilor.

Infracţiunea

25

111. Obiectul juridic al unei infracţiuni îl constituie: a. bunul sustras sau distrus prin săvârşirea faptei; b. relaţiile sociale vătămate sau periclitate prin săvârşirea faptei; c. obiectivul urmărit de infractor prin săvârşirea faptei. 112. Obiectul juridic al infracţiunii: a. nu se regăseşte la toate infracţiunile; b. este un bun mobil; c. este format din valori sociale apărate prin norme penale. 113. Obiectul material al infracţiunii este format din: a. mănunchiul de valori sociale de aceeaşi natură apărate prin normele penale; b. valoarea socială concretă căreia i se aduce atingere prin infracţiune; c. bunul, lucrul sau valoarea împotriva căreia se îndreaptă acţiunea-inacţiunea incrimi­ nată şi asupra căreia se răsfrâng urmările provocate. 114. În cazul infracţiunii de tâlhărie (furt săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări), obiectul material principal este reprezentat de: a. bunul luat fără drept din detenţia sau posesia victimei; b. corpul victimei asupra căruia au fost exercitate violenţele; c. instrumentele utilizate de subiectul activ al infracţiunii. 115. Obiectul material: a. există la toate infracţiunile; b. există la infracţiunile materiale; c. există la infracţiunile formale. 116. Subiectul activ calificat al unei infracţiuni: a. nu poate fi un minor cu vârsta de 14 ani; b. nu poate fi o femeie însărcinată; c. poate fi o femeie însărcinată. 117. Pentru a fi subiect activ al unei infracţiuni, o persoană fizică trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a. să aibă vârsta minimă cerută de lege şi să fie responsabilă din punct de vedere penal; b. să aibă libertate de voinţă şi acţiune şi să fie responsabilă din punct de vedere penal; c. să aibă vârsta minimă cerută de lege, să fie responsabilă şi să nu existe nicio altă cauză de neimputabilitate. 118. Poate fi subiect activ al unei infracţiuni: a. orice persoană juridică; b. statul şi orice persoana fizică; c. un minor de 15 ani.

26

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

119. Subiectul activ al unei infracţiuni: a. trebuie să fie întotdeauna calificat; b. poate fi un minor cu vârsta de 15 ani; c. nu poate fi o persoană juridică. 120. S-a reţinut într-o speţă că X, în vârstă de 14 ani şi 9 luni, a înjunghiat victima Y în abdomen, provocându-i moartea. Având în vedere vârsta făptuitorului: a. X nu poate fi tras la răspundere deoarece nu a împlinit vârsta de 16 ani; b. X poate fi tras la răspundere doar dacă se dovedeşte că a acţionat cu premeditare; c. X poate fi tras la răspundere doar dacă se dovedeşte că a avut discernământ la momentul comiterii faptei. 121. Poate fi subiect activ al unei infracţiuni: a. un minor în vârstă de 13 ani; b. o persoană juridică; c. doar o persoană cu vârsta peste 16 ani. 122. S-a reţinut într-o speţă că X, în vârstă de 16 ani şi 9 luni, a înjunghiat victima Y în abdomen, provocându-i moartea. Având în vedere vârsta făptuitorului: a. X nu poate fi tras la răspundere deoarece nu a împlinit vârsta de 18 ani; b. X poate fi tras la răspundere în orice condiţii; c. X poate fi tras la răspundere doar dacă se dovedeşte că a avut discernământ la momentul comiterii faptei. 123. Subiectul pasiv al unei infracţiuni: a. poate fi un iresponsabil; b. este numai persoana fizică care a suferit răul produs prin infracţiune; c. este numai persoana juridică care a suferit un rău produs de infracţiune. 124. Există prezumţie absolută: a. de neresponsabilitate penală în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani; b. de responsabilitate penală în cazul minorului care a împlinit vârsta de 16 ani; c. de neresponsabilitate penală în cazul minorului care are vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani. 125. Sunt condiţii generale cerute de lege unei persoane fizice pentru a putea fi subiect activ al unei infracţiuni: a. să aibă vârsta minimă cerută de lege; b. să fie responsabilă din punct de vedere penal; c. este facultativă posibilitatea de a decide liberă şi neconstrânsă asupra săvârşirii infrac­ ţiunii. 126. Conform dispoziţiilor Codului penal, răspunde penal: a. orice persoană juridică; b. o autoritate publică care desfăşoară exclusiv activităţi care fac obiectul domeniului public; c. o instituţie publică care desfăşoară activităţi care pot face obiectul domeniului privat.

Infracţiunea

27

127. Pentru a răspunde penal, persoana juridică trebuie să îndeplinească, printre altele, următoarele condiţii: să aibă personalitate juridică; a. b. să fie înmatriculată în Registrul Comerţului; c. persoana juridică să fi săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare. 128. Pot fi subiecţi activi, în calitate de persoană juridică: a. persoanele juridice aflate în procedură de lichidare; b. partidele politice; c. fundaţiile. 129. În cazul pierderii personalităţii juridice prin fuziune, răspunderea penală a persoanei juridice: a. va rămâne în sarcina persoanei juridice create prin fuziune; b. se va considera stinsă; c. va rămâne în sarcina administratorului şi factorilor de conducere. 130. Nu pot fi subiecţi activi ai unei infracţiuni: a. persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul presei; b. consiliile locale; c. primăriile şi primarul. 131. Persoana juridică va fi subiect activ al infracţiunii atunci când: a. infracţiunea a fost săvârşită în realizarea obiectului ei de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice şi cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală; b. infracţiunea are legătură cu atribuţiile de serviciu ale societăţii comerciale, autorităţii ori instituţiei respective; c. se dovedeşte că în sarcina conducerii unei instituţii ori societăţi a existat un interes pa­ trimonial. 132. Subiectul pasiv al unei infracţiuni: a. trebuie să aibă libertate de voinţă şi acţiune la momentul comiterii faptei, în sensul de a comite fapta cu voinţă liber determinată; b. nu trebuie să se afle într-o stare de intoxicaţie involuntară cu alcool sau alte substanţe psihoactive; c. poate fi un minor cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani, chiar dacă nu are discernământ. 133. Subiect pasiv al unei infracţiuni: a. poate fi un iresponsabil; b. este persoana fizică sau juridică care a suferit răul produs prin infracţiune; c. este numai persoana juridică care a suferit un rău produs prin infracţiune.

28

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

134. Subiectul pasiv al unei infracţiuni: a. este doar persoana fizică sau juridică care a suferit paguba produsă prin infracţiune; b. nu este întotdeauna identic cu persoana vătămată; c. este doar statul, ca reprezentant al societăţii. 135. Subiectul pasiv al unei infracţiuni: a. este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o infracţiune, sau participă în calitate de instigator sau complice la săvârşirea acesteia; b. poate fi calificat; c. trebuie să aibă discernământ în momentul săvârşirii faptei prevăzută de legea penală. 136. Care elemente se regăsesc în latura obiectivă: a. elementul material şi urmarea imediată; b. legătura de cauzalitate; c. mobilul şi scopul. 137. Latura obiectivă a unei infracţiuni cuprinde: a. elementul material, vinovăţia şi raportul de cauzalitate; b. elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate; c. acţiunea sau inacţiunea, urmarea imediată şi vinovăţia. 138. Fac parte din latura obiectivă a unei infracţiuni: a. elementul material, vinovăţia şi legătura de cauzalitate; b. urmarea imediată şi legătura de cauzalitate; c. mobilul, scopul şi vinovăţia. 139. Părţile componente ale laturii obiective a oricărei infracţiuni sunt: a. elementul material, urmarea periculoasă, condiţia de loc, timp şi împrejurare; b. elementul material, urmarea periculoasă, legătura de cauzalitate, condiţia de loc, timp şi mod; c. elementul material, urmarea periculoasă, legătura de cauzalitate, condiţiile de loc, timp, mod şi împrejurări. 140. Prin verbum regens se înţelege: a. mobilul infracţiunii; b. scopul infracţiunii; c. elementul material al laturii obiective a infracţiunii. 141. La infracţiunile omisive proprii elementul material poate fi: a. doar o inacţiune; b. o acţiune; c. atât o acţiune, cât şi o inacţiune.

J!!,fracţiunea

29

142. Fapta penală se poate manifesta: a. doar sub forma unei acţiuni; b. sub formă de acţiune sau inacţiune; c. sub forma unei inacţiuni, atunci când legiuitorul a prevăzut în mod expres. 143. Inacţiunea poate constitui element material al laturii obiective: a. în toate cazurile; b. când apreciază organele judiciare penale; c. numai în cazul în care există o obligaţie de a acţiona. 144. Fapta constând într-o inacţiune constituie infracţiune: a. doar atunci când se săvârşeşte cu intenţie; b. fie că este săvârşită cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul când legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie; c. doar atunci când se săvârşeşte din culpă. 1 45. Elementul material al unei infracţiuni: a. determină clasificarea infracţiunilor în infracţiuni de pericol şi infracţiuni de rezultat; b. poate să lipsească în cazul infracţiunilor comisive prin omisiune; c. se poate manifesta sub forma unei inacţiuni. 146. Elementul material al unei infracţiuni: a. trebuie să fie format din mai multe acţiuni alternative sau cumulative; b. se poate caracteriza prin existenţa unui singur act; c. nu poate fi niciodată condiţionat de existenţa unor cerinţe esenţiale. 147. Urmarea imediată ce se produce prin săvârşirea unei infracţiuni se materializează: a. fie într-un rezultat concret, fie într-o stare de pericol; b. numai într-un rezultat palpabil; c. în consecinţele subsecvente ale infracţiunii. 148. Urmarea imediată ce se produce prin săvârşirea unei infracţiuni poate consta: a. într-o stare de pericol; b. într-un rezultat concret; c. numai într-o stare de pericol. 149. Urmarea imediată din cadrul laturii obiective a infracţiunii: a. trebuie să constea întotdeauna într-un rezultat concret; b. trebuie să constea întotdeauna într-o stare de pericol; c. poate consta într-o stare de pericol. 150. Pentru a putea vorbi de răspunderea penală pentru comiterea unei fapte: a. legătura de cauzalitate trebuie să existe la orice tip de infracţiune; b. legătură de cauzalitate trebuie demonstrată la orice tip de infracţiune; c. legătura de cauzalitate trebuie să se prezinte ca o legătură de la efect la cauză.

30

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

151. În cazul infracţiunilor de pericol: a. legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată se dovedeşte fa­ cultativ de organele judiciare; b. legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată trebuie dovedită; c. legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, rezultând din însăşi săvârşirea faptei (ex re). 152. Problema dovedirii legăturii de cauzalitate în dreptul penal se pune în legătură cu: a. infracţiunile formale; b. infracţiunile formale şi de rezultat; c. infracţiunile de rezultat. 153. Infracţiunea de rezultat se consumă în momentul: a. în care inculpatul a efectuat activitatea infracţională în întregime; b. în care inculpatul a efectuat activitatea infracţională în întregime şi s-a produs rezultatul prevăzut în norma de incriminare; c. în care inculpatul a efectuat activitatea infracţională în întregime, existând pericolul ca rezultatul prevăzut în norma de incriminare să se producă. 154. S-a reţinut că inculpatul a aplicat victimei o puternică lovitură cu pumnul în faţă, astfel că aceasta a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt. După două zile de spitalizare, victima a fost externată, deoarece medicii au constatat că nu prezenta leziuni osoase; după alte două zile starea de sănătate s-a agravat, decedând la 8 zile de Ia agresiune. Astfel: a. există legătură de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi moartea victimei; b. nu există legătură de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi moartea victimei, deoarece medicii nu au stabilit un diagnostic corect; c. există legătură de cauzalitate numai între acţiunea inculpatului şi vătămarea integrităţii victimei. 155. Pentru a putea vorbi de răspunderea penală pentru comiterea unei fapte: a. în cazul infracţiunilor de pericol concret, legătura de cauzalitate nu trebuie dovedită; b. în cazul infracţiunilor de pericol abstract, legătura de cauzalitate trebuie dovedită; c. legătura de cauzalitate trebuie să existe la orice tip de infracţiune. 156. Latura subiectivă a infracţiunii reprezintă: a. atitudinea voinţei şi conştiinţei făptuitorului faţă de componentele laturii subiective; b. forma de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul; c. atitudinea voinţei şi conştiinţei făptuitorului faţă de componentele laturii obiective. 157. Care elemente se regăsesc în latura subiectivă a unei infracţiuni? a. vinovăţia ca trăsătură a infracţiunii; b. legătura de cauzalitate; c. mobilul.

Infracţiunea

31

158. Părţile componente ale laturii subiective a oricărei infraţţiuni sunt: a. vinovăţia, mobilul, scopul şi legătura de cauzalitate; b. scopul, mobilul şi vinovăţia; c. scopul, urmarea imediată şi vinovăţia. 159. Care elemente se regăsesc în latura subiectivă: a. ca element al tipicităţii subiective şi urmarea imediată; b. legătura de cauzalitate; c. mobilul. 160. Vinovăţia cuprinde: a. factorul volitiv; b. factorul intelectiv; c. trei factori, respectiv factorul volitiv, factorul intelectiv şi factorul sancţionator. 161. Vinovăţia cuprinde: a. numai factorul intelectiv sub forma prevederii sau a posibilităţii prevederii de către subiect a urmărilor socialmente periculoase; b. numai factorul volitiv care constă în voinţa subiectului de a săvârşi fapta şi dorinţa de a produce în realitate urmările socialmente periculoase; c. doi factori, unul intelectiv şi unul volitiv. 162. Vinovăţia există atunci: a. când acţiunea sau inacţiunea este săvârşită cu intenţie sau din culpă; b. când acţiunea sau inacţiunea este săvârşită numai cu intenţie; c. când acţiunea sau inacţiunea este săvârşită numai cu intenţie directă şi praeterintenţie. 163. Există intenţie directă ca formă a vinovăţiei atunci când: a. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l acceptă, socotind, fără temei, că el nu se va produce; b. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, doreşte şi urmăreşte producerea lui, prin săvâr­ şirea acelei fapte; c. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, doreşte, dar nu urmăreşte producerea lui, prin săvârşirea acelei fapte. 164. Instanţa a reţinut faptul că inculpatul R.T., pe fondul consumului voluntar de alcool, a provocat o ceartă cu victima M.N. În urma injuriilor adresate de către M.N. inculpatului R.T., acesta a luat o bâtă de lemn si a aplicat victimei o puternică lovitură în zona capului. În urma acestei lovituri victima M.N. a căzut în stare de inconştienţă, fiind transportată la spital unde a decedat după 5 zile. Având în vedere aceste aspecte, în speţă se va reţine că: a. inculpatul R.T. a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie intenţie depăşită; b. inculpatul R.T. a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie intenţie indirectă; c. inculpatul R.T. a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie intenţie directă.

32

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

165. Există intenţie indirectă ca formă a vinovăţiei atunci când: a. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l acceptă, socotind, fără temei, că el nu se va produce; b. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă producerea lui; c. nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă. 166. X, muncitor în construcţii, care lucra pe terasa unui bloc de pe o stradă intens circulată, aruncă la un moment dat o cărămidă peste balustradă, provocând decesul unei persoane care trecea întâmplător pe lângă acel bloc. În această situaţie: a. X se face vinovat de moartea victimei, forma de vinovăţie fiind intenţia indirectă; b. X se face vinovat de moartea victimei, forma de vinovăţie fiind culpa simplă; c. X nu se face vinovat de moartea victimei, deoarece nu avea cum să prevadă că aceasta trece în acel moment prin zonă. 167. Inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu un corp dur asupra capului, provocându-i leziuni majore, în urma cărora aceasta a decedat. Se va reţine: a. săvârşirea faptei cu intenţia de a ucide; b. săvârşirea faptei din culpă; c. săvârşirea faptei cu praeterintenţie. 168. Uşurinţa şi intenţia indirectă: a. sunt instituţii asemănătoare; b. se deosebesc de lipsa admiterii conştiente în cazul uşurinţei a survenirii urmărilor pericu­ loase prevăzute; c. sunt instituţii identice. 169. S-a reţinut într-o speţă că X, şofer de autobuz, a plecat din staţie cu uşile deschise, iar într-o curbă la stânga, Y, pasager în respectivul autobuz, deoarece nu se ţinea de bară, s-a dezechilibrat şi a căzut din autobuz pierzându-şi viaţa. Având în vedere aceste aspecte: a. X se face vinovat de moartea lui Y, forma de vinovăţie fiind intenţia indirectă; b. X se face vinovat de moartea lui Y, forma de vinovăţie fiind culpa simplă; c. X nu este vinovat de moartea lui Y, deoarece atitudinea neglijentă a acestuia din urmă este cea care a produs rezultatul. 170. În cadrul formelor de vinovăţie: a. uşurinţa constă în atitudinea făptuitorului care nu a prevăzut urmările periculoase ale faptei sale, deşi din toate împrejurările cauzei şi pe baza capacităţilor sale trebuia şi putea să le prevadă; b. neglijenţa constă în prevederea de către făptuitor a urmărilor periculoase ale acţiunii sau inacţiunii sale, pe care nu le acceptă, socotind fără temei că ele nu se vor produce; c. uşurinţa constă în prevederea de către făptuitor a urmărilor periculoase ale acţiunii sau inacţiunii sale, pe care nu le acceptă, socotind fără temei că ele nu se vor produce.

Infracţiunea

33

171. În cazul formelor vinovăţiei: a. intenţia directă există atunci când făptuitorul prevede, nu urmăreşte, dar acceptă posi­ bilitatea producerii rezultatului; b. uşurinţa există atunci când făptuitorul prevede rezultatul, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce; c. neglijenţa există atunci când făptuitorul prevede rezultatul, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce. 172. Există culpă cu prevedere ca formă a vinovăţiei atunci când: a. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă producerea lui; b. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă; c. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu urmăreşte producerea lui şi crede, fără temei, că acest rezultat nu se va produce. 173. În cazul formelor de vinovăţie: a. intenţia indirectă există atunci când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos, nu îl urmăreşte, dar acceptă posibilitatea producerii acestuia; b. intenţia depăşită există atunci când făptuitorul nu prevede rezultatul socialmente periculos, dar acceptă producerea lui; c. culpa simplă există atunci când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce. 174. În cazul în care X, şofer de autobuz, a plecat din staţie cu uşile autobuzului des­ chise, iar victima, Y, a călătorit în stare de ebrietate pe scara autobuzului, de unde a căzut pe asfalt, accidentându-se mortal: a. X nu se face vinovat de moartea lui Y, neexistând legătură de cauzalitate între activitatea şoferului de autobuz şi rezultatul produs; b. conduita culpabilă a lui Y înlătură răspunderea penală a şoferului de autobuz; c. X este vinovat de decesul lui Y, acţionând din culpă. 175. În cadrul formelor de vinovăţie: a. neglijenţa constă în atitudinea făptuitorului care a prevăzut urmările periculoase ale faptei sale, le-a acceptat, dar a socotit fără temei că acestea nu se vor produce; b. neglijenţa constă în atitudinea făptuitorului care nu a prevăzut urmările periculoase ale faptei sale, deşi din toate împrejurările cauzei şi pe baza capacităţilor sale trebuia şi putea să le prevadă; c. uşurinţa constă în atitudinea făptuitorului care nu a prevăzut urmările periculoase ale faptei sale, deşi din toate împrejurările cauzei şi pe baza capacităţilor sale trebuia şi putea să le prevadă. 176. Fapta omisivă comisă din culpă: a. nu poate fi sancţionată penal; b. presupune întotdeauna cerinţa ca făptuitorul să prevadă rezultatul, dar să socotească rară temei că acesta nu se va produce; c. constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.

34

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

177. Există culpă simplă sau greşeală ca formă a vinovăţiei atunci când: a. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă; b. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă producerea lui; c. făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale şi nici nu putea să-l prevadă. 178. În cazul formelor de vinovăţie: a. neglijenţa există atunci când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce; b. intenţia directă există atunci când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos, nu îl urmăreşte, dar acceptă posibilitatea producerii acestuia; c. uşurinţa există atunci când făptuitorul prevede rezultatul socialmente periculos, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce. 179. Praeterintenţia ca formă a vinovăţiei există în: a. situaţia în care făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă; b. situaţia în care făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă producerea lui; c. situaţia în care făptuitorul doreşte sau acceptă producerea unor urmări periculoase, însă cele produse în realitate sunt mai grave, iar acesta le-a prevăzut, dar a socotit fără temei că nu se vor produce, sau nu le-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să le prevadă. 180. S-a reţinut într-o speţă că numitul B.N., pe fondul unor stări conflictuale cu victima A.N., i-a aplicat acesteia o puternică lovitură în zona capului cu o dală de beton, fapt ce a determinat victimei o stare de inconştienţă, urmată, la 4 zile de la agresiune, de moartea acesteia. Având în vedere aceste aspecte, în speţă se va reţine: a. săvârşirea faptei cu forma de vinovăţie a intenţiei directe; b. săvârşirea faptei cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte: c. săvârşirea faptei cu forma de vinovăţie a intenţiei depăşite. 181. Mobilul unei infracţiuni: a. desemnează acel sentiment ( dorinţă, tendinţă, pasiune) care conduce la naşterea în mintea făptuitorului a ideii săvârşirii unei infracţiuni; b. desemnează finalitatea urmărită de făptuitor prin săvârşirea infracţiunii; c. desemnează atitudinea psihică a făptuitorului ce precede şi însoţeşte fapta infracţională şi urmările ei. 182. Scopul săvârşirii unei infracţiuni: a. desemnează acel sentiment (dorinţă, tendinţă, pasiune) ce conduce la naşterea în mintea făptuitorului a ideii săvârşirii unei anumite infracţiuni; b. desemnează finalitatea urmărită prin săvârşirea faptei; c. desemnează atitudinea psihică a făptuitorului ce precede şi însoţeşte fapta infracţională şi urmările ei.

3. FORMELE INFRACTIUNII INTENTIONATE DUPĂ FAZELE DE DESFĂŞURARE 183. Formele infracţiunii intenţionate sunt: a. fapta epuizată, tentativa şi fapta consumată; b. fapta consumată, actele pregătitoare, fapta epuizată şi tentativa; c. actele pregătitoare, tentativa şi fapta epuizată. 184. Constituie forme ale infracţiunii intenţionate: a. actele pregătitoare; b. tentativa; c. luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea. 185. Constituie forme ale infracţiunii intenţionate: a. fapta consumată; b. fapta epuizată; c. rezoluţia infracţională. 186. Potrivit legislaţiei penale naţionale: a. actele de pregătire sunt asimilate întotdeauna faptului consumat; b. actele de pregătire sunt asimilate întotdeauna tentativei; c. uneori actele de pregătire sunt asimilate tentativei. 187. Actele de pregătire: a. nu se sancţionează niciodată; b. se sancţionează atunci când constituie infracţiuni de sine stătătoare; c. nu pot fi efectuate de către aceeaşi persoană care săvârşeşte infracţiunea consumată în calitate de autor. 188. Actele de pregătire sunt incriminate şi se sancţionează: a. nelimitat, indiferent de forma pe care o îmbracă; b. limitat, fiind asimilate tentativei; c. limitat, ca infracţiuni de sine stătătoare. 189. Raportat la formele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare: a. actele de pregătire nu trebuie să fie desfăşurate cu intenţie în vederea săvârşirii unei infracţiuni; b. actele de pregătire pot face parte din sfera de cuprindere a elementului material al laturii obiective, doar dacă sunt săvârşite înainte de alte acte din cadrul aceluiaşi element material; c. din realizarea unui act de pregătire trebuie sa rezulte fără dubii că este efectuat pentru săvârşirea infracţiunii.

36

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

190. Actele de pregătire sunt incriminate: a. doar la infracţiunile contra siguranţei naţionale; b. la unele infracţiuni, potrivit legii; c. doar dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă. 191. Actele de pregătire săvârşite de o persoană, dacă i-au folosit unei alte persoane, autor al unei infracţiuni consumate sau rămase în forma tentativei pedepsibile: a. au caracter de acte pregătitoare; b. constituie acte de coautorat; c. constituie acte de complicitate anterioară. 192. Raportat la formele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare: a. actele de pregătire nu trebuie să facă parte din sfera de cuprindere a elementului material din cadrul laturii obiective a infracţiunii; b. actele de pregătire se sancţionează întotdeauna cu pedeapsa asimilată tentativei la infracţiunea pentru care au fost executate; c. actele de pregătire nu trebuie desfăşurate cu intenţie în vederea săvârşirii unei infracţiuni, putând fi luate în seama şi cele săvârşite din culpă cu prevedere. 193. Actele pregătitoare asimilate tentativei: a. se pot bucura de beneficiul desistării; b. se pot bucura de beneficiul împiedicării producerii rezultatului; c. nu beneficiază de desistare sau împiedicare a producerii rezultatului. 194. S-a reţinut într-o speţă că o persoană a achiziţionat o cantitate de otravă pe care a înmânat-o unei alte persoane, stiind că aceasta dorea să-si ucidă sotul. În ciuda administrării întregii cantităti de otravă, victima �u a decedat deoarece a reuşit să ajungă în timp util la spital. În această situaţie, fapta rămânând în stadiul tentativei: a. actele de pregătire desfăşurate de persoana care a achiziţionat şi înmânat otrava nu se pedepsesc; b. actele de pregătire desfăşurate de persoana care a achiziţionat şi înmânat otrava vor constitui acte de coautorat; c. actele de pregătire desfăşurate de persoana care a achiziţionat şi înmânat otrava vor constitui acte de complicitate. 195. Actele de pregătire săvârşite de către o altă persoană decât autorul unei infracţiuni consumate: a. nu au relevanţă penală, chiar dacă i-au folosit autorului; b. nu se sancţionează în nicio situaţie; c. constituie acte de complicitate, dacă i-au folosit autorului. 196. Tentativa este: a. acea formă a infracţiunii care constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care nu a fost întreruptă, însă nu şi-a produs efectul;

Form ele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare

37

b. acea formă a infracţiunii care constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă, producând un efect minim; c. acea formă a infracţiunii care constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. 197. În cazul tentativei idonee: a. consumarea nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite; b. consumarea nu a fost posibilă din cauza lipsei obiectului de la locul unde făptuitorul credea că se află; c. este necesar ca intenţia de a săvârşi infracţiunea să fi fost pusă în executare. 198. S-a reţinut în sarcina lui I.E. faptul că, în scopul însuşirii fără drept a roţii unui autovehicul, a montat un cric şi a ridicat maşina, fiind surprins în acest moment şi împiedicat să continue. Acţiunea inculpatului va fi considerată: a. acte de pregătire în vederea săvârşirii infracţiunii de furt; b. tentativă la infracţiunea de furt; c. nu are relevanţă penală. 199. Tentativa perfectă se caracterizează prin: a. gravitatea mai mare în comparaţie cu tentativa întreruptă; b. producerea rezultatului specificat în norma de incriminare; c. neproducerea rezultatului specificat în norma de incriminare. 200. Tentativa nu este posibilă: a. în cazul infracţiunilor de viol; b. în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie indirectă; c. în cazul infracţiunilor de obicei. 201. Fapta unei persoane de a trage cu arma în direcţia unei alte persoane, fără ca glonţul să o atingă, constituie: a. . tentativă întreruptă la infracţiunea de omor; b. tentativă perfectă la infracţiunea de omor; c. faptă care nu este prevăzută de legea penală. 202. Există tentativă perfectă: a. atunci când făptuitorul execută în întregime elementul material al laturii obiective a infracţiunii şi cu toate acestea rezultatul urmărit nu se produce; b. atunci când făptuitorul începe executarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii, însă pe parcursul desfăşurării executarea este întreruptă şi nu poate fi dus până la capăt; c. atunci când deşi făptuitorul dispune de toate condiţiile necesare sub aspectul mijloacelor ce vor fi folosite şi al obiectului material al infracţiunii pentru ca infracţiunea proiectată să se consume, totuşi aceasta nu se consumă din cauza modului defectuos în care au fost folosite mijloacele de către făptuitor sau altor cauze.

38

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

203. Tentativa este posibilă: a. în cazul infracţiunilor de imediată consumare; b. în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie indirectă;

c. în cazul infracţiunilor continue.

204. Există tentativă întreruptă: a. atunci când făptuitorul execută în întregime elementul material al laturii obiective a infracţiunii şi cu toate acestea rezultatul urmărit nu se produce; b. atunci când făptuitorul începe executarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii, însă pe parcursul desfăşurării executarea este întreruptă şi nu poate fi dusă până la capăt; c. atunci când făptuitorul deşi dispune de toate condiţiile necesare sub aspectul mijloa­ celor ce vor fi folosite şi al obiectului material pentru ca infracţiunea proiectată să se consume, totuşi infracţiunea nu se consumă, din cauza modului defectuos în care au fost folosite mijloacele de către făptuitor sau altor cauze. 205. Pentru existenţa tentativei este necesară întrunirea următoarelor condiţii: a. să existe hotărârea de a săvârşi o infracţiune, chiar dacă nu a fost pusă în executare; să existe o întrerupere sau, deşi terminată, fapta să nu fi condus la producerea rezultatului; b. să existe intenţia făptuitorului de a săvârşi o infracţiune; intenţia să fie pusă în executare; executarea să fie întreruptă sau, deşi terminată, să nu fi condus la producerea rezultatului; c. să existe intenţia făptuitorului de a săvârşi o infracţiune, chiar dacă nu a fost pusă în executare; să existe o întrerupere sau, deşi terminată, fapta să fi condus doar parţial la producerea rezultatului. 206. S-a reţinut într-o speţă că o persoană a achiziţionat o cantitate de otravă p e care a înmânat-o unei alte persoane şi a determinat-o să-şi ucidă soţul. In ciuda administrării întregii cantităţi de ? travă, victima nu a decedat deoarece a reuşit să ajungă în timp util la spital. In această situaţie, fapta rămânând în stadiul tentativei: a. actele de pregătire desfăşurate de persoana care a achiziţionat şi înmânat otrava nu se pedepsesc; b. actele de pregătire desfăşurate de persoana care a achiziţionat şi înmânat otrava vor constitui acte de instigare; c. actele de pregătire desfăşurate de persoana care a achiziţionat şi înmânat otrava vor constitui acte de complicitate. 207. Tentativa nu este posibilă: a. la infracţiunile comise cu praeterintenţie; b. la infracţiunile intenţionate; c. la infracţiunile comise din culpă. 208. În cazul tentativei perfecte: a. activitatea infracţională este întreruptă de elemente ce ţin de persoana făptuitorului; b. activitatea infracţională este întreruptă de factori externi făptuitorului;

Formele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare

39

c. activitatea infracţională a fost dusă la bun sfârşit, fiind executată în întregime, dar rezultatul nu s-a produs. 209. Tentativa neidonee: a. este o formă a unităţii naturale de infracţiune; b. se pedepseşte, limitele de pedeapsă fiind reduse la jumătate; c. nu se pedepseşte. 210. Tentativa perfectă se caracterizează prin: a. punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, hotărâre care a fost dusă până la capăt, dar nu şi-a produs efectul; b. punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost dusă până la capăt, dar nu şi-a produs efectul; c. punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost dusă până la capăt şi apoi şi-a produs efectul. 211. Tentativa nu este posibilă la infracţiunile: a. de obicei; b. săvârşite din culpă; c. om1s1ve. 212. Tentativa nu este posibilă: a. la infracţiunile simple; b. la infracţiunile intenţionate; c. la infracţiunile comise din culpă. 213. Tentativa nu este posibilă la infracţiunile: a. de rezultat; b. omisive; c. de consumare imediată. 214. Tentativa nu este posibilă la infracţiunea de: a. omor; b. ucidere din culpă; c. evadare. 215. Fapta lui A de a solicita serviciile unei vrăjitoare, pentru a-l ucide pe B prin magie neagră: a. nu constituie tentativă; b. poate constitui tentativă; c. constituie tentativă numai în situaţia în care B ia cunoştinţă de vrăjile ce sunt îndreptate împotriva sa şi se teme de ele.

40

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

216. Inculpatul a încercat să pătrundă prin efracţie într-un autoturism (pentru a fura un telefon), timp de 45 de minute, dar nu a reuşit, având în vedere sistemul de închidere al autoturismului, foarte sofisticat. Ulterior, a renunţat la continuarea activităţii infracţionale. În speţă se vor aplica dispoziţiile legale privind: a. tentativa întreruptă; b. desistarea; c. împiedicarea producerii rezultatului. 217. Tentativa nu este posibilă la infracţiunea de: a. omor; b. ucidere din culpă; c. vătămare corporală din culpă. 218. Tentativa nu este posibilă la: a. infracţiunile praeterintenţionate, infracţiunile din culpă, infracţiunile de imediată consumare şi infracţiunile de obicei; b. infracţiunile praeterintenţionate, infracţiunile din culpă, infracţiunile omisive şi infracţiunile de obicei; c. infracţiunile din culpă, infracţiunile praeterintenţionate, infracţiunile omisive, infracţiunile de obicei şi infracţiunile de imediată consumare. 219. Tentativa este posibilă la infracţiunile: a. de rezultat; b. complexe; c. om1s1ve. 220. Tentativa nu este posibilă la infracţiunile: a. de obicei; b. complexe; c. om1s1ve. 221. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească tentativa pentru a se diferenţia de actele pregătitoare şi de infracţiunea consumată? a. să se concretizeze printr-o activitate obiectivă, capabilă să creeze condiţii favorabile pentru săvârşirea infracţiunii; b. să producă cel puţin un rezultat parţial; c. punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea. 222. Cum este incriminată tentativa în dreptul penal român? a. pentru toate infracţiunile; b. doar pentru infracţiunile grave şi deosebit de grave; c. numai atunci când legea prevede expres acest lucru.

Formele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare

41

223. În ipoteza în care pentru o infracţiune consumată este prevăzută pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, cum se pedepseşte tentativa? a. cu închisoare de la 1O la 25 ani; b. cu închisoare de la 15 la 30 de ani; c. cu închisoare de la 1O la 20 de ani. 224. Pedeapsa pentru persoana juridică care a comis o tentativă la o anumită infracţiune se stabileşte: a. în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă de persoana fizică; b. în :funcµe de limitele minime prevăzute de lege pentru infracµunea comisă de persoana fizică; c. în funcţie de limitele minime ale zilelor de amendă. 225. Reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată în vederea sancţionării tentativei vizează: a. pedeapsa amenzii; b. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator; c. pedeapsa închisorii. 226. Reducerea la jumătate a sancţiunii în cazul tentativei nu se aplică: a. pedepsei detenţiunii pe viaţă; b. pedepsei accesorii; c. pedepsei complementare. 227. Dacă legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii ale cărei limite sunt între 60 şi 180 de zile-amendă, în cazul persoanei juridice, tentativa se va sancţiona: a. cu o amendă cuprinsă între 60 şi 90 zile-amendă; b. cu o amendă cuprinsă între 30 şi 90 zile-amendă; c. cu o amendă cuprinsă între 30 şi 180 zile-amendă. 228. Urmarea imediată în cazul tentativei: a. este prevăzută în norma de incriminare; b. nu este prevăzută în norma de incriminare; c. este prevăzută doar uneori în nonna de incriminare. 229. Tentativa: a. este o formă tipică a infracţiunii; b. este o formă atipică a infracţiunii; c. prezintă toate trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. 230. Există tentativă întreruptă sau neterminată: a. în cazul în care făptuitorul a fost împiedicat să ducă la capăt acţiunea de executare din cauza intervenţiei unei persoane; b. în cazul în care făptuitorul a fost împiedicat să ducă la capăt acţiunea de executare din cauza imposibilităţii de a deschide o uşă;

42

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

c. în cazul în care se execută integral activitatea infracţională fără a se produce rezultatul specific infracţiunii puse în executare. 231. În cazul tentativei perfecte: a. activitatea infracţională este întreruptă de elemente ce ţin de persoana făptuitorului; b. activitatea infracţională a fost dusă la bun sfârşit, fiind executată în întregime; c. activitatea făptuitorului a fost întreruptă de factori externi acestuia. 232. Momentul consumării unei infracţiuni: a. determină incidenţa unor legi de amnistie; b. este important pentru stabilirea legii aplicabile în caz de succesiune a legilor în timp; c. este întotdeauna acelaşi cu momentul epuizării infracţiunii. 233. Sunt susceptibile de forma fapt epuizat: a. infracţiunile complexe; b. de obicei; c. infracţiunile continue. 234. Sunt susceptibile de forma fapt epuizat: a. infracţiunile deviate; b. infracţiunile continuate; c. infracţiunile complexe. 235. Care din categoriile de infracţiuni mai jos menţionate sunt susceptibile de forma fapt epuizat: a. infracţiunile progresive; b. infracţiunile deviate; c. infracţiunile continuate. 236. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului: a. au natura juridică a unor cauze de nepedepsire; b. nu împiedică aplicarea unei pedepse, dacă actele îndeplinite până în momentul interve­ nirii acestora constituie o altă infracţiune; c. sunt cauze ce profită doar complicelui. 237. Constituie condiţii ale desistării: a. existenta ' unei manifestări din care să rezulte vointa , autorului de a renunta , la săvârsirea ' infracţiunii; b. renunţarea la continuarea executării activităţii infracţionale nu este obligatoriu a viza întreaga activitate infracţională; c. desistarea poate interveni anterior punerii în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, dar până la momentul începerii activităţii infracţionale.

Formele infracţiunii intenţionate după fazele de desfăşurare

43

238 . Desistarea constă în: a. renunţarea de bunăvoie a făptuitorului de a duce până la capăt executarea începută, văzând că nu mai există posibilitatea reală de a continua, făptuitorul fiind conştient de aceasta; b. renunţarea de bunăvoie a făptuitorului de a duce până la capăt executarea începută, deşi există posibilitatea reală de a continua, iar făptuitorul este conştient de aceasta; c. renunţarea de bunăvoie a făptuitorului de a duce până la capăt executarea începută, deşi există posibilitatea reală de a continua, făptuitorul nefiind conştient de aceasta. 239. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului: a. reprezintă cauze de atenuare a răspunderii penale; b. reprezintă cauze de înlăturare a răspunderii penale; c. reprezintă cauze de nepedepsire a tentativei. 240. Împiedicarea producerii rezultatului: a. este o cauză de nepedepsire a tentativei; b. operează în favoarea autorului faptei; c. produce efecte numai dacă intervine înainte de descoperirea faptei. 241. Restituirea bunului mobil deja însuşit pe nedrept de către autor: a. determină încadrarea juridică a faptei ca tentativă la infracţiunea de însuşire a bunul găsit; b. nu are valoarea cauzei de nepedepsire a tentativei reprezentată de împiedicarea producerii rezultatului; c. are valoarea cauzei de nepedepsire a tentativei reprezentată de împiedicarea producerii rezultatului. 242. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune: a. se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune; b. se aplică o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzut de lege pentru acea infracţiune; c. se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

4. UNITATEA ŞI PLURALITATEA DE INFRACTIUNI 243. Constituie forme ale unităţii naturale de infracţiune: a. infracţiunea continuată; b. infracţiunea deviată; c. infracţiunea simplă. 244. Unitatea naturală de infracţiune se prezintă sub forma: a. infracţiunii simple, infracţiunii continuate şi infracţiunii deviate; b. infracţiunii simple, infracţiunii continuate, infracţiunii deviate şi infracţiunii progresive; c. infracţiunii simple, infracţiunii continue şi infracţiunii deviate. 245. În cazul infracţiunii continue, legea penală aplicabilă este: a. legea penală mai favorabilă, în vigoare la momentul începerii executării; b. legea penală mai favorabilă, în vigoare la momentul epuizării; c. legea penală în vigoare la momentul epuizării. 246. În cazul infracţiunilor continue permanente, întreruperea activităţii infracţionale: a. are valoarea unei epuizări a infracţiunii; b. nu afectează unitatea infracţiunii continue; c. nu are nicio relevanţă juridică. 247. Data săvârşirii unei infracţiuni continue este: a. momentul când se comite acţiunea/inacţiunea care durează suficient pentru a avea o semnificaţie penală; b. momentul la care a încetat ultima acţiune infracţională; c. momentul în care s-a produs rezultatul. 248. Infracţiunea continuă se consumă: a. în momentul când se comite acţiunea/inacţiunea, care durează suficient pentru a avea o semnificaţie penală; b. în momentul încetării acţiunii/inacţiunii infracţionale; c. în momentul epuizării infracţiunii. 249. Dacă activitatea infracţională continuă este începută de subiect înaintea împlinirii vârstei de 14 ani şi continuă până după ce acesta a devenit major, când este desco­ perit: a. nu va răspunde penal, deoarece a început activitatea infracţională înainte de împlinirea vârstei de 14 ani; b. va răspunde penal doar pentru activitatea infracţională desfăşurată după împlinirea vârstei de 18 ani, până în momentul descoperirii;

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

45

c. va răspunde pentru întreaga activitate infracţională desfăşurată din momentul interven­ ţiei responsabilităţii penale în calitate de infractor major, potrivit regulii unităţii ilicitului penal. 250. Care este momentul în raport cu care se aplică beneficiul graţierii în cazul săvârşirii unei infracţiuni continue: a. momentul consumării infracţiunii; b. momentul epuizării infracţiunii; c. momentul producerii rezultatului. 251. În cazul săvârşirii unei infracţiuni continue, care este momentul în raport cu care se face aplicarea legii penale în spaţiu şi timp: a. momentul producerii rezultatului; b. momentul consumării infracţiunii; c. momentul încetării acţiunii/inacţiunii infracţionale. 252. În cazul infracţiunii continue: a. momentul consumării nu este distinct de momentul epuizării; b. momentul consumării reprezintă data săvârşirii infracţiunii; c. momentul epuizării reprezintă data săvârşirii infracţiunii. 253. În cazul unei infracţiuni continue comise de o persoană minoră la data începerii activităţii infracţionale şi majoră la data epuizării activităţii infracţionale, se vor aplica dispoziţiile privind: a. răspunderea penală a infractorului minor; b. răspunderea penală a infractorului major; c. răspunderea penală a infractorului minor, pentru activitatea infracţională comisă până la împlinirea vârstei de 1 8 ani. 254. Pot fi săvârşite în formă continuă: a. conducerea unui vehicul f'ară permis de conducere (art. 335 C. pen.); b. deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori (art. 31 4 C. pen. ); c. lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 205 C. pen.). 255. În cazul infracţiunii continuate: a. momentul consumării nu poate să fie identic cu momentul epuizării; b. momentul consumării poate să fie identic cu momentul epuizării; c. momentul consumării reprezintă data săvârşirii infracţiunii. 256. Denumirea de aberratio ictus desemnează o: a. variantă a infracţiunii deviate; b. variantă a infracţiunii continuate; c. variantă a infracţiunii complexe.

46

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

257. Sub denumirea de error in personam este cunoscută: a. eroarea de fapt care înlătură caracterul penal al faptei; b. variantă a infracţiunii deviate; c. eroarea de drept. 258. Infracţiunea deviată se poate săvârşi: a. abberatio ictus şi error in personam; b. numai în forma abberatio ictus; c. numai în forma error in personam. 259. În situaţia în care A, dorind să-l ucidă pe B, a acţionat fără îndemânare un pistol şi l-a ucis pe C, care se afla în imediata apropiere a lui B: a. se va reţine un concurs de infracţiuni între tentativa pedepsibilă aflată în reprezentarea făptuitorului şi infracţiunea consumată cu intenţie; b. se va reţine o singură infracţiune intenţionată, denumită în doctrină deviată; c. vom fi în prezenţa modalităţii aberratio ictus, specifică infracţiunii deviate. 260. În situaţia în care A, dorind să-l ucidă pe B, a acţionat fără îndemânare un pistol şi l-a ucis pe C, care se afla în imediata apropiere a lui B: a. se va reţine un concurs de infracţiuni între tentativa pedepsibilă aflată în reprezentarea făptuitorului şi infracţiunea consumată cu intenţie; b. există o singură infracţiune intenţionată; c. vom fi în prezenţa modalităţii error in personam, specifică infracţiunii deviate. 261. Infracţiunea deviată este: a. formă a unităţii naturale de infracţiune şi desemnează infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana împotriva căreia era îndreptată, din cauza greşelii făptuitorului, la alt obiect sau persoană, pe de o parte, sau prin îndreptarea acţiunii - din eroare a făptuitorului - asupra altei persoane ori altui obiect decât acela pe care făptuitorul vrea să-l vatăme, pe de altă parte; b. formă a unităţii legale de infracţiune şi desemnează infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana împotriva căreia era îndreptată, din cauza greşelii făptuitorului, la alt obiect sau persoană, pe de o parte, sau prin îndreptarea acţiunii - din eroare a făptuitorului - asupra altei persoane ori altui obiect decât acela pe care făptuitorul vrea să-l vatăme, pe de altă parte; c. formă a unităţii legale de infracţiune şi desemnează infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la persoana împotriva căreia era îndreptată, din cauza greşelii făptuitorului, la altă persoană, pe de o parte, sau prin îndreptarea acţiunii - din eroare a făptuitorului asupra altei persoane decât aceea pe care făptuitorul vrea s-o vatăme, pe de altă parte. 262. În materia unităţii de infracţiune: a. diferenţa dintre infracţiunea continuă şi cea continuată este dată de faptul ca prima nu este susceptibilă de prelungire în timp fără intervenţia făptuitorului; b. referitor la infracţiunea continuă, momentul încetării acţiunii sau inacţiunii, adică acela al epuizării, reprezintă data săvârşirii acesteia; c. infracţiunea deviată nu este o infracţiune intenţionată.

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

47

263. Care sunt formele unităţii legale de infracţiune: a. infracţiunea simplă, infracţiunea continuă şi infracţiunea deviată; b. infracţiunea complexă, infracţiunea continuă, infracţiunea progresivă şi infracţiunea de obicei; c. infracţiunea complexă, infracţiunea continuată, infracţiunea progresivă şi infracţiunea de obicei. 264. Constituie forme ale unităţii legale de infracţiune: a. infracţiunea simplă; b. infracţiunea complexă; c. infracţiunea de obicei. 265. Când se epuizează o infracţiune continuată: a. în momentul producerii rezultatului; b. în momentul încetării ultimei acţiuni/inacţiuni infracţionale; c. momentul coincide cu momentul consumării infracţiunii. 266. Infracţiunea continuată: a. este o formă a unităţii legale de infracţiune; b. este o formă a pluralităţii de infracţiuni, întrucât se pedepseşte asemănător concursului de infracţiuni; c. presupune obligatoriu o unitate de subiect activ, subiect pasiv, de rezoluţie infracţională şi de conţinut constitutiv al infracţiunii. 267. În materia unităţii de infracţiune: a. se poate reţine că după epuizarea infracţiunii continue poate fi posibilă o altă prelun­ gire în timp a acţiunii sau inacţiunii care reprezintă elementul material; b. data săvârşirii infracţiunii continuate este reprezentantă de dată efectuării celui de al doilea act de executare dintr-un total de cinci; c. data consumării infracţiunii continuate este reprezentantă de dată efectuării celui de al doilea act de executare dintr-un total de cinci; 268. În cazul infracţiunii continuate: a. există concurs de infracţiuni; b. există unitate naturală de infracţiune; c. există unitate legală de infracţiune. 269. În cazul infracţiunii continuate: a. nu este posibilă participaţia penală; b. nu este necesară unitatea de rezoluţie infracţională; c. este necesară unitatea de rezoluţie infracţională. 270. Pentru a se reţine existenţa formei continuate a infracţiunii, trebuie să existe: a. unitate de rezoluţie infracţională; b. un subiect pasiv principal unic, chiar dacă sunt mai mulţi subiecţi pasivi secundari; c. un subiect pasiv secundar unic, chiar dacă sunt mai mulţi subiecţi pasivi principali.

48

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

271. În raport cu care moment al infracţiunii continuate se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale: a. data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni; b. momentul consumării infracţiunii continuate; c. data la care s-a produs rezultatul. 272. Care este momentul în raport cu care se aplică beneficiul amnistiei în cazul săvârşirii unei infracţiuni continuate: a. momentul consumării infracţiunii; b. data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni; c. momentul producerii rezultatului. 273. În cazul infracţiunii continuate: a. nu se poate exclude existenţa participaţiei penale; b. se exclude existenţa participaţiei penale; c. nu este solicitată o unitate de rezoluţie infracţională. 274. Care este momentul în raport cu care se aplică beneficiul graţierii în cazul săvârşirii unei infracţiuni continuate: a. momentul consumării infracţiunii; b. data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni; c. momentul producerii rezultatului. 275. Care este momentul consumării în cazul unei infracţiuni continuate: a. coincide cu momentul epuizării; b. este acela în care sunt îndeplinite condiţiile pentru infracţiunea continuată şi este de regulă al doilea act; c. coincide cu prima acţiune/inacţiune ce intră în sfera conţinutului constitutiv al infracţiunii. 276. Infracţiunea este continuată când: a. o persoană săvârşeşte, la diferite intervale de timp, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni; b. o persoană săvârşeşte, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţi­ nutul aceleiaşi infracţiuni; c. o persoană săvârşeşte, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul mai multor infracţiuni. 277. Nu sunt susceptibile de forma continuată: a. infracţiunile de obicei; b. infracţiunile săvârşite din culpă; c. infracţiunile care sunt susceptibile de repetabilitate.

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

49

278. Consecinţele juridice ale unei infracţiuni continuate referitoare la aplicarea legii penale în timp şi spaţiu sunt legate de: a. data la care s-a consumat infracţiunea; b. momentul efectuării primei acţiuni (inacţiuni) din componenţa infracţiunii continuate; c. momentul epuizării infracţiunii. 279. În cazul infracţiunii continuate se aplică: a. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii; b. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu o treime în cazul pedepsei amenzii; c. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult o treime în cazul pedepsei închisorii sau amenzii. 280. În cazul infracţiunii continuate, legea de graţiere îşi produce efectele dacă: a. infracţiunea s-a consumat înainte de apariţia legii; b. infracţiunea s-a epuizat după apariţia legii; c. infracţiunea s-a epuizat înainte de apariţia legii. 281. Constituie condiţii ale infracţiunii continuate: a. unitatea de subiect activ; b. unitatea de rezoluţie infracţională; c. unitatea de conţinut şi de subiect pasiv. 282. Infracţiunea este complexă când: a. în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală; b. în conţinutul său intră, ca element constitutiv, o acţiune care constituie ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală; c. în conţinutul său intră, ca element constitutiv, două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni care constituie prin ele însele fapte prevăzute de legea penală. 283. Infracţiunea complexă: a. nu poate fi săvârşită cu forma de vinovăţie intenţie depăşită; b. poate fi săvârşită cu forma de vinovăţie intenţie depăşită; c. nu poate fi comisă în participaţie penală. 284. Pedeapsa pentru infracţiunea complexă: a. se aplică în limitele prevăzute de lege pentru acea infracţiune; b. se aplică ţinându-se seama de regulile de la concursul de infracţiuni; c. se aplică în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea complexă, la care se adaugă un spor. 285. Infracţiunea complexă: a. se poate săvârşi doar cu forma de vinovăţie intenţie directă;

50

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

b. nu poate avea ca urmare imediată moartea subiectului pasiv;

c. se poate comite sub forma coautoratului.

286. Infracţiunea complexă de bază: a. este acea formă a infracţiunii complexe în al cărei conţinut intră ca element constitutiv o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală; b. este acea formă a infracţiunii complexe în al cărei conţinut intră ca element constitutiv sau ca circumstanţă agravantă o acţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală; c. este acea formă a infracţiunii complexe în conţinutul căreia intră ca element sau ca circum­ stanţă agravantă o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. 287. Infracţiunea complexă calificată se caracterizează prin aceea că: a. în conţinutul său este inclusă ca circumstanţă agravantă o inacţiune, ce constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală; b. în structura conţinutului său intră ca element constitutiv o acţiune incriminată de lege ca faptă de sine stătătoare; c. în conţinutul său este inclusă ca circumstanţă agravantă o acţiune ce constituie, prin ea însăşi, o faptă prevăzută de legea penală. 288. Complexitatea naturală există atunci când: a. infracţiunea este săvârşită în mod obligatoriu de mai multe persoane (cel puţin două); b. când două sau mai multe persoane se asociază pentru săvârşirea de infracţiuni; c. elementele obiective ale unei infracţiuni, prin firea lucrurilor, sunt cuprinse în conţinutul altei infracţiuni. 289. Există complexitate naturală în cazul: a. infracţiunii de tâlhărie; b. infracţiunii de omor; c. infracţiunii de furt calificat. 290. Infracţiunea progresivă este: a. acea infracţiune a cărei latură obiectivă, după ce a atins momentul consumării cores­ punzător unei anumite infracţiuni, se amplifică progresiv, cu intervenţia făptuitorului, fie prin agravarea urmării produse, fie prin producerea de noi urmări vătămătoare, corespunzătoare unei infracţiuni mai grave; b. acea infracţiune a cărei latură obiectivă, după ce a atins momentul consumării corespun­ zător unei anumite infracţiuni, se amplifică progresiv, f'ară intervenţia făptuitorului, fie prin agravarea urmării produse, fie prin producerea de noi urmări vătămătoare, corespunzătoare unei infracţiuni mai grave; c. acea infracţiune a cărei latură subiectivă, după ce a atins momentul consumării cores­ punzătoare unei anumite infracţiuni, se amplifică progresiv, fără intervenţia făptuitorului, fie prin agravarea urmării produse, fie prin producerea de noi urmări vătămătoare, cores­ punzătoare unei infracţiuni mai grave.

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

51

291. În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie: a. curge de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii; b. în unele cazuri curge de la data primei acţiuni, iar în altele, de la data epuizării agravării rezultatului; c. se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. 292. În cazul infracţiunii progresive, dacă acţiunea sau inacţiunea al cărei rezultat s-a amplificat ulterior fără intervenţia făptuitorului a fost săvârşită atunci când acesta avea vârsta sub 14 ani, iar rezultatul cel mai grav, constând în moartea victimei, s-a produs după ce făptuitorul a împlinit 18 ani: a. făptuitorul va răspunde penal; b. făptuitorul nu va răspunde penal; c. făptuitorul va răspunde penal pentru infracţiunea al cărei rezultat s-a produs, nu pentru cea pe care a avut-o în vedere în timpul minorităţii. 293. În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie: a. curge de la data săvârşiri acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs; b. în unele cazuri curge de la data primei acţiuni, iar în altele, de la data epuizării agravării rezultatului; c. curge întotdeauna de la data epuizării agravării rezultatului. 294. Infracţiunea de obicei: a. presupune repetarea acţiunii care constituie elementul material al laturii obiective astfel încât să se evidenţieze activitatea infracţională a făptuitorului ca îndeletnicire; b. poate fi săvârşită şi prin inacţiune; c. se poate epuiza la momentul consumării. 295. Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală, în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare constituie o infracţiune: a. de obicei; b. continuată; c. fapt consumat. 296. Infracţiunea de obicei se consideră consumată: a. la data săvârşirii primei acţiuni ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii; b. la data săvârşirii ultimei repetări a elementului material al laturii obiective a infracţiunii; c. atunci când fapta se repetă de un număr suficient de ori pentru a releva obiceiul sau îndeletnicirea. 297. Momentul epuizării infracţiunii de obicei: a. coincide cu momentul consumării; b. este momentul săvârşirii ultimului act; c. constituie reper pentru calcularea termenului de prescripţie.

52

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

298. Momentul epuizării infracţiunii de obicei: a. nu poate să coincidă cu momentul consumării; b. este momentul săvârşirii ultimului act; c. nu are legătură cu începerea curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale. 299. Sunt infracţiuni de obicei: a. infracţiunea de hărţuire (art. 208 C. pen.); b. infracţiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional (faptă prevăzută şi incriminată de Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic al României); c. folosirea unui minor în scop de cerşetorie (art. 2 1 5 C. pen.). 300. În fapt, s-a reţinut că C.M. a pătruns fără drept în domiciliul lui A.C., de unde a sustras prin violenţă mai multe bunuri. Faptele lui C.M. constituie: a. concurs real de infracţiuni; b. concurs ideal de infracţiuni; c. unitate infracţională. 301. Fapta inculpatului de a sustrage din căruţa persoanei vătămate un sac cu zahăr, lovind-o când a încercat să se opună, reprezintă: a. pluralitate de infracţiuni; b. unitate infracţională; c. complexitate naturală. 302. Pluralitatea de infracţiuni se poate realiza: a. sub forma recidivei; b. sub forma concursului de infracţiuni; c. doar sub forma pluralităţii intermediare şi a concursului de infracţiuni. 303. Formele pluralităţii de infracţiuni sunt: a. participaţia penală, concursul de infracţiuni şi recidiva; b. concursul de infracţiuni, recidiva şi pluralitatea intermediară; c. concursul de infracţiuni, recidiva şi pluralitatea naturală. 304. Constituie condiţii ale concursului de infracţiuni: a. infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană; b. una din infracţiuni să poată fi dedusă judecăţii; c. să se fi săvârşit una sau două infracţiuni. 305. Există concurs real de infracţiuni: a. atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de una sau mai multe per­ soane, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnate definitiv pentru vreuna dintre ele, sau când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni; b. atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

53

ele, sau când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni; c. atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, după ce a fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, sau când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infrac­ ţiuni. 306. Concursul formal de infracţiuni există atunci când: a. mai multe acţiuni săvârşite de aceeaşi persoană, din cauza împrejurărilor în care au avut loc şi urmărilor pe care le-au produs, întrunesc elementele unei singure infracţiuni; b. o acţiune sau o inacţiune săvârşită de aceeaşi persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni; c. una sau mai multe acţiuni săvârşite de aceeaşi persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni. 307. Fapta unui conducător auto care ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, respectiv conducerea unui vehicul neînmatriculat, provoacă un accident în urma căruia s-a produs vătămarea integrităţii corporale a mai multor persoane: a. reprezintă un concurs de infracţiuni; b. reprezintă o unitate infracţională; c. reprezintă o complexitate naturală. 308. Printre elementele de identificare ale pluralităţii de infracţiunii regăsim următoarele afirmaţii corecte: a. persoana care săvârşeşte mai multe infracţiuni în concurs poate să aibă calitatea de autor, instigator sau complice; b. constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii şi hotărârea de condamnare definitivă pentru o infracţiune săvârşită din culpă; c. condamnările care nu atrag starea de recidivă sunt aplicabile doar în cazul recidivei postcondamnatorii. 309. În cazul concursului de infracţiuni cu conexitate etiologică este necesar ca: a. prima infracţiune să fie săvârşită cu intenţie, iar cea de-a doua din culpă; b. ambele infracţiuni să fie săvârşite din culpă; c. ambele infracţiuni să fie săvârşite cu intenţie. 310. Există concurs de infracţiuni: a. numai atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite printr-o unică acţiune, de aceeaşi persoană; b. numai atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acţiuni sau inac­ ţiuni distincte, de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele; c. atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, printr-o unică manifestare sau prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

54

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

311. X, conducând neglijent, produce un accident de circulaţie care are ca urmare moartea unei persoane. Două zile mai târziu comite o infracţiune de furt calificat prin violare de domiciliu, iar peste trei luni comite, cu intenţie depăşită, o infracţiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Având în vedere cele expuse, în speţă: a. nu se reţine concurs de infracţiuni deoarece forma de vinovăţie este diferită; b. se reţine concurs formal de infracţiuni; c. se reţine concurs real de infracţiuni. 312. S-a reţinut că X a săvârşit într-un interval de două luni mai multe acte care formează continutul unei infractiuni de furt în formă continuată, iar după o săptămână de '1a epuizarea acesteia a comis o infracţiune de viol. În speţă: a. se reţine un concurs real de infracţiuni; b. se reţine un concurs formal de infracţiuni; c. nu se reţine un concurs de infracţiuni, fiind vorba de infracţiuni de natură diferită. 313. Aplicarea pedepselor principale pentru concurs de infracţiuni, în cazul persoanelor fizice, se poate face: a. doar prin folosirea sistemului cumulului aritmetic; b. prin folosirea sistemului cumulului juridic; c. doar prin folosirea sistemului absorbţiei. 314. Pedeapsa principală în cazul concursului de infracţiuni comis de o persoană fizică, dacă s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea şi o pedeapsă cu amenda, se va aplica astfel: a. pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; b. pedeapsa închisorii, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa amenzii; c. pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga un spor de o treime din pedeapsa amenzii. 315. Cum se va aplica pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni? a. dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; b. dacă s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă, una cu închisoarea şi una cu amenda, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă la care se va adăuga în întregime pedeapsa amenzii; c. dacă s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amenda, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii. 316. Sistemul cumulului aritmetic în cazul aplicării pedepsei pentru un concurs de infracţiuni presupune: a. stabilirea pedepsei cu închisoarea şi pedepsei cu amenda cuvenite pentru fiecare infracţiune în parte, iar pedepsele astfel stabilite se totalizează; b. stabilirea pedepsei închisorii cuvenite pentru fiecare infracţiune în parte, urmând ca infracto­ rul să o execute pe cea mai grea; c. stabilirea pedepsei închisorii cuvenite pentru fiecare infracţiune în parte, urmând ca infrac­ torul să o execute pe cea mai grea, la care se va adăuga un spor.

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

55

317. Aplicarea pedepselor principale pentru concurs de infracţiuni, în cazul persoanelor fizice, se poate face: a. prin folosirea sistemului cumulului aritmetic; b. prin folosirea sistemului cumulului juridic; c. prin folosirea sistemului absorbţiei. 3 18. Sistemul absorbţiei se aplică: a. în cazul stabilirii unei pedepse cu detenţiunea pe viaţă şi uneia sau mai multor pedepse cu închisoarea ori cu amenda; b. în cazul aplicării mai multor pedepse cu închisoarea; c. în cazul stabilirii mai multor pedepse cu închisoarea şi mai multor pedepse cu amenda. 319. Atunci când pentru cele două infracţiuni concurente s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă şi una cu închisoarea, determinarea pedepsei rezultante se va face potrivit: a. sistemului cumulului juridic (contopire); b. sistemului absorbţiei; c. sistemului cumulului aritmetic. 320. Cum se va aplica pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni, atunci când instanţa a stabilit numai pedepse cu închisoarea: a. se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de până la 5 ani închisoare; b. se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; c. se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa cea mai grea. 321. În cazul sancţionării concursului de infracţiuni: a. este aplicabil sistemul absorbţiei; b. este aplicabil sistemul cumulului juridic; c. sunt aplicabile sistemul absorbţiei şi sistemul cumulului juridic. 322. Sistemul cumulului juridic se aplică: a. în cazul stabilirii unei pedepse cu detenţiunea pe viaţă şi uneia sau mai multor pedepse cu închisoarea ori cu amenda; b. în cazul aplicării mai multor pedepse cu închisoarea; c. în cazul stabilirii mai multor pedepse cu închisoarea şi mai multor pedepse cu amenda. 323. În caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana juridică, se aplică: a. pedeapsa amenzii cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; b. amenda până la maximul special, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa cea mai grea stabilită; c. amenda până la maximul special care poate fi majorat cu o treime.

56

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

324. În cazul concursului de infracţiuni, pedepsele stabilite pentru fiecare infracţiune componentă, după caz: a. se vor cumula aritmetic; b. se vor cumula juridic; c. se vor face obiectul aplicării sistemului absorbţiei. 325. Raportat la regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, instanţa de jude­ cată: a. este obligată să aplice pedeapsa detenţiunii pe viaţă atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugarea la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 1 O ani sau mai mult maximul general al pedepsei, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare; b. poate să aplice pedeapsa detenţiunii pe viaţă atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugarea la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 1 O ani sau mai mult maximul general al pedepsei, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare; c. nu poate să aplice pedeapsa detenţiunii pe viaţă atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugarea la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 1 O ani sau mai mult maximul general al pedepsei, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare. 326. Contopirea pedepselor în cazul infracţiunilor concurente are în vedere: a. şi pedeapsa aplicată printr-o hotărâre pronunţată în străinătate, dacă hotărârea a fost recunoscută potrivit legii; b. dacă infractorul a executat integral pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, pedeapsa se consideră executată; c. cazul în care după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. 327. În cazul unui concurs de infracţiuni: a. dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complemen­ tară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală; b. dacă s-au stabilit măsuri de siguranţă de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit, acestea se cumulează; c. dacă s-au luat mai multe pedepse accesorii de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică cea mai grea dintre acestea. 328. În cazul infracţiunilor concurente: a. dacă este stabilită o singură pedeapsă complementară, aceasta se va aplica după executarea pedepsei principale; b. dacă sunt stabilite mai multe pedepse complementare de natură diferită, acestea se aplică alături de pedeapsa principală;

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

57

c. dacă sunt stabilite mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi con­ ţinut, se aplică cea mai grea dintre ele. 329. La stabilirea stării de recidivă se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la: a. infracţiunile continuate săvârşite de un major cu intenţie; b. infracţiunile săvârşite cu intenţie; c. infracţiunile săvârşite din culpă. 330. Nu atrag starea de recidivă: a. infracţiunile amnistiate, faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală şi infracţiunile săvârşite din culpă; b. infracţiunile săvârşite din culpă, infracţiunile de obicei, infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii şi infracţiunile amnistiate; c. infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii, infracţiunile amnistiate şi faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală. 331. În cazul în care după condamnarea definitivă la detenţiunea pe viaţă, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia ori în stare de evadare, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an: a. există recidivă postcondamnatorie; b. nu există recidivă, deoarece a fost condamnat la pedeapsa maximă; c. există pluralitate intermediară din cauza celui de-al doilea termen. 332. Instanţa a reţinut că inculpatul B.R. a săvârşit o infracţiune de tâlhărie pentru care a fost condamnat la 3 ani închisoare. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dar înainte de începerea executării, acesta mai săvârşeşte o infracţiune de omor. În această situaţie, în speţă se va reţine: a. recidivă postexecutorie; b. recidivă postcondamnatorie; c. concurs real de infracţiuni. 333. Există recidivă când: a. după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condam­ natul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare; b. după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

58

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

c. după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune din culpă, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. 334. Constituie condiţii ale recidivei postcondamnatorii: a. să existe o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an sau pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b. infractorul să comită o infracţiune intenţionată anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare; c. noua infracţiune să fie săvârşită cu intenţie sau cu intenţie depăşită. 335. S-a reţinut că inculpatul B.R. a săvârşit o infracţiune de omor pentru care a fost condamnat la 12 ani închisoare. După executarea pedepsei acesta mai comite o infracţiune de viol pentru care este condamnat la 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi. În această situaţie se va reţine: a. recidivă postcondamnatorie; b. recidivă postexecutorie; c. concurs de infracţiuni. 336. Condiţia existenţei primului termen al recidivei postexecutorii se consideră a fi îndeplinită atunci când: a. pedeapsa închisorii mai mare de un an a fost considerată ca executată prin graţierea totală sau a restului de pedeapsă; b. s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru pedeapsa închisorii mai mare de un an; c. persoana condamnată a fost liberată condiţionat. 337. S-a reţinut că inculpatul C.H. a săvârşit o infracţiune de ucidere din culpă, pentru care a fost condamnat la doi ani închisoare. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dar înainte de începerea executării, acesta mai săvârşeşte o infracţiune de furt calificat. În speţă există: a. concurs ideal de infracţiuni; b. recidivă postcondamnatorie; c. pluralitate intermediară. 338. Pentru a fi în prezenţa pluralităţii intermediare este necesar ca: a. să existe o hotărâre definitivă de condamnare; b. condamnatul să săvârşească o nouă infracţiune după ce a fost executată prima pedeapsă; c. nici pedeapsa aplicată pentru prima infracţiune, nici pedeapsa aplicată pentru a doua infracţiune să nu îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru recidivă.

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

59

339. Printre elementele de identificare ale pluralităţii de infracţiunii regăsim următoarele afirmaţii corecte: a. persoana care săvârşeşte mai multe infracţiuni în concurs trebuie sa aibă doar calitatea de autor; condamnările care nu atrag starea de recidivă sunt aplicabile doar în cazul recidivei b. post-executorii; c. în cazul recidivei postcondamnatorii o infracţiune săvârşită cu intenţie depăşită poate să constituie condiţie al celui de la doilea termen.

5. CAUZELE JUSTIFICATIVE 340. Cauzele justificative: a. produc efecte in rem; b. produc doar efecte in personam; c. permit aplicarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical. 341. Constituie cauze justificative: a. iresponsabilitatea, starea de necesitate; b. eroarea, consimţământul persoanei vătămate; c. exercitarea unui drept, starea de necesitate. 342. Sunt cauze justificative speciale: a. participarea la încăierare a unei persoane care a încercat să despartă pe alţii; b. consimţământul persoanei vătămate; c. întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic. 343. Cauzele justificative: a. înlătură răspunderea civilă pentru eventualele despăgubiri; b. nu au efecte asupra răspunderii civile; c. produc efecte şi asupra complicilor şi instigatorilor. 344. Care dintre următoarele enunţuri este corect cu privire la legitima apărare? a. poate fi invocată şi în cazul infracţiunii de spălare a banilor; b. poate să fie invocată şi în cazul infracţiunilor săvârşite cu praeterintenţie; c. atacul poate să fie şi verbal, dacă este de natură să alarmeze. 345. În cazul legitimei apărări, atacul: a. care constă într-o infracţiune continuă se socoteşte încetat de îndată ce infracţiunea ale cărei elemente constitutive le întruneşte s-a consumat; b. poate consta şi într-o inacţiune; c. trebuie să fie întotdeauna îndreptat împotriva persoanei care exercită acţiunea de apărare. 346. Fapta săvârşită în legitimă apărare: a. nu atrage răspunderea penală; b. atrage răspunderea civilă în toate cazurile; c. trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului. 347. În cazul legitimei apărări prezumate: a. prezumţia operează doar în favoarea autorului faptei comise în apărare, nu şi în favoarea participanţilor; b. nu se poate lua faţă de autorul faptei comise în apărare măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, chiar dacă s-a constatat că suferă de o boală care îl făcea periculos pentru societate;

Cauzele justificative

61

c. atacul poate consta în pătrunderea, în timpul nopţii, în locuinţa altei persoane, profi­ tând de faptul că aceasta a uitat deschisă uşa de acces în locuinţă. 348. Atunci când un atac vine din partea unei persoane iresponsabile, acest lucru nefiind cunoscut, riposta prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală este apreciată ca fiind executată în: a. legitimă apărare; b. caz fortuit; c. stare de necesitate. 349. În cazul în care inculpatul infirm de ambele picioare loveşte cu cuţitul în pieptul victimei care, după ce a încercat să îl lovească în cap cu un baros, îl strângea de gât: a. nu se va putea reţine legitima apărare, deoarece nu există o proporţionalitate a apărării; b. se va reţine excesul neimputabil; c. se va reţine legitima apărare. 350. X, înarmat cu un cuţit, se apropie ameninţător de Y. Chiar înainte ca X să îl !njunghie pe Y în zona abdomenului, acesta din urmă, îl împuşcă mortal pe X. In speţă: a. se poate reţine legitima apărare, ca şi cauză justificativă; b. nu se poate reţine legitima apărare, ca şi cauză justificativă; c. se poate reţine excesul neimputabil, ca şi cauză de neirnputabilitate. 351. Atacul, în cazul legitimei apărări, trebuie să fie: a. injust, material, direct şi să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general; b. direct, imediat, material, injust şi să pună în pericol grav persoana făptuitorului, a altuia, drepturile acestuia sau un interes general; c. imediat, direct, injust şi să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori inte­ resul general. 352. Atunci când un atac vine din partea unei persoane iresponsabile, acest lucru fiind cunoscut, riposta ce se concretizează într-o faptă prevăzută de legea penală va fi apreciată ca fiind executată în: a. legitimă apărare; b. stare de necesitate; c. caz fortuit. 353. X, înarmat cu un cuţit, se apropie ameninţător de Y. Chiar înainte ca X să îl înjunghie pe Y în zona abdomenului, Z, care se afla la distanţă mică, îl împuşcă mortal pe X. În speţă: a. se poate reţine legitima apărare, ca şi cauză justificativă; b. nu se poate reţine legitima apărare, ca şi cauză justificativă, deoarece apărarea nu a fost efectuată de Y; c. se poate reţine excesul neimputabil, ca şi cauză de neimputabilitate.

62

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

354. A şi B, deţinători în mod legal de arme de foc, hotărăsc, de comun acord, să îşi rezolve diferendele printr-un duel, a doua zi, la ora 14,00, într-o pădure din apro­ piere. Ambii se prezintă la locul stabilit, A scoate arma mai repede şi execută un foc în direcţia lui B, dar ratează şi se pregăteşte să tragă a doua oară, ţintind spre capul lui B. B scoate şi el arma şi îl împuşcă mortal pe A. În speţă: a. se va reţine legitima apărare; b. nu se va reţine legitima apărare; c. se va reţine consimţământul persoanei vătămate, întrucât aceasta şi-a dat acordul de a participa la duel, acceptând riscul producerii morţii. 355. Acţionează în condiţiile legitimei apărări: a. turistul aflat la munte care reuşeşte să ucidă o specie protejată de urs ce îl atacase pe neaşteptate în pădure; b. cel care îmbrânceşte şi apoi imobilizează o persoană ce încerca să incendieze locuinţa unui terţ; c. cel care loveşte o persoană care îi adresa injurii. 356. Depăşirea limitelor legitimei apărări: a. este o circumstanţă personală; b. poate fi reţinută când depăşirea limitelor unei apărări proporţionale a fost determinată de starea de temere a persoanei atacate; c. presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor apărării de la legitima apărare. 357. O femeie suferind de paralizia membrelor inferioare este atacată în spital de un individ cunoscut ca fiind agresiv, care încearcă să o violeze. În timpul atacului, fiul femeii, minor în vârstă de 13 ani, îi dă un cuţit acesteia, pe care ea îl foloseşte pentru a se apăra, vătămându-l pe atacator. În speţă: a. legitima apărare produce efecte in rem; b. fapta minorului intră sub incidenţa unei cauze justificative; c. împotriva femeii se vor putea lua măsuri de siguranţă. 358. În fapt s-a reţinut că inculpatul G.D., fiind supus unui atac de natura celui care justifică o apărare legitimă în sensul dispoziţiilor din art. 19 C. pen., a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea şi împrejurările în care a avut loc atacul. În speţă: a. fapta nu constituie infracţiune, în situaţia în care disproporţia se datorează tulburării sau temerii; b. se impune reducerea sau înlocuirea pedepsei pentru inculpat, în situaţia în care disproporţia se datorează tulburării sau temerii; c. se impune o reducere a pedepsei pentru inculpat, în situaţia în care disproporţia se dato­ rează altor motive decât tulburarea sau temerea.

Cauzele justificative

63

359. În speţă, M.A. a fost lovită de către soţul său de mai multe ori cu un baston de cauciuc, apoi acesta a încercat să o lovească si cu o bară de fier, însă M.A. a reusit să-i ia bara, l-a lovit cu ea în cap, de repetate ori, provocându-i moartea. În ac�st context, fapta săvârşită de M.A.: a. nu atrage răspunderea penală, fiind săvârşită în condiţiile legitimei apărări; b. nu atrage răspunderea penală, putând fi invocat excesul de apărare; c. atrage răspunderea penală, uciderea victimei situându-se în afara legitimei apărări. 360. În cazul stării de necesitate, răspunderea civilă nu poate fi angajată: a. în cazul în care pericolul s-a produs prin fapta persoanei vătămate; b. în cazul în care prejudiciul este cauzat unei persoane nevinovate; c. în cazul în care făptuitorul şi-a dat seama că poate produce urmări mai grave prin fapta sa decât dacă pericolul nu era înlăturat. 361. Acţiunea de salvare specifică stării de necesitate poate fi reţinută: a. în cazul tuturor infracţiunilor care generează un pericol (intenţionate, din culpă sau cu intenţie depăşită); b. şi atunci când, deşi existau mai multe posibilităţi de salvare, dintre care cel puţin una mai puţin gravă, cel care a desfăşurat-o nu a întrevăzut această posibilitate; c. şi atunci când un pericol al cărui rezultat prejudiciabil nu s-a produs încă, ci urmează să se producă, însă prevenirea sa presupune riscuri crescânde pentru persoana salvatorului. 362. A vând în vedere săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în stare de necesitate, se poate afirma că: a. efectele acesteia se produc cu privire la faptă şi nu se răsfrâng asupra participanţilor; b. efectele acesteia se produc cu privire la persoană şi nu se răsfrâng asupra participanţilor; c. efectele acesteia se produc cu privire la faptă şi se răsfrâng asupra participanţilor. 363. Constituie, printre altele, condiţii ale stării de necesitate: a. existenţa unui pericol actual sau iminent; b. pericolul să fie injust, material, imediat; c. pericolul să ameninţe un interes general. 364. Starea de necesitate, ca şi cauză justificativă: a. implică îndeplinirea cumulativă a unor condiţii referitoare la atac, precum şi la acţiunea de salvare; b. produce efecte in personam cu privire la cel care desfăşoară acţiunea de salvare; c. impune să nu existe o altă posibilitate de înlăturare sau evitare a pericolului. 365. Având în vedere săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în stare de necesitate, se poate afirma că: a. trebuie să se constate existenţa şi caracterul iminent al pericolului; b. putea să existe o altă posibilitate de înlăturare sau evitare a pericolului; c. participaţia penală nu beneficiază de efectele acesteia.

64

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

366. Constituie, printre altele, condiţii ale acţiunii de salvare în cazul stării de necesitate: a. inexistenţa unei alte posibilităţi de înlăturare sau evitare a pericolului; b. pericolul să întrunească elementele conţinutului constitutiv al unei fapte prevăzute de legea penală; c. fapta să nu fie săvârşită de către o persoană care avea obligaţia de a înfrunta pericolul. 367. Pot intra în categoria persoanelor obligate să înfrunte pericolul în cazul stării de necesitate: a. militarii; b. medicii; c. marinarii şi aviatorii. 368. Starea de necesitate, ca şi cauză justificativă: a. impune obligaţia ca fapta ce constituie acţiunea de salvare să nu fie săvârşită de către o persoană care avea obligaţia specială de a înfrunta pericolul; b. nu are incidenţă dacă este vorba despre salvarea unor bunuri importante ale făptuitorului; c. produce efecte in rem numai dacă fapta este săvârşită în coautorat. 369. În cazul exercitării unui drept prevăzut de lege: a. dispoziţia autorităţii publice trebuie să vizeze executarea unei acţiuni ce nu intră în sfera de atribuţii ale făptuitorului; b. ordinul sau dispoziţia autorităţii competente trebuie să nu fie vădit ilegală; c. nu există o formă cerută de lege privind ordinul sau dispoziţia autorităţii competente. 370. Conform dispoziţiilor C. pen. este cauză justificativă care produce efecte in rem: a. consimţământul persoanei vătămate; b. exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii; c. minoritatea. 371. Intră în sfera persoanelor care se pot bucura de cauza justificativă a exercitării unui drept recunoscut de lege: a. persoanele care practică diverse sporturi şi concursuri sportive; b. parlamentarii; c. medicul care nu are drept de practică. 372. Dacă în urma unui concurs de lupte, desfăşurat fără forme legale de organizare, respectiv fără autorizaţiile necesare, s-a produs decesul unei persoane: a. făptuitorul nu răspunde penal; b. făptuitorul răspunde penal; c. suntem în prezenţa unei cauze justificative.

Cauzele justificative

65

373. Fapta lui G.C., contabil la o firmă, de a nu înregistra în actele contabile anumite sume de bani, întrucât fusese ameninţat de şeful său cu destituirea din funcţie, iar pierderea serviciului presupunea imposibilitatea întreţinerii celor doi copii minori pe care îi avea şi a plăţii unui credit la bancă: a. nu constituie infracţiune întrucât făptuitorul a acţionat la ordin şi actele contabile intrau în sfera atribuţiilor de serviciu; b. nu constituie infracţiune întrucât a fost săvârşită în condiţiile constrângerii morale; c. atrage răspunderea penală a acestuia. 374. Pentru a fi în prezenţa ordinului sau dispoziţiei autorităţii competente, ca şi cauză justificativă este necesar ca: a. ordinul sau dispoziţia autorităţii competente să îmbrace forma scrisă şi să aibă caracter oficial (forma cerută de lege); b. dispoziţia să vizeze executarea unei acţiuni adiacente atribuţiilor făptuitorului; c. ordinul sau dispoziţia să nu aibă un caracter vădit ilegal. 375. Pentru a opera ca o cauză justificativă, consimţământul persoanei vătămate: a. poate fi exprimat de rudele de gradul I ale persoanei vătămate; b. trebuie să fie valabil exprimat, putând fi tacit, dar univoc; c. trebuie să vină din partea titularului valorii sociale ocrotite. 376. Consimţământul persoanei vătămate: a. constituie o atenuantă în cazul infracţiunii de omor, putând fi reţinută infracţiunea de ucidere la cererea victimei; b. acordat post factum, poate avea drept efect reducerea limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârşită; c. duce la înlăturarea răspunderii penale în cazul retragerii plângerii prealabile sau împăcării. 377. O.P., aflat în stare gravă la spital, suferind de o boală incurabilă, solicită admi­ nistrarea unui medicament puternic de atenuare a durerilor insuportabile pe care le simţea. Medicamentul îi este administrat conform prescripţiei medicale de către medicul curant, însă, din cauza stării precare de sănătate a lui O.P., substanţa activă din medicament determină complicaţii, acesta decedând la o zi de la administrarea primei doze. În acest context: a. medicul nu răspunde penal, întrucât a administrat medicamentul cu consimţământul victimei, care cunoştea efectele secundare ale tratamentului; b. medicul răspunde penal pentru că bolnavul avea un discernământ viciat din cauza durerilor insuportabile pe care le simţea; c. medicul nu răspunde penal deoarece nu a săvârşit o infracţiune. 378. Pentru a opera ca o cauză justificativă, consimţământul persoanei vătămate: a. poate fi exprimat de rudele de gradul I ale acelei persoane; b. nu trebuie să fie dat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii; c. înlătură caracterul imputabil al faptei dacă vine din partea titularului valorii sociale protejate.

66

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

379. Avocatul care reprezintă, în limitele prevăzute de lege, în faţa organului de urmă­ rire penală pe un membru al unei pluralităţi constituite de infractori: a. deşi sprijină o astfel de pluralitate, nu săvârşeşte o infracţiune, fiind sub efectul unei cauze justificative; b. deşi sprijină o astfel de pluralitate, nu săvârşeşte o infracţiune, fiind sub efectul unei cauze de neimputabilitate; c. săvârşeşte o infracţiune. 380. Pentru a opera ca o cauză justificativă, consimţământul persoanei vătămate: a. trebuie să fie dat de titularul valorii sociale protejate; b. poate să vizeze şi o infracţiune contra vieţii; c. înlătură caracterul imputabil al faptei dacă priveşte un bun al persoanei vătămate. 381. Ca urmare a rezultatelor slabe la învăţătură, părinţii minorului X decid inter­ zicerea părăsirii locuinţei de domiciliu de către minor, în afara deplasării uzuale la şcoală, timp de o lună. În aceste condiţii: a. părinţii nu răspund pentru lipsire de libertate în mod ilegal, deoarece acţiunea lor are la bază o cauză justificativă; b. părinţii răspund, deoarece autoritatea parentală nu se circumscrie limitelor exercitării unui drept; c. părinţii pot invoca eroarea în privinţa necunoaşterii faptului că nu au drepturi depline asupra copilului lor. 382. În urma unui accident de circulaţie cu urmări grave, persoana vătămată ajunge în comă la spital unde este supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, pentru a i se salva viaţa, dar în urma căreia este necesar să i se amputeze un picior. Ulterior, victima accidentului face plângere împotriva medicului care a operat-o, pentru vătămare corporală, nemulţumită fiind de amputarea piciorului. În aceste condiţii: a. medicul va răspunde pentru malpraxis; b. medicul nu răspunde, invocând cazul fortuit; c. medicul nu va răspunde, reţinându-se o cauză justificativă. 383. Numiţii N.N. şi G.V., mecanici, primind dispoziţia de serviciu de a coborî două panouri fixate pe platforma unui turn de răcire din întreprindere, fără să ia măsurile de securitate şi protecţia muncii prescrise în regulament, au aruncat de la înălţime unul din panouri care, în cădere, a lovit un muncitor, cauzându-i moartea. Fapta celor doi muncitori: a. nu atrage răspunderea penală fiind comisă ca urmare a executării unui ordin de serviciu; b. nu atrage răspunderea penală întrucât apariţia victimei constituie un caz fortuit; c. atrage răspunderea penală, nefiind incidentă în această situaţie nicio cauză justificativă sau de neimputabilitate.

Cauzele justificative

67

384. S-a reţinut că A.I. a condus pe drumurile publice, fără permis, un autovehicul, spre a transporta la gară un prieten din altă localitate, venit la el Îl,! vizită şi a cărui locuinţă şi bunuri personale erau supuse pericolului de inundaţie. In speţă: a. fapta nu atrage răspunderea penală a lui A.I., întrucât a acţionat în stare de necesitate; b. fapta nu atrage răspunderea penală a lui A.I. pentru că sunt îndeplinite condiţiile art. 26 alin. (2) C. pen. cu privire la excesul neimputabil; c. fapta întruneşte condiţiile pentru a fi antrenată răspunderea penală, nefiind incidentă nicio cauză justificativă.

6. CAUZE DE NEIMPUTABILITATE 385. Cauzele de neimputabilitate operează: a. în totalitate in rem; b. în totalitate in personam; c. in personam cu excepţia cazului fortuit care operează in rem. 386. Sunt cauze de neimputabilitate: a. minoritatea şi iresponsabilitatea; b. constrângerea fizică şi starea de necesitate; c. eroarea şi cazul fortuit. 387. Constrângerea fizică, ca şi cauză de neimputabilitate: a. poate proveni de la un animal; b. să provină doar de la persoane; c. provine de la energii exterioare. 388. Constrângerea fizică se aseamănă cu starea de necesitate prin aceea că: a. înlătură aceeaşi trăsătură generală a infracţiunii; b. au aceeaşi sferă a cauzelor aflate la originea lor (acţiune umană, comportament al unui animal, fenomen natural etc.); c. ambele presupun o proporţionalitate între urmarea produsă sau care s-ar fi produs în absenţa intervenţiei autorului şi urmarea acelei faptei săvârşite. 389. Constrângerea mituitorului de către funcţionar constituie: a. cauză de nepedepsire; b. cauză specială care înlătură caracterul penal al faptei; c. cauză de reducere a pedepsei. 390. Constituie constrângere morală, în sensul cauzei de neimputabilitate: a. ameninţarea cu acţionarea în justiţie; b. ameninţarea făptuitorului cu loviri sau alte violenţe; c. ameninţări la adresa vieţii altei persoane. 391. În legea penală română: a. excesul de apărare justificat nu este asimilat cu legitima apărare; b. excesul scuzabil înlătură caracterul penal al faptei, constituind o circumstanţă atenuantă; c. excesul de apărare poate înlătura caracterul penal al faptei sau poate constitui o circumstanţă atenuantă. 392. Excesul neimputabil constituie: a. cauză care înlătură răspunderea penală; b. cauză de neimputabilitate; c. circumstanţă atenuantă legală.

Cauze de neimputabilitate

69

393. Excesul neimputabil poate viza: a. starea de legitimă apărare; b. constrângerea fizică; c. cazul fortuit. 394. Pentru a beneficia de cauza de neimputabilitate a excesului scuzabil, persoana trebuie: a. să se afle sub constrângere; b. să se afle în stare de necesitate; c. se afle sub influenţa substanţelor toxice, în mod involuntar. 395. Constituie, printre altele, condiţii ale excesului neimputabil de stare de necesitate: a. săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană aflată în stare de nece­ sitate; b. persoana să depăşească limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului; c. persoana să nu-şi dea seama înainte de comiterea faptei că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. 396. Minoritatea, ca şi cauză de neimputabilitate: a. este aplicabilă în cazul minorului de 13 ani; b. este aplicabilă minorului de până la 16 ani; c. vizează minorul cu vârsta de 17 ani, dacă se dovedeşte că nu a acţionat cu discernământ. 397. Minoritatea: a. înlătură întotdeauna şi răspunderea civilă a făptuitorului; b. înlătură caracterul penal al faptei, însă făptuitorului îi pot fi aplicate măsuri educative neprivative de libertate; c. înlătură caracterul penal al faptei, însă pot fi aplicate măsuri de siguranţă. 398. Minoritatea, ca şi cauză de neimputabilitate: a. se aplică doar minorilor cu vârsta sub 14 ani; b. se poate aplica unui minor cu vârsta de 15 ani şi 1 O luni; c. se poate aplica unui minor cu vârsta de 16 ani şi 3 luni. 399. În cazul infracţiunilor continuate şi de obicei: a. minorul nu va răspunde penal dacă activitatea infracţională a fost începută la vârsta de 13 ani şi a luat sfârşit la vârsta de 15 ani, operând o unitate de răspundere penală mai favorabilă pentru acesta; b. minorul va răspunde ca un major pentru întreaga activitate infracţională, avându-se în vedere atât faptele/actele comise înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, cât şi cele comise după această dată; c. minorul va răspunde doar pentru faptele/actele comise după împlinirea vârstei de 14 ani.

70

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

400. În sarcina lui P.T. s-a reţinut faptul că, anterior împlinirii vârstei de 14 ani, a aplicat victimei - minoră şi ea - o lovitură care, din cauza complicaţiilor survenite, a condus la moartea acesteia, fapt ce s-a petrecut după ce minorul împlinise vârsta de 14 ani. În acest context: a. fi antrenată răspunderea minorului întrucât ultimul rezultat al faptei sale s-a produs după împlinirea vârstei de 14 ani; b. va răspunde penal doar dacă se va demonstra printr-o expertiză că are discernământ, având în vedere că a împlinit 14 ani; c. nu va răspunde penal, deoarece la data comiterii faptei era minor sub 14 ani, şi în privinţa lui operează o prezumţie absolută de lipsă de discernământ. 401. Minoritatea, ca şi cauză de neimputabilitate: a. se aplică minorilor cu vârsta între 14 şi 18 ani dacă se dovedeşte că au acţionat cu discernământ; b. se poate aplica unui minor cu vârsta de 15 ani şi 1O luni; c. se poate aplica unui minor cu vârsta de 16 ani şi 3 luni. 402. Pentru a ne afla în prezenţa Intoxicaţiei, ca şi cauză de neimputabilitate: a. făptuitorul trebuie să fie intoxicat complet şi voluntar cu alcool sau alte substanţe psihoactive la momentul comiterii faptei prevăzută de legea penală; b. făptuitorul poate să fie intoxicat complet şi involuntar cu substanţe psihoactive la momentul comiterii faptei; c. făptuitorul trebuie să fie intoxicat complet şi involuntar doar cu alcool la momentul comiterii faptei. 403. Iresponsabilitatea, ca şi cauză care înlătură caracterul penal al faptei: a. produce efecte numai in personam; b. produce atât efecte in personam, cât şi in rem; c. produce efecte numai in rem. 404. Iresponsabilitatea: a. înlătură răspunderea civilă, chiar dacă exista o obligaţie de supraveghere a iresponsa­ bilului; b. produce atât efecte in personam, cât şi in rem; c. nu înlătură răspunderea civilă, atunci când există o obligaţie de supraveghere a iresponsabilului. 405. În cazul iresponsabilităţii, starea de incapacitate psihică: a. poate fi cauzată de consumul de alcool; b. poate apărea în urma unei boli psihice; c. poate fi cauzată de alienaţia mintală. 406. Starea de intoxicaţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe: a. înlătură caracterul penal al faptei; b. nu înlătură caracterul penal al faptei;

Cauze de neimputabilitate

71

c. poate constitui, după caz, o circumstanţă agravantă, dacă este produsă preordinat în vederea comiterii infracţiunii. 407. Intoxicaţia involuntară incompletă: a. constituie o cauză de nepedepsire; b. poate constitui o circumstanţă atenuantă; c. constituie o cauză care înlătură răspunderea penală, dacă infractorul este minor. 408. Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe: a. poate constitui o circumstanţă atenuantă; b. înlătură caracterul penal al faptei; c. poate constitui o circumstanţă agravantă. 409. Pentru a ne afla în prezenţa Intoxicaţiei, ca şi cauză de neimputabilitate: a. făptuitorul trebuie să fie intoxicat complet şi voluntar doar cu alcool la momentul comiterii faptei; b. făptuitorul trebuie să fie intoxicat complet şi involuntar doar cu alcool la momentul comiterii faptei; c. făptuitorul poate să fie intoxicat complet şi involuntar doar cu alcool la momentul comiterii faptei. 410. Pentru a beneficia de intoxicaţia involuntară completă drept cauză de neimputabilitate această stare trebuie să existe: a. anterior comiterii faptei; b. anterior şi posterior comiterii faptei; c. anterior şi în momentul comiterii faptei. 411. Cauza de neimputabilitate a intoxicaţiei: a. poate fi reţinută dacă făptuitorul s-a aflat în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool; b. nu poate fi reţinută dacă făptuitorul s-a aflat în stare de intoxicaţie involuntară cu alte substanţe psihoactive; c. poate fi reţinută dacă făptuitorul s-a aflat în stare de intoxicaţie involuntară cu alte substanţe psihoactive. 412. Eroarea de fapt înlătură caracterul penal al unei fapte: a. în orice situaţie; b. în cazul infracţiunilor intenţionate şi în cazul celor din culpă numai atunci când necu­ noaşterea stării, situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei făptuitorului; c. nu înlătură caracterul penal la faptelor săvârşite din culpă. 4 13. Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală când: a. se pot reţine circumstanţe atenuante; b. făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoaşte existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei; c. pericolul social este unul minim.

72

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

414. Eroarea de drept: a. nu înlătură niciodată caracterul penal al faptei; b. înlătură caracterul penal al faptei dacă făptuitorul, la momentul comiterii faptei, nu cunoştea o dispoziţie legală extrapenală; c. poate înlătura caracterul penal al faptei dacă făptuitorul, la momentul comiterii faptei, cunoştea greşit caracterul ilicit al faptei prevăzute de legea penală. 415. L.P., după ce a luat fără drept cheile unui autoturism, proprietatea firmei la care lucra, l-a chemat pe T.M. şi i-a spus, în mod eronat, că are maşina în folo­ sinţă, şi l-a determinat să pornească şi să conducă autoturismul în scopul verificării competenţelor sale de conducător auto care l-ar recomanda la anga­ jarea ca sofer la firma respectivă. Ulterior, T.M. a fost pus sub urmărire pentru săvârşire� faptei de furt de folosinţă. În acest context fapta lui T.M: a. atrage răspunderea penală, pentru că trebuia şi putea să verifice veridicitatea spuselor lui L.P.; b. nu atrage răspunderea penală întrucât a fost indus în eroare de către L.P.; c. nu constituie infracţiune pentru că îi lipseşte o trăsătură esenţială. 416. În situaţia cazului fortuit: a. făptuitorul nu prevede posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos ca urmare a acţiunii sau inacţiunii sale, deoarece consideră că acesta nu se va produce; b. făptuitorul este în imposibilitatea de a prevedea intervenţia unei împrejurări care, suprapusă pe acţiunea sau inacţiunea sa, a produs rezultatul socialmente periculos; c. se produc efecte in rem. 417. Se poate reţine existenţa cazului fortuit: a. în timpul unei inundaţii, dacă o persoană vatămă pe alta pentru a se scăpa pe sine de la înec; b. în timpul unei avalanşe, dacă se produce o vătămare corporală a unui schior; c. atunci când o persoană răneşte pe alta din cauza unui defect de fabricaţie al instru­ mentului cu care lucra, defect pe care aceasta nu-l putea cunoaşte. 418. Victima - aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi fiind îmbrâncită de o altă persoană de pe un refugiu pentru pietoni pe partea carosabilă a străzii - a apărut pe neaşteptate, la o distanţă mai mică de 2 m, în faţa unui autovehicul, care a lovit-o, provocându-i moartea. În această situaţie, în sarcina conducătorului auto, care circula regulamentar: a. se va reţine săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă; b. se va reţine existenţa stării de necesitate; c. se va reţine cazul fortuit. 419. Instanţa a reţinut că inculpatul, care, dormind sub cerul liber şi având asupra sa o armă de vânătoare, a fost trezit din somn de un zgomot şi, fiind noapte, a văzut o „mogâldeaţă" despre care a crezut în mod greşit că este un animal; înfricoşat, el a tras în acea direcţie un foc de armă, fără avertisment, vătămând în mod

Cauze de neimputabilitate

73

grav integritatea corporală a unei persoane ce se afla întâmplător în acel loc. Fapta inculpatului constituie: a. vătămare corporală din culpă, deoarece, deşi nu a prevăzut, el trebuia şi putea să prevadă că ar putea trage asupra unei persoane; caz fortuit; b. c. eroare de fapt. 420. În sarcina lui T.Gh. s-a reţinut că în noaptea de 10/11 mai 2015, după ce a con­ sumat băuturi alcoolice cu persoana vătămată P.M., a sustras prin violentă de la aceasta suma de 600 de lei. În urma cercetărilor a reieşit că inculpatul p'rezintă tulburări de comportament pe fond nevrotic, intelect la limită, iar în stare de ebrietate are discernământ diminuat. În consecinţă: a. T.Gh. va răspunde penal pentru infracţiunea de tâlhărie, întrucât nu este incidentă nicio cauză de neimputabilitate; b. T.Gh. nu va răspunde penal, întrucât sunt întrunite condiţiile art. 29 C. pen. care regle­ mentează intoxicaţia; c. T.Gh. nu va răspunde penal, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 28 C. pen. privind iresponsabilitatea.

7. PLURALITATEA DE INFRACTORI 421. Care sunt formele pluralităţii de infractori: a. participaţia penală, pluralitatea naturală şi pluralitatea intermediară; b. pluralitatea ocazională, pluralitatea intermediară şi pluralitatea naturală; c. participaţia penală, pluralitatea naturală şi pluralitatea constituită. 422. Pluralitatea de infractori se poate realiza în: a. patru forme diferite; b. două forme diferite; c. trei forme diferite. 423. Infracţiunea de bigamie: a. are ca specific pluralitatea naturală de făptuitori; b. poate fi săvârşită de către ofiţerul de stare civilă, în pluralitate naturală de infractori; c. poate fi săvârşită de către ofiţerul de stare civilă, în pluralitate ocazională de infractori (participaţie penală). 424. Pluralitatea naturală: a. este o formă a pluralităţii de infracţiuni ce există în cazul unor fapte prevăzute de legea penală care, prin natura lor, nu pot fi săvârşite decât de mai multe persoane; b. este o formă a pluralităţii de infractori ce există în cazul unor infracţiuni care, prin natura lor, nu pot fi săvârşite decât de mai multe persoane; c. este o formă a pluralităţii de infractori ce există în cazul unor infracţiuni care, prin con­ ţinutul lor, pot fi comise de o singură persoană, dar, în mod concret, la comiterea acestora participă mai multe persoane. 425. Suntem în prezenţa pluralităţii naturale în cazul: a. infracţiunii de bigamie; b. infracţiunii de evadare, atunci când la săvârşirea infracţiunii au participat mai multe persoane; c. infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. 426. Pluralitatea naturală presupune ca: a. toate persoanele să coopereze cu vinovăţie la săvârşirea infracţiunii; b. întotdeauna cel puţin două persoane să coopereze cu vinovăţie la săvârşirea infrac­ ţiunii; c. fapta să fie săvârşită prin contribuţia a două persoane, cu posibilitatea ca una dintre ele să nu răspundă penal. 427. Intră în sfera pluralităţii naturale: a. infracţiunea de incest (art. 377 C. pen.); b. infracţiunea de încăierare (art. 198 C. pen.); c. infracţiunea furt calificat (art. 229 C. pen.), săvârşită de două persoane.

Pluralitatea de infractori

75

428. Pluralitatea constituită de infractori: a. poate coexista cu participaţia penală proprie; b. absoarbe infracţiunea care intră în scopul grupării, atunci când aceasta este săvârşită; c. exclude participaţia penală improprie. 429. Suntem în prezenţa pluralităţii constituite în cazul: a. infracţiunii de bigamie; b. infracţiunii de evadare, atunci când la săvârşirea infracţiunii au participat mai multe persoane; c. infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (art. 367 C. pen.). 430. Pluralitatea constituită: a. reprezintă voinţa legiuitorului; b. este dată de natura infracţiunii; c. reprezintă voinţa instanţei de judecată. 431. Reprezintă condiţii ale pluralităţii constituite: a. existenţa unei grupări de cel puţin două persoane; b. identitatea de scop infracţional; c. gruparea să se constituie instantaneu, la momentul comiterii faptei. 432. Sunt condiţii ale pluralităţii constituite: a. existenţa unei grupări de cel puţin trei persoane; b. gruparea să aibă o anumită organizare, cu lider şi structură ierarhică; c. gruparea să se constituie pe parcursul derulării activităţii infracţionale. 433. Pluralitatea ocazională reprezintă: a. participaţia penală; b. participaţia naturală; c. pluralitatea necesară. 434. Caracteristic pluralităţii ocazionale: a. este faptul că există mai mulţi făptuitori care, fiecare în parte, execută anumite acte din conţinutul infracţiunii respective, în baza unei voinţe comune; b. este faptul că există mai mulţi făptuitori care, fiecare în parte, ajută sau înlesnesc săvârşirea unei infracţiuni, în baza unei voinţe comune; c. este faptul că există mai mulţi făptuitori care, fiecare în parte, determină săvârşirea unei infracţiuni, în baza unei voinţe comune. 435. Actele participanţilor în cazul participaţiei ocazionale: a. pot fi de natură diferită; b. sunt întotdeauna de aceeaşi natură; c. pot fi de aceeaşi natură.

76

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

436. Constituie consecinţe ale unităţii de infracţiune în cazul participaţiei penale: a. existenţa unei solidarităţi pasive în cazul plângerii prealabile, în sensul că aceasta este considerată îndreptată împotriva tuturor participanţilor, dacă a fost făcută sau menţi­ nută împotriva unui participant; b. încadrarea juridică a faptei nu se răsfrânge asupra tuturor participanţilor; c. infracţiunea se consideră comisă la data consumării ei sau a rămânerii în formă de tentativă, indiferent de momentul în care fiecare participant şi-a adus contribuţia. 437. Constituie consecinţe ale unităţii de infracţiune în cazul participaţiei penale: a. dacă locul săvârşirii faptei este acela unde s-a comis actul de executare; b. inculpaţii vor răspunde solidar din punct de vedere civil pentru faptele prejudiciabile comise; c. încadrarea juridică a faptei se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, cu posibilitatea diferenţierii în funcţie de circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta. 438. În cazul participaţiei penale proprii: a. nu este posibil ca toţi participanţii să acţioneze din culpă; b. este posibil ca toţi participanţii să acţioneze din culpă; c. toţi participanţii trebuie să acţioneze doar cu intenţie. 439. Pentru a se reţine coautoratul în cazul infracţiunii de omor se impune ca: a. acţiunea fiecărui coautor să fie aptă ca, în mod individual, să provoace moartea victimei; b. acţiunea participanţilor să fie conjugată; c. se poate reţine şi în ipoteza în care acţiunea unuia dintre făptuitori se limitează la procurarea armei. 440. În cadrul participaţiei penale proprii: a. instigatorul acţionează cu intenţie, iar instigatul fără vinovăţie; b. coautorii acţionează întotdeauna cu aceeaşi formă de vinovăţie; c. complicele poate să acţioneze şi din culpă dacă prevede rezultatul faptei, dar nu îl urmăreşte, socotind fără temei că nu se va produce. 441. Constituie condiţii ale pluralităţii penale: a. existenţa unei pluralităţi de făptuitori; b. săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; c. toţi participanţii să contribuie în mod egal la săvârşirea faptei. 442. După felul contribuţiei participanţilor, se distinge între: a. participaţie omogenă şi participaţie eterogenă; b. participaţie proprie şi participaţie improprie; c. participaţie spontană şi participaţie preordinată. 443. Atunci când autorul faptei acţionează din culpă, infracţiunea poate fi săvârşită: a. în participaţie penală proprie; b. în participaţie penală improprie; c. în pluralitate constituită de infractori.

Pluralitatea de infractori

77

444. În funcţie de atitudinea psihică a participanţilor, participaţia se clasifică în: a. participaţie proprie şi improprie; b. participaţie spontană şi participaţie preordinată; c. participaţie omogenă şi eterogenă. 445. După felul participării, distingem între: a. participaţie omogenă şi participaţie eterogenă; b. proprie şi participaţie improprie; c. participaţie spontană şi participaţie preordinată. 446. Având în vedere dispoziţiile Codului penal (art. 46), autorul: a. este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală; b. poate fi un minor care nu răspunde penal; c. este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o tentativă neincriminată la o faptă pre­ văzută de legea penală. 447. Fapta persoanei care promite înainte de săvârşirea faptei penale că va tăinui bunurile provenite din aceasta, dar după săvârşirea ei nu-şi mai ţine promisiunea: a. nu constituie faptă penală, fiind o simplă promisiune; b. constituie infracţiune de tăinuire; c. constituie complicitate. 448. Pentru a fi autor al unei infracţiuni cu subiect activ calificat: a. calitatea specială prevăzută de norma de incriminare trebuie să existe la momentul comiterii faptei; b. calitatea specială prevăzută de norma de incriminare poate fi dobândită ulterior momentului comiterii faptei; c. calitatea specială prevăzută de norma de incriminare poate exista anterior momentului comiterii faptei. 449. Făptuitorul care oferă bani sau alte foloase (provenite de la alte persoane) unui funcţionar public, pentru ca acesta să săvârşească o infracţiune de luare de mită, are calitatea de: a. autor al infracţiunii de dare de mită; b. complice la infracţiunea de luare de mită; c. nu răspunde penal. 450. Coautorii: a. sunt persoanele care determină o persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală; b. sunt persoanele care ajută la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală; c. sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală. 45 1. Pentru a fi în prezenţa coautoratului sunt necesare următoarele condiţii: a. existenţa unei pluralităţi de persoane care să săvârşească nemijlocit fapta prevăzută de legea penală;

78

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

b. existenţa unei pluralităţi de infracţiuni; c. toţi cei care au săvârşit fapta în mod nemijlocit să acţioneze cu aceeaşi formă de vinovăţie. 452. Constituie condiţii ale coautoratului: a. unitatea de faptă prevăzută de legea penală; b. unitatea de subiect pasiv; c. identitatea actelor materiale ale făptuitorilor. 453. Pentru a se reţine săvârşirea unei infracţiuni în coautorat: a. este necesar ca toţi coautorii să acţioneze cu aceeaşi formă de vinovăţie; b. este necesar ca toţi coautorii să contribuie în aceeaşi măsură la producerea rezultatului; c. este necesar ca toţi coautorii să acţioneze doar cu intenţie. 454. Coautorii: a. trebuie să acţioneze cu aceeaşi formă de vinovăţie, respectiv intenţie sau culpă; b. pot acţiona diferit, unul din culpă, iar altul cu intenţie; c. trebuie să acţioneze conjugat la comiterea faptei prevăzute de legea penală. 455. Activităţile infracţionale derulate după momentul epuizării unei infracţiuni con­ tinuate şi care au legătură cu activitatea infracţională principală: a. pot constitui elementul material al infracţiunii de favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.); b. pot constitui elementul material al infracţiunii de tăinuire (art. 270 C. pen.); c. constituie coautorat la infracţiunea comisă. 456. Nu se poate reţine săvârşirea unei infracţiuni în coautorat: a. în situaţia în care coautorii acţionează din culpă; b. în situaţia în care nu există o unitate de faptă prevăzută de legea penală; c. în situaţia în care coautorii nu au avut o înţelegere anterioară cu privire la săvârşirea faptei. 457. Fapta inculpatului care, fiind tot timpul alături de alt inculpat în momentul sustragerii, a primit imediat bunul sustras din buzunarul victimei, pentru a nu fi găsit asupra celui care a deposedat victima, constituie: a. complicitate materială; b. coautorat; c. favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.). 458. Ruperea unui sigiliu, în vederea înlesnirii sustragerii unor bunuri de către alţi doi inculpaţi, constituie: a. complicitate; b. coautorat; c. favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.).

Pluralitatea de infractori

79

459. În situaţia în care inculpaţii I.A. şi L.E. au aplicat victimei mai multe lovituri asupra capului cu o bâtă şi se stabileşte că una din loviturile lui I.A. a produs moartea victimei, se va reţine: a. coautorat la infracţiunea de omor; b. I.A. va răspunde în calitate de autor, iar L.E. în calitate de complice; c. L.E. nu va răspunde penal, pentru că nu activitatea sa a produs moartea victimei. 460. Pentru a fi în prezenţa coautoratului: a. fiecare participant trebuie să contribuie în aceeaşi măsură la comiterea faptei; b. actele subiecţilor activi trebuie să se înscrie în acţiunea descrisă de norma de incriminare şi să nu necesite intervenţia altor perso ane pentru producerea consecinţelor specifice faptei penale; c. trebuie să existe o identitate/unicitate de obiect juridic, respectiv de relaţii sociale ocrotite de norma de incriminare. 461. Coautor: a. este persoana care după ce instigă pe o alta să comită o faptă prevăzută de legea penală trece la executarea respectivei fapte împreună cu aceasta; b. poate fi o persoană care acţionează cu orice formă de vinovăţie; c. nu poate fi decât o persoană care acţionează cu intenţie. 462. În sarcina inculpaţilor C.I., D.O. şi N.G. s-a reţinut în fapt că au hotărât împreună să săvârşească infracţiunea de tâlhărie, stabilind că C.I. şi D.O. vor intra în locuinţa victimelor L.E. şi L.D., pe care le vor imobiliza legându-le, după care vor lua banii, în timp ce N.G. va sta afară, în faţa locuinţei, supraveghind să nu fie surprinşi. Pe baza înţelegerii stabilite, inculpaţii C.I. şi D.O. au pătruns în locuinţă unde, contrar înţelegerii iniţiale, au ucis, cu intenţie, pe victima L.D., care încercase. să ţipe, săvârşind, astfel, _!lU numai infracţiunea de tâlhărie, plănuită, ci infracţiunea de omor calificat. Io speţă: a. inculpaţii C.I. şi D.O. sunt coautori la infracţiunea de omor calificat, iar N.G., com­ plice la această infracţiune; b. inculpaţii C.I. şi D.O. sunt coautori la infracţiunea de omor calificat şi la infracţiunea de tâlhărie, iar N.G., complice la infracţiunea de tâlhărie; c. inculpaţii C.I. şi D.O. sunt coautori la infracţiunea de omor calificat, iar N.G., complice la această infracţiune, cu menţiunea că acestuia i se va aplica o pedeapsă mai mică. 463. În seara zilei de 10 ianuarie 2013, inculpatii A.I. si A.M.D. au acostat partea vătămată A.E. În timp ce inculpatul A.I. a i�obilizat,victima, inculpatul A.M.D. a deposedat-o de o geantă în care se aflau sumele de 10 euro şi 150 lei. Ulterior, cei doi inculpaţi au împărţit banii. Forma de participaţie a inculpaţilor este urmă­ toarea: a. A.M.D va răspunde ca autor la infracţiunea de tâlhărie, iar A.I. în calitate de complice; b. A.M.D. şi A.I. vor răspunde în calitate de coautori; c. A.M.D. va răspunde ca autor la infracţiunea de tâlhărie, iar A.I., în calitate de instigator.

80

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

464. A îi determină pe B şi pe C să îl omoare pe D, apoi A, B şi C îl atacă împ�eună pe D, lovindu-I cu pumnii şi picioarele până când survine decesul acestuia. In speţă, A are calitatea de: a. instigator; b. complice; c. coautor. 465. Nu pot fi comise în coautorat: a. infracţiunile săvârşite prin inacţiune, atunci când obligaţia impusă de lege este colectivă; b. infracţiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen.); c. infracţiunea de tâlhărie (art. 233 C. pen.). 466. Nu poate exista coautorat: a. de regulă, în cazul infracţiunilor cu autor unic; b. în cazul infracţiunilor care se săvârşesc cu intenţie depăşită; c. în cazul infracţiunilor care se săvârşesc din culpă. 467. Coautoratul nu este posibil: a. la infracţiunile intenţionate, indiferent de elementul constitutiv al acestora şi de forma de manifestare; b. la infracţiunile omisive; c. la infracţiunile cu subiect calificat. 468. Nu poate exista coautorat în cazul infracţiunilor de: a. absenţă nejustificată (art. 4 1 3 C. pen.); b. nedenunţare (art. 266 C. pen.); c. ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă (art. 200 C. pen.). 469. Pot fi comise sub forma coautoratului: a. infracţiunea de dezertare (art. 4 1 4 C. pen.); b. conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 C. pen.) în situaţia în care un inculpat major şi unul minor niciunul dintre ei nedeţinând permis de conducere au condus succesiv respectivul vehicul; c. violarea secretului corespondenţei (art. 302 C. pen.). 470. Pot exista coautori în cazul infracţiunii de: a. mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen.); b. dezertare (art. 4 1 4 C. pen.); c. ucidere la cererea victimei (art. 1 90 C. pen.). 471. Sunt considerate forme principale de participaţie: a. instigarea faţă de complicitate; b. complicitatea faţă de instigare; c. coautoratul faţă de complicitate.

Pluralitatea de infractori

81

472. Instigatorul este persoana care: a. ajută pe altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală; b. promite infractorului că va tăinui bunurile provenite din infracţiune; c. cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. 473. În toate formele de participaţie penală: a. complicele poate acţiona şi din culpă; b. autorul acţionează numai cu intenţie; c. instigatorul acţionează cu intenţie. 474. Constituie condiţii ale instigării: a. la comiterea faptei să-şi fi adus contribuţia mai multe persoane; b. activitatea instigatorului să fi avut drept urmare determinarea instigatului de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală, pe care o şi execută ulterior; c. activitatea de determinare să fie săvârşită cu intenţie. 475. Instigarea, ca formă a participaţiei penale proprii: a. nu se poate face prin oferirea de bani sau alte foloase; b. nu se poate face prin simple rugăminţi de săvârşire a unei fapte prevăzute de legea penală; c. se poate face prin gesturi din care să rezulte îndemnul la săvârşirea a unei fapte prevăzute de legea penală. 476. În cazul în care un instigator a luat parte la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală săvârşind şi acte de complicitate şi de executare, el va răspunde: a. numai în calitate de instigator, complicitatea fiind absorbită în instigare; b. în calitate de autor; c. atât în calitatea de instigator, cât şi în calitate de complice. 477. Instigarea este posibilă: a. la infracţiunile din culpă; b. la infracţiunile intenţionate comisive; c. la infracţiunile intenţionate omisive. 478. Instigatorul: a. desfăşoară doar o activitate psihică asupra autorului; b. desfăşoară doar o activitate fizică pentru a putea convinge pe eventualul executant al faptei; c. desfăşoară atât o activitate psihică asupra autorului, cât şi una fizică pentru a-l putea convinge pe eventualul executant al faptei. 479. În cazul infracţiunilor cu subiect activ calificat: a . instigatorul trebuie să aibă calitatea cerută de lege pentru autor; b. instigatorul nu trebuie să aibă calitatea cerută de lege pentru autor; c. răspunderea instigatorului va avea la bază instigarea la fapta comisă de autor.

82

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

480. Instigarea, ca formă a participaţiei penale proprii: a. nu se poate transforma, în nicio situaţie, într-o infracţiune de sine stătătoare; b. presupune întotdeauna o activitate de determinare săvârşită cu intenţie; c. nu poate fi colectivă. 481. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii: a. constituie acte de instigare la infracţiunea de omor; b. constituie infracţiune de sine stătătoare, deoarece, datorită impactului social pe care l-ar putea produce, legiuitorul a avut în vederea incriminarea acestei fapte; c. poate cunoaşte instigarea ca formă de participaţie, atunci când persoana care o săvârşeşte ca autor a fost, la rândul ei, determinată de o altă persoană să comită fapta. 482. Infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii: a. se poate reţine în situaţia în care autorul înfometează victima aflată în stare de irespon­ sabilitate şi lasă, cu intenţie, la dispoziţia acesteia un sac cu îngrăşăminte chimice, din care victima mănâncă şi ulterior decedează; b. se poate comite şi prin exercitarea de presiuni psihice asupra victimei; c. textul incriminator nu pretinde ca făptuitorul să urmărească realizarea unui anumit scop. 483. Numitul F.T. l-a determinat pe N.C. să ucidă o persoană şi, observând că acesta a atacat cu o bâtă victima, l-a înAcurajat să continue şi apoi i-a înmânat un cuţit cu care N.C. a reuşit să o ucidă. Io această situaţie, acţiunile lui F.T.: a. constituie acte de instigare şi complicitate, dar se va reţine doar instigare; b. constituie doar acte de complicitate materială; c. constituie doar acte de complicitate morală şi materială. 484. Pentru a fi în prezenţa instigării este necesar ca: a. activitatea instigatorului să fie efectivă, concretă; b. activitatea de determinare să fie urmată de săvârşirea faptei de către instigator; c. existenţa a cel puţin două persoane: instigatul şi instigatorul. 485. Instigarea: a. în cazul infracţiunilor cu subiect activ calificat, este necesar ca instigatul să îndeplinească această condiţie; b. dacă unul dintre coautori a avut iniţiativa comiterii faptei, acesta va răspunde în calitate de instigator la fapta respectivă; c. poate fi realizată de mai multe persoane, cu sau fără o înţelegere prealabilă. 486. Instigarea există dacă: a. instigatul săvârşeşte fapta la care a fost determinat sub forma tentativei pedepsibile; b. instigatul săvârşeşte fapta la care a fost determinat sub forma faptei consumate; c. instigatul săvârşeşte o altă faptă prevăzută de legea penală, alta decât cea la care a fost instigat.

Pluralitatea de infractori

83

487. Instigarea colectivă: a. presupune existenţa unui număr nedefinit de instigatori; b. presupune existenţa unui număr nedefinit de instigaţi; c. este incriminată separat sub denumirea de instigare publică (art. 368 C. pen.). 488. Instigarea individuală: a. presupune existenţa unui singur instigat; b. presupune existenţa unui singur instigator; c. presupune existenţa unuia sau mai multor instigaţi determinaţi, priviţi ca subiecţi distincţi, individualizaţi din masa socială. 489. Numitul F.T., observând că N.C. atacase cu o bâtă victima, l-a încurajat să continue şi apoi i-a înmânat un cuţit cu care N.C. a reuşit să ucidă victima. În această situaţie, acţiunile lui F.T.: a. constituie acte de instigare şi complicitate, dar se va reţine doar instigare; b. constituie doar acte de complicitate materială; c. constituie acte de complicitate morală şi materială. 490. După modul de determinare a instigatorului, instigarea este: a. instigare imediată şi instigare mediată; b. instigare determinată şi instigare indeterminată; c. instigare neizbutită şi instigare reuşită. 491. După cum fapta şi condiţiile în care urmează să fie săvârşită sunt sau nu defmite precis, instigarea este: a. instigare neizbutită şi instigare reuşită; b. instigare determinată şi instigare indeterminată; c. instigare simplă şi instigare calificată. 492. După mijloacele folosite de instigator, se distinge: a. instigare evidentă şi instigare insidioasă; b. instigare mediată şi instigare imediată; c. instigare simplă şi instigare calificată. 493. Instigarea este insidioasă atunci când: a. instigatorul nu-şi deconspiră rolul activ în faţa instigatului, creându-i acestuia o falsă idee cu privire la provenienţa ideii de acţiune; b. există doi instigatori, unul imediat şi unul mediat; c. instigatorul oferă instigatului o paletă de fapte prevăzute de legea penală, din care să poată opta pentru oricare dintre ele. 494. Constituie instigare calificată: a. oferirea de daruri; b. îndemnurile;

84

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

c. oferirea instigatului a unei palete de fapte prevăzute de legea penală, din care să poată opta pentru oricare dintre ele. 495. Suntem în prezenţa instigării simple atunci când: a. există un singur instigator; b. instigarea are loc prin simple rugăminţi; c. instigarea are loc prin amăgiri. 496. În funcţie de forma de vinovăţie cu care instigatorul săvârşeşte fapta, distingem între: a. instigare proprie şi instigare perfectă; b. instigare proprie şi instigare improprie; c. instigare improprie şi instigare imperfectă. 497. Există instigare improprie atunci când: a. instigatul şi instigatorul acţionează din culpă; b. instigatul acţionează din culpă; c. instigatorul acţionează din culpă. 498. În cazul participaţiei penale proprii: a. toţi cei care au săvârşit nemijlocit fapta prevăzută de legea penală pot acţiona din culpă; b. activitatea de instigare a instigatorului poate să se realizeze din culpă dacă şi autorul instigat săvârşeşte fapta din culpă; c. complicele nu va fi tras la răspundere dacă promite că îl va favoriza pe făptuitor, dar ulterior nu îşi respectă această promisiune. 499. Complicele este persoana care: a. cu intenţie sau din culpă, ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; b. promite, după săvârşirea faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită; c. cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. 500. Complicitatea constă în: a. activitatea persoanei care, cu intenţie, ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte pre­ văzute de legea penală sau care, înaintea săvârşirii faptei, promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă, ulterior, promisiunea nu este îndeplinită; b. activitatea persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sau care, în timpul săvârşirii faptei, promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă, ulterior, promisiunea nu este îndeplinită;

Pluralitatea de infractori

85

c. activitatea persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care, înainte ori în timpul săvârşirii faptei, promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă, ulterior, promisiunea nu este îndeplinită. 501. Fapta unei persoane care, înainte de comiterea unei infracţiuni de furt, promite autorului furtului că va înlesni valorificarea bunurilor provenite din infracţiune, promisiune pe care ulterior o îndeplineşte, constituie: a. complicitate la infracţiunea de furt; b. tăinuire; c. favorizarea făptuitorului. 502. Complicele este persoana care: a. cu intenţie, determină, înlesneşte sau ajută, în once mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; b. cu intenţie sau din culpă, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; c. cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. 503. Contribuţia unui complice la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală se realizează: a. prin promisiuni de tăinuire a bunurilor provenite din săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; b. prin determinarea autorului să comită o faptă; c. prin acte de executare directe şi nemijlocite. 504. Actele de complicitate pot interveni: a. şi după comiterea faptei; b. înainte de comiterea faptei; c. în timpul comiterii faptei. 505. Complicitatea: a. poate fi absorbită de coautorat; b. poate fi absorbită de instigare; c. nu poate fi absorbită de instigare. 506. Complicele este persoana care: a. cu intenţie, determină, înlesneşte sau ajută, în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; b. cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; c. promite, după săvârşirea faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că îl va favoriza pe făptuitor, chiar dacă promisiunea nu este îndeplinită.

86

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

507. Constituie, printre altele, condiţii ale complicităţii: a. persoana să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, în calitate de instigator sau autor; b. complicele să desfăşoare activităţi de determinare sau ajutor la comiterea faptei de către autor; c. actele complicelui să fie efectuate cu intenţie. 508. Pentru a fi în prezenţa complicităţii trebuie îndeplinite, printre altele, următoarele condiţii: a. autorul să se fi folosit efectiv de contribuţia complicelui în comiterea faptei prevăzute de legea penală; b. să existe o faptă prevăzută de legea penală sub forma faptului consumat; c. să existe o persoană care să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, în calitate de autor. 509. Înţelegerea între o persoană şi autorii furtului de a transporta bunurile furate cu autoturismul, survenită într-un moment când bunurile fuseseră scoase din depozit şi erau duse spre a fi aruncate peste gardul curţii, constituie: a. complicitate la infracţiunea de furt; b. infracţiunea de favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.); c. coautorat la infracţiunea de furt. 510. Fapta celui care însoţeşte pe coinculpaţi în urmărirea victimei pe care plănuiau să o jefuiască şi asistă la smulgerea lănţişorului şi a cruciuliţei de la gâtul victimei constituie: a. acte de complicitate materială la infracţiunea de tâlhărie; b. acte de complicitate morală la infracţiunea de tâlhărie; c. acte de coautorat la infracţiunea de tâlhărie. 511. Din prisma manifestărilor exterioare ale complicelui, poate exista: a. complicitate prin acţiune şi complicitate prin inacţiune; b. complicitate nemijlocită şi complicitate mijlocită; c. complicitate anterioară şi complicitate concomitentă. 512. După momentul la care intervin actele de complicitate, poate exista: a. complicitate anterioară şi complicitate ulterioară; b. complicitate concomitentă şi complicitate ulterioară; c. complicitate anterioară şi complicitate concomitentă.

Pluralitatea de infractori

87

513. Complicitatea concomitentă: a. are loc în intervalul cuprins între momentul începerii săvârşirii faptei prevăzute de legea penală şi momentul consumării/epuizării sau rămânerea sub forma unei tentative pedepsibile; b. poate fi o complicitate morală; c. poate fi o complicitate materială şi nemijlocită. 514. Complicitatea mijlocită poate fi reprezentată de: a. complicitate la instigare; b. complicitate la complicitate; c. instigare la complicitate. 515. Sfatul dat unei persoane în vederea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală constituie: a. act de instigare la săvârşirea faptei; b. act de complicitate morală; c. nu comportă relevanţă penală. 516. Fapta unuia dintre inculpaţi de a striga către ceilalţi inculpaţi, care în acel moment loveau victima cu parul, că „trebuie omorâtă" constituie: a. act de coautorat; b. act de instigare; c. act de complicitate morală. 517. În cazul participaţiei penale proprii se aplică, din punct de vedere sancţionator: a. sistemul parificării; b. sistemul diversificării; c. atât sistemul parificării, cât şi cel al diversificării. 518. Sintagma „pedeapsa prevăzută de lege pentru autor", în cazul participaţiei proprii: a. presupune că autorului, complicelui şi instigatorului li se va aplica aceeaşi pedeapsă în concret; b. se referă la specia de pedeapsă aplicabilă; c. se referă la limitele minime şi maxime prevăzute pentru specia de pedeapsă aplicabilă. 5 19. Pedeapsa aplicabilă coautorilor: a. este stabilită în mod concret egală pentru toţi coautorii; b. poate diferi ca cuantum în funcţie de numărul actelor la care a participat un coautor în cazul infracţiunilor continuate; c. poate diferi ca cuantum, în funcţie de importanţa acţiunilor coautorilor în derularea activităţii infracţionale. 520. Instigatorul la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită de autor cu intenţie se sancţionează: a. cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor;

88

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

b. cu aceeaşi pedeapsă care a fost aplicată autorului; c. întotdeauna cu o pedeapsă mai blândă decât cea aplicată autorului. 521. Ce constituie fapta persoanei care, înainte de săvârşirea infracţiunii, promite făptuitorului că îl va favoriza: a. infracţiunea de favorizare a făptuitorului; b. complicitate; c. faptă lipsită de semnificaţie penală. 522. Contribuie la individualizarea pedepsei aplicate instigatorului: a. comiterea faptei de către autor imediat după instigare sau după un anumit interval de timp; b. intensitatea eforturilor instigatorului de a determina instigatul să comită fapta; c. tipul instigării. 523. În cazul participaţiei proprii, atunci când norma de incriminare prevede două pedepse în mod alternativ: a. instanţa trebuie să stabilească acelaşi gen de pedeapsă pentru autor, instigator şi complice; b. instanţa poate să stabilească genuri diferite de pedeapsă pentru autor, instigator şi complice; c. instanţa are în vedere contribuţia fiecărui participant la comiterea faptei. 524. Participaţia penală este improprie când: a. toţi participanţii contribuie din culpă la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; b. autorul acţionează cu intenţie şi complicele fără vinovăţie; c. complicele acţionează cu intenţie, iar autorul fără vinovăţie. 525. Participaţia improprie este: a. acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc prin voinţă comună o faptă prevăzută de legea penală nu au toate aceeaşi atitudine psihică, nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, unii participanţi lucrând fără intenţie, alţii din culpă sau fără vinovăţie; b. acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc prin voinţă comună o faptă prevăzută de legea penală nu au toate aceeaşi atitudine psihică, nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, unii participanţi lucrând cu intenţie, alţii din culpă sau fără vinovăţie; c. acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc prin voinţă comună o faptă prevăzută de legea penală au toate aceeaşi atitudine psihică, nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, unii participanţi lucrând cu intenţie, alţii din culpă sau fără vinovăţie. 526. Modalitatea intenţie şi culpă a participaţiei improprii: a. presupune ca unul dintre participanţi să acţioneze cu intenţie, iar ceilalţi din culpă; b. presupune ca autorul faptei să acţioneze din culpă, iar ceilalţi participanţi cu intenţie; c. presupune ca autorul să acţioneze cu intenţie, iar complicii din culpă.

Pluralitatea de infractori

89

527. În cazul modalităţii intenţie şi culpă: a. există o înţelegere prealabilă între autor şi participanţi, cu privire la comiterea faptei; b. nu există o înţelegere prealabilă între autor şi participanţi, cu privire la comiterea faptei; · c. pot exista mai mulţi coautori care să acţioneze din culpă. 528. Fapta administratorului unei societăţi care dă dispoziţii unei subalterne să înscrie în chitanţa fiscală, fără cunoaşterea realităţii, o cantitate mai mică decât marfa vândută, precum şi o valoare inferioară a acesteia faţă de cea reală, în scopul de a fi plătite de cumpărător taxe vamale mai mici decât cele cuvenite, constituie: a. infracţiunea de fals intelectual săvârşită în condiţiile participaţiei improprii; b. infracţiunea de instigare la fals intelectual; c. infracţiunea de fals intelectual săvârşită în condiţiile participaţiei proprii. 529. Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie a participaţiei improprii: a. presupune ca unul dintre participanţi să acţioneze cu intenţie, iar ceilalţi, rară vinovăţie; b. presupune ca autorul faptei să acţioneze fără vinovăţie, iar ceilalţi participanţi, cu intenţie; c. presupune ca autorul să acţioneze cu intenţie, iar complicii, fără vinovăţie. 530. Pedeapsa în caz de participaţie improprie presupune: a. participanţilor care şi-au adus contribuţia la comiterea faptei cu intenţie li se va aplica regimul sancţionator pentru fapta comisă cu intenţie, chiar dacă autorul faptei a acţionat din culpă; b. participanţilor care şi-au adus contribuţia la comiterea faptei cu intenţie li se va aplica regimul sancţionator pentru fapta comisă cu intenţie, chiar dacă autorul faptei a acţionat fără vinovăţie; c. participanţilor care şi-au adus contribuţia la comiterea faptei cu intenţie li se va aplica regimul sancţionator pentru fapta comisă cu intenţie, chiar dacă autorul faptei a acţionat din culpă, iar fapta comisă din culpă nu este sancţionată de legea penală. 531. Intră în sfera circumstanţelor personale subiective: a. constrângerea fizică; b. vârsta autorului/participanţilor; c. excesul neimputabil. 532. Intră în sfera circumstanţelor personale de individualizare: a. excesul neimputabil; b. educaţia autorului/participanţilor; c. starea civilă a făptuitorului. 533. Minoritatea făptuitorului constituie: a. circumstanţă personală subiectivă; b. circumstanţă personală de individualizare; c. circumstanţă reală.

90

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

534. Intră în sfera circumstanţelor personale subiective: a. forma de vinovăţie cu care autorul sau participanţii acţionează; b. mobilul ce a determinat activitatea infracţională; c. scopul urmărit prin comiterea faptei. 535. Circumstanţele privitoare la faptă: a. pot fi anterioare comiterii faptei; b. pot fi doar concomitente comiterii faptei; c. pot fi posterioare comiterii faptei. 536. Constituie circumstanţe reale: a. legitima apărare; b. iresponsabilitatea; c. consimţământul persoanei vătămate. 537. Circumstanţele agravante: a. intră în sfera circumstanţelor reale anterioare; b. intră în sfera circumstanţelor reale posterioare; c. intră în sfera circumstanţelor reale concomitente. 538. Circumstanţele reale: a. se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor, numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut; b. se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor chiar dacă aceştia nu le-au cunoscut; c. se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor chiar dacă aceştia nu le-au prevăzut. 539. Cunoaşterea sau prevederea circumstanţelor reale: a. poate să intervină concomitent cu săvârşirea faptei; b. poate să intervină ulterior săvârşirii faptei; c. poate să intervină anterior săvârşirii faptei. 540. În cazul participaţiei penale, circumstanţele reale: a. nu se răsfrâng asupra tuturor participanţilor; b. se răsfrâng asupra tuturor participanţilor; c. nu se răsfrâng asupra participanţilor, dacă aceştia nu le-au cunoscut şi nici nu le-au prevăzut. 541. Circumstanţele privitoare la faptă: a. se răsfrâng asupra tuturor participanţilor, indiferent de cunoaşterea sau prevederea acestora; b. se răsfrâng asupra autorului (coautorului), doar în măsura în care acesta le-a cunoscut sau le-a prevăzut; c. nu au efecte asupra participanţilor, indiferent de cunoaşterea sau prevederea acestora.

Pluralitatea de infractori

91

542. De beneficiul împiedicării săvârşirii infracţiunii poate beneficia: a. doar autorul; b. autorul şi participanţii; c. doar participanţii. 543. Constituie, printre altele, condiţii ale împiedicării săvârşirii infracţiunii: a. activitatea de împiedicare să intervină anterior sau concomitent descoperirii infracţiunii; b. acţiunea participantului să producă împiedicarea consumării infracţiunii; c. executarea infracţiunii la a cărei săvârşire şi-a adus contribuţia participantul să fie pe punctul de a începe. 544. Efectele împiedicării săvârşirii infracţiunii: a. sunt incidente dacă infracţiunea a rămas în forma tentativei care este pedepsită; b. dacă activitatea participantului până la momentul împiedicării consumării infracţiunii întruneşte elementul constitutiv al unei infracţiuni, participantul va răspunde pentru acea infracţiune; c. se răsfrâng asupra tuturor participanţilor, chiar dacă doar unul dintre ei a împiedicat comiterea infracţiunii.

8. RĂSPUNDEREA PENALĂ 545. Constituie principii ale răspunderii penale: a. principiul răspunderii penale personale; b. principiul universalităţii; c. principiul legalităţii. 546. Principiul non bis in idem reprezintă: a. principiul unicităţii răspunderii penale; b. principiul conform căruia infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale; c. principiul individualizării pedepsei. 547. Răspunderea penală este: a. un ansamblu de obligaţii corelative ale subiectelor raportului juridic penal de conflict şi se realizează prin constrângerea exercitată de stat, în condiţiile legii, faţă de infractor, în vederea restabilirii ordinii de drept şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni; b. un ansamblu de drepturi corelative ale subiectelor raportului juridic penal de conflict şi se realizează prin constrângerea exercitată de stat, în condiţiile legii, faţă de infractor, în vederea restabilirii ordinii de drept şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni; c. un ansamblu de drepturi şi obligaţii corelative ale subiectelor raportului juridic penal de conflict şi se realizează prin constrângerea exercitată de stat, în condiţiile legii, faţă de infractor, în vederea restabilirii ordinii de drept şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. 548. Cauzele care înlătură răspunderea penală constituie: a. instituţii de drept penal menite să excepteze, în condiţiile legii, anumite situaţii speciale de la incidenţa principiului non bis in idem al răspunderii penale; b. instituţii de drept penal menite să excepteze, în condiţiile legii, anumite situaţii speciale de la incidenţa principiului inevitabilităţii răspunderii penale; c. instituţii de drept penal menite să excepteze, în condiţiile legii, anumite situaţii speciale de la incidenţa principiului individualizării răspunderii penale. 549. Printre cauzele care înlătură răspunderea penală se numără: a. împăcarea; b. reabilitarea; c. graţierea. 550. Amnistia este o instituţie de drept penal care: a. înlătură răspunderea penală; b. înlătură caracterul nejustificat al faptei; c. înlătură consecinţele condamnării. 551. Sunt cauze care înlătură răspunderea penală: a. amnistia, lipsa plângerii prealabile, împăcarea, prescripţia răspunderii penale, reabilitarea; b. amnistia, lipsa plângerii prealabile, împăcarea, graţierea, prescripţia răspunderii penale; c. amnistia, prescripţia răspunderii penale, împăcarea, lipsa plângerii prealabile.

Răspunderea penală

93

552. Constituie cauze care înlătură răspunderea penală: a. amnistia, lipsa plângerii prealabile; b. graţierea, împăcarea, retragerea plângerii prealabile; c. prescripţia răspunderii penale, retragerea plângerii prealabile, reabilitarea. 553. Amnistia: a. vizează persoana condamnatului; b. ca regulă generală, are caracter in rem; c. nu are caracter obligatoriu. 554. În situaţia intervenţiei amnistiei, persoana condamnată: a. trebuie să solicite continuarea procesului penal; b. poate solicita continuarea procesului penal; c. nu va fi obligată să suporte nicio măsură de siguranţă. 555. Obiectul amnistiei îl constituie: a. persoana condamnatului; b. executarea pedepsei; c. infracţiunile săvârşite până la data apariţiei actului de clemenţă. 556. Amnistia postcondamnatorie înlătură: a. consecinţele condamnării; b. executarea pedepsei; c. răspunderea penală. 557. Amnistia antecondamnatorie înlătură: a. răspunderea penală; b. consecinţele condamnării; c. executarea pedepsei. 558. După cum infracţiunile amnistiate sunt sau nu definitiv judecate, amnistia se clasifică în: a. generală şi specială; b. antecondamnatorie şi postcondamnatorie; c. condiţionată şi necondiţionată. 559. Pot constitui cerinţe ale amnistiei condiţionate: a. antecedentele penale ale infractorului; b. numărul persoanelor vătămate; c. conduita infractorului după comiterea faptei. 560. Amnistia: a. nu are efecte asupra drepturilor persoanei vătămate; b. are ca efect restituirea amenzii încasate anterior actului de amnistie; c. înlătură numai executarea pedepsei principale.

94

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

561. Efectele amnistiei antecondamnatorii vizează: a. măsurile educative aplicate; b. măsurile de siguranţă; c. pedepsele aplicate. 562. Se bucură de beneficiul amnistiei: a. coautorii şi favorizatorii; b. complicii şi instigatorii; c. tăinuitorii. 563. Incidenţa amnistiei se stabileşte: a. în situaţia infracţiunilor continuate şi continue, în funcţie de data epuizării infracţiunii; b. în cazul infracţiunilor progresive, în funcţie de data săvârşirii elementului material al laturii obiective a infracţiunii; c. în situaţia infracţiunilor de obicei, în funcţie de data epuizării infracţiunii. 564. Prescripţia nu înlătură răspunderea penală: a. în cazul infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, săvârşită la data de 01 ianuarie 2013; b. în cazul infracţiunii de omor calificat (art. 189 C. pen. ); c. în cazul infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei, săvârşită la data de O1 ianuarie 1999. 565. Care este termenul de prescripţie a răspunderii penale, când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depă­ şeşte 10 ani: a. 8 ani; b. l O ani; c. 5 ani. 566. Termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 3 ani: a. când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa amenzii; b. când instanţa aplică pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda; c. când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an. 567. Termenele de prescripţie a răspunderii penale se calculează: a. în funcţie de pedeapsa aplicată de instanţa de judecată; b. în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, de la data când acesta a devenit major; c. în cazul unui concurs de infracţiuni, curge un singur termen de prescripţie.

Răspunderea penală

95

568. Termenul de prescripţie în cazul infractorului minor care a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani este: a. 10 ani; b. 5 ani; c. 3 ani. 569. În cazul infractorului minor: a. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani; b. termenul de prescripţie a răspunderii penale se reduce la jumătate; c. termenul de prescripţie a răspunderii penale este identic cu cel al persoanei majore. 570. Termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 20 ani: a. când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani; b. nu există un astfel de termen de prescripţie a răspunderii penale; c. când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de cel mult 15 ani. 571. În cazul infracţiunilor continue, termenul de prescripţie a răspunderii penale curge: a. de la data consumării infracţiunii; b. de la data epuizării infracţiunii; c. de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. 572. Cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe: a. prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni; b. prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză; c. dacă o împrejurare neprevăzută ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. 573. Întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale: a. produce efecte doar faţă de autor; b. produce efecte in rem; c. produce efecte doar pentru participantul la care se referă actul de întrerupere. 574. Efectele întreruperii cursului prescripţiei se produc: a. faţă de toţi participanţii la infracţiune, dacă actul de întrerupere îi priveşte pe toţi; b. numai faţă de participantul pe care îl priveşte actul; c. faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul priveşte numai pe unii dintre ei. 575. Prescripţia specială: a. înlătură executarea pedepsei oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de lege este depăşit cu încă jumătate; b. înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de lege este depăşit cu încă o dată; c. înlătură executarea pedepsei în cazul tuturor infracţiunilor.

96

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

576. Dacă termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani, termenul de prescripţie specială este: a. 20 ani, dacă au intervenit cel mult 5 întreruperi ale termenului de prescripţie; b. 1 5 ani, indiferent de numărul de întreruperi ale termenului de prescripţie a răspunderii penale; c. 20 ani, indiferent de numărul de întreruperi ale termenului de prescripţie a răspunderii penale. 577. În care dintre situaţiile de mai jos se suspendă cursul prescripţiei răspunderii penale: a. în cazurile de amânare a executării pedepsei închisorii; b. pe timpul cât o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale; c. în cazul amânării executării pedepsei. 578. Cauzele de suspendare a termenului de prescripţie a răspunderii penale: a. produc efecte in personam; b. produc efecte in rem; c. produc efecte in rem şi in personam. 579. În care din situaţiile de mai jos se suspendă cursul prescripţiei răspunderii penale: a. pe timpul cât o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică continuarea procesului penal; b. în cazul întreruperii executării pedepsei; c. în cazul suspendării procesului penal. 580. Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale determină: a. încetarea curgerii termenului de prescripţie care, după terminarea suspendării, se înnoieşte; b. amânarea curgerii termenului de prescripţie, termen care se prelungeşte cu durata cât a existat împiedicarea; c. amânarea curgerii termenului de prescripţie, termen care nu se prelungeşte cu durata cât a existat împiedicarea. 581. Dacă plângerea prealabilă se face prin mandatar: a. mandatul nu trebuie să fie special; b. mandatul poate fi general; c. procura rămâne ataşată plângerii. 582. Plângerea prealabilă nu este necesară (acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu) dacă: a. persoana vătămată a decedat înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii; b. persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu şi este reprezentată legal de făptuitor;

Răspunderea penală

97

c. persoana vătămată a decedat după expirarea termenului prevăzut de lege pentru introdu­ cerea plângerii. 583. Lipsa plângerii prealabile, cauză de înlăturare a răspunderii penale: a. acţionează numai atunci când există o dispoziţie legală care să prevadă că acţiunea penală cu privire la infracţiunea săvârşită se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; b. acţionează chiar şi atunci când plângerea prealabilă este introdusă după termenul prevăzut de lege, dacă persoana vătămată a invocat că nu a cunoscut autorul faptei; c. nu acţionează atunci când sunt mai mulţi făptuitori, chiar dacă a trecut termenul prevăzut de lege. 584. Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane: a. atrage răspunderea penală chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele; b. atrage răspunderea penală numai dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine de către toate persoanele vătămate; c. atrage răspunderea penală numai dacă plângerea prealabilă s-a făcut cu privire la toţi participanţii la săvârşirea infracţiunii. 585. Plângerea prealabilă poate fi: a. efectuată oral; b. transmisă electronic; c. doar scris. 586. Termenul de introducere a plângerii prealabile este: a. 3 luni din ziua în care persoana vătămată a luat la cunoştinţă de săvârşirea faptei; b. 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat cine este persoana care a săvârşit fapta; c. 2 luni din ziua în care persoana vătămată a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei. 587. Minora X, de 17 ani, a fost violată de colegul său de bancă. Pentru această infrac­ ţiune acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Minora se prezintă în faţa organelor competente a pune în mişcare acţiunea penală pentru această infracţiune şi declară că doreşte să facă plângere. În această situaţie, organul judiciar: a. se poate sesiza din oficiu; b. poate primi plângerea prealabilă a minorei, numai dacă este făcută cu încuviinţarea re­ prezentantului său legal; c. nu se poate sesiza din oficiu. 588. În situaţia în care persoana vătămată îşi retrage plângerea prealabilă formulată faţă de un inculpat, celălalt inculpat care a participat la săvârşirea faptei: a. nu răspunde penal întrucât răspunderea sa penală este înlăturată; b. răspunde penal; c. nu răspunde penal întrucât operează o cauză de nepedepsire.

98

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

589. Persoana vătămată prin infracţiune a formulat plângere prealabilă împotriva autorului X, în conditiile legii. Din cercetări a rezultat că X a fost instigat de Y. În aceste condiţii: a. cel vătămat va putea să îşi retragă plângerea prealabilă faţă de instigatorul Y, înlăturând în acest fel şi răspunderea penală a autorului X; b. cel vătămat va putea să îşi retragă plângerea prealabilă faţă de instigatorul Y, înlăturând în acest fel numai răspunderea penală a acestuia; c. cel vătămat va putea să îşi retragă plângerea prealabilă faţă de autorul X, înlăturând în acest fel şi răspunderea penală a instigatorului Y. 590. Retragerea plângerii prealabile produce efecte dacă: a. intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; b. intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; c. intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în termen de 20 de zile. 591. Retragerea plângerii prealabile: a. este un act asupra căruia se poate reveni; b. este un act irevocabil; c. comportă caracter revocabil/irevocabil în funcţie de aprecierea instanţei de judecată. 592. Dacă victima infracţiunii de viol pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu formulează o astfel de plângere, deşi este în viaţă şi are deplină capacitate de exerciţiu: a. cursul prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe toată perioada în care plângerea poate fi introdusă; b. decade din dreptul de a formula o astfel de plângere după expirarea termenului în care o astfel de plângere poate introdusă; c. organul judiciar nu se poate sesiza din oficiu. 593. Minora X, de 17 ani, a fost violată de colegul său de bancă. Pentru această infrac­ ţiune acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. După ce acţiunea penală a fost pusă în mişcare: a. poate interveni împăcarea, deşi nu este prevăzută expres de lege; b. poate interveni retragerea plângerii prealabile, în condiţiile legii; c. a urmare a stabilirii caracterului infracţional al faptei sale, faţă de autor se va putea dispune o măsură educativă. 594. În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condi­ ţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu: a. retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror; b. retragerea plângerii produce efecte indiferent de poziţia procurorului; c. nu mai este operabilă retragerea plângerii prealabile.

Răspunderea penală

99

595. Pentru a-şi produce efectele, retragerea plângerii trebuie să fie: a. expresă şi neviciată; b. totală şi condiţionată; c. formulată în termenul legal. 596. Împăcarea: a. are ca scop stingerea conflictului ce ia naştere ca urmare a săvârşirii infracţiunii; b. nu reprezintă un impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale; c. este posibilă numai în cazul infracţiunilor la care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă. 597. Împăcarea: a. poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, chiar dacă legea nu o prevede în mod expres; b. înlătură doar răspunderea penală şi nu stinge acţiunea civilă; c. produce efecte dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. 598. În cazul în care persoana vătămată este un minor în vârstă de 16 ani, pentru ca împăcarea să înlăture răspunderea penală, aceasta trebuie să fie făcută: a. numai de părinţii minorului cu inculpatul; b. de minor, cu inculpatul, dar cu încuviinţarea părinţilor; c. numai de minor cu inculpatul. 599. În cazul în care persoana vătămată este un minor în vârstă de 13 ani, pentru ca împăcarea să înlăture răspunderea penală, aceasta trebuie să fie făcută: a. între reprezentanţii legali ai minorului şi inculpat; b. între minor şi inculpat, dar cu acordul părinţilor; c. între minor şi inculpat. 600. Pentru a înlătura răspunderea penală, împăcarea: a. trebuie să fie totală, necondiţionată şi definitivă; b. trebuie să intervină în mod obligatoriu numai în faza de judecată; c. poate interveni în orice moment al procesului penal, dar numai până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. 601. În cazul persoanei juridice ce a săvârşit infracţiunea, împăcarea: a. produce efecte şi asupra persoanelor fizice participante la infracţiune; b. nu produce efecte asupra persoanelor fizice participante la infracţiune; c. se face de persoana fizică din cadrul persoanei juridice care a săvârşit infracţiunea. 602. Prin natura sa juridică, împăcarea este o cauză care: a. înlătură răspunderea penală; b. înlătură caracterul penal al faptei; a. înlătură executarea pedepsei.

100

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

603. În speţă, minora în vârstă de 17 ani a fost victima unei inf�acţiuni pentru care legea prevede că împăcarea înlătură răspunderea penală. In speţă, împăcarea produce efecte dacă: a. se face de către minor; b. se face de către minor, cu încuviinţarea părinţilor; c. se face de către minor după stabilirea discernământului. 604. Între X şi Y poate interveni împăcarea, cauză care înlătură răspunderea penală: a. până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; b. numai dacă este prevăzută de lege în mod expres; c. numai până la citirea actului de sesizare a instanţei.

9. PEDEPSELE 605. Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice sunt: a. detenţiunea pe viaţă, închisoarea de la 15 zile la 30 de ani şi amenda; b. detenţiunea pe viaţă, închisoarea de la 1O zile la 25 de ani şi amenda; c. detenţiunea pe viaţă, închisoarea de la 15 zile la 30 de ani. 606. Dacă, în timpul executării pedepsei, persoana condamnată a împlinit vârsta de 65 de ani pedeapsa detenţiunii pe viaţă: a. poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa complemen­ tară a interzicerii exercitării unor drepturi pe durata de 5 ani; b. se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe durata de 5 ani; c. poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa complemen­ tară a interzicerii exercitării unor drepturi pe durata de 5 ani. 607. În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii: a. nu se ia în considerare perioada de detenţiune executată, urmând ca persoana condam­ nată să execute în întregime pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani; b. perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii; c. instanţa decide dacă va reţine ca parte executată din pedeapsa închisorii perioada de detenţiune executată, în funcţie de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei. 608. Din durata executării pedepsei închisorii se deduce: a. timpul reţinerii şi al arestului la domiciliu; b. timpul internării medicale; c. partea din pedeapsa executată în afara teritoriului ţării în situaţia în care infractorul este judecat în ţară pentru aceeaşi infracţiune, după recunoaşterea hotărârii judecăto­ reşti străine de către instanţele române. 609. Condamnata M.N., aflându-se în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută la art. 189 C. pen., împli­ neşte vârsta de 65 de ani. În aceste condiţii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă: a. poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii de 30 de ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe durata de 5 ani; b. trebuie să fie înlocuită cu pedeapsa închisorii de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata maximă; c. trebuie să fie înlocuită cu pedeapsa închisorii de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata de 1O ani. 610. Inculpatul B.V. este condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de la luarea în evidenţa militară, prevăzută la art. 434 alin. (1) C. pen., la pedeapsa amenzii. Cunoscând că pentru comiterea acestei infracţiuni legiuitorul a prevăzut

102

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

doar pedeapsa amenzii, limitele speciale ale zilelor amendă, în acest caz, sunt cu­ prinse între: a. 60 şi 1 80 zile; b. 1 20-240 zile; c. 1 80-300 zile. 611. Pe data de 3 septembrie 2013, ziua în care a împlinit 14 ani, inculpatul şi-a însuşit fără drept o pereche de bluejeans pusă la uscat de către persoana vătămată pe sârmă. În acest caz: a. nu i se va putea aplica în niciun caz o pedeapsă; b. nu îi poate fi aplicată o măsură educativă privativă de libertate; c. nu va răspunde penal. 612. Soluţionând cauza în fond, Tribunalul Dolj a dispus condamnarea inculpatului M.A. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. La data judecării cauzei inculpatul avea vârsta de 60 ani şi 11 luni. În cauză: a. soluţia pronunţată este legală; b. aplicarea detenţiunii pe viaţă nu este permisă de lege; c. trebuia aplicată pedeapsa închisorii pe timp de 20 de ani şi interzicerea unor drepturi pe durata ei maximă. 613. Deoarece pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu poate fi aplicată faţă de minorul infractor, în ipoteza în care acesta săvârşeşte o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, instanţa aplică: a. pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 1 O şi 20 ani; b. numai măsuri educative, privative sau neprivative de libertate; c. pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 1 O şi 25 ani. 614. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se poate aplica aceluia care la data pronunţării hotărârii de condamnare a împlinit vârsta de: a. 55 ani; b. 65 ani; c. 60 ani. 615. În cazul în care o persoană urmează să fie condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, dar la data pronunţării unei astfel de condamnări aceasta împlineşte vârsta de 65 de ani, instanţa urmează să aplice o pedeapsă cu închisoarea. Care va fi pedeapsa pe care va trebui să o aplice instanţa într-o astfel de situaţie: a. 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pe timp de 1 O ani; b. 30 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pe timp de 5 ani; c. 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pe timp de 5 ani.

Pedepsele

103

616. În caz de neplată a pedepsei amenzii aplicabile persoanei fizice: a. aceasta va fi înlocuită cu pedeapsa închisorii, dacă această pedeapsă este prevăzută pentru infracţiunea respectivă; b. instanţa nu va înlocui amenda cu închisoarea, dacă făptuitorul nu are posibilităţi mate­ riale să plătească amenda; c. instanţa va înlocui amenda cu închisoarea, dacă condamnatul nu plăteşte amenda cu rea-credinţă. 617. Judecând pe inculpatul N.O., instanta i-a aplicat pedeapsa amenzii care era prevă­ zută ca pedeapsă unică. Condamnat�l nu a plătit cu rea-credinţă amenda. În speţă: a. se poate dispune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii, potrivit dispoziţiilor din art. 63 C. pen.; b. nu se poate dispune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii, întrucât legea nu prevede pentru infracţiunea respectivă această pedeapsă; c. amenda va fi înlocuită cu pedeapsa închisorii, indiferent dacă această pedeapsă este prevăzută sau nu pentru infracţiunea respectivă. 618. În aplicarea dispoziţiilor art. 63 din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii, constatând că persoana condamnată se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii: a. se înlocuieşte amenda cu pedeapsa închisorii, putându-se dispune suspendarea condi­ ţionată a executării acestei pedepse; b. în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă; c. se înlocuieşte amenda cu pedeapsa închisorii, putându-se dispune suspendarea condi­ ţionată a executării acestei pedepse numai dacă pedeapsa închisorii astfel stabilită este de până la 2 ani. 619. Înlocuirea pedepsei amenzii se poate dispune: a. dacă cel condamnat nu execută cu rea-credinţă pedeapsa amenzii; b. instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, fără să ţină seama de partea din amendă care a fost achitată; c. instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. 620. Condamnaţii pot presta o muncă: a. după împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei; b. dacă sunt apţi de muncă; c. numai cu consimţământul lor. 62 1. Dacă legea prevede că o infracţiune se pedepseşte cu amendă, fără a-i arăta limitele: a. minimul special al zilelor-amendă este de 30 de zile, iar maximul special de 400 de zile; b. minimul special al zilelor-amendă este de 20 de zile, iar maximul special de 220 de zile; c. minimul special al zilelor-amendă este de 30 de zile, iar maximul special de 130 de zile.

104

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

622. Inculpatul este condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută la art. 229 C. pen. Având în vedere că până la pronunţarea hotărârii de condamnare definitivă inculpatul s-a aflat în arest preventiv pe o durată de 6 luni, precizaţi care este durata pedepsei pe care trebuie să o execute efectiv condamnatul după computare: a. 3 ani şi 6 luni; b. 3 ani; c. 2 ani şi 6 luni. 623. În timpul unei petreceri, inculpatul Z.N. s-a certat cu concubina sa, pe care a lovit-o mortal cu cuţitul. În apărarea acesteia, sesizată de agresivitatea incul­ patului, a sărit sora victimei, fiind lovită şi aceasta mortal de către inculpat. A vând în vedere că inculpatul Z.N. a săvârşit infracţiunea de omor calificat prevăzută la art. 189 alin. (1) lit. t) (asupra a două sau mai multe persoane), în cazul condamnării de către instanţă a inculpatului Z.N. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă: a. nu va putea fi aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi; b. nu se pot aplica măsuri de siguranţă; c. se poate dispune liberarea condiţionată. 624. Amenda penală: a. este o pedeapsă principală; b. este o pedeapsă secundară; c. este o pedeapsă accesorie. 625. Care este minimul şi maximul general al pedepsei închisorii? a. de la 30 de zile la 30 de ani; b. de la 30 de zile la 25 ani; c. de la 15 zile la 30 de ani. 626. În cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită amenda alternativ cu pedeapsa închisorii, iar instanţa optează pentru aplicarea pedepsei amenzii: a. se va stabili mai întâi numărul zilelor-amendă la care va fi obligat inculpatul şi, ulterior, instanţa va stabili cuantumul unei zile-amendă, ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale acestuia faţă de persoanele aflate în întreţine­ rea sa; b. se va stabili mai întâi cuantumul unei zile-amendă, ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale acestuia faţă de persoanele aflate în între­ ţinerea sa şi, ulterior, instanţa va stabili numărul zilelor-amendă; c. cuantumul amenzii penale, pe care în final trebuie să o achite inculpatul, este dat de produsul numărului zilelor-amendă cu cuantumul unei zile-amendă. 627. Limitele generale ale pedepsei amenzii sunt cuprinse: a. între 300 lei şi 200000 lei, limite care pot fi depăşite în funcţie de numărul cauzelor de atenuare sau agravare care s-ar reţine în cauză;

Pedepsele

105

b. între 300 lei şi 200000 lei, neputând fi depăşite indiferent de numărul cauzelor de atenuare sau agravare care s-ar reţine în cauză; c. între 300 lei şi 20000 lei. 628. Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea sau amenda: a. instanţa de judecată poate aplica cumulativ cele două pedepse principale; b. instanţa poate majora cu o treime limitele speciale ale zilelor-amendă, în cazul în care optează pentru aplicarea pedepsei amenzii; c. instanţa poate maj ora cu o treime limitele generale ale zilelor-amendă, în cazul în care optează pentru aplicarea pedepsei amenzii. 629. În situaţia în care instanţa reţine existenţa unei cauze de atenuare sau agravare a pedepsei amenzii, fracţiile stabilite de lege pentru aceste cauze se aplică: a. numai limitelor speciale ale zilelor-amendă; b. numai cuantumului unei zile amendă; c. atât limitelor speciale ale zilelor-amendă, cât şi cuantumului unei zile-amendă. 630. Termenul prevăzut de lege pentru achitarea integrală a pedepsei amenzii este de: a. 3 luni de la data pronunţării hotărârii de condamnare; b. 3 luni de la data executării pedepsei închisorii, atunci când închisoarea a fost aplicată cumulativ cu pedeapsa amenzii; c. 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. 631. Pedeapsa amenzii se înlocuieşte cu închisoarea: a. dacă condamnatul nu execută, cu rea-credinţă, pedeapsa amenzii, în tot sau în parte; b. dacă condamnatul nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă; c. în situaţia în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată, în tot sau în parte, din motive neimputabile condamnatului, iar acesta nu îşi dă consimţământul la executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunităţii. 632. Atunci când persoana condamnată, care posedă mijloace financiare suficiente pentru achitarea amenzii, nu efectuează plata cu rea-credinţă: a. instanţa dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii; b. instanţa poate dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii; c. instanţa nu poate dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea pedeapsa unică a amenzii. 633. Dacă persoana condamnată se află în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul de 3 luni, judecătorul delegat cu executarea, la cererea acestuia, poate dispune: a. eşalonarea plăţii amenzii, în rate lunare, pe o perioadă ce nu poate depăşi 2 ani; b. eşalonarea plăţii amenzii, în rate trimestriale, pe o perioadă ce nu poate depăşi 2 ani; c. eşalonarea plăţii amenzii, în rate lunare, pe o perioadă de cel puţin 2 ani.

106

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

634. În ipoteza în care se constată că persoana condamnată nu a achitat amenda în termenele stabilite prin eşalonare, instanţa procedează după cum urmează: a. dacă neexecutarea nu este imputabilă condamnatului, dispune executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu excepţia cazului în care persoana nu poate executa această muncă din cauza stării de sănătate; b. dacă neexecutarea amenzii este rezultatul relei-credinţe a persoanei condamnate, poate dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea în condiţiile legii; c. dacă neexecutarea nu este imputabilă condamnatului şi acesta nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, înlocuieşte amenda cu închi­ soarea. 635. Dacă instanţa a decis aplicarea pedepsei amenzii alături de pedeapsa închisorii pentru sancţionarea unei infracţiuni prin care s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial: a. limitele speciale ale zilelor-amendă se vor stabili numai în funcţie de pedeapsa închisorii efectiv stabilită de instanţă; b. limitele speciale ale zilelor-amendă se vor stabili numai în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită; c. în cauză, se impune majorarea duratei pedepsei. 636. În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate: a. instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu consimţământul persoanei în cauză; b. instanţa nu poate înlocui obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, dacă din cauza stării de sănătate persoana nu poate presta această muncă; c. obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea pedepsei închisorii, dacă amenda înlocuită a însoţit pedeapsa închisorii. 637. Executarea pedepsei amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunităţii încetează: a. la data executării ultimei zile de muncă stabilită de către instanţă; b. prin plata integrală a amenzii; c. prin plata sumei de bani corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate. 638. Pedepsele complementare aplicabile persoanei fizice sunt: a. degradarea militară, publicarea hotărârii de condamnare şi interzicerea de a participa la proceduri de achiziţii publice pe o durată de la 1 la 5 ani; b. afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare, degradarea militară şi interzicerea exerci­ tării unor drepturi; c. degradarea militară, publicarea hotărârii definitive de condamnare şi interzicerea exerci­ tării unor drepturi.

Pedepsele

107

639. Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este determinată de: a. momentul în care pedeapsa principală a închisorii a fost în întregime executată sau consi­ derată ca executată; b. momentul pronunţării hotărârii de condamnare; c. momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii. 640. Instanţa de judecată poate interzice, ca pedeapsă complementară, exercitarea: a. tuturor drepturilor prevăzute în cuprinsul art. 66 alin. (1) C. pen.; b. unuia sau mai multor drepturi dintre cele prevăzute în cuprinsul art. 66 alin. (1) C. pen.; c. unuia sau tuturor drepturilor prevăzute în cuprinsul art. 66 alin. (1) C. pen. 641. Pentru a se putea aplica pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, este necesar ca pedeapsa închisorii pronunţată de instanţa de judecată să fie: a. de cel puţin un an închisoare; b. de cel puţin doi ani închisoare; c. nu este condiţionată de un cuantum minim. 642. Măsura interdicţiei de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, pe o perioadă de timp determinată: a. este luată obligatoriu de instanţă; b. se poate lua numai la cererea persoanei vătămate; c. se poate lua numai pe o durată de până la 5 ani. 643. În legătură cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul inculpaţilor cetăţeni străini, când legea prevede această pedeapsă: a. nu se aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, considerând că vocaţia acestora de a ocupa anumite funcţii este prohibită prin normă constituţională; b. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică şi inculpaţilor care sunt cetăţeni străini, când este stabilită o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin 2 ani şi această pedeapsă este prevăzută de textul de lege sancţionator; c. aplicabilitatea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în conţinutul regle­ mentat prin art. 66 alin. (1) C. pen., nu poate fi limitată numai la cetăţenii români, ci vizează, deopotrivă, şi pe cetăţenii străini. 644. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi: a. este întotdeauna facultativă pentru instanţa de judecată; b. este întotdeauna obligatorie pentru instanţa de judecată; c. poate fi atât facultativă, cât şi obligatorie.

108

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

645. Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe: a. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; b. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii; c. după graţierea totală. 646. Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României: a. trebuie să aibă ca destinaţie statul al cărui cetăţean este infractorul; b. trebuie să aibă ca destinaţie statul pe teritoriul căruia infractorul apatrid îşi are domiciliul sau locuieşte; c. este luată pe durată nedeterminată. 647. Interzicerea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii: a. se aplică pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară; b. este o pedeapsă complementară; c. poate fi aplicată şi ca pedeapsă accesorie. 648. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată: a. doar dacă pedeapsa principală este închisoarea de cel puţin un an; b. doar dacă pedeapsa principală este închisoarea de cel puţin 2 ani; c. dacă pedeapsa principală stabilită este amenda. 649. Pedeapsa complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe terito­ riul României: a. presupune îndepărtarea de pe teritoriul ţării şi a familiei infractorului străin; b. nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că persoana va fi supusă la tortură în statul în care urmează a fi expulzată; c. nu se va dispune atunci când persoana expulzată nu-şi dă consimţământul în acest sens. 650. Pentru aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii unor drep­ turi: a. este suficient ca textul incriminator al faptei săvârşite să prevadă că pentru acea infracţiune se aplică în mod obligatoriu şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi; b. nu este suficient ca textul incriminator al faptei săvârşite să prevadă că pentru acea infracţiune se aplică în mod obligatoriu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, ci mai este necesar ca pedeapsa aplicată de instanţă pentru infracţiunea săvârşită să fie închisoarea mai mare de 2 ani; c. nu este suficient ca textul incriminator al faptei săvârşite să prevadă că pentru acea infracţiune se aplică în mod obligatoriu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, ci mai este necesar ca pedeapsa aplicată de instanţă pentru infracţiunea săvârşită să fie închisoarea mai mare de 3 ani.

Pedepsele

109

651. În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută: a. la data liberării; b. după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate; c. după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. 652. Inculpatul I.A. a fost condamnat la 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea dreptu­ rilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) Ji d) C. pen. pentru săvârşirea infrac­ ţiunii de omor, prevăzută în art. 188 C. pen. lu speţă: a. pedeapsa complementară a fost corect aplicată; b. pedeapsa complementară nu a fost legal aplicată, întrucât depăşeşte limitele generale prevăzute de lege pentru această sancţiune; c. pedeapsa complementară nu a fost legal aplicată, întrucât nu se poate dispune aplicarea interzicerii tuturor drepturilor ca pedeapsă complementară. 653. În speţă inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor (art. 32 raportat la art. 188 C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării [art. 75 lit. a) C. pen.] la 1 an şi 8 luni închisoare şi la interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani. Soluţia instanţei în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare: a. este corectă, deoarece pentru această infracţiune aplicarea pedepselor complementare este obligatorie; b. nu este corectă, deoarece în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante se înlătură aplicarea pedepsei complementare; c. nu este corectă, deoarece pedeapsa complementară nu poate fi mai mare decât pedeapsa principală. 654. Inculpatul I.A. a fost condamnat la 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a)-e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută în art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. În speţă: a. pedeapsa complementară a fost legal aplicată; b. pedeapsa complementară nu a fost legal aplicată, întrucât instanţa nu poate interzice în bloc toate drepturile prevăzute de lege, ci trebuia să determine care dintre acestea vor fi interzise; c. nu trebuia aplicată pedeapsa complementară, întrucât nu este obligatorie pentru această infracţiune. 655. Publicarea hotărârii definitive de condamnare: a. se face în extras şi în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian local sau naţional; b. se poate face şi prin intermediul altor mijloace de comunicare audiovizuală decât presa scrisă sau audiovizuală; c. se face fără dezvăluirea identităţii victimei, afară de cazul în care există acordul acesteia sau al reprezentantului său legal.

110

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

656. Executarea pedepsei complementare a publicării hotărârii definitive de condamnare: a. se face după ce pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată; b. se face imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; c. se face imediat după pronunţarea de către instanţă a hotărârii de condamnare. 657. Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune: a. indiferent de pedeapsa principală stabilită de instanţa de judecată; b. numai dacă pedeapsa principală stabilită de instanţă este închisoarea sau detenţiune pe viaţă; c. chiar dacă instanţa nu a dispus o soluţie de condamnare. 658. Degradarea militară este obligatorie atunci când: a. pedeapsa principală aplicată militarilor sau rezerviştilor este închisoarea mai mare de 5 ani; b. pedeapsa principală aplicată militarilor sau rezerviştilor este închisoarea mai mare de 8 ani; c. pedeapsa principală aplicată militarilor sau rezerviştilor este închisoarea mai mare de 1 O ani sau detenţiunea pe viaţă. 659. Pedeapsa complementară a degradării militare constă în: a. pierderea definitivă a gradului militar sau a dreptului de a purta uniformă; b. pierderea definitivă a gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă; c. pierderea gradului militar şi pierderea temporară a dreptului de a purta uniformă. 660. În cazul în care pedeapsa stabilită de instanţă este mai mică de 5 ani: a. nu se va putea aplica pedeapsa complementară a degradării militare, dacă infracţiunea a fost săvârşită din culpă; b. aplicarea pedepsei complementare a degradării militare este facultativă; c. nu se va putea aplica pedeapsa complementară a degradării militare, indiferent de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea. 661. Degradarea militară operează: a. imediat după ce pedeapsa principală a fost executată; b. imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; c. imediat după ce pedeapsa principală este considerată executată. 662. Degradarea militară are caracter facultativ atunci când: a. infractorul militar sau rezervist a săvârşit o infracţiune intenţionată, iar pedeapsa pe care i-a aplicat-o instanţa de judecată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi cel mult 1O ani; b. infractorul militar sau rezervist a săvârşit o infracţiune intenţionată, iar pedeapsa pe care i-a aplicat-o instanţa de judecată este închisoarea de cel puţin 3 ani şi cel mult 1O ani; c. infractorul militar sau rezervist a săvârşit o infracţiune intenţionată, iar pedeapsa pe care i-a aplicat-o instanţa de judecată este închisoarea de cel puţin 2 ani şi cel mult 1O ani.

Pedepsele

111

663. În cazul în care instanţa a aplicat pedeapsa complementară a degradării militare: a. pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă este definitivă, legea neprevăzând durata pentru care se poate dispune această pedeapsă complementară; b. gradul militar nu poate fi redobândit prin intervenţia reabilitării judecătoreşti; c. gradul militar poate fi redobândit prin intervenţia unei legi de dezincriminare. 664. Inculpatul I.V. a fost condamnat la 1 an închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante prevăzută în Legea nr. 143/2000. Hotărârea instanţei: a. este temeinică şi legală sub toate aspectele; b. este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei complementare; c. presupune şi executarea pedepsei accesorii. 665. Inculpatul Y.L., cetătean turc, a săvârsit infractiunea de omor calificat, prevăzută la art. 189 C. pen. în' acest caz, îi poat� fi inter;is dreptul de a se afla pe teritoriul României: a. ca măsură de siguranţă; b. ca pedeapsă accesorie, numai în cazul condamnării la pedeapsa închisorii; c. numai ca pedeapsă complementară. 666. Inculpatul A.V. a fost condamnat la 3 ani închisoare şi interzicerea timp de 6 ani a drepturilor prevăzute în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în Legea nr. 143/2000. Hotărârea instanţei: a. este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei complementare; b. este temeinică şi legală sub toate aspectele; c. se va executa în timpul executării pedepsei principale. 667. Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică: a. instanţa poate dispune interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; b. instanţa dispune interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ori a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; c. instanţa dispune interzicerea, în mod cumulativ, a exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 668. Durata interzicerii exercitării unor drepturi ca pedeapsă complementară: a. nu poate avea o durată mai mică de un an, însă poate fi dispusă de către instanţa de judecată pe o perioadă mai mare de 5 ani; b. nu poate avea o durată mai mică de un an şi nu poate fi dispusă de către instanţa de judecată pe o perioadă mai mare de 5 ani;

112

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

c. poate avea o durată mai mare de un an, însă nu poate fi dispusă de către instanţa de judecată pe o perioadă mai mare de 5 ani. 669. Dacă făptuitorul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală din cauza inca­ pacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea respectivei funcţii sau pentru exercitarea respectivei profesii, interzicerea exercitării dreptului ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii poate fi dispusă: a. ca pedeapsă complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. ; b. ca măsură de siguranţă, potrivit art. 111 alin. (1) C. pen.; c. fie ca pedeapsă complementară, fie ca măsură de siguranţă. 670. Pedepsele accesorii: a. sunt privative de bunuri; b. sunt privative de libertate; c. sunt privative de drepturi. 671. Pedepsele accesorii, în substanţa lor, constau în: a. interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 66 C. pen.; b. interzicerea unuia sau mai multor drepturi prevăzute în art. 66 C. pen. ; c. numai în interzicerea drepturilor politice şi electorale. 672. Pedeapsa accesorie însoţeşte de drept: a. executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă şi pe cea a închisorii indiferent de cuantum; b. executarea pedepsei principale, oricare ar fi aceasta; c. executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă şi pe cea a amenzii. 673. Momentul punerii în executare a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi este: a. momentul pronunţării hotărârii de condamnare; b. momentul în care pedeapsa principală a închisorii a fost în întregime executată sau considerată ca executată; c. momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii. 674. Aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi: a. este facultativă pentru instanţa de judecată; b. este obligatorie pentru instanţa de judecată; c. poate fi atât facultativă, cât şi obligatorie. 675. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe o durată de 1 an. În cauză: a. se poate aplica pedeapsa accesorie prevăzută în art. 65 C. pen. ; b. nu se poate aplica pedeapsa accesorie, deoarece pedeapsa principală este închisoarea mai mică de 2 ani;

Pedepsele

113

c. nu se poate aplica pedeapsa accesorie, deoarece instanţa nu a apreciat aplicarea de pedepse complementare. 676. Pentru aplicarea pedepselor accesorii, instanţa va proceda astfel: a. va face o individualizare judiciară a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi şi o altă individualizare, distinctă, a pedepselor accesorii; b. va analiza, mai întâi, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, urmând ca apoi aceleaşi drepturi, cu excepţia celui prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen., să fie interzise, ca pedeapsă accesorie; c. va face o singură individualizare judiciară atât cu privire la pedeapsa complementară, cât şi cu privire la pedepsele accesorii. 677. Exercitarea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României: a. poate fi interzis ca pedeapsă accesorie, când pedeapsa principală este închisoarea; b. poate fi interzis ca pedeapsă accesorie, când pedeapsa principală este detenţiunea pe viaţă; c. nu poate fi interzis ca pedeapsă accesorie, când pedeapsa principală este amenda. 678. În cazul în care pedeapsa principală stabilită de instanţă este detenţiunea pe viaţă: a. se va putea dispune interzicerea ca pedeapsă accesorie a tuturor drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a)-o) C. pen.; b. se va putea dispune interzicerea ca pedeapsă accesorie a unora dintre drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a)-o) C. pen.; a. se va putea dispune interzicerea ca pedeapsă accesorie doar a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) care au fost interzise şi ca pedeapsă complementară. 679. Nu pot fi aplicate pedepse accesorii: a. unei persoane juridice; b. minorilor; c. dacă pedeapsa principală stabilită de instanţă este amenda. 680. În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen. (dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României) se pune în executare: a. la data liberării condiţionate; b. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; c. după ce pedeapsa a fost considerată ca executată. 681. Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii: a. este suspendată de drept şi executarea pedepselor accesorii; b. nu se va mai aplica pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, dacă a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi a cărei executare începe la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere; c. se vor aplica şi pedepsele accesorii, pe lângă pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi a cărei executare începe la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere.

114

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

682. Sustragerea de la executarea sau neexecutarea conform legii a unei pedepse accesorii constituie: a. infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti; b. nu este incriminată de legea penală; c. infracţiunea de neexecutare a sancţiunilor penale. 683. Dacă instanţa de judecată a stabilit amenda ca pedeapsă principală: a. nu poate fi aplicată o pedeapsă accesorie decât dacă a fost stabilită şi pedeapsa com­ plementară a interzicerii unor drepturi; b. poate fi aplicată pedeapsa accesorie, chiar dacă instanţa a apreciat că nu este oportună şi aplicarea de pedepse complementare; c. nu poate fi aplicată o pedeapsă accesorie, întrucât pe lângă această pedeapsă principală pot fi aplicate doar pedepse complementare. 684. Interdicţiile impuse ca urmare a aplicării unei pedepse accesorii: a. operează şi pe parcursul termenului de supraveghere al liberării condiţionate; b. sunt suspendate de drept în perioada în care condamnatul se află în stare de evadare; c. sunt suspendate de drept pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

10. MINORITATEA 685. Minorul: a. este persoana fizică ce nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea de exerciţiu; b. este persoana fizică ce nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea de folosinţă; c. este persoana fizică ce nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu. 686. În cazul minorului: a. există o prezumţie absolută de inexistenţă a discernământului în cazul minorului cu vârsta de până la 14 ani; b. există o prezumţie relativă de existenţă a discernământului în cazul minorului cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani; c. există o prezumţie absolută de inexistenţă a discernământului în cazul minorului cu vârsta de până la 16 ani. 687. Răspunderea penală a minorului are în vedere: a. data la care a fost descoperită fapta prevăzută de legea penală; b. vârsta la care a fost comisă fapta prevăzută de legea penală; c. data emiterii hotărârii definitive de condamnare. 688. Faţă de minorul care la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14-18 ani: a. se poate lua o măsură educativă privativă de libertate atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 5 ani; b. se poate lua o măsură educativă privativă de libertate atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani; c. se poate lua o măsură educativă privativă de libertate atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 1O ani. 689. Măsuri educative care se pot lua faţă de minor sunt: a. mustrarea, libertatea supravegheată, obligarea la tratament medical; b. stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfărşit de săptămână, asistarea zilnică; c. internarea într-un centru educativ, internarea într-un centru de detenţie. 690. Minorului care răspunde penal: a. i se pot aplica pedepse complementare alături de măsuri educative; b. i se pot aplica doar măsuri educative, privative sau neprivative de libertate; c. i se aplică o pedeapsă cu închisoarea, dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

116

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

691. Referatul de evaluare a minorului se întocmeşte de: a. autoritatea parentală din raza teritorială unde îşi are minorul domiciliul sau reşedinţa; b. serviciul de probaţiune, centrul educativ sau centrul de detenţie, după caz; c. numai de serviciul de probaţiune. 692. Faţă de minorul care răspunde penal se pot lua măsuri educative, privative sau neprivative de libertate. Instanţa este obligată să aplice o măsură educativă nepri­ vativă de libertate atunci când: a. minorul nu a mai săvârşit anterior alte infracţiuni, iar sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este amenda alternativ cu închisoarea de până la 7 ani; b. minorul săvârşeşte o infracţiune de o gravitate medie, iar sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este închisoarea de până la 8 ani; c. minorul nu a mai săvârşit anterior alte infracţiuni, iar sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este amenda. 693. Minorului care a împlinit vârsta de 18 ani la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare: a. i se pot aplica măsuri educative neprivative de libertate; b. i se aplică pedeapsa amenzii sau închisorii; c. nu i se pot aplica măsuri educative neprivative de libertate. 694. Măsurile educative privative de libertate: a. sunt avute în vedere la stabilirea stării de recidivă; b. constituie antecedente penale; c. nu atrag decăderi. 695. Stagiul de formare civică: a. este o măsură privativă care constă în participarea minorului la un program de formare de până la 4 luni, într-o instituţie specializată, cu regim închis; b. are durata cuprinsă între 1 şi 4 luni; c. are durata minimă stabilită de instanţa de judecată, nefiind specificată de legiuitor decât durata maximă a măsurii. 696. Măsura educativă a stagiului de formare civică constă în: a. obligaţia minorului de a participa la un program de cel puţin patru luni pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor; b. obligaţia minorului de a participa la un program de cel mult patru luni pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor; c. obligaţia minorului de a participa la un program pe o perioadă determinată de gravitatea faptei, pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.

Minoritatea

117

697. Măsura educativă a supravegherii constă în: a. controlarea şi îndrumarea minorului pe o perioadă cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a nu părăsi domiciliul; b. încredinţarea minorului familiei pentru a fi supravegheat de către cei care îşi exercită autoritatea părintească asupra sa; c. controlarea şi îndrumarea minorului pe o perioadă cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională. 698. Supravegherea este o măsură educativă ce poate fi luată: a. pentru o durată cuprinsă între 2 şi 6 luni; b. pentru o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni; c. pentru o durată cuprinsă între 4 şi 6 luni. 699. Supravegherea minorului poate fi realizată de către: a. părinţii minorului; b. tutorele minorului; c. adoptatorul minorului. 700. Măsura educativă a supravegherii minorului poate fi dispusă: a. pentru o perioadă de 1 lună; b. pentru o perioadă de 4 luni; c. pentru o perioadă de 5 luni. 701. Consemnarea la sfârşit de săptămână: a. este o măsura privativă de libertate, pe perioada consemnării; b. este o măsură neprivativă de libertate, ce se poate întinde pe o durată de minimum 4 săptămâni; c. este o măsură privativă de libertate, ce se poate întinde pe o durată de 4-12 săptămâni. 702. Controlul executării măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână se realizează: a. de către tutorele minorului; b. de către părinţii minorului; c. de către consilierul de probaţiune. 703. Consemnarea la sfârşit de săptămână: a. operează începând cu ora 0,00 a zilei de vineri şi până la ora 24,00 a zilei de duminică; b. operează începând cu ora 0,00 a zilei de sâmbătă şi până la ora 24,00 a zilei de duminică; c. operează începând cu ora 0,00 a zilei de vineri şi până la ora 0,00 a zilei de sâmbătă. 704. Măsura educativă a asistării zilnice: a. se ia pentru o durată cuprinsă între 2 şi 6 luni; b. se ia pentru o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni; c. se ia pentru o durată cuprinsă între 4 şi 6 luni.

118

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

705. Conform art. 121 C. pen., pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, minorul poate fi obligat: a. să nu poarte asupra sa arme albe sau arme de foc; b. să nu depăşească, rară acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de ins­ tanţă; c. să se supună măsurilor de control. 706. Verificarea obligaţiilor de a nu face, trasate în sarcina minorului: a. se efectuează de părinţii şi reprezentanţii minorului; b. cade în responsabilitatea Serviciului de probaţiune; c. este în sarcina autorităţilor şi instituţiilor abilitate, respectiv Inspectoratul Judeţean în circumscripţia căruia minorul îşi are domiciliul sau Inspectoratul General al Poliţiei Române. 707. Pe parcursul supravegherii minorului aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate: a. instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului; b. instanţa nu mai poate modifica obligaţiile trasate iniţial în sarcina minorului; c. instanţa poate dispune încetarea unor obligaţii trasate iniţial în sarcina minorului. 708. Nerespectarea de către minor cu rea-credinţă a obligaţiei de a se prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta poate atrage: a. prelungirea stagiului de formare civică până la 4 luni; b. măsura internării într-un centru educativ; c. prelungirea stagiului de formare civică până la 6 luni. 709. Nerespectarea de către minor cu rea-credinţă a obligaţiei de a se supune măsurilor de îngrijire medicală poate atrage: a. înlocuirea măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână cu măsura educativă a supravegherii; b. înlocuirea măsurii educative a asistării zilnice cu măsura educativă a supravegherii; c. înlocuirea măsurii educative a stagiului de formare civică cu măsura educativă a supra­ vegherii. 710. Se poate dispune înlocuirea măsurii neprivative de libertate a asistării zilnice cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, dacă: a. minorul, cu rea-credinţă, nu respectă obligaţiile trasate în sarcină; b. măsura asistării zilnice a fost dispusă pe durata sa maximă de 4 luni; c. măsura asistării zilnice a fost dispusă pe durata sa maximă de 6 luni. 711. Măsuri educative privative de libertate care se pot lua faţă de minor sunt: a. internarea într-un centru educativ şi închisoarea; b. internarea medicală, internarea într-un centru de reeducare; c. internarea într-un centru educativ si , internarea într-un centru de detentie. ,

Minoritatea

119

712. Măsura internării într-un centru educativ: a. se ia pe o perioadă de maximum un an; b. se ia pe o perioadă de maximum doi ani; c. se ia pe o perioadă de maximum trei ani. 713. Instanţa poate dispune prelungirea măsurii educative a internării într-un centru educativ: a. dacă în perioada internării într-un centru educativ minorul săvârşeşte o nouă infracţiune; b. dacă minorul este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior; c. până la maximul de 5 ani. 714. Instanţa poate decide liberarea minorului din centrul educativ dacă: a. persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani; b. minorul a dovedit interes pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale; c. persoana a executat cel puţin jumătate din durata internării. 715. Liberarea minorului dintr-un centru educativ şi înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice, înainte de a deveni major, se poate dispune pentru o perioadă: a. egală cu durata internării neexecutate, pe o perioadă mai mare de 6 luni; b. au trecut 20 de luni de la data internării; c. egală cu durata internării neexecutate, pe o perioadă cel mult de 6 luni. 716. Condiţii prevăzute de lege pentru liberarea minorului care a devenit major sunt: a. dacă a trecut cel puţin jumătate din durata internării, iar minorul a manifestat interes constant în domeniul educativ şi a realizat progrese pentru a se reintegra social; b. dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data internării în centrul educativ şi dă dovezi temeinice de îndreptare şi sârguinţă la învăţătură, respectiv reintegrare socială; c. dacă a trecut cel puţin 1 an de la data internării în centrul educativ. 717. Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie: a. este dispusă până la împlinirea vârstei de 18 ani; b. se dispune pentru o perioadă determinată; c. se dispune pe o perioadă nedeterminată, cuprinsă între 2 şi 5 ani, dacă pentru infracţiunea comisă legea prevede pedeapsa închisorii de până la 20 ani. 718. Executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie: a. se face în regim închis atunci când internarea este dispusă pentru o perioadă mai mare de 2 ani; b. se face în regim deschis când internarea este dispusă pentru o perioadă mai mică de 3 ani; c. se face în regim închis atunci când internarea este dispusă pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

120

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

719. În situaţia minorului care a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, instanţa aplică acestuia: a. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de până la 20 ani; b. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani; c. închisoare cuprinsă între 5 şi 15 ani. 720. Dacă în timpul internării într-un centru de detenţie minorul săvârşeşte din nou o infracţiune instanţa: a. ia în mod facultativ măsura prelungirii internării într-un centru de detenţie; b. ia în mod obligatoriu măsura prelungirii cu 5 ani a măsurii internării într-un centru de detenţie; c. ia în mod obligatoriu măsura prelungirii internării într-un centru de detenţie, fără a depăşi maximul de 5 sau 15 ani, determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea prevăzută pentru infracţiunile săvârşite. 721. S-a reţinut că doi infractori majori împreună cu un minor au săvârşit infrac­ ţiunea de şantaj. În speţă: a. se vor reţine pentru majori circumstanţele agravante legale generale care se referă la săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună, precum şi la săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un mmor; b. se pot reţine pentru majori circumstanţele agravante legale generale care se referă la săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună, precum şi la săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor; c. se va reţine doar circumstanţa agravantă legală generală referitoare la săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un mmor. 722. În cazul unei infracţiuni progresive comise de o persoană, minoră la data începerii activităţii infracţionale şi majoră la data epuizării activităţii infracţionale, se vor aplica dispoziţiile privind: a. răspunderea penală a infractorului minor; b. răspunderea penală a infractorului major; c. răspunderea penală a infractorului minor, pentru activitatea infracţională comisă până la împlinirea vârstei de 18 ani. 723. Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri neprivative de libertate este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune: a. prelungirea măsurii educative luate iniţial, până la dublul maximului prevăzut de lege pentru aceasta;

Minoritatea

121

b. înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate; c. adăugarea la măsura educativă iniţială a unei măsuri educative privative de libertate. 724. În cazul concursului de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, instanţa poate aplica: a. una sau mai multe măsuri educative, în funcţie de gravitate faptelor; b. o singură măsură educativă, privativă de libertate; c. o singură măsură educativă, privativă sau neprivativă de libertate. 725. Prescripţia în cazul măsurilor educative neprivative de libertate: a. nu se aplică, luând în considerare natura juridică a acestora; b. este de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate; c. este egală cu perioada pentru care au fost dispuse măsurile. 726. În cazul infractorilor minori, care au împlinit vârsta de 18 ani: a. instanţa poate stabili executarea măsurii educative într-un penitenciar; b. instanţa poate stabili pedeapsa cu închisoarea; c. instanţa este obligată să aplice măsura educativă a internării într-un centru educativ. 727. În cazul săvârşirii a două infracţiuni, una în timpul minorităţii şi una după majorat, se aplică o măsură educativă, respectiv o pedeapsă, ulterior: a. dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative; b. dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu 6 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; c. dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu 4 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta. 728. Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei ori al liberării condiţionate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii, pentru care s-a luat o măsură educativă neprivativă de libertate: a. nu se produc consecinţe juridice; b. liberarea se suspendă; c. amânarea se anulează. 729. Măsurile educative privative de libertate: a. se prescriu într-un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate; b. se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, din care se scad 2 ani; c. se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani.

122

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

730. Termenul de prescripţie a răspunderii penale a infractorului minor: a. este de 5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 O ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; b. se reduce la jumătate faţă de termenele de prescripţie pentru infractorul major; c. se reduce cu o treime faţă de termenele de prescripţie pentru infractorul major.

11. RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE 731. Limitele generale ale pedepsei amenzii în cazul persoanei juridice sunt cuprinse între: a. 3000 şi 3000000 lei, care pot fi depăşite în funcţie de numărul de cauze de atenuare sau agravare care s-ar reţine în cauză; b. 3000 şi 3000000 lei, care nu pot fi depăşite indiferent de numărul de cauze de atenuare sau agravare care s-ar reţine în cauză; c. 3000 şi 300000 lei. 7 32. Dacă, prin infracţiunea săvârşită, persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă: a. se pot majora cu o treime fără a se depăşi maximul general al zilelor-amendă; b. se majorează cu o treime fără a se depăşi maximul general al zilelor-amendă; c. se pot majora cu o treime fără a se depăşi maximul general al pedepsei amenzii. 733. Limitele generale ale zilelor-amendă în cazul persoanei juridice sunt cuprinse între: a. 30 şi 400 zile-amendă; b. 20 şi 500 zile-amendă; c. 30 şi 600 zile-amendă. 734. S.C. D., având ca obiect de activitate producerea de lacuri şi vopsele, a săvârşit în anul 2008 o infracţiune de deversare de produse chimice, din cauza unei defecţiuni la sistemul de răcire, pentru care instanţa a dispus, prin hotărâre definitivă, executarea pedepsei amenzii în anul 2011. În cursul anului 2012, societatea în cauză a săvârşit o infracţiune similară. În aceste condiţii, instanţa nu va putea dispune renunţarea la aplicarea unei pedepse, dacă inculpatul: a. a fost anterior condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă; b. este o persoană juridică; c. este acuzat de comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. 735. Conform dispoziţiilor Codului penal, răspunde penal: a. orice persoană juridică; b. autoritatea publică care desfăşoară exclusiv activităţi care fac obiectul domeniului public; c. instituţia publică care desfăşoară activităţi care pot face obiectul domeniului privat.

124

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

736. Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare: a. se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate; b. se face fără a fi dezvăluită identitatea altor participanţi la procesul penal, cu excepţia persoanei juridice condamnate; c. nu poate fi aplicată persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei. 737. Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul stabilit de instanţă: a. pentru o perioadă cuprinsă între 1-3 luni; b. pentru o perioadă ce nu poate depăşi 6 luni; c. pentru o perioadă cuprinsă între 1-6 luni. 738. Plasarea sub supraveghere judiciară: a. constă în desemnarea de către instanţă a unui mandatar judiciar care va supraveghea, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, desfăşurarea activităţii persoanei juridice; b. poate fi dispusă în cazul persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei; c. nu poate fi dispusă în cazul partidelor politice. 739. Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă: a. în presa scrisă sau audiovizuală ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, stabilite de instanţă; b. fără a depăşi 1O apariţii în presa scrisă sau audiovizuală; c. fără a depăşi o perioadă de 3 luni, în cazul difuzării prin alte mijloace audiovizuale. 740. În fapt, s-a reţinut că o societate comercială a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni, ceea ce s-a şi realizat. În consecinţă, instanţa � condamnat această societate comercială la pedeapsa complementară a dizolvării. In speţă: a. instanţa putea să aplice pedeapsa complementară chiar fără pedeapsa principală, întrucât cele două sancţiuni au existenţă de sine stătătoare; b. s-ar fi putut aplica şi pedeapsa complementară a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare, numai dacă instanţa ar fi considerat-o necesară; c. instanţa nu a procedat în mod legal în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii pentru persoana juridică, deoarece nu a aplicat şi sancţiunea principală a amenzii. 741. Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice nu poate fi aplicată: a. organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii; b. sindicatelor sau patronatelor; c. dacă au trecut mai mult de trei luni de la data la care instanţa de judecată a înlocuit pedeapsa complementară a afişării sau publicării hotărârii de condamnare cu suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice, fără ca pedeapsa complementară dispusă iniţial să fi fost executată.

Răspunderea penală a persoanei juridice

125

742. Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară nu poate fi dispusă cumulativ: a. cu pedeapsa dizolvării şi nici cu cea a închiderii unor puncte de lucru; b. cu pedeapsa suspendării activităţii şi nici cu cea a dizolvării; c. cu pedeapsa suspendării activităţii şi nici cu cea a închiderii unor puncte de lucru. 743. În cazul unei infractiuni săvârsite prin presă, s-a stabilit si răspunderea penală a persoanei juridice căreia îi apa;.µnea respectiva publicaţie.' În cauză: a. persoana juridică nu poate fi sancţionată penal în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă; b. se aplică pedeapsa amenzii pentru persoana juridică; c. nu se poate aplica pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice. 744. Aplicarea pedepselor complementare persoanei juridice: a. se face atât în mod obligatoriu, cât şi facultativ; b. nu presupune cu necesitate aplicarea pedepsei principale; c. se poate face în mod cumulativ, cu excepţia dizolvării persoanei juridice. 745. Pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, instanţa a aplicat unei societăţi comerciale şi pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale acesteia. Această pedeapsă complementară, cu rea-credintă, nu a fost executată.

� ��:

a. instanţa va dispune dizolvarea persoanei juridice; b. instanţa poate dispune dizolvarea persoanei juridice; c. instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice. 746. Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice: a. pot fi aplicate în mod cumulativ, cu excepţia dizolvării persoanei juridice; b. se execută după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; c. se execută imediat după ce pedeapsa principală a fost executată. 747. Pedeapsa amenzii pentru persoana juridică: a. este singura pedeapsă principală aplicabilă acesteia; b. este relativ determinată de lege prin raportare la durata pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică; c. are aceleaşi limite generale cu ale pedepsei amenzii pentru persoana fizică. 748. Dizolvarea persoanei juridice: a. se poate aplica instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce poate face obiectul comerţului privat; b. nu se aplică atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de in­ fracţiuni; c. se aplică atunci când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni.

126

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

749. În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare, instanţa dispune: a. închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare; b. suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice, până la punerea în executare a acestei pedepse complementare, dar nu mai mult de 3 luni; c. dizolvarea persoanei juridice. 750. În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice instanţa dispune: a. închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare; b. suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare; c. dizolvarea persoanei juridice. 751. Constituie pedepse complementare aplicabile persoanei juridice: a. plasarea sub supraveghere judiciară şi suspendarea activităţii persoanei juridice; b. suspendarea activităţii persoanei juridice şi interzicerea accesului la subvenţiile publice; c. dizolvarea persoanei juridice şi interzicerea accesului la credite. 752. În afară de „dizolvarea persoanei juridice", celelalte pedepse complementare se pot aplica: a. cumulativ; b. cumulativ, integral sau parţial; c. integral sau parţial. 753. Prin autorizaţia primarului unei localităţi, a fost aprobată deversarea apelor reziduale ale unei întreprinderi într-un râu de pe raza localităţii, deşi între­ prinderea nu respecta condiţiile legale privind protecţia mediului înconjurător, împrejurare cunoscută si de primar. Ca urmare a deversării s-a produs poluarea mediului înconjurător. În speţă, cu privire la emiterea autorizaţiei: a. poate fi atrasă atât răspunderea penală a primarului, cât şi a primăriei, ca persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii; b. poate fi incidentă numai răspunderea penală a primăriei, persoană juridică; c. răspunde numai primarul, în calitate de persoană fizică, pentru fapta comisă. 754. Persoana juridică ce a fost condamnată la pedeapsa amenzii este obligată: a. să achite integral amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; b. să achite cel puţin jumătate din amenda aplicată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; c. să comunice judecătorului delegat cu executarea dovada plăţii, în termen de 15 zile de efectuarea acesteia.

Răspunderea penală a persoanei juridice

127

755. Persoana juridică căreia i s-a aplicat amenda penală: a. poate cere amânarea plăţii amenzii, când se află în imposibilitate de a achita integral amenda; b. poate cere eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare, pe o perioadă ce nu poate depăşi 2 ani; c. nu poate formula acţiune în regres împotriva persoanei fizice care a săvârşit fapta în materialitatea ei pentru recuperarea sumei plătite cu titlu de pedeapsă penală. 756. În fapt s-a reţinut că o societate a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni, ceea ce s-a şi realizat. În consecinţă, instanţa a condamnat această societate la pedeapsa amenzii şi la pedeapsa complementară a dizolvării. În speţă: a. instanţa putea să aplice pedeapsa complementară chiar fără pedeapsa principală, întrucât cele două sancţiuni au existenţă de sine stătătoare; b. s-ar fi putut aplica şi pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice, însă numai dacă instanţa ar fi considerat-o necesară; c. instanţa a procedat în mod corect în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare. 757. În vederea angajării răspunderii penale a persoanei juridice, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a. să facă parte din categoria persoanelor juridice ce au imunitate juridică, să aibă capacitate juridică şi infracţiunile să fie săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice; b. să aibă personalitate juridică, capacitate juridică şi infracţiunile să fie săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice; c. să aibă personalitate juridică, capacitate juridică şi infracţiunile să nu fie săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. 758. Partidele politice, ca persoane juridice de drept public: a. sunt exceptate de la tragerea la răspundere penală; b. nu pot suporta decât unele dintre pedepsele complementare prevăzute de legislaţia penală; c. nu pot face obiectul dizolvării sau suspendării activităţii. 759. Sunt exceptate de la tragerea la răspundere penală: a. statul şi autorităţile publice; b. sindicatele şi patronatele; c. instituţiile publice pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat. 760. Statul ca entitate: a. beneficiază de o imunitate de jurisdicţie penală generală şi absolută; b. poate fi subiect în ceea ce priveşte răspunderea civilă sau internaţională; c. nu poate face obiectul pedepselor complementare.

128

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

761. Săvârşirea infracţiunii în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice presupune ca faptele comise: a. să comporte un caracter ocazional; b. să se raporteze direct la domeniul de activitate al persoanei juridice; c. să se raporteze indirect la domeniul de activitate al persoanei juridice. 762. Răspunderea penală a persoanei juridice: a. nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte; b. presupune posibilitatea persoanei juridice de a se putea întoarce împotriva persoanelor fizice care au participat la săvârşirea faptei; c. are caracter personal. 763. Latura subiectivă a persoanei juridice la comiterea faptei penale poate îmbrăca: a. forma intenţiei sau culpei; b. şi forma praeterintenţiei; c. doar forma intenţiei directe. 764. Persoanei juridice i se poate aplica: a. pedeapsa unică principală a amenzii, care poate fi însoţită de o pedeapsă complementară; b. pedepse accesorii; · c. măsura de siguranţă a confiscării speciale. 765. Există recidivă pentru persoana juridică atunci când: a. până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie sau din culpă; b. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la reabilitare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită; c. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la plata integrală a pedepsei amenzii, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie depăşită sau (din) culpă. 766. Nu atrag starea de recidivă în cazul persoanei juridice: a. faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală; b. infracţiunile săvârşite cu intenţie depăşită; c. infracţiunile amnistiate. 767. Prescripţia răspunderii penale a persoanei juridice: a. nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război; b. nu este susceptibilă de suspendare; c. presupune un nou termen de prescripţie după fiecare întrerupere.

Răspunderea penală a persoanei juridice

129

768. În cazul aplicării pedepsei principale a amenzii, termenul de prescripţie a executării acesteia este de: a. 5 ani; b. 4 ani; c. 3 ani. 769. Dacă persoanei juridice i s-a aplicat o pedeapsă complementară, executarea acesteia se prescrie: a. într-un termen de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de con­ damnare; b. într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată; c. într-un termen de 3 ani, care curge de la data pronunţării hotărârii de condamnare. 770. În situaţia în care o persoană juridică îşi pierde personalitatea juridică prin fuziune, absorbţie sau divizare, care a intervenit după comiterea infracţiunii, răspunderea penală şi consecinţele acesteia se vor angaja: a. în sarcina persoanei juridice create prin fuziune - absorbante ori în sarcina persoanelor juridice create prin divizare; b. în sarcina persoanei juridice create prin fuziune - absorbite ori în sarcina persoanelor juridice create prin divizare; c. în sarcina persoanei juridice create prin fuziune - absorbante ori în sarcina persoanelor juridice care nu au dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate. 771. Conform dispoziţiilor art. 1 50 C. pen., persoana juridică poate beneficia: a. de reabilitarea de drept sau judecătorească, dacă în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată aceasta nu a mai săvârşit nicio infracţiune; b. doar de reabilitarea judecătorească, dacă în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată aceasta nu a mai săvârşit nicio infracţiune; c. doar de reabilitarea de drept, dacă în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată aceasta nu a mai săvârşit nicio infracţiune.

12. MĂSURILE DE SIGURANTĂ ' 772. Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical: a. nu se poate lua şi în timpul urmăririi penale sau al judecăţii; b. poate fi înlocuită cu măsura internării medicale când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul; c. se ia pe o durată determinată absolut de legea penală. 773. În cazul în care o persoană obligată la tratament medical nu se prezintă regulat la tratament: a. se poate dispune internarea într-un institut medical educativ; b. se poate dispune internarea medicală; c. se poate dispune condamnarea la închisoare de cel mult un an. 774. Sunt măsuri de siguranţă: a. obligarea la tratament medical; internarea într-un institut medical educativ; b. obligarea la tratament medical; internarea medicală; c. confiscarea specială; interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată. 775. Măsura obligării la tratament medical: a. nu poate fi luată în cursul urmăririi penale sau al judecăţii; b. poate fi dispusă, în mod provizoriu, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii; c. este o măsură de siguranţă. 776. Instanţa a reţinut că inculpata, proprietară a unui apartament cu trei camere, a atras în locuinţa ei mai multe femei cărora le-a înlesnit, prin punerea la dispoziţie a unei camere, acte de prostituţie, în schimbul unor foloase materiale. Inculpata a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism [art. 213 alin. (1) C. pen.], iar în temeiul art. 112 lit. b) C. pen. s-a dispus con­ fiscarea apartamentului proprietatea acesteia. În speţă: a. măsura de siguranţă se impunea; b. nu putea fi luată măsura de siguranţă, deoarece apartamentul nu a servit şi nici nu putea să servească la săvârşirea infracţiunii; c. trebuia dispusă măsura de siguranţă doar asupra camerei care a fost pusă la dispoziţie de inculpată. 777. Sunt supuse confiscării speciale: a. bunurile care nu au fost folosite la săvârşirea unei infracţiuni, dar aparţin făptuitorului, dacă există presupunerea că le poate folosi pentru săvârşirea unei alte infracţiuni; b. bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală; c. bunurile produse prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Măsurile de siguranţă

131

778. Măsura de siguranţă a confiscării speciale: a. poate fi luată cu privire la bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală; b. nu poate fi luată cu privire la bunurile folosite la săvârşirea unei infracţiuni prin presă; c. priveşte şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării. 779. Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical: a. nu se poate lua în mod provizoriu în timpul urmăririi penale sau al judecăţii; b. se poate lua şi dacă boala este provocată de consumul cronic de alcool; c. este, de regulă facultativă, dar uneori poate fi şi obligatorie. 780. În sarcina inculpatului s-a reţinut că a furat din pădure o cantitate de lemne pe care a depozitat-o într-o lizieră la marginea pădurii. Ulterior, a transportat lemnele acasă cu autoturismul proprietate personală. În speţă: a. se va dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării autoturismului; b. măsura de siguranţă a confiscării autoturismului nu este justificată, deoarece acesta nu a servit la săvârşirea infracţiunii; c. se va dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării autoturismului doar pe perioada desfăşurării procesului. 781. Confiscarea specială: a. este o măsură cu caracter nepatrimonial; b. poate fi luată doar de instanţă; c. este definitivă şi irevocabilă. 782. Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii prevăzută de art. 111 C. pen.: a. este o măsură de siguranţă; b. este o pedeapsă complementară; c. este o măsură educativă. 783. Măsura interzicerii ocupării unei funcţii sau profesii poate fi revocată: a. la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că au încetat temeiurile care au impus luarea ei; b. la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin 6 luni, dacă se constată că au încetat temeiurile care au impus luarea ei; c. la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin 2 ani, dacă se constată că au încetat temeiurile care au impus luarea ei. 784. Instanţa a reţinut că, în noaptea de 19 noiembrie 2004, inculpaţii au pătruns prin escaladarea unei ferestre în locuinţa persoanei vătămate B.F., pe care au imobilizat-o şi, prin exercitarea de violenţe şi ameninţări, i-au sustras suma de 88.000 de lei. Instanţa a dispus confiscarea sumei de bani. Soluţia instanţei este: a. greşită, sunt supuse confiscării doar sumele de bani care nu au fost restituite persoanei vătămate sau nu au servit la despăgubirea acesteia;

132

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

b. corectă, deoarece suma este dobândită în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii de furt; c. greşită, pentru că în general sumele de bani nu pot fi obiect al confiscării speciale. 785. Constituie măsură de siguranţă: a. obligarea de a nu părăsi localitatea; b. internarea într-un institut medical-educativ; c. interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii. 786. Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical: a. se poate lua pe o perioadă determinată de până la doi ani; b. va fi înlocuită, în mod obligatoriu, cu măsura internării medicale, dacă persoana nu se prezintă în mod regulat la tratament; c. se poate lua faţă de o persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu infracţiune. 787. Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii: a. se ia pe o perioadă nedeterminată; b. poate fi revocată după trecerea unui termen de cel puţin doi ani, dacă se constată că au încetat temeiurile care au impus luarea ei; c. sustragerea de la executarea acestei măsuri de siguranţă constituie infracţiune. 788. Sunt supuse confiscării: a. bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă nu sunt ale infractorului, iar proprietarul a cunoscut scopul folosirii lor; b. bunurile deţinute contrar dispoziţiilor legale; c. bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, numai dacă sunt ale făptuitorului. 789. Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii: a. poate însoţi şi o altă măsură de siguranţă; b. este o pedeapsă complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.; c. poate însoţi şi o pedeapsă principală. 790. Confiscarea specială: a. are un caracter definitiv, nefiind susceptibilă de revocare pe motiv că starea de pericol a încetat; b. are caracterul unei despăgubiri civile; c. nu este o sancţiune de drept penal. 791. Măsura confiscării extinse poate fi luată doar dacă: a. a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu infrac­ ţiune; b. nu există o hotărâre de condamnare a infractorului; c. infracţiunea comisă face parte din categoria celor limitativ enumerate de art. 112 1 C. pen.

Măsurile de siguranţă

133

792. Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical: a. este o măsură cu caracter medical curativ, care poate fi luată doar în urma unui examen medical de specialitate; b. nu presupune neapărat ca starea de pericol pentru societate să fie generată de consta­ tarea unei boli, intoxicaţii cronice cu alcool ori cu alte substanţe psihoactive; c. încetează când persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, neputând fi continuat tratamentul şi în timpul executării pedepsei. 793. Se poate pronunţa o măsură de siguranţă: a. atunci când a fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată; b. atunci când persoana prezintă pericol public, chiar dacă nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală; c. atunci când a fost săvârşită o infracţiune. 794. Internarea medicală se ia faţă de persoana care: a. este consumator cronic de substanţe psihoactive; b. este bolnav psihic; c. este iresponsabil. 795. Sunt supuse confiscării speciale: a. arma de vânătoare folosită la săvârşirea infracţiunii de braconaj atunci când făptuitorul nu posedă permis de portarmă; b. autoturismul folosit pentru săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă; c. arma deţinută legal şi folosită la uciderea unei persoane, chiar dacă deţinătorul nu este autorul omorului. 796. Măsurile de siguranţă prevăzute de legea penală sunt: a. mijloace de reeducare cu caracter educativ; b. mijloace de constrângere cu caracter preventiv; c. mijloace de prevenire cu caracter coercitiv. 797. Măsurile de siguranţă sunt: a. pedepse complementare; b. măsuri administrative; c. sancţiuni de drept penal. 798. Ce se înţelege prin principiul legalităţii măsurilor de siguranţă: a. că ele se pot lua numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege; b. că ele se pot lua numai în cazul în care s-a comis o infracţiune; c . că ele se pot lua numai de către instanţa de judecată. 79 9. Măsurile de siguranţă odată luate sunt: a . irevocabile; b . revocabile; c . şi revocabile, şi irevocabile.

134

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

800. Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical presupune: a. obligaţia impusă de instanţă făptuitorului de a se interna pe timp de 30 de zile într-o unitate sanitară pentru tratament medical; b. obligaţia impusă de instanţă făptuitorului de a se prezenta în mod regulat la o unitate sanitară pentru tratament medical până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol; c. obligaţia impusă de instanţă făptuitorului de a se interna pe timp de 60 de zile într-o unitate sanitară pentru tratament. 801. Obligarea la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare de către: a. instanţa de judecată; b. membrii familiei celui obligat la tratament medical; c. autoritatea de sănătate publică din judeţul pe raza căruia locuieşte cel obligat la tratament medical. 802. Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea trata­ mentului medical este obligată să comunice instanţei de judecată: a. dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la executarea tratamentului după prezentare; b. dacă persoana obligată la tratament nu respectă programul care este stabilit pentru tra­ tament; c. dacă persoana obligată la tratament are o comportare necorespunzătoare faţă de personalul medical care îi aplică tratamentul. 803. În cazul măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, starea de pericol a făptuitorului decurge din existenţa: a. unei boli sau intoxicării cronice; b. numai a unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau alte substanţe psihoactive; c. alienaţiei mintale. 804. În cazul măsurii de siguranţă a internării medicale, starea de pericol derivă din cauza: a. unei boli psihice; b. consumului cronic de substanţe psihoactive; c. unei boli infectocontagioase. 805. Măsura de siguranţă a internării medicale: a. poate fi înlocuită cu măsura obligării la tratament medical în cazul în care se constată o ameliorare a sănătăţii celui internat; b. nu poate fi dispusă în mod provizoriu, ca măsură procesuală; c. durează până la însănătoşire ori până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Măsurile de siguranţă

135

806. Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau a exercitării unei profesii se poate lua când fapta prevăzută de legea penală şi nejustificată a fost săvârşită de făptuitor din cauza: a. exercitării în mod abuziv a funcţiei sau profesiei; b. incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze ce îl fac inapt pentru ocuparea unei funcţii ori pentru exercitarea respectivei meserii, profesii sau activităţi; c. gravităţii faptei săvârşite. 807. Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii: a. nu poate fi dispusă alături de alte măsuri de siguranţă; b. nu este condiţionată de existenţa unei infracţiuni; c. poate fi dispusă alături de pedeapsa complementară a interzicerii de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie. 808. Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii poate fi revocată la cererea procurorului sau a celui interesat: a. după trecerea unui termen de 6 luni de la luarea măsurii; b. după trecerea unui termen de cel puţin 1 an de la luarea măsurii; c. după trecerea unui termen de cel mult 1 an de la luarea măsurii. 809. În cazul în care, o cerere de revocare a măsurii interzicerii unei funcţii sau profesii, introdusă de cel interesat, a fost respinsă de instanţă, o nouă cerere poate fi formulată după trecerea unui termen: a. de cel mult 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins cererea anterioară; b. de cel puţin 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins cererea anterioară; c. legea nu prevede. 810. Confiscarea specială: a. este o măsură de siguranţă cu caracter patrimonial; b. este o pedeapsă complementară şi priveşte interzicerea unor drepturi; c. este o sancţiune penală ce are caracter personal şi irevocabil. 811. În noaptea de 13/14 iunie 2021, inculpaţii au sustras din clădirea unei instituţii mai multe tablouri de valoare, aruncându-le peste gardul care împrejmuia acea clădire. După ce au ieşit din curtea respectivă, auzind sirena unei maşini de poliţie, au încărcat tablourile în maşina unuia dintre ei, reuşind apoi să scape de poliţiştii care veniseră în urma declanşări alarmei instituţiei. Judecând cauza, instanţa de ţu decată a dispus confiscarea maşinii cu care inculpaţii şi-au asigurat scăparea. In speţă, soluţia instanţei: a. este legală, deoarece bunurile folosite imediat după săvârşirea faptei pentru a asigura scăparea făptuitorului sunt supuse confiscării; b. este greşită, pentru că infracţiunea de furt s-a epuizat după aruncarea tablourilor peste gard; c. este greşită, deoarece puteau să-şi asigure scăparea şi fără să folosească maşina.

136

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

812. Luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale decurge din: a. starea de pericol a făptuitorului care deţine lucrurile supuse confiscării; b. starea de pericol pe care o prezintă lăsarea în circulaţie a anumitor bunuri, stare care creează convingerea că acestea ar putea fi folosite şi în viitor la comiterea de fapte de acelaşi gen; c. gravitatea faptei sau infracţiunile săvârşite care au atras măsura confiscării speciale. 813. Confiscarea specială, ca măsură de siguranţă: a. se poate lua faţă de o persoană care a comis o faptă prevăzută de legea penală în stare de necesitate; b. nu se poate lua faţă de o persoană care a comis o faptă prevăzută de legea penală în stare de necesitate;

c. poate să vizeze şi bunuri care servesc la despăgubirea persoanei vătămate.

814. În cazul în care o persoană exercită fără autorizaţie meseria de croitor şi i se întocmeşte dosar penal, maşina de cusut cu care a confecţionat haine: a. se confiscă, deoarece a servit la săvârşirea infracţiunii; b. se confiscă, deoarece a fost destinată să servească la săvârşirea de infracţiuni; c. nu se confiscă, deoarece deţinerea ei în continuare de către croitor nu creează o stare de pericol. 815. O persoană a sustras energie electrică timp de un an de zile. În toată această perioadă cel în cauză s-a servit de un frigider care a folosit curentul electric sustras în condiţiile mai sus arătate. În baza art. 112 C. pen.: a. frigiderul se poate confisca, deoarece a servit la săvârşirea infracţiunii; b. frigiderul se poate confisca, deoarece a fost destinat să servească la comiterea infracţiunii; c. frigiderul nu se poate confisca, deoarece acesta nu a servit la săvârşirea infracţiunii, ci doar la consumarea energiei electrice sustrase. 816. Bicicleta pe care inculpatul a folosit-o pentru a transporta o cantitate de ştiuleţi de porumb sustraşi de pe câmp: a. nu poate fi confiscată, deoarece bicicleta nu a servit la săvârşirea infracţiunii de furt; b. poate fi confiscată, deoarece ea a servit în mod nemijlocit la săvârşirea infracţiunii, reprezentând o prelungire a braţelor făptuitorului în realizarea intenţiei sale infracţionale; c. poate fi confiscată, deoarece făptuitorul i-a dat această destinaţie cu ocazia săvârşirii furtului. 817. Arma de vânătoare legal deţinută, cu care făptuitorul a comis infracţiunea de vătămare corporală din culpă: a. se confiscă, deoarece a servit la săvârşirea infracţiunii; b. nu se confiscă, deoarece infracţiunea a fost săvârşită din culpă; c. nu se confiscă, deoarece arma era deţinută în mod legal.

Măsurile de siguranţă

137

818. În noaptea de 23/24 decembrie 2020, inculpaţii au acostat victima şi, prin violenţă, au luat din geanta acesteia suma de 1900 lei. Judecând cauza, instanţa de judecată a dispus confiscarea sumei. În speţă, soluţia instanţei: este legală, deoarece bunurile dobândite prin săvârşirea de infracţiuni sunt supuse a. onfiscării; c b. este greşită, pentru că în general sumele de bani nu pot face obiectul confiscării speciale; c. este greşită, deoarece suma trebuie restituită persoanei vătămate.

13. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR 819. În urma aplicării criteriilor generale de individualizare a pedepsei, instanţa poate pronunţa: a. renunţarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei; b. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau aplicarea pedepsei cu executare în regim de detenţie; c. aplicarea pedepsei cu executare în regim de detenţie sau amânarea aplicării pedepsei. 820. Săvârşirea unei infracţiuni de către un infractor major împreună cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 14 ani constituie: a. circumstanţă agravantă legală; b. circumstanţă agravantă judiciară; c. nu constituie niciun fel de circumstanţă agravantă, deoarece minorul care nu a împlinit vârsta de 1 4 ani nu răspunde penal. 821. Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare: a. înlăturarea producerii rezultatului; b. efortul depus de infractor pentru diminuarea consecinţelor infracţiunii; c. efortul depus de infractor pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii. 822. Circumstanţele atenuante legale: a. au ca efect reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o treime; b. nu se reţin în mod obligatoriu de către instanţa de judecată; c. nu se pot aplica în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă. 823. În cazul în care instanţa constată existenţa oricăreia dintre împrejurările prevăzute în art. 77 C. pen. care constituie circumstanţe agravante legale: a. instanţa este obligată să o reţină, chiar dacă nu îi conferă eficienţă la individualizarea pedepsei; b. instanţa este obligată să o reţină şi să îi dea eficienţă la individualizarea pedepsei; c. instanţa nu este obligată să o reţină, judecătorul având libertatea să îi confere eficienţă concretă sau nu. 824. Săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor: a. este o circumstanţă reală; b. se răsfrânge asupra participanţilor majori, numai dacă aceştia au cunoscut faptul cooperării cu un minor; c. se răsfrânge asupra participanţilor majori, numai dacă aceştia au prevăzut faptul cooperării cu un mmor. 825. Concursul de circumstanţe atenuante reţinute în favoarea unui inculpat provoacă : a. singură atenuare, indiferent câte circumstanţe se reţin în favoarea lui;

Individualizarea pedepselor

139

b. atâtea atenuări câte circumstanţe atenuante se reţin în favoarea lui; c. anularea efectului atenuărilor succesive, aplicându-se pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea în forma consumată. 826. Depăşirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă atenuantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) C. pen.: a. este cunoscută şi sub denumirea de exces scuzabil; b. este cunoscută şi sub denumirea de exces neimputabil; c. reprezintă şi o cauză generală de neimputabilitate. 827. Circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută la art. 75, alin. (1), lit. a) C. pen.: a. se poate reţine şi în cazul săvârşirii unui omor calificat cu premeditare -art. 1 89, alin. ( 1 ), lit. a) C. pen. ; b. nu se poate reţine şi în cazul săvârşirii unui omor calificat cu premeditare -art. 1 89, alin. ( 1 ), lit. a) C. pen. ; c. se poate reţine şi în ipoteza în care făptuitorul suferă de o boală psihică ce înlătură responsabilitatea penală; 828. Cauzele de atenuare a pedepsei sunt: a. depăşirea limitelor legitimei apărări şi minoritatea făptuitorului; b. tentativa, minoritatea făptuitorului şi scuza provocării; c. tentativa, depăşirea limitelor legitimei apărări şi scuza provocării. 829. Cauzele de agravare a pedepsei: a. produc efecte fiecare în parte, acţionând succesiv; b. produc o singură agravare, indiferent câte se reţin în sarcina inculpatului; c. provoacă cel mult două agravări. 830. Următoarea împrejurare constituie circumstanţă agravantă: a. săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună; b. săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie involuntară cu alcool sau alte substanţe psihoactive; c. săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri. 83 1. În cazul în care aceleiaşi infracţiuni îi sunt incidente două sau mai multe cauze care au ca efect agravarea răspunderii penale: a. pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţele agravante, infracţiune continuată sau cauze speciale de agravare a pedepsei; b. pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţele agravante, concurs sau recidivă; c. pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţele agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.

140

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

832. Sunt circumstanţe legale generale: a. săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună; b. depăşirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate; c. săvârşirea infracţiunii prin folosirea de calităţi mincinoase. 833. Circumstanţele agravante: a. pot avea ca efect sporirea pedepsei peste maximul special al acesteia; b. produc efectele succesiv în raport cu numărul acestora; c. au doar caracter legal. 834. Instanţa a reţinut că inculpatul M.G. şi-a ucis prin acte violente soţia, săvârşind astfel infracţiunea de omor calificat, prevăzută în art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. h) din Codul penal (săvârşit prin cruzimi). În această situaţie: a. sunt aplicabile dispoziţiile art. 77 lit. b) din acelaşi cod privind circumstanţa agravantă ce se referă la săvârşirea infracţiunii „prin cruzimi sau supunerea victimei la trata­ mente degradante"; b. nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 77 lit. b) din acelaşi cod privind circumstanţa agravantă ce se referă la săvârşirea infracţiunii „prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante"; c. în procesul de individualizare a pedepsei instanţa apreciază potrivit propriei convingeri, cu privire la reţinerea circumstanţei prevăzute în art. 77 lit. b) din Codul penal. 835. În fapt s-a reţinut că inculpatul G.D., fiind supus unui atac de natura celui care justifică o apărare legitimă în sensul dispoziţiilor din art. 19 alin. (2) C. pen., a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea şi împrejurările în care a avut loc atacul. În speţă: a. fapta nu constituie infracţiune, în situaţia în care disproporţia se datorează altor motive decât tulburarea sau temerea; b. se impune reducerea sau înlocuirea pedepsei pentru inculpat, în situaţia în care dispro­ porţia se datorează tulburării sau temerii; c. se impune reducerea pedepsei pentru inculpat, în situaţia în care disproporţia se datorează altor motive decât tulburarea sau temerea generată de atac. 836. Concursul de circumstanţe agravante: a. provoacă o singură agravare, indiferent câte se reţin în sarcina inculpatului; b. provoacă agravări succesive; c. provoacă atâtea agravări câte circumstanţe agravante se reţin în sarcina inculpatului. 837. Săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei, prin acte de violenţă fizică asupra membrilor familiei constituie: a. formă de agravare a infracţiunii reglementată distinct în art. 199 alin. (1) C. Pen.; b. circumstanţă agravantă judiciară; c. circumstanţă agravantă legală.

Individualizarea pedepselor

141

838. În caz de concurs între cauzele de agravare şi atenuare a pedepsei, ordinea de aplicare a lor de către instanţă este: a. circumstanţele atenuante, circumstanţele agravante şi starea de recidivă postcondam­ natorie; b. circumstanţele agravante, circumstanţele atenuante şi starea de recidivă; c. circumstanţele agravante, starea de recidivă şi circumstanţele atenuante. 839. Atenuarea pedepsei poate interveni dacă este reţinută cel puţin una din următoarele cauze: a. tentativa sau infracţiunea continuată; b. tentativa, minoritatea făptuitorului sau scuza provocării; c. depăşirea limitelor legitimei apărări, depăşirea stării de necesitate sau scuza provocării. 840. În cazul în care instanţa reţine existenţa uneia sau a mai multor circumstanţe agravante: a. poate aplica persoanei fizice o pedeapsă cu închisoarea până la maximul special; b. poate majora durata maximă de 5 ani prevăzută de lege pentru pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi; c. poate aplica un spor de pedeapsă de până la 1 an atunci când consideră neîndestulător maximul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită. 841. Reţinerea existenţei unor circumstanţe atenuante în favoarea unei persoane juridice: a. determină reducerea cu o treime a limitelor speciale ale zilelor-amendă; b. determină inclusiv reducerea cu o treime şi cu privire la cuantumul unei zile-amendă; c. nu produce niciun efect asupra limitelor speciale ale zilelor-amendă. 842. Circumstanţa agravantă privind săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor: a. este aplicabilă numai inculpatului major, chiar dacă minorul este cel care l-a determinat pe maj or să comită fapta; b. este aplicabilă atât inculpatului major, cât şi celui minor; c. este aplicabilă şi minorului care răspunde penal. 843. Instanţa reţine într-o cauză că inculpatului i se aplică mai multe circumstanţe agravante legale. Astfel, la individualizarea pedepsei: a. se va aplica un spor la pedeapsa stabilită de o treime din maximul special; b. se poate aplica pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită până la maximul ei special; c. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşit se majorează cu o treime, indiferent de numărul circumstanţelor agravante legale reţinute. 844. Reţinerea existenţei împrejurărilor care atenuează sau agravează răspunderea penală: a. nu produce efecte cu privire la pedepsele complementare;

142

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

b. determină aplicarea facultativă a pedepselor complementare, inclusiv atunci când legea prevede aplicarea obligatorie a acestor pedepse; c. nu poate determina majorarea duratei maxime de 5 ani prevăzută de lege prin care poate fi interzisă exercitarea unor drepturi ca pedeapsă complementară. 845. Atunci când infracţiunea de viol ori de agresiune sexuală este comisă de două sau mai multe persoane împreună, pluralitatea de făptuitori reprezintă: a. circumstanţă agravantă specială; b. un element circumstanţial special al infracţiunii respective, neputându-se reţine în această situaţie şi existenţa circumstanţei agravante prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen.; c. un element obligatoriu pentru existenţa infracţiunii. 846. Instanţa reţine într-o cauză că inculpatului i se aplică mai multe circumstanţe atenuante legale. Astfel, la individualizarea pedepsei: a. se va reduce pedeapsa stabilită cu o treime de atâtea ori câte circumstanţe atenuante legale sunt reţinute; b. se va reduce pedeapsa stabilită cu o jumătate, indiferent de numărul circumstanţelor atenuante legale reţinute; c. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime, indiferent de numărul circumstanţelor atenuante legale reţinute. 847. În cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedepse alternative, instanţa va proceda astfel în ipoteza reţinerii a două circumstanţe agravante: a. va majora maximul special al fiecărei pedepse aplicabile prin raportare la circumstanţa agravantă reţinută, ulterior stabilind pedeapsa aplicabilă în funcţie de criteriile prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen.; b. alege ce pedeapsă urmează a fi aplicată, în funcţie de criteriile prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., iar apoi va majora succesiv limitele pedepsei aplicabile prin raportare la fiecare circumstanţă agravantă reţinută; c. alege ce pedeapsă urmează a fi aplicată, în funcţie de criteriile prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. , iar apoi va da efect circumstanţelor agravante reţinute. 848. Aflându-se în divorţ cu soţia, inculpatul a luat o sticlă cu acid sulfuric, a aşteptat-o la capătul aleii de la ieşirea din bloc şi a aruncat substanţa pe faţa victimei în scopul producerii de leziuni estetice grave, săvârşind infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută la art. 194 alin. (2) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani. Având în vedere că în momentul săvârşirii infracţiunii inculpatul se afla în stare de intoxicaţie voluntară preordinată, instanţa va putea aplica o pedeapsă de cel mult: a. 12 ani; b. 9 ani; c. 15 ani.

Individualizarea pedepselor

143

849. Inculpatul O.C. care a condus în data de 12 mai 2013 un autovehicul pe distanţa Ploieşti - Bucureşti, având permisul suspendat, a săvârşit infracţiunea de condu­ cere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută la art. 335 alin. (2) C. pen. În cazul dispunerii de către instanţa de judecată a amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare, termenul de supraveghere va fi: a. 3 ani; b. 2 ani; c. 1 an. 850. În cazul în care inculpatul a negat în cursul urmăririi penale săvârşirea faptei, iar ulterior a arătat că numai el a săvârşit fapta, nu şi ceilalţi coinculpaţi, se poate dispune: a. renunţarea la aplicarea pedepsei; b. pedeapsa închisorii cu executare; c. amânarea aplicării pedepsei. 851. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei poate fi dispusă de instanţa de judecată dacă: a. pedeapsa aplicată, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b. pedeapsa stabilită de instanţă, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este închi­ soarea de cel mult 2 ani; c. infractorul nu a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, în cazul infracţiunilor comise cu intenţie sau praeterintenţie. 852. În situaţia în care inculpatul nu şi-a manifestat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii: a. se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, deoarece impunerea prestării unei asemenea munci nu este obligatorie pe durata termenului de supra­ veghere; b. nu se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; c. dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se va decide de către instanţa de judecată, întrucât existenţa acordului nu este o condiţie prevăzută de lege. 853. Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei presupune: a. atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere; b. prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum şi a celor ce au determinat aplicarea acestei măsuri; c. facultatea instanţei de judecată de a impune persoanei condamnate obligaţia să presteze o muncă în folosul comunităţii.

144

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

854. Durata termenului de supraveghere la care face referire art. 92 C. pen.: a. este chiar durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi trebuie să fie cuprinsă între 2 şi 4 ani; b. poate fi mai mică decât durata însăşi a pedepsei aplicate; c. poate fi mai mică decât durata însăşi a pedepsei aplicate şi trebuie să fie cuprinsă între 1 şi 3 ani. 855. Prezentarea Ia serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta reprezintă: a. măsura de supraveghere pe care trebuie să o respecte condamnatul faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere; b. obligaţia ce trebuie impusă în mod obligatoriu condamnatului de către instanţă pe durata termenului de supraveghere; c. obligaţia ce poate fi impusă condamnatului de către instanţă pe durata termenului de supraveghere. 856. Pe durata termenului de supraveghere, instanţa impune în mod obligatoriu con­ damnatului faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supra­ veghere: a. doar măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; b. doar obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi cel puţin una dintre obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (2) C. pen.; c. măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii şi cel puţin una dintre obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (2) C. pen. 857. Obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile: a. poate fi impusă de către instanţa de judecată şi în cazul în care rezultă din probele administrate că, din cauza stării de sănătate, persoana condamnată nu poate presta această muncă; b. va fi impusă în mod obligatoriu de către instanţa de judecată, dat fiind caracterul de normă imperativă a celei prevăzute în art. 93 alin. (3) C. pen.; c. se execută într-un interval de cel mult un an de la data începerii prestării muncii, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege când poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere. 858. Condamnatul faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supra­ veghere trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare: a. cel mai târziu cu două luni înainte de expirarea termenului de supraveghere; b. cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere; c. până la expirarea termenului de supraveghere.

Individualizarea pedepselor

145

859. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, obligaţiile impuse pe parcursul termenului de supraveghere pot fi modificate de către instanţă: a. cu privire la termenul în care trebuie executate obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare; b. doar prin sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente; c. fie prin impunerea unor noi obligaţii care nu fuseseră anterior impuse de instanţă, fie prin sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente. 860. Pe durata termenului de supraveghere, impunerea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. de către instanţa de judecată se face: a. în mod obligatoriu şi cumulativ; b. în mod obligatoriu, doar cu privire la cel puţin una dintre măsuri; c. în mod facultativ. 861. Pe durata termenului de supraveghere în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia de a sesiza instanţa de judecată, în condiţiile art. 94 alin. (4) C. pen., dacă: a. persoana supravegheată nu a îndeplinit cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite prin hotărâre, cel târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere; b. persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin; c. au intervenit motive care justifică fie modificarea măsurilor de supraveghere, fie încetarea executării unora dintre acestea. 862. Dacă în cursul termenului de supraveghere cel condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere săvârşeşte din nou o infracţiune intenţionată, pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, instanţa: a. revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; b. anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; c. poate revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. 863. Dacă în cursul termenului de supraveghere se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, instanţa: a. revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; b. anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; c. poate anula suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. 864. Instanţa de judecată revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei, dacă: a. pe timpul termenului de supraveghere, infractorul, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin hotărârea judecătorească de con­ damnare; b. persoana supravegheată nu-şi îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite de instanţă;

146

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

c. pe parcursul termenului de supraveghere, cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită chiar şi după împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condam­ nare la pedeapsa închisorii. 865. Revocarea facultativă a suspendării executării pedepsei sub supraveghere are loc atunci când: a. cel supravegheat nu-şi îndeplineşte integral, cu rea-credinţă, obligaţiile civile stabilite de instanţă; b. pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune comisă din culpă, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen; c. pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune intenţionată sau praeterintenţionată, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen. 866. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere intervine dacă: a. se descoperă, chiar şi după expirarea termenului de supraveghere, că persoana condamnată mai comisese o infracţiune anterior rămânerii definitive a hotărârii de suspendare; b. se descoperă, înainte de expirarea termenului de supraveghere, că persoana condamnată mai comisese o infracţiune anterior rămânerii definitive a hotărârii de suspendare; c. pentru infracţiunea anterioară s-a aplicat, chiar şi după expirarea termenului de supra­ veghere, o pedeapsă cu închisoarea. 867. Efectele provizorii ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere: a. încep din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare; b. pot fi anulate dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul a mai săvârşit o infracţiune; c. vor fi anulate dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus revocarea ori s-a descoperit o cauză de anulare a acestei măsuri. 868. Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a: a. 1O ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii; b. 20 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii; c. 25 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii. 869. Liberarea condiţionată reprezintă: a. un mijloc de individualizare legală a pedepsei; b. un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei; c. un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei.

Individualizarea pedepselor

147

870. Liberarea condiţionată se caracterizează prin faptul că: a. aplicarea ei este facultativă, reprezentând atributul instanţei de judecată; b. se poate aplica anumitor categorii de infracţiuni, limitativ prevăzute de lege; c. poate fi aplicată inclusiv în cazul detenţiunii pe viaţă. 871. În cazul detenţiunii pe viaţă, liberarea condiţionată se poate acorda dacă: a. persoana condamnată a executat efectiv 20 de ani de detenţiune, fără a se lua în calcul la stabilirea acestei durate şi perioada în care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest la domiciliu; b. persoana condamnată a executat cel puţin 20 de ani de detenţiune, fără a se lua în calcul la stabilirea acestei durate şi partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, în baza muncii prestate în perioada de detenţie; c. persoana condamnată a executat efectiv 1 5 ani de detenţie, în cazul celor care au trecut de vârsta de 60 ani pentru bărbaţi şi 55 ani pentru femei. 872. Termenul de supraveghere pentru cei condamnaţi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă care au fost liberaţi condiţionat este de: a. 20 ani; b. l O ani; c. 1 5 ani. 873. Una dintre condiţiile de acordare a liberării condiţionate în cazul persoanei con­ damnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă constă în: a. executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune în regim deschis sau semideschis; b. îndeplinirea integrală de către cel condamnat a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare; c. buna conduită a persoanei condamnate pe toată desfăşurarea procesului penal. 874. Liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii pentru condamnatul care nu a împlinit vârsta de 60 de ani poate fi dispusă dacă: a. a fost executată fracţia de pedeapsă prevăzută de lege, care diferă în funcţie de forma de vinovăţie cu care a fost comisă infracţiunea pentru care a fost condamnat; b. regimul de executare al pedepsei închisorii este semideschis sau deschis; c. obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare au fost îndeplinite parţial de persoana condamnată. 875. Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă cel condamnat: a. a executat efectiv cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 1 O ani; b. a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani în cazul închisorii mai mari de 1 O ani; c. a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 1 O ani.

148

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

876. Condamnatul care a împlinit vârsta de 60 ani poate face obiectul liberării condiţionate, dacă: a. a executat efectiv jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii de cel puţin 1O ani; b. a executat efectiv două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; c. a executat efectiv două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 1O ani. 877. Atunci când dispune liberarea condiţionată, instanţa este obligată să procedeze la: a. atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni pe durata termenului de supraveghere; b. prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea acestui beneficiu; c. impunerea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 101 alin. (1) C. pen., atunci când restul din pedeapsa închisorii rămas neexecutat este mai mic de 2 ani. 878. Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii: a. mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 2 ani; b. mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 4 ani; c. mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani. 879. Persoanele condamnate care execută pedeapsa închisorii în regim deschis: a. se pot deplasa neînsoţite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului; b. pot presta muncă în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică; c. pot desfăşura activităţi educative sau culturale, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere. 880. Măsurile de supraveghere prevăzute de art. 101 alin. (1) C. pen. sunt aplicate per­ soanei condamnate, obligatoriu şi cumulativ, de către instanţa de judecată, atunci când: a. restul din pedeapsa închisorii rămas neexecutat la data liberării este mai mic de 2 ani; b. restul din pedeapsa închisorii rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare; c. liberarea condiţionată nu a fost acordată în cazul detenţiunii pe viaţă. 881. Liberarea condiţionată se acordă: a. doar la cererea persoanei condamnate; b. la propunerea comisiei pentru liberare condiţionată; c. de către instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. 882. Măsurile de supraveghere impuse de către instanţa de judecată se execută: a. pe întreaga durată a termenului de supraveghere; b. din momentul acordării liberării condiţionate, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani;

Individualizarea pedepselor

149

c. din momentul acordării liberării condiţionate, pe o perioadă egală cu două treimi din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani. 883. În cazul liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, pe lângă măsurile de supraveghere instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată să execute una sau mai multe obligaţii precum: a. să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b. să nu părăsească teritoriul României; c. să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă. 884. Obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă în cazul liberării condiţionate: a. se execută pe toată durata termenului de supraveghere; b. poate fi impusă numai în măsura în care nu a fost aplicată în conţinutul pedepsei com­ plementare a interzicerii unor drepturi; c. se execută pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani. 885. Serviciul de probaţiune are obligaţia de a sesiza instanţa de executare dacă pe durata termenului de supraveghere a liberării condiţionate: a. persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în con­ diţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin; b. au intervenit motive care justifică încetarea executării unora dintre obligaţiile impuse de instanţă; c. nu a comunicat schimbarea locului de muncă. 886. Revocarea liberării condiţionate intervine în situaţia în care condamnatul: a. nu respectă măsurile de supraveghere; b. nu execută, cu rea-credinţă, obligaţiile impuse de instanţă pe durata termenului de supra­ veghere; c. a săvârşit o nouă infracţiune după acordarea liberării, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care instanţa a aplicat pedeapsa amenzii. 887. Pedeapsa complementară a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, dispusă faţă de condamnatul liberat condiţionat, se execută: a. la expirarea termenului de supraveghere; b. în momentul revocării sau anulării liberării condiţionate; c. la data liberării condiţionate. 888. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă se consideră executată: a. dacă persoana condamnată nu a mai săvârşit o nouă infracţiune în termenul de supra­ veghere al liberării condiţionate, descoperită până la expirarea acestuia; b. la expirarea termenului de supraveghere de 5 ani; c. dacă nu s-a descoperit o cauză de anulare a liberării condiţionate în termenul de supra­ veghere.

150

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

889. În situaţia în care, după acordarea liberării condiţionate, persoana condamnată a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de supraveghere, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă, dacă: a. pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune este detenţiunea pe viaţă; b. pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune este închisoarea; c. pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune este amenda. 890. Anularea liberării condiţionate poate fi dispusă de instanţa de judecată în situaţia în care: a. se descoperă, înainte de expirarea termenului de supraveghere, că cel condamnat mai săvâr­ şise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiţionată pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii; b. pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă anterior pronunţării hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiţionată este amenda; c. infracţiunea săvârşită anterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus libe­ rarea condiţionată este descoperită în termen de 2 ani de la acordarea liberării. 891. Renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune: a. faţă de inculpatul persoană fizică sau persoană juridică; b. doar faţă de inculpatul persoană fizică majoră care a comis o infracţiune; c. atât faţă de inculpatul persoană fizică majoră, cât şi faţă de inculpaţii minori. 892. Instituţia renunţării la aplicarea pedepsei: a. nu presupune, în anumite condiţii, condamnarea celui care a săvârşit o infracţiune; b. este un atribut al instanţei; c. presupune constatarea inexistenţei infracţiunii datorată lipsei pericolului social. 893. Instanţa va putea dispune măsura renunţării la aplicarea pedepsei dacă: a. sunt îndeplinite condiţiile cu privire la infracţiune sau persoana infractorului, strict şi limitativ prevăzute de lege; b. infracţiunea nu a fost comisă cu praeterintenţie; c. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este amenda. 894. În ceea ce priveşte renunţarea la aplicarea pedepsei, în caz de concurs de in­ fracţiuni, instanţa trebuie să pronunţe: a. câte o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei pentru fiecare infracţiune săvârşită, dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 C. pen.; b. câte o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei pentru fiecare infracţiune săvârşită, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 C. pen. pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente; c. singură soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei pentru pluralitatea de infracţiuni. 895. Renunţarea la aplicarea pedepsei presupune îndeplinirea condiţiilor cu privire la persoana infractorului prevăzute de art. 80 C. pen., printre care: a. infractorul să nu fi fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă;

Individualizarea pedepselor

151

b. faţă de acelaşi infractor să nu se fi dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anterior datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; c. infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului. 896. Instanţa care dispune renunţarea la aplicarea pedepsei principale: a. nu poate aplica infractorului nici pedepse accesorii şi nici pedepse complementare; b. poate aplica în cauză măsuri de siguranţă; c. va aplica infractorului un avertisment. 897. Persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei: a. este supusă supravegherii de către serviciul de probaţiune pe o durată fixă de 2 ani; b. nu este supusă supravegherii de către serviciul de probaţiune; c. poate fi inclusă într-un program de supraveghere, dacă instanţa consideră necesară o astfel de măsură. 898. Avertismentul aplicat ca urmare a renunţării la aplicarea pedepsei se execută: a. de îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea; b. prin comunicarea unei copii de pe hotărârea definitivă persoanei căreia i se aplică; c. prin publicarea hotărârii definitive de condamnare, pe cheltuiala inculpatului. 899. În situaţia în care renunţarea la aplicarea pedepsei se realizează în cazul concursului de infracţiuni: a. se vor aplica mai multe avertismente în funcţie de numărul infracţiunilor concurente; b. se va aplica un singur avertisment pentru întreaga activitate infracţională; c. instanţa va decide dacă va aplica unul sau mai multe avertismente. 900. Se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei în cazul în care: a. fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă anterioară nu mai este prevăzută de legea penală; b. condamnarea anterioară se referă la o infracţiune amnistiată; c. infractorul a fost condamnat anterior pentru o infracţiune săvârşită din culpă. 901. Anularea renunţării la aplicarea pedepsei intervine dacă, în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, se descoperă că: a. persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise, anterior rămânerii definitive a hotărârii, o altă infracţiune pentru care i s-a stabilit o pedeapsă şi de care instanţa nu a avut cunoştinţă; b. persoana faţă de care s-a luat această măsură comite din nou o infracţiune, după momentul renunţării la aplicarea pedepsei; c. persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise, anterior rămânerii definitive a hotărârii, o altă infracţiune pentru care i s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea.

152

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

902. În cazul în care beneficiul renunţării la aplicarea pedepsei a fost anulat, instanţa va proceda astfel: a. va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa la a cărei aplicare se renunţase; b. va dispune condamnarea pentru infracţiunea descoperită; c. va stabili pedeapsa pentru infracţiunea care a atras anularea, aplicând apoi dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidiva sau pluralitatea intermediară. 903. Amânarea aplicării pedepsei se poate dispune atunci când: a. se constată prin expertiză că inculpatul suferă de o boală gravă ce nu poate fi tratată în reţeaua medicală penitenciară; b. persoana condamnată este însărcinată sau are un copil de până la un an; c. instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, fiind suficientă doar supravegherea conduitei infractorului pentru o perioadă determinată. 904. Amânarea aplicării pedepsei este o măsură de individualizare judiciară a pedepsei care poate interveni atunci când: a. persoana condamnată suferă de o boală gravă constatată prin expertiză, care nu poate fi tratată în reţeaua medicală penitenciară; b. pedeapsa stabilită de instanţă pentru fapta săvârşită este amenda; c. persoana condamnată este însărcinată sau are un copil de până la un an. 905. Condiţiile referitoare la pedeapsă, pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei, constau în faptul că: a. pedeapsa stabilită de instanţă să fie închisoarea de cel mult 2 ani, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni; b. pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită să fie mai mică de 7 ani, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei; c. pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită să nu fie de 7 ani sau mai mare, după aplicarea cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. 906. Infractorul poate beneficia de instituţia amânării aplicării pedepsei, cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege, dacă pedeapsa stabilită de instanţă este: a. detenţiunea pe viaţă; b. amenda; c. închisoarea nu mai mare de 2 ani. 907. Instanţa de judecată poate dispune amânarea aplicării pedepsei, dacă sunt înde­ plinite şi următoarele condiţii referitoare la infractor: a. să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia faptelor pentru care a fost condamnat anterior şi nu mai sunt prevăzute de legea penală, care au fost amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b. există acordul acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; c. să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii sau amenzii.

Individualizarea pedepselor

153

908. Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă: a. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare; b. infractorul s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată; c. infractorul a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspun­ dere penală a participanţilor. 909. În cazul în care faţă de infractor a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei, ter­ menul de supraveghere: a. are o durată fixă de 2 ani; b. începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus această măsură; c. este cuprins între 2 şi 4 ani, urmând ca instanţa să stabilească durata exactă în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii. 910. Pe durata termenului de supraveghere, infractorului faţă de care a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei îi sunt impuse obligatoriu: a. măsurile de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) C. pen. şi obligaţiile prevăzute în art. 85 alin. (2) C. pen.; b. măsurile de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) C. pen. şi una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute în art. 85 alin. (2) C. pen.; c. obligaţiile prevăzute în art. 85 alin. (2) C. pen. şi una sau mai multe dintre măsurile de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) C. pen. 911. Prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, ca obligaţie civilă stabilită de instanţă prin hotărârea cu privire la amânarea aplicării pedepsei: a. nu poate fi impusă în cazul în care, din cauza stării de sănătate, infractorul nu poate presta această muncă; b. nu se execută în timpul nopţii sau în zilele de duminică; c. se poate executa în zilele declarate, potrivit legii, sărbători legale, doar la solicitarea infractorului şi în măsura în care acest lucru este posibil. 912. Pe durata termenului de supraveghere care începe să curgă de la data când hotă­ rârea cu privire la amânarea aplicării pedepsei a rămas definitivă, serviciul de probaţiune are îndatorirea de a sesiza instanţa de judecată dacă: a. persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere; b. persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu până la expirarea termenului de supraveghere; c. persoana supravegheată nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.

154

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

913. Instanţa revocă amânarea aplicării pedepsei şi dispune executarea pedepsei atunci când: a. infractorul nu a respectat, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere; b. infractorul nu îndeplineşte obligaţiile civile pe durata termenului de supraveghere, chiar dacă acesta demonstrează că nu a avut nicio posibilitate să îndeplinească integral obligaţiile impuse; c. persoana supravegheată a îndeplinit obligaţiile civile, după sesizarea instanţei, chiar dacă s-a făcut înainte de împlinirea termenului de supraveghere. 914. Pe durata termenului de supraveghere în cazul persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, instanţa poate dispune: a. modificarea sau încetarea măsurilor de supraveghere; b. modificarea sau încetarea obligaţiilor impuse; c. modificarea sau încetarea atât a măsurilor de supraveghere, cât şi a obligaţiilor impuse. 915. Pentru a atrage revocarea amânării aplicării pedepsei, noua infracţiune săvârşită de infractor trebuie: a. să fie descoperită în cei 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei; b. să fie comisă în termenul de supraveghere al amânării cu intenţie depăşită; c. să nu fie comisă în concurs cu o altă infracţiune, din care doar una este săvârşită cu intenţie sau intenţie depăşită. 916. În cazul în care infractorul a săvârşit în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei o infracţiune din culpă, descoperită în termenul de supraveghere: a. instanţa poate menţine continuarea supravegherii infractorului ca urmare a amânării aplicării pedepsei; b. instanţa poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei; c. instanţa poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, doar dacă s-a dispus o condamnare înainte de expirarea termenului de supraveghere. 917. Noua infracţiune săvârşită şi descoperită în termenul de supraveghere al amâ­ nării aplicării pedepsei: a. va fi reţinută de către instanţă în stare de recidivă postcondamnatorie sau în condiţiile pluralităţii intermediare; b. nu va fi reţinută de către instanţă în stare de recidivă postexecutorie sau în condiţiile pluralităţii intermediare, întrucât hotărârea prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu este o hotărâre de condamnare; c. este concurentă cu infracţiunea a cărei aplicare a fost amânată, deoarece aceeaşi per­ soană a săvârşit două infracţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

Individualizarea pedepselor

155

918. Atunci când persoana supravegheată a săvârşit în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei o infracţiune intenţionată, descoperită în acest termen, instanţa va proceda astfel: a. va dispune condamnarea pentru noua infracţiune, va revoca amânarea aplicării pedep­ sei, va dispune condamnarea infractorului şi pentru infracţiunea anterioară, aplicând astfel pedeapsa ce fusese anterior stabilită, iar apoi va aplica regulile de la concursul de infracţiuni pentru stabilirea pedepsei ce urmează a fi executată; b. va dispune condamnarea pentru noua infracţiune, urmând ca persoana supravegheată să execute doar noua pedeapsă stabilită; c. va revoca amânarea aplicării pedepsei şi va dispune condamnarea infractorului pentru infracţiunea anterioară, aplicând astfel executarea pedepsei ce fusese anterior stabilită. 919. Dacă se descoperă că, înainte de expirarea termenului de supraveghere, infrac­ torul mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, instanţa dispune: a. revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea pedepsei ce fusese anterior stabilită; b. revocarea amânării aplicării pedepsei, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară; c. anularea amânării aplicării pedepsei, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. 920. Se va dispune anularea amânării aplicării pedepsei dacă: a. pedeapsa aplicată, chiar după expirarea termenului de supraveghere, pentru infracţiunea ce atrage anularea, este amenda; b. pedeapsa aplicată, chiar după expirarea termenului de supraveghere, pentru infracţiunea ce atrage anularea, este închisoarea; c. pedeapsa aplicată, chiar după expirarea termenului de supraveghere, pentru infracţiunea ce atrage anularea, este închisoarea de 3 ani sau mai mică. 921. În situaţia în care instanţa este sesizată cu judecarea a două infracţiuni inten­ ţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei, se va dispune: a. numai anularea amânării aplicării pedepsei; b. numai revocarea amânării aplicării pedepsei; c. atât anularea, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei în ordinea săvârşirii infrac­ ţiunilor. 922. Efectele definitive ale amânării aplicării pedepsei: a. se constată după expirarea termenului de supraveghere de 2 ani, dacă nu există temeiuri pentru revocarea sau anularea beneficiului acordat; b. încep imediat ce hotărârea instanţei rămâne definitivă;

156

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

c. sunt limitate în ceea ce priveşte executarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre. 923. Amânarea aplicării pedepsei închisorii: a. atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 C. pen.; b. nu determină neexecutarea dispoziţiilor din hotărârea de condamnare referitoare la măsurile de siguranţă; c. determină şi amânarea executării pedepselor complementare stabilite pe lângă pedeapsa principală.

14. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI ŞI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINTELE CONDAMNĂRII 924. Natura juridică a reabilitării este aceea de: a. cauză care înlătură răspunderea penală; b. cauză care înlătură executarea pedepsei; c. cauză care înlătură consecinţele condamnării. 925. Reabilitarea: a. produce efecte retroactive; b. are caracter reeducativ; c. este indivizibilă. 926. Reabilitarea: a. face să înceteze decăderile şi interdicţiile; b. face să înceteze incapacităţile care rezultă din condamnare; c. are efect asupra măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi. 927. Reabilitarea de drept intervine: a. după graţiere, în cazul condamnărilor la detenţiunea pe viaţă executate într-o închisoare militară; b. la 3 ani de la expirarea termenului de prescripţie a executării pedepsei; c. la terminarea executării pedepsei cu închisoarea de 3 ani. 928. Reabilitarea are loc de drept, în cazul condamnării la amendă: a. după scurgerea unui termen de un an din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod, iar condamnatul nu a săvârşit nicio altă infracţiune; b. după scurgerea unui termen de doi ani din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod, iar condamnatul nu a săvârşit nicio altă infracţiune; c. după scurgerea unui termen de trei ani din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod, iar condamnatul nu a săvârşit nicio altă infracţiune. 929. Reabilitarea de drept: a. operează ope legis; b. trebuie solicitată de cel îndreptăţit; c. în baza solicitării de către cel îndreptăţit, poate fi dovedită prin pronunţarea unei hotărâri de constatare.

158

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

930. Pentru a putea interveni reabilitarea de drept, condamnarea trebuie să vizeze: a. pedeapsa amenzii; b. pedeapsa închisorii mai mică de 3 ani; c. pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. 931. X a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de trei ani. În raport cu această hotărâre: a. poate interveni reabilitarea judecătorească; b. poate interveni reabilitarea de drept, dacă executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere; c. poate interveni un act de graţiere, situaţie în care o eventuală reabilitare ar fi lipsită de efecte. 932. Care este termenul de reabilitare în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă considerată ca executată în urma împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei: a. l O ani; b. 5 ani; c. 7 ani. 933. Termenul de reabilitare: a. este de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani; b. este de 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani; c. este de 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. 934. Reabilitarea judecătorească se dispune: a. pentru toate condamnările succesive, termenul calculându-se separat pentru fiecare dintre ele; b. pentru toate condamnările succesive, termenul calculându-se separat de cele pentru care a intervenit reabilitarea de drept; c. pentru toate condamnările succesive, chiar dacă pentru unele este incidentă reabilitarea de drept. 935. Pentru condamnatul care a beneficiat de liberare condiţionată, termenul de reabilitare începe să curgă de la: a. data pronunţării hotărârii de condamnare; b. data împlinirii duratei pedepsei; c. data liberării condiţionate. 936. Termenele de reabilitare se calculează: a. de la data pronunţării hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei; b. de la data când pedeapsa principală s-a prescris; c. de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale.

Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei

159

937. În caz de graţiere totală, termenul de reabilitare se calculează: a. de la data actului de graţiere, dacă graţierea intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; b. de la data pronunţării hotărârii de condamnare, dacă graţierea intervine înainte de pronunţarea hotărârii de condamnare; c. de la data prevăzută în textul legii de graţiere. 938. În situaţia în care condamnatul nu a achitat despăgubirile civile: a. instanţa poate dispune reabilitarea sau poate acorda un termen care nu poate depăşi un an pentru achitarea în întregime a despăgubirilor civile; b. instanţa poate să dispună reabilitarea, dacă se dovedeşte că neîndeplinirea obligaţiei nu se datorează relei-voinţe a condamnatului; c. instanţa nu poate să dispună reabilitarea condamnatului decât după ce acesta îşi îndeplineşte obligaţiile. 939. Reabilitarea are efecte asupra: a. măsurilor de siguranţă; b. interdicţiei de a fi ales; c. confiscării speciale. 940. Reabilitarea: a. constituie o restitutio in integrum; b. nu are drept urmare obligaţia de reintegrare în fi.mcţia din care condamnatul a fost scos; c. produce efecte asupra decăderilor şi imunităţilor. 941. În cazul în care o persoană care a suferit o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, introduce în termenul legal o cerere prin care solicită reabilitarea judecătorească, dar cererea este respinsă de instanţă pentru motive de fond, termenul după care poate face o nouă cerere de reabilitare este de: a. 3 ani; b. 2 ani; c. I an. 942. În cazul în care o persoană care a suferit o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani, introduce în termenul legal o cerere prin care solicită reabilitarea judecătorească, dar cererea este respinsă de instanţă pentru motive de formă, termenul după care poate face o nouă cerere de reabi­ litare este de: a. 3 ani; b. nu există o condiţie legată de trecerea unui interval de timp; c. I an.

160

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

943. Reabilitarea se anulează dacă: a. după acordarea ei se constată că cel reabilitat mai săvârşise o infracţiune înlăuntrul ter­ menului de reabilitare; b. infracţiunea săvârşită înlăuntrul termenului de reabilitare este descoperită ulterior datei la care a fost acordată reabilitarea; c. se constată ulterior că cel condamnat nu achitase cheltuielile judiciare avansate de stat. 944. Reabilitarea judecătorească se anulează atunci când după acordarea ei s-a desco­ perit că cel reabilitat: a. mai săvârşise o infracţiune înlăuntrul termenului de reabilitare, care, dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare; b. mai suferise o altă condamnare înlăuntrul termenului de reabilitare, care, dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare; c. mai suferise o condamnare la pedeapsa amenzii penale. 945. În raport cu infracţiunea de omor săvârşită de X după intrarea în vigoare a noului Cod penal: a. nu poate interveni prescripţia răspunderii penale; b. nu poate interveni prescripţia executării pedepsei; c. X poate fi reabilitat. 946. Graţierea produce efecte: a. in rem; b. in personam şi in rem; c. in personam. 947. Graţierea constă în: a. înlăturarea, în tot sau în parte, a executării pedepsei aplicate; b. comutarea pedepsei aplicate în una mai uşoară; c. înlăturarea, în tot sau în parte, a pedepsei prevăzute de legea penală. 948. Graţierea este individuală: a. atunci când este acordată unei persoane determinate; b. atunci când este acordată pentru o categorie de condamnări; c. atunci când este acordată unui grup de persoane determinate. 949. În funcţie de criteriul întinderii efectelor sale, graţierea poate fi: a. totală sau parţială; b. condiţionată sau necondiţionată; c. individuală sau colectivă. 950. Graţierea poate avea drept obiect: a. pedepsele neexecutate; b. pedepsele a căror executare este în desfăşurare; c. pedepsele în cazul cărora a intervenit prescripţia executării.

Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei

161

951. Efectele graţierii se produc în funcţie de momentul epuizării infracţiunii, în cazul: a. infracţiunilor de obicei; b. infracţiunilor continuate; c. infracţiunilor continue. 952. Actul de graţiere: a. poate fi refuzat dacă este acordat din oficiu; b. este acordat numai la cerere; c. poate fi refuzat. 953. Graţierea individuală se acordă: a. la cererea descendenţilor persoanei condamnate; b. doar la solicitarea persoanei condamnate; c. poate fi acordată şi din oficiu. 954. Graţierea individuală: a. poate fi condiţionată; b. este postcondamnatorie; c. se poate dispune şi în cazul pedepselor suspendate condiţionat. 955. Graţierea individuală: a. poate fi condiţionată; b. se poate dispune şi în cazul pedepselor suspendate sub supraveghere, chiar dacă actul de graţiere nu prevede menţiuni exprese în acest sens; c. este întotdeauna necondiţionată. 956. Graţierea totală produce efecte: a. de la data adoptării actului de graţiere, în cazul în care actul de graţiere a fost adoptat ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare; b. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în cazul în care actul de graţiere a fost adoptat ulterior acesteia; c. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în cazul în care actul de graţiere a fost adoptat anterior acesteia. 957. Dacă solicitarea de graţiere individuală este efectuată de un terţ: a. beneficiarul major al actului de clemenţă poate refuza beneficiul acordat; b. beneficiarul minor al actului de clemenţă poate refuza beneficiul acordat; c. beneficiarul actului de clemenţă nu poate refuza beneficiul acordat, chiar dacă este major. 958. Efectele graţierii necondiţionate totale înainte de condamnare: a. se produc la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; b. se produc la data actului de clemenţă; c. se produc după începerea executării pedepsei.

162

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

959. Pe parcursul executării unei pedepse, o persoană: a. poate beneficia de graţieri parţiale succesive, dacă doreşte; b. nu poate beneficia de graţieri succesive; c. poate beneficia de graţieri parţiale succesive, în funcţie de latitudinea autorităţii care acordă graţierea, în sensul impunerii unor limite. 960. Graţierea: a. produce efecte asupra pedepselor principale; b. produce efecte asupra măsurilor educative privative de libertate; c. produce efecte asupra măsurilor educative neprivative de libertate, în cazul prevederii exprese. 961. Efectele graţierii nu se produc asupra: a. pedepselor complementare; b. pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere; c. drepturilor persoanei vătămate. 962. Măsurile de siguranţă: a. pot face obiectul graţierii; b. nu pot face obiectul graţierii; c. pot face obiectul graţierii, cu condiţia prevederii exprese. 963. Prescripţia nu înlătură executarea pedepsei principale pentru: a. infracţiunile contra umanităţii şi de război; b. infracţiunile contra securităţii naţionale şi cele prevăzute la art. 188 şi 189 C. pen.; c. infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei. 964. Prescripţia executării pedepsei nu produce efecte: a. asupra pedepsei accesorii; b. asupra pedepselor complementare; c. asupra măsurilor de siguranţă. 965. În caz de concurs de infracţiuni, calculul termenului de prescripţie a executării pedepsei se face în raport de: a. pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente; b. pedeapsa rezultantă, aplicată pentru concurs; c. pedeapsa pentru infracţiunea mai gravă. 966. Termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică este de: a. 15 ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 20 ani; b. 3 ani, în cazul în care pedeapsa este amenda; c. 5 ani, plus jumătate din durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea.

Cauzele care fnlătură sau modifică executarea pedepsei

163

967. Termenele de prescripţie a executării pedepsei încep să curgă: a. de la data pronunţării unei hotărâri definitive în primă instanţă, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului; înainte de data expirării termenului de apel sau de introducere a contestaţiei; b. c. de la data introducerii apelului sau contestaţiei. 968. În care dintre situaţiile de mai jos se întrerupe cursul prescripţiei executării pedepsei: a. în cazul sustragerii de la executare; b. în cazul comiterii unei noi infracţiuni; c. în cazul revocării liberării condiţionate. 969. Dacă X evadează din executarea unei pedepse: a. începe să curgă un nou termen de prescripţie a executării acelei pedepse; b. împlinirea termenului de prescripţie a respectivei pedepse face ca aceasta să fie considerată ca fiind executată, potrivit legii; c. termenul de prescripţie a executării acelei pedepse se suspendă. 970. În cazul revocării liberării condiţionate: a. termenul de prescripţie a executării pedepsei începe să curgă de la data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă; b. se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat; c. nu se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat. 971. În care dintre situaţiile de mai jos se întrerupe cursul prescripţiei executării pedepsei: a. în cazurile de amânare a executării pedepsei închisorii; b. prin începerea executării pedepsei; c. în cazul comiterii unei noi infracţiuni. 972. Amânarea executării pedepsei închisorii este o cauză de: a. suspendare a cursului prescripţiei executării pedepsei; b. întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei; c. suspendare a cursului prescripţiei răspunderii penale.

II. PARTEA SPECIALĂ 1. INFRACTIUNI CONTRA PERSOANEI 973. În urma unui conflict spontan, C.I. a ameninţat victima că o va „aranja", iar după 2 minute a revenit înarmat cu un cuţit şi i-a aplicat o lovitură victimei în zona gâtului, moartea survenind în câteva minute. Fapta lui C.I.: a. constituie omor calificat; b. nu constituie omor calificat; c. în speţă nu se poate reţine premeditarea. 974. Inculpatul a luat hotărârea să îşi ucidă soţia, care îl ameninţa cu divorţul. Astfel, o aşteaptă pe aceasta, în jurul orei 22.00 la locul de muncă şi observă pe trotuarul de vizavi o femeie care seamănă atât fizic cât şi la îmbrăcăminte. Crezând că este soţia sa aleargă spre femeia care se sperie şi începe să fugă. Inculpatul o ajunge din urmă si îi aplică o lovitură puternică în abdomen cu un cuţit, determinând decesul ace�teia. În speţă: a. se va reţine infracţiunea de omor simplu; b. se va reţine infracţiunea de omor calificat; c. se va reţine infracţiunea de omor calificat raportat la art. 199 C. pen. (violenţă în familie). 975. Inculpaţii A.N. şi B.N. determină victima, care nu ştia să înoate, prin ameninţări cu acte de violenţă, să sară în apă, la o temperatură foarte scăzută şi apoi arunca m apă crengi pentru a împiedica victima să revină pe mal. Inculpaţii pleacă de la locul faptei, victima decedând prin înec. Fapta constituie: a. infracţiune de omor calificat, art. 189, alin. (1), lit. h) C. pen. (prin cruzimi); b. infracţiunea de ucidere din culpă, art. 192 C. pen.; c. infracţiune de omor, art. 188 C. pen. 976. Infracţiunea de omor: a. este lipsită de obiect material; b. se poate comite şi printr-o acţiune ce nu presupune o violenţă fizică; c. este o infracţiune complexă. 977. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, A.N. o loveşte pe V.N. peste corp, cu palmele, pumnii şi picioarele, timp de aproximativ 20 de minute, până când victima reuşeşte să se deplaseze din curte până în dormitor. Văzând că victima prezenta multiple leziuni, mama inculpatului a anunţat organele de poliţie care au chemat o ambulanţă, dar victima nu a vrut să meargă la spital, fiind găsită de către concubine moartă în dimineaţa zilei următoare. Din concluziile raportului medico-legal de autopsie, rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, consecinţă a unui traumatism toraco-

Infracţiuni contra persoanei

165

abdominal, cu numeroase leziuni osoase si viscerale cu hemiperitoneu marcat consecutiv. În speţă: a. A.N. a acţionat cu intenţie indirectă; b. fapta constituie infracţiune de omor; c. fapta constituie infracţiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. 978. Subiectul pasiv al infracţiunii de omor (art. 188 C. pen.) poate fi: a. un cadavru; b. fătul; c. orice persoană în viaţă. 979. A.N. îl loveşte pe B.I. cu o sabie, cauzându-i la braţul stâng secţionarea capsulei articulare, leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pe o perioadă de 50 de zile şi au cauzat o infirmitate permanentă, ca urmare a reducerii flexiei cotului. Leziunile s-au produs în momentul în care B.I. a încercat să pareze cu braţul lovitura de sabie îndreptată asupra abdomenului. În speţă: a. se poate reţine infracţiunea de vătămare corporală; b. se va reţine tentativă perfectă la infracţiunea de omor; c. se va reţine tentativă întreruptă la infracţiunea de omor. 980. Care dintre următoarele enunţuri este corect cu privire la infracţiunea de omor (art. 188 C. pen.): a. atunci când legea prevede, este posibil ca fapta de ucidere să constituie o altă infracţiune care absoarbe în conţinutul său şi infracţiunea de omor; b. este o infracţiune comisivă, care poate fi realizată doar printr-o acţiune; c. se poate reţine infracţiunea de omor simplu şi în ipoteza în care fapta este săvârşită asupra soţului. 981. A.N. consuma băuturi alcoolice cu fratele ei M.N. În urma unui conflict spontan, M.N. aruncă cu o sticlă în A.N., apoi o loveşte cu un băţ în cap, moment în care A.N. ripostează aplicându-i cu un cuţit ce se afla pe masă o lovitură în regiunea abdominală, producând o plagă ce a necesitat 95 de zile de îngrijiri medicale. Fapta lui A.N.: a. constituie tentativă la infracţiunea de omor; b. constituie infracţiune de vătămare corporală; c. nu constituie infracţiune. 982. Lovirea repetată a victimei, cu o bară de fier, în zona capului, în urma căreia au fost necesare peste 90 de zile de îngrijiri medicale, constituie: a. tentativă la infracţiunea de omor; b. vătămare corporală din culpă; c. vătămare corporală, întrucât din modul în care a acţionat făptuitorul rezultă că infrac­ ţiunea a fost comisă cu intenţie indirectă.

166

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

983. În cazul omorului calificat săvârşit cu premeditare: a. premeditarea este o circumstanţă personală; b. dacă cel care a premeditat săvârşirea faptei efectuează acte de pregătire împreună cu alte persoane care cunosc scopul pregătirii, premeditarea, ca circumstanţă personală se poate converti într-o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra participanţilor; c. premeditarea poate fi reprezentată doar de obţinerea de informaţii în vederea comiterii faptei. 984. În data de 23.11.2019, A.N. se deplasează cu autoturismul, fără a respecta regimul legal de viteză admis pentru sectorul de drum pe care circula, respectiv 30 km/h. Astfel, în timp ce A.N. se deplasa cu o viteză de 44 km/h, B.O., care iniţial se afla în alveola unei staţii de autobuz, se angajează în traversarea străzii, în fugă, prin loc nepermis. Cu toate că A.N. frânează şi încearcă să îl evite pe B.O., îl loveşte pe acesta, decesul survenind câteva minute mai târziu. În speţă: a. A.N. nu comite o infracţiune; b. A.N. săvârşeşte infracţiunea de ucidere din culpă; c. este incidentă o cauză de neimputabilitate. 985. Infracţiunea de omor calificat în condiţiile art. 189 lit. b) (din interes material): a. se poate reţine, având în vedere şi opiniile majoritare exprimate în doctrină, în ipoteza în care A. primeşte o sumă de bani pentru a-l ucide pe B; b. se poate reţine, având în vedere şi opiniile majoritare exprimate în doctrină, în ipoteza în care A. îl ucide pe B, suferind de o boală incurabilă, atestată medical, la cererea explicită, serioasă şi conştientă a celui din urmă, dacă prin aceasta A urmăreşte culegerea moştenirii lui B; c. se poate reţine în ipoteza în care soţul îşi ucide soţia pentru a evita pierderea unor bunuri în eventualitatea unui divorţ. 986. Infracţiunea de omor calificat în condiţiile art. 189 lit. b) (din interes material): a. se va reţine dacă A îl ucide pe B pentru a sustrage sume de bani sau bunuri pe care victima le avea asupra sa; b. se va reţine dacă autorul a intenţionat să ucidă o persoană din interes material, dar din eroare ucide o altă persoană; c. se va reţine dacă A îl ucide pe B deoarece cel din urmă a refuzat să îi returneze un bun. 987. Fapta lui A de a întrebuinţa violenţa pentru a sustrage bunuri de la B, urmată de uciderea lui B, în scopul de a nu putea fi identificat ulterior, constituie: a. infracţiune de omor calificat care absoarbe fapta de tâlhărie; b. infracţiune de tâlhărie în concurs cu infracţiunea de omor; c. infracţiune de tâlhărie în concurs cu infracţiunea de omor calificat.

Infracţiuni contra persoanei

167

988. Fapta lui A de a-l lovi pe B cu pumnii şi picioarele, în urma unui conflict spontan, apoi de a-l aşeza pe acesta în zăpadă, de a turna peste victimă o găleată cu apă şi de a-i refuza accesul în casă, urmată de decesul lui B, constituie: a. infracţiune de omor calificat; b. infracţiune de omor; c. infracţiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. 989. Fapta lui A de a-l lovi pe B, în urma unui conflict spontan, de mai multe ori, de a-i produce numeroase plăgi superficiale la gamba stângă şi ambele mâini, precum şi 32 de plăgi înjunghiate în zona facială, a gâtului cu secţionări vasculare, în zona toracelui din care unele penetrante în plămâni, în zona toraco-abdominală penetrantă hepatic şi alte plăgi penetrante abdominale, urmate de decesul lui B: a. constituie infracţiune de omor calificat; b. constituie infracţiune de omor; c. constituie infracţiune de omor, cu aplicarea circumstanţei agravante prevăzute la art. 77 lit. b) (săvârşirea infracţiunii prin cruzimi). 990. În data de 14.12.2021, A îl ucide pe B, în urma unui conflict spontan, cu o lovitură de cuţit aplicată în zona gâtului. Lui A i se va putea reţine infracţiunea de omor calificat (art. 189 C. pen.) dacă: a. a mai săvârşit anterior o infracţiune de omor calificat (art. 189 C. pen.); b. a mai săvârşit anterior infracţiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului de către mamă (art. 200 C. pen.); c. a mai săvârşit anterior infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei (art. 236 C. pen.). 991. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane [art.189, alin. (1), lit f) C. pen.]: a. rămâne în formă de tentativă numai dacă nu a murit niciuna dintre persoanele asupra cărora s-a acţionat; b. se poate comite printr-o singură acţiune; c. se poate comite prin mai multe acţiuni, dacă sunt săvârşite cu aceeaşi ocazie. 992. În cazul în care omorul este săvârşit asupra unei femei însărcinate cu tripleţi, se va putea reţine: a. o singură infracţiune de omor calificat (art. 189 C. pen. ); b. atâtea infracţiuni de omor calificat (art. 189 C. pen.) câte vieţi sau vieţi potenţiale au fost curmate; c. infracţiune de omor calificat (art. 189 C. pen.) în concurs cu trei infracţiuni de vătămare a fătului (art. 202 C. pen.).

168

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

993. Se va reţine infracţiunea de omor calificat (art. 189 C. pen.), dacă făptuitorul săvârşeşte un omor: a. asupra unei persoane în neputinţă de a se apăra; b. din interes material; c. pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni. 994. În situaţia în care autorul comite fapta pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii, se va reţine: a. infracţiunea de omor calificat săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni; b. infracţiunea de omor calificat, din interes material, numai dacă făptuitorul obţine un avantaj material; c. infracţiunea de tâlhărie sau piraterie urmată de moartea victimei. 995. Dacă fapta de omor este săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndepli­ neşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se va reţine: a. infracţiunea de omor calificat, care absoarbe şi infracţiunea de ultraj; b. doar infracţiunea de ultraj, care absoarbe şi infracţiunea de omor; c. concurs între infracţiunea de omor calificat şi cea de ultraj. 996. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor [art. 189 lit. e) C. pen.]: a. există doar dacă pentru omorul anterior făptuitorul fusese condamnat definitiv; b. nu poate fi reţinut dacă omorul anterior a fost săvârşit într-o împrejurare care constituie o cauză justificativă sau o cauză de neimputabilitate; c. poate fi reţinut chiar dacă, în legătură cu omorul anterior, făptuitorul beneficiase de vreo cauză de atenuare a pedepsei. 997. Infracţiunea de omor săvârşită asupra a două sau mai multe persoane [art. 189 lit. f) C. pen.I : a. se consumă dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane; b. se va reţine şi în cazul în care realizează doar parţial acest rezultat, în sensul în care doar una dintre victime decedează; c. se poate comite atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă. 998. Pentru a se reţine infracţiunea de omor săvârşită asupra unei femei gravide [art. 189 lit. g) C. pen.] se cere: a. ca făptuitorul să aibă convingerea că victima este gravidă, chiar dacă în realitate sarcina este inexistentă; b. ca făptuitorul să fi ştiut că victima este însărcinată sau să fi fost atât de evidentă sarcina, încât putea să-şi dea seama de existenţa acesteia; c. ca starea de graviditate a victimei să fie reală.

Infracţiuni contra persoanei

169

999. Subiectul pasiv al infracţiunii de ucidere la cererea victimei (art. 190 C. pen.) poate fi: a. doar o persoană care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat; b. orice persoană fizică responsabilă şi care îşi poate deci exprima consimţământul cu privire la propria viaţă; c. orice persoană fizică care nu este capabilă să-şi pună singură capăt vieţii. 1000. B, suferind de o boală incurabilă, atestată medical, care îi cauzează suferinţe permanente şi greu de suportat, îi solicită lui A, în repetate rânduri, să îl ucidă, pentru a-i curma suferinta. A îl ucide pe B, dar face acest lucru nu în scopul de a-i curma suferinţa, ci în scopul de a-l moşteni. În speţă: a. se va reţine infracţiunea de omor (art. 188 C. pen.); b. se va reţine infracţiunea de ucidere la cererea victimei (art. 190 C. pen.); c. se va reţine infracţiunea de omor calificat (art. 189 C. pen. ). 1001. Nu se va reţine infracţiunea de ucidere la cererea victimei (art. 190 C. pen.) dacă: a. nu este îndeplinită cerinţa esenţială privind existenţa prealabilă a cererii victimei de a-i curma viaţa; b. victima nu decedează; c. fapta nu este comisă cu intenţie. 1002. C.A. încearcă să se sinucidă folosind o armă de foc. Rana este letală, dar C.A. este încă în viaţă la momentul când este găsit în cameră de către medicul I.G., vecinul său. La rugămintea lui C.A. şi conştient că rana este letală şi că victima mai are de trăit numai câteva minute, I.G. descarcă arma de două ori în pieptul lui C.A., provocând moartea acestuia. În speţă se va reţine: a. infracţiunea de ucidere la cererea victimei; b. infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii; c. infracţiunea de omor. 1003. Infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii (art. 191 C. pen.): a. se va putea reţine numai dacă sinuciderea a avut loc; b. este lipsită de obiect material; c. poate avea ca subiect pasiv un minor care nu a împlinit 13 ani. 1004. La infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii (art. 191 C. pen.): a. obiectul material este reprezentat de corpul persoanei care se sinucide; b. persoana care se sinucide are calitatea de coautor; c. se poate săvârşi şi prin omisiune. 1005. Convingerea unei persoane iresponsabile că viaţa nu merită trăită, urmată de sinuciderea respectivei persoane: a. constituie infracţiune de omor (art. 188 C. pen.); b. constituie infracţiune de determinare sau înlesnire a sinuciderii (art. 191 C. pen.);

170

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

c. nu constituie faptă penală, dat fiind că motivele ce au stat la baza sinuciderii unei persoane iresponsabile sunt în mod necesar ilogice. 1006. Tentativa la infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii (art. 191 C. pen.): a. nu se pedepseşte; b. se pedepseşte; c. constă în încercarea de a determina sau înlesni sinuciderea neurmată de o punere în exe­ cutare. 1007. Lovirea unei persoane cu gâtul tăios al unei sticle, în zona gâtului, ce a avut ca urmare plăgi care după suturare au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie reală viaţa victimei constituie: a. tentativă la infracţiunea de omor; b. lovire sau alte violenţe; c. vătămare corporală. 1008. În cazul uciderii din culpă a două sau mai multe persoane, se va reţine: a. concurs de infracţiuni de ucidere din culpă, întrucât avem pluralitate de subiecţi pasivi; b. singură infracţiune de ucidere din culpă, în varianta agravată prevăzută de art. 192 alin. (3) C. pen.; c. câte o infracţiune de ucidere din culpă pentru fiecare persoană a căreia viaţă a fost suprimată. 1009. Infracţiunea de ucidere din culpă (art. 192 C. pen.): a. nu este susceptibilă de a fi săvârşită sub forma tentativei; b. este mai gravă dacă a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale; c. nu poate fi comisă prin inacţiune. 1010. Infracţiunea de ucidere din culpă (art. 192 C. pen.): a. se poate săvârşi în coautorat; b. este susceptibilă de a fi săvârşită în participaţie improprie; c. nu este susceptibilă de participaţie. 1011. Fapta lui A şi B, de a refuza aprobarea transportării la spital a fetei lor C, în vârstă de 8 ani, pentru hemodializă, motivând că au aderat la o sectă religioasă ce nu permitea un astfel de tratament, având ca urmare decesul lui C, trei zile mai târziu: a. nu constituie infracţiune, având în vedere că libertatea religioasă este consacrată la nivel constituţional; b. constituie infracţiune de omor, săvârşită în coautorat de către A şi B; c. constituie infracţiune de ucidere din culpă, săvârşită în coautorat de către A şi B. 1012. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, A se urcă pe terasa blocului de 8 etaje în care locuia, situat în apropierea unei pieţe agro-alimentare, la ora 14.30, în scopul de a fixa suportul antenei TV. Astfel, A aruncă peste marginea terasei două cărămizi şi mai multe componente metalice ale antenei,

Infracţiuni contra persoanei

171

peste marginea terasei, la diferite intervale de timp. Una dintre caram1Z1 loveşte în cap pe trecătorul B, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă si bază craniană, în urma căruia victima a decedat, în aceeaşi zi, la spital. In speţă se va reţine: a. infracţiunea de ucidere din culpă; b. infracţiunea de omor; c. infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. 1013. A conduce autoturismul în localitate cu o viteză de 120 km/h, ignoră culoarea roşie a mai multor semafoare, intră pe contrasens pe o distanţă mai mare de 2 km şi intră în coliziune cu autoturismul în care se aflau B şi C, cu consecinţa decesului acestora, constituie: a. infracţiune de ucidere din culpă în variantă agravată; b. infracţiune de omor; c. infracţiune de omor calificat. 1014. Fapta lui A de a o lovi pe B, în mod repetat în zona feţei şi a stomacului şi de a-i tunde cu forţa o parte din părul de pe cap, în condiţiile în care B a avut nevoie de 6 zile de îngrijiri medicale: a. poate constitui infracţiune de violenţă în familie; b. poate constitui infracţiune de vătămare corporală; c. poate constitui infracţiune de loviri sau alte violenţe. 1015. Fapta lui A de a o lovi pe B, în mod repetat în zona feţei, de a o imobiliza şi de a o scrijeli pe frunte, nas şi pomeţi cu o foarfecă, dacă B a avut nevoie de 20 de zile de îngrijiri medicale constituie: a. infracţiune de loviri sau alte violenţe; b. infracţiune de vătămare corporală, în varianta tip; c. infracţiune de vătămare corporală, în varianta agravată. 1016. A îşi asmute câinele asupra lui B, iar în urma muşcăturii suferite, B are nevoie de două zile de îngrijiri medicale. Fapta lui A: a. poate să nu constituie infracţiune; b. poate constitui infracţiunea de loviri sau alte violenţe; c. nu constituie infracţiune, nefiind întrunite condiţiile pentru existenţa elementului material al infracţiunii de loviri sau alte violenţe. 1017. În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193 C. pen.): a. consimţământul victimei la exercitarea de violenţe asupra sa constituie o cauză justificativă; b. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni; c. error in personam nu înlătură caracterul penal al faptei.

172

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1018. Elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193 C. pen.) poate consta: a. numai într-o acţiune; b. fie într-o acţiune directă sau indirectă, fie într-o inacţiune; c. într-o violenţă de natură psihică prin care se produce o suferinţă fizică. 1019. Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei per­ soane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, constituie infracţiunea de: a. vătămare corporală (art. 1 94 C. pen.); b. lovire sau alte violenţe în varianta agravată [art. 1 93 alin. (2) C. pen.]; c. vătămare corporală în varianta agravată [art. 1 94 alin. (2) C. pen.]. 1020. Prin sintagma „zile de îngrijiri medicale", regăsită în conţinutul legal al infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193 C. pen.) se înţelege: a. numărul de zile prin care se apreciază, din punct de vedere medico-legal, gravitatea vătă­ mării sănătăţii sau integrităţii corporale a persoanei vătămate prin activitatea infracţională; b. numărul zilelor de spitalizare; c. durata întregii perioade recuperatorii. 1021. A îi oferă lui B un aparat electric despre care ştie că este defect şi, folosindu-l, B se electrocutează, fiind necesare 45 de zile de îngrijiri medicale. Fapta poate constitui: a. tentativă de omor; b. lovire sau alte violenţe; c. fapta nu va constitui infracţiune în nicio situaţie. 1022. Inculpatul care a aplicat victimei mai multe lovituri în cap cu un par, provocându­ i un traumatism cranian cu fractură de boltă şi bază a craniului, cu stare de comă, punându-i în pericol viaţa victimei, va fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de: a. tentativă de omor, întrucât inculpatul a comis agresiunea cu intenţia de a ucide victima, lovind-o într-o regiune vitală a corpului, cu un corp contondent apt să producă moartea; b. vătămare corporală prin punerea în primejdie a vieţii persoanei; c. lovire sau alte violenţe în variantă agravată. 1023. Uciderea unui copil de 1 an, în timp ce acesta dormea, prin sufocare, folosind o pungă de plastic, constituie: a. infracţiune de vătămare a fătului, în variantă agravată; b. infracţiune de omor; c. infracţiune de omor calificat, art. 1 89 alin. (1 ) lit. h) (prin cruzimi).

Infracţiuni contra persoanei

173

1024. În ipoteza în care, făptuitorul, nervos din cauza faptului că soţia sa nu doreşte să efectueze un avort, o loveşte cu picioarele în scopul de a-i provoca un avort spontan, se va reţine: a. infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii [art. 201 alin. (2) C. pen.] ; b. infracţiunea de vătămare corporală în varianta tip [art. 194 alin. (1) C. pen.] ; c. concurs de infracţiuni între vătămare corporală în varianta tip şi infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii. 1025. A, suferind de o boală psihică (iresponsabil) şi de cancer în fază terminală, boală ce îi provoacă suferinţe permanente şi greu de suportat, îi cere în mod repetat lui B, tatăl său, care are calitatea de medic psihiatru, să îl ucidă, pentru a-i curma suferinţele. În ipoteza în care B acceptă cererea lui A, în speţă: a. nu se va putea reţine infracţiunea de ucidere la cererea victimei, întrucât B ştia, dată fiind boala psihică de care suferea A, că cererea nu poate fi una conştientă; b. fapta nu constituie infracţiune; c. fapta constituie infracţiunea prevăzută la art. 188 C. pen. (omor), raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. (violenţă în familie). 1026. Fapta inculpatului care, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice, a constrâns victima să se arunce pe fereastra situată la etajul 4 al unui imobil, decedând, întru­ neşte elementele constitutive ale infracţiunii de: a. determinare sau înlesnire a sinuciderii; b. omor; c. ucidere din culpă. 1027. Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi o infracţiune, reprezintă: a. infracţiunea de loviri sau alte violenţe în varianta agravată [art. 193 alin. (2) C. pen.] ; b . infracţiunea de vătămare corporală din culpă în varianta tip [art. 196 alin. (1) C. pen.] ; c. infracţiunea de vătămare corporală din culpă în varianta agravată prevăzută de art. 196 alin. (2) C. pen. 1028. În cazul infracţiunii de loviri sau alte violenţe (art. 193 C. pen.): a. subiect activ poate fi şi un funcţionar public ce se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deoarece subiectul activ nu este circumstanţiat; b. autolovirea sau autovătămarea nu pot constitui infracţiunea prevăzută la art. 193, dar pot constitui altă infracţiune; c. dacă făptuitorul aplică loviri asupra mai multor persoane se va reţine varianta agravată, iar nu concurs între mai multe infracţiuni de lovire.

174

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1029. Cu privire la elementul material al infracţiunii de loviri sau alte violenţe (art. 193 C. pen.): a. acesta poate fi reprezentat şi de o inacţiune; b. infracţiunea poate fi săvârşită şi prin acte de natură nonviolentă, dacă sunt susceptibile să provoace o suferinţă victimei; c. poate fi săvârşită numai printr-o acţiune, de natură violentă. 1030. În cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C. pen.): a. tutorele nu poate avea calitatea de subiect activ; b. poate avea calitatea de subiect activ şi părintele decăzut din drepturile părinteşti; c. nu poate fi subiect pasiv minorul de 1 6 ani care se căsătoreşte. 1031. În cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C. pen.): a. curatorul poate avea calitatea de subiect activ; b. persoanele care au luat un minor rară îndeplinirea formelor legale pentru a-l îngriji, pot avea calitatea de subiect activ; c. nu se poate reţine coautoratul. 1032. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C. pen.): a. absoarbe fapta de vătămare corporală; b. nu se va putea reţine dacă părinţii aplică minorului lovituri de mică intensitate, în scopul corectării conduitei deviante a acestuia; c. este o infracţiune de pericol. 1033. Fapta lui A de a supraveghea locuinţa lui B, fără drept sau un interes legitim, în data de 14 iunie 2016, dacă respectiva faptă i-a produs o stare de temere lui B: a. constituie infracţiune de hărţuire; b. constituie infracţiune de ameninţare; c. nu constituie faptă penală. 1034. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C. pen.): a. se poate reţine în ipoteza în care educatorul aplică unui minor internat într-un centru de plasament mai multe lovituri, producându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de trei săptămâni; b. se poate comite şi printr-o inacţiune; c. se poate reţine şi în situaţia în care părintele îi interzice minorului să participe la un eveniment sportiv, chiar dacă prin aceasta nu se pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului. 1035. În cazul infracţiunii de încăierare (art. 198 C. pen.): a. fapta poate fi săvârşită numai în coautorat; b. se va putea reţine în concurs cu alte infracţiuni contra persoanei, în situaţia în care unul dintre participanţi loveşte mai multe persoane, cauzându-le unora vătămări corporale şi altora moartea;

Infracţiuni contra persoanei

175

c. nu se poate reţine dacă există numai o grupare, iar ceilalţi reacţionează pentru a se apăra. 1036. Inculpatul A o ia pe B în autoturismul său, la solicitarea acesteia de a o transporta spre domiciliu. A mai întâi îi propune lui B să întreţină relaţii sexuale, iar la refuzul acesteia încearcă să întreţină astfel de relaţii prin constrângere. Fiindu-i teamă că ar putea trece oameni prin zonă, A porneşte autoturismul spunându-i lui B că o să o ducă într-o pădure din apropiere. Încercând să scape, B reuşeşte să deschidă uşa autovehiculului şi încearcă să coboare din mers, moment în care A accelerează puternic. B sare din autoturismul care se deplasa cu aproximativ 45 de km/h, se rostogoleşte şi se loveşte cu capul de o piatră. Văzând acest lucru, A îşi continuă deplasarea şi o lasă pe B în stare de inconştienţă. Având în vedere că B a avut nevoie de 95 de zile de îngrijiri medicale: a. în speţă se va reţine tentativă la infracţiunea de viol, în concurs cu infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate; b. în speţă se va reţine tentativă la infracţiunea de viol, în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală; c. în speţă se va reţine tentativă la infracţiunea de viol, în concurs cu tentativă la infracţiunea de omor. 1037. Infracţiunea de încăierare (art. 198 C. pen.): a. poate să fie lipsită de obiect material; b. poate absorbi alte fapte penale, spre exemplu atunci când se produce decesul unei persoane; c. nu se va putea reţine în cazul celui care este prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să-i despartă pe alţii, în această situaţie fiind prevăzută o cauză justificativă specială. 1038. În cazul infracţiunii de viol (art. 218 C. pen.): a. coautoratul este posibil; b. tentativa este posibilă numai în forma întreruptă; c. persoana care închide uşa astfel încât violul să poată avea loc are calitatea de coautor. 1039. În cazul infracţiunii de încăierare (art. 198 C. pen.): a. participaţia nu este posibilă, fiind vorba despre pluralitate constituită; b. nu se poate reţine atunci când există numai gruparea inculpaţilor, iar victimele actelor de violenţă nu constituie o grupare şi reacţionează pentru a se apăra; c. se poate comite şi cu praeterintenţie. 1040. Obiectul material al infracţiunii de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă (art. 200 C. pen.): a. corpul nou-născutului cu condiţia ca acesta să fie un copil normal; b. corpul nou-născutului cu condiţia ca acest copil să provină dintr-o căsătorie; c. corpul nou-născutului cu condiţia să se fi născut viu, nu neapărat viabil.

176

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1041. Infracţiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă (art. 200 C. pen.): a. poate avea ca subiect pasiv doar copilul nou-născut, la maximum 24 de ore de la naştere; b. nu se poate comite în coautorat, cu excepţia unor situaţii strict delimitate de lege; c. se poate reţine după ce copilul a fost expulzat viu din corpul matern, chiar dacă nu s-a separat complet de mamă prin tăierea cordonului ombilical. 1042. Infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii (art. 201 C. pen.): a. se comite fie printr-o acţiune sau inacţiune susceptibilă să provoace întreruperea cursului sarcmu; b. prezintă o variantă agravată atunci când întreruperea cursului sarcinii se săvârşeşte în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate; c. se comite doar cu intenţie directă. 1043. Întrerupe.rea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specia­ litate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului, constituie: a. variantă atenuată a infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii; b. cauză justificativă specială prevăzută de art. 201 alin. (6) C. pen.; c. cauză de nepedepsire prevăzută de art. 201 alin. (7) C. pen. 1044. Vătămarea fătului (art. 202 C. pen.): a. este susceptibilă de a îmbrăca forma infracţiunii progresive; b. pentru a fi incriminată, fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau în timpul sarcinii; c. are ca obiect material corpul fătului sau copilului asupra căruia s-a săvârşit activitatea incriminată. 1045. Reprezintă cauză de nepedepsire a infracţiunii de vătămare a fătului: a. fapta femeii însărcinate săvârşită în timpul naşterii; b. fapta femeii însărcinate săvârşită în timpul sarcinii; c. fapta medicului sau persoanei autorizate să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă a fost săvârşită în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei, şi a fost făcută în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical. 1046. Infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 C. pen.): a. este lipsită de obiect material; b. are ca obiect material corpul persoanei aflate în dificultate; c. se poate săvârşi în toate formele de participaţie.

Infracţiuni contra persoanei

177

1047. Conectarea la o sursă de curent letală a unui gard aflat în interiorul proprietăţii lui A (la peste 30 de m de gardul exterior), fără a pune niciun semn de avertizare, în situaţia în care s-a produs moartea prin electrocutare a unui minor în vârstă de 15 ani, care pătrunsese de mai multe ori pe proprietatea lui A pentru a fura iepuri, constituie: a. infracţiune de omor; b. infracţiune de ucidere din culpă; c. nu se va putea reţine o faptă penală (poate fi vorba eventual de o răspundere contraven­ ţională), deoarece gardul conectat la sursă electrică se afla în interiorul proprietăţii lui A. 1048. Infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 C. pen.): a. se va putea reţine şi în ipoteza în care făptuitorul alertează autorităţile, dar nu pe cele competente, deşi ştia ce autorităţi trebuie să alerteze; b. are ca urmare crearea unei stări de pericol; c. este o infracţiune de rezultat. 1049. În cazul infracţiunii de împiedicare a ajutorului (art. 204 C. pen.): a. subiect activ poate fi şi o persoană juridică; b. participaţia nu este posibilă; c. nu se va putea reţine în situaţia în care se va dovedi că persoana nu ar fi putut fi salvată nici fără intervenţia făptuitorului. 1050. În situaţia în care făptuitorul, dorind să lovească în cap cu toporul o persoană cu care avusese un conflict anterior, loveşte din greşeală o altă persoană, în urma loviturii provocându-se moartea acesteia, se va putea reţine: a. infracţiunea de ucidere din culpă, deoarece lipseşte forma de vinovăţie cerută de lege pentru infracţiunea de omor; b. infracţiunea de omor; c. infracţiunea de omor calificat. 1051. Uciderea unei persoane prin folosirea unei bombe artizanale amplasate sub un scaun dintr-un cinematograf, făptuitorul cunoscând dinainte locul unde avea să se aşeze victima, în ipoteza în care victima era singura persoană din respectivul cinematograf, poate constitui: a. omor; b. omor calificat; c. atentat care pune în pericol securitatea naţională. 1052. În ipoteza în care infracţiunea de omor se comite printr-o inacţiune: a. forma de vinovăţie poate fi reprezentată şi de culpă; b. fapta va constitui infracţiune numai dacă există o obligaţie de întreţinere ce îşi are originea într-o prevedere legală, nu şi în cazul unei obligaţii contractuale; c. fapta va constitui infracţiune dacă există o obligaţie de întreţinere ce îşi are originea într-o prevedere legală sau contractuală.

178

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1053. Fapta lui A de a ucide o persoană pentru a-l ajuta pe B să evadeze din penitenciarul Rahova poate constitui: a. infracţiune de înlesnire a evadării în varianta agravată; b. infracţiune de omor calificat în concurs cu infracţiunea de înlesnire a evadării; c. infracţiune de omor calificat. 1054. Care dintre următoarele acţiuni pot constitui element material al infracţiunii de ameninţare? a. ameninţarea cu o acţiune în justiţie; b. ameninţarea cu loviri sau alte violenţe; c. ameninţarea cu răzbunarea divină. 1055. Fapta lui A de a-şi ameninţa fosta soţie cu publicarea unor fotografii compro­ miţătoare pe internet, dacă nu va accepta să întreţină raporturi sexuale cu el, constituie: a. ameninţare (art. 206 C. pen.); b. şantaj (art. 207 C. pen.); c. tentativă de viol în formă întreruptă. 1056. În cazul infracţiunii de şantaj (art. 207 C. pen.): a. poate exista obiect material; b. banii sau alte avantaje obţinute reprezintă obiectul material; c. banii sau alte avantaje obţinute reprezintă produsul infracţiunii, iar nu obiectul material. 1057. Pentru existenţa infracţiunii de hărţuire (art. 208 C. pen.) este necesar ca: a. fapta să se săvârşească în mod repetat; b. fapta să se săvârşească fără drept sau fără un interes legitim; c. actele de hărţuire să fie aceleaşi de fiecare dată, altfel nu s-ar putea reţine caracterul repetat. 1058. Care dintre următoarele enunţuri este corect cu privire la infracţiunea de şantaj (art. 207 C. pen.)? a. subiect activ poate fi şi o persoană juridică; b. infracţiunea poate fi săvârşită în toate formele participaţiei penale; c. infracţiunea de şantaj poate absorbi infracţiunea de loviri sau alte violenţe. 1059. În cazul infracţiunii de şantaj (art. 207 C. pen.): a. urmarea imediată constă în crearea unei stări reale de temere pentru victimă; b. se impune ca victima să conştientizeze că ea sau un membru de familie se află într-o stare de pericol; c. pentru consumarea infracţiunii se impune ca făptuitorul să obţină efectiv un folos de natură patrimonială sau nepatrimonială.

Infracţiuni contra persoanei

179

1060. În cazul infracţiunii de hărţuire (art. 208 C. pen.): a. jurnalistul ce se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu poate fi subiect activ; b. subiect activ poate fi şi un membru de familie; c. pentru consumarea infracţiunii este necesar că făptuitorul să urmărească prin activită­ ţile sale să producă o stare de panică persoanei vătămate. 1061. Infracţiunea de sclavie (art. 209 C. pen.): a. are ca obiect material corpul persoanei ţinute în sclavie; b. este lipsită de obiect material; c. poate absorbi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205 C. pen.). 1062. În cazul infracţiunii de trafic de persoane (art. 210 C. pen.): a. există o cauză justificativă, respectiv consimţământul persoanei victimă a traficului; b. subiect activ poate fi şi persoana juridică; c. se poate realiza şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. 1063. La infracţiunea de trafic de persoane (art. 210 C. pen.): a. în situaţia în care fapta se comite atât prin recrutare, cât şi prin transportare se va reţine concurs ideal de infracţiuni; b. modalităţile de săvârşire pot fi alternative sau cumulative, fără a atrage concursul ideal de infracţiuni; c. în situaţia în care traficul de persoane este comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, nu se va reţine o infracţiune unică, în formă continuată. 1064. Obiectul material al infracţiunii de supunere la muncă forţată sau obligatorie (art. 212 C. pen.): a. lipseşte, deoarece acţiunea făptuitorului aduce atingere unui drept personal; b. este reprezentat de corpul victimei, dacă prin prestarea muncii, forţată sau obligatorie, victima suferă vreo vătămare; c. este reprezentat de corpul subiectului pasiv care, rară voie, îndeplineşte munca la care a fost supus. 1065. Recrutarea mai multor persoane în acelaşi timp şi loc, în baza unei rezoluţii in­ fracţionale unice, pentru practicarea prostituţiei şi transportarea lor în străinătate în vederea realizării de foloase materiale constituie: a. câte o infracţiune de trafic de persoane şi proxenetism; b. o singură infracţiune de trafic de persoane ce absoarbe infracţiunea de proxenetism; c. atâtea infracţiuni câţi subiecţi pasivi au fost recrutaţi în acest scop. 1066. Constituie infracţiune de supunere la muncă forţată şi obligatorie (art. 212 C. pen.): a. munca sau serviciul militar realizate potrivit legii, în condiţii deosebit de grele; b. munca sau serviciul prestate ca urmare a unei condamnări printr-o hotărâre judecăto­ rească, prin punerea la dispoziţia unor particulari sau societăţi private;

180

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

c. muncile mărunte exercitate în folosul comunităţii, dacă sunt percepute ca umilitoare de către subiectul pasiv. 1067. Care dintre următoarele enunţuri este corect cu privire la infracţiunea de supunere la muncă forţată şi obligatorie (art. 212 C. pen.): a. este lipsită de obiect material; b. elementul material este reprezentat şi de supunerea unei persoane la o muncă deosebit de periculoasă, chiar dacă persoana îşi dă consimţământul cu privire la exercitarea muncii respective; c. subiect activ poate fi şi o persoană juridică. 1068. La infracţiunea de proxenetism (art. 213 C. pen.): a. infracţiunea se poate reţine şi în situaţia în care se întreţin acte sexuale cu o singură persoană, în mod repetat; b. subiect pasiv poate fi şi o persoană constrânsă să se prostitueze; c. subiect pasiv poate fi şi un minor. 1069. Care dintre următoarele enunţuri este corect cu privire la infracţiunea de exploa­ tare a cerşetoriei (art. 214 C. pen.): a. scopul este determinant pentru existenţa infracţiunii; b. subiect activ poate fi numai părintele, tutorele, curatorul ori cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte; c. pentru a se reţine forma consumată este necesar ca persoana care apelează la mila publicului să obţină anumite foloase patrimoniale. 1070. Fapta lui A, major cu capacitatea de a munci, de a apela, în mod repetat, la rude şi prieteni pentru ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa copilului, în vârstă de 3 ani constituie: a. infracţiune de exploatarea cerşetoriei (art. 214 C. pen.); b. infracţiune de folosire a unui minor în scop de cerşetorie (art. 215 C. pen.); c. nu constituie faptă penală. 1071. Infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie se poate comite: a. prin Facebook; b. prin viu grai; c. prin orice mijloace, chiar dacă minorul nu este prezent, ci doar amintit de făptuitor. 1072. Fapta lui A de a plăti pentru o oră de videochat cu B, în vârstă de 16 ani, cunoscând că aceasta este obligată să presteze acest serviciu: a. nu constituie faptă penală; b. poate constitui infracţiune de act sexual cu un minor (art. 220 C. pen.); c. constituie infracţiune de folosire a serviciilor unei persoane exploatate (art. 216 C. pen.).

Infracţiuni contra persoanei

181

1073. Persoana care acceptă să primească prin transplant un organ, ştiind că este prelevat ilegal de la o victimă a traficului de persoane, dar fiind conştient că este singura sa şansă de a supravieţui: a. va fi participant la infracţiunea de trafic de persoane (art. 210 C. pen.); b. va fi subiect activ al infracţiunii de folosire a serviciilor unei persoane exploatate (art. 216 C. pen.); c. nu va exista faptă penală, putându-se reţine starea de necesitate. 1074. Actul sexual consimţit cu un minor de 17 ani, victimă a traficului de minori, poate constitui: a. infracţiunea de trafic de minori în variantă agravată [art. 211 alin. (2) C. pen.]; b. infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate (art. 216 C. pen. ); c. infracţiunea de act sexual cu un minor (art. 220 C. pen.). 1075. În cazul infracţiunii de viol (art. 218 C. pen.): a. este vorba despre o infracţiune cu autor unic; b. subiectul activ nemijlocit poate fi bărbat sau femeie, inclusiv minorul care răspunde penal; c. coautoratul este posibil. 1076. Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare constituie: a. atât infracţiunea de viol, cât şi infracţiunea de incest, reţinute în concurs ideal; b. numai infracţiunea de viol în variantă agravată [art. 218 alin. (3) lit. b) C. pen.], în care este absorbit incestul; c. numai infracţiunea de incest. 1077. Într-o speţă, inculpatul A, la semnul lui B, a părăsit încăperea încuind uşa şi lăsând pe B şi victimă împreună, însă raportul sexual nu a avut loc din cauza ţipetelor şi opunerii victimei. Se va reţine: a. coautorat la tentativă de viol; b. în sarcina lui B se va reţine tentativă la infracţiunea de viol, iar a lui A, complicitate; c. în sarcina lui B se va reţine tentativă la infracţiunea de viol, dar în cazul lui A nu se va putea reţine faptă penală. 1078. Violul care a avut ca urmare moartea victimei [art. 218 alin. (4) C. pen.]: a. se va reţine dacă, în urma violului, moartea victimei s-a produs praeterintenţionat; b. poate fi reţinut în concurs cu infracţiunea de omor calificat, în cazul în care moartea nu se produce praeterintenţionat, ci ca urmare a exercitării cu intenţie a unor activităţi violente asupra victimei; c. se va reţine în concurs cu infracţiunea de omor calificat, indiferent de forma de vinovăţie cu care a fost săvârşit.

182

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1079. În cazul săvârşirii unei infracţiuni de agresiune sexuală (art. 219 C. pen.): a. pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea pluralităţii de infracţiuni; b. este posibilă participaţia penală în forma instigării sau a complicităţii anterioare; c. coautoratul sau complicitatea concomitentă constituie o variantă agravată. 1080. Se va reţine varianta agravată a infracţiunii de agresiune sexuală [art. 219 alin. (2) C. pen.] dacă: a. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; b. victima nu a împlinit vârsta de 1 4 ani; c. victima este rudă în linie directă, frate sau soră. 1081. Nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii de viol (art. 218 C. pen.): a. soţul făptuitoarei; b. persoana în vârstă de 1 7 ani care a consimţit la actul sexual; a. persoană care practică prostituţia, de acelaşi sex cu făptuitorul. 1082. Subiectul pasiv al infracţiunii de act sexual cu un minor (art. 220 C. pen.): a. este orice minor cu vârsta cuprinsă între 1 3 şi 1 5 ani în cazul variantei tip; b. nu poate fi minorul în vârstă de 16 ani care a dobândit capacitate de exerciţiu anticipată; c. poate fi şi minorul de 16 ani căruia i s-a recunoscut în mod anticipat de către instanţa de tutelă capacitatea deplină de exerciţiu. 1083. În cazul actului sexual cu un minor, art. 220 alin. (5) C. pen. prevede o cauză de nepedepsire a făptuitorului atunci când: a. a întreţinut un act sexual cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani, dacă diferenţa de vârstă între victimă şi făptuitor nu este mai mare de 3 ani; b. a întreţinut un act sexual cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani, dacă diferenţa de vârstă între victimă şi făptuitor nu este mai mare de 3 ani; c. diferenţa de vârstă dintre subiecţii implicaţi în întreţinerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de penetrare vaginală sau anală cu un minor cu vârsta mai mică de 1 3 ani, de sex diferit sau de acelaşi sex, nu depăşeşte 3 ani. 1084. Infracţiunea de corupere sexuală a minorilor (art. 221 C. pen.): a. are ca variantă atenuată situaţia în care un major comite, în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 1 3 ani, un act sexual de orice natură; b. are ca subiect activ orice persoană cu răspundere penală; c. are ca obiect material corpul minorului. 1085. Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau re­ prezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic: a. constituie o variantă agravată a infracţiunii de corupere sexuală a minorilor [ art. 22 1 alin. (2) C. pen.];

Infracţiuni contra persoanei

1 83

b. constituie o variantă atenuată a infracţiunii de corupere sexuală a minorilor [ art. 221 alin. (4) C. pen.]; c. are ca subiect activ nemijlocit o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani. 1086. La infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale (art. 222 C. pen.): a. obiectul material lipseşte; b. subiect activ poate fi numai o persoană majoră de sex bărbătesc; c. subiect pasiv poate fi un minor, până la împlinirea vârstei de 18 ani. 1087. Fapta lui A, în vârstă de 31 de ani, de a-şi crea un profII fals pe o reţea de sociali­ zare şi de a-i propune lui B, în vârstă de 12 ani, să se întâlnească pentru a întreţine raporturi sexuale, în ipoteza în care B nu acceptă: a. nu constituie faptă penală; b. constituie tentativă la infracţiunea de act sexual cu un minor (art. 220 C. pen.); c. constituie formă consumată a infracţiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale (art. 222 C. pen.). 1088. Care dintre următoarele enunţuri este corect cu privire la infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale (art. 222 C. pen.): a. se consumă în momentul în care minorul recepţionează propunerea de a întreţine un raport sexual; b. se consumă în momentul în care minorul acceptă propunerea de a întreţine un raport sexual, chiar dacă ulterior nu mai este de acord; c. în cazul în care minorul acceptă propunerea şi are loc un raport sexual, infracţiunea prevăzută la art. 222 C. pen. se va reţine în concurs cu infracţiunea de act sexual cu un minor (art. 220 C. pen.). 1089. La infracţiunea de hărţuire sexuală (art. 223 C. pen.): a. se poate reţine şi coautoratul; b. elementul material poate consta şi într-o acţiune nonverbală; c. subiect activ poate fi numai persoana care îndeplineşte la locul de muncă o funcţie care să-i confere o anumită autoritate sau influenţă asupra victimei. 1090. În cazul infracţiunii de hărţuire sexuală (art. 223 C. pen.): a. subiect pasiv poate fi şi o bonă angajată de o familie; b. este necesar să existe un contract individual de muncă; c. subiect activ poate fi şi persoana care are calitatea de funcţionar public şi se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate sau superioritate asupra victimei ce decurge din funcţia deţinută. 1091. Infracţiunea de violare de domiciliu (art. 224 C. pen.): a. poate avea ca obiect material şi o casă de vacanţă; b. va fi absorbită de infracţiunea de loviri sau alte violenţe sau de vătămare corporală, dacă prin faptă au fost aduse atingeri integrităţii corporale ori sănătăţii victimei; c. poate avea ca subiect pasiv şi o persoană care locuieşte cu chirie.

184

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

Fapta lui A de a pătrunde, fără drept, în locuinţa lui B, în timpul zilei, având un pistol în rucsacul pe care îl purta în spate şi cunoscând că B este plecat în concediu: a. constituie infracţiune de violare de domiciliu, în varianta agravantă; b. nu constituie infracţiune de violare de domiciliu în varianta agravantă, deoarece arma nu era la vedere; c. nu constituie infracţiune de violare de domiciliu în varianta agravantă, deoarece B nu se afla în locuinţă şi nu ar fi avut cum să perceapă efectul intimidant al unei arme. 1092.

1093. Violarea de domiciliu (art. 224 C. pen.): a. poate avea ca subiect activ şi proprietarul imobilului; b. se poate comite şi printr-o inacţiune; c. se poate reţine şi dacă făptuitorul pătrunde fără drept într-o cameră de hotel. 1094. Fapta proprietarului care, pătrunzând fără drept şi fără consimţământul chiria­ şului său într-o magazie deţinută legal de acesta ca dependinţă a locuinţei sale, îi scoate afară lucrurile constituie: a. infracţiune de violare de domiciliu (art. 224 C. pen.); b. nu constituie faptă penală, fiind vorba despre proprietarul imobilului; c. infracţiune de tulburare de posesie (art. 256 C. pen.). 1095. În cazul infracţiunii de violare a sediului profesional (art. 225 C. pen.): a. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; b. participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării şi a complicităţii; c. persoana juridică nu poate fi subiect activ. 1096. Elementul material al infracţiunii de violare a sediului profesional (art. 225 C. pen.) constă în: a. pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană fizică sau juridică îşi desfăşoară activitatea profesională; b. pătrunderea chiar şi pe un teren sau în orice alt loc împrejmuit ţinând de sediul profesional al persoanei vătămate; c. refuzul de părăsire a sediului profesional al persoanei vătămate. 1097. Care dintre următoarele enunţuri este corect privind infracţiunea de violare a vieţii private (art. 226 C. pen.): a. fotografiile sau înregistrările cu o persoană constituie obiect material; b. persoana juridică nu poate fi subiect pasiv; c. infracţiunea se consumă întotdeauna, atunci când făptuitorul divulgă, difuzează sau prezintă sunetele, convorbirile sau imaginile. 1098. Violarea vieţii private (art. 226 C. pen.): a. se poate reţine şi dacă făptuitorul interceptează o convorbire telefonică; b. se poate reţine şi dacă făptuitorul înregistrează audio o convorbire pe care o au alte două persoane în separeul unui restaurant;

Infracţiuni contra persoanei

185

c. nu se poate reţine dacă făptuitorul înregistrează audio o convorbire dintre două persoane, la o manifestare sportivă. 1099. Fapta lui A de a înregistra cu un reportofon o convorbire cu B şi C, dacă toţi trei se aflau în aceeaşi încăpere, iar B şi C îl ameninţaseră cu o zi în urmă pe A cu săvârşirea unei infracţiuni îndreptate împotriva fostei sale soţii: a. constituie infracţiune de violare a vieţii private prevăzută de art. 226 C. pen. ; b. nu constituie infracţiune; c. se va reţine infracţiune de violare a vieţii private, în varianta agravată, prevăzută la art. 226 alin. (5), dacă A plasase reportofonul în încăpere în scopul de a înregistra convorbirea sa cu B şi C. 1100. În varianta tip prevăzută la alin. (1), infracţiunea de violare a vieţii private (art. 226 C. pen.): a. se poate săvârşi numai într-o locuinţă, încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta; b. fapta poate fi săvârşită şi în afara unei locuinţe, încăperi sau dependinţe ţinând de aceasta; c. este necesar ca locuinţa să fie domiciliul subiectului pasiv. 1101. A invită pe B şi pe C să îşi petreacă împreună sfârşitul de săptămână în locuinţa sa, fără să le spună că în apartament sunt instalate camere video. A îi înregistrează pe B şi pe C în timp ce întreţin relaţii intime, obţinând ulterior consimţământul lor în acest sens. Fapta: a. constituie infracţiune de violare a vieţii private, în condiţiile art. 226 alin. (5) C. pen., întrucât deşi a existat consimţământul ulterior al lui B şi C, mijloacele tehnice de înregistrare au fost amplasate, fără drept, în scopul înregistrării; b. nu constituie infracţiune; c. nu poate constitui infracţiune de violare a vieţii private, din moment ce B şi C se aflau în locuinţa lui A. 1102. Nu va exista infracţiune de violare a vieţii private (art. 226 C. pen.), dacă: a. făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni; b. dacă persoana vătămată nu a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor; c. dacă făptuitorul surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comu­ nităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate. 1103. Infracţiunea de divulgare a secretului profesional (art. 227 C. pen.): a. este lipsită de obiect material; b. poate avea ca subiect activ numai o persoană fizică; c. nu este susceptibilă de participaţie.

186

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1104. Fapta detectivului particular de a o fotografia pe fosta soţie a clientului său şi pe presupusul ei amant, într-o cameră de hotel: a. nu poate constitui infracţiune, dacă detectivul s-a aflat în spaţiul public atunci când a realizat fotografia; b. constituie infracţiune de violare a vieţii private (art. 226 C. pen.); c. constituie infracţiune de hărţuire (art. 208 C. pen.) .

2. INFRACTIUN I CONTRA PATRIMONIULUI , 1105. Fapta proprietarului unui bun care sustrage acel bun din posesia legitimă a altei persoane constituie: a. infracţiune de furt (art. 228 C. pen.); b. infracţiune de furt calificat (art. 229 C. pen.); c. nu constituie infracţiune. 1106. Care dintre următoarele acţiuni constituie element material al infracţiunii de furt calificat: a. furtul unui portofel în timpul desfăşurării unui concert în aer liber, profitând de aglo­ meraţie; b. furtul săvârşit în luna iulie la ora 18,00; c. furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun, în perioada cât acesta se află în staţie. 1107. Poate fi obiect material al infracţiunii de furt (art. 228 C. pen.): a. energia electrică; b. un înscris fără valoare economică; c. bunurile care au o valoare afectivă. 1108. Constituie furt calificat săvârşit prin efracţie [ art. 228, lit. d) C. pen.] : a . spargerea unor stâlpi abandonaţi d e cale ferată, pentru a valorifica fierul din interiorul acestora; b. deschiderea porţii prin desfacerea unei sârme şi ridicarea zăvorului; c. forţarea unei uşi de acces prin folosirea unei răngi. 1109. Fapta lui A de a-şi însuşi o valiză care îi fusese încredinţată de către B pentru a o avea în pază pentru 5 minute poate constitui: a. infracţiune de abuz de încredere (art. 238 C. pen.); b. infracţiune de furt (art. 228 C. pen.); c. infracţiune de furt calificat (art. 229 C. pen.). 111O. Fapta lui A de a intra în apartamentul lui B, prin folosirea unei chei pe care B o lăsa de obicei într-un ghiveci cu plante şi de a-şi însuşi o reproducere după un tablou de Nicolae Grigorescu, având convingerea că este originalul: a. constituie infracţiune de furt calificat (art. 229 C. pen.); b. constituie infracţiune de violare domiciliu (art. 224) în concurs cu infracţiunea de furt (art. 228), deoarece este imposibilă reţinerea infracţiunii de furt calificat [art. 229 alin. (2) lit. a) - bun care face parte din patrimoniul cultural], dat fiind că respectivul tablou era o reproducere; c. tentativă la infracţiunea de furt calificat (art. 229 C. pen.).

188

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1111. Deposedarea persoanei vătămate, în staţia de autobuz, de căciula pe care o purta, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fără exercitarea vreunei acţiuni agresive de natură să-i înfrângă opunerea, constituie: a. infracţiune de furt calificat (art. 229 C. pen.); b. infracţiune de fort (art. 228 C. pen.); c. infracţiune de tâlhărie (art. 233 C. pen.). 1112. Nu poate constitui obiect material al infracţiunii de furt (art. 228 C. pen.): a. un bun imobil prin destinaţie; b. un bun abandonat; c. un bun care are o valoare de 1 leu. 1113. Fapta lui A, şofer pe o autocisternă, de a sustrage din rezervorul acesteia cantitatea de 200 litri de motorină, constituie: a. infracţiune de furt; b. infracţiune de gestiune frauduloasă; c. infracţiune de abuz de încredere. 1114. Fapta lui A, şef de tură la o fabrică de var, de a dispune eliberarea unei cantităţi mai mari de var decât cea plătită, în schimbul unei sume de bani, inculpatul având ca principală sarcină conducerea procesului de producţie şi de expediere a produsului (var), constituie: a. infracţiune de furt; b. infracţiune de gestiune frauduloasă; c. infracţiune de abuz de încredere. 1115. Fapta lui A, muncitor necalificat pe un şantier, de a înstrăina fără drept mai multe utilaje şi materiale de construcţii, care îi fuseseră încredinţate în baza unui acord verbal altui muncitor B, în condiţiile în care A îşi asumase faţă de B obligaţia de a înstrăina respectivele utilaje şi materiale constituie: a. infracţiune de furt; b. infracţiune de abuz de încredere; c. infracţiunea de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. 1116. A şi B au pătruns într-un depozit din curtea lui C, de unde au luat mai multe nuci, pe care le-au pus în doi saci. În timp ce încercau să părăsească depozitul, au fost surprinşi de C cu sacii în spate şi ulterior deferiţi organelor de poliţie. În speţă: a. se va reţine infracţiune de furt calificat, în formă consumată; b. se va reţine infracţiunea de violare de domiciliu în concurs cu tentativă la infracţiunea de furt; c. se va reţine tentativă la infracţiunea de furt calificat.

Infracţiuni contra patrimoniului

189

1117. Fapta lui A de a sustrage de pe islazul comunal un animal care nu era însoţit poate constitui: a. infracţiune de furt; b. infracţiune de însuşire a bunului găsit; c. infracţiune de abuz de încredere. 1118. Fapta lui A de a-şi însuşi dintr-un parc public, la ora 9 dimineaţa, prin folosirea unui baros, o statuetă încastrată într-un grup statuar, poate constitui: a. numai infracţiune de furt calificat, ce absoarbe infracţiunea de distrugere; b. infracţiune de furt, în concurs cu infracţiunea de distrugere; c. infracţiune de furt calificat, în concurs cu infracţiunea de distrugere. 1119. Constituie tentativă la infracţiunea de furt: a. atunci când făptuitorul a început acţiunea de deposedare a victimei, dar nu a reuşit să sustragă bunul; b. scoaterea bunului din posesia sau detenţia altuia şi intrarea făptuitorului în stăpânirea acelui bun, pentru o perioadă foarte scurtă de timp; c. ipoteza în care inculpatul, surprins la locul faptei, după ce a luat de pe rafturile maga­ zinului o parte din bunuri pe care le-a introdus în trei saci de rafie, pe care i-a abandonat când a fugit pentru a nu fi prins de paznic. 1120. Furtul săvârşit „în timpul nopţii", în condiţiile art. 229 alin. (1) lit. b) (furt calificat): a. se reţine ori de câte ori se stabileşte că fapta a fost comisă în timpul nopţii, chiar dacă împrejurarea nu îl ajută efectiv pe făptuitor; b. se poate reţine numai atunci când împrejurarea îl ajută efectiv pe făptuitor în comiterea faptei; c. nu se poate reţine dacă furtul s-a comis în timpul nopţii, însă locul comiterii faptei era puternic iluminat. 1121. Furtul săvârşit în staţia de metrou „Izvor", în dimineaţa zilei de 4 ianuarie, la ora 5,00: a. este săvârşit în timpul nopţii; b. nu este săvârşit în timpul nopţii, deoarece fapta s-a comis într-un loc în care lumina naturală şi, respectiv, întunericul nopţii nu pot fi percepute; c. constituie furt calificat, în condiţiile art. 229 alin. (1) lit. a) (furt săvârşit într-un mijloc de transport în comun), întrucât a fost comis în staţia de metrou. 1122. Constituie infracţiune de furt calificat (art. 229 C. pen.): a. furtul unor părţi componente ale unui sistem de irigaţii care nu mai funcţiona de trei ani; b. furtul săvârşit prin întrebuinţarea unei arme; c. furtul săvârşit de o persoană ce are asupra sa un obiect contondent, ce ar putea fi întrebuinţat ca o armă.

190

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1123. Obiectul material al infracţiunii de furt în scop de folosinţă (art. 230 C. pen.) poate fi reprezentat de: a. un autoturism; b. bicicletă; c. un terminal de comunicaţii. 1124. Furtul în scop de folosinţă (art. 230 C. pen.) : a. se poate reţine în coautorat, dacă vehiculul poate fi condus/operat de mai multe persoane în acelaşi timp; b. la această infracţiune coautoratul nu este posibil; c. se va reţine infracţiunea de furt (art. 228 C. pen.), iar nu cea de furt în scop de folosinţă, dacă vehiculul nu este susceptibil de a fi folosit potrivit destinaţiei sale. 1125. Regimul sancţionator aplicabil infracţiunii de tâlhărie (art. 233 C. pen.) presupune: a. doar pedeapsa închisorii; b. pedeapsa închisorii la care instanţa are facultativ posibilitatea interzicerii unor drepturi; c. pedeapsa închisorii, cumulativ cu interzicerea exercitării unor drepturi. 1126. Constituie furt urmărit la plângere prealabilă, în condiţiile art. 231 C. pen. : a. furtul unui bun al minorului de către tutore; b. furtul de la o persoană care locuieşte în acelaşi imobil, dar într-o locuinţă separată; c. furtul săvârşit împotriva gazdei. 1127. A pătrunde în domiciliul lui B spre a comite un furt şi, fiind surprins de B, o trânteşte la pământ, o loveşte în mod repetat, o împinge pe uşa de acces în subsol şi apoi pe scară, asigurând uşa cu foraibărul aflat pe tocul uşii, după care revine în locuinţă şi îşi însuşeşte mai multe bunuri. În aproximativ jumătate de oră, B reuşeşte să iasă din subsol prin forţarea uşii. În speţă: a. se va reţine doar infracţiunea de tâlhărie; b. se va reţine infracţiunea de furt calificat în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal; c. se va reţine infracţiunea de tâlhărie în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. 1128. Constituie variantă a infracţiunii de tâlhărie calificată (art. 234 C. pen.) : a. tâlhăria săvârşită în timpul nopţii; b. tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane; c. tâlhăria având ca obiect material componente ale sistemelor de irigaţii.

Infracţiuni contra patrimoniului

191

1129. A convine cu B să îi schimbe suma de 1000 de euro. B îi dă lui A 4000 RON, după care A, pretextând că suma nu este suficientă, îi opreşte banii lui B, fără să îi ofere euro în schimb. La vociferările lui B, A îi aplică mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele. În speţă se va reţine: a. infracţiunea de abuz de încredere, având în vedere că între cei doi a existat un acord iniţial; b. infracţiunea de tâlhărie; c. infracţiunea de furt, în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe, respectiv vătămare corporală, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale. 1130. Fapta inculpatului de a o fi determinat pe victimă, prin violenţă şi ameninţare, să-i dea autoturismul său, sub pretextul că îi datorează o sumă de bani, silind-o să iscălească un act fictiv de vânzare-cumpărare constituie infracţiune de: a. tâlhărie (art. 233 C. pen.); b. şantaj (art. 207 C. pen.); c. tâlhărie calificată (art. 234 C. pen.). 1131. În cazul în care A şi B, după o înţelegere prealabilă, atacă o persoană, A săvârşind acte de violenţă, iar B, concomitent, sustrăgând bunuri aflate asupra persoanei vătămate: a. B are calitatea de autor, deoarece relaţiile sociale referitoare la proprietate constituie obiectul juridic principal al infracţiunii de tâlhărie, iar A are calitatea de complice; b. A are calitatea de autor, deoarece el este cel care comite actele de violenţă, iar B are calitatea de complice; c. A şi B au calitatea de coautori la infracţiunea de tâlhărie. 1132. În situaţia în care mai mulţi făptuitori săvârşesc furtul împreună, iar unul dintre ei, fără o înţelegere prealabilă cu ceilalţi, acţionează cu violenţă faţă de persoana care încearcă să-l reţină, după care toţi participanţii fug de la locul faptei, se va reţine: a. infracţiunea de tâlhărie pentru cel care a acţionat cu violenţă şi infracţiunea de furt în cazul celorlalţi; b. autor al infracţiunii de tâlhărie este cel care acţionează cu violenţă, iar ceilalţi au calitatea de complici; c. coautorat la infracţiunea de furt (art. 228 C. pen.), pentru toţi participanţii, în concurs cu infracţiunea de loviri sau alte violenţe (art. 193 C. pen.), deoarece actele de violenţă au fost săvârşite pentru ca făptuitorii să-şi asigure scăparea, iar nu ca să fure. 1133. Fapta inculpatului de a dezasambla un laptop, ce-i fusese încredinţat pentru instalarea unui soft, şi de a vinde componentele mai multor persoane constituie: a. infracţiunea de abuz de încredere (art. 238 C. pen.); b. infracţiunea de distrugere (art. 253 C. pen.); c. tentativă la infracţiunea de abuz de încredere (art. 238 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de distrugere (art. 253 C. pen.)

192

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1134. Elementul material al infracţiunii de abuz de încredere (art. 238 C. pen.) poate consta în: a. însuşirea; b. refuzul de restituire; c. folosirea. 1135. Fapta inculpatului de a sustrage bunuri, urmată de folosirea unui spray paralizant împotriva unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, pentru a-şi asigura scăparea, constituie: a. infracţiunea de tâlhărie (art. 233 C. pen.) care absoarbe infracţiunea de ultraj (art. 257 C. pen.); b. infracţiunea de ultraj (art. 257 C. pen.) care absoarbe infracţiunea de tâlhărie (art. 233 C. pen.); c. fapta întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie (art. 233 C. pen.), cât şi pe cele ale infracţiunii de ultraj (art. 257 C. pen.) 1136. Infracţiunea de abuz de încredere (art. 238 C. pen.): a. nu are obiect material; b. este o infracţiune intenţionată, susceptibilă de repetabilitate; c. punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 1137. Subiectul activ al infracţiunii de abuz de încredere (art. 238 C. pen.) are încredinţat bunul ce face obiectul infracţiunii: a. în baza unui titlu şi cu un anumit scop; b. în baza unui titlu şi cu un scop nespecificat; c. fără un titlu şi cu un anumit scop. 1138. Poate constitui obiect al infracţiunii de abuz de încredere (art. 238 C. pen.): a. un bun imobil al altuia; b. un bun mobil al făptuitorului; c. un bun mobil al altuia. 1139. La infracţiunea de fraudă informatică (art. 249 C. pen.): a. subiectul activ este calificat, putând fi numai o persoană care are cunoştinţe avansate în domeniul informaticii; b. elementul material poate consta şi într-o inacţiune; c. consumarea presupune cauzarea unei pagube. 1140. Fapta persoanei care achiziţionează bunuri, ştiind că nu le va putea plăti, iar prin aceasta produce o pagubă creditorului: a. constituie o variantă agravată a infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea credi­ torilor (art. 239 C. pen.); b. nu constituie o variantă agravată a infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, ci o formă asimilată acesteia (art. 239 C. pen.); c. se poate săvârşi şi cu praeterintenţie.

Infracţiuni contra patrimoniului

193

1141. Imposibilitatea de a restitui o sumă de bani primită cu titlu de împrumut: a. nu constituie faptă penală; b. constituie infracţiune de abuz de încredere (art. 238 C. pen.); c. constituie infracţiune de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 C. pen.). 1142. La infracţiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 C. pen.): a. situaţia premisă este reprezentată de existenţa anterioară a unui raport juridic netrans­ lativ de proprietate; b. situaţia premisă poate fi reprezentată de o obligaţie de a da, a face sau a nu face; c. situaţia premisă poate fi reprezentată de incapacitatea de a plăti bunurile sau serviciile achiziţionate. 1143. Constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă (art. 241 C. pen.): a. fapta persoanei care, în frauda debitorilor, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; b. fapta persoanei care, în frauda creditorilor, înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active; c. fapta persoanei care, în frauda creditorilor, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele creditorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate. 1144. Pentru a se reţine infracţiunea de abuz de încredere în frauda creditorilor (art. 239 C. pen.) este necesar: a. ca acţiunile incriminate să se exercite asupra valorilor sau bunurilor din patrimoniul debitorului; b. să existe o hotărâre judecătorească anterioară cu privire la situaţia premisă a infracţiunii; c. să existe iminenţa unei executări silite. 1145. Obiectul material al infracţiunii de gestiune frauduloasă (art. 242 C. pen.): a. este doar un bun mobil; b. poate fi o universalitate de bunuri mobile şi/sau imobile; c. poate fi reprezentat de un singur bun mobil sau imobil. 1146. Poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de gestiune frauduloasă (art. 242 C. pen.): a. proprietarul bunului/universalităţii de bunuri; b. părintele care administrează bunurile copiilor minori; c. părintele care administrează bunurile copiilor majori. 1147. La infracţiunea de bancrută simplă (art. 240 C. pen.): a. situaţia premisă o reprezintă constatarea stării de insolvenţă a persoanei care devine debitor; b. obiectul material lipseşte; c. subiectul activ este circumstanţiat.

194

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1148. Poate fi obiect material al infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art. 243 C. pen.): a. un bun mobil care a ieşit din posesia altuia, fără voia acestuia, iar făptuitorul nu ştie al cui este; b. un bun lăsat temporar fără supraveghere; c. un bun uitat într-un restaurant. 1149. Inducerea în eroare a unei persoane care predă un bun de către primitorul acelui bun constituie: a. infracţiunea de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art. 243 C. pen.); b. infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.); c. infracţiunea de abuz de încredere (art. 238 C. pen.). 1150. Infracţiunea de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art. 243 C. pen.): a. este comisă doar sub forma unei inacţiuni constând în fapta de nepredare; b. se va reţine în ipoteza în care făptuitorul ia o haină din cuier, deşi cunoaşte că nu îi aparţine, într-un restaurant aglomerat; c. se poate reţine în formă consumată înainte de împlinirea termenului de 1O zile. 1151. În cazul infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art. 243 C. pen.): a. punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate; b. împăcarea înlătură răspunderea penală; c. împăcarea nu înlătură răspunderea penală. 1152. Constituie variantă agravată a infracţiunii de înşelăciune (art. 244 C. pen.): a. săvârşirea faptei în scopul de a obţine un folos patrimonial injust; b. săvârşirea faptei prin utilizarea de nume mincinoase; c. săvârşirea faptei prin utilizarea de calităţi mincinoase. 1153. Dacă mijlocul fraudulos utilizat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune (art. 244 C. pen.) constituie el însuşi o infracţiune: a. aceasta va fi absorbită în infracţiunea de înşelăciune, drept o infracţiune complexă; b. se va aplica concursul de infracţiuni; c. aceasta va fi absorbită în infracţiunea de înşelăciune, drept o infracţiune simplă, în forma agravată. 1154. Infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.): a. poate fi comisă cu praeterintenţie; b. se comite cu intenţie directă; c. se consumă la momentul producerii prejudiciului.

Infracţiuni contra patrimoniului

195

1155. Prezentarea în cadrul unui spot publicitar televizat, transmis şi pe internet, a unui aparat ce poate îmbunătăţi circulaţia sanguină, produs de societatea X, neexistând în realitate dovezi ştiinţifice certe privind efectele pe care le are folosirea aparatului respectiv: a. constituie infracţiune de inducere în eroare a publicului (prevăzută de Legea nr. 31/1990); b. constituie infracţiune de inducere în eroare a publicului (prevăzută de Legea nr. 31/1990) în concurs cu infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.); c. niciuna dintre variante 1156. Fapta de a emite un cec asupra unei instituţii de credit sau a unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizii sau acoperirea necesară, dacă beneficiarul a avut cunoştinţă în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras constituie: a. infracţiunea prevăzută de art. 84, alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (legea cecului); b. infracţiune de înşelăciune (art. 244 C. pen.); c. nu constituie infracţiune dacă beneficiarul avea cunoştinţă în momentul emiterii de lipsa disponibilului. 1157. Actele de pregătire în cazul infracţiunii de înşelăciune (art. 244 C. pen.): a. sunt posibile, fiind incriminate; b. efectuate de un terţ de care se deserveşte autorul constituie acte de complicitate; c. sunt asimilate tentativei. 1158. Care dintre următoarele enunţuri este corect, cu privire la infracţiunea de în­ şelăciune (art. 244 C. pen.)? a. aptitudinea mijlocului fraudulos de a induce în eroare depinde numai de împrejurările concrete în care este folosit, iar nu şi de persoana victimei, gradul de cultură al acesteia, starea psihică etc.; b. poate avea ca obiect material şi un bun imobil; c. infracţiunea presupune, în mod necesar, producerea unei pagube. 1159. Fapta persoanei care îşi cauzează sau agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat, în scopul de a obţine pentru sine suma asigurată, constituie: a. variantă agravată a infracţiunii de înşelăciune privind asigurările (art. 245 C. pen.); b. variantă atenuată a infracţiunii de înşelăciune privind asigurările (art. 245 C. pen.); c. infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de înşelăciune privind asigurările (art. 245 C. pen.). 1160. Infracţiunea de înşelăciune privind asigurările (art. 245 C. pen.) : a. are ca variantă agravată comiterea faptei în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust; b. poate fi comisă sub forma tentativei, care nu este incriminată; c. poate fi comisă în formă continuată.

196

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1161. Constituie infracţiune de deturnare a licitaţiilor publice (art. 246 C. pen.): a. înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare în cazul unei licitaţii publice; b. fapta de a îndepărta prin corupere un participant la o licitaţie publică; c. fapta de a îndepărta prin constrângere un participant la o licitaţie privată. 1162. Infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice (art. 246 C. pen.): a. poate fi comisă sub forma tentativei, care se pedepseşte; b. este sancţionată doar cu pedeapsa închisorii; c. nu este sancţionată dacă a intervenit împăcarea. 1163. Poate intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile (art. 247 C. pen.): a. profitarea de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate; b. punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaţii cu alcool; c. profitarea de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată infirmităţii. 1164. Infracţiunea de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile (art. 247 C. pen.): a. poate fi comisă sub forma coautoratului; b. nu poate fi comisă sub forma tentativei; c. este săvârşită cu intenţie. 1165. Constituie condiţii necesare existenţei infracţiunii de fraudă informatică (art. 249 C. pen.): a. fapta să fie săvârşită în scopul obţinerii unui beneficiu material pentru sine sau pentru altul; b. să fie cauzată o pagubă unei persoane; c. fapta să fie comisă cu intenţie. 1166. Elementul material al infracţiunii de fraudă informatică (art. 249 C. pen.): a. poate consta în introducerea de date informatice sau în restricţionarea accesului la aceste date; b. poate fi reprezentat de acţiunea de împiedicare a funcţionării unui sistem informatic; c. poate consta în permiterea accesului la un sistem informatic. 1167. Infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250 C. pen.): a. poate avea ca obiect material şi un card de alimentare cu combustibil; b. poate fi lipsită de obiect material; c. poate avea ca subiect activ şi o persoană care nu are cunoştinţe de specialitate cu privire la instrumentele de plată sau comerţul electronic.

Infracţiuni contra patrimoniului

197

1168. Infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250 C. pen.): a. făptuitorul poate folosi şi instrumente false de plată sau de identificare; b. se poate săvârşi prin transmiterea unor date de identificare în vederea efectuării unei operaţiuni de retragere de numerar; c. se poate săvârşi şi prin falsificarea de instrumente de plată electronică. 1169. Transmiterea neautorizată, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin intermediul unui sistem informatic, către mai multe persoane, a datelor de identificare ce permit utilizarea unor cărţi de credit fără consimţământul titularilor acestora, în vederea retragerii de numerar din contul titularilor: a. întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250 C. pen.), în formă continuată; b. în speţă se vor reţine mai multe infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250 C. pen.); c. în speţă se vor reţine mai multe infracţiuni de înşelăciune în convenţii (art. 244 C. pen.), în concurs. 1170. Constituie condiţii ale infracţiunii de acceptare a operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos (art. 251 C. pen.): a. folosirea unui instrument de plată electronică falsificat şi utilizat fără consimţământul titularului său; b. folosirea unui instrument de plată electronică falsificat sau utilizarea acestuia fără con­ simţământului titularului său; c. utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive, în cazul variantei asimilate. 1171. Elementul material al infracţiunii de acceptare a operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos (art. 251 C. pen.) poate fi reprezentat de: a. acceptarea unui transfer de fonduri; b. acceptarea unei operaţiuni de retragere numerar; c. acceptarea unei încărcări a unui instrument de plată electronică. 1172. Distrugerea propriului bun: a. este o faptă lipsită de relevanţă penală; b. se poate pedepsi dacă fapta este comisă prin incendiere; c. se pedepseşte întotdeauna dacă este vorba despre un bun ce face parte din patrimoniul cultural. 1173. În cazul infracţiunii de distrugere, varianta agravată privind degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie, de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri [art. 253 alin. (4) C. pen.]: a. poate fi subiect activ şi persoana căreia îi aparţine bunul;

198

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

b. pedeapsa aplicabilă este închisoarea alternativ cu amenda; c. forma de vinovăţie este intenţia. 1174. Pot constitui obiect material al infracţiunii de distrugere (art. 253 C. pen.): a. înscrisurile care constituie mijloace de probă într-o procedură judiciară; b. bunurile abandonate; c. un înscris sub semnătură privată. 1175. Elementul material al infracţiunii de distrugere (art. 253 C. pen.): a. poate consta şi într-o inacţiune; b. se poate realiza printr-o acţiune de degradare a bunului; c. se poate realiza prin împiedicarea unor măsuri de siguranţă. 1176. La infracţiunea de distrugere (art. 253 C. pen.): a. obiectul material poate fi reprezentat de un bun imobil; b. urmarea imediată poate fi reprezentată şi de producerea unui dezastru; c. acţiunile de distrugere sau degradare a unui bun pot să nu constituie infracţiune de distru­ gere, respectiv să întrunească elementele constitutive ale altei infracţiuni. 1177. Aruncarea cu intenţie în foc a manuscrisului nepublicat al unui scriitor celebru, în condiţiile în care nu există nicio copie: a. nu constituie infracţiune de distrugere, deoarece manuscrisul nu este un înscris sub semnă­ tură privată ce serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială; b. constituie infracţiune de distrugere; c. constituie infracţiune de distrugere în varianta agravată, având în vedere valoarea deo­ sebită a manuscrisului pentru patrimoniul cultural. 1178. În ipoteza distrugerii căii ferate, ce a avut ca rezultat producerea unui accident în urma căruia s-a produs vătămarea corporală a unei persoane, se va reţine: a. infracţiunea de distrugere calificată (art. 254 C. pen.); b. infracţiunea de distrugere din culpă (art. 255 C. pen.) în varianta agravată; c. infracţiunea de distrugere (art. 253 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de vătămare cor­ porală din culpă (art. 196 C. pen.). 1179. Fapta lui A de a ocupa un imobil abandonat, de a locui în respectivul imobil 2 ani, fără a aduce nicio îmbunătăţire şi de a provoca degradarea unor părţi ale imobi­ lului, ca urmare a folosirii normale a acestuia: a. constituie infracţiune de tulburare de posesie (art. 256 C. pen.), în formă continuă; b. nu constituie faptă penală; c. poate constitui infracţiune de distrugere (art. 253 C. pen.). 1180. Distrugerea calificată (art. 254 C. pen.): a. se consumă în momentul producerii dezastrului; b. poate fi săvârşită sub forma actelor pregătitoare, care sunt incriminate; c. se poate comite cu intenţie indirectă.

Infracţiuni contra patrimoniului

199

1181. În cazul infracţiunii de tulburare de posesie (art. 256 C. pen.): a. subiect activ poate fi şi proprietarul bunului; b. este necesar ca la momentul ocupării imobilul să se afle în posesia altei persoane; c. posesia nelegitimă nu poate fi opusă proprietarului. 1182. Infracţiunea de tulburare de posesie (art. 256 C. pen.): a. se poate comite şi din culpă, atunci când făptuitorul mută semnele de hotar; b. nu este susceptibilă de tentativă; c. se poate comite în toate formele de participaţie. 1183. Participaţia la infracţiunea de distrugere din culpă (art. 255 C. pen.) se poate manifesta: a. sub forma coautoratului; b. sub forma participaţiei improprii; c. nu este posibilă. 1184. Dacă fapta de distrugere din culpă (art. 255 C. pen.) a avut ca urmare moartea a două persoane, se va reţine: a. infracţiunea de distrugere din culpă în varianta agravată [art. 255 alin. (2) C. pen.] ; b. infracţiunea de distrugere din culpă în varianta simplă [art. 25 5 alin. ( 1 ) C. pen.], în concurs cu infracţiunea de omor calificat [ art. 1 89 alin. ( 1 ) lit. f) C. pen.] ; c . infracţiunea de distrugere din culpă în varianta simplă [art. 255 alin. ( 1 ) C. pen.], în concurs cu infracţiunea de ucidere din culpă [ art. 1 92 alin. (3) C. pen.] . 1185. Infracţiunea de tulburare de posesie (art. 256 C. pen.): a. poate avea drept obiect material un bun mobil; b. poate avea drept obiect material o parte dintr-un bun imobil; c. poate avea un obiect material secundar, constând în corpul persoanei. 1186. Constituie condiţii ale infracţiunii de tulburare de posesie (art. 256 C. pen.): a. ocuparea să fie făcută fără drept, adică în baza unui titlu, care ulterior este anulat; b. ocuparea să fie făcută prin violenţă sau ameninţare; c. ocuparea să fie realizată prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar. 1187. Infracţiunea de tulburare de posesie (art. 256 C. pen.): a. absoarbe infracţiunea de şantaj (art. 207 C. pen.); b. absoarbe infracţiunea de vătămare corporală (art. 1 94 C. pen.); c. absoarbe infracţiunea de ameninţare (art. 206 C. pen.). 1188. Poate fi subiect activ al infracţiunii de tulburare de posesie (art. 256 C. pen.): a. persoana care efectuează acţiunea de ocupare a imobilului în baza unui ordin de repartiţie; b. proprietarul imobilului, dacă acesta se află în posesia legitimă a altei persoane; c. persoana care a ocupat în întregime un imobil cu consimţământul posesorului.

3. INFRACTIUNI PRIVIND AUTORITATEA , ŞI FRONTIERA DE STAT 1189. Ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni, prin telefon, îndreptată împotriva soţiei unui poliţist pensionat: a. poate constitui infracţiune de ameninţare; b. poate constitui infracţiune de ultraj ; c. se poate sancţiona cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de ameninţare, ale cărei limite se majorează cu jumătate. 1190. Infracţiunea de ultraj (art. 257 C. pen.): a. absoarbe infracţiunea de ameninţare (art. 206 C. pen.); b. absoarbe infracţiunea de vătămare corporală (art. 194 C. pen. ); c. nu absoarbe infracţiunea de omor (art. 188 C. pen). 1191. Ameninţarea cu moartea, repetată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, îndreptată împotriva a doi jandarmi de la aceeaşi unitate, în legătură cu exerci­ tarea unor atribuţii de serviciu: a. constituie o infracţiune de ameninţare, în formă continuată; b. în speţă se vor reţine două infracţiuni de ultraj (art. 257 C. pen.); c. în speţă se va reţine o singură infracţiune de ultraj (art. 257 C. pen.), în formă continuată. 1192. Constituie infracţiune de ultraj (art. 257 C. pen.): a. fapta persoanei de a ameninţa un procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; b. fapta persoanei de a vătăma corporal un avocat aflat în exercitarea profesiei; c. fapta persoanei de a distruge în scop de intimidare un bun al unui funcţionar public care ocupă o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. 1193. Subiect pasiv secundar al infracţiunii de ultraj (art. 257 C. pen.) poate fi: a. un judecător; b. un poliţist; c. soţia unui jandarm. 1194. Adresarea de injurii către un jandarm aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu: a. constituie infracţiune de ultraj (art. 257 C. pen.); b. constituie infracţiune de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.); c. niciuna dintre variante. 1195. Uciderea unui poliţist în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu constituie: a. infracţiunea de ultraj (art. 257 C. pen.); b. infracţiunea de omor calificat (art. 189 C. pen.);

Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat

201

c. infracţiunea de ultraj (art. 257 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de omor calificat (art. 189 C. pen.). 1196. Infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale (art. 258 C. pen.): a. poate avea ca obiect material o uniformă, în varianta prevăzută la alin. (3); b. este lipsită de obiect material; c. se poate realiza prin portul f'ară drept al unei uniforme de poliţist, chiar fără îndeplinirea vreunui act. 1197. Fapta lui A, care asistă la uciderea unei persoane de către o altă persoană aflată în stare de legitimă apărare, de a nu înştiinţa de îndată autorităţile: a. nu constituie faptă penală, întrucât uciderea persoanei s-a săvârşit în legitimă apărare; b. poate constitui infracţiune de nedenunţare; c. poate constitui infracţiune de omisiune a sesizării. 1198. Nu constituie infracţiune de uzurpare de calităţi oficiale (art. 258 C. pen.): a. fapta persoanei de a-şi atribui fără drept calitatea de detectiv particular; b. fapta persoanei de a oficia slujbe religioase, chiar dacă a pierdut acest drept; c. fapta persoanei care, deşi nu are calitatea de expert, şi-a arogat această calitate şi a întocmit o expertiză muzeografică a obiectelor ridicate de la ea de organele de urmărire penală. 1199. Fapta de sustragere a unui înscris care se află în păstrarea unei autorităţi publice, de către un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constituie: a. infracţiunea de furt (art. 228 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.); b. infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 259 C. pen.); c. infracţiunea de furt calificat (art. 229 C. pen.). 1200. La infracţiunea de nedenunţare (art. 266 C. pen.): a. este necesar ca făptuitorul să cunoască toate datele cu privire la fapta care nu este denun­ ţată; b. denunţul nu trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege; c. este necesar ca denunţarea să se facă organului competent să efectueze urmărirea penală. 1201. Infracţiunea de nedenunţare (art. 266 C. pen.) se poate reţine cu privire la faptele penale ce ar putea întruni conţinutul constitutiv al următoarelor infracţiuni: a. ucidere din culpă; b. piraterie sau tâlhărie ce au avut ca urmare moartea victimei; c. distrugere calificată. 1202. Regimul sancţionator al infracţiunii de rupere de sigilii (art. 260 C. pen.) prevede: a. doar pedeapsa cu amenda; b. pedeapsa cu închisoarea, cumulativ cu pedeapsa amenzii; c. pedeapsa cu închisoarea, alternativ cu pedeapsa amenzii.

202

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1203. Infracţiunea de rupere de sigilii (art. 260 C. pen.): a. presupune cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că acţiunea sa de înlăturare sau distrugere priveşte un sigiliu aplicat în mod legal; b. este o infracţiune de rezultat; c. este o infracţiune de pericol. 1204. Implică forma agravată a infracţiunilor de rupere de sigiliu (art. 260 C. pen.) şi sustragere de sub sechestru (art. 261 C. pen.): a. comiterea faptei de către cel care a aplicat sigiliul sau a aplicat sechestrul; b. comiterea faptei de către custode; c. comiterea faptei de către mai multe persoane. 1205. Infracţiunea de sustragere de sub sechestru (art. 261 C. pen.): a. absoarbe infracţiunea de furt (art. 228 C. pen.); b. poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de furt (art. 228 C. pen.); c. are caracterul unei infracţiuni complexe. 1206. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat (art. 262 C. pen.): a. nu are obiect material; b. poate fi comisă din culpă; c. este susceptibilă de tentativă, care este pedepsită. 1207. Constituie infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat (art. 262 C. pen.): a. intrarea în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României; b. ieşirea de pe teritoriul unui stat membru UE, prin trecerea ilegală a frontierei acestui stat; c. trecerea ilegală a frontierei de stat a unui stat membru UE. 1208. Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat (art. 262 C. pen.): a. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de contrabandă (art. 270 C. vamal); b. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de fals privind identitatea (art. 327 C. pen.); c. absoarbe infracţiunea de contrabandă (art. 270 C. vamal). 1209. Constituie variantă agravată a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat (art. 262 C. pen.), dacă fapta s-a comis: a. prin utilizarea unor zone care nu sunt deschise traficului internaţional de persoane şi bunuri; b. de un grup de persoane; c. de către un străin declarat indezirabil. 1210. Întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, în varianta agravată [ art. 262 alin. (2) C. pen.]: a. fapta străinului căruia i s-a aplicat interdicţia de şedere pe teritoriul României, de a intra în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României; b. fapta minorului care iese din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în scopul de a se sustrage unei măsuri educative privative de libertate;

Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat

203

c. fapta minorului care iese din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în scopul de a se sustrage unei măsuri educative neprivative de libertate. 1211. Trecerea ilegală a frontierei de stat nu se pedepseşte dacă este comisă de o: a. victimă a traficului de minori; b. victimă a traficului de persoane; c. victimă a traficului de migranţi. 1212. Infracţiunea de trafic de migranţi (art. 263 C. pen.) este săvârşită sub formă agra­ vată dacă: a. migranţii sunt minori; b. fapta a fost comisă prin mijloace ce pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migran­ tului; c. dacă fapta a fost comisă în legătură cu un grup de persoane. 1213. Infracţiunea de trafic de migranţi (art. 263 C. pen.) constă în: a. racolarea mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României; b. adăpostirea unei persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României; c. călăuzirea unui grup de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României. 1214. Elementul material al infracţiunii de trafic de migranţi (art. 263 C. pen.) poate fi reprezentat de: a. racolarea, transportarea, îndrumarea, călăuzirea; b. îndrumarea, constrângerea, transportarea; c. transferarea, racolarea, ameninţarea, adăpostirea. 1215. Infracţiunea de facilitare a şederii ilegale în România (art. 264 C. pen.) este săvârşită sub formă agravată dacă: a. fapta a fost comisă de un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; b. fapta a fost comisă în legătură cu un grup de persoane; c. fapta a fost comisă în legătură cu un străin aflat ilegal pe teritoriul României. 1216. Infracţiunea de facilitare a şederii ilegale în România (art. 264 C. pen.): a. poate fi comisă sub formă continuată; b. nu poate fi comisă sub formă continuă; c. este o infracţiune de pericol. 1217. Tentativa la infracţiunea de facilitare a şederii ilegale în România (art. 264 C. pen.): a. se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiune, ale cărei limite se reduc la jumătate; b. nu este incriminată; c. este asimilată actelor pregătitoare, fiind sancţionată.

204

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1218. Infracţiunea de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României (art. 265 C. pen.): a. poate fi comisă de un cetăţean român; b. poate fi comisă doar de străini; c. poate fi comisă atât de cetăţeni români, cât şi străini. 1219. În cazul infracţiunii de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României (art. 265 C. pen.): a. forma de vinovăţie poate fi şi culpa; b. sustragerea poate să vizeze măsura îndepărtării de pe teritoriul României; c. nu există obiect material.

4. INFRACTIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTITIEI , , 1220. Pot fi subiect activ al infracţiunii de nedenunţare (art. 266 C. pen.): a. participantul la infracţiune; b. tăinuitorul; c. un martor indirect al infracţiunii. 1221. Infracţiunea de nedenunţare (art. 266 C. pen.): a. poate fi comisă sub forma coautoratului; b. poate fi comisă doar cu intenţie directă sau indirectă; c. poate fi săvârşită sub forma complicităţii sau instigării. 1222. Subiectul pasiv al infracţiunii de nedenunţare (art. 266 C. pen.) este: a. persoana vătămată prin infracţiune; b. statul; c. persoana care face denunţul. 1223. Elementul material al infracţiunii de nedenunţare (art. 266 C. pen.) vizează: a. faptele prevăzute de legea penală contra vieţii, chiar dacă sunt comise sub forma tentativei; b. faptele prevăzute de legea penală care au avut ca urmare moartea unei persoane; c. faptele prevăzute de legea penală contra vieţii şi siguranţei naţionale. 1224. Infracţiunea de omisiune a sesizării (art. 267 C. pen.): a. se poate săvârşi din culpă; b. se poate săvârşi numai cu intenţie; c. se poate reţine numai atunci când nu au fost sesizate fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care au avut ca urmare moartea victimei. 1225. Constituie cauze speciale de nepedepsire în cazul infracţiunii de nedenunţare (art. 266 C. pen.): a. nedenunţarea săvârşită de un membru de familie; b. înlesnirea tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, după punerea în mişcare a acţiunii penale; c. săvârşirea faptei de nedenunţare din culpă. 1226. La infracţiunea de omisiune a sesizării (art. 267 C. pen.), prin „faptă penală" înţelegem fapta ce ar putea constitui: a. infracţiune contra vieţii; b. orice infracţiune; c. infracţiune de corupţie sau de serviciu.

206

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1227. Poate fi subiect activ al infracţiunii de omisiune a sesizării (art. 267 C. pen.): a. orice persoană fizică care are capacitate penală; b. funcţionarul public care are calitatea de autor al faptei penale despre a cărei săvârşire nu a sesizat organele judiciare; c. funcţionarul public care a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către alt coleg. 1228. Infracţiunea de omisiune a sesizării (art. 267 C. pen.): a. poate fi absorbită de infracţiunea de tăinuire (art. 270 C. pen.); b. poate fi absorbită de infracţiunea de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen.); c. nu se pedepseşte dacă persoana ce a săvârşit fapta ce nu este sesizată este membru al familiei funcţionarului. 1229. Infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.): a. este lipsită de obiect material; b. poate avea ca obiect material probele produse sau ticluite; c. poate avea ca subiect activ şi o persoană vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni. 1230. Infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.): a. se poate reţine şi dacă sesizarea mincinoasă este cu privire la un fapt de natură civilă; b. pentru a se reţine în formă consumată este necesar ca denunţul sau plângerea prin care se face sesizarea nereală să îndeplinească toate condiţiile impuse de lege pentru aceste moduri de sesizare; c. se poate comite prin producerea sau ticluirea de probe nereale. 1231. Infracţiunea de omisiune a sesizării (art. 267 C. pen.): a. poate fi comisă sub forma tentativei, care nu este pedepsită; b. se poate comite cu intenţie sau din culpă; c. nu are obiect material. 1232. Constituie infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.): a. fapta de a sesiza penal, prin denunţ sau plângere cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte, de către o persoană necunoscută, ştiind că aceasta este nereală; b. fapta de a sesiza penal, prin denunţ sau plângere cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, având suspiciuni că aceasta este reală; c. fapta de a sesiza penal, prin denunţ sau plângere cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală. 1233. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen.): a. se poate reţine şi dacă între favorizatorul şi făptuitorul unei fapte penale a existat o înţele­ gere anterioară;

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei

207

b. se poate reţine dacă între favorizator şi făptuitor nu a existat o înţelegere prealabilă; c. în cazul în care cel care a săvârşit fapta penală nu este trimis în judecată, poate exista răspundere penală pentru favorizator. 1234. În cazul sesizării în legătură cu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală: a. plângerea sau denunţul pot fi formulate in rem; b. plângerea sau denunţul pot fi depuse şi la un organ judiciar necompetent; c. învinuirea mincinoasă poate fi realizată şi prin denunţ anonim, dacă ulterior persoana care a făcut sesizarea este identificată. 1235. Momentul consumării infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.): a. este reprezentat de momentul întocmirii sesizării sau denunţului; b. coincide cu momentul prezentării denunţului sau plângerii organului judiciar; c. este reprezentat de momentul la care s-a dovedit că infracţiunea este nereală. 1236. La infracţiunea de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen.): a. pedeapsa pe care o primeşte favorizatorul nu poate fi mai mare decât pedeapsa pe care o primeşte autorul faptei; b. favorizarea săvârşită de un membru de familie nu constituie infracţiune; c. favorizatorii nu pot fi participanţi la săvârşirea faptei penale în legătură cu care se realizează fapta de favorizare. 1237. Dacă un procuror sau judecător produce probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirii acesteia de către o anumită persoană: a. se va reţine infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.); b. se va reţine infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.), varianta agravată; c. se va reţine infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.), varianta de bază, cu aplicarea unei circumstanţe agravante. 1238. Fapta unei persoane care, aflându-se în executarea unei pedepse cu închi­ soarea de 7 ani, de a sesiza organele de urmărire penală, afirmând că el este autorul unei infracţiuni, pe care de fapt nu o săvârşise, pentru a zădărnici urmărirea penală împotriva adevăraţilor vinovaţi: a. constituie infracţiune de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.); b. constituie infracţiune de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen.); c. nu constituie infracţiune, întrucât, deşi autorul a dat ajutor făptuitorilor, fapta sa echivalează cu o autodenunţare.

208

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1239. Fapta lui A, inspector principal de poliţie, de a achiziţiona de la B, verişorul soţiei sale, un ceas în valoare de 100000 lei, cu o mie de lei, în condiţiile în care B are o pensie de 400 de lei, nu a obţinut niciun alt venit, iar întrebat fiind cu privire la provenienţa ceasului de către A, a răspuns că „s-a descurcat şi el": a. nu constituie faptă penală deoarece orice persoană are posibilitatea să vândă şi să cumpere la ce preţ doreşte; b. poate constitui infracţiune de tăinuire (art. 270 C. pen.); c. poate constitui infracţiune de omisiune a sesizării (art. 267 C. pen.). 1240. Poate fi subiect activ al infracţiunii de favorizare a infractorului (art. 269 C. pen.): a. un membru de familie al făptuitorului; b. complicele făptuitorului; c. persoana vătămată, în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu. 1241. În cazul infracţiunii de tăinuire (art. 270 C. pen.): a. este necesar ca tăinuitorul să nu fie participant la fapta penală preexistentă; b. este necesar ca bunul să provină din săvârşirea unei infracţiuni; c. dacă o persoană săvârşeşte atât acte de dobândire, cât şi de transformare a bunului se poate reţine o singură infracţiune de tăinuire. 1242. Fapta de a deţine, depozita sau vinde bunuri sau mărfuri ce trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă: a. constituie infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019; b. constituie infracţiune de tăinuire (art. 270 Cod penal); c. este asimilată infracţiunii de contrabandă (prevăzută de Legea nr. 86/2006). 1243. La infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei (art. 271 C. pen.): a. obiectul material poate să lipsească; b. subiect activ poate fi şi o persoană urmărită sau judecată pentru infracţiunea ce formează obiectul procesului penal; c. este necesară o avertizare prealabilă a făptuitorului. 1244. Obiectul material al infracţiunii de tăinuire (art. 270 C. pen.) poate fi repre­ zentat de: a. un bun care provine din săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa de 4 ani sau mai mare; b. un bun care provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; c. un bun care provine din săvârşirea unei contravenţii, dacă valoarea sa este mai mare de cinci mii lei. 1245. Fapta inculpatului de a valorifica un bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei infracţiuni, fără o înţelegere prealabilă cu autorul acesteia, · întruneşte elementele constitutive ale: a. infracţiunii de tăinuire (art. 270 C. pen.);

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei

209

b. infracţiunii de favorizarea infractorului (art. 269 C. pen.); c. complicităţii la infracţiunea din săvârşirea căreia provine bunul respectiv. 1246. În situaţia în care A îl ameninţă pe B că îl va ucide dacă nu îşi retrage declaraţiile făcute într-o cauză penală, se va reţine: a. numai infracţiunea de ameninţare (art. 206 C. pen.), tentativa la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor (art. 272 C. pen.) nefiind pedepsită; b. infracţiunea de influenţare a declaraţiilor (art. 272 C. pen.), care absoarbe infracţiunea de ameninţare (art. 206 C. pen.); c. infracţiunea de ameninţare (art. 206 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de influenţare a declaraţiilor (art. 272 C. pen.). 1247. Pedeapsa aplicată tăinuitorului: a. nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor; b. pedeapsa concretă aplicată tăinuitorului poate fi mai mare decât cea aplicată autorului faptei prevăzute de legea penală din care provine bunul; c. este egală cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor. 1248. În cazul infracţiunii de tăinuire (art. 270 C. pen.): a. subiectul activ trebuie să cunoască natura infracţiunii din care provine bunul; b. existenţa unei cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale pentru fapta din care provine bunul nu împiedică reţinerea infracţiunii de tăinuire; c. dacă o persoană realizează mai multe modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii, se va reţine un concurs de infracţiuni. 1249. Constituie infracţiune de obstrucţionare a justiţiei (art. 271 C. pen.): a. fapta persoanei care împiedică, fără drept, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată să efectueze un act procedural; b. fapta inculpatului care împiedică, fără drept, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată să efectueze un act procedural; c. fapta suspectului care împiedică, fără drept, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată să efectueze un act procedural. 1250. Obstrucţionarea justiţiei (art. 271 C. pen.): a. poate fi săvârşită în formă continuă; b. în varianta refuzului, poate fi săvârşită în formă continuată; c. este o infracţiune de consumare imediată. 1251. Refuzul unei persoane de a pune la dispoziţia organului de urmărire penală, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, solicitate în mod expres, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze penale, manifestat ulterior avertizării asupra consecinţelor faptelor sale, constituie: a. infracţiunea de tăinuire (art. 270 C. pen.); b. infracţiunea de favorizare a infractorului (art. 269 C. pen.); c. infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei (art. 271 C. pen.).

210

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1252. Calitatea de membru de familie în cazul infracţiunii de obstrucţionare a justiţiei (art. 271 C. pen.): a. constituie o cauză specială de nepedepsire; b. nu comportă relevanţă juridică; c. are calitatea unei circumstanţe atenuante. 1253. Infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei (art. 271 C. pen.): a. necesită o condiţie specială, aceea a avertizării prealabile a făptuitorului de către organul de urmărire penală, instanţă ori judecător asupra consecinţelor faptelor sale; b. este o infracţiune de pericol; c. este o infracţiune de rezultat. 1254. Infracţiunea de influenţare a declaraţiilor (art. 272 C. pen.): a. este lipsită de obiect material; b. poate avea ca obiect material corpul persoanei, atunci când fapta se comite prin cons­ trângere; c. nu poate avea ca subiect activ persoana care a săvârşit faptele în legătură cu care ia naştere cauza penală, întrucât o altă soluţie ar echivala cu autoincriminarea. 1255. În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen.): a. infracţiunea se poate reţine într-o cauză penală, civilă sau orice altă procedură în care se ascultă martori; b. interpretul nu poate fi subiect activ; c. infracţiunea se poate reţine numai în legătură cu o cauză penală sau civilă. 1256. La infracţiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen.): a. subiect activ poate fi şi un membru de familie; b. inculpatul poate avea calitatea de subiect activ, însă numai în mod excepţional; c. nu pot fi subiecţi activi partea civilă şi partea responsabilă civilmente. 1257. În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen.): a. coautoratul nu este posibil; b. instigarea nu este posibilă; c. elementul material poate consta şi într-o inacţiune. 1258. Nu poate fi reţinută infracţiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen.): a. în situaţia în care martorul a invocat dreptul la tăcere şi privilegiul împotriva autoincri­ minării; b. în cazul faptei omisive, dacă martorul nu a fost întrebat asupra împrejurării respective, esenţiale pentru soluţionarea cauzei; c. dacă martorul nu are cunoştinţă de fapte sau aspecte esenţiale ale cauzei.

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei

21 1

1259. Constituie cauze speciale de nepedepsire în cazul infracţiunii de mărturie minci­ noasă (art. 273 C. pen.) situaţiile în care: a. autorul îşi retrage mărturia mincinoasă mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre penală în primă instanţă sau de a se fi dat o altă soluţia în cauză ca urmare a mărturiei mincinoase; b. autorul îşi retrage mărturia mincinoasă mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre civilă în primă instanţă sau de a se fi pronunţat o altă soluţie în cauză, ca urmare a mărturiei mmcmoase; c. autorul îşi retrage mărturia mincinoasă mai înainte de reţinerea suspectului. 1260. În situaţia în care subiectul activ al infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe sau de înscrisuri (art. 275 C. pen.) este un funcţionar public: a. se va reţine o unitate infracţională, respectiv infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe sau de înscrisuri (art. 275 C. pen.); b. se va reţine o unitate infracţională, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.); c. se va reţine infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe sau de înscrisuri (art. 275 C. pen.). 1261. La infracţiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274 C. pen.): a. obiectul material este reprezentat de obiectul infracţiunii absorbite; b. este necesar ca subiectul activ să fie şi subiect activ al infracţiunii absorbite; c. infracţiunea va subzista numai dacă victima a fost de bună-credinţă în ajutorul dat justiţiei. 1262. Infracţiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274 C. pen.): a. se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea absorbită, ale cărei limite se majorează cu o jumătate; b. se consumă în momentul săvârşirii infracţiunii absorbite; c. va subzista şi dacă sesizarea pentru fapta absorbită a fost făcută cu bună-credinţă, dar pentru o faptă care în realitate nu a existat. 1263. Subiectul infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe sau de înscrisuri (art. 275 C. pen.): a. subiectul pasiv principal este statul; b. subiectul pasiv secundar este persoana fizică sau juridică ale cărei interese au fost vătămate prin săvârşirea infracţiunii; c. subiect activ poate fi orice persoană care are capacitate penală. 1264. Infracţiunea de compromitere a intereselor justiţiei (art. 277 C. pen.): a. poate avea ca obiect material mijloacele materiale de probă; b. este o infracţiune comisivă; c. se poate realiza şi prin omisiune.

212

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1265. Infracţiunea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.): a. poate fi comisă cu intenţie sau praeterintenţie; b. are ca obiect material corpul persoanei, cu excepţia cazului în care ultrajul se face prin ameninţare; c. poate fi comisă în forma coautoratului, instigării şi complicităţii. 1266. Constituie infracţiune de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.): a. ameninţarea săvârşită nemijlocit, lovirea sau alte violenţe săvârşite împotriva unui judecător sau procuror, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; b. ameninţarea săvârşită nemijlocit, lovirea sau alte violenţe săvârşite împotriva unui expert, în legătură cu exercitarea profesiei; c. ameninţarea săvârşită nemijlocit, lovirea sau alte violenţe săvârşite împotriva unui avocat, în legătură cu exercitarea profesiei. 1267. Poate fi subiect pasiv secundar al infracţiunii de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.): a. un procuror; b. un interpret; c. soţia unui judecător. 1268. Fapta constând în aplicarea de lovirile sau vătămări cauzatoare de moarte săvârşite împotriva unui judecător aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie: a. infracţiunea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.); b. infracţiunea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.); c. variantă agravată a infracţiunii de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.). 1269. Magistratul care divulgă fără drept informaţii confidenţiale privind administrarea unei probe săvârşeşte: a. infracţiunea de compromitere a intereselor justiţiei (art. 277 C. pen.); b. abatere disciplinară; c. infracţiunea de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen.). 1270. Infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.) se poate comite: a. numai prin întrebuinţarea constrângerii faţă de subiectul pasiv, în vederea obţinerii de declaraţii; b. şi prin întrebuinţarea de promisiuni faţă de subiectul pasiv, în vederea obţinerii de declaraţii; c. de către un organ de cercetare penală. 1271. Infracţiunea de încălcare a solemnităţii şedinţei (art. 278 C. pen.): a. se poate reţine şi dacă este o cauză civilă; b. membrul completului de judecată nu poate avea calitatea de autor, dar poate fi participant; c. poate avea calitatea de subiect activ o persoană care asistă la o procedură ce se desfăşoară în faţa instanţei.

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei

213

1272. Subiectul activ al infracţiunii de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.): a. trebuie să aibă calitatea cerută de lege (procuror, avocat, judecător); b. poate fi procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi; c. poate fi judecătorul de cameră preliminară. 1273. Fapta de a constrânge inculpatul prin violenţe pentru a-l determina să dea decla­ raţii în sensul dorit de organele judiciare constituie: a. infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.) în concurs real cu infracţiunea de ameninţare (art. 206 C. pen.); b. unitate infracţională, respectiv infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.); c. infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.) în concurs ideal cu infracţiunea de ameninţare (art. 206 C. pen.). 1274. Fapta de a constrânge inculpatul prin violenţe ce i-au cauzat acestuia un preju­ diciu estetic grav şi permanent pentru a-l determina să dea declaraţii în sensul dorit de organele judiciare constituie: a. infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de loviri sau alte violenţe (art. 193 C. pen.); b. unitate infracţională, respectiv infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.); c. infracţiunea de cercetare abuzivă (art. 280 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de vătă­ mare corporală (art. 194 C. pen.). 1275. Relevarea unei infirmităţi reale şi proferarea de blesteme de către un avocat, în faţa instanţei, în cadrul unui proces civil, împotriva altui avocat: a. nu constituie faptă penală, dar avocatul poate fi sancţionat disciplinar; b. constituie infracţiune de abuz în serviciu [art. 297 alin. (2) C. pen.], deoarece a fost creată o situaţie de inferioritate pe temei de dizabilitate; c. constituie infracţiune de încălcare a solemnităţii şedinţei (art. 278 C. pen.). 1276. Constituie infracţiune de tortură (art. 282 C. pen.): a. încătuşarea deţinutului atunci când această măsură nu era necesară şi menţinerea în această stare o lungă perioadă de timp; b. privarea deţinutului de somn şi hrană pe o perioadă de 48 de ore; c. deţinerea unei persoane cu handicap sever în condiţii inumane. 1277. Infracţiunea de supunere la rele tratamente (art. 281 C. pen.) constă în: a. supunerea unei persoane la violenţe sau agresiuni care să-i cauzeze prejudicii estetice şi umilinţă; b. supunerea unei persoane la executarea unei pedepse în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale; c. supunerea unei persoane la tratamente degradante ori inumane.

214

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1278. Utilizarea torturii: a. este permisă în situaţii excepţionale, spre exemplu atunci când un atac terorist este iminent şi tortura este singura cale pentru obţinerea unor informaţii vitale; b. nu este permisă în nicio împrejurare, indiferent de pericol sau de posibilul rezultat; c. este permisă în situaţii excepţionale, spre exemplu în stare de război, ameninţare cu războiul sau instabilitate politică extremă. 1279. Fapta de supunere la tratamente degradante sau inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate [art. 281 alin (2) C. pen.], constituie: a. variantă asimilată formei de bază a infracţiunii de supunere la rele tratamente (art. 28 1 C. pen.); b. variantă agravată a infracţiunii de supunere la rele tratamente (art. 28 1 C. pen.); c. variantă atenuată a infracţiunii de supunere la rele tratamente (art. 28 1 C. pen.). 1280. Infracţiunea de supunere la rele tratamente (art. 281 C. pen.): a. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de loviri sau alte violenţe (art. 1 93 C. pen.); b. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală (art. 194 C. pen.); c. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 1 95 C. pen.). 1281. Constituie infracţiune de supunere la rele tratamente (art. 281 C. pen.): a. supunerea unei persoane la executarea unei măsuri educative în alt mod decât cel prevăzut de lege, chiar dacă persoana nu este supusă la tratamente inumane; b. menţinerea unei persoane care suferă de o infirmitate, în poziţie verticală, lipită de un zid, pentru o perioadă de 1 O ore; c. lovirea repetată a unei persoane aflate în stare de reţinere. 1282. Reprezintă infracţiune de represiune nedreaptă (art. 283 C. pen.): a. punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană, existând suspiciuni că este nevinovată; b. începerea urmăririi penale faţă de o persoană, ştiind că este nevinovată; c. trimiterea în judecată a unei persoane, ştiind că este nevinovată. 1283. Infracţiunea de supunere la rele tratamente (art. 281 C. pen.): a. se poate comite şi printr-o inacţiune; b. poate absorbi infracţiunea de vătămare corporală; c. poate avea ca element material şi un act de lovire, chiar dacă este singular. 1284. Nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de evadare (art. 285 C. pen.): a. inculpatul arestat la domiciliu; b. făptuitorul privat de libertate ca urmare a prinderii după săvârşirea unei infracţiuni flagrante; c. persoana condusă administrativ la sediul poliţiei.

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei

215

1285. Infracţiunea de asistenţă şi reprezentare neloială (art. 284 C. pen.): a. este lipsită de obiect material; b. se poate reţine, în ambele variante, doar dacă se produce o vătămare efectivă a intereselor clientului sau persoanei reprezentate; c. subiectul activ nu este întotdeauna calificat. 1286. Infracţiunea de evadare (art. 285 C. pen.): a. subzistă şi dacă se stabileşte ulterior că persoana reţinută sau arestată preventiv nu este vinovată de infracţiunea a cărei presupusă săvârşire a detenninat luarea măsurii; b. poate avea ca obiect material şi corpul unei persoane; c. nu poate avea ca subiect activ persoana reţinută, după ce a expirat durata legală a reţinerii. 1287. Fapta unei persoane împotriva căreia s-a dispus măsura internării medicale, de a părăsi locul unde a fost internată, profitând de neatenţia personalului: a. constituie infracţiune de evadare (art. 285 C. pen.); b. poate constitui infracţiune de neexecutare a sancţiunilor penale (art. 288 C. pen.); c. nu constituie infracţiune, deoarece persoana care a fost internată este întotdeauna lipsită de responsabilitate penală. 1288. Infracţiunea de evadare (art. 285 C. pen.): a. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de loviri sau alte violenţe (art. 1 93 C. pen.); b. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală (art. 1 94 C. pen.); c. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 1 95 C. pen.). 1289. Infracţiunea de evadare (art. 285 C. pen.) poate absorbi: a. infracţiunea de ameninţare; b. infracţiunea de dare de mită (art. 290 C. pen.); c. infracţiunea de vătămare corporală (art. 1 94 C. pen.). 1290. La infracţiunea de evadare (art. 285 C. pen.): a. complicitatea şi instigarea sunt posibile; b. infracţiunea se poate comite şi printr-o inacţiune; c. infracţiunea se poate reţine şi atunci când regimul de executare este unul deschis. 1291. Dacă activitatea de înlesnire a evadării a avut drept urmare evadarea în aceeaşi împrejurare a trei persoane, se va reţine: a. infracţiunea de înlesnire a evadării, în varianta agravată; b. un concurs de infracţiuni; c. infracţiunea de înlesnire a evadării, varianta de bază, cu aplicarea circumstanţei agravante. 1292. Infracţiunea de înlesnire a evadării (art. 286 C. pen.): a. poate fi comisă din culpă; b. poate fi comisă sub formă de acţiune sau inacţiune; c. presupune ca actele de ajutorare să fie concomitente sau ulterioare evadării.

216

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1293. Actele de agresiune îndreptate împotriva unui poliţist aflat în misiune de a sprijini activitatea executorului judecătoresc, de punere în executare pe cale silită, a unei hotărâri, constituie: a. infracţiunea de ultraj (art. 257 C . pen.); b. infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti (art. 287 C. pen.); c. infracţiunea de loviri sau alte violenţe (art. 193 C. pen. ). 1294. Fapta lui A de a părăsi penitenciarul profitând de neatenţia gardienilor, dacă s-a aflat în libertate numai câteva minute: a. constituie tentativă la infracţiunea de evadare (art. 285 C. pen.); b. constituie infracţiune de evadare (art. 285 C. pen.) în formă consumată; c. în speţă, sporul de pedeapsă care se va adăuga în mod automat la restul de pedeapsă rămasă neexecutată va fi de o treime. 1295. Întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti (art. 287 C. pen.) următoarele fapte: a. neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat; b. neexecutarea titlului executoriu privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către persoana interesată; c. folosirea unui imobil deţinut de către o altă persoană în baza unei hotărâri judecătoreşti. 1296. Infracţiunea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.): a. poate avea ca obiect material şi bunurile unui procuror; b. se poate săvârşi împotriva unui poliţist de la poliţia judiciară; c. poate avea ca subiect pasiv secundar un judecător care a ieşit la pensie în urmă cu 5 ani. 1297. Uciderea unui procuror, din răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu: a. constituie infracţiune de omor calificat (art. 189 C. pen.); b. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat (art. 189 C. pen.) ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate; c. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor (art. 188 C. pen.), ale cărei limite se majorează cu jumătate. 1298. Ameninţarea cu omorul îndreptată împotriva unui procuror care a depăşit cadrul legal al exercitării atribuţiilor funcţiei, abuzând de aceasta: a. constituie infracţiune de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.); b. nu constituie infracţiune, deoarece procurorul a abuzat de funcţia sa; c. constituie infracţiune de ameninţare (art. 206 C. pen.).

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei

217

1299. Fapta lui A de a ameninţa, în aceeaşi împrejurare, trei judecători, membri ai aceluiaşi complet de judecată constituie: a. singură infracţiune de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.); b. singură infracţiune de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.), în varianta agravată; c. trei infracţiuni de ultraj judiciar în concurs.

5. INFRACTIUNI DE CORUPTIE , , ŞI DE SERVICIU 1300. Un farmacist săvârşeşte infracţiunea de luare de mită (art. 289 C. pen.) dacă: a. fapta este săvârşită în legătură cu îndeplinirea ori urgentarea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu; b. fapta este săvârşită în legătură cu neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale; c. fapta este săvârşită în legătură cu efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu. 1301. Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti (art. 287 C. pen.): a. se poate comite şi prin inacţiune; b. în ipoteza în care împotrivirea se realizează prin acte de violenţă sau ameninţare va fi absorbită de infracţiunea de ultraj (art. 257 C. pen.); c. infracţiunea nu va subzista atunci când cel care se opune are convingerea că sentinţa nu este una corectă. 1302. Infracţiunea de luare de mită (art. 289 C. pen.): a. poate avea ca obiect material banii sau alte bunuri primite; b. poate avea ca subiect activ şi un cadru didactic de la o facultate privată; c. poate avea ca subiect activ şi un preot. 1303. Infracţiunea de luare de mită (art. 289 C. pen.): a. nu se poate reţine în situaţia în care un funcţionar pretinde o sumă de bani datorată în mod legal; b. poate avea ca element material şi pretinderea indirectă a unei sume de bani; c. se poate reţine în formă consumată şi dacă suma de bani nu este primită efectiv. 1304. Banii, valorile sau orice alte bunuri necuvenite oferite sau date ca urmare a săvârşirii infracţiunii de dare de mită (art. 290 C. pen.): a. se confiscă, chiar dacă mituitorul a fost constrâns să săvârşească fapta; b. se confiscă, iar, dacă nu se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani; c. se vor restitui mituitorului, dacă acestea au fost date după denunţarea faptei şi mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. 1305. La infracţiunea de luare de mită (art. 289 C. pen.): a. primirea nu poate fi tacită; b. se poate reţine dacă un notar întârzie nejustificat îndeplinirea îndatoririlor sale în schimbul unei sume de bani; c. nu se va putea reţine în formă consumată la momentul primirii cheilor de la un imobil, deoarece transferul de proprietate are loc doar după înscrierea respectivului imobil în cartea funciară.

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu

219

1306. Infracţiunea de dare de mită (art. 290 C. pen.): a. nu poate îmbrăca forma tentativei, întrucât este asimilată faptei consumate; b. nu are obiect material; c. este mai gravă dacă este săvârşită de un funcţionar public. 1307. În cazul dării de mită: a. denunţarea faptei de către mituitor, mai înainte ca organul de urmărire să fie sesizat, înlătură caracterul penal al faptei; b. făptuitorul care oferă bani sau alte foloase unui funcţionar, dacă banii sau foloasele provin de la alte persoane, pentru realizarea unui act care are legătură cu îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau se referă la acestea, are calitatea de autor; c. făptuitorul care oferă bani sau alte foloase unui funcţionar, dacă banii sau foloasele provin de la alte persoane, pentru realizarea unui act care are legătură cu îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau se referă la acestea, are calitatea de complice. 1308. Măsura de siguranţă a confiscării speciale operează în cazul dării de mită (art 290 C. pen.): a. şi atunci când fapta se săvârşeşte prin promisiunea de bani sau alte foloase; b. numai atunci când fapta se săvârşeşte prin oferire şi prin dare de bani sau alte foloase; c. şi atunci când făptuitorul beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 290 alin. (3) C. pen., atunci când banii sau foloasele au fost date anterior denunţului. 1309. Infracţiunea de dare de mită (art. 290 C. pen.) se consumă: a. la momentul primirii unei sume de bani sau a unui bun; b. la momentul creării unui prejudiciu; c. la momentul în care făptuitorul promite, chiar fără remiterea materială a unei sume de bani. 1310. A este surprins în timp ce fura materiale de construcţie din depozitul unei fabrici, de către paznicul B. A îi oferă lui B o sumă de bani, pentru a-i permite să părăsească depozitul cu bunurile furate. În speţă: a. nu se poate reţine infracţiunea de dare de mită, întrucât infracţiunea de furt se consumase deja; b. nu se poate reţine infracţiunea de dare de mită, întrucât B nu are calitatea cerută de lege; c. se poate reţine infracţiunea de dare de mită. 1311. Se poate reţine infracţiunea de luare de mită (art. 289 C. pen.): a. când un funcţionar pretinde favoruri de natură sexuală; b. când un funcţionar obţine favoruri de natură sexuală; c. când un funcţionar acceptă promisiunea unei sume de bani. 1312. În vederea reţinerii infracţiunii de trafic de influenţă (art. 291 C. pen.), acţiunea ce constituie elementul material trebuie să fie realizată: a. mai înainte ca funcţionarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei;

220

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

b. după ce actul, în vederea căruia ar urma să intervină traficantul de influenţă, a fost realizat; c. cel mai târziu în timpul îndeplinirii de către funcţionarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni a actului ce constituie obiectul intervenţiei. 1313. În ipoteza în care actul în vederea căruia se trafichează influenţa nu intră în atri­ buţiile de serviciu ale funcţionarului public sau ale persoanei asupra căreia autorul pretinde că are influenţă, se va reţine: a. infracţiunea de trafic de influenţă, dacă intervenţia promisă a avut loc; b. infracţiunea de trafic de influenţă, dacă intervenţia promisă nu a avut loc; c. infracţiunea de înşelăciune. 1314. La infracţiunea de trafic de influenţă (art. 291 C. pen.): a. elementul material poate consta şi într-o inacţiune; b. pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să aibă influenţă asupra unui funcţionar; c. pentru existenţa infracţiunii este suficient ca făptuitorul să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar. 1315. În ipoteza în care A, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţio­ nar public, pe care în realitate nu o are, îi pretinde lui B o sumă de bani, în scopul urgentării obţinerii unui aviz de construcţie: a. se va reţine infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.), deoarece A nu are o influenţă reală asupra funcţionarului; b. se va reţine infracţiunea de trafic de influenţă (art. 291 C. pen.); c. se poate reţine infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.) în ipoteza în care A aflase că actul pentru care a fost rugat să intervină fusese deja acordat în sensul dorit de B. 1316. Fapta de a promite şi de a da sume de bani unui consilier al vicepreşedintelui unei instituţii publice, care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul instituţiei, pentru a-i determina să facă sau să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu privitoare la monitorizarea modului în care sunt respectate clauzele unui contract de privatizare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de: a. cumpărare de influenţă (art. 292 C. pen.); b. dare de mită (art. 290 C. pen.); c. trafic de influenţă (art. 291 C. pen.). 1317. Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase după ce funcţionarul a cărui influenţă se trafică a îndeplinit un act: a. nu constituie faptă penală; b. constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 C. pen.; c. niciuna dintre variante.

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu

221

1318. Pot fi „valori" în sensul art. 295 C. pen. (infracţiunea de delapidare): a. înscrisurile ce încorporează un drept de creanţă; b. monedele străine cu putere circulatorie; c. orice monede cu putere circulatorie. 1319. Fapta lui A, factor poştal, de a - şi însuşi fără drept o sumă de bani (reprezentând pensii) constituie: a. infracţiune de delapidare; b. infracţiune de abuz de încredere; c. infracţiune de gestiune frauduloasă. 1320. Fapta inculpatului, inspector de impozite şi taxe în cadrul unei administraţii fmanciare, de a-şi însuşi sume de bani din încasările făcute în această calitate constituie: a. infracţiune de gestiune frauduloasă (art. 242 C. pen.); b. infracţiune de delapidare (art. 295 C. pen.); c. infracţiune de abuz de încredere (art. 238 C. pen.). 1321. Infracţiunea de delapidare (art. 295 C. pen.): a. are întotdeauna un obiect material asupra căruia se exercită nemijlocit acţiunea incriminată; b. este o infracţiune în legătură cu serviciul; c. prezintă şi o variantă agravată. 1322. Infracţiunea de purtare abuzivă (art. 296 C. pen.) poate absorbi: a. infracţiunea de ameninţare (art. 206 C. pen.); b. infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 193 C. pen.); c. infracţiunea de vătămare corporală (art. 194 C. pen.). 1323. Infracţiunea de purtare abuzivă (art. 296 C. pen.): a. se poate comite şi prin mijloace de comunicare la distanţă (ex. telefon); b. se poate comite şi prin folosirea anumitor gesturi; c. este o infracţiune de rezultat, deoarece pentru a se reţine forma consumată este necesar ca subiectul pasiv să se simtă jignit sau umilit. 1324. Un funcţionar public care a contribuit prin acte nemijlocite la însuşirea unor bunuri fără a fi însărcinat cu administrarea sau gestionarea lor, alături de o per­ soană gestionar public va fi: a. instigator la delapidare; b. coautor la delapidare; c. complice la delapidare. 1325. La infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.): a. forma de vinovăţie este reprezentată de intenţia directă; b. elementul material poate consta atât într-o acţiune, cât şi într-o inacţiune; c. infracţiunea nu se va putea reţine dacă funcţionarul nu este remunerat pentru munca sa.

222

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1326. Fapta notarului public, săvârşită din culpă, de a nu verifica dacă statul şi-a exerci­ tat dreptul de preempţiune cu privire la un imobil cuprins în lista monumentelor istorice şi de a autentifica în aceste condiţii un contract de vânzare-cumpărare: a. nu constituie infracţiune, atrăgând doar eventuala răspundere civilă, prevederile referitoare la infracţiunile de serviciu nefiind incidente în cazul notarilor publici; b. poate constitui infracţiune de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.); c. constituie infracţiune de neglijenţă în serviciu (art. 298 C. pen.). 1327. Violarea secretului corespondenţei: a. este incriminată în cadrul infracţiunilor de serviciu; b. poate avea ca subiect activ doar un funcţionar sau o persoană asimilată funcţionarului; c. poate avea ca element material şi o acţiune de distrugere. 1328. Obiectul material al infracţiunii de falsificare de monede (art. 310 C. pen.): a. poate fi reprezentat de materialele din care se confecţionează monedele; b. poate fi reprezentat de o monedă sau o bancnotă; c. lipseşte, moneda sau bancnota falsificată fiind produs al infracţiunii, iar nu obiect material. 1329. Urmarea imediată produsă prin săvârşirea abuzului în serviciu (art. 297 C. pen.) poate consta în: a. producerea sau cauzarea unei pagube în patrimoniul unei persoane fizice sau a unei persoane juridice; b. vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau a unei persoane juridice; c. crearea unor situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, avere, vârstă etc. 1330. Infracţiunea de falsificare de monedă (art. 310 C. pen.): a. se poate reţine şi dacă sunt falsificate monede emise în scop numismatic; b. se poate reţine, în forma tentativei, chiar dacă falsul este uşor perceptibil, alterarea fiind grosolană; c. se poate reţine şi dacă este falsificată o monedă antică. 1331. Infracţiunea de falsificare de monedă, prevăzută la art. 310 C. pen.: a. se poate consuma şi în cazul în care s-au întrebuinţat materiale şi procedee ce nu ar fi permis realizarea unei asemănări totale între moneda falsificată şi original; b. poate avea ca obiect material o bancnotă reală; c. se poate reţine şi dacă falsificarea are loc înainte de punerea în circulaţie oficială a monedei. 1332. Infracţiunea de falsificare de monedă (art. 310 C. pen.): a. este condiţionată de existenţa unui anumit scop; b. se consumă în momentul când se produce o pagubă; c. este o infracţiune de pericol.

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu

223

1333. A extrage numerar de la un bancomat şi deşi observă că una dintre bancnote este falsă, o foloseşte pentru a-şi achiziţiona un bun. În speţă: a. fapta lui A constituie participaţie improprie la infracţiunea de fals de monedă (art. 3 1 O C. pen.); b. fapta lui A constituie punere în circulaţie de valori falsificate (art. 3 1 3 C. pen.); c. fapta lui A constituie infracţiune de înşelăciune (art. 244 C. pen.) 1334. Falsificarea unui sigiliu al unei autorităţi publice: a. constituie infracţiune de falsificare de instrumente oficiale; b. constituie infracţiune numai dacă sigiliul este folosit; c. nu poate avea ca subiect activ persoana care foloseşte sigiliul în îndeplinirea firească a atribuţiilor de serviciu. 1335. Pentru întregirea elementului material al infracţiunii de uzurpare a funcţiei (art. 300 C. pen.) se impune ca: a. prin actul îndeplinit, făptuitorul să producă o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice; b. actul îndeplinit de făptuitor să nu intre în sfera atribuţiilor sale de serviciu; c. actul să fie îndeplinit de făptuitor în timpul serviciului. 1336. Primarul unei localităţi care încheie contracte civile pentru servicii între comu­ nitatea locală şi firme private conduse de soţia sa sau de fratele său săvârşeşte in­ fracţiunea de: a. abuz în serviciu (art. 297 C. pen.); b. conflict de interese (art. 301 C. pen.); c. neglijenţă în serviciu (art. 298 C. pen.). 1337. Falsificarea unei diplome de licenţă emise de o facultate particulară: a. constituie fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.); b. constituie fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.); c. se reţine în formă consumată numai dacă înscrisul a fost folosit pentru a produce consecinţe juridice. 1338. Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări intercep­ tate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta, din greşeală sau întâmplare, constituie: a. infracţiunea de violare a secretului corespondenţei; b. infracţiunea de neglijenţă în păstrarea informaţiilor; c. infracţiunea de violare a vieţii private.

224

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1339. Violarea secretului corespondenţei (art. 302 C. pen.): a. este o infracţiune contra libertăţii persoanei; b. nu este infracţiune dacă făptuitorul surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate; c. are tentativă pedepsibilă. 1340. Divulgarea informaţiilor secrete de stat (art. 303 C. pen.): a. este o infracţiune comisivă, susceptibilă de acte pregătitoare sau tentativă nepedepsibile; b. este o infracţiune de acţiune, care se poate săvârşi însă şi prin activităţi omisive; c. nu este susceptibilă de participaţie penală sub forma instigării şi complicităţii. 1341. Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304 C. pen.): a. de regulă, nu are obiect material; b. prezintă o variantă asimilată în cazul în care divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii se face de către cel care ia cunoştinţă de acestea; c. este o infracţiune comisivă. 1342. Divulgarea informaţiilor secrete de stat ori distrugerea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, săvârşite din culpă, constituie: a. variantele atenuate ale infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de stat, respectiv ale infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice; b. infracţiunea de neglijenţă în păstrarea informaţiilor, în varianta asimilată; c. nu este incriminată de legea penală actuală. 1343. Dacă făptuitorul a folosit sau a prezentat documente sau date false pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice se va reţine: a. concurs între infracţiunea de uz de fals şi infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri; b. concurs între infracţiunea de fals în declaraţii şi infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri; c. doar infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, întrucât în conţinutul normei de incri­ minare sunt absorbite infracţiunile de uz de fals, respectiv fals în declaraţii. 1344. Este o cerinţă esenţială a infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri (art. 306 C. pen.): a. documentele sau datele false ori incomplete folosite sau prezentate trebuie să aibă un conţinut cu relevanţă juridică, adică să fie apte pentru a determina instituţia publică finanţatoare să acorde făptuitorului finanţarea solicitată clin fondurile publice; b. documentele folosite sau prezentate la instituţia publică finanţatoare să fie false, inexacte ori incomplete; c. documentele sau datele false, inexacte ori incomplete trebuie să fi fost folosite pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice.

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu

225

1345. Existenţa infracţiunii de deturnare de fonduri (art. 307 C. pen.): a. este condiţionată de cerinţa ca fapta să cauzeze o perturbare a activităţii economico­ financiare, fiind o infracţiune de rezultat; b. nu este condiţionată de un anumit rezultat, fiind o infracţiune de pericol; c. este condiţionată de cerinţa ca fapta să producă o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat, fiind o infracţiune de rezultat. 1346. Deturnarea de fonduri (art. 307 C. pen.): a. are ca obiect material, în cazul variantei tip, fondurile băneşti ori resursele materiale care au fost alocate autorităţii publice sau instituţiei publice; b. este susceptibilă de tentativă, întrucât norma de incriminare nu cere producerea unui rezul­ tat material; c. poate fi săvârşită doar cu intenţie directă.

6. INFRACTIUNI DE FAL S , 1347. Infracţiunea de fals intelectual (art. 321 C. pen.): a. se poate comite şi prin inacţiune; b. are subiect activ calificat; c. este o infracţiune de rezultat. 1348. La infracţiunea de falsificare de monede (art. 310 C. pen.): a. actele de pregătire constând în fabricarea ori deţinerea de instrumente cu scopul de a servi la falsificarea de monedă nu sunt pedepsite; b. momentul consumării este cel al datei falsificării monedelor; c. momentul epuizării este reprezentat de momentul punerii în circulaţie a monedelor falsificate. 1349. Autentificarea de către notarul public a unui act de vânzare-cumpărare, dacă acesta cunoaşte că semnăturile nu aparţin vânzătorilor constituie: a. infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale; b. infracţiune de fals intelectual; c. nu constituie infracţiune de fals intelectual, deoarece notarul nu are calitatea de :funcţionar public. 1350. Poate fi obiect material al infracţiunii de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată (art. 311 C. pen.): a. cecul; b. biletul la ordin; c. cambia şi ordinul de plată. 1351. Fapta de falsificare a unui instrument de plată electronică: a. constituie variantă asimilată infracţiunii de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată (art. 311 C. pen.); b. este absorbită în infracţiunea de acceptare a operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos (art. 251 C. pen.); c. poate fi comisă sub forma tentativei, care este pedepsită. 1352. Infracţiunea de falsificare de timbre sau efecte poştale (art. 312 C. pen.): a. poate avea obiect material foi de călătorie sau transport; b. este o infracţiune de pericol; c. se poate comite cu intenţie directă şi culpă. 1353. Fapta unei persoane care, ulterior intrării în posesia unui titlu de credit, constată că acesta este fals şi îl foloseşte pentru efectuarea unei plăţi constituie: a. formă atenuată a infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate [art. 313 alin. (3) C. pen.]; b. fapta nu îi este imputabilă persoanei;

Infracţiuni de fals

227

c. formă asimilată a infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate [art. 313 alin. (3) C. pen.]. 1354. Infracţiunea de deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori (art. 314 C. pen.): a. reprezintă o incriminare autonomă a unor acte de pregătire la infracţiunile de falsificare de monede (art. 310 C. pen.); b. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de falsificare de monede (art. 31 O C. pen. ); c. poate fi comisă din culpă. 1355. Dacă făptuitorul, înainte de descoperirea instrumentelor deţinute în vederea falsificării de valori şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea faptei de falsificare, predă instrumentele autorităţilor judiciare: a. suntem în prezenţa unei cauze de neimputabilitate; b. fapta nu mai constituie infracţiune; c. suntem în prezenţa unei cauze de nepedepsire. 1356. Fapta persoanei de a falsifica amprenta ştampilei deja aplicate pe un înscris oficial constituie: a. concurs între infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.) şi cea de falsificare a instrumentelor oficiale (art. 317 C. pen.); b. fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.); c. falsificare a instrumentelor oficiale (art. 317 C. pen.). 1357. Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.): a. poate consta în falsificarea unui tichet de masă; b. se poate comite prin falsificarea semnăturii aplicate pe un înscris oficial tehnoredactat şi printat; c. nu poate fi comisă niciodată de un funcţionar, deoarece în acest caz se transformă în fals intelectual (art. 321 C. pen.). 1358. Pot fi obiect material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.): a. diplomele de studii; b. copia legalizată a unui act de stare civilă; c. un înscris lovit de nulitate relativă. 1359. Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.): a. este mai gravă dacă făptuitorul este un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; b. în varianta agravată se poate reţine instigare sau complicitate, chiar dacă participantul nu a cunoscut calitatea autorului; c. are drept subiect pasiv statul.

228

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1360. Fapta unei persoane de a falsifica o diplomă de studii, prin aplicarea unei ştampile false, constituie: a. infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.), în concurs cu infrac­ ţiunea de folosire a instrumentelor false (art. 318 C. pen. ); b. singură infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.); c. infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de uz de fals (art. 323 C. pen.). 1361. Infracţiunea de fals intelectual (art. 321 C. pen.): a. poate fi comisă prin omisiune; b. are drept variantă agravată comiterea faptei de către un funcţionar public; c. absoarbe infracţiunea de uz de fals (art. 323 C. pen.). 1362. Fapta inculpatului de a întocmi, pentru o altă persoană, o cerere de eliberare a unui certificat de urbanism şi de a fi semnat cererea cu numele acelei persoane, cu acordul autorului aparent al scrierii şi conform voinţei acestuia: a. nu constituie infracţiune; b. constituie infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.); c. constituie infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.). 1363. Infracţiunea de fals intelectual (art. 321 C. pen.): a. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de abuz în serviciu; b. nu poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de abuz în serviciu; c. este o infracţiune de pericol. 1364. Fapta lui A, notar public, de a autentifica un act de vânzare-cumpărare privind înstrăinarea unui imobil, cunoscând că semnăturile de pe respectivul act nu aparţinea vânzătorului: a. nu este prevăzută de legea penală; b. nu poate constitui infracţiune de fals intelectual, având în vedere calitatea lui A (de notar public), care se bucură de statutul unei funcţii autonome; c. constituie infracţiune de fals intelectual. 1365. Fapta funcţionarului public care, cu ocazia aplicării unei contravenţii, consem­ nează în mod nereal că la comiterea faptei a asistat şi o altă persoană în calitate de martor şi semnarea falsă în locul martorului constituie: a. infracţiunea de fals în declaraţii în concurs cu infracţiunea de fals intelectual; b. infracţiunea de fals intelectual (art. 321 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.); c. infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.), care absoarbe infrac­ ţiunea de fals intelectual (art. 321 C. pen.).

Infracţiuni de fals

229

1366. Falsificarea de borderouri de achiziţie şi de facturi fiscale, de către administratorul unei societăţi comerciale: a. poate constitui infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.); b. poate constitui infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.); c. poate să nu constituie infracţiune. 1367. Dacă falsul în înscrisuri sub semnătură privată este folosit de către falsificator: a. se va reţine o singură infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.); b. se va reţine concurs între infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.) şi infracţiunea de uz de fals (art. 323 C. pen.); c. se va reţine o singură infracţiune, respectiv cea de uz de fals (art. 323 C. pen.) 1368. Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.): a. există chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost utilizat în vederea producerii de consecinţe juridice; b. există numai dacă înscrisul falsificat şi folosit are aparenţa unui act veritabil; c. poate fi comisă sub formă continuată. 1369. În cazul infracţiunii de uz de fals (art. 323 C. pen.): a. subiect activ poate fi şi complicele la falsificarea înscrisului sub semnătură privată; b. tentativa este posibilă, fiind incriminată; c. forma de vinovăţie este intenţia directă. 1370. Caracteristic infracţiunii de uz de fals (art. 323 C. pen.): a. pedeapsa aplicabilă prevede aceleaşi limite atât în ceea ce priveşte folosirea unui înscris oficial, cât şi folosirea unui înscris sub semnătură privată; b. poate fi comisă în formă continuată; c. în cazul în care obiectul infracţiunii este un înscris oficial, limita maximă a pedepsei cu închisoarea este mai mare. 1371. Deţinerea unei înregistrări tehnice falsificate: a. constituie o formă asimilată infracţiunii de falsificare a unei înregistrări tehnice [art. 324 alin. (2) C. pen.]; b. nu constituie infracţiune; c. constituie o formă atenuată a infracţiunii de falsificare a unei înregistrări tehnice [art. 324 alin. (2) C. pen.]. 1372. Infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 C. pen.): a. poate fi comisă sub forma coautoratului; b. nu are obiect material; c. poate fi comisă sub forma tentativei, care nu este pedepsită.

230

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1373. Infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 C. pen.): a. este absorbită în infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.); b. nu este absorbită în infracţiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 C. pen.); c. poate fi comisă de învinuit sau inculpat atunci când declaraţia acestora este neadevărată. 1374. Infracţiunea de fals privind identitatea (art. 327 C. pen.): a. nu se poate realiza prin atribuirea unei identităţi false; b. nu va subzista dacă făptuitorul foloseşte un nume imaginar; c. se va reţine dacă o persoană foloseşte un paşaport fals la punctul de trecere a frontierei. 1375. Fapta inculpatului de a depune o adeverinţă falsă, în scopul de a i se recunoaşte ca vechime în muncă timpul trecut în această adeverinţă, dacă falsul a fost desco­ perit cu ocazia verificării conţinutului adeverinţei, după depunerea acesteia, în situaţia în care nu inculpatul a fost cel care a realizat falsul: a. constituie infracţiune de uz de fals (art. 323 C. pen.) chiar dacă falsul a fost descoperit imediat după întrebuinţare, fiind o infracţiune cu consumare instantanee; b. nu constituie infracţiune de uz de fals (art. 323 C. pen.) în formă consumată, falsul fiind descoperit imediat; c. constituie infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, chiar dacă nu inculpatul a fost cel care a realizat falsul.

7. INFRACTIUNI PUBLICE CONTRA SIGURANTEI ' ' 1376. Infracţiunea de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă [art. 329 alin. (1) C. pen.]: a. poate fi comisă în coautorat atunci când elementul material se manifestă sub forma omismnu; b. poate avea subiect activ o persoană juridică; c. în varianta tip infracţiunea nu are obiect material. 1377. Infracţiunea de neîndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă [art. 329 alin. (1) C. pen.]: a. are subiect activ calificat; b. poate fi comisă prin acţiune; c. poate fi comisă prin inacţiune. 1378. Modificarea unui contor de apă, astfel încât să indice o cantitate mai mică de apă consumată, având ca rezultat plata unei sume mai mici la cheltuielile de întreţinere constituie: a. infracţiune de falsificare a unei înregistrări tehnice; b. infracţiune de înşelăciune (art. 244 C. pen.); c. contravenţie. 1379. Fapta inculpatului de a crea mai multe profiluri nereale pe o reţea de socializare, în scopul obţinerii de foloase ilicite: a. nu constituie faptă penală; b. constituie infracţiune de fals informatic (art. 325 C. pen.); c. constituie infracţiune de fals în declaraţii (art. 326 C. pen.) 1380. Infracţiunea de părăsire a postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe [art. 331 alin. (1) C. pen.]: a. este comisă cu praeterintenţie, în varianta agravată; b. este susceptibilă de forma actelor pregătitoare, care nu sunt pedepsite; c. este susceptibilă de forma tentativei, care este pedepsită. 1381. La infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 C. pen.): a. obiectul material poate fi reprezentat de înscrisul în care se consemnează declaraţia făptuitorului; b. subiect activ poate fi şi martorul sau interpretul; c. obiectul material lipseşte. 1382. Infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 C. pen.): a. se poate comite în coautorat; b. se săvârşeşte cu intenţie directă calificată prin scop; c. se poate reţine chiar dacă declaraţia nu este aptă să producă efecte juridice.

232

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1383. Falsul privind identitatea (art. 327 C. pen.): a. subzistă numai dacă este săvârşit în faţa unui funcţionar public; b. se poate reţine şi dacă fapta este săvârşită prin viu grai; c. se poate reţine chiar dacă nu s-a săvârşit în vederea producerii unor consecinţe juridice. 1384. Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe calea ferată: a. se pot reţine în concurs cu infracţiunile contra persoanei; b. se pot reţine în concurs cu infracţiunile contra patrimoniului; c. absorb infracţiunile contra persoanei şi contra patrimoniului. 1385. Infracţiunea de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 C. pen.): a. nu are obiect material; b. poate fi comisă din culpă; c. cunoaşte o variantă agravată, dacă făptuitorul se afla sub influenţa alcoolului, având o concentraţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. 1386. Dacă o persoană pune în circulaţie un autovehicul neînmatriculat, iar o alta îl conduce: a. există o singură infracţiune, comisă în coautorat; b. există un concurs de infracţiuni; c. există două infracţiuni autonome. 1387. Infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 C. pen.): a. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat (art. 334 C. pen.); b. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 C. pen.); c. nu se va putea reţine dacă este invocată starea de necesitate de către inculpatul care a efectuat deplasarea sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru a procura medicamente pentru socrul său bolnav de cancer. 1388. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat care avea aplicat număr de circulaţie provizoriu a cărui valabilitate expirase constituie: a. unitate infracţională în varianta de bază; b. unitate infracţională în varianta agravată; c. un concurs de infracţiuni. 1389. Conducerea unui autovehicul înmatriculat, fără plăcuţele cu numărul de înma­ triculare: a. constituie infracţiunea de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatri­ culat (art. 334 C. pen.); b. nu constituie infracţiune; c. constituie un concurs de infracţiuni.

Infracţiuni contra siguranţei publice

233

1390. Subiect activ al infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în varianta încredinţării unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere unei persoane aflate sub influenţa alcoolului, poate fi: a. persoană juridică; b. doar o persoană fizică; c. persoană fizică. 1391. În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 C. pen.): a. subiectul activ este calificat, putând fi numai o persoană care deţine carnet de conducere; b. infracţiunea se poate reţine şi dacă subiectul activ are o îmbibaţie mai mică de 1 g/1 alcool pur în sânge; c. subiect activ poate fi şi vatmanul unui tramvai. 1392. Infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 C. pen.): a. este o infracţiune de rezultat; b. este susceptibilă de forma tentativei, care este pedepsită; c. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de ucidere din culpă (art. 192 C . pen.). 1393. Constituie variantă agravată a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 C. pen.) comiterea faptei: a. de o persoană care transportă produse periculoase; b. de o persoană care se află în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere; c. de o persoană majoră împreună cu un minor. 1394. Infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 336 C. pen.): a. nu are obiect material; b. este o infracţiune de rezultat; c. poate fi comisă în coautorat. 1395. Infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 C. pen.): a. este lipsită de obiect material; b. are subiect activ calificat; c. elementul material poate fi reprezentat şi de o inacţiune. 1396. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 C. pen.): a. se comite cu intenţie; b. este o infracţiunea de pericol; c. este o infracţiune ce poate fi comisă din culpă.

234

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1397. Recoltarea de mostre biologice este obligatorie: a. în cazul depistării unei persoane care conduce un tramvai cu o concentraţie de peste 0,40 mg/I alcool pur în aerul expirat; b. în cazul depistării unei persoane care conduce un tramvai cu o concentraţie de peste 0,40 g/1 alcool pur în sânge; c. în cazul depistării unei persoane care conduce un tramvai cu o concentraţie de peste 0,80 g/1 alcool pur în aerul expirat. 1398. Constituie variantă asimilată variantei de bază a infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia [ art. 338 alin. (2) C. pen.] : a. fapta persoanei de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circu­ laţie din care a rezultat uciderea mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului; b. fapta persoanei de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circu­ laţie din care a rezultat distrugerea materială a mai multor vehicule, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului; c. fapta persoanei de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circu­ laţie din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, f'ară acordul echipei de cercetare la faţa locului. 1399. Constituie condiţii ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art. 338 C. pen.): a. părăsirea locului să se efectueze fără încuviinţarea poliţiei; b. implicarea conducătorului auto într-un accident de circulaţie; c. subiectul activ să deţină permis de conducere. 1400. Sunt cauze justificative speciale, în cazul infracţiunii de părăsire a locului acciden­ tului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia (art. 338 C. pen.): a. părăsirea locului accidentului atunci când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale minore; b. părăsirea locului accidentului atunci când victima părăseşte locul faptei; c. părăsirea locului accidentului de către conducătorul autovehiculului cu regim de circu­ laţie prioritară, dacă acesta anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie, în vederea întocmirii documentelor necesare. 1401. Intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de împiedicare sau îngreunare a circulaţiei pe drumurile publice (art. 339 C. pen.) : a. lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase; b. participarea în calitate de pasager al unui vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice; c. aşezarea de obstacole care îngreunează circulaţia pe drumurile publice şi care aduc atingere dreptului la liberă circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.

Infracţiuni contra siguranţei publice

235

1402. Infracţiunea de nerespectare a atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor (art. 340 C. pen.): a. poate fi comisă din culpă; b. se comite doar cu intenţie; c. este susceptibilă de forma tentativei, care este pedepsită. 1403. Intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public (art. 341 C. pen.): a. amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame în zona drumului, fără autorizaţie de construcţie, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei; b. instalarea de mijloace de semnalizare rutieră, fără autorizaţie eliberată, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic; c. aşezarea de obstacole care îngreunează circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei. 1404. La infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor (art. 342 C. pen.): a. obiectul material poate fi reprezentat şi de un pistol cu gaze; b. elementul material poate consta şi într-o inacţiune; c. subiectul activ nu poate fi reprezentat de o persoană juridică. 1405. În cazul infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor (art. 342 C. pen.): a. tentativa este posibilă numai în modalitatea întreruptă; b. tentativa nu este posibilă; c. se reţine varianta agravată în situaţia în care infracţiunea are ca obiect arme sau muniţii interzise. 1406. În cazul nedepunerii armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă [art. 342 alin. (6) C. pen.]: a. coautoratul nu este posibil; b. coautoratul este posibil; c. infracţiunea se poate reţine chiar dacă arma nu mai funcţionează sau nu are toate com­ ponentele. 1407. Fapta de a face uz de armă fără drept, care a avut drept urmare vătămarea inte­ grităţii corporale a unei persoane, constituie: a. infracţiunea de uz de armă fără drept (art. 343 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală (art. 194 C. pen.); b. infracţiunea de vătămare corporală (art. 194 C. pen.), în variantă agravată; c. infracţiunea de uz de armă fără drept (art. 343 C. pen.), în variantă agravată.

236

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1408. Infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor (art. 352 C. pen.) : a. este o infracţiune de rezultat; b. va absorbi infracţiunea de vătămare corporală, dacă prin comiterea faptei s-a produs un astfel de rezultat; c. poate avea obiect material. 1409. Fapta lui A, suferind de sifilis, de a o viola pe B şi de a-i transmite o boală venerică: a. constituie infracţiune de viol (art. 218 C. pen.) în varianta agravată prevăzută la alin. (3), lit. e) - fapta a avut ca urmare vătămarea corporală; b. se poate reţine concurs între infracţiunea de viol (art. 218 C. pen.) şi infracţiunea de contaminare venerică (art. 353 C. pen.); c. infracţiunea de contaminare venerică se va putea reţine numai dacă A ştia că este suferind de respectiva boală. 1410. Infracţiunea de contaminare venerică (art. 353 C. pen.) : a. se poate reţine şi dacă participanţii la raportul sexual suferă de aceeaşi boală venerică; b. se poate reţine şi dacă o persoană suferă de o boală venerică şi în urma raportului sexual îi este transmisă o altă boală venerică; c. se poate reţine, în anumite situaţii, şi dacă făptuitorul nu cunoaşte că suferă de boala respectivă. 1411. Constituie variantă agravată a infracţiunii de nerespectare a regimului materialelor explozive, dacă: a. faptele au avut drept urmare vătămarea corporală a mai multor persoane; b. faptele au avut drept urmare decesul unei persoane; c. faptele vizează o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil. 1412. Medicul dentist A efectuează lucrări chirurgicale fără a steriliza instrumen­ tele necesare, cu consecinţa transmiterii sindromului imunodeficitar dobândit SIDA - către pacientul B si a mortii acestuia, 5 ani mai târziu, ca urmare a bolii. ' ' În speţă: a. se va reţine infracţiunea de transmitere a sindromului imunode:ficitar dobândit (art. 354 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de ucidere din culpă (art. 192 C. pen.); b. nu se va putea reţine infracţiunea de transmitere a sindromului imunode:ficitar dobân­ dit (art. 354 C. pen.) deoarece fapta a fost săvârşită din culpă şi nu s-a comis printr-un raport sau act sexual; c. se va reţine infracţiunea de transmitere a sindromului imunode:ficitar dobândit (art. 354 C. pen.). 1413. Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi (art. 348 C. pen.) : a. este o infracţiune complexă; b. este o infracţiune de obicei; c. este o infracţiune de pericol.

Infracţiuni contra siguranţei publice

237

1414. Subiectul activ al infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 349 C. pen.): a. este calificat; b. poate acţiona din culpă; c. poate acţiona cu intenţie. 1415. Infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 349 C. pen.): a. cunoaşte o variantă atenuată atunci când fapta este comisă din culpă; b. cunoaşte o variantă agravată atunci când fapta a avut drept urmare vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane; c. cunoaşte o variantă agravată atunci când fapta a avut drept urmare uciderea unei persoane. 1416. Infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 350 C. pen.): a. are subiect activ calificat; b. este susceptibilă de forma tentativei care este incriminată; c. poate fi comisă din culpă. 1417. La infracţiunea de camătă (art. 351 C. pen.): a. obiectul material poate fi reprezentat numai de o sumă de bani; b. subiect activ poate fi numai o persoană fizică; c. elementul material este reprezentat de acţiunea de a da bani cu dobândă, ca îndeletnicire. 1418. Infracţiunea de camătă (art. 351 C. pen.): a. este o infracţiune de obicei; b. este comisă cu intenţie; c. are subiect activ calificat. 1419. Contaminarea cu sifilis prin act sexual: a. constituie infracţiune de contaminare venerică (art. 353 C. pen.) şi dacă fapta s-a săvârşit din culpă; b. constituie infracţiune de contaminare venerică (art. 353 C. pen.), dacă fapta a fost săvârşită cu intenţie; c. nu constituie infracţiune de contaminare venerică (art. 353 C. pen.), dacă s-a realizat prin act sexual. 1420. Dacă prin fapta de contaminare venerică s-a produs moartea unei persoane, se va putea reţine: a. singură infracţiune de contaminare venerică, în varianta agravată; b. infracţiunea de ucidere din culpă (art. 192 C. pen.) care absoarbe infracţiunea de con­ taminare venerică (art. 353 C. pen.); c. infracţiunea de contaminare venerică (art. 353 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de ucidere din culpă (art. 192 C. pen.).

238

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1421. Infracţiunea de contaminare venerică (art. 353 C. pen.): a. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de viol (art. 218 C. pen. ); b. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de ucidere din culpă (art. 192 C. pen.); c. nu se poate reţine în concurs cu infracţiunea de ucidere din culpă (art. 192 C. pen.). 1422. La infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit (art. 354 C. pen.): a. subiect activ poate fi doar persoana care are SIDA; b. forma de vinovăţie este doar intenţia; c. tentativa se pedepseşte. 1423. Infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit (art. 354 C. pen.): a. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală din culpă (art. 196 C. pen.); b. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.); c. poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală (art. 194 C. pen.). 1424. În cazul infracţiunii de infectare a apei (art. 356 C. pen.): a. tentativa se pedepseşte; b. obiectul material lipseşte; c. consumarea infracţiunii are loc la momentul consumării apei contaminate. 1425. Constituie infracţiunea de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse (art. 357 C. pen.): a. prepararea de alimente falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătăţii; b. oferirea de medicamente contrafăcute sau substituite care sunt vătămătoare sănătăţii; c. consumarea de medicamente ştiind că acestea sunt contrafăcute sau substituite şi că sunt vătămătoare sănătăţii. 1426. Pot constitui obiect material al infracţiunii de comercializare de produse alterate (art. 358 C. pen.): a. alimentele; b. medicamentele; c. băuturile. 1427. Constituie infracţiunea de comercializare de produse alterate (art. 358 C. pen.): a. expunerea spre vânzare de medicamente contrafăcute sau substituite care sunt vătămă­ toare sănătăţii; b. expunerea spre vânzare de alimente falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătăţii; c. punerea în consum de came sau produse din came provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătăţii.

Infracţiuni contra siguranţei publice

239

1428. Constituie variantă agravată a infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.): a. accesul fără drept la un sistem informatic, în scopul obţinerii de date informatice [art. 360 alin. (2) C. pen.]; b. accesul fără drept la un sistem informatic la care, prin intermediul unor dispozitive, accesul este restricţionat [art. 360 alin. (3) C. pen.]; c. accesul rară drept la un sistem informatic, în scopul obţinerii de profit material [art. 360 alin. (2) C. pen.]. 1429. Montarea la un bancomat a unui dispozitiv de citire a benzii magnetice: a. întruneşte elementele infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.); b. nu întruneşte elementele infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.), întrucât bancomatul nu poate fi considerat sistem informatic; c. ambele variante pot fi corecte, în funcţie de modul de operare al făptuitorului. 1430. La infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.), atunci când infracţiunea se comite de la distanţă, obiectul material: a. este reprezentat de sistemele sau reţelele informatice asupra cărora se îndreaptă fapta de a accesa un sistem informatic; b. este reprezentat de terminalul informatic pe care făptuitorul îl foloseşte pentru a comite fapta; c. nu există. 1431. Accesul fără drept în sistemul informatic al unei bănci, prin utilizarea în mod fraudulos a numelui de utilizator şi a parolei unui salariat al băncii, precum şi efectuarea unui transfer bancar al unor sume de bani din contul unei societăţi comerciale în conturile altor persoane, prin introducerea de date informatice în sistemul informatic al băncii, cauzând un prejudiciu patrimonial, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru persoanele în conturile cărora au fost transferate sumele de bani constituie: a. infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de fraudă informatică (art. 249 C. pen.); b. infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.); c. se va reţine o singură infracţiune de fraudă informatică (art. 249 C. pen.), care în speţă absoarbe infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.). 1432. Infracţiunea de alterare a integrităţii datelor informatice (art. 362 C. pen.): a. poate consta în restricţionarea accesului la date informatice; b. are drept obiect material sistemele informatice; c. este susceptibilă de forma tentativei, care este pedepsită.

240

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1433. Interceptarea fără drept a unei transmisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic: a. nu constituie infracţiune, protecţia penală nefiind extinsă şi asupra emisiilor electromagnetice; b. constituie infracţiune de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice (art. 361 C. pen.); c. constituie infracţiune de transfer neautorizat de date informatice (art. 364 C. pen.). 1434. Obiectul material al infracţiunii de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice (art. 361 C. pen.) este reprezentat de: a. infracţiunea nu are obiect material; b. fluxul de pachete informatice; c. sistemul sau dispozitivul electronic pe care făptuitorul îl foloseşte pentru comiterea faptei. 1435. Accesul ilegal la un sistem informatic în varianta agravată de la art. 360 alin. (3) (accesul la un sistem informatic cu acces restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori) se poate reţine: a. în cazul accesului ilegal la aplicaţia de poştă electronică, accesul la aceasta fiind posibil numai prin autentificare; b. accesului ilegal la aplicaţia de poştă electronică, însă numai dacă poşta nu este setată pe opţiunea reţinerii automate a parolei; c. în cazul în care o persoană accesează rară drept un sistem informatic protejat prin parolă al unui coleg de muncă, deşi respectivul sistem se află în gestiunea, iar nu în proprietatea colegului. 1436. Infracţiunea de alterare a integrităţii datelor informatice (art. 362 C. pen.): a. este lipsită de obiect material; b. se poate comite şi prin folosirea unui virus informatic; c. poate absorbi infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.). 1437. Fapta inculpatului de a accesa fără drept sistemul de webmail al societăţii al cărei angajat a fost, în scopul de a obţine probe cu privire la săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi alte infracţiuni economice grave, de către persoanele din conducerea societăţii, de a oferi ulterior datele obţinute organelor de urmărire penală şi de control fiscal: a. nu constituie infracţiune, având în vedere că activitatea făptuitorului a avut ca rezultat descoperirea unor fapte foarte grave; b. constituie infracţiune de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.); c. constituie infracţiune de acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de transfer neautorizat de date informatice (art. 364 C. pen.).

8. INFRACTIUN I CARE ADUC ATINGERE ' UNOR RELATII PRIVIND..., ' SOCIALA CONVIETUIREA ' 1438. Persoana care îndeamnă publicul, verbal, să săvârşească infracţiuni, va răspunde penal în calitate de: a. autor al infracţiunii de instigare publică; b. instigator al infracţiunilor la care îndeamnă; c. coautor al infracţiunilor la care îndeamnă. 1439. La infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat (art. 367 C. pen.): a. tentativa nu este posibilă; b. se va reţine forma consumată în momentul în care trei sau mai multe persoane s-au asociat având ca scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, chiar dacă acestea nu au fost încă săvârşite; c. infracţiunea se poate reţine în ipoteza săvârşirii mai multor furturi a unor bunuri de acelaşi fel de către mai mulţi făptuitori, la propunerea unuia dintre ei, chiar dacă nu a existat o organizare a grupului, reguli de acţiune sau o ierarhie. 1440. Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat: a. se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune; b. se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsă; c. se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, la care se adaugă un spor, respectiv jumătate din pedeapsă. 1441. În cazul infracţiunii de incitare la ură sau discriminare (art. 369 C. pen.): a. tentativa nu este incriminată; b. coautoratul şi instigarea nu sunt posibile; c. subiectul pasiv este calificat. 1442. Constituie infracţiunea de încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni (art. 370 C. pen.): a. fapta de a încerca determinarea unei persoane, prin constrângere, să comită o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b. fapta de a încerca determinarea unei persoane, prin corupere, să comită o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1O ani; c. fapta de a încerca determinarea unei persoane să comită o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de I O ani.

242

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1443. Fapta unui moderator de televiziune de a îndemna telespectatorii să comită anumite infracţiuni, motivând că oricum multe dintre legi nu se aplică sau sunt desuete, în ipoteza în care demonstrează că nicio persoană nu i-a urmat îndemnul: a. constituie faptă penală, dar nu se pedepseşte deoarece fapta penală s-a comis prin presă; b. nu constituie faptă penală, deoarece îndemnul nu i-a fost urmat; c. constituie infracţiune. 1444. Intră în categoria obiectelor periculoase, în cazul infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase (art. 372 C. pen.): a. boxul; b. dispozitivele cu şocuri electrice; c. cuţitul. 1445. Infracţiunea de pornografie infantilă (art. 374 C. pen.): a. îmbracă forma agravată dacă faptele au fost săvârşite prin intermediul unui sistem informatic; b. poate fi comisă din culpă; c. nu are obiect material. 1446. Întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de pornografie infantilă (art. 374 C. pen.): a. deţinerea de materiale pornografice cu minori pentru uzul personal; b. achiziţionarea de materiale pornografice cu minori; c. stocarea de materiale pornografice cu minori. 1447. Infracţiunea de incest (art. 377 C. pen.): a. se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă; b. nu poate fi săvârşită în formă continuată; c. este absorbită de infracţiunea de viol (art. 218 C. pen. ). 1448. Este element material al infracţiunii de incest (art. 377 C. pen.): a. întreţinerea unui act sexual oral; b. întreţinerea de raporturi sexuale între rude pe linie colaterală până la gradul IV inclusiv; c. întreţinerea unui raport sexual. 1449. Infracţiunea de bigamie (art. 376 C. pen.): a. poate fi comisă şi de o persoană necăsătorită; b. are o cauză specială care înlătură caracterul penal al faptei când una dintre căsătorii este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia; c. are tentativa pedepsibilă. 1450. Infracţiunea de abandon de familie (art. 378 C. pen.): a. poate avea subiect activ nemijlocit persoana care are obligaţia legală de întreţinere faţă de o persoană;

Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială

243

b. poate fi comisă şi prin omisiune; c. poate fi comisă şi din culpă. 1451. În cazul infracţiunii de abandon de familie (art. 378 C. pen.): a. participaţia penală este posibilă în toate formele; b. coautoratul nu este posibil; c. este prevăzută o cauză justificativă, dacă inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile înainte de terminarea urmăririi penale. 1452. Abandonul de familie (art. 378 C. pen.): a. este o infracţiune continuă; b. se consumă la momentul împlinirii a 3 luni de la neplata, cu rea credinţă, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească; c. este o infracţiune complexă. 1453. Fapta lui A de a nu plăti, cu rea-credinţă, timp de 3 luni pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească (art. 378 C. pen.): a. este o infracţiune continuă omisivă; b. este o infracţiune continuată; c. este o infracţiune continuă comisivă. 1454. Infracţiunea de abandon de familie (art. 378 C. pen.): a. nu se poate reţine dacă s-a constatat printr-o hotărâre civilă ulterioară că inculpatul nu este tatăl minorului pentru care fusese obligat să plătească întreţinerea; b. nu se va putea reţine în situaţia în care copilul minor, încredinţat soţiei, pentru care există în sarcina tatălui obligaţia de a plăti pensie de întreţinere, locuieşte o perioadă îndelungată la părinţii soţiei, care îl şi îngrijesc; c. pentru a se reţine în formă consumată nu este suficient ca cel îndreptăţit la întreţinere să fie părăsit, alungat sau lăsat fără ajutor, ci se mai cere şi să fie expus unei suferinţe fizice sau morale. 1455. Infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului (art. 379 C. pen.): a. se poate reţine în concurs cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205 C. pen.); b. poate fi comisă din culpă; c. poate fi comisă sub forma tentativei, care nu este pedepsită. 1456. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (art. 372 C. pen.): a. se va putea reţine dacă o persoană achiziţionează un set de cuţite de bucătărie pe care le transportă cu autobuzul spre casă; b. nu se poate comite în coautorat; c. se poate reţine dacă o persoană poartă asupra sa un spray paralizant într-un mijloc de transport în comun.

244

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1457. Constituie obiect material al infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte (art. 383 C. pen.): a. infracţiunea nu are obiect material; b. cadavrul uman, urna funerară; c. cenuşa rezultată în urma incinerării. 1458. Infracţiunea de pornografie infantilă (art. 374 C. pen.): a. se poate reţine dacă o persoană accesează prin intermediul unui sistem informatic un desen animat care prezintă un act sexual între minori; b. se poate reţine şi dacă se dovedeşte că în materialele pornografice deţinute nu sunt minori; c. poate fi absorbită de infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale (art. 222 C. pen.). 1459. Infracţiunea de bigamie (art. 376 C. pen.): a. se poate săvârşi numai cu intenţie directă; b. se poate săvârşi în forma tentativei, dar aceasta nu se pedepseşte; c. se săvârşeşte în formă continuă.

9. INFRACTIUNI ELECTORALE 1460. Poate fi subiect pasiv al infracţiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale (art. 385 C. pen.): a. un minor cu vârsta de 16 ani cu capacitate de exerciţiu anticipată; b. un cetăţean străin; c. un cetăţean român cu drept de vot. 1461. În situaţia în care împiedicarea liberului exerciţiu a dreptului de a alege se reali­ zează prin violenţă se va putea reţine: a. doar infracţiunea de împiedicare a exercitării drepturilor electorale (art. 385 C. pen.) care va absorbi infracţiunea contra persoanei; b. infracţiunea de împiedicare a exercitării drepturilor electorale (art. 385 C. pen.) în concurs cu infracţiunea contra persoanei; c. doar infracţiunea de împiedicare a exercitării drepturilor electorale (art. 385 C. pen.), însă numai dacă împiedicarea dreptului de a alege se realizează prin ameninţare, nu şi prin loviri sau alte violenţe. 1462. În cazul infracţiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale (art. 385 C. pen.): a. tentativa este posibilă, dar nu este incriminată; b. actele pregătitoare sunt posibile, fiind incriminate; c. fapta se manifestă ca infracţiune consumată. 1463. Nu se va putea reţine infracţiunea de corupere a alegătorilor (art. 386 C. pen.): a. dacă persoana căreia i se oferă anumite bunuri are calitatea de funcţionar public, situaţie în care se va putea reţine numai infracţiunea de corupţie; b. dacă bunul oferit are o valoare redusă, spre exemplu un pachet de cafea; c. dacă bunul oferit este un pix inscripţionat cu însemnele unei formaţiuni politice. 1464. La infracţiunea de fraudă la vot (art. 387 C. pen.): a. subiect activ poate fi şi un minor în vârstă de 13 ani, în condiţiile art. 387 alin. (1) C. pen. (persoana care votează fără a avea acest drept), minorul neavând dreptul să voteze; b. forma de vinovăţie nu poate fi reprezentată de culpă; c. elementul material poate consta şi într-o inacţiune. 1465. Infracţiunea de corupere a alegătorilor (art. 386 C. pen.): a. poate fi comisă sub forma tentativei, care este pedepsită; b. este o infracţiune cu consumare instantanee, dar poate fi comisă şi sub formă continuată; c. este o infracţiune de pericol. 1466. Poate fi subiect activ al infracţiunii de fraudă la vot (art. 387 C. pen.): a. un minor cu vârsta de 17 ani; b. persoană condamnată, prin hotărâre definitivă, la pierderea drepturilor electorale; c. un cetăţean străin.

246

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1467. Fapta unei persoane de a-şi exprima dreptul de vot atât pe lista permanentă a secţiei de votare în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, cât şi pe o listă suplimentară a unei alte secţii de votare, constituie: a. infracţiunea de fraudă la vot (art. 387 C. pen.); b. infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.); c. infracţiunea de fraudă la vot (art. 387 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de înşelă­ ciune (art. 244 C. pen.). 1468. Fapta unei persoane de a falsifica un buletin de vot şi de a-I utiliza pentru a vota, constituie: a. infracţiunea de uz de fals (art. 323 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de fraudă la vot (art. 387 C. pen.); b. infracţiunea de fraudă la vot (art. 387 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale (art. 391 C. pen.); c. infracţiunea de fraudă la vot (art. 387 C. pen.). 1469. Constituie elementul material al infracţiunii de fraudă la votul electronic (art. 388 C. pen.) : a. utilizarea fără drept de date de acces aparţinând unei alte persoane; b. accesarea frauduloasă a unui sistem electronic; c. falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic. 1470. Infracţiunea de violare a confidenţialităţii votului (art. 389 C. pen.): a. poate fi comisă sub forma de acţiune sau inacţiune; b. are subiect pasiv statul şi alegătorul care şi-a exercitat dreptul la vot; c. poate fi comisă din culpă. 1471. Violarea prin orice mijloace a secretului votului de către un membru al biroului electoral al secţiei de votare: a. constituie variantă agravată a infracţiunii de violare a confidenţialităţii votului [art. 389 alin (2) C. pen.]; b. constituie variantă asimilată variantei tip a infracţiunii de violare a confidenţialităţii votului [art. 389 alin (2) C. pen.]; c. se sancţionează cu amenda. 1472. Fapta de încredinţare a urnei de vot altor persoane decât membrii biroului electoral al secţiei de votare constituie: a. variantă agravată a infracţiunii de nerespectare a regimului urnei de vot; b. variantă atenuată a infracţiunii de nerespectare a regimului urnei de vot; c. variantă asimilată formei de bază a infracţiunii de nerespectare a regimului urnei de vot. 1473. Infracţiunea de nerespectare a regimului urnei de vot (art. 390 C. pen.) : a. nu are obiect material; b. poate fi comisă din culpă; c. poate fi comisă sub forma tentativei, care este pedepsită.

Infracţiuni electorale

247

1474. Fapta de a înscrie în copia de pe lista electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în această listă: a. constituie infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale (art. 391 C. pen.), dacă este comisă de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor sale; b. constituie infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale (art. 391 C. pen.), dacă este comisă cu intenţie directă; c. constituie infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale (art. 391 C. pen.) în concurs cu infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.). 1475. Infracţiunea de falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale (art. 391 C. pen.): a. poate fi comisă în contextul alegerilor parlamentare; b. nu poate fi comisă în contextul unui referendum; c. poate fi comisă în contextul unui referendum.

10. INFRACTIUNI CONTRA , SECURITĂTII NATIONALE , , 1476. Poate fi subiect activ al infracţiunii de trădare (art. 394 C. pen.) : a. un cetăţean român; b. persoană fără cetăţenie; c. un apatrid. 1477. Infracţiunea de trădare (art. 394 C. pen.) : a. este lipsită de obiect material; b. are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol; c. este susceptibilă de participaţie în toate formele. 1478. Infracţiunea de trădare (art. 394 C. pen.): a. nu se va putea reţine dacă au fost predate teritorii, oraşe sau poziţii de apărare, în timp de război; b. are ca subiect pasiv principal Uniunea Europeană; c. se poate reţine şi atunci când au fost transmise secrete de stat unor puteri, organizaţii străine sau agenţilor acestora. 1479. Informaţiile secrete de stat beneficiază de următoarele grade de secretizare: a. strict secret de importanţă deosebită, strict secret, secret; b. strict secret de importanţă deosebită, strict secret, secret şi secret de serviciu; c. strict secret de importanţă deosebită şi secret. 1480. Transmiterea secretelor de stat unei puteri străine de către un cetăţean român care nu avea calitatea de a le cunoaşte constituie: a. infracţiunea de trădare prin transmiterea de informaţii secrete de stat (art. 395 C. pen.); b. infracţiunea de acţiuni ostile contra statului (art. 399 C. pen.); c. infracţiunea de spionaj (art. 400 C. pen.). 1481. Intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trădare prin ajutarea inamicului (art. 396 C. pen.) fapta cetăţeanului român care, în timp de război: a. transmite informaţii secrete de stat; b. trece de partea inamicului; c. procură inamicului oameni. 1482. Infracţiunea de înaltă trădare (art. 398 C. pen.) poate fi comisă: a. de Preşedintele României; b. de către un membru al Consiliului Legislativ; c. de către Avocatul Poporului.

Infracţiuni contra securităţii naţionale

249

1483. Constituie infracţiunea de acţiuni ostile contra statului (art. 399 C. pen.): a. trădarea (art. 394 C. pen.), comisă de un apatrid; b. trădarea prin transmiterea informaţiilor secrete de stat (art. 395 C. pen.), comisă de un cetăţean străin; c. trădarea prin ajutarea inamicului (art. 396 C. pen.), comisă de un apatrid. 1484. Constituie infracţiunea de spionaj (art. 400 C. pen.): a. trădarea (art. 394 C. pen.) comisă de un apatrid; b. trădarea prin transmiterea informaţiilor secrete de stat (art. 395 C. pen.), comisă de un cetăţean străin; c. trădarea prin ajutarea inamicului (art. 396 C. pen.), comisă de un apatrid. 1485. Infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea naţională (art. 401 C. pen.): a. nu are obiect material; b. are obiect material reprezentat de corpul persoanei împotriva căreia este îndreptată fapta; c. este susceptibilă de forma actelor preparatorii, care sunt pedepsite. 1486. Fapta unei persoane care comite o tentativă de omor asupra unei alte persoane care deţine o funcţie de demnitate publică, iar prin această faptă pune în pericol securitatea naţională, constituie: a. tentativă la infracţiunea de omor (art. 188 C. pen.); b. infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea naţională (art. 401 C. pen.); c. infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea naţională (art. 401 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de omor (art. 188 C. pen.), comisă sub forma tentativei. 1487. Infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi (art. 402 C. pen.): a. este o infracţiune comisivă; b. poate fi comisă cub forma actelor preparatorii care nu sunt incriminate; c. este o infracţiune de rezultat. 1488. Provocarea de epidemii contra unei colectivităţi, în scopul de a împiedica exercitarea puterii de stat, constituie: a. infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea statului (art. 401 C. pen.); b. infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 C. pen.); c. infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi (art. 402 C. pen.). 1489. Distrugerea în totalitate, prin explozii, a căilor de comunicaţii, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, constituie: a. infracţiunea de distrugere calificată (art. 254 C. pen.); b. infracţiunea de distrugere (art. 253 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de acte de diversiune (art. 403 C. pen.); c. infracţiunea de acte de diversiune (art. 403 C. pen.).

250

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

1490. Comunicarea de informaţii false, prin viu grai, de natură a pune în pericol securi­ tatea naţională: a. reprezintă infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de comunicare de informaţii false (art. 404 C. pen.); b. constituie infracţiunea de comunicare de informaţii false (art. 404 C. pen.); c. nu constituie infracţiune. 1491. Infracţiunea de comunicare de informaţii false (art. 404 C. pen.): a. poate fi comisă sub forma coautoratului atunci când informaţiile sunt transmise prin VIU gra1; b. este reţinută întotdeauna în concurs cu infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 C. pen.); c. este săvârşită doar cu intenţie. 1492. Propaganda pentru război, săvârşită în scopul provocării unui conflict armat intern [ art. 405 alin. (2) C. pen.]: a. constituie variantă agravată a infracţiunii de propagandă pentru război; b. constituie variantă atenuată a infracţiunii de propagandă pentru război; c. constituie formă asimilată variantei de bază a infracţiunii de propagandă pentru război. 1493. Infracţiunea de propagandă pentru război (art. 405 C. pen.): a. are drept obiect material pacea şi securitatea internă şi externă; b. poate fi comisă prin intermediul mijloacelor mass-media; c. este susceptibilă de comitere sub forma actelor pregătitoare care sunt asimilate tentativei. 1494. Fapta de distrugere a unui document în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta sunt puse în pericol inte­ resele de stat, constituie: a. infracţiunea de compromitere a unor interese de stat (art. 406 C. pen.); b. infracţiunea de distrugere calificată (art. 254 C. pen.), în concurs cu infracţiunea de compromitere a unor interese de stat (art. 406 C. pen.); c. infracţiunea de distrugere calificată (art. 254 C. pen.). 1495. Constituie infracţiunea de compromitere a unor interese de stat (art. 406 C. pen.): a. fapta persoanei de a distruge, altera sau ascunde un document în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta sunt puse în pericol interesele de stat; b. fapta persoanei de a distruge, altera sau ascunde un document în care sunt stabilite obligaţii ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta sunt puse în pericol interesele de stat; c. fapta persoanei de a distruge, altera sau ascunde un document în care sunt stabilite drepturi şi obligaţii ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta sunt puse în pericol interesele de stat.

Infracţiuni contra securităţii naţionale

251

1496. Uciderea reprezentantului unui stat străin, aflat în misiune oficială în România, constituie: a. infracţiune contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională (art. 408 C. pen.); b. infracţiunea de omor calificat (art. 189 C. pen.); c. infracţiunea de atentat care pune în pericol securitatea naţională (art. 401 C. pen.). 1497. Infracţiunile contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională (art. 408 C. pen.) vizează: a. infracţiunile intenţionate contra integrităţii corporale; b. infracţiunile comise din culpă contra sănătăţii; c. infracţiunile intenţionate contra libertăţii. 1498. La infracţiunea de constituire de structuri informative ilegale (art. 409 C. pen.): a. actele pregătitoare se pedepsesc; b. subiect activ poate fi un apatrid; c. forma de vinovăţie poate fi şi culpa. 1499. Pentru a fi în prezenţa infracţiunii de constituire de structuri informative ilegale (art. 409 C. pen.): a. structura informativă ilegală trebuie să fie constituită pe teritoriul României; b. structura informativă ilegală poate să fie constituită în afara teritoriului României; c. subiecţii activi trebuie să fie cetăţeni români cu domiciliul în România. 1500. Intră în sfera infracţiunilor care atrag comiterea infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni contra securităţii naţionale (art. 410 C. pen.): a. infracţiunea de înaltă trădare (art. 398 C. pen.); b. infracţiunea de trădare (art. 394 C. pen.); c. infracţiunea de comunicare de informaţii false (art. 404 C. pen.).

RĂSPUNSURI I. PARTEA GENERALĂ 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30.

a b b, c a C

b a a b a, b b b a, c a a, b b, c a, c b C

a C

a, b, c C

b b b C

a C

b

31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49. 50. 51. 52. 53. 54. 55. 56. 57. 58. 59. 60.

C

a C

a a C

a, b, c C C

a, b a, b, c b, c b b b a, b, c a a, c b, c b b, c a, C b C

b, c a a a C

b

61. 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68. 69. 70. 71. 72. 73. 74. 75. 76. 77. 78. 79. 80. 81. 82. 83. 84. 85. 86. 87. 88. 89. 90.

b a C

b, c C

b b a C

a a b C

a a C

a C

b b, c C

C

b b b b b a b C

253

Răspunsuri 91. 92. 93. 94. 95. 96. 97. 98. 99. 100. 101. 102. 103. 104. 105. 106. 107. 108. 109. 110. 111. 112. 113. 114. 115. 116. 117. 118. 119. 120.

C C

b b, c b a a a b b C

a b, c a a a C

a a, b a b C C

a b C C C

b C

121. 122. 123. 124. 125. 126. 127. 128. 129. 130. 131. 132. 133. 134. 135. 136. 137. 138. 139. 140. 141. 142. 143. 144. 145. 146. 147. 148. 149. 150.

b b a a, b a, b C

a, C a, b, c a b a C

a, b b b a, b b b C C

a b, c C

b C

b a a, b C C

151. 152. 153. 154. 155. 156. 157. 158. 159. 160. 161. 162. 163. 164. 165. 166. 167. 168. 169. 170. 171. 172. 173. 174. 175. 176. 177. 178. 179. 180.

C C

b a C

a a, C b C

a, b C

a b C

b a a b b C

b C

a C

b C

a C C

a

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

254 181. 182. 183. 184. 185. 186. 187. 188. 189. 190. 191. 192. 193. 194. 195. 196. 197. 198. 199. 200. 201. 202. 203. 204. 205. 206. 207. 208. 209. 210.

a

b b a, b a, b C

b b, c C

b C

a a, b C C C C

b C

C

b a b b b b a, c C

C

b

211. 212. 213. 214. 215. 216. 217. 218. 219. 220. 221. 222. 223. 224. 225. 226. 227. 228. 229. 230. 231. 232. 233. 234. 235. 236. 237. 238. 239. 240.

a, b, c C

b, c b a a b, c C

a, b a, C C C C

a a, C b, c b b b, c a, b b a, b b, c b a, C a, b a b C

a, b, c

241. 242. 243. 244. 245. 246. 247. 248. 249. 250. 251. 252. 253. 254. 255. 256. 257. 258. 259. 260. 261. 262. 263. 264. 265. 266. 267. 268. 269. 270.

b a b, c C C

a b a C

b C C

b a, b, c

b a

b a b, c b a b C

b, c b a, C C

C C

a, b

255

Răspunsuri

27 1 . 272. 273. 274. 275. 276. 277. 278. 279. 280. 28 1 . 282. 283. 284. 285. 286. 287. 288. 289. 290. 291 . 292. 293. 294. 295. 296. 297. 298. 299. 300.

a b a b b b a, b C a, b C a, b, c a b a C a a, C C b b a, C b a a, C a, C C b, c b a, c C

301 . 302. 303. 304. 305. 306. 307. 308. 309. 3 1 0. 31 1. 3 1 2. 3 1 3. 3 1 4. 3 1 5. 3 1 6. 3 1 7. 3 1 8. 3 1 9. 320. 32 1. 322. 323. 324. 325. 326. 327. 328. 329. 330.

b a, b b a b b a a C C C a b a a, C a a, b, c a b b C b, c a b, c b a, C a, b, c b, c a, b a

33 1. 332. 333. 334. 335. 336. 337. 338. 339. 340. 34 1. 342. 343. 344. 345. 346. 347. 348. 349. 350. 35 1 . 352. 353. 354. 355. 356. 357. 358. 359. 360.

a b a, b a, C b a, b, c C a, C C a C a, C a, c b b a, C b, c a C a b b a b b a, b a, b a, C C a

Drept penal. Partea generală • Teste-grilă

256 361. 362. 363. 364. 365. 366. 367. 368. 369. 370. 371. 372. 373. 374. 375. 376. 377. 378. 379. 380. 381. 382. 383. 384. 385. 386. 387. 388. 389. 390.

a, b, c C

a,

C

C

a a, C a, b, c a b a, b a, b b C

a, C b, C a, c C

b a a a C C C C

a, C a, C b b b, c

391. 392. 393. 394. 395. 396. 397. 398. 399. 400. 401. 402. 403. 404. 405. 406. 407. 408. 409. 410. 411. 412. 413. 414. 415. 416. 417. 418. 419. 420.

a, b a b a a

C

C

b C C

b b a C

a, b, c b, c b C C C C

b b b, c b, c b, c C C

a a

421. 422. 423. 424. 425. 426. 427. 428. 429. 430. 431. 432. 433. 434. 435. 436. 437. 438. 439. 440. 441. 442. 443. 444. 445. 446. 447. 448. 449. 450.

C C

a, c b a C

a, b a C

a b a, b a a, b, c a, c a, C a, b, c C

b b a, b a a, b a C

a, b C

a a C

257

Răspunsuri

451. 452. 453. 454. 455. 456. 457. 458. 459. 460. 461. 462. 463. 464. 465. 466. 467. 468. 469. 470. 471. 472. 473. 474. 475. 476. 477. 478. 479. 480.

a, c a a a, c a, b C

b a a b, c a, b b b C

b a b a, b, c C

C

a, c C C

b, c C

b a, b, c C

b, c a

481. 482. 483. 484. 485. 486. 487. 488. 489. 490. 491. 492. 493. 494. 495. 496. 497. 498. 499. 500. 501. 502. 503. 504. 505. 506. 507. 508. 509. 510.

b, c b, c a a, C a, C a, b b, c C

a a b C

a a b b b a C

C

a C

a b, c a, b b C

a, b b

C

511. 512. 513. 514. 515. 516. 517. 518. 519. 520. 521. 522. 523. 524. 525. 526. 527. 528. 529. 530. 531. 532. 533. 534. 535. 536. 537. 538. 539. 540.

C C

a, b, c a, b, c a C

a b, c b, c a b a, b, c b, c C

b b b, C a b a, b, c a, C b, c a a, b, c a, C a, C C

a a, C

C

258

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă 541. 542. 543. 544. 545. 546. 547. 548. 549. 550. 551. 552. 553. 554. 555. 556. 557. 558. 559. 560. 561. 562. 563. 564. 565. 566. 567. 568. 569. 570.

b b b a, b a, C a C b a a C a b C C b a b a, b, c a a, C b a, b, c a, b a a, C b b b b

571. 572. 573. 574. 575. 576. 577. 578. 579. 580. 581. 582. 583. 584. 585. 586. 587. 588. 589. 590. 591. 592. 593. 594. 595. 596. 597. 598. 599. 600.

b b b b b C b a a, C C C a, b a a a, b a a, b b b b b a, b, c b, c a a, C a C b a a

601. 602. 603. 604. 605. 606. 607. 608. 609. 610. 611. 612. 613. 614. 615. 616. 617. 618. 619. 620. 621. 622. 623. 624. 625. 626. 627. 628. 629. 630.

b a a b, c a C b a, b, c a a a, b a b b b C C b a b, c a C a, c a C a, C b a, b a C

259

Răspunsuri

631. 632. 633. 634. 635. 636. 637. 638. 639. 640. 641. 642. 643. 644. 645. 646. 647. 648. 649. 650. 651. 652. 653. 654. 655. 656. 657. 658. 659. 660.

a, b, c a a a, C a a, b, c a, C C

a, C b b C C C

a, C a, b b, c C

b a a a a b a b a C

b C

661. 662. 663. 664. 665. 666. 667. 668. 669. 670. 671. 672. 673. 674. 675. 676. 677. 678. 679. 680. 681. 682. 683. 684. 685. 686. 687. 688. 689. 690.

b a a, b a C

a C

b b C

b a C C C

b b, C a, b a, b, c a, c b C C

a C

a b b, c b, c b

691. 692. 693. 694. 695. 696. 697. 698. 699. 700. 701. 702. 703. 704. 705. 706. 707. 708. 709. 710. 711. 712. 713. 714. 715. 716. 717. 718. 719. 720.

b a, C a C C

b C

a a, b, c b, c b C

b b b, c C

a, C a, b C

a, C C C

a, b a, b, c C

a b b, C b C

260

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă 751. a

781. b, c

722. a

752. a

782. a

723. b

753. C

783. a

724. C

754. a, C

725. b

784. a

755. b, c

726. a

785. C

756. C

727. a, b

757. b

786. C 787. a, C

728. C

758. b, c

729. C

788. a

759. a, C

730. a, b

789. a, C

760. a, b, c

731. b

790. a

761. b

732. a

791. C

762. a, C

733. C

792. a

763. a

734. b

793. a, C

764. a, C

735. C

794. a, b

765. b

736. a, b

795. a, b

766. a, C

737. a

796. b

767. a, C

738. a, C

797. C

768. a

739. a, b, c

798. a

769. b

740. C

799. b

770. a

741. a, b

800. b

771. C

742. b

801. C

772. b

743. b, c

773. b

802. a

744. a, C

774. b

745. a

775. b, c

721. a

746. a, b 747. a 748. C 749. b 750. C

776. b 777. b, c 778. a, b, c 779. b, c 780. b

803. b 804. a, b, c 805. a, C 806. b 807. b, c 808. b 809. b 810. a, C

261

Răspunsuri

811. a

871. b

841. a

812. b

872. b

842. a

813. b

873. b

843. b

874. b

814.

C

844. a,

815.

C

845. b

875. a, b

816. a

846.

C

876. b

817. a

847.

C

877. a, b

818.

C

848. a

878.

819. a, b, c

849. b

879. a

820. a

850. b

880. b

821. b, c

851. a,

822. a

852. b

882. b

823. b

853. a, b

883. a, b, c

824. a, b, c

854. a

884. a, b

825. a

855. a

885. a, b, c

826. a

856.

886. b

827. b

857. b, c

887.

828.

858. b

888. a,

829. b

859.

889. a, b

830.

C

860. a

890. a

831.

C

861. b

891. b

832. a, b

862. a

892. a, b

833. a,

863. b

893.

834. b

864. a

894. a

835.

865. b

895. a, b, c

836. a

866. b, c

896. a, b, c

837. a

867. a,

897. b

838. a

868. b

898. a, b

839.

C

869. b

899. b

840. a

870. a,

C

C

C

C

C

C

C

C

C

C

8 81. b, c

C C

C

900. a, b

Drept penal. Partea generală• Teste-grilă

262 901. a

931. a, b

961. a, b, c

902. C

932. a

962. b

903. C

933. a

963. a, C

904. b

934. C

964. b, c

905. a, b

935. b

906. b, c

965. b

936. b, c

907. a, b

966. b

937. a

967. a

908. a, b, c

938. b

909. a, b

968. a, b

939. b

910. b

969. a, b

940. b

911. a, b, c

970. a, b

941. C

971. b, c

912. a, C

942. b

913. a

972. a

943. a, b

914. b

944. a

915. a, b

945. a, b, c

916. a, b

946. b

917. C

947. a, b

918. a

948. a, C

919. C

949. a

920. b

950. a

921. a

951. a, b, c

922. a, C 923. a, b 924. C

952. C 953. a, C 954. b

925. b, c

955. C

926. a, b

956. C

927. b

957. a

928. C

958. a

929. a, C

959. C

930. a, C

960. a, b, c

263

Răspunsuri

II. PARTEA SPECIALĂ 973 . 974. 975 . 976. 977. 978. 979. 980. 98 1 . 982. 983 . 984. 985. 986. 987. 988. 989. 990. 99 1 . 992. 993 . 994. 995 . 996. 997. 998. 999. 1 000. 1 00 1 . 1 002 .

b, c b C

b

a, b C C

a C

a a, b, c b C

b C

b a a a, b, c a b, C a b b, c a, C b, c a C

a, b, c C

1003. 1004. 1005. 1006. 1007. 1008. 1009. 1010. 1011. 1012. 1013. 1014. 1015. 1016. 1017. 1018. 1019. 1020. 1021. 1022. 1023. 1024. 1025. 1026. 1027. 1028. 1029. 1030. 1031. 1032.

C

a, c b a, c a b

a, b

a, b C

b C

a, c C

a, b a, b, c b, c b a a, b a b C

a, C b b a a, b b, c a, b C

1033. 1034. 1035. 1036. 1037. 1038. 1039. 1040. 1041. 1042. 1043. 1044. 1045. 1046. 1047. 1048. 1049. 1050. 1051. 1052. 1053. 1054. 1055. 1056. 1057. 1058. 1059. 1060. 1061. 1062.

C

b a, b, c C

b a, b b C

a, c b b a, b, c b a, b a b a b, c b, c C

b b b a, C a, b a, b, c a, b b a, C b, c

264

Drept penal. Partea specială • Teste-grilă

1063. 1064. 1065. 1066. 1067. 1068. 1069. 1070. 1071. 1072. 1073. 1074. 1075. 1076. 1077. 1078. 1079. 1080. 1081. 1082. 1083. 1084. 1085. 1086. 1087. 1088. 1089. 1090. 1091. 1092.

b, c a C

b a, C a, b, c a C

a, b

C

b b b, c b b a a, b, c a, c b a, b a, c a, b b, C a C

a, c a, b a C

a

1093. 1094. 1095. 1096. 1097. 1098. 1099. 1100. 1101. 1102. 1103. 1104. 1105. 1106. 1107. 1108. 1109. 1110. 1111. 1112. 1113. 1114. 1115. 1116. 1117. 1118. 1119. 1120. 1121. 1122.

a, b, c a a a, c b b, c b b b a, c a, b b a C

a, b, c C

b, c a b b a a a a a, c b, c a a a a

1123. 1124. 1125. 1126. 1127. 1128. 1129. 1130. 1131. 1132. 1133. 1134. 1135. 1136. 1137. 1138. 1139. 1140. 1141. 1142. 1143. 1144. 1145. 1146. 1147. 1148. 1149. 1150. 1151. 1152.

a, b, c a, C C C C

a, c b C

C

a a a, b, c C

b, c a C C

b a b, c b a b, c b, c a, b, c a b C

b b, c

265

Răspunsuri 1153. 1154. 1155. 1156. 1157. 1158. 1159. 1160. 1161. 1162. 1163. 1164. 1165. 1166. 1167. 1168. 1169. 1170. 1171. 1172. 1173. 1174. 1175. 1176. 1177. 1178. 1179. 1180. 1181. 1182.

b b,

C

C

a b b, c b C

a, b a, b a, b, a, c a, b, a, b a, b, b b b, C a, b, b a, c

c c c

c

C

b, C a, C b C

b a a, b, c C

1183. 1184. 1185. 1186. 1187. 1188. 1189. 1190. 1191. 1192. 1193. 1194. 1195. 1196. 1197. 1198. 1199. 1200. 1201. 1202. 1203. 1204. 1205. 1206. 1207. 1208. 1209. 1210. 121 1. 1212.

a, b a b, c b, C C

b a, b, c a, b C C

b, c C C

b b, C a, b, c b b a, b, c C

a, c b b a, C a a, b C

a, c a, b b

1213. 1214. 1215. 1216. 1217. 1218. 1219. 1220. 1221. 1222. 1223. 1224. 1 225. 1 226. 1227. 1228. 1229. 1230. 1231. 1232. 1233. 1234. 1235. 1236. 1 237. 1238. 1239. 1240. 1241. 1242.

b a a a, C b b b, c C

b, c b a, b a a, b b C

a, b a, c C

b, c C

b, C b, c b C

a b b, c C

a, C

C

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

266 1243. 1244. 1245. 1246. 1247. 1248. 1249. 1250. 1251. 1252. 1253. 1254. 1255. 1256. 1257. 1258. 1259. 1260. 1261. 1262. 1263. 1264. 1265. 1266. 1267. 1268. 1269. 1270. 1271. 1272.

a, c b a C

a, b b a C C

b a, b a a a, C a, c a, b, c b, c C

a, C b, c a, b, c a, b a, b, c a, c a, c a a b, c a, C b, c

1273. b 1274. C 1275. C 1276. b, c 1277. b, c 1278. b 1279. b 1280. b, c 1281. a 1282. C 1283. a, C 1284. a, b, c 1285. a 1286. a, b, c 1287. b 1288. b, c 1289. a 1290. b, c 1291. a 1292. a, b 1293. a 1294. b 1295. a 1296. a, c 1297. C 1298. C 1299. C 1300. b, c 1301. a 1302. b, c

1303. 1304. 1305. 1306. 1307. 1308. 1309. 1310. 1311. 1312. 1313. 1314. 1315. 1316. 1317. 1318. 1319. 1320. 1321. 1322. 1323. 1324. 1325. 1326. 1327. 1328. 1329. 1330. 1331. 1332.

a, b, c b, c b a, b b b, c C

C C

a, C C

a, C b, c a a a a b a, C a, b a, b C

b C

a, C a, b a, b, c a, b a, b, c C

267

Răspunsuri

1333. 1334. 1335. 1336. 1337. 1338. 1339. 1340. 1341. 1342. 1343. 1344. 1345. 1346. 1347. 1348. 1349. 1350. 1351. 1352. 1353. 1354. 1355. 1356. 1357. 1358. 1359. 1360. 1361. 1362.

b a b, c b b a b a a, c b C

a b a, b a, b b b a, b C

b C

a, b C

b a, b a, b a a a a

1363. 1364. 1365. 1366. 1367. 1368. 1369. 1370. 1371. 1372. 1373. 1374. 1375. 1376. 1377. 1378. 1379. 1380. 1381. 1382. 1383. 1384. 1385. 1386. 1387. 1388. 1389. 1390. 1391. 1392.

b, c C

b b, c a b, c C

b, c b C

a C

a C

a, b, c a b a C

b a a, b a C

a, b C

b a, c b, c C

1393. 1394. 1395. 1396. 1397. 1398. 1399. 1400. 1401. 1402. 1403. 1404. 1405. 1406. 1407. 1408. 1409. 1410. 1411. 1412. 1413. 1414. 1415. 1416. 1417. 1418. 1419. 1420. 1421. 1422.

a, b a a, b, c a, b a a, c a, b C

a, C a a a, b a, C a a a, c b, c b b, c C

b, c a, b, c a C C

a, b b C

a, b C

Drept penal. Partea specială• Teste-grilă

268 1423. 1424. 1425. 1426. 1427. 1428. 1429. 1430. 1431. 1432. 1433. 1434. 1435. 1436. 1437. 1438. 1439. 1440. 1441. 1442. 1443. 1444. 1445. 1446. 1447. 1448. 1449. 1450. 1451. 1452.

a, c a a, b a, b, c C

a, b a C

a a, C

b b C

b, c C

a b a a a, b C

a, b, c a a, b, c a, c C

a a, b a a, b

1453. 1454. 1455. 1456. 1457. 1458. 1459. 1460. 1461. 1462. 1463. 1464. 1465. 1466. 1467. 1468. 1469. 1470. 1471. 1472. 1473. 1474. 1475. 1476. 1477. 1478. 1479. 1480. 1481. 1482.

a a, c a, C b, c b, c a, b a, b, c b, c b C C

b b, c a, b, c a b C

a, b a b C

b a, c a a, b, c a a a b, c a

1483. 1484. 1485. 1486. 1487. 1488. 1489. 1490. 1491. 1492. 1493. 1494. 1495. 1496. 1497. 1498. 1499. 1500.

a, c b b, c b a C C

b C C

b a a a a, b a b

C

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. Cursuri, tratate, monografii, culegeri de practică judiciară: • Dobrinoiu Vasile, Norel Neagu, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20 1 1 . • Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Adrian Mihai Hotca, Ioan Chiş, Mirela Gorunescu Costică Păun, Maxim Dobrinoiu, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul Cod penal comentat. Partea specială, ed. a 3-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20 1 6 • Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, Mihai Adrian Hotca, Costică Păun, Ioan Chiş, Mirela Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Noul cod penal comentat, volumul I, Partea generală, ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20 14. • Drăghici Vasile, Drept penal român. Culegere de probleme din practica judiciară, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004. • Gorunescu Mirela, Barbu Ionuţ Andrei, Rotaru Mihaela, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20 14. • Ionuţ Andrei Barbu, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20 1 6 • Ionaş Alexandru, Măgureanu Alexandru Florin, Dinu Cristina, Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20 1 5 . • Lupaşcu Dan (coord.), Culegere de practică judiciară în materie penală, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002. • Mrej eru Theodor, Culegere selectivă de speţe în materie penală şi procesual penală, Ed. Universitară, Bucureşti, 2007. • Papadopol Vasile, Popovici Mihai, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1977, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1 977. • Pascu Ilie, Dobrinoiu Vasile, Dima Traian, Hotca Mihai Adrian, Păun Costică, Chiş Ioan, Gorunescu Mirela, Dobrinoiu Maxim, Noul Cod penal comentat, Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20 1 4. • Revista de Drept Penal. • Revista Română de Drept. • Udroiu Mihail, Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 20 14. • Udroiu Mihai, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 20 14. • Antoniu George, Tentativa, Ed. Tempus, Bucureşti, 1 996. • Daneş Ştefan, Drept penal. Partea generală, Ed. Sylvi, Bucureşti, 200 1 .

270 II. Surse electronice: WWW.SCJ.ro www.jurisprudentacedo.com www.rolii.ro www.portal.just.ro

Drept penal. Partea generală• Partea specială

L i br ă ria ta de ca rte de s pecia l itate iuridică, eco nomică şi business

Di n 2008 su ntem a l egerea lor ...

TU?

Cursuri universitare • Tratate • Monografii • Coduri • Legislaţie • Jurisprudenţă • Reviste de specialitate

www.UJinag.ro Bd. Iuliu Maniu nr. 7, clădirea Cotroceni Business Center corp C, sector 6, Bucureşti (lângă AFI MALL} 021.312.22.21 I 0733.673.555 I comenzi@ ujmag.ro