Istoria prostitutiei, vol. 1 [1] 9736871177, 9736871185

Citation preview

MIRCEA BĂLAN

ISTORIA PROSTITUTIEI

*

MIRCEA BĂLAN

ISTORIA PROSTITUTIEI *

Editura-: e: :Ostampa .,,_

*• .. *

Timişoara, 2003

© Editura Eurostampa & Mircea Bălan

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a României ' � BALAN, MIRCEA Istoria Prostitutiei ' ' / Mircea Bălan. - Timisoara: Eurostampa, 2003 2 voi. ISBN 973-687-117-7 Vol. 1 - 2003 - ISBN 973-687-118-5 392.65(100)(091)

Editura Eurostampa Timisoara, Bv. Revolutiei nr. 26 ' , Tel./fax: 0256-204816 E-mail: [email protected] Consilier editorial: Eugen Georgescu Coperta: Diana Szebenyi Tehnoredactare şi tipar executat la Eurostampa

INTRODUCERE „Enciclopedia Diaconovich" defineşte prostituţia ca pe un comert' „pe care femeia îl face cu trupul ei, în faptul îndoit al femeii, care se oferă pentru bani, şi al bărbatului care o plăteşte pentru acest serviciu'; iar „Micul Dicţionar Enciclopedic" ca pe „Procurarea de către o femeie a mijloacelor de existenţă prin întretinerea de relatii sexuale cu mai multe persoane". „Dictionarul limbii r;mâne" arată că prostitutia , ' este „ Ocupatia , femeii care îsi vinde trupul': Curteza'na e definită de „Dictionarul de neologisme" ca , „femeie cu moravuri libere, dar elegantă şi spirituală, care trăia la curţile suveranilor, prostituată''. Târfa e potrivit ,,Dic,tionarului limbii române" o „femeie de moravuri usoare: prostituată': , P. Bruckner si ' A. Finkielkraut afirmă că prostitutie ' „există pentru că există monogamia patriarhală, există mizeria sexuală, există dominatia acestea sunt , masculului ,si rasismul seductiei: , cauzele, acesta este dusmanul': , Etienne Borne spunea că: ,,Pornografia face comert, cu aberatiile cele mai josnice ale instinctului" si , , ' i se poate „reprosa pomogra.iei nu că este socantă, ci că nu este decât socantă'; un „genitocentrism turbat''. 'în domeniul prostituţiei, pen'tru un client „femeia publică este un sex, iar el pentru ea este putină spennă cu plată''. În fond, prostitutia ' „nu are sex ... ea nu ;ste decât o gaură şi încă o gaură fără VJdul agasant al celorlalte femei: această falie, această crăpătură, bărbatul o cunoaste, nu are a se teme de , ea, este propriul său organ pus invers, orificiu în pennanenţă împlinit şi plin (ca o sală de spectac.ole), deci completat şi complementar, La capătul uterului, de-a lungul peretilor vaginali, el se regăseşte tot pe sine răstumat ca într-o ogliildă''. Probabil că prostituţia a început „cu o chestiune de vocabular, căci rasismul încape într-un singur cuvânt: curvă. Curvă, pentru că femeia este acea monedă pe care am vrea să o vedem circulând şi pe care, în acelaşi timp, am vrea să o tezaurizăm. Curvă, pentru a exprima .

5

fantasma pomografului ,si ura proprietarului. Curvă, pentru că fată , cu sexualitatea feminină, bărbatul se vede contradictoriu: ca beneficiar ,si ca tert, lezat. Din solidaritate pentru confratii , săi, proprietarul din el strigă «Târâtură!», în timp ce pomograful visează să fie acostat de o dorintă impetuoasă, fără preliminarii, fără ocolisuri ..." ,

S-a afirmat că prostituţia ar fi, dacă nu cea mai veche, oricum, una dintre cele mai „bătrâne"mesetii. A existat si ' încă mai există o prostitutie feminină si una masculină. Prostitutia, ' ' de-a lungul ' vremii, a cunoscut multiple forme, de la neoficială la oficială sau chiar sacră. Alături de prostitutie, dar diferite de ea, se înscriu ' libertinajul si ' nimfomania. În categoria libertinilor intră, deopotrivă, bărbatii , si' femeile, iar libertinajul, prin denaturări si' monstruozităti. e „mai odios decât prostitutia ': Libertinul e ' „indecent, us;ratic, desfrânat" si , ' sfidează reg ulile moralei. Un onanist e un libertin si ' unul dintre cei mai vestiti ' a fost Diogene, cel „mânjit de atâtea plăceri consumate în singurătate''. El afirma senin: ,,Este vorba de o necesitate imperioasă; sunt fericit să aflu

în mine însumi tot ceea ce îi împinge pe altii , să facă mii de cheltuieli ,si mii de crime. Dacă toata lumea ar fi fost asemeni mie, Troia n-ar fi fost cucerită, nici Priam sugrumat pe altarul lui Jupiter''. Între prostituţie şi libertinaj e greu de trasat o linie clară

de demarcatie. Lascivitatea, înclinarea spre plăceri senzuale, , nimfomania, estromania, metromania, satiriazis, adică „dorinta , irezistibilă 'si insatiabilă pentru actul sexual la femei': sunt , realităţi. Sexul a exercitat întotdeauna o vrajă, un magnetism, şi încă din Renastere s-a pus semnul egal între eros si magie. Paladan, în „Stiinta , , amorului'; afirma: ,,Faptul că ome�irea face dragoste asa , ' cum face aproape totul, adică stupid ,si inconstient, nu e un impediment ca misterul ei să-si păstreze demnitatea ce i se cuvine''. Este un adevăr irefutabil �ă omul poate iubi şi dori

oricând. Impulsul sexual s-a încercat a fi descifrat prin instinctul de reproducere dar, spune Klages: ,,e o eroare fundamentală, o

falsificare intentionată, să numim instinctul sexual un instinct de , reproducere. Reproducerea este un efect posibil al activităţii 6

sexuale, dar ea nu e, de fâpt, cuprinsă în experienta trăită a excitatiei sexuale. Desnre r· ea, animalul nu ,stie; ,stie d�ar omul': , Nici mitul „geniului speciei" nu stă în picioare si nici „principiul plăcerii" nu rezistă la o analiză atentă a impulsul�i sexual. Potrivit lui Piobb, ,,Spasmul (sexual) este unul din acele fenomene care scapă fiziologiei propriu-zise. El trebuie să se mu�tumească cu constatarea fâptului şi doar cu descrierea mecanismului său nervos': J. Evola susţine „teoria magnetică a dragostei': El spune: ,,nici finalismul biologic, nici impulsul genezic, nici ideea abstractă a plăcerii ca scop nu explică erosul. Dincolo de toate acestea, erosul trebuie considerat ca starea detenninată direct de polarizarea sexelor, în acelaşi fel în care prezenţa unui pol pozitiv şi a unuia negativ determină fenomenul magnetismului şi tot ceea ce are legătură cu un câmp magnetic': Există o „magie naturală a dragostei'; un fluid care trece

prin bărbat şi femeie şi-i învăluie, există o putere unică de fascinaţie pe care o are o femeie, dar există şi perversiuni sexuale, ca fetişismul, sadismul, masochismul, voyeurismul, scoptofilia. Homosexualismul şi lesbianismul sunt privite uneori ca perversiuni, alteori ca „inversiuni': Despre prostituţia din comuna primitivă nu avem date, dar ea, desigur, a apărut atunci când omul cavernelor nu va mai răpi femeia cu care dorea să întreţină relaţii sexuale, ci aceasta, de bună voie, va veni la el în grotă, pentru... o bucată de carne, un colier de scoici sau pentru a -0btine ' vreo blană de animal cu care să-şi acopere goliciunea. Relaţiile sexuale, la început, erau complet libere şi starea de incest afecta însăşi existenţa biologică a omului. Treptat însă, raporturile sexuale de gradul întâi vor fi interzise, apoi „căsătoriile" se vor practica pe grupe de ginţi: un grup de bărbati' dintr-o gintă „se căsătorea" cu un grup de femei din altă gintă. Poligamia se considera un lucru normal, şi doar monogamia ceva anormal. Filiaţia se stabilea după mamă, pentru că ea era singurul părinte cert. Ginta maternă sau matriliniară tocmai acest lucru îl reflecta: ,,matriarhatul'; o stăpânire, o putere a femeilor a existat poate doar la legendarele Amazoane, care se spune că ar fi locuit pe ţărmul asiatic al Mării Negre, luptătoare 7

ce îsi ' tăiau sânul drept pentru a mânui mai usor ' arcul. Legende despre Amazoane au avut nu numai grecii - Heracles, într-o luptă, le biruie pe Amazoane - ci si ossetii si circassienii. Scitii, spune Herodot, le numeau pe Am;zoane :,o;ozpata •; adică „o./norâtoare de bărbati': În �eolitic, legat de noile îndeletniciri ( agricultura şi Păstoritul), apare cultul fecunditătii ' în legătură ' al fertilitătii , si ' si, cu el, statuetele antropomorfe feminine, rar masculine. Aceste ,, Venus" neolitice au caracteristicile sexuale exagerat redate, sâni mari şi pântece enorme. Unii cercetători nu exclud chiar existenţa „unui gust'; al „unui ideal feminin" de tip elefantin, cum mai există si ' azi la unele triburi din Africa, unde cele mai grase, cele mai opulente femei sunt etalon de frumusete. În neolitic, relatiile sexuale au fost considerate ca foa;te ' importante, pentru că ele se puneau în legătură cu fertilitatea solului si ' fecunditatea vitelor. Si ' astăzi, la unele triburi africane, înainte de începerea semănatului, pentru ca pământul să fie roditor, bărbatii ' tribului, într-o anumită noapte si' după un strict ritual magic, fac câte o gaură în pământ, după care fecundează pământul, ,,însămânţându- l': ca să dea recolte bogate. Tot în aceeasi ' idee se îngropau în puturi ' adânci, în neolitic, în spatiul european la noi, lângă Băile Herculane, ' vase în care era adunată sperma· bărbaţilor din gintă. Venirea populatiilor călărete ' ' din stepele Nord Pontice peste populaţia neolitică din spaţiul balcanic va produce fenomenul indoeuropenizării. Aceste populatii ' aveau o organizare patriarhală şi contopirea cu populaţia locală neolitică sau eneolitică s-a făcut şi prin viol, dacă nu doar prin viol. Epoca bronzului si ' a fierului deschid noi perspective pe tărâmul prostitutiei, pentru că acum apare proprietatea ' Privată, diferentierea de avere si ' ' ' moneda. Va apare sclavia si, chiar mai mult decât bărbatii sclavi, femeile sclave au căutare, ' pentru că ele deveneau obiectul desfătării războinicilor. Civilizatia bronzului e una războinică, iar printre capturile de război, sclavele sunt pe locul întâi. In Iliada, Agamemnon '

A

8

refuză, din motive lesne de înţeles, (îi plăcea prea mult), să o redea pe sclava Hriseis tatălui acesteia, care venise să o răscumpere. În cele din urmă o dă, dar o vrea în schimb pe Briseis, sclava lui Ahile:

„Mergeti , acuma la cortul, pe unde- i Ahil Peleianul,I Pe-mbujorata Briseis de mână luati si mi-aduceti... Scoase pe dalba Briseis din cort ,si-o dete; s�o ducă... ': Ahile se va

supune, dar se va plânge că Agamemnon l-a frustrat de plăcerea de a abuza după bunul plac de Briseis. Patriarhatul este ideologia care practică discriminarea femeii, marginalizarea ei în sfera vietii . ' publice, printr-o serie de norme juridice, economice si politice, făcute de bărbati, pentru bărbaţi. In această ordine socială, femeia a devenit inevitabil proprietatea tatălui, pe urmă a sotului si ' ca sotie ' ' urma să nască urmasi legitimi, pentru ca patrimoniul să nu încapă pe mâini străine. În societătile patriarhale, si ' ' reminescente există si astăzi, sexul e privit ca un instrument ' ' de exercitare a puterii, iar violenta ' fată ' de femei ca ceva firesc şi inevitabil. Se practică o discriminare economică în legătură cu femeia şi se comercializează sexul,. care este în prealabil mistificat si asociat cu răul si păcatul. Marc�lle Tinayre, în ,,istoria iubirii': nota că „Amorul '

A

'

este mai tânăr decât umanitatea. El nu s-a născut odată cu ea, ca foamea, setea, sau plăcerea carnală. În caverna primitivă, masculul era supus dorintei , elementare, satisfăcută de posesiunea femelei. Creatura cu sâni grei, cu şolduri imense, mai slabă decât stăpânul său, încurcată de fructul pe care-l purta sau de hrana pentru alăptare, trăia sub protecţia bărbatului. Ea. era supusă şi nu suferea de pe urma acestei sclavii, fiindcă omul, la fel ca celelalte animale, nu-si , maltrata femela, cu exceptia violentei de ritual când o răpea. A fost necesar, fă.ră înddială un g;ad avansat de civilizaţie pentru ca femeia să fie bătută de sotul ' , ei... ': Accederea la civilizatie complică relatiile dintre sexe. Amorul, la origini, ,,era o ' preferinţă, cu atât mai imperioasă cu cât este mai puţin

9

explicabilă. Motivaţiile sale scapă raţiunii. De aici caracterul său spontan, forta , ,si instabilitatea': George Bataille vorbea despre cele trei componente ale erotismului �i anume despre erotismul corpului, erotismul inimii si erotismul sacru. Romul Munteanu spunea că „Grevată pe impulsurile libidinale, iubirea a fost la început doar un act instinctiv, menit să ducă la reproducere şi, mai târziu, la plăcere. Nu putem şti cu certitudine când s-a cristalizat pentru prima dată, tandreţea şi iubirea în raporturile dintre sexe, fiindcă nici apariţia copiilor, nici formele prime d e căsătorie, nu presupuneau existenta , amorului':

CAPITOLULI

PROSTITUTIE ' SEXUALITATE ' SI " IN ORIENTUL ANTIC

Potrivit lui Kramer, ,,Istoria începe la Sumei' şi într-adevăr sumerienii au creat prima civilizaţie urbană, un stat cu caracter despotic, în frunte cu un „ensim ' '; ,,Jugal'; rege, stăpân. Originea lor rămâne încă un mister, dar stim că aveau pielea albă si ' ' nasul coroiat, părul negru, ochii mari, buzele subtiri si că erau scunzi ' ' de statură. De la sumerieni ne-a rămas si cel mai vechi cântec de dragoste din literatură, ,,Cântec de iub1;e a lui Susin'; regele din , Ur: ,,Mirele meu, scump inimii mele,/ Mare ,si dulce ca mierea e frumusetea tal/ ... Rămâi până-n zori în casa mea/ Si fiindcă mă iubesti.> Dezmiardă-mă, te rog!': Au inventat sume;ienii amorul? În Sumer se practica de obicei monogamia, şi poziţia femeii se va dovedi mai bună decât în lumea asiriană. Faptul că erau de regulă monogami nu însemna că cei bogaţi nu-şi puteau permite să aibă câte trei-patru concubine, iar regele, ne lângă soţia oficială, principală, mai poseda patru-cinci soţii secundare şi câte alte concubine dorea. Soţiile· şi concubinele, după moartea regelui, îl urmau în mormânt, ca nu cumva acesta să fie lipsit de plăceri sexuale în viata ' de apoi. La Ur, într-un mormânt regal datând din jurul anului 3000 î.Ch., s-au găsit scheletele a 68 de femei. Regele practica şi hierogamia, căsătoria sacră cu zeiţa Inanna, în fond realizând un act sexual cu Marea Preoteasă. Hierogamia era esentială, se credea, pentru regenerarea naturii, ' asigurarea recoltelor bogate şi înmulţirea turmelor. Trăirea religioasă a fost puternică la sumerieni, iar preotii , templele au , si jucat un rol deosebit. Preotii aveau o ierarhie riguros stabilită si existau peste 40 de functii , religioase diverse. In temple se practica prostituţia sacră. La început, preoţii oficiau goi în faţa altarelor zeilor. In cultul zeitei ' dragostei, erau si ' preoti' ' Inanna, zeita pederasti, ,,kurgaru '; ,,a căror bărbătie, zeita a preschimbat-o în , ' , ,

A

11

'

feminitate': Contactul cu zeitatea, actualizarea prezentei ' ei, se realiza de obicei prin rit, sacramente si sacrificii, dar uneori, ca ' în hierogamii, căsătorii sfinte, sau prostituţie sacră, se utiliza şi sexul, practica erotică. Asa ' se întâmpla în templele închinate lui Ishtar, Mylitta, Anaitis, Afrodita, Innini, Athagatia. Prostitutia ' sacră a fost deservită de hierodule, preotese ale zeiţelor, care prin actul lor îndeplineau un rit magic, sacral. Mai era şi practica jertfirii în templu, de obicei în compania unui preot si ' - mai rar - a unui străin, a virginităţii fecioarelor ajunse la pubertate, ceremonial absolut obligatoriu, fără de care nu se putea contracta căsătoria ulterioară. În templele indiene există o întreagă iconografie care reprezintă, separate sau acuplate, organele sexuale masculine şi feminine. Preotesele, care la sumerieni practicau prostituţia sacră, puteau, dacă doreau şi evident dacă găseau pe cineva dornic să o facă, să se căsătorească. Ele, în schimb, nu aveau voie să aibă copii (,,dumu-nu-tuk'; în limba sumeriană). Prostituatele sacre, hierodulele (,,nugig"în sumeriană), aveau privilegiul d� a umbla pe stradă voalate, la fel ca oricare femeie cinstită. Sclavele si ' prostituatele de rând mergeau nevoalate. Prostitutia ' feminină, homosexualitatea ' sacră, masculină si si ' o ' lesbianismul, ca si ' prostitutia ' cotidiană, aveau ca scop si stopare a natalităţii. Creşterea numărului locuitorilor era privită de regii si state ca un blestem. Toti' se temeau ' cârmuitorii oraselor ' de foamete, epidemii si răscoale. În Sumer se practica prostitutia ' pe stradă, în cârciumi sau bordeluri, şi prostituatele purtau ca semn distinctiv coafuri sofisticate şi chiar peruci. Având avantajul de a nu umbla voalate, târfele sumeriene foloseau din belşug fardurile ca să-şi sporească frumuseţea. Rochiile purtate de ele erau fără mâneci, ca să li se vadă bratele ' - obiect de admiratie ' pentru bărbati' - si' se mulau pe corp, ca să sublinieze formele apetisante ale trupului. Cei bogati' îsi ' primeau prostituatele si ' la ei acasă, poftindu-le în pat. Patul a fost în Sumer un obiect de lux si ' numai o anumită categorie socială îşi permitea să facă amor în pat. Pentru omul de rând, dragostea se consuma pe o rogojină. Cei cu dare de 12

mână, în timp ce făceau amor, ascultau muzică de harfă - harfa sumeriană a fost cel mai vechi instrument muzical din lume -si ' consumau bere si , vin din struguri - din import. Pentru săraci era bun şi vinul de curmale. După o noapte de amor, prostituata primea, în funcţie de serviciile prestate şi de punga clientului, bani, coliere, cercei de aur, diademe si ' banderole din frunze de aur, pudriere din aur, inele sau brăţări. Sclavele deveneau obiect de satisfacere a poftelor stăpânului, mai ales dacă erau tinere şi frumoase. Sumerienii, oameni practici, pentru a-şi mări numărul sclavilor pe gratis, permiteau căsătoria lor chiar cu mai multe femei sclave deodată. Copiii rezultaţi astfel din aceste împerecheri se considerau şi ei sclavi. Femeile care nu puteau avea copii cu soţul lor făceau pe Proxenetele si alte femei cu care acesta să poată ' aduceau sotului ' avea copii. Copiii rezultati' vor fi recunoscuti' oficial si ' vor beneficia de toate drepturile, inclusiv cel de moştenire. Cârciumile în Sumer au fost deservite mai ales de femei, dar ele se arătau specialiste nu doar în prepararea băuturilor, ci şi în stoarcerea de bani a clientilor, fapt pedepsit aspru de „Codul lui Hamurabi': Potrivit aces�i ,,' Cod", dacă sotia , nu era în stare . să conducă si ' să îngriJ ească casa, bărbatul putea să-si ' ia o sotie ' „secundară''. Adulterul a devenit foarte răspândit, din vreme ce „Codul lui Hamurabi"prevedea că femeia prinsă în flagrant delict de soţ putea fi înecată drept pedeapsă. Dacă asupra ei va plana doar o bănuială, amintitul Cod preciza că femeia va fi silită să stea un anumit timp sub apă. Dacă se îneca, era clar că a fost vinovată. Adulterul sotului nu se considera delict, dar bărbatul , risca să fie condamnat la moarte prin înecare dacă el ar fi fost prins în pat cu o femeie căsătorită. La asiro-babilonieni, continuatorii civilizatiei , sumeriene, pozitia , femeii va deveni mult mai ingrată. Pentru războinicul asirian, sotia ' simple sclave. Sotia ' si' fetele sunt considerate niste ' putea fi oricând repudiată de sot,' fie pentru o altă femeie, fie din capriciu. Dacă sotul ' murea, sotia ' defunctului putea fi obligată să se căsătorească cu socrul, cumnatul, ba chiar cu fiul vitreg dacă 13

sotul ' decedat avea un fiu cu o altă femeie. Asirienii s-au dovedit buni războinici, dar si ' mari afemeiati. ' Fiecare asirian avea, de regulă, mai multe concubine. Concubinele regelui asirian se numeau sugestiv „femeile patului" şi el poseda un harem bine garnisit. Asirienii aveau o practică curioasă, aceea de a împrumuta ori a da în gaj femeia pentru a fi creditaţi cu o anumită sumă de bani. Evident, până la achitarea împrumutului, creditorul putea uza si ' la ' abuza în voie de insolitul amanet. Si asiro-babilonieni functiona institutia sotiilor secundare, ca si ' ' la ' ' sumerieni. Dacă o sclavă îi făcea un copil stăpânului, ea nu mai putea fi vândută, iar progenitura se considera, indiferent de sex, om liber. Hierodulele care practicau prostitutia ' sacră, cu toată interdictia de a avea copii, dacă totusi năsteau, erau obligate să-si ' ' ' ' arunce nou-născutul pe maidane, hrană pentru câini şi corbi. Akkadienii practicau poliandria, adică o femeie avea doi sau mai multi' soti. ' În acest caz, ea trăia un anumit număr de zile cu un sot' si un număr identic de zile cu celălalt sau ceilalti. ' Desi' ' . „Codul lui Hamurabi" prevedea căsătoria monogamă, numărul căsătoriilor poligame era foarte mare, chiar sclavii, după model sumerian, aveau mai multe sotii. „Codul lui Hamurabi" pr�cizează că dacă „un om a luat o femeie de sotie si nu a făcut un contract, acea femeie nu-i este nevastă': In continuare se arată că „Dacă o femeie căsătorită esteprinsă stând culcată cu un alt bărbat, ei vor fi leaati si anmcati în apă; dacă sotul ei doreste să o lase pe sotia sa în viată, atunci regele va lăsa ' pe sluga �a în viaţă': În c;zul· în care' soţul îşi acuză sotia ' de adulter, ,,dar ea nu a fost prinsă stând culcată cu un alt bărbat, ea va face un jurământ pe viată, ' unui zeu, 'si ' în fata se va întoarce la casa ei': „Codul lui Hamurabi" stipulează: ,,Dacă un bărbat pleacă de acasă ,si în casă există strictul necesar, sotia , lui, atâta timp cât sotul ei este absent, se va păstra curată; ea nu va intra în casa unui alt bărbat': In cazul în care „nu şi-a păstrat castitatea... ea va fi condamnată ,si aruncată în apă': Sotul ' în cazul în care sotia ' nu i-a născut băieti' ' putea divorta A

,

,

C,' ,

,

A

14

,

,

sau s-a îmbolnăvit de malarie, dar dacă „o femeie îsi , urăste , bărbatul ,si declară: '

•

,

,

dragostei, al dragostei unice, al unei sexualităti , unice': Dar cum se prezenta idealul feminin pentru secolele XII-XIII? Şi cum arăta prostituata, femeia îndeobste dar râvnită si ' dispretuită ' ' mai ales amanta de lux, curtezana? În primul rând purta părul despletit, pentru că femeile oneste îl aveau împletit sau acoperit. Se cerea ca pletele să fie blonde, cele roscate având valoare peiorativă. În caz că frumoasele cosite ' ' albeau, ca să-şi recapete culoarea blondă, se indica acoperirea lor, noaptea, cu o pastă făcută din cenuşă din vreji de viţă, din frasin, undelemn de măsline si ' alte ingrediente. Păduchii erau o reală pacoste si ' despăducherea, ca si ' actul sexual devenea o plăcere intimă lângă partener. Se menţionează şi o meserie nouă, cea a femeilor care s-au specializat în spălatul pe cap al clientilor. In plete, curtezanele îsi ' împleteau diverse panglici, mai mult ori mai putin de pret. Tenul alb se bucura de multă pretuire, nasul ' ' ' trebuia să fie prelung si regulat, iar buzele subtiri si rosii. Ochii , ' ' ' vii şi veseli completau faţa alungită. După Chretiene de Troyes, fiecărei părti ' ale unei săgeti' , i-ar corespunde un element al anatomiei feminine. Sânii trebuie să fie pietrosi, cabrat, ' soldul ' talia bine marcată. Epilarea se făcea cu :var nestins, pensetă, ace, smoală . . . Se foloseau, pentru miros plăcui, cuişoarele, nucuşoara. Din „Romanul Trandafirului" aflăm cât de pretioasă poate fi o „răsuflare dulce şi parfumată': În „ Cheia drag;stei" din secolul al XIII-lea, se precizează că sânii prea mari trebuie încorsetaţi. „Nu este bine pentru o doamnă să-şi destăinuie trupul alb altora decât persoanelor intime. Una lasă să i se întrezărească pieptul ca să i se poată vedea pielea albă. Alta îşi lasă voit pântecele să apară. Alta îsi descoperă prea mult picioarele. . . Un sân alb, un gât alb, un dhip alb, mâini albe. . . " O atitudine legată de erotism era arta folosirii trupului sub haine. O ipostază erotică este a femeii care îşi lasă expus privirii pântecele, gâtul şi pieptul. Complet goală, în secolele XI-XIV, nu face dragoste decât o prostituată. Acuplările se realizează îmbrăcat ori semi-îmbrăcat si ' timp nu se ' de cele mai multe ori în mare viteză. Intimitate si prea găseau. '

A

193

Grigorie din Tours a vorbit despre doi tineri care s-au căsătorit dar si-au jurat să rămână casti, ' ' desi ' vor dormi ' toată viata în acelaşi pat. Ortega y Gasset spunea că „ virtuţile care ni se par cele mai însemnate sunt cele pe care nu le avem''. Căsătoria la crestini, desi ' ' privită la început cu reticentă, ' odată încheiată nu mai trebuia desfăcută. Divortul este respins si ' ' recăsătoria văduvelor cunoaşte o dezaprobare unanimă. Se punea că: ,, Un bărbat care divortează de sotia , , sa admite că nu este în stare să stăpânească nici măcar o femeie''. Nici pentru bărbatii ' din păturile superioare ale societătii, fie chiar capete încoronate, Biserica nu ' vedea cu ochi buni a doua căsătorie, dar mai ales pe a treia ori a patra. Împăratul Bizantului, Leon al VI-lea, va fi aspru criticat pentru căsătoriile sale ;epetate. În timpul merovingienilor nunta presupunea si ' cadouri de o mare valoare. Andarchius, sclav la origine, a vrut să se căsătorească cu fiica unei aristocrate şi a oferit 68 de kilograme de aur. Rigonthe, cu ocazia căsătoriei cu regele Spaniei, a primit în dar 50 de cărute ' încărcate cu aur, argint si ' haine de pret.' � La francii salieni nuditatea se considera sfântă. In cadrul ceremoniilor păgâne, femeile goale dansau pentru a aduce ploaia, sau ca să fie roditor pământul, tot goale îl fecundau. De multe ori, femei goale alergau peste câmpuri, când se aflau la menstruaţie, pentru ca ogoarele să dea rod bogat. Primele boabe însămânţate au fost uneori puse în pantoful unei prostituate. M. Rouche subliniază că „Goliciunea creştină reprezintă o făptură zămislită, iar goliciunea păgână o făptură zămislitoare''. Din acest considerent, trupul femeii era tabu, iar bărbatii ' străini care atingeau mâna, bratul, ' ori sânul unei femei, plăteau o amendă usturătoare. Se plăteau 30 de sous pentru atingerea braţului unei femei şi 45 dacă mâna străină poposea pe sân. Bărbaţii şi femeile, până în secolul al VIII-lea au fost botezaţi în pielea goală, într-un bazin de lângă biserică. Goi dormeau în pat satul ' Sfântul ' si' sotia. Benedict le cerea călugărilor să doarmă îmbrăcaţi. Goliciunea lui Iisus pe cruce deranja însă si ' se considera nu doar indecentă, ci şi periculoasă. Femeile, la vederea trupului gol, puteau lesne 194

să-l asimileze pe Iisus unui zeu fecundator dar şi fertilizator, gen Priap sau Freyr itifalic. Legea salică pedepsea deopotrivă violul şi castrarea, iar Carol cel Mare îi va amenda pe cei care se castrau, cu 200 de sous. Despre Carol cel Mare, Eginhard, biograful său, spunea că avea capul rotund, gâtul gros, nasul lung, burta puţin rotunjită şi vocea slabă. J. Micelet nota că împăratul francilor a posedat „multe iubite şi a fost căsătorit de cinci ori; după· moartea celei de-a cincea soţii nu s-a mai căsătorit, alegându-şi patru concubine, cu care avea să petreacă până la smrsit. Solomon-ul francilor a , avut ,sase .ii ,si opt fiice, acestea din unnă deosebit de chipese , ,si uşuratice. Se spune că le iubea nespus, împotrivindu-se măritişuluilor. Era o adevărată plăcere să le vezi călărind în unnă­ i însotindu-1 în toate războaiele ,si călătoriile''. După alti' autori, , „afemeiatul Carol cel Mare a vea patruzeci de sotii , oficiale succesive de rangul întâi ,si cel putin sase concubine''. Avea , , năravul ca la Aix să înoate în apele termale, alături de musafiri, care uneori erau în număr de 1 00. Atractia ' o făceau doamnele care se îmbăiau goale alături de împărat. Moravurile celui uns cu mirul sfânt, chiar de către Papă, au fost mai mult romane decât crestine. Dar nici înaintasii ' ' săi nu au· fost mai morali. Clovis îşi va dobândi prima soţie, pe Bazina, prin răpire, iar Carol Martei va fi fructul concubinajului lui Pipin cu concubina Aupais. Toma d ' Aqvino s-a aplecat, destul de mult, asupra acelor acte sexuale, considerate greşite din punct de vedere sexual. Din capul locului, orice act sexual care nu are în vedere exclusiv reproducerea, e catalogat ca greşit. ,, Uneori obiectul actului este necorespunzător din cauza legăturii sale cu alte fiinţe omeneşti. A lntretine relatii , , sexuale cu o anumită femeie poate dezonora o legătură de sânge sau de rudenie, cum se întâmplă atunci când are loc un incest, sau când se comite o nedreptate fată , de cel ce o are în grijă, so,tul ei, în caz de adulter, sau faţă de tatăl ei, în cazul în care fata a fost sedusă ,si violată''. Toma d ' Aqvino merge mai departe şi precizează că: ,,Noi facem, mai degrabă deosebire în p'Tivinta , femeii decât în privinta , bărbatulw: având în vedere }, 195

că în actul sexual bărbatul este agentul, iar femeia, cea asupra căreia se actionează': Din cele scrise de Toma d'Aqvino rezultă , clar statutul j uridic şi moral al femeii. Ea este proprietatea bărbatilor si ' ' în sine nu are nici o valoare. Fiind bunul cuiva are valoare, ca orice bun mobil si ' imobil. Seductia ' si' violul nu sunt condamnate în sine, ci pentru prejudiciul adus proprietăţii. Nu există notată nici o părere a vreunei ' � femei în legătură cu seductia ori violul care s-au făcut aspra sa. In societatea patriarhală, femeia cunoaşte o dublă exploatare. O dată ca muncitoare, pentru că şi ea, cel putin ' în anumite medii, lucrează cot la cot cu bărbatul, dar şi furnizoare de servicii sexuale. De la conciliul de la Elvira, din 309, Biserica a început să exercite un control tot mai puternic asupra comportamentului sexual al crestinilor. În Biblie, în „Colosenl' si „Efese�i', citim: ,,Femeilor, .iti sur.puse bărbatilor vostri, pirecdm se cuvine .. . '; ,,Si , voi, femeildr, , , r r Aceste porunci si �·urpunetivă bărbatilor vost ' nu optiuni, ' , , , stipulează raporturile de dominare ale bărbatului asupra femeii. Obligatiile sau mai degrabă răspunderile sotului fată ' de sotie ' , ' decurg din relatia deja stabilită de subordonare: ,,Bărbatilor, iubiti , , ' ,·,e femeile voastre ,si nu vă amărâti , asurpra lor': Concluzia, „Pentru că bărbatul este capul femeii, precum şi Christos este capul bisericii'; devine o reală sentintă, ' care nu mai necesită nici un comentariu. Inferioritatea femeii în raport cu bărbatul derivă din dualism filosofie şi sexist, dar şi din teoriile antice despre procreare. Aristotel credea că numai bărbatii ' produc sământă, ' pe când ' Hippocrate sustinea că si femeile. Toma d Aqvino afirmă că ' ' Dumnezeu însufleteste ' ' fetusul. Femeile au fost produse, se considera până în secolul XIX-lea, de o sământă ' de proastă calitate, lipsită de căldură si în felul acesta ele sunt „bărbati neîmpliniţi'; după teoria lui Aristotel. Dacă femeia este trup, bărbaţii sunt suflet şi cum sufletul se vrea superior trupului, bărbatul devine superior femeii. Richard Hooker susţine tranşant că „femeile sunt în asa fel făcute, încât au nevoie să .ie conduse, controlate şi protejate. În mod intrinsec, ele sunt prin excelenţă 196

inferioare,. imbecile ln virtutea sexului lor ,si a naturii slabe trupeşte, inconsec vente 1Î1 gândire şi infirme în ce priveşte carac terur Menstruatia, de copi i, alăptarea lor, le ' ' nasterea asociază cu materia, cu trupul şi nu cu spiritul. Nefiind purtătoare de spirit, ele nu pot oficia serviciul religios. Primul drept si prima în datorire a familiei era să-si căsătorească odraslele. Dar nu oricum şi pe toate. În ma'd obligatoriu, trebuiau căsătorite toate fetele, dar dintre băieti, ' numai primul născut. Tot el avea si legitimi. Practica ' mostenitori ' avea în vedere evitarea partajelor, menţinerea în indiviziune a patrimoniului. Din secolul al XII-lea se vor putea căsători şi ceilalti' tineri, pentru că s-a renuntat ' la celibat. După Carol cel Mare, episcopul se erijează în mostenitorul atributiilor imperiale. ' ' � In secolul al IX-lea, arhiepiscopul de Reims, Hincmar, intervine în problemele matrimoniale, în calitate mai ales de judecător: să se respecte datinile, să nu se producă certuri, să nu fi fost femeia răpită, să nu fie consanguinitate. Preotul va binecuvânta pe miri şi se va ruga pentru ei. Brusc, un drept şi nişte gesturi, din civile devin ecleziastice şi dreptul matrimonial, din aranjament civil, intră sub competenta ' ' Bisericii. Preotul verifică consimtământul si binecuvântează unirea sexuală. La început tatăl miresei, i-o încredinţează mirelui, pe urmă i se substituie preotul. În secolul al XV-lea el rosteste ' formula „eu vă unesc pe voi" si' vechiul rit al inelului este încorporat în liturghia crestină. Din secolul al ' XI-lea, juridic, căsătoria va ţine de dreptul bisericesc. Prin căsătorie se asigura transmiterea patrimoniului, a gloriei, a onoarei, a rangului si ' a numelui. Căsătoria si ' efectul ei imediat, procrearea, asigura perpetuarea clanului , a neamului. De aici, naşterea de urmaşi cerţi, puritatea sângelui, se trăgea grija ca femeile să nu fie adultere, rapite, violate sau victime ale unui incest. Uciderea unei tinere libere, din neamul francilor, care în mod potenţial putea naşte, se amenda cu 600 de sous, iar a uneia însărcinate cu 700. La galo-romani violul unei femei libere se pedepsea cu moartea. În timpul lui Carol cel Mare acest act se amenda cu 200 de sous. O femeie violată era considerată '

197

„coruptă" si ' nu mai valora nimic, la fel ca femeia dovedită că a comis un adulter. M. Rouche concluziona că: ,,Mai mult ca sigur,

femeilor acestora nu le mai rămânea decât prostituţia, practică strict interzisă, dar frecventă': Violul şi răpirea de fecioare în

lumea germanică a devenit o modalitate de procurare a femeii dorite si ' de intrare într-o anumită familie, sus pusă de obicei. Cea răpită, mai mult ori mai puţin cu asentimentul ei, devenea nevasta răpitorului care plătea clanului o anumită sumă, după care vrând-nevrând era acceptat de către acesta. Un celebru caz de răpire a zguduit familia Colonna. Adrian Colonna, înainte de a se călugări si ' a ajunge Papa Adrian al Ii-lea (867-872), a fost căsătorit si a avut o fiică. Adrian al Ii-lea si-a ' ' adus fiica în castelul Latran. Eleuteriu, secretarul si bibliotecarul fostului Papă Nicolae ' I, seduce şi apoi o răpeşte pe fiica lui Adrian al II-lea. Se va căsători cu ea, dar Papa îi va intenta proces. Supărat, Eleuteriu o va asasina pe fiica Papei. Într-o povestire din secolul al XIII-lea, "Fiica contelui de Pontien '; satul ' va asista neputincios la violarea, de cinci ori repetată, a sotiei ' sale. Bărbatul, căpetenia neamului, nu va fi niciodată întrebat cât de intensă i-a fost viata ' sexuală înainte de căsătorie. În cazul său nu se pune nici problema adulterului. Nici o lege, în afară de morala creştină nu-l opreşte pe soţ, om de rând ori cap încoronat, să tină ' concubine sau să facă sex cu servitoarele. La urma urmei, Evul Mediu se vroia dur, masculin, războinic şi posedarea cât mai multor femei devenea un semn categoric de virilitate. Căsătoria religioasă nu a temperat elanul sexual al bărbaţilor şi depravarea a continuat. Femeia, deşi mereu suspectată de practici vrăjitoreşti, risipă, desfrânare, era primită cu multă plăcere în patul bărbatului, mai ales că acestax o considera din capul locului vicioasă. Textele canonice din Evul Mediu timpuriu, textele de ispăsire, sunt pline de adevărate aberatii ' ' sexuale, care s-au comis fie real, fie doar în imaginaţie. Toate acestea, ca „mărturiile" din procesele vrăjitoarelor, dezvăluie o adevărată obsesie sexuală în care a trăit omul medieval. În cadrul căsătoriilor aranjate de părinţi, soţii nu se vedeau 198

de obicei, decât în ziua nuntii. ' ' Uneori se producea un real soc, când un bătrân decrepit urma să împartă patul cu o fetiţă, sau doi copii se găseau brusc în astemut, fără să stie ' ' exact ce să facă. Alteori, sotia ' cuprinsă de o fervoare religioasă, ea se vedea mireasa lui Hristos, refuza direct relatiile sexuale cu sotul ' ' ori stătea frigidă, făcându-şi rugăciuni, sub bărbat. Guibert de Nogent pomenea de un sot' care a avut parte de asa ' ceva si ' care umbla de nebun prin casă, urlând că „popii au pus o cruce IÎl rărunchii acestei femei''. La burgunzi, femeia care hotărăşte prin propria vointă ' să se căsătorească pe ascuns, cu un bărbat, va fi considerată adulteră, desfrânată şi bărbatul va plăti o amendă. Dacă totul a decurs după cum trebuia în noaptea nunţii şi sotia ' a fost deflorată, sotul, ' dimineata ' îi făcea un cadou, „morgengabe". Chilperic, satisfăcut după noaptea nunţii, i-a dăruit soaţei, Galeswintha, fiica regelui vizigot Atanagild, drept ,,morgengabe", cinci oraşe, printre care şi Bordeaux. Sfântul Pavel întelegea prin incest căsătoria dintre un bărbat ' si ' sotia ' din ' tatălui său. Incestul s-a bucurat de o deosebită atentie partea teologilor şi a capetelor încoronate, la începutul Evului Mediu. O legendă, în legătură cu legendarul Arthur, spune că Mordred ar fi rodul dragostei incestuoase dintre Arthur şi sora sa, sotia ' regelui Loth din Orcania. La burgunzi, prin incest se înţelegea căsătoria cu o rudă sau sora soţiei, iar la franci, cu fiica unei surori ori a unui frate sau cu sotia ' unui frate ori unchi. Căsătoriile de acest gen au fost considerate „mârşave", „nelegiuite". Biserica îl excomunica pe incestuos, iar Childebert al Ii-lea îl declara în afara societătii ' si' a legii. Într-o vreme, când individul apartinea familiei, clanului si ' ' nu putea supravietui ' sau face carieră decât prin intermediul familie, excluderea lui din societate însemna moarte sigură ori sclavie. La merovingieni practicile incestuoase au fost, se pare, foarte răspândite, din vreme ce se considera nevinovătie: ' ,,dacă, în flrp",sa soliei , tale, /ă,ră ,stirea

ta si a ei, sora propriei tale sotii a venit în patul tău si tu ai crezut că' este sotia , ta, ai avut un co�tact intim cu ea''. ca/ol cel Mare a

dat legi speciale contra incestului si ' la ' a cerut preotilor ' vigilentă 199

căsătoriile care au fost publice, tocmai pentru a se constata dacă mariajul era sau nu incestuos. Din 8 1 4, căsătoriile între rudele de gradul al patrulea vor fi interzise. Expresia: ,,Numai o dată vede naşul puţa finei'; se explică prin interdicţia căsătoriei naşului cu fina, survenită în 692. Nasul trecea drept părinte spiritual al copilului. În 997 vor fi prohibite căsătoriile dintre verii primari. În schimb, lui Georgios i s-a dat binecuvântarea, pentru a se căsători cu Theodote, desi , mireasa nu avea decât . . . 5 ani. Patriarhul Alexis însă, va anula căsătoria. Ca si , în antichitate si , în epoca medievală, când se vorbea de adulter, se lua în consideratie doar cel al femeii. Burgunzii numeau adulterul drept „putoare" şi femeia păcătoasă era strangulată. La franci termenul se aplica şi bărbatului născut liber, care întretinea relatii ' ' sexuale cu sclava altuia. La galo-romani, femeia adulteră, dar si amantul, prinsi fiind în flagrant delict, puteau fi ucisi , „dintr�o singură lovitdră': Alte pedepse aplicate la popoarele germanice asupra femeii păcătoase mergeau de la �xpunerea ei goală, în mijlocul localitătii, la biciuire, radere a podoabei capilare sau ardere pe rug. Din' ,,Edictul lui Theodoric" aflăm că: ,,Cine dă adăpost pentru a se comite adulterul, precum si cel care convinge o femeie să săvârsească acest delict, să fie pedepsiţi cu moartea': Se mai aplica pentru presupusa nevastă infidelă, ordalia; i se lega acuzatei o piatră de gât şi era aruncată în apă. Dacă nu se îneca, însemna că nu se făcea vinovată de nimic. Dacă însă se ducea la fund, cum era si acuzata , de asteptat, , se declara vinovată de adulter. Un bărbat nu va fi considerat ca pângărit, dacă iese dintr-un act sexual extraconjugal, pe când o femeie da. Mai mult, ea pângăreşte şi copii, pentru că aruncă asupra lor suspiciunea paternităţii. Burgunzii puteau repudia o nevastă, dacă ea se făcea vinovată de adulter, farmece ori violare de mormânt. Bărbatul nu putea fi repudiat de sotie ' la burgunzi, dar la galo-romani se putea si Biserica tolera, pentru că nu avea încotro si ' ' divortul, ' ba mai cu seamă cel al sotiei de sot. Biserica va putea să interzică ' ' divorţul doar în timpul domniei lui Ludovic cel Pios (8 1 4-840). 200

Papa Nicolae I (858-867) a luat o hotărâre transantă în cazul lui ' Lothar al II-lea, care şi-a repudiat soţia, pe Theutberga, pentru a se căsători cu Woldrada, concubina sa. Papa s-a erijat în apărătorul moralei creştine şi a refuzat să accepte divorţul. S-a transformat în ghid moral pentru popoare şi a devenit arbitru al Bisericii şi societăţii. Dar, papalitatea va trece în secolul al X-lea printr-o grea perioadă, numită de Baroniu, ,,domnia pomocreaţiei''. Şeful aristocratiei , romane, Teofilact, si ' sotia ' sa, Teodora, sunt adevăratii ' stăpâni. Ca metresă a Papei, Teodora are o putere nelimitată. Ea şi fiica ei Marozia, depravată, frumoasă şi demonică, purtând titlul de senatoare, învârtea pe degete papii. Papa Sergiu al III-lea a fost nevrednic, Landon si al VII-lea au fost asasinati, de ' Stefan ' către Marozia, iar Ioan al XI-a era chiar fiul depravatei asasine, probabil adevărata „Papesă" Ioana din legendă. În 935, ,,domnia pomocratiei", în care moralitatea a coborât la cele mai de j os ' cote, va lua sfârsit. ' Galo-romanii concubinau pe fată ' cu sclavele lor, iar germanii nu aveau încă de gând să renunţe la poligamie . Scandinavii se căsătoreau chiar cu rude şi deţineau soţii de rangul întâi şi doi. Pentru că iubeau cu patimă femeile străine, prizonierele le intrau automat în pat. În timpul lui Carol cel Mate, campaniile militare au făcut ca francii să-si ' ia neveste din zonele de garnizoană. Reîntorsi, îsi luau altă sotie. ' ' ' ' Unii o repudiau pe prima, dar altii preferau să fie bigami. Clovis a fost poligam şi la fel Clotar I, care şi-a făcut concubină chiar pe Aregonde, cumnata sa. Amanta lui Theodebert, Deoteria, ca nu cumva regele să se îndrăgostească de fiica ei din prima căsătorie, o va omorî. Chilperic a ordonat sugrumarea nevestei, pentru a-şi face amanta regină. De o nevastă incomodă, un rege putea scăpa prin crimă şi Biserica, de cele mai multe ori, asista neputincioasă. O dată a avut câştig de cauză, în cazul lui Lothar, regele Lotharingiei. Episcopul s-a opus ca regele să-si ' repudieze sotia, ' care nu-i putea dărui un moştenitor, pentru a se recăsători cu o concubină de la care avea unul. A fost un câştig religios, dar o pierdere politică, pentru că suveranul a murit fără urmasi ' legali si' Lorena a fost împărtită ' 201

între fraţii regelui. La Camelot, spune legenda lui Arthur, chiar regele a întretinut relatii ' incestuare cu sora lui. Regele Ida, din secolul al ' VI-lea a avut cu concubinele sale 1 2 fii bastarzi, iar Ethelfrith, din secolul al VII-lea, 5 . Se consemnau, pentru că aveau o anumită importantă, ' numai fii nelegitimi, nu si' fiicele. Regele Ethelbald s-a căsătorit, din motive politice, cu mama sa vitregă. Din 786, data o hotărâre prin care se permitea succesiunea la tronul anglo-saxon si ' a băietilor , din adulter sau incest ''. La curtea ' „fă.cuti anglo-saxonă concubinajul s-a dovedit o instituţie trainică şi nici sub dinastia normandă inaugurată în 1 0 66 prin Wilhelm Cuceritorul, el însuşi bastard, nu va dispare. Wilhelm Cuceritorul, initial ' „Bastardul", a fost fiul ducelui de Normandia, un bisexual şi al tinerei Heleve, pe care pur şi simplu a răpit-o şi a sechestrat-o câtiva ani. ' Într-un text medieval, din jurul anului 1200, citim: ,,Dintre toate bătăliile crestim1or, lupta pentru castitate este cea mai grea. Aici, lupta este �esfărsită, iar izbânda, rară. Într-adevăr, marele război este abstinenta�'. Si ' această abstinentă , ' e recomandată în primul rând bărbatului, pentru că femeia e funciarmente inferioară. Tiraqueau ne lămureste, ' în acest sens: ,,Bărbatul vinovat de preacurvie sau adulter păcătuieşte mai gra v decât femeia, 'dat fiind că bărbatul are mai multă judecată decât femeia . . . ''. El cere pedepsirea cu clementă a femeii vicioase, pentru că ea „totusi posedă un anumit grad de judecată ': In păcatul originar, E�a se considera mai vinovată decât Adam. În cazul ispitelor diabolice, ea e „cea mai nocivă întrupare a răului''. Unele sculpturi medievale reprezintă o femeie în jurul căreia se încolăceste un hidos sarpe si un broscoi si mai hidos îi mănâncă sexul. Î� altele sunt ;eprez�ntate femei �ălare pe ţapi, simboluri ale luxurii. Ioan Gură de Aur condamna în Antiohia, deopotrivă, termele (băile) si ' femeile trupese ' care tronau peste o armată de servitori. Petrarca însuşi spune că femeia „e un ade vărat diavol, o dusmancă a linistii, un izvor de sâcâieli. . . . ': E foarte ciudată , , '

202

A

această atitudine faţă de femeie, care pendulează între atracţie şi respingere. Pozitia ambiguă denotă, la urma urmei. că „groaza

şi desfătarea eu;opeanului apusean este îndeosebi sexualitatea ':

(Peter Brown). Fată de acestea, Biserica cerea pentru slujitorii ei celibatul. Abstine�ta ' sexuală permanentă e ceva nou. În antichitate, doar preoţii Cybelei o practicau, iar aceştia din simplul motiv că erau castraţi. Modelul superior propus de Biserică e modelul pustnicului. Călugărul, monahul, e un om singuratic care trăieste ' în pustiu, un anahoret. Dar de sexualitate nu putea scăpa nici în pustiu. Numai că aici lucrurile se petrec pe dos decât în vâltoarea lumii. ,,Îndrumătorii spirituali din pustiu, nota P. Brown, în special

Evagrie şi Ioan Cassian, interpretul său latin, văd în faptele sexuale indicatorul privilegiat al conditiei spirituale a monahului. , Fantasmele sexuale ,si manifestările impulsiilor sexuale prin mijlocirea viselor 'si a polutiilor nocturne sunt examinate cu o , atentie care ar .i f ost de neconceput în traditiile de introspectie , , , anterioare, fără a lua în seamă vreun eventual prilej de contact cu sexul opus. A considera sexualitatea din acest unghi este o schimbare revolutionară''. Sexualitatea îi permite pustnicului, prin ,

introspectie, ' ceea ce azi numim psihanaliză. ·Fantasmele sexuale arată că individul, respectiv anahoretul, încă nu s-a detaşat de lume si ' de mizeriile ei. Mai mult, el trebuie, precum în ritualul mortii de lamaisti, să cheme nu demonii răului, ' ' provocat ' îngrozitori şi feroci, ci chiar pe femeie, întruchiparea demonică cea mai plăcută. Dacă biruie în această luptă, dacă s-a autobiruit, dacă a putut învinge fantasmele sexuale, s-a ridicat deasupra muritorilor de rând. Grigorie din Tours a fost primul care a folosit termenul de „libido" vizavi de avântul sexual posesiv si de dorinta ' ' irational, ' arzătoare. Cuvântul. ,,amor" e folosit în Evul Mediu timpuriu doar pentru a exprima senzualitatea. Eginhard, atunci când vrea să vorbească de iubire, foloseste termenul de „dilectio ': Se mai folosesc .,si „Caritas '; ,,honesta copulatio " dar nu „amor''. Amorul de curte încă nu se inventase si ' ' de a sta lângă ' nici obisnuinta 203

iubită, tinând-o de mână. În Evul Mediu timpuriu nu există amor, ' iubire, dragoste fată ' Există însă ' de partener, decât ca exceptie. posesiunea violentă, satisfacerea rapidă a poftelor carnale şi pe urmă reîntoarcerea la treburile cotidiene, muncă sau război. Nu exista nici timp şi nici disponibilităţi pentru drăgălăşenii. Grigorie din Tours relatează: ,,Contele Eulalius o avea ca sotie , pe Tetradia. Dar omul acela /ă,cea din sclavele lui concubine 'si a început a nu se mai ocupa de soţia sa; de câte ori revenea de la una dintre prostituatele lw: o brutaliza cumplit . .. " Tetradia va găsi alinare în bratele ' lui Vir, nepotul brutalului si' afemeiatului ei sot.' Dar nu numai sotia ' că cei doi s-au gândit ' se temea de conte, ci si' Vir, asa la o evadare de sub acoperişul lui. Tetradia va fugi la ducele Didier si ' acolo va veni mai târziu si ' Vir. Dar nici să pleci asa, ' cu mâinile goale, nu se face, şi Tetradia începu împachetatul luând tot •�e era de valoare din casa satului, inclusiv aur si ' argint. Contele ' Eulalius a aflat tărăşenia, şi-a ucis repede nepotul şi pentru că ducele Didier s-a căsătorit între timp cu Tetradia, s-a gândit sa-şi caute altă femeie. Şi unde să găsească femei mai multe decât la mănăstire? Aşa că va răpi o femeie din mănăstirea din Lyon şi se va căsători cu ea. Dar lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că Eulalius a fost un mare afemeiat si a avut multe concubine. Iar acestea, ,,roase de gelozie, zice-se, i-au luat mintile ' pnn fannece ': Poligamia va dăinui în lumea Occidentului medieval până prin secolele IX-X. Concubinajul, violurile, răpirile vor continua. Lumea medievală, la începuturile ei, era rurală şi prostituatele oficiale, femei libere care să practice această meserie, au fost mai puţine. Deveneau prostituate, ca să aibă din ce trăi, femei decăzute din drepturi, din diferite pricini. O dată cu apariţia oraselor si de piată, ' ' trecerea de la economia naturală la cea ' va ,... înflori si prostitutia, mai ales în perioada Renasterii. In zorii Evului ' , ' Mediu, iniţiativa în materie de sex o avea bărbatul care, puternic şi încă neîngrădit temeinic nici de lege, nici de Biserică, abuza sexual de cine dorea. Evident, era vorba de bărbatul care făcea parte din nobilime. Acum, supravietuirea nu se putea realiza decât , prin violentă. Pentru femeile de rând, sărăcia si ' foamea au fost ' .

204

cauzele care le-au împins să se prostitueze. În anii de foamete exista realmente o obsesie a hranei si ' femeile au fost în stare de orice; mai ales cele care trăiau singure şi care aveau şi copii se dădeau oricui le putea astâmpăra foamea. Un cronicar, vorbind de o asemenea foamete dinainte de anul 1 000, scria: ,,Oamenii se perpetuau mnnai ca să se devoreze fntre ei si multi îsi ucideau semenii ca să se hrănească cu came de om, ;a Jupii': ' Peisajul medieval cuprindea si vagabonzii, debilii ' cersetorii, ' mintali, lumea celor repudiati, a celor de la marginea societătii. ' ' E Mai sunt sclavii fugiti, ' hotii, ' tâlharii la drumul mare. lesne de înteles că toti' acestia trăiau în promiscuitate si ' aveau relatiile ' ' ' sexuale complet libere. Pe ei nu-i afecta câtuşi de puţin morala sexuală religioasă. Ei făceau amor cum, când şi de câte ori doreau. Când creştinismul începe să se propage în Anglia, o face asupra unei populaţii căreia realmente i se păreau stranii conceptele de milă, smerenie, autodisciplină sexuală. Dar creştinismul va prinde, în mare măsură, şi datorită admiraţiei manifestate de barbari pentru imperiul roman. Creştinismul va transforma societatea anglo-saxonă, şi-i va da o nouă dimensiune. Lumea anglo-saxonă nu va adopta însă niciodată în totalitate ideile morale ale crestinismului mediteranian. În Anglia se vor ' construi numeroase mănăstiri, bogat înzestrate, asupra cărora se va năpusti flagelul vikingilor. Poligami şi păgâni, atacau cu predilectie mănăstirile pe care le stiau foarte bogate. Femeile au , , fost violate şi unele dintre ele furate pentru a fi făcute sclave. Vikingii atacă si ' Franta, , inclusiv Parisul. Simeon din Durham scria că ei au atacat Lindisfame, au măcelărit preoţii, au violat călugăritele, au prădat si ' au luat sclavi. Vestea acestor atacuri a ' ajuns si la Alcuin, aflat la curtea lui Carol cel Mare. Interesant e ' că Alcuin explica invazia vikingilor şi nenorocirile abătute asupra mănăstirilor prin faptul că feţele bisericeşti nu trăiau conform idealului religios şi Dumnezeu îi pedepsea pentru necredinţă. La rândul său, Augustin se întreba cum de Dumnezeu îngăduia ca în timpul războaielor şi invaziilor fecioarele să fie violate? 205

De la „casa mare" vizibilă în Occident la începutul Evului Mediu, la casa turn. castel si ' palat, ca si' de la folosirea exclusivă a lemnului la cărămidă şi piatră pentru locuinţe, vor trece câteva secole, în care intimitatea si confortul se schimbă tot mai mult, În sala mare din casa senio'rială se împărţea dreptatea, se primea omagiul, dar se tineau si si ' la dans ' ospetele ' , ' se dansa. " La ospăt' si participau şi femeile din familia nobilului. In secolele IX-XI, în camera conjugală, în dormitor, locul prin excelentă privat al locuintei, ' stătea de obicei sotia. ' În centrul odăii tro�ează patul, piesa cea mai importantă de mobilier, lat de doi metri la început, cu rufărie destul de modestă si ' o cuvertură. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, patul, lat de 2-3 metri, înalt încât avea nevoie de trepte, de obicei lăzi acoperite cu postav, a devenit monumental, atât prin cadrul de lemn, cât si ' prin tăblia masivă aflată lângă perete, din lemn sculptat, o adevărată operă de artă. Din secolul al Xiii-lea sunt la modă „paturile moi" de puf, după moda franceză. Uneori patul are si ' roti. , secolului al XV-lea, , În Venetia patului i se ataşează un baldachin înalt, fără draperii la început, susţinut de coloane din lemn, elegante şi fin sculptate. De la perdeaua din pânză ieftină care izola patul aristocratic la început, se trece la draperii usoare si , , fine. Lângă acest pat impunător se află cuferele, din ce în ce mai ornamentate, adevărate obiecte de artă, în care se tineau împăturite hainele. În cuferele din dormitor ' se păstrează, sub cheie sau lacăte, documente, bijuterii, bani, vesela de argint şi uneori biblioteca. În secolul al XIV-lea, în dormitor mai apar bănci, scaune, mese, icoane, crucifixuri şi chiar bibelouri. Aşternutul e compus dintr-o saltea din lână sau bumbac, cearşafuri, perne, păturici pentru picioare şi o cuvertură din materiale tot mai pretioase, cu figuri geometrice ori scene de , vânătoare, care demonstrează un mare lux. Săracii nu posedă cufere si în loc de pat au culcusuri, ,,culcusuri sărăcăcioase, saltele de pai� meschine ': asezate pe jos. Nu�ărul de paturi dintr-o locuintă ' reflectă bogătia, , starea socială. În castelul din Madic, în secolul al XV-lea, se găseau 3 1 de paturi si ' 35 de saltele. Un pat obişnuit costa în secolul al XV-lea 3 livre. Prin testament patul 206

se lăsa mostenire si ' din secolul al XV-lea făcea parte din zestrea ' fetelor. Valoarea era de 8- 1 O scuzi de aur pentru familiile înstărite. În 1 453, Jean Juvenal spunea în legătură cu povara impozitelor că: ,,Dacă un om sărac n-are decât un pat pentru el, nevastă si copil, i se va lua . . . ': În Evul Mediu, în acelati' pat, de obic�i dormeau cuplul, copii, prietenii, slugile, eventuali musafiri. Guenievre îi spune lui Lancelot că „în odaie, în fata mea, doanne semesalul meu'; iar Enide din „Legenda lui Arthur" doarme alătu�i de regină . În mănăstiri s-a instituit regula patului individual, ca si în cazul bolnavilor. Când un cuplu stă singur într-un pat acest lucru nu înseamnă că stă singur si ' în cameră. În funcţie de poziţia socială, o armată de servitori împart, pentru orice eventualitate, camera cu stăpânul si ' stăpâna. De intimitate nu se putea vorbi, însă de promiscuitate, da. În camera nuptială, ,,matricea ascendentei'; dorm stăpânii ' , în pat, dar în secolele IX-X si câteva femei, dintre rude ori ' servitoare. Dormitorul a fost binecuvântat de preot înainte de nuntă, ca şi tânăra pereche şi mai ales patul, adevărat domiciliu conjugal. Toate relele, impotenta sau adulterul sotiei, ' sotului ' ' prin binecuvântare se presupunea că au fost îndepărtate. Dormitorul seniorului, noaptea se ilumina cu lumânări, felinare, sfesnice ori candelabre. Ferestrele zăbrelite au obloane ' masive şi din secolul XIV vizete şi jaluzele. Ferestrele cu geamuri sunt atestate în 1 3 3 1 la Bologna. O reţea de plumb prindea lentilele rotunde de sticlă care formau geamurile. Uneori geamul era protejat de o plasă din fire de aramă. Fereastra a jucat un rol important în viaţa femeilor din Evul Mediu şi e nelipsită din intriga romanelor. Din tocul acestor ferestre visau domnitele ' de altă dată, la cavaleri rătăcitori, mari iubiri, evadări din „colivia de aur". Din „ Cântul lui Guingamor" aflăm despre un senior care si-a ferecat sotia, ' ' camera ei fiind săpată în zidul gros de incintă. Măsura nu pare absurdă, dacă ne gândim că în „Cântul lui Ignaure" în care se joacă un joc al spovedaniei, toate doamnele participante află cu stupoare că sunt, nici mai mult, nici mai puţin, 207

decât amantele aceluiasi ' bărbat seducător. În fabule, fabliaux, fata morarului, când trebuie pusă la adăpost, este încuiată într-o LJ.dă mare, iar cheia o tine ' morarul. În povestirea „Guillaume de Dole " domnita de paznici" ' stă în iatacul ei păzită „de o multime , care-i „urmăresc fiecare pas" şi nimeni nu o poate vedea. Din alt roman aflăm că doamna „cunoaste multe tertipuri pentru a trezi dragostea unui tânăr': Dacă seniorul avea si ' o grădină interioară cu un mic pârâu şi o pădure în miniatură, aici se înfiripau iubiri secrete, se schimbau replici cu două întelesuri, se aruncau ' c,cheade. Când se putea, grădina devenea loc de amor, de rapide si' pătimase ' partide de sex. Si ' pivnitele ' sau ungherele întunecoase ale locuintei serveau acuplărilor, nu întotdeauna nocturne. O mare teamă isca vreo nastere de monstri. In povestea „ Theseus din ' Kă!n", pentru că regina a râs de un om diform, dă naştere unui monstru. Soţul o acuză că a avut raporturi sexuale cu un pitic şi cere să fie arsă pe rug. Într-o locuintă seniorială se înregistra un permanent clute-vino, pentru �ă alături de „oamenii casei " mai forfoteau prietenii şi străinii. ,, Oamenii casei'; rudele stăpânului, locuiau în aceeaşi „casă mare'; pe cheltuiala sa. Uneori numărul lor ajungea la . . . 200. Servitorii si ' prietenii, cu atât mai multi, , cu cât rangul seniorului, puterea si bogătia sa se arătau mai mari, ' ' dev�neau mai nurnerosi. Legea ospitalitătii cerea să fie primiti, hrăniti' si ' adăpostiti ' si' străini. In felul acesta casa nobilului, mereu plin ă, mereu în forfotă, nu putea crea pentru cuplu o adevărată intimitate. Numai fetele cuplului, fecioarele, stăteau ferite şi bine păzite. Doamna, căreia din secolul XI stăpânul îi delegase o parte a puterii, se prezenta ca o persoană publică şi accesibilă. Ea conducea tot ce era de natură femeiască în casă. Tineretul, ,,fii casei" era trimis pe la alte curti, , pe alte meleaguri, ca să se formeze, dar si pentru a se evita turbulenta. În locul celor plecati' apăreau altii, de pe alte meleaguri. Transfe�l asigura o perioadă de „liniste ' î� familie". Acesti ' tineri la care se adaugă cavalerii rătăcitori, mezinii familiilor aristocrate, care încă nu au voie la căsătorie, implicit la o familie, în drumurile lor '

A

)

,

A

208

.

'

violau mai ales tărăncutele în drum. Dacă aveau bani, vizitau , ' ' iesite droaia de prostituate care îi aştepta cu mare plăcere. Idealul lor era însă să vâneze o mostenitoare bogată, să o răpească si ' ' să-si' întemeieze o familie, să aibă rn alte cuvinte şi ei, patul lor. Pentru îmblânzirea tinerilor se foloseau si , riturile iubirii cavaleresti. ' G. Duby nota: ,, Ceea ce ,stim despre acestjoc, ,si despre dezvoltarea lui de la jumătatea secolului al XII-iea ne îndeamnă să credem că seniorul îşi propunea soţia drept momeală, un soi de ispită, oferind-o până la un anumit punct, ca miză a unui concurs ale cărui reguli, tot mai sofisticate, îi obligau pe participanţi, cavalen" celibatari si clericii casei, să-si stăpânească tot mai bine impulsun"le;'. Dar, o primejdie am'eninţa totuşi casa seniorului şi ea nu putea fi alta decât chiar femeia. Suspectată de practici vrăj itoreşti, producerea impotenţei, otrăviri, farmece si ' intrigi, molime si' boli, morti' subite, femeia, prin excelenţă înclinată spre păcat, urma să fi e strict supravegheată, pedepsită şi ucisă în ultimă instanţă, chiar dacă ar fi sotie, ' fiică, văduvă. Această frică patologică de femei va duce la izolarea lor în „camera doamnelor" unde numai stăpânul avea acces. Aparitia ' gineceului a fost un mare rău si' pentru că acest spaţiu izolat, privat, în care în fond· trona chiar pericolul, femeia, înfierbânta imaginatia ' masculină, mărea obsesia în legătură cu secretele de alcov şi plăcerile vinovate la care s-ar deda femeile. După rugăciuni si ce mai făceau în spatiul ' tesut., ' ' lor exclusiv doamnele, era marea întrebare si în functie ' ' de imaginaţie, poveşti citite ori auzite, practici personale, stăpânii dădeau frâu liber obsesiilor. De la practici lesbiene, la practici vrăj itoreşti, femeile, singure, puteau înfăptui orice, dacă nu în mod real, cel putin Jocul trupurilor sub ' în imaginatia ' bărbatilor. ' haine ori în contact cu apa, erotica degajată, e surprinsă şi în ,,Romanul Trandafirului " unde domnisoarele se scaldă goale, ' împreună, lipsite de pudoare. Se mângâie, se zbenguie si se dezmiardă foarte senzual. În 1 340, Jean Dupin scria că: ,,felneile vorbesc urât când sunt singure între ele '� Totuşi o anumită obsesie sexuală le bântuia, dar cel mai adesea nu legată de ceva 209

extraconjugal, ci chiar conjugal. În 1 068, cavalerilor din suita lui Wilhelm Cuceritorul, aflati' în Anglia, sotiile ' din Normandia le scriau că dacă nu se întorc degrabă să le satisfacă poftele sexuale, o să fie prea târziu, pentru că îsi vor lua amanti, că altfel nu mai rezistă. În secolul al XII-lea, în '"Wata , Sfintei Godelieve'; se putea citi că femeia e bântuită de dorinte ' ' dacă nu si ' sexuale si le poate potoli cu un bărbat, se dedă la lesbianism. În locuinta ' seniorului, unde alături de femeile casei se mai găseau servitoarele, dar şi companioanele prietenilor ori străinilor, a devenit aproape imposibil, practic, să se controleze riguros moralitatea tuturor. Cei tineri si mereu ochii pe ' în putere tineau ' câte o fetiscană pe care o râvneau la pat. Evident că de cele mai ' multe ori actul sexual se consuma nu în pat, ci în vreun culcuş sau din picioare si ' în mare viteză, nu din cauza vigilentei ' seniorului, a regulilor de conduită promovate de acesta, ci din teama de a nu da, din greseală cineva peste cuplul care făcea ' amor, în beznă, prin pivnite, unghere sau boschetii din grădină. În secolul al XI-lea, călugărul Helgaud scria că Hugo Capet, într-o zi şi-a aruncat mantaua peste o pereche care făcea sex între două uşi. Scandalos părea nu actul în sine şi nici locul, ci faptul că se comitea ziua şi nu noaptea. Iată de ce Capet acoperă acuplarea. Beatrice de Planissoles relata că a fost violată în plină zi, dar totusi ' încuiată în odaie. Tot ca văduvă fiind, va mai fi violată o dată de propriul majordom, care s-a ascuns sub pat. Când Beatrice s-a asezat în pat, majodormul s-a vârât lângă ea si ' ' pe întuneric a posedat-o cu toate că striga după ajutor şi slugile „dormeau alături, în alte paturi, în aceeasi , odaie''. Probabil că era moda ca pe întuneric să se petreacă orice, dar ţinând seama de tratatul de chirurgie a lui Henri de Mondeville, în care trupul uman e conceput ca o locuintă . . . nu s-a produs decât o . . . violare de domiciliu. Si medievali au fost de acord că ' toti' „specialistii" ' trupul femeii apare mai permeabil la corupţie din simplul motiv că natural este mai putin închis decât al bărbatului, Ca să numai amintim că „ab initio" trupul ei este primejdios. In timpul nopţii nu era o mare problemă să-ti' părăsesti ' culcusul, ' asa ' că unii bărbati' '

A

210

intrau pe furis, în asternutul femeilor, dar si ' ' multe femei, după cum scriu romanele vremii, intrau frecvent în patul bărbaţilor. Unii seniori mai austeri, dar cazurile nu au fost prea numeroase, organizau o oarecare pază nocturnă, ca sub acoperişul lor să nu şe producă, dacă nu deloc, cel pu ţin cât mai rar, acte de destrăbălare. Alţii _ s-au arătat extrem de toleranţi, aşa încât casa devenea noaptea un imens bordel. Potrivit regulilor de ospitalitate, străinilor şi prietenilor li se arătau femeile casei, dar gestul includea si vanitatea stăpânului, care îsi laudă si afisează cu ostentatie �alorile pe care le posedă. În familia se�iori�lă lărgită, pe lângă femeile căsătorite, mai trăiau văduve de diverse vârste si ' femei nemăritate, alături de bărbati, căsătoriti, holtei ori văduvi . ' ' Promiscuitatea mare în care se desfăsura viata cotidiană ducea ' ' inevitabil şi la încălcarea normelor morale. Teoretic, nimic nu se opunea unui desfrâu în toată regula, în care incestul, în mod constient, nu se lua în seamă. În fond, toti' „oamenii casei" se ' înrudeau, mai de aproape ori mai de departe între ei, dar acest lucru nu se considera un impediment în calea satisfacerilor poftelor sexuale. Cele mai „iubăreţe", mai înclinate spre amor, potrivit romanelor, dar si ' d ocumentelor vremii, se arătau bastardele seniorului sau a rudelor sale. Multe vieti' ale sfintilor ' descriu nopţi în care aceste bastarde intră tiptil în patul vreunui bărbat, mai mult sau mai puţin cucernic şi îl duc în ispită. Nici nu era prea greu, pentru că se dormea în pielea goală şi în întunericul care domnea, de multe ori nici nu se stia cine a fost partenera de sex . În această viată colectivă, nu ' există practic viată ' particulară si' un secret de�enea bun public. În secolele XI-XII ori călugărul, ori vreun smintit se izolau. Din secolul al Xiii-lea propria persoană începe să prindă contur, să se autonomizeze. Onoarea a fost considerată un lucru� de mare pret' si ' bărbatul nobil căuta să şi-o apere cu disperare. Işi putea pierde ori păta onoarea, fie prin fapte proprii, reproşabile, fie prin femei şi mai ales prin sotie. ' Sotia ' seniorului a fost râvnită de către toti' cavalerii din prejma ei şi aceştia căutau, mai ales că jocul era tolerat şi '

211

întretinut chiar de stăpân, să o seducă, să o cucerească. Dorinta ' ' însă, prin efortul de autodisciplină, se refula în iubirea cavalerească. Cavalerul trebuia să tină ' seama de limita nevăzută, dar intuită bine, dintre joc si ' realitate. Dacă îsi ' lua în serios rolul de seducător al sotiei stăpânului si chiar o si ' tăcea, risca enorm, ' ' dacă nu viata, cel putin cariera. Dragostea cavalerească sfida ' ' îndemnul Bisericii, de a nu te cufunda în voia plăcerilor lumeşti. Jocul, care nu implică nici forta ' ' si' nici cedarea e unul al bărbatilor în regia chiar a sotului care îsi ' foloseste ' sotia ' ca pe o momeală. , Această curtenie, desantată la urma urmei, înjoseste femeia. In descendenta ' masculină, onoarea venea prin femei si' în ascendenta sotilor, numele ilustru al unei doamne, devenea o ' ' reală trambulină pentru parvenirea socială. Pierderea onoarei unui cavaler putea însemna şi o damnaţie colectivă asupra familie, un real blestem, când culpabilitatea colectivă încă mai functiona. ' Roland va refuza să sune din corn, în trecătoarea Roncevaux, ca să cheme ajutoare, ca „să nu fie voia Domnului ca părintii , mei s/i pată pentru mine o rosine': , Violul şi răpirea au fost pe lângă dorinţele sexuale de nepotolit, ale vreunui bărbat, si ' două modalităti ' aflate la îndemâna cavalerului de a avea nevasta pe care si-o dorea si de a intra într-o familie care nu-l agrea. În 846, u'n vasal al lui Carol cel Pleşuv o răpeşte pe fiica regelui Lothar. Geoffroi Plantagenet a violat-o pe Alienor de Aquitania în casa sotului ei, regele Frantei. ' ' ':�nguerran de Boves a devenit senior de Cocy, în 1 079, pentru Gă doamna si-a trădat sotul ' ' ' s-a culcat cu el, după care l-a si ' si împroprietărit. Bertrade de Montfort i-a tăcut ochi dulci regelui Filip I, ca să scape de un soţ nedorit. Regele o răpeşte din casa lui Foulque de Rechin şi în 1 093 o face regină. Răpirile se petrec frecvent, până în secolul al XII-lea, de cele mai multe ori cu complicitatea femeilor. Sfânta Ode, în 1 1 50, după ce a renunţat la ideea unei răpiri, ca să scape de o căsătorie nedorită, recurge la autodesfigurare. Henric I, regele Angliei, a fost un afemeiat notoriu, şi rezultatul afacerilor sale sexuale vor fi cei peste 20 de bastarzi .A

'

'

'

212

pe care i-a avut. Obsesia adulterului sotiei , nu era doar o simplă prejudecată, ci o cumplită realitate. Femeile aflate sub autoritatea unui nobil, îi puteau oricând păta onoarea. Cu zeci si ' sute de indivizi si ' individe, care bântuiau prin casa seniorului, o idilă cu sotia , lui părea greu de înfăptuit, dar nu chiar imposibil. Acel gineceu, acel pat monumental, teoretic foarte bine păzit, se arăta uneori cel mai vulnerabil punct. Stăpânului i se cerea o strictă supraveghere a sotiei , si ' el avea destule urechi si ' destui ochi pentru aceasta şi o mare discreţie în jurul vieţii sale private. Când femeile, inclusiv sotia, , urmau să iasă din casă pentru ceremonii publice sau religioase, deveneau tinta unor măsuri de , supraveghere si securitate exceptionale. Ele se întăreau în cazul , , călătoriilor la distantă, din diverse motive, ale doamnelor, ori , pentru un pelerinaj . Adela de Flandra, în timpul pelerinajului ei la Roma, stătea într-o litieră de tip cuşcă zăvorâtă, cu perdelele veşnic trase. Nu o dată s-au întâmplat răpiri de femei cu ocazia unor ceremonii religioase. Corba de Amboise a fost răpită cu asentimentul său, de vărul propriu, la Tours, pe când ieşea de la liturghie. Dar, în cazul unor pelerinaje, nu răpirile sau violurile au fost cele mai periculoase pentru femei. De cele mai multe ori adulterul se comitea chiar cu omul de încredere al stăpânului, tocmai cu cel pus să păzească onoarea familiei. Uneori o acuză de adulter, sau mai perfid, chiar facilitarea lui de către sot,, era un motiv foarte serios pentru a scăpa de o soţie incomodă. La fel şi o soră care putea ridica pretenţii la moştenire, putea fi lesne îndepărtată, dacă i se dovedea păcatul. Seniorul făcea publică destrăbălarea surorii, pe care uneori a dirijat-o din umbră şi dacă nu o condamna la moarte, o expulza, şi rămânea cu întreaga avere. Uneori trecerea de către sot,, pe rând, în trei degete. ale sotiei , la căsătorie, a inelului binecuvântat, nu îndepărta ispitele diavolesti. ,,Cu acest inel mă însotesc cu tine, , , ' Cuvintele sotului: cu acest aur te cinstesc ,si cu această zestre te înzestresc •; nu găseau întotdeauna ecoul scontat. Preotul va binecuvânta şi patul 2 13

somptuos în care tânăra pereche stătea contemplată de membrii familiei, după căsătorie, ca să aibă copii sănătoşi şi să îndepărteze păcatul adulterului, Căsătoria, chiar religioasă, putea să ascundă mari capcane. Până în secolul al XI-lea bântuie războaiele şi o căsătorie poate schimba sistemul de alianţe ori aduce pacea. Mai mult, o căsătorie, adică trimiterea în casa unui adversar al unui spion, poate să-i fie fatală soţului. Wilhelm Cuceritorul şi-a căsătorit nepoatele si verisoarele cu nobili anglo-saxoni, din dorinta ' de a avea is�oade în aceste case. În 1 075, Judith îl va informa pe Wilhelm despre complotul soţului ei, contele Waltheof, care va fi executat. Robert le Giroire a murit pentru că a muşcat dintr-un măr otrăvit de sotia ' sa, Adelaide. Suspiciunea reciprocă intre soti' înveninează mariajul. Din varii motive, la urechile seniorului ajung deseori stiri despre o comportare ' � imorală a doamnei. In secolul al XI-lea obsesia adulterului e mare. Multe doamne vor fi acuzate că au păcătuit în gineceu, în apartamentul privat. Se va recurge, pentru aflarea adevărului, la ordalie unilaterală, când femeia, ca să se dezvinovătească, tinea în ' ' mână un fier înrosit, ori bilaterală, când avea loc un duel între un ' cavaler, reprezentant al doamnei şi acuzator. Biserica avea obligaţia de a verifica înainte de oficierea unei căsătorii, toate înrudirile dintre soţi, până la al şaptelea grad. Din 1 2 1 5, norma prohibitivă a scăzut la al patrulea grad. Şi chiar dacă de la 2000-3 000 de rude de sânge se restrângea sfera la 1 00-200 de veri si tot era un lucru exagerat. Multi' regi ' ' verisoare, s-au căsătorit cu verişoare de gradul cinci sau şase. Biserica obligă în aceste cazuri la obtinerea unei dispense, prin care ' implicit primea din partea suveranilor sau a nobilimii recunoasterea puterii si ' ' autoritătii ' sale. Dar această obsesie a incestului a devenit o adevărată mană cerească pentru cei care doreau o anulare a căsătorie. Contele de Anjou a devenit, în secolul XI, un specialist în genealogii întocmite special pentru divort.' Din ele rezulta „indubitabil" relatia ' incestuoasă dintre soti. ' Niciodată nu a fost luat în considerare adulterul satului în ' afara casei. Excesele lui sexuale nu pun în pericol puritatea 214

sângelui, ca în cazul femeilor, şi nici nu periclitează ordinea internă a casei. Balduin al Ii-lea avea pofte sexuale nesătioase din adolescentă. Calais misunau bastarzii săi si ' In tinutul ' ' ' doar cu rare exceptii acestia l-au interesat. Când superpotentul nobil a murit, în 1 1 69, soţia sa l-a plâns îndelung. In Evul Mediu a existat totusi � ' si ' o iubire conjugală si ' maternă. Institutia ' concubinaiului însă nu a dispărut. Regii merovingieni aveau numeroase concubine, ca şi carolingienii de mai târziu. Carol Martel a fost fiu de concubină, iar Carol cel Mare a avut o droaie de bastarzi. Carol cel Gras a vrut să-i lase coroana chiar lui Bernard, bastardul său, iar Arnulf, bastardul lui Carloman, a ajuns în 8 8 8 rege al Germaniei. Din secolul al Xi-lea copilul rezultat din concubinaj va fi considerat bastard. Filip I, regele Frantei, ' cu toate că a primit binecuvântarea episcopului de Senlis pentru a se recăsători, va fi excomunicat în 1 094 de către Papă, pentru divort, si ' recăsătorie. Bastarda lui Henri Beauclere, Jullienne, s-a căsătorit cu Eustache de Breteuil şi s-a aliat cu soţul contra tatălui, pentru apărarea castelului Ivry. Contele de Guines se lăuda cu cei 33 de bastarzi ai săi. În secolul al Xii-lea, războiul se domoleste ' atât prin intervenţia Bisericii, cât şi prin debarasarea, prin intermediul Cruciadelor, de elementele turbulente din societate. Turnirurile devin o modă şi se impune o ordine statală. Calmul de la 1 200, nu mai creează pentru femei nesiguranta , din timpul vesnicelor ' războaie şi baricadarea în turnuri, ca în secolele XI-XII, dar le reduce libertatea de manevră. Donj onul însemna nu doar securitate, ci şi promiscuitate, prin îngrămădirea de persoane adăpostite acolo. Nu putem vorbi nici de o promovare a femeii în timpul păcii regale din secolul al XIII-lea. Evident că atunci când sotii ori în Cruciade, femeile lăsate , plecau la război în tară ' singure, puteau avea tentatia unei aventuri, dar lipsa stăpânului nu însemna că „soarecii dansau pe masă". Sotii , nu recurg la ' legendara centură de castitate şi nici la pielea de capră, aspră, ca să domolească căldurile femeilor, ci la ceva mai simplu, la vecine si ' la doamnele de onoare din anturajul nevestelor. Dacă a fost '

A

'

'

A

215

cumpărată cu aur, tăcerea vinovată a unei doamne, era dublu Plătită de sot' si , ea vorbea. Mai juca un rol deloc neimportant ictriga, invidia, interesul. O vecină bună, care mai avea şi vreun diferend cu sotia ' războinicului plecat la luptă, făcea cât zece paznici, care evident că şi existau. O scurtă povestire franceză, datând din secolul al XIII-lea, ilustrată, prezintă un soţ gelos şi bănuitor, care a observat în patul conjugal, sub cearsafuri, o siluetă alături de sotia ' , sa. Convins că în dormitor s-a petrecut un adulter şi că cei doi păcătoşi dorm osteniti' după desfătarea sexuală, satul , furios înfige spada în cele două siluete. Nu a fost vorba de un adulter sau de o surprindere în flagrant şi crima a fost gratuită. Doamna dormea alături de un cătelus. ' ' Există părerea că secolul al XII-lea francez ar fi inventat cuplul, ceea ce a transfigurat Occidentul. Max Weber a avansat teza potrivit căreia constrângerile în materie de sexualitate stau �a temelia prosperităţii Vestului. Cuplul a apărut la început în afara căsătoriei, o dată cu trubadurii si ' mai târziu se mută în interiorul ei.

* * *

În perioada de tranzitie a Bizantului, 330-6 1 0, caracterul culturii şi al ci vi liza ţiei � latin. În 3 8 1. prin edict imperial, creştinismul va deveni religie oficială de stat, dar numai peste zece ani vor fi interzise cultele păgâne. Anumite practici însă, nu vor dispărea. Culesul viilor se va transforma în sărbători păgâne, sărbători orgiastice dionisiace si vor avea loc, ca în timpul antichităţii, libaţii şi orgii colectiv;. În timpul imperiului bizantin, spectacole cu femei în pielea goală se puteau întâlni foarte des. În teatrele din Edesa, în spectacolele de pantomimă, evoluau dansatoare nude ori seminude. De altfel, din această lume va veni şi Teodora, viitoarea împărăteasă, care va fi o adevărată dansatoare de .. . streaptease. Bizantinii se buluceau la aceste 216

reprezentaţii şi morala creştină nu-i putea opri să urmărească mlădioasele trupuri goale ale femeilor, mai ales atunci când în ' spectacole interveneau si ' „numere tari : În lumea Bizantului ' existau bordeluri în toate orasele, pentru că viata urbană aici îsi continua cursul. În 630 se va petrece un incident curios, o revoltă a . . . curvelor. Cele 300 de prostituate s-au răsculat împotriva guvernatorului bizantin din Palermo, în momentul în care acesta a intrat în baia publică. Guvernatorul l-a numit pe episcop, la rugămintea sa, inspector imperial al bordelurilor, ceea ce l-a lăsat mut pe Papă. Un episcop ajuns inspector imperial de bordeluri nu s-a mai pomenit. Tot aşa, un cruciat l-a propus pe Papa, nici mai mult, nici mai putin, ' decât. . . Calif de Bagdad. Dacă morala sexuală şi conjugală a celor dintâi creştini bizantini va fi austeră, mai târziu lucrurile se vor schimba. Modelul monarhului şi al fecioarei explică de ce se credea că orice contact cu carnea unei femei este ca focul. Belibaste, ,,omul cel sfănt '; când se culca cu amanta sa, Raymonde, nu se dezbrăca, ca trupul lui să nu atingă pielea goală a concubinei. Asta însă nu-l împiedica de a săvârsi bizantină ' actul sexual. Morala crestină ' cerea tinerilor să se căsătorească devreme, ca să scape de păcatul curviei sau preacurviei, dar si se puteau . ' de sodomie. Băietii 1 căsători de la vârsta de 1 4 ani, iar fetele de la 1 2. Incă din anul 500 tinerilor bizantini li se cerea să-si ' aleagă modelul, adică să trăiască în lume, căsătoriti' sau în asceză, ca monahi. Căsătoria în Bizanţ a fost una religioasă, în biserică. Până în secolul al VI-lea, divortul, ca si ' în Occident, se dovedea foarte simplu, făcându-se ' prin acord mutual între soti. ' Până în secolul al VIII-lea, la bizantini se mai practica poligamia, dar de la această dată ea a fost interzisă. Nu însemna că, dacă era o singură căsătorie, nu puteau exista mai multe soţii. Concubinele formau o institutie de ' ' cu o veche traditie. ' Tinerea concubine, ,,pallakai", se condamna de Biserică, dar devenise o modă. Împăratul Constantin Monamahul trăia în văzul lumii cu concubina Skleraina! Sotia , de sot,' dacă acesta, după ' putea divorta nici două avertismente, nu se cumintea si ' nu se lepăda de , 217

concubina lui. Sotul ' putea să-si' repudieze sotia ' dacă mergea la băile publice sau ospete cu bărbatii străini ori era dovedită ca ' adulteră. Împăratul Ledn al VI-lea dat o lege contra adulterului. Cei prinşi în flagrant delict riscau pedeapsa cu tăierea nasului. Sotia, ' în cazul că sotul ' ei a fost prins în flagrant delict cu altă femeie si bărbatul si-a ' ' pierdut nasul din această cauză, era obligată să-l reprimească pe păcătos în patul conjugal. Avea acum lângă ea nu numai un curvar, ci si ' un mutilat. Femeii, după ce i se tăia nasul, nu i se acorda aceeasi favoare. Ea va fi închisă într-o mănăstire. În secolul al XII-le�, adulterul si ' relatiile ' extraconjugale devin un fapt banal. Două realităti' ale vietii ' bizantine contraveneau însă flagrant moralei crestine: sclavia si ' ' eunucii. Biserica va căuta să dea o complicată explicatie ' asupra sclaviei, iar despre practica castrării se va multumi să o condamne, si ' ' atât. Constantin cel Mare va da eunucilor paza apartamentelor imperiale si ' ei vor detine ' ' pozitii importante la curte. Castrarea nu a devenit un impediment pentru dobândirea de mari demnităti. ' Iustinian va pedepsi aspru practica castrării, iar Vasile I o va permite doar ca o motivaţie medicală, în scop terapeutic. Totuşi, Palatul nu se putea lipsi de eunuci, şi această practică se va perpetua şi în Imperiul Otoman. Ei erau oamenii de încredere ai sultanului şi sultanelor, cum fuseseră ale împăratului şi împărătesei. Biserica cerea tinerilor căsătoriti, bizantini, dar si , celorlalti, ' deopotrivă, să nu aibă relatii sexuale în zile de sărbătoare sau ' când femeia se afla la menstruatie, ' în ' aici, ca si ' ori gravidă. Si Occident, se pune aceeaşi problemă vizavi de actul sexual dintre soti. ' Ioan Gură de Aur spune că aceste relatii ' nu trebuie să constituie o plăcere, ci doar asigurarea procrea ţiei . Medicii bizantini sfătuiau totusi ' tinerii căsătoriti, ' dacă doreau să aibă copii sănătoşi, să facă dragoste pătimaşă, voluptuoasă, cu partenera. Sfântul Augustin afirma că bărbatul poate fi condamnat, la fel ca si femeia, de slăbiciune morală. Dar lucrurile nu stau întotdeauna ;sa. ' Pulcheria, fiica lui Arcadius, se căsătoreste ' cu Marcian, iar .

218

el jură să-i respecte fecioria închinată lui Dumnezeu. Pulcheria îl va sprijini şi dirija pe împărat şi Marcian va deveni rex-sacerdos, rege si ' preot în Bizant.' Robert de Clari, un scriitor din secolul al XII-lea, afirma: „două treimi din bogătia , lumii se află în Constantino'J}ol ,si o treime împrăştiată în lume': Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, era un oras' strălucitor, elegant, un oras' al artei, fastului, culturii, dar şi al depravării. Constantinopolul, singurul mare oraş creştin din Europa şi singurul centru de civilizaţie până în anul 1 OOO, alcătuia o lume a contrastelor, o lume vie, în mişcare. Omul bizantin se prezenta, observa Charles Dichl: ,,ner vos, impresionabil, pios, superstiţios şi pasionat. Are gustul plăcerii: al spectacolelor magnifice, pe care le găseste , la jocurile din circ, în pompa ceremoniilor curţii sau în strălucirea sărbătorilor bisericesti. . . are un fond sufletesc nu lipsit de cruzime, iubeste luxul sf plăcen1e, dar este totodată nem11os si lipsii de scrupule''. Î� galeria femeilor celebre, Teodora îsi ' are un loc aparte. Ea a stârnit pasiuni si ' controverse din timpul vietii ' până azi. ' si Dintre toti' scriitorii din secolul al VI-lea, doar Procopius din Caesarea, într-o mai mult decât ciudată carte, intitulată „Istoria secretă'; aduce grave acuze Teodorei. Pamfletarul îi reproşează tinereţea mai mult decât vijelioasă. Ceea ce Procopius se munceşte să demonstreze pe zeci de pagini, adică desfrâul Teodorei, Ioan, episcopul de Efes, o spune în două cuvinte: ,, Teodora prostituata''. Alte acuze de la contemporani nu cunoaştem în legătură cu trecutul Teodorei. Din secolul al IX-lea, tradiţia bizantină o vede pe împărăteasă nu numai frumoasă, ci şi cu ireproşabile moravuri. Teodora a avut cu adevărat o tinerete ' agitată, nu a fost nici castă, nici sfântă, a păcătuit, şi fructul păcatului au fost doi copii, un băiat şi o fată. Cert este că oricât ar fi păcătuit, după ce l-a întâlnit pe Iustinian, va fi doar femeia lui. Nu a avut năravurile Messalinei, care bântuia prin lupanare. Că l-a iubit ori nu pe Iustinian ,e greu de stiut, dar cei doi s-au completat reciproc de minune, au fost ' ceea ce se numeşte un cuplu irezistibil. Declinul lui Iustinian va începe după moartea colaboratoarei sale, Teodora. 219

Teodora s-a născut în jurul anului 500 d.Ch., în Cipru după unele păreri, în Siria - din părinti proveniti din lumea circului. Tatăl său, Acacios, era îngrijitor 'de urşi. 'î n urma mor ţ ii lui premature, mama se va remărita. Teodora a fost a doua dintre cele trei fete ale lui Acacios. Pentru a putea supravieţui vremurilor grele, Comito, sora mai mare a Teodorei va fi prima care va urca pe scenă, intrând în lumea teatrului. Teatrul, circul, hipodromul, erau pentru lumea Bizanţului plăceri gustate şi căutate. Curând îşi va face debutul pe scenă şi Teodora. Procopius scrie: ,, Teodora ni.1 era încă împlinită pentru dragostea bărbaţilor şi n-ajunsese să-i cunoască ,si să guste ca femeie, dar se împreuna cu haimanale, cu o poftă vrednică de un bărbat, ,si mai ales cu sclavii care însoteau stăpânii în teatru ,si să vârseau in clipele de răgaz , , fărădelegi de felul acesta. Ea a stăruit mult timp într-o casă de desfrâu măcinându-si trupul cu o îndeletnicire împotriva firii': În Constantino'pol erau numeroase bordeluri, şi proxeneţii numiţi „lenone': umblau prin tot imperiul ca să furnizeze lupanarelor constantinopolitane femei noi, proaspete, pentru a atrage clientela. Racolarea se tăcea printre fetele sărace, amăgite cu o rapidă îmbogătire Proxenetii, ' ' si' cu un trai îmbelsugat. ' după ce corupeau fecioare ori femei, le puneau să semneze un contract, prin care nu mai ieseau din bordel decât atunci când deveneau ' ni�te ruine şi nu mai primeau pentru vânzarea trupului nici măcar trei oboli, suma cea mai mică care se plătea pentru o prostituată on1 inară. Erau racolate copile sub 10 ani, aşa că prezenţa Teodorei într-un bordel la o vârstă fragedă, când încă nu ajunsese femeie, după cum spune Procopius, se poate explica prin luxura bizantinilor dornici de trupuri proaspete. În piaţa Augusteon din Capitala bizantină, pjaţă aflată lângă Palatul Sacru şi Sfănta Sofia, prostituatele căutau să atragă clientii ' aruncând ocheade sau tăcând gesturi semnificative. Ajunsă împărăteasă, Teodora le va întinde o mână de ajutor prostituatelor. Ea va aduna mai mult de 500 dintre ele si într-o mănăstire unde să aibă traiul ' le va aseza ' asigurat si să ducă o viată decentă. Actul Teodorei a fost la vremea ' ' aceea revoluţ ionar. De târfe nu avea grijă decât bunul 220

Dumnezeu . . . Răutăciosul Procopius, un conservator, spune că în aceeaşi noapte, chiar atunci când Teodora le-a dus în mănăstire pe târfe, câteva s-au aruncat de la înălţime, pentru că au preferat să se omoare decât să · ducă o viaţă fără plăceri sexuale. Procopius mai afirmă că Teodora, ,, Când s-a făcut mare ,si coaptă pentJu dragoste, a fost adusă pe scenă si a ajuns în curând o «târfă care bate ulitele», cum ziceau strădiosii Nu era , , nostri , nici flautistă, nici cântăreală la dăntuire, r , din lăută ,si nicip'licenută , ci arăta privitorilor mereu înghesuiţi doar frăgezimea şi toată goliciunea trupului ei ': Teodora va juca şi în „câteva comedioare, căci era foarte plăcută ,si glumeată ' în spectacole de , ' : si pantomimă, şi va deveni repede cunoscută. Dar adevăratul succes al ei pe scenă va fi un original program de striptease, neegalat nici până astăzi. Teodora era un fin psiholog si ' intuia perfect ce spectacole savurau libidinosii ' că s-a pus pe treabă ' bizantini, asa şi a uimit lumea. Pe scenele constantinopolitane se permitea nuditatea, dar nu totală. Femeile care apăreau goale în public urmau să aibă o centură în jurul coapselor ori pe sâni. Astfel, pe trei sferturi goală, Teodora „se lntindea pe jos pe pământ şi stătea culcată cu fata lucrători din teatru, care trebuiau să , în sus. Câtiva , . facă treaba aceasta, aruncau boabe de orz peste părţile ruşinoase. iar niste , ceva, le ciuguleau , gânsaci, anume pregătiti , pentru asa una câte una cu pliscurile lor ,si le mâncau. Ea nu se rusina 'si nu, şi ieşea din fire, ci părea că gâdileala aceasta îi face plăcere: nu numai că era nerusinată, dar izbutea să alunge din inimile celorlalti orice urmă de r/isine ': Teodora mai avea un număr „ tare" de , striptease. Goală, se apleca înainte „sau scotand ln afară partea , dindărăt a trupului, împungea cu ea, pe cei care o încercaseră sau pe altii , care încă nu se apropiaseră de dânsa . . . ': În sexul cu bărbatii folosea tehnici mereu noi, încât toti' partenerii rămâneau ' pentru totdeauna subjugaţi. ,,Nimeni, continuă pamfletarul, n-o întrecea în pofta pentru dragoste, căci mergea uneori la ospeţe cu zece tineri deodată ,si chiar mai multi, , aflati , în culmea puterii trurpesti si bine lnzestrati pentru iubire, si până dimineată , , , , , se culca cu toti , se ducea la sclavii , mesenii, iar după ce-i istovea pe toti, 221

lor, care se întâmpla să fie în număr de treizeci: se unea cu fiecare din ei ,si tot nu se sătura de această patimă. Odată a mers în casa unor oameni de vază ,si, în timpul chefului, sub ochii tuturor mesenilor, a săn"t pe masă, ,si-a nâicat în grabă poalele hainelor si , n-a ,sovăit sa-si , arate nurii desfrâulw: Lucra cu trei orificii, dar era mâhnită ,si în vinuia firea că nu i-a e·aăurit ce va mai mult ,si sâniI: spre a a vea la lndemână încă un meşteşug de unire cu bărbatil', Fată , ' de toate aceste fapte, ,, oamenii cumsecade se dădeau la o parte când o înta"Jneau prin târg, sau se întorceau repede îndărăt, ca să nu se atingă de hainele muierii." Oprobiul public a fost mare, dar atunci cum se explică faptul că, ajunsă împărăteasă, nimeni nu i-a aruncat în faţă trecutul condamnabil? E adevărat că cetatea colcăia de depravati' si ' depravate, şi o curtezană, o prostituată, cât ar fi fost ea de celebră, era repede uitată după un timp, pentru că pe scenă apărea imediat alta nouă, cu alte farmece. Dar Teodora făcea tot ce făcea, după spusa lui Procopius, în public si ' Curios că, ' fără perdea, pe fată. odată ajunsă împărăteasă, nimeni nu si-a ' mai amintit de isprăvile ei. Si mai ales cum de n-a intrat în gura atât de muscătoare a ' ' călugărilor? Mai mult ca sigur, că Procopius a exagerat voit! Mai târziu, Teodora îşi găseşte un amant, pe Hecebol din Tyr. După ce s-a despărţit de el sau a fost alungată de acesta, ea a plecat de la Pentapolis la Alexandria, fără un ban, asa că a fost silită „să trăiască din /ă,rădelegile trupului': iar pe ' drum „s-a vândut în toate cetătile , ': De la Alexandria, Teodora se reîntoarce la Constantinopol, unde devine amanta lui Iustinian, Avea în jur de 23 de ani si ' „o înfătisare , , plăcută ,si frumoasă, statura măruntă ,si fata , putin , campalidă, dar nuprea mult, ,si o pn"vire totdeauna sălbatică şi pătrunzătoare': Iustinian s-a îndrăgostit de ea „cu o patimă nemaipomenită" şi a ridicat-o la rangul de patriciană, apoi a luat-o de nevastă, dar nu înainte de moartea sotiei ' împăratului Iustin. Procopius se întreabă ce l-a apucat pe Iustinian să se căsătorească cu o târfă, când putea lua o „fecioară curată ,si «cu sânii dâlji» "? Iustinian, după cum îl descrie Procopius, ,,era de statură mijlocie, nici mare, nici prea scund, ci măsurat, nu slab, ci mai 222

degrabă cărnos, cu fata , rotundă, bine făcut ,si cu obraji îmbujoraţi. . . ': A fost un om răutăcios, pornit, smintit, nărăvaş, viclean, mincinos, sovăielnic, ·influentabil, bârfitor, lacom. El a ' ' fost nepotul împăratului Iustin I, tăran macedonian analfabet, ' care cu greu şi numai dirijându-i-se mâna putea semna cu ajutorul unui sablon din lemn. Sotia lui Iustin avea un nume care stârnea ' râsul; Lupicina, care amintea de „Jupa'; târfă. I se va schimba numele în „Eufemia'; ,,femeie de bună reputaţie': Eufemia s-a opus căsătoriei lui Iustinian cu Teodora, dar după moartea ei Iustin a cedat în faţa nepotului. O lege dată de Constantin cel Mare interzicea demnitarilor bizantini să se căsătorească cu femei de joasă conditie, ' actrite ' ori curtezane. În timpul lui Constantin, pe mulţi i-a apucat o filantropie greu explicabilă: răscumpărau cu aur câte o târfă de bordel si făceau sotie. ' ' apoi si-o ' Iustin va abroga legea. Se dă o nouă lege care stipulează că dacă o artistă primeşte de la un prinţ o demnitate aulică, ea e liberă să contracteze orice căsătorie. Iustinian a făcut-o pe Teodora patriciană si , a luato de soţie. Nimeni nu s-a opus, nici biserica, nici senatul, nici armata. După moartea lui Iustin, Iustinian va deveni împărat, iar Teodora împărăteasă. A fost una dintre cele mai mari împărătese ale Bizantului. Oricât a urât-o, Procopius a trebuit să-i recunoască ' frumusetea ' si' inteligenta. ' Teodora a urcat pe tron în 527 d.Ch. si' a murit, poate de cancer, la 28 iunie 548, în vârstă de 50-5 1 de ani. Procopius îi mai reproşează Teodorei şi avorturile numeroase pe care le-a făcut, iar lui Iustinian că „a oprit printr-o lege dragostea trupească dintre bărbati; ' dar nu cerceta numai faptele petrecute după ieşirea legii, ci şi pe cei stăpâniţi de această boală mai înainte': Homosexualitatea, pederastia, cunoştea o mare răspândire în Bizanţ. Prietenia pe care atât de dezinvolt o afisau bizantinii, prietenia dintre bărbati, ' ' avea totdeauna ceva ambiguu în ea. Elocvente sunt scrisorile unui funcţionar financiar, Simeon, care-i scrie prietenului: ,, Te port necontenit cu mine în suflet. . . amintindu-mi de dulcea ta tovă1ăsie'; sau „Am primit ' prea scumpa ta scrisoare; cu cât mă cufundam în literele ei, cu atât crestea dragostea mea': Călugării si prea frumosi ' scolarii ' ' , 223

vor fi şi ei suspectaţi de homosexualitate. Dar homosexualitatea se practica si ' în Occidentul medieval si' nu a fost un apanaj �xclusiv al Bizantului. ' Teodora, ajunsă împărăteasă, cu toate grijile imperiului care; cădeau pe umeri, găsea timp si ' pentru ea, în vastele ei apartamente, în gineceu, unde trona netulburată şi atotputernică. ,,Intra zorită în baie, relatează acelasi ' Procopius, ,si zăbovea acolo vreme îndelungată; iar după ce se spăla, se ducea să dejuneze, .