În fine, acasă! Note zilnice: decembrie 1989 - decembrie 1990 9789733407065, 9733407062

Citation preview

De acelaşi autor: Teoria generală a obligaţiunilor în Codul Civil Român, Cluj, 1936; Succesiunea legală - ab Intestat - în Codul Civil Român (în colaborare cu Aurel Chira), Cluj, 1937;

IONRATIU , Note zilnice. Decembrie 1989 - Decembrie 1990

Policyfor the West, London, Harvill, 1957; Politică pentru Occident, Bucureşti, Editura Progresul Românesc,

1992; Bassarabia - a Romanian Land, London, Arcada, 1968; Contemporary Romania, London, Foreign Affairs, 1975; La Roumanie d'aujourd'hui, Pa1is, Grassin, 1975; Rumunia wspolczesna, London, 1975; România de astăzi, Londra, 1977; România de astăzi, Bucureşti, Condor, 1990; Cartea Memorandului, Londra, ARCADA, 1979; Moscow Challenges the World, London, Sherwood, 1986; Mosco1 •a .~fidează lumea, Londra, ,,Românul Liber", 1990 ş1

A

Infine, V

acasa

Timişoara, Signata, 1990;

Cine mă cunoaşte în rară aşa rnm sunt?, Bucureşti, Progresul

Românesc, 1991; Efortul ce faci e râsplata, Bucureşti, Progresul Românesc, 1991 ; Te111pleton, piesă de teatru (în colaborare cu Jane Cobb), London, A.11s

Theater Club, 1958; Clive şi Anna, piesă în două acte, traducere din limba engleză de Mihai Popescu. Adaptare şi Cuvânt înainte de Dan C. Mihăilescu, Bucureşti, Progresul Românesc, 1995.

EDITUAA(IJUNIVERS

Cuvânt înainte

Coperta: RH PRINTING SRL

ine a cunoscut experienţa exilului, ştie la fel ca mine, că nimic nu preţuieşte mai mult decât întoarcerea acasă. Timp de 50 de ani, pentru că nu am vrut să cer o altă cetăţenie, statutul meu a fost desemnat cu acest cuvânt de ocară: ,,apattid". Iar p1incipalul meu act de identitate, cai·e ţinea loc de paşaport şi de orice altceva, era aşa-zisul travel document, titre de voyage, pe cai·e era specificat între paranteze Convenţia din 28 iulie 1951. Ceva asemănător plăcuţei matiicole pe cai·e o au asupra lor soldaţii în război, deţinuţii şi prizonierii. Eram, eu ş i asemenea mie, toţi cei afla~ în aceeaşi situa~e, soldaţii întârziaţi ai unui război pierdut. prizonie1i în lumea liberă, deţinuţii prop1iei noastre conştiinţe, care se încăpăţânează să creadă că Ist01ia mai putea fi revizuită şi omul poate ieşi de sub vremuri. Acest document, paradoxal şi providenţial în acelaşi timp, îmi dădea dreptul să călătoresc 01iunde în lume, mai puţin acasă. Aşa încât, timp de 50 de ani, acasă a însemnat la Londra sau la Pai·is, la Zermatt sau la Savannah, dar niciodată la Turda, la Bucureşti sau la Cluj. Strămoşilor mei le datorez probabil această dârzenie înceată a ardelenilor, atât de des subiect de ironie în ochii iuţilor valahi. Şi, dacă mă gândesc bine, tot ei mi-au trasat, într-o măsură importantă, calea de u1mat în viaţă: aceea de a sluji România. Traseul lor este exemplai·, îtrucât este acela al multor familii de români ardeleni, care pe timpul a două generaţii trec de la meseria de preot la aceea de avocat, către o mai decisă implicare în viaţa civică. Dato1ia mea era să le urmez exemplul. Pentru că, de fapt, dife1itele ocupaţii pe care le-am avut de la tenninarea studiilor, gazetar în presa sc1isă sau la Radio, agent în diferite societăţi, om de afaceri sau patron, au însemnat pentru mine un mijloc, şi nu un scop: un mijloc de cuce1ire a unei anume independenţe economice şi, eventual, al unei poziţii de pe care să mă fac ascultat. Scopul a fost întotdeauna acela de a conttibui la scoaterea ţă1ii din fundătura în care o aruncase Istoria şi în care o menţineau profitorii ei

C

© ION RAŢIU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale RATIU, ION Note zilnice. În Fine, acasă I Ion Raţiu - Bucureşti: Univers, 1999 406 p; 15,5x25.5 cm; ISBN 973-34-0706-2 821.135.1-94

Coperta 4: Portretul oficial ION RAŢIU, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 1990.

UNIVERS, 1999

6

Ion

În.fine, acasă

Raţiu

de o clipă. O clipă cât o jumătate de secol. Cărţile pe care le-am publicat, conferinţele pe care le-am dat, asociaţiile la care am fost fondator sau cofondator, contactele cu şefi de state sau oameni politici care aveau un cuvânt de spus în trebuiile lumii erau menite să servească acest scop. În toamna anului 1989, lucrurile au început să se precipite, un vânt de dezgheţ a început să bată şi în direcţia ţărilor din Estul Europei, care hibernau, rupte de lume, şi nu mai păreau să iasă vreodată din lunga noapte comunistă. Regimurile din aceste ţări au început să cadă, unul câte unul, frontierele, etanşe, până atunci, să se fisureze, Zidul Berlinului să se clatine şi în cele din urmă să se prăbuşească literalmente. România era şi de această dată în întârziere, încremenită cum era în nemişcare părea hotărâtă să ,.boicoteze istoria". Şi apoi au venit zilele din decembrie, Timişoara, Bucureşti, . i apoi toată ţara. Am început atunci o intensă, febrilă activitate de sensibilizare a opiniei publice şi politice din Occident. Pariul cel mai important era atunci, în opinia mea şi a celor care au fost alături de mine, maj01itatea membri ai Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, despre care va fi vorba în paginile ce urmează, pariul era, aşadar, ca întorsătura pe care o lua Istoria - de fapt, revenirea ei la matca părăsită cu o jumătate de secol în unnă - să fie ireversibilâ. Apartamentul meu din Paris a devenit un fel de cartier general de unde plecau şi spre care soseau mesaje din şi către lume, din şi către, în sfârşit, România. Zi şi noapte am organizat sau provocat sau cerut întâlniri cu zia,işti, oameni politici, am dat zeci de interviu,i pentru ziare, radiouri, televiziuni din Franţa, Marea Britanie, Statele Unite, am organizat conferinţe de presă, am dat comunicate. am sc1is sau inspirat articole. Era vital în acele zile să se vorbească despre România, penau a elimina 01ice pericol de .,restauraţie". Monstrul avea, ca balaurul din poveste, mai multe capete, şi nu puteai fi sigur că ultima suflare era cu adevărat ultima. Momentul întoarce,ii acasă era mai aproape :i mai posibil ca 01icând, dar mai trebuia încă amânat. Voiam să mă asigur, la Paris şi la Londra, dar mai ales la Washington, că ma,ile democraţii occidentale sunt favorabile democratiză,ii României şi nu-i vor mai indica, aşa cum se întâmplase la sfârşitul războiului, drept unic pat1ener de dialog, vecinul din Răsărit. Bineînţeles, în limitele pe,mise de postura mea modestă de avocat pe cont propriu al democraţiei în România. M-am întors acasă în ziua de 24 ianuarie 1990. P1imul drum l-am făcut la Turda. Am revăzut casa părintească, am regăsit oameni şi locuii Şi, întradevăr, nimic nu a fost în zadar: printre aceşti oameni şi în aceste locuii sunt

7

acasă.

Chiar dacă locmile s-au mai schimbat, casa părintească aparţine altora, oamenii cunoscuţi, câţi mai sunt în viaţă, sunt mai bătrâni, ca şi mine, iar· cei noi mă descumpănesc. une01i. Ciclul exilului a luat sfârşit pentru mine, lucrurile au intrat în făgaşul normal. Căci exilul, fie el şi de 50 de ani, este temporar, iar întoarcerea acasă, definitivă. Fericit ca Ulise ... Da, cred că pot să pun cu toată tă1ia că mă consider un om felicit: pentru că am avut norocul să trăiesc destul pentru a vedea istoria reintrând în matca şi că mi s-a acordat cea mai mare demnitate, aceea de a-mi sluji ţara. Pe lângă asta, toate celelalte neplăceri, înfrângeri, dezamăgiri le consider bâlbâieli ale unei lumi pe cale de primenire. O lume pe cale să-şi vindece rănile şi să-şi constluiască sau reconstruiască o morală. Optimismul meu robust mă face să cred astfel. Şi acum, o lămurire pentru cititori. Din 1940, fără întrerupere, am ţinut un jurnal. Am notat zi de zi, cu rare ab enţe, întâmplările de peste zi, oamenii întâlniţi, lucrurile mărunte din care este făcută o viaţă. La început, pentru că aşa am promis bunicii mele, fiica lui Ion Codru Drăguşanu „Peregrinul Transilvan", care mi-o ceruse în mod expre . Apoi, pentru că a devenit un exerciţiu şi o necesitate: aceea de a rămâne o clipă cu mine însumi. Acasă sau aiurea, în avion. mai ales, în tren, seara înainte de culcare, dimineaţa devreme, oricând şi oricum, aceste caiete sunt condica mea de prezenţă. Sc1iind, avem iluzia că putem întoarce timpul sau că trăim o dată. Mă grăbesc însă să precizez că „ideile'' şi analizele politice, dacă se poate spune astfel, le-am lăsat pentru cărţile şi articolele publicate. 1c1 lucru,i secrete, de interes strict personal, nu sunt de găsit aici, pentru că am căutat să dau acestor note un stil cât mai impersonal. Obiectiv, cu alte cuvinte. Nu m-am gândit niciodată că ele ar putea face obiectul pubbcării. Din când în când îmi place să deschid marele safe în care le păstrez şi să iau un carnet la întârnplai·e. Un notar anonim vorbeşte de cutare eveniment din cutare an. Numai într-un târziu îmi dau seama că e vorba de mine. Aşa încât îmi pun că publicarea lor ar putea constitui o mărturie despre timpul şi lumea în car·e am trăit. Volumul de faţă, p1imul, conţine notele mele zilnice cuprinse între decembrie 1989 - decembrie 1990. Încep cu el pentru că are această semnificaţie specială: evenimentele pe cai·e la relatează au schimbat faţa lumii şi mi-au schimbat viaţa. Este felul meu de a marca zece ani de la Revoluţia din Decemb1ie 1989 şi zece ani de când m-am întors

acasă.

I. R.

Sâmbătă şi Duminică

9-10 Decembrie 1989

La Peter şi Jennifer Blaker (Lordul şi Lady Blaker, fost ministru al în guvernul Margaret Thatcher), la ţară, împreună cu Piers Dixon, fost deputat, şi Ann cu care trăieşte. Conversaţie susţinută. întotdeauna interesantă. Despre Toby Lowe (Lordul Aldington) . i masacrarea repatriaţilor iugoslavi .i sovietici, imediat după război. Piers a avut două scrisori publicate în Sunday Telegraph şi în Observer. De fapt, Peter a fost cel care a dat publicităţii această ruşinoasă pagină a istoriei. Era ministrul Apărării la ora aceea. Băiatul lui Peter, Adam, şi prietenul lui, Charles, care lucrează la N .M. Rothschild, ambii mi-au declarat că ar vrea să meargă în România şi să ne ajute în lupta noastră. Să tot aibă 30 de ani, nu mai mult. Sâmbătă seara la cină, şi soţii Fairbairn.

Apărării

Luni, 11 Decembrie 1989 Scriu lui Ianacopulos, un apropiat al Regelui. Îi trimit fotocopii din jurnalul meu de zi şi câte o copie după scrisoarea trimisă de Sugar Andras (de la televiziunea maghiară) Regelui împreună cu scrisoarea de acoperire ce mi-a trimis mie. În ea îmi mulţumeşte pentru ajutorul ce i-am dat ca să realizeze interviul cu Regele. I-am comunicat la telefon că-i expediez acest material ca să fie trecut mai departe. Mă întreb dacă o să mai îndrăznească cineva să conteste faptul că eu am fost cel care a sugerat ungurilor să-I ia un interviu Regelui. Marţi,

12 Decembrie 1989

Scriu articolul de fond pentru Românul Liber. Iau masa cu Steffi. (Baronul Bentinck, fiul Baronesei Gabriela Bentinck.) E în formă.

Miercuri, 13 Decembrie 1989 Danny Florea, fotbalist român în Belgia, îmi telefonează. Prietenul lui -a întors din România. Mi-a adus o scrisoare. Acum vrea 15 .000 de dolari. Zice că i-a cheltuit în drumurile lui în România. Întrebarea e cum? Şi de ce să am încredere în el ?

Joi, 14 Decembrie 1989 Mulţume

c

Preşedintelui

Carter (Jimmy Carter,

Preşedintele

SUA -

10

Ion

În fi ne, acasă

Raţiu

1974-1978) şi Lordului Callaghan pentru mesajele lor către români. Trimit copii, cu o scrisoare de acoperire lui Chuck Percy (Senatorul Charles H. Percy. R. Ohio) şi Bernard Braine (Lordul Braine of Wheatley). Scriu articolul de Anul Nou pentru Românul Libe,; bazat pe experienţa unui evreu român plecat din ţară, cu părinţii lui, la vârsta de 11 an 1. Dau un interviu gazetarului John Flint de la „Gloucester Echo". Un sat de lângă Cheltenham a adoptat comuna Pestra de lângă Slatina, judeţul Olt. Cina cu Loni West, venită de la Oxford, unde face cercetări în problema imunologiei transplantelor de inimă la copii. E o femeie intere-

că,

santă.

Securităţii.

Vineri, 15 Decembrie 1989 Ziarele (Romcînul Liber şi The Free Romanian) au plecat azi dimineaţă la tipografie. Cred că or să fie interesante. Ele sunt expresia luptei noastre pentru idealul enunţat în titlu. După masă, la noi la birou. Toată lumea. Să sărbătorim venirea Crăciunului. Mergem, apoi, aproape toţi la .,El Vino". Vorbă multă, animaţie, foaite plăcut. Rămânem apoi la cină, numai noi trei: Susan Bond, Mihai Leu şi cu mine. Sâmbătă,

16 Decembrie 1989

Plec la Paris. Prind avionul la ora 9.00 dimineaţa, deşi n-am prea dormit noaptea asta. Radu Roşeanu vine devreme la apartamentul meu din Paris. La 2.30 p.m. toţi erau prezenţi: Dr. Munteanu, Novacovici, Sandu Pobereznic. Damian Vasile, membrii Comitetului director al U.M.R.L., plus Herlea şi Variam. Ghika vine târziu, căci a avut şedinţă de Comitet a Filialei UMRL Franţa. Ca de obicei mici ciocniri, dar nu 2-rave. Ghika, când a venit, s-a dat la Variam si . Herlea·, de mai multe ori si . la mine ! Am să trec cu vederea. Interesant că toată lumea vrea să întreprindem ceva în România. Clar. E absolut necesar. Novacovici ne-a adus copii după un „comunicat" UMRL, sub semnătura mea şi a lui, care circulă printre români. ,,Comunicatu l" declară

11

în urma întrevederii avute la Frankfurt, la 11 Noiembrie. a.c., cu Dl. Dr. Tibor Hodicska, secretar de stat la Ministerul de Externe de la Budapesta, UMRL susţine ideea unei Transilvanii independente „ca o variantă tactică de moment, vizând scoaterea de sub influenţa comunismului, într-o primă fază, a unei părţi din România şi integrarea ei în Europa Unită". E un fals, bineînţeles. Dar e inteligent compus acest .,comunicat", pentru că e credibil, justificând inteligent „defalcarea temporară a unei părti din România. Mulţi ar putea să fie induşi în eroare, mai ales rău­ voitorii şi cei ce mi se opun în exil. Şi nu m-ar mira dacă acest comunicat ar fi distribuit şi în ţară, pentru a mă defăima. În tot cazul, eu sunt convins că trebuie să pornească de la Serviciul de Dezinformaţii al Am uitat să notez. Joi, 14 Dececembrie Cal McCrystal, de la Independent on Sunday, mi-a luat un interviu la telefon. Îmi închipui că nu e pentru ăptămâna asta. Timpul e prea scurt. Duminică,

17 Decembrie 1989

Vine Jean Bernard primul. Punctual la 3 p.m., cum convenisem. Îmi vorbe . te de Ion Ghika. Dumneata ai nevoie de el. E un om foarte activ .i capabil. El e pentru Dumneata cum e Pasqua pentru Chirac. Etc ... etc ... Vroia chiar să intru într-o înţelegere secretă cu Ion Ghika, că vom lucra împreună. Am tăiat-o scurt. Îl apreciez foarte mult pe Ghika. Doresc să lucrez cu el. Îl voi susţine ori de câte ori face lucruri bune, dar eu nu intru în înţelegeri secrete. Să nu uităm că toţi oamenii politici au ambiţiile lor. Altfel n-ar intra în politică Apoi sunt permutaţii continue, de prietenie. alianţe, ciocniri de personalitate, etc. Piesele se schimbă pe tabla de şah după criterii de poziţie şi de utilitate, i-am spus. A venit, apoi, şi Ghika. leii a jucat teatru la şedinţa de Comitet, mi-a spus. M-a atacat ca să-şi stabilească poziţia. Vrea să organizeze Congresul , dar vrea delegaţie în scris. Ai fost rugat de Comitet să accepţi acest lucru, i-am spus. Vorbeşte imediat cu ceilalţi membri din Comitetul Filialei şi comunică-mi acceptarea voastră. Îţi dăm, apoi, imediat în scris, mandatul de care ai nevoie. Îmi va da şi un buget şi va trebui să vedem cum îl vom acoperi. Mi-a vorbit mult de tineretul care vine la UMRL. Nu se mai vorbeşte de legionari, Liga pentru Drepturile Omului, Kome. Toată lumea

12

Ion

Raţiu

vorbeşte de UMRL. Trebuie să-i solidificăm. Am vreo câtiva tineri care vor să lupte. Trebuie să-i antrenăm. Joseph Amsalem va face-o. Dar ne trebuie bani. Avem toate legăturile nece are ca să pătrundem în România, din Iugoslavia. Ar trebui să obţinem asentimentul guvernului iugoslav. Odată în România, ei să obţină armele românesti si să înceapă revolta, îmi zice Ghika. . . L-am ascultat. E prea exaltat. Doar guvernul iugoslav tot comunist rămâne . Dar am acceptat că e mai bine să încercăm destabilizarea regimului Ceauşescu din Iugoslavia şi nu din Ungaria. Din nou e o chestiune de finanţe. Să-mi facă un buget !! Am căzut de acord însă ca din banii care se vor realiza din vinderea discului lui Zamfir, o bună parte să fie alocată Filialei Franta. Bernard vrea ca eu să-i invit, împreună cu deputatul Godfrain (Jaquer G., deputat RPR), la cină, pe ziua de 9 Ianuarie 1990. De acord. Aşa îl vom obţine pe Chirac pentru Congres. Mi-a confirmat, de asemenea, că programul înregistrat de mine, Ia TFl, a fost transmis la orele 13.00, Joi 14 Decembrie Iar aseară, Regele Mihai a apărut la Antenne 3. A fost cam .,molâu". Dar nu rău . La telefon, Herlea vine cu o idee, care nu mi se pare total deplasată. Dacă dumneavoastră sunteţi absolut hotărât să nu mai candidaţi Ia Preşedinţie la viitorul Congres, UMRL se destramă. Singura şansă ar fi să pregătim pe cineva să ia conducerea. L-am asigurat că eu voi continua să susţin organizaţia, dar trebuie să-şi dea seama, cu toţii, că voi avea 73 de ani în Iunie. Deci voi avea 76 de ani, dacă rămân în viaţă, la următorul Congres. De aceea ar fi mai bine ca toată lumea să se gândească la acest aspect al problemei. Dar la cine v-aţi gândit ? l-am întrebat. La Radu Câmpeanu. Da, nu e rea alegerea. Dar ar trebui să se înscrie în UMRL de pe acuma. Să candideze şi să accepte votul Congresului. E imposibil ca el să vină aşa, din afară, să intre direct la vârf. Am mai continuat şi am mai repetat, ceea ce i-am spus şi lui Radu, de altfel, că între poziţia lui politică şi a mea, nu e nici o deosebire fundamentală, sau de principiu. De exemplu, aşa cum nu pot să fiu de acord cu Korne şi ideile lui republicane, cu dezmembrarea ţării în unităţi culturale şi politice autonome, Europă de la Urali la Atlantic etc ... Dacă Radu Câmpeanu intră în UMRL, eu sunt fericit să-l accept în orice poziţie i se încredinţează la viitorul Congres.

În fine, acasă

13

S-a dat ştirea, astă seară, la BBC World Service, că peste 10.000 de oameni au demonstrat la Timişoara. Au fost imediat dispersaţi cu furtunul. Se pare că şi la Braşov s-a demonstrat. Lipsesc amănuntele.

Luni, 18 Decembrie 1989 Jean Bernard îmi telefonează să mă anunţe că mi se va lua un interviu, aici la mine, pentru Radio Luxembourg (RTL), la orele 13.00. Vroia, de asemenea, să vorbesc cu Regele, ca să acorde un interviu la Antenne 2. Regele e de acord. Transmit acest lucru lui Fran