Bricolaj - ghid complet

Citation preview

amenajări • reparaţii • decoraţi uni Coordonator

Michel Galy

Bricolaj ghid

c o m p l e t

Coordonator Michel Galy

*

CUPRINS Iniţiere în bricolaj p. 10 p. 14 p. 16 p. 18 p. 20 p.25 p. 26 p. 28 p. 30 p.32 p. 34 p. 36 p. 38

UNELTE

p.39

ALEGEREA Şl ÎNTREŢINEREA UNELTELOR

p. 40

Truse de unelte Unelte comune Unelte de bază Accesorii metalice Dălţi pentru lemn, ferăstraie, sfredele şi burghie; ascuţirea uneltelor tăietoare Instrumente de măsură Unelte electrice portative UNELTELE SPECIALIŞTILOR

Uneltele zugravului Unelte pentru alte operaţiuni Uneltele tâmplarului Uneltele zidarului Uneltele faianţarului Uneltele geamgiului

Uneltele electricianului Uneltele instalatorului sanitar CUNOSTINTE DE BAZĂ FIXĂRI

p. 42 p. 44 p. 46 p. 48 p.50 P 53

Suspendarea obiectelor de plafon Fixarea tablourilor Fixări clasice Fixări în ziduri pline Fixări în ziduri cu goluri Fixarea obiectelor sanitare TĂIEREA STICLEI

p.55

Tăierea sticlei

p. 58 p. 60

Principiile lipirii Tipuri de adezivi

p.66

MINIDICTIONAR DE BRICOLAJ

p. 90 p. 92

Amenajarea bucătăriei Amenajarea dependinţelor

LIPIRI

De ia vis la realitate CREAREA Şl DECORAREA INTERIORULUI CONCEPEREA INTERIORULUI p.77

AMENAJAREA INTERIORULUI p 80 p. 82 p. 85 p. 88

STILUL INTERIORULUI

Definirea proiectului şi stabilirea planului Distribuirea suprafeţelor şi volumelor Combinarea culorilor Aranjarea luminilor Câştigarea de spaţiu

p. 95 p. 98

STILURI DE REFERINŢĂ

Stiluri tradiţionale Secolul XX: apariţia designului

INTERIOARE MODERNE FOARTE ECLECTICE

p. 101 Scurtă trecere în revistă a stilurilor p. 105 Pasiunea pentru obiectele de altădată

Tehnici si lucrări ZIDĂRIE

P- 124

IMPORTANT ÎNAINTE DE A ÎNCEPE

Pentru începători MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Materiale de construcţii Ipsos Mortar Mortar antiigrasie Beton LUCRĂRI p. 118 Construirea unui zid din cărămizi p. 120 Construirea unui zid dm moloane

sau prefabricate p. 121 Realizarea unei tencuieli din mortar p. 122 Construirea unui perete din chirpici

P 125 P- 126 P- 128 P- 129 P 130 P- 132 P 134

Construirea unui perete despărţitor din panouri Constmirea unui perete despărţitor din plăci de ipsos Construirea unui perete despărţitor din zidărie Dublarea unui perete plan Dublarea unui perete neregulat Găunrea sau dărâmarea unui perete Realizarea unei tencuieli calcio-vecchio Turnarea unei plăci de beton ACOPERIŞ

TIPURI DE ÎNVELITORI P- 137 Vegetale, ardezie, lăuze şi şiţă P- 139 Ţigle, plăci ondulate şi canon bitumat

5

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI

ÎNTREŢINERE Şl REPARAŢII p. 141 întreţinere p. 142 Reparaţii mărunte USI, FERESTRE, OBLOANE Si'SECURITATE UŞI p. 147 Componentele uşilor

PLAFOANE p. 242 Pregătirea locului de muncă p. 244 Tipuri de plafoane p. 246 Pregătirea plafonului p. 248 Zugrăvirea plafonului

p. 150 Etanşare şi reparaţii mărunte

p. 250 Dublarea plafonului

întreţinerea şi recondiţionarea uşilor p. 161 întreţinerea broaştelor p. 162 Montarea sau schimbarea unei uşi

PREGĂTIREA PEREŢILOR p. 255 Pregătirea pereţilor

p. 155

FERESTRE

p. 164 Tipuri de ferestre p. 168 Etanşarea şi izolarea ferestrelor

p>. 253 Cornişe, muluri (scafe) rozete

în constmctii vechi p. 261 Pregătirea pereţilor în constructii recente VOPSIREA PEREŢILOR Şl A LEMNĂRIEI

p. 173 întreţinerea şi recondiţionarea

ferestrelor OBLOANE

p. 179 Obloane, persiene şi storuri p. 182 înlocuirea obloanelor batante SECURITATE ANTIEFRACŢIE p. 185 Securitatea uşilor şi obloanelor p. 190 Sisteme de alarmă ACOPERIRI VOPSELE p. 193 Tipuri de vopsele p. 196 Vopsele cu efect decorativ

p. 265 Zugrăvirea camerelor p. 269 Crearea efectelor decorative APLICAREA TAPETULUI p. 273 Aplicarea tapetului APLICAREA ŢESĂTURILOR MURALE p. 279 Aplicarea ţesăturilor murale

cu agrafe Aplicarea tesăturilor murale lipite, p.283 de lăţime mare p. 284 Aplicarea acoperirilor neţesute APLICAREA LAMBRIURILOR

p. 198 Alegerea vopselelor

p.286

TAPETE p. 200 Tipuri de tapet

APLICAREA PLACĂRILOR MURALE p. 290 Pregătirea pereţilor pentru placare

p. 201 Alegerea tapetelor ALTE ACOPERIRI MURALE

p. 205 Acoperiri vinilice p. 206 Acoperiri textile p. 209 Lambriuri

p. 292 Aplicarea placărilor murale p. 294 Tăierea plăcilor de faianţă p. 296 Realizarea rosturilor p. 298 Montarea mozaicului MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

PLACĂRI DURE

p. 211 p. 215 p. 217 J^219

Placări ceramice Pardoseli din piatră naturală Plăci de ciment, dale de beton, granit şi piatră reconstituită Alegerea placărilor dure

MOCHETE p. 221 Tipuri de mochetă

Aplicarea lambnurilor

PREGĂTIREA PARDOSELILOR p. 300 Tipuri de pardoseli

Mici reparaţii prealabile si nivelare p. 304 Montarea şapelor flotante uscate p. 301

MONTAREA PLĂCILOR PE PARDOSELI

Pregătiri

p. 224 Alegerea mochetelor

p. 307

PARCHET p. 227 Parchet

p. 310 Montarea plăcilor p. 314 Borduri, decupări, rosturi şi plinte

p. 229 Tipuri de parchet p. 232 Alegerea parchetului

MONTAREA PARCHETULUI p. 316 Parchet lipit şi parchet flotant

ALTE TIPURI DE ACOPERIRE p. 233 Stratificări

p.322

p. 234 Acoperin vinilice

p. 320 Parchet bătut în cuie, clasic

Renovarea parchetului masiv MONTAREA MOCHETEI

p. 236 Fibre naturale

p. 326 Montarea machetei în fâşii

p. 238 Plută, linoleum si cauciuc

p. 332 Montarea dalelor de mochetă

6

CUPRINS

p. 336 Montarea linoleumului în rulouri

TÂMPLĂRIE

357

P 359 P 360

d

VOPSIREA PARDOSELILOR p. 339 Aplicarea vopselelor pe pardoseală

Şlefuire Găurire îmbinări simple P 362 îmbinări la jumatate şi cu cepun 364 Alte tipuri de îmbinăn P- 366 Articole defierăriepentru îmbinări

CL

MONTAREA PARDOSELILOR DE PLASTIC p. 334 Montarea dalelor din linoleum

LUCRĂRI

DESPRE LEMN p. 342 Tipuri de esenţe

p. 368 Construirea etajerelor

p. 345 Lemn masiv

p, 370 Fabncarea unei măsuţe fară cuie

şi şuruburi

DERIVATE DIN LEMN p. 346 Placaje, plăci aglomerate

şi plăci din fibre TEHNICI DE BAZĂ

p. 350 Tăierea cu ferăstrăul p. 353 Baterea cuielor

p. 354 Prinderea şuruburilor p. 356 Rindeluire

p. 372 Realizarea unei biblioteci cu birou

pentru calculator REPARAŢII p. 376 Astuparea defectelor p. 377 Repararea interstiţiilor cu baghete p. 378 Repararea picioarelor deteriorate P- 381 Recondiţionarea si repararea placărilor

Confortul în locuinţă UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE UMIDITATE

p. 387 Surse de umiditate p. 388 Prevenirea şi înlăturarea umidităţii intenoare p. 391 Tratarea zidanei împotnva infiltrănlor VENTILAŢIE

p. 395 Ventilaţie statică p. 397 Ventilaţie mecanică IZOLARE

p. 400 Materiale izolatoare p. 402 Izolarea zidurilor p. 405 Izolarea de la acoperiş până la subsol ÎNCĂLZIRE DIVERSE SURSE DE ENERGIE

p. 410 Alegerea unei surse de energie p. 414 p. 417 p. 420 n

DIVERSE SISTEME

încălzire cu lemne încălzire electrică încălzire centrală cu circulaţie de apă caldă INSTALATII SANITARE APA IN CASA

p. 425 Intrarea apei în locuinţă p. 428 Diferite circuite ale apei ŢEVĂRIE Şl RACORDURI p. 432 Tăierea şi curbarea ţevilor de cupru p. 435 Sudare şi cositorire p. 436 Racordarea ţevilor din cupru

p. 439 Ţevi din material plastic şi racordarea lor p. 442 Realizarea unui circuit de evacuare din ţevirigidede PVC p. 444 Branşarea maşinii de spălat I

REPARAŢII CURENTE

p. 446 Repararea robinetelor care curg p. 450 Repararea batenilor cu monocomandă şi cu dubla comanda p. 453 Schimbarea grupului de siguranţă ' al rezervorului tampon de apă caldă p. 454 Curăţarea sifoanelor şi a canalizărilor p. 457 Circuite de evacuare: eliminarea mirosurilor neplăcute p. 459 Scurgen în intenorul rezervorului j de WC p. 462 Scurgeri în exteriorul rezervorului de WC ELECTRICITATE

ÎNAINTE DE A ÎNCEPE

p. 466 Vocabularul electricităţii: volţi, amperi, r; waţi... ELECTRICITATE ÎN CASĂ

p. 468 Distribuţia curentului electric p. 469 Tablou de repartitie SECURITATE

p. 472 Riscuri şi precauţii p. 474 împământare p. 475 Protecţie diferenţială

p. 476 p. 480 p. 482 p. 483

CIRCUITE ELECTRICE

Circuite clasice Cazul particular al camerei de baie Mari aparate electrocasnice Iluminat REPARAŢII Şl INTERVENŢII SIMPLE

p. 486 p. 488 p. 489 p. 490

Defecţiuni principale Schimbarea unei siguranţe Schimbarea unui fasung Schimbarea unui întrerupător mobil

p. 491 Schimbarea unui întrerupător mural MODIFICAREA UNUI CIRCUIT ELECTRIC

p. 492 p. 495 p. 497 p. 498 p. 499 p. 500 p. 502

Fire, cabluri, conductoare şi aparataj Racordarea conductoarelor Montarea sub mulură Adăugarea unei prize de curent Adăugarea unei prize telefonice Modificarea unui circuit de televiziune Conectarea computerului personal

Decorare si întretinere OBIECTE VECHI Şl RECUPERAREA LOR SUGESTII INGENIOASE DE RECUPERARE

p. 507 Recuperarea şi schimbarea destinaţiei l| obiectelor vechi p. 508 Curăţarea şi întreţinerea obiectelor din piele p. 510 Curăţarea şi tratarea obiectelor din metal p. 512 întreţinerea părţilor metalice ale mobilei p. 513 Ceruirea, vopsirea şi patinarea lemnului p. 516 Lăcuirea lemnului p. 520 Decapare, îndepărtarea petelor şi întreţinerea mobilei RECONDIŢIONAREA MOBILEI

p. 524 Vopsirea, ceruzarea sau lăcuirea mobilei din lemn p. 528 Recondiţionarea unui dulap p. 531 Curăţarea şi repararea scaunelor din pai, ratan sau răchită RECONDIŢIONAREA OBIECTELOR

p. 533 p. 534 p. 536 p. 538 p. 540

întreţinerea unei lămpi de grădină Recondiţionarea unui felinar metalic Curăţarea şi lipirea marmurei Curăţarea şi repararea ramelor aurite Refacerea unui obiect din ipsos ANCADRAMENTE

p. 543 p. 546 p. 548 ii. 550

NOŢIUNI Şl TEHNICI DE BAZĂ

Iniţiere Decupare şi caserare Asamblarea pachetului Realizarea ramei

Anexe p. 596 Adrese utile p. 600 Credite fotografice

p. 552 p 554 p. 556 p. 557

REALIZARE

Ancadrament cu paspartu şi bizou Ancadrament cu bizouuri inversate Ancadrament cu suport colorat Laviu de ancadrament PERDELE Şl DRAPERII ALEGEREA PERDELELOR

p. 559 Perdele translucide şi draperii p. 563 Accesorii p. 566 Ce fel de perdea să alegem? AGĂŢAREA PERDELELOR

p. 570 p. 572 p. 574 p. 576

Ce cap de perdea să alegem? Cum alegem vergeaua pentru perdea? Fixarea vergelei Schimbarea cordonului v de tras perdeaua ÎNTREŢINEREA INTERIORULUI LOCUINŢEI O LOCUINŢĂ SIGURĂ

p. 579 Prevenirea riscului de incendiu p. 580 Garantarea securitam copiilor mici p. 583 Principalele aspecte ale întreţinem locuinţei p. 585 p. 586 l p. 587 p. 588 p. 590 p. 594

O LOCUINŢĂ SĂNĂTOASĂ

Protecţia mediului ambiant Curăţarea covoarelor, a mochetelor şi a tapiseriei Combaterea acarienilor şi a bacteriilor Exterminarea insectelor Lupta împotriva duşmanilor lemnului Izgonirea rozătoarelor

Iniţiere Unelte

în bricolaj legătură echipotentială echipamente sanitare, evacuare, canalizare apă din materiale conductibiie

.

1 am

-

Pa

ca(jm metalic

n

j s l j j l

ca orifer racordat la canalizări metalice

42-65 Cunostinte de bază 9 f

•

66-73 Minidicţionar de bricolaj

10

UNELTE

Truse de unelte Alegeţi scule de marcă, realizate din oţeluri de calitate (aliate cu nichel, crom, molibden), asigurându-vâ că sunt adaptate la forţa şi mâna dumneavoastră. Evitaţi trusele gata făcute, în general mai ieftine, dar adesea de o calitate inferioară şi care oferă uneori scule inutile. Procedaţi în etape: cumpăraţi-vă uneltele treptat, în funcţie de scopul în care doriţi să le utilizaţi. Nu neglijaţi aranjarea lor. Regrupati-le dupa fiecare folosire şi pastraţi-le astfel încât să nu fie la îndemâna copiilor, care riscă să se rănească jucându-se cu unele dintre ele.

Colţ pentru unelte Poate că visaţi la un atelier vast, cu o gamă largă de scule şi accesorii ce v-ar permite să întreprindeţi o mie şi una de activităţi. In realitate, totul depinde de spaţiul de care dispuneţi. Dacă acesta este restrâns, trusele sau cutiile pot fi păstrate într-un dulap de perete, într-un colţ de garaj sau în podul casei. Puteţi, de asemenea, să transformaţi interiorul unui dulap în acest scop.

Trusă de urgenţă Cele aproximativ douăzeci de scule din trusa de urgenţă formează o combinaţie heteroclită care nu necesită precauţii deosebite. O valiză (sau o geantă) este suficientă pentru a le pastra.

IA. Mică trusă, compartimentată, uşor de transportat. Aveţi grijă ca trusa să aibă câteva compartimente distincte, pentru a aranja tuburile de adezivi, diblurile, ochelarii de protecţie şi accesoriile mai fragile decât sculele, care nu trebuie să stea la un loc cu ciocanul sau cu cheia reglabilă. Bineînţeles, trusa trebuie dotată cu un mâner pentru transport, deoarece

2. în această trusă din polipropilenă, platoul interior permite aranjarea sculelor mici şi împiedica amestecarea cu cele mari.

1B. Trusa conţine trei sertare care nu culisează când capacul este închis. poate cântări 3 - 4 kg (-» IMAGINILE 1 Aşi 1B).

Trusă cu uneltele de bază Sculele de bază completează trusa de urgenţă şi permit extinderea posibilităţilor de intervenţie. Nu este totuşi recomandabil să le alăturaţi trusei precedente, care s-ar dovedi astfel neîncăpătoare. Este preferabil să optaţi pentru un spaţiu mai mare şi să păstraţi valiza veche pentru sculele mai fragile. Alegerea trusei. Se face în funcţie de numărul de scule pe care doriţi să le conţină, dar şi de spaţiul disponibil pentru acestea (-» IMAGINILE 2 şi 3). Volumul nu trebuie să fie nici prea mic, nici prea mare.

ALEGEREA SI UNELTELOR » ÎNTREŢINEREA i

11

Colecţie superbă de scule vechi, aparţinând lui Jean Mărie Rouillon, tâmplar în marinâ, reprofilat ca ebenist. Majoritatea ustensilelor sale au mânere, cozi şi suporturi din lemn, realizate, sculptate şi patinate de cei care le-au dat viaţă.

3. Sertarele mobile sunt încastrate în grosimea capacului. Extrase din amplasamentul lor, aceste cutii compartimentate potfi transportate separat, servind la păstrarea şuruburilor şi diblurilor sau la recuperarea diverselor articole de lăcătuşerie în urma demontărilor.

Forma contează mai puţin; aveţi grijă doar ca lungimea să fie de minimum 50 cm, pentru ca să intre sculele lungi (ferăstraiele pentru metal, pilele, menghinele etc.). Nu luaţi în considerare sculele şi accesoriile ale căror mărimi le depăşesc pe celelalte: riglele, ferăstraiele de mână, levierele etc. sunt aranjate şi transportate separat.

Truse pentru scule electrice portative Numeroase scule electrice portative au propriile lor truse pentru

transport, în special modelele fară fir însoţite de încărcătoarele pentru acumulatori. Alte scule electrice nu necesită truse speciale; de cele mai multe ori, cutiile lor de carton sunt suficiente. In schimb, dacă maşina de găurit electrică nu mai are cutia iniţială, procuraţi-vă o casetă specială, tapiţată în interior cu poliuretan, utilă pentru evitarea şocurilor (-» IMAGINEA 4 A P . 12).

Unele modele sunt dotate cu sertare compartimentate, care facilitează aranjarea şuruburilor, diblurilor, burghielor, racordurilor filetate etc. In felul acesta, dispuneţi de un ansamblu care grupează toate materialele necesare montajelor (-» I M A G I N E A 4 B P. 12).

12 UNELTE

4A. Trusă pentru scule electrice portative.

Aranjarea truselor specializate Sculele din diverse truse au întrebuinţări bine definite, dar sunt utilizate episodic. Chiar dacă vi se pare că seamănă cu alte scule, nu este recomandabil să le

4B. Trusă compartimentată cu capace transparente care permit aranjarea şuruburilor, diblurilor şi burghielor. folosiţi în scopuri diferite celor pentru care au fost create; astfel, peria de tapet, care trebuie să rămână curată şi mătăsoasă pentru netezirea tapetului, nu trebuie folosită la măturarea atelierului.

Meseriaşul păstrător Meseriaşul îşi datorează numele faptului că ştie să meşterească rapid, utilizând obiectele pe care le are la îndemână. Pentru aceasta, el a deprins obiceiul de a nu arunca nimic Pastreaza capetele de sfoară pentru a improviza un sistem de strângere, anvelope uzate pentru a croi de urgenţă o garnitură de robinet, lame de ras ca să cureţe o suprafaţă transparentă, aşchii de lemn pentru a confecţiona pene, dopuri de plută pentru a proteja vârfurile sculelor ascutite etc. El recuperează de asemenea recipientele transparente - de exemplu, ţine şuruburi şi cuie disparate în paharele de iaurt, iar în borcanele de dulceaţă prepară şi diluează vopseaua.

Prevedeţi aranjamente fixe chiar daca acestea nu sunt uşor acces bile. Dupa ce curăţaţi sculele şi accesoriile, aşezaţi-le la locul lor, de unde le veţi scoate la momentul potrivit. Grupaţi sculele pentru zidărit şi aşezaţi-le în cuvă, puneţi accesoriile pentru zugrăvit în cuva de vopsire, instrumentele de faianţar sau de instalator (după ce le-aţi gresat) într-o cutie de lemn etc. Păstraţi sculele de electrician într-o trusă unde aveţi şi siguranţe fuzibile, fişe etc. şi utilizaţi-le exclusiv pentru depanări electrice. Cleştele de tăiat sârme izolate nu trebuie folosit pentru tăierea cuielor sau zăbrelelor groase de fier ale unui grilaj. Instrumentele tăietoare, ca foarfecele, burghiele, cuţitele de rindea etc., pot fi aşezate într-o lădiţă de lemn pe care v-o puteţi fabrica singur. Evitaţi cutiile metalice în favoarea celor din lemn sau a truselor uşoare (din ţesături, piele etc.) compartimentate, unde fiecare instrument tăios este izolat de celelalte.

Trusă de scule pliantă în \arianta închisă, trusa are înălţimea de 40 cm şi reprezintă o posibilă scăriţă, de exemplu pentru agăţarea tablourilor sau pentru scoaterea vergelei care susţine draperia în galerie. In interior, un compartiment central adăposteşte sculele de bază, în timp ce articolele mărunte de feronerie şi lacătuşărie se găsesc în cele opt sertare laterale. în varianta deschisă, ansamblul are înălţimea de 70 cm şi constituie o excelentă masă orizontală pe care se poate tăia cu ferăstrăul, găuri, şlefui etc., având toate uneltele la îndemână.

ALEGEREA SI ÎNTREŢINEREA UNELTELOR f

Spaţiu de lucru Pentru cei care dispun de un atelier, pivniţă sau garaj, bancul de tâmplărie rămâne soluţia cea mai bună

t

ca post de lucru. Modelul dotat cu compartimente şi sertare oferă un volum de depozitare apreciabil. De înălţime medie (1,50 m lungime şi 0,70 m lăţime), bancul este echipat cu accesorii ingenioase care înlesnesc o mulţime de activităţi, de la geluirea lemnului la tăierea metalului. Cele două menghine pentru lemn cu care este echipat, ca şi posibilitatea montării unor pene de lemn înmulţesc combinaţiile de strângere şi imobilizare a pieselor de mărimi diferite. Pe de altă pane, cu o menghină de lăcătuşerie, se pot realiza mici operaţiuni uzuale (lipire, decupare, găurire etc.) pe care, din lipsă de spaţiu, le executăm frecvent pe masa din bucătărie! •

13

1

Scule miniaturale

închisă, cu înălţimea de 40 cm.

Repararea bijuteriilor, strângerea şuruburilor de la braţele ochelarilor, reglarea mecanismelor de ceasuri sau construirea machetelor sunt greu de realizat cu scule clasice. Astfel de operaţiuni necesita scule minuscule de calitate (mai mici cu 30-50% decât cele obişnuite). Pentru protejarea lor, au fost concepute truse speciale, în plus, aceste scule le permit copiilor să se iniţieze în bricolaj.

6B. Aceeaşi trusă, varianta cu înălţimea de 70 cm.

S,

14

UNELTE

Unelte comune Baterea unui cui, demontarea unui robinet, înlocuirea unei siguranţe, schimbarea unei ţevi de gaze etc. sunt operaţiuni simple, care adesea trebuie executate de urgenţă. Dacă sunteţi începător şi nu aveţi unelte adecvate, iată câteva sfaturi pentru procurarea sculelor şi accesoriilor principale. Alegeţi o ruletă lată cu lungimea de 3 - 4 sau chiar 5 m. Veţi putea astfel măsura dimensiunile fără să fiţi nevoit să deplasaţi ruleta de mai multe ori. 2. CIOCAN. Alegeţi un ciocan de tâmplar, cu greutatea de 3 0 0 - 4 0 0 g, pe care să-1 utilizaţi în special pentru bătutul cuielor. Este preferabil un model cu mânerul nu prea gros, cu cap inamovibil. 3. ŞURUBELNIŢE. O singură şurubelniţă nu se poate potrivi la toate tipurile de şuruburi. Există diferite forme de capete de şuruburi, care vă vor indica tipurile de şurubelniţe pe care trebuie să le cumpăraţi. Pentru început, optaţi pentru o şurubelniţă cu lame interşanjabile: trei sau patru lame (sau vârfuri de metal) de mărimi diferite vă vor fi urile pentru şuruburile cu cap crestat sau în cruce. 4. CLEŞTI. Două perechi de cleşti sunt suficiente pentru a efectua 1. RULETĂ.

4A. Cleşte patent, ale cărui fălci

strâng piese de forme variabile şi permit tăierea sârmelor. Alegeţi un model cu mâner izolat, mai uşor de utilizat. 4B.

Cleşte pentru ţevi,

a

cărui

articulaţie reglabilă permite strângerea pieselor de diverse diametre. 5. CHEIE REGLABILĂ. Sculă din oţel inoxidabil, ale cărei falei se pot îndepărta până la 30 sau 35 mm, pentm a se adapta la majoritatea piuliţelor. Alegeri un model extraplat, care pătrunde mai uşor în

locurile greu accesibile, de exemplu sub maşina de spălat. 6. PILĂ PLATĂ (sau RAŞPEL). Utilizată pentru şlefuirea suprafeţei sau bavurilor unor piese cu iregularităţi provenite în general din aşchiere. Pila se foloseşte pe metale, dar şi

pe lemn, în locul raşpelului, care are tendinţa de a smulge fibrele 7. FERĂSTRĂU. Procuraţi-vă un ferăstrău cu lamă universală. Lama cu dinţi fini este foarte bună pentru începători, care pot tăia diferite materiale: lemn, metal, ţesături etc.

ALEGEREA SI ÎNTREŢINEREA UNELTELOR t

Cuţit cu lamă retractabilă care permite decupări de materiale foarte variate (hârtie, plastic, carton etc.) Alegeri un model cu lama din segmente detaşabile pentru a avea permanent o muchie perfect ascuţită. Procuraţi-vă un pachet cu lame de schimb. 9. LANTERNĂ. Indispensabilă în cazul unei pene de curent, vă poate scoate din încurcătură şi dacă lucraţi într-un loc întunecos, de exemplu în tntenorul unui dulap din perete sau al unei mobile. Alegeţi un model simplu care 8. CUTTER.

poate fi aşezat sau agăţat, lăsându-vă mâinile libere pentru lucru. 10. BANDĂ ADEZIVĂ. Alegeţi o bandă adezivă izolatoare destinată pro tectiei contactelor electrice, dar pe care o puteţi utiliza şi în alte scopuri. Banda adezivă permite unirea a două elemente, legarea lor, improvizarea unui mâner etc. Banda cu autovulcanizare ajută la opnrea scurgerilor de apă. 11. SÂRMĂ DIN OŢEL Un colac mic de sârmă este util pentru diverse reparam şi permite improvizarea de accesorii (cârlige, legături, cleme,

t

15

cabluri etc.) ce vă pot ajuta să curăţaţi un sifon de scurgere, să închideţi ~ un sac, să agăţaţi un obiect etc. 12. POANSON. Sculă care seamănă cu o şurubelniţă, dar a cărei tijă are secţiune pătrată şi se termină printr-un vârf ascuţit. Serveşte la marcarea lemnului, realizând o gaură înaintea introducem unui şurub, si la perforarea tablelor sau a materialelor subţiri. 13. TRUSĂ DE DORNURI. Trei-patru domuri de diametre diferite vă permit să găuriţi zidăria (placi, cărămizi, prefabricate etc.) înainte de a introduce un sistem de fixare (şurub şi diblu). Loviţi uşor cu ciocanul în mâner şi răsuciţi domul pentru a pătrunde în material. In lipsa unei maşini de găunt electrică, vă puteţi descurca satisfăcător şi cu această sculă. 14 şi 15.

MĂNUŞI

Şi

OCHELARI DE

Alegeţi mănuşi groase pentru a nu vă tăia sau înţepa în obiecte tăioase. Protejaţi-vă ochii, eventual ochelarii, cu modele care au protecţie laterală. PROTECŢIE.

HÂRTIE ABRAZIVĂ ŞÎ ADEZIV EPOXIDIC

- Procuraţi-vă mai multe coli de hârtie abrazivă şi smirghel pentru a şlefui diferite materiale. Utilizaţi hârtia abrazivă (glaspapir) pe suprafeţe de lemn sau acoperite cu ipsos ori vopsea, iar smirghelul pe suprafeţe metalice. Pentru suprafeţe plane, folosiţi o cală paralelipipedică din lemn (sau cauciuc) cu care să manipulaţi hârtia abrazivă. - Adezivul epoxidic este compus din două elemente (răşină şi întăritor) care trebuie amestecate înainte de folosire. Este un produs sintetic cu mare putere de aderenţă care acţionează asupra majorităţii materialelor Gemn, sticlă, porţelan, metal etc.). •

16

UNELTE

Unelte de baza Trusa de urgenţă nu conţine decât o duzină de scule; ele trebuie completate cu altele, mai specifice, pentru a putea efectua cât mai multe intervenţii. Pe lângă ciocanul de tâmplar (-» p. 14), alegeţi încă două modele de mărimi şi greutăţi diferite: 1. CIOCANE.

IA. Ciocan de nituit. Având greu-

tatea între 400 şi 600 g, este utilizat pentru a bate piese sau scule metalice, de exemplu dălţi şi domuri. Capul şi vârful sunt bombate pentru a nttui bolţun sau ştifturi metalice. I B . Ciocan de electrician.

Foarte

uşor şi cu vârf prelung, este extrem de practic pentru efectuarea de marcaje pe ciubuce sau baghete decorative. 2. SET DE ŞURUBELNIŢE. Tija unei şurubelniţe de calitate este făcută din oţel forjat. Mânerul din lemn (sau material plastic) are o formă eigonomică pentru a transmite cât mai bine mişcările mâinii. Vârful lamei corespunde formei capului de şurub. Şurubelniţă cu vârf drept. P r o c u -

raţi-vă trei modele diferite pentru şuruburile cu crestături ale capetelor de 0,8, 1 şi 1,2 mm lăţime. tDptan peuliu modele lobuste. Şurubelniţă cu vârf în cruce. Alegeţi

modele pentru şuruburile cu capete cruciforme (de tip H sau Z). 3. CLEŞTI. Pentru completarea trusei, procuraţi-vă cleşti destinaţi unor funcţii specifice şi nu-i utilizaţi în activităţi de altă natură: 3A. Patent pentru tăiat. F ă c u t d i n

oţel tratat, fălcile sale ascuţite servesc la tăierea sârmelor. Există modele de calităţi diferite: unele taie materiale ductile (aluminiu,

cupru), altele sunt destinate oţelurilor dure. 3B. Patent universal. în fălcile sale

striate, prinde piese de diverse forme. 3C.

Cleşte cu fălci late.

Fălcile

lungi, plate şi striate prind obiecte mici (piuliţe, inele, şaibe etc.) greu de apucat cu degetele.

Asemănător cu patentul pentru tăiat. Serveşte la tăierea sârmelor groase, de exemplu a celor utilizate pentru fixarea grilajelor. 4. CLEŞTE PENTRU TĂIAT.

Alegeţi chei combinate — cu un cap bifurcat şi celălalt inelar - forjate dm oţeluri şi aliaje de oţel (cu crom-vanadiu). 5. SET DE CHEI FIXE.

ALEGEREA SI UNELTELOR * ÎNTREŢINEREA f

lător te la :emarea omit şi irişi liu).

Există aproape treizeci de dimensiuni de chei fixe plate, cu deschideri între 6 si 32 mm 6. CHEIE REGLABILĂ. Completează setul de chei plate. Optaţi pentru un model destul de lung, care să permită utilizarea în acţiuni mai importante decât cele realizate de modelul mic din trusa de urgenţă. 7. FERĂSTRĂU PENTRU METALE. Cadrul ferăstrăului pentru metale trebuie să fie rigid şi ergonomie pentru a menţine lama întinsă în timpul tăierii. Un ferăstrău bun acceptă lame de lungimi si înclinaţii diferite.

Un capsator mic permite numeroase reparaţii, înlocuind avantajos ciocanul şi cuiele sau banda adezivă când apare necesitatea prinderii de hârtie, canon sau materiale textile. 9. ŞPACLU. Cuţit cu lamă groasă şi rigidă utilizat pentru curăţare, răzuire, cojire, ridicarea capacelor, despnnderea vopselei de pe rulou şi altele 10. RĂZUITOR. Un răzuitor cu lama amovibilă Gamă de ras sau de cutter) este util pentru înlăturarea petelor de pe geamun. 8. CAPSATOR.

11. DORN Şl DORN EXTRACTOR.

Axe

metalice, utilizate fie pentru a introduce, cu ajutorul unui ciocan, capetele cuielor în lemn, fie pentru a scoate şplinturile din găurile lor. 12. SET DE CHEI IMBUS. Chei în formă de L cu secţiune hexagonală destinate şurubunlor cu lăcaşuri hexagonale. Este recomandabil să aveţi un set complet de asemenea chei, deoarece o sculă neconformă poate deteriora capul şurubului. 13. PILE şi RAŞPELE. în principiu, pila se utilizează pe suprafeţele metalice, iar raşpelul pe cele din lemn. Optaţi pentru două-trei modele de pile cu secţiuni difente (rotunde, triunghiulare, semirotunde etc.). 14.

MAŞINĂ DE GĂURIT MANUALĂ.

Dacă nu aveţi o maşină de găunt electrică, utilizaţi una manuală pentru efectuarea de găun mici (cu diametrul sub 5 mm) în materiale puţin dure lemn, plastic, aluminiu etc. Este la fel de practică pentru realizarea de găuri destinate îngropării capetelor de şuruburi. 15. DISPOZITIV DE STRÂNGERE. M e n -

ghină portativă mică, cu deschidere variabilă, indispensabilă pentru imobilizarea a două piese în scopul prelucrării sau pentru a strânge o lipire. 16. CUTTER CU LAMĂ INTERŞANJABILĂ.

Spre deosebire de cutterul cu lamă din segmente detaşabile, acest model robust, complet metalic, permite tăierea acoperirilor dure sau foarte groase (linoleum, mochetă etc.). 17. PERIE DE SÂRMĂ. Perie cu fire scurte destinată curăţării pilelor ai căror zimţi fini se ancrasează, în special în urma prelucrării materialelor moi. •

17

17 UNELTE

Accesorii metalice Piesele mici (cuie, şuruburi, piuliţe etc.) sunt în general din fier sau din otel si se cumpără la kilogram. Pentru utilizări speciale, veţi găsi cuie din alamă, din oţel tratat etc. sau şuruburi din oţel inoxidabil, comercializate în punguliţe şi cutiuţe care conţin doar câteva bucăţi.

Cuie 1. CUI CU FLOARE EXTRAPLATĂ. Din fier sau din oţel moale, este utilizat pentru asamblări mai îngrijite, deoarece floarea de volum redus intră uşor în lemn. Este suficient să înfundaţi floarea cu un dom pentru a dispărea de la suprafaţă. 2. cui CU FLOARE PLATĂ. Din fier sau din oţel moale, este modelul cel mai răspândit pentru asamblarea a două piese de lemn, dacă nu se impune respectarea unei anumite estetici. Uneori, pe floare există striuri care evită alunecarea ciocanului.

cui FĂRĂ FLOARE. Din oţel moale, este cuiul specific geamgiilor deoarece, având dimensiuni mici, poate ii camuflat uşor sub chitul geamunlor. Există de asemenea cuie fără floare cu diametre foarte mici (între 0,5 şi 0,6 mm) utilizate pentru fixarea foilor de placaj. 4. cui CASANT. Cui fară floare, din oţel călit, lung de 3 0 - 3 5 mm, utilizat pentru asamblarea discretă a unor piese fragile, de exemplu ciubucele ornamentale ale uşii. După realizarea asamblării, este suficient să îndoiţi partea cuiului care a rămas afară pentru ca 3.

aceasta să se mpă fară să lase raci o urmă. 5. cui PENTRU BETON. Din oţel călit, are culoarea neagră şi poate pătrunde în cele mai dure materiale de construcţie. La folosirea lui este recomandabil să purtaţi ochelari de protecţie deoarece, în cazul unei manevre greşite, acest tip de cui nu se rupe, ci se sparge! 6. cui SPIRALAT. Din oţel moale, are secţiunea pătrată, iar tija este răsucită elicoidal. în felul acesta, cuiul se roteşte când pătrunde în lemn obţinându-se asamblări mai rezistente.

ALEGEREA Si i ÎNTRETiNEREA UNELTELOR *

7. CUI CU CAPSEMIROTUND. D i n a l u -

miniu, alamă sau cupm, este frecvent utilizat drept cui decorativ, deoarece culoarea se asortează cu cea a accesoriului pe care îl fixează. 8. CUI-CĂLĂREŢ. Cui în formă de U din oţel moale, care permite fixarea unui cablu, fir sau sfoară înainte de întindere sau agăţare. La unele modele, partea rotunjită poate fi dublată de material elastic pentru a nu turti firul sau cablul. Cuiul-călăreţ este uneori înlocuit de clame. 9. ŢINTĂ. Din oţel călit, este utilizată de tapiţeri. Tija sa foarte subţire şi scurtă pătrunde în esenţele cele mai dure de lemn, fixând ţesăturile sau accesoriile scaunelor. 10. PIUNEZĂ. Din alamă lustruită, asigură finisarea elegantă a obiectelor tapiţate. Floarea în formă de calotă sferică acoperă ţintele introduse anterior. Distanţierele în formă de ghirlandă înlesnesc introducerea şi alinierea mai multor piuneze.

Şuruburi Şurub clasic pentru lemn, destinat montajului accesoriilor metalice. Capul proeminent rămâne vizibil, dar permite o strângere eficace. Este foarte convenabil, mai ales dacă asamblarea nu necesită un aspect decorativ. 12. ŞURUB CU CAP ÎNGROPAT. Şurub clasic pentru lemn, destinat montajului accesoriilor metalice. După strângere, capul se află la nivelul suprafeţei; diversele accesorii metalice trebuie să aibă şanfrenuri pentru montarea acestui tip de şurub. 11. ŞURUB CU CAP ROTUND.

13. ŞURUB CU CAP ÎNGROPAT BOMBAT.

Şurub decorativ pentru lemn, destinat montajului accesoriilor metalice. Din oţel cromat sau alamă galbenă, este utilizat pentru strân-

gerea pieselor cu şanfrenuri. Partea bombată rămâne la vedere şi se armonizează cu aspectul exterior. 14.

ŞURUB AUTOFORANT (AUTOFILE-

Şurub cu cap îngropat, special creat pentru materiale derivate din lemn, în special pentru plăcile aglomerate din lemn. Filetul său, mai mare şi mai tăietor decât al şurubului clasic conferă asamblărilor o rezistenţă superioară. Unele şuruburi cu vârf ascuţit pot fi introduse direct, fară să necesite realizarea anterioară a unei găuri

TANT).

(-» CASETA P. 354).

Şurub gros pentru lemn al cărui filet elicoidal pătrunde în material ca un tirbuşon în dop. Capul pătrat (uneori hexagonal) este manipulat cu cheia plată, care permite o strângere mai bună decât şurubelniţa. La diametre mari este recomandabil să faceţi o gaură iniţială, pentru a reduce riscul deteriorării fibrelor de lemn. 16. ŞURUB CU OCHI. Şurub pentru lemn, fară cap, a cărui tijă este curbată în formă de inel (sau semicerc) pentru a fi utilizată la agăţat. La fel ca la şurubul cu cap pătrat, în cazul diametrelor mari se impune realizarea anterioară a unei găuri. 17. ŞURUB PENTRU METALE. Şurub a cărui tijă cilindrică filetată se utilizează cu o piuliţă de acelaşi diametru. In felul acesta, piesele pe care doriţi să le fixaţi sunt prinse între capul şurubului şi piuliţă. De fapt, şuruburile pentru metale nu pot pătrunde singure în materiale, ci acestea trebuie în prealabil perforate, pentru a obţine o gaură de trecere sau o gaură filetată. Cele mai utilizate şuruburi pentru metale au capete crestate, cilindrice, hexagonale etc., alegerea lor 15. ŞURUB CU CAP PĂTRAT.

depinzând de instrumentul de strânge: 18. ŞURUB PENTRU TABLĂ Şuiub pentru metale al cărui cap lat şi bombat este perfect pentru asamblarea tablelor şi în general a materialelor subţiri. Pentru o repartizare cât mai bună a apăsării exercitate de strângere, este utilizat cu piuliţă şi şaibă plată. 19. ŞURUB CU GÂT PĂTRAT. Şurub pentru metale al cărui cap bombat are o secţiune pătrată la baza tijei. Pentru strangerea pieselor de lemn, se foloseşte cu piuliţă şt şaibă plată. La montarea făcută cu ciocanul, gulerul pătrat intră în lemn. In felul acesta, strângerea piuliţei nu riscă rotirea capului şurubului care, din motive de securitate, nu are nici crestătură pentru şurubelniţă, nici locaş pentru chei hexagonale care ar putea permite deşurubarea.

Şaibe şi piuliţe Piuliţele sunt caracterizate prin diametru şi pasul filetului ce corespunde şurubului pentru metale pe care se înşurubează. De exemplu, o piuliţă M 10 x 1,5 se montează pe un şurub cu diametrul de 10 mm şi care are pasul filetului de 1,50 mm. Atunci când un şurub pentru metale este echipat cu propria sa piuliţă, se numeşte bulon. Pentru ca montajul să fie posibil, diametrul şurubului şi al piuliţei precum şi pasul fileturilor trebuie să corespundă. 21. ŞAIBE. Şaibele se plasează sub capul şurubului sau sub piuliţă şi sunt foarte utile pentru păstrarea posibilităţii de demontare. In alte cazuri, şaiba plasată sub piuliţă repartizează în mod egal apăsarea exercitată de strângere şi evită pătrunderea capului şurubului (sau al piuliţei) în material. • 20. PIULIŢE.

20

UNELTE

Dâlţi pentru lemn, ferăstraie, sfredele şi burghie; ascuţirea uneltelor tăietoare Profilul ascuţit al sculelor tăietoare se toceşte în urma utilizării. Cât timp aceste scule sunt utilizate corect, ascuţirea lor periodică echivalează cu o „reîmprospătare" a părţii tăietoare.

cap

inel metalic

mâner

(-» I M A G I N E A 1).

ascuţiri, procuraţi-vă o piatră diamantată, care oferă avantajul de a nu se sparge niciodată. Prin frecare, partea teşită va prezenta o suprafaţă uniform strălucitoare, care se formează prin desprinderea aşchiilor fine de metal: bavurile. t Pentru a termina ascuţirea, întoarceţi dalta pe partea plată si frecaţi-o de piatră, apoi reîntoarceţi-o pe partea teşită. Reveniţi la partea plată şi tot asa .. Această succesiune de mişcări înlătură bavurile de pe ambele părţi până la desprinderea totală. Ascuţirea este terminată.

^ Lubrifiaţi piatra cu puţină apă şi executaţi mişcări alternative înainte şi înapoi. în timp ce ascuţiţi, deplasaţi dalta puţin către dreapta, apoi către stânga, pentru a nu uza piatra în acelaşi loc. Dacă efectuaţi multe

Pentru a tăia corect, o lamă de ferăstrău trebuie să fie ascuţită şi ceaprăzuită, adică: - fiecare dinte trebuie să taie;

gât

corp

inel metalic

unghi de tăiere

tăiş

Procuraţi-vă trei-patru dălţi pentru lemn de mărimi diferite.

O operaţiune delicată Dacă sculele s-au stricat în urma utilizării, ascuţirea lor va fi destul de dificilă, tar în unele cazuri (deformarea sculei, decălirea oţelului etc.) chiar imposibilă. In această situaţie, este necesară schimbarea sculei uzate cu una nouă. înainte de a vă echipa cu pietre abrazive, pile, polizoare etc. pentru a vă ascuţi uneltele, asiguraţi-vă că echipamentul este de calitate şi rezistent la o folosire îndelungată. Deseori este preferabil să vă încredinţaţi sculele unui expert în toctlărie. Veţi câştiga timp, bani si scule care taie! Dacă doriţi totuşi să efectuaţi singur această operaţiune, începeţi cu ascuţirea manuală a unor unelte, pentru a vă familiariza cu precizia.

Daltă pentru lemn Dalta pentru lemn este o lamă plată din oţel călit a cărei extremitate prezintă un tăiş teşit. Pentru utilizări curente, partea teşită are un unghi între 25° şi 30°

t Aşezau partea teşită pe piatra de ascuţit. Pentru a menţine scula în această poziţie, procurati-vă un suport care permite respectarea unghiului de înclinare pe toată durata operaţiunii

Ferăstraie

ALEGEREA SI UNELTELOR t ÎNTREŢINEREA t

2. Ceaprăzuirea constă în îndoirea dinţilor alternativ la dreapta si la stanga.

Panou cuferăstraie pentru lemn:ferăstrău încordat (i), ferăstrău de mână (2); ferăstrău coadă de vulpe (3), ferăstrău de tăiatfurnir (4); ferăstrău cu şină şi mâner drept (5), ferăstrău cu şină şi mâner închis (6).

3. Ascuţirea seface cu o pila triunghiulară.

- ansamblul dinţilor trebuie să aibă aceeaşi lăţime, conferită de îndoirile în lateral ale dinţilor. Pentru ascuţirea unei lame de ferăstrău uzate trebuie efectuate două operaţiuni distincte (-» DESEN): Ceaprazuire. Constă în îndoirea dinţilor cu ajutorul unui poanson sau cleşte special, după ce în prealabil lama a fost prinsă în

Ascuţire. Se efectuează cu o pilă triunghiulară mică în golul dintre doi dinţi (-» I M A G I N E A 3) Ca şi la operaţia de ceaprazuire, dinţii se ascut din doi în doi Ascuţiţi întâi toţi dinţii pan apoi întoarceţi lama şi ascuţiţi toţi dinţii impari. Aveţi

menghină. Operaţiunea se efectuează alternativ, din doi în doi dinţi (-» I M A G I N E A 2). De exemplu, tou dinţii pan sunt îndoiţi spre dreapta apoi toţi dinţii impan sunt îndoiţi spre stânga In felul acesta, ecartamentul dinţilor trebuie să corespundă cu aproximativ 1,5 din grosimea lamei.

ceaprazuire

Ascuţire interzisă Numeroase modele de ferăstraie sunt echipate cu lame bimetalice. Pentru a obţine o lamă foarte performantă, se sudează oţeluri de arc, care conferă flexibilitate, şi oţeluri rapide, care conferă rezistenţă. Această ameliorare a calităţii interzice însă ascuţirea manuală: dinţii din oţel călit, uşor de recunoscut datorită culorii albastru-închis, nu pot fi nici îndoiţi, nici ascuţiţi. Dacă acest tip de lamă nu mai taie, ea trebuie Ferăstrău cu arc dotat cu lamă schimbată. bimetalică

ascuţire

Pentru o tăiere corectă, lamaferăstrăului trebuie ceaprăzuită şi ascuţită.

21

22

UNELTE

grijă ca de fiecare dată să piliţi de acelaşi număr de on, pentru ca, în final, capacitatea de tăiere să fie egală.

Burghie şi sfredele Prin tradiţie, sfredelul este o sculă pentru găurirea lemnului, în timp ce burghiul este de cele mai multe ori destinat lucrului cu metale. Această convenţie nu este însă respectată întotdeauna. Pentru început, procuraţi-vă seturi de burghie pentru găurirea lemnului, metalului şi betonului. Diametrele dintr-un set se încadrează între 4 şi 12 mm şi sunt adecvate pentru majoritatea găuririlor. Pentru a efectua găun speciale, cumpăraţi burghie separate, alegându-le în funcţie de diametru şi lungime Burghiu elicoidal. Folosit pentru găuri precise şi egale ca mărime, utilizând de preferinţă coarba. Vârful are forma unui filet de

şurub, astfel că rotirea îl introduce în profunzime, ceea ce facilitează pătrunderea, reducând efortul manual. Spirala evacuează rapid aşchiile, asigurând curăţarea găurii. Acest tip de burghiu poate fi ascuţit cu ajutorul unei pile moi. Burghiu cu vâtf de centrare. Utilizat cu maşini de găurit electrice ale căror viteze de rotaţie sunt reglate în funcţie de diametrul sculei (în general, între 100 şi 500 rotaţii/minut). Extremitatea tăietoare are două muchii înclinate şi un vârf ascuţit. Pătrunzând în lemn, acesta descrie un con care ghidează burghiul şi evită abaterea de la axa de găurire. Burghiu cu rigletă. Permite obţi nerea unor găuri de dimensiuni variate (până la aproximativ 75 mm diametru). Rigle ta se reglează uşor cu ajutorul unei chei plate, pentru obţinerea găurilor de diametrul dorit. Se utilizează de preferinţă cu

Burghie pentru lemn (cu trei vârfuri). coarba, deoarece implică o rotaţie lentă, spre deosebire de maşina de găurit electrică. Prelungitoare pentru burghie. Pentru burghiele elicoidale şi plate există prelungitoare care permit efectuarea unor găuri adânci. Nu montati

Burghie: burghiu elicoidal 0), burghiu elicoidal lung (2); burghie plate de diferite diametre (3,4). burghiu cu prelungitor (5); burghie cu rigletă (6,7); burghiu pentru metale (8); burghiu cu trei vârfuri pentru lemn (9); burghiu pentru beton (10)

ALEGEREA SI ÎNTREŢINEREA UNELTELOR » i

aceste accesorii pe maşini de găurit electrice, ci doar pe coarbe. Burghiu cu trei vârfuri Recomandat pentru găurile de diametre mici (sub 20 mm) în lemn şi derivatele lemnului. Seamănă cu burghiul pentru metal şi are muchie tăietoare cu trei vârfuri care - la fel ca la burghiul plat - îi ghidează pătrunderea şi produce găuri curate şi calibrate. Ascuţirea se efectuează la piatra de polizor. Burghiu pentru beton. Tip de burghiu utilizat pentru găuri în cărămidă, beton, piatră, ceramică etc. Extremitatea sa este placată cu carbură de tungsten, iar duritatea mare a corpului asigură performanţele de tăiere şi longevitate ale sculei. Montat pe un ciocan rotopercutor pneumatic, acest tip de burghiu se utilizează atât în rotaţie cât şi în percuţie, pentru a găuri materialele cele mai dure. Ascuţirea carburii de tungsten trebuie efectuată de un profesionist.

Burghie pentru beton.

Burghie pentru metal.

Burghiu pentru metale. Din oţel rapid superior, este capabil să găurească majoritatea materialelor (fier, oţel, fontă, alamă, aluminiu etc.). Este format din două muchii tăietoare spirale şi un vârf conic, ascuţit la 120°.

Pentru o utilizare corectă, trebuie să fie montat pe o maşină de găurit electrică a cărei rotaţie va fi adaptată la diametrul său — burghiele mai mici se rotesc cu viteză mai mare (-» TABEL). Ascuţirea se realizează la piatra de polizor. Unghiul vârfului creşte cu BURGHIU DE OTEL

BURGHIU DE TUNGSTEN PENTRU BETON

BURGHIU CU TREI VÂRFURI

ifti 30 unghiul vârfului

diametru burghiu 4 8 12 16 20 22

24 30

Ascuţire cu polizorul Găurire ote!

Ascuţire cu piatră diamantată Găuri re beton {fără percuţie)

Ascuţire cu polizorul Căurire lemn dur viteză (rotaţii/minut) 1200 6oo 400 300 240 220 200 160

diametru burghiu

viteză (rotaţii/minut)

4 6 8 10 12

2000 1320 1000 800 660

14 16 18

570 500 440

diametru burghiu 4 5 6 7 8 10 12 20

viteză (rotaţii/minut) 2000 1600 1350 1150 10 00 800 670 400

24 UNELTE

Ascuţire simetrică Fixat pe partea laterală a unui polizor, acest suport articulat permite ascuţirea simetrică a burghielor. Caneiura informă de V în care este montat burghiul are înclinarea reglabilă, ceea ce determină obţinerea de unghiuri diferite pentru vârf: 120°, 140°, 160° etc. Pivotarea suportului pe talpă apropie burghiul de polizor pentru ascuţirea primei muchii. Efectuată subformă de mişcări înainte-înapoi, şi repetată asupra celor două muchii laterale ale conului, manevra duce la ascuţirea simetrică a burghiului, condiţie indispensabilă pentru realizarea de găuri cu diametru precis.

cât metalul care trebuie găurit este mai moale; de exemplu, 140° pentru aluminiu, 160° pentru plastic. Pe de altă parte, modificând poziţia pietrei polizorului, se poate realiza o ascuţire în trei vârfuri, pentru a obţine un burghiu pentru lemn (-» CASETĂ). în timp ce ascuţiţi: - Aveţi grijă ca unghiul vârfului să fie simetric în raport cu axa de găurire (2 x 60°). în caz contrar, una dintre muchii fiind mai lungă

decât cealaltă, burghiul va fi dezechilibrat şi va crea găuri ovale; - Asiguraţi un unghi între 3 si 5° înapoia fiecărei muchii; nu trebuie ca partea posterioară a conului să atingă pereţii găurii, deoarece burghiul se încălzeşte şi, dilatându-se, nu mai poate găuri.

Răzuitorul ebenistului Acest răzuitor este o lamă metalică rectangulară, utilizată pentru uniformizarea suprafeţei unei mobile

înaintea operaţiilor de finisare. Un răzuitor bine ascuţit desprinde aşchii foarte fine şi şlefuieşte suprafaţa lemnului. Ascuţirea lui se realizează în felul următor (-» SECVENŢĂ): • Piliţi cantul răzui torului pentru a elimina neregularitădle. Această operaţiune creează bavuri pe cele două muchii. Puteţi folosi răzuitorul pentru a degroşa şi netezi suprafaţa lemnoasă. Dacă doriţi să utilizaţi scula pentru finisare, continuaţi ascuţirea şi suprimaţi bavurile, care pot zgâria lemnul. y Ţineţi lama în poziţie verticală pentru ascuţirea canturilor şi înlăturarea urmelor pilei. Când cantul răzuitorului este perfect neted, la trecerea degetului peste muchie trebuie să simţiţi bavura subţire. Detaşaţi această aşchie metalică pentru a obţine o muchie curată. y Pentru a termina, aşezaţi răzuitorul pe banc şi cu o tijă metalică dură (de exemplu, coada unui burghiu) frecaţi-i muchiile în lungime, paralel cu partea plată. Apoi ţineţi răzuitorul în poziţie verticală şi frecaţi muchia în sens opus. La nevoie, repetaţi aceste mişcări până la desprinderea bavurii. •

ASCUŢIREA RĂZUITORULUI EBENISTULUI

Piliţi cantul răzuitorului. Utilizaţi o pilă moale şi deplasaţi-o pe toată lungimea lamei. Ţineţi cu ambele mâini într-o poziţie perfect orizontală.

I înlăturaţi bavurile lăsate de pilă cu ajutorul unei pietre de l â l polizor. Frecaţi cele două părţi ale lamei. Lubrifiaţi piatra cu câteva picături de apă sau benzină.

Ascuţiţi cantul răzuitorului ţinând lama în poziţie verticală. Pentru obţinerea unui cant plat, efectuaţi mai multe deplasări înainte şi înapoi. Mişcaţi lama pentru a nu uza piatra în acelaşi loc. • ţ i

ALEGEREA Si UNELTELOR r ÎNTREŢINEREA t

Instrumente de măsură Instrumentele de măsură se utilizează în toate meseriile. Aveţi grijă să le grupaţi laolaltă deoarece, la fel ca în cazul sculelor tăietoare, trebuie să evitaţi lovirea şi amestecarea lor cu alte scule mai grele. Alegeţi o ruletă de 4 sau 5 m lungime, pentru a măsura dimensiunile unui loc fară a trebui să o mutaţi de mai multe ori. 2. METRU PLIANT. Model de metru care prezintă avantajul de a rămâne rigid în momentul în care este întins. In variantă metalică, este nelipsit tâmplarului sau zidarului 3. NIVELĂ CU BULĂ DE AER. Indică verticalitatea şi orizontalitatea suprafeţelor. Modelul de 6 0 - 7 0 cm lungime are o precizie mai mare decât nivela mică. Există şi nivele cu afişaj digital, care precizează gradul înclinării şi emit semnale sonore când ating o poziţie perfect orizontală sau verticală. 1. RULETĂ.

4. FIR cu PLUMB. Coardă prevăzută la capăt cu o greutate, care materializează o linie perfect verticală. 5. ECHER. Alegeţi un echer cu lamă destul de lungă (între 25 şi 30 cm) pentru a obţine linii precise. 6. COMPAS. Un compas metalic echipat cu creion va fi util la majoritatea trasărilor. Este suficient să înlocuiţi creionul cu un ac trasor pentru a dispune de un compas cu ambele capete ascuţite. 7. COMPAS cu V A R C Ă . Riglă din lemn (sau tub metalic) de lungime mare, echipată cu vârfuri reglabile pentru trasarea cercurilor de diametre mari (peste 1 m). 8. ECHER REGLABIL. Echer cu braţe articulate care permite determi-

narea cu precizie a unghiurilor sau înclinaţiilor. 9. ZGÂRIECI. Vârf foarte ascuţit ce serveşte la trasarea pe suprafeţele metalice pe care nu poate fi utilizat creionul. Unele modele au vârful din carbură de tungsten care nu se toceşte practic niciodată. 10. RAPORTOR. Tijă articulată care se deplasează pe un cadran semicircular şi permite citirea valorilor unghiurilor în grade. 11. COMPARATOR. Etalon format dintr-un set de ace metalice a căror deplasare permite relevarea profilurilor sinuoase. 12. ŞUBLER. Instrument de precizie pentru măsurarea diametrelor, grosimilor şi, la unele modele, a adâncimii găurilor. •

25

26

UNELTE

Unelte electrice portative Dacă decideţi să vă echipaţi cu unelte electrice portative, alegeţi-le pe cele de marcă, nu pe cele din stocuri nevândute. Cumpăraţi echipamente de bună capacitate, care să fie similare modelelor utilizate de profesionişti, a cărorfiabilitate este garantată. 1. MAŞINĂ DE GĂURIT CU ACUMULA-

TOR. Absenta firelor permite utilizarea instrumentului peste tot, chiar şi în locurile unde nu aveţi prize electnce. Scula este uşoară, manevrabilă şi suficient de puternică pentru toate activităţile. Este recomandabilă o maşină de găunt electncă echipată cu acumulator de minimum 12 V. In caseta de transport veţi găsi un încărcător pentru acumulator, tar la unele modele şi unul de schimb. Veţi putea astfel monta 200 de şuruburi înainte de descărcarea acumulatorului, iar dacă nu mai puteţi aştepta, introduceti al doilea acumulator în timp ce-1 încărcaţi pe primul. 2. CIOCAN ROTOPERCUTOR PNEUMATIC.

Destinat găuririi zidăriilor celor mai dure, are un mecanism de lovire de mare putere, aplicat direct pe burghiu, care are drept efect continuarea perforării indiferent de presiunea exercitată asupra echipamentului. Variatorul electronic permite preselectarea unui domeniu de viteze în funcţie de materialul de lucru. Astfel, apăsând pe trăgaci, se modifică rotaţia fară a se depăşi niciodată viteza critică ce ar putea produce încălzirea echipamentului 3. MAŞINĂ DE GĂURIT CU PERCUŢIE.

Alegeţi o sculă cu proprietăţi bune pentru perforare - caractensticile recomandate sunt puterea de 6 0 0 - 7 0 0 W, viteza de rotaţie între 0 şi 3 000 rotaţii/minut, inversor

de rotaţie şi mandrină cu diametrul de 13 mm Suficient de puternică pentru strângerea şuruburilor, tăierea lemnului, găurirea metalului etc , este adecvată în majoritatea situaţiilor. 4. FERĂSTRĂU PENDULAR. După maşina de găurit electrică, este fără

îndoială echipamentul cel mai apreciat de începători. Uşor şi manevrabil, se utilizează fără a necesita cunoştinţe deosebite. Este preferabil ferăstrăul pendular reglabil cu sistem de aspirare a rumeguşului, selector de viteze şi soclu basculant care permite

ALEGEREA SI ÎNTREŢINEREA UNELTELOR » r

tăieturi înclinate. Unele modele au sisteme de strângere automată a lamei care facilitează schimbarea acesteia în câteva secunde fără cheie. 5. FERĂSTRĂU CIRCULAR. Echipament pentru debitare, destinat tăierii lemnului masiv şi a panourilor derivate din lemn. Diametrul lamei (150, 160, 190 mm) determină profunzimea tăieturii. De exemplu, lama cu diametrul de 160 mm permite tăierea scândurilor groase de 50 mm. Alegeţi-1 în funcţie de secţiunile care trebuie tăiate şi

reţineţi că ferăstrăul va fi cu atât mai greu cu cât lama este mai mare, şi va fi mai dificil să i se menţină stabilitatea la turaţia maximă: 5 0 0 0 - 6 000 rotaţii /min. 6.

MAŞINĂ DE ŞLEFUIT CU VIBRAŢII.

Şlefuirea este o operaţiune obligatorie care precedă multe finisări şi poate fi efectuată de diverse modele (cu excentric, cu bandă, delta etc.). Maşina de şlefuit este unul dintre cele mai vechi echipamente electrice portative - o unealtă simplă cu care se pot obţine suprafeţe de mare fineţe. Motorul

electric de putere mică (250 W) imprimă platoului portabraziv o mişcare oscilantă rapidă, de amplitudine redusă, creând o suprafaţă netedă, uniformă şi plană. 7. POLIZOR UNGHIULAR. Echipament polivalent cu care puteţi tăia, ascuţi, debavura, decapa etc. majoritatea materialelor, inclusiv metalele. Motorul electric puternic de 7 0 0 - 1 000 W imprimă o viteză mare (11 000 rotaţii/min) unui disc a cărui textură se schimbă în funcţie de activitatea pe care o execută. Există discuri pentru tăiat metalul sau piatra, discuri diamantate pentru tăierea betonului şi ceramicii, discuri pentru tăierea cauciucului, plutei sau bachelitei, perii metalice pentru decaparea şi lustruirea metalelor etc. Atunci când folosiţi polizorul unghiular, nu uitaţi să purtaţi mănuşi şi ochelari de protecţie. 8. DECAPATOR TERMIC. Asemănător unui uscător de păr de dimensiuni mari, acest echipament emite un jet de aer cald de peste 500°C. Atenţie, nu este o jucărie, ci un accesoriu pe care trebuie să-1 folosiţi cu precauţie deoarece poate provoca arsuri, la fel ca un aparat de sudură. Pentru o mai mare securitate, alegeţi un model a cărui temperatură să fie continuu reglată şi al cărui debit poate fi stabilit pe mai multe niveluri. Temperatura ridicată şi debitul mare sunt utilizate la cositorirea metalelor sau sudarea ţevilor de plastic, în timp ce temperaturi mai mici sunt suficiente pentru dejivrarea unei ţevi de apă, uscarea unei zugrăviri sau accelerarea prizei adezivului. •

28 UNELTE

Uneltele zugravului Uneltele de zugrăvit trebuie să fie perfect curate, de aceea necesită o îngrijire deosebită. După utilizare, pensulele înguste şi late, periile etc. trebuie să fie curăţate de vopsea, apoifrecate cu diluant şi clătite cu apă curată. Lăsaţi-le să se usuce suspendate în aer liber pentru a evita deformarea lor. Recipient cu diverse forme (rotund, rectangular etc.), destinat păstrării vopselei proaspăt diluate sau amestecate. Asiguraţi-vă că aveţi un grătar sau o suprafaţă cu reliefuri pe care să deplasaţi ruloul, pentru a repartiza în mod egal vopseaua. 2. TRAFALET. Alegeţi un trafalet uşor cu rolă amovibilă, lată de 16-18 cm. Evitaţi modelele mari care vor fi prea grele după ce vor fi încărcate cu vopsea. Evitaţi de asemenea trafaletele cu rezervor care conţin câţiva decilitri de vopsea în interiorul rolei şi devin greu de ţinut cu braţul întins. Nu ezitaţi în schimb să vă dotaţi trafaletul cu un mâner telescopic pentru a vărui sau vopsi podelele fără să vă aplecaţi. 1. TAVĂ PENTRU VOPSEA.

ROLE. Au diferite texturi în funcţie de suport sau vopsea: burete de plastic pentru lucrări curente, blană de oaie pentru vopsele acrilice, mohair pentru lăcuire etc. (pe ambalaj sunt trecute instrucţiunile pentru utilizare). Pentru unele texturi există versiuni antipicurare. Veţi găsi de asemenea role din burete ondulat, pentru vopsirea acoperişurilor din tablă sau plastic ondulat, role din cauciuc reliefat pentru tencuirea cu motive în relief, din bumbac creponat pentru zugrăvelile cu efect decorativ etc.

diametru mic (30 mm), este dotat cu un mâner lung (40 cm) care permite accesul în locurile cele mai dificile, de exemplu înapoia caloriferelor sau a unor montanţi laterali. 5. PENSULE ROTUNDE. Alegeţi pensule rotunde cu peri de porc fixaţi prin

inele metalice inoxidabile, care le garantează longevitatea. Două-trei pensule de diametre diferite vă permit efectuarea lucrărilor curente. La modelele recente nu mai este necesar să înmuiaţi pensulele în apă fierbinte înaintea primei folosiri.

3.

4.

TRAFALET

CU

MÂNER

LUNG.

Echipat cu rolă amovibilă de

J

B

T

B

B

M

B

S

I

Q

\

UNELTELE SPECIALIŞTILOR >

Pensule conice numite şi pensule-deget, ai căror peri sunt lipiţi, conferindu-le un aspect conic. Pensulele pentru contur se utilizează la vopsirea baghetelor, ciubucelor şi părţilor înguste, de exemplu tocurile ferestrelor. încărcaţi pensula de vopsea numai până la jumătatea perilor. Vopsiţi răsucind uşor pensula. 7. PENSULE LATE. Perii plate cu peri de porc, destinate aplicării lacului, care facilitează obţinerea de suprafeţe netede. La modelele mai 6. PENSULE PENTRU CONTUR.

recente, perii sunt din fibre de nailon sau din alte materiale sintetice cu diverse utilizări. 8.

PENSULE

PENTRU

RADIATOARE

Pensule plate cu mâner lung, utilizate pentru vopsirea elementelor caloriferelor de tip vechi. Există două tipuri: — pensula îndoită la nivelul inelului metalic; - pensula cu mânerul îndoit, care permite vopsirea pe partea plată sau pe cant, în funcţie de distanţa dintre elementele caloriferului

Pensule plate şi foarte late destinate aplicării lacului sau vitrifianţilor. Cel mai frecvent veţi găsi pensule cu lăţimi de la 80 la 200 mm, dar există şi modele mai mari, fără mâner, folosite la acoperirea parchetelor cu substanţe de protecţie de tip palux. Nu le confundaţi cu periile pentru tapet, deoarece perii lor nu au aceeaşi calitate. 9. PENSULE PENTRU DECORĂRI.

10. PENSULĂ SPECIALĂ PENTRU GRUND.

Pensulă mare plată şi groasa utilizată îndeosebi la aplicarea produselor cu fluiditate mare. Ameliorarea este obţinută graţie perilor sintetici ale căror extremităţi dublu despicate reţin mai bine fluidele. Astfel aplicarea grundului este simplificată şi randamentul îmbunătăţit. 11. MĂNUŞĂ PENTRU VOPSIT. Mănuşa din blană de oaie este utilizată pentru obţinerea unor efecte decorative, de exemplu aspectul de ştersătură sau sifonare. Poate fi utilizată şi la vopsirea ţevilor: este suficient să introduceţi mâna în mănuşa impregnată cu vopsea şi să strângeţi ţeava. Nu introduceţi mănuşa direct în tava pentru vopsea deoarece se poate „încleia". Folosind o pensulă, întinderi produsul pe blana de oaie, pentru ca toată suprafaţa să fie impregnată în mod egal. Este recomandabil ca sub această mănuşă specială să purtaţi mănuşi de plastic. •

30 UNELTE

Unelte pentru alte operaţiuni Montarea de tapet, linoleum, plastic etc. nu necesită scule complicate; sunt suficiente o riglă, foarfece şi un cutter. în schimb, pentru repararea pereţilor sau pardoselilor (astupări, tencuiri, încleieri etc.) este recomandabil să folosiţi unelte specifice şi de calitate. 1. RĂZUITOR CU TREI TĂIŞURI. C u v â r

furile sale ascuţite, serveşte la înlăturarea coşcovelii de pe ziduri şi deschiderea fisurilor mici pentru a ajunge la suprafaţa sănătoasă. 2. ŞPACLU. Cutit cu lamă groasă şi rigidă, utilizat ca răzuitor pentru curăţirea, cojirea şi înlăturarea tencuielii înaintea reparaţiilor de astupare. 3. ŞPACLU PENTRU FINISAJ. Lamă lată din oţel flexibil destinată aplicării tencuielii. Sunt necesare două modele: unul pentru preluarea mortarului şi celălalt pentru aplicarea pe perete. Zugravul lucrează cu ambele mâini, deplasând de mai multe ori materialul de pe o lamă pe cealaltă înainte

de a-1 aplica. Alegeţi două lăţimi (de exemplu, 10 şi 18 cm) si aveţi grijă să nu ştirbiti lamele, deoarece vor rămâne urme în tencuială. 4. ŞPACLU. Şpaclu din otel inoxidabil cu lăţimi între 2 şi 15 cm. Forma ergonomică şi flexibilitatea sunt apreciate în special de lucrătorii cu plăci de zidărie care trebuie să realizeze numeroase tencuin si reparaţii. 5. RĂZUITOR PĂTRAT. Cuţitaş echipat cu o lamă de ras, utilizat la curăţarea sticlei sau emailului (pentru evitarea zgârierii lor) pentru înlăturarea tuturor petelor de murdărie accidentale.

ergonomică, echipat cu lame drepte sau oblice care pot fi schimbate. Pentru schimbarea lamei, cutterul se deschide ca o scoică: noua lamă este plasată în vârf şi menţinută pe loc de un magnet înainte ca închizătoarea sculei să-i asigure blocarea. In cavitatea mânerului poate să încapă un set de şase lame de rezervă. 7. MALA cu DINŢI. Pieptene metalic ai cărui dinţi permit dozarea cu precizie a cantităţii de adeziv dorite. La piesele mici, adezivul poate fi aplicat cu pensula, dar la suprafeţele mari malaua cu dinţi evită depunerile excesive.

6. CUTTER CU LAMĂ INTERŞANJABILĂ.

8. CUVĂ Şl BIDINEA PENTRU ADEZIV.

Model metalic robust, cu formă

O găleată sau oală cu capacitate

U N E L T E L E SPECIALIŞTILOR >

de 5 - 1 0 1 permite prepararea adezivului pentru tapet şi păstrarea sa înainte de utilizare. Dacă întreruperi aplicarea adezivului, acoperiţi cuva cu o pânză groasă şi umedă. Procuraţi-vă o bidinea pentru aplicarea adezivului şi un burete pentru ştergerea urmelor proaspete de adeziv. 9. FOARFECE. Alegeţi un instrument cu lame lungi ( 2 5 - 2 8 cm), care ameliorează calitatea tăieturilor. Preferaţi modelele din oţel inoxidabil destinate ambidextrilor. 10 ROLĂ PENTRU ADEZIV. Rotiţă din ebonită utilizată pentru finisarea aderenţei îmbinărilor dintre fâşiile de tapet. Există şi role montate pe suporturi unilaterale care permit abordarea unghiurilor dintre pereţi. 11. SPATULĂ PENTRU ADEZIV. Serveşte la netezirea suprafeţelor placărilor care vor fi lipite, pentru creşterea aderenţei. Poate fi triunghiulară, trapezoidală, cu unul sau mai

multe vârfuri, din ABS, polietilenă sau metal. Păstraţi-i muchiile curate şi netede, pentru a nu lăsa urme pe tapet. 12.

CUTTER

CU

LAMĂ

CIRCULARĂ.

Accesoriu mic, de dimensiunea unei role pentru adeziv, care serveşte la tăierea tapetului înainte sau după lipire. Se utilizează în locul cutterului cu lamă clasică, deoarece poate executa tăieturi sinuoase. 13. PERIE PENTRU TAPET. Perie mare, lungă de aproximativ 3 0 cm, cu care se netezeşte suprafaţa tapetului pentru a-1 fixa şi a înlătura eventualele bule de aer. Alegeţi un model cu peri de porc, mai uşor decât cele cu peri de plastic. 14. RIGLĂ METALICĂ. Bandă lungă din oţel elastic, subţire, utilizată ca riglă. Aşezată, de exemplu, pe latura unei mese, oferă o margine perfect rectilinie care poate servi pentru diverse tăieri. Rigla plată se foloseşte cu rigla bombată

pentru realizarea îmbinărilor înclinate ale unor tipuri de pardoseli. 15. RIGLĂ METALICĂ BOMBATĂ. Riglă lungă, bombată şi rigidă, din oţel inoxidabil, utilizată pentru decuparea placărilor de pardoseli (0,60, 1 sau 2 m lungime). Se foloseşte cu cutterul cu lamă dreaptă pentru realizarea îmbinărilor. 16. CUTTER PENTRU MOCHETĂ. Dotat cu lamă curbă sau dreaptă, se utilizează pentru decuparea excesului de material, pe perimetrul camerei. Aşezat pe mochetă şi apăsat pe plintă, poate fi deplasat de jur împrejurul încăperii pentru tăierea mochetei la baza plintei, fără riscul de a luneca. •

32

UNELTE

Uneltele tâmplarului Foarte multe dintre acestea sunt scule tăietoare. Luaţi-vă precauţiile necesare şi separaţi ciocanele, pilele şi raşpelele. Lama metalică lungă permite tăierea scândurilor sau panourilor derivate din lemn. Pentru a obune o tăietură rectilinie lama trebuie să fie bine ascuţită şi rigidă. Alegeţi un ferăstrău cu dinţi căliţi, care nu trebuie ascuţit. 2. FERĂSTRĂU PENTRU GĂURI. Ferăstrău mic cu lama îngustă, utilizat pentru tăieturi sinuoase în scândurile subţiri (furnir, placaj etc.). 3. FERĂSTRĂU cu ŞINĂ. Partea neascuţită a lamei acestui ferăstrău este ranforsată de o nervură metalică, ceea ce-1 transformă într-o sculă rigidă şi grea, utilizată pentru tăieturi precise, în principal în şipci şi scânduri subţiri. 1. FERĂSTRĂU COADĂ DE VULPE.

4.

FERĂSTRĂU

PENTRU

TRAFORAJ.

Ferăstrău special echipat cu o lamă foarte subţire şi fină, folosit pentru realizarea de tăieturi sinuoase, similare pieselor unui puzzle. Este utilizat de asemenea pentru decuparea placajelor subţiri destinate marchetăriei. Unele modele sunt echipate cu amortizoare a căror flexibilitate creşte durata de utilizare a lamelor filiforme, extrem de fragile. 5. CIOCAN DE LEMN. Utilizat asupra pieselor de lemn sau a sculelor ce pot fi afectate de loviturile unui ciocan obişnuit, cu cap de fier. Ciocanele de lemn masiv pot crăpa din cauza şocurilor. Alegeţi modelele cu capul prins în cercuri, care nu riscă să se spargă. 6. SET DE DĂLŢI PENTRU LEMN. Având lama tăietoare în vârf, dălţile

pentru lemn sunt utilizate la scobirea locaşurilor pentru montarea balamalelor, zăvoarelor şi altor feronerii. Alegeţi trei-patru modele diferite, cu mai multe lăţimi de lame. COARBĂ. Sculă indispensabilă pentru găurirea lemnului cu burghie elicoidale. Dotată cu 7.

mandrină cu două falei, coarba acceptă cozile pătrate ale burghielor, dar şi pe cele cilindrice ale altor scule. Este recomandabil modelul cu clichet, care permite găurirea în orice poziţie, inclusiv în apropierea colţurilor. 8. RINDEA. Sculă care serveşte la netezirea lemnului, prin eliminarea

UNELTELE SPECIALIŞTILOR >

aşchiilor. Rindeaua este indispensabilă pentru degroşarea, ajustarea, netezirea, îndreptarea etc. uşilor, pervazurilor, podelelor. Alegeţi modelul metalic, mai uşor de reglat decât cel din lemn. 9. RĂZUITOR. Lamă metalică simplă, cu muchii ascuţite, care permite aşchierea fină a suprafeţei lemnului. Cu un răzuitor de ebenist bine ascuţit se obţine un aspect de calitate al suprafeţei, fară a ridica praf fin de rumeguş. 10. CALĂ PENTRU ŞLEFUIRE. Bloc de lemn, plută, cauciuc etc. pe care se

aşază hârtia abrazivă pentru a obţine suprafaţa plană şi rigidă necesară unei şlefuiri corecte. Unele modele sunt dublate de materiale textile de tip „arici", foarte practice pentru schimbarea rapidă a hârtiei. 11. CLEŞTE. Forma curbă a fălcilor permite scoaterea cuielor prin efectuarea unei mişcări de basculare. Scula se utilizează şi pentru desfacerea bucăţilor de lemn pe care doriţi să le recuperaţi şi care sunt fixate prin şuruburi, scoabe sau piroane.

Sculă din oţel cu zimţi ascuţiţi, utilizată la fasonarea lemnului, metalelor moi, pietrei, cauciucului etc. Raşpelul degroşează o formă sau un volum, dar poate smulge fibrele lemnului, de aceea este necesară şi o operaţiune de finisare, care să înlăture zgârieturile lăsate. Pentru aceasta, procuraţi-vă un raşpel/pilă: o faţă pentru degroşare, iar cealaltă pentru finisare şi atenuarea rugozităţilor. 13. CIOCAN. Alegeţi un ciocan de tâmplar cu greutatea de 300-400 g, pe care să-1 utilizaţi în principal pentru baterea cuielor. Puteţi alege în aceeaşi măsură un ciocan de dulgher, din oţel masiv, al cărui vârf despicat permite scoaterea cuielor fară cleşte. Nu folosiţi ciocanul de nituri pentru baterea cuielor, deoarece capul său bombat poate să alunece pe floarea cuiului şi să vă accidenteze. 14. DORN. Ax metalic mic şi ascuţit, utilizat cu ajutorul ciocanului pentru a introduce floarea cuielor în lemn. Alegeţi diametre diferite în funcţie de forma cuielor. 15. MENGHINE. Alegeţi menghine mai mari decât cele trecute în revistă la sculele de bază. Deschiderea de 3 0 - 5 0 cm ar trebui să fie suficientă pentru strângerea pieselor obişnuite. Pentru suprafeţele de dimensiuni mari (uşi, tăbliile meselor etc.), tâmplarii utilizează menghine cu lungimi de peste 1 m. Alegeţi modelele din lemn, mai uşor de manipulat. Luaţi de asemenea în considerare achiziţia de menghine-pereche, deoarece în majoritatea cazurilor sunt distribuite două câte două pentru echilibrarea strângerii. • 12. RAŞPEL.

34

UNELTE

Uneltele zidarului Uneltele zidarului sunt în contact permanent cu produse murdare şi ude, de aceea este necesar să vă procuraţi instrumente care să nu fie afectate de coroziune şi să fie uşor de curăţat. Găleata zidarului este în general din plastic închis la culoare. Modelul cu gradaţii permite dozarea precisă a cantităţilor de apă necesare mortarului sau cimentului. 2. DRIŞCÂ. Drişca dreptunghiulară serveşte la nivelarea suprafeţelor recent tencuite, dar zidarul o utilizează si drept cancioc, atunci când lucrează cu mistria. 3. cuvĂ. Din plastic negru, cuva trebuie să fie flexibilă şi uşor de curăţat, pentru eliminarea fără dificultate a resturilor de ciment sau ipsos. 4. DALTĂ PENTRU CĂRĂMIZI. Daltă metalică lată (50-70 mm), utilizată pentru spargerea sau despicarea cărămizilor. 5. DALTĂ PENTRU ZIDĂRIE. Daltă CU extremitatea plată destinată găuririi zidăriilor. Forjată din oţel aliat cu crom şi mangan, este utilizată cu barosul pentru a realiza găuri şi şanţuri în pereţi şi podele. 1. GĂLEATĂ.

6. ŞPIŢ PENTRU ZIDĂRIE.

Daltă cu capăt ascuţit. Ca şi dalta, este utilizat cu barosul pentru găurirea zidăriei. Pentru ambele scule, alegeţi modele echipate cu mânere de protecţie, care vă feresc mâinile de posibilele alunecăn ale barosului. 7. MALA CU DINŢI. Răzuitor metalic având o margine netedă şi una cu dinţi. Zidarii o utilizează pentru a răzui suprafeţele zidurilor neprelucrate, dar şi pentru netezirea ten-

cuielii proaspete, înainte de a începe să se întărească. 8. D B C A N DE ZIDAR. Sculă similară cu pioletul, având un capăt lat şi celălalt ascuţit. Utilizat pentru găurirea rosturilor dintr-o faţadă în vederea curăţirii lor, pentru extragerea pietrelor sau prefabricatelor, cărămizilor etc. L'Outil Parfait

Ciocan mare cu greutatea de minimum 1 kg, utilizat la lovirea dălţii sau şpiţului pentru a le înfige în zidărie. Alegeţi un model cu mânerul din fibră de sticlă, deoarece atenuează vibraţiile provocate de şocuri. 10. RIGLĂ METALICĂ. Riglele zidarului sunt profile dreptunghiulare din 9. BAROS.

UNELTELE SPECIALIŞTILOR f

aluminiu de lungimi mari (2, 2,5, 3 m etc.). în general, aveţi nevoie de trei modele, pentru a materializa nivelul orizontal al unei şape de mortar. L I . NIVELĂ cu BULĂ. Dacă aveţi ngle metalice lungi, vă este suficientă o nivelă cu bulă clasică (50 cm) pentru a controla planeitatea; ajunge să aşezaţi nivela pe nglă. Pe de altă parte, dacă nu dispuneţi de rigle lungi, echipaţi-vă cu o nglă-nivelă (2 m) cu care să determinaţi orizontalitatea şi verticalitatea cu precizie.

12. FIR cu PLUMB. Compus dintr-o coardă terminată printr-o greutate tronconică şi o plăcuţă pătrată. Pentru controlarea verticalităţii unui perete, se aşază plăcuţa pe partea de sus a altui perete, perpendicular pe primul, şi se derulează coarda; verticala trece prin orificiul plăcuţei şi a greutăţii. 13. SFOARĂ PENTRU TRASAT. Sfoară de bumbac lungă de 30 m, încolăcită într-o casetă metalică ce conţine pulbere colorată. Derulată şi întinsă pe un element de zidane (perete, pardoseală, plafon), lasă o

urmă colorată care va fi utilizată pentru lucrările ce vor fi executate. 14. MISTRIE PENTRU ROSTURI. Lamă îngustă de oţel pentru netezirea rosturilor de mortar dintre rândurile de cărămizi. Forma lamei determină profilul rostului, care poate să fie înclinat sau rotunjit. 15. MISTRIE LIMBĂ DE PISICĂ. Lamă fină care depune şi netezeşte mortarul în locurile înguste. 16. MISTRIE TRIUNGHIULARĂ. Serveşte la astuparea găurilor si la răzuirea ipsosului în locurile în care nu are acces malaua cu dinţi. 17. MISTRIE TRIUNGHI ROTUNJIT.

In-

strument clasic de zidărie, utilizat pentru amestecarea mortarului, proiectarea pe perete, netezire, montarea cărămizilor. 18. MISTRIE PENTRU CĂRĂMIZI, instrument clasic utilizat pentru montarea cărămizilor. 19. ŞPACLU. Cuţit cu lamă lată (7 cm) din oţel călit, pentru pregătirea suprafeţelor, răzuirea tencuielii şi îndepărtarea tencuielii vechi 20. FURTUN DE NIVEL Două tubun de sticlă gradate montate la extremităţile unui tub lung din material plastic şi flexibil formează o nivelă care funcţionează pe principiul vaselor comunicante. Umpleţi ansamblul cu apă fără să rămână bule de aer şi veţi dispune de un instrument fiabil. 21. PERIE DE SÂRMĂ. Este destinată curăţării cărămizilor sau zidăriei foarte murdare. 22. CHEVILLETTE. Tijă metalică dotată cu cap culisor utilizată ca menghină. Introdusă în zidăne cu ajutorul ciocanului, serveşte la fixarea unei ngle, a scândurilor, cofrajului etc. Prin lovirea în capul culisor se obţine strângerea ansamblului. •

36

UNELTE

Uneltele faianţarului Uneltelefaianţarului sunt specifice şi nu pot servi altor scopuri. Curâţaţi-le imediat după folosire, deoarece mortarul şi adezivii sunt produse agresive, foarte dificil de îndepărtat după uscare. Mistrie CU lamă scurtă. Forma rotunjită a mânerului evită alunecarea mâinii şi permite ţinerea sculei perpendicular pe perete, pentru lovirea uşoara a suprafeţei plăcilor, operaţiune executată pentru fixarea acestora în mortar. 2. MALA c u DINŢI. Tip de pieptene metalic care permite dozarea precisă a grosimii stratului de mortar. 3. CLEŞTE PENTRU GRESIE. Cleşte ale cărui falei sunt din carbură de tungsten. Utilizat pentru secţionarea materialelor foarte dure de tip ceramic Pentru tăierea plăcilor groase şi dure din gresie, faianţarul utilizează maşina de tăiat (-» P. 314), compusă dintr-o sanie pe care culisează suportul tăietor acţionat 1. MISTRIE PENTRU FAIANŢĂ.

de un levier. Ambele permit efectuarea corectă de tăieturi drepte sau oblice. 4. CLEŞTE DE FAIANŢA. Cleşte special, echipat cu cuţit tăietor, care se utilizează pentru crestarea şi tăierea plăcilor de faianţă. 5. cioc DE PAPAGAL. Cleşte cu una dintre fălci recurbată, astfel încât seamănă cu un cioc coroiat. Forma respectivă permite „ronţăirea" plăcii şi urmarea unui traseu sinuos. 6. PILĂ CU CARBURĂ. Pilă plată a cărei suprafaţă este presărată cu aşchii de carbură de tungsten. Foarte utilă pentru egalizarea muchiilor ciobite ale faianţei. 7. AC DE TRASAT. Tijă metalică cu extremitatea echipată cu un

fragment de diamant sau o pastilă de carbură, care permite crestarea celor mai dure materiale ceramice. 8. FERĂSTRĂU CU BURGHIU. Cadru de ferăstrău echipat cu burghiu şi lamă tăietoare care permite efectuarea de operaţiuni distincte: găunrea plăcii de faianţă şi decuparea interioară a acesteia. 9. GRĂTAR ABRAZIV. Material abraziv ţesut în formă de grătar, utilizat pentru retuşarea muchiilor plăcilor în locul pilei. 10. TĂIETOR. Sculă de decupare circulară, cu diametru reglabil, utilizabilă cu maşina de găurit electrică sau în varianta manuală sub formă de maşină de găunt gresia (-» NR. 20).

U N E L T E L E SPECIALIŞTILOR

Echipată cu o talpă de cauciuc, serveşte la ciocănirea uşoară a unei plăci de faianţă sau gresie abia montate, pentru a o fixa în mortar fară a-i zgâria suprafaţa 12. DRIŞCĂ DE CURĂŢARE. Drişcă metalică cu talpă amovibilă, cu mâner de tip „arici" care permite schimbarea tamponului abraziv în funcţie de plăcile ce trebuie curăţate. Tamponul verde din nailon se utilizează pentru curăţarea brută, cel roz corespunde poliesterului semiductil, iar tamponul alb din poliester moale serveşte la lustruirea fină. 13. RACLETÂ. Lamă abrazivă subţire destinată răzuirii rosturilor degradate ale unui ansamblu vechi de plăci de faianţă 14. DISTANŢIERE. Cruciuliţe din material plastic existente în numeroase modele, în funcţie de lăţimea rosturilor Cele foarte fine se utilizează pentru faianţa aplicată pe pereţi, iar cele mari şi ajurate 11. DRIŞCĂ.

E

corespund rostuiilor mari dintre plăcile de gresie montate pe pardoseli. Î S . BĂTĂTOR. Cală mare de lemn, utilizată la baterea plăcilor recent montate pentru egalizarea suprafeţei generale. Unele modele sunt dotate cu talpa de cauciuc. 16. CIOCAN DE CAUCIUC. Ciocan cu cap de cauciuc utilizat împreună cu bătătorul pentru obţinerea unei ciocăniri uşoare care să nu strivească mortarul. 17. RACLETĂ DE CAUCIUC. Lamă de cauciuc care, prin deplasarea în diagonală pe suprafaţa plăcilor de faianţă sau gresie, ajută la completarea rosturilor cu chit 18. GLETIERĂ. Placă metalică pentru ţinerea mortarului şi netezirea suprafeţei. Atunci când are o margine zimţată, este utilizată ca o mala cu dinţi (-» NR. 2). 19. AGITATOR SPIRAL. Montat pe o maşină de găurit electrică, permite o amestecare de calitate, îndeosebi

a mortarului pentru finisare, care trebuie să aibă consistenţă omogenă. 20. MAŞINĂ DE GĂURIT GRESIE. Accesonu destinat găuririi plăcilor. Suportul fixat cu şuruburi pe o placă este echipat cu un tăietor (-» NR. 10), iar manivela transmite rotaţia necesară perforării. 21. ŞTERGĂTOR DIN CAUCIUC. Raclor metalic cu două lame din burete de cauciuc. Dotat cu mâner, accesoriul este util pentru curăţarea pardoselii de gresie după terminarea lucrului. 22. DRIŞCĂ CU BURETE î n

Cuva

sa.

Serveşte la curăţarea suprafeţelor proaspăt montate. Bacul este dotat cu un rulou destinat stoarcerii buretelui lipit de drişcă. 23- GENUNCHIERE. Cochilii dm material cauciucat care asigură protecţia genunchilor. Accesorii indispensabile dacă sunteţi nevoit să lucraţi în genunchi timp de mai multe zile. •

37

38

UNELTE

Uneltele geamgiului Sticla nu este un material cu care se lucrează uşor. Dacă vreţi să reuşiţi de prima dată, alegeţi sculele corespunzătoare şi, pentru a nu vă accidenta în timpul lucrului, protejaţi-vă împotriva eventualelor cioburi purtând mănuşi şi haine groase. 1. ŞPACLU PENTRU ÎNDEPĂRTAREA CHI-

Lamă metalică robustă utilizată împreună cu ciocanul pentru înlăturarea chitului vechi.

TULUI,

2. ŞPACLU PENTRU APLICAREA CHITULUI.

Şpaclu cu lama flexibilă folosit pentru aplicarea de chit nou. 3. ŞPACLU TIP FRUNZĂ. Şpaclu pentru chit a cărui formă aduce cu o frunză de laur. Utilizat pentru aplicarea şi netezirea chitului proaspăt. 4. PISTOLET CU CUIŞOARE. Asemănător unui capsator, este încărcat cu plăcuţe triunghiulare care menţin geamul pe poziţie înainte de aplicarea chitului. 5. ROLĂ TĂIETOARE. Instrument echipat cu rotiţă din carbură de tungsten a cărei duritate permite

tăierea geamului. Unele modele au o magazie care conţine şase rotiţe de schimb, pentru înlocuire rapidă în caz de uzură. 6. DIAMANT. Sculă echipată cu o rotiţă tăietoare ce permite executarea unui traseu de tăiere sinuos sau neregulat. Bila plasată la o extremitate serveşte la lovirea geamului, pentru îndepărtarea porţiunii decupate. 7. COMPAS. Compasul de geamgiu permite tăierea de cercuri în geamuri. Ventuza este centrul fix, iar pe tija gradată se află rotiţa tăietoare. 8. CLEŞTE PENTRU DETAŞARE. Cleşte CU falei plate utilizat pentru detaşarea fâşiilor de sticlă tăiate. Se utilizează mai ales atunci când sticla este groasă.

Carbură de siliciu, abraziv foarte dur, utilizată pentru teşirea muchiilor ascuţite rezultate în urma tăierii sticlei. Pietrele din carborundum se utilizează drept cală pentru şlefuirea lemnului. 10. CREION MOALE. Creion special cu mină moale care permite scrierea pe sticlă. 11. BURGHIE PENTRU STICLĂ. Burghie speciale dotate cu plăcuţe ogivale pentru găurirea sticlei. Se utilizează cu maşini de găurit fixe echipate cu sistem de lubrifiere pentru a se evita încalzirea sticlei. 12. MĂNUŞI. Mănuşi speciale, dublate cu un strat gros de cauciuc pentru a rezista muchiilor ascuţite ale cioburilor de sticlă. • 9.

PIATRĂ ABRAZIVĂ.

U N E L T E L E S P E C I A L I Şf T I L O R

Uneltele electricianului Alcâtuiţi-vâ o trusă de electrician şi nu utilizaţi sculele respective în alte scopuri. Evitaţi contactul lor cu focul, produsele chimice sau lamele tăietoare,fiindcă acestea pot străpunge protecţia dielectrică, afectând izolaţia. 1. CLEŞTI i A. Patentul este un cleşte universal

care permite strângerea pieselor de diverse forme. 1 B. Cleştele de tăiat este destinat în special secţionării sârmelor. In funcţie de preferinţe, puteţi tăia înaintea cotei sau chiar la cotă. 1 C. Cleştele cu vârf lung există î n

două modele: cu fălci drepte sau curbate. Foarte practic pentru apucarea şi plasarea şaibelor şi piuliţelor din montajele electrice în locurile unde introducerea mâinii este dificilă. 2. CLEŞTE PENTRU DEZIZOLARE. Cleşte

automat pentru dezizolarea extremităţilor conductorilor electrici; instrumentul prinde, taie şi trage izolaţia dintr-o singură mişcare.

3. SET DE ŞURUBELNIŢE. Şurubelniţe cu mâner ergonomie şi lamă protejată pe toată lungimea, astfel ca utilizatorul să fie izolat de eventualele contacte electrice. Pentru a se conforma normelor, sculele sunt garantate la tensiuni de 1 000 V.

minibaterie electrică fără întrerupător — care permite testarea siguranţelor fuzibile. Introducând siguranţa în tester, ea închide contactul şi ledul se aprinde. Dacă siguranţa este arsă. ledul rămâne stins.

4. TESTER DE TENSIUNE. Ş u r u b e l n i ţ ă

6. LANTERNĂ ELECTRICĂ.

mică cu mâner transparent care conţine un led ce se aprinde la trecerea curentului electric. Punând lama şurubelniţei pe o bornă a întrerupătorului, pe plotul unei prize, într-o dulie etc., puteţi controla continuitatea circuitului electric: dacă ledul se aprinde, înseamnă că este un fir de fază şi curentul circulă.

totdeauna în apropierea tabloului electric general. 7. TESTER UNIVERSAL. Aparat electric polivalent (numit şi „multimetru") care permite verificarea circuitelor electrice din locuinţă. In conformitate cu conectarea firelor, puteţi verifica tensiunea, intensitatea sau rezistenţa.

5. TESTER DE SIGURANŢE. T u b

din

material plastic - în realitate o

Păstraţi-O

Unele modele emit semnale luminoase sau sonore care indică trecerea curentului. •

39

40

UNELTE

Uneltele instalatorului sanitar Uneltele de bază suntferăstrăul pentru metale, cleştele suedez şi ciocanul. Alte unelte specifice vă vor completa trusa în funcţie de necesităţi. Miniarzător cu butelie de butan a cărui flacără este suficientă pentru sudarea şi cositorirea metalelor uşoare. Se utilizează de asemenea pentru încălzirea ţevilor şi robinetelor îngheţate, arderea vopselelor vechi şi înmuierea materialelor plastice. 2. CLEŞTE SUEDEZ. Cleşte a cărui axă de articulare poate ocupa şapte poziţii ce permit varierea deschiderii fălcilor, atât pentru strângerea piuliţelor cu diametre de 6 mm, cât şi a ţevilor de 40 mm. Alegeţi o sculă cu braţe întrepătrunse - un braţ trece pnn interiorul celuilalt şi opritor care să împiedice prinderea şi rănirea degetelor. 3. CLEŞTE SUEDEZ MARE. Cleşte foarte mare ( 4 0 - 5 0 cm lungime) a cărui deschidere a fălcilor poate accepta ţevi cu diametre de până la 80 mm Mai practic si mai universal decât o cheie reglabilă de aceleaşi dimensiuni. Util pentru deşurubarea sifoanelor. 1. LAMPA DE C A Z .

4.

CLEŞTE

SUEDEZ

PENTRU

SIFON.

Cleşte curb, special conceput pentru demontarea sifoanelor. Fălcile crestate sunt căptuşite, pentru a evita avarierea soclului sifonului. 5. DISPOZITIV PENTRU TĂIAT ŢEVI. T i p

de menghină cu rotiţă destinat tăierii ţevilor din metal. Strângerea progresivă a rotiţei tăietoare si rotirea dispozitivului descriu o tăietură pe periferia ţevii, rezultând o secţionare perpendiculară pe axă. Ţineţi seama de calitatea rotiţelor: unele sunt destinate tăierii cuprului, altele, mai subţiri, taie ţevile

din oţel. Alegeţi un model cu o lamă tăietoare ce permite - cu acelaşi aparat - debavurarea interiorului ţevii care a fost tăiată. 6. MINIDISPOZITIV PENTRU TĂIAT ŢEVI.

Utilizat pentru ţevile de diametre mici (8, 10 şi 12 mm) care trebuie tăiate chiar în locul unde sunt amplasate. Rotirea necesită puţin

spaţiu şi permite tăierea unei ţevi fixate pe toată lungimea unui perete, după ce i-aţi demontat colierele de susţinere. 7. CLEŞTE PENTRU TĂIAT ŢEVI. Cleşte la care una dintre fălci acţionează o lamă tăietoare din oţel, destinată tăierii ţevilor din material plastic

UNELTELE SPECIALIŞTILOR

8. RESORT PENTRU ARCUIREA ŢEVILOR.

Resort calibrat din oţel care permite arcuirea ţevilor din cupru fără a le aplatiza. Diametrul interior al resortului trebuie să corespundă precis cu cel al ţevii din cupru. Din cauza îndoirii, resortul îmbracă ţeava care este îndoită fără a-şi ovaliza secţiunea. 9. DISPOZITIV PENTRU ÎNDOIT ŢEVI. S e

compune în principal dintr-o roată canelată şi un levier Rotirea levierului în jurul roţii îndoaie ţeava din cupm sub un unghi precis determinat, indicat de sectorul gradat

marcat pe flanşă. Canelura cu secţiune circulară a roţii corespunde diametrului exterior al ţevii, condiţie necesară pentru evitarea ovalizării ţevii. 10.

POMPĂ

PENTRU

DESFUNDARE.

Pompă hidraulică asemănătoare unei seringi de dimensiuni mari, utilizată pentru desfundarea instalaţiilor sanitare obturate. Dotată cu o ventuză din cauciuc adaptată la diametrul ieşirii ţevii, pompa aspiră şi apoi refulează apa din obturare. Repetată de mai multe ori, manevra creează o

mişcare de du-te-vino care degajează scurgerea. 11. ŞARPE. Cablu lung şi învelit, ale cărui extremităţi sunt echipate cu o perie metalică, respectiv cu o manivelă. Introdus într-o canalizare obturată, şarpele avansează prin răsucire, sfredelind obstacolul din scurgere. 12. FREZĂ-DECET. Instrument micuţ compus dintr-un corp conic traversat de un ax montat la extremitatea unei freze tăietoare. Utilizat pentru refacerea stării scaunului supapei robinetelor pe care s-a depus calcar. Montată pe corpul robinetului în locul obertailerului, freza permite rectificarea scaunului, până redevine plan şi neted. 13. MATRIŢĂ PENTRU GULERE BĂTUTE.

Pentru executarea gulerului bătut, utilizaţi: 13 A. Matriţă similară unei menghine care serveşte la strângerea ţevii fără s-o strivească. Diversele locaşuri corespund diferitelor diametre uzuale de ţevi; 13 B. Dorn pentru evazarea extremităţii ţevii; 13 c. Mandrin pentru aplatizarea gulerului 14. MANDRIN PENTRU ASAMBLĂRI. A x

metalic cu mai multe diametre utilizat pentru evazarea extremitătilor ţevilor din cupru. Introdus cu ajutorul unui ciocan într-o ţeavă încălzită, mandrinul măreşte diametrul interior cu câţiva milimetri, permiţând asamblarea altei ţevi. 15. CHEIE ARTICULATĂ. Cheie cu cârlig şi cap articulat utilizată pentru piuliţele situate sub chiuvete, la baza robinetelor. Dacă locurile sunt dificil de accesat, cheia se introduce vertical sub chiuvetă, iar mişcarea de rotaţie este obţinută prin intermediul mânerului. •

41

42 CUNOSTINTE DE BAZA i

i

i

Suspendarea obiectelor de plafon Alegerea modului defixare seface în funcţie de greutatea obiectului, de structura plafonului şi de rezistenţa materialului care trebuie găurit Există diverse tipuri de plafoane (-» p. 245), pentru care corespund metode de suspendare specifice. Examinarea lor cu atenţie şi efectuarea unui test de găurire sunt operaţiuni prealabile indispensabile.

Pentru a testa rezistenţa materialului din care este realizat plafonul, utilizaţi o maşină de găurit electrică şi un burghiu cu carbură de tungsten de 4 - 5 mm diametru, cu care executaţi o gaură adâncă de 3—4 cm în locul viitoarei fixări. Aşchiile rezultate şi viteza de 1. PENTRU PLAFOANE VECHI

1 A. Cârlig cu arc, pentrufixare in golul de după tavan. grindă

x A

avansare a burghiului vă vor oferi indicaţii asupra naturii şi rezistenţei materialului. Testul vă va furniza informaţii mai precise dacă va fi efectuat cu un burghiu bine ascuţit, de preferinţă neuzat.

Plafoane vechi Burghiul găureşte primul centimetru fară greutate, deoarece traversează stratul de ipsos, apoi dă brusc de gol. Se poate deduce că gaura a fost efectuată între două grinzi şi că aţi perforat rabiţul. In acest caz, dacă intenţionaţi să suspendaţi un obiect uşor, alegeţi un element de fixare extensibil cu basculare, cum este cârligul cu arc, care se instalează

foarte bine în golul de după tavan (-» DESENUL I A ) .

In schimb, dacă doriţi să suspendaţi un obiect greu, este recomandabil să încercaţi în alt loc, ori să renunţaţi, deoarece rabiţul nu poate rezista, singur, la tracţiuni mari. Altă posibilitate: după ce aţi străpuns stratul de ipsos, observaţi că burghiul întâlneşte o anumită rezistenţă, iar din gaură cade rumeguş - este clar că aţi dat peste grindă. Un simplu şurub pentru lemn cu ureche sau un inel de tavan oferă o modalitate de fixare sigură pentru obiecte grele (-» DESENUL 1 B).

Plafoane de umplutură Găurirea se efectuează iniţial fată dificultăţi, apoi întâmpinaţi o oarecare rezistenţă, iar din gaură cade un praf gri sau roşu amestecat cu ipsos. Aceasta denotă că aţi găurit umplutura de zidărie dintre grinzi, din moloz sau teracotă. Dacă peretele are goluri interioare, alegeţi un cârlig cu arc de blocare de tip „umbrelă" (-» DESENUL 2 A). Dacă, prin găuriri succesive, întâlniţi când material plin, când goluri, alegeţi un diblu universal (-» DESENUL 2 B).

2. PENTRU PLAFOANE DE UMPLUTURA

rabiţ si tencuială

şurub -

1 B. Şurub cu ureche, pentrufixare în grindă de lemn.

2 A. Cârlig cu arc de blocare de tip „umbrelă".

2 B. Diblu universal pentru plafoane cu goluri şi plinuri.

F I X Ă R I 42

în sfârşit, dacă burghiul cu carbură de tungsten scrâşneşte şt refuză să mai avanseze, înseamnă, în gene ral, că ati întâlnit o grinda metalică Astupaţi gaura şi mutaţi cu câţiva centimetri locul fixării.

Plafoane de beton în general plafoanele recente sunt de forma unei plăci de beton monobloc sau sub formă de zidărie aplicată pe grinzi din beton armat doua tehnici clasice care implică materiale dure, dificil de gaunt. Din acest motiv, trebuie să vă echipaţi cu o maşină de găurit cu percuţie (sau cu un ciocan rotopercutor pneumatic) de putere corespunzătoare şi cu burghie cu carbură de tungsten. bine ascutite Pentru tavanele care pot fi găunte alegeţi diblun metalice sau surubun cu ochi care asigură o ancorare rezistentă (-» DESENELE 3 A ŞI 3 B).

Plafoane false Deoarece plafoanele de izolare (false) nu rezistă la susţinerea obiectelor grele, este necesară adoptarea de soluţii specifice. De exemplu, dacă sunteţi unicul locatar al casei, este posibil de

Altă soluţie decât găurirea Pentru plafoanele subsolurilor, garajelor, pivniţelor etc., construite din grinzi de beton, puteţi utiliza suspante metalice, care vă ajută să evitaţi găuririle dificile. Inserat cu ajutorul ciocanului, acest piron metalic cu pinteni ascuţiţi se înţepeneşte între grinzi şi plăcile cu nervuri din beton, permiţând fixarea a numeroase obiecte şi a plafoanelor false.

multe on să ajungeţi fară dificultăţi deasupra plafonului, într-un asemenea caz, soluţia este să suspendaţi obiectul de o antrctoază (jug) care se sprijină pe structura planseului (-» DESENUL 4). ATENŢIE: în general este interzisă găurirea unui tavan încălzitor; într-un asemenea caz soluţia constă în realizarea unei lipiri.

Fixare dublă Dacă suspendarea unui obiect greu prezintă un nsc, de exemplu se află

3. PENTRU PLAFOANE MODERNE

. - l

Suspantă metalică cu pinteni.

deasupra mesei din sufragerie, prevedeţi o fixare dublă. Adăugati-i altă fixare, compusă dintr-un cablu metalic mic, ataşat la cele două extremităţi prin şuruburi şi coliere. Dacă montajul pnncipal se dovedeşte defectuos, este puţin probabil ca ambele fixări să cedeze simultan; obiectul va rămâne suspendat pnn intermediul cablului şi veţi beneficia de timpul necesar pentru reparaţie înainte ca obiectul să cadă •

antretoază (jug)

grindă,

IriTATATlTlTlTATiT^ OTATiTAWlTATiLlI tencuiala subţire

material plafon izolator

beton compact bulon cu

si bucşă metelică

3 A. Diblu metalic.

3 B. Şurub cu ochi. 4. Atârnarea unui obiect greu de structura planseului

44

CUNOSTINTE DE BAZA

i i

Fixarea tablourilor în mod tradiţional, tablourile sefixează cu cârlige X; rareori acest accesoriu ingenios nu se poate fixa într-un perete - excepţiile sunt pereţiifoarte duri sau cavi. nr.1 nr. 3

Tipuri de cârlige Cârlige X. Mai multe tipuri de cârlige (de la nr. 0 la nr. 4) permit atârnarea tablourilor destul de grele; este suficient să alegeţi un cârlig cu două sau trei ace a căror rezistenţă este astfel ranforsată. Acele din oţel călit străpung majoritatea materialelor, iar înclinarea faţă de perete lipeşte cârligul de tencuială (-» DESENUL 1 A). Când cârligul X este aparent, puteţi orna gamaha acelor cu piuneze decorative, asortate culorii ramei.

înclinare

1 A. înclinarea acului permite cârligului X să susţină mai uşor greutatea tabloului.

Cârlige pentru beton. Dacă aveţi de a face cu un perete foarte dur, este posibil ca acele lungi ale cârligelor X sa nu-1 poată străpunge. In asemenea cazuri puteţi utiliza alt tip de fixare - cârligele pentru beton. Acestea sunt cârlige mici cu capul din material plastic, care se fixează prin intermediul a trei sau patru ace din oţel călit. Lovituri scurte de ciocan asigură introducerea acelor scurte în materiale foarte dure (-» DESENUL 2). Cârlige pentru pereţi cu cavităţi. In cazul unui perete din cărămizi cu goluri sau din prefabricate, acele cârligelor X pătrund cu dificultate, în acest caz, este preferabilă utilizarea de cârlige echipate cu dibluri speciale. Practic, în funcţie de amplasare, găurirea se poate executa fie în material plin, fie într-un gol (-» DESENUL 3). De asemenea, indiferent de poziţia

2. Cârligele pentru beton destinate pereţilor foarte duri sunt alcătuite dintr-un suport de plastic şi mai multe ace din oţel extradur. cârligului, diblul se adaptează găurii, iar strângerea şurubului duce la o blocare eficientă.

CÂRLIGE PENTRU PEREŢI CU GOLURI

nr. 4 nr. 0

nr. 1

nr. 2

fixare în grindă

1 B. Cârligele X clasice suntfixate de perete cu unul sau mai multe ace din oţel călit cu gămălii de alamă, care nu se pot desprinde.

3. Cârligele metalice pentru pereţii cu goluri sunt dotate cu dibluri speciale ce potfi implantate in materiale pline sau cu cavităţi.

F I X Ă R I 44

profil metalic

tijă ce nu se poate desprinde cârlig X pentru securitate®

4. Profilul metalicfixat sub plafon permite agăţarea şi deplasarea mai multor tablourifără găurirea pereţilor.

Fixare profesionistă Dacă sunteţi pasionat de gravuri şi picturi, aveţi probabil mai multe tablouri pe care doriţi să le agăţaţi pe pereţi. Pentru decorarea unui perete cu lucrări artistice este necesară însă realizarea unei armonii care să nu afecteze estetica generală a decorului. Aceasta necesită adesea

definirea poziţiei fiecărui element prin tatonări şi este evident că pentru orice deplasare este nevoie de altă gaură. Pentru a evita deteriorarea peretelui, puteţi utiliza metoda profesioniştilor: fixarea unui profil metalic pe toată lungimea peretelui (-» DESENUL 4). Forma profilului permite agăţarea de tije pentru suspendarea mai multor

tablouri. Se poate observa că, utilizând acest montaj, poziţia tablourilor este permanent reglabilă şi le puteri deplasa oricând. Cârligele sunt totuşi concepute pentru evitarea desprinderilor neaşteptate. Formele capetelor tijelor nu permit ieşirea de pe profil, iar tipul de cârlig evită desprinderile nedorite. • I

Montaj ingenios Evitaţi „ciuruirea" unui perete, utilizând o galerie pentru perdele. Există galerii plate pe care le puteti utiliza drept muluri, pentru a urma linia tavanului sau a unei cornişe. O galerie

răsuciţi călăreţul cu un sfert de rotaţie pentru a-l imobiliza

cu decorul Este suficient ca pe această galerie să dispuneţi mai mulţi călăreţi de care puteţi suspenda oricâte tablouri prin fire de nailon (guta de pescuit). Poziţia lor este reglabilă ţi pot fi deplasate oricând. Galeria pentru perdea cu secţiune îngustă poate servi pentru atarnarea mai multor tablouri . Răsuciţi călăreţul cu un sfert de rotaţie pentru a-l imobiliza.

46

CUNOŞTINŢE DE BAZA A

I

Fixări clasice Dacă greutatea şiforma unui obiect reclamă o fixare rigidă şi nu o simplă atârnare, se obişnuieşte utilizarea şuruburilor. Dacă însă şurubul trebuie introdus în alt material decât lemnul, este necesară intercalarea unui diblu care să preia eforturile fixării.

Şurub, diblu, burghiu - un trio de nedespărţit Există numeroase tipuri de dibluri, dar, pentru efectuarea unei asamblări rezistente şi durabile, trioul format din şurub, diblu şi scula găuritoare trebuie considerat ca un tot. Diametrele celor trei elemente trebuie să se afle în relaţie reciprocă (-» DESENUL 1).

- Alegeţi în primul rând şurubul In general, găurile din obiecte sau suporturi indică diametrul si

forma capului pentru care puteţi opta. - După aceea, procuraţi-vă dibluri al căror diametru interior corespunde cu diametrul şurubului. In principiu, orice diblu acceptă şuruburi cu două-trei diametre diferite. - In sfârşit, ocupaţi-vă de scula necesară efectuării găurii. Poate să fie o daltă sau un burghiu, însă diametrul trebuie să corespundă diametrului exterior al diblului.

Burghiu pentru beton

mea sa.

Aliniaţi gaura de fixare a obiectului în dreptul diblului. Treceţi şurubul prin obiect şi introduceti-l în diblu.

B L — —

Sa

>

• B Diblu

4

Dorn pentru diblu Şurub

1. Diametrul şurubului (A) permite definirea diametrului interior al diblului, iar diametrul exterior al diblului (B) defineşte diametrul sculei de găurit.

1 Strângeţi şurubul, care, pătrunK j zând în diblu, îi măreşte • f l diametrul şi asigură blocarea ansamblului în perete.

RELAŢII ÎNTRE ŞURUB, DIBLU Şl SCULA CAURITOARE (mm)

2-3

4

2,5-4

5

3,5-5

" 6

4.5-6

8

6-8 8-io

10 12

10-12

14

12-14 14-16

16 20

4x20 5x25 6x30 8x40 10x50 12x60 14x70 16x80 20 x 100

1 j

B

Când montajul este bine executat, între diblu şi fundul găurii trebuie să rămână un spaţiu egal cu diametrul diblului, iar şurubul nu trebuie să atingă fundul găurii.

FIXĂRI

Fixarea obiectelor de perete însemnaţi locul unde doriţi să fixaţi obiectul şi faceţi gaura. Dacă nu avea o maşină de găurit electrică, utilizaţi un dorn, sculă de bază care se poate adapta unor acţiuni episodice. în acest scop, plasaţi scula perpendicular pe perete şi loviţi-o cu ciocanul scurt şi repetat. între două lovituri, răsuciţi-o cu 90° la dreapta, cărămidă plină

material

suport

2. Diblu şi şurub de traversare lungi.

apoi la stânga, pentru a evita să se blocheze în gaura După executarea găurii, puteţi trece la etapele următoare (-» SECVENŢĂ).

Fixarea prin materiale izolatoare Dacă trebuie să fixaţi un obiect pe un perete dublat de un material izolator sau care are o placare decorativă, utilizaţi dibluri şi şuruburi de traversare (-» DESENUL 2). Lungimea lor trebuie să fie mai mare decât grosimea placării, iar diblul trebuie să se deschidă în perete, nu în placare, care este mai fragilă. Diblurile de traversare permit de asemenea fixarea şi calarea structurii de lemn necesare montării lambriurilor. Ele se montează simplu. Introducerea lor necesită o gaură de diametru egal prin suport, material izolator şi perete, evitând astfel schimbarea burghiului. •

Dibluri pentru metal Majoritatea diblurilor se utilizează cu şuruburi pentru lemn, dar există şi modele speciale, utilizate cu şuruburi pentru metal. Deşi la exterior sunt similare celorlalte, dimensiunile lor interioare sunt adaptate pentru fileturile cilindrice ale şuruburilor pentru metal.

FIXAREA CIMENTULUI IN PERETE

Atunci când trebuie săfixaţi suporturi, de exemplu pentru obloane, galerii sau traverse, se utilizează ipsos ori ciment, lată cum se procedează. .•b -o..

prevedeţi fixarea pe o lungime maximă

improvizaţi un suport grund antirugină

1. Săpaţi în zidărie o gaură a cărei formă să accepte cu uşurinţă piesa ce trebuiefixată. Practic este recomandabil să înconjuraţi elementul cu un volum de mortar gros de 1-2 cm defiecare parte a sa; un strat prea subţire nu asigură ofixare eficace. Prevedeţi de asemenea fixarea pe maximum de lungime posibil. Dacă este o piesă metalică, din fier sau oţel, protejaţi-i suprafaţa cu un strat de grund antirugină.

bucăţi de piatră

2. Curăţaţi interiorul găurii cu ajutorul unei pensule, pentru a elimina TOT praful, apoi udaţi abundent interiorul. Preparaţi mortarul; utilizaţi un cuţit plat sau o mistrie mică pentru a aduce mortarul în fundul găurii. Introduceţi suportul metalic, apoi introduceţi în ambele părţi bucăţi de piatră sau cărămidă care să ranforseze fixarea.

î. Umpleţi restul găurii cu mortar şi neteziţi suprafaţa la nivelul peretelui, în cazul suspendării saufixării unui element greu sau lung, improvizaţi un suport care să-i menţină poziţia corectă pe toată durata întăririi mortarului. Dacă trebuie să fixaţi mai multe suporturi metalice pe aceeaşi linie, aliniaţi-le după cantul unei rigle.

47

48 CUNOSTINTE DE BAZA

i ii

Fixări în ziduri pline Unele piese de mobilier-de exemplu, corpurile suspendate din bucătărie - sunt destinate unui conţinut greu. Alte accesorii, nu mai puţin voluminoase (boilere, oglinzi etc.), reprezintă în sine greutăţi importante care necesită utilizarea unui sistem de fixare diferit de cel al diblurilor clasice.

Alegerea corectă a fixării înainte de a alege un sistem de fixare, este important să vedeţi care este starea peretelui şi să cunoaşteţi felul în care se comportă mobilele sub efectul unei sarcini. • Dacă mobila este complet suspendată de partea ei superioară, elementele de fixare suportă singure toată greutatea. Ele sunt supuse la forfecare (-» DESENUL 1) şi din acest motiv trebuie să aibă un diametru corespunzător, lungimea fiind mai puţin importantă. • Dacă mobila se sprijină parţial pe propria ei bază, sarcina pe care o poartă tinde să o îndepărteze de perete. Elementele de fixare nu susţin toată greutatea, ci sunt trase spre înainte; ele sunt supuse la tracţiune (-» D E S E N U L 2). în

acest caz, sistemul de ancorare primează într-o măsură mai mare decât diametrul. Cunoscând aceste două principii, este mai uşor de ales un mod de fixare corect.

3. UTILIZAREA DIBLULUI DE ANCORARE CU EXPANSIUNE

3 A. introduceţi diblul în gaură, reglându-i adâncimea cu ajutorul piuliţei.

Utilizarea diblurilor cu expansiune într-un zid foarte compact, de exemplu beton, puteţi utiliza dibluri cu expansiune. După ce aţi făcut gaura cu ajutorul unui burghiu cu carbură de tungsten al cărui diametru corespunde cu elementul de fixare, introduceţi diblul (-» DESENUL 3). Adânciţi fată ezitare gaura: diblul nu trebuie să atingă fundul găurii, deoarece ar determina o expansiune incorectă a ansamblului.

3B. Loviţi cu ciocanul în axul central: pătrunderea sa va bloca diblul în gaură.

piuliţă 3 C. Demontaţi piuliţa şi şaiba şi prindeţi mobila pe care doriţi s-ofixaţi.

fi)

jŞjL 1. Efect deforfecare.

1 3 D. Blocaţi piuliţa. La strângere, partea despicată şi evazată a diblului se blochează în beton, asigurândfixării o rigiditate totală. 2. Efect de tracţiune.

FIXĂRI

Fixări prin lipire In cazul unei zidării de tip cărămidă, piatră sau beton puţin compact, atunci când implantarea diblurilor se face în apropierea unui ieşind sau într-un element de secţiune mică, apare riscul fisurării. Pentru evitarea unor asemenea

Dibluri de bătut in cazul pereţilor din beton, puteti folosi şi diblurile metalice destinate şuruburilor pentru metale. La acest model din alamă, numit „diblu de bătut", expansiunea se obţine prin introdu :erea unui con în interiorul sau. Aveţi grija să nu utilizaţi şuruburi prea lungi, care pot atinge fundul diblului, nepermiţand strangerea obiectului. La o implantare corectă, şurubul poate fi demontat şi remontat fară să afecteze rigiditatea fixării.

necazuri, utilizaţi fixările prin lipire. Acest tip de fixare se compune dintr-o fiolă de sticlă şi o tijă filetată din oţel inoxidabil (sau o bucşă filetată). Principiul constă în introducerea fiolei în gaura efectuată în zidărie, apoi introducerea tijei filetate în fiolă prin intermediul unui ciocan rotopercutor pneumatic. Aceasta duce la spargerea fiolei care conţine o răşină sintetică şi nisip, care se amestecă, asigurând fixarea ansamblului. Măsuri de siguranţă importante: — Curăţaţi gaura pentru a înlătura praful care afectează aderenţa

Temperatură °C

Timp solidifica

>20

20 min

+ io până la+ 20

3omin

o până la + io

loră

- 5 până la 0

5 ore

răşinii de zidărie. Dacă gaura este umedă, evacuaţi apa dinăuntru, deşi umiditatea reziduală nu afectează fixarea. — Respectaţi timpul de durificare impus de temperatură. •

FIXAREA UNUI OBIECT PRIN LIPIRE

D

Introduceţi fiola cu răşină

pe toată lungimea într-o gaură adâncă al cărei diametru corespunde cu diametrul exterior al fiolei (10-30 mm). în prealabil, curăţaţi cu grijă interiorul găurii.

Bateţi pentru a obţine expan lunea

RESPECTAŢI TIMPII DE SOLIDIFICARE

Retrageţi maşina de găurit electrică şi lăsaţi ansamblul să se solidifice. Prin întărire, mixtura realizează o fixare etanşă si rezistentă.

Montaţi tija filetată în mandrina unei maşini de găurit electrică şi introduceţi-o în gaură; ea va sparge fiola şi îi va amesteca elementele pe care le conţine, formând o mixtură pe bază de răşini şi nisip de cuarţ.

1 • •

După solidificare, montaţi I obiectul pe tija filetată şi H f l strângeţi ansamblul cu şaibă şi piuliţă.

49

50

CUNOSTINTE DE BAZA i

i

Fixări în ziduri cu goluri Pentru alegerea tipului defixa re, trebuie să ţineţi seama atât de obiectul ce va fi fixat, cât şi de natura peretelui. Mai ales în clădirile moderne, mulţi pereţi despărţitori sunt construiţi din materiale alveolare - cărămizi cu goluri, prefabricate, pereţi dublaţi de materiale izolatoare etc.; zidăria lor exterioară este prea subţire pentru a accepta diblurile clasice. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesară utilizarea unor elemente de fixare speciale, care se amplasează în spatele peretelui.

Testarea structurii peretelui Pentru a şti dacă aveţi de a face cu un perete cu goluri, puteţi efectua un test de găurire, ca în cazul plafoanelor (-» p. 42), apoi efectuaţi un sondaj cu ajutorul unei sârme îndoite (-> DESENUL 1), pentru a măsura adâncimea totală a golului şi grosimea peretelui. După aceea sunteţi în măsură să alegeţi tipul de fixare pe care să-1 utilizaţi. Dacă aveţi dubii în privinţa structurii

interne a unui perete, utilizaţi diblurile polivalente, pentru montaje atât în pereţi plini, cât şi în pereţi cu golun.

Dibluri polivalente Manşon flexibil. Tub mic de cauciuc în interiorul căruia sunt fixate o piuliţă şi un şurub pentru metal. Prin strângerea şurubului, piuliţa se deplasează şi umflă corpul din cauciuc (-» DESENUL 2). Acest montaj se recomandă în

special pentru fixarea obiectelor fragile, deoarece manşonul din cauciuc joacă rolul de amortizor între suport şi obiect. Este recomandabil, de exemplu, pentru fixarea unei oglinzi pe o uşă. Dihlu cu guler. De formă tubulară, acest diblu din material plastic are un guler crestat. La introducerea şurubului pentru lemn, gulerul rămâne imobil dar prin efectul de rotaţie, crestătunle se comportă ca un tirbuşon: strângerea şurubului răsuceşte corpul, care se dilată şi presează pe faţa posterioară a peretelui (-» DESENUL 3).

Sisteme de ancorare Pereţii despărţitori din plăci, uşile şi unele dublăn de pereţi au grosimi foarte mici ( 3 - 1 0 mm) în care nu se pot introduce dibluri clasice. Fixarea prevăzută iniţial se dovedeşte defectuoasă, iar găurile sunt evazate şi prea mari pentru şuruburile pentru lemn. In acest

m

w

2. Diblurile polivalente potfi utilizate atât 1. Măsuraţi cu ajutorul unui cârlig din sârmă, pentru a afla adâncimea totală in pereţii plini, cât şi în cei cu goluri Prin strângerea şurubului, deformarea tubului a găurii (A) si grosimea peretelui (B). de cauciuc asigură blocarea ansamblului.

3. Diblul cu guler se comportă în mod diferit la fixarea mtr un perete plin şi într-unui cu goluri, fiind util pentru ambele tipuri de montaje

FIXĂRI 50

caz aparte, utilizaţi segmente sau bucşe metalice. Segment metalic cu expansiune. Tub metalic despicat care se utilizează cu şuruburile pentru metale. Constituie un element de ancorare permanent; avantajul principal este că obiectul agăţat pe perete poate fi scos şi pus la loc în mod repetat, fară să afecteze rezistenţa fixării (-» SECVENŢĂ). Atenţie: înainte de a vă procura un model de segment metalic, verificaţi grosimea totală a peretelui, pentru ca în timp ce şurubul produce expansiunea aripioarelor, extremitatea lui să nu atingă fundul cavităţii; lungimea gulerului trebuie să corespundă cu grosimea peretelui. în caz contrar, veti obţine o implantare defectuoasă şi o strângere necorespunzătoare. Dacă peretele este dublat cu un material izolator, instalarea segmentului se desfăşoară în acelaşi mod. Nit de ancorare. Nitul de ancorare prezintă mai multe avantaje: ocupă puţin spaţiu şi poate fi utilizat pentru pereţii subţiri - plăci de izolare, table, conducte metalice etc. Există diferite tipuri de nituri,

Cleşti speciali pentru segmentele metalice Dacă utilizaţi un număr mare de segmente metalice, există cleşti speciali ( - » I M A G I N E ) care permit implementarea rapidă a acestui tip de elemente de fixare, fără a fi nevoie să strângeţi şurubul pentru a obţine extinderea aripioarelor. Puteţi de asemenea să montaţi segmentele cu ajutorul unei maşini de înşurubat electrică. în acest caz, efectuaţi operaţiunea cu viteză lentă; o rotaţie prea mare poate determina răsucirea bucşei, în ciuda ghearelor.

cu sau fară guler, combinate cu şuruburi pentru metal sau pentru lemn. Nitul cu guler rămâne totuşi modul cel mai simplu de fixare discretă şi fară preocupări de natură estetică a unui obiect pe un perete subţire sau pe o ţeavă metalică (-» DESENUL 1 p. 52). Mai întâi, introduceţi corpul nitului în gaură, poziţionaţi obiectul pe care doriţi să-1 fixaţi şi introduceţi şurubul, care îşi imprimă filetul în interiorul corpului nitului, îndepărtându-1 pe acesta şi placa de peretele ţevii. Cu acest mod de

fixare, obiectul şi suportul său nu se ating deloc: capul nitului joacă practic rolul unei antretoaze. Din acest motiv, toate piesele pot fi, de exemplu, vopsite sau lăcuite independent. Toate modificările sunt posibile, deoarece ansamblul este demontabil.

Spumă expandată Existentă în tuburi tip spray, spuma de poliuretan expandabil este utilizată în pereţii cu goluri pentru asigurarea de colmatări şi pentru ranforsarea fixărilor.

FIXAREA DE SEGMENT METALIC c u EXPANSIUNE ,gheară


DESEN), de formă curbă, care trebuie manipulat fară oprire. Priza se face cu ambele mâini, cu degetele mari suprapuse, ceea ce permite, prin rotirea încheieturilor, o dirijare mai bună a instrumentului pentru înlănţuirea diverselor curbe

FASONAREA MUCHIILOR

(-» SECVENŢĂ). Ca şi în cazul altor tăieri, lucraţi pe o masă plană acoperită - de exemplu, cu o cuvertură. înainte de a începe confecţionaţi un şablon din carton după forma dorită şi aşezaţi-1 pe geam. înainte de separarea bucăţilor, puneţi-vă mănuşile.

IMIMU'liHIWIIi-

pâslă îmbibată in benzină şablon

Piliţi muchiile. Puneţi o palmă pe suprafaţa geamului, iar cu cealaltă fasonaţi muchiile, utilizând o piatră de carborundum uşor înclinată. Piliţi în felul acesta muchia superioară, apoi muchia inferioară.

Fasonaţi cantul. Ţineţi piatra orizontal şi descrieţi mişcări rotative pentru a egaliza cantul şi a evita în acelaşi timp fisurarea carborundumului. Ştergeti marginea geamului cu o bucată de ţesătură, pentru a controla şlefuirea.

D

Croiţi un şablon din carton, conform formei ce trebuie tăiată şi aşezaţi-l pe geam. Umeziţi locul tăieturii cu pâslă îmbibată în benzină.

Spargeţi geamul. Puneţi mănuşile şi trageti geamul, astfel încât să depăşească marginea mesei. Ţineţi diamantul între degetul mare şi arătător şi loviţi cu bila pe traseul tăieturii, urmând conturul.

Executaţi tăietura cu dia-

mantul. Apucaţi diamantul cu o mână, ţinând degetul mare aproape de rola tăietoare. Puneţi cealaltă mână deasupra, cu degetele mari suprapuse şi trasaţi, urmând profilul şablonului fără să vă opriţi.

B

Detaşaţi partea tăiată.

Dacă partea tăiată nu se desprinde cu uşurinţă, efectuaţi câteva tăieturi perpendiculare pe traseul tăieturii şi „spargeţi" bucăţile una câte una, pentru a degaja curba.

T Ă I E R E A STICLE!

Tăiere circulară Tăierea circulară permite, de exemplu, instalarea unei conducte pentru aerisire, care să iasă prin geamul ferestrei. Ea se execută cu ajutorul unui compas - un diamant tăietor cu ventuză de fixare pe sticlă (-» SECVENŢĂ).

I In primul rând, poziţionaţi ventuza în centrul foii de geam şi asiguraţi-vă că cercul trece la minimum 5 cm de marginea geamului.

^ Fixaţi după aceea ventuza, coborând levierul Trebuie să trasaţi două cercuri, unul corespunzător orificiului dont şi altul mai mic, în interior. Atunci când efectuaţi trasarea cu compasul, nu vă opriţi şi nu treceţi de două ori pe aceeaşi urmă. y După ce aţi scos compasul, spargeţi cercul mare. Dacă geamul a fost bine tăiat, este posibil să se detaşeze singur. în caz contrar, spargeţi şi geamul intenor şi detasati bucăţile. •

TAIEREA CIRCULARA

D

Poziţionaţi ventuza. Utilizaţi un compas cu ventuză, pe care o fixaţi coborând levierul. Asiguraţi-vă că cercul de trasat trece la minimum 5 cm de marginea geamului.

I Spargeţi cercul exterior cu

un instrument metalic, de • f l exemplu cu bila diamantului. Este posibil ca acest cerc să se desprindă singur. în caz contrar, continuaţi.

Trasaţi două cercuri. Trasaţi un cerc cu diametrul egal cu cel dorit, apoi, fără să detaşaţi ventuza, un alt cerc, interior primului, cu diametrul de aproximativ 10 cm. Demontaţi compasul.

B

Spargeţi cercul interior.

Dacă este necesar, striaţi-l cu diamantul şi loviţi de jos în sus cu un instrument metalic, pentru a detaşa bucăţile ce-l formează.

Sfaturi pentru începători - Apăsaţi uniform. Dacă tăietura este neregulată sau puţin ondulată, cu bavuri pe alocuri, înseamnă că nu aţi tăiat exercitând o presiune uniformă asupra instrumentului. Nu uitaţi că, pentru a obţine o tăietură regulată, trebuie să apăsaţi cu efort constant pe rola tăietoare, de la începutul până la sfârşitul tăieturii. - Exersaţi: pentru efectuarea încercărilor, utilizaţi bucăţi de sticlă, până când obţineţi o deplasare regulată a rolei. - Nu folosiţi geamuri vechi, deoarece, după câţiva ani, sticla „se întăreşte" şi devine dificil de tăiat, mai ales pentru începători.

I Scoateţi coroana rămasă.

L j Efectuaţi crestături de tăiere in • • stea pe coroana circulară. Spargeţi-le şi îndepărtaţi triunghiurile, pentru a degaja coroana până la cercul exterior.

58

CUNOSTINTE DE BAZA i

i

Principiile lipirii Indiferent de tipul de adeziv şi de natura materialelor ce urmează să fie asamblate, toate lipirile trebuie tratate cu multă atenţie; sunt indispensabile curăţarea suprafeţelor, aplicarea cu zgârcenie a adezivului şi respectarea timpului de întărire.

asamblarea pieselor „pe uscat", înainte de aplicarea adezivului, pentru a verifica dacă strângerea se efectuează corect într-un asemenea caz puteţi demonta asamblarea şi trece la lipire.

Pentru o lipire reuşită minuţioasă succesului.

constituie

garanţia

Aderenţă •/TS^^ffygr.ES, K ! PI»!

W

TOI""*

Pentru a obţine o aderenţă maximă, este necesar ca adezivul să fie capabil să transforme din punct de vedere chimic materialul la nivel molecular. Alegerea unui adeziv depinde prin urmare de natura materialelor ce vor fi lipite - de aceea, există numeroase tipuri.

Precauţii prealabile

Secretele lui Albert In cartea L'Albert moderne, apărută în 1772 în Franţa (si reeditată în 1982), se găsesc sfaturi despre felul cum pot fi reparate vasele de porţelan: „Pisaţi un căţel de usturoi pentru a obţine un clei de lipit cu care să asamblaţi cioburile. După aceea, fierberi obiectul reparat în lapte, obţinând solidificarea fară ca în recipient să mai rămână gustul de usturoi!" Pe la 1900, cleiurile de piele, de peşte etc. erau adezivi calzi larg utilizaţi de ebenişti. In zilele noastre, folosim mai ales produse chimice, fară a cunoaşte totuşi reţeta cleiului universal. Fiecare lipitură necesită practic produse specifice. In acelaşi timp trebuie să ştiţi că o pregătire

Indiferent de tipul de adeziv, pentru reuşita unei lipituri trebuie luate câteva precauţii prealabile. Curăţaţi suprafeţele ce \or fi asamblate. Elementele ce urmează să fie lipite trebuie să fie curate. Praful şi grăsimile sunt practic duşmanii cei mai mari ai adezivilor deoarece pot anula aderenţa, înainte de lipire, curăţaţi piesele cu ajutorul unui solvent corespunzător şi evitaţi după aceea manipularea lor. Aveţi grijă la temperatură. Unele produse îşi pierd eficacitatea în funcţie de temperatură. Sub 10° C, ele nu mai lipesc sau o fac foarte lent, ceea ce afectează soliditatea asamblării. Prevedeţi o modalitate de strângere. Majoritatea lipirilor necesită un timp de solidificare în care piesele asamblate trebuie să fie perfect imobile una în raport cu cealaltă (-» CASETĂ). încercaţi

Respectarea anumitor reguli va evita problemele de lipire. Aplicaţi adezivul cu zgârcenie. în majoritatea cazurilor, trebuie să depuneţi o peliculă subţire de adeziv pe fiecare piesă, deoarece lipitura nu este o colmatare. Un strat prea gros afectează coeziunea, chiar dacă adezivul aderă perfect la materiale. Suprapuneri cele două piese. Strângeţi-le şi curăţaţi imediat excesul de adeziv care iese pe la îmbinări, utilizând un solvent corespunzător. După lipire, petele sunt greu, aproape imposibil, de suprimat şi riscaţi să spargeţi obiectul reparat. Respectaţi timpul de utilizare. Modul de utilizare a unui adeziv se referă la condiţiile tehnice de care trebuie să ţineţi seama; printre altele, acestea precizează durata de care dispuneţi pentru lucru. — Timpul de deschidere: perioada dintre deschiderea recipientului şi începutul prizei adezivului. — Timpul de gumare: perioada în care adezivul aplicat îşi măreşte viscozitatea şi puterea de aderenţă. Piesele care vor fi lipite nu trebuie să intre în contact. - Timpul de lucru: perioada ideală pentru efectuarea asamblării. După trecerea acestui interval, lipitura riscă să fie defectuoasă. - Puterea de aderenţă imediată a adezivului din clipa în care cele două piese intră în contact. •

LIPIRI

STRÂNGERI IMPROVIZATE Inventaţi montajul in funcţie de piesa ce trebuie lipită ţi de materialele de care dispuneţi, lată câteva exemple.

toartă de lipit

10-20 kg cârlig de lipit pe perete tablou de lipit

Sfoară Răsucită la mijloc, ajută la strângerea părţilor laterale ale unui scaun; bobinată in jurul unui picior conic, asigură alinierea corectă a motivelor decorative.

Bandă adezivă De mare ajutor în lipirea obiectelor uşoare. Toarta unui ceainic sau cârligele de pe pereţii bucătăriei pot fi strânse în acest mod. farfurie de lipit

Greutăţi Un tablou sau un carton subţire sunt perfect imobile sub o greutate de 10-20 kg. între greutate şi elementele de lipit introduceţi o suprafaţă rigidă, în vederea repartizării uniforme a sarcinii.

balon de cauciuc

din cânepă

Presă cu chingi Prin flexibilitatea sa, este convenabilă pentru toate formele, atât unghiulare, cât şi rotunjite: ramă, cadru! unei mobile, suport cilindric etc. Umezită, chinga poate fi întinsă foarte mult.

săculeţ cu nisip obiect de lipit

Săculeţ cu nisip Introduceţi un săculeţ umplut cu nisip între obiect şi presă, care va acoperi toate formele suprafeţei şi va asigura distribuirea presiunii.

Cuvă cu nisip Pentru obiectele rotunde, de exemplu farfurii, un recipient umplut cu nisip umed permite poziţia propice lipirii. obiect fragil elastic obişnuit

late dintr-o cameră auto

Bandă elastică Permite strângerea pieselor fragile Dacă tăiaţi benzi dintr-o cameră auto veche, puteţi strânge cu reală eficienţă piese mai mari.

Balon pentru lipirea vaselor La repararea unor obiecte sparte, de exemplu vaze, uneori este dificilă lipirea tuturor fragmentelor fără ca acestea să cadă în interior. Pentru evitarea acestei probleme, introduceţi în vază un balon de cauciuc şi umfiati-l până când adoptăforma interioară.

60

CUNOSTINTE DE BAZA i

i

Tipuri de adezivi Toţifabricanţii de adezivi oferă pliante sau fişe tehnice detaliate. Dacă produsul nu vă satisface, solicitaţi informaţii de la specialişti. Deseori puteţiface un montaj greşit, dar rareori vina se poate imputa unui produs necorespunzător.

^ Asamblaţi cele două piese; poziţia lor poate fi rectificată atât timp cât adezivul este umed. ^ Dacă rezultatul este satisfăcător, ştergeţi perimetrul lipituni cu o cârpă umedă şi strângeţi asamblarea cu o menghină (-* DESENUL 2).

Adezivi vinilici pentru lemn şi carton Adezivii vinilici sunt albi, cu aspect de lapte vâscos. Sunt destinaţi asamblării pieselor din lemn şi derivatele lemnului, fiind utili pentru lucrări de tâmplărie interioară şi reparaţii de obiecte care nu sunt supuse umidităţii. Pentru lipirea obiectelor de lemn aflate în exterior si care trebuie să reziste la apă, căldură şi intemperii, sunt preferabili adezivii poliuretani sau produsele speciale utilizate în construcţii maritime. Pe lângă faptul că sunt utilizaţi în principal la obiecte din lemn, adezivii vinilici permit şi lipirea altor materiale — de exemplu hârtie, carton, tesături textile etc.

1. Adezivul vinilic poatefi întins cu ajutorul unei pensule sau al unui şpaclu pe cele două piese de asamblat.

După lipire, pelicula de adeziv devine transparentă şi practic invizibilă. Mod de utilizare Utilizarea adezivilor vinilici nu necesită nici o pregătire specială, doar curăţarea suprafeţelor ce vor fi asamblate. ^ Pentru lipire, utilizaţi o pensulă sau un şpaclu şi întindeţi uniform o peliculă subţire peste cele două piese DESENUL 1). Este posibil ca una dintre suprafeţe să fie poroasă şi ca adezivul să fie absorbit rapid; în acest caz, aplicaţi un al doilea strat, după câteva minute. Stratul dublu este recomandat mai ales în cazul panourilor din particule aglomerate.

Respectaţi timpii de întărire; în funcţie de formula adezivului, aceştia pot varia destul de mult. ^ Dacă este necesar, după solidificare, decupaţi bavura de adeziv încă moale cu ajutorul unui cutter. ATENŢIE: Un adeziv vinilic vechi poate fi înmuiat şi dezlipit prin injectare cu oţet.

Cleiuri „animale" pentru mobile vechi

Cleiurile „animale" sunt mereu actuale, mai ales în cazul restaurării mobilelor vechi, pentru a le păstra autenticitatea. In plus, ele pot fi desfăcute (-» CASETĂ). Cleiul de piele este utilizat pentru lipirea obiectelor din piele, cel de peşte pentru incrustaţiile metalice, cleiul de oase este perfect pentru furnir etc. In vederea obţinerii produsului potrivit, ebeniştii utilizează uneori amestecuri de mai multe cleiuri. Repararea furniridui. Pentru repararea unei plăci de furnir (-» p. 371-373), amestecaţi, de exemplu, 6 0 % clei de oase şi 4 0 % clei de cazeină - cleiul de oase se prezintă sub formă de bobiţe, iar cel de cazeină sub formă de pulbere grosieră. ^ Pregătiţi amestecul într-un recipient metalic, apoi adăugaţi două volume de apă. 2. In timpul solidificării, asamblarea este ^ Acoperiţi şi lăsaţi preparatul să menţinută prin menghine, se umfle peste noapte

LIPIRI

3. Pentru aplicarea cleiului cald, încălziţi şi lemnul şi veţi obţine o lipitură aproape instantaneu. Aici, şipcile plasate în interiorul mobilei opresc extinderea crăpăturiifurnirului.

^ A doua zi, încălziti-1 în bainmarie, pentru a nu-1 arde şi a nu-i distruge calităţile adezive. ^ Când preparatul este cald (maximum 80° C), utilizaţi-1, dar nu-1 lăsaţi în permanenţă pe foc direct. Pentru a evita solidificarea, aşezaţi-1 pe un încălzitor improvizat chiar şi dintr-o veioză Lucraţi în loc izolat, fără curenţi de aer, şi nu uitaţi să încălziţi lemnul înainte de a folosi produsul: utilizaţi un uscător de păr sau un fier de călcat pentru a menţine o

4. Cordoanele de chit siliconic extrudate din tub permit, de exemplu, lipirea pereţilor de sticlă ai unui acvariu. temperatură bună, care păstrează cleiul lichid şi permite potrivirea cu precizie a pieselor.

Chit elastic pentru izolaţii sau îmbinări Continut în tuburi, chitul elastic se prezintă sub forma unei paste destul de fluide, care aderă pe orice material. Realizat pe bază de cauciuc sintetic, silicon, poliuretan etc., chitul există în mai multe formule şi este destinat diverselor lucrări de constructii, în

Dezlipirea deiurilor „animale" Apreciate pentru flexibilitatea lor, cleiurile calde sunt în acelaşi timp de neînlocuit ca reversibilitate. La mulţi ani după montare, o mobilă poate să fie dezasamblatăfără a fi deteriorată. - Vaporii umezi şi calzi degajaţi de un fier de călcat aşezat pe o cârpă udă sunt suficienţi pentru înmuierea cleiului unui furnir vechi. -Alcoolul injectat cu o seringă într-o asamblare îi facilitează demontarea - cleiul se fisurează şi se fragmentează în bucăţele, ceea ce permite desfacerea pieselor fără a le sparge.

vederea rostuirilor, izolărilor sau lipirilor. La ieşirea din tub, chitul formează un cordon care, în prezenţa aerului, polimerizează - se fixează de suprafaţă (formarea învelişului durează aproximativ 20 minute) - , dar nu se durifică niciodata şi păstrează aspectul compact si elastic de cauciuc. Acest tip de chit este foarte util pentru lipirea de materiale difente care nu au acelaşi coeficient de dilatare; un geam şi o ramă de lemn pot fi astfel asamblate fară riscuri. In principal există chit acrilic pentru aderenţă pe zidărie, chit siliconic pentru flexibilitate mare şi chit poliuretan pentru aderenţă şi transparenţă. Cele mai multe chituiri au o bună rezistenţă la intemperii si la razele ultraviolete si acceptă diferenţe mari de temperatură (în general, între - 5 0 ° si + 150°C). Totuşi, fiţi exigent în privinţa calităţii, deoarece unele produse au tendinţa de a se întări în timp, altele produc mucegai, iar altele pot să nu aibă transparenţa anunţată.

Adezivi epoxidici pentru materiale rigide Adezivii epoxidici sunt răşini sintetice care pot avea consistenţa unei creme sau paste înainte de utilizare, trebuie amestecate două componente - adezivul propnu-zis şi întăritorul — în proporţiile indicate de fabricant. Amestecul final declanşează o reacţie chimică având mare putere de lipire, echivalentă cu o veritabilă sudură, care permite realizarea unor asamblări foarte solide, rezistente la umiditate, intemperii şi căldură (până la 250 C C). Există adezivi epoxidici opaci şi translucizi, dar toti pot fi vopsiţi. Unii se întăresc în câteva minute, dar - atenţie! - sub 5° C, lipirea nu se mai produce. Cei mai mulţi sunt utilizaţi pentru repararea sau asamblarea de materiale rigide: lemn, sticlă, metal, porţelan (-» IMAGINEA 1). După întărire, lipirea nu se mai poate practic desface (-» IMAGINEA 2). Repararea unei farfurii. Pentru a lucra în condiţii bune, este recomandabil să menţineţi o temperatură de aproximativ 20'C pe durata lipirii şi întăririi. Nu ezitau

2. Dacă utilizaţi un adeziv epoxidic, ştergeti toate bavurile cu un solvent (alcool de 90 ° sau tricloretilenă); după uscare, trebuie să 1. in acest caz, este recomandabil să se le răzuiţi cu un cutter, chiar dacă nu reuşiţi procedeze in câteva etape: nu încercaţi să asamblaţi toote bucăţile in acelaşi timp. să le îndepărtaţi complet

să folosiţi un uscător de păr. înainte de a începe, asiguraţi-vă de asemenea de un instrument pentru strângerea pieselor în timpul uscării: fie o menghină specială, fie un montaj improvizat care să urmărească forma pieselor ce trebuie asamblate (-» P. 59). în final, curăţaţi cele două feţe de contact cu un solvent, pentru a îndepărta orice urme de grăsimi, şi apoi nu mai atingeţi piesele. Pregătiţi după aceea cantitatea de clei necesară, respectând modul de utilizare In majoritatea cazurilor, cele două părţi (adezivul şi întăritorul) trebuie să fie echivalente (-» SECVENŢĂ). Există de asemenea seringi

gemene, care permit prelevarea de doze egale

Adezivii termofuzibili în tâmplăria industrială Adezivii termofuzibili, sub formă de beţigaşe rigide cu diametrul de 1 cm, sunt în esenţă cleiuri calde. Introdus într-un pistolet electric, beţigaşul se topeşte în contact cu o rezistenţă şi cleiul iese prin ţeava aparatului (-» IMAGINEA 3). Aceste cleiuri pot fi utilizate pentru reparaţii mici sau fixări temporare. Aveţi grijă, deoarece culorile diferite ale beţigaşelor indică diferite calităţi de cleiuri. Utilizate curent în tâmplăria industrială.

REPARAREA UNEI FARFURII CU ADEZIVI EPOXIDICI

B

Amestecaţi cu un beţigaş.

Răşina şi întăritorul puse în părţi egale într-un creuzet sau pe un carton trebuie să formeze o pastă omogenă.

Aplicaţi pasta şi apăsaţi. Cu ajutorul beţigasului, întindeţi o peliculă subţire de pastă şi apăsaţi progresiv cele două piese.

B

Lăsaţi să se întărească. In timpul întăririi, o cuvă plină cu nisip permite calarea pe verticală a asamblării, menţinută eventual si cu bandă adezivă.

LIPIRI

Poliesteri încărcaţi

3. Beţigaşul termofuzibil permite, de exemplu, lipirea rapidă a unui cablu pe plinta.

cleiurile termofuzibile care se găsesc de vânzare nu au aceleaşi calităţi de aderenţă. Pe de altă parte, fiind vorba despre cleiuri reactivate de căldură, este recomandabil să îndepărtaţi piesele astfel asamblate de once surse de căldură; un radiator sau un spot pentru iluminat aflat în vecinătatea unei lipiri termofuzibile este suficient pentru a o afecta.

un strat de răşină pe una dintre feţe, aduceţi în contact cele două părţi şi apăsaţi cu putere timp de 1 minut. Imediat după aceea, ştergeţi bavurile cu o cârpă îmbibată în alcool de 90°. Lăsaţi să se usuce nmp de o jumătate de oră fără să atingeţi asamblarea.

Poliesterii încărcaţi sunt produse sintetice adezive dm două componente: o pulbere si o răşină plastifiant lichidă. Amestecarea lor produce întărirea ansamblului şi permite obţinerea unui „lemn" sau a unui „metal" sintetic, în funcţie de natura elementului din pulbere. Amestecul, mai mult sau mai puţin păstos, aderă de majoritatea materialelor. Aceste produse, a căror acţiune este calificată ca „sudură la rece", servesc în esenţă la asamblarea a două piese, la astuparea găurilor sau a fisurilor, la reconstituirea părţilor lipsă dintr-un obiect etc. înaintea întăririi, eventualele bavuri sau instrumentele utilizate trebuie curăţate cu acetonă sau tricloretilenă. După întărire, aceşti poliesteri devin foarte dun şi pot fi piliţi, tăiaţi sau găunti la fel ca materialul de origine.

Adezivi metacrilaţi pentru sticlă Destinaţi lipirii sticlei si reparării suprafeţelor mici, adezivii metacrilaţi sunt formaţi din două componente - răşina şi activatorul, două lichide perfect incolore - care nu trebuie amestecate. Ele au o buna rezistenţa la umiditate şi căldură, ceea ce permite lipirea cu succes a oglinzilor retrovizoare de parbriz, a accesoriilor pe uşile cu vitraliu, a unor vaze sparte etc. Mod de procedare. Aplicaţi mai întâi un strat de activator (-» IMAGINEA 4). Lăsaţi să usuce aproximativ 1 minut. Aplicaţi după aceea

4. Pentru reparaţii cu adeziv metacrilat, aplicaţi activatorul pe o faţa si răşina pe cealaltă faţă. Unirea celor două componente declanşează lipirea

64

CUNOŞTINŢE DE BAZA a

*

stratificare

Adezivi de contact pentru materiale multistrat Adezivii „de contact" sau „cu lipire dublă" sunt preparate lichide pe bază de cauciuc sintetic de tip neopren. Sunt utilizate mai ales pentru lipirea materialelor plastice, furnirului, materialelor stratificate, panounlor metalice etc. dar permit şi asamblarea suportunlor de natură diferită - metal pe lemn, plută pe zidărie, lemn pe ciment chiar dacă este necesară respectarea unei tehnologii specifice. Toţi aceşti adezivi au o capacitate mare de lipire, rezistă bine la umiditate şi trebuie aplicaţi în straturi subţiri. Prezentări diferite. Majoritatea adezivilor de contact se prezintă sub formă lichidă; frecvent această formă poate fi deranjantă, deoarece manipulările, matenalul excesiv şi „firele" le conferă un aspect ca de caşcaval topit. Aceşti adezivi există însă şi în formă tixotropică produsul are consistenţa unei gelatine, mai uşor de utilizat, în special pe suprafeţe verticale. Adezivii de contact pot fi prezentaţi în tuburi • având aspect incolor sunt recomandaţi mai ales pentru

1. Adeziv de contact transparent, pentru materialeflexibile.

materiale flexibile: pâslă, tablă, plastic, piele, scai (-» IMAGINEA 1). Puteti gasi de asemenea o versiune pulverizabilă, în sprayuri. Acest tip de neopren este recomandabil pentru hârtie, carton, zidărie, spumă izolantă (-» IMAGINEA 2) etc. O particularitate interesantă este faptul că pulverizarea unui strat fin permite o asamblare repoziţionabilă, în timp ce aplicaţia în două straturi - câte unul pe fiecare faţă determină o asamblare definitivă. & ATENŢIE: Majoritatea adezivilor de contact conţin solvenţi volatili şi inflamabili; de aceea, este prudent să-i utilizaţi în locuri aerisite şi, eventual să purtaţi o mască de protectie, pentru a vă fen nasul si gura de emanaţii. Mod de execuţie. încleiaţi cele două suprafeţe ce trebuie unite cu ajutorul unei spatule crestate, pentru a întinde un strat subţire regulat pentru 1 m 2 sunt necesare 150 g (-» DESENUL 3). Dacă suportul este poros, întinderi pe suprafaţa lui două straturi: primul strat va pătrunde în suport, iar al doilea va servi pentru realizarea efectivă a lipirii.

2. Adeziv de contact de tip neopren in spray; pentru lipireafeţelor interioare ale placărilor (în acest caz, tapiseria unei portiere), este suficientă o pulverizarefină.

3. Aplicaţi adezivul pe cele două feţe de asamblat cu ajutorul unei spatule crestate, pentru a întinde un strat subţire regulat. Lăsaţi să se usuce, ferit de praf, până la evaporarea completă a solvenţilor; pelicula de adeziv inert nu mai este lipicioasă. După aceea, puteti asambla. Uscare. Lăsaţi să se usuce până la evaporarea solvenţilor conţinuţi în adeziv. în funcţie de produs, timpul de uscare variază între 10 şi 20 de minute; este imperios necesar să fie respectat, pentru a nu afecta puterea de lipire a produsului. în cazul unei uscări corecte, pelicula de adeziv pare să nu mai poată lipi suplimentar. Din clipa aceea, asamblarea este posibilă. Asamblare. Suprapuneri feţele cu adeziv în poziţia exactă pe care trebuie s-o ocupe. Atenţie! Priza adezivului este imediată şi după pnmul contact nu mai puteţi reajusta asamblarea. Pentru a evita manevrele eronate, procedaţi aşa cum se indică alăturat SECVENŢĂ).

LIPIRI

Adezivi cianoacrilati pentru bijuterii »

De la prima utilizare, proprietăţile acestor adezivi fără solvenţi par incredibile. O singură picătură este suficientă pentru obţinerea unei lipiri imediate, extraordinar de solidă - până la 3 5 0 kg/cm2. Sub formă de fluide incolore, aceşti adezivi sunt excelenţi - în versiunile standard - pentru reparaţiile mărunte ale aproape tuturor tipurilor de materiale. Singura condiţie este să nu fie poroase şi suprafeţele să fie în contact perfect; de asemenea, pelicula de adeziv trebuie să fie cât mai subţire posibil. Utilizaţi de prefennţă produsele aflate în flacon - ambalaje mai stabile decât tuburile - , care pot fi aplicate cu ajutorul unei pensule, pentru o mai bună distribuire. Curăţaţi suprafeţele ce vor fi lipite Intindeţi foarte puţin adeziv pe o singură faţă. Atenţie! Trebuie să găsiţi imediat poziţia optimă a celor două piese ce vor fi lipite pentru a evita o aliniere greşită, care va fi imposibil de rectificat. Este recomandabil ca

4. Cianoacrilaţii se găsesc in tuburi şiflacoane cu conţinut mic (3-5 g). înainte de lipire să faceţi câteva asamblări „pe uscat" şi să vă fixaţi puncte de reper. Reparaţiile cele mai uzuale sunt ale bijutenilor, pieselor de ceasornicărie, ochelarilor etc. Există şi cianoacrilaţi speciali pentru materiale poroase şi, de asemenea, o versiune destinată metalelor care prezintă o mai mare rezistentă la soc.

Atenţie! Manipulaţi produsul cu gnjă; o picătură întărită între două degete le va lipi unul de celălalt şi poate fi chiar necesara o intervenţie chirurgicală. După pnma utilizare, depozitaţi flaconul în loc uscat şi rece, ferit de lumină: cianoacrilaţii sunt sensibili la razele ultraviolete, motiv pentru care nu sunt recomandaţi pentru lipirea geamurilor. •

ASAMBLAREA CU ADEZIVI DE CONTACT

între cele două feţe pe care aţi aplicat adezivul, introduceti câteva stinghii subţiri; deoarece solvenţii adezivului s-au evaporat, ele nu vor adera la suprafaţă.

Apăsaţi cu o mână centrul panoului, iar cu mâna cealaltă trageţi uşor stinghiile, ceea ce va permite aderarea celor două feţe. Nu efectuaţi manevra aceasta decât când sunteţi sigur de poziţia celor două elemente de stratificare.

Aplatizaţi suprafaţa cu ajutorul unui rulou de cauciuc dur, dinspre centru spre extremităti. pentru a elimina bulele de aer şi a asigura o aderenţă perfectă. Ştergeţi eventualele bavuri de adeziv cu ajutorul unui solvent adaptat produsului.

66

MINIDICTIONAR DE BRICOLAJ «_ Cu excepţia sculelor şi uneltelor, prezentate în capitolul care le este consacrat în mod special, veţi găsi aici definiţii pentru mai bine de o sută de termeni pe care este util să-i cunoaşteţi cu exactitate - atât simpli cât şi complecşi, alături de alţi termeni explicaţi pe parcurs. Tabel în care citirea a două intrări (pe orizontală si pe verticală) permite găsirea rapidă a unui rezultat şi evitarea calculelor numeroase şi complicate.

ABACĂ.

Prima aplicare a unui strat de lac, vopsea, răşină etc., care facilitează aplicarea şi aderenţa straturilor următoare.

Element de lemn sau de metal care menţine piesele paralele. De exemplu, treptele unei scări, care menţin cele două lonjeroane la aceeaşi depărtare fixă, sunt antretoaze. ANTRETOAZĂ.

Gaură de vizitare.

ADERENŢĂ PRIMARĂ.

Referitor la o combinaţie de materiale concasate (nisip, pietnş, cărbune etc.), pisate şi apoi comprimate cu un liant In tâmplăne, un „panou de particule aglomerate" defineşte particule de lemn concasate, amestecate cu o răşină şi comprimate la cald, în vederea obţinerii unui panou rigid pe bază de lemn. AGLOMERAT.

Cordon (sau bandă de ţesătură) strâns în jurul unei draperii şi prins de marginea ferestrei, pentru a păstra dispunerea armonioasa a pliurilor.

capac de vizitare

Curbarea unei tije, ţevi, baghete e t c , pentru realizarea unui cot. In pnncipiu se execută cu un dispozitiv specific, care permite reproducerea cu precizie a unei anumite raze de curbură sau cu un resort pentru arcuire. ARCUIRE.

Scânduri de lemn bătute în cuie pe căpriorii unui acoperiş, pe care se montează învelitoarea. Astereala este alcătuită din ansamblul scândurilor fixate una lângă cealaltă pentru a forma o suprafaţă uniformă, spre deosebire de şipci, care lasă spaţii.

ASTEREALĂ.

îmbinare metalică dublă ce permite pivotarea unei uşi sau ferestre; una dintre părţi este fixată de şambrană, iar cealaltă de cant. BALAMA.

BALAST. în zidărie, pat de pietre man (sau de sfărâmături de pietre) dispus pe un sol bătătorit în prealabil, în scopul constituirii unei baze solide, pregătită pentru a primi, de exemplu, o placă de beton. în unele cazuri, moloanele sunt dispuse majoritar vertical.

Prepararea sau malaxarea ipsosului, cimentului sau mortarului.

BANDĂ DE ÎMBINARE. Bandă din bumbac, panglică de hârtie sau ţesătură sintetică utilizată ca armătură pentru ranforsarea unui rost sau colmatarea unei fisuri. O bandă de îmbinare prinsă în tencuială peste fisură îi menţine apropiate cele două buze şi împiedică deteriorarea reparaţiei.

Primul strat al unei tencuieli, care este alcătuită în general din trei straturi. Amorsa este stratul care facilitează legătura dintre suprafaţă şi straturile ulterioare ale finisajului. Termen valabil la vopsitorii, tencuieli etc.

Mortar lichid pe care faianţarul îl prepară în vederea rostuirii plăcilor de gresie de pe pardoseli. Termenul se poate referi şi la un mortar fluid aplicat cu bidineaua pentru ameliorarea aderenţei unei tencuieli noi pe o zidărie veche.

AMBRASĂ.

şipcă pentru refec

AMESTECARE.

AMORSA.

BARBOTINĂ.

ţesătură de pe peretele 1

Refec.

ţesătură peretele 2

ABACĂ... CUVELAJ

poroase situate în medii umede, „pompând" apa din sol în acelaşi fel în care un burete aspiră lichidele. Carton rigid care are pe o faţă culori, motive etc., aidoma unui decor. La înrămarea tablourilor, este utilizat pentru confecţionarea ramelor mobile.

COLMATARE. Astuparea provizorie a unei găuri, fante, fisuri etc., în mod mai mult sau mai puţin grosier. De exemplu, colmatarea unei crăpături într-un perete.

CARTON PENTRU CAŞERARE.

Dispozitiv utilizat pentru închiderea sau deschiderea

CREMONĂ.

Mici elemente decorative din teracotă emailată ce fac parte din marchetăria ceramicii

CĂRĂMIZI APARENTE.

Sudură metalică realizată cu un aliaj de cupru, alamă sau zinc. Brazura necesită încălzire cu un arzător a cărui flacără depăşeşte 1 000°C. BRAZURĂ.

Parte fixă a uşilor şi ferestrelor. Cadrele din lemn, material plastic sau metal sunt încastrate sau fixate prin şuruburi în zidărie. Vezi şi şambrană, pervaz. CADRU.

Faţa cea mai îngustă şi mai lungă a unui paralelipiped. De exemplu: pentru aprinderea chibritului, acesta se freacă pe cantul cutiei; şamierele (balamalele) sunt fixate pe cantul uşii. CANT.

CEP. Mic ax cilindric din lemn dur utilizat în tâmplărie ca diblu pentru ranforsarea unei asamblări. In cazul asamblărilor încleiate, cepurile au suprafaţa canelată, ceea ce permite o repartizare mai bună a adezivului. CLEMĂ. Piesă mică din metal, care permite asamblarea, fixarea difentelor elemente printr-o simplă apăsare, similar capselor.

CAPAC DE VIZITARE. Capac amovibil montat în general pe un racord de canalizare, a cărui deschidere permite introducerea unui „şarpe" destinat desfundării canalizării.

CAPiLARiTATE. Fenomen fizic observat la introducerea verticală a unui tub îngust de sticlă într-un lichid. Lichidul din interiorul tubului se ridică deasupra suprafeţei. Fenomenul permite apei să urce în interiorul corpurilor

îndoirea unei ţevi cu un resort pentru arcuire. ferestrelor. La răsucirea mânerului, cremona se deplasează atât sus cât şi jos, încuind sau descuind canaturile. Realizarea unei tencuieli pe pereţii unui subsol, cisterne, rezervor etc., pentru etanşare. Vopselele şi tencuielile hidrofuge sunt destinate în special reparării CUVELAJ.

nivelul pardoselii finisate

şapa de mortar

placă de beton

Ulast

68

MINIDICTIONAR DE BRICOLAJ

linie de racordare

(30 mA), care întrerup circuitul pe care îl controlează - de exemplu, în cazul scurgerilor de curent provocate de izolaţia defectuoasă a unui aparat, ceea ce protejează persoanele în cazul contactului indirect.

4 T II •

1,5 mm2

2,5 mm2

2,5 mm2

6 mm2

Disjunctoare divizionare. zidăriilor care etanşeitatea.

şi-au

Ansamblu de tehnici care integrează în mediul înconjurător toate automatizările de siguranţă, de gestionare a energiei, de comunicaţii etc. Graţie informaticii, o locuinţă poate fi pusă sub control permanent. DOMOTICĂ.

pierdut

DEBAVURARE. Eliminarea bavurilor unei piese — indiferent de natura ei — după tăiere. Debavurarea se face cu pila, răzuitorul, hârtia abrazivă ori cu instrumente speciale.

Curăţarea unei suprafeţe suport, pentru înlocuirea stratului de finisare. Se efectuează fie prin mijloace chimice, fie prin mijloace mecanice (ardere, răzuire, pilire etc.). DECAPARE.

Depunere datorată durităţii apei. Cu cât apa este mai caldă, cu atât depunerea este mai rapidă. Depunerile calcaroase afectează bună funcţionare a echipamentelor hidraulice. DEPUNERE CALCAROASĂ.

DETALONARE. Teşirea părţii posterioare a unei scule tăietoare, pentru a evita frecarea de piesă. De exemplu, cele două muchii tăietoare ale unui burghiu pentru metal sunt detalonate, pentru ca atunci când burghiul găureşte metalul să nu se încălzească din cauza frecării şi să nu mai taie.

Tijă mică de lemn, cu secţiune rotundă sau pătrată care

serveşte la consolidarea lucrărilor de tâmplărie. Termenul este utilizat şi pentru bucşele de plastic, metal, cauciuc etc. folosite pentru implantarea şuruburilor. Situate între şuruburi şi lemnărie, diblurile reprezintă un mijloc de legătură indispensabil pentru o fixare de calitate. Dispozitiv electric care protejează împotriva vârfurilor de tensiune şi a scurtcircuitelor. Poate fi protejat ori ansamblul instalaţiei - disjunctor de derivaţie - , ori fiecare circuit distinct - disjunctor divizionar sau modular. Primul disjunctor asigură în acelaşi timp şi protecţie împotriva scurgerilor de curent, fiind sensibil la curenţi de scurgere de 5 0 0 mA. Există de asemenea disjunctoare diferenţiale cu sensibilitate mai mare

DUŞUMEA OARBĂ. Spaţiu între două grinzi sau bârne ale unui planşeu. In general acest spaţiu este umplut cu moloz.

DISJUNCTOR.

Instrument ale cărui elemente sunt perpendiculare între ele, utilizat pentru verificarea perpendicularităţii unui ansamblu sau montaj. ECHER.

FALŢ. Tăietură realizată pe lungimea unei piese sau pe perimetrul unui cadru, în vederea încastrării altui element. De exemplu, un geam se încastrează în falţurile ferestrei, o uşă închisă se aşază în falţul ramei.

TH^HH a i^H

fm

levier

DIBLU.

Scoaterea uşii din balamale.

Spargerea uneifoi de geam

DEBAVURARE... LĂŢIME

FILET. Spirală elicoidală executată pe diametrul exterior al unui ax în vederea realizării unui şurub sau prizon. Filetul este definit prin diametru exterior, profil şi pas. De exemplu, şurubul ISO 10 x 150: - ISO: profil metric normalizat la 60°; - 10: diametru exterior, în mm; - 1,5: pas (distanţa dintre două vârfuri consecutive de spirale), în mm.

Realizarea filetului se face cu filiera sau tarodul. FOLIE. Peliculă de polietilenă utilizată ca prelată sau barieră împotriva umezelii. FRIZĂ. Ramă masivă din lemn în care se prind tăbliile unei uşi.

Jgheab în formă de U prevăzut cu fante destinate ghidării lamei de ferăstrău. Ansamblul permite tăierea extremităţilor şipcilor, tuburilor, ciubucelor etc. sub unghiuri de 45° sau perfect perpendiculare. GHIDAJ DE TĂIERE.

i. Element lung de lemn, metal sau beton destinat susţinerii unui planşeu. Grinzile aflate pe pereţii purtători susţin duşumelele oarbe sau scândurile unui planşeu. 2. Bârnă de lemn pe care sunt prinse lamele parchetului. GRINDĂ,

GRUND. Produs pentru impregnare, colorat sau nu, destinat protejării lemnului. Spre deosebire de vopselele de tip fimis, grundul pătrunde în lemn fără a lăsa o peliculă aparentă. El concentrează componenţi fungicizi, insecticizi şi hidrofugi.

cui fără floare mascat de chit

două canaturi ale căror canturi se îmbină în şa.

strat subţire de perete falţ fund

Falţul uneiferestre. Perioada în care un adeziv aplicat se îngroaşă şi-şi măreşte puterea de aderenţă. In timpul gumajului, solvenţii se evaporă, pelicula de adeziv devine lipicioasă şi-şi creşte puterea de aderenţă imediată în clipa în care cele două piese intră în contact, in cazul adezivilor de contact, respectarea timpului de gumaj este esenţială, altfel lipirea va fi defectuoasă.

Referitor la poziţia elementelor (pietre, cărămizi, dale) dintr-o zidărie. în funcţie, de exemplu, de dispunerea cărămizilor (pe plat, pe cant etc.), aspectul peretelui va fi diferit. Vezi şi machetă.

ÎMPERECHEAT.

GUMAI.

Produs care nu se poate înmuia, alcătuit dintr-un material ce nu se combină cu apa. Antonim - hidrofil (vata).

îmbinarea prin netezirea suprafeţei unei placări ce urmează să fie lipită (tapet, mochetă etc.) pentru obţinerea unui contact perfect cu suportul. încleierea se efectuează cu o spatulă, rulou sau perie, pentru netezirea suprafeţei fără a o zgâria. ÎNCLEIERE.

Lamă lungă de ferăstrău, cu mânere la ambele extremităţi, manevrată de doi lucrători. JOAGĂR.

HIDROFOB.

Produs care protejează împotriva umidităţii. De exemplu, un mortar hidrofug asigură protecţie împotriva infiltraţiilor apei prin obturarea porilor. HIDROFUG.

Proprietate a materialelor care face ca un corp să nu-şi poată modifica singur starea. Fonta are o inerţie termică mai mare decât aluminiul. INERŢIE.

Asamblarea a două piese prin intermediul a două suprafeţe curbe (concavă, respectiv convexă). De exemplu, una dintre modalităţile de închidere a ferestrelor este asigurată prin

LAMBRIU. Placare compusă din panouri de lemn sculptat, marmură, stuc etc., care acoperă pereţii unei camere. în general defineşte placarea în lemn, compusă din scânduri rindeluite astfel încât să se asambleze prin uluc şi lambă.

Dimensiunea unei benzi de material textil măsurată între marginile paralele. Prin extensie, termenul se utilizează pentru tapet, linoleum etc. LĂŢIME.

ÎMBINARE ÎN ŞA.

T Amestecarea cimentului

70

MINIDICTIONAR DE BRICOLAJ i

într-o ordine bine definită, faianţarul consultă macheta lucrării.

LEGĂTURĂ ECHIPOTENŢIALĂ. Toate elementele metalice dintr-o sală de baie trebuie să fie legate electric la masă (împământare). In acest scop, un fir metalic leagă între ele canalizarea, cada, boilerul, aparatul de condiţionare a aerului, ţâţânile uşii etc.

Lungime arbitrară luată ca referinţă. Serveşte ca etalon pentru raportarea multiplilor unei dimensiuni precise. MĂSURĂ.

i. Elemente din beton, teracotă, polistiren etc. care servesc la umplerea duşumelei oarbe existente între grinzile unui planşeu. Molozul este alcătuit din corpuri izolante al căror ansamblu formează un plan rigid, totuşi flexibil, peste care se pot monta orice tipuri de duşumele. 2. Deşeuri rezultate în urma activităţii pe şantier. MOLOZ.

Piesă mobilă a unei broaşte, care, acţionată de cheie, pătrunde în fereastră.

LIMBĂ.

Piesă de metal, lemn, piatră etc. montată orizontal deasupra unei uşi sau ferestre. Lintoul susţine zidăria situată deasupra deschiderii. UNTOU

(BUIANDRUG).

Evazare conică realizată în partea superioară a unei găuri pentru adăpostirea LOCAŞ PENTRU CAP.

Rostuite. capului de şurub. Locaşul se efectuează cu freza, sculă tăietoare din oţel cu formă conică, al cărei unghi din vârf este de 90°. Realizare detaliată şi la scară redusă a asamblării diverselor elemente. De exemplu, la executarea unei pardoseli din elemente cu culori diferite, dispuse MACHETĂ.

traversă

- montant

— cremonă

Mortarul este alcătuit din liant hidraulic (ciment, var, ipsos), material granular (nisip, pietriş), apă şi eventual substanţe suplimentare (coloranţi, substanţe hidrofuge, adezivi). în varianta tradiţională, este introdus între elementele unei zidării, permiţând în acelaşi timp etanşarea, lipirea, finisarea etc. şi ca atare poartă diverse denumiri: mortar amestecat cu var şi ciment, mortar izolator, mortar hidrofug etc. MORTAR.

Stinghii de lemn cu secţiune îngustă ce divid suprafaţa geamului unei uşi sau ferestre. NERVURI.

balama

cercevea

cadru fix lăcrimar

Cremonâ. Cadru. îmbinare în sa. Balama. Nervură.

NETEZIRE. Tencuirea unei suprafeţe verticale pentru nivelarea lipsurilor şi pregătirea unei placări. Prin extensie, operaţiunea se aplică pardoselilor (şape, plăci etc.) pe care se pune un mortar adeziv, în scopul obţinerii de suprafeţe plane şi perfect orizontale.

L E G Ă T U R Ă E C H I P O T E N Tt I A L Ă . . . P R E S E T U P Ă

Cală îngustă şi ascuţită de lemn pentru astuparea unei crăpături într-un panou de lemn. Pana este confecţionată pe măsura crăpăturii, apoi acopentă cu adeziv şi introdusă forţat în aceasta. PANĂ.

din piatră

din fier

din lemn

din beton armat

PANĂ INTERMEDIARĂ. Cală de lemn interpusă între un utilaj şi o piesă pentru protejarea acesteia împotriva şocurilor sau urmelor.

Parchet subţire, aşezat direct pe pardoseală, fară nici o fixare — de unde şi denumirea „flotant". în funcţie de higrometria ambientului, se poate dilata sau contracta. PARCHET FLOTANT.

Cheie care deschide diferite broaşte. PASPARTU.

Aspect colorat, lustruit, pe care unele obiecte îl capătă în timp. Prin extensie, colorit artificial care conferă impresia de vechime. PATINĂ.

Material plastic flexibil, neted şi etanş, cu suprafaţă neaderentă al cărui PER (POLIETILENĂ RET1CULARĂ).

11 -

-

Lintouri. lanţ molecular a fost modificat pentru a-i creşte rezistenţa. PERETE DESPĂRŢITOR. Perete plasat în interiorul unei construcţii. în principiu, peretele despărţitor este perpendicular pe faţadă.

Perete montat în faţa altuia. Montarea unui perete fals din cărămizi, zidărie etc. permite mascarea unui perete degradat sau disimularea unui material izolant. PERETE FALS.

PERVAZ.

Şambrană, cadru.

Placă subţire de lemn, decorativă, destinată lipirii pe o suprafaţă de esenţă mai modestă. Dacă diversele esenţe de placaj PLACAJ.

sunt juxtapuse armonios, se vorbeşte despre marchetărie. în principal utilizaţi de ebenişti, termenii „placaj/placare" s-au extins şi în alte tehnici - astfel există placări de piatră, stratificate, de ceramică etc. POUSTIREN. Material plastic obţinut prin polimerizarea (reacţie chimică în urma căreia rezultă aglomerări de molecule) stirenului. Există: - polistiren expandat, alcătuit din bile de stiren aglomerate între ele; graţie densităţii sale, este utilizat pentru ambalare sau pentru astuparea crăpaturilor de la uşi şi ferestre - polistiren extrudat, material expandat cu o mulţime de bule de aer, care îi conferă rigiditate şi calităţi de izolator termic.

Material plastic obţinut prin condensarea poliesterilor. Poliuretanii formează un grup de produse foarte diverse, dintre care fac parte spumele flexibile (perne, saltele etc.), spumele rigide (panouri, ambalaje, izolatori termici etc.), elastomerii (chit adeziv, firnis, vitrifianţi etc.). POLIURETAN.

lampă

Garnitură care, prin comprimare, asigură etanşeitatea unui ax. La modelele vechi de robinete, garnitura era confecţionată din câlţi de cânepă răsuciţi în jurul axului şi comprimaţi cu ajutorul unui inel filetat, care, periodic, trebuia să fie strâns din nou. PRESETUPĂ.

echipamente sanitare, evacuare, canalizare apă din materiale conductibile

calorifer racordat la canalizările metalice

Legătură echipotenţială.

71

72

MINIDICTIONAR DE BRICOLAJ

Bară metalică, teavă, corniere metalice lungi care prezintă un profil constant. De exemplu, şinele utilizate pentru montarea plăcilor de zidărie sunt profile în formă de U.

tru realizarea canelunlor de tip lambă şi uluc.

PROFIL.

Baghetă din lemn de secţiune mică destinată ranforsării unui perete, sprijinirii unei poliţe, încmgerii canturilor unui panou etc. în general dm lemn de esenţă moale (brad, fag, plop etc.), proptelele pot avea secţiuni pătrate sau dreptunghiulare si lungimi de 2 - 3 m.

ROSTUIRE. Umplerea rosturilor. De exemplu, umplerea rosturilor dintre plăcile de faianţă cu barbotină, netezirea rostunlor unui zid din pietre, aplicarea unui cordon de chit etc.

PROPTEA.

PVC (POLICLORURĂ DE VINIL SAU CLO-

Material plastic mai mult sau mai puţin rigid în funcţie de proporţiile substanţelor adiţionale conţinute. PVC-ul este mult utilizat pentru ţevi şi conducte, fiind uşor de asamblat prin lipire. Având o rezistentă superioară la căldură, PVC.C (polivinil supraclorat) permite realizarea canalizărilor pnn care circulă lichide a căror temperatură depăşeşte 100°C.

Placaj. Acoperirea unui unghi muchii, cant etc. cu ţesături textile, fără ca ţintele sau cuişoarele utilizate să fie vizibile la suprafaţă. Este similar unui pliu efectuat de tapiţer cu ajutorul unei şipci (sau bandă de carton). REFEC.

Suprafaţă plană pe care se aşază ventilul de închidere din interiorul corpului unui robinet. SCAUN DE VENTIL.

Ridicarea uşii cu ajutorul unui levier, pentru a fi unsă sau reparată. SCOATERE DIN BALAMALE.

RURÂ DE POUVINIL).

RACORD FILETAT. Ax filetat la un capăt cu filet pentru lemn sau pentru metale.

REZILIENŢĂ. Caracteristica unui material de a-şi păstra forma iniţială desi a fost supus unei comprimări. Materialele reziliente (pluta, pâslă, cauciucul etc.) sunt utilizate în izolaţiile acustice pentru separarea unor elemente de zidărie. RINDEA PENTRU LAMBĂ Şl ULUC. R i n

dea dotată cu lamă specială penmecanism intern

Cadru din carton situat în faţa tabloului şi în spatele geamului unei rame. Şlefuire grosieră a unei suprafeţe pentru eliminarea asperităţilor celor mai evidente. Răzuirea se execută în diverse modalităţi: cu malaua cu dinţi, răzuitorul sau hârtia abrazivă cu particule mari. RĂZUIRE.

garnitură suport ventil garnitură ventil

Accesonu, frecvent în formă de S, montat la evacuarea oricărui aparat sanitar. Acest dispozitiv în formă de şicană are două funcţii: reţine obiectele mici căzute din greşeală prin orificiul de evacuare şi conţine permanent o SIFON.

ţijâ filetată cu rozetă

piuliţă presetupă RAMĂ MOBILĂ.

SICATIV. Produs lichid încorporat într-o vopsea, lac etc., pentru a-i accelera uscarea.

şurub corp

port-furtun

Ventil. Presetupă. Scaun supapă.

PROFIL... X I L O F A G

cantitate de apă care evită vicierea aerului cu resturile evacuate la canal.

serveşte ca obturator pentru trecerea fluidelor. Ventilul unui robinet - adesea din cauciuc permite oprirea apei

Lovirea unei foi de geam în conformitate cu traseul de tăiere, pentru a-i uşura ruperea SPARGERE.

Material plastic termoplastic (sensibil la temperatură) utilizat pentru realizarea de diverse produse: adezivi, cleiuri, izolaţii, vopsele, ţevi etc. VINIL.

(-> P. 55).

Placare compusă din foi suprapuse (hârtie, tablă, plastic etc ), impregnate cu răşini încălzite şi aglomerate în vederea obţinerii unei căptuşeli rigide şi decorative. STRATIFICARE.

ŞIPCI. Stinghii de lemn fixate onzontal pe căpriori, utilizate ca suport pentru ţigle.

Punct de ancorare (cablu sau tijă) care susţine şi leagă un schelet de un plafon. De exemplu, un plafon fals este ancorat pnn suspante. TIRANT (SUSPANTĂ).

Cadru, parte fixă a unei uşi sau ferestre. Vezi şi cadru, pervaz. ŞAMBRANĂ.

Mică tăietură oblică, fasonată pentru îndepărtarea muchiei vii. Şanfrenarea lemnului, fierului, pietrei etc. constă în pilirea sau polizarea muchiilor. ŞANFREN.

Suprafaţă impermeabilă care protejează o pardoseală de beton, în principiu, placa turnată de beton este acopentă cu o sapă de mortar. Dacă şapa se află pe un material rezistent la şocuri (de exemplu, vată de azbest), este numită „şapă flotantă".

Tip de robinet care opreşte sau permite trecerea apei într-o canalizare.

VANĂ.

VENTIL. Supapă. Montat într-o vană, robinet, valvă etc., ventilul

ŞAPĂ.

Cep.

Amestec cu compoziţie „secretă", cu care vechii ebenişti obţineau o patina, reînviau o lăcuire sau îndepărtau o vopsea. Prin extensie, produs de întreţinere utilizat pentru curăţarea unei mobile fără a-i periclita finisajul. ŞERLAC.

Sifon

Transformarea prin topire a unei mateni cristaline într-un corp foarte dur cu aspect transparent sau vitros. Vitrificarea are loc la aproximativ 1 300°C. De exemplu, prin vitrificarea nisipului se obţine sticla, iar prin vitrificarea argilei se obţine gresia. 2. Aplicarea unui lac special pentru protejarea parchetului. în acest caz nu este o topire, ci o solidificare pnn polimerizarea produsului, care creează o peliculă transparentă şi strălucitoare. VITRIFICARE. I.

Referitor la insecte sau ciuperci care se hrănesc cu celuloza din lemn XILOFAG.

la vis 76-93 Crearea si decorarea » interiorului

realitate

De la vis la realitate

CREAREA SI DECORAREA INTERIORULUI

i /ffmJM

(ă

'' Hi

P. 77

CONCEPEREA

AMENAJAREA

INTERIORULUI

INTERIORULUI

Definirea proiectului şi stabilirea planului

P. 8 0

Distribuirea suprafeţelor şi volumelor

P. 82

Combinarea culorilor

P. 85

Aranjarea luminilor

P. 8 8

Câştigarea de spaţiu

P. 90

Amenajarea bucătăriei

P. 92

Amenajarea dependinţelor

CONCEPEREA INTERIORULUI

77

Definirea proiectului si stabilirea planului acă aţi apelat la un decorator de interioare profesionist pentru a vă amenaja casa sau apartamentul, el vă va pune cu siguranţă câteva seturi de întrebări legate de obiceiurile, necesităţile, gusturile, dorinţele şi mijloacele dumneavoastră băneşti. După aceea, va concepe un plan al ansamblului de camere pe care donti să le îmbunătăţiţi sau transformaţi.

Lista de control Dacă decideţi să vă ocupaţi personal de amenajările interioare, trebuie să începeţi prin a vă pune aceleaşi întrebări, iar răspunsurile pe care le veţi găsi vă vor ghida ulterior alegerile. Identificaţi necesităţile: - Cât timp credeţi că veti rămâne în această locuinţă? - Câte persoane vor locui aici şi ce vârste au ele? - Câte camere şi băi doriţi să aveţi? - Ce activităţi (muncă, distracţii) necesită un spaţiu specific pe care doriţi să-1 creaţi pentru dumneavoastră sau pentru familie?

- Unde veţi mânca7 - Doriţi ca o cameră să aibă mai multe desti naţii? - Primiţi deseori musafiri? - Spaţiile existente pentru depozitare sunt suficiente? Ţineţi seama de gusturi: - Ce elemente arhitecturale sau decorative (cornişe, şemineun, parchet) doriţi să pastrati sau să creaţi? - Aveţi preferinţe pentru un anumit stil decorativ? - Doriţi să integraţi în decorare şi elemente pe care le deţineţi deja (mobile, bibelouri, covoare, opere de artă)? - Dacă aţi dispune de un buget nelimitat, care ar fi pnmele zece obiecte sau echipamente pe care le-aţi achiziţiona? Estimaţi-vă bugetid: - Ce sumă veţi investi în proiect (inclusiv eventualele împrumuturi)? - Intenţionaţi să efectuaţi lucrările într-o singură etapă sau în mai multe? - Intenţionaţi să realizaţi personal o parte din muncă?

Pornind de la un releveu manual, designerii profesionişti trasează un plan cu cote.

78

CREAREA SI DECORAREA INTERIORULUI i

Releveu

Schiţă precisă a unui plan

Fiecare detaliu contează — fiind cât se poate de precis, evitaţi surprizele neplăcute, începeţi prin a măsura doar cotele generale ale fiecărei camere. După aceea, trasaţi contururile aproximative ale încăperilor. Când efectuaţi măsurătorile, nu uitaţi de nise sau de proeminenţele pereţilor. Marcaţi amplasamentul uşilor şi ferestrelor, al şemineurilor, dulapurilor în perete, protecţiilor tehnice, caloriferelor, prizelor de curent electric şi antenă TV, şi al ţevilor. Aveţi de asemenea grijă să precizaţi sensul în care se deschid uşile şi ferestrele, înălţimea lor şi a tuturor celorlalte elemente de mai sus.

După ce aţi notat toate dimensiunile, trasaţi un plan precis pe hârtie milimetrică sau cu pătrăţele, alegând o scară de minimum 2 cm pentru 1 m în cazul camerelor puţin încărcate, şi de 4 cm pentru 1 m în cazul bucătăriei şi băii. Puteţi face simulări cu mobilierul ales, decupând şabloane de carton la aceeaşi scară. Aşezaţi-le pe plan, pentru a le găsi amplasarea optimă. Pentru facilitarea examinării, desenaţi punctat traseele de deplasare între camere, asigurându-vă că nimic nu stânjeneşte căile de acces. Folosiţi calc, pentru a ţine seama şi de alte posibilităţi fără să fiţi nevoiţi să redesenaţi planul.

Suprafeţe neregulate Dacă pereţii unei camere nu formează între ei unghiuri de 90°, aveţi la dispoziţie câteva metode simple pentru a măsura suprafaţa poligonului. - în cazul unui trapez, completaţi perimetrul neregulat cu o figură geometrică regulată de forma unui pătrat sau dreptunghi fals. împărţiţi la 2 suprafaţa falsă şi adunaţi valoarea găsită la suprafaţa regulată a camerei deja calculate. - Măsuraţi valoarea unui unghi pentru a-l reproduce pe plan sau pe viitorul şablon

1. Pentru a măsura un unghi, trasaţi pe cei doi pereţi punăele A şi B ia i m de punăul O şi măsuraţi distanţa AB. Infelul acesta veţi cunoaşte cele trei laturi ale triunghiului AOB şi le veţi putea reproduce pe plan sau pe o bucată de carton pentru a realiza un şablon. Reţineţifaptul că dacă distanta AB este 1,40 m, unghiul O este drept.

( - * DESENUL 1).

iTTrrrrrmn'

- Dacă forma camerelor este neregulată, nu vă mulţumiţi cu dimensiunile principale, ci notaţi şi diagonalele mari, pentru a putea să verificaţi concordanţa valorilor pe un plan trasat la scară redusă (-» DESENUL 2).

Utilizarea calculatorului

2. Dacă forma camerei este trapezoidală, măsuraţi dimensiunile tuturor pereţilor, dar şi lungimile diagonalelor mari.

1 metru

Programele grafice speciale vă vor ajuta să trasaţi şi să modificaţi planurile după dorinţă Puteţi chiar să mergeţi mai departe cu programe CAD (proiectare asistată de calculator) specializate, destinate atât amatorilor, cât şi profesioniştilor, care oferă imagini tridimensionale ale locuinţei actuale sau viitoare Utilizarea acestor programe este simplă, deoarece sunt însoţite

C O N C E P E R E A I N T E R I O R U L U I 78

de modul de utilizare şi de asistenţă de tip Help. Pornind de la aceste planuri, puteţi vizualiza pe calculator o casă existentă sau puteţi crea toate camerele folosindu-vă de imaginaţie. Programele amintite oferă un „tur general", permiţându-vă iniţierea în principiul lor de funcţionare. După ce aţi terminat planul, veţi dispune de două versiuni: planul bidimensional al casei, văzut de sus, căruia îi puteţi aduce toate modificările donte, şi acelaşi plan, dar tridimensional, prin care vă puteţi deplasa virtual.

Organizarea lucrărilor Din momentul în care deţineţi lista de control şi dispuneţi de un plan, va trebui să studiaţi diferitele posibilităţi de care dispuneţi. Aveţi desigur gn|ă ca şi familia să

participe la acest exerciţiu, pentru că toţi membrii ei sunt interesaţi de proiect. Stabiliţi două liste de lucrări. Prima dintre ele se referă la acţiunile pentru care trebuie să angajaţi munciton si pentru care doriţi un deviz antecalculat; a doua va conţine lucrările pe care le veţi efectua personal. Pe această ultimă listă nu luaţi în calcul decât preţul accesoriilor şi al uneltelor necesare pe care trebuie să le cumpăraţi sau să le închiriaţi. Din momentul în care ati răspuns la toate întrebările, veţi cunoaşte nivelul bugetului necesar pentru a vă pune proiectul în practică, dar este recomandabil să-1 majoraţi cu 10-15%, pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute. Veţi putea astfel să-1 comparaţi cu suma fixată în prealabil şi să vă planificaţi lucrările în funcţie de posibilităţile financiare. •

Program de calculator pentru design interior Aveţi la dispoziţie bare de meniuri cu ajutorul cărora puteţi concepe totfelul de dispuneri (uşi, ferestre, scări, dulapuri în pereţi etc.) şi echipamente (mese de lucru, echipamente sanitare etc). Puteţi controla în orice moment dimensiunile fiecărei camere, pe care le puteţi modifica după plac. Nimic mai simplu decât să porniţi de la planul actual al locuinţei existente şi să-1 modificaţi pentru a obţine una sau mai multe versiuni ale aspectului său viitor. Aceste programe nu se limitează numai la trasarea planurilor, ci cu ajutorul lor puteţi vizualiza rezultatul în funcţie de materialele şi placările pe care le selecţionaţi printr-un simplu clic de mouse în paletele ce vă sunt puse la dispoziţie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mobile sau obiecte (corpuri de iluminat, echipament audiovizual, oglinzi etc.), care vă sunt propuse în diferite stiluri şi pe care le puteţi plasa, redimensiona şi muta după dorinţă. Programele nu au cerinţe deosebite (procesor Pentium 75 şi minimum 16 MB de RAM; monitor color cu placă video de 32 biţi; sistem de operare Microsoft Windows 95 sau Windows NT40; unitate de CD-ROM cu viteză minimum 4x).

80

CREAREA SI DECORAREA INTERIORULUI i

Distribuirea suprafeţelor si volumelor confortabilă, fiindcă aveţi o familie numeroasă care poate profita de aşa ceva? Doriţi să aveţi un cabinet în care să lucraţi? Doriţi să păstraţi sau să creaţi o sufragene mare, pentru că primiţi frecvent musafiri? Doriţi ca fiecare dintre copiii dumneavoastră să aibă propria sa cameră, care să-i ofere o anumită independenţă?

Pereţi despărţitori Doua camere in una singură: un corp de bibliotecă dispus între ferestre separă spaţiul pentru dormit de cel destinat studiului, ambelefiind iluminate natural. paţiul reprezintă un lux. în general, preţurile caselor sunt atât de ridicate, încât cei mai mulţi dintre noi trebuie să se mulţumească cu locuinţe mai mici decât şi-ar dori. Din fericire, ne rămâne posibilitatea de a amenaja suprafeţele şi volumele interioare, pentru a folosi cât mai bine spaţiile de care dispunem. Dacă vă convine repartizarea spaţiului de care beneficiaţi şi donti numai o modificare a aspectului volumelor, este suficient să studiaţi culorile pereţilor, tavanelor şi podelelor (-» p. 82) şi iluminatul camerelor (-» P. 85), înainte de a lua deciziile cele mai înţelepte.

Inventar indispensabil Dacă aţi decis o redistnbuire a spaţiului, ar trebui să faceţi inventarul elementelor pe care doriţi să le păstrări - de exemplu şemineurile, dulapurile în pereţi sau culoarul de la intrare. Gândiţi-vă bine ce anume reprezintă priorităţi pentru dumneavoastră. Doriţi să dispuneţi de o cameră de zi

Pentru a reamenaja aşa cum doriţi camerele sau zonele de activitate, trebuie să creaţi, mutaţi sau suprimaţi pereţi despărţitori. Dacă sunteţi proprietarul casei în care locuiţi, puteţi acţiona după bunul plac, mai puţin în privinţa stâlpilor şi pereţilor de rezistenţă. în imobilele în care sunteţi coproprietari, nu puteţi să modificaţi coşurile sobelor şi canalele de ventilaţie verticale a căror prezenţă este indispensabilă. In general, puteţi câştiga spaţiu important prin desfimtarea culoarelor si a zonelor de circulaţie inutile. Procedaţi astfel încât gusturile şi obiceiurile să vă ducă în mod natural spre spaţii deschise, ce pot oferi de exemplu o cameră de zi dotată cu o bucătărie de tip american. Pe de altă pane, nimic nu vă împiedică din punct de vedere tehnic să montaţi pereţi despărţitori noi, pentru a crea o cameră suplimentară sau o limită între două spaţii destinate unor activităti diferite Dacă nu procedaţi aşa, puteţi recurge la un compromis, utilizând pereţi despărţitori culisanţi: astfel puteţi mări sau micşora spaţiul după dorinţă. O idee ingenioasă: camerele multifuncţionale. Dacă doriţi să folosiţi aceeaşi încăpere pentru activităţi diferite, puteţi separa diversele zone de activitate pnn paravane pliante, jaluzele, paravane sau etajere, eventual echipate cu role pentru a fi mai uşor de deplasat. O altă posibilitate de împărţire a volumelor camerelor fară a le afecta vizual o reprezintă crearea unor diferenţe de nivel Amenajarea

C O N C E P E R E A

I N T E81 RIORULUI

Mezanin amenajat într-o cameră care beneficiază de o înălţime apreciabila sub plafon.

Mezanine adevărate şi false

sau un birou mic. Această soluţie va evita „turtirea" volumului inferior al camerei; în general apreciată de copii, ea se dovedeşte însă inconfortabilă pentru adulţi.

Dacă aveţi norocul să dispuneţi de o distantă considerabilă până la plafon, nu ezitaţi să creaţi un al doilea nivel, construind un mezanin. Detaliile unui asemenea proiect merită toată atenţia, pentru că repartizarea pe verticală a spaţiului este o problemă delicată. Pentru a crea un mezanin „adevărat" într-o cameră, trebuie să dispuneri de o înălţime totală de aproximativ 4,20 m si să alocaţi nivelului inferior o înălţime minimă de 2,20 m sub plafonul intermediar. Grosimea acestuia din urmă fiind de aproximativ 20 cm, mezaninul adevărat va avea 1,80 m înălţime. Din lipsă de spaţiu, vă veţi mulţumi probabil să instalaţi în partea superioară o cămăruţă

Cu toate că sunt indispensabile, anumite părţi ale structurii urâţesc uneori camerele. Este cazul ţevilor, caloriferelor sau stâlpilor. Pentru remedierea acestui inconvenient există două metode: integrarea lor în ansamblu, vopsindu-le în culoarea peretelui lângă care sunt plasate, sau, dimpotrivă, accentuarea prezenţei lor. Puteţi, de exemplu, să evidenţiaţi forma unei conducte de canalizare sau a unui calorifer printr-un motiv artistic, ori să exploataţi prezenţa intrândurilor neplăcute creând etajere în ele. •

de estrade dotate cu sertare sau trape permite mărirea capacităţii de depozitare.

Elemente nedorite

82

CREAREA SI DECORAREA INTERIORULUI

i

Combinarea culorilor

A

VOPSESTI MAI UŞOR, VOPSESTI MAI CU SPOR! SFATURI D E I A

UPolicolor Te-ai întrebat adesea ce înseamnă o vopsea de calitate superioară şi, mai ales, de ce ar trebui să o foloseşti. Diferenţa este că atunci când foloseşti o vopsea bună nu vei mai spune „Azi sunt ocupat, trebuie să vopsesc". O vopsea de calitate are avantajul unei puteri sporite de acoperire; iar asta înseamnă că tu îţi vei reduce timpul de lucru. Spor are acum o nouă formulă care îi permite să acopere şi mai bine suprafeţele şi, pentru că, de cele mai multe ori, timpul este cu adevărat cea mai mare cheltuială, Spor te ajută să economiseşti. Aşa că de câte ori vrei să vopseşti, nu pierde timpul, alege o vopsea de calitate, alege Spor cu noua formulă îmbunătăţită; vei înţelege ce înseamnă putere mare de acoperire şi nu-ţi mai rămâne decât să te gândeşti cum să-ţi umpli timpul liber. Spor la treaba1 ( - » ADRESE UTILE).

doptarea culorilor preferate, găsirea celor care pot mări o garsonieră micuţă sau încălzi un atelier de dimensiuni prea mari, accentuarea sau contrabalansarea efectelor luminii naturale, toate acestea sunt uşor de realizat cu condiţia să cunoaşteţi principiile de bază ale coloristicii. Nu vă apucaţi de treabă înainte de a face mai multe probe cu eşantioane în camera pe care doriţi s-o decoraţi.

CERCLE CHRDMATQ I LE

G a m a cromatică Culori de bază. Există trei categorii de culori: primare, secundare şi terţiare. Cercul culorilor le prezintă într-o ordine precisă, putând fi lesne distinse. - Cele trei culori primare sunt albastru, roşu şi galben. Sunt culori pure şi fiecare dintre ele guvernează o treime din spectrul cromatic. - Culorile secundare (portocaliu, verde şi violet) sunt create prin combinarea a două culori primare: roşu + galben = oranj; albastru + galben = verde; albastru + roşu = violet. - Culorile terţiare sunt şase: roşu-oranj, galben-oranj, galben-verde, albastru-verde, albastru-violet şi roşu-violet. Fiecare rezultă din combinarea unei culori primare cu o

Inventat de Michel-Eugene Chevreul în secolul al XlX-lea, cercul culorilor permite combinarea acestora în conformitate cu armoniile produse de diversele lor asocieri.

culoare secundară vecină din cercul culorilor. Culori complementare. Unele culori se armonizează natural între ele; este cazul unei culori primare şi culorii ei complementare, care i se opune în cercul culorilor. Culoarea complementară este compusă din două culori primare. Astfel o culoare rece (de exemplu, albastru) are întotdeauna drept complementară o culoare caldă (de exemplu,

Nu v ă grăbiţi! Observaţi înainte de a acţionai Unele persoane au darul de a sesiza imediat ce intră într-o cameră armonia de culori cea mai potrivită interiorului respectiv. Totuşi, chiar şi pictorii profesionişti îşi studiază îndelung modelul înainte de a lua pensula în mână. Inspiraţi-vă de la asocierile de culori din natură, vitrine, magazine sau din casele prietenilor. Din magazin în locuinţa personală. Atunci cănd alegeţi culoarea unei vopsele, ţesături sau placări, observaţi cu atenţie condiţiile reale în care va fi utilizată. Materialele etalate într-o vitrină, în magazin sau într-un album cu mostre, chiar în reviste, au adesea un colorit diferit de cel pe care îl vor avea acasă la dumneavoastră. Testaţi în mărime naturală. Dacă este posibil, nu vă încredeţi în eşantioane, ci cumpăraţi o cutie de vopsea, un sul de tapet, o bucată de material, ori câteva plăci de faianţă. Veţi obţine astfel o imagine mai exactă a efectului dorit.

AMENAJAREA INTERIORULUI

Din această cameră retuşată în camaieu se degajă o atmosferă liniştitoare datorată echilibrului nuanţelor. oranj) şi invers. Asocierea culorilor complementare nu este însă unica posibilitate de obţinere a unor efecte armonioase.

Influenţa culorilor Modificaţi spaţiu1 cu ajutorul culorilor. Calde sau reci, culorile vă ajută la modificarea percepţiei spaţiale, jonglând cu variaţiile vizuale realizate de diferenţele lor de nuanţe. - Culorile calde (roşu, oranj şi galben) sau puternice şi tonurile închise au tendinţa (deşi nu întotdeauna) să confere mai multă căldură unei camere, însă îi reduc vizibil dimensiunile. - Culorile reci (albastru violet şi verde) şi tonurile deschise produc efecte inverse: volumele par a se mări. Dacă o cameră vi se pare prea rece şi mare, tonurile de roşu, oranj sau galben îi vor conferi mai multă intimitate. Pe de altă parte, puteţi împărţi spaţiul unei încăperi, utilizând culori diferite. în mod similar, lărgiu vizual un culoar lung şi strâmt, combinând culonle deschise ale pereţilor cu plafonul şi podeaua puţin întunecate. Dacă plafonul unei camere este prea jos, se recomandă vopsirea lui cu lac deschis şi strălucitor.

Schimbarea ambianţei prin intermediul nuanţelor. Este mai uşor să luaţi o decizie, dacă tineti cont de climă şi de orientarea camerelor în regiunile însorite, culonle pastelate creează o atmosferă liniştitoare şi proaspătă, diminuând senzaţia de căldură în zonele mai răcoroase, ar trebui să predomine culorile mai puţin deschise în acele camere care sunt utilizate la sfârşitul zilei sau seara şi astfel vor părea mai confortabile. Invers, evitaţi folosirea nuanţelor închise pentru încăperile pe care le folosiri în timpul zilei, _ . c 1 J caci ar h pacat ca puţinele raze de soare sa he absorbite de pereţi prea întunecoşi.

culorile reci aduc un plus de dinamism atmosferei generale şi în acelaşi timpamplifică i um j noz jt a tea

84

901 CREAREA Şl DECORAREA INTERIORULUI

Găsirea contrastelor nu este simplă. Ea pare Asocierea nuanţelor foarte reuşită în această Camaieu. Este armonia cea mai simplă, cameră bine luminată. care constă în zugrăvirea unei camere în nuanţele unei singure culori, ceea ce creează senzaţia de ordine st calm. Avantajul acestei tehnici este reducerea erorilor de armonie, desi se riscă crearea unei impresii de monotonie.

Valoarea şi intensitatea culorilor - Valoarea unei culori determină nuanţa ei, după cum este mai mult sau mai puţin închisă ori saturată. O culoare deschisă este diluată dacă primeşte un aport de alb. Valoarea se defineşte pe o scară a tonurilor de gri, care merge de la alb la negru. De exemplu, roz este o versiune deschisă de roşu, în timp ce bordo se apropie de negru. - Intensitatea determină calitatea aprinsă sau stinsă a unei culori. Două nuanţe, cărămiziu şi stacojiu, pot să aibă aceeaşi valoare (situată cam la acelaşi nivel pe scara tonurilor de gri), dar să difere ca intensitate. Culoarea cărămizie este mai întunecată decât stacojiu, care este mai viu. De fapt, cărămiziul conţine şi verde (complementar cu roşu) care îlface mai închis, în timp ce stacojiul conţine o proporţie mai mare de roşu.

Dacă doriţi să utilizaţi simultan un număr mare de culori, trebuie să aveţi grijă: ele pot produce o senzaţie de confuzie şi chiar de indispoziţie. In general, două culori dominante bine alese vor avea cu siguranţă un efect fericit în decorarea unei camere începând de la trei culon, aveţi nevoie de un talent coloristic real pentru crearea unei ambianţe satisfăcătoare. Contrast. Pentru animarea unei camere lipsite de atracţie sau de lumină, ori pentru a vă satisface gustul pentru contrarii, puteţi să jonglaţi cu contraste. Asociind două tente vii sau juxtapunând o culoare vie cu alb ori negru, veţi scoate în evidenţă diferenţele de nuanţe Ţineri seama de proporţiile utilizate din fiecare culoare, deoarece, în mod paradoxal, efectul produs poate fi invers decât cel dorit. O cameră în care există mai multe culori în proporţii egale creează senzaţia de instabilitate, în timp ce un decor evidenţiat pnntr-o culoare dominantă pusă în valoare de tuşe de culori complementare, lasă impresia de echilibru şi armonie. Armonie înainte de orice. Dacă donţi, trataţi camerele independente în contrast unele faţă de celelalte, dar evitaţi decorurile disparate pentru camerele care comunică între ele. Ţineţi cont de ansamblul general pentru asortarea nuanţelor si tentelor Două culori plasate una lângă cealaltă se influenţează reciproc şi intensităţile lor se completează sau se opun: o culoare se deschide atunci când se găseşte lângă complementara ei, dar se închide dacă este separată de aceasta. Astfel, o pernă roşie pare mai vie pe o canapea verde decât pe un divan galben. •

C O N C E P E R E A

I N T E85 RIORULUI

Aranjarea luminilor

El

umina joacă un rol important în decorarea interioarelor, contribuind la senzatia de spaţiu pe care o degajă o cameră. Naturală sau artificială, ea condiţionează ambianţa generală.

Lumină naturală Amplificarea luminii zilei. Se recomandă întotdeauna să folosiţi lumina naturală şi să-i amplificaţi intensitatea, dacă este insuficientă. în unele cazuri, lumina suplimentară poate fi obţinută şi prin alte surse decât ferestrele tradiţionale. Sunt adesea suficiente lucarnele, blocurile de sticlă care, deşi nu se pot deschide, luminează o cameră lipsită de lumina zilei, pereţii despărţitori parţiali sau ajuraţi şi uşile cu geamuri ce separă două încăperi. Atenuarea luminii prea puternice. De asemenea, puteti atenua o lumină naturală intensă prin instalarea de storuri, jaluzele sau panouri mobile cu ajutorul cărora ferestrele pot fi mascate în anumite momente ale zilei.

Lumină artificială Becuri incandescente. Dotate cu filamente din tungsten, sunt becurile folosite cel mai frecvent. Practice si universale, se pot adapta la corpuri de iluminat, dar şi la obiecte decorative transformate în surse de lumină. Există becuri de numeroase forme, dimensiuni, intensităţi şi culori. Sunt ieftine, dar au o durată de viaţă destul de scurtă şi puterea lor tinde să se diminueze în timp în funcţie

Combinaţie de trei tipuri de surse luminoase (fereastră mare cu draperii şijaluzele, spoturi la înălţime şi abajururi orientate către podea) care creează o ambiantă călduroasă si armonioasă.

Ferestrele numeroase permit luminii naturale să accentueze nota de rusticitate creată de grinzi şi tencuiala nedrişcuită.

901 CREAREA Şl DECORAREA INTERIORULUI

Becuri cu halogen. înregistrează un succes excepţional, datorită puterii, fiabilităţii şi posibilităţii de reglare a intensităţii luminoase. Au o durată de viaţă mare (în jur de 2 0 0 0 de ore), dar sunt fragile st costisitoare. Calitatea luminii produse este perfect constantă şi evidenţiază foarte bine culorile. Sunt tot mai frecvent utilizate becunle cu halogen de dimensiuni foarte mici, care funcţionează cu ajutorul unui transformator ce reduce voltajul de la 2 0 0 la 50 sau 12 V. încastrate sau nu, sunt potrivite pentru luminarea unei mese de lucru, a unui birou sau a căpătâiului patului.

Iluminarea directa este adecvată în acest spaţiu de servire a mesei.

Blândeţea intimă generată de iluminarea indirectă amplifica impresia de confort general. de tipul sticlei utilizate, lumina emisă prezintă diferenţe vizibile - Becunle din sticlă transparentă, adesea orbitoare, se utilizează în abajururi sau în aplice orientate către tavan. - Becurile din sticlă mată sau opacă nu strălucesc şi pot fi montate în plafoniere şi lustre. Becuri (tuburi) fluorescente. Becurile fluorescente (numite „tuburi de neon") nu au filament, dar conţin un gaz nobil şi o pulbere depusă pe pereţii int~nori. Sunt mai economice, au un randament de trei-patru on mai mare decât al becurilor incandescente şi o durată de viaţă mai lungă. Produc adesea o lumină rece şi de aceea sunt recomandabile în bucătării şi băi - de preferinţă în spatele unui bandou de lemn - dar şi în subsoluri, garaje şi ateliere. Variantele cele mai recente au diverse culori, care le fac mai plăcute şi le lărgesc posibilităţile de folosire.

ATENŢIE: - Becurile cu halogen sunt becuri incandescente ale căror filamente au un ciclu constant de regenerare, cu condiţia ca vanatorul de intensitate să fie ta capăt, ceea ce contribuie la dublarea sau triplarea duratei sale de viaţă. - Dacă aţi cumpărat becuri fluorescente, verificări să aibă aprindere instantanee (cu balast electronic), care trebuie să fie specificată pe ambalaj. Ar fi păcat să le instalaţi într-o pivniţă şi să rămâneţi pe întuneric aşteptând să se apnndă...

Adaptarea iluminării O lumină puternică, a giomo, devine în scurt timp incomodă. Reglajul intensităţii ei contribuie la integrarea unghiunlor şi pereţilor în decorul camerei. Dacă este întrebuinţată cu inteligenţă, iluminarea echilibrează spaţiul. Puteţi, de exemplu, să orientaţi sursele luminoase către unele locuri pe care donu să le evidenţiaţi. Reciproc, iluminarea insuficientă împiedică realizarea unor activităţi şi riscă să producă o ambianţă deprimantă. Iluminare directă. Iluminarea cea mai simplă este confentă de o lustră centrală. Confortul vizual va fi însă mediocru în raport cu intensitatea luminoasă, adeseori orbitoare, care accentuează contrastele dintre lumina proiectată şi umbre. Chiar

C O N C E P E R E A

dacă este vorba despre un corp de iluminat estetic, lumina va fi mai puţin blândă, iar lustra va sublinia zonele umbrite ale camerei şi chiar tavanul va părea mai jos decât în realitate. Iluminare indirectă. Becurile sunt ascunse privirii directe şi luminează o suprafaţă care reflectă lumina în cameră. Randamentul este mai mic, dar lumina va fi mai blândă şi umbrele atenuate. într-o cameră înaltă, puteţi dirija lumina către tavan cu ajutorul unor aplice murale, spoturi sau scafe. Cu cât suprafaţa luminată este mai reflectorizantă, de exemplu un plafon acoperit cu un lac deschis, cu atât cantitatea de lumină returnată va fi mai mare. Iluminare punctiformă. In acest caz, corpurile de iluminat vor dirija fluxul de lumină asupra unui punct pe care doriţi să-1 puneţi în valoare. Lumina puternică şi contrastantă este adecvată pentru luminarea unui birou, a unui fotoliu pentru lectură, a unui colţ destinat lucrului manual, sau pentru a pune în valoare un tablou ori obiect deosebit. Puteţi de asemenea obţine o iluminare punctiformă difuză, care, fară a fi orientată într-o direcţie anume, c eează o ambianţă intimă prin intermediul abajururilor şi globurilor translucide si închise.

I N T E87 RIORULUI

m *t

Iluminarea difuză este ideală pentru camerele copiilor. Ea conferă o senzaţie de bine şi siguranţăfoarte apreciată.

itk ' ' CASETĂ). Formă. Alegerea formelor şi culorilor este mai subiectivă şi legată de decoraţiunile interioare. Formele cel mai răspândite sunt pătratul şi dreptunghiul, mai ales dacă este vorba despre pietre naturale, tăiate cu ferestrâul. Pentru celelalte produse turnate şi arse în cuptor sunt posibile toate formele geometrice: treflă, palmetă, cupă etc. Dimensiuni. Abandonaţi ideea preconcepută care susţine că dimensiunile elementelor placării trebuie să fie mai restrânse cu cât o încăpere este mai mică; dimpotrivă, un dalaj

Unele materiale,

mare poate să mărească vizual o încăpere ca gresia ceramică, • a w se pretează la orice mica, in timp ce tncapenie man caşnga mai u ^ lzare mult interes prin folosirea de dalaje formate din pavele mici. Nimic nu interzice asocierea elementelor de formate diferite într-o compoziţie care va conferi mai mult caracter ansamblului. Utilizarea de plăci mici uşurează montarea, reducând numărul şi complexitatea decupă-

Standardul UPEC Standardulfrancez UPEC se referă la trei categorii de placări pentru pardoseală - plastice, textile şi ceramice - şifoloseşte următoarea notare: - U: uzura la mers; - E: comportamentul faţă de apă şi umiditate; - C: comportamentul fată de agenţi chimici (produse de curăţare, curăţarea petelor). Fiecare literă din clasificarea UPEC este caracterizată printr-un indiciu numeric între o şi 4. Cu cât coeficientul este mai mare, cu atât placarea este mai rezistentă. De exemplu: pentru un dormitor, este suficientă o placare clasa U2 P2 Ei Co, în timp ce pentru o bucătărie convine mai bine o placare clasa U3 P2 E3 Ci.

220

ACOPERIRI

Corectarea pereţilor nesimetrici Pentru a redresa vizual o încăpere ai cărei pereţi sunt vizibil nesimetrici, soluţia specialiştilor constă în montarea unei borduri, de natură sau de nuanţă diferită de cea a pardoselii, încadrând un spaţiu central de formă perfectă, fără elemente sau modele ciuntite.

rilor, în timp ce formatele mari limitează numărul rosturilor. Atenţie însă: cu cât formatul este mai mare, cu atât placa este mai fragilă!

Calcularea necesarului de materiale Preţurile placărilor sunt indicate pe metru pătrat. Pnn urmare, înainte de a cumpăra este suficient să măsuraţi încăperea. Cazul figurilor simple. Când încăperea este regulată şi placarea unicoloră, cumpăraţi pur şi simplu o placare de mărimea încăperii sau suprafeţei ce trebuie acoperite. Tabelul următor vă ajută să calculau numărul de plăci necesare. De exemplu: dacă trebuie să placaţi o încăpere de 12 m 2 cu plăci de 20 x 20 cm, procuraţi-vă 12 x 25 (numărul de plăci pe metru pătrat) = 3 0 0 + 10% = 3 3 0 plăci. Sur plusul de 10% permite înlocuirea eventualelor plăci spâne.

Cazul figurilor complicate. Dacă încăperile au o formă aparte sau dacă donţi să instalaţi o placare ce combină forme on culori diferite, trebuie neapărat să efectuaţi o machetă (-» P. 308). Scopul operaţiunii este de a determina dimensiunile dalelor care convin cel mai bine încăperii şi să conceperi soluţia cea mai judicioasă de asamblare. Ea permite în acelaşi timp să definiţi principiul de montare — drept sau diagonal — şi plasarea decupajelor. In acest scop, folosiţi hârtie milimetrică pe care trasaţi cu atentie cotele încăperii înainte de a desena modelele imaginate pentru decorare. Puteri de asemenea să vă ajutaţi de un program de calculator. După ce aţi determinat pe plan suprafaţa de placare şi poziţia plăcilor, număraţi elementele necesare, apoi adăugaţi 10% pentru precauţie. & ATENŢIE: Dacă lucraţi cu machetă, încercaţi să obţineţi o anumită simetne în decupaje. Cel mai simplu este să le poziţionaţi în funcţie de axele create de uşi, ferestre, aparate sanitare, dulapuri, unghiurile pereţilor şi nişele pereţilor despărţitori. •

EXEMPLE DE FORME DE PLĂCI

NUMĂRUL DE PLĂCI DIFERITE PE METRU PĂTRAT Dimensiunile

Nr. plăci /m> Dimensiunile

plăcilor (cm)

plăcilor (cm)

10X10

100

Nr. plăci / m1

20x25

20

20x30

17

76

20x35

11,5x24

33

24x24

'5 16

15x15

44

25x25

16

15x20

33

25x30

15x22,5

30

25x40

13 10

16x33

10X20 11,5x11,5

18

30x30

11

20x20

25

33,3X33,3

9

21 X21

23

3. Etrusce

4. Canete cu hexagoane

Tipuri de mochetă

ocheta este o acoperire textilă pentru pardoseală montata de la un perete la altul pe toată suprafaţa podelei încăperii, care se compune în principal dintr-un „suport" (elementul static) ce susţine „pluşul" (elementul de confort). Natura fibrelor, calitatea pluşului şi modul de fabricaţie variază de la o mochetă la alta. Graţie progreselor realizate atât în conceperea fibrelor, cât şi a vopselelor sau a tratamentelor antistatice şi antipătare, mochetele sunt tot mai atractive, agreabile la atingere şi uşor de curăţat. Diferenţele de densitate şi de textură permit utilizări diverse, adaptate la fiecare încăpere a locuinţei.

Tipuri de fibre Fibrele pot fi naturale, sintetice sau mixte, fiecare prezentând calităţi şi defecte specifice.

Lână. Lâna este materialul nobil prin excelenţă. Mocheta de lână este moale, anastatică în mod natural si rezistentă la foc, iar fibrele ei nu se strivesc. Adesea etalează culori mai vii decât mochetele sintetice. Materiale sintetice. Poliamida (nailon) obtinută, ca şi poliesterul, din petrol şi huilă este foarte utilizată, deoarece rezistă la uzură şi beneficiază de fibre flexibile şi moi, însă trebuie tratată pentru a evita fenomenele electrostatice. Polipropilena este de asemenea foarte rezistentă, dar fibrele se strivesc uşor. Fiind hidrofugă, este recomandată pentru băi. Aspectul fibrelor acrilice este similar cu al lânii, dar sunt mai sensibile la uzură decât celelalte fibre sintetice.

222 ACOPERIRI

DIFERITE TEHNICI DE FABRICAŢIE

1. Ţeserea constă în prinderea pluşurilor pe firele de bătătură ale suportului, ca şi cum ar fi o tapiserie înnodată.

Mochetă din poliamidă, unul dintre cele mai utilizate produse sintetice.

Procedee de fabricaţie Categoriile de produse sunt definite în funcţie de diferitele tehnici de fabricaţie, printre care ţeserea, tufted şi tricotarea. Ţesere. Suportul mochetei format dintr-o pânză de iută sau bumbac este ţesut la un război mecanic în acelaşi timp cu pluşul, care poate fi din fire de mătase, lână sau amestec sintetic. Aceasta este metoda tradiţională utilizată pentru fabricarea mochetelor de lână (-» D E S E N U L 1). Calitatea variază în funcţie de numărul de puncte pe centimetru. O mochetă tesută frumoasă are 3 - 4 puncte/cm. Ţeserea poate fi unicolor saujacard. Tricotare. Fibrele de pluş, cel mai frecvent sintetice, sunt întoarse pe ele însele şi introduse prin pânza-suport prin intermediul unor ace cu zimţi. Un strat protector sintetic completează coeziunea ansamblului

2. La tricotare, acele cu zimţi întorc vălul de fibre printr un suport colmatat de un strat de protecţie.

bază

strat protector

3. Procedeul tufted constă in tighelirea pluşului pe dosul suportului, apoi armarea dosului cu un strat de protecţie termoplastic. piuş tufted

(-» D E S E N U L 2).

Procedeul este utilizat pentru mochetele de calitate mai modestă. Suprafaţa de uzură nu este realmente un plus ci un amalgam de fibre comprimate, adesea aspră. Dacă fibrele nu sunt implantate vertical, acoperirea nu este numită „mochetă". Tufted. Firele de pluş, în general sintetice, sunt tighelite pe dosul suportului, apoi

molton din pâslă tricotată

4. Mochetă tufted dublată cu molton textil incorporat

m o c h e t e 223

fixate pnntr-un strat protector de material plastic. Ansamblul este după aceea acoperit cu un strat de latex care joacă rolul pâslei, la origine o tesătură mai groasă slujind ca suport pentru tapiserii şi mochete (-» DESENUL 3).

Aceasta este metoda clasică utilizată pentru fabricarea mochetelor sintetice. Plusul tufted poate fi buclat sau tăiat (-» CASETĂ). Tufted cu dos textil. Cu pluş tufted şi pâslă suportului tricotată, mochetele moderne sunt de tip „sandviş" complet textil, care nu afectează mediul înconjurător (-» DESENUL 4), fiind fabricate fără substanţe nocive şi inodore Dublate cu molton textil, oferă confort utilizatorului şi păstrează o atingere moale şi elastică, spre deosebire de unele mochete cu strat protector din plastic. Acest mod de fabncatie permite optarea pentru o montare prin benzi arici - pâslă suportului aderă la benzile arici fixate în prealabil pe pardoseală. Asemenea mochete se adaptează bine la încăpenle încălzite

Mocheta cu dos textil

prin pardoseală, iar în cazul unei mutări, poate fifixată pe benzi acoperirea si benzile pot fi recuperate fără de tip arici' să afecteze pardoseala. •

Diverse modele Diversele procedee de fabricaţie conferă mochetelor aspecte variate. Mai mult sau mai puţin groase, mai mult sau mai puţin confortabile, pluşurile pot fi buclate, tăiate sau ondulate. Buclate: Combinaţia de bucle de înălţimi diferite permite crearea de modele.

Buclate şi tăiate: La un pluş alcătuit iniţial din bucle de înălţimi diferite, numai buclele înalte sunt tăiate, rezultând o mochetă mai catifelată.

Tăiate: Buclele ancorate pe dosul mochetei sunt tăiate pentru a obţine o suprafaţă netedă si catifelată.

Saxone: Pluş tuns alcătuit din fire răsucite, ale căror vârfuri sunt tăiate pentru a produce un aspect de spic.

224

ACOPERIRI

Alegerea mochetelor xceptând culoarea, puteţi alege mocheta în funcţie de confortul pe care vi-1 oferă. In funcţie de diversele aspecte ale pluşului, veţi constata că există o gamă largă de modele, de la cele mai practice la cele mai călduroase. Ţineţi cont în aceeaşi măsură de tratamente, clasificări şi de Asociaţia CUTse ocupă indicaţiile de pe etichete. Indiferent dacă de caracterul ecologic al mochetele sunt ruloun sau dale, unele tipuri produselor in timpul sunt mai rezistente la uzură, iar altele sunt fabricării. Pe lăngă atribuirea aproape neafectate de pete de etichete, ea încurajează aplicarea procedeelor ecologice şi reciclarea mochetelor uzate.

s

Etichetă de clasificare a mochetelor în funcţie de rezistenta la uzură.

U3 P3. într-o cameră de baie, mocheta nu trebuie să fie afectată de apă si trebuie să aibă un suport impermeabil - clasificarea trebuie să fie minimum U2 P2 E2 CI (E şi C reprezintă comportamentul la apă, respectiv la agenţii chimici de întreţinere). De relativ puţin timp, acest standard ţine cont şi de calităţile acustice inerente acoperirilor textile, mai exact de diminuările la transmiterea zgomotelor de impact. Mochetele certificate sunt etichetate UPEC.A eficacitatea acustică fiind exprimată în decibeli.

Ecoeticheta CUT Asociaţia GUT testează mochetele, urmărind prezenţa substanţelor nocive şi, dacă totul este în regulă, le atribuie un număr individual. Această ecoetichetă permite organismelor de control recunoscute să identifice şi să verifice imediat dacă este vorba despre un produs care corespunde eşantionului testat, aşadar despre o fabricaţie fără substanţe nocive. Mochetele certificate GUT sunt aproape inodore şi prezintă o mare securitate în utilizare.

Certificarea NF UPEC.A Mochetele, rulouri sau dale, beneficiază de certificarea NF UPEC (-» P. 219), îndeosebi pentru caracteristicile de uzură (U) şi imprimare (P). Pentru camerele de zi, este recomandabil o clasificare U2 P2 sau U3 P2; pentru dormitoare, este suficientă o mochetă U2 P2; în locurile cu trafic intens (intrări, coridoare, scări) va fi mai bună o mochetă

încălzirea prin pardoseală înainte de a achiziţiona o mochetă destinată unei încăperi încălzite prin pardoseală, verificaţi dacă modelul ales corespunde. Cele trei metode de aplicare - liberă, lipită si tapisată - potfi aplicate, dar, în cazul lipirii, fie întrerupeţi căldura cu 48 de ore înainte de aplicarea adezivului, fie aşteptaţi sfârşitul sezonului rece.

Clasificarea T Durabilitatea şi întreţinerea unei mochete depind de calitatea şi densitatea pluşului, de tehnica de aplicare, dar şi de scopul prevăzut. Astfel, mocheta de pe scăn trebuie să prezinte o rezistenţă la uzură mai mare decât cea dm dormitor. Clasificarea T vă va ajuta să alegeţi produsul cel mai adecvat. Calităţile T4 şi T5 care convin scaunelor cu rotile trebuie să poarte simbolul reprezentând acest tip de mobilier. REZISTENTA LA UZURĂ Clase

Uzură recomandată

T2

Lejeră: dormitoare

T3

Moderată: camere de zi, cabinete particulare

T4

Mare: holuri de intrare, săli de jocuri

T5

Foarte mare: scări, locuri de trecere des frecventate

Eticheta de protecţie Scotchgard Tratamentul invizibil şi inodor Scotchgard nu modifică deloc tuşeul, dar facilitează întreţinerea şi curăţarea mochetelor Fibrele tratate sunt impregnate cu o substanţă care reduce aderarea prafului şi încetineşte pătrunderea lichidelor. în caz de incidente, demontarea este mult mai simplă.

Mochetă în rulouri Mocheta se prezintă fie sub forma de rulouri, fie de dale.

m o c h e t e 225

Pentru camerele destinate copiilor, puteţi alege o mocheta care să beneficieze de tratament Scotchgard, care reduce, printre altele, aderenţa prafului.

Dimensiuni. Lăţimea cea mai utilizată în cazul rulourilor este de 4 m, ceea ce permite acoperirea unei încăperi de mărime mijlocie cu un singur rulou. Există însă şi rulouri late de 5 m, sau de 2 m pentru mochetele destinate băilor. Mochetele de lână nu se conformează regulii şi se vând cel mai frecvent în rulouri late de 70 cm sau 1 m Durata aplicării creşte, dar rămân mai puţine resturi. Calculul necesarului de materiale. Dacă suprafeţele ce trebuie acoperite au contur neregulat sau dacă dimensiunile lor mari necesită racordări, ar fi bine să începeţi prin a trasa o schiţă pe hârtie milimetrică, prevăzând o marjă de 10 cm pe tot perimetrul încăperii. Nu uitaţi că mocheta are un sens de periere şi că, pentru o racordare reuşită, bucăţile alăturate şi lipite trebuie să fie plasate în acelaşi sens. în general, mocheta în ruloun se vinde la metru pătrat, dar trebuie să fiţi atenţi deoarece unele modele de lăţimi mici (70 cm) au preţul la metru liniar.

Dale Simple sau autoadezive. Mocheta în dale se montează simplu şi este de două tipuri: autoadezivă, dacă este decupată din mochetă sub formă de dale ce pot fi lipite de pardoseală, şi simplă, dacă se fixează prin propria ei greutate pe suprafaţa ce trebuie acoperită. In general se prezintă sub forme de pătrate cu latura de 50 cm. Dacă renovaţi un apartament deja ocupat, veţi aprecia în mod deosebit caracterul practic al dalelor, care se transportă uşor şi permit o instalare progresivă. Pe de altă parte, dalele faciliteaza crearea de decorun pe pardoseală prin combinarea diverselor culori

Aplicare delicată pentru lână Dacă intenţionaţi să montaţi personal mocheta, nu alegeţi una din lână ţesută. Aplicarea ei tradiţională (întinderea pe benzi cu gheare) este foarte dificilă pentru amatori. Nu uitaţi că instalarea necorespunzătoare a unei mochete îi înjumătăţeşte durata de viaţă.

226

ACOPERIRI

Mochete din lână şi poliamidâ, late de yo cm, pentru scări şi culoare.

şi modele. Nimic mai uşor decât să înlocuiţi o dală deteriorată cu alta. Pecetea designerilor. Dalele de mochetă erau altădată elemente unicolor, de culori severe. în zilele noastre, designen reputaţi au creat o paletă întreagă de desene şi nuanţe care le-au transformat complet

imaginea Veţi găsi pnntre altele table de sah, zigzaguri sau înlăntuin cu culori vii. Unele modele, formate pnn asamblarea mai multor dale, pot fi chiar modificate la cerere. Este suficient să răsuciţi dalele cu 90° sau cu 180°, pentru a modifica decorul, ca o imagine produsă de un caleidoscop. Calculul necesarului de materiale. Pentru a calcula numărul necesar de dale, realizaţi o machetă a suprafeţei, ceea ce implică desenarea în prealabil a planului încăperii pe hârtie milimetrică. Număraţi apoi elementele necesare, după care majoraţi rezultatul în medie cu 10%, ca să aveţi o rezervă de dale pentru repararea eventualelor accidente din timpul montării sau ultenoare. Dalele de mochetă se vând la metru pătrat. •

întreţinerea facilă întreţinerea mochetelor este azifacilitată de tratamentele ce li se aplică din fabricaţie; frecvent, petele nu pătrund deloc în profunzime. Pentru întreţinerea curentă, este suficientă aspirarea regulată cu peria. Totuşi, în locurile cu trafic intens, cum sunt scările şi vestibulurile, utilizarea regulată de pulbere absorbantă repartizată uniform ajută la păstrarea prospeţimii mochetei. în cazul incidentelor minore, este esenţială o intervenţie rapidă. Cel mai adesea este suficient să tamponaţi de mai multe ori pata cu sugativă, fără să frecaţi. Dacă persistă o urmă, folosiţi o cârpă curată cu câteva picături de detergent pentru textile. Aveţi grijă la utilizarea solvenţilor, care nu trebuie aplicaţi niciodată direct pe mochetă, şi acţionaţi întotdeauna de la exteriorul petei spre interior. Pentru a îndepărta ceara, folosiţi un fier de călcat reglat la minimum peste sugativă. în cazul gumei de mestecat, ea poatefi pur şi simplu răzuită, după ce a fost răcită cu un cub de gheaţă.

Dalele au in general formă de pătrate cu latura de 50 cm. Sunt foarte practice, în special pentru schimbarea câte unei încăperi.

p a r c h e t 227

Parchet

coperire sănătoasă, nobilă, durabilă şi relativ uşor de întreţinut, parchetul suscită din nou entuziasm. Esenţele de lemn utilizate oferă o multitudine de nuanţe si o rezistentă mai mare sau mai mică (-» TABEL). Cele mai folosite - stejarul, castanul sau pinul - provin din Europa, în timp ce esenţele tropicale cu tonalităţi mai calde tec, wenge sau iroko - sunt adesea rezervate pentru realizări de prestigiu.

Esenţe europene Lemnul de stejar este caracteristic pentru parchetele tradiţionale, fiind spdurăror prin culoarea galbenă, rezistenţa şi uşurinţa la întreţinere. Castanul este la fel de apreciat. Tot atât de dur ca stejarul, nu putrezeşte şi alungă păianjenii. Fagul este căutat pentru coloritul său, dar este foarte sensibil la apă. Pinul (-» IMAGINE) are nuanţe deschise, iar nodurile lui frecvent vizibife se armonizează bine cu decorurile fără pretenţii, dar este o

esenţă în general rezervată încăperilor cu trafic moderat, de exemplu dormitoare. Spre deosebire de esenţele tropicale, nici una dintre esenţele europene nu suportă umiditatea.

ESENŢE DE LEMN PENTRU DIVERSE ÎNCĂPERI Europene Esenţă

Cameră de zi Dormitor

Intrare/ culoar

Bucătărie

Baie

Mesteacăn Castan Stejar Arţar Frasin

nu da da da da da da

da da da da da da da

nu da

nu nu

nu

nu nu nu da da nu nu

da da da da

da da da da

nu da da da

nu da da da

Fag Pin

da da da nu

nu nu nu nu nu

Exotice Iroko Merbau Tec Wenge

nu da da da

228

ACOPERIRI

Bambus pe pardoseală Parchetul de bambus se distinge prin poziţiile neregulate ale nodurilor sale şi prin refiexiile subtile. Graţie fibrelor salefoarte strânse, tulpinile de bambus dau naştere unui lemn dur, neted şi de o dulceaţă delicată. Transformat în lamele de parchet, lăcuit şi prelucrat, îşi poate găsi locul în interioare prestigioase, cum sunt spaţiile foarte frecventate. Lamelele (bambus lamelat, lipit) se asamblează prin nut şifeder şi potfi aplicate pe o pardoseală perfect nivelată, fără şlefuire sau vitrificare. Acest parchet poatefi lipit pe un substratfonic pentru a satisface noile reglementări privind nivelurile de zgomot.

în general ele decorează încăperi foarte luminoase, venind în susţinerea unei pardoseli mai sobre Cea mai cunoscută esenţă este fără îndoială tecul. în mod natural nu putrezeşte, fiind indicat, ca toate esenţele tropicale, pentru încăperile umede. Prelucrate uzinal şi impermeabilizate, lamelele de tec groase de 12 mm se pot asambla, de exemplu pentru acoperirea unei punţi de ambarcaţiune, intercalând între elemente un mas tic adeziv care asigură atât lipirea, cât şi etanşeitatea perfectă a acoperirii. Un asemenea parchet, uşor de întreţinut, conferă un aspect luxos încapenlor casei. •

ESENŢE EXOTICE

Tecul, frecvent asociat cu luxul.

Lemnul de bambus, dur şi neted. Wenge, cea mai sobră dintre esenţele tropicale.

Esenţe exotice Esenţele exotice sunt foarte rezistente la toate încercările, de exemplu, merbau este de două ori mai dur decât stejarul. Toate sunt protejate natural împotriva umezelii şi de aceea utilizarea lor convine în aceeaşi măsură într-o bucătărie sau o baie. Tonalităţile sunt intense, putând ajunge până la negru în cazul lui wenge.

Iroko, cea mai puţin cunoscută dintre esenţele exotice.

p a r c h e t 229

Tipuri de parchet

I

gnorând esenţele lemnoase şi efectele decorative, parchetele pot fi clasificate în funcţie de elementele componente şi de tehnica utilizată pentru asamblare. Dacă parchetele tradiţionale formează uneori modele foarte sofisticate, cele tip mozaic sau flotante aduc avantajul sobrietăţii şi sunt mult mai simplu de aplicat.

Parchet masiv din lamele Parchetul tradiţional este constituit din lamele masive de lemn, asamblate prin nut şi feder. Asamblarea este fixată prin lipire pe un schelet din grinzi si traverse, fixate în prealabil de planseu (-» DESENUL 1). Lamelele au lăţimi medii de 4 - 1 5 cm, iar grosimile variază, în funcţie de esenţa lemnului, între 15 şi 35 mm, dimensiunea standard liind 23 mm. Sunt tăiate la lungimi între 50 cm şi 3 m

Asamblarea parchetului masiv In cazul parchetului clasic, dispunerea traverselor şi diferitele lungimi de lamele permit obţinerea de modele. Iată principalele dispuneri: Asamblare englezească. Se execută în două modalităti:

Uzură Pe o lamelă de parchet masiv, cota U corespunde grosimii de uzură: în medie 7~8 mm. Cu cât această dimensiune este mai mare, cu atât puteţi rindelui sau şlefui mai des parchetul in vederea unei refaceri totale, ceea ce explică marea longevitate a parchetelor clasice.

parchet

grinzi

- neregulată, la care lamelele de lungimi inegale sunt dispuse cap la cap, fără a ţine seama de poziţia îmbinărilor; - regulată, la care lamelele de lungimi egale sunt dispuse cap la cap, aliniind îmbinările deasupra traverselor.

traverse

Asamblare de parchet clasic pe traverse şi grinzi.

traversă

Asamblare englezească, neregulată. Se caracterizează prin lamele de lungimi diferite montate cap la cap. Ca in cazul defaţă, lăţimea lamelelor poate fi de asemenea inegală.

230 ACOPERIRI

Asamblare in zigzag.

Asamblare în puncte ungureşti.

Asamblare în zigzag. Asamblarea în zigzag se execută cu lamele scurte, dispuse sub unghi de 45° în raport cu traversele, pentru a stabili o succesiune de V-uri dispuse în zigzag. Asamblare în puncte ungureşti. Lamelele scurte cu extremităţile tăiate la 45° sunt lipite pe traverse. Ca şi la montajul în zigzag, ele formează o succesiune de zigzaguri. Pentru

realizarea acestei asamblări, trebuie prevăzute două tipuri de lamele - de stânga şi de dreapta.

Parchet mozaic Parchetul-mozaic este compus din lamele mici de lemn dispuse una lângă alta şi preasamblate pe placi pătrate cu latura de 1 0 - 3 0 cm. Presamblarea se obţine fie cu

Modele de asamblări în funcţie de principiul de aplicare, parchetele produc efecte variate, mergând de la o simplitate mare la o sofisticare

extremă. Compoziţiile cel mai căutate poartă denumiri ca „ Versailles", „Chantilly" sau „Saint-Fargeau".

Panou Versailles

Panou Chantilly.

parchet

ajutorul unei reţele lipite dedesubt, fie cu carton aplicat pe suprafaţă, care are funcţia de a menţine lamelele alăturate până la montare. Acest tip de parchet are o grosime de 6 - 1 0 mm şi este din lemn masiv. Montarea se efectuează în principal pnn lipire completă pe o suprafaţă curată, plană şi rigidă.

Parchet din pavele de lemn Pavelele pătrate sunt uneori debitate pe verticală din inima arborilor, pentru a obţine o placare sobră şi robustă. Lemnul utilizat relevă inelele de creştere a arborelui şi oferă un aspect decorativ surprinzător şi o rezistenţă bună la abraziune.

Parchet flotant Parchetul flotant, numit şi „de acoperire", se prezintă sub formă de lame sau dale subţiri. Acestea sunt asamblate şi instalate pe planşeu tară nici alt un sistem de fixare („flotante"). Montajul trebuie realizat pe un substrat fonoizolant. Aceste produse au în general trei straturi, lipite între ele. Deasupra, stratul de uzură format din câţiva milimetri de lemn masiv; la mijloc, stratul mai rezistent din lamele, şipci sau aglomerate; iar dedesubt, un strat din esenţe de răşinoase în medie, grosimea totală variază între 8 şi 15 mm.

Lemnul este utilizat uneori sub formă de pavele.

Cu acest tip de parchet, bine calibrat în grosime şi lăcuit din fabrică, nu mai sunt necesare şlefuirea sau finisarea suprafeţei. •

231

232

ACOPERIRI

Alegerea parchetului ştiinţă deosebită. Unele parchete nu se asamblează nici pnn încleiere, nici prin cuie, ci pur şi simplu pnn înclichetarea lamelelor.

Duritatea parchetului

Parchetul de tec impermeabil, asamblat cu rosturi din mastic polimerizat, are o etanşeitate perfecta

spectul estetic al unui parchet, dat atât de esenţa lemnului, cât şi de modelele asamblării, nu constituie unicul criteriu de alegere. Starea pardoselii, forma încăperii şi utilizarea ei sunt la fel de importante.

Limitări tehnice Montarea unui parchet clasic, din lame de lemn masiv, necesită o adâncime suficientă pentru aşezarea grinzilor şi traverselor. Realizarea parchetului de tip „franţuzesc" necesită încăperi spaţioase, pentru a monta corect panourile cu modele mari. Alt tip de parchet poate necesita turnarea unei dale de beton etc., astfel încât există destule restricţii care pot influenţa alegerea. Dacă doriri să efectuaţi personal montajul, este recomandabil să fiţi realist şi să nu vă gândiţi la asamblări complicate; montarea unor modele necesita competenţe de specialişti. Pe de akă~ parte, montarea parchetului flotant nu cere o

Confort acustic Substratul - din plută, păslă, spumă sintetică - montat sub parchet atenuează zgomotul. Dacă acoperirea anterioară a fost o mochetă, o puteţi utiliza în acest scop cu condiţia să fie suficient de tunsă şi să nu aibă structura foarte degradată.

Testul Brinell permite clasificarea esenţelor lemnoase în funcţie de densitatea lor (moale, semidur, dur etc.) Cu cât valoarea obţinută prin această măsurătoare (în N/mm2) este mai mare, cu atât lemnul este mai dur (-» TABEL) şi are o rezistenţă mai mare la poansonaie imprimarea picioarelor mobilierului, urme lăsate de obiecte etc. Clasificarea ajută la alegerea esenţei în funcţie de utilizarea încăperii: un parchet este mai solicitat într-un hol de intrare decât într-o cameră obişnuită.

TESTUL BRINELL Esenţă Pin şi brad Tec Cireş Mesteacăn

Duritate' 1.5-2.5 2,8 2,9 3

Stejar

2,4-3,8

Castan

3.4 2,8-4,2

Fag Bambus

4,65

Merbau

4,9

Wenge

4-5.1

* Ir newton/mm'

Calculul necesarului de materiale Evaluarea cantităţii de parchet se face în metri pătrau, suplimentând suprafaţa calculată pentru a acoperi eventualele imperfecţiuni de montaj. Dacă este vorba despre un parchet din dale pătrate, alcătuiri un plan prealabil pe hârtie milimetrică şi determinaţi numărul exact de dale necesare. Dacă intenţionaţi să comandaţi parchetul, relevarea exactă a cotelor încăperii este suficientă, deoarece producătorii dispun de programe de calculator ce le permit să calculeze numărul de plăci pentru acoperirea unei suprafeţe. •

a l t e t i p u r i d e a c o p e r i r e 233

Stratificări trarificările sunt alcătuite prin suprapunerea mai multor foi de hârtie, tratate sau impregnate cu răşini care se întăresc la căldură (melamină). Această suprapunere, încălzită şi supusă la presiuni mari, produce în final o placare subţire de tip Formica, Polyrey etc. Prin lipirea pe suport textil, se obţin panouri stratificate rigide cu o faţă decorativă, utilizate şi pentru placările pardoselilor.

Parchetul stratificat este disponibil mai frecvent in lamele, al căror aspect imită orice esenţă lemnoasă.

Aspectul de parchet Confortabil, relativ rezistent şi uşor de întreţinut, parchetul stratificat poate fi monocolor (galben, alb, bleu etc.) sau poate imita perfect orice esenţă lemnoasă. Se prezintă uneori ca dale, dar cel mai frecvent sub formă de lamele de 123 x 19 cm, care se vând la metru pătrat. în general, reproduc tipurile cele mai cunoscute de asamblări, de exemplu englezesc sau în puncte ungureşti. Ca şi parchetele de acoperire din lemn, sunt produse finisate uzinal care nu necesită nici şlefuire, nici vitrificare. Din cauza faptului că sunt subţiri,

între 7—8 mm, se montează flotante pe majoritatea planşeelor. Asamblarea stratificărilor nu necesită lipire, lamelele fiind înclichetate unele cu altele. Astfel, placarea pardoselii poate fi utilizată imediat şi eventual demontată, în cazul unei mutări.

Criterii de alegere Dacă aspectul stratificării rămâne un criteriu important de alegere, nu trebuie neglijată nici rezistenţa ei la uzură. De aceea, alegeţi placarea ţinând seama de scopul destinat încăperii; standardul european EN 685 (-» TABEL) clasifică aceste produse în funcţie de criteriul amintit. Pentm satisfacerea standardului în utilizarea casnică cea mai intensă (clasa 23), unii fabncanţi produc stratificări „de mare presiune", în care sunt incluse particule de oxid de aluminiu, ce ranforsează notabil duritatea materialului. în acest caz, produsul beneficiază de o garanţie mai mare la uzură, pete şi decolorarea cauzată de lumină. & ATENŢIE: O placare stratificată nu este foane recomandată pentru băi şi alte încăperi umede. Cu toate că suprafaţa este etanşă, apa se poate infiltra pe contur şi produce umflarea materialului. •

CLASIFICAREA EUROPEANA EN68S

Utilizare casnică

A

EN 685 DOM

Clasa 23

Utilizare mare. Toate încăperile unei locuinţe supuse unui trafic sustinut, cu treceri frecvente.

234

ACOPERIRI

Acoperiri vinilice suport: fibră de sticlă, textile sau poliesteri. A doua metodă asigură produsului o mai bună acoperire şi stabilitate dimensională, calitate şi durabilitate. In unele cazuri, un substrat de burete ameliorează confortul fonic şi reduce zgomotele impacturilor; totuşi produsul vinilic de lux destinat acoperirii pardoselilor rămâne VER (vinii expandat în relief). Alcătuit din mai multe straturi de materiale suprapuse, este acoperit la suprafaţă cu un vitrificator transparent, care are o rezistenţă excelentă la zgâriere şi deformare plastică sub greutatea mobilelor.

Tehnici de imprimare

Acoperirile vinilice permit o mare varietate de decoruri, putând reproduce, printre altele, aspectul placărilor in marmură.

Tipuri de fabricaţie

în gama largă de culori disponibile, puteţi găsi cu uşurinţă acoperirea vinilică pe care să o armonizaţi cel mai bine cu decorul şi ambianţa încăperii. Pentru imprimarea acoperirilor vinilice sunt utilizate două tehnici: serigrafia şi heliogravura. Ele permit crearea de decoruri originale ce imită aspectul lemnului, plutei, placărilor dure sau chiar al marmurei. Simple sau sofisticate, acoperirile vinilice de pardoseală pot avea „desene-joc", pentru camerele copiilor, sau aspecte „metalice" pentru birouri. Procedeul de . inserare" permite încrustarea în suprafaţa PVC-ului a unor particule de dimensiuni, forme şi culori variate, care conferă stratului de uzură un aspect fisurai de granit sau porţelan foarte reuşit. Graţie diverselor sisteme de decupare, fabricanţii pot propune de asemenea modele tip spic, reţea sau zigzag, dar si compoziţii la comandă, concepute cu ajutorul programelor de calculator, la fel ca pentru mochete şi parchete.

Acoperirile vinilice de pardoseală sunt fabricate fie prin calandrare, procedeu care transformă plasticul în foi de o grosime determinată, fie prin acoperire cu strat protector, caz în care PVC-ul se aplică pe un

Puteţi instala acoperiri vinilice de pardoseală în toate încăperile, totuşi, ţinând seama de caracterul lor impermeabil

B

lorura de polivinil (PVC), material plastic termoplastic, le-a permis americanilor să creeze „acoperirile vinilice de pardoseală". Având iniţial o gamă redusă de sortimente şi culori, aceste acoperiri flexibile au fost privite mult timp cu reticenţă, fiind utilizate exclusiv în băile publice şi în locuinţele sociale. Este adevărat că în băile publice continuă să subziste acoperiri de calitate modestă, dar, fără a neglija efectul decorativ, majoritatea PVC-unlor prezintă acum calităţi funcţionale bine adaptate la încăperi unde pardoselile sunt supuse la uzură mare şi mai ales în locurile umede.

Utilizări recomandate

a l t e t i p u r i d e a c o p e r i r e 235

nt,

4^t-M-

acoperirea aleasă este compatibilă cu sistemul de încălzire.

Rulouri şi dale

Impermeabilă şi imputrescibilă, acoperirea vinilică de pardoseală este cel mai bine adaptată sălilor de baie.

şi de faptul că nu putrezesc, sunt recomandate pentru băi, toalete, spălătorii şi chiar bucătării. Sunt însă la fel de potrivite si în unele camere de zi sau în camerele pentru copii. în acest ultim caz, nu ezitaţi să utilizaţi acoperin plastice de pardoseală care beneficiază de tratamente specifice în materie de igienă şi întreţinere. Tratamentele fungistatice şi bacteriostatice combat micozele şi bacteriile; tratamentele antimurdărire înlătură microporozitătile şi evită urmele de paşi şi pătrunderea petelor.

Niveluri de calitate Pe piaţă sunt disponibile produse aparent foarte apropiate, care, în mod sigur, nu aduc satisfacţii de durată. Pentru a evita astfel de cazuri, nu vă lăsaţi ademeniţi de preţurile mici, ci consultaţi clasificarea UPEC, care indică, printre altele, rezistenţa la uzură şi imprimare a greutăţii mobilelor. Ţineţi seama în acelaşi timp de clasificarea europeană NF i:-V 685 (-» p. 23?), care recomandă pentru diverse produse folosire moderată, normală sau mare. Ca să dureze în timp, o acoperire trebuie să aibă o anumită grosime, ansamblul format dm stratul de uzură şi eventualul substrat putând varia între 1 şi 4 5 mm. în sfârşit, dacă încăperea este încălzită prin pardoseală, aveţi grijă să verificaţi dacă

Acoperirile vinilice sunt comercializate în rulouri sau dale Rulourile au diverse lăţimi 2, 3 sau 4 m; alegeţi lăţimea în funcţie de dimensiunile încăperii, în ideea de a decupa cât mai puţin. Rulourile sunt convenabile pentru încăpe rile mici, când nu este necesară realizarea de îmbinări pentru acoperirea întregii suprafeţe. Dalele sunt cel mai adesea pătrate cu latura de 3 0 - 3 3 cm. Atât în rulouri, cât şi în dale, acoperirile vinilice se montează cu uşurinţă: fâşia sau dalele se lipesc complet pe suport. Există de asemenea si dale autoadezive.

Calculul necesarului de materiale Dacă optaţi pentru rulouri, cumpăraţi un număr de metri liniari corespunzător cu dimensiunile încăperii a cărei pardoseală trebuie acoperită. Dacă aţi ales dale, este preferabil, ca si în cazul placărilor dure, să calculaţi numărul elementelor necesare, pornind de la un plan precis pe hârtie milimetrică, pe care aţi trasat în prealabil cotele încăperii. •

.--, .

u

Unele acoperiri vinilice beneficiază de tratamente specifice, care împiedică pătrunderea petelor şifacilitează intretinerea.

236

ACOPERIRI

Fibre naturale

nspirate din rogojinile de stuf sau din frunzele de palmier, acoperirile de pardoseală din fibre naturale, revăzute şi îmbunătătite graţie tehnologiilor avangardiste, cunosc un succes sigur. Fabricate din materii pnme care se pot reînnoi, toate sunt biodegradabile şi bune izolatoare fonice Din zegras, cocos, iută etc., se disting prin mai multe aspecte - sunt mai mult sau mai puţin rezistente, au textură mai mult sau mai puţin moale, sunt uşor de întrennut sau sensibile la pete şi au de asemenea preţuri ce pot varia de la simplu la încindt. Dacă însă sunteţi gata să vă lăsaţi seduşi de aspectul lor, nu vă grăbiţi, ci comparaţi-le.

I

buretele este suficientă pentru curăţare, iar dacă devine mat, ajunge să fie umezit cu mopul pentru a-şi recăpăta strălucirea. Ieftin este în general disponibil în trei tonalităţi: bej, galben şi verde. Nu acceptă însă vopseaua şi de aceea este asociat uneori cu sisal colorat, împlent în urzeală.

Cocos

Zegras

Material robust realizat din fibra cojii nucilor de cocos. Ţesătura sa adesea grosieră oferă o acoperire cu aspect brut şi aspru. Culoarea naturală este brun-cald, dar poate fi decolorat sau vopsit. Rezistă bine la uzură, fără să-şi prardă strălucirea. Nu este recomandabil totuşi în vecinătatea apei, fiind foarte poros.

Zegrasul este iarbă de mare netedă şi moale la atingere. Se recomandă pentru toate încăperile, inclusiv pentru bucătărie şi sala de baie, deoarece originea sa acvatică îi conferă impermeabilitate naturală. Ştergerea cu

Obţinută drn tulpina planter cu acelaşi nume, iuta are o textură agreabilă, moale si netedă. Mai rafinată decât cocosul, de

Iută

a l t e t i p u r i d e a c o p e r i r e 237

culoare naturală sau vopsită, atrage adesea prin efectul foarte decorativ. Prezintă însă două inconveniente majore: uzura rapidă şi sensibilitatea mare la pete. De aceea, trebuie rezervată exclusiv pentru locurile cu trafic redus

Sisal Ţesut din fibre de agavă, cactus originar din Mexic, sisalul se distinge prin suprafaţa sclipitoare. Moale şi rezistent, se pretează la toate vopselele, dar nu apreciază apa şi absoarbe rapid petele.

Rafie Surogat de răchită în perioadele de penurie, rafia a evoluat mult. Realizată acum din pastă de hârtie, i se adaugă răşini, apor este ţesută. Astfel ranforsată si impermeabilizată, ea rezistă atât la umezeală, cât şi la praf. Este agreabilă la prpărt, dar rămâne sensibilă la uzură, tar preţul pare uneori exagerat comparativ cu originea.

produselor artizanale importate, de exemplu din America de Sud.

Aplicare uneori dificilă Ca şi mochetele, acoperirile din fibre naturale există în general sub formă de rulouri cu lăţimea de 4 m, cu sau fără substrat. Ele se montează utilizând aceleaşi tehnici, cu sau fără molton dedesubt, totusr instalarea lor este mai dificilă decât a mochetelor, din cauza riscului deformării. Metoda lipim este practic singura convenabrlă deoarece solidifică acoperirea pe toată suprafaţa ei. Partea cea mai delicată este realizarea îmbinărilor, ţesătura artizanală favorizând scămoşarea. Dacă doriţi să faceţi o încercare, mulţumiţi-vă să instalaţi acest tip de acoperire în

Niveluri de calitate Pentru acelaşi material, diferenţele de preţ par adesea considerabile la prima vedere. Ele se explică, parţial, prin nivelurile variabile ale calităţii, dar şi prin valoarea suplimentară a creaţiei. Sursele de producere sunt diverse. De exemplu, pentru trestie şi papură, Chrna are reputaţia cea mai bună, în timp ce produsele vietnameze prezintă uneori riscul mucegăirii, mai ales plasate în încăperi umede lipsite de o aerisire perfectă. înainte de a vă decide pentru un produs anume, examinaţi-i calitatea dosului, adică a substratului. Dacă acel cauciuc care-1 compune în majoritatea cazurilor nu este rezistent, se va sfărâma repede. în afară de materialele utilizate, examinaţi calitatea ţeserii şi grosimea acoperirii. Pentru a evita surprizele neplăcute, preferaţi mărcile europene cunoscute, în detrimentul

încăperile cu un singur ocupant şi pe o suprafaţă perfect netedă. Pentru adaptarea la temperatură, este recomandabrl să lăsan 24 de ore înainte de a aplrca acoperirea şi de a o lipi. •

238 ACOPERIRI

Plută, linoleum si cauciuc »

Acoperire confortabilă, pluta constituie in acelaşi timp un bun izolant fonic.

ictime ale modei, unele acoperiri de pardoseli au cunoscut gloria şi apoi dispreţul. Acesta a fost cazul, în mai multe ţări, pentru plută şi linoleum, deşi ambele au reapărut cu timiditate în prezent. Pluta, obţinută din scoarţa stejarului de plută, este preţuită mai ales pentru elasticitatea şi calităţile sale izolatoare, iar linoleumul, obţinut iniţial din derivaţi de lemn şi răşini, are ca principal atu o mare rezistenţă la uzură.

V

Plută Puţin utilizată în prezent, pluta a acoperit pardoselile şi pereţii băilor franceze la mijlocul secolului XX, înainte să se demodeze. în Europa de Nord, această acoperire naturală, considerată ecologică şi sănătoasă, rămâne însă foarte apreciată. Caracteristici. Flexibilă, rezistentă şi impermeabilă, pluta este recomandată pentru

diverse încăperi ale locuinţei. Este plăcută pentru textura agreabilă, capacitatea de absorbire a zgomotelor de impact, dar şi pentru rezilienţă - nu se turteşte sub greutatea mobilelor. Aspectul ei călduros variază în conformitate cu finisajul şi poate fi neted sau reliefat, începând de la imitarea granitului şi terminând cu a scoarţei de copac, pentru pereţi. Dacă materia primă care o alcătuieşte provine dintr-o sursă unică, are un aspect omogen; în caz contrar, un aspect pestriţ. Tipuri de plută. Pluta se vinde fie în dale de 30 x 30 cm, groase de 3 - 1 2 mm, fie în rulouri pentru grosimile mai subţiri, dar poate exista şi în alte prezentări - panouri, cărămizi, plachete etc. înainte de a cumpăra acoperiri din plută, este important de ve nfica rezistenţa marginilor, care nu trebuie să se fărâmiţeze la manevrare. Mai bine renunţaţi la

a l t e t i p u r i d e a c o p e r i r e 239

produsele cu grosime sub 3 mm, dacă nu sunt fixate pe un suport, deoarece riscă să-şi afecteze stabilitatea. Cu cât dalele sunt mai groase şi mai compacte, cu atât izolarea fonică si termică este mai bună. Pluta este uneori intercalată între două straturi de policlorură de vinii (PVC), stratul superior transparent conservând aspectul natural al materialului. Mai puţin ecologic, produsul acesta este foarte rezistent. Plută pentru substrat. Pe lângă dalele decorative clasice, există si plută numită „substrat rezilient", care se prezintă sub formă de mlouri sau plăci de grosime mică între 2 şi 5 mm Este o plută aglomerată, destinată mai ales acoperirii şapelor de beton sau pardoselilor rigide înainte de montarea unui dalaj, a unei acoperiri vinilice sau a unui parchet Are de asemenea rolul de talpă etanşă şi izolatoare, protejând acoperirea pardoselii împotriva umezelii şi conferindu-i o izolare fonică împotnva zgomotelor de impact.

Linoleum Linoleumul a cunoscut momentele sale de glorie în anii 1930, până a fost înlocuit de

Parchet flotant din plută Pentru acest tip de parchet, lamelele sunt cel mai frecvent compuse dintr-un corp din fibre de densitate medie, acoperit cu un strat subţire de plută protejat cu lac. Asamblate prin nut şifeder, se montează flotant. Decorativ, antistatic şi antiderapant, parchetul din plută asigură un confort elastic la mers.

mochetă. în ziua de azi, devine din nou, tot mai folosit. Tipuri de linoleum. Fabricată din materiale complet naturale - ulei de in, făină de lemn, plută şi răşini - , pasta de linoleum, vopsită cu pigmenţi, este calandrată pe o ţesătură de iută. în afară de linoleumul unicolor, există şi linoleum încrustat, obţinut prin producerea de diferenţe de grosime pe suprafaţă, sau hnoleum-plută, în care pluta este încorporată sub formă de granule, nu de pulbere. Fabricanţii au reuşit progrese remarcabile pe plan estetic — sistemele de încrustare şi diversele fresce permit producerea de decoruri gata făcute, sau de comandă, care

Diversele formate de plută disponibile permit crearea de decoruri variate.

240 ACOPERIRI

Producătorii de linoleum propun azi decoruri „gata făcute".

completează finisările tradiţionale, unicolor sau marmorate. Linoleumul se vinde la metru (cel mai frecvent, la lăţimea de 2 m) sau sub formă de dale, pe un suport combinând fibrele de sticlă şi poliester, caie-i asigură stabilitatea. Atuurile linoleumului. După placarea dură şi parchet, linoleumul este acoperirea cea mai rezistentă. In conformitate cu standardele franceze UPEC, este clasificat U3 P3 sau U4 P3 (rezistenţă foarte bună la uzură şi la imprimarea greutăţilor), dacă este de calitate bună.

Cauciuc pe scări Toate acoperirile de pardoseli pot fi utilizate pe treptele scărilor. Fiind vorba despre locuri cu t 'afic mare, primordiale sunt criteriile de rezistenţă şi întreţinere, iar cauciucul estefoarte convenabil în acest scop. Acoperirile integrale pentru trepte învelesc fără discontinuităţi atât treptele căt şi contratreptele. Comercializate in general în fâsu de J m lăţime, ele se montează prin lipire pe toată suprafaţa. Acoperirile pe muchii se montează cu o decupare, treaptă cu treaptă; pentru asigurarea joncţiunii, pe muchiile treptelor se fixează profiluri, din metal sau din plastic, care stabilizează ansamblul.

Perfect sănătos, prezintă calităţi antistatice şi bacteriostatice indiscutabile - unele microorganisme nu se mai dezvoltă în contact cu el. Pe de altă parte, longevitatea placării de linoleum depinde în esenţă de calitatea montării. Materialul trebuie lipit pe o suprafaţă perfect plană, în timp ce racordările între fâşii şi pereţii încăperii trebuie efectuate cu cordoane de sudură la cald.

Cauciuc Oarecum dat uitării, cauciucul deţine totuşi, în parte graţie tehnologiilor de fabricaţie actuale, atuuri reale în privinţa confortului şi solidităţii. Indiferent dacă este natural, sintetic sau alcătuit din combinaţii ale celor două, este un material elastic şi fiabil. Bine adaptat pentru pardoseli foarte solicitate, se întreţine fără probleme. Lipite în dale sau pe toată suprafaţa, acoperirile din cauciuc prezintă adesea reliefuri: pastile, caneluri sau alte modele. •

Tehnici şi lucrări

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI » »

PLAFOANE P. 242

Pregătirea locului de muncă

APLICAREA TAPETULUI P. 273

Aplicarea tapetului

P. 244 Tipuri de plafoane APLICAREA ŢESĂTURILOR MURALE

P. 246

Pregătirea plafonului

P. 248

Zugrăvirea plafonului

P. 250

Dublarea plafonului

P. 279

Aplicarea ţesăturilor murale cu agrafe

P. 253

Cornişe, muluri (scafe), rozete

P. 283

Aplicarea ţesăturilor murale lipite, de lăţime mare

P. 284

Aplicarea acoperirilor neţesute

UM

APLICAREA LAMBRIURILOR PREGĂTIREA PEREŢILOR

P. 255

Pregătirea pereţilor în construcţii vechi

P. 261

Pregătirea pereţilor în constructii recente VOPSIREA PEREŢILOR SI A LEMNĂRIEI

P. 265

Zugrăvirea camerelor

P. 269 Crearea efectelor decorative

P. 286

Aplicarea lambriurilor

•TJb s

r' •

li

APLICAREA PLACĂRILOR MURALE P. 290

Pregătirea pereţilor pentru placare

P. 292

Aplicarea placărilor murale

P. 294 Tăierea plăcilor de faianţă P. 296

Realizarea rosturilor

P. 298

Montarea mozaicului

242| APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE Şl PEREŢI

Pregătirea locului de muncă

Platformă multifuncţională de lucru care uşurează repararea şi zugrăvirea plafonului. înainte de a începe, nu uitaţi să protejaţi mobilele şi pardoseala.

acă deţineţi tehnica respectivă, refacerea pereţilor şi plafoanelor pare o operaţiune foarte simplă, cu condiţia unei bune organizări. Trebuie să alegeţi momentul potnvit, să prevedeţi timp suficient pentru a termina munca fără întârzieri, deoarece încăperile vor fi inutilizabile până nu sunt terminate, şi să respectaţi o anumită ordme în executarea lucrărilor.

D

Ordinea efectuării lucrărilor Pentru refacerea unei încăperi, mai ales a plafonului şi pereţilor, procedaţi întotdeauna în ordinea următoare, atât în cazul pregătirii, cât şi al aplicării acoperirilor: t începeţi cu plafonul: pregătirea, aplicarea elementelor decorative (cornişe, rozetă), apoi acoperirea propriu-zisă (vopsea grinzi, dale). ^ Continuaţi cu lemnăria, uşile, ferestrele, plintele (înlăturarea prafului, decapare etc.).

y Treceţi în continuare la pereţi: pregătirea (demontarea acoperirilor, spălare, repararea găurilor şi fisurilor), aplicarea acoperirilor. y încheiaţi cu pardoselile.

înaintea lucrărilor Cu câteva zile înainte de începerea lucrărilor verificaţi dacă totul este în ordine din punctul de vedere al instalaţiilor electrice şi pentru încălzire. în caz contrar, efectuaţi operaţiunile sau reparaţiile necesare. - Daca aveţi un şemineu, curăţaţi-i coşul, dacă nu aţi făcut-o recent. - Tratau lemnăria detenorată (uşi, ferestre, plinte). - Prevederi matenalele necesare pentru lucrul la înălţime confortabil şi în condiţii de securitate: eşafodaj solid (scândură şi capre) pentru zugrăvirea plafonului, scară sau scăriţă pliantă de înălţime adecvată pentru lucrul la pereţi. în general este suficientă înălţimea de 2 m.

p l a f o a n e 243

- Dacă trebuie să închiriaţi o maşină de şlefuit sau de dezlipit tapet ori o masă pentru lipirea tapetului, asiguraţi-vă să o rezervaţi din ump - Dacă trebuie să achiziţionaţi materiale sau scule, nu faceţi economii în detrimentul calităţii, mai ales în privinţa pensulelor. - Verificaţi starea materialelor pe care le aveţi. - Asiguraţi-vă că deţineţi cantităţi suficiente (găleţi cu vopsea, rulouri de tapet etc.). - Preparaţi materialele necesare pentru curăţarea pensulelor şi rulourilor de trafaleţi, în cazul în care nu puteţi zugrăvi camera într-o singură zi. - Prevedeţi haine vechi pentru lucru şi acoperământ pentru cap. - Nu uitaţi mănuşile şi ochelarii, dacă trebuie să decapaţi o vopsea sau un tapet (decapanţii sunt produse toxice şi penculoase).

Amenajarea locului de muncă Goliţi la maximum încăperea: este preferabil să lucraţi într-o incintă complet goală. - Demontaţi tot ceea ce riscă să se deterioreze (perdele, tapiserii). - Protejaţi pardoseala sau mocheta cu o prelată. - Dacă nu puteţi evacua toate mobilele, grupaţi-le pe cele voluminoase în centrul încăperii. Acoperiţi-le cu o prelată sau cu o folie de plastic. Fixaţi foliile între ele cu bandă adezivă. Puteţi de asemenea să utilizaţi draperii vechi, pe care să le împătunti în două, deoarece nu sunt impermeabile ca plasticul. - îndepărtaţi de pe pereţi tablourile, oglinzile, aplicele, cuiele sau pitoanele. ^Demontaţi etajerele, galeriile etc. - Demontaţi lustrele, după ce aţi identificat firele de alimentare. - Demontau accesoriile electrice, prizele şi întrerupătoarele (nu uitaţi să scoateţi siguranţele). Protejaţi-le cu bandă izolatoare. - Scoateţi feroneria uşilor, lăsând totuşi o clanţă pentru acces. •

Lucrul la înălţime •

Renovarea unui plafon necesită utilizarea unei scări pliante. Uneori, pentru un confort superior, este preferabil să improvizaţi un montaj cu ajutorul a două scări, ori a unei scări şi a unei scări pliante unite printr-o scândură, sau să utilizaţi un mic eşafodaj pliant.

Scara pliantă cu trepte mari este preferabilă scării clasice, deoarece fusceii „obosesc" tălpile. Partea superioară plată permite aşezarea recipientului cu vopsea şi a sculelor. Aveţi grijă la coborâre: dacă pardoseala este protejată

244

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI i PEREŢI i

Tipuri de plafoane

B

lafonul este partea superioară orizontală si vizibilă a unei încăperi Există mai multe tipuri de plafoane, de aceea, înainte de a-l renova, este recomandabil să cunoaşteri bine natura plafonului pe care-1 aveţi.

Plafoane cu grinzi aparente In locuinţele rurale tradiţionale, plafoanele au frecvent grinzi aparente şi slujesc la susţinerea planseului etajului, în secolul al XlX-lea, acest tip de plafon era semnul sărăciei: scândurile se montau direct pe grinzi pentru a forma planşeul etajului superior şi în acelaşi timp tavanul camerei de la etajul inferior. Acest parchet rustic din scânduri imperfect alăturate permitea trecerea prafului şi gunoaielor, care cădeau de sus. Pentru evitarea neajunsurilor, interstiţiile dintre grinzi se astupau cu chirpici sau cu ipsos.

Plafoane false şi reale în funcţie de tipul construcţiei, plafoanele au structuri difente, care sunt desemnate prin denumiri diferite Iată câteva exemple:

Plafon din ipsos armat DESENUL 1). Tipul de plafon cel mai puţin modern Realizat dmtr-o tencuială de ipsos azvârlit pe armătură din şipci de lemn, plasă metalică, fibră de sticlă, stuf etc., este construit sub planşeul etajului supenor, fiind complet solidar cu acesta. Plafon cu chesoane. Frecvent întâlnit, este alcătuit din partea inferioară a grinzilor şi bârnelor ale căror spaţii intermediare (spaţiile libere dintre două schelete) creează compartimente cave ale căror suprafeţe inferioare sunt adesea ornate cu mulun sau decoraţiuni. Plafon din plăci de ipsos. La fel de răspândit acest tip de plafon comportă plăci de ipsos, fixate cu şuruburi în grinzile planseului. Plafon cu material de umplutură (-» DESENUL 2). Umplutura poate fi din particule aglomerate, moloz, material izolant etc., amplasată între grinzile plafonului. Plafon din beton (-» D E S E N U L 3). Frecvent în construcţiile moderne, este în realitate

r

Astuparea fisurilor

Dacă betonul este incorect realizat, el poate crăpa. Fisuri importante apar astfel pe alocuri, iar lăţimile de mai mulţi milimetri indică o deficienţă internă a betonului, putându-se ajunge la coroziunea armăturii, lucru care trebuie evitat. Aceste fisuri trebuie astupate cu alte produse decât cele tradiţionale. Este preferabil săfolosiţi chituri sintetice, care aderă perfect la beton şi conservă o anume elasticitate chiar şi după uscare. Dacă fisura are tendinţa de mărire sau micşorare, chitul se adaptează variaţiilor şi suprafaţa rămâne astupată (-> P. 133).

p l a f o a n e 245

fata inferioară a plăcii de la etaj. Betonul este fie turnat, fie din plăci prefabricate. Plafon suspendat. Aşa-numitul „plafon fals". Construit la o anumită distanţă sub planşeu, este alcătuit în general dintr-un schelet metalic fixat la intervale regulate prin suspante şi acoperit cu materiale uşoare, plăci sau panouri fixe ori amovibile, din ipsos, gips-carton, plăci minerale amovibile etc. Plafon flotant. Realizat pe o armătură orizontală autoportantă, care este fixată în consolă pe toţi pereţii, pe perimetrul încăperii, fără să fie nicăieri solidară cu planşeul superior. Poate fi de asemenea o ţesătură întinsă între pereţi.

înainte de renovarea plafonului Plafoane vechi. Uneori, partea superioară a locuinţei nu este ocupată (de exemplu, podurile) şi nu există planşeu. Grinzile sunt menţinute laolaltă numai de tencuiala de ipsos, armată de plasă sau de şipci din lemn. De aceea nu este recomandabil să umblaţi prin podunle caselor vechi, dacă nu vreţi să străpungeţi plafonul! înainte de a începe reparaţiile, consultaţi un arhitect deoarece lucrările ce trebuie efectuate sunt adesea scumpe şi uneori periculoase. Plafoane recente. în majoritatea cazurilor, sunt plăci de beton, groase de ] 5 - 2 0 cm, ale căror feţe inferioare, dublate de un strat de ipsos, joacă rolul de plafon. Uneori, nu există nici această tencuială, ci vopseaua este aplicată direct pe beton. Repararea se efectuează în principal cu vopsea. Betonul fiind mai puţin predispus la fisurare decât plafoanele din ipsos, pregătirea este mai rapidă, fiindcă sunt mai puţine defecte de reparat. •

TREI TIPURI DE PLAFOANE

1. Structură de planşeu vechi: plafonul din ipsos proiectat sefixează pe rabiţ. Parchetul clasic de la etajul superior este bătut in cuie pe traverse Ipsosul dintre bârne are rolul de a rigidiza ansamblul înainte de montarea parchetului.

LIFT plutură de teracotă

[jggfltf

J

grindă metalică cu profil 1 Jtf L J1

J

t

I l L

J

plafon de ipsos

2. Plafonul de umplutură: plafonul are umplutură de teracotă introdusă între grinzile metalice. Ansamblul este acoperit în partea inferioara cu un strat de ipsos

dală de beton cu corpul izolante •

!

1

dală de beton monolit

1

3. Plafon din betan. fn stânga, betonul plăcii a fost turnat, obţinând spaţii în care sunt introduse umpluturi izolante. Ansamblul este acoperit cu un strat de ipsos proieăat sau cu o placă de gips-carton. fn dreapta, placa de beton este beton monolit. Faţa inferioară slujeşte ca plafon şi poate sau nu sâfie acoperită cu un strat de ipsos, fn unele cazuri, betonul este pur şi simplu vopsit

246

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI i PEREŢI i

Pregătirea plafonului bandă de îmbinare - şpaclu - şpaclu pentru finisaj

E3

entru a reuşi decorarea plafonului, acesta trebuie pregătit pentru a primi acoperirea pe care aţi ales-o (vopsea, lac, dale etc.). In toate cazurile, indiferent că este vorba despre beton sau despre plăci de ipsos, suportul trebuie să fie solid, neted, sănătos, curat şi uscat. Pentru a lucra în siguranţă, pregătiţi un eşafodaj stabil cu două-trei capre şi o scândură solidă pe care să vă puteţi deplasa. Pentru a nu obosi, capul trebuie să fie la 15 cm de plafon.

Spălarea cu leşie Periaţi plafonul şi aspiraţi colturile, mai ales în preajma caloriferelor, unde urmele sunt

întotdeauna mai evidente. Dacă plafonul este foarte murdar, este mai bine să-1 spălaţi cu un burete muiat în leşie, apoi să-1 clătiţi cu apă curată. Utilizând apă caldă, acceleraţi efectul curăţării. - Dacă plafonul nu este foarte murdar, nu folosiţi leşie, ci numai apă. • Umeziţi cu apă curată şi lăsaţi să se înmoaie, dar nu foarte mult timp. • Curăţaţi cu buretele, frecând energic şi având grijă să nu atacaţi ipsosul. • Clătiţi cu atenţie. - Dacă este un plafon de ipsos neacoperit, trebuie să-1 frecaţi uscat. Leşia înmoaie ipsosul şi uneori sunt necesare multe ore de uscare, înainte de a putea zugrăvi.

RANFORSAREA REPARAŢIILOR CU BENZI DE ÎMBINARE

şpaclu

Râcâiţi fisura. Folosiţi o lamă metalică pentru ca să cadă toate particulele neaderente.

Astupaţi fisura cu chit. Lăsaţi să se usuce si să se întărească.

Fixaţi peste fisură o bandă de îmbinare. Aplicaţi cu şpaclul un strat de chit şi, fără să mai aşteptaţi, lipiţi deasupra o bandă de îmbinare care să acopere şi să depăşească fisura cu câţiva centimetri.

Neteziţi banda de îmbinare. Treceţi cu şpaclul peste banda de îmbinare astfel încât chitul, încă maleabil, să treacă prin materialul benzii. Neteziţi pe toată lungimea si lăsaţi să se usuce.

p l a f o a n e 246

ATENŢIE: Diluantii utilizaţi pentru dezlipirea tapetelor pot fi folosiţi şi la îndepărtarea altor spoieli care acoperă unele plafoane.

Repararea suprafeţei Fisurile şi găurile trebuie răzuite cu o lamă metalică (şpaclu) pentru a îndepărta complet părţile puţin aderente sau scorojite. Utilizaţi după aceea un chit de astupare pentru cavităţile profunde (peste 5 mm). Pe de altă parte, un chit simplu poate fi suficient pentru a ascunde defectele mai mici, ca solzii de vopsea. Pentru astuparea fisurilor mai pronunţate, care au tendinţa de a reapărea la scurt timp după astupare, este recomandabil să ranforsaţi reparaţia cu o bandă de îmbinare (-» SECVENŢĂ).

Aceasta este similară unui bandaj din ţesătură de fibre de sticlă, utilizat pentru „armarea" marginilor unei fisuri. Astupare: • Pentru o lucrare îngrijită, folosiţi un şpaclu pentru a împinge chitul de umplere în fundul cavităţii. Dacă aceasta este foarte profundă (câţiva centimetri), repetaţi operaţiunea. Lăsaţi chitul să se usuce şi să se întărească. • Astupaţi restul cavităţii. • Neteziţi grosier suprafaţa utilizând şpaclul.

strat de chit

Plăci de ipsos de tip gips-carton Plăcile de ipsos mari utilizate în mod curent pentru dublarea plafoanelor sunt stratificări de tipul „carton-ipsos-carton". Această conformaţie protejează miezul subţire de ipsos care este casant la cele mai mici şocuri. Din acest motiv, procedaţi cu atenţie atunci când dezlipiţi un tapet de pe o placă de acest tip. Dacă utilizaţi vapori de apă, procedaţi cu zgârcenie. Tapetul trebuie dezlipit fără a deteriora cartonul plăcii. Lucraţi cu delicateţe, mai ales dacă tapetul este lipit direct pe carton, fără o pregătire prealabilă a suprafeţei. Este unul dintre cazurile în care poate fi necesar să renunţaţi la dezlipire. Dacă este posibil, preferaţi soluţia vopsirii, a lipirii unei acoperiri noi peste cea veche, sau montaţi un plafon fals.

• Lăsaţi din nou să se usuce şi să se întâreasca. • Şlefuiţi suprafaţa cu glaspapir fin • Terminaţi reparaţia, aplicând un strat subţire de chit special. • înainte de a se usca, neteziţi cu un şpaclu pentru finisaj pe o suprafaţă care să depăşească mult lăţimea benzii de îmbinare. & ATENŢIE: Dacă suprafaţa se află într-o stare atât de proastă încât simpla astupare a fisunlor nu permite pregătirea pentru zugrăvire poate fi necesar să dublau plafonul (-» P. 250). •

Aplicaţi un strat de chit de finisare.

Şlefuiţi uşor suprafaţa, apoi aplicaţi un strat de mortar pe o lăţime dublă faţă de a benzii de îmbinare, pentru mascarea completă a reparaţiei. Acest ultim strat de finisaj atenuează adaosurile.

248

ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI iAPLICAREA i

Zugrăvirea plafonului

upă ce plafonul este curăţat şi fisurile sunt astupate, este necesară o etapă pregătitoare a zugrăvirii. In general, aceasta constă din aplicarea unui strat de grund sau a unei vopsele de finisare diluate.

Substrat Grund. Dacă trebuie să zugrăviţi un plafon de ipsos brut, nu uitaţi să-1 „hrăniţi" cu un prim strat de grund, care îi va atenua porozitatea.

Acest prim strat aplicat pe ipsos poate fi o compoziţie specială, mai fluidă şi mai puţin scumpă decât vopselele de finisare. Vopsea de finisare modificată. Se poate utiliza şi vopseaua de finisare, la care adăugaţi, după caz, apă sau white-spirit, pentru a fi mai uşor de aplicat In acest caz, diluaţi o cantitate mică de vopsea doar atât cât să aplicaţi primul strat. Este inutil să diluaţi şi restul. întăritori. Puteţi găsi de asemenea produse specifice, cum sunt întăritorii, care, aplicaţi ca substrat, blochează porozitatea ipsosului, ceea ce duce la o economie a consumului vopselei de finisare. Dacă plafonul a fost deja zugrăvit, nu mai este necesar să preparaţi un grund fluid. E suficient să adăugaţi 3 - 4 % solvent pentru ca vopseaua să nu fie prea vâscoasă la întindere. Bineînţeles, diluarea primului strat vă obligă să aplicaţi un al doilea strat pentru a asigura o putere de acoperire corectă. Atenţie la pete. Dacă petele persistă după aplicarea substratului, badijonaţi-le cu şelac. Acest produs incolor va evita reapariţia lor prin stratul de vopsea de finisare.

1. Lucraţi prin pătrate succesive si alăturate, cu latura de 50-60 cm, şi deplasaţi întotdeauna trafoletul in acelaşi sens. Avansaţi in direcţia sursei de lumină (fereastra). Aveţi grijă la racordările dintre pereţi şi plafon, unde aplicaţi vopseaua cu pensula.

p l a f o a n e 248

Zugrăvire începeţi de la o îmbinare între plafon şi perete, din partea opusă ferestrei (-* DESENUL 1). Cu o pensulă sau trafalet, aplicaţi vopseaua pe o fâşie lată de 4 - 5 cm (-* SECVENŢĂ). Dacă renovarea încăperii componă în egală măsură şi refacerea pereţilor, puteti trece cu pensula si în partea de sus a acestora Procedaţi în felul următor: • Lucraţi prin pătrate succesive. Juxtapuneţi pătratele pentru a forma benzi man pe toată lungimea încăperii. • Avansaţi spre fereastră. Evitaţi să reveniţi spre înapoi pentru a netezi o suprafaţă mare dintr-o singură trecere. De exemplu, atunci când vopsiţi pătratul 6 nu treceti peste suprafaţa pătratului 1, deoarece riscaţi să dezlipiţi vopseaua care a început să se usuce. • După ce plafonul a fost acoperit cu primul strat, respectaţi cu stricteţe timpul de uscare preconizat de fabricant. Măriţi timpul dacă vopseaua a fost foarte diluată. • După uscarea completă, verificaţi cu atenţie suprafaţa: puteţi descoperi erori, lipsă de vopsea sau marmorări produse ocazional de oprirea bruscă a trafaletului la schimbarea sensului rulării. Aceste detalii vă vor determina să vă modificaţi stilul de

Plafoane foarte murdare Dacă zugrăveala veche a plafonului este foarte murdară: - Curăţaţi-o cu o soluţie de leşie foarte concentrată, apoi clătiţi cu apă curată. Purtaţi mănuşi de cauciuc şi ochelari de protecţie. - Lăsaţi să se usuce mai multe ore pentru ca suprafaţa să piardă toată umezeala. - Aplicaţi un prim strat de vopsea nediluată. Utilizaţi de exemplu o vopsea cu putere mare de acoperire, care duce la dispariţia micilor defecte pe care nu le-a îndepărtat spălarea.

zugrăvire la aplicarea celui de-al doilea strat. • Aplicaţi al doilea strat de vopsea la fel ca pe primul, dar acum sensul trecerii trafaletului va li perpendicular pe cel anterior. Pentru finisare, neteziti spre lumină fară a pune vopsea pe trafalet. ATENŢIE: Vopselele şi mortarele cu o proporţie mare de răşini sintetice formează acoperiri uşor flexibile, care maschează perfect defectele minore şi nu se cojesc la cea mai mică fisurare. •

ZUGRĂVIREA PLAFOANELOR

B

începeţi cu cornişele. Cu o

pensulă, zugrăviţi întregul perimetru al îmbinăm dintre plafon şi pereţi, unde nu încape trafaletul.

Continuaţi cu trafaletul. Descrieţi fâşii late pe toată lungimea încăperii şi avansaţi spre peretele pe care se află fereastra, evitând să reveniţi.

I Aplicaţi al doilea strat. După uscarea primului strat, aplicaţi-l pe al doilea, deplasând trafaletul perpendicular pe sensul anterior. Terminaţi, netezind înspre lumină.

250

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI i i PEREŢI

Dublarea plafonului

D

acă plafonul se află într-o stare prea proastă pentru a fi renovat prin chituire si zugrăvire, trebuie să luaţi în calcul soluţia dublării sale Metoda constă fie în acoperirea întregii suprafeţe cu un material nou, fie din construirea altui plafon imediat sub cel vechi, ceea ce necesită instalarea de tiranţi. Există diverse posibilităţi: plăci de ipsos, dale din lemn, plută sau matenal plastic ori folii de PVC. Puteţi profita de această renovare pentru a decora plafonul cu rozete, muluri sau cornişe, care pot avea de asemenea şi un rol practic, camuflând cablunle electrice şi alte accesoni inestetice

Plăci de ipsos Plăcile de ipsos de tip gips-carton pot sluji la camuflarea unei suprafeţe degradate şi în acelaşi timp la construirea unui plafon nou imediat sub cel vechi. în acest scop S E C V E N Ţ Ă p. 251), realizaţi un schelet metalic, suspendat de plafonul existent, pe care vor fi fixate plăcile de gips-carton Indiferent de materialul plafonului (ipsos, lemn, beton, teracotă, metal etc.), veţi găsi tiranţi adecvate de lungimi diferite, care vă vor permite să ancoraţi noul schelet la înălţimea dorită.

MONTAREA SCHELETULUI

izolant

funcţie de lungimea tiranţilor, el se va afla la 2-20 cm de vechiul plafon. Ţineţi cont de înălţimea dintre pardoseală si plafon.

Determinaţi înălţimea noului plafon. în

I Plasaţi un material izolant. La tiranţii de lungimi mari, straturile de izolant sunt prinse şi menţinute înainte de montarea şinelor.

Instalaţi şinele. Profilurile metalice ce slujesc ca schelet al plafonului sunt prinse pe capetele tiranţilor.

Racordaţi şinele între ele. în acest scop, utilizaţi edise care glisează şi permit asamblarea profilelor.

plafoane

251

Plăcile pentru plafoane Izolatoare şi decorative, plăcile pentru plafoane permit în aceeaşi măsură rectificarea neregularităţilor şi refacerea plafoanelor foarte deteriorate. Există dale din diverse matenale: lemn, plută, material plastic (polistiren expandat, termoformate etc.). Plafonul trebuie să fie curat şi uscat. In caz contrar, pregătiţi-1. Calcularea numărului de plăci. împărţiţi suprafaţa plafonului Oucraţi cu suprafaţa pardoselii, care este egală cu a plafonului) la suprafaţa unei plăci. Consideraţi suprafaţa plăcii ceva mai mare pentru a compensa erorile de tăiere Majoritatea plăcilor sunt pătrate cu latura de 3 0 - 5 0 cm. Plafon ogival realizat din plăci de ipsos acoperite cu mortarfin.

MONTAREA PLĂCILOR DE GIPS-CARTON

1 Fixaţi cei patru tiranţi în colţurile • 1 • •

plafonului. întindeţi o sfoară între ei pentru a materializa planul viitorului

Introduceţi materialul izolant. Dacă acesta este din plăci, fixaţi-l cu tiranţii înainte de a monta şinele.

Plasaţi tiranţii intermediari. Deplasaţi sfoara pentru a-i spaţia la 60 cm. Montaţi profilele, prinzându-le pe capetele tiranţilor.

2521 APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE Şl PEREŢI

Pentru uşurarea muncii, puteti crea o machetă detaliată, care vă va permite să determinaţi poziţia şi numărul plăcilor ce trebuie cumpărate. Dacă intenţionaţi să vopsiţi plăcile, faceţi-o înainte de montare deoarece este mai simplu. Alegeţi o vopsea pe bază de apă. Montare. y Trasaţi cele două diagonale ale plafonului şi cele două axe perpendiculare care trec prin centru (-» DESENUL A). y Aplicaţi adeziv pe dosul plăcilor DESENUL B). y Plasaţi prima placă în unul dintre unghiurile de intersecţie a axelor. y Apăsaţi si neteziri cu mâna pentru a repartiza adezivul pe toată suprafaţa plăcu y Lucraţi din aproape în aproape, alăturând plăcile.

MONTAREA PLĂCILOR PENTRU PLAFOANE

-

2

3

5

1

4

6

7

8

•

9

- începeţi montajul din centrul plafonului şi lucraţi pe zone, plasand plăcile una lângă cealaltă. Pentru a găsi centrul plafonului, trasaţi i cele două diagonale. La intersecţia lor, trasaţi alte două drepte perpendiculare reciproc pentru a ghida plasarea primelor plăci (-> DESENUL A). - Lipiţi plăcile cu adeziv-mastic, depus in grămăjoare (vezi desenul B). - Apăsaţi fiecare placă pentru a repartiza adezivul. Puneţi mai întâi plăcile întregi (vezi desenul C). La sfârsit, tăiaţi şi lipiţi plăcile de la margini.

y înlăturări urmele de adeziv ştergând cu apă înainte de a se usca. Finisările. Efectuaţi decupanle necesare (pe perimetrul plafonului, în jurul ţevilor etc.): y Aşezaţi placa pe o masă, cu dosul în sus şi tăiaţi cu un cutter şi o riglă metalică. y Aplicaţi adeziv şi montaţi. Pentru mascarea imperfecţiunilor, este recomandabil să lipiţi pe tot penmetrul plafonului o cornişă din polistiren. •

Plafon tensionat Metoda constă din tensionarea unei folii de PVC, fixate între cei patru pereţi ai unei încăperi, pentru a ascunde plafonul existent, fără să-1 atingă. Plafonul tensionat prezintă o suprafaţă perfect netedă, disponibilă în 140 de culori mate, satinate sau lucioase. Rezultatul este spectaculos şi adesea mai atrăgător decât vopseaua lăcuită. Montarea necesită intervenţia unui specialist: folia de PVC trebuie executată conform măsurătorii şi încălzită la 4o°C înainte de montare, pentru a obţine ofinisare ireproşabilă.

plafoane

Cornişe, muluri (scafe), rozete ovezi ale unor finisări de calitate, aceste accesorii decorative conferă încăperilor o eleganţă în stilul vechilor reşedinţe şi se împacă bine cu „ngiditatea" volumelor mai mici. Comisele asigură legătura între pereţi şi plafon; făcute din ipsos, ele permit mai ales disimularea trecerilor eventualelor ţevi şi conducte. Cornişele şi celelalte elemente decorative pot fi nu numai din ipsos, ci şi din polistiren extrudat şi din poliuretan extrudat. Cele din urmă au proeminenţe de o mare fineţe, comparabile cu ale elementelor din ipsos.

D

Ipsos ş! materiale sintetice Amatorii sunt sfătuiţi să folosească accesorii de bază sintetice deoarece manipularea elementelor din ipsos prezintă frecvent dificultăţi reale, iar montarea necesită echipament special. Ipsosul ornamental este greu şi fragil şi, din acest motiv, rezervat de preferinţă specialiştilor De altfel, este dificil de procurat şi relativ scump. Pe de altă pane, folosirea accesoriilor

sintence oferă mai multe avantaje: sunt mai ieftine şi montarea lor este mai puţin delicată. Singurul lor inconvenient este flexibilitatea mai redusă decât a ipsosului, atunci când suprafaţa prezintă neregularităţi importante. Acest defect se rezolvă însă prin şlefuire sau prin astupare cu mortar special.

Cornişe false Servesc la ascunderea defectelor colţurilor plafonului, firelor şi cablurilor electrice, ca şi la camuflarea corpurilor de iluminat.

Lipită sub plafon, corniţa ascunde un cablu electric.

Asociată cu două muluri de lemn, cornişa maschează conductele de încălzire centrală.

Fixată pe o mulură din lemn, la distanţă de plafon, cornişa asigură iluminatul indirect

254

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI

Tăierea colţurilor Colţuri cu vârful spre interior. Pentru a tăia muluri pentru colţuri cu vârful spre interior, folosiţi ghidajul de tăiere, plasând mulurile în sensul precizat de desenele A şi B. Colţuri cu vârful spre exterior. Pentru a tăia muluri pentru colţuri cu vârful spre exterior, folosiţi ghidajul de tăiere, plasând mulurile la extremităţile sale, fără a trece prin centru, ca în desenele C şi D.

Lipire

Tăierea mulurilor pentru colţuri, cu ajutorul ghidajului: - colţuri cu văiful spre interior: poziţiile A şi B - colţuri cu văiful spre exterior: poziţiile C şi D.

Unelte pentru montare Aplicarea se efectuează prin lipire (-» SECVENŢA) şi necesită scule specifice: ferestrău de mână cu dinţi fini, sfoară cu pulbere colorată, echer reglabil şi ghidaj de tăiere special pentru cornişe, necesar tăierii după unghiurile dorite în sensul corect. Orientaţi ghidajul astfel încât să aveţi în faţă deschiderea V-ului inversat format de cele două tăieturi. Dacă însă colţurile încăperii nu sunt drepte, aveţi nevoie de un ghidaj de tăiere cu înclinare reglabilă, profesionist.

Achiziţionaţi un cartuş de adeziv adaptat naturii cornişei. y Mai întâi, treceţi cu un burete umed peste suprafaţa pe care o veţi lipi. y înainte de lipire, verificaţi ca mulura să se potrivească pe perete. y Aliniaţi mulajul pe reperul pe care l-aţi trasat. Apăsaţi bine pentru ca să iasa excesul de adeziv. y Racordaţi mulurile, dacă ele trebuie să se continue. y Cu un şpaclu, înlăturaţi excesul de adeziv. După aceea, ştergeţi cu buretele umed. y Cât timp se usucă adezivul (24 ore), puteţi să vopsiţi mulurile nou montate. •

MONTAREA CORNIŞELOR PENTRU PLAFON

) Trasaţi poziţia cornişei pe

pereţi, în jurul încăperii, cu ajutorul sforii cu pulbere.

După ce aţi întins adeziv pe

dosul mulurilor, aplicaţi-le imediat sub plafon, aliniindu-le după urma trasată.

Fixaţi cornişele cap la cap.

adeziv.

Lipiţi extremitatile pe măsură ce lucraţi. Umpleţi îmbinările cu

p r e g ă t i r e a p e r e ţ i l o r 254

Pregătirea pereţilor în constructii vechi f

0

a casele vechi, zidurile erau construite din pietre sau din cărămizi pline, iar pereni despărţitori din cărămizi cu goluri. Zidurile şi pereţii interiori se acopereau cu un strat de mortar proiectat şi netezit, iar o acoperire (vopsea sau tapet) asigura decorarea. Pentru a efectua o renovare corectă, trebuie să aveţi suprafeţe curate, plane şi sănătoase.

Tipuri de ziduri Pentru a şti dacă aveţi de a face cu un zid sau cu un perete despărţitor, ciocăniţi-1 ca să vedeţi dacă sună a plin sau a gol. Nu există riscuri de confuzii. Ziduri interioare sau despărţitoare. într-o locuinţă, se disting zidurile de susţinere, faţada şi zidurile despărţitoare. Cele dintâi au rol portant, deoarece servesc la susţinerea planseelor şi plafoanelor. Nu le

puteţi nici găuri, nici subţia fără să consultaţi un specialist competent în construcţii. Pereţi despărţitori. Toţi pereţii din interiorul unei locuinţe sunt despărţiton cu excepţia zidurilor portante. Peretele vertical este o modalitate de separare, mai mult sau mai puţin groasă ( 5 - 1 0 cm), între două încăperi. Indiferent dacă este construit din cărămidă, plăci de ipsos, panouri de prefabricate sau de fibre, el nu contribuie la stabilitatea generală a construcţiei. Un perete despărţitor de calitate trebuie să fie subţire (ca să nu ocupe din suprafaţa locuibilă), fonoizolant (pentru a izola fonic încăperile între ele) şi suficient de rezistent pentru a susţine etajere şi elemente suspendate. Frecvent, el are o acoperire decorativă.

256

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i îndepărtarea tapetului de hârtie In general, suprapunerea a două tapete nu este recomandată. Adesea este preferabil să dezlipiţi vechiul tapet şi pentru aceasta pot fi utilizate mai multe metode. Maşina de dezlipit cu abur. Branşată la priza de curent electric sau alimentată cu gaz butan, ea furnizează continuu vapori de apă (-» IMAGINEA 1). Acest echipament indispensabil pentru tratarea suprafeţelor mari se închiriază sau se poate împrumuta de la magazinele care vând tapete. Este suficient să aplicaţi talpa perforată pe tapet pentru ca vaporii de apă să reactiveze adezivul şi să dezlipească tapetul care se desface fără greutate (-» SECVENŢĂ). Fără a mai aştepta, puteţi să râcâiţi cu un şpaclu bucăţile de tapet care rămân lipite. După aceea lăsaţi să se usuce tencuiala curăţată şi aplicaţi un întăritor sau un strat de adeziv, pentru a anula porozitatea peretelui. • Avantaj: operaţiunea se efectuează rapid pentru aproape toate tipurile de tapet (maşina serveşte în aceeaşi măsură şi la dezlipirea ţesăturilor sintetice). • Inconvenient: operaţiunea degajă o cantitate mare de umiditate, care afectează 1. Folosirea maşinii cu vapori este indispensabilă dacă suprafeţele sunt mari.

tencuiala şi necesită respectarea unui timp de

DEZLIPIREA CU ABUR A TAPETULUI

D

Aplicaţi talpa maşinii la baza

fâşiei. Menţineţi-o timp suficient pentru ca vaporii să îmbibe hârtia.

începeţi să îndepărtaţi tape-

tul. Mutaţi talpa deasupra părţii îmbibate şi desfaceţi baza, introducând o lamă sub tapet.

| Dezlipiţi tapetul, fâşie cu

K j fâşie. Procedaţi de jos în sus, • • căutând să nu zgâriaţi cu lama tencuiala fragilizată de vapori.

p r e g ă t i r e a p e r erţ i l o r

uscare înainte de aplicarea altui tapet sau zugrăveli. Pe de altă pane, unele tapete foarte vechi au impnmeuri cu culon pe bază de anilină. Vaporii de apă care dezlipesc tapetul dizolvă şi culorile, care pot afecta mediul într-un mod ireversibil. Produse de dizolvare. Diluate cu apă, aceste produse formează soluţii cu mare putere de înmuiere, care permit dizolvarea adezivului la trecerea prin tapet. Produsele se aplică cu buretele sau cu trafaletul pe toată suprafaţa tapetului,

Tapete detaşabile Sunt acoperiri de calitate superioară, la care desenul este imprimat pe un strat dublu de hârtie. Pentru înlăturare, ajunge să trageţi de un colţ alfeţei cu desen şi tapetul se desface în două: stratul cu desen este îndepărtat, iar celălalt rămâne lipit pe perete, gata să primească alt tapet sau altă acoperire.

ATENŢIE: Pentru tapetele lavabile (bucătărie, baie etc.) acoperite cu un strat protector de PVC, produsele dizolvante nu au nici un efect. Râcâiţi suportul cu o perie metalică sau cu un rulou cu ţinte (-> IMAGINEA 2), pentru ca produsul să pătrundă sub stratul etanş. Procedaţi la fel chiar dacă utilizaţi o maşină cu abur pentru dezlipirea unei acoperiri lavabile. Pe uscat. Dacă a fost montat cu decenii în urmă, chiar şi cu un clei foarte fluid, tapetul se dezlipeşte fără mari dificultăţi. Este suficient să introduceţi un cuţit dedesubtul său şi să trageţi pentru ca partea cea mai mare a fâşiei să se desfacă de pe perete înarmaţi-vă cu răbdare şi continuaţi dezlipirea, ajutându-vă de un instrument plat şi uşor tăietor, de exemplu şpaclul de zidar.

Acoperiri pentru vopsea 2. Ruloul cu ţinte perforează tapetul lavabil sau semilavabil, pentru a permite vaporilor ori produselor dizolvante să impregneze substratul.

respectând după aceea un timp de acţionare variabil, înainte de a putea desface uşor tapetul de pe perete. • Avantaj: produse mai ieftine, întrebuinţare simplă. • Inconvenient: umezeala peretelui şi bucăţele de tapet înmuiat, care pot murdări pardoseala.

Există tapete şi ţesături concepute special pentru a fi vopsite. în majoritate, sunt acoperiri din PVC, neţesute, sau polipropilene albe, care se vând sub formă de rulouri, se lipesc ca tapetul şi sunt destinate acoperirii cu vopsea. Mai multe avantaje pledează în favoarea acestui procedeu, deoarece simplifică pregătirea pereţilor. Astfel, pe un peretefisurat, lipirea unei acoperiri neţesute camuflează toate micile imperfecţiuni şi poate suprima tencuirea şi netezirea suportului, adesea migăloase. Aplicarea tapetului alb ascunde numeroasele defecte, iar vopsirea poate fl imediată sau, dimpotrivă, amânată cu mai multe luni, peretele fiind tapisat.

258

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i

• Avantaj: absenţa oricărei umidităţi pe tencuială, pe care se poate monta imediat noua acoperire. • Inconvenient: operaţiunea poate fi lungă şi minuţioasă.

Spălarea zugrăvelii Pentru a spăla zugrăvelile vechi, folosiţi leşie diluată în apă caldă. - Diluaţi leşia în funcţie de gradul de murdărire a suprafeţei ce trebuie curăţate. O soluţie de 50 g de leşie la 11 de apă poate fi utilă pentru majoritatea curăţărilor. Dacă zugrăveala este foarte veche şi murdară, dublaţi doza. — Acoperiri pardoseala cu o prelată pentru a nu se păta. - Spălaţi începând de la baza peretelui şi avansaţi treptat spre plafon, pentru a evita formarea şiroaielor de leşie, care, ulterior, sunt foarte greu de înlăturat. - Nu uitaţi să purtaţi mănuşi de protecţie. — Folosiţi un burete natural mare ca pe o perie pentru a curăţa reliefurile (muluri, cornişe etc.). O perie cu fire dure poate fi de asemenea utilă pentru curăţarea părţilor decojite. — Nu spălaţi toţi pereţii simultan. Lucraţi pe suprafeţe mici şi opriţi frecatul pentru a clăti cu apă curată.

Leşie pe bază de răşină de pin Dozaje recomandate: - Curăţarea vopselelor pe bază de apă: s g/litru. - Curăţarea suprafeţelor grase: io g/litru. - întreţinerea curentă: 20 g/litru. - Spălarea zugrăvelii: 50 g/litru. - Spălarea zugrăveliifoarte murdare: 100 g/litru. 5g=i linguriţă Sog = 3 linguri 100 g = 1 pahar Avantajul leşiei este că nu face spumă şi nu conţine fosfaţi. Lipsită de coloranţi, ea este biodegradabilă în proporţie de 90%.

— Nu lăsaţi soluţia de cui tare să se usuce pe perete. Treptat, clătiţi cu apă curată pentru a înlătura toate urmele de produse de spălare ce pot afecta aplicarea noii zugrăveli. — La sfârşit, rectificaţi porozitatea ipsosului. Varul se spală cu apă curată sau cu un produs dizolvant. — După uscarea completă a suprafeţei, aplicaţi un întăritor pentru a neutraliza porozitatea ipsosului.

Pregătirea şi repararea lemnăriei Indiferent dacă este vorba despre lemnăriile uşilor, ferestrelor, plintelor sau lambriurilor, lemnul, care este un material de calitate, dar fragil, trebuie pregătit cu grijă înainte de primirea unei acoperiri, mai ales a vopse elor Dacă lemnul este vopsit şi vopseaua se află în stare bună: > Spălaţi cu leşie (porniţi de jos în sus, nu invers). y Clătiţi cu apă curată. y Astupaţi fisurile şi găurile cu chit de lemn. y La sfârşit, efectuaţi o şlefuire uşoară cu un abraziv extrafin. Dacă vopseaua este scorojită: > Decapaţi-o. Folosiţi mai întâi o soluţie de leşie foarte concentrată, pentru a înlătura toate părţile scorojite. t Clătiţi, apoi ştergeţi suprafaţa, pentru ca lemnul să nu absoarbă prea multă umezeala Dacă spălarea nu este suficientă pentru obţinerea unei suprafeţe curate şi netede, utilizaţi un decapant chimic. > Clătiţi cu apă caldă. > Lăsaţi să se usuce complet şi tratau uşa, fereastra sau mulura ca pe lemn nou. > Acoperiţi cu chit capetele şuruburilor sau cuielor afundate în lemn. t Şlefuiţi, apoi aplicaţi un substrat sau un produs pentru astuparea porilor, care împiedică pătrunderea vopselei în porii lemnului. ^ ATENŢIE: Pe mulurile cu suprafaţă reliefată care nu pot fi tratate cu şpaclul, folosiţi un mortar semilichid, aplicat cu

pregătirea

pensula. Lăsan să se usuce şi şlefuiri pentru a obţine o suprafaţă perfect netedă, gata pentru primirea unei vopsele-lac.

Astuparea găurilor şi fisurilor Găuri sau crăpături de mici

dimensiuni.

Găsiţi produse gata pentru utilizare (în tuburi sau flacoane), frecvent pe bază de gel de celuloză, a cărui compoziţie permite astuparea cavitatilor provocate de contractarea din timpul uscăni. y Curăţaţi fisura de praf; este inutil s-o umeziţi pentru a obţine aderenţa produsului.

y Ţineţi şpaclul perpendicular pe direcţia fisurii şi introduceţi produsul în profunzime. y Neteziri suprafaţa pentru a înlătura excedentul şi lăsaţi să se usuce. Fisuri importante. Sunt fisunle situate în dreptul uşilor, în prelungirea lemnăriei, care au tendinţa de a reapărea periodic. In construcţiile vechi, aceste fisuri sunt foarte frecvente; cadrele de lemn se prelungesc până la plafon şi determină căderea tencuielii care le acoperă. Consolidaţi astupările cu bandă de îmbinare (-> SECV E N Ţ Ă P. 2 5 9 ) .

ASTUPAREA FISURILOR chit de astupare

prelungirea pervazului sub tencuială

şpaclu

cadru din lemn

Curăţaţi fisura. Cu un răzuitor, deschideţi marginile fisurii pentru a ajunge la tencuiala sănătoasă. Cu o pensulă, curăţaţi interiorul de praf.

Astupaţi fisura. Folosiţi un chit de astupare (glet). Lăsaţi să se usuce şi să se întărească complet înainte de a trece la operaţiile următoare.

bandă de îmbinare

Acoperiţi ansamblul cu mortar de fini-

sare. După aceea, aplicaţi banda de îmbi• • nare fără să mai aşteptaţi. Neteziţi suprafaţa cu şpaclul pentru ca mortarul să treacă prin ochiurile benzii. Lăsaţi să se usuce.

B

Aplicaţi un nou strat de mortar. Aplicaţi-l pe o lăţime dublă faţă de a benzii, pentru ca s-o camuflaţi complet fără să creeze adaosuri. Lăsaţi să se usuce, apoi şlefuiţi înainte de vopsire.

p e r e ţ i l o r 259

- bandă de îmbinare - şpaclu lat - şpaclu răzuitor

260

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢIi i Tencuire-netezire Dacă suprafaţa ce trebuie zugrăvită nu are stricăciuni mari, ci mai multe defecte puţin adânci, este preferabil să efectuaţi refacerea tencuielii. Această operaţiune delicată constă în acoperirea întregii suprafeţe cu un strat subţire de mortar neted, pe care vopseaua se va aplica la fel ca pe o oglindă. Este de asemenea operaţiunea care trebuie neapărat efectuată, dacă doriţi să aplicaţi lac strălucitor. Operaţiunea se efectuează în două etape: gletuirea şi şlefuirea. Gletuire. încărcaţi şpaclul cu material pe care-1 aplicaţi pe perete (-» I M A G I N E A 1). Trageţi lama în jos şi executaţi o mişcare de basculare de sus în jos, pentru a depune un strat subţire şi uniform. Treceţi apoi în stânga sau în dreapta, decalând de fiecare dată cu o lăţime de lamă (-» DESENUL 2). Netezire. Fără a mai aplica mortar, neteziţi suprafaţa bizuindu-vă pe flexibilitatea lamei. Nu modificaţi unghiul dintre sculă şi perete, care trebuie să fie aproximativ de 45° (-» I M A G I N E A 2). Executaţi mai multe treceri, pentru a calibra grosimea stratului de mortar şi a obţine o suprafaţă regulată.

2. La tencuire, trageţi lama spre înapoi, reducând progresiv unghiul A, depunând astfel mai mult sau mai puţin mortar pe perete.

ATENŢIE: Suprafaţa neregulată este cauzată de calibrarea necorespunzătoare a mortarului - fie sub formă de vălurele, fie de „virgule" lăsate de colţurile şpaclului. •

3. La netezire, apelaţi la flexibilitatea lamei pentru a calibra grosimea mortarului şi decalaţi-vâ defecare datâ cu o lăţime de lamă.

p r e g ă t i r e a p e r e ţ i l o r 260

Pregătirea pereţilor în constructii recente 9

I

n construcţiile recente veţi întâlni în principal ziduri din beton plin, din prefabricate de ciment sau din cărămizi cu alveole multiple Pereţii despărţitori sunt realizaţi din plăci de ipsos (pline sau cu alveole) dar, cel mai frecvent, zidurile şi pereţii despărţitori sunt construiţi din plăci de gips-carton fixate pe un schelet, pe toată înălţimea de la pardoseală la plafon.

Pregătirea pereţilor din plăci de ipsos Pereţii care trebuie zugrăviţi sau tapisaţi se pregătesc la fel ca la construcţiile vechi, atât doar că vă aflaţi în prezenţa unor plăci de gips-carton. Aceste plăci mari de ipsos utilizate pentru construirea pereţilor despărţitori sau pentru placarea zidurilor sunt în

Măsuri împotriva umidităţii Evident, este preferabil să trataţi cauzele umidităţii, în funcţie de diagnostic şi de executarea lucrărilor, există produse pentru a împiedica dezvoltarea umezelii, mucegaiului şi igrasiei şi pentru a evita dezlipirea tapetelor sau umflarea vopselei, totuşi acestea nu tratează cauzele, ci doar efectele umidităţii. -Aerisiţi bine încăperea deoarece produsele conţin solvenţi. - Curăţaţi peretele cu leşie. - Periaţi-I pentru a elimina petele. - Aplicaţi produsul (antiigrasie, antimucegai, fungicide etc.) cu o pensulă mare sau cu un pulverizator. - începeţi aplicarea de la baza peretelui. - Lăsaţi să se usuce cât mai mult timp.

262

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI

ii

realitate „sandvişuri" de carton ipsos-carton. în ambalajul de carton, stratul subţire de ipsos (10 mm) crapă la cel mai mic şoc şi de aceea pregătirea acestui tip de material, altfel foarte performant necesită unele precauţii. Placi noi. Aplicaţi un prim strat de zugrăveală (plăci speciale de ipsos), pentru a pregăti cartonul care va putea, după aceea, să accepte finisajul dorit (vopsea, tapet, placare etc.). Dacă este tapet, îl puteţi demonta cu uşurinţă atunci când veţi decide să-1 schimbaţi. Plăci zugrăvite. Spălaţi cu leşie pentru a înviora culorile. Dacă există porţiuni jupuite sau cojite, nu insistaţi - nu trebuie ca apa leşiei să pătrundă sub carton. Clătiţi suprafaţa curată şi lăsaţi să se usuce,

ştergând imediat porţiunile care vi se par prea umede. Plăci acoperite cu tapet. Dezlipiţi tapetul, dar fiţi precauţi. Dacă utilizaţi apă sau vapori, folosiţi-le cu zgârcenie. Tapetul trebuie dezlipit fără a afecta cartonul. Lucraţi cu delicateţe, mai ales dacă tapetul este lipit direct pe carton, fără pregătirea prealabilă a suprafeţei. Dacă aveţi dificultăţi mari, renunţaţi la dezlipire şi vopsiţi tapetul vechi sau lipiţi deasupra o acoperire nouă.

Repararea plăcilor de ipsos Plăci stricate acoperite de tapet. Dacă nu puteţi dezlipi tapetul vechi, puteţi unifica su-

REPARAREA PLĂCILOR SPARTE

ferăstrău

Decupaţi o bucată dintr-o

placă de ipsos. Aceasta trebuie să fie mai mare decât gaura ce trebuie reparată. Aplicaţi bucata „A" peste gaură şi trasaţi-i conturul cu un creion.

Decupaţi placa spartă. Cu un

ferestrău, decupaţi trasajul pentru a obţine o „fereastră" cu margini curate.

Decupaţi o bucată de contra

placă subţire. Suprafaţa ei va fi cu puţin mai mare decât bucata „A". Aplicaţi mortar adeziv şi introduceţi-o, prin „fereastră", înapoia plăcii.

bandă de îmbinare

B

Fixaţi contraplaca. Menţineţi-o pe poziţie, trăgând de centru pentru ca perimetrul ei să se lipească pe dosul plăcii de ipsos. Fixaţi-o cu două şuruburi.

Plasaţi bucata „A". Aplicaţi-i mortar adeziv pe perimetru şi fixaţi o. Apăsaţi până se lipeşte de contraplacâ.

Acoperiţi laturile decupării.

Folosiţi mortar şi bandă de îmbinare din hârtie. Aplicaţi mortar pe tot perimetrul. Neteziţi cu grijă, apoi lăsaţi să se usuce înainte de a şlefui.

p r e g ă t i r e a p e r e ţ i l o r 262

prafeţele, aplicând o vopsea acrilică. Faceţi o încercare într-un loc mai puţin vizibil (în spatele unei mobile sau în spatele uşii). Lăsaţi să se usuce peste noapte şi observaţi cum reacţionează tapetul, apoi luaţi o decizie. De cele mat multe ori, tapetul rămâne stabil şi suportă perfect cele 2 - 3 straturi de vopsea indispensabile pentru obţinerea unei suprafeţe unicolor. Există două cazuri în care nu puteţi însă utiliza această metodă: pe un tapet fin de hârtie, nonlavabil, vopseaua dizolvă suportul şi formează băşici; - pe un tapet de hârtie cu model, desenele reapar prin vopsea şi culoarea diluată formează aureole. Plăci găurite sau rupte. Astupaţi defectele. Procuraţi-vă mortar sub formă de pastă pentru a fixa plăcile de perete, asigurând o aderenţă perfectă. Dacă placa a suferit un şoc important, se produce înfundarea cartonului. Neavând dimensiuni mari, această perforare dispare sub un chit de astupare sau un mortar de netezire. Pentru repararea unei găuri, este recomandabil să schimbaţi o parte a plăcii şi să înlocuiţi zona afectată cu o bucată similară (-» SECVENŢĂ).

ATENŢIE: în cazul plăcilor de ipsos afectate în prea multe locuri, prevedeţi dublarea întregii suprafeţe cu un suport neţesut care poate fi vopsit. Acesta va reda rigiditatea şi unitatea suprafeţelor foarte degradate (-» CASETA P. 2 0 8 ) .

îmbinarea plăcilor de ipsos Pentru dublarea sau renovarea unui perete, poate fi necesar să montaţi plăci de ipsos noi. în acest caz, sunteti obligat să realizaţi îmbinări (-» SECVENŢĂ). Pentru a reuşi din prima încercare, trebuie să urmaţi cu exactitate metoda preconizată de fabricantul plăcilor.

Astuparea găurilor cu ipsos Dacă stăpâniţi bine prepararea ipsosului, îl puteţi utiliza pentru astuparea găurilor foarte mari. Este mai puţin scump decât chiturile pentru astupare gata preparate, dar trebuie să aveţi grijă deoarece se întăreşte rapid. Reparaţiile mai mari se efectuează cu stuc. - Eliminaţi particulele de ipsos nesigure cu peria metalică. - înlăturaţi praful. - Umeziţi abundent gaura. - Pregătiţi ipsosul conform dozării şi modului de utilizare. - Aplicaţi ipsosul cu o mistrie mică, începând de jos şi suiţi pentru a umple bine fisura. - Neteziţi ipsosul cu un burete umed. - Lăsaţi să se usuce, apoifinisaţi cu un strat de glet.

264

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i a latură teşită

placă de gips-carton

primul strat

©de chit

Veţi constata că marginile plăcilor sunt teşite pe toată lungimea. Teşitunle au scopul de a crea un canal în care să introduceţi cantitatea de chit necesară (-» DESEN). •

( 2 ) bandă de îmbinare strat ®aldedoilea chit 2 straturi de mortar

® de finisare

Realizarea îmbinării între două plăci de ipsos. EXECUTAREA ÎMBINĂRILOR

Umplerea îmbinării. Umpleţi cu chit canalulformatde laturile teşite ale plăcilor alăturate, utilizând un şpaclu lat de 10 cm. Apăsaţi de sus în jos, menţinând lama la un unghi de 45°.

Fixaţi banda. Plasaţi banda cu faţa lisă spre încăpere. Cu şpaclul, apăsaţi-o de sus în jos pe mortar. Eliminaţi excesul de chit.

Acoperiţi banda. Cu un şpaclu mai lat, aplicaţi imediat noul strat de mortar. Neteziţi şi eliminaţi excedentul, apoi lăsaţi să se usuce.

Aplicaţi finisajul. Cu un şpaclu lat, aplicaţi două straturi de chit de finisaj. Aplicaţi puţin mortar şi pe o suprafaţă mai mare.

v o p s i r e a p e r e ţt i l o r s» i a

lemnăriei

Zugrăvirea camerelor nainte de a începe, locul de muncă şi suprafeţele ce vor fi zugrăvite trebuie să fie pregătite. Pregătiţi vopseaua înainte de utilizare. Vărsaţi-o într-o găleată de metal sau într-o cuvă. Amestecaţi bine, învârtind în sensuri diferite cu o tijă lungă (agitator), pentru a obţine culoare uniformă şi consistenţă omogenă.

Î

Zugrăvirea pereţilor Suprafaţa trebuie să fie netedă, plană şi uscată. Porţiunile care nu trebuie zugrăvite se

acoperă cu bandă adezivă. Lucraţi de preferinţă ziua, la lumină naturală. Principii de bază. Procedaţi mereu într-o manieră logică. Este recomandat să lucraţi de sus în jos, pe suprafeţe mici şi să începeţi dintr-un colţ (-» SECVENŢĂ). Dacă sunteţi dreptaci, începeţi din colţul drept şi mergeţi spre cel stâng. Va puteţi sprijini cu mâna stângă de peretele nezugrăvit. începeţi cu îmbinările dintre pereţi şi plafon, folosind pensula, apoi continuaţi cu trafaletul. Veţi constata în scurt timp o diferenţă de aspect a

ZUGRĂVIREA PEREŢILOR

pensula, zugrăviţi îmbinările • • dintre pereţi şi plafon, în locurile unde nu poate ajunge trafaletul.

trafaletul, zugrăviţi pătrate simbolice, 1,2,3 etc., cu laturile de 60-80 cm. Deplasaţi-vă înainte şi înapoi, dar evitaţi să reveniţi prea des înapoi.

Lucraţi pe suprafeţe mici. Cu

Lucraţi pe verticală. Aplicaţi vopseaua prin treceri verticale, trecând spre stânga cu o lăţime de trafalet, apoi...

...aplicaţi orizontal. Reveniţi pe aceeaşi suprafaţă, descriind mişcări orizontale.

Unificaţi ansamblul. Fără a rezugrăvi totul, neteziţi vertical pentru a unifica pătratele simbolice deja zugrăvite.

Protejaţi pardoseala. Pentru • î l vopsirea plintelor, introduceţi la M i bază un carton rigid pe care îl deplasaţi treptat, pentru a evita pătarea pardoselii.

266

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI

ii

suprafeţei acoperite de pensulă, respectiv de trafalet. Pentru diminuarea diferenţei, puteţi folosi un minitrafalet care, la una dintre extremităţi nu are montură, ceea ce permite să vopsiţi în imediata apropiere a colţurilor, on puteţi folosi un trafalet unghiular, la care rola atinge simultan ambele laturi ale colţului. Tehnica zugrăvirii. Aplicaţi vopseaua prin treceri verticale ale trafaletului. După aceea executaţi treceri orizontale, pentru o repartizare omogenă a vopselei. Fără să reîncărcaţi trafaletul, efectuau miscan verticale pentru racordarea cu zonele vecine. Nu întreruperi lucrul în mijlocul peretelui, ci continuaţi până la un colţ. îndepărtaţi imediat excesul cu un burete umed Numărul de straturi

Dacă lucrările durează mai multe zile

depinde de starea peretelui şi de tipul vopselei. ATENŢIE: Un singur strat este rareori suficient. întotdeauna este preferabil să aplicaţi două sau chiar trei straturi pentru a obţine o nuanţă uniformă şi un aspect regulat al suprafeţei.

Vopsirea lemnăriei Demontaţi toate accesoriile Suportul trebuie să fie sănătos şi curat, de aceea efectuaţi pregătirile necesare. Vopsiţi elementele într un singur sens pentru a evita demarcaţiile. Lucraţi întotdeauna în sensul fibrelor lemnului. Vopsirea uşilor. k Dacă puteţi, scoateţi uşa din balamale şi aşezaţi-o orizontal pe două capre. Veţi avea o poziţie de lucru mai bună şi veţi evita curgerea vopselei.

In fiecare seară, acoperiţi recipientele şi înfăşuraţi pensulele şi trafaletele în folie de aluminiu menajer sau într-un sac din material plastic etanş. în absenţa aerului, sculele nu se vor usca imediat. Puteţi de asemenea să le introduceţi în apă sau în white-spirit (în funcţie de diluantul utilizat pentru vopsea). Ele vor putea fi utilizate a doua zi după ce au fost stoarse. Atenţie, deoarece storsul este o activitate minuţioasă şi greu de realizat perfect. în modfrecvent, în pensulă (sau trafalet) rămâne diluant, iar la prima aplicare vopseaua este prea fluidă şi se scurge sau se prelinge în jur. Incidentul este foarte neplăcut dacă lucraţi la plafon!

apoi mtindeţi cu pensula lată.

v o p s i r e a p e r e ţf i l o r si i a

^ Vopsiţi mai întâi mulurile şi elementele cu scobituri (-» DESENUL 1), apoi traversele şi montanţii verticali, iar la sfârşit tăbliile. - Folosiţi o pensulă conică pentru muluri şi una lată pentru suprafeţele plane de tipul tăbliilor. Nu încărcaţi prea mult pensula şi nu încercaţi să acoperiţi suprafaţa cu un singur strat. Prevedeţi două sau trei straturi şi lăsaţi să se usuce bine între doua aplicări. - La suprafeţele plane, folosiţi un trafalet pentru repartizarea vopselei (-» DESENUL 2). Va fi totuşi necesar să neteziţi ultimul strat cu pensula plată pentru ca să dispară granularea fină lasată de rulou. - La uşile plane fără muluri sau reliefuri, folosiri un trafalet şi aplicaţi treceri perpendiculare. y Nu uitaţi să vopsiţi canturile uşii, chiar dacă cel superior şi cel inferior nu sunt vizibile. y In final, vopsiţi tocurile şi lăsaţi-le să se usuce înainte de a monta uşa. Vopsirea ferestrelor începeţi de dimineaţă, pentru a putea închide fereastra seara, după ce vopseaua s-a uscat. ^ Dacă este posibil, demontaţi fereastra şi aşezati-o orizontal pe două capre. y înainte de vopsire, protejaţi marginile geamului şi îmbinările pentru etanşeitate (-» SECVENŢĂ). Lucraţi cu atenţie deoarece banda urmează perfect marginea geamului.

l e m n ă r i e i 267

Vopsirea caloriferelor Nu vopsiţi un calorifer care funcţionează, ci opriţi mai întâi căldura şi curăţaţi I. Un calorifer demontat este desigur mai uşor de vopsit, însă demontarea necesită golirea circuitului de apă de încălzire, operaţiune care este recomandabil să fie efectuată de un specialist. - Puneţi ziare vechi sub calorifer. - Vopsiţi partea frontală cu o pensula lată, lucrând de sus în jos. - Folosiţi pensule speciale pentru calorifere. Evitaţi ca în interior să cada picaturi de vopsea. - Nu folosiţi caloriferul pe durata următoarelor 48 de ore. Folosiţi pensula speciala pentru calorifere la vopsirea părţile laterale şi posterioare. Puteţi de asemenea folosi un minitrafalet, care poate fi introdus între elemente.

^ începeţi prin a vopsi cadrul geamului, primele fiind traversele orizontale. Vopsiţi cu mişcări largi de pensulă, pe orizontală. îndepărtaţi excesele. Executaţi mişcări verticale scurte cu pensula şi neteziţi. t Vopsiri traversa de jos, apoi, dacă există, nervurile care împart ochiurile de geam.

VOPSIREA FERESTRELOR

Pregătiţi suportul. Răzuiţi solzii de vopsea. După aceea, frecaţi cu şmirghel grosier.

Protejaţi geamurile. Aplicaţi cu atenţie bandă adezivă pe margini.

Vopsiţi cadrul şi nervurile.

Folosiţi o pensulă conică mică pentru perimetrul geamurilor. Pentru restul, schimbaţi pensula.

268

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i

y Aveţi grijă ca vopseaua să intre bine între lemn şi geam. Ştergeţi excesele înainte de uscare, cu o cârpă curată, care să nu lase scame. y Vopsiţi montanţii prin tuşe lungi verticale de pensulă, apoi cu mişcări orizontale şi neteziţi vertical, fără să insistaţi excesiv asupra canturilor şi îmbinărilor de etanş are y Terminaţi cu cadrul fix. Feroneria se vopseşte în acelaşi timp cu montanţii şi traversele. Aveţi grijă să nu încărcaţi cu prea multă vopsea zăvoarele, cremonele şi îmbinările în şa. înainte de a se usca, ştergeţi vopseaua de pe pivotul zăvoarelor. y Răzuiţi vopseaua uscată de pe geam cu un cutter sau o lamă de ras. y Aşteptaţi două-trei ore înainte de a îndepărta banda adezivă; tăiaţi-o cu un cutter pentru a nu dezlipi vopseaua. Vopsirea plintelor. y Introduceţi un carton rigid între plmtă şi pardoseală, ca s-o protejaţi pe cea din urmă. y Vopsiţi şi neteziţi în direcţia lungimii cu pensula plată. N-o încărcaţi prea mult cu

vopsea: 2—3 straturi subţiri valorează mai mult decât un strat gros. y Lăsaţi să se usuce după fiecare strat.

1. Există trafalete speciale pentru zugrăvirea colţurilor. Pensula conică, cu peri speciali, este lafel de utilă.

Vopsirea colţurilor şi marginilor Constituie una dintre operaţiunile cele mat delicate. Este de altfel preferabil să unificaţi stratul de vopsea şi să evitaţi bavurile, protejând suprafeţele adiacente care nu trebuie vopsite. După ce aţi vopsit colturile sau marginile ferestrelor şi uşilor (-» I M A G I N E A 1), treceţi la trafaletul clasic. Ecranele şi benzile adezive de camuflare permit evitarea bavurilor şi a scurgerilor nedorite (-» SECVENŢĂ). •

ZUGRĂVIRE FĂRĂ BAVURI

HH Folosiţi un ecran de protecţie.

Acesta vă va ajuta la ghidarea 1 - 1 mâinii în lungul marginilor înguste. Glisaţi-I pe măsură ce deplasaţi pensula pentru a aplica vopseaua.

Folosiţi ecranul şi cu trafa-

letul. Puteţi controla mai bine suprafaţa pe care doriţi s-o zugrăviţi, chiar dacă nu este o porţiune îngustă sau reliefată.

Desfaceţi banda de protecţie.

După aplicarea ultimului strat, dezlipiţi banda adezivă fără să mai aşteptaţi uscarea completă a vopselei.

v o p s i r e a p e r e ţt i l o r s1 i a l e m n ă r i e i

Crearea efectelor decorative

xistă vopsele special concepute care oferă posibilitatea creării de efecte similare celor obţinute de maeştrii iluziilor optice, de marmura falsă şi de stucaturile antice de altădată. Aceste preparate speciale sunt destinate amatorilor pentru realizarea de decoruri atrăgatoare, utilizând unelte uşor de manevrat. Inspirate din zugrăveli vechi, vopselele pentru efecte decorative oferă o mare varietate de compoziţii şi culori. Sunt acoperiri compuse (mortar, vopsea, glazură, ceară etc.) a căror aplicare necesită un grad de îndemânare, oricare ar fi metoda preconizată de fabricant.

E

Testări indispensabile înainte de a începe decorarea unei încăperi, efectuaţi câteva teste pe foi mari de hârtie

(sau pe plăci de ipsos), pentru a vă familiariza cu produsele şi sculele. Uneori, veţi constata că este dificil să reproduceţi un model pe o suprafaţă mare, păstrând aceeaşi densitate a nuanţei. Unele produse se usucă în câteva minute, altele au nevoie de mai multe ore - ţineţi seama de aceşti timpi, deoarece ei vă vor determina ritmul de lucru. Sculele adaptate acestor tehnici decorative (trafalet, şpaclu, pensula tampon, drişcă, perie etc.) nu se manipulează la fel de uşor ca o simplă bidinea. Dacă doriţi să stăpâniţi tehnica, trebuie să lucraţi progresiv, cu suprafeţe mici de 2 - 3 m 2 . Aveţi grijă în special la racordările dintre diversele porţiuni La sfârşitul zilei, nu vă opriţi în mijlocul unui perete, deoarece în ziua următoare continuarea aplicam poate fi dificilă pe o

270

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i

Efecte marmorate ale stucului

pe vopseaua uscată să ofere suprafeţei un finisaj contrastant mat si lucios (-> SECVENŢĂ). Netezire. După aplicarea primului strat cu trafaletul, suprafaţa trebuie netezită cu o spatulă. Produsul permite lucrul fară grabă, înainte de apariţia uscării. Pastilare. Al doilea strat constă din pastilare, respectiv din depunerea de pastile de produs, care sunt turtite imediat cu lama şpaclului. Efectuaţi aplicări scurte şi apropiate, variind sensul şi deplasarea şpaclului. Pastilele trebuie să alterneze şi să semene cu o succesiune de suprafeţe mici juxtapuse, ca o cuvertură făcută din petice. Frecare. După uscarea completă, treceţi la frecarea suprafeţei. Cu un şpaclu corespunzător şi uscat, frecaţi vopseaua cu aspect mat, pentru a o face să strălucească. Frecaţi de mai multe ori în acelaşi loc, apoi schimbaţi orientarea şpaclului pentru a obţine altă porţiune strălucitoare Juxtapunerea de porţiuni mate şi strălucitoare creează o vanatie monocrom lină, care imită aspectul marmorat al stucului.

Compusul acesta imită stucul, un material la modă în epoca romanilor. Cei care apreciază efectele strălucitoare ale marmurei şi rafinamentul ambianţelor italiene vor fi seduşi de această posibilitate (-» IMAGINEA 1). Esenţa tehnicii constă în manevrarea cu dextentate a şpaclului, astfel încât frecarea lui

Metoda necesită suprapunerea a două sau trei straturi de vopsea pentru a crea efecte de „ştergere" şi de obţinere a unei transparenţe comparabile cu a unei glazuri (-> I M A G I N E A 2). Aspectul decorativ poate fi

- şpaclu - trafalet texturat - spatulă din plastic

1. Efecte de materiale marmorate imitând stucaturile tencuielilor antice. acoperire care şi-a schimbat aspectul prin uscare

Vopsea ştearsă

CREAREA EFECTELOR MARMORATE

Aplicaţi un strat de vopsea „efect

special". Cu un trafalet texturat, întindeţi-l regulat.

Neteziţi grosier suprafaţa. Cu

o spatulă din plastic, frecaţi din loc în loc granulaţia lăsată de trafalet. Schimbaţi frecvent orientarea sculei.

După uscare, dispersaţi suprafaţa cu o lamă metalică.

Aplicaţi cu şpaclul un al doilea strat de vopsea, care trebuie să fie uscat înainte de a fi frecat în mod neregulat cu aceeaşi sculă.

v o p s i r e a p e r e ţ» i l o r sr i a l e m n ă r i e i 271

Pastă decorativă Pasta decorativă se aplică cu drişca (furnizată de producător) pe o grosime de 2-3 mm pe orice suport clasic (ipsos, lemn, ciment, aglomerate etc.). Este un produs pe bază de apă, inodor, pe care-l pregătiţi singur imediat înainte de aplicare (1 recipient de 10 kg acoperă 10-12 m2). Sunt suficiente 2-3 zile pentru a decora o încăpere. Pasta decorativă astupă găurile şi fisurile şi acoperă pereţii, îndulcind muchiile foarte vii. Fiind utilizabilă timp de 6 ore, aveţi tot timpul să întindeţi cele io kg. Puteţi să neteziţi suprafaţa ori să „lucraţi" doar un relief, descriind mişcări neregulate cu drişca. în cazul unei erori, nu retuşaţi, deoarece racordările efectuate după uscarea pastei rămân invizibile. Lăsaţi ansamblul să se usuce şi să se întărească timp de o săptămână. După o săptămână, aplicaţi cu buretele un strat de ceară de albine pentru ca acoperirea să fie lavabilă şi accentuaţi aspectul de relief imitând uzura şi patina pereţilor de altădată.

obţinut cu o mănuşă din blană de oaie, un burete, o pensulă, o ştampilă din plastic e t c , fiecare instrument producând un desen specific. Pregătirea suprafeţei. Suprafaţa trebuie să fie stabilă, uscată şi dură. Aplicaţi cu trafaletul un strat de vopsea acrilică albă. Lăsaţi-1 să se usuce şi să se întărească minimum 12 ore. Aplicaţi un prim strat de vopsea colorată de finisare. Cu un trafalet din păr scurt, acoperiţi o supralaţă de aproximativ 2 - 3 m 2 . Fără a mai aştepta, ştergeţi stratul de finisare. Mişcaţi delicat o mănuşă, apăsând uşor pe alocuri pentru a şterge vopseaua şi a crea zone de transparenţă pnn care se poate vedea substratul alb. Lăsaţi să se usuce 12 ore. Dacă efectul vi se pare insuficient, aplicaţi un al doilea strat de finisare cu aceeaşi culoare (sau cu o culoare complementară) şi „lucraţi" suprafaţa ca mai înainte, cu mănuşa.

2. Zugrăveli şterse cu aspect satinat, în culori vii şi cu efect „de materiale".

272

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i > y Efectele de material se obţin cu al doilea strat de vopsea, de culoare şi fluiditate diferite de ale stratului de fond. f Nu încărcaţi prea mult pensula. Lucraţi uşor, ca şi cum aţi şterge suprafaţa de praf

- trafalet cu rolă texturată - pensulă - spatulă din plastic

Frize-şablon

1. Bej, ocru, brun etc., nuanţele dulci naturale se regăsesc în această decorare cu efecte moarate.

Vopsea cu efect de materiale Este un produs din două straturi, compus din vopsele în fază apoasă a căror suprapunere creează efecte de nuanţe brute împrumutate de la materiale naturale piatră, pământ, stâncă, piele etc. (-» IMAGINEA 1 şi SECVENŢĂ).

Vopselele cu efect de materiale sunt inodore, au un aspect mat, catifelat şi un timp de uscare relativ scurt. Suprafaţa trebuie să fie curată y Avansaţi prin suprafeţe mici de 2 - 3 m 2 . Aplicaţi un pnm strat de vopsea de culoare deschisă.

Frizele pentru zugrăvit sunt şabloane adezive ce permit realizarea motivului dorit pe orice suprafeţe curate, netede şi uscate. Operaţiunea este delicată Pe o zugrăveală proaspătă, asiguraţi-vă că ultimul strat este perfect uscat şi dur. • Cu o nivelă cu bulă, trasaţi repere de orizontalitate pentru plasarea frizei. y Ţineţi friza adezivă cu o cârpă. Cu cealaltă mână, apăsaţi suprafaţa cu o spatulă pentru a elimina bulele de aer. • Ridicaţi pelicula protectoare. Dacă friza-şablon aderă perfect la suport, trageti lent, pieziş şi spre partea dinapoi ^ Faceţi zugrăvirea cu un minitrafalet. Nu încărcaţi prea mult rola; aplicarea trebuie să fie uşoară, pentru a evita şiroirile şi a obţine un aspect nuanţat. La sfârşit, ndicati fnza-sablon •

CREAREA EFECTELOR DE MATERIALE

Zugrăviţi generos peretele cu un trafalet cu rolă texturată.

Pentru 5 m2 de strat omogen, aveţi nevoie de 1 kg de vopsea. Lăsaţi să se usuce minimum 6 ore înainte de a crea decorul.

Neteziţi suprafaţa cu o spatulă din plastic flexibil. Ope-

nând cantităţi neregulate.

raţi după 10-15 minute, fără să aşteptaţi să se usuce. Turtiţi vopseaua, care formează pete cu efecte marmorate.

a p l i c a r e a t a p e t u l u i 273

Aplicarea tapetului

B

apetul oferă palete excepţional de diversificate de culori, motive şi textun. In afară de criteriile estetice care îi determină alegerea, tapetul se achiziţionează în funcţie de destinaţia încăperii (cameră de zi, dormitor, bucătărie etc.).

0 fără racordare

racordare dreaptă

iî

Pregătirea pereţilor Asiguraţi-vă că pereţii sunt sănătoşi, curaţi, netezi, plani, fără asperităţi, şi că nu prezintă găuri sau urme de umezeală. - înainte de aplicarea tapetului, scoateri toate cuiele care fixează tablouri, etajere şi oglinzi. Dacă intenţionaţi să le plasaţi în aceleaşi locuri, introduceţi scobitori în diblurile existente pentru a servi ca repere. Dacă refaceri circuitele electnce, nu montaţi nici întrerupătoarele, nici aplicele. - Pregătiri adezivul conform modului de utilizare, fără cocoloaşe, apoi lăsaţi-] aproximativ 30 min - Aplicarea corectă a primei fâşii este esenţială, deoarece de ea depinde reuşita lucrului. începeţi, de exemplu, dintr-o parte a ferestrei: cu ajutorul firului de plumb, trasaţi o linie perfect verticală la 50 cm de un colţ sau de fereastră. Aceasta va fi linia după care se va aplica prima fâşie.

Tipuri de racordări Racordare liberă. Dacă sunteţi novice în aplicarea tapetului, aveţi interesul să alegeţi un tapet fără racordări, adică la care fâşiile alăturate nu necesită potrivirea după un model anume. Racordare dreaptă. Menţionarea aceasta urmată de o măsură în centimetri semnifică faptul că modelul se repetă la fiecare x centimetri şi că fâşiile trebuie potrivite una în funcţie de cealaltă, pentru ca toate modelele să se afle pe linii orizontale. Racordare decalată. Această menţiune urmată de o valoare în centimetri semnifică faptul că modelul se repetă la fiecare x centimetri şi că fiecare fâşie trebuie decalată pe

racordare decalată

fâşii inversate

verticală pentru ca modelele să concorde cu cele din fâşia precedentă. Astfel, toate modelele tapetului se găsesc pe linii oblice. Fâşii inversate. Această menţiune semnifică faptul că acoperirea trebuie lipită, dispunând fâşiile inversate una în raport cu cealaltă. Metoda se aplică mai ales matenalelor naturale - de exemplu, trestiile japoneze - , care nu au un aspect uniform Inversarea

Alegerea adezivului Adezivul depinde de tipul de tapet. Nu utilizaţi orice adeziv cu orice tapet, deoarece riscaţi să se dezlipească rapid. Respectaţi indicaţiile fabricantului. Tipul de tapet

Tipul de friză

Tipul de adeziv corespondent

Tapet de hârtie semilavabil sau lavabil

Adeziv pentru tapet universal

Tapet lavabil cu leşie (vinii)

Adeziv pentru tapet special şi vinii, adeziv gata de utilizat, în găleţi

Tapet cu reliefuri

Adeziv pentru tapet special şi vinii

Trestie, textile, mică

Adeziv pentru tapet special Friză de lipit pe tapet de hârtie

Adeziv pentru tapet universal

Friză de lipit pe tapet de vinii

Adeziv special pentru friză de vinii

274

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI

cu o cruce în partea de sus pentru ca să nu vă înşelaţi, mai ales dacă este vorba despre o racordare decalată.

Lipire

fâşiilor din două în două minimizează diferenţele de nuanţe şi redă ansamblului o unitate de suprafaţă plăcută ochiului

Decupare Decupaţi din timp toate fâşiile pentru a nu pierde timpul la aplicare. Prevedeţi întotdeauna 5 cm sus şi jos pentru a efectua ajustările necesare şi a corija erorile. Pentru a face să coincidă modelele, numerotaţi fâşiile pe dos, în ordinea aplicării. Toate se aplică în acelaşi sens. La nevoie, marcaţi-le

Derulaţi o fâşie pe masă; masa trebuie să fie mai lată în ambele părţi pentru a dezlipi tapetul până la capăt (-» SECVENŢĂ). y Aplicaţi adeziv din belşug şi uniform cu pensula pe prima jumătate a fâşiei. începeţi de la mijlocul fâşiei şi avansaţi spre laturi. Insistaţi asupra acestora din urmă. Aveţi grijă ca adezivul să nu intre în contact cu faţa tapetului. Dacă adezivul cade de pe masă, ştergeţi-1 imediat cu un burete umed, înainte de a trece la fâşia următoare, t îndoiţi partea încleiată peste ea însăşi, adeziv pe adeziv, fără a deforma plierea, apoi încleiaţi cealaltă jumătate. y Lăsaţi fâşia să se impregneze timp de câteva minute. Timpul variază în funcţie de grosimea tapetului: 2 - 5 min. pentru tapetele subţiri şi mijlocii, 1 0 - 1 5 min. pentru cele mai groase. Timpii vor fi identici pentru toate fâşiile (-» CASETA P. 276). Lipiţi câteva fâşii din timp, pentru ca adezivul să aibă timp să impregneze tapetul. ATENŢIE: In funcţie de calitatea tapetului şi a adezivului, este posibil să prelungiţi sau să reduceţi timpul de impregnare; este suficient să variaţi numărul de fâşii încleiate din timp.

LIPIREA TAPETULUI

D

Aşezaţi fâşia pe o masă pentru aplicarea adezivului.

Tăiaţi-o în funcţie de înălţimea încăperii.

fi

Aplicaţi adezivul uniform pe

prima jumătate a fâşiei. înce• • peţi de la mijloc şi progresaţi spre laturi. Procedaţi la fel cu cealaltă jumătate.

îndoiţi fâşia lipită pe ea

însăşi. Aveţi grijă să nu aplicaţi adeziv pe faţa tapetului. Pliaţi din nou în două partea încleiată pentru a forma un pachet gata de impregnare.

aplicarea

Aplicare Prima fâşie. Urcaţi-vă pe scară. Prindeţi partea de sus a fâşiei de colţuri şi lăsaţi-o să se deplieze (-» SECVENŢĂ). y Aplicaţi fâşia în partea de sus a peretelui, lăsând pliată jumătatea fâşiei. y Pliaţi partea de sus a fâşiei pe câţiva centimetri. Trasaţi cu vârful foarfecelui muchia plafonului pentru a marca tapetul ce trebuie tăiat. Eliminau partea respectivă şi lipiţi tapetul: urmaţi linia plafonului fără să mânjiţi adezivul. y După ce aţi aplicat prima fâşie, deplasaţi un cutter bine ascuţit în lungul unei lame care

protejează decorul, pentru a decupa marginile. Ştergeţi plinta cu un burete umed. A doua fâşie. Aplicaţi a doua fâşie lângă prima în acelaşi mod, având grijă să le alăturaţi perfect si să aliniaţi modelele (-* SECVENŢA P. 2 7 6 ) .

• Dacă racordarea între două fâşii nu se lipeşte bine, umeziţi uşor marginea tapetului şi aplicaţi puţin adeziv cu o pensulă fină; în cazul în care aţi greşit, dezlipiţi şi repoziţionaţi fâşiile una lângă cealaltă. y Ştergeţi excesul de adeziv cu un burete umed, fără să aşteptaţi să se usuce.

t a p e t u l u i 275

- perie pentru tapet - foarfece creion cutter - fir cu plumb sau riglă nivelă cu bulă

APLICAREA PRIMEI FÂŞII

B

Trasaţi o linie de pornire per-

fect verticală. Utilizaţi un fir cu plumb sau o riglă şi o nivelă cu bulă. Marcaţi cu creionul pe toată înălţimea peretelui pentru a ghida aplicarea.

B

Marcaţi latura fâşiei adia-

centă ferestrei. Cu vârful foarfecelui, efectuati micile decupaje necesare pentru a evita ca tapetul să facă pliuri sau să se destrame.

Aplicaţi prima fâşie. Ţineţi-o de colţuri şi aplicaţi-o în partea de sus a peretelui. Aliniaţi marginea fâşiei în lungul liniei de pornire. Lipiţi partea superioară, apoi depliati partea a doua a fâşiei.

însemnaţi partea de sus a fâşiei pe lungimea plafonului.

Desprindeţi uşor tapetul şi tăiaţi cu foarfecele surplusul. Aplicaţi la loc şi ştergeţi imediat excesul de adeziv

Neteziţi suprafaţa fâşiei de

sus în jos. Folosiţi o perie pentru tapet. Deplasaţi-o pieziş, la stânga, apoi la dreapta, ca mişcările cozii unui peşte.

Neteziţi suprafaţa. Treceţi din • î v nou cu peria pentru a înlătura • • micile imperfecţiuni (cute, bule etc.). Insistaţi asupra părţilor decupate anterior.

276

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI ii

Pregătirea fâşiilor La aplicarea tapetului, respectati timpul de impregnare, astfel ca adezivul să îmbibe complet tapetul (5-15 minute, în funcţie de calitatea tapetului). Pentru aceasta, între masa de lucru şi perete plasaţi un taburet pe care să aşezaţi fâşiile care au deja adeziv. Cand aplicaţi fasia 2, fâşiile 3 şi 4 sunt puse la imbibare; după aceea, aplicaţi adeziv pefâşia 5, care se va alătura fâşiei 4 pe taburet, în timp cefâşia 3 va fi plasată pe perete şi aşa mai departe.

.10'

151

y Aveţi grijă de racordările între fâşii. Treceţi cu un rulou pentru a pune la punct aderarea îmbinării (-» IMAGINEA 1). Evitarea pătării plafonului. Repliaţi extremitatea superioară a fâşiei pe câţiva centimetri. Marcaţi muchia plafonului cu vârful

foarfecelui, pentru a însemna tapetul, apoi tăiaţi. Eliminaţi marginea şi lipiţi fâşia care va urma linia plafonului fără să mânjiţi adezivul. Reuşita colţurilor. In colţul încăperii, nu lipiţi aceeaşi fâşie pe ambii pereţi. Tăiaţi fasia în lungime pentru ca să acopere primul perete

APLICAREA URMĂTOARELOR FÂŞII

-=1 cm

I Aplicaţi a doua fâşie. Dacă I j j exista modele, aveţi grijă de • • racordarea lor. Ghidaţi va după marginea primei pentru a o alinia pe următoarea. Ştergeţi bavurile de adeziv la nivelul îmbinării.

Pentru colţuri, nu lipiţi fâşia integral pe ambii pereţi. Tă-

iaţi o lăţime corespunzătoare cu distanţa ce trebuie acoperită, la care mai adăugaţi un centimetru pentru întoarcere. Aplicaţi această primă decupare, apoi...

...trasaţi din nou o linie de

pornire verticală. înainte de a aplica a doua parte a fâşiei, trasaţi această nouă plecare la fiecare schimbare de direcţie. Nu va bazaţi niciodată pe liniile pereţilor.

a p l i c a r e a t a p e t u l u i 277

1. Pentru a evita dezlipirile dintrefăşii.falosiţi un rulou pentru turtirea adezivului.

şi să-1 depăşească cu câţiva centimetri. Utilizaţi cealaltă bucată de fâşie decupată sau o fâşie întreagă (urmând racordarea modelelor) pentru a acoperi al doilea perete. Trasaţi din nou o linie perfect verticală. Ghidaţi-vă după ea, fără a ţine seama de colţul încăperii, care nu va fi în nici un caz perfect vertical. Finisare la nivelul plintei. Folosiţi o drişcă pentru a ghida tăierea tapetului (-» IMAGINEA 2 ) .

2.O drişca sau un cuţit mare vă va ajuta să orientati tăietura tapetului in lungul plintei.

î . Aplicarea tapetului în spatele unei ţevi necesită îndoirea marginii fâşiei.

Dificultăţi posibile Pe măsură ce aplicaţi tapetul, vă veţi confrunta cu dificultăţi, pe care le puteţi soluţiona în funcţie de configuraţia locului. Trecerea prin spatele unei ţevi. îndoiţi marginea fâşiei pe toată înălţimea; dacă există suporturi de ţevi, marcaţi-le cu creionul îndoiţi tapetul printr-o tăietură orizontală şi glisaţi-o prin spate (-» D E S E N U L 3). La nevoie, ajutaţi-vă de un şpaclu pentru a strecura tapetul sub ţeavă şi în colţul încăperii. Tapetarea în spatele unui calorifer. - Pentru a lipi tapetul în spatele unui calorifer vechi cu picioare, folosiţi un tub de carton. Glisaţi fâşia încleiată în spatele caloriferului şi apăsaţi pe tub pentru aplicarea tapetului. Dacă spaţiul dintre perete şi calorifer este suficient, puneţi tubul pe coada unei mături, mai uşor de

în jurul întrerupătoarelor întrerupeti curentul electric şi demontaţi prizele şi întrerupătoarele. Aplicaţi tapetul, astupând locaşul întrerupătorului. Crestaţi tapetul în cruce, în dreptul întrerupătorului. Scoateţifirele electrice şi îndoiţi marginile tapetului decupat spre interiorul orificiului. Remontaţi mecanismul întrerupătorului şi puneţi placa frontală. Poatefi util să pulverizaţi în jurul întrerupătorului un produs de impermeabilizare, care va proteja tapetul de murdărie.

278

APUCAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI t i

1.O coadă de mătură introdusă într-un tub de carton uşurează aplicarea tapetului în spatele unui calorifer cu picioare.

y încleiaţi friza cu o pensula mică (adezivul pentru frize se usucă rapid şi impregnarea este inutilă). y Plasaţi friza pe urma trasată. y Neteziţi cu o spatulă şi ştergeţi excesul de adeziv cu un burete umed. In colţuri, lăsaţi cele două benzi de frize să se suprapună (respectând racordarea), apoi tăiau cu cutterul. Pentru încadrarea uşilor sau ferestrelor: y Aplicaţi friza vertical pe lungimea ferestrelor sau uşilor. y Lăsaţi-o să depăşească colţurile cu o înălţime egală cu lăţimea frizei orizontale

r 2. Dacă nu puteţi demonta caloriferul aplicaţi tapetul în spate după ce l-aţi îndoit şi neteziti I cu un trafalet mic.

3. Dupa aplicarea frizei, neteziţi-o cu o spatulă.

manipulat (-» DESENUL 1). Puteţi de asemenea utiliza un trafalet de diametru mic, dotat cu o rolă curată şi uscată (-» IMAGINEA 2). - In spatele unui calorifer suspendat pe suporţi, pliaţi tapetul şi glisaţi 1 între suporţi, folosind un rulou de vopsit sau unul de cauciuc cu mâner telescopic.

căreia după aceea îi aplicaţi direct extremitatea superioară. y Cu un cutter, tăiaţi în diagonală ansamblul format de friza orizontală şi cea verticală care se încalecă şi treceţi cu ruloul peste îmbinări pentru a apăsa şi fixa bine marginile tăieturii. •

Adăugarea frizelor Frizele contribuie la decorarea încăperii, punând în valoare tapetul. Ele sunt disponibile în diferite lăţimi, culori şi modele. Majoritatea se aplică la fel ca tapetul după lipirea acestuia (-» IMAGINEA 3). y Asiguraţi-vă mai întâi că peretele este perfect uscat. y Stabiliţi înălţimea frizei cu o riglă, o nivelă cu bulă şi un creion, şi trasaţi o linie orizontală pentru o plasare corectă.

a p u c a r e a ti e s ă t u r i l o r

m u r a l e 279

Aplicarea ţesăturilor murale cu agrafe' tapiserie murală reuşită trebuie să prezinte un aspect catifelat. Chiar dacă ţesătura prinsă cu agrafe şi întinsă disimulează unele defecte, pregătirea suportului nu trebuie neglijată.

uşii de la intrare (1), iar partea ascunsă, din spatele uşii, va fi aleasă pentru terminare (5). Ordinea intermediară este determinată de sensul refecurilor colturilor.

Pregătirea pereţilor Ţesătura poate fi întinsă fără inconveniente în faţa unui perete neprelucrat, peste un tapet vechi sau pe o suprafaţă placată. Din acest motiv, nu este necesară realizarea unei pregătiri la fel de perfecte ca în cazul acoperirilor zugrăvite sau lipite. Verificaţi totuşi ca suprafaţa să nu respingă umezeala, care riscă să păteze ţesătura. In cele din urmă, căutaţi sursele de curenţi de aer. Unii pereţi au în interior coşuri de fum, locaşuri pentru obloane, fisuri, găuri vechi de dibluri etc. Dacă veţi întinde ţesătura în faţa lor, convecţia aerului încărcat cu praf va provoca apariţia aureolelor întunecate. Pentru a combate aceste defecte, astupaţi prizele de aer cu produse speciale sau cu bandă adezivă şi folie de plastic. Aveţi grijă să nu acoperiţi intrările de aer destinate ventilării încăperii şi nici gurile de aerisire determinate de societatea de gaze.

stinghii de încadrare

perete 2 D O

O

|

nerete S

1

perete 1

|

--întrerupător

perete 4

J 1

C

rieretp 3

B

Determinarea ordinii aplicării Evaluarea traseului stinghiilor de încadrare. Efectuaţi un plan la scară a celor patru pereţi. Trasaţi plasamentul stinghiilor care încadrează pereţii, uşile, ferestrele etc., dar şi poziţiile întrerupătoarelor, prizelor de curent etc., peste tot unde vor fi agrafe (-» D E S E N U L 1).

După aceea determinaţi ordinea acoperirii pereţilor. Pe acelaşi plan, la scară, numerotaţi panourile în ordinea acoperirii. In principiu, numerotaţia logică este determinată de dispunerea locurilor. De exemplu, primul va fi tratat peretele din fata

Pregătirea ţesăturii Pregătiţi panourile de ţesătură a căror suprafaţă corespunde dimensiunilor fiecărui perete. Ţesătură îngustă. Tăiaţi mai multe fâşii de aceeaşi lungime şi coaseţi-le între ele. Juxtapuneri astfel un număr suficient de fâşii pentru a acoperi peretele şi gândiţi-vă cum să repartizaţi cusăturile pentru a păstra estetica ansamblului. Ţesătură lată. Tăiaţi câte un panou de tesătură pentru fiecare perete, lăsând pe

1. Evaluarea traseului stinghiilor de încadrare

280

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i •

fiecare latură o margine de 15-20 cm pentru a o introduce dedesubt Etichetaţi panourile în ordinea montării, reperati-le dosul şi rulaţi-le pe un tub de canon, pregătind fixarea cu agrafe.

Montarea stinghiilor de încadrare Stinghiile de încadrare de pe pereţi sunt baghete din furnir cu secţiune dreptunghiulară (30 x 5 mm) Montarea lor se realizează prin lipire şi fixare cu agrafe pe tot perimetrul pereţilor, uşilor, ferestrelor, peste tot unde este necesar. Procuraţi-vă în acelaşi timp baghete pentru refec — stinghii subţiri de furnir de 3 mm grosime, care servesc la „răsucirea" colturilor şi la camuflarea agrafelor (-» DESENUL 1).

stinghie pentru refec Stinghia cadrului

molton

ţesătură de pe peretele 2

ţesătura s peretele 1

1. Refecul permite obţinerea de colturi îngrijite, fără ca agrafele să fie vizibile.

m

Precauţii importante

- Nu aplicaţi niciodată o ţesătură direct pe perete, ci dublaţi-o cu molton. Fără molton, ţesătura îşi pierde relieful şi prezintă o rigiditate similară unei textile lipite. - Evitaţi prinderea direct pe perete şi optaţi pentru o încadrare sistematică a perimetrului pereţilor, uşilor, ferestrelor etc. cu stinghii de lemn. Fără această dispunere, pătrunderea agrafelor poatefi insuficientă pentru asigurarea uneifixări solide. i

Sunt necesare de asemenea câteva plachete de furnir pentru pnze si întrerupătoare. Montarea stinghiilor. Lipiţi stinghiile de pereţi cu clei sau cu mastic pe bază de neopren şi menţineţi-le pe loc cu câteva agrafe. y începeţi din colţurile încăperii, fixând întâi stinghiile verticale. y Aplicaţi după aceea stinghiile orizontale şi cadrele pentru uşi si ferestre y încheiaţi, montând plachetele în jurul prizelor şi întrerupătoarelor. Stinghiile orizontale care urmează liniile plafonului şi plintei nu sunt în contact cu acestea din urmă. Păstraţi un interstiţiu de 1-2 mm pentru a putea introduce lama unui cutter

Montarea moltonului Alegeţi un molton sintetic antistatic, existent în rulouri late de 1,5-2 m. y Derulaţi-1 pe fiecare perete şi pnndeţi-1 cu agrafe de marginile stinghiilor de încadrare. y Acoperiţi toată suprafaţa de tapisat şi prindeţi provizoriu fâşiile în agrafe (1 agrafa la aproximativ 30 cm). y Decupaţi moltonul cu ajutorul unor foarfece mari si prindeţi-l în agrafe fără să-1 întindeţi. în cazul în care constataţi că vechea acoperire rămâne vizibilă pnn molton, efectuaţi un test de uansparenţă cu ţesătura aşezată în fata ei. Daca vizibilitatea persistă aplicaţi un strat de vopsea albă pe fondul peretelui, apoi suprapuneri din nou moltonul şi asiguraţi-vă că fenomenul a dispărut, înainte de a continua lucrul. Dacă este vorba despre combaterea unei transparenţe limitate la o suprafaţă redusă, ajunge să dublaţi local stratul de molton.

Acoperirea pereţilor Peretele 1. Ţineţi panoul de ţesătură de patru coltun pentru a-1 centra pe verticală si pe orizontală ( - * DESENUL 2).

a p l i c a r e a t* e s ă t u r i l o r

y începeţi prinderea din partea superioară, pe mijlocul peretelui. întinderi ţesătura alternativ, în stânga şi în dreapta, la rasul plafonului. Nu trageţi de ţesătură, ci neteziţi-o fără să exercitaţi tracţiune. Prindeţi cu agrafe foarte strâns, în medie la 1 - 2 cm; agrafele sunt fixate oblic. y întinderi ţesătura orizontal şi prindeţi cu agrafe în coltul A, apoi în B, pe pereţii adiacenţi. y Coborâţi progresiv spre plintă, verificând frecvent firul drept al ţesăturii cu ajutorul firului de plumb. y Terminaţi tensionarea panoului, prinzând cu agrafe partea inferioară la rasul plintei. Această tensiune verticală suprimă pliurile care se formează uneori în cursul prinderii de colţuri. Peretele 2. y Prindeţi provizoriu panoul de ţesătură pe peretele 1, plasându-1 faţă pe faţă (-» DESENUL?).

y Plasaţi firul drept al ţesăturii în colţul A şi peste el o stinghie pentru refec. y Prindeţi ansamblul format de stinghie şi cele două straturi de ţesătură pe toată înălţimea. y Desprindeţi panoul de ţesătură şi rabataţi-1 peste peretele 2 (-» DESENUL 3). y întindeţi-1 şi prindeţi-1 cu agrafe în partea superioară, apoi în partea stângă, de colţul D. y încheiaţi prin tensionarea verticală a panoului şi verificarea firului drept cu firul de plumb. Peretele 3. Procedaţi la fel pentru refecul colţului B, apoi rabataţi ţesătura peste peretele 3 (-» DESENUL 4 ) .

y Treceri în faţa ferestrei, care momentan este acoperită. y întinderi ţesătura prinzând-o de cele patru laturi; în colţul C, nu uitaţi să plasaţi agrafele pe peretele 4. y Prinderi egal pe perimetrul ferestrei. y Degajaţi finalmente fereastra, decupând ţesătura cu cutterul pe perimetru.

y Păstraţi restul, care vă poate servi, de exemplu, la acoperirea unui locaş pentru oblonul rulant. Pereţii 4 şi 5. > Cu panoul 4, prindeţi în refec colţul C.

murale

282| APUCAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI

Finisaje

cusătură falsă

Tăiaţi excedentul de ţesătură cu cutterul, la rasul plintelor si plafonului. Incizaţi locurile pentru prizele şi întrerupătoarele electrice şi rabataţi laturile spre intenor. Prindeţi ţesătura de cantul plachetelor de furnir, apoi remontaţi accesoriile electrice la locul lor Puteţi acopen toate agrafele cu şireturi sau panglici de pasmanterie. Un şiret clasic se montează prin lipire pe ţesătură. Pe durata uscării adezivului, menţineţi şiretul prin intermediul unor ace mari înfipte în ţesătură

5. Acoperirea peretelui 4.

t întindea si prindeţi ţesătura spre uşă (-» DESENUL 5).

t Cu panoul mic 5, prindeţi în refec colţul D, întindeţi şi pnndeţi în agrafe spre uşă. Cele două panouri 4 şi 5 se unesc după o linie situată în prelungirea lemnăriei t Asiguran joncţiunea pnntr-o cusătură falsă, ca o şamieră executată cu stinghii de încadrare (-» CASETĂ).

& ATENŢIE: Pentru a economisi metrajul de şiret, puteţi acoperi agrafele marginii superioare prin lipirea unei stinghii de lemn de culoarea plafonului •

Cusătură falsă, finisaj adevărat Stinghiile utilizate pentru montarea ţesăturii murale sunt baghete defurnir de mesteacăn (lemn alb), de secţiune trapezoidală, adică având canturile teşite. Această particularitate permite obţinerea uneifinisări elegante, demne de un specialist. în acest scop: - Plasaţi stinghia 1 în dreapta liniei cusăturii. - întindeţi ţesătura din dreapta spre stânga şi prindeţi-o pe cantul teşit al stinghiei 1. - Plasaţi două stinghii în stânga liniei cusăturii (aveţi grijă la sensul teşiturilor): prima (2) rămâne liberă, a doua (3) este lipită şi prinsă cu agrafe pe perete. - întindeţi ţesătura din stânga spre dreapta şi rulaţi-o înjurul stinghiei 2. - Lipiţi-o sub aceasta şi respectaţi timpul de uscare a adezivului. - Basculaţi stinghia 2 pentru a închide şarniera şi a obţine o cusătură falsă perfect rectilinie. - Fixaţi stinghia 2 cu câteva cuiefără floare, care dispar sub tesătură.

stinghie

linie de cusătură

Tensiunea ţesăturii murale se obţine prin glisare; marginilorţesăturii între muchiile stinghiilor.

aplicarea ţesăturilor

m u r a l e 283

Aplicarea ţesăturilor murale lipite, de lăţime mare

D

esăturile de lăţime mare (între 2,60 m şi 2,95 m) sunt lipite pe dos pe un burete şi dublate cu o peliculă etanşă de polietilenă. Derulate pe orizontală pe tot perimetrul încăperii, ele se montează prin lipire pe periferia pereţilor şi a deschiderilor. Dublate de un burete gros de 3 mm, aceste ţesături se aplică pe diverse suporturi, inclusiv pe beton brut, fară ca acoperirea să fie afectată.

Aplicare Ţesăturile de lăţime mare nu necesită nici stinghii de încadrare, nici agrafe, aşa că nu au nevoie de pregătiri complicate: este suficient ca pereţii să fie curaţi si netezi pe cei câţiva centimetri necesari aplicării adezivului, t Pregătiţi pereţii: astupaţi găurile, dezlipiţi tapetul şi spălaţi zugrăveala pe o lăţime de 1 5 - 2 0 cm pe perimetrul pereţilor. y Tăiaţi ruloul de ţesătură (fără să-1 derulaţi), în funcţie de înălţimea încăperii ce trebuie tapisată, astfel ca ruloul să poată fi ţinut la verticală. t Aplicaţi adeziv pe perete. Folosiţi o spatulă cu dinţi pentru a aplica un strat fin de adeziv

pe tot perimetrul peretelui şi în jurul deschiderilor; nu este necesar să aplicaţi adeziv pe toată suprafaţa (-» SECVENŢĂ). t Derulaţi ţesătura în lungul plafonului şi apăsau-o cu palma pentru a se lipi. Cu spatula, neteziţi pe lungimea verticală a colţului, coborând şi trăgând uşor ţesătura în jos.

- foarfece - cutter - spatulă cu dinţi

t Neteziţi toată suprafaţa peretelui de la stânga la dreapta, cu mâna şi apoi cu spatula pentru a întinde şi a lipi ţesătura pe toată periferia. Treceţi prin faţa deschiderilor fără a decupa ţesătura. încheiaţi tensionarea în partea inferioară, respectând firul drept. y Decupaţi după aceea toate marginile.

Aplicarea unei ţesături murale lipite în fâşii Lipită pe dos pe un suport de hârtie, această ţesătură murală se aplică la fel ca tapetul. Acoperirea se taie cu cutterul, ţinând cont de înălţimea pereţilor. Un adeziv special este aplicat pe perete, apoi fiecare fâşie este aplicată cu îmbinări vii sau suprapuse. •

APLICAREA UNEI TESÂTURI DE LĂŢIME MARE

Aplicaţi ţesătura pe perete.

Neteziţi delicat în lungul colţului vertical. Aveţi grijă să nu creaţi tensiune în tesătură

Terminaţi prin aducerea la

nivel a marginilor. Utilizaţi un cutter şi o spatulă pentru a apăsa şi decupa tesătura în colţuri şi pentru a elimina adaosurile.

284

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i

Aplicarea acoperirilor neţesute Fibrele din compoziţia acoperirilor netesute nu sunt sensibile la apă şi de aceea stabilitatea dimensională a acoperirii înlătură contracţia observată la uscarea adezivului Acoperirea neţesută ranforsată cu fibre de poliester oferă o rezistenţă sporită, care permite instalarea în orice încăpere.

Pregătirea pereţilor

H

tilizarea acoperirilor neţesute a bulversat obiceiurile tapetarilor. A adus de altfel o mai mare simplitate de aplicare şi există într-o gamă vastă de decoruri. Principala modificare se referă la aplicarea adezivului pe perete (nu pe acoperire), care elimină necesitatea unei mese de lucru şi a timpilor de impregnare, necesari la aplicarea tapetului clasic

Pregătiţi pereţii cu gnjă. Astupaţi găurile şi fisurile şi procedaţi la o şlefuire minuţioasă, deoarece la acest tip de acoperire foarte rezistent, dar subţire apar toate defectele peretelui. In acelaşi timp, dacă aţi ales un decor cu ton pastel, aveţi grijă la efectele de transparenţă. Decupaţi din timp mai multe fâşii şi numerotaţi-le, pentru a nu le încurca. Dacă este un decor cu efect de matenale, indicaţi sensul aplicării, mai ales fiindcă se recomandă să inversaţi fâşiile din două în două. Pregătiţi adezivul cu apă curată.

Aplicare Marcaţi pe perete poziţia fâşiilor (-» SECVENŢĂ). y Folosind un fir cu plumb, trasaţi linii verticale distanţate la lăţimea fâşiilor. Ele vor ajuta la poziţionarea primei fâşii, apoi la

APUCAREA ACOPERIRILOR NETESUTE

Aplicaţi prima fâşie pe perete. Urmaţi trasarea de repere ce indică verticala. Neteziţi suprafaţa cu peria de tapet.

Aduceţi la nivel partea superioară şi

inferioară. Utilizaţi un cutter cu lamă nouă pentru a tăia perfect acoperirea fără a produce deşirări.

a p l i c a r e a tt e s ă t u r i l o r

repartizarea adezivului pe o suprafaţă corespunzătoare cu poziţia următoarei fâşii, t Aplicaţi adeziv pe perete, t Aplicaţi fâşia pe perete. y Neteziţi suprafaţa fâşiei cu peria de tapet. y Ghidându-vă după liniile trasate, găsiţi verticala. Glisaţi fâşia pe adeziv pentru a-i corecta poziţia, apoi neteziţi suprafaţa dinspre centru spre laturi pentru a elimina bulele de aer. y Nivelaţi partea de sus şi de jos a fâşiei, deasupra plintei. Utilizaţi o spatulă metalică pentru a marca acoperirea şi un cutter cu lamă nouă pentru a tăia. Apăsaţi pe spatulă şi deplasaţi cutterul, menţinându-1 într-o poziţie apropiată de verticală. Cutterul trebuie să meargă în lungul spatulei, fără a trece dedesubt. t Aplicaţi adeziv pe perete şi plasaţi a doua fâşie, adiacent. y Neteziţi suprafaţa cu peria de tapet. Dacă observaţi pliuri sau băşici, nu ezitaţi să dezlipiţi acoperirea pentru a-i rectifica poziţia: consistenţa adezivului permite acest timp de ajustare. y Cu un burete uşor umed, ştergeţi joncţiunea dintre cele două fâşii.

m u r a l e 285

Adeziv pentru materiale neţesute Adezivul pentru materiale neţesute este un produs specific prezentat sub formă de pulbere. Vărsaţi cantitatea de apă necesară într-o găleată. Amestecaţi cu o baghetă din lemn şi adăugaţi pulberea în ploaie fină, fără a vă opri din amestecat. După ce preparatul se îngroaşă, lăsaţi-l aproximativ 30 de minute înainte de a-l utiliza. Aplicaţi-I după aceea pe perete cu o pensulă, de preferinţă cu un trafalet, pentru a depune un strat uniform. Aplicaţi adezivul pe o suprafaţă echivalentă cu prima fâşie, apoi progresaţi treptat cu aplicarea. Consistenţa adezivului permite glisarea fâşiei în vederea unei eventuale rectificări.

& ATENŢIE: Se numeşte „neţesut" orice material obţinut prin legarea mecanică, chimică sau termică a fibrelor sau filamentelor textile dispuse în văl, excluzându-le pe cele ţesute. •

- perie de tapet - cutter - burete - fir cu plumb - spatulă metalică - spatulă din plastic

Aplicaţi a doua fâşie. Aranjaţi-o alături de prima şi neteziţi suprafaţa cu o spatulă din plastic pentru a elimina bulele de aer.

Corectaţi erorile. Dezlipiţi uşor acoperirea pentru a-i rectifica poziţia. Ajustaţi îmbinarea, trecând un burete umed pentru a şterge bavurile de adeziv.

286

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI ii

Aplicarea lambriurilor lcătuite cel mai frecvent din lamele de răşinoase, lambriurile conferă încăperilor căldură şi intimitate. Dacă longevitatea lor este incomparabilă, aplicarea necesită mai mult timp decât la celelalte acoperiri deoarece nu se montează direct pe perete, ci pe un schelet.

A

Scheletul lambriurilor Pentru a realiza un schelet rigid şi plan, apt pentru pnmirea lambriurilor, trebuie să prevedeţi traverse de secţiune dreptunghiulară (în general între 15 x 3 0 mm si 20 x 40 mm). In funcţie de starea peretelui, montajul poate să prezinte unele diferenţe (-» DESENUL 1).

Pe pereţi plani. Puteţi utiliza traverse subţiri (10-15 mm) lipite direct sau bătute în cuie pe suport, în cazul în care ansamblul nu prezintă un adaos prea important pentru

interiorul încăperii, care să-i reducă astfel volumul. Pe pereţi neprelucraţi sau cu inegalităţi ale suprafeţei. Trebuie să utilizaţi traverse cu secţiune mai mare, suficient de rigide pentru a susţine lambriurile fără să beneficieze de sprijin continuu pe suportul în relief In acest caz, spaţiul situat în spatele acoperirii este folosit frecvent pentru montarea unui material izolant. In toate cazurile, alegeţi un lemn tratat împotriva insectelor xilofage şi ciupercilor (-» DESENUL 2).

Dispunerea lamelelor şi modurile de fixare Dispunerea lamelelor. Cel mai frecvent, scheletul este alcătuit din traverse fixate orizontal (distanţate la 4 0 - 5 0 cm), pe care lamelele lambriurilor sunt montate vertical. Puteţi însă alege şi alt up de dispunere

circulaţia aerului

1. Traversele scheletului nu suntfixate cap la cap, ci decalate cu câţiva centimetri pentru ca aerul sa circule dejos in sus, deoarece este important ca spatele lambriurilor săfie aerisit Daca baza peretelui are tendinta de a fi umedă, aplicaţi mortar hidrofug înainte de a fixa primele rănduri de stinghii.

apucarea

(orizontală sau diagonală); este suficient ca scheletul să fie perpendicular pe sensul montării lambriurilor (-» DESENUL 3). Fixarea scheletului se efectuează cu şuruburi. Utilizaţi de preferinţă dibluri şi şuruburi premontate pentru asamblare, ceea ce suprimă cele două găuri necesare pentru diblurile clasice. Nu uitaţi să fixaţi traverse în jurul uşilor şi ferestrelor. Lamelele de lambriuri decupate după perimetrul deschiderilor trebuie să fie prinse pe traverse suplimentare, nu pe lemnărie. Moduri de fixare. Modul de fixare determină poziţia primei lamele pe partea nutului sau a federului. Pentru o montare prin cuie (metoda tradiţională), cuiele sunt bătute pieziş în feder. Reciproc, pentru o fixare prin clipsuri, acestea din urmă se prind în nut. Dacă optaţi pentru lamele cu profil decalat, dispuneţi de un feder inferior mai lung, care acceptă toate

l a m b r i u r i l o r 287

PROFILUL LAMELELOR Şl MODURILE DE FIXARE lamelă bătută Tn cule pieziş în feder

C

lamelă fixată cu clips pe nut

la profilul decalat, toate fixările se execută pe nut

âa

tehnicile de montare (cuie, agrafe, clipsuri), fără a fi obligaţi să întoarceţi profilul. Principiul de asamblare rămâne acelaşi: montajul lamelei camuflează fixarea lamelei precedente. & ATENŢIE: Un lambriu aplicat cu clipsuri metalice poate fi uşor demontat şi remontat pe alt perete.

Montarea cu clipsuri Adoptaţi un sens de montare. De la stânga la dreapta sau invers, după cum sunteţi stângaci sau dreptaci (-» SECVENŢA P. 288). \ Aduceţi la nivel extremitatea primei lamele. \ Plasaţi-o în colţul pereţilor, la 5 mm sub plafon. \ Verificaţi-i poziţia cu firul cu plumb (-» DESENUL 5 p. 2 8 8 ) .

2. Fixarea pe pereţi neregulaţi. Cu un fir cu plumb şi o nivelă cu bulă, verificaţi verticalitatea scheletului: tocite traversele trebuie să se găsească in acelaşi plan. Dacă este necesar, introduceţi sub traverse pene subţiri de lemn pentru obţinerea unui plan corect. Diblurile şi şuruburile premontate pentru montaj ce traversează scheletul se utilizează atăt în materiale pline, căt şi cave.

t Dacă este necesar, rabataţi cantul federului pentru ca să urmeze forma peretelui şi pentru ca partea laterală a nutului să fie perfect verticală. t Bateţi în cuie lamela, pe faţă, la intersecţia cu fiecare traversă. t Plasaţi cuie cu floare plată cât mai aproape de colţ. ^ Fixaţi latura nutului cu clipsuri metalice bătute în cuie sau cu agrafe pe traversele scheletului.

3. Lambriurile pot fi montate vertical, orizontal sau în diagonală. Traversele scheletului trebuie să fie perpendiculare pe sensul

montării.

288

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI ii

4. Detaliu de montaj al primei lamele si a clipsului (deasupra).

5. Montarea lambriurilor începe dintr-un colţ, lăsând un spaţiu sub plafon.

- capsator - pană de lemn - ciocan

t Tăiaţi o bucată din lamela nr. 2 (-» DESENUL 6 ) pentru a completa restul primului rând. ^ îmbucaţi cele două extremităţi şi bateţi în cuie decupajul sub prima lamelă. > Plasaţi restul lamelei nr. 2 alături de primul rând. t îmbucaţi nutul şi federal, strângeţi cele două lamele şi fixati-le cu clipsuri metalice

t Tăiaţi lamela nr. 3 pentru a termina al doilea rând şi plasaţi restul lamelei nr. 3 alături de lamela nr. 2, sub plafon, t Şi aşa mai departe... pe toată suprafaţa.

Detalii şi trucuri îmbinarea lamelelor. Ca şi canturile, extremităţile lamelelor au nutun şi federe. îmbinarea a două lamele formează un

MONTAREA LAMBRIURILOR CU CLIPSURI

Lucraţi de la stânga la dreap-

ta. Când montaţi lamela următoare, angajaţi-o în nutul celei precedente. Folosiţi un ciocan cu o cală de lemn pentru amortizarea loviturilor.

Angajaţi clipsul în nut. Fixaţi clipsul la nivelul traversei, eventual cu un ciocan.

Prindeţi clipsul în agrafe.

Pentru o fixare bună, centraţi bine capsatorul şi apăsaţi trăgaciul.

aplicarea

ansamblu rigid care poate sta fără probleme între traversele scheletului Oricare ar fi înălţimea încăpem si lungimea lamelelor, acest procedeu de asamblare permite utilizarea unui metraj de lambriuri cu minimum de resturi. Totuşi, dacă lungimea unei lamele se apropie de înălţimea încăperii, nu este recomandabil să recuperaţi resturile. Sub 15 cm lungime, interesul economic scade. Circulaţia aerului în spatele lambriurilor. Aveţi grijă ca lamelele să nu atingă nici plafonul, nici pardoseala. Pentru a avea un spaţiu egal pe toată lungimea montajului, este recomandabil să fixaţi temporar de plafon o scândură subţire de lemn, care va servi drept pană. Lamelele de lambriuri fiind fixate prin clipsuri, culisaţi-le pentru ca să atingă pana, pe care o extrageri după montare. Atenţie la dispozitivele electnce. Pe măsură ce montaţi lambnunle, demontaţi dispozitivele electrice (întrerupătoare pnze etc.) după ce aţi întrerupt curentul. Deşurubaţi-le şi desfaceri bornele pentru a degaja firele. Pe acestea din urmă, protejaţi-le cu bandă izolatoare. Continuaţi montarea lambriurilor. Fixaţi una sau două lamele suplimentare, apoi decupaţi-le cu o freză (-» D E S E N U L 6 ) . Executaţi un orificiu cu diametrul de 55 mm, pentru a plasa dispozitivul demontat mai devreme. Dezizolaţi firele, treceţi-le prin lambriu şi remontaţi dispozitivul, fixându-l în decupajul circular. Dacă aţi prevăzut modificări electrice importante (circuite noi, un montaj în du-te-vino etc.), introduceţi-le pe lungimea peretelui între traverse, unde vor fi camuflate în spatele lambriurilor. •

5 mm

10-15 mm

6. Pe măsură ce montaţi, găuriţi lambriurile cu o freză, pentru a remonta întrerupătoarele sau prizele la locul lor.

Finisaje Cadrele uşilor şiferestrelor, colţurile spre exterior, plintele etc. trebuie accentuate prin muluri care vor asigura ansamblului un aspect estetic. în acest scop, dispuneţi de mai multe profiluri care vă permit să rezolvaţifiecare caz particular.

Ocornierădin lemn lipită pe un colţ spre exterior ascunde racordarea şi decupajul ultimei lamele. Un profil în falţ disimulează conturul unei ferestre şi marginile lamelelor decupate pe perimetru

O plintă ajurată ornamentează baza peretelui fără a obstrucţiona circulaţia aerului.

l a m b r i u r i l o r 289

290

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i

Pregătirea pereţilor pentru placare

placare oferă numeroase posibilităţi, gratie existentei unei game importante de plăci de diverse culori şi formate. Totuşi, dacă sunteţi la prima tentativă, alegeţi de preferinţă un model simplu, mai uşor de montat decât un mozaic artizanal cu elemente neregulate.

O

Pregătirea suportului Mai întâi stabiliţi dimensiunile suprafeţei ce trebuie placată şi faceţi un plan detaliat care vă va permite să determinaţi poziţia

şi numărul plăcilor ce trebuie achiziţionate. Placarea este o acoperire grea, convenabi a aşadar, pereţilor suficient de groşi şi rigizi pentru a suporta sarcina. Pe de altă parte, suprafaţa ce va fi placată trebuie să fie plană şi aplicarea mortarului-adeziv şi a plăcilor să nu modifice planeitatea existentă. Pregătiţi peretele ca atare şi nu neglijaţi detalii cum sunt eliminarea urmelor de ulei, de grăsime sau de produse de întreţinere ce afectează aderenţa plăcilor. Pe un material absorbant

aplicarea placărilor

Frize si 9 cornişe • Frizele şi cornişele, echivalentele mulurilor din lemnărie, sunt plasate in partea superioară a pereţilor, micşorând vizual înălţimea încăperii; dacă sunt plasate la înălţimea ochilor, produc efectul invers. Foarte plăcute, au un inconvenient: sunt adesea la fel de scumpe ca şi placarea însăşi. Dacă doriţi să întrerupeţi monotonia unei placărifără să vă dezechilibraţi bugetul, puteţi înlocuifriza cu un rând de placare de o culoare contrastantă sau în camaieu, de exemplu, încadrând o oglindă.

m u r a l e 291

utilizat la montarea plăcilor: luaţi o cantitate mică de adeziv sub formă de pastă şi (după ce l-aţi adus la o elasticitate cât mai mare) întindeţi-1 cu şpaclul în strat regulat pe toată suprafaţa de placare. Lăsaţi să se usuce 2—3 ore.

Pe placări vechi Mai întâi sondaţi suprafaţa şi reparaţi plăcile crăpate sau lipsă; nu este totuşi necesar să spargeţi toată suprafaţa. Ţinând seama de calităţile aderente ale mortarelor actuale, este posibil să lipiţi o placare nouă peste una veche. Asiguraţi-vă în prealabil de planeitatea suprafeţei şi acţionaţi asupra plăcilor vechi cu un polizor, pentru o prindere mai bună a mortarului. •

(lemn, aglomerate, ipsos etc.), aplicaţi cu trafaletul un strat de fixator, pe care-1 lăsaţi să se usuce 3 - 4 ore.

Distanţiere

Pe zugrăveli vechi • Dacă acoperirea este netedă şi strălucitoare, procedaţi la o spălare cu leşie, urmată de frecare, pentru a şterge pelicula de vopsea. • Dacă este o acoperire scorojită sau parţial dezlipită, decapaţi toată suprafaţa şi tencuiţi-o pentru a obţine o planeitate corectă. Tencuirea poate fi făcută cu adezivul

Au dimensiuni standard, iar lăţimea lor variază în funcţie de modele şi de lăţimea dorită a rosturilor. Unele sunt destinate a rămâne definitiv pe loc, în timp ce altele sefixează temporar, până la uscarea rosturilor. Dacă nu aveţi distanţiere mici, puteţi utiliza beţe de chibrituri.

ADEZIVI PENTRU PLACĂRI Trei criterii vă vor ajuta să alegeţi adezivul pentru placare în funcţie de lucrarea ce trebuie executată: Suport Determinati cu exactitate starea suportului. Este din beton, ipsos sau lemn? Este nou sau vechi?

Locaţie Este o placare interioară sau exterioară? Este un perete, o pardoseala un loc supus umidităţii?

Plici Ţineţi seama de natura plăcilor (gresie, faianţa etc.). Sunt poroase? Care este formatul lor?

Aceste informaţii vă vor ajuta să alegeţi între diverse mărci, in principiu, veţi găsi: Mortar-adeziv Produs din pulbere compus din ciment, nisip, celuloză etc. Amestecat cu apă, formează o pastă grasă şi gri care se adaptează la majoritatea suporturilor.

Clmi : ad zlv Cazeină, produs din pulbere compusă din ciment alb, nisip, cazeină, adjuvanţi etc. Amestecat cu apă, formează o pastă grasă albă, destinată suporturilor din ipsos.

Adeziv Produs din pastă compusă din rasini acnll e nisip şi adjuvanţi sintetici. Gata de utilizare, acest tip de adezivi consistenţi, de culoare albicioasă, se utilizeaza in interior, în principal pe suporţi care nu acceptă apa (lemn, aglomerate, ipsos etc.).

292

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI

ii

Aplicarea placărilor murale cală de lemn - burete echer de zidar - ciocan - 2 rigle - spatulă dinţată • mistrie

B

ucrul începe prin montarea de plăci întregi. Ajustarea marginilor va implica efectuarea de decupaje P. 294), iar rostuirea va termina operaţia (-> p. 297).

Delimitarea suprafeţei de placat y începeţi prin a trasa două linii perpendiculare, materializând primul rând de plăci pe orizontală şi pe verticală. Folosiţi un fir cu plumb şi o nivelă cu bulă (-» SECVENŢĂ). y Mărginiţi cele două linii prin rigle fixate pe perete. Un triunghi ale cărui laturi respectă proporţia 3:4:5 are întotdeauna un unghi drept. De exemplu, dacă latura AB măsoară 4 unităţi, latura AC = 3 unităţi şi ipotenuza BC = 5 unităţi, vârful A este un unghi de 90°.

Pregătirea şi aplicarea mortarului-adeziv Unele produse trebuie amestecate în prealabil, apoi lăsate în stare de repaus. y In acest timp, încercaţi plăcile şi separaţi bucăţile suspecte (zgâriate, decolorate, ctobite), din care veţi tăia margini. Dacă intentionatr utilizarea a două culori diferite

puneţi-le în teancuri distincte, pentru a nu le amesteca. y Aplicaţi mortarul cu mistria pe o suprafaţă limitată. Aplicaţi grosier pasta cu o grosime de 4 sau 5 mm, deoarece, chiar dacă mortarul (ori adezivul) este în general utilizat în următoarea jumătate de oră, elasticitatea produsului dispare o dată cu căldura ambiantă şi scurtează timpul de montare. y Zgânaţi mortarul-adeziv cu o spatulă dinţată, descriind şănţuleţe orizontale. Dimensiunile dinţilor calibrează cantitatea de adeziv utilizat; de exemplu, un pieptene cu dinţi de 6 x 6 x 6 mm depune 3 - 3 , 5 kg de adeziv pe m 2 .

Montarea plăcilor întregi y începeţi cu pnmul rând orizontal, apăsând baza plăcii pe riglă. Aşezaţi placa perfect plat, apoi apăsaţi-i suprafaţa cu ambele mâini, pentru a turti şănţuleţele de mortar-adeziv. y Reglaţi lăţimea rosturilor, utilizând distanţiere de material plastic. Plasaţi câte un distanţier la fiecare intersecţie de patru plăci şi continuaţi, punând alternativ rânduri orizontale si verticale.

MONTAREA PLĂCILOR

0

Plasaţi două rigle în unghi drept. Ele vor

sluji la delimitarea suprafeţei ce trebuie placate. Controlaţi trasarea cu un echer de zidar, sau utilizaţi regula 3-4-5.

Amestecaţi mortarul-adeziv în cuvă.

După aceea, aplicaţi-l cu mistria pe o grosime de 4-6 mm. Pentru început, limitaţi-vă la o suprafaţă de aproximativ 0,5 m2.

apucarea placărilor

m u r a l e 293

y Aplicaţi din nou mortar-adeziv. y Egalizaţi-i grosimea cu spatula şi continuaţi montarea de plăci întregi. Nu puneţi mortar pe margini, pe suprafaţa deja placată. Răzuiţi aceste excedente înainte de a se întări. După uscare, vă va fi imposibil să le mai înlăturaţi şi să montaţi marginile.

Curăţarea plăcilor Utilizaţi un burete umed, supraveghind întărirea mortarului. Dispuneţi de 3 0 - 4 5 minute, dar acest interval poate fi mai mic din cauza căldurii. Când mortarul începe să facă priză, îndepărtaţi distanţierele. Lucraţi cu atenţie, pentru a nu deplasa plăcile. Curăţaţi distanţierele cu apă caldă. îndepărtaţi şi riglele „ghidaje" şi lăsaţi ansamblul să se întărească aproximativ 12 ore.

Ajustarea marginilor y Fără a mai aştepta, plasaţi plăcile marginilor. Ajustaţi fiecare placă, tăind în conformitate cu spaţiul disponibil şi faceţi o repetiţie pe uscat (fără adeziv), fără a uita distanţierele (-» DESENUL 1). Pentru a introduce un distanţier într-un spaţiu strâmt, scurtaţi-i braţele cu un cleşte tăietor. Pentru calarea primei plăci (sau

I Alegeţi o spatulă dinţată adaptată plâ-

cilor. Zgâriaţi mortarul-adeziv, imprimând • • şănţuleţe orizontale. Egalaţi grosimea adezivului pe toată suprafaţa.

1. Decupaţi plăcile pentru a ajusta marginile. Tăiaţi sau scurtaţi braţele distanţierelor pentru a le glisa în rosturile situate ultimei) lângă perete, plasaţi distanţierul în apropierea pereţilor. vertical, folosind grosimea unui braţ. y După decuparea plăcii şi ajustarea distanţierelor, aplicaţi adeziv pe dosul plăcii (nu pe perete). y Egalizaţi mortarul-adeziv cu spatula dinţată şi plasaţi marginea, apăsând uşor pentru a turti adezivul. y Nu uitaţi să îndepărtaţi distanţierele înainte de întărirea mortarului. y Lăsaţi să se usuce mai multe ore •

B

Aplicaţi plăcile. Montaţi un rând orizontal, apoi unul vertical. Ciocăniţi plăcile cu o cală de lemn si cu un ciocan pentru a le „aşeza" în acelaşi plan.

294

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i

Tăierea plăcilor de faianţa

0 DELTA

kelta

luauv. rc i^wc fu KJJI PtKWfc

entru terminarea unei suprafeţe placate, trebuie să decupaţi unele plăci. In cazul faianţei, nu veţi avea dificultăţi în folosirea unor instrumente simple. Pentru elementele mai rezistente (teracotă, gresie etc.) trebuie să cumpăraţi (sau să închiriaţi) un utilaj special (-» P. 314).

www.deltadr.ro

Tăiere rectilinie

Bucureşti - Sediu central Str. Avalanşei nr. 14-16, Bl. 2, ap. 1, sector 4 tel: 330.33.35, 0722.632.008 Fax: 331.36.86 e-mail: [email protected]

Tăierea unei plăci în două părţi egale. Alegeţi un instrument ascuţit (zgârieci) pentru crestarea smalţului (-» DESENUL 1). > Folosiţi o nglă pentru realizarea unei trasări continue, fără oprire, exercitând o apăsare fermă şi susţinută pe instrument. Efectuaţi mai multe treceri în acelaşi loc. k Plasaţi sub trasare două distanţiere (sau două cuişoare) şi apăsaţi scurt şi puternic pe cele două parti opuse. Placa se va rupe după urma crestată pe smalţ.

Delta, cea mai importantă reţea de magazine de pe piaţa amenajărilor de locuinţe şi a produselor de finisaj mtenor şi exterior din România îţi oferă: - 1 000 de produse de amenajare din stoc: gresie, faianţă, obiecte sanitare, mobilier din lemn pentru baie si bucătărie, accesorii, bateni pentru baie şi bucătărie, scaune, căzi şi cabine cu hidromasaj, mozaic pentru piscină, plinte şi decoruri, adezivi şi chitun, scule şi utila|e pentm tăierea plăcilor ceramice; - 10 000 de modele de gresie şi faianţă calitatea I aduse pe comandă din Spania şi Italia, - plata în rate în cele 17 magazine Delta - servicii de consultanţă de specialitate, proiectare, transport şi montaj al produselor Delta ADRESE UTILE).

Tăierea unei plăci în două părţi inegale. Metoda precedentă nu oferă întotdeauna satisfacţie. Preferaţi folosirea unui cleşte de faianţă, dotat cu rolă din carbură de tungsten ( - * DESENUL 2).

> Plasaţi placa pe o suprafaţă elastică (cauciuc, pâslă, plastic etc.) pentru a amortiza şocurile y Crestaţi smalţul, apăsând ferm pe instrument. y Deschideţi cleştele şi plasaţi falca dreaptă imediat sub crestătură. Strângeţi lin şi progresiv, până ce falca în formă de V separă cele două părţi ale tăietuni

Tăiere curbă Executaţi un şablon din carton pentru a releva conturul ce trebuie decupat. Transpunea curba pe placare cu un vârf (sau o rolă) dm carbură de tungsten, apoi crestau partea ce trebuie eliminată, trasând pătrăţele.

- falcă înclinată

m vârf trasor din carbură de tungsten

-rolă cleşte de faianţă

riglă

crestarea smalţului

spargerea după trasare 1. Tăierea unei placi in două părţi egale

spargerea după trasare 2. Taierea unei plăci în două parti inegale.

aplicarea placărilor

Cu „ciocul de papagal". i „Ronţăiţi" partea ce trebuie înlăturată, eliminând puţin câte puţin bucăţele de smalţ (-» DESENUL 3).

• Lucraţi uşor mai ales în apropierea conturului. y Pentru a finaliza, frecaţi cu şmirghel şi neteziti tăietura. Nu fiti surprinşi dacă nu veţi reuşi de pnma dată acest tip de decupare, deoarece manevrarea „ciocului de papagal" solicită destulă experienţă. Cuferestrăul cu burghiu. Pentru plăcile subţiri, preferaţi ferestraul cu burghiu pentru ceramică (-» DESENUL 4 ) , a cărui lamă are secţiune rotundă. Această sârmă flexibilă din carbură de tungsten taie în toate direcţiile, permiţând urmarea cu uşurinţă a traseelor sinuoase •

înlocuirea plăcilor O placă poate fi greşit montată, ciobită sau spartă în urma şocurilor sau găuririlor. Dacă după montare vă rămân câteva plăci, este suficient să scoateţi placa deteriorată şi s-o înlocuiţi. Preferabil arfi să demontaţi mai multe plăci şi să le înlocuiţi cu un model cât mai asortat posibil cu decorul. Profitaţi de această reparaţie pentru a renova ansamblul de rosturi, curăţându-le cu leşie, apoi rostuind din nou. - Degajaţi rosturile plăcii cu un obiect ascuţit pentru a separa placa de cele adiacente. - Cu un burghiu echipat cu freză pentru plăci sau pentru beton, efectuaţi mai multe găuri în centrul plăcii. - Eliminaţi resturile lipite cu o daltă veche pentru lemn şi eliberaţi un spaţiu suficient pentru noua placă. - Cu un pieptene sau spatulă dinţată, aplicaţi adeziv pe dosul plăcii înlocuitoare. -Cu o pană de lemn şi un ciocan, aplicaţi placa şi aduceţi-o la nivelul celorlalte. După întărirea adezivului, refaceţi rosturile.

cleşte „cioc de papagal"

crestarea părţii ce trebuie eliminate

ronţăirea cu „cioc de papagal" 3. Decuparea unei curbe cu cleştele.

murale

decuparea curbei cu ferăstrăul 4. Decuparea unei curbe cu ferăstrăul.

296

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI i PEREŢI i

Realizarea rosturilor ostul, care în faza finală astupa interscitiile dintre plăci, are o funcţie dublă. • baghetă de lemn Din punct de vedere tehnic, conferă elas- burete - răzuitoare de cauciuc ticitate asamblării şi-i asigură etanşeitatea, dar are de asemenea şi un rol decorativ. Mult - mistrie limbă de pisica timp neglijate, rosturile erau înainte gri uniform, în timp ce astăzi aveţi la dispoziţie o întreagă paletă de nuanţe, de la alb la ocru.

Aplicarea chitului pentru rosturi Pregătiţi chitul pentru rosturi: vărsaţi pulberea în apă şi amestecaţi până la obţinerea consistenţei dorite. t Aplicaţi pasta în interstiţii (-» SECVENŢĂ). > Apăsaţi pe dosul mistriei pentru a introduce chitul între plăci. t Umpleţi rosturile, apoi, fără să aşteptaţi, răzuiţi suprafaţa cu o spatulă mare şi flexibilă - deplasaţi-o în diagonală pentru a obţine rosturi regulate. y Curăţaţi rapid suprafaţa; prima clătire trebuie terminată mainte de începerea prizei. ^ După uscarea completă a rosturilor (aproximativ 2 ore), frecaţi plăcile cu o cârpă uscată sau cu un material sintetic.

> O ultimă netezire executată cu o baghetă de lemn are drept scop adancirea uşoară a rosturilor, pentru a ajunge sub suprafaţa de placare, oferind ansamblului o uşoară reliefare. t Curăţaţi, în final, plăcile.

Aplicarea lacurilor de protecţie Dacă este o placare expusă la murdărie şi la curăţări frecvente, de exemplu într-o bucătărie, protejaţi rosturile noi, aplicând cu pensula un strat de lac. întindeţi produsul în două straturi pe rosturile albe sau colorate, după finisare. Lăcuirea nu permite refacerea rosturilor deja pătate.

Precauţii pentru aplicarea rosturilor colorate Atunci când chitul pentru rosturi este colorat, protejaţi placarea împotriva pătării cu colorant, care este uneori dificil sau chiar imposibil de eliminat, mai ales pentru culorile vii.

APLICAREA CHITULUI PENTRU ROSTURI

imm

B

Mai întâi aplicaţi un produs de protecţie pe burete. în

acest fel, pasta pentru rosturi nu se impregnează în porozitatea unor plăci.

Apăsaţi dupa aceea chitul între plăci cu o mistrie limbă de pisică. Procedaţi cu delicateţe pentru a evita zgârierea smalţului plăcilor.

Ştergeţi suprafaţa cu o răzui-

toare de cauciuc. Rosturile trebuie să fie regulate şi netede, fără fisuri. îndepărtaţi surplusul de pastă.

începeţi curăţarea cu un burete umed, clătit frecvent.

Treceţi printre plăci o baghetă de lemn cu extremi-

tatea rotunjită. Această operaţiune se efectuează când pasta pentru rosturi începe să se întărească.

Frecaţi după aceea plăcile cu o cârpă uscată. înlăturaţi astfel orice urme de murdărie şi faceţi smalţul să sclipească.

aplicarea placărilor

y Aplicaţi pe toată suprafaţa un lichid incolor pe bază de plastic. y Treceţi două straturi la interval de 10 minute, cu un burete.

Rosturi din silicon După obţinerea rosturilor placării murale, s-ar putea să aveţi nevoie, mai ales în bucătării sau băi, de un rost foarte etanş şi rezistent între placare şi un aparat sanitar. Pentru aceasta se folosesc chituri elastomere pe bază de silicon, care permit efectuarea de rosturi pe măsură, perfect mulate în jurul accesoriilor ce trebuie etanşate. Chitul siliconic este dozat în cartuşe, care pot fi de două tipuri. Cartuş manual. Trebuie montat pe un pistolet de extrudare. Presiunea exercitată pe trăgaci împinge chitul prin ţeavă. Cartuş automat. Funcţionează fără pistolet. Un gaz sub presiune conţinut în fundul cartuşului împinge chitul spre ieşire (-» IMAGINE).

La extrudare, produsul aderă la orice material, se usucă în contact cu aerul, dar nu se întăreşte niciodată complet. El păstrează aspectul elastic al cauciucului, ceea ce-i permite să preia unele deformări fără să se rupă.

Montare Curăţaţi amplasarea rostului cu un solvent pentru a elimina orice urme de grăsimi. > Montaţi cartuşul în pistolet. Secţionaţi extremitatea ţevii, oblic, pentru a obţine rostul de diametrul dorit. y Apăsaţi pe trăgaci pentru a depune un cordon continuu şi regulat pe toată lungimea rostului. Dacă nu reuşiţi să realizaţi un cordon aspectuos din prima încercare, nivelaţi suprafaţa rostului pentru a obţine regularitatea căutată. Această operaţiune delicată poate fi efectuată şi reuşită în diverse moduri. Cu degetul. Vârful umezit al degetului arătător este suficient pentru a nivela un rost

m u r a l e 297

Chituri pentru rosturi Există mai multe tipuri: Chituri fine. Compuse din ciment cenuşiu sau alb, sunt convenabile pentru majoritatea realizărilor clasice. Chituri colorate. Compuse din ciment alb si din plastic hidrofug. Disponibile in 24 de nuanţe, sunt concepute pentru a armoniza rosturile cu culoarea plăcilor. Chituri tehnice. Compoziţia lor conţine substanţe specifice destinate ranforsării rezistenţei rosturilor la curăţări frecvente, jeturi sub presiune, solvenţi, temperaturi ridicate etc

de secţiune îngustă, pentru a-i conferi o suprafaţă uşor concavă. Nu apăsaţi prea tare. Nu trebuie să deplasaţi nici un fragment de chit, ci să glisaţi pe suprafaţă cu un gest uşor şi continuu. Pentru a reuşi, păstraţi degetul umed pe durata netezirii. Cu o spatulă specială din material plastic care are forma unei linguriţe şi este disponibilă alături de cartuşul de silicon. Pentru a evita lipirea spatulei de cordonul de chit, ungeţi-o cu câteva picături de detergent de vase. Cu o racletă din polipropilenă, având modelul stabilit de un faianţar, mulţumită căreia se efectuează rosturi perfect regulate fără a fi necesară o ucenicie complicată. •

298

APLICAREA ACOPERIRILOR PE PLAFOANE SI PEREŢI i i

Montarea mozaicului - burete spatulă din cauciuc

- drişcă

ozaicul mural este un decor compus din elemente mici de ceramică sau sticlă, preasamblate în plăci pătrate cu latura de 3 0 - 3 5 cm. Plăcuţele mici (cu latura de aproximativ 2 cm) sunt lipite pe plasă sau pe hârtie groasă pentru a păstra o repartizare regulată.

Montarea plăcilor Pregătiti peretele şi aplicaţi adeziv ca pentru montarea plăcilor de faianţă (-> p. 292). Zgâriaţi mortarul-adeziv cu o spatulă dinţată pe o suprafaţă echivalentă cu trei sau patru plăci. Dacă sunt plăcuţe fixate pe plasă, aceasta din urma va fi „înecată" în mortarul-adeziv Plăcile sunt juxtapuse şi spatiate la o valoare echivalentă cu lăţimea rosturilor determinate de preasamblare. - Aveţi grijă să aliniaţi plăcile între ele pentru ca rosturile să fie continue. Pentru deplina lor concordantă, glisaţi lama unei drişte sub baza

Suprafeţe dificile Mozaicul este preferat plăcilor dacă trebuie acoperite suprafeţe convexe sau concave. Elementele sale de dimensiuni mici sunt perfecte pentru suprafeţele curbate din cabinele de duş sau piscine.

unui rând de plăci şi, dacă este necesar, apăsaţi uşor în sus. — Atenţie la dozarea adezivului: grosimea sa trebuie fin calibrată, mortarul de montare nu mai trebuie remontat în rostun între plăci. Unele plăci de mozaic au la suprafaţă un strat protector din hârtie. După montare, este suficient să curăţaţi suprafaţa cu apă pentru ca hârtia să se detaşeze apoi puteţi să aplicaţi mortarul în rostun.

Ajustarea marginilor După aplicarea tuturor plăcilor întregi, ajustaţi marginile. Dacă este un mozaic pe plasă, decupaţi plasa cu cutterul pentru a separa o bandă de plăci corespunzătoare lăţimii marginii. Dacă spaţiul de umplere vă obligă să tăiaţi elementele de ceramică, utilizaţi o maşină special pentru mozaic, mai ales dacă sunt plăcuţe de sticlă, greu de tăiat din cauza durităţii mari. în lipsă de aşa ceva, sbaigeţi elementele, unul câte unul, cu un cleşte de faianţă, echipat cu Sici de carbură de tungsten. •

MONTAREA MOZAICULUI LIPIT PE HÂRTIE f i- • m

Mm

|ff

s

Plasaţi uniform plăcile pe pe-

rete. Cu o drişcă, ciocăniţi placa lipită prin lovituri uşoare, dar ferme.

Scoateţi hârtia. După 24 de ore, îmbibaţi hârtia cu apă, dezlipiţi-o, apoi clătiţi cu un burete ud pentru a înlătura adezivul hârtiei.

«J » . •

•-»

•

uf

Astupaţi rosturile. Aplicaţi mortarul pentru rosturi cu o spatulă din cauciuc. Finisaţi cu burete umed, pentru a curăţa plăcile, apoi ştergeţi cu o cârpă uscată.

Tehnici si lucrări >

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

W/E PREGĂTIREA PARDOSELILOR

MONTAREA MOCHETEI

P. 300 Tipuri de pardoseli

P. 326 Montarea mochetei în fâşii

P. BOI

P. 332

Mici reparaţii prealabile şi nivelare

Montarea dalelor de mochetă

P. 304 Montarea şapelor flotante uscate

•1 \

JL

/

m''tm '

vv

/ MONTAREA PLĂCILOR PE PARDOSELI

+

P. 334

MONTAREA PARDOSELILOR DE PLASTIC

Montarea dalelor din linoleum

P. 336 Montarea linoleumului în rulouri P. 307

Pregătiri

P. 310

Montarea plăcilor

P. 314

Borduri, decupări, rosturi şi plinte

VOPSIREA PARDOSELILOR P. 339 Aplicarea vopselelor pe pardoseală MONTAREA PARCHETULUI P. 316

Parchet lipit şi parchet flotant

P. 320 Parchet bătut în cuie, clasic P. 322

Renovarea parchetului masiv

300

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Tipuri de pardoseli n prezentarea diverselor tipuri de pardoseli trebuie făcută din capul locului distincţia între „planşeu" (structura de rezistenţă) şi „acoperire". Ambele trebuie să fie sănătoase, solide şi pregătite într-o manieră adecvată pentru primirea unei acoperiri noi, altfel veţi avea dezamăgiri majore.

Planşee Planşeul este un element arhitectural orizontal, portant sau non-portant, conceput pentru a rezista la sarcini grele. Principalele tipuri de planşee sunt din lemn şi din beton. Planşeul din lemn este format dintr-un schelet (grinzi, bârne, traverse), un material de umplere şi o parte plană care constituie suportul acoperirii pardoselii. Planşeul din beton desemnează toate tipurile de planşee la care scheletul rigid şi portant este din beton.

Calităţile suporturilor înainte de montarea acoperirii, suportul, care poate fi un planşeu sau o acoperire veche, trebuie să prezinte următoarele calitaţi: Planeitate, pentru evitarea defectelor de montaj, care sunt inestetice şi pot prejudicia comportarea în timp a acoperirii. Duritate şi rezistenţa pentru a evita fisurările şi dezlipirile ulterioare. Trebuie verificata atat suprafaţa, zgâriind o cu un instrument ascutit, cât şi grosimea, mai ales pentru şapele vechi. Stabilitate, pentru evitarea fisurărilor sau umflărilor. Aspectul acesta priveşte mai ales pardoselile de lemn aplicate pe grinzi sau panourile de lemn. Lamelele de parchet nu trebuie să se mişte când călcaţi pe ele. Porozitate normală, în cazul pardoselilor de ciment, în mod normal, cimentul este absorbant şi dacă este prea poros va fi protejat cu un strat. Absenţa umidităţii. Pentru a permite aderenţa mortarului sau adezivului, trebuie eliminate orice urme de ipsos, clei, lac, ceară sau vopsea. Suportul trebuie săfie complet uscat înaintea montării.

Pentru astuparea găurilor mari, alegeţi un mortar de nivelare şi aplicaţi două straturi succesive.

Dacă primul tip se întâlneşte mai ales la casele sau blocurile construite înainte de 1940, al doilea tip este caracteristic pentru construcţiile noi. In locuinţele particulare se pot distinge dalele la nivelul solului - dale de beton pe platformă de pământ sau dale de beton pe tampon sanitar - , şi pardoseala. Aceasta din urmă constituie partea inferioară a unui etaj şi se prezintă fie sub formă de parchet din lamele aplicate pe grinzi şi traverse din lemn, cazul cel mai frecvent, fie sub forma unui strat de tencuială groasă aplicat pe beton. Aceste pardoseli sunt gata pentru a primi acoperiri.

Acoperiri Acoperirea este produsul conceput pentru a fi funcţional şi în acelaşi timp decorativ. Parchetul şi placările sunt pardoseli „dure", iar mocheta, linoleumul (vinilul), cauciucul sau pluta sunt pardoseli „flexibile". In anumite condiţii, după o pregătire specifică, ele pot servi ca bază pentru montarea unor acoperiri noi. într-un asemenea caz, trebuie să prezinte mai multe calităţi, valabile şi pentru planşee (-» CASETĂ). în unele cazuri, de exemplu dacă nu sunt suficient de sănătoase sau de rezistente, poate fi necesar, ba chiar obligatoriu să le demontaţi. Nu mai amintim că trebuie, de asemenea, să asiguraţi compatibilitatea între planşee şi acoperiri. •

p r e g ă t i r e a p a r d o s e l i l o r 300

Mici reparaţii prealabile si nivelare

B

ardoselile pot prezenta defecte din cauza cărora să nu poată fi acoperite — fisuri simple, defecte de planeitate, stare generală necorespunzătoare etc. Soluţii sunt însă destule. Se pot face mici reparaţii cu caracter local, de exemplu nivelarea, care constă dm aplicarea unui mortar pentru planeitatea suprafeţei. Mai există şi alte soluţii care trebuie alese astfel încât să corespundă cel mai bine stării planşeelor şi acoperirilor.

y înlocuiţi lamelele foarte deteriorate, îndoite sau crăpate p. 322). y Dacă este posibil, şlefuiţi toată suprafaţa pentru obţinerea unei pardoseli curate, lipsite de produse grase (ceară, palux, lacuri etc ),

Reparaţii locale Toate pardoselile trebuie să prezinte o suprafaţă plană, curată şi solidă pentru ca noua acoperire să se comporte bine în timp. Unele defecte minore nu necesită decât intervenţii simple. Reparaţiile locale prezentate în continuare sunt pe de altă parte un preambul indispensabil oricărei nivelări. Pe o pardoseală de ciment. y Curăţaţi cu atenţie şapa de ciment şi râcâiţi neregularităţile, de exemplu urmele de adeziv, cu şpaclul sau răzuitorul. • Astupati găurile şi fisurile cu mortar de astupare (1 volum de ciment la 3 volume de nisip), după ce le-ati lărgit atât cât este necesar pentru o pătrundere bună a produsului. Puteţi de asemenea utiliza un ciment cu priză rapidă, aplicat cu şpaclul în interiorul fisurii. Badijonaţi marginile găurii, neteziţi cu mistria şi lăsaţi să se usuce. Curăţaţi de praf. Pe un planşeu din lemn. y Astupaţi fisurile mici şi interstiţiile cu chit de lemn, baghete sau cu chit polivalent. y Scoateti cuiele deteriorate şi bateţi-le pe cele ieşite în afară. Dacă gaura cuiului s-a lărgit, înlocuiţi cuiul cu un şurub. Utilizaţi o freză pentru a degaja floarea cuiului. înşurubaţi cu o şurubelniţă mare.

Pentru nivelarea

pe care puteţi aplica direct o mochetă sau un linoleum. Pe o placare. y Testaţi plăcile cu un ciocan, pentru a vedea care dintre ele sună a spart. Eliminaţi-le sau spargeţi-le pentru a le demonta. y Umeziţi pardoseala şi astupaţi golurile cu mortar. Nivelaţi suprafaţa cu mistria pentru obţinerea unei suprafeţe plane. Lăsaţi să se usuce şi întărească. y Aspiraţi praful, apoi spălaţi placarea veche cu leşie pentru a elimina toate urmele de grăsime şi de produse de întreţinere. Clătiţi cu apă curată şi lăsaţi să se usuce. Pe dalele de linoleum vechi. Frecaţi uşor pentru a înlătura lustrul suprafeţei şi a elimina toate urmele de produse de întretinere.

parchetului, exista

un produs specific: mortar autonivelant armat cufibre sintetice.

302

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

- gletiera malaxor electric sau maşină de găurit electrică cu amestecător - găleată

& ATENŢIE: Dacă dalele nu sunt perfect lipite, demontaţi-le p. 308).

Obţinerea planeităţii prin nivelare Dacă pardoseala prezintă defecte majore de planeitate (-» CASETĂ), devine necesară nivelarea - acoperirea suprafeţei cu un mortar uniform. Din considerente de precauţie, nivelarea este în general precedată de aplicarea unui strat primar de aderenţă. Acest produs, compus din răşini epoxidice, facilitează aderenta pe şapa existentă. Operaţiunea este indispensabilă pe o pardoseală din ciment friabil sau foarte poros. Există diverse produse ce permit efectuarea nivelării. - Pe o pardoseală fară defecte man de planeitate, adică sub 1 cm, optaţi pentru mortar autonivelant - un mortar lichid care se întinde într-un strat subţire, de maximum 10 mm. Unele mortare autonivelante armate cu fibre sintetice sunt concepute special pentru suporturile din lemn. - Pe o pardoseală cu defecte mari (crăpături de peste 2 - 3 cm), utilizaţi un mortar de nivelare. & ATENŢIE: înainte de a efectua nivelarea parchetului, asiguraţi-vă că dosul lamelelor este bine ventilat.

Verificarea planeităţii Pentru verificarea planeităţii pardoselii, utilizaţi o riglă lungă de 2 m. Pentru a permite aplicarea directă cu adeziv, defectele nu trebuie să depăşească 7 mm sub riglă. Pe o suprafaţă continuă de 7 m2, imperfecţiunile ce nu depăşesc 20% din suprafaţa totală se numesc „locale".

în caz contrar, renunţaţi la această renovare, fiindcă lemnul lipsit de aerisire riscă să putrezească.

Aplicarea stratului primar de aderenţă în momentul aplicării unui strat primar de aderenţă, suportul trebuie să fie sănătos, solid, nefisurat, curat, lipsit de urme de ipsos, ulei, vopsea şi complet uscat. Pe o pardoseală de ciment, răzuiţi bine părţile fnabile, apoi îndepărtaţi praful şi curăţaţi cu atenţie. Pe un planşeu, umeziţi uşor lemnul, când este cald. în toate cazurile, protejaţi baza pereţilor cu o bandă de mascare. Stratul primar de aderentă poate fi după aceea aplicat cu pensula sau cu un trafalet de lână. Lăsaţi să usuce minimum 2 ore. Este gata când e uŞor lipicios.

APLICAREA MORTARULUI AUTONIVELANT

&

i

o

Amestecaţi mortarul şi apa.

Puteţi utiliza malaxorul electric sau o maşină de găurit electrică echipată cu amestecător.

Turnaţi amestecul pe pardoseală, apoi lăsaţi-l 2 minute Dacă pasta este suficient de fluidă se va întinde uniform.

Intindeţi mortarul cu o gle-

tieră în^-un strat unic de aproximativ 3 mm. Această operaţiune simplă trebuie efectuată în 30 minute.

pregătirea

Aplicarea mortarului autonivelant

p a r d o s e l i l o r 303

Aplicarea mortarului de nivelare

- Pregătiţi pasta cu un malaxor electric cu viteză mică (-» SECVENŢĂ). Respectaţi cu exactitate proporţiile de apă şi mortar indicate de fabricant pentru a obţine un amestec fluid şi omogen (aproximativ 1,5 kg de pulbere permite acoperirea suprafeţei de 1 m 2 cu un strat de 1 mm). Aşteptaţi 2—3 minute, apoi turnaţi produsul pe pardoseală. - Repartizaţi mortarul cu o gletieră pe toată suprafaţa. întinderi de la stânga la dreapta şi invers pentru ca mortarul fluid să fie întins uniform pe un strat de aproximativ 3 mm. Deoarece este un produs autonivelant, el se întinde singur pe un plan orizontal. - Lăsaţi să se usuce timp de o jumătate de zi. Dacă este necesar, puteţi să şlefuiţi după aceea, pentru a estompa local neregularităţile. în primele ore de după turnare, mortarul trebuie protejat împotriva curenţilor de aer şi surselor de căldură - caloriferele trebuie oprite înainte de aplicare. Dacă după o uscare de 2 - 3 ore, nivelarea acoperă unele zone ale încăperii, dar pe altele nu, înseamnă că pardoseala nu este nici plată, nici orizontală. Aplicaţi în acest caz un al doilea strat pentru umplerea neregularităţilor. - Dacă aţi aplicat un singur strat, aşteptaţi 1 - 2 zile înainte de montarea acoperirii, iar dacă aţi aplicat două straturi, aşteptaţi 3 - 4 zile.

După ce aţi amestecat pulberea şi apa cu malaxorul electric timp de 2 minute pentru obţinerea unei paste omogene, lăsaţi puţin preparatul să se stabilizeze, apoi tumaţi-1 pe pardoseală. Aplicarea mortarului de nivelare este mai delicată decât a celui de autonivelare, mai ales dacă fisurile sunt mari. Din acest motiv, este preferabil să aplicaţi două straturi, procedând de fiecare dată într-o manieră specifică

- malaxor electric - riglă metalică - găleată - gletieră

(-» SECVENŢĂ).

Turnarea primului strat. Egalaţi grosier pasta cu gletiera, astfel încât grosimea să nu depăşească 1—1,5 cm. Utilizaţi o riglă mare pentru a „trage" o suprafaţă orizontală. Lăsaţi să se usuce 2 - 3 ore, interval necesar pentru începerea întăririi. Turnarea celui de-al doilea strat. Acesta trebuie aplicat când primul este încă proaspăt. De data aceasta, nivelaţi suprafaţa mai întâi cu rigla şi apoi cu gletiera. Atenţie, grosimea celor două straturi suprapuse nu trebuie să depăşească 3 cm. între două aplicări, nu aşteptaţi mai mult de 2 4 de ore. în caz contrar, treceţi un strat primar de aderenţă cu turnarea celui de-al doilea strat. Lăsaţi să se întărească minimum 3 zile înainte de aplicarea acoperirii; pentru parchet sunt necesare 3 0 de zile. •

APLICAREA MORTARULUI DE NIVELARE

Amestecaţi mortarul în malaxorul electric cu viteză mică (500 rot./min.). Utilizaţi 4-5 I de apă la un sac de 25 kg de pulbere pentru a obţine o pastă omogenă.

I „Trageţi" primul strat. După K J ce aţi întins grosier mortarul cu • • gletiera, aplatizaţi „trăgând" cu o riglă metalică pentru a egaliza grosimea. Lăsaţi să se întărească 2-3 ore.

I Amestecaţi al doilea strat. K B Invers de cum aţi procedat la • f l primul strat, egalizaţi suprafaţa mai întâi cu rigla şi apoi cu gletiera.

304

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Montarea sapelorflotante uscate ontarea unei şape flotante uscate pare soluţia cea mai performantă, dacă pardoseala prezintă defecte importante, cum ar fi lamele deformate, o şapă de mortar cu mai multe niveluri, sau o denivelare majoră faţă de încăperea vecină. Acest tip de şapă se compune din plăci de ipsos dreptunghiulare de 1,50 x 0 , 5 0 m, asamblate între ele cu adeziv şi şuruburi şi aşezate pe un pat din granule de BCA. Grosimea plăcilor variază între 20 şi 8 0 mm, unele fiind dublate cu material izolant de tip vată minerală sau polistiren. Şapa uscată flotantă, desolidarizată de pereţi şi izolată pe dos, poate de asemenea ameliora izolarea termică şi fonică a unui planşeu. Montarea se face pe uscat, fară amestecarea produsului, iar noua pardoseală poate fi acoperită şi utilizată imediat.

Prima etapă: patul de granule t Determinaţi nivelul superior al şapei. Folosind o nivelă cu bulă şi o riglă, trasaţi la baza pereţilor o linie care materializează poziţia şapei.

perete

T

grindă

1. Şapă uscată aplicată pe un parchet vechi. A. Placă de ipsos cu izolator dedesubt B. Bandă de vată minerală derulată pe perimetru. C. Pat de granule de egalizare (i-6 cm grosime). D. Peliculă pentru evitarea pătrunderii granulelor sub parchet. E. Parchet vechi, deformat.

2. Culisantă pe riglele laterale, rigla de ghidare aplicată şi trasă perpendicular permite egalizarea patului de granule.

t Urmând linia trasată, lipiţi o bandă de material elastic (burete de poliester, vată minerală etc.) pe tot perimetrul. Verificaţi înălţimea, astfel ca plăcile de ipsos să se rezeme de această bandă fară să atingă pereţii (-» DESENUL 1).

t Calaţi două rigle laterale de ghidare pentru a materializa nivelul viitoarei pardoseli. Puneţi deasupra lor, perpendicular pe ele, o riglă mobilă care, prin culisare, va determina un plan orizontal. t Turnaţi pe pardoseală granulele de egalizare (10 1 pe metru pătrat şi pe centimetru de grosime). Dacă trebuie să astupaţi inegalităţi importante ale pardoselii, puteţi tuma până la 50 l/m2, ceea ce reprezintă o grosime de 5 - 6 cm. t Deplasaţi rigla mobilă treptat, glisând-o pe celelalte două, pentru a egala grosimea patului de granule (-» IMAGINEA 2). Lucraţi spre uşa de ieşire pentru a nu călca pe granule.

Montarea plăcilor Etapa următoare constă din montarea plăcilor de ipsos. t Montaţi plăcile de ipsos pe patul de granule, care au o stabilitate bună, datorată rugozităţii. Puteţi astfel să montaţi prima placă şi să călcaţi deasupra fără ca ea să-şi piardă orizontalitatea. Este imposibil să mergeţi pe patul de granule fără sa-i

pregătirea

distrugeţi orizontalitatea. Această observaţie determină sensul montării diverselor plăci. y începeţi montarea de la uşa de acces in încăpere şt avansaţi treptat pe plăcile deja montate (-» DESENUL 3). y Pentru a asigura egătura rigidă a ansamblului şapei, aplicaţi un cordon dublu de adeziv pe fiecare falţ (-» IMAGINEA 4). Puneţi apoi imediat placa următoare alături de cea precedentă; aşezaţi-o pe plat printr-o mişcare basculantă şi apăsaţi falţurile între ele

'

d

^

v

5 3

2

Finisare După ce toate plăcile au fost montate, lăsaţi adezivul să se usuce aproximativ 12 ore. După aceea, camuflaţi cu mortar capetele şuruburilor şi rosturile dintre plăci. Dacă ansamblul este uscat, puteţi aplica noua acoperire a pardoselii: mochetă, linoleum, parchet flotant, placare etc.

4. înainte de montarea plăcii următoare, pefalţuri este aplicat un cordon dublu de adeziv Pentru a lucra, calcaţi mereu pe plăci şi niciodata pe granule.

•

vr 1

.Oi

4

(-» IMAGINEA 5).

y înşurubaţi falţurile unul peste celălalt pentru a le imobiliza înainte de uscarea adezivului. Utilizaţi şuruburi autoforante, dispuse la distanţe de 15-20 cm.

20 -cmş minim,

„ ''

a'

.

6

p a r d o s e l i l o r 305

t

3

'

î . Ordinea montării plăcilor de pardoseală A. Pat de granule din BCA Răspândite pe toată suprafaţa, granulele permit egalizarea pardoselii şi asigură izolarea. B. Bandă de vată minerală. Lipită de pereţi la nivelul plăcilor de pardoseală, banda evită transmiterea zgomotelor de impact. C. Plăci de ipsos. Formează o şapă uscată pe care se poate circula. Decalaţi rosturile cu minimum 20 cm.

& ATENŢIE: GVanulele de BCA sunt stabile, neinflamabile şi inodore. Plăcile sunt compuse din produse naturale (gips, celuloză, apă); acest sistem de şapă uscată destul de uşoară (25 kg/m2), avantajos pentru planşeele vechi, permite realizări cu excelente calităti ambientale. •

5. Pentru montarea unei placi aşezaţi-o pe plat printr-o mişcare de basculare, apăsa nd între ele falţurile date cu adeziv.

306

MONTAREAACOPERIRILORPE PARDOSELI

Placări de pardoseli, ultima etapă Pregătirea locului de muncă

** J

Montarea a operirii pardoselii este în mod logic ultima lucrare realizata in încăpere. Ea se efectuează după zugrăvirea plafonului şi pereţilor, aplicarea tapetului şi vopsirea lemnăriei. Numai şlefuirea parchetului brut trebuie realizată înainte de tapetare sau de zugrăvire.

Cu câteva zile înainte de montare,

I

pregătiţi pardoselile

Dupa ce incaperea este golită şi curăţata, ei apa esenţială este pregătirea pardoselii. Durata pregătiri variază în funcţie de ceea ce doriţi sa faceţi - să demontati acoperirea veche, să aplicaţ o şapă flotanta, să efectuat o netezire sau reparaţii minore (-» p. 291-295). Profitati de această ocazie pentru a verifica etanşeitatea ţevilor şi caloriferelor, efectuând eventual lucrările cuvenite Instalati cabluri şifire electrice. Daca trebuie să închiriaţi echipamente rezervaţi-le din timp.

2

Cu două zile înainte de montare, reglaţi temperatura

Dacă puneţi mochetă sau parchet depoz taţi -le în încăpere pentru a se aclimat 'za cu temperatura ambianta Pentru parchet opriţi căldură, indiferent care arfi anotimpul. In toate celelalte cazuri, reglaţi temperatura, astfel încât să lucraţi la o căldură constantă Dacă este necesar, puteţi demonta plintele.

3

în ajunul montării, ultimele pregătiri

Verificaţi să aveţi toate materialele necesare. Nu u'tati de mănuşi şi de echipamentul de protecţie. Prevedeţi un spaţiu pentru depozitarea produselor periculoase. Demontati uşile care se deschid spre interiorul încăperii. Atenţie, înainte de remontare s-ar putea să fiţi obligat sa le rindeluiţî. Daca trebuie să utilizaţi adezivi sau morta -adeziv, opriţi încălzirea pardoselii

s

:

Atenţie la diferenţele de nivel!

La montarea unei acoperiri noi tineti întotdeauna cont de grosimea pe care O jVO avea noua pardoseală. Câţiva milimetri de grosime suplimentară creată de o mochetă nouă pot fi minimizaţi sub bara de prag specială, dar cei 2-3 cm de diferenţă între placarea nouă a bucătăriei şi cea veche de pe coridor pot provoca accidente. într-un astfel de caz trebuie să ridicaţi vechea acoperire pentru a diminua grosimea? Specialiştii aşa susţin, dar dumneavoastra puteţi găsi şi alta soluţie. Poate doriţi să modificaţi acoperirile din ambele încăperi implicate. Indiferent care va fi soluţia aleasă, problema trebuie studiata înainte de a demara lucrările.

m o n t a r e a p l ă c i l o r pe p a r d o s e l i 307

Pregătiri legerea materialului necesar, pregătirea pardoselii pentru ca să fie curată şi plană, realizarea unei machete pentru a determina planul de lucru precis sunt etape indispensabile. Dacă nu sunteţi un faianţar priceput, ar trebui să alegeţi forme şi formate clasice — pătrate sau dreptunghiuri cu latura de 1 0 - 2 0 cm. Cu cât formele sunt mai complicate şi dimensiunile mai mari, cu atât aplicarea va fi mai delicată. Un sfat: înainte de a lucra, scoateţi plăcile din toate cutiile pentru a obţine o placare cu aspect armonios şi eliminaţi plăcile cu defecte.

A

Pe placări vechi Pentru a pregăti o placare veche pentru o acoperire nouă, fixaţi mai întâi plăcile dezlipite, apoi astupaţi găurile şi rosturile deteriorate. Spălaţi după aceea cu leşie, clătiţi cu atenţie şi lăsaţi să se usuce. După această primă etapă, aplicaţi un strat primar de aderenţă şi neteziţi suprafaţa (-» p. 302 şi DESEN). Lăsaţi să se usuce şi să se întărească. Când veţi monta plăcile noi, trebuie să fiţi atent deoarece rosturile lor nu vor coincide cu ale placării vechi şi de aceea fie modificaţi sensul de aplicare, fie utilizaţi plăci de alt format.

Pe parchete vechi Dacă placarea este aplicată pe parchet, acesta nu trebuie să prezinte fisuri, interstiţii sau lamele rupte. După ce aţi efectuat toate reparaţiile necesare, şlefuiţi uşor suprafaţa pentru a elimina toate urmele de produse de întreţinere. Aplicaţi după aceea un strat primar de aderenţă. Lăsaţi să se usuce 1 - 2 ore şi, cât timp produsul mai este lipicios, derulaţi o folie din fibre de sticlă. Fără să aşteptaţi, turnaţi deasupra un mortar de nivelare cu o grosime suficientă pentru a dispărea defectele şi a camufla folia. Puteţi de asemenea să optaţi pentru un mortar de nivelare armat cu fibre sintetice.

Destinat în mod special suporturilor de lemn, acesta vă scuteşte de utilizarea foliei din fibre de sticlă - fibrele conţinute în pulbere joacă rolul de armătură. Lăsaţi să se usuce 1 0 - 1 2 ore. Dacă lăsaţi să se usuce mai multe zile, chiar săptămâni, îşi va pierde toată umiditatea. In acest caz, prevedeţi aplicarea unui strat primar de aderentă înainte de montarea placării. Pentru renovare, folosiţi plăci subţiri.

3. Mortar de netezire. 4. Mortar adeziv. 5. Placare nouă.

308

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Pe dale vechi de linoleum Aplicarea unei placari pe dale de linoleum (vinii) poate crea probleme majore dacă dalele nu sunt perfect lipite. Dacă aveţi cea mai mică îndoială în această privinţă, trebuie să le scoateţi. Dacă au devenit casante, introduceţi o lopată dedesubt şi dezlipiţi dalele întregi. Dacă nu, încălziţi vinilul cu un decapator termic pentru a înmuia adezivul şi scoateţi-le treptat. Unele dale pot totuşi să fi fost lipite cu bitum negru, care este mai greu de eliminat. In acest caz, apelaţi la un

Placări bine izolate Dacă înlocuiţi prin placare o acoperire de pardoseală flexibilă, fie ea din mochetă, linoleum sau plută, trebuie sa respectati noua reglementare acustica (NRA), conform careia placari le trebuie montate pe un material elastic, pentru a atenua transmiterea zgomotelor de impact (şocuri, zgomotele paşilor etc.). Această obligaţie i-a condus pe fabricanţi să propună sisteme de izolare de grosime mică, al căror obiectiv este de a nu crea praguri la intrarea în încăperi. Unele sisteme subţiri nu depăşesc 25 mm grosime (inclusiv placarea) şi în acelaşi timp se conformează reglementării. Existente în truse, ele sunt alcatuite dintr-un materialflexibil, mortar-adeziv şi benzi de burete din plastic, şi pot acoperi suprafeţe de 15,30 sau 60 m2.

Pentru atenuarea zgomotelor de impact, aplicaţi placarea pe un material izolator. Atentie rosturile plăcilor izolatoare nu trebuie să concorde cu cele ale placării.

specialist sau renunţaţi să aplicaţi placarea pe acoperirea respectivă. Pe de altă parte, operaţiunea poate fi efectuată dacă pardoseala plastică aderă perfect şi dacă nu este vizibil nici un buzunar de aer. t Pe un linoleum lucios, frecaţi uşor pentru ca stratul de la suprafaţă să devină mat. y Eliminaţi după aceea toate urmele produselor de întreţinere şi spălaţi cu detergent, apoi clătiţi cu apă curată. Pardoseala este pregătită acum pentru aplicarea unui strat primar de aderentă, apoi a unui mortar) autonivelant în strat subţire (maximum 1 cm). y După uscare, aplicaţi placarea cu un mortar-adeziv cu priză rapidă. Pentru renovare, folosiţi plăci subţiri.

Machetă înainte de a începe aplicarea, este imperativ să realizaţi o machetă, care vă permite să stabiliţi modul de montare (drept sau în diagonală), dispunerea modelelor sau plasamentul precis al decupărilor. Se procedeaza în felul următor (-» SECVENŢĂ). y Măsuraţi încăperea ce trebuie placată şi stabiliţi un plan la scară redusă pe ham milimetrică. Desenaţi şi amplasamentele uşii, ferestrelor, dulapurilor din perete şemineului etc. • Pe o foaie de calc, trasaţi la aceeaşi scara o grilă ce reprezintă placarea term nată. Tmeti seama de mărimea rosturilor ce separă plăcile. t Suprapuneri cele două planuri, apoi pivotaţi-le sau glisaţi-le unul peste celălalt pentru a găsi dispunerea logică în raport cu per uşa sau acoperirea pardoselii din încăperea vecină. t După ce aţi găsit dispunerea optimă, fixaţi planurile cu bandă adezivă. Delimitaţi placarea, trasând perimetrul încă perii şi număraţi plăcile necesare. Din motive de precauţie, prevedeţi 10-15% plăci suplimentare pentru racordările cu bordurile şi pentru înlocuirea plăcilor fisurate sau sparte.

m o n t a r e a p l ă c i l o r pe p a r d o s e l i 308

Produse pentru lipire Mai multe produse permit lipirea placărilor, dar cel mai utilizat este mortarul-adeziv: - mortarul-adeziv clasic este un amestec de ciment, nisip şi derivate celulozice, care, împreună cu apa, formează o pastă gri, uşor de întins; - mortarul-adeziv îmbunătăţit are o putere mărită, adaptată îndeosebi montării placării pe o pardoseală încălzită;

y Din considerente estetice, decupările situate în lungul pereţilor laterali trebuie să aibă aceeaşi lăţime, iar la nivelul usu de intrare trebuie să existe un rând de plăci

- mortarul-adeziv HP conţine adjuvanţi ce măresc timpul de montare - estefolosit pentru lipirea plăcilor deformate mari. Pardoselile vechi din teracotă, foarte poroase, vorfi pătate de adjuvanţii mortarului adeziv în acest caz, alegeţi un mortar special, amestec de ciment, var şi nisip.

întregi. în acest stadiu puteti de asemenea să alternaţi culorile, să realizaţi un model central etc. •

MACHETA SUPRAFEŢEI DE PLACARE

Faceţi planul încăperii la scară redusă. La scara de 1/50 (1 m = 2 cm), o încăpere de 4,5 x 3 m va corespunde la 9 x 6 cm.

Trasaţi pe o foaie de calc caroiajul care reprezintă placarea Urmaţi aceeaşi scară ca pentru încăpere.

Suprapuneţi cele două planuri şi glisaţi-le unul peste celălalt, pentru a găsi dispunerea optimă a plăcilor. Puteţi opta între montarea dreaptă si diagonală.

Delimitaţi placarea, trasând perimetrul încăperii pe calc, atunci când vă convine dispunerea. Număraţi plăcile necesare.

310

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Montarea plăcilor - bătător de lemn - ciocan de cauciuc - riglă - găleata mala cu dinţi

B

lacarea poate fi montată drept sau în diagonală. In ambele cazuri, este esenţială dispunerea, cu o riglă, după dreptele sau diagonalele trasate în prealabil pe pardoseală. în prima etapă, numai plăcile întregi sunt montate şi lipite cu mortar-adeziv.

plinte. Linia ab trebuie să se situeze cât mai departe posibil de uşă pentru ca primele elemente să se poată usca fără să călcaţi pe ele când părăsiţi încăperea. Dispunerea în diagonală urmează acelaşi principiu, dar trasarea dreptelor diferă. Dacă dispunerea vă convine, începeţi montarea propriu-zisă.

Dispunere pe uscat

Montare dreaptă

Montarea începe întotdeauna după două axe perfect perpendiculare. Pentru montarea dreaptă, trasaţi o linie începând de la uşa de intrare. Folosind o sfoară cu pulbere colorată, trasaţi o linie xy, perpendiculară pe prag (-» D E S E N U L 1). Dispuneţi pe uscat, în lungimea acestei axe, un rând de plăci, fără a uita rosturile, începând cu o placă întreagă lângă uşă. Acest montaj simulat, fără adeziv, vă permite să alegeţi soluţia cea mai estetică, ori să optimizaţi decupările. Trasaţi după aceea altă linie, ab, perpendiculară pe prima, materializând un prim rând de plăci întregi. Dispunerea „pe uscat" a celor două rânduri perpendiculare de plăci permite reglarea lăţimii plăcilor tăiate de lângă

După efectuarea trasării, puteţi începe să lipiţi plăcile. Pentru o montare dreaptă (-» DESENUL 2), procedaţi după cum urmează: y Plasaţi o riglă în lungimea liniei ab şi menţineţi-o pe loc, punând greutăţi pe extremitătile ei. Calaţi-o astfel încât să nu atingă pardoseala, lăsând un spaţiu de aproximativ 1 cm. t Pregătiţi mortarul-adeziv. Lipiţi primul rând, respectând cu exactitate poziţiile plăcilor determinate de dispunerea „pe uscat", îndeosebi a plăcii C, aflată la intersecţia celor două axe. t Luaţi pe gletieră mortar-adeziv pentru câteva plăci, apoi reglaţi-i grosimea cu malaua cu dinţi CASETĂ). Ţineţi malaua drept sau

1

rând 1

1. Alinierea plăcilor pe uscat în lungul celor doua axe perpendiculare permite şi definirea exactă a lăţimii decupărilor.

rând 2

2. fn cazul dispunerii drepte, deplasaţi mereu rigla spre uşă, cu un pas egal cu lăţimea a două plăci si a două rosturi.

m o n t a r e a p l ă c i l o r pe p a r d o s e l i 311

uşor înclinată în raport cu pardoseala, pentru a repartiza egal adezivul. y Aplicaţi plăcile pe adeziv. Calaţi-le, ciocă nindu le cu mânerul unei scule. Apasati-le bine în monarul-adeziv. Pentru formate mari, prevedeţi o dublă lipire: pardoseală şi plăci. Rectificaţi erorile cât timp produsul este umed după ce s-a uscat, nu mai puteti face nimic t După montarea mai multor plăci, folosiţi un bătător pentru a ciocăni toată suprafaţa şi verificaţi frecvent orizontalitatea cu o nivelă cu bulă aşezată pe o riglă metalică lungă. Curăţaţi bavurile cu un burete umed, pe măsură ce apar. t Montaţi după aceea al doilea rând de plăci, apoi al treilea, situat deasupra liniei ab. Pentru obţinerea de spaţii regulate şi perfect aliniate între rânduri, folosiţi distanţiere. y După montarea tuturor rândurilor situate deasupra liniei ab, trebuie să deplasaţi rigla pentru a continua montarea. In prealabil, asigurati-vă că mortarul-adeziv a început

pnza - nu mai este elastic, fără a fi totuşi dur. Scoateţi după aceea distanţierele şi lăsati-le să se înmoaie într-o cuvă cu apă caldă, înainte de a le refolosi la aplicarea următoarelor rânduri.

Reglarea pasului V Glisaţi riglaiără mişcări bruşte pentru a nu deplasa plăcile abia lipite. Decalaţi-o de la linia ab spre uşă, respectând valoarea pasului DESENUL 2). In principiu, această valoare corespunde lăţimii a două plăci la care se adaugă lăţimea a două rostun. De exemplu, pentru o placare compusă din plăci de 15 x 15 cm separate de un rost lat de 3 mm, valoarea pasului este de 306 mm. Pentru o mai mare precizie, tăiaţi două bucăţi de şipcă de lungimea pasului şi folositi-le ca antretoaze pentru a regla poziţia riglei. t începeţi să lipiţi al patrulea rând, după ce rigla este perfect paralelă cu linia ab. Plasaţi plăcile lipite de riglă, utilizând distanţiere pentru a delimita spaţiul rosturilor. Montaţi

Malale cu dinţi Sunt spatule crestate, la care lăţimea dinţilor este în funcţie de produsul ce trebuie întins (clei pentru lemn, clei pentru acoperiri, mortar-adeziv etc.) şi de tipul plăcilor. Pe o pardoseală plană, dinţii malalei creează dâre de grosime egală, permiţând practic montarea plăcilor la acelaşi nivel. Scopul este obţinerea, după turtirea dârelor de mortar-adeziv, a unei pelicule de grosime egală, care să adere atât la pardoseală, căt şi la dosul plăcilor. TIPUI Plicii

CONSUM

DINŢI

D l MORTAR

Placi de tormat mic, pană 1 5 x 5 cm. (Mozaic, bucăţele de sticlă etc, la care dosul

1,5-2 kg/m2

3-4 mm lăţime

1,5-3 kg/m2

4-6 mm lăţime

3-6 kg/m2

6-9 mm lăţime

rămâne neted sau este lipit pe 0 plasă.)

Piăcî de format dasic, până ia 15 x 15 cm. (Gresie, faianţă, la care dosul este striat.) Plăci de format mare, până ia 30 x 30 cm. (Gresie ceramică la care dosul

este puternic striat sau are proeminenţe.) Plâci de format foarte mare, peste 50 x 50 cm.

Aplicaţi o lipire dublă

cu o mala de 6 mm.

312

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI Montare în diagonală

după aceea rândul cinci, plasând plăcile între primul şi al patrulea rând.

Montarea în diagonală se poate efectua prin

Această dispunere permite închiderea supra-

una dintre următoarele două metode

-

feţei şi evită cumularea erorilor.

prima obligă rotirea în jurul unui punct

y Continuaţi montajul până la uşă, lipind

central (-» SECVENŢĂ), iar a doua este inspirată

toate plăcile întregi.

din montarea dreaptă.

Lăsaţi pardoseala neacoperită la margini pentru a putea folosi adeziv „proaspăt" la

Metoda

„turnantă".

montarea plăcilor decupate.

y Ca la montarea dreaptă, mai întâi trebuie

y Lăsaţi mortarul-adeziv să se usuce şi să

să

se întărească 2 4 ore, apoi aşezaţi pe plăci

machetă şi de o sfoară cu pulbere colorată,

efectuaţi

o

trasare.

Ajutându-vă

de

una sau două scânduri, pe care să um-

trasaţi pe pardoseală două linii perpen-

blaţi.

diculare, ab şi cd, care împart încăperea în

Puteţi acum să treceţi la finisaje, montarea

patru zone, apoi două diagonale care vor

bordurilor şi executarea rosturilor (-» p. 314).

asigura sensul montării. Dreptele ab şi cd, ca şi diagonalele, determină punctul O, care se află aproximativ în centrul încăperii.

P R I M E L E ETAPE ALE M O N T Ă R I I Î N DIAGONALĂ

D

Trasaţi diagonalele care împart încăperea în patru zone, plus cele două drepte perpendiculare pe pereţi. Această primă etapă, trasarea, trebuie efectuată pe o pardoseală plană şi uscată.

1 Dispuneţi cateva plăci „pe uscat", fără adeziv, pentru a • • respecta modelul prevăzut în macheta Aranjaţi plăcile în teancuri de culori diferite, pentru a nu le amesteca.

Pregatiti mortarul-adeziv. Amestecaţi apa şi pulberea pentru a obţine o pasta omogenă. Nu pregătiţi prea mult morta o dată - unele produse nu mai sunt utilizabile după 1-2 ore.

Utilizaţi o mala cu dinţi pentru a brăzda mortarul adeziv în mod regulat. Ţineţi malaua dreaptă sau foarte uşor înclinată în aport cu pardoseala pentru a obţine o peliculă de grosime egală.

Montaţi plăcile şi apasaţi-le pentru a turti dârele de adeziv trasate cu malaua. Mortarul de grosime constantă trebuie să adere atât la pardoseală, cât şi la placă.

Ciocăniţi suprafaţa placata :u I n un batăto de lemn şi un tiocan I I de cauciuc. Scopul este perfec tarea aderenţei şi unificarea nivelului placării.

MONTAREA PLĂCILOR PE PARDOSELI 312

3. Una dintre metodele montării în diagonală constă în acoperirea succesivă a sferturilor suprafeţei, rotindu-vă injurul centrului.

4. Montarea în diagonală poatefi tratată şi ca o montare dreaptă, urmănd înclinarea diagonalelor.

în funcţie de forma încăperii, este posibil ca

Iată cum se procedează (-»

diagonalele să nu treacă întotdeauna prin

Trasaţi mai întâi o linie xy paralelă cu una

colţuri (-» DESENUL

dintre diagonale. Plasaţi o riglă în lungimea

3).

DESENUL

4).

y Plasaţi o riglă în lungimea unei diagonale

acestei linii şi menţineţi-o pe loc, punând

şi imobilizaţi-o cu două greutăţi. Aşezaţi

două greutăţi la extremităţile ei. Preparaţi

plăcile pe uscat în primul sfert al încăperii,

mortarul-adeziv şi montaţi toate plăcile

ajutându-vă de riglă şi respectând ordinea

întregi situate deasupra riglei.

indicată de numere: 1 - 2 - 3 - 4 - 5 etc.

Nu uitaţi de distanţiere pentru a obţine

Acest montaj pe uscat slujeşte ca repetiţie -

rosturi egale.

puteţi să montaţi plăcile cel mai depărtate

Coborâţi după aceea rigla până în poziţia

de riglă fără să atingeţi elementele deja

2, respectând valoarea pasului, ca la mon-

montate? Trebuie să montaţi placa 6, fără să

tarea dreaptă.

calcaţi pe placa 2, dar nici pe 3 sau pe 4.

Aşezaţi plăcile în lungul liniei şi aliniaţi-le

Dacă testul

preparaţi

perpendicular pentru a urma direcţia celei

mortarul-adeziv şi montaţi toate plăcile

de a doua diagonale. Avansaţi astfel până la

întregi din primul sfert al încăperii. Conti-

uşă (poziţia 4 ) , apoi schimbaţi

nuaţi cu al doilea sfert (plăcile 9 - 1 0 - 1 1

montării. Utilizaţi o riglă scurtă şi lucraţi

etc.) şi aşa mai departe.

de la fereastră spre uşă. Montaţi toate

Atenţie: această tehnică de montare atrăgă-

plăcile întregi şi lăsaţi mortarul-adeziv să se

toare şi rapidă, utilizată frecvent pentru

usuce 2 4 de ore înainte de a continua. •

este

concludent,

montarea dalelor adezive, nu convine întotdeauna în cazul placărilor, pe care este imposibil de călcat înainte de uscarea completă a mortarului-adeziv. Dacă vă îndoiţi de reuşită, recurgeţi la metoda de aplicare clasică. Metoda clasică. Trasarea diagonalelor este aceeaşi

ca

la metoda

„turnantă",

dar

montarea seamănă cu montarea dreaptă.

sensul

314

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Borduri, decupări rosturi şi plinte pe

suport,

reglaţi

opritorul

gradat

şi

împingeţi portscula spre înainte, astfel ca rola să cresteze suprafaţa. Retrageţi-o şi apăsaţi

pe

manetă

pentru

a

acţiona

separatorul, care sparge placa după urma trasată. Maşină de tăiat electrică.

Uşor de trans-

portat, această maşină mică (15 kg) este dotată cu un disc diamantat fără dinţi, lubrifiat cu apă, care permite tăierea materialelor celor mai dure, gresie şi marmură, cu o precizie remarcabilă. înainte de a cumpăra sau închiria o asemenea maşină, verificaţi starea discului tăietor, care - pentru realizarea de tăieturi precise - nu trebuie să fie ondulat. Dispozitiv pentru tăiere.

Maşina de tăiat electrică.

Verificaţi circuitele electrice, fiindcă maşina funcţionează cu un rezervor umplut cu apă

I

nstalarea bordurilor se face la sfârşitul

pentru evitarea încălzirii plăcii şi ridicării

montării, după ce toate plăcile întregi

Acest tip de maşină este fără egal pentru

prafului.

au fost fixate, tar mortarul-adeziv s-a uscat

tăieturile

timp de o zi. Abia însă după ce toată

colţurilor la 45°. Cele mai multe modele sunt

placarea se va întări, puteţi să umpleţi

dotate cu

rosturile cu mortar hidrofug şi să curăţaţi

indispensabil pentru buna reuşită a tăierii

totul.

plintelor din ceramică.

Echipamente pentru tăiere

drepte,

dar şi

masă reglabilă,

pentru un

teşirea

accesonu

Fiind în general groase, plăcile pentru pardo-

Ajustarea bordurilor

seală nu se taie uşor şi de aceea este

înainte de a începe finisările, aşezaţi câteva

recomandabil să închiriaţi un echipament

scânduri pe placare, pe care să puteti

special. In timpul lucrului este bine să puttaţi

umbla.

mască şi ochelari pentru a vă proteja de

rezervate pentru plăcile bordurilor. Tăiaţi

Măsuraţi

după

aceea

spaţiile

ţăndările ceramice.

plăcile, ţinând seama de lăţimea rosturilor.

Dotat cu un cărucior cu manetă

Pregătiţi apoi puţin mortar-adeziv şi lipiţi

carp poartă o rolă de carbură de tungsten,

plăcile de la margine. Dacă nu aveţi spaţiu

acest dispozitiv manual

pentru

Tăietor.

taie majoritatea

a deplasa aplicaţi

malaua cu dinţi pe

plăcilor destinate pardoselilor, calitatea sa

pardoseală,

determinând şi gradul de precizie. înainte de

dosul plăcilor cu mistria, înainte de a le

mortarul-adeziv pe

a-1 lua, solicitaţi să fie probat. Vedeţi dacă

monta. Ciocăniţi-le suprafaţa cu bătătorul

maneta este destul de lungă pentru a trans-

pentru o bună aliniere cu celelalte plăci.

mite un efort corespunzător separatorului

Pentru a menţine regularitatea rosturilor,

încercaţi o tăiere diagonală, deoarece unele

folosiţi distanţiere,

dispozitive prost concepute taie plăcile, dar

îndepărtaţi înainte de întărirea definitivă a

ştirbesc colţurile! Pentru a-1 utiliza, instalaţi-1

mortarului-adeziv.

dar nu uitaţi să le

m o n t a r e a p l ă c i l o r p e p a r d o s e l i 315

A

Umplerea rosturilor

t Curăţaţi placarea cu un burete sau cu o

Pentru a umple rosturile unei placări de

drişcă cu burete. Spălaţi atent cu apă înainte

pardoseală, este cel mai bine să vă pro-

ca rosturile să se întărească.

curaţi mortar hidrofug de culoare clasică

Pentru obţinerea de rosturi foarte dure,

(gri-ciment, gri-perlat, gri-oţel), mai puţin

menţineţi-le umede până a doua zi. Drişca

predispus la murdărire şi mai rezistent

permite curăţarea fără deteriorarea rosturilor

decât produsele în culori vii

şi nu fragilizează marginile plăcilor.

destinate

placărilor murale.

Nu călcaţi pe plăcile proaspăt rostuite şi

Dacă aţi prevăzut rosturi înguste ( 1 - 5 mm),

aşteptaţi 2 4 de ore înainte de a circula.

alegeţi un mortar hidrofug fm, dar pentru rosturile late ( 5 - 2 0 mm), preferaţi mortar

&

hidrofug

protejaţi placarea cu un plastifiant lichid

ranforsat

cu

nisip silicios,

cu

duritate mai mare. După aceea, procedaţi

ATENŢIE: Uneori este recomandabil să

pentru a evita pătarea.

astfel:

Produsul se aplică cu buretele după rostuire

t Preparaţi mortarul cu cantitatea de apă pre-

şi se curăţă cu apă. Folosiţi-1 dacă utilizaţi

conizată de fabricant. Nu agitaţi amestecul, ci

un mortar foarte pigmentat pentru rosturi

amestecaţi

lent,

până

când

capătă

o

(gri-oţel, antracit etc.) sau dacă aţi montat plăci uşor poroase.

consistenţă lichidă. t întinderi mortarul pe pardoseală, apoi răs-

Montarea plintelor din plăci

pândiţi-1 în toate direcţiile cu o racletă din cauciuc pentru ca să pătrundă în rosturi nu trebuie să rămână pe suprafaţa plăcilor

Montarea unei plinte nu este realmente

(-» IMAGINILE 1 ŞL 2).

utilă dacă pereţii nu sunt placaţi. Există

t Aşteptaţi 1 5 - 2 0 minute, apoi îndepărtaţi

plăci speciale pentru plinte, cu muchia

excedentul cu racleta, lucrând în diagonală în

superioară rotunjită; ele pot fi dreptun-

raport cu placa.

ghiulare sau pătrate pentru colţuri. Montarea este similară cu a plăcilor obişnuite, folosind adeziv sau mortar, după o trasare prealabilă. Dacă pardoseala este înclinată, trasaţi o linie orizontală la înălţimea unei plinte, începând dm colţul cel mai coborât — plăcile ulterioare vor fi reduse în conformitate. Dacă peretele este deformat, ghidati-vă cu o riglă pe care o aşezaţi pe două plăci din capete şi fixaţi

r/ 1. întindeti mortarul cu mistria.

Wm

amm

plintele cu mortar. începeţi întotdeauna din colţurile ieşite spre exterior,

deoarece

este

mai

estetic

ca

decupările să se afle în colţurile spre interior. Pentru colţurile ieşite spre exterior, utilizaţi elemente de colţ cu muchii rotunjite. •

2. Racleta introduce mortarul în rosturi

316

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Parchet lipit si parchet flotant

IFLBS

B

archetul poate fi lipit sau flotant, fabncantu indicând în general metoda

recomandată. Având o comportare bună pe aproape toate tipurile de pardoseli, este nevoie, în prealabil, doar de o suprafaţă J) f

perfect curată şi plană, nivelată dacă este nevoie.

Principiile montării prin lipire Lipirea se aplică parchetului din lamele juxtapuse

sau

scândurilor

masive

şi

Adezivul trebuie întins cu o spatulă crestată, respectând precis dozarea şi prescripţiilefabricantului.

subţiri. Pardoseala trebuie să fie solidă, uscată şi curată. Pentru lipire, dispuneţi de două

tehnici -

„în plin" sau

„în

Lipire

în plin. Constă în întinderea unui

c o r d o n " . Prima dintre ele este destinată

strat de adeziv pe toată suprafaţa pardoselii

parchetelor de tip mozaic, compuse din

pentru

lamele mici; a doua, lamelelor de o anu-

dalelor parchetului

mită lungime. Modul de montare reco-

conizat de fabricantul parchetului şi aplicaţi-1

ajustarea

lamelelor,

plăcilor sau

Utilizaţi adezivul pre-

mandat şi tipul de adeziv (-» CASETĂ) sunt

cu o spatulă crestată, a cărei lăţime de dinţi

în general indicate de fabricant.

permite respectarea cu precizie a dozării

Dacă

încăperea este încălzită pnn pardoseală,

prescrise. Atenţie, deoarece excesul sau lipsa

este cu atât mai important să respectaţi cu

de adeziv duce la dezlipirea prematură a

atenţie specificaţiile

parchetului!

m o n t a r e a p a r c h e t u l u i 316

Pentnj reducerea zgomotelor de impact, este recomandabil să aplicaţi în prealabil un substrat elastic. Alegeţi, de exemplu, plăci de plută de 4 - 5 mm grosime şi dispuneţi-le în diagonală fată de parchet. Lipiţi-le, lăsând între ele un joc de 3 - 4 mm. Lăsaţi să se usuce 48 de ore înainte de a trece la lipirea parchetului Lipire în cordon. Constă în dispunerea de cordoane de adeziv dintr-un cartuş. După ce aţi ales sensul montării, întinderi pe pardoseală cordoane de adeziv, spaţiate la aproximativ 15 cm, perpendicular pe sensul lamelelor îmbinaţi lamelele între ele şi apăsaţi-le de deasupra pentru a turti cordoanele de adeziv. Aveţi grijă ca parchetul să nu atingă pereţii şi, folosind cale, prevedeţi un interstiţiu de 7 - 8 mm pe perimetrul încăperii. Lăsaţi adezivul să se usuce timp de 48 de ore, apoi retrageri calele După aceea, fixaţi în cuie o plintă pentru a masca spaţiul dintre parchet şi perete.

Plăci acustice ajurate Dacă donţi să montaţi parchetul pe un substrat izolator, optau pentru plăcile acustice ajurate. Aceste plăci din fibre de lemn bitumat ( 1 , 2 0 x 0 , 6 0 m), groase de 5 mm, au decupaje dreptunghiulare destinate adezivului; ele constituie un bun izolator si garantează spaţierea regulată a adezivului Montarea este simplă (-» DESEN): plasaţi plăcile pe pardoseală, injectaţi adezivul în decupajele prevăzute în acest scop şi aplicaţi deasupra lamelele, perpendicular pe decupaje

Montarea de tip flotant Acest tip de montare se adresează parchetului subţire, aplicat simplu pe pardoseală, fără fixare. Lamelele sunt îmbinate şi lipite între ele dar ansamblul acoperirii nu este solidar cu pereţii şi pardoseala, înainte de a începe lucrul, demontaţi plintele existente şi asiguraţi-vă că pardoseala este curată si plană. Dacă adânciturile s i

cartuş de adeziv

cală distanţier între p a r c h e t şi perete

parchet

şapă de ciment

7 - 8 mm

substrat acustic

Lipirea pe substrat acustic ajurat. Parchetul este lipit de pardoseală prin intermediul plăcilor acustice ajurate Cordoane de adeziv sunt dispuse in decupajele prevăzute in acest scop proeminenţele depăşesc 2 mm, neteziţi-le. Dacă există risc de umezeală, întinderi în prealabil o folie de polietilenă: fâşiile diferite trebuie să se suprapună cu minimum 20 cm si să depăşească cu câţiva centimetri lungimea pereţilor Pentru ameliorarea izolaţiei acustice, acoperiţi după aceea pelicula de plastic cu un material elastic, de

Patru tipuri de adeziv Nu utilizaţi decât adezivii recomandaţi de fabricanţii de parchet: adeziv vinilic pentru parchet brut, adeziv special pentru parchet lăcuit; nu folosiţi niciodată adezivi pe bază de apă pentru un parchet lăcuit. Respectaţi cu scrupulozitate timpul de uscare. Există patru tipuri de produse: - Adeziv vinilic clasic pe bază de apă, care face priză prin evaporarea şi absorbţia apei (pentru parchet şi pentru suport). -Adeziv vinilic pe bază de solvenţi, care face priză prin evaporarea şi absorbţia solvenţilor, pentru suport. - Adeziv poliuretanic din două componente, care face priză prin reacţia chimică între cele două componente. Este mai scump decât adezivul vinilic. -Adeziv acrilic: cel mai recent, nepoluant.

318

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI exemplu

plută

existentă

sub

formă

de

rulouri. Primele

lamele.

Prima

lamelă

trebuie

montată paralel cu peretele cel mai lung, sau în sensul din care vine lumina. Dacă peretele nu

este

rectiliniu,

decupaţi

lamela

în

conformitate. Montaţi-o după aceea cu nutul spre perete. N u uitaţi să plasaţi cale de 7 - 8 m m între lamele şi perete şi să respectaţi acest interstiţiu de dilatare pe tot perimetrul încăperii.

rama

t Plasaţi a d o u a lamelă în prelungirea celei precedente: aplicaţi adeziv pe n u t şi îmbinaţi lamela (-» DESEN). Dacă lamela este foarte lungă, tăiaţi-o, ţinând s e a m a întotdeauna de

Fixarea lamelelor la capătul rândului Pentru o comportare mai bună, îmbinaţi lamela cu o ramă metalică si un ciocan.

M O N T A R E A PARCHETELOR FLOTANTE - ramă metalică - ciocan pană intermediară - ferăstrău

Lipiţi latura nutului. Menţineţi flaconul uşor înclinat pentru a depune cât mai bine adezivul pe marginile superioare, nu în adâncul nutului.

Glisaţi lamela la locul ei. îmbinaţi-o cu ciocanul, utilizând o pană intermediară pentru a proteja cantul lemnului. Pentru mai multă comoditate, nu ezitaţi să vă urcaţi pe parchet, dacă este posibil.

Tăiaţi ultimele lamele. Cu o lamelă plasată pe penultimul rând şi cu latura apăsată de perete, trasaţi urma pentru tăiere. Tăiaţi diferenţa.

Glisaţi ultimele lamele pieziş, după ce aţi aplicat adeziv pe nut. îmbinaţi-le cu o ramă metalică şi ciocan. Strângeţi-le înspre cele lalte lamele şi respectaţi interstiţiul dintre perete şi parchet.

m o n t a r e a p a r c h e t u l u i 318

mărimea interstiţiului. Pentru menţinerea lipirii, plasaţi cale.

In cazul unui parchetflotant îndichetat, lamelele se îmbină prin simplă basculare, profllul-tată peste prcrfilul-mamă.

t începeţi al doilea rând cu bucata de lamelă rămasă. Pe măsură ce efectuaţi montajul, nu aliniaţi rosturile rândurilor unul în prelungirea celuilalt; dimpotrivă, spaţiaţi-le cu minimum 5 0 cm. Ultimele etape. Montarea succesivă a rândurilor diferite urmează aceleaşi principii

Parchet flotant îndichetat

(-» SECVENŢA P. 318).

La acest tip de parchet din lemn masiv, sis-

t Aveţi mai ales grijă la buna poziţionare a

temul tradiţional de asamblare prin nut şi

adezivului pe laturile nutului; aracetul din

feder este înlocuit de două profiluri (tată şi

tub este foarte bun. Mai delicate sunt tăierea

mamă), care se îmbină prin înclichetare.

şi strângerea ultimei lamele,

Lamelele sunt fixate fără adeziv, prin simplă

t După terminarea montării, lăsaţi adezivul să

basculare.

se usuce timp de 2 4 ore.

Sistemul are un dublu avantaj: simplitatea

t Scoateţi calele şi montaţi plintele pentru a

montării şi posibilitatea demontării.

camufla interstiţiul lăsat între lamele şi

altfel, poate fi la fel de uşor demontat şi

De

perete. Bateţi plintele în cuie, ca să nu împie-

montat

dice o eventuală glisare a parchetului.

lamelele unui rând cu cele ale altui rând,

altundeva.

Pentru

a

înclicheta

ajunge să veniţi cu lamela pieziş să îmbinaţi & ATENŢIE: Pentru a permite trecerea par-

cele două margini şi să basculaţi

chetului pe sub şambranele uşilor, puneţi o

pardoseală; apăsaţi, pentru a auzi clicul de

bucată de lamelă pe pardoseală şi tăiaţi baza

blocare.

spre

mulurilor cu un ferăstrău de mână cu lamă

Nu uitaţi să prevedeţi pe tot perimetrul încă-

subţire.

perii un interstiţiu care să permită dilatarea parchetului. •

M O N T A R E A PARCHETULUI

Montati prima lamelă în lun-

gimea peretelui, poziţionând calele pentru dilatare. îmbinaţi lamela urmatoare în prelungire pentru a termina primul rând.

începeţi al doilea rând. Veniţi

cu lamela pieziş, apoi coborâţi-o şi apăsaţi pentru a auzi clicul care semnalează blocarea sistemului.

Ciocăniţi în capatul lamelei

pentru a obţine o glisare uşoară şi ajustare cu extremitatea lamelei precedente. Utilizaţi o pană intermediară pentru a nu deteriora lemnul.

320

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Parchet bătut în cuie, clasic pre deosebire de parchetul lipit şi parchetul flotant, a căror montare nu prezintă dificultăţi majore, parchetul bătut în cuie necesită o tehnică mai anevoioasă, care nu se aplică decât parchetelor din lemn masiv. Acestea nu se montează pe pardoseală, ci pe un suport de grinzi şi traverse, care formează o grilă pe suprafaţa încăperii (-» p. 229); montarea necesită lucrări importante şi investiţie pe măsură. Pe termen lung însă parchetele masive au câteva avantaje clare. Datorită grosimii lamelelor, sunt foarte rezistente, în ciuda renovărilor. Pe de altă parte, în spaţiul care izolează parchetul de pardoseală pot fi introduse ţevi şi conducte. Dacă locuinţa are deja parchet clasic, ar fi păcat să nu profitaţi de el. Chiar dacă unele lamele sunt detenorate, le puteţi oricând înlocui.

Cuie utilizate Lamelele de parchet sunt bătute în cuie la fiecare trecere peste o traversă. Există două tipuri de montare: - Pe nut, cu cuie având floare plată, cu diametrul de 3 mm şi lungimea de 55 mm. - Pefeder, cu cuie având floare conică, cu diametrul de 2,7 mm şi lungimea de 55 mm.

Indiferent de sensul prinderii, cuiele sunt bătute pieziş, apoi afundate cu un dorn până ce floarea dispare în lemn şi nu impietează în nici un fel îmbinarea lamelei următoare.

Suportul de grinzi şi traverse Lamelele parchetului masiv sunt întotdeauna bătute în cuie pe un suport de traverse, care sunt prinse tot în cuie perpendicular pe grinzi, care la rândul lor sunt fixate în zidărie. Pot fi de asemenea fixate direct pe o şapă de mortar. Traversele au secţiune variabilă între 40 x 25 mm şi 8 0 x 50 mm —, formatul lor depinzând de sarcina pe care trebuie s-o susţină, deoarece planşeul nu trebuie să se curbeze. Pentru a bate în cuie lamele standard de 2 3 - 2 5 mm grosime, ecartamentul dintre traverse trebuie să fie de maximum 45 cm. Dacă este un parchet mai subţire, cu lamele de numai 16 mm, ecartamentul dintre traverse nu trebuie să depăşească 3 0 cm. Pentru a satisface exigenţele noii reglementări acustice, este recomandabil să montaţi traverse „flotante", adică să introduceţi între grinzi şi traverse benzi de material elastic, pentru a amortiza zgomotele de impact: fibre bitumate, cauciuc, plută, pâslă etc.

Prinderea în cuie După ce aţi instalat suportul format din grinzi şi traverse, puteţi începe prinderea lamelelor pe traverse. Lamelele sunt dispuse paralel în lungimea încăperii, sau în sensul din care vine lumina. Nici una dintre lamele nu trebuie să fie în contact cu zidăria sau cu plintele - este recomandabil să respectaţi un interstiţiu de 5—8 mm pe tot perimetrul încăperii, pentru a permite dilatarea lemnului. Lamelele se îmbină între ele printr-un sistem de tip nut şi feder, cap la cap şi rând lângă rând. Ele trebuie bine strânse laolaltă. In plus, fiecare lamelă trebuie bătută în cuie pe traverse, la fiecare suprapunere cu acestea, fară excepţie (-» SECVENŢĂ). Astfel, o lamelă lungă de 2 m este fixată pe minimum patru traverse.

montarea

Aceasta constituie partea cea mai delicată a lucrăm. Cuiele trebuie bătute întotdeauna oblic în adâncul nutului (sau în feder) (-» CASETĂ), pentru a evita riscul desfacerii îmbinării, care va genera apoi scârţâituri.

p a r c h e t u l u i 321

Tester de umiditate Parchetul nu se împaca niciodata cu umezeala şi trebuie să vă asiguraţi ca zidăria din jur este complet uscată. In acest scop, fabricanţii propun dispozitive simple, care permit testarea nivelului de umiditate al pardoselii.

Finisaje După montarea lamelelor, parchetul din lemn masiv trebuie şlefuit. închiriaţi echipamentele necesare (-» P. 323), pentru a executa trei şlefuiri succesive, indispensabile pentru unificarea suprafeţei. Instalaţi plintele, apoi treceţi la operaţiunile de finisare: vopsire, ceruire, paluxare etc. •

PRINDEREA IN CUIE A PARCHETULUI MASIV

- dom - ciocan de cauciuc - ciocan - rangă - ferestrău

Prindeţi în cuie, strângând spre dumneavoastră. La fiecare rând, calaţi lame-

Prindeţi în cuie prima lamelă pe traversă. Fixarea va fi ulterior camuflată cu chit de

lele cu un ciocan de cauciuc, apoi bateţi

lemn sau prin montarea unei plinte.

cuie la fiecare traversă.

I înainte de a tăia capătul rândului, verifiK f l caţi unghiul peretelui. Raportaţi măsurăO S i toarea pe lamela ce va fi tăiată, respectându-i orientarea.

0

Montaţi ultima lamelă, forţând cu ranga ori cu pene de lemn şi bateţi-o în cuie la câţiva milimetri de perete.

322

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Renovarea parchetului masiv daltă

atorită grosimii sale, numai vechiul

usuce. Este recomandabil după aceea să

parchet clasic din lemn masiv poate fi

examinaţi suprafaţa

renovat prin raşchetare urmată de un tra-

- ciocan

pentru

descoperirea

eventualelor defecte care trebuie reparate

- rindea

tament de finisare. Renovarea începe întot-

crăpături, capete de cuie ieşite în afară etc.

- ferestrău

deauna printr-o curăţare profundă, pentru

Toate lamelele crăpate sau rupte trebuie înlo-

înlăturarea cerii sau a vopselei reziduale. Este

cuite.

suficient să frecaţi pardoseala cu un şampon

Prima etapă constă în îndepărtarea lamelei

special sau

Dacă

defecte, dar nu pe toată lungimea ei, ci

parchetul a fost acoperit cu mochetă, trebuie

numai pe porţiunea deteriorată şi com-

să răzuiţi urmele de adeziv şi de burete

promisă, între două traverse (-*

sintetic cu un şpaclu sau un răzuitor cu

Lucraţi cu ferestrăul manual sau electric.

cu

leşie concentrată.

SECVENŢA A).

mâner lung. Dacă parchetul a fost vopsit,

Când montaţi lamela nouă, aveţi grijă să-i

utilizaţi un decapant pentru a înmuia şi

rindeluiţi marginile pentru a se insera mai

elimina vopseaua. Clătiţi, apoi lăsaţi să se

uşor între lamelele adiacente (->

SECVENŢA B).

A . EXTRAGEREA LAMELELOR DETERIORATE

între traverse,

Extrageţi partea centrală,

pornind de la o gaură făcută în

dintre traverse, apoi tăiaţi la-

Eliminaţi bucăţile rămase cu dalta şi ciocanul. Degajaţi-le

apropierea defectului. Execu-

mela perpendicular, la rasul traverselor.

din nutul şi federul celor două lamele adiacente.

Tăiaţi lamela

taţi două tăieturi paralele, distanţate cu 1 cm.

B . M O N T A R E A LAMELELOR NOI lamelă nouă

FT / rindeluire

D

Lipiţi şi prindeţi în cuie două stinghii pe feţele interioare ale traverselor. Ajustaţi o lamelă

nouă, tăind la lungimea necesară.

B

rindeluire

Rindeluiţi laturile noii lamele:

Verificaţi orizontalitatea. După aceea prindeţi în şurubun

suprimaţi partea inferioară a

nutului şi teşiţi profilul federului îmbinaţi pieziş.

lamela nouă cu extremităţile pe cele două stinghii Afundaţi capetele şuruburilor în lemn si şlefuiţi.

montarea

p a r c h e t u l u i 323

După terminare, curăţaţi din nou - pentru ca glaspapirul să nu se ancraseze prea repede şi puteţi începe şlefuirea. ATENŢIE: Pe un parchet clasic, spaţiile dintre lamele pot fi considerate rosturi de dilatare,

care

îngăduie

lemnului

să

„lucreze". Deocamdată nu le astupaţi cu chit de lemn.

Şlefuirea parchetului Pentru şlefuirea

Procurarea echipamentului.

parchetului, închiriaţi un aparat robust, de preferinţă cu rulou, care se manevrează mai 1. Maşina cu disc excentric se utilizează pentru marginile de lângă plinte şi în locurile greu accesibile.

uşor decât cel rotativ. Procuraţi-vă de asemenea o maşină cu disc excentric

(-»

IMAGINEA

care

1),

permite

şlefuirea la rasul plintelor şi în locurile greu accesibile, de exemplu sub calorifere. Pentru colţuri vă puteţi servi de o maşină cu

rumeguşul, opriţi-o. Măturaţi pardoseala şi

patină triunghiulară sau, eventual, de lama

aspiraţi-o, înainte de a reîncepe. Cele trei

unei rindele pe post de răzuitoare.

Ţineţi seama de sensul lamelelor.

Este recomandabil să purtaţi mască, ochelari

şlefuiri succesive, cu bandă abrazivă din ce în ce mai fină, trebuie să ţină seama şi de sensul

de protecţie şi căşti anrifonice. Efectuati trei treceri.

O şlefuire îngrijită se

lamelelor.

realizeaza prin trei treceri, cu benzi

— Pentru şlefuirea unui parchet cu

abrazive tot mai fine: la început cu

lamele drepte, efectuaţi o primă tre-

granulaţie

mare

(36),

apoi

cere în diagonală, o a doua trecere

mijlocie ( 5 0 - 6 0 ) şi în final cu

după cealaltă diagonală şi şlefuirea

granulaţie fină ( 1 0 0 - 1 2 0 ) . Pentru

schimbarea

finală în sensul lamelelor.

abrazivului,

- Pentru şlefuirea unui parchet

întoarceţi maşina pe o parte, deşu-

montat în diagonală, efectuaţi o

rubaţi bara de strângere cu o şurubelniţă

primă trecere în sensul lăţimii,

şi montaţi

banda

abrazivă

nouă.

a doua trecere în sens longi-

înainte de a începe, basculaţi maşina

tudinal şi şlefuirea finală în

spre înainte, apoi aşezaţi-o lin pe

sensul lamelelor.

pardoseală. Ea are tendinţa de a „fugi", dar apăsaţi-o ferm cu ambele mâni şi mergeţi înapoia ei, ţinând cablul electric peste umăr. Când ajungeţi la plinte, înclinaţi maşina spre spate înainte de a coti. Dacă maşina rămâne pe loc, trebuie să ridicaţi ruloul abraziv pentru a nu săpa „şanţuri",

care

după

aceea

sunt

imposibil de eliminat. Dacă în unele momente

maşina

nu

aspiră

corect

2. Maşina de şlefuit cu bandă face parte dintre echipamentele cu rulou.

«4 MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI aplică în două straturi, cu pensula şi trebuie după aceea protejat cu lac. Ceruză. Se aplică cu spatula, după ce aţi deschis porii lemnului cu o perie metalică, pentru a pune în valoare fibrele lamelelor. Acest colorant alb trebuie după aceea fixat cu două straturi de lac. Vopsea. Cele mai multe vopsele pentru pardoseli sunt răşini poliuretanice, foarte bune pentru parchet. Aplicaţi un pnm strat cu trafaletul. Pentru un suport poros, vopseaua trebuie combinată în prealabil cu 10% diluant de tip white-spirit. După o uscare de 8 - 1 2 ore, ştergeţi uşor praful. Aplicaţi al doilea strat nediluat. Dacă aspectul lucios nu este uniform poate fi necesar un al treilea strat. Lăsaţi să se usuce 4 8 de ore înainte de utilizarea încăperii. întărirea definitivă se face după 3 - 4 zile.

Ceruire

Ceruza conferă o nuanţă albicioasă şi pune in valoarefibra lemnului.

Vopsire 1)acg

după

slefuire

nu

doriţi

sg aplicaţi

un

strat de finisare de ceară sau un palux, lemnul poate fi vopsit. Baiţ. Lasă vizibile fibrele lemnului şi în acelaşi timp le colorează uşor. Produsul se

Mastic după măsură Amestecat cu adeziv vinilic, rumeguşul fin obţinut în urma şlefuiriiformează un mastic care permite astuparea micilor defecte ale lemnului, făcându-le aproape invizibile, deoarece culoarea sa este apropiată de a parchetului. Pentru aceasta folosiţi rumeguşul cel maifin de la ultima şlefuire.

Ceara sau alte produse similare sunt, de asemenea, folosite pentru finisarea parchetului masiv. în ultimul timp, ceara a fost înlocuită de produsele de paluxare, dar fiind ecologică şi-a regăsit mulţi adepţi. Ceara si paluxarea sunt însă absolut incompatibile. Produsul cel mai practic este ceara lichidă diluată cu 10% esenţă de terebentină - este uşor de aplicat, chiar dacă se foloseşte o cantitate ceva mai mare de produs. Pe un parchet proaspăt şlefuit, este recomandabilă aplicarea unui prim strat de fond dur, care astupă porii lemnului, ducând la un consum mai redus de produs şi la obţinerea unui luciu profund. Aplicaţi ceara diluată cu o pensulă, în tuşe fine, după care lăsaţi-o să pătrundă şi să se usuce aproximativ 12 ore. Aplicaţi al doilea strat cu pensula. Lustruiţi cu o cârpă curată şi uscată.

Paluxare Paluxarea este o operaţiune simplă, dar de durată. Ea are ca efect protejarea parchetului

m o n t a r e a p a r c h e t u l u i 324

de agresiuni, obţinerea unei rezistenţe superioare a suprafeţei şi permite o întreţinere uşoară şi economică - parchetul paluxat poate fi curăţat şi cu buretele. Paluxarea se efectuează în condiţii foarte stricte: lemnul nu trebuie să depăşească umiditatea de 10% - temperatura încăperii nu trebuie să depăşească 12° C; - încălzirea trebuie să fie oprită timp de câteva zile. Pentru pnmul strat de palux, lucraţi cu o pensulă lată în sensul fibrelor (-» SECVENŢĂ). Lăsaţi să se usuce 2 - 6 ore. Şlefuiţi cu glaspapir fin pentru o prindere mai bună. Curăţaţi de praf înainte de aplicarea celui de-al doilea strat. Lăsaţi să se usuce minimum 2 4 ore. Pentru o utilizare normală sunt suficiente două straturi. Dificultatea principală este aplicarea uniformă a produsului, fără intermitenţe, cu gesturi largi şi fară a reveni spre înapoi. Paluxul atinge 8 0 % din duritatea sa după două zile — se poate merge pe parchet, chiar dacă se usucă definitiv abia după 8 zile. Aşteptaţi de aceea o săptămână înainte de a pune mobila şi în jur de 2 - 3 săptămâni înainte de a pune covoarele. •

Lacuri şi palux Pentru paluxarea parchetului există două categorii principale de lacuri, care se clasifică in mate şi satinate sau lucioase. - Lacurile de tip poliuretan sunt elastice şifoarte rezistente mecanic şi chimic. Se usucă in 12 ore, se întăresc complet în 10 zile, dar se îngălbenesc în timp. - Lacurile acrilice (în fază apoasă) sunt cele mai recente. Sunt inodore, nu sunt nocive sau poluante şi oferă parchetului o rezistenţă mare. în plus, respectă perfect culoarea naturală a lemnului. Evitaţi lacurile de tip uree-formol (cu alcool), toxice şi poluante.

PALUXAREA

D

Turnaţi lacul

pentru paluxare într-un recipient mare, de exemplu o cuvă din plastic.

H H '

Aplicaţi lacul cu o pensulă lată. de două ori peste acelaşi loc.

Nu treceţi

326

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Montarea mochetei în /aşii cazul montării lipite, deoarece prezenţa unor substanţe grase, de exemplu, poate împiedica aderenţa. - Dacă fâşiile sunt aplicate pe un parchet vechi, verificaţi starea lamelelor, lipiţi-le pe cele instabile şi eliminaţi cu grijă orice urmă de ceară. - Dacă parchetul va fi şlefuit, este bine să aplicaţi un strat de impregnare pe bază de adeziv neopren diluat cu 5 0 % tricloretilenă; lăsaţi să se usuce 2 4 de ore înainte de a derula mocheta. - Pe o pardoseală de ciment, curăţaţi de praf şi, dacă este cazul, nivelaţi (aplicaţi un strat de mortar pentru ameliorarea planeităţii). Aplicaţi după aceea un produs fixator sau un strat primar de aderenţă. în toate cazurile, deoarece mocheta trebuie depozitată în încăperea respectivă cu minimum 2 4 de ore înainte de a fi montată, este preferabil să pregătiţi suprafaţa, apoi să achiziţionaţi mocheta

Aşezarea mochetei legerea metodei de montare depinde de tipul mochetei, de dosul ei, de suprafaţa ce trebuie acoperită, de starea pardoselii etc. Metoda este esenţială pentru aspectul general al mochetei, confortul şi durabilitatea ei Mocheta în rulouri poate fi montată în trei feluri: liberă, întinsă sau lipită. Montarea întinsă este foarte complexă şi trebuie lăsată pe seama specialiştilor. Montarea liberă şi cea lipită sunt la îndemâna amatorilor - în ambele cazuri, înainte de fixarea fâşiilor este bine să lăsaţi mocheta aproximativ 2 4 ore în încăpere pe poziţia preconizată.

Pregătirea pardoselii Ca şi celelalte acoperiri de pardoseală, mocheta trebuie aplicată pe o suprafaţă curată, cât mai plană cu putinţă şi uscată. Starea suportului este şi mai importantă în

în momentul cumpărării, este posibil să fiţi nevoit să împăturiţi mocheta, dacă n-o puteţi transporta sub formă de rulou. în acest caz, aveţi grijă să nu turtiţi pliurile şi derulaţi mocheta imediat ce ajungeţi acasă.

Atentie la sensul mochetei! >

La montarea mochetei, aveţi grijă la sensulfirelor, indicat frecvent de o săgeată imprimată pe dos. Acest sens trebuie să fie orientat spre fereastră şi să corespundă cu sensul din care vine lumina naturală. Precauţia este totuşi mai puţin importantă în cazul mochetelor de pluş tunse sau al acoperirilor late care nu necesită racordări.

montarea

Poziţionarea

mochetei.

După ce aţi întins

mocheta ţinând seama de sensul ei (-» CASETĂ), lăsaţi-o să urce 1 0 cm peste plinte. Pentru montare (-» DESENUL 1), procedaţi astfel: y Neteziţi mocheta pe toată suprafaţa cu o cală din lemn sau material plastic, pentru a înlătura cutele şi pungile de aer. Operaţiunea este indispensabilă pentru montarea liberă şi facultativă pentru montarea prin lipire (-» IMAGINEA 2). y Marcaţi îndoirea în lungul plintelor cu o pereche de foarfece închise şi îndoiţi mocheta în colţuri, pentru ca să se modeleze după toată suprafaţa.

1. Pentru buna poziţionare a mochetei, îndoiţi colţurile, ca maijos, şi efectuaţi tăieturi de i-2 m la rasul plintelor, pe toţi pereţii încăperii.

2. Netezirea mochetei. y Efectuaţi o primă tăietură la rasul plintelor: nu trebuie să tăiaţi pe toată lungimea, ci doar 1 - 2 m în mijlocul fiecărui perete al încăperii; scopul este doar de a uşura poziţionarea fâşiilor. Pentru aceasta utilizaţi un cutter, deoarece va trebui să schimbaţi frecvent lama (-» IMAGINEA

3); ghidaţi cutterul, apăsând pe

lama metalică a unui instrument plat. Veţi obţine astfel o tăietură corectă şi veţi evita eventualele abateri. Aşteptaţi 24 de ore. După ce mocheta a fost plasată pe poziţie, lăsaţi-o timp de o zi, pentru a se stabiliza în funcţie de temperatura ambiantă. După aceea puteţi începe montarea propriu-zisă.

Montare pe benzi adezive La montarea liberă, mocheta este fixată simplu pe pardoseală printr-o bandă adezivă pe ambele feţe. Acest tip de montare se aplică mochetelor tricotate şi cu dos din

3. Tăierea în lungul plintelor.

m o c h e t e i 327

328

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Adezivi şi fixatori Montarea lipită are ca singur inconvenient demontarea. Pentru a schimba acoperirea, trebuie să dezlipiţi mocheta şi să refaceţi suprafaţa. Operaţiunea de curăţare este greoaie. Pentru a vă fi mai uşor şi dacă pardoseala, bine pregătită, este netedă şi neabsorbantă, este recomandabil să folosiţi un fixator. Acest produs lichid aplicat cu trafaletul are o putere de aderenţă suficientă pentru a menţine pe pardoseală mochetele sau acoperirile din fibre naturale, ca sisal sau cocos. Când demontaţi, este suficient să trageţi de acoperirea care se dezlipeşte uşor, fără a degrada pardoseala, deoarece fixatorul rămâne - în general - lipit pe dosul mochetei. Urmele de pe pardoseală dispar cu apă caldă, cu leşie.

burete. Nu convine decât pentru încăperi cu suprafaţa pardoselii mai mică de 2 0 m 2 . Pentru încăperi mai mici de 12 m 2 prin care nu se circulă des, de exemplu dormitoare, este suficientă montarea benzii adezive pe perimetru. Pentru încăperile cu suprafaţa de 1 2 - 2 0 m 2 , cu trafic mediu, este recomandabil ca toată suprafaţa să fie acoperită cu o

grilă de benzi dispuse la aproximativ 1 m Plasarea benzilor adezive. înainte de aplicarea benzilor, verificaţi ca mocheta să fie bine întinsă şi, dacă este nevoie, neteziţi-i din nou suprafaţa. Procedaţi în două etape. Ridicaţi mai întâi jumătate din fâşie şi pliaţi-o peste cealaltă (-» DESENUL 1). Lipiţi banda adezivă cu feţe duble la rasul plintelor. Desfăşuraţi treptat pelicula de protecţie, îndoind fâşia şi lipiţi-o reciproc. Tăiaţi colţurile. Ridicaţi după aceea cealaltă jumătate şi procedaţi similar. în cazul unor obstacole, de exemplu un calorifer, efectuaţi tăietunle necesare pentru ocolirea picioarelor (-» IMAGINEA 2). Plasaţi banda adezivă la rasul plintei şi rabataţi mocheta sub calorifer. Efectuaţi finisajele. După ce mocheta a fost fixată pe benzile adezive, tăiaţi surplusul, în lungul plintelor şi la nivelul uşii. Pentru liniile drepte, utilizaţi un instrument special cu înclinare reglabilă, la care poziţia lamei variază în funcţie de grosimea acoperirii; dotat cu mâner, acesta permite nivelarea mochetei în lungul plintei şi tăierea ei rectilinie (-» IMAGINEA 5). Pentru tăieturile mici, alegeţi un cutter pe care îl apăsaţi pe lama metalică a unui instrument plat; acesta din urmă protejează mocheta şi ghidează tăierea. La nivelul pragului, tăiaţi mocheta la rasul acoperirii încăperii vecine (-» IMAGINEA 3). Ghidaţi-vă după o riglă metalică, pentru a nu

1. La montarea liberă, dacă suprafaţa depăşeşte 12 m2 este convenabil să o acoperiţi cu o grilă de benzi adezive. Pelicula protectoare este desfăcută pe măsură ce se 2. Montarea in dreptul caloriferului rabatează mocheta.

montarea

m o c h e t e i 329

3. Montarea unei benzi de prag plată. devia. înşurubaţi o bandă de prag pentru a menţine marginea mochetei. Dacă cele două acoperiri prezintă o diferenţă de grosime importantă, alegeţi un profil de adaptare, mai potrivit decât o bandă de prag plată.

Montare lipită Montarea lipită este rezervată mochetelor cu dos dublat şi cu dos din burete. Alegerea

4. La montarea lipită, se procedează în două etape: mai întăi, aplicaţi clei pe jumătate din suprafaţa încăperii, apoi aşezaţi mocheta, înainte de a proceda la fel cu restul suprafeţei.

adezivului sau fixatorului (-» CASETĂ) depinde de specificul acoperirii. Produsul de lipire Aplicarea cleiului pe pardoseală. trebuie

ridicată

mai întâi

un facăleţ. întotdeauna neteziţi mocheta din centru spre margini.

este aplicat pe toată suprafaţa pardoselii. Mocheta

După aceea tăiaţi cu cutterul sau cu alt

la jumătatea

instrument, în lungimea plintelor şi a diver-

încăperii, îndoită astfel încât să nu turtească

selor obstacole: colţuri spre exterior, praguri

pliurile (-» D E S E N U L 4 ) . După aceea, puteţi să

de uşi etc.

aplicaţi clei pe partea de pardoseală astfel dinţată pentru a depune aproximativ 3 0 0 g

Montarea pe benzi cu arici

de produs pe 1 m 2 , iar pentru fixatori, utili-

Montarea pe benzi cu arici este rezervată

zaţi un trafalet şi aplicaţi aproximativ 1 2 0 g

mochetelor cu dos textil din pâslă tricotată.

degajată: în cazul adezivilor, folosiţi o spatulă

de produs pe 1 m 2 . Respectaţi timpul de gumare indicat de fabricant. După aceea, întinderi acoperirea pe stratul de clei. Neteziţi suprafaţa cu palmele, pentru a scoate pungile de aer. Procedaţi la fel pentru cealaltă jumătate de mochetă. Netezirea şi tăierea.

După ce aranjaţi mo-

cheta, executaţi o netezire minuţioasă a suprafeţei pentru a ameliora aderenţa acoperirii pe pelicula de clei. în acest scop, utilizaţi un instrument specific,

alcătuit

dintr-o pană de lemn sau din plută, cu margini rotunjite (-»

IMAGINEA 2 p. 327),

sau

5. Tăierea după lipire.

330

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI 2 0 m 2 , prevedeţi, la fel ca la montarea liberă cu bandă adezivă, mai multe benzi distanţate la 1 m şi realizaţi o grilă pe suprafaţă pentru a evita ondularea mochetei. Fixarea

mochetei.

Pentru a monta o mo-

chetă dintr-o singură bucată într-o încăpere pătrată sau dreptunghiulară, trebuie s-o fixaţi succesiv în cele patru colţuri. ^ începeţi cu una dintre cele două laturi perpendiculare pe usă Tăiaţi mocheta la rasul plintelor, apoi fixaţi-o pe banda cu arici, lovind deasupra pe toată lungimea ei cu un ciocan pe o cală de lemn. Neteziţi suprafaţa mochetei spre peretele opus, iar când ajungeţi acolo tăiaţi şi fixaţi folosind aceeaşi metodă. t Procedaţi similar pentru ceilalţi doi pereţi: neteziţi toată suprafaţa, pornind de la uşă 1. Benzile cu arici trebuie dispuse la aproximativ 3 cm de plinte. pe tot perimetrul. O grilă pe toată suprafaţa nu este necesară, decât daca încăperea are peste 20 m2.

până la peretele din faţa ei, apoi tăiaţi şi fixaţi cu ciocanul. Neteziţi după aceea în direcţia uşii. La nivelul pragului, fiţi foarte atent ca dosul mochetei să se prindă bine de banda

Ea nu utilizează produse nocive şi permite, în

cu arici. După aceea, dacă este necesar,

cazul unor erori, să desfaceri fâşiile fară a

înşurubaţi o bandă de prag plată.

degrada suportul. perii prin intermediul benzilor cu arici, late

Schimbarea unei bucăţi de mochetă deteriorate

de 5 cm, poziţionate la aproximativ 3 cm de

Unele produse, de exemplu taninul, clorul

plinte (-»

Pentru îmbinările dintre

menajer sau scrumul de ţigară, produc pete

două fâşii, există benzi cu arici late de

ce nu pot fi înlăturate de nici un detergent,

10—20 cm. Puteţi de asemenea să lipiţi

în

alăturate trei benzi de 5 cm la nivelul jonc-

decuparea bucăţii

ţiunii. Dacă suprafaţa încăperii depăşeşte

pentru

2. in dreptuljoncţiunii dintre douăfăşii de mochetă, lipiţi una lângă alta 2-3 benzi cu arici.

î . in colţuri, evitaţi să suprapuneti extremrtătile a două benzi cu arici care se îmbină perpendicular.

Mocheta se fixează pe tot perimetrul încă-

DESENUL 1).

asemenea a

fi

cazuri,

soluţia

constă în

de mochetă

înlocuită

cu

alta

afectată, Există

m o n t a r e a m o c h e t e i 330

numeroase dispozitive specifice care facilitează acest gen de acţiune, permiţând decuparea unor forme rotunde (-» CASETĂ). Astfel, puteţi utiliza un cuţit circular sau un poanson (-» SECVENŢĂ). Acesta din urmă permite si realizarea de găun pentru trecerea ţevilor. Pentru schimbarea unei bucăţi de mochetă, operaţiunea este simplă. y Decupaţi un cerc în jurul poansonului, apoi o rondelă de acelaşi diametru într-o bucată de mochetă nouă y Curăţaţi locul rămas gol şi aplicati-i un adeziv pe bază de latex. y Introduceri rondela nouă, având grijă să-i orientaţi firele în sensul mochetei principale. După câteva clipe de uscare, penaţi suprafaţa pentru unificare. •

INSTRUMENTE PENTRU REPARAREA MOCHETEI

poanson

poanson

monobloc

c u cutite amovibile

(0 5 - 2 0 mm)

(0 2 0 - 5 0 mm)

lamă

»

— -T.;..iiini!iiTTTr.

cuţit c i r c u l a r ( 0 7 5 m m )

DECUPAREA MOCHETEI DETERIORATE

B

Aplicaţi un poanson

peste

pata sau arsura de pe mochetă şi loviţi de mai multe ori cu

ciocanul, răsucind uşor instrumentul, pentru a-i uşura patrunderea.

I Decupaţi o rondelă de acelaşi diametru dintr-o bucată de

[PJJ • •

I Lipiţi rondela nouă

în locul

mochetă nouă sau dintr-un loc

decupării, ţinând seama să-i ' orientaţi firele în sensul celor

mai puţin vizibil, de exemplu în fundul unui dulap de perete sau înapoia usn.

originale, pentru a nu crea diferenţe de nuanţă.

332

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Montarea dalelor de mochetă xistă două tipuri de dale de mochetă

^ Trasaţi după aceea linia EF, perpendiculară

autoblocante şi adezive.

pe AB, începând din centrul acelui rând

Mochetele sunt

(punctul O ) Aşezaţi un al doilea rând de

fixate pe un substrat semirigid din bitum sau

dale, tot fără să le lipiţi. Dacă la una dintre

autoblocante, cele mai numeroase,

PVC; ele se montează pe pardoseală cu benzi

extremităţi rămâne un spaţiu foarte îngust

adezive având feţe duble. Dalele adezive au

între ultima dală şi perete, decalaţi tot rândul

pe dos un adeziv special protejat de o

spre dreapta ori spre stânga şi trasaţi altă linie

peliculă, care trebuie îndepărtată la aplicare.

AB, deoarece poziţia punctului O trebuie

Ca toate tipurile de mochetă, dalele trebuie

modificată.

despăturite şi depozitate timp de minimum

Fixarea

2 4 de ore în încăperea unde vor fi montate,

şi E F şi intersecţia lor O corespund poziţiei

pentru

optime, aplicaţi o bandă adezivă cu feţe

a

se

stabiliza

în

funcţie

de

dalelor. Când cele două drepte AB

temperatura interioară. Montarea se poate

duble

face numai pe o pardoseală netedă, plană si

perpendiculare, dacă este vorba despre dale

de-a

lungul

celor

două

drepte

uscată.

autoblocante, şi lipiţi deasupra primele două rânduri.

Montare dreaptă

Verificaţi cu o riglă dacă laturile dalelor

Această primă etapă

corespund exact trasării. Lucraţi după aceea

este indispensabilă pentru definirea înlăn-

sector cu sector - apăsaţi pe rândurile deja

Machetare

şi trasare.

ţuirii dalelor. Ea constă din trasarea a două

fixate şi plasaţi dalele în scară, conform

drepte perpendiculare pe care veţi începe

ordinii din desen (-» DESENUL

montarea {-» DESENUL

mai este necesară banda adezivă, deoarece

1).

Iată cum procedaţi:

1).

De acum nu

dalele se blochează reciproc. Tăierea

bordurilor.

După ce au fost pla-

sate toate dalele întregi, şi numai atunci, - a d e z i v cu faţă dublă

puteţi trece la tăierea şi montarea bordu-

/

rilor (-» DESENUL

2):

aşezaţi o dală nouă A pe

o dală din penultimul rând, suprapunându-le exact. Pe dala A aşezaţi altă dală

10

întreagă B, rezemând-o de plintă. Menţineţi ansamblul,

trasaţi şi decupaţi dala A,

urmând latura lui B. Decuparea A se va

\

încastra perfect între ultima dală lipită şi plintă.

1, Principiile montării drepte

y Trasaţi mai întâi linia AB, perpendiculară pe uşă. Aşezaţi, fără să lipiţi, un prim rând de dale de-a lungul acestei linii. Aranjaţi-le pentru a găsi dispunerea optimă; nu trebuie să

obţineţi

decupări

foarte

înguste

extremităţi, minimumul fiind de 5 cm

la 2. Decupare de bordura pentru montare dreaptă.

montarea

Montarea în diagonală Machetare şi trasare. Din motive estetice, dalele pot fi montate şi în diagonală, dar, ca şi în cazul montării drepte, trebuie mai întâi definit punctul O, centrul de pornire pentru montare (-» D E S E N U L 3 ) : t Trasaţi o linie AB perpendiculară pe uşă. Pornind din punctul A, dispuneţi pe această linie mai multe dale (trei, în cazul acesta),

Adezive vâscoase La montarea dalelor autoblocante, banda adezivă cu două feţe poate fi înlocuită cu un „adeziv vâscos", un produs lichid care nu trebuie însă confundat cu cleiul si care se aplică cu trafaletul. Principalul său avantaj este blocarea dalelor de mochetă fără a le reţine, facilitând astfel, dacă este nevoie, înlocuirea lor.

latură are lungimea egală cu lungimea diagonalei unei dale. Aşezaţi o dală nouă pe dala întreagă cea mai apropiată de perete. Aşezaţi deasupra şablonul, rezemându-1 de plintă. Tăiaţi dala nouă după marginea şablonului — va avea exact forma necesară pentru a se insera în bordură.

înlocuirea dalelor deteriorate 3. Trasarea la montarea în diagonală. dintre care ultima se apropie de centrul încăperii şi determină un prim punct O. y Din punctul O, trasaţi o linie EF perpendiculară pe AB şi aplicaţi un număr egal de dale pentru a acoperi distanţa OF. Dacă este loc, deplasaţi punctul O spre stânga sau spre dreapta, până când ajunge la distanţă egală de A şi F, ceea ce va necesita uneori trasarea altei linii AB. t După aceea pivotaţi dreptele AB şi EF cu un unghi de 45°, pentru a trasa două linii J K şi GH, care vor da direcţia montării în diagonală. Fixarea dalelor. Montarea în diagonală se desfăşoară ca şi montarea dreaptă. Lipiţi primele două rânduri de dale de-a lungul diagonalelor GH ş i J K Lucraţi după aceea sector cu sector, în scară. Puneţi toate dalele întregi şi încheiaţi cu bordurile. Tăierea bordurilor. Pentru tăierea bordurilor (-» D E S E N U L 4 ) , puteţi folosi un şablon din canon rigid: realizaţi un pătrat a cărui

m o c h e t e i 333

Dacă o dală de mochetă se deteriorează, este uşor de înlocuit. Pentru a evita totuşi ca reparaţia să fie vizibilă, scoateţi dala deteriorată şi încă una, de exemplu de sub o mobilă. Plasaţi această dală în locul celei deteriorate, iar dala cu probleme puneţi-o sub mobilă. •

dală

-plintă

dală de decupare

şablon '

de

carton

' şablon de carton

4. Decupare de bordură la montarea în diagonală cu şablon de carton.

334

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Montarea dalelor din linoleum - cutter cu l a m ă

rigidă

- riglă - făcăleţ sau ciocan cu cap mare

coperire relativ elastică, dalele şi fâşiile

intersectarea lor să definiri un punct central

din linoleum se modelează mai mult

O

sau mai puţin după defectele suportului, de

( - » D E S E N U L 1).

Poziţionaţi după aceea dalele „pe uscat",

aceea este necesar ca suportul să fie într-o

fară să le scoateţi pelicula adezivă sau să le

stare perfectă: sănătos, absolut uscat, plan,

încleiaţi, în lungul axelor. Obiectivul este ca

cât mai neted cu putinţă şi perfect curat. Pe

spaţiile

rămase

în

extremităţi

pentru

de altă parte, chiar dacă sunt rezistente şi

montarea bordurilor, H, să fie egale de o

uşor de întreţinut, dalele din linoleum nu se

parte şi de cealaltă. Pentru aceasta, trebuie

comportă bine la modificările bruşte de

să decalaţi dalele până la obţinerea unei

temperatură, ca de altfel toate acoperirile

înlănţuiri

sintetice.

centrul O.

satisfăcătoare

şi

să

deplasaţi

De aceea este recomandabil să le depozitaţi

Dacă sunteţi mulţumit, trasaţi definitiv cele

în încăpere cu minimum 2 4 de ore înaintea

două axe AB şi CD. Vă vor servi în con-

montării, pentru a se adapta temperaturii

tinuare. Dacă doriri să efectuaţi o montare în

ambiante, ideal fiind s-o reglaţi pe aceasta la

diagonală, puteţi utiliza aceeaşi metodă ca şi

18° C.

pentru montarea în diagonală a dalelor din

Dalele din linoleum, cu latura de 3 0 - 3 3 cm

mochetă (-» p. 333).

sunt tot mai des adezive şi mai rar sub formă &

de dale pentru lipire.

Machetare si trasare *

ATENŢIE: Opriri încălzirea prin pardo-

seală cu 2 4 de ore înainte de montare şi n-o reporniţi decât la o zi după sfârşirea montării.

Ca si la montarea unei placări sau a dalelor din mochetă, montarea dalelor din linoleum

Montarea dalelor

este precedată de o trasare pe pardoseală care

Primele două rândun de dale trebuie aliniate

permite definirea axelor pe care veţi lucra.

în lungul axelor perpendiculare AB şi CD,

Pentru o montare dreaptă, trebuie mai întâi

prima dală fiind aşezată la intersecţia celor

să divizaţi încăperea în patru părţi, trasând

două axe.

două axe perpendiculare, AB şi CD, şi prin

Dacă sunt dale adezive, scoateţi pelicula protectoare înainte de montare şi plasaţi-le

M O N T A R E A DALELOR ADEZIVE

începeţi prin dispunerea dalelor de-a lungul a două axe per• • pendiculare trasate în prealabil pe pardoseală. Cu o riglă, verificaţi ca laturile dalelor să fie perfect aliniate de-a lungul trasării.

Dezlipiţi pelicula protectoare fără să atingeţi adezivul. Manipulaţi dalele ţinându-le cu vârfurile degetelor de margini. Aveţi grijă la sensul de montare, indicat pe dos de o săgeată.

Neteziţi dalele

treptat cu o spatulă, un ciocan cu cap mare • • sau un făcăleţ. Operaţiunea garantează buna aderenţă a dalelor la pardoseală.

m o n t a r e a p a r d o s e l i l o r de

fară să apăsaţi (-» SECVENŢĂ). După ce dala este poziţionată perfect, apăsaţi-o cu putere cu o spatulă din plastic, deplasându-vă de la centru spre laturi. Montaţi dalele următoare, având grijă să se lipească perfect de prima şi verificati-le alinierea cu o riglă. Orientaţi-le pe toate în acelaşi sens, respectând sensul săgeţilor imprimate pe dos. Principiul este acelaşi ca la montarea prin lipire: înainte

de

montarea

dalelor,

pe

pardoseală trebuie să fie aplicat adeziv, de preferinţă pe suprafeţe mici. După ce toate dalele întregi au fost montate de-a lungul celor două axe perpendiculare, completaţi succesiv fiecare sfert al încăperii.

1. Primele dale trebuie montate de-a lungul celor două axe perpendiculare, iar celelalte în scară, urmând ordinea indicată deasupra. Neteziţi dalele pe măsură ce le montaţi.

Lucraţi în scară, în ordinea precizată de desen (-* DESENUL 1).

dimensiunilor

bordurii

şi

va

fi

tăiată.

Lipiţi în felul acesta toate dalele întregi şi

Menţineţi ansamblul şi trasaţi linia de tăiere

terminaţi în zona cea mai apropiată de uşă.

pe dala A, urmând marginea dalei B (-»

Tăierea bordurilor

NUL

2

P.

DESE-

332).

După ce aţi aşezat dala A pe masa de lucru,

După ce au fost montate toate dalele întregi,

nu vă rămâne decât să o tăiaţi — utilizaţi un

puteţi trece la tăierea şi montarea dalelor

cutter cu lamă rigidă şi executaţi mai multe

destinate bordurilor. Aşezaţi o placă nouă,

treceri. După aceea, rupeţi-o, punând-o pe

„A", pe o dală din ultimul rând lipit. Supra-

marginea mesei, sau ţinând-o în ambele

puneţi-le, până coincid perfect. Dala A este

mâini şi pliind-o.

cea pe care o veţi tăia.

Urmând această metodă, veţi obţine o tăie-

Puneţi deasupra ei altă dală, „B", pe care o

tură exactă. •

rezemaţi de plintă: partea din dala A care nu este acoperită de dala B corespunde exact

EFECTUAREA TĂIETURILOR PRECISE

B

Taiati In profunzime. Un cutter cu lamă rigidă trecut de mai multe ori permite tăierea suficientă a dalei înainte de rupere.

Rupeţi dala. Pentru rupere, vă puteţi ajuta de marginea mesei, ori puteţi îndoi dala cu mâinile.

p l a s t i c 335

336 MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Montarea linoleumului în rulouri

n

foarfece • cutter - riglă de tapiţer spatulă crestată

inoleumul se prezintă uneori sub formă de ruloun cu lăţimea de 2, 3 sau 4 m. Această varietate simplifică montarea, limitând la maximum racordările şi resturile. Dacă este necesară montarea mai multor fâşii, este preferabil să le dispuneţi perpendicular pe principala sursă de lumină naturală. Reflectându-se, lumina face mai puţin vizibile racordările. La fel ca dalele, fâşiile din linoleum trebuie depozitate în încăpere cu 2 4 de ore înainte de montare, la o temperatură de 1 5 - 2 0 ° C, menţinută pe tot timpul montării.

Ajustarea fâşiilor Fâşiile din linoleum trebuie bine ajustate în lungul plintelor şi pe tot perimetrul încăperii. Dacă pentru acoperirea suprafeţei sunt necesare mai multe fâşii, trebuie să le poziţionaţi astfel încât să se suprapună cu 4 - 6 cm Pereţii unei încăperi prezintă rareori o geometrie perfectă, când ajustarea după profilul lor se poate face ulterior lipirii (-» SECVENŢĂ). Cel mai frecvent trebuie să le trasaţi profilul pe linoleum.

Tăierea la rasul plintei. Fâşia este mai întâi derulată pe pardoseală, cu marginea sprijinită de plintă. Pentru a copia pe ea profilul peretelui, puteţi utiliza fie un trasator improvizat (de exemplu, o cală de lemn găuntă pentru a permite trecerea unui pix), fie un compas cu două vârfuri ascuţite. în acest ultim caz, deschideţi compasul la o valoare corespunzătoare cu ecartul cel mai mare al profilului şi deplasaţi instrumentul pe toată lungimea fâşiei: unul dintre braţe apasă pe plintă, iar al doilea serveşte la trasarea pe acoperire. Nu vă mai rămâne decât să decupaţi linoleumul, urmând trasarea cu un cutter cu lamă curbată, pe care-1 înclinaţi uşor pentru a nu luneca. Efectuaţi decupările necesare ocolirii ţevilor (-» DESENUL 1). Decupaţi un cerc echivalent cu diametrul ţevii, folosind un poanson, apoi despicaţi linoleumul şi încălziţi-1 cu un uscător de păr. înmuiat de aerul cald, linoleumul se adaptează şi-şi găseşte poziţia fară greutate.

MONTAREA FÂŞIILOR P I N LINOLEUM

sS

Tăiaţi.

Aşezaţi linoleumul pe

pardoseală. Deschideţi-I în colţuri şi tăiaţi excedentele mari, păstrând o margine de 5 - 1 0 cm deasupra plintelor.

^ S S s S S

Lipiţi. îndoiţi

I Nivelaţi. După ce aţi netezit cu

acoperirea într-o

parte, pentru a aplica adeziv pe pardoseală. Utilizaţi o spatulă crestată pentru aplicarea uniformă a adezivului. Rabatati linoleumul.

|

|

un făcăleţ dinspre centru spre margini, pentru eliminarea bu-

lelor de aer, tăiaţi excedentul de linoleumul cu o riglă şi un cutter.

m o n t a r e a p a r d o s e l i l o r d e p l a s t i c 336

cutter cu lamă curbată

1. Ocolirea ţevilor. Dupace aufost decupate găuri cu poansonul tăiaţi linoleumul cu cutterul cu lamă curbată.

Lipirea fâşiilor După ce linoleumul a fost taiat la rasul plintelor, puteţi trece la lipire. Dacă nu utilizaţi decât o singură fâşie, operaţiunea este foarte rapidă — este suficient să aplicaţi adeziv mai întâi pe jumătate de suprafaţă apoi pe cealaltă jumătate, îndoind de fiecare dată linoleumul peste partea cealaltă. Dacă pentru acoperire sunt necesare două fâşii, operaţiunea se derulează în trei etape: mai întâi lipirea parţială a primei fâşii, apoi a celei de-a doua şi, în sfârşit,

Atenţie la şocuri şi cauciuc Rezistenţa acoperirilor din linoleum nu este asociată întotdeauna grosimii materialului. Unele pardoseli plastice fine şi compacte rezistă bine la şocuri şi la poansonare, totuşi pot fi chiar şi ele degradate de picioarele sau muchiile prea ascuţite ale unor mobile. Pentru aceasta, este recomandabil iă aplicaţi pe mobilă protecţii din piele, plastic sau pâslă. în plus, nu lăsaţi o pardoseală din linoleum în contact cu un element cu baza de cauciuc, de exemplu dosul unor covoraşe de baie.

2. Montarea a douăfâşii. Mai intăi sunt lipite pe trei sferturi din lăţimea lor, după care urmează lipirea părţii centrale. după finalizarea racordării, lipirea în centru. Cele două fâşii au fost în prealabil suprapuse cu 4 - 6 cm. Pentru prima etapă, ndicaţi pnma fâşie pe trei sferturi din lăţimea ei (-» D E S E N U L 2) şi aplicaţi adeziv pe pardoseală cu o spatulă crestată pentru dozarea exactă a produsului. Urmaţi modul de utilizare, respectând mai ales timpul de gumare, cunoscând durata necesară dinainte de a îndoi linoleumul pe stratul de adeziv. După plasarea linoleumului, neteziţi suprafaţa pentru perfectarea aderenţei Lipirea şi netezirea celei de a doua fâşii se efectuează exact la fel. După aceea, aşteptaţi înainte de a trece mai departe, la tăierea şi lipirea racordării.

Racordarea fâşiilor Racordarea se efectuează după ce fâşiile au fost lipite trei sferturi pe pardoseală. Pentru această operaţiune ceva mai delicată se procedează astfel: y Ridicaţi marginile fâşiilor şi glisaţi dedesubt o riglă metalică plată, care are drept scop

338

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Lustruirea după montare Pentru ca linoleumul să păstreze un aspect strălucitor mult timp, mai ales in camerele pentru copii, aplicaţi pe sup afaţa un produs pentru lustruire, imediat după montare. Din timp în timp mai aplicaţi cate un strat, după ce în prealabil l-ati curăţat cu atentie Puteţi de asemenea profita de ocazie pentru a elimina eventualele zgârieturi superficiale -frecaţi uşor cu un tampon de vata de otel ooo îmbibată în white-spirit. î. Cele două straturi de acoperire trebuie tăiate protejarea lamei cutterului în timpul simultan pentru obţinerea unei racordări decupării. Lama se poate ciobi pe micile imperfecţiuni discrete. ale pardoselii. y Rabataţi după aceea cele două margini şi aşezaţi o riglă bombată pe linia unde se încalecă. Această riglă rigidă va servi la ghidarea lamei cutterului. Tăiaţi bine ansamblul celor două straturi de acoperire (-» DESENUL 3).

Dacă trebuie să deplasaţi rigla, faceţi-o fără a scoate lama cutterului din tăietură, evitând astfel orice manevră greşită. y Deschideţi cele două buze ale îmbinării pentru a ridica marginile tăiate şi a scoate rigla metalică. Depărtaţi cele două fâşii şi

aplicaţi adeziv pe pardoseală cu o spatula crestată. y Rabataţi acoperirea şi aşezaţi peste racordare obiecte grele pentru a facilita priza adezivului. Finisări. Pentru ca racordarea să fie menţinută pe poziţie, este bine să o acoperiţi cu o bandă adezivă (-» SECVENŢĂ). Aceasta trebuie după aceea crestată cu cutterul între cele două buze pentru a introduce un clei special, sub formă de lichid incolor. Produsul sudează practic linoleumul şi formează o îmbinare etanşă. După ce aţi terminat, puteţi aplica o bandă de prag la nivelul uşii. •

FINALIZAREA RACORDĂRILOR A DOUĂ FÂŞII

1

. V

6

Acoperiţi îmbinarea cu bandă adezivă de camuflare. Aceas-

ta trebuie aplicată pe toată lungimea racordării.

f'J Crestaţi banda adezivă cu cutterul. Procedaţi cu atenţie,

trecând lama printre cele două margini.

Introduceţi adeziv special în interstiţiul obţinut de cutter.

Acest clei incolor special sudează linoleumul.

vopsirea

p a r d o s e l i l o r 339

Aplicarea vopselelor pe pardoseala n duda calităţilor estetice, vopselele de pardoseli clasice propuse de fabricanţii nu au în general o comportare prea bună şi se degradează destul de rapid Dacă sunteţi în căutarea unei acoperiri rezistente la şocuri, abraziune şi pete, este mai bine să optaţi pentru răşini sintetice, epoxizi sau poliuretani. Culorile decepţionează uneori, deoarece răşinile, şi mai ales epoxizii, sunt greu de colorat în tonuri proaspete şi strălucitoare Totuşi acoperirea este etanşă şi durează mult'

I

Pregătirea pardoselilor înainte de vopsire, este necesar să pregătiţi cu atenţie suportul, altfel acopenrea nu va adera suficient de bine. Ca regulă generală, pardoseala trebuie să fie solidă, uscată şi perfect curată, cele mai multe răşini sintetice fiind incompatibile cu alte produse. Pe şape vechi de ciment. îndepărtau mai întâi părţile neaderente, astupaţi eventualele găuri sau fisuri, apoi curăţaţi de praf si spălaţi cu multă apă. îndepărtaţi după aceea toate petele de vopsea şi de grăsime pe care nu pot adera vopselele de pardoseală - în acest scop, utilizaţi un decapant pentru vopsea sau solvenţi de tip benzol ori tricloretilenă. Pe şape noi de ciment. Dacă şapa de ciment este nouă, aven grijă să fie perfect uscată; în general, sunt necesare 21 de zile pentru ca să dispară toată umezeala. După ce aţi periat şi îndepărtat praful, spălaţi cu o soluţie de acid pentru a măn porozitatea şi a uşura prinderea pnmului strat. în acest scop, folosiţi un acid de pulbere cristalizată, care nu degajă vapori. Diluaţi 1 kg de pulbere într-un volum de apă de 4 - 5 ori mai mare, turnaţi preparatul şi lăsaţi să acţioneze 15-20 minute apoi clătiţi abundent si lăsaţi să se usuce. La aplicarea acidului, protejan-vă mâinile cu mănuşi de cauciuc si purtări cizme.

Acoperită cu răşină sintetică şi poiiuretan monocompus, Vopselele din gama răşinilor epoxidice sunt pardoseala acestui garaj alcătuite din două elemente, care trebuie este etanşă şi protejată neapărat amestecate imediat înainte de uti- împotriva petelor si abraziunilor. lizare: o răşină incoloră sau pastelată şi un întăritor. După aplicare, amestecul formează o peliculă etanşă cu aderenţă foarte mare pe majoritatea suporturilor, care prezintă o suprafaţă dură, prea puţin elastică. Pentru ca aplicarea să fie posibilă, temperatura pardoselii trebuie să se afle în intervalul 15-35° C.

Răşini epoxidice

Examinarea etichetelor Deoarece răşinile sintetice In stare pură sunt scumpe, unii fabricanţi le utilizează cu zgârcenie şi numai pentru a îmbunătăţi calităţile vopselelor clasice. Astfel alchidal-uretanii, de exemplu, sunt practic vopsele pe bază de ulei; îmbunătăţite cu poliuretani, pentru a dubla durata de viaţă a vopselei. Evident, aceste produse sunt mai ieftine decăt răşinile pure, dar mai puţin satisfăcătoare. Când procentajul de poliuretani sau de epoxizi devine excesiv de mic, performanţele mecanice dispar, cu singurul câştig al culorii sau etichetei.

340

MONTAREA ACOPERIRILOR PE PARDOSELI

Produse predozate Pentru a evita manipulările complicate şi dozările eronate, unii fabricanţi propun produse predozate. Astfel, răşinile epoxidice există în truse pentru acoperirea unor suprafeţe de 3,8,12 m2 etc O trusă conţine două recipiente - primul pentru cel dintâi strat, iar al doilea pentru al doilea strat Resturile produselor nu pot fi însă păstrate, deoarece se întăresc în câteva ore.

Cele două componente fiind în două recipiente suprapuse, trebuie să deschideţi fundul primului recipient cu o şurubelniţă, astfel ca întăritorul să curgă în răşină. Amestecaţi şi lăsaţi un sfert de oră, apoi amestecaţi din nou înainte de aplicare. Utilizaţi de preferinţă o pensulă lată şi niciodată trafaletul. Aşteptaţi 4 ore pentru ca amestecul să se întărească. După aplicarea primului strat, lăsaţi să se usuce 2 4 de ore, apoi aplicaţi al doilea strat. Lăsaţi să se întărească 2 4 de ore, sau 48 dacă temperatura interioară este sub 20° C.

Răşini poliuretane Răşinile poliuretane se prezintă uneori, ca şi epoxizii, sub forma unei răşini şi a unui întăritor, care trebuie amestecate înainte de folosire. De cele mai multe ori sunt însă produse monocompus, gata de utilizare. Produsul este depozitat sub formă lichidă, ferit de aer. La aplicare, prin contact cu umiditatea atmosferică are loc o reacţie chimică polimerizare — care îl solidifică. Pelicula astfel obţinută nu se durifică niciodată complet, ci păstrează o elasticitate permanentă, care, precum cauciucul, îi permite să urmeze eventualele deformări ale suportului. Produsul are de asemenea avantajul de a fi autosudabil — se prinde pe un strat vechi de răşină poliuretan fără decapare prealabilă. Aplicarea este aproape similară cu a răşinilor epoxidice (-» SECVENŢĂ). In general se estimează că pentru un strat sunt necesare 1 5 0 - 2 5 0 g de vopsea pe metru pătrat. Urmaţi prevederile fabricanţilor pentru a vă calcula cantitatea de care aveţi nevoie. După al doilea strat, lăsaţi să se întărească timp de 48 de ore, înainte de a folosi încăperea. •

APLICAREA RĂŞINILOR POLIURETAN MONOCOMPUS

L

• I necesară primului strat. Ames

• • tecaţi-o cu 10% dintr-un diluant de tip white-spirit.

Aplicaţi primul strat cu rolă de blană, încrucişând trecerile. Lasaţi să se usuce minimum 12 ore, înainte să aplicaţi al doilea strat.

Aplicaţi al doilea strat cu 150-250 g de vopsea pe metru patrat. Lăsaţi suprafaţa să se usuce şi întărească timp de 48 ore, înainte de utilizarea încăperii.

Tehnici si lucrări » T Â M P L Ă R I E

LUCRĂRI P. 342

Tipuri de esenţe

P. 3 6 8

Construirea etajerelor

P. 345

Lemn masiv

P. 370

Fabricarea unei măsuţe fără cuie şi şuruburi

P. 372

Realizarea unei biblioteci cu birou pentru calculator

•v - -

DERIVATE DIN L E M N

f

P. 346

Placaje, plăci aglomerate şi plăci din fibre

REPARAŢII

TEHNICI DE B A Z A P. 350

Tăierea cu ferăstrăul

P. 353

Baterea cuielor

P. 354

Prinderea şuruburilor

P. 356

Rindeluire

P. 357

Şlefuire

P. 359

Căurire

P. 360

îmbinări simple

P. 362

îmbinări la j u m ă t a t e şi cu cepuri

P, 364

Alte tipuri de îmbinări

P. 366

Articole de fierărie pentru îmbinări

M

P. 376

Astuparea defectelor

P. 377

Repararea interstiţiilor cu baghete

P. 378

Repararea picioarelor deteriorate

P. 381

Recondiţionarea şi repararea placărilor

342

TÂMPLĂRIE

Tipuri de esenţe

H

emnul a fost dintotdeauna un aliat preţios al omului. I-a adus protecţie, căldură - la propriu, dar şi la figurat —, confort şi satisfacţie estetică. De aceea ocupă un loc aparte în locuinţele noastre şi de multe ori este unicul material utilizat în construirea unor case. Prezentând o mare varietate de esenţe, lemnul este comercializat în numeroase forme. Fiecare specie posedă caracteristici specifice, care stau la baza unei clasificări simplu de utilizat.

Răşinoase. Foarte răspândite în Europa, răşinoasele au căpătat tot mai multă importanţă de-a lungul anilor. Bradul, pinul, lariţa sau cedrul roşu (aşa-numitul „pin roşu american") sunt utilizate pe scară largă în viaţa cotidiană, ca lemn pentru construcţii, în ebenistică, tâmplărie sau la fabricarea produselor derivate. Pinul, de exemplu, furnizează cvasitotalitatea elementelor care se găsesc în raioanele de tâmplărie ale marilor magazine specializate în bricolaj.

Esenţe europene

în pădurile ecuatoriale şi tropicale cresc arbori de mărimi colosale, clasificaţi în general sub titulatura „esenţe exotice". Sub această etichetă se regăsesc un număr atât de mare de specii cu caracteristici foarte diferite, încât clasificarea simplistă nu reflectă deloc diversitatea lor. Abanosul şi, într-o măsură mai mică, acajuul sunt esenţe exotice foarte apreciate. Okoume, arbore din Gabon, slujeşte mai ales la fabricarea de placaj, ca şi elomba, framire, limba, samba şi tola. Şi alte esenţe sunt mult utilizate, ca tecul, wenge, iroko, pentru tâmplărie, fabricarea uşilor şi ferestrelor, sau pentru parchete, ca doussie, curupixa, kosipo, makore etc.

Esenţele europene cuprind speciile de foioase care cresc la latitudinea noastră, răşinoasele formând o clasă aparte. Foioase. Utilizate în mod regulat în ebenistică şi la fabricarea mobilierului, foioasele au fost înlocuite, într-o măsură tot mai mare, în domeniile de construcţie, de produse derivate sau de esenţe tropicale. Astfel stejarul, altădată mult utilizat, mai ales pentru dulgherie, nu mai este folosit decât pentru placări, parchete sau grinzi. In tâmplărie, el serveşte la realizarea uşilor şi a ferestrelor de înaltă calitate. Pentru celelalte esenţe, devenite rare în comerţ, se impune aceeaşi constatare. în general, fagul, plopul, frasinul, nucul sau ulmul sunt de acum rezervate specialiştilor sau fabricării de produse derivate, ca parchetul flotant.

/"

Rezistenţa esenţelor

Esenţele lemnoase se clasifică după multe criterii. Pentru bricolaj, unde alegerea este limitata, foarte importanti sunt indicii de rezistenţă faţă de insecte şi mucegai. Astfel, stejarul, cedrul roşu sau acajuul, esenţe rezistente, nu necesita tratamente speciale, spre deosebire de altele. Cu cât o esenţă lemnoasă este mai moale, cu atât ea prezintă riscuri mai mari de infectare cu paraziţi.

Esenţe exotice

& ATENŢIE: Culorile esenţelor din tabelul următor nu apar decât cu titlu informativ. Aceeaşi esenţă poate prezenta nuanţe diferite, în funcţie de diverşi factori - vârstă, habitat, tip etc. •

d e s p r e l e m n 343

ESENŢE DIN REGIUNI TROPICALE Esenţă

Provenienţă

Acaju

Africa,

Densitate 0,6

America tropicală

Amarant„acaju

America tropicală

Utilizări principale Ebenistică, tâmplărie, amenajări

1,0

Ebenistică, tâmplărie, parchete, artizanat

de Cayenne" Avodire

Africa

0,6

Tâmplărie, amenajări

Azobe

Africa

1,0

Parchet

Balsa

America tropicală

0,1

Izolări termice şi fonice

Lemn de trandafir

America tropicală

0,8

Ebenistică, artizanat, placări

Lemn de violete

America tropicală

0,9

Ebenistică, artizanat, placări

Abanos

Africa,

1,1

Ebenistică, marchetărie

America tropicală

Okoume

Africa

0,5

Placaje, tâmplărie, muluri

Padouk

Africa

0,7

Ebenistică, dulgherie, tâmplărie, placări

Palisandru

America, I

Asia tropicală

0,9

Ebenistică, dulgherie, placări

344

TAMPLARIE FOiOASE DiN REGIUNI TEMPERATE ALE EMISFEREI NORDICE Esenţă

Provenienţă

Densitate

Utilizări principale

Mesteacăn european

Europa

0,6

Furnire derulante

Mesteacăn canadian

America de Nord

0,7

Placaje

Europa

0,6

sau american Castan

Dulgherie, parchet, ebenistică masivă, doage

Europa

Stejar

0,8

Placaje decorative, ebenistică masivă şi placată, dulgherie, tâmplărie exterioară, parchet, panouri

Stejar alb (american)

America de Nord

0,8

Ebenistică masivă, dulgherie

Stejar de plută

Europa

0,2

Acoperiri şi izolări, în plăci sau aglomerate

Frasin

Europa

0,7

Scaune, rampe de scări, placări decorative

Europa

0,7

Mobilier, curburi, placaje şi lemn îmbunătăţit

Europa,

0,6

-

Fag

Cireş şi cireş american

America de Nord Nuc şi nuc negru

Asia

(american)

şi America de Nord

Ebenistică masivă şi placată, scaune, placaje decorative şi panouri de lambriuri decorative

0,6

Placaje, ebenistică masivă şi placată, marchetărie

(nucul negru) Europa

Ulm

0,7

Placaje decorative, ebenistică masivă şi placata, marchetărie, artizanat

Europa

Plop

0,4

Tâmplărie, placaje decorative, ebenistică masivă şi placată

Platan

Păr

5

Orientul Mijlociu,

0,7

Europa Europa

Tâmplărie, placaje decorative, ebenistică masivă şi placată

0,8

Ebenistică masivă şi placată (mai puţin), artizanate, placaje decorative (colorate)

RĂŞINOASE DIN REGIUNI TEMPERATE ALE EMISFEREI NORDICE Pin marin

Europa

0,6

Muluri, parchete şi lambriuri, placaje, plăci de particule şi fibre

Pin silvestru

Europa

0,5

Tâmplărie, lambriuri, şarpante, cofraje, miez de şipci, placaje, plăci de particule

Brad

Europa

0,5

Muluri, şarpante, tâmplărie interioară, plăci de particule şi fibre

d e s p r e l e m n 344

Lemn masiv

S

pre deosebire de produsele compozite fabricate din diverse materiale, cum sunt plăcile din fibre sau aglomerate ce slujesc de exemplu la construirea blatunlor de bucătărie, prin lemn masiv se înţelege tot ceea ce este debitat direct din buşteni de arbon. In tot cazul, lemnul debitat trebuie uscat. Un lemn nu se consideră uscat decât daca umiditatea sa este mai mică de 22%.

Debitarea lemnului Limbajul tâmplăriei defineşte fiecare piesă de lemn în funcţie de secţiunea şi forma sa. Astfel dintr-un buştean se pot debita dulapi, grinzi, căpriori, scânduri, frizuri, stinghii, şipci etc. Pornind de la aceste elemente, şi după prelucrare, se obţin întreaga gamă de muluri, plinte sau cornişe, ca şi toate elementele strunjite de felul rondelelor, mânerelor sau picioarelor de mobile. Limbajul curent a simplificat în mod considerabil aceste denumiri. Astfel, termenul „şipcă" este utilizat pentru multe dintre elementele de tâmplăne, indiferent dacă acestea au secţiune pătrată sau dreptunghiulară. Continuă să mai reziste termenul „scândură", uşor de identificat. Alţi termeni utilizări nu desemnează o piesă anume, ci utilizarea ei - de exemplu, „căprior".

Reperarea defectelor Pentru buna alegere a scândurilor şi stinghiilor, este necesară verificarea unor aspecte - Absenţa bombărilor sau răsucirilor pieselor, atunci când sunt aşezate pe sol. Veţi sesiza cu uşurinţă piesele curbate, care trebuie eliminate fără ezitare - Absenta nodurilor moarte sau vicioase, la care miezul cade şi rămân găuri. Nodurile vicioase sunt mai frecvente la răşinoase. Un nod sănătos (aderent) nu prezintă

inconveniente la prelucrarea lemnului, situaţie dorită la un ansamblu sau la o faţadă decorativă. - Absenta fisurilor, crăpăturilor etc Aceste linii de fractură de ongmi diverse (provocate de creştere, uscare, debitare) traversează elementul dintr-o parte în cealaltă, facându-1 fragil şi inutilizabil. - In cele din urmă, verificaţi culoarea lemnului petele micuţe negre şi zonele gn-bleu semnalează apariţia ciupercilor parazite. & ATENŢIE: Condiţiile de stocare a scândurilor au importanta lor. In marile magazine specializate în bricolaj, principiul industrial al fluxului obligă uneori punerea pe piaţă a lemnului care îşi termină ciclul de uscare în raion, ridicat pe verticală şi proptit nesigur. Să nu vă surprindă faptul că nu puteti găsi o scândură dreaptă! •

Tratament clasa IV în decursul transformării sale, lemnul este întotdeauna tratat. Fără a căuta să asigure perenitatea elementelor, scopul tratamentului este de a le întârzia degradarea înainte de a fi vândute. Din acest motiv, un al doilea tratament efectuat chiar de dumneavoastră, în două straturi aplicate cu pensula, este întotdeauna necesar pentru a vă păstra realizările mult timp. Singurele excepţii se referă la esenţele rezistente în mod natural (-» P. 342) şi la cele destinate utilizării în exterior, ştampilate „ Tratat clasa (sau gradul) IV". Această indicaţie arată că elementele respective au fost tratate prin „impregnare" în autoclavă. Ele suportă fără probleme timp de mai mulţi ani modificările climatice sezoniere. Totuşi, dacă doriţi să tăiaţi sau să prelucraţi elemente de lemn tratate anterior în autoclavă, nu uitaţi să badijonaţi tăieturile recente cu pensula, utilizând un produs de conservare pentru a-i reda protecţia iniţială.

346 TÂMPLĂRIE

Placaje, plăci aglomerate 5/ plăci din fibre Placă aglomerată standard (grosime• 10-22 mm).

xistă numeroase tipuri de plăci derivate din lemn: placaj, plăci

aglomerate

(PAL), plăci din fibre (PFL) etc. Foarte adesea, ele sunt clasificate în funcţie de modul de fabricaţie. Placă din fibre dură (grosime 3 mm).

Inventarea placajului Lemnul este sensibil la variaţiile atmosferice care îi modifică structura; se spune că lemnul „lucrează". Pentru a evita asemenea modificări neplăcute, ebeniştii fragmentează bucata de lemn şi o reconstituie prin

Placă din fibre dura perforată, lăcuită alb pe ofaţă (grosime 3 mm).

încleiere, inversând şi încrucişând sensul fibrelor. Procedeul permite minimalizarea şi chiar neutralizarea contractării lemnului, respectiv micşorarea dimensiunilor sale o dată cu modificarea stării de

Placă dinfibre dură în pătrate de 10 x 10 cm, lăcuită pe ofaţă.

umezeală.

Tehnica

aceasta a dat naştere industriei placajului.

Tipuri de placaj Alcătuirea

interioară

conferă

plăcilor

o

rezistenţă bună şi o stabilitate dimensională excelentă. Placaj miez de şipci. Se compune dintr-un Placă din fibre perforată (grosime 3 mm).

miez gros ( 1 0 - 1 5 m m ) format din şipci de lemn

cu

secţiunea

pătrată

sau

drept-

unghiulară. Cele două fete ale panelului sunt acoperite cu un furnir de esenţă decorativă (-» DESENUL 1).

Placaj Placă din trei straturi "încrucişate (grosime: 6-22 mm).

lamelar.

Miezul este format din

lamele fine de lemn, plasate pe cant şi lipite între ele. Cele două feţe ale panelului sunt acoperite cu una sau două foi de placare de esenţă decorativă. Acest finisaj îngrijit oferă un produs de lux (-» DESENUL 2).

Placaj multiplu. lemn

Se compune din foi de

trase la calandru, numite furnir.

Aceste foi (groase de 1 - 3 m m ) sunt stivuite, întotdeauna în număr impar, pentru a forma o structură simetrică de fiecare parte a foii centrale. Lipit şi presat la cald

d e r i v a t e d i n l e m n 346

Utilizarea placajelor

placajul multiplu există în diverse grosimi. Pentru

a obţine

paneluri

mai

groase,

Placajele pot fi utilizate aproape peste tot.

ajunge să se mărească numărul foilor (7,

Placaj standard. Are în general cinci foi şi se

9, 15, 17 etc.), fără a le modifica grosimea

utilizează la interior, în încăperile uscate. Pentru încăperile umede, trebuie să alegeţi

(-» DESENUL 3).

un placaj CTB-H. Pentru exterior, se aleg produse speciale de tip CTB-X, placaj marin DIFERITE TIPURI DE PLACAJ placare v

la care cleiul şi lemnul

sunt

adaptate

condiţiilor exterioare. Placaj replacat cu lemn. Este reacoperit cu o esenţă de furnir fin, ca stejarul, cu funcţie decorativă. Placaj acoperit

cu PVC.

Reacoperit cu o

placare decorativă, este destinat fabricării hiaturilor de lucru şi mobilierului pentru bucătăpiacare

1. Structură de placaj pe bază de şlpci. Miezul este alcătuit din şipci de secţiune pătrată dispuse cu fibrele inversate: înclinate alternativ spre dreapta sau spre stânga, mai mult sau mai puţin drept. furnir

rii sau băi. Există de asemenea placaje cu feţe striate, pentru planşete antiderapante. SECVENŢĂ). Dacă vă mulţumiri să apăsaţi pur si simplu o foaie de glaspapir cu mâna, abrazivul nu va atinge decât 2. Lama bine ascuţită asigură ofinisare bună. punctele unde pot apăsa degetele, iar Spre deosebire de hărtia şlefuirea va fi neregulată. abrazivă, răzuitorul nu se ancrasează. Este Pentru realizarea unei cale cu care să şlefuiţi o obligatoriu săfie perfect mulură cu profil complicat: ascutit. ^ Pregătiţi 3—4 benzi abrazive, t Lipiţi-le pe profilul pe care trebuie să-l şlefuiţi, utilizând un adeziv puternic, de exemplu neopren. Lăsaţi să se usuce t Pregătiţi un bloc de plută (sau o bucată de polistiren extrudat) şi frecaţi pe mulură printr-o mişcare de du-te-vino pe benzile abrazive 3. Pentru a păstra planeitatea unei Treptat, pluta (sau polistirenul) se toceşte suprafeţe, utilizaţi o cală de lemn sau. mai bine, după forma mulurii.

t Dublaţi cala cu o foaie de hârtie abrazivă un bloc special care menţine hărtia abrazivă fin pentru a şlefui mulunle cu un profil şi repartizează presiunea identic pe toată suprafaţa

Obiecte rotunjite Pentru şlefuirea unui cilindru, tăiaţi o bandă de hârtie abrazivă, de 25-30 cm. Rulaţi-o in jurul mulurii şi trageţi-o spre dvs. alternativ, cu mâna dreaptă, apoi cu stânga, deplasăndu-vă în acelaşi timp de sus în jos. Schimbaţi locul pentru a şlefui cealaltă jumătate. Buretele abraziv este un ajutor preţios pentru şlefuirea obiectelor rotunjite. Acest tampon sintetic cu granule foarte fi ne (nr. 600) permite şlefuirea esenţelor preţioase şi a placărilor delicate.

Lucrări delicate

Burete. Pentru obiectele cu forme rotunjite, puteţi utiliza buretele abraziv (-» CASETĂ).

Răzuitor. Ideal pentru finisările esenţelor dure şi ale unor placări preţioase, răzuitorul asigură o finisare îngnjită. El este în esenţă o simplă lamă metalică ascuţită, care produce tăieturi microscopice permiţând atenuarea rugozităţilor şi diferenţelor de nuanţe (-4 DESENUL 2).

& ATENŢIE: La panourile reacoperite cu placări de lemn decorativ, grosimea acestora este prea mică pentru a putea fi şlefuită succesiv. Riscaţi să le perforaţi suprafaţa. Utilizaţi de preferinţă granule foarte fine (360-600). •

CONFECŢIONAREA CALELOR DE ŞLEFUIT MODELATE bloc de plută sau polistiren extrudat hârtie abrazivă

Tăiaţi 3-4 benzi abrazive, late de 5-5 mm. Lipiţi-le pe profilul mulurii care trebuie şlefuită.

Frecaţi deasupra o bucată de polistiren extrudat, până capătă forma mulurii.

Pe această cală, lipiţi hârtie

abrazivă. Obţineţi astfel o cală pentru şlefuire pe măsură.

t e h n i c i de

b a z ă 359

Căurire

O

toate

plasaţi o cală de lemn dur sub gaură,

etapele de lucrări în tâmplărie şi este

ehnica

aceasta

intervine

în

evitând astfel să deterioraţi faţa opusă a pa-

facilitată de utilizarea maşinii de găurit

noului

electrică. Totuşi bormaşina nu a detronat

găuriţi învârtind încet.

coaiba, care rămâne foarte utilă în majoritatea

Dacă nu aveţi posibilitatea de a instala o ase-

cazurilor.

menea cală, găuriţi în două etape (-» DESENUL 3).

DESENUL 2).

După plasarea calei,

Coarbă

Maşină de găurit electrică Maşinile de găurit electrice sunt adesea

elicoidale speciale (-» DESENULI). Extremitatea

dotate cu variator de viteze. Echipaţi-le cu

burghielor cu trei vârfuri are o parte filetată

burghie pentru lemn sau cu burghie plate

care se înşurubează în lemn şi trage burghiul

(-» DESENELE 4 ş i 5)

în profunzime

de diametrul găurii.

şi reglaţi viteza în funcţie

Pentru găurirea unui panou sau a unei uşi

Dacă rotaţia este prea mare, burghiul se

trebuie să aveţi grijă să nu

încălzeşte şi lemnul se înnegreşte. Pentru un

produceţi

rupturi, atunci când burghiul iese prin faţa

burghiu cu

opusă. Pentru a evita această posibilitate,

recomandabilă viteza de 5 0 0 rot/min. Pentru

•pSWiXiV-

Jtjrf

î

/

/ J /

?

de

10

mm

este

un burghiu plat cu diametrul de 3 0 mm, reduceţi viteza la 1 5 0 rot/min. ATENŢIE: CU O maşină de găurit electrică, nu utilizaţi niciodată burghiele cu trei

/

j r r f j B B E M

\

L

diametrul

\

1. Coarba manuală nu acceptă decât burghie pentru lemn adaptate acestei scule.

vârfuri rezervate găuririlor manuale. Pentru găunle adânci, degajaţi frecvent burghiul pentru a evacua rumeguşul conţinut în spirale. •

menghină

V

j - A *

CBIB

emndur

2. Fixaţi in menghină o cală de lemn pentru a evita rupturile la ieşirea burghiului.

3. Dacă nu aveţi o cală, procedaţi in două etape. Căuriţi ofată a piesei. Găuriţi, până cănd vârful burghiului apare prin faţa opusă. Opriţi găurirea. Reîncepeţi din partea opusă, plasând burghiul în amprenta lăsată.

4. Burghiu pentru lemn pentru bormaşini mici. Are două spirale terminate printr-un vârf. Acest tip de burghiu are avantajul că nu se „astupă"

maşină de găurit electrică

Se utilizează exclusiv cu burghie pentru lemn

DESENUL 2).

- burghie

5. Burghiu plat pentru lemn, destinat găurilor cu diametrul de peste io mm, cu o maşină de găurit electrică.

- menghină coarba

360

TAMPLARIE

îmbinări simple

S

ă nu credeţi că tâmplana este un exerciţiu dificil. Desigur, ebeniştii şi tâmplarii sunt capabili să creeze un evantai impresionant de îmbinări, dar experienţa lor, moştenită printr-o lungă tradiţie, a fost greu dobândită. în absenţa utilajelor moderne, ei au produs totuşi obiecte solide, durabile şi estetice. Dacă tehnicile de îmbinare au rămas aceleaşi, tăierea scândurilor sau montarea a două sipci prin şurubun a devenit extrem de simplă. Folosind câteva metode de îmbinare esenţiale, este posibil să realizaţi aproape toate lucrările de tâmplărie. Iar dacă tehnicile vechi nu sunt suficient de eficace, puteţi recurge la utilizarea de articole de fierărie pentru îmbinare.

„Lipire plus cuie" şi „lipire plus şuruburi" Acestea sunt îmbinările cele mai simple deoarece nu necesită nici o lucrare de tăiere. Cele două elemente sunt pur şi simplu suprapuse. Fetele în contact sunt acoperite cu aracet, apoi îmbinate şi plasate în presă pe durata uscării adezivului. Pentru ranforsarea rezistenţei montajului la tracţiune şi forfecare, lipirea este completată pnn cuie bătute pieziş sau pnn câteva şuruburi. Metoda se utilizează în principal pentru realizarea de îmbinări piictice, ca fabricarea gardurilor portiţelor de grădină, etajerelor pentru atelier, cutiilor din placaj etc.

t e h n i c i d e b a z ă 361

Lipire plus cuie Realizarea unei cutii începe frecvent prin îmbinarea în unghi drept a două scândun Această primă acnune condiţionează reuşita ansamblului (-» DESENUL 1). y Măsuraţi grosimea „e" a scândurilor şi marcaţi jumătatea ei (e/2) pe marginea piesei A, apoi trasaţi linia XY, materializând poziţia cuielor. y Plantaţi câte un cui în fiecare extremitate a piesei A. Cuiele trebuie să fie perfect perpendiculare pe faţa superioară. y Aşezaţi piesa B peste piesa A. Bateţi cuiele, astfel încât să traverseze lemnul şi să înţepe mijlocul cantului piesei B. Introduceţi cuiele câţiva milimetri. y Verificaţi poziţia pieselor A şi B, astfel încât marginile să coincidă • Separaţi piesele fară să scoateţi cuiele dm piesa A; în extremitătile piesei B au rămas două semne. y Aplicaţi două straturi de aracet la un interval de 10 minute. Nu acoperiţi amprentele lăsate de cuie, care trebuie să rămână vizibile. y Aşezaţi piesa A peste piesa B, introducând vârfurile cuielor în amprentele existente Bateţi cuiele 1 şi 2, pentru a imobiliza piesele, apoi bateţi cuiele 3, 4 şi 5. • Ştergeţi bavurile de adeziv şi lăsaţi să se usuce.

Ranforsarea cu şipci Dacă scândurile sunt prea subţiri pentru a accepta pătrunderea cuielor fn grosimea lemnului, îmbinarea poate fi ranforsată cu o şipcă lipită şi prinsă în cuie în colţ.

Lipire plus şuruburi Acest montaj se utilizează pentru îmbinarea pieselor greu de bătut în cuie şi de imobilizat pe durata uscării adezivului. De exemplu, rozeta A din lemn dur trebuie lipită pe scândura B din lemn moale (-» DESENUL 2). y Pregătiţi asamblarea celor două piese cu şuruburi pentru lemn de dimensiuni corespunzătoare. Efectuau găun de trecere pentru şuruburi prin piesa B, apoi găun pregătitoare pentru ca şuruburile să intre uşor în lemnul dur al rozetei. y Prevedeţi şaibe pe care să le introduceţi sub capul şuruburilor pentru ca acestea să nu strivească fibrele lemnului moale. Fară această precauţie, la strângere, capetele şuruburilor riscă să intre în scândura B. y Desfaceţi montajul simulat şi aplicaţi aracet pe suprafeţele în contact. y Strângeţi şuruburile. y Ştergeţi bavunle de adeziv şi lăsaţi să se usuce. •

rozetă

gaură pregătitoare

L Respectarea exactă a procedurii vă ajuta la realizarea 2. Nimic mai uşor decât realizarea acestui montaj unei îmbinări în unghi drept cu adeziv şi două şuruburi.

- ciocan

- maşină de găurit electrică - presă - şurubelniţă

TAMPLARIE

362

îmbinări ta jumătate şi cu cepuri linie de la ferăstrău jumătatea cu ş i n ă -

r

mbinarea la jumătatea lemnului serveşte

t

la fabricarea ramelor

exemplu,

montajul este mulţumitor, aplicaţi adeziv pe

pentru structuri de mobilier) sau la racordarea

cele două feţe aflate în contact, apoi strângeţi

(de

2. îmbinare la jumătatea lemnului, ranforsată de cep.

perpendicularitatea

şi,

dacă

elementelor de şarpantă, mai ales pentru

ansamblul cu o menghină pe durata uscării

piesele de grădină (pergole, zăbrele etc.).

adezivului. t După aceea, ranforsaţi ansamblul cu două

Principiu de bază 1. Folosiţi un ferăstrău cu şină. Tăiaţi în grosime, urmând linia de la jumătatea lemnului şi linia de sprijin pentru înlăturarea bucăţii.

Verificaţi

cuie bătute pieziş sau cu un cep care

In îmbinarea la jumătatea lemnului, cele

traversează ambele piese {-» DESENUL

două elemente asamblate se găsesc în acelaşi

2).

grosimii. Acest tip de îmbinare se realizează

îmbinarea la jumătatea lemnului în cruce

în general în unghi drept sau cap la cap,

Această îmbinare se utilizează frecvent pentru

pentru prelungirea unei şipci prea scurte.

construirea unui X, a cărui prezenţă pe un

Decuparea se efectuează cu ferăstrăul cu şină.

panou va evita deformarea sa. Pentru a-şi juca

Cu cât tăietura a fost mai precisă, cu atât

rolul de ranforsare, cele două traverse în X

îmbinarea va fi mai solidă.

trebuie ajustate foarte strâns şi îmbinate cu

După tăierea celor două elemente, ele sunt

ciocanul.

lipite, îmbinate, apoi blocate definitiv cu

Realizarea ancoşelor solicită multă atenţie

şuruburi, cuie, ştifturi sau cepuri.

{-» SECVENŢĂ).

plan: extremităţile trebuie tăiate în sensul

îmbinarea la jumătatea lemnului

^

ATENTIE: Pentru obţinerea unei finisări » îngrijite, faceţi tăieturile mai lungi şi tăiaţi

y Trasaţi cu trasatorul urma fiecărei piese, una

extremităţile după îmbinare.

peste cealaltă. y Cu ferăstrăul cu şină (-»

D E S E N U L 1),

îmbinări prin cepuri

tăiaţi

lemnul astfel încât decuparea să fie egală cu lăţimea şi jumătatea grosimii

celeilalte

îmbinările prin cepuri permit abordarea

piese.

tuturor domeniilor tâmplăriei fără a fi necesar

t îmbinaţi cele două piese astfel decupate.

să cunoaşteţi tehnici de montare complexe,

REALIZAREA ANCOŞELOR

tăieturi' paralele

B

începeţi ancoşa. Cu ferăstrăul cu şină, executaţi mai multe tăieturi paralele pe toată lăţimea ancosei.

pentru lemn pen

I Degajaţi materialul. Cu o K f l daltă pentru lemn, degajaţi • • interiorul, lucrând din ambele parti pentru a obţine un fund plat.

Ajustaţi cele două ancoşe. Ele trebuie să se îmbine fără joc pentru a forma X-ul.

t e h n i c i de

rezervate specialiştilor. Acest tip de îmbinare

bază

ceea ce limitează erorile.

convine realizărilor demontabile.

îmbinare la jumătatea lemnului

Realizare

Rolul cepului

Dificultatea îmbinării prin cepuri constă în

- daltă pentru lemn

Un cep este un ştift cu diametrul de 4 - 1 2

realizarea corespondenţei găurilor din cele

- echer

m m şi lung de 2 0 - 3 0 mm. Introdus pe

două piese, pentru că cel mai mic decalaj duce

jumătate de lungime în fiecare piesă, el

la imperfecţiunea îmbinării. Pentru a evita pro-

slujeşte ca legătură într-un ansamblu fără să-1

blemele, se găureşte mai întâi o piesă, iar

blocheze.

poziţiile găurilor se raportează în cealaltă piesă

Un asemenea ansamblu necesită frecvent

prin intermediul unor vârfuri de centrare.

mai multe cepuri (două sau trei) introduse

Pentru reuşita operaţiunii, procedaţi în patru

pe aceeaşi linie dreaptă. Astfel cele două

etape (-» SECVENŢĂ). ATENŢIE: Procuraţi-vă un burghiu de

precisă este asigurată de cepuri. Pentru a

lemn special pentru cepuri şi păstraţi-1

bloca ansamblul, care nu este lipit, se va

exclusiv pentru acest tip de îmbinare. Nu-1

recurge la altă modalitate de

strângere

folosiţi pentru alte găuri. Dacă doriţi să încle-

(şuruburi, pene). Dacă trebuie să realizaţi

iaţi ansamblul, folosiţi cepuri canelate, mai

mai multe îmbinări prin cepuri, procuraţi-vă

uşor de încleiat şi introdus în găurile oarbe. •

un ghidaj de cepuri, care efectuează găurile din ambele piese într-o singură operaţiune,

A

Iimitator

Utilizaţi vârfurile de centrare. Introduceţi-le în găurile din piesa B. Aduceţi piesa A pe poziţia de îmbinare şi loviţi cu ciocanul, astfel ca fiecare vârf să-şi lase amprenta.

A

B cep —

-

•

1 Găuriţi piesa A. Practicaţi găurile cu K j acelaşi burghiu pentru lemn. Limitatorul de m M adâncime asigură lungimea dorită a găurii.

- trasator

îmbinare prin cepuri - echer - ciocan de lemn pentru

repetat, fără erori de poziţionare - îmbinarea

de.adâncime

fera trău c u ţ i n ă - menghină

- burghiu de lemn

piese pot fi îmbinate şi demontate în m o d

Efectuaţi găurile în piesa B. Utilizaţi un burghiu pentru lemn de diametru cores punzător cepurilor. Găurile trebuie să fie perfect perpendiculare pe faţa ansamblului.

362

L. 1 • I

- - • 4

j

R

1 Montaţi cepurile în piesa B. Aşezaţi piesa P j l A şi faceţi cepurile să pătrundă, utilizând H I un ciocan de lemn sau de cauciuc pentru a nu deteriora feţele.

epun

- m a ş i n ă de găurit electrică - vârfuri d e c e n t r a r e - menghină

364

TAMPLARIE

Alte tipuri de îmbinări - daltă pentru lemn echer - pilă lata - ciocan pentru lemn - riglă pentru ghidare - ferăstrău pentru lemn ferăstrău circular menghină

xistă şi alte sisteme de îmbinare foarte simple, care necesită totuşi o oarecare familiarizare. Dintre ele fac parte îmbinările nut şi feder şi îmbinările în cleşte.

îmbinarea celor două. Mai complicat de realizat de un amator, procedeul a fost abandonat în favoarea altuia care necesită mai putină precizie: nut şi feder fals

Nut şi feder fals

Traversă în „I"

îmbinarea prin nut şi feder este utilizată pentru alăturarea unor elemente subţin în sensul lungimii, de exemplu parchetul sau lambriurile (frizurile de parchet sau lamelele de lemn murale). Procedeul este simplu: fiecare lamelă prezintă pe o latura un nut care corespunde cu federul lamelei următoare; este suficientă

Realizarea acestei traverse în formă de „I" (la care cele două tălpi reprezintă barele orizontale ale literei I, iar federul fals este bara verticală) nu solicită un echipament complicat, ci doar un ferăstrău circular. Lama A este tăiată dintr-un placaj gros de 5 mm, iar cele două tălpi dintr-o scândură groasă de 2 0 mm (-» DESENUL 1). y Ghidaţi ferăstrăul circular (-* DESENUL 2) în lungul unei rigle pentru a obţine o tăietură rectilinie pe fiecare talpă B. Lăţimea nutului este dată de lănmea lamei ferăstrăului.

Pene Deforma unor pişcoturi, se folosesc în acelaşi fel cu cepurile. Penele sunt ştifturi plate din lemn, groase de câţiva milimetri şi de diverse lungimi, în funcţie de necesităţi, dar corespunzând întotdeauna locaşurilor standard. Ele nu se introduc în găuri, ci în nuturile realizate în cantul panoului cu un accesoriu special, care se poate monta pe o maşină de găurit electrică sau pe un polizor. Accesoriul permite realizarea simultană a celor două locaşuri destinate primirii penelor. Mai mult lungi decât groase şi având formă ovală, penele permit un joc uşor al îmbinării, suficient de mare pentru asigurarea unei racordări perfecte şi mai simplu decât cu cepurile. în plus, deoarece pana este plată, nu rotundă, poate servi la îmbinarea unor elemente subţiri, sub io mm, fără să afecteze rezistenţa montajului şifără a distruge piesele. Dacă intenţionaţi să fabricaţi în mod regulat elemente de mobilier, utilizarea penelor va va ( familiară, dar va fi indispensabilă achiziţionarea trusei necesare pentru folosirea lor.

feder fals din placaj multiplu

1. Traversă în formă de „I" îmbinată prin nut şifederfals.

2. Prin deplasareaferăstrăului circular în lungul riglei, lama taie uri nut a cărui lăţime corespunde cu grosimea lamei.

t e h n i c i de

y Dacă lăţimea nu este suficientă, efectuaţi

realizării, deoarece nu necesită adeziv, cuie

mai multe treceri, deplasând rigla cu câţiva

sau şuruburi.

milimetri pentru a obnne aceeaşi lăţime ca a

Trebuie lucrat totuşi cu atenţie, deoarece

federului fals A.

cea mai mică eroare compromite montajul

• Aplicaţi adeziv pe nuturi şi îmbinaţi-le cu

(-» SECVENŢĂ).

ajutorul ciocanului. Lăsaţi să se usuce.

Pentru o primă încercare, folosiţi scânduri de aceeaşi grosime.

îmbinări în cleşte

îmbinarea va fi suficient de strânsă pentru ca

Utilizat frecvent pentru montarea în unghi

ambele piese să rămână una în cealaltă, fără

drept a două sau mai multe scânduri, acest

să cadă. •

np de îmbinare are ca avantaj uşurinţa

M O N T A R E A ETAJERELOR PRIM Î M B I N A R E Î N CLEŞTE

tăieturi paralele

B

Determinaţi poziţia locaşurilor. în îmbi narea în cleşte, cele două crestături de dimensiuni identice se îmbucă reciproc. Trasaţi cu precizie poziţia lor la jumătatea lăţimii.

Decupaţi locaşul. Cu un ferăstrău cu dinţi fini, efectuaţi două tăieturi paralele. După aceea, tăiaţi baza federului cu o daltă pentru lemn, corespunzătoare cu lăţimea locaşului.

calibru

B

Utilizaţi un calibru. Ajustaţi lăţimea locaşului cu o pilă lată, având drept calibru o piesă-martor de aceeaşi grosime cu piesa care se va îmbina. în acelaşi fel, ajustaţi al doilea locaş în a doua piesă.

B

Asamblaţi cu ciocanul. După îmbinarea pieselor în cele două locaşuri în cruce, bateţi cu ciocanul pentru a obţine fixarea necesară rigidităţii ansamblului.

b a z ă 365

366

TÂMPLĂRIE

Articole de fierărie pentru îmbinări

V

echea îmbinare în coadă de rândunică utilizată de ebenisn în trecut nu mai poate fi folosită pe lemnul reconstituit. Au apărut tehnici noi de îmbinare, o dată cu dezvoltarea mobilierului existent în seturi gata pentru montare.

Cleme şi colţare Clemele şi colţarele metalice sunt accesorii simple şi uşor de utilizat, mai ales pentru ranforsarea asamblărilor sau pentru înlocuirea fixărilor defectuoase. 1. Clemă dreaptă. De diverse lungimi, acest tip de clemă metalică foloseşte la unirea a două piese de lemn sau la menţinerea unei distanţe constante. Clemele sunt vândute frecvent împreună cu şuruburi pentru lemn. 2. Colţar plat. Utilizat pentru ranforsarea colţurilor cadrelor sau mobilelor, colţarul este aplicat şi înşurubat pe dosul cadrului, pe cele două laturi perpendiculare. Din motive de estetică, este convenabilă încastrarea sa pentru a fi la acelaşi nivel cu faţa lemnului. 3. Colţar dublu. In formă de T, acest colţar se utilizează ca şi cel plat pentru ranforsarea îmbinărilor defectuoase Pentru a obţine o rigiditate bună, este recomandabil să aplicaţi un colţar şi pe cealaltă fată a ansamblului. Prins între cele două colţare, ansamblul este strâns cu şuruburi şi piuliţe. 4. Colţar în cot. Această piesă simplă îndoită -în unghi drept poate să asigure menţinerea multor elemente: două colţare înşurubate de fiecare parte a unei antretoaze ranforsează un cadru; patru colţare montate faţă în faţă pot susţine o etajeră etc

Seturi pentru mobilier Sistemele de asamblare pentru mobilele existente în seturi prezintă în general o mare simplitate de montare; de obicei, necesită puţine scule, sau chiar deloc, şi în majontate păstrează posibilitatea demontării.

5. Prismă triunghiulară. Piesa din material plastic care se vinde în setun de câte patru bucan cu două şuruburi de fixare camuflate de un capac. 6. Prindere cu îmbinare trapezoidală. Formată din două elemente (mamă şi tată) care se îmbină reciproc. Strângerea şuruburilor asigură poziţia şi strângerea celor două piese de lemn Sistemul permite demontarea mobilelor CLEME Şl COLŢARE

SISTEME PENTRU MOBILĂ

t e h n i c i d e b a z ă 367

7. Prindere în spirală. Utilizată pentru montajul panourilor de mobilier şi mai ales pentru suporturile de chiuvete din bucătării. Rotirea discului intern tăiat în spirală determină strângerea celor două elemente, dar mobila poate fi demontată. 8. Prinderea excentrică. Ansamblu compus dintr-un prizon înşurubat pe una dintre piese şi un cilindru cu excentric fixat pe a doua piesă. Rotirea excentricului trage de capul prizonului şi strânge ansamblul. Unica dificultate de execuţie o reprezintă realizarea

găurii cu diametrul de 2 0 - 2 5 mm. Ansamblul poate fi demontat.

Prinderi şi tacheţi pentru paturi Prinderile metalice pentru îmbinările cadrelor patunlor rezistă solicitărilor din toate direcţiile Ele rămân demontabile şi pot servi în alte scopuri, mai ales pentru asamblarea ramelor altor piese de mobilier. 9. Prindere de colţ. Cele două păru ale prinderii se îmbină, fiind ghidate de doi pinteni. Asamblarea este obţinută printr-un şurub central care blochează colţul. 10. Şurub cu cap cilindric. Şurub lung de oţel care se asamblează într-o bucşă filetată implantată în prealabil în mobilă Bucşa are un filet extenor tăietor, care-i permite să pătrundă pe toată lungimea într-o gaură pregătitoare; şurubul camuflat în grosimea traversei nu este vizibil la exterior. Strângerea se obţine prin rotirea capului şurubului, manevră efectuată pnn intermediul unui cui gros sau al unui dorn introdus în orificiile capului 11. Tachet coadă de rândunică. Piese metalice de formă trapezoidală care se fixează la interiorul ramei şi primesc extremitătile traverselor care susţin salteaua. Profilul traverselor în coadă de rândunică asigură legătura asamblărilor care păstrează astfel paralelismul laturilor patului. 12. Prindere conică. Ca şi modelul precedent, sunt îmbinări utilizate pentru montarea traverselor paturilor, dar fara a necesita prelucrările anterioare. Colţarele prinse cu şuruburi la capătul traverselor se anclanşează în prinderile de pe laturi. După montare, greutatea saltelelor blochează unele în altele ancoşele în formă de V inversat, imobilizând laturile patului •

368

TAMPLARIE

Construirea etajerelor important de depozitare printr-o separare care evită acoperirea unei suprafeţe prea mari de perete.

Amenajarea nişei cu poliţe

acă aveţi nevoie de spaţii pentru depozitare, sistemele de seturi de mobilier reprezintă o soluţie excelentă. Principiul care stă la baza lor îl constituie modulele de dimensiuni standard, care fac posibilă asocierea şi combinarea în numeroase feluri. Puteţi astfel să vă adaptaţi sistemul de depozitare în funcţie de necesităţi şi de spaţiul disponibil. Bazate pe dimensiuni uzuale, aceste mobile modulare nu sunt totuşi universale. Fiecare încăpere prezintă situaţii particulare ce impun realizări particulare.

Construcţii particulare Realizarea de etajere independente sau combinate nu prezintă nici o dificultate, lată două exemple. Primul dintre ele permite echiparea cu rafturi a unei nişe sau a unui dulap de perete fară a fi necesară găurirea pereţilor. Al doilea caz este o idee de amenajare vizând crearea, într-o încăpere mare, a unui volum

Pentru amenajarea unei nişe, metoda tradiţională constă în fixarea de şipci pe pereţii nişei, pe care să aşezaţi tăbliile poliţelor. Soluţia propusă în continuare adaugă panouri care vor susţine şipcile înşurubate la distanţe de 3 0 - 4 0 cm. Panourile sunt pur şi simplu rezemate de pereţii nişei, apoi fixate prin intermediul poliţei superioare şi inferioare ale etajerei. Nu este necesara nici o fixare de pereţi şi soluţia este ideală pentru transformarea unui dulap mic sau a unei debarale. Atenţie: pentru a evita orice probleme, este recomandabil ca tăbliile să nu depăşească lăţimea de 60 cm. y Instalarea panourilor. Măsuraţi adâncimea şi înălţimea nişei. Tăiaţi panourile A în funcţie de aceste măsurători. Repartizaţi şipcile B pe înălţimea panourilor. Instalaţi panourile pe cei doi pereţi, aşezându-le pe plintă. y Plasarea tăbliei superioare şi a celei inferioare. Măsuraţi distanţa dintre panourile A aflate pe poziţie şi echipate cu şipci. Tăiaţi tăbliile C, superioară şi inferioară, în funcţie de această distanţă, la care adăugaţi 3 mm. înţepeniţi tăbliile între panourile A, lipind astfel panourile de pereţi. y Montarea celorlalte tăblii. Pentru o înălţime medie mai mică de 2 m, numai tăblia superioară şi cea inferioară sunt înţepenite (peste 2 m, introduceţi o tăblie C şi în mijloc). Celelalte tăblii sunt pur şi simplu aşezate pe şipci.

Realizarea modulelor de etajere Plasate perpendicular pe peretele de sprijin, etajerele constituie un mijloc de separare practic pentru definirea diverselor volume dintr-o încăpere mare. Avantajul oferit este că

lucrări

vorba despre ridicarea de elemente verticale

A M E N A J A R E A NIŞEI C U POLIŢE

fixate discret pe tălpi, apoi de legarea lor prin intermediul tăbliilor poliţelor. Aceste tăblii pot fi înlocuite de dulăpioare închise. Etajera poate să ocupe toată înălţimea încăperii, de la pardoseală la plafon, sau poate să se oprească la

jumătatea

înălţimii.

în

acest

caz,

elementele verticale vor fi consolidate între ele

printr-o

tăblie superioară prinsă

în

şuruburi. t Fixarea

tălpilor

Elementele verticale sunt

prinse în tălpile A, fixate cu şuruburi de SCÂNDURI DE TAIAT

Pentru o nişă cu adâncimea P, înălţimea H şi lăţimea L: • 2 panouri A [dimensiuni Px(H~30 cm)] din placaj sau PAL de 10 mm grosime. • 8—10 şipci pătrate B (de lungime egală cu P), secţiunea 27x27 mm. • 2 tăblii C (lăţime egală cu P, lungimea măsurată) din placaj sau PAL de 15 sau 22 mm grosime. • 2-3 alte tăblii [dimensiuni Px(L-25 mm)] din placaj sau PAL de îs sau 22 mm grosime.

pardoseală şi de plafon. Trasaţi poziţiile tălpilor pe plafon, apoi fixaţi-le. Cu un fir cu plumb, stabiliţi poziţia pe pardoseală şi fixaţi tălpile inferioare. y Alinierea

panourilor.

Fiecare element

vertical se compune din două panouri B fixate cu şuruburi de tălpi. Ele sunt străpunse de găuri paralele în care se montează suporturile tăbliilor. Elementele verticale trebuie perfect aliniate. > Repartizarea

suporturilor.

Piesa C aco-

peră grosimea elementelor verticale, fiind prinsă în cuie fără floare pe cantul panourilor nu perturbă repartizarea generală a luminii

B. Repartizaţi suporturile tăbliilor poliţelor în

naturale.

funcţie de organizarea dorită, apoi introdu-

Pornind de la o structură simplă, se pot

ceţi tăbliile. •

imagina numeroase amenajări. în esenţă, este

REALIZAREA M O D U L E L O R D E ETAJERE SCÂNDURI DE TĂIAT

Pentrufiecare element vertical: • 2 tălpi A lungi de 30 cm tăiate dintr-un căprior cu secţiunea de 4x6 cm. • 2 panouri B late de 40 cm şi înalte de la pardoseală la plafon din PAL replacat, placaj sau PFL, gros de 16 mm. • 2 margini late de 10 cm înalte de la pardoseală la plafon din PAL replacat, placaj sau PFL, gros de 10 mm. Observaţie: Distanţa dintre elementele verticale nu trebuie să depăşească 60 cm. Lăţimea se poate adapta la 20 sau 30 cm.

Pentru tăblii: Tăbliile sunt din PAL replacat, placaj sau PFL, gros de 16 mm. Prevedeţi căte

4 suporturi pentrufiecare tăblie, şuruburi 4x40 mm şi cuiefărăfloare lungi de 25 mm.

369

370

TAMPLARIE

Fabricarea unei măsuţe fără cuie şi şuruburi îmbinarea în deşte 9 Piciorul măsuţei se compune din două părţi absolut identice, cu excepţia decupajelor necesare îmbinăm în cleşte. Acestea sunt dispuse pe axul central vertical al fiecărui element, simetric în raport cu axul orizontal (-» CASETĂ). Cele două părţi se îmbină

reciproc,

perpendicular.

Unica

dificultate a acestui tip de asamblări rezidă în precizia de tăiere a decupajelor. Ca atare, trucul constă în utilizarea unei ghidări

paralele

formate

dintr-o

sipcă

simplă, perfect rectilinie, fixată cu câteva cuişoare fără floare în lungul trasării. Ca

Discretă şi ocupând puţin spaţiu, măsuţa îşi găseşte uşor locul pe un hol sau într-o nişă.

lăţime,

decupările

au

exact

grosimea

panelelor utilizate, în acest caz, 10 mm. Tăblia asigură

blocarea.

Diametrul tăbliei

măsuţei este de 5 0 cm, egal cu al bazei samblată , J această

fară măsuţă

cuie

sau

foarte

şuruburi, simplu

piciorului,

astfel

că spaţiul

ocupat

de

de

măsuţă este limitat ( 5 0 x 8 2 cm). Ansam-

realizat îşi poate găsi uşor locul pe un hol.

blul este stabil, cu condiţia de a nu aşeza o

Particularitatea concepţiei sale o reprezintă

greutate mai mare de 5 kg la mai puţin de 5

demontabilitatea.

cm de marginea tăbliei. Tăblia este pur şi simplu aşezată pe cele două părţi asamblate ale piciorului.

Reprezentarea la scară a planului de tăiere Pe panou, reproduceţi grila de mai jos, desenând

pătrate

cu latura des cm. Trasaţi după aceea cu precizie

conturul

unui element al piciorului măsuţei, folosind ca reper intersecţiile între desen şi caroiaj. SCÂNDURI DETAIAT

• 2 panouri PAL de 80 X50 cm şi 10 mm grosime. « 1 panou pătrat cu latura de ro cm din PFL gros de 22 mm. (Mulţi vânzători execută la cerere tăieturile circulare.) • 4 cale de minimum 20 mm grosime. Lungimea şi lăţimea lor nu sunt importante. Sunt perfecte nişte dreptunghiuri de 10 x 15 mm.

Patru cale, fixate pe dos cu aracet, asigură blocarea. Această dispunere permite între altele blocarea îmbinării în cleşte a celor două elemente ale piciorului, ansamblul rămânând perfect demontabil.

Materiale economice PAL, PFL sau placaj. Piciorul se construieşte din două plăci aglomerate groase de 10 mm. Uşor de tăiat, acest material este şi cel mai ieftin. Pentru finisare, pe suportul brut se aplică două straturi de baiţ, cu aspect de stejar închis. O placare termocolantă (brad) subliniază părţile orizontale. Pentru finisare pnn vopsire, înlocuiţi PAL ul cu PFL, care are aspect neted. Pentru finisare prin lăcuire, utilizaţi placaj reacoperit pe feţele vizibile cu o esenţă fină, de exemplu

lucrări

stejar. Tăblia este fabricată din PFL gros de

Varianta bazin

2 2 mm şi este decorată prin finisare cu

Măsuţa aceasta {-» IMAGINE) este fabricată pe

buretele. Cantul este dublat de o placare

acelaşi principiu. Picioarele ceva mai mari la

termocolantă.

bază sunt înfrumuseţate de decupaje realizate

Placare termocolantă.

Se vinde în rulou, cu

manual.

aspect de diverse esenţe lemnoase. După

Partea lor superioară este de

cum indică numele, se aplică cu fierul de

asemenea

decupată, pentru a primi profilul farfuriei.

călcat, reglat la poziţia „lână".

Poate fi adăugat şi un capac pentru a acoperi

Este suficient să aplicaţi placarea pe locul

interiorul. •

dorit şi s-o „călcaţi" pentru a asigura lipirea instantanee. La sfârsit rectificaţi marginile cu cutter, minirindea sau glaspapir.

Tăiaţi panourile. Reproduceţi trasajul de tăiere pe unul dintre cele două panouri. Suprapuneţi-le pe cele două, folosind cleşti de strângere sau menghine. Tăiaţi după contur cu ferăstrăul pendular.

I Asamblaţi panourile. Ancoşa ansamblului W M (lungă de 40 cm) este unica diferenţă între • • cele două piese. La una dintre piese tăietura începe de la bază, iar la cealaltă din partea superioară. Asamblaţi-le perpendicular.

B

D

Lipiţi calele de blocare. Reperaţi centrul tăbliei. Trasaţi două axe perfect perpendiculare. Utilizaţi resturi de PAL ca măsură a ecartamentului, apoi lipiţi calele de blocare.

r

Asamblaţi piciorul şi tăblia. Acest detaliu ilustrează principiul îmbinării şi blocării sub tăblie. Cele două piese ale piciorului sunt asamblate mai întâi între ele, apoi blocate între calele tăbliei.

A!

V

371

372

TAMPLARIE

Realizarea unei biblioteci cu birou pentru calculator SCÂNDURI DE TĂIAT

Partea inferioară • 8 plăci melaminate de 200x40 cm şi 16 mm grosime (A). Din acestea se vor taia etajerele interioare, părţile laterale şi uşile. • 4 montanţi de 15 x go cm, din PFL, gros de 16 mm (B) • 2 montanţi centrali de 6x60 cm, din PFL, gros de 16 mm (C). • 2 tăblii de iso x 60 cm, din PFL, gros de 22 mm (D). • 7 tăblie de 40 x 60 cm, din PFL. gros de 22 mm (E). • 1 tăblie de 30 x 60 cm, din PFL, gros de 22 mm (F). • 4funduri de 56x62 cm, din placaj gros de 5 mm (C). Partea superioară - 6 plăci melaminate de 200 xjo cm şi 16 mm grosime (H). -20 suporturi din plastic (I) (30 x30 mm). - 3 secţiuni de tub din PVC de 010 cm (J), lungime totală aproximativ 1,20 m. - 8 antretoaze triunghiulare cu latura de 75 cm din placaj gros de 5 mm (K)

Observaţie: mobila poatefi vopsită sau realizată din lemn natural. Poate de asemenea să aibă decoraţiuni originale mânere din pietre de rău cu găuri oarbe, fixate cu adeziv pe butoane; scoici vopsite

sau lăcuite pentru camuflarea găurilor de trecere ale şuruburilor; baghete triunghiulare de aluminiu aurit, fixate cu aracet pe uşi etc.

ceastă piesă de mobilier este special

Materiale

concepută pentru a oferi maximum

Materialele utilizate sunt standard şi pot fi

A

de suprafaţă de lucru şi în acelaşi timp

cumpărate

pentru a simplifica montarea. In plus,

Toate elementele albe sunt fabricate din

concepţia

din

o

panouri de PAL reacoperit pe cele patru

adaptare

simplă

particularităţile

feţe cu melamină. Panourile sunt groase de

trei

module la

permite

încăperii.

în

majoritatea

magazinelor.

1 6 m m si lungi de 2 0 0 cm. Lăţimea lor este de 4 0 c m pentru modulele părţii

Concepţie din trei părţi

inferioare si de 3 0 cm pentru poliţele părţii

Partea inferioară este alcătuită din două

superioare. Elementele colorate sunt în

dulăpioare închise. Intre ele se află partea

medie de 16 mm pentru piesele verticale şi

centrală, care asigură legătura între dulă-

de 2 2 m m pentru tăbliile

pioare şi este biroul pentru calculator.

inferioare.

elementelor

Partea superioară este formată din rafturile

Partea superioară a uşilor este subliniată de

bibliotecii, aşezate pur şi simplu peste partea

o baghetă triunghiulară de aluminiu aurit

inferioară. Aceste două module sunt astfel

cu secţiunea de 15 x 1 5 mm, fixată cu

independente.

aracet.

produse

prin

şuruburi şi o cutie de 5 0 0 ml de vopsea

înşurubare directă, „tată pe cant", adică

Partea

inferioară

acrilică inodoră, de culoarea dorită, pentru

şuruburile

grosimea

decorare Ustle sunt articulate prin şantiere şi

plăcilor (cantun), perpendicular în raport cu

închise cu închizător magnetic sau cu cleme.

montantul pe care-1 traversează (faţa). Partea

Două colţare metalice mici, de 3 0 x 3 0 mm,

superioară este blocată prin suporturile de

menţin

plastic care sunt ranforsate de antretoaze

calculatorului.

sunt

este

asamblată

introduse

pe

tăblia

care

susţine

tastatura

Elementele părţii inferioare

diametrul de 10 cm. Pentru asamblare, utilizaţi şurubun pentru

Fiecare ansamblu măsoară 1 0 0 cm lăţime,

lemn cu cap îngropat de 4 x 4 0 mm pentru

9 0 cm înălţime şi 4 0 cm adâncime (tăblia

partea inferioară şi de 3 , 5 x 15 mm pentru

superioară: 1 5 0 x 6 0 cm). Volumul inte-

partea superioară. Prevedeţi un tub cu pastă

rior este împărţit

de astupare pentru a masca găurile lăsate de

superioară lasă un spaţiu de aproximativ

în

trei spaţii.

Placa

C O N S T R U I R E A ELEMENTELOR INFERIOARE

Montaţi poliţele. Pe montanţii B, trasaţi repere la 10 cm, apoi la 40 cm şi la 70 cm, pornind de la pardoseală. Executati găuri pregătitoare (0 3 mm). înşurubaţi montanţii pe

B

canturile plăcilor A (lungime: 110 cm) care slujesc ca poliţe interioare.

40, 70 cm), permit reperarea găurilor pentru şuruburi.

Plasaţi fundurile. Fundurile G, din placaj gros de 5 mm, dublează cele două rafturi

este rotunjit cu raza 40 cm. Tăbliile sunt

principale. Ele sunt înşurubate sau fixate cu cuie subţiri fără floare.

Montaţi părţile laterale. Resturile tăiate din plăcile A, lungi de 90 cm, constituie părţile laterale. Liniile orizontale trasate cu echerul, care respectă intervalele precedente (10,

Montaţi tăbliile. Coltul exterior al tăbliei D înşurubate laterale.

- maşină de găurit electrică, burghie pentru lemn menghine sau cleşti pentru strângere - ferăstrău pendular

triunghiulare din placaj de 5 mm. Centrul poliţelor este susţinut de un tub de PVC cu

- instrumente de trasare

pe

montanţii

B şi

părţile

373

374

TAMPLARIE

18 cm, care permite o înălţime de 28,5 cm pentru celelalte două. In stânga, acestea din urmă sunt complet camuflate înapoia uşiţelor. In dreapta este închis numai spaţiul inferior. Puteţi alege singur soluţia care vă convine cel mai bine sau, aşa cum se procedează în continuare, să le combinaţi pe cele două.

Spaţiu pentru calculator O tăblie mică permite aşezarea tastaturii. Diversele periferice, printre care şi unitatea centrală, îşi găsesc cu uşurinţă locul, în funcţie de înălţimea lor, în partea superioară sau pe cea inferioară.

Tăbliile permit disimularea tuturor accesoriilor. Tăblia pe care stă calculatorul nu este lipită de perete, ci la o distanţă de 10 cm pentru a permite trecerea cablurilor. Din acelaşi motiv, este bine să suprimaţi complet sau parţial fundurile din placaj ale dulăpioarelor închise.

Bibliotecă Lăţimea totală a etajerei din partea superioară este de 200 cm (203,8 cu totul), iar înălţimea de 160 cm. Dacă spaţiul disponibil este redus, puteţi adapta aceste dimensiuni. Astfel, este suficient să reduceţi lăţimea mobilei cu cea a

Uniţi elementele inferioare. Cele două elemente inferioare sunt unite prin intermediul plăcii E, înşurubată sub nivelul tăbliilor şi decalată cu 10 cm faţă de fund. Arcada se realizează din bucăţile rămase de la tăierea tăbliilor.

I Fixaţi tăblia centrală şi arcada. Aceasta W M este înşurubată din interiorul modulelor • • inferioare. Tăblia F este înşurubată pe arcadă şi blocată spre înapoi cu două colţare mici. Conturul este realizat cu ferăstrăul pendular.

Montaţi uşile. Acestea sunt tăiate din plăcile A. Se pun pe poziţie şi pe ele se fixeaza şarnierele. Antretoaza C susţine poliţele.

Executaţi finisajele. Rotunjiţi (şanfrenaţi) muchiile exterioare ale mobilei cu rindeaua. Şlefuiţi cu glaspapir fin. Aplicaţi două straturi de vopsea.

P R O D U S E 375

unui singur element inferior. Ansamblul nu va măsura decât 150 cm lăţime, în loc de 400 cm, ca în cazul prezentat. Puteţi de asemenea adapta înălţimea reducând intervalele dintre poliţe, fară a coborî sub 35 cm, pentru a putea plasa cărţi mai înalte. Nu uitaţi totuşi să lăsaţi o înălţime suficientă sub prima poliţă pentru instalarea monitorului. •

iril'H i m

Alcătuit din trei module independente, două pentru birou şi unul pentru bibliotecă, ansamblul poatefl uşor adaptat dimensiunilor oricărei încăperi.

CONSTRUIREA BIBLIOTECII

Instalaţi montanţii. Tăiaţi la 160 cm elementele care vor sluji ca montanţi. Păstraţi resturile (40 cm). înşurubaţi-i sub prima poliţă, la 70 cm de extremităţi.

Montaţi poliţele. Ridicaţi montanţii pe verticală. Fixaţi poliţele pe suporturi. Introduceti în centrul poliţelor tuburile J din PVC, vopsite sau acoperite cu tapet.

|

.

I înşurubaţi suporturile (patru pe fiecare y j tăblie). Acestea sunt plasate la distanţe de • • 40 cm, pornind de jos, mai puţin pentru ultima poliţă, la numai 38,4 cm (16 mm fiind grosimea plăcii superioare).

Pentru trasarea conturului antretoazelor, faceţi un şablon pe o foaie de hărtie cu pătrăţele Blocaţi poliţele. Blocarea este definitiv (pătrăţele de 5 x 5 mm) asigurata prin înşurubarea antretoazelor K. sau pe un carton flexibil. Tăierea se face cu ferăstrăul pendular şi cu Toate cotele indicate sunt în milimetri. ferăstrăul pentru găuri.

B

L

376

TAMPLARIE

Astuparea defectelor - aparat de sudură - hârtie abrazivă foarte fină - răzuitor

enovarea unei mobile necesită frecvent efectuarea unor operaţiuni de decapare sau de decolorare, dar acestea readuc uneori la suprafaţă defectele şi urmele de lovituri pe care le camuflaseră anterior. Profitaţi de astfel de ocazii pentru a aplica lemnului un tratament insecticid şi fungicid (-» P. 381), protejându-vă cu mănuşi şi mască în timpul manipulării produselor chimice.

Chit de lemn Reparaţiile cele mai simple se referă la crăpături, noduri căzute şi interstiţiile dintre două piese ale unei asamblări. Aceste defecte sunt camuflate uşor cu chit de lemn, destinat special astupărilor. Nuanţa chitului trebuie aleasă în concordanţă cu aspectul general al mobilei. ^ Aplicaţi produsul cu şpaclul, umplând bine gaura, care a fost răzuită în prealabil. Neteziţi; chitul de lemn se usucă repede. t Şlefuiţi suprafaţa cu glaspapir - mai întâi de granulaţie medie, pentru egalizarea aspectului, apoi cu granulaţie fină (nr. 200) pentru finisare. ^ După îndepărtarea prafului, aplicaţi produsul insecticid şi fungicid, în două straturi, în interiorul mobilei.

Şelac Dacă defectul nu afectează decât finisajul şi nu justifică înlocuirea placării, utilizaţi un baton de şelac (-» SECVENŢĂ). Şelacul este o răşină organică secretată de insecte, care ajută la colmatarea micilor defecte de suprafaţă. Mai dură decât ceara, această răşină se înmoaie la căldură şi se întăreşte la răcire. Există în numeroase culori corespunzătoare diverselor esenţe de lemn şi se utilizează şi pentru lăcuirea cu tampon. Alegeţi un şelac cu o nuanţă mai închisă decât a mobilei.

Creion pentru retuşare Pentru ştergerea zgârieturilor superficiale sau a defectelor minore, procuraţi-vă creion (carioca) pentru retuşare sau batoane de ceară. - Alegeţi nuanţa adecvată, apoi frecaţi batonul de ceară peste zgârietură. Frecaţi batonul între degetul mare şi arătător pentru a înmuia ceara. - Pe o zgârietură a lacului, folosiţi creion pentru retuşare. Acoperiţi zgârietura trecând uşor cu creionul şi lăsaţi să se usuce. - După aceea frecaţi cu un tampon de vată, astfel încât ceara (sau lacul) să-şi recapete luciul. •

REPARAŢIE CU ŞELAC

B

încălziţi batonul de şelac cu

un ciocan de lipit (fără flacără). Răşina trebuie să se topească fără să fiarbă.

Astupaţi interstiţiul. Picuraţi răşina lichidă în gaură. Lăsaţi să se usuce. Nu ştergeţi. Apăsaţi cu degetul, lăsând un adaos.

Aplatizaţi suprafaţa. După câteva ore, veţi constata că s-a întărit considerabil. Cu un răzuitor, eliminaţi excedentul şi şlefuiţi cu un glaspapir extrafin.

REPARAŢII

Repararea interstiţiilor cu baghete obilele vechi sunt adesea alcătuite din tăblii asamblate care în timp se îndepărtează. Dacă interstiţiile dintre ele sunt prea mari pentru a fi astupate cu chit, se introduc baghete - şipci de lemn croite după lăţimea tntersnţiului, care astupă spaţiul respectiv.

Montarea baghetelor Repararea constă din introducerea presată a baghetei, nivelarea acesteia la faţa panourilor vecine şi camuflarea sub o finisare nouă (-» SECVENŢĂ). Puteţi utiliza aceeaşi tehnică pentru astuparea găunlor, înlocuind bagheta cu cale micuţe, teşite. •

Chituri sintetice şi chituri pe bază de apă Pentru repararea lemnului, cele mai multe chituri sunt compuşi sintetici pe bază de solvenţi care se usucă rapid şi devin foarte duri, dar care nu oferă reversibilitate; în plus, unii dintre ei sunt dificil sau aproape imposibil de vopsit. Pentru repararea mobilei sau a parchetului, folosiţi chitul pe bază de apă, fabricat din cleiuri vegetale, mai flexibile ca utilizare. Puteţi amesteca trei părţi de rumeguş de lemn cu o parte de apă pentru a obţine o pastă gata de utilizare, care se va usca fără să se contracte şi care poate fl vopsită la fel de uşor ca lemnul. Chiturile nu sunt toxice şi sculele utilizate se curăţă cu apă.

R E P A R A R E A I N T E R S T I Ti I I L O R C U B A G H E T E

Curăţaţi interstiţiul. Lărgiti-I cu o daltă concavă sau cu una pentru lemn pentru a îndepărta resturile de ceară sau de clei şi a obţine o lăţime constantă.

Confecţionaţi bagheta. Tăiaţi o şipcă de lemn de lungimea interstiţiului. Rindeluiţi-i feţele pentru a obţine o secţiune uşor conică. Verificaţi-i lăţimea în raport cu interstiţiul.

Aplicaţi adeziv. Cu o pensulă fină sau cu un cuţit, aplicaţi aracet pe buzele interstiţiului, asigurându-vă că pătrunde până la capăt.

Plasaţi bagheta cu mâna, apoi loviţi cu ciocanul pentru a o fixa. Ştergeţi bavurile de aracet. Lăsaţi să se usuce.

Răzuiţi bagheta. Reglaţi rindeaua la pasul cel mai fin pentru a elimina înălţimea suplimentară a baghetei.

Completaţi finisarea. Egalizaţi suprafaţa cu răzuitorul. Şlefuiţi uşor. Băiţuiţi lemnul baghetei şi refaceţi finisarea.

378

TAMPLARIE

Repararea picioarelor deteriorate - ciocan de lemn - ciocan - coarbă - rindea - menghină - ferăstrău cu şină - burghiu de lemn

B

icioarele scaunelor, bufetelor şi dulapurilor vechi cad de obicei victime timpului, atunci când nu sunt supuse la atacurile insectelor. Ele sunt practic părţile cele mai fragile, fiind supuse şi şocurilor cauzate de mutări sau deplasări. Dacă sunt afectate de cari sau de umiditate, există întotdeauna soluţii. Oricare ar fi reparaţiile prevăzute, recuperaţi toate bucăţile rupte, altfel nu veţi obţine o restaurare bună, solidă şi estetică.

Repararea picioarelor rupte Ruptură oblică. Dacă piciorul s-a rupt oblic, secţiunea rupturii este mai mare decât diametrul piciorului. Cea mai bună soluţie este repararea prin lipire (-> DESENUL 1). t îndepărtaţi delicat aşchiile care se desprind. ^ Aplicaţi un adeziv vinilic pe suprafaţa rupturii. ^ îmbinaţi cele două bucăţi şi apăsaţi-le una pe cealaltă. > Ştergeţi bavurile cu o cârpă umedă.

MONTAREA CEPURILOR

Găuriţi piciorul. Cu un burghiu pentru lemn montat pe coarbă, începeţi găurirea. Rotiţi lin şi ţineţi burghiul perfect perpendicular pe banc.

Montaţi cepul. Teşiţi extremitatea cepului. Aplicaţi aracet şi înfundaţi-l cu ciocanul pe toată adâncimea găurii. Ştergeţi bavurile de adeziv şi lasaţi să se usuce.

I Asamblaţi „pe uscat". Executaţi a doua K t j gaura pe cealaltă faţă a rupturii. Tăiaţi m M cepul la lungimea corectă şi asamblaţi „pe uscat" cele două părţi ale piciorului. Fixaţi repere şi demontaţi ansamblul.

Lipiţi şi asamblaţi. Aplicaţi adeziv pe cep şi pe feţele rupturii. Asamblaţi piesele cu ciocanul de lemn şi strangeţi-le cu menghina mare. Ştergeţi bavurile de adeziv şi lasaţi să se usuce 48 de ore.

REPARAŢII 379 »

lipirea ruptur i

1. Piciorul rupt oblic se repară cel mai bine prin lipire. Bandajul va asigura priza adezivului în 12 ore.

y Menţineţi lipitura, realizând un bandaj cu o sfoară. y Lăsaţi să se usuce 12 ore, apoi desfaceri sfoara. y Efectuaţi operaţiunile necesare pentru ca piciorul să-şi recapete finisarea. Ruptura dreaptă în apropierea cadrului. în acest caz, secţiunea rupturii este mai mică decât a piciorului. O simplă lipire nu va avea destulă rezistenţă pentru a susţine greutatea mobilei. Lipirea trebuie consolidată cu un cep de lemn introdus în cele două bucăţi rupte (-» DESENUL 2). în principiu, diametrul minim al cepului trebuie să fie o treime din diametrul rupturii. Aveţi grijă să-1 introduceţi câţiva centimetri în fiecare piesă (-» SECVENŢĂ).

I—!

2. Dacă piciorul s-a rupt drept în apropierea bazei, soluţia cea mai bună este un cep de lemn introdus într-o parte şi în cealaltă.

Lăsaţi piciorul măncat de cari sa se înmoaie într-un lichid insecticid pentru a se impregna cu produsul.

Consolidarea picioarelor roase de cari y Puneţi piciorul mobilei într-o cutie de conservă goală sau pe o farfurie ciobită (-» IMAGINE) umplută cu un produs de tratament de tip xilofen. După câteva zile, piciorul afectat îl va aspira prin capilaritate şi produsul se va infiltra în fibrele lemnului. y Reluaţi operaţiunea până la saturarea lemnului. y Lăsaţi să se usuce o săptămână, apoi întoarceţi mobila pentru a găuri piciorul respectiv. y Executaţi o gaură de diametru echivalent cu o treime din volumul piciorului. y Umpleţi gaura cu răşină sintetică lichidă, care se va infiltra în toţi porii lemnului mâncat de cari. y Lăsaţi să se întărească timp de câteva zile, înainte de a repune mobila pe picioare.

380

TAMPLARIE

Repararea picioarelor afectate de umezeală

jndea

-menghină

Când piciorul este complet afectat de

-ferăstrău

umezeală sau de insecte, lemnul şi-a pierdut rezistenţa şi mobila riscă să se prăbuşească. Partea putrezită trebuie înlocuită cu lemn sănătos. Este o operaţiune delicată (-> SECVENŢĂ).

Ideal este să utilizaţi aceeaşi esenţă lemnoasă ca şi cea a mobilei sau una cu granulaţie fină, care este dură.

D

Tăiaţi partea afectată a piciorului. Fixaţi o bucată de stinghie cu menghina pentru a ghida lama ferăstrăului în scopul obţinerii unei tăieturi rectilinii, oblice.

Lipiţi şi lăsaţi să se usuce. Lipiţi cele două feţe ale reparaţiei cu un adeziv vinilic sau un clei cald şi strângeţi ansamblul cu o menghină pe durata uscării cleiului.

t Cu un ferăstrău cu dinţi fini, tăiati oblic partea degradată a piciorului. ^ Tăiaţi după aceea bucata de lemn sănătos respectând unghiul de mai sus. t Potriviţi cele două teşiri între ele. Dacă poziţia pieselor este satisfăcătoare, lipiţi cele două feţe ale ansamblului şi presaţi-le pe durata uscării adezivului. y Tăiaţi noul picior la lungimea celorlalte. Executati finisările necesare (băiţuire, ceruire, lăcuite etc ). •

aibă aceeaşi înclinare ca prima tăietură.

D

Egalaţi feţele. Rindeluiţi cele patru fete

ale reparaţiei pentru a corespunde secţiunii piciorului Şlefuiţi cu glaspapir fin, până la obţinerea unei suprafeţe plane.

REPARAŢII 381 t

Recondiţionarea şi repararea placărilor

Pentru a optimiza acţiunea produsului, înveliţi mobila tratată într-o folie de plastic închisă etanş pe o durată de câteva zile.

tăpânită de foarte mult timp, tehnica placărilor cu lemn a atins apogeul prin arta marchetăriei. Multe mobile vechi sunt acoperite cu placări decorative din diverse esenţe lemnoase. Lipite pe un suport simplu, compoziţiile din furnire fine de lemn nobil sunt desigur delicat de renovat.

S

Recondiţionări delicate Placările sunt sensibile la şocuri, caie le fisurează, şi la umezeală, care le dezlipeşte. De aceea răzuirea şi şlefuirea sunt interzise, deoarece există posibilitatea străpungerii placării fine. Petele şi defectele de suprafaţă pot fi camuflate, refăcând finisarea, în general prin lăcuire cu tampon.

Tratamente insecticide şi fungicide Dacă înlăturaţi o placare, puteţi profita pentru a trata şi lemnul - tratamentele insecticide şi fungicide se aplică înainte de finisare. Dacă este posibil, acţionaţi primăvara, înainte de apariţia insectelor xilofage. Uneori, insectele şi ciupercile sunt invizibile (sau bine ascunse), aşteptând puţină umezeală sau căldura încălzirii centrale pentru a ataca lemnul. Pentru combaterea lor, există produse şi ceri special dozate pentru insecte. Cu aceste produse de tip xilofen, badijonaţi mobilele în interior pentru a nu afecta finisarea. Insistaţi asupra colţurilor, spatelui şi dedesubtului, locurile în care larvele se dezvoltă mai uşor. Dacă trebuie să trataţi

382

TAMPLARIE

- daltă pentru lemn - şpaclu de chit - cutter - burete - fier de călcat - ciocan de placare - glaspapir mediu - pensulă - spatulă

exteriorul mobilei, alegeţi un produs care să nu fie gras şi care nu va afecta finisarea cernită. Pentru lemnul ciuruit de înţepături de insecte, puteţi folosi un spray. Dotat cu un ac fin, acesta permite injectarea de insecticid sub presiune în galeriile săpate de larve. Dar să nu vă aşteptaţi la rezultate spectaculoase, deoarece găurile vizibile sunt orificiile de ieşire — insectele nu se mai află în lemn, iar dacă există larve, probabil că ele nu mai sunt în această galerie, unde nu au ce mânca! în cazul în care găurile sunt concentrate într-o zonă, de exemplu în piciorul unei mobile, utilizaţi o răşină fungicidă. Aplicat

cu pensula sau cu seringa, acest produs lichid are proprietatea de a se solidifica prin polimerizare în 24 de ore. Introdus în galeriile insectelor, el se întăreşte şi formează o armătură internă care consolidează piciorul şi opreşte atacul altor larve.

Repararea placării deteriorate Dacă este deteriorată numai placarea, trebuie s-o înlocuiţi (-» SECVENŢĂ). Tehnica de decapare a unei placări recalcitrante este foarte agresivă, dar la o placare fină este recomandabil să utilizaţi o metodă mai blândă. Piesa înlocuitoare va fi de aceeaşi esenţă ca placarea originală. Cleiurile utilizate

ÎNLOCUIREA PLACĂRILOR SIMPLE

D

Decapaţi. Pentru o placare recalcitrantă, aplicaţi un strat gros de decapant. Acoperiţi cu foi de ziar muiat şi înveliţi suprafaţa într-un sac de plastic. A doua zi veţi constata că placarea umflată se dezlipeşte fără dificultate.

Dezlipiţi părţile deteriorate. Umeziţi cu un burete înmuiat în apă caldă, apoi aşezaţi pe suprafaţă un fier de călcat pentru a reactiva cleiul placării. Glisaţi o daltă pentru lemn sub placare şi îndepărtaţi bucăţile care se detaşează.

Reparaţi suportul. Răzuiţi urmele de adeziv. Astupaţi găurile şi fisurile cu chit de lemn. Lăsaţi să se usuce, apoi şlefuiţi cu glaspapir de granulaţie medie. îndepărtaţi praful.

Lipiţi. Umeziţi noua placare cu apă caldă. Lipiţi-o cu clei încălzit în bain-marie. Aplicaţi cleiul cu pensula şi egalizaţi-l cu spatula. Nu utilizaţi adeziv neopren, care ulterior nu mai poate fi dezlipit.

Aplicaţi noua placare pe mobilă. încălziţi-o cu fierul de călcat. Neteziţi toată suprafaţa cu partea ascuţită a unui ciocan de placare pentru a elimina eventualele bule de aer şi a asigura lipirea. Lăsaţi să se usuce sub strângere.

Efectuaţi finisările. După uscare, teşiţi marginile placării şi treceţi la operaţiunile de finisare: şlefuire atentă, aplicare de baiţ (în cazul acesta, negru abanos), aplicare de produs pentru astuparea porilor, lac, şerlac etc.

R E P A R A Ţt I I 383

pentru fixarea placării sunt de origine animală şi se înmoaie sub efectul căldurii, înmuiaţi placarea cu apă curată, utilizând un burete. Treceţi cu fierul de călcat, protejând talpa. Dacă placarea se dezlipeşte, trebuie reparată numai zona afectată. Aveţi grijă să nu treceţi peste porţiunile aflate în stare bună. Introduceţi lama unei dălţi pentru lemn bine ascuţită pentru a înlătura placarea din zona care trebuie refăcută, evitând să treceţi în zonele adiacente sănătoase. Dacă pla-

Eliminarea băşicilor Dacă în placare s-a format o băşică: - Tăiaţi başica pe lungime cu cutterul. -Cu o baghetă mică de lemn, introduceţi clei sub placare. - Strângeţi la presă. - Lasaţi sa se usuce 24 de ore şi şlefuiţi uşor.

carea şi faţada sunt afectate, înlocuiţi-le cu altele noi. •

REPARAREA ACCIDENTELOR PLACĂRILOR placare det forată

placare nouă de aceeaşi esenţa

D

Fixaţi piesa de înlocuire. Alegeţi o bucată de placare din aceeaşi esenţă şi, pe cât posibil, cu fibre similare cu ale mobilei. Umeziţi-o cu apă caldă şi fixaţi-o cu bandă adezivă peste reparaţie.

Decupaţi ambele piese suprapuse. Cu un cutter bine ascuţit, decupaţi atât noua piesă, cât şi placarea mobilei. Optaţi pentru o formă geometrică simplă, uşor de reprodus (de exemplu, romb).

laltă pentru lemn

• • Ridicaţi placarea deteriorată. Ridicaţi K f l decuparea, dezvăluind din nou zona • f l afectată. Cu o daltă pentru lemn, râcâiţi suprafaţa pentru a îndepărta placarea originală şi urmele de clei.

Plasaţi piesa nouă. Aşezaţi-o pe locul cuvenit. Aveţi grijă la ajustarea marginilor. Lăsaţi să se usuce presate, apoi efectuaţi finisările: lipire, şlefuire, lăcuire etc.

Confortul 386-408 Umiditate, ventilaţie, izolare

încălzire

în locuinţă 424 - 464 Instalatii sanitare

Electricitate

Confortul în locuinţă »

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

IZOLARE P. 387

Surse de u m i d i t a t e

P. 4 0 0

M a t e r i a l e izolatoare

P. 388

Prevenirea şi înlăturarea

P. 4 0 2

Izolarea zidurilor

umidităţii interioare

P. 4 0 5

Izolarea de la acoperiş p â n ă la subsol

P. 391

Tratarea zidăriei î m p o t r i v a infiltrărilor

P. 395

Ventilaţie statică

P. 397

Ventilatie m e c a n i c ă

UMIDITATE 387

Surse de umiditate eterminarea onginii umidităţii este

D

esenţială, fiindcă nu are nici un rost să refaceţi zugrăveala si celelalte amenajări dacă răul nu este eliminat de la rădăcină. Numai o diagnosticare exactă permite o acţionare eficientă. Dacă au fost atinse toate nivelurile construcţiei, chiar şi fundaţia, devine indispensabil ajutorul unui specialist.

Infiltrarea apei de ploaie Umiditatea este uneon cauzată de infiltrarea apei de ploaie în zidăne sau în şarpantă. Faţadele expuse la ploi puternice vor fi afectate de pete umede dacă nu sunt protejate cu un strat etanş. Alteori, apa se poate infiltra printr-un horn defectuos, printr-o ţiglă spartă, printr-o fisură, sau poate proveni de la un burlan degradat sau de la un racord de canalizare uzat Apa avansează treptat în zidăne şi uneon este dificil să identificaţi sursa de infiltrare, aceasta aflându-se de multe ori la depărtare de locul degradat. In caz de ploi puternice, nu ezitaţi să examinaţi scheletul acoperişului, ţevăria exterioară şi faţadele, pentru a descoperi originea unei eventuale infiltrări

Infiltrări capilare Umiditatea provenită din sol se tratează cel mai greu. Ea urcă în zidărie prin capilaritate, asemenea apei într-un burete şi este cu atât mai periculoasă cu cât afectează în primul rând fundaţia, fără a fi aparentă chiar de la început. Când la baza zidurilor apar petele albicioase. de silitră, formate din depunen de săruri, tencuiala şi chiar mortarul se umflă şi încep să se fărâmiţeze. Acest ap de umiditate subterană poate avea la ongine existenţa în apropiere a unei pânze freatice şi a unui sol argilos, a unei scurgeri de canalizare sau o acumulare a apelor de ploaie la baza fundaţiei.

inflitrarea apei de ploaie

scurg? 1 burlarl deteriorai .condens infiltrări capilare

Umiditatea are trei cauze principale: condensul, infiltrarea apei de ploaie şi infiltrările capilare.

Oricare ar fi cauza, ea necesită iniţierea unor lucrări majore, de asanare şi etansare

Condens Semnele de umiditate în camera de baie sau în bucătărie sunt cauzate de obicei de o scurgere din instalaţia de canalizare, de etanşarea defectuoasă a aparatelor sanitare şi menajere, sau de condens. Acesta din urmă este provocat de contactul dintre aerul supraîncărcat cu abur şi o suprafaţă rece, de pildă un perete prost izolat Parţial este provocat de insuficienta încălzire şi ventilane Prezenţa frecventă a stropilor de apă pe zidun constituie primul semn de atenţie, înainte de apariţia umezelii propriu-zise. •

387 UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

Prevenirea si înlăturarea umidităţii interioare construirea unei pante, montarea unor socluri, poziţionarea chiuvetelor şi a căzilor la o anumită distanţă de perete etc. Iar dacă în încăpere există decoraţii de ipsos, acestea pot fi prevăzute în partea inferioară cu un manşon de cel puţin 2 cm, împotriva apei scurse pe podea. Un şir de plăci de ipsos face însă inutil acest tip de protecţie. în camerele de baie, cea mai eficientă este gresia, cel puţin în jurul aparatelor sanitare Plăcile pot fi plasate deasupra unei folii izolante de polistiren.

Etanşare în general, orice fisură în căptuşeala zidului trebuie etanşată, fie că este vorba despre ţevi ale instalaţiei sanitare, despre accesorii pentru fixarea mobilierului sau despre instalaţia de încălzire. Ţevile de canalizare pot fi izolate cu un manşon de spumă. Esenţială este buna etanşare în jurul aparatelor sanitare sau menajere; aceasta înseamnă ca racordurile sau masticurile de Prevăzută cu aerisire naturală, această cameră de baie etanşare să nu prezinte nici o discontinuitate prezintă riscuri mici de apariţie a condensului. Placarea si să fie bine întreţinute cu lemn ce izolează bine chiuveta şi cada limitează Aveţi grijă ca îmbinarea între cadă şi pardoposibilitatea de infiltrare a apei în pereţi. seală să nu aibă nici cea mai slabă urmă de Umiditatea provine uneori chiar din umezeală; dacă aceasta apare, folosiţi mastic siliconic fungicid sau profile din plastic. interiorul locuinţei. Petele de umeAtenţie şi la îmbinarea plăcilor pardoselii; zeală dm baie sau bucătărie pot apărea prin dacă se degradează, trebuie refăcute în cel contact direct, de exemplu atunci când cada mai scurt timp sau chiuveta nu este bine etanşată; de asemenea, pot fi provocate de condens, fenomen caracteristic încăperilor prost Limitarea condensului aerisite. în ambele situaţii trebuie să Concentrarea vaponlor de apă pe pereţi interveniţi rapid, înainte ca problemele să ia duce la apariţia unor pete negricioase şi a amploare. mucegaiului. Condensul poate apărea şi în locuinţele Prevenirea riscurilor mici, în care baia şi bucătăria nu se deschid Chiar de la conceperea încăperilor predisspre exterior, dar şi în cele mari, defectuos puse la umiditate pot fi luate unele măsun încălzite sau nelocuite. Soluţiile preconizate de precauţie, care să limiteze riscurile de fac apel în general la îmbunătăţirea ventilastagnare, infiltrare sau scurgere a apei' ţiei, a izolaţiei şi a încălzirii.

U M I D I T A T E 388

Ventilaţie. Pentru a evita supraîncărcarea cu umiditate, aerul trebuie să circule şi de aceea, atunci când încăperea nu are fereastră spre afară, este necesară montarea unor grile de aerare; sistemele de ventilaţie mecanică sunt însă mai eficiente (-» p. 397). Le puteţi completa cu guri de aerisire şi suflante higroreglabile acţionate de captatoare de umiditate, acestea reglează debitul de aer în funcţie de nivelul de higrometrie al camerei. Izolare şi încălzire. Pentru a preveni umiditatea, o locuinţă trebuie încălzită corect. Umezeala fiind generată de contactul dintre vaporii de apă şi peretele rece, izolarea termică deţine un rol important. Limitând variaţiile bruşte de temperatură în încăpere, ea contribuie la evitarea condensului. Atenţie totuşi: dacă accentuaţi izolaţia, trebuie să măriţi concomitent şi debitul de ventilare.

până la refuz, la nevoie prin două sau trei aplicări cu pensula. Dacă umezeala a impregnat însă zidul, trebuie să injectaţi produsul în profunzime, practicând pentru aceasta orificii uşor înclinate în jos, din 35 în 35 cm. După injectare, astupati orificiile si aşteptaţi ca suprafaţa să se usuce. Este recomandabil să încălziţi camera respectivă câteva zile înainte de a o rezugrăvi sau de a aplica un nou tapet. Tratarea lemnăriei. Tâmplana poate fi si ea afectată de diverse tipuri de ciuperci (-* CASETA P. 390), riscând să putrezească. Lemnul se contractă şi apoi se crapă în lungul fibrei Pentru a-1 trata răzuiţi porţiunile afectate până la obţinerea unei suprafeţe netede si sănătoase, uscaţi şi aplicaţi un fungicid adecvat.

& ATENŢIE: Pentru a verifica dacă umiditatea este cauzată de condens, puten fixa pe perete, cu ajutorul benzii adezive, o folie de aluminiu; dacă, după o zi, pe faţa exterioară a acesteia a apărut umezeală, diagnosticul dumneavoastră iniţial a fost corect dacă nu, umiditatea provine din exterior.

Tratarea mucegaiului înainte de a înlocui o acoperire degradată de umiditate trebuie să-i determinaţi cauza, să efectuaţi lucrările necesare şi să uscaţi zidul. Abia după aceea vă puteţi gândi la repararea daunelor provocate. Curăţarea suportului. Modalitatea de îndepărtare a mucegaiului depinde de natura acoperirii zidului, de zidul însuşi şi de gradul de deteriorare: tapetul trebuie scos, vopseaua spălată cu detergent, ipsosul sau varul răzuite Dacă mai rămân încă urme negricioase, utilizaţi produse antiigrasie sau ardeţi mucegaiul cu o lampă de sudură. Aplicarea fungicidelor. înainte de a aplica o nouă acoperire, trebuie să folosiţi un produs fungicid curativ. îmbibaţi materialul

Petele de mucegai sunt cauzate uneori de o ventilaţie defectuoasă. De pe vopsea, ele potfi îndepărtate cu detergent.

390

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

4E2ZEB33P - perie metalică - răzuitor triunghiular - pensulă - şpaclu - rulou

Dacă degradarea este mai profundă, puteţi repara zona cu o pastă pe bază de lemn sau puteţi înlocui elementul respectiv de tâmplărie.

Uscarea locală a unui perete despărţitor Pot aparea situaţii în care tratarea de la sursă a umidităţii este dificilă, mai cu seamă în caz de infiltraţii capilare care necesită lucrări complicate. In această situaţie, puteţi aplica local un întăritor hidrofug, care va forma o barieră etanşă. Adesea aceasta nu este decât o soluţie de moment, fiindcă apa se va strecura prin alte locuri. Dacă trataţi astfel un perete interior, ţineţi seama că nu este decât o soluţie temporară.

Atenţie la ciuperca de pivniţă Ciuperca de pivniţă este cea mai periculoasă dintre ciupercile cauzate de umiditate. Apare in general în subsoluri umede şi se manifesta sub forma unor pete albicioase care se întind pănă la tâmplărie; petele pot atinge peste 10 m lungime. Imediat ce intră în contact cu lemnul, ele pătrund m interiorul acestuia şi îl descompun, putregaiul generând un miros puternic specific. Trebuie distruse toate zonele atinse şi identificată originea ciupercii. Apelaţi la sfatul unui profesionist.

Silitra este cauzată de infiltrările capilare şi este dificil de tratat. Se manifestă prin pete alburii.

După ce aţi expus zona afectată de umiditate, aplicaţi produsul hidrofug (-» SECVENŢĂ). Lăsaţi să se usuce şi reparaţi fisurile, dacă nu sunt prea adânci, cu un grund, nivelând apoi locul. Pentru mai multă siguranţă, aşteptaţi câteva săptămâni înainte de a rezugrăvi sau de a retapeta. •

U S C A R E A LOCALĂ A U N U I PERETE DESPĂRŢITOR DIN IPSOS

D

îndepărtaţi părţile friabile cu

un şpaclu cu lamă rigidă. Desprindeţi şi plintele, daca la lovirea cu mânerul unei unelte scot un sunet înăbuşit.

Răzuiţi cu o perie metalică ultimele particule neaderente. Polizaţi grosier restul zidului pentru a-l permeabiliza la produsul întăritor.

I Aplicaţi întăritorul cu pensula K t pe zonele curăţate, până la • • refuz. Trataţi apoi tot zidul cu ruloul. Protejaţi podeaua şi plintele cu o husă.

Tratarea zidăriei împotriva infiltrărilor oluţiile utilizate diferă substanţial pentru cazurile în care umiditatea provine din infiltraţii ale apei de ploaie sau ale apelor subterane, acestea din urmă fiind numite infiltraţii capilare. In primul caz, schimbarea unei ţigle, desfundarea unui jgheab, astuparea unei fisuri pot vindeca răul de la sursă. In cel de-al doilea, problema poate fi rezolvată numai în urma unor lucrări de amploare, precum crearea unei secţiuni de capilaritate.

Protejarea faţadei faţă de intemperii In regiunile cu vreme ploioasă, prevenirea infiltrării şi a scurgerilor de apă pe faţadă şi acoperiş necesită anumite precauţii: protejarea faţadelor expuse, adăugarea unor jgheaburi de scurgere. De asemenea, puteţi planta aibori şi arbuşti care, la maturitate, vor tine adăpost; aveţi însă grijă ca aceştia să fie plantaţi suficient de departe de casă pentru a nu ameninţa acoperişul. Pentru a mări etanşeitatea zidăriei, aplicaţi un tratament hidrofug de suprafaţă. Produsele disponibile sunt performante si respectă două reguli de aur. etanşează zidul şi îl lasă în acelaşi timp să respire. Prin acest procedeu este protejată totodată suprafaţa de muşchi, licheni, murdărie şi deteriorare. Incolore, produsele nu afectează apectul exterior.

Indiferent dacă afectează podeaua sau faţada, fisurile trebuie astupate, pentru a nu lăsa loc infiltraţiilor.

Repararea fisurilor Un jgheab de scurgere care dă pe afară, un horn prost îmbinat, o terasă fisurată sunt tot atâtea elemente care facilitează infiltrarea apei şi de aceea este cu atât mai important ca zidăria să fie bine întreţinută. Pentru remedierea unei scuigeri se vor adopta soluţii variate, în funcţie de provenienţa problemei: de la acoperiş, de la faţadă sau de la o deschidere. Printre soluţii figurează întărirea îmbinării dintre zidărie şi lemnărie, schimbarea unei ţigle sau astuparea microfisurilor; grundurile sau chitunle sintetice sunt recomandabile dacă microfisurile nu depăşesc 10 mm. In caz contrar, utilizaţi un produs de etanşare. Oricum însă, rezolvaţi această problemă înainte de a reface zugrăveala interioară.

Umiditate în subsol

Un tratament hidrofug al suprafeţei, incolor întăreşte etanşeitatea zidăriei.

In caz de umiditate în subsol, nu veţi reuşi totdeauna să tratati infiltratia la sursă. Pentru a locui în condiţii igienice, puteţi aplica totuşi pe peretele interior un grund hidrofob (-» CASETĂ) sau puteti monta un contraperete.

392

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

Umiditatea nu va dispărea, dar nu va mai fi vizibilă. Instalarea unui contraperete. Pentru aceasta, folosiţi plăci de ipsos de 10 mm grosime acoperite cu folie de aluminiu împotriva condensului şi procedaţi astfel: y Fixaţi pe zid o osatură de şipci de lemn tratat sau de profile metalice din oţel galvanizat. Dispuneţi-1 oblic, pentru ca aerul să poată circula de la un compartiment la altul. y Fixaţi plăcile de ipsos pe osatură. Prin acest sistem, contraperetele este distanţat de zidul „bolnav" cu câţiva centimetri; în acest fel zidăria poate respira. t Perforaţi la partea superioară şi la cea inferioară grile de aerisire; astfel veţi facilita circulaţia aerului sub zugrăveală sau tapet.

Prevenirea infiltraţiilor capilare Infiltraţiile capilare se manifestă prin apariţia la baza zidului a petelor de silitră şi a umflăturilor, care se pot extinde până la înălţimea de 2 m de la sol. Reguli constructive. Pentru a preveni acest tip de problemă, regulile de constructie impun dotarea zidăriei cu o secţiune etanşă orizontală, numită „secţiune de capilaritate", plasată la baza zidurilor, Iară nici o discon tinuitate. Acest rost de etanşeitate trebuie amplasat la 15 cm deasupra solului şi poate fi constituit din pâslă bitumată sau mortar de ciment cu adaos de produs hidrofug. Pentru un rezultat şi mai bun, este recomandabilă şi dublarea porţiunii îngropate a zidurilor cu o căptuşeală etanşă: vopsea, grund bituminos sau folie de polietilenă alveolată.

Produse hidrofobe de cuvelaj Grundul hidrofob este utilizat îndeosebi pentru etanşarea rezervoarelor şi a bazinelor. Aplicat pe un zid umed, elformează o barieră impermeabilă pentru apă. Aplicaţi, la nevoie, două sau trei straturi pe zidăria umedă, cu ajutorul unui rolou sau al unei bidinele.

Dublarea zidurilor îngropate cu o căptuşeală bituminoasă previne infiltrările capilare.

Drenat e înainte de zidire. Pe anumite terenuri permeabile, care reţin mai mult apa, riscurile infiltraţiilor capifare cresc. De aceea, înainte de a construi, este necesară drenarea. Oricum, această operaţiune poate fi realizată oricând. Ea constă în instalarea, într-un şanţ săpat în jurul casei, a unor ţevi poroase sau perforate, menite să colecteze apele infiltrate şi să le barieră etanşă

planşeu

grund exterior etanş gol

sanitar

pietriş mare dren cofraj de beton Construcţiile noi trebuie să dispună de cel puţin o secţiune de capilaritate la 75 cm înălţime faţă de sol, de preferinţă o căptuşeală etanşă în lungul zidurilor îngropate, şi la nevoie de un sistem de drenaj menit să evacueze apa scursă.

UMIDITATE 393

evacueze, de exemplu spre o fosă. Şanţul este umplut cu matenale filtrante naturale sau sintetice; apoi solul este egalizat până sub nivelul căptuşelii etanşe plasate la baza zidurilor (-» DESEN).

Crearea unei secţiuni de capilaritate Dacă locuiţi într-o casă veche, este posibil ca aceasta să nu fie protejată printr-o secţiune de capilaritate. Remedierea acestei deficienţe implică lucrări ample şi costisitoare, pe care este recomandabil să le încredinţaţi unui specialist. Abordarea poate fi mecanică sau chimică. Barier ă mecanică. Partea de jos a zidului este îndepărtată, tronson cu tronson, si înlocuită treptat cu un material hidrofug O altă soluţie presupune tăierea sa la bază şi introducerea unei folii etanşe, de pildă de pâslă bitumată, înainte de a umple despicătura cu mortar. Barieră chimică. Este de asemenea posibil să se creeze o secţiune de capilaritate chimică. în acest scop se folosesc produse hidrofuge, formate dintr-un amestec de ciment, cuarţ şi răşină, care funcţionează pe următorul principiu: iniţial, se îmbibă cu apă,

Uscare cu sifoane Pentru a remedia infiltraţiile de apă prin subsol, se poate usca partea inferioară a zidăriei prin intermediul sifoanelor atmosferice. Procedeul constă în practicarea unor găuri adânci la baza zidului, la fiecare 50 cm, introducând în ele drenuri uşor înclinate în jos. Deschiderea este apoi protejată de un grilaj (-» DESEN). Conform acestui principiu, aerul uscat care pătrunde în dren absoarbe umiditatea conţinută in zid şi o evacuează spre exterior. Această metodă, uneori controversată, este utilizată de obicei în completarea altor tipuri de tratament.

t

aer umed 9reu

apoi se întăresc si se transformă în cnstale hidrofobe, umplând după aceea toate microfisurile şi formând un baraj în calea infiltraţiilor capilare. Produsele hidrofuge se introduc prin curgere gravitaţională sau se injectează sub presiune, în orificii practicate la baza zidurilor Acest procedeu este util şi în cazurile în care construcţia prezintă deja urme de umiditate, sau când trebuie consolidat un rost de etanşeitate deja existent.

Consolidarea unei secţiuni de capilaritate

Când este imposibilă tratarea răului la sursă, se poate aplica la subsol un produs hidrofob.

în timp, secţiunea de capilaritate se poate deteriora şi în acest caz trebuie consolidată cu un produs hidrofug. Dacă vă hotărâţi să vă ocupaţi singur de această problemă, închiriaţi sau împrumutaţi o maşină de injecţie şi procuraţi-vă aproximativ 3 1 de produs pentru fiecare metru pătrat. în cazul zidurilor pline, injectaţi din exterior. La zidurile goale, tratati pe ambele feţe. Dacă

umiditate în zid

394

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

umiditatea a atins şi căptuşeala internă, lucraţi de preferinţă din interior, procedând astfel y îndepărtaţi căptuşeala. Descoperiţi cărămizile sau plăcile de pe lungimea rostului existent, fără a atinge eventualele cabluri şi tevi de canalizare. y Practicaţi deasupra rostului de etanşeitate, din 12 în 12 cm, găun adânci de aproximativ 75 mm (ghidaţi-vă după un reper de pe bormaşină). Aveţi grijă să nu străpungeţi zidul, fiindcă i-att slăbi astfel rezistenţa; dacă este foarte gros, perforaţi din exterior. y Injectaţi fluidul conform modului de utilizare a dispozitivului de injecţie, dotat de obicei cu mai multe injectoare. După ce ati plasat injectorul, acţionaţi pompa şi opriţi-vă imediat ce produsul apare la suprafaţă. Repetaţi procedura pentru fiecare gaură. y Lăsaţi să se usuce timp de cel puţin două zile. Atunci când plăcile sau cărămizile îşi recapătă aspectul iniţial, astupaţi găurile cu mortar. Lăsaţi să se întărească înainte de a reface tencuiala zidului.

CONSOLIDAREA UNEI SECŢIUNI DE CAPILARITATE

Injectarea unui produs hidrofug la baza zidului permite crearea unei bariere chimice etanşe, care opreşte infiltrările capilare.

Un sistem de asanare prin electroosmoză activă. Alimentat eleăric, acest sistem usucă zidul

Sisteme de electroosmoză Sistemele de electroosmoză utilizează fenomene electromagnetice pentru a „împinge" umiditatea înapoi în sol. De fapt, apa urcă din pământ în zidărie prin efect de curent electric, ca într-o pilă electrică. Dacă se creează o polaritate inversă, această deplasare este anulată şi apa începe să coboare. în practică, la baza zidurilor sunt instalate sonde legate între ele şi branşate la o priză cu împământare {-» DESEN). Sondele (electrozi) constituie polul pozitiv, iar împământarea reprezintă polul negativ Astfel, apa nu mai urcă şi începe procesul de uscare (Elkinet). Cea mai simplă variantă a procesului este numită „electroosmoză pasivă". Dacă, pentru o eficacitate mărită, se adaugă şi un generator electric, vom avea de-a face cu o „electroosmoză activă". Printre tehnicile mai noi figurează şi electroforeza, care la cele de mai sus adaugă obturarea treptată a reţelei capilare a zidăriei prin intermediul unor particule metalice în suspensie. Toate aceste sisteme trebuie însă puse în practică de un specialist. Efectele lor devin vizibile abia după câteva luni. •

V E N T I L A Ţ I E 395

Ventilatie statică t

B

entilaţia „naturală" sau „statică" se bazează pe instalarea unor grile de aerisire nemecanizate, repartizate în diverse puncte ale apartamentului sau ale casei. Chiar dacă este mai puţin eficientă decît ventilaţia mecanică, adesea este suficientă pentru asigurarea unei bune aerisiri.

Rolul ventilaţiei Ventilaţia are mai multe funcţii: eliminarea gazelor şi a mirosurilor neplăcute, a poluannlor, îndepărtarea vaoporilor de apă, reîmprospătarea aerului etc. Ea permite şi evitarea condensului provocat de diferenţele de temperatură între interior şi exterior: zugrăveala şi tapetul se pot deteriora definitiv dacă aerul încărcat cu umiditate nu este evacuat corespunzător. De câţiva ani, ventilaţia a devenit unul dintre elementele esenţiale ale confortului casnic. Acest fenomen este determinat în parte de progresele în domeniul izolaţiilor şi al economisirii energiei (-» CASETĂ). Un sistem de ventilaţie bine conceput este indispensabil în apartamentele modeme, complet închise, iar la aceasta se adaugă şi preocuparea tot mai intensă pentru sănătate şi igienă. Cele mai eficiente sisteme fac apel la aparate electrice, dar ventilaţia „naturală" sau „statică" are încă numeroşi adepţi. Ea poate fi localizată, încăpere cu încăpere, sau poate fi centralizată. & ATENTIE: Deschiderea ferestrelor în > fiecare zi nu poate înlocui ventilaţia permanentă, nici chiar în cazul ideal, în care fiecare încăpere a casei are o deschidere spre exterior.

Ventilaţia încăpere cu încăpere într-un apartament mic sau într-o garsonieră, se poate aplica un sistem de ventilaţie pe fiecare încăpere. Principiul este simplu: pentru a circula, aerul trebuie supus unei diferenţe de presiune. Este necesară de aceea

amplasarea a două grile de aerisire: una în partea de jos, la cel puţin 0,50 m de sol, si cealaltă în partea de sus, la peste 1,80 m. Prezenţa unui singur onficiu atât pentru intrare cât şi pentru ieşire nu creează ventilaţie, ci o simplă aerare. Pentru o bună circulaţie a aerului, grilele trebuie plasate de preferinţă pe ziduri opuse; de asemenea, trebuie să aibă o valoare identică, adică să lase să treacă un debit egal de aer. Această valoare, specificată pe produs, se exprimă de obicei în centimetri pătraţi. înlocuirea grilajului de sus cu o conducă ce dă spre acoperiş constituie o altă opţiune, chiar mai eficientă. Pentru o ventilaţie locală, fiecare încăpere trebuie să aibă un zid spre exterior, sau ca unele dintre ele să nu fie tratate. De aceea, este mai indicată instalarea unui plan de ventilaţie. în acest caz, circulaţia aerului va fi concepută luând în considerare toate încăperile.

Plan de ventilaţie Când un apartament beneficiază de un plan de ventilaţie, grilele şi conductele de aerare sunt poziţionate astfel încât aerul să intre prin anumite încăperi, să iasă prin altele şi să circule prin întregul apartament (-» DESENUL 1).

Izolaţie şi ventilaţie Apariţia noilor cerinţe in materie de ventilaţie este legată în parte de progresele în domeniul izolaţiilor şi deci de economia de enegie. Altădată, uşile şiferestrele permiteau trecerea firească a aerului Nevoia unei ventilaţii specifice era mai puţin stringentă, chiar dacafluxul de aer genera un consum substanţial de energie iarna, permitea pătrunderea căldurii vara sau apariţia unorfenomene de condens. Existenţa pe piaţă a sistemelor de închidere de nouă generaţie, din lemn, aluminiu sau PVC, a schimbat datele problemei: locuinţele au devenit mai etanşe, fapt care a creat nevoia unei ventilaţii veritabile.

396

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

aer proaspăt

lonarea uşilor pentru a nu afecta planul de ventilaţie. Aveţi de asemenea grijă să nu obturaţi niciodată un orificiu de intrare sau de ieşire a aerului, nici chiar iama. Nerespectarea acestor două cerinţe atrage după sine grave probleme de condens şi degradare.

Instalarea unei grile de aerisire

aer proaspăt 1. Conform planului de ventilatie, aerul trebuie să intre prin toate Încăperile uscate şi să iasă prin toate camerele umede

Camerele de intrare sunt asa-numitele încăperi uscate: dormitoare, sufragerie, cameră de zi. Camerele de ieşire sunt cele mai umede: baie, W C de serviciu, bucătărie. Această repartizare evită propagarea umidităţii şi a mirosurilor neplăcute. Grilele de intrare se plasează în general în părţile de sus ale ferestrelor, iar cele de ieşire sunt situate de preferinţă în plafon, cu un debuşeu în acoperiş. Transferul de aer de la o cameră la alta se realizează prin detalonarea uşilor (decuparea părţii inferioare), spaţiul liber fiind de minim 1,5 cm. Diminuarea acestuia prin schimbarea covorului sau aplicarea unui parchet poate necesita redeta-

Crile în tocărie Grilei*: intrare a aerului pot fi instalate în partea de sus a ferestrelor de lemn, amplasarea lor fiind mai simplă decât perforarea zidului. în general autoreglabile, ele lasă să intre un debit de aer exact. Tocăria de PVC este prevăzută adesea cu grile de intrare a aerului.

Amplasarea unei grile de aerisire implică străpungerea zidului exterior. Această operaţiune poate fi realizată cu ajutorul unei bormaşine electro-pneumatice, al unei caritiere sau cu dalta şi ciocanul. Interiorul deschiderilor poate fi lăsat ca atare sau poate fi tencuit. In ultimul caz, cele două grilaje care închid orificiul sunt fixate în zid cu patru şuruburi sau cu mastic siliconic Este de asemenea posibilă instalarea în deschizătură a unui tub de PVC pe care vor fi fixate cele două grilaje (-» DESENUL 2). Această soluţie are avantajul că reduce zgomotul. Dacă este posibil, evitaţi amplasarea unei grile de aerisire pe faţada expusă la vântunle dominante; s-ar genera astfel vanatii substanţiale ale debitului şi curenţi puternici de aer rece pe timpul iernii. într-un bloc de locuinţe, nu operaţi nici o modificare fără avizul asociaţiei de locatari. •

exterior

tub de PVC

2.O conductă de aerare simpla, formată dintr-un tub de PVC şi două grilaje lipite la extremităţi.

»i

V E N T I L A T I E 397

Ventilaţie mecanică n acest caz, extragerea aerului se realizează prin intermediul unui ventilator electric, care creează o presiune mai scăzută în interiorul locuinţei; astfel aerul pătrunde mai uşor prin grilele de aerare. Ventilaţia mecanică permite reglarea automată a debitelor de aer. Există două categorii de astfel de sisteme: cele de VMP (ventilaţie mecanică punctuală), destinate unei singure încăperi, şi cele de VMC (ventilaţie mecanică controlată), care organizează ventilaţia în întreaga locuinţă.

I

Sisteme centralizate Sistemele VMC cuprind un ventilator central, plasat de preferinţă sub acoperiş. Acesta este legat la diversele guri de extragere prin conducte flexibile sau rigide şi elimină aerul printr-o deschidere în acoperiş (-» DESENUL 1). Ca şi la ventilaţia naturală, gurile de intrare, numite aeratoare, sunt situate în încăperile uscate, iar cele de extragere, numite extractoare, în camerele umede. Primele sunt amplasate în partea de sus a cadrului ferestrelor sau în carcasa obloanelor rulante; extractoarele sunt situate în panea superioară a zidurilor sau în tavan. Toate aparatele trebuie dotate cu guri autoreglabile, care lasă să intre sau să iasă un debit strict de aer Iată câteva dintre regulile de bună funcţionare a acestor dispozitive: nu omiteţi nici o încăpere, practicaţi deschideri sub uşi şi echilibraţi debitele de intrare şi ieşire, care trebuie să fie similare. In prezent sunt disponibile şi truse de asamblare la domiciliu, formate dintr un ventilator, o serie de guri autoreglabile şi un set de tuburi flexibile. & ATENŢIE: Unele aparate oferă posibilitatea de a alege între două viteze de extragere, prin simpla manevrare a unui buton cu două poziţii. Această opţiune permite asigurarea unui debit de aer crescut în timpul gătitului.

1. Un sistem de ventilaţie mecanică presupune o carcasă centrală (i) racordată la gurile de extragere autoreglabile (2) pin intermediul unorconduăe (3), cu o deschidere în acoperiş (4) Grilele de aerare de pe tocurile superioare ale ferestrelor (5) sau ale uşilor (6) completează ansamblul.

O întreţinere uşoară întreţinerea reţelei de ventilaţie se limitează la o curăţare de praf anuală. Gurile de intrare a aerului şi cele de extragere vor fi cu această ocazie demontate, curăţate şi apoi montate la loc. Curăţaţi totodată conductele, carcasa centrală şi deschiderea din acoperiş. Pentru degresarea grilelor, folosiţi apă caldă si săpun; nu utilizaţi niciodată produse abrazive, care ar deteriora plasticul. Pentru pale şi zonele din vecinătatea motorului, folosiţi o

Atenţie la gaze Din motive de securitate, ventilaţia poate deveni în unele cazuri obligatorie, de pildă atunci când locuinţa este încălzită de sobe cu păcură, cu lemne ori cărbuni, sau când gătitul, încălzirea apei şi a locuinţei sefac cu gaze naturale. Instalarea acestor aparate trebuie însoţită de amplasarea unor dispozitive specifice, menite să evacueze gazele în caz de scurgeri accidentale sau de ardere incompletă; instalarea lor trebuie să respecte reguli stricte, iar astuparea deschiderilor specifice riscă să provoace accidente grave.

398

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

periuţă de dinţi sau o pensulă subţire. Defecţiunile în funcţionare sunt cauzate de obicei de o defecţiune electrică a motorului. Verificaţi să nu fi sărit siguranţa de protecţie sau să nu se fi întrerupt legăturile electrice.

Debite reglementare Debitele minimale sunt în general prevăzute în reglementări speciale. Aceste valori corespund debitului minim care trebuie asigurat permanent într-o locuinţă, chiar şi neocupată (-> TABELE), şi se exprimă în metri cubi pe oră. Pornind de la aceste valori, au fost definite debitele de extracţie recomandabile pentru încăpenle umede în condiţii climatice medii de iarnă. Ghidaţi-vă după aceste valori pentru a identifica extractorul de care aveţi nevoie. Pe aparat sunt specificate toate indicaţiile necesare, dar dacă aven dubii, solicitau sfatul unui profesionist. Numai gurile autoreglabile permit stabilirea cu exactitate a debitului.

Ventilaţie punctuală Ventilaţia mecanică punctuală presupune instalarea de extractoare electrice independente, de exemplu în bucătărie şi în baie, şi este convenabilă pentru garsoniere sau pentru apartamente mici. Printre diversele tipuri de aparate, cele mai utilizate sunt extractoarele centrifuge, prevăDEBITE REGLEMENTARE DE AER Debit (m'/h)

Număr de camere principale 1

2

3

4

5

6

7

DT*

35

6o

75

90

105

120

'35

DR*

20

3°

45

45

45

45

45

zute cu un motor ce acţionează o elice. Acestea sunt instalate în partea de sus a zidurilor, cu o deschidere directă spre exterior, sau sunt conectate la o conductă ce traversează podul, cu deschidere prin acoperiş Trebuie să fie cuplate cu o gură de intrare a aerului, plasată în camera adiacentă, a cărei uşă a fost detalonată. Instalarea unui extractor centrifug. înainte de a instala aparatul, pregătiţi modul de racordare la instalaţia electrică. Este recomandabil să trageţi o linie independentă de la o cutie de derivaţie care alimentează circuitul prizelor (-» PP. 476-479).

Evitarea poluării fonice Pentru ca un sistem de ventilaţie mecanică să genereze cit mai puţin zgomot, este bine să luaţi anumite măsuri de precauţie la montarea lui; acestea vizează limitarea vibraţiilor: - suspendaţi carcasa centrală astfel încăt să nu atingă nici scheletul acoperişului, nici zidurile şi nici solul; - montaţi carcasa centrală pe cât posibil izolată, amplasând-o de preferinţă departe de pereţii despărţitori; - racordaţi conductele rigide cu manşete flexibile, montate cu bandă adezivă şi coliere; sau folosiţi ţevi flexibile.

*DT =; debit total al locuinţei; DR•-debit redus în bucătărie. coliere

DEBITE DE EXTRAGERE PENTRU ÎNCĂPERI AUXILIARE Debit (m'/h)

Număr de camere principale i

2

3

4

5 şi peste 5

Bucătărie

75

90

105

120

138

Baie

15

15

3o

30

3°

WC

15

15

15

30

30

La ventilaţia mecanică controlată, toate gurile de extragere, amplasate în încăperile umede, sunt legate prin conducte la ventilatorul sau carcasa centrală, plasată sub acoperiş.

bandă adezivă

VENTILATIE

Astfel extractorul va avea propriul său întrerupător. Faceţi şanţurile adecvate pentru trecerea cablurilor şi instala ti întrerupătorul După aceea puteţi începe montarea extractorului (-» SECVENŢĂ). La instalarea conductei de extragere furnizate o dată cu aparatul, aveţi grijă ca traseul acesteia să fie recriliniu. Pentru deschiderea în acoperiş, folostn o ţiglă specială perforată, numită „de ventilaţie". •

- bormaşină nndea ferăstrău - şurubelniţă

Conducta de extragere fixată pe duza aparatului traversează spaţiul de sub acoperiş, aici izolat cu vată de sticlă, şi se deschide in acoperiş printr-o ţiglă de ventilaţie. A M P L A S A R E A U N U I EXTRACTOR ELECTRIC c u DESCHIDERE Î N ACOPERIŞ

B

Trasaţi conturul şi tăiaţi. Folosiţi un ferăstrău electric sau o bormaşină dacă materialul este dur. Lărgiţi diametrul cu 3 mm, cu o rindea, astfel încât cablul să culiseze bine.

I

I P j l

L

înşurubaţi şi conectaţi. Inşurubaţi ferm suportul, după ce aţi plasat firele electrrice în locul prevăzut. Introduceţi extremităţile dezizolate în locaşurile lor şi înşurubaţi fără a forţa.

Pregătiţi legăturile. Cu ajutorul suportului, reperaţi locul legăturilor şi inseraţi diblurile. Lăsaţi loc pentru firele electrice făcând un sant în tavan.

Inseraţi conducta pe duză. Introduceţi conducta metalică de sub acoperiş prin tavan şi apoi introduceti-o forţat în duză. Fixaţi la nevoie cu bandă adezivă metalică.

Clipsaţi capacul. Verificaţi rapid funcţionarea, de pildă cu o bucată de hârtie igienică: dacă extractorul funcţionează bine, hârtia nu se desprinde. Apoi clipsaţi capacul.

Ajustaţi manşonul în acoperiş. Montaţi ansamblul pe acoperiş, ajustaţi manşonul fixându-l la nevoie cu puţin chit sau cu bandă adezivă metalică. Montaţi boneta antiploaie achiziţionată o dată cu ţigla de ventilaţie.

400

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

Materiale izolatoare

Diverse puncte de izolare a unei case: i. izolarea mansardei locuibile; 2. izolarea mansardei nelocuibile; 3. ferestre; 4. izolarea zidurilor la interior; 5. izolarea planseului intr-o încăpere neîncălzită; 6. izolarea zidurilor la exterior

clădire cu o bună izolaţie termică are un consum energeuc mic şi contribuie indirect la protejarea mediului, prin reducerea emisiunilor de gaze cu efect de seră. Pe lângă faptul că păstrează căldura, izolaţiile pot diminua poluarea fonică si pot absorbi umidiLaiea prezentă îrr aer: ^Prirr urmare, există o gamă variată de produse de acest fel; tipul şi calitatea izolatoarelor, grosimea lor sau metoda de aplicare constituie parametrii determinanţi ai nivelului de confort.

Vată minerală Vata minerală, de sticlă sau de cuarţ, asigură deopotrivă o protecţie termică şi acustică - o caracteristică interesantă pe care nu o

prezintă toate materialele izolatoare. Ea poate proteja casa din subsol şi până în pod, asa cum o ilustrează şi marea diversitate a modurilor de prezentare: plăci, saltele, ruloun, vată vrac sau produse cusute, adaptate pentru utilizări diferite Supleţea vatei de sticlă permite corectarea neregularitănlor zidăriei. Pentru a fi eficientă, grosimea ei trebuie să fie cuprinsă între 6 şi 10 cm, chiar 20 cm în pod sau în mansardă. Plăcile rigide de vată de cuarţ au o stabilitate mai mare şi rezistenţă sporită. Pentru că nu se aprinde în caz de incendiu, vata minerală poate fi utilizată şi lângă sobe sau şemineuri. Fiind vulnerabilă la vaporii de apă, ea trebuie protejată însă de un strat de hârtie cerată

I Z O L A R E 401

sau aluminiu, pe partea dinspre interiorul locuinţei.

Plastice alveolare Dintre plasticele alveolare fac parte polistirenul expandat, polistirenul extrudat şi spuma poliuretantcă. Polistirenul expandat (PSE) este adesea preferat pentru supleţea sa, pentru costul redus şi pentru uşurinţa în folosire. Există produse de diferite grosimi, care asociază polistirenul şi plăcile de ipsos. Pentru o mai bună eficienţă termică, alegeţi PSE Th; pentru performanţe acustice mai bune, folosiţi PSE dB. Polistirenul extrudat şi spuma poliuretanică izolează mai bine din punct de vedere termic si rezistă mai bine la compresie.

Izolatoare ecologice Ca umare a preferinţei pentru produsele ecologice, au apărut o serie de materiale izolatoare naturale, în general pe bază de in sau cânepă. Câlţii, obţinuţi prin dărăcirea cânepii, oferă o bună izolare termică şi acustică; sunt neinflamabili, hidrofugi, nu putrezesc şi nu sunt comestibili pentru rozătoare. Produsele pe bază de in asigură şi ele o izolaţie termică şi acustică eficientă; la fel ca lemnul şi cărămida, au capacitatea de a absorbi umiditatea în funcţie de temperatura şi higrometria din mediul înconjurător. Disponibili sub formă de rulouri de vată sau pâslă, de plăci semirigide sau vrac, aceste izolatoare au mărimi şi grosimi diferite. Unii fabricanţi oferă şi plăci pe măsură, utile îndeosebi pentru lucrări de renovare, atunci când suprafaţa de acoperit prezintă dimensiuni deosebite.

Zidărie izolatoare Dacă trebuie să montaţi pereţi despărţitori, puteţi opta şi pentru zidărie izolatoare, fie din teracotă, fie din beton celular. Acesta din urmă este alcătuit din nisip, var şi ciment, măcinate şi amestecate cu apă; compoziţia este apoi afânată cu ajutorul unui

agent de expandare. Fiind foarte uşor, materialul este potrivit pentru lucranle de renovare. Fiind microporos, are o mare eficienţă termică şi acustică, de aceea nu mai necesită izolaţii complementare. De asemenea, nu întreţine arderea. Faţă de teracotă, are rezistenţă mecanică mai scăzută, sensibilitate la şocuri mai mare şi nu acceptă orice material de tencuială. Indiferent de produsul utilizat, zidăria izolatoare asigură o economie de timp, fiindcă structura propriu-zisă şi materialul izolator sunt aplicate concomitent. & ATENŢIE: Izolaţia termică facilitează economisirea energiei; în unele ţări, acest lucru asigură dreptul la o reducere a impozitelor. •

Certificarea ACERMI Toate produsele izolatoare de calitate sunt certificate ACERMI. Ele poartă o etichetă pe care sunt menţionate rezistenţa termică R, care depinde de grosimea izolatorului şi de conductibilitatea sa termică (-» CASETA P. 4 0 3 ) , şi clasarea ISOLE, care detaliază domeniul de utilizare recomandat. Aceste caracteristici sunt: I: pentru necompresibilitate, notat de la i la 5; S: stabilitate dimensională, de la 1 la 4; O: comportament la apă, de la 1 la 3; L: limita performanţelor la tracţiune, de la 1 la 3; E: comportamentul la transferul de abur, de la 1 la 4. Pentru fiecare categorie, cu cat nota este mai mare, cu atât izolatorul este mai performant.

402

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

Izolarea zidurilor

Izolarea zidurilor şi tavanului. Izolatorul este prevăzut cu un strat protector care evită formarea condensului.

iverse panouri, simple sau compozite, permit izolarea termică şi acustică a zidurilor. Tehnica de aplicare depinde, fireşte, de tipul izolatorului, dar şi de starea suprafeţei pe care acesta se aplică. Lipirea, cea mai simplă formă de aplicare, este rezervată pentru pereţii drepţi. în orice caz însă, suportul trebuie să fie uscat, izolatorul pierzându-şi întreaga eficienţă dacă este umed. Din acest motiv, majoritatea panourilor din fibre minerale sunt prevăzute cu un strat protector antiumezeală care, îndreptat spre sursa de căldură — deci spre interior elimină fenomenele de condens. Aceasta nu înseamnă însă că pnrpri rpnnnra la un sisrpm

rile compozite atrag pnn aspectul lor practic, dar cele simple permit alegerea celui mai potrivit izolator pentru nevoile dumneavoastră specifice. Panouri simple. Cele mai utilizate sunt panourile rigide, din polistiren expandat sau spumă poliuretanică, si cele semirigide din fibre minerale prevăzute cu un strat antiumezeală. Aceste panouri pot fi aplicate direct pe zid, dacă acesta este curat şi drept, montate pe o osatură metalică (-» P. 129), sau pe suporţi fixaţi în prealabil pe perete. Un perete de dublaj, din ipsos sau cărămidă, este apoi montat în faţa izolatorului. Dacă există risc de umiditate, izolatorul trebuie amplasat La distanţă de zid, pentru a crea astfel un strat de aer. în comerţ există truse de izolare, care cuprind vată de sticlă, osaturi metalice, paramentul şi accesoriile de fixare. Panouri compozite. Sunt plăci izolatoare dublate de o placă de ipsos. Datorită grosimii reduse a paramentului, prezintă avantajul că nu reduc decât foarte puţin suprafaţa interioară a încăperii, mult mai puţin decât ar face-o un contraperete.

de ventilaţie de calitate. Exigenţele reglementărilor termice impun determinarea conjugată a rezistenţei termice a acoperişului, a zidurilor şi a podelei (-» CASETĂ).

Izolare prin interior Avantajele izolării prin interior sunt uşurinţa şi rapiditatea, ca şi costul competitiv. Panou

Panourile din vată minerală sunt inserate pe osatura metalică destinată să fixeze plăcile de ipsos.

IZOLARE 4 0 3

Izolatorul poate fi din polistiren, poliuretan sau vată minerală. Montarea sa nu prezintă dificultăţi majore panourile sunt fixate pur şi simplu pe zid cu mortar (-» p. 128): ele pot fi tăiate la dimensiunile dorite, adică înălţimea peretelui până la plafon minus 1 cm. De asemenea, pot fi prinse în şuruburi pe suporţi, dacă peretele nu este suficient de plan sau de uscat. Panouri „sandviş". Sunt formate dintr-un strat de izolator inserat într-un parament dublu. Mai rigide decât panourile compozite, permit izolarea zidurilor puternic expuse sau cu neregularităţi majore. Montarea lor se face prin prinderea în şuruburi pe suporţi, astfel încât între panou şi zid să rămână un strat de aer.

Pereţi despărţitori antizgomot Diverse panouri simple sau compozite pot oferi o izolare termică, acustică sau combinată, aceasta din urmă fiind mai cu seamă realizată cu vată de sticlă. Se consideră că atenuarea acustică, indicată pe produs, trebuie să fie de cel puţin 40 dB (A) pentru a reduce propagarea sunetelor de la o cameră la alta şi, de exemplu, pentru a înăbuşi zgomotul unei conversaţii. Pentru a izola un zid dintre două încăperi, el trebuie să fie de minimum 50 dB (A). Dacă montaţi un nou perete despărţitor, aveţi la dispoziţie două soluţii eficiente. Prima constă în utilizarea unor blocuri de beton celular, fără un alt izolator. Cea de-a doua presupune plasarea unui strat izolator între doi pereţi de ipsos sau de cărămidă, montat fiecare pe o osatură metalică independentă; această tehnică facilitează deopotrivă trecerea cablurilor electrice.—In ambele cazuri, pentru a limita cât mai eficient propagarea undelor sonore, trebuie izolaţi şi pereţii laterali.

Izolare prin exterior Izolarea prin exterior presupune îmbrăcarea casei într-un înveliş protector. Este extrem de

Panourile compozite

eficientă, deoarece elimină pe cât posibil din polistiren sunt lipite pe pereţii întreruperile de izolaţie. De asemenea, limiinteriori. teaza schimburile termice între interior şi exterior şi astfel contribuie la confortul locuinţei îndeosebi iarna şi vara. Totuşi, o izolaţie exterioară nu poate fi aplicată pe toţi pereţii exteriori, fiindcă în general modifică aspectul casei şi, în mod

O problemă de grosime Conductivitatea termică este capacitatea unui corp de a transmite căldura şi se notează cu litera grecească X (coeficient lambda). Cuprul, bun conducător de căldură, are X de 390; lemnul de brad, slab conducător, are X de o,12; aerul uscat, un foarte slab conducător, are X de 0,024. Rezistenţa termică, indicată prin litera R, desemnează capacitatea unui material de a se opune la trecerea căldurii. Ea depinde de grosimea materialului şi de coeficientul X al acestuia; în acest caz, R = grosimea în metri împărţită la A. De exemplu: un strat de vată minerală de 0,20 m, cu X de 0,040, are rezistenţa termică R = (0,20:0,04) = 5; un strat de polistiren extrudat de 0,12 m, cu X de 0,030, are rezistenţa termică R = (0,12.- 0,030) = 4. Cu cât valoarea R este mai ridicată, cu atât produsul are calităti izolatoare mai bune.

404

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

Grund, acoperire sau bordaj. învelişul exterior este format dintr-un strat de izolator şi dintr-o îmbrăcăminte exterioară de protecţie. Atunci când izolatorul şi paramentul sunt preasamblate în fabrică, avem de-a face cu o acoperire; aceasta poate fi aplicată direct pe faţadă. Când izolatorul şi îmbrăcămintea sunt separate, există două soluţii: - Aplicarea unui grund: după fixarea panourilor izolatoare pe zid, puteţi folosi fie un grund hidrofug tradiţional, de 10 pana la 3 0 mm grosime, fie un grund subţire, de 3—7 mm, aplicat insa pe o armătură; - Aplicarea unui bardaj: izolatorul este plasat între faţadă şi o osatură, de pildă din PVC, fixată pe zid. Aceasta poate susţine un parament din teracotă, piatră sau lemn. Izolatorul este aplicat pe faţadă, însă trebuie separat de parament printr-un spaţiu gol de aproximativ 3 cm, acest strat de aer evitând, printre altele, formarea punctelor de condens. Unele produse sunt destinate exclusiv izolaţiilor fonice.

Atenţie la racorduri obligatoriu, aveţi nevoie de o autorizaţie de construcţie. In consecinţă, pentru a face acest tip de lucrare, este de dorit să o cuplaţi cu o eventuală renovare sau tencuire a casei.

Clasamentul REVETIR Clasamentul REVETIR atribuie izolatorilor destinaţi zidurilor exterioare grade de calitate de lai la 4 şi ia in considerare următoarele caracteristici: R: uşurinţa de efectuare a reparaţiilor; E: uşurinţa de întreţinere V: rezistenta la efectele vântului E: etanşeitatea la apa de ploaie T: rezistenţa la şocuri I: incendiu si comportament la foc R: rezistenta termică

Indiferent de materialul ales, montarea unui izolator trebuie să respecte câteva reguli stricte. Prima se referă la aplicarea continuă a stratului izolator, fără a lăsa spaţii goale, nici între panouri, nici între plafon şi pereţi, nici între sol şi ziduri. Odată montate panourile izolatoare, nu ezitaţi, de pildă, să umpleţi cei câţiva milimetri de zid gol de la baza peretelui cu spumă poliuretanică. în mod similar, lipiţi o bandă adezivă la îmbinarea dintre doua panouri de fibre minerale. Atenţia acordată racordurilor va evita apariţia punctelor reci care favorizează condensul. De asemenea, aveţi grijă la astuparea crăpăturilor din uşi şi ferestre (-» P. 150 şi P. 168). •

Izolarea de la acoperiş pana la subsol

proximativ 30% din pierderile de căldură au loc prin acoperiş; de aceea, izolarea la acest nivel are o importanţă deosebită. Metoda diferă în funcţie de destinaţia respectivului spaţiu: locuibil sau nu. In ceea ce priveşte podelele, ele nu trebuie protejate împotriva frigului decât la paner; planşeele intermediare nu necesită decât o izolaţie acustică pe sub făţuială.

Izolarea spaţiilor locuibile Izolarea acoperişului pe la exterior va fi luată în calcul numai în situaţia în care doriţi să refaceri scheletul sau îmbrăcămintea acestuia, iar în această situatie trebuie încredinţată unui specialist. De cele mai multe ori, se izolează şarpanta pornind din interior, pe întreaga suprafaţă interioară a acoperişului. Această protecţie este indispensabilă, dacă doriţi să vă transformaţi podul sau mansarda în spaţiu locuibil. Grosimea stratului izolator variază în funcţie de regiune şi de condiţiile climatice. Trebuie

să ştiţi de asemenea că o încăpere încălzită electric necesită o izolare mai bună decât o casă dotată cu încălzire centrală. Metodele de aplicare diferă adesea în funcţie de produsul utilizat, însă toate respectă câteva principii: - între izolator şi acoperiş trebuie lăsat un strat de aer de cel puţin 3 cm grosime, pentru a evita supraîncălzirea pe timp de vară; - izolarea trebuie să fie continuă, fară a neglija nici măcar un centimetru; — izolatorii pe bază de vată minerală trebuie însoţiţi totdeauna de un strat antiumezeală, orientat spre interior; — izolatorii din polistiren trebuie acoperiţi cu plăci de ipsos, care împiedică propagarea focului.

Montarea unui singur strat Montarea unui singur strat este, în mod evident, cea mai simplă soluţie şi implică utilizarea produselor „monostrat", de grosime adecvată. Unele rulouri de vată minerală

406

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

j. Amplasarea vatei de sticlă între căpriori: 1. vată minerală 2. strat antiumezeală (hărtie cerată); 3. agrafaj 4. căprior

dotate cu un strat antiumezeală cu federe constituie o bună alegere. în acest caz este suficientă prinderea benzilor pe faţa internă a căpriorilor, adică pe bârnele de lemn descendente ale acoperişului (-» DESENUL 1). Plasaţi câte o agrafă (sau ce sistem de prindere aveţi) la fiecare 5 cm, cu stratul antiumezeala orientat spre dumneavoastră. Daca optaţi pentru panouri de polistiren sau de poliuretan, trebuie să le prindeţi în cuie sau în şuruburi pe căpriori. De asemenea, le puteţi fixa între bârne, după ce le-aţi tăiat la dimensiunile corespunzătoare. Panourile compozite nu necesită o protecţie deosebită. Cele simple însă vor trebui

acoperite cu un parament de ipsos cu rol ignifug. [-* DESENUL 2).

Montarea a două straturi Aplicarea a două straturi de izolator implică în general instalarea primului între căpriori şi fixarea celui de-al doilea peste acesta. Pentru primul strat, puteti alege un izolator pe bază de vată de cuarţ, prezentat de pildă sub forma panourilor triunghiulare (-» SECVENŢA). Pentru a obţine din două bucăţi un dreptunghi corespunzător spaţiului dintre căpriori, amplasau triunghiurile prin culisare şi tăiaţi vârfurile. Aşezaţi panourile rând cu rând, de jos în sus, lăsând un strat de aer sub acoperiş. După ce aţi îmbrăcat întregul spaţiu dintre căpnori,

M O N T A R E A P A N O U R I L O R T R I U N G H I U L A R E DE V A T Ă D E C U A R T

- mănuşi - ferăstrău cu dinţi fini sau cuţit zimţat

D

Tăiaţi panourile după semnele făcute în prealabil. Purtaţi mănuşi, fiindcă vata de cuarţ este un material iritant.

Poziţionaţi primul panou. Aşezaţi-I cu vârful în sus, înainte de a introduce al doilea panou.

Comprimaţi panourile. Pentru ca panourile să se aşeze bine, comprimaţi-le cu o planşetă.

Decupaţi marginile. Este preferabil să tăiaţi materialul cu un cutit zimţat nu cu ferăstrăul.

IZOLARE 4 0 7

puteţi monta sistemele de fixare ale celui de-al doilea strat. Acestea sunt extrem de variate, în funcţie de producător; unele permit clipsarea izolatorului între sine metalice, altele funcţionează prin brosarea acestuia pe tije fixate în căpriori. Cel de-al doilea strat, antiumezeală, este amplasat în general peste pe primul. Utilizarea unei osaturi metalice permite apoi fixarea prin şuruburi a unui parament de ipsos pe ansamblul izolator.

Izolarea spaţiilor pierdute Dacă nu aveţi intenţia sau posibilitatea de a transforma podul în spaţiu locuibil, izolaţi plafonul, nu şarpanta. Bariera termică şi acustică va izola astfel mai eficient încăperile locuite. Pentru aceasta, aveţi la dispoziţie mai multe variante: Când există grinzi aparente. Dacă podul sau mansarda nu are planşeu, ci grinzi aparente, puten plasa izolatorul fie între grinzi, fie să-1 întindeti pur şi simplu pe acestea, acoperind toată suprafaţa (-» DESENUL 3). Prima variantă vă va permite să îmbrăcaţi podeaua cu parchet sau plăci de ipsos; în acest caz, grosimea izolatorului nu trebuie să depăşească înălţimea grinzilor Când înălţimea este redusă. Este posibil ca podul să fie greu accesibil sau, din cauza înălţimii foarte mici, să nu permită lucrul în bune condiţii. In acest caz, puteţi pur şi simplu să tuman un izolator vrac pe planşeu sau între grinzi şi să-1 neteziţi cu ajutorul unei planşe (-» DESENUL 4). Vata de sticlă vrac poate fi suflată şi cu ajutorul unui dispozitiv special. Când există planşeu. Acesta este cel mai simplu caz. Dacă spaţiul de sub acoperiş are un planşeu de lemn, este suficinet sa montaţi pe aceasta suprafaţă plană unul sau două straturi de izolator. Dacă aţi optat pentru rulouri de vată minerală, puneri un prim strat antiumezeală, acesta din urmă aşezat pe podea Aplicaţi apoi al doilea strat, fără matenal antiumezeală, peste pnmul. Dacă aţi ales panouri de polistiren sau poliuretan, separaţi-le de spa-

2. Amplasarea panourilor izolatoare clasice pe suprafaţa interioară a acoperişului: i. panouri de polistiren sau poliuretan, 2. căprior,- 3. strat de aer (intre căpriori, sub panouri); 4. placă de ipsos cartonat.

3. Acoperirea grinzilor din spaţiile pierdutefără planşeu, cu rulouri de vata minerală.

4. Aplicarea izolatorului între grinzi, în perspectiva unui viitor planşeu.

408

UMIDITATE, VENTILAŢIE, IZOLARE

Izolarea unui acoperiş-terasă Repararea acoperişului-terasâ constituie un prilej de amplasare sau refacere a unei izolaţii. Lucrările exterioare sunt rezervate specialiştilor, dar aplicarea unui izolator interior poate fi făcută şi de un meşter amator. Atrunci cănd înălţimea de sub plafon o permite, izolatorul poate fi integrat mtr-un tavan fals. Faţa pe care se află materialul antiumezeală trebuie orientată spre încăpere. Pentru a asigura o protecţie corectă, grosimea tavanului fals şi a izolatorului trebuie să fie de minim 7-10 cm.

ţiile locuite prin intermediul unui parament ignifug şi dispuneţi-le foarte strâns pe planşeu.

Izolarea planseului de jos Slaba izolare a parterului, indiferent dacă acesta este situat pe o pivniţă sau pe un garaj, duce la pierderi de căldură. Izolarea poate fi realizată, la alegere, pe două zone: pe podeaua parterului sau pe dedesubt, protejând plafonul subsolului. O a treia soluţie constă în izolarea spaţiului sanitar, în partea sa superioară sau la nivelul zidurilor exterioare îngropate; ea trebuie lăsată în grija unui specialist. Pe podeaua parterului. Pentru a izola podeaua parterului, un sistem eficient constă în amplasarea unor panouri din fibre minerale sau material plastic alveolar, înainte de noua făţuială. în caz de izolare a unui planşeu masiv, materialul izolator este aşezat între grinzi înainte de făţuială.

Alegerea izolatorului Decideţi mai întâi dacă doriţi un izolator termic sau acustic. Fiti atent la raportul calitate / preţ. Un izolator mai gros este, desigur, mai scump, dar nu este neapărat şi mai eficient decât unul subţire. Identificaţi-vă corect nevoile şi oferiţi vânzătorului toate informaţiile necesare, cu cât mai mare exactitate.

Dacă refaceri podeaua în întregime, puteţi realiza o „şapă flotantă", mai performantă din punctul de vedere al izolării acustice şi termice. Şapa poate fi compusă din granule de beton celular plus ipsos (-» p. 304) sau poate fi turnată în beton. Se numeşte „flotantă" fiindcă este separată de pereţi şi de podea. în acest caz, banda de izolator este aşezată pe întreaga suprafaţă şi urcă pe toţi pereţii încăperii, pe o înălţime de câţiva centimetri. Pe plafonul subsolului. Puteţi amplasa pe plafonul subsolului plăci de izolator rigide sau semirigide. Indiferent dacă folosiţi panouri de fibre minerale sau panouri compozite de polistiren, acestea trebuie impregnate, pentru a fi protejate de rozătoare. Panourile sunt prinse în şuruburi, bătute în cuie sau lipite. Puteti de asemenea să aplicaţi, cu ajutorul unui dispozitiv special, izolatorul vrac şi un liant menit să-1 fixeze. Când izolatorul este gros, protejaţi-1 cu încă un strat de liant. Adoptaţi această soluţie mai cu seamă atunci când plafonul prezintă neregularităţi mari sau susţine cabluri electrice şi ţevi de canalizare. Această metodă este recomandabilă celor cu experienţă în domeniu. ATENŢIE: Dacă folosiţi vată minerală vrac într-un spaţiu închis, protejaţi-vă faţa cu o mască şi purtaţi mănuşi şi un halat larg, cu mâneci strânse la încheietură. Astfel veţi evita eventualele iritaţii ale pielii, cauzate de praful stârnit. •

Confortul în locuinţă j

ÎNCĂLZIRE

^i

DIVERSE SURSE DIVERSE SISTEME

DE ENERGIE

P. 410

Alegerea unei surse de energie

P. 414

încălzire cu lemne

P. 417

încălzire electrică

P. 420 încălzire centrală cu circulaţie de apă caldă

410

ÎNCĂLZIRE

Alegerea unei surse de energie

B

rin încălzirea unei locuinţe se compensează pierderile naturale de căldură, un curent de aer cald fiind totdeauna atras de o temperatură mai scăzută. Dar nu toate sistemele oferă acelaşi nivel de confort. Dacă doriţi să vă bucuraţi de o temperatură constantă indiferent de anotimp, aveţi nevoie de instalaţii sofisticate, ce apelează la climatizare. Unii combustibili, precum cărbunele, nu permit un asemenea nivel calitativ. Dincolo de aceste consideraţii, alegerea depinde de o serie de parametri: zona geografică, tipul locuinţei, nivelul echipamentelor iniţiale sau calitatea izolaţiilor etc. Este bine să sun că puteti combina diversele surse de energie şi că toate permit fie alimentarea aparatelor individuale, fie alimentarea unei instalaţii de încălzire centrală cu apă -caldă ce funcţionează cu un cazan de abur sau cu un şemineu modern cu focar închis care redirijează căldura spre mai multe calorifere.

Criterii de alegere Amplasarea locuinţei. Alegerea unui anumit tip de energie este adesea limitată de tipul şi de amplasarea locuinţei; astfel, unele forme de energie reînnoibilă nu sunt accesibile locatarilor unui imobil din mediul urban.

în zonele rurale, gazele naturale sunt adesea excluse, multe locuinţe nefiind racordate la reţea. în oraşe însă, din motive de suprafaţă disponibilă, singurele surse convenabile sunt gazele naturale şi încălzirea electrică; unele oraşe mari dispun şi de reţele de încălzire urbană. Aspecte practice. Cel de-al doilea criteriu de alegere este cel al confortului personal (-* TABEL). Sunteţi dispus să vă asumaţi sarcinile zilnice pe care le implică încălzirea cu lemne sau cu cărbuni? Credeţi că vă deranjează mirosul de păcură? Doriţi să reglaţi cu precizie temperatura din locuinţa dumneavoastră, precizie pe care nu o permit toate modalităţile de încălzire (-» CASETĂ)?

Cost. La cele de mai sus se adaugă şi delicata problemă financiară. Trebuie să ştiţi că preţurile diferă considerabil în funcţie de formele de energie menţionate mai sus şi de puterea lor calorifică. înainte de a hotărî, nu ezitaţi să întrebaţi câţi litri de păcură, câţi metri cubi de gaze sau câţi kilowaţi sunt necesari pentru a încălzi o anumită suprafaţă pe timp de iarnă. Când investiţi într-o anumită formă de energie trebuie să ţineţi seama şi de eventualele economii de energie pe care aceasta le va permite sau nu

Cărbune şi lemn Lemnul şi cărbunele sunt combustibili solizi; ei necesită un loc uscat de depozitare (considerabil mai cu seamă pentru lemn, foarte voluminos) şi o întreţinere zilnică a sobei sau a şemineului. Din acest motiv, sunt rareon preferaţi pentru locuinţele urbane, fiind însă convenabili pentru cele din mediul rural unde sunt folosiţi şi la cazanele de încălzire centrală. Nici lemnul şi nici cărbunele nu permit reglarea cu precizie a temperaturii. Deşi are o putere calorifică mai mare decât cea a lemnului, cărbunele este tot mai rar

D I V E R S E S U R S E DE E N E R G I E

411

utilizat, din cauză că este greu şi murdar. Lemnul, mult mai „curat", este preferat, dar utilizarea sa este recomandabilă în acele regiuni în care aprovizionarea nu constituie o problemă (transport şi cost).

Păcură şi gaz lichefiat încălzirea cu păcură sau cu gaz lichefiat butan şi propan — necesită loc de stocare: o cisternă, în aer liber (dacă nu depăşeşte capacitatea de 10001), îngropată sau plasată într-o nişă ori un loc special amenajat, care respectă anumite prevederi de siguranţă. Se consideră că, în medie, 2 0 0 0 1 de păcură asigură încălzirea anuală a unei case cu suprafaţa de 100 m 2 . în comparaţie cu păcura, butanul sau propanul prezintă un avantaj deloc neglijabil: nu emană nici un fel de miros. Odată instalaţia realizată, întreţinerea ei presupune doar curăţarea anuală a conductelor de evacuare şi controlul cuvei de depozitare din zece în zece ani.

Reglare şi inerţie Posibilitatea de reglare a temperaturii în funcţie de nevoi, oricând şi în orice încăpere, oferâ nu numai un confort substanţial, darfacilitează şi considerabile economii de energie. Nu toate sistemele de încălzire oferă posibilităţi similare în acest sens. Aparatele cu lemne sau cărbuni permit o reglare limitată a temperaturii, spre deosebire de cele care funcţionează cu gaz, păcură sau curent electric. Ele asigură însă o inerţie termică mai mare: o sobă de fontă, spre exemplu, păstrează şi difuzează căldura timp de câteva ore după întreruperea alimentării, iar acest lucru este în mod cert avantajos.

Sobă cu păcură. Păcura este încorporată în aparat, într-un rezervor de aproximativ io I.

Radiatoare mobile auxiliare. Se găsesc şi radiatoare cu butan, care conţin propria lor sursă de combustibil Asigurând o bună încălzire auxiliară, ele funcţionează prin cataliză, fără flacără, şi deci nu necesită conducte de evacuare. Constituie un „concurent" redutabil al radiatoarelor electrice auxiliare. Dar trebuie să fiţi atent la aerisirea încăperii, fiindcă radiatoarele mobile au cauzat un număr mare de intoxicaţii cu monoxid de carbon (-» CASETĂ). ATENŢIE: O cuvă destinată stocării păcurei nu poate fi pur şi simplu abandonată, dacă hotărâţi la un moment dat să

AVANTAJE SI DEZAVANTAJE ALE DIVERSELOR SURSE DE ENERGIE Combustibil

Loc de stocare

întreţinerea aparatelor

Posibilitatea de reglare a temperaturii

Lemn

Adăpostit

Zilnic şi anual

Dificilă

Cărbune

Adăpostit

Zilnic şi anual

Dificila

Păcură

Cisternă

Curăţare bianuală

Buna

Butan şi propan

Cisternă

Curăţare anuală

Bună

Gaze naturale

Nici unul

Curăţare anuală

Bună

Curent electric

Nici unul

Nici unul

Bună

412

ÎNCĂLZIRE

Cisterna pentru stocarea butanului sau a propanului.

schimbaţi modul de încălzire a locuinţei. Ea trebuie demontată de un profesionist, iar în cazul în care acest lucru este imposibil, trebuie curăţată şi umplută cu materiale inerte - nisip sau beton subţire.

Detectarea monoxidului de carbon

I

Toate aparatele cu combustie, indiferent dacă sunt alimentate cu păcură, gaz sau cărbune, produc emisii gazoase; cel mai periculos component al acestora este monoxidul de carbon, inodor, care poate deveni letal dacă depăşeşte o anumită concentraţie in aer. Pentru o siguranţă optimă, vă puteţi procura un detector adaptat. în caz de pericol, veţifi alertat de un semnal sonor, astfel încât să puteţi solicita un specialist pentru a rezolva problemele apărute.

Gaze naturale încălzirea cu gaze naturale este convenabilă pentru orice tip de locuinţă. Este suficientă simpla racordare la reţea, lucru care nu pune probleme în oraşe, dar poate fi dificil în zonele rurale. Chiar dacă există radiatoare individuale, gazele naturale sunt utilizate frecvent pentru alimentarea sistemelor de încălzire centrală cu circulaţie de apă caldă. Dacă aveţi o instalaţie veche, este suficient să schimbaţi cazanul pentru a mări performanţele acesteia. în caz contrar însă, montarea unei instalaţii se poate dovedi scumpă, dar costurile ulterioare de funcţionare vor fi mai mici decât cele implicate de încălzirea electrică. în plus, cazanul de încălzire poate fi utilizat şi pentru asigurarea apei calde menajere; în acest caz este numit „cu dublu serviciu". La fel ca pentru orice alt combustibil, trebuie să prevedeţi instalaţia cu o conductă de evacuare a gazelor arse şi să dispuneţi de grile de aerisire în încăpere.

DIVERSE SURSE DE

Curent electric Curentul electric este considerat cea mai curată formă de energie; nu produce emisii, nu necesită loc de stocare sau conducte de evacuare şi este disponibil pe scară largă. Lăsând la o parte costul energiei electrice în sine, singurul inconvenient al radiatoarelor electnce este uscarea atmosferei, mai accentuată decât în cazul celorlalte sisteme de încălzire; ea poate fi atenuată însă de plasarea unui umidificator, de exemplu în camerele copiilor. Pentru o bună eficacitate, un sistem de încălzire exclusiv electric impune izolarea şi ventilarea de înalt nivel a locuinţei. De asemenea, este recomandabilă achiziţionarea unui aparat de încălzire auxiliară, alimentat cu o altă formă de energie, pentru situaţiile de întrerupere a curentului electric.

Casa viitorului în casa viitorului, ale cărei prime prototipuri au şi apărut pe piaţă, noţiunea de încălzire va fi înlocuită de cea de „confort pe tot parcursul anului". Oraţie progreselor din domeniul domoticii (ansamblu de tehnici care integrează în mediul înconjurător toate automatizările în materie de siguranţă, de gestionare a energiei, de comunicaţii etc.), un computer central menţine temperatura dorită atât iarna căt şi vara, garantează o calitate excelentă a aerului, semnalează anomaliile şi afişează consumul de energie.

obicei pe acoperiş. Odată montat sistemul, poate alimenta de pildă un dispozitiv de condiţionare. Utilizarea acestei forme de energie este încurajată din punct de vedere financiar în unele regiuni, ca parte a programelor europene în domeniul energiilor inepuizabile. •

Alte forme de energie Există si alte surse de energie utilizabile (geotermală, eoliană, solară). Deşi au avantajul că sunt ecologice, aceste forme de energie cunosc o răspândire slabă în rândul utilizatorilor particulari, cu toate că energia solară are un potenţial considerabil. Energie geotermală. Presupune captarea unei surse subterane de apă caldă Necesită o investiţie substanţială pentru forarea la mare adâncime, dar este economică pe termen lung, fiindcă după captare nu presupune decât consumul curentului electric necesar acţionării pompei. Este încă rar utilizată Energie eoliană. Este o formă de energie auxiliară, furnizată de generatoare cu elice, care captează vântul în regiunile în care acesta este prezent în mod constant. Este necesară obţinerea unei autorizaţii. Energie solară. Dintre toate modalităţile de încălzire a apei, energia solară prezintă cea mai mare frecvenţă de utilizare în regiunile însorite. Exploatarea sa presupune instalarea unor panouri solare cu celule fotovoltaice, de

ENERGIE

Captatoare solare pe acoperişul unei case.

41

4141 ÎNCĂLZIRE

Încălzire cu lemne urmare a diferenţei de presiune create, numite „tiraj", aerul care permite combustia este aspirat, iar gazele degajate în urma arderii sunt evacuate în exterior. Cu cât aceste gaze sunt mai calde în comparaţie cu temperatura exterioară, cu atât tirajul este mai mare. O serie de precauţii luate în timpul instalării oferă o înaltă securitate a încălzirii. Conductul trebuie să fie cât mai lung posibil şi să urmeze de preferinţă un traseu în linie dreaptă; trebuie să suporte temperaturi foarte ridicate şi să conserve căldura gazelor de combustie. Pereţii trebuie să reziste la coroziune şi să fie perfect etanşi; în acelaşi timp, studiaţi cu atenţie circulaţia aerului în încăpere.

Şemineu deschis

Şemineul conferă o atmosferă plăcută acestui salon dintr-o veche locuinţă modernizată.

nstalarea unui şemineu cu focar închis, a unui insert sau a unei sobe cu lemne trebuie să respecte reguli stricte, pentru a evita riscurile de declanşare a unui incendiu sau de intoxicaţie cu gazele emise. De aceea este recomandabil să fie lăsată în sarcina unui profesionist. Toate şemineele funcţionează după acelaşi pnncipiu: gazele calde de combustie se ridică, atrase de aerul rece; ca

I

Aprinderea focului Pentru a aprindefocul, aveţi nevoie de hârtie (un ziar, spre exemplu; nu folosiţi insă hârtia glasată sau colorată), surcele de lemn sau rumeguş şi lemne tăiate de diverse dimensiuni. Aşezaţi întâi hârtia, apoi surcelele şi rumeguşul peste care puneţi lemnele. Lăsaţi loc între lemne pentru ca aerul să poată circula; altfelfocul se va stinge. Aprindeţi hârtia din mai multe puncte, începând cu partea din spate.

Şemineul obişnuit cu focar deschis, utilizat în primul rând ca sursă de încălzire auxiliară, este mai degrabă un element decorativ decât un sistem de încălzire performant. Necesită o întreţinere zilnică şi nu permite deloc reglarea temperaturii. Dimensiunile sale trebuie să fie stabilite în raport cu cele ale încăperii şi cu suprafeţele de intrare a aerului. Este bine să ştiţi că un sistem de ventilaţie mecanică nscă să perturbe tirajul şemineului, prin crearea unei depresiuni; focarul poate refula în acest caz aer rece, tradus prin prezenţa fumului în încăpere. Recuperatoare de căldură cu aer. Pentru a îmbunătăţi randamentul şemineelor cu focar deschis, se poate utiliza un recuperator de căldură cu aer. Acest dispozitiv, care acoperă podeaua şi partea din spate a focarului, are un aspect discret şi măreşte eficacitatea tirajului. Este însă necesar ca îmbrăcămintea focarului şi conductul să suporte această suprasarcină calorifică. Cu un astfel de sistem, aerul din încăpere trece în recuperator şi se reîncălzeşte circulând pe sub foc şi în spatele acestuia, fiind apoi retrimis în cameră prin grile plasate pe părţile laterale ale şemineului (-* D E S E N U L ! ) .

D I V E R S E S I S T E M E 415

focarului şi cei ai carcasei şi apoi iese, încălzit, prin grile. Deşi aparent simplu, insertul îmbunătăţeşte randamentul focarului deschis, deja existent, dar montarea sa necesită respectarea unor norme specifice, care guvernează buna funcţionare a conductului de evacuare şi distanţa dintre foc şi pereţii şemineului, care trebuie să fie de minim 16 cm. Focar închis. In jurul acestui dispozitiv, mai performant, este construit corpul şemineului atunci când nu există un focar anterior. Ca şi în cazul insertului, aerul rece din încăpere este încălzit în pereţii focarului şi apoi iese prin grile (-» DESENUL 2). Racordată la un sistem de canalizare, instalaţia poate distribui aerul cald şi în alte încăperi.

intrarea aerului rece

1. Recuperator de căldură cu aer cald

ATENŢIE: Lemnul tare, de exemplu stejarul, este considerat cel mai bun pentru încălzire. Esenţele moi, cum ar fi mesteacănul, sunt combustibili excelenţi pentru zilele de toamnă sau primăvară. Oricum, nu folosiţi decât lemn uscat, la cel puţin optsprezece luni după tăiere.

circulaţia aerului cald între peretele focarului înveliş

duză de ieşire a fumului

Insert şi focar închis

ieşirea

Inserturile şi focarele închise permit o mai bună reglare a temperaturii, comparativ cu focarele deschise, gradul de pătrundere a aerului putând fi reglat manual. Insert. Este format dintr-un focar închis într-o carcasă metalica Aerul intră pnn deschizături reglabile, circulă printre pereţii

intrarea aerului rece reglarea debitului de aer

1

2. Focar închis cu recuperare a aerului cald

Curăţarea uşiţei unui insert Uşa insertului este dintr-un material ceramic transparent, care rezistă la temperaturi foarte ridicate şi la mici şocuri. Trebuie curăţată când insertul este rece, în medie o dată la una sau două săptămâni. Pentru a îndepărta cenuşa sau petele de culoare maro-deschis, aveţi nevoie de puţină hârtie umedă sau de o bucată de pânză. Pentru petele mai închise la culoare şi mai rezistente, puteţi folosi un produs de curăţat special. Focar închis într-un semineu în stil rustic.

416

ÎNCĂLZIRE

Curăţare şi întreţinere

Sobă cu lemne, cu un design geometric, cu o bună vizibilitate a focului şi o mare putere de încălzire.

în plus, poate găzdui ţevile care alimentează radiatoarele cu apă caldă.

Sobe cu lemne Multe dintre caracteristicile sobelor cu lemne se referă mai degrabă la estetică şi la preferinţe personale, decât la performanţele calorifice Nu există deosebiri nete între sobele dm fontă şi cele din plăci de oţel, între modelele zidite şi cele din teracotă şi aşa mai departe. Principalele criterii de alegere sunt capacitatea sobei şi modul de încălzire: prin radiaţie sau prin convecţie. O sobă radiantă supradimensionată poate genera o căldură sufocantă într-o încăpere mică. în general, modelul cu convecţie asigură o mai bună distribuire a aerului cald, dacă în partea de sus a uşilor de alimentare sunt prevăzute grile.

Etanşeitatea aparatelor închise Cu ocazia curăţeniei de primăvară şi, pentru mai multă siguranţă, şi iarna, verificaţi toate îmbinările şi elementele de etanşare. Garniturile defectuoase reduc eficacitatea sobei. Nu uitaţi să înlocuiţi garnitura de etanşare a uşii de alimentare, dacă s-a uzat.

Sobele cu lemne vor fi tratate diferit, în funcţie de perioada de funcţionare. Toamna şi primăvara combustia este mai lentă, fapt care favorizează formarea unor depuneri în conduct şi în vatră. în timpul lunilor reci de iarnă, soba funcţionează la capacitatea sa maximă, astfel fiind afectate componentele interioare (pereţi, conduct etc.). Cea mai sigură modalitate de verificare a stării unei sobe — şi de curăţare a ei - este să apelaţi la un specialist. Acest lucru nu exclude însă supravegherea şi întreţinerea regulată a sobei. Depuneri de funingine. Depunerile de funingine afectează tirajul si riscă să provoace incendii. De aceea, curăţaţi vatra şi conductul imediat ce depunerile depăşesc grosimea de 4 mm. Instalaţiile vechi şi cele în care focul mocneşte adesea necesită curăţări frecvente, la intervale de câteva săptămâni. Sobele de fabricaţie recentă au nevoie în general de două curăţări anuale, primăvara şi iama. Prudenta este însă un element cheie în acest domeniu. Starea vetrei. Verificaţi regulat starea vetrei şi a conductului, pentru a identifica orice semn de deteriorare. La vetrele metalice, căutaţi urmele de coroziune, petele de rugină şi umflăturile de pe pereţii exteriori. La cele zidite, urmăriţi eventualele pete negre sau albe de pe cărămizile exterioare si fiti atent la fisuri. Dacă identificaţi vreo problemă, apelaţi la un tehnician calificat. Soba trebuie verificată temeinic pnmăvara, la sfârşitul sezonului de încălzire. Dacă nu sunt îndepărtate depunerile, aerul umed va determina corodarea pieselor din oţel. •

D I V E R S E SISTEME 416

Încălzire electrică

adiatoarele electrice pot încălzi un apartament întreg sau pot servi drept radiatoare auxiliare. Deşi usucă aerul din încăpere, sunt preferate datorită simplităţii lor şi faptului că nu necesită o întreţinere deosebită. în plus, estetica lor s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii ani, ca şi posibilităţile de reglare a temperaturii: nivelul căldurii dintr-o încăpere poate fi reglat cu precizie de jumătate de grad şi, de asemenea, există posibilitatea de a programa declanşarea aparatului la o anumită oră. Principalul inconvenient este consumul de energie. Se estimează că un aparat de 1000 W poate asigura foarte bine încălzirea unei camere de 20 m 2 . Dar această valoare variază în funcţie de calitatea izolaţiilor, esenţială în cazul acestui tip de încălzire.

R

Diverse tipuri de aparate independente Pe piaţă există o largă diversitate de aparate disponibile. Iată principalele categorii (cele mai multe există în două versiuni: fixe şi mobile).

Convector. Este cel mai bine vândut radiator. Are un preţ acceptabil, dar un consum mare de energie, randamentul său nefiind excelent. Aparatele prezentate mai jos sunt variante mai performante ale acestuia.

Planşee încălzitoare Planşeele încălzitoare nu fac subiectul acestei cărţi, fiindcă sunt încorporate în şapa de beton în timpul construcţiei, transformând podeaua într-un uriaş radiator. Trebuie să ştiţi însă că unele dintre ele sunt străbătute de tevi subţiri alimentate de un cazan, iar altele de cabluri electrice. Prin însăşi concepţia sa, acest sistem asigură o temperatură ambiantă de numai 12-14°C şi trebuie completat cu ajutorul convectoarelor auxiliare. Inconvenientul planşeelor încălzitoare este inerţia: dacă noaptea estefoarte rece, podeaua stochează căldura produsă şi o restituie a doua zi, chiar dacă temperatura aerului a crescut semnificativ, ceea ce duce la o supraîncălzire a casei.

mmu — Aeroterma, prevăzută cu un ventilator intern, asigură o circulaţie omogenă a aerului, chiar şi la nivelul solului, şi permite creşterea rapidă a temperaturii. — Radianta difuzează căldura prin intermediul unei plăci de sticlă sau de piatră montată pe faţa anterioară a aparatului. Acest sistem atenuează impresia de aer uscat şi împiedică ridicarea prafului. In plus, nu prezintă risc de arsură la atingere şi funcţionează silenţios. — Radiatorul ceramic este prevăzut cu o rezistenţă ceramică, menită să-i mărească puterea; permite obţinerea temperaturii donte în răstimp foarte scurt. Acumulator. Acest tip de radiator înmagazinează căldura pe timp de noapte, de exemplu, şi o restituie treptat în cursul zilei. Prevăzut sau nu cu ventilator, este greu şi dificil de manevrat; se recomandă montarea unei plăci izolatoare între el şi podea. Radiator cu baie de ulei. Deşi scump, acest aparat care funcţionează prin reîncălzirea unui lichid se apropie cel mai mult de nivelul Convectorde tip de confort termic oferit de încălzirea centrală. radiantă, cu termostat electronic integrat, care Din această categorie fac parte radiatoarele asigură o temperatură clasice, destinate camerelor de zi şi de doromogenă, uşor reglabilă, mit, dar şi aparatele speciale, cum ar fi şi favorizează economisirea energiei.

Radiator uscător de prosoape electric

*

uscătoarele de prosoape, utilizate în baie şi bucătărie. ATENŢIE: Dacă aveţi adesea picioarele reci, orientaţi-vă mai degrabă spre radiante decât spre convectoare simple. Acestea din urmă reîncălzesc aerul, care apoi se deplasează natural spre partea de sus a încăperii, în vreme ce primele emit o căldură mai omogenă.

Montarea unui radiator Indiferent de tipul aparatului, radiatoarele fixe se montează de preferinţă pe un perete exterior. Trebuie fixat la cel puţin 15 cm de podea, de mobilele din jur şi de o eventuală poliţă, şi nu va fi în nici un caz acoperit de perdele sau draperii. Pentru a nu deranja funcţionarea termostatului, este bine, de asemenea, să evitaţi amplasarea radiatorului aproape de o gură de aerisire sau de o uşă ce dă spre exteriorul casei. Montarea este simplă şi respectă în toate situaţiile acelaşi principiu (-» SECVENŢĂ). Gabaritul este de obicei specificat de fabricant, pentru a permite alegerea celui dorit. In ceea ce priveşte branşamentul electric, aveţi grijă ca firele din doza de racordare să fie

D I V E R S E S I S T E M E 419

electronice. Majoritatea sunt integrate în aparat, cu un buton de comandă exterior. In caz contrar, termostatul trebuie plasat la aproximativ 1,20 m de podea, la distanţă de once sursă de căldură, fie ea electrică sau solară Progresele în domeniul electronicii permit în prezent reglarea facilă a tuturor radiatoarelor din locuinţă, încălzirea electrică devenind astfel un concurent redutabil al celei centrale pe bază de gaze naturale. Cu ajutorul unui programator general, se poate stabili pentru fiecare radiator un mod de funcţionare propriu, diferit în funcţie de momentul zilei, se pot defini perioade de încălzire mai accentuată sau mai slabă, de oprire a radiatorului, după dorinţă. •

încastrate în zidărie sau plasate sub o plintă standardizată. Este recomandabil ca într-o încăpere mare să folosiţi mai multe aparate de putere medie ( 7 5 0 - 1 000 W), decât să instalaţi unul singur de 3 000 W, de exemplu.

Reglarea temperaturii Reglarea temperaturii are ca scop menţinerea unui nivel constant de căldură, iar pentru aceasta se folosesc termostate. Măsurând temperatura, ele declanşează sau întrerup alimentarea radiatorului, astfel încât să se menţină nivelul de încălzire dorit. Cele electromecanice oferă o precizie de aproape două grade, aceasta crescând până la o zecime de grad la cele

- ciocan - bormaşină - deşte pentru dezizolat

M O N T A R E A U N U I RADIATOR ELECTRIC

Trasaţi reperele de jos. Fixaţi suportul de prindere pe plintă şi însemnaţi cele două găuri care corespund punctelor de fixare de jos.

B

Trasaţi reperele de sus. Suprapuneţi partea de jos a suportului peste reperele trasate, pentru a stabili locul punctelor de fixare superioare.

Daţi găurile şi plasaţi diblurile. Dată fiind soliditatea necesară a fixăm, folosiţi dibluri corespunzătoare tipului zidăriei. Bateţi cu ciocanul.

Racordaţi la doză. Racordaţi firele conform culorii la doza electrică şi acoperiţi cu apără-

I Fixaţi radiatorul. Plasaţi pur şi | f î j simplu aparatul pe suport. m A Blocaţi şurubul de fixare, dacă modelul pe care l-aţi ales are unul.

Fixaţi suporturile în şuruburi.

Plasaţi cele patru şuruburi şi apăsaţi uşor în jos, până la îmbucare. înşurubaţi fără a strânge excesiv.

toarea.

420

ÎNCĂLZIRE

încălzire centrală cu circulaţie de apă caldă Principii de funcţionare

Dimensiunile reduse ale acestui cazan alimentat cu gaz permit integrarea sa in mobilierul bucătăriei; totodată, cazanul furnizează permanent apă caldă.

n sistem tradiţional de încălzire centrală este constituit din mai multe radiatoare, legate între ele printr-o reţea de ţevi din oţel, cupru sau polietilenă reticulată. Ansamblul este umplut cu apă încălzită prin intermediul unui cazan si difuzează căldură în întregul apartament. Sursele de alimentare a cazanului sunt diferite, cel mai frecvent utilizate fiind gazele naturale şi păcura.

Izolaţii şi ţevi Ţevile nu trebuie izolate decât în cazul în care traversează o încăpere situată în afara locuinţei propriu-zise şi care nu are nevoie de încălzire, cum arfi camera în care se află cazanul. Pentru ţevile mici puteţi utiliza garnituri din spumă, iar pentru cele mari, hemisfere din spumă izolatoare, acoperite apoi cu folie de aluminiu.

Apa dintr-o instalaţie de încălzire centrală urmează un circuit închis. Apa caldă iese din cazan pentru a alimenta radiatoarele, care restituie mediului căldura transmisă de apă. Când apa devine călduţă, revine la cazan pentru a se reîncălzi şi procesul se reia. înainte, cazanul rămânea aprins în permanenţă şi apa circula prin efectul de termosifon - apa caldă o dezlocuieşte pe cea rece. în prezent, pentru ca schimbul termic să se facă mai repede, reţeaua de canalizare este echipată cu un accelerator sau o pompă de circulaţie: un fel de motor cu elice care împinge apa la ieşirea dm cazan. Astfel, apa caldă îşi transferă căldura radiatoarelor şi revine la sfârşitul circuitului la o temperatură uneori suficientă pentru a reintra în circuit, Iară a mai trece prin cazan. Acest sistem implică montarea unei vane cu trei căi şi este mai economic, deoarece cazanul nu funcţionează în permanenţă.

Alegerea cazanului Există mai multe tipuri de cazane, ce funcţionează cu gaze naturale sau cu păcură. Lăsând la o pane aspectul şi volumul, ele se deosebesc în primul rând prin putere, prin caracteristicile arzătoarelor sau ale circuitelor de evacuare. Unele, precum cazanele de condensare, permit economii importante de energie, însă preţul lor este substanţial. Arzătoare. Cazanul poate avea un arzător atmosferic sau unul cu aer sub presiune. Primul echipează doar cazanele pe bază de gaze naturale şi funcţionează pe acelaşi principiu ca maşinile de gătit obişnuite, cu o combustie silenţioasă. Cel de-al doilea, care dirijează aerul spre focar prin intermediul unui motor, este zgomotos, dar are o eficacitate mai mare. Echipează atât cazanele care funcţionează cu gaze, cât şi pe cele cu păcură, pentru ambele

D I V E R S E SISTEME 421

fiind recomandată montarea într-un loc izolat fonic. Evacuare. Cazanul poate evacua gazele de combustie fie printr-un conduct clasic cu ieşire pnn acoperiş, fie printr-un conduct special, numit supapă, şi plasat în partea din spate a aparatului. Acest al doilea sistem are un dublu avantaj supapa poate da în exterior, pe faţadă; în plus, ea asigură totodată alimentarea cu aer şi evaluarea deşeurilor, fapt care permite instalarea cazanului într-un loc închis. Sistemele de evacuare ale cazanului nu elimină necesitatea de a avea o instalaţie de ventilaţie în încăpere, fie chiar şi una limitată la grilele de evacuare. Pe zid sau pe podea. Un cazan alimentat cu gaze naturale poate fi montat pe zid sau pe podea. Primul se integrează perfect în ansamblul unei bucătăni, de pildă. Cel de-al doilea îşi are mai degrabă locul într-un garaj sau în spălătorie.

Alegerea radiatoarelor Pentru a determina puterea necesară a radiatoarelor pentru încălzirea unei camere trebuie luate în considerare mai multe elemente, printre care structura pereţilor, suprafaţa ferestrelor şi a uşilor, învecinarea cu alte încăperi neîncălzite, circulaţia aerului etc. Determinarea puterii necesare se face de obicei de specialişti. Al doilea pas este alegerea materialelor. Radiatoarele din fontă sunt cele mai performante: durata de viaţă este aproape

Cazan pe păcură. Dimensiunile sale impun montarea pe podea, intr-un subsol, spălătorie sau garaj.

nelimitată, iar inerţia lor este considerabilă: caloriferele de fontă conservă căldura mult timp, chiar si după oprirea cazanului sau închiderea radiatorului însuşi. Pe locul doi se află radiatoarele din fontă şi aluminiu, mai uşoare şi mai aspectuoase, apoi cele din oţel, din categoria cărora fac parte şi radiatoarele uscătoare de prosoape. Toate pot fi echipate cu robinete termostatice care permit reglarea temperaturii. Un termostat de mediu plasat în încăperea principală şi un sistem programabil la nivelul cazanului permit modularea încălzirii diverselor încăperi în funcţie de momentul din zi.

Zgomote şi canalizare

Radiator plat, dotat cu robinet termostatic pentru reglarea temperaturii. Culoarea ii conferă o notă decorativă

Uneori, ţevile instalaţiei de încălzire emit pocnete dezagreabile. Acestea sunt cauzate de dilatarea materialului. Zgomotul poatefi totuşi atenuat slăbind şuruburile colierelor care menţin ţevile paralele cu peretele.

422

ÎNCĂLZIRE

Purjarea instalaţiei Se poate întâmpla ca instalaţia dumneavoastră să emită nişte „gâlgâituri" neplăcute. Această anomalie este cauzată de prezenţa bulelor de aer în circuit, bule care pot perturba curgerea apei calde, astfel încât unele radiatoare se vor încălzi numai pe jumătate, în acest caz, ele trebuie purjate (-> SECVENŢĂ). Verificarea presiunii. Dacă nu este apă suficientă în circuit, puijarea nu poate fi efectuată în bune condiţii. Presiunea curentă este indicată de manometrul aferent cazaPRESIUNEA MINIMĂ RECOMANDATĂ

Parter

i bar

Etajuli

1 bar

Etajul 2

1,5 bari

Etajul 3

1,7 bari

Etajul 4

2 bari

posibil, sau cu ajutorul unei şurubelniţe ori al unei chei franceze, după caz. Atenţie, este suficient să deschideţi cu numai o optime de rotaţie; la o deschidere prea mare, şurubul riscă să sară din înfiletare din cauza presiunii. Lăsaţi să curgă până la obţinerea unui fir continuu de apă. în acest moment, opriţi puijarea şi închideţi. Procedaţi la fel pentru toate radiatoarele.

în caz de scurgere pe la robinet Demontarea unui robinet de radiator implică oprirea cazanului şi golirea totală a instalaţiei, ceea ce cade în sarcina unui instalator autorizat, pentru a preveni riscul de inundaţie, în caz de scurgere, puteţi încerca însă o operaţiune simplă: strângeţi mai tare piuliţa

Notă: nu depăşiţi 3 bari.

nului. Dacă valoarea este scăzută, deschideţi vana de intrare a apei până la atingerea presiunii dorite (-> TABEL). Apoi închideţi-o. Opriţi cazanul înainte de purjare, fiindcă bulele de aer vor urca la partea superioară a radiatoarelor. Cum procedaţi. Faceţi rost de un recipient gol. La toate radiatoarele, butonul de purjare se află la capătul opus robinetului, în partea superioară. Deşurubaţi-1 mannal, dacă esre_ V E R I F I C A R E A P R E S I U N I I SI P U R J A R E A

D

piuliţa presetupi şurub de manevră 4 buton de manev " şurub de menţinere a butonului 1. Scurgere pe la robinetul manual al unui radiator

RADIATOARELOR

metru, indicatorul mobil arată presiunea curentă. Plasaţi indi-

Deschideţi vana de intrare a apei privind concomitent manometrul; închideţi-o imediat

catorul roşu pe valoarea instalaţiei dumneavoastră, ca reper.

ce se atinge nivelul corect al presiunii; aveţi grijă să nu depăşiţi 3 bari.

Verificaţi presiunea. La mano-

Purjaţi radiatoarele. După ce aţi oprit cazanul, rotiţi butonul de purjare şi ţineţi-l deschis până ce curge un fir continuu de apă.

D I V E R S E S I S T E M E 422

presetupei (-> DESENUL 1) închideţi mai întâi robinetul si apoi slăbiţi şurubul din centrul mânerului. Scoateţi mânerul. Dacă aveţi un robinet clasic, veţi vedea două piuliţe, nu o atingeţi pe cea a radiatorului, dar strângeţi-o pe cea a presetupei. Dacă scurgerea continuă, puteti desface această piuliţă, pentru a ajunge la garnitură; plasaţi mai întâi un recipient gol dedesubt. Atenţie însă: în timpul operaţiunii, tija nu trebuie să se mişte deloc. înlocuiţi garnitura uzată cu câteva fire de cânepă săpunite, apoi remontaţi piuliţa presetupei şi mânerul. Aceste operaţiuni sunt posibile numai la robinetele de op vechi. Cele mai recente nu pot fi reparate decât de un specialist. Dacă, după ce aţi scos mânerul, nu vedeţi decât o singură piuliţă, renunţaţi.

Demontarea unui radiator Un radiator poate fi izolat complet de restul circuitului, dacă se închid punctele de intrare şi de ieşire a apei, adică robinetul şi vana integrată în racordul de echilibrare. Astfel, el poate fi demontat fără nici un risc, de exemplu atunci când doriţi să zugrăviţi încăperea respectivă. înainte de a începe, închideţi robinetul radiatorului. închideţi apoi vana de ieşire (-» SECVENŢĂ). înainte de a desface piuliţa racordului şi de a goli radiatorul, deschideţi butonul de purjare şi lăsaţi să intre aer. Când întreaga instalaţie a fost golită, deşurubaţi şi Î N C H I D E R E A V A N E I SI G O L I R E A

vana de echilibrare

- cheie franceză - cheie hexagonală - lighean

buson

2. Racordul de echilibrare permite dozarea debitului de apă caldă în funcţie de poziţia radiatorului în circuitul de încălzire.

piuliţa racordului de la nivelul robinetului, desfaceţi suporţii de prindere pe perete şi scoateţi radiatorul. Acest up de operaţiune prezintă un inconvenient: la remontarea aparatului, trebuie reglată vana interioară a racordului de echilibrare (-» DESENUL 2) pentru a obţine debitul de apă adecvat nivelului dorit de încălzire. Dacă o deschideţi prea mult sau prea puţin, trebuie să apelaţi după aceea la un instalator autorizat pentru a regla funcţionarea radiatorului •

RADIATORULUI

închideţi vana. Deşurubaţi capacul şi închideţi, folosind o cheie hexagonală, vana inte-

Desfaceţi racordul. Deşurubaţi uşor piuliţa, menţinând racordul de echilibrare cu ajutorul

Goliţi aparatul. Puneţi dedesubt un recipient încăpător şi lăsaţi să se scurgă toată apa

grată în racordul de echilibrare; acesta serveşte la reglarea debitului.

cheu hexagonale. Nu uitaţi să ţineţi la îndemână un lighean.

din radiator, înainte de a-l demonta complet.

Confortul în locuinţă 3

INSTALAUI SANITARE >

REPARAŢII C U R E N T E

A P A IN C A S A P. 425

Intrarea apei în locuinţă

P. 4 4 6

P. 4 2 8

Diferite circuite ale apei

P. 4 5 0

Repararea robinetelor care curg Repararea bateriilor cu m o n o c o m a d ă şi cu d u b l ă c o m a n d ă

P. 453

S c h i m b a r e a grupului de s i g u r a n ţ ă al rezervorului t a m p o n de a p ă caldă

ŢEVARIE

P. 4 5 4

C u r ă ţ a r e a sifoanelor şi a canalizărilor

P. 457

Circuite de e v a c u a r e : e l i m i n a r e a mirosurilor n e p l ă c u t e

SI R A C O R D U R I P. 4 5 9 P. 432

T ă i e r e a şi c u r b a r e a ţevilor de c u p r u

P. 435

Sudare şi cositorire

P. 4 3 6

Racordarea ţevilor de c u p r u

P. 4 3 9

Ţevi din m a t e r i a l plastic si racordarea lor

P. 4 4 2

Realizarea unui circuit de e v a c u a r e din ţevi rigide de PVC

P. 4 4 4

B r a n ş a r e a m a ş i n i i de s p ă l a t

Scurgeri în interiorul rezervorului de W C

P. 4 6 2

Scurgeri î n exteriorul rezervorului de W C

APA ÎN CASĂ 425

Intrarea apel în locuinţă cest capitol se referă la montarea şi întreţinerea circuitelor şi a dispozitivelor de distribuţie si evacuare a apei. Iniţial apa circula prin conducte din plumb; astăzi este interzisă utilizarea acestui material, fiindcă riscă să provoace intoxicaţii numite „saturnism". în locul lui se folosesc diverse materiale, ca oţel, cupru sau, mai recent, materiale de sinteză. Sinonime cu confortul modern, instalaţiile sanitare pot constitui sursa unor neplăceri, atunci când, de pildă, o chiuvetă sau o cadă începe să curgă. Reparaţiile sunt însă uşor de făcut... cu condiţia să ştiţi cum.

Alimentarea cu apă în general, distribuţia apei este asigurată de societăţi particulare sau locale, prin intermediul unei reţele de conducte îngropate în pământ. Fiecare locumţă este racordată la această reţea care include, fie în interiorul locuinţei, fie în exterior, o vană de închidere generală şi un contor (-> I M A G I N E A 1). Acest aparat este montat de obicei între două vane, fapt care permite întreruperea circuitului de apă, dar şi izolarea contorului atunci când trebuie schimbat. Sigilat, el serveşte totodată la contabilizarea consumului de apă al locuinţei respective. Dincolo de contor, proprietarul şi/sau utilizatorul trebuie să asigure instalarea şi întreţinerea conductelor şi a echipamentelor conexe. Pnmul element de pe acest circuit este vana de închidere generală, care permite efectuarea operaţiunilor de întreţinere şi înlocuire, respectiv de izolare a instalaţiei în caz de scurgere accidentală sau de absenţă prelungită de la domiciliu

1. Contor de apă instalat pe o conductă intre două vane de Închidere

Vane de închidere Vanele sunt robinete mari, utilizate episodic Cele mai frecvente modele sunt vanele cu filet (-» IMAGINEA 2 p. 426), al căror mecanism intern funcţionează ca acela al unui robinet de alimentare. Se întâmplă ca o vană să-şi piardă capacitatea de funcţionare pur şi simplu fiindcă nu a fost niciodată utilizată. Prima precauţie constă în verificarea, o dată sau de două on pe an, a capacităţii de rotire a

Alte surse de aprovizionare Există şi alte surse de alimentare cu apă, de exemplu un izvor, un puţ sau un curs de apă. Posibilitatea utilizării lor este condiţionată de anumite elemente: puritatea sursei respective, efectuarea unor controale sanitare ale apei, controlul regularităţii debitului (pentru asigurarea alimentării pe tot parcursul anului). De aceea, este de dorit să vă asiguraţi că apa are calităţile fizico-chimice care o fac potabilă şi utilizabilă.

426

INSTALATII i SANITARE

robinetului: închis, deschis, închis, deschis, pentru a vă asigura că funcţionează. Dacă apare vreo anomalie (scurgere, închidere incompletă etc.), schimbaţi vana respectivă cu una de model nou, cu bilă (-» IMAGINEA 3). Acest tip de robinet asigură o etanşeitate 2. Vană de închidere cu filet. Are marcată o perfectă şi, neavând presetupă, nu produce săgeată ce indică direcţia scurgeri (-» p. 446).

robinetul alimentare A contor de gradină vană intermediară B vană de purjare V .

circuitului de apă.

3. Vană cu bilă. O rotaţie de un sfert de tur este suficientă pentru închiderea sau deschiderea vanei.

& ATENŢIE: Este recomandabil ca într-o locuinţă să instalaţi vane de închidere pe sectoare; astfel veti putea efectua o reparaţie sau o modificare la o parte a reţelei, fără a fi nevoit să întrerupeţi complet alimentarea cu apă. Este de asemenea de dorit să montaţi câte o vană de închidere pe fiecare branşament al instalaţiei generale şi pe fiecare ţeavă care alimentează un echipament sanitar.

Vane de purjare 4. Vană de închidere cu purjor.

Acestea constituie un complement al vanelor de închidere, deoarece permit golirea segmentului de instalaţie închis de o vană de închidere. Vana de purjare poate fi instalată

pH-ul apei

5. Detentor de presiune.

sfii

ăter

6. Detentor de presiune cu manometru de control.

Aciditatea apei se exprimă prin intermediul pH-ului. Scara de pH orinsă între o şi 14. aceasta din urmă fiind valoarea pentru bazicitatea maximă (TABEL). pH-ul nu măsoară eventuala toxicitate a apei. pH-ul diferă în funcţie de zona geografică: în regiunile granitice şi forestiere, apa este în mod obişnuit mai acidă, iar în cele cu sol calcaros este alcalină. în mod ideal, pH-ul apei trebuie să se situeze între 6,5 şi g. SCARA DE PH A APEI

Apă acidă Apă neutră Apă alcalină

de 0 la 7 7 de la 7 la 14

c

. . . . . . ,.,,

. .

Circuitul de alimentare a uneifântâni de grădină. Auxiliarul indispensabil vanei de închidere este vana de purjare, care vă permite să goliţi partea de instalaţie închisă de vana de închidere. Aceasta poatefi instalată pe ţeavă sau incorporată în chiar vana de închidere.

pe ţeavă sau încorporată direct în însăşi vana de închidere, această variantă fiind mai simplă (-» IMAGINEA 4). Cum seputjează instalaţia? Pentru a proteja, spre exemplu, de îngheţ o fântână de grădină, procedaţi astfel (-> DESEN): y Deschideţi robinetul de alimentare A. Apa curge. y închideţi vana intermediară B. Fântâna nu mai primeşte apă dar ţeava T este încă plină şi apa din ea riscă să îngheţe. Pentru a completa operaţiunea: y Deschideţi vana de purjare V pentru a vida complet instalatia Nu uitati să lăsaţi robinetul A deschis. Dacă nu dispuneţi de o vană de purjare V, este recomandabil să instalati o vană intermediară B dotată cu un purjor încorporat.

Detentor Detentorul serveste la reducerea presiunii apei în circuit (-> IMAGINILE 5 şi 6). Acest reductor de presiune funcţionează pentru apa rece şi pentru cea caldă până la temperatura de 70°C. în mod normal, apa care circulă prin instalaţiile sanitare este distribuită la o presiune de aproximativ 3 bari (3 kg/cm2). O presiune mai mare (care depăşeşte 7 ban noaptea, când consumul este mai mic)

APA ÎN CASĂ 427

poate determina deteriorarea prematură a robinetelor şi zgomote neplăcute pe conducte Puteti evita aceste inconveniente pnn instalarea unui detentor. Prereglat de obicei din fabncaţie la 3 bari, el poate fi fixat la o altă presiune prin intermediul unui şurub de reglare. O presiune de 2 bari este suficientă pentru cele mai multe instalatii casnice.

Filtru Acest dispozitiv serveşte la reţinerea impurităţilor prezente în reţeaua de distribuţie generală nisip, rugină etc Filtrele au diverse pnncipii de funcţionare, cel mai răspândit sistem fiind filtrul cu cartuş (-» IMAGINEA 7). Nu confundaţi filtrul cu purificatorul de apă (-» CASETĂ): pnmul nu tratează apa. în funcţie de gradul de colmatare, filtrul se schimbă în general anual.

Caracteristicile apei potabile Duritatea apei. Apa este considerată „dură" atunci când are un continut mare de mine-

7. Filtre: cu cartuş (stânga), cu sită metalică (dreapta).

rale (săruri de calciu şi magneziu); nu face spumă împreună cu săpunul, depune tartru pe obiectele menajere si pe rezistentele încălzitoarelor electrice, dar nu este nocivă pentru sănătate.

M

Dedurizatoare şi purificatoare de apă Iniţiativa dedurizării sau purificării apei din locuinţă îi revine proprietarului / locatarului. Dedurizatoare de apă. Sunt concepute pentru a reduce duritatea apei. Dacă duritatea apei este mică sau dacă depunerile de tartru pe ustensilele folosite sunt minime, înseamnă că nu aveţi nevoie de dedurizator. Purificatoare de apă. Rolul acestui aparat este de a filtra substanţele care alterează calitatea apei: microorganisme, urme de substanţe chimice sau minerale aflate în suspensie, adesea responsabile pentru gustul neplăcut al apei. Purificarea se realizează prin două tipuri de tratamente. - Aparat branşat între contor şi robinet. Numai profesioniştii pot instala acest tip de purificator, destinat utilizării îndelungate şi unor volume mari de apă. -Aparat branşat după robinet. Filtrează un volum mic de apa, de obicei pe cel folosit la bucătărie. Acest tip de aparat există şi în versiune portabilă (carafă).

Mai puţin mineralizată, apa „moale" face spumă uşor împreună cu săpunul şi nu depune tartru la cald. în schimb, ridică probleme de coroziune pentru ţevi şi conducte. Pentru sănătate este mai indicată apa moale. •

428

INSTALATII SANITARE

Diferite circuite ale apei Alimentare... Circuitul de alimentare cu apă rece aprovizionează aparatele sanitare, gurile de apă interioare şi eventual exterioare (în curte sau grădină), dispozitivele de încălzire a apei şi cazanul instalaţiei de încălzire centrală. Pornind de la echipamentele de încălzire a apei, un alt circuit alimentează din nou aparatele sanitare, de această dată cu apă caldă (-» DESEN). Alimentarea cazanului permite umplerea reţelei de încălzire şi a radiatoarelor. Aceste trei reţele sunt menţiune sub o presiune constantă.

...şi evacuare ntr-o locuinţă există trei circuite ale apei: circuitul de alimentare care dirijează apa spre toate punctele de utilizare, circuitul de încălzire (-» p. 420) şi circuitul de evacuare, care colectează apa de ploaie, apa reziduală si apa de fosă.

I

Debitul de apă Debitul este cantitatea de apă ce trece printr-o conductă, la o presiune constantă, într-un timp dat. Cu cât secţiunea de trecere este mai mare, cu utăt debitul este mai substanţial. Spre exemplu (pentru un debit mediu): - o conductă cu diametrul de 10 mm permite un debit de 3 m3/oră; - o conductă cu diametrul de 16 mm permite un debit de g,s mi/oră; - o conductă cu diametrul de 20 mm permite un debit de 75 m^/oră; - o conductă cu diametrul de 100 mm permite un debit de 300 m^/oră; La dublarea diametrului, debitul se măreşte de 5 ori. Când diametrul este decuplat, debitul poate fi de 100 de ori mai mare. Astfel, pentru a modifica debitul unui aparat sanitar, este recomandabil să variaţi diametrul conductei, nu să modificaţi presiunea de alimentare.

Circuitele de evacuare nu sunt însă per manent sub presiune şi nu conţin apă decât atunci când se goleşte un aparat sanitar Există trei circuite de evacuare: - circuitul apei reziduale pentru golirea chiuvetelor, a căzilor de baie etc.; - circuitul apei de fosă, pentru evacuarea WC-urilor; - circuitul apei pluviale. Aceste trei circuite trebuie separate până la colectorul de canalizare. Este interzisă evacuarea apei reziduale de la baie, de pildă, într-o conductă de fosă, sau branşarea scurgerii de la chiuveta din bucătărie în burlanul pentru apa de ploaie.

Ţevăria circuitului de alimentare Materiale. Reţeaua de distribuţie internă foloseste ţevi de cupru, otel sau materiale sintetice. Ţevile de oţel sunt destinate instalaţiilor majore (ale blocurilor de locuinţe de exemplu), în vreme ce majoritatea caselor particulare utilizează ţevi din cupru. Materialele sintetice de tip alimentar prezintă însă avantajul că sunt insensibile la coroziune. De aceea, sunt frecvent utilizate pentru echiparea truselor (laturilor) de branşamente (căzi de baie încastrate, aparate sanitare suspendate etc.), aici nefiind vizibile.

APA IN CASĂ 429

în alte cazuri, ca la instalaţiile clasice, acestea sunt aparente, afectând estetica încăperii. Diferite diametre ale conductelor. La orice instalaţie, este important ca fiecare accesoriu sanitar să primească o cantitate de apă suficientă, determinată în principal pe baza

diametrului ţevii sau conductei de alimentare. Astfel, este recomandabil să utilizaţi diametrele din tabelul de mai jos (-» TABEL), ale căror valori sunt date cu titlu de exemplu. Pentru cazuri concrete, consultaţi specialiştii. DIAMETRE RECOMANDATE PENTRU INSTALAŢIILE DE ALIMENTARE

Zgomotul apei

Conducte de alimentare din cupru

într-un circuit sanitar, creşterea ocazionala a presiunii provoacă zgomote, deoarece măreşte viteza de deplasare a apei în conducte. Mărirea diametrului unei ţevi, în schimb, reduce viteza de trecere a apei şi elimină zgomotul.

Diametru minim (în mm)

Diametru de confort (în mm)

14x16

16x18

Duş

12x14

14x16

tavoar

10x12

12x14

Bideu

8x10

10x12

WC

8x10

10x12

Ch uveta de bucătărie

12x14

12x14

Maşină de spălat

10x12

12x14

Robinet de alimentare exterior

12x14

14x16

Cadă

sursă de apă exterioară cămin UALBIIUI exterior

,—_ iltru şi purificator ^ • fdetentor

V - contor de debit

spre fosa septică sau colectorul de canalizare

vană de închidere circuit de alimentare cu apă rece circuit de alimentare cu apă caldă

H i

circuit de evacuare a apei reziduale circuit de evacuare a apei de fosă

Schema de principiu a diferitelor circuite de apă din locuinţă.

circuit particular de încălzire

430

INSTALATII SANITARE

i

tub de filtrare

apa de fosă si a,.ă menajeră

fosă septică

Un exemplu de fosă septică cufiltrare.

Organizarea reţelei de evacuare Reţeaua de evacuare a apei reziduale menajere (provenind de la chiuvete, cadă, duş, aparate menajere) si a apei de fosă (provenind de la WC-uri) comportă mai multe elemente. Primul dintre acestea este conducta de evacuare individuală a aparatului

Separarea celor trei circuite de evacuare Trebuie neapărat să separaţi: -Apa reziduală provenită de la chiuvete, duş, cadă, bideuri etc.; -Apa de fosă provenită de la WC; - Apa de ploaie de pe acoperiş. Montarea unui mărunţitor pe WC nu vă permite evacuarea acestuia în canalizarea destinată apei pluviale sau menajere.

respectiv, apoi colectorul aparatului, în secţiune orizontală, pe care se branşează ţevile de evacuare a gurilor de apă; urmează conductele verticale care colectează apă menajeră şi pe cea de fosă şi, în ultimul rând colectoarele principale, în secţiune orizontală, care colectează toată apa reziduală, dirijând-o spre scurgere. Reţeaua de evacuare poate cuprinde conduc te descendente (pentru apa menajeră) şi conducte cu cădere liberă (pentru apa de fosă), separate între ele sau nu. In primul caz, cele două sisteme de evacuare îşi reunesc apele reziduale în colectorul principal. Acest sistem este cel mai răspândit la ora actuală, fiind cel mai simplu de montat.

Principiul de montaj al unui circuit de evacuare Conducte orizontale. Pentru reţelele de evacuare ale aparatelor sanitare este necesar să respectaţi o înclinare de 3 cm pe metru.

APA ÎN CASĂ 431

Reţelele de evacuare situate la subsol, ale căror conducte au un diametru mai mare, pot avea o pantă minimă de 1 cm/m. Pentru a facilita scurgerea rapidă şi completă a deşeurilor, conductele trebuie să aibă cât mai puţine coturi; este totuşi recomandabil să prevedeţi mai multe coturi cu deschidere largă, decât unul singur cu un unghi de 90°. Coloane verticale. Au diamerul de 100 mm, diametre mai mari fiind destinate evacuării colective a mai multor apartamente. Toate coloanele verticale trebuie să se deschidă la exterior prin intermediul unei guri de aerisire practicate în acoperiş. Această măsură de precauţie vă permite să echilibraţi presiunea din interiorul conductelor şi să evitaţi zgomotele neplăcute precum cele stârnite de întreruperea funcţionării sifoanelor, când apar şi mirosuri grele (-» p. 457). Desigur, gura de aerisire nu trebuie amplasată deasupra unei ferestre sau a unei grile de ventilaţie. Instalarea unor guri de vizitare facilitează şi intervenţiile în caz de înfundare a canalizării. Apele sunt evacuate fie în reţeaua comunală de canalizare, fie în curte, prin intermediul unei fose septice cu filtrare (-» DESEN).

Sifoane Sifoanele sunt adaptate la accesoriile sanitare cărora le sunt destinate: sifon cu cuvă pentru lavoare, chiuvete de bucătărie si bideuri, sifon în Vpentru bideuri, sifon în 5 pentru căzi, chiuvete de bucătărie şi lavoare etc. Sifon în„V".

*

Sifon în „S".

Sifon cu cuvă.

conducte din diverse materiale: cupru, fontă şi oţel, dar şi - mai frecvent — PVC. PVC rigid. De culoare cenuşie, este disponibil în diverse diametre: 32, 40, 50, 60, 80, 100 mm etc., şi se comercializează în bare lungi de 2, 4 sau 6 m. Numeroase racorduri corespunzătoare diametrelor de mai sus permit montarea instalaţiei de evacuare dimensionate conform necesităţilor. •

Reguli stricte Indiferent de tipul de evacuare adoptat, trebuie să respectaţi o serie de reguli: Conductele descendente şi cele cu cădere liberă sunt realizate în interiorul locuinţei, pentru a evita riscul de îngheţ. Materialele utilizate la construirea reţelei de evacuare trebuie să fie adecvate la funcţia acesteia; de cele mai multe ori se foloseşte PVC-ul sau fonta. Evitaţi pe cât posibil coturile încastrate în ziduri sau planşeu, iar pe cele care există echipaţi-le cu guri de vizitare în amonte.

/

Ţevile circuitului » de evacuare

Ca şi afimentarea cu apă, evacuarea aparatelor'asnice se face prin intermediul unor

DIAMETRE RECOMANDATE PENTRU CONDUCTELE DE EVACUARE Aceste valori sunt oferite cu titlu de exem piu Pentru fiecare caz concret, consultaţi un specialist. Diametru minim (mm)

Diametru de confort

Lavoar

32

40

Bideu

32

40

Cadă

40

60

Duş

40

60

Maşină de spălat

40

60

Chiuvetă de bucătărie

40

40

Posturi de utilizare şi conducte verticale

(mm)

Conductă descendentă pentru apa menajeră

50

80

WC

100

100

Cădere liberă pentru apa de fosă

100

125

432

INSTALATII SANITARE i

Tăierea si curbarea ţevilor de cupru Ţeavă de cupru ecruisat. Se comercializează sub forma barelor rigide de 4 sau 5 m lungime. In manie magazine de specialitate puteţi găsi şi bare de 1 m lungime Acest tip de cupru este utilizat în zonele vizibile ale instalaţiei de distribuţie a apei. Ţeavă de cupru recopt. Fund un cupru maleabil se comercializează în colaci de 5, 10, 25, 35 şi 50 m. Poate fi montată în sol sau în tavanele false. Este uşor de instalat, graţie lungimii ce poate fi modificată după necesităţi. Montarea cuprului încastrat în sol sau în zidun se va face într-o teacă de plastic.

1. Ţeavă de cupru recopt, colac, şi ţevi rigide de cupru ecruisat.

nstalaţiile de alimentare cu apă sunt realizate din materiale diverse. Utilizarea plumbului, altădată extrem de răspândită, este astăzi interzisă din motive de sănătate publică. Inoxul, aluminiul şi sticla sunt folosite pentru aplicaţii specifice; oţelul galvanizat este rezervat de obicei instalaţiilor de mare amploare. Materialele plastice (utilizabile în industria alimentară) sunt tot mai des folosite în ultimul timp, dar cuprul rămâne încă pe primul loc. De aceea este bine să cunoaşteţi cât mai bine caracteristicile acestui metal, pentru a lucra corect cu el şi a efectua branşamentele şi reparaţiile necesare. Cuprul este un material flexibil şi estetic, care se pretează la diverse prelucrări, cu condiţia să stăpâniţi tehnicile de tăiere şi arcuire.

I

Cele două tipuri de cupru Cuprul se vinde în două variante: cupru ecruisat şi cupru recopt (-> IMAGINEA 1). Prin ecruisaj, metalul este prelucrat (laminat etc) la o temperatură mai mică decât temperatura sa de recoacere, pentru a-i mări rezistenta. Metalul recopt a fost reîncălzit si răcit apoi lent pentru a-i îmbunătăţi caracteristicile tehnice.

ATENŢIE: Nici un racord de cupru recopt, realizat prin sudură sau mecanic, nu este acceptabil în subteran (o scurgere accidentală ar fi imposibil de detectat).

Dimensiunile ţevilor de cupru La ţevile de cupru se specifică întotdeauna diametrul interior şi cel exterior. Spre exemplu, o teavă de 12 x 14 are diametrul interior de 12 mm si diametrul extenor de 14 cm Diferenţa dintre cele două diametre este în fiecare caz egală cu 2. Pentru o ţeavă de alimentare cu apă, diametrele de plecare sunt 8 şi respectiv 10. Dimensiunile următoare cresc din 2 în 2 mm. Cele mai utilizate sunt: - 8 x 1 0 , 1 0 x 1 2 , 1 2 x 1 4 , 1 4 x 1 6 , 16x18, 18 x 20 şi 20 x 22. în afară de acestea, cuprul este comercializat numai sub forma ţevilor ecruisate, cu diametre de 26 x 28, 30 x 32, 34 x 36, 38 x 40, 4 0 x 4 2 si 5 0 x 5 2 .

Tăierea unei ţevi de cupru Ţeava de cupru se taie uşor cu ferăstrăul pentru metale sau cu tăietorul special. Cu un ferăstrău pentru metale. Această tehnică nu ndică probleme deosebite. Aveţi însă grijă ca, după tăiere, să debavuraţi (să îndepărtaţi resturile de metal) ţeava la interior si la exterior. în funcţie de diametrul ţevii,

Tt E V Ă R I E >SI R A C O R D U R I 433

puteţi realiza această operaţiune cu o pilă sau cu un debavurator. Dacă nu aveţi experienţă, este recomandabil să folosiţi un tăietor special, fiindcă tăierea cu ferăstrăul necesită o precizie deosebită, pentru a evita tăierea piezişă. Cu un tăietor special. Puteţi folosi acest aparat pentru orice diametru al ţevii, t Puneţi ţeava în lăcaş. Desfaceţi tăietorul şi aduceţi ţeava în contact cu rotiţele. ^ Strângeţi butonul de manevră. Aduceţi moleta în contact cu ţeava: punctul de strângere între ţeavă şi moletă corespunde celui în care se va tăia ţeava. Strângeţi cu aproximativ o optime de tur, pentru ca moleta să pnndă uşor metalul. t Rotiţi tăietorul în jurul ţevii (-» IMAGINEA 2); moleta va lăsa o urmă pe ţeavă. Dacă nu reuşiţi să rotiţi tăietorul desfaceţi putm butonul de manevră. t încheiaţi tăietura. Restrângeţi butonul de manevră şi repetaţi operaţiunea până la tăierea în întregime a ţevii, t Debavurati interiorul ţevii Pentru aceasta, menţineţi ţeava în aceeaşi poziţie şi rotiţi debavuratorul în interior (-» CASETĂ). t Finisaţi exteriorul cu şmirghel (-» IMAGINEA 3). Ţeava este acum gata pentru a fi sudată sau racordată mecanic.

operaţiune se realizează fie cu un resort de curbat, fie cu un cleşte de arcuit. Dacă folosiţi ţeavă ecruisată, încălziţi-o şi apoi introduceti-o în apă, pentru a o răci înainte de a o curba. în cazul cuprului recopt, această operaţiune devine inutilă. Cu un cleşte de arcuit. Cleştele de arcuit (-» IMAGINEA 1 p. 434) vă permite realizarea unor curburi de la câteva zeci de grade până la 180°, fără nici o dificultate. Cu cât diamerul ţevii este mai mic, cu atât curbarea este mai uşoară.

TĂIETORUL DEBAVURATOR debavurator buton de manevra

Curbarea unei ţevi de cupru -Avantajul arcuirii este acela că evită numărul mare de racorduri şi suduri; în plus, permite realizarea unor piese cu anumite unghiun inexistente ca atare pe piaţă. Această

Introduceţi debavuratorul în ţeavă şi efectuaţi o rotatie completă pentru a îndepărta bavurile rămase în urma tăierii

Vf» «ii *

2. Rotiţi tăietorul pe semnul de tăiere, strângând progresiv moleta, până la secţionarea ţevii.

3. Odată ţeava tăiată şi interiorul debavurat, polizaţi capătul cu şmirghel.

434

INSTALATII SANITARE i

y închideţi prinzătorul cleştelui, pentru a menţine ţeava în poziţie fixă. y Apucaţi cleştele de mânere şi sprijiniţi-1 de genunchi. y Trageţi spre dumneavoastră mânerul din dreapta, culisându 1 în lungul ţevii. Oprin-vă imediat ce reperul de pe această latură ajunge în dreptul unghiului dorit. Cu un resort de curbat. Este o operaţiune foarte simplă, care nu necesită decât resortul propriu-zis - existent în diverse dimensiuni, în funcţie de diametrul ţevii — care evită deformările inestetice ale tevu (-> S E C V E N Ţ Ă ) .

1. Pentru a curba o ţeavă de cupru, utilizarea unui cleşte & ATENŢIE: CU resonul de curbat, razele de de arcuit este mai puţin costisitoare şi dă rezultate curbură sunt în principiu mai mari decât cele mai estetice, însă necesită o anumită pricepere.

Există cleşti de arcuit pentru cele mai diverse diametre de ţeavă; totuşi, pentru ţevi cu diametrul mai mare de 16 mm, este preferabil să folosiţi un cleşte fix, un dispozitiv special cu care se pot curba ţevi de la cele mai mici diametre până la cele mai mari (22 mm). y încingeţi până la roşu zona de ţeavă ecruisată pe care doriţi să o curbaţi. y Răciţi-o într-un vas cu apă sau cu ajutorul unui burete ori al unei pânze ude • Marcaţi pe ţeavă locul de început al curburii. y Deschideţi cleştele şi plasaţi ţeava în intenor Plasaţi semnul trasat pe ţeavă exact peste punctul zero de pe cleşte.

obţinute cu un cleşte de arcuit De aceea, arcuiţi apăsând ansamblul pe genunchi de mai multe ori, pentru a obţine o curbare corectă •

U T I L I Z A R E A U N U I R E S O R T DE C U R B A R E

V

începeţi prin a încălzi cu lampă de sudură partea de ţeavă ecruisată pe care vreţi s-o curbaţi.

Introduceţi ţeava în resort, după ce aţi răcit-o în apă sau cu o cârpă udă.

Curbaţi ansamblul sprijinindu-l de genunchi. Ţeava este arcuită fără a fi aplatizată.

Ti E V Ă R I E SI R A C O R D U R I 435 »

Sudare si cositorire

G

entru a racorda între ele ţevile de cupru, profesioniştii utilizează sudura şi lipirea. Dacă doriţi s-o faceţi şi dumneavoastră, este recomandabil să urmaţi mai întâi un stagiu de pregătire, pentru a vă familiariza cu lampa şi cu tehnica de sudură, înainte de a vă procura materialele necesare. Sudura presupune asamblarea a două piese metalice prin intermediul unui metal adus la punctul de topire. Există diverse tipuri de sudură, în funcţie de metalul de adaos utilizat. Fenomenul de capilaritate face ca sudura să se întindă în lungul tubului şi să preia forma acestuia, în toate direcţiile, indiferent de poziţia ţevii.

Principiul capilarităţii Sudura şi cositonrea funcţionează pe principiul capilarităţii. Acesta este un fenomen natural, observabil, de exemplu, la seva unui copac: în ciuda masei sale, seva urcă de la rădăcini până la extremităţile ramurilor. Conform acestui principiu, metalul de adaos se răspândeşte uniform, sub efectul căldurii, între cele două piese de sudat. In consecinţă, este important ca ele să fie perfect

ajustate Acesta este motivul pentru care diametrul interior al racordurilor standard la ţevile de cupru destinate sudării trebuie calibrat cu exactitate. Spaţiul dintre ţeavă şi racordul său este de ordinul a cinci sutimi de milimetru

- lampă de sudură - ochelari de protecţie - şmirghel

Cositorire sau lipire cu cositor La acest tip de sudură, metalul de adaos este un aliaj de cositor, care se topeşte la aproximativ 180-200°C. Lipirea astfel realizată este etanşă, dar are o rezistentă mecanică slabă; o forţă de tracţiune de 5 kg pe milimetru este suficientă pentru a o rupe.

Sudare Metalul de adaos este pe bază de cupru sau argint, cu punctul de topire de circa 6 5 0 - 7 5 0 ° C Această metodă nu poate fi utilizată decât pentru piesele care suportă asemenea temperaturi. Rezistenţa mecanică a sudurii este de zece ori mai mare decât în cazul cositoririi. Sudarea necesită un dispozitiv specializat, scump (lampă de sudură oxiacetilenică), şi permite asamblarea racordunlor existente pe piaţă şi a diverselor ţevi şi conducte. •

S U D A R E A Ţ E V I L O R DE O T E L P R I N C A P I L A R I T A T E

baghetă de sudură

Asamblaţi ţeava şi racordul său. După ce aţi lustruit cu şmirghel suprafeţele de asamblat, ungeţi ţeava şi racordul cu decapant, având grijă ca acesta să fie uniform repartizat.

încălziţi până la aproximativ 700°C. Cuprul devine roşu-închis. După atingerea temperaturii, îndepărtaţi uşor flacăra.

Adăugaţi decapantul cu bagheta de sudură. Luaţi cu ea puţin decapant, cu care ungeţi marginea racordului. Lăsaţi să se răcească, apoi eliminaţi cu apă urmele de decapant.

436

iINSTALATII

SANITARE

Racordarea ţevilor de cupru - cheie cu moletă - arzător s a u l a m p a de sudură - mandrin

n comerţ găsiţi numeroase tipuri de racordun mecanice Ele vă scutesc de sarcina de a suda diverse piese, dificilă mai cu seamă pentru persoanele neexperimentate.

J

- matriţă - dorn

Racorduri mecanice: asamblare fără sudură Montarea unui racord mecanic se face pe ţevi pregătite în acest scop. Trebuie să asiguraţi în mod special starea de curăţenie a îmbinării, deoarece impurităţile pot determina un defect de etanşeitate la curgerea apei. Cele mai multe racorduri sunt astfel construite încât să reziste la o presiune de 10 bari - suficientă, dat fiind că presiunea apei în conductele de distribuţie este de aproximativ 3 bari. Majoritatea racordunlor mecanice sunt

vândute la diametre corespunzătoare dimensiunilor principalelor tevi de cupru. In plus, puteţi găsi racordun drepte, coturi sau teuri (racorduri în forma literei T), care vă permit să respectau direcţiile impuse de instalaţie. Există trei tipuri principale de racorduri mecanice: racorduri biconice, racorduri Gripp sau americane si, mai frecvent utilizate, racorduri cu garnitură plată sau cu guler & ATENŢIE: Pentru mai multă siguranţă, nu folosiţi niciodată racorduri vechi, recuperate de la o instalaţie veche, mai cu seamă la nivelul unei îmbinări de etanşeitate, chiar dacă vi se par a fi în bună stare

REALIZAREA UNUI GULER BĂTUT

Introduceţi piuliţa pe ţeava

de cupru. Ţeava trebuie recoapta in prealabil (încălzită şi ăcită) la una dintre extremităţi.

Loviţi dornul cu ciocanul. Continuaţi până când ţeava se lărgeşte şi ia forma matriţei.

introduceţi ţeava în matriţă

pe partea şanfrenată. Alegeţi diametrul adecvat şi lăsaţi ţeava să iasă pe o porţiune de 2-3 mm. Strângeţi matriţa.

Deschideţi matriţa şi întoar-

ceţi-o. Partea de ţeavă ce iese din matriţă corespunde lărgimii viitorului guler.

Introduceţi dornul în ţeavă.

Ţineţi întregul ansamblu în poziţie fixă.

Loviţi extremitatea ţevii pen-

tru a aplatiza gulerul. Puteţi folosi un ciocan de finisat sau un mandrin calibrat la diametrul ţevii.

t* e v ă r i e s> i r a c o r d u r i 437

Racord cu garnitură plată şi realizarea unui guler bătut Acest tip de racord, care serveşte la racordarea unei vane şi a multor altor dispozitive, necesită un instrument special (-» C A S E T Ă ) . Economic si universal, este utilizat frecvent, deoarece este uşor de montat şi de demontat, spre deosebire de alte tipuri de racorduri. Este suficientă schimbarea garniturii pentru a reetanşeiza racordul. în forma sa cea mai simplă (aceea de la racordarea unei vane) este compus dintr-o piuliţă şi o garnitură care se aplică pe extremitatea aplatizată a ţevii de cupru Evazarea extremităţii tevu pentru realizarea unui guler plat se numeşte „batere a unui guler" ( - 4 I M A G I N E A 1). Realizarea unui guler bătut. Ca şi la celelalte racordun, primul lucru care trebuie făcut este fixarea piuliţei de strângere, cu partea filetată spre racordul care va fi strâns (după ce bateţi gulerul, nu mai puteţi introduce piuliţa pe ţeavă). Piuliţa trebuie să corespundă perfect diametrului ţevii, pentru a asigura per fecta etanşeitate a racordului De asemenea, este necesar să „recoaceţi" extremitatea respectivă a ţevii. încălziţi ţeava pe o porţiune de cca 2 cm Căldura urca, aşa că îndreptaţi în sus partea care trebuie încălzită şi nneti-o cu o cârpă sau cu un cleşte. y înmuiaţi capătul de ţeavă încălzită într-un vas cu apă, pentru a-1 răci. Aceste două operaţiuni se numesc „recoacere". t Treceţi la realizarea gulerului propriu-zis ( - » S E C V E N Ţ Ă ) . în locul ciocanului de finisat puteţi folosi un mandrin cu diametrul corespunzător.

_

/

-

Accesorii necesare pentru „baterea" unui guler Matriţă. Această mică menghină care se deschide în două are orificii de diametre diferite, corespunzătoare diverselor grosimi ale ţevilor. Orificiile sunt evazate pe o parte a matriţei, pentru afacilita formarea gulerului. Există matriţe de diverse dimensiuni, astfel încât puteţi găsi uşor una adecvată la ţeava pe care doriţi s-o folosiţi. Dorn. Acest ax din oţel are o extremitate conică, menită să lărgească ţeava. Instrumentul se adaptează la toate orificiile matriţei. Mandrin. Acest ax terminat printr-o îngroşate serveşte la finisarea gulerului, aplatizăndu-l. Există mandrine pentru fiecare dimensiune a ţevilor. Mandrinui poate fi înlocuit cu un ciocan de finisat. Ciocan de finisat. Capul său bombat şi rotunjit are rolul de a nu lăsa pe piesă nici un semn care ar risca să afecteze etanşeitatea racordului.

y Dacă sunteţi mulţumit de rezultat, îndepărtau matriţa şi trageri gulerul până la marginea piuliţei y Dacă gulerul este prea mic pentru piuliţă, tăiaţi ţeava şi refaceri întreaga operaţiune. Dacă gulerul este prea mare, ajustaţi-1 pilindu-i marginile. V Aplicau o garnitură şi strângeţi racordul cu ajutorul unei chei cu moletă.

Racord biconic Acest tip de racord se compune din numai două elemente: o rondelă biconică si o piuliţă de strângere (-» I M A G I N E A 2 ) . Piuliţa folosită trebuie să corespundă diametrului ţevii, pentru a garanta etanşeitatea

inel filetat

rondelă biconică

racord-tată

1. Cuier

bătut

2 . Racord

biconic

dublu.

rondelă biconică

438

INSTALAT!! SANITARE

t Strângeri ansamblul cu două chei, ţinând racordul pentru a nu se roti. In caz de scurgere, acest racord nu se poate repara; ţeava trebuie tăiată şi se realizează o nouă racordare.

Racordul Gripp

S. Montarea unui racord biconic permite, de exemplu, instalarea facilă a unei minivane de închidere pe o ţeavă de alimentare.

prin efectul de presiune Racordarea este foarte uşor de realizat. > Plasaţi piuliţa pe ţeavă, cu partea filetată spre racordul care trebuie strâns (-» IMAGINEA 3).

Acest tip de racord este de asemenea simplu (-» SECVENŢĂ), fiind format din trei elemente: o garnitură de cauciuc care măreşte etanşeitatea racordului, o rondelă crestată, ai cărei dinţi tronconici sunt înclinaţi şi se strâng pe ţeavă în momentul înşurubării, şi o piuliţă de strângere care, îmbucându-se în filetul racordului, menţine fixe primele două elemente. Când apare o scurgere, este suficientă schimbarea garnituni •

t Introduceţi rondela biconică pe ţeavă. t Plasaţi racordul pe ţeavă, împingându-1 până la marginea de oprire. RACORDAREA PRIN SISTEMUL GRIPP

Introduceţi piuliţa de strângere pe

ţeavă. Partea filetată va fi orientată spre racordul care trebuie strâns.

Introduceţi rondela crestată, cu dinţii spre racord. Introduceţi apoi garnitura

de cauciuc.

4. Racord Gripp.

Plasaţi racordul pe ţeavă. împingeţi-l până la marginea de oprire.

Strângeţi ansamblul cu două chei, menţinând racordul fix, pentru a nu se roti.

tr e v ă r i e si ! r a c o r d u r i 4 3 9

Ţevi din material plastic 'si racordarea lor

0

e lângă cupru, frecvent utilizat în instalaţiile de alimentare cu apă, în prezent se folosesc diverse materiale de sinteză: PER, PVC-C, polietilenă. Mai uşor de manevrat decât cuprul, pentru instalatorii amatori, ele permit efectuarea unui mare număr de reparaţii, cu atât mai mult cu cât asamblarea lor cu matenalele antenoare este facilitată de existenţa unor racorduri adecvate.

PER PER, sau polietilena reticulată, se prezintă sub forma unor tuburi opace, colorate în roşu pentru apa caldă şi în albastru pentru apa rece Este folosită mai cu seamă pentru alimentarea aparatelor sanitare în sistemele ce utilizează conducte flexibile. Acest produs este util îndeosebi la renovările majore, de pildă la refacerea completă a unei camere de baie. Ţevile de PER, rigide, nu trebuie să rămână vizibile, fiindcă materialul este sensibil la razele ultraviolete. Se prezintă sub formă de colaci înveliţi în plastic, fapt care permite încastrarea în zid sau în dalele de beton. Se utilizează la fel ca ţevile din cupru recopt. Diametre existente. PER este disponibilă în trei dimensiuni - ţeavă de 10 x 12 mm pentru chiuvete, WC-uri; - ţeavă de 13 x 16 mm pentru căzi, duşuri; - ţeavă de 16 x 20 mm pentru circuitele de sosire a apei. Instalare şi racordare. Fiecare aparat este alimentat pornind de la un colector amplasat într-o nisă tehnică, sub cadă sau în perete. Colectorul este un distribuitor (sau repartitor), de la care conducta principală

sosire a apei se ramifică şi se îndreaptă în direcţii diferite, pentru a transporta apa spre diversele posturi de utilizare, precum chiuveta, cada sau WC-unle Dacă acest colector nu este dotat cu robinete încorporate, puteţi instala câte un robinet de închidere pe fiecare ramură. Astfel, fiecare aparat va putea fi izolat în caz că apar probleme sau atunci când trebuie înlocuit. Racordarea ţevilor de PER la colector sau la robinete se face cu ajutorul unor racordun speciale. Este recomandabil să utilizaţi racorduri şi ţevi de aceeaşi marcă. Ţevile se pot tăia cu cutterul sau cu un cleşte tăietor special pentru acest material. Montarea unui racord. Acest tip de racor dare necesită doi cleşti speciali: un cleşte de îmbucare şi unul de sertizare. y Introduceţi inelul de strângere pe ţeavă. y Introduceţi cleştele de îmbucare în ţeavă si evazaţi extremitatea acestuia rotind cleştele de fiecare dată cu o optime de tur. • Montaţi racordul. , /'jj^ y Luaţi cleştele de sertizare şi acţionaţi-1 până ce inelul de ; strângere şi racordul se îmbucă. PVC-C Spre deosebire de PER, acest material rigid se prezintă sub formă de bare In comerţ există numeroase racorduri şi

4 Ţevile de PER, de diverse dimensiuni, sunt utile în cazul renovărilor; teaca lor permite încastrarea in dale de beton sau în ziduri

440

INSTALATII SANITARE i

1

Ţevi din PVC-C, racord şi soluţie adeziva pentru sudură la rece.

accesorii, care permit montarea sau prelungirea unei instalaţii vizibile. Modul său de utilizare este simplu. Diametre existente. PVC-C, sau policlorura de vinii supraclorurată, de culoare bej sau gn, este disponibilă în trei dimensiuni: - Ţeavă de 10,8 x 14 mm pentru chiuvete de baie, bideuri şi WC-uri; -Ţeavă de 1 2 , 4 x 16 mm pentru chiuvete de bucătărie şi duşuri; - Ţeavă de 15,4 x 20 mm pentru căzi de baie. Tăierea unei ţevi. PVC-C se taie uşor cu ajutorul unui ferăstrău pentru metale. Trasaţi mai întâi un semn pe circumferinţă, pentru a tăia drept. Fiindcă trasarea unui semn de jur

împrejurul unei ţevi groase nu este întotdeauna facilă, procedaţi astfel > Marcaţi locul tăierii pe ţeavă. y Tăiaţi o bucată mare de panglică, obţinând o bandă lată Puteţi folosi hârtie groasă în locul panglicii. t Plasaţi banda pe ţeavă, cu o margine pe locul marcat. y Trasaţi semnul de tăiere de-a lungul benzii, t Tăiaţi pe semnul astfel trasat. Acum nu mai trebuie decât să debavuraţi ţeava cu ajutorul unei pile, al unui cutter sau al unei bucăţi de şmirghel. Praful şi particulele care rămân lipite de tub din cauza electricităţii statice trebuie îndepărtate prin ştergere cu o pânză. Montarea unui racord. Principiul asamblării permite lucrul cu diverse racordun standardizate, precum coturi, teuri, reducţii, manşoane etc. Asamblarea ţevilor din PVC-C se face prin sudare la rece (-» SECVENŢĂ). Tehnica este aceeaşi ca pentru ţevile de PVC destinate instalaţiei de evacuare (-> P. 442). Se foloseşte în acest scop un adeziv special: un ciment solvent care asigură totodată sudarea şi etanşeizarea racordului.

Polietilenă semirigidă Sub formă de colaci cu până la 100 m lungime, acest material se utilizează pentru ţevile de alimentare cu apă înainte si după contor. Se încastrează în sol, se montează

RACORDAREA ŢEVILOR DIN PVC-C PRIN SUDURA LA RECE

Debavuraţi ţeava şi racordul.

Frecaţi extremităţile de asamblat cu glaspapir; astfel, suprafaţa lor va deveni rugoasă şi va spori aderenta.

Lipiţi elementele de asam-

blat. Aplicaţi adezivul special pentru PVC-C pe ţeavă şi pe racord, repartizându-l uniform,

îmbucaţi. Aduceţi piesele în contact şi menţineţi ansamblul nemişcat timp de zece secunde.

tt e v ă r i e st i

în exteriorul locuinţei sau la coductele de trecere din subsol. Rigiditatea sa nu permite o montare estetică, însă convine pentru instalaţiile practice, precum cele de alimentare a unui sistem de irigare îngropat Materialul destinat alimentării cu apă potabilă (de calitate alimentară) este marcat cu benzi albastre pe întreaga sa lungime Diametre existente. Polietilena semirigidă, de culoare neagră, este disponibilă în diverse dimensiuni, dintre care cele mai utilizate sunt: 2 0 mm, 2 5 mm, 32 mm. Unele pot atinge chiar şi 3 1 5 mm. Tăierea unei tevi. Se utilizează un ferăstrău sau un cleşte special. Dacă se taie cu ferăstrăul, extremitatea rezultată se debavurează cu ajutorul unui cutter sau al unei pile. Tăietura trebuie să fie dreaptă, perpendiculară pe lungimea tubului; dat fiind că etanşeitatea trebuie asigurată pe o lungime mică, orice defect de tăiere poate duce la scurgeri accidentale Montarea unui racord. Asamblarea se poate face cu o mare diversitate de racorduri. k Alegeri racordul în funcţie de diametrul exterior al ţevii. k Deşurubaţi aproape complet piuliţa de strângere. > Tăiaţi ţeava în unghi drept. k Debavuraţi exteriorul ţevii cu o pilă. k Introduceţi ţeava la capăt i cu ajutorul unei chei

r a c o r d u r i 441

Avantaje şi dezavantaje ale ţevilor din materiale plastice alimentare Acest tabel ilustrează avantajele şi dezavantajele materialelor sintetice (PER, PVC-C, polietilenă semirigidă) de calitate alimentară destinate instalaţiilor casnice, comparativ cu ţevile din cupru. Avantaje N u necesită tehnici de sudură

Dezavantaje D i a m e t r u exterior m a r e . î n d e o s e b i la n i v e l u l racordurilor

I n s e n s i b i l e la c o r o z i u n e

Fragile

O f e r ă o m a i b u n ă izolare

C â n d transportă apă caldă.

t e r m i c ă si f o n i c ă

s u f e r ă dilatări i m p o r t a n t e şi a u t e n d i n ţ a d e a l u n g i r e

M a i i e f t i n e la l u n g i m i m a r i

Rază m a r e de arcuire

ATENŢIE: Aceste racorduri trebuie montate în locuri accesibile, pentru a permite înlocuirea garniturilor în caz de scurgere accidentală. •

Racorduri mixte Putefţi asambla ţevi de cupru cu ţevi din alte materiale, astfel încât să realizaţi aproape orice tip de racord (-* SCHIŢĂ). Este însă indispensabil să respectaţi ordinea în care trebuie efectuate aceste racorduri; de exemplu, pentru a evita un efect de electroliză între materiale, şi deci eventuale perforaţii, oţelul trebuie plasat întotdeauna în amonte de cupru.

cupru

cupru

cupru

Diferite racorduri mixte.

oţel g a l v a n i z a t

\

P V C presiune PVC C

polietilena

442

INSTALATII SANITARE i

Realizarea unui circuit de evacuare din ţevi rigide de PVC - creion s a u carioca cutter - metru - nivelă cu bulă - b o r m a ş i n ă şi b u r g h i e - cleşte - pensulă plată - riglă m e t a l i c ă - ferăstrău cu l a m ă ghidată s a u ferăstrău pentru metale

B

entru a realiza un circuit de evacuare din PVC ngid, alegeţi de preferinţă tuburi groase (de 40, 50, 6 0 mm diametru): o conductă care primeşte apa provenită de la mai multe aparate trebuie să aibă o secţiune relativ egală cu suma secţiunilor corespunzătoare diverselor aparate. Renunţaţi la diametrele mici sau rezervaţi-le pentru parcursurile foarte scune, cum este cel dintre chiuveta de la baie şi aeratorul său cu membrană.

Realizarea circuitului în două etape Acest circuit este în general fixat pe zid începeţi prin a-i trasa parcursul cu creionul. Pentru circuitele orizontale, respectaţi o pantă de scurgere de aproximativ 3 cm pe metrul liniar. Astfel apele reziduale se vor scurge mai bine. Tăiaţi apoi ţevile, prindeţi colierele la locul lor şi realizaţi o asamblare „în alb", adică fară adeziv. După ce aţi plasat ansamblul la

- şurubelniţă

MONTARE ÎN ALB

Tăiaţi ţevile la lungimile dorite. Pentru a realiza o tăietură perfect dreaptă, strict necesară pentru o bună lipire, folosiţi un ferăstrău cu lamă ghidată (sau, eventual, un ferăstrău pentru metale).—

Debavuraţi ţevile. Faceţi cu ajutorul cutterului un şanfren în interiorul şi în exteriorul extremităţilor

Montaţi ţevile. îmbucaţi-le pentru a obţine circuitul complet şi marcaţi profunzimea îmbucării în racorduri cu o carioca.

! particular. Dacă aveţi de-a face cu un cot, marcaţi două repere, pentru a identifica fără ezitări orientarea corectă în momentul lipirii.

tt e v ă r i e sF i

locul potrivit şi ati marcat reperele, demontaţi-1. Frecaţi totul cu şmirghel şi apoi cu solvent Din acest moment, nu mai montaţi racordul respectiv, fiindcă s-ar putea să nu mai reuşiţi să-1 desfaceţi. Lucraţi într-o zonă bine aerisită: adezivul este inflamabil şi foarte toxic

Precauţii la montarea definitivă După ce aţi aplicat adezivul, când treceţi la asamblarea definitivă, îmbucaţi cele două elemente având grijă să nu le rotiţi; altfel riscaţi să secţionaţi filmul de adeziv şi să creaţi neetanşeităţi. De aceea este necesar ca la montarea în alb să marcaţi tuburile şi

racordurile care trebuie orientate într-o anumită direcţie: în momentul montării definitive, îmbucaţi-le astfel încât reperele să coincidă. • Eliminaţi cu atenţie surplusul de adeziv cu o pânză înmuiată în solvent. k Pe măsura lipirii, montaţi circuitul în colierele fixate în zid. Nu uitaţi că apa caldă dilată PVC-ul: ţevile se alungesc cu câţiva milimetri şi apoi se contractă sub efectul apei reci. Dacă instalaţi mai mult de 5 m de ţeavă, este de dorit să puneţi pe conductă un manşon de dilatare. y Aşteptaţi o oră înainte de a da drumul apei în circuit. •

MONTARE DEFINITIVĂ

Curăţaţi suprafeţele. Cu un solvent adecvat, curăţaţi capătul ţevii şi interiorul racordului, pentru a elimina orice urmă de grăsime.

Aplicaţi adezivul pe ţeavă. Ungeţi m?M capătul ţevii cu ajutorul unei pensule plate • • (furnizată uneori o dată cu adezivul). Aplicaţi adeziv pe întreaga circumferinţă.

Aplicaţi adezivul în racord. Procedaţi la fel pentru a unge interiorul racordului.

Asamblaţi imediat. îmbucaţi rapid cele două elemente, fără a le roti, şi menţineţi-le în poziţie fixă câteva secunde.

r a c o r d u r i 443

444

INSTALATII SANITARE

Branşarea maşinii de spălat robinet de alimentare « B _ ţ e a v ă d e golire

Exemplu de branşare a uriei maşini de spălat

acordarea unei maşini de spălat rufe sau vase nu este foarte dificilă, mai cu seamă dacă ţevile de alimentare şi evacuare a apei sunt uşor accesibile în baie sau în bucătărie. Cel mai simplu este să utilizaţi un robinet autoperforant, care se montează direct pe ţeava (de cupru) de alimentare a chiuvetei. Dar modul de racordare profesional este de asemenea accesibil instalatorilor amatori şi, în plus, este mai fiabil (-» S E C V E N Ţ Ă ) .

Branşare „profesională" Montarea robinetului. Alimentarea maşinii este asigurată de un robinet special conceput pentru racordare. înainte de a o fixa şi de a o racorda la ţevile de cupru, nu uitaţi că robinetul de alimentare

al unei maşini de spălat trebuie să rămână accesibil şi după montare. Montarea sifonului. Pentru golire, folosiţi un sifon special din PVC, dotat cu un buşon de evacuare la panea inferioară. Acesta se fixează cu adeziv pe conducta de evacuare a instalatiei sanitare. Realizaţi racordarea astfel încât buşonul să rămână uşor accesibil. ATENŢIE: Companiile de asigurări nu despăgubesc în caz de accident dacă furtunul de evacuare al maşinii de spălat se scurge direct în cadă sau în chiuvetă; este necesar ca acesta să treacă printr-un sifon.

t e v ă r i e si r a c o r d u r i

Cu un robinet autoperforant şi o duză rapidă de evacuare Este bine să alegeţi dinainte locul de amplasare pe conducta existentă a robinetului de alimentare şi a duzei de evacuare a apei Atenţie, odată instalat, robinetul autoperforant nu mai poate fi demontat! Acest tip de robinet, dotat cu un sistem de perforare, face un orificiu calibrat în ţeava de metal (-» IMAGINILE 1 şi 2). Asiguraţi-vă că robinetul autoperforant este bine închis înainte de a-l fixa pe ţeava de alimentare. Bucata de metal perforată la înfiletare va cădea în interiorul ţevii De asemenea, vă trebuie o duză de evacuare a apei, care funcţionează pe acelaşi principiu: se fixează pe ţeava de evacuare a apei din încăperea în care instalaţi maşina. Un instrument de perforare vă va permite să faceţi un orificiu în această teavă. •

Marcaţi locul de amplasare a

racordurilor pe ţevi (de alimentare/cupru şi de evacuare/PVC).

Prindeţi colierele de fixare a ţevilor. Ajustaţi sifonul de evacuare pe racordul din PVC.

Tăiaţi ţevile cu ajutorul unui ferăstrău. Apoi curăţaţi bine extremitătile care vor fi racordate.

Instalaţi ţeava de alimentare

a robinetului autoperforant în racordul în T, după ce aţi tăiat-o. Fixaţi suportul robinetului în zid.

1. Dupa ce ati oprit apa, fixaţi suportul robinetului autoperforant pe ţeava de cupru, ca şi cum ar fi un colier de prindere.

2. înşurubaţi apoi corpul robinetului pe suport: pe măsura înşurubării, un vârf ascuţit perforează cuprul pentru a permite trecerea apei.

Racordaţi ţevile. Asamblaţi prin sudură sau cu racord în T pentru ţeava de cupru şi cu adeziv la ţeava de PVC.

Racordaţi ţeava de alimentare

prin sudură sau racord rapid, înşurubaţi robinetul pe suport.

446

INSTALATII SANITARE i

Repararea robinetelor care curg tunci când constataţi o anomalie sau o scurgere accidentală la un circuit de alimentare cu apă caldă sau rece, se impune o intervenţie de urgenţă. Mat întâi trebuie opntă alimentarea cu apă în zona respectivă, închizând vana situată aproape de contor sau o vană intermediară aflată în amonte de partea defectuoasă.

Scurgeri la vanele de închidere Dacă descoperiţi că o vană curge sau că este imposibil să o închideţi complet, trebuie să schimbaţi vana în întregime sau numai capul acesteia. y înainte de toate, opriţi alimentarea cu apă a circuitului. Dacă vana principală este cea cu probleme, faceţi apel la compania de distribuţie a apei, care vă va izola instalaţia pe durata reparaţiei. y Demontaţi mecanismul intern al vanei si înlocuiţi-1 cu unul nou. y Alegeţi un model care corespunde vanei respective şi fiţi atent la garnitură atunci când montaţi noua piesă. Dacă nu găsiţi un mecanism identic, înlocuiţi vana cu un model nou, cu pastila (-» C A S E T Ă ) .

Scurgeri la robinetul de alimentare Este vorba despre robinetele gălbui de alamă, aflate in subsolul locuinţei sau la instalaţia de udare a grădinii. La acest tip de robinet, puteţi constata două tipuri principale de scurgere (-» D E S E N ) : — Desi robinetul este închis, pe gura acestuia se scurge un fir de apă: aveţi de-a face cu o scurgere pe la clapetă. — Când robinetul este deschis, apa curge de-a lungul tijei: este o scurgere pe la presetupă. Remedierea unei scurgeri pe la clapetă. Operaţiunea este similară cu cea de reparare a unui robinet obişnuit (-» A L Ă T U R I ) . Opriţi apa, deschideţi robinetul la maximum, desurubaţi piuliţa mecanismului şi înlocuiţi garnitura (-» S E C V E N Ţ Ă P. 448). Remedierea unei scurgeri pe la presetupă. într-o primă etapă nu demontaţi nimic. Strângeţi mai bine piuliţa presetupei: această manevră poate fi suficientă pentru a comprima garnitura si a opri scurgerea. în caz contrar: • Deschideţi robinetul la maximum şi apoi închideti-1 cu un sfert de tur.

de închidere: la sfert de tur în prezent este practic să înlocuiţi robinetele de închidere cu vane de închidere cu pastilă, numite şi vane cu bilă ( - » I M A G I N E A 3 P . 4 2 6 ) . Maneta lor de manevră, care pivotează un sfert de tur, asigură o închidere etanşă. Aceste vane nu au presetupă (care asigură etanşeitatea axului de manevră în raport cu robinetul), aflată la originea scurgerilor apărute brusc la robinetele clasice. în plus, dacă schimbaţi robinetele unui accesoriu sanitar, nu ezitaţi să folosiţi racorduri mecanice dotate cu o minivană de închidere. Montarea nu necesită sudură şifiecare circuit (de apă caldă sau rece) va avea astfel un „lacăt" care permite izolarea robinetelor fără a opri apa în toată locuinţa.

A l i m e n t a r e a robinetelor prin intermediul racordurilor m e c a n i c e echipate c u o m i n i v a n ă de î n c h i d e r e individuală. P e n t r u a opri c o m p l e t a p a este n e c e s a r ă o rotire a m a n e t e i p e n u m a i u n s f e r t d e t u r

r e p a r a ţ Fi i c u r e n t e 4 4 7

mecanism intern mâner

scurgere pe la presetupă

piuliţa presetupei piuliţă

—

lăcaş interior suportul clapetei şurub

robinet de alimentare cu un sfert de tur

manetă corp piuliţă spărgător

scurgere pe la clapetă

Robinet pentru ramificaţii Acest robinet de alimentare este dotat cu un cioc care permite conectarea uşoară a unuifurtun de udare. Gurile de conectare rapidă cu care sunt echipate majoritatea accesoriilor de spălare sau de udare se montează direct pe ciocul prelucrat al robinetului. Acpşt dispozitiv elimină necesitatea de a interpune un racord-tată şi reduce riscul de scurgeri accidentale.

d e jet

y Strângeri piuliţa presetupei în sensul acelor de ceasornic: este suficientă o optime de tur. y Frecaţi axul cu şmirghel şi apoi manevraţi robinetul de câteva ori (închis, deschis). Dacă acesta curge încă, mai strângeţi cu încă o optime de tur y Dacă piuliţa a ajuns la capăt pe corpul robinetului, înseamnă că a venit vremea să-1 înlocuiţi cu un model cu sfert de tur (puteţi reface etanşeitatea presetupei. dar de obicei nu merită efortul).

înlocuirea unei garnituri la robinet La un robinet clasic, mecanismul interior conţine o garnitură, sau clapetă, din cauciuc, care apasă pe un lăcaş şi-1 comprimă pentru a opri trecerea apei. Atunci când un robinet de alimentare sau unul de la chiuvetă începe să curgă, strângerea lui periodică nu constituie o soluţie Cauza este de cele mai multe on un defect al garniturii care asigură etanşeitatea mecanismului: aceasta se poate uza, rupe sau aplatiza. Remedierea este foarte simplă (-»

SECVENŢĂ).

Doua scurgeri sunt posibile la un robinet de alimentare clasic: pe la clapetă sau pe la presetupă. Robinetele cu un sfert de tur nu au nici presetupă, nici clapetă, şi deci nu prezintă risc de scurgere accidentală.

448 INSTALATII SANITARE

Garnituri de siguranţă Este bine să văfaceţi o „provizie" de garnituri, pentru a remedia oricând o scurgere accidentală. Garniturile de clapetă sunt din cauciuc, inelare sau nu, iar cele pentru bateriile cu monocomandă sunt cilindrice (au profilul rounjit). Dacă nu aveţi o garnitură de clapetă adecvată pentru a o înlocui pe cea a unui robinet clasic, întoarceţi-o pe cea veche în lăcaşul ei pentru a asigura etanşeitatea pe moment.

în primul rând, închideţi robinetul de alimentare de sub chiuvetă; dacă nu există un robinet de închidere intermediar, opriţi alimentarea pnncipală şi deschideţi celelalte robinete pentru a goli instalaţia de apă. Scoateti mânerul robinetului. în funcţie de model, trebuie să-1 rotiţi un sfert de tur în sens invers acelor de ceasornic sau să-1 trageţi cu putere în sus, pe axul robinetului. Astfel aveţi acces la capul robinetului Dacă trebuie să folosiţi o şurubelniţă pentru a scoate mânerul, înveliţi tija metalică a acesteia cu o pânză, pentru a nu zgâria cromul sau vopseaua robinetului.

Repararea unei scurgeri repetate Dacă la scurt timp după ce ari înlocuit clapeta constataţi că robinetul curge din nou, verificaţi starea lăcaşului din interiorul robinetului. ÎNLOCUIREA GARNITURII UNUI ROBINET

Deşurubaţi capul robinetului după ce aţi scos mânerul. Cu ajutorul unei chei, desfaceţi piuliţa capului.

Demontaţi manual capul robinetului.

Deşurubaţi piuliţa mică de menţinere a dapetei.

reparaţii

curente

Banda de cauciuc autovulcanizant pentru scurgerile furtunului

Pentru a aplatiza lăcaşul robinetului, rotiţi rodorul apasand uşor fn jos.

Uneori pe acesta se depune calcar, ale cărui asperităţi deteriorează rapid garnitura clapetei ce vine în contact cu el. Remedierea constă în rectificarea lăcaşului cu ajutorul unui rodor, pentru a-i reda suprafaţa plană adecvată diametrului unei clapete noi (-» S E C V E N Ţ Ă ) .

Funcţionarea rodorului. Acest dispozitiv manual este compus dmtr-un con în trepte, traversat de un ax la a cărui extremitate inferioară se află o freză (-» D E S E N ) . y Introduceţi conu! in corpuLrQbi netului. • Rotiţi mânerul pentru a pivota axul şi freza. y Aşchiind metalul lăcaşului, freza în rotatie refece suprafaţa plana a acestuia, pe care va apăsa apoi clapeta nouă, fără a mai risca să fie deteriorată.

Scurgerile de apă dintr-un furtun pot provoca neplăceri mari. Pentru a remedia defectul până la sosirea specialistului, folosiţi o bandă adezivă autovulcanizantă, care are proprietatea de a se „suda" pe ea însăşi. După ce aţi oprit apa şi aţi curăţat furtunul, înfăşuraţi banda în jurul lui, începând de la câţiva centimetri înainte de spărtură şi terminând la câţiva după ea. Trageţi de bandă pentru a o alungi şi a-i reduce lăţimea cu o treime. Formaţi fiecare spiră acoperind-o pe cea anterioară pe jumătate din lăţime. Aşteptaţi cîteva minute înainte de a da drumul apei din nou. Dacă presiunea este mare, întăriţi lipitura dublănd-o cu o bandă adezivă pănzată. întindeti b a n d a înainte de a o înfăşură.

Această operaţiune poate fi repetată, dar soluţia finală este aceea de a înlocui întregul robinet. •

RODAREA LĂCAŞULUI CU DEPUNERI DE TARTRU

k

G

Fixaţi freza adecvată la dia-

metrul lăcaşului pe capătul rodorului, după ce aţi demontat cu grijă capul robinetului.

înşurubaţi cu cheia filetul

rodorului în corpul robinetului. Rotiţi mânerul în sensul acelor de ceas, apăsând în jos.

Verificaţi netezimea lăcaşului

şi eliminaţi eventualele depuneri de tartru de pe filet. Puneţi garnitura la loc şi montaţi capul robinetului.

45ol INSTALAŢII SANITARE

Repararea bateriilor cu monocomandă si cu dublă comandă f

Baterii cu morioşi cu dublă comandă. Sus, doua baterii cu monocomandă- model pentru chiuveta de bucătărie (sus) şi pentru cea de la baie (jos). La dreapta o baterie cu dublă comanda, ale cărui capete - apă caldă, apă rece - sunt montate pe acelaşi corp.

intre numeroasele tipun de robinete existente, care funcţionează aproape toate după acelaşi principiu, bateriile cu monocomandă şi cele cu dublă comandă sunt cele mai utilizate. • La o baterie cu dublă comandă, cele două capete — apă rece, apă caldă - pot fi montate separat sau pe acelaşi corp. • La o baterie cu monocomandă, mecanică, există un singur cap, care pnn rotire permite curgerea apei calde sau reci. Unele dintre acestea sunt echipate cu un cartuş ceramic,

al cărui principiu de funcţionare diferă de cel al robinetului cu clapetă Fabricanţii de baterii utilizează cartuşe diferite, dar tehnologia este aceeaşi. Aceste dispozitive sunt fragile şi trebuie manevrate cu grijă. Diversele baterii au de asemenea principii de fixare diferite, în funcţie de model. Fixarea capului de manevră poate fi o fixare cu rotire spre dreapta, cu rotire spre stânga, cu clipsare, cu şurub central şurub sub cap blocaj la sfert de tur etc.

Protecţie optimă

Repararea unei baterii cu dublă comandă cu gât de lebădă

Pentru a asigura protecţia şi longevitatea bateriilor cu mono- şi dublă comandă dotate cu pastile ceramice este recomandabil să montaţi pe reţeaua de alimentare cu apă, imediat după contor; unfiltru pentru reţinerea sedimentelor.

La o baterie cu dublă comandă cu gât de lebădă, pot apărea frecvent trei tipuri de defecţiuni cauzate de uzură: - garnitura clapetei s-a uzat, - aeratorul gurii este colmatat; - garnitura sau garniturile cilindrice ale gâtului de lebădă sunt „obosite".

reparaţii

CURATAREA U N U I AERATOR

Deşurubaţi ciocul gatului de lebădă pentru a scoate aeratorul, pe care-l veţi introduce apoi într-un produs anticalcar. Jos, aeratorul, garnitura şi inelul care le menţine pe cioc.

Curăţarea aeratorului. Aeratorul, un fel de sită metalică fină, permite obţinerea unui jet de apă calibrat, ce atenuează împroşcarea. y Dacă vi se pare că robinetul nu mai oferă un jet de apă suficient, deşurubati-i ciocul şi scoateţi aeratorul colmatat cu depunen de calcar (-» CASETĂ). y Introduceţi aeratorul în oţet cald sau în produsul utilizat la detartrarea cafetierei y între timp, montaţi un aerator nou, pentru a dispune de un debit de apă normal. Când sita cea veche este curăţată, puneţi-o bine pentru o viitoare înlocuire. Schimbarea garniturilor cilindrice. La unele modele, gâtul de lebădă pivotează spre stânga şi spre dreapta, această rotatie ducând în cele din urmă la deteriorarea garniturii de siguranţă, astfel că apa se scurge pe la baza gâtului. y Deşurubaţi piuliţa de la baza gâtului de lebădă pentru a-l desprinde de corpul bateriei

curente

« 1

(-» SECVENŢĂ).

Schimbarea garniturii unui cap de robinet. Această operaţiune este similară cu aceea de la un robinet clasic. Profitaţi de ocazie pentru a verifica starea lăcaşului şi a-i rectifica, la nevoie, suprafaţa cu ajutorul unui rodor (-» SECVENŢĂ PP. 448-449).

y Curăţaţi extremitatea gâtului. y înlocuiţi garniturile cilindrice cu unele noi. Trei modele de baterii y Aplicaţi puţină unsoare siliconică pentru a faci- cu dublă comandă (de sus în jos): baterie lita rotaţia, înainte de a monta gâtul de lebădă. cu trei orificii, cu capete

în caz de scurgere la o baterie cu monocomandă La unele baterii cu monocomandă, mecanismul tradiţional cu clapetă este înlocuit cu

cu discuri ceramice şi cioc orientabil pentru lavoar; baterie de bucătărie cu găt orientabil şi spărgător de jet; baterie pentru lavoar cu un singur orificiu

SCHIMBAREA UNEI GARNITURI CILINDRICE

Deşurubaţi gâtul de lebădă.

I Desfaceţi piuliţa de la baza I • gâtului, pentru a-l scoate de pe corpul bateriei. Menţineţi coprul bateriei în poziţie fixă.

Scoateţi garnitura cilindrică.

Desprindeţi gâtul de lebădă şi scoateţi garnitura defectuoasă cu mâna sau cu o şurubelniţă mică.

înlocuiţi garnitura cu una

nouă şi aplicaţi o unsoare siliconică, pentru a lubrifia şi a facilita rotaţia. Montaţi la loc gâtul de lebădă

452

INSTALAT!! SANITARE

Uneori, la nivelul discurilor apare o scurgere. în acest caz, cel mai bine este să înlocuiţi sistemul, schimbând cartuşul uzat (-» SECVENŢĂ).

Cartuşe pentru baterii cu monocomandă: 1. cartuş ceramic; 2. cartuş clasic de alamă; 3. cartuş termostatic.

două discuri ceramice care alunecă unul pe celălalt, închizând sau deschizând trecerea apei.

în primul rând, închideţi robinetele de alimentare cu apă rece şi apă cadă de sub chiuvetă; dacă nu există robinete intermediare de închidere, opriţi alimentarea principală si deschideţi celelalte robinete pentru a se scurge apa rămasă în instalaţie. Dacă trebuie să folosiţi o şurubelniţă pentru a scoate mânerul, înveliţi tija metalică a acesteia într-o pânză, pentru a nu zgâria cromul sau vopseaua robinetelor. Acest tip de cartuş este prevăzut cu filtre sită care trebuie curăţate în mod regulat (cam de două ori pe an). •

N LOCUI REA UNUI CARTUŞ OE BATERIE CU MONOCOMANDĂ

b

Scoateţi mânerul bateriei,

trăgându-l în sus sau deşurubându-l cu un sfert de tur în sens invers acelor de ceas.

Deşurubaţi piuliţa sau cele două şuruburi de menţinere a cartuşului, după caz.

I Deşurubaţi şurubul de menţi-

Scoateţi apoi capacul care

W M nere a platinei superioare şi • • scoateţi maneta de comandă trăgând în sus.

acoperă cartuşul, trăgându-l în sus sau deşurubându-l, în funcţie de model.

Scoateţi cartuşul şi curăţaţi interiorul robinetului cu o pânză şi puţin detartrant din comerţ.

I | 1 după ce l-aţi uns cu ajutorul • • tubului din kitul de înlocuire, şi montaţi la loc.

•

Introduceţi

cartuşul nou,

r e p a r a ţ ii i

c u r e n t e 453

Schimbarea grupului de siguranţă al rezervorului tampon de apă caldă acă dispuneţi de un rezervor-tampon de apă caldă, este important să-1 întreţineţi în mod corespunzător. în cazul în care trebuie să-1 înlocuiţi, este necesar să schimbaţi deopotrivă şi grupul de siguranţă, ca de altfel şi în situaţia în care la nivelul evacuării se produce o scurgere permanentă.

Operaţiunea începe prin golirea cuvei. Pentru aceasta, rotiţi maneta roşie a grupului pe poziţia golire. Rezervorul începe să se golească Timpul necesar este direct proporţional cu volumul de apă conţinut. Racordul situat deasupra grupului este de tip diaelectric (are rol de izolator); permite separarea ţevilor din cupru de rezervor (-» SECVENŢĂ). Contactul dintre aceste două elemente ar da naştere unui fenomen electrolitic (ca într-o baterie auto), care ar determina fisurarea prematură a rezervorului. Prezenţa a două racorduri pe ţeava de sosire a apei reci şi pe cea de ieşire a apei calde din rezervor împiedică acest fenomen. •

întreţinerea grupului de siguranţă Sub rezervor se află un grup de siguranţă care îndeplineşte trei funcţii evacuează surplusul de apă provenit de la încălzire, evită supraîncălzirea şi permite golirea cuvei. Fabricanţii recomandă adesea ca robinetul să fie acţionat o dată pe lună, pentru a vă asigura de buna lui funcţionare. Aşezaţi un lighean sub robinet, pentru inevitabilele împroşcări.

Depunere de tartru Dacă locuiţi într-o zonă cu ape calcaroase şi boilerul dumneavoastră are un consum prea mare de curent electric, controlaţi-i rezistenţa; probabil că are depuneri de tartru. După 3 sau 5 ani (cuvele rezervoarelor-tampon sunt garantate 5 ani), tartrul poate forma un înveliş rigid în jurul rezistenţei, reducăndu-i sensibil eficacitatea. în acest caz se impune o curăţare mecanică - operaţiune greoaie, care necesită deschiderea gurii de vizitare a rezervorului.

Schimbarea grupului de siguranţă în primul rând, închideţi vana principală şi întreruperi alimentarea electrică a rezervorului, de la tabloul electric sau de la întrerupătorul din apropiere

N L O C U I R E A G R U P U L U I DE S I G U R A N Ţ A

apă caldă

apă rece

Desprindeţi ţeava de sifon.

m

manetă de golire

evacuare

Deşurubaţi piuliţa de legătură dintre cele două. Scoateţi sifonul trăgând în jos sau rotindu-l în sens invers acelor de ceas.

racord diaelectric

robinet de închidere

sifon „

D

§

Separaţi ţeava de alimentare de grupul de siguranţă. Pen-

tru aceasta, este suficient să deşurubaţi piuliţa corespunzătoare.

Deşurubaţi grupul de sigu-

ranţă. Rotiţi piuliţa diaelectrică în sens invers acelor de ceas Procedaţi invers pentru a remonta totul.

454 i

INSTALATII SANITARE

Curăţarea sifoanelor si a canalizărilor neon este necesară demontarea unui sifon sau curăţarea unei instalaţii de canalizare înfundate. Tehnica diferă în funcţie de model, dar principiul este acelaşi (-» SECVENŢĂ).

w W

1. Sifon integral.

Golirea unui sifon Sifon integral. Acesta este cel mai simplu model Se fixează la cele două extremităţi prin piuliţe sau inele moletate (-* DESENUL 1). Pentru a-l curăţa, trebuie demontat complet. Manevraţi cu atenţie garniturile care asigură etanşeitatea; dacă sunt rupte, trebuie înlocuite. Sifon cu gură de vizitare. Diferă puţin de modelul integral, dar comportă o gură de vizitare filetată, situată pe peretele cotului sau la baza acestuia (-» D E S E N U L 2). Dispozitivul permite accesul la sifon şi golirea sa fără a-l demonta. Utilizarea unei croşete metalice facilitează de obicei desfundarea sifonului, dar pentru curăţarea sa în întregime poate fi necesar să-1 demontaţi. Sifon cu cuvă. Acest model are forma unui cilindru în care apa parcurge un traseu sinuos (-» DESENUL 3). Corpul sifonului se deşurubează pe la baza, prin intermediul unui inel moletat cu şase feţe, pe care îl puteţi desface

gură de vizitare

2. Sifan cu gură de vizitare.

" T

3. Sifon cu cuvă.

r e p a r a ţti i

c u r e n t e 455

Produsele chimice de desfundat: periculoase

garnitură

4. Curăţarea unui sifon cu cuvă.

cu o cheie. Modelele din plastic se pot desface manual. Principiul operaţiunii de curăţare este acelaşi (-» SECVENŢĂ).

Desfundarea unui sifon se poate face şi cu ajutorul unei ventuze de cauciuc, a cărei deformare produce o presiune uşoară, sau cu o pompă. Există însă şi produse chimice de desfundat, de obicei pe bază de sodă caustică; în contact cu apa, ele degajă gaze. Trebuie să ştiţi că aceste operaţiuni sunt rareori eficiente şi că asocierea ventuză desfundant chimic poate produce deşeuri periculoase pentru mediu. Pe de altă parte, dacă doriţi să demontaţi un sifon, asiguraţi-vă că în trecut nu s-a efectuat asupra sa nici o desfundare cu agenţi chimici; altfel riscaţi să fiţi împroşcat pe mâini şi pe faţă şi să suferiţi arsuri chimice, fn cazul unui sifon înfundat, singura soluţie eficientă este demontarea.

DEMONTAREA SI CURĂŢAREA UNUI SIFON CU CUVA

Deşurubaţi piuliţa de strângere situată în partea de sus a sifonului, sub chiuvetă. E h»rj% să 3>«ţi l i îndemĂnână uri lighaan pentru a scurge apa din sifon.

I Demontaţi manual cuva sifonului. Dacă K * sifonul este din alamă, deşurubaţi-o cu o • • cheie franceză, aşezând intre aceasta şi cuvă o bucată de pânză.

Desprindeţi sifonul de ţeava de cana-

lizare. Deşurubaţi piuliţa de racordare la ţeava de canalizare şi trageţi sifonul spre dumneavoastră, fără a depăşi axul ţevii.

Goliţi cuva şi curăţaţi interiorul sifo-

nului. Clătiţi cu multă apă. Controlaţi starea garniturii de pe ţeavă şi a celei de la cuvă. înlocuiti-le dacă este nevoie.

456 i

INSTALATII SANITARE

Desfundarea unei ţevi de canalizare codiţă de porc

Utilizarea unui desfundător pe o conductă de canalizare.

Dacă inelul se deşurubează greu, înfaşuraţi-1 într-o bucată de şmirghel şi folosiţi o cheie franceză. Strângeţi uşor ansamblul, care astfel se va debloca Etanşeitatea sifonului estc asigurata -degarnitură; manevraţi-o cu grijă şi schimbaţi-o, dacă este posibil, la fiecare intervenţie.

Atenţie la deversări Se întâmplă uneori ca mai multe aparate sanitare să se înfunde. în acest caz, dopul se află de obicei la nivelul conductei colectoare, iar procedura pe care trebuie s-o urmaţi este aceeaşi ca la un singur aparat sanitar, înainte de a desface însă capacul gurii de vizitare, asigurati-vă că nu există un volum mare de apă în conductă. Sondaţi conducta colectoare bătând uşor în ea, din loc în loc, cu un obiect de lemn. O conductă plină are un sunet înfundat, pe când una goală rezonează. Dacă gura de vizitare a canalizării înfundate se află în partea ei inferioară, încercaţi să găsiţi o alta, amplasată mai sus.

Dacă nici după curăţarea sifonului curgerea nu se face normal, înfundarea este localizată probabil în aval, adică în canalizare. De cele mai multe ori, dopul se formează acolo unde are loc o schimbare de direcţie (cot, teu etc.) Pentru a ajunge la el, folosiţi un cablu flexibil, un desfundător, pentru a sonda conducta de canalizare (puteţi fie să scoateţi sifonul, fie să utilizaţi gura de vizitare). Este bine să aveţi la îndemână un recipient pentru apa existentă încă pe conductă. Utilizarea unui desfundător. Există mai multe modele ale acestui dispozitiv. Cel mai răspândit este modelul la care cablul flexibil intră în mâner, fiind echipat la un capăt cu o perie sau o „codiţă de porc" (-* DESEN), iar la celălalt cu o manivelă. y Rotiţi manivela în sens invers acelor de ceas şi trageri de cablu pentru a-l scoate din mâner. > Introduceţi cablul în canalizare > Rotiţi manivela în sensul acelor de ceas, împingând concomitent cablul în conductă. y Dacă la un moment dat cablul întâmpină rezistenţă, înseamnă că a ajuns la un dop: acţionau desfundătorul înainte şi înapoi, -până ce blocajul dispare.

Desfundarea unei conducte colectoare Un desfundător cu diametrul mic riscă să se plieze dacă este manevrat în interiorul unei conducte groase; astfel îsi pierde eficacitatea. Soluţia pentru un asemenea caz este aceea de a utiliza desfundătoare cu un diametru mai mare. La modelele groase cablul nu se retrage în mâner, fiind nevoie de doi oameni pentru a le manevra. Puteţi folosi, de asemenea, un curăţitor de înaltă presiune, cu propriul său desfundător. & ATENŢIE: în cazul în care conducta este situată în părţile comune ale unui imobil, anunţaţi asociaţia de locatari şi nu interveniţi singur. •

r e p a r a ţti i c u r e n t e 457

Circuite de evacuare: eliminarea mirosurilor neplăcute paratele sanitare, cada din camera de baie, cea de hidromasaj de pe terasă, sursa de apă din garaj etc. - toate aceste echipamente sunt conectate la un circuit de evacuare a apelor reziduale, care se încheie în colectorul de canalizare. Dacă nu sunt corect racordate, sifoanele emană un miros neplăcut Acest inconvenient poate fi uşor evitat daca se respectă câteva reguli.

A

M I R O S U R I L E Şl C I R C U I T E L E C U D E P R E S I U N E aerare

conducte cu presiune colector de canalizare

scăzută

1. Când cada se goleşte, apa care se scurge acţionează ca pistonul unei pompe creând o depresiune in canalizare

mirosuri

. '

O**

colector de canalizare

2. Când cada s-a golit, sifonul lavoarului nu mai funcţionează corect Apa tampon a fost aspirată din cauza depresiunii. Mirosurile urcă din canalizare şi pătrund în camera de baie.

Un principiu simplu Sub fiecare aparat sanitar se află un sifon De formă curbată, acest accesoriu reţine în permanenţă o cantitate mică de apă, un fel de tampon care împiedică aerul viciat din canalizare să urce spre încăpere. Dacă această cantitate de apă tampon este insuficientă, sifonul nu funcţionează corect şi emană mirosun dezagreabile (-» CASETĂ). Două fenomene pot accentua incorecta funcnonare a sifoanelor: - evaporarea apei ca urmare a temperaturii ridicate din încăpere; - presiunea scăzută (depresiune) din unele conducte de canalizare. Circuite cu depresiune. Acest fenomen apare frecvent atunci când mai multe vase sanitare (cadă, lavoar, bideu etc.) sunt racordate la aceeaşi conductă de evacuare. Spre exemplu, apa care se scurge din cadă (aproximativ 100 1) pătrunde în conducta de canalizare principală şi acţionează ca pistonul unei pompe, creând o lipsă de presiune în amonte (-» D E S E N U L 1). Când cada s-a golit, sifonul lavoarului nu mai are volumul necesar de apă tampon st mirosul intră în încăpere (-» D E S E N U L 2 ) .

Sifoane standardizate Dimensiunile sifoanelor trebuie să corespundă unor standarde stricte, specificefiecărei ţări. Standardulfrancez, de pildă, impune ca toate sifoanele să aibă un nivel de apă tampon de minim 5 cm înălţime, în lipsa l • căruia buna funcţionare a sifonului este afectată. Din păcate, nu toţi fabricanţii asigură această valoare.

458

INSTALAŢII SANITARE

Cada de hidromasaj comportă un mecanism intern care asigură circulaţia apei sub presiune, încălzite şi filtrate în permamenţă.

Remedii Pentru a elimina acest inconvenient, puten apela la una dintre următoarele soluţii: Umplerea sifoanelor. După fiecare utilizare a unui aparat sanitar, umpleţi sistematic toate sifoanele racordate la acelaşi circuit. Este suficient să lăsaţi apa să curgă câteva secunde, pentru a completa coloana de apă tampon a lavoarului, a bideului, a căzii, a duşului etc. Această metodă este solicitantă, dar eficientă. Schimbarea sifoanelor sau a conductelor de canalizare. Verificaţi circuitul de evacuare a apelor reziduale. înlocuiţi sifoanele defectuoase cu modele standardizate şi schimbaţi conductele din PVC care au diametrul prea mic. Atunci când mai multe vase sanitare se scurg în aceeaşi conductă de canalizare, diametrul acesteia trebuie să crească proporţional cu numărul vaselor. De exemplu, tubul de 32 mm care permite evacuarea bideului va fi înlocuit cu unul de 40 mm dacă se adaugă lavoarul şi Aeratoare în poziţie respectiv cu unul de 50 sau 6 0 mm dacă orizontală (sus) şi verticală (jos). trebuie să oprimească şi apa scursă din cadă Este suficient să sau de la duş deşurubaţi capul în practică, este mai simplu să se monteze cel aeratorului pentru a avea acces la membrana mai gros tub pe întreaga lungime a instalaţiei,

fapt care permite evacuarea simultană a tuturor vaselor sanitare. Astfel, apa umple cel mult două treimi din secţiunea conductei. Partea superioară a acesteia rămânând ocupată de aer, se formează un amestec (aer + apă) care străbate conducta fără zgomot şi fără a crea o depresiune. Montarea unui aerator cu membrană. Dacă nu aveţi posibilitatea să modificaţi circuitul existent, puteţi ameliora scurgerea apelor reziduale prin montarea unui aerator cu membrană. Acestea se fixează la extremitatea superioară a circuitului de evacuare, deasupra celui mai înalt sifon din camera de baie. La golirea unui aparat sanitar, clapeta aeratorului se ridică şi lasă aerul să intre, evitând astfel scăderea presiunii şi deci funcţionarea defectuoasă a sifoanelor. După golire, clapeta se închide în mod automat pentru a bloca pătrunderea mirosurilor neplăcute (-» DESEN). Există diverse modele de aeratoare cu membrană (-» IMAGINI). Alegeţi-1 pe cel mai potrivit în funcţie de diametrul conductei de canalizare existente. Unele funcţionează în poziţie verticală, altele în poziţie orizontală. Indiferent de model, toate aeratoarele au un mecanism simplu. •

aerator

Montarea unul aerator cu membrana asigură buna funcţionare a sifoanelor Deschiderea sau închiderea acestei supape este permisă numai de trecerea aerului

r e p a r a ţfi i c u r e n t e 4 5 9

Scurgeri în interiorul rezervorului de WC ajoritatea problemelor care afectează instalaţiile sanitare apar la rezervoarele de WC. Chiar dacă ele nu provoacă neplăceri atât de mari ca scurgerile care se produc în afara rezervorului, nu trebuie neglijate. Nu uitaţi că un rezervor care curge în permanenţă măreşte considerabil consumul de apă.

M

Principiul de funcţionare a unui rezervor de WC într-un rezervor de WC sunt prezente două sisteme distincte: primul eliberează rezerva de apă, iar cel de-al doilea asigură reumplerea rezervorului. Când acţionaţi butonul, ridicaţi prin intermediul tijei supapa sistemului de golire. Apa se scurge spre scaun şi rezervorul se goleşte rapid (-» D E S E N U L IA). Când rezervorul este gol, supapa cade înapoi in lăcaşul ei şi flotorul, care a atins cel mai scăzut nivel, deschide robinetul de admitere a apei; rezervorul se umple (-» D E S E N U L 1B). Treptat, flotorul urcă o dată cu nivelul apei şi, când rezervorul este plin, opreşte alimentarea. Dispozitivul este gata pentru a fi utilizat din nou.

Motivele scurgerilor în interiorul rezervorului Mecanismul rezervorului fiind sub apă în permanenţă, unele piese sunt afectate cu timpul de coroziune sau de depunerile de tartru, care le stânjenesc buna funcţionare.

buton robinet î n c h i s

f l o t o r î n poziţie ridicata

robinet d e s c h i s

flotor î n poziţie s p r e s c a u n (faza 1: golire)

1 A. Funcţionarea unui rezervor de WC. Rezervor plin: dispozitivul poate fi acţionat.

joasă

(faza 2

reumplere)

1 B. Rezervorul este gol, flotorul a coborât, a deschis robinetul şi rezervorul se umple.

460 i

INSTALATII SANITARE

înainte de a interveni, acnonati de câteva on mecanismul şi în funcţie de ceea ce observaţi veţi şti ce să faceţi mai departe. Dacă apa curge continuu în scaunul de WC şi rezervorul se umple fără încetare, fară a exista vreo scurgere la exterior, trebuie să luaţi în calcul trei posibile motive (-» D E S E N U L 1): - garnitura robinetului de la flotor este uzată; - tija flotorului este ruptă sau îndoită; - supapa din cauciuc este defectuoasă. în primele două cazuri, nivelul apei continuă să urce, trece de orificiul de preaplin şi curge în scaun în ulnmul caz, închiderea rezervorului nu este asigurată şi apa se scurge continuu.

2. Verificaţi prezenta unor eventuale depuneri de calcar sub garnitura mecanismului central. Dacă acestea există, schimbaţi garnitura respectivă

Dacă supapa este defectă

1. Trei probleme frecvente: robinetul flotorului rămâne deschis;flotorul este îndoit, fisurat sau rupt; supapa din cauciuc este uzată. în tocite aceste cazuri, apa se scurge— permanent în scaun.

Opnti apa de la vana de închidere a rezervorului (un robinet situat de obicei în apropierea rezervorului) şi acţionaţi butonul pentru a goli complet rezervorul. > Ridicaţi capacul rezervorului, în principiu, este suficient să deşurubaţi butonul de manevră pentru a elibera capacul şi să ajungeţi la mecanismul interior. ^ Demontaţi mecanismul central pentru a avea acces la partea inferioară. Prindeţi mecanismul intern cu o mână, rotiţi-1 cu un sfert de tur în sens invers acelor de ceas şi ridicaţi-1 pentru a-l scoate dm rezervor.

orificiu d e preaplin

robinetul flotorului

flotor rupt

3. La acest model de robinet cuflotor încorporat, este suficient să deşurubaţi o rotiţă de plastic pentru a elibera întregul mecanism de alimentare.

t La extremitatea inferioară a rezervorului se află supapa din cauciuc (-» I M A G I N E A 2 ) . Curăţari-o. Dacă observaţi la această rondela flexibilă de cauciuc fie chiar şi cel mai mic defect, înlocuiţi-o cu una nouă.

Defecte legate de flotor înlocuirea robinetului de la flotor sau a flotorului deteriorat. Pentru a remedia problemele apărute, de cele mai multe ori este suficient să înlocuiţi vechiul robinet cu un model nou, cu flotor încorporat (-* IMAG I N I L E 3 ŞI 4 ) .

s u p a p ă uzată

Astfel veţi beneficia de un debit mai mare şi de o precizie superioară a reglării nivelului de apă.

r e p a r a ţ ii i c u r e n t e 461

Un rezervor economic Printre diversele soluţii ce permit economisirea i i apei, modelul alăturat prezintă un interes Jk. deosebit. Uşor de instalat şi de reglat, acest mecanism este conceput pentru a echipa rezervoarele standardizate din ceramică (cu orificiu de trecere de 13 pănă la 40 mm), înlocuind mecanismele de tip vechi. Butonul de acţionare cu dublă comandă eliberează fie întregul volum de apa din rezervor ^ ^^^Kk (curăţare cu 61 apă), fie jumatate din ^^^^^ acesta (clătire cu 31 apa), cantitate ce se dovedeşte adesea suficientă. Sistemul permite economii zilnice de 801 (adica 30 m3 pe an) la o locuinţă cu patru persoane. Dar atenţie: mecanismele economice nu se adaptează la toate rezervoarele.

9

4. Uneori peflotor se depune calcar (şi împiedică urcarea apei în rezervor), pe care îl puteţi îndepărta răzuindu-l cu lama unui cutit.

5. Şurubul din plastic al acestui robinet cu flotor încorporat permite reglarea nivelului de apă din rezervor.

y Alegeţi un model adaptat la forma rezervorului şi mai cu seamă la înălţimea capacului. y întreruperi alimentarea cu apă şi goliţi rezervorul acţionând butonul. y Ridicaţi capacul rezervorului. De obicei, pentru aceasta este suficient să deşurubaţi butonul. y Desfaceţi racordul de admitere a apei şi demontaţi robinetul intern cu flotorul său. y Montaţi noul robinet cu flotor încorporat în locul celui vechi. Reglarea nivelului de apă din rezervor. Robinetele cu flotor încorporat sunt prevăzute cu un şurub de reglare; pnn rotirea acestuia într-un sens sau altul, nivelul apei

din rezervor poate fi adus sub cel al orificiului de preaplin (-» IMAGINEA 5). Dacă flotorul este prins de o tijă care acţionează robinetul, reglarea nivelului de apă se face prin îndoirea tijei, în sus pentru ca nivelul de apă să crească sau în jos pentru ca acesta să scadă (-» DESENUL 6). •

6. Dacă flotorul nu este ajustat corect, acţionaţi asupra braţului său: îndoiţi tija în jos pentru ca nivelul apei în rezervor să scadă.

462

INSTALATII SANITARE i

Scurgeri în exteriorul rezervorului de WC buton de acţionare rezervor

robinet de

- alimentarea c u apă se face

închidere

prin d r e a p t a s a u p r i n s t â n g a (toate rezervoarele a u onticii pe a m b e l e latun)

alimentare

capac

cu apă

picături de apă, vizibile pe podea, trebuie să acţionaţi imediat. De cele mai multe ori, problema este cauzată de garnitura situată sub rezervor, în partea din spate a scaunului; uneori vinovate sunt şuruburile de fixare, care nu imobilizează perfect rezervorul sau scaunul (-» DESENUL 1).

garnitură-

Probleme de etanşeitate între scaun şi rezervor

între rezervor şi s c a u n ş u r u b de fixare a rezervorului

scaun

garnitură-manşon din n e o p r e n

ţ e a v ă d e e v a c u a r e cotita sau manşetă dreaptă

1. Puncte sensibile, aflate la originea unei scurgeri în exteriorul rezervorului.

B

şurub d e fixare în p o d e a

şor observabile, scurgerile care apar în exteriorul rezervorului sau al scaunului pot provoca stricăciuni serioase, mult mai grave decât incorecta funcţionare a flotorului, de pildă. De aceea este esenţial să ştiţi cum să le remediau Dacă observaţi că rezervorul, adesea umed, pierde câteva

Remedierea presupune demontarea rezervorului şi separarea lui de scaun pentru a înlocui garnitura de etanşeitate sau şuruburile de fixare şi mecanismul aferent {-» SECVENŢE). Dacă este necesar să efectuaţi această operaţiune, profitaţi pentru a schimba totodată mecanismul intern cu un model economic cu două viteze, care permite deversarea în W C a numai 3 1 apă în loc de 6 sau 8 (-» CASETĂ P. 4 6 1 ) .

Refacerea etanşeităţii între scaun şi rezervor. Notaţi-vă marca rezervorului şi înălţimea internă a acestuia. Procuraţi-vă un kit complet, cu toate elementele necesare repunerii în funcţiune a dispozitivului.

DEMONTAREA REZERVORULUI --'-•—* d e închidere î n c h i s

B

închideţi alimentarea cu apă.

Acţionaţi butonul pentru a goli complet rezervorul. Deşurubaţi piuliţa robinetului de închidere pentru a desprinde rezervorul de ţeava de alimentare. Aşezaţi pe jos un şervet.

I Deşurubaţi cele două şuru-

w M buri care fixează rezervorul pe • • scaun; folosiţi o cheie pentru a debloca piuliţele ruginite. Trageţi în sus pentru a desprinde rezervorul şi culcaţi-l pe jos, pe un strat de cârpe.

K ]

I îndepărtaţi garnitura veche

care asigura etanşeitatea între rezervor si scaun. Curăţaţi marginile orificiului atât la interior cât şi la exterior, pentru a elimina depunerile de calcar.

r e p a r a ţ »i i

y Cand introduceţi noul mecanism intern în rezervor, aveţi grijă ca garnitura să se sprijine pe o suprafaţă curată şi netedă. y După ce aţi deşurubat piuliţa mare din PVC a noului mecanism, aplicaţi garnitura la baza filetului. Lipiţi-o bine de coleretă, fără a o deforma însă. y înainte de a repune rezervorul pe scaun, schimbaţi cele două şuruburi de fixare dacă sunt ruginite sau strâmbe, folosind unele din inox sau din plastic. y Odată încheiată această operaţiune, branşaţi robinetul de închidere la rezervor. Deschideţi alimentarea cu apă şi lăsaţi rezervorul să se umple. Verificaţi-i buna funcţionare înainte de a pune capacul. y Nu uitaţi ca, după umplerea cu apă, să reglaţi nivelul acesteia în rezervor pentru a evita scurgerea prin preaplin; utilizaţi în acest scop şurubul de reglare sau tija flotorului (-» P. 461).

Scurgere între scaun şi manşeta de evacuare Locul de amplasare a şuruburilor de fixare a scaunului poate păstra umiditatea nu numai în caz de scurgere, ci şi ca urmare a infiltrării apei atunci când spălaţi pe jos. Intervenţia în acest caz implică demontarea scaunului (-» DESENUL 2). înainte însă, închideţi robine-

c u r e n t e 463

D e m o n t a ţ i piuliţa robinetului d e î n c h i d e r e . din sifon unui burete gros. piuliţa î n c h i s ă rondelă din polietilenă

ş u r u b din a l a m ă

teavă de racordare Demontati şuruburile '

'de

tul de alimentare şi acţionaţi butonul pentru a goli rezervorul. Cu ajutorul unui burete, scoateţi apoi parţial şi apa din sifonul scaunului.

2. în cursul unei reparaţii care implică demontarea scaunului de WC, sprijiniţi i de perete pentru a nu se răsturna.

Demontarea scaunului şi înlocuirea garniturii de la manşeta de racordare. y Desfaceri piuliţa de strângere a robinetului de închidere, pentru a decupla rezervorul de la circuitul de admitere a apei.

rezervor

garnitura scaun

D

Introduceţi noul mecanism în

rezervor. La exterior, montaţi piuliţa din PVC pe filet. Centraţi mecanismul şi înşurubaţi piuliţa cu ajutorul cheii speciale achiziţionate o dată cu kitul. Blocaţi pentru a comprima garnitura.

Aplicaţi garnitura pe piuliţa

din PVC. Fixaţi-o de jur împrejurul piuliţei, pentru a nu se deplasa.

Readuceţi rezervorul în pozi-

ţie verticală. Introduceţi cele două şuruburi prin scaun şi înşurubaţi piuliţele-fluture. Strângeţi alternativ cele două piuliţe, pentru s comprima garnitura în mod echilibrat.

464

INSTALATII SANITARE i

Pentru racorduri dificile Există în comerţ un sortiment variat de coturi şi manşoane, destinate tuturor tipurilor de scaune. Aceste accesorii vă vor permite să rezolvaţi o eventuală problemă de aliniere a ţevilor de evacuare. Uneori apare o diferenţă de numai câţiva milimetri între scaun şi conducta de evacuare. în aceste situaţii, puteţi folosi o ieşire excentrică, un cot articulat sau unul flexibil etc. - accesorii cu ajutorul cărora veţi realiza o racordare etanşă.

Cot articulat pentru racordarea

Ţ e a v ă d i n P V C flexibil, p e n t r u r a c o r d u r i

s c a u n u l u i la c a n a l i z a r e .

c o m p l e x e (renovări deosebite).

^ Deşurubaţi şuruburile de fixare a scaunului. Dacă acestea au devenit nedemontabile, tăiaţi-le trecând o lamă de ferăstrău printre scaun şi sol. t Scoateri scaunul desfăcând manşonul de racordare. Sprijiniţi rezervorul de perete şi proptiţi piciorul scaunului, pentru a nu se răsturna şi a se sparge.

Refacerea etanşeităţii între scaun şi manşeta de evacuare. > Uneori este suficientă înlocuirea garniturii de etanşare (-» SECVENŢĂ). în cazul unei garnituri-manşon interşanjabile, demontaţi inelul de strângere şi scoateţi garnitura uzată din locaşul ei. înlocuiţi garnitura şi inelul de strângere, apoi remontaţi totul. > Adesea, manşonul însuşi sau cotul sunt prea vechi pentru a mai fi păstrate. în acest caz, tăiaţi tubul de evacuare din PVC chiar de la marginea manşonului, apoi potriviţi şi lipiţi un nou manşon cu diametru identic. Pentru a demonta scaunul, procedaţi aşa cum am precizat anterior. Pentru a-l remonta, introduceţi partea de ieşire a scaunului în garnitura manşonului, pe care l-aţi uns în prealabl cu unsoare siliconică. în continuare racordaţi rezervorul la robinetul de alimentare si fixaţi scaunul în podea. Dacă în timpul remontării scaunul nu ocupă exact acelaşi loc ca înainte, nu veţi reuşi să înşurubaţi inelul robinetului de alimentare. în acest caz, este suficient să corectaţi poziţia scaunului pe podea sau să modificaţi traseul ţevii de alimentare şi totul se va aranja. •

NLOCUIREA UNEI GARNITURI DE CAUCIUC LA EVACUAREA W C - U L U I

D

Scoateţi garnitura uzată.

După ce aţi demontat scaunul, tăiaţi inelul cu un ferăstrău pentru metale şi extrageţi garnitura.

Aplicaţi noul inel pe exteriorul ţevii de la manşeta de racor • • dare. îmbucaţi garnitura de cauciuc, poziţionând-o în locaşul prevăzut în acest scop.

I Trageţi inelul în faţă, trecându-l pe deasupra bosajelor • • conice, pentru a o imobiliza în locaşul ei.

Confortul în locuinţă

ELECTRICITATE

• B • D

REPARAŢII SI INTERVENTII SIMPLE

ÎNAINTE DE A ÎNCEPE

*

P. 486 Defecţiuni principale

P. 466 Vocabularul electricităţii: volţi, amperi, waţi...

P. 488 Schimbarea unei siguranţe P. 489 Schimbarea unui fasung

ELECTRICITATE ÎN CASĂ

P. 490 Schimbarea unui întrerupător mobil P. 491

P. 468 Distribuţia curentului electric

Schimbarea unui întrerupător mural

P. 469 Tablou de repartiţie SECURITATE P. 472

Riscuri şi precauţii

MODIFICAREA UNUI CIRCUIT ELECTRIC

P. 474 îm pă m â nta re P. 475

Protectie diferenţială P. 492

Fire, cabluri, conductoare şi aparataj

P. 495

Racordarea conductoarelor

P. 497

Montarea sub mulură

P. 498 Adăugarea unei prize de curent P. 499 Adăugarea unei prize telefonice P. 500 Modificarea unui circuit de televiziune CIRCUITE ELECTRICE P. 476

P. 502

Conectarea computerului personal

Circuite clasice

P. 480 Cazul particular al camerei de baie P. 482

Mari aparate electrocasnice

P. 483

Iluminat -

o

fT

£

STS

J NVu

'

466 ELECTRICITATE

Vocabularul electricităţii: volţi, amperi, waţi... Tensiune

B

entru a înţelege modul de funcţionare a circuitelor electrice şi pentru a putea interveni în cele din locuinţa dumneavoastră, este indispensabil să cunoaşteţi câteva noţiuni de bază. Ele vă vor permite, spre exemplu, să faceţi distincţia între tensiunea intensitatea şi puterea unui aparat electrocasnic. Aceste noţiuni pot fi explicate prin analogia cu un circuit de apă amper

Tensiunea permite curentului electric să circule, aşa cum presiunea facilitează ieşirea apei dintr-o conductă (-» DESENUL 1). Se măsoară în volţi (V). O dată cu tensiunea, se precizează şi natura curentului: Curent continuu. Circulă de la polul + (pozitiv) spre cel - (negativ). Acesta este cazul pilelor, al bateriilor sau al acumulatorilor, a cător tensiune poate fi de 1,5 V, 3 V, 4,5 V, 6 V sau 9 V. Când cumpăraţi o baterie de 1,5 volţi, fiţi atent la dimensiuni, fiindcă există trei mărimi disponibile. Dacă utilizaţi în locul lor pile reîncărcabile, trebuie să ştiţi că tensiunea acestora este inferioară, adică 1,2 V. Pentru a obţine o tensiune de 6 V, de exemplu, vă vor trebui deci 5 pile reîncărcabile pentru a înlocui 4 bateni de 1,5 V Curent alternativ. Se inversează (prin convenţie) de 50 de ori pe secundă, sau cu o frecvenţă de 50 de hertzi (Hz) în Europa continentală. Astfel, nu mai putem vorbi despre poli pozitivi şi negativi, ci despre fază şi nul Curentul electric care intră în fiecare locuinţă pnn intermediul contorului disjunctor

watt

presiune

presiune mica,

presiune mare,

mică

debit mic

debit mare

p u t e r e mii rcaa

1. Asa cum presiunea determină curgerea apei. tensiunea permite curentului electric să circule.

2.0 diferenţă de intensitate a curentului corespunde unei diferente de debit.

putere mare

î . Precum presiunea şi debitul combinate, tensiunea şi intensitatea asigură o putere.

î n a i n t e de a î n c e p e 467

este în general curent alternativ de 220 V şi 50 Hz.

Intensitate Intensitatea curentului electric este analoagă debitului de apă care curge, de exemplu, printr-un robinet (-» D E S E N U L 2 ) . Ea se măsoară în amperi (A). Un bec de 100 W, de pildă, este traversat de un curent de 0,5 A, tar un fier de călcat de un curent de 5 sau 6 A.

Monofazic sau trifazic în reţeaua de distribuţie, curentul electric este livrat la două tensiuni. Astfel, reţeaua poate fi de 220 sau de 380 V. Majoritatea locuinţelor sunt alimentate la 220 V, cu două fire: firul de fază şi cel de nul ( - » D E S E N U L 1): este o alimentare monofazică. Pentru alimentarea motoarelor electrice sau a marilor consumatori, se utilizează curentul trifazic ( - » D E S E N U L 2 ) .

Putere Puterea electrică este echivalentă cu aceea asigurată de presiunea şi debitul apei care curge (-» D E S E N U L 3 ) . Este egală cu produsul dintre tensiune şi intensitate, iar unitatea sa de măsură este watt-ul (W): tensiune (V) x intensitate (A) = putere (W) Puterea aparatelor electrocasnice este înscrisă pe plăcuţa lor de identificare, în waţi sau în kilowaţi (1 kW = 1 000 W). Puterea unui bec electric este, de pildă, 40, 60, 75 sau 100 W, cea a unui fier de călcat este de 1 000 sau 1 200 W, iar puterea unui radiator electnc poate fi de 750, 1 000 sau 1 500 W.

fază nul

230 V

A

.

faza 1 faza 2 faza 3 nul — 230 V J —

380 V

nul

Energie consumată Energia consumată de un aparat se măsoară în kilowaţi-oră (kWh). Numărul de kWh consumaţi este egal cu produsul dintre numărul de kilowaţi (puterea) consumaţi şi numărul de ore de funcţionare: energia consumată (kWh) = puterea (kW) x timpul de utilizare (h) Prin urmare, în răstimp de 4 ore de funcţionare, un bec de 100 W consumă o energie de 0,4 kWh (sau 0,1 W x 4 h). •

230V

380 V

1 11

230 V

11

230V

»l

H

2. Fiecare aparat este branşat la cele trei faze (380), sau la o fază şi la nul (220V).

A â

380 V

faza 2 faza 3

230 V

I

380 V

faza 1

Plăcuţă de identificare a unui uscător de păr.

1. Fiecare aparat este branşat lafază şi la nul (220 V).

380 V

1

230

spre disjunctor

3. Reţea trifazică de 380 V: exemplu de repartiţie a punctelor de utilizare de 220 V

468

ELECTRICITATE

Distributia curentului electric Contor

branşament subteran

branşament aerian

Contorul are rolul de a înregistra energia consumată de respectivul utilizator si este amplasat într-un cofret Ga case particulare) sau într-o coloană verticală (la blocurile cu apartamente). Uneori este plasat în exteriorul locuinţei, pentru a permite citirea în absenţa proprietarului.

X bornă

dispozitiv

de derivaţie

de secţionare

cofret

disjunctor

pe reţea

sau siguranţă

de contorizare

de branşament

x

Disjunctor de branşament

punct de livrare spre tabloul de repartiţie

Punct de livrare a energiei electrice, cu cofret de contorizare.

rin reţea aeriană sau subterană, curentul electric ajunge în fiecare locuinţă prin intermediul contorului-disjunctor. In Europa continentală, curentul alternativ de 220 (sau 230 V) şi 50 Hz este pus la dispoziţia consumatorilor particulari prin bornele de ieşire ale disjunctorului: acesta este punctul de livrare (-» D E S E N ) .

EH

•

La stânga, contor electric La dreapta, disjunctor de branşament. REGLAREA INTENSITĂŢII DISJUNCTORULUI DE BRANŞAMENT ÎN FUNCŢIE DE PUTEREA SUBSCRISĂ

Reglajul

Monofazat

Trifazat

230 V

230/380V

15

30

45

60

75

90

30

60

3

6

9

12

15

18

18

36

d i s j u n c t o r u l u i (A) P u t e r e s u b s c r i s ă (kW)

Disjunctorul de branşament, sau disjunctorul general, controlează şi protejează instalaţia electrică. Reglarea sa (-> TABEL), indicată pe o plăcuţă, corespunde puterii subscrise (-» CASETĂ). In cazul unui scurtcircuit, al unei suprasarcini sau al unei scurgeri majore de curent pe instalaţia electrică, disjunctorul întrerupe automat alimentarea cu electricitate, iar după remedierea defecţiunii, o puteţi restabili acţionând un buton de comandă sau un levier. •

Calculul puterii subscrise Puterea de care dispuneţi în gospodăria dumneavoastră este produsul dintre intensitate (reglajul disjunctorului) şi tensiune (indicată pe contor). Dacă disjunctorul este reglat, de exemplu, la 30 amperi,, puterea disponibilă este de 30 Ax 220 V, adică 6 900 W (sau 6,9 kW). Astfel, vei plăti un abonament corespunzător celei mai apropiate puteri subscrise din gama tarifară. Dat fiind că nu utlizaţi concomitent toate aparatele electrocasnice din gospodărie, puterea subscrisă corespunde puterii tuturor aparatelor ce sunt utilizate în mod obişnuit în acelaşi timp.

e l e c t r i c i t a t e î n c a s ă 469

Tablou de repartiţie

O

abloul de repartiţie, sau tabloul divizionar, comportă toate circuitele din instalaţia electrică a locuinţei dumneavoastră, fiecare dintre acestea fiind protejat împotriva suprasarcinilor sau a scurtcircuitelor prin intermediul unui disjunctor sau al unei siguranţe. Astfel, dacă survine o pană pe unul dintre circuite, nu este necesar să întreruperi alimentarea electrică în întreaga instalaţie. In funcţie de suprafaţa locuibilă, de gradul de confort dorit şi de contractul semnat cu distribuitorul, tabloul de repartiţie ocupă un amplasament care poate varia de la simplu la triplu (-» DESEN).

disjunctor d e branşament d i f e r e n ţ i a l s e l e c t i v d e tip [S] 500 m A paratrăsnet obligatoriu în unele regiuni geografice

Diverse circuite Circuitele unei instalaţii electrice casnice sunt împărţite conform funcţiei îndeplinite. Astfel, există: - circuite pentru iluminat; - circuite pentru prizele de curent; - circuite specializate (boiler electric, maşină de spălat, maşină de gătit electrică); - eventual circuite de alimentare a sistemului de încălzire electrică a locuinţei. Pentru fiecare circuit se defineşte un număr maximal de puncte de utilizare (-» TABEL P. 470). Circuitul pentru iluminat sau pentru prizele

~

toate circuitele trebuie echipate |ll' c u u n c o n d u c t o r d e î m p â m â n t a r e .

electrice, spre exemplu, poate alimenta 8 puncte de utilizare. O lustră cu mai multe becuri constituie un singur punct de utilizare. O priză de curent comandată de un întrerupător de lumină, destinată alimentăm electrice a veiozelor, lămpilor de birou sau lampadarelor, este considerată tot ca fiind un singur punct de utilizare. Un circuit monofazic cuprinde întotdeauna două conductoare active - un conductor de fază (F) şi un conductor de nul (N) - plus un conductor de împământare (î).

Componentele tabloului Tablou de repartiţie. Fiecare circuit va fi identificat printr o indicaţie scrisă sau un simbol plasat în apropierea siguranţei corespunzătoare („iluminat dormitor", „lampă de bucătărie" etc.).

Tabloul de repartiţie este racordat la disjunctorul de branşament prin conductoare electrice care pornesc de la bornele de ieşire ale acestuia din urmă.

Tablou de repartiţie. Configuraţia adoptată în acest exemplu prezintă o soluţie economică pe bază de siguranţe electrice; numai baia şi prizele de curent sunt protejate printr-un întrerupător diferenţial ('• calibru şi secţiune în funcţie de puterea convectoarelor de încălzire).

ELECTRICITATE

470

disjunctor de branşament diferenţial selectiv de t i p H ] 500 m A

Protecţia împotriva trăsnetului Acolo unde se înregistrează trăsnete în peste 25 de zile pe an, este obligatorie montarea unui paratrăsnet de „înaltă energie" direct pe tabloul de repartiţie. Această modalitate de protecţie este recomandabilă şi atunci când alimentarea cu curent seface prin reţea aeriană sau de la un transformator amplasat pe un stâlp electric, alimentat de o reţea aeriană. Există paratrăsnete şi prize de paratrăsnet care permit protejarea circuitelor sensibile, mai ales împotriva supratensiunilor, relativ frecvente, care pot duce la defectarea aparatelor electrice. Cel mai sigur mod de evitare a acestor neplăceri este debranşarea aparatelor sensibile (microcomputer, combină muzicală etc.) în timpul furtunilor sau la plecarea în vacanţă.

paratrăsnet obligatonu în unele regiuni geografice

întrerupătoare sau disjunctoare i a diferenţiale • de 30 mA

j •

J

U lool maşină d e gătit

iluminat

•

U locl încălzire

disjunctoare

t o a t e c i r c u i t e l e t r e b u i e s ă fie e c h i p a t e c u un c o n d u c t o r de î m p ă m â n t a r e .

Componentele unui tablou de repartiţie cu disjunctoare diferenţiale (': în funcţie de puterea radiatoarelor).

In general, alimentarea cu electricitate se face pe la bornele de sus, iar ieşirea pe la cele de jos. Tabloul de repartiţie DESEN) cuprinde:

NUMĂRUL DE PUNCTE DE UTIUZARE PE CIRCUIT Funcţia

Număr maxim de puncte

Secţiunea (mm 2 )

de utilizare pe circuit

conductoarelor ( F , N , Î ) (cupru)

I l u m i n a t şi prize

Norme

Labei

NFC15-100

Promotelec

8

5

1-5

comandate Prize de curent

8

5

2,5

M a ş i n ă d e spălat rufe

1

1

2.5

M a ş i n ă d e gătit

1

1

6

2,5

(cuptor + ochiuri) Cuptor

1

1

Plită c u d o u ă focuri

1

1

2.5

Boiler

1

1

2,5 s a u 4

încălzire: convertoare,

5

5

2,5; 4 s a u 6

panouri radiante

- borne care formează repartitorul, una pentru fază, una pentru nul şi una pentru împământare; - dispoziuv sau dispozitive diferenţiale de protecţie de înaltă sensibilitate (-> p. 475); siguranţe sau disjunctoare de protecţie ale fiecărui circuit; - aparate modulare complementare eventuale, precum paratrăsnet, contactori, reductoare, transformator de sonerie, programator de încălzire; - bare de pontaj care permit alimentarea siguranţelor sau disjunctoarelor modulare; - locuri libere, pentru eventuala adăugare a altor aparate modulare sau pentru alimentarea altor circuite. Amplasarea tabloului. Tabloul de repartiţie trebuie montat în interiorul locuinţei, fiind racordat direct la priza de pământ Este interzisă amplasarea lui într-o încăpere umedă, într-un dulap, într-o debara, on

E L E C T R I C I T A T E Î N C A S Ă 471

deasupra unei chiuvete sau a unui aparat de gătit sau de încălzit. Butoanele de manevră trebuie să fie situate la înălţimea de 1 - 1 , 8 0 m de sol

Siguranţe şi dişjunctoare Siguranţele şi disjunctoarele au rolul de a întrerupe trecerea curentului electric imediat ce detectează o anomalie de funcţionare (suprasarcină, scurtcircuit). Siguranţe. Principiul de funcţionare a unei siguranţe se bazează pe crearea unui punct sensibil pe circuit. Un fir conductor cu diametru scăzut se arde în momentul în care intensitatea în circuit depăşeşte cu 10 până la 2 0 % valoarea prevăzută, topindu-se cu atât mai repede cu cât suprasarcina sau scurtcircuitul este mai mare. întrerupătorul de circuit cu siguranţă com portă: - un soclu cu borne de racordare şi fixare pe o şină, - un portsiguranţă mobil, care secţionează şi nulul; - un cartuş calibrat pentru un curent nominal (-» T A B E L ) . ATENŢIE: Fiecare calibru are propriile sale dimensiuni; prin urmare, nu se poate înlocui un cartuş de siguranţă cu un altul de un calibru mai ridicat (-» p. 488).

16

A

lî

1,5 mm 2

disjunctor

disjunctor

dis|unctor

25 A

2255 A

4Q A

II

2,5 mm 2

II

2,5 mm 2

t

întrerupător de circuit cu siguranţe.

Dişjunctoare. Există dişjunctoare divizionare, numite şi dişjunctoare magnetotermice, şi nu trebuie confundate cu disjunctorul general sau de tablou. Suprasarcinile sunt detectate prin intermediul unui dispozitiv bazat pe dilatarea diferită a două lame metalice, iar scurtcircuitele printr-un electromagnet care determină deschiderea contactelor ce pot întrerupe un curent de scurtcircuit de 3 0 0 0 până la 5 0 0 0 A. Aceste dişjunctoare sunt adaptate la secţiunea conductorului (-> TABEL) şi asigură tăierea fazei şi secţionarea nulului. După remedierea defecţiunii, repunerea în funcţiune este simplă şi rapidă: se acţionează o manetă sau un buton pentru a reporni disjunctorul. & ATENŢIE: NU confundaţi disjunctoarele divizionare (ieftine) cu disjunctoarele sau întrerupătoarele diferenţiale (de zece on mai scumpe). Primele protejează împotriva scurtcircuitelor, iar celelalte împotriva riscurilor de electrocutare (-» P. 475). •

grilă d e r a c o r d a r e

disjunctor

v

CALIBRUL SIGURANŢELOR ŞL AL DISJUNCTOARELOR ÎN FUNCŢIE DE SECŢIUNEA CONDUCTOARELOR

6 mm 2

Secţiunea

1,5 m m !

2,5 m m !

4 mm1

6 mm'

10 A

20 A

25 A

32 A

32 A

32 s a u 4 0 A

conductorului Calibrul siguranţei

Detaliu al unui tablou de repartiţie cu dişjunctoare divizionare magnetotermice.

Calibrul disjunctorului

i o s a u 1 6 A 2 o s a u 25 A

472

ELECTRICITATE

Riscuri şi precauţii n fiecare an, curentul electric provoacă numeroase incendii şi accidente cu victime umane, ca urmare a electrocutărilor. Calitatea materialului electric de protecţie şi buna cunoaştere a regulilor de siguranţă permit diminuarea acestor riscuri.

I

Şoc electric Numim şoc electric efectul resimţit de o persoană la trecerea curentului electric prin corpul său. Intensitatea şocului depinde de cea a curentului şi de rezistenţa organismului la trecerea acestuia. Rezistenţa, măsurată în ohmi, poate varia de la 1 000 ohmi (umiditate, picioare goale) până la 50 000 ohmi (mediu uscat, mâini bătătorite), media situându-se în jurul valorii de 5 000 ohmi. Efecte fiziologice ale şocului electric. — In cazul unui curent electric cu intensitatea (măsurată în miliamperi, mA) de 10 până la 20 mA: furnicături şi apoi crampe musculare; risc provocat de reacţii incontrolabile (gesturi violente, cădere); — De la 25 la 30 mA: tetanizare musculară cu contracţie la nivelul cutiei toracice (risc de asfixiere); — Intensitate mai mare de 40 mA: arsuri şi fibrilaţie cardiacă, putând duce la deces în lipsa unei interventii imediate.

1. Contact direct prin două conductoare aflate sub tensiune.

Cele două cauze de şoc electric Contact direct - cu un fir sau o bornă electrică aflată sub tensiune. Curentul străbate corpul persoanei electrocutate, fie între două fire de polaritate diferită, fie între firul sub tensiune şi sol (-» DESENELE 1 şi 2). Contact indirect — cu un aparat aflat sub tensiune ca urmare a unui defect de izolaţie, de pildă o maşină de spălat la care un fir atinge şasiul metalic (-» DESENUL 3). Riscul este cu atât mai mare, cu cât persoana nu se aşteaptă la o descărcare electrică.

Mjloace de protecţie Modalitatea de bază este izolarea elementelor aflate sub tensiune: conductoare izolate, materiale izolatoare, întrerupătoare şi prize de curent din material izolator, izolarea componentelor electrice ale aparatelor electrocasnice etc. De asemenea, utilizarea unei tensiuni foarte scăzute permite diminuarea riscurilor. Tensiunea de siguranţă este de: — 50 Vîn mediu uscat (cameră de zi, dormitor); — 25 Vîn mediu umed (bucătărie); — 12 Vîn mediu ud (baie). Pentru a evita riscurile de contact direct, toate elementele metalice trebuie conectate la un conductor de protectie electrică legat la pământ (^ p. 474); de asemenea, un disjunctor diferenţial (-» p. 475) trebuie să asigure întreruperea automată a curentului în cazul unui defect de izolare. •

2. Contact direct cu un conductor neizolat.

3. Contact indirect: aparat care prezintă un defect de izolare şi nu este legat la pământ.

securitate

INDICAŢII DE SECURITATE Pentru a reduce riscurile de incendiu sau accident, orice instalaţie electrică trebuie realizată în conformitate cu normele în vigoare. Remediaţi imediat orice defect constatat la instalaţia electrică (fire dezizolate, priză fisurată) din locuinţa dumneavoastră. Nu utilizaţi decât materiale şi dispozitive certificate şi aprobate de organismele abilitate, înainte de a interveni pentru a remedia o problemă la instalaţia electrică, întrerupeţi curentul de la disjunctorul general sau debranşaţi aparatul pe care doriţi să-1 reparaţi.

Precauţii la utilizarea curentă a aparatelor electrice - Nu utilizaţi niciodată un aparat electric cu mâinile umede sau cu picioarele goale pe podeaua udă; riscaţi să vă electrocutaţi. - Debranşaţi întotdeauna un aparat electric portabil atunci când nu-l utilizaţi, pentru a evita pornirea accidentală. - Debranşaţi întotdeauna aparatele electrice înainte de a le curăţa, mai cu seamă dacă folosiţi în acest scop o pânză sau un burete umede. - Pentru a debranşa un aparat de la priza de curent, trageţi întotdeauna de ştecăr, niciodată de fir: riscaţi să deterioraţi firul sau racordarea dintre acesta şi ştecăr. -Atenţie la prizele multiple şi la prelungitoarele electrice: dacă branşaţi la o priză prea multe aparate electrice, aceasta se poate supraîncălzi şi riscă să provoace un incendiu. - Dacă aveţi copii, izolaţi prizele de curent cu apărătoare de protecţie. Cele două aripi ale acestora se deschid în acelaşi timp numai la apăsarea celor două picioruşe ale unui ştecăr.

Miros de ars, scântei, flame Dacă un aparat electric degajă miros de ars, produce scântei sau flame: - întrerupeţi imediat curentul de la disjunctorul general sau debranşaţi aparatul scoţăndu-l din priză ori acţionând întrerupătorul respectiv. - în caz de incendiu, atingeţiflăcările cu o cuvertură, cu o bucată de pânză sau, mai bine, cu un extinctor cu pulbere uscată. - Nu atingeţi niciodată un aparat sau un fir în flăcări. - Inspectaţi imediat toate firele, cablurile şi racordurile. Dacă au fost afectate, înlocuiţi-le. La nevoie, apelaţi la un specialist pentru a le verifica.

Ce e de făcut în caz de electrocutare? - întrerupeţi imediat curentul acţionând maneta sau butonul de comandă al disjunctorului general, aflat de obicei aproape de tabloul de repartiţie. - Dacă nu găsiţi disjunctorul general, încercaţi să îndepărtaţi victima cu ajutorul unui scaun sau al unui alt obiect din lemn, ori cu un material textil, având grijă ca dumneavoastră să staţi pe un loc uscat (covor sau parchet în interior, ladă de lemn în exterior). - Evitaţi să atingeţi victima direct, fiindcă riscaţi să vă electrocutaţi şi dumneavoastră. - Dacă victima prezintă arsuri, se simte rău sau îşi pierde cunoştinţa, chiar şi temporar, chemaţi imediat ajutoare (Salvarea sau pompierii).

474

ELECTRICITATE

împâmăntare

O

oate instalaţiile electrice trebuie să fie în prezent legate la pământ. Conform normelor în vigoare, toate prizele de curent şi chiar şi circuitele pentru iluminatul electric trebuie să dispună de un conductor legat la pământ.

De ce împământare? Impământarea asigură că pământul (cu un potenţial de zero volţi) este utilizat ca un conductor de retur pentru scurgerile de curent în cazul unor defecţiuni de izolare. In absenţa împământării, utilizatorul riscă să devină el însusi conductor pentru curentul electric şi să primească un şoc electric ce poate fi mortal pentru valori mai mari de 24 V sub 0,5 A în condiţii devaforabile (mediu umed, picioare goale). Impământarea cablu spre tabloul d e repartiţie bornă principală de s a u baretă de măsuri cablu din

permite, în plus, declanşarea dispozitivelor de securitate (dişjunctoare sau întrerupătoare diferenţiale), care întrerup curentul în caz de nevoie. Prin urmare, impământarea este esenţială pentru siguranţa utilizatorilor. Dacă nu sunteţi sigur că instalaţia dumneavoastră are legătură la pământ, chemaţi un electrician pentru a verifica sau interesaţi-vă la asociaţia de locatari, dacă locuiţi într-un bloc cu apartamente. In acest ultim caz, puteţi de asemenea să verficaţi dacă există, la fiecare etaj, o casetă pe care sene „pământ" sau „împamântare" (firele din aceast cutie sunt de culoare verde / galbenă).

Racordare la pământ Toate construcţiile recente dispun de racordare la pământ: un cablu de cupru neizolat îngropat la baza fundaţiei şi racordat la o bornă de pământ (-» D E S E N U L 2 ) . In alte cazuri, impământarea se poate face cu ajutorul unui pilon metalic îngropat în sol (-» D E S E NUL 1) sau al unul cablu îngropat într-o fosă practicată în acest scop (-» D E S E N U L 3 ) , racordat şi el la o bornă de pământ Racordarea se face prin intermediul unui cablu de cupru neizolat, cu secţiunea cuprinsă între 16 şi 25 mm 2 . ATENŢIE: Este interzis să utilizaţi pentru impământarea principală canalizarea de apă, de gaze sau de încălzire centrală, ori tecile cablunlor •

1. Pilon.

bareta de măsuri

d e cupru neizolat de 25 mm2

2. Buclă la baza fundaţiei

cablu de cupru neizolat de 25 m m 2

3. Conduăor în fosă.

securitate

Protecţie diferenţiala

4-L

ispozitivele diferenţiale, întrerupătoarele sau disjunctoarele diferenţiale, asigură protecţia oamenilor în cazul unei scurgeri de curent. O asemenea scurgere poate avea loc atunci cînd carcasa metalică a unui aparet electric (maşină de spălat, de exemplu) se află sub tensiune din cauza unui defect de izolare. In acest caz, nici siguranţa şi nici disjunctorul magnetotermic nu reacţionează, curentul fiind prea slab.

disjunctor

de branşament diferenţial selectiv de 500 m A

întrerupător diferenţial.

Funcţionare Principiul de funcţionare a dispozitivelor diferenţiale se bazează pe echilibrul dintre curentul de intrare (faza) şi cel de retur (nulul). La apariţia unui defect de izolare se produce o scurgere de curent, în acest moment, curentul de retur este mai slab, dispozitivul diferenţial detectează dezechilibrul şi întrerupe circuitul. întrerupător sau disjunctor diferenţial. In vreme ce întrerupătorul diferenţial nu asigură decât o protecţie diferenţială, disjunctorul diferenţial protejează şi împotriva suprasarcinilor şi a scurtcircuitelor. Calibru şi sensibilitate. Calibrul unui întrerupător diferenţial defineşte intensitatea curentului pe care întrerupătorul îl lasă să treacă în timp normal (de exemplu 10, 16, 25, 32 sau 40 A). Sensibilitatea este valoarea limită care declanşează întrerupătorul (10, 30, 1 0 0 , 3 0 0 sau 500 mA).

Care dintre variantele de protecţie diferenţială? In prezent, companiile de distribuţie a electncităţii impun în unele tări europene instalarea unui disjunctor diferenţial cu o sensibilitate de 500 mA, marcat ca atare. In cazul instalaţiilor vechi, situaţia se schimbă însă. Instalarea unui dispozitiv diferenţial de mare sensibilitate (30 mA) este obligatorie pentru prizele de curent, circuitele din baie,

material

socluri

fix

d e prize

baie

de curent

aplicele luminoase din bucătărie şi cablurile încălzitoare (în cazul încălzirii prin podea). Pentru a îmbunătăţi nivelul de protecţie şi de confort (o întrerupere mai puţin selectivă), este recomandabilă mărirea numărului de dispozitive diferenţiale şi protejarea restului instalaţiei şi/sau adăugarea unui dispozitiv pentru diversele circuite specializate (marile aparate electrocasnice), mult mai costisitoare însă. Instalarea unui disjunctor diferenţial trebuie însoţită totdeauna de branşarea la pământ a tuturor maselor metalice Protecţia nu este asigurată atunci cînd carcasa metalică a unui aparat nu este legată la pământ! ATENŢIE: Dispozitivul diferenţial nu oferă o protecţie absolută împotriva electrocutării •

Dispunerea întrerupătoarelor diferenţiale într-o instalatie (tablou de repartiţie).

476

ELECTRICITATE

Circuite clasice ircuitele permit „transportarea" curentului electric către fiecare punct de utilizare. Fiecare montaj (prize de curent, aprindere simplă, montaj în du-te-vino, teleruptor etc.) este alimentat de la o cutie de conexiune. Acestea, la rândul lor, sunt alimentate prin diverse linii electrice care pornesc de la tabloul de repartiţie (-» p. 469). Fiecare linie electrică trebuie să aibă trei conductoare: faza, nulul şi pământul; prezenţa acestuia din urmă este necesară pentru toate circuitele, inclusiv pentru cel de iluminat. Există circuite clasice, precum cele ale prizelor de curent şi cele de aprindere, şi circuite specializate, care alimentează aparatele mari consumatoare de energie, ca maşina de spălat sau maşina de gătit electrică (-» p. 482). 1. Exemplu de repartiţie a Pentru încăperile cu grad mare de umiditate circuitelor unei instalaţii (baie, bucătărie), există reglementări mai electrice. stricte (-» p. 480).

c i r c u i t e d e iluminat fix (secţiune: 1,5 mm2) 9 —

circuit de încălzire a apei (secţiune: 2,5 mm2)

••—

prize simple 1 6 A secţiune: 2 5 mm2 prize d u b l e 1 6 A (secţiune: 2,5 mm2) circuitul maşinii d e s p ă l a t rufe (secţiune: 2,5 mm2)

' circuitul maşinii de spălat vase (secţiune: 2,5 mm2) circuitul maşinii de gătit (secţiune: 6 mm2)

1 o

o

'

Priză de curent şi aprindere simplă Priză de curent. Este alimentată de un circuit (-» DESENUL 2) cu trei fire: - faza (conductor de culoare roşie sau brună); - nulul (conductor de culoare albastru-deschis); - legătura la pământ (conductor de culoare verde-gălbui). Toate aceste conductoare au secţiunea de 2,5 mm 2 şi sunt conectate la soclul prizei; faza şi nulul sunt conectate la bornele-mamă, iar pământul la borna-tată (-» DESENUL 2A). Numărul acceptat al prizelor pe un circuit este de opt, priza dublă fiind considerată ca una singură. Alveolele unei prize nu trebuie să se afle la mai puţin de 5 cm de podea. Priză de curent comandată. Această priză este acţionată printr-un întrerupător (de

circuite

e l e c t r i c e 477

^fir d e împământare

intrarea curentului 3 x 1 , 5 mm2

cutie de derivaţie c u 3 borne

intrarea curentului 3 x 2 , 5 mm*

simbolul

s i m b o l al u n e i p r i z e 2 poli + p ă m â n t

întrerupătorului L

1

bornă legată la i e ş i r e a 1

"'O-

t broşe pentru fază si nul

întrerupător de aprindere simplă

b o r n ă l e g a t a la linie s a u la f a z ă

priza J e curent 16 A 2 + T

priză d e curent 16 A 2 + T

exemplu pentru aprinderea unei veioze de noptieră). Firul roşu al fazei iese din întrerupător ca fir brun.

2. Exemplu de două circuite care alimentează unul două prize, iar celălalt un circuit de aprindere simplă cu cutie de derivaţie. In prim plan, la stănga (2a), priza văzută din spate, cu doi poli (fază şi nul) şi împământare. în prim-plan in centru (2b), întrerupătorul văzut din spate

Aprindere simplă. Firul fazei trece pnn întrerupător, firul nul (albastru-deschis) şi cel de pământ merg direct la corpul de iluminat (-» DESENUL 2B). Toate conductoarele au secţiune de 1,5 mm 2 .

Aprindere simplă cu lampă de veghe Pentru a nu lăsa aprins un bec în exteriorul locuinţei sau în pivniţă, spre exemplu, puteţi adăuga la întrerupător o lampă de veghe. Aceasta este alimentată între firul de fază (roşu sau maro) şi cel de nul.

întrerupător cu lampă de veghe

m

a c ţ i o n a r e a u n u i b e c c u l a m p ă de v e g h e

Aprindere dublă întrerupătorul cu aprindere dublă permite acţionarea separată a două grupuri de becuri ale aceluiaşi corp de iluminat.

întrerupător

'.-cLJl

dublă

1

de aprindere ! L q / " ^ . s c h e m a unui circuit de iluminat c u aprindere dublă

478

ELECTRICITATE

bornă legată la i e ş i r e a 1

simbol al întrerupătorului

b o r n ă l e g a t ă l a linie s a u la f a z ă bornă legată la i e ş i r e a 2 '

inversor

întrerupător inversor v ă z u t din s p a t e

fire d e l e g ă t u r ă

cutie d e intrare linie (L)

î . Exemplu de montaj în du-te vino. In prim-plan, sus la dreapta (3a), întrerupătorul inversor văzut din spate si simbolul său.

inversor

Montaj în du-te-vino Pentru a acţiona unul sau mai multe becuri din două locuri diferite, puteţi utiliza întrerupătoare inversoare (-» DESENUL 3). Indiferent de felul în care acţionari unul dintre inversoare, becul se aprinde dacă era stins şi se stinge dacă era aprins.

Teleruptor şi întrerupător automat Teleruptor. Dacă vreţi să acţionaţi aprinderea unuia sau a mai multor becuri din mai mult de două locuri diferite (de pe un culoar sau de pe o scară, spre exemplu), puteţi instala un teleruptor într-o cutie de conexiune sau

pe tabloul de repartiţie (-» DESENUL 4). Acesta este un electromagnet care, la fiecare puls de curent pe care îl recepţionează prin intermediul butonului, închide sau deschide un contact. întrerupător automat. Este un întrerupător temporizat: apăsând un buton, se acţionează închiderea unui contact care se deschide apoi automat după un timp prestabilit (care poate vana de la 3 0 s la 5 mm)

MONTAREA ÎNTRERUPĂTOARELOR INVERSOARE ALE UNUI MONTAI ÎN DU-TE-VINO

D

Identificaţi cele trei fire care

intră în doza primului întrerupător: faza (roşu) şi cele doua fire de legătură (negre).

Racordaţi firul fazei (roşu) la borna din mijlocul primului întrerupător şi cele două fire de legătură în laterale.

Racordaţi legătura cu becul la borna din mijlocul celui de-al doilea întrerupător şi cele două fire de legătură în laterale.

CIRCUITE ELECTRICE 479

întrerupătorul automat plasat într-un tablou de repartiţie este protejat de o siguranţă sau de un disjunctor (-» D E S E N U L 4 ) .

N

L butoane

p [p

Iluminat automat Iluminatul automat permite aprinderea automată a unui bec la căderea întunericului sau la intrarea unei persoane în încăpere. Pentru aceasta, necesită o celulă fotoelectrică sau un detector de prezenţă. Iluminat cu celulă fotoelectrică. Pentru acest tip de iluminat, numit şi „întrerupător crepuscular", un modul plasat în tablou permite deschiderea şi închiderea unui contact atunci când este atins un anumit prag de luminozitate detectat de celula fotoelectrică (-» D E S E N U L 5 ) . Modulul este alimentat la 220 V şi conectat la o celulă fotoelectrică plasată în exterior. (Aveţi grijă ca celula să nu fie iluminată, fiindcă astfel ar acţiona stingerea luminii.). Un buton permite reglarea pragului de luminozitate; iar temporizarea evită aprinderea sau stingerea intempestivă Iluminat cu detector de prezenţă. Pentru a ilumina exteriorul locuinţei, culoarele de trecere sau scările, puteti utiliza un detector de prezenţă cu raze infrarosn care acţionează unul sau mai multe becuri (-» D E S E N U L 6 ) . Detectorul trebuie alimentat la o tensiune de 22 V şi poate înlocui un întrerupător de aprindere simplă.

N

disjunctor de protecţie

L

\ \ \

° of

celulă fotoelectrică

' i p j

tablou modular teleruptor s a u întrerupător automat reglabil siguranţă de 10 A sau disjunctor de 1 6 A

4. Montarea unui întrerupător automat sau a unui teleruptor într-un tablou modular

La cumpărare, informaţi-vă cu pnvire la următoarele caracteristici ale detectorului: - sensibilitatea, adică distanţa de la care poate fi detectată o persoană (între 2 şi 12 m); - sectorul de detecţie, adică unghiul de deschidere a zonei de detecţie (între 10 şi

180°), - temporizarea, adică timpul de menţinere a contactului închis după sfârşitul miscani detectate anterior (între 4 s şi 15 mm); - capacitatea celulei fotoelectrice de detectare a obscurităţii, al cărei prag trebuie să fie reglabil. •

N

L

disiunctor looriOA

detector

/modul întrerupător crepuscular

-reglaj ai pragului de luminozitate

P

(O-

^

5. Acţionarea iluminatului cu întrerupător crepuscular.

lampă de gradină

6. Detector de prezenţă alimentat la 220 V.

Detector de prezenţă.

480

ELECTRICITATE

Cazul particular al camerei de baie

ECHIPAMENT ELECTRIC PERMIS IN DIFERITE V O L U M E ALE UNEI CAMERE DE BAIE Echipament

în volume

Măsuri de protecţie O

M a ş i n ă d e s p ă l a t rufe, u s c a t o r A p a r a t e d e încălzit

1

2

Clasa 1 Clasa 1 C l a s a II

I l u m i n a t (î)

Clasai

Volume de protecţie

C l a s a II TBTS12V Transformator de separare Boiler i n s t a n t

Clasai

Boiler c u a c u m u l a r e

Clasa 1

întrerupător

TBTS12 V

Priză (2P + T) Priză pt. ap. d e ras ( 2 0 - 5 0 V A )

in motive de siguranţă, camera de baie este supusă unor reglementăn speciale, care definesc zonele în care este interzisă montarea anumitor aparate electrice ( - » T A B E L ş i D E S E N U L 1). In plus, toate elementele metalice din baie trebuie legate la pământ.

Transformator de separare

Transformator de separare Toate aceste echipamente sunt alimentate printr-un dispozitiv diferenţial de 30 mA (1). Transformatorul trebuie plasat în afara volumelor 1 şi 2.

A p a r a t e interzise • Aparate permise

Volumul 0. Este volumul interior al căzii sau al cabinei de duş. Volumul 1. Cuprinde volumul de deasupra căzii sau a cabinei de duş (pe o înălţime de 2,25 m de la fundul căzii sau de la podeaua cabinei). Volumul 2. Este volumul alăturat căzii sau cabinei de duş (planuri verticale la 0,60 m de la marginea căzii şi / sau a cabinei de duş).

circuite

e l e c t r i c e 481

1. Dispunerea volumelor o, 1,2 şi 3 în jurul căzii. corp de iluminat tâmplărie , metalică

radiator racordat la c o n d u c t e m e t a l i c e aparate sanitare, ţ e v i şi c o n d u c t e din materiale c o n d u c ă t o a r e Hp p l e r t r i n t a t p

2. Elementele din camera de baie care trebuie conectate la legătura echipotenţială.

Volumul 3. Această zonă de o adâncime de 2,40 m înconjoară volumul 2. Dacă este închis _şL accesibil doar printr-o trapă a cărei deschidere necesită un instrument oarecare, spaţiul de sub cadă nu face parte din volumele 0 - 3 .

Legătura echipotenţială Tâmplăna metalică, radiatoarele, boilerele, ţevile de apă spre cadă, duş şi lavoar, conductele metalice de evacuare, căzile metalice şi aplicele sau lămpile trebuie legate între ele pnntr-un conductor de pământ (cu secţiune de 2,5 mm 2 dacă este montat în zidărie; dacă nu, cu secţiune de 4 mm 2 ). Această legătură, numită „echipotentială" (-» D E S E N U L 2), este apoi racordată la bareta de împământare a tabloului de repartiţie. •

Echipamente electrice şi protecţia împotriva electrocutării Unele aparate electrice poartă un simbol ce indică nivelul de protecţia împotriva electrocutării şi a pătrunderii apei:

1

0

2

*

3

4

4A

- echipament de clasa a ll-a cu dublă izolaţie, care nu necesită legare la pământ (aparat electric de ras, uscător de pâr, corpuri de iluminat pentru baie etc.); - echipament de clasa I, care trebuie legat la pământ (frigider, maşină de gătit electrică etc.); - echipament protejat împotriva căderii verticale a picăturilor de apă (condens), ce poate fi utilizat în încăperi umede şi în beciuri; - echipament protejat împotriva stropirii cu apă, ce poate fi utilizat în camera de baie; - echipament protejat împotriva jeturilor de apă, ce poate fi utilizat îndeosebi în exteriorul clădirilor.

482

ELECTRICITATE

Mari aparate electrocasnice arile aparate electrocasnice (maşini de gătit electrice, cuptoare electrice, maşini de spălat rufe etc.) au un consum ridicat de energie. Cele care nu depăşesc 3 kW pot fi branşate la prizele de curent obişnuite 16 A + P ale instalaţiei electrice; ele fac parte dintr-un circuit specializat cu conductor de împământare, iar secţiunea cablurilor care le alimentează este de 2,5 mm 2 . Pentru aparatele care depăşesc 3 kW, problema se pune în mod diferit.

Ce tip de racordare? • Pentru un aparat electrocasnic care depăşete 3 kW, până la 4,5 kW, se utilizează in general prize de 20 A şi un cablu cu secţiunea de 4 mm 2 ; un întrerupător de circuit cu siguranţă de 25 A sau un disjunctor divizionar de 3 2 A asigură protecţia circuitului. • Pentru un aparat cu consum energetic foarte mare (între 4,5 şi 7 kW), trebuie prevăzută o priză de 3 2 A şi un cablu cu secţiunea de 6 mm 2 , plus un întrerupător de circuit cu siguranţă de 3 2 A sau un disjunctor divizionar de 3 8 sau 4 0 A (indicaţii valabile pentru o tensiune monofazică de 220 V). Nu uitaţi ca, înainte de a interveni în circuit sau la un aparat, să întreruperi curen-

sau cu o priză şi un ştecăr special (ştecăr cu două picioruşe mai mari şi o lamă groasă rectangulară pentru împământare). în acest ultim caz, trebuie să demontaţi placa frontală a prizei murale de la platina de racordare înainte de a conecta firele la bornele corespunzătoare: pământul (verde/galben) jos, nulul (albastru) la stânga şi faza în dreapta, înşurubaţi apoi platina în zid (sau în doză) şi fixaţi placa frontală. Pentru a monta priza la extremitatea cablului aparatului (dacă acesta este furnizat fără priză), treceţi cablul prin deschiderea capacului şi apoi conectaţi ştecărele în raport cu firele prizei din zid. Blocaţi apoi fixatorul cablului şi reînşurubaţi priza •

Eficienţa energetică O normă europeană (Eurolabel) impune ca pe aparatele electrocasnice să se specifice consumul lor energetic. Această clasificarea utilizează litere. Indicaţiile de pe aparat va indică astfel imediat nivelul de consum: „economic" (A) sau „puţin economic" (E).

ml de la disjunctorul general Racordarea propriu-zisă se poate face direct (-» SECVENŢĂ) RACORDAREA DIRECTĂ A UNUI APARAT ELECTROCASNIC MARE

Alegeţi tipul de doza pe care doriţi s-o utilizaţi (încastrată sau aplicată). Faţada este la toate modelele o placa simplă; cablul trece pe la partea inferioară.

Racordaţi firele de aceeaşi culoare pe barete de dimensiuni corespunzătoare diametrului firelor (6 mm2 pentru o maşină de gătit cu patru ochiuri plus cuptor).

Blocaţi fixatorul cablului şi

fixaţi placa frontală în zid cu ajutorul celor doua şuruburi prevăzute în acest scop. Doza încastrată se potriveşte întro bucătărie integrată.

circuite

e l e c t r i c e 483

Iluminat

legerea modalităţii de iluminare a locuinţei ţine seama nu numai de criterii estetice, ci, înainte de toate, de confortul vizual. Pentru aceasta, este de dorit să studiaţi cu atenţie amplasarea şi intensitatea diverselor surse de lumină, stilul de iluminat dorit (direct, indirect, difuz) si tipul luminii asigurate

(lumină albă de la un bec cu halogen, mai caldă de la unul cu incandescenţă etc.).

Becuri cu incandescenţă şi spoturi Becurile cu incandescenţă au un filament de tungsten închis într-un balon de sticlă,

Alegerea unui bec cu incandescentă » Ţineţi seama de următoarele elemente: - tensiune: 22 V sau, pentru o tensiune scăzută, 12 sau 24 V; - putere: 25 W, 40 W, 60 W, 75 W, 100 W, 150 W, 200 W, 300 W, 500 W; -soclu: drept, (B22), cu filet (E27) sau cu filet mic (E14); -forma balonului şi modul său de prezentare (transparentă, mată, colorată, cu calota argintată, cu reflector încorporat).

Bec c u balon

tub de vid

incandescenţă

fir de transmitere

filament

a curentului tijă de s t i c l ă

suportul filamentului

contact de curent

atmosferă g a z o a s ă

bumb

picior

balon pinten

U s o c l u drept B 22

s o c l u c u filet E 2 7 (Edison)

y

s o c l u c u filet m i c

Principalele f o r m e d e s o d u

al u n u i bec.

484

ELECTRICITATE

1. Diverseforme ale becurilor cu incandescenţă obişnuite şi ale spoturilor.

# f fi

^ *

2. Becuri cu halogen.

eventual colorată, umplut cu un gaz inert (azot sau argon). Filamentul este adus la incandescenţă (alb strălucitor) în urma trecerii curentului electric prin el. Soclul asigura fixarea becului şi contactul electric. Pentru orientarea dumneavoastră: un bec cu incandescenţă de 100 W amplasat deasupra unui birou oferă o lumină suficientă chiar şi pentru lucrări de detaliu. Durata medie de viaţă a unui bec cu incandescenţă este de aproximativ 1 000 de ore. Pe piaţă există o gamă largă de forme şi modele I M A G I N E A 1). Spoturi. Sunt becuri cu incandescenţă de forma conică, dotate cu un reflector încorporat. Acesta are rolul de a concentra lumina pe o suprafaţă exactă. Prin urmare, spoturile sunt utilizate pentru a obţine un iluminat foarte localizat.

Becuri cu halogen Becurile cu halogen sunt becuri cu incandescenţă care emit o lumină albă, mai apropiată de cea solară. Utilizează o sticlă specială pe bază de cuarţ şi o atmosferă formată din iod, un gaz halogen. Datorită acestor două elemente, filamentul poate atinge temperaturi mai înalte fără a fi distrus. Durata de viaţă a unui bec cu halogen este de aproximativ două ori mai mare decât cea a unui bec cu incandescenţă obişnuit. Se găsesc astfel de

becuri cu forme şi socluri clasice sau speciale (-» I M A G I N E A 2).

Becuri de tensiune scăzută (TS) Sunt becuri alimentate de la un transformator care reduce tensiunea de la 220 V la 12 V, fară riscuri pentru utilizatori (-» D E S E N U L 3). Filamentul acestor becuri are o secţiune mai mare şi ele sunt deci mai robuste, ceea ce se traduce printr-o durată de viaţă mai mare. Puterea transformatorului depinde de puterea becurilor care trebuie alimentate. Pentru 4 becuri de 40 W, de exemplu, este nevoie de un transformator 4 x 40 W, adică 160 W.

Tuburi fluorescente Lipsit de filament, tubul fluorescent (a nu fi confundat cu neonul firmelor luminoase) este umplut cu un gaz la presiune scăzută, care conţine vapori de mercur. O descarcare electrică activează fluorescenţa pulberii depuse în interiorul tubului. Aprinderea tubului poate fi instantanee sau întârziată (aprindere prin starter). Alimentarea sa se face printr-un tampon care permite crearea unei supratensiuni în momentul amorsării tubului, reglând apoi tensiunea la funcţionare normală D E S E N U L 5). Soclul cel mai frecvent întâlnit este în general cel cu două broşe, respectiv cel cu una singură pentru tuburile cu aprindere instantanee (-» D E S E N U L 4 ) .

transformator N

= G 0 =

Ţ

230 V

racordare la linia d e 1 2 V

12 V

S Bi

soclu G 13 c u 2 broşe, de uz curent

soclu R 185 c u o broşă, tub cu aprindere instantanee

soclu Fa 6 c u o brosă

laouiiyuii opcuiuiv 3. Dispunerea becurilior TS între firele liniei.

4. Socluri de tuburi fluorescente.

c i r c u i t e e l e c t r i c e 485

bornă de joncţiune fază - nul - p ă m â n t starter pentru a m o r s a r e a tubului

regletă din tablă lăcuită

fasung 5. Ansamblul suport) unui

Lungimea tubului corespunde unei puteri specifice TABEL). La lungime egală, un tub de 38 mm în diametru (vechiul standard) poate fi înlocuit cu un tub de 26 mm.

Becuri compacte Aceste becuri de tip nou, uşor de recunoscut după forma lor în U, sunt foarte economice: durata lor medie de viaţă este de 5 până la 10 ori mai mare decât cea a becurilor obişnuite, iar luminozitatea este de asemenea mai bună (luminozitatea unui bec compact de 10 W este echivalentă cu cea a unui bec obişnuit de 50 W). In ultima vreme, preţul lor a scăzut, însă rămâne mai mare decât cel al becurilor cu incandescenţă. Becurile compacte funcţionează pe acelaşi principiu ca şi tuburile fluorescente, dar oferă

fjs>> 6.

Becurifluorocompacte.

PUTEREA (W) Şl LUNGIMEA (m) TUBURILOR FLUORESCENTE W

6

8

13

18,20*

32

m

o 20

0,30

0,50

0,60

0,90

36,40*5865* 1,20

1,50

* Standardul vechi (tuburi cu diametrul de 38 mm)

o lumină mai „caldă". Progresele tehnice au permis înlocuirea dispozitivului de aprindere (starter) şi alimentarea (cu tampon) printr-un ansamblu electronic integrat în fasung. Pentru a fixa becul în fasung, ţineţi-1 de partea superioară, nu de tuburile din sticlă. La aprindere, trebuie să aşteptaţi 2—3 minute pentru ca becul să ofere o luminozitate deplină. Evitaţi să aprindeţi şi să stingeţi imediat un bec compact, fiindcă astfel îi reduceţi considerabil durata de viaţă. •

Dacă un tub fluorescent nu se aprinde - Dacă tubul este înnegrit la extremităţi, înseamnă că este uzat şi trebuie schimbat. - Poate avea un contact defectuos. Rotiti tubul cu un sfert de tur într-un sens, apoi cu un sfert de tur în celălalt sens. Nu puneţi niciodată degetele în fasung! - Dacă la extremităţi apare o lumină slabă, probabil că starterul este defect. Schimbaţi-I.

şi tub

(regletă alimentarea fluorescent

486

ELECTRICITATE

Defecţiuni principale - fie o parte a instalaţiei este defectă (-» DIAGRAMA 2).

Majoritatea penelor sunt cauzate de unul dintre următoarele trei tipun principale de defecte.

întreruperea unui circuit

auzele care pot duce la defectarea unei instalată electrice sunt numeroase. Unele sunt mai dificil de identificat, chiar şi pentru un electrician, dar cea mai mare parte a penelor pot fi remediate printr-o intervenţie simplă In alte cazuri, este posibil să repuneri în funcţiune doar o parte a instalaţiei, în aşteptarea specialistului. Asiguraţi-vă în primul rând că alimentarea cu curent electric nu a fost oprită de distribuitor. In acest caz, puteri avea de-a face cu două situaţii: - fie vă confruntaţi cu o pană generală a instalaţiei (-» DIAGRAMA 1);

Cum procedaţi în caz de pană? Oricare arfi problema, nu trageţi concluzii pripite şi respectaţi următoarele etape: 1. Ce s-a întâmplat exact? 2. Care sunt cauzele posibile? 3. Ce trebuie făcut pentru a remedia defecţiunea? 4. Interveniţi în funcţie de ipotezele sau deducţiile făcute. 5. Verificaţi dacă intervenţia dumneavoastră a dat rezultatele scontate.

Atunci când un fir este întrerupt, curentul electric nu mai poate circula, întreruperea este cauzată adesea de fixarea defectuoasă a conductoarelor într-un dispozitiv (priză de curent, întrerupător) sau de deteriorarea unui întrerupător. De asemenea, poate fi provocată de deteriorarea accidentală a unui fir în timpul unor lucrări (străpungerea unui zid, baterea unui cui sau fixarea unui şurub etc.). La o instalaţie veche, care nu respectă normele actuale, o racordare defectuoasă prin matisire (în locul unui dispoziuv de conectare) sau secţiunea redusă a conductoarelor, care duce la degradarea materialului, poate determina întreruperea circuitului. Contact defectuos. Când o bomă se slăbeşte sau când contactul unui întrerupător se deteriorează, apare riscul unei întreruperi ocazionale sau prin intermitenţă. în cazul unui întrerupător, se observă pâlpâirea becului pe care îl acţionează.

Scurtcircuit Se produce atunci când două fire cu polarităţi diferite (fază şi nul, două faze) se ating. Astfel se formează un arc electric şi firele se topesc, dar de obicei siguranţele se ard sau se declanşează disjunctorul. Adesea se aude un zgomot ca o bubuitură. Scurtcircuitul se produce de obicei în urma unei acţiuni definite, precum branşarea unui aparat electric defect, aprinderea luminii de la un întrerupător sau deteriorarea unui fir electric la practicarea unei găuri în zid. Dar poate apărea de asemenea în urma unei scurgeri de apă care afectează firele electrice

REPARAŢII Si INTERVENTII SIMPLE » » »

sau, la o instalaţie veche ca o consecinţă a deteriorării materialului electnc neconform cu normele în vigoare în caz de scurtcircuit, este imperativ să identificaţi şi să eliminaţi cauza defecţiunii înainte de a repune circuitul sub tensiune. Efectuaţi mai întâi reparaţia şi apoi reporniţi disjunctorul sau schimbaţi siguranţa. Dacă la originea problemei se află un aparat defect pe care nu-1 puteri repara, lăsaţi-1 deconectat. Dacă nu izbutiţi să identificau cauza, nu mai puneţi circuitul sub tensiune, limitaţi-vă la

celelalte circuite ale instalaţiei şi solicitaţi inteivenna unui electrician.

Suprasarcină Se poate produce atunci când pe acelaşi circuit sunt branşate prea multe aparate electrice. Pentru a o remedia, este suficientă deconectarea aparatelor cu consum energetic mare. Dacă acest tip de pană apare frecvent, solicitări distribuitorului să mărească puterea subscrisă sau instalaţi un reductor de sarcină care, în caz de suprasarcină, întrerupe circuitele care nu sunt prioritare. •

CE FACEŢI IN C A Z DE PANA?

Diagrama 1

Diagrama 2

întrerupere generală

întrerupere p a r ţ i a l ă :

disjunctorul

un circuit divizionar

este oprit

este defect.

£

Porniţi disjunctorul.

A.

JZ

Disjunctorul

Disjunctorul

nu r ă m â n e pornit.

porneşte,

MtU

Siguranţa se arde

Siguranţa sau disjunctorul

imediat sau

întrerupe circuitul

disjunctorul divizionar

după un interval

nu r ă m â n e pornit

de 10 s până la c â t e v a minute

dar s e opreşte după un interval

In instalaţie există

de 30 s - 3 min.

un scurtcircuit.

T

P e a c e a s t ă ramură

Circuitul

există un s c u r t c i r c u i t

este s u p r a î n c ă r c a t

Intrerupeţi toate


v C a b l u coaxial s t a n d a r d

M i e z principal d i n c u p r u

Montare aparentă sub teacă

şi conductor de m a s ă

s a u nu, fixare cu c u i e î n U

Antenă TV-FM

s u b f o r m ă d e fire î m p l e t i t e

C a b l u coaxial blindat

M i e z principal d i n cupru

Montare aparentă sub teacă

Antenă TV FM

protejat de o folie metalică,

s a u nu, fixare cu cuie î n U

sau satelit

şi conductor de m a s ă s u b f o r m ă de fire împletite

V 05 = 500 V 07 = 700 V

03 = 300

V= izolator de PVC W = izolator şi teaca de PVC R= izolator şi teacă de elastomer RN =fire izolate in elastomer, teaca de neopren

Fire î n instalaţie,

J

Pentru a înţelege denumirile conductoarelor: H = armonizat, conform normelor internaţionale A = recunoscut la nivel internaţional U = recunoscut în Franţa

494 ELECTRICITATE

nominală şi tipul izolatorului, miezul conductorului etc.

-o

echer

teu

Tuburi si conducte » Conductele au rolul de a proteja conductoarele. Ansamblul format dintr-un tub şi conductoarele electrice se numeşte sistem electric. Denumirea conductelor. Este formată din două cifre urmate de trei sau patru litere. — Cele două cifre se referă la diametrul exterior (în mm): 16, 20, 25, 32, 40, 50, 60. — Cele trei sau patru litere desemnează caracteristicile conductei (-» DESEN): prima literă

a doua literă

at

a literă

I izolatoare

R: rigidă

N: netedă

C: c o m p o z i t ă

E: e l a s t i c ă

In: i n e l a t ă

M: metalică

ET: e l a s t i c ă transversal

Ir,! t) Accesorii de fixare.

Montarea conductelor. Conductele pot fi montate aparent, încastrate, sau în nişe de construcţie (tocărie). Spaţiul ocupat de conductoare nu trebuie să depăşească o treime din secţiunea interioară a conductei, iar numărul conductoarelor dintr-o conductă este limitat (-» TABEL). Pentru a beneficia de o protecţie continuă a conductoarelor, racordarea conductelor între ele se efectuează cu ajutorul accesoriilor de racordare (teuri, manşoane, coturi). Fixarea conductelor se face cu agrafe, clipsuri sau

NUMĂRUL DE CONDUCTOARE H 07 V - U PERMIS IN TUBURILE DE PVC D i a m e t r u l exterior al tuburilor

16 m m

Tipul tubului

lETN/IETIn

IRN

lETN/IETIn

IRN

3

5

5

5

2

3

4

4

2

3

3

2

2

2,5 m m 4 mm

2

6 mm

2

2

coliere adaptate la diametrul exterior al conductelor (-» CASETĂ).

Prize şi întrerupătoare: aparataj

F: f l e x i b i l ă

S e c ţ i u n e a f i r e l o r : 1,5 m m 2

Exemplu de utilizare a tuburilor izolatoare sau a conductelor uzuale (intre paranteze, vechea denumire).

20 m m

Termenul „aparataj" desemnează totalitatea materialelor care servesc la racordare (prize de curent, prize telefonice etc.) sau la comutare (întrerupătoare, variatoare etc.). Există o largă diversitate de modele pentru toate utilizările şi tipurile de montare: aparent, încastrat sau în plintă. Reglementări mai stricte guvernează amplasarea şi montarea aparatajului în camera de baie (-» p. 480). Aparataje în relief. Sunt mai uşor de instalat şi de înlocuit, deoarece montarea lor nu afectează zugrăveala. Fixarea pe perete se face cu ajutorul şuruburilor. Montarea în relief este obligatorie pentru prizele telefonice. Aparataj încastrat. Instalarea într-o doză rotundă ( 0 60 mm) şi fixarea cu cleme permite de obicei păstrarea dozei vechi atunci când se înlocuieşte un echipament, eliminându-se totodată pericolul agăţării lui. Fixarea cu şuruburi - într-o doză pătrată pentru zidărie sau rotundă pentru un perete fals - constituie o soluţie mai bună, dar obligă la fixarea noii doze în perete cu ipsos. •

m o d i f i c a r e a u n u i c i r c u i t e l e c t r i c 494

Racordarea conductoarelor alitatea unei instalaţii electrice depinde de cea a conexiunilor sale când un contact se slăbeşte, instalaţia nu mai funcţionează. Din acest motiv, conectarea conductoarelor trebuie realizată fie prin intermediul unui dispozitiv de conectare adecvat, de pildă o baretă de conectare, un repartitor sau un bloc de joncţiune, fie la bornele unui aparataj ca prizele de curent sau întrerupătoarele. In nici unul dintre aceste cazuri nu este permisă matisirea (conectarea firelor prin împletire).

Dispozitive de conectare Alegerea dispozitivului de conectare se face în funcţie de secţiunea conductoarelor şi de intensitatea curentului (-» TABEL). Aceste dispozitive pot fi plasate: - în doze de conectare; - în doze de încastrare a aparatajului atunci când dimensiunile acestuia o permit; - în elemente profilate (muluri, plinte etc.) dacă dimensiunile lor interioare o permit.

Cum se realizează o conectare? Dezizolarea unui cablu sau conductor. Pentru a putea racorda conductoarele la un dispozitiv de conectare sau la un aparataj,

este necesar ca ele să fie dezizolate corect. în cazul unui cablu, tăiati teaca exterioară (sau tecile exterioare) cu un cuţit sau cu un cutter - atenţie să nu atingeţi şi izolatorul conductoarelor - şi apoi trageri teaca spre extremitatea cablului. Dezizolaţi apoi fiecare conductor cu ajutorul unui cuţit sau cutter, Accesorii de racordare. Barete de conectare al unui cleşte de dezizolat sau al unuia Hypo şi barete cofret. automat (-» SECVENŢĂ). Aveţi gnjă să nu atingeţi conductorul din cupru, fie el rigid sau flexibil (mai multe şuviţe). De fapt, fiecare crestătură antrenează un risc de secţionare a conductorului, putând provoca întreruperea circuitului. Racordarea conductoarelor. Cea mai simplă conectare presupune utilizarea unei barete de joncţiune, numită si domino. k Desfaceri şurubul şi introduceţi cele două sau trei fire de pe aceeaşi parte. CARACTERISTICILE BARETELOR DE CONECTARE Capacitate

Secţiunea

Intensitatea

(mm1)

conductorului (mm 1 )

m a x i m ă (A)

4

2.5

24

6

6

4i

10

10

57

16

16

76

25

25

101

DEZIZOLAREA UNUI CONDUCTOR SAU CABLU

Dacă folisiţi un cuţit sau un

cutter pentru a dezizola un cablu, secţionaţi izolatorul pe întreaga circumferinţă şi apoi trageti bucata spre capăt. Aveţi grijă să nu tăiaţi teaca izolatoare a conductoarelor.

Dacă folosiţi un cleşte de

dezizolat, reglaţi mai întâi deschiderea acestuia la diametrul conductorului, apoi prindeţi conductorul în cleşte şi trageţi izolatorul.

Dacă folosiţi un cleşte auto-

mat, plasaţi firul în deschiderea corespunzătoare diametrului închiderea cleştelui duce la secţionarea şi îndepărtarea izolatorului.

496

ELECTRICITATE ^ Strângeţi energic cele două şuruburi. ^ Trageri apoi de fire pentru a verifica dacă sunt fixate bine. Când racordaţi conductoare la bornele unui aparataj, respectaţi funcţia fiecărui conductor (fază, nul, pământ, fir de legătură), indicată de culoarea izolatorului său. Dacă instalaţi mai multe prize pe aceeaşi linie, puteţi face un repicaj (-» C A S E T Ă ) .

Doze de conectare Dozele de conectare au rolul de a „găzdui" un aparataj, de pildă o priză de curent sau un

.1.

„

I

B

Reguli de montare Capacele dozelor de încastrare trebuie să fie întotdeauna uşor accesibile. Demontarea lor nu trebuie sa fie facilă, ci să se poată face numai cu ajutorul unui instrument sau manual cu un efort substanţial. Toate cablurile încastrate au obligatoriu la capat o doză de conectare. Daca o doză este fixată pe plafon pentru a alimenta un corp de iluminat, ea trebuie sa suporte o sarcină de cel puţin 25 kg.

-

a r

o

•

51-— D o z ă de derivaţie incastrabilă

Doză etanşă pentru montare aparentă.

Doză de aparataj.

întrerupător, ori de a realiza o conectare, ca în cazul unei doze de derivaţie. Ele au pe părţile laterale una sau mai multe intrări destinate trecerii unui cablu în tub sau sub mulură, pe care îl puteti scoate cu o şurubelniţă atunci când aţi ales cel mai convenabil amplasament.

Repicaj Repicajul conductoarelor este conectarea la bornele unui material electric a conductoarelor care ervesc la alimentarea altor materiale electrice. Nu este permis detOt pentru sadurile prizeiur de curent

Repicaj î n t r e trei socluri d e prize d e c u r e n t .

O instalaţie de iluminat cu două întrerupătoare montate în du-te-vino cuprinde astfel cablul de sosire a curentului, cablul de plecare spre lampă şi cablurile de plecare spre cele două întrerupătoare. Dozele de conectare care vor fi montate într-o încăpere umedă sau în exteriorul locuinţei trebuie să fie etanşe şi totodată să aibă un capac înşurubat sau clipsabil. Moduri de montare. In funcţie de tipul dozei de conectare, aceasta poate fi montată aparent sau încastrată. Doza de încastrare pentru pereţi despărţitori, de exemplu, se fixează cu şuruburi. Doza de încastrare, folosită pentru ziduri sau pereţi despartitori, trebuie cimentată •

m o d i f i c a r e a u n u i c i r c u i t e l e c t r i c 497

Montarea sub mulură ealizate concomitent cu construcţia locuinţei, majoritatea instalaţiilor electrice sunt încastrate în ziduri sau în pereţii despărţiton încastrarea unor noi cablun si doze de aparataj pentru a adăuga una sau mai multe prize este costisitoare: practicarea lăcaşurilor aferente în ziduri sau în pereţi este laborioasă, iar o instalaţie aparentă, fixată cu cuie în U, nu este estetică şi nu asigură protecţia mecanică necesară. Montarea sub mulură constituie, prin urmare, o soluţie convenabilă (-» P. 502).

Muluri din plastic Un sistem de elemente profilate (muluri şi plinte din material plastic) cuprinde elementul profilat (soclu şi capac) plus accesomle care permit îndeplinirea funcţiior de conectare, denvaţie, schimbare de direcţie şi oprire. Mulurile sunt disponibile în diverse grosimi (12,5, 15 şi 20 mm) şi lăţimi (20, 32, 40, 60 şi 75 mm). Tăiere şi fixare. Pentru o tăiere optimă, utilizaţi un ferăstrău cu lamă ghidată sau unul cu dinţi fini (pentru metale). Soclul şi capacul vor fi prinse între ele cu bandă adezivă, iar soclul va fi fixat pe zid cu adeziv, cuie sau şuruburi Vopsire. Pentru a se asorta cu decoraţiunile încăperii, plintele (albe din fabricaţie) pot fi vopsite direct sau după aplicarea unui substrat special pentru PVC Aparataj. Există aparataje (prize şi întrerupătoare) special concepute pentru muluri, care facilitează protecţia continuă a cablurilor pe întregul lor parcurs.

Muluri din lemn Pentru renovarea clădirilor vechi, se pot utiliza muluri din lemn (plinte, pervazuri nutuite) Acestea sunt caracterizate de numărul de nuturi (canelun) şi de secţiune (-» D E S E N ) . N U este permisă montarea acestor muluri în casele sau cabanele din lemn. •

Muluri surplinte: sistem de elemente profilate din plastic, cu accesorii.

Mulură din lemn

Reguli ce trebuie respectate - Este interzisă utilizarea mulurilor din plastic sau lemn în încăperi umede, în exteriorul locuinţei sau în încăperi cu risc de incendiu ori explozie. - în cazul mulurilor de mari dimensiuni montate in plinte, conductorul poziţionat cel mai jos trebuie să se afle la minimum 1,5 cm distanţă de podea. - Conductoarele instalaţiei electrice trebuie montate în compartimente diferite de cele destinate instalaţiei telefonice sau de televizor. - Mulurile nu trebuie îngropate în zidărie; capacul trebuie săfie totdeauna vizibil şi uşor accesibil. înălţimea minimă a alveolelor unei prize de curent deasupra podelei trebuie să fie de 5 cm pentru soclul prizei de 16 A sau de 20 A şi de J2 cm pentru soclul unei prize de 30 A.

498

ELECTRICITATE

Adăugarea unei prize de curent

I

nstalarea unei prize suplimentare se poate face în două moduri: pornind de la o doză de derivaţie sau prin repicaj de la o priză deja existentă (-» P. 496). Dificultatea montării constă în trecerea de o uşă. Prin utilizarea unui sistem de muluri şi plinte prefabricate, racordarea noii prize este mult simplificată. Apărătoarele furnizate cu un astfel de sistem facilitează legătura dintre mulură şi doza aparatajului, ca şi trecerea la un colţ. Dacă pnza existentă este încastrată, este preferabil ca a doua să fie montată aparent, fixând un cadru pe doza existentă.

Instalarea unei prize electrice prin repicaj Montarea mulurilor şi a aparatajului. După ce an stabilit locul noii prize, tăiaţi

plintele şi mulurile cu un ferăstrău cu lamă ghidată. k îndepărtaţi eventualele plinte şi muluri anterioare. Fixaţi soclurile plintelor şi ale mulurilor între priza existentă, aflată sub tensiune (şi care nu trebuie atinsă), şi locul noii prize; folosiţi în acest scop un adeziv special şi şuruburi (-» p. 503). y Pregătiti cadrul noii prize practicând o deschidere pentru sosirea firelor si fixaţi-1 pe zid cu şuruburi. Racordarea firelor. Tăiaţi firele la lungimea dorită, rezervând câte 10 cm la fiecare capăt pentru racordare. y Dezizolan conductoarele de ambele părţi. Racordaţi le la bornele noii prize, conductorul verde/galben trebuie legat la fisa-tată a prizei. k Treceţi apoi cele 3 fire în ambele caneluri ale mulurii, faza într-una, nulul şi impământarea în cealaltă. k Opriţi curentul de la disjunctorul general şi apoi scoaten priza existentă din soclul ei. k Deşurubaţi bornele acesteia şi introduceţi firele de aceeaşi culoare în bornele corespunzătoare, apoi înşurubaţi şi montaţi soclul la loc. k Fixaţi apărătoarele celor două prize şi montaţi capacele plintelor şi ale mulurilor. y Restabiliri curentul si faceri o încercare •

y

Material adecvat - Folisiţifir H 07 V-R fn trei culori (roşu, albastru-deschis, verde / galben). Secţiunea conductoarelor trebuie să fie de 2,5 mm2. -Alegeţi o mulură din plastic de 32 mm lăţime, în care pot încăpea cele treifire de 2,5 mm2 utilizate la o priză de curent. - Montaţi o priză montată aparent într-o doză de plastic, numită „cadru", corespunzător seriei aparatajului.

/ Apărătoarelefurnizate împreună cu sistemul de plinte prefabricate vă permit să evitaţi dificultăţile inerente colţurilor şi garantează o protecţie adecvată a conductoarelor

modificarea unui circuit

electric 499

Adăugarea unei prize telefonice

I

n fiecare încăpere a locuinţei poate fi

şi 3 (-» DESENUL 3); pentru o a doua linie, se

montată o priză de telefon, excepţie

folosesc bornele 6 şi 8 (cele două linii sunt

facand baia. Instalarea uneia sau a mai mul-

distribuite prin acelaşi cablu şi aceleaşi prize).

tor prize telefonice suplimentare este o

Celelalte borne sunt destinate viitoarelor

operaţiune simplă.

utilizări din domeniul informaticii.

Instalaţie telefonică

Cablu telefonic. Este un cablu special, cu fire din

cupru,

cu

diametrul

de

0,6

mm.

Instalaţia telefonică

Cuprinde patru perechi de conductoare,

porneşte de la regletă de apartament la care

fiecare pereche fiind identificată prin două

compania de telefonie racordează cablul de

culori diferite. Fiecărui fir îi este atribuit un

branşare. Acest dispozitiv poate avea una sau

contact (-» TABEL). în cazul oricărei intervenţii,

Regletă de apartament.

două ramuri (-» DESENELE 1 ŞI 2), la care sunt

este absolut necesar să respectaţi aceste

legate prizele. In ambele cazuri, numărul

indicaţii. •

prizelor nu trebuie să fie mai mare de 10. Dacă racordaţi mai mult de trei aparate RACORDAREA CABLULUI TELEFONIC

(telefon, robot telefonic, fax), solicitaţi instalarea unei a doua linii.

Culoare

Nr. de perechi/borne

Se caracterizează printr-o

i/i

fantă în forma literei T inversate. Poate fi

1/3

gri alb

montată aparent şi încastrată într-o doză

2/2

incolor

fixată cu şuruburi (montarea cu cleme este

2/5

albastru

interzisa), la o înălţime de 8 până la 2 5 cm de

3/8

oranj

Priză telefonică.

podea.

3/6

galben

Priza telefonică are opt borne. In cazul unei

4/7

violet

4/4

maro

linii simple, se utilizează în general bornele 1 lungime maximă: 130 m

linia de la compania telefonică

fir telefonic cu 4 perechi

maxim 10 prize

1. Instalaţie cu o singură ramură.

lungime maximă: 90 m pe ramură (§9

10®

®11 12®

E — m

T

maxim 10 prize de repartizat pe cele două ramuri

2. Instalatie cu două ramuri.

regletă cu 12 ploturi

3. Cablajul unei instalaţii telefonice (regletă şi priză).

spre priza a doua

500

ELECTRICITATE

Modificarea unui circuit de televiziune intrare

, buson

antenă hertziană

antenă parabolică

priza de televizor

1. Repartitor cu 3 prize de televizor

2. Cuplaj al unei antene hertziene cu o antenă parabolică.

pariţia cititoarelor de DVD, a televiziunii prin cablu şi prin satelit au determinat o complexitate mărită a circuite-

poate intra într-un repartitor spre mai multe direcţii sau într-o priză TV (-* DESENUL 2).

lor de televiziune. Totuşi, câteva interventii simple pot fi efectuate şi de electronistul amator.

ATENŢIE: Montarea unei antene parabolice este reglementată de codul de urba nism şi, în cazul unui apartament, necesită permisiunea celorlalţi membri ai asociaţiei de proprietari.

Două intervenţii simple Adăugarea prizelor de televizor. Pentru a instala mai multe prize de televizor (prize FM), se utilizează un repartitor. Acesta este o doză cu o sosire si două trei sau patru plecări; rolul său este acela de a confen independenţă fiecărei prize (-» DESENUL 1). Cuplarea a două antene. Pentru a nu modifica un circuit de televiziune, se poate lega o antenă hertziană de una satelit pnn intermediul unei doze numite doză de cuplaj. Se obţine astfel un singur cablu care

Alegerea materialului Folosiţi mai degrabă cabluri pentru antena satelit decât unele pentru antena hertziană; sunt mai performante (pierderi mai mici) şi se potrivesc în ambele cazuri. Fiţi atent lafişele-mamă şi la cele tată, ca şi la diametrele corespunzătoare.

modificarea unui circuit

Cablu coaxial Pentru a lega între ele două elemente ale unui circuit de televiziune, se utilizează un cablu special. Numit cablu coaxial acesta are în centru un conductor din cupru învelit într-un strat izolator, care este, la rândul lui, îmbrăcat într-o cămaşă de cupru. Ansamblul este protejat de o teacă din plastic. Cablul ajunge la o priză de televizor numită „priză soclu", care poate fi încastrată sau montată pe un soclu fixat în zid. Priza poate fi de tip mamă sau tată. Televizorul sau aparatul video este branşat printr-o fişă-mamă sau tată (-» DESENUL 3). Pentru a dezizola un cablu coaxial, îndepărtaţi mai întâi teaca exterioară cu ajutorul

s

u

n

carcasa

bornă centrală

electric

capac 3 mm

ţ

N

7 mm

4. Dezizolarea unui cablu coaxial.

filet semicochilie

3. Piesele careformează ofişă-tată. unui cuţit şi apoi răsfrângeţi cămaşa metalică. Dezizolaţi apoi cablul central cu un cutter sau un cleşte de dezizolat, respectând cu atenţie dimensiunile (-» DESENUL 4). Fiţi atent să nu secţionaţi cămaşa metalică sau miezul de cupru. •

- cutter, cuţit sau cleşte de dezizolat - bormasină - şurubelniţă

CONECTAREA UNEI PRIZE DE TELEVIZOR FIXE

Dezizolaţi cablul îndepărtând teaca exterioară şi răsfrângând cămaşa metalică pe teacă; apoi îndepărtaţi izolatorul central.

I Introduceţi cablul dezizolat în W M soclul prizei de televizor, după • • ce l-aţi fixat pe acesta din urmă în zid.

Strângeţi şurubul care menţine cablul şi cămaşa metalică, apoi montaţi doza la loc.

CONECTAREA U N U I CABLU COAXIAL M O B I L

Dezizolaţi cablul şi introduceţi miezul de cupru al celeilalte extremităţi a cablului în borna centrală a fişei-tată, apoi strângeţi piuliţa.

Plasaţi cele două semicochilii ale fişei în lungul cartuşului (dulie şi piuliţă). Extremităţile lor conice trebuie să se afle în contact cu cămaşa metalică.

fisei.

Montaţi carcasa astfel încât să menţineţi fixe broşele bornei de masă, apoi înşurubaţi capacul

502

ELECTRICITATE

Conectarea computerului personal

D

a instalarea unui computer personal, numărul prizelor existente (prize de curent, de telefon) se dovedeşte adesea insuficient. Pentru a evita prelungitoarele şi prizele multiple, prea puţin sigure şi deloc estetice, este preferabil să grupaţi toate prizele în acelaşi loc, montând diversele fire şi cabluri sub plinte sau muluri.

Materiale şi unelte Fire. Pentru a racorda o nouă priză de curent, secţiunea conductoarelor trebuie să fie de 2,5 mm 2 ; pentru legarea la o reţea de computere, utilizaţi un cablu coaxial; pentru

Respectaţi normele în vigoare Asiguraţi-vă în primul rând că numărul prizelor de 16 A nu-l depăşeşte pe cel prevăzut în norme. Dacă instalaţia este mai veche şi există conductoare ce au secţiunea de 1,5 mm1, este preferabil să nu depăşiţi 5 prize. Dacă aţi atins numărul maxim admis de prize, va trebui să instalaţi o nouă linie electrică şi să o protejaţi prin intermediul unui disjunctor divizionar sau printr-un întrerupător de circuit (-» P. 471).

adăugarea unei prize telefonice folosiţi un cablu multiplu. Pentru a dezizola şi a racorda diversele conductoare, aveţi nevoie de o şurubelniţă cu mâner din material izolator, un cleşte de tăiat şi un cuţit sau un cleşte de dezizolat. Traseu şi aparataj. Alegeţi plinte electrice (iar pentru trecerile în dreptul uşilor, muluri mari) cu secţiune suficient de mare (80 x 2 0 mm, de exemplu); este interzis să amplasaţi cablurile electrice în aceeaşi canelură cu cele telefonice, de antenă sau de reţea (-» DESEN). Folosiţi accesoriile (racorduri, colţare) necesare pentru a împiedica pătrunderea accidentală a unor obiecte în interior şi procuraţi-va prize speciale, adecvate sistemului de plinte. Pentru a tăia plintele şi mulurile, folosiţi un ferăstrău cu lamă ghidată, iar pentru a finisa marginile, utilizaţi o pilă fină. Dacă doriţi să asortaţi plintele şi mulurile cu decoraţiunile încăperii, le puteţi vopsi în culorile şi nuanţele dorite.

Montarea plintelor şi a mulurilor y Indentificaţi mai întâi locul în care veţi monta noile prize şi calculaţi lungimea plintelor, a mulurilor şi a cablurilor de care veţi avea nevoie. La cabluri, adăugaţi cel puţin câte 10 cm la fiecare extremitate, pentru a facilita racordarea diverselor conductoare. Pentru a tăia plintele, fixaţi soclul şi capacul cu bandă adezivă şi tăiaţi-le pe ambele exact la aceeaşi dimensiune. y începeţi prin a scoate plintele şi mulurile existente cu ajutorul unui cleşte de cuie, protejând peretele cu o placă mică de lemn. t Tăiaţi plintele şi mulurile la dimensiunile necesare şi aşezaţi-le una în continuarea celeilalte (-» SECVENŢĂ).

modificarea unui circuit

electric

Introducerea cablurilor în plinte. Plasaţi noile conductoare în canelurile plintelor electrice, până la prizele existente, având grijă să separaţi conductoarele de curent înalt (220 V) de cele de curent slab (telefon, reţea de computere, antenă) Racordare la priza existentă. t întreruperi curentul de la disjunctorul general. Plinte electrice din plastic pentru cablurile electrice, telefonice şi de antenă

Racordarea conductoarelor Racordarea conductoarelor la bornele noilor prize. Fixaţi cu şuruburi soclurile noilor prize în locul prevăzut, la extremitatea ultimului soclu de plintă. Dacă este necesar, folosiţi dibluri. Apoi racordaţi diversele conductoare: - la priza de curent dezizolaţi cablul şi folo siţi firul roşu sau negru pentru fază, firul albastru pentru nul şi pe cel verde/galben pentru împământare; - la o priză de antenă sau de cablu, dezizolaţi cablul coaxial (-» P. 501) şi conectaţi miezul de cupru la broşa centrală, iar firele cămăşii metalice la cealaltă bornă, - la o priză telefonică (-» p. 499), racordau numai două conductoare (în general, pe cele albe şi gri) la bornele 1 si 3 ale prizei.

k Demontaţi priza existentă şi scoateţi-o din doză. Dacă priza iniţială se află la 8 cm deasupra podelei, faceţi cu cleştele de tăiat o crestătură mică în plintă, pentru ca noile conductoare să poată trece. în caz contrar, va trebui să le protejaţi cu o bucată de mulură sau să le încastraţi practicând o adâncitură în perete şi trecându-le printr-o teacă. ^ Legaţi conductoarele noului cablu la bornele prizei. k Montaţi apoi capacele plintelor şi ale prizelor şi faceţi o încercare & ATENŢIE: Pentru a branşa computerul şi perifericele sale (imprimantă, monitor, modem), utilizaţi de preferinţă o baretă de prize cu un întrerupător echipat eventual cu paratrăsnet încorporat. •

M O N T A R E A PLINTELOR ELECTRICE

Tăiaţi bucăţile de plintă la lungimea dorită cu un ferăstrău cu lamă ghidată, unind soclul şi capacul cu bandă adezivă.

• • Aplicaţi adeziv pe dosul som M dului şi pe racordul care face • • legătura cu mulura; aplicaţi adezivul sub forma unei benzi şerpuite, pentru ca soclul să adere bine la perete.

Plasaţi soclul plintei pe perete pentru a transfera puţin adeziv, apoi îndepărtaţi-l, lăsaţi să se usuce timp de 10 min şi lipiţi-l din nou pe perete. Apoi fixaţi-l cu şuruburi si, la nevoie, cu diblun

Decorare Obiecte vechi şi recuperarea lor

Ancadramente

si întretinere

S

Perdele şi draperii

întreţinerea interiorului locuinţei »

Decorare si întretinere i >

OBIECTE VECHI SI RECUPERAREA LOR

P. 507

SUGESTII INGENIOASE

RECONDIŢIONAREA

DE RECUPERARE

MOBILEI

Recuperarea şi schimbarea destinaţiei obiectelor vechi

P. 508 Curăţarea şi întreţinerea obiectelor din piele P. 510

Curăţarea şi tratarea obiectelor din metal

P. 512

întreţinerea părţilor metalice ale mobilei

P. 513

Ceruirea, vopsirea şi patinarea lemnului

P. 516

Lăcuirea lemnului

P. 520

Decapare, îndepărtarea petelor si întreţinerea mobilei

P. 524

Vopsirea, ceruzarea sau lăcuirea mobilei din lemn

P. 528

Recondiţionarea unui dulap

P. 531

Curăţarea şi repararea scaunelor din pai, ratan sau răchită

RECONDIŢIONAREA OBIECTELOR

P. 533

întreţinerea unei lămpi de grădină

P. 534

Recondiţionarea unui felinar metalic

P. 536

Curăţarea şi lipirea marmurei

P. 538

Curăţarea şi repararea ramelor aurite

P. 540

Refacerea unui obiect din ipsos

s u g e s t i i i n g e n i o a s e de

r e c u p e r a r e 507

Recuperarea şi schimbarea destinaţiei obiectelor vechi ţi descoperit poate mobila visată sau

— într-un cufăr din lemn se pot ţine cizme şi

un obiect seducător într-un târg de

pantofi.

obiecte vechi, într-un depozit sau într-o expoziţie cu vânzare. Recondiţionarea lor în vederea folosirii cere imaginaţie, răbdare şi

— Uşa unei mobile vechi poate pune în

pricepere.

valoare un dulap sau poate deveni tăblia

Posibilităţi multiple Un

Idei de schimbare a întrebuinţării obiectelor

număr

considerabil

de

patului.

tehnici

de

— O stropitoare din tablă, vopsită şi decorată,

renovare şi multe produse de specialitate

poate servi drept vază.

(pentru curăţare, decapare, întreţinere şi mici

— îmbrăcată în rafie, o maşină zincată de

reparaţii) vă vor permite să readuceţi la viaţă

spălat rufe se poate preschimba în jardinieră.

obiecte şi mobile vechi, mai mult sau mai

— Un mozaic compus din cioburi inegale de

puţin

„obosite":

canapele

din

piele,

dulapuri vechi de lemn, rame aurite, scaune din ratan, mese „bistrot" cu blat de marmură, felinare metalice etc. Şi nimic nu vă împiedică să le daţi o nouă folosinţă, uneori mai originală decât cea căreia îi erau destinate iniţial.

Idei de recuperare -

O

mobilă

cu sertare

pentru

mărunţişuri poate fi de folos într-o bucătărie-sufragerie

farfurii sparte, fixate cu pastă de lipit, va putea decora o tavă cu mânere sau laturile

Către anul 1850, Isodore Leroy creează cilindri de — Un manechin din răchită sau din carton lemn ornaţi cu motive din alamă pentru poate fi împodobit cu bijuterii-fantezie. imprimarea tapetelor. — O sticlă de colonie poate deveni recipient Transformarea lor în pentru ulei sau pentru oţet (mirosul va fi lampă subliniazăfineţea îndepărtat cu alcool denaturat, apoi cu desenului. unei jardiniere din lemn.

alcool de 90°, după care se va spăla bine până când va dispărea complet). Un sfeşnic, o vază, o lampă cu petrol sau un rulou pentru zugrăveli se transformă în lampă electrică.

rustică sau într-un birou.

-

- Un bufet de bucătărie

brutării poate deveni bibliotecă.

îşi poate afla utilitatea într-o sală de baie. - O maşină de gătit cu lemne poate deveni

Un

grătar metalic

folosit

în

O copaie acoperită la exterior cu o folie de staniu poate fi transformată în jardinieră; capitonată, poate fi folosită ca leagăn. •

o suprafaţă excelentă de lucru într-o bucătărie; în cuptor pot sta cratiţe, forme de copt sau tigăi. - O masă „bistrot" poate servi drept măsuţă sau noptieră. - într-un cufăr îmbrăcat în pânză pot fi păstrate perne, plăpumi sau cuverturi.

Yasmina, manechin din carton lăcuit, şi-a început „cariera" îrrtr o vitrină din cartierul Saint-Honore. Descoperită la tărgul de vechituri din Vanves, lăngă Paris, afost împodobită cu bijuterii-fantezie.

508 OBIECTE VECHI Şl RECUPERAREA LORj

Curăţarea şi întreţinerea obiectelor din piele - beţişoare cu vată pe ie - perie semidura - cârpă moale - burete - şomoioage de bumbac - tampon de lustruit

H

inând seama de faptul că pielea îmbă-

culorii, pielea a fost, probabil, vopsită cu

trâneşte cu timpul, fotoliile, canapelele

anilină: vopsită în profunzime, are o structură

sau cărţile legate în piele trebuie să fie tratate,

poroasă. Dacă, prin acest test,

înviorate şi uneori curăţate de pete.

dispare, pielea a fost vopsită cu pigmenţi:

Mobilă din piele

culoarea

vopsită la suprafaţă, este etanşă şi are un aspect lăcuit; nu trebuie supusă unor pro-

înainte de a începe curăţarea pielii, trebuie să

duse agresive.

ştiţi exact ce calitate are. Pentru aceasta, se

Piele vopsită cu anilină. Se curăţă cu deca-

freacă suprafaţa pielii cu un beţişor cu vată

pant, frecând toată suprafaţa cu un şomoiog

înmuiată în decapant special pentru piele.

din bumbac. Se va insista asupra petelor

Dacă nu se constată nici o schimbare a

rebele. Se acoperă petele grase cu pământ de

1. După decapare, pielea canapelei îşi va regăsi aspectul plăcut prin aplicarea, cu un şomoiog de bumbac, a unei vopsele care pătrunde în profunzime.

2. Urma de cerneală va dispărea dacă se aplică cu un beţişor cu vată. un produs contra petelor.

s u g e s t i i i n g e n i o a s e de r e c u p e r a r e 509

Sommieres, puţin încălzit. Dacă suprafaţa decapată prezintă aureole sau diferenţe de aspect, se va revopsi cu o vopsea specială pentru piele. Se alege o culoare puţin mai închisa decât cea iniţială şi se aplică folosind un şomoiog de bumbac. Vopseaua trebuie să pătrundă în piele şi se lasă câteva ore să se usuce. Se aplică un lapte de întreţinere (sau o cremă nutritivă), apoi un lichid special pentru impermeabilizare. Piele vopsită pigmentată. Se aplică un lapte de întreţinere cu un tampon care se schimbă ori de câte ori se îmbâcseşte. Mai puţin agresiv decât decapantul, laptele special pentru piele o curăţă, o hrăneşte şi o înmoaie. Se va lustrui cu un tampon curat, apoi cu o perie. In cazul decolorării, nu se foloseşte vopsea, ci o patină pentru piele, întinsă cu un tampon de lustruit. Apoi o perie semidură face patina să pătrundă în profunzimea pielii. Sfaturi pentru recondiţionare • Când pielea prezintă zgârieturi, acestea se vor estompa cu ajutorul unui creion de retuşare de aceeaşi culoare. • Pentru a da supleţe pielii vechi, foarte uscate şi gata să se crape, se aplică un lapte de întreţinere. Se lasă să pătrundă şi, dacă este necesar, se repetă operaţia de mai multe ori.

Lupta contra insectelor Pentru a goni „peştişorii de argint" (lepismele) din cărţile vechi ţinute într-un loc umed, se aşază în apropierea lor cimbru proaspăt sau ofarfurioară cu câteva picături de esenţă de cimbru. Pentru a scăpa de molii, se închide cartea timp de câteva zile într-o cutie ermetică cu formol sau un insecticid turnat într-un castron sau într-un pahar.

Cărţile vechi legate în piele Pentru a recondiţiona cărţile vechi pătate, mucegăite sau deteriorate este nevoie de minuţiozitate şi de fineţe. Atunci când coperta este murdară, dar nu deteriorată, se şterge cu o cârpă impregnată cu esenţă de terebentină. în cazul unor pete rebele, se foloseşte un produs specific contra petelor. Pielea se hrăneşte cu un lapte de întreţinere sau cu o cremă cu lanolină şi se lustruieşte uşor. Nu se aplică niciodată un produs pe bază de ceară, chiar dacă este incolor. •

CURĂŢAREA CĂRŢILOR VECHI

Se îndepărtează praful. Se începe prin curăţarea cărţii (faţă, dos, cotor, inclusiv fiecare pagină) cu o perie, apoi se freacă delicat pielea cu un burete foarte puţin umed sau cu o cârpă.

Se continuă curăţarea. Folosiţi în continuare un burete curat sau un şomoiog de bumbac impregnat cu săpun. Ori de câte ori se murdăreşte, va fi schimbat. Cu o cârpă uscată se elimină produsul în exces.

R Retuşarea copertei. Cu ajuK B torul unui creion de retuş sau R H CU o vopsea lichidă aplicată cu un beţişor cu vată se maschează defectele >i locurile în care pielea este smulsă, jupuită sau decolorată.

510

>OBIECTE _>

VECHI SI RECUPERAREA LOR

Curăţarea si tratarea obiectelor din metal biectele din metal găsite în târgurile de vechituri au adeseori nevoie să fie degresate, curăţate de piclf, decapate, apoi tratate în mod corect, astfel încât să-şi recapete aspectul atrăgător.

Argintărie Pentru a o dezoxida, se foloseşte un produs special care conţine un agent dezoxidant şi altul care dă lustru. Se poate freca şi cu o spumă de şlefuit foarte fină, lustruindu-se apoi cu o cârpă impregnată într-un produs special. Pentru obiectele cu forme sculptate se foloseşte o periuţă de dinţi moale. Pentru încetinirea oxidaţii tacâmurilor de argint, acestea se vor feri de lumină prin înfăşurarea lor în hârtie de mătase de culoare închisă sau în catifea şi se vor pune într-o casetă. Reargintarea obiectelor destinate contactului cu alimentele (tăvi, tacâmuri etc.) va fi întotdeauna executată de un specialist. Această statuetă din aliaj Sta n iU de plumb cu antimoniu. A t e n t l e l S t a n i u i v e c h i e s t e fagii si se zgârie uşor. foarte sensibila la ' • . o oxidare, se înnegreşte Pentru a se obţine un aspect mat, se va uşor. curăţa cu apă în care s-au pus câteva picături

de detergent pentru vase. Petele de grăsime se elimină cu alcool denaturat. Se şterge bine şi se lustruieşte cu o bucată de stofa de lână. Pentru a da strălucire staniului, se foloseşte un dezoxidant potrivit. Se îndepărtează urmele negre cu o cârpă şi se lustruieşte energic.

Cupru şi alamă Cuprul (metal pur) şi alama (aliaj de cupru şi zinc) se corodează în contact cu aerul. Cuprul se cocleşte, iar alama capătă o culoare brun-verzuie. Se îndepărtează oxidul cu un lichid special aplicat cu peria, cu cârpa sau cu un şomoiog de bumbac şi se lustruieşte cu grijă. Eventual, se protejează cu un lac pentru metale, sub formă de spray.

Bronz şi metale dure Obiectele se spală cu apă cu săpun sau cu esenţă de terebentină. Se curăţă părţile murdare cu o periuţă de nailon şi apoi se limpezeşte. Pentru a da patină obiectului, se aplică în mod neregulat o cremă de aurit sau una de patinat metalele. Se lasă să se usuce şi se lustruieşte. Pentru a le da strălucire, se aplică un strat de ceară de albine şi se lustruieşte cu o perie cu peri de mătase.

LUPTA Î M P O T R I V A O X I D Ă R I I ARGINTULUI

B

Se dezoxidează cu un lichid special pentru argintărie, aplicat cu pensula. Se lasă să acţioneze câteva minute, după care se şterg urmele negre. Se vor folosi cârpe sau hârtie absorbantă, care se vor arunca pe măsură ce se îmbâcsesc. Se limpezeşte cu alcool de lăcuit.

Reargintarea obiectelor decorative. Se foloseşte un produs de reargintare la rece, aplicându-se uniform cu un şomoiog de bumbac. Se limpezeşte cu apă caldă.

Şlefuire. Pe un tampon de vată, se pune alb de Spania sau un produs destinat lustruirii argintăriei şi se freacă. Se lustruieşte cu 0 piele de căprioară. Se spală cu apă cu săpun şi se usucă cu grijă.

s u g e s t i i i n g e n i o a s e d e r e c u p e r a r e 511

B f

Zinc şi tablă

Ecologice, eficiente, rapide

Nu se folosesc nici substanţe care dau strălucire, nici decapant. Se spală toate obiectele cu apă cu săpun, eventual amestecată cu leşie. Pentru detartrare, se foloseşte oţet de alcool alb călduţ. Se râcâie cu o spatulă de lemn, fără a afecta metalul. Se limpezeşte cu apă curată şi se usucă. Dacă metalul este vopsit se acoperă mai întâi cu un decapant chimic, apoi se curăţă cu o perie metalică şi se limpezeşte.

Netoxice, fără acizi sau fosfaţi, inodore, biodegradabile, netestate pe animale şi inofensive pentru mâini: noile produse de întreţinere permit curăţarea rapidă a metalelor, a obiectelor sanitare, a mobilelor de grădină şi chiar a maşinilor! Fabricate pe bază de elemente naturale, cum arfi argila albă, lămăia, uleiurile vegetale, se prezintă sub forma unui bloc compact. Se aplică folosindu-se un burete umed şiformează o spumă albă care se îndepărtează cu apă curată. Pentru a curăţa geamurile, oglinzile, cristalul, argintăria, cromurile şi bibelourile delicate, se foloseşte o cărpă din microfibre înmuiată în apă caldă fără detergent şi stoarsă. Urmele de apă se îndepărtează cu o cărpă uscată de aceeaşi calitate. Aceste ţesături din poliamidă şi poliester sunt iavabile în maşină la 60° C.

Fontă Dacă obiectul este vopsit, se decapează vopseaua şi se îndepărtează orice urmă de rugină cu un produs antirugină. Se perie obiectul cu o perie metalică. Se protejează apoi cu lac, dacă se doreşte păstrarea obiectului ca atare, sau se acoperă cu un strat de fond şi cu vopsea.

— cu un şomoiog de bumbac, se aplică un produs chimic de înnegrire. Suprafaţa obiectului va căpăta o nuanţă de negru-albăstrui; — se foloseşte un transformator de rugină, care protejează suprafaţa obiectului, dându-i un aspect oxidat.

Fier forjat Decapat, periat sau şlefuit, fierul forjat îşi recapătă culoarea gri, uşor strălucitoare pe alocuri. Pentru a fi păstrat în bună stare, se protejează cu un lac poliuretanic incolor. Dacă este preferată culoarea neagră, există trei posibilităţi: - se acoperă cu o pastă neagră, un fel de ceară de parchet specială folosită pentru obiectele expuse temperaturilor ridicate;

& ATENŢIE: Pentru a curăţa în profunzime şanţurile fine şi sculpturile obiectelor metalice se va utiliza o periuţă de dinţi, care, după fiecare intervenţie, se va spăla pentru a putea

LUPTA Î M P O T R I V A O X I D A R I I CUPRULUI

Dezoxidarea. Cu pensula, se aplică produsul dezoxidant, insistându-se asupra elementelor proeminente. Se limpezeşte cu alcool de lăcuit.

şlefuit.

fLfh

SILI d i n

- perie de nailon, suplă - perie cu peri de mătase - perie metalică - cârpă de bumbac şi stofă de lâna - şomoiog de bumbac - spumă de şlefuit - piele de căprioară - spatulă de lemn

n o u

Şlefuirea. Se foloseşte o cârpă moale, dar nu pluşată, înmuiată în alb de Spania sau în pastă de

Redarea strălucirii. Obiectul se expune o zi întreagă în plin soare, apoi se lustruieşte delicat cu o bucată de piele de căprioară.

512

OBIECTE VECHI Şl RECUPERAREA LOR

întreţinerea părţilor metalice ale mobilei

B

rodusele folosite pentru a reda un

V Se clăteşte suprafaţa cu alcool, apoi se

aspect plăcut pieselor metalice ale

aplică o pastă de lustruit cu ajutorul unui

mobilei pot păta lemnul Demontarea aces-

tampon adecvat.

tora permite evitarea incidentului, precum şi

^ Se dă lustru, apoi se clăteşte cu apă cu

ceruirea şi lăcuirea lor.

Pentru a da strălucire

săpun pentru a se elimina resturile de pastă care, în contact cu aerul, ar putea accelera oxidarea aramei.

Capetele de metal ale picioarelor de masă

t Se protejează apoi suprafaţa strălucitoare

sau de scaun, şildurile broastelor, marginile

cu

metalice ale mesei etc. sunt accesorii de

metale.

aramă care după ce au stat mult timp în

de lac

pentru

Pentru atenuarea strălucirii

pod, capătă o culoare verde spre negru. Pentru a elimina oxidul şi pentru a reda

Fiecare stil cu piesele sale: cremone, zăvoare, balamale etc. Copiate şi bine alese, aceste elemente utile şi decorativefac dovada unei recondiţionâri îngrijite.

o peliculă incoloră

strălucirea obiectelor, se foloseşte un dezo-

Nu oricărei mobile i se potriveşte aspectul

xidant, un fel de acid mai slab, sub formă

nou şi strălucitor al părţilor metalice.

de gel.

Pentru a le da un aspect învechit, se va folosi

y Se aplică gelul cu pensula de nailon. Se va

un produs chimic de înnegrire,

constata efectul imediat.

lichidă care transformă la rece culoarea

soluţie

y Cu bumbac, se îndepărtează gelul pentru a-i

principalelor metale (fier, otel, zinc, bronz,

reda aramei culoarea brun-roşiatică.

cupru etc.). Când obiectele sunt noi, se badijonează cu un decapant. ^ Se clăteşte cu apă pentru a face să dispară lacul iniţial (se folosesc mănuşi de protecţie). ^ Se degresează piesele cu tricloretilenă şi se lasă să se usuce. ^ Se aplică produsul de înnegrire cu ajutorul unui tampon de lustruit sau al unei pensule In mai puţin de un minut, suprafaţa tratată se va închide rapid la culoare. ^ Se clăteşte cu apă şi se lasă să se usuce. ^ Se freacă piesele cu lână de oţel extrafină pentru a degrada pe alocuri înnegrirea şi pentru a crea efecte de suprafaţa. t In cele din urmă, se aplică un strat subţire de ceară pură, obţinându-se astfel un aspect învechit şi lustruit &

ATENŢIE: Atunci când se reface partea

metalică a mobilei, apare uneori o problemă privind broaştele vechi: este greu să găsiţi cheile corespunzătoare. In acest caz, este de preferat înlocuirea broastelor. •

s u g e s t i i i n g e n i o a s e d e r e c u p e r a r e 512

Ceruirea, vopsirea si patinarea lemnului

imeni nu poate pretinde că ceara „hrăneşte" lemnul. în schimb, ea îl protejează cu succes împotriva uscării şi decolorării, reglând evaporarea apei.

Ceruire cu luciu

Ceara poate fi dată direct pe lemnul perfect şlefuit în prealabil, dar, pentru obţinerea unui rezultat mai bun, se va aplica mai întâi un strat fin de lac gomat, cu ajutorul unui şomoiog de bumbac. y în funcţie de consistenţa ei, ceara se aplică cu peria sau cu o cârpă din bumbac. y Se înmoaie ceara punând-o la soare sau pe un radiator. y Se aplică în sensul nervurilor, fară a încărca. y Se şterge stratul proaspăt de ceară cu o cârpă curată, dar nu pluşată. y Se râcâie reliefurile, dacă este cazul, apoi se lasă să se usuce cel puţin o noapte. y A doua zi, se lustruieşte cu blană de oaie. Dacă uscarea este corectă, lemnul va deveni strălucitor.

Bunicile noastre obişnuiau să ceruiască frecvent mobilele, astfel încât, cu timpul, acestea se îmbâcseau şi nu mai aveau luciu.

ATENŢIE: Lemnul pomilor fructiferi şi cel cu nervuri dese, cum ar fi lemnul de acaju, merită o finisare antiquaire care, mai subtilă

N

Ceruire simplă în prezent, ceara şi ceara de parchet au devenit sinonime. în realitate, ceara de parchet este o pastă formată prin amestec cu o esenţă, de cele mai multe ori de terebentină. Aceasta din urmă ar putea fi înlocuită cu un produs inodor, dar este preferată tocmai pentru mirosul ei caracteristic. în timpul aplicării şi uscării însă este bine să se aerisească încăperea.

5141 OBIECTE VECHI SI RECUPERAREA LOR

decât o simplă ceruire, permite obţinerea unui frumos luciu satinat (-» SECVENŢĂ).

Vopsirea lemnului Datorită vopselelor, este posibilă punerea în valoare a unei mobile oarecare, ca şi când ar fi nouă. Pe bază de apă sau alcool, aceste produse există într-o mare varietate de culori. Cât despre patină, aceasta dă mai multă valoare lemnului, mai mult caracter. Pentru a se obţine o finisare omogenă, vopseaua trebuie aplicată în mod uniform. De aceea, în locul pensulei se preferă tamponul şi buretele.

^ Se amestecă cu grijă vopseaua înaintea aplicării ei pe lemn. ^ Se pregăteşte un şomoiog mare de bumbac, se înmoaie în vopsea şi se stoarce între degete. ^ Se freacă suprafaţa lemnului cu bumbacul, cu gesturi uniforme, în sensul nervurilor. Nu se va trece a doua oară pe locul care a fost vopsit. t Cu un burete uscat, se şterge repede pentru a se uniformiza aspectul vopselei aplicate. Nu uitaţi canturile. Dacă doriţi întărirea culorii şi dispariţia nuanţelor, aplicaţi incă un strat, folosind aceeaşi tehnică.

CERUIREA UNEI MOBILE Î N STIL ANTIOUAIRE

Obţinerea unei suprafeţe uniforme, fără pete. Se şlefuieşte mobila cu şmirghel fin sau cu lână de otel.

I Degresarea lemnului. Se trece W M pe suprafaţa mobilei un tam1 1 pon îmbibat în alcool de lăcuit. Se schimbă tamponul de îndată ce se îmbâcseşte.

Aplicarea unui fond dur. Se îmbibă un tampon de bumbac şi se aplică un strat uniform. Se repetă operaţia de 2-3 ori. Se obţine o suprafaţă lisă cu ajutorul lânii de oţel extrafină.

Omogenizarea culorii lemnului. Cu un alt tampon, se aplică unul sau două straturi de produs bogat în lac gomat; apoi se netezeşte suprafaţa cu lână de oţel.

Ceruirea. După uscarea completă, se încălzeşte o cutie cu ceară deasupra unui radiator şi apoi se aplică, în strat subţire, cu o perie moale. Excedentul se va şterge cu şomoiogul.

Lustruirea. Se lasă la uscat toată noaptea, apoi se lustruieşte suprafaţa lemnului cu blană de oaie. Dacă ceara (de parchet) este perfect uscată, luciul mobilei este sigur.

s u g e s t i i i n g e n i o a s e d e r e c u p e r a r e 515

Pentru ceruirea lemnului - perie moale carpa de bumbac - lână de oţel extrafină - şomoiog de bumbac şmirghel - blană de oaie

Pentru a vopsi şi patina lemnul - perie - cârpă de bumbac - burete - lână de oţel extrafină - şmirghel - blană de oaie - pensulă fină

După ce produsul se usucă bine, mobila se şlefuieşte uşor cu lână de oţel, pentru nivelarea fibrelor rămase ridicate. Se îndepărtează praful cu grijă. Suprafaţa vopsită poate fi acoperită cu un strat de lac sau de ceară.

Patinarea lemnului Operaţia constă în crearea de umbre şi reliefuri care, de regulă, apar după ani de întreţinere. Este o artă de mare fineţe, uşor de însuşit datorită produselor moderne. Ideal este să se înceapă cu un lemn bine decapat şi degresat cu alcool. ^ Se şlefuieşte lemnul cu fineţe. ^ Se aplică un fond (un strat de vopsea omogenă) de o nuanţa deschisă. ^ După uscare, înainte de a se completa operaţiunea, se şterge uşor suprafaţa mobilei, în sensul nervurilor, cu lână de oţel, care curăţă şi şlefuieşte fără a zgâria.

^ Pentru a evidenţia reliefurile, se trece peste ele cu o patină de umbrit aplicată cu o pensulă fină. Se şterge imediat cu şomoiog din bumbac. ^ Patina de umbrit se fixează aplicându-se peste ea un fond dur. Incolor de îndată ce se usucă, acest produs acoperă porii lemnului, blocând vopseaua şi umbrele. Se va întinde cu şomoiog de bumbac. t Operaţiunea următoare constă în aplicarea unui amestec de ceară şi lac gomat. întins în trei straturi fine cu şomoiog de bumbac, acest produs accentuează reliefurile cele mai fine şi serveşte drept suport pentru ceară. ^ Se ceruieşte cu peria sau cu şomoiog de bumbac, după consistenţă, cu grijă să nu se strice reliefurile. ^ Se finisează ştergând, apoi se lasă să se usuce şi se lustruieşte. •

516

OBIECTE VECHI SI RECUPERAREA LOR > _>

Lăcuirea lemnului alitatea lacurilor moderne beneficiază de rezultatele cercetării în domeniul solvenţilor industriali. Alcoolul, folosit altădată, a cedat locul solvenţilor aromatici şi apoi produşilor inodori. Această evoluţie a fost marcată de punerea la punct a noilor răşini care compun lacurile.

Lacuri moderne Lacurile actuale sunt mult mai uşor de aplicat, deoarece ustensilele se spală cu apă. Ele permit obţinerea a numeroase efecte: satinat, ceruit, periat, strălucitor sau „bistrot", fară a uita gama foarte largă de culori.

Deşi au apărut lacurile actuale, compuse din substanţe chimice modeme care le fac eficiente şi mai puţin nocive, vechea tehnică a lacului cu tampon (cu alcool) există încă, păstrând un caracter pur tradiţional.

Lăcuirea unei mobile cu pensula Se foloseşte o pensulă plată şi se lăcuieşte în mai multe straturi fine încrucişate pe o suprafaţă bine şlefuită şi curăţată de praf (-» SECVENŢĂ).

— Se lasă să se usuce după fiecare strat, apoi se uniformizează cu şmirghel fin (nr. 320) sau cu lână de otel extrafină Şlefuirea

LĂCUIREA CU PENSULA tofa de lână lână de oţel extrafină mirghel fin - pensulă plată

Pregătirea suprafeţei de lăcuit. Cu şmirghel sau cu lână de oţel, se şlefuieşte perfect suprafaţa şi se curăţă de praf.

I Aplicarea lacului în 3,4 sau 5 straturi. Se w f M foloseşte o pensulă plată pentru a întinde • • lacul de-a lungul mesei, fără ca stratul să aibă grosimi diferite.

bucată de stofa

I Reglarea strălucirii lacului. Dacă străluK f l cirea lacului pare exagerată, se va freca • • suprafaţa lemnului cu lână de oţel extrafină îmbibată în ceară de parchet pură, cu mişcări lente şi regulate.

Lustrul final. Se lasă să se usuce ceara, apoi se freacă folosind o bucată de stofă care asigură o lustruire delicată a lacului.

s u g e s t i i i n g e n i o a s e d e r e c u p e r a r e 516

suprafeţei uniformizează lacul şi asigură aderenţa stratului următor - Se îndepărtează praful şi se repetă operaţiunea de 3 - 4 on. - Se foloseşte lacul nediluat şi nu se încarcă prea mult pensula: straturile trebuie să fie subţiri. - După ultimul strat, se lasă să se usuce şi să se întărească, timp de mai multe ore. Se aşteaptă mai multe zile, până când lacul este perfect uscat şi abia după aceea mobila poate fi instalată în dormitor sau în salon

Lăcuirea cu tampon Acest tip de lăcuire pune în valoare mai ales mobilele delicate, placajul şi marchetăria. Este nevoie de multă răbdare pentru că lăcuirea cu tampon cere multe ore de strădanie. Pregătire. înaintea lăcuirii, suprafaţa trebuie să fie minuţios pregătită şi curăţată de ceară. Micile accidente (loviri, zgârieturi etc.) vor fi acoperite cu un baton de lac gomat de o culoare potnvită. Când lemnul este nou sau e vorba de un nou placaj, şlefuirea se va face cu deosebită grijă, folosindu-se şmirghel fin (nr. 400). Se îndepărtează praful şi talaşul rămase în urma frecării cu o cârpă puţin umedă. Tampon de lăcidt. Orice „meşter" îşi realizează singur tampoanele, special pentru

Termeni proprii meseriei Ponce-soie: piatră ponce sfărâmată fin care este utilizată pentru astuparea porilor şi depunerea pe lemn a unei pelicule lise care va omogeniza lăcuirea. Popote: preparare al cărei secret este păstrat cu sfinţenie de ebenişti. Conţine mai ales alcool, praf de piatră ponce şi lac gomat. Serveşte la deschiderea culorii lemnului şi la curăţarea lui. Queue-de-morue: pensulă lată şi plată.

operaţiunea pe care urmează să o facă. în mod tradiţional ele sunt formate dintr o bucată de tricotaj de lână înfăşurată într-un pătrat de pânză veche. Se pot confecţiona şi din şomoioage de bumbac şi un petic de pânză albă (-» SECVENŢĂ). & ATENŢIE: După fiecare folosire, tamponul se deschide, se înmoaie în alcool şi se păstrează într-o cutie închisă ermetic (un borcan de sticlă cu capac filetat) Fără această precauţie, pânza îmbibată cu lac se întăreşte şi nu mai poate fi refolosită.

Realizarea lăcuirii Se desfăşoară în trei mari etape Umplere. închiderea porilor lemnului cu piatră ponce sfărâmată fin.

CONFECŢIONAREA U N U I T A M P O N DE LĂCUIT

înfăşurarea în pânză a unei bucăţi de lână. Se pune bucata de tricotaj într-un pătrat de pânză de bumbac cu latura de 20 cm (batistă sau o bucată de cearşaf alb).

împăturirea pânzei. Se ridică cele patru colţuri ale pânzei şi se îndoaie unele peste altele pentru a acoperi tricotajul.

Modelarea formei tamponului. Se tine tamponul în mână şi, între degetul mare si arătător, se modelează pentru a-i da forma alungită a unui şoricel.

518

>OBIECTE _>

- stofă de lână - burete lană de oţel extrafină - şomoiog de bumbac - şmirghel foarte fin - tampon de lăcuit

VECHI SI RECUPERAREA LOR

y Se îmbibă tamponul în alcool de lăcuit şi se presară praf de piatră ponce pe suprafaţa mobilei. Se freacă în cercuri din ce în ce mai mici, cu ajutorul tamponului. Se adaugă praf de piatră ponce, apoi alcool şi se şlefuieşte astfel toată suprafaţa până când se umplu porii lemnului. y In final, se adaugă pe tampon câteva picături de lac şi se roteşte în continuare până la uscare. Se lasă mobila să se odihnească timp de aproximativ 10 zile. Lăcuire. Efectuată cu ajutorul unui tampon, permite depunerea unei pelicule subţiri de lac gomat, obiectul luând aspectul unei oglinzi.

y Se îmbibă tamponul cu lac. k Se freacă uşor, în cercuri mici, apoi din ce în ce mai mari, terminând prin mişcări de du-te-vino în sensul nervurilor. ^ Se dau astfel mai multe straturi de lac ( 5 - 6 cel puţin), la interval de câteva ore. ^ Pentru ca tamponul să alunece bine, se adaugă cu vârful degetului, din când în când, o picătură de vaselină pe pânza umedă. ^ La sfârşit, se umezeşte foane puţin tamponul cu alcool şi se trece pentru ultima oară pe suprafaţa mobilei pentru omogenizare. Se pune mobila la adăpost şi se lasă vreo 10 zile, să „tragă" lacul.

LĂCUIRE CU T A M P O N

îmbibarea tamponului cu alcool de lăcuit (alcool etilic de 95°) şi îndoirea, unul peste altul, a celor patru colţuri ale pânzei. Se ia praf de piatră ponce între degetul mare şi arătător şi se presară pe toată suprafaţa mobilei, aşa cum se procedează când se pune sare în mâncare.

Astuparea porilor lemnului. După presărarea prafului de piatră ponce, se şlefuieşte suprafaţa cu un tampon îmbibat în alcool, executându-se cercuri, cu mişcări regulate. Se lasă mobila să se odihnească, timp de câteva zile.

I Lăcuirea. Se îmbibă din nou tamponul şi L j se întinde lacul pe suprafaţa lemnului, în • • straturi fine, cu mişcări largi de forma cifrei 8 (cel puţin 5-6 straturi).

Nu vă opriţi pe mobilă. Dacă doriţi să întrerupeţi mişcarea, părăsiţi suprafaţa lemnului către exterior, cu un gest brusc.

s u g e s t i i i n g e n i o a s e d e r e c u p e r a r e 519

Limpezire. Suprafaţa se lustruieşte perfect şi se elimină eventualele puncte proeminente de vaselină. ^ Se confecţionează un tampon nou, care se îmbibă în alcool pur. ^ Cu acesta, se trece cu fineţe peste lac pentru ca alcoolul să dizolve imperfecţiunile suprafeţei şi să-i dea strălucire. ^ Se repetă această operaţiune de trei ori, la un interval de câteva minute. y In final, cu ajutorul unui şomoiog de bumbac, se întinde pe suprafaţa lemnului puţină popote fină pentru a desăvârşi lustruirea lacului. •

Se îmbibă tamponul cu lac gomat, se închide la loc şi se întinde pe toată suprafaţa, în lungi pase rectilinii. Se apasă uşor pe tampon şi se continuă cu mişcări de du-te-vino, fără a uita colturile.

B

Se reia lustruirea după ce lacul s-a odihnit câteva zile. Pentru ca operaţia să fie perfectă, se va schimba tamponul şi se va îmbiba numai cu alcool.

Lăcuirea uşoară Un începător în lâcuire nu trebuie să cumpere lacul de oriunde. In magazinele de specialitate, există lacuri cu tampoane ireproşabile. Este preferabilă orientarea către o firmă care asigură şi cursuri de iniţiere. Perfecţionarea va putea fi făcută pe mobila personală. în plus, acolo se găsesc şi lacuri cu „tamponul uşor", a căror preparare a fost „îndulcită", pentru a se putea obţine o mai mare supleţe în folosire. Vorfi astfel evitate neplăcerile cauzate de lipsa de experienţă.

Tamponul este ajutat să alunece bine. Dacă tamponul are tendinţa să se lipească, se pune pe pânză o picătură de ulei de vaselină, pentru a aluneca mai bine, dar nu trebuie exagerat, deoarece uleiul poate păta lacul.

Se limpezeşte întreaga suprafaţă, întinzându-se lacul cu fineţe, cu mişcări largi. Se reia această operaţie de trei ori şi se fereşte mobila de praf.

520

>OBIECTE _>

VECHI SI RECUPERAREA LOR

Decapare, îndepărtarea petelor si întreţinerea mobilei prospeţimea datontă iniţiativei, răbdării şi îndemânării dumneavoastră, cu atât mai mult o veţi aprecia.

înlăturarea cerii sau decaparea mobilei

După aplicarea unei generoase cantităţi de ceară, este bine să aşteptaţi 24 de ore înainte de a da cu peria şi a lustrui cu o cărpă moale.

ca

ătată, zgâriată, crăpată sau deformată, o mobilă veche, oricât de deteriorată ar parea nu este iremediabil pierdută. Este posibilă reconditionarea fotoliilor, a unei vechi mese rustice sau a unei comode ce a aparţinut bunicii, fără a apela la un specialist, întotdeauna greu de găsit. Cu cât mobila îşi va recăpăta

înainte de a îndepărta ceara şi de a decapa Nu interveniţi decât asupra mobilelor sau obiectelor fără mare valoare. Cele de autor sau de epocă vorfi lăsate pe seama unui profesionist. Petele care apar în timpul decapării trebuie să fie eliminate înainte de a se începe finisarea cu ceară sau lac. Oricare arfi finisarea prevăzută, aşteptaţi ca solvenţii să se evapore. Nu decapaţi niciodată o mobilă acoperită cu placaj: foile subţiri de lemn care îl compun se vor decolora în mod sigur.

Adeseori, mobila veche este îmbâcsită prin aplicarea regulată a cerii si prin curăţarea intermitentă cu esenţă de terebentină, care uşurează pătrunderea cerii în lemn. Cu timpul, ceara şi lacul sfârşesc prin a lua un aspect tem. Pentru a da mobilei o nouă strălucire, va trebui făcută o nouă finisare îndepărtarea cerii şi decaparea se efectuează folosind metode similare, dar cu produşi diferiţi. Mobilă cernită. Pentru a îndepărta ceara de pe o mobilă, este nevoie de un produs special, care conţine săpun lichid şi un solvent, înainte de a începe, trebuie să aveţi o rezervă importantă de cârpe curate şi de şomoioage de bumbac. k Se aplică produsul cu ajutorul unei pensule plate. y Se freacă suprafaţa cu lână de oţel, urmându-se direcţia fibrei lemnului şi îndepărtându-se ceara diluată. Se schimbă şomoîogul de îndată ce s-a îmbâcsit. y Dacă n-a dispărut toată ceara, operaţia se repetă, pentru că lemnul trebuie să rămână curat. ^ Se clăteşte suprafaţa de pe care a fost îndepărtată ceara folosindu-se un şomoiog de bumbac îmbibat în alcool de lăcuit. Mobilă lăcuită. Pentru îndepărtarea lacului este nevoie de un decapant. Trebuie cunoscut tipul de lac pe care vreţi să-1 eliminaţi: de compoziţia lui depinde felul produsului ce urmează a fi folosit Alcoolul de lăcuit dizolvă lacul de tampon, iar decapantul chimic lacurile mai dure. Pentru a nu greşi, încercaţi discret într-un colţ. Dacă ambele produse sunt ineficiente,

s u g e s t i i i n g e n i o a s e d e r e c u p e r a r e 521

va trebui să alegeţi un decapant potrivit pentru lacurile poliesterice. Odată ales produsul potrivit, se poate începe; tehnica este aceeaşi în toate cazurile (-» SECVENŢĂ). Se vor folosi mănuşi de protecţie şi se va lucra într-un loc aerisit. - După ce se întinde decapantul cu ajutorul unei pensule de nailon, se aşteaptă ca produsul să lucreze (lacul se va băşica); îl îndepărtaţi cu lână din oţel, cu o spatulă din lemn sau un cuţit de pictor, în sensul fibrei lemnului. Se reia operaţia până când lemnul va fi curăţat complet. Se limpezeşte cu un şomoiog de bumbac înmuiat în alcool de lăcuit (în nici un caz în apă) sau în alcool alb. & ATENŢIE: Lemnului nu-i place apa! Se va renunţa la ideea (greşită) de a spăla o mobilă (sau un obiect din lemn) cu apă cu săpun. Aceasta ar umfla fibrele lemnului, placajul, ar strica locurile de îmbinare a părţilor mobilei. Dar dacă aţi descoperit o mobilă rustică, fără valoare şi pe care doriţi s-o vopsiţi, nu ezitaţi (-» PP. 528-530).

îndepărtarea petelor de pe mobilă Odată curăţat, lemnul poate prezenta pete mai mult sau mai puţin pronunţate, pe care

A ,

Precauţii

- Pentru o finisare lăcuită, partea decolorată se va trata cu vată îmbibată cu o tinctură cu alcool. - Supravegheaţi decolorarea. Dacă devine mai pală decât lemnul, va fi tratată ca o pată deschisă la culoare înainte de a trece la finisare: ceruire sau lăcuire.

nici produsul care înlătură ceara, nici decapantul, nu le vor face să dispară. Ele pot fi eliminate cu multă precauţie. Pete deschise la culoare. Apa şi unii detergenţi puţin agresivi lasă urme şi decolorează esenţele lemnoase. Pentru omogenizarea nuanţelor, se va folosi ceară vopsită sau o vopsea pentru lemn, de o nuanţă puţin mai închisă decât cea a mobilei. ^ Cu ajutorul unui tampon din lână din oţel nr. 0 se aplică ceara pe pata decolorată. y Se freacă tare pentru ca ceara să pătrundă în interiorul lemnului. ^ Când pata dispare, puteţi cerui mobila. Pete de culoare închisă. Apa decolorează lemnul, dar vinul, cerneala, alcoolul, parfumul etc. provoacă efectul invers: lasă pete închise, care trebuie decolorate pentru a

- cutit de pictor (sau spatulă din lemn) - mănuşi din cauciuc - lână de oţel - pensulă de nailon

DECAPAREA UNEI MOBILE LĂCUITE

Aplicarea decapantului. Se foloseşte o pensulă de nailon pentru a aplica produsul în strat gros. Se lasă să acţioneze câteva minute.

Se rade suprafaţa. Când învelişul se crapă şi se înmoaie, se îndepărtează cu lână de oţel. Lemnul se rade în sensul fibrei.

I Lucraţi pe orizontală. Dacă se K f l foloseşte un decapant lichid, m M mobila se va înclina pentru a se putea lucra pe o suprafaţă orizontală Lacul care se desprinde de pe lemn va fi ras cu un cuţit.

522

>OBIECTE _>

VECHI SI RECUPERAREA LOR

obţine din nou nuanţa iniţială a lemnului. Se

Decolorarea lemnului

pot folosi mai multe produse: clor, apă

Decolorantul are rolul de a reda culoarea

oxigenată,

iniţială lemnului vechi si de a face să dispară

acid

oxahc

sau

decoloranţi

chimici.

petele cauzate îndeosebi de umiditate. Poate

Folosiţi mănuşi de protecţie şi agitaţi pro-

fi aplicat pe diferite esenţe. Pentru folosirea

dusul cu grijă pentru a nu stropi.

acestui produs lichid, incolor şi inodor, se

^ Se aplică decolorantul ales şi se lasă să

vor purta ochelari de protecţie şi mănuşi. In

pătrundă în lemn mult timp.

cazul contactului accidental cu pielea, se va limpezi cu apă curată din abundenţă. ^ Obiectul de lemn se pune la orizontală şi se aplica decolorantul cu o pene, folosindu-se suficient produs pentru a acoperi întreaga suprafaţă si pentru a se obţine astfel o decolorare uniformă. t Se lasă să acţioneze câteva minute, timp în care produsul impregnează lemnul.

Ca orice acid. un decolorant necesită respectarea strictă a unor norme de securitate: se vor purta haine, ochelari de protecţie şi mănuşi împotriva picăturilor ce pot sări dejur împrejur.

t Se elimină apoi decolorantul, limpezindu-se suprafaţa cu un şomoiog de bumbac îmbibat în alcool de lăcuit. Se lasă să se usuce. Se verifică uniformitatea culorii şi, dacă e nevoie, se repetă operaţia. ATENŢIE: In cazul unei mobile din esenţe difente de lemn, este greu să obţineţi o deco^ Dacă pata este foarte veche sau foarte

lorare uniformă: pentru aceasta, trebuie deco-

încrustată, se repetă operaţia de mai multe

lorate unele esenţe, în timp ce altele trebuie

ori.

vopsite.

^ In caz de eşec, se acoperă pata cu o cataplasmă confecţionată cu pământ de Sommieres, înmuiat cu generozitate în decolorant.

Sfaturi pentru întreţinere şi produse de finisare Se vor folosi exclusiv

Acest procedeu va fi mai eficient, pământul

Finisare prin ceruire.

încetinind evaporarea.

produse de întreţinere pe bază de ceară de

t Se limpezeşte cu alcool pentru îndepărtarea

albine. Pentru evitarea petelor, se aplică după

decolorantului.

ceruire un impermeabilizant specific.

1. © Leman 2. © Leman 3. © Veraline 4. © Syntilor 5. © Les Anciens Ebenistes

s u g e s t i i i n g e n i o a s e d e r e c u p e r a r e 523

Ceara de întreţinere vaface ca mobila să-si păstreze strălucirea regăsita în continuare, dacă mobila este bine întreţinută, nu mai este nevoie de încă un strat de ceară. Finisare lăcuită. Vechile obiecte lăcuite cu alcool necesită doar o simplă curăţare de praf. Petele de umiditate pot fi mascate efectuând pe suprafaţa obiectului, cu un tampon îmbibat în alcool, mici mişcări circulare. Dacă zona rămâne vizibilă, se dă din nou cu lac. Obiectele modeme lăcuite se curăţă cu un burete umed şi suportă cea mai mare pane dintre produsele de întreţinere Ceară de parchet. Este un amestec de ceară şi solvent, a cărui aplicare se efectuează cu un tampon din lână de oţel, cu un şomoiog de bumbac sau cu o pensulă. Pentru ca ceara să strălucească, va fi lăsată să se usuce cel puţin o noapte. Lacuri. Cele folosite industrial nu au aceeaşi compoziţie ca produsele propuse amatorilor. Se vor alege produse în stare apoasă, care se usucă mai repede, cu minimum de miros

Uleiuri. Această tehnică de finisare, mai recentă, constă în saturarea lemnului cu ulei natural. Indicat mai ales pentru esenţele exotice, el conferă mobilei o strălucire unică. Dar, atentie, o finisare cu ulei este foarte greu de decapat. •

Produse de fixare Adezivi. Adezivii tradiţionali suntfabricaţi pe bază de piele şi de os. Miros urât şi, înainte de a fi folosiţi, trebuie înmuiaţi în bain-marie. Pentru majoritatea asamblărilor, sunt înlocuiţi în prezent cu aracet. Se va evita folosirea adezivilor de tip Neoprene. Prea marea lor aderenţă împiedică demontările ulterioare şi se poate risca smulgerea lemnului pieselor asamblate. Fixare mecanică. Altădata, lipirea era consolidata prin cuie din lemn, mai uşor şi mai ieftin de fabricat decât şuruburile. în prezent, mobilele moderne sunt de cele mai multe ori asamblate prin sisteme mecanice cu şuruburi.

524 OBIECTE VECHI SI RECUPERAREA LOR

Vopsirea, ceruzarea sau lăcuirea mobilei din lemn De la pregătire... Pentru reuşita şi rezistenţa patinei, mobila va fi mai întâi curăţată şi decapată. • Dacă mobila a fost vopsită recent şi nu este decât îmbâcsită, va fi curăţată din abundenţă cu detergent special şi se va şlefui uşor. • Dacă este cernită, lăcuită sau acoperită cu mai multe straturi vechi de vopsea sau cu ulei, se va face o adevărată decapare cu un produs decapant, o perie de nailon şi alta metalică (-» P. 520). Podeaua se va proteja cu ziare şi se vor pune pene sub picioarele mobilei pentru a nu adera la hârtie.

...la aplicarea culorii

E

opsirea unei mobile noi sau vechi, pe care doriţi să o puneţi în valoare, este un procedeu la îndemâna oricui.

în caz de eşec al decapării Un secret clasic al ebeniştilor pentru limitarea consumului de ceară: unele mobile sunt lăcuite înainte de a fi ceruite. Este clar de ce: produsul care îndepărtează ceara nu este eficace pe lac. Trebuie determinată mai întăi rezistenţa lacului şi compatibilitatea compuşilor săi cu vopseaua aleasă. Eliminaţi resturile de ceară cu solvent. Cu ajutorul unei bucăţi de bumbac, se aplică alcool de lăcuit pe o suprafaţă mică. Dacă lacul rămâne intact, se aplică un strat gros de vopsea acrilică şi se lasă să se usuce timp de aproximativ o oră. Dacă există incompatibilitate între cele două produse, vopseaua crâpându-se, sau dacă lacul devine lipicios şi se prinde de bumbac, se reia decaparea.

Se va folosi vopsea acrilică. Cele cu ulei nu tolerează patina cu ceară. - Oricare ar fi culoarea aleasă pentru vopsirea mobilei, pentru un prim strat se preferă un alb-mat, care va fi un suport uşor de acoperit. Se va dilua slab (cu 10% apă) pentru a-i permite să pătrundă în lemn. Pentru eliminarea imperfecţiunilor, se va şlefui suprafaţa cu şmirghel fin (granulaţie 240) sau cu lână de oţel nr. 000. — Se aplică apoi două stratun de vopsea din culoarea aleasă (-» SECVENŢA P. 525). Se aleg culorile în armonie cu fondul pentru a fi pus în valoare un motiv sculptat sau pentru a se realiza o decorare originală. înainte de realizarea patinei, se lasă să se usuce timp de mai multe zile.

Patină cu ceară Aspectul final al mobilei depinde de finisarea ceruirii. Pentru a evidenţia reliefurile lemnului, se aplică mai întâi o ceară de culoare închisă, apoi ceară albă. Nu îmbâcsiţi sculpturile' Atenţie: ceara de culoare închisă pătează ! Va fi deci folosită pe obiectele sau suprafeţele expuse departe de locurile pe unde se circulă.

r e c o n d i ţf i o n a r e a

Crearea unui efect ceruzat A ceruza o mobilă înseamnă a-i colora în alb fibrele vizibile pentru a le scoate în evidenţă pe un fond de culoare mai închisă. Această tehnică (-» SECVENŢA P. 526) se aplică lemnului cu fibre pronunţate (stejar, frasin, castan etc.), dar nu este recomandată pentru lemnul cu pori strânşi (fag şi mălin) care prezintă puţine fibre evidente. Pentru a scobi nervurile, se va folosi o perie metalică, dar cu delicateţe pentru a nu se crăpa lemnul. Este suficient să râcâiţi suprafaţa lemnului, întotdeauna în acelaşi sens.

m o b i l e i 525

Ceruza modernă Ceruza există încă din Antichitate. Folosită in cosmetică mcă din secolul al ll-lea, această pastă albă având la bază carbonat de plumb a generat numeroase otrăviri, în prezent, ceruza propriu-zisă este interzisă, fiind înlocuită de albul de ceruzat, obţinut din răşini naturale şi clasat printre produsele netoxice. Poatefi vopsit pornind de la pământuri de decor sau cu oxizi.

Dar înainte de a începe, se pregăteşte cu grijă suportul. Dacă munca de pregătire nu este perfectă, ceruza va evidenţia defectele.

VOPSIREA SI PATINAREA UNEI CONSOLE - perie din păr de mistreţ - perie de nailon - perie metalică - cârpe - burete lâna de oţel nr 000 - şmirghel de granulaţie 240 pensule

întinderea vopselei. Se începe cu picioarele mobilei, insistându-se asupra fondului reliefurilor. Se netezeşte în sensul fibrei lemnului. Se lasă să se usuce. Se şlefuieşte cu şmirghel fin şi se aplică al doilea strat.

I puţin I Se lasă să se usuce.

; aplică

Efectul de patină. Se şlefuieşte din nou suprafaţa lemnului cu lână de oţel. Se insistă asupra sculpturilor, cărora li se dă un aspect de vechi, făcând să iasă în evidenţă vopseaua de fond. Se lasă să se usuce.

B

Lustruirea. Se perie energic cu o perie din păr de mistret sau cu cârpe din bumbac

nepluşate. Se termină în sensul fibrelor lemnului, apoi se lustruieşte cu o cârpă moale.

526

OBIECTE VECHI SI > RECUPERAREA LOR_>

Suprafaţa trebuie să fie curată şi degresată, îndeosebi dacă mobila a fost lăcuită sau cernită, t Se şlefuieşte întreaga suprafaţă cu o maşină de şlefuit cu vibraţii, se râcâie nervurile cu peria metalică şi se netezeşte cu un tampon din lână de oţel nr. 0 sau cu şmirghel fin. Se îndepărtează praful cu grijă. ^ Se aplică ceruza în mod uniform. Se elimină surplusul de produs proaspăt cu o spatulă şi se lasă să se usuce

t După ceruzare, finisarea se poate face după dorinţă; cu ceară sau cu lac. Ceara dă un aspect mai îngrijit, chiar dacă trebuie întreţinută mai bine. & ATENŢIE: NU trebuie să se confunde: ceruzat şi şters. Motivele desenate pe un lemn ceruzat sunt încrustate în masa lemnului, în timp ce motivele unui lemn vopsit prin ştergere sunt desenate la suprafaţă, în lacul transparent (-> SECVENŢA P. 527).

Vopsirea prin ştergere Vopsirea cu efect decorativ este preferată îndeosebi în decorarea murală, dar se aplică si la mobile. Acest bufet de bucătărie din

CERUZAREA MOBILEI - perie metalică - lână de oţel nr. 0 - şmirghel fin - pensulă plată - maşină vibrantă de şlefuit

Pregătirea lemnului. înainte de ceruzare, se şlefuieşte cu grijă. Se decapează, se scot . getele şi s t repară suprafaţa Lemnului pentru a face să dispară dungile, şanţurile şi găurile.

I Aplicarea ceruzei. în sensul fibrelor şi cu ajutorul unei pensule plate se face să fel I pătrundă albul de ceruză în porii deschişi, apoi se acoperă întreaga suprafaţă. Se lasă să se usuce un sfert de oră.

Periere. Cu o perie metalică moale cu fire alămite se acţionează în sensul fibrelor lemnului pentru a vida nervurile, mai delicate decât lemnul masiv. Pentru a suprima fibrele reliefate de perie, se netezeşte suprafaţa cu şmirghel fin. Se îndepărtează praful.

B

Atenuarea efectului. Se şlefuieşte suprafaţa pentru a se elimina cea mai mare parte a albului. Se va folosi lână de oţel fină şi se va lucra rotind, pentru a nu vida porii albiţi. Se îndepărtează des praful.

r e c o n d i ţi i o n a r e a

m o b i l e i 527

secolul trecut, fabricat din lemn de diferite esenţe, a fost reparat, apoi acoperit cu lac colorat asortat cu culorile dalelor de ciment ale pardoselii. ^ într-un caz asemănător, fondurile se vor omogeniza cu două straturi de vopsea acrilică albă. t După uscare, se aplică lacul galben cu ajutorul unui burete mic, astfel încât vopseaua de fond să apară în transparenţă. Pentru întărirea efectului „şters", dar fără a se estompa fondul, se pot suprapune 2—3 straturi de lac. t Pentru a vopsi mai uşor partea din faţă a mobilei, se demontează uşile şi sertarele şi se pun pe o masă de lucru. Astfel, se va putea lucra asupra panourilor, unul după altul, cu maximum de similitudine. Panourile uşilor sunt şterse cu buretele, mulura cadrelor primeşte o vopsea de o nuanţă pronunţată, în timp ce cadrele sunt tratate în genul lemnului fals. t După uscarea completă, suprafaţa mobilei se şterge cu o cârpă îmbibată cu lac foarte diluat, astfel încât să „mânjească" fondul şi să estompeze părţile prea albe sau prea clare. ^ în cele din urmă, se acoperă totul cu un strat de ceară pură sau cu un lac incolor poliuretanic, care va proteja decorul. •

Acest bufet vechi afast reparat cu lemn de esenţe diferite. Vopsită şi decorată, mobila renovată se integrează în noul său decor.

Dacă este foarte cald Dacă se constată că lacul tinde să se usuce prea repedemai ales din cauza căldurii - se va dilua cu o baza retardanta, care va mări timpul de lucru necesar unei finisări îngrijite.

VOPSIREA U N U I BUFET CU LACURI TRANSPARENTE COLORATE

Cu un buretel se vopsesc în stilul „şters" faţada şi panourile uşilor, în sensul fibrelor lemnului, cu mici pase succesive, evitându-se îngroşarea exagerată a stratului.

Se evidenţiază mulurile uşilor cu vopsea având o nuanţă pronunţată, ca aceea a dalelor pardoselii. Se folosesc o pensulă fină şi o lamă metalică pentru a proteja partea centrală de vopsire.

Tratarea cadrelor în stilul lemnului fals. Se întinde lacul colorat cu pensula, apoi se trece peste stratul de vopsea proaspătă o piesă specială din cauciuc pentru a se reproduce nervurile şi nodurile unei scânduri.

528

>OBIECTE _>

VECHI SI RECUPERAREA LOR

Recondi ionarea unui dulap Decapare în stil vechi Dacă mobila este lăcuită sau cernită:

mănuşi de cauciuc - perie de nailon

y Se încearcă mai întâi îndepărtarea fostei fini-

2-3 perii metalice de diferite durităţi - cârpe

• Se limpezeşte cu apă curată şi se lasă să se

sări cu un detergent special (3 linguri la 1 1 de apă caldă).

- cuţit pentru chit 1-2 sculuri de lână de oţel (nr. 0 şi 000)

usuce. Folosirea

unei cataplasme.

Dacă ceara sau

vopseaua rezistă acestui tratament, se aco-

- burete 1 săculeţ cu şomoioage de bumbac

peră mobila cu o cataplasmă care se obţine astfel > Se adaugă 1 5 0 g faină la 1 1 de apă.

- 2-3 pensule de nailon de diferite manmi

k Se încălzeşte până la fierbere şi se lasă să se îngroaşe.

- şurubelniţă

k Se adaugă detergent (în aceleaşi proporţii ca mai înainte). y Cu ajutorul unei peni se întinde cu generozitate această pastă pe lemn. t Se lasă să acţioneze. Timpul de aşteptare depinde de grosimea stratunlor de finisare anterioare. Acest dulap afost decapat si apoi vopsit. Combinaţia de culori pune in valoare relieful uşilor şi bandoul superior

t Se limpezeşte cu apă curată şi se lasă să se usuce.

Decapare modernă escoperită la târgul de obiecte vechi

Dacă operaţia n-a reuşit, se va folosi un

sau într-un pod, o mobilă veche

produs de scos ceara sau un decapant chimic

poate, cu ajutorul câtorva procedee, să-şi

(-» PP. 520-521).

recapete tinereţea pierdută. Este cazul acestei

Dacă mobila este cernită-, se va folosi un

mobile-vitrină care, odată restaurată, îşi va

produs puternic de scos ceara şi se va repeta

relua locul binemeritat într-un interior.

operaţia până la dispariţia totală a cerii. Se verifică dacă, sub ceară, mobila n-a fost dată

Demontare

cu lac; în acest caz, se foloseşte, în mod

^ Se demontează uşile: se deschid perpendi-

obligatoriu, un decapant.

cular pe canat, apoi, cu o şurubelniţă, se

Dacă mobila este vopsită sau lăcuită, tre-

scot şuruburile balamalelor Se împinge uşa

buie să ştiţi că decapanţii recenţi, prezentaţi

în sus astfel ca, prin basculare, să poată fi

sub formă de gel, sunt la fel de performanţi

scoasă.

ca şi cei vechi, dar sunt mai puţin agresivi

^ Se scot, ca pe nişte obiecte de valoare,

privind mediul înconjurător, neinllamabili şi

părţile metalice (mânerele sertarelor şi ale

solubili în apă.

uşilor, broaştele e t c ) ,

pe măsură ce se

demontează mobila Se numerotează piesele pentru

a

nu

le

inversa

în

Scoaterea petelor

momentul

Decaparea unei mobile dă uneori la iveală

remontării. Dacă este necesar se profită de

pete de tanin sau lemn de culori diferite

ocazie pentru a le renova (-» p. 512).

Dacă se optează pentru o finisare prin

R E C O N D I Ţ I O N A R E A M O B I L E I 528

vopsire, două sau trei straturi vor fi de ajuns pentru omogenizarea suprafeţei, în schimb, dacă se preferă ofinisaresemitiansparentă păstrându-se nervurile lemnului, se curăţă petele de pe lemn cu un decolorant (-» p. 522). Se poate alege un decolorant cu apă, elaborat fără solvent şi ale cărui resturi în urma limpezirii sunt biodegradabile. ATENŢIE: Decapanţii şi decoloranţii sunt produse toxice şi iritante. — Se va lucra în aer liber sau într-o încăpere bine aerisită. - Se vor purta mască, ochelari şi mănuşi. — Nu se va fuma şi nu se va umbla cu foc. - Se vor acoperi pardoseala şi mobila cu o prelată RENOVAREA ŞI VOPSIREA U N U I DULAP

Reparaţii Se verifică soliditatea generală a mobilei şi se fac reparaţiile necesare (-» SECVENŢĂ). - Se consolidează picioarele rupte (-» p. 378). Dacă este deformată, partea din spate a dulapului va fi înlocuită. Se vor schimba dispozitivele de glisare a sertarelor. Părţile deteriorate se vor reconstitui cu chit. - Se controlează părţile metalice, se curăţă broaştele şi se degripează cu un produs degripant, apoi se ung cu vaselină. Se profită de poziţia în care este aşezată mobila pentru lucru şi i se aplică un tratament fungicid şi insecticid (-» p. 381).

Aplicarea vopselei Se vopseşte interiorul, apoi exteriorul dulapului, cu un strat-amorsă alb specific

Repararea părţilor deteriorate. Pentru a le reconstitui, se aplică un chit pe bază de fibre de lemn, folosindu se un cuţit. Se trsttcft timp de 24 de ore şi apofse dă cu ceară, se vopseşte sau se lăcuieşte.

I Recondiţionarea părţilor metalice. Pentru K f l a lustrui părţile metalice, se foloseşte un • • tampon de lână de oţel fină nr. 000 sau o perie montată pe un mic aparat de găurit.

Aplicarea unui strat-amorsă special pentru lemn. Se va dilua puţin pentru a-i uşura pătrunderea. Se începe cu interiorul mobilei. Se vopsesc apoi diferitele elemente.

Aplicarea a două straturi de vopsea gliceroftalică cu aspect satinat. Partea din spate şi fundul dulapului vor fi ignorate. Se lasă să se usuce mai multe zile. Se execută apoi decoratiunile exterioare cu un lac decorativ.

530

OBIECTE VECHI SI > RECUPERAREA LOR _>

produsului de finisare. Această primă aplicare blochează fondul şi înlesneşte aderenta stratului decorativ. Se vopseşte apoi totul (aici, în verde, SECVENŢA P. 5 2 9 ) . Se lasă să se usuce. Dacă se optează pentru o finisare în mai multe culori, se vor procura câteva recipiente din sticlă (borcane de dulceaţă, eventual) care pot fi închise ermetic. Se pregătesc diferitele culori de vopsea sau de lac: aici, s au folosit două nuanţe de „roz-vechi" şi trei de verde. Se vopsesc mai întâi părţile cele mai deschise la culoare si se termină cu cele închise, asigurându-se după fiecare un timp de uscare de 6 - 8 ore.

Finisări Nu vă grăbiri să desăvârşiţi detaliile (-» SECrealizaţi elemente decorative care vor fi fixate pe partea de jos a uşilor sau pe bandoul superior al vitrinei, puneţi alte geamuri, montaţi din nou uşile pe pivou, lubrifiaţi, adăugau nişte perdele. Etajerele şi sertarele pot fi îmbrăcate într-un material lavabil, care va face întreţinerea mai uşoară. Se va alege, de exemplu, un material suplu din PVC. Se răsuceşte în jurul etajerei: se trece pe deasupra, apoi pe dedesubtul scândurii şi se prinde cu agrafe, după ce a fost bine întins (fără a lipi), pe cantul din spatele etajerei. Astfel locul de fixare va rămâne invizibil. • VENŢĂ):

REALIZAREA FINISĂRILOR

Punerea în valoare a medalioanelor sculptate. Se încadrează cu muluri tăiate în unghi de 45°. Se vopsesc mulurile şi se fixează cu,

Instalarea geamurilor. Se imobilizează în faltul lor cu baghete de forma unui sfert de H i cilindru plin. Se protejează sticla cu un carton şi se fixează baghetele cu ţinte fine.

Instalarea uşii. Se instalează pivotul în lăcaşul lui, în poziţia de deschidere a uşii. Se saltă uşa pentru a-i angaja articulaţia superioară, apoi se lasă să alunece pe pivot partea de jos.

Instalarea perdelelor. în tivurile de sus şi de jos ale perdelelor se introduc cabluri cu l t - 1 arc, terminate cu inele de fixat, rotunde. Acestea se agaţă pe pivoţii deschişi, înşurubaţi în interiorul montanţilor uşilor.

recondiţionarea

Curăţarea şi repararea scaunelor din pai, ratan sau răchită

B

uteti găsi uşor fotolii vechi din pai dm ratan împletit sau din răchită, dar acestea trebuie adeseori curăţate şi reparate înainte de a fi instalate în salon, în grădină sau pe o terasă

Scaune din pai Se verifică starea în care se află scaunul: şezutul, spătarul, picioarele, barele. Se verifică soliditatea picioarelor şi se fac reparaţiile (-» P. 368), încredinţându-se însă unui profesionist cele importante, de tâmplărie şi refacere a părţii dm pai. Pentru înviorarea paiului: k Se foloseste aspiratorul (cu peria mică) pentru a extrage cât mai mult praf. k Se amestecă 3 1 de apă călduţă cu zeama unei jumătăţi de lămâie. In acest amestec, se îmbibă un burete mare şi se şterge scaunul în sensul firelor de pai, fără a se apăsa prea tare > Se lasă să lucreze vreo 10 minute, după care se clăteşe cu buretele şi cu apă curată. I Se lasă să se usuce într-un loc aerisit, departe de orice sursă de căldură. Pentru a proteja un pai îmbătrânit şi deteriorat, se lăcuieste cu o pensulă, folosindu-se un lac natural, care fixează fibrele desprinse, fără a le schimba culoarea.

Scaune din răchită - Se spală răchita cu apă şi săpun, dacă este posibil în aer liber. Pentru a albi răchita învechită, se adauga în apa de clătit zeama unei jumătăţi de lămâie Se lasă să se usuce complet în aer liber, la umbră. - Se refac ligaturile picioarelor, adeseori slăbite, cu ajutorul unei tije noi de răchită sau cu rafie, care se strânge bine şi se fixează solid cu câte un nit la fiecare extremitate. - Se poate vopsi răchita, folosindu-se un spray cu vopsea.

Scaune împletite din alte materiale Curăţare. Tratamentul diferă în funcţie de materialul folosit în împletitură. • Implenrea obţinută dm scoarţa unui palmier Calamus rotang, este folosită în principal pentru mobilierul de grădină. ^ Se curăţă energic cu o perie de nailon si cu detergent diluat în puţină apă caldă. ^ Eventual se dezinfectează cu o soluţie de clor şi se clăteşte apoi cu apă călduţă, t Se usucă, după care se ceruieşte cu ceară de albine şi se lustruieste cu o cârpă.

m o b i l e i 531

532 OBIECTE VECHI SI RECUPERAREA LOR

pene de nailon - cârpă de lustruit - burete ciocan - cuişoare din alamă - cuţit special de împletit sau cutter

• împletitura din ratan este făcută din miezul palmierului Calamus rotang. Deoarece este fragil, se lăcuieşte sau se vopseşte - Dacă ratanul este natural, se curăţă cu apă rece în care s-a adaugat zeamă de lămâie sau sare; pentru a-i schimba aspectul învechit, se ştetge cu o cârpă umedă îmbibată cu câteva picături de apă oxigenată. - Ratanul vopsit sau lăcuit se curăţă cu apă în care s-a adăugat săpun lichid. Reparaţii. Pentru mici reparaţii, se vor cumpăra din magazinele de specialitate snopuri de ratan Se vor repara ligaturile rupte, firele care lipsesc etc. (-> SECVENŢĂ). Atenţie, ratanul se rupe uşor.

înlocuirea unei pânze de şezlong Asiguraţi-vă de faptul că pânza este încă solidă. Dacă e în bună stare, se scoate şi sefixează la fel pe schelet, cu agrafe mari. Dacă este uzată, se schimbă, luăndu-se drept tipar vechea bucată de pânză. La cele două extremităţi, sefixează bare de susţinere, care se prind de pânză.

Firele se înmoaie într-un lighean cu apă, pentru a Ie face mai suple înainte de întrebuinţare. •

CURĂŢAREA ŞI REPARAREA U N U I FOTOLIU D I N RATAN

Spălarea ratanului. Se şterge împletitura cu un burete îmbibat în apă sărată (o lingură de sare grunjoasă la 1 I de apă călduţă) sau în apă cu zeamă de lămâie. Se clăteşte cu apă curată.

I Hrănirea ratanului. După uscare (cel puţin 24 de ore la I . umbră, într-o încăpere ventilată), se aplică cu pensula un amestec de ulei de in şi esenţă de terebentină (1:2), sau ulei pentru lemn de tec. Se lustruieşte fără mare delicateţe.

Repararea ligaturilor. Se îndepărtează vechea ligatură. Se fixează cea nouă cu un cuişor de alamă şi se face un ochi mort pentru a-l ascunde. Se continuă înfăşurarea, trăgându-se bine firul de fiecare dată.

Terminarea ligaturii. Se taie ratanul la 45c, lăsându-se firul mai lung pentru nod. Se trece extremitatea pe sub ultimul ochi şi se trage bine firul. încrucişarea trebuie să se afle pe partea ascunsă a scaunului. Se bate un cuisor si se retează de la bază.

înlocuirea firelor care lipsesc. t a Se alege un fir de ratan de acelaşi diametru cu cel care lipseste şi se taie puţin mai lung decât este necesar. Se trec extremităţile rupte pe spatele mobilei şi se taie cu grijă.

împletirea firului de răchită. Se înmoaie firul pentru a nu se rupe, apoi se inserează în împletitură, în locui firului care lipseşie. Se taie extremităţile cu atenţie, să se sprijine pe firele transversale.

r e c o n d i tf i o n a r e a

o b i e c t e l o r 533

Întreţinerea unei lămpi de grădină eflectorii din tec ai acestei lămpi de grădină rămân în aer liber tot timpul anului. Recomandat pentru obiectele de exterior, acest lemn exotic cere îngrijiri. După câţiva ani, tecul capătă o nuanţă cenuşie şi este posibil să se păteze.

- perie de nailon trusa de chei plate - trusă de chei cu dulie - cutter - scul de lână de oţel - mănuşi de protecţie

Curăţarea şi înlăturarea petelor - Dacă lemnul n-a fost tratat niciodată, se perie şi se curăţă cu un solvent, pentru degresare. - Dacă lemnul este pătat, se foloseşte un produs decolorant (acid oxalic, apă oxigenată, clor etc.) pentru omogenizarea culorii suprafeţei; cu o pensulă de nailon, se aplică un strat de decolorant (se vor folosi mănuşi de cauciuc). Se lasă să pătrundă produsul, repetându-se apoi aplicarea lui pe locurile pătate. Se lasă să se usuce, apoi se clăteşte cu alcool denaturat. - Se şlefuieşte totul, uşor, cu şmirghel fin pentru a se elimina micile asperităţi ale suprafeţei.

Finisarea cu ulei Cu o pensulă, se dă un strat de ulei exotic (sau de ulei de tec) şi se lasă să pătrundă în lemn. Se aplică apoi un al doilea strat şi se continuă astfel până când uleiul rămâne la

hârtie abrazivă deşte pensulă plată - pensula de nailon - şurubelniţă - şurubelniţa mică de electrician

suprafaţă. Aveţi răbdare! Pătrunderea completă a uleiului între două straturi poate dura 24 de ore Odată terminată această operaţiune, se lasă să se usuce timp de câteva zile înainte de a se refolosi lampa. Se va observa că uleiul exotic lasă la suprafaţă o peliculă satinată şi etanşă, care respinge apa mai bine decât un produs de tipul lacului. In fiecare an, fară a demonta lampa, se va da un nou strat de ulei pentru ca tecul să-şi păstreze culoarea. •

PROTEJAREA LEMNULUI

IMN Demontarea lămpii. Se scot cele 4 inele de lemn exotic pentru a ie peria, curăţa şi şlefui. Dacă sunt pătate, se foloseşte un decolorant, clor de exemplu.

I

Tratarea cu ulei exotic. Se badijonează lemnul cu ulei exotic până la saturare. Când lemnul este îmbibat complet, se şterge excedentul cu o cârpă. Sunt necesare mai multe straturi.

Remontarea lămpii şi a instalaţiei sale electrice. Se va profita de ocazie pentru a se instala o lampă fluorescentă, mai economică şi la fel de puternică.

534

OBIECTE VECHI SI RECUPERAREA LOR

Recondiţionarea un uifelinar metalic Celelalte părţi, deşi protejate, şi-au păstrat culoarea iniţială. Această lipsă de uniformitate se poate înlătura aplicându-se o vopsea de finisare pe întreaga suprafaţă a felinarului. Se poate alege una dintre numeroasele vopsele chimice. Un strat-amorsă prealabil ajută vopseaua să reziste la intemperii. Dacă se optează pentru un lac, se diluează uşor primul strat pentru a-l putea aplica mai bine. înainte de a se monta instalaţia electrică, se va lasa să se întărească vopseaua, timp de mai multe zile. RESTAURAREA FELINARULUI

• • I I

felinarul, piesă cu piesă, precum şi instalaţia electrică prea veche.

escoperit într-un pod, acest felinar dm fier forjat trebuie să-şi recapete aspectul plăcut şi să aibă o instalaţie electrică conformă normelor în vigoare.

Recondiţionarea felinarului perie metalică manuală - perie metalică rotativă cutter - cleşte - 3 pensule - şurubelniţă şurubelniţă mică de electrician

Tratare împotriva ruginei. Se decapează felinarul, apoi se stabilizează suprafaţa metalului folosindu-se mai degrabă un transformator de rugină decât un produs antirugină. Acest lichid, de un alb lăptos, transformă rugina într-un strat de protecţie şi împiedică pentru multă vreme oxidarea metalului. Vopsire. Transformatorul de rugină dă o culoare frumoasă, de un negru-strălucitor, părţilor ruginite de multă vreme.

B

Stabilizarea coroziunii. La interval de 1 oră, se aplică 2 straturi de lichid transformator de rugină, folosind o pensulă. Se lasă să se usuce timp de 24 de ore.

R E C O N D I Tt I O N A R E A O B I E C T E L O R 535

Circuitul electric Pentru a corespunde normelor de securitate, acest felinar metalic trebuie echipat cu o dulie filetată E 27 şi cu un cablu de 3 conductori, dintre care unul împământat (galben şi verde), racordat la carcasă. Se fixează conductorul împământat cu un şurub (sau cu un mic inel de strângere) sub pălăria felinarului, într-un loc puţin vizibil si nevopsit, pentru a stabili bine contactul. Se echipează cealaltă extremitate a cablului cu o fişă 2 poli + pământ şi se branşează totul pe un circuit protejat pnntr-un disjunctor diferenţial de 30 mA. Se va apela

Atenţie! Turnaţi într-un borcan de sticlă cantitatea de transformator de rugină de care aveţi nevoie. Pensula care a fost în contact cu rugina nu trebuie introdusă în flaconul mare: produsul rămas şi-ar pierde eficacitatea.

şi la un electrician montajul •

pentru

a verifica

I Decaparea lămpii. Se îndepărtează rugina cu ajutorul unei perii metalice, apoi se badijonează suprafaţa decapată cu un solvent (white spirit) pentru eliminarea eventualelor urme de grăsime.

Economisiţi timp. Se alege forma şi duritatea periei în funcţie de obiectul pe care trebuie să-1 decapati. Dacă forma sa se pretează, se foloseşte o perie rotativă montată pe o maşină electroportativă.

Pregătirea suprafeţei. înainte de a vopsi felinarul, se aplică un strat-amorsă, care permite aderenţa vopselei. Se lasă să se usuce timp de 10 ore.

Vopsirea felinarului. Se aplică un prim Bine protejat, acest • j l strat de lac diluat în câteva picături de felinar dinfierforjat |• solvent, apoi, după 24 de ore, se aplică un va rezista intemperiilor. al doilea strat diluat.

I

I

536

>OBIECTE _>

VECHI SI RECUPERAREA LOR

Curăţarea şi lipirea marmurei - bucată de bumbac nepluşat şomoiog de bumbac - piatră de frecat - piele de căprioară - blană de oaie sau mănuşă de lustruit - spatulă de lemn tampon sau şmirghel foarte fin

armura de pe comodă sau de pe mesele „bistrot" trebuie să fie întreţinută pentru ca frumuseţea ei să se menţină. Marmura spartă trebuie lipită, părţile ciobite refăcute şi petele îndepărtate pentru a reda strălucirea piesei care a devenit temă în timp.

Curăţare Este etapa prealabilă necesară. Se începe prin întinderea pe suprafaţa obiectului a unui produs de îndepărtat ceara, apoi se scot petele rebele ţinându-se seama de natura lor (-* SECVENŢĂ). Dacă pe marmură s-a aplicat de mai multe on ceară sau silicon, se va folosi un tampon abraziv uşor, îmbibat cu săpun

negru şi apă călduţă. După repararea eventualelor deteriorări, se tratează suprafaţa cu un produs de lustruire.

Reparaţii Procedeul depinde de grosimea şi greutatea plăcii de marmură. Astuparea părţilor ciobite. Ciobitunle de mici dimensiuni se pot umple cu ceară. Pentru ciobiri mai mari, se va folosi un produs de restaurare, care conţine răşină lichidă şi praf de marmură. ^ Se face o pastă consistentă, t Se pun pigmenţi pentru a-i da o culoare apropiată de cea a marmurei care urmează să fie reparată.

CURĂŢAREA M A R M U R E I

îndepărtarea oricărei urme de ceruire sau lustruire. Cu un tampon de bumbac, se aplică un produs care îndepărtează ceara. Se repetă până când bumbacul rămâne curat.

Umplerea micilor ciobituri. Se mţM foloseşte un adeziv special l compus din praf de marmură şi răşină.

Şlefuirea suprafeţei. Se şlefuieşte marmura uşor, cu un abraziv de granulaţie foarte fină şi puţină apă, efectuându-se mişcări în forma cifrei 8. Se clăteşte.

Se tratează cu fineţe. Se aplică acid oxalic pe şomoiogul de bumbac şi se şterge cu mişcări circulare. Se clăteşte din nou.

Protejarea marmurei. Cu o cârpă nepluşată sau cu un şomoiog, se aplică pe suprafaţa bine uscată un produs special pentru lustruirea marmurei.

Se dă luciu. După uscarea completă a produsului, marmura se lustruieşte cu mănuşa de lustruit sau cu blană de oaie. Un singur strat de produs va fi suficient.

reconditionarea

y Se umplu ciobiturile cu acest amestec, folosindu-se o spatulă din lemn. y Se netezeşte cu grijă suprafaţa cu ajutorul spatulei. y înainte de a şlefui, se lasă să se întărească. Mici reparaţii. Bucăţelele se lipesc cu uşurinţă: y Cu puţin înainte de folosire, se prepară un adeziv epoxy, amestecând o răşină şi un întăritor. y Se aplică amestecul pe cele două suprafeţe care trebuie lipite. y Se ţine strâns, folosindu-se un elastic sau un dispozitiv de strângere. Mari reparaţii. Dacă s-au spart elemente mari (blatul unei mese, de exemplu), lucrurile se schimbă: y Cu un disc abraziv, se taie şanţuri pe spatele plăcii de marmură, perpendicular pe spărtură, cam din 20 în 20 cm. y In şanţun se introduc pene metalice, care se cufundă în grosimea marmurei cu un adeziv epoxy. y După întărire, se lipeşte pe toată suprafaţa inferioară a plăcii o bucată de pânză. •

ă

o b i e c t e l o r 537

îndepărtarea petelor de pe marmură

- Pentru o pată de vin sau de cafea, se aplică o soluţie de zeamă de lămâie şi sare grunjoasă. Dacă pata rezistă, se va procura un produs antirugină folosit pentru scoaterea petelor de pe rufe. - Pentru o pată foarte colorată (cerneală, vopsea etc.), se foloseşte extract de dor sau apă oxigenată. Se repetă operaţia de mai multe ori şi se lasă timp suficient produsului pentru a acţiona. - Pata de grăsime se acoperă cu pământ de Sommieres şi se stropeşte cu acetonă sau tricloretilenă. Se lasă să acţioneze timp de mai multe ore. Din când în când, se adaugă solvent şi pământ

1

REUPIREA M A R M U R E I SPARTE

Lipire. Se curăţă cu solvent cele două părţi ale spărturii. Se prepară adezivul epoxy. Pentru marmura colorată, se vopseşte răşina, înainte de a face amestecul, cu un pigment de o culoare asemănătoare celei pe care o are marmura respectivă. Cu o spatulă de lemn se badijonează cele două feţe ale spărturii şi se asamblează imediat.

Uscare. Se presează bine cele două bucăţi, una pe cealaltă, apoi se realizează un dispozitiv de strângere. Produsul în exces se şterge imediat cu acetonă. Se lasa mai multe ore să se întăreasca Se poate accelera uscarea încălzind suprafaţa marmurei cu uscătorul de păr.

Finisare. A doua zi, se şlefuieşte mai întâi cu hârtie abrazivă nr. 200. apoi cu 400. Se îndepărtează praful. Se pune pe un tampon din pânză de bumbac acid oxalic pulbere. Se freacă marmura până când se obţine un lapte albicios. Se clăteşte cu apă curată, se usucă cu piele de căprioară şi se lustruieşte.

538

OBIECTE VECHI SI RECUPERAREA LOR i

-

Curăţarea si repararea ramelor aurite - cârpă moale - bumbac de lustruit - spumă de şlefuit extrafină - pensulă moale

u vremea, ramele aurite îşi pierd din strălucire şi, adeseori, relieful li se deteriorează. Cu un minimum de pricepere şi cu răbdare, li se poate reda frumuseţea de altădată.

- cui de lemn - cui metalic - ferăstrău pentru metale

Curăţare Părţile aurite cu foiţă de aur nu suportă produşii agresivi şi alte reţete ale bunicii; curăţarea lor cere fineţe. ^ Se îndepărtează praful cu o pensulă moale, de exemplu o pensulă de mătase.

t Cu pensula se aplică un produs special de curătat obiectele aurite, folosit de profesionişti: aceste produse sunt costisitoare, dar întotdeauna eficiente. Se va insista asupra excrementelor de insecte. ^ Se curăţă obiectul în întregime, cu bumbac de lustruit. Se freacă uşor pentru a nu strica stratul aurit si se schimbă tamponul de îndată ce se murdăreşte.

Reparaţii • Pentru repararea reliefului unei rame se foloseste un amestec de alb de Meudon si adeziv

REPARAREA RELIEFULUI UNEI R A M E

D

Astuparea găurilor. Se foloseşte amestecul de alb de Meudon şi adeziv animal sau pastă sintetică pentru lemn îentru a acoperi părţile lipsă din ramă. Pasta de lemn se întăreşte în aproximativ 15 minute.

Sculptarea reliefurilor. înaintea solidifiW M cării produsului, se refac reliefurile cu un cui de lemn. După uscare, se şlefuieşte cu spumă de şlefuit extrafină.

I Aplicarea fondului auriu. După ce rama este bine curăţată de praf, se aplică, folosind pensula, fondul auriu. Reliefurile vor rămâne libere, bine conturate.

B

Executarea finisărilor. Se foloseşte ceară sau lac pentru aurit. Atenţie, din nou, la reliefuri Se lasă toată noaptea să se usuce şi se lustruieşte cu o cârpă moale.

r e c o n d i t i o n a r e a o b i e c t e l o r 538

pe bază animală, încălzit în bain-marie: pus pe ramă în picături mici, acest produs păstos se solidifică în contact cu ipsosul, reconstituind relieful care lipseşte. Se poate folosi şi pastă pentru lemn. Pentru repararea unei muluri pe o ramă care prezintă simetrii, metoda cea mai simplă constă în copierea prin mulaj, cu o pastă de modelat specială, a unei părţi intacte. Apoi se umple mulajul cu ipsos de modelat. După ce se întăreşte, se aplică în locul din care lipseşte fragmentul. Când retuşurile sunt gata, se aplică un strat de fond aunu, apoi ceară şi lac de aurit. •

Alginat stomatologic Alginatul este un extras de alge marine, netoxice şi biodegradabile, folosit de dentişti pentru luarea amprentelor. Aplicat pe o parte intactă a mulurii unei rame care trebuie reparată, permite copierea tuturor detaliilor reliefului şi formează, după uscare (4-6 minute), o amprentă în care se toarnă ipsos pentru a se obţine o reproducere de o mare fidelitate.

RESTAURAREA UNEI M U L U R I SPARTE

Fabricarea formei. Folosindu-se pastă de modelat specială, se ia amprenta unei părţi intacte a mulurii. Se lasă pasta să se întărească şi se scoate cu precauţie din formă.

D

Turnarea piesei. După închiderea celor două extremităţi ale formei, se toarnă în interior ipsos de modelat (50% ipsos + 50% apă). Se lasă să se întărească şi se

Ajustarea dimensiunilor. Se taie cu ferăstrăul piesa de ipsos şi se şlefuieşte, astfel încât să corespundă exact lăcaşului părţii care lipseşte, în unghiul ramei.

Se verifică ajustarea piesei. Se lasă ipsosul să se usuce până când devine foarte alb. Se fixează pe ramă piesa înlocuitoare folosind adeziv de tip neopren.

Retuşarea racordului. Se scuip tează ornamentul cu un vârf metalic. Se înlătură praful. Se aplică un strat pregătitor pentru vopsirea ipsosului şi pregătirea finisării.

Ceruirea. Se întinde cu pensula ceară de aurit. Se alege o nuanţă care să corespundă cu cea a ramei pentru ca reparaţia să fie invizibilă. Se lasă să se usuce şi se lustruieşte.

540

>OBIECTE _>

VECHI SI RECUPERAREA LOR

Refacerea unui obiect din ipsos Se foloseşte vopsea acrilică. Pensulele fine permit o muncă minuţioasă; dar se mai poate folosi un burete sau o cârpă strânsă în palmă, insistându-se asupra scobiturilor

Patină Pe chipul zeului Eol, prezent aici, părţile în relief (nas, obraji, frunte etc.) strălucesc şi au o frumoasă culoare aurie. Mai retrase, zonele ondulate apar cu reflexe galben-

PATINAREA U N U I OBIECT DIN IPSOS V ^

- perie de netezit - cârpă - cârpă nepluşată burete spumă abrazivă foarte fină pensulă-şablon - pensule perii

n banal ornament de ipsos sau de lemn se poate reface, ieftin şi fară o pricepere deosebită, aplicându se tehnica „bronzului fals". Metoda tradiţională foloseşte o vopsea aune amestecată cu praf de metal. Cea prezentată mai jos se bazează pe o suprapunere de vopsele acrilice, patinate cu ceară de aurit.

D

Se şlefuieşte ipsosul. Se elimină eventualele neregularităţi, şlefuindu-se figura ce urmează a fi patinată cu o spumă abrazivă foarte fină. Se şterge cu grijă praful, cu o cârpă uscată sau cu o pensulă.

Bronz fals Pentru început, se întinde pe obiect un întăritor specific sau lac gomat. Se alege un produs colorat sau se dizolvă o priză de pigmenţi pentru vopsirea amestecului Vopsirea se face în doi timpi: o vopsea de fond de culoare brună; - un joc de culon de „patină" neuniformă, aplicate în aşa fel încât să se apropie de efectul adevăratului bronz: resturi de cocleală situate în părţile scobite

Amestecarea culorilor. Se prepară mai multe nuanţe de patină pe o paletă. Cu o pensulă-şablon se tamponează ipsosul până când se obţine efectul dorit.